Program master: Finanțarea protecției sociale [611663]

Universitatea Ecologica din Bucuresti
Facultatea de Management Financiar
Program master: Finanțarea protecției sociale
REFERAT
PROTECȚIA SOCIALĂ ȘI NEVOIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Profesor coordonator: Masterand: [anonimizat].univ.dr.Carmen Ungureanu Zisu Mihail
Anul I
1

Introducere
Protecția socială a populației este elementul-cheie al reformelor sociale și
direcția principală a politicii sociale de stat. Implementarea politicii sociale în
condițiile actuale presupune aplicarea de noi formule de protecție socială a
categoriilor de populație social dezavantajate, noi instrumente de intervenție
în politicile de dezvoltare socială, realizarea reformelor social-economice cu
implicarea activă a societății prin informare, dialog și consultări.

În acest sens, promovarea consecventă a politicilor sociale proactive servește
drept garant al drepturilor cetățenilor la protecție și securitate socială. Prin
incheierea de către România a tratatelor cu Uniunea Europeană se confirmă
alegerea României privind dezvoltarea sa social-economică, în baza modelului
european, spre democratizare și onorare a angajamentelor asumate față de
valorile fundamentale europene.
Definirea Conceptului de Protecție Socială
Protecția socială se definește în contextul principiilor, valorilor și tradițiilor ce
guvernează relațiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunități și instituții în
statele Uniunii Europene și reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca
scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru
întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale .
Protecția socială cuprinde două componente de bază: asigurările sociale în
sistem contributiv și asistența socială noncontributivă. (conform art. 6 , lit. ee) din
Legea nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale).
Istoricul evoluției sistemelot de protecție socială
Apariția și dezvoltarea formelor de protecție socială are la bază formarea
categoriei sociale a salariatilor. Dezvoltarea relațiilor legate de piața muncii pe
fondul dezvoltarii economico-sociale au condus la necesitatea de a cunoaște
profund relatia de cauză/efect în interesul asigurării unui standard optim de viața,
la nivelul fiecărei etape de dezvoltare a forțelor de producție și a voinței politice
exprimate.
Se poate constata că una din fortele care au determinat dezvoltarea sistemelor
de protecție socială au fost determinate de perfecționarea și dezvoltarea puterilor
partenerilor sociali cât și a sistemelor de relaționare instituționalizate, cu
participarea activă a autorității statului.
2

Etapele evolutiei sistemelor de protectie sociala în tarile dezvoltate
Începând din mijlocul secolului XIX, mai cu seamă în țările europene se puneau
bazele unor sisteme de asigurări sociale obligatorii în principal urmând criteriul
ocupational. În acest sens, un rol primordial l-au avut lucrătorii din industrie,
ramurile de activitate cele mai grele din punctul de vedere al condițiilor de muncă
cât și al riscului social.
Cea mai reprezentativă este situatia Germaniei, unde după o perioadă de timp
presărată cu acțiuni sporadice de protecție socială. În perioada 1883-1889,
cancelarul Otto von Bismarck, preocupat de stabilizarea păcii sociale și de a
contracara avântul mișcării socialiste, a conceput mai multe acte normative
remarcabile, de referință în domeniul protectiei sociale. Astfel s-a adoptat Legea
asigurărilor de boală a muncitorilor (1883), iar ulterior Legea asigurărilor de
accidente de muncă (1884) cât și Legea cu privire la asigurarea de invaliditate și
bătrânete (1889), ale căror principii guvernează și astăzi sistemul de asigurari
sociale german, considerat de multi specialiști a fi nu numai unul dintre cele mai
complete și vitale, dar și eficiente care, în cei peste 125 ani de aplicare –
bineînteles, cu completările impuse de perioadele istorice parcurse- nu a produs
perturbații majore în viata economico-socială a statului, chiar în conditiile în care
Germania, a fost implicata activ în cele două razboaie mondiale.
Începând cu prima parte a sec.XX, exemplul Germaniei a fost urmat de alte tări
europene, sub presiunea unor necesitati sociale similare, introduc treptat
asigurarea obligatorie. Cel mai raspândit domeniu de asigurare socială fiind
asigurarea de accident, urmata apoi de asigurarea de boala si abia mai târziu si
într-un ritm mai lent, încep sa se organizeze, în tarile respective, asigurările în caz
de invaliditate si batrânete.
Totuși odată ideea asigurării obligatorii câstigată, sistemele naționale se
întregesc necontenit atât în ceea ce priveste gama riscurilor asigurate, cât și
nivelul și diversitatea prestațiilor fără a uita satisfacerea populației aflate în
situație de risc prin oferirea de servicii sociale .
3

Astfel, perioada cuprinsă până la finele anilor 20 din sec.XX poate fi definită
drept prima etapă a devenirii sistemului de protecție socială a lucrătorilor –
elaborarea conceptelor și legislației sociale, formarea sistemului de asigurări
sociale și de protecție a muncii.
Cea de a doua etapă a dezvoltării sistemelor naționale de protecție socială a
lucrătorilor în procesul muncii se desfășoară, în majoritatea tărilor vest europene,
în perioada cuprinsă între finele anilor 20 și începutul anilor din sec.XX, fiind
determinată de: Noua etapă a industrializării (SUA, 1914-1929; Europa
Occidentală, 1930-1950; Japonia, 1950-1960); Urmările distructive ale primului și
celui de-al doilea razboi mondial; Marea Revoluție Socialistă din Rusia (1917);dar și
Criza economică – criza modelului liberal de dezvoltare economică de la începutul
anilor.
O etapă însemnată în determinarea rolului statului a constituit-o lucrările
economistului britanic J. M. Keynes, ale cărui idei în domeniul ocrotiri sociale au
fost dezvoltate în mod creator de către William Henry Beveridge – economist și om
politic britanic.
În raportul său "Social Insurance and Allied Services" (cunoscut sub numele
de "Raportul Beveridge") prezentat Parlamentului în anul 1942, el a fundamentat
noul rol al statului, ca unul din principalii subiecți responsabili pentru ocrotirea
socială a celor ce muncesc și a populatiei întregi.
Potrivit opiniei sale, problemele referitoare la condițiile de muncă și
nevoile sociale trebuie să se rezolve de către stat pe baza realizării principiului
separației efective a puterii – legislative, executive și judecătorești.
În acest raport s-a promovat, de asemenea, ideea unui drept de securitate
socială, care a fost dezvoltat mai târziu.
Pornind de la aceste recomandări, Guvernul laburist al Angliei a adoptat, pe
parcursul anilor 1944-1948 o serie de acte legislative, pe baza cărora s-a înfiintat
sistemul unic de asigurări și asistența socială, cuprinzând întreaga populație și
toate cazurile de pierdere a veniturilor. A fost introdusă asistența medicală
generală gratuită.
4

Reforme similare au avut loc, dupa cel de-al doilea razboi mondial, în multe
țări occidentale.
Se cuvine sa subliniem, de asemenea, contribuția importantă adusă la
fundamentarea teoriei protecției sociale de către savanții neoliberali germani ,
care au elaborat conceptul de "economie socială de piață" și au evidentiat statul
ca fiind unul dintre cei mai activi subiecți, statut menționat în Constituție și în
prezent.
De asemenea, este necesar să menționăm că, încă din anii 30, dar mai ales
dupa cel de-al doilea razboi mondial, în țările dezvoltate se prefigurau și au
început sa se dezvolte, tot mai activ, noi abordări calitative privind asigurarea
protecției sociale a lucrătorilor în procesul muncii, pe baza intercondiționării
organice dintre mecanismele regulatorii de piață, pe de o parte și administrația
publică, pe de alta parte.
A treia etapa de dezvoltare a sistemelor de protecție socială a lucrătorilor și a
tuturor celor aflați în nevoie cuprinde ultimii 40-50 de ani .
Modernizarea postindustrială a tehnologiilor și a procesului de muncă a
provocat fenomene extrem de contradictorii. Pe de o parte, ea a determinat o
creștere a complexității muncii și o intelectualizare a acesteia, iar pe de alta
parte, a condus la o acutizare bruscă a problemelor privind organizarea, condițiile
și protecția muncii dar si o accentuare a nevoilor sociale ce devin din ce în ce mai
complexe .
Asigurarile pentru cazurile de boală și bătrânețe fiind cunoscute în România încă
din jurul anilor 1800, când breslele au inițiat acțiuni de constituire a unor fonduri
din cotizații, caritate publică etc. având ca mijloace diferite de manifestare,
astfel se rețin:"cutia milelor" în Țara Românească și în Moldova și " lăzile frațești"
în Transilvania menite, în principal, să-i ajute pe membrii breslei care erau în
nevoie.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea , odată cu dezvoltarea societății, urmare a
revoluției industriale, a apărut o clasă nouă, cea a muncitorilor industriali, a căror
existență a fost dependentă în totalitate de plata regulată a salariilor și de
cuantumul lor.
5

În aceasta perioadă, în România, deși proletariatul industrial se afla doar la
începuturile sale, au apărut primele forme de organizare a lucrătorilor în niște
grupări denumite " asociații de întrajutorare ", ale căror fonduri se constituiau, în
principal, din cotizațiile membrilor săi, inclusiv ale patronului.
Organizarea și funcționarea acestor "asociații de întrajutorare", cât și a
altor grupări, precum " casele de ajutor " (1873), "casele de ajutor mutual " (1881)
nu s-au materializat prin lege, ramânând la stadiul de inițiative.
Aceeasi soartă a avut-o și "Regulamentul de funcționare a caselor de
ajutor și de pensii" elaborat, în baza Legii minelor din 1895, dar niciodată
aprobat.
Încercarile de legiferare a unor măsuri de asigurari sociale, de protecție
socială în România, s-au materializat abia în anii 1910 si 1912, când au fost
adoptate "legea sanitară", ce cuprindea și dispoziții referitoare la înfiintarea
"caselor de bolnavi și ajutor ", ale căror fonduri erau constituite din contribuții, în
părti egale, ale muncitorilor și patronilor și respectiv, " legea pentru organizarea
meseriilor, creditului și asigurărilor muncitoresti " cunoscută și sub denumirea de
"Legea Nenițescu", în fapt autorul acestei legi, care a reglementat asigurarea
contra bolii și decesului a introdus asigurarea de invaliditate și de batrânete ,
precum și asigurarea contra accidentelor , toate cu caracter obligatoriu.
Cu toate lacunele din reglementarile elaborate în anii 1910 si 1912, cele
două legi au reprezentat un mare succes pentru salariați care, pentru prima oară,
reușeau să obțină unele drepturi în raport cu patronatul.
Fără să fi încălcat principiile sale călăuzitoare, prin modificările intervenite
ulterior, "Legea Nenițescu" a dăinuit până în momentul unificării asigurărilor
sociale.
În anul 1933, sub presiunea salariaților și urmare perioadei de criză
economică din anii 1929-1933 a fost adoptata Legea pentru unificarea
asigurărilor sociale din toate provinciile țării (la acea data existau trei regimuri
diferite de asigurări sociale), pe baza proiectului prezentat de D.R.Ioanițescu,
care ocupa funcția de ministru al muncii, sănătății și ocrotirilor sociale, lege prin
care s-a prevăzut nivelul de 6 la suta al cotizatiei de asigurari sociale, suportată în
6

mod egal de asigurați (salariați) și patroni, statului revenindu-i obligația de a
acorda o subventie doar pentru fondul de pensii, obligație care, în perioada 1940-
1944, nu a mai fost onorată, urmare efortului economic al statului de a participa
la cel de-al doilea razboi mondial.
Dupa anul 1944, sistemul de asigurări sociale pentru batrânete își schimbă
modul de organizare și finanțare, ca urmare a regimului comunist care s-a
instaurat. Sunt desființate casele autonome de pensii și cele peste 100 case de
pensii private.
În anul 1949, au luat fiinta asigurările sociale de stat. Prin Legea
nr.10/1949 pentru organizarea asigurărilor sociale de stat , s-au instituit noi
reglementări, între care cele privind constituirea fondurilor, obligație preluată în
totalitate de către stat, împreună cu persoanele juridice care angajau personal
salarial – întreprinderi și instituții de stat. Fondurile de pensii sunt preluate și
administrate de către stat prin bugetul statului, care opera redistribuirea în
funcție de interesele sale.
Dupa anul 1980, sumele alocate pentru acoperirea riscurilor sociale au fost
supuse unor restricții fiind orientate spre finanțarea unor obiective fară
legătură cu sistemul de protecție socială .
Astfel se poate constata o degradare continuă a sectoarelor sociale din
domeniul sănătății, educației, asigurărilor și asistenței sociale, cu consecințe
negative în plan social până în zilele noastre.
Dupa anul 1990, au fost elaborate o serie de acte normative, în mare parte
în scopul satisfacerii unor revendicări sociale : s-au facut o serie de "reparații de
natură socială, de care au beneficiat diferite categorii de populatie până la
intrarea în vigoare a noii legislații, concepută în spiritul obiectivelor înscrise
în cartea alba privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale (elaborată de
Ministerul Muncii și Protecției Sociale).
Însă, reformele din majoritatea domeniilor sociale au avut o evoluție destul
de lentă și anevoioasă, exercitând un impact negativ asupra sistemului de
protecție socială din România, grav afectat de criza economică și de trecerea la
economia de piață.
7

În perioada anilor 90 s-a urmărit, cu precădere, ameliorarea cadrului
legislativ existent si într-o măsură neglijabilă, reformarea profundă a sistemului de
protecție socială.
În perioada 2000-2005 a avut loc o accelerare a reformei în domeniul
protecției sociale, reformă care cotinuă și astăzi, în comcordanță cu aspectele
sociale ale dezvoltării.
Protectia Socială din perspectiva aspectelor sociale ale dezvoltarii
Se poate constata că dezvoltarea economică modelează în mod permanent,
treaptă cu treaptă și o dezvoltare socială corespunzatoare nevoilor membrilor
societății, cu rezultate remarcabile în plan economic.
Astazi, individul nu poate surmonta o serie de injustiții, impunându-
se intervenția statului, a puterii publice. Aceasta se poate concretiza în
delimitarea de fonduri, de mijloace de intervenție care pun în mișcare noi
mecanisme de repartiție (transferuri în bani și în natura), impozite și taxe,
modificări ale configurației serviciilor sociale, de învătământ, sănătate, locuințe
etc.
Pe plan mondial, în societățile dezvoltate prin politica socială și programe
sociale se tinde spre corectarea imperfecțiunilor funcționării mecanismelor
economice și a efectelor negative în plan social și deopotrivă, spre evitarea
apariției unor noi tensiuni sociale, a unor procese și fenomene adverse pentru
aspectele economice ale dezvoltării.
În acest cadru, al îmbinării politicii economice cu cea socială, menționăm
că măsurile de "coeziune economică și socială, reducerea sărăciei și
marginalizării sociale" sunt promovate la nivel național și teritorial.
Se urmărește creșterea economică sustenabilă pe termen mediu și lung,
care să permită sporirea bunăstării cetațenilor țării și creșterea resurselor
private și publice în vederea absorbției sărăciei și diminuării riscurilor
sociale pentru grupurile cele mai defavorizate .
8

O rată de creștere economică ridicată este o prioritate absolută și din
perspectiva reducerii decalajului economic care ne desparte de țările din Uniunea
Europeana astfel încât nevoile sociale să se diminueze .
Nevoile Sociale -Factori de influență în remodelarea protecției sociale
Dezvoltarea și derularea politicilor sociale, în țările avansate, arată că
datorită evoluției nevoilor sociale și a parametrilor de funcționare a întregului
organism economico-social, protecția socială a suferit permanente corecturi.
Se apreciază că și în anii următori vor fi necesare ajustări în protecția
socială a diferitelor țări, pentru ca aceasta să fie adecvată unui climat socio-
economic în continuă schimbare. Relevăm următoarele grupe de factori care
impun remodelarea protecției sociale.
Factori-Cauze-Implicații
– tendințele în evoluția populației totale și în special în structura
acesteia. În mod special, pentru țările europene, inclusiv pentru România,
procesul de îmbătrânire demografică, rata scăzută a natalității, fenomenele de
migrație etc. afectează esențial configurația protecției sociale spre satisfacerea
nevoilor persoanelor vârstnice .
Apare astfel, un raport între cei care produc și cei care trebuie protejați
prin diferite programe sociale, raport care se micșorează, ceea ce ridică
numeroase probleme legate de resurse. Probleme deosebite se pun în condiții de
criză, când rata înaltă a somajului și respectiv a inflației complică și mai mult
posibilitatea realizării obiectivelor de protecție a diferitelor categorii de
populație, a obiectivelor politicii sociale în general.
– modificările structurale din economie , determinate de funcționarea
economiei de piață cu deosebire în fostele țări cu economie planificată
centralizat, au efecte distructive. Nevoile de protecție socială, în schimbare,
presupun programe sociale noi și adaptările la schimbarea dinamică a structurii
societății, inclusiv formarea unei noi mentalități.
9

– necesitatea participării omului (individual sau prin asociații) la
definirea și realizarea obiectivelor dezvoltării , cu respectarea deplină a
libertăților fundamentale înscrise în Declarația universală a drepturilor omului.
Aceasta înseamnă promovarea parteneriatului între grupuri de interese, în
realizarea unor obiective sociale importante.
Nevoia de cunoaștere și de măsurare a condus la dezvoltarea unui sistem de
indicatori sociali cu ajutorul cărora să se poata realiza diagnosticarea fenomenelor
de ordin social. Aceasta, oferă posibilitatea, pe de o parte, obținerii unor
rezultate semnificative pe linia evaluării comparative a nivelului de dezvoltare a
țărilor și pe de altă parte, evaluării într-o manieră amplă și complexă a stării
sociale la nivel național, ceea ce înseamnă sporirea posibilităților de argumentare,
de fundamentare a orientărilor și a măsurilor în domenii sociale diverse.
Definirea Riscurilor Sociale. Protecția Socială ca baza a securității sociale
si a prevenirii riscurilor sociale
Conceptul de securitate sociala este asociată unei liste de evenimente
care, sunt de fapt riscuri sociale, adica riscuri de natură să determine reducerea
ori suprimarea capacitatii persoanelor.
Riscurile sociale sunt acele evenimente care au incidență comună asupra
situației economice a indivizilor prin diminuarea veniturilor sau, invers,
prin creșterea cheltuielilor .
Riscurile sociale pot fi – riscuri fizice și riscuri economice.
Riscurile fizice apar atunci când forța de muncă este alterată, redusă sau
pierdută. Aceste riscuri pot fi de origine;
– profesională și anume în caz de accident de muncă sau boală profesională
– origine extraprofesionala în alte cazuri, de pildă: boală, maternitate,
invaliditate, batrânete, deces, văduvie.
Riscurile economice sunt generate de situațiile în care forța de muncă,
fară sa fie alterată, este imposibil de exercitat, datorită lipsei de locuri de muncă
disponibile; este cazul șomerilor îndemnizați respectiv neîndemnizați.
10

Există, de asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin
creșterea cheltuielilor în situații exceptionale, de exemplu, cumpărarea de
medicamente în caz de boală, majorarea chiriilor în anumite perioade,
întreținerea unor membrii ai familiei aflati în nevoie etc.
Într-o altă abordare, securitatea socială constituie o garanție contra
riscurilor de ordin:
– psihologic: boală, maternitate, invaliditate, deces, batrânete, care pot
afecta persoanele, antrenând astfel o reducere sau pierdere a câstigurilor;
– profesional: accidente de munca și boli profesionale.
Securitatea socială , care ocupă un loc însemnat în viața cotidiană a mai
multor oameni, începe adesea înainte de naștere (îngrijirile prenatale) și se
prelungește după moarte (pensiile de urmaș).
Politicile de securitate socială, întelese ca politici sociale , de securitate
economică, comportă o abordare ce vizeaza securitatea locului de muncă, a
câștigului și a capacității de muncă, precum organizarea și funcționarea unui
sistem de formare și distribuire a venitului de înlocuire, în timpul perioadelor de
inactivitate forțată a acestor asigurați.
Protecția sociala. Concept, obiective, dimensiuni
Protectia sociala a devenit la ora actuală o temă majoră, iar din cadrul ei
sărăcia reprezintă nu doar un element fundamental al protecției sociale (ca
instrument) cat mai ales obiectivul sau central.
Sărăcia însăși, ca o sursă majoră a tensiunilor sociale, impune o accentuare
a funcțiilor protective ale colectivitatii.
În general, abordarea conceptului de protecție socială se face din două unghiuri de
vedere: al ofertantului și al beneficiarului.
Ca în orice raport cerere-oferta, prețul (respectiv al protecției sociale) se va
forma în condițiile unei piețe libere a serviciilor sociale , dar și tinând cont de
caracterul colectiv al acestui tip de servicii, la intersecția nevoilor cu resursele.
11

Cu toate acestea, subvenționarea în bună parte a prețurilor acestor servicii este o
cerință a suprafeței sociale, deoarece scopul final este satisfacerea tuturor
nevoilor și nu diferențierea lor dupa criteriul veniturilor.
Prețul protecției sociale se exprima prin costurile ocazionate de producerea
serviciilor sociale al caror efect este siguranta sau securitatea sociala .
Protecția socială se manifestă printr-un ansamblu de măsuri (materiale și/sau
nemateriale) care urmăresc direcții practice, convingătoare orientate spre acțiuni
diferențiate pe segmente de populație.
Se apreciaza că protecția socială constituie un obiectiv strategic cu o
orientare preponderentă către un proiect global al unei organizări sociale
orientată pe maximizarea stării de siguranță socială. Perceptia acestei stări
depinde de intensitatea măsurilor de protecție, dar și de diversitatea lor. De
exemplu: avalanșa măririi prețurilor, erodarea ecologică, consumul alimentar
subcalitativ, incapacitatea organismului de a face față agresiunii, bolilor sau
diferitelor afecțiuni, nemulțumirea psihică înregistrată ca urmare a stării de
nesiguranță socială (ca urmare a creșterii factorilor de risc social: criminalitate,
delicvență, alcoolism etc.) sunt fațete ale aceluiasi profil de drepturi civile care
necesită măsuri de protecție a individului.
Protecția Socială , Calitatea Vieții și Asistenta Socială
Protecția impotriva deteriorării calității vieții formeaza un ansamblu de
măsuri menite să acționeze în special asupra păstrării dimensiunilor indicatorilor
cantitativi (dar și calitativi) ai calității vieții. Eforturile protecției sociale în
direcția nealunecării mai jos decat pragul de subzistenta este un exercițiu
economic, dar mai ales politic. Lăsând la o parte criteriul populist al
angajamentelor electorale, la nivelul fiecărei țări se formează obiectivul defensiv
al păstrării nivelului de viață câștigat prin eforturile economice și sociale
anterioare. Acest tip de protecție se cere în special în perioada de tranziție, când
pericolul deteriorării standardului de viață apasă asupra întregii populații (chiar cu
riscul restructurărilor sociale și a schimbărilor ierarhiei veniturilor sau câștigurilor
anumitor categorii sociale noi).
Protecția grupurilor sociale defavorizate (persoane cu dizabilități, copiii
abandonați, tineret fară sprijin material și nematerial, populație vâstnică fără
suport și ajutor etc.). Acest tip de protecție pornește de la drepturile civile ale
cetățenilor vulnerabili, punând în evidență nu doar serviciile sociale, ci și cele
socio-sanitare pentru a proteja și oferi sprijinul adecvat individului și familiei sale.
12

În aceste cazuri, protecția socială va cuprinde un ansamblu de măsuri prin care se
invocă cultivarea valorii și semnificația diferită a simțului de responsabilitate, de
abilitate manuală (atunci când este posibil). Dificultatea de integrare a acestor
persoane în lumea muncii cere mijloace de protecție economică și socială
corespunzatoare acestei categorii defavorizate.
Începând cu integrarea școlară (individualizarea unor planuri educative ce
garantează trecerea de la un nivel școlar la altul) și pană la găsirea unui loc de
muncă pentru aceste persoane, cărora să le confere o oarecare independență
economică, protecția acestor categorii se constituie ca cea mai asiduă purtătoare
a mesajului umanist-social.
O tema majora in cadrul acestei categorii de protecție o constituie protecția
copilului si a tânarului.
Abordarea și aprofundarea problematicii specifice vârstei tinere are un
impact particular deosebit asupra calității vieții. Aspectul condiției juvenile
prezintă în societatea contemporană o serie de particularități. Violența minorilor,
somajul tinerilor, marginalizarea tineretului prin pierderea atribuțiilor,
comportamentul de tip „dezertor” în fața imposibilității găsirii unui loc de muncă
pe măsura așteptărilor, contribuie la accentuarea stării conflictuale în special la
această categorie socială.
Segregarea formativă și ocupațională a tineretului intră în neconcordanță cu
politica șanselor egale, ceea ce pretinde măsuri protective specifice valorilor și
opțiunilor acestei categorii de indivizi in formare.
Acest tip de protectie trebuie acordat sistematic, fara incetare și mai cu seamă cu
aceeași intensitate.
Protectia intregii colectivitati urmărește asigurarea împotriva unor
procese sociale patologice cu acțiune negativă majoră asupra condițiilor
individului:crize economice; criminalitate; coruptie; tensiuni interetnice,
interreligioase, interrasiale.
Teoretic, protecția socială trebuie să-și dovedeasca maximum de beneficiu
uman. Practic, ea reprezinta o temă de mare sensibilitate economică privind
depistarea și utilizarea tuturor resurselor economice (dar si noneconomice) pentru
crearea confortului social la nivelul intregii colectivități.
13

Protecția Socială are ca ramură de intervenție tehnicile de Asistență Socială
Protecția socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viață de bază
pentru toți oamenii, indiferent de mijloacele de care aceștia dispun.
,,Asistenta socială a ieșit din făgașul sentimentalismului generos și al simplelor
bune intentii, pentru a păși în domeniul unei acțiuni sociale și etice ordonate și
temeinic motivate, cu scopul exclusiv de a servi societatea nu prin cărți și teorie,
ci prin găsirea adevărului social în mijlocul grelelor conflicte ale vieții " (Dimitrie
Gusti)
Asistenta socială , componentă a sistemului național de protecție socială,
reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, comunitatea locală și
societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor
temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau
excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunitatilor .
Asistența socială cuprinde prestațiile/beneficiile și serviciile sociale acordate
în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea
nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea unei societății incluzive și
coezive
Asistența Socială – desemnează un asamblu de instituții, programe, măsuri,
activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor,
grupurilor, comunităților, cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate,
care datorită unor motive de natură economică, socio-culturala, biologică sau
psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii, un
mod normal, decent de viață!
Definitia Serviciilor Sociale
Serviciile sociale sunt definite ca reprezentand ansamblul de măsuri și
acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de
grup, în vederea depășirii unor situații de dificultate, pentru prezervarea
autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii
sociale și promovarea incluziunii sociale. Serviciile sociale sunt asigurate de către
autoritățile administrației publice locale precum și de persoane fizice sau
persoane juridice publice ori private, în condițiile actelor normative în vigoare.
Asistenta Sociala este definita prinnlegea 292/2011 – Legea Asistentei Sociale .
Legea definește profesia, domeniul de intervenție, populațiile ținta, precum și
principiile de intervenție în Asistenta Sociala. Legea Asistentei Sociale, în forma
reluata și completata in 2011, este in acord cu principiile și politicile Uniunii
Europene cu privire la protecția socială și în sens mai larg, cu principiile unei
societăți democratice, bazate pe respectul față de ființa umană și drepturile ei
inalienabile.
14

Sistemul National de Asistenta Sociala
Reprezinta ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, prin
autoritățile administrației publice centrale și locale, colectivitatea locală și
societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor
temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau
excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.
Asistenta socială, componentă a sistemului național de protecție socială,
cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării
capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale,
creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune
socială.
Obiectivele specifice ale Asistentei Sociale
Obiectivul intervenției asistenței sociale este de a-i sprijini pe cei aflați în
dificultate să obțină condițiile necesare unei vieți decente, ajutându-i să-și
dezvolte propriile capacități și competente.
Aceste persoane sau grupuri, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, nu pot duce
o viață activă autosuficientă fără un ajutor economic sau fără un suport fizic,
moral, social, cultural, ajutor venit din exterior. Acest ajutor are în vedere o
perioadă limitată de timp, care durează până când persoana cu nevoi speciale își
găsește resurse sociale, psihologice, economice pentru a putea duce o viață
normală.
Următoarele categorii de persoane constituie în mod special obiectul intervenției
activităților de asistență socială:
familii sărace: familii fără venituri sau cu venituri mici în care unul dintre
parinți este șomer, familii monoparentale, familii cu mulți copii al căror necesar
depășește veniturile părinților;
copii care trăiesc în mediu familial și social advers, abandonați și
instituționalizați;
minori delincvenți, tineri neintegrați;
persoane dependente de droguri și/sau alcool;
persoane abuzate fizic și sexual;
persoane cu handicap fizic și/sau psihic;
persoane cu boli cronice și degenerative fără susținători legali;
persoane în vârstă aflate în incapacitate de autoservire;
persoane care au suferit în urma calamităților naturale, sociale;
15

persoane care au suferit discriminări (sociale, fizice, economice,
psihologice) – grupări minoritare cu mai puține drepturi față de populația
majoritară.
Asistența socială, ca parte esențială a protecției sociale, reprezintă un mod
operativ de punere în aplicare a programelor de protecție socială pentru
categoriile sus menționate. Ea asigură prin serviciile sale specifice atenuarea
parțială a inegalităților existente.
Sistemul de asistență socială se bazează pe principiul sprijinirii persoanelor aflate
în dificultate la un moment dat în funcție de necesitățile lor, sursa financiară fiind
reprezentată de fonduri bugetare de stat sau fonduri obținute de la indivizi sau
comunitate; în acest caz, prestația se face în funcție de nevoile existente,
conform principiului solidarității sociale și nu dependent de contribuția personală
anterioară.
Scopuri ale Practicii Asistentei Sociale
sa ajute indivizii si grupurile sa identifice, sa rezolve sau sa reduca la
minimum problemele care apar din dezechilibrele dinte ei si mediu.
sa identifice arii potentiale de dezechilibru intre indivizi sau grupuri si
mediu pentru a preveni aparitia lor.
sa caute, sa identifice si sa intareasca potentialul indivizilor, grupurilor si
comunitatilor.
Obiectivele Asistentei Sociale
-Este de a-i sprijini pe cei aflați în dificultăți să obțină condiții necesare unei vieți
decente, ajutându-i să-și dezvolte propriile capacități și competențe pentru o mai
pronunțată funcționare socială
Servicii Sociale: Programe specializate, activități organizate, tehnici de
intervenție socială, metode de indentificare a necesităților și tipurilor specifice de
disfuncționalități ce apar la nivel social.
Abordarea Problemelor în Asistența Socială
La nivel individual – asistență economică, psihologică, morală pentru cei în nevoie,
cum ar fi șomerii, cei dpendenți de droguri sau alcool, probleme de integrare în
muncă, victimele abuzului de orice fel.
La nivel interpersonal și de grup – terapii de familie, ale cuplului, ale grupului de
oameni marginalizați
La nivel comunitar – rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea energiilor
individuale și colective pentru refacerea resurselor necesare integrării lor normale.
16

Nevoia de asistență
Asistența socială funcționează după un alt principiu decât asigurarile ca parte
și acestea a protecției sociale respectiv : bazându-se doar pe fonduri provenite din
bugetul statului sau din donații ale voluntarilor și ale instituțiilor
internaționale,asistența socială nu presupune nici o contribuție financiară
anterioară a persoanei asistate. Ajutorarea persoanelor aflate în situații
problematice are la bază principiul solidarității și presupune evaluarea
trebuințelor asistatului.
Nevoii sociale, cu o etiologie economică i se poate raspunde prin intervenții în
care beneficiile sociale acoperă necesarul dorit pentru un standard minim de
viață. Serviciile din domeniul asistenței sociale sunt specifice pentru nevoile
provocate de incapacități personale sau dependență.
Când între asistența socială și schimbare socială nu se stabilește o relație
strânsă, se pot ivi probleme serioase dinspre utilizatori, dinspre cei care oferă
sprijin, dinspre practicieni, dinspre manageri și organizațiile furnizoare de servicii
sociale.
Asistentii sociali au o mare responsabilitate: aceea de a reinventa practica;ei
nu au de aplicat soluții, ci se implică în rezolvarea de probleme, adică în căutarea
de soluții noi, adaptate fiecărei situații.
Activitatea asistențială are două dimensiuni principale: dimensiunea
economică(vizează alocarea unor resurse financiare și materiale persoanelor care
pentru o perioadă limitată de timp nu pot duce o viata auto-suficientă, de
ex.:copiii orfani sau aflați în dificultate, bătrânii fără susținere familială și fără
pensii) si dimensiunea propriu-zisă socială și psiho-socială care vizează procesele
de integrare și reintegrare socială în sens larg,de ex.:protecția persoanelor victime
ale abuzului fizic, sexual și psihic, în asistența dependenților de droguri și
alcool,etc.
Sistemul instituțiilor asistențiale de stat diferă de la o țara la alta, el
dezvoltându-se în funcție de resursele bugetare ale statelor, de specificul
problemelor sociale pe care încearcă să le soluționeze, de tradițiile asistențiale și
organizaționale, precum și de ideologia dominantă. Acest sistem evoluează
permanent, adaptându-se dinamicii problemelor sociale.
Sintagma ,,problema sociala'' apare în sociologie și în domeniul politicilor
sociale pentru a desemna un set de situații problematice întâlnite la nivel
comunitar, societal și mai putin la nivel individual. Macro-problemele și micro-
17

problemele sociale devin aspecte diferite ale aceluiași fenomen. Nevoia de sprijin
a unei persoane devine o problema pentru asistenții sociali atunci când familia sau
comunitatea locală apropiată nu pot răspunde sau nu o pot implini. Astfel,sprijinul
de care au nevoie persoanele și familiile acestora este adesea solicitat atât de la
formele instituționalizate de asistență socială cât și de la comunitate sau de la
societate.
Asistența socială experimentează acum o importantă perioada de schimbare a
priorităților,a organizării și a practicii de zi cu zi. Conform noilor prevederi
legislative privind protecția copilului, a persoanelor cu dizabilități , a persoanelor
vârstnice, apoi cele din domeniul justiției restaurative, a alternativelor la formele
tradiționale de asistență socială, a perspectivei comunitare și personalizate de
intervenție, natura și viitorul asistenței sociale se modifică corspunzător noilor
nevoi sociale și individuale rezimțite de persoanele aflate în dificultate.
,
18

Bibliografie
Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluție , Editura
I.R.D.O,
București, 2008,
Peers Steve, Ward Angela, The EU Charter of Fundamental Rights (politics,
law
and policy), Hart Publishing, Oxford and Portland Oregon, 2004,
Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene , Ediția a III-a revăzută și
adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2006,.
Ciolofan Alina, Protecția juridică a drepturilor omului în cadrul Uniunii
Europene
(teză de doctorat) , Universitatea din București, Facultatea de Drept, 2008,
Duculescu Victor, Carta drepturilor fundamentale de la Nisa – un prim pas
către
Constituția Europeană? , în „Juridica”, Anul II, Iulie – August, Nr. 7-8 (2001),.
Tinca Ovidiu, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene –
document de
referință în evoluția constituțională actuală a Comunității Europene , în „Revista
de
Drept Comercial”, Anul XII, Nr. 4 (2002),
Vîrlan Maria, Dița MariaTehnici de intervenție în Asistență Socială
Suport de curs
Coordonatori Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Dicționar de sociologie,
București, Editura Babel, Marian Preda –Politica sociala romaneasca intre
saracie si globalizare Ed. Polirom
oDoru Buzdrucea -Asistenta sociala –Compendiu de istorie , teorie si
practica
oPAUL TANASESCU Asigurari si protectie sociala in Romania Editura:
Editura: C.H. Beck
1.P ascaru, Mihai. (2013). Diagnoza problemelor sociale. Suport de curs.
Alba Iulia: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
2.Zamfir, Cătălin (Ed.), Alexandrescu, Filip, Arpinte, Daniel, Bădescu,
Ciprian, Briciu, Cosmin, Ficeac, Bogdan, . . . Zamfir, Elena. (2013).
Strategie politici sociale: România 2013-2020. București: ICCV.
19