Programe Si Strategii Pentru Diminuarea Si Eliminarea Fenomenului de Abandon Scolar

PROGRAME ȘI STRATEGII PENTRU

DIMINUAREA ȘI ELIMINAREA FENOMENULUI DE ABANDON ȘCOLAR

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

1.1 TENDINȚE DE DEZVOLTARE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR

1.2. EGALITATEA DE ȘANSE ȘI ACCES ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA NIVEL ȘCOLAR ȘI PREȘCOLAR

1.3.POLITICI ȘI STRATEGII ÎN PLAN EUROPEAN ȘI ÎN ROMÂNIA

1.4.CONCEPTUL DE ABANDON ȘCOLAR

1.4.1.ALTE CONCEPTE DE ABANDON ȘCOLAR

a.RĂMÂNEREA ÎN URMĂ LA ÎNVĂȚĂTURĂ

b.ETICHETAREA ÎN CLASĂ

c.ABSENTEISMUL

d.REPETENȚIA

1.5.DATE STATISTICE PRIVIND ABANDONUL ȘCOLAR ÎN ROMÂNIA,

PE CICLUL PRIMAR

CAPITOLUL 2.

2.1. PROGRAMUL EDUCAȚIONAL ” DUPĂ ȘCOALĂ, PENTRU ȘCOALĂ”

2.2.IMPACTUL PROGRAMULUI EDUCAȚIONAL

CAPITOLUL 3.

STUDIU DE CAZ

DICȚIONAR

BIBLIOGRAFIE

Societatea contemporană se află într-o continuă schimbare, astfel că, unii cetățeni consideră că școala nu le mai satisfac așteptările și nevoile.

Abandonul școlar este o problemă complexă și de actualitate, cu care se confruntă învățământul românesc. După schimbarea regimului comunist, fenomenul de abandon școlar a început să ia din ce în ce mai multă amploare, în toate sistemele de învățământ. Tot mai mulți copii părăsesc de timpuriu școala, fără să termine studiile începute, unii nici nu ajung să se înscrie la școală.

Este greu de imaginat că în România există copii care nu merg la școală, dar din păcate este o realitate, o realitate în care cei implicați în științele educației, nu au reușit să găsească soluțiile necesare eliminării acestui fenomen.

Deși există variate motive care duc la abandon școlar, criza economică din țară pare că a adâncit acest fenomen. Sărăcia este considerată a fi cel mai important factor care a amplificat acest fenomen. Un alt factor ar fi incapacitatea școlii de a oferi oportunități educative; lipsa materialelor didactice, pregătirea slabă a cadrelor didactice, programa școlara prea încărcată, etc.

Un factor la fel de important, este mass-media, (mă refer îndeosebi la televiziune) care a ajuns din păcate, să susțină incultura, comportamente deviante, are un impact direct și negativ asupra oamenilor. Mass-media rezultă a fi un mare manipulator, iar toate „vedetele” care apar ca ciupercile după ploaie, ajung să fie modele de urmat pentru copii de astăzi. Mass-media este o sursă ce alimentează abandonul școlar!

Deși în perioada comunistă toți cetățenii României erau obligați să facă o școală, aveau asigurat un loc de muncă după terminarea studiilor; în ziua de azi, democrația a schimbat părerea multor cetățeni privind educația școlară; lipsa locurilor de muncă, nesiguranța de mâine, îi determină să renunțe la studii.

Consider educația a fi „principalul mecanism de socializare”, procesul ale cărui rezultate sunt exprimate prin reușitele mele în viață, prin integrarea mea în societate, iar orice copil, indiferent de naționalitate, indiferent că provine dintr-o familie avută, sănătos sau cu deficiențe, are nevoie și are dreptul la educație, precum zicea Confucius -„ În ce privește

învățătura, nicio discriminare“. Toți copiii au dreptul la egalitate în fața educației și asigurarea unui învățământ de calitate.

Parcurgerea atât a învățământului preșcolar, primar și gimnazial, cât și cel liceal, este vitală pentru ca un copil să se poată dezvolta armonios, în raport cu cerințele societății. Este dificil să treci prin viață, abia știind să scrii, să citești, să calculezi sau poate nici atât. Aceste disfuncții închid drumul spre o viață frumoasă. Nu poți face față vieții cotidiene, nu poți găsi un loc de muncă decent, în care să poți să avansezi, nu poți completa un formular care îți este necesar, nu poți obține carnetul de șofer, etc., fără a știi măcar aceste două procese importante ,precum scrisul, cititul.

Există un moment în care ne luăm destinul în propriile mâini, în care trebuie să ne folosim de tot ce am învățat pe parcursul anilor, pentru a contribui la progresul societății, și automat pentru a duce o viață frumoasă și prosperă. Toate acestea s-ar datora studiului intens din școală, liceu și facultate. În epoca contemporană, omul este pus în situația de a se perfecționa continuu în meseria pe care o practică, dar și de la a trece de la o meserie la alta.

La naștere, mintea noastră este o „tabula rasa” precum zicea filosoful John Locke, care trebuie să treacă prin toate etapele învățării pentru a dobândi cunoștințele necesare omului, pentru a se putea integra și pentru a se putea menține în societate. Educația formează și autoformează, pentru dezvoltarea personalității și a unei mentalități pozitiv- constructiviste.

„Educația este mare egalizator al condiției umane…” –Horace Mann

În această lucrare, voi încerca să fac o analiză mai largă, cu privire la acest fenomen de abandon școlar, atât la nivelul Uniunii Europene cât și al României, dar mă voi axa în principal la nivelul școlii „Sfânta Varvara” nr.1 din localitatea Aninoasa din județul Hunedoara, o localitate în care predomină sărăcia, în care o mare parte din populație trăiește din ajutorul social, din furturi, alții muncesc în străinătate.

În prima parte a lucrării, voi motiva importanța problematicii abandonului școlar, în special în învățământul primar, voi aborda teoretic acest fenomen și alte cauze care conduc la acesta, iar în partea a doua, mă voi axa pe învățământul primar al școlii „Sfânta Varvara”din localitatea Aninoasa județul Hunedoara, implementând un program educațional, privind reducerea abandonului școlar, ținând cont de situațiile copiilor, din această zonă defavorizată din punct de vedere economic.

După căderea comunismului, România a început să se confrunte cu numeroase probleme în învățământul școlar, cea mai importantă fiind problema abandonului școlar, problemă care necesită implicare și soluții cât mai eficiente, din partea celor implicați în procesul de educație, începând de la cadrele didactice, comunitate, elevi, părinți, până la politicieni.

„Calitatea educației determină calitatea vieții.”

În anii `60 – `70, orice individ indiferent de nivelul de pregătire profesională, își putea găsi un loc de muncă. Astăzi, atingerea unui nivel ridicat de educație oferă garanția rămânerii în cursa pentru ocuparea unei poziții socio-profesionale favorabile.

Standardele de educație și reușita școlară au evoluat mult, evoluția fiind direct legată de transformările economice, sociale și politice din ultimele decenii. La începutul secolului XX, cei care abandonau școala erau majoritari, indivizii se integrau în societatea adultă, fără a fi împiedicați de absența diplomei sau de formările specializate.

Viziunea abandonului școlar ca și problemă socială sau individuală, este tributară contextelor sociale, politice și ecomice, care predomină într-o anumită epocă. Apariția locurilor de muncă pentru tineri, invazia tehnologiei în viața curentă, o economie care se bazează din ce în ce mai mult pe deținerea de cunoștințe și informații, dezangajarea statului în materie de sprijin social, sanitar, sunt câteva schimbări istorice care arată că fenomenul abandonului școlar, a devenit o amenințare serioasă la adresa calității vieții indivizilor și la potențialul de adaptare într-o societate a cunoașterii.

Această societate a cunoașterii deosebit de importantă, care se bazează mai mult pe tehnologia informației și comunicațiilor, constituie o structură în rețea pentru facilitarea circulării informației.

O altă tendință puternică, este dezvoltarea piețelor cu schimbări rapide în sistemele de producție.

Educația se dovedește a fi un factor determinant pentru viitorul oricărei societăți; ea constituie o investiție esențiala și rentabilă, din orice punct de vedere, atât pentru indivizi cât și pentru stat. Oamenii educați contribuie semnificativ la veniturile statului, care în mod clar „consumă” mai puține servicii: asistență medicală, asigurare de muncă, ajutor social și altele, servicii care dacă sunt utilizate, ar produce găuri în economia țării.

Învățământul trebuie să pregătească individul pentru viața în societate, să-l împlinească pe tânăr ca individualitate, să creeze un câmp larg de posibilități pentru creativitate, autonomie, și să participe la progresul uman general. Școala se preocupă tot mai mult de componenta intelectuală a personalității elevilor. În prezent, societatea trece printr-un proces de polarizare, cu un învățământ anacronic și disfuncțional.

Consecințele abandonul școlar, afectează persoanele de-a lungul vieții, reducându-le șansele de a participa la viața socială, culturală și economică a societății. Ele cresc riscul de șomaj, sărăcie și excluziune socială, afectându-le viața lor și pe cea a copiilor lor. Părăsirea timpurie a școlii aduce dezavantaje atât copilului, cât și societății.

Perioada copilăriei timpurii (perioada de la naștere până la intrarea în mediul școlar) este foarte importantă, fiind perioada în care se pun bazele cognitive, emoționale și sociale ale copilului. Pentru copiii care beneficiază de programe de dezvoltare timpurie, cresc șansele pentru o performanță școlară crescută, reducând astfel intensitatea abandonului școlar.

Pentru copiii care nu beneficiază de aceste programe, care încep școala mai tarziu, este mai puțin probabil să ajungă la rezultatele celorlalți copii, fapt care duce la abandonarea școlii, și mai târziu la excluziune socială.

Deși deține un grad de complexitate foarte ridicat, conceptul este tratat cu superficialitate de cei implicați în educație.

Educația este un factor determinant pentru viitorul oricărei societăți; ea constituie un element esențial și rentabil din toate punctele de vedere, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru Stat, întreprinderi și colectivitate.

“Educația este un proces social. Educația înseamnă creștere.

Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este viața însăși.” John Dewey

1.1.Tendințe de dezvoltare a învățământului primar

Învățământul românesc a suferit în ultimii ani numeroase reforme, impuse de guvernul care ajungea la conducerea țării. Fiecare guvern ajuns la putere, a încercat să-și lase amprenta asupra educației. Dezvoltarea, cât și modernizarea învățământului primar, sunt marcate printr-o reformă care este și în prezent, în continuă schimbare. Această reformă vizează schimbarea structurilor, a instituțiilor cadrului de organizare, urmărind totodată realizarea unei concordanțe a învățământului cu cerințele societății.

Până în anii `80, școala punea accentul pe transmiterea de cunoștinte, deprinderi, priceperi, atitudini, pe care elevul trebuia să le însușească și să le reproducă. După anii `90, în școală se pune accentul pe îndrumarea elevului în procesul de învățare, în dezvoltarea autonomiei independente. Copii de astăzi trăiesc într-o societate, care reclamă independența.

În societatea comunistă, sistemul de învățământ era proiectat astfel încât să satisfacă nevoile de forță de muncă ale industriei socialiste, astfel, se face trecerea de la societatea industrială la societatea informațională. În România, nevoia de un sistem de educație care să vizeze pregătirea individului, pentru a participa ca forță de muncă productivă, într-o piață dinamică, reorganizarea sistemului rezultă a fi o necesitate obiectivă, și nu un capriciu. Școala trebuie să-i permită tânărului să se integreze cu succes în societate și să se adapteze la transformările care vor avea loc în cadrul acesteia.

Învățământul contemporan este determinat de explozia demografică, cunoștințelor, cât și a aspirațiilor, mulți oameni simpli aspirând la o educație de calitate, la egalitate de acces, la egalitate de șansă. Educația cu un caracter diacronic, se schimbă în funcție de transformările societății.

Valul schimbărilor care insistă asupra umanității, a făcut necesară și implementarea unei reforme în educație; reforma educației implică o transformare globală a sistemului educativ, proiectată în funcție de necesitățile societății, și de nevoile și aspirațiile elevilor. Aceste schimbări în educație se produc într-un ritormările care vor avea loc în cadrul acesteia.

Învățământul contemporan este determinat de explozia demografică, cunoștințelor, cât și a aspirațiilor, mulți oameni simpli aspirând la o educație de calitate, la egalitate de acces, la egalitate de șansă. Educația cu un caracter diacronic, se schimbă în funcție de transformările societății.

Valul schimbărilor care insistă asupra umanității, a făcut necesară și implementarea unei reforme în educație; reforma educației implică o transformare globală a sistemului educativ, proiectată în funcție de necesitățile societății, și de nevoile și aspirațiile elevilor. Aceste schimbări în educație se produc într-un ritm lent, deoarece educația este un sector în care nu se poate produce o ruptură totală între vechi și nou, acestea producându-se treptat.

Reforma vizează un învățământ modern, democratic, cu deschidere accentuată spre inovație și progres, vizează accesul tuturor copiilor la educație, elementul esențial fiind curriculum-ul; reforma începe cu învățarea dascălilor, fără de care nici programele, nici manualele nu prind viață, oferind un sistem alternativ de învățământ de stat sau învățământ privat.

Robert Glaser, unul dintre marii specialiști ai vremii din domeniul învățării, afirma că problema actuală a instruirii nu este de a cuprinde toți copiii în sistemul de învățământ, ci de formare a lor la nivelul la care, în comunism avea acces doar elita intelectuală.

Reforma învățământului cuprinde:

– un curriculum bazat pe nevoile și cerințele copilului;

– introducerea unui învățământ obligatoriu (învățământul preșcolar, de la clasa I la clasa a VIII-a, crescând apoi până la clasa a X-a);

– a doua șansă la educație, pentru cei ce au abandonat școala;

– asigurarea echității (acces și includere);

– acordarea de burse de studiu copiilor din familii cu venit minim, cât și adulților cuprinși în programele de alfabetizare;

– schimbarea sistemului de notare, de la note (1-10) la calificative (FB-foarte bine, B-bine, S-slab); notarea cu calificative a stârnit divergențe atât în rândul părinților, cât și a dascălilor, după părerea multora rezultând a fi neelocventă, deoarece nu reflectă cu precizie nivelul de cunoștințe al elevilor, deși și sistemul de notare cu cifre era considerat a fi discriminativ;

– numărul de ore alocate învățării;

– manualele alternative;

– programele grele;

Și aderarea României la Uniunea Europeană a adus schimbări la nivelul învățământului, și anume:

„Obiectivul strategic 1: Îmbunătățirea calității și eficienței sistemelor educaționale și de formare profesională din Uniunea Europeană:

1.1 Îmbunătățirea educației și formării cadrelor didactice și formatorilor;

1.2 Dezvoltarea competențelor necesare societății cunoașterii;

1.3 Asigurarea accesului tuturor la tehnologia informației și comunicării;

1.4 Creșterea recrutării pentru studii științifice și tehnice;

1.5 Utilizarea la maximum a resurselor;

Obiectivul strategic 2: Facilitarea accesului tuturor în sistemele educaționale și de formare profesională:

2.1 Deschiderea mediului de învățare;

2.2 Creșterea atractivității învățării;

2.3 Susținerea cetățeniei active, egalității de șanse și coeziunii sociale;

Obiectivul strategic 3: Deschiderea sistemelor educaționale și de formare profesională;

3.1 Întărirea legăturilor cu munca, cercetarea și societatea în întregul său;

3.2 Dezvoltarea spiritului antreprenorial;

3.3 Îmbunătățirea învățării limbilor moderne;

3.4 Creșterea mobilității și schimbului;

3.5 Întărirea cooperării europene.”

Democratizarea educației nu înseamnă autoformarea elevului, ci dreptul elevilor de a face alegeri.

Dezvoltarea competențelor cheie și motivarea de a continua procesul de învățare depind în mare măsură de relevanța metodelor de predare și învățare, de cultura școlară și de modalitățile în care unitățile de învățământ colaborează cu lumea exterioară. Îmbunătățirea conducerii unităților școlare, acordarea de stimulente și oportunități de colaborare pentru cadrele didactice și dezvoltarea globală a unităților de învățământ în calitatea acestora de medii de învățare au devenit astfel priorități cheie ale politicii.

După cum spunea și G.Văideanu ” Dezvoltarea trece prin educație. Dezvoltarea se va face cu ajutorul educației sau nu se va realiza deloc”.

În comunism, școala avea un rol important, beneficiind de o educația formală, educație care a devenit odată cu democratizarea, difuză sau informală, astfel că:

• educația formală se realizează în funcție de planuri, programe și manuale școlare, pe baza de orarii și evaluări (note, calificative, aprecieri); învățarea școlară se realizează sistematic, vizând asimilarea unor sisteme de cunoștințe.

• educația nonformală asigură o participare activă și eficientă din partea elevilor la îmbogățirea modalităților învățării, deoarece educația nu se poate realiza numai în clasă; rezultă, elevii participă la realizarea propriei educații.

• educația informală sau difuză, se bazează pe informațiile vehiculate de televiziune, filme, documentare, dar și pe experiențele trăite de copil.

Pentru un învățământ de calitate este nevoie de colaborarea tuturor factorilor implicați, minister, școli, inspectorate școlare, părinți. Lipsa de implicare duce la o dezorganizare, care afectează procesul instructiv-educativ al copilului. Ar trebuie schimbat în procesul educativ multitudinea de cunoștințe inutile, manualele, planurile de învățământ, cât și modul profesorului de a aprecia eforturile de învățare ale elevului; ar trebui micșorată și perioada vârstei de pensionare a profesorilor.

Reforma:

Reforma oferă și alternative educative, în învățământul primar românesc, și anume:

-pedagogia Waldorf – Germania

– pedagogia Maria Montessori – Italia („Ajută-mă să pot face singur”)

– pedagogia Freinet Franța („Pregătire pentru viață prin muncă”)

– pedagogia Pedagogia dramatică – Anglia („Metoda sunt eu însumi”)

– pedagogia Step by step – S.U.A

Pedagogia Waldorf (Rudolf Steiner – German)- această pedagogie este adepta exprimării libere a copilului, și a organizării în grupuri, punându-se accent pe viața afectivă și senzorială a copilului, și se lucrează cu materiale din natură; în schimb, nu sunt acceptate folosirea mijloacelor moderne, cum ar fi calculatorul sau tv-ul.

Pedagogia Montessori- copii învață singuri, rolul dascălului este să ghideze și să stimuleze activitatea acestora.

Pedagogia Freinet (Celestin Freinet-Franța), este o pedagogie centrată pe copil, pune în practică ca metodă de învățare, bazată pe tatonare experimentală.

Pedagogia dramatică ( Anglia) este centrată pe formarea aptitudinilor de viață pe baza impresiilor trăite.

Programul „step by step” (S.U.A.) educația se bazează pe nivelul de dezvoltare, pe interesele și abilitățile fiecărui copil.

1.2.Egalitatea de șanse și acces în instituțiile de

învățământ la nivel școlar și preșcolar

„Educația este marele egalizator al condiției umane, este sursa de echilibru a acestei mașinării care este societatea…pentru că educația face mai mult decât să scadă ostilitatea săracilor față de bogați, educația previne sărăcia” – Horace Mann

Deși relativ bine dezvoltat din punct de vedere instituțional, sistemul educațional din România a fost direct afectat, în ultimii ani, atât de menținerea unei subfinanțări cronice, cât și de efectul unor fenomene sociale de dezorganizare, care au influențat toate domeniile vieții sociale din societatea românească.

La nivelul politicilor educaționale europene, atât statele membre ale Uniunii Europene cât și România identifică accesul la educație ca un drept fundamental. Acesta reprezintă atât un mod esențial de prevenire a riscului de sărăcie și excluziune socială, cât și o modalitate importantă de sprijinire a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile.

În raportul din anul 2001 al Comisiei Europene, privind incluziunea socială se subliniază faptul că persoanele cu un risc extrem de ridicat de sărăcie și excluziune socială sunt în această situație datorită lipsei abilităților și calificării profesionale, precum și a oportunităților reduse existente în comunitățile sau zonele în care aceștia trăiesc.

Cu alte cuvinte, între sărăcie și educație există o relație de inter-cauzalitate, situația socio-economică precară a unei familii reducând șansele educaționale ale copiilor provenind din această familie, iar lipsa unei instruiri școlare și, ulterior, profesionale reducând, la rândul lor, șansele de integrare socială a individului, în viitor și crescând șansele de cădere în sărăcie.

Una dintre provocările politicilor educaționale din țările membre ale Uniunii Europene o constituie abordarea și combaterea dezavantajelor și pentru grupurile defavorizate din punct de vedere educațional. În ceea ce privește acest aspect, unele state membre urmăresc creșterea investițiilor în educație ca o soluție cheie pentru prevenirea sărăciei și excluziunii sociale pe termen lung. Conform cu prioritățile acestor țări, acest lucru implică prevenirea dezavantajelor în educație prin dezvoltarea de intervenții efective încă de la o vârstă fragedă (în principal, printr-un sistem adecvat și cuprinzător de protecție a copilului), adaptarea sistemului educațional, astfel încât școlile și grădinițele să răspundă cu succes la nevoile și caracteristicile copiilor provenind din grupurile dezavantajate, prevenirea abandonului școlar și reintegrarea în învățământ a tinerilor care au abandonat școala, precum și extinderea învățământului continuu, astfel încât să existe oportunități adecvate în educație și instruire profesională accesibile grupurilor de copii și tineri aflați în situație de risc.

În fiecare an, în România, mulți copii nu participă la educația preșcolară, foarte mulți elevi părăsesc școala primară fără a dobândi cunoștințele de bază, în ceea ce privește citirea, calculul și scrierea, iar foarte mulți ies din sistemul școlar fără diplomă. Realitatea este că aceste dificultăți iau o mai mare amploare la elevii proveniți din familii defavorizate sau din comunități dezorganizate social. Prin crearea de legături strânse cu lumea educației, școala poate contribui în a le da tuturor aceleași șanse de reușită, răspunzând la propriile provocări: ameliorarea legăturilor cu părțile locale, identificarea viitoarelor talente.

Educația preșcolară rezultă a fi esențiala pentru dezvoltarea copilului, obiectivul central fiind formarea nucleului de personalitate în și prin relațiile sociale pe care le oferă, și pregătirea pentru școală. Grădinița este stadiul în care are loc ruptura copilului de familie, și începutul socializării; face trecerea de la informal la formal, oferind opțiuni și alegeri copilului în joc. La grădiniță are loc socializarea și afirmarea copilului, activități ludice și de dezvoltare, aici dobândesc primele cunoștințe. Totodată, perioada preșcolară permite depistarea timpurie a eventualelor dificultăți ale elevului, contribuind la prevenirea eșecului școlar.

Copiii care au beneficiat de o școlarizare timpurie, încep ciclul primar cu un nivel mai ridicat de cunoștințe, decât ceilalți.

În regimul comunist, principiul politic după care se mergea era “o ființă umană are valoare numai dacă poate muncii”, astfel că acei copii cu deficiențe, după evaluări medicale erau clasificați pe trei niveluri, și anume:

– copii recuperabili care puteau fi școlarizați în grădinițe și școli speciale;

– copii parțial recuperabili, erau îndreptați spre cămine- școală;

– copii irecuperabili erau ținuți în căminele- spital, putând însemna și needucabili. Acești copii dacă rămâneau în grija familiei, statul nu le oferea niciun sprijin, cu excepția alocației pentru copii până la vârsta de 18 ani.

După instaurarea democrației, învățământul tinde spre o nouă abordare, spre o școală incluzivă, un deziderat provocator. Chiar dacă evoluția școlii incluzive este lentă și sinuoasă, primează calitatea de ființă umană.

Școala trebuie să îi primească pe toți copiii, inclusiv pe cei cu dezavantaje, cât și pe cei cu dizabilități, și să găsească căi de a-i educa cu succes; debutul școlarității este momentul în care trebuie să se asigure tuturor șanse egale.

Școala incluzivă se referă la includerea unor categorii de copii, cum ar fi, copiii cu CES, copiii de etnie rromă, copiii cu problem financiare, copiii din mediul rural.

O caracteristică a copiilor cu dificultăți de asimilare, este neadaptarea lor cu ușurință în cadrul sistemului educațional tradițional. Nivelul lor ineficient de funcționare este agravat de faptul că nici în cadrul familiei, nici în școală nu beneficiază de o stimulare cognitivă corespunzătoare.

Factori pedagogici:

– unii directori sau profesori nu acceptă înscrierea acestor copii în școală;

– izolarea acestora, în cazul în care sunt primiți în școală (de exemplu: sunt așezați în spatele clasei);

– programele și manualele școlare sunt insuficient adaptate problematicii acestor copii;

– sistemul de predare- învățare- evaluare insuficient adaptat;

– insuficienta pregătire a cadrelor didactice;

– lipsa beneficierii de servicii specializate (logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică);

– lipsa unui mediu adecvat (mobilier inadecvat, spații insalubre, material didactic inadecvat nevoilor acestor copii).

Copii cu probleme au fost și sunt percepuți în lumea școlii, negativ, fiind marginalizați și chiar excluși din școală. Acești copii nu ar trebui segregați, etichetați, pentru că îi devalorizează; au aceleași drepturi ca și ceilalți copii, dreptul la o viață decentă, în condiții în care să le garanteze demnitatea, autonomia, dreptul la educație, la protecție, la instruire.

Școlile obișnuite reprezintă cel mai eficient mijloc de combatere a atitudinilor discriminatorii.

Lupta împotriva excluderii, a marginalizării ar trebui să aibă în vedere mai mulți factori: modificări legislative, manageriale și administrative, cadrul didactic să beneficieze de o formare pedagogică corespunzătoare nevoilor copiilor, sistemele școlare (curriculum-ul, metodologia, evaluarea) adecvate tuturor copiilor, implicarea familiei și comunității, cât și alocarea adecvată a resurselor.

Pentru ca toți elevii să învețe cu succes, este nevoie în primul rând de sprijinul acordat de cadru didactic. Atitudinea copiilor față de cadru didactic, și viceversa este vitală în edificarea motivației pentru învățare. Făurirea și menținerea unei atitudini pozitive a cadrului didactic de către elevi, este legată direct de atitudinea și conduita învățătorului în relațiile cu elevii. Rolul învățătorului, este de a respecta și de a valoriza copiii, el trebuie să asigure o atmosferă plăcută în cadrul de învățare, încredere și certitudine în actul de învățare, iar sistemele de învățământ trebuie să fie suficient de diversificate și flexibile, încât să cuprindă o populație cât mai inegală, eterogenă.

Incluziunea în educație nu se poate realiza doar prin legi, ci este nevoie de implicarea tuturor celor incluși în procesul de educare!

Cel mai sărac și marginalizat grup, este cel al rromilor. Deși ei reprezintă o parte semnificativă din populația țării, majoritatea nu au studii, mai exact 27 % băieți și 35 % fete nu au absolvit școala primară. Cu toate că rromii dispun de un statut dublu (cetățenie rromă-română), ei nu s-au adaptat condițiilor specifice țării noastre (nu cunosc bine limba română, obiceiuri, tradiții). Și înainte de `89, rromii ridicau această problemă privind lipsa frecventării unei școli.

Pentru a cunoaște bine limba română, ei trebuie să frecventeze o școală, pentru că scrisul și cititul reprezintă imperative reale în societatea în care trăim; deficiența de citit sau de scris, este legată de lipsa interacțiunii verbale, de accesul la surse de informare, și chiar imposibilitatea achiziționării de cărți.

Factorii ce împiedică integrarea rromilor în învățământ, țin de nivelul socio- economic redus al familiei, de slaba implicare a familiei în exercitarea funcției educative, de motivația scăzută pentru școlarizare, cât și de “legile” din comunitatea lor.

Deși pentru a asigura șansa la educație a acestor copii, au fost constituite clase, grupe speciale de copii, iar în școlile normale unde se intră pe bază de concurs, rromii au asigurate câteva locuri. Cu toate acestea, populația de rromi ocupă un loc important în abandonul școlar.

Principala motivație a copiilor de a merge la școala este de a învăța lucruri noi și de a face parte dintr-un grup, iar sentimentul de succes este un stimul motivațional al activității de învățare, dar majoritatea părințiilor copiilor rromi sau copiilor cu CES nu înțeleg și nu acceptă participarea copiilor lor la actul școlarității, sunt rezervați față de primirea copiilor în clase.

Copii resimt lipsurile și inegalitățile, simțindu-se frustrați față de cei cu bani, sunt demotivați pentru școală. Pentru prevenirea declinului social, menținerea acestor copii în învățământul tradițional nu este suficient doar acceptarea lor în școală, ci este nevoie de asigurarea unui mediu educațional corespunzător.

O altă problemă la nivelul învățământului este existența unor discrepanțe între mediul urban și cel rural, și zonele defavorizate, care sunt un exemplu de discriminare socială și culturală, prin indiferență și prin ignoranță.

Societatea ar trebui să asigure condiții materiale egale pentru toți copii, singurii factori de diferențiere ar trebui să fie capacitățile personale cu care este înzestrat fiecare copil.

Includerea acestor copii în învățământul de masă, este o pârghie importantă pentru viitorul acestora!

1.3.Politici și strategii în plan european și în România

• programul „ Cornul și laptele” o soluție bună pentru familiile cu nevoi economice.

► Hotărârea de Guvern nr.932 din 29 august 2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat.

► Hotărârea de Guvern nr.882 din 4 august 2005 privind actualizarea limitei valorii zilnice pentru produsele lactate și de panificație acordate pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore, precum și pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.932/2002.

La începutul anului 2013, premierul României aduce în Guvern, actul privind excluderea acestui program, dorind să implementeze altul, și anume construirea unor programe de tip after-school; deși aceste programe ar putea diminua sau elimina abandonul școlar, dispariția cornului și a laptelui ar avea efecte negative asupra elevilor, pentru unii fiind singura lor masă pe zi. (în special în mediul rural).

• programul „Achiziția de calculatoare pentru elevi”

►Legea nr.269 din 16 iunie 2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.

– burse de merit (rezultate deosebite pe parcursul unui an de studiu);

– burse sociale (pentru elevii a căror familii au un venit mic);

– crearea instituțiilor „after-school”

– dotarea școlilor cu materiale didactice adecvate (manuale, cărți, mobilier, rechizite, calculatoare, video-proiectoare, etc.);

– meditații pentru cei care întâmpină dificultăți;

– îmbunătățirea metodelor de predare, prin introducerea unor metode atractive pentru elevi.

Având în vedere complexitatea problemei și interconexiunea acesteia cu mai multe aspecte ale societății, identificarea strategiilor eficace de luptă contra abandonului este o sarcină dificilă.

Majoritatea studiilor privind metodele de predare și efectele acestora continuă să afirme că, din păcate, nu există soluții simple pentru a reduce fenomenul de abandon școlar sau metode pedagogice complet eficiente. Școala trebuie să pună în aplicare diferite moduri pentru a motiva elevul să continue procesul său de învățare.

În primul rând este necesară o abordare sistemică, adică să se pună accentul pe interrerlaționarea dintre “actori” (elevi, familii, profesori și directori de școli, asociații locale) mai degrabă decât de a-i izola. Apoi ar trebui să existe, necesitatea unei abordări participative care consideră că elevii sunt parteneri primari ai unei acțiuni, ascultându-le nevoile și propunerile.

Adoptarea unei abordări multidimensionale reprezintă un element de luat în considerare în crearea programelor de intervenție. Dispozitivele pedagogice trebuie să țină cont de o combinare de factori de risc deoarece abandonul școlar, așa cum am spus anterior, include o varietate de variabile interpersonale, sociale și de mediu. Pentru a fi eficientă și a acționa în dificultățile de învățare și în problemele de comportament ale elevului cu risc de abandon școlar, intervenția trebuie să se concentreze pe problemele școlare, dar și pe abilitățile sociale. Mai multe rezultate ale unor studii arată că învățarea abilităților sociale, în special competențele de afirmare și auto-control, reprezintă un element puternic al programelor de intervenție. Dobândirea acestor abilități ar permite elevului să dezvolte relații sănătoase cu ceilalți și interacțiuni sociale acceptabile.

În ceea ce privește elevul, intervenția trebuie să-i permită să se simtă implicat în planificarea proiectului pentru a-i crește motivația și pentru a-i responsabiliza. Principalele obiective ale metodelor de predare vizează reușita școlară, dezvoltarea comportamentelor adaptative și dezvoltarea abilităților. Aceste obiective trebuie însoțite de reguli de disciplină clar definite și bine înțelese de toți. Aceste reguli sunt importante, deoarece acestea permit clarificarea rolurilor, drepturilor și așteptărilor preconizate, iar serviciile specializate trebuie să fie disponibile pentru a răspunde cât mai eficient posibil dificultăților cognitive și psihoafective dovedite de elevi.

În ceea ce privește părinții, mulți cercetători subliniază importanța angajamentului parental în viața școlară a elevului. Implicarea părinților în programul de intervenție este foarte important, deoarece ea favorizează integrarea învățării în mijlocul familial. În acest fel, părintele este informat cu privire la experiențele școlare ale copilului sau și devine responsabil prin raport cu intervenția sub toate aceste aspecte (îngrijire, supravegher, etc.). Reprezentările părinților cu privire la școala, exercită o influență asupra reprezentării copiilor lor.

Profesorul este de asemenea un element de luat în considerare în cadrul intervenției (procedurii). Este nevoie de o formare pentru a gestiona mai bine această categorie de elevi și să permită profesorilor să aibă atitudini pozitive. Profesorul trebuie să participe la planificarea programului, iar pentru a fi eficace, un program trebuie să conțină subiecte personalizate de predare a materiilor și un stagiu într-un domeniu care interesează elevul. Monitorizarea în dobândirea de cunoștințe a elevului se poate face printr-o întâlnire individuală cu profesorul. Acest moment de întâlnire ar permite evaluarea proiectelor elevului și atingerea obiectivelor, rezolvarea problemelor și dezvoltarea unei relații pozitive și privilegiate între profesor și elev.

Atuul principal al Europei în fața concurenței globale ce va marca secolul XXI vor fi cunoștințele, competențele și priceperile cetățenilor.

1.4.Conceptul de abandon școlar

„Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început.”

Numărul copiilor care abandonează școala crește pe fiecare an ce trece.

Acest fenomen trebuie înțeles în toată complexitatea etiologică, care implică o abordare pluridisciplinară: pedagogică, sociologică și psihologică. 

Cauzele care duc la abandon școlar sunt multiple, și pot fi:

a)cauze psihologice

b)cauze sociale

c)cauze psihopedagogice

a)Cauzele psihologice țin de starea de sănătate al elevului, cât și de personalitatea lui. Mulți copii se nasc sau suferă pe parcursul vieții diferite deficiențe, datorită cărora nu își pot continua studiile, sau nu vor să continue datorită acestora.

Mulți copii se nasc sau dobândesc o personalitate puternică. Ei fac doar ce vor ei, sau fac contra, pentru a arăta că ei dețin controlul.

Factori precum stresul, oboseala, sănătatea, alimentația, produc stări precum lene, lipsa de atenție, nepăsare, rea-voință, etc., stări care duc la insucces școlar, la abandon.

b)Cauzele sociale țin de familie, de mediul, de comunitatea în care copilul trăiește.

Apartenență la o familie dezorganizată, dezinteresul părinților, lipsa locului de muncă, lipsa resurselor, consumul excesiv de alcool, divorțul părinților, au un impact major asupra educației copilului. Copii proveniți din astfel de familii tind să își urmeze părinții, părinți care cred că frecventarea unei școli nu sporește șansele pentru o viață corespunzătoare, înfloritoare. 
Frustrați de sărăcia în care trăiesc, fapt ce se reflecta la școală prin vestimentație și prin lipsa pachetului cu mâncare, unii copii preferă să abandoneze școală. 
Rolul familiei în dezvoltarea copilului este hotărâtor, constituie punctul de plecare al traiectoriei viitorului adult, contribuind totodată și la formarea atitudinii copilului față de învățătură. 

Situația economică precară a familiei, afectează negativ viața școlară a copilului. Există familii sărace, care trăiesc de pe urma ajutoarelor sociale, care nu au resursele necesare pentru a ține un copil la școală; există familii cu un număr mare de copii, unde copii mai mari sunt nevoiți să muncească de mici în gospodărie, sau sunt puși să aibă grijă de, frații mai mici; România deține sate unde nu se găsesc școli, iar naveta este un alt impediment pentru aceste familii,ca să își trimită copilul la școală;  
sunt comunități cu anumite principii, precum comunitatea rromilor care nu își dau copii la școală; transferarea copilului la altă școală, situație tot mai frecventă, care este determinată de mutare sau migrație, duc la probleme de acomodare, și chiar la renunțarea studiilor. 

c)Cauzele psihopedagogice : ethosul școlii, dotarea școlii, calitatea programelor, pregătirea cadrelor didactice, stilul și metodele educaționale, relația cadrului didactic-elev, cadru didactic-părinte, tratarea necorespunzătoare a elevilor în procesul de învățare, neadaptarea tehnicilor educaționale la clasă, lipsa de implicare a școlii în preîntâmpinarea absenteismului, repetenției,etc. 
Mediul educațional trebuie să ofere condiții optime fiecărui elev în parte; programul încărcat, manualele greoaie cu un limbaj nu foarte accesibil, metodele de predare-învățare dificile, duc la o stare de oboseală, de incapacitate, de abandon. 
Abandonul școlar timpuriu (AST) rămâne o provocare majoră în UE. 
Deși mulți tineri care provin din familii de migranți sunt studenți de succes, performanța medie a acestora este mai scăzută în comparație cu cea a colegilor autohtoni. În mod similar, diferențele dintre băieți și fete cu privire la preocupările și performantă acestora în legătură cu anumite discipline persistă. Școlile pot juca astfel un rol crucial atât în combaterea abandonului școlar timpuriu, cât și îmbunătățirea învățării în rândul elevilor. 
Trebuie identificate și dezvoltate atât strategii la nivelul unităților școlare, cât și specifice elevilor, precum și metode care ajuta elevii expuși riscului de abandon școlar timpuriu să își păstreze motivația și să își termine studiile și să-i pregătească pentru educația și formarea ulterioară. La fel, trebuie identificate și dezvoltate modalități pentru sprijinirea și motivarea elevilor care provin din familii fără resurse financiare, în sensul valorificării potențialului educațional al acestora; trebuie sprijinită dezvoltarea unei abordări favorabile incluziunii în privința predării și învățării, care să satisfacă nevoile tuturor studenților, inclusiv a celor din medii dezavantajate. 

Abandonul școlar, oprirea uneori involuntară sau forțată a studiilor înaintea obținerii unei diplome mai ales în ceea ce privește gimnaziul este o problemă socială gravă. 
Trebuie notat și faptul că numărul de elevi cu risc de abandon, care frecventează încă școală, dar care prezintă o probabilitate de a abandona studiile, crește în ciuda măsurilor luate pentru a îndepărta acest fenomen alarmant, complex care implică o multitudine de cauze și factori dincolo de cadrul social. Acest fenomen de abandon școlar nu este un fenomen nou, dar în zilele noastre constituie o problemă socială care a luat amploare și care a devenit alarmantă, gravă atât pentru cei care abandonează, cât și pentru societate în ansamblu. Abandonul are un cost economic deloc neglijabil pentru întreaga populație, de aceea este indispensabil de a i se găsi remedii eficace, adecvate.
Decizia de multe ori involuntară de a abandona  școala este rezultatul unui cumul de factori multidimensionali, de situații personale, sociale, școlare, relaționale, instituționale.

Unii dintre factorii individuali, personali sunt: dificultățile de învățare, problemele de comportament, demotivarea, inadaptarea la școală, devalorizarea studiilor.

Factorii familiali, relaționali și sociali: elevii cu risc de abandon școlar se confruntă cu dificultăți relaționale, nu reușesc să mențină relații sociale normale cu ceilalți, dovedesc lacune semnificative în ceea ce privește abilitățile, competențele, relațiile sociale.

Deficitul acestora în capacitatea lor interpersonală, socială diminuează aptitudinile lor de a interacționa. Raporturile lor cu ceilalți sunt adesea tensionate caracterizate prin iritare, agresivitate,ostilitate. 
Factorii familiali, sociali: mediul familial este determinant în reușita abandonului școlar, de exemplu elevii care provin din familii destrămate, reconstituite, cu un statut economic inferior, ai căror părinți au un nivel de educație insuficientă sau redusă care devalorizează școală sau valorizează puțin studiile, care se implică foarte puțin în supravegherea copiilor, aceștia din urmă au un risc mai mare de a abandona studiile. 
În cadrul familiei copilul poate găsi un sprijin psihologic și material de neînlocuit, factorii de eșec școlar situându-se în special în mediul familial. 

Factorii școlari: relațiile conflictuale încordate cu elevii cu dificultăți de învățare, cu riscul de distanțare față de profesor, administrația, sentimentul de izolare, de respingere, stimă de sine scăzută, percepția negativă a capacităților sale cognitive, indecizie vocațională, inadaptare la școală, dificultate la învățare, lipsa de motivare, inadaptare la metodele pedagogice, dificultăți legate de relația elev-profesor, lipsa de resurse, de sprijin. 
Administrația, profesorii, părinții, societatea civilă trebuie să facă eforturi, sacrificii pentru a reduce fenomenul de abandon școlar care amenință elevii cu dificultăți de învățare, familia și societatea. Trebuie să se valorifice educația, formarea pentru părinți, populație; este mai bine să se depisteze elevii cu risc și să se intervină mai devreme și mai eficace, pentru a ameliora structurile, condițiile, calitatea învățământului, a învățării, a formării, să se investească în activități extracurriculare, să se adopte abordări pedagogice și să se satisfacă nevoile reale ale elevului. Profesorii trebuie să depună eforturi și să încerce să susțină, să însoțească elevii în dificultate, cu risc de abandon școlar, să găsească remedii, soluții la indiscipline, la pierderea motivației și să încurajeze implicarea, angajamentul elevilor și să evite să recurgă la metode, practice anti-pedagogice, să excludă, să priveze elevul de școală și de dreptul acestuia la educație, la formare, acest lucru pentru a reduce rata de abandon școlar care are repercusiuni, consecințe negative asupra elevului care abandonează școală, asupra familiei, asupra societății și favorizează delincventă juvenilă. Trebuie să fim responsabili, conștienți! Trebuie să avem răbdare și să susținem elevii în dificultate, cu risc de abandon școlar. 
Uneori rezultatele mai slabe a unor elevi, nu se datorează dificultăților generate de structură,ci greutăților de adaptare la metodele folosite de dascăl. Activitatea școlară este un lanț nesfârșiț de situații problematice, în care elevul trebuie să găsească soluțiile, și să-și însușească o conduită corespunzătoare asimilării noilor solicitări. 
Copiii care provin din familii în care părinții se situează pe o poziție profesională înaltă, cu venituri mari și un nivel înalt de educație, tind să-i urmeze, au în jur proba faptului că reușita în viața este posibilă cu ajutorul educației. A trăi într-o familie cu aspirații înalte este un bun factor al reușitei copilului în viață. 

În școlile bazate pe un curriculum centrat pe trebuințele elevilor-modele create de M.Montessori, J.Dewey, Freinet, O.Decroly- fenomenul abandonului școlar este mai puțin vizibil decât în școlile tradiționale. 

Care sunt efectele abandonului școlar? 
Primul efect este acela al analfabetismului tinerilor și a întregii populații. O consecință directă a analfabetismului este problema șomajului. Abandonul școlar și șomajul duc la o creștere de delincventă juvenilă, care crește rata criminalității.

1.4.1.Alte concepte de abandon școlar

a) Rămânerea în urmă la învățătură (retardul școlar) este determinată de incapacitatea elevului de a face fața obligațiilor școlare, sau de refuzul de a învăța, și se datorează mai multor factori: 
-de natură motorie: slăbirea auzului, slăbirea vederii, bolii; 
-de natură socială: o casa, somn, alimentație, comunicarea cu părinții și cu cei din jur; 
-de natură emoțională:teamă de profesor, marginalizarea de către colegi și stigmatizarea, frică de a vorbi în fața clasei, etc. 
Rămânerea în urmă poate fi: 
-de scurtă durată, elevul poate rămâne în urmă la o lecție sau la o materie; 
-de lungă durată, elevul rămâne în urmă la majoritatea materiilor. 
Acest fenomen poate fi eliminat printr-o intervenție pedagogică adecvată. 
Cauzele rămânerii în urmă, pot fi ca aceleași ca și abandonul școlar, și anume: 
-cauze fiziologice 
-cauze psihice 
-cauze sociale 
-cauze pedagogice 

b.Etichetarea în clasă conduce la comportamente dezaptative și la reducerea dezvoltării personale a elevului.

Folosirea unor clișee verbale este o mare greșeală. Etichetarea unui copil indiferent dacă este în mod ocazional sau constant, are urmări negative asupra caracterului și personalității lui. Expresii că „ești cel mai leneș din clasa”, ”nu ești în stare să înveți nimic”, devin o obișnuință pentru copil, acesta începând să și le atribuie. 
Dacă unui copil i se spune în mod continuu că este slab și că niciodată nu va știi, matematica de exemplu, va ajunge să creadă acest lucru și nu va face eforturi pentru a schimba părerea celorlalți. 
Etichetând constant elevii, se produc modificări în imaginea de sine; unii pot trece peste etichetare, motivat de gânduri pozitive, alții se închid în ei, încercând să se retragă, ba chiar să renunțe la mediul în care se simte respins; etichetarea îi dezumanizează pe copii, îi devalorizează. 

c.Absenteismul este definit prin lipsa copilului de la școală, pentru cei din învățământul obligatoriu; când elevul lipsește o oră de la școală, el săvârșește o absență, absență care poate fi motivată sau nemotivată. 
Absența motivată poate fi justificată prin: 
-adeverință medicală când elevul este bolnav; 
-evenimente nefericite din familie, precum un deces; 
-certificat medical, când elevul suferă de diferite boli (temporare sau permanente), fiind scutit de orele de Educație fizica; 
-elevii care sunt de altă religie, pot lipsi de la orele de religie, fără a li se pune absente. 
Absența nemotivată este absența care nu a fost consemnată de școală, și care reprezintă absenteismul școlar; depășirea a 40 de absențe nemotivate într-un an școlar, duce la exmatricularea elevului. 

Este un fenomen social, ce a crescut foarte mult în ultimii ani, în special în mediul urban. Este diferit de fuga de la școală, elevul lipsind nu doar de la anumite ore, ci întreaga zi, petrecându-și timpul cu alte activități mai plăcute: în cafenele, în parcuri, în săli de internet, mall-uri, etc. 
De multe ori elevul intră într-un grup de elevi care absentează în mod frecvent de la școală, grup care de multe ori deține diferite comportamente deviate, care adoptă diferite activități precum consumul de tutun, de droguri, și chiar furt. 
Se ajunge la absenteism, atunci când o materie sau mai multe sunt inutile din perspectivă elevului, sau stilul cadrelor didactice bazat pe exigență, reguli și sancțiuni, favorizează nevoia elevului de a scăpa, de a fugi. Desigur, sunt situații în care mediul familial duce la absenteism. 
Sunt părinți care sunt complet dezinteresați de copil, nu îl supraveghează, nu îl ajuta, nu îl ascultă, favorizând libertatea acestuia de a face ce vrea; sunt familii în care părinții nu au studii, dar au un serviciu bun, sau au studii dar sunt șomeri, elevul crede că nu are nevoie de educație școlară, observând chiar în propria familie, că nu îl ajuta pe viitor. Sunt familii care trăiesc numai de pe urma alocației copiilor, fiind nevoiți să își trimită copii la școală. 
Se disting trei tipuri de elevi care lipsesc de la școală: cei care lipsesc motivat, adică au un motiv sau mai multe care îi privează de mersul la școală; cei care lipsesc nemotivat și fără că părinții să știe; cei care lipsesc nemotivat și cu părinții care cunosc situația.

d.Repetenția

S-a introdus recent o lege privind interzicerea repetenției la clasa I. Sunt copii care din diverse motive ajung ca la finalul clasei I să nu stăpânească cititul și scrisul, elemente importate pentru a putea trece în clasa a II-a. 
Mulți consideră că repetenția duce la diverse fenomene precum absenteismul, pierderea încrederii, chiar și abandon școlar, dar cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât șansa copilului pentru reușita școlară crește. 
Pentru a lasă un elev repetent, e nevoie nu doar de părerea învățătorului, ci și de directorul școlii, și în unele școli de specialiști. 
În unele țări, repetenția este văzută că un mijloc pozitiv pentru un elev cu dificultăți școlare, presupunându-se că repetarea clasei îl ajută să atingă cunoștințele minime, necesare trecerii în clasa următoare, maturizându-l într-o mică măsură, să nu mai ajungă într-o astfel de situație. În alte țări, repetenția produce tulburări psiho-afective. 
Repetenția afectează încrederea pe care o are elevul în capacitatea sa de învățare. 

1.6.Date statistice privind abandonul școlar în România,

pe ciclul primar

Statisticile privind abandonul școlar se pot calcula prin două metode:

a)metoda intrare- ieșire→ se face prin urmărirea unui grup de elevi, pe parcursul unui an școlar;

b)analiza de cohortă→ se face prin urmărirea unui grup mare de elevi, pe parcursul unui întreg ciclu de învățământ, de exemplu din clasa I până în clasa a IV-a).

Rata abandonului școlar în România în procente, pe ciclul primar, comform INS-Institutul Național de Statistică:

Rata abandonului școlar pe niveluri de educație și sexe,în învățământul primar, comform INS:

Perspectivă stabilită de UE este reducerea abandonului școlar de la 14,4 % la sub 10% până în 2020, prin introducerea de programe și strategii. 
Numărul total al populației școlare a scăzut de la 5.544.648 în 1989 la 4.703.277 în 1995 și 4.643.351 în 1998 (de la 24 % în 1988-1989 la 20,7 % în 1995-1996) 
Cel mai afectat nivel al educației este cel preșcolar,cu o scădere de la 83 % în 1989 la 50,2 % în 1994,63 % în 1997, învățământul primar fiind cel mai puțin afectat de la 92,4 % în1992 la 99,1 % în 1996 și 97,5 % în 1997. 
În perioadă comunistă, învățământul din mediul rural a fost defavorizat, fiind susținută țărănimea muncitoare, iar odată cu căderea comunismului s-a adâncit discrepanțele dintre mediul urban și rural, educația de la țară având un nivel scăzut, unde abandonul școlar a dobândit un caracter agravant. (deși în mediul rural locuiește 45 % din populația țării
62,5 % dintre părinții copiilor care au abandonat școala trăiesc în mediul rural, cu un statut eonomic precar, 42.86 % nu au frecventat cursurile unei școli, 30,36 % au absolvit doar învățământul primar, 28.57 % nu muncesc, iar restul lucrează ocazional, sau ca muncitori necalificați; 75.47 % din locuințe nu au spațiu adecvat studiului copilului, 59,26 % sunt familii normale, 37,04 % sunt familii dezorganizate, 3,7 % familii reorganizate. 

Între 1986-1987 peste 5 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15-16 ani, nu au obținut diploma la sfârșitul școlarității obligatorii, iar 10-12 % au fost excluși din sistemul educativ la sfârșitul școlarității obligatorii.

În ceea ce priveste rata de părăsire timpurie a sistemului de educație, România prezintă o valoare destul de mare (19,2%). Comparativ cu alte state ale Uniunii Europene, România se poziționeaza mai slab decât țări precum Slovenia (4,3%), Polonia (5%) sau Cehia (5,5%).

Potrivit diagramelor, rata abandonului școlar în România în perioada 2001-2011 a înregistrat fluctuații destul de mari.

II. Cercetare- acțiune privind implementarea unor programe educaționale de diminuare a abandonului școlar.

2.1. Conceperea unui program educațional de reducere a abandonului școlar, la nivelul școlii „ Sfânta Varvara” nr.1 din localitatea Aninoasa, județul Hunedoara.

ANUL ȘCOLAR 2013- 2014

Semestrul I și II

PROIECT EDUCAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

„ DUPĂ ȘCOALĂ, PENTRU ȘCOALĂ ”

CICLUL PRIMAR

clasele I – IV

Școala Generală „ Sf. Varvara ” Aninoasa

Școala Generală Iscroni- structură

JUSTIFICAREA PROIECTULUI EDUCAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR „ DUPĂ ȘCOALĂ, PENTRU ȘCOALĂ ”

Orașul Aninoasa, situat în Valea Jiului, lateral axului orașelor Petrila, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Uricani, s-a format în jurul Exploatării Miniere. Un orășel de aproape 5000 de locuitori, care o dată cu închiderea minei în anul 2006, a devenit tot mai trist și aflat într- o continuă luptă pentru supraviețuire

Primăria orașului Aninoasa, ca și multe familii, se află în pragul unui colaps financiar. Credite luate pentru investiții și datoriile neplătite către diverși furnizori au adus autoritățile locale în situația de a cere sprijin guvernamental pentru detensionarea situației financiare.

În acest oraș aflat parcă la capăt de lume, își desfășoară activitatea Școala Generală „ Sf. Varvara ” Aninoasa și Școala Generală Iscroni- structură.

Într- un oraș, în care drama socială cauzată de închiderea minei și apoi marcată de criza economică, apariția abandonului școlar este inevitabilă.

Chiar dacă din situațiile celor două școli, abandonul școlar se află într- un procent mic, premisele pentru creșterea acestuia sunt tot mai mari. Acesta este argumentat prin situația precară a multor elevi privind îmbrăcămintea și rechizitele, lipsa pachețelului, stări depresive sau conflictuale, apatie în participarea la ore și neparticiparea la acțiunile școlare, lipsa pregătirii temelor și lecțiilor.

Proiectul declanșează acțiuni de prevenție prin identificarea și monitorizarea a două grupe de elevi din ciclul primar de la cele două școli, și care vor desfășura următorul program, după orele de curs:

● Practicarea unor activități în funcție de aptitudinile fiecăruia;

● Pregătirea lecțiilor și temelor pentru a doua zi;

Socializarea într- un cadru adecvat pe teme educaționale ( civic, sănătate, mediu înconjurător, cinste, ajutor, etc. )

Proiectul „ După școală, pentru școală ”, are ca partener Asociația „ Pro Aninoasa ” care va participa la acțiunile de informare a familiilor defavorizate cu copii selectați în proiect și la acțiunile pentru găsirea de fonduri, donații și alte ajutoare materiale.

De asemenea, proiectul se derulează cu sprijinul Primăriei Aninoasa, care în limitele posibile, are rolul de a consilia desfășurarea activităților și de a intermedia obținerea unor fonduri pentru ca în timpul desfășurării programului, elevii să beneficieze de o gustare sau masă caldă.

Proiectul educațional pentru prevenirea abandonului școlar „După școală, pentru școală”, se bazează de asemenea, în desfășurarea lui, pe acțiunile voluntare ale cadrelor didactice din ciclul primar.

SCOPUL PROIECTULUI

Activitatea de prevenire este complexă deoarece presupune intervenții concrete care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon școlar, prin acțiuni menite să limiteze sau să înlăture, unde este posibil, cauzele abandonului școlar.

Abandonul școlar a existat și există în orice tip de societate și nu poate fi eliminat. În acest sens, proiectul își propune intervenția asupra factorilor responsabili de abandonul școlar în vederea limitării acțiunilor nocive și totodată prevenirii.

Astfel, proiectul urmărește:

● Elevii proveniți din familii defavorizate, fără posibilități materiale, în pericol de abandon școlar, să fie supravegheați și îndrumați la teme și lecții;

● Reducerea posibilităților ca elevii să ajungă pe străzi, în găști de cartier ce- i pot influența negativ;

● Să practice și să dezvolte diverse activități în funcție de aptitudinile fiecăruia;

● Să socializeze într- un cadru adecvat;

● Să participe la activități de consiliere pedagogică;

● Să dezvolte deprinderi de viață independentă și orientare școlară;

● Înbunătățirea rezultatelor școlare la clasă a elevilor;

● Sprijin material sub formă de rechizite, îmbrăcăminte, transport școlar.

OBIECTIVE

● Prevenirea abandonului școlar;

● Suplinirea lipsei ajutorului la învățătură din partea părinților;

● Suplinirea lipsei de supraveghere a părinților, care sunt mult prea ocupați sau cu un mediu de familie dezorganizat;

● Asigurarea condițiilor pentru elevi de a- și pregăti temele și lecțiile;

● Reintegrarea socio-școlară a elevilor;

● Înbunătățirea stării sufletești a elevilor care provin din familii defavorizate, privind fenomenul de marginalizare și excludere;

● Informarea comunității și autorităților locale asupra gravității și consecințelor în plan socio- economic, dat fiind faptul că abandonul școlar datorat sărăciei, generează la rândul său sărăcie;

● Informarea permanentă a părinților cu privire la profilul elevului și rezultatele participării acestuia în cadrul proiectului.

DURATA PROIECTULUI

Proiectul se derulează în două etape.

ETAPA A

În perioada 01.08. – 31.08.2013, comisii constituite din cadre didactice, membrii ai Asociației „ Pro Aninoasa ” și ai Serviciului Public de Asistență Socială ( SPAS ) din cadrul Primăriei Aninoasa, vor identifica la domiciliu, elevii din ciclul primar de la Școala Generala „ Sf. Varvara ” Aninoasa și Școala Generala Iscroni- structură, selectați în urma analizei socio-școlare, de către profesori.

ETAPA B

Se desfășoară în perioada anului școlar 2013-2014 și cuprinde ciclul primar al celor două școli.

PARTENERI

● Școala Generală „Sfânta Varvara” Aninoasa

ciclul primar

● Școala Generală Iscroni-structură

ciclul primar

● Consiliul reprezentativ al părinților

● Membri ai comunității

● Asociația „ PRO ANINOASA ”

INSTITUȚII PARTENERE

● Primăria orașului Aninoasa

● Inspectoratul Școlar județean Deva

● Consiliul Județean Hunedoara

● Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția copilului-Hunedoara

● Parohiile ortodoxe și romano-catolică din orașul Aninoasa

RESURSE UMANE

Accesul tuturor copiilor la educație în sistemul de învățământ este unul dintre drepturile fundamentale de dezvoltare ale copilului stipulat în Convenția ONU și în legislația românească.

Conform art. 103.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului: „ Autoritățile administrative publice locale, au obligația de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunității și de soluționare la nivel local a problemelor ce privesc copiii.”

Astfel Primăria orașului Aninoasa, ca partener în acest proiect implică Serviciul Public de Asistență Socială pentru consilierea și monitorizarea activităților în cadrul proiectului și totodată pentru găsirea susținerii financiare în vederea asigurării mesei celor două grupe de elevi.

Chiar dacă situația financiară actuală a Primăriei orașului Aninoasa este una foarte grea, problematica riscului de abandon școlar este un motiv pentru care autoritatea locală nu poate rămâne indiferentă, deoarece:

● un elev care abandonează școala are toate șansele să devină un adult cu risc de marginalizare, cu șanse minime de a se integra social și profesional;

● abandonul școlar favorizează izolarea de colegii de generație comportamentele negative individuale și de grup, care pot afecta pe termen mediu și lung bunăstarea comunității;

● costurile prevenirii abandonului școlar sunt mult mai mici decât cele ale asistenței pasive acordate unui adult care devine o povară pentru comunitate;

● dacă un copil dintr-o familie în dificultate nu este sprijinit să meargă la școală și să-și finalizeze studiile, ciclul excluderii se perpetuează, cu consecințe grave la nivelul individului, al familiei sale și a întregii comunități.

Proiectul educațional „ După școală, pentru școală” poate funcționa în colaborare cu SPAS din cadrul Primăriei orașului Aninoasa și care poate elabora un Plan de prevenire și combatere a abandonului școlar la nivel de comunitate. Acest Plan ar trebui să urmeze următorii pași:

1.Evaluarea situației existente:

● identificarea problemelor;

● identificarea resurselor;

2. Stabilirea obiectivelor operaționale pe direcții de acțiune;

3. Planificarea activităților:

● instituția și persoana responsabilă;

● calendarul de implementare;

● resurse materiale;

● resurse financiare;

● resurse umane;

4. Evaluarea periodică a rezultatelor obținute.

Astfel, Proiectul școlii, împreună cu Planul Primăriei orașului Aninoasa pot angrena resurse din comunitate: preoți, reprezentanți ONG, reprezentanți ai societăților comerciale, reprezentanți ai administrațiilor locale din orașele vecine.

În acest proiect comun de prevenire a abandonului școlar, resursele umane sunt cele mai importante pentru reușită. Argumente în acest sens sunt:

• În prevenirea abandonului școlar, Proiectul implică profesioniști bine pregătiți, care sunt capabili să acționeze cu profesionalism, individual și în echipă;

• Succesul prevenirii se bazează și pe acțiunile SPAS din cadrul Primăriei Aninoasa, care, prin acțiunile stabilite responsabilizează cetățenii orașului, astfel încât nimeni să nu rămână indiferent când observă un copil care lipsește de la școală. Vecinii unei familii în dificultate pot fi primii care să observe și să ia atitudine, anunțând profesioniștii sau implicându-se direct în sfătuirea și ajutorarea familiei respective;

• Beneficiind în școală de acest proiect, elevii și familiile lor pot să intervină, ajutându-i pe colegii aflați în dificultate la efectuarea temelor, oferindu-le obiecte de îmbrăcăminte, cărți și rechizite, participând împreună la activități extrașcolare. Proiectul este centrat pe un aspect esențial, și anume că, elevii, părinții, profesorii trebuie să aibă o atitudine pozitivă față de copiii din categorii defavorizate, să nu-i discrimineze și să-i ajute să se integreze în comunitatea școlară.

Prin acțiunile întreprinse de școală și SPAS poate fi sensibilizată comunitatea și se pot atrage voluntari care să ajute în acțiunile proiectului de prevenire a abandonului școlar. O resursă importantă o reprezintă pensionarii: cadrele didactice, cadre medicale sau alte categorii de profesioniști care au disponbilitate și competențe să relaționeze cu copiii și cu familiile lor sau să participe la activitățile organizate în cadrul proiectului.

Fiecare caz posibil de abandon școlar are o „istorie” proprie care presupune o analiză complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică și funcțională a situației particulare a fiecărui subiect aflat în această situație.

Existența abandonului școlar este, din nefericire, o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituția educativă și deci, este nevoie ca școala să se implice matur în desfășurarea acțiunilor de prevenție.

În acest sens, Școala Generală „Sfânta Varvara” Aninoasa inițiază prin acest proiect o strategie de tratare diferențiată și individualizată a elevilor aflați în situația posibilă de a abandona școala.

Criteriile de selecție care stau la baza analizei situațiilor sociale și școlare ale elevilor din ciclul primar de la cele două școli sunt:

• elevi din familii dezorganizate cu domiciliul instabil;

• elevi din familii dezinteresate de școală sau care au în concepția lor de a-și lăsa copiii să urmeze doar patru clase;

• elevi din familii cu situație financiară precară și care nu au posibilitatea susținerii costurilor școlare;

• elevi din familii cu părinți divorțați, caz în care aceștia au părăsit domiciliul stau la rude;

• elevi din familii monoparentale-prin divorț, separare sau prin deces;

• elevi care au în familie părinți alcoolici sau alte probleme;

• elevi care, datorită navetei sau accesului la școală, sunt în situația de a abandona școala.

Comisiile constituite identifică din situațiile școlare și sociale ale școlilor după criteriile stabilite grupele de elevi din clasele I-IV, care vor intra în programul proiectului. Odată grupele stabilite, comisiile vor merge pe teren și vor identifica situațiile familiale. Este posibil ca odată cu desfășurarea acestei acțiuni în teren să apară cazuri noi sau să se renunțe la participarea în program a unor elevi.

Comisiile se vor reuni la sediile celor două școli în perioada 01.08.-31.08.2013, detaliind activitățile etapei A. De asemenea, vor finaliza grupele de elevi din familii defavorizate care vor participa la programul proiectului.

În teren, comisiile vor identifica condițiile de trai ale familiilor elevilor desemnați. Totodată, în aceste vizite la domiciliul elevilor, părinții acestora vor fi consiliați despre inițiativa proiectului, li se va cere acordul și semnătura. Se fac precizări și se detaliază programul activităților din cadrul proiectului, orarul și li se va cere sprijinul. De asemenea, cu acest prilej, comisiile vor informa comunitatea despre proiect, pledând pentru sprijinirea elevilor din familiile defavorizate, cu îmbrăcăminte, rechizite sau alte nevoi și solicitând voluntariatul în activitatea cursurilor.

RESURSE MATERIALE ȘI FINANCIARE

Grupa de elevi de la Școala Generală „Sfânta Varvara” Aninoasa va desfășura activitățile din cadrul proiectului la sediul Grădiniței Nr.1 (strada Școlii Nr.2).

Grupa de elevi de la Școala Generală Iscroni-structură va desfășura activitățile din cadrul proiectului în sediul școlii.

O parte din resursele materiale necesare desfășurării activităților la cursurile după școală a celor două grupe vor proveni din donațiile comunității, a cadrelor didactice, prin sprijinul Asociației „PRO Aninoasa” și a posibililor sponsori, a căror atenție se va putea capta în campania de desfășurare a etapei A.

SITUAȚIA REZULTATELOR LA ÎNVĂȚĂTURĂ

Proiectul educațional are în vedere și analiza rezultatelor la învățătură pe ultimii trei ani a elevilor din ciclul primar de la cele două școli.

Școala Gimnazială „Sfânta Varvara” Aninoasa

Școala Gimnazială Iscroni-structură

Analizând situația prezentată, în perioada 2009-2012, se desprind următoarele concluzii:

• numărul elevilor este în scădere;

STRATEGII DE ACȚIUNE ALE PROIECTULUI

Copilul reprezintă una din categoriile de populație puternic dezavantajate din societatea românească actuală, care a acumulat multe probleme și riscuri grave pe termen mediu și lung.

Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau chiar înaintea încheierii ciclului de studii început. Din punct de vedere economic, abandonul școlar reprezintă un indicator al eficienței sistemului școlar, astfel încât, dacă indicele de abandon este mai mare, atunci sistemul școlar respectiv este ineficient. Proiectul de față propune desfășurarea de activități care să prevină abandonul școlar, susținând elevii cu probleme în familie, defavorizați, să găsească consiliere didactică pentru eliminarea marginalizării și integrarea în clasă, comunitate și în viață.

Din analiza situației și rezultatelor școlare din perioada 2009-2012, la Școala Gimnazială „Sfânta Varvara” Aninoasa și ținând cont de nesiguranța socială în care se află comunitatea orașului, este clar că există premisele riscului de abandon școlar.

Axele principale ale strategiei educaționale de prevenire a abandonului școlar sunt:

– prevenirea;

– intervenția;

– măsurile compensatorii.

1. Prevenirea are ca scop evitarea condițiilor de instaurare a situațiilor susceptibile să favorizeze declanșarea procesului care duce la părăsirea timpurie a școlii.

Măsurile au în vedere implicarea profesorilor și diriginților pentru:

– cunoașterea personalității elevilor și participarea la ședințe de consiliere individual și cu clasa pentru evitarea marginalizării, descurajării;

– tratarea elevilor cu rezultate slabe la învățătură cu o grijă permanentă, în care limbajul și comunicarea sunt importante;

– metodele de predare, de participare la lecții trebuie concepute în așa fel încât „elevii slabi” la învățătură să primeze în activitatea orelor;

– evitarea apariției problemelor psihopedagogice care sunt:

• presiunea grupului;

• supraîncărcare școlară;

• comunicare defectuoasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului);

• evaluarea subiectivă;

• frica de evaluare;

• conflict cu colegii;

• practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustante;

• incompatibilitatea între aspirațiile, trebuințele de învățare și oferta

educațională a profesorului;

• forma de apărare împotriva disciplinei excesiv de rigidă și severă;

• politici proabsenteiste ale școlii cu elevii din clasele terminale;

-implementarea unor măsuri educative și consiliante de prevenire și combatere a absenteismului care este rezultatul unei opțiuni, decizii ale elevilor, cauzate de:

• frica de evaluare, de eșec;

• anxietatea socială, manifestată de teama de a fi observat de colegi,

• teama de a vorbi în public, teama de a interacționa cu persoane de sex opus, teama de critică;

• teama de pedeapsă;

• teama de pierdere a statutului în grup.

2. Intervenția se adresează individual elevilor care sunt expuși riscului de a abandona educația.

Pe acest ax principal al strategiei educației de prevenire a abandonului școlar, se desfășoară acțiunile proiectului „După școală, pentru școală”.

Proiectul educațional propus este o modalitate de intervenție la nivelul elevilor din ciclul primar.

3. Măsurile compensatorii – oferă oportunități de educație și formare pentru cei care au părăsit timpuriu școala. Acestea pot lua forma unui sprijin financiar sau a altui tip de sprijin. Acestea vizează să contribuie la reintegrarea tinerilor în sistemele tradiționale de învățământ sau să ofere o așa-zisă „a doua șansă”.

Comisiile constituite vor identifica acești tineri propunând administrației locale a orașului Aninoasa consilierea acestora și realizarea unor măsuri pentru a le oferi „a doua șansă”.

10.RESPONSABILITĂȚI ÎN CADRUL PROIECTULUI

Director:

● fiind inițiatorul proiectului educațional, susține și supervizează derularea acțiunilor în cadrul acestuia;

● menține contactul cu partenerii și instituțiile partenere în realizarea proiectului;

● intreprinde acțiuni de prezentare a proiectului în comunitate, în comunitățile învecinate și în mass-media.

Profesori:

● cadrele didactice din cele două comisii și profesorii voluntari pregătesc calendarul lunar de activitate și asistență la cursurile de după amiază a proiectului;

● cadrele didactice susțin activitățile educative după cursuri, a celor două grupe de elevi, și care se vor concretiza prin:

● efectuarea temelor pentru a doua zi și a celor suplimentare;

● grija permanentă de integrare a elevului în programul zilnic;

● facilitarea relațiilor interpersonale între elevi;

● dirijarea jocului individual și colectiv, astfel încât atmosfera de comunicare să fie stimulativă;

● susținerea performanțelor școlare pentru dezvoltarea individuală a personalității elevului;

● stimularea creativității, aptitudinilor și talentelor elevilor, însușirea unor abilități în domeniul limbii engleze, muzicii, calculatorului, precum și a jocurilor logice, distractive;

● dezvoltarea capacității de comunicare, constituirea și dezvoltarea limbajului activ;

● formarea și lărgirea orizontului de cunoaștere, formarea și dezvoltarea conduitei de explorare a mediului înconjurător;

● formarea conduitei de joc individual și colectiv, a deprinderilor igienice și de autoservire;

● monitorizarea individuală a elevilor din cele două grupe prin notări și observații zilnice în fișele de observație ale acestora;

● menținerea unei comunicări continue cu părinții cărora li se prezintă informații complete asupra evoluției școlare a elevilor;

● cadrele didactice vor da dovadă de abilități „diplomatice” pentru ca grupurile de elevi participanți în proiect să fie primiți la cursurile de zi cu înțelegere și să existe o permanentă comunicare cu ceilalți colegi.

Consiliul reprezentativ al Părinților:

● are responsabilitatea de a informa comunitatea de scopul și obiectivele proiectului educațional;

● are responsabilitatea de a mobiliza membrii comunității pentru ajutorarea elevilor aflați în dificultate, cu îmrăcăminte, rechizite sau alte nevoi;

● susține cadrele didactice în desfășurarea proiectului.

11. ORARUL ZILNIC AL PROIECTULUI

Ținând cont de faptul că elevii participanți la acțiunile proiectului sunt deja obosiți după terminarea orelor de școală și, de aceea, le sunt propuse activități specifice nivelului de dezvoltare, care să-i solicite plăcut, recreativ, distractiv. Forma predominantă a activităților vor fi ludice, iar activitățile cu scop educativ vor lua forme ușoare de joc și distracție.

Orarul zilnic va fi:

12:00-12:30 – masa de prânz

12:30-13:30 – activități recreative

13:30-14:30- activități educaționale suplimentare: calculator, limbi străine, pictură, desen, modelaj, șah, alte activități.

14:30-16:30 – pregătirea temelor și exercițiilor suplimentare.

16:30-17:00- preluarea copiilor de către părinți.

Orarul nu e rigid și poate suferi variații și adaptări în funcție de anumite situații speciale, zile onomastice, zile de naștere, etc.

12. REZULTATE AȘTEPTATE

Succesul proiectului educațional de prevenire a abandonului școlar se înscrie în categoria succesului școlar.

Reușita proiectului este condiționată de „actorii” implicați: cadrele didactice, elevii, părinții, autoritățile locale, instituțiile partenere.

Factorii externi ai școlii au influență semnificativă, dar este clar că factorii interni sunt cei mai importanți în bunul mers al desfășurării proiectului.

Rezultatele așteptate au ca țintă:

● reducerea numărului de elevi care abandonează școala;

● creșterea capacității de adaptare și integrare socio-școlară;

● învățarea responsabilității implicate, de asigurarea prin eforturi proprii a unui nivel de trai decent;

● însușirea deprinderilor de autonomie personală și independența;

● capacitate mai mare de autogospodărire;

● sporirea capacității de relaționare unii cu alții și cu ceilalți colei, prieteni, vecini;

● reducerea comportamentelor și atitudinilor negative la elevi și formarea unor comportamente apropiate de cele obișnuite, normale;

● scăderea sentimentului de marginalizare și excludere a copiilor care provin din familii defavorizate;

● dezvoltarea autonomiei personale a copiilor defavorizați din cartier;

● ridicarea nivelului de cunoștințe școlare;

● explorarea relațiilor dintre nivelul de educație și șansele de realizare a obiectivelor proiectului.

15. MONITORIZAREA PROIECTULUI

● întocmirea listelor cu responsabilii de activități și sarcinile acestora;

● compararea programului prevăzut cu planul proiectului;

● asigurarea respectării etapelor proiectului și a termenelor;

● pregătirea modelelor de raportare pentru toate activitățile.

16. EVALUAREA PROIECTULUI

17. MEDIATIZARE / DISEMINARE

Publicarea rezultatelor proiectului pe site – urile:

● http://scoalaaninoasa.wikispaces.com

● Prezentarea proiectului la nivelul cercurilor pedagogice și a comisiilor metodice;

● Mediatizarea proiectului în reviste de specialitate, simpozioane, sesiuni se comunicări științifice.

18. PREZENTAREA EVALUĂRILOR ȘI REZULTATELOR.

PREMIEREA

19. CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Atitudinea elevului față de natură, se formează și se afirmă în strânsă legătură cu cunoștințele ecologice-teoretice pe care le posedă, cu convingerile, semnificația morală și estetică, dar și cu activitatea practică în raport cu mediul.

Educația pentru mediu este un proces ce necesită timp, iar educația ecologică presupune o formare pertinentă dar și o conștientizare a indivizilor de toate vârstele, la toate nivelurile, în cadrul școlar și extrașcolar, față de starea mediului și problemele sale, astfel încât să creeze convingeri și atitudini comportamentale favorabile soluționării sau diminuării problemelor de mediu și evitării apariției altora noi.

Reușita proiectului este nuanțată categoric de implicarea cadrelor didactice materializată în atragerea elevilor în activitățile stabilite și înțelegerea țintei principale, aceea de a deveni cetățeni activi, pentru a ajuta la dezvoltarea culturii ecologice.

2.2.Impactul programului educațional

Egalitatea de șanse în fața educației și asigurarea unui învățământ de calitate pentru toți, sunt pentru majoritatea sistemelor de învățământ din lume, obiective prioritare. Sistemul de învățământ din România nu face excepție.

Impactul proiectului asupra școlii și dascălilor

Cadrele didactice care au participat la acest proiect, voluntari, au apreciat ca fiind dificile și foarte dificile cunoștințele predate la școală în raport cu capacitatea de asimilarea elevilor cuprinși în proiect. Timpul avut la dispoziție pentru a transmite cunoștințele prevăzute în programele și planurile de învățământ este apreciat de majoritatea cadrelor didactice ca fiind insuficient. Aprecierea conținutului învățământului ca fiind dificil și convingerea că elevii nu fac față solicitărilor și sunt în măsură să afecteze procesul instructiv-educativ pentru că personalul didactic și-a modelat practicile pedagogice în funcție de nivelul intelectual al elevilor și considerarea că aceștia au capacități limitate de a-și însuși un conținut apreciat ca având un grad ridicat de dificultate, a determinat cadrele didactice să „relaxeze” activitatea de predare-învățare. Se remarcă, de asemenea, pesimismul cadrelor didactice care lucrează în aceste două școli frecventate de elevi proveniți în marea lor majoritate din medii defavorizate: asupra conținutului învățământului care este întreținut de faptul că sarcinile și responsabilitățile cadrelor didactice sunt mult mai extinse și nu se rezumă doar la transmiterea cunoștințelor ci presupun și explicarea necesității acestei transmiteri, nu doar la a stabili reguli ci și la motivarea necesității respectării unor reguli, norme, etc.

Științific această situație este numită „gestionarea angajamentului” prin care se înțelege formarea la elevi a motivației de a învăța.

„Gestionarea angajamentului” a făcut ca între cadrele didactice de la ciclul primar al celor două școli să apară un suport de coeziune și de interes pentru perfecționarea proprie și necesitatea împărtășirii experienței profesionale între activitatea de zi la cursuri și activitatea în cadrul proiectului.

O constatare a cadrelor didactice participante, din analiza fișelor de observare psiho-pedagogice, este că elevii proveniți din medii defavorizate sunt mai sensibili la ceea ce se întâmplă în școală, comparativ cu elevii proveniți din medii favorizate.

Altă constatare este că în mediul social aflat în dificultate pentru a crește eficiența activității de învățare, cadrele didactice au trebuit să manifeste înțelegere față de elevii proveniți din aceste medii și să aleagă acele metode, tehnici de învățare care favorizează învățarea tuturor elevilor fără a leza, jigni, umili pe aceștia.

În chestionarele cadrelor didactice se remarcă faptul că sunt și cazuri când se predă de multe ori pentru a puncta realizarea unei activități profesionale și nu pentru a-i face pe elevi să înțeleagă, să-și însușească ceea ce li se prezintă, din motive de a nu rămâne fără un loc de muncă sau pentru a nu fi sancționați.

Rezultatele obținute de elevii din ciclul primar al celor două școli la clasă, dar și la diferite teste și sondaje sunt scăzute, iar participarea la concursurile naționale este sub 50%, o cauză fiind interesul scăzut al acestora, dar și părinților pentru școală.

Din analiza implicării cadrelor didactice-părinți, a reieșit faptul că rare sunt cazurile când familia vine spre școală iar personalul didactic nu este deschis acestui tip de relație, care nu este deloc în avantajul elevilor, școlii ori familiei.

Profesorii din ciclul gimnazial chestionați în privința nivelului de pregătire al elevilor care au trecut porțile ciclului gimnazial, au răspuns că s-a acordat de către cadrele didactice în procesul instructiv educativ primar mai puțină atenție grupului de elevi proveniți din mediile socio-familiale, economice, cultuale defavorizate. Acest lucru a condus la scăderea încrederii elevilor în sine, la accentuarea timidității, la teama de a-și asuma responsabilități.

Relațiile școală- familie

Științific și practic este dovedit că școlile care reușesc în procesul instructiv-educativ au încurajat implicarea părinților în diferite aspecte ale vieții școlare.

Sub acest aspect putem evidenția în proiectul aflat în lucru următoarele:

– școala a abordat o campanie intensă de informare a familiilor elevilor școlilor despre proiect;

– chiar și la această abordare răspunsul familiilor și interesul acestora nu a fost cel scontat;

– menținerea în continuare a relației de colaborare familie-școală, a celei tradiționale, prin ședința cu părinții și întâlnirile directe cu părinții unor elevi;

– ședința cu părinții rămâne în continuare ineficientă deoarece în proporție de 50% părinții lipsesc;

– participarea voluntară a părinților la proiect în primul semestru este modestă;

– în chestionarele acordate părinților există încă mentalitatea că aceștia și-au dat copiii la școală și școala să-i educe și să-i facă oameni;

– există de asemenea percepția unor părinți că, copiii au devenit mai indisciplinați de când frecventează școala și că au așteptări și încredere redusă în dascăli;

– un interes crescut și-au arătat părinții care nu au copiii cuprinși în programul proiectului.

Analiza rezultatelor proiectului

În anul școlar 2012-2013, numărul elevilor cuprinși în învățământul primar la cele două școli este de 173. Elevii proveniți din familii aflate în dificultate și cuprinși în Proiectul educațional „După școală, pentru școală”, în număr de 44 reprezintă 25% din totalul elevilor din ciclul primar.

În urma analizei situației la învățătură pe primul semestru, rezultatele acestor elevi pot fi reprezentate astfel:

Progres școlar rezultante constante

Implicarea părinților în program

O analiză parțială scoate în evidență următoarele puncte tari ale proiectului:

– o implicare a cadrelor didactice privind cunoașterea individuală a elevilor;

– elevii au devenit mai curajoși depășind granița curriculum-ului obișnuit, începând să rezolve probleme din viața reală;

– s-au ameliorat rezultatele majorității elevilor cuprinși în proiect;

– au scăzut absențele;

– a scăzut riscul eșecului școlar;

– a crescut cu peste 50% implicarea mai activă a familiilor în relația elev-familie-școală.

Vorbind despre punctele slabe, se concretizează:

-insuficiența implicare a unor familii în contextul sprijinirii elevilor în relația cu școala pentru educație pozitivă;

-insufuciența popularizare a acțiunilor de voluntariat a cadrelor didactice aflate în proiect;

-fonduri insuficiente pentru susținerea financiară a proiectului;

-starea materială precară a unor familii și nivelul de cultură și de instruire a unor familii;

-deși în număr scăzut există și dezinteresul părinților în a răspunde chestionarelor folosite ca instrumente de evaluare;

-situația economico-financiară a Primăriei orașului Aninoasa nu a permis un sprijin material pentru proiect.

STUDIU DE CAZ

PROBLEMA: Elevul P.D.A. de la Școala Gimnazială ,,Sfânta Varvara” Aninoasa – abandon școlar, prin numărul foarte mare de absențe nemotivate (clasa a III-a, an școlar 2011-2012)

Numele și prenumele: P.D.A.

Data nașterii: 10.04.2002

Locul nașterii: Petroșani

Date despre familie: tata – –

mama – casnică

Băiatul locuiește împreună cu mama sa, care nu lucrează, deci n-are niciun venit. Bunica băiatului e cea care îi ajută financiar, deoarece are pensie de urmaș. Condițiile de trai sunt precare. Deci, putem vorbi despre o familie dezorganizată, cu dificultăți materiale.

Deficiențe fizice: nu are

Profil psihopedagogic

Nivel intelectual: scăzut

Caracter: dezinteresat de școală, este împrăștiat, nu-i place să învețe, este indisciplinat, este agresiv verbal și fizic;

Stabilitate emotivă: oscilează între dispoziții afective pozitive și negative în perioade foarte scurte de timp;

Sănătate: bună;

Condiția economică și social culturală: venit obținut doar de bunică; condiții culturale minime (și mama a abandonat școala, după finalizarea ciclului primar);

Interes-vocație specială pentru domeniile (obiectele): educație fizică;

Lipsa de interes-vocație pentru domeniile (obiectele): celelalte discipline;

Situația școlară: calificativele obținute în anii școlari 2009-2010 (clasa I); 2010-2011 (clasa a II-a); 2011-2012 (clasa a III-a, când a avut foarte multe absențe nemotivate de-a lungul celor două semestre, neputându-i-se încheia situația școlară la sfârșit de an școlar) au fost foarte slabe.

Elevul P.D.A. provine dintr-o familie cu foarte multe probleme sociale, care și-au pus amprenta asupra comportamentului său și au dus la formarea unei stări de agresivitate fizică și verbală. Atmosfera din casă e una mereu încordată pe fondul consumului de alcool, băiatul fiind mereu neglijat.

Băiatului nu-i place să meargă la școală, lipsește mult de la ore, refuză să învețe, în pauze mai tot timpul are conflicte cu colegii de clasă, dar și cu ceilalți elevi. De comportamentul lui se plânge mereu doamna învățătoare, care-i face mereu observații, dar fără ca situația să se îmbunătățească. Datorită comportamentului său, colegii îl ocolesc.

De asemenea, refuză să participe la activitățile extrașcolare desfășurate la nivel de clasă sau școală.

Ca o concluzie, cauzele abandonului școlar în cazul elevului P.D.A. sunt: familie dezorganizată, situația materială, financiară precară a familiei, nivelul scăzut de educație și cultură a membrilor familiei.

PROBLEMA: Eleva M. C. de la Școala Gimnazială ,,Sfânta Varvara” Aninoasa – abandon școlar, prin numărul foarte mare de absențe nemotivate (clasa I, an școlar 2008-2009)

Numele și prenumele: M. C.

Data nașterii: 14.09.2000

Locul nașterii: Petroșani

Date despre familie: tata – Florinel – fără ocupație

mama – Nadia – casnică

Fata locuiește împreună cu părinții, care nu lucrează, deci n-au niciun venit. Condițiile de trai sunt precare. Deci, putem vorbi despre o familie dezorganizată, cu mari dificultăți materiale.

Deficiențe fizice: nu are

Profil psihopedagogic

Nivel intelectual: foarte scăzut

Caracter: dezinteresată de școală, nu-i place să învețe, manifestă lipsă de respect față de cadrele didactice și personalul nedidactic din școală, are tulburări de comportament;

Stabilitate emotivă: își reprimă emoțiile, exprimă indiferență în relațiile cu colegii, dar și cu adulții;

Sănătate: bunicică;

Condiția economică și social culturală: fără venit, mama cerșind, la fel și ea, dar și frații ei; condiții culturale minime (nici mama n-a reușit să frecventeze școala, abandonând chiar din clasa I);

Interes-vocație specială pentru domeniile (obiectele): – ;

Lipsa de interes-vocație pentru domeniile (obiectele): toate disciplinele;

Situația școlară: a fost înscrisă în clasa I în anul școlar 2007-2008, având o frecvență foarte slabă, nereușind să încheie situația la învățătură nici chiar pe semestrul I. După mai multe vizite la domiciliul părinților și îndelungi discuții cu aceștia, fetița a revenit la școală, i-au fost încheiate situațiile pentru semestrul I (situații foarte slabe), după care a urmat o altă perioadă de reluare a absențelor. Nu a mai venit deloc la școală, astfel încât, situația școlară a rămas iar neîncheiată la sfârșitul anului școlar 2007-2008. A fost chemată în vacanță pentru pregătire, însă n-a venit. În anul școlar 2008-2009, după începerea anului școlar, mama a dorit reînscrierea fetei în clasa I, întrucât mai avea un băiețel de vârstă școlară. Însă n-a mai trimis-o la școală, motivând lipsa hăinuțelor, mâncării. Aceeași soartă a avut-o și băiețelul.

Eleva M. C. provine dintr-o familie cu foarte multe probleme sociale, o familie numeroasă (mai are încă patru frați). Nici unul din membrii familiei n-are școală. Tatăl bea, astfel copiii sunt mai tot timpul neglijați.Atmosfera din casă e una mereu încordată.Copiii sunt trimiși mereu să cerșească, chiar și să fure.

Fetei nu-i place să meargă la școală, refuză să învețe, nu are grijă de manuale, nu are rechizitele necesare (caiete, instrumente de scris, etc.). Când merge la școală, în pauze, mai tot timpul are conflicte cu colegii de clasă, dar și cu ceilalți elevi. De comportamentul ei se plânge mereu doamna învățătoare, care-i face mereu observații, dar fără ca situația să se îmbunătățească.Datorită comportamentului ei, nu are prietene în clasă, dar nici în afara ei.

Ca o concluzie, cauzele abandonului școlar în cazul elevei M. C. sunt date de: climatul familial conflictual și imoral, permisiv, viața dezorganizată, divergența metodelor educative, lipsa de autoritate a părinților.

DICȚIONAR

educația= constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva dimensiunii

sale funcțional- structurale;

reprezintă activitatea psihosocială proiectată la nivelul unor  finalități pedagogice care vizează realizarea unor funcții de formare dezvoltare permanentă a personalității umane prin intermediul unei acțiuni pedagogice structurată la nivelul corelației subiect/ educator- obiect/ educat, desfășurată într-un câmp pedagogic deschis.

capacități= sunt aptitudini îndeplinite care sunt consolidate prin cunoștințe și deprinderi.

curriculum= „Curriculum conține orice activitate educativă elaborată de școală și dirijată spre un scop, care are loc în interiorul instituției sau în afara ei”. În semnificația sa cea mai largă, curriculum „ implică orice experiență personală dobândită în diferite contexte și situații socio- culturale” .

programă școlară= programa școlară reprezintă un document oficial de planificare a conținutului învățământului bazat pe "un ansamblu de acțiuni proiectate special pentru a suscita instruirea": definirea obiectivelor generale și specifice; stabilirea conținuturilor care trebuie predate- învățate- evaluate; anticiparea metodelor și a tehnicilor de evaluare; prezentarea materialelor necesare pentru realizarea activității de învățare (manuale școlare etc); precizarea dispozițiilor necesare pentru formarea inițiala și continuă a cadrelor didactice

diacronic= (despre o metodă de studiu, un punct de vedere, etc.) Care privește, expune, tratează fenomenele evolutiv, istoric.

elitism= concepție, doctrină care susține rolul determinant al elitei în societate.

disfuncții=tulburare funcțională a unui organ, aparat sau sistem;acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv.

învățământ=activitate social organizată de instruire și de educare a tinerei generații; totalitate  a instituțiilor de instruire dintr-o țară.

BIBLIOGRAFIE

1.Cristina Neamțu- Devianța școlara- ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor- Editura polirom

2.Ioan Nicola- Tratat de pedagogie școlară, Editura aramis, 2000

3.A.Hatos, Sorana Saveanu- Educația și excluziunea socială a adolescenților din România

4.Letiția Trif- Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008

5.Mihaela Jigau- Factorii reușitei școlare, Editura Grafoart, București, 1998

6.Traian Vrasmas- Învățământul integrat-incluziv

7.A.Miroiu- Învățământul românesc azi

9.George Văideanu- Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică

10.Institutul de științe ale educației- Revista de pedagogie, 1992

11.Institutul de științe ale educației- Revista de pedagogie,1991

12.Combaterea eșecului școlar: o provocare pentru construcția europeană, Eurydice- Rețea de informare despre educație în comunitatea europeană, 1996

13.Tiberiu Fulcsar- Factorii psihologici ai reușitei școlare, Editura didactică și pedagogică, București,1978

14.Young- Acțiuni integrate pentru combaterea absenteismului școlar și muncii copiilor, București, 2005

15. DEX- Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998

BIBLIOGRAFIE

1.Cristina Neamțu- Devianța școlara- ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor- Editura polirom

2.Ioan Nicola- Tratat de pedagogie școlară, Editura aramis, 2000

3.A.Hatos, Sorana Saveanu- Educația și excluziunea socială a adolescenților din România

4.Letiția Trif- Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008

5.Mihaela Jigau- Factorii reușitei școlare, Editura Grafoart, București, 1998

6.Traian Vrasmas- Învățământul integrat-incluziv

7.A.Miroiu- Învățământul românesc azi

9.George Văideanu- Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică

10.Institutul de științe ale educației- Revista de pedagogie, 1992

11.Institutul de științe ale educației- Revista de pedagogie,1991

12.Combaterea eșecului școlar: o provocare pentru construcția europeană, Eurydice- Rețea de informare despre educație în comunitatea europeană, 1996

13.Tiberiu Fulcsar- Factorii psihologici ai reușitei școlare, Editura didactică și pedagogică, București,1978

14.Young- Acțiuni integrate pentru combaterea absenteismului școlar și muncii copiilor, București, 2005

15. DEX- Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998