Programele de Televiziune Si Influenta Acestora In Media Romaneasca
ROGRAMELE DE TELEVIZIUNE ȘI INFLUENȚA ACESTORA ÎN MEDIA ROMÂNEASCĂ
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………4
Capitolul I . Programarea și programele de televiziune.
Aspecte introductive .……………………………………..……6
Capitolul II – Publicul și televiziunea 9
2.1 Date statistice privind publicul de televiziune 9
2.2. Analiza de audiență 12
2.2.1 Analiza cantitativă 16
2.2.2. Analiza calitativă 19
2.2.3 Aspecte definitorii ale activității de măsurare a
audienței posturilor de televiziune în România 22
2.3 Audiențele televiziunilor comerciale din România
în anul 2006 28
2.4 Audiențele Televiziunii publice în anul 2006 29
Capitolul III – Surse de programe ..31
3.1 Companiile de producție………………………………………………………….31
3.1.1 Companii mari de producție ………………………………….31
3.1.2 Companii independente de producție …………………………….32
3.1.3 Case de producție specializate……………………………………….33
3.2 Surse de producție străine…………………………………………………………33
3.3 Rețelele și posturile de televiziune…………………………………………….35
3.4 Sponsorii și publicitatea ………………………………………………………..37
3.5 Unitățile de producție proprie……………………………………………………38
3.6 Publicul…………………………………………………………………………………..39
3.7 Surse din surse…………………………………………………………………………40
3.8 Diferențe de programare între teleleviziunile comerciale
și publice……………………………………………………………………………41
3.8.1 Rețele, posturi de televiziune și surse străine…………………….41
3.8.2 Companii de producție……………………………………………………43
3.8.3 Unitățile de producție proprie și publicul…………………………..44
Capitolul IV – Tipuri de programe 46
4.1. Programe non-ficțiune …………………………………………………………….46
4.1.1 Programe informative…………………………………………………….47
4.1.2 Programe de divertisment ………………………………………………51
4.1.3 Alte tipuri de programe ………………………………………………….53
4.2. Programe ficțiune ……………………………………………………………………55
4.3. Miniserii, filme de televiziune și transmisiuni speciale…………………56
Capitolul V – Preferințele românilor în ceea ce privește tipurile de
emisiuni de televiziune. Studiu de caz ……………………………………………59
5.1. Analiza anului 2006 …………………………………………………………………59
5.2 Analiza comparată a audiențelor principalelor jurnale de știri –
TVR 1, ProTV, Antena 1, pemtru anul 2006 ………………………………..62
5.2.1 Tipurile de știri care alcătuiesc un jurnal – ProTV, Antena 1,
TVR 1…………………………………………………………………………..63
Capitolul VI – Concluzii……………………………………………………….. 68
BIBLIOGRAFIE 71
=== Programele de televiziune şi influenţa acestora în media rom ===
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………4
Capitolul I . Programarea și programele de televiziune.
Aspecte introductive .……………………………………..……6
Capitolul II – Publicul și televiziunea 9
2.1 Date statistice privind publicul de televiziune 9
2.2. Analiza de audiență 12
2.2.1 Analiza cantitativă 16
2.2.2. Analiza calitativă 19
2.2.3 Aspecte definitorii ale activității de măsurare a
audienței posturilor de televiziune în România 22
2.3 Audiențele televiziunilor comerciale din România
în anul 2006 28
2.4 Audiențele Televiziunii publice în anul 2006 29
Capitolul III – Surse de programe ..31
3.1 Companiile de producție………………………………………………………….31
3.1.1 Companii mari de producție ………………………………….31
3.1.2 Companii independente de producție …………………………….32
3.1.3 Case de producție specializate……………………………………….33
3.2 Surse de producție străine…………………………………………………………33
3.3 Rețelele și posturile de televiziune…………………………………………….35
3.4 Sponsorii și publicitatea ………………………………………………………..37
3.5 Unitățile de producție proprie……………………………………………………38
3.6 Publicul…………………………………………………………………………………..39
3.7 Surse din surse…………………………………………………………………………40
3.8 Diferențe de programare între teleleviziunile comerciale
și publice……………………………………………………………………………41
3.8.1 Rețele, posturi de televiziune și surse străine…………………….41
3.8.2 Companii de producție……………………………………………………43
3.8.3 Unitățile de producție proprie și publicul…………………………..44
Capitolul IV – Tipuri de programe 46
4.1. Programe non-ficțiune …………………………………………………………….46
4.1.1 Programe informative…………………………………………………….47
4.1.2 Programe de divertisment ………………………………………………51
4.1.3 Alte tipuri de programe ………………………………………………….53
4.2. Programe ficțiune ……………………………………………………………………55
4.3. Miniserii, filme de televiziune și transmisiuni speciale…………………56
Capitolul V – Preferințele românilor în ceea ce privește tipurile de
emisiuni de televiziune. Studiu de caz ……………………………………………59
5.1. Analiza anului 2006 …………………………………………………………………59
5.2 Analiza comparată a audiențelor principalelor jurnale de știri –
TVR 1, ProTV, Antena 1, pemtru anul 2006 ………………………………..62
5.2.1 Tipurile de știri care alcătuiesc un jurnal – ProTV, Antena 1,
TVR 1…………………………………………………………………………..63
Capitolul VI – Concluzii……………………………………………………….. 68
BIBLIOGRAFIE 71
Introducere
Televiziunea poate fi definită din punct de vedere tehnic ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Ca și radioul, televiziunea este o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să fie studiate încă din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de șaizeci de ani de când, pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare. Televiziunii îi vor trebui mai puțin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială. Imediat după terminarea războiului lucrurile se precipită : echiparea cu astfel de aparate se face într-un ritm alert, astfel că în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea Britanie, 3 televizoare la același număr de locuitori. În 1951, televiziunea apare și în tări considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexic sau Brazilia1.
Programarea este una din activitățile de bază într-o televiziune. Ea reprezintă un alt nivel de competență jurnalistică, nivel la care produsele mediatice obținute de reporteri, redactori, etc. sunt dispuse într-un ansamblu de importanță capitală pentru postul de televiziune – grila de programe. Programarea de televiziune depășește deci stadiul individual, al creației jurnalistice și reprezintă un stadiu global, sistemic, al ansamblului de creații.
Tema prezentei lucrări a fost aleasă pentru că nu a fost tratată în detaliu în mediul academic autohton. Profesorii și cercetătorii fenomenului mass-media de la noi nu au abordat, până acum, decât aspectele legate de crearea diferitelor produse mass-media (stadiul individual) sau au analizat sintetic fenomenul comunicării mediatice. În această lucrare este prezentat tabloul activității de programare în televiziune, o activitate complexă, ce presupune elemente și planuri de desfășurare multiple – în principal operațiunile de programare pentru televiziunea generalistă, cu acoperire națională.
Pe parcursul lucrării, la prezentarea diferitelor subteme, se face distincția dintre televiziunea comercială și cea publică.
Lucrarea își propune realizarea unei prezentări de ansamblu a activității de programare de televiziune din România. Această prezentare va fi construită pe baza unei comparații dintre sistemul mass-media românesc și cel american. Comparația poate părea nepotrivită, având în vedere dezvoltarea mult mai mare a sistemului mediatic de peste _____________________
1http://ro.wikipedia.org/wiki/Televiziune
Ocean dar este relevantă , deoarece sistemul mass-media american servește drept model de evoluție pentru celelalte sisteme „tinere”, în special din țările ex-comuniste. Sistemul mass-media american este, de fapt, cel mai dezvoltat din lume, depășind indiscutabil sistemele similare din țări europene reprezentative, ca Franța sau Germania.
În România primele televiziuni private au aparut după 1990. Prima televiziune comercială din România a fost Antena 1 înființată în 1993. În 1995 a fost înființată o altă televiziune comercială importantă din România, Pro TV, iar mai apoi la fiecare 1-2 ani piața audiovizuală s-a mai îmbogățit cu câte încă o televiziune.
Din punct de vedere economic, televiziunea este o activitate organizată în jurul a două piețe2.
• Piața primară – Aceasta este locul de schimb între difuzorii și consumatorii de televiziune, adică telespectatorii. Contra unui abonament, telespectatorul are acces la imagini ordonate într-o grilă de programme.
•Piața secundară – Reunește aceiași difuzori și programatori, cu producătorii de programe, originale sau de ocazie, care compun grila.
Locul televiziunii este bine definit în peisajul mijloacelor de informare în masa și a avut efecte majore asupra altor modalității de transmitere a informației cât și implicit asupra telespectatorilor.
Efectele dăunatoare ale televiziunii asupra audienței se pot grupa in mai multe categorii: sociale, politice, psihologice, si medicale. Printre ele se afla folosirea mediului pentru propaganda de stat sau comercială. Propaganda de stat in România este bine cunoscută din anii înainte de revoluție, dar fiind foarte primitiv în acele vremuri singurul efect era ridiculizarea mediului și al guvernului. În timpul prezent situația este mai gravă – propaganda este la nivel comercial mai sofisticat, cu rezultate nefaste asupra privitorilor, în special celor mai tineri. Sesizate de această situație, autoritățile din mai multe țări încearcă să limiteze efectele negative. Un aspect mai puțin cunoscut, însă important, este modul în care televiziunea servește pentru propagandă unor puteri politice și/sau economice.
Televiziunile românești de astăzi sunt adesea criticate pentru calitatea scăzută a programelor și pentru obediența acestora față de interesele politice și economice ale patronilor lor. Lucrarea de față dorește să prezinte importanța alegerii programelor TV și influența acestei alegeri asupra societății.
_____________________
2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Televiziune
Capitolul I
Programarea și programele în televiziune
Aspecte introductive
Programul de televiziune este un produs vândut telespectatorului de către stația TV. La rândul său, telespectatorul este „produsul” pe care aceeași stație îl vinde firmelor doritoare să cumpere spații publicitare. Această relație de dualitate fundamentează existența unei televiziuni comerciale, deoarece programele bune atrag public, care atrage publicitate; publicitatea aduce bani, iar banii înseamnă profit și durabilitate pe piața mass-media.
Grila de programe nu este, deci, într-o anumită privință, diferită de alte produse comerciale. Succesul său este asigurat prin atingerea unui obiectiv – atragerea celei mai mari audiențe. Desigur, alte programe se circumscriu unor alte finalități, pe care producătorul trebuie să le cunoască înaintea începerii procesului de producție. Aceste finalități sunt legate de funcțiile pe care le îndeplinesc toate mijloacele de informare în masă, deci și televiziunea: funcția de informare, funcția de interpretare, funcția de divertisment, funcția de culturalizare și funcția de „legătură” (se referă la rolul mass-media de exercitare a unei acțiuni coagulante, solidarizate a societății)1.
Programarea, finalizată concret prin elaborarea unei grile de programe, este operațiunea centrală într-o televiziune. O grilă reușită, care atrage mulți telespectatori, este necesară pentru menținerea și dezvoltarea postului respectiv pe piața mediatică. Cercetarea, evaluarea și planificarea, pe baze științifice, dublate de intuiție, sunt condiții sine qua non pentru o bună programare. Directorii de programe evaluează atent toate informațiile, încercând să combine diverse variabile care indică direcții de selectare și poziționare în grilă a programelor.
Grila de programe este, însă, punctul final al unor operațiuni de elaborare epuizante financiar dar și în ceea ce privește energia umană investită. Astfel, după stabilirea obiectivului unui program, producătorul trebuie să se decidă cum îl va îndeplini – identificarea tipului de program, înscris pe diferite coordonate, cum ar fi umorul, aventura, informația etc. Operațiunea următoare este delimitarea segmentului de audiență și a publicului țintă cărora le va fi adresat programul în cauză și stabilirea acelor elemente
_______________________
1 Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, , lași, 1999
care vor forma programul, pentru ca acesta să câștige cea mai mare rată de audiență.
Alte întrebări care își găsesc răspunsurile în demersul creativ al unui program sunt
cele legate de originea programelor și de modalitatea în care acestea sunt obținute (rezolvarea problemei surselor de programe), de persoanele sau instituțiile care exercită influențe în elaborarea lor, de criteriile conform cărora ele ajung în grila de programe și se mențin acolo, de motivele pentru care, invariabil, la un moment dat, programele sunt scoase de pe post. După îndeplinirea tuturor acestor etape succesul nu este garantat, deoarece publicul din fața televizoarelor este, totuși, imprevizibil. În general, folosind tehnicile necesare și beneficiind de un buget decent, se pot crea programe bune, cu o cotă de piață ridicată. Aceste tehnici nu trebuie lăsate însă să blocheze responsabilitățile mari pe care le au cei însărcinați cu crearea de programe – respectarea interesului și a necesităților publice. Ceea ce programează o televiziune și pentru ce audiență, comportă și o componentă etică, nu doar una financiară.
Totuși moraliștii ar trebui să evite să lucreze în televiziune, și aceasta din cauză că cifrele sunt necruțătoare: numărul de telespectatori pe un anumit segment orar determină, în mod direct, costul pe minut pe care agenții publicitari îl plătesc televiziunilor. Astfel, în Statele Unite, firmele de publicitate cheltuiesc anual peste 8 miliarde de dolari pe reclamele de televiziune.2 Reciproca e valabilă: pierderea de către televiziune a unui singur procent în cota de piață într-un sezon poate provoca pierderi de până la 90 de milioane de dolari.2 Aceste cifre sunt incredibile la o transpunere a lor în peisajul economic al mass-media românești.
Două concepte sunt elementare în programare: segment orar și primetime (segmentul orar cu cea mai mare audiență). Segmentul orar este unitatea de măsură temporală din grila de programe, care dobândește semnificație în raport cu structura publicului programelor de televiziune în acea perioadă de timp. Ocupația oamenilor îi diferențiază pe aceștia în non-telespectatori (persoane cu serviciu, fără televizoare la locul de muncă) și posibili telespectatori (cei care desfășoară diferite activități acasă – casnice sau de serviciu.), pe un anumit segment orar.
Conceptul de primetime reprezintă elementul cel mai important al grilei de programe, perioada de timp de pe parcursul unei zile cu cea mai mare audiență. Primetime-ul durează între orele 20 și 23, de luni până sâmbătă, duminica beneficiind de o devansare de o oră, respectiv de la 19 la 23. Potențialii telespectatori pot fi captați în
______________________________
2Blum, Richard A.; Lindheim, Richard D., Primetime: Network Television Programming, Focal Press, Boston, 1987
acest interval orar, care reprezintă, în același timp, cea mai bună ocazie de a concura cu alte posturi de televiziune, pentru supremația pe piața audio-vizualului. Din acest punct de vedere programarea semnifică un act cu o dublă abordare – pe de-o parte descoperirea și dezvoltarea noilor idei de programe pentru atragerea publicului adecvat, pe de altă parte situarea programelor în grilă, pentru realizarea unei concurențe efective cu celelalte posturi.
Capitolul II
Publicul și televiziunea
Realizatorii și producătorii de programe de televiziune au un obiectiv major: atragerea celei mai mari audiențe , ceea ce înseamnă obținerea de bani din publicitate. Publicul este deci factorul catalizator pentru o televiziune care urmărește profitul. Conceptul de audiență comportă diferite definiții, în funcție de circumstanțele particulare. Indiferent de aceste definiții, determinarea nivelului audienței – cât public are o televiziune – este o preocupare primordială a departamentului de programe al unui canal de televiziune.
2.1. Date statistice privind publicul de televiziune
Americanii – părinții televiziunii – au în casă mai multe televizoare decât numărul membrilor de familie. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Nielsen în fiecare apartamnet ar exista 3 televizoare. Altfel spus: 2, 73 de televizoare la 2,55 persoane. În urmă cu 30 de ani raportul era cu totul altul: un singur televizor la trei gospodării. Statisticile mai arată că americanii petrec cele mai multe ore libere uitându-se la programele tv. Frații, părinții – copii și bunicii ajung să trăiască la distanțe foarte mari unii de alții, în goana lor după un job foarte bine plătit, astfel nu mai au timp să-și facă prieteni. Un studiu1 arată că astăzi, volumul de timp consacrat televiziunii este egal cu cel alocat muncii. De aici s-ar putea concluziona că dacă televiziunea nu ar fi existat, produsul industrial brut ar fi fost dublu. Dar cei care se informează prin televiziune devin în timp din ce în ce mai puțin informați decât cei care se informează din tipărituri.
Unul dintre efectele negative cele mai grave ale televiziunii este cel de spălare a creierului. În cazuri extreme, acest efect poate provoca victime în rândul receptorilor datorate (dez)iluzionării mediatice. Victimele moderne pot fi ușor asemuite cu Don Quijote, personajul celebrului romancier Cervantes, care, cu patru secole în urmă, arăta cum o lectură unidirecționată, necontrolată, poate conduce la dereglarea și distorsionarea simțului realității și la scoaterea unui om în afara timpului și a spațiului. Așa cum "omul
__________________________
1Van Cuilenburg, Știinta comunicării , Editura Humanitas, 2004
de la Mancha" a fost influențat de cărțile și povestile romantice ale secolului său, și în timpurile de astăzi există
asemenea victime, dar într-un număr mult mai mare2.
De unde se infomează românii? Informațiile necesare despre ceea ce se întâmplă pe plan intern si internațional sunt obținute din ziarele locale de cea mai mare parte (31%) dintre cei care citesc presa românească. Potrivit datelor unui sondaj prezentat de Institutul Național pentru Studii de Opinie și Marketing (INSOMAR)3, aproape jumătate dintre români, peste 43%, nu citesc ziare. Dintre cei care citesc ziare, 21% află informații din Libertatea, 16% din Jurnalul național, 9% din Evenimentul zilei (9%) și 6% din Adevărul (6%). Doar 3% dintre români se informează din Ziua, Gândul și România libera, 1% din Ziarul financiar
și apoi Realitatea Româneasca, Curierul național, Cotidianul și Cronica Română. Un procent de 4% dintre cititori află ceea ce-i interesează din alte publicații decât cele amintite. Mass media electronică așează în frunte, la televiziuni, ProTV-ul, de unde 30% dintre români află cele mai multe informații despre ce se intâmplă în țară și în lume. Pe locul secund se situează, cu 21%, postul Antena 1. Pe locul 3 se află, la egalitate de puncte, TVR si Realitatea TV, cu câte 16%. Au mai primit procente OTV (5%), Antena 3 (4%), PrimaTv (2%) și N24 (1%). De remarcat că un post străin este preferat de 3% dintre cei chestionați. Există și un procent de 2,3 % care nu se uită la televizor.
Toți critică televiziunea datorită efectelor ei negative, dar toți sunt mari consumatori de programe tv. Odată ajunși acasă, aproape toți deschid televizorul.
65% din populație consideră televiziunea drept principala sursă de știri. Timpul mediu zilnic alocat de un adult pentru vizionarea materialelor difuzate de televiziuni este de 3 ore și 16 minute. Audiența crește odată cu apropierea serii, înregistrând un punct culminant la ora 21.00, după care începe declinul.
Mai mulți telespectatori se află în fața televizoarelor iarna decât vara. Cea mai mare audiență se înregistrează duminica seara, iar cea mai redusă sâmbătă seara.4 Structura publicului în funcție de segmentul orar este un alt element statistic elocvent.
Grila de programe a unei televiziuni este divizată, de obicei, în șase segmente orare: dimineața devreme, între orele 6.00 și 9.00; timpul zilei, între 9.00 și 16.00; primul timp de legătură, între 16.00 și 20.00; perioada de primetime, între 20.00 și 23.00; al
__________________________
2Corina Crișan , Lucian Danciu, Manipularea opiniei publice prin televiziune Editura: Dacia, 2000
3Sondajul INSOMAR, realizat in perioada 15 – 20 februarie 2007
4McCavitt, William E.; Pringle, Peter K., Electronic Media Management, Focal Press, Boston, 1986
doilea timp de legătură, între 23.00 și 23.30; noaptea târziu, începând cu 23.30. 5
Astfel, dimineața devreme structura publicului este următoarea: copii, pensionari, adulți cu serviciu care lucrează acasă, și casnici. Școlarii și cei care muncesc părăsesc locuințele până la sfârșitul acestui segment orar. În timpul zilei, telespectatorii sunt preșcolarii, casnicii, pensionarii, cei care lucrează în ture, adulții care iau prânzul acasă (între 12.00 și 14.00), elevii care se întorc acasă (după ora 14.00). În perioada denumită de noi primul timp de legătură („early fringe”, în terminologia americană), toate segmentele de audiență se grupează în fața televizoarelor, odată cu apropierea primetime-ului. În acest grup, din ce în ce mai numeros, se integrează și adulții care se întorc de la serviciu. În prima oră din perioada de primetime (20.00-21.00), în fața televizoarelor se găsesc toate segmentele de audiență. După ora 21.00, copii și pensionarii merg la culcare. Al doilea timp de legătură („late fringe”) este caracterizat de o audiență formată, în general, din adulți. Aceeași situație se înregistrează și noaptea târziu, când printre telespectatori se pot număra persoanele care lucrează pe schimburi.
În România, aceste cercetări sunt abia la început, dar situația este aceeași și la noi în ceea ce privește structura segmentelor orare și a publicului pe segmentele orare. Din cele 7,4 milioane de gospodării din România, 6,7 milioane au cel puțin un televizor; 3,2 la sută dintre acestea au o antenă de satelit, în timp ce aproximativ 55 la sută sunt conectate la o rețea de cablu.
Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS)6, la comanda Consiliului Național al Audiovizualului, arată că aproape 90% dintre subiecți se informează despre evenimentele politice de la jurnalele televizate. Rezultatele sondajului arată că 41 la sute dintre subiecții care se informează din știrile TV urmăresc atât știrile cât și din dezbaterile politice. Alte 24 de procente se informează din știrile politice, iar 24% vizionează dezbaterile politice. La capitolul programelor de știri preferate, 60% dintre subiecți urmăresc știrile la principalele jurnale ale posturilor de televiziune ProTV și Antena 1, în timp ce 14 procente se informează din jurnalul televiziuni publice.
Rezultatele arată că doar 17 procente dintre repondenți urmăresc jurnalele principale ale televiziunilor de știri. Distribuția ponderii subiecților care urmăresc televiziunile de "nișă" este următoarea: 10% – Știrile Realitatea TV, 6%-Știrile Antena3 și 1% Știrile N24.
În viziunea subiecților sondajului, " cele mai corecte știri politice" sunt transmise
______________________________
5McCavitt, William E.; Pringle, Peter K., Electronic Media Management, Focal Press, Boston, 1986
6Sondaj CURS 2007, Sursa: Arhiva Amos News
de Antena 1 și ProTV (21%), în timp ce realitatea TV este creditată de 16 procente, TVR de 14 procente, iar Antena 3 de 9% dintre repondenți. Posturile TV în care subiecții au cea mai mică încredere privind corectitudinea știrilor sunt TVR2 (3%), Național TV și B1 TV, cu câte un procent. Puși să aleagă între programele de știri ale posturilor TV românești, 29 de procente dintre repondenți au ales Observator Antena 1, 28 % au "votat" pentru Știrile ProTV, iar 14 procente au ales Jurnalul TVR. 12 procente dintre subiecți preferă să urmăresacă Știrile Realitatea TV, iar alți 6% se informează din Știrile Antena 3. Rezultatele sondajului CURS arată că un sfert dintre subiecți sunt interesați de știri/informații politice, iar 12 procente sunt interesați de evenimentele sociale. La întrebarea "ce vă interesează cel mai mult în cadrul știrilor?" 40% au răspuns "toate la fel", în timp ce 7% urmăresc faptele/situațiile cotidine, 6% – știrile sportive, 5% – știrile economice, iar 4% – știrile meteo. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1099 subiecți, în perioada 1 – 8 august. 7
Aceste date practice au o importanță deosebită pentru departamentele de programe ale televiziunilor, care își desfășoară activitatea încercând să își adapteze creațiile la aceste realități demografice.
Toate posturile televiziune cu acoperire națională la fel și multe dintre cele locale și regionale au site-uri web în care sunt prezentate programele, realizatorii, și chiar selecții sau transmisii în direct a programelor.
Printre cele mai vizitate pagini de Internet din acest domeniu, care prezintă un conținut dinamic și bogat se găsesc: www.tvr.ro, www.antena1.ro , www.protv.ro.
2.2. Analiza de audiență
Audiența reprezintă numărul de indivizi sau de gospodării (exprimat numeric sau procentual) care pot fi expuși unui vehicul de media. De exemplu: numărul de gospodării care urmăresc un anumit program de televiziune. În practică întâlnim trei unități de măsură a audienței și anume:8
– HUT (households using television) – exprimă procentul din totalul gospodăriilor
care au televizorul pornit. Exemplu: dacă panelul cuprinde 200 gospodării și 50
dintre acestea au televizorul pornit, HUT = 25%;
HUT = audiența disponibilă/totalul televizoarelor x 100
______________________________
7Sondaj CURS 2007, Sursa: Arhiva Amos News
8Dorr, D. – Reglementaion et politique europeennes des media, Systemes de radio et television en Europe, Observatoire europeen de l’audiovisuel, Strasbourg, 2000.
– SHARE – exprimă procentul din HUT care au televizorul deschis pe un anumit
post de televiziune. Continuând exemplul anterior, dacă din cele 50 de
gospodării, 20 urmăresc postul Pro TV, atunci acest program are un share de
40%;
SHARE = audiența programului/audiența disponibilă x 100
– RATING – exprimă procentul din totalul gospodăriilor care urmăresc un anumit
program sau emisiune. Cele 20 de gospodării care au televizorul deschis pe Pro
TV și urmăresc Stirile Pro TV, rezultă că ratingul acestui program este de 10%.
RATING = audiența programului /totalul televizoarelor x 100
O metodă de cercetare directă la care se poate recurge pentru măsurarea audienței mediilor de comunicare o reprezintă observarea. Această metodă presupune culegerea informației de către cercetător fără antrenarea (solicitarea) purtătorului ei, apelându-se, în principal, la: 9
– observarea mecanică, prin folosirea unor aparate de înregistrare a diferitelor dimensiuni ale comportamentului de cumpărare și consum al subiecților investigați;
-observarea personală, realizată direct de către cercetător, fie în teren, fie în condiții de laborator.
O categorie de echipamente utilizate pentru observare în domeniul cercetărilor de marketing, este constituită din dispozitivele de măsurare a audienței la televiziune. Informațiile referitoare la audiență sunt foarte importante pentru posturile de televiziune, firmele interesate să realizeze campanii promoționale, agențiile de publicitate și firmele de media.
Pe plan mondial, metodele și echipamentele de măsurare a audienței au evoluat substanțial în decursul ultimelor decenii. La început audiența era evaluată prin combinarea a
două metode de culegere a datelor10:
numărul gospodăriilor care vizionau un anumit program, la un moment dat, era stabilit cu ajutorul unui dispozitiv electronic numit audimetru, atașat la aparatul TV al fiecărei gospodării dintr-un panel reprezentativ la nivel național;
______________________
9Florescu,C., Mâlcomete,P., Pop,N.(coord.) – Marketing – Dicționar explicativ, Editura Economică, București 2003.
10 Cătoiu, Iacob. (coord.) – Cercetări de marketing, Ed. Uranus, 2002, București
– fiecare gospodărie dintr-un panel separat menținea un jurnal în care consemna obiceiurile sale de vizionare a programelor TV și furniza totodată, informații demografice cum sunt: mărimea gospodăriei, venitul, nivelul de pregătire etc.
Principalii indicatori de audiență folosiți în rapoartele zilnice în ce privește audiența sunt:
• Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.
• Market Share (Cotă de piață – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) a unei stații TV și numărul mediu de telespectatori de pe TOATE stațiile TV, calculat pentru același interval orar (sau emisiune).
• Reach (RCH%) reprezintă numărul de telespectatori DIFERIȚI care au vizionat cel puțin un minut dintr-o emisiune TV sau interval orar analizat. La fel ca și în cazul indicatorului Rating, RCH% poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.
• Afinitate (TgAfin) este raportul dintre RTG% al targetului analizat și RTG% unui target de referință x 100 (targetul de referință trebuie să includă targetul analizat pentru ca valoarea indicatorului să aibă sens). Afinitatea este un index, iar dacă valoarea rezultată este peste 100 înseamnă că penetrarea (interesul) audienței în targetul analizat este mai mare decât în targetul de referință.
• Time Band's Index (TBIndex) reprezintă raportul dintre share-ul emisiunii și share-ul mediu al stației pe toată ziua, semnificând contribuția pe care a avut-o emisiunea în atragerea telespectatorilor către respectivul canal pe durata difuzării ei. Dacă valoarea acestui indicator este peste 100 înseamnă că emisiunea a reușit să atragă un număr de telespectatori mai mare decât a reușit canalul în medie pe întreaga zi.
• Structura de public (TgSat%) reprezintă repartiția audienței pe categorii socio-demografice (genuri, studii, grupe de vârstă, etc.).
Prin corelarea datelor obținute se calculează audiența și se identificau caracteristicile demografice ale audienței fiecărui program. De-a lungul timpului datorită creșterii numărului de posturi și rețele de televiziune, gama programelor de televiziune a sporit, iar metoda combinată nu mai era eficientă.
În anul 1976 compania britanică AGB Group (Audits Great Britain), a demarat operațiunea de măsurare a audienței TV prin metoda PeopleMeter, iar în 1981 a avut loc, în premieră mondială, instalarea acestui sistem de măsurare a audienței TV – Television Audience Measurement (TAM) la nivel național, în Italia.Un people meter11este un dispozitiv puțin mai mare decât un selector TV, care dispune de mai multe butoane pentru membrii unui gospodării și de butoane suplimentare pentru vizitatori; ori de câte ori selectează un canal, un membru al familiei sau un vizitator trebuie să apese pe butonul corespunzător; dispozitivul se atașează la televizorul (televizoarele) gospodăriilor incluse într-un panel reprezentativ.
Cu ajutorul unui people meter pot fi culese în mod continuu următoarele
informații:
– intervalul de timp în care televizorul se află în funcțiune;
– programele urmărite;
– numărul gospodăriilor care urmăresc un anumit program;
– ce membri ai familiei urmăresc un anumit program
Informațiile astfel culese sunt transmise unui computer central, prin intermediul liniilor telefonice, stabilindu-se astfel audiența programelor și profilul demografic al
audienței fiecărui program. Observarea audienței la televiziune cu ajutorul unui people meter prezintă și anumite limite12:
– persoanele vârstnice sunt mai puține reprezentate, deorece sunt mai rezistente la
evoluțiile tehnologice;
– persoanele tinere sunt mai bine reprezentate, pentru că nu ezită să apese butonul
dispozitivului și manifestă mai puțină rezistență față de tehologie;
– copiii sub 10 ani nu oferă informații de încredere, în privința apăsării butonului corespunzător;
– după un interval de maximum doi ani, se manifestă un fenomen de oboseală față
de apăsarea butoanelor;
– nu sunt luate în calcul anumite segmente de populație, respectiv tinerii și
persoanele care urmăresc programele de televiziune în afara gospodăriei.
__________________________
11 Cătoiu, Iacob – Cercetări de marketing, Ed. Uranus, București , 2002
12 Idem
Analiza de audiență este de două feluri: cantitativă și calitativă.13. Prima vizează numărul telespectatorilor care urmăresc un program, vârsta și sexul, statutul economic și educațional al acestora. În urma acestor date cantitative, departamentele de programe din televiziuni creionează profilul publicului țintă.
Cercetare calitativă este mai greu de realizat. Ea încearcă să determine atitudinea publicului față de un program, față de serviciile și produsele care beneficiază de publicitate în timpul programului.
2.2.1 Analiza cantitativă
Principalele modalități de cercetare cantitativă sunt rating-ul, sondajul prin telefon și chestionarul. Cel mai folosit dintre acestea, care se bucură și de cea mai mare credibilitate, este rating-ul sau cota de piață a unui program. Rating-ul este publicat în fiecare an, pentru fiecare program în parte. El determină practic audiența unei emisiuni (și implicit a unui post de televiziune), prin montarea la televizoarele unor telespectatori selectați anterior a unor aparate electronice care înregistrează când televizorul este deschis și pe ce program.
Aceste rating-uri sunt efectuate și date publicității de numeroase companii specializate, dintre care cele mai cunoscute în Statele Unite sunt Nielsen și Arbitron. Nielsen adună și interpretează informații despre mai multe tipuri de produse și servicii, printre care și televiziunea. Arbitron realizează aceleași activități, având însă un domeniu mai restrâns – televiziunea și radioul, doar la nivel local. În România, sondajele de audiență recunoscute de toate instituție mass-media sunt realizate de AGB Data Research, care utilizează peoplemeter-ul, un instrument de măsurare a audienței despre care se va face referire mai jos. Rezultatele furnizate de firma amintită sunt etalonul pentru cei care doresc să cumpere spațiu sau timp publicitar într-o instituție de presă anume.
O altă companie românească, cu capital majoritar britanic, care se ocupă și cu sondaje de audiență este Centrul pentru Studierea Opiniei și Pieței, CSOP. GFK România, compania care a fost desemnată să măsoare, in perioada ianuarie 2008 –
decembrie 2011 audiența posturilor de televiziune din România, va livra primele date de probă Asociației Române pentru Măsurarea Audienței (ARMA) in luna decembrie a ________________________
13Eastman, Susan T.; Head, Sydney W.; Klein, Lewis, Broadcast/Cable Programming: Strategies and Practices, Wadsworth, Belmont, CA, 1989
acestui an.
Potrivit oficialilor celor două companii, principalele schimbări față de actuala modalitate de măsurare a audiențelor sunt majorarea numărului de gospodării cărora le vor fi monitorizate preferințele de la 1.000 in prezent la 1.200 incepând cu 2008 si includerea satelor dezvoltate în structura eșantionului.
La început, rating-urile au fost concepute pentru a furniza informații agenților publicitari despre dimensiunile audienței. Dar aceste cote de piață au dobândit o bază statistică solidă și au început să fie folosite de departamentele de programe ale televiziunilor pentru a garanta succesul unui program. Odată cu exacerbarea concurenței în domeniu, rating-urile au devenit informația cea mai importantă în luarea deciziilor în televiziunea comercială. Acum, veniturile unei televiziuni, carierele programelor, ale staților de televiziune și ale persoanelor care lucrează aici depind, într-o măsură foarte mare, de rating-uri. Ecuația este oarecum simplă (și deseori dureroasă): rating-urile mari determină profit, care determină continuitatea carierelor. Din punct de vedere strict economic, o televiziune va elimina din grila sa programele cu cote de piață scăzute, dacă, bineînțeles, are alte opțiuni.
Sondajul telefonic presupune telefonarea la anumite numere selectate dinainte, deținute de persoane care îndeplinesc caracteristicile demografice urmărite de autorul sondajului. Oamenii sunt întrebați ce programe ale unei televiziuni urmăresc cu precădere, ce staruri de televiziune le plac etc. Chestionarul prevede completarea de telespectatori a unei fișe cu întrebări și informații privind aceleași aspecte: date demografice, ce programe sunt vizionate mai mult etc.
Aceste sisteme de evaluare tradiționale folosite în analiza cantitativă (sondajul telefonic, chestionarul și rating-urile) sunt criticate din cauză că nu se știe exact dacă cineva urmărește televizorul deschis și pentru cât timp. De exemplu, audimetrele Nielsen stabilesc doar când un televizor e deschis, nu și dacă e cineva care îl urmărește. În 1988, compania amintită a lansat un aparat – peoplemeter – prevăzut cu un buton, care va fi apăsat când cineva intră sau iese din camera cu televizorul și cu un senzor de căldură, care detectează prezența umană în perimetrul televizorului. Aceste cercetări stabilesc și numărul de telespectatori al televiziunilor concurente.
Analiza cantitativă este completată prin considerarea unor factori cantitativi foarte importanți. 14 Aceștia sunt:
________________________________
14Head, Sydney W.; Sterling, Christopher H., Broadcasting în America: A Survey of Television, Radio and New Technologies, Houghton Miffiin, Boston, 1987
a) Dimensiunea potențială a audienței – se referă la procentajul tuturor familiilor care posedă televizoare. Tot aici intră informațiile despre numărul de persoane dintr-o familie cu televizor și numărul de canale TV recepționate de fiecare casă.
Dimensiunea reală a audienței – semnifică procentajul familiilor care folosesc televizorul în același timp (acesta nu este deschis în toate casele care îl posedă).
Stabilitatea audienței – reprezintă o constatare a cercetătorilor și anume că în
fiecare perioadă din an același număr de oameni tinde să urmărească televizorul zilnic, fără a da, aparent, importanță naturii programului difuzat.
În termenii lui Marshall McLuhan15 , ceea ce contează este mediul și nu mesajul, suportul informației, nu informația. O altă teorie, aparținând lui Paul Klein15, stipulează că telespectatorul va urmări un post de televiziune până când acesta va difuza un program ce îi va stârni obiecții. Chiar dacă toate programele stațiilor recepționate trezesc obiecții, telespectatorii îl vor alege pe cel care deranjează mai puțin, mai degrabă decât să închidă televizorul. O teorie spusă 50 la sută în glumă.
Inerția telespectatorilor – este un fel de corolar al teoriei de mai sus și precizează că, odată pornite, televizoarele tind să rămână pe același post, din loialitate față de televiziunea respectivă sau, mai aproape de natura umană, din inerție. Cercetătorii menționează că, de obicei, proporția celor care rămân pe același post este mai mare decât cea a telespectatorilor care „navighează” de la o televiziune la alta. Aceste considerații au fost însă subminate de apariția telecomandei, care nu a provocat totuși extincția
Inerției televizuale.Timpului petrecut la televizor – este o altă unitate de măsură a impactului generat de programele de televiziune asupra audienței. Acest indicator furnizează informații despre numărul de ore pe zi și pe săptămână dedicat de oameni urmăririi programelor de televiziune. Femeile sunt telespectatorii cei mai fervenți, urmate de copii între 2 și 11 ani. Aceste procentaje sunt interpretate în funcție de criterii ca mărimea gospodăriilor, venituri, prezența copiilor și deținerea unui abonament la cablu. De asemenea, aici intră informațiile despre numărul persoanelor care urmăresc programele din primetime.
Influențele demografice – afectează în profunzime comportamentul televizual al publicului. Sunt structurate pe următoarele criterii: vârstă (urmărirea televizorului crește odată cu vârsta); educație (oamenii cu educație superioară urmăresc mai puțin);
________________________________
15Eastman, Susan T.; Head, Sydney W.; Klein, Lewis, Broadcast/Cable Programming: Strategies and Practices, Wadsworth, Belmont, CA, 1989
originea etnică (populația de culoare vizionează mai mult decât cea albă); mărimea familiei (familiile mari urmăresc programele TV mai mult decât familiile mici); ocupația (muncitorii necalificați urmăresc mai mult decât cei profesioniști); locul de rezidență (vizionarea crește în mediul urban, față de cel rural); sexul (femeile vizionează mai mult decât bărbații).
Aceste diferențe demografice pot fi prevăzute și fără o analiză, dar centralizarea lor ajută agenții publicitari să cunoască precis impactul programelor asupra publicului. Ei sunt dispuși să plătească prețuri mai mari pentru a ajunge la un public-țintă, identificabil mai precis prin aceste informații. Rating-urile și factorii demografici cantitativi sunt interdependente în dezvoltarea conceptelor de programe și în alcătuirea grilelor de programe.
2.2.2. Analiza calitativă
Departamentele de programe folosesc informările rezultate din cercetarea calitativă pentru selectarea și îmbunătățirea programelor și pentru a înțelege reacțiile audienței la conținutul programelor. De asemenea, tot astfel este testată și modalitatea în care sunt percepute de public personalitățile postului de televiziune și imaginea acestuia.
O metodă de analiză calitativă este aceea a grupurilor de discuție („focus groups”). Acestea sunt compuse din 10-12 persoane, care discută într-un cadru controlat de un moderator. El conduce conversația pe o temă prestabilită, cum ar fi un format muzical sau o emisiune de televiziune și o structurează în funcție de un set de întrebări. Alcătuirea grupului este fundamentată de o serie de criterii stabilite anterior – managerii televiziunilor pot dori să testeze reacțiile unui anumit segment de public. Cercetarea prin grupuri de discuție furnizează informații preliminare despre o temă sau întrebări ce vor fi folosite ulterior la analizele pe scară largă. Analiza calitativă astfel performată generează date informate cum ar fi: difuzează o televiziune destule știri; reacția față de prezentatorii știrilor; muzica difuzată prea lentă sau prea zgomotoasă; personalitățile stației percepute ca interesante și prietenoase. Un avantaj al grupurilor de discuție este obținerea unor rezultate materiale imediate. Materialele vizuale – benzi video, reclame din ziare – pot fi evaluate în cadrul sesiunilor furnizând stimuli imediați și evitând confuziile ulterioare.
Totuși, din cauza dimensiunilor reduse ale grupurilor de discuție, rezultatele acestor cercetări nu pot fi generalizate. Astfel de dezbateri pot evidenția modalități neobișnuite de înțelegere a materialelor vizuale de către persoanele selectate, ale căror percepții neașteptate vor fi analizate prin chestionare care vor fi completate de grupuri mult mai mari de telespectatori. Grupurile de discuție sunt cele mai potrivite pentru a răspunde în profunzime întrebărilor programatorilor, grupate sub sceptrul lui „de ce?”.
O altă metodă de analiză calitativă este aceea a indicatorului de popularitate (TvQ = Television Quotient), care furnizează informații despre popularitatea și familiaritatea unui program (chiar și publicitar) și a „actorilor” care apar în cadrul lui. Departamentele de programe din televiziuni folosesc indicatorii TvQ pentru a detecta potențialul unui star de televiziune, prin determinarea recunoașterii sale de public drept o autoritate profesională și a agreabilității pe care persoana sa o exercită. Unele televiziuni utilizează acest indicator pentru a obține date privind eventualul succes al unui program, prin monitorizarea reacției publicului față de acesta.
Orice televiziune care se respectă efectuează analize calitative ale audienței, prin care încearcă să înțeleagă problemele și să interpreteze curentele de opinii înainte ca acestea să afecteze rating-urile postului sau rețelei. Sute de mii de dolari sunt cheltuiți pentru a afla cum este percepută de audiență grila de programe a stației de televiziune, care personalități sunt agreate și care nu, cum sunt percepute televiziunile concurente și cum poate fi ameliorată imaginea postului. Programatorii folosesc rezultatele acestor cercetări pentru a încerca să rezolve problemele, înainte ca acestea să se agraveze. Uneori este necesar ca o televiziune să piardă bani prin difuzarea unui program special sau pe un anumit segment orar, pentru a menține imaginea și buna intenție a stației de televiziune, de care aceasta poate beneficia pe alte segmente orare.
O altă modalitate de a obține informații despre gusturile și părerile publicului este analizarea feed-back-ului acestuia (sondajele de opinie).16
Televiziunea rămâne un important mijloc de comunicare în masă.
Pe de o parte, la nivelul comunicării de masă, feed-back-ul se reduce, procesul de
role-taking este mai puțin accesibil. Pe de altă parte, obținerea unui feed-back puternic este o caracteristică a comunicării interpersonale. Cu toate acestea, gradul și intensitatea receptării informațiilor difuzate de media, interesul sau dezinteresul pe care acesta îl creează sunt tot mai des analizate și verificate prin sondaje de opinie.
Așadar, feed-back-ul este unul direct, dacă îl putem numi așa, dar el există cu siguranță și influențează modul de abordare și de transmitere a mesajelor în viitor.
____________________________
16 Head, Sydney W.; Sterling, Christopher H., Broadcasting în America: A Survey of Television, Radio and New Technologies, Houghton Miffiin, Boston , 1987
Deși televiziunea este considerată, în general, un mediu unidirecțional, orice telefon sau scrisoare adresate de membri ai publicului stației respective sau agentului publicitar, despre un program sau o reclamă, furnizează informații adiționale postului. În 1920, scrisorile trimise din proprie inițiativă de ascultători (pe atunci nu exista televiziunea) erau singura sursă de informații despre audiență a programatorilor din radio. Dar persoanele care scriu sau telefonează unei stații de televiziune nu sunt statistic reprezentative pentru întreaga audiență și pot, astfel, genera impresii foarte amăgitoare. Cercetările au evidențiat că persoanele care scriu televiziunilor diferă semnificativ de populația generală, în termeni de rasă, educație, venit, tipul ocupației, vârstă și stare civilă – toate criterii importante pentru agenții publicitari și programatori. Mai mult, este mult prea ușor să determini motivațiile unei campanii de scrisori pro sau contra față de un punct de vedere sau serviciu.
Din aceste motive, televiziunile nu iau în serios telefoanele și scrisorile în aceeași măsură în care procedează în cazul rating-urilor sistematizate. Totuși, câteva scrisori cu obiecții, în special dacă acestea diferă între ele, captează atenția departamentelor de programe sau a agenților publicitari, care știu că o serie de plângeri bine argumentate traduc, probabil, existența unui număr considerabil de telespectatori nemulțumiți.
Acest capitol a oferit o incursiune în datele statistice privind publicul de televiziune, atât de importante pentru responsabilii cu elaborarea programelor și a grilelor de programe. De asemenea, o structură a tipurilor de public pentru segmentele orare ale grilei de programe zilnice a unei televiziuni furnizează informații importante pentru programatori – ei află astfel cui se adresează în diferitele momente ale zilei.
Cele mai multe date despre telespectatori sunt obținute prin analiza de audiență. Aceasta este cantitativă și calitativă. Prima vizează obținerea de informații privind numărul telespectatorilor care urmăresc un program, vârsta, sexul, statutul economic și educațional al acestora. Principalele modalități de cercetare cantitativă sunt rating-ul, sondajul telefonic și chestionarul. Analiza cantitativă e completată prin luarea în considerare a unor factori demografici cantitativi, generatori de informație privind profilul audienței. Aceștia sunt dimensiunea potențială și cea reală a publicului, stabilitatea acestuia, timpul petrecut în fața televizorului, influențele demografice etc.
Analiza calitativă încearcă să determine atitudinea, reacția audienței față de program și spoturile publicitare care îl însoțesc. Cele mai folosite metode de cercetare calitativă sunt grupurile de discuție și indicatorii de popularitate. Primele furnizează
informați preliminare despre un program, care vor fi apoi verificate în profunzime, la scară largă. Indicatorii de popularitate oferă informații despre popularitatea și agreabilitatea unui star TV sau a unei emisiuni.
Departamentele de programe obțin informații în detaliu prin răspunderea la unele întrebări-cheie privind audiente și prin analizarea circumspectă și cu discernământ a feed-back-ului. Nu trebuie însă exagerată importante telefoanelor și a scrisorilor primite la redacție, întrucât acestea nu sunt reprezentative din punct de vedere statistic, deoarece cei care scriu sau telefonează nu sunt identificabili cu publicul general.
2.2.3 Aspecte definitorii ale activității de măsurare a audienței posturilor de televiziune în România
La noi în țară sistemul de măsurare a audienței la televiziune prin metoda people meter a fost indrodus pentru prima dată de firma AGB Data Research. Compania AGB Data Research a fost înființată în septembrie 1997, ca joint-venture între AGB Hellas și IMAS București. Firma realizează un studiu de fezabilitate privind implementarea unui sistem people meter în România, luând contact cu cele mai importante companii implicate în piața de televiziune și publicitate din România17.
(noiembrie – decembrie 1997)
Se realizează primul sondaj de configurare (Establishment Survey), efectuat pe 4979 de gospodării (11696 de indivizi) la nivel național. Pe baza rezultatelor acestui sondaj au fost proiectate panelele de people meter și diary (jurnale de audiență). Se instalează software-ul Pollux specializat în producția datelor de audiență – software proprietatea AGB Group.
În această perioadă firma anunță și planul inițial de dezvoltare prezentat în tabelul 1.1.
____________________
17 www.csop.ro
Tabelul 1.1. Planul de dezvoltare al firmei AGB Data Research
ianuarie – februarie 1998
Este definitivat panelul people meter în București la 150 de gospodării, aproximativ 440 de indivizi și a panelului de diary în restul țării la 630 de gospodării, aproximativ 1800
de indivizi.
martie – aprilie 1998
Este implementat în România software-ul de analiză a comportamentului de vizionare dezvoltat de AGB Media Services – TeleMonitor. Are loc lansarea serviciului comercial al AGB, cu date de audiență la televiziune la nivel național obținute prin intermediul măsurătorii electronice la nivelul municipiului București și prin metoda jurnalelor de audiență în restul țării. Măsurarea continuă a audienței la televiziune cu ajutorul metodologiei people meter a reprezentat o premieră la acea dată pentru România.
mai – iunie 1998
Este creat departamentul de monitorizare al AGB Data Research și sunt produse primele date „de test” prin monitorizarea programelor a trei posturi de televiziune: TVR 1, PRO TV și Antena 1.
august 1998
Are loc lansarea oficială a serviciului de monitorizare a posturilor de televiziune al AGB, ceea ce presupune monitorizarea de programe și spoturi, 24 de ore din 24, pentru patru posturi și anume: TVR 1, PRO TV, Antena 1 și Prima TV. Din 16 august clienții AGB au beneficiat de date complete pentru analiza programelor și postevaluarea campaniilor publicitare derulate pe aceste patru posturi de televiziune. Este implementată aplicația TeleSpot, un nou instrument de post-evaluare pentru piața românească. Pentru prima dată piața de publicitate transmisă prin intermediul televiziunii se bucură de un soft care utilizează simultan date de audiență și date de monitorizare în crearea rapoartelor de post-evaluare a campaniilor publicitare.
august – octombrie 1998
Pachetul software AGB WorkStation este instalat clienților interesați pentru o perioadă de probă, urmând o serie întreagă de prezentări și sesiuni de training pentru toți utilizatorii de TeleMonitor și Tele Spot.
noiembrie – decembrie 1998
Este implementat în țara noastră primul software care calculează estimate de audiență bazate pe monitorizarea programelor și anume, software-ul de planning Kubik.
februarie – martie 1999
Firma realizează cel de-al doilea sondaj de configurarea la nivel național, pe baza căruia a fost proiectată extinderea panelului people meter. Monitorizarea completă se extinde la alte două posturi de televiziune: Acasă și Atomic. Strike, software de optimizare a campaniilor publicitare, este instalat clienților din România. AGB Data Research a fost prima companie din AGB Group care a inclus în oferta comercială acest performant software dezvoltat de AGB Media Services.
octombrie 1999
Departamentul de monitorizare se reorganizează prin implementarea controlului de calitate pentru datele introduse, astfel, toate datele de monitorizare programe și spoturi produse după octombrie 1999 sunt dublu verificate.
mai – iunie 1999
În această perioadă se finalizează extinderea panelului de people meter la nivelul segmentului de „urban mare” (orașele cu peste 200.000 de locuitori); pentru ca acoperirea tehnică a posturilor de televiziune să nu afecteze reprezentativitatea datelor, AGB a preferat o extindere prin includerea tuturor celor 11 orașe cu o populație de peste 200.000 de locuitori. Astfel se asigură măsurarea zilnică, minut cu minut, a audienței în urbanul mare din România, mai precis a 43,6% din totalul populației cu televizor din localitățile urbane, respectiv 25,7% din populația cu televizor a țării.
O problemă foarte importantă a fost constituirea eșantionului. Pentru aceasta s-a ținut seama de trei variabile de eșantionare:
– numărul de gospodării;
– numărul de membri ai familiei;
– gradul de conectare la televiziunea prin cablu a acestora.
Pentru că dimensiunea familiei și gradul de cablare TV sunt diferite de la o zonă geografică la alta, dispersia geografică maximă a panelului s-a făcut în concordanță cu numărul de gospodării din fiecare zonă.
Distribuția acestor trei variabile a fost determinată pe baza datelor din Recensământul populației din anul 1992 (pentru numărul de familii și dimensiunea familiei) și pe baza sondajului de configurare realizat de AGB în 1999, pe un eșantion de 6.000 de gospodării.
ianuarie 2000
AGB introduce pentru o perioadă de câteva luni un serviciu promoțional, Share of Viewing Daily Report. Acest tip de raport a fost destinat atât clienților AGB cât și celor interesați de evoluția audiențelor TV în general, cum ar fi presa.
martie 2000
Sunt lansate datele comerciale recoltate din panelul extins de people meter, panel format din 350 de gospodării, la nivelul restului țării fiind utilizată în continuare metoda jurnalelor de audiență; de asemenea are loc reducerea termenelor de producție a datelor, trecându-se de la o livrare săptămânală (date pentru săptămâna precedentă) la o livrare bisăptămânală (date temporare).
aprilie 2000
Un nou serviciu este disponibil pentru clienții AGB – raportul lunar de performanță, conținând informații detaliate din luna precedentă despre:
– calitatea producției datelor de audiență;
– evoluția audiențelor posturilor de televiziune;
– evoluția pieței de publicitate transmisă prin intermediul televiziunii;
– activitatea departamentului Client Service.
aprilie 2001
Introducerea unui nou post în monitorizarea AGB: TVR 2.
mai 2001
La cererea clienților săi și a celor interesați de datele de audiență, AGB a redus termenele de livrare a datelor de audiență, astfel, datele de monitorizare programe sunt distribuite clienților zilnic pentru ziua precedentă, iar datele de monitorizare spoturi sunt livrate tot zilnic, dar pentru ziua anterioară celei precedente.
În perioada imediat următoare, modificările care au intervenit în activitatea firmei AGB Data Research au vizat:
– instalarea noilor versiuni software la toți clienții AGB;
– extinderea numărului posturilor de televiziune care sunt monitorizate în
mod continuu; astfel, la cele deja existente se mai adaugă următoarele
posturi de televiziune: Etno, MTV România, Național TV, Realitatea TV, TV Sport și TVR Cultural etc;
– creșterea numărului de people metere instalate, ajungându-se la cifra de 800.
Alături de firma AGB, la noi în țară măsurarea audienței a fost realizată în parallel și de o altă firmă – CSOP / Taylor Nelson Sofress (CSOP/TNS). Compania CSOP/TNS acționează pe piața românească din 1993 și este una din principalele agenții de cercetare de piață din România. Acționarul principal, Taylor Nelson Sofress, este cea mai importantă agenție de cercetare de marketing din Marea Britanie și Franța și a treia pe plan mondial. Spre deosebire de AGB, care este specializată în servicii de măsurare a audienței TV, CSOP/TNS, pe lângă monitorizarea audienței mass-media, realizează și alte tipuri de cercetări calitative și cantitative.18
Existența pe piață a două firme de măsurare a audienței la televiziune, a produs și nemulțumiri în rândul principalilor utilizatori ale datelor de audiență – posturile de
televiziune și industria publicității – datorită faptului că datele de audiență a celor două institute difereau mai mult sau mai puțin, ceea ce a condus la confuzii. Astfel, în anul 1999, industria de publicitate și principalele posturi de televiziune (TVR, PRO TV și Antena 1) au propus organizarea unei licitații pentru desemnarea institutului care va furniza date de audiență pentru piața românească. Cu această ocazie s-a înființat un comitet mixt de lucru (Joint Industry Committe – JIC) care are rolul de a coordona atât organizarea licitației cât și de a gestiona relațiile viitoare ale institutului câștigător cu piața. Din acest comitet fac parte 25 de persoane, reprezentanți ai agențiilor de publicitate, cei ai clienților și ai celor trei televiziuni. 19 Această licitație ar conduce la „punerea în circulație a unei singure monede” (un singur tip de date de audiență) cu avantaje atât pentru clienți, care vor să știe cu precizie ce audiențe cumpără, cât și pentru posturile de televiziune, care pot trece la vânzarea de GRP (Gross Rating Point), un sistem mult mai corect de vânzare a spațiilor de televiziune pentru publicitate. În luna iunie 2000, oferta institutului CSOP / Taylor Nelson Sofress a fost declarată câștigătoarea licitației privind măsurarea electronică a audienței de televiziune, ocazie cu care institutul a început implementarea sistemului de măsurare electronică a audienței la nivel național.
Aceasta constă în stabilirea unui eșantion reprezentativ de 750 de gospodării la nivel național, în care se vor monta aparatele electronice (people meter). Serviciul efectiv – furnizarea datelor de audiență – v-a fi pus la dispoziția JIC, unicul beneficiar la sfârșitul
__________________
18 www.csop.ro
19Revista Capital – numărul 20 din 18 mai 2000
lunii februarie 200120. Potrivit estimărilor, costul anual de operare va fi între 1 și 1,5 milioane de dolari. Cea mai mare parte (80%) este plătită de posturile de televiziune, iar 20% sunt achitate de agențiile de publicitate. La rândul lor posturile de televiziune plătesc diferențiat cota de participare, astfel, 60% din cota acestora este plătită de PRO TV, Antena 1, Prima TV, România 1 și Realitatea TV, diferența fiind suportată de celelalte posturi de televiziune de pe piață. Dacă se face referire la țările membre ale Uniunii Europene, la nivelul fiecăruia există o instituție care are ca principal obiect de activitate măsurarea audienței posturilor de televiziune și oferirea acestor date celor interesați direct sau indirect.
În tabelul 1.2 sunt prezentate firmele de măsurare a audienței care acționează la nivelul fiecărui stat membru.
Tabelul 1.2 Firmele care măsoară audiența la televiziune în țările membre ale
Uniunii Europene21
___________________
20Revista Capital – numărul 32 din 10 august 2000
21 http://www.obs.coe.int/db/gavis/00002194.html
Anul acesta, compania GfK România a fost desemnată să măsoare, in perioada ianuarie 2008 – decembrie 2011 audiența posturilor de televiziune din România și va livra primele date de probă Asociației Române pentru Măsurarea Audienței (ARMA) în luna decembrie a acestui an. Potrivit oficialilor celor două companii, principalele schimbări față de actuala modalitate de măsurare a audiențelor sunt majorarea numărului de gospodării cărora le vor fi monitorizate preferințele de la 1.000 in prezent la 1.200 incepând cu 2008 si includerea "satelor dezvoltate" in structura eșantionului.
2.3 Audiențele televiziunilor comerciale din România în anul 2006
Anul 2006 a adus, în ceea ce privește audiențele televiziunilor cee ce era de așteptat : stațiile puternice s-au impus fie că a fost vorba despre audiența națională, urbană sau comercială.
Deși principalele posturi de televiziune au intrat în top 10 al audiențelor TV la nivelul anului trecut (2006), o tendință care a continuat să se manifeste a fost scăderea publicului acestora22.
În același timp, stațiile mai mici, de nișă, au atras o parte mai mare din publicul televiziunilor generaliste, pe măsură ce numărul lor a crescut. Nu doar apariția de noi posturi TV tematice a caracterizat "nișă" în 2006, ci și dezvoltarea unora dintre ele pe piața autohtonă de televiziune. Este cazul Discovery Channel, de exemplu, care și-a adaptat oferta pentru România: subtitrează programele in limba română, a făcut o grilă de emisiuni adaptată nevoilor de aici și difuzează publicitate locală.
În ceea ce privește audiențele totale23, la nivel național, ele au fost dominate de TVR 1, Pro TV și Antena 1, urmate, in eșalonul secund, de Acasă TV, TVR 2, Prima TV și Realitatea TV. Astfel, la nivelul întregii zile și în prime time, TVR 1 a dominat la nivel național in 2006 (2,8%, respectiv 7,6% rating), urmat de Pro TV (2,6%, respectiv 6,7% rating), Antena 1 (2,3%; 6,5%) și Acasă TV (1,3%; 3,1%), dupa cum arată TNS-AGB International. Pe întreaga zi, clasamentul este completat de TVR 2 (0,9% rating), Prima TV (0,7%) si Realitatea TV (0,6%). În prime time, a intervenit o singură modificare: Prima TV este înaintea TVR 2 (2,1%, respectiv 1,7%), urmate de Realitatea TV (1,1%). În top 10 a intrat și OTV cu 0,4% rating la nivelul întregii zile și 0,7% in prime time.
_______________________
22 www.zf.ro/articol_107411
23 www.arma.org.ro
Filmele cele mai vizionate la nivel național au fost "El Dorado", "Albul Jack și negrul Ben" și "Spion din greșeală", difuzate de TVR 1. "Surprize-surprize" a dominat clar clasamentul programelor de divertisment, în timp ce "Știrile Pro TV 19" și "Sport – Jurnal 19" au fost preferatele telespectatorilor la capitolul știri, respectiv știri sportive.
Meciurile din cupele europene de fotbal au ținut cei mai mulți români in fața micului ecran, astfel că TVR 1, Pro TV și Antena 1 au avut de câștigat. De altfel, fotbalul a fost cel mai vizionat la nivelul întregului an 2006, la nivel național, cu meciul dintre Middlesbrough și Steaua (TVR 1), din Cupa UEFA, în frunte (32% rating). Partida de fotbal dintre Rapid și Steaua, de asemenea din Cupa UEFA, a fost următorul (Antena 1 – 27,3%), urmată de confruntarea dintre reprezentantele naționale ale Italiei și Franței, în cadrul Campionatului Mondial (TVR 1 – 25,2%) și Steaua – Real Madrid, din Liga Campionilor (Pro TV – 24,9%).
În rândul publicului urban, Pro TV domină la aproape toate capitolele, de la audiențele la nivelul întregii zile (3% rating) și în prime time (7,4%), până la filme ("Răzbunarea lui Logan"), programe de divertisment ("Dansez pentru tine"), știri ("Știrile Pro TV 19") și știri sportive ("Sport – Știrile Pro TV 19").
Serialele străine cele mai urmărite de publicul urban au fost difuzate de Acasă TV ("Împotriva destinului", "Trupul dorit"), la fel ca și serialele românești ("Lacrimi de iubire"). Și în acest caz, fotbalul a fost rege pe micul ecran, cu meciurile din Cupa UEFA, Middlesbrough – Steaua (TVR 1 – 33,7% rating), Rapid – Steaua (Antena 1 – 31,3%) si meciul din Liga Campionilor, Steaua – Real Madrid (Pro TV – 27,2%).
Publicul comercial (persoanele din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani) a fost atras, în mare, de aceleași programe ca și publicul urban, iar Pro TV a dominat din nou la nivelul întregii zile (3% rating), în prime time (7,6%), la capitolele filme ("Răzbunarea lui Logan"), divertisment ("Dansez pentru tine"), știri ("Știrile Pro TV 19") și știri sportive ("Sport – Știrile Pro TV 19"). Cele mai urmărite programe au fost, din nou, principalele infruntări de fotbal din cupele europene.
2.4 Audiențele Televiziunii publice în anul 2006
Audiențele TVR 1 din 2006 au fost comparabile cu cele din 2005, în condițiile în care audiența pe total televiziuni, la nivel național, a scăzut, conform datelor furnizate de
TNS-AGB și prelucrate de Direcția de Marketing a TVR. 24 Astfel, TVR 1 și-a menținut poziția de lider la nivel național, pe toată ziua, cu un rating mediu pe toată ziua de 2,8% și o cotă de piață de 16,7%, fiind urmat de Pro TV (2,6% audiență și 15,6% cotă de piață) și de Antena 1 (2,3% audiență și 13,5% cotă de piață). În ceea ce privește postul TVR 2, repoziționarea acestuia a atras o ușoară scădere de audiență, însă a dus la îmbunătățirea structurii de public – tineri activi, din mediul urban, cu studii superioare. De exemplu, în luna mai 2006 comparativ cu aceeași lună a anului 2005, a crescut numărul telespectatorilor cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (cu 31,1%), iar numărul telespectatorilor cu venituri mari a fost cu 30,6% mai mare. În 2006, TVR 2 s-a aflat pe locul al cincilea, la nivel național, pe toată ziua, cu 0,9% rating și 5,3% cotă de piață. TVR Cultural și-a consolidat poziția pe piață, implicându-se activ în evenimente culturale majore, naționale și internaționale: Eurovision Young Musicians, Festivalul George Enescu, Festivalul Internațional de Jazz Sibiu 2006 etc. Canalul TVR Internațional și-a menținut poziția de lider al posturilor românești care emit în străinătate, prin îmbunătățirea ofertei de programe și a acoperirii.
Totodată, raportat la anii 2004 și 2005, în 2006 profilul demografic al audienței stațiilor publice s-a îmbunătățit substanțial. Mai ales la nivel urban, audiența TVR a înregistrat reale progrese, deși în 2004-2005 publicul activ prefera cu precădere stațiile private. La TVR 1, dacă în 2005 față de 2004 audiența în rândul publicului urban cu vârste între 18-29 ani a scăzut cu 18%, în 2006 față de 2005, a crescut cu 20%. La nivel național, în 2005 față de 2004, audiența în rândul publicului cu vârste între 40 – 49 de ani a scăzut cu 1 %, în timp ce în 2006 față de 2005 a crescut cu 11%. Toate reușitele în ceea ce privește programele presupun investiții mari, pe care orice televiziune publică are datoria să le facă.
Conform Legii 41/1994 republicată, Televiziunea Română depune un raport anual, împreună cu contul de execuție bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor. După ce primește avizul comisiilor de cultură, artă și mijloace de informare în masă, raportul de activitate este supus dezbaterii și aprobării celor două Camere reunite.
_______________________
24 Raportul anual de activitate al SRTv – 2006, Anexa9: Studiu de audiență. Piața de televiziune în 2006
Capitolul III
Surse de programe
Sursele de programe în televiziune sunt aceleași atât în televizinile commerciale cât și in televiziunile publice.
Procurarea programelor, prin producție proprie sau prin cumpărarea lor de la o sursă externă, este o activitate importantă în demersul alcătuirii grilei de programe a unui post de televiziune. Achiziționării de programe îi este alocată o sumă considerabilă din bugetul unei televiziuni. Sursele de programe sunt limitate și trebuie prețuite ca atare și din cauza riscurilor implicate de producția proprie. Puține televiziuni comerciale își permit să supraviețuiască în urma unui eșec financiar cu un program propriu. În descrierea surselor de programe, se face o tratare diferențiată a acestora sub acțiunea dihotomiei televiziune comercială – televiziune publică.
3.1 Companiile de producție
Cumpărătorii de programe apelează la companii care au înregistrat succese în trecut. Experiența anterioară pozitivă este o condiție-cheie în relația sursă-client în domeniu, iar nou-veniților le este foarte greu să se impună. Aceste companii specializate în producția programelor de televiziune sunt, la rândul lor, de mai multe feluri:
3.1.1 Companii mari de producție
Companii mari de producție printre care Disney, MCA Universal, Paramount etc. au un anumit număr de creatori sub contract de exclusivitate, a căror slujbă este să conceapă idei noi pentru programe. Companiile mari se bucură de prestigiu, iar cumpărătorii de programe știu că, dacă programul nu iese bine, aceste case mari de producție au resursele să îl repare. Aceste companii oferă majoritatea programelor difuzate în Primetime de către rețele și posturi de de televiziune din SUA.
O ofertă importantă a acestor companii mari sunt filmele artistice care sunt difuzate de televiziuni, după ce și-au încheiat circuitul prin cinematografe. Multe astfel de filme au fost punctul de plecare pentru numeroase seriale de televiziune, create de aceleași companii de producție. Multe programe de succes dezvoltă alte programe noi, deseori difuzate imediat după „programul-părinte”, pentru a menține continuitatea fluxului de audiență.
Multe programe produse de aceste companii sunt difuzate în reluare, deoarece stațiile independente pot considera că reluarea unui program de succes poate fi o tehnică eficientă de contraprogramare în cazul concurenței pe același segment orar, cu un program mediocru difuzat de un alt post. Drepturile de difuzare pentru aceste programe sunt cumpărate de televiziuni, care pot astfel să transmită propriile reclame în spațiile de pauză din emisiune.
Aceste companii vând, deci, două tipuri de programe: unele difuzate anterior de o rețea și disponibile pentru a fi cumpărate de posturi independente (exemplu – seriale, comedii cu audiențe mari în rețea) și altele difuzate în premieră, destinate pentru a fi vândute direct televiziunilor (exemplu – jocuri și concursuri foarte populare). Deciziile achiziționării unui astfel de program se bazează pe disponibilitatea, costul și apelul la audiență al acestuia. Un program poate fi cumpărat de la o companie de producție de către un post de televiziune, dacă nu a fost cumpărat deja de o altă televiziune. Chiar dacă stațiile TV anunță că au cumpărat un program de la o companie producătoare, ele cumpără, de fapt, dreptul de a difuza un anumit program, de un anumit număr de ori.
Prețul programului depinde de factori ca mărimea pieței, concurente, vârsta programului și segmentul orar de difuzare. În cazul filmelor de lung metraj, un criteriu în stabilirea prețului de vânzare este și succesul înregistrat de film în circuitul cinematografic.
3.1.2 Companii independente de producție
Companii independente de producție sunt firme mici, unde deseori patronii sunt și șefii departamentului de creație. Numite în Statele Unite „indies”, companiile independente sunt, de obicei, organizații cu resurse reduse, care produc puțin și sunt foarte legate de aceste producții. Totuși, unele devin atât de profitabile, încât ajung sau chiar depășesc companiile mari. Cele mai multe dintre ele însă, se luptă în fiecare an să obțină una-două producții pentru a se menține în viață. Din cauza costurilor de producție și a sumelor mari de care e nevoie, mulți producători independenți se văd nevoiți să se afilieze la o companie mare.
Pentru bugete limitate și o piață comercială mică funcționează sistemul barter.1 Acesta reprezintă, mutatis mutandis, un troc: compania oferă televiziunii programe pe gratis, în schimbul folosirii spațiului publicitar al acesteia, difuzând deci propriile reclame. Dacă stația de televiziune oferă multe spații publicitare prin sistemul barter, poate pierde mult din veniturile din publicitate.
3.1.3 Case de producție specializate
Casele de producție specializate aparțin acelor producători care nu vor să producă orice tip de program pentru orice televiziune. Ei produc o singură formă de program și îi aprovizionează pe cumpărători atunci când aceștia decid să introducă în grilă acel tip de program special. Casele de producție specializate asigură o parte importantă din grilele de programe ale televiziunilor.
3.2 Surse de producție străine
Statele Unite sunt cel mai mare exportator de programe de televiziune și, evident, cel mai mic importator. Totuși, producătorii americani doresc să cumpere idei bune de la creatori străini, pe care să le „americanizeze”2 pentru telespectatorii din SUA. Această „americanizare” este un proces de adaptare culturală a ideilor străine, pentru a corespunde sistemului axiologic promovat peste Ocean. Proximizarea cultural-ideologică este vitală pentru succesul ideilor străine. Publicul american acordă interes programelor concepute în spiritul său. La noi, situația stă altfel. România este, probabil, în exclusivitate, o țară importatoare de idei și programe televizuale. în puține cazuri se realizează o „românizare” a producțiilor importate, cel mult în cazul conceptelor de jocuri și concursuri. Cel mai des are loc procesul invers, de „americanizare”, care a afectat întreaga Europă și a suscitat numeroase critici din partea analiștilor europeni. Acest fenomen a dus și la adoptarea de către Uniunea Europeană, prin Directiva pentru Televiziune din 1989, modificată și completată prin Directiva Parlamentului European și a Consiliului 97/36/CE din 30 iunie 1997 (Directiva “Televiziunea fără frontiere”) a prevederii potrivit căreia țările membre ale
________________________
1McCavitt, William E.; Pringle, Peter K., Electronic Media Management, Focal Press, Boston , 1986
2 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S. , Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
Uniunii și cele candidate la aderare trebuie să difuzeze producții europene în proporție de cel puțin 10 la sută din grilele de programe ale posturilor de televiziune. 3 Versiune actualizată a directivei „Televiziunea fără frontiere” din 1989 a fost prezentată la Comisie, la 13 decembrie 2005, și de atunci a înregistrat progrese rapide în Parlamentul European și în Consiliul de Miniștri. Noua directivă intenționează să ajute industria europeană a audiovizualului ca să devină mai competitivă, permițând tuturor serviciilor audiovizuale de mass media să profite de piața internă, indiferent de tehnologia de transmisie utilizată. De asemenea, directiva introduce norme mai flexibile pentru serviciile de televiziune tradiționale, care să le permită să se adapteze la inovațiile tehnologice și de piață și la evoluția obiceiurilor telespectatorilor. Pe 13 decembrie 2006 a Parlamentul European a adoptat noua formă a directivei “Televiziune fără frontiere”, “Directiva Audiovizualului fără frontiere”.
1 ianuarie 2007 a fost data la care posturile de televiziune care funcționează in România trebuiau să aloce majoritatea timpilor de transmisie programelor de origine europeană, conform articolelor 4 si 5 din Directiva "Televiziune fără frontire". Acest lucru nu va duce însă la injumătățirea numărului de producții americane difuzate în prezent deoarece implementarea legislației în domeniu se face treptat, începând cu majorarea numărului de producții românești difuzate. Marile posturi comerciale produc deja telenovele autohtone, acestea reprezentând producțiile europene ale audiovizualului românesc. Totuși, difuzarea filmelor americane ar putea scădea semnificativ, întrucât difuzarea in majoritate covârșitoare a producțiilor de origine americană se datorează facilităților comerciale acordate reciproc de România si SUA. Prin Titlul V – Responsabilități culturale, CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) transpune in noul cod de reglementare a conținutului audiovizual prevederile articolelor 4 si 5 din Directiva europeană "Televiziune fără frontiere", impunând deja din anul 2006 praguri minime pentru difuzarea de producții românești4.
Astfel, începând din aprilie 2006, 30 la sută din timpul de difuzare al fiecărui serviciu de programe de televiziune, cu excepția știrilor, manifestărilor sportive, jocurilor și publicității, trebuie rezervat producțiilor românești. Este vorba despre filmele, serialele și emisiunile de divertisment originare din România sau realizate în co-producție, dar cu
______________________
3 www.cna.ro/legislatie.html ,1994
4 www.cna.ro/activitate/rapanual/raport_cna_2006
participare româneasca majoritară. De la 1 ianuarie 2007, procentul de 30 la sută a crescut la 50 la sută, iar termenul "producții românesti" se transformă in "producții europene". Ralu Filip, președintele CNA a declarat în aprilie 2006 că acesta va fi modul în care se va aplica, cel puțin în prima etapă, directiva europeană menționată. 5 Proporția va trebui să crească, în viitor, până la 60 de procente. Principalul impediment este costul acestor producții europene, mai ridicat decât al celor americane, care pot fi achiziționate la pachet, ceea ce le scade substanțial prețul.
O abordare populară în ultimii ani este coproducția. Ea prevede ca producătorii străini să participe la alcătuirea scenariului, a distribuției și la împărțirea profiturilor. Cele mai multe state americane au, însă, o limită în ceea ce privește cantitatea de programe străine pe care le pot importa anual. Scopul acestei limitări nu este altul decât protejarea propriilor actori, producători, regizori și case de producție. Este ceea ce încearcă să facă și Uniunea Europeană prin prevederile sale din Directiva amintită, deși destul de târziu, după ce piața europeană a fost asaltată și câștigată de producțiile americane.Un program produs parțial de o țară nu intră însă în acea cotă fixă de programe importate. Coproducția nu este, deci, îngrădită, avantajul ei fiind acela că producătorii au mai mulți bani la dispoziție. Coproducția este și o modalitate de lucru pentru țările mai sărace, care nu dispun de fonduri proprii îndeajuns de mari pentru realizarea de filme proprii. Este și cazul țării noastre, unde majoritatea filmelor importante au fost coproducții (Dacii, coproducție româno – franceză, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii – coproducție româno – franceză , Maria – coproducție germano-franco-română, Ryna, coproducție româno – elvețiană etc.)
3.3 Rețelele și posturile de televiziune
Rețelele comerciale de televiziune sunt o sursă majoră de programe pentru stațiile care se afiliază la ele, acoperind cam două treimi din grila de programe a acestora6. La noi nu funcționează, practic, decât parțial acest sistem, cu o rețea care furnizează programe unor stații locale. De obicei, o televiziune cu acoperire națională (ProTV, Antena 1) dezvoltă o rețea de posturi locale, dar care difuzează un număr minim de programe proprii, altele decât știri locale. Totuși, menținem exemplul acesta cu rețelele
______________________
5 Videoteca Direcției Știri – TVR
6 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
americane ca surse de programe, deoarece majoritatea posturilor comerciale de la noi procură producțiile americane pe care le difuzează tocmai de la acele rețele, unde ele au fost deja difuzate. Stațiile independente nu beneficiază, însă, de această sursă.
Există rețele regionale sau specializate, care furnizează programe acelor stații TV cu o grilă în care e nevoie de astfel de materiale. Uneori, rețelele sunt surse pentru alte rețele.
Stațiile afiliate au dreptul de a refuza orice program oferit de rețea. Chiar și cel mai popular program al rețelei poate fi considerat nepotrivit sau neinteresant pentru o anumită comunitate. De exemplu, în unele comunități, predominant catolice, televiziunile au fost convinse să nu difuzeze acele programe (talk-show-uri, sitcom-uri) în care se discută despre avort, cunoscută fiind controversa din Statele Unite privind acest subiect7.
Preluarea unui program presupune și preluarea reclamelor care îl însoțesc. Pentru aceasta, afiliații primesc o sumă de bani de la rețea. Stațiile afiliate pot, totuși, să introducă publicitate proprie între programele preluate. Un exemplu elocvent de pe piața televizuală autohtonă este difuzarea de ProTV și Acasă TV a meciurilor de fotbal din Liga Campionilor, însoțite obligatoriu de reclamele la produsele firmelor care sponsorizează această competiție.
Rețelele comerciale își produc singure programele sau apelează la alte surse amintite – companii mari de producție, studiouri de filme și producători independenți. Tipurile de programe preluate de la rețea sunt: în timpul zilei – jocuri, seriale, știri; în primetime – divertisment, știri, sport.
Posturile de televiziune sunt, la rândul lor, surse pentru alte posturi. Această relație apare îndeosebi la stațiile care aparțin aceluiași grup. Deseori un grup de posturi de televiziune își va proba programele pe unul dintre ele, pentru a-i verifica gradul de atracție la public. Dacă emisiunea promite, ea va fi difuzată și de alte stații ale grupului, urmând să fie vândută apoi altor posturi. Un exemplu de astfel de relație este, la noi, legătura dintre Antena1 și Antena3 sau Realitatea TV și The Money Chanel care aparțin aceluiași grup și unde se înregistrează fenomenele amintite.
Relația dintre stațiile de televiziune și rețele este, însă, în schimbare, în sensul diminuării influenței rețelelor în grilele de programe ale stațiilor. Astfel, transmisiunile
prin satelit permit stației să își trimită corespondenței la locul unui eveniment, de unde ______________________
7 Hilliard, Robert L, , Television Station Operations and Management, Focal Press , Boston, 1989
aceștia vor relata în direct. Rezultă că, deși afiliații nu resping știrile difuzate de rețele, ei au mai putină nevoie de acestea ca în trecut. Deși rețelele sunt încă cel mai mare difuzor de știri de interes național, raportul de forțe este în schimbare.
Mai este posibilă recurența unei situații: marile rețele și grupuri de televiziune au
creatori de programe care vin cu idei noi, pe care le transmit, pentru a fi produse, unor producători din afară, care sunt întotdeauna dispuși să colaboreze. Astfel, cumpărătorii sunt mai receptivi la propriile concepții, pe care preferă să le pună în practică prin intermediul unor producători din exterior (companiile de producție amintite).
3.4 Sponsorii și publicitatea
Sponsorii finanțează producerea unei mari părți din materialele difuzate de stațiile comerciale locale. Este vorba de programe în premieră, produse de sponsorii înșiși, de programe în reluare, difuzate anterior de rețele și cumpărate de sponsori și de pachete de filme. Tipuri de astfel de programe sunt dezbaterile televizate, jocurile TV, știri de can-can (exemplu, la noi, „Povestirile de Acasă”, de pe AcasăTV). Toate pot fi produse în același studio, decor, filmate mai multe ediții în aceeași zi, ceea ce determină reducerea costurilor per program și, deci, competitivitatea lor pe piață. Se constată o tendință “gregarism” (instinctul de turmă) în cazul producțiilor sponsorizate: apare zvonul că se caută un anumit tip de program și numeroși sponsori anunță planuri de a-l finanța și produce. De exemplu, în Statele Unite, s-a înregistrat în 1980 o abundență de jocuri de televiziune și desene animate; aceeași situație în 1990, dar cu talk-show-uri.8 La noi, aceste fenomene au avut loc după 1995, odată cu începerea dezvoltării pieței televizuale.
Agenții publicitari sunt, de asemenea, o sursă importantă de programe. Producțiile acestora au stat la baza alcătuirii grilelor pentru rețele la începuturile televiziunii, până în 1960, când considerațiile financiare au făcut imposibilă patronarea unui singur program9, în ultimul timp, astfel de producții sunt în creștere. Deși limitate la o singură emisiune, cu o ocazie specială, spectacolele cu un singur sponsor pot deveni seriale de primetime. La noi amintim emisiunea difuzată în 2000-2001 de ProTV, Steaua ta norocoasă, realizată prin sponsorizarea firmelor Jacobs și Poiana, sponsori unici și permanenți ai emisiunii. În acest caz, telespectatorii identifică imaginea produsului promovat cu cea a emisiunii.
___________________________
8 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
9Idem
Un fenomen răspândit în peisajul mass-media este și cofinanțarea – două sau mai multe firme se unesc pentru a împărți costurile de producție-distribuție ale unui program.
Această formă de publicitate a împiedicat publicul să asocieze programul cu un anumit produs, dar a rezolvat temporar problema bugetului. A crescut astfel puterea de decizie a producătorilor de televiziune asupra programelor; agenții publicitari cumpără timp comercial dar nu mai au nici un cuvânt de spus asupra conținutului programelor, de care răspund posturile. Acestea vând spațiu de emisie publicității în programe, mai degrabă decât să permită agenților publicitari să finanțeze integral programele. Posturile își schimbă, astfel, atitudinea, privind propria grilă ca pe o entitate unitară.
Din 1960, suma de bani pe care o televiziune o cere pentru vânzarea spațiului de emisie pentru publicitate depinde de poziția sa în rating-uri, Televiziunile depind acum de schimbătorul public pentru a scoate venituri din publicitate; înainte, agenți publicitari nu aveau astfel de informații despre receptarea programelor, cerând difuzarea continuă a unui program. În condițiile dure ale economiei de piață , programele furnizate de agenți publicitari sunt tot mai atractive. Aceste spectacole reprezintă vânzarea spațiului de emisie, cu rezultate pozitive: programe bune și cote de piață ridicate. La nivelul unui post de televiziune există programatori care acceptă un nou gen publicistic, numit infomercial. Acesta constă în 30 de minute de publicitate, prezentate sub forma unei emisiuni informative și conține interviuri, demonstrații, chiar mici scenarii pentru a evidenția calitățile unui regim de slăbit, a unui tratament împotriva cheliei etc. Firma de publicitate plătește televiziunii pentru timpul de emisie și furnizează și programul, care este, de regulă, bine produs.
3.5 Unitățile de producție proprie
Rețelele și stațiile de televiziune au propriile studiouri și echipamente de producție, fără intermediari. Departamentele de știri folosesc cel mai des aceste facilitat. Deseori, departamentul de știri e total autonom de departamentul de producte. Alte programe produse în studiourile proprii sunt cele asemănătoare cu emisiunile informative; transmisiuni sportive, documentare, talk – show-uri (dezbateri de televiziune). Numărul programelor, conținutul specific al acestora și bugetul trebuie stabilite de departamentul de programe.
Transmisiunile sportive în direct sunt scumpe: posturile de televiziune trebuie să plătească drepturile de difuzare și costurile necesare pentru personalul și echipamentul tehnic necesare difuzării. Documentarele și talk – show-urile sunt difuzate, în general, pentru a servi interesului public.
Rețelele și posturile de televiziune mai produc și propriile programe pentru copii, în funcție de regulile privind conținutul programelor pentru copii, elaborate de instituțiile care reglementează activitatea mass-media în fiecare țară (Consiliul Național al Audiovizualului, la noi, Comisia Federală de Comunicații -FCC, în Statele Unite). După aceste prevederi, există două situații: fără reguli precise, nu se ține seama de conținutul educațional al programelor pentru copii (mulți cumpără materiale animate standard de la case de producție sau sponsori); cu reguli, care cer un conținut socio-educațional. Din 1992, în Statele Unite, reînnoirea licenței de emisie depinde de calitatea programelor pentru copii difuzate de o televiziune.
Din 1988, Comisia Federală de Comunicații a crescut de la 3 la 5 ore pe săptămână timpul pentru programele de producție proprie, dar durata a fost considerată tot prea mică de directorii de programe ai televiziunilor americane, care ar dori să producă mai mult în interiorul postului. În prezent se observă creșterea numărului de producții proprii de până la 40 la sută din grila de programe, Companiile de producție se plâng că vor fi falimentate, din cauză că televiziunile nu mai cumpără de la ele. Viitorul ar putea aduce însă fuziuni între rețelele de televiziune și casele de producție; ar rezulta astfel corporații, care ar profita și de producția și de distribuția programelor.
În România, Consiliul Național al Audiovizualului obligă posturile de televiziune să difuzeze producții proprii în proporție de 50 la sută din totalul programelor dispuse în grilă.
3.6 Publicul
Diverse grupuri comunitare pot elabora un concept de program care să fie realizat de o stație locală, care-și va pune la dispoziție echipamentul tehnic și studiourile sale. Exemple sunt, peste Ocean, materialele propuse de Crucea Roșie sau de Centrul de Reabilitare a Alcoolicilor, iar la noi emisiunile Serviciului de Poliție Rutieră.
De obicei, televiziunile nu acceptă concepte de programe de la public, nu din cauză că acesta este netalentat sau nu are idei bune, ci din considerente legale. Directorii de programe au descoperit că modalitatea cea mai simplă de evitare a proceselor de plagiat este de a refuza materialele unei surse neacreditate. Un creator neacceptat este acela care nu are un agent recunoscut în industrie, care să îl reprezinte. Când idei de programe nesolicitate sosesc prin poștă, angajații televiziunii sunt instruiți să trimită plicul înapoi, fără să îl deschidă. în opinia vicepreședintelui postului de televiziune Disney Chanell, Fred Kuperberg, plagiatul se bazează pe trei criterii:
accesul – dacă cel acuzat de plagiat avea mijloacele să își însușească conceptul;
similaritatea substanțială – dacă produsul se aseamănă puternic, în esență, cu propunerea originală;
o idee originală – dacă conceptul de bază este diferit semnificativ de alte
programe, pentru a fi atribuit în mod clar cuiva. Deși se iau măsuri, televiziunile se confruntă destul de des cu procese de plagiat.
3.7 Surse din surse
Multe idei de programe sunt sugerate de staff-ul de producție al televiziunii. Ele pot apărea spontan sau pot fi rezultatul a zile întregi de cercetări și documentare. Surse de idei mai sunt:
Ziarele (cotidianele) – surse fertile de idei folosite la dezbateri televizate, documentare, emisiuni-magazin. în peisajul mediatic se duce o luptă acerbă pentru obținerea drepturilor de producție a ideilor preluate din presa scrisă cotidiană.
Revistele – oferă subiecte despre probleme personale ce constituie adevărate surse de idei de programe pentru talk-show-uri, fiind analizate minuțios de programatori.
Cărțile – primele în topurile de vânzări (bestseller-uri) aduc venituri impresionante din vânzarea drepturilor de producție pentru producerea de filme. Și cărțile care nu se bucură de o foarte mare popularitate pot servi drept surse pentru crearea de scenarii de televiziune reușite. Pe piață există o concurență strânsă pentru a ști cine scrie și când apare o anumită carte.
3.8 Diferențe de programare între teleleviziunile comerciale și publice
În televiziunea comercială funcționează următoarele tipuri de surse de programe: companiile de producție, sursele de producție străine, rețelele și posturile de televiziune, sponsorii și publicitatea, unitățile de producție proprii, publicul, sursele din surse etc. 10
Situația este diferită în cazul televiziunii publice, care difuzează mai puțină
publicitate și nu are drept scop profitul și atragerea de audiențe mari. În România, televiziunea publică are avantajul acoperirii naționale, unde posturile comerciale nu ajung.
3.8.1 Rețele, posturi de televiziune și surse străine
Multe programe au drept sursă o „afacere de familie”: rețelele aprovizionează stațiile-client, care, la rândul lor, aprovizionează rețelele publice. De altfel, majoritatea programelor difuzate de principala rețea publică de televiziune americană, PBS (Public Broadcasting Service), sunt produse de stațiile-client ale acesteia.
Serviciul public de televiziune (PBS)11 este un serviciu public, non-profit, si numără 354 stații TV membre în Statele Unite, plus stații membre care emit atât prin rețeaua de cablu, cât și în afara ei, aflate în Canada. PBS a fost fondat în 1969, în acel moment preluând multe dintre funcțiile predecesorului său, National Educational Television (NET) (care a fuzionat cu postul WNDT Newark, New Jersey pentru a forma WNET).
A inceput să emită pe cont propriu luni, pe 5 octombrie 1970. În 1973, a fuzionat cu Educational Television Stations. PBS este o corporație privată, non-profit, deținută în comun de către stațiile sale membre. Cu toate acestea, operațiile sale sunt finanțate pe scară largă de către Corporation for Public Broadcasting, o entitate separată finanțată de guvernul federal al Statelor Unite.
Cartierul său general este in Arlington, Virginia. Asta înseamnă că stațiile membre PBS au o mai mare libertate în programarea locală decât componentele lor comerciale. Programarea serialelor distribuite de către PBS poate varia foarte mult de la o
___________________________
10 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
11http://en.wikipedia.org/wiki/Public_Broadcasting_Service
piață la alta. Aceasta poate fi o sursă de tensiune deoarece stațiile caută să păstreze caracterul lor local și PBS se luptă să câștige la nivel național o aliniere pe piață. Cu toate acestea, PBS are o politică de “traseu comun” care cere ca majoritatea stațiilor să curețe programele naționale din prime time după un program comun, în așa fel încât să poată fi mai eficace supuse strategiilor de marketing în funcție de condițiile la nivel național. Spre deosebire de componenta sa radio, National Public Radio, PBS nu are o direcție centrală de programe sau department de știri. Toate programările sunt făcute de către PBS, dacă știrile, documentarele sau divertismentul sunt create împreună cu (sau in majoritatea cazurilor produse sub contract cu) alte părți, cum ar fi stațiile membre individuale. WGBH în Boston este unul dintre cei mai mari producători de programe educative. Programele de stiri sunt produse de către WETA-TV în Washington, D.C. si WPBT în Miami. Cyberchase, show-ul interviu Charlie Rose, și Nature vin de la, sau prin WNET în New York. O dată ce un program este oferit și acceptat de către PBS pentru distribuire, PBS (și nu stația membră care a furnizat programul) reține drepturile exclusive pentru redifuzare în perioada pentru care astfel de drepturi sunt acordate. Stațiile PBS sunt în mod obișnuit folosite de organizații non-profit, agenții de stat, autorități locale (de exemplu consilii municipale pentru educație), sau de universități în comunitatea în care li s-a acordat licența. În unele state, stațiile PBS pot fi organizate în tot statul într-o singură “sub-rețea” regională (de exemplu Alabama Public Television). PBS nu deține niciuna dintre stațiile care îi transmit programele. Aceasta se datorează parțial chiar originii stațiilor PBS și parțial problemelor istorice legate de licență. În piața modernă a transmisiunilor, această structură organizațională este considerată demodat de către unii critici media. O propunere obișnuită de restructurare este să se reorganizeze rețeaua în așa fel încât fiecare stat să aibă PBS afiliat pentru a transmite pe toată suprafața statului. Cu toate astea, această propunere este controversată pentru că ar reduce conectarea comunității locale la programele PBS, în mod special luând în considerare modul în care stațiile PBS sunt în mod semnificativ mai orientate către comunitate, in funcție de amplitudine, mai degrabă decât părțile comerciale.
PBS nu este singurul distribuitor al programelor televiziunii publice către stațiile membre. Alți distribuitori au apărut din rădăcinile vechilor companii care ținuseră fără strictețe stațiile publice regionale de televiziune în anii ’60. American Public Television cu sediul în Boston (vechile denumirii includ Eastern Educational Network și American Program Service) este al doilea după PBS la distribuirea programelor către stațiile non-comerciale din Statele Unite.
Un alt distribuitor este NETA (fost SECA), ale cărui proprietăți includ The Shapies si Jerry Yarn.
Relația strânsă dintre rețele și stații – client presupune ca afiliații să plătească o anumită taxă pentru fiecare program difuzat, primit de la rețeaua publică. Costul total al programului se împarte la numărul de afiliați care îl difuzează; rezultă astfel o taxă diferită pentru fiecare program, în funcție de numărul de stații-client care plătesc, fără a se ține cont de similaritatea programelor în natură și durată. În România, posturile teritoriale ale televiziunii publice primesc în fiecare zi un anumit timp de emisie pe spațiul televiziunii naționale, pe care îl umplu cu programele proprii.
O cantitate considerabilă de programe vine de la surse străine, mult mai multe au această proveniență decât pe posturile comerciale. De exemplu, rețeaua publică americană, PBS, difuzează multe programe primite de la BBC. Cunoscătorii peisajului mass-media american consideră ironic că prescurtarea PBS înseamnă „Primarily British Shows”12.Un fenomen întâlnit și în televiziunea publică este coproducția, despre care s-a făcut referire și la televiziunile comerciale.
3.8.2 Companii de producție
Companiile mari de producție, cele independente și casele de producție specializate furnizează rar programe pentru televiziunea publică. Structura acesteia și programele de care are nevoie sunt atât de diferite de cele ale televiziunii comerciale, încât unitățile de producție menționate nu se înscriu în acest perimetru.
Există totuși unele companii, majoritatea non-profit, care produc pentru televiziunea publică. Un exemplu este, în Statele Unite, Children's Television Workshop, care produce seriale celebre pentru copii, cum ar fi Sesame Street sau Electric Company. Deși este separată de PBS, compania amintită nu ar exista fără acest post de televiziune publică. Alte companii produc și distribuie material didactic difuzat în interes didactic. Aceste materiale sunt alese și plătite de școli, facultăți, iar televiziunea doar le transmite. La noi, această situație nu există. Unele companii sunt specializate în oferta de programe de televiziune și filme clasice, vechi, care se regăsesc deseori în grilele de programe ale televiziunilor publice.
__________________
12 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., 1994, Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
3.8.3 Unitățile de producție proprie și publicul
Televiziunea publică produce programe proprii, mai puține ca înainte, din considerente economice, dar oricum mai numeroase decât în cazul posturilor comerciale. La noi, scăderea numărului de programe proprii la postul public se datorează și deschiderii de după 1989, când s-a creat un acces mult mai larg la surse de producție străine.
Spre deosebire de televiziunea comercială, unde materialele sale sunt, de obicei, respinse, publicul se constituie în sursă de programe pentru televiziunea publică. În 1970, în Statele Unite, oamenii s-au plâns că ideile lor nu sunt folosite, deși ei finanțează prin taxe un serviciu public. S-a stabilit, în consecință, un fond de către Congres, pentru ajutarea independenților în proiectele de producție. Cei care primesc astfel de fonduri nu primesc însă și garanția că producțiile lor vor fi difuzate, dar acestea sunt examinate de PBS și de celelalte stații publice independente13.
Sursele de programe nu sunt numeroase. Cele mai importante pentru televiziunea comercială sunt companiile de producție (mari, independente și specializate), sursele străine, rețelele și posturile de televiziune, sponsorii și publicitatea, unitare de producție proprii, sursele din surse.
Pentru televiziunea publică, sursele principale sunt rețelele și posturile de televiziune, sursele străine, unitățile de producție proprie, publicul și, într-o măsură mai mică, companiile de producție. Ponderea producțiilor proprii, a coproducțiilor și a achizițiilor difuzate în medie pe cele patru canale ale postului public din România în 2006 este: producțiiproprii 62% (5.434,71ore), achiziții 36% (3.121,63ore), coproducții 2%(203,67ore).14 Dintre programele achiziționate de TVR amintim filmele multipremiate la festivaluri internaționale. Astfel, cele mai importante titluri care au rulat la TVR au fost Chicago, deținătorul a 6 premii Oscar, 3 premii Globul de Aur și 2 premii BAFTA; Orele ,Proasta creștere, Dansând cu noaptea (Palme d`Or la Festivalul International al Filmului de la Cannes 2000), Gladiatorul, Billy Eliot, Armageddon, Pasiune periculoasă: Out of Sight, Apollo 13, Marea hoinăreală etc. Prin achizițiile impresionante din 2006, au fost difuzate 2.707 ore de documentare din spațiul de emisie. Cele mai importante documentare difuzate de TVR 1 au fost: Dalai Lama – cel mai cuminte om al lumii
_____________________________
13 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
14 Raportul anual de activitate al SRTv – 2006
(România, 2004), în care, printr-un interviu realizat de jurnalista Irina Szasz în Thaaramsia, nord-vestul Indiei, acolo unde trăiește călugărul budhist Dalai Lama, acesta dezvăluie viziunea sa asupra lumii și credințele personale despre șansele evoluției civilizației omenirii; Sex Traffic, în premieră pentru micile ecrane, în România, mini-serie britanică câștigătoare a 18 premii, nominalizată de 16 ori la festivaluri și competiții prestigioase din Europa și lumea întreagă. Dată fiind semnificația socială aparte a temei, dar și prezența, în producție, a unor actori români în plină ascensiune, TVR 1 a acordat mini-seriei o atenție specială, filmul fiind însoțit de un talk-show, Sex de vânzare, moderat de Irina Păcurariu; Născuți pe 21 decembrie, o serie de documentare difuzată tot pe TVR 1, pe 21 decembrie 2006, în care adolescenții născuți în zilele Revoluției au povestit despre o zi obișnuită din viața lor sau despre ce știu despre întâmplările zilelor în care au venit pe lume; documentarul aniversar Regele Mihai – A 85-a aniversare, realizat de Marilena Rotaru și dedicat aniversării Majestății sale Regele Mihai I al României. Documentarul a abordat o latură personală a Majestății Sale și conține „povești” ale Majestății Sale Regele despre perioada copilăriei petrecută în România, despre exil, despre pasiunea deosebită pe care o are pentru mașini, despre schimbările survenite în țările din Europa și despre multe altele.
Televiziunea Română s-a implicat în 2006 și în coproducția internațională, în special la documentare. Astfel, a fost difuzat documentarul Gripa aviară, de David Carr-Brown și Anne Loussouarn, o coproducție ARTE France, Dissidents – Televiziunea Română, CNRS Image.15
Cele mai importante companii de producție de televiziune din România sunt: Media Pro Pictures (pentru ProTV – La Bloc), Intact Advertising(pentruAntena 1), Sagitarius. (pentru Antena 1 și B1 – Din Dragoste), Creative Vision (pentru Prima TV) 16
Numele internaționale cunoscute ca HBO, Hallmark, Fox Kids, Discovery,National Geographic, Animal Planet, Eurosport si Discovery Channel România furnizează programe televiziunilor din România și au programe traduse in limba română titrate sau vocal și le transmit prin cablu.
_________________________
15 Carat, The Work Book 2002, citat în IMCA, Peisajul audioviozual
16 Idem
Capitolul IV
Tipuri de programe
Un pas important în producerea unui program este stabilirea tipului, formatului acestuia. Formatul reprezintă o clasificare structurală generală căreia îi aparține un anumit program. Acest model structural standard se regăsește în fiecare emisiune individuală, în fiecare episod al unei serii. Cu alte cuvinte, formatul este aspectul structural general recognoscibil în fiecare particularizare a programului.
Conceptul de format implică respectarea unei ordini discursive a emisiunii, prin menținerea ordinii în care sunt prezentate diferitele elemente ale programului. Deși conținutul specific al acestuia se schimbă de la o emisiune la alta, fie ea zilnică sau săptămânală, conținutul informativ variat și variabil este ghidat într-o anumită structură, care se repetă în fiecare emisiune. Formatul asigură deci coerența ideii de bază a programului, care ne permite să îl identificăm și să îl deosebim de alte creații televizuale. Diferențele de format impun clasificarea programelor de televiziune în ficțiune și non-ficțiune.
4.1. Programe non-ficțiune
Mediul televizual este unic în transmiterea senzației de actualitate și de imediat posibilelor audiențe. Ca o consecință naturală, s-au dezvoltat numeroase tipuri de programe care redau realitatea, în dauna celor ficționale. O realitate interpretată și nu copiată, dar acest fapt nu face obiectul capitolului de față. Astfel, putem vorbi de programe de jocuri și concursuri, de evenimente și dezbateri, care rareori încearcă să creeze iluzia că acțiunea ar avea loc altundeva decât în studioul de televiziune și în alt timp decât cel prezent. Printre programele non-ficțiune enumerăm: programe informative (știri, informații meteorologice și sportive, interviuri, dezbateri televizate), copii, femei, programe religioase, agricole, educative etc.
Avantajele programelor non-ficțiune sunt de ordin economic – folosirea aceluiași platou, aceluiași cadru scenografic presupune cheltuieli de producție limitate – dar și sub aspectul reducerii timpului efectiv de producere – necesită repetiții și pregătiri mai puține.
Astăzi televiziunea înseamnă din ce in ce mai mult spectacol, punere in scenă, joc si șoc iar divertismentul nu face excepție. Este vorba de tot ceea ce inseamnă ofertă de prime-time, de ceea ce posturile de televiziune “servesc ambalat in staniol foșnăitor” în fiecare seară de la ora 20.00. Directorii de programe aruncă in luptă tot ce au mai bun si mai scump. Scopul suprem? Să câștige bătălia audiențelor.
Show-urile de divertisment cu formate cumpărate din afară sunt cel mai scump tip de program existent pe piata românească de media. Reprezintă, de asemenea, unul dintre cele mai fermecătoare soluții in termeni de show business.
4.1.1 Programe informative
Programele de știri sunt unul dintre tipurile cele mai importante și nu lipsesc din grila nici unei televiziuni. Diferențierea, cu care se operează cel mai des, implică două categorii de programe: hard-news și soft-news.1
Programele hard-news vizează relatări complexe și foarte actuale de la toate evenimentele. Datorită acestui mod de tratare a informației, oamenii au ajuns să considere televiziunea drept principala sursă de știri și cea mai credibilă în relatarea situațiilor conflictuale. Posturile de televiziune investesc o mare proporție din timpul și banii disponibili pentru servicii de știri complete. Acest deziderat de ubicuitate determină reduceri severe de personal, pentru alinierea departamentelor de știri la realitățile economice. Și aceasta oarecum paradoxal, deoarece mai multe subiecte și arii de acoperit necesită, în mod logic, oameni mai mulți. Dar realitățile economice la care toate televiziunile încearcă să se adapteze au demonstrat că aceleași lucruri pot fi realizate și cu un personal mai puțin numeros. Tendința unor analize competente, care să acopere toate problemele controversate este apreciată pozitiv. Deci, categoria hard-news este tipul recomandabil de tratare a știrilor. în această categorie intră jurnalele de știri, cu relatări în direct de la fața locului, reportaje, interviuri, comentarii și, bineînțeles, știri. Jurnalele de știri sunt completate apoi de emisiuni de comentarii și analize, dezbateri televizate etc.
Programele soft-news prevăd combinații mai generale de fapte, zvonuri și opinii. Ele satisfac o altă nevoie umană – curiozitatea, spre deosebire de hard-news, care vin în
întâmpinarea nevoii de a fi informat. Oamenii vor să știe ce se întâmplă cu ei și cu ___________________________
1 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
ceilalți, iar producătorii de programe se pot folosi de această curiozitate pentru a obține audiențe mari. Programe ca emisiunea-magazin sau șueta televizată (chat-show) vin cu o multitudine de informații, pentru a satisface această preocupare.
Dacă o televiziune activează pe o piață mediatică unică, concurența la știri va fi redusă. O stație locală e deseori afiliată la o rețea și plasarea în grilă a știrilor locale depinde, de obicei, de momentul difuzării știrilor preluate de la rețea. Pe piața televizuală românească un exemplu în acest sens este relația dintre ProTV și posturile sale din teritoriu – acestea din urmă difuzează știri locale la ore dinainte stabilite, integrate în programele de știri de la orele 17.00 și 23.00 ale postului amintit. Pe o piață mare, o stație de televiziune concurează cu alte programe de știri. Dacă stația locală este afiliată la o rețea va menține, probabil, formatul știrilor din rețea și pentru știrile locale, pentru a conserva fluxul audienței. Exemplul rețelei ProTV servește și în acest caz: posturile locale utilizează același format folosit de postul central de la București, cu toate elementele prevăzute de acesta: generic, tip de prezentator, tip de lecturare a știrilor, grafică, criterii de selectare și ierarhizare a informațiilor etc.
Postul de televiziune va trebui să vină cu niște deosebiri în știrile sale, față de cele ale concurenței. Diferența o fac, deseori, prezentatorii. Astfel, un program de știri inferior dar cu prezentatori buni va câștiga o audiență mai mare decât un alt program de știri, mai bine conceput, dar cu prezentatori mai slabi. Personalitatea acestora și capacitatea lor de a trezi și menține încrederea publicului sunt vitale pentru o stație de televiziune. De aceea, imaginea prezentatorilor va fi promovată chiar mai mult decât cea a formatului programului de știri și a acoperirii acestora.
Câștigarea audienței se poate face și prin elaborarea de formate interesante. Printre acestea se numără transmisiunile în direct de la fața locului și combinațiile informație-divertisment. Din păcate, divertismentul pătrunde tot mai puternic în formatul și conținutul știrilor, determinând apariția conceptului de infotainment. Acesta este apreciat fie drept un semn pentru slaba pregătire a jurnaliștilor, fie, mai realist, o încercare de a găsi un produs comercial care poate concura cu succes cu altele din domeniu. Sunt identificabile anumite elemente care guvernează această relație univocă știri – show-biz: scurtarea reportajelor de știri la maximum 90 de secunde, transferarea accentului pe acțiunea vizuală, încercările de de a face un dialog relaxat și jovial între crainici și concentrarea pe subiecte ușoare.2
___________________
2 Hilliard, Robert L, Television Station Operations and Management, Focal Press, Boston, 1989
La televiziunile românești, schimburile de replici între prezentatorii unui jurnal de știri a debutat la ProTV, fiind în prezent utilizat frecvent și la prezentatorii jurnalelor de la alte televiziuni. Acest procedeu a fost folosit pentru prima dată la postul american de știri, CNN.
Axarea pe subiecte ușoare a determinat apariția pe piața audio-vizuală din țara noastră a unor formate ca Știrile de la ora 17.00 de pe ProTV, sau Poveștiri adevărate , de pe AcasăTV. O altă componentă amintită, accentuarea vizualului, comportă însă indiscutabile valențe pozitive – simplificarea modalității perceptive, de contact, între telespectatori și informație duce la o mai bună comprehensiune a acesteia. Aceasta se realizează prin imagine în mișcare filmată, prin fotografii, hărți, diagrame, clasamente, grafice și alte dispozitive vizuale.
Marshall McLuhan este primul care a analizat detaliat modul în care diferitele forme de mass-media influențează perceptia oamenilor; „mediul este mesajul“ – este unul dintre principiile sale de bază. În lucrările sale de debut, McLuhan vede în formele moderne de comunicare în masă un mijloc de manipulare și control, care iși impune ideologia sa pentru a masca practicile comerciale ale culturii contemporane, producând uniformitate și acționând ca un mijloc de dominare. Cu toate acestea, în studiile sale ulterioare, McLuhan nu are aceeași atitudine critică, tehnologiile moderne nemaifiind percepute ca un mijloc de instrăinare a individului, ci mai degrabă ca extensii ale corpului.
În istoria Teoriei culturale, de la Marshall McLuhan a rãmas faimosul dicton: “Mediul este mesajul”. Marshall McLuhan se referea atunci la explozia informațională adusă de televiziune cu audiența sa largă, pe care Jean Baudrillard o va numi Agora-display3. Douglas Rushkoff scrie în cartea sa Media Virus, Hidden Agendas in popular culture4, că proeminența media in viața noastră deja ne-a condiționat să gândim și să reacționăm in termeni media. Dezvoltând faimosul enunț al lui Marshall McLuhan “Mediul este mesajul, Rushkoff discută despre modul in care mediul intim creat de media ne-a condiționat să substituim conținutul real cu ceea ce el numeste “viruși media”. Pentru Rushkoff, orice efecte imediate sunt irelevante. În locul acestora, există efectul cumulat al traiului in prezența atât de multor forme de media care au schimbat modul în care noi percepem lumea din jurul nostru și modul în care decidem ce este important in acea lume. Rushkoff subliniază importanța înțelegerii modului în care funcționează
__________________________
3 www.aol.ro/2006/noiembrie/agoracity.htm
4 Douglas Rushkoff, Media Virus, Hidden Agendas in popular culture, New York, 1994
media. Comparând media cu o extensie a. unui organism viu, el sugerează că evenimentele nu sunt specifice unei situații, ci, mai degrabă, afectează gazda unor lucruri care se pot întâmpla și se află într-o anumită relație. Efectul real, spune el, este că simplul fapt că trăim într-o lume saturată de media influențează, in ultimă instanță, modul in care percepem realitatea.
Peter Brunette explică fenomenul știrilor astfel5: pe de o parte, telespectatorii sunt înzestrați cu capacitatea de a urmări personajele și evenimentele în care acestea sunt implicate, într-un timp și spatiu care sunt reale și virtuale în același timp, iar pe de altă parte ei inșiși fac obiectul privirii lor, permanent îndreptate asupra noastră, cu conotații de autoritate, putere si dominare.
Procesul de depersonalizare acționează, de asemenea, in ambele sensuri. Știrile nu au o țintă anume, fiind destinate tuturor si nimănui în particular, dar în același timp moderatorii și reporterii sunt percepuți ca niște corpuri electronice, fără substanță, aparent capabile de a trece dincolo de limitările impuse de condiția lor umană si garantând astfel obiectivitatea știrilor. Corpul electronic este parțial, redus la partea superioară pentru a i se imprima o forță vizuală mai eficientă; interpretată in termenii lui Mihail Bahtin6, fragmentarea corpului evidentiază capul ca sursă a Rațiunii, în timp ce partea inferioară reprezintă tot ceea ce amenință supremația Rațiunii și trebuie menținut in afara razei vizuale. Aceste efecte necesare, dar care pot duce la depersonalizarea prezentatorilor și reporterilor de știri, sunt atenuate de tehnica numelor, cu ajutorul căreia aceștia încearcă să-și pună in evidență personalitatea singulară și să apară in fața telespectatorilor ca persoane familiare, de încredere, cu care oricine se poate identifica cu ușurință.
Una dintre cele mai însemnate schimbări din ultimii ani a fost schimbarea suferită de modul de a gândi media ca fiind un fenomen “de masă” mai degrabă decât o conduită pentru indivizii care sunt expuși unei varietăți de mesaje7.
Toate stațiile de televiziune, fie ele independente sau afiliate la o rețea, pot oferi știri, chiar dacă nu le produc singure. Sursele lor sunt canalele de cablu specializate, cum ar fi CNN sau Euronews, sau agențiiile de presă, în cazul unor buletine informative scurte. Informațiile sportive și meteorologice sunt prezentate, de obicei, ca unități informative separate, cu o durată de 5-10 minute, difuzate imediat după jurnalul de știri
__________________________
5Alison Alexander, Jarice Hanson, Taking sides, calshing views on controversial issues in mass media and society, Dushkin Publishing, Guilford, Conn, 1991
6Mihail Bahtin,Probleme de literatură și estetică, Editura Univers, 1982
7 Alison Alexander, Jarice Hanson ,Taking Sides. Clashing Views on Controversial Issues in Mass Media and Society, Dushkin Publishing, Guilford, Conn, 1991
cu excepția Pro TV – ului care începe cu 5 minute mai devreme programul informativ de la ora 19.00 cu un grupaj de stiri sportive.
Alte formate informative sunt interviurile și dezbaterile televizate. Primele sunt de mai multe tipuri: de personalitate – o celebritate este invitată pentru a satisface dorința telespectatorilor de a ști mai multe despre oameni faimoși; de conținut -invitatul nu este o figură cunoscută publicului, în general, dar servește drept expert în materie, fiind garantul unei informații veridice și pertinente; de grup – mai mulți ziariști chestionează un om politic important etc.
Dezbaterile televizate – celebrele talk-show-uri – depășesc limitele pattern-ului clasic întrebări-răspunsuri. Schimbul de idei presupune o logică discursivă și o intenționalitate argumentativă a interlocutorilor și provoacă un conflict ideatic pe care publicul îl poate concepe în dezvoltarea sa, atât în plan informativ-gnoseologic (cunoștințe, informații cu valoare de adevăr – adevărate sau false), cât și în plan emoțional (disputa de idei trezește sentimente, simpatii, antipatii). Rolul principal al moderatorului este de a menține echilibrul între informație și emoție, evitând derapajul în afect a ceea ce, la bază, este un demers informațional. Acest derapaj a putut fi constatat de numeroase ori la diferite dezbateri televizate, cum ar fi Marius Tucă Show la Antena1 , Nașul de la B1TV (poate cele mai elocvente exemple) sau la emisiunile din campaniile electorale de pe toate posturile românești importante, când disputele de idei deviau în atacuri personale între participanți sau monologuri ale moderatorilor. Aceste tipuri de emisiuni nu sunt scumpe, necesitând doar câteva ore suplimentare de muncă de teren, de studio și de montaj.
Tot în cadrul programelor de știri sunt integrate analizele, comentariile, informațiile financiare, bursiere, discursurile sau documentarele politice etc.
4.1.2 Programe de divertisment
Din această categorie fac parte programe de muzică și varietăți, de jocuri și concursuri. Televiziunea este o sursă importantă de prezentare a muzicienilor. Unele stații TV urmează modelul MTV (U2 sau KissTV, la noi) și transmit videoclipuri muzicale, în condițiile actuale de piață, un artist, oricât de talentat, nu trebuie doar să cânte, ci și să facă un videoclip. Multitudinea acestora a creat o cerere pentru efecte speciale impresionante și excelență artistică. De acestea au beneficiat și programele de varietăți, care au înregistrat o creștere notabilă a elementului spectacular. Realizatorii unor astfel de programe trebuie să aleagă un artist cu atracție mare la public, să ofere un suport vizual cât mai mare și o varietate de cadre, pentru a nu plictisi publicul, pentru că o audiență plictisită e o audiență pierdută.
Programele de varietăți sunt mixturi de muzică, gaguri, numere de dans, prezentate ca un întreg de un maestru de ceremonii. Odată cu creșterea competenței de producție sunt realizate programe de varietăți din ce în ce mai elaborate, cu decoruri și costume bogate și cu efecte de lumină. Formula „antică” a vodevilului și musichall-ului, cu elementele standard – muzică, comedie, dans – este și astăzi la mare preț, îmbogățită cu numere noi performate de acrobat, magicieni, ventriloci etc.
Televiziunea a creat anumite tipuri de formate care au împrumutat câte ceva din trivial, din voyeurism, din exhibiționism. Spectacolul televizual nu ezită sa exploateze situațiile artificiale sau personalitățile de orice fel. Iar oferta mediatică televizuală este mai mult decât variată: avem show-uri pentru oameni obisnuiți – “Surprize, surprize”, „Din Dragoste”, emisii care se bazează pe emoție si pe sentiment –„Trădați în dragoste”, sau show care uimește – „Ziua judecății”.
Producătorii de divertisment sunt conștienți că sistemul nu le onorează eforturile, deși îi ambiționează să obțină ratinguri mari. Atunci când îl intrebi pe orice om care coordonează o astfel de emisie care este scopul său, acesta va răspunde ca scopul este să câștige audiență mare pe slotul său orar.
O altă credință în industria de divertisment este că programele de succes reprezintă de fapt aceeași formulă reluată la infinit, dar altfel ambalată. Atracția show-urilor de divertisment o mai reprezintă și combinația dintre un format internațional de succes si o vedetă locală, care vine cu un capital important de imagine. Iar cele mai la vedere exemple sunt : Sagitarius Communications și Prime Time World Broadcast – formate ca “Surprize”, “Din Dragoste”. .
Oamenii care conduc destinele televiziunilor din România au ajuns la concluzia ca formatul este un program arhitectonic, fără de care nu se poate construi o casa. Un program de televiziune nu există fara un format. Iar dacă acesta este și de import, cu atât mai bine! Valeriu Lazarov declara în urmă cu patru ani că „S-a ințeles foarte clar că emisiunile de divertisment clasice au murit peste tot. NU mai putem face o emisiune cu un cântec, un dans și un banc. Gata! S-a demonstrat că emisiunile fără format și fără o structură clară mor”8.
_________________
8 Videoteca Direcției Știri a TVR-ului
Aceste programe, deși foarte populare, sunt greu de realizat, din cauza costurilor ridicate, de aceea sunt preluate, în general, de la canale specializate (MTV) sau de la producători independenți.
O stație TV locală sau independentă poate transmite ocazional concerte live sau după 2-3 zile de la producerea evenimentului în funcție de clauzele contractuale . Uzual stațiile locale plătesc drepturile de difuzare sau de redifuzare.
Programele de jocuri și concursuri sunt concepute pentru a corespunde abilității umane de a ne identifica cu concurenții, de a crea sentimentul de intaractivitate între televiziune și telespectator. Aceste programe sunt construite pe două modele: al grupului de expert și, respectiv, al concurenților din public, în primul caz, participanții sunt profesioniști din lumea spectacolului, jurnaliști sau scriitori. Ei sunt spirituali, inteligenți, rapizi și distractivi, atât prin cunoștințele pe care le posedă, cât și prin remarcile incidentale. Acest format nu este des întâlnit în televiziunile .românești. Concurenții din public sunt amatori din toate clasele sociale. Ei trebuie să aibă anumite calități precum stăpânirea de sine, entuziasmul, rapiditatea și elocvența. Formatele concursurilor diferă: întrebări de cultură generală (gen Vrei să fii miliardar? sau Lanțul Slăbiciunilor, primul creație americană, al doilea program britanic, difuzate și la noi, de PrimaTV, respectiv ProTV); intuirea prețului corect al unor obiecte – Prețul Corect, program creat în Statele Unite și difuzat într-o vreme și de ProTV; jocuri de noroc (Roata Norocului, tot program american, urmărit la același post). Punctul comun al tuturor jocurilor și concursurilor este remunerarea concurenților câștigători. Premiile sunt, de obicei, în bani și obiecte.
4.1.3 Alte tipuri de programe
Din această categorie fără un criteriu strict de clasificare fac parte programele pentru copii, femei, programele educaționale, religioase, agricole etc. Programele pentru copii sunt ușor accesibile și mai ieftine. Multe stații TV au emisiuni moderate de un clovn, magician sau păpușar, adesea asistați în studio de un grup de copii, cu momente scurte live de divertisment, mixate alături de inevitabilele desene animate și, eventual, de un spectacol care pune în valoare talentele muzicale sau actoricești ale copiilor. Cel mai longeviv program de acest fel a fost la noi Abracadabra, difuzat mai întâi de TVR1 și apoi sub numele de Superabracadabra de ProTV. Alte exemple au mai fost „Tip-Top- Mini-Top” și „Kiki-Riki-Miki” de la postul public. Celelalte posturi cu acoperire largă de la noi, cum ar fi Antena1, PrimaTV nu au inclus în grilele lor de programe emisiuni pentru copii de producție proprie, rezumându-se la difuzarea de desene animate și seriale pentru copii.
Programele educaționale sunt difuzate în special de posturile publice, dar pot fi întâlnite și la cele comerciale. Caracteristica tor de bază este că ele sunt realizate de/sau în cooperare cu o instituție educațională (universități, biblioteci, muzee, academii etc.). Ele tind spre două formate: educative și informaționale. Primele sunt informate, culturale, informaționale, enciclopedice, fiind destinate publicului adult. Exemplul cel mai elocvent în România este emisiunea „Teleenciclopedia”, difuzată de TVR1, un adevărat model de longevitate. La aceeași televiziune amintim și emisiunea Atlas.
Programele informaționale pot fi cu circuit închis sau deschis, în cadru academic sau neacademic. Aceste emisiuni sunt prezentate sistematic în seriale de tip lecții, destinate învățării audientei. La postul public de la noi întâlnim astfel de emisiuni de învățare de limbi străine sau de însușire a regulilor gramaticale ale limbii române. În ultimul caz, o emisiune foarte cunoscută difuzată de ProTV și apoi de TVR1 a fost „Doar o vorbă să-ți mai spun”.
Programele religioase sunt difuzate de numeroase posturi de televiziune în Statele Unite și constau în transmiterea slujbelor locale sau a predicilor unor evangheliști. Mai mult, numeroase posturi TV aparțin acestora. Nu este cazul la noi, unde singurele emisiuni religioase (Credo, Viața Spirituală) sunt difuzate săptămânal de postul public, iar, o dată pe an, toate posturile cu acoperire națională transmit slujba de Înviere. Lipsa acestor programe se datorează prezenței relativ reduse a varietății religioase pe teritoriul românesc, cu populație majoritar ortodoxă și cu însemnate comunități greco/romano-catolice sau protestante. în plus, Comisia Federală de Comunicații, care reglementează activitatea presei în Statele Unite (corespondentul Consiliul Național al Audiovizualului – CNA la noi) apreciază pozitiv difuzarea de programe pentru comunitățile religioase locale. Prin transmiterea acestora, posturile pierd audiență, dar realizează un serviciu public, fiind avantajate la reînnoirea licenței de emisie.
Timpul de difuzare a programelor religioase este duminica dimineața. Ele pot fi clasificate astfel: meditații scurte, rugăciuni, prezentate de obicei ca primul program al zilei, în cursul săptămânii și duminica; servicii religioase modificate, produse în studio sau televizate dintr-o biserică, sinagogă, moschee etc.; discuții, conversații pe teme spirituale, etice, plecând de la dramatizarea unui fapt de viață și chiar filme religioase, uneori scrise și produse de profesioniști.
4.2. Programe de ficțiune
Programele de ficțiune cu recurența cea mai mare sunt filmele artistice, serialele dramatice, serialele de comedie, serialele polițiste etc. Un tip aparte de astfel de creație televizuală sunt filmele western, producții exclusiv americane.
Filmele artistice sunt folosite ca tehnică de contraprogramare și difuzate în primetime. Multe posturi independente depind în principal de filme pentru a-și completa grilele de programe. Cele mai mari costuri în programarea de televiziune sunt în vederea cumpărării de filme. Achiziționarea acestora în pachete de 30, 100, 200 de filme determină scăderea prețului pentru fiecare bucată. Unele pachete ajung să coste doar câteva sute de dolari. Desigur, acestea nu sunt filme menite să atragă mari audiențe, dar ele umplu grila de programe și atrag suficient public telespectator pentru a obține un profit, prin difuzarea unui număr minim de reclame.
Serialele dramatice, cunoscute, în general, sub numele de „soap operas”, sunt descendente dintr-un format similar de programe, difuzate însă la radio. Formula lor implică o serie de evenimente în continuă desfășurare, cu două-trei personaje principale și cu altele secundare, introduse pe măsură ce linia narativă a serialului se dezvoltă. Producătorul american, Alan Landsburg, a identificat trei teme majore în industria serialelor, valabile pe orice segment orar și pentru orice tip de film. Astfel, sexul, banii și puterea sunt atracțiile cele mai mari ale publicului, pe care îl fascinează și îl motivează9.
Sexul este tema cel mai des întâlnită, datorită universalității sale. Recurența acestuia are loc sub forme diferite – dragoste, idilă, romantism, găsirea „persoanei potrivite”, sexul ca raport de putere. În privința banilor, puterea de a-i produce sau frica de a nu-i avea sunt preocupări zilnice. O altă subtemă ar fi visul îmbogățirii rapide și neașteptate. Jocurile de televiziune exploatează de zeci de ani instinctul mercantil al omului. Câștigătorii loteriilor sunt subiecte de știri. Puterea este „cel mai puternic afrodisiac”, după cum afirma fostul secretar de stat american, Henry Kissinger. Oamenii se luptă, mint, ucid pentru ea. Puterea a fost subiectul dramelor de la Shakespeare până la serialul Dynasty10. Printre serialele celebre de acest tip prezente și ia posturile românești se numără Dallas, Santa Barbara, Tânăr și Neliniștit etc.
_____________________________________________
9 Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S., Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
10Idem
Piața televizuală românească este în prezent dominată de un alt tip de seriale dramatice, originare din America de Sud – telenovele (soap-opera).
Serialele de comedie sunt, în special, comedii de situație, cunoscute sub denumirea de sitcom-uri. Ele asigură nevoia de detensionare a telespectatorilor. Dacă personajele sunt bine construite, iar conflictul este pe măsură, orice scenariu poate să ofere scene comice.
Cel mai mare avantaj al sitcom-ului este durabilitatea, capacitatea de a produce variații pe aceeași temă, pornind de la aceeași premisă. Pe unele piețe, posturile independente de televiziune duc o luptă de contraprogramare bazată pe sitcom-uri. Acestea redau, de obicei, continua aventură a unei familii, a unui grup de prieteni, cu un talent deosebit de a intra în situații comice. Sitcom-urile aveau, la un moment dat, cea mai mare recurență între genurile dramatice. La începuturile televiziunii, ele erau chiar filmate și transmise în direct. Durata tradițională a acestui tip de programe este de o jumătate de oră.
Serialele polițiste sunt structurate în funcție de un erou, care este fie un detectiv particular, fie un șerif modern sau un detectiv de poliție fără uniformă. Similar cu eroul din filme western, eroul polițist este principial împotriva violenței, pe care o folosește constant însă în practică. Elementul necesar al unui astfel de program (de tipul „dacă și numai dacă…atunci”) este încălcarea legii, factorul infracțional penal, crime, răpiri, violuri sau violențe.
Filmele western, acest tip special de programe dramatice, descriu o perioadă din istoria Americii care nu a durat mai mult de 20 de ani și care implică o mică proporție din populația acestei țări. O perioadă marcată de o răspândită lipsă a legii, de violență, a fost atât de valorificată și glorificată de scenariștii de televiziune, încât telespectatorul tânăr – publicul-țintă al acestor programe – știe mai mulți, luptători, fermieri, șerifi sau răufăcători decât au existat, probabil, în realitate.
4.3. Miniserii, filme de televiziune și transmisiuni speciale
Aceste tipuri de programe fac parte dintr-o categorie distincta. Spre deosebire de seriale, care dezvoltă o audiență loială, care le urmărește de-a lungul sezoanelor, miniseriile și celelalte tipuri enumerate mai sus sunt proiecte bazate pe conceptul de
unicat11. Miniseriile sunt filme de televiziune ce depășesc patru ore si au, uzual, teme istorice. Personajele sunt implicate în conflicte dramatice, pe o perioadă mare de timp. Scenariile se bazează pe povestiri istorice, pe opere literare epice sau pe orice mixtum narativ de adevăr și ficțiune. Chiar dacă scenariile pot avea proporții epice, conceptele trebuie concentrate în una sau două propoziții, pentru posibilități promoționale eficiente.
Filmele de televiziune trebuie să aibă un concept promoțional care să reprezinte, prin el însuși, un eveniment major în presa națională și în revistele unde i se face publicitate.
Bestseller-urile (cărțile aflate în topul vânzărilor) sunt o sursă neprețuită pentru producătorii de filme de televiziune. Aceștia se pot folosi în promovarea filmului de publicitatea deja dobândită a cărții. Pentru unele filme de televiziune sunt scrise scenarii originale, care exploatează dramele sentimentale (triunghiurile amoroase, relațiile dintre doi îndrăgostiți, promiscuitatea sexuală). Alte filme sunt bazate pe știri de prima pagină sau pe probleme aflate în dezbatere națională. Aceste producții sunt concepute pe baza implicațiilor emoționale și politice care afectează conștiința publică. Dacă proiectul are la origine evenimente și persoane reale, producătorii trebuie să se asigure că au acordul acestora.
Dintre miniseriile și filmele de televiziune difuzate și în România amintim aici producțiile Pasărea Spin, Iisus din Nazaret și Agonie și Extaz (un film despre viața lui Michelangelo).
Transmisiunile speciale sunt concepute pentru a fi distractive și ușor de urmărit. Ele sunt fie evenimente unice, fie anuale. Ultimele dezvoltă familiaritatea publicului și așteptarea lor, de la an la an. Cele mai importante și des întâlnite astfel de programe sunt transmisiunile speciale sportive (campionate mondiale, europene sau olimpiade), transmisiuni de la diferite sporturi, incluse în programul modificat special pentru difuzarea lor. în Statele Unite sunt celebrele transmisiuni ale finalelor campionatelor de baschet, fotbal american și baseball, când minutul de publicitate ajunge la sume incredibile.
Alte transmisiuni speciale celebre sunt cele de la festivitățile de decernare a premiilor Oscar (pentru filme artistice), Emmy (pentru producțiile de televiziune) și Grammy (pentru muzică). Conceptul acestui tip de program se bazează pe prezența
_____________________________
11 Blum, Richard A.; Lindheim, Richard D., Primetime: Network Television Programming, Focal Press, Boston, 1987
starurilor pe scenă sau în public și pe prestațiile live.
Transmisiunile speciale de știri se concentrează pe evenimente cu proximitate
temporală și spațială. Ele prevăd acoperirea în timp real a știrilor de prima pagină, a discursurilor politice importante (ședințe parlamentare televizate), a evenimentelor naționale majore (transmisiunile de la Alba-lulia pe 1 decembrie). Aceste transmisiuni sunt atât conferințe de presă, evenimente de importanță națională cât și crize internaționale, toate având transmisii prin satelit și linii de releu (live).
Capitolul V
Preferințele românilor în ceea ce privește
tipurile de emisiuni de televiziune
5.1 Preferințele românilor în ceea ce privește tipurile de emisiuni televizate. Analiza anului 2006.
Cei mai mulți dintre cei care au televizor au de asemenea acces și la o receptare modernă a posturilor de televiziune. Astfel, 70% din total populație are acces la televiziune prin cablu și încă 8% au instalație de recepție prin satelit/antenă parabolică. Ca urmare a accesului extrem de ridicat la posturile TV cea mai mare parte a populației (83%) se uită zilnic la televizor (încă 8% de câteva ori pe săptămână; doar 4% deloc). Durata zilnică medie alocată consumului TV este de 2 ore și 20 minute într-o zi obișnuită (de lucru) și de 3 ore și 20 de minute într-o zi de week-end. Variațiile dintre consumatori sunt însă destul de mari. Astfel, 13% se uită mai puțin de o oră, 25% între o oră și aproape două ore, 26% între două și aproape trei ore, 17% între trei și aproape patru ore, 9% între patru și aproape cinci ore iar 10% cinci ore sau mai mult.
Sondajul CURS, care a fost comandat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în 20071 arată că cei care se uită la televizor preferă să vadă zilnic știrile (70% din total populație). Pe locurile următoare ca frecvență a vizionării se situează talk show-urile (51%), filmele (21%), revista presei (20%), emisiunile sportive (14%) și telenovelele (12%). Mai rar urmărite sunt emisiunile de desene animate/pentru copii (3%), despre viața unor vedete (3%), cele economice (5%)și cele despre integrarea europeană (5%). Cele mai respinse emisiuni (nu se uită niciodată la acestea) sunt telenovelele (43%) și emisiunile de desene animate/pentru copii (54%).
Unul din doi români au o emisiune/talk show/serial/transmisiune sportivă la care se uită aproape de fiecare dată, o treime au o emisiune pe care o așteaptă cu nerăbdare sau despre care discută cu ceilalți și o cincime care își aranjează programul în funcție de o anumită emisiune.
___________________
1Sondaj CURS, Arhiva MEDIAFAX
Astfel, emisiunile de satiră și umor sunt preferate într-o măsură mai mare de cei mai educați (1% din cei cu mai puțin de 8 clase respectiv 7% de cei cu studii superioare); emisiunile tip concurs sunt preferate mai mult de femei, tineri, studii medii; emisiunile „family show” (“Surprize, surprize”, „Din dragoste”) de femei, maximum 8 clase, din rural și mult mai puțin de bărbați, persoane cu studii superioare, din urban; știrile sunt menționate într-o pondere relativ similară de toate categoriile (ceva mai puțin de tineri); filmele și serialele sunt preferate mai ales de femei și mult mai puțin de bărbați și persoane cu studii superioare; emisiunile sportive sunt preferate de bărbați și mult mai puțin de femei și persoane cu educație scăzută; emisiunile politice și economice sunt menționate mult mai mult de persoane cu studii superioare, din urbanul mare și mai puțin de cele din rural; emisiunile culturale mult mai mult de persoane cu studii superioare și mai puțin de cele cu maximum 8 clase. Principalele dimensiuni în funcție de care se structurează preferințele pentru anumite tipuri de emisiuni sunt sexul și nivelul de educație. La nivel absolut ordinea preferințelor este pentru femei: „family show”(program pentru întreaga familie care exploatează emoțiile telespectatorilor), filme/seriale, știri iar pentru bărbați: sport, știri și la egalitate family show” și filme/seriale; pentru cei mai puțin educați: „family show”, știri, filme/seriale iar pentru cei mai educați: știri, la egalitate sport și economico-politice. Din punct de vedere relativ, femeile preferă într-o măsură mai mare serialele și emisiunile tip „family show” și mai puțin emisiunile sportive iar bărbații preferă emisiunile sportive și mai puțin serialele și emisiunile tip „family show”; cei mai puțin educați preferă într-o măsură mai mare emisiunile tip „family show” și mai puțin emisiunile de satiră și umor sau cele culturale iar cei educați preferă emisiunile economico-politice, culturale, de satiră și umor și mai puțin cele de tip „family show”, filme/seriale.
Oana Zăvoranu, Piramida din Pitești, Gigi Becali, Crima din Primăverii, OZN-urile la români, Bahmuțeanu-Prigoană, Sexul la români – asemenea subiecte încep să devină nemuritoare, multumită unui public fidel și în continuă expansiune, după cum arată audiențele talkshow-urilor de televiziune. Telespectatorii români se orientează în număr tot mai mare spre emisiunile de dezbatere axate pe spectaculos, propuse de obicei de televiziuni mici sau de nișă.
Conform datelor TNS-AGB International, în perioada octombrie – noiembrie 2006, trei tipuri de talkshow atrag cele mai mari audiențe pe segmentul dezbaterilor de televiziune. Exceptând emisiunile-eveniment, pe primul loc se detașează cele sportive.
Acestea sunt urmate de cele de factură tabloidă, cele politico-sociale ocupând abia a treia poziție.
În top se află Dan Diaconescu Direct, emisiune-maraton devenită reper pe piața de profil, unde Gigi Becali, Vadim Tudor, Oana Zăvoranu și cuplul Bahmuțeanu-Prigoană înregistrează ratinguri considerabil mai mari decât ale talkshow-urilor legate de actualitatea socio-politică. Astfel, potrivit datelor TNS-AGB International, la edițiile emisiunii principale a OTV-ului se uită în medie aproximativ 150.000 de români din zona urbană, numărul telespectatorilor depășind adesea 300.000 la nivel urban și peste 450.000 la nivel național, în prima parte a emisiunii. Media de audiență pentru întregul show Dan Diaconescu Direct este diminuată de faptul că emisiunea se prelungește adesea până după ora 2.00 noaptea, când numărul telespectatorilor scade spre zero. În octombrie 2006, cel mai mare rating “all urban” mediu pe emisiune, în cazul lui Dan Diaconescu, a fost de 3,2 puncte, ceea ce înseamnă că, la un moment dat, aproximativ 355.000 de telespectatori au urmărit respectivul show.
Alți doi actori consacrați ai pieței de talkshow tabloid sunt Radu Moraru și Mădălin Ionescu. Fiecare, vârf de audiențe pentru posturile unde lucrează, B1 TV (emisiunea “Nașul”), respectiv Național TV (“Miezul problemei”). În perioada octombrie – noiembrie 2006, aproximativ 120.000 de români se uitau, în intervalul orar 22.00-0.30, la emisiunea “Nașul”, existând însă și momente când numărul telespectatorilor care urmăreau aceasta emisiune a depășit 200.000 la nivel național. După o lungă perioadă în care era mai degrabă asociat cu vrăjitoarele invitate în mod curent la emisiune, “Nașul” păstrează, în prezent, un element substanțial de „circ” monden, pe care îl completează însă cu diverse campanii ce exploatează caracterul spectaculos al unor scandaluri politico-economice.
La rândul său, Mădălin Ionescu (Național TV)a renunțat, în ultimul an, la dezbaterea pe teme de interes politic și social, orientându-se spre invitați specialiști în psihotronică și în efectul de piramidă. Cu ajutorul acestora, el ține în medie, pe un anumit interval al emisiunii, aproximatix 60.000-80.000 de orășeni cu televizoarele deschise pe National TV, cea mai buna audiență medie pe emisiune pe care a înregistrat-o în perioada octombrie – noiembrie 2006, la nivel urban, ridicându-se la 110.000 de telespectatori (rating mediu 1,0%). În aceeași perioadă, numărul maxim de telespectatori care au urmărit o emisie a sa la nivel național s-a ridicat la 170.000.
5.2 Analiza comparată a audiențelor principalelor jurnale de știri – TVR 1, PRO TV, Antena 1, pentru anul 2006. Studiu de caz
Din punctul de vedere al emisiunilor informative, “Știrile PRO TV” din prime-time și de la ora 17 au înregistrat cele mai mari ratinguri medii – 10,8% (26,2% cota de piață) -, respectiv 9,4% (36% cota de piață) -, urmate de „Observatorul de seară” de la Antena 1, cu un rating de 9,4% (22,8% cota de piață). La nivel „All Urban“, “Jurnalul de la ora 19” al TVR 1 s-a limitat la 4,9% (cota 12,2%), în pofida noului format propus de postul public începând din 13 martie, prezentat de fosta vedetă a Realității TV, Cosmin Prelipceanu. Pentru Prima TV, la principalul buletin de știri, “Focus 18”, ratingul s-a limitat la 3,0%.
În ceea ce privește emisiunile informative de după-amiază, “Observatorul” calcă pe urmele buletinului informativ de la ora 17 al PRO TV cu un rating de 4,8%, urmat de TVR și Jurnalul său de pranz (Jurnalul de la ora 14.00), cu un rating de 3,4%.
Clasamentul se păstrează și pentru știrile de noapte, “Știrile PRO TV de la ora 23.00” înregistrând un rating de 4,4%, urmate de „Observatorul de noapte” (4.2%), „Jurnalul de Noapte” – TVR 1 (3,1%) și de “Focus Plus 23” al Prima TV (1,8%). Același lucru se poate spune și pentru emisiunile informative de dimineață, când „Știrile PRO TV” s-au detașat cu un rating de 4,1%, “Observatorul” Antenei 1 a înregistrat 1,8%, iar „Jurnalul de dimineață” – 1,6%.
Evoluția comparativă a emisiunilor informative în anul 20062
___________________
2 SRTV
Structura de public a emisiunilor informative în anul 20063
5.2.1 Tipurile de știri care alcătuiesc un jurnal – Pro TV, Antena 1, TVR 1
Un studiu4 arată că programele informative sunt atinse de "microbul" senzaționalismului. Posturile de televiziune comerciale generaliste au un procent însemnat de senzațional în principalele programe informative. Postul public (TVR) și canalele de știri (Realitatea TV, Antena 3, N24) pun accent pe politică și pe informațiile de interes public.
În cazul principalului jurnal de știri de la Pro TV se observă elemente de dramatizare sau abordări senzaționaliste în știrile difuzate. Materialele de acest tip (de obicei despre vreme, accidente, subiecte mondene) sunt în primele zece știri ale jurnalului. În cele mai multe situatii, discursul prezentatorilor sau reporterilor include formulări cu încărcătură emoțională în încercarea de a descrie anumite evenimente („medicii încearcă să-l scoată din ghearele morții”, „condamnați la întuneric”, „revelion în cabana groazei” etc). Pentru a spori intensitatea dramelor din știri, în unele situații se apelează la prelucrarea video și la inserarea unor efecte speciale. Introducerea unor
_______________________
3 SRTV
4 Studiul ”Un om a mușcat o știre” – raport de analiză a știrilor tv din perspectiva interesului public și a practicilor jurnalistice, realizat de Agenția de Monitorizarea Presei – 2007
inserturi muzicale tematice reprezintă o altă metodă folosită pentru ilustrarea dramatismului asociat cu anumite subiecte. Știrile senzaționaliste se regăsesc cel mai frecvent între primele 10 materiale prezentate în jurnal și au o durată medie de circa 2 minute și 10 secunde.
Principalul jurnal de știri de la Pro TV este dominat ca durată și pondere de știri ce prezintă subiecte de fapt divers. Procentual, știrile “fapt divers” ocupă 11,36% din intervalul total dedicat știrilor. Aria tematică a știrilor incluse în categoria „fapt divers” se distinge prin eterogenitate și inedit (desfășurarea unei curse de mașini de lux în București, organizarea unor expoziții exclusiviste sau prezentarea unor personaje atipice). Știrile de fapt divers sunt în general poziționate la începutul celei de a doua jumătăți a jurnalului, o știre de acest gen având o durată medie de aproximativ 2 minute și 15 de secunde.
Pe locul doi, după numărul de apariții, sunt știrile despre diaspora, despre românii plecați la muncă în străinătate. Ca tematică, politica este la Pro TV pe locul șapte.
Știrile în care au fost tratate aspecte legate de activitatea administrației publice naționale și locale au deținut a treia poziție, ca pondere, în economia principalului jurnal de știri de la Pro TV. Știrile care au prezentat subiecte administrative au ocupat 7,54% din durata totală a știrilor. Deciziile de majorare a prețurilor la diferite produse și servicii, implementarea unor programe naționale de asistență medicală, dar și evidențierea unor probleme ivite în relația contribuabil – administrație publică au fost subiecte des întâlnite în cadrul acestei categorii tematice. De regulă, știrile ce prezintă subiecte administrative sunt plasate în a doua jumătate a jurnalului de știri, o știre de acest gen având o durată medie de aproximativ 1 minut și 55 de secunde.
Știrile în care au fost prezentate subiecte de fapt divers din zona internațională ocupă 6,38% din timpul total alocat știrilor. În această secțiune sunt prezentate știri din lumea mondenă internațională, dar și evenimente inedite din diferite colțuri ale lumii. Știrile de acest gen sunt cel mai adesea plasate în ultima parte a jurnalului de știri.
Subiectele legate de viața politică internă au o pondere de 4,90% din timpul total alocat știrilor. În general, știrile politice sunt plasate la mijlocul emisiunii informative, durata medie a unei știri fiind de aproximativ 2 minute și 13 secunde.
Și în cazul principalului program informativ al postului de televiziune Antena 1, “Observatorul” de la ora 19.00 putem observa elemente de senzațional în știrile difuzate. Știrile senzaționaliste se regăsesc cel mai frecvent la începutul “Observatorului”, printre primele 10 materiale difuzate. Cel mai frecvent, elementele de senzaționalism sunt întâlnite în discursul prezentatorilor sau al corespondenților. Aceștia folosesc diverse formule cu încărcătură emoțională în încercarea de a descrie anumite evenimente („teribil/groaznic accident”, „un adevărat film de groază”, „o adevărată tragedie” etc.). De asemenea, potențialul dramatic al unor știri este valorificat și prin utilizarea unor tehnici cinematografice precum coloane sonore sau inserturi grafice. Aceste elemente pot fi întâlnite în știri ce prezintă accidente rutiere, informații despre starea vremii, morți violente, comiterea unor infracțiuni sau acțiuni în forță ale poliției.
Principalul “Observator” al Antenei 1 este dominat de știrile de “fapt divers”. Categoria „fapt divers” este eterogenă, principala trăsătura a subiectelor fiind valoarea de inedit. Știrile de fapt divers sunt plasate, în general, la inceputul celei de-a doua părți a jurnalului. Căderea unei vedete autohtone de pe scenă în timpul unui concert, apariția unor lebede pe malul Mării Negre în timpul iernii sau ultimele tendințe în vestimentația canină sunt doar câteva subiecte ce ilustrează diversitatea tematică a știrilor cuprinse în această categorie. Știrile de “fapt divers” sunt în general poziționate la începutul celei de a doua jumătăți a jurnalului, o știre de acest gen având o durată medie de aproximativ 1 minut și 30 de secunde.
Următorul loc în economia știrilor difuzate de Antena 1 este ocupat de subiecte ce rămân în aria faptului divers, singura diferență rezultând din focalizarea pe plan extern. Cele 70 de materiale cuprinse în categoria “fapt divers extern” ocupă 8,23% din durata totală a știrilor, cumulând aproximativ 89 de minute. Ca și în cazul categoriei precedente, principalele caracteristici ale acestui tip de știri sunt diversitatea tematică și valoarea de inedit. Astfel, subiecte extrase din viața vedetelor internaționale, prezentarea unor personaje excentrice sau evenimente mai puțin obisnuite se regăsesc în aceasta zonă tematică. Știrile externe de fapt divers sunt poziționate în general în încheierea jurnalului, o știre din această categorie având o durată medie de 1 minut și 15 secunde.
Știrile ce tratează subiecte de politică internă însumează aproximativ 78 de minute și ocupă 7,2% din durata totală a știrilor analizate. Știrile au fost construite în jurul evenimentelor de actualitate din viața politică autohtonă, fiind prezentate atât interacțiunile de pe scena politică cât și aspecte legate de organizarea internă a partidelor politice. O știre ce abordează subiecte politice are o durată medie de aproximativ 1 minut și 50 de secunde, cel mai frecvent, acest tip de știri fiind poziționat în cea de a doua jumătate a jurnalului, spre finalul acestuia.
Subiectele de natură socială ocupă 5,17% din durata totală a știrilor analizate, cele 30 de materiale difuzate cumulând aproximativ 56 de minute. În general, acest tip de știri abordează atât subiecte legate de fenomene sociale generice (sărăcie, șomaj), cât și cazuri particulare, probleme de natură socială cu care se confruntă anumite persoane (cazuri umanitare). Poziționarea acestui tip de știri în cadrul “Observatorului” este condiționată, în principal, de impactul emoțional pe care informația furnizată l-ar putea avea asupra publicului. Durata medie a unei știri din această categorie este de aproximativ 1 minut și 50 de secunde.
Știrile în care sunt abordate subiecte ce țin de decizii și acțiuni ale instituțiilor statului (naționale sau locale) – administrative, ocupă 4,39% din durata totală a știrilor.
Accidentele rutiere ocupă 4,28%3 din durata totală a știrilor analizate, infracțiunile reprezintă 4,24%, știrile despre morți violente 2,9%, în timp ce știrile despre anchete sau procese judiciare detin aproximativ 2,8%. Restul temelor identificate variază ca pondere între 0,2% și 2,5% din durata totală a știrilor monitorizate.
Dintr-un total de 655 de stiri, 369 au prezentat informatii de interes public (subiecte politice, administrative, meteo, sociale, actualitate externa, sociale, justitie).
Senzaționalismul a fost identificat in 142 de stiri, materialele fiind plasate la inceputul jurnalelor.
În cazul TVR 15 subiectele politice au cea mai mare pondere în știrile difuzate în cadrul “Jurnalului de la ora 19.00”. Astfel, 12% din durata totală a știrilor este alocat știrilor ce abordează subiecte de natură politică. O știre ce abordează subiecte politice are o durată medie de aproximativ 2 minute, acest gen de materiale fiind în general poziționate la începutul Jurnalului, printre primele 10 știri difuzate.
Știrile externe reprezintă aproximativ 11,5% din timpul total al știrilor analizate în cazul TVR 1.
În general, știrile din categoria externe sunt poziționate în cea de a doua jumătate a Jurnalului, o astfel de știre având o durată medie de aproximativ 1 minut și 40 de secunde.
Subiectele administrative reprezintă circa 9,3% din durata totală a știrilor în cazul “Jurnalului de la ora 19”. Aceste știri prezintă informații despre activitatea principalelor instituții publice din România (Parlament, ministere, agenții guvernamentale etc.), despre
cheltuirea fondurilor publice precum și despre diferitele probleme apărute în funcționarea acestor instituții. Știrile administrative sunt de obicei poziționate în prima jumătate a Jurnalului, o știre de acest gen are o durată medie de aproximativ 2 minute.
______________________
5 Studiul ”Un om a mușcat o știre” – raport de analiză a știrilor tv din perspectiva interesului public și a practicilor jurnalistice, realizat de Agenția de Monitorizarea Presei – 2007 , Anexa 1, pg. 57
Știrile ce abordeză subiecte cu specific social reprezintă aproximativ 8,16% din timpul total alocat știrilor în cazul TVR 1. Subiectele sociale sunt plasate de regulă la începutul celei de a doua jumătăți a jurnalului. Durata medie a unei știri care prezintă subiecte sociale este de circa 2 minute și 9 secunde.
Știrile în care sunt prezentate subiecte legate de evoluția unor procese sau anchete în care sunt implicate persoane publice ocupă 7,32% din durata totală a știrilor TVR 1.
Știrile incluse în această categorie sunt plasate de regulă la finalul primei jumătăți a jurnalului, durata medie a unei astfel de știri fiind de aproximativ 1 minut și 58 de secunde.
În ce privește elementele de senzațional și dramatic, în cazul TVR 1 nu se constată predilecția de a dramatiza exlusiv pe anumite subiecte.
Capitolul VI
Concluzii
Consumul repetat al anumitor substanțe poate crea în timp dependență. Același lucru este valabil și în cazul media, televiziunii în special (dat fiind faptul că majoritatea populației se uită zilnic la televizor, câte 2-3 ore în medie). Dependența poate fi relativ la privitul la televizor în general sau la anumite emisiuni. Pot fi considerate semne ale dependenței frecvența cu care este urmărită o anumită emisiune (de obicei), existența unei emisiuni în funcție de care populația își aranjează programul zilnic, pe care așteaptă cu nerăbdare să o vadă sau despre care obișnuiesc să discute cu ceilalți.
Chiar dacă la nivel declarativ principalul motiv pentru care românii consumă emisiuni TV îl constituie nevoia de informare, datele cu privire la comportamentele de dependență arată o imagine diferită. La nivel comportamental, distanța dintre preferințele populației pentru principalele genuri este mult mai mică, ponderea celor dependenți de știri fiind sensibil apropiată de ponderile celor care preferă emisiunile de tip „family show”, filmele/serialele și emisiunile sportive. Pe ansamblu, la nivel comportamental, funcția televiziunii de informare este surclasată de funcția de divertisment.
În ce privește programele informative, acestea nu mai sunt un produs informativ ci o adevarată incursiune în universul psiho-afectiv al tuturor actorilor implicați (prezentatorii, corespondenții, personajele știrii, dar și telespectatorii). În încercarea de a da consistență actului jurnalistic, buletinul de știri nu se mai adresează unor telespectatori anonimi, ci unor martori. Se construiește o buclă atemporală și aspațială în care contează doar sentimentele de moment pe care știrile le pot stârni. Practic, telespectatorul-martor nu mai trebuie să evalueze sau să ia decizii. Trebuie doar să simtă. Este vizibilă tendința unor posturi de televiziune de a specula potențialul emoțional pe care anumite subiecte îl conțin. Din păcate, concentrarea mesajului pe caracterul tragic sau dramatic al unei știri amputează pachetul de informații utile telespectatorului. Abordarea facilă și emoțională a subiectelor ce sunt transformate în știri nu ajunge în conștiința unui telespectator informat, ci a unui telespectator mai sensibil.
Tendința din anii anteriori spre consolidare a grupurilor de presă care absorb și lansează tot mai multe instituții media a continuat și în 2006. Acest fenomen de concentrare a proprietății este însoțit de un proces de explozie a vehiculelor media noi, mai ales a celor cu profil de nișă, majoritatea acestora având profil de divertisment.
Expansiunea continuă a pieței nu a adus cu sine și o creștere a calității produselor media oferite publicului sau o diversificare a acestora. Rețetele par a fi aceleași, divertismentul având prioritate în fața informației de calitate. De asemenea, a ieșit la iveală dezechilibrul dintre cererea și oferta de forță de muncă, evoluția rapidă a pieței de media neputând fi însoțită de o evoluție asemănătoare a profesioniștilor de media. Acest dezechilibru se reflectă în slaba calitate a produselor media oferite de piață, cu câteva excepții. Criza forței de muncă a fost evidențiată și de migrările de ziariști de la un grup media la altul, culminând cu transferuri întregi ale unor redacții de la o publicație la alta.
Asistăm la un proces de concentrare a competențelor în mass media, generat de achizițiile, investițiile și transferurile de management editorial, așa cum au fost identificate prin intermediul analizei noastre. Un fenomen similar se poate recunoaște la nivelul “vedetelor”, al jurnaliștilor cu nume, al formatorilor de opinie, al întregului evantai de “voci” și competențe tehnice care formează identitatea unui canal mediatic. Această concentrare a competențelor dublează concentrarea de proprietate și induce ideea că, într-un viitor previzibil, numărul jucătorilor importanți pe piață va fi redus la 4 sau 5.
Harta proprietății a cunoscut câteva schimbări spectaculoase anul trecut. Sorin Ovidiu Vântu (S.O.V) a recunoscut în luna februarie – 2006 că este proprietarul și finanțatorul postului de televiziune Realitatea TV. Grupul care s-a format în jurul postului Realitatea TV a cunoscut o expansiune spectaculoasă anul trecut prin preluarea de către S.O. V. a grupului Cațavencu în luna iunie, prin lansarea postului de televiziune Money Channel și a agenției de știri NewsIn. Deși a anunțat public că deține trustul Cațavencu, Sorin Ovidiu Vântu nu apare în niciun document oficial ca fiind proprietarul acestui grup.
Dinu Patriciu a revenit pe piața de media achiziționând anul trecut cotidianele Adevărul și Averea (in prezent Click), și publicațiile Dilema Veche, Plai cu boi și România literară. Omul de afaceri este proprietar al companiei petroliere Rompetrol și judecat pentru acuzația de delapidare, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Grupul familiei Voiculescu a cunoscut la rândul lui o creștere, achiziționând agenția de presă Amos News și lansând postul de televiziune Euforia TV.
La rândul său, grupul condus de Adrian Sârbu, a preluat controlul asupra cotidianului Gândul prin intermediul diviziei sale de presă scrisa, Publimedia.
La sfârșitul anului 2006, grupul elvețian Ringier, principalul actor pe piața presei scrise din România s-a asociat cu grupul turc Dogan în nou înființatul post de televiziune Kanal D.
Indiferent cum se va modifica harta proprietății în media românească, se observă că ea este segmentată distinct , iar proprietarul oricărui segment este deja o persoană cunoscută – cu excepția postului Kanal D – publicului românesc ( fie că a activat în domeniul afacerilor sau în plan politic). Acest lucru poate duce ușor la concluzia că media deservește într-un fel sau altul anumite medii de interese. Poate fi adevărat sau fals. Ceea ce are nevoie media actuală din România este o nișă imparțială, a unui proprietar ale cărui interese nu le vor deservi pe cele din domeniul politic. Impartțalitatea presei va duce la o mai bună informare a publicului și implicit la o moderație în ceea ce privește manipularea lui. Este cunoscut faptul că scopul suprem al unui jurnalist este de a informa complet și exact. Deși în prezent nu pare că acest lucru se întâmplă și în România, tendința clară pentru viitor se întrevede a fi una în care presa își va îndeplini acest scop, iar societatea, fiind mai bine informată, va fi complet democrată.
BIBLIOGRAFIE
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, , lași, 1999
Blum, Richard A.; Lindheim, Richard D., Primetime: Network Television Programming, Focal Press, Boston, 1987
Van Cuilenburg, Știinta comunicării , Editura Humanitas, 2004
Corina Crișan , Lucian Danciu, Manipularea opiniei publice prin televiziune Editura: Dacia, 2000
McCavitt, William E.; Pringle, Peter K., Electronic Media Management, Focal Press, Boston, 1986
Dorr, D. – Reglementaion et politique europeennes des media, Systemes de radio et television en Europe, Observatoire europeen de l’audiovisuel, Strasbourg, 2000.
Florescu,C., Mâlcomete,P., Pop,N.(coord.) – Marketing – Dicționar explicativ, Editura Economică, București 2003
Cătoiu, Iacob. (coord.) – Cercetări de marketing, Ed. Uranus, 2002, București
Eastman, Susan T.; Head, Sydney W.; Klein, Lewis, Broadcast/Cable Programming: Strategies and Practices, Wadsworth, Belmont, CA, 1989
Head, Sydney W.; Sterling, Christopher H., Broadcasting în America: A Survey of Television, Radio and New Technologies, Houghton Miffiin, Boston, 1987
Vane, Edwin T.; Gross, Lynne S. , Programming for Television, Radio and Cable, Focal Press, Boston, 1994
Hilliard, Robert L, , Television Station Operations and Management, Focal Press , Boston, 1989
Carat, The Work Book 2002, citat în IMCA, Peisajul audioviozual
Douglas Rushkoff, Media Virus, Hidden Agendas in popular culture, New York, 1994
Alison Alexander, Jarice Hanson, Taking sides, calshing views on controversial issues in mass media and society, Dushkin Publishing, Guilford, Conn, 1991
Mihail Bahtin, Probleme de literatură și estetică, Editura Univers, 1982
Sondaj CURS 2007, Sursa: Arhiva Amos News
Sondaj INSOMAR, realizat in perioada 15 – 20 februarie 2007
Revista Capital – numărul 20 din 18 mai 2000
Revista Capital – numărul 32 din 10 august 2000
Raportul anual de activitate al SRTv – 2006, Anexa9: Studiu de audiență. Piața de televiziune în 2006
Videoteca Direcției Știri – TVR
Arhiva agenției de presă MEDIAFAX
Studiul”Un om a mușcat o știre” – raport de analiză a știrilor tv din perspectiva interesului public și a practicilor jurnalistice, realizat de Agenția de Monitorizarea Presei – 2007
http://ro.wikipedia.org/wiki/Televiziune
www.csop.ro
http://www.obs.coe.int/db/gavis/00002194.html
www.zf.ro/articol_107411
www.arma.org.ro
www.cna.ro/legislatie.html ,1994
www.cna.ro/activitate/rapanual/raport_cna_2006
http://en.wikipedia.org/wiki/Public_Broadcasting_Service
www.aol.ro/2006/noiembrie/agoracity.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Programele de Televiziune Si Influenta Acestora In Media Romaneasca (ID: 105880)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.