Program postuniversitar de conversie profesională [617169]
Program postuniversitar de conversie profesională
pentru cadrele didactice din mediul rural
POLITICĂ ȘI SOCIETATE
ÎN SECOLUL XXSpecializarea ISTORIE
Forma de învățământ ID – semestrul IV
2007Bogdan
ANTONIUAlin
MATEI
Ministerul Educa ției ș i Cercetării
Proiectul pentru Înv ățământul Rural
ISTORIE
Politică și societate în secolul XX
Bogdan ANTONIU Alin MATEI
2007
© 2007 Ministerul Educa ției și Cercetării
Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Nici o parte a acestei lucr ări
nu poate fi reprodus ă fără
acordul scris al Ministerului Educa ției și Cercetării
Introducerea și unitățile de înv ățare 1-6 au fost redactate de lect. univ. Bogdan
Antoniu, iar unit ățile 7-10 de asist. univ. Matei Alin
ISBN 978-973-0-04794-3
Cuprins
Proiectul pentru Înv ățământul Rural i
CUPRINS
INTRODUC ERE ………………………………………………………………………………………………….. iii
1.CONSECIN ȚELE PRIMULUI R ĂZBOI MONDIAL .
1.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …… 1
1.2. „Marele R ăzboi” și începutul se colului XX ………………………………………………………….. 1
1.3. Consecinț ele demografice și economic e ……………………………………………………………. 4
1.4. Consecinț ele soci ale……………………………………………………………………………………….. 7
1.5. Efecte polit ice …………………………………………………………………………………………….. .. 10
1.6. Consecinț e în plan mental și spirit ual ………………………………………………………………. 12
1.7. Europa și lumea ……………………………………………………………………………………………. 12
1.8. Triumful democra țiilor ? …………………………………………………………………………………. 14
1.9. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 15
1.10. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………….. 15
2.RUSIA DE LA IMPERIUL ȚARIST LA UNIUNEA SOVIETIC Ă
2.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …. 17
2.2. Rusi a în 1917 ………………………………………………………………………………………………. 17
2.3. Rusia bol șevică……………………………………………………………………………………………. 29
2.4. Sta linismul ………………………………………………………………………………………………… … 36
2.5. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 45
2.6. Răspunsuri la testele de autoeval uare …………………………………………………………….. 45
3. DEMOCRA ȚIILE INTERBELICE (I) FRANȚA, MAREA BRITANIE
3.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …. 47
3.2. Fran ța după Marele R ăzboi ……………………………………………………………………………. 47
3.3. Viața politică franceză în anii 20 ……………………………………………………………………… 52
3.4. Fran ța anilor ’30 și criza economic ă………………………………………………………………… 55
3.5. Marea Britani e 1918 – 1930 ……………………………………………………………………………. 60
3.6. Marea Britanie în anii 30. Muta ții economice și evoluții politic e ……………………………. 66
3.7. Viață cotidiană și evoluții societale în Mar ea Britanie 1919 – 1939 ………………………. 68
3.8. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 72
3.9. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare ………………………………………………………. 73
3.10. Lucrare de ve rificare 1…………………………………………………………………………………. 74
4. DEMOCRA ȚIILE INTERBELICE (II) STATELE UNITE ALE AMERICII 1919-1939
4.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …. 75
4.2. Statele Unit e ale Americii dup ă Primul R ăzboi Mondial………………………………………. 75
4.3. Primul deceni u interbe lic………………………………………………………………………………… 78
4.4. Marea criz ă economic ă………………………………………………………………………………….. 86
4.5. F.D.Roosevelt și politica de Ne w Deal ……………………………………………………………… 90
4.6. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 94
4.7. Răspunsuri la testele de autoeval uare …………………………………………………………….. 95
Cuprins
ii Proiectul pentru Înv ățământul Rural
5. GERMANIA ÎN PERIOADA INTERBELIC Ă. DE LA REPUBLICA DE LA WEIMAR LA
AL TREILEA REICH
5.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. ….96
5.2. Republica de la Weim ar………………………………………………………………………………….96
5.3. Viața politică și economic ă în Germania 1919 – 1933 ………………………………………..104
5.4. Instalarea regimulu i politic na zist ……………………………………………………………………109
5.5. Germania nazist ă…………………………………………………………………………………………116
5.6. Bib liograf ie ……………………………………………………………………………………………….. ..122
5.7. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare………………………………………………………122
6. ITALIA ÎN PERIOADA INTERBELIC Ă
6.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. ..125
6.2. Criza italian ă după Primul R ăzboi Mond ial……………………………………………………….125
6.3. Ascensiunea fa scismulu i……………………………………………………………………………….130
6.4. Italia fascist ă……………………………………………………………………………………………….135
6.5. Evolu ția Italiei mussoliniene …………………………………………………………………………..140
6.6. Italia în apropierea celui de-al doilea r ăzboi mondi al …………………………………………143
6.7. Bib liograf ie ……………………………………………………………………………………………….. ..144
6.8. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare………………………………………………………145
6.9. Lucrare de ve rificare 2 ………………………………………………………………………………….147
7. EUROPA OCCIDENTAL Ă DUPĂ 1945
7.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. ..148
7.2. Europa Occidentală după al doilea Ră zboi Mondi al…………………………………………..148
7.3. Evolu ții în plan economic ale democra țiilor occident ale …………………………………….. 152
7.4. Viața politică vest-european ă…………………………………………………………………………157
7.5. Societatea occidental ă postbelică …………………………………………………………………..161
7.6. Repere cr onologice ………………………………………………………………………………………162
7.7. Bib liograf ie ……………………………………………………………………………………………….. ..165
7.8. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare………………………………………………………165
8. EUROPA DE EST DUP Ă 1945
8.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. ..167
8.2. Europa de Est și instaurarea regimur ilor comuni ste…………………………………………..167
8.3. Crize în blocul comunist în anii `50 și `60…………………………………………………………172
8.4. Europa de Est în anii 70………………………………………………………………………………..180
8.5. Colapsul co munismului …………………………………………………………………………………182
8.6. Bib liograf ie ……………………………………………………………………………………………….. ..186
8.7. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare………………………………………………………187
8.8. Lucrare de ve rificare 3 ………………………………………………………………………………….188
Cuprins
Proiectul pentru Înv ățământul Rural iii
9. UNIUNEA SOVIETIC Ă ÎN PERIOADA POSTBELIC Ă
9.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. .. 189
9.2. URSS dup ă al Doilea R ăzboi Mondial 1945-1956 ……………………………………………. 189
9.3. Uniunea Sovietic ă în perioada Hru șciov…………………………………………………………. 196
9.4. Era imobilismului . Perioada Br ejnev ………………………………………………………………. 198
9.5. Era Gorbaciov și eșecul reform ării sistem ului………………………………………………….. 202
9.6. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. .. 206
9.7. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………….. 207
10. STATELE UNITE DUP Ă 1945
10.1. Obie ctive…………………………………………………………………………………………………. . 209
10.2. Statele Unite dup ă al doilea r ăzboi mondi al…………………………………………………… 209
10.3. Statele Unite în anii `5 0 ……………………………………………………………………………… 212
10.4. Statele Unite în anii `6 0 ……………………………………………………………………………… 215
10.5. SUA în anii `7 0 …………………………………………………………………………………………. 218
10.6. Statele Unit e în anii 80……………………………………………………………………………….. 221
10.7. Anii `90 în St atele Unit e……………………………………………………………………………… 223
10.8. Bibl iografie………………………………………………………………………………………………. . 225
10.9. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………… 225
10.10. Lucrare de ve rificare 4……………………………………………………………………………… 226
Introducere
iv Proiectul pentru Înv ățământul Rural INTRODUCERE
Unitățile de înv ățare
Criteriile de
selecție a
conținuturilor Unitățile de înv ățare pe care le propune acest modul respect ă
obiectivele stat uate prin program ă și au fost selectate urm ărindu-se cel
puțin două coordonate: prezentar ea, din perspectiv ă cronologic ă și
analitică, a evolu țiilor regimurilor politice europene și extra-europene
petrecute în secolul XX, precum și identificarea și decriptarea
fenomenelor societale (economic e, sociale, mentale) desf ășurate în
secolul trecut.
Plecând de la aceast ă dublă abordare, unit ățile de înv ățare
prezente în acest modul surprind atât fenomenul complex al mi șcărilor și
transformă rilor la nivel politic intern cât și acele muta ții, petrecute în
societățile respective, care de-a lungul secolului XX au influenț at
evoluțiile istorice ale Europei și lumii.
De asemenea, conț inutul unit ăților de înv ățare a fost proiectat cu
sarcina de a oferi o perspectiv ă analitică asupra fenomenelor studiate,
insistându-se nu numai asupra r eperelor cronologice necesare ci și
asupra interpret ărilor diverse oferite de diversele școli istorice. În egal ă
măsură s-a urm ărit prezentarea proceselor respective atât din direc ția
istoricului actual cât și din aceea a contemporanilor evenimentelor,
interogând cu acest prilej și coordonatele mentale ale indivizilor sau
grupurilor care, în ultim ă instanță, au fost creatorii istoriei secolului XX.
Apropierea de c ătre cursan ți a acestui tip de analiz ă poate avea
un rol pozitiv datorit ă dobândirii unor abilit ăți specifice anchetei
fenomenelor politico-sociale de dat ă recentă precum și a unei
perspectivei generale mai sofisticate asupra modului în care comunit ăți
diverse, diferite, îndep ărtate de cititor au construit realit ăți politice,
sociale, economice în mi șcare, într-o evolu ție permanent ă spre
prezentul nostru.
Titlul unităț ilor de
învățare Unitățile de învăț are din acest modul sunt urm ătoarele.
Unitatea de învăț are 1 – Consecin țele Primului R ăzboi Mondial
Unitatea de învăț are 2 – Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Unitatea de înv ățare 3 – Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea
Britanie Unitatea de înv ățare 4 – Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale
Americii 1919-1939
Unitatea de înv ățare 5 – Germania în perioada interbelic ă. De la
Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Unitatea de învăț are 6 – Italia în perioada interbelic ă
Unitatea de învăț are 7 – Europa Occidental ă după 1945
Unitatea de învăț are 8 – Europa de Est dup ă 1945
Unitatea de învăț are 9 – Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Unitatea de învăț are 10 – Statele Unite dup ă 1945
Introducere
Proiectul pentru Înv ățământul Rural v
Sarcinile de lucru
Tipuri de sarcini de
lucru
Întrebări punctuale
Lucrările de
verificare
Eseuri structurate și libere
Localizare
Dacă apar
probleme Sarcinile de lucru sunt astfel construite încât s ă corespund ă
obiectivelor formulate prin programa de studiu. Pe parcursul modulului,
veți avea de realizat o serie de activit ăți care au ca scop dezvoltarea
competen țelor care sunt necesare celor care vor fi profesori de istorie.
În primul rând, exist ă sarcini de lucru care v ă solicită să
răspundeți la întreb ări punctuale; ele sunt întreb ări la care se va
răspunde pe parcursul unităț ii de învățare.
Apoi, întreb ări care vă solicită să identificaț i, să selectaț i, să com-
parați și să ierarhiza ți informaț ii.
Lucrările de verificare
În sfârșit, există sarcini de lucru (de regul ă la nivelul lucr ărilor de
verificare) care oblig ă pe cursan ți să foloseasc ă toate cuno ștințele
acumulate de-a lungul unit ății de înv ățare – acestea sunt eseuri
(structurate și libere). Cursan ții sunt încuraja ți să utilizeze literatura
suplimentară care, din motive de acordare cu celelalte module, a fost
limitată la maxim.
Modulul con ține 4 lucr ări de verificare – pg. 74, 147, 188, 226
Instrucțiuni privind testul de evaluare
¾ dacă este posibil, tehnoredactat, Ar ial 12, 1,5 rânduri, max. 5
pagini
¾ se trimite prin po ștă tutorelui.
¾ se foloseș te în primul rând cursul dar pentru obț inerea unui
punctaj ridicat este necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
În cazul în care apar dificult ăți la nivelul elabor ării lucrărilor de
verificare, suger ăm cursan ților să reia lectura unit ății de înv ățare, de
data aceasta realizând un rezuma t de idei al acesteia. Apoi, s ă reia
lectura bibliografiei indicate și să încerce rezolvarea din nou a lucr ării (în
cazul în care este vorba de un eseu structurat, s ă atingă punctele
precizate întâi sub forma unor mici eseuri independente, iar la urm ă să
redacteze din nou eseul sub forma unei nara țiuni la persoana întâia).
Introducere
vi Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Criteriile de evaluare și ponderea acesteia
Criteriile de evaluare care vor fi aplicate sunt urm ătoarele:
• pentru teste de autoevaluare: corectitudinea r ăspunsurilor,
capacitatea cursanț ilor de a r ăspunde solicit ării în num ărul de
fraze solicitate;
• pentru lucr ările de verificare (în ordinea importan ței): respectarea
punctelor solicitate, argumente reprezentative și coeren ța
argument ării, utilizarea informa țiilor din unitatea de învăț are,
utilizarea de bibliografie suplimentar ă.
Ponderea evalu ării continue este de 40%, iar a evalu ării finale 60%
Bibliografie minimal ă
Jean–Francois Soulet, Istoria comparat ă a statelor comuniste , Bucure ști,
Ed.Polirom, 1998
Stephane Courtois & Nicholas Werth, Cartea neagr ă a comunismului, București,
Editura Humanitas si Funda ția Academia Civica, 1998
Francois Chatelet, Evelzne Pisier, Concep țiile politice ale secolului XX , Bucure ști,
Humanitas, 1994
Omul secolului XX , București, Polirom, 2001
P. Jenkins, O istorie a Statelor Unite, București, Ed. Artemis, 2002
S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei, Ia și, Ed. Institutul European, 1998
Francois Chatelet, Evelyne Pisier, Concep țiile politice ale secolului XX , Bucure ști,
Humanitas, 1994
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, București, Ed. Lumina, 1999
A.Rowley, Istoria Continentului European, Bucure ști, Chisinau, Cartier, 2001
Z.R. Brzezinski, Marele esec. Nasterea si moart ea comunismului in secolul XX , Cluj
Napoca,1993
Paul Johnson, O istorie a lumii moderne. 1920-2000 , București, Humanitas, 2003
Pierre Milza, S. Bernstein, Istoria secolului XX , 3 vol., Bucure ști, 1998
Francoise Thom, Prabusirea regimurilor comuniste , Bucure ști, 1996.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 1
Unitatea de înv ățare Nr. 1
CONSECIN ȚELE PRIMULUI R ĂZBOI MONDIAL
Cuprins
1.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …… 1
1.2. „Marele R ăzboi” și începutul se colului XX ………………………………………………………….. 1
1.3. Consecinț ele demografice și economic e ……………………………………………………………. 4
1.4. Consecinț ele soci ale……………………………………………………………………………………….. 7
1.5. Efecte polit ice …………………………………………………………………………………………….. .. 10
1.6. Consecinț e în plan mental și spirit ual ………………………………………………………………. 12
1.7. Europa și lumea ……………………………………………………………………………………………. 12
1.8. Triumful democra țiilor ……………………………………………………………………………………. 14
1.9. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 15
1.10. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………….. 15
1.1. Obiective
• Familiarizarea studen ților cu bagajul conceptual specific fenomenului studiat.
• Descoperirea consecin țelor pe termen mediu și lung ale Primului R ăzboi Mondial.
• Identificarea muta țiilor sociale, politice, economice ș i mentale provocate de „Marele
Război”.
• Dimensionarea conexiunilor dintre fenomenele politice și cele social-economice.
1.2. „Marele R ăzboi” și începutul secolului XX
„La Belle
Epoque”
Majoritatea istoricilor plaseaz ă începutul secolului XX nu în
termeni cronologici obi șnuiți, respectiv anul 1901, ci undeva la sfâr șitul
Primului Ră zboi Mondial luând în considera ție substanț ialele
transformă ri petrecute în timpul și mai ales la sfâr șitul primei conflagra ții
totale cunoscute de umanitate.
Pentru contemporani secolul XX începuse firesc, cronologic, iar
pentru europeni, mai ales cei din clasele înalte, de mijloc și chiar pentru
o fracțiune din segmentele inferioare ale societ ății, noul secol fusese
întâmpinat cu bucurie. Inven țiile și inovațiile, descoperirile tehnice, noile
tehnologii produse de o știință mereu în expansiune demonstrau, pân ă
la nivelul vie ții cotidiene, c ă viitorul nu poate fi dec ât unul luminos. Cel
puțin pentru Europa Occidental ă, pe atunci centrul politic și economic al
unei lumi din ce în ce mai bine cunoscute și apropiate, „La Belle
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
2 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
A doua revolu ție
industrială
Epoque” – epoca frumoas ă desemna o realitate stabil ă, suficientă și
chiar abundent ă, în care burghezia devenise în sfâr șit clasa dominant ă
nu numai din perspectiv ă economic ă dar și politică.
În general valorile politice liber ale dominau continentul chiar dac ă
din punct de vedere politic monarhiil e autoritare (Germania, Austro-
Ungaria, Rusia) continuau să joace un rol important. Pân ă și în aceste
cazuri îns ă modernizarea politic ă, deși lentă și inconstant ă își făcea
încet loc.
În Germania , devenită , dacă nu prima, cel pu țin una dintre
primele mari puteri industrial ă ale lumii, alegerile parlamentare intraser ă
în tradiția politic ă și Partidul Social-Democrat câ știga consecvent
majoritatea legislativ ă deși nu forma cabinetul acesta fiind numit direct
de Kaiser.
Imperiul multina țional al Austro-Ungariei , aflat în plin ă recuperare
economic ă, trăia o viață politică efervescent ă iar speran țele pentru o
modernizare coerent ă și lipsită de tulbur ări ale aristocra ției, burgheziei și
naționalităților îș
i găsise în sfâr șit omul providen țial – mo ștenitorul
tronului arhiducele Ferdinand.
Schimbarea î și făcea loc pân ă și în Rusia Țaristă, autocrată și
retardată economic. Sub presiunea unei burghezii în cre ștere, guvernul
și Țarul acceptaser ă după 1905 unele reforme (reforma agrar ă,
înființarea Dumei etc) ce d ădeau cel pu țin speran țe privind deplasarea
treptată a uriașului multina țional spre Europa modern ă.
În democra țiile occidentale, Anglia și Franța în primul rând,
valorile lumii burgheze p ăreau a fi o certitudine. Mari Imperii coloniale,
economii capitaliste în plin ă dezvoltare, societ ăți moderne și inovative,
cele dou ă state ofereau modelul potrivit pentru noul secol. Dezbaterea în
societate se concentra asupra perfec ționării vieții democratice (dreptul
de vot pentru femei) și a raporturilor sociale (cererile proletariatului
privind reglement ări profesionale și salariale) sau asupra noului val
cultural – avangardism
ul – ce provoca tiparele societale deja stabilite.
Europa tr ăia la începutul secolului XX efectele celei de-a dou ă
revoluții industriale. Introducerea pe scar ă tot mai larg ă a unei noi forme
de energie – electricitatea, transform ările profunde în mediul de
producție (apariția marilor aglomer ări industriale, a unor noi metode de
gestiune) dezvoltarea sistemului bancar și bursier, toate î și puneau
amprenta asupra vie ții cotidiene. Bunuri de consum din ce în ce mai
variate și mai ieftine amplificau confortu l familiei burgheze, transporturi
tot mai moderne mic șorau distan țele, ziare, reviste, c ărți contribuiau la
crearea culturii de mas ă, învățământul se deschidea, din ce în ce mai
democratic, publicului larg, pe trecerea timpului liber, pân ă atunci
cantonat ă numai la nivelul elitelor, dev enise o preocupare pentru clasa
de mijloc și nu numai.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 3
Africa
China
America latin ă
Războiul Sigur, această imagine, ușor idilic ă, se aplic ă numai unei zone
geografice și numai unor realit ăți sociale. Chiar în Europa Occidental ă
existau suficiente disparit ăți sociale și nemulțumiri iar Europa de Est
rămânea spa țiul retardă rii tehnologice, a polariz ării sociale și a lipsei de
reformă .
Cu cât ne îndep ărtăm de Vestul Europei, cu rare excep ții (Statele
Unite de pild ă), întâlnim o realitate ce contrazice imaginea propus ă mai
sus. Africa împ ărțită între puterile coloniale (Anglia, Fran ța, Germania,
Italia, Belgia, Portugalia) era captiva unui dublu plan – cel superficial, al
unei minore elite coloniale și cel profund, al unei majorit ăți tribale și,
după standardele euro pene, primitive.
China, m ăcinată de conflicte interne, împ ărțită și ea în zone de
influență a Marilor Puteri europene, cu o viziune complet opus ă față de
Europa în ceea ce prive ște modernizarea, era fracturat ă între o elit ă
locală sofisticat ă, comerciant ă și o imens ă masă umană rigidizat ă în
tradiție ș
i supunere.
America Latin ă propunea o imagine nu cu mult diferit ă. Aflată sub
„protecț ia” Statelor Unite (Doctrina Monroe), aceast ă zonă prezenta o
realitate polarizat ă, cu mari latifundiari, imobili îns ă din punct de vedere
economic și o majoritate ță rănească, lipsită de pământ și permanent
nemulț umită. La mijlocul spectrului social se gă sea un segment burghez
minor atât ca dimensiuni cât ș i ca rol politic dar dornic, în condi țiile unei
moderniz ări economice lente, de a ob ține preeminen ța politică. Totuși
America Latin ă rămânea la periferia sistemului economic mondial.
În ciuda acestor realit ăți contrastante, tonul general era dat de
centrul sistemului mondial, de Europa. Iar aici, la începutul cronologic al
secolului XX, de și existau multiple focare de nemul țumire, imaginea unui
viitor formidabil construit pe explozia tehnico- științifică constituia
speranța, certitudinea chiar, a majorit ății segmentelor și palierelor
sociale.
Războiul era privit de o diploma ție european ă încă arist
ocratică și
conservatoare, defazat ă față de societatea modern ă și burghez ă, drept
„ultimul instrument”, util f ără îndoială atunci când negocierile e șuau.
Conflictele anteri oare se stinseser ă repede, nu antrenaser ă decât
armate profesioniste și se încheiaser ă cu compensaț ii materiale și/sau
teritoriale. În mod paradoxal, în iu lie 1914 chiar, atunci când situa ția
diplomatic ă era într-un v ădit impas, remarca unui bancher german –
„războiul european nu va dura mult, ar fi prea costisitor pentru noi to ți” –
întruchipa sentimentul general: un r ăzboi scurt care s ă rezolve definitiv
neînțelegerile dintre Marile Puteri.
Poate de aceea debutul ostilit ăților a fost întâmpinat cu atâta
entuziasm, solda ți din toat ă Europa plecând la r ăzboi în sunet de
fanfară, în uniforme viu colorate și în aplauzele tuturora. Ceea ce era
însă greu de în țeles pentru contemporani, cu câteva rare și periferice
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
4 Proiectul pentru Învăță mântul Rural excepț ii, era faptul c ă societatea industrializat ă și modern ă crease un alt
tip de război – cel industrial. Numai câteva luni mai târziu crâncena
realitate a conflictului modern transforma dramat ic nu numai uniformele
(ce preluau culoarea câmpurilor de lupt ă) ci și destinele și mentalitatea a
zeci de milioane de oameni solda ți și necombatan ți deopotriv ă.
Primul război mondial prin dimensiunile sale temporale (patru ani)
și geografice (Europa, Afri ca, Orientul Mijlociu și Oceanul Atlantic în
primul rând), prin uria șele eforturi umane și materiale f ăcute de toate
statele combatante, prin cara cteristicile sale militare și nu în ultimul rând
prin num ărul nemaiîntâlnit de victime a marcat, în mod tragic, sfârșitul
brusc al unei lumi și intrarea într-un secol nou, al violenț ei pe scar ă
largă, al ideologiilor combatante, al totalitarismelor și al crimelor de mas ă
programatic induse de stat.
În același timp, „scurtul” secol XX va fi, poate tocmai datorit ă
conflagra țiilor nimicitoare ce l-au marcat, un secol al proiectelor pa șnice
grandioase, al preocup ărilor formidabile pentru dr epturile individului la
nivel interna țional, al unui extraord inar avans tehnico- științific precum și
un reper fundamental în c onstruirea unei lumi a valorilor democratice ș
i
a libertății.
Test de autoevaluare 1
1.1. Care erau bazele optimismulu i existent în Europa Occidental ă înainte de 1914?
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
1.2. Enumera ți regimurile politice autocratice și autoritare europene.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 15
1.3. Consecin țele demografice și economice
1.3.1. Consecin țe demografice
Efectele demografice și economice ale Primului r ăzboi mondial
provin atât din opera țiunile militare propriu-zise cât și din transform ările
teritoriale petrecu te în timpul ră zboiului sau a Conferin ței de Pace.
În ceea ce prive ște pierderile umane, acestea șochează și astăzi
dar pentru contemporani au reprezentat o adev ărată catastrof ă. Peste 9
milioane de oameni (în majoritate europeni) au murit iar mai mult de 6 milioane au devenit invalizi.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 5
Pierderi umane
Pierderi materiale
Franț a a înregistrat peste 1,4 milioane de mor ți și dispă ruți
reprezentând peste 10,5 % din popula ția activă precum și 1,2 milioane
de invalizi. Germania – 1,85 milioane de mor ți – a pierdut aproape 10%
din popula ția activă. Același procent (9,5%) îl pierde Austro-Ungaria –
1,54 milioane mor ți. Imperiul Țarist înregistrează peste 1,7 milioane de
morți până în 1917 și calvarul va continua, cifrele estimative fiind de 5
milioane pân ă în 1921 datorit ă războiului civil și crimelor bol șevice.
Marea Britanie și Italia pierd în jur de trei sferturi de milion de oameni
reprezentând 5,1 respectiv 6,2 % din popula ția activă.
La aceste tragice statistici se adaug ă un număr neprecizat de civili
ce au murit datorit ă operaț iunilor militare, condi țiilor precare de igien ă și
bolilor (numai gripa spaniol ă, eradicat ă înainte de r ăzboi, a făcut în 1918
în Europa un num ăr de peste 650.000 de victime, dar propor țiile reale, la
nivel mondial al acestui flagel nu sunt înc ă pe deplin cunoscute).
Consecin țele acestor pierderi sunt teribile pe termen mediu și
lung. Clasele de vârst ă afectate, a șa numitele clase mobiliz
abile, sunt
cele cuprinse între 20 și 40 de ani ceea ce antreneaz ă o diminuare
accentuat ă a natalit ății. Estimările arată pierderi considerabile datorate
deficitului de natalitate – peste 770.000 în Marea Britanie, aproape un
milion în Fran ța, 1,7 milioane în Italia și peste 3,5 milioane în Germania.
Războiul a întrerupt practic progresele rapide ale începutului de
secol în ceea ce prive ște infrastructura sanitar ă și această situație s-a
reflectat în cre șterea mortalit ății infantile, numai în Fran ța înregistrându-
se o creștere de la 17,5 ‰ în 1914 la 22 ‰ în 1918.
Pierderile umane uria șe datorate Primului R ăzboi Mondial au
afectat economia europeană , privând-o de produc ători și consumatori,
apărarea na țională și activitatea intelectual ă. În egal ă măsură
consecin țele demografice teribile au condus la dezorganizarea familiei,
la apariția a milioane de „v ăduve de r ăzboi” și de copii orfani („copii
națiunii” – sintagmă ce definea în Fran ța orfanii de r ăzboi) și au
contribuit în mod decisiv al inst aurarea sentimentului gene
ral de
îmbătrânire ce a dominat Europa anilor 20.
1.3.2. Consecin țe economice
Războiul mondial a produs în Eu ropa pierderi economice directe
considerabile. Numai Fran ța a pierdut peste 300.000 de case, 3 milioane
ha pă mânt arabil, o parte din minele de fier și cărbune din nord.
Potenț ialul agricol s-a diminuat aproape la jum ătate iar produc ția
industrial ă a înregistrat un recul de 35%. Germania și-a văzut redus ă
producția de cărbune cu 45% iar produc ția agricolă cu 50%. Practic la
scara întregului continent, poten țialul agricol al Europei s-a diminuat cu
35% iar cel industrial cu 40%.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
6 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Deficit bugetar și
datorie extern ă
Inflație
Problema
reparațiilor Apoi, în timpul conflictului combatanț ii orientaser ă întreaga lor
capacitate economic ă spre produc ția de război, reconversia dovedindu-
se extrem de dificilă . Deficitul bugetar enorm, datorat finanță rii războiului
prin împrumuturi public e, crescuse de 10 pân ă la 20 de ori fa ță de nivelul
antebelic. La fel crescuse datoria extern ă a statelor beligerante. Dac ă
înainte de 1914 Fran ța și în special Anglia erau ma rii creditori ai lumii,
după 1918 aceste state datoreaz ă miliarde de dolari, mai ales Statelor
Unite, ceea ce va complica raporturile trans-atlantice.
Tot în timpul ră zboiului emisiunile monetare exagerate și lipsa
alimentelor și bunurilor de consum au dus la cre șterea infla ției și a
prețurilor. În 1919 deprecierea pr incipalelor monede europene, fenomen
până atunci necunoscut, a atins cote deosebit de înalte – francul a
pierdut 50% din valo area sa, lira sterlin ă 10% iar marca, aproape 90%.
În același timp pre țurile au crescut în timpul r ăzboiului de 5 ori în Fran ța
și mai mult de 12 ori în Germania.
Războiul a generat și alt tip de probleme economice. Statele
beligerante au preluat responsabilitat ea pentru victimel e conflictului,
guvernele adoptând principiul dup ă care acestea au dreptul la
solidaritatea na țiunii. Pentru prima dat ă au fost înfiin țate ministere
speciale și o parte consistent ă a bugetelor na ționale a fost dedicat ă
foștilor combatan ți, văduvelor și or
fanilor de r ăzboi.
Pe de alt ă parte, imediat dup ă conflict s-a pus problema
reparațiilor datorate de învin și statelor înving ătoare. Ministrul de finan țe
francez Klotz afirma în 1918 „Germania va pl ăti” și concepea bugetul
Franței (cazul nu a fost singular) luând în calcul și reparaț iile datorate de
Germania. Principalul în vins al Primului R ăzboi Mondial nu avea îns ă
cum să plătească sumele uria șe și a pus în dificultate trezoreriile
învingătorilor care contau acestea pentru a- și plă ti propriile datorii de
război. Rezultatul a fost o criz ă financiară care a destabilizat și mai mult
monedele europene, depreciindu-le și ducând la o creștere vertiginoas ă
a preț urilor.
Test de autoevaluare 2
2.1. Enumeraț i consecin țele pe termen mediu și lung ale uria șelor pierderi umane din
timpul războiului.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsul poate fi consultat la pagina 15
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 7 1.4. Consecin țele sociale
Foștii combatanț i
Noii îmbog ățiți
1.4.1. Dezechilibrele sociale
În primul rând r ăzboiul a creat un tip social nou – fostul combatant
– ce cuprindea milioanele de europeni întor și din război și marca ți de cei
patru ani de teribil conflict. Individuali ști, provenind din medii sociale
diferite, educa ți sau analfabe ți, acești tineri fuseser ă transforma ți de
război descoperind o solidaritate formidabil ă a sentimentelor și
intereselor.
Cei patru ani de experien țe cotidiene cumplite configuraser ă o altă
mentalitate, specific ă spaț iului mar țial și transformaser ă radical
speranțele și așteptările a milioane de oameni. Cet ățeni obișnuiți înainte
de război, ei au învăț at ce înseamnă un grad extrem de violen ță
cotidiană, camaraderia, unitatea, ierarhia rigid ă și obedien ța față de
superiori. Dezvoltaser ă în același timp o ostilitate instinctiv ă față de
diviziunile partizane, personajele politice și institu țiile parlamentare pe
care le considerau vinovate pentru izbucnirea conflictului.
Întorși acasă foștii combatan ți au reprezentat un grup de presiune
extrem de puternic iar în unele cazuri au intrat în politic ă încercând s ă
modifice realitatea postbelic ă. Alții, du
pă ce au fost idealiza ți și
transforma ți în eroi, au că utat în via ța civilă aceleași valori pe care le
învățaseră în război, înregimentându-se în grupă ri paramilitare precum
Crucea de Foc (Fran ța), Căștile de O țel, Corpurile France (Germania).
Cei mai mul ți, mai ales în Germania și Italia, aliena ți de transform ările
politice, sociale și economice, au îngro șat rândurile simpatizan ților
partidelor extremiste Na țional Socialist sau Fascist.
Din altă perspectiv ă, războiul și inflația galopant ă au precipitat
unele evolu ții sociale, accentuând inegalit ăți sau disparit ăți pe scara
socială, avantajând anumite grupuri, def avorizând pe altele, creând
discordan țe ș
i relații sociale tensionate. Astfel r ăzboiul a sporit brusc
averea produc ătorilor și intermediarilor, a fabrican ților de r ăzboi și a
marilor comercian ți, dând na ștere fenomenului noilor îmbog ățiți .
Industria și precum francezii Schneider (artilerie), Citroen (obuze),
Renault (care de lupt ă și vehicule), italienii Ansaldo și Fiat sau patronii
siderurgiei germane din Ruhr au realizat câ știguri imense de pe urma
războiului. La fel s-a întâmplat cu mii de negustori ce în timpul
conflictului au speculat și traficat cu succes. Reu șita material ă a
acestora, enormă și brusc ap ărută, a destabilizat credin țele tradiț ionale
în superioritatea muncii, virtut ea economisirii, a distrus practic
încrederea în valorile considerat e imuabile ale mo ralei liberale și
burgheze specific ă secolului XIX.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
8 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Opinia public ă germană și războiul, raportul comandamentului militar al
Magdeburgului, iulie 1918
“[…] Vechea diferen ță între bogaț i și săraci, ce se estompase în entuziasmul începutului
războiului reapare odat ă cu trecerea timpului. În rândul p ăturilor cele mai s ărace ale
populaț iei, se înmagazineaz ă o ură împotriva boga ților și în special împotriva celor
denumiți profitori de r ăzboi ce apare deosebit de periculoas ă. Această ură rezultă mai
puțin din averea posedat ă cât din posibilitatea pentru un cerc limitat de persoane de a- și
permite totul datorit ă unor resurse aproape nelimitate, de a se hr ăni nu suficient, ci chiar
foarte bine, de a tr ăi luxos în timp ce cea mai mare parte a popula ției moare efectiv de
foame. De aceea sunt acum critic ate aproape toate deciziile autorit ăților, afirmându-se c ă
ele nu servesc decât bog ătașilor și dăunează săracilor .[…]”
Sărăciții
Agricultorii
Femeile
La polul opus s-au aflat victimele economice ale r ăzboiului și
inflaț iei – să răciții – toț i cei care, având venituri fixe, nu le-au putut
reevalua, suferind lovitura deprecierii m onetare (cazul rentierilor, foarte
numeroși în Fran ța, Anglia sau Belgia). Ace știa au avut de îndurat și
loviturile venite din exterior, lovitu ra de stat din Rusia, falimentul Casei
Otomane, dizlocarea st atelor din centrul și sud-estul Europei conducând
la ruina a milioane de mici depun ători. În țările învinse situa ția acestei
categorii sociale a fost agravat ă de revolu țiile politice provocând o
pauperizare agresiv ă a unei segment social mijlociu și moderat din punct
de vedere politic. Practic to ți ale căror venituri erau cumva dependente
de stat au falimentat, puterea de cump ărare a salaria ților depreciindu-se
masiv (în Fran ța cu 15%, în Marea Britanie cu 20% iar în Germania cu
peste 25%).
O altă categorie socială victimă a războiului și a infla ției la nivel
european au fost și agricultorii. Pre țul produselor agricole au r ămas în
urma ritmului inflaț iei crescând mult ma i încet decât preșul produselor
industriale. R ăzboiul a accelerat exodul ru ral provocat de nevoia urgent ă
de mână de lucru în industria de armament și a produs o popula ție
dezrădăcinată, îndepărtată de modul de via ță tradițional, în permanent ă
c
ăutare de lucru și cazare. În Europa de Est, sfâr șitul conflictului a adus
multașteptatele reforme agrare și intrarea în politic ă a mediului rural prin
apariția partidelor țărănești.
În același timp r ăzboiul a dus la disocierea structurilor tradi ționale,
antrenând extinderea muncii femeilor și o modificare a sectorului de lucru pentru acestea. Dac ă până atunci femeile erau angajate în sarcini
domestice și sectorul serviciilor, în timpul r ăzboiului ele intr ă în uzine
ocupând pân ă la 35% din locurile de munc ă industriale.
De asemenea r ăzboiul a produs un num ăr nemaiîntâlnit de femei
singure, celibatare, v ăduve sau divor țate. La începutul anilor 20 s-a
înregistrat un adev ărat puseu al divor țurilor (în Germania și Fran ța
numărul acestora se dubleaz ă, iar în marea Britanie cre ște de 4 ori).
Explicațiile acestui fenomen care modific ă o dată în plus structurile
societale tradi ționale constau în separ ările din timpul r ăzboiului și în
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 9 mutațiile agresive petrecute în moravurile societ ății în timpul „anilor
nebuni” – perioada de la sfâr șitul conflictului în care s-a încercat
depășirea brusc ă a suferin țelor îndurate timp de 4 ani.
Opinia public ă francez ă și războiul, raport al comisariatului central din Avignon
(1917)
„ […] Femeile: Acestea pot fi împ ărțite în trei categorii:
1. Femeia comerciantului, a micului burghez, care r ămâne fidelă căminului s ău și onestă,
dorește ca r ăzboiul să se încheie cu victoria arma telor noastre; ea este devotat ă și
răbdătoare.
2. Femeia al că rei soț este disp ărut sau r ănit; femeia ai c ărei fii sunt pe front de la
începutul mobiliz ării: aceasta are un caracter ursuz, critic ă totul și nu înceteaz ă să se
plângă.
3. Femeia care prime ște alocaț ie pentru ea și copiii s ăi și al cărei soț se află pe front,
aceasta nu dore ște decât un lucru: ca r ăzboiul să continue. Ea munce ș
te acum; cu munca
și câștigul s ău, aceasta este fericit ă și liberă cum nu a fost niciodat ă. Înainte de r ăzboi,
soțul nu-i dădea salariul s ău ci doar lovituri. Ast ăzi ea se îmbrac ă cu toalete pe care nu ar
fi îndrăznit să le poarte înainte de r ăzboi; se distrează și se consoleaz ă ușor cu absen ța
soțului. Aceast ă categorie formeaz ă majoritatea. […] „
Nemulțumiri și
tensiuni sociale Toate aceste transform ări sociale explic ă apariția la sfâr șitul
războiului a unor agita ții sociale de amploare. Nemul țumirile sociale au
provocat în anii 1919-1921 o efervescen ță revoluționară stimulat ă și de
bolșevizarea Rusiei și un adev ărat val al mi șcărilor extreme a afectat
Europa Centrală . Ungaria și instaurarea republicii comuniste conduse de
Bela Kun sau Germania cu insurec ția spartakist ă de la Berlin sau
Republica Sovietelor din Bavaria reprezint ă două exemple în acest sens.
În timpul r ăzboiului, pentru a prot eja solidaritatea intern ă, multe
dintre statele beligerante f ăcuseră concesii mi șcărilor sindicale,
efectivele acestora crescuser ă (Franța – de la 900 de mii la peste 2
milioane, Marea Britanie – de la 4 la 8 milioane) dar dup ă încheierea
conflictului au încercat să revină la raporturile de munc ă antebelice.
Urmarea a fost un val de greve ce acoper ă aproape întreaga Europ ă. În
1920 o grev ă generală în transporturi paralizeaz ă marile sectoare
industriale ale Fran ței, iar în Italia agita ția agrară destabilizeaz ă ș i mai
mult regimul politic fragil italian.
În urma acestor mi șcări muncitore ști proletariatul ob ține unele
câștiguri (ziua de munc ă de 8 ore, de exemplu) dar tentativa sindical ă va
eșua în final datorit ă temerilor clasei de mijloc privind o eventual ă
bolșevizare a Europei. Consecin țele pe termen mediu ale acestei agita ții
sociale au fost îns ă grave.
Practic societ ățile europene s-au scindat dup ă Primul R ăzboi
Mondial, elitele au devenit conservat oare, clasele de mijloc, mai mult
sau mai pu țin pauperizate au fost polarizat e politic îndreptându-se spre
extremele spectrului politic, muncit orimea s-a delimitat de segmentele
burgheze iar țărănimea, dezr ădăcinată și alienat ă economic a oscilat
radical între conservarea tradi ției și revoluție.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
10 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 3
3.1. Men ționați structurile sociale nou-ap ărute în urma r ăzboiului.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.2. Citiți fragmentul din raportul comandamentului militar german al Magdeburgului și
indicați termenul care desemnează starea de spirit a majorit ății populației.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.3. Indica ți consecin țele agita ției sociale de la sfâr șitul războiului.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 15
1.5. Efecte politice
În plan politic se consider ă că Primul R ăzboi Mondial a modificat
rolul și percep ția despre stat, a condus la victoria democratiz ării
instituțiilor dar și la o criz ă a liberalismului clasic. Cei patru ani de r ăzboi
au modificat nu numai rapor turile dintre putere și individ dar chiar și
puterile publice.
1.5.1. Raporturile dintre individ și stat
În urma r ăzboiului maximele tradiț ionale ale stat ului liberal, pân ă
atunci respectate și recunoscute, au încetat s ă mai fie viabile. Filozofia
liberală cantona statul („Statul-adminis trator”) într-un domeniu foarte
restrâns – menț inerea ordinii publice, exercitarea justiț iei, gestionarea
relațiilor externe și apărarea na țională – restul apar ținând de drept
inițiativei private.
Războiul, datorit ă dimensiunilor sale temporale, umane și
materiale, a impus îns ă necesitatea mobiliz ării la o scar ă
nemaicunoscut ă până atunci a resurselor umane și materiale, a
coeziunii morale a na țiunii, a justiț iei și echității societale, responsabilit ăți
de care numai statul se putea achita eficace.
Astfel, în timpul r ăzboiului, statul a devenit produc ător,
comanditar, patron și client. Guvernele au fixat priorit ățile economice, au
construit uzine, au orientat cercetarea și au repartizat penuria și
beneficiile. Mai mult decât atât statul a intervenit în rela țiile dintre
grupurile sociale reglementând, la cerere a sindicatelor, nivelul salariilor
și durata muncii și blocând chiriile.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 11
Sfârșitul războiului nu a repus societatea și economia în starea
anterioar ă, interven ția statului fiind în continuare necesar ă pentru
demobilizarea progresiv ă a mașinii de r ăzboi și pentru reconversia
economic ă. Cum penuria a persistat și după conflict nevoia de
raționalizare și control a durat mai mul ți ani pân ă când nivelul de
producție să fie capabil s ă satisfacă cererea în mod liber.
Această situaț ie a avut efecte asupra structurii guvernamentale și
birocraț iile create între 1914 și 1918 au supravie țuit ră zboiului, num ărul
de funcționari și bugetul alocat crescând și după război.
1.5.2. Raporturile dintre puterile publice
Relațiile dintre principalel e puteri publice au fost și ele alterate
profund de c ătre război și întărirea statului s-a f ăcut în detrimentul
adunărilor legislative și în beneficiul executivelor. Guvernele erau
capabile de decizii rapide și de continuitate în execu ție fiind mai eficace
pe timp de ră zboi, în timp ce legislativele s-au dovedit a fi prea lente,
lipsite de unitate și incapabile să păstreze secretele militare.
În consecin ță, în timpul r ăzboiului, adun ările au oferit încrederea
globală în executive tot mai restrânse (e xemplul britanic – Cabinetul de
război ce cuprindea, al ături de primul-ministru, miniștrii armatei, al
marinei, al afacerilor externe și al ordinii interne) și au relaxat controlul
legislativului asupra executivului.
De aici un rezultat paradoxal – pentru milioane de tineri fo ști
combatan ți, parlamentele (respectiv jocu l politicianist) erau vinovate
pentru izbucnirea r ăzboiului iar guvernele erau cele care f ăcuseră
posibilă victoria. A ap ărut astfel un contrast substan țial între triumful
aparent al democraț iei și crescânda inadaptare a regimurilor
parlamentare la noile condi ții de exercitare a puterii, la necesit ățile
obiective ale diferitelor situaț ii dar mai ales la noul orizont de a șteptare al
societății ieșite din r ăzboi. În mod funest, la ora victoriei, ap ăreau deja
semnele crizei democra țiilor parlamentare.
Test de autoevaluare 4
4.1. Explica ți, folosind spa țiul alocat, motivele pentru care Statul a ie șit din război cu
funcții și responsabilit ăți crescute.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsul poate fi consultat la pagina 15
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
12 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 1.6. Consecin țe în plan mental și spiritual
Religia
Pacifism și
internaționalism Primul R ăzboi Mondial a zdruncinat respectul pentru valorile
tradiționale pe întregul continent și postulatele fundamentale ale Europei
liberale și democratice au fost repuse în discu ție. Spectacolul macabru a
patru ani de continuu m ăcel a umbrit optimismul secolului XIX, a distrus
încrederea genera țiilor precedente în apropi ata instaurare a unei
societăți mai bune, mai libere, mai juste și mai prospere.
Apoi, sacrificiile suportate, tensiunea impus ă, efortul de r ăzboi a
provocat o reac ție de compensare, o dorin ță de a recupera anii pierdu ți
rezultând acel „apetit pentru bucurie”, caracteristic pentru anii 20. Acest
sentiment nu s-a regă sit însă și în mediul rural fiind specific aglomeră rilor
urbane, mă rindu-se astfel discrepan ța dintre sat și marile orașe.
Războiul a produs, în plan mental, evolu ții contradictorii. Astfel, în
timpul conflictului, sentimentul religios și întreb ările mistice asupra
sensului destinului uman au ren ăscut. În egal ă măsură însă, conflictul a
însemnat dezminț irea fraternit ății evanghelice și înrolarea Bisericii
fiecărui stat în efortul de r ăzboi, conducând la deta șarea spiritului de
credință .
De asemenea, r ăzboiul a stimulat pacifismul
atât în rândurile
intelectualit ății (literatura postbelic ă a pă strat o oroare instinctiv ă față de
propaganda de r ăzboi) cît și la nivel politic, aspira țiile pentru pace fiind o
caracteristic ă fundamentală pentru Europa post-1918. Negocierile pentru
dezarmare, încrederea în instituț iile interna ționale, simpatia pentru
Societatea Na țiunilor, pactul Briand Kellog și scoaterea r ăzboiului în
afara legii, toate demonstreaz ă această intenție generală de a preveni
revenirea la un alt conflict de aceeași magnitudine.
În acelaș i timp îns ă, amintirea r ăzboiului, decep ția înfrângerii sau
dezamăgirea unor înving ători a dus la exasperarea amorului propriu și al
orgoliului na țional iar democra ția a fost considerată a fi sacrificat
onoarea și interesul naț ional mai ales în cazul unor state de curând
unificate și care nu î și epuizaser ă „rezervorul” na ționalist (cazul
Germaniei și al Italiei).
1.7. Europa și lumea
Dacă în 1914 preponderen ța continentului european era
incontestabilă și universal recunoscut ă, anii primului r ăzboi mondial au
condus la ascensiunea rapid ă a altor continente. Unele state extra-
europene, obligate s ă renunțe la aprovizion ările din Europa sau solicitate
de aceasta s ă contribuie la efortul de r ăzboi, au trecut la o industrializare
rapidă încununat ă de succes. Balanț a de credit s-a inversat și din mari
creditoare statele europene au devenit ce le mai mari debitoare (în primul
rând față de SUA care de ținea la sfâr șitul conflictului peste jum ătate din
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 13
Noi poli de putere
economic ă rezerva mondial ă de aur).
În plan politic Europa r ămânea în centrul sistemului interna țional
continuând s ă joace un rol considerabil în lume. Statele europene
mențineau înc ă imperii coloniale de mare anvergur ă iar în domeniul
artelor și literelor Europa de ținea un primat incontestabil.
În plan economic îns ă, la sfârșitul conflictului, apariț ia a noi centre
de putere era un fapt indiscutabil. Marile state industrializate extra-europene profitaser ă de războiul european și și-au mărit produc ția
industrial ă și agricol ă, au sustras Europei un num ăr important de pie țe
(mai ales în Asia) și și-au ameliorat considerabil balan ța de plăți.
Astfel printre beneficiarii non-euro peni putem include Japonia care
a intrat masiv pe pie țele din China, Asia de Sud-Est și India, a vândut
beligeran ților material de r ăzboi și și-a multiplicat de cinci ori produc ția
industrial ă. Statele Unite reprezintă însă exemplul clasic. În anii
neutralității în SUA venitul na țional s-a dublat, produc ția de oțel a crescut
de 2 ori iar tonajul flotei comerciale de 4. Statul amer ican a împrumutat
beligeran ților mai mult de 11 miliarde de dolari și a
câștigat definitiv
cursa investi țiilor în America Latin ă.
O altă consecin ță a războiului s-a manifest at în problematica
colonială. Relațiile dintre metropole și colonii au intrat într-un relativ
declin, pie țele coloniale sc ăpând într-o anumit ă măsură comerțului
european în favoarea industriilor na ționale sau a St atelor Unite și/sau a
Japoniei.
Apoi, rolul important al co loniilor în efortul de r ăzboi (numai India a
trimis peste 1 milion de oameni, ia r coloniile franceze aproximativ
700.000), mesajul pre ședintelui american Woodrow Wilson („dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele”) și tezele marxiste anti-
imperialiste au creat pr emizele începutului mișcă rilor de emancipare
politică.
În sfârșit, chiar dac ă în plan artistic și literar Berlinul, Viena,
Parisul și Londra au r ămas simboluri ale unei vie ți culturale de o valoare
incontestabilă , în știință și mai ales în tehnicile de produc
ție și gestiune
Europa a înregistrat un recul masi v, Statele Unite preluând în for ță prima
poziție.
Test de autoevaluare 5
5.1. Indicaț i principalele modific ări în ierarhia puterilor economice la nivel mondial.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 15
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
14 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 1.8. Triumful democra țiilor ?
Extinderea
democra ției
Reversul medaliei Victoria Puterilor Aliate și Asociate în Primul R ăzboi Mondial a fost
perceput ă în epoc ă drept un mare triumf al democra ției asupra
rămășițelor Vechiului Regim – imperiile autocratice și regimurile
autoritare. Pr ăbușirea dinastiilor neconstituț ionale și victoria alia ților erau
văzute ca o binemeritat ă ravanșă asupra sistemului retrograd impus de
Congresul de la Viena și ca o consacrare a sistemului politic democratic.
Primele semnale ale epocii postbelice sus țineau aceste
perspective. În Germania și Austria a fost proclamat ă Republica și
Adunări Constituante au adoptat constitu ții democratice ce prevedeau
votul universal și alegerea pre ședintelui. Statele nou-ap ărute,
reconstituite sau reîntregite – Cehoslovacia și Iugoslavia, Polonia,
România – adopt ă sau perfec ționează Legi Fundamentale democratice.
Experienț a războiului conduce la reforme chiar în rândurile
democra țiilor. Astfel în Marea Britanie se introduce sufragiul universal, în
Italia intră în vigoare o nou ă lege electoral ă iar în Fran ța se modific ă
regimul electoral prin introducerea reprezent ării propor ționale.
Mai mult decât atât, democratizarea se întinde peste toate formele
politice și de organizare soci
ală, un exemplu fiind reglementarea
problemelor de munc ă. Astfel, dup ă ce în 1919 guvernul Clemenceau
votează legea privind ziua de munc ă de 8 ore, Tratatul de la Versailles
va dedica un capitol specia l pentru organizarea rela țiilor sociale. Se
năștea astfel Biroul Interna țional al Muncii ce trebuia s ă pregă tească
codificarea legisla ției sociale și elaborarea unei carte interna ționale a
muncii și relațiilor dintre patroni și salaria ți.
Democratizarea atinge chiar și domeniul rela țiilor interna ționale.
Insistența președintelui american asupra „diploma ției deschise”
demonstra c ă diploma ția secret ă era considerat ă responsabil ă pentru
izbucnirea tragicului conflict iar în epoc ă se credea sincer c ă alt gen de
proceduri diplomatice vor putea suprima germenii r ăzboaielor.
În acest sens, crearea Societ ății Națiunilor trebuia să extindă și să
generalizeze în rela țiile interna ționale principiile și practicile democratice
existente în interiorul statelor: discuț ii publice, deliberare de tip
parlamentar, reglementarea chestiunilor
prin majoritatea voturilor. Prin
universalizarea regimului par lamentar se considera c ă triumful dreptului
asupra for ței, al ordinii juridice asupra solu ției violen ței se poate instaura
definitiv.
Realitatea postbelic ă era îns ă diferită. Sfârșitul ostilit ăților și
reglement ările Conferin ței de Pace nu au supr imat toate problemele
născute din r ăzboi sa nerezolvate de acesta. Pe de alt ă parte,
profunzimea modific ărilor din economie, societate, moravuri, idei și
mentalități nu era în țeleasă pe deplin de contemporani și în cazul
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 15 învinșilor – Germania, Ungaria – dar și a unor învingă tori – Italia,
transformă rile produse de r ăzboi și de consecin țele păcii contribuiau
deja la îndep ărtarea față de modelul democratic propus.
Pentru statele învinse, distrugerile r ăzboiului, mizeria înfrângerii,
ocupația străină, greutatea repara țiilor impuse de tratatele de pace,
instabilitatea politic ă generat ă de pr ăbușirea regimurilor politice
respective, dezorganizarea economic ă și nu în ultimul rând amput ările
teritoriale suferite au reprez entat traumatisme profunde, r ăni morale
durabile. În aceast ă zonă intenț iile democratice erau sortite e șecului iar
sentimentele revan șarde, intoleranț a, naț ionalismul extremist au
renăscut în perioada interbelic ă sub forma regimurilo r politice totalitare,
dictatoriale și autoritare, culminând cu izbu cnirea unei alte teribile
catastrofe – Al Doilea Ră zboi Mondial.
1.9. Bibliografie
S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei, Ia și, Ed. Institutul European, 1998
Francois Chatelet, Evelyne Pisier, Concep țiile politice ale secolului XX , Bucure ști,
Humanitas, 1994
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, București, Ed. Lumina, 1999
A.Rowley, Istoria Continentului European, Bucure ști, Chisinau, Cartier, 2001
1.10. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. Descoperirile științifice, noile tehnologii, îmbog ățirea confortului cotidian,
reglement ările sociale, democratizarea înv ățământului.
1.2. Germania, Austro-Ungaria, Rusia Țaristă
Test de autoevaluare 2
2.1. Clasele mobilizabile goale, diminuare natalit ății, creșterea mortalit ății infantile, lipsa
de produc ători și consumatori, afectarea ap ărării naționale și a activit ății intelectuale,
dezorganizarea familiei.
Test de autoevaluare 3
3.1. Foștii combatan ți, noii îmbog ățiți și cei ce să răciseră brusc.
3.2. Ura fa ță de noii îmbogăț iți.
3.3. Mărirea fracturii dintre muncitorime și clasa de mijloc, teama burgheziei de
bolșevizarea Europei ș i derapajul treptat al acestei clase spre partidele extremiste.
Notă: În cazul în care nu a ți răspuns corect la dou ă dintre întrebă rile ultimului test.
Consecin țele Primului Ră zboi Mondial
16 Proiectul pentru Înv ățământul Rural statele europene. s-au sch imbat, Statele Unite dar și Japonia devenind
competitoare de for ță pentru principalele puteri-studia ți capitolul 1.4. și bibliografia
indicată.
Test de autoevaluare 4
4.1. Primul R ăzboi Mondial a impus necesitatea mobiliz ării resurselor umane și materiale,
a coeziunii morale a na țiunii, a justiț iei și echității societale și statul a intervenit în domenii
pe care nu le mai gestionase pân ă atunci. Dup ă război tot statul a fost chemat s ă
organizeze demobilizarea ma șinii de r ăzboi și reconversia economic ă astfel încât
raționalizarea și controlul au continuat.
Test de autoevaluare 5
5.1. Datorit ă războiului ierarhiile economice mondi ale s-au schimbat, Statele Unite dar și
Japonia devenind competitoare de for ță pentru principalele puteri industrializate
europene.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 17
Unitatea de înv ățare Nr. 2
RUSIA DE LA IMPERIUL ȚARIST LA UNIUNEA SOVIETIC Ă
Cuprins
2.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …. 17
2.2. Rusi a în 1917 ………………………………………………………………………………………………. 17
2.3. Rusia bol șevică……………………………………………………………………………………………. 29
2.4. Sta linismul ………………………………………………………………………………………………… … 36
2.5. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 45
2.6. Răspunsuri la testele de autoeval uare …………………………………………………………….. 45
2.1. Obiective
• Familiarizarea cursan ților cu reperele cronologice specifice subiectului studiat.
• Identificarea principa lelor etape ale evolu ției fenomenului comunist în Rusia.
• Descifrarea cauzelor istorice ce au dus la impunerea regimului comunist precum
și a caracteristicilor loviturii de stat din octombrie1917-ianuarie1918.
• Decriptarea limbajului comunist și relaționarea derapajului ideo logic cu contextul
economic și social.
• Investigarea constructului i deologice totalitare sovietic
• Examinarea critic ă a surselor istorice primare specifice, conversarea lor și
remarcarea elementelor fixe și mobile ale discursului politic ideologizat.
2.2. Rusia în 1917
Dezvoltare
economic ă
2.2.1 Situaț ia economic ă și social ă înaintea Primului R ăzboi
Mondial
Imaginea contemporan ă asupra Rusiei la sfâr șitul secolului XIX și
începutul secolu lui XX, creionat ă în mare parte de istoricii marxi ști,
scotea în eviden ță întârzierea economic ă, inegalit ățile sociale și tarele
unui regim politic autocrat și corupt. Aceast ă perspectiv ă, ce încerca sa
demonstreze beneficiile comuniz ării, era îns ă în mare parte incomplet ă.
Cifrele demonstreaz ă faptul că între 1890 și 1913 dezvoltarea economiei
rus a fost spectaculoas ă, producția de cărbune crescând de 8 ori, iar cea
de oț el de 5 ori. Practic, în apropierea Primului R ăzboi Mondial, Rusia
Țaristă, un colos cu 174 milioane de locuitori și 22 milioane de km², a
devenit a cincea putere industrial ă a lumii și după unele estim ări
contemporane întârzierea economic ă față de Statele Unite era doar de
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
18 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Diversificarea socială
28 de ani.
Industrializarea Rusiei, târzie și dominat ă de capitalul str ăin (în principal
francez, german și belgian), avea un ritm de dezvoltare rapid, de și inegal
și era realizat ă sub semnul concentr ării și al gigantismului. În 1913, 344
de companii de mari propor ții (cu peste 1000 de muncitori) grupau mai
mult de 40% din mâna de lucru industrial ă. Aceste întreprinderi gigante,
cum erau uzinele Putilov din Sank t-Petersburg ce angajau în jur de
12000 de muncitori, erau la rândul lor concentrate într-un num ăr mic de
regiuni, harta industrial ă a Rusiei la 1900 fiind, cu unele excepț ii, cea de
astăzi. În special dezvoltarea Ucrainei a fost spectaculoas ă, în 1913
această regiune asigurând peste trei sferturi din produc ția rusă de
cărbune și două treimi din cea de o țel.
Trans-siberianul, calea ferat ă terminat ă în 1905, reprezenta simbolul
acestui dinamism industrial, materialul rulant fiind asigurat de
întreprinderile ruse. Construit ă în mai pu țin de 40 de ani, m ăsurând
peste 70.000 de km de cale ferat ă, Trans-siberianul facilita deplasarea
forței de munc ă și punea în valoare noile regiuni aflata la est de Urali.
Construc ția Transiberianului
Agricultura r ămânea însă principalul domeniu economic, asigurând
peste 51% din venitul na țional (industria doar 28%) și angajând peste
80% din locuitorii Imperiului. Reformele din 1861 fuseser ă insuficiente
(doar 3 milioane de țărani au fost împropiet ăriți) și marea proprietate
nobiliară continua s ă posede peste 40% din terenul agricol. În acela și
timp însă modernizarea, de și lentă și inegală se făcea simțită și în acest
domeniu iar mecanizarea și folosirea îngr ășămintelor artificiale a permis
creșterea sensibil ă a recoltelor, astfel încât, înaintea r ăzboiului, Rusia
devenise primul furnizor de cereale al lumii.
Această creștere economic ă a dat regimului țarist ocazia l ărgirii bazei
sale sociale. Între 1906 și 1911, primul ministru St olîpin a luat o serie de
măsuri în favoarea țărănimii mijlocii și a facilitat accesul la proprietate a
„culacilor” (cel ce de ține mai mult decât poate cultiva) ce în preajma
războiului vor de ține o medie de 9 ha/familie. Apari ția acestui nou
segment social al țăranilor îmbog ățiți, deși înc ă minoritar din punct de
vedere numeric, a r upt vechile solidarit ăți ale satului și a asigurat
regimului s
prijinul unei burghezii rurale ata șate ordinii politice și sociale.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 19
Burghezia
Proletariatul
Regim autocratic
Naționalitățile
Antagonismele
sociale
Greve
Dezvoltarea industrial ă a condus la dezvoltarea unei burghezii de afaceri
întreprinză toare ce și-a dublat capitalul între 1906 și 1914 și a fost
capabilă să răscumpere unele dintre valorile tradi țional de ținute de
străini. Aceast ă burghezie na ționalistă părea gata s ă susțină la rândul
său un regim politic capabil s ă îi asigure ordinea în interior și
expansiunea în exterior . În mediul urban a ap ărut o nou ă categorie
socială, burghezia mijlocie – angaja ți, tehnicieni, cei cu profesiuni
liberale și, după unele statistici, p ătura socială înstărită a crescut de la
23,1 milioane în 1897 la peste 31 milioane de indivizi în 1913.
În ceea ce prive ște proletariatul, acesta era înc ă puțin numeros (3,5
milioane) dar grupat în câteva mari ora șe – Petrograd, Moscova,
Odessa) – și în întreprinderi de mari dimensiuni. În general, salariile
muncitorilor erau mici, condi țiile de muncă destul de grele ș i puțin
reglementate (11, 12 ore de munc ă) și locuin țele mizere.
2.2.2. Problemele politice ale Rusiei Țariste
Viteza evoluț iei economice a amplificat îns ă problemele politice ale
regimului rus și fractura dintre puterea politic ă și țară s-a mărit. Rusia
Țaristă rămânea un regim autocratic ce ignora principiile elementare ale
democra ției. Țarul guverna prin decrete, sus ținut de o birocra ție
supranumeric ă și corupt ă. Nicolae al II-lea era v ăzut ca un împ ărat
mediocru, Țarina, de origine german ă, era impopular ă iar episodul
Rasputin scosese în eviden ță, printre aristocra ți și oameni de rând
deopotriv ă, tarele familiei imperiale. Puterea legislativ ă, din 1906
încredinț ată unei adun ări alese – Duma – era slab ă și puțin
reprezentativ ă, iar sistemul electoral rezerva peste ⅔ din voturi marilor
latifundiari și burgheziei urbane ce formau doar 1% din popula ție.
Pe de alt ă parte, Imperiul r ămăsese o „închisoare a popoarelor”, slavii
impunându-și limba și religia numeroaselor naț ionalități supuse, care la
începutul secolului XX au început s ă-ți manifeste dorin ța de a se elibera
de sub tute
la rusă. Polonezii catolici (6,5% din popula ție), Finlandezii și
Balticii (5,1%), musulmanii Asiei Centrale și diferitele etnii caucaziene
(aproape 14%), precum și cei peste 5 milioane de evrei, victime ale
programurilor na ționaliste, reprezentau în 1914 o surs ă de nemul țumire
în creștere.
Creșterea economic ă a amplificat antagonismele sociale. Dezvoltarea
demografic ă – aproape 3 milio ane de locuitori pe an – a agravat nevoia
de pă mânt și peste 85 de milioane de țărani săraci detestau și invidiau
privilegia ții (culacii și marii latifundiari) fiind gata s ă treacă, cu forța, la
împărțirea pământurilor seniorale.
O altă sursă de probleme provenea f ără îndoială din lumea proletar ă, iar
concentrarea muncitorilor a pe rmis o solidarizare sindical ă puternic ă.
Astfel, la 1 mai 1912, izbucneau în centrele industriale nu mai pu țin de
1.140 de greve, iar din iunie 1913 pân ă în iulie 1914 peste 1,7 milioane
de muncitori participau la aceast ă formă de luptă sindicală.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
20 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Partidul
Constituțional-
Democrat
Al. Kerenski
Vl.I.Lenin
În aceste condiț ii, opoziția politică față de țarism s-a organizat treptat pe
coordonate liberale ș i populare și în mai multe curente, care dup ă
revoluția eșuată din 1905 (când regimul a pe rmis unele reforme politice
liberale dar a în ăbușit în for ță manifest ările populare) pr ezentau deja o
ostilitate crescând ă între ele.
Burghezia și intelighen ția liberal ă, partizani ai unui regim parlamentar
occidental au creat Partidul Constitu țional – Democrat (K.D. – de unde și
numele de „cadeț i”), o forma țiune politic ă liberală ce solicita puteri
crescute pentru Dum ă și responsabilitatea guvernului în fa ța Adună rii,
dorind o r ăsturnare a regimului autocratic și chiar a monarhiei în
favoarea claselor de mijloc, nu a proletariatului minoritar sau a țărănimii
radicale.
Curentul revoluț ionar era reprezentat de:
• Socialiștii-Revolu ționari (S.R. – mo ștenitori ai mi șcărilor populist-
nihiliste din sec.XIX) – ostili industrializ ării și partizani ai confisc ărilor
marilor domenii și expl
oatării colective a p ământurilor, dar diviza ți
asupra tacticilor de urmat în
grupul maximalist (radicalii ce nu abandonaser ă metodele
teroriste) și
cel muncitoresc (condus de Kerenski și favorabil ac țiunii prin
Dumă)
• Social-democra ții (SD – ap ărut în 1898) – considerau c ă proletariatul
în formare poate reprezenta for ța revoluționară cea mai eficient ă și s-
au divizat la rândul lor în 1903 în:
bolșevici – condu și de Lenin ce preconiza un partid minor
numeric, nealiat cu burghezia, dar format din revoluț ionari
profesioniști, disciplina ți și agresivi, capabili s ă instituie
dictatura proletariatului după revoluție și
menș evici – ce r ămâneau fideli princip iilor unei organiz ări
democratice, de masă și erau ostili unei revolu ții so cialiste
premature dorind alian ța cu partidele burgheze pentru
răsturnarea țarismului și aducea Rusiei în stadiul potrivit pentru
o veritabil ă revoluție muncitoreasc ă.
Test de autoevaluare 1.
1.1. Men ționați principalele caracteristici ale industrializ ării Rusiei înainte de Primul
Război Mondial.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
1.2. În ce consta diversificarea social ă apărută înainte de 1914 ?
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
1.3. Enumera ți problemele politice ale Rusiei Imperiale.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 21
Dezastre militare
Penurie și
descompunerea sistemului economic
Disoluția puterii
imperiale
2.2.3. Primul R ăzboi Mondial și agravarea problemelor Rusiei
În momentul intr ării Rusiei în r ăzboi mișcarea socialist ă era divizat ă,
liderii săi exilați iar popula ția, în ciuda a șteptărilor revoluț ionare, a primit
declarația de război cu entuziasm. Primele opera țiuni militare împotriva
germanilor și austriecilor au fost încununate de succes și premisele unei
mișcări revoluționare păreau a fi îndep ărtate. La sfâr șitul verii lui 1914 și
în 1915 situa ția se va schimba datorit ă dezastrului militar suferit de
armatele țariste – peste 150.000 de mor ți, 700.000 de r ăniți, 900.000 de
prizonieri, ¾ din artilerie capturat ă – iar responsabilitatea acestei
catastrofe este aruncat ă asupra comandan ților militari și puterii politice.
Moralul solda ților este din ce în ce mai sc ăzut, locul trupelor antrenate și
fidele Țarului este luat de noi cont ingente (recrutate din rândul
naționalităților puțin atașate regimului țarist) și în consecin ță numărul
dezertărilor și chiar al auto-mutil ărilor crește substan țial.
În plan ec
onomic, r ăzboiul aduce cu sine o lips ă majoră a mâinii de lucru
(sunt peste 13 milioane de b ărbați mobiliza ți) iar industria, orientat ă
masiv spre produc ția de război, nu poate furniza popula ției bunurile de
consum necesare. Țărănimea livreaz ă cu tot mai mult ă reticență
produse alimentare, pre țurile cresc de 4 ori pân ă în 1917 ș i
nemulț umirea se apropie de nivelul expl oziv. În 1916 grevele s-au
înmulțit, numai la Petrograd înregi strându-se peste 200.000 de
protestatari, în timp ce în toate centrele industriale din Rusia, num ărul
greviștilor dep ășind 1 milion.
În plan politic, anii de r ăzboi au dus la dispariț ia acordului dintre putere și
burghezie și la treptata disolu ție a autorit ății imperiale. Dup ă ce a preluat
personal conducerea armatei în 1916 și a înregistrat o nou ă serie de
tragice înfrângeri, Țarul Nicolae al II-lea a fost perceput drept principalul
vinovat pierzând pân ă și aliații cei mai fide li. I se repro șau nu numai
insuccesele militare dar și germanofilia sa, corup ția curții imperiale și
dorința de a instaura absolutismul. În Dum ă, în decembrie 1916,
partidele de opozi ție s-au organizat în Blocul Progresist condus de KD și
au început s ă ceară tot mai insistent un regim monarhic constitu țional și
formarea unui guvern de coali ție.
La sfârșitul anului 1916, descompunerea Imperiului Țarist s-a accentuat,
regimul dovedindu-se lipsi t de legitimitate (în condiț iile rupturii politice cu
burghezia), ineficient în a as igura aprovizionarea marilor ora șe (iarna
cumplită a contribuit la deteriorarea situa ției alimentare) și incapabil s ă
mai men țină ordinea intern ă și apărarea extern ă (dezertările în masă ale
soldaților de pe front).
2.2.4. Revolu ția din Februarie 1917*
Deteriorarea situa ției la începutul anului 1917 nu a fost îns ă perceput ă
ca atare de liderii politici ai momentului și revoluția a luat prin surprindere
mediile politice. Petrogradul, capitala Imperiului, va fi scena
* Până în februarie 1918, Rusia a utilizat calendarul Iulian – cu 13 zile în urma celui gregorian, folosit în lumea occidental ă. Datele ce
urmează respect ă calendarul rus.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
22 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Explozia popular ă
Insurecția
evenimentelor revolu ționare ce vor urma și datorit ă faptului c ă aici se
găseau atât mari concentr ări industriale cât și cele mai importante
puncte de recrutare și mobilizare a solda ților pentru front.
La mijlocul lunii februarie, datorit ă unor dificult ăți de aprovizionare,
uzinele Putilov din Petrograd se închid și mii de muncitori se afl ă practic
în stradă. Pe 23 februarie, tot în acest ora ș, are loc o manifesta ție de
proporții, pașnic ă însă, principala revendic ări fiind legate de
îmbună tățirea condiț iilor de viață și muncă. O zi mai târziu îns ă, în
momentul în care majoritatea uzinelor din Petrograd au intrat în grev ă
generală , manifesta țiile s-au radicalizat și revendic ările devin politice:
pace și sfârșitul autocra ției.
Manifesta ția din 25 februarie
Pe 25 februarie, manifesta țiile ajung în centrul Petrogradului, se petrec o
serie de ciocniri cu poli ția, iar trupele de cazaci, desf ășurate pentru a
opri protestul, fraternizeaz ă cu mul țimea. În zilele urm ătoare
manifestan ții se îndreapt ă spre Palatul de Iarn ă, sunt opri ți de solda ți și
în fața presiunii revolu ționare se ordon ă deschiderea focului. Solda ții
refuză dar ofițerii și subofiț erii vor executa ordinul provocând aproape
200 de victime. Guver nul imperial dizolv ă Duma și proclam ă starea de
asediu. Practic, acesta este începutul, manifesta țiile se transformă
instantaneu într-o insurecț ie haotică și explozia stradal ă este de neoprit.
Pe 27 februarie solda ții din mai multe regimente de gard ă se răzvrătesc,
fraternizeaz ă cu manifestan ții, Arsenalul este cucerit și se împart arme
(peste 400.000), sunt cuce rite o serie de institu ții publice, închisorile sunt
deschise iar Palatul de Iarnă este ocupat f ără rezistență . Miniștrii sunt
arestați, la chemarea Men șevicilor și a Sociali știlor-Revolu țion ari iar
muncitorii și soldații aleg, la fel ca în 1905, un Soviet (consiliu) pentru
preluarea puterii. În componen ța acestuia majoritatea este reprezentat ă
de menșevici și S.R., fiind reprezenta ți și bolșevicii și anarhi știi. Nelini știți
de evolu ția evenimentelor, deputa ții Dumei (în principal liberalii și
consituț ionali-democra ții ‘K.D.’) constituie la rândul lor un comitet
revoluționar recunoscut în seara de 27 de Soviet.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 23
Sovietul din Petrograd
Abdicarea Țarului
Obiectivele
guvernului provizoriu
Sovietele
După ce trupele trimise de țar pentru în ăbușirea revolu ției au fost
împiedicate de feroviari s ă ajungă la Petrograd pe 2 martie, abandonat și
de cei mai apropia ți colaboratori ai s ăi, Țarul Nicolae al II-lea a abdicat în
favoarea fratelui s ău Mihail. Acesta a refuzat îns ă să-și asume
responsabilitate puterii și principiul monarhic secular se pr ăbușește.
Vestea abdic ării este primit ă cu entuziasm, Duma nume ște primul
guvern provizoriu (Comitetul executiv provizoriu al Dumei: prim-ministru –
prințul Lvov, ministru de externe – Miliukov, ministrul justi ției – Kerenski)
și revolu ția burghez ă, aproape pe neașteptate este înving ătoare, de și
existau în acel moment doi poli ai pu terii – Sovietul (ce reprezenta strada
și explozia popular ă) și Guvernul provizoriu (emana ția a structurilor
politice moderate și liberale)
2.2.5. Evolu ția noului regim (martie – octombrie 1917)
Pe 3 martie monarhia este suspendat ă iar pe 6 guvernul provizoriu
enunță obiectivele sale, reînnoirea institu țională și câștigarea r ăzboiului
și ia primele m ăsuri – proclamarea libert ăților civile, convocarea
Constituantei, abolirea pedepsei cu moartea, suprimarea discrimin ărilor
de castă, rasă, religia, recunoa șterea dreptului Poloniei și Finlandei la
independen ță și a autonomiei minorit ăților naționale. Guvernul nu
proclamă însă în mod oficial Republica și nici nu evoc ă acele probleme
sociale care reprezentau priorit ățile străzii insurec ționare (“Pace și
Pâine”) și aceast ă divergen ță apare clar pe 14 martie atunci când este
publicat “Apelul Sovietului c ătre popoarele din întreag a lume” prin care
se solicita încetarea r ăzboiului prin revolu ția proletariatului din ță rile
beligerante.
Exemplul Sovietului din Petrograd este urmat și în întreaga Rusie apar
sute de soviete ale muncitorilor și soldaților care erau, spre deosebire de
1905, controlate de militan ți politici (sociali ști modera ți, menșevici, SR).
De asemenea iau na ș
tere mii de comitete în uzine, în cartiere și sub
presiunea lor Sovietul din Petrograd negociază cu patronatul
îmbună tățirea condiț iilor de munc ă. Treptat îns ă, comitetele de uzină s-
au radicalizat și au început s ă își depășească competenț ele solicitând
controlul total asupra produc ției.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
24 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
În același timp îns ă și mișcarea socialist ă începe s ă se radicalizeze.
Între 20-25 martie sunt publicate ce le patru “Scrisori de departe”
aparținând lui Lenin și acesta solicit ă bolșevicilor ruptura imediat ă între
Soviet și guvern, unirea tuturor for țelor proletare și pregătirea activ ă a
fazei urm ătoare a revolu ției.
În Sovietul din Petrograd devine îns ă predominant curentul moderat, se
decide continuarea r ăzboiului ”p ăstrându-se combativitatea armatei
pentru operaț iuni active” precum și m ăsuri energice pentru ob ținerea
unei păci “fără anexiuni sau desp ăgubiri” și sub presiunea Sovietului,
ministrul de externe Miliukov adopt ă această poziție. La începutul lunii
aprilie, dup ă 17 ani de exil, Lenin se întoarce la Petrograd și public ă
“Tezelor din aprilie” ce con țineau mesajul radical bol șevic.
Tezele din Aprilie
“1. Atitudinea noastr ă față de război […] nu admi te nici o concesie, oricât de minim ă, căci
[acest război] a r ămas incontestabil un r ăzboi imperialist, purtat de guverne din motive
capitaliste… .
2. […] tranzi ția de la prima etap ă a revolu ției, care a dat puter ea burgheziei din cauza
gradului insuficient al con științei și organiz ării proletariatului, la cea de-a doua etap ă care
trebuie s ă dea puterea proletariatului și păturilor sărace ale țărănimii.
3. Nici un sprijin pentru guvernul provizoriu care a demonstrat caracterul mincinos al
tuturor promisiunilor sale. 4. Recunoa ștem că partidul nostru […] nu consti tuie pentru moment decât o slab ă
minoritate în cadrul majorit ății sovietelor de deputa ți ai muncitorilor, fa ță de blocul tuturor
elementelor oportuniste, mici burgheze, că zute sub influen ța burgheziei și care extind
această influență și asupra proletariatului.
5. Nu o republic ă parlamentar ă […] ci o republic ă a Sovietelor deputa ților muncitorilor,
salariaților agricoli și țăranilor din întreaga țară, de la bază până la vârf. Suprimarea
armatei, a poli ției ș
i a corpului func ționăresc.
6. În domeniul agrar […] confiscarea tuturor p ământurilor marilor proprietari funciari.
Naționalizarea tuturor terenurilor din țară și punerea acestora la dispozi ția sovietelor
locale. 7. Fuzionarea imediat ă a tuturor b ăncilor din țară într-o banc ă națională unică plasată sub
controlul Sovietului.[…] ”
Test de autoevaluare 2
2.1. Indica ți sursele fragilit ății Imperiului țarist amplificate de Primul R ăzboi Mondial.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
2.2. Men ționați caracteristicile revolu ției din februarie 1917.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
2.3. Citiți cu aten ție textul de mai sus și încerca ți să sintetizaț i în câteva cuvinte programul
politic lansat de Lenin. Încerca ți apoi să îl caracteriza ți folosind doar spa țiul de mai jos.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 25 ……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
Al doilea guvern
provizoriu
Congresul Sovietelor
Disensiunile între cei doi poli pr incipali de putere au continuat și la 18
aprilie, fără a se consulta cu ceilal ți membrii ai cabinetului, Miliukov a
trimis o not ă Puterilor Aliate prin care anunț a că guvernul provizoriu va
respecta fidel obliga țiile vechiului regim, f ără a menț iona pozi ția
Sovietului pentru “pace f ără anexiuni”. Se declan șează astfel o criz ă
guvernamentală , Kerenski ameninț ând cu demisia, iar bol șevicii cer
demiterea guvernului. La Petrograd, reac ția muncitorilor este imediat ă,
manifestan ții solicitând controlul politicii externe de c ătre Soviet. Au loc
ciocniri între manifestan ții anti și pro-guvernamentali dar solda ții
garnizoanei refuz ă să deschid ă focul. Criza politic ă se încheie prin
debarcarea lui Miliukov și demiterea generalului Kornilov (comandantul
garnizoanei Petrograd) și la 28 aprilie este instaurat un nou guvern, de
coaliț ie, condus tot de prin țul Lvov în al c ărui obiectiv principal este
obținerea păcii.
Tensiunea îns ă nu se diminueaz ă și Comitetele muncitore ști din uzine
se radicalizeaz ă iar în mai 1917 Conferin ța acestor comitete, unde
participă 500 de delega ți din 397 de întreprinderi adopt ă o moțiune de
inspirație bol
șevică ce solicit ă “control muncitoresc și nu al statului”
precum și “încredin țarea întregii puteri Sovietelor”.
În același timp are loc la Petrograd primul Congres pan-rus al Sovietelor,
practic forumul conduc ător al puterii. Voturile exprimate (peste 20 de
milioane) produc urm ătoarea configura ție: partidele guvernamentale
(S.R. și menșevicii) – aprox. 600 de mandate, bol șevicii – 105, S.R. de
stânga – 45. Înc ă de la deschiderea lucr ărilor Lenin și Troțki au cerut,
fără succes, Congresului s ă se transforme în conven ție revolu ționară și
să-și asume întreaga putere. În paralel bol șevicii au preg ătit o acț iune de
forță a muncitorilor și soldaților nemul țumiți de politica lui Kerenski de
continuare a ră zboiului. Reac ția a fost îns ă negativ ă, muncitorii fiind
chemați de Soviet împotriva “tr ădării și provoc ării bolșevice” ceea ce l-a
determinat pe Lenin s ă anuleze manifesta ția însă ruptura dintre bolșevici
și partidele guvernam entale era definitiv ă. Partidul condus de Lenin se
afla în acel moment la periferia scenei politice, opus atât guvernului cât
și Sovietului, cu pu ține șanse de a prelua puterea.
Însă, după o tentativ ă diplomatic ă nereușită, noul guvern a încercat s ă
obțină o pace convenabil ă pe calea armelor, proiectând o ofensiv ă de
mari propor ții pentru a obliga Germania s ă accepte încheierea
ostilităților. Populaț ia nu mai dorea îns ă continuarea conflictului și pe 18
iunie o manifesta ție organizat ă de Soviet pentru sus ținerea Adun ării
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
26 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Criza din iulie
Criza din august
L.B.Troțki
Constituante și a guvernului s-a transforma t în protest împotriva ac țiunii
militare și în sprijin pentru tezele bol șevice. În același timp ofensiva rus ă
a eșuat și tensiunea politico-social ă a crescut din nou.
În iulie 1917 a izbucnit o alt ă criză politică de amploare. Pe 3 iulie are loc
o demonstra ție agresivă a soldaților din Petrograd ce trebuiau s ă plece
pe front pentru a opri contraofensiva german ă și obiectivele
manifestan ților sunt mult mai radicale – o nou ă insurecție, unirea for țelor
cu marinarii nemul țumiți din Kronstadt, arestarea guvernului provizoriu și
formarea unui Comitet revolu ționar dirijat de bol șevici. A doua zi, sub
conducerea bol șevicilor, demonstran ții asalteaz ă sediul Sovietului,
regimentele fidele guve rnului deschid focul și represiunea este furibund ă
(peste 650 de r ăniți, zeci de mor ți). În fața pericolului insurgent Kerenski
remaniaz ă guvernul, excluzând reprezentan ții cadeților (K.D.) și a
extremei stângi și se sprijin ă pe Congresul Sovietelor în defavoarea
Sovietului din Petrograd afla t tot mai mult sub influen ța bolșevicilor. Noul
guvern ia totodat ă măsuri dure împotriva celor ce au încercat lovitura de
stat, Tro țki
, Zinoviev, Kamenev sunt aresta ți, Lenin se refugiaz ă în
Finlanda, Prada (cotidianul bol șevic) este închis ă. De asemenea unit ățile
rebele sunt dezarmate iar pedeapsa cu moartea este restabilit ă pe front.
În acel moment ruptura bol șevicilor cu formulele organizate de putere
este total ă și Congresul Partidului se desf ășoară în clandestinitate. Cu
acest prilej Lenin anun ță că lozinca “Toat ă puterea Sovietelor” nu mai
este valabil ă și trebuie înlocuit ă cu “Toat ă puterea clasei muncitoare
condusă de partidul s ău revoluționar, cel al comuni știlor bolșevici”.
În același timp, generalul Kornilov și ideea unei dictaturi militare care ar
restabili ordinea și ar putea câ știga pacea cap ătă tot mai mult ă
popularitate în mediile conservatoare astfel încât la 28 august 1917 se
consumă o tentativa de puci militar împotriva guvernului condus de
Kerenski. Pentru a opri trupele rebel e, Kerenski a fost obligat s ă
negocieze cu Comitetul Executiv al Sovietului din Petrograd, s ă
elibereze conduc ătorii bolșevici ș i să înființeze un comitet naț ional cu
participarea masivă a extremei stângi.
În final, feroviarii și soldații capitalei au respins “Divizia S ălbatică” a
cazacilor lui Kornilov dar prestigiul bol șevic a crescut enorm, ei fiind cei
ce au reu șit mobilizarea a peste 30.000 de oameni. La 31 august Tro țki
devine pre ședinte al Sovietului din Petrograd, lozinca “Toat ă puterea
Sovietelor” este reluat ă și pentru prima dat ă o moțiune bolșevică obține
majoritatea în Soviet (constituirea guvernului f ără participare burghez ă).
Explicația revitaliz ării mișcării bolșevice const ă în radicalizarea maselor
(ale căror obiective primare – pacea și aprovizionarea – nu erau înc ă
satisfăcute), pr ăbușirea institu țiilor (dup ă iulie 1917, armata era într-o
profundă stare de descompunere, num ărul imens de dezert ări
provocând mari mi șcări țărănești – peste 5.000 numai în septembrie),
miș
cările greviste din ce în ce mai violente și mai politizate și
dezorganizarea substan țială a circuitelor economice și a transporturilor.
Eșecul men șevicilor și a modera ților de a rezolva chestiunile presante
era deja evident iar politica radical ă a lui Lenin și a bolșevicilor capitaliza
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 27
Lovitura de stat – prima faz ă
Primele Decrete
Consiliul Comisarilor
Poporului masiv nemulț umirile maselor populare.
În aceste condiț ii Kerenski a proclamat Republica și a creat noi institu ții,
Convenția Democratic ă și Consiliul Republicii, îns ă la începutul lunii
octombrie, dup ă ce Lenin revine clandestin la Petrograd, reprezentan ții
bolșevici se vor retrage din noile institu ții, iar pe 10 octombrie în cadrul
unei ședinț e secrete în Comitetul Ce ntral al Partidului Bol șevic, Lenin a
obținut, în ciuda opozi ției lui Kamenev și Zinoviev, hot ărârea de a ini ția o
insurecție armată pentru a prelua puterea. S-a constituit astfel un Centru
Militar Revolu ționar (Sverdlov, Stalin, Djerjinski, Uri țki, Bubnov) ce
trebuia s ă mobilizeze masele în vederea insurec ției bolșevice. În paralel,
Troțki, președintele Sovietului din Petrograd, constituie Comitetul Militar
Revoluționar al Petrogradului (PVRK), organiza ție militar ă autonom ă,
controlat ă de bolș evici, destinat ă apă rării Sovietului și ia leg ătura cu
Gărzile Roșii (milițiile muncitorești) și cu garnizoana Petrogradului.
Avertizat de pericolul unei alte t entative de puci, pe 24 octombrie
Kerenski a ordonat înch iderea imprimeriei bol ș
evice. Seara, g ărzile roșii
și unitățile militare fidele Sovietului au preluat controlul asupra punctelor
strategice (poduril e de pe Neva, po șta, telegraful, g ările) temându-se de
o acțiune a guvernului împotriva put erii populare. A doua zi, pe 25
octombrie, Lenin a publicat decretul Comitetului Militar Revolu ționar prin
care guvernul era destituit iar puterea era preluat ă provizoriu de PVRK,
nu de către Congresul Sovietelor, pentru ca în sesiunea Sovietului din
Petrograd s ă anunțe “realizarea revolu ției muncitorilor și țăranilor”.
Noaptea, trupele fidele bol șevicilor au luat cu asalt Palatul de Iarnă –
sediul guvernului, miniștrii au fost arestaț i și Kerenski a fugit. Prima
etapa a loviturii de stat era des ăvârșită aproape f ără victime ( șase mor ți
dintre trupele fidele guvernului).
În aceiași noapte, în cadrul Congresului Sovietelor, aflat la cea de-a
doua sesiune și controlat de menșevici, aceștia împreun ă cu sociali știi-
revoluționari au p ărăsit lucră rile acuzând lovitura de stat, dar au permis
astfel bol șevicilor, alia ți cu sociali ș
tii-revolu ționari de stânga s ă voteze o
rezoluție prin care întreaga putere trecea în mâna Sovietelor și să ratifice
două Decrete fundamentale preg ătite anterior de Lenin.
• Decretul asupra p ăcii invita toate popoarele și guvernele s ă
înceapă negocieri pentru o “pace just ă, democratic ă” fără
anexiuni.
• Decretul asupra p ământului legitima confiscarea și împărțirea
pământurilor apar ținând marilor proprietari funciari sau Coroanei.
Ambele decrete, f ără o valoare practic ă imediată (pacea f ără anexiuni
era doar o iluzie în condi țiile conflictului mondial iar împ ărțirea
pământurilor, lipsite de animale și material agricol nu putea avea decât
consecin țe grave), au m ărit considerabil prestigiul bolșevicilor și a lui
Lenin și au demonstrat determinarea de a pune în practic ă un program
radical.
A doua prioritate a lui Lenin a fost înfiin țarea Consiliului Comisarilor
poporului (Sovnarkom) – un nou executiv , prezidat de Lenin, cu Tro țki la
Externe, Stalin la Na ționalități și format exclusiv din bol șevici și
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
28 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
CEKA
Primele naționalizări
Adunarea
Constituant ă
anunțarea principiului “controlului muncitoresc” și al asupra întregii țări.
În timpul constituirii noului guver n, autoritatea provizorie a apar ținut
structurii militare (PVRK) care a luat o serie de m ăsuri autoritare precum
închiderea ziarelor “de opoziț ie”, controlul radioului și telegrafului,
rechiziția unor cl ădiri. În privinț a controlului muncitoresc decretul din 27
octombrie legitima practic un f apt deja existent dar introducea
reprezentan ți exteriori mi șcării proletare și printr-o ierarhizare strict ă
supunea aceste comitete autorit ăților bolșevice. Aceea și tactică a fost
folosită și în cazul sindicatelor, de asemenea organizate într-un Congres
al cărui Comitet Executiv era dominat de bol șevici. Apoi Lenin a încheiat
un acord politic cu sociali știi-revolu ționari de stânga, trei reprezentan ți ai
acestora intrând în guvern, pentru ca în decembrie s ă înceapă negocieri
de armistiț iu cu delega ția Puterilor Centrale.
În noiembrie 1917 guvernul bol șevic a ordonat formarea Comisiei
Extraordinare de lupt ă împotriva corup ției și speculei (CEKA), organism
înzestrat cu puteri excep ționale și folosit, în ciuda numelui, la reprimarea
adversarilor politici. Condusă inițial de Felix Djerjinski CEKA și-a mărit
efectivele până în 1921 de la 1000 la 143.000 de oameni și a fost
responsabil ă pentru instrumentarea terorii ro șii. În 5 ani cifrele raportate
erau de 140.000 de execu ții politic
e și peste 150.000 de mor ți în
represalii. De asemenea Ceka a experimentat dou ă tehnici de
represiune nemaicunoscute pân ă atunci: sistemul ostatecilor (familiile
celor “politic nesiguri” și lagărele de concentrare (cifrele oficiale indic ă
107 lagăre și peste 75.000 de deț inuți)
Reconfigurarea statului rus a continuat prin na ționalizarea
întreprinderilor industriale (decretul din 14 decembrie) și a marilor bă nci
(27 decembrie) și prin înfiin țarea Consiliului Suprem al Economiei
Naționale destinat superviz ării activit ății economice a na țiunii,
centralizării și conducerii tuturor organel or economice precum și
pregătirii legilor necesare economiei.
Tot în aceste s ăptămâni au fost rapid implem entate alte reforme precum
abolirea rangurilor, titlurilor și gradelor militare, crearea tribunalelor
revoluționare, laicizarea statului și a școlii etc. De asemenea, în ciuda
opoziției care se coaguleaz ă rapid, Bol șevicii încep o furibund ă
campanie împotriva tuturor for țelor politice moderate, arestând lideri ai
celorlalte partide și închizând ziarele de alt ă culoare politică sub
pretextul “tentativelor anti-revolu ționare”
În decembrie 1917 au loc al egeri pentru Adunarea Constituant ă în care
sunt exprimate peste 41 milioan e de voturi. Adunarea este reunit ă la 18
ianuarie și la deschiderea acesteia configura ția politică apărută în urma
alegerilor ar ăta înfrângerea bol șevicilor. Sociali știi-revolu ționari
obținuseră 370 mandate , Bol șevicii – 175, S.R. de stânga – 40, K.D. –
17, Menșevicii – 16 iar diver și reprezentan ți ai minorit ăților naționale sau
ai partidelor socialiste moderate și liberale – 89. În consecin ță Adunarea
Constituant ă a anunțat anularea decretelor din octombrie și dizolvarea
guvernului provizoriu bolșevic.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 29
Lovitura de stat – a doua faz ă
Urmarea acestui act a fost trecerea la a doua faz ă a loviturii de
stat. Gărzile Roșii au arestat membrii primei adun ări democratice din
istoria Rusiei, forul legislativ a fost dizolvat, iar protestul câtorva sute de manifestan ți a fost înă bușit în sânge. Guvernul a restrâns apoi
prerogativele Congresului Sovietelor, iar Comitetul Executiv a pierdut
posibilitatea de a anula decretele de urgen ță. Locul s ău a fost preluat de
un “Prezidium” al Comitetului Exec utiv, organ permanent controlat de
bolșevici ce cap ătă dreptul de a confirma din punct de vedere legislativ
deciziile Comisarilor Poporului. Practi c, în câteva luni, puterea a trecut
de la societate la stat, apoi la partidul Bol șevic care monopoliza astfel
puterea executiv ă și legislativ ă.
Test de autoevaluare 3
3.1. Care a fost prima tentativ ă bolșevică de a prelua puterea prin for ță și împotriva cui a
fost îndreptat ă?
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.2. Indica ți elementele strategiei po litice concepute de Lenin pent ru a prelua controlul
Sovietului din Petrograd. ……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.3. Explica ți de ce istoricii nemarxi ști prefer ă termenul de „lovitur ă de stat” în locul celui
de „revolu ție” pentru ac țiunea bol șevică din octombrie 1917.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.4. Indica ți cele dou ă faze ale lovi
turii de stat bol șevice.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
2.3. Rusia bolș evică
În aceste condiț ii Constitu ția din 1918 era expresia noului regim al
stângii radicale. Precedat de o declara ție a drepturilor “poporului
exploatat și muncitor”, Actul Fundamental prevedea sufragiul universal
mixt dar îi excludea pe membrii clerului, fo știi polițiști și pe toți cei care
“exploateaz ă munca altora”. Forumul legi slativ suprem era Congresul
Pan-rus al Sovietelor care reunea reprezentan ții sovietelor lo cale (într-o
proporție curioas ă – pentru mediul urban era prev ăzut 1 deputat la
25.000 de locuitori, iar pent ru cel rural 1 la 125.000) și se întrunea de 2
ori pe an. Congresul desemna un Co mitet executiv de 200 de membrii
care numea Consiliul Comisarilor Popor ului – executivul într-o piramid ă
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
30 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Pacea cu
Germanii
Forțele „albilor” –
opozanții
regimului bol șevic
a puterii care f ăcea posibil controlul exercitat de un grup restrâns sau
chiar un singur om. Imediat dup ă adoptarea în iulie 1918 a noii
Constituții, fostul țar și toți membrii familiei imperiale au fost asasina ți.
O altă problem ă a noului regim era ie șirea urgent ă din război. Dup ă ce la
10 februarie 1918 Tro țki a anun țat reluarea st ării de război între Rusia și
Puterile Centrale, ofensiva german ă de la Baltica pân ă în Ukraina a
reînceput însă a fost repede oprit ă și o nou ă serie de negocieri a
demarat, în condi țiile în care Lenin insista pentru încheierea cât mai
rapidă a pă cii. În final pe 3 martie 1918 se încheie Tratatul de la Brest-
Litovsk prin care Rusia pierde 800.000 km2 (Ukraina, Finlanda, Ță rile
Baltice, Kars, Batum și Astrahan), 26% din popula ție, 32% din produc ția
agricolă , 23% din cea industrial ă și 75% din produc ția de cărbune și fier.
Pierderile cumplite au complicat existen ța regimului bol șevic dar
încheierea pă cii i-a permis s ă se concentreze asupra problemelor
interne.
2.3.1. Războiul civil și războiul ruso-polonez
La începutul anului 1918 puterea bol șevică nu controla îns ă decât o
parte a Rusiei – Nordul și Centrul pân ă la Volga mijlocie și o parte din
marile aglomera ții urbane din Caucaz și Asia Central ă. Încă din
noiembrie 1917, apoi dup ă lovitura împotriva Constituantei, opozi ția s-a
radicalizat la rândul să u, principalele centre milit are adverse fiind pe Don
și Kuban, în Ucraina, Finlanda și o parte a Rusiei Orientale și a Siberiei
de vest.
În cazul cazacilor de pe Don, o armat ă profesionist ă de 3.000 de oameni
condusă inițial de generalul Kornilov, apoi de Denikin, va fi centrul unei
aventuri militare ce va aduna peste 150.000 de solda ți. Se adaug ă
Ucraina, unde Rada, parla mentul local nu recunoa ște Consiliul
Comisarilor și bolșevicii vor ocupa Kievul pentru a fi apoi îndep ărtați de
trupele de ocupa ție germane. De-a lungul Transiberianului se
desfășoară epopeea Legiunii cehe, fo ști prizonieri de r ăzboi ce
acceptaser ă să lupte împotriva Puterilor Centrale și vor încerca s ă se
întoarcă acasă luptând împotriva bol șevicilor.
În Siberia, refugia ții menșevici, KD, conservatori, monarhi ș ti sunt
măcinați de intrigi interne și puterea este preluat ă de amiralul Kolceak. În
plus, s-a adă ugat intervenț ia străină: în martie 1918 britanicii debarc ă la
Murmansk, urma ți în august de japonezi și americani la Vladivostok, într-
o încercare disperat ă de a men ține un al doilea front împotriva
Germaniei. Apoi, dup ă înfrângerea Puterilor Centrale, alia ții au optat în
primul moment pentru lupta armat ă împotriva “ro șilor” și o divizie
franceză ajunge la Odessa iar una britanic ă la Batum (Caucaz).
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 31
Ofensivele
„albilor”
Intervenția străină
Războiul ruso-
polonez
Atu-urile
bolșevicilor
Tancuri britanice al ături de armata”alb ă” a lui Denikin în 1918
Anul 1919 a fost crucial pent ru soarta regimului bol șevic. Începând din
martie “albii” – opozan ții puterii comuniste – au declan șat ofensive
puternice, Kolceak atacând spre Volga, Denikin pe un front de 700 de
km se îndreapt ă spre Moscova iar din Țările Baltice trupele lui Iudenici
atacau spre Petrograd. Datorit ă nesincroniz ării acestor ofensive, precum
și eforturilor extraordinare f ăcute de Armata Ro șie rând pe rând, pân ă la
sfârșitul anului 1920, trupele “albilor” au fost înfrânte.
Pe de alt ă parte, un val revolu ționar bol șevic (insurec ția spartakist ă la
Berlin, regimul Bala Kun în Ungaria, crearea internaț ionalei a III-a)
amenința Europa și deși liderii occidentali au încercat într-o prim ă fază
susținerea contra-“revoluț ionarilor”, vor adopta în final, speria ți de
revoltele propriilor marinari și soldați ajunși în Rusia, politica “cordonului
sanitar” – bazat ă pe puternicul sentiment ant i-rus din statele vecine:
Polonia, Ungaria, România și își vor retrage diviziile din Rusia.
O altă problem ă pentru Lenin a reprezentat-o r ăzboiul împotriva
Poloniei, stat ref ăcut după încheierea r ăzboiului dar care are preten ții
teritoriale fa ță de Ucraina, Bielorusia și chiar Rusia. La sfâr șitul anului
1919 dup ă ce ocupaser ă deja, în ciuda opozi ției F
ranței și Angliei,
teritoriul bielorus pân ă la Minsk, polonezii încep cucerirea Ucrainei
(preluată de bolșevici după predarea Germaniei). În iulie 1920 au fost
însă respinși și armatele sovietice s-au îndreptata spre Var șovia. Aici, la
15 august, s-a consumat unul dintre cele mai importante momente ale
perioadei interbelice, Armata Ro șie, mult superioar ă numeric fiind oprit ă
eroic de trupele poloneze, încheind, cel pu țin temporar, dorinț a de
expansiune a regimului bol șevic. În final, Tratatul ruso-polonez încheiat
la Riga în 1921 va pune cap ăt conflictului dar nu va rezolva definitiv
litigiile teritoriale.
Victoria “ro șilor” în ră zboiul civil, ce a consacrat comunismul în Rusia
pentru mai mult de șapte decenii, s-a datorat în primul rând abilit ății
extraordinare a lui Tro țki de a crea o armat ă antrenat ă, disciplinat ă
capabilă să își înfrâng ă adversarii. În iunie 1918 a fost introdus serviciul
militar obligatoriu și de la 360.000 de oameni, Armata Ro șie va num ăra
la sfârșitul anului 1920 mai mult de 5,5 milioane de solda ți conduși de
comandan ți redutabili prelua ți din armata țaristă (Tuhacevski, Budionîi
etc).
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
32 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Erorile contra-
revoluționarilor
Haos economic ș i
penurie
Industria
Apoi victoria în r ăzboiul civil a fost posibil ă și datorit ă orientării totale a
economiei spre r ăzboi, a pozi ției strategice în centrul țării a bolșevicilor,
propagandei extrem de active (bol șevicii au pozat în ap ărători ai
“Mamei-Rusia” împotriva str ăinilor) precum și unei terori formidabile.
Pe de alt ă parte, înfrângerea “albilor” s-a dat orat unor erori politice grave
ale acestora (abolirea Decretelor din octombrie, asupra p ământului și
asupra na ționalităților, interzicerea sindicatelor și partidelor socialiste
chiar nebol șevice, spiritul na ționalist care a îndep ărtat sprijinul balticilor
și finlandezilor) precum și divergen țelor substanț iale dintre partizanii
reinstituirii monarhiei, ce i ai regimului burghez și sprijinitorii dictaturii
militare.
2.3.2. Comunismul de r ăzboi
Decretele din octombrie, proclamate de noua putere bol șevică în
momentul în care legitimitatea sa era redus ă, au avut consecinț e
imediate dezastruoase pentru econom ia Rusiei. În multe cazuri
muncitorii au preluat defec tuos gestiunea întreprinderilor, în mediul rural
au avut loc adev ărate revolte țărănești pentru împ ărțirea haotic ă a
terenurilor iar culacii au început s ă stocheze produc țiile deja existente.
Mijloacele de transport lipseau iar convoaiele de aprovizionare erau
atacate de for țele de opozi ție. În aceste condi ții, chiar în timpul r ăzboiului
civil, Petrogradul, Moscova și alte mari ora șe au intrat într-o criz ă
profundă. Lipsea pâinea (raț iile au ajuns la 25g/zi), carnea și bunurile
curente de consum, condi țiile de igien ă s-au deteriorat și tifosul și-a făcut
apariția. În fața acestor probleme, precum și a necesităț ilor impuse de
războiul civil, Lenin a decis introducerea unor m ăsuri excep ționale
cunoscute sub semnul “comunismului de r ăzboi”, crearea în mai 1918 a
Comisariatului de Aprovizionare a Poporului (Narkomprod) fiind
considerat actul fondator al aceste i politici prin care statul devine
principalul produc ător și distribuitor de bunuri.
În plan economic, dup ă naționalizarea par țială din iunie 1918, s-a trecut
apoi în noiembrie 192 0 la preluarea de că tre stat a tuturor întreprinderilor
cu mai mult de 5-10 muncitori precum
și la campanii propagandistice
pentru cre șterea randamentului (“ eroismul muncii or ganizate infinit mai
dificil decât eroismul insurec ției” –Lenin), la ra ționalizarea resurselor și
chiar la folosirea de speciali ști străini.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 33
Agricultura
Bilanț
În agricultur ă a fost introdus un regim mai riguros, o politic ă de rechiziț ii
masive a grâului excedentar executat ă cu ajutorul Comitetelor de țărani
săraci sau a Armatei de aprovizionare (deta șamente de muncitori și
militanți bolșevici). Campania de rechiziț ii din 1918, deși înso țită de un
val de teroare, execu ții sumare, asasinate, s-a dovedit a fi un e șec,
colectându-se mai pu țin de 10” din cantitatea propus ă, comitetele de
țărani fiind dizolvate spre sfâr șitul anului. Rechizi țiile au fost înlocuite cu
un sistem planificate de cote dar planul nu a fost realizat decât în proporție de 34-38% în urm ătorii doi ani.
Bilanțul acestei perioade (1918 – 1921) a fost îns ă unul negativ în plan
economic dar benefic pentru noul regim în plan politic. Produc ția
industrial ă a continuat s ă fluctueze, condi țiile de via ță s-au deteriorat,
orașele au început s ă se depopuleze, penuria nu a fost redusă , dar
controlul total al statului și teroarea economic ă au permis bol șevicilor
mobilizarea tuturor resurselor pentru câ știgarea r ăzboiului civil și
lichidarea fizic ă a opoziției interne.
Dictatura proletariatului.
“[…] Dictatura proletariatului este
exercitat ă de partidul bol șevic, care din 1905 s-a aliat cu
întregul proletariat revolu ționar. Dictatura clasei proletare înseamn ă că statul muncitoresc
va reprima f ără ezitare marii proprietari funciari și capitali știi; va reprima tr ădătorii și mișeii
care ajut ă pe acești exploatatori și îi va învinge.
Statul muncitoresc este inamicul implacabil al marelui proprieta r funciar, al capitalistului,
al speculatorului și șarlatanului, inamicul propriet ății private asupra p ământului și
capitalului, inamicul puterii și banilor.[…]”
(Lenin, “Scrisoare că tre muncitori și țărani”, Pravda 28 august 1919)
Test de autoevaluare 4
4.1. Explica ți pe scurt cauzele victoriei bol șevice în r ăzboiul civil.
……………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… 4.2. Indica ți cauzele și efectele introducerii comunismului de r ăzboi.
………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… 4.3. Sintetiza ți definiț ia dată de Lenin statului dictaturii prol etare folosind un singur termen.
…………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
2.3.3.”Noua Politic ă Economic ă” – N.E.P.
La începutul anului 1921, r ăzboiul civil a fost încheiat și noul regim bine
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
34 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Rațiuni
economice
Motive politice
Agricultur ă
Industrie
Sectorul socialist
Constituția din
1924
instalat, îns ă prețul era enorm. Peste 7 milioane de mor ți, o agricultur ă
ce furniza mai pu țin de ⅔ din produc ția antebelic ă, handicapat ă de
împărțirea rapid ă a terenurilor și de revoltele țărănești din Ucraina și
Siberia Occidental ă împotriva cotelor și rechizi țiilor. O industrie ce nu
atingea decât 13% din ni velul pre-1914, orientat ă spre război și prost
gestionat ă de către stat. O penurie general ă, de la alimente la bunuri de
consum curent ca a c ondus la depopularea masivă a orașelor (Moscova
de la 1.200.000 la 800.000 de locuitori, Petrograd, de la 2.2 milioane la
750.000).
În plus, în februarie 1 921, la Kronstadt, baza naval ă a Rusiei, a izbucnit
revolta marinarilor și soldaților care s-au r ăsculat sub semnul drapelului
roșu și al sloganului “Moarte bol șevicilor, Tr ăiască Sovietele !”. Revolta a
fost înăbușită în sânge de Armata Ro șie, dar semnalul de alarm ă a fost
receptat de conduc ătorii bolșevici, astfel încât la cel de-al X-lea Congres
al partidului comunist, Lenin a anun țat o nou ă politică economic ă. În
esență NEP-ul pleca de la ideea că , pentru a fi eficient, socialismul
trebuia s ă preia o structur ă economic ă eficientă, capitalistă , care în
Rusia nu mai exista. În consecin ță Lenin a propus restabilirea unui
sector privat, deschis concuren ței și inițiativei individuale care s ă
funcționeze al ături de un sector socialist, favorizat de stat și în
competiție cu primul. Astfel se putea înregistra un progres economic al
sectorului de stat care s ă permită eliminarea treptat ă a celui privat.
Primele m ăsuri au fost luate în agricultur ă, impuse de situa ția dramatic ă
în care se gă sea Rusia (aproape 3 milioane de mor ți datorită foametei în
perioada 1921-1922).Rechizi țiile au fost suprimate și înlocuite cu un
impozit de pân ă la 5,6% în natur ă, redistribuirea p ământurilor
suspendat ă și permisiunea pentru folosirea for ței de munc ă închiriate,
renunțarea temporar ă la colectivizare, liberalizarea comer țului interior.
Apoi s-a trecut la su primarea munc ii ob
ligatorii și reabilitarea contractelor
de munc ă și a salariilor ierarhizate, la dena ționalizarea întreprinderilor cu
mai puțin de 20 de muncitori și chiar la acordarea de concesiuni
capitalului str ăin (uzinele Ford de la Gorki).
Sectorul socialist era menț inut în transporturi, b ănci, comer țul exterior și
marea industrie. Au fost f ăcute investi ții uriașe, mai ales în electrificare și
modernizare tehnologică . Uzinele au fost grupate în trusturi ale statului
fiind obligate s ă se gestioneze autonom, s ă achiziționeze materii prime,
să comercializez produsele lor și să împartă beneficiul ob ținut cu statul.
NEP-ul a avut efecte de liberalizare a regimului și în plan juridic –
moștenirea a fost restabilit ă pentru locuin țe, venituri, bunuri, CEKA a fost
temperat ă și la nivel local înlocuit ă cu alte structuri f ără puteri
excepț ionale.
În plan politic, stabilizar ea regimului a fost sanc ționată prin adoptarea
unei noi Constitu ții în 1924. Prin acest act se ratifica apari ția noului stat
federal URSS (1922), o federaț ie de republici proletare ce acceptau
principiile egalit ății naționalităților ș
i autonomiei lingvistice. Puterea
legislativ ă era încredinț ată Congresului Sovietelor din Uniune, ales la doi
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 35
Bilanț NEP
I.V. Stalin
Victoria lui Stalin
Evoluții în PCUS
Tacticile lui Stalin
ani și convocat anual, ce desemna cele dou ă camere (Sovietul Uniunii și
Sovietul Na ționalităților) ale Comitetului Executiv Central. Acesta se
întrunea de 3 ori pe an și numea Prezidium-ul și Consiliul Comisarilor
Poporului (guvernul – 12 memb rii), organe permanente. Aceast ă
piramidă preda practic puterea executivului controlat în totalitate de
Partidul Comunist al Uniunii Soviet ice, de altfel singurul partid legal
(listele electorale con țineau rubricile PCUS și cei ”fără partid”).
În final, rezultatele NEP-ului au fost pozitive din punct de vedere
economic: producț ia de grâu a dep ășit în 5 ani nivelul antebelic,
producția de cărbune s-a triplat, cea de petrol s-a dublat, iar cea de o țel
a crescut de șapte ori. Șomajul a fost resobit, nivelul de via ță s-a
ameliorat iar rubla, definit ă în aur și stabilizat ă a fost reintrodus ă în 1924.
Din perspectiva regimului comunist au exista însă și efecte negative –
îmbogăț irea comercian ților, industria șilor, intermediarilor și culacilor,
precum și disparitatea între pre țurile agricole și cele industriale.
2.3.4. Succesiunea lui Lenin
În mai 1922, Lenin a suferit o congestie cerebral ă și a trebuit să
abandoneze conducerea efectiv ă a partidului. Succesorii s ăi posibili erau
în principal Troțki (orator excep țional, erou al revolu ției și comandantul
Armatei Ro șii, exuberant și radical, partizan al revolu ției mondiale și al
unei economii pur socialiste) și Stalin (rece, taciturn, disci plinat, birocrat,
susținător al NEP-ului, al partidului monolitic și al construirii socialismului
într-o singur ă țară). Lenin a subliniat în scr isorile sale testamentare
defectele și calitățile fiecăruia dar lunga agonie și moartea sa în ianuarie
1924 a împiedicat o tranzi ție eficient ă a puterii.
Conflictul dintre cei doi a durat trei ani ș i a antrenat și alț i marcan ți
membrii ai Partidului. Ini țial Stalin s-a aliat cu Kamenev (pre ședintele
Sovietului moscovit) și cu Zinoviev (conduc ătorul Komintern-ului), apoi
datorită opoziției întâmpinate chiar în interi orul acestui grup, Stalin s-a
bazat pe oamenii loiali (Molotov, Kalinin, Voro șilov) progresiv instala ți în
Comitetul Central. Cu ajut orul acestora, Zinoviev ș i Troț ki au fost
excluși
din partid în 1927 (ultim ul trimis în exil și apoi expulzat din URSS). În
1929, Rîkov și Buharin, ultimii adversari, au fost elimina ți din func țiile de
partid și Stalin a r ămas singurul de ținător al puterii.
Succesul lui Stalin în b ătălia politic ă pentru succesiune s-a datorat atât
tacticilor angajate de acesta cât și slăbiciunilor opozan ților săi. Devenit
în 1922 secretar general al PCUS – practic șeful birocra ției de partid,
Stalin a în țeles mai bine și a folosit în avantajul s ău transform ările prin
care trecea partidul. De la 240.000 de sus ținători în 1917, PCUS
ajungea în 1929 la peste 1,6 milioane de membrii în majoritate tineri
(54% sub 30 de ani), pu țin educaț i (91% din membrii nu aveau decât
studii elementare) și lipsiți de experien ță politică. Stalin a continuat
campaniile de recrut ări politice în aceast ă direcție, și și-a asigurat astfel
sprijinul unui contingent numeros, loial și u șor de manipulat.
Stalin a fost primul care a în țeles că într-un partid centralizat și ierarhizat
puterea apar ținea de fapt celui ce controla aparatul birocratic, membrii
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
36 Proiectul pentru Înv ățământul Rural organismelor permanente. Fiind singur ul membru al tuturor organelor
conducătoare ale partidului Stalin a asigurat cu r ăbdare și perseveren ță
ascensiunea politic ă a oamenilor fideli, a evitat înfrunt ările directe și și-a
gradat atacurile împotriva opozan ților, a pozat în arbitru și în gardian al
leninismului (1924 – „Principi ile Leninismului” – în ciuda dorin țelor lui
Lenin, Stalin, pentru a ob ține legitimitate personal ă ca urma ș al acestuia,
i-a construit acestuia un adev ărat cult al personalit ății). În acela și timp
Stalin și-a asigurat loialitatea ap aratului represiv GPU și a profitat de
imaginea URSS-ului asaltat din afar ă și din interior de for țe ostile pentru
a elimina adversarii politici și a introduce un regim abuziv, centralizat și
birocratizat aflat sub controlul să u.
Test de autoevaluare 5
5.1. Explica ți pe scurt ideea ce a stat la baza introducerii NEP-ului.
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… 5.2. Men ționați organismele permanente la URSS.
………………………………………………………………………………………………………… 5.3. Indica ți cauzele principale ale succesului lu i Stalin în lupta pentru succesiune.
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
2.4. Stalinismul
Câștigarea luptei politice de c ătre Stalin a însemnat și o profundă
schimbare în politica economic ă a Uniunii Sovietice. În iarna anului 1927
dificultățile de aprovizionare urban ă au reap ărut și limitele liberaliz ării
începeau s ă se vad ă. Stalin a decis m ăsuri energice – confiscarea
recoltelor, impunerea de impozite adi ționale și obligativitatea
comercializ ării produselor agricole, pe ntru ca în aprilie 1928 s ă
hotărască colectivizarea progresiv ă a pă mânturilor și eliminarea
culacilor.
În paralel, Stalin a prel uat practic tezele opozan ților săi de „stânga” și a
decis trecerea la o industrializarea rapid ă cu ajutorul fondurilor ob ținute
de la ță rani fiind decis s ă atace structurile tradi ționale ale lumii rurale
ruse pentru a furniza industriei oamenii și capitalurile necesare.
2.4.1. Planificarea industrial ă
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 37
Primul plan
cincinal
Industria
Finanțarea
industrializ ării
Premisele planific ării economice existau deja în Rusia bol șevică din
1918 atunci când se crease Consiliul Na țional al Economiei iar Comisia
pentru planificare, înfiin țată în 1921, a definit pân ă în1928 con ținutul
primului plan cincinal. Stalin a revizuit îns ă obiectivele fixate de
economi ști considerându-le prea timide și primul plan cincinal, lansat în
1929 con ținea perspective ambi țioase (a fost dealtfel încheiat în doar 4
ani) necesare pentru dep ășirea înapoierii economice, exact în momentul
în care întreaga lume capitalist ă intra în Marea Criz ă Economic ă.
În privința industriei s-a prev ăzut o rată anuală de creș tere de 17-25% și
o mărire a produc ției globale cu aproape 180% în cinci ani, prioritatea
absolută fiind acordat ă infrastructurii și industriei grele (peste 80% din
investițiile totale). Au fost construite șantiere imense (combinatele
siderurgice din Ural și Siberia, calea ferat ă pentru Asia Central ă etc),
modificându-se practic geografia Rusiei datorit ă sutelor de mii de tineri
muncitori ce sunt amplasa ți în aceste noi loca ții. Producț ia a fost
raționalizată și uzinele grupate în combinate – asocia ții de întreprinderi
complementare. Num ărul de muncitori s-a dublat (peste 6 milioane în
1932), s-a introdus o politic ă de ș
colarizare seral ă și a fost stimulat ă
competiția între muncitori atât pr in mijloace propagandistice cât și printr-
o remunera ție diferen țiată în funcție de randament.
Uriașul combinat de la Magnitogorsk ș i muncitorii s ăi. „Orașul de Oț el” a fost construit
în lipsa depozitelor de c ărbune și a forței de munc ă necesare în apropiere.
Finanț area acestui uria ș efort industrial s-a realizat prin mobilizarea de
către stat a noi capitaluri – împrumuturi for țate pe salarii, m ărirea
impozitelor, cump ărarea de bunuri agricole cu pre țuri mici și revânzarea
lor cu profit. Practic, în condi țiile lipsei de capital ex tern, industrializarea
a fost finanț ată atât de țărănime cât și de proletariat iar industria
bunurilor de consum a fost sacrificat ă (nu și-a revenit decât târziu dup ă
al doilea r ăzboi mondial) în benefic iul industriei grele.
De asemenea comer țul cu am ănuntul a fost neglijat (tehnici de vânzare
„capitaliste”) iar interesul minor pentru servicii a f ăcut ca în 1937 cozile
lungi să nu dispar ă nici dup ă oprirea ra ționalizării (existau doar 137.000
de puncte de vânzare în ora șe).
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
38 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Al doilea plan
cincinal
Colectivizarea ș i
eliminarea
culacilor
Al doilea plan cincinal (1933 – 1938) a fost orientat spre consolidarea
industriei grele. Industria chimic ă a devenit prioritar ă pentru a asigura
îngrășămintele necesare agriculturii, de zvoltarea industriei mecanice a
fost accelerat ă pentru a se realiza independen ța în materie de
echipamente. În sfâr șit au fost prev ăzute în plan obiective privind
industria bunurilor de consum dar acestea nu au fost atinse iar
transporturile r ămân o problem ă a Rusiei staliniste. Cel de-al treilea plan
cincinal a fost întrerupt de izbucnirea celui de-al doilea r ăzboi mondial și
de necesitatea înarm ării statului sovietic.
Practic în 1939, URSS-ul era cel de-al doilea produc ător mondial de
petrol și al treilea de o țel, avea cele mai mari centrale electrice din
Europa iar geografia sa industrial ă se descentralizase, tot mai multe
combinate gigantice fiind mutate spre est. Industrializarea rapid ă s-a
făcut însă cu costuri umane teribile, numai la Canalul pentru Marea Alb ă
murind peste 200.000 de oameni.
2.4.2. Colectivizarea
În privința agriculturii, decizia lui Stalin pentru colectivizare a fost clar ă și
dacă în aprilie 1929 acesta propunea dezvolt area sectorului colectiv prin
sovhozuri (ferme de stat cu salariaț i agricoli) și kolhozuri (cooperative
de produc ție), în toamna aceluia și an Stalin a ordonat „lichidarea clasei
culacilor” iar autorit ățile locale au fost somate s ă confiște bunurile
țăranilor îmbog ățiți și să-i expulzeze în vederea colectiviz ării.
Planul a fost urma t cu promptitudine și în 1934 mai mult de 88% din
terenuri erau deja integr ate kolhozurilor (fa ță de 58% în 1930).
„Deculacizarea” – eliminarea clasei culacilor și cooperativizarea au atins
însă și țăranii mijloca și, depăș ind limitele planificate și devenind un
adevărat ră zboi împotriva țărănimii. Pentru a-i obliga s ă intre în
cooperativele de produc ție și să-și abandoneze p ământul și animalele a
fost mobilizat întreg aparatul de represiune al statului , sate întregi au fost
deportate și bilanțul tragic înregistrat a fost de peste 3 milioane de
morți.
Campanie de colectivizare în anii 30. Sloganul este:” Noi kolhoznicii pentru colectivizarea complet ă lichidăm clasa kulacilor”
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 39
Concesiile puterii
sovietice
Bilanț economic
Efecte politice Urmările imediate ale colectiviz ării forțate nu au fost îns ă benefice și în
1937 recoltele formelor cooperatiste nu înregistrau decât o cre ștere cu
10% față de nivelul anului 1928, iar în ceea ce prive ște prelev ările acest
nivel nu va fi atins decât în 1958. Mai mult în 1932 foametea f ăcea mai
mult de un milion de victime și raționalizarea a trebuit reintrodus ă la sate
până în 1935. În fa ța acestor realit ăți puterea sovietic ă a făcut unele
concesii. Dup ă ce Stalin a criticat excesele, kolhozurile au primit dreptul
de a comercializa excedentul dup ă plata impozitelor, iar din 1933 ță ranii
colectiviza ți au primit în folosin ță o mică parcelă a cărei recolt ă putea fi
vândută pe piața liberă.
Bilanțul transformă rii profunde produse în lumea rural ă de fenomenul
colectiviz ării a rămas încă deschis. Treptat cele 260.000 de kolhozuri
(19,3 mil. familii și peste 125 mil. ha) au înregistrat o creștere important ă
a produc ției, dar contribuț ia terenurilor individuale (mai pu țin de 3% din
suprafața cultivat ă) a rămas decisiv ă, asigurând mai mult de 21% din
producția globală . Randamentul formulelor cooper atiste era de 7-8 ori
mai mic decât al parce
lelor indivi duale, în ciuda introducerii mecaniz ării
și moderniz ării agriculturii în kolhozuri și sovhozuri și chiar dac ă în 1939
URSS-ul devenea unul dintre primii produc ători la nivel mondial,
producția pe cap de locuitor era inferioar ă Europei Occidentale.
Colectivizarea a contribuit îns ă la stabilizarea regimului politic, milioanele
de victime și periferizarea lumii rurale a permis eliminarea unei surse
majore de opozi ție față de comunism și în acela și timp a eliberat un
substanțial volum de mână de lucru pentru industrie.
Test de autoevaluare 6
6.1. Explica ți modul în care a fost finan țată industrializarea.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
6.2. Explica ți ce a însemnat „deculacizarea”.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
Prima etap ă
2.4.3. Marile epur ări
Represiunea stalinist ă cunoscut ă sub numele de „marea epurare” a
cunoscut mai multe etape și a fost îndreptat ă în primul rând împotriva
membrilor PCUS. În condi țiile controlului total ex ercitat de Stalin, toate
defecțiunile planurilor sale au fost puse pe seama birocra ției de partid.
Într-o prim ă etapă , în 1933, sunt exclu și membrii vechii g ărzi acuza ți de
trădare, sabotaj și spionaj și împreun ă cu ei aproape 22% din membrii
de partid pentru motive morale – ineficien ță și corupție, majoritatea fiind
executați.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
40 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
A doua etap ă
„Marile procese”
Proporții
Explicații
În iulie 1934 aparatul poli țienesc a fost profund remaniat și a apărut
NKVD-ul (Comisariatul pentru interior) ce putea deporta, exila închide și
executa f ără judecat ă persoanele „socialmente periculoase”. Dup ă
asasinarea în decembrie acela și an a lui Kirov, membru marcant în
Biroul Politic, Stalin a luat o serie de m ăsuri excepț ionale precum
accelerarea proceselor, lim itarea drepturilor la ap ărare și creșterea
numărului de condamn ări la moarte.
Între 1936 și 1938 URSS-ul a trecut pr intr-un nou val de epur ări.
Vâșinski, procurorul general al statului, a formulat teoria complotului
general împotriva puterii sovietice și vechea gard ă bolșevică a fost
decapitat ă până la nivel local iar în 1937 are loc procesul marilor șefi ai
Armatei Ro șii, Tuhacevski, Iakir, Blucher, care sunt judeca ți rapid și
executați alături de alte mii de ofi țeri. În același timp represiunea s-a
îndreptat spre membrii Interna ționalei comuniste – Komintern-ul, iar
Gulag-ul, sistemul lag ărelor de concentrare s-a generalizat.
Proporțiile valurilor succesive de teroare stalinist ă sunt înc ă puț in
cunoscute și estimări prudente indic ă pentru perioada 1936-1939 un
număr de 4-5 milio
ane de persoane ce au suferit de pe urma epur ărilor
și cel pu țin 1,5 milioane executate. Practic dup ă ce înregistrase în 1933
3,5 milioane de aderen ți, în 1939 PCUS mai avea 2,3 milioane de
membrii. Dintre ace știa doar 8% mai erau vechi bol șevici, 20% veneau
din timpul r ăzboiului civil și 25% din perioada NEP- ului, restul aproape
47% erau membrii noi intra ți în partid datorit ă și în timpul lui Stalin. Mai
mult decât atât, domina ția muncitorilor printre cadrele de partid a luat
sfârșit, în 1939 aproape 50% din militan ții fiind funcț ionari, partidul
transformându-se într-un partid de cadre. Epurările nu au atins simplii cet ățeni ci cadrele și militanții de partid, au
lovit grupurile care se opuseser ă lui Stalin și au condus la înlocuirea
vechilor cadre cu oameni loiali pân ă la fanatism conduc ătorului
partidului. Au urm ărit decapitarea elitei comuniste interna ționale (pentru
preluarea controlului as upra partidelor din str ăinătate) și a minorit ăților
naționale (pentru frânarea par ticularismelor locale și rusificarea PCUS).
Pe de alt ă parte, teroarea a fost generat ă de o adev ărată psihoză a
încercuirii ap ărută după venirea lui Hitler la putere în Germania cu un
mesaj anticomunist virulent și mai ales după semnarea în 1936 a
Pactului AntiKomintern cu Italia și Japonia.
De asemenea, marile epur ări au făcut parte dintr-un fenomen mai
complex, al restabilirii ra țiunii de stat. În ideologia marxist ă menținerea
statului era legat ă de existen ța unor clase sociale antagonice iar
dictatura proletariatului trebuia s ă fie doar o stare tranzitorie pentru
stadiul societ ății fără clase. După 1934, aneantizarea kulacilor și
ultimelor elemente burgheze ar fi trebuit să conduc ă la deprecierea
Statului și implicit la diminuarea puterii per sonale a lui Stalin. În schimb
acesta a dezvoltat tema „încercuirii capitaliste”, a complotului general și
a justificat astfel nu numai necesitatea existen ței unui stat puternic,
ierarhizat și disciplinat, dar și a unui conduc ător unic.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 41
Demografie
Condiții de trai
Diversitate
socială
„Bătălia” instruirii
2.4.4. Societatea sovietic ă
În ciuda terorii și a crimelor comuniste în 1 939 în URSS erau înregistrate
aproximativ 170 milioane de persoane, cu 23 mai mult decât în 1920.
Rata de creștere ridicat ă (30‰) și mortalitatea sc ăzută (17,7‰),
dublarea num ărului de doctori și triplarea paturilor de spital contribuiser ă
la creșterea demografic ă și la prezen ța într-o propor ție majoritar ă, peste
63%, a tinerilor sub 30 de ani. Structura popula ției URSS era în plin ă schimbare. De la 15% locuitori
urbani în 1913, se ajuns ese la 63% în 1936, Moscova având aproape 4
milioane de locuitori. În 1940 erau 31 milioane de salaria ți, dintre care 11
milioane în marea industrie, de 4 ori mai mul ți decât în 1914.
În privința condiț iilor de via ță, 63% din popula ția Moscovei era cazat ă
încă în dormitoare comune și nivelul de trai al muncitorilor fluctuase
masiv, dep ășind în timpul NEP-ului nivelul din 1914, pentru a sc ădea în
era planific ării și a se ridica din nou dup ă 1935. În ceea ce prive ște
mediul rural, de și au apărut elementele modernit ății – electricitatea,
serviciile medicale, radioul – venitul kolhoznicilor a r ămas scă zut, 18%
din salariul mediu în 1940, datorit ă prețurilor reduse fixate de stat.
Societatea sovietic ă nu era omogen ă, plaja de salariza
re fiind mai larg ă
decât în perioada comunismului de r ăzboi, un salariu mediu însemnând
în jur de 120 de ruble, iar retribu ția unei muncitor „de șoc” (ce depăș ea
planul) putea ajunge la 2000 de ruble. Salariul func ționarilor varia și el
între 150 și, în cazuri excep ționale 5000 de ruble. Practic o nou ă ierarhie
socială tindea s ă o înlocuiasc ă pe cea veche. Muncitorul manual și
birocratul erau privilegia ți în detrimentul intelectualului iar țăranul era
absolut periferic. Statul sovietic stalinis t se angajase într-o uria șă bătălie împotriva
analfabetismului (peste 50% din popula ție în 1922, iar în Asia Central ă
cifrele ajungeau la 90%) și odată cu planificarea, in struirea copiilor se
accelereaz ă. Practic în 1939 to ți copii pân ă la 14 ani aveau cel pu țin o
educaț ie elementar ă, existau 811.000 de studen ți, peste 1 milion de
învățători iar analfabetismul disp ăruse la grupa de vârst ă sub 50 de ani.
Campania pentru instruire a fost însoț ită însă de propagand ă și de
înregimentarea tineretului ( începând de la cea mai fraged ă vârstă) în
structuri tipice regimului to talitar (pioni
eri, comsomoli ști, etc)
Demonstra ție a pionierilor pentru colectivizare. Unul dintre slogane este „Vom
crește recolta kolhozului”
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
42 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Biserica
Statutul femeii
Naționalismul rus
Cultura
Împotriva Bisericii, regimul sovietic a dus o lupt ă crâncen ă încă din 1917
atunci când a confiscat toate bunurile acesteia, pentru ca în 1922 s ă
treacă la o campanie anti-clerical ă cruntă. După „epurarea” clerului și
supunerea Bisericii Ortodoxe Ruse (tradi țional subjugat ă voinței statului)
libertatea cultului a fost admis ă în 1936, dar nu a fost recunoscut ă celor
18 milioane de musulmani. Emanciparea femeii a urmat o sinuoas ă evoluție. În teorie femeia era
egală cu bărbatul, dispunea de dreptul la vo t, beneficia de ajutorul unor
servicii colective (cre șe, bucătării) iar Codul familial din 1918 transforma
divorțul într-o simpl ă formalitate (a urmat un puseu al acestora – 7% din
cupluri în 1936) și liberaliza avorturile. În timpul NEP-ului îns ă s-a produs
un recul al liberaliz ării femeilor, acestea având remunera ții inferioare și
fiind minoritare în partid iar noul C od din 1936 a reglementat complet
diferit statul femeii. Divor țul a devenit restrictiv, libertatea avortului
abolită, a fost exaltat ă maternitatea „socialist ă” și introdus ă o politic ă
natalistă de forță.
După 1934 chiar na ționalismul rus este recuperat, și la ordinul lui Stalin
(aceeași psihoz ă a inamicului din afar ă) a renăscut sentimentul patriotic
rus prin exaltarea eroilor de tipul lui Petru cel Mare și Alexandru Nevski,
refolosirea termenilor de Patrie ș i Rusia, reeditarea o perelor lui Tolstoi
(Război și Pace – epopeea luptei anti-napoleoniene) ș
i filme (Eisenstein
cu Alexander Nevski – 1939). Cultura sovietic ă, impregnat ă de propagand ă și autorizat ă de stat
începea a se na ște. O cultură proletar ă în care realismul socialist era
doctrina oficial ă, în care cinematograful ia avânt dar în care nu î și mai
găsesc locul scriitori și poeți importan ți precum Pasternak, Bulgakov sau
Maiakovski. Arhitectura monumental ă, recuperarea artei populare și a
trecutului istoric mitizat pot fi considerate elementele de baz ă ale noului
fenomen cultural sovietic.
Exemplu de arhitectur ă monumental ă din era stalinist ă – Universitatea de stat
Lomonosov din Moscova
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 43
Cultul
personalit ății Societatea sovietic ă era supus ă unei îndoctrină ri permanente și
profunde în care un rol esen țial l-a jucat cultul personalit ății lui Stalin.
Acesta a devenit simbolul noului regim, subiect al adoraț iei programatic
induse în educa ția și activitatea tuturora. Numele s ău a fost preluat de
sute de localit ăți (Volgograd-Stalingrad, Du șanbe-Stalinabad, etc) și era
adesea înso țit de titulaturi extravagante – „Corifeu al Științei”, „Părinte al
Națiunii”, „Geniu Str ălucitor al Umanit ății”, „Marele Arhitect al
Comunismului”, „Gr ădinarul Fericirii Umane”, etc – a c ăror neutilizare
putea avea consecin țe tragice. Istoria revolu ției a fost rescris ă și trucată
pentru a i se acorda un rol mult mai important lui Stalin și acestuia i-au
fost dedicate poezii, c ărți, filme, picturi grandioase etc. Dup ă al doilea
război mondial cultul personalit ății va lua propor ții grandioase numele lui
Stalin fiind inclus în noul imn al Uniunii Sovietice.
Cultul personalit ății în comunism
Odă lui Stalin (1939). Muzica apar ține
marelui compozitor Prokofiev.
“Niciodată câmpurile noastre fertile nu au
dat o asemenea recolt ă,
Niciodată satele noastre nu au cunoscut o
asemenea fericire.
Niciodată viața nu a fost la fel de bun ă și
înălțătoare,
Niciodată până în prezent iarba nu a fost
atât de verde. Deasupra întregului p ământ, soarele trimite
o lumină mai cald ă,
Deoarece chipul lui Stalin îl face să
strălucească mai tare.
Eu cânt pentru copilul meu ce mi se odihnește-n bra țe,
Să crești precum o floare, f ără să-ți fie
teamă.
Tu vei cunoa ște sursa soarelui ce ne scald ă
țara,
Și mânuțele tale vor copia portretul lui
Stalin. ”
Peisaj urban moscovit
Test de autoevaluare 7
7.1. Indica ți principalele etape ale epur ărilor și explica ți motivele acestora.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
44 Proiectul pentru Înv ățământul Rural ……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
7.2. Privi ți fotografia de mai sus și încerca ți să îi asocia ți unul dintre titlurile uzuale ce
însoțeau numele lui Stalin. Explica ți pe scurt.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45
„Omul nou”
Prevederile Constituției Ideologia marxist ă își propunea dezvoltarea unui „om nou” superior
pentru c ă trăia în adev ărata libertate, într-un sistem just și echitabil,
nefiind exploatat și primind de la stat retribu ții conforme cu valoarea
muncii depuse pentru societate. Tot acest bagaj lexical nu ascunde îns ă
adevăratele propor ții ale experimentului so cial realizat la o scar ă
gigantică în URSS. „Omul nou” (Homo Sovieticus” – dup ă titlul filosofului
Al. Zinoviev) era sclavul unui sistem ce depindea de voin ța unui singur
personaj, era obligat s ă accepte un singur adev ăr oficial, era
depersonalizat, supus prin teama de repr esiune, lipsit total de drepturile
fundamentale ale omului.
2.4.5. Constitu ția din 1936
URSS-ul lui Lenin a fo st, în teorie nu și în practic ă, o uniune voluntar ă a
Republicii Ruse, Ucrainei, Bielorusiei și TransCaucaziei. În 1936 erau
însă 11 republici sovietice (RSFSR, Uc raina, Bielorusia, Azerbaijan,
Georgia, Armenia, Turkmenist an, Kazahstan, Tadjikistan și Khirghistan)
și s-a impus nevoia unei noi Constitu ții.
Adoptată în iulie 1939 noul Act Fundam ental al URSS-ului recuno ștea
drepturile na ționalităților, egalitatea sexelor și promitea respectarea
tuturor libertăț ilor. Constitu ția codifica marile muta ții economice
petrecute, statul sovietic devenind St atul-Socialist, fiind astfel confirmat ă
dispariția propriet ății private asupra mijloacelor de produc ție. Sistemul
electoral r ămânea cel al sufragiului universal, egal și secret dar numai
pentru delega ți aleși din listele prezentate de institu țiile statului.
Practic socialismul stalinist era triumf ător în Rusia, stat ul-proletar domina
cu autoritate societatea, parti dul unic era singurul ce de ținea adev ărul
absolut pe care îl putea impune prin coerci ție și persuasiune tuturor
indivizilor până în cel mai mic am ănunt al vie ții cotidiene iar deasupra
tuturor se afla conduc ătorul care legitima struct urile ierarhic inferioare.
Totalitarismul în Uniunea Sovietică era desă vârșit.
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 45
2.5. Bibliografie
Berejkov, Valentin, În umbra lui Stalin , Ed. Lider, Bucure ști, 1994
Pipes, Richard, Scurtă istorie a revolu ției ruse , Ed. Humanitas, Bucure ști, 1997
Conquest, Robert, Marea Teroare. O reevaluare , Ed. Humanitas, Bucure ști, 1998
Hobsbawm, Eric, Secolul extremelor , Ed. Lider, Bucure ști, 1994
Medvedev, Roy, Despre Stalin și Stalinism , Ed. Humanitas, Bucure ști, 1991
Pasternak, Boris, Doctor Jivago , Ed. Polirom, Ia și, 1999
Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietic e. De la Lenin la Stalin , Ed. Corint, Bucure ști, 2000.
2.6. Răspunsuri la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. Ritm de dezvoltare ridicat dar inegal, concentrare și gigantism
1.2. Apari ția unor noi segmente sociale: țăranii îmbog ățiți (culacii), burghezia mijlocie.
1.3. Regimul autocratic, chestiunea na ționalităților, antagonismele sociale și revendic ările
muncitore ști.
Test de autoevaluare 2 2.1. Lipsa de legitimitate politic ă, descompunerea sistemului economic și penuria,
disoluția puterii imperiale și incapacitatea men ține ordinea intern ă și apărarea extern ă.
2.2. Revolt ă popular ă bruscă transformată în insurec ție armat ă, apariția a doi poli de
putere (guvernul provizoriu și Sovietul), abolirea de factor a monarhiei, caracterul burghez
moderat al revolu ției.
2.3. Pace imediat ă, trecerea la revolu ția proletar ă, ruptura cu guvernul provizoriu burghez,
obținerea controlului asupr a sovietelor, o republic ă a sovietelor ierarhizat ă, desființarea
instituțiilor esen țiale (armat ă, poliție, birocra ție), confiscarea și redistribuirea p ământurilor,
controlul asupra sistemului bancar. Un pr ogram radical, populis t, greu de tradus în
practică imediat f ără convulsii sociale majore.
Notă
: În cazul în care nu aț i răspuns corect la ultima sarcină de lucru, reciti ți textul
documentului și notați ideile principale ale fiec ărui paragraf
Test de autoevaluare 3
3.1. În iulie 1917 atunci când sub conducerea bol șevicilor demonstranț i înarmați asalteaz ă
sediul Sovietului.
3.2. A pă strat un discurs radical pentru încetarea imediat ă a războiului și aprovizionarea
maselor populare, nu a acceptat alian ța cu guvernul provizoriu, a ocupat un loc periferic
pe scena politic ă rusă capitalizând nemul țumirile str ăzii și a devenit singura alternativ ă
necompromis ă de guvernare.
3.3. Tehnic, acț iunea din octombrie a apar ținut unei minorit ăți politice, ce nu se bucura
nici măcar de sprijinul majorit ății proletarilor din Petrograd. O revoluț ie presupune un gest
acceptat de o majoritate. Îns ă schimbarea total ă a realit ăților societale, chiar și fără
acceptul popula ției, poate fi denumit ă în sens larg “revolu ție”.
3.4. I-a faz ă: preluarea prin for ță, dar în numele Comitetul Militar Revolu ționar al
Petrogradului (PVRK), instrument al Sovietului, a puterii și trecerea la consolidarea
controlului bol șevic asupra institu țiilor. II-a faz ă: dizolvarea Adună rii Constituante și
arestarea opoziț iei politice.
Test de autoevaluare 4
Rusia de la Imperiul Țarist la Uniunea Sovietic ă
46 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 4.1. Mobilizarea și eficientizarea rapid ă a Armatei Ro șii, poziția strategic ă, in centrul
Rusiei, comunismul de r ăzboi și mobilizarea tuturor resurselor economice pentru victorie,
propagand ă și teroare, erorile politice și militare ale “albilor”, incapacitatea occidentalilor
de a interveni eficient.
4.2. Cauze: haosul economic și penuria, lipsa mijloacelor de transport, criza alimentar ă,
tifosul, războiul civil. Efecte: produc ție industrială fluctuant ă, deteriorarea condiț iilor de
viață , depopularea ora șelor, accentuarea penuriei, instaurarea controlului total al statului,
mobilizarea tuturor resurselor pentru câ știgarea r ăzboiului civil și lichidarea fizic ă a
opoziției interne.
4.3. Statul represiv.
Test de autoevaluare 5
5.1. Restabilirea unui sector privat, concurenț ial, alături de sectorul de stat, pentru a
permite un progres economic general ap ărând astfel condi țiile instaur ării unui comunism
“eficient” și eliminarea în final a sectorului privat.
5.2. Prezidium-ul și Consiliul Comisarilor Poporului
5.3. A în țeles importanț a aparatului birocratic într-un partid centralizat și ierarhizat și a
urmărit atent preluarea controlului asupra organi smelor permanente. Ta ctici eficiente: a
asigurat ascensiunea politic ă a oamenilor fideli, a evitat înfrunt ările directe și și-a gradat
atacurile împotriva opozan ților, a pozat în arbitru și în gardian al leninismului, a beneficiat
de cultul personalit ății lui Lenin, și-a asigurat loialitat ea aparatului represiv și a elaborat
tema „încercuirii” URSS-ul ui pentru a elimina opozi ția, a exploatat erorile politice ale
adversarilor s ăi.
Test de autoevaluare 6
6.1. Finanț area industrializ ării s-a realizat pr in împrumuturi for țate pe salarii, m ărirea
impozitelor, cump ărarea de bunuri agricole cu preț uri mici și revânzarea lor cu profit, prin
sacrificarea industrie i bunurilor de consum.
6.2. deculacizarea – „lichidarea clas ei culacilor”, confiscarea bunurile țăranilor îmbog ățiți,
deportarea lor în vederea colectiviz ării.
Test de autoevaluare 7
7.1. 1933 – excluder ea membrilor vechii g ărzi bolșevice; 1934 – m ăsuri judiciare
excepț ionale; 1936-1938 – teoria comp lotului general împotriva put erii sovietice, procesul
șefilor Armatei Ro șii, al liderilor Interna ționalei comuniste. Eliminarea oric ărei opozi ții
interne și interna ționale fa ță de Stalin, consolidarea put erii personale prin înlocuirea
vechilor cadre cu oameni loiali, frânarea particularismelor locale și rusificarea PCUS,
teama fa ță de nazism și fascism, exagerarea pericolului intern și extern pentru a justifica
necesitatea existen ței unui stat puternic, ierarhizat și disciplinat și a unui conduc ător unic.
7.2. Sugestie: probabil c ă titlul cel mai adecvat ar fi „P ărinte al Na țiunii”. Observa ți
dimensiunile gigante ale portretului ș
i figura patern ă ce exprim ă grija față de „copiii” s ăi
dar și o severitate p ărintească.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 47
Unitatea de înv ățare Nr. 3
DEMOCRA ȚIILE INTERBELICE (I) FRAN ȚA, MAREA BRITANIE
Cuprins
3.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …. 47
3.2. Fran ța după Marele R ăzboi ……………………………………………………………………………. 47
3.3. Viața politică franceză în anii 20 ……………………………………………………………………… 52
3.4. Fran ța anilor ’30 și criza economic ă………………………………………………………………… 55
3.5. Marea Britani 1918 – 1930 ……………………………………………………………………………… 60
3.6. Marea Britanie în anii 30. Muta ții economice și evoluții politic e ……………………………. 66
3.7. Viață cotidiană și evoluții societale în Mar ea Britanie 1919 – 1939 ………………………. 68
3.8. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 72
3.9. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare ………………………………………………………. 73
3.10. Lucrare de ve rificare 1…………………………………………………………………………………. 74
3.1. Obiective
• Identificarea tr ăsăturilor caracteristice regimurilor politice europene în
perioada interbelic ă.
• Evaluarea transform ărilor produse la nivelu l structurilor sociale
occidentale în secolul XX.
• Rela ționarea fenomenelor econ omice cu cele mentale și culturale
perioade studiate
• Interpretarea surselor istorice
3.2. Fran ța după Marele R ăzboi
Pierderi umane
Consecin țe
3.2.1. Criza demografic ă și dezechilibru social
Din punct de vedere demografic Fran ța înregistreaz ă la sfârșitul
Primului R ăzboi Mondial un bilan ț tragic – 1,3 milioane de mor ți, 2,8
milioane r ăniți dintre care 600.000 de inva lizi. Practic, în 1921 Fran ța
are o popula ție de 39,2 milioane, cu 400.000 mai pu țin decât în 1911.
Mai mult decât atât , problema demografic ă este agravat ă de faptul c ă,
în ciuda politicii împotriva denataliz ării (legea împotriva avortului),
numărul de na șteri scade continuu (1906-1 910 – medie de 830.000/an,
1921-1926 – 770.000, 1936-1939 – 620.000).
Consecin țele acestui fenomen sunt îngrijor ătoare: statul francez
cunoaște un important deficit de produc ători și consumatori (cu efecte
împovărătoare asupra economiei) și având în vedere c ă principal ă
clasă de vârst ă afectată este cea între 18 și 35 de ani societatea
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
48 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Structuri sociale dezechilibrate
Burghezia
„Noii îmbog ățiți”
Proletariatul
Agricultorii
franceză în perioada imediat urm ătoare războiului va cunoa ște un
sentiment de îmb ătrânire accentuat. Dintr-o altă perspectiv ă deficitul
crescând de natalitate își va pune amprenta asupra poten țialului militar
al Fran ței. În 1936, atunci când Hitler provoac ă comunitatea
internaț ională prin remilitarizarea Rhenanie i, rapoartele Statului Major
francez prezint ă o stare de fapt îngrijor ătoare – efectul “claselor
mobilizabile goale” – incapacitatea Fran ței de a mobiliza la un nivel
comparabil cu cel al Germaniei.
Structura popula ției franceze este una arhaic ă și dezechilibrat ă.
Majoritatea francezilor tr ăiesc fie în mediul rural (peste 47,5 %), fie în
aglomerări urbane enorme (Paris – 6 milio ane) în timp ce regiuni
întregi, precum Aquitania, se depopuleaz ă masiv.
În ceea ce prive ște societatea francez ă clasele mijlocii au
suportat din plin consecin țele financiare ale r ăzboiului, rentierii și cei ce
trăiau de pe urma economiilor fiind cel mai mult atin și de criza
monetară. Chiriile au r ămas blocate și după încheierea conflictului
(problemele legate de reintegrarea combatan ților) provocând
compromiterea patrimoniului imobiliar, încetinirea ritmului de construire
de noi locuin țe cu consecin țe severe în ceea ce prive ște bugetul de
cazare disponibil.
Inflația, creșterea costului vi
eții, diminuarea salariului real au
contribuit la degradarea condiț iilor de viață ale salaria ților cu venituri
fixe, angaja ților, func ționarilor. În acela și timp războiul a produs un nou
segment social, cel al “ noilor îmbog ățiți”. Speculan ți, intermediari,
industria și toți prosper ă datorită conflictului.
Mișcarea muncitoreasc ă înregistreaz ă un puseu efemer dup ă
1918. În decembr ie 1918 Confedera ția General ă a Muncii (CGT)
propune un proiect de revendic ări destul de radical: ziua de munc ă de 8
ore, egalitatea salariilor masculine și feminine, generalizarea
convențiilor colective și chiar na ționalizarea unor se ctoare economice.
Cu excep ția ultimului deziderat, restul revendic ărilor vor fi legiferate în
aprilie 1919. R ăzboiul contribuise la cre șterea spectaculoas ă a
numărului membrilor de sindicat: de la 900.00 în 1913 la peste 2 mil. în
1920 dar e șecul mi șcărilor greviste din 1920 și divizarea extremei
stângi a provocat un reflux al mi șcării sindicale. Muncitorimea înc ă nu
se consider ă integrat ă în societatea francez ă, ex
istând înc ă o falie
adâncă între palierele societale iar condi ția muncitorului se amelioreaz ă
foarte lent, locuin țele sunt în general mediocre iar alimentele și
îmbrăcămintea ocupă încă un loc important în bugetul familiei.
Țărănimea are o evolu ție lentă mai ales în privin ța mentalit ății
sale. Dup ă 1920 exodul rural se accelereaz ă, iar în lumea satului
francez î și fac apariț ia electricitatea, radioul și autobuzul care face
legătura între diferite localit ăți. Mediul rural r ămâne un spa țiu politic
conservator fiind obiectul cam paniilor electorale zgomotoase și în
același timp se remarcă o accentuare a dorin ței agricultorilor de a se
organiza, una dintre primele forme f iind Jeunesse Agricole Chretienne.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 49
Refacerea
economiei franceze
Noile industrii
Carențele
economiei
franceze
Partidul Socialist
Leon Blum
3.2.2.Probleme economice
Franț a, deși învingătoare, iese din Primul r ăzboi mondial cu 7%
din teritoriu devastat de r ăzboi și cu o produc ție de cărbune în sc ădere
(1913 – 41 mil.t., 1918 – 22 mil.t.). reconstruc ția asigur ă însă refacerea
economic ă și retehnologizarea rapid ă a regiunilor afectate. Dac ă în
1919 economia francez ă se situa undeva la jum ătatea nivelului atins în
1913, în 1926 cre șterea este de peste 25% iar în perioada 1924 – 1929
economia Fran ței atinge un ritm anual de cre ștere de 5%.
La sfârșitul anilor ’20 industria francez ă se dovedea deosebit de
dinamică în domenii precum: electricitate (reț eaua feroviar ă fusese deja
electrificat ă), industria auto (250.000 de vehicule în 1928 – m ărcile
franceze Renault, Peugeot sau Citroen ocupând locul 2 mondial cu 5%
din produc ția totală), prelucrarea cauciucului (Michelin), rafinarea
petrolieră, siderurgie (produc ție dublă față de 1913), industria chimic ă,
prelucrarea aluminiului. Gestionar ea infrastructurii industriale se
modernizeaz ă fiind introduse metodele am ericane, o multitudine de
inovații tehnice și publicitatea.
Economia francez ă este marcat ă însă de un num ăr de caren țe:
numărul ridicat de mici întreprinderi familiale f ără ambi
ții foarte mari,
fiscalitatea grea (mai mult de 10% di n vânzarea produselor), tarifele
vamale ridicate (acestea protejau industria francez ă dar reducând
artificial concuren ța anihilau spiritul de ini țiativă cu efecte grave pe
termen mediu), proprietatea agricol ă era puțin rentabil ă (dimensiuni
prea mici) în majori tatea cazurilor de și anumite regiuni cerealiere vor
avea produc ții record.
3.2.3. For țele politice franceze
Sciziunea extremei stângi
Partidul Socialist Francez (SFIO) reprezentase unul din pilonii de
bază ai Internaț ionalei a II-a și discreditarea acesteia datorat ă Primului
Război Mondial a pus partidul în fa ța unei alte op țiuni – aderarea la
Internaționala a III-a ceea ce ar fi reprez entat ruptura cu atitudinea sa
reformatoare precedent ă. Astfel, SFIO a trimis la al II-lea Congres al
Komintern-ului doi observatori, M. Cachin și L.O. Frossard care au
revenit de la Moscova partizani ai “celor 21 de condi ții” privind
transformarea partidelo r socialiste în mi șcări de extrema stâng ă,
comuniste.
În decembrie 1920, la Tours, ar e loc Congresul SFIO. L.Blum se
opune ader ării partidului la Interna ționala comunist ă invocând principiile
tradiționale ale doctrinei socialiste franceze (refuzul dependen ței
necondiționate de fa ță de Komintern, refuzul monolitismului doctrinal și
al supunerii sindicatelor fa ță de partid). Majoritatea delegaț ilor decid
însă aderarea și astfel apare Partidul Comunist Francez (Sec țiunea
Franceză a Internaț ionalei Comuniste – SFIC ), în timp ce Blum și
susținătorii săi rămân în cadrul Partidului socialist – SFIO.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
50 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Sciziunea
socialistă
Partidul comunist
francez
Radicalismul
Forțele de dreapta
Sciziunea este continuat ă și în plan sindical. În 1921 comuni știi
părăsesc CGT și constituie Confedera ția Generală a Muncii Unite
(CGTU). Confedera ția Generală a Muncii (CGT) se înt ărește însă prin
adeziunea sindic atelor func ționarilor, dezvolt ă o strategie ce îmbin ă
lupta sindical ă cu negocierile și rămâne cea mai mare central ă sindicală
franceză. În plan ideologic SFIO adopt ă poziții mai moderate,
recruteaz ă și în afara electoratului muncitoresc, din mica burghezie și
funcționărime iar centrul s ău electoral se g ăsește în Nordul
industrializat. Partidul Socialist î și propune a fi marxist, men ținând îns ă
politica reformist ă, dezbaterea și diversitatea de idei.
Spre deosebire de acesta SFIC afirm ă opoziția ireconciliabil ă față
de capitalism și stânga tradi țională , se închide doctrinal iar în 1928,
urmând directivele Kremlinului, adopt ă po
litica “clas ă contra clas ă” ce
interzicea orice apropiere de alte mi șcări de stânga ce competitau pe
același electorat. De și înregistreaz ă unele succese electorale în 1924 și
1928 datorit ă discursului radical pierde numero și aderen ți și își menține
fiefurile electorale din suburbiile pariziene și departamentele rurale de
la vest de Masivul central.
Radicalismul
Curentul politic radical francez se define ște tradi țional prin
atașamentul fa ță de Republic ă, laicitatea statului și prin încrederea în
Societatea Na țiunilor. În gener al radicalii î și propuneau justi ția socială
dar refuzau nivelarea și postulau egalitatea șanselor de instruire
(democratizarea înv ățământului secundar).
Electoratul radicalilor se compune mai ales din burghezia mic ă și
mijlocie dar și din o frac țiune din țărănime. Funcț ionarii (electorii s ăi
fideli înainte de r ăzboi) se vor îndrepta dup ă 1920 spre socialiști.
Treptat, în această perioad ă, radicalii alunec ă spre dreapta p ăstrând
însă sensibilit ăți de stânga.
În interiorul Partidului se manifest ă dou
ă tendinț e opuse, cea
moderată (E. Herriot) și cea “de stânga”, mai agresiv ă (E. Daladier).
Conflictele între cele dou ă orientări vor accentua declinul partidului și la
începutul anilor ’30 pentru a dep ăși “războiul celor doi Eduard” și a
surmonta tentaț iile centriste, o serie de personalit ăți ale partidului (J.
Zay, P. Coty, P.Mendes-France) vor renova doctrina radical ă
propunând un rol crescut al statului în via ța economică și preconizând
alianța cu socialiș tii. Deși particip ă la majoritatea coaliț iilor
guvernamentale partidul î și va continua evolu ția descendent ă.
Dreapta
Franț a conservatoare este reprezentat ă de dreapta
parlamentar ă. Caracteristicile acesteia sunt: ata șament fa ță de ordinea
socială, liberalism economic și team ă de interven ția statului,
preocupare pentru a nu provoca conflicte religioase (de și este în
majoritate catolic ă). Acest curent politic nu se organiz ează în partide ci
se constituie în grupur i parlamentare (“independen ții”, “alianț a
democra ților”), ce cuprind din personalit ăți politice precum Poincare,
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 51
Charles Maurras
Demonstra ții ale
grupărilor de
dreapta P.Laval, A.Briand, A.Tardieu.
Extrema dreapt ă este antirepublican ă și monarhist ă. Se exprim ă
prin forma țiunea politic ă numită Acțiunea Francez ă (Charles Maurras,
Leon Daudet) ce obț ine constant un num ăr redus de locuri în Adunarea
Națională, în ciuda condamn ării pontificale din 1926 și a discursului
agresiv îndreptat (cu sprijinul cotidi anului “Echo de Paris”) împotriva
Republicii, evreilor și a străinilor. Dispune de o grupare paramilitar ă
numită “les camelots du roi ”.
Opoziția de dreapta se exprim ă îndeosebi prin mi șcări activiste,
ligi, organizaț ii ierarhizate, disciplinate dispunând de sprijinul financiar
al unor mari industria și precum Renault, Michelin, Mercier. Exemple:
Jeunesses Patriotes, Solidarite Fr ançaise, Crucea de Foc (asociaț ie de
foști combatan ți condus ă de colonelul Rocque ce se autoproclam ă
“mișcarea de uniune și renaștere naț ională destinat ă a face ordine în
țară”). În general aceste organiza ții se declar ă franceze, patriotice,
apolitice, antimarxist e, antiparlamentare și propun un regim de
autoritate.
“Le camelots du roi” “Crucea de foc”
Doctrina fascist ă nu pătrunde decât în cercuri restrânse
(mișcarea politic ă condusă de Georges Valois, mici reviste politice ș i
literare precum cele an imate de Robert Brasillach și Driere LaRochelle).
Marcel Deat, socialist, va desprinde din SFIO în 1933 un grup intitulat
neosocialist ce se va apropia de fascism încercând s ă apropie
proletariatul și clasele mijlocii sub sloganul “ ordine, autoritate, na țiune”.
În același sens, Marcel Bucard, un politician minor finan țat de
Mussolini, va propune un cu rent iluzoriu – “francismul”. Un ecou minor
în viața politică franceză îl va avea și Partidul Popula r Francez, fondat
în 1936 de ex-comunistul Georges Doriot, partid care se revendic ă atât
național cât și socialist.
Test de autoevaluare 1
1.1. Men ționați consecin țele pierderilor demografice franceze la sfâr șitul Primului R ăzboi
Mondial. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
1.2. Preciza ți carențele economiei franceze postbelice.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
52 Proiectul pentru Înv ățământul Rural ……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
1.3. Explica ți sintagma ”clas ă contra clas ă” ce caracteriza linia politic ă a partidului
comunist francez.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
1.4. Men ționați caracteristicile curentului politic radical.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 73
3.3. Viața politic ă francez ă în anii 20
Alegerile din 1919
Alegerile
preziden țiale 1920
Viața publică
Probleme
economice și
sociale
3.3.1. Guvernarea Blocului Na țional
În noiembrie 1919 au loc aleger i legislative în urma c ărora este
compusă o Adunare Na țională conservatoare și naționalistă în care
intră un număr mare de fo ști combatan ți (“Camera bleu-horizon” – dup ă
culoarea uniformelor franceze). 433 de mandate din 613 sunt câ știgate
de reprezenta ți ai centrului și dreptei, succes datorat atât prestigiului
Victoriei cât și temerilor generate de ”pericolul bol șevic”. De și
majoritatea deputa ților sunt oameni politici noi, f ără o experien ță
anterioar ă, posturile de comandă în legislativ r ămân în mâinile vechilor
politicieni. Orizontul de așteptare al societ ății față de noua Adunare este
deosebit de înalt, dorindu-se un alt tip de politic ă, de moralitate.
Un an mai târziu, în ianuarie 1920, se desf ășoară alegerile
preziden țiale care aduc o mare surpriz ă. În ciuda prestigiului să u imens
(era numit în epoc ă Tatăl Victoriei), Clemenceau este înfrânt atât
datorită nemulțumirilor existente fa ță de atitudinea sa la Conferin ța de
Pace (nu ob ținuse suficiente garan ții de securitate) cât și ne
liniștii
catolicilor fa ță de laicismul s ău pronun țat. Președinte al Republicii
devine P.Deschanel, înlocuit în acela și an de Al. Millerand.
Viața publică franceză este dominat ă de dorin ța de a men ține
solidaritatea na țională născută din război: asocia ții ale fo știlor
combatan ți, celebrarea victoriilor ob ținute, ceremonii fastuoase în
Alsacia și Lorena, preoc uparea intens ă a statului pentru
recompensarea eroilor s ăi. Anticlericalismul întâlnit înaintea de 1914
pare dep ășit, canonizarea Ioanei d’Arc (Fran ța eternă și Republica
victorioas ă) demonstreaz ă bunăvoința pontificală iar Aristide Briand
reface leg ăturile cu Sfântul Scaun.
Conjunctura economic ă rămâne însă nesigur ă și reluarea
concuren ței străină perturbă afacerile “protejate”, consecin țele imed iate
fiind reapariț ia falimentelor și a șomajului. Mi șcarea muncitoreasc ă se
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 53
Criza financiar ă
Eduard Herriot
radicalizeaz ă și la sfâr șitul lui 1919 grevele se multiplic ă, guvernul
reacționând inclusiv prin m ăsuri de for ță (interven ția armat ă). Greva
feroviarilor izbucnit ă în 1920 și organizat ă de CGT (centrala sindical ă
socialistă) eșuează și marcheaz ă astfel încheierea cel pu țin pe moment
a mișcărilor de protest de acest tip.
În acelaș i timp criza financiar ă și monetar ă devine tot mai acută .
Dacă în timpul r ăzboiului francul fusese sus ținut artificial, la finalul
conflictului valoarea real ă a acestuia scade antrenând infla ția, creșterea
prețurilor, degradarea puterii de cump ărare, ceea ce va face din
moneda na țională o problem ă mult dezb ătută în societate, o
preocupare aproape cotidian ă a tuturor mediilor publice.
Neajunsurile financiare sunt complicate de un buget îngreunat
de plata pensiilor de r ăzboi și de costurile reconstruc ției, în consecin ță
deficitul crescând îngrijor ător. În plus, b ăncile reîncep specularea
monedei c
eea ce atrage ie șirea devizelor și devalorizarea monedei.
Această tendință tinde să se accentueze și datorit ă aventurilor franceze
în politica extern ă. Pe de o parte dorin ța liderilor francezi de a dep ăși
problemele financiare prin impunerea unei imense datorii de r ăzboi
Germaniei se dovede ște greu de tradus în practic ă. Interven ția militar ă
în Ruhr din 1923 va aduc e un deficit bugetar și mai mare datorit ă
costurilor ocupa ției și măsurilor de ordin economic luate de anglo-
americani pentru a-i obliga pe francezi s ă renunțe la politica lor de for ță.
Raymond Poincare, pre ședinte a Consiliului de Mini ștri între
ianuarie 1922 și mai 1924, ș i-a propus oprirea infla ției prin asanare
bugetară, creșterea impozitelor și împrumuturi externe. De și a obținut
un succes par țial, mă surile sale nu s-au bucurat de mult ă popularitate și
cabinetul s ău a fost obligat s ă demisioneze.
3.3.2.Guvernarea radical ă
În mai 1924 alegerile electorale vor da câ știg de cauz ă coaliției
dintre radicali și sociali ști. Nemul țumit de rezultatele alegerilor
președintele Miller and demisioneaz ă și este ales un republican moderat
G.Doumergue. Șeful Partidului Radical, Eduard Herriot, devine prim-
ministru conducând un guver n radical omogen, sus ținut de socialiști,
aceștia neparticipând îns ă la guvernare pentru a nu aliena mediile de
afaceri franceze.
Noul guvern urm ărește un program politic complex ob ținând
recunoașterea drepturilor sind icale pentru func ționari (dolean ță
socialistă), eșuând îns ă în impunerea unui program de înv ățământ laic.
Situaț ia financiar ă rămâne îns ă dificilă, dezechilibrul bugetar și
dificultățile Trezoreriei alarmeaz ă opinia public ă, guvernul nu se mai
bucură de sprijinul sociali știlor și demisioneaz ă în aprilie 1925. În acel
moment francul coborâse cu mai mult de 50 %
3.3.3. Uniunea Na țională
În iulie 1926, dup ă negocieri îndelungate, se formeaz ă guvernul
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
54 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Raymond
Poincare
Alegerile din 1928
Degradarea
climatului politic
francez de uniune na țională (de la dreapta la radicali) condus de Poincare,
cabinet ce ob ține puteri depline pentru rezo lvarea crizei financiare.
Măsurile luate (economii adm inistrative severe, major ări fiscale limitate)
au drept rezultat refacerea trezorer iei, amortizarea datoriei publice și în
final, redresarea francu lui. Aceasta din urm ă s-a petrecut și datorit ă
faptului c ă după demisia guvernului sus ținut de sociali ști a revenit
încrederea mediilor de afaceri urmat ă de repatrierea capitalurilor și
masive investi ții străine.
În plan politic, în urma “cri zei francului” societatea francez ă trage
următoarele concluzii: venirea stângii la putere înseamn ă degradarea
finanț elor publice, Poincare este omul-providen țial, statul bugetivor nu-
și gestioneaz ă corect finanț ele și stabilitatea monetar ă este singura
cale spre reluarea expansiunii economice.
În consecin ță, alegerile din 1928 sunt câ știgate din nou de
Uniunea Na țională dar dup ă victorie radicalii se vor diviza, mic șorând
sprijinul parlamentar al noului guvern Poincare. De și acesta conserv ă
majoritatea parlamentar ă necesar ă susținerii guvernului, în 1929 șeful
guvernului, bolnav, se va retrage, succesorii s ăi fiind personalit ăți
politice de centru (P.Lav al, A.Tardieu). Ultimul, pre ș
edinte al consiliului
de Miniștri în 1930 și 1932 va apela la m ăsuri de stânga (gratuitatea
învățământului secundar, plan de asigur ări sociale) tocmai pentru a
prelua electoratul socialist îns ă succesul să u este limitat.
La începutul anilor ’30 clim atul politic francez ofer ă tot mai multe
semnale de degradare: scandaluri politice, cazuri de corup ție,
compromisuri dubioase între oamenii de afaceri și politicieni,
redeșteptarea unei atit udini difuze ant iparlamentare și previziuni
economice sumbre contrazic speran țele unei societ ăți încrezătoare
până la euforie în institu țiile sale democratice și în viitorul s ău
spectaculos.
Test de autoevaluare 2
2.1. Identificaț i problemele financiare și monetare franceze de la începutul anilor 20,
precum și soluțiile guvernului Poincare de dep ășire a acestei crize.
……………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………….
Răspunsul poate fi consultat la pagina 73
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 55
3.4. Anii ’30 și criza economic ă
Efectele crizei
economice
mondiale
Guvernări radicale
ineficiente
Criza politic ă
Franț a este atins ă mai târziu de efectele cr izei mondiale. În 1930
se produce o diminuare considerabil ă a preț urilor agricole (scă derea
acestora este amplificat ă și de recoltele foarte bune din anii respectivi),
iar la sfâr șitul lui 1931 devalor izarea Lirei Sterline și a altor monede
agraveaz ă disparitatea între pre țurile mondiale aflate în sc ădere și
prețurile franceze formulate într-o moned ă ținută “sus” în mod artificial.
Restrângerea puterii de cump ărare a agricultorilor și micșorarea
exporturilor a condus la contractarea produc ției și șomaj (în 1933 –
peste 300.000 de muncitori). Opinia public ă și mediile politice au
apreciat în mod gre șit gravitatea crizei bazându-se pe “lec țiile” învățate
în timpul crizei francului și deși guvernul lanseaz ă programe de munci
publice destinate absorbirii for ței de munc ă aflate în șomaj (canalul
alsacian, fortifica țiile Maginot) efectele crizei mondiale vor fi
devastatoare.
Criza economic ă – marșurile foamei și supa popular ă
Prăbușirea rapidă a veniturilor agricultorilor au avut drept
consecin ță și alunecarea acestora în alegerile din 1932 spre sociali ști și
radicali (nevoia m ăsurilor de protec ție social ă), dar guvernele de
predominan ță radicală ce se succed între 1932 și 1933 abordeaz ă criza
fără un plan clar de m ăsuri generale.
Se apeleaz ă la protec ționism, la subven ționarea întreprinderilor
aflate în dificultate, este încurajat ă reducerea produc ției agricole printr-
un sistem de prime, dar m ăsurile sunt luate f ără coerență, activitatea
economic ă nu este redresat ă și echilibrul bugetar este compromis. Mari
firme precum Bugatti sau Citroen intr ă în faliment, deficitul reapare în
1932, capitalul stră in părăsește Franț a, rezervele de aur și devize ale
Băncii Fran ței se diminueaz ă și balanța de cont devine deficitară .
Criza financiar ă genereaz ă o criză politică. Guvernul întâmpină o
opoziție pu
ternică la dorin ța sa de a cre ște impozitele și a comprima
cheltuielile bugetare. Stânga se opune impozitelor indirecte, dreapta
celor directe, ceea are drept rezultat paralizia executivului, incapabil s ă
redreseze bugetul. Urmarea este o instabilitate ministerial ă cronică (4
guverne doar în 1933) exact în mom entele cele mai grave ale crizei
economice.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
56 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Afacerea Stavinsky
Violenț a stradal ă
6 februarie 1934
Regruparea forțelor de stânga
Ineficienț a executivului, lipsa de unitate a legislativului,
scandalurile politico-financ iare trezesc un adev ărat val de anti-
parlamentarism în rândul claselor mijlocii și al ță rănimii, accentuând
aspirația către o putere mai dur ă, multiplicându-se astfel audien ța ligilor
de extrem ă dreaptă, în special a Crucilor de Foc. Apar în acela și timp
numeroase “asocia ții de ap ărare profesional ă”, puternic politizate,
formate din federa ții de întreprinderi mici și mijlocii care se opun îns ă
tezelor corporatiste.
Afacerea Stavinsky (o opera ție frauduloas ă cu bilete de banc ă
desfășurată cu ajutorul rela țiilor politice la nivel înalt în mediile radicale)
izbucnește în decembrie 1934 atunci când Stavinsky, descoperit,
moare în condi ții suspecte. Opinia public ă reacționează dur printr-un
antiparlamentarism violent, Ac țiunea Francez ă, ligile și presa de
extremă dreaptă își amplific ă discursurile împotriva evreilor și străinilor,
iar sloganul “Jos Ho ții!” aliază toți adversarii regimului.
La 6 februarie 1934, în mo mentul când noul Pre ședinte al
Consiliului de Mini ș
tri, Daladier se prezint ă în fața Camerelor, mii de
manifestan ți (majoritatea fo ști combatan ți) se îndreapt ă spre Palais
Bourbon sub pretextul revoc ării prefectului poli ției. Forțele de ordine
intervin, se ajunge la confrunt ări violente cu manifestan ții încheiate cu
numeroase victime. Daladier se retrage, dar manifestaț iile de dreapta
vor continua în zilele urm ătoare. În replic ă au loc adun ări populare și
greve organizate de sindicate și partidele de stânga ceea ce
tensioneaz ă viața publică franceză.
Momentul 6 februarie este îns ă interpretat de stânga ca o
amenințare reală venită din partea dreptei. Percep ția general ă este ca
precedentul german este oricând posibil și în Fran ța iar ascensiunea
forțelor de extrem ă dreaptă într-un climat polit ic confuz, stimulat ă de
lipsa de unitate a stângii pare a fi o certitudine pentru contemporani. În
zilele urm ătoare în cadrul adun ărilor populare și a manifesta țiilor
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 57
Soluția
„concentr ării
naționale”
Coaliția electoral ă
a stângii
Unificarea
sindicală
organizate de sindicate și partidele de stânga discursul este mult mai
unitar și se solicit ă regruparea for țelor de stânga împotriva “pericolului
fascist”.
3.4.1. A 2-a Uniune Na țională
În fața previzibilei fracturi societale, se formeaz ă un guvern de
“concentrare na țională”, condus de Doumergue, cu Tardieu, Herriot,
Laval, Barthou, Petain, av ând o orientare mai pronun țată spre dreapta.
În 1936, dup ă apropierea lui Pierre Laval de pozi țiile exprimate de
Mussolini, radicalii (tradi țional ata șați de Societatea Na țiunilor) intr ă în
opoziție provocând demisia cabinetului. În plan economic guvernul
încercase m ăsuri defla ționiste, în 1935 Laval reducând cu 10%
cheltuielile publice, sc ăzând salariile și prețurile chiriilor dar și trecând
în șomaj peste 500.000 de muncitori. M ăsurile sale amplific ă
nemulț umirile popula ției creând condi țiile unei noi guvern ări de stânga.
3.4.2. Guvernarea Frontului Popular
Persistenț a crizei eco nomice, agita ția ligilor de extrem ă dreaptă
și apariția primelor ambiț ii ale lui Hitler contribuie la regruparea
partidelor de stânga într-o coali ție electoral ă – Frontul Popular. Astfel, în
iulie 1934 PCF și SFIO încheie un prim pact de unitate de ac țiune,
urmat de mesajul liderului comunist francez Thorez pentru realizarea
unui “front popular al muncii, libert ății și păcii”. Primele semne ale
traducerii în realitate a acestor generoase inten ții se pot observa din
iulie 1935 când, la Pari s, au loc manifesta ții comune ale comuni știlor,
socialiștilor și radicalilor.
Apoi, în ianuarie 1936 Confederaț ia sindical ă comunist ă (CGTU)
se unific ă cu cea socialist ă (CGT). Motiva țiile forțelor ce încep s ă se
coaguleze sunt f ără îndoial ă diferite (comuni știi ascult ă ordinul
Kominternului ce dore ște experimentarea unei “bariere” eficiente
împotriva ascensiunii nazismului, sociali știi au înv ățat din gre șelile
omologilor germani, iar radi calii lui Daladier nu su nt de acord cu politica
guvernului Laval), dar interesul lor pe termen scurt este acela și –
doborârea guvernului de dreapta.
În consecin ță, în alegerile desf ășurate în aprilie-mai 1936
socialiștii, radicalii și comuni ș
tii particip ă cu un program comun, vag,
fundamentat pe ap ărarea libert ăților republicane și progresul social.
Frontul Popular câștig ă majoritatea absolut ă în Camera Deputaț ilor, iar
noul guvern, condus de socialistul Leon Blum, con ține doar miniștrii
socialiști și radicali, sus ținuți din Adunare de PCF.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
58 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Mișcările greviste
Acorduri Matignon
Contestarea
Dificultățile
economice
1936, victoria Frontului Popular – de la stâng la dreapta Léon Blum, Maurice Thorez secretarul Partidului Comunist Francez, Roger Salengro, ministre de interne.
Succesul Frontului Popular are drept efect la sfâr șitul lunii mai
1936 debutul unei mi șcări greviste de propor ții (peste 2,5 milioane de
muncitori) ce pleac ă uzinele auto din Pari s dar se extinde în
cvasitotalitatea sectoarelor economice, în sistemul bancar, în rândurile
funcționarilor, amenin țând cu paralizia total ă a Franței. Sub semnul
sprijinirii guvernului de stânga, revendic ările grevi știlor (în general
satisfacerea drepturilor muncitore ști dar și na ționalizarea unor sectoare
economice) trezesc îngrijor area patronatului francez.
La 7 iunie 1936 sunt încheiate “aco rdurile de la Matignon” între
reprezentan ții patronatului (CGPF) și cei ai mi șcării sindicale (CGT) sub
arbitrajul guvernului. Aceste acordur i prevedeau încheierea contractelor
colective de munc ă, libertatea sindical ă, revalorizarea salariilor cu 7-
15%, reglementarea timpului de lucru s ăptămânal la 40 de ore,
concediu anual pl ătit de 15 zile. Pacea social ă pare a fi salvat ă.
Guvernul Blum întâmpin ă însă o opozi ție multipl ă. Stânga
revoluționară care în iunie 1936 considerase c ă a ajuns la punctul de
unde poate demara schimbarea total ă a societăț ii franceze și care
atinsese efective impresionante (CGT – 5 mil. de membrii, PCF – peste 300.000) reproșa din ce în ce mai mult gu vernului nerealizarea unor
reforme economice profunde precum și neinterven ția în sprijinul
republicanilor spanioli.
La rândul s ău dreapt
a își vede rândurile înt ărite ca urmare a
îngrijorării față de “comunizarea” Fran ței. Crucile de Foc se transform ă
în Partidul Social Francez și depășesc 600.000 de membri, cre ște
audiența Partidului Popular Francez, apar Comitetele secrete ale
acțiunii revolu ționare care îl acuz ă în permanen ță pe “evreul” Blum,
discursul antisemit și antiparlamentar cap ătă tot mai mult ă consisten ță.
Dificultățile economice accentueaz ă aceste probleme. Blum nu-
și poate respecta angajamentele el ectorale ce prevedeau reforme
economice de structur ă, reușind doar s ă mărească controlul statului
asupra Bă ncii Fran ței și să naționalizez uzinele de armament și căile
ferate franceze. Patronatul, nemul țumit de interven ția guvernului în
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 59
Sfârșitul
guvernării
Frontului Popular
Eduard Daladier negocierile cu sindicatele este mereu în opozi ție, capitalul iese din țară
ceea ce produce o nou ă criză financiar ă și o nou ă devalorizare a
monedei în octombrie 1936. Șomajul crește iar la începutul lui 1937
avantajele salariale ob ținute dup ă alegeri sunt reduse de cre șterea
prețurilor și devalorizarea monedei. În aceste condi ții mișcările greviste,
îndreptate acum împotriva guvernului vor reîncepe, lipsind executivul
de sprijin.
În iunie 1937, Leon Blum se prezint ă în fața Senatului pentru a
solicită depline puteri în domeniul financiar. Camera Superioar ă,
insuficient controlat ă de Frontul Popular va re fuza acordarea acestora
ceea ce atrage demisia primului minist ru. Leon Blum va reveni în martie
1938, dar dup ă o nouă încercare e șuată de a obț ine puteri depline
pentru a realiza reformele propuse se va retrage marcând astfel sfârșitul guvern ării Frontului Popular.
3.4.3. A 3-a Uniune Na țională
Urmare a demisie guvernului Blum, în aprilie 1938 se
instaleaz ă cabinetul Daladier (format din radicali, centru și modera ți).
Acesta va obț ine în final un mandat excep țional din partea Senatului
decretând o serie de legi în dom eniul economic privind economiile
bugetare, apariț ia unor noi impozite și dispari ția reglement ărilor asupra
timpului muncii (limita de 40 de ore s ăptămânal). Grevele din
noiembrie, organizate în replică d e C G T , e șuează însă. Deși
nepopulare, aceste m ăsuri guvernamentale, c ărora li se adaug ă
amplificarea efortului de înarmare reu șesc nu numai s ă opreasc ă criza
economic ă dar să obțină la sfârșitul lui 1938 și începutul lui 1939
recuperarea nivelului de cre ștere a producț iei industriale.
Problemele interne sunt îns ă cu adev ărat depășite datorit ă
evenimentelor interna ționale. La 1 septembr ie 1939 Hitler atac ă Polonia
și două zile mai târziu, dup ă expirarea ultimatumului acordat de puterile
occidentale, Franț a se găsește în stare de r ăzboi cu Germania nazist ă.
1 sept.1939 – ordinul de mobilizare general ă
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
60 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 3
3.1. Prezenta ți pe scurt coordonatele crizei economice franceze de la începutul anilor 30
și măsurile luate pentru dep ășirea acesteia.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
3.2. Explica ți modul în care a fost interpretat momentul 6 februarie 1934 de stânga
moderată și comunist ă franceză.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
3.3. Enumera ți cauzele e șecului guvern ării Frontului Popular.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 73
3.5. Marea Britanie în perioada interbelic ă
Problemele
economiei
britanice înainte de Primul Ră zboi
Mondial
Scăderea
exporturilor
3.5.1. Problemele economice
Deși Primul r ăzboi mondial a dat o lovitur ă decisivă pentru
economia britanic ă, semne de sufocare apă ruseră înainte de 1914.
Încă din anii 90 ai secolului XIX Marea Britanie pierduse monopolul
huilei din cauza concuren ței americane și germane precum și apariției
altor surse de energie (petrolu l). Utilajele engleze erau îmb ătrânite și
doar un sfert din că rbune era extras mecanic, in timp ce în Fran ța și
mai ales Germania procentul era de peste 89%. Decalajul în tehnologizare avea o cauz ă paradoxal ă – echipamentele britanice
aveau o calitate deosebit ă și o durat ă de func ționare foarte mare,
consecin ța fiind că, mai ales în industria textilă și metalurgic ă, marea
Britanie pierde competi ția cu celelalte mari puteri industriale. Dup ă ce
reprezentase un model economic de succes în tot secolul XIX, dominase autoritar prima revolu ție industrial ă, avusese rolul decisiv în
comerțul mondial și impusese, prin re țeaua sa bancar ă internaț ională ,
primatul Lirei Sterline, Imperiul Britanic pier duse în 1914 primatul
economic, fiind ajuns ă din urmă de Germania și Statele Unite.
Războiul a precipitat declinul ec onomic al Imperiului. Imediat
după război vechii clienț i ai Marii Britanii f
ie se află într-o grav ă criză
politică (Rusia, China) fie sunt ruina ți (Germania și întreaga Europ ă
Centrală), concuren ța pe pie țele externe este foarte puternic ă și atât
Statele Unite, prin metodele de fabrica ție în serie, cât și Japonia,
datorită salariilor joase, amenință piețele și sursele de materii prime
tradițional aflate în posesia britanicilor. Consecin ța ? În perioada
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 61
Deficiențele
economiei
britanice
Disparitățile
regionale
Conservatorii
interbelic ă exporturile au înregistrat o scă dere considerabil ă (în 1929,
înainte de izbucnirea crizei economice mondiale, era observat ă o
scădere cu aproape 15% fa ță de nivelul anului 1913) .
Principalele caren țe ale economiei britanice erau îns ă de natur ă
internă. Industria șii englezi er au profund ata șați produselor tradi ționale,
și se adoptau cu întârziere la f enomenul de transformare a cererii
(aceasta se concentra tot mai mult spre bunurile de consum – frigidere, gramofoane, aparate de r adio etc.). Această atitudine ce duce la lipsa
dinamismului economic este completat ă de individualitat ea patronatului
britanic ce se opune concentr ării industriale, de rigiditatea costurilor
salariale (care le dep ășesc pe cele germane cu 30%, pe cele franceze
cu 40%, pe cele italiene cu 50%) și de greutatea impozitelor care
descurajeaz ă investiția.
O altă problem ă a Marii Britanii o reprezint ă în acest moment
accentuarea disparit ăților regionale. Nord-estul, centrul Sco ției,
Lancashire și sudul Țării Galilor devin „zone sinistrate”, puternic
afectate de șomaj, în timp ce Midlands și regiunea Londrei beneficiaz ă
de implant ări industriale masive și de cre șterea ofertei de locuri de
muncă.
3.5.2. Regimul politic
Viața politică britanică în perioada imediat urm ătoare războiului
este caracterizat ă de o aparent ă stabilitate dar și de schimb ări cu
efecte de durat ă – acordarea dreptului de vo t pentru femei, eliminarea
partidului liberal și evoluția ascendent ă a laburiștilor. Cu toate acestea
britanicii r ămân refractari la mișcă rile extremiste, iar clasa de mijloc, în
ciuda crizei economice, î și păstrează instinctele și valorile democratice
oferind substan ță instituțiilor tradi ționale.
Partidul Conservator
În perioada interbelic ă Partidul Conservator britanic exercit ă
puterea 18 ani din 21, iar scorul s ău electoral nu coboar ă niciodat ă în
această perioad ă sub 38% și atinge chiar 55% în 1931 în plină criză
economic ă. Partidul beneficiaz ă de personaje politice importante
precum Bonar Law, St anley Baldwin, Austin Chamberlain, Winston
Churchill (fost liberal) sau Samuel Hoare.
Principiile doctrinare ale conser vatorilor sunt concentrate pe
apărarea tradi ției, a liberei întreprinderi, a rigorii financiare și a ordinii
sociale. Partidul nu se dore ște reacț ionar ci reformist și beneficiaz ă de
susținerea electorală a Establishment-ului (aristocra ția și burghezia
înaltă), a unei p ărți consistente din clasele mi jlocii (îndeosebi “gulerele
albe” – cei cu un nivel înalt de educa ție) dar și a unei frac țiune a lumii
muncitore ști. De asemenea se bucur ă și de sprijinul unor prestigioase
publicaț ii de orientare conser vatoare: Times, Daily Expres, Daily
Telegraph, Daily Mail.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
62 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Laburuștii
Liberalii
Comuniștii
Fasciștii
Partidul Laburist
Partidul laburist britanic a fost fondat în perioada 1901-1906 ca o
emanație politic ă a sindicatelor. În anii interbelici va ob ține în medie
30% din sufragii iar din 1926 devi ne partidul cu cel mai mare num ăr de
aderenți. Printre cei mai importan ți oameni politici laburi ști găsim
personalit ăți precum Ramsay MacDonald, Sydney Webb, Philip
Snowden și Clement Attlee.
Fidel Internaț ionalei Socialiste, par tidul laburist refuz ă în 1920 cu
o imens ă majoritate de voturi primir ea nou-constituitului Partid
Comunist Britanic. Programul s ău politic, radical, colectivist și egalitar în
1918, s-a modificat de fiecare dat ă când Partidul La burist a ajuns la
putere, devenind liberal și prudent. Este un partid al justi ției sociale,
progresist, pacifist și antifascist, absolut devotat evolu ției democratice a
societății britanice.
Laburiștii î și recrutau sus ținătorii mai ales din rândurile
muncitorilor califica ți și ai intelectualit ății și era implantat, din punct de
vedere geografic în special în Nord-Est, Yorkshire, districtele miniere
din Țara Galilor și Londra. Principala publica ție laburist ă era Daily
Herald.
Partidul Liberal
Partidul Liberal a înregistra t un inexorabil declin agravat de
certurile dintre principalii conduc ători (Lloyd-George și Asquith), în
ciuda succeselor din trecut (progr esele sociale – 1906, autonomia
Irlandei – 1912, victoria în Primul R ăzboi Mondial). Din 1923 s-a plasat
permanent pe locul 3 în opț iunile electoratului iar din 1928 programul
său politic va deveni mai radical fiind desenat dup ă concep țiile
intervenționiste ale lui Keynes. Principalele personalit ăți ale partidului
vor fi și în aceast ă perioad ă Sir John Simon, Walter Runciman, iar
publicaț ia liberală cea mai însemnat ă era Manchester Guardian.
Partidul Co
munist Britanic (BCP)
Mișcarea politic ă comunist ă a fost creat ă în 1920, a avut în
perioada interbelic ă puțin peste 10.000 de aderen ți și a reușit să trimită
cel mult doi deputa ți în Parlamentul britanic . Chiar în perioada unor
tensiuni sociale grave (1931 – 1932) Partidul comunist britanic nu a
reușit să antreneze în ac țiunile sale (“mar șul foametei” – 1932) un
număr important de nemulț umiți deși beneficia de sprijinul unei
publicaț ii de relativ succes în rândul muncitorilor – Daily Worker.
Uniunea Britanic ă a Fasciștilor
Tentația extremei drept e, atât de popular ă în Europa în perioada
interbelic ă s-a materializat în Marea Br itanie în 1931 at unci când fostul
ministru laburist Oswald Mosley a creat Partidul Nou (The New Party),
transformat în anul urm ător în “Uniunea Fasci știlor Britanici”. Aceast ă
mișcare, ce înregistreaz ă 20.000 de sus ținători proveniț i mai ales din
partea inferioar ă a claselor mijlocii, majoritatea proveni ți din Londra, se
discrediteaz ă în fața o
piniei publice prin expediț iile punitive executate în
cartierele evreie ști din estul Londrei. În consecință , în 1936 este votat ă
Public Order Act (Legea Ordi nii Publice) ce interzice portul uniformelor
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 63
Parlamentul
Monarhia
David Lloyd-George
politice și, în iulie 1940, dup ă izbucnirea r ăzboiului, Uniunea este
dizolvată.
Instituțiile politice
După Primul R ăzboi Mondial puterea Cabinetului britanic este
întărită, dar echilibrul institu țional și controlul parlamentului asupra
executivului r ămân intacte iar regula “jocului” democratic este
neschimbat ă: partidul majoritar guverneaz ă sub controlul opozi ției și
sub arbitrajul na țiunii (8 guverne și doar 5 premieri în perioada
interbelic ă), electorii fiind chema ți să tranșeze dezbaterile parlamentare
care agită țara (1918 – 1939 – au loc 7 consult ări electorale).
Parlamentul britanic r ămâne singurul depozitar al suveranit ății
naționale. De și Camera Lorzilor nu va suferi nici o modificare, Camera
Comunelor î și vede legitimitatea crescând odat ă cu introducerea
dreptului universal de vot pentru persoanele peste 21 de ani. Salariul unui parlamentar era de tr ei ori salariul mediu al unui muncitor. De și
rolul legislativ al Parl amentului se diminueaz ă într-o oarecare m ăsură
datorită faptului c ă tot mai multe proiecte vi n de la executiv, guvernele
sunt dependente (datorit ă redistribuirii mandatelor, numeroaselor
sciziuni si necesit ății coaliț iilor) de evoluț iile ideo
logice ale propriilor
suporteri din Parlament. Începând cu 1923, odat ă cu numirea lui
MacDonald, apartenen ța premierului la Camera Comunelor devine o
tradiție „obligatorie”. În 1937 prin „C rown Act” – Legea Coroanei – este
recunoscut titlul de prim-ministru si existen ța Cabinetului. De și nu are
un caracter constitu țional, aceast ă lege consacra definitiv regimul
parlamentar pluralist în Marea Britanie.
Monarhia î și conserv ă prestigiul, singura problem ă serioas ă –
criza dinastic ă din 1936 – fiind repede dep ășită. Instituția monarhic ă nu
rămâne pasiv ă față de muta țiile din societatea britanic ă și contribuie
direct la evolu ția vieții politice prin numirea în dou ă rânduri a unor
premieri laburi ști.
3.5.3. Cabinetul Lloyd-George – 1918 – 1922
Liberalul Lloyd-George conduc e din 1916 un guvern de uniune
națională împreună cu conservatorii și laburiștii iar pe durata r ăzboiului
guverneaz ă fără a consulta Camerele cu ajutorul unui Cabinet de
război format din cinci membrii. Odat ă conflictul încheiat sarcina
executivului devine întoarcerea la normal și lichidarea urm ărilor
războiului.
În decembrie 1918 au loc alegeri și conservatorii ob țin 48% din
sufragii (382 mandate), liber alii 14% (133), laburi știi 22% (63). Se
formează un cabinet de coali ție (conservatori și liberali) datorit ă
puternicului curent na ționalist și a temerilor generate de efectele
revoluției bolșevice.
Prima problem ă a noului guvern, manifestat ă între 1918 și 1920
este legat ă de reluarea consumului și a investi țiilor ce provoacă o
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
64 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Reconversie
dificilă
Tensiuni sociale
“supraînc ălzire” a economiei – un exces de cerere pe piaț a internă –
ceea ce conduce la cre șterea pre țurilor. La acest fenomen s-a adă ugat
emisia masiv ă de bilete de banc ă din timpul conflictului (una dintre
sursele de finan țare a efortului de r ăzboi), rezultatul fiind deprecierea
lirei sterline în raport cu alte monede și agravarea datoriei externe.
În consecin ță executivul (ministrul de finan țe A. Chamberlain)
apelează la măsuri defla ționiste (reducerea cheltuielilor statului în
apărare, sănătate, educa ție). Prețurile se stabilizeaz ă, valoarea lirei
crește dar apar alte efecte negative – sc ăderea exporturilor (produsele
britanice sunt scumpe pentru o Europ ă cu grave dificult ăți financiare)
urmată de o diminuare a produc ției și șomaj.
În același timp dificult ățile sociale se agraveaz ă deși guvernul
încerca s ă introduc ă un program de reforme –210.000 locuin țe sociale,
îmbună tățirea statutului femeii. Sindicatele sunt îns ă mult mai
combative (revolu ția rusă și dublarea efectivelor între 1914 și 1920
datorită de
mobilizării – 3,5 milioane de solda ți reintră în viața civilă ) și
solicită creșteri salariale, reducerea duratei muncii și chiar
naționalizarea unor sectoare de produc ție. Au loc numeroase greve și
guvernul acordă anumite concesii (1918 – durata zilnic ă a muncii devine
8 ore iar în 1920 este reglementat ă problema ajutorului de șomaj).
În același timp apare o lege (Emergency Power Act – 1920) care
conferă executivului puteri excep ționale în caz de tulbur ări sociale și
conflicte de munc ă. Momentul culminat al mi șcărilor de protest se
petrece în aprilie 1921 când, în u rma tentativelor executivului de a
raționaliza industria minier ă și a reforma sistemul c ăilor ferate minerii
intră în grev ă general ă, urmați de muncitorii din alte sectoare
economice. Protestul va e șua datorit ă retragerii feroviarilor și a
lucrătorilor din transporturi.
Greva general ă din 1921
În plan extern cabinetul Lloyd-G eorge are de înfruntat o serie de
dificultăți în Irlanda, India și Orientul Mijlociu. Conservatorii î și retrag
sprijinul și primul ministru demisionează în octombrie 1922.
3.5.4. Cabinet conservator – 1922 – 1923
Alegerile din noie mbrie 1922 dau câ știg de cauz ă partidului
conservator creditat cu 38% din votu ri – 347 de mandate, în timp ce
liberalii ob țin doar 29% – 117 mandate fiind dep ășiți de către laburiști –
30% voturi și 142 de mandate.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 65
Bonar Law
Ramsay MacDonald
Stanley Baldwin
O nouă grevă
generală
Prim-ministru este numit Bonar Law, dar din cauza s ănătății
precare acesta va ceda în mai 1923 mandatul lui St anley Baldwin.
Susținut de marile b ănci și de majoritatea patronatului, cabinetul
conservator își propune o politic ă favorabil ă claselor înalte ale societ ății
(va scădea chiar impozitul pe venit). Pentru a resorbi șomajul prin
încurajarea produc ției interne ini țiază o serie de m ăsuri protec ționiste
care produc dezbateri intense în Parlament și în decembrie 1923,
pentru a ob ține sprijinul electorilor, guvernul organizeaz ă alegeri
generale.
3.5.5. Primul cabinet laburist di n istoria Marii Britanii 1923 – 1924
În mod surprinz ător însă, alegerile din decembrie 1923 nu conferă
majoritatea nici unei formaț iuni politice (conservatorii ob țin 38% – 258
mandate, laburiștii 31% – 191, liberalii 30% – 159) și numai dup ă ce
obțin sprijinul parlamentar al liberalilor, laburiștii pot guverna.
În ciuda temerilor existente în societatea britanic ă guvernul
condus de moderatul Ramsay MacDonald propune o versiune “moale” a socialismului – reduce im pozitele indirecte, dezvolt ă rețeaua
căminelor sociale, democratizeaz ă învățământul secundar, cre ște
ajutoarele pentru șomeri și bătrâni. În politica extern ă practică o politică
de deschidere spre Rusia Sovietic ă, ceea ce va aliena o parte din
suportul liberal și atacat puternic de cons ervatori, guvernul laburist
organizeaz ă în octombrie 1924 o nou ă consultare a electoratului
britanic.
3.5.6. Conservatorismul de șoc – 1924 – 1929
Alegerile din octombrie 1924 sunt îns ă câștigate confortabil de
către conservatori care ob țin 47% din voturi (419 mandate), fa ță de
laburiști – 33% (151) și liberali – 18% (40). Guvernul Baldwin, cu
W.Churchill la finan țe, își propune aducerea valorii li rei sterline la cotele
antebelic și în 1925 prin legea Standardului Aur convertibilitatea în aur
a lirei revine la valoarea din 1914. M ăsura va agrava problemele
economice, supraevaluarea monedei frânând exporturile britanice.
Reducerea fireasc ă a preț urilor impune reducerea costurilor de
producție și în lipsa retehnologiz ării eficiente se apeleaz ă la reducerea
salariilor.
În 1926 guvernul propune sc ăderea salariilor minerilor ceea ce va
conduce în mai la declan șarea grevei generale. Timp de 8 zile (4-12
mai) țara este paralizat ă de mișcări greviste. Guvernul ob ține puteri
depline și preseaz ă sindicatele pentru reluarea lucrului. Minerii sunt
singurii care rezist ă timp de 8 luni dup ă care vor accepta reducerile
salariale.
După această victorie, cabi netul Baldwin ob ține în 1927 votarea
legii Conflictelor de Munc ă ce interzicea pichetele de grevă , priva
funcționarii de drepturile sindicale și suprima cotiza ția obligatorie a
membrilor de sindicat c ătre partidul laburist.
Aceste m ăsuri au dus la
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
66 Proiectul pentru Înv ățământul Rural slăbirea sindicalismului dar tensiunile sociale au continuat a se face
simțite.
Test de autoevaluare 4
4.1. Men ționați deficien țele economiei britanice dup ă Primul R ăzboi Mondial.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
4.2. Indica ți 2 personalit ăți politice ale principalelor trei partide din perioada interbelic ă.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
4.3. Preciza ți elementele caracteristice ale progr amului guvern laburist MacDonald.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 73
3.6. Marea Britanie în anii 30
Marea Criz ă
Efecte economice
Efecte politice
3.6.1. Criza economic ă mondială
Criza anilor ’30 nu are acelea și efecte asupra Marii Britanii în
plan politic (nu antreneaz ă derapajele spre extreme) iar pe plan
economic, constituie ocazia rea șezării pe baze noi, retehnologiz ării și
moderniz ării. Efectele imediate ale crizei vor fi:
în plan economic
contracț ia schimburilor internaț ionale produce sc ăderea exporturilor
și a veniturilor ob ținute din construcț ii navale și servicii
internaț ionale; sc ăderea produc ției duce la șomaj (mai ales în
industria minier ă, construcț ii navale, siderurgie și textile) iar plata
indemniza țiilor de șomaj complic ă problemele unui buget deficitar.
venirea la putere a laburi știlor în 1929 nelini ștește mediile de afaceri
britanice ce vor vinde în exces Lire Sterline pentru Franci, provocând o ie șire masiv ă a devizelor și amplificând efectul
retragerii fondurilor amer icane. Criza financiar ă este amplificat ă de
falimentul bancar al Europei centrale (mai-iulie 1931).
în plan politic
probleme generate de divergen țele apărute în spa țiul politic în
privința modurilor de ie șire din criz ă.
în urma alegerile din mai 1929 configura ția parlamentar ă se
schimb
ă: Conservatorii – 38% (288 m andate), Liberalii 23% (59),
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 67
Guverne de
uniune na țională
Devalorizarea
monedei
Protecționism
Laburiștii 37% (288) și prim-ministru devine laburistul MacDonald .
conservatorii, în opozi ție își vor men ține unitatea, opț iunea lor pentru
ieșirea din criz ă fiind tipic defla ționistă (creșterea impozitelor,
diminuarea cheltuielilor bugetare prin sc ăderea salariilor
funcționarilor și a cheltuielilor de protec ție socială)
liberalii sunt diviza ți între o arip ă dreaptă (condus ă de Sir John
Simon), partizan ă a defla ționismului și o arip ă stângă (Lloyd-
George) ce propune metode tipic Ke ynesiene (sporirea consumului
populaț iei prin ieftinirea creditelor și mărirea deficitului bugetar).
laburiștii, afla ți la putere, sufer ă cel mai mult de pe urma diviziunilor
interne; majoritatea politicienilor laburi ști se declar ă de acord cu
impozitarea marilor averi, dar oscileaz ă între m ăsuri defla ționiste
(MacDonald, Snowden) și metode dirijiste (Maxton, Mosley).
Fracturat de aceste divergen țe, cabinetul MacDonald demisioneaz ă
în august 1931.
3.6.2. Eforturile de adaptare și ieșire din criz ă 1931 – 1934
În fața crizei economice societatea și mediile politice britanice vor
reacționa cu inteligen ță și flexibilitate accept ând abandonarea unora
dintre principiile care ghidaseră Marea Britanie de secole.
Abandonarea temporar ă a regimului guvern ării unipartinice
sau de coali ție. Înaintea alegerilor di n august 1931, regele
George V invit ă forțele politice la formarea unui guvern de
uniune na țională. Guvernele succesive de acest tip vor fi
prezidate de MacDonald (193 1-1935), S.Baldwin (1935-1937),
Neville Chamberla in (1937-1940) și, în urma secven țelor
electorale desf ășurate în 1931 și 1935, vor fi dominate de
conservatori (55% și 473 de mandate în 1931 și 48% și 387
mandate în 1935)
Abandonarea etalonului Aur (21 septembrie 1931). Valoarea
Lirei depinde de oferta și cererea de pe pia ță și scade cu 30%.
Produsele britanice redevin competitive pe pia ța internaț ională
iar reluarea exporturilor redresează balanț a comercială și aduce
fonduri consistente bugetului. Ca binetul Macdonal d poate trece
la economii bugetare și creșterea impozitelor aceast ă politică
ducând la echilibrarea bugetului. În acela și timp pentru
relansarea investiț iilor dobânda este sc ăzută de la 6% la 2%
(1932) iar pia ța interna este protejat ă prin tarife vamale.
Abandonarea liberului schimb (20 noiembrie 1931). O serie de
măsuri punctuale luate în 1931 (Import Duties Act) ș
i 1932 vor
reprezenta o adev ărată revoluție vamal ă, impunând în final un
tarif general destinat protej ării produc ției și pieței interne. În
același timp guvernul declan șează o uriașă campanie publicitar ă
sub semnul “Buy British!” (“Cump ărați produse britanice”) pentru
a încuraja achiziț ionarea produselor britanice. În august 1932
prin acordurile de la Ottawa se stabile ște o “preferință imperial ă”
între țările din Commonwealth și organizarea unei “zone sterling”
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
68 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Concentrare
economic ă
Rezultate
pentru a proteja economia Imperiului.
Abandonarea individualismului economic . Încă din 1930 prin
Coal Mines Act se produce concentrarea activit ății miniere, apoi
apar marile trusturi britanice în si derurgie (British Iron and Steel),
chimie (Unilever), textile (prin Cotton Industrial Reorganization Act – 1936), industria auto (Roote s). Industrii noi (electricitate,
prelucrarea cauciucului) creatoare de locuri de munc ă sunt
implantate în bazinul Londrei, pr ofesiunea de agricultor se
reorganizeaz ă, guvernul practicând o politic ă de subven ții și
prețuri garantate (Agricultural Marketing Acts – 1931-1933,
Wheat Act – 1932).
În urma acestor mă suri produc ția industrial ă își regăsește nivelul
din 1929, șomajul se resoarbe r egulat iar din 1935 balanț a plăților
devine pozitiv ă, investiț iile sunt reluate și se observ ă creșterea venitului
real.
Test de autoevaluare 5
5.1. Men ționați principalele direc ții ale eforturilor de dep ășire a crizei economice.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsul poate fi consultat la pagina 73
3.7. Viață cotidian ă și evoluț ii societale în Marea Britanie
Polarizarea
societății britanice
Ascensiunea
burgheziei
3.7.1. Schimb ări sociale în Marea Britanie (1919-1939 )
Societatea britanic ă înregistrează o evoluție lentă spre o societate
a claselor mijlocii sprijinite de un stat puternic, redistribuitor al avu ției
naționale. Inegalit ățile sociale r ămân însă considerabile:
Inegalitățile de venituri . În 1929, doar 4% dintre britanici î și împart
1/3 din venituri, iar 4 familii din 5 câștig ă mai puțin de 4 Lire pe
săptămână. În aceast ă perioad ă veniturile din propriet ăți (chirii,
arende, rente) scade de la 35% din venitul na țional (1913) la 22%
(1938), în timp ce veniturile din munc ă vor crește de la 50% la 60%.
Inegalitatea de patrimoniu . În 1937, 1/3 din familiile engleze nu
aveau nici o proprietate, 1/3 de țineau 4% din bog ăția națională, 1/3
dețineau 96% din patrimoniul na țional. Situa ția este însă pe cale de
a se schimba, de și dinamica transform ărilor social ă rămâne lent ă: în
această perioad ă greutatea fiscală se mărește și mulț i proprietari
sunt obliga ți să-și vândă domeniile fermierilor, ace știa exploatându-
le și reinvestind în industrie și comer ț .
Ascensiunea clasei mijlocii .
Fenomenul social pregnant al ac estei perioade îl reprezint ă însă
creșterea treptat ă a rolului și importan ței sociale a burgheziei mijlocii. În
1931 sectorul ter țiar al economiei (serviciile) ocupau deja 50% din for ța
de munc ă (sectorul primar – 7,5% iar cel secundar – 42%) iar
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 69
Îmbună tățirea
condițiilor de via ță
Acces la cultur ă și
educație
distribuirea popula ției active masculin ă pe categorii soci o-profesionale
indica o schimbare important ă: cadrele mijlocii și superioare, patronii
reprezentau 15%, angajaț ii și muncitorii cu înalt ă calificare – 49%,
muncitorii semicalifica ți – 18% iar simplii muncit ori doar 18%. Practic
proporția “gulerelor albe” (tehnicienii, func ționarii, cei cu profesii
liberale, comercianț ii, patronii mici și mijlocii, spre deosebire de
“gulerele albastre” – munc itorii) crescuse de la 19 la 23% din popula ția
totală, ceea ce indica o creștere substan țială a clasei de mijloc, cu
efecte în plan politic și economic.
În plus, aceast ă clasă mijlocie dobânde ște acces la confort și
loisir gra ție creditelor și progresului înregistrat de magazinele cu
distribuție de mas ă (Woolworth), iar din 1924, Housing Act – o lege a
caselor – introduce un vast program de locuin țe sociale pentru
rezolvarea problemelor ridicate de cazare. Practic în 1939, aproape
fiecare c ămin burghez dispune de un grad ridicat de confort casnic
(automobil, bunuri de consum variate) și de concediu pl ătit de cel puț in
o săptămână.
Cartier de locuin țe sociale
Prin extinderea sistemului de burse și aplicarea legii Fischer
(1918) care declar ă obligatorie școlarizarea pân ă la 14 ani, clasa de
mijloc se bucur ă de asemenea de un larg acces la cultur ă și
învățământ. Mai mult, aspir ă la ascensiune social ă, se identifică drept
un grup social distinct de muncitorimea simpl ă, își ia drept model de
referință Establishmentul (elita social ă și politică) și voteaz ă constant cu
conservatorii. Pentru a accede r apid la un grad sp orit de confort î și
limitează fecunditatea și numărul mediu de copii pe familie scade de la
3 la 2 între 1919 și 1939.
Problema să răciei
Sărăcia subzist ă în perioada interbelic ă dar intra într-un declin
substanțial. Astfel dac ă la sfârșitul secolului XIX statisticile ar ătau că
aproape 30% din popula ția londonez ă era pauper ă, în 1929 procentul
atinge doar 10% și doar 1/5 din acesta se datoreaz ă salarizării
inconsistente, restul
aparținând șomerilor, bolnavilor etc. S ărăcia
regreseaz ă în special datorit ă creșterii salariilor, mai lent în perioada
1919-1924 (erodate de infla ție și presiune patronal ă), mai rapid dup ă
1925 (ac țiunea sindical ă împiedică scă derea salariilor, c ăderea
prețurilor și politica defla ționistă în timpul crizei mondiale amelioreaz ă
salariul real).
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
70 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
“Sărăcia în Marea Britanie între 1915 și 1924”, extrase din studiul realizat de A.L.
Bowley și Margaret Hood – London Sch ool of Economics (1927)
“Se pot determina dou ă origini ale s ărăciei: cea a familiil or incomplete (tat ăl și soț ul este
decedat sau invalid) și cea a familiilor în care b ărbatul muncește, dar nu câ știgă suficient.
În primul caz, existen ța depinde de ceea ce câ știgă femeia ș i copiii (tineri sau adul ți). În
ciuda existen ței văduvelor de r ăzboi, num ărul acestor familii s-a modificat propor țional în
mică măsură.[…]
Săracii sunt mai rari aproape peste tot cu excep ția [districtului minier] Stanley… Situa ția
s-a ameliorat din 1915; c ăminele în care venitul este inferior venitului mediu și care sunt
susținute de ac țiunile de caritate nu reprezint ă decât 2,5% din fa miliile muncitore ști; nu
am găsit decât 350 de cazuri într-un oraș de 100.000 de locuitor i. Totalul este
aproximativ la jum ătate față de 1913. […]
Al doilea tip de s ărăcie (salariu insuficient în ciuda unei munci regulate) a regresat cu
mult mai mult. Practic, salariile cele mai joase au c
rescut. Bineîn țeles, putem s ă ne
imagină m că anumite sectoare industria le nu pot suporta un asemen ea nivel salarial, dar
nici nu se poate sus ține că salariile sunt cauza șomajului.[…] Eviden ța arată că salariile
muncitorilor necalifica ți au crescut în ultimii zece ani mai mult decât cele ale lucră torilor
calificaț i. Astfel, în timp ce salariul lu nar al muncitorilor s-a dublat, cre șterea costului vie ții
nu s-a ridicat, cel pu țin până în vara anului 1924, decât cu 70%. Salariul actual mediu
este de 42-46 de șilingi pe s ăptămână și permite între ținerea unei familii cu un copil de
vârstă școlară în plus. Num ărul familiilor cu trei și patru copii aflate sub limita de s ărăcie
s-a diminuat considerabil.
Pe de o parte salariile au crescut mai mult decât articolele de prim ă necesitate, iar pe de
altă parte, num ărul copiilor a sc ăzut. Acești doi factori au antrenat o diminuare relativ ă a
sărăciei.[…]”
Muncitorimea
Anii „furtuno și”
Creșterea salariilor muncitore ști, chiar dac ă lentă, s-a tradus prin
îmbună tățirea alimenta ției, locuin țe mai confortabile, acces sporit la
produsele de consum, inclusiv cele mai moderne – radio-ul și
cinematograful. Habitatul muncitoresc, reprezentat de no ile suburbii, se
apropie tot mai mult de modelul burghez, iar guvern ările interbelice vor
fi preocupate de programe de construire de locuin țe sociale,
standardizate, dotate cu s ăli de baie, gaz și electricitate, Marea Britanie
fiind unul dintre prim ele state care dezvolt ă astfel de programe sociale.
3.7.2. Via ța cotidian ă
Anii 20 sunt denumi ți în Marea Britanie „the roaring twenties” –
deceniul furtunos, zgomotos – cu refe rire la ritmul trepidant al vie ții
cotidiene britanice din acea perioad ă. Fenomenul este îns ă unul
specific marilor centre urbane, nu lumii rurale sau centrelor industriale aflate în declin. În mediul urban, ce concentrează peste 80% din
populaț ia britanic ă, atmosfera este tinereasc ă, frivolă, creșterea
veniturilor și dorința de a recupera anii grei de r ăzboi schimbând
mentalitățile colective. Petrecerea timpului liber (loisir-ul) constituie
preocuparea esen țială: stațiuni turistice precum Blackpool, Clacton sau
Yarmouth, alt ădată destinate numai e litei, înregistreaz ă recorduri de
afluență, scuterele și automobilele invadeaz ă străzile, patinele cu rotile
(introduse în 1925) sunt la mod ă.
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 71
Emanciparea
femeii
„Flapper”
Cinematograful
Anii „triști”
Londra în anii 20
Femeile continu ă emanciparea juridic ă și cultural ă începută încă
din secolul trecut. Legea din 1919 le deschide accesul spre toate profesiunile, inclusiv avocatura, divor țul este facilitat, în 1920 Biserica
Anglican ă acceptă diaconese, prestigioasele universit ăți Oxford și
Cambridge admit studente și în 1919, prima femeie deputat, Lady
Astor, este introdus ă ceremonios Parlamentului. Emanciparea este și
de natur ă socială, psihologic ă și vestimentar ă, anii 1923-24 lansând
moda femeii-flapper (frivolă , non-conformist ă) ce poartă fustă scurtă și
tocuri înalte, este tunsă scurt, ascult ă jazz (inclusiv la BBC – compania
națională de radiodifuziune înfiin țată în 1922), danseaz ă charleston și
black bottom, joac ă mah-jong și rezolv ă puzzle-uri – într-un cuvânt
femeia activ ă, femeia modern ă.
Este epoca exoticului vestimentar și deputatul John Hodge
șochează parlamentul atunci când apare în costum galben, șosete de
aceeași culoare și pălărie panama.
Cinematograful intereseaz ă acu
m toate categoriile sociale. Mut
până în 1927, filmul reflect ă nevoia dominant ă de fantezie și bucurie.
Se bucur ă de succes filmele de comedie (cu actori precum Charlie
Chaplin, Harold Lloyd, Buster Keaton), de aventuri (Tarzan), de desene animate (apare personajul Felix the Cat)
Prin contrast, setea de moderni sm a anilor 20 este înlocuit ă în
deceniul urm ător de nostalgiile victoriene, anii 30 („the gloomy thirties”
– anii „triști”) fiind dominaț i de stilul neo-victorian. Fuste lungi, coafuri
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
72 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
ondulate, culori discrete, maternitatea și fecunditatea repuse în drepturi
în clasele superioare. În teatru romantismul și umorul victorian sunt
favoriții publicului, baletul î și recâștigă audiența iar filmele de art ă ale
regizorului francez Rene Clair competiteaz ă pe ecranele britanice cu
rețeta formidabil ă a comediilor fra ților Marx. Interesul pentru natur ă se
dezvoltă la nivelul tuturor categoriil or sociale, apar parcuri, se
organizeaz ă croaziere în Scandinavia, Maroc sau Insulele Canare.
Societatea britanic ă rămâne în perioada interbelic ă puternic
ancorată în tradi ție, dar receptivă la nou și cu o substan țială
disponibilitate pentru schimbare. Muta țiile societale se afl ă în plină
desfășurare, burghezia urban ă mijlocie devine tot mai important ă
numeric, economic și politic și umple astfel fisura dintre elita
aristocratic ă și segmentele inferioare. Profund atașat ă valorilor
democratice, cosmopolit ă și întreprinz ătoare, societatea britanic ă este
îngrijorat ă spre sfâr șitul anilor 30 de o singur ă temă majoră – evoluț ia
periculoas ă a evenimentelor interna ționale.
Test de autoevaluare 6
6.1. Men ționați principalele caracteristici ale evolu țiilor sociale în Marea Britanie în
perioada interbelic ă.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsul poate fi consultat la pagina 73
3.8. Bibliografie
S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei , Iași, Ed. Institutul European, 1998
Francois Chatelet, Evelyne Pisier, Concepțiile politice ale secolului XX , Bucure ști,
Humanitas, 1994
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, București, Ed. Lumina, 1999
A.Rowley, Istoria Continentului European, Bucure ști, Chisinau, Cartier, 2001
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 73
3.9. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. Deficit important de producă tori și consumatori, un acce ntuat sentiment de
îmbătrânire, efectul “claselor mobilizabile goale.
1.2. Multe întreprinderi familiale mici, fi scalitatea grea, tarifele vamale ridicate,
rentabilitatea redus ă a propriet ăților agricole.
1.3. Politica partidelor comuniste europene, impus ă de Moscova prin Komintern, ce
interzicea orice apropiere de alte mi șcări de stânga ce competitau pe acelaș i electorat.
1.4. Curentul politic radica l francez se definea prin ata șamentul fa ță de Republic ă,
laicitatea statului, încr ederea în Societatea Naț iunilor, justi ția socială , egalitatea șanselor
de instruire, un rol crescu t al statului în via ța economică .
Test de autoevaluare 2
2.1. Problemele: valoarea real ă a francului scade antrenând infla ția, creșterea pre țurilor,
degradarea puterii de cump ărare, bugetul îngreunat de plata pensiilor de r ăzboi, de
costurile reconstruc ției și ale ocupa ției Ruhr-ului, sp ecularea monedei și ieșirea devizelor.
Măsurile: economii administrative severe, majoră ri fiscale limitate au drept rezultat
refacerea trezoreriei, am ortizarea datoriei publice și redresarea francului, repatrierea
capitalurilor și masive investi ții străine.
Test de autoevaluare 3
3.1. Restrângerea puterii de cump ărare a agricultorilor și mic șorarea exporturilor a
condus la contractarea produc ției și șomaj iar mă surile luate – protec ționism,
subvenționarea întreprinderilor, reducerea produc ției agricole prin
sistemul de prime, – nu
redreseaz ă activitatea economic ă și echilibrul bugetar este compromis, falimentele
continuă , capitalul str ăin părăsește Franț a, rezervele de aur și devize ale B ăncii Fran ței
se diminueaz ă și balan ța de cont devine deficitar ă. Măsurile guvernului Laval,
deflaționiste, de reducere a cheltuielilor publice nu au succes și șomajul se accentueaz ă.
3.2. Momentul 6 februarie es te interpretat de stânga politic ă franceză ca o manifestare
amenințătoare a ascensiunii for țelor de extrem ă dreaptă, stimulat ă de lipsa de unitate a
stângii.
3.3. Nemul țumirile venite din partea stângii revolu ționare, nerespectarea angajamentelor
electorale, nemul țumirea patronatului. Dificult ățile economice, criza financiar ă, creșterea
prețurilor, devalorizarea monedei, r
educerea avantajelor salariale ob ținute dup ă alegeri,
creșterea șomajului.
Notă: În cazul în care nu a ți răspuns corect la dou ă dintre întrebă rile ultimului test,
europene. s-au schimbat, Statele Unite dar și Japonia devenind competitoare
deforță pentru principalele puteri-studia ți capitolul 3.4. și bibliografia indicată .
Test de autoevaluare 4
4.1. Atașamentul fa ță de produsele tradi ționale, adaptarea greoaie la noul tip de cerere,
lipsa dinamismului economic, individualismul patronatului britanic, rigiditatea costurilor
salariale, greutatea impozitelor, sc ăderea exporturilor, accentuarea disparit ăților
regionale
4.2. Partidul Conservator – Bonar Law, Stanley Baldwin, Partidul Laburist – Ramsay MacDonald, Clement Attlee, Partidul Liberal – Sir J ohn Simon, Walter Runciman.
4.3. Cabinetul MacDonald reduce impozitele indirecte, dezvolt ă rețeaua căminelor
sociale, democratizeaz ă învățământul secundar, cre ște ajutoarele pentru șomeri și
bătrâni iar în politica extern ă practică o politică de deschidere spre Rusia Sovietică .
Democra țiile interbelice (I) Fran ța, Marea Britanie
74 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 5
5.1. Abandonarea temporar ă a regimului guvern ării unipartinice sau de coali ție, a
etalonului Aur, a liber ului schimb, a individualismului economic.
Test de autoevaluare 6
6.1. Cre șterea numeric ă, dezvoltarea economic ă și ascensiunea politic ă a burgheziei
mijlocii, cre șterea salariilor și îmbun ătățirea nivelului de via ță pentru muncitori și declinul
sărăciei.
3.10. Lucrare de verificare 1
Pe baza textului Unit ăților de înv ățare 1, 2 și 3 precum ș i a bibliografiei aferente,
rezolvați următoarele sarcini de lucru:
1. Analiza ți consecin țele sociale ale Primului R ăzboi Mondial în Europa? (2 puncte)
2. Explica ți premisele și mecanismele instaur ării regimului comunist în Rusia 1917-
1924. (4 puncte) 3. Comparaț i evoluțiile politice și sociale din Fran ța și Marea Britanie în contextul
Marii Crize Economice. (3 puncte) Barem de corectare: 1. a. Apari ția unor noi tipologii sociale – 1 pct.
b. Efectele r ăzboiului asupra lumii rurale și a proletariatului – 0,5 pct.
c. Concluzii – 0,5 pct. 2. a. Premisele economice, sociale și politice ale evenimentelor 1917 – 1 pct.
b. Mecanismele loviturii de stat bol șevice și măsurile de transformare a statului
și a sistemului economic o-social – 1,5 pct.
c. Comunismul de r ăzboi, războiul civil, NEP-ul – 1 pct.
d. Concluzii – 0,5 pct. 3. a. Contextul economic și măsurile de dep ășire a crizei – 1 pct.
b. Evolu țiile politice din Fran ța și Marea Britanie în anii 30 – 0,5 pct.
c. Consecin țele economice, politice și sociale – 1 pct.
d. Concluzii – 0,5 pct. Notă: Este obligatorie rezolvarea a cel pu țin două sarcini de lucru. 1 pct se acord ă
din oficiu.
Instrucțiuni privind testul de evaluare:
a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rînduri, max. 5 pagini
b. se trimite prin po ștă tutorelui.
c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat es
te
necesară parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure,
– șirul logic al argumentelor,
– utilizarea bibliografiei.
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 75
Unitatea de înv ățare Nr. 4
DEMOCRA ȚIILE INTERBELICE (II) STATELE UNITE ALE
AMERICII 1919-1939
Cuprins
4.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. …. 75
4.2. Statele Unit e ale Americii dup ă Primul R ăzboi Mondial………………………………………. 75
4.3. Primul deceni u interbe lic………………………………………………………………………………… 78
4.4. Marea criz ă economic ă………………………………………………………………………………….. 86
4.5. F.D.Roosevelt și politica de Ne w Deal ……………………………………………………………… 90
4.6. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. …. 94
4.7. Răspunsuri la testele de autoeval uare …………………………………………………………….. 95
4.1. Obiective
• Descoperirea tr ăsăturilor specifice sistemului politic și economic american
• Identificarea prin cipalelor evolu ții economice și sociale
• Analizarea particularit ăților societ ății americane interbelice
• Relaționarea fenomenului american cu cel european în perioada interbelic ă
• Interpretarea surselor istorice
4.2 Statele Unite ale Americii dup ă Primul R ăzboi Mondial
Dezvoltarea
economic ă
impetuoas ă
4.2.1.Prosperitatea de ră zboi
În intervalul 1914-1918 SUA devine principalul furnizor al Europei
pentru materii prime, produse finite și capital, cucerind în acela și timp
piețele sud-americane și asiatice. În timpul Primului R ăzboi Mondial
venitul na țional crește de la 33 mld.$ (1914) la 61 mld.$ (1918), ritmul
de creștere mediu al produc ției industriale este de 15%, produc țiile de
cărbune, fier, o țel se dubleaz ă, SUA ajunge s ă dețină a 2-a marin ă
comercial ă a lumii.
Excedentul balan ței comerciale crește de la 435 mil.$ (1914) la
3.000 mil.$ (1918), crediteaz ă Europa cu peste 10 mld.$ de și în 1914
datora 3.7 mld $ și la sfâr șitul conflictului va de ține mai mult de
jumătate din stocul mondial de aur.
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
76 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
W. Wilson
Victoria republican ă
Criza economic ă
postbelic ă
Politica
economic ă
postbelic ă
Problemele economice ale acestei perioade țin de cheltuielile de
război – 24 mld.$ (36 mld.$ cu îm prumuturile acordate de guvernul
federal Alia ților) dintre care doar 10 mld.$ acoperiț i prin impozite,
datoria public ă (1 mld.$ în 1914 cre ște la 25 mld.$ în 1918), emisiunea
monetară masivă (de la 357 mil.$ în 1 914 la 2.687 mil.$ în1918)
precum și de cre șterea preț urilor agricole cu 106% și a pre țurile
produselor industriale cu 98% . Cu toate acestea infla ția nu pune în
pericol puterea financiar ă și economic ă a SUA.
4.2.2.Eșecul politicii wilsoniene
Metodele pre ședintelui Woodrow Wilson (ales în 1914 și reales
în 1916) în politica internă și extern ă sunt criticate de colaboratorii
democra ți (creșterea costului vie ții în timpul r ăzboiului), de republicani
(extinderea atribu țiilor guvernului federal în 1918 spre controlul
producției prin agen ții guvernamentale și impunerea de taxe
suplimentare asupra beneficiilor de r ăzboi), de etnicii germani (intrarea
în război de partea Antant ei), de irlandezi și italieni (nesatisfacerea
revendic ărior dorite de țările lor de origine).
În consecin ță la alegerile par țiale ale Senatului din noiembrie
1918, profitând de starea general ă de iritare, Pa rtidul republican
reușește să impună în Senatul SUA o majoritate republican ă (condus ă
de Henry Cabot Lodge, pre ședintele Comisiei S enatoriale pentru
Afaceri Externe) ostil ă ratifică rii Tratatului de la Versailles și Pactului
Societății Națiunilor. În ciuda campaniei active în favoarea ratific ării
realizate de pre ședintele Wilson, acestea nu vor ob ține majoritatea
necesară (iulie-noiembrie 1919) și Statele Unite intr ă într-o perioad ă de
izolaționism
în politica extern ă.
4.2.3. Criz ă economic ă și agitație social ă 1920
După încheierea armisti țiului și ridicarea controlului federal
asupra sectoarelor econom ice implicate în produc ția de război Statele
Unite trec printr-o scurt ă perioad ă de criz ă generat ă de anularea
contractelor de r ăzboi, consecinț ele fiind sc ăderea produc ției cu 15%,
scăderea pre țurilor, peste 100.000 de fali mente, se înregistreaz ă 4,7
milioane șomeri iar 450.000 de fermieri î și pierd p ământurile ipotecate
la bănci.
Cauzele acestei crize țin și de politica economic ă a guvernului
federal. Liderii americani nu în țeleg noul rol, de centru economic al
lumii, ce era rezervat Statelor Unite în condi țiile în care restul puterilor
europene erau devastate de urm ările războiului. În consecință o politică
deflaționistă combinat ă cu revenirea brutal ă la echilibrul bugetar,
mărirea dobânzii la credite și încetarea creditelor pentru Europa produc
frânarea economiei americane . De asemenea cre șterea produc ției
agricole favorizat ă de condiț ii naturale foarte bune duce la sc ăderea
prețurilor agricole cu 25-30% și la recesiune în me
diul rural .
În mediul urban relativa penurie a for ței de munc ă din timpul
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 77
Sindicalismul
Agitația socială
Warren Harding
Programul republican
războiului (oprirea imigr ării și mobilizarea) și ameliorarea condi ției
muncitorilor (guver nul federal acord ă drepturi mai mari) duce la
creșterea curentului sindicalist : American Federation of Labor (AFL) cu
un program moderat are 4 m il. membrii în timp ce Industrial Workers of
the World (IWW), cu tendin țe comuniste și anarhiste r ămâne o centrală
sindicală activă dar minoritar ă.
Criza este înso țită de agita ție social ă și în 1919 au fost 2665
greve cu peste 4 mili oane de muncitori implica ți. Revendic ările sociale
au produs îns ă reacția celorlalte categorii sociale și conduc la apari ția
unui val antibol șevic („Red Scare” – Frica Ro șie) în care se implic ă
Procurorul General al SUA, A. Mitchell Palmer precum și guvernatorii
unor state (New York, Massachussets) care solicit ă pedepse mari
pentru simpla apartenen ță la Partidul Socialist (periferic pe scena
politică american ă cu doar 100.000 de membrii și susținători).
Greva în transportul comun din Chcago – 1919
4.2.4. Întoarcerea la normal – “Back to Normalcy”
În noiembrie 1920 au loc alegeri preziden țiale, pentru prima oar ă
participă femeile (al 19-lea amendament) și candidatul republican
Warren Harding câ știgă cursa pentru Casa Alb ă cu 61% din voturi sub
“Rapida întoarcere la normal” definit ă astfel: „ Nu eroism ci vindecare,
nu remedii miraculoase ci normalitate, nu revolu ție ci restaura ție, nu
agitație ci adaptare, nu dram ă ci micșorarea pasiunilor, nu experien țe ci
echilibru.”
Administra ția republican ă, legată de marile afaceri, refuz ă
intervenția guvernamental ă în domeniul economic și insistă asupra
ridicării taxelor vamale pentru a proteja economia american ă în fața
concuren ței europene, japoneze (în indus trie) sau canadiene (în
agricultur ă). Programul republican mai cuprinde m ăsuri pentru protec ția
forței de munc ă americane și evitarea penetr ării influen ței comuniste
(din 1921 imigrarea persoanel or de origine european ă este
restricționată) și pentru reprimarea agita ției sociale (marile firme
dezvoltă sindicalismul de întreprindere pentru a se opune centralelor
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
78 Proiectul pentru Înv ățământul Rural sindicale, recruteaz ă poliții private și grupuri de sp ărgători de grev ă).
Warren Harding moare în 1923, îi urmeaz ă vice-pre ședintele
Calvin Coolidge (reales în 1924) iar în 1928 alegerile sunt câ știgate tot
de către republicani – Herbert Hoover.
Calvin Coolidge Herbert Hoover
4.3. Primul deceniu interbelic
Expansiunea
economic ă
Creșterea puterii
de cumpă rare
Producția de
masă
4.3.1. Prosperitatea economic ă
Anii 20 au însemnat pentru Statele Unite o perioad ă de
expansiune economic ă extraordinar ă. Beneficiind de o piață largă (SUA
în 1929 are 129mil. locuitori), venitul na țional cre ște de la 61mld.$
(1918) la 87mld.$ (1929) iar venitul pe cap de locuitor de la 553$ la
716$. În perioada 1923-1929 produc ția industrială american ă crește cu
64% (oțel cu 70%, produse chimice cu 95%, petrol cu 156%), industria
bunurilor de consum urmează același ritm.
Simbolic ă este dezvoltarea industri ei auto: în 7 ani produc ția se
dublează și ocupă peste 7% din mâna de lucru iar în 1929 atinge
5.622.000 de vehicule (26.5 milioane înmatriculate fa ță de 10,4
milioane în 1921) respectiv o ma șină la 5 locuitori.
Scurta criz ă postbelic ă demonstrase din plin c ă dezvoltarea
economiei americ ane depinde mai pu țin de pia ța extern ă nesigură și
mai mult de lă rgirea pie ței interne. În consecin ță, urmând exemplul lui
Henry Ford, industriașii americani au creat o politic ă de salarizare care
a avut drept rezultat cre șterea puterii de cump ărare a angaja ților,
venitul real mediu m ărindu-se cu 30% în timp ce pre țurile au r ămas
stabile, mai ales datorit ă interven ției Departamentului Trezoreriei.
Vânzarea pe credit a dobâ ndit o extindere deosebit ă, în 1929 totalul
creditelor acordate era de 7mld.$
reprezentând 40% din tranzac țiile
imobiliare și 60% din vânză rile auto.
Creșterea economic ă exploziv ă era generată și de produc ția de
masă , de fabrica ția în serie, de standardizare precum și de cre șterea
productivit ății prin folosirea sistematic ă a mașinilor și a lucrului pe
bandă (în 1919 erau necesare în medi e 74 ore/unitatea de produc ție,
în 1929 – 42 ore).
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 79
Concentrarea
întreprinderilor
Progres
tehnologic
Modificarea
peisajului
industrial
Linie de asamblare la uzinele Ford
Concentrarea întreprinderilor se accelereaz ă. Republicanii nu
aplică legislația anti-trust, Curtea Suprem ă dă verdicte care autorizeaz ă
alianțele economice concentrate asupra pie țelor și prețurilor (US Steel
Corporation controlează 60% din produc ția de oțel, General Motors și
Ford – 67% din industria auto, Standard Oil, Socony Vacuum și Gulf Oil
– peste 60% din totalul rafin ăriilor și distribu ția petrolului, Du Pont de
Nemours – 23% din industria chimic ă, Goodyear și Firestone – 64% din
industria cauciucului). Practi c 200 de afaceri controleaz ă 50% din
venitul comercial și 20% din produsul SUA și concuren ța se manifest ă
mai degrab ă în inova ții tehnice, confort și rafinament decât în pre țuri.
Anii 20 înseamn ă și accelerarea progreselor tehnice,
perfecț ionarea și integrarea unor inven ții până atunci experimentale și
generalizarea electricit ății și a motorului cu explozie intern ă. Domeniul
energetic se dezvolt ă, produc ția de electricitate se dubleaz ă și
cantitatea de energie pe c ap de locuitor cre ște cu 20%. Tot acum se
înregistreaz ă demarajul transportului avia tic care trece de la 50.000
pasageri în 1928 la 173.000 în 1929.
Lawson C-2, unul dintre primele aparate de zbor comerciale din perioada interbelic ă
(stânga), DC-3, avion comercial la sfâr șitul anilor 30.
În urma revolu ției în domeniul energetic și în transporturi peisajul
industrial se schimb ă, apar noi tipuri de întreprin deri iar cele vechi se
modernizeaz ă rapid (peste 70% sunt elec trificate în 1929). Nord-estul
Statelor Unite pierde suprema ția industrială și regiunile sudice, ale
Marilor Lacuri, ale Coastei de Vest cresc în importan ță începând s ă
concentreze industrii de vârf precum si derurgia, industria auto, industria
petrolieră, cea chimic ă și cea a construc țiilor.
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
80 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Surse ale fragilității
economice
Această creștere economic ă extraordinar ă a creat mitul
prosperit ății permanente, în 1928 pre ședintele Hoover declarând
“Suntem mai aproape de triu mful final asupra s ărăciei decât orice alt ă
țară în istorie ”.
Cu toate acestea, în ciuda en tuziasmului general, economia
americană prezenta o serie de c oordonate fragile, prea pu țin înțelese
de liderii politici sau anali știi contemporani:
prosperitatea nu era general ă, ramurile industriale atinse de criza
din 1920 nereluându- și activitatea normal ă (extragerea că rbunelui,
textilele, construc țiile navale).
persistenț a șomajului par țial (peste 2 mil. persoane), de și era în
principal datorat restructur ării industriale – “ șomaj tehnologic”.
criza agricol ă. Prețurile rămâneau sc ăzute, sute de mii de fermieri
nu-și puteau echilibra exploatarea, p ământurile lor fiind ipotecate
marilor societ ăți cele mai atinse regiuni fiind Vestul Mijlociu și sudul,
această situaț ie generând un veritabil exod c ătre Oceanul Pacific
sau Nord-Est (în 10 ani, peste 2 mil. de oameni p ărăsesc câmpurile
urmând aceast ă traiectorie). Datorit ă mecaniz ării producț ia agricol ă
a crescut dar achizi țiile europene au sc ăzut treptat (refacerea
potenț ialului agricol) și piața internă nu putea absorbi excedentele.
bazele financiare ale prosperit ății erau precare . Amploarea profitului
a generat o mi șcare ascendent ă pe piața valorilor (indicele general
a trecut între 1925-1929 de la 105 la 220) anumite creșteri fiind
spectaculoase (în 1929 ac țiunile General Motors ating de 5 ori
valoarea ini țială). Vânzarea de ac țiuni devine o opera ție fructuoas ă,
emiterea de ac țiuni continu ă, specula ția dezordonat ă se intensific ă
(totalul ac țiunilor la Bursa din New York cre ște de 3 ori în aceast ă
perioadă).
dispari ția “supapelor de siguran ță” ale expansiunii economice
anterioare (frontiera, imperialismul sau r ăzboiul), singurul debu șeu
rămas fiind consumul de mas ă. Dar politica de salarizare fusese
puțin inovatoare, iar puterea de cump ărare a unor categorii – serios
amputată (criza agricolă – subconsum al satelor, șomajul). Politica
de credit pe termen scurt trebuia s ă rezolve aceast ă problem ă,
amplificând puterea de cump ărare existent ă și aceast ă opinie,
împărtășită de Benjamin Strong (guver natorul general al Federal
Reserve Bank of New York) și de Norman Montagu (guvernatorul
Bank of England), a dus la o adev ărată inflaț ie de bani la nivel
american și mondial, dar nu în numerar ci în credit cu dobânzi mici
păstrate artificial. Mai mult, această inflaț ie nu s-a îndreptat spre
consumator ci spre specula ția bursier ă.
specularea exagerat ă a creditului . Societ ățile de investi ții s-au
multiplicat (din 1928 una pe zi), f ără a forma o structură financiar ă ci
un eșafodaj nesigur.
existenț a unui sistem bancar slab structurat , puțin reglementat și
conținând prea multe b ănci (30.812 în 1921).
percepț ie incomplet ă asupra realit ăților economice postbelice .
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 81
Înainte de r ăzboi, SUA era un stat debito r, practicând în consecin ță
o politică protecționistă. După conflict de și situația se schimbase,
opinia public ă și majoritatea oamenilor politici nu au perceput
implicațiile acestui fapt. Comer țul exterior a r ămas o activitate
secundar ă, asigurând pu țin peste 5% din venitul na țional, iar mediile
politice erau în general favorabile tarifelor vamale ridicate ap ărând
astfel riscul de a paraliza chiar comer țul mondial. SUA trebuia s ă
renunțe ori la protec ționism, ori la pozi ția creditoare, dar s-a adoptat
cea de-a treia cale: au fost autorizate împrumuturi ieftine țărilor
cumpărătoare de m ărfuri din SUA, dar cum aceste credite erau pe
termen scurt treptat s-a ajuns la hi pertrofiere creditului în exterior.
Prosperitatea american ă și politica pre țurilor și a salariilor preconizată de Henry
Ford
“Principiul meu este s ă scad preț urile, să extind opera țiile și să perfecționez ma șinile
noastre. Trebuie notat c ă reducerea pre țurilor vine pe primul loc. Nu am considerat
niciodată costul de fabrica ție ca un lucru fix. În consecin ță, am început prin reducerea
prețurilor pentru a vinde mai mult, înaintea competi ției. Nu m-a preocupat costul de
fabricaț ie. Prețul nou de vânzare a obligat costul de fabricaț ie să scadă, a forțat toate
serviciile uzinei s ă dea cel mai înalt randament posibil: sc ăderea preț ului a obligat pe
fiecare s ă caute cel mai mic profit. Aceast ă provocare m-a ajutat s ă găsesc mai multe
idei noi, în materie de fabricaț ie și vânzare […].
Din fericire salariile mari au contribuit la sc ăderea costului de fabrica ție, muncitorii au
devenit din ce în ce mai industriali o dat ă scutiți de preocup ări exterioare muncii lor.
Fixarea salariilor pentru ziua de 8 ore la 5 dola ri a fost una dintre cele mai bune economii
pe care le-am f ăcut, dar ridicând acest pre ț la 6 dolari, am câ știgat mai mult. Probabil c ă
aș fi putut g ăsi oameni care pentru 3 dolari pe zi s ă munceasc ă cât plătesc pentru 6
dolari, totu și ar fi fost necesar doi sau trei dintre ace ști muncitori de trei dolari pentru a
înlocui unul dintre oa menii mei mai bine pl ătiți. Munca primilor ar fi însemnat mai multe
mașini, mai mult ă forță motrice ș i o creștere considerabilă a confuziei și cheltuielilor.
Prețul de vânzare fixat de noi, ne-a adus întotdeauna beneficii, și așa cum nu-mi
imaginez pân ă unde voi urca salariile, nu-mi închipui pân ă unde vor sc ădea prețurile de
vânzare. Nu este nici o îndoial ă însă că acest proces va continua.[…]” (Henry Ford, “My
life and my work “, Brace, New York, 1925, pg. 167.)
Test de auto evaluare 1
1.1. Preciza ți cauzele scurtei perioade de criz ă economic ă 1919-1920
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
1.2. Men ționați caracteristicile și coordonatele expansiunii economice americane în
primul deceniu interbelic. ……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
82 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
1.3. Enumera ți sursele fragilit ății sistemului economic american.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 95
Creștere
demografic ă și
urbanizare
4.3.2. Societatea american ă în anii prosperit ății
Din punct de vedere demografic Stat ele Unite au trecut în acest
deceniu de la 106 mil. locuitori la 129 mil. locu itori, o cre ștere mai pu țin
rapidă datorită unei imigra ții mai lente (4,1mil. la sfâr șitul acestei
perioade fa ță de 5,7mil. la început), a sc ăderii natalit ății (23,7% în 1920
– 18,9% în 1930) mai repede decât rata mortalit ății (13% – 11,9%).
Urbanizarea accentuat ă (în 1930 – 56% din popula ția american ă)
a fost însoț ită de modificarea peisajului urb an: cartiere specializate de
afaceri invadate de zgârie-nori, m ahalale sordide dominate de imigran ții
recenți, periferii reziden țiale unite cu centrul de mijloace de transport
rapide pentru majoritatea clasei de mijloc.
New York – Trafic Empire State Building Chrysler Building
Orașele mici și mijlocii alt ădată somnolente se integreaz ă în viața
activă , atrag sucursalele marilor firme, ale b ăncilor, ale societ ăților de
credit iar imaginea lor este tot mai asem ănătoare datorit ă civilizației
automobilului ( garaje, parc ări, benzin ării, piețe de ocazie, autostr ăzi).
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 83
Stilul de via ță
american
Durant, Oklahoma – Centrul ora șului – Filiala lan țului de magazine JCPenney
În aceast ă perioad ă stilul de via ță american are o identitate
proprie fiind caracteriz at de atenuarea diferen țelor sociale, un num ăr tot
mai mare de persoane satisf ăcându-și necesit ățile materiale, popula ția
SUA (6% din popula ția mondial ă) consumând între 50 și 80% din
producția mondial ă. Se consacr ă astfel tiparul „americanului mijlociu”,
situat între multimilionari și șomeri, produc ătorul prin excelen ță,
consumatorul c ăutat de toate firmele și companiile americane, ale c ărui
venituri, în cre ștere, îi asigur ă o identitate social ă specială.
Petrecerea timpului liber și organizarea acestuia era o
preocupare constant ă pentru americanul mijlociu – turism, meciuri de
box, de fotbal american, de baseball, cluburi de dans (jazz,
charlestone), iar revistele reprez entau pentru majoritatea americanilor
singura lectur ă cotidian ă, în condi țiile unei prese ab solut libere în fa ța
actorilor politici dar în mare parte dependent ă de marile medii de
afaceri (magnatul W. Hear st controla 40 de publica ții).
Deschiderea stadionului Yankee Stadium – New York, 1923
Ambițiile americanului mijlociu erau legate în principal de
obținerea unei case plin ă de confort și a unui automobil cât mai
performant Decorul vie ții familiale a fost comple tat cu telefon, radio,
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
84 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Lumea rural ă
Cinematograful
Literatura
Sinclair Lewis
Reacția
conservatoare
fonograf, diverse aparate electro- casnice care pentru Europa
constituiau înc ă obiecte de lux, public itatea era omniprezent ă și
impunea gusturi identice. Din mult punc te de vedere automobilul era cel
sintetiza transform ările societale din Statele Unite – munca
standardizat ă, dezvoltarea periferiilor, turi smul, panourile publicitare,
gangsterismul și libertățile sexuale.
Regiunile rurale conservau îns ă tradițiile puritane în condiț iile în
care peste 20 mil. de agricultori tr ăiesc în comunit ăți izolate și doar 8
mil. aproape de marile aglomer ări urbane. În 1930 doar 10% din ferme
aveau ap ă curentă, 7% gaz și electricitate, 38% la telefon.
Originalitatea civiliza ției americane provenea și din adoptarea
foarte rapidă a formelor de expresie nou ap ărute care concurau cartea:
radioul, fonograful, ci nematograful. În acest ultim caz evolu ția a fost
spectaculoas ă – la Hollywood, între 1927- 1929 se produceau peste
800 de filme pe an iar “staruri” ca Rudo lf Valentino, Douglas Fairbanks,
Charlie Chaplin erau cunoscute în toate col țurile lumii. În 1927 ap ărea
primul film sonor – „Cânt ărețul de Jazz”, un an mai târziu Walt Disney îl
crea pe Mickey Mouse iar în 1929 filmul sonor îl detrona practic pe cel mut. Este și perioada în care femeile se elibereaz ă treptat de
constrângerile juridice și sociale și cinematograful aduce în prim-plan
erotismul într-o societate ancorat ă încă în puternice mentalit ăți puritane.
Deși se vorbea despre o civiliza ție de mas ă iar cultura în sens
european p ărea absent ă, literatura americană a acestei perioadei era
strălucitoare: Sinclair Lewis (primul american onorat cu premiul Nobel
pentru literatur ă) în „Main Street” (1920) denun ța atmosfera sufocant ă a
marilor ora șe iar în „Babbit” (1922) explica traseele noilor îmbog ățiți;
John Don Passos aducea un nou stil – juxtapunerea unor ac țiuni
simultane integrate în povestire și tot acum William Faulkner și Ernest
Hemingway au publicat primele opere.
Mutațiile apărute în aceast ă perioad ă în societatea american ă,
dinamica crescut ă a acestor transformă ri au provocat structurile
tradiționaliste, dând na ș
tere unei reac ții „americaniste” sintetizat ă poate
de cuvintele pre ședintelui Harding în 1920: “ Salvați mai întâi America,
gândiț i-vă la America, exalta ți America ”. În aceast ă zonă mentală pot fi
găsite dorin ța de moralitate și renașterea tradi țiilor puritane ce apar în
acțiunea asocia țiilor confesionale și a ligilor de temperan ță, precum și
creșterea num ărului sectelor ce cultivau respectul pentru practica
religioasă și denun țau atacurile la adresa spir itului Biblie i (în 1925 la
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 85
Prohibiția
Cotele de
imigrare
Ku-Klux-Klan Dayton s-a desf ășurat “procesul maimu țelor” intentat de c ătre
autoritățile municipale profesorul ui J.Th. Scopes pentru c ă preda teoria
darwinist ă asupra originii omului).
Tot acestei reac ții conservatoare i s-a datorat în perioada 1920-
1929 valul de intoleran ță cu tendin țe moralizatoare tradus inclusiv prin
prohibiț ie, restric ția de imigrare și resurec ția Ku-Klux-Klanului. De și era
deja practicat ă în 9 state, prohibi ția căpăta o nouă valență în 1919 când
legea Volstead se transforma în al 18-lea amendament al Constitu ției și
interzicea consumul și produc ția băuturilor alcoolice. Rezultatul a fost
însă dezastruos – 500.000 de arest ări, 300.000 de condamnă ri, amenzi
de peste 2 mil.$, dar și gangsterism, contrabandă și creșterea cazurilor
de alcoolism.
Limitarea imigr ării s-a datorat și saltului spectaculos din 1920
(peste 900.000 de noi-veni ți mai ales din Europa slav ă și
mediteranean ă) iar dorin ța sindicatelor de a p ăstra o pia ță scumpă a
muncii, preocuparea pentru a p ăstra patrim
oniul protestant și anglo-
saxon, frica de intrarea în țară a agitatorilor bolșevici au condus spre
apariția legisla ției privind “cotele de imigrare” (1921-1924) – 2% din
numărul etnicilor existen ți în 1891 pentru fiecare naț iune.
Reconstituirea Ku-Klux-Klanului în Sud și în marile metropole a
reprezentat o alt ă coordonat ă a reacției „americaniste” ce propunea
apărarea valorilor americane împotriva imigran ților, catolicilor, evreilor,
negrilor. În 1920 KKK-ul avea peste 4 mil. de aderen ți și se constituia
într-o veritabil ă forță politică, în 1924 conven ția democrat ă neîndrăznind
să condamne aceast ă mișcare. Datorită scandalurilor interne, a
violenței proliferate a pierdut îns ă din audien ță, rămânând cantonat ă în
sudul sărac.
Test de autoevaluare 2.
2.1. Identificaț i elementele caracteristice ale stilului de „via ță american” în anii
prosperit ății.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
2.2. Men ționați reacțiile conservatoare la schimb ările dinamice din societatea americană .
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 95
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
86 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
4.4. Marea criz ă economic ă
Cauzele crizei din
1929
4.4.1. Cauzele crizei din 1929
tendinț a descendent ă a economiei americane în 1929, chiar și cele
mai dinamice sectoar e, automobilele și construc țiile, înregistrând o
reducere a profiturilor cu un an înainte de Marea Criz ă. În construc ții
profiturile scă zuseră cu 2 miliarde fa ță de anul de vârf 1926, iar
vânzările de automobile au sc ăzut cu o treime în primele nou ă luni
ale lui 1929. În acela și an peste 600 de b ănci au falimentat. Pia ța
era saturat ă, stocurile fiind de trei ori mai mari decât într-o situa ție
normală. Între octombrie și decembrie 1929 produc ția industrial ă a
scăzut cu 9%. Șomajul crește rapid și în aceste condi ții cei care
cumpăraseră cu ajutorul creditelor nu- și mai puteau onora ratele și
dobânzile.
distribuirea defectoas ă a veniturilor: 0,1% din amer icani aveau
venituri egale cu 42% dintre americanii afla ți la capătul ierarhiei
sociale. Aceiași americani controlau 34% din economiile f ăcute în
SUA, în timp ce 80% din americani nu dispuneau de a șa ceva. În
timp ce cre ș
terea medie a veniturilor pe c ap de locuitor între 1920 si
1929 a fost de 9%, pentru cei mai boga ți 1% din americani veniturile
au crescut cu 75%. Po litica guvernamental ă a favorizat aceast ă
inegalitate prin diminuarea impozitel or pe venit (pentru un milion de
dolari taxele erau reduse de la 600. 000 la 200.000 de dolari) iar în
1923 Curtea Suprem ă a stabilit c ă o legisla ție privind salariul minim
garantat este neconstitu țională.
supraoferta continuă de bunuri, compensat ă însă temporar de
creșterea artificial ă a puterii de cump ărare (credit și investi ții din
partea înst ăriților) și de cheltuielile acestora din urm ă pentru bunuri
de consum. Dat ă fiind aceast ă distribuție inechitabilă a veniturilor,
economia american ă se baza în anii ’20 în tr-un grad excesiv pe
încrederea actorilor economici.
creșterea valorilor ac țiunilor a depăș it cu mult cre șterea real ă a
productivit ății. Între septembrie 1928 și septembrie 1929 indicele
compozit Dow Jones a crescut de la 191 la 381 (în iulie 1932 avea
să ajungă la 58). Mai mult, o mare parte a ac țiunilor erau cump ărate
din nou pe credit ș
i căutarea de profituri rapide a dus pia ța la niveluri
absurd de înalte. În 1929 specula ția bursier ă a atins cifre-record,
acțiunile erau practic negociate pe credit fiind acoperit ă doar 10%
din valoarea lor.
creșterea productivit ății a dep ășit creșterea salarial ă. Creșterea
lentă a salariilor a fost par țial compensat ă de scă derea preț urilor la
produsele manufacturate datorit ă produc ției crescute îns ă nu
suficient pentru a asigura o absorb ție eficient ă pe termen lung.
distribuția dezechilibrat ă a firmelor industriale : în 1929 200 de
corporații controlau jum ătate din veniturile tuturor firmelor și
prăbușirea marilor firme va afecta cu atât mai grav economia
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 87
„Joia Neagr ă”
american ă.
politica protec ționistă a guvernului american pune în dificultate
celelalte mari na țiuni industrializate: Statele Unite încercau s ă fie
bancherul lumii, mare expo rtator, principalul produc ător de alimente
și de bunuri manufacturate, dar s ă importe cât mai pu țin și să își
protejeze pia ța internă în fața concuren ței produselor str ăine – ceea
ce lipsește mediul economic interna țional de un flux liber de dolari.
Tendința de a compensa aceast ă situație prin credit e pentru statele
europene avea s ă contribuie esen țial la răspândirea și acutizarea
crizei.
criza la nivelul agriculturii : venitul mediu în agricultur ă este de 273
de dolari fa ță de media pe ț ară de 750. Guvernul nu are nici un
program coerent de asistare a lumii rurale afectate de o sc ădere
severă a preț urilor dup ă 1920-1921 iar în 1928 participarea
agriculturii la venitul na țional scade de la 15% la 9%.
4.4.1. Criza economic ă – “Marea Depresiune”
Debutul crizei l-a constituit panica bursier ă. La mijlocul lunii
octombrie 1929 diver și indici nelini șteau mediile prof esionale de pe
Wall Street iar statisticile relev au pentru trimestrul respectiv o sc ădere a
prețurilor la fier, o țel, piele, precum și o scădere a beneficiilor provenite
din industria auto. Pe 21 octombri e s-a înregistrat o acumulare de
ordine de vânzare, pre țul acțiunilor a sc ăzut dar 6 mari b ănci au
intervenit cump ărând masiv pentru a salva situa ția. Trei zile mai târziu,
pe 24 octombrie („Joia Neagr ă”) panica se agravează și în ciuda
îndemnului președintelui Hoover ("Cump ărați acum, prosperitatea este
la colțul stră zii") peste 16 mil. de titluri sunt aruncate pe pia ță fără a găsi
cumpărători chiar și la prețurile cele mai mici .
Pierderile investitorilor pentru luna octombrie au atins cifra
astronomic ă de 16 miliarde de dolari iar în noiembrie ac țiunile
industriale amer icane au pierdut pân ă la 1/3 din valoarea lor, îns ă, în
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
88 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Falimente, șomaj,
prăbușirea
producției
Măsuri ineficiente
Punctul culminant
ciuda amplitudinii, pr ăbușirea bursier ă este vă zută pentru un timp ca un
simplu accident de parcurs și se consider ă că poate fi izolat ă fără prea
multe efecte negative pentru economie. În realitate pr ăbușirea cursului
acțiunilor a constituit momentul trec erii de la recesiune la depresiune
economic ă.
Apoi, în prim ăvara anului 1930, trustul bancar "Morgan", ce
intervenise în octombrie, vinde titlurile achiziț ionate atunci, provocând o
nouă panică și ruinând sute de mii de ac ționari (num ărul de falimente –
23.000 în 1929, 36.000 în 1930, 28.000 în 1931, 32.000 în 1932).
Prăbușirea bursei a continuat pân ă în 1930 afectând valori considerate
sigure – acț iunile US Steel Corpor ation cad de la 250 $ la 22 $, Chrysler
de la 135$ la 5$. Lipsit ă brusc de finanț are produc ția s-a prăbușit (fier,
de la 56 mil.t. în 1929 la 13 mil.t. în 1933), șomajul a crescut (de la
8,2% la 24,3%) iar exporturile au fo st dramatic limitat e (de la 5,2 mld.$
la 1,6 mld.$).
Președintele Hoover, atașat de individualismul și liberalismul clasic, a
refuzat îns ă intervenț ia direct ă a guvernului federal în domeniul
economic și a recurs la paliat ivele clasice – politic ă deflaționistă,
stocare, susț inerea întreprinderilor aflate în dificultate. Federal Reserve
Bank a aruncat înc ă 300 mil.$ pe pia ța creditelor pentru a susț ine
consumul și au fost men ținute salariile mari și taxele mici. Aceste
măsuri au agravat îns ă criza întrerupând temporar falimentele și
împiedicând bă ncile să se salveze. Anul 1930 va aduce și prima panic ă
bancară (a doua în prim ăvara lui 1931 și o a treia în martie 1933),
panică ce se soldeaz ă cu masive retrageri de fonduri și cu falimente în
lanț. Produsul na țional brut a sc ăzut cu 9,4%, iar șomajul a crescut de
la 3,2 la 8,7%.
Panica bancar ă – 1930
Punctul culminant al crizei a fost înregistrat în perioada 1932-
1933. Venitul na țional se afla la jum ătatea celui din 1929, valorile
bursiere au pierdut peste 80 di n valoarea lor, salariile au sc ăzut cu 25-
60%, producț ia a scăzut în medie cu 40% (în industria auto însă
pierderile erau de peste 75%), șomajul a atins cifra de 13 mil. (1/4 din
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 89
Factorul extern
Tentative de
depășire a
efectelor crizei
populaț ia activă) iar în agricultur ă peste 15 mil. de fermieri au dat
faliment provocând un și mai mare deficit de consumatori. Numai în
1932 PNB a sc ăzut cu 13,4% (31% fa ță de 1929), au falimentat peste
10.000 de b ănci (40% din cele existente în 1929).
Circulația monetar ă se prăbușește, contractându-se cu 31% fa ță
de 1931, ceea ce for țează guvernul federal s ă pompeze lichidit ăți în
economie pentru a evita o pr ăbușire totală a circula ției monetare și deci
a preț urilor și consumului . Președintele Hoover a refuzat îns ă
introducerea aloca ției de șomaj și condițiile de via ță ale șomerilor s-au
înrăutățit: au ap ărut "ora șele Hoover" (Hoovervilles), cartiere
improvizate unde criminalitatea și vagabondajul au crescut, s-a diminuat num ărul de căsătorii și natalitatea.
Hooverville – Seattle, 1933
În final criza a fost agravat ă de boomerangul extern – transferat ă
din Statele Unit e, criza economic ă devasta și Lumea Veche, exporturile
americane spre Europa s- au diminuat dramatic, a sc ăzut încrederea în
moneda american ă și din SUA s-a cump ărat masiv aur astfel încât în
1933 sistemul bancar americ an era aproape de oprirea total ă.
Începând cu 1931 Hoover a decis totu și o serie de m ăsuri pentru
redresarea situa ției din agricultur ă (Agricultural Marketing Act-
acordarea de 500 m il.$ fermierilor) și pentru înfiin țarea unui program de
munci publice (începutul c onstruirii barajului din Nevada – cel mai mare
din lume la acea or ă). Apoi în 1932 a ap ărut Emergency Relief and
Construction Act (Legea pentru construc ții și ajutor de urgen ță), ce
acordă 2,3 mld.$ în credite și 1,6 mld.$ în cash și au fost m ărite taxele,
deși incoerent. Era îns ă prea târziu pentru administra ția republican ă,
din 1930, datorit ă nemulțumirii populare, democra ții aveau majoritatea
în Congres.
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
90 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Campania electoral ă din
1932
În noiembrie 1932 au loc noi alegeri preziden țiale și ambele
partide desf ășoară o campanie electoral ă prudent ă. În rândul opiniei
publice se petrecuse îns ă o schimbare radical ă fiind acceptat ă și chiar
cerută interven ția guvernului federal pentru rezolvarea crizei. În
consecin ță, candidatul democrat Franklin Delano Roosevelt a câștigat
cu 23 mil. de voturi ( și electori din 42 state) în fa ța lui Herbert Hoover –
16 mil. (6 state). Democra ții reveneau la Casa Alb ă.
Test de autoevaluare 3
3.1. Enumera ți cauzele izbucnirii crizei din 1929.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
3.2. Prezenta ți pe scurt tentativele administra ției Hoover de a rezolva criza economic ă și
consecin țele acestora.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 95
4.5. F.D.Roosevelt și politica de New Deal
F.D.Roosevelt
Programul
4.5.1. Primul „New Deal”
Programul electoral al candidat ului democrat la alegerile
preziden țiale din 1932, Franklin Delano Roosevelt, con ținea o serie de
principii inovatoare: controlul de c ătre guvernul federal al opera țiunilor
bancare și bursiere, colaborarea între lumea afacerilor și guvernul
federal pentru a se interveni în via ța economic ă și pentru a se ajunge la
un echilibru bugetar, interven ția federală în diferite domenii economice
(interven ție ce putea lua forma și unui minimum de planificare).
În viziunea noului pre ședinte american, pentru dep ășirea crizei
economice era nevoie de o solu ție nu rigid ă și doctrinal ă (conform
doctrinei liberale clasice existau anumite mecanisme ce se activau automat în cazul unei crize de supraproduc ție – scăderea dobânzii și
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 91
Premisele
Măsurile de
urgență
Proiecte publice
pe valea
Tennessee
creșterea șomajului), ci experimental ă și circumstan țială (“Bunul sim ț
înseamn ă să alegi o metod ă și să o experimentezi. Dac ă eșuează , s-o
recunoaștem deschis și să încercăm o alta. Dar mai presus de toate s ă
încercăm ceva!”), bazat ă în special pe ideile economistului britanic
J.M.Keynes ("Teoria general ă a muncii, dobânzii și monedei" – 1936).
Premisele fundamentale ale noului program erau:
criza se datora unei proaste repartiz ări a veniturilor la
nivel național (fiind necesar ă o nouă împărțire – "a new
deal");
prosperitatea depinde de investiț ii și nu de ec onomii, iar
investițiile nu depind doar de dobânzi și salarii ci de
consum și cerere;
ieșirea din criz ă se poate face prin cheltuieli bugetare
masive.
Roosevelt era decis s ă angajeze autoritatea guve rnului federal în
lupta împotriva crizei și împreun ă cu speciali ști în probleme economice
(Raymond Mole, Adolf Berle, Thomas Corcoran, Robert Sherwood, Rexford Tregwell, Hopkins) elaboreaz ă primele m ăsuri de urgen ță:
măsuri financiare riguroase
(martie 1933) – prin Emergency Banking
Act s-a dispus închiderea temporar ă a bă ncilor, inspectarea lor de
către agen ți federali, redeschiderea numai a celor solvabile și
sancționarea drastic ă a speculan ților.
politică de inflație controlat ă pentru a permite relansarea circula ției
monetare și a împiedica tezaurizarea. Dolarul a fost deta șat de
etalonul Aur și a fost stabilizat în ianuarie 1934 dup ă o devalorizare
de 41%. Prin aceast ă măsură s-a reușit scă derea greut ăților
datoriilor, revalorizarea stocurilor de marf ă și a salariilor precum și
creșterea preț urilor.
măsuri împotriva șomajulu i (mai 1933) – pe ntru prima dat ă guvernul
federal a acordat peste 500 mil.$ drept ajutor de șomaj, a fost
înființată Administra ția Muncilor Civile (Civil Work Administration)
care gestiona un fond de 3 mld. $ pentru munci publice (tabere de
muncă pentru tineri, construirea de șosele, că i ferate, case, școli) și
care a administrat și realizarea celui mai ambi țios proiect al
perioadei, adev ărat simbol pentru so cietatea american ă –
amenajarea V ăii Tennessee.
Barajul de la Fort Loudon și turbinele de la barajul Pickwick
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
92 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Legile-cadru
Aceste m ăsuri au fost urmate, dup ă o dură bătălie legislativ ă, de
legile-cadru pentru reorganizarea și stabilizarea ec onomiei, cre șterea
puterii de cump ărare, reglementarea concuren ței și controlul produc ției:
Agricultural Adjustment Ac t (AAA – legea reformei agricole, mai
1933) prin care s-au înfiin țat organisme de credit care ofereau
fermierilor împrumuturi cu dobânzi mici (4-5%) și pe termen lung,
permițând astfel ridicarea ipotecilor și reluarea activit ăților bancare
din mediul rural, în acela și timp fiind încurajat ă reducerea produc ției
prin indemniza ții compensatorii.
National Industry Recovery Act (NIRA – legea refacerii industriei
naționale 16 iunie 1933) prin care fiecare bran șă industrial ă sau
comercial ă trebuia s ă realizeze dup ă încheierea de acorduri între
patronat și angaja ți un "cod al concuren ței loiale" care s ă garanteze
salariul minimal, libertatea sindical ă, timpul de lucru (35 ore-
săptămână), stabilirea pre țului minimal de vânzare și a limitelor de
producție.
A fost deasemenea creat ă o agenție guvernamental ă specializat ă
pentru accelerarea programului de munci publice – Public Work
Administration (Administrarea Muncii Publice) iar guvernul federal a
obținut dreptul de a impune aceste dispozi ții.
Ca urmare a acestor noi m ăsuri, din 1933 a reînceput urcarea
prețurilor și a salariilor iar sc ăderea produsului Intern Brut a fost
diminuat ă. În anul urm ător nivelul de produc ție începe s ă crească (în
1936 se atinge nivelul din 1929) odat ă cu venitul na țional (PNB-ul
crește pentru prima oar ă după 1929 cu 7,7%) iar șomajul regreseaz ă
(de la 26% la 24%).
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 93
Renaș terea
sindicală
Opoziția
Încetinirea
reformelor
Depășirea în
totalitate a crizei
Bilanț 4.5.2. Al doilea „New Deal”
Cu toate acestea îns ă, „New Deal-ul” reprezenta un program
atipic pentru mentaliatea economic ă american ă și adversarii politici ai
președintelui au prof itat de apari ția unor dificult ăți. Legisla ția nouă
favoriza rena șterea sindical ă și AFL-ul a devenit tot mai combativ, a
apărut CIO (Congres of Industrial Organisation) o nou ă federație
sindicală cu acoperire na țională, numărul de greve s-a amplificat. În
cazurile în care patronatul nu respecta "codul", sub presiunea sindicatelor, guvernul federal a intervenit și în 1935 a fost votat ă legea
Wagner ce confirma drepturile sindicale și contractul colectiv de munc ă.
Treptat însă s-a constituit un curent de opinie (consumatori, mici
întreprinză tori, membrii Congresului ostili trusturilor) nelini știt de
măsurile adoptate. Opoziț ia cea mai ferm ă s-a manifestat la nivelul
Curții Supreme de Justi ție care a declarat neconstitu ționale majoritatea
legilor adoptate în cadrul „N ew Deal-ului” (NIRA, AAA și legea Wagner).
În consecin ță, președintele Roosevelt a trebuit s ă apeleze la
soluția deficitului bugetar, deschizând astfel a doua etap ă a programului
său de reforme. În august 1935 a ap ărut Social Security Act (Legea
Securității Sociale) ce prevedea un regi m sporit de pensii, asigur ări de
șomaj (acesta sc ăzuse
la 20% din popula ția activă ) și diverse ajutoare
pentru persoanele defavor izate (peste o jum ătate din popula ția
american ă fiind astfel protejat ă).
În noiembrie 1936 F.D.Roosevelt câ știga din nou alegerile
preziden țiale și reformele sale continuau îns ă ritmul refacerii economice
a încetinit treptat. În agricultură , reducerea suprafe țelor cultivate nu a
dat rezultatele scontate deoarece randam entul foarte mare a avut drept
rezultat o produc ție crescut ă, prețuri mici și venituri sc ăzute pentru
agricultori. În industrie, sincopele au continuat, o nou ă sufocare a
economiei în 1938 provocând peste 11 mil. șomeri.
În anul 1938 s-a înregistrat o nou ă recesiune provocat ă de
încetinirea investiț iilor marilor firme, de reducerea cheltuielilor federale
destinate evit ării inflației precum și de deficitul excesiv. Cre șterea
achizițiilor europene (mai ales în produse industriale și militare) și
efortul propriu de înarmare împreun ă cu noi m ăsuri politice au
îndepă rtat însă acest nou puseu de criz ă. În 1941, în Statele Unite erau
încă aproape 7 milioane de șomeri,
însă în anii urmă tori, perioad ă în
care a fost practicat ă masiv una din tehnicile keynesiene, cheltuirea în
deficit, Produsul Intern Brut amer ican aproape s-a dublat, criza fiind
total dep ășită.
În concluzie se poate afirma c ă bilanțul New Deal-ului este încă
ambiguu: rezultatele imediate au fost spectaculoase doar în sensul c ă
au redat speran ța refacerii economice și au repornit un motor economic
complet blocat. Pe termen lung, de și criza a fost dep ășită tot datorit ă
mecanismelor capitaliste clasice și conjuncturii interna ționale, se poate
afirma că depresiunea economic ă în ansamblul ei și politica lui
Roosevelt au condus la abandonarea total ă a liberalismului clasic și la
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
94 Proiectul pentru Înv ățământul Rural introducerea unor instrumente de siguran ță cu mult mai eficiente
precum și a unei preocupă ri reale pentru protec ția socială.
În același timp „New Deal-ul” a ma rcat o transformare profund ă
în evoluț ia societății americane: ingerin ța guvernului federal în domenii
rezervate tradi țional inițiativei private a permis deplasarea centrului
motor al economiei americane de la Wall Street (loca ția din New York a
bursei și celor mai importante b ănci americane) la Washington, iar
Statul Bun ăstării Sociale (Welfare State) a însemnat și o dezvoltare f ără
precedent a puterii preziden țiale. Al doilea Ră zboi Mondial va accentua
aceste tendin țe.
Test de autoevaluare 4
4.1. Men ționați principiile și premisele „New Deal-ului”
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
4.2. Enumera ți măsurile de urgen ță luate de administra ția Roosevelt.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
4.3. Explica ți pe scurt cauzele invalid ării de către Curtea Suprem ă de Justiț ie a SUA a
legilor AAA, NIRA și Wagner.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 95
4.6. Bibliografie
Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite, Ed. Artemis, Bucure ști, 2002
Rene Remond, Istoria Statelor Unite ale Americii , Ed. Corint, Bucure ști, 2000
Paul Johnson O istorie a lumii moderne 1920-2000 , București, Humanitas, 2003
Pierre Milza, Serge Bernstein, Istoria secolului XX , vol 1, Bucure ști, All, 1998
Democra țiile interbelice (II) Statele Unite ale Americii
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 95
4.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare
Test de auto evaluare 1
program de munci publice și au fost m ărite taxele, dar f ără succes.
Test de autoevaluare 4
4.1. Principiile
: controlul de c ătre guvernul federal al opera țiunilor bancare și bursiere,
colaborarea între lumea afacerilor și guvernul federal pentru a se interveni în via ța
economic ă și pentru a se ajunge la un echilibru bugetar, interven ția federal ă în diferite
domenii economice (interven ție ce putea lua forma și unui minimum de planificare).
Premisele : criza se datora unei proaste repartiz ări a veniturilor la nivel na țional (fiind
necesară o nouă împărțire – "a new deal"); prosper itatea depinde de investi ții și nu de
economii, iar investi țiile nu depind doar de dobânzi și salarii ci de consum și cerere;
ieșirea din criz ă se poate face prin cheltuieli bugetare masive.
4.2. Măsurile de urgen ță: măsuri financiare riguroase, politic ă de infla ție controlat ă,
măsuri împotriva șomajului (programe de munci publice și ajutor de șomaj)
4.3. Legile respective reprezentau punctul central al unui progr am atipic pentru
mentaliatea economică american ă și adversarii politici ai pre ședintelui au profitat de
apariția nemul țumirilor în rândul consumatorilor, micilor întreprinză tori, membrilor
Congresului ostili trusturilor, to ți neliniștiți de profunzimea interven ției statului în domeniul
economic. Curtea Suprem ă de Justi ție a SUA a anulat pachetul legislativ respectiv
deoarece realmente permitea înc ălcarea principiilor constitu ționale, iar m ăsurile luate,
deși pe termen scurt salvaser ă economia Statelor Unite și reporniser ă „motorul”
economic, se puteau dovedi nefaste pentru capitalismul american pe durat ă lungă.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
96 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Unitatea de înv ățare Nr. 5
GERMANIA ÎN PERIOADA INTERBELIC Ă. DE LA REPUBLICA DE LA
WEIMAR LA AL TREILEA REICH
Cuprins
5.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. ….96
5.2. Republica de la Weim ar………………………………………………………………………………….96
5.3.Viaț a politică și economic ă în Germania 1919 – 1933 …………………………………………104
5.4. Instalarea regimulu i politic na zist ……………………………………………………………………109
5.5. Germania nazist ă…………………………………………………………………………………………116
5.6. Bib liograf ie ……………………………………………………………………………………………….. ..122
5.7. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare………………………………………………………122
5.1. Obiective
• Identificarea etapelor specifice fenomenului istoric studiat și plasarea
lor în contextul cronologic respectiv.
• Analizarea factorilor politici, sociali, economici, culturali care au
determinat evoluț iile specifice ale societ ății germane în perioada
interbelic ă.
• Familiarizarea și utilizarea corect ă a bagajului conceptual propriu
analizei fenomenului totalitar german.
• Recunoașterea și acceptarea perspectivelor multiple asupra faptelor
și proceselor istorice s pecifice perioadei studiate
• Exprimarea de judec ăți de valoare utilizând limbajul istoric.
• Utilizarea surselor istorice
5.2. Republica de la Weimar
Începutul
insurecției în
Germania
5.2.1. Revolu ția din 1918
La sfârșitul lunii octombrie, com andamentul Marinei Imperiale
decidea executarea unui atac sinuciga ș al flotei germane împotriva
Aliaților. Marinarii din baza naval ă Kiel au refuzat îns ă executarea
ordinelor și autorit ățile au arestat un num ăr de rebeli ceea ce a produs
scânteia necesar ă revoluției. În consecin ță după ce pe data de 3
noiembrie 1918 marinarii manifesteaz ă pentru a ob ține eliberarea
camarazilor închi și, garnizoana din Kiel trece de partea r ăsculaților. O zi
mai târziu, muncitorii din Arsenal intr ă în grev ă, se formează primele
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 97
Revoluția
socialistă de la
Berlin
Guvernul Comisarilor
poporului
Insurecția
comunist ă
consilii (Räte) ale muncitorilor și marinarilor iar revolta se extinde în marile
orașe germane.
Momentul este exploatat cu succes de for țele politice de stânga si
pe 7 noiembrie socialistul inde pendent Kurt Eisner proclam ă în Bavaria o
Republic ă a Sfaturilor după model sovietic. Stânga socialist ă este îns ă
divizată între majoritatea membrilor Pa rtidului Social-Democrat German
(SPD) ce solicit ă armistițiul, amnistierea arestaț ilor politici și abdicarea
Kaiserului și sociali știi minoritari grupa ți în USPD (organiza ția radical ă
Spartakus) ce propun o revolu ție de tip bolșevic. Divizarea este evident ă
pe 9 noiembrie atunci când revolu ția ajunge la Berlin și socialistul
Scheidemann proclam ă Republica în timp ce spartakistul Liebknecht
anunță Republica Socialist ă. Practic nici o for ță politică nu mai sus ținea
monarhia și împăratul Wilhelm al II-lea abdic ă.
Revoluția ajunge la Berlin – 9.11.1918, demonstran ți socialiști la Brandenburg
Tor
În următoarea perioad ă, în timp ce revolu ția socialist ă se
organizeaz ă, se adânce ște totodat ă ruptura dintre modera ți și radicali.
Astfel între 10-15 noiembrie sunt create peste 10 .000 de sfaturi ale
muncitorilor și soldaților în toat ă Germania iar la Berlin se constituie un
guvern format din 6 comisari ai poporului (3 SPD, 3 USPD) și condus de
socialistul Ebert. În plus, pe 15 noiembrie se încheie un acord între patroni și sindicate prin care se ob ține o ameliorare considerabil ă a
situației muncitorilor: ziua de lucr u de 8 ore, libertatea sindical ă,
posibilitatea organiz ării de comitete de uzin ă. Reprezentan ții socialiști ai
muncitorilor renun ță în schimb la revendic ările privind naț ionalizarea.
Armata î și define ște poziția după o serie de negocieri cu guvernul
provizoriu, declarându-se neutr ă dacă ordinea va fi restabilit ă. Din 28
noiembrie SPD începe preg ătirile pentru alegerea Constituantei iar la
sfârșitul lunii reapar partidele de dreapta, în timp ce spartaki știi devin
liderii extremismului de stânga.
În condi țiile extreme provocate de sfâr șitul războiului și de
profundele transform ări prin ca
re trece Germania, conflictul dintre
socialiști și spartaki ști se acutizeaz ă și la 6 decembrie Guvernul decide
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
98 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Reformarea
Germaniei
tradiționale
Contestarea
republicii
dizolvarea Comitetului Sfaturilor di n Berlin, aflat sub controlul USPD.
Comisarii USPD p ărăsesc guvernul iar spartaki știi fondeaz ă pe 30
decembrie Partidul Comunist. O lun ă mai târziu, după ce capitala este
cuprinsă de înfrunt ări violente între sus ținătorii USPD și cei ai SPD,
guvernatorul Berlinului, Noske, îl desti tuie pe prefectul comunist al poli ției.
În replic ă Spartaki știi organizeaz ă manifesta ții ce degenereaz ă în
conflicte armate cu for țele de ordine. Armata este chemat ă pentru a ap ăra
guvernul și între 9-12 ianuarie în Berlin au loc lupte sângeroase în urma
cărora insurecț ia spartakist ă este înfrânt ă. Șefii spartaki ști Rosa
Luxemburg și Karl Liebknecht sunt aresta ți și apoi executa ți.
Insurecția Spartakist ă
Cauzele e șecului insurec ției comuniste erau, în opinia Rosei
Luxemburg exprimat ă în ziarul Röte Fahne din 14 ianuarie 1919 : “lipsa
de maturitate politic ă a soldaților care au ascultat de ofi țerii lor, satele au
rămas neatinse de revolu ție, conflictele economice aflate înc ă în stadiul
inițial.”
5.2.2. Noua Germanie și dezechilibrele sale
Revoluția din noiembrie plaseaz ă Germania în tab ăra
democra țiilor atât din punct de vedere po litic (republica parlamentar ă
reprezint ă o ruptur ă bruscă cu Imperiul autoritar) cât și din punct de
vedere social (intrare a sindicatelor în via ța publică și apariția comitetelor
de uzin ă). Treptat, sub amprenta sociali știlor, începe reformarea
Germaniei tradiț ionale, sufragiul feminin, liberalizarea moravurilor,
politizarea tineretului aducând un suflu de libertate ce desparte noul regim
de mediile conservatoare.
Republica este îns ă contestat ă din dou ă direcții: represiunea
insurecției spartakiste din ianuar ie 1919 a separat comuni știi (și odată cu
aceștia un num ăr crescând de muncitori) de republica represiv ă și
“socialiștii trădători”. În al doilea rând, noul regim este nevoit s ă-și asume
responsabilitatea Tratatului de la Ve rsailles, iar dreapta va dezvolta ideea
“loviturii de pumnal dat ă de socialiști în spatele armatei germane” ce, f ără
a fi înfrânt ă, a trebuit s ă se predea.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 99
Conștiința
„germanit ății”
Prima Adunare
Constituant ă
În ciuda pierderilor teritoriale Germania și-a păstrat echilibrul și
restrângerea teritorial ă a avut drept efect accentuarea conștiin ței
apartenen ței la o “germanitate” – comunitatea definit orie de sânge și limbă
– mai larg ă decât suprafaț a aflată sub autoritatea Berlinului. În consecin ță
revendicarea spa țiilor germane situate în afar a Germaniei a devenit tema
naționalistă majoră după 1919.
5.2.3. Constitu ția de la Weimar
La 19 ianuarie 1919 este aleas ă Adunarea Constituant ă
dominată de “coali ția Weimar” – SPD, Zentrum, Partidul Liberal. Cei 421
deputaț i sunt distribuiț i astfel:
SPD
39,7%Partidul Na țional-
German (fo știi
conservatori)
10,6%
Partidul Populist (fost
național-liberal)
4,6%
USPD (sociali știi
independen ți, delimita ți
de spartaki ști)
5,3%Zentrum
21,9%Partidul Liberal
18,0%
Dezbateri
constituționale
Prevederile
Constituției
După îndelungate negocieri, la 31 iulie 1919, Adunarea voteaz ă
proiectul de constituț ie al liberalului Hugo Preuss în ciuda obiec țiilor
dreptei ce consider ă proiectul “nespecific germanit ății”. Proiectul iniț ial
propunea un stat puternic centralizat pentru a sparge hegemonia prusacă .
Landurile urmau s ă câștige o autonomie relativ ă în domeniul religios,
școlar și economic dar constituț iile și institu țiile lor trebuiau s ă se
conformeze dreptului federal. Reich-ul deț inea exclusivitatea
competen țelor financiare, militare și cele privind politica extern ă. Opoziția
dreptei, tensiunile frecvent e între autoritatea central ă și landuri
(separatismul Rhenan, ins ubordonarea Bavariei, tenta țiile revolu ționare
din Saxa și Thuringia) au f ăcut ca proiectul ini țial să fie amendat, în locul
“statului federal” fiind pr eferat “statul poporului”.
Constituția de la Weimar prevedea egalitatea în faț a legilor,
libertăți publice, apelul la referendum la iniț iativa a 10% din corpul
electoral considerat suveran (“puterea eman ă de la popor”). Reich-ul
german devenea o republic ă cu 17 landuri. Parlam entul era compus din
două adunări: Reichstag (ales prin sufragi u universal pentru 4 ani, vota
legile, controla activitatea executivului) și Reichsrat (aduna reprezentan ții
landurilor, având îns
ă un rol redus). Puterea executiv ă era reprezentat ă
atât de pre ședintele Reich-ului (ales prin sufragiu universal pentru 7 ani,
numea guvernul) cât și de Cancelar ( șeful executivului).
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
100 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Lacune
Prerogativele
Președintelui
Friedrich Ebert
von Hindenburg
SPD
Zentrum
Deși clar de inspira ție liberală și democratic ă Constitu ția ascundea
lacune importante. Neîncr ederea în forma de guvern ământ republican ă
transpare din folosirea extrem de rar ă a termenului (o singur ă dată) chiar
în textul fundamental al statului. În schimb este preferat constant
conceptul tradi țional de “Reich” – st ăpânire, autoritate, imperiu.
Apoi, ruptura cu tradi ția autorit ății centrale puternice, paternaliste
nu a fost rezolvat ă pe deplin în Constitu ție. Președintele Reichului era
abilitat, conform articolului 48, “dacă securitatea și ordinea public ă sunt
grav compromise sau amenin țate, să ia măsurile necesare restabilirii
securității și ordinii publice, inclusiv s ă foloseasc ă forța armat ă”.
Prerogativele pre ședintelui includeau suspendarea libert ăților
fundamentale și dizolvarea Reichstag-ului . Bucurându-se de aceea și
legitimitate ca și legislativul, fiind ales prin sufragiul universal,
președintele de ținea instrumente constitu ționale de a controla puterea
executivă.
5.2.4. Repere ale vie ții politice în Germania de la Weimar
Preș edinții Germaniei de la Weimar
1919-1925 socialistul Friedrich Ebert – a l ăsat cancelarul s ă
guverneze și nu a intrat în conflict cu executivul.
1925-1934 mareșalul Hindenburg, monarhist convins, erou al
războiului. Pân ă în 1929 acesta va respecta textul
Constituției apoi, în fa ța instabilit ății ministeriale va capta
din ce în ce mai mult aten ția opiniei publice. Reales în
1932, va discredita treptat pozi ția parlamentului (prin
sprijinul acordat unor cabinet e minoritare incapabile s ă
guverneze și să rezolve gravele probleme economice) în
dauna statutului autorit ății centrale .
Partidele politice
Partidul Socialist-Democrat (SPD)
Este principala for ță politică între 1919 și 1930, respinge modelul
bolșevic, renun ță la principiul luptei de clas ă, își propune o politic ă de
reforme democratice. Imediat după război are peste 1 milion de membrii,
dar influen ța sa va intra treptat în declin, înregistrând 38% din sufragii în
1919 și 20% în 1932. Din 1923 SPD-ul nu va mai participa efectiv la
guvernare, cu excep ția marilor coali ții din perioada 1928-1930, dar sprijinul
său parlamentar, neut ralitatea sau absen ța sa sunt indis
pensabile
supravie țuirii cabinetelor minor itare. Lideri: F.Eber t, Scheidemann, Müller.
Baza sa electoral ă se afla îndeosebi în regiunile industriale.
Zentrum
Partid al catolicilor, pe locul I înainte de 1914, dup ă război, ocup ă
constant al doilea loc în preferin țele electoratului. Ostil revolu ției, accept ă
noul regim și va participa la toate guvern ările. Fiind un partid confesional
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 101
Partidul Liberal
KPD
Partidul Populist
Partidul Na țional-
German
dispune de un electorat stabil ce se va dovedi refractar la na țional-
socialism. Din 1925 va evolua treptat spre conservatorism și Cancelarii
Zentrumului (în special Brüning și von Papen) vor contribui prin practicile
guvernamentale la degradarea democra ției germane. Lideri: Brüning, von
Papen, Wirth. Zone electorale: nobilimea silezian ă, industria șii din
Rhenania, muncitorii din zona Ruhr-ului, țăranii bavarezi.
Partidul Liberal
Reprezint ă aripa stâng ă a liberalismului ge rman, un partid de
personalit ăți și nu de mas ă, partizan al unei republici liberale și
parlamentare. Os til dictaturii și violen ței, va participa aproape la toate
guvernă rile perioadei. Conduc ători: Rathenau, Max Weber. Votat
îndeosebi de burghezia urbană .
Partidul Comunist (KPD)
Respinge regimul de la Weimar, va încerca în diverse moduri
doborârea acestuia (1920 – insurec ție reprimat ă în Ruhr, 1921 – grevă
generală transformat ă în insurec ție de asemenea e șuată, 1923 – reu șește
să impună guverne comuniste în Saxa și Thuringia, dar insurec ția ce
urmează destituirii acestora de c ătre autoritatea central ă este înăbușită în
sânge). Din 1925 su
b conducerea lui Er nst Thälmann, KPD se supune
total Internaț ionalei a III-a a șteptând momentul revolu ției și practic ă, la
ordinul Moscovei, politica “clas ă contra clas ă” refuzând orice alianță cu
SPD-ul. Începând cu 1930 î și va uni în Reichstag vocea cu na țional-
socialiștii împotriva regimului democratic de la Weimar, de și în strad ă se
înfruntă violent. Marcheaz ă progrese însemnate la alegerile din 1932 (15%
din electorat), dispune de peste 330.00 de membrii disciplina ți precum și
de propriile trupe de șoc – “Frontul Ro șu”.
Partidul Populist
Reprezint ă burghezia de afaceri a Germaniei protestante, este ostil
socialismului și tradițional monarhist. Dup ă 1925 î și schimb ă tactica
încercând “cucerirea” Repub licii, practicând o politic ă ambiguă de raliere
și susținere a noilor institu ții. Personalit ăți: Stresemann, Schacht,
H.Stinnes, Thyssen. Sprijin masiv din partea marii finan țe și a marilor
industria și.
Partidul Na țional-German
Formațiune politic ă susținută îndeosebi de pangermaniști, ierarhia
Bisericii Lutherane ș
i marii proprietari funciari din landurile estice. Ostil
Tratatului de la Versailles, men ține nostalgia Germaniei Imperiale. Sus țin
totuși guvernul în momentele de t ensiuni externe (1923 – ocupa ția
franceză a Ruhr-ului). Din 1928 aflat sub co nducerea unui mare magnat al
presei – Hugenberg – va alu neca spre extrema dreapt ă, colaborând în final
cu NSDAP.
Forțele politice extra-parlamentare
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
102 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Armata
Formațiunile
paramilitare
Armata
Reichswehr-ul r ămâne ostil ă revoluției. Deși contribuie decisiv la
înfrângerea insurec ției spartakiste și salvarea sociali știlor nu se
resemneaz ă în fața democra ției. Ofițeri activi (proveniț i mai ales din rândul
trupelor aflate la frontiera estic ă a Germaniei) particip ă la tentativele de
puci de la Berlin (192 0) sau München (1923).
Conducerea superioar ă a armatei este preocupat ă de
reconstituirea poten țialului militar german (antrenarea clandestin ă a
voluntarilor, testarea de no i arme în URSS) precum și de formarea unor
noi genera ții de ofițeri. Recrutarea acestora r ămâne aristocratic ă și este
însoțită de epurarea treptat ă a ofițerilor republicani. Din 1926 corpul de
cadre necesar este constituit, iar din 1930 armata poate lua pozi ție în fața
agitației politice. De și ofițerii în vârst ă, conservatori și monarhiști, doresc
să mențină tradiționala rezerv ă politică a armatei, noua generaț ie de
cadre milit
are este sedus ă de naț ional-socialism și, format ă în timpul
confruntărilor violente din spaț iul politic, va dori un ro l al armatei mult mai
activ. În 1932 armata sus ține ultimele dou ă guverne ale Republicii de la
Weimar dar, dup ă instaurarea regimului nazist, își reg ăsește idealul
patriotic în personal itatea Führer-ului.
Grupurile paramilitare
o Încă din 1918 apar C ăștile de O țel
(Stahlhelm). Num ără aproximativ
500.000 de oameni, posed ă drapel propriu, uniforme, desf ășoară
antrenamente militare. Lupt ă împotriva comuni știlor, Tratatului de la
Versailles, parlamentarismului, evreilor.
o Secțiile de Asalt (Sturmabteilung – SA) – aparț in naț ional-socialiș tilor,
în 1932 num ără peste 300.000 de membrii.
o 1930 – Frontul de Fier – trupe de șoc antifasciste organizate de
socialiști și sindicate.
o Frontul Ro șu – trupele paramilitare ale comuniștilor, num ără peste
100.000 de membrii, va fi interzis în 1929.
Grupări paramilitare: Stalhelm (stânga) și Secțiile de Asalt naziste (dreapta)
Dinamica for țelor politice
Evoluția vieț ii politice a Republicii de la Weimar a fost marcat ă de o
serie de caracteristici ce pot fi sintetizate astfel:
• alunecarea spre dreapta spectrului politic – creșterea rezultatelor
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 103
Caracteristici ale evoluțiilor politice
electorale ale dreptei de la 15% ( 1919) la 44%(1932) în detrimentul
socialiștilor și democra ților.
• alunecarea în favoarea extremelor , tot mai accelerat ă după 1930.
• guvernarea de coali ție datorită faptului c ă nici un partid nu ob ține
majoritatea în Reichstag :
o 1919-1923 – coali ția Weimar,
o 1923-1928 – partidele de centru și dreapta,
o 1928-1930 – marea coaliț ie (de la sociali ști la naț ional-germani);
doar comuniștii și național-sociali știi nu intr ă în jocul ministerial
în aceast ă perioadă.
• din 1930 – cabinetele sunt minoritare, numite de pre ședinte,
guverneaz ă fără sprijinul parlamentului prin decrete, contribuind la
subminarea Constitu ției.
• dizolvarea repetat ă a Reichstag-ului , în 1930, 1932 (de dou ă ori)
discrediteaz ă sufragiul universal.
• instabilitatea ministerial ă – 19 guverne în 13 ani – este apreciat ă drept
o dovadă a eșecului politic al Republicii ș i contribuie la dezvoltarea
aspirațiilor pentru o autoritate puternic ă.
Abandonat ă treptat de mase, prost servit ă de o administra ție,
justiție și poliție superficial epurate dup ă 1918 și înc ă impregnate de
spiritul autoritar, Republica German ă se afla practic la dispoziț ia
presiunilor extraparlamentare și a manevrelor oamen ilor politici.
Test de autoevaluare 1
1.1. Men ționați principalele probleme cu care se confrunt ă primul guvern postbelic german.
…………………………………………………………………………………………………………..
.………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 1.2. Explica ți pe scurt direcț iile de contestare a Republicii germane.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………………………………………………….. 1.3. Preciza ți elementele pozitive și punctele slabe ale Constituț iei de la Weimar.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………………………………………………….. 1.4. Enumeraț i factorii, institu
ționalizați sau nu, care influen țează viața politică a Republicii
de la Weimar. .………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………………..
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
104 Proiectul pentru Învăță mântul Rural 1.5. Men ționați coordonatele evolu țiilor în plan politic ale Republicii de la Weimar.
.………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 122
5.3. Viața politic ă și economic ă în Germania 1919 – 1933
Agitație politică și
violențe
Puciul Kapp 1920
Problemele
externe
Stabilitatea
Republicii
5.3.1. De la dezordine la stabilitate 1919 – 1923
Situaț ia noului regim este deosebit de precar ă în 1919. Mizerie,
agitație socială , agitație politică. Extrema stâng ă se manifest ă violent și în
1920 o “armat ă roșie” ocup ă câteva orașe din Ruhr iar în 1921 o grev ă
insurecțională este înăbușită în sânge.
Dreapta î și exprim ă opoziția inclusiv prin puciul din 1920 (în martie,
o brigadă a corpurilor france de la Baltica intr ă în Berlin și instaleaz ă, cu
sprijinul comandantului militar al capitalei, un înalt funcț ionar naționalist –
Kapp, în fruntea guvernului. Puciul este înfrânt datorit ă grevelor generale
declanșate în Berlin și Ruhr).
Un alt indicator al violen ței politice extreme este și numărul imens
de asasinate. În perioada 1919 – 1922 se poate vorbi de o adev ărată
“teroare alb ă” – 376 de crime dintre care 354 îndreptate împotriva stângii
sau a modera ților.
Începând cu anul 1922 problemele inte rne sunt mult complicate de
cele externe. Guvernul Cuno (cabinet de dreapta și modera ți) frâneaz ă
livrările în natur ă destinate reparaț iilor de r ăzboi datorate de Germania.
Pe 11 ianuarie 1923 Fran ța ocupă Ruhr-ul și guvernul german
organizeaz ă “rezisten ța pasivă” prin nesupunere civil ă. Economia se
dezorganizeaz ă rapid, inflaț ia face ravagii. Un nou guvern de coali ție,
condus de Stresemann pune cap ăt rezisten ței pasive și reia plata
reparațiilor.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 105
Inflația
Scăderea
nivelului de trai
Anul 1923 este în fapt anul ultimelor crize – Rhenania î și proclam ă
independen ța (cu sprijinul trupelor franceze de ocupa ție) fă ră a avea
succes îns ă, în Saxa și Thuringia sunt înfrânte insurec țiile comuniste, iar
în noiembrie 1923 este rezolvat ă și criza bavarez ă (8-9 noiembrie Hitler
cu ajutorul guvernului Bavariei și al generalului Luddendorf proclamase
“revoluția națională” însă fără susținători puciul a e șuat). Regimul
rezistase și venirea lui Gustav Streseman la putere anun ța ralierea
momentan ă a dreptei conservatoare la Republica moderat ă și burghez ă.
5.3.2. Criza financiar ă din 1923
Germania a finan țat efortul s ău de război prin emitere abundent ă de
monedă (în 4 ani masa monetar ă a crescut de 5 ori) și mai pu țin prin
împrumut extern. La fi nalul conflictului pre țurile erau deja umflate în
condiț iile în care oferta de bunuri r ămăsese aceea și sau chiar regresase
(în domeniul alimentar) și inflația s-a agravat (1914 – 1$=4,2 M ărci, 1920 –
84 Mărci, 1922 – 186 Mă rci).
Guvernul a acuzat repara țiile pentru aceast ă situație economic ă,
Germania achitând în bani sau în natur ă 8,2 miliarde M ărci/Aur în
perioada 1919 – 1923. Dar în aceeași m ăsură situația financiar ă a fost
agravată de rezistenț a pasivă a Germaniei în timpul episodului Ruhr din
1923 ce a costat peste 3, 5 miliarde M/Aur. Dup ă acest episod marca se
prăbușește (1$ valora în iulie 1922 – 410 mă rci, în ianuarie 1923 – 7,260,
în iulie 1923 – 260.000, în sept.1923 – 13 milioane, în nov.1923 – 4,200
miliarde m ărci).
Urmarea? Via ța cotidian ă a germanilor a fost puternic bulversat ă.
Prețurile și salariile variau în aceea și zi
, orașele și satele au fost
autorizate s ă emită monede auxiliare, țăranii refuzau s ă vândă contra
biletelor de banc ă revenindu-se la troc. Nivelul de via ță al salaria ților se
prăbușește (în 1923 la 1/4 din nivelul 1914), de ținătorii de venituri fixe
sunt ruinaț i, micile întreprinderi falimenteaz ă. Situația este agravat ă de
speculațiile financiare ale pr ăbușirii mărcii executate cu complicitatea
guvernului dornic s ă argumenteze imposibilit atea Germaniei de a pl ăti
reparațiile de r ăzboi. Republica de la Weimar pierde treptat sprijinul
burgheziei mici și mijlocii care, tot mai s ărăcite, se îndreapt ă spre dreapta
spectrului politic.
Criza financiar ă în Germania vă zută de contemporani (1923)
“Marca a încetat complet s ă reprezinte un etalon al valorilor. Nici un comerciant nu putea
să mai afișeze prețurile; trebuiau schimbate din or ă în oră. Muncitorii, mai ales angaja ții
lunari, cereau s ă fie plătiți zilnic; chiar și așa, mărcile pe care le primeau dimineaț a, uneori
saci întregi, își pierdeau pân ă la prânz cea mai mare par te din puterea lor de cump ărare.
[…] nu se mai putea cump ăra în magazine decât cu franci, dolari sau mă rci-aur. Marca a
încetat de a mai fi un mijloc de plat ă și trocul, schimbul în natur ă a fost repede dezvoltat,
revenindu-se la economia popoarelor s ălbatice. Agricultorii refuzau s ă-și vândă animalele
sau frânele pe m ărci și piețele s-au golit. Foametea amenin ța orașele. Aceasta a fost
‘blocada interioar ă’. S-a ajuns la razii armate împotriv a satelor, la jefu irea hambarelor. Era
întoarcerea la Evul Mediu.”
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
106 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Planul Schacht
Restabilirea
monedei
Creșterea
producției și
concentrarea industrială
Alegerile
parlamentare și
preziden țiale
Fragilitatea
economic ă
5.3.3. Redresarea financiară și industrial ă 1923 – 1924
În octombrie 1923, Ministrul de Finan țe Schacht lanseaz ă o
bancnotă provizorie – R entenmark – acoperit ă nu de aur ci de
recunoașterea datoriilor industriale și agricole de c ătre stat. Moneda ,
calculată la valoarea de 1R M = 1 miliard de mă rci, reprezint ă o formul ă
teoretică de calcul al cuantumului for țelor productive ale economiei
germane la un moment ini țial. Practic prin acest experiment, moneda
națională este deta șată de etaloanele și criteriile de valoare tradi ționale,
corupte datorit ă speculațiilor și obligat ă să reprezinte realitatea economic ă
germană.
Emiterea cu pruden ță a Rentenmark, practica rea unei politici de
austeritate bugetar ă, fixarea și blocarea dobânzilor pentru credite de c ătre
Reichsbank au contribuit la stabilizarea masei monetare. În august 1924, Schacht poate restabili Reichsmark, monedă definită prin raportul la
etalonul aur dar neconvertibil ă încă. Capitalismul german, intact în pofida
crizei, se adapteaz ă rapid și profită de restabilirea monedei.
5.3.4. Prosperitate și stabilizare aparent ă 1924 – 1928
Treptat prosperitat ea se reinstaleaz ă, producț ia crește într-un ritm
susținut, șomajul este absorbit. Germania mizeaz ă pe raționalizarea
producției și pe exporturile industriale și în 1927 72% din exporturi sunt
reprezentate de produse manufactura te. Concentrarea capitalului se
accentueaz ă și până în 1930 apar peste 3000 de carteluri, iar în 1932
45% din societ ăți controleaz ă 84% din capitalul industriei germane.
Punctele slabe ale econom iei germane se manifest ă în agricultur ă
– soluri supraexploatate, propriet ăți îndatorate, pre țuri rămase în urma
celor industriale, marii proprietari funciari ai Germaniei orientale se
bazează pe stat pentru rezolvarea dificult ăților. De asemenea balan ța
comercial ă rămâne deficitar ă.
Alegerile din 1924 și 1928 confirm ă legătura între euforia
redresării economice și aparenta victorie a Republicii. În acela și timp îns ă,
alegerile preziden țiale din 1925 demonstreaz ă ambiguitatea alian țelor
electorale: dup ă un prim tur de scrutin în care realizeaz ă un scor bun
(40%) dar insuficient pentru urm ătorul tur, partidul Na țional-German
avanseaz ă candidatura mare șalul
ui Hindenburg p entru a putea ralia
voturile dreptei. Sociali știi susțin candidatul Zentrum-ului iar comuni știi
mențin candidatura lui Ernst Thäl mann. Rezultat – Hindenburg câș tigă cu
15 mil. de voturi la mic ă distanță de candidatul Zentrumului. Mare șalul
este un monarhist convins, va respecta Constitu ția, dar Republica devine
conservatoare.
În ceea ce prive ște domeniul economic, spre sfâr șitul perioadei
deficienț ele financiare încep să se facă observate. Astfel, balan ța plăților
fusese echilibrat ă prin afluxul de capital str ăin, între 1924 – 1929
Germania devenind cel mai mare importator de capital (peste 50% din
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 107
\
Criza economic ă
Presiunile asupra
forțelor politice
Tentative de depășire a crizei
Alegerile din
1932 acesta de provenien ță american ă). Structura acestui aflux de capital era
însă problematic ă: doar 1/4 din întreprinderile germane beneficiau de
investiții, restul primind împrumutur i pe termen scurt. În 1929, datorit ă
debutului crizei financiare în SUA, ac este fonduri încep a fi retrase ceea
ce va contribui la dezechilibrarea unei economii aparent prospere, dar cu
baze financiare precare și criza economic ă va avea dimensiuni
necunoscute în restul Europei, oferind noi argumente inamicilor
Republicii.
Deși viața politic ă se stabilizeaz ă, ambiguit ățile acesteia se
păstrează și în 1925 Stresemann declara “Dacă se va produce o
catastrof ă economic ă, nimeni nu știe încotro se va îndrepta poporul” .
5.3.5. Criza economic ă și politică 1929 – 1933
În 1930, brusc privată de credite, Germani a supraindustrializat ă nu
poate exporta (datorit ă recesiunii generale) suficient pentru a pl ăti
importurile de mate rii prime. Produc ția se prăbușește (în 1932 scade cu
50% față de 1929), criza afecteaz ă mai ales întreprinderile mici și mijlocii
care cuprindeau mai mult de 50% din for ța de munc ă industrial ă a
Germaniei. Șomajul crește rapid (1,5 mil. în 1929, peste 6 mil. în 1931) și
în toate clasele sociale se dezvolt ă o antipatie împotriva capitalismului
internaț ional, considerat principalul vinovat al crizei.
Dezorientate, for țele politice încearcă diferite solu ții pentru ie șirea
din criză. Marea industrie
solicită din 1929 relansarea investi țiilor prin
scăderea fiscalit ății și economie bugetar ă, în 1931 încearc ă să impună
scăderea salariilor muncitorilor, pentru ca din 1932 s ă ceară relansarea
economic ă prin interven ția masiv ă a statului. Sindicatele reclam ă
indemniza ții crescute pentru șomaj, marii proprietari funciari solicită
ajutoare consistente din partea statului. Partidele de dreapta se opun
creșterii impozitelor care defavorizeaz ă electoratul lor în timp ce partidele
de stânga refuză o politic ă de austeritate deoarece salaria ții reprezint ă
primele victime.
Guvernul Brüning (martie 1930 – mai 1932) încearc ă rezolvarea
crizei prin cre șterea impozitelor, iar din 1931 trece la m ăsuri defla ționiste
clasice (sc ăderea salariilor, pre țurilor, chiriilor). De asemenea preia o
parte din capitalul banc ar pentru a controla și proteja sistemul financiar,
instaureaz ă un control asupra schimburilor externe pentru a reduce
importurile. Reu șește să echilibreze balan ța comercială , însă nu obț ine
redresarea balan ței de pl ăți. Șomajul este agravat. În aceste condi ții,
Cabinetul Brüning devine minoritar dup ă retragerea sprijinului de c ătre
socialiști (nemulț umiți de măsurile sale defla ționiste) și se sprijin ă pe
coaliț ii efemere, guvernând prin dec rete-legi. SPD duce o politic ă de
absenteism f ără a vota proiectele guvernului dar și fără a-l răsturna.
Parlamentul nu mai legifereaz ă, lupta politic ă nu mai are substan ță reală,
conflictul se
desfășoară în stradă între mili țiile comuniste și SA.
În perioada martie – aprilie 1932 au loc alegeri preziden țiale. La
capă tul a dou ă tururi de scrutin, Hindenburg este reales cu peste 19
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
108 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
von Papen
Prăbușirea
regimului de la
Weimar
Ianuarie 1933 –
instalarea cabinetului Hitler
milioane de voturi în dauna candidatului NSDAP, Hitler, ce ob ține mai
mult de 13 milioane de sufragii. În mai 1932 guvernul Brüning cade,
înlocuit de von Papen (de asem enea reprezentant al Zentrum-ului).
Acesta încearcă să obțină o majoritate viabilă dizolvând de dou ă ori
Reichstagul (iunie și noiembrie 1932). La alegerile din iulie 1932 , marcate
de incidente sângeroase între stânga și național sociali ști, partidul condus
de Hitler (NSDAP) obț ine 37% din voturi (peste 14 milioane), respectiv
230 locuri în Parlament. În noiembr ie 1932 partidul naz ist înregistreaz ă,
din nou, un scor redutabil (33,1%), la mare distan ță de SPD (20,4%) și
Von Papen propune o coali ție cu Partidul Nazist, dar pre ședintele
Hindenburg se opune.
În fața refuzului pre ședintelui și incapabil sa rezolve criza
economic ă și sa readuc ă stabilitatea într-o Germanie r ăvășită de violen țe
stradale cotidiene, von Papen demisioneaz ă în decembrie 1932.
Succesorul s ău, generalul Schleicher, vrea s ă zdrobeasc ă atât
comunismul cât și nazismul prin instaurarea une i dictaturi corporatiste
după model italian. Prin programul s ău de reforme sociale atrage antipatia
capitalismului german ce se apropie tot mai mult de Hitler și exercit ă o
presiune crescând ă asupra pre ședintelui Hindenburg pent ru a-l numi pe
conducătorului na țion
al-socialist în func ția de cancelar. În ianuarie 1933
eșecul cabinetului Schleicher este evident și Hindenburg îl investe ște pe
Adolf Hitler în func ția de Cancelar al Reich-ului.
Test de autoevaluare 2
2.1. Preciza ți problemele politice al Repub licii de la Weimar între 1919 și 1923 și
exemplifica ți.
…………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………… 2.2. Men ționați efectele crizei financiare din 1923.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 109 …………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………… 2.3. Identificaț i principalele coordonate ale contextului istoric în care Adolf Hitler preia
puterea în Germania. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 122
5.4. Instalarea regimului politic nazist
Fondarea
NSDAP 5.4.1. Ascensiunea Naț ional-Socialismului
În 1919, în contextul unei vie ți politice agitate și violente, Partidul
Muncitoresc German, fondat la Münc hen de Anton Drexler, se transform ă
în Partidul Na țional Socialist al Muncitoril or Germani (NSDAP). Printre
noii săi membrii se num ără și Adolf Hitler, un fost caporal în armata
germană, recrutat datorit ă talentelor sale oratorice și însărcinat cu
mobilizarea solda ților împotriva pericolului bolșevic. Partidul se afla la
marginea e șicherului politic și nu este remarcat de electorat în ciuda
mesajului s ău de stânga și a discursului radical. Un an mai târziu, în
februarie 1920 este lansat un nou program politic în 25 de puncte. Vag,
anticapitalist, populist programul NSDAP nu reușe ște să atragă masele.
Programul NSDAP în 1920 – fragmente: “1.[…]cerem constituirea unei Germanii Mari, care s ă reuneasc ă toți germanii pe baza
dreptului popoarelor la autodeterminare.
2.Vrem egalitatea în drepturi a poporului german cu celelalte na țiuni, abrogarea tratatelor
de la Versailles și Saint-Germain. 3.Cerem p ământ și colonii pentru a ne hr ăni popula ția și a resorbi suprapopularea noastr ă.
4.Doar cet ățenii trebuia s ă beneficieze de drepturi civice. Pentru a fi cet ățean, trebuie s ă ai
sânge german, f ără deosebire de confes iune. Nici un evreu nu poate fi cet ățean.[…]
6.Dreptul de a fixa dire
cția și legile statului es te rezervat doar cet ățenilor. Cerem ca toate
funcțiile publice, indiferent de natura lor, s ă fie deținute doar de cet ățenii germani. Noi
combatem practica parlamentar ă, generatoare de corupț ie, cea care atribuie posturi prin
relațiile de partid f ără a se respecta caracterul și capacitatea persoanelor.[…]
11.Cerem suprimarea veniturilor celor lene și și celor ce doresc o via ță facilă, suprimarea
sclaviei fa ță de dobânzi.
12.Luând în considera ție enormele sacrificii de sânge și bani pe care toate r ăzboaiele le
solicită de la popor, îmbog ățirea personal ă datorată războiului trebuie s ă fie stigmatizat ă
drept o crim ă împotriva poporului. Cerem deci conf iscarea tuturor beneficiilor de r ăzboi[…].
13.Cerem na ționalizarea tuturor intreprinderilor apar ținând ast ăzi trusturilor.[…]
15.Cerem o creștere substan țială a pensiilor.
16.Cerem crearea și protejarea unei clase de mijloc s ănătoase.[…]
25.Pentru a se realiza acest progra m, cerem crearea unei Stat puternic.”
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
110 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Reorganizarea
partidului
„Puciul de la Berărie”
Bazele ideologiei naziste
În iulie 1921 Adolf Hitler se afl ă printre conduc ătorii mișcării și
trece la reorganizarea acesteia, înfiin țând ziarul NSDAP “Völkischer
Beobachter” (Observatorul popular) și organiza țiile paramilitare Secț iile de
asalt (SA) conduse de Ernst Röhm. Di scursul partidului devine tot mai
agresiv împotriva guvernului, a forma țiunilor politice democratice și a
comuniștilor. În acela și timp partidul se organizează pe baze ierarhice mai
stricte și începe s ă atragă figuri politice important e. În ianuarie 1923 are
loc primul congres al NSDAP la care particip ă și generalul Luddendorf,
fost comandant al armatei ge rmane în timpul primului r ăzboi mondial,
personaj emblematic pentru militarismul și dorința de revan șă specifice
epocii.
După ce în septembrie 1923 Hitler anunță noul program al
nazismului (antimar xist, antisemit și revizionist) precum și voința sa de a
doborî Republica de la Weimar, Partidul Naț ional Socialist încearc ă să
dea o lovitur ă de stat în Bavaria. Membrii și susținători ai partidului
contesta violent autoritatea guvernului de la Berlin și anunță instaurarea
statului na țional-socialist. Desf ășurată între 8-9 noiembrie 1923 ș i
denumită ironic în epoc ă “Puciul de la ber ărie” (locul unde se adunau
simpatizan ții NSDAP), tentativa nazist ă, lipsită de un suport real din
partea popula ției eșuează în confruntarea cu autorit ățile locale iar liderii
mișcării sunt aresta ți.
Tentativa de lovitur ă de stat de la München, noiembrie 1923
Judecat în 1924 Hitler este condam nat la 5 ani de închisoare dar
va fi eliberat dup ă 6 luni în urma unei amni stii generale. În timpul deten ției
va scrie lucrarea „Mein Kampf” (Lupta mea) în care î și precizeaz ă
intenț iile ideologice: superioritate a rasei germane, nevoia de spa țiu vital,
concepțiile anti-democratice, revizionismul ș i politica extern ă revanșardă,
exaltarea mistic ă și cultul conduc ătorului, anticomunismul dar mai ales
antisemitismul virulent .
Rasă “ariană” și rasele inferioare, antisemitism și problema spa țiului vital în lucrarea
lui Adolf Hitler “Mein Kampf”.
“[…] Toate realiz ările artei, științei și tehnicii sunt aproape exclusiv fructele geniului creator
al Arianului. […]acesta este singurul fondator al unei umanit ăți superioare […] el reprezint ă
prototipul a ceea ce noi în țelegem prin cuvântul ‘om’. Ar ianul este Prometeul umanit ății. Din
toate timpurile, scânteia geniului s ău a izbucnit din fruntea sa luminoas ă și a între ținut
flacăra cunoa șterii ce a împr ăștiat noaptea misterelor mu te, asigurând omului st ăpânirea
asupra celorlalte fiin țe pământești.[…] primele civiliza ții s-au născut acolo unde Arianul a
întâlnit rasele infe rioare, le-a înfrânt și le-a impus voin ța sa.[…] Atât tim
p cât Arianul și-a
menținut riguros atitudinea sa de dominator, nu numai c ă a rămas stăpân, dar a fost și
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 111 protectorul civiliza ției […]. Dar atunci când popoarel e aservite au început s ă se ridice și să
se apropie de cuceritor, […] bar iera ce separa sclavul de st ăpân a cedat. Arianul a renun țat
la puritatea sângelui s ău și a pierdut astfel, […] facultat ea creatoare de civilizator.[…]
Amestecarea sângelui, cu sc ăderea nivelului rasial care a urmat, este singura cauz ă a
declinului civiliza țiilor trecute. R ăzboaiele nu s-au pierdut prin moartea oamenilor ci datorit ă
scăderii forței de rezisten ță pe care numai sângele pur o poate men ține. Toți cei care, în
această lume, nu aparț in rasei pure, sunt doar ni ște deșeuri.
“[Evreul] lucrează sistematic pentru a provoca o dubl ă revoluție: economic ă și politică.[…]
Ei prăbușesc economic statele pân ă când întreprinderile, devenite neproductive, sunt
desprinse de stat și ajung sub controlul lor financiar. Din punct de vedere politic, ei refuz ă
statului mijloacele de subzisten ță, ruineaz ă baza rezisten ței și apărării naționale, ruineaz ă
încrederea popula ției în guvernul să u, arunc ă oprobiul asupra istoriei și trecutului și
sfărâmă tot ceea ce este grandios.[…] În mo
ment ul în care evreul a cucerit puterea
politică, el arunc ă ultimile voaluri care-l ma i ascund. Evreul democrat și amic al poporului
dă naștere evreului sângeros și tiran al poporului.[…]
Politica externă a statului rasist trebuie s ă asigure mijloacele de existen ță pe această
planetă a rasei grupate în stat, stabilind un raport s ănătos, viabil și în conformitate cu legile
naturale între num ărul și creșterea popula ției, pe de o parte, și dimensiunea și valoarea
teritoriului, pe de alt ă parte.[…] Noi, na țional-socialiștii, anulă m deliberat orientarea politicii
externe antebelice. Noi vom reînc epe de acolo de unde s-a încheiat cu șase sute ani în
urmă. Vom opri eternul mar ș al Germanilor spre sud și spre vest și ne vom arunc a privirile
spre est.[…] Noi încheiem cu politica colonial ă și comercial ă antebelic ă și inaugur ăm
politica teritorial ă a viitorului. Dac ă vorbim astă zi de pământuri noi în Europa, ne gândim în
primul rând la Rusia ș
i la țările limitrofe care depind de aceasta.”
Test de autoevaluare 3
3.1. Preciza ți și caracteriza ți pe scurt principalele preveder i ale programului NSDAP din
1920. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
3.2. Parcurge ți documentul de mai sus (fragment ele din Mein Kampf), sintetiza ți ideile
principale, urm ăriți cuvintele care se repet ă și explica ți relevan ța în contextul istoric
respectiv a celor trei mari teme – rasa, antisemitismul și spa țiul vital – precum și
caracteristicile discursului. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
Răspunsu
rile pot fi consultate la pagina 122
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
112 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Ascensiunea
electoral ă
Susținerea
marilor industria și
Propaganda
nazistă
În 1925 Hitler î și consolideaz ă poziția în partid, îndep ărtează
membrii fondatori și creeaz ă Secțiile de protec ție ale partidului
(Schutzstaffeln – SS). Totu și, între 1924 și 1928 NSDAP-ul r ămâne un
partid periferic, ignorat, în ciuda unui discurs agresiv, de electoratul german care tr ăiește o perioad ă de prosperitate economic ă și stabilitate
politică.
Spre sfâr șitul deceniului, partidul nazist începe însă a repurta o
serie de succese electorale. În ti mpul crizei economice, Hitler a v ăzut
oportunit ățile deschise și a accentuat în discursur ile sale (peste 100 în
1929) acuza țiile la adresa democra ților, marxi știlor dar mai ales a evreilor
denunțați drept principalii vinova ți ai problemelor germane. Demagog și
populist, agresiv și bun orator, Hitler promitea dispariț ia șomajului,
garantarea propriet ății pentru țărani, apărarea micilor comercianț i, lupta
împotriva socialismului și a capitalismului să lbatic, refacerea Marii
Germanii f ără a ține cont de contradic țiile programului s ău.
În 1929 cu
cerește câteva municipalit ăți în timpul alegerilor locale
pentru ca în anul urm ător să introduc ă miniștri naziști în guvernul regional
al Thuringiei. În aceast ă perioadă baza electoral ă a partidului se m ărise
de la 2,3%, 800.000 de voturi și 12 mandate în 1928, la 18,3%, 6,4 milioane de voturi și 107 mandate, în 1930. Ascensiunea politic ă a
nazismului îi ofer ă lui Hitler în 1931-1932 sprijinul material al mediilor de
afaceri (îngrijorate de cre șterea substan țială a electoratului comunist),
primind importante subven ții din partea unor mari industria și precum
Krupp sau I.G.Farben. În schimb Hitler îl elimină pe Gregor Strasser,
liderul fracț iunii anticapitaliste din partid.
NSDAP dispunea deja de o for ță considerabil ă (peste 1,4 milioane
de aderen ți, 350.000 de membrii SA) și succesul s ău se datora sus ținerii
masive a claselor mijlocii ruinate, a țărănimii, precum și a unei p ărți din
muncitorimea disperat ă de șomaj și avidă de solu ții radicale. Ideile
propagate sunt simple, ia r tehnica de propagand ă bine executat ă (presă ,
radio, manifesta ții grandioase la Nürember
g cu ocazia “zilei Partidului”,
etalarea sistematic ă a forțelor paramilitare, simbol uri cu impact vizual
puternic – steagul ro șu și crucea famat ă) și arta oratoric ă a lui Hitler au
avut succes în fa ța unui electorat pasionat de imaginea unei Germanii
renăscute, puternice și dominatoare.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 113
Manifesta ție
nazistă la
Nüremberg
Slăbiciunile
Republicii
Primul cabinet
Hitler
Decretele din februarie 1933
În plus, Republica de la Weimar nu reu șește să își apropie masele,
îndeosebi clasele de mi jloc pauperizate, dezam ăgite de ineficacitatea
liderilor politici și îngrijorate de ascensiunea stângii extreme. Proletariatul
la rândul s ău, nemulț umit de republica burghez ă oscileaz ă între sociali știi
moderați și compromi și și comuni știi radicali. Ace știa însă consider ă că
dezastrul economic va crea condiț iile propice revolu ției bolșevice și nu
coopereaz ă cu celelalte for țe politice care î și erodaser ă masiv capitalul
electoral în ezit ările și erorile guvernă rilor trecute.
Iraționalul, frust ările naționaliste și antisemite, erodarea identit ăților
sociale și personale, confuzia valoric ă, lipsa unui ata șament profund fa ță
de achiziț iile democratice, fr agilitatea institu țiilor republicii, violen ța
cotidianului toate aceste elemente concur ă în 1932 pentru a favoriza
cucerirea puterii de c ătre Adolf Hitler și partidul Naz
ist.
5.4.2. “Revolu ția legală” (februarie – iulie 1933)
La 30 ianuarie 193 3, Hitler formeaz ă guvernul în care vor intra doar
doi miniștrii nazi ști (Goering-Ministerul Aerului și Frick – Ministerul de
Interne). Pentru menajarea mediilor conservatoare dreapta na ționalistă va
primi portofolii importante (Afaceri Externe – von Neurath, Economie –
Hugenberg). Pentru a obț ine ralierea catolicilor, Hitler anun ță intenția sa
de a “redresa na țiunea” prin restaurarea valorilor familiale și creștine
(după ce în “Mein Kampf îl denumis e pe “evreul” Isus “fondatorul
Internaționalei Negre”) și invită la guvernare Partidul catolicilor îns ă
Zentrum-ul refuz ă și Hitler obț ine de la Hindenburg dizolvarea
Parlamentului cu scopul de a ob ține o majoritate legislativ ă care să îi
permită guvernarea.
Național-sociali știi încep s ă pregătească noile alegeri fixate pe 5
martie: pe 4 februarie este promulgat “ decretul pentru salvarea poporului
german ” ce autorizeaz ă prefectul de poli ție să împiedice prin orice
mijloace presa și reuniunile politice ale opozan ților în cazul insult ării
Reich-ului și a guvernului (era vizat ă presa de stânga) și perchezi țiile la
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
114 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Poliția politică
Incendierea Reichstagului
Alegerile din 5 martie
Obținerea
puterilor excepționale
Demantelarea sistemului
multipartinic
sediile partidelor adverse se înmul țesc, iar “legea revaloriz ării funcțiilor
publice” permitea guvernului s ă îndepă rteze orice func ționar sau
magistrat de origine evreiasc ă sau cu opinii suspecte. Regimul nazist
avea nevoie de func ționari supu și și până în 1934 to ți comuni știi și peste
2.000 de “non-arieni” sunt îndep ărtați din func țiile publice. Epurarea în
administraț ie va continua și în 1937 peste 87% din func ționarii germani la
nivel central erau me mbrii ai NSDAP, fa ță de doar 11% în 1933.
Întărirea mijloacelor de represiune fidele regimului s-a f ăcut
concomitent prin apelul public la voluntari (22 februarie 1933), creându-se astfel Sec ția Politică a Ministerului de Interne – poli ție auxiliar ă formată din
membrii SS și SA, organiza ție transformat ă în 1934 în Gestapo (Geheime
Staatpolizei – Poli ția secret ă de stat).
Pe 27 februarie 1933 șomerul, fost comunist Van der Lubbe
incendiaz ă în condi ții neclare cl ădirea Reichstagului și, pregătit sau nu de
naziști, evenimentul este exploatat de Hitler pentru a ataca decisiv
partidul comunist. Atentatul a se
rvit drept pretext pentru “decretul privind
protecția poporului și a statului ” (28 februarie) ce prevedea suspendarea
libertăților presei, a reuniunilor și asocierilor, instaurarea “deten ției de
securitate” și apariția lagă relor de concentrare (în plin ă campanie
electorală sunt aresta ți peste 4.000 de comuni ști, jurnalele de stânga sunt
agresate iar în trei s ăptămâni mai mult de 20.000 de persoane sunt
închise), suprimarea controlu lui judiciar asupra arest ărilor, restabilirea
pedepsei cu moartea pentru delictul de “crim ă politică ”.
În ciuda acestor m ăsuri abuzive și a terorii angajate în campania
electoral ă nazistă, alegerile din 5 martie 1933 au urmă toarele rezultate:
NSDAP – 43,9% (288 mandat e), PNG – 8%, Zentrum și alț i democra ți –
18%, SPD – 18% (121 mandate). KPD – 12% (81 mandate). Stânga
acumulase deci 30%, iar Hitler nu avea majoritatea necesar ă nici
împreună cu Partidul Na țional German. Singura solu ție era ob ținerea
sprijinului Zentrumului și în acest scop Hitler încheie o în țelegere cu
Sfântul Scaun urmat ă de acordarea unui Concor dat papal în iulie 1933.
După alianța cu Zentrum, Hitler ob ține invalidarea mandatelor
comuniștilor, ceea ce sl ăbește mult forț a stângii ș i în acest context, la 23
martie 1933, prin “ legea pentru eliminarea mizeriei poporului și Reichului ”,
Hitler primește puteri depline pentru 4 ani, iar guvernul este autorizat să
promulge legi f ără aprobarea Reichstagulu i. Mandatul excepț ional va fi
reînnoit în aprilie 1937 și 1939, pentru ca în 1943 s ă fie acordat pe
termen nelimitat.
Pasul urm ător îl constituie atacul împotriva partidelor și sindicatelor.
Partidul Comunist și cel Social-Democrat nu sunt înc ă interzise oficial, dar
bunurile și ziarele acestora sunt confiscate, membrii brutaliza ți și aresta ți
iar partidele democrate se auto-dizolv ă în perioada iunie-iulie 1933. La
începutul lui mai sediile sindicatelor sunt ocupate de c ătre poliț ie, bunurile
ridicate, membrii soma ți să se înscrie în Frontul Muncii Na țional-
Socialiste. Partidul Na țional German (aliatul nazi știlor) își pierde
majoritatea membrilor care trec la NSDAP, forma țiunile sale paramilitare
sunt integrate în SA și Hugenburg p ărăsește guvernul în iunie 1933. Pe
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 115
Lagărele de
concentrare și
tribunalele
politice
„Noaptea cu țitelor
lungi”
Ernst Rohm
Instaurarea
dictaturii
personale 14 iulie 1933 este promulgat ă legea împotriva reconstituirii partidelor , iar
partidul nazist este singurul autorizat să desfășoare activitate politic ă în
Germania rezultatul fiind vizibil în decembrie 1933 când NSDAP câ știgă
92,5% din mandatele par lamentare în urma unor alegerilor cu list ă unică.
Încă din martie 1933 apare la Dachau primul lag ăr de concentrare
pentru opozanț ii regimului și este format un tribunal special pentru crimele
politice. La 1 iulie 1933 Hitler anun ță stabilizarea “revolu ției” și debutul
unei noi faze, aceea a form ării național-socialiștilor.
5.4.3. Stabilirea violent ă a dictaturii personale (1934)
În aceast ă fază de fapt Hitler se concentreaz ă asupra elementelor
potenț ial adverse din propriul partid precum și spre instaurarea unui
control personal asupra ultimelor structuri institu ționale. În aprilie 1934 se
înființează Curtea Popular ă Suprem ă care judec ă delictele de înalt ă
trădare, sentin țele sale fiind finale iar pe 30 iunie are loc “noaptea cu țitelor
lungi” – asasinarea celor mai importanț i conduc ători ai grupă rii
paramilitare naziste Sec țiile de Asalt (S.A.)
S.A.-ul, condus de Ernst Röhm, r ămăsese căminul efervescen ței
revoluționare a partidului, for ța sa crescând ă datorită recrutărilor masive
din rândul tinerilor șomeri devenind tot mai periculoas ă pentru NSDAP.
Prin gesturile sale agresive și permanentele tulbur ări ale ordinii publice
Rohm intrase în conflict cu armata pe care Hitler încerca s ă o fidelizeze.
Lichidarea S.A-ului a dat satisfac ție și industria șilor speriaț i de
anticapitalismul difuz al șefilor Secț iilor de Asalt dar și aparatului de partid
și S.S.-ului. Tot cu acest prilej sunt asasina ți Gregor Strasser și național-
socialiștii de stânga, von Schlei cher (fost cancelar), von Kahr (cel ce
înfrânsese puciul de la München, șefi ai Ac țiunii Catolic
e din Berlin.
Oficial, represiunea a f ăcut 70 de victime dar în realitate num ărul celor
asasinați a fost între 150 și 200. Prin acest gest, armata s-a compromis
definitiv și din august 1934, corpul m ilitar va jura credin ță lui Hitler și nu
națiunii germane. Epurarea a reprezentat practic sfâr șitul violen ței
stradale “spontane”.
Pe 2 august 1934, Pre ședintele Republicii, von Hindenburg
înceteaz ă din viață și Hitler cumuleaz ă funcția de Cancelar și Președinte
sub titlul de Reichsführer iar noua configura ție a puterii executive este
aprobată de către popula ție cu peste 84% din voturi în referendumul din
19 august 1934. Dictatura personal ă a lui Hitler era des ăvârșită.
Test de autoevaluare 4
4.1. Enumera ți actele legale prin care se pro duce instaurarea regimului nazist.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
4.2. Men ționați prevederile decretului “privind protec ția poporului și a statului” din 28
februarie 1933.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
116 Proiectul pentru Învăță mântul Rural ……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
4.3. Preciza ți motivele și semnifica țiile asasinatelor din „noaptea cu țitelor lungi”
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 122
5.5. Germania nazist ă
Contextul economic
Caracteristicile
economiei
naziste
Dirijism
5.5.1. Coordonate economice
Momentul prelu ării puterii de c ătre naziști este dramatic din punct
de vedere economic: peste 6 milioane de șomeri, o datorie extern ă
uriașă, rezerve monetare limitat e. Germania nu poate ie și din criza
economic ă prin devalorizare și inflație lejeră datorită atât efectelor asupra
datoriei externe, cât și a amintirilor încă vii despre infla ția galopant ă a
anului 1923 și Hitler opteaz ă pentru relansarea economic ă în circuit
închis, mobilizându-se toate resursele na ționale.
Redresarea economiei germane se realizeaz ă într-un context
specific. Hitler este intere sat în primul rând de o politic ă externă agresivă
și are nevoie de sus ținerea trusturilor și mediilor de afaceri germane dar
în egală măsură înțelege că stabilitatea intern ă a regimului nazist depinde
de gă sirea unor solu ții eficiente pentru dep ășirea crizei economice. În
acest context evoluț ia economiei Germaniei naziste va prezenta
următoarele caracteristici:
o economie dirijat ă pe baza a dou ă planuri cvadrienale :
o Planul Schacht (1933 – 1936) – propune resorbirea ș omajului
printr-un vast program de munci publice (autostr ăzi, aeroporturi,
reînnoirea parcului feroviar, constr uirea liniei Siegfried). Aceste
măsuri, înso țite de o liberalizare a creditelor, împreună cu
restabilirea serviciului militar obligatoriu (1935) vor duce la
scăderea șomajului de la 6 milioane la 1 milion în 1936.
o Planul Göering (1936 – 1939) – are ca direc ții principale
reînarmarea Germaniei și politica autarhic ă. În 1938 șomajul
dispare, se instaureaz ă un corporatism al marilor unit ăți
productive și cele 7 principale sectoare de produc ție sunt
supuse autorit ății unui singur conduc ător. Conflictele de munc ă
dintre patroni și muncitori sunt reglem entate de Consilii de
Încredere dominate de nazi ști. Grevele sunt interzise, în 1935
apare cartea de munc ă un alt instrument de control al
populaț iei. Proprietarii agr icoli sunt integra ți într-o Corporaț ie
alimentar ă, iar muncitorii în Frontul Muncii. Concentrarea
intreprinderilor este încurajat ă, legea din 15 iulie 1933
autorizeaz ă Statul să formeze carteluri ob ligatorii iar concuren ța
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 117
Autahie
Economie de
război
Relația dintre
capitalismul german și nazism
liberă este limitat ă prin apariț ia unui plafon minimal necesar
înființării de noi societ ăți. Urmarea este cre șterea produc ției
industriale cu peste 29% în perioada 1934 – 1937.
o economie izolat ă. Sunt înfiin țate 25 de departamente specializate
pentru limitarea importurilor și evitarea ie șirii de numerar. În comer țul
exterior se practic ă politica de clearing, iar produsele vitale ob ținute
din import sunt pl ătite în Kreditspenmark – o moned ă teoretic ă cu
ajutorul c ăreia furnizorii externi puteau cump ăra produse germane.
Această politică se adreseaz ă mai ales ță rilor din Europa central ă și
Balcani, state ce sunt rapid aser vite din punct de vedere economic.
Între 1933 și 1939 exportul german cre ște de la 4,8 la 5,2 miliarde
mărci, reprezentând 9% din comer țul mondial. Autarhia impune o serie
de restric ții și cartelarea alimentelor și textilelor începe chiar înainte de
război.
o economie de for ță orientată spre război. Bugetul militar crește de 8
ori între 1933 și 1939 în detrimentul consumul ui civil, impozitele se
măresc (pentru societ ățile comerciale, de la 20% în 1935 la 40% în
1939), este ad ăugată taxa pe celibat și pentru familiile fă ră copii.
Investițiile se adreseaz ă mai ales industriei grele ș
i între 1933 și 1938
investițiile în acest sector sunt de 4 ori mai mari decât în industria
producătoare de bunuri de consum. Resursele miniere mai pu țin
rentabile sunt exploatate direct de c ătre stat. Pre țurile se stabilizeaz ă,
inflaț ia este de 1% pe an, dar puterea de cump ărare stagneaz ă, în
1938 înregistrând nivelul din 1928.
Relația dintre capitalismul german și național-socialism a avut
aspecte seduc ătoare (interzicerea grev elor, reducerea rezisten ței
muncitorilor, aservirea sindicatelor, sprijin financiar din partea statului, perspectiva expansiunii pie țelor) dar și dezavantaje (blocarea
dividendelor, m ărirea impozitelor, interzicerea investi țiilor în industria
bunurilor de consum). Aceast ă colaborare a fost îns ă profitabil ă pentru
marile trusturi germane, beneficiul ac estora asigurând permanent în jur
de 12-18% din venitul na țional iar pentru 3000 de societ ăți mai
importante, de și impozitele se m ăresc de 11 ori, profiturile cresc de peste
30 de ori.
Alianța dintre marele capital german și nazism a condus la
înfruntarea dintre două politici economice cu im pact important asupra
politicii externe germane. Planul Schac
ht era sprijinit de o parte
consistent ă a marii industrii a c ărbunelui și oțelului interesat ă de
demantelarea Tratatului de la Versailles dar și de menajarea Statelor
Unite și de un r ăzboi limitat în Europa Oriental ă. În antitez ă, planul
Göering, sus ținut de marile b ănci și de companii gigantice precum
I.G.Farben sau Krupp, preconiza m ăsuri îndreptate spre dezvoltarea unui
arsenal grandios în vederea r ăzboiului total. Având în vedere inten țiile
expansioniste ale lui Hitler, a doua variant ă a fost în final urmat ă și
câștigurile trusturilor germane s unt enorme (I.G.Farben prime ște între
1936 și 1937 nu mai pu țin de 67% din investi țiile industriale și 87% din
investițiile în industria chimic ă ale statului german).
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
118 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Propaganda nazistă
Cultura
5.5.2. Controlul și politizarea cotidianului
Instaurarea regimului na țional-socialist și transformarea societ ății
germane dup ă perceptele ideologiei naziste a însemnat și un efort
concentrat pentru impunerea regulilor to talitarismului la toate nivelele și
pe toate palierele sociale. Astfel, înc ă din martie 1933 este înfiin țat
Ministerul Culturii și Propagandei sub conducerea lui Goebbels. Acesta
controleaz ă presa (foarte repede o treime din ziare dispare și presa
nazistă este singura autorizat ă), editarea, reuniunile publice și acordă o
atenție specială formelor moderne de comunicare. Dezvoltarea industriei
radiofonice este stimulat ă de stat (in 1933 începe produc ția în serie a
aparatelor de radio și în 1938 sunt peste 8 m ilioane de aparate), num ărul
de posturi de radio controlate de stat cre ște de 4 ori (1933 – 1942), audi ția
colectivă este încurajat ă fiind instalate difuzoare pe str ăzi, în școli și
unități de produc ție și radio-ul devine una din instrumentele propagandei
naziste.
În septembrie 1933 Goebbels inaugureaz ă Camera Culturii
destinată domesticirii actului cultural și impunerii, cu aj utorul terorii
polițienești, unei culturi rasiste și naționaliste, distrugând libertatea
intelectuală ce caracteriza Republica de la Weimar și demantelând elita
artistică și literară a Germaniei. Acest organism ce supraveghea arti știi și
intelectualii a ordonat arderea c ărților lui Voltaire, Marx, Freud, Reich,
Rolland (considera
ți “subversivi”) și la 9 mai 1933 studen ții din Berlin ard
zeci de mii de volu me. Sunt interzi și scriitori și artiști de renume mondial –
Mann, Brecht, Remarque, Zweig, Offenbach, Mendelsohn-Bartoldi,
Cezanne, Van Gogh, Rembrandt. Regizori de succes precum Fritz Lang și Max Reichard emigreaz ă. Din Universitate sunt elimina ți peste 1.000 de
profesori printre care 8 laurea ți ai Premiului Nobel pentru fizic ă (Einstein
și Bohr sunt obliga ți să emigreze) și literatur ă. Autoritățile culturale naziste
se concentreaz ă asupra distrugerii “artei degenerate” și va crea
adevărate "muzee ale artei decadente" interzise minorilor și destinate
disprețului public.
În schimb arta cinematografic ă este capturat ă de totalitarismul
nazist concentrându-se pe exaltarea ero ilor germani (Bismarck, “martirii
naziști”) și denun țarea inamicilor regimului (opozan ții politici, bol șevicii,
britanicii și mai ales evreii).
Afișe pentru “Evreul etern” –
film nazist de propagandă
antisemit ă.
Observa ți deformarea
fizionomiei “evreului” pân ă la
pierderea calit ăților umane
precum ș i simbolurile ce îi sunt
asociate: secera și ciocanul
(bolșevismul), biciul, banii.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 119
Înregimentarea
tinerilor
Relația cu
Biserica
Rasismul
În Reich-ul nazist înregimentarea tinerilor este un obiectiv
fundamental al noului regi m. Partidul supravegheaz ă atent educaț ia
desfășurată în cadrul familiei, în școală sau în organiza țiile naziste. De la
vârsta de 8 ani copiii sunt înregimenta ți în Jungvolk iar adolescenț ii devin
membrii ai Tineretului Hitlerist (Hitlerjugend – organiza ție devenit ă
obligatorie din 1936) unde în afara înv ățământului ideologic ace știa sunt
pregă tiți să devină soldați loiali ai Reich-ului. Fetele primesc o educa ție
diferită în școli și organiza ții speciale de genul Li gii tinerelor germane,
destinate preg ătirii pentru a corespunde modelu lui celor trei “K” (Kinder,
Kirche, Küche – copii, biseric ă, bucătărie).
Marșuri, steaguri, uniforme – înregimentarea tinerilor în Germania Nazist ă
Timpul liber al germanilor de t oate vârstele este gestionat cu
ajutorul statului care înfiin țează în 1933 organiza ția "Forță prin bucurie"
(KDF – Kraft durch Freude) ce asigur ă finanț ele necesare sejururilor în
centre de vacan ță, reprezenta țiilor teatrale sau întâlnirilor sportive.
Relația nazismului cu Biserica catolic ă și diferitele culte protestante
existente în Germania a reprezent at de asemenea o preocupare pentru
noul regim. În 1934 protestan ții, peste 40 de mili oane – 62% din populaț ia
Germaniei – sunt grupa ți într-o "Biseric ă a Reich-ului", iar în 1936, dup ă
ce mai mul ți pastori luterani denun ță incompatibilitatea dintre cre știnism și
ideologia nazist ă, aproape 700 de clerici sunt aresta ți.
Biserica catolic ă (cu peste 20 milioane de credincio și) încearcă să-
și normalizeze rela țiile cu noul regim dar dup ă ce școlile și mișcările de
tineret catolice sunt dizolvate în 1934 în ciuda Concordatului semnat cu
un an înainte, Papa Pius al XI-lea condamn ă abuzurile și rasismul nazist.
În 1939 îns ă, papa Pius al XII-lea, fost nun țiu apostolic la München, se
arată dispus să reia colabor area cu autorit ățile germane și evită să se
pronunțe în leg
ătură cu politica antisemit ă a Berlinului. În același timp,
conducători naț ional-sociali ști violent anti-cleri cali precum Himmler
încearcă să ocupe spa țiul sacru și fondeaz ă Mișcarea Cre ștină German ă,
rasistă și antisemit ă, ce m ărturisește credin ța într-un "Dumnezeu
German".
5.5.3. Politica antisemit ă
Superioritatea rasei germane (aria ne) era unul din elementele de
bază ale ideologiei naziste și, în consecin ță, începând cu 1933 institutele
de studii rasiale se înmul țesc, primesc fonduri importante și imagineaz ă o
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
120 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Boicotarea
magazinelor
evreiești
Legile de la Nüremberg
biologie și o antropologie na țional-socialist ă. Rasismul german se
desfășoară pe cel pu țin două coordonate principale: îmbun ătățirea rasei
ariene prin favorizarea natalit ății și eliminarea germanilor “degenera ți”
(sterilizarea bolnavilor mentali și gazarea celor incurabili) și persecutarea,
apoi lichidarea, popula țiilor non-ariene în special a evreilor.
Politica antisemit ă a regimului nazist începe înc ă din aprilie 1933
când la ordinul lui Goebbels se declan șează o campanie de boicotare a
magazinelor evreie ști și violen țele sunt momentan oprite numai de o
opoziție aproape generalizat ă. Totuși, în aceea și lună începe excluderea
non-arienilor din func țiile publice, apoi din Univ ersitate, din profesile
liberale, din via ța culturală . În septembrie 1933 î și pierd licen ța de
funcționare 3.000 de doctori, 4.000 de avoca ți, 2.000 de arti ști evrei.
Campania de boicotare a afacerilor evreie ști.
Următorul pas se produce în sept embrie 1935 când sunt elaborate
legile de la Nüremberg asupra "cet ățeniei Reich-ului și protejării sângelui
și onoarei na țiunii germane" prin care evreii pierd na ționalitatea germană
și căsătoriile dintre evrei și arieni sunt interzise.
Legea asupra protec ției sângelui german (15 septembrie 1935)
“[…] 1.C ăsătoriile între evrei și cetățenii germani sau de sânge înrudit sunt interzise.
Căsătoriile efectuate în contradicț ie cu aceast ă lege sunt declarate nule, chiar dac ă sunt
celebrate în str ăinătate.
2.Relațiile în afara mariajului între evrei și cetățenii germani sau de sânge înrudit sunt
interzise. 3.Evreii nu au dreptul s ă angajeze în gospod ăria lor cet ățeni germani sau de sânge înrudit
sub 45 de ani. 4.Este interzis evreilor s ă arboreze culorile na ționale ale Reichului. […].”
„Noaptea de cristal” Odată ce regimul î și impune autoritatea asupra statului și societății
germane nivelul violen țelor împotriva evreilor a crescut semnificativ și,
după ce la Paris este asasinat un diplomat german de c ătre un tân ăr
evreu, nazi știi folosesc evenimentul drept pretext pentru declan șarea unui
cumplit progrom. Pe 9 noiembrie 1938 în "noaptea de cristal" sunt
distruse peste 7.000 de magazine evreie ști, aproape toate sinagogile sunt
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 121 incendiate, 91 de evrei sunt uci și iar comunitatea evreiasc ă este obligat ă
să plătească 1,25 miliarde m ărci. Politica antisemit ă continuă cu arest ări
tot mai numeroase și cu introducerea de m ăsuri economice “speciale”
pentru popula ția evreiasc ă.
Măsuri economice împotriva evreilor din 1938
“[…] Toți evreii trebuie s ă evalueze și să declare totalitatea bunurilor din teritoriul na țional și
din străinătate aflate în posesia lor la dat a de intrare în vigoare a acestei ordonan țe”.(22
aprilie)
“Stabilirea medicilor evrei trebuie s ă înceteze la data de 30 septembrie 1938.” (25 iulie)
“O contribu ție de un miliard de m ărci va fi impus ă [comunit ății] evreilor de na ționalitate
germană în profitul statului german.[…]” (12 noiembrie)
“Începând cu 1 ianuarie 1939 se interzice evreilor s ă se ocupe cu micul comer ț,
transporturi, agen ții comerciale și de asemenea s ă exercite meseria de artizan
independent. Dacă un evreu ocup ă un post de angajat într-o întreprindere comercial ă el
poate fi concediat cu un preaviz de șase săptămâni.” (18 noiembrie)
Urmările “Nop ții de cristal” – magazine distruse, evrei aresta ți, sinagogi incendiate, 91 victime.
Deși există o relativ ă opoziție a societ ății germane fa ță de aceast ă
politică, regimul o continuă și în 1938 aproape un sfert din popula ția
evreiască emigraser ă. În noiembrie îns ă plecarea definitiv ă a acestora din
Germania a fost interzis ă și războiul va accelera procesul de eliminare a
evreilor, trecându-se la un alt nivel, ce l al genocidului care va avea drept
rezultat milioane de victime, evrei germani și europeni.
Test de autoevaluare 5
5.1. Men ționați principalele caracteristici ale economiei naziste.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
5.2. Preciza ți avantajele și dezavantajele alian ței dintre marile medii de afaceri germane și
nazism. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
5.3. Enumera ți instrumentele pr opagandei naziste.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
122 Proiectul pentru Învăță mântul Rural ……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
5.4. Prezenta ți pe scurt secven țele politicii antisem ite a regimului nazist în perioada 1933-
1938. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 122
5.6. Bibliografie
Geoff Layton, De la Bismarck la Hit ler: Germania, 1890-1933 , București: All, 1999
Geoff Layton, Germania : Al Treilea Reich : 1933-45 , București : All,1999
Ian Kershaw, Hitler : între trecut si viitor , Filipestii de Târg : Antet, 2000
Adelin Guyot, Arta nazista : o arta de propaganda , București : Corint, 2002
Christian von Krokow, Germanii în secolul lor : 1890-1990 , București : ALL, 1999
5.7. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. Divizarea for țelor socialiste între modera ți și radicali, pr eluarea puterii dup ă colapsul
statului wilhelmian, ac ordurile dintre patroni și sindicate, pozi ția armatei, preg ătirile pentru
alegerea Constituantei, insurec ția spartakistă .
1.2. Republica este contestată din cel pu țin două direcții: represiunea insurec ției
spartakiste din ianuarie 1919 a separat comuni știi (și odată cu aceștia un num ăr crescând
de muncitori) de r epublica represiv ă și “sociali știi trădători”. În al doil ea rând, noul regim
este nevoit s ă-și asume responsabilitatea Tratatului de la Ve rsailles, iar dreapta
naționalistă va dezvolta ideea “l oviturii de pumnal dat ă de socialiști în spatele armatei
germane” ce, f ără a fi înfrânt ă, a trebuit s ă se predea.
1.3. Constitu ția de la Weimar pr evedea egalitatea în fa ța legilor, libert ăți publice, apelul la
referendum, adunarea legislativ ă bicameral ă (Reichstag și Reichsrat), atribu ții executive
specifice pentru pre ș
edintele Reich-ului și pentru Cancelar. Îns ă terminologia folosit ă
demonstra neîncrederea în forma de guvern ământ republican ă iar prerogativele
președintelui includeau suspendarea libert ăților fundamentale și dizolvarea Reichstag-ului
în caz de necesitate permi țând alunecarea spre dictatur ă.
1.4. Pre ședinții (datorit ă prerogativelor specule), partidel e politice (Partidul Socialist-
Democrat, Zentrum, Partidul Liberal, Parti dul Comunist, Partidul Populist, Partidul Naț ional-
German), armata, gr upurile paramilitare.
1.5. Alunecarea spre dreapta spectrului politic, alunecar ea în favoarea extremelor,
guvernarea de coali ție, cabinetele minoritare, dizolvarea repetat ă a Reichstag-ului și
instabilitatea ministerial ă.
Test de autoevaluare 2
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 123 2.1. Perioada 1919- 1923 este dominat ă de majore tensiuni sociale și politice și de o
violență politică extremă. Extrema stâng ă se manifest ă violent și în 1920 o “armat ă roșie”
ocupă câteva ora șe din Ruhr, în 1921 o grev ă insurecț ională este înăbușită în sânge, în
1923 în Saxa și Thuringia sunt înfrânte insurec ții comuniste. Dreapta î și exprim ă opoziț ia
prin puciul lui Kapp din 1920 și criza bavarez ă din 1923. Violen ța politică este demonstrat ă
de numărul imens de asasinate polit ice. Problemele interne sunt mult complicate de cele
externe – în 1923 Fran ța ocupă Ruhr-ul și guvernul german organizeaz ă “rezisten ța
pasivă” cu efecte economice grave iar Rhenania î și proclam ă independen ța (cu sprijinul
trupelor franceze de ocupa ție).
2.2. Criza financiar ă din 1923 a bulversat via ța cotidian ă a germanilor. A provocat
scăderea nivelului de via ță al salariaț ilor, ruinarea de ținătorilor de venituri fixe , falimentarea
micilor întreprinderi. În plan politic datorit ă crizei, Republica de la Weimar a pierdut treptat
sprijinul burgheziei mici și mijlocii care, tot mai s ărăcite, se îndreapt ă spre dreapta
spectrului politic.
2.3. Criza economic ă, pauperizarea clasei de mijloc, presiu nile diferitelor segmente sociale
ce propun solu ții divergente, incapacitatea guvernelor minoritare de a dep ăși criza,
disensiunile dintre for țele politice (mai ales în cazul stângii), agita ția socială și tentativele
de dictatur ă militară ce alieneaz ă cercurile de afaceri germane, sl ăbiciunile institu ționale
ale Republicii de la Weimar, violen ța stradală .
Test de autoevaluare 3
3.1. Revizuirea prevederilor Tratatului de la Versailles, antisemitimismul,
antiparlamentarismul, anulare a datoriilor, combaterea îmbog ățiților de r ăzboi,
naționalizarea intreprinderilor, cre șterea pensiilor, sus ținerea clasei de mijloc, instaurarea
unei stat puternic. Programul corespunde haosului valoric și politic al momentului și
combină în mod populist și demagogic elemente antis emite, antidemocratice,
anticapitaliste cu atitudini pro-burgheze, socialiste, na ționaliste, dictatoriale și revizioniste.
3.2. Arianismul și teoria rasei superioare sunt destinate reconstruirii identit ății și prestigiului
germ
an, grav afectate de pierderea r ăzboiului și a unor importante teritorii germane, de
haosul politic, de acutele probleme economice și de vulnerabilitatea resim țită datorită
limitării forțelor militare. “Evreul” reprezint ă motivul tuturor problemelor germane, poate fi
identificat cu u șurință datorită religiei specifice, este vinovatul perfect fiind considerat a fi
altfel și exterior cumva corpului na țional. “Spa țiul vital” reprezint ă soluția tuturor acest
probleme – o dat ă în plus cultura superioar ă a Arianului se va impune în fa ța raselor
inferioare din est și neajunsurile economice vor fi dep ășite. Caracteristice pentru discursul
totalitar, în special cel nazist, sunt: ideile simple dar însoț ite de termeni exaltanț i și lipsiți de
conținut real, misticismul, antitez ele repetate între eroul pozitiv și inamicul non-uman, între
un “noi” vag și un “ei” foarte precis definit, obs esia pericolului iminent, folosirea și repetarea
obsesivă a formulelor verbale ce surprind sau impun ac țiuni imediate.
Notă: În cazul în care aț i avut dificultăț i în a răspunde la acest exerciț iu reciti ți
documentul și sublinia ți în text pasajele, apoi verbel e, substantivele, adjectivele,
adverbele, etc, care sus țin explica țiile de mai sus și recitiți-le odat ă scoase din
context.
Test de autoevaluare 4
4.1. decretul pentru salvarea po porului german, legea revaloriz ării funcțiilor public, decretul
privind protec ția poporului și a statului, legea pentru eliminarea mizeriei poporului și
Reichului, legea împotriva reconstituirii partidelor.
Germania în perioada interbelic ă. De la Republica de la Weimar la al Treilea Reich
124 Proiectul pentru Învăță mântul Rural 4.2. suspendarea libert ăților presei, a reuniunilor și asocierilor, instaurarea “deten ției de
securitate” și apariția lagă relor de concentrare, suprimarea controlului judiciar asupra
arestărilor, restabilirea pedepsei cu m oartea pentru delictul de “crim ă politică ”.
4.3. Prin gesturile sale agresive și permanentele tulbur ări ale ordinii publice SA-ul intrase în
conflict cu armata pe care Hitler încerca s ă o fidelizeze, îngrijoras e prin anticapitalismul
difuz al șefilor săi marii industria și, reprezenta o amenin țare pentru aparatul de partid și
S.S.. Prin uciderea lui E.Rohm și a altor indezirabili, Hitler a ob ținut loialitatea armatei
germane, compromis ă definitiv și sfârșitul violen ței stradale “spontane”.
Test de autoevaluare 5
5.1. o economie dirijat ă pe baza a dou ă planuri cvadrienal, o economie izolat ă, o economie
de forță orientată spre război,
5.2. Avantaje: interzicerea grevelor, reducerea rezisten ței muncitorilor, aservirea
sindicatelor, sprijin financiar di n partea statului, expansiunea pie țelor, beneficii economice
directe. Dezavantaje: blocarea dividendelor, m ărirea impozitelor, interzicerea investi țiilor în
industria bunurilor de consum.
5.3. presa, editarea, r adio-ul, arta cinematografic ă.
5.4. 1933 – campania de boicotare a magazinelor evreie ști, excluderea din func țiile publice,
apoi din Universitate, din pr ofesile liberale, din via ța culturală ; 1935 – legile de la
Nüremberg asupra "cet ățeniei Reich-ului și protejării s
ângelui și onoarei na țiunii germane"
prin care evreii pierd na ționalitatea german ă și căsătoriile dintre evrei și arieni sunt
interzise; 1938 – diverse măsuri economice discriminatorii dar mai ales "noaptea de cristal"
când sunt distruse peste 7.000 de magazine evreie ști, aproape toate sinagogile incendiate,
91 de evrei uci și iar comunitatea evreiasc ă este obligată să plătească 1,25 miliarde m ărci
despă gubiri.
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 125
Unitatea de înv ățare Nr. 6
ITALIA ÎN PERIOADA INTERBELIC Ă
Cuprins
6.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. .. 125
6.2. Criza italian ă după Primul R ăzboi Mond ial ……………………………………………………… 125
6.3. Ascensiunea fa scismulu i ……………………………………………………………………………… 130
6.4. Italia fascist ă………………………………………………………………………………………………. 135
6.5. Evolu ția Italiei mussoliniene ………………………………………………………………………….. 140
6.6. Italia în apropierea celui de-al doilea r ăzboi mondi al………………………………………… 143
6.7. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. .. 144
6.8. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………….. 145
6.9. Lucrare de ve rificare 2…………………………………………………………………………………. 147
6.1. Obiective
• Identificarea reperel or cronologice esen țiale pentru fenomenul studiat
• Identificarea și descrierea secven țelor istorice proprii fenomenului totalitar
fascist în Italia
• Analizarea cauzelor de ordin social, economic ș i politic ale apari ției
fascismului
• Interpretarea surselor istorice și decriptarea vocabularului totalitar.
• Emiterea de judec ăți de valoare privind contextul istoric și evoluțiile în plan
economic, social și politic ale fenomenului totalitar.
6.2. Criza italian ă după Primul R ăzboi Mondial
Un stat fragil și
contrastant
Probleme
economice 6.2.1. Italia la începutul secolului XX
Unificată târziu, în anii 70 ai se colului XIX, Italia prezint ă
înaintea Primului Ră zboi Mondial imaginea unui stat fragil cu o
economie inegal și insuficient dezvoltat ă și cu o societate contrastant ă.
Economie
În aceast ă epocă economia italian ă prezint ă semne ale
dezechilibrului în ciuda unui decolaj industrial de dat ă recentă. Cele
Italia în perioada interbelic ă
126 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Industria
Agricultura
Sistemul electoral
mai moderne industrii, ap ărute în special în perioada 1890 – 1910, sunt
concentrate în preajma Alpilor și în câmpiile Padului (beneficiind de
dezvoltarea rapid ă a sistemului hidro-elec tric), în marile ora șe din Nord
(Milano, Torino) și în porturi. Ap ărute relativ târziu și majoritatea cu
sprijinul capitalului str ăin, marile industrii (textilele, matalurgice,
mecanice) sunt dominate de grupuri monopoliste (Ilva – siderurgie, Olivetti – mecanic ă, Fiat – auto). Aceste industrii beneficiază de mân ă
de lucru abundent ă și ieftină dar sunt puternic dependente de importul
de materii prime, în special de c ărbune.
Artizanatul tradi țional și agricultura r ămân domeniile ce
grupează peste 55% din popula ția activă a Italiei, în condiț iile în care
9/10 dintre proprietarii funciari posedau un teren absolut insuficient, sub 3 acri. Agricultura este inegal dezvoltat ă nereușind să asigure o
aprovizionare regulat ă a ță rii. Piemontul, Lombardia, Toscana și
câmpiile Padului sunt zone de excelen ță agricolă, dar marea problem ă
rămâne sudul Italiei (Mezzogiorno). Aici p ământul se afl ă în
proprietatea marilor proprietari funciari neinteresa ți în investi ții masive.
Subindustrializat ă și suprapopulat ă, cu resurse naturale mediocre,
retardată economic și neinteresant ă pentru mediile de afaceri din Nord,
această regiune alimenteaz ă ș
omajul cronic și emigraț ia masiv ă spre
Franț a, America Latin ă și Statele Unite.
Casă țărănească din sudul Italiei
Viața politic ă
Italia este o monarhie constitu țională, condus ă de Victor
Emmanuel al III-lea (1900 – 1946). Sist emul electoral era grevat de
sufragiul cenzitar foarte restrâns (pân ă în 1913), de recomandarea
papală adresată catolicilor în 1879 de a nu participa la via ța politică,
precum și de faptul că mai mult de o treime din electori erau analfabe ți.
Din aceste motive preponderen ța electorală aparține unei
burghezii urbane, liberale și laice pe plan politic dar conservatoare în
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 127
Giovanni Giolitti
1842-1928
Partidul Popular
Partidul Socialist
Antonio Gramsci 1891-1937
„Victoria mutilat ă”
Naționalismul
italian plan social. Practic statul este guvernat de partide liberale sau moderate și gestionat ă de o clas ă politică abilă dar fă ră o susținere
profundă în ț ară. Simbolul s ău îl reprezint ă Giolitti, prim-ministru în
1892, apoi aproape f ără întrerupere între 1903 și 1914 și din nou în
perioada 1920-1921.
În 1913 dreptul de vot este l ărgit iar sufragiul universal va fi
aplicat pentru prima oar ă în 1919. Tot în acest an papa Benedict al
XV-lea autorizeaz ă participarea fidelilor la via ța politică națională și
catolicii vor reprezenta o imens ă forță electoral ă, în general
conservatoare și monarhist ă, mai ales în Sud unde influen ța clerical ă
este determinant ă. De altfel preotul sicilia n don Luigi Sforzo fondeaz ă
Partidul Popular ce recl ama profunde reforme sociale și se afirm ă
drept o for ță politică catolică însă nu confesional ă.
Încă de la începutul secolului o frac țiune din mica burghezie
abandonat ă la periferia vie ții politice, g ăsindu-ș
i cu greu locul în
evoluția industrial ă v a f i c â știgată de ideile anticapitaliste și
antiparlamentare în timp ce pr oletariatul industrial de dat ă recentă este
adeptul unui anarho-sindicalism juxtapus tezelor marxiste. Partidul Socialist, activ dar pu țin numeros înainte de r ăzboi va înregistra
progrese rapide (1914 – 50.000, 1920 – peste 300.000 de membrii) și
va domina stânga politică și cele mai importante centrale sindicale –
Confederaț ia General ă a Muncitorilor Italieni și Federa ția Muncitorilor
Agricoli. La sfâr șitul primului r ăzboi mondial sociali știi se vor diviza
între o minoritate reformist ă (lider – Turatti) și o majoritate maximalist ă
(Serrati, Bordiga) ce sus ține tezele leniniste privind necesitatea
cuceririi puterii de c ătre proletariat. În 1921 se adaug ă gruparea lui
Gramsci și Togliatti, desprinsă din aripa maximalist ă, ce fondeaz ă
Partidul Comunist Italian, intrând în Interna ționala a treia.
6.2.2. Efectele r ăzboiului și “victoria mutilat ă”
Italia se afl ă la sfârșitul conflictului în tab ăra înving ătorilor,
monarhia Habsburgic ă este învins ă, Triestul și Taranto revin statului
italian. Contele Sforza, ambasadorul Italie i la Paris în timpul
Conferin ței de Pace afirma c ă “Italia era singura dintre marile puteri
aliate care î și atinsese scopul supr em, distrugerea complet ă a
dușmanului secular – Im periul Habsburgic ”. Însă victoria fusese
obținută cu pierderi grele, 670.000 de mor ți și peste 950.000 de r ăniți,
nord-estul industrial era r ăvășit iar neacordarea la Conferin ța de Pace
de la Paris a altor teritorii revendicate (Dalma ția și Albania) creeaz ă,
pentru milioane de italieni, senza ția unei “victorii mutilate”.
Deziluzia ce a urmat r ăzboiului era cu atât mai amar ă cu cât
Italia antebelic ă trecea printr-o faz ă de exaltare naț ionalistă explicabil ă
prin “tinereț ea” statului na țional italian. Acest spir it era simbolizat de
Enrico Corradini ce afirma primordialitatea onoarei na ționale și
grandoarea cuceririlor coloniale, sau Fillippo Marinetti ce de pe pozi ții
estetice absolut revolu ționare sublinia valoarea vi rilă a forței și a
războiului considerate “singura igien ă a lumii”.
Italia în perioada interbelic ă
128 Proiectul pentru Învăță mântul Rural Marinetti – “Manifestul Futurismului” – 1909
“[…] noi vrem s ă cântăm dragostea pentru pericol, obi șnuința energiei și a curajului; lipsa
de teamă, îndrăzneala, revolta vor fi elementele esenț iale ale poeziei noastre […]. Noi
vrem să exaltăm mișcarea agresiv ă, insomnia febril ă, cursa, saltul mortal, lovitura de
pumn […]. Noi vrem s ă glorificăm războiul, singura igien ă a lumii, ideile frumoase pentru
care merit ă să mori […]. Din Italia noi lans ăm lumii întregi manifestul nostru de violen ță
impetuoas ă, deoarece noi vrem s ă eliberăm aceast ă țară de cangrena fetid ă de
profesori, arheol ogi, ciceroni și anticari […].”
Spiritul revan șard
Dezechilibre economice
Șomajul
Deprecierea
monetară
Erodarea statului
liberal
Voința de a dep ăși umilirea Italiei dup ă Conferin ța de Pace este
simbolizat ă de gestul poetului Gabriele D’Annunzio care, în 1919, a
ocupat cu un grup de militan ți orașul Fiume ce fusese cedat noului stat
iugoslav. Aceast ă stare de spirit î și găsește un ecou puternic printre
foștii combatan ți din primul r ăzboi mondial, demobilizaț i și incapabili s ă
se reintegreze în via ța civilă. Astfel apar grupurile de șoc (arditi)
conduse de ofiț eri de rezerv ă (majoritatea proveni ți din mica și marea
burghezie) ce g ăsiseră în război ocazia unei vie ți noi, fascina ția
violenței și gustul autorit ății.
Războiul a accentuat și dezechilibrul economic. Industriile
moderne se dezvolt ă spectaculos în timpul conflictului datorit ă
comenzilor de stat. Cele mai acti ve sectoare, caracterizate de
creșterea mijloacelor de produc ție și de concentrarea st ructurilor, sunt
industria chimic ă, prelucrarea cauciucului, metalurgia și industria
mecanică (compania Fiat a lui Giovanni Agnelli a crescut de la 400 la
peste 100.000 de muncitori în pe rioada 19
14 – 1919). Caracteristica
acestor industrii de excelen ță este și strânsa leg ătură cu mediile
bancare și administrative.
La sfârșitul războiului se pune problema reconversiei economiei
de război dar pia ța națională nu este apt ă pentru a sus ține singur ă
dezvoltarea anterioar ă a industriei și falimentele nu întârzie s ă apară
(1921 – falimenteaz ă doi dintre gigan ții industriali Ilva și Ansaldo),
generând șomaj (600.000 în 1921). În marile ora șe italiene, unde
dezvoltarea industrială crease masive aglomer ări muncitore ști se
instaleaz ă șomajul iar emigra ția, reluat ă lent, nu asigur ă un debu șeu
semnificativ pentru for ța de munc ă neangajat ă.
Apoi, datoria enorma contractat ă în timpul ră zboiului și
deprecierea lirei italiene vor produce o creștere substan țială a
prețurilor și criză monetar ă. În timpul conflictului, marile conce
ntrări
industriale reușesc cu ajutorul bă ncilor să dețină controlul asupra
monedei na ționale practicând o depreciere conștient ă a acesteia
pentru stimularea profiturilor pr ovenite atât din cauza cre șterii
importurilor cât și din mai lenta armonizare a salariilor.
Toate aceste fenomene vor accentua mizeria clasei populare
urbane și rurale și vor produce brusca pauperizare a clasei mijlocii pe
care se sprijinea înainte de 1914 toat ă viața politică italiană . Aceste
segmente sociale î și pierd încrederea în tradi ționalele partide de
guvernă mânt și în statul liberal burghez.
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 129
Agitația
revoluționară
Grevele din 1920
Conflictele rurale
în Sud
Alegerile din 1919
6.2.3. Puseul revolu ționar
Această criză socială va lua treptat o orientare revolu ționară.
Începând cu 1919 grevele se multiplic ă, sunt adesea spontane și
însoțite de revolte și jafuri. Efectivele Confederaț iei Generale a
Muncitorilor Italieni (CGLI – cea mai puternic ă organizaț ia sindical ă) își
sporește numărul de membrii de la 600.00 în 1918 la peste 2 milioane
în 1920.
În august 1920, un conflict de muncă la uzinele Alfa Romeo din
Milano reprezint ă punctul de plecare al unei vaste mi șcări de protest
(greve cu ocuparea intreprinderilor) care cuprinde peste 1/2 milioane de metalurgiști lombarzi și piemontezi. Uzinele arboreaz ă drapelul
roșu, sunt alese consilii muncitore ști pentru a le conduce, sunt
înființate “gărzi roșii” pentru a le proteja. Experimentul duce la
epuizarea rapid ă a stocurilor de materii prime iar b ăncile nu acord ă
creditele necesare. Sub arbitrajul Pre ședintelui Consiliului de Mini ștri
Giolitti se desf ășoară negocieri între patronat și reprezentan ți ai
Partidului Socialist și ai CGLI în urma c ărora se ob ține evacuarea
uzinelor în schimbul unor vagi promisiuni sociale.
Tulburările ating îns ă Italia în întregime. În sud o lege agrar ă
acordată în 1919, ce prevede ocuparea terenurilor necultiv
ate,
genereaz ă conflicte dure între țăranii care revendic ă și împărțirea
latifundiilor și marii proprietari care înfiin țează propriile mili ții pentru
protecție declan șând adev ărate ră zboaie civile în Sicilia.
Soluția rezolv ării tensiunilor sociale pare a fi lupta politic ă și la
alegerile din 1919 sociali știi și catolicii populiști ob țin majoritatea
sufragiilor dar nu reu șesc să ajungă la un acord pentru a impune
reformele necesare. Italia continua astfel s ă fie guvernat ă de partidele
tradiționale care refuz ă reforme consistente dar se dovedesc
incapabile s ă mențină ordinea. Electoratul acestor for țe politice,
nemulț umit, se va apropia de un grup politic, ini țial insignifiant, dar
opus revolu ției și dornic de a instaura ordinea social ă – forma țiunea
politică fascist
ă condusă de Mussolini.
Test de autoevaluare 1
1.1. Preciza ți problemele macro-economice ale Italiei înainte și după Primul R ăzboi
Mondial. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 1.2. Indica ți caracteristicile vie ții politice italiene antebelice.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Italia în perioada interbelic ă
130 Proiectul pentru Învăță mântul Rural ………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 1.3. Men ționați consecin țele contextului politic, economic și social italian postbelic.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 145
6.3. Ascensiunea fascismului
B. Mussolini 1883-
1945
Apariția Fasciilor
de Luptă
6.3.1. Mussolini și fasciile italiene
Mișcarea fascist ă a apărut ca o expresie tipic ă a crizei politice și
sociale existente în Italia postbelic ă iar traseul liderului acestei mi șcări-
Benito Mussolini este tipic ă pentru o perioad ă confuză și violent ă.
Născut în Romagna în 1883, fiu al unui muncitor anarhist, proprietar al
unui mic local, Mussolini cre ște într-un mediu s ărac. Devine educator,
pleacă în Elve ția pentru a sc ăpa de serviciul militar, petrece scurte
perioade în închisoare pentru activităț i subversive. Se întoarce în Italia
în 1908, militeaz ă pentru sociali ști iar în 1912 devine di rector al ziarului
de stânga “Avanti” unde este campionul idei pacifiste.
În 1914 Mussolini î și schimb ă brusc opiniile și fondeaz ă (cu
ajutorul subsidiilor oferite de ambasada Fran ței) ziarul “Poporul Italiei”
în care face propagand ă pentru intrarea Italiei în r ăzboi de partea
aliaților. Particip ă apoi la ră zboi și este rănit. În 1919 reia conducerea
ziarului și militeaz ă în favoarea reintegr ării foștilor combatan ți
adoptând teze ultrana ționaliste, în acela și timp reclamând m ăsuri
sociale (de și fusese exclus Partidul Socialist). Discursul s ău se
concentreaz ă asupra eforturilor necesare pentru a împiedica
degradarea statului, pr opunând un regim de for ță.
La 23 martie 1919, la Milano, Mussolini fondeaz ă primele
“Fascii Italiene de Lupt ă” ce grupeaz
ă anarho-sindicali ști, naționaliș ti
de extrem ă dreaptă și foști combatan ți. Simbolul ales (fascia) are
valențe ambigue desemnând la sfâr șitul sec. XIX grupurile de țărani
revoltaț i din Sicilia (având deci conota ții revoluț ionare), dar Mussolini
va face referin țe la fasciile antice “simbol al unit ății, forț ei, justiției”.
Organizaț ia are un program vag și demagogic și nu se bucur ă de o
audiență largă.
La alegerile din 1919 mi șcarea fascist ă va suferi o înfrângere de
proporții nereușind să trimită vreun reprezentant în Parlament (în fief-ul
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 131
Fascia antic ă
Cămășile Negre
Acțiunile violente lor electoral, Milano, nu ob țin decât 4.800 de voturi). Mussolini g ăsește
explicația acestui rezultat în lipsa de disciplin ă și va transforma Fasciile
în forma țiuni paramilitare înarmate – “C ămășile Negre” ( simbolizând
doliul Italiei), consacrându-se cuceririi puterii și alternând oportunismul
cu atitudinea intransigent ă.
6.3.2 Violen ța fascistă și drumul spre putere.
Scopul declarat al mi șcării fasciste era în acel moment
doborârea adversarilor sociali ști și comuni ști, demonstrarea
slăbiciunilor for țelor politice liberale și democratice și poziționarea
mișcării în imaginea electoratului ca singura alternativ ă viabilă pentru
apărarea ordinii sociale. În acest sens, de la mijlocul anului 1920
Cămășile Negre încep s ă execute expedi ții de pedeaps ă împotriva
sediilor locale ale organiza țiilor politice și sindicale ale extremei stângi.
Declanșate inițial în regiunea Triestului și Pad-ului, aceste ac țiuni vor fi
extinse în toat ă Italia. În acela și timp, Mussolini l ărgește bazele
mișcării fasciste acceptând alian țe cu cei ce se aflau în opozi ție față de
regim. Num ărul aderen ților crește în consecin ță (1919 – 20.000, 1921 –
320.000, 1922 – 720.000).
Metodele punitive ale fascismului “Expediț iile pleac ă aproape întotdeauna dintr-un centru urban și se răspândesc în zonele
rurale adiacente. Urca
ți în camioane, înarma ți, că mășile negre se îndreapt ă spre o
localitate învecinat ă. Odată ajunși, încep s ă loveasc ă cu bastoanele pe to ți cei care nu
salută fanioanele fasciste, sau pe cei care poart ă vreun însemn vestimentar ro șu. Se
precipită apoi spre sediul sindicatul ui sau al cooperativei, sparg u șile, arunc ă în strad ă
mobilierul, stropesc peste tot cu benzin ă : câteva minute mai apoi, totul este în fl ăcări.
Grupe fasciste pleac ă în căutarea ‘șefilor’, primari sau consil ieri comunali: le impun
demisia, îi gonesc din localitate, sub amenin țarea cu moartea sau cu distrugerea caselor.
Dacă nu îi găsesc, se r ăzbună asupra familiilor lor.
(Angelo Tasca “La naissance du fascisme ”, Gallimard, 1938, pg 157.)
Italia în perioada interbelic ă
132 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Crearea Partidului
Fascist
Alegerile din 1921
„Marșul asupra
Romei
Pentru a nu înspă imânta clasele proprietarilor și pentru a
asigura disciplina echipelor sale, Mussolini transform ă Fasciile în
Partidul Na țional Fascist (PNF – noiembrie 1921) și amendeaz ă
programul politic sus ținând respectul propriet ății private și menținerea
monarhiei. Va c ăpăta astfel sprijinul financiar al industria șilor și al
marilor proprietari funciari speria ți de pericolul exploziei sociale și de
agitația de stânga. PNF își creeaz ă propriile sindicate, recrutându- și
membrii dintre numero șii șomeri și utilizându-i ca sp ărgători de grev ă
în profitul patronatului.
În 1921 Italia se afla practic între amenin țarea unei revolu ții
bolșevice și reacția naționalistă și fascist ă. Opțiunea fascist ă pare tot
mai apropiat ă în momentul în care o parte a politicienilor modera ți
consider ă mișcarea condus ă de Mussolini drep t un fenomen pasager
care va fi resorbit de sistemul parlamentar. În acela și an, în fa ța
violențelor ce se propag ă în toată Italia și a ineficie
nței legislative,
Giolitti dizolv ă camerele și organizeaz ă noi alegeri. Sociali știi obțin 154
de mandate, Partidul Popula r – 106, Liberalii, modera ții – 158, Fasci știi
– 32, Comuni știi – 16. Mussolini intr ă în Parlament dup ă ce candidase
la Milano pe o list ă comună guvernamental ă și fascist ă. După alegeri,
Giolitti va fi r ăsturnat, succesorii s ăi se vor dovedi inconsisten ți, nu
este posibil ă realizarea unei majorit ăți stabile și instituțiile statului sunt
aproape paralizate.
În acest context politic conf uz, în iulie 1922, extrema stâng ă și
sindicatele lanseaz ă o mare mi șcare grevist ă în nordul Italiei. Partidul
fascist reac ționează cu duritate și sub presiunea violen țelor stradale
greva înceteaz ă afirmând mi șcarea fascist ă drept singura for ță politică
capabilă să mențină ordinea în stat.
Pe 24 octo
mbrie 1922 la Neapole se desf ășoară Congresul
PNF. Mussolini amenin ță guvernul c ă 40.000 de că măși negre sunt
gata să înceapă marșul asupra Romei pentru a prelua puterea, iar pe
26 octombrie prezint ă executivului un ultimatum solicitând acordarea
puterii. Patru zile mai târziu, dup ă consultări cu liderii for țelor politice și
șefii armatei, regele Vittorio Emmanuel al III-lea încredin țează
conducerea guvernului lui Mussolini, în ciuda opozi ției liderilor militari.
O zi mai târziu c ămășile negre defileaz ă la Roma.
Compozi ția social ă a Partidului Fascist în 1921
Burghezia 68.000
Industriaș i 4.000
Proprietari agricoli 18.000
Mici comercian ți 14.000
Angajați în sectorul privat 15.000
Profesiuni liberale 10.000
Mici func ționari 7.000
Clasele populare 60.000
Muncitori agricoli 37.000
Muncitori industriali și șomeri 23.000
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 133
Mandatul
excepțional
Alegerile din 1924
Instaurarea
dictaturii
Poliția politică
6.3.3. Instaurarea dictaturii
După cucerirea puterii, din ra țiuni tactice, Mussolini încearc ă să
ofere imaginea destin derii societale, p ăstrând fa țada parlamentară și
monarhia, dar a solic itat un mandat excep țional Camerei Deputa ților
anunțând că dorește “asumarea deplinelor responsabilit ăți”. Cu
excepț ia sociali știlor și comuni știlor aceasta îi va oferi puterile depline
cerute și primul guvern mussolinian va cuprinde doar 4 mini ștrii fasci ști
din cei 13 membrii ai executivului.
Însă alegerile parlamentare din 1924 sunt preg ătite cu atenț ie
de către Partidul Fascist. În 1923 este votat ă legea Acerbo ce rezerv ă
2/3 din mandatele legislative listelor câ știgătoare iar Confindustria (cea
mai important ă organizaț ie patronală ) acordă partidului fascist 2,5
milioane lire aur.
Alegerile din august 1924 marcheaz ă triumful PNF care obț ine
356 de mandate (4,3 mil. voturi fa ță de cele 2,5 mil. ale opozi ției). La
deschiderea sesiunii noului legislativ , socialistul Matteoti face un
rechizitoriu deosebit de dur împotriva violen ței fasciste manifestate din
plin pe durata campaniei precum și a fraudelor electorale, reclamând
invalidarea alegerilor. Pe 10 iunie 1924 Matteoti este îns ă asasinat și
opinia public ă reacționează: sunt organizate manifesta ții în memoria
victimei, opozi ția nu mai p
articipă la sesiunea parlamentar ă, ziarele cer
retragerea de la guvernare a fasci știlor, membrii marcan ți ai PNF î și
dau demisia din partid (Bennedetto Croce).
Reacția lui Mussolini este îns ă fermă : plaseaz ă în fruntea
partidului un adept al violen ței (Roberto Farinacci), ia m ăsuri împotriva
dizidenț ilor și îndep ărtează din guvern mini ștrii non-fasciști. Pe 3
ianuarie 1925, în timpul unui discurs în Camer ă, revendic ă
responsabilitatea evenimentelor declarând “ îmi asum singur
responsabilitatea politic ă, morală, istorică pentru tot ceea ce s-a
întâmplat […]. Dac ă fascismul a fost o asocia ție criminală , eu sunt
șeful acestei asocia ții criminale!” În fața violen ței fasciste și a
proclamării acesteia drept legitim ă, opoziția nu răspunde organizat ci
doar prin peti ții, declara ții și manifeste.
În consecin ță Mussolini poate ac ționa ș
i în 1925 sunt
promulgate legile “f ascistissime” de ap ărare a statului (ini țiate de
ministrul de justi ție Alfredo Rocco) desti nate în fapt organiz ării
dictaturii. Ducele este responsabil doar în fa ța regelui și poate guverna
prin ordonan țe; Consiliul de Mini ștri păstrează doar un rol consultativ
iar Parlamentul pierde puterea real ă. În anul urmă tor, sub pretextul
unui atentat, Mussolini proclam ă starea de asediu, iar decretele din
noiembrie 1926 suspend ă libertățile individuale, suprim ă sindicatele și
organizaț iile politice nefasciste iar to ți deputa ții opozi ției sunt
deposedaț i de mandatele lor.
Este creat ă o poliț ie politic ă (OVRA – Organizaț ia voluntar ă
pentru reprimarea antifasci știlor ) care se adaug ă milițiilor fasciste.
Italia în perioada interbelic ă
134 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Erorile
adversarilor politici Presa, radioul, cinematografia sunt supuse unei cenzuri stricte, iar administraț ia, armata și învățământul sunt epurate de adversarii
regimului.
Arderea c ărților “periculoase” pentru ideologia fascist ă
Au loc numeroase arest ări și deport ări (liderul comunist Gramsci
este arestat și va muri în închisoare în 1937, al ți opozan ți cunoscu ți
precum socialistul Pietro Neni, moderaț ii Nitti și Sforza, comunistul
Togliatti, catolicul don Sturzo sunt exila ți).
Fascismul se impune prin intimidare și violență dar succesul s ău
se datoreaz ă și erorilor adversarilor polit ici: grevele neîncetate și de
cele mai multe ori infructuoase epuizaser ă combativitatea unei clase
muncitoare lipsit ă încă de maturitate politic ă. Ineficacitatea, chiar
îngăduința, guvernărilor moderate au facilitat extinderea agresiunilor
fasciste asupra unui regim parlamentar f ără rădăcini profunde. Lipsa
de reacție a opiniei publice și primele realiz ări sociale ale regimului
mussolinian au condus rapi d la supunerea Italiei.
Test de autoevaluare 2
2.1. Identificaț i și explica ți pe scurt cel mai important simbol al mi șcării fasciste.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2.2. Identificaț i principalele instrumente folosite de Mussolini în tent ativa de a prelua
puterea. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2.3. Men ționați etapele cucerii puterii și instalării dictaturii personale.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 135 ………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………… 2.4. Explica ți factorii ce au facilitat victoria fascismului.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 145
6.4. Italia fascistă
Statul Totalitar
Statul-Partid
6.4.1. Statul totalitar și partidul fascist
Mussolini opune principiilor demo cratice conceptul de “Stat
Totalitar”, fondat pe for ța sentimentului colectiv și pe mistica șefului ce
reprezint ă singur voin ța maselor. În viziunea lui Mussolini " totul este în
stat, nimic în afara statul ui, nimic împotriva statului " și toate activit ățile
desfășurate în țară sînt înglobate acestuia – “Statul totalitar” afirm ă
Mussolini “centralizeaz ă organizarea politic ă, economic ă, juridică,
intelectuală a națiunii”.
În concep ția fascist ă statul trebuie s ă fie dinamic, trebuie s ă
creeze individul (permi țându-i să se manifeste în societate, ghidând-ul
pentru a- și găsi valoarea social ă) și națiunea (numai statul îi poate
insufla un adev ărat ideal –al “m ăreției romane” și doar el îi poate cere
sacrificiul suprem). Dar cum acest tip de stat puternic nu exista în Italia,
“Ducele” se autoproclam ă singurul capabil s ă-l creeze iar regimul
fascist reprezint ă practic dictatura personal ă a lui Mussolini.
Acesta este șeful statului italian dar și al partidului fascist,
identitatea absolut ă dintre partid și stat fiind una dintre caracteristicile
regimului. În cadrul partidului sunt ale și toți funcționarii statului și
acesta este prezent la toate nivelele vie ții administrative. Din 1928,
Marele Consiliu F
ascist desemneaz ă candida ții pentru legislativ,
aceștia fiind supu și ratificării populare. Înc ă din 1923, forma țiunile
paramilitare ale partidului au devenit organe oficiale ale statului – Milițiile Voluntare pen tru Securitatea Na țională (efective – 200.000 în
1925, 750.000 în 1930). Însă , deși a dorit fascizarea profund ă a
armatei și a administra ției de stat, fenomenul nu a atins nivelul reg ăsit
în Germania nazist ă și Rusia bol șevică, unde armata și statul au
devenit func ții subordonate ale mi șcării ideologice.
Italia în perioada interbelic ă
136 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Partidul Fascist Partidul fascist a oscilat între un partid elitist, minoritar, care s ă
ghideze poporul pe calea trasat ă de Duce și o organiza ție de mas ă. În
timpul ascensiunii sale fascismul înregistrase o cre ștere constant ă a
efectivelor sale dar, după cucerirea puterii, Mussolini a încercat
epurarea cadrelor de partid cu un succes relativ, neputând îndep ărta
potentaț ii fasciști de la nivelele locale. Mai mult decât atât carnetul de
membru de partid aduce avantaje importante și mulți italieni f ără
convingeri fasciste vor intra în partid, în 1933 acesta num ărând peste 3
milioane de membrii.
Doctrina fascist ă: Statul totalitar în viziunea lui Mussolini.
“[…] Fascismul neag ă (faptul c ă) numărul, prin calit ățile sale, poate dirija societ ățile
umane: el neag ă că acest num ăr poate guverna gra ție unei consult ări periodice. El
afirmă inegalitatea de ne șters, fecund ă, binefă cătoare a oamenilor, ce este imposibil de
a fi nivelat ă printr-un fapt mecanic și exterior precum sufragiul universal.[…]
Liberalismul pune statul în serviciul indi vidului… Pentru fascist, totul se află în stat, nimic
uman sau spiritual nu exist ă în afara statului. În acest sens, fascismul este totalitar, iar
statul fascist, sintez ă și unitate a tuturor valorilor, interpreteaz ă, dezvolt ă și dă forță vieții
întregului popor.[…]
fascismul este opus și socialismului care îngusteaz ă mișcarea
istorică până la punctul în care o r educe la lupta între clase și care ignor ă statul ce
cuprinde clasele într-un bloc unic economic și moral. Pentru aceleași motive, fascismul
este inamicul sindicalismului. Indivizii formeaz ă clasele în func ție de interesele lor; ei
sunt sindicaliza ți după diferitele activit ăți economice care au interese asem ănătoare; dar
înainte de toate ei fac parte din Stat.
Statul fascist, care este forma cea mai înalt ă și cea mai puternic ă a personalit ății, este o
forță, dar o for ță intelectual ă și morală care rezum ă toate formele vie ții umane. În
consecin ță el nu se poate limita la func țiile simple de supraveghere și tutelă cum dore ște
liberalismul. Statul nu es te un simplu mecanism destinat a limita libert ățile individuale, El
reprezint ă o formă și o regul ă interioar ă, o disciplin ă tota lă: el pătrunde în voin ță și în
inteligență […].
Statul fascist […] aduce soluț ii pentru probleme universale în domeniul politic, datorit ă
fracționării partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilit ății
adunărilor; în domeniul economic, datorit ă funcțiilor sindicale mereu mai numeroase și
tot mai apă sătoare atât pentru muncitori cât și pentru patroni; în domeniul moral, datorit ă
necesității ordinii, disciplinei, supuner ii regulilor morale ale patriei.
Un stat care se sprijin ă pe milioane de indivizi care îl recunosc, îl simt și sunt gata s ă-l
serveasc ă, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic în comun cu Statul
absolutist dinainte sau de dup ă 1789. Individul nu este anulat în statul fascist, ci mai
degrabă multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este dimi nuat ci multiplicat
de numărul tovarăș ilor săi de arme.[…]”
Test de autoevaluare 3
3.1. Citiți documentul de mai sus și rezolva ți următoarele sarcini de lucru.
a. Identifica ți inamicii ideologici ai fascismul ui în viziunea lui Mussolini.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
b. Descrieț i motivele invocate de dictator pentru lupta împotriva acestor ideologii.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 137 ……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
c. Identifica ți definiț ia prezent ă în text a statului fascist, sublinia ți pasajele respective ș i
încercați să o caracteriza ți.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 145
Înregimentarea copiilor și tinerilor
Supravegherea
adulților
6.4.2. Înregimentarea tineretului și a națiunii
Pentru a- și impune domina ția regimul fascist a urm ărit
anihilarea oric ărui spirit critic și transformarea comunit ății de indivizi
într-o “colectivitate” amorf ă, supusă voinței conduc ătorului.
Această intenție s-a realizat în practic ă pornind de la nivelul
tinerelor genera ții deoarece în viziunea fascist ă copiii, viitorii cet ățeni ai
patriei, trebuiau s ă aparțină mai mult Statului decât familiilor lor. Astfel
sunt create organiza ții de copii (înc ă de la 6 ani) și tineret (8-18 ani) cu
uniforme, drapele, activit ăți proprii. Adolescen ții sunt supu și
antrenamentelor militare, tinerele fete intr ă în organizaț ii specifice.
Învățământul general este strict c ontrolat, profesorii trebuie s ă predea
ideile regimului, înv ățătorii apar la clase în uniforma fascist ă iar elevii
sunt crescu ți în cultul fanatic al Du celui (motto-ul tinerei genera ții era
“Crede!, Supune-te!, Lupt ă!” .
Copii din organiza ția fascista Ballila
Odată adult, italianul se afla în co ntinuare sub cont rolul statului.
Aproape omniprezente, organele de represiune ale statului (poliț ia
politică) eradicau orice form ă de critic ă. Profesiunile liberale erau
supravegheate prin intermedi ul “ordinelor” (asocia țiilor) profesionale la
care adeziunea era obligatorie. Clasa muncitoare a fost organizat ă în
Italia în perioada interbelic ă
138 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Propaganda
Controlul mijloacelor de
expresie
Corporatismul
sindicate fasciste, singurele autorizate, iar timpul liber a fost supus la
rândul său controlului prin evenimente culturale, divertisment, c ălătorii
colective toate desf ășurate la ini țiativa și sub autoritatea statului.
O propagand ă agresiv ă însoțește manifest ările publice ale
Statului Totalitar. “Ducele” – conduc ătorul suprem este pretutindeni:
călătorește des în toat ă Italia, particip ă la grandioase parade militare,
este fotografiat în toate circumstan țele. În discursurile sale publice,
radiodifuzate în toat ă Italia, care comenteaz ă marile evenimente sau
anunță deciziile sale, Mussolini utilizeaz ă cuvinte simple dar cu impact
asupra maselor, elocven ța sa oratoric ă, populist ă și demagogic ă,
entuziasmând astfel marile adun ări populare.
Partidul controleaz ă toate mijloacele de expresie – pres ă, radio,
carte – prin intermediul Ministerului Presei și Propagandei, iar
începând cu anii 30 regi mul a stimulat cre șterea cinematografiei
italiene (Festivalul Interna țional de la Vene ția, studiourile Cinecitta).
Producțiile cinematografic e ale perioadei fasciste au fost îns ă
mediocre, evitând problemele reale ale societ ății și concentrându-se
asupra divertismentului sau exalt ării naționalismului prin mitizarea
trecutului (Imperiul Roman mai ales), în timp ce documentarele au fost destinate exclusiv “realiz ărilor” regimului.
6.4.3. Statul corporatist
Fascismul afirma c ă este capabil s ă ofere problemelor sociale o
altă soluție decât cea marxist ă și, în consecin ță, regimul a promovat o
legislație social ă avansat ă – concedii pl ătite, asigur ări medicale și
sociale, programe de formare profesional ă. Dar, datorit ă tensiunilor din
anii 20, antagonismele sociale nu au dispă rut și fascismul, ostil ideii de
luptă de clasă, a considerat că Statul trebuie s ă realizeze “ o singură
realitate economic ă și politic ă”, corporatismul care îi permitea
eliminarea sindicatelor de inspiraț ie marxist ă, supunerea raporturilor
economice și sociale unei discipline comune și integrarea lor în statul
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 139
Concordatul de la Laterano
fascist.
Astfel în 1926 legea Ro cco asupra corpora țiilor declar ă
monopolul sindicatelor fasciste și grevele sunt interzise. În 1927 apare
Charta Muncii (completat ă prin legea din februarie 1934) ce instituie
statul corporatist: muncitorii și angaja ții sunt grupa ți în 22 de corpora ții
(grupuri profesionale organi zate pe ramuri de produc ție). Un Consiliu
Național reune ște conduc ătorii corpora țiilor și reprezentan ți ai
Partidului și Statului, iar în 1938 acest organism va înlocui Camera
deputaț ilor sub denumirea de Camera Fasciilor și Corpora țiilor. Practic
pentru fiecare profesiune era recunoscut un singur sindicat muncitoresc și un singur sindicat patronal , toate conflictele de munc ă
aflându-se sub arbitrajul statului.
6.4.4. Reconcilierea cu Biserica catolic ă
Una dintre primele preocup ări politice ale lui Mussolini a fost de
a rezolva “chestiunea roman ă” – problema ap ărută după 1870 datorit ă
anexării Romei de noul stat italian, gest pe care Biserica Catolic ă
refuza a-l recunoa ște. Dup ă trei ani de negocieri, în 1929, sunt
încheiate acordurile de la Later ano prin care se garanteaz ă
suveranitatea papal ă asupra ora șului Vatican și este acordat ă o
compensaț ie financiar ă serioasă pentru pierderea statului papal. Un alt
act (Concordatul) normalizeaz ă apoi rela țiile dintre Biseric ă și stat:
catolicismul este recunoscut drept religie oficială , mariajul religios
primește valoare legală , divorț ul este interzis, înv ățământul religios
reintră în procesul de educa ție.
Prin aceste gesturi, care asigur ă Bisericii avantaje importante,
Mussolini î și raliaz ă majoritatea catolicilor de și tensiunea nu este
complet îndep ărtată (partidul popular r ămâne interzis, publica țiile
catolice sunt atent supravegheate iar puternicile organizaț ii grupate în
Acțiunea Catolic ă își continu ă existenț a). În ansamblu îns ă regimul
fascist reu șise o spectaculoas ă apropiere de Bis
erică iar rela țiile
cordiale sunt vizibile în epoc ă, adeseori figuri importante ale ierarhiei
catolice participând la ceremoniile of iciale ale statului fascist.
Test de autoevaluare 4
4.1. Explica ți motivele introducerii corporatismului.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 145
Italia în perioada interbelic ă
140 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
6.5. Evolu ția Italiei mussoliniene
Politica
economic ă
liberală
„Marile b ătălii”
6.5.1. De la economia liberal ă la “ marile bă tălii”
În domeniul economic, fascismul, care în 1921 afirma solemn
atașamentul fa ță de proprietatea privat ă asupra mijloacelor de
producție, a trecut treptat la m ăsuri etatiste datorit ă atât nevoii
sistemului de a elimina forme le de libertate individual ă existente cât și
unor conjuncturi economice nefavorabile.
Astfel pân ă în jurul anului 1925 politica economic ă a noului
regim va fi una liberală . După instaurarea dictaturii și revenirea la
ordinea public ă, mediile de afaceri și-au rec ăpătat încrederea iar
Ministrul de finan țe De Stefani a introdus o serie de m ăsuri ce au
contribuit la redresarea economic ă. Cheltuielile statului au fost reduse
și fiscalitatea sever ă pentru veniturile înalte abolit ă, concomitent cu
crearea unui sistem mult mai echilibrat de impozite pe venit.
Au fost încheiate tratate de reducere a taxelor vamale cu
Franț a, Austria și Germania ceea ce a condus la relansarea comer țului
exterior și s-a ajuns la acorduri s peciale cu St atele Unite și Anglia prin
care rambursarea datoriilor de r ăzboi a fost eșalonat ă pe 62 de ani cu
o dobând ă fixă. În plus, în aceast ă perioadă investițiile străine în Italia
cresc în volum și sunt contractate noi împrumuturi fiind finan țată astfel
redresarea economic ă. În consecin ță, produc ția industrial ă își revine,
dublându-se practic între 1921 și 1926, iar șomajul regreseaz ă
puternic.
Creșterea importurilor a provocat îns ă o presiune puternic ă
asupra lirei care scade de la 5 cen ți SUA (1923) la 3,3 (1926).
Majoritatea economi știlor propun o politic ă a inflației controlate dar, în
numele prestigiului statului și al monedei na ționale, Mussolini va rupe
cu liberalismul și se va orienta spre o economie dirijist ă, reprezentat ă
în mod propagandistic de “marile b ătălii”.
“bătălia lirei” (1926) – Banca Italiei prime ște monopolul
emisiunilor monetare, pre țurile sunt controlate de guvern, sunt
contractate importante împrumuturi american e, este practicat ă o
politică deflaționistă clasică însoțită de un buget de austeritate.
Valoarea lirei urc ă spectaculos, în decembrie 1927 moneda fiind
stabilizat ă la valoarea de 79 mg aur, respectiv 28% din valoarea
antebelic ă. Supraevaluarea lirei a atras îns ă frânarea
exporturilor și încetinirea expansiunii economice. Sudul este
practic sacrificat datorit ă dependen ței sale de exporturile
agricole.
“bătălia grâului ” – insuficien ța produc ției agricole italiene este
recuperat ă prin reluarea, cu o amploare necunoscut ă până
atunci, a politicii preconizate înc ă din 1880 legea bonific ării
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 141
Criza economic ă
mondială
integrale (1920) pune în va loare terenuri necultivate și 5
milioane de hectare sunt reamenajate și reintroduse în circuitul
agricol. Succesul cel mai puternic mediatizat este asanarea
mlaștinilor pontine unde sunt instalate mii de exploat ări agricole
și edificate localit ăți agrare noi (Littoria, P ontinia). Practic, în
1933 produc ția agricol ă este dublă față de 1925 (de la 5
milioane tone la 8,5 milioane) și Italia poate renun ța la
importurile de cereale care dezechilibrau puternic balan ța
comercial ă.
Mussolini în timpul “bă tăliei grâului”, f ără cămașă, între muncitorii agricoli.
este declanșat un vast program de munci publice , necesar
absorbț iei șomajului: peste 600 de km de autostr ăzi,
electrificarea re țelelor ferate, marele tu nel din Apenini (18 km),
apeducte, g ări, redimensionarea Romei (construirea de locuin țe
sociale, apari ția unor cartiere și bulevarde noi, a unui ansamblu
sportiv monumental, a Forului Italic, degajarea siturilor arheologice).
ampla politic ă în favoarea natalit ății: propagand ă în favoarea
mariajului, acordarea de avantaje familiilor numeroase, introducerea impozitului pe celibat, interzicerea emigra ției în
1928. Rezultatul: Italia num ără în 1939 45 milioane de locuitori,
aproximativ cât Fran ța dar pe o suprafa ță de două ori mai mic ă.
Trebuie îns ă luat în considerare faptul c ă această creștere
demografic ă s-a datorat în special sc ăderii mortalit ății,
interzicerii emigra ției și întoarcerii a numero și imigran ți.
6.5.2. Criza economic ă
În 1930 Italia este sever atins ă de criza economic ă mondial ă.
Valorile bursiere cad la 50%, comer țul exterior pierde peste 2/3
(inclusiv datorit ă diferenț ei între pre țurile mondiale și cele italiene,
superioare din cauza cursului supraevaluat al monedei) iar num ărul de
șomeri atinge 1,3 milioane în 1932.
Italia în perioada interbelic ă
142 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Politica autarhic ă
Implicarea statului în industrie
Mobilizarea
resurselor naționale
Bilanț
În fața crizei regimul fascist adopt ă un plan riguros de m ăsuri.
Statului îi este încredin țat monopolul comer țului exterior, schimburile
comerciale sunt strict controla te, sunt introduse tarife protec ționiste. Se
încheie o serie de acorduri tip clearing cu Germania și România pentru
a se procura materii prime f ără a fi scoase devize din țară.
Opțiunea preferat ă pentru ie șirea din criz ă este politica
autarhică, ceea ce presupunea o accentuar e a rolului statului în
economie. Exemplul exista de ja, în 1931 Banca Comercial ă fusese
salvată prin interven ția statului și acesta ob ținuse în schimb majoritatea
acțiunilor. Cu ajutorul fondur ilor publice, diverse societ ăți de stat
accelereaz ă cercetarea și exploatarea produselor necesare economiei
italiene (este creat ă Agip – Agen ția general ă a petrolului italian).
În 1933 este creat IRI (I nstitutul pentru reconstruc ție industrial ă)
destinat sprijinirii b ăncilor aflate în dificultate prin cumpă rarea de c ătre
stat a ac țiunilor industriale posedate de c ătre acestea. Statul, devenit
pe aceast ă cale un proprietar import ant, va gestiona aceste ac țiuni
dezvoltând diferite holding-uri (F insider – metalurgie, Finmare –
construc ții navale), implicâ ndu-se prin aceast ă uriașă agen
ție națională
ce beneficiaz ă de resursele publice, direct în efortul de produc ție. Din
1937, IRI devine institu ție a statului iar în 1940 puterea central ă
controleaz ă practic peste 20% din totalul investi țiilor italiene.
Cu toate acestea, participar ea statului fascist la via ța economic ă
nu a implicat nici na ționalizare, nici social ism, capitalul privat
continuând s ă dețină părți însemnate din avu ția națională și din
societățile controlate de IRI. Marile gr upuri industriale au fost în
continuare preponderente în industrii precum construc ția de
autovehicule, textile, chimică , electrică dar capitalul privat, datorit ă
intervenției statului în domeniul investiț iilor s-a putut degaja de
sectoarele mai pu țin rentabile.
Depășirea crizei economice printr-o politic ă de autarhie a
însemnat și mobilizarea resurselor na ționale (de la aurul de ținut de
populaț ie la fierul din insula Elba sau modestele rezerve de c ărbune
din Sardinia) precum și reorientarea schimburilor comerciale în profitul
aliatului german devenit principalul client și furnizor al Italiei. În acela și
timp, în octombrie
1936, lira italian ă este devalorizat ă pentru a permite
echilibrarea balan ței comerciale.
Bilanțul politicii economice mussoliniene este inegal: autarhia nu
a reușit asigurarea independen ței energetice și nu a redus penuria de
materii prime siderurgice. Bunurile de consum au fost ra ționalizate și
puterea de cump ărare a popula ției a stagnat, suprapopularea din sud
nu a fost absorbit ă iar sacrificiil e impuse popula ției au fost substan țiale.
Dezvoltarea economic ă s-a realizat în favoarea nordului, a marilor
aglomerări urbane și a porturilor. Îns ă în această epocă s-au pus
bazele infrastructurii “capitalismului de stat” care va permite miracolul
economic italian de dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial.
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 143
Test de autoevaluare 5
5.1. Men ționați principalele m ăsuri introduse de ministrul de finan țe De Stefani pentru
redresarea economic ă.
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 5.2. Preciza ți elementele constitutive ale po liticii italiene de autarhie economic ă.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 145
6.6. Italia în apropierea celui de-al doilea r ăzboi mondial
Perioada consensului
Erodarea legitimității
La începutul anilor ’30, elementul esen țial al consensului
național și al apropierii dintre mase și partidul fascist îl reprezenta
mândria italienilor de a deveni o mare putere iar pân ă în 1935
adeziunea țării la programul propus de Mussolini este real ă, deși nu
toată Italia este fascist ă.
Clasele mijlocii sus țineau regimul chiar dac ă nivelul și condițiile
de viață sunt în scă dere (dificult ățile monetare și creșterea pre țurilor)
deoarece exista posibilitatea compens ării acestor neajunsuri prin
promovare social ă prin administra ție sau partid. Muncitorii sunt flata ți
de regim, dar atent supraveghea ți și își văd nivelul de trai ameliorat.
Practic, în aceast ă perioad ă, regimul fascist renunță la veleit ățile
revoluționare declarate la debutul ascensiunii sale și devine treptat un
instrument al claselor conduc ătoare reu șind să echilibreze interesele
contradictorii ale marelui capital, ale burgheziei și ale lumii
muncitore ști.
După 1935 îns ă, regimul devine tot mai dur. Aventurile externe
ambiț ioase ale Italiei (r ăzboiul etiopian, interven ția din Spania,
apropierea de Germania nazist ă) angajeaz ă la maxi
mum resursele
economice și militare italiene, iar în țară se instaleaz ă economia de
război. Tot mai multe sacrificii sunt solicitate din partea popula ției și
după propaganda pentru reducerea voluntar ă a consumului în timpul
războiului din Etiopia, în 1939 statul fascist trece la ra ționalizarea
Italia în perioada interbelic ă
144 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
„Omul nou”
Dezacordurile cu Biserica
Ralierea opozi ției
strictă a unor alimente, a benzinei și electricit ății.
În același timp, puterea personal ă a Ducelui cre ște și în 1939
suprimă Camerele de deputaț i înlocuindu-le cu Camera Fasciilor și a
Corporaț iilor. Regimul derapeaz ă treptat de la inten țiile proclamate
anterior și sub impulsul secretarului general al partidului Achille
Starace fascismul încearc ă să impună societății italiene tiparul “omului
nou” – determinat, sportiv, viril – după modelul nazist și comunist printr-
o campanie major ă îndreptat ă împotriva stilului de via ță “decadent” al
burgheziei. Totodat ă, în 1938, este introdus ă “legislația de ap ărare a
rasei” împotriva evreilor (după același model german) dar aceasta va fi
aplicată cu numeroase derog ări și rasismul italian r ămâne limitat.
Tentativa regimului de a accent ua controlul asupra tineretului a
produs apari ția dezacordurilor cu Biserica. În 1931 tensiunile sunt
legate de autonomia mișcă rilor de tineret catolice și Papa Pius al XI-lea
deși nu condamn ă în mod deschis fascismul, va declara c ă a acordat
regimului “ o favoare și o încredere excesiv ă”. Deși urmașul său, Pius
al XII-lea, ales în 1939, se va dovedi mult mai conciliant fa ță de regim,
îndepă rtarea bisericii de fascism va duce la îndep ărtarea catolicilor față
de puterea politic ă și la slăbirea substan țială a bazei populare a
acesteia.
Totodată, în apropierea regelui, se produce ralierea for țelor
nefasciste (aristocra ți, militari) ce scapă controlului absolut și care
solicită regelui eliminarea lui Mussolini. De altfel, chiar în partidul
acestuia luptele dintre clanurile administrative și corupția generalizat ă
contribuie la declinul treptat al autorit ății statului fascist.
În aceste condiț ii – o dictatur ă tot mai abuziv ă și tot mai mult
lipsită de sprijinul popular, o economie salvat ă doar de interven ția
masivă a statului și o societate în care subzist ă contradic ții profunde –
Italia mussolinian ă se aventureaz ă în cea de-a doua conflagra ție
mondială ca va accelera dezagregarea regimului și va conduce la
eșecul final al experimentului fascist.
6.7. Bibliografie
Jean-Claude Lescure, Fascismul și nazismul , Iași : Institutul European, 2002
James Gregor, Fețele lui Ianus : marxism și fascism în secolul XX , Bucure ști : Univers,
2002
Mark Robson, Italia: liberalism si fascism, 1870 – 1945, Bucure ști : All, 1997
Max Gallo, Italia lui Mussolini, Bucure ști : Editura Politica, 1969
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 145
6.8. Răspunsuri la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. Dezechilibrele economice (industrii moderne, dezvoltate rapid și sectoare deficitare,
o agricultura inegal dezvoltat ă incapabil ă să asigure necesarul alimentar) și geografice
(un Nord industrial, dezvoltat și un Sud suprapopulat și retardat economic). Problema
reconversiei economiei de la r ăzboi la pace, falimentele numeroase dup ă 1918 și
șomajul galopant, criz ă monetar ă, deprecierea lirei italiene și creșterea substan țială a
prețurilor.
1.2. Înainte de r ăzboi sistemul electoral italian era gr evat de sufragiul cenzitar foarte
restrâns, de recomandarea papală adresată catolicilor de a nu participa la via ța politică,
de faptul c ă mai mult de o treime din electori erau analfabe ți. Forța politică conducătoare
aparținea burgheziei urbane, liberale și laice pe plan politic dar conservatoare în plan
social. Existen ța chiar în rândurile burgheziei a ideilor anticapitaliste și antiparlamentare
și un proletariat atra s de anarho-sindicalism și marxism radical.
1.3. Problemele economice majore au produs pauperizarea clasei mijlocii moderate și
democrate. Deziluzia provocat ă de “victoria mutilat ă” și reacția naționalistă, agitația
revoluționară postbelic ă și con
flictele rurale în Sud au constituit premisele unei
confruntări sociale între o stâng ă tot mai radical ă și o dreapt ă speriată de o eventuală
explozie socialist ă. Italia continu ă să fie guvernat ă de partide tradi ționale care refuz ă
reforme consistente dar se dovedesc incapabile s ă mențină ordinea iar segmentele
sociale de mijloc î și pierd încrederea în statul liberal burghez și se vor apropia de un
grup politic opus revolu ției și dornic de a instaura ordinea social ă , partidul fascist.
Test de autoevaluare 2
2.1. Fascia are valen țe ambigue desemnând la sfâr șitul sec. XIX grupurile de țărani
revoltaț i din Sicilia dar Mussolini va face referin țe la fasciile antice – simbol în Imperiul
Roman al autorit ății, “al unit ății, forț ei, justiției”.
2.2. Grupă rile paramilitare – Fasciile de Lupt ă, apoi Cămășile Negre; Partidul Na țional
Fascist și programul s ău moderat; sindicatele fasciste; violen ța permanent ă împotriva
reprezentan ților stângii.
2.3. “Mar șul asupra Romei” și mo
mentul în care regele îi ofer ă lui Mussolini mandatul de
prim-ministru. Mandat excep țional obținut de la Camera Deputa ților. Alegerile din august
1924 și triumful PNF urmat de îndep ărtarea din guvern a mini ștrilor non-fasci ști. Legile
“fascistissime” de ap ărare a statului prin care “Duc ele” era responsabil doar în faț a
regelui și putea guverna prin ordonan țe, Consiliul de Mini ștri avea doar un rol consultativ
iar Parlamentul pierdea puterea reală . Decretele din noiembrie 1926 care suspendau
libertățile individuale, supr imau sindicatele și organiza țiile politice nefasciste iar to ți
deputaț ii opoziției erau deposeda ți de mandatele lor.
2.4. Fascismul s-a impus atât prin intimidare și violen ță dar și datorit ă erorilor
adversarilor politici: grevele neîncetate și de cele mai multe or i infructuoase epuizaser ă
combativitatea unei clase muncitoare lipsit ă încă de maturitate politic ă. Ineficacitatea,
chiar îng ăduința, guvern ărilor moderate au facilitat extinderea agresiunilor fasciste
asupra unui regim parlamentar f ără rădăcini profunde. Lipsa de reac ție a opiniei publice
și primele realiz ări sociale ale regimului mussolinian au condus rapid la supunerea Italiei.
Notă: În cazul în care nu aț i răspuns corect la două dintre întrebă rile ultimului test,
europene. s-au schimbat, Statele Unite dar și Japonia devenind competitoare de
Italia în perioada interbelic ă
146 Proiectul pentru Învăță mântul Rural forță pentru principalele puteri-studia ți capitolul 6.3. și bibliografia indicată .
Test de autoevaluare 3
3.1. a. Liberalismul, Soci alismul, Sindicalismul.
b. Liberalismul pune statul în serviciul individului și îi limiteaz ă funcțiile la supravegherea
respectării libertăților individuale iar democra ția liberal ă a dus la frac ționare partinic ă,
abuzuri de putere ale parlamentarismului și la iresponsabilitatea adun ărilor
reprezentative. Socialismul și sindicalismul reduc
mișcarea istoric ă la lupta între clase, ignor ă statul, caut ă în domeniul economic func ții
sindicale numeroase și apăsătoare atât pentru muncitori cât și pentru patroni. Toate la
un loc, în viziunea fascist ă au un rol nefast asupr a ordinii sociale, discipline colective și
regulilor morale.
c. “Statul fascist, sintez ă și unitate a tuturor valorilor, interpreteaz ă, dezvolt ă și dă forță
vieții întregului popor…. cuprinde clas ele într-un bloc unic economic și moral…. este
forma cea mai înalt ă și cea mai puternic ă a personalit ății…. este o forță , dar o for ță
intelectuală și morală care rezum ă toate formele vieț ii umane….. reprezint ă o formă și o
regulă interioar ă, o disciplin ă totală: el pătrunde în voin
ță și în inteligen ță….. aduce soluț ii
pentru probleme universale în domeniul politi c…. economic… moral.” Practic avem de-a
face cu un discurs tipic mussolinian, demagogic și populist, folosind cuvinte și expresii
care entuziasmeaz ă auditoriul f ără a avea vreo însemn ătate concret ă, dar răspunzând
frustră rilor și complexelor identitate colective ( sinteză, unitate, for ță, bloc, form ă, regulă,
disciplină, voință, inteligen ță, soluții, universale, moral )
Notă: În cazul în care nu aț i răspuns corect la ultima sarcin ă de lucru relua ți
lectura documentului urm ăriți cuvintele care se repet ă, sublinia ți-le și puneți-vă în
locul auditorului.
Test de autoevaluare 4
4.1. corporatismul – organiza rea sindicatelor muncitore ști și patronale pe grupuri
profesionale și ramuri de produc ție – îi permitea lui Mussoli ni eliminarea sindicatelor de
inspirație marxist ă, supunerea raporturilor economice și sociale unei discipline comune și
integrarea lor în statul fascist.
Test de autoevaluare 5
5.1. Cheltuielile st atului au fost reduse și fiscalitatea sever ă pentru veniturile înalte
abolită, a fost creat un sistem mult mai echilibr at de impozite pe venit, au fost încheiate
tratate de reducere a taxelor vamale cu Fran ța, Austria și Germania și acorduri speciale
cu Statele Unite și Anglia prin care ra mbursarea datoriilor de r ăzboi a fost eș alonată pe
62 de ani cu o dobând ă fixă, au fost contractate noi împrumuturi.
5.2. Politica autarhic ă presupunea o accentuare a rolului st atului în economie astfel încât
acestuia îi este încredinț at monopolul comer țului exterior, schimburile comerciale sunt
strict controlate, sunt introduse tarife protec ționiste, se încheie acorduri tip clearing cu
Germania și România pentru a se procura materii prime f ără a fi scoase devize din țară
sunt acordate fonduri publice pen tru exploatarea produselor necesare economiei italiene.
Este creat IRI, desti nat sprijinirii b ăncilor aflate în dificultate prin cump ărarea de c ătre
stat a ac țiunilor industriale posedate de c ătre acestea, sunt mobilizate resursele
naționale iar schimburilor comerciale sunt reorientate spre Germania.
Italia în perioada interbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 147
6.9. Lucrare de verificare 2
Pe baza textului unit ății și a bibliografiei, alc ătuiți un eseu structurat pe tema
”Fascismul italian: ideologie și regim politic ”.
Punctele care trebuie atinse sunt: ideologia fascist ă – statul totalitar, partidul-stat,
conducătorul suprem, corporatismul, “omul nou” – , regimul politic – instaurare,
cucerirea și transformarea instrumentelor puterii, evolu ții economice, declin-,
concluzii. Instrucțiuni privind testul de evaluare:
a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini
b. se trimite prin po ștă tutorelui.
c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este
necesară parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure,
– șirul logic al argumentelor,
– utilizarea bibliografiei.
Europa Occidental ă după 1945
148 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Unitatea de înv ățare Nr. 7
EUROPA OCCIDENTAL Ă DUPĂ 1945
Cuprins
7.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. ..148
7.2. Europa Occidentală după al doilea Ră zboi Mondi al…………………………………………..148
7.3. Evolu ții în plan economic ale democra țiilor occident ale ……………………………………..152
7.4. Viața politică vest-european ă…………………………………………………………………………157
7.5. Societatea occidental ă postbelică …………………………………………………………………..161
7.6. Repere cr onologice ………………………………………………………………………………………162
7.7. Bib liograf ie ……………………………………………………………………………………………….. ..165
7.8. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare………………………………………………………165
7.1. Obiective
• Identificarea elementelor constitutive ale contextului istoric postbelic în care au
evoluat democra țiile occidentale.
• Analizarea schimb ărilor politice din Europa de Vest în perioada postbelic ă.
• Relaționarea secven țelor istorice de or din economic, politic și social.
• Interpretarea fenomenelor economice și politice specifice acestei perioade.
7.2. Europa Occidental ă după al doilea R ăzboi Mondial
Pierderi umane și
distrugeri
materiale
7.2.1. Reconstruc ția postbelic ă
Istoria construc ției europene ar putea fi denumit ă la fel de bine
istoria reconstruc ției europene. În 1945, Europa a încetat s ă fie un
subiect al rela țiilor internaț ionale și soarta sa era decis ă în afara
graniț elor sale, la Moscova sau Washington.
După al doilea r ăzboi mondial distrugerile fizice erau imense iar
pierderile umane inestimabile. În Europa num ărul morților a atins 40 de
milioane, cel al refugia ților 30 de milioane. Dincolo de pierderile de vie ți
omenești, e dificil de calculat care a fost impactul r ăzboiului în termeni
de deficit de na șteri sau în termeni de mortalitate și de îmb ătrânire a
populaț iei. La fel în cazul pierderilor economice: distrugerile propriu-
zise erau completate de o teribil ă uzare moral ă a investi țiilor. În
Germania, de exemplu, pierderile urcau pân ă la aproape 20% din
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 149
Probleme
economice
postbelice
Obiectivele reconstruc ției
Modalităț i de
depășire a crizei
Parametrii creșterii
economice
potenț ialul industrial german, dar industria constructoare de ma șini,
foarte puț in afectat ă, probabil c ă nu ar fi avut probleme în a le înlocui.
Marea dificultat e era reprezentat ă însă de „disoluț ia” infrastructurii și
distrugerile din zonele urbane unde în jur de 25% din fondul de locuin țe
la nivelul întregii Germanii a disp ărut.
În Franț a, 80% din instala țiile portuare au fost distruse, 25% din
locomotive și jumătate din vagoane, 20% din capitalul imobiliar, 60000
de întreprinderi industriale și agricole. Instala ții industriale în valoare de
peste 10 miliarde de franci au fost demontate și trimise în Germania (în
contrapartidă , în Danemarca și Norvegia mecanizarea industriei a
crescut cu 15-20% în ti mpul conflictului).
Producția de carne a sc ăzut cu o treime pe parcursul r ăzboiului,
cea de pâine cu 60%, exporturile er au în unele cazuri egale cu zero.
Criza exporturilor europene avea s ă dea naștere așa-numitului „ dollar
gap”, un deficit imens în rela țiile comerciale cu Statele Unite care
cauzează o penurie de dolari la nivelul Europei Occidentale.
Obiectivele centrale ale prim elor guverne postbelice erau
evitarea unui nou e șec al păcii și a revenirii crizei economice mondiale.
În consecin ță, în majoritatea stat elor occidentale r ăspunsul
guvenamental a fost de dou ă tipuri:
dirijist : dirijismul na ționalizărilor, al planific ării și al investi țiilor
publice în Italia și Franța, dirijismul politicilor financiare ca în
Germania și Japonia (planificarea vizeaz ă de fapt o liberalizare a
economiei în etape)
empiric : cazul Marii Britanii unde chiar dacă au existat
naționalizări masive, acestea nu erau cuplate cu o planificare
bine pus ă la punct.
Reconstruc ția economic ă a înregistrat succese remarcabile
după criza de reconversie din 1946 -1947:
Producția manufacturier ă în principalele state vest-europene
(1938=100)
Statul 1947 1948 1949 1950
Marea Britanie 115 129 137 151
Franț a 95 108 118 128
Germania 33 50 75 95
Italia 93 93 101 115
Belgia 105 115 122 125
Olanda 104 113 126 139
Europa Occidental ă după 1945
150 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Extinderea New Deal-ului în
Europa
Planul Marshall
OECD
7.2.2. Rolul Statelor Unit e ale Americii în reconstruc ția european ă
Rolul Statelor Unite în reconstruc ția Europei Occidentale a fost
crucial. Din punct de vedere american, stabilitatea lumii depindea de reconstruc ția rapidă a Europei de Vest. America nu a contribuit numai
financiar (circa 25 de miliarde de dolari în credite și sume
nerambursabile în primii șase ani postbelici), dar a oferit și un model
politico-economic și social.
Rezultatele planific ării americane în ceea ce prive ște Europa
Occidentale erau în bun ă măsură o extindere a filosofiei, metodelor și
chiar a politicilor New Deal-ului în Europa: aceasta însemna mai mare eficiență economic ă prin planificare, încurajarea schimbă rii sociale
pentru a da na ștere unei societ ăți prospere, sensibile la schimbare, dar
și stabile.
Mai mult, Germaniei nu i s-a permis crearea unei ideologii
proprii a reconstruc ției. Chiar și în 1949 tutelajul aliat este complet și
înainte de aceast ă dată Germania nu a fost st ăpână peste propria
reconstruc ție. Golul este umplut de m odelul american în principal și, dat
fiind locul ocupat de Germania de Vest în Europa Occidental ă, Statele
Unite au dobândit și în acest fel o pondere uria șă în reconstruc ția
Europei ca întreg.
Planul Marshall (după numele secretarului de stat George
Marshall) dă dea măsura rolului american în Europa postbelic ă. În
spatele acestuia se afla viziunea american ă a unei Europe unite și
eficiente, a unei arii economice unice, bazate pe liber schimb, dar ș
i pe
principiile democratice. Programul , aprobat de Congresul american în
aprilie 1948, implica furnizarea a 13 miliarde de dolari pe parcursul a 4
ani. 90% din sum ă era reprezentat ă de bani nerambursabili, restul de
împrumuturi cu dobândă mică (2,5%/an, pl ătibili începând cu 1956).
Planul era administrat de la Washington de c ătre Economic
Cooperation Administration care avea birouri în fiecare țară.
Statul Suma primită prin Plan
Marea Britanie 3, 176 mld
Franț a 2,706 mld
Italia 1,474 mld
Germania Occidental ă 1,389 mld
Olanda 1,079 mld
Grecia 700 mil.
Austria 700 mil.
Rezultatul în Europa al lans ării planului în iulie 1947 a fost
crearea în 1948 a Organizaț iei pentru Cooperare Economic ă în Europa
(din martie 1948 avea 15 membri prin ad ăugarea Germaniei
Occidentale) și punerea bazelor procesului de construc ție european ă.
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 151
Denazificarea
Dezechilibrele demografice
Imitarea stilului de viață american
O dimensiune important ă a procesului de reconstruc ție a fost
denazificarea societ ății vest-germane. Ea a presupus arestarea și
pedepsirea liderilor nazi ști, „denazificarea” societ ății germane prin
îndepă rtarea unui mare num ăr de membri de partid, oficiali și oameni
politici, interzicerea oric ăror manifestă ri publice ale nazismului,
distrugerea literat urii naziste, reorganizarea curriculei școlare și
universitare, îndep ărtarea omniprezentelor însemne ale partidului,
condamnarea public ă a atrocit ăților regimului (filme despre lag ărele de
concentrare unde prezen ța este obligatorie). Denazificarea a fost, îns ă,
un proces lent și în mod necesar incomple t întrucât era imposibil s ă
asiguri funcț ionarea statului și societății germane în condi țiile în care ar
fi trebuit s ă marginalizezi mare parte a celor cinci milioane de membri
ai NSDAP.
La nivel social, pierderile masive în rândurile popula ției
masculine (Germania pierde 2,5 milioane de militari, mul ți dintre ei între
18 și 23 de ani) s-au tradus în Germania printr-o dispropor ție între
populaț ia feminin ă și cea masculin ă: 79 de b ărbați la 100 de femei.
Celelalte state occide ntale nu au trebuit să facă față unei probleme de
o asemenea magnitudine.
Peste tot în Europa r ăzboiul a generat a șteptări de mai bine,
presiuni populare pentru reforme sociale
. Dificult ățile economice au
descurajat, îns ă, reformele de acest tip (cu excepț ia Marii Britanii și a
Suediei).
În paralel, a început procesul de „americanizare” a societ ăților
europene (nivelul de via ță american la sfâr șitul războiului era de 1,6 ori
mai ridicat decât în Anglia și de peste 3 ori decât în Austria). Aceast ă
discrepan ță a dat na ștere tendin ța imitării stilului de via ță și a valorilor
americane. Planurile am ericane de reconstruc ție a continentului
includeau o dimensiune considerabil ă a americaniz ării culturale, acum
neglijată în parte tocmai datorit ă succesului ei.
În Germania, datorit ă ocupației, influen ța modelului american la
nivelul societ ății era cea mai vizibil ă. Programe radio și instruc țiuni au
fost create pentru solda ți privind modul de abordare a popula ției
germane. Ocupa ția american ă a Germaniei, mult mai generoas ă pe
plan personal decât cea britanic ă, a creat un mare entuziasm pentru
stilul american de via ță. Soldații americani, în ciuda a numeroase
incidente în perioada ini țială, erau mai aprecia ți decât cei francezi sau
britanici. Prizonierii germani de ținuți în America fuseser ă în general
bine trata ți, iar bazele americane of ereau slujbe într-o perioad ă foarte
dificilă (în 1951 248000 de germani lucreaz ă pentru armata
american ă.)
Europa Occidental ă după 1945
152 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 1
1.1. Explica ți pe scurt termenul de dollar gap .
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 1.2. Men ționați principalele obiective ale guvernelor postbelice.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 1.3. Identifica ți perspectiva american ă asupra reconstruc ției Europei post-belice, tradus ă
prin Planul Marshall. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 1.4. Preciza ți în ce a constat denazificarea Germaniei.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 165
7.3. Evolu ții în plan economic ale democra țiilor occidentale
„Miracolul
economic”
Consensul social
7.3.1. Miracolul economic
Creșterea economic ă agresiv ă ce a purtat denumirea de
„miracolul economic” a durat numai timp de o genera ție (1950-1973).
Între 1950 și 1975, 12 economii vest-europene au crescut în medie cu
4,7% anual și amploarea fenomenului este vizibil ă daca ne raport ăm la
creșterea economic ă pe termen lung a acestor state (2,2% intre 1775 și
1992). Ca termen de compara ție, o rată de creștere comparabil ă a fost
atinsă numai în cele patru dec enii premergatoar e primului r ăzboi
mondial .
Termenul de „miracol economic” este aplicabil în special
evoluției economice a Germani ei Federale, Italiei și Franței în perioada
postbelic. Una dintre precondi țiile de baz ă ale acestui fenomen a fost
consensul între lumea sindical ă, cercurile patronale și autorit ățile
guvernamentale adepte ale statului-providen ță. Cele trei elemente
(guvernul, sindicatele și patronatul), tradi țional aflate pe poziț ii adverse,
au reușit să ajungă la un acord care avea drept obiectiv pe termen lung
creșterea economic ă.
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 153
Cauzele
„miracolului economic”
Odată intrate într-o faz ă de creș tere economică rapidă, statele
vest-europene au consolidat acest cons ens prin construirea unui set de
politici sociale menite s ă asigure în esen ță egalitatea de șanse:
educaț ie și asisten ță medical ă gratuită, diferite forme de protec ție
socială. Acest consens avea s ă fie, însă, erodat de cre șterea pre țurilor
petroliere în perioada 1973-1979, creștere care creează riscul infla ției
și care genereaz ă mari presiuni pentru o interven ție a statului în sens
deflaționist, în special prin înghe țarea salariilor.
Printre cauzele punctuale ale „miracolului economic” pot fi
enumerate:
expansiunea comer țului internaț ional sub impactul liberaliz ării
susținute de GATT: performan ța exporturilor europene în
perioada postbelic ă a fost remarcabil ă;
stabilitatea sistemului financiar interna țional creat la Bretton
Woods (convertibilitatea majorit ății monedelor europene
reprezint ă în 1958 un obiectiv împlinit);
existenț a unor surse de energie ieftin ă (petrol și energie
atomică);
impactul integr ării europene: constituirea treptat ă a unor
organisme economice europene pr ecum Uniunea European ă
a Pl
ăților, Comunitatea European ă a Cărbunelui și Oțelului și
Comunitatea Economic ă European ă a avut drept rezultat
creșterea comer țului intra-european de la 10 miliarde de
dolari în 1950 la 23 de miliarde în 1959;
rata mare a investiț iilor în economie (aproape dubl ă față de
anii ’30) combinat ă cu creșterea rapid ă a forței de munc ă;
explozia demografic ă (populaț ia vest-european ă a crescut cu
un sfert între 1945 și 1970) combinat ă cu o pia ță a muncii
foarte generoas ă din cauza imigraț iei și a scăderii dramatice
a ponderii agriculturii în ansamblul for ței de munc ă.
Tabel 1. Exemplu pentru „miracolul ec onomic” – Dezvoltarea economic ă a Fran ței între
1945 și 1958 (1938 = 100)
1945 1950 1952 1954 1956 1958
Producția agricol ă 61 102 103 117 112 116
Producția industrial ă 50 128 145 159 188 213
Volumul importurilor 34 104 116 126 166 174
Volumul exporturilor 10 161 161 196 202 233
Produsul Na țional Brut 54 118 129 140 156 167
Neocapitalismul
Extrem de important a fost ro lul activ asumat de guverne în
gestionarea economiei prin manipularea fiscalit ății și a cheltuielilor
bugetare pentru a sus ține o cre ștere constant ă, o economie f ără șomaj.
Neocapitalism este termenul care desemneaz ă acest nou tip de
Europa Occidental ă după 1945
154 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
John M. Keynes 1883-1946
Interconectarea politicilor
economice și
sociale
Creșterea
nivelului de via ță
economie în care proprietatea de stat coexist ă cu cea privat ă și statul
își asumă un rol proeminent în economie.
Evoluțiile în gândirea economic ă au avut, de asemenea, un
impact decisiv: cea mai important ă consecin ță a keynesianismului
poate fi considerat ă a fi abandonarea ortodoxi ei bugetare care se
dovedise atât de d ăunătoare în timpul Marii Criz e. Obiective guvernului
erau în general: cre șterea venitului na țional, stabilitatea pre țurilor,
echilibrul balan ței de plăț i, o distribuire mai echitabil ă a veniturilor,
protecție socială.
Toate acestea erau cons iderate posibile datorit ă teoriei
economice keynesiene. De vreme ce adoptarea politicil or keynesiene
presupunea asumarea obiectivului de natur ă socială al unei economii
fără șomaj, politicile sociale și cele economice erau interconectate.
Dacă economia f ără șomaj era primul obiectiv, al doilea era egalitatea
de șanse în educa ție, sănătate și pensii.
Amploarea acestor obiective a m odificat radical natura statului
postbelic. Sistemele cele mai extensive puteau fi întâlnite în Marea Britanie și Suedia. Cheia de bolt ă era sistemul de să nătate care, din
nefericire, a devenit din ce în ce mai greu de sus ținut financiar odat ă cu
creș
terea duratei medii de via ță, cu apari ția unor noi tr atamente pentru
boli pân ă atunci incurabile, cu utilizar ea unor instrumente tot mai
scumpe.
Amploarea miracolului economic vest-european a fost cu
adevărat extraordinar ă. Anii ’50 sunt anii în care se manifest ă o
creștere spectaculoas ă, cu mult deasupra tendin țelor istorice, calculate
fie plecând de la per ioada 1870-1913 sau de la cea interbelică . Nivelul
de viață la sfârșitul anilor ’80 fa ță de 1929 este de cinci ori mai ridicat în
Italia, de 4,5 ori în Germanie Federal ă, în Fran ța 3,5, în Marea Britanie
de 3 ori. Transform ările din via ța de zi cu zi sunt în egal ă măsură
miraculoase și dacă în ecuaț ie sunt introduse transform ările aduse de
noile categorii de bunuri de consum, indicele este 10 în cazul Italiei, 9 pentru RFG, 7 pentru Fran ța, și 6 pentru Marea Britanie.
Glosar :
Keynesianism – teorie economic ă aparținând economistului
britanic John Maynard Keynes, foarte influent ă în primele decenii
postbelice. Keynes sus ținea interven ția activă a guvernului în economie
prin controlul po liticilor monetare și prin investi ții publice (cheltuind,
dacă era nevoie, în deficit) pentru a stimula consumul în perioadele de
recesiune. Criza anilor ’70 și perioada urm ătoare avea s ă aducă
abandonarea treptat ă a keynesianismului în condi țiile în care guvernele
au fost incapabile s ă rezolve problema șomajului de mas ă și să revină
la un ritm de cre ștere sus ținut.
Welfare state – în traducere ‘’statul bun ăstării’’. Termen
consacrat de politica guvernului laburist din perioada 1945 – 1951 și
care a ajuns s ă defineasc ă într-o oarecare m ăsură politicile duse de
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 155 statul-providen ță. ‘’Statul bun ăstării’’ este statul interven ționist, statul
care redistribuie, statul care pr in intermediul politicilor sociale și
economice încearc ă să asigure egalitatea de șanse cet ățenilor săi,
pornind de la crearea de locuri de munc ă până la sănătate și educa ție
gratuite
Creș terea medie anual ă a Produsului Intern Brut în principalele state europene în
comparaț ie cu principalele puteri economice extra-europene:
Țara 1950-5 1955-60 1960-6 1964-9 1969-73 1970-80
Regatul Unit 2,9 2, 5 3,4 2,5 2,8 1,9
Franța 4,4 4,8 6,0 5,9 6,1 3,6
Germania 9,1 6,4 5,1 4,6 4,5 2,8
Italia 6,3 5,4 5,5 5,6 4,1 3,0
Japonia 7,1 9,0 11,7 10,9 9,3 4,9
SUA 4,2 2,4 4,4 4,3 3,4 3,0
(Anthony Sutcliffe: An Economic and Social Hitory of Western Europe since 1945 , London, Longman,
2002, p.240)
Ritm lent de
dezvoltare
Declin industrial
Motivele
declinului
economic britanic
7.3.2. Particularit ățile cazului britanic
Evoluția economic ă a Marii Britanii cel pu țin până la sfârșitul
anilor ’70 a fost complet diferit ă. S-a vorbit de excep ționalismul britanic,
de declinul sau criza britanic ă, de „omul bolnav al Occidentului”. În
termeni absolu ți, perioada miracolului economic continental a
corespuns în Marea Britanie unor decenii de cre ștere economic ă
rezonabilă , considerabil deasupra tendin ței istorice.
Impresia de criz ă era dat ă însă de ritmul mult mai lent de
dezvoltare în compara ție cu state precum Fran ța, Italia sau Germania.
Nivelul de trai mediu, cel mai în alt din Europa în 1950, este dep ășit
treptat de unele state cont inentale, iar la sfârșitul anilor ’70 PNB-ul
italian îl dep ășește pe cel britanic. Paradoxal este c ă această perioadă
este asimilat ă în Regatul Unit cu societatea abunden ței: în 1964 88%
dintre casele britanice aveau televizor, 39% frigider și 56% ma șini de
spălat.
Deși la sfâr șitul celui de-al doilea r ăzboi mondial se afla, spre
deosebire de alte state ve st-europene, într-o pozi ție extrem de
favorabilă , Marea Britanie și-a pierdut relativ rapid pozi țiile de vârf
deținute în industrii prec um cea auto, electronic ă sau de construc ții
navale, iar produsel e britanice s-au v ăzut puse în dificultate chiar pe
piața internă.
Declinul r
elativ al Marii Br itanii ca mare putere economic ă
mondială a fost practic inevitabil iar amploarea acestui declin a devenit
domeniu de cotrovers ă. Iată câteva din explica țiile acestui declin relativ:
Marea Britanie era unic ă în Europa prin lipsa unui rezervor
de forță de munc ă agricolă care să poată alimenta
expansiunea industrial ă;
Europa Occidental ă după 1945
156 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
fiscalitatea ridicat ă din cauza costurilor exorbitante ale
welfare state-ului și a cheltuielilor militare ridicate;
implicarea mult prea mare a statului în economie prin
naționalizări, mai ales dac ă ținem seama c ă pe termen mediu
naționalizările au reprezentat un e șec economic;
forța mult prea mare a sindicatelor și fărâmițarea lumii
sindicale (180 fa ță de 16 în RFG);
nivelul sc ăzut al investi țiilor în economie și orientarea
capitalului britanic spre investiț ii în exterior.
Abia în anii ’80, printr-o infuzie brutal ă de liberalism, economia
britanică a reușit să se revigoreze.
Test de autoevaluare 2
2.1. Identifica ți și explica ți pe scurt principala pre-condi ție a “miracolului economic”.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2.2. Observa ți datele din Tabelul 1 și identifica ți și explica ți pe scurt cele dou ă perioade
de creștere economică .
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2.3. Explica ți pe scurt termenul de “neocapitalism”.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2.4. Enumera ți cauzele ritmului lent de cre ștere economic ă în Marea Britanie.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 165
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 157 7.4. Viața politic ă vest-european ă
Impactul
totalitarismelor interbelice
Caracteristici ale forțelor politice
Preponderen ța
conservatoare
7.4.1. Ora zero a politicii Europei Occidentale
În ansamblul s ău, după al doilea r ăzboi mondial, Europa
Occidental ă s-a unit în jurul valorilor democra ției și capitalismului.
Impactul devastator al totalitarismului a determinat asumarea de c ătre
majoritatea for țelor politice postbelice a unui set de principii de sorginte
liberală. Pentru Germania, mai 1945 reprezint ă Stunde null – ora zero,
momentul unui nou început.
Forțele politice democratice vest-europene aveau câteva
caracteristici în comun : anticomunismul, o abordare specific ă a
spațiului economic, secularizarea. Exist ă o adev ărată cultură a
consensului, liniile de demarca ție ideologice devenind mult mai pu țin
clare. Exist ă bineînț eles și excep ții. Franț a a reprezentat din acest
punct de vedere un caz particular: în vreme ce Republica a IV-a a fost permanent ameninț ată de existen ța a dou ă forțe radicale care îi
contestau îns ăși existen ța (gaulliștii și comuni știi), Republica a V-a a
însemnat marginalizar ea unor importante for țe politice (în special,
socialiștii) și lipsa unei alternan țe la putere.
Politica consensului a fost favorizat ă în țări precum Marea
Britanie sau Republica Federal ă German ă unde sistemul bipartinic a
încurajat c
ompetiția dintre cele dou ă formațiuni pentru centrul spectrului
politic, în vreme ce sistemele mult ipartinice au încurajat partidele să -și
scoată în eviden ță individualitatea.
În cazul primelor trei decenii postbelice se poate vorbi de o
preponderen ță conservatoare în Vestul Europei. În Germania
Occidental ă (RFG) cre știn-democra ții condu și de K.Adenauer au
guvernat singuri sau în coali ție de la crearea statului pân ă în 1969, în
Italia tot cre știn-democra ții – condu și de De Gasperi – nu au lipsit din
nici un guvern format în Italia pân ă în 1994. În Marea Britanie, între
1951 și 1964, s-au succedat la putere o serie de guverne
conservatoare, dar adev ăratul simbol al preponderen ței menționate mai
sus a fost f ără îndoială venirea lui De Gaulle la putere în 1958.
Trei dintre conduc ătorii Europei Occidentale dup ă al doilea r ăzboi mondial: germanul
Konrad Adenauer (1876-1967), italianul De Gasperi (1881-1954) și francezul De
Gaulle (1890-1970)
Europa Occidental ă după 1945
158 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Creștin-
democra ția
Socialismul și
social-democra ția
Cazul german
7.4.2. Curente politice postbelice
Creș tin-democra ția a fost probabil cea mai important ă mișcare
politică la nivelul Europei Occidentale dup ă cel de-al doilea r ăzboi
mondial. O mi șcare destul de eterogen ă, creștin-democra ția a apărut
ca un refuz al capitalismului și marxismului, ambele v ăzute ca
manifest ări ale materialismului opus înv ățăturilor Bisericii (sugestiv,
programul din 1947 al Uniunii Cre știn-Democrate din Germania se
numea CDU dep ășește capitalismul și marximul). Ea avea s ă evolueze
tot mai spre dreapta începând cu anii ’70.
Tendința a fost foarte vizibilă și anterior pentru c ă în cele mai
multe cazuri partidele cre știn-democrate au luat locul dreptei
tradiționale, ceea ce a însemnat c ă adeseori se adresau unui electorat
mai conservator decât ideologia partidului. For ța aceste mi șcări a venit
exact din compromiterea vechii drepte, din anticom unismul foarte ferm
afișat, dar și din flexibilitatea cu care se raporta la reformele sociale. În
Germania Federal ă, doctrina cre știn-democrat ă – ‘’economia social ă de
piață’’ era menit ă să îmbine principiile pie ței cu o doz ă de reformism
social, chiar dac ă nu se mergea atât de departe ca în cazul Marii
Britanii.
Legăturile
creștin-democra ției cu Biserica, foarte importante la
început, au devenit tot mai diluate odată cu secularizarea societ ății
occidentale în ansamblu. Spre ex emplu, în 1972 Partidul Cre știn-
Democrat Austriac se declara deschis " tuturor cre știnilor și celor care
din alte motive î și asumă o viziune umanistă asupra omului ’’.
Socialismul vest-european a devenit tot mai influent dup ă al
doilea război mondial, chiar dac ă momentele de criz ă nu au lipsit. In
1951, la Frankfurt, a fost reconstituit ă Interna ționala Socialist ă.
Reuniunea a reafirmat atașamentul partidelor socialiste față de
democra ția politic ă, văzută ca o condiț ie indispensabil ă a realiz ării
socialismului. În paralel, partidele socialiste au devenit tot mai dispuse să accepte regulile sistemul ui capitalist, chiar dac ă în prima etap ă
acest reformism mergea în paralel cu reafirmarea purit ății doctrinare.
Dorinț a de a deveni parte a consens ului de care vorbeam mai
sus a făcut ca unele dintre partidele socialiste vest-europene s ă-și
revizuiasc ă dramatic atit udinile: între 1957 și 1959 so
cial-democra ții
germani au respins marxismul ca baz ă a propriei doct rine. Programul
social-democraț ilor germani de la Godesber g (1958) afirma renun țarea
la marxism și la obsesia luptei de clas ă, dar enun ța și principiul „ piață
oriunde este posibil ă, statul oriunde este necesar ’’.
Evoluția social-democraț ilor spre centru le-a permis să ajungă la
putere în Germania
în 1966, mai întâi în coali ție cu cre știn-democra ții,
apoi, din 1969 pân ă în 1982, singuri (sub conducerea mai întâi a lui
Willy Brandt și apoi a lui Helmut Schmidt).
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 159
Italia
Marea Britanie
Franța
Cancelarii vest-germani social democraț i ai anilor 70 – Willy Brandt și Helmut
Schmidt
În Italia , încă din a doua jum ătate a deceniului al șaselea,
Partidul Socialist s-a distan țat de comuni ști, și-a revizuit atitudinea față
de NATO și s-a ar ătat dispus s ă intre la guvernare al ături de creștin-
democra ți, lucru care s-a și întâmplat în 1963.
În Marea Britanie
, după marea guvernare laburist ă din
perioada 1945 -1951 care a modelat întreaga evoluț ie postbelic ă a țării,
Partidul Laburist nu a reu șit în guvern ările din peri oada 1964 -1970 și
1974 -1979 s ă elimine sursele crizei st ructurale britanice. Diviza ți în
ceea ce prive ște aderarea Regatului Unit la Comunitatea Economic ă
European ă, incapabili s ă se distanț eze de lumea sindical ă și să inițieze
o reform ă economic ă radicală, laburiștii au fost exclu și de la guvernare
în perioada 1979-1997.
În cazul Franței
, socialiștii francezi erau complet integra ți în
viața politică a Republicii a IV-a, dup ă cum o arat ă participarea lor la
guvernă rile din perioada 1945 -1951, dar au avut dificult ăți în a se
desprinde de trecutul marxist. De altfel, desprinderea ideologic ă de
marxism se va realiza abia la sfâr șitul anilor ’70 în contextul în care
socialiștii depășesc pentru prima dat ă ca rezultate electorale Partidul
Comunist Francez aflat în dec lin. În ciuda lipsei de inova ție ideologic ă,
spre deosebire de na ționalismul practicat de Pa rtidul Social-Democrat
German (SPD) și de izola ționismul laburi știlor britanici, sociali știi
francezi sprijin ă consecvent proiectul european. Modernizarea
partidului premerge revenirea partidul ui la guvernare în anii ’80, pe
fondul victoriei în alegerile prezidenț iale a lui Francois Mitterand.
Europa Occidental ă după 1945
160 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Liberalismul
Comunismul
Francois Mitterand, pre ședintele socialist al Fran ței între 1981 și
1995
Liberalii vest-europeni s-au reg ăsit după 1945 într-o situaț ie
specială. In vreme ce la sfâr șitul secolului XIX, forma țiunile liberale
fuseseră cele mai fervente sus ținătoare ale ideii de reform ă socială și
instituțională, după al doilea r ăzboi mondial și-au asumat rolul de
principali critici ai statului-providen ță. Mai mult, valorile sus ținute
anterior de liberali au în cea mai ma re parte asumate de toate partidele
democratice, astfel încât forma țiunile liberale au fost condamnate la un
rol marginal.
Cu toate acestea, în Germania Federal ă Partidul Liber
Democrat a putut reveni în centrul scenei datorit ă rolului s ău în
formarea majorit ăților parlamentare, fie cu cre știn-democra ții, fie cu
SPD. In Marea Britanie, rena șterea liberal ă a început în anii ’70, când
Partidul Liberal a ob ținut scoruri electorale de peste 20%, dar
rezultatele nu au putut fi transformate în influen ță politică din cauza
sistemului electoral britanic care favorizeaz ă bipartidismul.
O evoluție interesant ă la nivelul partidelor politice vest-europene
a fost înregistrat ă de partidele comuniste care, dup ă mai mult de
douăzeci de ani de izolare și de plasare în afara c onsensului politic (în
mai 1947 comuni știi fuseser ă excluși din guvernele de coali ție în
Fran
ța, Belgia și Italia), pun bazele a ceea ce avea s ă se numeasc ă
eurocomunism .
Această orientare spre modera ție survine, paradoxal, într-un
moment de criz ă economic ă de care partidele comuniste ar fi trebuit s ă
profite. În realitate, cele două decenii de miracol economic și
degradarea imaginii URSS le oblig ă să condiționeze suportul pe care îl
oferă Uniunii Sovietice și s ă-și afirme sprijinul pentru valorile
democratice în încercarea de a devei mai atractive pentru categoriile mijlocii. În 1968 Partidul Comunist Italian condamn ă intervenț ia
sovietică în Cehoslovacia și devine astfel vârful de lance al distan țării
de Moscova.
Eurocomunismul a fost apanajul partidelor comuniste mari,
precum cel francez, italian sau spaniol (dup ă 1975), în vreme ce
partidele mici, spre exem plu cel britanic, au r ămas profund fidele
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 161
Extrema dreapt ă Moscovei. Actul de naștere oficial al eurocomuni smului l-a reprezentat
reuniunea de la Madrid din 1977 unde comuni știi francezi, italieni și
spanioli au proclamat "noua cale’’. Încercarea comuniștilor de a se plasa în interiorul consensului pr in apelul la eurocomunism nu putea
avea succes. Spa țiul lor de manevr ă în plan ideologic era extrem de
redus, orice pas prea radical spre modera ție putând duce la asimilarea
lor cu sociali știi sau social-democra ții.
Ultimele decenii au fost martorele și unei oarecare
recrudescenț e a extremei drepte în Europa Occidental ă. Exista, îns ă,
o mare diferen ță față de extrema dreapt ă interbelic ă : la baza lor nu se
mai află un construct ideologic majo r, un proiect de societate și sistem
politic alternativ, ci o tem ă unică precum imigra ția, separatismul sau
corupția. Frontul Na țional începând cu anii ’8 0 sau Blocul Flamand un
deceniu mai târziu au devenit partide respectabile ca reprezentare electorală (spre exemplu, în anii ’90 în Fran ța Frontul Naț ional a ob ținut
constant scoruri între 12 și 15%).
Test de autoevaluare 3
3.1. Preciza ți caracteristicile vie ții politice occidentale în prim ele trei decenii postbelice.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………….
3.2. Men ționați elementele constitutive comune ale politicilor socialiste vest-europene.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
3.3. Explica ți pe scurt diferenț a dintre extrema dreapt ă postbelică și cea interbelic ă.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 165
7.5. Societatea occidental ă postbelică
Creșterea
nivelului de trai
Perioada de prosperitate postbelic ă a transformat profund
societatea vest-european ă. Dispari ția șomajului de mas ă (cel puț in
până în anii ’80), precum și cre șterea rapid ă a veniturilor reale a
însemnat că tot mai multe persoane ș i-au putut dedica o propor ție
crescând ă a câștigurilor altor lucruri dec ât alimentele sau între ținerea
căminului.
Bunurile de folosin ță îndelungat ă au devenit tot mai accesibile,
modificând stilul de via ță al majorit ății popula ției, de la modul de
petrecere a timpului liber (din ce în ce mai generos odat ă cu scă derea
numărului de ore muncite în fiecare s ăptămână) la alegerea unei
locuințe.
Europa Occidental ă după 1945
162 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Suburbiile și
televiziunea
Modificarea
statutelor sociale
Criza anilor 70
Răspândirea autovehiculelor individuale a stimulat expansiunea
suburbiilor, mai ales în Marea Britanie, de și nici aici fenomenul nu a
atins nivelul Statel or Unite. Apariț ia televiziunii în 1946 (în Anglia) și
răspândirea sa a avut un impact extr aordinar care nu s-a limitat la
timpul liber. Televiziunea a modificat preocup ările și comportamentul
politic al audien țelor din ce în ce mai ma ri, a contribuit decisiv la
formarea unei noi culturi populare.
La fel de importante ca tr ansformarea stilului de via ță au fost o
serie de tendin țe sesizabile în cadrul acestor societ ăți : secularizarea s-
a tradus nu numai prin sc ăderea drastică a credincio șilor practican ți și
disputele privind înv ățământul religios, ci și printr-o raportare diferit ă la
o serie de probleme, in clusiv cea a sexualit ății. Simplificarea
procedurilor de divor ț, introducerea pilule i contraceptive anun țau înainte
de toate o modificare a statutului femeii în structura societ ății.
Criza anilor ’70 și revenirea Europei la o cre ștere economic ă
moderată a readus în Occident un fenomen considerat disp ărut :
șomajul de mas ă. Șomajul afecteaz ă în special în mod dispropor ționat
femeile (poate cu excep ția Marii Britanii) și tinerii (aici Germania
constituia excep ția)
Rata șomajului (procentaj din popula ția ac
tivă)
1973 1979 1983 1987 1990
Statele Unite 4,8 5,8 9,5 6,1 5,3
Marea Britanie 3,3 5,6 13,2 10,6 6,1
Franț a 2,6 5,9 8,1 10,6 9,3
Germania Federal ă 0,8 3,2 7,5 6,4 6,1
Noile probleme economice au corespuns unei stop ări a
expansiunii demografic e. Natalitatea s-a pr ăbușit în perioada 1975-
1978, dar deficitul a fost par țial contracarat prin recurgerea la imigra ție.
Imigrația nu reu șește, însă, să atenueze o nou ă realitate: îmb ătrânirea
populaț iei europene, îmb ătrânire ce apasă foarte greu pe umerii
statului-providen ță.
7.6. Repere cronologice
7.6.1. Fran ța
1946 -1958 : din punct de vedere politic este perioada Republicii a
IV-a, marcată de instabilitate guvernamental ă și de cele dou ă
conflicte coloniale din Indochina și Algeria. În ciuda acestora acum
sunt puse bazele proiectului european și ale miracolului economic
francez. În 1958 venirea generalului De Gaulle la putere și votarea
unei noi constitu ții au condus la introducerea Republicii a V-a.
1962 : sfârșitul ră zboiului din Algeria.
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 163 1968 : val de greve și demonstra ții studen țești care demonstreaz ă
scăderea popularit ății generalului. În anul urm ător, în urma unui
referendum, acesta avea s ă demisioneze.
1969 – 1974 : pre ședinția lui Georges Pompidou. Sunt ultimii ani ai
miracolului economic, o perioad ă de succese majore în construc ția
european ă.
1974 – 1981 : septenarul (mandatul pre ședintelui francez este de 7
ani) lui Valéry Giscard d'Estaing este marcat de crizele petroliere, de
instalarea recesiunii economice și de euro-pesimism (scade
încrederea opiniei publice în eficien ța Comunit ății Europene).
1981 – 1995 : cele dou ă mandate ale lui Francois Mitterand. Primul
mandat este marcat de incapacitatea Fran ței de a reveni la
creșterea economic ă rapidă și de a rezolva problema șomajului. O
parte a marilor firme este naț ionalizată și recesiunea este dep ășită
atât de lent încât mediile de af aceri sunt alienat e de guvernarea
socialistă.
1986 : victoria dreptei în alegerile l egislative, prima coabitare între
președintele socialist Mitterand și primul-ministru de dreapta
Jacques Chirac. Șeful guvernului, bazându-se pe majoritatea
legislativ ă lanseaz ă un program de re-priva tizare care readuce
creșterea economic ă dar cu costuri sociale majore
1988 : Mitterand este reales și stânga recâ știgă majoritatea în
alegerile parlamentare.
1993 : victoria dreptei politice franceze și a doua coabitare.
1995 : Jacques Chirac câ știgă alegerile preziden țiale.
7.6.2. Republica Federal ă German ă
1949 : votarea Legii fundamentale a RFG ; înfiin țarea Uniunii
Creștin-Democrate (CDU) ; Konrad Adenauer devine primul
cancelar postbelic al Germaniei.
1950 – 1951 : debutul miracolului economic
1961 : ridicarea Zidului Be rlinului ce va despă rți poporul german
pentru 38 de ani.
1966 : creștin-democratul Kurt-Georg Kiesinger îi succede lui
Adenauer în func ția de cancelar. Germania este condus ă de coali ție
legislativ ă și guvernamental ă compus ă din social-democra ți (SPD)
și creștin-democra ți (CDU).
1969 : social-democra ții formeaz ă singuri guvernul. Promovarea
Ostpolitik (“politica spre est”) de deschidere spre lag ărul comunist și
Uniunea Sovietic ă.
1970 : prima întâlnire dintre liderii Germaniei Federale și ai
Germaniei de Est.
1972 : alegerile sunt câ știgate de social-democraț i care devin cel
mai mare partid din Bundestag (Parlamentul german)
1974 : demisia cancelarului social -democrat Willy Brandt. Locul s ău
Europa Occidental ă după 1945
164 Proiectul pentru Învăță mântul Rural este luat de Helmut Schmidt.
1980 : socialiștii reușesc să rămână la guvernare și după alegerile
organizate în acest an, dar în coali ție cu liberal-democra ții.
1982 : în urma dizolv ării coaliției dintre sociali ști și liberali, cre știn-
democra ții preiau puterea. Cancelar devine Helmut Kohl.
1983 : victorie substan țială a partidului cre știn-democrat în alegeri.
Mișcarea ecologist ă (“verzii”) intr ă pentru prima dat ă în parlament.
Guvernul câ știgă și alegerile din 1987.
1989 : căderea Zidului Berlinului. Helmuth Kohl lanseaz ă apelul la
reunificarea Germaniei.
1990 : În martie forma țiunile politice favorabile unific ării câștigă
alegerile din Germania de Est iar în iulie se produce unificarea
economic ă a celor dou ă Germanii. În luna octombrie 1990 este
parcurs ultimul pas, unificarea politic ă.
1991 : H.Kohl sufer ă prima înfrângere în al egerile loca le. Costurile
economice ale integr ării fostei Republici Democrate Germane
nemulț umesc electoratul din vest.
1994 : Kohl și creștin-democra ții rămân la guvernare, în ciuda
rezultatelor mai slabe ob ținute în alegeri. Economia german ă începe
să dea semne de sufocare, iar ecua ția politică este complicat ă de
fractura social ă majoră între partea de est și de vest a Germaniei.
1998 : social-democratul Gerhard Schroeder câ știgă alegerile dup ă
șaisprezece ani de domina ție creștin-democrat ă cu sprijinul masiv al
populaț iei din fosta Germanie comunist ă.
7.6.3. Marea Britanie
1945 – 1951: în ciuda imensului prestigiu de ținut de W. Churchill,
laburiștii câ știgă alegerile din 1945 și guvernul de stânga, în frunte
cu Clement Attlee, introduc e un program masiv de na ționalizări
încercând s ă pună în practică proiectul “welfare state” – cu rezultate
controversate în plan economic.
1951 – 1964 : guverne conservatoare conduse de Winston Churchill, Anthony Eden și Harold MacMillan. Cons ervatorii se dovedesc
incapabili s ă rezolve problemele econom ice ale Marii Britanii.
1964 – 1970 : o nou ă guvernare laburist ă. Prim-ministru este Harold
Wilson. Agravarea problemei nord-irlandeze.
1970 : conservatorii revin la guvernare sub conducerea lui Edward
Heath.
1973 : aderarea Marii Britanii la Comunitatea Economică
European ă. Declararea st ării de urgen ță ca urmare a grevei
minerilor.
1974 : revenirea laburiștilor la guvernare sub Wilson. Va fi succedat
în 1976 de James Gallaghan.
1979 : alegerile generale o aduc la putere pe Margaret Thatcher
Europa Occidental ă după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 165 ”doamna de fier”
1982 : războiul din insulele Falkl and (Malvine). Argentina încearc ă
să rezolve prin for ță litigiul teritorial cu Marea Britanie și ocupă
militar acest grup de insule din At lanticul de Sud. Primul-ministru
britanic Thatcher reac ționează ferm și insulele sunt recucerite.
1983 – 1984 : perioad ă de greve și tensiuni sociale ca urmare a
politicilor liberale dure aplicate de conservatori.
1987 : M.Thatcher câ știgă al treilea mandat de prim-ministru, lucru
fără precedent în istoria politic ă a Marii Britanii.
1990 : Margaret Thatcher este înlocuit ă de John Major. Acesta va
conduce Partidul Conservator la un nou succes în 1992.
1997 : victorie laburist ă majoră în frunte cu Tony Blair.
7.7. Bibliografie
Beaud, Michel : Istoria capitalismului , București, Cartier, 2001
Gaillard, Jean-Michel, Rowley, Anthony : Istoria continentului european. De la 1850 pân ă
la sfârșitul secolului XX, Bucure ști, Cartier, 2003
Milza, Pierre, Berstein, Serge : Istoria secolului XX, Bucure ști, All, 1998
7.8. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. dollar gap – penuria de dolari la ni velul Europei Occidentale generat ă de deficitul
imens în rela țiile comerciale cu Statele Unite.
1.2. Evitarea unui nou e șec al păcii și a revenirii crizei economice mondiale.
1.3. Viziunea american ă asupra reconstruc ției europene era fundamentat ă pe imaginea
unei Europe unite și eficiente, a unei arii economice unice, bazate pe liber schimb și pe
principiile democraț iei politice.
1.4. Denazificarea societ ății germane a presupus arestarea și pedepsirea liderilor nazi ști,
îndepă rtarea unui mare num ăr de membri de partid, oficiali și oameni politici ai regimului
totalitar, interzicerea oric ăror manifest ări publice ale nazismului, distrugerea literaturii
naziste, reorganizarea curriculei școlare și universitare, îndepă rtarea omniprezentelor
însemne ale partidului, condamnarea public ă a atrocit ăților regimului.
Test de autoevaluare 2
2.1. Precondi ția de baz ă ale acestui fenomen a fost consensul între lumea sindical ă,
cercurile patronale și autoritățile guvernamentale, materializat sub forma unui acord care
avea drept obiectiv pe termen lung cre șterea economic ă și prin construirea de c ătre stat
a unui set de politici sociale menite s ă asigure în esen ță egalitatea de șanse: educa ție și
asistență medicală gratuită , diferite forme de protec ție socială.
2.2. Se poate observa o cre ștere rapidă a tuturor indicatorilor de la nive
lul anului 1945
(efectele r ăzboiului sunt identificabile) la cel al anului 50 într-o prim ă perioad ă de
dezvoltare agresiv ă generat ă de efectele Planului Marshall. Apoi, asist ăm la „miracolul
economic” – reprezentativ ă este accelerarea produc ției industriale care aproape se
Europa Occidental ă după 1945
166 Proiectul pentru Învăță mântul Rural dublează în decurs de opt ani (1950 – 1958).
2.3. Neocapitalism este termenul care desemneaz ă un nou tip de economie în care
proprietatea de stat coexist ă cu cea privat ă iar statul își asum ă un rol proeminent în
economie prin manipularea fiscalit ății și a cheltuielilor bugetare pentru a sus ține o
creștere constant ă, fără șomaj.
2.4. Lipsa for ței de munc ă agricolă necesar ă pentru sus ținerea expansiunii industriale,
fiscalitatea ridicat ă, naționalizările substan țiale, forța mult prea mare a sindicatelor,
nivelul sc ăzut al investi țiilor în economie și orientarea capitalului britanic spre investi ții în
exterior.
Notă: În cazul în care nu a ți răspuns corect la dou ă dintre întrebă rile ultimului test,
europene. s-au schimbat, Statele Unite dar și Japonia devenind competitoare de
forță pentru principalele puteri-studia ți capitolul 7.3. și bibliografia indicată .
Test de autoevaluare 3
3.1.Anticomunismul, o abordare specific ă a spaț iului economic, secularizarea, o
adevărată cultură a consensului social și preponderen ța guvern ărilor conservatoare.
3.2. Atașamentul partidelor socialiste față de democra ția politic ă, văzută ca o condi ție
indispensabil ă a realiz ării socialismului, acc eptarea regulilor de baz ă ale sistemului
capitalist, renunț area (mai mult sau mai pu țin rapidă) la marxismul rigid și la obsesia
luptei de clas ă, distanțarea de comuni ști, revizuirea atitudinii fa ță de Alian ța Nord-
Atlantică și un sprijin consecvent proiectului integr ării europene.
3.3. Diferen ță față de extrema dreapt ă interbelic ă constă în faptul că la baza doctrinelor
de dreapta întâlnite în perioada postbelic ă în diferite state vest-europene nu se mai afl ă
un construct ideologic major, un proiect de societate și un sistem politic alternativ, ci o
temă unică și specific ă precum acuzarea imigraț iei, separatismul r egional sau lupta
împotriva c
orupției politice.
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 167
Unitatea de înv ățare Nr. 8
EUROPA DE EST DUP Ă 1945
Cuprins
8.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. .. 167
8.2. Europa de Est și instaurarea regimur ilor comuni ste …………………………………………. 167
8.3. Crize în blocul comunist în anii `50 și `60 ……………………………………………………….. 172
8.4. Europa de Est în anii 70 ………………………………………………………………………………. 180
8.5. Colapsul co munismului………………………………………………………………………………… 182
8.6. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. .. 186
8.7. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………….. 187
8.8. Lucrare de ve rificare 3…………………………………………………………………………………. 188
8.1. Obiective
• Identificarea reperelor cr onologice importante pentru fenomenul istoric studiat.
• Selectarea elementelor caracteristice secven țelor istorice studiate.
• Interpretarea evolu țiilor politice, economice, soci ale, culturale în concordan ță
cu contextul istoric respectiv.
• Utilizarea bagajului conceptual specific analizei fenomenului politic, economic
și social.
• Utilizarea corect ă a surselor istorice de diferite tipuri.
8.2. Europa de Est și instaurarea regimurilor comuniste
Rolul Armatei
Roșii
Beneficiind de pe urma intr ării Armatei Ro șii pe teritoriile statelor
din regiune, la sfâr șitul celui de-al doilea r ăzboi mondial, partidele
comuniste est-europene au devenit brusc actori importan ți pe scena
politică din aceste țări. Preluarea puterii de c ătre partidele comuniste nu
a avut nimic de-a face cu ideea de revoluț ie. Din punct de vedere al
metodelor, se baza pe utilizarea for ței statului care fusese deja penetrat
din interior, totul mascat de o ampl ă mișcare de masă al cărei rol se
reducea la legitimarea și validarea unui proces ca re avusese deja loc. În
ciuda ascensiunii partidelor comuniste, nu exist ă nici o îndoial ă că rolul
determinant a fost jucat de Armata Ro șie și de interven țiile sovietice,
excepț ii fiind Albania și, bineînțeles, Iugoslavia.
Europa de Est dup ă 1945
168 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Europa de Est
1945-1949
Sistemul sateli ților sovietici în Europa de Est dup ă al doilea R ăzboi Mondial, Atlas de
Istorie Mondială , v.II, RAO, Bucure ști, 2003, pg. 508.
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 169
Etapa coali țiilor
reale
Etapa coali țiilor
fictive
Etapa
transform ării totale
8.2.1.Etapele instaur ării regimurilor comuniste
Preluarea puterii de c ătre partidele comuniste și instaurarea
regimurilor de democra ție popular ă are loc în mai multe etape :
1) faza coali țiilor reale în care comuniștii nu erau întotdeauna
majoritari, dar treptat ajung s ă controleze posturile cheie, în
special ministerele de interne și ale apărării.
2) marginalizarea opozi ției politice prin identif icarea acesteia cu
vechile regimuri „fasciste” , prin stimularea divergenț elor din
interiorul ei (în condi țiile în care aceste partide erau sl ăbite deja de
anterioarele regimuri autorit are), prin terorizarea opozan ților.
Aceasta este faza coali țiilor fictive
în care partidele comuniste
devin principalii actori și se înconjoar ă de formaț iuni – satelit cu rol
de legitimare. Specific ă acestei etape a fost încercarea de a
demantela în primul rând forma țiunile de orientare socialist ă.
Asaltul din exterior asupra partidelor democratice a luat forma a șa-
numitei „tactici a salamului”, tactic ă aplicată în mai multe țări est-
europene. Aripa dreapt ă a partidului vizat era identificat ă ca fiind
extremist ă, fascistă și era treptat izolat ă. Ulterior, comuni știi
identificau o nou ă aripă reacționară în interiorul aceluia și partid și
procedeul era repetat. Liderii care nu puteau fi compromi și (Nikola
Petkov, liderul agrarian bulgar, Iu liu Maniu în România sau Bela
Kovacs, liderul Partidului Micilor Proprietari în Ungaria) au fost
implicați în comploturi fictive, judeca ți și închiși sau executa ți.
Iuliu Maniu (1873-1953) – lider al Partidului Na țional Țărănesc, condamnat la
închisoare pe via ță în 1947 de autorit ățile comuniste, moare în Penitenciarul de la
Sighet
3) Instaurarea propriu-zis ă a regimurilor comuniste: dac ă primele
două etape s-au desf ășurat aparent în interiorul normelor
„Vechiului Regim”, aceast ă a treia etap ă a adus chiar denun țarea
violentă a respectivelor norme.
După o perioad ă de modera ție impus ă de necesit ățile
Europa de Est dup ă 1945
170 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Controlul asupra aparatului de stat
și modificarea
structurii economice
Transform ări
sociale
„Realismul
socialist”
Dinamica diferită a
comunizării
reconstruc ției, s-a trecut de la remodelarea plan ului politic la
remodelarea structurilor social -economice (într-un anumit sens
transformă rile la nivel politic continu ă și ele întrucât aceast ă a treia
etapă corespunde dispari ției oricărei forme de pluralism politic și
stalinizării partidelor comuniste).
A fost impus foarte rapid un cont rol strict asupra tuturor instituț iilor
statului, a fost organizat un aparat represiv și dup ă consolidarea
controlului asupra întregului apar at de stat s-a trecut la
modificarea structurii economic e a statelor est-europene prin
naționalizarea industriei și colectivizarea agriculturii, dar și prin
crearea unor structuri c entralizate de gestionare și planificare a
activității economice.
Industrializarea for țată și colectivizarea au av ut printre consecin țe
și modificarea dramatic ă a structurii societ ăților est-europene. Ponderea
agriculturii și a popula ției rurale a început s ă scadă , procesul de
urbanizare fiind accelera t. Pentru a asigura cre șterea economic ă rapidă
nu erau, însă suficiente, doar planificarea și o redirec ționare a resurselor
spre anumite sectoare. Era vizat ă, în egal ă măsură, crearea unei noi
etici a muncii: modelul era furn izat din nou de Uniunea Sovietic ă a anilor
’30, „stahanovismul” fiind cuvântul de ordine.
Komlo, Ungaria – un sat transformat în „ora ș” al minerilor
Și dacă în economie „emula ția socialist ă” era menit ă să stimuleze
brigăzile de muncitori s ă depăș ească țintele de produc ție, în cultur ă
„realismul socialist” trebuia s ă înlocuiasc ă manifest ările culturale
tradiționale și s ă elimine „ereziile” intelectualilor.
Importan ța diferitelor etape, precum și transpunerea lor în practic ă
a depins de la țară la țară. În Bulgaria, de pild ă, comunizarea a fost
foarte rapidă , în Albania și Iugoslavia nu a avut nevoie de asisten ța
trupelor sovietice, în România și mai ales în Polonia instaurarea
regimului comunist a însemnat presiu ni sovietice imense, dar în Ungaria
evoluția a fost mult mai lent ă din cauza sl ăbiciunii partidului comunist, în
timp ce în Cehoslovacia instaur area unui regim dominat de comuniști a
trebuit să aștepte lovitura de la Praga din februarie 1948.
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 171
Reacția popular ă la lovitura de stat de la Praga (1948) – protest în fa ța statuii lui Jan
Hus. În final poli ția controlat ă de comuni ști va interveni violent.
Test de autoevaluare 1
1.1. Observa ți cu aten ție harta de la pagina 180 și rezolva ți următoarelor sarcini de lucru:
a. Identifica ți datele instal ării regimurilor comuniste în Po lonia, Cehoslovacia, Ungaria,
România, Bulgaria. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… b. Identifica ți teritoriile ocupate de URSS înaintea intr ării statului sovietic în cel de-al doilea
război mondial.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… c. Identifica ți cele dou ă orașe împărțite în zone de ocupaț ie.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 1.2. Men ționați etapele instal ării regimurilor comuniste în estul Europei.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 1.3. Preciza ți cele mai impor tante modific ări impuse societ ăților est-europene prin
comunizare. …………………………………………………………………………………………………………
Europa de Est dup ă 1945
172 Proiectul pentru Învăță mântul Rural …………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 187
8.3. Crize în blocul comunist în anii `50 și `60
Efectele crizei de succesiune
Criza de succesiune din Uniunea Sovietic ă (1953-1956) și
confuzia pe care aceasta a generat- o la nivelul conducerii sovietice au
oferit șansa unei rea șezări în interiorul grupurilo r aflate la putere în
statele satelit. Primele semne de relaxare controlat ă au dat na ștere și
primei crize: revoltele din Berlinul de Est, iunie 1953.
Revoltele din Berlinul de Est -1953.
În 1955, reluarea rela țiilor dintre Iugoslavia și Uniunea Sovietic ă a
demonstrat indirect c ă era posibil ă o cale proprie spre socialism.
Modelul sovietic nu mai era obli gatoriu, dar aparenta continuare a
liberalizării cu Congresul al XX-lea și al său Raport secret a avut, din
punct de vedere sovietic, un impact mult prea radical în Europa de Est.
8.3.1. Revolu ția din Ungaria 1956
Dependen ța totală a regimului comunist maghiar de Moscova a
făcut ca ezit ările Kremlinului datorat e crizei de succesiune și
începuturilor destaliniz ării să se traduc ă la Budapesta prin tulbur ări
similare. Înc ă din iunie 1953, Imre Nagy propune „Noul curs”, un
document moderat care critica excesele politicii economice și ale
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 173
Imre Nagy 1896-1958
Rezoluția
Comitetului
Central din iunie
1953
Excluderea lui Nagy
Amplificarea
tensiunilor
campaniilor represive iniț iate de Rakosi.
Esenț a documentului avea s ă fie reluat ă într-o rezolu ție a
Comitetului Central din 28 iunie 1953: „ Plenul Comitetului Central al
Partidului Comunist Maghiar declar ă că actuala conducerea partidului,
în frunte cu tovar ășul Rakosi, a comis gre șeli grave în programul politic
și în activitatea concret ă din ultimii ani.
Aceste erori au avut consecin țe negative pentru nivelul de via ță
al popula ției în general și pentru cel al clasei mu ncitoare în special; au
slăbit legătura dintre partid și clasa muncitoare și au influen țat negativ
relația dintre partid, stat și masele muncitoare.
Industrializarea a fost considerat ă un scop în sine f ără a fi luate
în considerare interesele clasei muncitoare și ale oamenilor muncii […]
Producția agricolă a fost neglijat ă și colectivizarea a fost for țată într-un
ritm prea rapid […] În locul unei conduceri colective, suntem condu și de
un singur individ și tovarășul Rakosi este în mare parte responsabil
pentru cultul personalit ății asociat [cu acest stil de conducere – n.aut] ”.
De remarcat că un asemenea document, de și radical la prima
vedere, a fost adoptat în urma instruc țiunilor clare venite de la Moscova
în acest sens. Vizate erau copiile lui Stalin din Ungaria: Rakosi și Gerö
în special.
„Noul curs”
era însă complet dependent de sp rijinul pe care îl
primea de la Moscova și deși prefigura Raportul secret din 1956,
ascensiunea lui Hru șciov a însemnat pentru moment și sfârșitul
experimentelor reformiste. Declin ul lui Malenkov, cel care susț inuse
liberalizarea limitat ă promovat ă de Nagy, a dus la abandonarea „Noului
curs” în martie 1955, iar liderul m aghiar a fost exclus din partidul
comunist în decembrie acela și an.
Congresul al XX-lea a oferit o nouă oportunitate moderaț ilor
conduși de Nagy și vara lui 1956 a adus îndep ărtarea lui Rakosi, dar nu
și o schimbare major ă de politică sau revenirea lui Nagy. A urmat o
perioadă de interimat în care conducerea a fost preluat ă de Ernö Gerö,
fost colonel în Armata Ro șie și apropiat al lui Rakosi.
În septembrie – octombrie 1956, tensiunile s-au amplificat,
alimentate fiind de activi tatea tot mai vizibilă a Cercului Petöfi (un cerc
de dezbateri creat cu apr obarea lui Rakosi în interiorul Federa ției
Tineretului Muncitor), dar și de primele manifesta ții populare masive.
Cum evenimente similare au loc și în Polonia, pe 13 octombrie Imre
Nagy este reprimit în parti d, reintegrarea sa fiind vă zută ca o modalitate
de a detensiona situa ția.
Europa de Est dup ă 1945
174 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Revoluția
maghiară
Guvernul Nagy
Invazia sovietic ă
Manifesta ții populare în Budapesta – octombrie 1956
Stimulate de victoria lui Gomulka în Polonia, protestele tinerilor
începute înc ă de pe 16 octombrie au luat amploare pe 22 când studen ții
de la Universitatea Tehnic ă din Budapesta au fă cut public un document
ce cuprindea șaisprezece cereri printre care retragerea trupelor
sovietice din Ungaria, libertate politic ă, numirea lui Nagy în fruntea
guvernului. Ultima cerere era organizarea unui mar ș a doua zi, pe 23
octombrie. De și inițial au fost refuza ți, marșul a fost autorizat, dar
situația nu a fost mult ajutat ă de discursul stângaci al lui Nagy din
aceeași zi care p ărea să repudieze comunismul și de condamnarea
demonstran ților într-un discurs radiodifuzat de c ătre Gerö.
Protestatarii au luat cu asalt cl ădirea radioului și a doua zi trupele
sovietice au intervenit, în urm ătoarele patru zile înregistrându-se ciocniri
în întreaga țară.
Revolta maghiar ă: atacuri împotriva simbolurilor staliniste și violența extrem ă împotriva
membrilor poli ției politice comuniste.
Chiar și în aceste condiț ii, conducerea sovietic ă părea dispus ă la
compromisuri. Pe 24 Nagy a fost numit premier, iar Gerö a fost silit s ă
demisioneze din fruntea partidului. Trei zile dup ă aceea, Nagy a format
un guvern popular patriotic și pe 28 a anun țat acceptarea unei p ărți a
celor șaisprezece puncte. Pe 30 octombrie a format un guvern ce
includea fo ști lideri ai Partidului Micilor Proprietari, dar dup ă ce în prima
fază se părea că sovieticii ar fi fost dispu și să accepte o doz ă de
pluralism politic, a doua zi Prezidiul sovietic a luat decizia invaziei.
Nagy a dep ășit complet limita a ceea ce sovieticii erau preg ătiți
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 175
să accepte și a pecetluit soarta revolu ției maghiare când a anun țat
părăsirea Pactului de la Varșovia de c ătre Ungaria și a cerut plecarea
trupelor sovietice. Pe 4 noiembrie 6000 de tancuri sovietice au intrat în
Ungaria, iar în capital ă luptele au continuat pân ă pe 12 noiembrie.
Tancuri sovietice în Budapesta – noiembrie 1956
Urmările luptelor de strad ă dintre trupele sovietice și insurgen ți.
a. Declara ția de neutralitate a Ungariei citit ă la radio de Imre Nagy la 1 noiembrie.
“[…] Poporul ungar, guvernul na țional profund con știent de responsabilitatea sa fa ță de
popor și față de istorie, exprimă voința unanim ă a milioane de unguri proclamând
neutralitatea Republicii Populare Ungare.[…] Poporul ungar dore ște să consolideze și să
dezvolte rezultatele obț inute prin revolu ția sa na țională , fără a intra într-unul sau altul
dintre blocurile conduse de marile puteri. […]. ”
b. Raportul Comitetului special al ONU
“[…] Studierea mi șcărilor de trupe sovietice în Ungaria în perioada 29 octombrie – 4
noiembrie arat ă că în ciuda asigur ărilor date de că tre personalit ăți politice sovietice
domnului Nagy, pre ședintele Consiliul, exist ă un plan precis de recucerire și aservire
militară a Ungariei. Acest plan a fost integral executat. Contrar a ceea ce pretinde
Europa de Est dup ă 1945
176 Proiectul pentru Învăță mântul Rural guvernul sovietic, dup ă care revolu ția ungar ă de inspira ție capitalist ă, a fost indus ă din
exterior, Comitetul este obligat s ă conchid ă că rezistenț a Ungariei la cea de-a doua
intervenție sovietic ă a reprezentat er oica demonstra ție a voinței poporului un gar de a lupta
pentru independenț a sa națională.[…]”
c. Decizia Moscovei de a interveni împotriva revolu ției din Ungaria
„[…] Hru șciov a declarat că evenimentele din Ungaria deviaz ă spre contrarevolu ție. A
început cu mânie, f ără a prezenta evolu ția evenimentelor, spunând c ă în Ungaria
comuniștii sunt uci și, ștrangulaț i, spânzuraț i. El a men ționat apelul lansat de Imre Nagy
către ONU și către patru puteri, precum și retragerea din pactul de la Var șovia. Era vorba
de restaurarea capitalismului în Ungaria. Nagy este o simpl ă unealtă, sau chiar un agent
al imperialismului? Pentru mom ent este dificil de spus, impor tant este cursul luat de
evenimente și acesta se îndreapt ă spre restaurarea capitalismului. Ce ne r ămâne de
făcut? întreba Hru ș
ciov referindu-se la URSS. Dac ă cedă m, Occidentul va spune c ă
suntem idio ți, sau slabi – ceea ce este acela și lucru. De aceea noi nu putem în nici un caz
să le permitem, noi, atât în calitate de comuni ști interna ționali, cât și URSS ca stat.
Capitaliștii ar putea s ă ajungă la frontierele URSS. Trebuie s ă intervenim f ără nici o
ezitare. […]”
Test de autoevaluare 2
2.1. Men ționați premisele politice al e crizelor din blocul comunist din 1935 și 1956.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
2.2. Enumeraț i acuzele aduse conducerii partidului comunist maghiar prin rezolu ția
Comitetului Central din iunie 1953. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
2.3. Analiza ți documentele de mai sus și identifica ți principalele motive ale interven ției
sovietice în Ungaria. ……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
Răspunsu
rile pot fi consultate la pagina 187
Revolta polonez ă
8.3.2. Îndep ărtarea de modelul stalinist
În Polonia reac ția la procesul de destalinizare ini țiat de Hru școv a
fost cvasiidentic ă, dar rezultatul a fost comp let diferit, în special din
cauza sl ăbiciunii fac țiunii staliniste. Revoltele violente de la Poznan din
iunie 1956 au marginalizat și mai mult aceast ă aripă conservatoare, în
ciuda tentativelor sovietice de a o sprijini. Când, îns ă, în octombrie, a
devenit evident că staliniștii pierdeau teren și apelurile pentru revenirea
lui Gomulka deveneau din ce în ce mai puternice, sovieticii au cedat.
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 177
Autogestiunea socialistă și
nealinierea
Revoltele de la Poznan, Polonia, 1956 – interven ția în forță a autorit ăților a dus la 67
de morți și peste 600 de r ăniți.
Spre deosebire de Nagy în Ungaria, Gomulka era o persoan ă în
care sovieticii aveau încredere și atâta vreme cât partidul unic și relația
URSS – Polonia nu erau puse în discu ție, restul era negociabil. Astfel,
Gomulka a putut impune drept condi ții ale revenirii sale decolectivizarea
agriculturii, eliminarea controlulu i sovietic asupra armatei poloneze și
găsirea unei modalit ăți de rezolvare a conflictului cu Biserica Catolic ă.
Revenirea la putere a lui Gomulka în Polonia și menținerea lui în
ciuda presiunilor sovietic e, dar mai ales revolu ția maghiar ă din
octombrie-noiembrie 1956 urmat ă de interven ția brutală a Armatei Ro șii,
au pus cap ăt rapid oric ărui proces de liberalizare în celelalte democra ții
populare, cel pu țin pe termen scurt.
Practic era respins ă orice form ă de „aventurism”, dar un
asemenea imobilism nu se putea men ține mult timp în contextul post-
stalinist. Exista deja un model iugosla v („titoismul original” cristalizat
aproximativ între 1953 și 1961) care presupun ea îmbinarea unui model
interior – „socialismul autogesti unii”: autonomia tuturor actorilor
economici, respectarea principului libert ății pieței, repunerea în discuț ie
a colectiviz ării – cu un model de conduit ă externă – „nealinierea”.
Autogestiunea avea s ă devină o realitate abia dup ă jumătatea
anilor ’60. Introducerea mecanismelor pie ței în economie nu însemna și
renunțarea la principiul leninist al m onopolului puterii, iar reformele post-
hrușcioviste au dat na
ștere unui comportament similar în unele din
statele est-europene la începutul la jum ătatea anilor ’60.
Europa de Est dup ă 1945
178 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
În căutarea unui
nou model socialist
A. Dubcek
În RDG a fost pus în practic ă un „Nou sistem economic” care viza
îmbinarea planific ării centralizate cu unele pr incipii ale economiei de
piață. În Ungaria, odat ă lăsată în urmă revoluția din 1956, a fost pus în
aplicare începând cu 1965 „Noul mecanism economic”. Principiile erau aceleași, chiar dacă reforma a mers mult mai d eparte în Ungaria: o mai
mare autonomie pentru întrepri nderi, descentralizarea deciziei
economice, introducerea unor element e specifice economiei de pia ță
(liberalizarea par țială a preț urilor), încurajarea produc ției agricole pe
loturile individuale ale țăranilor.
8.3.3. Prim ăvara de la Praga
Pe fondul acestei diversit ăți limitate, în Cehoslovacia, o țară unde
destalinizarea se produsese abia la începutul anilor ’60, în primele luni
ale lui 1968 a fost înl ăturat de la putere Novotný și a venit la putere o
nouă echipă în frunte cu Alexander Dub ček. Din acest moment, Dub ček
a încercat s ă împace pă strarea rolului conduc ător al Partidului Comunist
cu reformarea sistemului, inten ția sa nefiind demantelarea sistemului
comunist. Înc ă din aprilie, noua echip ă recunoa ște rolul conduc ător al
partidului, dar introdu ce un „Program de Acț iune” care de și se dorea
moderat, a avut un impact extraordinar: eliminarea cenzurii, dreptul la
întrunire, alegerea în diferite foruri prin concuren ță reală între candida ți.
Programul de ac țiune al Partidului Comunist Cehoslovac, 5 aprilie 1968
„[…] Partidul a criticat adeseori i deile egalitare, dar în practic ă uniformizarea a atins
niveluri nemaiauzite și a devenit una din pied icile aflate în fa ța dezvolt ării intensive a
economiei și a ridicării nivelului de viață […]
Partidul Comunist se bucur ă de sprijinul voluntar al poporului. Nu î și pune în practic ă rolul
conducător prin conducerea societ ății, ci prin sus ținerea dezvolt ării libere, progresiste a
socialismului. Partidul nu î și poate impune autoritatea. Autoritatea trebuie câ știgată din
nou și din nou prin activitat ea partidului. Obiectivul partidul ui nu este acela de a deveni un
„supraveghetor” universal al societ ății, ci de a stimula ini țiativa socialist ă și de a-i câ știga
pe muncitori de partea comunismului prin convingere sistematic ă și exemplu personal. […]
Prevederile legale trebuie să garanteze mai precis libertatea de expresie pentru interesele
și punctele de vedere mino ritare. Libertatea de mi șcare, în special libertatea de a că lători
în străinătate, trebuie s ă fie garantat ă foarte precis prin lege […]”
„Manifestul celor
2000 de cuvinte”
Încă din martie 1968, liderii bloc ului comunist au început s ă
privească cu îngrijorare evolu țiile din Cehoslovacia. De și conduc ătorul
sovietic Leonid Brejnev era înclinat mai degrab ă spre moderaț ie, liderii
comuniști est-germani și polonezi sunt cei care manifest ă cea mai mare
ostilitate fa ță de situa ția de la Praga. Teama de o contagiune a
modelului reformist ceh era general ă în cadrul Tratatului de la Var șovia.
Excepția o reprezenta Nicolae Ceau șescu care nu dorea o consolidare
a legăturilor din interiorul lagă rului care i-ar fi putut limita și mai mult
libertatea de mi șcare.
În același timp în Cehoslovacia evenimentele erau în plin ă
desfășurare. Pe 27 iunie 1968 a fost publicat „Manifestul celor 2000 de
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 179
Invazia trupelor
Pactului de la
Varșovia cuvinte”, document care cerea cehoslovacilor s ă reacționeze în fa ța
abuzurilor de put ere prin ac țiuni directe, inclusiv „demonstraț ii, greve și
boicoturi” și amenin ța cu rezisten ța armată „forțele străine care se
amestecă în dezvoltarea noastr ă”.
Deși situația devenea tot mai tensionat ă, Brejnev a acceptat la
sfârșitul lui iulie convorbiri bilaterale cu conducerea cehoslovac ă, dar în
ciuda ajungerii la un compromi s pe 3 august prin declara ția de la
Bratislava, politica lui Dub ček părea neschimbat ă.
În cele din urm ă, trupele Pactului de la Var șovia au invadat
Ceholsovacia în noaptea lui 20 august 1968, punând astfel cap ăt
„Primăverii de la Praga”. Unul din obiective era împiedicarea reunirii
Congresului prev ăzut pentru luna septembrie unde reprezentan ții aveau
să fie aleși în mod liber dintre membrii partidului și care trebuia s ă pună
în practic ă Programul de ac țiune din aprilie.
Lupte de strad ă în Praga împotriva interven ției armate a Pactului de la Var șovia în 1968 iar în ultima imagine
– demonstra ție de forță a unui tanc sovietic în Liberec.
Test de autoevaluare 3
3.1. Preciza ți elementele caracteristice „modelului iugoslav”.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
3.2. Men ționați prevederile „noului mecanism economic” – programul maghiar post 1956.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
Europa de Est dup ă 1945
180 Proiectul pentru Învăță mântul Rural ……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
3.3. Citiți cu aten ție textul de la pagina 191 și identifica ți principalele direc ții de reform ă
propuse de noua conducere cehoslovac ă. Preciza ți efectele „Programului de Ac țiune”.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 187
8.4. Europa de Est în anii 70
Diversificarea
experien țelor
comuniste
Todor Jivkov Deși interven ția sovietic ă fusese menit ă să elimine diversitatea
din interiorul lag ărului comunist, sfâr șitul anilor ’60 și debutul decadei
următoare au reprezentat mo mentul unei diversific ări a experien țelor
comuniste în Europa de Est.
România s-a îndreptat spre na țional-comunism și spre un regim
puternic personalizat f ără ca acest lucru s ă însemne abandonarea
modelului sovietic în materie de organizare intern ă. Menținerea
ortodoxiei doctrinare și păstrarea modelului marxist-leninst de
organizare intern ă, socializarea radical ă, cultul personalit ății dus la
paroxism și personalizarea extrem ă a puterii, men ținerea terorii la un
nivel ridicat și un discurs na ționalist excesiv au devenit caracteristici ale
puterii de la Bucure ști
Cultul personalit ății în regimul Ceau șescu
În acelaș i timp, Bulgaria lui Todor Ji vkov a transformat copierea
sistemului sovietic într-o vi rtute. Completa aliniere a țării la toate
evoluțiile din Uniunea Sovietic ă era proclamat ă în termenii cei mai
extravagan ți. În septembrie 1973, Jivkov spunea: „ Bulgaria și Uniunea
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 181
Erich Honecker
Janos Kadar
E. Gierek
Sindicatul liber
Solidaritatea
Papa Ioan Paul al II-lea și Lech Walesa
Sovietică vor acționa ca un singur tr up, respirând prin aceia și plămâni,
iar prin vene le va circula acela și sânge. ”
Germania Democrat ă a experimentat o schimbare la vârf în 1971
când locul lui Ulbricht a fost luat de Erich Honecker, f ără ca aceasta să
se traducă printr-o transformare a regimului.
În Ungaria lui Janos Kadar, deschiderea economiei continua s ă
fie încurajat ă, proprietatea privat ă ocupând cu acceptul autorit ăților un
rol tot mai importan t. Prosperitatea maghiar ă ținea, îns ă, în egal ă
măsură de generozitatea cu care Occidentul îi acorda credite. În anii ’70,
regimul comunist maghiar, datorit ă aparentului succes economic, s-a
bucurat de cel mai mare grad de acc eptabilitate dintre regimurile est-
europene.
În Cehoslovacia, șocul din 1968 a fost urmat de o perioad ă de
„normalizare”, de imobilism întrer upt doar de tot mai vizibila mi șcare de
disidență îndeosebi cultural ă.
8.4.1. Disiden ța polonez ă
În Polonia, popularitatea lui Gomulka disp ăruse de mult și în
decembrie 1970, dup ă o serie de revolte violente în porturile poloneze
de la Marea Baltic ă, acesta îi cedează locul lui Edward Gierek, el însu și
un reformist moderat. Nerezolvarea crizei economiei poloneze a f ăcut ca
în termen de zece ani Gierek s ă se afle în aceea și situație ca și
predecesorul s ău.
Începută tot în portul Gdansk, la șantierele Lenin, mi șcarea de
protest a dobândit r apid dimensiuni na ționale și s-a transformat în primul
sindicat liber din lag ărul comunist – „Solidar itatea”, condus de Lech
Walesa. Autorităț ile au fost nevoite în final s ă negocieze cu noul
sindicat, oferindu-i astfel recunoa ștere.
Manifesta ție a sindicatului liber Solidaritatea și înfruntări cu forțele de ordine.
Societatea polonez ă, care primise în 1978 un puternic impuls prin
alegerea unui Pap ă din rândurile ei, și-a g ăsit astfel o modalitate de
exprimare politic ă. 1980 și 1981 au fost doi ani critici, doi ani în care
autoritatea partidului s-a erodat și mai mult, iar asupra Poloniei a planat
amenințarea unei interven ții militare sovietice.
Europa de Est dup ă 1945
182 Proiectul pentru Învăță mântul Rural În decembrie 1981, generalul Iaruzelski, care preluase încă din
octombrie conducerea partidului și a statului, a decretat starea de asediu
și a introdus legea mar țială. Singurul efect al deciz iei a fost acela de a
evita invazia sovietic ă dar sistemul comunist se afla deja în apropierea
colapsului, instaurarea unei conduceri militare în Polonia reprezentând
un semnal foarte clar al dezarticul ării structurilor comuniste de partid.
Criza poloneză și instaurarea regimului autorita r al generalului Jaruzelski:
„Regimul generalului Jaruzelski nu constituie normalizarea situa ției, chiar pentru sovietici.
El nu a reu șit să facă pace nici cu Biserica, nici cu sindicatele, nici cu țăranii. Acest regim
s-a suprapus societ ății civile poloneze, nu s-a fondat pe aceasta, nu a avut ră dăcini în nici
un sector al țării. Faza actuală nu are echivalent nici în Ungaria lui 1956, nici în
Cehoslovacia anului 1968. Revolta popular ă nu a disp ărut, ea s-a scufundat în t ăcere, în
noapte, în alienare și în rezisten ța popula ției. Or, f ără participarea activ ă a muncitorilor,
nici un plan de redresare economic ă nu poate reu și. Grație carelor de asalt, ordinea
domnește la Var șovia, dar ordinea nu ajunge. Înainte de a ști dacă normalizarea va
semăna cu ceea ce s-a întâmplat în Ungaria și Cehoslovacia, r ămâne de v ăzut dacă și
cum Partidul-Arm
ată va obț ine asentimentul na țiunii.” (R. Aron, “Budapest et Varsovie”, L
’Express , 16-22 septembrie 1982.)
Test de autoevaluare 4
4.1. Men ționați principalele tr ăsături ale na țional-comunismului.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsul poate fi consultat la pagina 187
8.5. Colapsul comunismului
Eșecul economic
Datoria extern ă
8.5.1. Accentuarea crizei economice
Unul din principalele motive ale colapsului comunismului în
Europa de Est a fost e șecul economic al acestor regimuri. În deceniile
șase și șapte cre șterea economic ă fusese substan țială, dar fusese
obținută cu costuri sociale imense și mai ales cu costul adopt ării unui
model economic deja dep ășit, cel al Uniunii Sovietice a anilor ’30.
La acestea s-au ad ăugat alocarea defectuoas ă a resurselor o
administrare a economiei pe m ăsură, lipsa unei elite economice bine
pregătite. În încercarea de a rezolv a problema încetinirii dezvoltă rii
economice, în deceniul al optulea st atele comuniste din estul Europei au
început s ă urmeze o strategie de cre ștere economic ă bazată pe
importuri ( și indirect pe îndatorarea fa ță de statele occidentale). Aceast ă
îndatorare a legat implicit econom iile comuniste de economia mondial ă
și le-a expus tuturor fluctua țiilor acesteia. Anii optze ci sunt anii în care
penuria de produse și declinul calitativ al acestora caracterizeaz ă poate
mai mult decât orice altceva evolu ția economic ă a acestor state.
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 183
Reforme politice
în Ungaria
Politica sovietic ă
față de statele
satelite
„Doctrina Sinatra”
București 1989
8.5.2. Criza politic ă
Criza economic ă reprezenta un simbol al sl ăbiciunii regimurilor
est-europene, dar nu era singura. Însu și caracterul partidelor unice se
transformase dramatic. Din partide revolu ționare deveniser ă simple
mecanisme de promovare sociale care mimau cu consecven ță toate
ritualurile socialiste. Disiden ța și-a avut și ea rolul, dar nu ar fi reu șit
niciodată fără oamenii din interiorul sistemului deveni ți conștienț i măcar
de necesitatea unor reforme și fără presiunea popular ă.
Perioada de provizorat de la Moscova (1982-1985) și mai apoi anii
reformelor lui Gorbaciov au dat na ștere unor reac ții diverse în lag ărul
comunist. Între 1987 și 1989 comportamentului URSS fa ță de statele
satelite din estul Europei a suferit o modificare radical ă și dacă în
noiembrie1987 conducă torul sovietic Mihail Gorbaciov declara „ Unitate
nu înseamn ă a fi identic sau uniform. […] Socialismul nu a avut și nu
poate avea modele cu care toate țările socialiste s ă se compare ”, în iulie
1989, la Strasbourg, în fa ța Consiliului Europei, secretarul general
PCUS devenea mult mai precis : „ Filozofia casei comune europene
exclude posibilitatea folosirii sau amenin țării cu folosirea for ței, între
alianțe sau în interiorul alian țelor. […] Orice interven ție în afacerile
interne, orice tentativ ă de a limita suveranitat ea unui alt stat, amic sau
aliat, sau de alt fel, este inadmisibil ă
Doctrina Brejnev p ărea efectiv decedat ă și înlocuit ă prin ceea ce
se va chema, dup ă expresia lui G.Gherasimov, purt ătorul de cuvânt la
ministerului afacerilor ex terne, doctrina Sinatra, dup ă celebrul cântec al
acestuia My way (Calea mea), neintervenț ia fiind astfel recunoscut ă
drept principiu director al relaț iilor intersocialiste. Atunci când Eduard
Șevarnadze afirma, la 23 octombrie 1989 în fa ța Sovietului Suprem,
“absoluta libertate ” a popoarelor est europene și nega faptul c ă ar exista
o criză în raporturile dintre URSS și aliații săi, el dă dea de fapt semnalul
debandadei, al desprinderii fo stelor state-satelite. ♣
♣ A de Tinguy, “Bouleversements a l’Est”, Notes et études documentaires , La Documentation française,
Paris, 1990, pg.123
Europa de Est dup ă 1945
184 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Reformele
maghiare
Pluralism politic-
Polonia
Colapsul
9 noiembrie 1989 – căderea zidului
Berlinului, simbolul Războiului Rece
și al divizării
continentului
În timp ce regimurile este-german și cehoslovac și-au păstrat
imobilismul, a șteptând parc ă sfârșitul inexorabil, în Un garia, reformele lui
Kadar ating apogeul și s-a pus problema trecerii într-o etap ă ulterioar ă în
condiț iile în care presiunile societ ății au devenit tot mai puternice.
Evenimentele de la Moscova al c ăror final era greu de intuit au încurajat
grupurile reformatoare, în timp ce conservatorii și-au văzut opțiunile tot
mai limitate. În octombri e 1988, a fost constituit ă Uniunea Democra ților
Liberi, un veritabil partid politic.
În Polonia, generalul Iaruzelski a acceptat pluralismul politic
(1988), iar pe 12 septembrie 1989 în fruntea guvernului a fost numit
Mazowiecki, un apropiat al lui Lech Walesa.
Căderea Zidului Berlinului, pe 9 noie mbrie, a reprezentat lovitura
de grație. Revolu ția de catifea din Cehoslovacia și înlocuirea pa șnică a
lui Teodor Jivkov în Bul garia a fost completat ă cu prăbușirea violent ă a
lui Nicolae Ceau șescu la Bucure ști în decembrie 1989. Colapsul pa șnic
al comunismului (cu excep ția României) d ădea măsura gradului în care
elitele comuniste erau con știente de propria sl ăbiciune și de dispari ția
completă a propriei legitimit ăți.
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 185
Revoluția „de
catifea” din
Cehoslovacia
București, 22
decembrie 1989
Problemele
perioadei
postcomuniste
Respingerea comunismul ui ca regim politic și afirmarea
independen ței statelor din Estul Eur opei nu a însemnat, din p ăcate, și
eliminarea moștenirii acestuia. O cultur ă politică de a o anumit ă factură
fusese internalizat ă de societ ățile supuse deceniilor de totalitarism:
absența unei culturi a compromisulu i, neîncrederea în instituț iile statului,
dar și un anumit model de raportare a acestor institu ții la societate.
Statele fostului bloc socialist s-au v ăzut nevoite s ă-și redefineasc ă
sistemele politice, economiile și locul în lume. În fond, au fost nevoite s ă-
și reconstruiasc ă o identitate, s ă se relegitimeze. Abolirea aparatului
totalitar, chiar și în cazurile unde ea a me rs foarte departe, nu putea
reprezenta decât primul pa s. Construirea instituț iilor regimului
democratic nu a pus mari probleme, dar func ționarea lor a fost
îngreunat ă de subzistenț a tradițiilor și practicilor autoritare. Tranzi ția de
la o economie centralizat ă, profund ineficient ă la o economie de pia ță,
Europa de Est dup ă 1945
186 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
orientată spre sectorul ter țiar și capabil ă să concureze pe plan
internaț ional și dificult ățile pe care le-a implicat au afectat legitimitatea
noilor regimuri democratice.
Test de autoevaluare 5
5.1. Preciza ți cauzele interne și contextul extern ale pr ăbușirii regimurilor comuniste din
estul Europei.
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………..
Răspunsul poate fi cons ultat la pagina 187
8.6. Bibliografie
Crampton, R.J.: Europa Ră săriteană în secolul al XX-lea… și după, Bucure ști, Curtea
Veche, 2002
Holmes, Leslie: Postcomunismul , Iași, Institutul european, 2004
Soulet, Jean-Francois: Istoria comparat ă a statelor comuniste , Iași, Polirom, 1998
Europa de Est dup ă 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 187
8.7. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. a. Polonia – 1947, Cehoslovacia – 1948, Ungaria – 1949, Romani a -1947, Bulgaria –
1946. b. Karelia (la grani ța cu Finlanda ), statele baltice , estul Poloniei, Basarabia.
c. Berlin și Viena
1.2. Etapa coali țiilor reale, etapa coali țiilor fictive, etapa transform ărilor radicale.
1.3. Industrializarea for țată și colectivizarea au dus la sc ăderea ponderii agriculturii și a
populaț iei rurale și la accelerarea procesului de urbanizare, a fost introdus ă o nouă etică a
muncii, în cultur ă a fost introdus „realismul socialist”.
Test de autoevaluare 2
2.1. Criza de succesiune din Uniunea Sovietic ă (1953-1956) și confuzia pe care aceasta a
generat-o la nivelul conduc erii sovietice, aparent a continuare a liberaliz ării cu Congresul al
XX-lea și Raportul secret prezentat de Hru șciov, destalinizarea ca fenomen politic.
2.2. Greșeli grave în programul politic care au influen țat negativ rela ția dintre partid, stat
și masele muncitoare, program economic defectuos cu consecin țe negative pentru nivelul
de viață al populaț iei în general și pentru cel al clasei muncit oare în special, cultul
personalit ății.
2.3. Nagy a anun țat părăsirea Pactului de la Varșovia de c ătre Ungaria („ fără a intra într-
unul sau altul dintre blocurile conduse de m
arile puteri”) și a cerut plecarea trupelor
sovietice din țară ceea ce, în contextul R ăzboiului Rece, reprezenta materializarea unei
obsedante temeri sovietice – un fenomen al domino-ului care s ă ducă la prăbușirea
regimului comunist sovietic – „[…] restaurarea capitalismului.[…]Capitali știi ar putea s ă
ajungă la frontierele URSS.[…]” .
Test de autoevaluare 3
3.1. model iugoslav presupunea îmbinarea „autogestiunii” ( au tonomia tuturor actorilor
economici, repetarea principului libert ății pieței, repunerea în discu ție a colectiviz ării) cu
„nealinierea” la un bloc militar comunist sau occidental.
3.2. Programul de reformă în Ungaria prevedea: o ma i mare autonomie pentru
întreprinderi, descentralizarea deciziei economice, introduc erea unor elemente specifice
economiei de pia ță (liberalizarea par țială a preț urilor), încurajarea produc ției agricole pe
loturile individuale ale țăranilor.
3.3. Se reproșa „ uniformizarea ” societății care „ a devenit una din piedicile aflate în fa ța
dezvoltării intensive a economiei și a ridic ării nivelului de viață ” (consecin țele puteau fi
economice – reinstituirea ini țiativei private – și politice – relaxarea controlului absolut al
partidului comunist); era criticat ă cenzura („Obiectivul partidului nu este acela de a deveni
un „supraveghetor” universal al societ ății”) și se propunea garantarea prin lege a libert ății
de expresie „pentru interesele și punctele de vedere minoritare ” și a libert ății de mișcare ,
„în special libertatea de a c ălători în str ăinătate”.
Notă: În cazul în care nu a ți răspuns corect la ultima sarcin ă de lucru, reciti ți textul
documentului și notați ideile principale ale fiec ărui paragraf
Europa de Est dup ă 1945
188 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 4
4.1. Men ținerea ortodoxiei doctrinare și păstrarea modelului marxist-leninst de organizare
internă, socializarea radical ă, cultul personalit ății dus la paroxism și personalizarea
extremă a puterii, men ținerea terorii la un nivel ridicat și un discurs naț ionalist excesiv.
Test de autoevaluare 5
5.1. Criza economică de durat ă, nemul țumirea popula ției privat ă de drepturile
fundamentale, alienarea social ă au lipsit de legitimitate regimurile comuniste est-
europene. În condi țiile în care schimb ările produse la Moscova au generat o relaxare a
controlului URSS asupra sateli ților, atât elitele politice reformatoare cât și masele populare
au abandonat un sistem politic ineficient și abuziv.
8.8. Lucrare de verificare 3
Pe baza textului unit ății și a bibliografiei, alc ătuiți un eseu structurat pe tema ”Criza
sistemului comunist în Eur opa de Est în anii 50 – 80 ”.
Punctele care trebuie atinse sunt: instaura rea regimurilor comuniste în Europa de
Est, efectele destaliniz ării și crizele din blocul com unist, problemele economice și
politice ale statelor din Eu ropa de est în anii 70 și 80, prăbușirea comunismului,
concluzii. Instrucțiuni privind testul de evaluare:
a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini
b. se trimite prin po ștă tutorelui.
c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru obț inerea unui punctaj ridicat este
necesară parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure,
– șirul logic al argumentelor,
– utilizarea bibliografiei.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 189
Unitatea de înv ățare Nr. 9
UNIUNEA SOVIETIC Ă ÎN PERIOADA POSTBELIC Ă
Cuprins
9.1. Obie ctive………………………………………………………………………………………………….. .. 189
9.2. URSS dup ă al Doilea R ăzboi Mondial 1945-1956 ……………………………………………. 189
9.3. Uniunea Sovietic ă în perioada Hru șciov ………………………………………………………………… 196
9.4. Era imobilismului . Perioada Br ejnev ………………………………………………………………. 198
9.5. Era Gorbaciov și eșecul reform ării sistem ului………………………………………………….. 202
9.6. Bib liograf ie……………………………………………………………………………………………….. .. 206
9.7. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………….. 207
9.1. Obiective
• Identificarea reperelor cronologice relevante pentru prezentarea
fenomenului studiat
• Analizarea caracteristicilor politic e, economice, sociale specifice.
• Interpretarea surselor istorice și emiterea de judec ăți de valoare privind
fenomenul totalitar soviet ic în perioada postbelic ă.
9.2. URSS dup ă al Doilea R ăzboi Mondial 1945-1956
Pierderi umane și
materiale
9.2.1. Stalinismul matur
Al doilea r ăzboi mondial a avut un impact devastator asupra
statului sovietic și a creat o dispropor ție evident ă între pozi ția URSS în
lume și situația intern ă. Pierderile umane sunt estimate la peste 20
milioane (dintre care aproape jum ătate civili) reprezentând 11%din
populaț ie iar cele materiale la aproape 700 de milioane de ruble, fiind
distruse peste 6 milioane de case, 80.000 de localit ăți, 1700 de ora șe,
100.000 de colhozuri și 32000 de întreprinderi, în vreme ce peste 25 de
milioane de persoane au r ămas fără adă post. Țărănimea a fost cea
care a plă tit prețul cel mai mare, pierderile umane și transferul de
populaț ie spre orașe însemnând c ă pentru prima dat ă în istoria Rusiei
și a Uniunii Sovietice ea nu mai reprezenta majoritatea popula ției
active.
În ciuda situaț iei extreme, dup ă perioada de relaxare limitat ă din
timpul războiului, regimul sovietic a re venit la rigiditate ideologic ă și a
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
190 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Noul plan cincinal
Criza agricolă
Personalizarea
puterii
Modificări ale
structurilor de
putere
apelat la solu ții similare celor interbelice. Discutarea noului plan cincinal
– al patrulea – a început imediat, în martie 1946 fiind pus în aplicare
Planul de reconstruc ție, foarte ambi țios, dar care a fost modificat în
1948 prin adoptarea Planului de modificare a naturii. Acesta din
urmă reprezenta un proiect utopic care, între altele, î și propunea
crearea unei m ări interioare în Siberia Occidental ă și construirea unor
diguri în Oceanul Pacific pentru a opri curen ții reci de pe coastele
siberiene. Al patrulea plan cincinal mergea pe linia celor interbelice,
punând accent pe industria grea și limitând produc ția de bunuri de
consum.
Al 4-lea plan cincinal conform ci frelor oficiale sovietice (1940=100 )
194
0 1945 1950 (conform planului) 1950 (cifre realizate)
Produsul național 100 83 138 164
Producția
industrial ă 100 92 148 173
Bunuri de consum 100 59 – 123
Producția
agricolă 100 60 127 99
Dincolo de utopie, Uniunea Sovietic ă s-a confruntat la sfâr șitul
anilor patruzeci cu o puternic ă criză agricolă generat ă în bună măsură
de Ineficien ța colhozurilor. R ăspunsul a constat, îns ă, în regruparea
acestora și în crearea agro-ora șelor. Elementul ideologic r ămânea
foarte prezent, noile ora șe urmând s ă realizeze vechiul deziderat al
unității dintre muncitorime și țărănime și să ducă la bun sfâr șit
suprimarea con științei țărănești. Drept urmare, între 1950 și 1954 nou ă
milioane de persoane au p ărăsit zonele rurale.
La nivel politic, anii postbelici s-au remarcat prin derapaje ale
structurilor de putere. Relaxarea ideologic ă din timpul r ăzboiului fusese
echilibrat ă cu o creștere propor țională a cultului personalit ății lui Stalin,
creștere care în perioada postbelic ă nu a mai cunoscut limite.
Personaliz
area extrem ă a puterii este caracteristic ă perioadei de
„maturitate” a regimului stalinist, dar reprezintă și un simbol al
abandon ării de facto a leninismului, abandonare vizibil ă și în
restaurarea denumiril or unor instituț ii abolite de Lenin sau în
contestarea teoriei elitiste despre partid.
La Congresul XIX din 1952, la un ni vel mult mai practic, institu țiile
de conducere ale partidului au fost reformate în vederea dilu ării
influenței acestora în favoarea celor pe care Stalin le putea conduce
personal. În ciuda cre șterii semnificative a num ărului de membri în
timpul războiului, via ța de partid s-a atrofiat în perioada de maturitate a
stalinismului și mare parte a puterii executive a revenit aparatului de
stat. Primii ani postbelic i au constituit o perioad ă de excluderi masive
din partid, de rotaț ie a cadrelor, totul în încercarea de a pune în practic ă
imaginea de partid-monolit a Partidului Bol șevic.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 191
Integrarea
ideologic ă a
armatei
Lupta pentru
putere
Noul val de
teroare
Una din principalele preocup ări ale liderului sovietic în anii ce au
urmat imediat conflictului a fost blocarea dezvolt ării Armatei Ro șii ca
centru de putere autonom. În jur de 40% din efectivele postbelice ale
partidului erau reprezentate de actuali sau fo ști militari, Stalin sperând
ca în acest mod s ă asigure integrarea ideologic ă a armatei.
Conducătorii militari ce jucaser ă un rol important în r ăzboi sunt
marginaliza ți și elimina ți din con știința publică prin depersonalizarea
istoriei războiului.
În ciuda declinului fizic și a neîncrederii patologice în cei din jur,
poziția lui Stalin de centru necontest at al puterii a fost favorizat ă și de
conflictele dintre personajele princi pale ale conducerii comuniste. Cea
mai notabil ă este opozi ția dintre Malenkov și Jdanov în care liderul
sovietic și-a pă strat neutralitatea numai în aparen ță, în realitate
subminându-le amândoura pozi țiile. De altfel, Stal in a tolerat asemenea
conflicte numai pentru a-i putea sl ăbi pe „combatan ți”. Lupta pentru
succesiunea lui Stalin s-a declan șat încă din timpul vie ții acestuia,
acesta profitând de ea pentru a- și înlătura adversarii politici. Moartea lui
Andrei Jdanov în 1948 a p ărut să-l propulseze pe Gheorghi Malenkov
în postura de succesor probabil și Stalin a sprijini t campania acestuia
de înlăturare a fo știlor sus
ținători ai lui Jdanov. În acela și timp, îns ă,
Stalin începe s ă cultive un alt personaj, pe Nikita Hru șciov.
Competitorii pentru succesiunea lui Stalin: A.J danov, G. Malenkov, N.Hrusciov
Începând cu 1950, în contextul în ăspririi războiului rece, situa ția
internă a început s ă se degradeze și mai mult. Epur ările se înmul țesc,
societatea este din nou mobilizat ă pentru un efort economic, presa reia
tot mai des temele specifice perioadei marilor procese din a doua parte
a anilor treizeci, dar la acestea se adaugă antisemitismul. Evreii
„cosmopoli ți” și „sioniști” au reprezentat una din principalele ținte ale
noii campanii de teroare, chiar dac ă la un nivel mai larg e foarte
probabil c ă Stalin vedea aceste epur ări ca pe un nou pas spre crearea
unei elite staliniste, spre reînnoirea elitei partidului.
Pe 13 ianuarie 1953 sunt aresta ți nouă medici acuza ți că l-ar fi
ucis pe Jdanov și că ar fi plănuit asasinarea lid erului sovietic. Șase din
cei nouă erau evrei și au fost denun țați ca fiind tentacule ale unui
„complot sionist”. Moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, a însemnat evitarea unor noi epur ări masive.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
192 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Războiul cultural
anti-occidental Regimul a ini țiat sub conducerea lui Jdanov un adevă rat ră zboi
cultural împotriva inovaț iei, a modernismului, a liberalismului și a tot ce
este occidental. Literatura și muzica în special erau v ăzute ca
instrumente esen țiale pentru unirea poporului în spatele idealurilor
bolșevice. Nici știința nu a sc ăpat de amestecul ideologicului, cel mai
bun exemplu fiind cel al biologiei. Aceast ă ofensivă era menit ă în bună
măsură să disciplineze intelectualitatea, îns ă rezultatul a fost izolarea
Uniunii Sovietice de evolu țiile intelectuale din exterior.
Funeraliile lui Stalin: (s us) muncitori moscovi ți la catafalcul lui Stalin de la Casa
Sindicatelor, (jos) garda de onoare a conducă torilor sovietici – Bulganin, Hru șciov,
Kaganovici. Stalin a fost depus, mumificat, în mausoleul dedicat lui Lenin, dar în 1961 Hrușciov a ordonat mutarea corpului lui Stalin într-un mormânt mult mai modest.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 193
Ceremonii de doliu la moartea lui Stalin în Ungaria și România
Hruș ciov despre ultimii ani ai lui Stalin :
„Toți cei din jurul lui Stalin er am temporari. Atâta vreme cât avea oarecare încredere în
noi, ni se permitea s ă trăim și să muncim. Dar din moment ul în care înceta să aibă
încredere în tine, Stalin începea s ă te observe pân ă când cupa neîncrederii se rev ărsa…
Totul depindea de ceea ce Stalin se întâmpla s ă gândeasc ă în momentul în care te
privea.”
Test de autoevaluare 1
1.1. Identifica ți prevederile Planului de modificare a naturii.
………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………..
1.2. Men ționați principalele caracteristice ale vie ții politice sovietice în timpul ultimilor ani
ai lui Stalin.
……………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………….. 1.3. Citiți documentul de mai sus și încerca ți să caracteriza ți perspectiva lui Hru șciov
precum și cel puțin una din tră săturile sistemului totalitar sovietic.
……………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………..
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 207
9.2.2. Crizele succesiunii (1953-1956)
Dispariț ia lui Stalin a creat un imens vid politic și ideologic întrucât
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
194 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Noii conduc ători ai
URSS în timpul unei parade militare la
mausoleul Lenin-
Stalin.
“Triumviratul”
L.Beria
Relaxarea situa ției
interne
regimul se identificase cu persona litatea acestuia mai bine de dou ăzeci
de ani. Uniunea Sovietic ă era complet izolat ă și popula ția sărăcită.
Ultimul buget stalinist, cel din 1952, fusese aproape un buget de r ăzboi.
Urmașii poten țiali ai lui St alin au descoper it rapid virtuț ile
sistemului de conducere colegial ă întrucât se temeau de instalarea
unuia dintre ei pe postul de lider atotputernic. Num ărul membrilor
Prezidiumului PCUS este redus la zece pentru a face din aceast ă
instituție un adev ărat centru al autorit ății, dar puterea este în realitate
deținută de un triumvirat: Malenkov era șef al guvernului, Beria
responsabil pentru securitatea intern ă, iar Nikita Hru șciov devenea
figura dominant ă în secretariatul partidului, chiar dac ă nominal
Malenkov pă stra inițial și principala func ție din partid. Astfel, Malenkov
devine liderul structurilor de stat, devenite tot mai puternice în ultimii ani
ai perioadei staliniste, în timp ce Hru șciov preia controlul partidului
(avea să devină prim-secretar în septembrie 1953).
La sfârșitul lui iunie 1953, în urma unui complot organizat de
Hrușciov cu sprijinul conducerii a rmatei, Beria a fost arestat și după
numai o s ăptămână a fost exclus din partid. Dup ă câteva luni de
detenț ie, Beria este judecat în secret și executat în decembrie 1953.
Căderea lui Beria nu a însem nat numai consolidarea pozi ției lui
Hrușciov în raport cu Malenkov, ci și o reafirmare a structurilor de
partid. Era greu de crezut c ă un lider politic mai putea încerca s ă
controleze partidul în primul rând cu ajutorul aparatului represiv.
Înlăturarea lui Beria a fost ulti
mul exemplu al utiliz ării violen ței
pentru reglarea conflictel or pentru putere. În lip sa terorii, noua elit ă
trebuia s ă-și demonstreze legitimitatea, competen ța și
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 195
Disensiunile
politice dintre Hrușciov și
Malenkov
Demisia lui
Malenkov
Congresul XX și
începutul
destaliniz ării
indispensabilitatea. În mod necesar, primele m ăsuri inițiate de noua
conducere colegial ă au vizat o relaxare a situa ției interne printr-o serie
de decrete de amnistiere (primul chiar în martie 1953), printr-o oarecare
descentralizare a puterii, dar și prin ameliorarea situa ției materiale a
populaț iei. Însă, caracterul represiv excesiv al stalinismului a fost unul
din puținele elemente abandonate, esen ța regimului r ămânând aceea și:
monopolul politic Partidului Co munist, economia centralizat ă în
proprietatea statului.
După dispariția lui Beria, conflictul dintre Malenkov și Hrușciov se
mută în domeniul dezbaterilor privind pol iticile de urmat. În vreme ce
“Noul Curs” al lui Malenkov însemna reducerea investi țiilor în industria
grea și în apărare în vederea creșterii produc ției de bunuri de consum,
Hrușciov propunea cons olidarea alian ței dintre muncitorime și țărănime
și împărțirea relativ egal ă a resurselor între agricultur ă și industrie, în
special cea militar ă. În 1954 Hru șciov propune des țelenirea a milioane
de hectare din regiunile „virgine” din zona Volg ăi, din Urali, Siberia și
Kazahstan. Chiar dac ă pe termen lung rezultatele sunt dezastruoase, în
primii ani programul înregistreaz ă suficiente succese pentru a-i servi lui
Hrușciov în competi ția politică.
9.2.3. Ascensiunea lui Hru șciov și destalinizarea
Succesele lui Hru șciov l-au for țat pe Malenkov s ă demisioneze în
februarie 1955, în condi țiile în care se gă sea într-o izolare din ce în ce
mai pronun țată. Din acest moment primul ac ționează rapid pentru a- și
consolida puterea prin num irea la vârf a unor c adre loiale lui. Pân ă la
reunirea Congresului XX al PCUS, 44% din membrii Comitetului Central
aleși în 1952 fuseser ă deja înlocuiț i. În decembrie 1955, în continuarea
politicii de subminare a autorit ății vechii g ărzi staliniste, Hru șciov
numește o comisie pentru a st udia teroarea anilor ’30.
Destalinizarea, deja evident ă într-o oarecare m ăsură în modul în
care regimul se raporta la societat e, atinge apogeul la Congresul XX,
convocat în februarie 1956. Aici, pe 25 februarie, delegaț ii au ascultat
uimiți timp de patru ore a șa-numitul Raport secret citit de Hru șciov în
persoană. Discursul denun ța „încălcările legalit ății socialiste” în timpul
terorii staliniste, „cultul personalit ății” și excesele sale. Era o lovitur ă de
teatru prin care Hru șciov își ataca rivalii politici și în acela și timp își
mobiliza sus ținătorii. Condamnarea stalinismu
lui era îns ă superficială și
incomplet ă.
O treime din membrii Comitetului Central ales la Congres erau
nou aleși și majoritatea acestora îi fuseser ă subalterni lui Hru șciov în
diferite etape ale carierei sale. Prezidiul a fost p ăstrat, dar au fost ale și
cinci noi membri, toț i fideli ai s ăi și astfel Nikita Hru șciov devenea
conducătorul necontestat al Uniunii Sovietice.
Fragmente din Raportul secret prezentat de Hru șciov la Congresul XX
„Caracteristicile negative ale lui Stalin, care erau doar incipiente în timpul lui Lenin, s-au transformat în timpul ultim ilor ani într-un grav abuz de putere, care a determinat grave
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
196 Proiectul pentru Învăță mântul Rural prejudicii partidului nostru […].
Stalin a ac ționat nu prin convingere, explica ție și cooperare r ăbdătoare cu poporul, ci prin
impunerea concepț iilor sale, solicitând supunerea absolut ă în fața opiniilor sale. Oricine
se opunea concep țiilor sale sau încerca s ă-și demonstreze punctul de vedere, era sortit
să fie îndep ărtat din conducerea colectiv ă și să sufere anihilarea moral ă și fizică.[…]
Stalin a inventat conceptul de inam ic al poporului. Acest termen a f ăcut inutilă dovedirea
erorilor ideologice ale persoanelor angajate în controverse; acest termen a f ăcut posibil ă
folosirea celor mai crude mi jloace de represiune, vi olând toate normele legalit ății
revoluționare, împotriva oricui care nu era de acord cu Stalin, împotriva acelora care erau
doar suspecta ți de inten ții ostile, împotriva acelora care aveau o reputa ție proastă .[…]
Stalin, […], a folosit metode extreme și represiune de mas ă într-un moment când
revoluția era deja victorioas ă, când statul sovietic era înt ărit, când clasele exploatatoare
erau deja lichidate și relațiile socialiste erau înr ădăcinate solid în toate fazele economiei
naționale, când partidul nostru era consolidat politic și se înt ărise atât numeric cât și
ideologic. […] Trebuie s ă spunem c ă după război situaț ia a devenit și ma
i complicat ă. Stalin a devenit și
mai capricios, iritabil și brutal; mai ales a crescut suspiciunea sa. Mania persecu ției a
atins dimensiuni incredibile. […] Dup ă război Stalin s-a îndep ărtat și mai mult de
colectivitate. El singur decidea f ără nici o considera ție pentru nimeni și nimic.”
Test de autoevaluare 2
2.1. Indica ți primele m ăsuri luate de noua conducere colegial ă.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 2.2. Citiți documentul de mai sus și indica ți acuzele aduse lui Stalin și motivele lui
Hrușciov.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 207
9.3. Uniunea Sovietic ă în perioada Hru șciov
Reacția opoziției
Succesul înregistrat de Hru șciov la Congresul XX a fost urmat
imediat de o perioad ă de criză generat ă de impactul Raportului secret
asupra lag ărului comunist. Impulsiona ți de criza maghiar ă și cea
poloneză, adversarii lui Hru șciov (Molotov, Malenkov, Kaganovici)
încep să se organizeze. În iunie 1957 a avut loc o tentativ ă a membrilor
Prezidiumului de a-l for ța să demisioneze, dar Hru șciov a contraatacat
convocând foarte rapid Comitetul Central care s-a pronun țat covârșitor
în favoarea sa. Din acest moment, Hru șciov nu mai avea un adversar
real. În martie 1958 l-a înlo cuit pe Bulganin în func ția de prim-ministru,
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 197
Limitele
destaliniz ării
Planul pe șapte
ani
Congresul XXII
Deteriorarea
poziției lui
Hrușciov
Demisia
devenind în acela și timp lider al statului și al partidului.
Dezghețul și destalinizarea se manifest ă inclusiv în cultur ă,
îndeosebi în muzic ă și pictură, dar e mult mai lim itat în literatur ă unde
romanul Doctor Jivago al lui Boris Paster nak a provocat o criz ă de
proporții. Măsurile de liberalizare nu sunt duse niciodat ă până la capă t
și au rămas, în esen ță, simbolice.
În plan economic, limitele destaliniz ării sunt la fel de vizibile.
Tentativele descentralizatoare e șuează în mod repetat în fa ța
rezistenței aparatului birocratic și de la sfâr șitul anilor ’50, Uniunea
Sovietică a intrat într-o perioad ă de încetinire a cre șterii economice ce
avea să dureze pân ă la pră bușirea sa.
Complexul militaro-industrial deja foarte influent a împiedicat o
reorientare a priorit ăților spre industria u șoară și agricultur ă. În acest
ultim domeniu, dup ă succesele ini țiale ale campaniei de des țelenire, au
urmat ani de recolte dezastruoase care au for țat URSS s ă importe
milioa
ne de tone de cereale. Produc ția de cereale a Uniunii Sovietice a
crescut conform cifrelor oficiale , dar chiar dac ă tendinț a este
crescă toare, de notat sunt puternicele varia ții anuale.
Sfârșitul anilor cincizeci a adus și primul Plan pe șapte ani
(ianuarie 1959), obiectivul fiind dep ășirea Statelor Unite din punct de
vedere economic. Imense i risipe de resurse, c ăreia nu i se g ăsește nici
o soluție, și lipsei de realism a planific ării li s-a ad ăugat voluntarismul ce
a marcat de multe ori politica agricol ă, rezultatele fiind invariabil
dezastruoase.
Congresul XXII din octombrie 1961 pare s ă ducă mai departe
destalinizarea (corpul lui Stalin este luat din mausoleul lui Lenin) și
lansează un nou mit: cel al trecerii Uniu nii Sovietice la comunism.
Programul adoptat aproape f ără nici un fel de dezbateri prevedea
pentru perioada 1961-1971 a șezarea „bazelor materiale” ale
comunismului, în timp ce deceniul urm ător avea să aducă atingerea
stadiului comunist.
Voluntarismul nu a caracteriz at numai politica sa agricol ă, ci și pe
cea extern ă, dar acest domeniu i-a atras și cele mai multe critici al ături
de tentativele de reformare a partidului și de a introduce tot mai mul ți
tehnocra ți în circuitul decizional. Semie șecul din criza Berlinului și
înfrângerea în criza rac hetelor din Cuba l-au f ăcut foarte vulnerabil.
Tentativele de liberalizare cultural ă și de reorientare a priorit ăților
economice din perioada 196 2-1964 au fost blocate de structurile de
partid tot mai ostile lu
i.
În octombrie, pozi ția sa a devenit atât de fragil ă, încât nu s-a mai
putut opune cererilor majorit ății Prezidiumului de a demisiona. Decizia
finală a aparținut din nou Comitetului Central care a hot ărât că venise
momentul ca Hrușciov să se retragă . Brejnev a preluat func ția de prim-
secretar, în timp ce Kosîghi n a devenit prim-ministru.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
198 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 3
3.1. Men ționați cauzele debarc ării lui Hru șciov din pozi ția de secretar general al PCUS.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Răspunsul poate fi cons ultat la pagina 207
9.4. Era imobilismului. Perioada Brejnev
Leonid Brejnev
Lipsa reformelor
economice
„Conducerea colectivă”
Încercări de
rezolvare a problemelor economice
Reformismul generator de instabili tate fusese astfel eliminat.
Perioada Brejnev (octombrie 1964 – noiembrie 1982) avea s ă fie,
dimpotriv ă, caracterizat ă prin imobilism, prin teama de a ini ția orice
reformă structural ă care ar fi pus în pericol interesele birocraț iei. În
interiorul acestui sistem paralizat și aflat în declin se dezvolta îns ă o
societate din ce în ce mai activ ă, mai educat ă, mai str ăină de
obiectivele regimului politic care nu evoluaser ă din anii ’30.
Creșterea economic ă a încetinit pân ă la stagnare în anii ’80,
blocată între barierele celei de-a doua revolu ții industriale într-un
moment în care Occidentul trecea deja în era informa țională . Nici
măcar „trecerea la comunism” nu a mai fost luat ă în considerare de
vreme ce presupunea un grad c onsiderabil de schimbare. Lipsa
reformelor și declinul au fost mascate par țial de succesele în plan
internaț ional, dar distan ța dintre realitate și discurs, dintre politicile
practicate și entuziasmul revolu ționar afișat a crescut din ce în ce mai
mare.
Perioada Brejnev a în semnat punerea în aplic are a principiului
oligarhic al „conducerii colective”. De și Leonid Brejnev era f ără nici o
îndoială personajul cel mai puternic (mai ales dup ă 1966, ală turi de el
stau Suslov, Podgornâi și Kosâghin. Puterea sa nu este absolut ă, de
tip
stalinist. Puterea i-a fost conferit ă de egalii s ăi și în consecin ță
ascensiunea sa coincis cu o remarcabil ă stabilitate a elitelor.
Tentativele de reform ă nu au lipsit, dar orice încercare de
eficientizare a economiei care presupunea un grad oarecare de
descentralizare se lovea de conserva torismul politic dominant. Brejnev
era foarte sensibil la influen ța oficialilor din partid și a complexului
militaro-industrial și soluția este g ăsită în altă parte: criza economic ă
avea să fie rezolvat ă nu prin reforme care s ă pună în discu ție principiile
economiei staliniste, ci prin inova ție științifică și eventual prin importul
de tehnologie occidental ă care să redea vigoarea economiei.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 199
Reacții societale
Îmbătrânirea
nomenclaturii În aceast ă perioadă de indecizie care înclin ă spre conservatorism
pe toate planurile, societatea scap ă tot mai mult de sub controlul
regimului. De la sfâr șitul anilor ’50 apar primele samizdat -uri
♣, iar în
decembrie 1965 are loc la Moscova dup ă mai bine de patruzeci de ani
prima demonstra ție neautorizat ă. Regimul combate îns ă amenințările la
adresa sa cu un minimum de violen ță și adeseori cu concesii. Și dacă
disidenț a nu reprezint ă decât un procent infim din ansamblul populaț iei,
mult mai dificil pent ru regim a fost să combat ă starea de pesimism
generalizat care pune st ăpânire pe societate începând cu sfâr șitul
anilor ’60. Acest pesimism alimenteaz ă disidenț a care în aceast ă
perioadă devine tot mai divers ă: de la neo-stalini ști care critic ă
relaxarea regimului, la liberali sau stângi ști dezam ăgiți de abandonarea
principiilor leniniste și naționaliști ruși.
Imobilismul a avut drept consecință îmbătrânirea accelerat ă a
elitei politice și economice (nomenclatura). În 1976 vârsta medie a
membrilor Comitetului Central era de șaizeci de ani. Majoritatea
principalelor figuri ale partidului și statului dep ășiseră șaptezeci de ani
în 1980. Brejnev le garanteaz ă statutul și de fapt aceasta este și cheia
propriei longevit ăți politice.
Despre nomenclatur ă:
„Spre deosebire de burghez ie, proprietatea privat ă nu reprezint ă semnul distinctiv
esențial al nomenc
laturii. Mo ștenitoare a revolu ționarilor profesioni ști, nomenclatura nu
este clasa celor care de țin bunuri. Este clasa admi nistratorilor. Administra ția și
exercitarea puterii sunt cele dou ă funcțiuni esen țiale ale nomenclaturii […] Nomenclatura
încarneaz ă conducerea politic ă a societății. Ea exercit ă și puterea economic ă dar doar pe
cale de consecin ță. Ansamblul puterii în statul socialis t este concentrat între mâinile sale.
Ea singur ă ia toate deciziile politice .” (Michael Voslensky: La Nomenklatura. Les
privilegies eu URSS , Paris, Belfond, 1970, p.100)
Criza economic ă
mondială și
efectele sale
Problemele
agricole
Criza economic ă a fost, îns ă, mascată de avantajele pe care
Uniunea Sovietic ă le-a avut de pe urma crizei energetice mondiale.
Mare exportatoare de petrol și aur, URSS a câ știgat enorm de pe urma
acestora. Reforma ap ărea astfel inutil ă, iar industria u șoară era din nou
neglijată întrucât bunuri de consum puteau fi importate foarte facil din
exterior.
Agricultura a continuat s ă fie partea cea mai fragil ă a economiei
după cum o dovedesc și cele cincisprezece milioane de persoane care
părăsesc în anii ’70 zonele rurale în c ăutarea unor oportunit ăți mai
bune. În ciuda investi țiilor substan țiale, produc ția se încă pățânează să
stagneze. În 1980 produc ția reală se afla atât de mult în urma cifrelor
oficiale, încât autorităț ile au încetat timp de șase ani s ă publice
statistici. Importurile au crescut dramatic după 1972, furnizorul principal
fiind inamicul num ărul unu din r ăzboiul rece, Statele Unite.
♣ samizdat – termen rus (sam – auto și izdatelstvo – publicare) ce desemna lit eratura subversiva, critic ă la
adresa regimului, scrisă , copiată și răspândită în secret în Uniunea Sovietic ă.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
200 Proiectul pentru Învăță mântul Rural Cheltuielile
militare
Eșecul regimului
Clișeele
ideologice și
birocrația
O societate în transformare
Marcată de profunde crize struct urale, economia sovietic ă era
împovărată și de imensele cheltuieli mili tare devenite o necesitate
politică din cauza influenț ei complexului militaro-industrial. Obiectivul
era paritatea cu Statele Unite și la prima vedere nu era o decizie lipsit ă
de sens întrucât reprezenta singura modalitate de a men ține statutul de
superputere al Uniunii So vietice, altfel un stat subdezvoltat din mai
multe puncte de vedere. Povara reprezentat ă de aceste „investi ții” a
fost insuportabil ă pe termen mediu pentru o economie care, spre
deosebire de cele occidentale, nu pr ofita aproape deloc de pe urma
cercetării militare.
Anii ’70 au reprezentat e șecul trecerii la o faz ă de creștere
intensivă, eșecul cointeres ării societ ății în succesul proiectului
comunist. Partidul a fost incapabil s ă umanizeze sistemul, s ă-i
responsabilizeze pe muncitori și să-i stimuleze prin orientarea
producției spre produsele de consum. De și a crescut substanț ial ca
număr de membri (de la pu țin peste unsprezece milioane la
optsprezece între 1964 și 1983), partidul, dup ă cum spunea istoricul
Jean-Francois Soulet seam ănă „cu o sect ă muribund ă din care cea mai
mare parte a membrilor s ăi continu ă să fie practican ți, dar lipsi ți de
credință . Practica formal ă, punc
tată de riturile specifice ale unei liturghii
imuabile (cultul secr etarului general, s ărbători, ceremonii, defil ări..) este
prezidată cu vanitate de un înalt cler orb sau cinic .”
În ciuda transform ărilor societale, partidul p ăstrează aceleași teme
propagandistice și concepte contemporane lui Lenin sau Stalin. De și și-
au pierdut de mult substan ța și criticile la adresa lor erau cunoscute de
ansamblul societ ății, ele nu au fost luate niciodat ă în discu ție. Șansele
unui dialog între societate și nomenclatur ă sunt micș orate și mai mult
de privilegiile cu care aceast ă categorie s-a înconjurat în special în
perioada Brejnev, dar și de extraordinara dezvoltare, în faza terminal ă a
regimului sovietic, a unui apar at birocratic rigid, greoi și a cărei
existență ar fi fost pus ă sub semnul îndoielii de orice reform ă.
Prins între incapacitatea de a r ăspunde nevoilor societ ății și
imposibilitatea de a utiliza masiv mijloacele represive și în ciuda
menținerii aparente a dogmatismulu i, regimul e nevoit s ă facă concesii,
să tolereze diverse forme de manifestare autonom ă a societ ății: de la
explozia pie ței negre a bunurilor de consum, corup ție la autonomizarea
diverselor manifest ări culturale, în special ale tinerilor.
9.4.1. Moartea lui Brejnev și perioada de provizorat (1982-1985)
Moartea lui Brejnev în 1982 a survenit după câțiva ani în care în
pofida cultului personalit ății ce îl avea ca obiect, deciziile erau luate tot
mai mult de un cerc de apropia ți, în special dup ă atacul cerebral pe
care secretarul general îl sufer ă în 1975.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 201
Iuri Andropov
Tentative eș uate
de reformă
Funeraliile lui Leonid Brezhnev – parte a „cultului conduc ătorului”
Succesorul s ău imediat a fost Iuri Andropov ș i alegerea sa
reprezenta în parte recunoa șterea nevoii de schimbare. În calitate de
fost șef al KGB, Andropov cuno ștea foarte bine realitatea sovietic ă, iar
instituția din care provenea, foarte bine informat ă și în permanent
contact cu lumea occidental ă, devenise unul din centrele de putere
favorabile schimb ării.
Andropov a condamnat public corup ția oficialilor de partid și de
stat, a adus la Moscova echipe de tehnocraț i, a înlăturat pe unii din
membrii vechii g ărzi și a încercat s ă revigoreze economia printr-un
sistem de recompense ac ordate muncitorilor și fermierilor. Continuarea
măsurilor de acest tip ar fi put ut schimba ceva, dar într-o bun ă parte a
celor cincisprezece luni pe care le-a petrecut în fruntea Uniunii
Sovietice starea sa de s ănătate și-a spus cuvântul și a murit în func ție.
Hotărâți să evite continuarea transform ărilor, membrii conducerii
sovietice l-au numit pe Constantin Cernenko, un fost apropiat al lui Brejnev, chiar dac ă și acesta era bolnav. De altfel, de la sfâr șitul lui
1984, Cernenko nu a mai ap ărut în public și a murit în martie 1985.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
202 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 4
4.1. Identifica ți problemele economice ale perioadei Brejnev.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 4.2. Preciza ți transform ările apărute în societatea sovietică în anii 70.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………… 4.3. Men ționați elementele de reform ă introduse de Iuri Andropov.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 207
9.5. Era Gorbaciov ș i eșecul reform ării sistemului
Mihail Gorbaciov
Perestroika
Alegerea lui Mihail Gorbaciov ca secretar general în aprilie 1985
părea să demonstreze c ă Biroul Politic ajunsese la concluzia c ă venise
momentul pentru o schimbare. În vârst ă de 54 de ani, cu studii
superioare și fost protejat al lui Andopov , Gorbaciov a demonstrat de la
bun început un dinamism care lipsea de mult timp conducerii sovietice.
Dincolo de m ăsurile concrete, primul lucru pe care trebuia s ă-l
facă era să convingă partidul și societatea de necesitatea unei
schimbă ri fundamentale. Prioritatea sa era perestroika – reforma
economic ă: o transformare radical ă a economiei centralizate de
sorginte stalinist ă prin descentralizare, au togestiune, eliberarea de
rigiditățile impuse de aparatul birocratic și oferirea de stimuli pentru
creșterea productivit ății. Spera astfel s ă elibereze energ iile creatoare,
să reorienteze economia spre bunurile de consum, dar reformele sale
inițial foarte moderate s-au lovit de rezisten ța birocraț iei și dezastrul de
la Cernobîl a oferit, în mod tragic, m ăsura incapacit ății guvernului de a
gestiona economia sovietic ă și grava criz ă în care se afla acesta.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 203
Glasnost
Reforme politice
Reforme incomplete în
economie
Explozia produs ă la centrala atomic ă de la Cernobîl în 1986 a condus la
decesul datorat iradierii a peste 100.000 de persoane și a costat statul sovietic
aproape 13 miliarde de dolari.
Pentru ca aceast ă reformă economic ă să aibă succes, Gorbaciov
avea nevoie de sprijinul societ ății. Tolerarea regimului de c ătre
societate nu mai era suficient ă și spera s ă câștige cooperarea acesteia
prin reforme politice. Glasnost – sau „deschidere” – nu era menit ă să
pună în discu ție regimul însu și, dar permitea criticarea gre șelilor
regimului, afirma nevoia de schimbare și oferea o mai mare libertate de
expresie. Însă odată declarat ă disponibilitatea de a critica gre șelile
trecutului, întregul proc es de deschidere politic ă a scă pat rapid de sub
controlul liderului sovietic și a dobândit o dinamic ă proprie.
În 1987, la aniversarea revolu ției bolșevice, Gorbaciov denun ță
„enormele crime de neuitat al e lui Stalin”. În anul urm ător este ini țiată o
reformă constitu țională ce crea un nou legislativ în care alegerile erau
organizate pe baza unor candidaturi multiple și nu folosind sistemul
candidatului unic desemnat de partid. To tul se petrece în paralel cu o
masivă reîntinerire a cadrelor.
În încercarea de a menț ine echilibrul între reformatori și
conservatori, reformele lui Go rbaciov nu au mers niciodat ă suficient de
departe, ambele tabere fiind astfel nemul țumite. Vechiul sistem
economic a r ămas în mare parte neschimbat. Autonomizarea de j
ure a
multor întreprinderi nu a adus mari avantaje întrucât ele erau deja autonome de facto din perioada Brejnev din cauza inamovibilit ății
birocraț ilor. Pe de alt ă parte, privatiz ările au fost nesemnificative. Într-o
situație similar ă se găsea și agricultura unde sistemul stalinist al
colhozurilor a r ămas practic neschimbat în condi țiile în care mai pu țin
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
204 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Războiul din
Afghanistan
Deschiderea politică
Treptata disoluț ie
a Uniunii
de 2% din suprafa ța totală a acestora a trecut în proprietate privat ă.
În plan extern, de și a reușit o spectaculoas ă apropiere de statele
occidentale Gorbaciov a rezolvat la fel de ezitant problema retragerii trupelor sovietice din Afganistan ia r conflictul din Asia Central ă a oferit
prilejul unora dintre primele manifest ări ale societ ății civile în Uniunea
Sovietică. Pierderile umane masive – în tre 15.000 (cifrele oficiale
sovietice) și 50.000 – au creat înc ă o sursă de tensiune între regim și
societate iar mobilizarea for țată a naționalităților a produs noi linii de
fractură în interiorul sistemului.
Soldați sovietici în Afghanistan preg ătindu-se de retragere – februarie 1989
Dacă reforma economic ă nu înregistreaz ă succese notabile,
reforma politic ă a căpătat amploare în perioada 1988-1989. În martie
1989 au fost organizate primele alegeri în care mai mul ți candida ți
concureaz ă pentru un loc. Chiar dac ă instituțiile erau gândite pentru a
prezerva rolul conduc ător al PCUS, noile organisme legislative erau
înzestrate cu o autoritate real ă și puteau dezbate liber diferitele
probleme. Reformele constitu ționale au fost continuate în martie 1990
cu scopul de a crea un regim preziden țial. A fost creat ă funcția de
președinte al Uniunii Sovietice, func ție care dobândea o autoritate
cvasinelimitat ă printr-o lege special ă din aprilie acela și an.
Relaxarea sistemelor de control spec ifice unui regim totalitar nu a
permis numai criticarea într-un grad f ără precedent a regimului, ci și
manifestarea na ționalismelor suprimate atât de mult timp. Concesiile
făcute diferitelor republici au fost și în acest caz tardive și s-au limitat de
cele mai multe ori la domeniul economic. Pân ă în august 1990 din cele
cincisprezece republici ale Uniunii, cinci î și proclamaser ă deja
independen ța, iar alte opt suveranitatea.
Inițiate ca tentative de eficientizare și relegitimare a sistemului
sovietic, perestroika și glasnost -ul au sc ăpat rapid de sub co
ntrol,
dovedind incapacitatea unui sistem totalitar de a se reforma. Dup ă cum
afirma și istoricul Martin Malja, pr ăbușirea unui sistem total nu poate fi
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 205
Puciul din august
1991
Dispariția Uniunii
Sovietice
decât total ă. Adam Michnik o spunea la fel de sugestiv „ NU exist ă
comunism aflat la conducere care s ă nu fie și totalitar. Fie devine
totalitar, fie înceteaz ă să mai fie comunism ”.
Odată repusă în discu ție relația dintre regim și societate, nu a mai
existat cale de întoarcere și încercă rile conservatorilor de a stopa
schimbă rile, încerc ări ce au culminat cu t entativa de puci din august
1991, au e șuat și nu au f ăcut decât s ă accelereze dizolvarea Uniunii
Sovietice în decembrie acela și an. Încă din 1990 a fost pus în discu ție
monopolul asupra puterii exercitat de PCUS și în februarie 1991 acest
monopol a fost desfiin țat. În august 1991, dup ă puciul e șuat, este votat
un decret de suspendare a activit ăților PCUS pe teritoriul Rusiei.
August 1991 – tentativa de lovitur ă de stat a conservatorilor – blindate pe str ăzile
Moscovei și replica victorioas ă a reformatorilor condu și de viitorul lider de la Kremlin –
Boris Eltsin. Observa ți steagul Rusiei – simbol al unei schimbă ri politice cu mult mai
ample decât cea ini țiată de Gorbaciov.
Criza economic ă imposibil de contracarat f ără o alterare a
sistemului politic și economic însu și, explozia na ționalismelor,
dispropor ția evident ă de forțe între Occident și lumea comunist ă,
trezirea la via ță a societății eliberate de controalele rigide ale unui regim
totalitar, politica jum ătăților de m ăsură în aproape toate domeniile au
împiedicat corijarea sau refo rmarea sistemului comunist și au condus la
prăbușirea sa complet ă fără ca Gorbaciov să fi plănuit tranzi ția la o
economie de pia ță și la un regim democratic.
După ce între septembrie și decembrie 1991 majoritatea
republicilor și-au anun țat independen ța, pe 21 decembrie, la Alma-Ata,
Federaț ia Rusă, Bielorusia, Ucraina, Uzbekistan, Turkmenistan,
Tadjikistan, Kazahstan, Kirghistan, Armenia și Azerbaidjan au semnat
actul de înfiin țare a Comunit ății Statelor Independe nte iar câteva zile
mai târziu M.Gorbaciov demisiona din func ția de pre ședinte al statului
sovietic. Uniunea Sovietic ă își încetase existen ța.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
206 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 5
5.1. Indica ți principalele elemente ale politicii “perestroika”.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. 5.2. Ce însemna “glasnost” ? …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. 5.3. Men ționați reformele politice și constitu ționale introduse de Gorbaciov.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………….
5.4. Preciza ți cauzele imediate ale pr ăbușirii Uniunii Sovietice.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 207
9.6. Bibliografie
Barber, John : Istoria Europei moderne , București, Lider, f.a.
Gaillard, Jean-Michel, Rowley, Anthony : Istoria continentului european. De la 1850 pân ă
la sfârșitul secolului al XX-lea , București, Cartier, 2001
Lynch, Michael : Stalin și Hrușciov. URSS, 1924-1964 , București, All, 1994
Milza, Pierre, Bertein, Milza : Istoria secolului XX , vol 2-3, Bucure ști, All, 1998
Soulet, Jean-Francois : Istoria comparat ă a statelor comuniste din 1945 pân ă în zilele
noastre , Iași, Polirom, 1998
Werth, Nicolas : Istoria Uniunii Sovietice de la Hru șciov la Gorbaciov , Bucure ști, Corint,
2000
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 207
9.7. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1. Crearea unei m ări interioare în Siberia Occidental ă și construirea unor diguri în
Oceanul Pacific pentru a opri curen ții reci de pe coastele siberiene.
1.2. Personalizarea puterii, modific ări ale structurilor de conducere a partidului, integrarea
ideologic ă a armatei, lupta pentru succesiune, noul val de teroare, r ăzboiul cultural anti-
occidental. 1.3. Perspectiva lui Hrusciov pare dominat ă de frica de a pierde pozi ția și chiar via ța –
“cât avea oarecare încredere în noi, ni se permitea s ă trăim și să muncim” – și de obsesia
permanent ă de a se afla în gra țiile lui Stalin. Caracteristici ale sistemului totalitar:
teroarea permanent ă, conduc ătorul suprem de a c ărui bunăvoință depinde existenț a
subordona ților, omnipotenț a liderului absolut, un st at al privilegiilor și abuzurilor și nu al
drepturilor și responsabilit ăților.
Test de autoevaluare 2
2.1 Primele m ăsuri inițiate de noua conducere colegial ă au vizat o relaxare a situa ției
interne printr-o serie de decrete de amnistiere (primul chiar în martie 1953), printr-o
oarecare descentraliz are a puterii, dar și prin ameliorarea situa ției materiale a popula ției.
2.2 Este acuzat ă teroarea indus ă de Stalin, conducerea autoritar ă ș
i abuzivă, cultul
personalit ății. Prin acest gest Hru șciov ataca adversarii politici ce r ămăseseră la un
discurs apologetic fa ță de Stalin și construia premis ele unei noi loialit ăți a cadrelor de
partid.
Test de autoevaluare 3
3.1. Eșecul reformelor economice în agricultur ă, voluntarismul, tentat ivele de liberalizare
culturală , erorile din politica extern ă.
Test de autoevaluare 4
4.1. Stagnarea creșterii economice, fragilitatea agriculturii, stagnarea produc ției,
subdezvoltare general ă, crize structurale, povara cheltuielilor militare
4.2. O societate din ce în ce mai activ ă, mai educat ă, mai străină de obiectivele regimului
politic care scapă tot mai mult de sub controlul statului și care dezvolt ă diverse forme de
manifestare autonom ă (explozia pie ței negre a bunurilor de consum, corup ție,
autonomizarea diverselor manifest ări culturale). Partidul comunist se dovedea incapabil
să umanizeze sistemul, s ă-i responsabilizeze pe muncitori și să-i stimuleze prin
orientarea produc ției spre produsele de consum. St area de pesimism generalizat și o
disidenț a tot mai diversă : de la neo-stalini ști care critică relaxarea regimului, la
liberali sau
stângiști dezamă giți de abandonarea principiilor leniniste și naționaliști ruși.
4.3. Andropov a con damnat public corup ția oficialilor de partid și de stat, a adus la
Moscova echipe de tehnocraț i, a înlăturat pe unii din membrii vechii g ărzi și a încercat s ă
revigoreze economia printr-un sistem de recompense acordate muncitorilor și fermierilor.
Uniunea Sovietic ă în perioada postbelic ă
208 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 5
5.1. perestroika (reforma): o transformare radical ă a economiei centralizate de sorginte
stalinistă prin descentralizar e, autogestiune, eli berarea de rigidit ățile impuse de aparatul
birocratic și oferirea de stimuli pentru cre șterea productivit ății.
5.2. . Glasnost – sau „deschidere” – politica lui Gorbaciov destinat ă apropierii societ ății
sovietice de regim care afirma nevoia de schimbare, acorda permisiunea de a critica
erorile politice și oferea o mai mare libertate de expresie.
5.3. Reforma constitu țională din 1988 crea un nou legislat iv în care alegerile erau
organizate pe baza unor candidaturi multiple și nu folosind sistemul candidatului unic
desemnat de partid iar noile organisme erau înzestrate cu autoritate real ă. În 1990 a fost
creată funcț ia de pre ședinte al Uniunii Sovietice. De asemenea sistemele de control
specifice unui regim totalitar au fost relaxate iar în 1991 m onopolul politic al Partidului
Comunist a fost desfiin țat.
5.4. Deși Gorbaciov nu a pl ănuit tranzi ția la o economie de pia ță și la un regim
democratic, criza economic ă a anilor 80 , imposibil de contracarat f ără o alterare a
sistemului comunist, explozia na ționalismelor , dispropor ția de for țe între Occident și
lumea comunist ă, trezirea la via ță a societ ății eliberate de controalele rigide ale unui
regim totalitar, politicile economice ezitante au împiedicat reformarea sistemului comunist
și au condus la pr ăbușirea sa complet ă.
Notă: În cazul în care nu a ți răspuns corect la dou ă dintre întrebă rile ultimului test,
europene. s-au schimbat, Statele Unite dar și Japonia devenind competitoare de
forță pentru principalele puteri-studia ți capitolul 9.5. și bibliografia indicată .
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 209
Unitatea de înv ățare Nr. 10
STATELE UNITE DUP Ă 1945
Cuprins
10.1. Obie ctive…………………………………………………………………………………………………. . 209
10.2. Statele Unite dup ă al doilea r ăzboi mondi al…………………………………………………… 209
10.3. Statele Unite în anii `5 0 ……………………………………………………………………………… 212
10.4. Statele Unite în anii `6 0 ……………………………………………………………………………… 215
10.5. SUA în anii `7 0 …………………………………………………………………………………………. 218
10.6. Statele Unit e în anii 80……………………………………………………………………………….. 221
10.7. Anii `90 în St atele Unit e……………………………………………………………………………… 223
10.8. Bibl iografie………………………………………………………………………………………………. . 225
10.9. Răspunsuri pentru testele de autoeval uare …………………………………………………… 225
10.10. Lucrare de ve rificare 4……………………………………………………………………………… 226
10.1. Obiective
• Familiarizarea studen ților cu reperele cronologice specifice fenomenului politic
intern american.
• Identificarea secvenț elor proprii fenomenului societal și a mutaț iilor petrecute
în plan economic.
• Descoperirea elementelor de continuitate și schimbare în politica intern ă
american ă.
• Relaționarea fenomenelor economice, politice și sociale petrecute în SUA
după al doilea r ăzboi mondial.
10.2. Statele Unite dup ă al doilea r ăzboi mondial
Harry Truman
10.2.1.Administra ția Truman
Harry Truman, ajuns președinte în aprilie 1945 dup ă moartea
predecesorului s ău, Franklin Roosevelt, a încercat s ă continue și s ă
dezvolte programul acestuia. Îns ă contextul era complet diferit, rela țiile
sale cu Congresul dominat de republicani și democra ți conservatori din
Sud fiind dificile și multe din ini țiativele sale au fost blocate.
Pe plan intern, prioritatea era reconversia economic ă și
demobilizarea. Armata american ă avea la sfâr șitul celui de-al doilea
mondial circa 12 milioane de militari, iar reîntoarcerea lor rapidă putea
Statele Unite după 1945
210 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Reconversie
economic ă și
demobilizare
Reacția
republican ă
„Fair Deal”
crea dificult ăți economice majore. Mai mult, întreruperea brusc ă a
comenzilor de stat care hr ănise ieșirea din criz ă a economiei americane
în 1940 putea conduce la recesiune economic ă și deflaț ie. Deși spera
să facă din procesul de demobil izare unul foarte len t, presiunile venite
din parte societ ății l-au accelerat, determinându-l pe pre ședinte s ă
caracterizeze întregul proces drept „dezintegrarea” for țelor militare
americane. Tranzi ția la pace, de și s-a conjugat cu criza economic ă la
nivel mondial, nu a afectat grav economia american ă, singura
manifestare fiind un puseu infla ționist în 1946.
Acest an este de fapt anul cr ucial al primului mandat al
administraț iei Truman. Contr oalele impuse pre țurilor și salariilor, de și
extrem de dificil de administrat, au reușit să calmeze cre șterea
prețurilor, dar au afectat grav popularitatea pre ședintelui. Rela ția sa
foarte tensionat ă cu lumea sindical ă (confruntarea cu sindicatele din
căile ferate și din minerit), aparenta degradare a situa ției economice –
inevitabil ă într-un asemenea contex t – au asigurat înfrângerea
democra ților în alegerile par țiale pentru Congr es din 1946. De și la
începutul lui 1947 șansele pre ș
edintelui de a câ știga un al doilea
mandat pă reau extrem de reduse, activita tea Congresului dominat de
republicani avea s ă schimbe treptat raportul de for țe.
În iunie Congresul voteaz ă legea Taft-Hartley, un veritabil atac la
adresa New Deal-ului și a lumii sindicale a c ărei activitate era strict
limitată. Truman și-a exercitat dreptul de veto f ără nici un rezultat
practic, dar acest gest i-a readus spriji nul sindicatelor, sprijin critic la
alegerile din 1948. În acela și timp, chestiunea dreptur ilor civile se punea
din ce în ce mai acut și în preajma alegerilor di n 1948 a emis un ordin
executiv care interzicea discriminarea rasial ă în cadrul for țelor armate.
Rezultatul alegerilor din 1948 a surprins pe mai toat ă lumea, scorul
obținut de Truman – 49,5% fa ță de 44,5% pentru contracandidatul s ău,
republicanul Dewey – demonstrând c ă New Deal-ul beneficia înc ă de
sprijinul unui segment important al societ ății.
Rezultatul l-a încurajat s ă facă un pas în plus și a propus propriul
său program, „Fair Deal” (Redistribuirea corectă ): asisten ță federală
pentru construirea de locuin țe și pentru educa ție, asisten ță medical ă
universal ă, dezvoltarea legisla ției în materie de drepturi civile, reforma
politic
ilor agricole. Din nefericir e pentru Truman, mare parte din
prevederile programului au fo st primite cu indiferen ță. Deși alegerile din
1948 readuseser ă majoritatea democrat ă î n a m b e l e c a m e r e a l e
Congresului, ini țiativele semnificative s-au lovit de vechea alian ță dintre
republicani și democra ții conservatori din Sud. Asigurarea universal ă de
sănătate, poate cea mai important ă dintre propunerile sale, a fost tratat ă
ca o tentativ ă de „socializare” a sistemului de s ănătate.
Cel de-al doilea mandat a avut și partea sa de succese. În 1949 a
reușit trecerea prin Congres a unei legii locuin țelor (Housing Act) iar în
1950 a ob ținut creșterea salariului minim și o ușoară expansiune a
programelor de asisten ță socială. Izbucnirea r ăzboiului din Coreea în
iunie 1950 și victoria republican ă în alegerile legislative par țiale din 1950
au blocat definitiv șansele oric ărei reforme majore. R ăzboiul, de și pentru
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 211
Probleme
economice
Remobilizarea
Alegerile din 1952
Sen. J. McCarthy
Anticomunismul
multe firme a însemnat comenzi de stat substan țiale, pentru majoritatea
americanilor a readus în prim plan penuria de bunuri de consum
resimțită în timpul celui de-al doilea r ăzboi mondial. Hr ănită de febra
constituirii unor provizii de bunuri și de imensele cheltuieli federale,
inflaț ia a început s ă devină o problem ă. În a doua jum ătate a anului
1950 preț urile au crescut cu 8%, rezultatul fiind înghe țarea de c ătre
guvern a pre țurilor și salariilor în ianuarie 1951. De și măsura a fost
criticată și s-a dovedit greu de implementat, infla ția a fost pus ă sub
control în câteva luni.
Locul nemulț umirilor legate de situaț ia economic ă a fost luat,
însă, tensiunile generate de mobilizarea tinerilor pentru serviciul militar,
în contextul r ăzboiului rece. În 1951 au fost chema ți sub arme tinerii
care abia împliniser ă optsprezece ani. La jum ătatea lui 1952, doi ani
după debutul conflictului din Coreea, armata american ă număra peste
trei milioane și jumătate de militari fa ță de un milion și jumătate în 1950.
Toate acestea, combinat e cu scandalurile de corup ție ce îi afecteaz ă pe
unii din apropiaț ii săi, fac ca popularitatea pre ședintelu
i Truman s ă
scadă dramatic. Un impact similar l-a avut decizia de a impune controlul
federal asupra industriei siderurgice în contextul unei izbucnirii unei
greve și în iunie 1952 Curtea Suprem ă a decretat ac țiunea ilegal ă.
Mai mult decât atât, fostul comandant al trupelor aliate din
Europa, generalul Dwight D. Eisenhower, se hot ărăște să candideze din
partea Partidului Republican (în 1948 democra ții fuseser ă cei care
încercaser ă să-l desemneze drept candidat al propriului partid). De data
aceasta, șansele unei r ăsturnări de situa ție similare celei din 1948 erau
nule.
10.2.2.McCarthysm-ul
Începutul anilor ’50 a stat s ub semnul McCarthysm-ului, o
furibundă campanie anti-comunist ă lansată de senatorul Joseph
McCarthy. Anticomunismul fusese o tr ăsătură caracteristic ă a vieț ii
politice americane înc ă de la sfâr șitul primului r ăzboi mondial, dar
tensionarea rela țiilor cu Uniunea Sovietic ă face că temerile s ă atingă
proporțiile unei isterii. Partidul Comuni st American nu fusese niciodat ă o
forță politică semnificativ ă, dar o serie de ac țiuni ale guvernului tind s ă
alimenteze temerile public ului. În 1947 Truman ordon ă investigarea
loialității a mai bine de trei milioane de angaja ți ai guvernului american,
iar în 1950 începe concedierea acelor pe rsoanelor considerate „riscuri la
adresa securit ății”. Republicanii folosesc sperietoarea comunist ă pentru
a-i critica democra ți, democra ții pentru a pune la punct aripa stâng ă a
propriului partid. Treptat, un discurs si milar este adoptat în lupta pentru
controlul sindicatelor, este preluat de lideri religio și sau de alte
personaje influente.
Experimentarea primei bombe atomice sovietice, victoria
comunist ă în China, izbucnirea r ăzboiului din Coreea și condamnarea
de către un tribunal brit anic a omului de știință Klaus Fuchs pentru
spionaj în favoarea sovieticilor, toate acestea au
creat atmosfera
necesară ascensiunii McCarthysm-ului. Abuzurile sale au devenit
Statele Unite după 1945
212 Proiectul pentru Învăță mântul Rural inacceptabile chiar și pentru o mare parte a sus ținătorilor săi în 1954, în
momentul în care aten ția senatorului s-a îndreptat spre „promovarea
comuniștilor” de c ătre armata american ă.
Arestarea lui Julius și Ethel Rosenberg acuza ți și ulterior judeca ți și executa ți
pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice
Discursul lui Joseph McCarthy de la Wheeling, West Virginia, din 1950:
„Motivul pentru care ne g ăsim într-o asemenea situa ție de neputin ță nu este acela c ă
singurul nostru du șman puternic și-a trimis oamenii s ă invadeze țărmurile noastre, ci mai
degrabă acțiunile trădătoare ale celor care au fost trataț i atât de bine de aceast ă țară […]
acest adev ăr este orbitor în cazul Departamentul ui de Stat. Acolo tinerii care s-au n ăscut
cu linguri ța de argint în mân ă sunt cei mai periculo și. Am în posesie 57 de cazuri de
indivizi care par ori s ă dețină carnet de membru sau sunt cu siguran ță loiali Partidului
Comunist și care cu toate acestea ajut ă la structurarea politici noastre externe […] avem
de-a face cu un caz mult mai si nistru de activitate pentru c ă permite du șmanului nostru s ă
călăuzească și să formeze politica noastr ă.”
Test de autoevaluare 1
1.1. Indica ți principalele probleme interne ale primului mandat al pre ședintelui Truman.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… 1.2. Men ționați elementele constitutive ale politicii „Fair Deal”.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 225
10.3. Statele Unite în anii `50
10.3.1.Administra ția Eisenhower
Victoria zdrobitoare a lui Eisenho wer în alegerile din 1952 a fost
înainte de toate o victorie personal ă, deși chestiuni precum r ăzboiul din
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 213
Dwight D. Eisenhower
Programul politic
Congresul
democrat
Problemele celui
de-ai doilea mandat
Mișcarea pentru
drepturile civile
Coreea c ăruia promisese s ă-i pună capăt cât de rapid posibil au jucat un
rol important. Succesul s ău punea cap ăt unei domina ții de dou ăzeci de
ani a democra ților asupra Casei Albe.
Perioada Eisenhower a fost descris ă ca fiind una a consensului, a
progresului, dar și a nelini știi. În acest context, pre ședintele a încercat
să-și îndeplineasc ă funcțiile pornind de la ceea ce numea
„conservatorismul dinamic”: „ conservator în ceea ce privește banii și
liberal când vine vorba de fiin țe umane ”. Conservatorismul financiar nu a
însemnat demantelarea sistemului de protec ție social ă inițiat de New
Deal-ul lui Roosevelt și completat de Truman, lucru politic imposibil, dar
s-a manifestat prin încerc ări – parțial eșuate – de reducere a subven țiilor
pentru pre țurile agricole.
Excesele McCarthysm-ului, precum și faptul c ă victoria din 1952
fusese în primul rând o victorie personal ă au făcut ca la alegerile
parțiale din 1954 democra ții să preia controlul ambelor camere ale
Congresului. Printre m ăsurile cele mai important e ale noii legislaturi s-a
numărat Highway Act din 1956, un prog ram în valoare de 31 de miliarde
de dolari al c ărui obiectiv era construirea a peste 60000 de kilometri de
autostră zi, dar și un program de finan țare a construc ției de locuin țe.
În urma unei campanii care nu s-a
remarcat prin nimic,
Eisenhower câștig ă ușor în 1956 al doilea mandat. În ciuda succesului
său (circa 36 de milioane de voturi fa ță de 26 pentru contracandidatul
său, Adlai Stevenson), democra ții continu ă să domine Congresul (aveau
să-și consolideze și mai mult pozi ția la alegerile par țiale din 1958).
Al doilea mandat al lu i Eisenhower a fost marcat de probleme
financiare cauzate de cre șterea cheltuielilor milit are care îl împiedic ă să-
și pună în practică conservatorismul financiar. Spre exemplu, în 1959
cheltuielile federale aj ung la 92 de miliar de de dolari, din care aproape
jumătate reprezint ă bugetul militar. În ciuda unor recesiuni de scurt ă
durată, anii ’50 au fost una din cele prospere perioade din istoria
Americii. Nivelul de trai a crescut spectaculos și acesta este practic
momentul în care societatea american ă devine o societate a
abunden ței.
Chiar dac ă Eisenhower era adeptul unei transform ări graduale a
relațiilor interasiale, activismul comunit ății de culoare a f ăcut ca acest tip
de evolu ție lentă să fie insuficient ă. NAACP (National A ssociation for the
Advancement of Colored People) a comb ătut segrega ția în tribunale, iar
tinerii de culoare în special au luat atitudine prin organizarea de
boicoturi sau demonstra ții.
Prima mare victorie a mi șcării drepturilor civile a fost câ știgată în
mai 1954 atunci când Curtea Suprem ă a hotărât în unanimitate c ă
segregarea școlilor reprezenta o înc ălcare a amendamentului 14.
Rezisten ța statelor din sud a fost considerabil ă, mergând de la
creșterea efectivelor Klu Klux Klan-ului și închiderea școlilor unde era
aplicată desegregarea pân ă la măsuri legislative ale statelor, m ăsuri
destinate s ă golească de substan ță decizia Cur ții Supreme.
Statele Unite după 1945
214 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Little Rock ș i
Montgomery
Alegerile din 1960
În septembrie 1957, trupele federale sunt trimise la Little Rock, în
Arkansas, pentru a proteja elevii de cu loare de la liceul din localitate.
Anterior, în 1955, comunitatea de culoare din Montgomery, Alabama,
organizase un boicot al sistemului de transport în comun și îl alesese ca lider pe pastorul baptist local, Ma rtin Luther King Jr . Era debutul unei
mișcări de protest nonviolen țe care avea s ă capete dimensiuni
naționale. În 1957 Luther King devine lider al întregii mi șcări a
drepturilor civile din statele sudice. În acela și an, Congresul voteaz ă
Civil Rights Act, legea ce crea o comisie federal ă ce trebuia s ă
investigheze cazurile de discriminare.
Trupele federale protejeaz ă elevii de culoare la Little Rock, în 1957
Degradarea situa ției economice, precum și o serie de înfrângeri
de prestigiu suferite de administra ție (printre ele și lansarea primului
satelit artificial de c ătre sovietici în 1957) au condus la consolidarea
majorității democrate în Congres la alegerile par țiale din 1958.
La alegerile preziden țiale din 1960 sarcina ca ndidatului republican
Richard Nixon, vice-pre ședintele lui Eisenhower, era într-o bun ă măsură
îngreunat ă de rezultatele economice ale administra ției republicane, dar
și de popularitatea în sc ădere a pre ședintelui Eisenhower, mai ales
după eșecul summit-ului americ ano-sovietic de la Paris și după anularea
unei vizite în Japonia din cauza demonstra țiilor masive anti-americane
ce aveau loc în aceast ă țară.
Candidatul democrat, J.F. Kennedy , avea în acel moment 43 de
ani și servise deja în ambele camere al e legislativului. Personaj foarte
carismatic (un mare avantaj în condiț iile în care în timpul acestei
campanii au loc primele dezbateri televizate), a știut să-și aleagă un
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 215 partener din sud, Lyndon B. Johnson, care s ă-i asigure votul majorit ății
statelor sudice, dar în acela și timp a încercat s ă atragă de partea sa
comunitatea de culoare.
Prima dezbatere electoral ă televizată – 1960
Test de autoevaluare 2
2.1. Indica ți elementul caracteristic al anilor 50 din punct de vedere economic.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
2.2. Men ționați prima mare victorie a mi șcării pentru drepturile civile.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 225
10.4. Statele Unite în anii `60
John F. Kennedy 10.4.1.Pre ședinția lui John F. Kennedy
Alegerile din 1960 au fo st marcate de o rat ă ridicată a particip ării
(63% din electorat, cea mai ridicat ă din ultima jum ătate de secol) și în
final John Fitzgerald Kennedy l-a în vins pe Nixon cu un avantaj de
118000 de voturi. De și rezultatele demonstrau c ă America avea cel
puțin o opinie divizat ă în ceea ce-l prive ște, dinamismul și stilul
președintelui Kennedy a reu șit să aprindă imagina ția multor americani.
Ambițiosul său program, intitulat sugestiv Noua Frontier ă, promitea
mult mai mult decât ar fi putut realiza un pre ședinte: încetarea
discrimin ării rasiale, asisten ță federală în materie de educa ție, asisten ță
Statele Unite după 1945
216 Proiectul pentru Învăță mântul Rural medicală pentru b ătrâni, o implicare mai mare a guvernului pentru a
dinamiza economia.
În materie de drepturi civile, a ac ționat lent și incosecvent pân ă în
1962, în timp ce propuneril e sale privind educa ția și creșterea nivelului
salariului minim au fost înfrânte de coali ția format ă în Congres între
republicani și democra ții din Sud. În ceea ce prive ște discriminarea
rasială , în 1962 Kennedy utilizează trupe federale pentru a forț a
desegregarea Universit ății din Mississippi, iar ev enimentele din 1963 vor
ajuta societatea și lumea politic ă american ă să înțeleagă că erau
necesare m ăsuri imediate.
Lyndon B. Johnson
Legea Drepturilor Civile
10.4.2. Marea Societate
Asasinarea pre ședintelui în noiembrie 1963 a șocat America, dar
acest moment de tragedie na țională a unificat societatea și succesorul
său, Lyndon B. Johnson, a reu șit să treacă prin Congres practic
întreaga legisla ție necesar ă Noii Frontiere. Imediat dup ă moartea lui
Kennedy, Johnson a promis continui tate, a promis ducerea la bun sfâr șit
a programului pre ședintelui martir. Dar avea planuri mai ambi țioase și
intenț iona să îndeplineasc ă și toate obiectivele nerealizate ale
administraț iilor Roosevelt și Truman. Noul s ău program a fost intitulat
Marea Societate.
Energiile noului pre ședinte s-au îndreptat ini țial spre cauza
drepturilor civile. În 1964, pre ședintele promulg ă Legea Drepturilor Civile
(Civil Rights Act) care interzicea discriminarea pe baza rasei, culorii
pielii, a religiei, sexului sau a originii na ționale. Legea autoriza guvernul
să opreasc ă finanț area instituț iilor care practicau discriminarea rasial ă și
a oferit procurorului general autoritatea de a gar anta dreptul la vot al
populaț iei de culoare și de a implementa desegregarea în școli.
Amendamentul XXIV al Constitu ției americane(adoptat în 1964) :
„Dreptul cet ățenilor Statelor Unite de a vot
a în alegerile preliminare sau în orice alt tip de
alegeri pentru pre ședinte sau vice-pre ședinte, pentru electorii participan ți la alegerile
pentru președin ție sau vice-pre ședinție sau pentru senatori și reprezentan ți în Congres nu
va fi refuzat sau limitat de Statele Unit e sau de oricare alt stat pe motivul neplății unei taxe
de vot sau a oric ărei alte taxe. Congresul va av ea autoritatea de a implementa acest
articol prin legislaț ia necesar ă.”
Măsuri economice
În acelaș i an, Lyndon Johnson a prom ulgat pachetul de legi
Economic Opportunity Act (Legea oportunit ăților economice), parte a
războiului declarat de el împotriva să răciei. Profitând de memoria
predecesorului s ău, dar și de realiz ările din anul pe care îl avusese la
dispoziț ie, Johnson a câ știgat confortabil un al doilea mandat în
noiembrie 1964. Contracandidatul s ău nu a f ăcut decât s ă-i mărească
șansele când a cerut utilizarea armelor nucleare în Vietnam și
reducerea program elor de protec ție socială . Democra ții au câștigat în
paralel și controlul ambelor camere ale Senatului, ceea ce i-a permis
președintelui în urm ătorii ani s ă obțină numeroase succese legislative.
În 1965 trei asemenea m ăsuri legislative reprezint ă pietre de hotar:
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 217
crearea Medicare, un program de asisten ță medical ă pentru b ătrâni,
finanț area de c ătre autorit ățile federale a înv ățământului primar și
gimnazial și Voting Rights Act care au toriza procurorul general
supervizeze înregistrarea pentru vot a persoanelor ce apar țineau
minorităților. Activitatea sa legislativ ă a fost cu adev ărat impresionant ă
în acest al doilea mandat al s ău: de la m ăsuri de protec ție a mediului ș i
liberalizarea legilor privind imigra ția la crearea Departamentului
Transportului și la interzicerea discrimin ării rasiale în vânzarea și
închirierea locuin țelor.
Combaterea
sărăciei
Mișcările contra-
culturale
Amplificarea
tensiunilor
Revoltele rasiale din anii ’60 au afectat majoritatea ora șelor mari din Statele Unite.
De departe cel mai ambi țios program al s ău viza combaterea
sărăciei. Accentul era pus pe educa ție și pregătirea profesional ă, dar
succesele au fost numai par țiale. Obiectivele proiectului fuseser ă de la
bun început prea vaste și rezultatul a fost lipsa de coeren ță. Mai mult, o
serie de probleme erau neglijate: s ărăcia din lumea rural ă, problema
migrații dinspre Sudul rural spre ora șele nordice suprapopulate. Cu
toate acestea, între 1962 și 1973 num ărul săracilor a scă zut de la 25%
din popula ție la numai 11%, cheltuielile pentru protec ție socială și
educaț ie s-au dublat între 1965 și 1970.
În ciuda progreselor în materie de drepturi civile, s ărăcia care
afecteaz ă comunit ățile de culoare, dar și rela țiile tensionate cu
autoritățile au determinat în peri oada 1964-1968 o explozie a num ărului
de revolte rasiale, în special în ora șele din nord. În acest context au
apărut contestată rii nonviolen ței practicate de Martin Luther King Jr.:
Black Muslims condu și de Malcolm X, Black Panthers.
Militantismul nu a r ămas apanajul comunit ății de culoare. Punând
sub semnul întreb ării chiar fundamentele soc
ietății americane,
reprezentan ții genera ției baby boom-ului postbelic ( și în special tineretul
universitar) au dat na ștere unei contraculturi manifestat ă prin refuzul
trecutului și al valorilor p ărinților lor, prin experimentarea vie ții în comun,
utilizarea drogurilor halucinogene, muzic ă, o atitudine diferit ă față de
sexualitate.
Continuarea r ăzboiului din Vietnam exprima în ochii lor pr ăpastia
ce se crease între societate și guvern și nu a f ăcut decât s ă stimuleze
Statele Unite după 1945
218 Proiectul pentru Învăță mântul Rural activismul lor. Evenimentele din prima jum ătate a anului 1968 (ofensiva
Tet din Vietnam, asasinarea lu i Martin Luther King Jr. și a lui Robert
Kennedy) au amplificat star ea de tensiune deja prezent ă.
Test de autoevaluare 3
3.1. Indica ți principalele obiective ale programului „Noua Frontier ă”.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.2. Ce prevedea Legea Drepturilor Civile din 1964? ……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
3.3. Enumera ți măsurile luate de guvernul federal în al doilea mandat Johnson.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 225
10.5. SUA în anii `70
Richard Nixon
10.5.1. Administra ția Nixon
Prelungirea conflictului din Vietna m a afectat Partidul Democrat,
dar identificarea sa cu c auza drepturilor civile i-a d ăunat și mai mult în
plan politic, în special în Sud. Chiar dac ă și-au men ținut majoritatea în
Congres, democra ții au fost incapabili s ă recâștige Casa Alb ă,
republicanul Richard Nixon câ știgând la o diferen ță de numai 500000 de
voturi. Mandatul noii administra ții a debutat pe fondul continu ării
agitațiilor studen țești. Protestele anti-ră zboi au escaladat pe parcursul
lui 1969 și 1970, culminând cu evenimentele de la Kent State University,
unde patru studen ți au fost uci și.
Mai 1970 – demonta ții anti-război la Kent State University și interven ția Gărzii
Naționale soldate cu 4 victime.
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 219
Probleme
economice
Al doilea mandat
Watergate
Gerald Ford
Crizele anilor 70
În plan economic, realiz ările sociale ale predecesorului s ău s-au
tradus printr-o cre ștere a cheltuielilor federale, iar Nixon a agravat și mai
mult situaț ia printr-o reducere a fiscalit ății la sfârșitul lui 1969. Astfel, în
vocabularul economic intr ă un nou termen: stagflaț ie, coexisten ța
inflaț iei și a stagn ării economice. Deficitul bugetar atinge în 1971 cote
alarmante și în încercarea de a corecta balan ța de plăți negativ ă Nixon
a suspendat convertibilitatea în aur a dolarului. În paralel, pentru a limita
inflaț ia, salariile și pre țurile au fost înghe țate pe o perioad ă de trei luni,
urmând ca dup ă aceea cre șterile să fie strict limitate.
În ciuda realiz ărilor limitate (multe dint re acestea se datorau
Congresului dominat de democra ți), strategia lui Nixon în vederea
alegerilor (construirea unui discurs care se adresa în spec ial statelor din
Sud și electoratului alb din clasa de mijloc), anun țul lansării unor
negocieri de pace cu nord-vietnamezii și lipsa unui contracandidat
redutabil i-au asigurat o victorie zdrobitoare ( peste 60% din voturi). În
timpul campaniei electorale a trecut neobservat un eveniment care avea să marcheze profund via ța politică american ă. Pe 17 iunie 1972 cinci
bărbați au fost aresta ți în complexul Watergate din Washington în timp
ce încercau s ă planteze microfoane în birourile Comitetului Na țional
Democrat.
Datorită eforturilor Casei Albe,
în prima faz ă scandalul nu a
căpătat amploare, dar dup ă victoria din aleger i ancheta senatorial ă a
dezvăluit eforturile de mu șamalizare și implicare direct ă a lui Nixon în
acestea. În cursul acelea și anchete a fost dezv ăluit faptul c ă
președintele înregistrase multe din discu țiile referitoare la afacerea
Watergate. În iulie 1974, dup ă o bă tălie juridic ă prelungit ă, Curtea
Supremă l-a obligat pe pre ședinte s ă pună la dispozi ția justiției
înregistrările. Aproape simultan, Comitetu l Juridic al Senatului a votat
pentru demiterea pre ședintelui. Pe 5 august, Nix on a predat în cele din
urmă înregistr ările și peste patru zile și-a prezentat demisia.
10.5.2.Administra ția Ford
Succesorul s ău a fost Gerald Ford, cel care îl înlocuise în func ția
de vice-pre ședinte pe Spiro Agnew care demisionase în octombrie 1973
în urma unor acuza ții de corup ție și evaziune fiscal ă.
Fundalul pe care vine la putere noul pre ședinte este o Americ ă în
criză economic ă. Tentativele lui Johnson de a finan ța în acela și timp
proiectele Marii Societ ăți și războiul din Vietnam î și făceau acum sim țite
efectele. Nixon, de și promisese mai mult ă disciplin ă bugetară, făcuse în
esență același lucru.
Crizele energetice ale anilor ’70 s-au suprapus peste o economie
marcată de crize structurale; infla ția și șomajul creșteau simultan.
Politicile concepute pentru a corecta una din probleme p ăreau să o
înrăutățească pe cealalt ă. Declinul productivit ății necorectat printr-o
limitare a cre șterilor salariale, cheltuieli le guvernamentale, precum și
accesul larg la credite au alimentat infla ția. În 1974, imediat dup ă primul
Statele Unite după 1945
220 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Jimmy Carter șoc petrolier, infla ția urcă până la 11%.
Răspunsul guvernului a fost unul clasic: reducerea cheltuielilor
guvernamentale și restric ționarea creditului, dar aceste ac țiuni au
aruncat America în cea mai grav ă recesiune de dup ă al doilea r ăzboi
mondial, iar deficitul federal în loc s ă se reduc ă, a crescut dramatic.
10.5.3. America în timpul pre ședintelui Carter
Șansele republicanilor de a p ăstra președinția păreau reduse.
Deși economia d ădea semne de stabilizare, scandalul Watergate era
prea recent și alegerile din 1976 sau presta țiile candida ților nu au atras
prea mult interesul publicului (participarea a fost de 54%).
Democratul Jimmy Carter, fost guvernator al Georgiei, a câștigat
în mare parte datorit ă votului popula ției de culoare și a celui al
americanilor de origine mexican ă. Deși a fost un pre ședinte activ
(măsuri pentru reducerea impactului so cial al crizelor energetice,
crearea Departamentului Energiei și a celui al Educa ției), popularitatea
lui Carter s-a erodat rapid. În ciuda conservatorismului s ău fiscal și a
reducerii cheltuielilo r federale, infla ția a continuat s ă crească ajungând
în 1979 la 13%. Șocul petrolier din acel an și criza ostaticilor din Iran au
dat lovitura de gra ție administra ției Carter.
Test de autoevaluare 4
4.1. Indica ți măsurile economice luate de administra ția Nixon la începutul anilor 70.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
4.2. Men ționați efectele crizelor economice ale deceniului 8 pentru Statele Unite.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 225
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 221
10.6. Statele Unite în anii 80
Ronald Reagan
Măsuri economice
Efecte imediate
Creștere
economic ă
Polarizarea
societății
10.6.1. Domnia republican ă. Administra țiile Reagan
Alegerile din 1980 au fost câ știgate de Ronald Reagan cu o
majoritate confortabil ă (51% din voturi fa ță de 41% pentru Carter).
Dincolo de îndemânarea cu care î și gestiona noul pre ședinte rela țiile cu
publicul, victoria republicanilor (care câ știgă și majoritatea în Senat) se
explică printr-o ascensiune a conservatorismului tradi țional care î și
găsește un aliat în curentele cre știne tradiț ionaliste.
Măsurile economice al e noii administra ții nu au întârziat:
reducerile drastice ale cheltuielilo r federale sunt completate cu sc ăderea
fiscalității (reducere a taxelor în valoar e de 750 de miliarde de dolari pe
o perioad ă de cinci ani. În teorie, reducer ea taxelor pe venituri de care
profitau cei cu venituri ridicate avea s ă se traduc ă în noi investi ții, adică
în noi locuri de munc ă și în profituri mai mari. Prosperitatea urma s ă
difuzeze în întreaga societate, iar în ultim ă instanță chiar bugetul federal
avea să profite. În paralel, sunt sl ăbite restric țiile impuse industriei în
materie de protec ția muncii, protec ția mediului și sănătate.
În primii doi ani, aceste m ăsuri radicale încep s ă-și arate
rezultatele: inflaț ia scade drastic
, iar creditul redevine ieftin. Exista îns ă
și un revers al medaliei. În loc s ă se accelereze, activitatea economic ă a
încetinit, iar șomajul a atins în 1982 10%, cel mai ridicat nivel de dup ă
1940. Deficitul buget ar a continuat s ă se mă rească până la 200 de
miliarde în 1982 ca urmare a cre șterii substan țiale a cheltuielilor militare
și a relax ării fiscale.
În 1984, însă , economia cre ște cu 7%, șomajul scade, la fel și
inflaț ia și tendin ța s-a men ținut și în anii urm ători. Bascularea
ansamblului societ ății spre dreapta e confirmat ă de victoria lui Reagan
în 1984. Popularitatea sa se consolideaz ă pe fondul creșterii economiei,
chiar dac ă prețul este acumularea rapid ă a unei datorii publice uria șe.
Însă, la sfârșitul lui 1986 ies la iveal ă informa ții despre afacerea Iran-
Contra care implica institu ția preziden țială într-o serie de tranzac ții
ilegale cu armament destinate Iranului, cu banii astfel ob ținuți guvernul
finanț ând în secret gherilele anticomuniste din America Central ă.
Pe parcursul anilor ’80 societatea americană a devenit din ce în ce
mai polarizat ă. La sfâr șitul deceniului, num ărul săracilor era același ca
în 1964. Averile celor mai boga ți 1% dintre americani valorau mai mult
decât cele ale celor 90% din popula ți e d e l a c e l ălalt capăt al scalei.
Sărăcia afecteaz ă în mod dispropor ționat minorit ățile, dar este la fel de
adevărat că în anii ’80 majoritatea americanilor aveau slujbe și trăiau
foarte confortabil. Între 1981 și 1988 num ărul deținătorilor de
calculatoare personale a crescut de la 2 la 45 de milioane. În ciuda
polarizării societ ății manifestat ă prin îmbogăț irea celor mai s ăraci și
sărăcirea săracilor, „America mijlocie” în ansamblu profit ă de stabilitatea
și creșterea economic ă.
Statele Unite după 1945
222 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
George HW Bush
Probleme sociale
și economice 10.6.2. Administra ția Bush
Noul candidat republican la ale gerile din 1988, George H.W.
Bush, a profitat exact de aceast ă ameliorare a situa ției economice.
Campania electorală a fost bazat ă masiv pe televiziune și a avut un
puternic caracter negativ, context în care democra ții nu au putut pune în
discuție moștenirea lă sată de Reagan. Alegerile au confirmat
bascularea completă a Sudului spre republicani, iar votul a fost puternic
marcat de factorul rasial: votul republ ican a fost aproape exclusiv alb, în
timp ce majoritatea comunit ății de culoare a votat pentru democra ți.
Bush a câ știgat cu 53% din voturi, dar prezen ța la vot a fost de numai
50%.
Administra ția Bush (1988-1992) a fost caracterizat ă ca una a
status-quo-ului, lipsit ă de iniț iative, în ciuda oportunit ăților care se
deschideau inclusiv pe plan intern odat ă cu sfârșitul războiului rece. A
doua parte a mandatului a fost caracterizat ă prin izbucnirea unei noi
recesiuni economice explicabil e în mare parte prin mo ștenirea financiar ă
a președin ției Reagan. Cu toate acest ea, realegerea lui Bush p ărea
reasigurat ă după victoria din R ăzboiul din Golf care i-a asigurat o rat ă a
popularit ății extraordinar ă.
Publicul american dorea, îns ă, un președinte activ pe plan intern,
un președinte care s ă-și orienteze energiile spre rezolvarea problemelor
generate de reapari
ția tensiunilor rasiale, de declinul centrelor urbane,
de explozia consumului de droguri și în special, de masiva datoria
publică.
Economia continua s ă încetineasc ă, iar num ărul șomerilor era în
creștere. În cei patru ani produsul na țional brut a crescut în medie cu
0,7%, cea mai lent ă rată de creștere de la Marea Criz ă, iar în 1992
existau șapte milioane de șomeri. De și cheltuielile bugetare au fost
constant reduse, problema defi citului bugetar a continuat s ă se
agraveze, acesta ajungând la 290 de miliarde de dolari în 1992.
Datoria public ă urcase la patru trilioane de dolari, ceea ce însemna
că o mare parte a resurselor federale era absorbit ă de plata dobânzilor
pentru aceste datorii (peste 21% în 1990 fa ță de 11,8% pentru protec ție
socială și Medicare). Presiun ile au devenit atât de mari, încât Bush a
fost nevoit s ă-și încalce principala promis iune din campanie, aceea de
a nu crește taxele.
Test de autoevaluare 5
5.1. Men ționați măsurile economice ale administra ției Reagan.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
5.2. Indica ți caracteristicile campaniei electorale din 1988.
……………………………………………………………………………………………… ………………. …………….
……………………………………………………………………………………………… ………………. ……………
Răspunsurile pot fi consultate la pagina 225
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 223
10.7. Anii `90 în Statele Unite
William J.Clinton
Politica economic ă
Tentative de
reformă socială
Victoria
republicanilor în 2000
10.7.1. Revenirea democra ților. Administra ția Clinton
Între timp, democra ții, excluși de la Casa Alb ă timp de doisprezece
ani, încearc ă să asimileze transform ările din societatea american ă. În
consecin ță, William Jefferson Clinton, cand idatul democrat la alegerile
din 1992, a încercat s ă mute partidul mai la dreapta, s ă-l facă mai
atractiv pentru clasa mijlocie alb ă. Electoratul a reac ționat pozitiv și
Clinton a câ știgat alegerile cu 43% din voturi (cel mai mic scor
înregistrat de un pre ședinte victorios de la Woodrow Wilson încoace din
cauza rezultatelor foarte bune ob ținute de candidatul independent Ross
Perot un multimiliardar texan).
În februarie 1993, Clinton și-a prezentat plan ul economic ce
cuprindea cre șterea fiscalit ății, inclusiv a taxelor pl ătite de clasa de
mijloc, și proiecte de reducere a cheltuielilor federale prin sc ăderea
cheltuielilor militare și eliminarea birocra ției. Politica sa economic ă a
înregistrat succese remarcab ile, în cei opt ani ai pre ședinției sale
deficitul bugetar fiind eliminat. Discu țiile despre declinul Americii au
devenit de cele mai mult e ori inutile, Statele Un ite înregistrând una din
perioadele cele mai lungi de cre ștere neîntrerupt ă din istoria sa.
Accentul a fost pus pe crearea de locuri de munc ă și pe investi țiile
în educaț ie și formare profesional ă, dar și pe combaterea s ărăciei și a
discrimin ării rasiale (din acest punct de vedere, administra ția Clinton er
a
cea mai divers ă din istoria Statelor Unite). Planurile sale de reform ă a
sistemului de protec ție social ă și de universalizare a asigur ării de
sănătate s-au lovit, îns ă, de rezistenț a unui Congres tot mai puternic
dominat de republicanii conservatori dup ă alegerile par țiale din 1994.
Mai mult, încă din timpul campaniei electorale, via ța sa personal ă a fost
ținta unor puternice atacuri care at ing apogeul în timpul scandalului
Lewinsky și care tensioneaz ă și mai mult rela țiile dintre puterea
executivă și cea legislativ ă.
Al doilea mandat Clinton a fost marcat de o u șoară încetinire a
ritmului creșterii economice, în special datorat ă programelor sociale,
precum și de agenda extern ă – Irak, Somalia. Scandalurile economice și
deteriorarea imaginii președintelui în urma audierilor ordonate de
Congres au condus în final la o nou ă victorie republican ă (în condiț ii
confuze îns ă) în anul 2000.
În cursul anului 2001, situa ția economic ă pare s ă se
îmbun
ătățească, măsurile luate de noul pre ședinte republican – George
W. Bush – favorizând reluarea creșterii economice, în ciuda deterior ării
climatului politic din ce în ce mai agitat (democra ții contest ă victoria
republicanilor și acuză noua administra ție de corup ție) .
În acest context la 11 septembrie 2001 cele dou ă turnuri de la
World Trade Center (New York) și clă direa Pentagonului (Washington)
sunt atacate de terori ști aparținând grup ării Al-Queda, bilan țul victimelor
fiind tragic – aproape 4000 de mor ți.
Statele Unite după 1945
224 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
11 septembrie 2001 – Atacurile teroriste de la World Trade Center și Pentagon
La începutul noului mileniu, Statele Unite r ămân principala putere
militară, economic ă și politic ă a lumii, îns ă o radiografie sumar ă a
realităților americane ast ăzi prezint ă indiciile unor fisuri societale
potenț ial periculoase. Cre șterea economic ă a ultimului deceniu a fost în
mare parte anulat ă, costurile r ăzboaielor din Afganistan și Irak au
îngreunat bugetul federal, confruntarea politic ă dintre cele dou ă partide
au divizat țara mai mult ca oricând, iar pe plan extern politica Statelor
Unite este puternic contestat ă.
Preș edinții americani și rezultatele lor în alegeri
Anul Numele pre ședintelui Procent din votul popular Participarea la vot
1948 Harry Truman 49,6 53
1952 Dwight D. Eis enhower 55,1 63,3
1956 Dwight D. Eis enhower 57,6 60,6
1960 John F. Kennedy 49,7 62,8
1964 Lyndon B. Johnson 61,1 61,7
1968 Richard M. Nixon 43,4 60,6
1972 Richard M. Nixon 60,7 55,2
1976 Jimmy Carter 50,1 53,5
1980 Ronald Reagan 50,8 52,6
1984 Ronald Reagan 58,8 53,1
1988 George Bush 53,4 50,2
1992 Bill Clinton 43 55
Statele Unite după 1945
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 225
10.8. Bibliografie
Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite, Ed. Artemis, Bucure ști, 2002
Paul J ohnson O istorie a lumii moderne 1920-2000 , București, Humanitas, 2003
Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX , vol 2-3, Bucure ști, All, 1998
Alan M Winkler, Trecutul apropiat. Eseuri și documente despre America de dup ă cel de-al
doilea război mondial, Cluj, Dacia, 1996
10.9. Răspunsuri pentru testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1
1.1.Reconversia economic ă și demobilizarea, rela ția foarte tensionat ă cu lumea sindical ă,
Congresul dominat de republican i, chestiunea drepturilor civile.
1.2.Asisten ță federală pentru construirea de locuinț e și pentru educa ție, asisten ță
medicală universal ă, dezvoltarea legisla ției în materie de drepturi civile, reforma politicilor
agricole.
Test de autoevaluare 2
2.1. În ciuda unor recesiuni de scurt ă durată, anii ’50 au fost una din cele prospere
perioade din istoria Americii. Nivelul de trai a crescut spectaculos și acesta este practic
momentul în care societatea american ă devine o societate a abunden ței.
2.2. Prima mare victorie a mi șcării drepturilor civile a fost câ știgată în mai 1954 atunci
când Curtea Suprem ă a hotărât în unanimitate c ă segregarea școlilor reprezenta o
încălcare a amendamentului 14.
Test de evaluare 3
3.1. Încetarea discrimin ării rasiale, asisten ță federală în materie de educa ție, asisten ță
medicală pentru b ătrâni, o implicare mai mare a guver nului pentru a dinamiza economia.
3.2. Interzicea discriminarea pe baza rasei, culo rii pielii, a religiei, sexului sau a originii
naționale, autoriza guvernul s ă opreasc ă finanțarea institu țiilor care practicau
discriminarea rasial ă și a oferit procurorului general auto ritatea de a garanta dreptul la vot
al popula ției de culoare și de a implementa desegregarea în școli.
3.3. Programe de asisten ță medical ă pentru b ătrâni, finan țarea de c ătre autorit ățile
federale a înv ățământului primar și gimnazial, Legea Dr eptului la Vot (Voting Rights Act),
măsuri de protec ție a mediului, liberalizar ea legilor privind imigra ția, crearea
Departamentului Transportu lui, interzicerea discrimin ării rasiale în vânzarea și închirierea
locuințelor, combaterea să răciei prin educa ție și pregătire profesional ă.
Notă: În cazul în care nu a ți răspuns corect la dou ă dintre întrebă rile ultimului test,
europene. s-au schimbat, Statele Unite dar și Japonia devenind competitoare de
forță pentru principalele puteri-studia ți capitolul 10.4. și bibliografia indicat ă.
Statele Unite după 1945
226 Proiectul pentru Învăță mântul Rural
Test de autoevaluare 4
4.1. Mă suri privind reducerea fiscalit ății, suspendarea convertibilit ății în aur a dolarului,
îngheț area salariile și prețurile pe o perioad ă de trei luni.
4.2. Creșterea infla ției și a șomajului, deficit bugetar , declin al productivit ății.
Test de autoevaluare 5
5.1. Reduceri drastice ale cheltuielilor federale, sc ăderea fiscalit ății, slăbirea restric țiilor
impuse industriei în materie de protec ția muncii, protec ția mediului și sănătate.
5.2. Campania electoral ă din 1988 a fost bazat ă masiv pe televiziune, a avut un puternic
caracter negativ, a dus la bascularea complet ă a Sudului spre republicani, a fost puternic
marcat de factorul rasial, prezen ța la vot a fost de numai 50%.
10.10. Lucrare de verificare 4
Pe baza textului unit ății și a bibliografiei, alc ătuiți un eseu structurat pe tema
”Statele Unite în anii 60 și 70”.
Punctele care trebuie atinse sunt: elemente ale vie ții politice, probleme economice,
măsuri de dep ășire a crizelor, fenomene societale și culturale, concluzii.
Instrucțiuni privind testul de evaluare:
a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini
b. se trimite prin po ștă tutorelui.
c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru obț inerea unui punctaj ridicat este
necesară parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure,
– șirul logic al argumentelor,
– utilizarea bibliografiei.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Program postuniversitar de conversie profesională [617169] (ID: 617169)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.