Programa școlară [616942]

Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 3393 / 28.02.2017
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

Programa școlară
pentru disciplina

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Clasele a V-a – a VIII-a

București, 2017

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 2 Notă de prezentare
Programa școlară pentru disciplina Educație fizică și sport este un document oficial care descrie
oferta curriculară pentru învățământul gimnazial (cl asele a V -a – a VIII-a). Disciplina este prevăzută în
planul -cadru de învățământ, în aria curriculară Educație fizică, sport și sănătate , cu un buget de timp
de 2 ore/săptămână, pe parcursul fiecărui an școlar.
În conformitate cu prevederile Legii educație i naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările
ulterioare, art.68, alin (2), „Educația fizică și sportul în învățământul preuniversitar sunt cuprinse în
trunchiul comun al planurilor de învățământ”. Legea educației fizice și sportului nr.69/2000, cu
modificările și completările ulterioare, stabilește că „ educația fizică și sportul sunt activități de
interes național sprijinite de stat”. O.M.E.C.T.S. nr. 3462/2012 reglementează organizarea și
desfășurarea activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar. În consecință, în
cadrul învățământului preuniversitar, educația fizică și sportul figurează atât ca activități curriculare, cât și ca activități extracurriculare.
Programa disciplinei Educație fizică și sport este elaborată din perspectiva modelului de
proiectare curriculară centrat pe competențe. Construcția programei este realizată astfel încât să
contribuie la dezvoltarea profilului de formare al absolvent: [anonimizat], orientarea demersului didactic, pornind de la competențe, permite accentuarea scopului
pentru care se învață, precum și a dimensiunii acționale în formarea personalității elevului.
Structura programei școlare include, pe lângă nota de prezentare, următoarele elemente:
– Competențe generale
– Competențe specifice și exemple de activități de învățare
– Conținuturi
– Sugestii metodologice
Competențele sunt ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini dobândite prin
învățare, care permit rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau a unor probleme generale,
în diverse contexte particulare.
Competențele generale, vizate la nivelul disciplinei Educație fizică și sport , jalonează achizițiile
elevului pentru întregul ciclu gimnazial. Acestea concură la formarea unui stil de viață sănătos al
elevului, la dezvoltarea fizică armonioasă și a motricității acestuia.
Competențele specifice sunt derivate din competențele generale și reprezintă achiziții
dobândite pe durata unui an școlar. Pentru realizarea competențelor specifice, în programă sunt
propuse exemple de activități de învățare care valorifică experiența concretă a elevului și care
integrează strategii didactice adecvate unor contexte de învățare variate.
Conținuturile instruirii sunt grupate pe următoarele domenii:
1. Organizare a activităților motrice
2. Dezvolt are fizică armonioas ă
3. Capacitate motrică (deprinderi și calități motrice)
4. Discipline sportive
5. Igienă și protecție individuală
6. Comportamente și atitudini
Sugestiile metodologice includ referiri la proiectarea activității didactice, la strategii le didactice,
precum și la elementele de evaluare.
Prezenta programă școlară propune o ofertă flexibilă, care permite cadrului didactic să modifice,
să completeze sau să înlocuiască activitățile de învățare. Se urmărește astfel realizarea unui demers
didactic personalizat, care să asigure formarea competențelor prevăzute de programă în contextul
specific al fiecărei clase și al fiecărui elev. Este necesară, de asemenea, o abordare specifică
educației la acest nivel de vârstă, care să ofere în același timp o plajă largă de diferențiere a
demersului didactic, în funcție de achizițiile elevilor.
Aria curriculară Educație fizică, sport și sănătate contribuie direct la fina litățile învățământului,
concretizate în menținerea sănătății elevilor prin utilizarea activităților motrice de cele mai diferite tipuri. Disciplina Educație fizică și sport este aceea prin care se influențează dezvoltarea fizică
armonioasă, se formează deprinderil e motrice, se dezvolt ă capacit atea de efort și se favoriz ează
integr area în mediul natural și social. Astfel, se urmărește o dobândire progresivă a competențelor,

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 3 prin valorificarea experienței specifice vârstei elevilor, prin accentuarea dimensiunilor afectiv –
atitudinale și acționale ale personalității acestora.
În spiritul aspectelor mai sus menționate și pentru a putea asigura un proces didactic modern,
bazat pe oferta educațională optimă, valorificând instruirea diferențiată a elevilor, pe baza unor trasee
particulare de învățare, individuale sau de grup, este necesar, corespunzător realității practice, ca în
clasele a V-a – a VIII-a să se asigure dobândirea de către elevi a competențelor necesare acționării
asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și practicării unor discipline/probe sportive, as tfel:
 în clasa a V -a:
– Atletism: trei probe atletice, de preferat din grupe diferite;
– Gimnastică – un exercițiu integral cu elemente și combinații acrobatice statice și dinamice; o
săritură la aparatul de gimnastică;
– Jocuri sportive: un joc sportiv.
 în clasa a VI -a:
– Atletism: trei probe atletice, din grupe diferite (cele predate în clasa a V -a);
– Gimnastică – un exercițiu integral cu elemente și combinații acrobatice stat ice și dinamice; o
săritură la aparatul de gimnastică;
– Jocuri sportive: două jocuri sportive, dintre care unul este cel predat în clasa a V -a.
 în clasa a VII -a:
– Atletism: trei probe atletice din grupe diferite (două dintre cele predate în clasa a VI -a; o probă
atletică nouă) ;
– Gimnastică un exercițiu integral cu elemente și combi nații acrobatice statice și dinamice ;
săriturile la aparatele de gimnastică, din programă, la alegere;
– Jocuri sportive: un joc sportiv (cel în care elevii au fost inițiați în clasa a VI- a).
 în clasa a VIII -a:
– Atletism: două probe atletice, la aleg ere dintre cele predate în anii anteriori;
– Gimnastică – un exercițiu integral cu elemente ș i combinații acrobatice statice și dinamice;
săriturile la aparatele de gimnastică, din programă, la alegere;
– Jocuri sportive: un joc sportiv, opțional, dintre cele predate în anii anteriori.
Disciplinele sportive alternative sunt predate, cu aprobarea directorului unității de
învățământ, în perioade precizate, numai în situații speciale determinate de factorii de mediu și de baza tehnico- materială, cu condiția existenței materialelor didactice necesare pentru toți elevii clasei și
competența profesională certificată a cadrului didactic în predarea disciplin ei sportiv e respectiv e.
Conținuturile și criteriile de evaluare aferente fiecărei discipline sportive alternative se stabilesc de
către profesorul clasei și se avizează de către inspectorul școlar de specialitate.
Situațiile de instruire vor facilita elevilor înțelegerea specificului educației fizice și sportului, prin
oferirea unor experiențe de învățare variate: de practicant, de arbitru/organizator al activităților
motrice, de spectator.
Programa de educație fizică, document reglator al procesului de învățământ, stabilește
competențele specifice și permite fiecărui cadru didactic utilizarea unor mijloace didactice
corespunzătoare domeniilor de conținuturi menționate anterior, în funcție de particularitățile clasei și
condițiile concrete de activitate.
Abordarea acestor conținuturi se va realiza într -o manieră integrativă astfel încât situațiile de
instru ire să permite achiziționarea cunoștințelor, formarea deprinderilor/ priceperilor/ capacitaților și
atitudinilor corespunzătoare competențelor specifice.
Programa școlară are un caracter concentric, în sensul valorificării competențelor specifice
formate în anul/anii anteriori de studiu (a unora dintre conținuturile necesare formării/ consolidării
deprinderilor) și pentru a favoriza fenomenul de transfer în învățare. Conținuturile marcate cu asterisc
(*) se constituie într -o alternativă oferită elevilor cu c ecitate sau ambliopi , integrați în învățământul de
masă .

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 4

Competențe generale

1. Utilizarea efectel or favorabile ale educației fizice și sportului în
practicarea constantă a exercițiilor fizice, pentru optimizarea stării de
sănătate

2. Utilizarea achizițiilor specifice educației fizice și sportului în vederea
propriei dezvoltări fizice armonioase și a capacității motrice

3. Demonstrarea unui comportament adecvat regulilor specifice, pe
parcursul organizării, practicării și participării ca spectator l a activitățile
de educație fizică și sport

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 5 Competențe specifice și exemple de activități de învățare
1. Utilizarea efectelor favorabile ale educației fizice și sportului în practicarea constantă a exercițiilor fizice, pentru
optimizarea stării de sănătate

Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII -a Clasa a VIII -a
1.1. Recunoașterea principalelor
aspecte ale stării generale de
sănătate
– identificarea semnelor obiective
care indică alterarea stării proprii
de sănătate
– supravegherea stării generale de
sănătate pe parcursul activităților
desfășurate și semnalarea
eventualelor situații problemă

1.2. Identificarea, în activitățile de educație fizică, a factorilor de
creștere a rezistenței organismului la influențele nocive
ale factorilor de mediu
– participarea la desfășurarea
diferitelor etape ale lecțiilor, cu
expunerea la influențele variate
ale factorilor naturali de călire
– adaptarea, pe parcursul lecției, a
echipamentului în funcție de
influența factorilor de mediu și de
reacția organismului la efort
1.1. Operarea cu indicatorii
fiziologici de bază ai stări i de
sănătate specifici vârstei și genului

– determinarea propriilor parametri
morfologici și funcționali
– compararea valorilor indicilor
fiziologici proprii cu valorile
normale specifice vârstei și
genului

1.2. Aplicarea , pe parcursul
activităților de educație fizică, a
măsurilor de prevenire a influențelor nocive ale factorilor de
mediu
– prestarea eforturilor în condiții
igienice
– adoptarea adecvată a tipului de respirație în funcție de
temperatura mediului
1.1. Aplicarea modalităților de
menținere a principalilor indicatori
ai stării de sănătate
– efectuarea sistematică a pregătirii organismului pentru fiecare tip de
efort
– alternarea eforturilor cu pauze de
revenire (active, pasive) a
organismului
– adoptarea măsurilor de prevenire
a accidentelor

1.2. Adaptarea, pe parcursul
activităților de educație fizică, a
măsurilor de pregătire a
organismului pentru eforturi în
condiții variate de mediu
– expunerea progresivă a
organismului , pe parcursul
activității, la influențele factorilor
de mediu , conform reacțiilor
propriului organism
– participarea activă la realizarea programelor de pregătire generală
și specifică a organismului pentru
efort 1.1. Adoptarea unui stil de viață
cotidian favorabil menținerii și
optimizării stării de sănătate
– determinarea raportului dintre
înălțime și greutate specific vârstei
și genului și adoptarea măsurilor de menținere a acestuia,
în valori
normale
– însușirea exercițiilor și a
complexelor de dezvoltare fizică , în
vederea utilizării lor ca gimnastică
zilnică
– însușirea exercițiilor de dezvoltare a
calităților motrice , în vederea
utilizării acestora, în timpul liber,
pentru fortificarea organismului
1.2. Expunerea progresivă , pe
parcursul activităților de educație
fizică, la influențele agresive ale
unor factori de mediu
– participarea la desfășurarea unor
etape ale lecției care implică
expunerea progresivă la influența
factorilor de mediu stresanți
(temperaturi relativ scăzute/
crescute, vânt, ninsoare)
– efectuarea unor exerciții adaptate
diferitelor condiții de mediu

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 6 2. Utilizarea achizițiilor specifice educației fizice și sportului în vederea propriei dezvoltări fizice armonioase și a
capacității motrice
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII -a Clasa a VIII -a
2.1. Recunoașterea termenilor
specifici dezvoltării fizice
armonioase
– efectuarea, la comandă, a
pozițiilor și mișcărilor de bază ale
principalelor segmente și regiuni
ale corpului
– efectuarea exercițiilor libere și cu
obiecte de influențare selectivă a
aparatului locomotor
– adoptarea, pe parcursul lecției, a
posturii corporale corecte
– redresarea, la atenționare, a posturii corporale deficiente
2.1. Utilizarea termenilor specifici
dezvoltării fizic e armonioas e
– exersarea, cu descrierea
terminologică concomitentă, a
pozițiilor și mișcărilor segmentelor
corpului
– efectuarea exercițiilor cu obiecte portative, pentru influențarea
selectivă a aparatului locomotor
– compararea posturii corporale
proprii cu modelul prezentat
(planșe, filme, diapozitive) etc.
– observarea și atenționarea între
colegi asu pra eventualelor abateri
de la postur a corporală corectă 2.1. Operarea cu indicatorii
specifici dezvoltării fizice armonioase
– conducerea, folosind terminologia
specifică, a unor exerciții de
dezvoltare fizică armonioasă
– efectuarea exercițiilor profilactice
pentru evitarea deviațiilor coloanei vertebrale
– verificarea , în perechi , a aspectului
coloanei vertebrale
2.1. Aplicarea noțiunilor specifice
dezvoltării fizice armonioase în
contexte diferite
– conducerea parțială sau integrală a
unui complex de dezvoltare fizică,
folosind terminologia specifică
– efectuarea exercițiilor de corectare a celor m ai frecvente abateri
de la
atitudinea corporală corectă, globală
și segmentară
– conceperea și prezentarea unui
complex de dezvoltare fizică

2.2. Identificare a, în cadrul
activităților de educație fizică, a
elementelor care definesc dezvoltarea fizică armonioasă
– realizarea exercițiilor pentru formarea și consolidarea reflexului
de atitudine corporală globală
corectă
– efectuarea exercițiilor de prevenire
a instalării principalelor abateri de
la postura globală corectă
– determinarea cauzelor și adoptarea măsurilor de prevenire
a instalării abaterilor de la postura
corectă
– însușirea exercițiilor corective
pentru abaterile de postură 2.2. Caracterizarea general ă a
propriei dezvoltări fizice
– studiul la oglindă, din față și din
profil, a posturii corporale globale
– compararea posturii corporale
globale personale cu modelele
prezentate (planșe, filme,
diapozitive)
– determinarea înălțimii și greutății
corpului și calcularea unui indice
de nutriție
– verificarea pozițiilor și aspectelor
principalelor segmente ale corpului
și compararea cu modelele
prezentate

2.2. Aplicarea celor mai importante
măsuri pentru dezvoltarea fizică
armonioasă
– însușirea exercițiilor profilactice și
corective pentru asigurarea
atitudinii corporale corecte
– exersarea complexelor de
dezvoltare fizică cu exerciții libere, cu obiecte portative, pe perechi
– efectuarea exercițiilor de
influențare selectivă a unor
segmente ale corpului
– însușirea și efectuarea programelor
de exerciții pentru corectarea, după
caz, a deficiențelor de postură
globală și segmentară
2.2. Utilizarea măsurilor și
mijloacelor de dezvoltare fizică armonioasă în concordanță cu particularitățile și interesele
individuale
– exersarea unor programe
individuale de dezvoltare
fizică/corectare a atitudinilor
deficiente
– efectuarea programelor de exerciții pentru evitarea/ eliminarea
excedentului ponderal
– efectuarea programelor de exerciții pentru dezvoltarea troficității
(pentru băieți) și dezvoltarea
supleței (pentru fete)

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 7 Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII -a Clasa a VIII -a
2.3. Recunoașterea exercițiilor
simple pentru dezvoltarea
calităților motrice de bază
– exersarea mijloacelor specifice de
dezvoltare a calităților motrice
– exersarea jocurilor de mișcare/
ștafete lor specifice dezvoltării
calităților motrice
– utilizarea mijloacelor și a
instrumentelor de determinare a
valorii nivelului de manifestare a
calităților motrice
2.3. Efectuarea exercițiilor simple
pentru dezvoltarea calităților
motrice de bază
– efectuarea exercițiilor specifice de
dezvoltare a calităților motrice
– parcurgerea de trasee aplicative
specifice dezvoltării calităților motrice
– realizarea pregătirii specifice a
organismului pentru prestarea
fiecărui tip de efort
– respectarea în execuți i a
parametrilor specifici fiecărei calități motrice
– participarea la întreceri de viteză, de forță, de îndemânare/capacități
coordinative și de rezistență 2.3. Efectuarea exercițiilor
complexe pentru dezvoltarea
calităților motrice
– efectuarea exercițiilor specifice de
dezvoltare a calităților motrice, în
condiții de tratare diferențiată
– exersarea de structuri motrice
simple și complexe, specifice
disciplinelor sportive, cu accent pe
dezvoltarea calităților motrice
– efectuarea exercițiilor care i mplică
mai multe forme de manifestare a fiecărei calități motrice de bază
– realizarea execuțiilor care implică
manifestarea coordonării în
manipularea de obiecte
2.3. Efectuarea exercițiilor pentru
dezvoltarea calităților motrice
combinate
– efectuarea exercițiilor specifice de
dezvoltare a calităților motrice de
bază și combinate
– exersarea mijloacelor de dezvoltare
a calităților motrice, prin procedee metodice specifice
– angajarea în realizarea la nivelul
solicitat a exercițiilor de dezvoltare combinată a vitezei și coordonării
– angajarea în realizarea la nivelul
solicitat a exercițillor de dezvoltare
forței segmentare și a rezistenței

2.4. Executarea unor procedee
tehnice în structuri motrice simple
– specifice disciplinelor sportive
studiate
– exersarea componentelor
mecanismului de bază al
procedeelor tehnice
– exersarea integrală a fiecărui
element/procedeu tehnic , până la
automatizarea mecanismului de
bază
– efectuarea unor acțiuni specifice disciplinelor sportive studiate,
alcătuite din 2- 3 elemente/
procedee tehnice
– exersarea procedeelor tehnice sub
formă de întrecere 2.4. Executarea de procedee
tehnice în structuri motrice
specifice disciplinelor sportive
studiate
– exersarea procedeelor tehnice
structurate în structuri progresive
ca și complexitate
– exersarea unor structuri motrice
proprii disciplinelor sportive, sub
formă de întrecere/concurs
– exersarea acțiunilor motrice,
specifice disciplinelor sportive
studiate, în condiții variate
– efectuarea acțiunilor tehnico-
tactice în condițiile respectării unor
prevederi regulamentare
simplificate 2.4. Aplicarea procedeelor tehnice
de bază în acțiuni tactice specifice
disciplinelor sportive studiate
– exersarea procedeelor tehnice în
structuri tehnico- tactice individuale
și colective
– practicarea globală a disciplinelor/
probelor sportive, sub formă de
întrecere/ concurs cu reguli
simplificate
– efectuarea acțiunilor tehnico- tactice
în condițiile respectării principalelor prevederi regulamentare
– exersarea de acțiuni tehnico- tactice
concepute corespunzător
particularităților și preferințelor
individuale 2.4. Aplicarea procedeelor tehnice
și acțiunilor tactice în practicarea
globală a disciplinelor sportive
studiate
– exersarea procedeelor tehnice și
acțiunilor tactice în condiții de
întrecere/concurs
– practicarea globală a disciplinelor/
probelor sportive, sub formă de
întrecere/concurs, în condiții
regulamentare
– conceperea și execuția de exerciții
liber alese de gimnastică acrobatică
– orientarea pregătirii pentru un post
în echipă, în cadrul jocurilor
sportive și exersarea acțiunilor
tehnico- tactice specifice acestuia

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 8 3. Demonstrarea unui comportament adecvat regulilor specifice, pe parcursul organizării, practicării și participării ca
spectator la activitățile de educație fizică și sport

Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII -a Clasa a VIII -a
3.1. Punerea în practică a unor
activități motrice în formații de
adunare, de deplasare și de
lucru , conform specificului
acestora
– integrarea și acționarea conform
comenzii în formațiile de adunare
– recunoașterea și păstrarea locului
stabilit în formațiile de deplasare
– păstrarea ordinii la execuție în
cadrul formațiilor de lucru
– cooperarea cu partenerul în
formația de lucru pe perechi
3.1. Îndeplinirea de sarcini de
organizare în efectuarea unor
elemente de gimnastică
– îndeplinierea rolului de responsabil
de grup în organizarea exersării pe
grupe la gimnastica acrobatică
– primirea și oferirea asistenței și
sprijinului în relația cu un coleg, în
efectuarea elementelor acrobatice
cu un grad crescut de dificultate
– aprecierea evoluției colegilor de grupă,
la executarea elementelor,
liniilor și a exercițiului acrobatic liber ales
– recepționarea greșelilor de
execuție semnalate și luarea
măsurilor de corectare a acestora
3.1. Îndeplinirea de sarcini de
organizare în efectuarea unor
procedee tehnice și acțiuni tactice
specifice jocului sportiv practicat
– îndeplinierea rolului de responsabil de
grup în organizarea exersării pe
grupe la jocul sportiv practicat
– aprecierea evoluției colegilor de grupă
la executarea procedeelor tehnice și a
acțiunilor tactice din jocul sportiv
practicat
– recepționarea greșelilor de execuție
semnalate și l uarea măsurilor de
corectare a acestora

3.1. Îndeplinirea de roluri în
organizarea și desfășurarea activităților de învățare, întrecerilor și
concursurilor
– îndeplinirea ro lului de căpitan de
echipă
– îndeplinirea rolului de arbitru
– îndeplinirea rolului de cronometror
– îndeplinirea rolului de scorer
– îndeplinirea rolului de starter

3.2. Manifestarea pe parcursul
activităților a atitudinii de respect
față de regulile stabilite
– respectarea întocmai a regulilor
stabilite în activitățile de exersare
– încadrarea în prevederile regulilor
stabilite pentru întreceri
– acceptarea consecințelor stabilite
în cazul încălcării unor reguli
– conformarea față de criteriile de
stabilire a cîștigătorilor întrecerilor
3.2. Aplicarea pe parcursul
activităților a prevederilor
regu lamentare, în condițiile
adaptării acestora
– efectuarea execuțiilor potrivit
condițiilor create de adaptare a
prevederilor regulamentare oficiale
– utilizarea eficientă a posibilităților
create de adaptare a regulilor
oficiale
– realizarea, în timp, a unor execuții
în condiții cât mai apropiate de
prevederile regulamentare oficiale
– observarea și semnalarea încălcării
regulilor adaptate de către
parten erii de activitate 3.2. Aplicarea pe parcursul
activităților a prevederilor
regulamentare
– recepționar ea observațiilor referitoare
la încălcarea regulamentului și luarea
măsurilor de încadrare a execuțiilor în
prevederile regulamentare
– efectuarea execuțiilor, procedeelor tehnice și acțiunilor tacti
ce conform
prevederilor regulamentare
– utilizarea eficientă a posibilităților
oferite de prevederile regulamentare
în acțiunile de atac și de apărare
– semnalarea și sancționarea abaterilor
de la prevederile regulamentare, în
calitate de arbitru 3.2. Aplicarea constantă pe parcursul
activităților, întrecerilor și concursurilor a prevederilor
regulamentare
– exersarea constantă pe parcursul
activităților practice, a elementelor,
procedeelor și acțiunilor , în condițiile
precizate de regulamente
– aplicarea tehnicilor specifice
disciplinelor sportive studiate în
întreceri și concursuri , desfășurate
conform prevederilor regulamentare
– sesizarea abaterilor de la regulament,
personale, ale coechipierilor și ale
adversarilor
– sesizarea abaterilor de la regulament și

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 9 Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII -a Clasa a VIII -a

aprecierea sancțiunilor dictate de arbitri
în concursurile școlare și extrașcolare

3.3. Manifestarea atitudinii de
respect față de partenerii și
adversarii din întrecere
– acordarea și primirea de sprijin și
ajutor în efectuarea elementelor și
procedeelor tehnice, din partea
partenerilor
– încurajarea coechipierilor pe
parcursul desfășurării întrecerilor
– acționarea regulamentară în
relația cu adversarul în timpul
întrecerilor
– felicitarea partenerilor și a
adversarilor în situațiile de
câștigători ai întrecerilor
3.3. Evaluarea propriului
randament în activitățile sporti ve
– evaluarea eficienței acțiunilor
proprii în realizarea rezultatului
pozitiv al grupului
– evaluarea eficienței acțiunilor
proprii în realizarea rezultatului
negativ al grupului
– analiza contribuției personale la
realizarea scorului general al
întrecerii/concursului
– analiza cauzelor randamentului
scăzut al acțiunilor proprii
3.3. Manifestarea echilibrată în
situații de învingător sau învins în
întreceri și concursuri
– manifestarea neostentativă, alături de
coechipieri, a satisfacției victoriei î n
întreceri și concursuri
– suportarea demnă, alături de coechipieri, a înfrângerii în întreceri și
concursuri
– felicitarea învingătorilor în întreceri și
concursuri, inclusiv a adversarilor
3.3. Manifestarea atitudinii de fair –
play în calitate de practicant și de
spectator
– renunțarea de a continua acțiunile
tehnico- tactice în situațiile în care
adversarul este în imposibilitate de a
concura în plenitudinea forțelor
– acordarea de ajutor și sprijin unui
competitor advers în situația de
iminentă accidentare
– participarea la protocoalele de
începere și încheiere a întrecerilor , a
componenților echipelor aflate în
concurs
– aplaudarea execuțiilor deosebite ale
adversarilor

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 10 CONȚINUTURI
Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
1. Organizare a
activităților
motrice  formații de adunare în linie pe un
rând și pe două rânduri
 poziția fundamentală stând și derivatele acesteia
 alinieri în linie și în coloană
 întoarceri de pe loc
 formarea coloanei de gimnastică
 pornire și oprire din mers
 treceri dintr -o formație în alta  trecerea din coloană câte unu în
coloană câte doi, câte trei și câte patru, și revenire în formația inițială
 trecerea din linie pe un rând, în
linie pe 2 -3 rânduri și revenire în
formația inițială –––––– ––––––
2. Dezvoltare
fizică
armonioas ă
 pozițiile de bază și derivate
 exerciții libere, cu obiecte și cu
partener, de influențare selectivă
a aparatului locomotor
 exerciții corective pentru
atitudinile deficiente , segmentare
și posturale
 complexe de exerciții pentru
dezvoltare fizică armonioasă
(libere, cu obiecte portative, cu
partener , cu/fără fond muzical )
 exerciții pentru educarea actului
respirator și reglarea respirației
în efort
 instrumente și tehnici de
determinare a indicatorilor
morfologici și funcționali
 postura corectă în pozițiile de
bază și în acțiuni motrice variate
 reflexul de postură corectă
 tonicitatea și troficitatea
musculaturii:
– membrelor superioare
– toracelui
– abdomenului
– membrelor inferioare
 mobilitate și stabilitate articulară
 complexe de exerciții pentru
dezvoltare fizică armonioasă
(libere, cu obiecte portative,
cu/fără fond muzical, cu
partener)
 posturi deficiente frecvente
 determinări și înregistrări în
jurnalul personal ale indicilor
morfologici și funcționali și
comparări cu valori de referință
specifice vârstei și genului
 cunoștințe despre:
– abaterile frecvente de la
atitudinea corporală corectă  structura și parametrii exercițiilor
fizice pentru creșterea masei
musculare
 structura și parametrii exercițiilor fizice pentru diminuarea țesutului
adipos
 raportul corect dintre înălțime și
greutate, specific vârstei și
genului
 cunoștințe despre:
– factorii alimentari și tipurile de
efort care concură la creșterea
masei musculare
– factorii alimentari , vestimentari
și tipurile de efort care concură
la diminuarea țesutului adipos  procedee de determinare a
frecvenței cardiace și
respiratorii, înainte și după
desfășurarea efortului
 timpul de revenire după efort,
indicator obiectiv al capacității
funcționale
 perimetrele toracelui și
elasticitatea acestuia, factori
determinanți ai capacității de ventilație pulm onară
 cunoștințe despre:
– anatomia și fiziologia efortului
– efectele nocive ale curelor de slăbire intensivă
 cunoștințe despre regimul
echilibrat de viață (zilnic și
săptămânal)

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 11 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
– cauzele care le produc și
mijloacele de prevenire a
instalării acestora
3. Capacitate
motrică
DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE
a) de bază:
1. Mersul
– pe vârfuri
– ghemuit
– cu pas fandat
– cu pas adăugat
2. Alergarea
 pasul de alergare:
– pe direcții diferite
– cu ocoliri de obstacole
– cu schimbări de direcție
3. Săritura
 cu desprindere de pe unul și de
pe ambele picioare:
– de pe loc
– din deplasare
– pe și de pe obiecte/aparate
b) combinate:
1. Escaladarea
– prin apucare și pășire pe aparat, din mers
– prin apucare și rulare pe partea anterioară a corpului
2. Tracțiunea
– pe banca de gimnastică
– pe perechi, din stând depărtat
3. Cățărarea- coborârea
– la scara fixă
– pe plan înclinat
4. Târârea
– pe genunchi și pe coate

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE
a) de bază:
1. Mersul
– cu pas adăugat
– cu pas încrucișat
2. Alergarea
– pe perechi și în grup
– cu schimbări de direcție
– cu ocolire și trecere peste
obstacole
3.Săritura
– sărituri succesive pe loc și cu
deplasare – pe direcții diferite
(înainte, înapoi, lateral)
– peste obstacole
– la coardă
b) combinate:
1. Escaladarea
– prin apucare și pășire pe aparat, din alergare ușoară
– prin apucare și rulare pe partea anterioară a corpului, pe aparate
cu înălțimi variabile
2. Tracțiunea
– pe banca de gimnastică înclinată
– pe perechi, din poziții diferite
3. Cățărarea- coborârea
– la scara fixă
– pe plan înclinat
4. Târârea
– pe genunchi și pe coate, cu
purtare de obiect

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE
 acțiuni combinate: mers –
alergare – săritură

 acțiuni combinate: cățărare –
escaladare – tracțiune – târâre

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE
 acțiuni combinate: deprinderi
de locomoție de bază cu deprinderi de locomoție
combinate

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 12 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
DEPRINDERI DE MANIPULARE
a) de tip propulsie: lansare,
rostogolire, azvârlire; lovire cu
mâna, cu piciorul, cu diferite
obiecte (baston, rachetă, paletă
etc.)
b) de tip absorbție: prindere cu o
mână sau cu ambele

DEPRINDERI DE STABILITATE
a) de tip axial : îndoire, întindere,
răsucire, întoarcere, balansare
b) posturi statice sau dinamice:
posturi ortostatice, rostogoliri
c) starturi, fente
CALITĂȚI MOTRICE
1. Viteza
 viteza de reacție la stimuli:
– vizuali
– auditivi
– tactili
 viteza de execuție:
– în acțiuni motrice simple
 viteza de deplasare:
– pe direcție rectilinie
– cu schimbări de direcție
 viteza – în condiții de coordonare

DEPRINDERI DE MANIPULARE
a) de tip propulsie: lansare,
rostogolire, voleibolare,
ricoșare, azvârlire; lovire cu
mâna, cu piciorul, cu diferite
obiecte (racheta, paleta, crosă)
b) de tip absorbție: prindere cu o mână sau cu ambele, prindere
cu o mănușă

DEPRINDERI DE STABILITATE
a) de tip axial, specifice
disciplinelor sportive
b) posturi statice sau dinamice,
specifice disciplinelor sportive

CALITĂȚI MOTRICE
1. Viteza
 viteza de reacție:
– la diferiți stimuli
 viteza de execuție:
– a actelor și a acțiunilor motrice singulare și repetate (
viteza de
repetiție)
 viteza de deplasare:
– pe distanțe și pe direcții variate
– viteză – în condiții de coordonare
 cunoștințe despre:
– caracteristicile exercițiului pentru
dezvoltarea vitezei
– valorile medii ale indicatorilor de
viteză, corespunzătoare vârstei
și genului

DEPRINDERI DE MANIPULARE
ȘI STABILITATE
 acțiuni combinate: aruncare, prindere, transport /
împingere de
obiecte
 deprinderi de locomoție, de
manipulare și de stabilitate
exersate în parcursuri aplicative
și ștafete

CALITĂȚI MOTRICE
1. Viteza
 viteza de reacție:
– la diferiți stimuli, în relație cu
parteneri și adversari
 viteza de execuție:
– a actelor și a acțiunilor motrice singulare și repetate (
viteza de
repetiție)
– a actelor și a acțiunilor motrice
cu obiecte portative
 viteza de deplasare:
– pe distanțe și pe direcții variate
– cu manevrarea unor obiecte
 cunoștințe despre:
– caracteristicile exercițiilor pentru
dezvoltarea vitezei
– valorile medii ale indicatorilor de
viteză, corespunzătoare
vârstei/ genului
 informații cu caracter sportiv DEPRINDERI DE MANIPULARE
ȘI STABILITATE
 parcursuri aplicative și ștafete
conținând deprinderi de
locomoție, de manipulare și de
stabilitate, sub formă de
întrecere

CALITĂȚI MOTRICE
1. Viteza
 viteza de reacție și de execuție
în acțiuni motrice complexe
 viteza de deplasare pe distanțe
progresive
 viteza de deplasare în condiții
variate
 viteza de reacție, de execuție și
de deplasare în condiții de
coordonare
 viteză – în condiții de
coordonare
 viteza de deplasare în condiții
de rezistență
 informații cu caracter sportiv

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 13 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
2. Îndemânarea
(capacități coordinative )
 coordonarea acțiunii segmen-
telor față de corp
 manevrarea de obiecte:
– individual
– cu parteneri
 echilibrul:
– în poziții statice
– în deplasare pe suprafețe
înguste, situate la diferite înălțimi
– în deplasare pe suprafețe
înguste, cu purtare/ depunere/
culegere de obiecte

3. Forța
 forța dinamică segmentară
 forța dinamică segmentară în
regim de rezistență

2. Îndemânare a
(capacități coordinative )
 coordonarea acțiunilor segmen-
telor corpului și a le corpului în
întregime, în spațiu și în timp
 coordonarea acțiunilor motrice în
relația cu parteneri și cu
adversari
 mânuirea de obiecte, de pe loc ,
în condiții de ambidext ri
(manuală, podală)
 echilibru:
– mențineri, pe durate crescute
progresiv, ale pozițiilor statice (cu baze de sprijin reduse, pe sol
și pe suprafețe cu înălțimi variabile)
– deplasări în echilibru, libere și cu
purtare de obiecte, pe suprafețe înguste și înălțate, orizontale și
înclinate

3. Forța
 forța explozivă
 forța dinamică (izotonică)
segmentară
 forța dinamică segmentară în
regim de rezistență
 cunoștințe și informații despre:
– caracteristicile exercițiului pentru
dezvoltarea forței
– valorile medii ale indicatorilor de
manifestare a forței principalelor
segmente musculare, specifice
vârstei și genului

2. Îndemânarea
(capacități coordinative )
 coordonarea acțiunilor corpului
în spațiu și timp
 mânuirea de obiecte, din
deplasare, în condiții de
ambidext rie (manuală, podală)
 echilibrul:
– mențineri, pe durate crescute
progresiv, ale pozițiilor statice (cu
baze de sprijin reduse, pe sol și
pe suprafețe cu înălțimi variabile),
cu susținere de obiecte
– deplasări în echilibru, libere și cu purtare de obiecte, pe suprafețe
înguste și înălțate, orizontale și
înclinate, individual și în perechi

3. Forța
 forța explozivă
 forța în regim de rezistență
 cunoștințe despre:
– caracteristicile exercițiului pentru
dezvoltarea forței
– valorile medii ale indicatorilor de
manifestare a forței principalelor
segmente musculare, specifice
vârstei și genului
 informații cu caracter sportiv

2. Îndemânarea
(capacități coordinative )
 orientarea corpului în spațiu și
coordonarea segmentară
 îndemânare specifică probelor
și disciplinelor sportive predate
 echilibru
– mențineri ale pozițiilor statice (cu
baze de sprijin reduse progresiv ,
pe suprafețe cu înălțimi variabile), cu manevrar e de
obiecte
– deplasări în echilibru, libere și cu
manevrare de obiecte, pe
suprafețe înguste și înălțate,
orizontale și înclinate, individual
și în perechi

3. Forța
 forța dinamică segmentară
 detentă
 forța segmentară în regim de
rezistență
 forța specifică probelor și
disciplinelor sportive predate
 cunoștințe despre:
– valorile medii ale indicatorilor de manifestare a forței
principalelor grupe
musculare, specifice vârstei
și sexului
– procedee metodice de
dezvoltare a forței izotonice
 informații cu caracter sportiv

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 14 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
4. Rezistența
 rezistența cardio- respiratorie la
eforturi aerobe
 rezistența musculară locală

5. Calități motrice combinate
 conform precizărilor de la
fiecare calitate motrică 4. Rezistența
 rezistența cardio- respiratorie la
eforturi aerobe
 rezistența musculară locală
 cunoștințe d espre:
– caracteristicile exercițiului pentru
dezvoltarea rezistenței
valorile medii ale indicatorilor de manifestare a rezistenței, specifice vârstei și genului

5. Calități motrice combinate
 conform precizărilor de la fiecare calitate motrică 4. Rezistența
 rezistența cardio- respiratorie la
eforturi aerobe
 rezistența musculară locală
 rezistența cardio- respiratorie la
eforturi variabile
 rezistența musculară locală
 rezistența în regim de forță
 cunoștințe despre:
– caracteristicile exercițiului pentru
dezvoltarea rezistenței
 valorile medii ale indicatorilor de
manifestare a rezistenței, specifice vârstei și genului
 informații cu caracter sportiv
5. Calități motrice combinate
 conform precizărilor de la fiecare
calitate motrică 4. Rezistența
 rezistența cardio- respiratorie la
eforturi aerobe
 rezistența cardio- respiratorie la
eforturi mixte
 rezistența musculară locală;
 rezistența în regim de forță
 rezistența specifică probelor și disciplinelor sportive predate
 cunoștințe și informații despre
valorile medii ale indicatorilor
de manifestare a rezistenței, specifice vârstei și genului
 informații cu caracter sportiv

5. Calități motrice combinate
 conform precizărilor de la
fiecare calitate motrică
4. Discipline
sportive

ATLETISM
1. Alergări
 elemente din școala alergării
– alergare cu joc de gleznă
– alergare cu genunchii sus
– alergare cu pendularea gambelor
înainte și înapoi
 alergarea de viteză:
– pasul alergător de accelerare
– startul de jos și lansarea de la
start
 alergarea de rezistență
 pasul alergător lansat de
semifond
2. Sărituri
 elemente din școala săriturii :
– pasul săltat, pasul sărit
 săritura în lungime cu 1½ paș i în ATLETISM
1. Alergări
 elemente din școala alergării
– variante de exerciții din școala
alergării
 alergarea de viteză:
– pasul alergător lansat de viteză
– startul de jos și lansarea de la
start
 cunoștințe despre:
– startul greșit
– respectarea culoarului de
alergare
– probele de alergare de viteză în
concursurile oficiale
 alergarea de rezistență:
– startul de sus și lansarea de la start ATLETISM
1. Alergări
 elemente din școala alergării
– variante și combinații de exerciții
din școala alergării
 alergarea de viteză:
– cu start de jos , sub formă de
întrecere
– finișul
 cunoștințe despre:
– startul greșit
– respectarea culoarului de
alergare
 alergarea de rezistență:
– coordonarea respirației cu ritmul
pașilor de alergare
– alergare pe teren variat
 cunoștințe despre:
– startul greșit ATLETISM
1. Alergări
 alergare de viteză cu start de
jos pe distanțe între 10- 60 m,
sub formă de concurs
 alergarea de rezistență:
– pe distanțe între 400- 1000 m,
sub formă de concurs
 alergare pe teren variat
 alergarea cu trecere peste
obstacole:
– atacul obstacolului
– ritmul pașilor între obstacole
 cunoștințe despre:
– arbitraj, organizare și conducere în desfășurarea probelor de
alergări
– probele de alergare de fond în
concursurile oficiale

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 15 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
aer:
– elan de 3- 5 pași, bătaie liberă și
desprindere
3. Aruncări
 elemente din școala aruncării :
– aruncare tip azvârlire, cu un braț
 aruncarea mingii de oină, de pe
loc, la distanță
 cunoștințe despre:
– caracteristicile mingii de oină
– depășirea liniei de aruncare
– respectarea sectorului de
aruncare
– măsurarea lungimii aruncării
 informații cu caracter sportiv

– coordonarea respirației cu ritmul
pașilor de alergare
– alergare pe teren variat
 cunoștințe despre:
– startul greșit
– depășirea adversarului
– contactul piciorului cu solul, în
funcție de natura terenului
 informații cu caracter sportiv
2. Sărituri
 elemente din școala săriturii :
– pasul săltat , pasul sărit
 săritura în lungime cu 1½ pași în
aer:
– elan de 7- 9 pași
– bătaie în zonă precizată
– desprindere
 cunoștințe despre:
– depășirea pra gului (zonei de
bătaie/ desprindere)
– măsurarea lungimii săriturii
 săritura în înălțime cu pășire:
– elan de 5 – 7 pași
– bătaie în zonă marcată,
desprindere și aterizare
 informații cu caracter sportiv
3. Aruncări
 elemente din școala aruncării :
– aruncare tip azvârlire , cu un
braț
 aruncarea mingii de oină de pe
loc, la distanță
 cunoștințe despre:
– aruncarea reușită
– numărul de aruncări în concurs
 informații cu caracter sportiv
– depășirea adversarului
– probele de alergare de semifond
în concursurile oficiale
 informații cu caracter sportiv
2. Sărituri
 elemente din școala săriturii :
– sărituri peste obstacole joase
 săritura în lungime cu 1½ pași în
aer
– elan mediu
 cunoștințe despre:
– depășirea pragului (zonei de bătaie)
– măsurarea lungimii săriturii
 săritura în înălțime cu pășire:
– elan de 7- 9 pași
 informații cu caracter sportiv
3. Aruncări
 elemente din școala aruncării :
– aruncare tip azvârlire , cu un braț
 aruncarea mingii de oină:
– cu pas adăugat/ încrucișat
– cu elan mediu, la distanță
– elanul
– blocarea
 cunoștințe despre:
– aruncare reușită
– număr de aruncări în concurs
– măsurarea lungimii aruncării
 informații cu caracter sportiv

 informații cu caracter sportiv
2. Sărituri
 elemente din școala săriturii :
– plurisalturi
 săritura în lungime cu 1½ pași în
aer:
– etalonarea elanului
– zborul și aterizarea
 săritura în înălțime cu pășire:
– etalonarea elanului
– bătaia, desprinderea, zborul și
aterizarea
 săritura în înălțime prin alte
procedee
 cunoștințe despre arbitraj,
organizare și conducere în
desfășurarea probelor
 informații cu caracter sportiv
3. Aruncări
 elemente din școala aruncării:
 aruncări tip azvârli re, împingere
și lansa re cu o mână și cu două
mâini
 aruncarea mingii de oină cu elan, la distanță
 cunoștințe despre arbitraj,
organizare și conducere în
desfășurarea probei
 informații cu caracter sportiv

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 16 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
GIMNASTICĂ
 elemente statice:
– cumpăna pe un genunchi
– cumpăna pe un picior
– semisfoara
– podul de jos
– stând pe omoplați
– stând pe cap cu sprijin (băieți)
– sfoara (fete)
 elemente dinamice:
– rulări
– rostogolire înainte și înapoi din
ghemuit în ghemuit
– rostogolire înapoi din ghemuit
în depărtat
– răsturnare laterală (roata
laterală)
 variante de legare a
elementelor acrobatice însușite

GIMNASTICĂ
 elemente statice:
– cumpăna laterală
– podul de sus – fete
– stând pe cap – băieți
– stând pe mâini
 elemente dinamice:
– rulări
– rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat și înapoi din depărtat în
ghemuit
– rostogolire înainte din ghemuit în depărtat
– răsturnare laterală (roata laterală)
 elemente și combinații gimnice
 combinații acrobatice și gimnice
(cuprinzând elementele însușite)
 variante de linii acrobatice
(cuprinzând elementele însușite)
 cunoștințe despre criteriile de
apreciere a execuțiilor
 informații cu caracter sportiv

GIMNASTICĂ
 elemente statice:
– podul de sus – fete
– stând pe cap – băieți
– semisfoara
– cumpene (variante)
– stând pe mâini – rostogolire
– sfoara (fete)
 elemente dinamice:
– rostogolire înainte variante)
– răsturnare laterală cu întoarcere
(variante)
 variante de linii acrobatice
(cuprinzând elementele însușite)
 cunoștințe despre criteriile de
apreciere a execuțiilor
 informații cu caracter sportiv

GIMNASTICĂ
 elemente statice și dinamice:
– înlănțuiri de elemente însușite în
clasele anterioare, în linii
acrobatice
 variante de exerciți i la sol, cu
elemente liber alese
 informații cu caracter sportiv

SĂRITURI LA APARATE
 săritură în sprijin ghemuit pe
lada de gimnastică, așezată
transversal, urmată de coborâre
prin săritură dreaptă
 cunoștințe despre: criterii de
evaluare a unei sărituri
 informații cu caracter sportiv SĂRITURI LA APARATE
 săritură, în sprijin ghemuit, pe
capătul apropiat al lăzii, așezată
longitudinal, urmată de
rostogolire în ghemuit
 cunoștințe despre criteriile de
apreciere a unei sărituri
 informații cu caracter sportiv SĂRITURI LA APARATE
 săritură cu rostogolire, în
ghemuit, pe lada de gimnastică
așezată longitudinal săritura în
sprijin depărtat peste capră
 cunoștințe despre criteriile de
apreciere a săriturilor
 informații cu caracter sportiv SĂRITURI LA APARATE
 săritură cu rostogolire, cu
picioarele întinse și apropiate,
pe lada de gimnastică, așezată
longitudinal
 săritura în sprijin depărtat peste
capră
 cunoștințe despre arbitraj, organizare și conducere, în desfășurarea concursurilor de
gimnastică
 informații cu caracter s portiv

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 17 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
JOCURI SPORTIVE
1. BASCHET
Anul I de instruire
 prinderea, ținerea, protecția și
pasarea mingii cu două
mâini de la piept, de pe loc
și urmată de deplasare
 oprirea într -un timp
 driblingul
 aruncarea la coș de pe loc , cu
una/două mâini
 pivotarea
 poziția fundamentală în apărare
 deplasările cu pași adăugați
 lucrul de brațe și jocul de
picioare
 demarcajul
 marcajul
 depășirea
 apărare „om la om” în aproprierea coșului propriu
 așezare în atac „în potcoavă”
 acțiunea tactică „dă și du- te”
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc:
fault, pași, dublu dribling
 informații cu caracter sportiv

2. FOTBAL
Anul I de instruire
 lovirea mingii cu interiorul labei
piciorului, de pe loc și din
deplasare
 șutul la poartă, de pe loc și din
deplasare
 preluarea mingii cu interiorul
piciorului JOCURI SPORTIVE
1. BASCHET
Anul I de instruire
 prinderea, ținerea, protecția și
pasarea mingii cu două mâini
de la piept, de pe loc și urmată
de deplasare
 oprirea într -un timp
 driblingul
 aruncarea la coș cu una/două mâini de pe loc
 pivotarea
 poziția fundamentală în apărare
 deplasările cu pași adăugați
 lucrul de brațe și jocul de picioare
 demarcajul
 marcajul
 depășirea
 apărare „om la om” în aproprierea coșului propriu
 așezare în atac „în potcoavă”
 acțiunea tactică „dă și du- te”
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de
joc: fault, pași, dublu dribling
 informații cu caracter sportiv
Anul II de instruire
 prinderea, ținerea, protecția și
pasarea mingii cu două mâini de la piept, de pe loc și din
deplasare
 oprirea în doi timpi
 pivotarea liberă și în relație cu
un adversar
 structuri de deplasări specifice în
pozițiile fundamentale, în JOCURI SPORTIVE
1. BASCHET
Anul II de instruire
 prinderea, ținerea, protecția și pasarea mingii cu două mâini de
la piept, de pe loc și urmată de
din deplasare
 pivotarea liberă și în relație cu
un adversar
 structuri de deplasări specifice în
pozițiile fundamentale, în
apărare și în atac
 aruncarea la coș din dribling
 marcajul adversarului cu și fără
minge
 demarcajul
 pătrunderea
 depășirea
 acțiunea tactică „dă și du- te”
 sistemul de apărare „om la om”
în jumătatea proprie de teren
 acțiuni tactice specifice așezării
în atac cu un jucător pivot
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc:
teren, durata atacului
 informații cu caracter sportiv

2. FOTBAL
Anul II de instruire
 lovirea mingii cu șiretul plin, cu
șiretul interior și cu șiretul
exterior
 conducerea mingii în relație cu
un adversar
 lovirea mingii cu capul, de pe loc
și din deplasare JOCURI SPORTIVE
1. BASCHET
Anul III de instruire
 acțiuni tehnico- tactice specifice
sistemului de atac cunoscut
 acțiuni tehnico- tactice specifice
sistemului de apărare cunoscut
 variante de joc cu temă, de joc cu efectiv redus, pe teren redus
 integrarea acțiunilor tehnico-
tactice în jocul bilateral, în
condiții regulamentare
 cunoștințe despre arbitraj, organizare și conducere a
jocului de baschet
 informații cu caracter sportiv

2. FOTBAL
Anul III de instruire
 acțiuni tehnico- tactice specifice
sistemului de atac cunoscut
 acțiuni tehnico- tactice specifice
sistemului de apărare cunoscut
 variante de joc cu temă, de joc
cu efectiv redus, pe teren redus
 integrarea acțiunilor tehnico-
tactice în jocul bilateral, în
condiții regulamentare
 cunoștințe despre arbitraj,
organizare și conducere a
jocului de fotbal
 informații cu caracter sportiv

3. HANDBAL
Anul III de instruire

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 18 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
 conducerea mingii
 repunerea mingii în joc de la
margine
 deposedarea adversarului de
minge din față
 procedee tehnice specifice
portarului
 sistemul de joc 1- 3-2
 marcajul și demarcajul
 depășirea
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile jocului
de fotbal pe teren redus: henț,
fault, repunere din lateral
 informații cu caracter sportiv

3. HANDBAL
Anul I de instruire
 pasa azvârlită cu o mână de
deasupra umărului: de pe loc și din deplasare
 prinderea cu două mâini, de pe
loc și din deplasare
 driblingul simplu
 aruncarea la poartă de pe loc
 aruncarea la poartă cu pași
 adăugați
 aruncarea la poartă din
 alergare
 poziția fundamentală
 procedee tehnice specifice
 portarului
 repunerea mi ngii în joc de către
portar
 depășirea
 replierea
 marcajul adversarului aflat în
posesia mingii și demarcajul apărare și în atac
 aruncarea la coș din dribling
 marcajul adversarului cu și fără minge
 demarcajul
 pătrunderea
 depășirea
 acțiunea tactică colectivă „dă și
du-te”
 sistemul de apărare „om la om” în jumătatea proprie de teren
 acțiuni tactice specifice așezării
în atac
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc:
teren, durata atacului
 informații cu caracter sportiv

2. FOTBAL
Anul I de instruire
 lovire a mingii cu interiorul
piciorului de pe loc și din
deplasare
 șutul la poartă, de pe loc și din deplasare
 preluarea mingii cu interiorul
labei piciorului
 conducerea mingii
 repunerea mingii în joc de la
margine
 lovirea mingii cu capul, de pe
loc
 deposedarea adversarului de
minge din față
 procedee tehnice specifice
portarului
 sistemul de joc 1- 3-2
 marcajul și demarcajul  preluarea mingii cu piciorul și cu
pieptul
 repunerea mingii în joc de la
colțul terenului (corner)
 marcajul adversaru lui cu minge
și fără minge
 demarcajul
 pătrunderea
 acțiunea tactică colectivă „un-
doi”
 intercepția
 procedee tehnice specifice
portarului
 apărarea „om la om” cu
respectarea zonelor specifice
posturilor
 variante de joc cu temă
 cunoștințe și informații privind
regulile de joc: corner,
schimbarea de jucători, loviturile
de penalizare
 informații cu caracter sportiv

3. HANDBAL
Anul II de instruire
 pasa azvârlită cu o mână de deasupra umărului, de pe loc și din deplasare, pe direcții diferite
 driblingul multiplu
 aruncarea la poartă de la 7 m
 aruncarea la poartă cu pași
încrucișați
 aruncarea la poartă din alergare
 aruncare la poartă din săritură
 deplasări specifice în poziție
fundamentală în atac și în apărare
 blocarea mingilor aruncate spre  acțiuni tehnico -tactice specifice
sistemului de atac cunoscut
 acțiuni tehnico- tactice specifice
sistemului de apărare cunoscut
 variante de joc cu temă, de joc
cu efectiv redus, pe teren redus
 integrarea acțiunilor tehnico-
tactice în jocul bilateral, în
condiții regulamentare
 cunoștințe despre arbitraj,
organizare și conducere a
jocului de handbal
 informații cu caracter sportiv
4. OINĂ
Anul III de instruire
 ținerea și protejarea mingii de
oină cu o mână și cu două
mâini
 prinderea mingii de oină de pe
loc,din săritură,din mers și
alergare
 aruncarea mingii de oină
pentru lovirea la baston,pentru
pasare și pentru „țintire"
 pasarea mingii de oină de
deasupra umărului, de
deasupra capului,din articulația
cotului, din balans
 servirea mingii de oină în
picioare cu trunchiul puțin aplecat înainte, în picioare cu genunchii îndo iți (din ghemuit)
 bătaia mingii cu bastonul
 prinsul la mijloc
 țintirea adversarului când se
găsește în careu, triunghi, prins la mijloc pe loc sau în alergare

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 19 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
 intercepția
 sistemul de atac în semicerc
 așezarea în apărare în sistemul
6:0
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc: pași, fault, dublu dribling
 informații cu caracter sportiv

4. OINĂ
Anul I de instruire
 ținerea și protejarea mingii de
oină cu o mână și cu două
mâini
 prinderea mingii de oină de pe
loc,din săritură,din mers și alergare
 aruncarea mingii de oină pentru lovirea la baston,pentru pasare și pentru „țintire"
 pasarea mingii de oină de deasupra umărului, de deasupra capului
 servirea mingii de oină în
picioare cu trunchiul puțin
aplecat înainte
 bătaia mingii cu bastonul
 țintirea adversarului când se
găsește în careu sau triunghi
pe loc sau în alergare
 alergarea prin culoare
 blocarea (oprirea mingii)
 apărarea individuală
 intrarea în joc
 așezarea pe posturi
 cunoștințe privind regulamentul
de joc  depășirea
 intercepția
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile jocului de fotbal pe teren redus:
henț, fault, repunere din lateral
 informații cu caracter sportiv

Anul II de instruire
 lovirea mingii cu șiretul plin, cu
șiretul interior
 lovirea mingii cu șiretul exterior
 conducerea mingii în relație cu un adversar
 lovirea mingii cu capul, de pe loc
 lovirea mingii cu capul, din
deplasare
 preluarea mingii cu piciorul
 repunerea mingii în joc de la
colțul terenului (corner)
 deposedarea adversarului din
față și din lateral
 marcajul adversarului cu minge și fără minge și demarcajul
 pătrunderea
 acțiunea tactică colectivă „un-doi”
 intercepția
 procedee tehnice specifice
portarului
 apărarea „om la om” cu
respectarea zonelor specifice
posturilor
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc:
corner, schimbarea de jucători,
loviturile de penalizare
 informații cu caracter sportiv poartă
 marcajul adversarului cu și fără
minge
 demarcajul
 pătrunderea
 depășirea
 repunerea mingii în joc de către portar
 intercepția
 procedee tehnice specifice
portarului
 sistemul de atac cu un pivot
 contraatacul direct
 contraatacul cu intermediar
 acțiuni tactice în sistemul de
apărare 6:0
 variante de joc cu temă
 cunoștințe și informații privind
regulile de joc: apărarea în
semicerc, călcarea semicercului
în atac, picior
 informații cu caracter sportiv

4. OINĂ
Anul II de instruire
 ținerea și protejarea mingii de
oină cu o mână ș i cu două mâini
 prinderea mingii de oină de pe
loc, din săritură, din mers și
alergare
 aruncarea mingii de oină pentru lovirea la baston, pentru pasare
și pentru „țintire"
 pasarea mingii de oină de deasupra umărului, de deasupra
capului, din articulația cotului
 servirea mingii de oină în
picioare cu trunchiul puțin  alergarea și oprirea prin
culoare
 blocarea (oprirea mingii)
 apărarea individuală
 intrarea în joc
 așezarea pe posturi
 acțiuni de joc în teren: prinderea și pasarea mingii în
triunghi și pătrat „țintirea"
adversarului
 integrarea acțiunilor tehnico-
tactice în jocul bilateral
 cunoștințe despre arbitraj,
organizare și conducere a
jocului de oină
 cunoștințe privind regulamentul
de joc

5. RUGBY -TAG
Anul III de instruire
 pase încrucișate și sărite
 pasa cu demi tur
 pasa peste umăr și pasa cârlig
 pasa pe la spate
 schimbarea de direcție cu pas sărit
 fenta
 pivotarea
 poziții fundamentale în atac și
în apărare
 schimbarea de direcție cu pas încrucișat
 schimbarea de direcție cu pas
adăugat
 intercepția
 închiderea unghiului de apărare
 acțiuni tehnico- tactice colective

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 20 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
5. RUGBY -TAG
Anul I de instruire
 purtarea balonului cu o mână și
cu două mâini
 prinderea balonului cu două
mâini, de pe loc și din
deplasare
 culegerea balonului de pe sol
 pasa de pe loc și din alergare
 schimbarea de direcție
 fenta
 cunoașterea și acomodarea cu
centura de rugby -tag
 poziția fundamentală în aparare
 manevrarea și smulgerea
centurii de tag
 procedee tehnice de finalizare
 procedee tehnice de
pătrundere
 acțiuni tactice de depășire
 acțiuni tactice colective și
individuale ce vor cuprinde
procedeele tehnice învățate
 variante de joc cu temă
 cunoștințe și informații privind
regulile de joc

6. VOLEI
Anul I de instruire
 pasa cu două mâini de sus,
precedată de deplasare și oprire
cu fața spre direc ția de
transmitere a mingi i
 organizarea celor trei lovituri
 variante de joc cu temă: 3×3 cu
trecerea mingi i peste fileu cu
două mâini de sus precedat ă de
deplasare, cu dou ă mâini de sus 3. HANDBAL
Anul I de instruire
 pasa azvârlită cu o mână de
deasupra umărului: de pe loc și din deplasare
 prinderea cu două mâini, de pe loc și din deplasare
 driblingul simplu
 aruncarea la poartă de pe loc
 aruncarea la poartă cu pași adăugați
 poziția fundamentală
 procedee tehnice specifice
portarului
 repunerea mingii în joc de către portar
 depășirea
 replierea
 marcajul adversarului aflat în
posesia mingii și demarcajul
 intercepția
 sistemul de atac în semicerc
 așezarea în apărare în sistemul
6:0
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de
joc: pași, fault, dublu dribling
 informații cu caracter sportiv

Anul II de instruire
 pasa cu o mână de la umăr, de pe loc și din deplasare, pe
direcții diferite
 driblingul multiplu
 aruncarea la poartă de la 7 m
 aruncarea la poartă cu pași
încrucișați
 aruncarea la poartă din alergare aplecat înainte, în picioare cu
genunchii îndoiți (din ghemuit)
 bătaia mingii cu bastonul
 țintirea adversarului când se
găsește în careu sau triunghi pe
loc sau în alergare
 alergarea prin cul oare
 blocarea (oprirea mingii)
 apărarea individuală
 intrarea în joc
 așezarea pe posturi
 acțiuni de joc în teren: prinderea
și pasarea mingii în triunghi și pătrat „țintirea" adversarului
 cunoștințe privind regulamentul
de joc

5. RUGBY -TAG
Anul II de instruire
 purtarea balonului cu o mână și
cu două mâini din alergare
 prinderea balonului cu două
mâini, de pe loc și din deplasare
 culegerea balonului de pe sol
din alergare
 pasa de pe loc și din alergare
 pasa încrucișată
 pasa sărită
 pasa cu demi tur
 pasa peste umăr
 pasa c ârlig
 schimbarea de direcție
 fenta
 pivotare
 poziția colectivă și individuală
fundamentală în aparare
 smulgerea centurii de rugby -tag și individuale, ofensive și
defensive: sărite și sărite –
redublate; om la om; redubl ate
 acțiuni tactice colective și
individuale ce vor cuprinde
procedeele tehnice învățate

6. VOLEI
Anul III de instruire
 acțiuni tehnico- tactice specifice
sistemului de joc cunoscut
 variante de joc cu temă, de joc cu efectiv redus, pe teren redus
 integrarea acțiunilor tehnico-
tactice în jocul bilateral, în
condiții regulamentare
 cunoștințe despre arbitraj,
organizare și conducere a
jocului de volei
 informații cu caracter sportiv

7.*TORBALL
Anul III de instruire
 lovitura de atac din poziție fundamentală
 lovitura de atac paralel cu linia
de margine
 lovitura de atac din deplasare, pe centru și pe diagonală
 lovitura de pedeapsă cu deplasare stânga- dreapta și
atac paralel cu linia de
margine
 apărare prin plonjon cu brațele pe direcția mingii, spre propria
poartă
 apărare cu plonjonul centrului
cu brațele spre direcția mingii,

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 21 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
din s ăritură , prin plasare cu o
mână
 serviciul de jos din față
 preluarea serviciului de jos din
față (cu două mâini de sus)
 model de joc cu efectiv redus
(4×4)
 cunoștinte privind acț iunile
tactice cole ctive (dispozitive,
modalități ș i reguli de ac ționare)
specifice modelului de joc 4×4 (la
efectuarea servici ului, la primirea
serviciului, î n apărare ș i în atac)
 preluarea cu dou ă mâini de jos
 cunostințe privind regulile de joc:
atingerea fileului, lovire dublă,
minge ținută
 informații cu caracter sportiv

7.* TORBAL L
Anul I de instruire
 poziția fundamentală
 prinderea și pasarea mingii
 aruncarea la poartă
 orientare în spațiul de apărare
 așezarea în apărare
 joc bilateral, cu aplicarea
regulilor învățate

8. * GOALBAL L
Anul I de instruire
 poziția fundamentală
 prinderea și pasarea mingii
 aruncarea la poartă
 orientare în spațiul de apărare
 așezarea în apărare
 joc bilateral, cu aplicarea
regulilor învățate  aruncare la poartă din săritură
 deplasări specifice în poziție
fundamentală în atac și în
apărare
 blocarea mingilor aruncate spre
poartă
 marcajul adversarului cu și fără
minge și demarcajul
 pătrunderea
 depășirea
 repunerea mingii în joc de către
portar
 intercepția
 procedee tehnice specifice
portarului
 sistemul de atac cu un pivot
 contraatacul direct
 contraatacul cu intermediar
 acțiuni tactice în sistemul de
apărare 6:0
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc:
apărarea în semicerc, călcarea semicercului în atac, picior
 informații cu caracter sportiv

4. OINĂ
Anul I de instruire
 ținerea și protejarea mingii de
oină cu o mână și cu două mâini
 prinderea mingii de oină de pe
loc,din săritură,din mers și
alergare
 aruncarea mingii de oină pentru
lovirea la baston,pentru pasare
și pentru „țintire"
 pasarea mingii de oină de
deasupra umărului, de deasupra din alergare
 procedee tehnice de finalizare
 procedee actice de pătrundere
 acțiuni tactice de depășire
 intercepția
 închiderea unghiului de aparare
 diferite sisteme de joc: în trepte;
om la om și glisant (apărare)
 variante de joc cu temă
 acțiuni tactice colective și
individuale ce vor cuprinde
procedeele tehnice învățate
 cunoștințe privind regulile de joc

6. VOLEI
Anul II de instruire
 serviciul de sus din față
 preluarea serviciului de sus din
față
 ridicarea î nainte
 atacul pe direc ția elanului
 model de joc 6×6 făr ă
specializare pe zone și
pe posturi, cu ridic ător în zona 3
 cunoș tinte privind ac țiunile
tactice colective (dispozitive,
modalit ăți și reguli de ac ționare
în cadrul acestora) specifice
modelului de joc 6×6 cu ridică tor
în zona 3, la efectuarea
servici ului, la primirea serviciului,
în atac ș i în apă rare
 ridicarea î nainte din zona 3 spre
zona 4
 ridicarea î nainte din zona 3 spre
zona 2
 atacul pe direc ția elanului din
zona 2 ceilalți doi jucători cu picioarele
în aceeași direcție
 plasamentul jucătorilor rămași
în teren, la eliminarea
jucătorului care a produs greșeala personală (torball)
 joc bil ateral, cu aplicarea
regulilor învățate
 cunoștințe privind regulile de
joc
8. * GOALBALL
Anul III de instruire
 lovitura de atac din poziție fundamentală
 lovitura de atac paralel cu linia de margine
 lovitura de atac din deplasare,
pe centru și pe diagonală
 lovitura de pedeapsă cu deplasare stânga- dreapta și
atac paralel cu linia de margine
 apărare prin plonjon cu brațele
pe direcția mingii, spre propria
poartă
 apărare cu plonjonul centrului cu brațele spre direcția mingii, ceilalți doi jucători cu picioarele
în aceeași direcție
 plasamentul jucătorilor rămași în
teren, la eliminarea jucătorului
care a produs greșeala
personală (goalbal)
 joc bilateral, cu aplicarea
regulilor învățate

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 22 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
DISCIPLINE SPORTIVE
ALTERNATIVE
 BADMINTON
 CICLOTURISM
 DANS SPORTIV
 GIMNASTICĂ RITMICĂ
 ÎNOT
 KORFBALL
 ORIENTARE SPORTIVĂ
 PATINAJ PE GHEAȚĂ/PATINAJ
CU ROLE
 SANIE (obișnuită sau de
concurs)
 SCHI ALPIN
 SCHI FOND
 SPORT AEROBIC
 ȘAH
 TENIS DE MASĂ
 TRÂNTĂ
 capului
 servirea mingii de oină în
picioare cu trunchiul puțin
aplecat înainte
 bătaia mingii cu bastonul
 țintirea adversarului când se
găsește în careu sau triunghi pe
loc sau în alergare
 alergarea prin culoare
 blocarea (oprirea mingii)
 apărarea individuală
 intrarea în joc
 așezarea pe posturi
 cunoștințe privind regulamentul
de joc
Anul II de instruire
 ținerea și protejarea mingii de
oină cu o mână și cu două
mâini
 prinderea mingii de oină de pe
loc, din săritură, din mers și
alergare
 aruncarea mingii de oină pentru
lovire a la baston, pentru pasare
și pentru „țintire"
 pasarea mingii de oină de deasupra umărului, de deasupra capului, din articulația
cotului
 servirea mingii de oină în
picioare cu trunchiul puțin
aplecat înainte, în picioare cu
genunchii îndoiți (din ghemuit)
 bătaia mingii cu bastonul
 țintirea adversarului când se
găsește în careu sau triunghi
pe loc sau în alergare  noțiuni privind organizarea
atacului î n condi ții specifice celor
două structuri de j oc (după
preluarea serviciului ș i dup ă
preluarea atacului)
 cunoștințe privind regulile de joc:
rotația jucătorilor, acordarea
punctului, greșeli la serviciu,
greșeli la fileu
 informații cu caracter sportiv

7. * TORBALL
Anul II de instruire
 prinderea și pasarea mingii
 aruncarea la poartă de pe loc
 aruncarea la poartă din
deplasare, 3- 5 pași
 lovitura de pedeapsă cu
deplasare stânga sau dreapta și atac pe diagonală
 plonjonul spre stânga – dreapta
cu mâinile în aceeași direcție
 joc bilateral, cu aplicarea regulilor
învățate
 informații privind regulile de joc

8. * GOALBALL
Anul II de instruire
 prinderea și pasarea mingii
 aruncarea la poartă de pe loc
 aruncarea la poartă din
deplasare, 3- 5 pași
 lovitura de pedeapsă cu deplasare stânga sau dreapta și
atac pe diagonală
 plonjonul spre stânga – dreapta
cu mâinile în aceeași direcție DISCIPLINE SPORTIVE
ALTERNATIVE
 BADMINTON
 CICLOTURISM
 DANS SPORTIV
 GIMNASTICĂ RITMICĂ
 ÎNOT
 KORFBALL
 ORIENTARE SPORTIVĂ
 PATINAJ PE GHEAȚĂ/
PATINAJ CU ROLE
 SANIE (obișnuită sau de
concurs)
 SCHI ALPIN
 SCHI FOND
 SPORT AEROBIC
 ȘAH
 TENIS DE MASĂ
 TRÂNTĂ

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 23 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
 alergarea prin culoare
 blocarea (oprirea mingii)
 apărarea individuală
 intrarea în joc
 așezarea pe posturi
 acțiuni de joc în teren:
prinderea și pasarea mingii în
triunghi și pătrat „țintirea"
adversarului
 cunoștințe privind regulamentul de joc
5. RUGBY -TAG
Anul I de instruire
 purtarea balonului cu o mână și
cu două mâini
 prinderea balonului cu două
mâini, de pe loc și din deplasare
 culegerea balonului de pe sol
 pasa de pe loc și din alergare
 schimbarea de direcție
 fenta
 cunoașterea și acomodarea cu
centura de rugby -tag
 poziția fundamentală în aparare
 manevrarea și smulgerea centurii de tag
 procedee tehnice de finalizare
 procedee tactice de pătrundere
 acțiuni tactice de depășire
 acțiuni tactice colective și
individuale ce vor cuprinde
procedeele tehnice învățate
 variante de joc cu temă
 cunoștințe privind regulile de joc
Anul II de instruire
 purtarea balonului cu o mână și  joc bilateral, c u aplicarea regulilor
învățate
 cunoștințe privind regulile de joc

DISCIPLINE SPORTIVE
ALTERNATIVE
 BADMINTON
 CICLOTURISM
 DANS SPORTIV
 GIMNASTICĂ RITMICĂ
 ÎNOT
 KORFBALL
 ORIENTARE SPORTIVĂ
 PATINAJ PE GHEAȚĂ/
PATINAJ CU ROLE
 SANIE (obișnuită sau de
concurs)
 SCHI ALPIN
 SCHI FOND
 SPORT AEROBIC
 ȘAH
 TENIS DE MASĂ
 TRÂNTĂ

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 24 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
cu două mâini din alergare
 prinderea balonului cu două
mâini, de pe loc și din deplasare
 culegerea balonului de pe sol
din alergare
 pasa de pe loc și din alergare
 pasa încrucișată
 pasa sărită
 pasa cu demi tur
 pasa peste umăr
 pasa c ârlig
 schimbarea de direcție
 fenta
 pivotare
 poziția colectivă și individuală fundamentală în aparare
 smulgerea centurii de rugby -tag
din alergare
 procedee tactice de finalizare
 procedee tactice de pătrundere
 acțiuni tehnice de depășire
 intercepția
 închiderea ung hiului de aparare
 diferite sisteme de joc: în trepte; om la om și glisant (apărare)
 variante de joc cu temă
 acțiuni tactice colective și
individuale ce vor cuprinde
procedeele tehnice învățate
 cunoștințe privind regulile de joc
 informații cu caracter sportiv

6. VOLEI
Anul I de instruire
 pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare și oprire
cu fa ța spre direc ția de

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 25 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
transmitere a mingi i
 organizarea celor trei lovituri
 variante de joc cu temă: 3×3 cu
trecerea mingi i peste fileu cu
două mâini de sus precedat ă de
deplasare, cu două mâini de sus
din s ăritură, prin plasare cu o
mână
 serviciul de jos din față
 preluarea serviciului de jos din față (cu două mâini de sus)

 model de joc cu efectiv redus
(4×4)
 cunoștinte privind acț iunile
tactice cole ctive (dispozitive,
modalități ș i reguli de ac ționare)
specifice modelului de joc 4×4 (la
efectuarea servici ului, la primirea
serviciului, î n apărare ș i în atac)
 preluarea cu dou ă mâini de jos
 cunostințe privind regulile de joc:
atingerea fileului, lovire dublă, minge ținută
 informații cu caracter sportiv
Anul II de instruire
 serviciul de sus din față
 preluarea serviciului de sus din
față
 ridicarea î nainte
 atacul pe direc ția elanului
 model de joc 6×6 făr ă
specializare pe zone și
pe posturi, cu ridic ător în zona 3
 cunoș tinte privind ac țiunile
tactice colective (dispozitive,
modalit ăți și reguli de ac ționare
în cadrul acestora) specifice

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 26 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
modelului de joc 6×6 cu ridică tor
în zona 3, la efectuarea
servici ului, la primirea serviciului,
în atac ș i în apă rare
 ridicarea î nainte din zona 3 spre
zona 4
 ridicarea î nainte din zona 3 spre
zona 2
 atacul pe direc ția elanului din
zona 2
 noțiuni privind organizarea
atacului î n condi ții specifice celor
două structuri de joc (după
preluarea serviciului ș i dup ă
preluarea atacului)
 cunoștințe privind regulile de joc:
rotația jucătorilor, acordarea
punctului, greșeli la serviciu,
greșeli la fileu
 informații cu caracter sportiv
7. * TORBAL L
Anul I de instruire
 prinderea și pasarea mingii
 aruncarea direcționată la poartă (pe centru, pe diagonală)
 lovitura de pedeapsă
 orientare pentru așezarea corectă în spațiul de apărare
 dispunerea în apărare
 joc bilateral, cu aplicarea
regulilor învățate
 cunoștințe privind regulile de joc
8. * GOALBAL L
Anul I de instruire
 prinderea și pasarea mingii
 aruncarea direcționată la poartă

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 27 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
(pe centru, pe diagonală)
 lovitura de pedeapsă
 orientare pentru așezarea
corectă în spațiul de apărare
 dispunerea în apărare
 joc bilateral, cu aplicarea
regulilor învățate
 cunoștințe privind regulile de joc
DISCIPLINE SPORTIVE
ALTERNATIVE
 BADMINTON
 CICLOTURISM
 DANS SPORTIV
 GIMNASTICĂ RITMICĂ
 ÎNOT
 KORFBALL
 ORIENTARE SPORTIVĂ
 PATINAJ PE GHEAȚĂ/PATINAJ
CU ROLE
 SANIE (obișnuită sau de
concurs)
 SCHI ALPIN
 SCHI FOND
 SPORT AEROBIC
 ȘAH
 TENIS DE MASĂ
 TRÂNTĂ
5. Igienă și
protecție
individuală  exerciții și reguli pentru pregă –
tirea organismului pentru efort
 exerciții și reguli pentru
refacerea organismului după
efort
 regulile de igienă individuală și
colectivă
 semnele deteriorării igienei
individuale și colective
 măsurile de menținere a igienei
individuale și colective  tehnici de reechilibrare
 modalități de atenuare a șocurilor
 măsuri de menținere a igienei
individual e și colective
 tehnicile de acordare reciprocă a
ajutorului/ sprijinului în execuții
 cunoștințe despre:
– importanța pregătirii
organismului pentru efort
– importanța respirației, cu  caracteristicile echipamentului
adecvat diferitelor condiții de lucru
 conținutul și valoarea pregătirii
organismul ui pentru ef ort
 relațiile dintre efort și pauzele
de revenire
 mijloace de autoprotecție în
timpul desfășurării întrecerilor și
concursurilor
 cunoștințe d espre rolul  caracteristicile echipamentului
adecvat desfășurării activităților fizice
 modalități de verificare a
funcționalității aparaturii și
materialelor didactice folosite în
activitățile de educație fizică și
sport
 procedee de asigurare a
condițiilor igienice specifice
activităților de educație fizică și

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 28 Domenii de
conținut Elemente de conținut
Clasa a V -a Clasa a VI -a Clasa a VII-a Clasa a VIII -a
 măsurile de i gienizare a spațiilor,
instalațiilor și aparatelor utilizate
 tehnicile de acordare reciprocă
a ajutorului/sprijinului în
execuțiile actelor motrice cu un
grad crescut de dificultate caracter de refacere
respirației în efort și măsurile
eficiente de igienă individuală în
lecțiile de educație fizică și sport ,
întreceri, concursuri și după încheierea acestora sport
 criteriile echitabile de constituire a grupelor/ echipelor în ved erea
participării la întreceri/ concursuri
 cunoștințe despre acordarea
primului ajutor în cazul
accidentelor
6.Comporta men-
te și atitudini  rolurile care se atribuie elevilor
în lecțiile de educație fizică și
sport
 comportament ele specifice
întrecerilor sportive
 relațiile dintre componenții unei
grupe/ echipe, în cadrul
activităților de educație fizică și
sport
 stările și reacțiile emoționale survenite în întreceri sportive
 atitudini și comportamente acceptate în activități sportive
competiționale
 obiectivitatea în aprecierea
valorii partenerilor și adversarilor
 forme de încurajare a
coechipierilor și de felicitare a adversarilor  asumarea responsabilită ților
specifice în lecțiile de educație fizică și sport ș i î n î ntreceri/
concursuri
 asumarea responsab ilității în
îndeplinirea rolurilor specifice
activităților de educație fizică și sport
 comportamentele integrate în
noțiunea de fair -play
 disponibilități de prevenire/
aplanare/ rezolvare a situațiilor conflictuale  conducere a, subordonare a și
colaborarea în activități practice
 evitarea situațiilor „conflictuale”
care pot interveni în activitățile practice
 intervenție pentru aplanarea/
rezolvare a situațiilor conflictuale
 comportamentele integrate în
noțiunea de fair -play
 exemple deosebite de
compor tamente în spiritul fair –
play – ului  asumarea atribuțiilor rolurilor de
conducere îndeplinite de elevi
 manifestarea spiritului de
autoorganizare și
autoconducere în activități le
practice
 aplicarea soluții lor de aplanare/
rezolvare a situațiilor conflictuale
care pot interveni pe parcursul
desfășurării întrecerilor/ concursurilor
 obiectivitatea evalu ării
rezultatelor obținute în exersare
și în întreceri/ concursuri
 inițiativă în organizarea și
desfășurarea întreceri lor și
concursuri lor individuale sau pe
echipe, între elevi
 cunoștințe despre:
– fair-play și formele sale de
manifestare
– olimpism

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 29
SUGESTII METODOLOGICE

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității
educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei Educație fizică și
sport să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul
diferențiat, coerență și abordări inter – și transdisciplinare.
Actuala programă școlară valorifică exemplele de activități de învățare din programele
anterioare, oferind astfel cadrelor didactice un sprijin concret în elaborarea strategiilor de predare care să permită trecerea reală de la centrarea procesului de instr uire pe conținuturi, la centrarea pe
experiențe de învățare.
Strategii didactice
Ținând seama de particularitățile elevilor , profesorii vor folosi demersuri care să facă accesibil
și atractiv conținutul lecției de educație fizică. Întrecerea devine princ ipala formă de organizare,
adaptată capacităților motrice și psihice ale elevilor.
La începutul anului școlar se va urmări organizarea claselor și a grupelor de lucru în spiritul
educației incluzive. Se va pune accentul pe lucrul în perechi și în grup, favorizând integrarea,
ajutorarea și încurajarea reciprocă.
Se va asigura utilizarea unei cantități suficiente de materiale didactice (mingi, cercuri, copete,
jaloane, dispozitive, instalații, sisteme de protecție etc.) care să asigure un volum de exersare crescut,
cât și protecția elevilor, înlăturându- se orice posibilitate de a se produce accidente.
„Elementele de conținut ale organizării activităților motrice” , „Elementele de conținut ale
dezvoltării fizice armonioase” se pot constitui ca teme de lecție doar în primele 3- 4 săptămâni ale
semestrului I. În celelalte lecții aceste conținuturi se exersează în verigile /secvențele de instruire
constante ale lecți ei de educație fizică și sport, respectiv: „ Organizarea colectivului de elevi” ,
„Pregăt irea organismului pentru efort” , „Influențarea selectivă a aparatului locomotor” și „ Revenirea
organismului după efort” .
Domeniile „Igiena și protecția indiv iduală” și „Comportamente și atitudini ” vor fi abordate în
fiecare lecție, prin intermediul tuturor verigilor lecțiilor, fără a se constitui ca teme de lecție de sine
stătătoare.
Temele lecțiilor, în număr de două, maxim trei, se vor constitui din dom eniile „ Capacitate
motrică ” ș i „ Discipline sportive ”. Când se optează în aceeași lecție pentru combinația de teme
reprezentate de o calitate motrică și de o deprindere motrică, se va avea în vedere relația dintre
acestea, astfel încât calitatea motrică să favorizeze învățarea/consolidarea deprinderii .
Deprinderile de locomoție, de stabilitate și de manipulare vor fi exersate în cadrul diferitelor
lecții, prin alcătuirea unor ștafete/parcursuri aplicative și vor fi prezente și în cadrul lecțiilor de însușire
a unor deprinderi motrice specifice disciplinelor sportive abordate.
Calitățile motrice, în accepțiunea în care sunt prezentate în această programă, vor fi
dezvoltate pe parcursul întregului an școlar, având în vedere necesitatea atingerii unui nivel crescut al
acestora, atât pentru o dezvoltare fizică armonioasă, cât și pentru însușirea corespunzătoare a
diferitelor deprinderi și priceperi motrice din disciplinele sportive abordate. Locul lor în lecție este după
veriga de influențare selectivă a aparatului locomotor ( dezvoltarea calității motrice viteză sau
îndemânare/ capaci tate coordinativ ă) și după cele de abordare a deprinderilor motrice specifice
diferitelor ramuri sportive ( dezvoltarea calității motrice forță sau rezistenț ă).
Pentru a putea realiza un grad corespunzător de însușire a probelor atletice de alergări,
sărituri și aruncări , se va ține cont de condițiile fiecărei unități școlare, dar cu obligativitatea abordării a
cel puțin trei probe, câte una din fiecare categorie. Predarea și exersarea se vor putea realiza: frontal,
pe grupe, individual sau combinat, în cadrul aceleiași lecții. Locul în lecție destinat predării
deprinderilor din atletism este după veriga destinată influențării selective a aparatului locomotor sau
după dezvoltarea calităților motrice viteza sau îndemânarea/ capacitatea coordinativă sau după cea
de abordare a unei alte deprinderi motrice.
În cazul predării elementelor din gimnastica ac robatică și sărituri la aparate este necesară
asigurarea tuturor condițiilor pentru evitarea accidentelor (asigurarea locului de desfășurare,
asigurarea de saltele, ladă de gimnastică și trambulină etc.). Exersarea săriturilor la aparate se va
realiza numai cu prezența nemijlocită la aparat a profesorului, care va asigura asistența, ajutorul,
sprijinul. Locul în lecție destinat predării deprinderilor din gimnastic ă și din sărituri cu sprijin este după
veriga/ secvența de instruire destinată influențării selective a aparatului locomotor , după cea destinată
dezvol tării calități i motrice viteză sau îndemânare/ capacități coordinative sau după cea de abordare a
unei alte deprinderi motrice.
Jocul sportiv are o importanță deosebită, deoarece prin intermediul acestuia se poate asigura
o atractivitate crescută a lecției. Se poate aborda un singur joc sportiv pentru toată clasa sau se pot
aborda două jocuri sportive – unul pentru fete și unul pentru băieți. Locul în lecție este după veriga

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 30 destinată influențării selective a aparatului locomotor , după cea de dezvo ltare a calității motrice viteză
sau îndemânare/ capacități coordinative sau d upă cea de abordare a unei alte deprinderi motrice.
Cadrele didactice pot elabora și alte activități de învățare, conținuturi și instrumente de
evaluare, în funcție de particularitățile clasei de elevi, baza materială de care dispune școala și
opțiunile elevilor.
Lecția de educație fizică și sport rămâne o creație a fiecărui profesor ce trebuie să reflecte
competențele sale profesionale, capacitatea de a se adapta condițiilor concrete de desfășurare a
activității didactice și particularităților elevilor, ajutându- se de o serie de îndrumări/sugestii
metodologice, oferite prin această programă, astfel:
 prezentarea de către profesor a cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor și disciplinelor
sportive care vor fi abordate, a probelor și criteriilor de evaluare și a repartizării acestora pe
semestre;
 realizarea evaluării predictive a nivelului de pregătire a elevilor;
 eliminarea din relația profesor -elev a oricărei forme de agres ivitate verbală sau fizică;
 menținerea de către profesor a unei relații constante cu dirigintele clasei, în special pe
următoarele probleme:
– prezentarea de către elevi a adeverinței medicale care atestă starea de sănătate;
– echipamentul adecvat pentru participarea la lecțiile de educație fizică și sport ;
– evidențierea ritmică, de către profesor, în catalogul clasei, a frecvenței și a rezultatelor
evaluării curente .
În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizarea cu
preponderență a evaluării continue, formative. Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale cu
cele alternative (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe:
– corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa
școlară;
– valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;
– utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;
– recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în
contexte non- formale sau informale.
În realizarea unei evaluări eficiente, profesorii vor utiliza ” Sistemul de evaluare pentru
învățamantul gimnazial ” care cuprinde domeniile evaluate, instrumentele (probele), repartizarea
acest or pe clase, descrierea probelor și criteriile utilizate în evaluarea fiecarei probe, respectiv:

SISTEMUL DE EVALUARE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
Nr.
crt. DOMENIUL MIJLOACE Clasa a V – a Clasa a VI – a Clasa a VII – a Clasa a VIII – a
1. Dezvoltarea
fizică
armonioasă Complex de
dezvoltare fizică
armonioasă 5 exerciții
4 x 8 timpi 6 exerciții
4 x 8 timpi 7 exerciții
4 x 8 timpi 8 exerciții
4 x 8 timpi
2. Viteză Naveta 10 x 5 m X X X X
Alergare de viteză
pe 50 m plat, cu
start de sus X X X X
3. Forță Exerciții pentru
dezvoltarea
principalelor grupe
musculare 1 exercițiu/
3 grupe
musculare 2 exerciții/
2 grupe
musculare 2 exerciții/
3 grupe
musculare 2 exerciții/
4 grupe
musculare
4. Rezistență Alergare de durată 4 min. 4 min. 4 min. 4 min.
5. Atletism Probă atletică la
alegere (una din
cele prevăzute în
programa școlară) X X X X
6. Gimnastică
Exercițiu la sol cu
elemente impuse 5 elemente 6 elemente 7 elemente 8 elemente
Săritură la un
aparat de
gimnastică
(conform programei
școlare) X X X X

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 31 Nr.
crt. DOMENIUL MIJLOACE Clasa a V – a Clasa a VI – a Clasa a VII – a Clasa a VIII – a
7. Joc sportiv O structură tehnică X X
(din jocul din
anul I de
instruire) – –
Joc bilateral X X X
(jocul 2 din
clasa a VI -a) X

DESCRIEREA PRO BELOR DE EVALUARE

 Complex de dezvoltare fizică armonioasă
Complexele de dezvoltare fizică armonioasă (exerciții libere, cu obiecte portative), sunt concepute de
cadrul didactic și sunt însușite și exersate de elevi pe parcursul anului școlar.
Complexele cuprind, în mod obligatoriu, exerciții pentru cap- gât, articulația umărului și membrele
superioare, trunchi, membre inferioare.
Pentru acordarea notelor se execută complexul cu numărul de exerciții și repetări prevăzut pentru
fiecare clasă, apreciindu- se:
 memorarea structurii exercițiilor ;
 succesiunea metodică a acestora în complex ;
 execuția corectă a mișcărilor componente;
 amplitudinea, ritmul și expresivitatea mișcărilor .

 Naveta 10 x 5 m
Materiale necesare: bandă pentru marcat/jaloane, cronometru.
Procedura: Se trasează cu bandă pentru marcat două linii paralele situate la o distanță de 5 m
depărtare una de cealaltă/ se vor plasa două jaloane la o distanță de 5 m depărtare unul de celălalt.
Elevul se poziționează în dreptul uneia dintre linii/unuia dintre jaloane, având un picior la linie și
celălalt înapoi. La semnalul de plecare, acesta trebuie să alerge cât mai repede la cealaltă linie
trecând cu ambele picioare de ea și alergând înapoi la linia de start. O alergare dus -întors reprezintă
un ciclu, pentru acest test fiind necesare 5 cicluri.
Notă:
 Lățimea liniilor trasate trebuie să fie de 5 cm.
 Cronometrarea se va realiza din momentul în care elevul ia startul și va fi finalizată la
terminarea celor 5 cicluri de alergare.

 Alergare de viteză pe 50 m plat, cu start de sus
Materiale necesare: bandă pentru marcat, cronometru.
Procedura: Elevii se așează la linia de start în poziția startului de sus și parcurg în alergare, cu
plecare liberă, distanța stabilită.
Notă:
 Se cronometrează perioada de timp necesară unui elev pentru parcurgerea acestei
distanțe din momentul mișcării piciorului din spate la start și până la trecerea liniei de
sosire.

 Exerciții pentru dezvoltarea forței principalelor grupe musculare
Această probă de evaluare constă în execuția de către elev, la solicitarea profesorului , a unui număr
de exerciții selective pentru dezvoltarea musculaturii abdomenului, spatelui, membrelor superioare și
inferioare, respectiv:
– în clasa a V -a: câte un exerc ițiu pentru trei dintre cele patru regiuni musculare, alese de
elev sau stabilite de profesor;
– în clasa a VI -a: câte două exerciții pentru două grupe musculare alese de elev sau stabilite
de profesor;
– în clasa a VII -a: câte două exerciții pentru trei grupe musculare alese de elev sau stabilite
de profesor;
– în clasa a VIII -a; câte două exerciții pentru fiecare din cele patru grupe musculare.
Exercițiile pot fi dintre cele executate de- a lungul lecțiilor sau pot fi concepute de elevi. Se evaluează:
– dacă exercițiul angajează eficient musculatura vizată;
– volumul și intensitatea exercițiului;
– corectitudiunea execuției .

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 32  Alergarea de durată
Proba de alergare de durată se desfășoară pe teren plat, individual sau în pluton, fiecare elev
adoptând tempoul personal, astfel încât să alerge continuu, fară opriri sau treceri în mers, timp de
patru minute. Se va măsura și înregistra distanța parcursă de fiecare elev în cele patru minute de
alergare continuă.
Criterii de evaluare:
– alergare continuă timp de patru minute – pondere 50% din nota finală;
– distanța parcursă în cele patru minute – pondere 25% din nota finală;
– progresul realizat față de evaluare a inițială – pondere 25% din nota finală.

 Proba atletică la alegere (una din tre cele prevăzute de programă )
Se evaluează:
– corectitudinea execuției tehnice – pondere 50% din nota finală;
– performanța realizată – pondere 25% din nota finală;
– progresul realizat fața de testarea inițială – pondere 25% din nota finală;

Gimnastica
 Exercițiu la sol cu elemente impuse
Proba de evaluare constă în execuția de către fiecare elev a unui exercițiu la sol, liber ales,
cuprinzând numărul de elemente acrobatice impuse, prevăzut în sistemul de evaluare pentru fiecare
clasă. Elementele acrobatice impuse se stabilesc de către cadru l didactic la începutul etapei de
abordare a gimnasticii și vor fi comunicate elevilor.
Criterii de evaluare:
– existența în exercițul liber ales a numărului de elemente impuse prevăzut de sistemul de
evaluare pentru fiecare clasă – pondere 50% din nota finală;
– corectitudinea execuției fiecărui element – pondere 25% din nota finală;
– cursivitatea și expresivitatea ex ecuției – pondere 25% din nota finală.

 Săritura la un aparat de gimnastică
Se evaluează:
– corectitudinea execuției fazelor săriturii – pondere 50% din nota finală;
– amplitudinea zborului – pondere 25% din nota finală;
– precizia aterizării – pondere 25% din nota finală;
La clasele a VII -a și a VIII -a elevul alege săritura la care să fie evaluat sau poate opta pentru
efectuarea ambelor sărituri la aparate prevăzute în programă, înregistrându- se fie media celor două
note, fie nota cea mai bună .
La proba de săritură la un aparat de gimnastică, pentru evaluare, se acordă elevului două încercări,
notându- se cea mai reușită și înregistrându- se cea mai bună notă .

Joc sportiv
 Structură tehnică
La clasa a V -a, cadrul didactic precizează de la începutul anului școlar structura tehnică la care vor fi
evaluați elevii. Aceasta cuprinde, sub forma unei acțiuni cursive:
– câte un procedeu specific de manevrare a mingii, de deplasare cu obiectul de joc , în
relație cu un partener;
– un procedeu specific de finalizare.
La clasa a VI -a structura tehnică va fi constituită din procedeele specifice celui de al doilea joc sportiv.
Se evaluează :
– corectitudinea execuției procedeelor tehnice, componente ale structurii tehnice – pondere
50% din nota finală;
– cursivitatea și viteza acțiunii – pondere 25% din nota finală;
– forța și/precizia procedeului de f inalizare – pondere 25% din nota finală.

 Joc bilateral
Proba constă în desfășurarea unor „reprize” de joc bilateral, în condiții regulamentare, arbitrat de către
cadrul didactic .Se evaluează :
– respectarea responsabilităților postului repartizat în echipă;
– eficiența participării în fazele de atac și de apărare ;
– colaborarea cu coechipierii ;
– contactul regulamentar și respectul față de adversari ;
– acționarea conform prevederilor regulamentare.

Rezulatatele înregistrate vor fi centralizate în fișă individuală (vezi model pag.41).

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 33

În baza Protocolului încheiat între Ministerul Educației Naționale și Ministerul Tineretului și
Sportului , începând cu anul școlar 2017 – 2018, se va determina potențialul biomotric al
populației școlare, prin proiectul național „PROGRAMUL BIOMOTRIC”, coordonat de Institutul
Național de Cercetare pentru Sport (I.N.C.S.).
Acest proiect își propune să evidențieze nivelul unor parametri antropometrici și motrici
evaluați la nivelul populației școlare din România, în vederea caracterizării acesteia din punctul
de vedere al potențialului biomotric și anal izei acestuia în raport cu cel al generațiior
anteri oare.
Metodologia realizării măsurătorilor specifice este prezentată în continuare.

DESCRIEREA MĂSURĂTORILOR ANTROPOMETRICE

1. Înălțime a corpului
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică centimetrică
/ruletă, taliometru.
Procedura:
Pentru măsurarea corectă a înălțimii unui elev este necesar ca acesta să fie
desculț, în poziția stând (ortostatism), atingând cu spatele și capul un perete
vertical; capul este orientat cu privirea spre înainte. Cu ajutorul unei taliometru
sau a unei rulete (pe perete poate fi lipită o grilă gradată în cm și, cel puțin, cu
subdiviziuni de 0,5 cm ) se măsoară distanța de la nivelul solului până la
proiecția perpendiculară pe perete a nivelului punctului vertex (cel mai înalt
punct cranian), determinat cu un obiect care are un unghi de 90O (ex. un
echer cu laturile de 15- 20 cm ), așezat cu una dintre laturi pe vertex și una pe
perete. Se înregistrează în centimetri ș i subdiviziuni de 0,5 cm .

2. Greutate a corpului
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: cântar medical
(mecanic/electronic ),verificat metrologic .
Procedura:
Pentru măsurarea obiectivă și exactă a greutății corporale a unui elev , acesta
este îmbrăcat doar în echipament sporti v lejer. Se înregistrează în kg și
subunități de kg (din sută în sută de grame).

3. Lungime a plantei
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică centimetrică /ruletă/riglă.
Procedura:
Pentru măsurarea lungimii plantei (desculț sau cu un
ciorap subțire), elevul o așează pe o suprafață plană, iar profesorul examinator măsoară distanța de la limita
posterioară a călcâiului (punctul pternion) până la vârful
degetului celui mai lung (de obicei vârful degetului mare
– haluce) , denumit punctul acropodion . Se înregistrează
în cm și subdiviziuni de 0,5 cm.

4. Înălțimea b ustului
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică centimetrică
/ruletă/echer/scaun.
Procedura:
Elevul este așezat pe un scaun cu suprafața plană (lipit de un perete
vertical), cu spatele și partea posterioară a capului atingând peretele. Cu
ajutorul unei taliometru sau a unei rulete (pe perete poate fi lipită o grilă
gradată în cm, cu subdiviziuni de 0,5 cm) se măsoară distanța de la nivelul
platformei orizontale a scaunului (punctul „0”) până la proiecția perpendiculară pe perete a nivelului punctului vertex (cel mai înalt punct
cranian), determinat cu un obiect care are un unghi de 90
O (ex. un echer, cu
laturile de 15- 20 cm, așezat cu una dintre laturi pe vertex și una pe perete).
Se înregistrează în cm și subdiviziuni de 0,5 cm.

Notă pentru profesorul exa minator:
• Se poate raporta procentual la înălțimea corpului.
• Totodată, prin scăderea valorii bustului, din valoarea înălțimii

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 34 corporale, se poate stabili lungimea membrelor inferioare și raportul procentual față de
aceasta.

5. Perimetru l toracic
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii:
panglică centimetrică /ruletă.
Procedura:
Perimetrul toracic se măsoară cu panglica
centimetrică sau cu o ruletă flexibilă. Elevul este în
poziția stând. Panglica se plasează, orizontal, în jurul
toracelui, subaxilar , imediat deasupra mameloanelor,
la băieți și la cca. 3 cm deasupra mameloanelor, la
fete. Elevii sunt îmbrăcați în maiou sau tricou din materiale subțiri.

Notă pentru profesorul examinator:
• Perimetrul toracic se măsoară în trei
momen te:
– în poziție normală;
– în inspirație maximă;
– în expirație maximă.
• Se înregistrează cele trei valori. Se stabilește
elasticitatea toracică, prin scăderea valorii
perimetrului toracic în inspirație maximă din valoarea
celui din expirație maximă.
• Cele trei măsurători se înregistrează în
centimetri și subdiviziuni de 0,5 cm.

6. Perimetru l abdominal
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii:
panglică centimetrică /ruletă.

Procedura:
Perimetrul abdominal se măsoară cu
panglica centimetrică sau cu o ruletă
flexibilă. Elevul este în poziția ortostatică.
Panglica se plasează, orizontal, în jurul
abdomenului, deasupra ombilicului la cca.
2-3 cm. Elevii sunt îmbrăcați în maiou sau
tricou, din materiale subțiri, care se ridică
puțin, la nivelul abdomenului. Se
înregistrează în centimetri ș i subdiviziuni
de 0,5 cm .

7. Perimetru l bazin ului
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică centimetrică /ruletă.
Procedura:
Perimetrul bazinului (gluteal) se măsoară cu panglica centimetrică sau cu o ruletă flexibilă. Elevul este
în poziția stând. Panglica se plasează, orizontal, în jurul bazinului, la nivelul celor mai proeminente puncte ale
mușchilor fesieri. Elevii sunt îmbrăcați
în echipament sportiv lejer, din materiale subțiri. Se înregistrează în
centimetri ș i subdiviziuni de 0,5 cm .

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 35
8. Diametru l biacromial
Materiale necesare pentru realizarea
măsurătorii: panglică centimetrică /ruletă.
Procedura:
Diametrul biacromial se măsoară cu panglica
centimetrică sau cu o ruletă flexibilă. Elevul
este în poziția stând. Panglica se plasează
orizontal, de la punctul stâng acromion la
punctul drept acromion. Se înregist rează în
centimetri și subdiviziuni de 0,5 cm .

9. Anvergura brațelor
Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică centimetrică /ruletă.
Procedura:
Anvergura brațelor se măsoară cu panglica centimetrică sau cu o ruletă flexibilă. Elevul este în poziția
stând cu fața la un perete vertical, cu suprafața plană, având brațele extinse și ridicate lateral , în
poziție orizontală. Elevul atinge peretele cu ambele palme. Cel ma i recomandat este de a se lipi pe
perete o grilă orizontală, gradată în centimetri și subdiviziuni de 0,5 cm (lungimea grilei, de cca. 2 m și
lățimea de cca. 40 – 50 cm , pentru a se putea măsura elevi cu diferite înălțimi). Se măsoară distanța
dintre punct ele distale ale degetelor mijlocii de la cele două mâini ale elevului. Se înregistrează în
centimetri și subdiviziuni de 0,5 cm. Se poate raporta la înălțimea corpului.

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 36 DESCRIEREA MĂSURĂTORILOR BIOMO TRICE

1. Mobilitate / flexibilitate lombară
Materiale necesare: banca de gimnastică /rigla de cca. 50 cm.
Procedura:
Elevul, fără încălțăminte, este
situat în poziția așezat , cu
picioare le atingând planul
vertical al suportului de la
marginea unei bănci de
gimnastică. Acesta va efectua o singură mișcare de îndoire a
trunchiului spre înainte, cu
brațele extinse (mâinile cu
degetele extinse) , cu o scurtă
menținere cât mai înainte
posibil a acestora, având
membrele inferioare extinse.
Proiecția pl anului vertical al
suportului băncii este marcat pe suprafața plăcii prizontale a
acesteia (corespondent cu
planul vertical al plantelor
elevului). Aceasta reprezintă reperul „0” de la care se
măsoară, cu o riglă (sau o gradație trasată/lipită pe suprafața băncii), distanța de la vârfurile degetelor
mijlocii ale mâinilor.

Notă pentru profesorul examinator:
• Distanța de la vârfurile degetelor până la reperul „0” se notează cu minus în fața valorii
înregistrate (ex. – 8,5 cm) .
• Distanța de la vârfurile deget elor, care au depășit reperul „0”, se notează cu plus, în fața
valorii înregistrate (ex. + 6,5 cm ).
• Pentru cei care ajung cu vârfurile degetelor mijlocii numai până la reper, se înregistrează valoarea „0”.
• Mâinile pot fi alăturate (aliniate) sau suprapus e.
• Se măsoară în centimetri și subdiviziuni de centimetru (0,5 cm).

2. Săritura în lungime de pe loc
Materiale necesare: centimetru/bandă pentru măsurat, bandă pentru marcat, ruletă.
Procedura:
Pentru realizarea săriturii în lungime, elevul (având încălțăminte sport ) va fi poziționat cu vârful
pantofilor la linia de pornire (marcată cu o bandă adezivă sau trasată), în poziția stând, labele
picioarelor fiind paralele și orientate spre înainte, având o distanță de cca. 8 – 10 cm între ele. Elevul
va efectua o singură mișcare de avântare ( din stând, ridicare pe vârfuri, ducerea brațelor prin înainte
sus, urmată de flexia membrelor inferioare, simultan cu ducerea brațelor spre înapoi, continuată cu
desprindere spre
înainte, cât mai lung
posibil, cu elan de
brațe, dinspre înapoi
spre î nainte) . La
contactul cu suprafața
de lucru, elevul va
trebui să aterizeze
numai pe picioare, fără
să atingă solul cu
mâinile, menținându- și
echilibrul în această
poziție (ghemuit, fără sprijin, cu brațele oblic –
înainte).

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 37 Notă pentru profesorul examinator:
• Spațiul în care se va realiza acest test va trebui marcat , după cum urmează: o linie de pornire și
linii de gradație, paralele cu linia de pornire ( din 5 în 5 cm), pentru măsurarea rezultatului.
• Ideal este ca marcarea spațiului să se realizeze din 5 în 5 cm, iar măsurarea să se înregistreze din
cm în cm.
• Distanța se va măsura de la linia de pornire până la nivelul câlcâielor (limita posterioară a
pantofilor) . Dacă c ele două călcâie nu sunt la acel ași nivel , se va înregi stra dista nța cea mai scurtă
până la linia de pornire.
• Dacă, după sări tură, elevul cade spre înapoi sau atinge solul cu orice parte a corpului,
măsurătoarea se va repeta. În cazul în care subiectul se dezechilibrează spre înainte, săritura se
va înregistra ca fiind validă.
• Testul se efectuează de două ori, fiind înregistrat cel mai bun rezultat.

2. Ridicări de trunchi
Materiale necesare: saltea de gimnastică, cronometru, spalier (după caz) .
Procedura:
Elevul se va așeza pe o saltea de gimnastică sau direct pe sol , în poziția așezat, cu genunchii
apropiați , îndoiți la 90o, tălpile sprijinite în întregime pe sol și mâinile la ceafă. Acesta va trece în
poziția decubit dorsal, pe saltea, ca apoi să revină în poziția inițială, ducând coatele spre înainte, până
când ele vor atinge genunchii. La
semnalul profesorului examinator ,
elevul va executa cât mai multe
ridicări de trunchi / 30 de secunde.

Notă pentru profesorul examinator:
• Profesorul examinator verifică
dacă elevul se află în poziția
inițială corectă .
• Profesorul examinator sau un alt elev trebuie să imobilizeze
gleznele elevului executant, iar
profesorul examinator se
asigură că unghiul dintre gambe
și coapse este de 90
o.
• Exercițiul poate fi executat în fața
unui spalier, cu introducerea
picioarelor sub prima șipcă a
spalierului.
• Elevul testat efectuează câteva
ridicări de trunchi, de probă.
• Profesorul examinator numără cu voce tare fiecare ridicare de trunchi, completă și corectă.
• Este înregistrat numărul total de ridicări , realizate corect și complet în intervalul a 30 de secunde.

3. Aruncarea mingii de oină
Materiale necesare: minge de oină, teren de sport.
Procedura:
Pe terenul de sport se va stabili o suprafață, în cadrul căreia se va desfășura proba. Interiorul acesteia
va fi marcat din 5m în 5m, în funcție de mărimea terenului (de preferat cca. 50 m în lungime) . Elevul
se află înapoia unei linii marcate de către profesorul examinator și va arunca mingea de oină (prin
procedeul azvârlire), cu tehnica învățată, în prealabil, după caz, cu sau fără elan. Inițial, elevii se vor
încălzi și vor realiza câteva încercări de probă, ca apoi să li se acorde câte două încercări pentru
testare. L a final, va fi înregistrat cel mai bun rezultat individual.

Notă pentru profesorul examinator:
• Rezultatul ( de preferat, măsurat cu ruleta), va fi înregistrat în metri și jumătăți de metru .

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 38 4. Testul de echilibru „Flamingo”
Materiale necesare: suport special din metal sau lemn în format de dublu „T” (lungimea = 50 cm; laturile de la
capete = 15 c m; secțiunea suportului este dreptunghiulară, de 4 cm înălțime și 3 cm lățime) / cronometru.
Procedura:
Testul „ Flamingo” evaluează capacitatea elev ului de a- și menține echilibrul, timp de 60 de secunde, în
poziția stând pe un singur pic ior (cel preferat de elev), pe suportul special , cu lungimea plantei
coliniară cu axa longitudinală a suportului. E levul trebui e să fie desculț (fără ciorapi). Membrul inferior
opus este flectat din genunchi (până atinge mușchii fesieri cu călcâi ul) și prins de g leznă cu mâna de
aceeași parte. M embrul superior opus este ridicat lateral, pentru echilibrare. Profesorul examinator
asistă elevul , plasându- se în fața acestuia, ajutându- l să se aș eze în poziția specifică pentru testare și
acordându- i acestuia sprijin , în caz de dezechilibrare.

Notă pentru profesorul examinator:
• Testul va dura 60 de secunde și va fi cronometrat din momentul în care elevul este stabilizat în
poziția descrisă, fără să fie susținut de profesorul examinator.
• Profesorul examinator va număra și înregistra erorile (pierderi de echilibru cu ati ngerea solului +
numărul de desprinderi de mână de pe membrul inferior flectat) , apărute în intervalul celor 60 de
secunde ale testării .
• Se notează numărul total de erori/ 60 secunde.
• Dacă în primele 30 de secunde se înregistrează mai mult de 15 căderi/dezechilibrări ale elevului ,
testul încetează, iar scorul obținut este „0”.

5. Menținut în atârnat
Materiale necesare: o bară fixă de 2,5 – 2,8 cm în diametru, prinsă pe un
suport agățat pe spalier la o înălțime de cca. 180 – 200 cm; cronometru.
Procedura:
Elevul se află în poziția atârnat de bară (cu fața la suport), la nivelul
umerilor , apucat cu ambele mâini, palmele în supinație și brațele extinse.
Elevul se va ridica (cu ajutorul profesorului examinator), prin flexia brațelor ,
până când bărbia va depăși nivelul barei, păstrând poziția aceasta cât mai
mult timp posibil, fără a- și sprijini bărbia de bară.

Notă pentru profesorul examinator:
• Înălțimea barei va fi ada ptată, în funcție de înălțimea elevilor, încât
aceștia să nu atingă solul cu picioarele, în poziția atârnat cu brațele flectate.
• Măsurătoarea se va realiza cu ajutorul unui cronometru și va începe în
momentul în care elevul va avea bărbia deasupra barei.
• Cronometrul se oprește în momentul în care linia ochilor elevului testat
va coborî sub nivelul barei fixe.
• Rezultatul s e va înregistra în secunde și zecimi de secundă.

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 39 6. Tapping – „Atinge plăcile”
Materiale necesare: o placă din lemn cu
dimensiunea de 120 cm x 40 cm, pe care vor fi
delimitate, în mod clar , 3 zone separate – un
dreptunghi (de mărimea 10 cm x 20 cm) , așezat
central și două discuri (cu diametrul de 20 cm, notate
cu literele A și B), așezate echidistant față de dreptunghi, pe direcție orizontală (distanța di n centrul
plăcii de lemn și până la centrul fiecărui cerc trebuie
să fie de 20 cm); cronometru.

Procedura:
Elevul se află în poziția stând în fața unei mese pe
care este așezată placa de lemn (se pot trasa
cercurile și dreptunghiul chiar pe suprafața mesei) .
Elevul va așeza mâna neîndemânatică (de obicei
mâna stângă), în centrul dreptunghiul din mijloc . Cu
cealaltă mână (mâna activă), acesta va realiza
(încrucișat, pe deasupra celeilalte mâini, care va fi
fixă) o mișcare de „du-te – vino” între cele două
cercuri , atingându- le cât mai rapid posibil. La
semnal, elevul va efectua rapid 25 de cicluri „du-te –
vino” (va atinge, cu mâna activă, fiecare dintre
cercurile laterale, de câte 25 de ori). Elevul nu
trebuie să se oprească înainte de semnalul primit de
la profesorul examinator .

Notă pentru profesorul examinator:
• Înălțimea mesei (sau a suportului plăcii de lemn) se va adapta în așa fel încât aceasta să se afle
sub nivelul regiunii ombilicale a elevului (placa de lemn se poate amplasa pe cutia unei lăzi de
gimnastică, care poate fi adaptată la înălțimea elevilor).
• Înregistrare se realizează cu ajutorul unui cronometru, care va fi pornit în momentul în care testul
începe, și oprit odată cu finalizarea celor 25 de cicluri (t= sec + 1/10 sec) .
• Poziția m âinii plasate pe dreptunghiul din partea centrală a plăcii de lemn, este fixă pe întreaga
durată a realizării testului.
• Testul se r ealizează de două ori, cu o pauză între încercări (pauză în care poate fi testat un alt
subiect). Se înregistrează cel mai bun timp.
• Este recomandată asistența a doi examinatori – unul care va cronometra perioada de timp,
necesară unui elev pentru a finaliza 25 de cicluri și unul care va număra cu voce tare ciclurile.
• Dacă un disc nu a fost atins de elevul testat , se va adăuga o atingere suplimentară (sau mai
multe), până la numărul total de 25 de cicluri .

7. Alergare de viteză
Materiale necesare: bandă pentru marcat, teren de sport cu suprafața plană și orizontală, cronometru.
Procedura:
Alergarea se va efectua pe distanța de 50m, cu start din picioare, pe o suprafață plană și orizontală.
Pentru a putea executa acest test, va trebui ca elevii să fie în echipament sportiv. Aceștia se vor așeza
la linia de start și vor alerga distanța indicată de către profesorul examinator (și marcată pe terenul de
sport), cu viteza maximă posibilă. Se va cronometra, individual, timpul parcurs de fiecare elev.

Notă pent ru profesorul examinator:
• Testarea se realizează individual.
• Cronometrul se pornește la ridicarea piciorului din spate, de pe pistă (la mișcare).
• Elevii trebuie să treacă cu viteză maximă în dreptul profesorului examinator (linia de sosire); abia
după acee a vor încetini.
• Distanța utilă de alergare trebuie să fie de minimum 60- 65 m, pentru ca elevii să aibă posibilitatea
de a se opri din alergare.

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 40 8. Naveta 10x5m
Materiale necesare: bandă pentru marcat/jaloane, cronometru.
Procedura:
Se vor trasa cu bandă pentru marcat două linii paralele situate la o distanță de 5 m depărtare una de
cealaltă (se pot plasa, eventual, două jaloane la o distanță de 5 m depărtare unul de celălalt). Elevul se va poziționa în dreptul uneia dintre linii/unui a dintre jaloane, având unul din picioare așezat decalat în
spate (poziție specifică startului din picioare). La semnalul de plecare, acesta va trebui să alerge cât mai repede la cealaltă linie (jalon), trecând cu picioarele de ea/el și alergând apoi la li nia de start (jalon).

Notă pentru examinator:
• Lățimea liniilor trasate trebuie să fie de 5 cm.
• Măsurarea se va realiza din momentul în care subiectul ia startul și va fi finalizată la terminarea
celor 5 cicluri de alergare.
• O alergare reprezintă un ciclu, pentru acest test fiind necesare 5 cicluri.
• La cel de- al 5-lea ciclu, elevul nu trebuie să încetinească către linia de sosire, ci să continue să
alerge cu viteză, încetinind după depășirea acesteia.
• Suprafața de testare trebuie să fie suficient de lungă, pentru a permite oprirea din alergare a
elevului, după ultimul ciclu.

9. Alergare a de rezistență
Materiale necesare: teren de sport cu suprafața plană, cronometru.
Procedura:
Subiecții vor fi plasați la o linie de start marcată de către profesorul examinator și vor fi supuși unei
probe de alergare, care va dura 4 minute, pe un traseu prestabilit și marcat. La finalul duratei de
alergare, profesorul examinator va da comanda „stop” și va înregistra distanța alergată de fiecare
elev, acesta trebuind să rămână pe poziția la care se afla la comanda „stop” .

*
* *

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității
educaționale, strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei Educație fizică și sport vor pune
accent pe coerență și abordări integrate.
Șeful catedrei/responsabilul comisiei metodice va solicita comisiei de elaborare a orarului școlii
să nu fie programate mai mult de două clase în aceeași oră.
Catedra disciplinei Educație fizică și sport va face demersurile necesare pentru alocar ea, în
afara celor două ore prevăzute pe săptămână, în trunc hiul comun pentru fi ecare clasă, a una- două
ore din Curriculumul la decizia școlii , destinate predării unei discipline sportive opționale.

Datele înregistrate vor fi cen tralizate în tabele, pe baza unor fișe individuale.

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 41

FIȘA INDIVIDUALĂ *

Nr. ……….

Elev: …………………………..…………….………… Anul nașterii : …….……… Sexul : ……………

*) Notă: FIȘA INDIVIDUALĂ este un model; conținutul acesteia va fi adaptat în funcție de testele
selectate de fiecare catedră de specialitate. Nr.
crt. Măsurători antropometrice Testări anuale
Cl. a V – a
An șc. ……./….…. Cl. a VI – a
An șc. ..…./….… Cl. a VII – a
An șc. ……./..….. Cl. a VIII – a
An șc. ……./….…
1. Înălțime a corpului
2. Înălțimea bustului
3. Greutate a corpului
4. Lungime a plantei
5. Perimetrul
Toracic Normal
Inspirație maximă
Expirație maximă
Elasticitate toracică
6. Perimetru l abdominal
7. Perimetru l bazin ului
8. Diametru l biacromial
9. Anvergura brațe lor
Nr.
crt. Măsurători biomotrice Testări anuale
Cl. a V – a
An șc. ……./…. …. Cl. a VI – a
An șc. ..…../…..… Cl. a VII – a
An șc. ……./..….. Cl. a VIII – a
An șc. ……./….…
1. Mobilitate /flexibilitate lombară
2. Forță membre inferioare
(săritură în lungime de pe loc)
3. Forță trunchi
(ridicări din șezând)
4. Echilibru
(testul „Flamingo”)
5. Tapping mână
(testul „Atinge plăcile”)
6. Viteză de alergare
(50m, start din picioare)
7. Viteză -coordonare
(naveta 10 x 5m)
8. Forță brațe
(menținut în atârnat)
9. Rezistență generală
(alergare /4 min)
10. Forță -coordonare brațe
(aruncarea mingii de oină) Fără elan
Cu elan

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 42
Catedra de Educație fizică și sport va insista pe lângă conducerea școlii , pentru asigurarea unor
dotări minimale, necesare realizării competențelor generale și specifice, prevăzute de programă,
conform următorului normativ și prevederilor Ordinului MECTS n r. 3462/2012.

NORMATIV
DE DOTARE MINIMALĂ/ UNITATE DE ÎNVĂȚĂMÂNT, LA DISCIPLINA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ,
UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU CLASELE V-VIII

Nr.
crt. Mijloace de învățământ U.M. Titluri Cantitate/
Titlu
APARATE, ECHIPAMENTE ȘI MATERIALE SPORTIVE
1. Bancă de gimnastică Buc. 1 4
2. Capră pentru sărituri Buc. 1 1
3. Ladă de gimnastică Buc. 1 1
4. Masă de tenis (palete și fileu) Buc. 1 1
5. Panou de baschet cu suport și inele Buc. 1 2
6. Poartă de handbal / fotbal Buc. 1 2
7. Spalier Buc. 1 6
8. Stâlp pentru volei Set. 1 1
9. Saltea Buc. 1 8
10. Trambulină dură Buc. 1 2
11. Instrument de măsură – cronometru cu 10 timpi Buc. 1 2
12. Instrument de măsură – ruletă de 10m Buc. 1 2
13. Joc de șah Buc. 1 8
14. Minge pentru jocuri sportive – fotbal Buc. 1 6
15. Minge pentru jocuri sportive – handbal Buc. 1 6
16. Minge pentru jocuri sportive – rugbi Buc. 1 6
17. Minge pentru jocuri sportive – volei Buc. 1 6
18. Minge pentru jocuri sportive – baschet Buc. 1 6
19. Minge de oină Buc. 1 6
20. Minge medicinală – 1-2 kg Buc. 1 6
21. Plasă poartă de handbal Buc. 1 2
22. Plasă panou de baschet Buc. 1 2
23. Fileu pentru volei Buc. 1 1

*
* *

Educație fizică și sport – clasele a V -a – a VIII -a 43
Grup de lucru

PĂUNESCU Alin Cătălin M.E.N . – D.G.E.M.Î.P.
DRAGOMIR Petrică M.E.N . – I.S.E.
AVRAM Elena Nely M.E.N . – C.N.E.E.
STĂNESCU Monica U.N.E.F.S. București – F.E.F.S.
CIOLCĂ Elena Corina U.N.E.F.S. București – F.E.F.S.
STOICA Marius U.N.E.F.S. București – F.E.F.S.
UNGUREANU- DOBRE Aurora Universitatea din Craiova
HERLO Julien Narcis Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
MELINTE Elena Magda I.S.J. Neamț
GHEORGHIȚĂ Dan Mihai I.S.J. Brăila
FARKAS Csaba -Istvan I.S.J. Covasna
OPREA Laurențiu I.S.M. București
PĂTRU Emilian I.S.J. Galați
GANERA Cătălin L.P.S. „Nicolae Rotaru” Constanța
JAKO Alexandru L.P.S. „Avram Iancu” Zalău
POPA Sorina Colegiul Național „Decebal” Deva
SCHMIDT Francisc Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad
NIȚIȘOR Adrian Școala Gimnazială „Alice Voinescu” Drobeta Turnu Severin

Similar Posts