Program Fizical Kinetic In Recuperarea Genunchiului Operat

Cuprins

Cap 1 Anatomia genunchiului

Cap 2 Genunchiul posttraumatic

Cap 3 Principiile și obiectivele tratamentului BFT

3.1 Tratamente prin hidro-terapie

3.2 Termoterapie

3.3 Tratament prin electroterapie

3.4 Tratamentul prin masaj

Cap 4 Metode kinetoterapice și balneofizicale de recuperare funcțională a genunchiului

4.1 Traumatismele de genunchi și patologia asociată-examenului clinic al articulației genunchiului; aspect patologice în practica sportivă

4.2 Programe de recuperare (Kinetoterapie)

Cap 5 Afecțiuni ale genunchiului

5.1 Luxatia genunchiului

5.2 Entorsa genunchiului

5.3 Menisectomia

5.4 Patelectomia

Bibliografie

Cap1.Anatomia genunchiului

Genunchiul este cea mai mare și în același timp, articulația cu structura cea mai complicată din corpul uman.Acesta se datorează faptului că este locul articulării celor mai mari pârghii ale membrului inferior(coapsa și gamba) care este caracterizată printr-o gama largă de mișcări făcute în timpul mersului.

Scheletul genunchiului este construit din extremitatea distală a femurului,extremitatea proximală ale tibiei și patela,care este considerată cel mai mare os al corpului.

Extremitatea inferioară voluminoasă a femurului se termină în doua mase osoase,divergente posterior numite condili.Unul se situeaza medial,celălalt lateral.Au o formă asimetrică.

Condilii sunt prevăzuți cu două fețe articulare,care rulează dinainte înapoi.Acestea anterior se unesc într-o suprafață de articulare cu patela,numită fața patelară.

Patela se situează în partea anterioară a genunchiului înaintea feței patelare a femurului,de formă plată triunghiulară cu baza în sus,prezintă:

Fața anterioară

Fața posterioară sau articulară

Baza

Vârful

Tibia prezintă o extremitate superioară,mai voluminoasă,alungită în sens transversal,formată din doi condili,unul medial,altul lateral.Are formă ovalară și corespunde suprafeței articulare de pe condilii femurali.

Elemente

Suprafețele articulare acoperite cu cartiliaj hialin (țesut translucid de culoare albastră-albă) relativ gros sunt formate din:

Fețele articulare ale condililor femurali

Fața articulară superioară a tibiei subdivizată în două suprafețe articulare

Fața articulară posterioară a patelei

Meniscurile intraarticulare-acestea au forma unor inele incomplete,situate la periferia suprafețelor articulare tibiale,acoperind circa 2/3 din acestea.

Circumferința externă a meniscurilor este mai groasă, aderentă de capsula articulară.Fiecare menisc dispune de două coarne,unul anterior,altul posterior.

Meniscul lateral are formă de inel aproape complet,meniscul medial are coarnele mai îndepartate intre ele,având aspectul literei”C”.

Cele două meniscuri,anterior sunt unite între ele printr-un ligament transvers.

Capsula articulară, de forma unui manșon, se întinde de la extremitatea inferioară a femurului la cea superioară a tibiei.Anterior este găurită pentru a cuprinde și suprafața articulară a patelei.

Formată din fibre longitudinal, transversal și oblice este subțire.

Ligamentele sunt așezate în jurul articulației și în cavitatea articulară, în parte sunt expansiuni ale muschilor învecinați

Ligamentul patelar,reprezintă tendonul de inserție a muschiului cvadriceps

Ligamentul colateral tibial lat și puternic,este atașat capsule articulare cu care se confundă

Ligamentele încrucișate

În alcătuirea articulației genunchiului intră:

Femurul, acesta este unicul os al coapsei și prezintă în partea inferioară două proeminențe numite condili femurali.

Meniscurile,joacă rolul unor pernițe amortizoare între femur și tibie

Ligamentele încrucișate sunt situate în mijlocul genunchiului,acestea menținând contactul dintre femur și tibie

Platoul tibial este partea superioară a tibiei pe care se sprijină femurul

Tibia este cel mai voluminous dintre oasele gambei și este situată în partea internă a gambei

Peroneul sau fibula este un os lung localizat în partea externă a gambei,jucând un rol minor în cadrul articulației

Cartilajul articular acoperă extremitățile osoase ale tuturor articulațiilor mobile

Capsula articulară îmbracă și delimitează articulațiile mobile

Rotula,este un os situat în profunzimea tendonului muschiului cvadriceps.Aceasta transmite forțele exercitate de tendon,către tibie,pentru a permite mișcarea de întindere a genunchiului.

Sinoviala este membrana care acoperă interiorul capsulei articulare.Funcția ei este aceea de a facilita alunecarea suprafețelor articulare unele pe altele,datorită lichidului sinovial pe care îl secretă

Lichidul sinovial

Ligamentul patelar unește partea inferioară a rotulei cu partea superioară a tibiei

Tendonul muschiului cvadriceps se află în partea ventrală a genunchiului, în partea superioară a rotulei

Ligamentele externe și interne asigură stabilitatea articulației.Rolul lor este acela de a limita miscarile spre partea exterioară și interioară.

Femurul-este osul care formează scheletul coapsei,fiind cel mai mare os din corp (la omul adult acesta masoară 40-50 cm).La extremitatea sa superioară (epifiza superioară) se găsește capul femural care este legat de corpul femurului (sau diafiză) prin intermediul colului femural.La unirea colului femural cu diafiza femurală se găsesc două proeminențe numite trohanterul mare și trohanterul mic,unite prin linia intertrohanterică.Cealaltă epifiăz este formată din condilii lateral si medial,epicondilii laterali și medial,tubercului adductor și fața patelară care este acoperiăt de rotulă sau patelă.

Corpul femurului este încurbat posterior, având o ușoara curbură cu o concavitate posterioară.Corpul este prismatic triunghiular și are trei fețe (anterioară, lateral si medial) și trei margini (medial, lateral și posterioară).

Fața anterioară, cuprinsă între marginea medială și marginea laterală, este convexă și netedă, pe ea inserandu-se muschiul vast intermediar.

Fața laterală, cuprinsă între marginea laterală și marginea posterioară,este netedă spre extremități și se strâmtează,ca și fața medială,spre extremitatea inferioară.Pe ea se inserează mușchiul vast intermediar.

Fața mediaăl, cuprinsă între marginea medială și marginea posterioară,este netedă si nu are nici o particularitate.Ea este mai largă superior și se stârmtează spre extremitatea inferioară,unde devine unghiulară.

Dintre margini, numai cea posterioară este pronunțată; celelalte două-medială și lateral sunt abia schițate și puțin pronunțate,așa că fața anterioară trece nesimțit spre fețele laterale și mediale.

Marginea medială puțin pronunțată este situată între fața anterioară și fața medială.

Marginea laterală puțin pronunțată este situată între fața anterioară si fața laterală.

Marginea posterioară a femurului este situată între fața medială și fața laterală și străbate de sus în jos corpul femurului.Ea este denumită linia aspră deoarece este rugoasă, proeminentă, groasă și largă (pe alocuri măsoară 6-8 mm).Linia aspră se trifurcă superior,iar inferior se bifurcă.

Extremitatea sau epifiza superioară (sau proximală) a femurului prezintă aceleași porțiuni constitutive ca și extremitatea superioară a umărului, adică:un cap articular,un col (col anatomic) și două tuberozități,numite marele trohanter și micul trohanter.

Capul femurului sau capul femural este articular și sferic, constituind 2/3 dintr-o sferă.El este orientat medial, superior și înainte și prevăzut cu o suprafată articular pe toată întinderea lui.Capul femural pătrunde în acetabul ( cavitate a osului iliac în care se inserează capul femurului) și se articulează cu fața lunată a acetabului formând articulația șoldului.Posterior capsula articulaăr nu ajunge până la creasta intertrohanterică,ci se inseră pe fața posterioară a colului femural. În centrul feței articulare, înapoia și dedesubtul centrului ei,se găsește o depresiune ovalară,foseta capului femural sau foseta ligamentului rotund,care în jumatatea ei antero-superioaăr este rugoasă,porțiune pe care se inserează ligamentul rotund.

Colul femural sau colul anatomic.Este o coloană osoasă puterniăc, care unește capul cu restul epifizei,el este turtit antero-posterior pe cea mai mare întindere și lărgit,aproape cilindric,la extremitatea lui medială.Colul femurului are axul lung întreptat oblic de sus în jos și medio-lateral.

Fața anterioară a colului este rugoasă și presărată cu câteva găurele și asperități (asprime).Ea este orientată în jos și anterior mărginită lateral de o linie rugoasă (linia intertrohanterică).Această linie coboară de la trohanterul mare spre cel mic, ocolindu-l inferior pe aceasta fără să-l atingă și se continuă cu ramura de trifurcație medial a liniei aspre; ea se află medial de trohanterul mic.Pe linia intertrohanteriană se inseră anterior capsula articulară a articulației coxofemurale.

Fața posterioară a colului concave în sens transversal, convexă de sus în jos, este orientată în sus și posterior și limitată laterală printr-o creastă foarte pronunțată (creasta intertrohanteriană), care coboară de la trohanterul mare spre cel mic.La partea mijlocie, această creastă are un puternic mamelon rotunjit numit tuberculul pătratului femural pentru inserția mușchiului pătrat femural.

Marginea superioară a colului e foarte scurtă, leagă capul de marele trohanter.Ea este concavă în sens transversal, este mult îngroșată și aproape orizontală.

Marginea inferioară a colului descinde către corpul osului și este oblică și mai ascuțită.

Extremitatea medială a colului este rotundă și se umflă spre a se uni cu capul femural.

Extremitatea laterală a colului sau baza colului se continuă cu corpul osului și cu cei doi trohanteri: trohanterul mare și trohanterul mic.

Trohanterul mare sau marele trohanter se prezintă ca o proeminență sau tuberozitate patrulateră (cubică sau prismatică) îndrepatat în sus, care continuă corpul osului femural în sus.Trohanterul mare se poate palpa cu usurință pe fața laterală a coapsei.

Trohanterul are două fețe (lateral,medial) și patru margini (anterioară,posterioară,superioară,inferioară).

Fața laterală (externă) a trohanterului mare prelungește fața laterală a femurului și este tăiată în diagonal de o creastă osoasă oblic îndreptată în jos și înainte.

Fața medială (internă) a trohanterului mare este confundată în partea cu colul în partea liberă.Pe această față se găsește o gropiță delimitate de fața posterioară a colului, numită fosa trohanterică sau fosa digitală; în fundul ei se inseră mușchiul obturator extern,iar la partea ei antero-superioară se inseră tendonul comun al mușchilor obturator intern.

Marginea anterioară a trohanterului mare, foarte largită, dă inserțiune mușchiului fesier mic.

Marginea posterioară a trohanterului mare reprezintă porțiunea inițială a crestei intertrohanteriene.

Marginea superioară a trohanterului mare, orizontală, prezintă la partea ei mijlocie o impresiune ovală pe care se inseră mușchiul piriform.

Marginea inferioară a trohanterului mare separă fata laterală ( externă) a marelui trohanter de restul osului;pe ea se inseră mușchiul vast lateral.

Trohanterul mic sau micul trohanter este o proeminență mică mamelonată,situată la partea posterioară și inferioară a colului femural;el are formă conică și vârful turtit.Pe trohanterul mic se inseră mușchiul iliopsoas.

Colul chirurgical este acea porțiune a osului, care leagă extremitatea superioară de corpul osului.Aceasta este situat imediat sub trohantere.

Meniscurile- sunt 2 ligamente situate intraarticular la nivelul genunchiului,cu structură fibro-cartilaginoasă și formă semilunară.Meniscul intern are forma literei “C” iar meniscul lateral are forma literei “O” Î.n secțiune au o formă triunghiulară cu periferia groasă și trans aderentă de capsulă articulară, în special cel medial , în timp ce marginea ce privește spre cavitatea articulară este subțire,ascuțită și liberă.Fața superioară este concavă fiind în raport direct cu condilul femural, în timp ce fața inferioară este plată,situându-se pe platoul tibial.Fiecare menisc este format dintr-un corp și două coarne (anterior și posterior).Ambele meniscuri sunt atașate la tibie prin intermediul coarnelor anterioare și posterioare,dar au o mare mobilitate,meniscul lateral fiind mult mai mobil decat cel medial.Lipasa mobiliății meniscului intern (în flexie are o translație anterioară doar de 5 mm) este motivul principal pentru care rupturile de menisc intern este mult mai frecventă decât cea de menisc extern (are o translație de 11 mm).

În interiorul articulației se găsește lichid sinovial. În cazul în care apare o ruptură de menisc,cantitatea de lichid intraarticular crește ca reacție de apărare și genunchiul se umflă.La nivelul genunchiului apar dureri pe partea cu ruptură,suportabilă,la anumite mișcări, în special la urcarea și coborârea scărilor.

Meniscurile sunt, împreuna cu ligamentele încrucișate, principalul ligament din interiorul genunchiului.Sunt două în fiecare genunchi și au formă semilunară și sunt ca un tampon între cele două componente osoase: femurul și tibia.Chiar dacă au forme triunghiulare pe secțiune, în timpul mersului fiecare menisc se întinde sub greutatea corpului. În acest moment,prin schimbarea direcției de alergare,sau prin apariția unor mișcări rapide de decelerare,pot să apară forțe anormale în interiorul genunchiului care să determine o ruptură de menisc.Ambele meniscuri sunt atașate la tibie atât în partea anterioară cât și în cea posterioară.Meniscurile au o mare mobilitate,dar meniscul extern este mult mai mobil decât cel intern,de aceea ruptura de menisc,este mai frecventă la nivelul meniscului intern.Meniscurile sunt structuri inervate în partea anterioară și posterioară,iar ruptura de menisc va determina dureri la nivelul genunchiului.Durerile sunt suportabile,ușoare și apar doar în anumite momente când apare presiune crescuăt în zona lezată.

Vascularizația meniscurilor provine din arterele geniculate (îndoite), care dau naștere unui plex capilar perimeniscal (foarte important).El asigură vascularizația corpului meniscal în proporție de 25-33% și are însemnătate clinică deosebită deoarece împarte meniscul în trei zone, dintre care două sunt avascularizate.Gradul de vascularizație este direct proporțional cu potențialul de vindecare al meniscului, practic o ruptură de menisc are o probabilitate foarte mare să nu se vindece.

Ligamentele încrucisate- ligamentele sunt structuri fibroase care unesc două structuri osoase având rolul de a stabiliza o articulație opunându-se unor anumite tipuri de miscări.

Ligamentele încrucișate au un rol essențial în biomecanica genunchiului,fiind situate în centrul acestei articulații.Ambele unesc tibia de femur,iar denumirea lor provine de la faptul că se încrucișază între ele,unul fiind antero-extern și celălalt postero-intern.Rolul lor constă în limitarea mișcării de alunecare a tibiei față de femur în plan antero-posterior,astfel ca atunci când unul sau ambele ligamente încrucisate sunt rupte,apare senzația de instabilitate sub forma “scăpării în față sau în spate”,a genunchiului (mișcare descrisă ca “sertar”anterior sau posterior).De asemenea ligamentul încrucișat anterior se opune rotației interne a tibiei față de femur).

Varitatea mișcărilor corpului este dependent de forma si aspectul suprafețelor osoase articulare și a ligamentelor. În unele articulații, oasele reprezintă cel mai important factor.La articularea cotului,ulna formează suprafața inferioară a articulației și are o formă de cârlig care permite doar mișcari simple,anterioare și posterioare.La acest nivel,ligamentele au doar rolul de a prevenii frecarea și un ligament special (ligamentul anular), înconjoară capul radiusului(osul extern al antebrațului),legându-l de ulnă și permițând în același timp,mișcarea de rotație.

La articulația genunchiului, totuși,forma oaselor nu opune rezisteță la mișcarile articulare.Astfel,deși genunchiul este articulaițe în balama, mișcarile sunt controlate printr-un tip special de ligament(ligament încrucișat),că previn deplasarea posterioară a articulației și stabilizează articulară în ortostatism.

Mușchii acționeaza grupat la nivelul articulațiilor, unii prin contracție si ațlii prin relaxare, permițând mișcările oaselor.Ligamentele funcționează în concordanță cu acești mușchi,prevenind mișcări în amplitudini excessive.

Ligamentele nu sunt capabile de contracție, fiind o structura statică si pasivă.Ele pot fi întinse de către mișcările articulațiilor și devin din ce in ce mai tensionate, pană ce mișcarea nu mai este posibilă.Există ligamente inserate între două porțiuni ale aceluiași os, nefiind afectate de mișcări.Ele protejează și mențin poziția unor structuri importante,vasele sanguine și nervii.

Cartilajele constituie componența moale,rezisteța dar în același timp flexibilă a scheletului corpului.La adulți se găsește mai ales articulțaii,acoperind extremitățile osoase și în alte puncte strategice ale scheletului,unde netezimea și flexibilitatea sunt necesare în cel mai înalt grad.

Structura cartilajului nu este aceeași în tot scheletul.Aceasta variază în raport cu funcțiile specifice pe care le îndeplinșete.Toate cartilajele sunt compuse dintr-o structură de bază,sau matrice, în care sunt incluse celulele, și din fibre variază în diferite tipuri de țesut cartilaginos,dar toate se aseamănă prin faptul că nu conțin vase sanguine. În funcție de caracteristicile fizice, țesutul cartilaginos se împarte în cartilaj hialin,cartilaj fibros și cartilaj elastic.

Cartilajul hialin:

Cartilajul hialin este un țesut translucid de culoare albastră-albă și,conține cea mai mică cantitate de celule și de fibre.Toate fibrele pe care le conține sunt formate din colagen.

Cartilajul hialin este,de asemenea,abundent în tractul respirator,participând la formarea cavității nazale posterioare (cornet) și,de asemenea, în inele rigide,dar flexibile ce înconjoară traheea și bronhiile care conduc la plămâni.La extremitatea coastelor,benzi de cartilaj hialin fac legatura între coaste și osul stern:având un rol în facilitarea expansiunii și contracției toracelui în timpul respirației.

La nivelul laringelui,cartilajele hialine sunt implicate nu numai în susținere,dar și în mecanismul vorbirii.Pe măsura mișcării,ele controlează cantitatea de aer ce trece prin laringe și în consecință,timbrul sunetului emis.

Cartilajul fibros,al doilea tip,este format din mai multe fascicule de colagen care îi conferă atât elasticitate,cât și rezistența la compresii.Ambele însușiri sunt necesare la locul în care este prezent, în speță între vertebre. În coloana vertebrală,vertebrele sunt separateî ntre ele printr-un disc fibrocartilaginos.Discurile intervertebrale protejează coloana împotriva traumelor și fac posibilă poziția.

Cartilajul elastic, îsi datorează denumirea prezenței fibrelor de elastină;ca și a celor de colagen în structura sa.El este compact,dar flexibil și intră în constituția epiglotei,care acoperă intrarea în căile respiratorii în timpul deglutiției (inghitirii).Cartilajul elastic formează pavilionul urechii,ca și pereții conductului auditiv extern și ai tubelor Eustachio,care leagă fiecare ureche cu faringele posterior. Împreuna cu cartilajul hilin,cartilajul elastic participă la structura laringelui și a corzilor vocale.

Articulațiile sinoviale

Mișcările segmentelor corpului între ele și ale corpului ca un întreg sunt asigurate de aparatul locomotor,aparat complet ce subordonează trei sisteme de organe:oasele,mușchii și articulațiile.

Ca în cazul oricărui organ și articulațiile sunt adaptate prin caracteristici și structura la funcția pe care trebuie să o îndeplinească:asigurarea mobilității și stabilității mișcărilor.

Din punct de vedere al funcționalității,al formațiunilor de legatură și a modului de dezvoltare distingem:

Articulațiile fibroase (sinartrozele);

Articulațiile cartilaginoase;

Articulațiile sinoviale (diartrozele);

Articulațiile sinoviale (diartrozele) cele mai numeroase din structura corpului uman,sunt articulații complexe care permit mișcări multiple și variate.

Elementele componente ale articulațiilor sinoviale sunt:

Suprafețele articulare-capetele osoase articulare (de diverse forme),sunt constituite din țesut osos spongios care sub cartilajul articular se condensează în așa-numita lamină osoasă subcondrală.

Cartilajul articular (sau cartilaj de acoperire) acoperă suprafețele articulare ale oaselor,este un țesut particular, înalt diferențiat,dotat cu proprietăți vascoelastice și adaptat alunecărilor reciproce ale capetelor osoase.Acest tip de cartilaj,compresibil și elastic se numește hialin

Formațiuni care asigură concordața dintre suprafețele articulare:

Cadrul articular

Discurile și meniscurile

Mijloacele de unire ale articulațiilor sinoviale sunt:

Capsula articulară formată din două straturi:

Extern,fibros (membrane fibroase)

Intern (membrane sinoviale)

Ligamentele articulare (intracapsulare și extracapsulare).

Cap2.Genunchiul posttraumatic.

Obiective și mijloace în tratamentul de recuperare

Genunchiul este cea mai mare articulație important a corpului.Prin poziția sa el este deosebit de predispus și vulnerabil atât la traumatismele directe,cât și la cele indirecte. Genunchiul suferă și în cazul unor imobilizări impuse de tratamentul anumitor afecțiuni sau traumatisme.

La genunchi întâlnim toate tipurile de traumatisme și lezări a tuturor tipurilor de structure articulare:

Leziuni ale părților moi:

Tegumente și țesut celular subcutanat (contuzii,plăgi,arsuri)

Tendoane și mușhi (întinderi,rupturi,secționări,dezinserții)

Vase și nervi (rupturi,secționări)

Leziuni osoase ale:

Epifizelor femurale,tibiale sau peronale:

Rotulei

Leziuni articulare:

Plăgi articulare

Rupturi ligamentare

Entorse

Luxatii

Leziuni meniscale

Ruptura de menisc este un accident survenit pe o meniscopatie (afețciune a cartilajelor articulației genunchiului ).Genunchiul,prin poziția sa de articulație intermediară a membrului inferiorar are un dublu rol:

Asigurarea statică în momentul de sprijin

Asigurarea elevației piciorului în momentul balansului pentru orientarea piciorului în funcție de denivelările de teren.

Genunchiul joacă un rol important în foarte multe moment și activităti uzuale și profesionale.

Factorii favorizanți care pot acționa asupra genunchiului sunt:

Factori mecanici

Factori fizici

Factori biologici

Factori chimici

Ruptura de menisc se poate prezenta ca:

Ruptură longitudinală caracterizată mai ales meniscului intern;

Rupturi transversale,caracteristice meniscului extern,

Ruptură oblică

Există trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:

Flexie urmată de o extensie puternică asociată cu o rotație a genunchiului în timp ce tibia este fixată,prin blocare la sol a piciorului.

Asocierea concomitentă a unei flexii cu rotație externă

În cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului,soldate cu fracturi de platou sau cu rupturi de ligamente încrucișate sau laterale.

Simptomatologie și criteria de susținere a diagnosticului

Simptomatologia clinică este relativ comună:

La fracturi,bolnavul prezintă:

Durere intensă;

Tumefiere a genunchiului;

Impontență functională;

Echimoză,mai ales în spațiul popliteu.

La luxatii bolnavul prezintă dureri spontane care se intensifică la incercarea de flexie a gambei.

Genunchiul poate fi blocat în extensie sau în ușoară flexie.Luxația rotulei se reduce ortopedic,după care se pune un burlan de gips.

La ruptura de menisc,bolnavul prezintă o durere violentă,bruscă însoțită de impotență functional imediată;uneori apare blocajul articular.

Inspecția stabilește:

Poziția sau atitudinea segmentului lezat;

Deformări articulare;

Aspectul tegumentului și al țesutului subcutanat;

Culoarea tegumentului care poate fi modificată de echimoze,

Palparea este unul dintre criteriile clinice care stabilește:

Temperatura tegumentelor care indică procese inflamatorii în cazul tegumentelor calde

Gradul de suplețe al pielii și țesutului subcutanat,urmare a stării de uscăciune sau umiditate a pielii;

Punctele dureroase la presiune;

Pulsație arterială.

Evoluție și prognostic

Prognosticul pentru genunchiul operat depinde de felul și gravitatea leziunii,dar este de regulă favorabil,recuperarea genunchiului operat fiind totală dacă tratamentul este bine ales și corect aplicat.Excepție fac persoanele în vârstă la care pot apărea procese de osteoporoză și osteoscleroză.

Tratament

Tratament igieno-dietetic-în cadrul genunchiului operat nu este specific.

Dacă bolnavul,are surplus de strat adipos este bine să nu consume lipide sau glucide (pâine,făinoase,zahăr) deoarece articulația și așa suferindă va fi îngreunată și mai mult de greutatea provenită din consumul acestor alimente.

Recomandăm deci,bolnavului în perioada spitalizării consumul de proteine principale cum ar fi:carne slabă fiartă,ouă,lapte și brânzeturi.Cel mai important rol îl au vitaminele prin:

Vitamina A,care ajută la regenerarea celulelor din organism,la vindecarea rănilor,creșterea rezistenței la infecție;

Vitamina K,are acțiune antihemoragică;

Vitamina C,care asigură funcționarea normală a vaselor sanguine.

În general trebuie evitate eforturile profesionale și poziția ortostatică prelungită.

Tratamentul profilactic constă în evitarea eforturilor mari și bruște,mai ales la sportivii de performanță,la vârstnici și la copii.

Tratamentul medicamentos,medicație antalgică (de calmare) și antiinflamatoare sunt administrate când durerea are intensiăți mai mari:infiltrații cu xilină sau hidrocortizon (decât în cazul unor forme dureroase limitate,mai ales la inserția tendoanelor la burse sau mușchi).

În inflamația articulară repausul și postura articulară relaxată e prima atitudine a pacientului în fața unei articulații inflamate,cu sau fără lichid articular.

Crioterapia determină o hiperemie activă (după o primă și scurtă fază de vasoconstricție),scade viteza de conducere pe nerv,scade activarea receptorilor cutanați (efect antalgic) scade spasmul muscular.

Alte proceduri cu rol antalgic și antiinflamator sunt:parafina,ultrasuntele și undele scurte.

Tratament ortopedic-chirurgical

Tratamentul ortopedic folosește metode care vizează reducerea deformațiilor sau a fracturilor prin manevre externe și menținerea reducerii cu mijloace exterioare a segmentului afectat.

Mobilizarea ortopedică se realizează cu ajutorul aparatului gipsat a tracțiunii continue.Imobilizarea gipsală se aplică atât la fracturi cât și în cazul unor afecțiuni care necesită punerea în repaus a unui segment. În situații postoperatorii se poate folosi aparatul gipsat și pentru corectarea și menținerea corecției unor deformări congenitale sau dobândite.

În cazul eșuării tratamentului ortopedic,se indică tratamentul chirurgical.

Tratamentul ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat pe o perioadă de 3-4 săptămâni este recomandat în fracturi de rotulă. În fracturile cu deplasare se recomandă însă tratamentul chirurgical.Mersul cu sprijin va începe după circa două luni.

Ruptura de menisc are indicație operatorie majoră,deoarece instalarea procesului degenerativ al genunchiului este accelerat.

Meniscul rupt poate fi îndepărtat în întregime sau numai fragmente rupte.După operație,genunchiul este strâns într-un pansament compresiv și este imobilizat pe atelă.

Reeducarea începe a doua zi după operație când piciorul se află pe atele.La început se execută contracții izometrice pentru cvadriceps aflat în exces.

Contracțiile cvadripcesului se vor repeta de 5-6 ori la fiecare oră,până când mușchiul devine suficient de puternic. În acest moment se fac ridicări ale membrului inferior cu atelă cu tot.

Dacă tratamentul a fost bine efectuat,după 10-15 zile se obține o musculatură bună și se poate trece la mers. În exercițiile de mers se va urmării:

Ca piciorul să fie întins din genunchi, în faza de sprijin anterior

Să se corecteze tendința de legănare laterală provocată de teama de a calca pe piciorul operat;

Să se corecteze înclinarea trunchiului ținând brațul din partea piciorului operat în sus pe lângă cap;

După 30 de zile de la operație,mersul trebuie să fie corectat.

Tratamentul balneologic (ape minerale,nămoluri)

Obiectivele și conținutul curelor balneo-climaterice vor fi în totalitate de recuperare imediată,ele având rolul de refacere a funcției diminuate din cauza traumatismelor.

Sunt indicate următoarele stațiuni:Amara,Bazna,Eforie Nord,Mangalia și Techirghiol.

Sechelele post-traumatice ale membrelor interesează structuri foarte variate (oase,mușchi,articulații) și dau complicații vasculotrofice și psihice.

Recuperarea bolnavilor în stațiuni balneoclimaterice se face în etepa a 2-a,care succede etapa de recuperare și care are loc în servicii de traumatologie în secțiile de ortopedie sau în secțiile de recuperare spitalicești.Nu se vor trata în stațiuni fracturile și luxațiile medulare și nici fracturile cu focar de osteomielită.

Contraindicațiile pentru recuperare la stațiuni au și pseudoartrozele,artritele septic post-traumatice,precum și leziuni de nervi periferici.

Cele mai bune rezultate se obțin în sechele după traumatisme,după ce s-a terminat perioada de imobilizare și după ce s -a cicatrizat plaga.

Cap3.Principiile și obiectivele tratamentului BFT

3.1.Tratamentul prin Hidro-terapie:

Se întelege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic și curativ a unui numar variat de proceduri,care au la bază apa la diferite temperaturi si sub diferite stări de agregare,ca și unele tehnici strâns legate de aceasta.

Dușul cu aburi-consăt în proiectarea vaporilor supraîncalziti asupra regiunii.

Kinetoterapeutul trebuie să fie atent să nu cumva să stropească bolnavul cu picături de apă fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe furtun și pe porțiunea metalică a dușului. Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului,kinetoterapeutul și-l proiectează pe palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte.

Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute,se poate să fie dat ca procedură de sine stătătoare,poate să precede o baie generală sau se poate asocia cu masaj.La sfârsit se aplică o procedură de răcire-spălare sau duș.

Mod de acțiune:dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației,provocând hiperemie și rezorbție locală.

Dușul-masaj-acesta constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă,aplicându-se masajul conform tehnicii obișnuite.Pentru aplicarea lui există instalatii speciale cu 4-6 dușuri verticale, în rozetă situate unul langă altul,care se pun simultan sau separate. În lipsa unei instalatii speciale,se poate efectua și cu un duș mobil,la capătul căreia se aplică o rozetă.Durata masajului este de 8-15 minute.

Bolnavul este culcat dezbrăcat complet pe un pat special de lemn.Se deschid dușurile și în timp ce apa curge pe corp,maseurul execută masajul conform tehnicii obișnuite.

Mod de acțiune:dușul-masaj provoacă o hiperemie importantă mai ales în regiunea tratată,are un efect resorbant și tonifiant.

Baia kinetoterapică-este baia caldă,la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului.Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obișnuite ,care se umple ¾ cu apă la temperatura de 36-37 grade și mai rar 38.Bolnavul este invitat să se urce în cadă și,timp de 5 minute,este lasăt liniștit.După aceasta,kinetoterapeutul execută sub apă toate mișcările posibile.Kinetoterapeutul stă în dreapta pacientului.

Toate aceste mșicări se execută într-o perioadă de 5 minute.După aceea pacientul stă în repaus,după care este invitat să repete singur mișcările imprimate de kinetoterapeut.Durata băii este de 20-30 minute,după care pacientul este șters și lăsat să se odihnească.Mobilizarea in apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde și pierderea greutății corpului.

Baia cu masaj-într-o cadă umplută aproximativ ¾ cu apă la temperatura de 36-39 de grade se execută masajul asupra regiunii indicate,prin tehnica cunoscută.Aceasăt baie kinetoterapică este indicată în redorile articulare cu tendinite și anchiloze.

3.2Termoterapie

Compresele cu aburi-avem nevoie de:două bucăți de flanelă,o bucată panză simplă sau un prosop,o panză impermeabilă,o găleaăt cu apă la temperatura de 60-70 de grade.Se plasează pe regiunea interesată o flanelă uscată peste care se aplică o bucată de pânză sau prosopul înmuiat în apă fierbinte și bine stors,iar peste aceasta se aplică cealalăt flanelă.Totul se acoperă cu bluză impermeabilă.Durata totală a procedurii este de minim 20 de minute și de maximum 60 de minute.

Modul de acțiune: rezorbtiv,analgezic,antiseptic.

Împachetarea cu parafină-se ia o cantitate potrivită de parafină și se topește într-un vas la temperatura de 65-70 grade. Cu ajutorul unei pensule late,se pensulează regiunea.Grosimea stratului este de 0.5-1 cm.Peste stratul de parafină se aplică o pătură care acoperă regiunea.Durata împachetării este de 20-60 minute. Înlăturarea parafinei se face cu ușurință din cauza transpirației care are loc sub stratul de parafină.

Modul de acțiune:are acțiune locală și provoacă o încălzire profundă și uniformă a țesuturilor;la locul de aplicare se produce o hiperemie puternică și transpirație abundentă.

Ungerile cu nămol-pacientul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până se încălzește pielea,apoi se unge cu nămol proaspăt complet sau parțial.Se expune din nou timp de 20-60 minute,până când începe nămolul să se usuce. În acest interval de timp va purta o compresă rece la frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau umbrele.După aceasta,o scurtă baie în lac sau în mare,se va șterge,se va îmbrăca și se va odihni la umbră.

Modul de acțiune:ungerile cu namol își bazează acțiunea pe elementul termic alternant,rece la început,apoi cald,datoriăt încălzirii nămolului la soare și din nou rece,datorită băii din lac și reacției vasculare la aceasta;

3.3Tratament prin electroterapie

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei,care studiază utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului,cu scop curativ sau profilactic.

A.Curenții de joasă frecvență

Curenții diadinamici

Curenții diadinamici utilizând aplicația transversal a electrozilor (articulația între cei doi poli) preferând formula:

Diafazat fix,care rezultă din suprapunerea a doi curenți monofazați cu un decalaj de ½ perioadă.Vârfurile impulsurilor sunt asemănătoare însă rămânând la un anumit nivel,de unde rezultă o curbă asemănătoare cu aceea a unui current continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri

Perioada scurtă,in care,la intervalele regulate de 1 secundă se alternează brusc monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secundă,cu diafazatul fix de 100 impulsuri pe secundă.Durata este de un minut.

Perioada lungă este o formă specială de suprapunere a doi curenți de 50 impulsuri.Alternanța dintre monofazat și diafazat, în cazul perioadei lungi,se face între 3 și 10 secunde.Durata este de 2 minute.

Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei.Se fac 1-3 aplicații pe zi.

Curenții Trabert

Sunt curenți cu impulsuri de frecvență 140 Hz,impuls 2 ms,pauză 5 ms,la care tot catodul este electrodul activ antalgic.Durata tratamentului este de 15-20 minute,cu creșterea treptată a intensiății.Se repetă de 1-2 ori pe zi.

Atât curentul diadinamic,cât și curentul Trabert determină o puternică senzație,cu aspect vibrator,o excitație a țesuturilor de sub electrozi.Efectele antalgice se explică tocmai prin această senzație.

Curentul galvanic

Prin acțiunea hiperemiantă pe care o are este utilizat în fenomenele inflamatorii articulare.Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi poli,fiind prezent și la catod și la anod.Se utilizează intensiăți mici,la pragul de sensibilitate.Asocierea unor substanțe cu efect antiiinflamator,sub forma ionoforezei,este obișnuită,dar fără a se putea face vreo apreciere asupra substanței și mai ales a cantității acesteia.

B.Curenții de medie frecvență

Efectul analgezic al curenților de medie frecvență se obține utilizând mai ales frecvențe de 10000 Hz și formă modulaăt de scurtă perioadă la 200 modulații pe secundă,pe care eventual se reduce pe parcursul sedinței.

Ca formă particulară de aplicare a curenților de medie frecvență este interferența în profunzimea țesuturilor a doi curenți de medie frecvență care realizează prin interferența un current de joasă frecvență.Se înconjoară articulația cu patru electrozi ai aparatului utilizându-se în general,ca formulă antalgică:manual 100/ps-5 minute,spectru 0-100/ps-10 minute,manual 100/ps-5 minute.

Utilizarea curenților de medie frecvență ca procedură antalgică apare mai ales în cazurile în care pielea prezintă o sensibilitate deosebită nu ar suporta aplicarea curenților de joasă frecvență.

C.Curentii de înaltă frecvență

Curenții de înalta frecvență sunt curenți alternativi,a căror frecvență este în medie mai mare de 500000 oscilații pe secundă,a căror limită inferioară este de 100000 Hz,iar limita superioară de 300000000 Hz.

Se utilizează în practică:

Undele scurte,cu electrozi de sticlă sau flexibili,cu doi electrozi sau un electrod (monod),dozând după dorință intensitatea efectului caloric,de la senzația de căldura puternică (doza IV) la subsenzatia termică (doza I sau dozele reci ), în funcție de starea locală articulară.Cu cât procesul inflamator articular este mai intens,cu atât doza de unde scurte va fi mai redusă (dozele I-III).Durata tratamentului este variabilă până la 15-20 minute.

Ultrasunetul

Aplicarea indirectă a curentului de înaltă frecvență prin transformarea acestuia în oscilații mecanice prin vibrațiile unui cristal piezoelectric.Ultrasunetul determină efect caloric dar și o excitație vibratorie,care acționează asupra proprioreceptorilor și curenții de joasă frecvență.Utilizăm dozaje reduse (0,4-0,8W/cm pătrat), în funcție de zona tratată,asociind și efectul de sonoforeză (unguent cu hidrocortizon și eventual și alte antiinflamatoare).Durata este intre 3-10 minute.

Radiația infraroșie

În afară de lumina solară,care este deosebit de bogată în radiații infraroșii și care este utilizată în terapeutică sub forma așa numitei helioterapii.

Aplicațiile de radiții infraroșii în terapeutică se pot face în două moduri; în spațiul închis,sub formă de băi de lumină proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis, în aer liber,sub formă de solux.

În băile de lumină se realizează o încalzire a aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80 grade). În funcție de scopul urmărit,bolnavul va sta în baia de lumină între 5-20 minute.După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțial

Efectul radiațiilor infraroșii:

Radiațiile infraroșii au acțiune calorică,Ele acționează asupra circulației din derm provocând o vasodilatație subcapilară,intensificarea schimburilor dintre celulele de creșterea debitului sangvin.

3.4.Tratamentul prin masaj

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manevre manual variate,aplicate la suprafața organismul în scop terapeutic sau igienic.Este important ca, înainte de a începe masajul să se controleze starea tegumentului pacientului urmărindu-se în special,eventuale infecții ale pielii care contraindică masajul,precum și eventuale echimoze.

Durata unei ședințe variază între 5-10 minute iar frecvența este de obicei de o ședință pe zi.Durata tratamentului poate fi între 2 și 4-6 săptămâni,uneori chiar mai mare,ca în afecțiunile ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului sunt:

Acțiune sedativă asupra durerilor de tip:muscular sau articular;

Acțiune hiperemiantă locală,de îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin înroșirea tegumentului și încălzire;

Înlăturarea lichidelor de stază;

Stimularea funcțiilor aparatului circulator și respirator;

Efecte favorabile asupra stării generale a pacientului,cu îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboselii musculare;

Creșterea metabolismului;

Cel mai important mecanism de acțiune este cel reflex.

Tehnica masajul:

Masajul genunchiului operat se execută prin cumularea unei serii de manevre ce se adresează la început musculaturii coapsei și gambei urmând încălzirea zonei prin creșterea circulației sanguine locale.Uneori este necesar să se insiste asupra acestor regiuni datoriăt procesului de hipotrofie musculară ce poate aparea în timpul imobilizării post-operator.Asupra acestor regiuni ce se aplică manevrele de netezire și frământare,care au rol tonifiant major,contribuind la recuperare.După aceea se trece la masajul propriu-zis al articulației genunchiului.Maseurul se va orienta asupra capsulei ligamentare care unește cele trei oase:femurul,tibia, și rotula.

Se începe cu manevrele de introducere ținând genunchiul bolnav în flexie și netezind de la articulația genunchiului în sus spre mușchiul cvadriceps care în afecțiunile articulare ale genunchiului prezintă aproape întotdeauna o atrofie pronunțată. În continuare se trece la fricțiuni în sus, în jos,lateral sau circular.Se procedează în felul următor:se aplică policele,pe ambele margini ale sacului capsular cuprinzând cu celealte degete fosa poplitee, întorcându-se pe același drum. În parte inferioară se execută fricțiunea mai mult în sens orizontal.

Masajul părtii posterioare se face cu genunchiul flectat pentru a pătrunde cu degetul mediu și index lângă tendoanele mușchilor flexați în profunzime și frecționând orizontal,vertical și circular.Masajul se începe cu netezirea,după care urmează kinetoterapia.

Mobilizarea articulațiilor (Kinetoterapie):

În prima săptămână (6 sedinte):

În prima zi-contracții izometrice ale cvadripcesului și fesierilor,flexi,extensii din articulația gleznei;

-flexii cu genunchiul întins,abducții cu genunchiul întins,circumducții cu genunchiul întins (3 serii/5 săptămâni),mișcarea este pasivo-activă.

A doua zi-aceleași exerciții din culcat la care se adaugă și cele stând (pacientul își asigură stabilitatea, ținându-se de scaun.

-flexii,abducții,extensii,toate aceste mișcări se execută cu genunchiul întins (3serii/5repetări),mișcări active.

A treia zi-aceleași exerciții,aceleași poziții,cărora li se adaugă:

-din așezat la marginea patului,kinetoterapeutului mobilizează cu multă atenție articulația genunchiului,până la punctul în care apare durerea

-mișcarea pasivă (3serii/10 repetări),cu pauză un minut între ele

-din culcat pe partea sănătoasă,abducții,cu genunchiul întins

-din culcat dorsal:flexia genunchiului cu alunecarea călcâiului pe planul patului. În primele două zile,mișcare pasivă;

-mers cu ajutorul unui baston

A patra zi-pacientul este dus la sala de gimnastică

-din culcat dorsal:toate exercițiile învațate,cu mențiunea că miscările vor fi executate activ,sub atenta supravegherea a kinetoterapeutului,crescând numarul de repetări;

-din culcat abducții cu genunchiul întins;

-din așezat:flexi/extensii,alunecări înainte-înapoi ca pe o patină;

-din stând la spalier-toate mișcările din articulația șoldului cu genunchiul întins:ridicarea piciorului operat,corpul rămânâd în sprijin pe membrul integru, și încercarea de flexi din articulația genunchiului prin proiecția trunchiului spre înainte,ridicări pe vârfuri,ușor joc de glezne,mers cu ridicări pe vârfuri la fiecare pas.

A cincea zi-pacientul a câștigat mult la capitolul forță

A sasea zi-pacientul este externat:

-extensie:nu există deficit.

Cap4.Metode Kinetoteparice și balneofizicale de recuperare funcțională a genunchiului

Recuperarea genunchiului:

– în faza acută,inflamatorie;

Este recomandat repausul genunchiului în poziție funcțională (extensie completă),paralel cu tratamentele antiinflamatorii generale și locale.

Există la bolnavii cu poliartrita reumatoidă tendința de a ține genunchiul în flexie(poziție în care genunchiul este mai puțin dureros);flexia păstrată timp îndelungat poate determina un flexum ireversibil la nivelul genunchiului prin forța ischiobambierilor,atrofia cvdricepsului și retracția capsulei articulare,eventual subluxatie

-dupa reducerea fenomenelor inflamatorii

Se începe kinetoterapia:mobilizare articulară și echilibrare musculară în care tonifierea cvadripcesului este esențiala,deoarece cvadripcesul se atrofiază foarte curând după imobilizarea genunchiului pentru poziția necesară pentru mers și pentru stabilitatea genunchiului.

Dacă durerile persistă aplicăm un program de gimnastică izometrică (statică),care se dovedește în general eficace și bine suportat.

Exercițile izotonice (de mobilizare) le aplicăm numai după reducerea semnelor de artrită,alternându-le cu lungi perioade de repaus în poziție funcțională.

Ele se pot efectua:fără încărcare,cu încărcare parțială sau cu încărcare,gradația care se face în funcție de scăderea fenomenelor inflamatorii și progresul realizat de bolnav în cursul exercițiilor.

Exerciții fără încărcare:

Din decubit dorsal: se efectuează repetate flexi și extensii la nivelul genunchiului,paralel cu flexie-extensie la șold;

Din decubit lateral:aceleași mișcări de flexie-extensie;

Din decubit ventral:flexie-extensie la nivelul genunchiului;acest exercițiu se poate folosi și în cazul în care șoldul are posibiliatea redusă de flexie;

Din poziție șezând:flexie-extensie la nivelul genunchiului

Toate aceste exerciții se pot efectua cu contrarezistența gradată,prin intervenția kinetoterapeutului sau folosind scripeți cu contragreutăți.

Exerciții cu parțială încărcare:

Flexi și extensii din genunchi la bicicletă ergometrică;

Din poziția șezând sprijinirea și împingerea unei mingi;

Exerciții cu încărcare:

La spalier,pe vârful picioarelor,cu mâinile prinzând barele spalierului,se efectuează flexii și extensii repetate la nivelul genunchilor;

Din poziția ghemuit se fac extensii alternative la genunchi;

Din poziția în genunchi,așezare repetată pe călcâie.

Mersul,urcatul și coborâtul scărilor,urcatul și coborâtul pe un plan înclinat, înotul completează exercițiile de mobilizare a genunchilor.

Exerciții pentru tonifierea flexorilor genunchilor (biceps femural,semitendinos,semibembranos)

Din decubit lateral:flectarea genunchiului și a șoldului

Din poziție suspendat:flexia genunchiului

Din ortostatism:flexia genunchiului și șoldului

Din poziția ghemuit:schimbarea picioarelor prin săritură.

La toate aceste exerciții la care lucrează flexorii se pot opune rezistență variate ca intensitate,folosind metodele cunoscute.

Flexia în ansamblu a membrului inferior este depistată cu o mană pe plantă și alta deasupra genunchiului.

Se pot folosi contrarezistențe prin greutăți atașate la scripeți.Insistăm asupra faptului că din numărul mare de exerciții posibile pentru mobilizarea genunchiului și pentru exersarea flexorilor și extensorilor se vor alege cele corespunzătoare stării locale articulare și stărilor articulațiilor vecine

Masajul musculaturii coapsei și gambei pregătește exercițiile kinetice.

4.1 Traumatismele de genunchi și patologia asociată-examenului clinic al articulației genunchiului;aspecte patologice în practica sportivă

Princiipii de tratament

Examenul sportivului traumatizat include urmatoarele aspect:

Locul,unde a loc accidental(pe stradă,la antrenamente, în competiție);

Mecanismul de producere (cădere,lovire de către adversar,etc)

Momentul,când a survenit

Pentru stabilirea diagnosticului complex s-a avut în vedere:

Diagnosticul pozitiv și diferențial al tipului de leziune.Acestea se stabilesc atât pe baza unor elemente clinice,cât mai ales pe baza unor examene de laborator clinic.

Diagnosticul fazei evolutive în care s-a prezentat,traumatizatul poate surprinde leziuni în faza incipientă sau în faza tardivă.

Diagnosticul (stabilirea) gradului de antrenament și al potențialului biologic de moment al aportului se face pe baza concluziilor unor investigatii cardio-vasculare.

Patologia genunchiului la sportivi include:

Contuzii musculare,cu semen de entorsă.Se recomandă recuperare 2-7 zile prin masaj,termoterapie.

Entorsele și luxațiile de genunchi îmbracă tabloul clinic specific și celorlate localizări.

La nivelul patelei pot avea loc dislocări,fracturi.Luxația patelei are loc de regulă în cazul unui traumatism survenit în flexie medie a genunchiului,cu gamba fixată către lateral.Clinic genunchiul este în flexie ușoară,deformat,nu poate face extensia.Se va realiza examen radiologic pentru excluderea unei fracturi.

Leziunile traumatice capsulo-ligamentare pot îmbraca mai multe forme:

Întinderi-fără pierderea stabilității

Fisuri parțiale-în entorse

Rupturi-cu întreruperea completă în entorsele grave..

4.2Programe de recuperare (Kinetoterapie)

Etapa I:

Exerciții active și cu rezistență pentru toate articulațiile sănătoase ale corpului,din pozițiile culcat, șezând sau stând pe piciorul sănătos, îndeosebi pentru membrul sănătos.

Exerciții active și cu rezistență pentru articulațiile gleznei și șoldului membrului inferior corespunzător genunchiului afectat,din pozițiile culcat, șezând sau stând pe piciorul sănătos.

Exerciții active și pasive de flexie și extensie ale genunchiului traumatizat,din pozițiile culcat cu fața în sus și culcat cu fața în jos.

Exerciții izometrice cu intensitate medie pentru genunchiul lezat,din pozițiile culcat cu fața în sus și culcat cu fața în jos,culcat pe o latură și șezând cu gamba în afara planului de sprijin.

Exerciții active de rotație interna și externă în articulația șoldului,corespunzător genunchiului afectat din pozițiile culcat în sus și culcat cu fața in jos.

Sporturi complementare: înot,mers pe bicicletă.

Etapa a II-a:

Exerciții pentru tonifierea și dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului (flexie și extensie din pozițiile stând cu sprijin la scară fixă și stând)

Exerciții izometrice pentru dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului cu încărcătură medie,dar durată mare (din poziția șezând pe un plan mai ridicat cu gamba în afara planului de sprijin sau stând într-un picior cu genunchiul ușor flexat)

Exerciții pentru recuperarea totală a mobilității articulare

Alergare ușoară cu flexie limitată a genunchiului

Exerciții aplicative (urcat și coborât scări)

Etapa a III-a:

Exerciții pentru dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului;

Exerciții de flexie și extensie ale genunchiului din pozițiile stând pe un picior cu creșterea progresivă a numărului de repetări;

Exerciții variate de mers;

Exerciții variate de alergare;

Exerciții variate de sărituri pe ambele picioare (pe loc și în deplasare);

Exerciții variate de sărituri pe un picior (pe loc și în deplasare);

Sporturi complementare: înot,mers pe bicicletă.

Testarea genunchului:

-localizarea punctelor sensibile la polul inferior al patelei confirmă diagnosticul.

Tratament (dupa evoluție)

-faza acută:

Antiinflamatoare nesteroide (AINS)

Repaus relativ

Pachete cu gheață înainte și după activitate

Exerciții de stretching cvadriceps și ischiogambieri dacă durerea permite

Ortezarea genunchiului

Exemple de exerciții pentru creșterea forței musculare:

Flexie în articulația coxofemurală cu genunchiul întins și piciorul în flexie dorsală din poziție șezând.

Extensie maximă a genunchiului contra unei coarde elastice din ortostatism

Semigenoflexiuni cu spatele sprijinit de un perete,mâinile pe coapse

Semigenoflexiuni,mâinile întinse înainte din ortostatism

Exerciții de flexie și extensie a genunchiului

Obiectivul principal este reîntoarcerea la activitatea sportivă într-un timp cât mai scurt.Sportivul poate începe antrenamentele dacă:

Este capabil să execute flexia și extensia maximă a genunchiului fără durere

Dacă genunchiul afectat nu este inflamat

Dacă poate să alerge ușor fără să schiopăteze

Dacă poate să execute forfecări la 45 de grade

Dacă poate să execute forfecări la 90 de grade

Dacă poate să sară în două picioare fără durere

Dacă poate să sară în piciorul afectat fără durere.

-faza subacută:

Dacă inflamația persistă după trei zile de tratament pot fi indicate injeciții locale cu corticosteroizi

Dacă activitatea sportivă este restricționată sever,pentru a evita decondiționarea,el poate participa în timpul acestei faze la activități ca înotul,ciclismul sau alte activități nedureroase.

Exerciții de stretching după ce inflamația acută a scăzut

Exerciții de contracție-relaxare pentru alungirea grupurilor musculare scurtate.

-faza de recuperare:

Exerciții progresive de creștere a forței musculare

Reintoarcerea la activitatea sportivă

Exercițiile de tonifiere încep îndată ce restricțiile sunt rezolvate și mișcările active sunt normale.Toate exercițiile de tonifiere se încep cu un set de 15-20 repetări și se cresc până la 3 seturi de 20 de repetiții zilnic.

Cap5.Afecțiuni ale genunchiului

5.1Luxația genunchiului

Luxația la genunchi este un traumatism rar,dar sever ce produce rupturi de ligament și desprinderi de capete osoase cu pierdere a contactului parțial sau total.

De cele mai multe ori,luxațiile genunchiului sunt cauzate de o mișcare de răsucire forțată,o cădere sau o lovitură puternică,fapt ce produce deplasarea și alunecarea extremității osului într-o parte. În timpul accidentului,femurul poate menține un contact cu un al doilea os (tibia sau rotula) pe o anumita zonă (luxație partială) sau se desprinde complet (luxaițe totală).

Chiar daca apar rar,din cauza potențialei afectări neurovasculare ce poate apărea în timpul accidentului,luxația de genunchi este considerată una dintre cele mai grave leziuni.

Tipuri de luxații

În funcție de gravitate,viteză și directive de deplasare,luxația la genunchi poate fi împărțita în mai multe tipuri, în funcție de:

Directive:anterioare,posterioare,mediale,laterale,rotatorii

Viteză:mare (forță violentă extremă,accidente auto) sau scăzută (sportivi)

Complexitate:simple sau mixte

Moment de producere:recente sau vechi (peste 24 ore)

Desprindere:parțială sau totală

Luxația totală sau luxatia completă de genunchi are loc când tibia,femurul sau rotula pierd definitv contactul dintre ele, în timp ce luxația parțială sau incompletă se produce atunci când conectarea dintre oase este menținută, însă nu în totalitate.

Cauze

Atunci când se produce din cauza unui accident rutier sau de muncă,luxația genunchiului poate fi extrem de gravă datorită lezării vaselor de sânge,nervilor,capsulei articulare sau meniscului.

La sportivi,luxația de genunchi apare des în timpul jocurilor,atunci când sportivul cade de la înălțime,primește o lovitură puternică direct de la adversar sau răsucește brusc genunchiul.De obicei,acest gen de luxații nu sunt însoțite de leziuni colaterale ale genunchiului.

Cele mai întâlnite cauze ale luxației de genunchi sunt:

Accidente auto

Căzătura pe genunchi de la înâlțime

Contact violent cu adversarul,lovituri puternice pe genunchi

Răsuciri bruăte,forțate

Simptome

Primele simptome ale luxații sunt prezența durerii acute,zgomot de pocnitură,tumefiere accentuată,deformarea și de cele mai multe ori imposibilitatea de mobilizare a genunchiului.

Durere ascuțită atunci când se produce

Trosnitură

Tumefiere și deformare accentuată

Imposibilitate de mișcare

Durere difuză la palpare

Tratament

Luxația de genunchi este o afecțiune severă ce necesită tratament imediat de reducere ortopedică și stabilizare neurovasculară urmată de un program de recuperare ce constă în imobilizare.

Exerciții intense și îndelungate de reabilitate,fizioterapie și tratamente cu infiltrații sunt mijloace de tratare pentru o recuperare cât mai rapidă și completă după luxația de genunchi.

Tratamentul necorespunzator sau incomplet are urmări cu cu implicații nedorite asupra genunchilor luxați:instabilitate,recidive,compromiterea cartilajelor,meniscurilor sau oaselor implicate.Cele mai grave complicații sunt cele neurovasculare.

Reducerea ortopedică,adică repoziționarea articulației genunchiului,este prima masură (alături de restaurarea vascularității) ce trebuie luată de urgent de către ortoped.

Tratamentul inițial pentru luxații cu reducere spontană ( adică cele care se repoziționează imediat în articulație) sau nereduse este punerea imediată a genunchiului în extensie sau cea mai confortabilă poziție posibilă și transportarea de urgență a pacientului la clinica de ortopedie.

Medicul va trebui să repoziționeze imediat genunchiul prin reducere ortopedica și să restabilească starea neurovasculară. În unele cazuri acest lucru nu este posibil.

Reducerea ortopedică a genunchiului este o operațiune care nu poate fi efectuată decât sub anestezie generală,de către un medic ortoped, în caz contrar existând riscuri și complicații grave în viitor.

Tratamentul conservator este adesea ales atunci când reducerea s-a produs cu success și genunchiul este relativ stabil sau când pacientul este în vârstă sau sedentar.

Imobilizare a genunchiului

Prima etapă a tratamentului conservator constă în punerea genunchiului în ghips timp de minim 3 săpătmâni.Timpul de imobilizare poate varia de la caz la caz,uneori putând ajunge chiar la 2 luni.

Riscuri și Complicații

Pentru a evita riscurile și complicațiile, în cel mai scurt timp de la luxație este indicat să vă prezentați la clinica de ortopedie pentru stabilirea diagnosticului exact,reducerea și imobilizarea ortopedică a genunchiului.

Diagnosticul exact și stabilirea unei îngrijiri corespunzătoare,combinate cu un program amplu de reabilitare ridică mult prognoza de vindecare a pacientului.Integritatea neurovasculară trebuie evaluată timp de mai multe zile după luxația genunchiului pentru a ne asigura că nu se dezvoltă complicații.

5.2Entorsa genunchiului

Entorsa genunchiului este o leziune traumatică apărută ca urmare a întinderii sau ruperii ligamentului încrucișat anterior sau colateral și provocată de o mișcare bruscă de răcire,aterizare brutală sau lovitură violentă laterală sau frontală a genunchiului.

Întinderea extremă a ligamentelor se produce atunci când la nivelul genunchiului se aplică o forță extremă sau când forța respectivă are o direcție neobisnuită pentru articulație.

În timpul loviturii sau hiperextensiei,ligamentele încrucișate anterior sau cele colaterale pot suferi întinderi moderate sau,mai grav,o rupere completă,aceasta fiind cel mai sever tip de entorsă la genunchi.

Cauze

Lezarea ligamentelor genunchiului se produce frecvent în rândul sportivilor a căror activitate fizică presupune accelerări, încetiniri sau schimbări bruște de direcție,aterizări greșite pe suprafețe dure sau neregulate,traumatisme violente în timpul contactului cu adversarul.

Entorsa la genunchi este influențată și de gradul de mobilitate a ligamentelor,apare foarte rar la copii și frecvent la aduțlii supraponderali,greutatea jucând un rol semnificativ atunci când se exercită un stres neobișnuit pe articulație.

Cele mai întâlnite cauze de apariție a entorsei genunchiului sunt:

Traumatism,lovitură puternică în zona laterală a genunchiului

Cazături sau aterizări violente pe suprațete dure

Întinderea,răsucirea sau îndoirea peste limită a ligamentelor genunchiului

Lipsa sau încălzirea necorespunzătoare a articulației înainte de efort

Tipuri de entorse

Ligamentele colaterale sau încrucișate anterior pot fi lezate ușor,moderat sau grav,intensitatea forțelor aplicate pe articulație ducând la 3 tipuri sau stadii de entorse la genunchi.

Entorsă genunchi grad I,este cel mai usor tip de entorsă a genunchiului în care ligamentele suferă mici întinderi sau rupturi superficiale.Simptomele gradului I sunt durerea,sensibilitatea,umflarea și rigiditate la mobilizare.

Entorsă genunchi grad II este o entorsă medie ca severitate,ligamentul prezentând ruptură profundă, însă incompletă.Simptomele gradului II sunt durere în timpul folosirii genunchiului,sensibilitate la palpare,umflare și edem.

Entorsă genunchi grad III este cel mai grav tip de entorsă a genunchiului în care se relevă fie o desprindere de pe os a ligamentului,fie o ruptură completă a acestuia.Simptomele gradului III sunt durere ascuțită,imposibilitatea miscării genunchiului,umflătură și învinețire.

Tratament

Tratamentul entorsei genunchiului se stabilește de către ortoped în funcție de stadiul leziunii ligamentare.Recuperarea și mijloacele de tratament în entorsa genunchiului se aplică în concordanță cu gradul de lezare al ligamentelor și pot dura de la câteva săptămâni,până la câteva luni.

Dacă entorsa a provocat o leziune superficială sau moderată,metoda de tratament utilizată impune imobilizarea genunchiului cu un bandaj sau genunchieră,utilizându-se zilnic comprese cu gheață,exerciții de recuperare,fizioterapie și săpătmânal infiltrații.

În cazul entorsei de grad III,atunci când ligamentul este complet rupt sau desprins de pe os,imobilizarea se poate efectua cu ghips,urmând ca ulterior să se recurgă la operație.

Pacientul trebuie să urmeze întocmai recomandările medicului ortoped și să urmeze tratamentul până la final,deoarece un tratament incomplet crește riscul de instabilitate,recidivă,complicații și boli articulare grave în viitor.

Imobilizarea genunchiului,prima acțiune în cazul de entorsă a genunchiului este imobilizarea articulară,fie cu ghips,fie cu genunchieră sau fașă elastică, în funcție de gravitate.Imobilizarea genunchiului este un pas foarte important în entorsă,operațiunea permițând refacerea ligamentelor oricât de afectate ar fi acestea.Rețineți că imobilizarea corectă poate fi făcută numai de către ortoped, în caz contrar existând riscul de complicații viitoare.

Compresele cu gheață,imediat după entorsa genunchiului,prima acțiune este cea pentru diminuarea inflamației,umflături și dureri sunt compresele cu gheață.Orice tratament al entorselor cuprinde faza de utilizare a compreselor cu gheață,iar acesta se efectueaza în primele zile prin menținerea temperaturii scăzute a genunchiului timp de aproximativ 30 de minute,de 3-5 ori pe zi.Rețineți că aplicarea de comprese cu gheată este doar o etapă de tratament pentru entorsa genunchiului,fiind o acțiune utilă însă nu suficientă pentru refacerea ligamentelor.

Kinetoterapia,tratamentul genunchiului continuă cu program fizic de recuperare,exercițiile kinetoterapeutice fiind benefice în vindecarea corespunzătoare a ligamentelor afectate. În funcție de gradul entorsei,tratamentul kinetoterapeutic conține exerciții caracteristice de recuperare a ligamentelor genunchiului și are ca scop restabilirea abilității de sprijin pe picior.După ce sprijinirea se poate face fără discomfort,kinetoterapia genunchiului poate continua cu exerciții pentru recăpătarea mobilității,flexiei și extensiei.Exercițiile kinetoterapeutice mențin tonusul muscular,previn rigiditatea și posibilă recidiva de entorsă a genunchiului,de aceea este recomandat ca spre finalul tratamentului recuperator să se continue cu activități fizice regulate precum mersul pe jos,ciclismul sau înotul.

Fizioterapie,expunerea genunchiului la ultrasunete și stimulare electrică reprezintă o altă procedură de tratament a entorsei.Fizioterapia se recomandă pentru reducerea durerilor și inflamației,după dispariția vânătăii,atunci când articulația devine slab irigată cu sânge.Fizioterapia genunchiului accelerează procesul de vindecare a entorsei prin stimularea circulației sângelui,respectiv prin concentrarea celulelor reparatorii în zona ligamentară lezată.

Riscuri și complicații

Imediat dupa ce ați suferit o entorsa de genunchi,prezentați-vă la clinica de ortopedie pentru a afla diagnosticul exact și a stabilii tratamentul de recuperare.Numai astfel putem să aflăm ce fel de entorsă avem și dacă există și alte componente vătămate în articulațe,cum ar fi de exemplu fragmente osoase libere sau porțiuni de cartilaj lezat.

Câteodată,chiar și doctorii ortopezi specializați în entorse de genunchi au dificultăți în a pune un diagnostic exact,cu atât mai mult noi.

Dacă urmați un tratament fără a consulta un medic ortoped este posibil ca genunchiul să devină instabil și predispus la o nouă ruptură de ligament în viitor,adică entorsa va recidiva și , în final se va croniciza. În asemenea situații,deoarece celelalte tratamente devin ineficiente la recuperare,singura metodă de tratament rămâne înlocuirea ligamentului prin chirurgie.

În plus,dacă în timpul accidentării la genunchi entorsa ligamentului a fost însoțită și de alte leziuni ale altor componente articulare,există riscul ca ulterior să apară complicații și boli grave precum gonartroze.

5.3Meniscectomia

Ruptura de menisc are indicație operatorie majoră,căci pe de o parte nu se poate sconta pe o vindecare spontană,iar pe de altă parte ruptura de menisc grăbește instalarea procesului degenerativ al genunchiului.

După o intervenție chirurgicală înainte de a părăsii sala de operație o fașă elastică și o pungă de gheață vor fi aplicate la genunchi.Punga cu gheață va contribuii la reducerea durerii și umflăturii.Crioterapia ar trebui să fie utilizată continuu pentru primele 3-4 zile după operație.Ulterior gheața ar trebui să fie folosită pentru aproximativ 30 de minute, între sesiunile de kinetoterapie.După 24 de ore,pacientul va fi externat,cu un tratament din care nu trebuie să lipsească un antibiotic (3 zile),un antiinflamator (7 zile), și un antialgic la nevoie, și un anticoagulant (2 zile).

Recuperarea dupa meniscectomie în primele 7 zile:

Obiective:

Controlul durerii și al tumefacției

Efectuarea imediată a unei game variate de exercțiii de mișcare

Atingerea și menținerea completă pasivă a extensiei și a flexiei până la 90 de grade

Prevenirea atrofiei mușchiului cvadriceps

Reluarea mersului

Controlul durerii și al tumefacției:

În perioada imediată intervenției chirurgicale trebuie să stați cu piciorul ridicat (poziție proclivă și să puneți gheață pe genunchi)

Nu stați perioade lungi de timp cu piciorul într-o poziție fixă (mai jos decât restul corpului), că acest lucru va duce la creșterea în volum a genunchiului și a piciorului.

Combaterea durerii presupune administrarea de antialgice și antiinflamatoare în cursul spitalizării

Vă sfătuim să călcati cu toată greutatea pe piciorul operat,de a doua postoperator

Puteți face duș,dar suturile trebuie protejate de apă.

De a doua zi,timp în care durerile și tumefacția s-au ameliorat,pacientul va începe kinetoterapia:

3 reprize/zi a câte 3 seturi de 10 repetări:contracții izometrice ale mușchiului cvadriceps.Fiecare contracție are o durată de 6 secunde.

3 reprize/zi a câte 8 seturi de 10 retări:flexia coapsei pe bazin la 45-60 grade. În decubit dorsal,cu genunchiul în extensie,pacientul ridică piciorul la 45-60 de grade și menține poziția,6 secunde.Exercițiile se execută cu multă blândețe.După fiecare ridicare pacientul iși poate relaxa musculatura 2-3 secunde.

3 reprize/zi a câte 8 seturi de 10 repetări:abducția coapsei pe bazin la 45-60 grade. În decubit lateral cu genunchiul în extensie,pacientul ridică piciorul la 45-60 de grade și menține pozția 6 secunde.Exercițiile se excută cu multă blândețe.După fiecare ridicare pacientul iși poate relaxa musculatura 2-3 secunde.Se repetă același exercițiu și în decubit dorsal.

4-6 reprize/zi a câte 10 minute de flexie pasivă și extensie activă 0-90 grade:la marginea mesei de kinetoterapie piciorul este lăsat în jos pasiv sub acțiunea forței gravitaționale, și ridicat prin contracția mușchiului cvadriceps,ajutat cu piciorul contralateral (neoperat) în ambele faze.

După 3-4 zile pacientul începe flexia gambei pe coapsă până la 90 de grade în primele 7 zile:3 reprize/zi a câte 8 seturi de 10 repetări.

Pacientul poate folosi pasiv o bicicletă ergonomică,pedalând doar cu piciorul sănătos.

Pacientul trebuie să urmeze câteva ședințe de fizioterapie, în primele 10 zile postoperatorii,pentru a scădea inflamația și durerile.

5.4Patelectomia

Fractura rotulei este un traumatism frecvent în cazul adulților,ea survenind mai ales în urma unui șoc direct resimțit la nivelul genunchiului.Peste jumătate din numărul fracturilor de rotulă sunt datorate traumatismelor directe suferite pe fața anterioară a genunchiului.

Fracturile de rotulă pot fi:

Fracturi ce nu lezează aparatul extensor al genunchiului (fracturi verticale,fracturi parcelare și fracturi transversale fără deplasare)

Fracturi care afectează aparatul extensor (marea majoritate a cazurilor)

Tratament

Tratamentul fracturii de rotulă are în vedere redobândirea funcționalității la nivelul genunchiului și reducerea considerabilă a eventualelor complicații ce pot surveni în urma traumatismului.

Obiective:

Eliminarea durerilor resimțite în timpul mobilizărilor

Recuperarea totală a mobilității articulare

Prevenirea și combaterea eventualelor inflamații ce pot apărea în zona traumatizată

Îmbunătațirea tonului muscular

Dezvoltarea graduală a mișcărilor complexe la nivelul genunchiului

Redobândirea stabilității articulației și a forței musculare

Îmbunătățirea circulației sangvine și stimularea metabolismului.

Bibliografie

Recuperarea funcțională în practica reumatologică;sub redacția:Ion Stroescu,cu colaborarea:Mihai Negoescu,Marieta Stoiescu,Gizela Drafta

www.lecțiadeortopedie.ro/noțiuni-de-anatomie/articulația-genunchiului/

www.qreferat.com/referate/biologie/Anatomia-genunchiului

www.elipetromed.ro/Fiziokinetoterapia în ruptura de menisc

www.spiruharet.ro/facultăți/sport-București

www.kinetomedika.ro fractura de rotulă

htpp://ro.wikipedia.org/femur

www. răsfoiosc.com