PROGRAM DE STUDIU: MEDICINA DENTARA 20172018 [309113]

UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIS’’ ARAD

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

PROGRAM DE STUDIU: MEDICINA DENTARA 2017/2018

CLASA III-a ANGLE:

Diagnostic și tratament

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Conf.univ.Dr. Jianu Rodica

Absolvent: [anonimizat]

1. Principiile fundamentale

1.1 dezvoltare oaselor fetei

1.1.1 Osificarea intramembranoasa

1.1.2 Osificarea cartilajului:

1.1.3 Creșterea endosoasă și periostală

1.1.4 Migrația corticală

1.1.5 Câmpuri de creștere

1.1.6 Creșterea fălcilor

1.1.7 Creșterea maxilarului

1.2.8 Creșterea mandibulară

1.1.9 Procesele de control al creșterii

1.2. Etiopatogeneza disnaziei

1.3. A treia clasă scheletică

2. Examenele de diagnosticare din clasa a treia de Unghi

2.1 Istoricul

2.2 examinarea obiectivă

2.2.1 starea generală

2.2.2 vârsta dentară

2.2.3 vârsta biologică și radiografia mâinii

2.2.4 ritmul de creștere

Examenul obiectiv special

2.4 analiza funcțională

2.4.1 Examinarea relației dintre poziția de repaus și poziția în ocluzia obișnuită

2.4.2 Determinarea poziției de repaus

2.4.3 Înregistrarea poziției de repaus

2.4.4 Evaluarea kinesiografiei și a electromiografiei

2.4.4.1 Myomonitor

2.4.4.2 Musculare

2.4.4.3 kinesiography

2.4.5 Evaluarea relației dintre poziția de repaus și poziția în ocluzia obișnuită

2.4.6 Evaluarea în unghiul sagital al clasei III Unghi

Examenul radiologic

2.6 Analiza cefalometrică a teleradiografiei laterale conform lui Steiner și Wits

2.6.1 Clasificarea cefalometrică a anomaliilor clasa III

3. a treia clasă de tratament scheletic

3.1 [anonimizat]

3.1.1 Aparatul funcțional Frankel (FR-3)

3.1.2 Retractor mandibular detașabil

3.1.2.1 Caz clinic rezolvat cu retractor mandibular detașabil

3.1.3 Bionator III

3.1.3.1 Caz clinic rezolvat cu Bionetor III

3.1.4 Aparatul cu două plăci (DPA):

3.2 Metode chirurgicale corective

3.3 Terapia ocluziei molarilor din clasa III

3.3.1 indicatii

3.3.2 controindicatii

3.3.3 caz clinicoce di sommario trovata.

[anonimizat], probabil cele mai frecvente din Europa. O astfel de disgnatii cade între malformații scheletice care afectează osul maxilar în direcția antero posterior (sagital); se caracterizează printr-o proeminență mandibulare, o retruzie a maxilare, unei creșteri excesive reală a [anonimizat] a corpului mandibular. Unele caracteristici aceasta disgnatii sunt: [anonimizat], unor probleme la articulatie temporomandibulare.Scopul acestei lucrarea de licentei este de a diagnostica și de a găsi un tratament corect în a [anonimizat], care au fost descrise în literatura de specialitate si in clinica. [anonimizat] m-[anonimizat] a face un diagnostic precis subliniind noi tehnologii pentru diagnosticul care facilitează procesul de diagnosticare.

1.Principiile fundamentale:

[anonimizat], procedurile care stimulează sau inhibă creșterea sunt adesea puse în aplicare pentru a armoniza relațiile reciproce dintre componentele individuale ale structurii faciale craniene. Pentru a [anonimizat] a fenomenelor de creștere.

Dezvoltare oaselor fetei:

În scopul evaluării etiologiei anomaliilor și a posibilităților lor terapeutice, sunt relevante diferite aspecte ale proceselor de creștere.Dezvoltarea structurilor craniofaciale nu este în nici un caz o simplă mărire a contururilor osoase externe (figura 1); se bazează în schimb pe trei mecanisme diferite de creștere: augmentarea dimensională, remodelarea osoasă și migrația osoasă.

Fig. 1: Concepția greșită a creșterii osoase: Creșterea unui os nu constă într-o lărgire simetrică a tuturor structurilor și suprafețelor sale, îndreptate spre exterior; adică, maxilarul unui adult nu corespunde, așa cum este ilustrat în desenul de la mărirea fotografică a conturului mandibular al copilului mic. creșterea dimensională a osului este, de asemenea, supusă unui proces complex de remodelare care afectează toate segmentele structurii (de la Ten Cate 1980).

Spre deosebire de țesuturile moi, osul, fiind o substanță mineralizată, nu poate crește prin mărirea interstițială, ci numai prin aplicarea pe suprafețe exterioare, periosate și interne. In paralel cu apoziție, pe corticală exterior, totuși apar întotdeauna procesele de resorbție în corespondență cu suprafața osoasă opusă, adica pe partea corticala internă. Aceasta înseamnă că depunerea pe o parte și absorbția pe cealaltă determină, în plus față de creșterea dimensională, și o deplasare a osului. În timpul întregii faze de creștere, formarea de țesut osos nou este întotdeauna strâns legată de procesul de remodelare osoasă. Numai combinația celor două mecanisme garantează o creștere echilibrată a dimensiunii structurilor osoase, cu conservarea formelor și proporțiilor. Al treilea principiu al creșterii feței, migrația osoasă, se bazează pe faptul că, ca urmare a creșterii dimensionale, oasele adiacente sunt îndepărtate una de alta articulațiilor (suturi, sincondru, condile). Pe întreaga perioadă de dezvoltare, aceste mecanisme diferite de creștere a scheletului cranian sunt controlate sau influențate de factori endogeni sau exogeni.

1.2.1 Osificarea intramembranoasă:

Osificarea intramembranoasă prezintă două forme de țesut osos:

• Oase fibroase

• Oase lamelare

Oasele fibroase se dezvoltă direct în țesuturile conjunctive necalcificate. Osteoblastele diferențiate de mezenchimă secretă o substanță intercelulară, substanța osteoidă care conține fibrile de colagen care se calcifica prin depunerea cristalelor de apatite. Aceste centre primare de osificare au o densitate modestă de calcificare. Depunerea apatitului este remarcabil de neregulată și prezintă, atât în zona corticală, cât și în cea medulară, o structură reticulară (Figura 2).

Fig. 2

Mineralizarea are loc foarte rapid (câteva zecimi de mm pe zi) și se poate extinde simultan pe o suprafață foarte mare. Cu timpul, depunerea apatitei crește (figura 3);

Fig. 3

maturarea țesutului osos, cu toate acestea, se realizează numai atunci când dispunerea cristalelor corespunde cu direcția fibrilelor de colagen. Paralel cu progresia osificării, țesutul este diferențiat într-o parte corticală exterioară și o regiune medulară, care este redusă prin reabsorbție. Țesutul conjunctiv înconjurător diferă în periosteum, al cărui strat intern, foarte celular, are o funcție osteogenică și participă la formarea grosimii osoase (Fig.4), iar în endostio

Fig. 4

osoase fibroase care, odată cu îmbătrânirea, sunt produse în principal prin remodelarea rapidă a oaselor, reprezintă, de obicei, o formă de osificare temporară și sunt ulterior întărite de osul lamelar. Spre deosebire de osul fibros, formarea osoasă lamelară necesită o bază deja mineralizată (de exemplu, trabeculele calcificate ale cartilajului sau osului fibros). Umplerea structurii reticulare a oaselor fibroase provoacă o întărire a acesteia din urmă. Pe baza mineralizate apar formațiuni de osteoblaste care, ulterior, își asumă un aranjament circular și depozitează substanța intercelulară în mai multe straturi în jurul unui vas central (sistem Havers sau osteon) (figurile 5 și 6).

Figura 5: Formarea osoasă lamelară: Trabeculele osoase fibroase depuse pe partea periostului sunt grupate împreună pentru a forma canale acoperite cu osteoblaste. În timpul procesului, depunerea concentrică a osului lamelar reduce dimensiunea acestor canale, până când ajunge la cele ale unui lumen vasculare.

Figura 6: Migrarea osteonilor primari: Depozitarea ulterioară a osului are ca rezultat o migrație profundă a osteonurilor primare (etichetarea cu calceină: fluorescență prin stimularea cu lumină albastră).

Ossificarea lamelară are o rată de 0,7-1,5 / im pe zi (figura 8). Fibrele țesuturii au un aranjament complex, care determină proprietățile lor mecanice (PAUWELS 1965). Aranjamentul apatitei în straturile fibrilare concentrice corespunde cerințelor funcționale. Osul lamelar este supus unor procese continue de creștere și liza, care pot fi influențate de condițiile de mediu (de exemplu, proceduri ortodontice).

Fig. 7 Remodelarea oaselor în conformitate cu Havers: În timpul continuării creșterii osoase, osteoanele situate adânc sunt în continuare umplute. Simultan, pe supeficie sunt depuse noi straturi de os lamelar (etichetare cu coloranți; fluorescență prin stimularea cu lumină albastră).

1.1.2 Osificarea cartilajului: În osificarea cartilaginoasă, ceea ce va deveni ulterior țesutul osos este constituit dintr-un precursor cartilaginos și este înconjurat extern, în corespondență cu articulațiile și epifizele, din perichondrium, care ulterior se transformă în periostă. Osteogeneza se bazează pe înlocuirea cartilajului cu țesutul osos.

În funcție de localizarea mineralizării se disting între:

– osificării perchondrală

– osificării endocondrală

Ambele forme sunt implicate în osificarea spongioasa primară. Ulterior, Vasele sangvine și mezenchimul penetrează pericondru în astfel de țesuturi. Celulele țesutului conjunctiv din acea regiune transportată se diferențiază în osteoblaste și osteoclaste, de exemplu condroclasti, care produc cavitățile în cartilaj. Stratul osteoid este depozitat în trabuculele calcificate reziduale și apoi este mineralizat pentru a forma o substanță spongioasă; aceasta din urmă are o structură fin reticulară cu resturi de cartilagiu între trabeculele osoase (figura 8). Substanța spongioasă poate fi transformată în compact prin umplerea interstițiilor (figura 10). Dezvoltarea osificării endocronala și pericondrale se extinde spre epifize și articulații. Creșterea în lungime a oaselor în timpul fazei de osificare endocronală este asociată cu creșterea cartilajelor epifise, acest proces se termină când se ating liniile epifize.

Fig. 8

Fig. 9

Osificare pericondral provine din pericondrul. Celulele mezenchimale ale țesutului sunt diferențiate în osteoblaste care, chiar înainte de osificare endocondrală, înconjoară extern diafiză cu o manșon osoasă, influențând astfel indirect direcția osificării endocondrale. Osificarea endocondrală începe cu modificări caracteristice ale celulelor cartilaginoase (-> cartilajul alveolar) și a matricei intercelulare care le înconjoară (-> depunerea de calciu), adică cu formarea cartilajului, datorată atât creșterii prin apoziție, cât și celei interstițiale. În zonele de tranziție de la cartilaj la os putem distinge, în funcție de diferitele etape, diferite zone caracteristice, care în timpul remodelarea sunt transformate continuu unul în celălalt). Osificarea cartilajului "primar" (de exemplu, cartilajul epifiza) diferă de cartilajul "secundar" (de exemplu cartilajul condilar). De exemplu, cartilajul condilar, datorită poziției sale mai superficiale, poate fi mai mult influențat de condițiile de mediu (figurile 10-13).

Fig. 10

Fig. 11: Cartilajul condilar al ATM-ului

Figura 11: Cartilajul capului mandibular de condil; este un cartilaj secundar, care provine din punct de vedere filogenetic de la periostul. Din punct de vedere histologic, în cartilajul condilar există 4 zone (secțiune longitudinală):

1. zona țesutului conjunctiv fibros, densă și slab vascularizată, constând din fibre de colagen;

2. zona de proliferare alcătuită din celule nediferențiate ale țesutului conjunctiv (zona de diviziune celulară), care în straturile adânci diferă în condroblaste;

3. zona de cartilaj hialină cu condroblaste aranjate neregulat și celule hipertrofice, a căror matrice calcifică din ce în ce mai mult spre condilă;

4. zona de osificare endocondrală, în care cartilajul este reabsorbit și înlocuit cu osoasă spongioasă.

Figura 12: Tendința zonelor cartilaginoase și mineralizare (etichetarea cu coloranți, microscop cu fluorescență).

Fig 12: Cartilajul condilar și terapia ortogonodontică funcțională: Tipul și direcția muscării activatorului (dreapta) sunt parametri decisivi pentru stimularea proceselor de creștere condilară necesare pentru a obține o adaptare scheletică la poziția mandibulară la la care se dorește tratamentul. Pentru procesele de creștere condilară, modificarea activității musculare este determinată.

Figura 13: Schimbări histologice ale cartilaj condilar după avansarea maxilarului, după o săptămână de tratament cu aparatul ortodontic, la șobolan s-a găsit o îngroșare a zonei de proliferare a cartilajului. În timp ce zona cartilagină nu prezintă modificări detectabile. Doar după patru săptămâni de utilizare a dispozitivului, atât proliferarea celulelor, cât și suprafețele cartilajului au o extindere semnificativă (de la Petrovic et al., 1975).

1.1.3 Creșterea endosoasă și periostală:

Aproximativ jumătate din partea corticală a oaselor splancno-craniene provine de la suprafața exterioară a periostului, în timp ce cealaltă jumătate provine de la suprafața interioară, endosteală. În general, depunerea osoasă corticală poate fi exclusiv periostală sau exclusiv endoză (Fig.14). În alte cazuri, același cortical poate fi alcătuit din straturi de periosteu și osoase endosoase, separate de o zonă numită linia de inversiune (“reversal line”) (Fig. 15). Această formă de creștere osoasă este vizibilă atunci când există o schimbare în direcția creșterii în timp. Deoarece apoziția apare întotdeauna pe suprafața cortexului plasat în direcția creșterii, se poate întâmpla, de exemplu, că o osificare originară inițial din endosteal se transformă într-un moment ulterior, după inversarea acestei direcții de creștere, într-o osificare a formei periostal. Linia de inversiune corespunde suprafeței de contact dintre straturile osoase de formare endosoasă și periostală.

A Fig.14 B

Figura 14A: În direcția creșterii constante, formarea unui os cortical este de natură exclusiv periostală în dreapta; este exclusiv de natură endosoasă din stânga. Ambele părți se mișcă împreună în direcția creșterii (->), adică spre dreapta (migrație).

Fig 14B: În cursul dezvoltării osoase, se poate produce o schimbare în direcția creșterii în timp. În zonă există inițial o osificare a unei naturi endosos (mai sus) și, ulterior, o osificare periostală (de mai jos) (de la Enlow 1982).

Fig. 15: linea de inversiune (‘’reversal line”)

1.1.4 Migrația corticală:

Un principiu comun de creștere pentru toate structurile osoase este mișcarea osoasă, definită de ENLOW (1963) cu termenul de migrare. Apariția simultană a proceselor de apoziție și reabsorbție pe suprafețele periosteu și endosiste opuse poate conduce la o modificare directă a localizării corticale (migrația corticală). Corticalul "migrează" prin apoziția osoasă pe suprafețele interioare și exterioare care sunt în direcția de creștere și pentru o resorbție osoasă contemporană pe suprafețele opuse (Fig.16). Dacă amploarea proceselor de reabsorbție și de aplicare este aceeași, grosimea osului rămâne constantă. Dacă apoziția este mai mare decât reabsorbția, grosimea structurilor crește. În timpul fazei de dezvoltare există o ușoară prevalență a proceselor de apoziție asupra celor de reabsorbție, cum ar fi determinarea unei măriri lente a părților osoase individuale. În timpul creșterii maxilare sau mandibulare, dinții urmăresc mișcarea de migrare a alveolelor, păstrându-și astfel poziția în interiorul structurilor osoase înconjurătoare, în ciuda schimbărilor osoase (fig.17).

Fig. 17

Apoziție Osoasa

Spațiul parodontal

Resorbția osoasă

rădăcină dentară

1.1.5 Câmpuri de creștere:

Creșterea osoasă este reglementată de așa-numitele câmpuri de creștere. Aceste câmpuri, care acoperă suprafața osoasă, sunt deplasate, conform unui aranjament caracteristic, la apoziție sau reabsorbție (figura 18).

Dacă câmpul periostului este responsabil pentru reabsorbție, endoseda opusă este desemnată pentru apoziție. Dacă, pe de altă parte, suprafața endosoasă este utilizată pentru reabsorbție, suprafața periostală este utilizată pentru apoziție. Pe aceste rapoarte perioste-endosiste, se bazează procesele de creștere osoasă, adică mișcările migrației osoase. Câmpul de creștere are o funcție de marcare, reglată de țesuturile moi adiacente: orice mișcare a osului începe cu migrarea câmpurilor de creștere în interiorul membranelor țesutului conjunctiv asociat (de exemplu periostul și endostele, sutura, parodontală). Aceste țesuturi moi, apoi, la rândul său determină modificările osului subiacent controlate prin creșterea acestuia din urmă domeniu.

Nu toate centrele de creștere ale unui os au aceeași activitate și același ritm de creștere.

Fig. 18 Centrele de creștere (de la Enlow 1982)