PROGRAM DE STUDIU : INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN [612770]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI
PROGRAM DE STUDIU : INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN
ALIMENTAȚI A PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : CU FRECVENȚĂ

PIAȚA PRODUSELOR APICOLE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
ȘEF LUCR. DR. EC. DUDAȘ -GĂLĂȘEL ANCA IULIA
ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

2
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 3

Capitolul I – Piața produselor agroalimentare ………………………….. ………………………….. …… 5
I.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 5
I.2. Nevoi, dorințe, aspirații, preferințe ………………………….. ………………………….. ……………… 9
I.3. Cererea de produse agroalimentare ………………………….. ………………………….. ……………. 12
I.4. Oferta de produse agroalimentare ………………………….. ………………………….. ……………… 15
I.5. Confluența cererii cu oferta. ………………………….. ………………………….. …………………….. .20

Capitolul II – Filiera și piața produselor apicole ………………………….. ………………………….. . 27
II.1. Producția apicolă, costurile de producție și distribuție ………………………….. …………….. 27
II.1.1. Mierea , forme și caracteristici în sistemul de valorificare ………………………….. ….. 27
II.1.2. Structura costurilor de producție pentru miere ………………………….. …………………. 29
II.2. Piața mierii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 31
II.2.1. Evoluția pieței mondiale a mierii ………………………….. ………………………….. ……….. 33
II.2.2. Piața mierii în România ………………………….. ………………………….. ……………………. 35
II.3. Filiera mierii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 36
II.3.1. Conținutul și funcționarea filierelor ………………………….. ………………………….. …… 36
II.3.2. Strategia de piață pentru produsele apicole ………………………….. ……………………… 42

Capitolul III – Studiu de caz privind obținerea de fonduri europene pentru dezvoltarea
fermei apicole ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 44
III.1 Date generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 44
III.1.1. Scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 44
III.2. Achiziția de echipamente specifice pentru producția apicolă ………………………….. ….. 47
III.3. Producția apicolă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 48
III.4. Costurile de producție și distribuție ………………………….. ………………………….. ………… 51
III.5. Veniturile și profitul întreprinderii ………………………….. ………………………….. ………….. 54
IV.6. Evaluarea principalelor riscuri ………………………….. ………………………….. ……………….. 55

CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 57

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 59

ANEXE ………………………………………………………………………………………. 61

3

INTRODUCERE

Nevoia de a înțelege, pre zice și satisface cererea de produse agroalimentare a
consumatorului este atât de important ă încât eforturile de satisfacere a ei au dat naștere unei
activități speciale numite marketing agroalimentar sau agromarketing . Marketingul
agroalimentar, ca specializa re sau ramur ă a marketingului, trebuie v ăzut ca o component ă
integrant ă a agrobusinessului, incluzând toate activitățile care contribuie la coordonarea
producției, distribuției și promov ării produselor agroalimentare în concordanță cu cererea
consumatorilo r.
Marketingul agroalimentar, se referă deopotrivă la activitățile ce au drept scop
producția și comercializarea produselor agricole , cât și a produselor alimentare. Altfel spus,
marketingul agroalimentar (denumit în literatura de specialitate și marketing ul produselor
agroalimentare sau agromarketing) cuprinde un ansamblu coerent de activități practice,
programate și organizate ce urmăresc întregul circuit al produselor agroalimentare, din faza de
programare și realizare a producției agricole până în faza în care produsele alimentare ajung
pe masa consumatorului final.
Mierea este un aliment natural foarte s ănătos și nu degeaba se spune c ă pe Tărâmul
Făgăduinței curg râuri de miere. Pu țină lume știe c âte beneficii aduc tratamente le cu miere ,
pentru aproape toate tipurile de afecțiuni. Bineînțeles c ă nu orice miere e ste la fel de bună, ele
diferă atât la gust c ât și ca proprietăți terapeutice.
Producția de miere este un procedeu complex care presupune multă perseverență,
cunoașterea și perfecționarea continuă a tuturor procedeelor de producție , de tratare a
familiilor de albine. Pe lângă necesitatea de documentare continuă, este nevoie și de o
investiție economică destul de mare, deși uneori producția nu reușește să acopere toate
cheltuieli le pe care le suportă apicultorul .
Primul capitol al acestei lucrări, intitulat „Piața produselor agroalimentare” cuprinde
aspectele generale legate de piața produselor agroalimentare, despre modul în care nevoile,
dorințele , aspirațiile și preferințele de consum pot af ecta cererea de produse agroalimentare.
Tot în primul capitol se abordează subiectul legat de cererea și oferta produselor
agroalimentare și modul în care se corelează și se intercondiționează.

4
În al doilea capitol numit „Filiera și piața produselor apicol e” am prezentat
caracteristicile filierelor apicole, a pieței apicole, cum evoluează acestea, precum și modul de
distribuție și cheltuielile aferente.
În ultimul capitol am prezentat un studiu de caz referitor la dezvoltarea fermei apicole
deținute de fami lia mea , necesitatea obținerii de fonduri europene nerambursabile în vederea
creșterii randamentului productivității, scăderea cheltuielilor cu producția și creșterea
veniturilor.

5
Capitolul I – PIAȚA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

I.1. Aspecte generale
Piața este cea mai importantă component ă a mediului de marketing. Aceasta a apărut
în urma cu multe secole, fiind elementul de legătură între producători și consumatori. Este o
realitate importantă și imediată, iar în treprinderea trebuie s ă o cunoască și să se adapteze la
aceasta .
Elementele fundamentale care definesc și caracterizează piața sunt: oferta, cererea,
modul particular, condițiile și regulile (în care are loc interacțiunea), obiectul pieței, timpul și
locul .
Piața reprezintă sfera economică, în care producția de mărfuri apare sub form ă de
ofertă, iar nevoile de consum (productiv sau individual) sub form ă de cerere de mărfuri. 1
În literatura de specialitate, piața este definită ca o sfer ă economic ă a confrun tării, la
un moment dat, a ofertei cu cererea a unui anumit bun sau serviciu, care se realizează sub
forma actelor de vânzare -cumpărare privite în unitatea organică cu relațiile care dau naștere la
o conexiune cu spațiul în care se desfășoară.
În cadrul pi eței se integrează toate actele de vânzare și cumpărare, împreună cu
fenomenele legate de manifestarea obiectului ofertei și cererii, ele fiind în strânsă legătură cu
spațiul și timpul la care se desfășoară. Poate fi sintetizată astfel:
1. ca un spațiu econom ic, unde are loc întâlnirea dintre cumpărător și vânzător, și în
unele cazuri între intermediari, locul cel din urm ă dintre cerere și ofert ă;
2. un ansamblu al mijloacelor de comunicație, având loc informarea reciprocă, a prețului,
nevoilor și disponibilități lor, dintre vânzător și cumpărător.
Formele de piaț ă pot fi diferențiate după anumite criterii:
− obiectul pieței , cum sunt piețele bunurilor de consum (piața grâului, piața apicol ă etc.),
piețe ale factorilor de producție (piața funciar ă, piața de capital, piața muncii etc .);
− locul de întâlnire , astfel de piețe sunt reprezentate de rețelele de ofertanți și de
cumpărătorii unui produs. Aceasta presupune o întâlnire, între aceștia, care poate avea loc
într-un spațiu bine delimitat geografic, din punct de vedere material (hale, burse, piețe
geografice etc.);

1 Marian Constantin, Marketingul producției agroalimentare, volumul I, Editura Academiei Oamenilor de Știință
din Romania, 2017, București, Romania, pagina 42.

6
− întinderea pieței , ele pot fi identificate în funcție de întinderea rețelelor de ofertanți
sau cumpărătorii care le co nstituie. Anumite bunuri susceptibile, care se afl ă în zone vaste, fac
obiectul unei piețe naționale sau piețe mai restrânse, cum sunt cele regionale și locale.
În cadrul unei economii naționale pot exista și respectiv funcționa cel puțin cinci tipuri
de p iețe: piața bunurilor și serviciilor, piața capitalului, piața muncii, piața titlurilor de
valoare, piața monetar ă. Totodată termenul de piață poate indica atât locul unde se desfășoară
tranzacția, cât și condițiile tranzacției.
Piața poate fi privită di n mai multe perspective:
− din perspectiva mondo sau macroeconomic ă;
− din perspectiv a unei întreprinderi;
− din punct de vedere al unui produs concret sau generic;
− din punct de vedere al unei nevoi;
− din punct de vedere al unei categorii de clienți;
− din punct de vedere al unui domeniu social. [1]
Produsele agroalimentare sunt produsele provenite din agricultur ă. Pentru ca un
produs agricol să fie clasificat un produs alimentar el trebuie să treacă printr -o serie de
transformări necesare:
− transformare fizic ă și/sau chimic ă, de exemplu laptele poate fi prelucrat, iar în urma
acestui proces se obțin produsele derivate (produsele lactate);
− o schimbare în spațiu, tomatele recoltate în bazin ul legumicol, pot fi disponibile spre
vânzare în diverse magazine din localități ;
− o transformare în timp, un exemplu ar fi grâul, care se recoltează în luna iulie, însă
acesta va fi oferit spre vânzare pe tot parcursul anului în form ă brută sau transformat ă;
− o schimbare de proprietate, transferul produsului agricol între producător și un agent
economic.
Piața produselor alimentare, se caracterizează prin următoarele particularități [13]:
a) caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse
agroalimentare, care ridic ă o serie de probleme cu privire la asigurarea continuității ofertei în
cantități și calități omogene;
b) în cadrul pieței produselor agroalimentare este caracteristic ă intervenția statului pe de –
o parte pentru susținerea achizițiilor de inputuri, iar pe de al tă parte pentru susținerea
prețurilor de vânzare , atomicitatea cererii și ofertei, intrarea și ieșirea liberă de pe/pe piaț ă,
perfect a mobilitate a factorilor de producție;

7
c) piața produselor agroalimentare se caracterizează printr -o gam ă foarte variată de
produse, ceea ce d ă posibilitatea consumatorilor de a alege dintr -o gam ă variată de produse și
anumite produse similare. Totodată, producătorii de produse agroalimentare care realizează și
comercializează pe piaț ă produse în cantități mari , se confrunt ă cu o serie de probleme legate
de aducerea produselor c ât mai aproape de consumatori (legat de distribuție);
d) produsele alimentare se caracterizează, chiar în cadrul aceleiași grupe de produse, prin
sezonalitatea producerii și vânzării produselor (mai ales a ce lor perisabile). De exemplu în
cazul legumelor și fructelor întâlnim gruparea produselor în anumite categorii:
− produse cu sezonalitate , respectiv perisabilitate foarte mare: căpșuni, cireșe,
zmeur ă, vișine, caise, piersici;
− produse cu grade de sezonalitate medi u, ce sunt dependente de asigurarea unei
producții eșalonate, exemplu: tomate timpurii și târzii: de ser ă, solar (struguri – recoltare iulie –
octombrie );
− produse cu sezonalitate de consum scăzută: mere, cartofi, nuci etc.
Gradul ridicat de perisabilitate determin ă păstrarea aspectului comercial pe o perioad ă
limitat ă de timp, motiv pentru care este necesar ca produsele agricole ce se încadrează în
aceast ă categorie să fie orienta t către piața consumatorilor finali într -o perioad ă relativ scurt ă
(2-3 zile).
e. altă particularitate este aceea c ă produsele agroalimentare pot avea destinații diferite și
anume: consum proaspăt , depozitare , industrializare , export. Aceast ă particularitate determină
aplicarea (practic area) canale lor de distribuție di verse , care implic ă costuri de distribuție
diferite și posibilitatea de a controla produsele pe perioada distribuției. De asemenea,
veniturile realizate de producătorul agricol sunt dependente de aceste destinații și de canalele
de distribuție utilizate;
f. o particularitate a comercializării producției agricole, în Romania , o constitui e faptul
că în para lel exist ă o piaț ă țărăneasc ă (care este considerat ă o piaț ă neloial ă), cu piața
societăților com erciale a agenților economici, care prin tratamentul discriminatoriu creat ,
datorit ă plaților efectuate la Bugetul de Stat (TVA, impozitul pe salarii) , acestea determin ă
concuren ța neloial ă.
Piața agrar ă ca noțiune este acea piaț ă în care producția agricol ă autohton ă apare sub
form ă de ofert ă, iar nevoile de consum al populației, sub forma cererii de mărfuri (produse
agricole și alimentare). [13]
Cele mai semnificative probleme cu care se confruntă piețele produselor agricole sunt:

8
− problema structurii de conducere și a sistemului decizional;
− problemele de management operațional, care se regăsesc în cazul ambelor piețe, însă
sunt la un alt nivel, mult mai ridicat, în cazul piețelor de gros;
− existen ța clauzelor de piață, prin care producătorul și cumpărătorul , convin de comun
acord asupra termenilor și condițiilor de vânzare -cumpărare pe viitor a unei culturi sau produs
de origin e animal ă;
− organizarea și gestionarea spațiilor de depozitare, a spațiilor de deservire și a unităților
(depozite frigorifice, camere de condiționare etc.);
− asigurarea unui sistem informatic necesar pentru tranzacționarea produselor agricole;
− întocmirea regulamentelor de funcționare a procedurilor de închiriere de alocare a
spațiului etc.
Toate aceste particularități sunt analizate de către producătorii și distribuitorii de
produse agricole , pentru stabilirea unei politici de marketing realiste , menite să contribuie la
revigorarea sectorului alimentar .
Caracteristica gradului de asigurare a necesității de consumuri alimentare , la nivel
național și în structura teritorială administrativă , are ca scop realizarea securității și
suveranității alimentare care reprezintă forma de acoperire a pieței agroalimentare.
Principalele coordonate ale pieței cuprinse, de obicei, în cadrul unor astfel de sisteme
au drept coordonate : capacitatea de absorbție, spațiul (aria), structura și intervalul de timp.
Cifra de afaceri (volumul vânzărilor) reprezintă suma vânzărilor de mărfuri ori
servicii, totalitatea în casărilor realizate într -o perioadă de timp, pe o anumită piață și pot fi
înregistrate la nivelul global, sectorial sau la nivelul unei întreprinderi. Un indicator utilizat
frecvent pentru a caracteriza mărimea întreprinderii, forța sa economică și financi ară, dar nu
oferă nici o informație despre eficiența sau rentabilitatea activității întreprinderii și, de aceea,
trebuie analizat împreună cu alți indicatori.
Cota de piață reprezintă un raport între o subdiviziune a pieței și un ansamblu al
acesteia ce e xprimă ponderea pe care o obține cifra de afaceri realizată cu un produs/serviciu
(în sens generic), un produs/serviciu al unei întreprinderi sau de o întreprindere (ca posibile
subdiviziuni ale pieței) , în totalul cifrei de afaceri realizate pe o piață de referință. Este un
indicator important în aprecierea poziției concurențiale a întreprinderii , în general , sau a unui
produs al acesteia.
Indicele de penetrare pe piață reflectă gradul de pătrundere în consum al unui
produs/serviciu ce se calculează ca ra port între piața efectivă și piața potențială sau între

9
clienții efectivi și clienții potențiali ai produsului/serviciului. Acest indicator participă la
fundamentarea strategiei de piață a întreprinderii, mai ales pentru definirea "zonelor" de unde
pot fi atrase noi segmente de consumatori.
Informații despre consumatori (clienți) reprezintă nucleul informațiilor de piață și pot
fi de tip calitativ sau cantitativ. Informațiile de tip calitativ pun în evidență opinii, atitudini,
motive de cumpărare sau necum părare, obiceiuri de cumpărare sau consum, preferințe și
imagini ale consumatorilor în legătură cu un produs sau o marcă. Informațiile de tip cantitativ
se focalizează pe aspectele legate de mărimea, structura, localizare a etc. a segmentului de
consumatori . Dezvoltarea unei baz e de date cuprinzătoare , formată din clienți actuali și
potențiali , poate aduce un avantaj competitiv întreprinderii. Aceasta va reprezenta un spirit
important pentru asigurarea unei bune comunicări cu actualii clienți, dar poate cond uce și la
obținerea unor informații generale despre cei potențiali, utilizabile în cazul unor c ampanii de
marketing direct.
Informații le despre concurenț ă, remarcă succesul unui produs/serviciu, care depinde și
de celelalte alternative oferite pe piață. M ulte companii care au succes pe piață monitorizează
evoluția concurenților (direcți) prin constituirea unor baze de date privind profilul acestora. În
mai multe situații asamblarea informațiilor este asemănător unui joc de puzzle, dar prin
intermediul aces tor fișiere se creează fundamentul cerut de elaborarea strategiilor și adoptarea
tacticilor necesare pentru blocarea acțiunilor acestora.

I.2. Nevoi, dorințe, aspirații, preferințe
Nevoia de consum este primul element care constituie cererea. Are caracter obiectiv și
este determinat ă fiziologic, social, istoric și psihologic.
Nevoia este generată de impulsul primordial al activității umane, fiind deosebit de
cuprinzătoare și eterogenă în conținut, este un rezultat al stării de conștientizare privi nd lipsa
unei satisfacții.
Prin intermediul marketingului, abordarea nevoilor activității umane nu se face în
ansamblu, ci numai pentru o parte a acestora, a celei care poate fi satisfăcută prin intermediul
rezultatelor unor activități economice și care d eci reclamă organizarea unei activități
economico -sociale, care prin numeroase și variate procese de reglare determină repartiția
agenților economici pe ramuri, subramuri și domenii de activitate economico -socială. Prin
urmare aria nevoilor este destul de largă, fiind destul de greu de găsit o metodă eficientă care
să le cunoască în detaliu și integral pe toate, deoarece ele izvorăsc din dorințe, iar sfera
acestora este greu de determinat.

10
În structura nevoilor de consum, nevoile materiale sunt dominante, i ar un loc
primordial îl ocupa nevoile de consum alimentar. Pe măsură ce fiecare nevoie este satisfăcută,
următoarea nevoie va trece pe primul plan. Astfel dacă interesul stringent al nevoilor
fiziologice de la nivelul de bază este satisfăcut, atunci intere sul trece la necesitățile de
siguranță și cele sociale, urcând la respectul de sine și sfârșește la vârf cu necesitatea omului
de autorealizare.
În funcție de anumite criterii, nevoile de consum alimentar pot fi clasificate și
ierarhizate:
− după importan ța și locul pe care îl dețin în bugetul de familie, deosebim:
➢ nevoi de prim ordin (de prim ă necesitate);
➢ restul nevoilor de consum;
− după nivelul asigurării nevoilor de consum alimentar:
➢ nevoi obligații (ale minimului de subzisten ță);
➢ nevoi aspirați i (ale consumului optim);
− după posibilitățile de acoperire material ă (financiar ă), putem întâlni:
➢ nevoi solvabile (care apar în mod sigur pe piaț ă sub forma cererii de consum);
➢ nevoi insolvabile (care nu au acoperire financiar ă în prezent, dar, într-un vii tor,
ar putea deveni solvabile. [3]
Ierarhizarea nevoilor de consum, concepută de Abraham Maslow (12), pune pe primul
loc nevoile fiziologice (de hran ă). (fig ura 1.1)

11

Figură 1.1. Ierarhizarea nevoilor umane conceput ă de A.H. Maslow2

Între nevoile de c onsum alimentar se stabilesc anumite relații cum ar fi:
− relații de prioritate;
− relații de complementaritate;
− relații de asociere;
− relații de excludere;
− relații de rivalitate (de concurenț ă).
Nevoile de consum pentru produsele agricole și agroalimentar e evoluează odată cu
dezvoltarea economico -social ă, anticipând apariția noilor produse. Evaluarea și măsurarea
nevoilor de consum se poate realiza cu ajutorul normelor de consum.
Elaborarea normelor de consum a preocupat o serie de oameni de ș tiință de renume
mondial și în același timp reprezintă preocupările unor organisme naționale de stat sau
internaționale .
Piața mondială a fost împărțită în 9 grupe geografice alimentare definite după
ponderea dominantă a diferitelor grupe de alimente .

2 Chiran Aurel (coord.), Marketing agroalimentar – teorie și practică, Editura Orizonturi, București , 2002,
pagina 45.
Nevoi de
autorealizare
Nevoi de respect –
apreciere
Nevoi sociale -afective
Nevoi legate de siguranță
Nevoi fiziologice

12
În general, normele de consum presupun existența unor limite între care este posibil să
se cuprind ă toate nevoile de consum. Uneori acestea vizează numai nevoile esențiale , normele
minimului de existență, alteori îmbracă forma unor proiecții de viitor ale consumatorului,
când toate nevoile de consum urmează să fie satisfăcute, situații când vorbim de norme ideale
de consum sau norme ale consumului optim.
Asigurarea unor norme optime de consum alimentar constituie o problemă deosebit de
dificilă, ca urmare a influențelor diferiților factori printre care se află și diversitatea și
mobilitatea nevoilor de consum, precum și marea varietate a posibilităților de satisfacere
acestora, care joacă un rol important.
Pentru produsele alimentare, nevoile optime de con sum sunt reprezentate de normele
fiziologice, care îmbracă forma unor rații alimentare.
Normele de consum sunt influențate de anumiți factori cum ar fi: vârsta, sexul,
ocupația, mediul, tradiția etc., și se poate exprima în calorii sau unități de prot eine, lipide,
glucide etc., care sunt necesare organismului uman.

I.3. Cererea de produse agroalimentare
Cererea de produse alimentare reprezintă un fenomen economic și social complex,
fiind un element decisiv asupra activității firmei. Pentru a înființa sa u dezvolta o afacere ,
cererea trebuie să fie suficient ă și existent ă.
Satisfacerea nevoilor de consum presupune realizarea concomitent ă a dou ă condiții:
1. obiectul cererii de consum, presupune existen ța unei anumite oferte de produse
agricole și agroalimenta re;
2. solvabilitatea cererii de consum, existen ța unei puteri de cumpărare corespunzătoare .
Cere rea de consum apare ca o expresie a consumului, putându -se identifica un consum
potențial. De altfel în raportul dintre cererea de consum și nevoile de consum, ce rerea este o
parte a nevoilor de consum. Cererea de consum va rămâne permanent în urma nevoilor de
consum. Ea urmează dinamica nevoilor de consum fără a le putea reflecta integral la un
moment da t. Legătura dintre cererea de consum și consumul efectiv este relatată în literatura
de specialitate și practica economică drept cerere de consum.
Cererea de consum pentru produsele agricole și agroalimentare, prezintă o serie de
trăsături caracteristice dintre care menționăm:
1. cea mai mare parte a producției agricole este destinată pieței de alimente, iar o altă
parte este utilizată ca materie primă, pentru anumite ramuri industriale, formând piața
materiilor prime;

13
2. obiectul cererii de consum este format d in produsele agricole și agroalimentare care
sunt reduse ca număr, sunt dispersate teritorial, sezoniere, puțin evoluate, eterogene și
perisabile;
3. prezintă anumite limite generate de limitele fiziologice ale consumului populației;
4. este o cerere de consum permanentă, repetabilă (pentru produsele de b ază);
5. este o cerere de consum curentă, cu caracter ferm, de regulă, crescătoare.
Cererea de consum pentru produsele agricole și agroalimentare este influențată de un
număr însemnat de factori. Acești factori sunt: factorii economici, factorii demografici,
factorii psihologici și factorii sociologici.
Dintre factorii economici menționăm:
− nivelul și structura ofertei de produse agricole și agroalimentare;
− nivelul veniturilor consumatorilor;
− nivelul prețurilor produselor agricole și neagricole;
− calitatea act ivității comerciale etc.
Veniturile consumatorilor reprezintă principalul factor de influență asupra cererii de
consum. Cea mai mare pondere a veniturilor consumatorilor se utilizează pentru satisfacerea
nevoilor de consum, de prim ordin (produse agricole și agroalimentare de bază). De asemenea
creșterea veniturilor va determina și o anumită creștere a cererii de consum, raport care se va
menține până la un anumit punct. Creșterea în continuare a veniturilor poate avea influență
asupra orientării cererii d e consum pentru noile produse de marcă, sau spre alte produse, care
până la un anumit nivel al veniturilor , erau inaccesibile în mod curent anumitor caracteristici
de consumatori.[3]
Nivelul prețurilor produselor agricole și agroalimentare poate determina creșterea,
limitarea sau restrângerea cererii de consum. Aceste modificări trebuie co relate și cu nivelul
veniturilor consumatorilor. Raportul dintre venit și cerere , privit prin intermediul prețurilor ,
exprimă solvabilitatea ce rerii de consum, respectiv p uterea de cumpărare a populației. În
cazul produselor agricole și agroalimentare, influența prețurilor asupra cererii, prezintă
anumite particularități. De exemplu creșterea prețului la carnea de vită poate să orienteze
cererea de consum spre carnea de pas ăre, care apare pe piață cu un preț mai mic. [3]
Cererea de consum pentru produsele agricole alimentare este influențată și de factorii
demografici dintre care menționăm:
− numărul populației;
− vârsta;

14
− sexul;
− mărimea familiei și structura pe grupe de vârstă ș i pe sexe;
− natura ocupației;
− gradul de calificare și de instruire a cumpărătorilor;
− mediul de reședință (urban sau rural);
− specificul și tradiția consumului local etc.
De asemenea factorii psihologici și factorii sociali pot influența într -o anumită măsură
cererea de consum. Acțiunea acestora este în strânsă concordanță cu factorii economici. De
aceea cunoașterea influenței acestora este necesară în procesul de cumpărare a produselor,
putându -se descoperi o multitudine de caractere, anumite at itudini ale consumatorilor etc. Se
mai are în vedere, într -o anumită măsură, caracterul particular al fiecărui individ, natura sa
psihologică, gradul de instruire etc.
Conturată la nivel microeconomic, cererea exprimă o intenție, o corespondență în
nevoi, venit și existența bunurilor marfare. Este considerată cantitatea dintr -un bun pe care un
consumator (cererea individuală) sau consumatorii dintr -un spațiu economic (cererea pieței)
sunt dispuși să o achiziționeze, într -o perioadă de timp, în condițiile p rețului unitar și a altor
factori (venitul consumatorilor , prețurile altor bunuri, perspectivele prețului și venitului,
intensitatea nevoilor, preferințe și gusturi, numărul și structura populației etc.)
Cantitatea cerută reprezintă cantitatea de bunuri p e care cumpărătorii sunt dispuși să o
achiziționeze din cadrul pieței, în condițiile în care ceilalți factori sunt constanți. Cantitatea de
bunuri pe care cumpărătorii și -o procură într -o anumită perioadă depinde de foarte mulți
factori. Cei mai importanț i dintre aceștia sunt: prețul produselor conexe în consum,
schimbările previzionate ale prețurilor în viitor, gusturile consumatorilor , moda sau numărul
consumatorilor potențiali.
Pentru ca o cerere să se manifeste efectiv pe piață, aceasta trebuie să înd eplinească
anumite condiții:
− să corespundă unei nevoi (personale, de famil ie, de grup etc.);
− să existe putere de cumpărare;
− să existe o pțiunea clientului (problemă de comunicare, de identificare a motivației
cumpărătorului prin studii de motivație) pentru un anumit produs în detrimentul altuia.
Managementul firmei se interesează n umai de cererea efectivă, pe termen scurt și
mediu. Dacă există n evoie, dar nu există dorinț ă, aceasta poate fi indusă cu ajutorul tehnicilor

15
de marketing și comunicare, de exemplu liderul de opinie care creează curentul și influențează
dorința.
Între cerere și necesități (nevoi) nu se poate pune egalitate, deoarece:
− cererea își are suportul în puterea de cumpărare a cumpărătorului;
− trebuințele (nevoile) sunt nelimitate, cererea fiind limitată;
− cererea este cantitatea (Q) de bunuri și servicii pe care cumpărătorii sunt pregătiți s -o
achiziționeze la un anumit preț, într -o anumită perioadă de timp. Prețul este esențial în orice
abordare a cererii;
Mulțimea corespondențelor , dintre diferitele prețuri ale unui bun și cantitățile cerute de
consumatori la prețurile respective, în condițiile în care ceilalți factori sunt const anți, se
numește cerere sau funcția cererii.
Astfel, cantitatea cerută variază invers proporțional cu prețul. Subliniem faptul că nu
trebuie confundate noțiunile de "cantitatea cerută" și "cerere". Cantitatea cerută reprezintă o
anumită valoare, corespunz ătoare unui anumit preț. Se poate concluziona că cererea descrie
totalitatea relațiilor dintre cantitățile cerute și prețurile pieței.
Analiza cererii și a ofertei se poate aplica la toate resursele care intră pe piață în
procesul de schimb. Pentru acest motiv curbele cererii și ofertei sunt într -o continuă deplasare
Cerere a de consum se divizează în cerere de consum a populației și cererea de agenți
economici sau alte tipuri de organizații, ea fiind destinat ă unui consum intermediar.

I.4. Oferta de prod use agroalimentare
Cererea de produse agricole și agroalimentară implică existența ofertei. Aceste două
categorii ale pieței se corelează și se intercondiționează.
Oferta de produse agricole și agroalimentare apare pe piață în mod direct sau indirect,
prin intermediul unită ților de distribuție și valorificarea produselor agricole și agroalimentare.
Oferta de produse agricole și agroalimentare apare pe piață sub cele două componente ale
sale:
− oferta activă care reprezintă totalitatea produselor agricole și agroalimentare, ang ajate
de unitățile comerciale de la producători sau distribuitori într -o anumită perioadă de timp;
− oferta pasivă care exprimă stocurile existente în rețeaua comercială.
Aceste categorii ale ofertei nu sunt net separabile, deoarece majoritatea produselor
care alcătuiesc oferta trec prin faza de stoc înainte de a fi vândute consumatorilor.

16
Oferta de produse agricole și agroalimentare prezintă o serie de trăsături generate de
particularitățile producției agricole:
− este o ofertă care cuprinde și produse peris abile, unele nu se conservă decât câteva
zile, altele numai câteva ore;
− este formată și din produse a căror apariție este sezonieră, cu excepția așa ziselor
produse care se obțin "fără sol" în combinație de tip industrial, sere și solarii(carne de porc,
carne de pasăre, ouă, legume, etc.);
− o ofertă instabilă și foarte puțin elastică al cărui nivel variază de la un an la altul ca
urmare a oscilațiilor producțiilor medii la hectar sau pe animal furajat;
− este o ofertă incertă fiind încă în dependență de facto rii naturali;
− se diferențiază în profil teritorial, în unele zone, la o serie de produse existând
superofertă, în timp ce în alte zone, la aceleași produse oferta este inferioară cererii de consum
În funcție de cererea de consum de pe piață deosebim:
− ofert a efectivă;
− oferta potențială.
Oferta efectivă cuprinde totalitatea produselor agricole și agroalimentare livrate sau
livrabile de către producătorii și distribuitorii pieței agrare.
Oferta potențială se referă la posibilitățile de creștere și diversific are a produselor, de
adaptare a producției agricole la cerințele consumatorului.
Între aceste două categorii există o strânsă legătură, întrucât dinamica ofertei exprimă
trecerea de la oferta reală la oferta potențială.
Oferta de produse agricole și agroalimentare este compusă dintr -un nomenclator larg
de produse, fiecare produs ocup ând un anumit loc în cadrul pieței agrare sau a diferitelor
segmente ale acesteia. Ea poate fi alcătuită atât din produse de marcă, precum și din produse
anonime. Raportul dintre aceste categorii de produse trebuie să fie în favoarea produselor de
marcă.
Metodele și tehnicile de cercetare a dinamicii și structurii ofertei apelează, în principal,
la investigații de natură selectivă. Atunci când caracteristicile ofertei sunt studiate în
dinamică, este necesară și realizarea unei eșalonări a perioadei de cer cetare în cadrul
săptămânii, lunii, trimestrului sau anului, după caz.
Raporturile dintre ofert a și cererea de consum pentru produsele agricole și
agroalimentare au un caracter dinamic, cu tendință continuă de echilibrare. În acest proces, un

17
rol deosebi t îl joacă prețurile practicate pe piață, care reprezintă axa principală ce determină
echilibrul valoric al ofertei cu cererea de consum.
Studierea structurii ofertei urmărește stabilirea proporțiilor deținute de componentele
acesteia, în raport cu un an umit criteriu de structurare:
− conținutul material;
− caracteristicile meteorologice;
− piața căreia i se adresează;
− segmentul de consumatori beneficiari ai ofertei;
− specificul formelor de manifestare a cererii (mărfuri de cerere curentă, periodică, rară,
mărfu ri "problematice" și "neproblematice", mărfuri de marcă și mărfuri anonime).
Creșterea calitativă a ofertei nu se limitează numai la modificări de ordin sortimental,
ci include și îmbunătățirea indicilor de calitate a diferitelor produse și grupe de produ se.
Studiul dinamicii ofertei de produse agricole și agroalimentare se referă și la procesul
de diversificare și înnoire sortimentală.
Diversificarea este legată de existențele crescânde ale consumatorilor, de satisfacerea
cât mai deplină a gusturilor ac estora, cât și apariția unor produse noi. Aprecierea gradului de
diversificare și de înnoire a ofertei se face cu ajutorul a doi indicatori:
− ritmul anual de lărgire sortimentală;
− ritmul anual de înnoire sortimentală.

Figură 1.2. Contribuția unor factori asupra creșterii ofertei 3

3 Chiran Aurel (coord.), Marketing agroalimentar – teorie și practică, Editura Orizonturi, București , 2002,
pagina 64. 6,25
31,25
62,5Creșterea ofertei pe seama prețului, cantității și calității
Preț Cantitate Calitate

18
Oferta pe piață a produselor de bază din agricultură este dispersată și cantitativ
neregulată. Se creează astfel o dispersie economică (a produselor agricole) tocmai prin
variația producției agricole dată de numărul mare de producători a căror exploatare a gricolă
variază în limite foarte largi. Dispersia economică plasează producătorii agricoli într -o situație
de inferioritate din punct de vedere al forței de negociere în tranzacțiile comerciale sau în
implementarea diferitelor politici macroeconomice. Frec vent pentru a atenua poziția
nefavorabilă deținută pe piață a producătorilor agricoli, aceștia se asociază.
Volumul producției depinde , pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de alt ă parte de
condițiile climatice și biologice care sunt ale naturii , exprimând acestor piețe a produselor de
bază din agricultură, un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui produs pe piaț a de
desfacere depinde, în primul rând, de beneficiu pe care îl va realiza întreprinzătorul. Deoarece
câștigul (beneficiu), po ate fi influențat prin schimbările costurilor și (sau) prețurilor.
Principalele cauze care influențează oferta de produse agricole sunt următoarele:
− fondul funciar, cu referire la terenurile agricole disponibile, sistemele de
hidroameliorații utilizate, r ecoltele obținute în cultură pură și succesivă;
− capacitatea de producție și înzestrare tehnică a întreprinderii, care condiționează și
determină însă și sistemul agricol de producție;
− factorii climatici, care influențează oferta de produse agricole prin ac ei factori
limitativi pentru condițiile climatice normale și situațiile accidentale care pot modifica
condițiile climatice normale;
− producția (randamentele) culturilor și animalelor, care sunt legate de sistemele de
producție și tehnologiile utilizate, pro tecția fitosanitară și zooveterinară, energia și
mecanizarea disponibil ă, alimentația animalelor;
− forța de muncă utilizată în agricultură și structura acesteia;
− mijloacele de finanțare și facilități de acordare de credite;
− factorii socio -economici care se concretizează în accesul și stabilitatea pe piață a
producătorului agricol;
− prețul produsului oferit pe piață;
− prețul produsului de substituire;
− prețul mijloacelor de producție.
Dintre factorii enumerați anterior, întreprinzătorul sau producătorul agricol poate
influența, de regulă, numai anumite elemente incluse în costuri, nu și prețul de vânzare a
produsului.

19
Pe termen scurt, oferta de produse agricole este variabilă, în funcție de factorii
climatici sau sezonieri, precum și de nivelul stocurilor, în c azul produselor agricole stocabile.
Pentru acele produse agricole perisabile a căror stocare este dificilă (fructe , legume etc.),
oferta este rigidă. Pentru aceste perioade scurte oferta de produse agricole, mai ales în situația
acestor produse agricole pe risabile, este reprezentată de întreaga cantitate de produse recoltate
(pentru unele produse se impune vânzarea rapidă a acestora).
Pe termen lung, oferta de produse agricole, este relativ stabilă depinzând de volumul
producțiilor agricole anuale, de nivel ul stocurilor acumulate în timp, de efectul politicilor
agricole etc.
Oferta de produse agricole, reprezintă cantitățile de produse agricole pe care
producători agricoli poate și dorește să le ofere spre vânzare, într -o perioadă determinată și la
un anumi t nivel al prețului. Prezintă o serie de caracteristici ce se referă la următoarele
aspecte:
− diversitatea produselor agricole care se clasifică după natura acestora și gradul lor de
prelucrare: în produse agricole brute netransformate, pentru consumul alim entar în stare
proaspătă sau ca materie primă pentru industrializare (grâu, porumb, lapte, lână, ouă, fructe,
legume); produse agricole intermediare, care rezultă din primele etape de transformare a
produselor agricole; produse agroalimentare rezultate din prelucrarea produselor agricole
brute în cadrul unor sectoare de industrializare existente în activitatea unor producători
agricoli;
− volumul producției care depinde, pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de alta parte
de condițiile climatice și biolo gice care sunt aleatorii, oferta de produse agricole imprimă
produsel or de bază din agricultură, un caracter extrem de mobil. Câștigul (beneficiul) poate fi
influențat prin schimbările costurilor și/sau prețurilor care sunt considerate principalele cauze
care influențează oferta de produse agricole (fondul funciar, capacitate a de producție și
înzestrare tehnică a întreprinderii, factorii climatici, producția/randamentele culturilor și
animalelor, mijloacele de finanțare și facilități de acordare de credite, factori socio –
economici. În fapt volumul producției depinde de următoa rele condiții climatice: de cele de
sol și de relief, de particularitățile biologice ale plantelor și animalelor, dotarea tehnică a
producătorilor, forța de muncă utilizată în agricultură și structura acesteia , de mijloacele de
finanțare și facilități de a cordare de credit , factorii socio -economici care se concretizează în
accesul și stabilitatea pe piață a producătorului agricol , prețul produsului oferit pe piață , prețul
produsului de substituire , prețul mijloacelor de producție , de nivelul stocurilor dife ritelor
produse;

20
− oferta produselor agricole influențează piața produselor agricole care se diferențiază
din punct de vedere al utilității și importanței economice, a ofertei în cadrul pieței produselor
principale (semințele de cereale și de plante tehnice fructele , legumele , mierea , ouăle , carnea)
și a pieței produselor secundar e (vreji și tulpini de floarea soarelui , paie, coceni);
− oferta pe piața produselor de bază din agricultură care este dispersată geografic,
cantitativ neregulată. Sezonalitatea este u n element specific ofertei de produse agricole cu
referire la produse cum sunt: legume și fructe (primăvară , vară, toamnă) , ouă (primăvară), vin
(toamnă , iarnă), ceea ce face ca prețul acestor produse să scadă în sezon și să crească în
extrasezon, când ofe rta scade sau este completată de importuri, care sunt în general mai
scumpe;
− oferta pentru produsele agricole perisabile are un anumit specific cu referire la
stocarea, care este dificilă, din care rezultă caracteristica unei rigidități, ce este reprezenta tă de
nivelul cantității de produse recoltate. Pentru unele din produse se impune vânzarea rapidă,
ceea ce implică asigurarea transportului, o piață sigură de desfacere și corelarea fondului de
marfă cu cerere solvabilă a populației de pe piața respectivă;
Oferta de produse agroalimentare reprezintă cantitatea maximă dintre un produs
agroalimentar pe care un vânzător intenționează să -l vândă într -o anumită perioadă de timp și
un anumit preț în funcție de sfera la care se fac e referir e. Oferta pentru diferit e produse
alimentare se pot delimita după două componente : una dintre componente este oferta globală ,
oferta de piață care reprezintă cantitățile totale dintr -un bun oferi t pe piață de către vânzător la
același preț și oferta individuală , care se referă la oferta firmei , ea se compune din oferta
sortimentală pe structuri de produse individuale sau de piață .

I.5. Confluența cererii cu oferta.
Relația dintre cerere și ofertă este considerată o latură fundamentală a funcționalității
pieței produselor agricole și agroalimentare. Pot exista trei forme:
− C > O => o situație de penurie;
− C = O => o situație de echilibru;
− C < O => o situație de abundență.
Prețul rezultat din această confruntare, în situația unui echilibru între cerere și ofertă,
are denumirea de preț de echilibru sau preț unic. Factorii care influențează cererea și oferta de
produse agricole tind să se abată de la punctele de echilibru, motiv pentru care are loc în mod
permanent o regularizare a prețurilor.

21
Din confluența și confr untarea pe piață a ofertei și cereri ia naștere și cantitatea de
echilibru, prin care se realizează echilibrul pieței fiecărui bun. El se obține la prețurile și
cantitățile la care forțele cererii și ofertei egalizează. La echilibru, cantitatea cerută de c ătre
consumator este egală sau apropiată de cea propusă de către producători. Un echilibru pe piața
unui bun are un caracter dinamic, sub incidența modificării cererii și ofertei. Modificările în
mărimea cererii și ofertei se realizează sub incidența fact orilor (condițiilor) cererii și ofertei,
ce pot fi redate sub influența legilor cererii și ofertei. Ele rezumă schimbările care se produc
în situația unui bun când o stare inițială de echilibru este tulburată printr -o modificare a cererii
și ofertei.
Legile cererii și ofertei pot fi formulate astfel:
− când se produce o creștere/ scădere asupra cererii, prețul și cantitatea de echilibru se
corelează pozitiv cu schimbarea respectivă, modificându -se în acest sens cu cererea;
− creșterea sau scăderea ofertei face prețul să se coreleze negativ, modificarea ofertei, iar
cantitatea de echilibru să se coreleze pozitiv;
− când cererea și oferta su feră o modificare (bruscă) de același tip (ambele cresc sau
scad), cantitatea de echilibru se corelează pozitiv cu această fo rmă, iar prețul de echilibru se
modifică în funcție de raportul dintre intensitatea șocului asupra cererii și ofertei;
− când se produce o modificare în sens contrar asupra cererii și ofertei, prețul se
corelează pozitiv cu sensul de mișcare al cererii, iar cantitatea este nedeterminată (depinde de
raportul dintre intensitatea ciclului asupra cererii și ofertei).
Toate acestea impun o permanentă cunoaștere a elasticității cererii și a ofertei, prin
care se poate investiga capacitatea lor de reacție la modif icările prețurilor. Importanța
cunoașterii gradului de extindere sau contracție a cererii/ofertei , se datorează modificărilor
generate de evoluția prețurilor. Modificarea cererii de consum reprezintă principalul factor de
influență asupra cererii de consum.
Veniturile consumatorilor reprezintă principalul factor de influență asupra cererii de
consum. Cea mai mare pondere a veniturilor consumatorilor se utilizea ză pentru satisfacerea
necesităților de consum de prim ordin (pentru produsele agricole și agroalimentare de bază).
De asemenea, creșterea veniturilor consumatorilor va determina și o anumită creștere a
cererii de consum, raport care se va menține până la un anumit punct. Creșterea în continuare
a veniturilor poate avea o influență asupra orientării cererii de consum pentru unele produse
de marcă sau spre alte produse care, până la un anumit nivel al veniturilor erau inaccesibile în
mod curent anumitor car acteristici de consumatori.

22
Elasticitatea cererii de consum se măsoară cu ajutorul coeficienților de elasticitate,
care au fost introduși în anul 1890, în Italia, la Roma, de către Alfred Marshall. [3]
Coeficienții de elasticitate sunt indicatori cifrici, care exprimă modificările procentuale
ale cererii de consum în funcție de modificările procentuale ale prețului produsului sau ale
veniturilor consumatorilor.
Factorii care sunt mai ușor de analizat din punct de vedere economic, veniturile și
prețurile i nfluențează cererea agreată pentru o marfă, realizându -se următoarea funcție
simplificată a cererii pe locuitor:
𝑄𝑐=𝑓(𝑉,𝑃𝑝,𝑃1,…,𝑃𝑛)
În care:
𝑄𝑐 – reprezintă cererea de consum pe locuitor;
𝑉 – reprezintă media veniturilor pe locuitor;
𝑃𝑝 – reprezintă prețul produsului analizat;
𝑃1,…,𝑃𝑛 – reprezintă prețurile pentru alte produse.
D. Adam a proiectat curba cererii, pe care a numit -o curba cererii rectificate, pe baza
prețurilor (prin exis tența pragurilor minime și maxime) și pe baza efectelor prețurilor
rotunjite.

Figură 1.3. Curba cererii rectificate4

4 Funar Sabina, Marketin g agroalimentar, Editura Digital Data, Cluj Napoca, 1999, pagina 82

23
În relațiile de schimb externe, cunoașterea piețelor nu se poate lipsi de studiul
elasticității cererii de consum, care se poate analiza sub patru aspecte:
1. elasticitatea cererii interne pentru exporturile proprii;
2. elasticitatea ofertei interne de produse agricole și agroalimentare pentru export, care
este influențată de cererea acestor produse pe piața internă;
3. elasticitatea cererii pe piață pentru importuri, care este influențată de disponibilitățile
interne pentru produsele substituibile sau concurente;
4. elasticitatea ofertei de produse exportate pentru importurile proprii.
Pentru o țară este mai avantajoasă o cerere din afară , extrem de elastică sau o ofertă
pentru disponibilități interne extrem de elastică, astfel că, în funcție de elasticitatea ofertei se
va proceda la o restrângere a importurilor și în funcție de elasticitatea cererii de consum, o
limitare a exporturilor.
La ma teriile prime și produsele alimentare de bază, elasticitatea ofertei este mai greu
de prevăzut decât elasticitatea cererii de consum, încât este necesară o analiză amănunțită de
la produs la produs și de la țară la țară.
Coeficientul de elasticitate în fu ncție de venit se calculează după relația:
𝐸𝑥𝑦=∆𝑦
𝑦𝑜:∆𝑥
𝑥𝑜
În care:
𝐸𝑥𝑦- reprezintă coeficientul de elasticitate în funcție de venit;
𝑥𝑜 – reprezintă nivelul venitului consumatorului în perioada de bază;
𝑦𝑜 – reprezintă nivelul cheltuielilor pentru produsul sau produsele agricole și
agroalimentare în perioada de bază;
∆𝑦 𝑠𝑖 ∆𝑥 – reprezintă modificarea venitului sau cheltuielilor în p erioada de referință față
de perioada de bază.
Modificarea cererii de consum în funcție de evoluția venitului consumatorilor poate fi:
− Elastică, când coeficientul de elasticitate este supraunitar, la o creștere a venitului cu
1%, cererea de consum având o modificare superioară;
− inelastică, când coeficientul de elasticitate este subunitar, o creștere a venitului de 1%,
cererea de consum având o modificare inferioară;
− unitară, când coeficientul de elasticitate este subunitar, la o creștere a venitului cu 1%,
cererea de consum având o modificare tot de 1%.
Elasticitatea cererii de consum poate avea și alte forme: infinită, negativă, negativă
foarte mare, nulă, pozitivă foarte mare.

24
Modificarea venitului consumatorilor influențează diferit cererea de consum p entru
fiecare produs în parte. De exemplu, dacă presupunem că venitul unui consumator a crescut
cu 30%, pot apărea următoarele modificări, pentru diferite produse agroalimentare:
− produsul A – o creștere de 35%;
− produsul B – o scădere cu 10%;
− produsul C – o creștere cu 6%.
− produsul D – cererea este neschimbată.
La produsele alimentare de primă necesitate, creșterea cererii de consum are loc de la
un anumit nivel al veniturilor, mai ales pe seama calității, fără a exista o legătură liniară între
creșterea ve nitului și a cererii de consum.
Nivelul prețurilor produselor agricole și agroalimentare poate determina creșterea,
limitarea sau restrângerea cererii de consum. Aceste modificări trebuie corelate și cu nivelul
veniturilor consumatorilor.
Raportul dintre venit și cerere privit prin intermediul prețurilor, exprim ă solvabilitatea
cererii de consum, respectiv puterea de cumpărare a populației.
În cazul produselor agricole și agroalimentare, influența prețurilor asupra cererii de
consum, prezintă anumite par ticularități. Astfel, în condițiile creșterii prețurilor la unele
produse este posibil ca, cererea de consum pentru aceasta să nu scadă, cel mult pot avea loc în
cadrul cererii totale de produse agricole și agroalimentare, anumite orientări spre alte produ se.
În cazul creșterii prețurilor produselor agricole și agroalimentare, coeficientul de
elasticitate va fi pozitiv și se interpretează astfel: cererea de consum pentru produsul respectiv
scade, în condițiile în care crește prețul acelui produs cu un proc ent.
Dependența cererii de consum față de preț se caracterizează, în general, printr -o
elasticitate negativă care diferă de la un produs la altul.
Reducerea prețurilor la produsele agricole și agroalimentare determină creșterea cererii
de consum, care es te superioară în cazul cererii elastice, egală în cazul elasticității unitare și
mai redusă în cazul unei cereri inelastice.
Se poate determina și coeficientul de elasticitate mixtă sau transversală, în cazul
modificării cererii de consum față de un produ s cu care se află în relație de substituire sau
asociere.
Acest tip de elasticitate exprimă modificarea cererii de consum a unui produs, când
prețul altui produs crește cu un procent.

25
Elasticitatea ofertei este definită drept proporția modificării cantității de produs sau
serviciu oferită ca răspuns la o anumită proporție a modificării prețului:
𝐸0=∆𝑄0
𝑄0
∆𝑃
𝑃0
În care:
𝐸0 – reprezintă elasticitatea ofertei;
∆𝑄0 – reprezintă modificarea cantității de produs oferit ă pe piaț ă;
𝑄0 – reprezintă cantitatea de produs oferit ă pe piață;
∆𝑃 – modificarea prețului produsului oferit pe piață;
𝑃0 – prețul produsului oferit pe piață.
Elasticitatea este o reacție de răspuns a ofertei la schimbarea prețului presupunând că
toate celelalte element e rămân neschimbate. Elasticitatea poate fi folosită și în sens invers,
pentru a estima modificarea prețului atunci când cantitățile diferite se modifică și în această
situație elasticitatea este cunoscută sub denumirea de flexibilitatea prețului.
Ciclul specific este acela în care, deciziile optimiste de producție ale majorității
producătorilor sunt stimulate inițial de prețurile ridicate ale produselor. Producția însumată a
acestora, având un volum ridicat, apare simultan pe piață, determinând scăderea p rețurilor,
situație în care majoritatea producătorilor decid, ca urmare, să -și reducă producția.
Elasticitatea ofertei este influențată de timpul disponibil pentru adaptarea la noul preț,
respectiv cu cât este mai scurtă perioada, cu atât posibilitatea ca oferta să fie mai inelastică
este mai mare. Conceptul elasticității ofertei este, din punct de vedere teoretic, un instrument
util în previziunile de marketing, prezentând o serie de particularități:
1. oferta perfect elastică – sub un anumit nivel de preț nu există ofertă, dar este, din punct
de vedere teoretic, suficientă o creștere mică a prețului pentru ca mărimea cantității oferite să
tindă spre infinit. Coeficientul este infinit și situația se mai numește infinit elastică pentru că o
variație a pr ețului, oricât de slabă, conduce la o variație foarte mare a cantității oferite, nivelul
ofertei variază de la zero la infinit, la nivelul, de exemplu, al prețului 𝑃1. Aspectul este utilizat
în general ca punct de referință teoretică.
2. oferta perfect inel astică caracterizează situația în care o modificare a prețului nu
determină o modificare a cantității oferite. Cantitatea oferită este fixă, independentă de nivelul
prețurilor, coeficientul este zero și deci oferta este rigidă. Această variantă , față de pr ecedenta,
deși este luată ca punct de referință teoretică, poate totuși să se producă pe termen foarte scurt

26
de timp, în cazul produselor perisabile, imposibil de stocat și pentru care nu există posibilități
de substituire, ceea ce face ca producătorul să fie obligat să le vândă indiferent de preț.
3. oferta elastică nu este o soluție prea obișnuită, dar nici imposibilă și se regăsește când
o modificare a prețului este legată de o modificare mai mult decât proporțională a cantității
oferite, adică valoarea co eficientului de elasticitate este mult mai mare decât 1. Această
situație intervine, mai ales în cazul produselor ce pot fi conservate prin depozitare fără prea
multe costuri sau fără pierderi, astfel că pe parcurs se va pune în vânzare o cantitate variabi lă
în funcție de evoluția prețului.
4. oferta inelastică este situația cea mai frecvent întâlnită în oferta produselor agricole și
agroalimentare, când o modificare a prețului este legată de o modificare mai puțin decât
proporțională a cantității oferite, co eficientul de elasticitate situându -se între 0 și 1.

27
Capitolul II – FILIERA ȘI PIA ȚA PRODUSELOR APICOLE

II.1. Producția apicol ă, costurile de producție și distribuție
Produsele apicole sunt mierea, ceara, polenul, lăptișorul de matcă, propolisul, veninul
de albine.
Conform clasificării și codificării mărfurilor pentru tranzacțiile comerciale
internaționale stabilite de Nomenclatorul Combinat al Sistemului Armonizat de Clasificare și
Codificarea Mărfurilor, mierea naturală este clasificată la poziția 0409.
Valorificarea mierii poate fi făcută direct , în starea în care se obține , sau poate fi
prelucrată. În funcție de modul de prelucrare a mierii această se clasifică în: miere de fagure,
miere obținută prin scurgere liberă, miere obținută prin centrifugare.
După proveniență mierea se clasifică în miere monofloră (nectarul unei singure flori
sau a unui singur fruct de pădure), polifloră (din nectarul florilor și miere de pădure).
Cele mai importante sortimente de miere monoflor ă se obțin de la culesurile de
salcâm, tei, mentă și floarea soarelui. [12]
Mierea polifloră provine de la culesurile de la mai multe plante, în general, fără ca
ponderea unuia dintre ele este depăș ească 10%. Exemplu de miere polifloră: mierea de baltă,
mierea de fâneață, de pomi fructiferi, mierea obținută din culesurile de pe pajiști etc. [12]
Mierea de mană este rezultată din sucurile provenite de la părțile dulci ale plantelor
(altele decât flori le), iar mierea artificială este un produs de sinteză care are aceeași structură
alimentară. [12]
Principalele game de produse derivate din miere sunt următoarele: miere cu bucăți de
fagure, miere uscată, jeleuri cu miere, pastă de miere pentru tratamentul leziunilor externe,
propolis, miere cu polen etc.

II.1.1. Mierea , forme și caracteristici în sistemul de valorificare
Principalul produs apicol, mierea, se prezintă sub diverse sortimente: miere florală,
miere de man ă, miere de fagure, miere extrasă, miere presată și mierea artificială. Funcțiile
alimentare ale mierii sunt în principal energetice, imprimă anumite însușiri senzoriale, dar
contribuie și la influențarea unor însușiri tehnologice, a unor semifabricate (alu at, masă
zemoasă etc.).
Conform definiției normelor europene F.A.O., mierea este substanța produsă de
albinele melifere din nectarul florilor sau din secrețiile de pe plantele vii, pe care albinele le

28
culeg, le prelucrează și le depozitează în faguri. Ref eritor la aceeași problemă a definirii
produsului alimentar miere, organele regionale de la nivel european, au emis directive prin
care adâncesc definirea anterioară cu elemente caracteristice delimitative și în cadrul filierei
acestui produs. Se atrage at enția asupra elementelor de identificare privind proveniența,
prezentarea mierii (fluidă, cristalizată etc.), denumirea principalelor varietăți care pot fi
comercializate, indicațiile de origine geografică, represiunea fraudelor etc.
Pentru a valorifica p roducția de miere, un rol important îl are cantitatea de miere
extrasă în timpul și după sezonul activ (m). Această cantitate fiind în dependență cu zahărul
cu care sunt hrănite albinele în alte perioade (h), și consumul de miere al coloniei de albine
de-a lungul anului (c) producția totală de miere (l) este reprezentată prin relația:
l=m+c -h
*unde producția valorificată extrasă (m) va fi cu atât mai mare cu cât consumul de miere al
coloniei de albine va fi mai mic. [13]
Fluxul de valorificare a producției de miere cuprinde linii și faze de condiționare și
ambalare, în care se întrebuințează dispozitive și utilaje necesare unei valorificări de tip
industrial (figura 2.1.). Ambalajele pentru miere variază în funcție de cantitatea și destinația
acestora. La t ransportul cantităților mari, în vrac, se folosesc containere mari din tablă
inoxidabilă care au o capacitate de 300 de kg. Pentru comerțul en detail majoritatea
ambalajelor sunt confecționate din materiale opace și transparente.

29

Figură 2.1. Fluxul de valorificare a producției de miere prin condiționare și ambalare5: I –
capacitatea de până la 200kg/oră; II – capacitatea 200 -750 kg/oră; III – capacitatea de peste
750 kg/oră; 𝐵1, 𝐵2 – rezervoare; Bc – dispozitive de răcire a borcanelor; 𝐶1, 𝐶2 – schimbător de
căldură (cu plăci și tubular); Ca – dispozitiv de fixare a capacelor; 𝐹1, 𝐹2 – dispozitiv de
umplere; FP – filtru presă; 𝐻1, 𝐻2 – schimbător de căldură din oțel oxidabil ( cu plăci și
tubular); M – camera de topire; 𝑃1, 𝑃2 – pompe; 𝑅1, 𝑅2 – rezervor pentru reducerea presiunii;
𝑆1, 𝑆2, 𝑆3 – filtru de diferite dimensiuni; ST – rezervor de păstrare; T – punctul de plecare a
borcanelor goale; V – dispozitiv de curățire a borcanelor; L – dispozitiv de aplicare a
etichetelor; C – dispozitiv de colectare a borcanelor umplute.
Există forme în fluxul de valorificare a mierii de faguri în care sunt ambalate bucăți
sau secțiuni din faguri în pungi de polietilenă sau borcane cu gu ra largă.
Ca destinații principale în valorificarea mierii se pot distinge consumul ca atare, în
patiserie, cofetărie etc., iar ca utilizări secundare în paste, conserve, farmacie, produse de
fermentație, produse de tutun, produse cosmetice etc.

II.1.2. Structura costurilor de producție pentru miere
Cheltuielile se delimitează în:
− cheltuieli fixe care sunt legate de cheltuielile cu echipamentul de lucru și transport,
cotele de amortizare, impozite și prime de asigurare etc.;

5 Marian Constantin, Marketingul producției agroalimentare, Tratat, Volumul II, Editura Academiei Oamenilor
de Știință din Rom ânia, București , 2017, pagina 247.

30
− elementele variabile sunt le gate de cheltuielile cu manopera, contravaloarea hranei de
iarnă a familiilor de albine, chiriile pentru a plasarea stupinelor, cheltuieli legate de stupăritul
pastoral etc.
Cheltuielile de întreținere și exploatare a familiilor de albine, în România, var iază în
funcție de zonă și de dimensiunile stupinei. Acesta poate cuprinde valori între 70 de RON (17
euro) și 300 de RON (aprox. 73 euro). Prețul unei familii de albine, negociabil, depășește 300
de RON (73 euro), la care se adaugă prețul stupului, care p oate varia între 200 și 250 de RON
(echivalentul 49 -61 euro).6
Pentru statele membre ale Uniunii Europene nivelul costurilor pentru obținerea mierii
sunt diferențiate iar o structurare a nivelului acestor costuri poate fi prezentată pe grupe de țări
în fel ul următor:
− state cu costuri ridicate între 92 și 133 de euro pe familie (Germania, Anglia, Suedia);
− state cu costuri medii între 48 și 80 de euro pe familie (Austria, Belgia, Danemarca);
− state cu costuri scăzute între 21 și 46 de euro pe familie (Grecia, Franța, Spania). [***]
Aceste state dețin circa 76% din totalul stupilor, produc circa 75% din cantitatea totală
de miere a Uniunii Europene, și cumulează 92,6% din totalul numărului apicultorilor
profesioniști din întreaga lume. [13]
România se î ncadrează la grupa de țări cu nivel al costurilor scăzute. Referitor la
cheltuielile de condiționare a mierii din sectorul apicol de producție, se poate spune că aceste
nivele nu pot fi întotdeauna evaluate pentru situația din România, deoarece producătoru l
român nu deține secții specializate și instalații pentru a procesa mierea din producția proprie.
Privind echivalarea cheltuielilor prin rapoarte la mierea livrată, respectiv câte
kilograme de miere sunt necesare pentru a acoperi costurile pe o familie d e albine, rezultă că
pentru Statele Uniunii Europene asemenea costuri sunt între 7,5 kg (Grecia), 18,3 kg (Spania),
21,8 kg (Franța) și 29,7 kg (Finlanda). În cazul României se poate accepta un nivel de 14 -15
kg miere cost pe familie de albine. Pentru stat ele Uniunii Europene acoperirea costurilor de
producție la miere, se face la un preț de vânzare superior, ceea ce determină o rentabilitate a
acestui sector apicol. Prețurile medii ponderate de vânzare în Uniunea Europeană sunt de 5,1
euro/kg pentru mierea vândută direct consumatorilor de către producător și 2,05 euro/kg
vândută de apicultorii producători la centrele de achiziție și condiționare.
Prețurile din sectorul de producție sunt invers proporționate cu volumul producției de
miere în acest fel o reco ltă abundentă mărește oferta de miere pe piață și duce la scăderea

6 Constantin Marian, Marketingul producției agroalimentare, Volumul II, Editura Academiei Oamenilor de
Știință din Romania, București , 2017, pagina 240

31
prețului. În România prețul de valorificare a mierii pe piața internă a fost cu circa 1/3 ori mai
mare față de prețul de valorificare pe piața externă.

II.2. Piața mierii
Piețele de export pentru miere pot fi structurate în: piețe de export în creștere, piețe de
export cu cerere stagnantă, piețe de export cu cerere în scădere și piețe noi cu potențial ridicat
pentru exporturile românești. Importurile de miere ale României s unt extrem de scăzute
comparativ cu cele ale marilor consumatori mondiali.
Cu referire specială la piața Uniunii Europene, această se concretizează prin existența
în sistemul de cerere și ofertă a doua produse bine delimitate:
– mierea pentru mas ă, care se consumă ca atare, fiind consumată de către om, 85% din
cantitatea totală a consumului de miere este destinat ă acestei categorii;
– mierea industrială este utilizată pentru consumuri tehnologice, fiind destinată
industriei alimentare, panificație, cofetărie, băuturi, ca îndulcitor, aromatizant sau pentru
asigurarea prospețimii produselor, de asemenea se mai utilizează și în industria farmaceutică
și cosmetică, industria tutunului.
Partea pieței privind numirea industrială este estimată la 15% din totalul mier ii
consumate în Uniunea Europeană. Acest nivel procentual variază de la un stat membru al
Uniunii Europene la altul, de exemplu, Italia are un procentaj foarte mare, 40% miere
industrială, din totalul mierii comercializate pe teritoriul acestui stat.
Deși permanent există o concurență indirectă în cadrul pieței, prin apariția unor
înlocuitori care au un preț scăzut, comerțul cu mierea continuă să fie la un nivel ridicat. În
cadrul pieței mierea este concurată de alte produse precum siropul de zahăr inverti t, zahărul ,
lichid hidrolizat enzimatic pe bază de porumb etc.
Comerțul internațional și schimburile comunitare a familiilor de albine și produse
apicole, reprezintă procese complexe, în funcție de originea și utilitatea diferită a acestora.
Comerțul cu s tupi de albine este principala cauză a răspândirii bolilor specifice sectorului
apicol, este foarte puternic însă nu este reglementat suficient. Certificatele veterinare nu sunt
solicitate numai pentru albine și ceară, dar și la importul de miere și polen în scopul utilizării
apicole acestora.
Existența unei situații se datorează utilizării mierii în unele produse alimentare, atât
pentru salvarea particulară pe care o conferă alimentul, cât și pentru plusul de valoare pe care
îl asigură menționarea pe etich etă a mierii ca ingredient.

32
Importurile de miere sunt condiționate de calitatea mierii, piața de destinație și situația
economică a țărilor exportatoare. Unele țări exportatoare practică o ofertă de miere la prețuri
scăzute pentru nevoia de devize forte a economiei naționale. Exportul de miere, îndeosebi
către țările Uniunii Europene, a ridicat în ultimii ani, probleme referitoare la alinierea la
normele de calitate (Directivele Comunității europene E 06/23 și 97/747 referitoare la
conținutul în antibiotic e). În vederea rezolvării acestor probleme, s -au stabilit măsuri de
supraveghere și control de substanțe și reziduuri în mierea de albine.
Din anul 2007 piața mondială de miere a înregistrat un deficit de ofertă, acesta fiind
determinat de obținerea unor producții foarte scăzute în marile regiuni producătoare.
Dat fiind condițiile naturale diferențiate din țările europene, principalii producători vor
influența considerabil nivelul producției de miere al UE. Indicatorii de producție, comerț,
import și expo rt relevă diferențe între UE -15 și noile state membre, la nivelul apicultorilor
profesioniști și în ceea ce privește gradul de acoperire a consumului intern. Fosta UE -26
înregistra un deficit al producției de miere, gradul de acoperire al consumului intern fiind mai
mic de 50%, în timp ce în noile state membre se oferă la export o mare parte din producția
internă de miere. Diferențe se remarcă de asemenea și la balanța ofertă/cerere, structura
producției, costurile de producție, stocurile la producători și implementarea programelor de
dezvoltare sau a măsurilor pre -aderare.
Existența unei supraproducții la nivel european și prețurile de dumping practicate de
China au determinat reducerea prețurilor de achiziție pe piața externă. În anii 1998 și 1999
China, Argentina și Mexic au furnizat o cantitate totală cumulată de 70% și respectiv 66% din
totalul mierii importate de UE. Dar în ultima perioadă concurența s -a intensificat, între mierea
produsă în UE și mierea de import. Anumite tipuri de miere "neutre", ușo r de amestecat,
importate la preturi scăzute, au influențat prețurile comunitare de producție, mai ales la mierea
polifloră.
În România producția global ă, la miere , a cunoscut o perioadă de stagnare a cererii de
consum, cu o ușoară tendință de scădere.
Analiza SWOT [13] în cadrul pieței românești a producției de miere poate fi redată
prin următoarea structură:
− puncte forte: condiții naturale favorabile producției de miere , calitatea mierii românești
care este superioară celei produse de alte țări furnizoare , asociațiile producătorilor de miere
sunt conștiente de importanța managementului controlului calității în scopul extinderii
exporturilor , gradul ridicat de conce ntrare a activității de procesare și comercializare pe piața
internă și externă;

33
− puncte slabe: volumul producției care este dependent de condițiile naturale, gradul
scăzut de concentrare a producției (există mulți producători individuali neprofesioniști) ,
calitatea redusă a produsului brut, condițiile igienice slabe la producători (capacitățile de
depozitare, impurități etc.) , nivel scăzut al tehnologiei la micii producători individuali , lipsa
unei organizări a pieței și absența produsului de pe lista produ selor c ăutate la bursa de
mărfuri;
− oportunități: introducerea standardelor de calitate și control care în continuare va
îmbunătăți activitatea de marketing pe piața internă și pe cea externă , exportul de miere de
calitate superioară va determina majorarea prețurilor la miere și extinderea gamei de produse
derivate care cuprind gamele de produse derivate din miere;
− obstacole: structura anuală a pieței românești îndeosebi la nivelul producătorilor,
constituie un obstacol major pentru introducerea controlului calității , slaba influență a
producătorilor asupra pieței în menținerea calității mierii , veniturile din export nu reflectă
direct prețurile la producători , resurse financiare insuficiente pentru îmbunătățirea tehnologiei
de producție.
Aproximativ 70% din producția anuală de miere a României este exportată, dar se
poate face mențiunea că și acest export este în scădere. România ocupă locul trei în UE
privind producția de miere (după Spania și Germania) și locul patru în ceea ce privește
numărul de stupi (d upă Spania, Polonia și Grecia).
Deși s -a înregistrat o creștere în ultimii ani privind consumul de miere, România este
printre țările cu cele mai scăzute consumuri din Europa. Acest consum anual scăzut explică de
ce mare parte din producția apicolă române ască este destinată exportului, unde și prețurile
obținute sunt mai mari, nu doar în raport cu piața internă ci și față de ceea ce obțin apicultorii
din alte țări la extrem.

II.2.1. Evoluția pieței mondial e a mierii
La nivel mondial, producția anuală de miere se cifrează, în medie, la aproximativ 1,2
milioane de tone. O treime din această producție se comercializează pe piața internațională.
Potrivit F .A.O., în anul 2008, cei mai mari producători de miere erau China (367 mii de tone),
Argentina (91 mii de tone), Turcia (81 mii de tone), Ucraina (74 mii de tone) și SUA (74 mii
de tone).
Preferințele consumatorilor pentru produsele pe bază de miere cresc, și în același timp
stimulează extinderea varietății și a sortimentelor de produse alimentare pe bază d e miere.

34
Mierea conține antioxidanți, minerale, vitamine și proteine, aceste caracteristici fac acest
ingredient mai atractiv comparativ cu îndulcitori artificiali.
Europa și regiunea Asia – Pacific (inclusiv Japonia) domină piața globală a mierii.
Aceast ă piață se confruntă în prezent cu mari dificultăți legate de pierderea masei coloniilor
de albine (CDD – collony collapse disorder), cauzată de diverși factori precum stres, peste și
boli. Astfel începând cu anul 2007 piața mondială de miere a înregistra t un deficit de ofertă,
acesta fiind determinat de obținerea unor producții foarte scăzute în marile regiuni
producătoare, cauzate de o lungă vară aridă în Europa de Est, o secetă prelungită în Australia
și declanșarea CDD în SUA, pe fondul creșterii fără precedent a cererii de consum în China și
India. [***]
Principalele regiuni importatoare de miere sunt Europa (60% din importurile globale),
America (20%), Asia (17%), Orientul Mijlociu (5%). UE și SUA acoperă prin importuri 50%
din cererea internă.
Expo rturile mondiale de miere s -au cifrat la aproximativ 1.125 milioane de euro (în
anul 2010). Primele țări care au exportat au fost: China, Argentina, Germania, Spania, Mexic,
India, Noua Zeelandă, Ungaria, Brazilia și Canada, acestea au înregistrat o ponder e de 63,8%
din totalul exporturilor din lume. România ocupă locul 13 în topul exportatorilor de miere, cu
o pondere de aproximativ 2.9% din totalul exporturilor mondiale.
Pe plan mondial, Uniunea Europeană ocupă locul al doilea și joacă un rol foarte
impor tant pe piața produselor apicole.
Conform EUROSTAT, producția de miere în Uniunea Europeană, în anul 2011, a fost
de aproximativ 217 300 tone, reprezentant 13,3% din producția mondială. Producția UE a
înregistrat o creștere ușoară în ultimii zece ani (+6% față de 2010), cu variații anuale negative
sau pozitive, în funcție de condițiile meteorologice.
Producția europeană de miere acoperă numai 60% din nevoile anuale ale europenilor.
Consumul de miere la nivel european reprezintă aproximativ 20 -25% din cons umul mondial,
fiind de 0,70 kilograme pe persoană pe an. Așadar, UE este unul dintre cei mai mari
importatori în domeniu, importul anual de miere vari ază între 120 000 și 150 000 de tone.
Principalii furnizori sunt China, cu 63 900 de tone (43% din importu l total al UE), Argentina,
cu 22 300 de tone, Mexic cu 21 200 de tone, și Ucraina cu 8 900 de tone de miere. De
asemenea, prețul mic al produselor apicole din China duce la scăderea exporturilor din statele
membre ale UE. [***]
Uniunea Europeană este al do ilea cel mai mare producător mondial de miere ( după
China). În fiecare an, se produc aproximativ 250.000 de tone de miere care provin de la

35
aproximativ 600.000 de apicultori și 17 milioane de stupi. .Deși se produce o cantitate mare
de miere, producția nu poate acoperi cererea: în UE, în anul 2016, s -au importat aproximativ
200.000 de tone de miere, în special din China, aproximativ 40% din mărfuri provin din
importurile UE. De asemenea apicultorii din UE se confruntă cu costuri de producție relativ
ridicat e, față de restul concurenților, iar exporturile limitate ale UE se fac la prețuri mai mari
decât importurile.
În ultimii ani, UE a implementat programe și politici de sprijin destinate crescătorilor
de albine. Aceste măsuri au avut în vedere problemele cu care se confruntă apicultorii
europeni, respectiv pierderea masivă a coloniilor de albine, costurile de producție pentru
miere și concurența acerbă de pe piață. Obiectivele principale ale acestor programe au fost:
îmbunătățirea condițiilor de producție și asigurarea marketingului produselor apicole.
Programele de susținere includ asistență tehnică (cursuri de formare), măsuri pentru
combaterea varoozei și raționalizarea transhumanței și sprijin pentru analiza mierii și
cercetare aplicată. Progresul apiculturii va contribui la creșterea competitivității acestui sector
și la dezvoltarea economică a zonelor rurale, iar prin polenizare, coloniile de albine vor
continua să acționeze ca furnizori de servicii importante de mediu, asigurând dezvoltarea
durabilă a acestor zone.

II.2.2. Piața mierii în România
Principala caracteristică a pieței românești este constituită de faptul că cea mai mare
parte a producției revine micilor producători privați, mulți dintre aceștia se află sub umbrela
perfecționistă a unor procesatori sau asociații comerciale, ei având în derulare contracte de
furnizare cu aceștia. În țara noastră există aproximativ 35.000 de apicultori, numărul de
familii de albine ajunge la aproximativ un milion. Potrivit datelor statistice aproximativ 70%
din producția anuală de miere a României este exp ortată dar și exportul este în scădere.
Potrivit F.A.O. producția de miere este în creștere. În anul 2010 sau obținut
aproximativ 22.200 de tone, înregistrând o creștere semnificativă față de anul 2009 când s -a
totalizat aproximativ 19.937 tone. În prezen t România are un potențial foarte mare de
dezvoltare a sectorului apicol, de aproximativ 1,5 milioane de familii de albine, în funcție de
potențialul melifer.
Creșterea numărului de familii de albine, se datorează accesării fondurilor prevăzute în
program ul Național Apicol, fapt ce a dus la achiziționarea unui material biologic necesar
populării șeptelului apicol, s -a ajuns la înmulțirea și/sau înlocuirea familiilor de albine
conform practicilor apicole și la obținerea unor stupine mai mari sănătoase și pr oductive.

36
În Uniunea Europeană, România se află pe locul trei la producția de miere, după
Spania și Germania, având o producție anulă de 20 000 de tone de miere, și locul patru în ceea
ce privește numărul de stupi, după Spania, Polonia și Grecia. În privi nța consumului de miere,
România este printre țările cu cele mai scăzute consumuri din Europa.
În România pragul numărului de familii de albine a atins aproximativ 1,47 de milioane
de familii de albine, aproape 40 000 de apicultori sunt înregistrați la ni vel național și peste
60% dintre ei sunt membri ai Asociației Crescătorilor de Albine, cu un efectiv de 900 000 de
familii de albine.

II.3. Filiera mierii
Dirijarea valorificării producției agricole/agroalimentare, în cadrul pieței, implică
cunoașterea u nor căi și metode de distribuție pentru aceste produse. Circuitul de distribuție
este formată din canalele de distribuție care include activități ce permit transmiterea unor
mărfuri de la producător la consumator. Aceasta poartă denumirea de filieră.
Filierele reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de
distribuție și de aprovizionare utilizate de toți producătorii și distribuitorii care vând aceeași
familie de bunuri concurente pe piață în cadrul unei filiere se grupează activități
complementare care descriu un drum orientat al produselor din amonte spre aval motiv pentru
care această noțiune nu trebuie confundată cu termenul de ramură sau sector.
În literatura de specialitate, noțiunea de filieră este denumită ca un ansamblu al
activităților desfășurate și a funcțiilor asumate de agenții economici implicați în cadrul unui
circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la producătorul agricol până la
consumatorul final. [13]

II.3.1. Conținutul și funcționarea filierelor
În ca drul filierei, nu se cuprinde doar producătorul agricol și furnizorul acestuia, ci și
prestatori, transportatorii, angrosiștii, detailiști, unitățile de prestare a serviciilor și
consumatorii. Din acest motiv tratarea conceptului de filieră poate fi privit ă din mai multe
puncte de vedere: prin optica de marketing (unde se urmărește comportamentul agenților de
piață, aflați în cadrul unei filiere, costurile și profiturile realizate de fiecare dintre aceștia) ,
optica de ecosistem (se referă la dezvoltarea fil ierelor asociată cu evitarea risipei resurselor și
a poluării) , optica social -politică (se analizează funcțiile, rolurile, posibilitățile, conflictele și
echilibrul filierelor).

37
Fluxul mărfurilor agroalimentare este acea parte sau etapă, din structura fil ierei
agroalimentare, care se referă numai la încadrarea analitică a mișcării produsului pe un anumit
circuit sau poate exprima viteza reînnoirii stocurilor medii.
Abordarea dinamică a filierelor integrează în spațiul (producția, consumul și piața) și
timpul parcurs de la intrarea în filieră sau în diferite faze ale acesteia, până în momentul final,
reprezentat de consumul final al produsului alimentar.
Orice filieră are nevoie de un coordonator, o calitate, atribuită îndeosebi industriilor
din aval sau d in amonte, iar întinderea ei depinde de natura produsului alimentar.
Conceptul de filiera agroalimentară, dat de unul dintre fondatorii conceptului este
conturat ă ca o filiera ce cuprinde toți participanții implicați în producția , transformarea și
comerci alizarea unui produs agricol. Se includ furnizorii agricultori, agricultorii, antreprenorii
de stocaj, procesatorii, grosiștii și detailiști care permit ca produsul brut să treacă de la
producție la consumator.
Filiera privește în final toate instituțiile guvernamentale, piețele asociate de comerț,
care efectuează și coordonează etapele succesive în tranziția produsului. Efectiv filiera
agroalimentară este un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de distribuție și
aprovizionare. Utilizate de t otalitatea producătorilor și consumatorilor de produse agricole
și/sau agroalimentare, care începe de la programarea producției și se termină la consumator,
prin urmărirea produselor agroalimentare, în consum.
Sistemul de filieră cuprinde și sistemul de r elații funcționale dintre producătorii
agricoli, depozitari, distribuitori , comercianții, procesatorii, transportatorii, beneficiarii,
utilizatorii, în ceea ce privește producerea, certificarea și controlul acestui produs, în vederea
utilizării și/sau cons umului, iar operativ -logistic cuprinde atât operațiile și operatorii prezenți
pe "drumul" produsului agroalimentar, cât și instrumentele și mecanismele de reglare a
acestora operații. [13]
În cadrul anumitor filiere, producătorul agricol apare în calitate de furnizor, activitatea
de aprovizionare cu inputuri revine întreprinderii de prelucrare. Dacă punctul central al filierei
aparține producătorului, aprovizionarea va fi o activitate care se desfășoară în amonte,
înaintea activității agricole, celelalte ac tivități fiind legate de valorificarea producției, ea
revine procesatorilor și comercianților. În condițiile integrării verticale, proces ce se utilizează
tot mai mult în sistemul agroalimentar, filiera se extinde spre aval. Dacă integrarea se face sub
forma cooperatistă producătorul nu mai apare, te oretic, ca ofert ă de produse către industria
alimentară sau comerț, ci în calitate de coparticipant la desfășurarea filierei.

38
Importanța filierei este concomitent luată în considerare, din diferite puncte de vedere,
cum ar fi: filiera ca instrument de descriere tehnico -economic; filiera ca instrument de decupaj
static; filiera ca instrument pentru definirea unei politici economic e; filiera cadru de analiză a
strategiilor întreprinderilor.
Filiera ca instrument de descriere tehnico -economic se referă la stadiile și relațiile
tehnice dintre ele, alături de punerea lor în practica economică și socială .
Filiera ca instrument de decu pat static este considerată un lanț de activități care se
completează fiind legate între ele prin operațiuni de vânzare și cumpărare .
Filiera ca instrument pentru definirea unei politici economice are scop operațional
direct și este prezentată ca un instru ment de strategie economică, aici pot fi delimitate tipuri
de filiere de antrenare, independență și suveranitate .
Filiera cadru de analiză a strategiilor întreprinderilor este situația în care strategia de
filieră este considerată un răspuns la mediul economic care se orientează pentru forme ale
strategiilor de concentrare orizontală de integrare și de creștere.
Princ ipala caracteristică în cadrul pieței românești apicole este constituită de faptul că
cea mai mare parte a producției revine micilor producători privați, unii se află sub umbrela
protecționistă a unor prestatori sau asociații comerciale, sau având contract e de furnizare cu
aceștia. Principalele etape în cadrul filierei se pot delimita astfel : extracția mierii, filtrarea,
maturarea (efectuată în principal prin decantare), condiționarea, ambalarea, depozitarea și
livrarea.
Fluxul etapelor din filiera producț iei de miere cuprinde linii și faze care încep de la
recoltare condiționare ambalare până la vânzarea en -detail. În logistica de filieră sunt utilizate
dispozitive și utilaje necesare valorificării de tip industrial.
În cadrul filierei mai pot interveni ș i alte tehnici (cristalizarea și încălzirea dirijată)
prin care se ameliorează calitatea comercială și cea organoleptică a produsului. Produsul
ajunge la consumator fie prin filierele normale de distribuție a alimentelor, fie prin
cumpărarea directă.
În cadrul filierei pieței europene a mierii sunt prezenți producătorii, condiționatori,
importatori și reprezentanții sectoarelor de industrializare. Un număr crescând de
condiționatori preferă să importe direct o parte din cantitățile de miere. În ceea ce pri vește
condiționarea acestora pot fi încadrați în următoarele categorii:
1. condiționatori – producători, care sunt reprezentați prin apicultorii care dispun de
instalații pentru condiționarea mierii. Aceștia vând mierea direct consumatorilor și agenților
econ omici (detailiști). Aparțin în general artizanilor și nu comercializează miere importată;

39
2. cooperativele de condiționare, ce sunt constituite din grupe de apicultori asociați care
produc dar și cumpără miere, pe care o condiționează și apoi o comercializeaz ă în mod
frecvent sub marcă proprie. Sunt situații în care acești agenți economici achiziționează miere
importată;
3. condiționatorii, care cumpără miere atât de la producători cât și de la importatori.
Condiționatorii posedă o marcă proprie, dar condiționeaz ă miere și pentru alte firme. Livrarea
mierii se face atât prin comerțul en -detail, cât și ca destinație pentru sectorul industriei
alimentare. [13]
Se poate spune că majoritatea statelor membre ale UE, cu excepția Spaniei, folosesc
jumătate sau mai mult de jumătate din cantitatea obținută pentru a o pune spre vânzare direct
consumatorilor.
Ambalajele mierii variază în funcție de cantitatea acestora și funcția pe care o au. La
transportul cantităților mari, se folosesc containere mari, din tablă inoxidabi lă cu o capacitate
de 300 kg. Mierea pentru export este ambalată în containere de 300 kg, pentru sectorul de
desfacere cu amănuntul, după care vor fi ambalate în recipiente. Pentru comerțul en detail, se
folosesc diferite ambalaje din diferite materiale: m etal, sticlă, carton, diferite materiale
plastice (opace și transparente).

Tabel 2.1. Diagnosticul filierei produselor agricole 7
Etapa din
cadrul
filierei
(sectorul) Creșterea albinelor Preluare,
procesare,
transport,
depozitare
(stocare ) Comercializare Consum
Operațiuni
specifice în
cadrul
filierei Înființare stupină
(investiție),
activități de
producție
(întreținere –
îngrijire , deplasare
pastorală) Recepție,
colectare -achiziție,
transport, control
de calitate, operații
tehnologice de
procesare
(lichefiere, Promovare,
ambalare,
depozitare,
vânzare en gros și
cu amănuntul Achiziționare,
consum

7 Marian Constantin, Marketingul producției agroalimentare, volumul I, Editura Academiei Oamenilor de Știință
din Rom ania, 2017, București, Romania, pagina 245 – 246.

40
îmbuteliere)
Produsul
care circulă
în cadrul
filierei
(forma
produsului) Familii de albine Miere în vrac
(destinată
valorificării), miere
ambalată (în doze
accesibile
consumatorului),
produse secundare Miere (recipiente
în forme ambalate
pretabile solicitate
la livrarea cu
amănuntul pentru
consumul final)
produse secundare
apicole (naturale
și/sau prelucrate) Miere (recipiente
dimensionate
pentru consum
individual),
produse secundare
apicole (naturale
și/sau prelucrate)
Agenții
economici
implicați în
etapa
filierei Exploatații apicole
(comerciale)
specializate și
mixte Agenții economici
interme diari
(unități ACA), alți
agenți economici
cu activitate
specifică (25 pe
țară) Unități comerciale
de desfacere en
gros și cu
amănuntul (din
țară și străinătate),
persoane fizice,
producători apicoli Menaje casnice și
colective (cantine,
spitale, armata,
restaurante, unități
turistice etc.)

Asociații
profesionale
și instituții
abilitate ACA (Inst. Cerc.
Și Dezv. pentru
apicultură,
combinatul apicol,
filiale județene),
ANPC, ANCA,
Direcția Agricolă
Județeană Asociația
Procesatorilor de
miere din
România, ACA
(ICDPA, CA,
filiala județeană,
Direcția Sanitar
Veterinară, agenția
SAPARD (numai
în condiții de
predare la UE) ACA (filialele),
Direcția Sanitar
Veterinară,
Asociația
procesatorilor de
miere din
România, alte
organe centrale și
locale privind
controlu l calității
(APC, ANPC,
Garda Financiară) ANPC, APC,
Direcția Sanitar
Veterinară, Mass –
media/reclamă
Sprijinul
acordat de
stat pe
filieră Subvențiile pe
produs și familiile
de albine,
exceptarea taxelor Înființarea și
modernizarea
laboratoarelor de
procesare prin – Verificarea igienei
și a calității prin
organisme și
instituții abili tate,

41
vamale pentru
export, asistența
tehnică acordată
de ACA și ANCA,
acces gratuit la
valorificarea bazei
melifere, scutire
de TVA la
valorificarea
produselor și de
impozit pe venit,
tratamente g ratuite
pentru combaterea
bolilor infecțioase,
subvenționarea cu
50% a 5 kg
zahăr/familie de
albine fonduri SAPARD
și PHARE avertizarea calității
și valorific area
Deficiențe
pe filieră (în
cadrul
etapei) Lipsa creditului
(în special la
înființarea
stupinei), lipsa
organizațiilor
interprofesionale
pe vertical, lipsa
pieței de gross,
exploatații apicole
mult
subdimensionare,
deficiențe în
tratamentul
fitosanitar la
plantele melifere Activitate
dezorganizată,
lipsa de
fundamentare a
prețului de
preluare, lipsa
dotărilor
corespunzătoare a
laboratoarelor
privind controlul
de calitate și a
sectoarelor de
procesare, parțial
nerespectarea
legislației UE, Concurența mierii
de import,
numărul
insuficient (lipsa
totală) a piețelor
de gros pentru
miere Deficiențe privind
ambalarea,
prezentarea,
nerespectarea
parțială și/sau
totală a le gii
etichetării
alimentelor, lipsa
informă rii
corespunzătoare a
consumatorului

42
(din cauza lipsei
pestici delor
selective) capacități
subdimen sionate,
creditarea
investițiilor, lipsa
unor depozite în
bazinele melifere
*ACA (include: Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură, Combinatul Apicol, filialele
județene); ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (i nclude LAREX); APC –
Asociația pentru Protecția Consumatorului; ANCA – Agenția Națională de Consultanță în Agricultură;
APMR – Asociația Procesatorilor de Miere din Romania
SURSA: Constantin, M., (colectiv de cercetare) – Sprijinul fermierilor români în val orizarea resurselor
locale prin identificarea oportunităților de piață, Proiect Banca Mondială, nr. 23/2003.

II.3.2. Strategia de piață pentru produsele apicole
Urmărește creșterea numărului de familii de albine, îmbunătățirea calității materialului
genetic, îmbunătățirea calității producției apicole cu impact pentru consumul intern și
disponibilizări pentru export.
Susținerea și relansarea sectorului apicol româ nesc este necesară deoarece vizează și
sectorul din aval, prin ocuparea forței de muncă, ce condiționează și prelucrează produsele
apicole destinate asigurării fabricării unor preparate de bază, a unor produse de larg consum,
precum și rețeaua comercială p rin care se desfac aceste produse. Sectorul apicol necesită
unificarea și alinierea standardelor de producție și calitate de la nivel național la standardele
europene.
Strategiile de piață pentru produsele apicole la nivelul unităților apicole, pot fi
enunțate din punct de vedere al pieței și al mixului de marketing:
− preț: corelarea cu prețul lider, situarea nivelului prețului sub prețul pieței (utilizarea
metodei adaosului, prețuri diferențiale, prețuri promoționale);
− produs: menținerea produsului la nive lul tuturor piețelor deservite de firmă,
diferențierea produselor în raport cu piața deservită, cercetări în domeniul farmaceutic prin
parteneriate cu unitățile farmaceutice;
− promovare: menținerea promovării la nivelul tuturor piețelor, promovarea adaptată ,
crearea de site -uri care să conțină informații despre firmele de prestigiu, metodele de
prelucrare și o prezentare a tuturor produselor din firmă, posibilitatea comandării online a
produselor, promovare neschimbată;

43
− plasare: formarea unor canale noi de d istribuție, practicarea marketingului direct.
Strategiile de piață pot fi regăsite și prin acordarea de ajutoare financiare pentru
tipărirea și multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultură, achiziția de mătci, roi la
pachet, roi pe faguri și familii de albine pentru refacerea șeptelului apicol, achiziția de
medicamente, produse biologice și suplimente nutritive etc.

44
Capitolul III – STUDIU DE CAZ PRIVIND OB ȚINEREA DE FONDURI
EUROPENE PENTRU DEZVOLTAREA FERMEI APICOLE

III.1 Date generale
Denumirea solicitantului: ȚOLA Ș PETRU, persoană fizică autorizată
Sediu social: Rădulești, comuna Căuaș, nr. 8, jud. Satu Mare
Cod Unic de Înregistrare: 39813513
Număr de Ordine în Registrul Comerțului: F30/654/2018
Telefon: 07 41452290

III.1.1. Scurt istoric
Albinele sunt insecte sociale dintre cele mai evoluate, ceea ce înseamnă că realizează
în comun o serie întreag ă de activ ități necesare supraviețuirii speciei cum ar fi: creșterea
urmașilor , adunarea și prelucrarea hranei etc. , comportându -se în acest fel asemenea unui
organism. Familia de albine este format ă din matc ă, albine luc rătoare și trântori .
Adaptarea la
condiții le de clim ă
diverse a dus la
împărțirea lor pe
rase. În condițiile de
climă și vegetație
specifice t ării noastre
s-a format rasa Apis
Melifer a Carpatica,
albina româneasc ă
carpatin ă. Ea este
foarte bine adaptat ă
condi țiilor de clim ă și
cules din țara noastră ,
calitățile ei principale
fiind: este foarte prolific ă, are o slab ă predispoziție la roire.
Particularitatea care face ca albinele să fie atât de utile omului este aceea c ă
acumulează hrană peste necesarul de consum, surplus pe care acesta îl valorific ă prin faptul c ă Figură 3.1. Imagine din ferma proprie

45
asigura polenizarea plantelor, albinele au un rol deosebit în păstrarea echilibrului
ecosistemelor.
Albinele sunt folosite nu numai pentru producția direct ă (miere, polen etc.) dar și
pentru beneficiile care pot fi obțin ute în agricultur ă, prin polenizarea plantelor.
Amplasarea stupinei se face pe o vatr ă însorită, atât primăvara cât și toamna , departe
de surse de poluare.
Alegerea tipului de stup – prin alegerea tipului de stup se asigur ă condiții asemănătoare
cu cele di n natur ă. Stupul orizontal se pretează cel mai bine pentru stupăritul staționar .
Amplasarea stupilor în stupina staționar ă se poate face în mai multe locații , pe perioada de
vară, iar iarna familiile de albine rămân în vatra stupinei pentru o mai bun ă staționare .
Creșterea albinelor este o activitate sistematic ă. Apicultorul trebuie să țină cât mai bine
evidența activit ății în evolu ția familiilor de albine, de obicei ajutându -se de un jurnal,
deoarece neefectuarea la timp a luc rărilor de întreținere poate duce la pierderea stupilor. Este
bine ca în acest jurnal să se țină evidența produselor apicole rezultate . Cu cât există mai multe
informații despre un stup, cu atât e mai ușor de prevăzut evoluția viitoare. Lucrările pe care
apicultorul trebuie să le efectueze în stupin ă trebuie să se sincronizeze cu ritmul activ ităților
pe care albinele le desfășoară în funcție de anotimp. Primăvara stuparul trebuie s ă facă un
diagnostic asupra stării de sănătate a familiilor și să aprecieze starea în care acestea au ieșit
din iernat. Când temperatura exterioar ă trece de 12°C albinele încep zborul de curățire . Pentru
stimularea zborului de curățire se administrează ap ă caldă îndulcită , în care se adaugă sare în
concentrație de 0,5g/litru. În cazul famil iilor slabe se recomand ă hrănirea lor cu sirop de zahăr
sau alte suplimente. Activitatea de vară începe odată cu înflorirea salcâmului, moment în care,
în această perioadă, albinele ies la cules și fac provizii importante de miere, polen etc. De câte
ori se impune, apicultorul poate extrage mierea sau recolta polen și alte produse. Tot acum
acesta poate să sporească numărul familiilor de albine prin roire naturală sau artificială.
Activitatea de toamnă începe odată cu încetarea culesurilor din timpul verii și
presupune înlocuirea mătcilor necorespunzătoare , înlocuirea fagurilor cu defecte, reducerea
spațiului din stup pentru păstrarea căldurii.
În viața familiei de albine exist ă trei perioade:
1. înlocuirea albinelor bătrâne cu cele tinere ;
2. perioada de creștere, nectarul se găsește din abundență, matca este hrănită puternic și
depune peste 2000 de ou ă/zi, o larv ă este îngrijită de 3 -4 doici .Daca acest fenomen se
suprapune cu alți factori precum lipsa de spațiu , ventilație slabă exist ă fenomenul de roire ;

46
3. formarea albinelor de ie rnare, în aceast ă perioad ă toate albinele care au participat la
culesul de var ă mor, iar locul lor este luat de albinele tinere ;
4. perioada de iernat începe când temperatura scade sub 13 grade .
Producția obținută este mierea care poate să fie monoflor ă și poliflor ă. Recoltarea
mierii se realizează atunci când s -a maturat suficient, fapt care se determin ă prin prezen ța
coroanei de miere capacit ă în treimea superioar ă a ramei. Extracția propriu -zisă trebuie
precedată de desc ăpăcire. Instrumentele folosite la extracție trebuie sp ălate cu o soluție de
soda 5% și clătite apoi cu ap ă fierbinte. Păstrarea mierii se realizează în vase de plastic la
temperatur ă scăzută (8 -12°C), în încăperi uscate, fără mirosuri. Condițiile optime de păstrare
determin ă întârzierea procesului de cristalizare a mierii.
Prin acest proiect s e dorește accesarea de fonduri europene nerambursabile, prin
programul PNA 2017 -2019 , ediția a II -a, pentru submăsura 6.3 "Sprijin pentru de zvoltarea
fermelor mici" . Valoarea acestui sprijin este de 15.000 de Euro nerambursabili . Această
valoare va fi folosită pentru a echipa actuala fermă apicolă cu utilaje moderne care vor avea
ca rezultat creșterea randamentului produc ției apicol e, creșterea veniturilor și scăderea
cheltuielilor cu producția.
Beneficiarul a absolvit, în anul 2010, cursul de formare profesional ă, nivel 1 , cu
specializarea: Apicultor , având astfel pregătirea profesională necesară pentru respectarea
cerințelor specifice Submăsurii 6.3. Documentul care atest ă calificarea a fost eliberat de
ANCA , în anul 2010, având seria 8901 .
Beneficiarul s -a autorizat ca U IF în anul 2018 la Oficiul Registrul Comerțului, sub
numărul de înmatriculare F30/654/30.08.2018, având C UI 39813513. Figurează în Registrul
agricol ținut în evidenta localității Căuaș, s -a înregistrat la APIA cu numărul unic de
înregistrare, în anul 2018 . S-a înregistrat la ANSVSA cu numărul unic de SM -0066, în anul
2018 .
Proiectul va fi amplasat în România , regiunea Transilvania de Nord (Nord -Vest),
județul Satu Mare, în satul Rădulești, comuna Căuaș.
Exploatația în anul 2019 este compus ă din 0 ha teren agricol , având în dotare 80
familii de albine. Activitatea principal ă conform codificării: Creșterea altor animale – cod
CAEN 0149 – creșterea albinelor și producția de miere și ceară de albine , având ca scop
principal r ealizarea de investiții în vederea dotării fermei cu utilaje și echipamente noi,
moderne de înaltă tehnolo gie, necesare, pentru o activitate de exploatare c ât mai eficient ă, în
condiții de igienă corespunzătoare, în conformitate cu standardele de calitate și de mediu.

47
Tabel 3.1. Structura actual ă a exploatației (anul 0)
Tipul culturii/specia de
animale Suprafață (ha) / Animale
(cap.) Valoare SO Pondere SO în
Total SO
Sector Vegetal
Total Sector Vegetal 0 0 0%
Sector zootehnic
Familii de albine 80 4769,6 100,00%
Total Sector Zootehnic 80 4769,6 100,00%
TOTAL 80 4769,6 100%
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie
III.2. Achiziția de echipamente specifice pentru producția apicolă
Scopul principal al proiectului o constituie achiziția de utilaje și echipamente agricole
pentru realizarea lucrărilor de mecanizare , în vederea creșterii randamentului producției și
dezvoltarea fermei apicole. De asemenea această invest iție este benefică și din punct de
vedere economic.
În momentul de față, ferma are în dotare aparatura minimă necesară producției,
aparatură veche sau fabricată man ual, acasă. Din acest motiv procesul de producție este unul
mult mai lent și are un randament mai scăzut .
Se vor achiziționa echipamente și utilaje noi, acestea sunt:
− centrifuga electric ă – 800 euro;
− uscător polen – 500 euro;
− panou solar – 200 euro;
Centr ifuga este aparatul care se folosește pentru extragerea mierii, aceasta va cuprinde
4 rame așezate perpendicular pe diametrul rotorului în casete special amenajate în rotor, astfel
încât mierea se va extrage separat pe fiecare fa ță a rame i. Este o centrifu gă tangențial ă,
acționată cu ajutorul unui motor electric. P ărțile componente principale sunt:
− un rezervor colector cilindric, din inox de 1 mm grosime. Fundul rezervorului este
conic și inclinat spre partea în care se montează robinetul de scurgere, pent ru a ușura
evacuarea mierii;
− un rotor confecționat din bare metalice cu secțiunea de 25 -30/3-5 mm, având în centru
un ax care se sprijină la partea inferioar ă printr -un lagăr cu rulment pe fundul rezervorului, iar
la partea superioar ă se fixează într -o bar ă transversal ă, fixat ă la rândul ei prin dou ă șuruburi
de marginile rezervorului.

48
− un mecanism de acționare format dintr -un motor electric .
Uscătorul de polen este folosit în vederea producerii unui venit suplimentar , prin
vânzarea de polen. Acest aparat este folosit la o temperatur ă de 35 -40 °𝐶, timp de 1 -3 zile, în
funcție de gradul de umiditate al polenului, după care este depozitat în containere speciale de
păstrare.
Panou solar va fi folosit pentru a produce energia electrică necesară sezonului de
producție și extracție a mierii.
Aceste investiții se vor realiza în termen de 9 1uni de la data semnării deciziei de
finanțare. Astfel din sursele atrase se vor achiziționa echipamente, obiecte de inventar și
materiale necesare pentru extinde re, dezvoltare și întreținerea fermei pe parcursul
implementării proiectului, în vederea realizării obiectivelor propuse.
Descrierea impactului investițiilor asupra parametrilor calitativi.
− în urma investițiilor ce se vor realiza prin implementarea proiect ului vor crește
condițiile de management, completivitate și igienă ;
− va crește productivitatea în cadrul exploatației prin crearea condițiilor optime de lucru.

III.3. Producția apicolă
Producția apicolă este greu de estimat, deoarece aceasta depinde de mai mulți factori
(condițiile meteorologice ), și diferă de la an la an. Producția apicolă este direct proporțională
cu numărul familiilor de albine, și este dependentă de condițiile meteorologice.
Pentru a putea beneficia de sprijinul acordat, în cadrul programului PNA 2017 -2019,
beneficiarul trebuie s ă îndeplinească o condiție importantă, și anume să aibă o producție
minimă de 12 kg de miere pe cap de familie.
La calcularea veniturilor realizate din producția obținută, au fost luate în calcul
producția medie care se poate obține, rezultând o medie de 12 kg de miere/familie de albine.
Astfel la o stupină cu un număr de 80 de familii de albine se va obține în medie 960 de
kilograme de miere . (figura 3.2)
Această condiție poate fi îndeplinită cu succes, deo arece, în anul 2018 producția
apicolă anuală a fost mai mare decât media cerută.
În anul 2017, ferma a fost compusă dintr -un efectiv de 55 de familii de albine. A fost
un an mai dificil pentru apicultori, producția apicolă fiind mai mică decât în mod obi șnuit.
Producția medie pe cap de familie a fost de 8-10 kg, astfel la un efectiv de 55 de familii,

49
producția anuală a fost de aproximativ 440-550 de kg. Motiv care a dus la creșterea prețul ui
pentru expor t, prețul mediu/an a fost de 14 RON/kg
În anul 2018 , am reușit să mărim ferma, ajungând la un efectiv de 70 de familii de
albine. De asemenea a fost un an mai productiv, în comparație cu ultimii ani. S -a înregistrat o
creștere semnificativă a producției. Producția medie pe anul 2018 a fost aproximativ de 1 6
kg/familie de albine, un total de 11 20 de kilograme pe an. Prețul de vânzare en -gross a fost
mai scăzut, 11 RON/kg.

Tabel 3.2. Veniturile anilor precedenți
Anul Numărul
de familii Prod. medie/an /fam.
de albine (KG) Cantitatea
totala/an (KG) Preț unitar
(RON) Valoare/ an
(RON)
2017 55 8-10 440-550 14 6160 -7700
2018 70 17 1120 11 12320
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie
Tabel 3.3. Venituri viitoare, estimative în RON
Produse Numărul de
familii

Producție
medie/an /familie de
albine Cantitatea
totală/an Preț unitar Valoare pe
an
Miere 80 12 kg 960 kg 12 RON/kg 11520 RON
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie

Tabel 3.4. Planul de producție în următorii 3 ani, pentru 80 de familii de albine
Denumire
efectiv
zootehnic Anul 0 Anul 1 Anul 2 Anul 3
Prod.
Est. Prod.
Est.
(Euro) Prod.
Est. Prod.
Est.
(Euro) Prod.
Est. Prod. Est.
(Euro) Prod.
Est. Prod.
Est.
(Euro)
Familii
de albine 960,00 4314,61 960,00 4314,61 960,00 4314,61 960,00 4314,61
Total 960,00 4314,61 960,00 4314,61 960,00 4314,61 960,00 4314,61
Total comercializare producție Producție Euro Comercializare Producție Euro

50
cumulat pentru maxim 3 ani 2880,00 12943,82 20% 498,97 2250,00
Producție destinat ă consumului propriu 9,49%
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie
În următorii 3 ani, ne propunem să menținem pragul de producție pentru cele 80 de
familii de albine, astfel în următorii ani să avem o producție de minim 960 de kilograme pe
an. De asemenea, dorim să extindem stupina, anual, cu cel puțin 10 familii de albine.
O parte din produsele finale se vor vinde către societățile comerciale (Fileomera
S.R.L.) iar cealaltă parte va fi pus ă spre vânzare pe piața liber ă, pentru persoane fizice
(familie, vecini, cunoștințe) .
Beneficiarul își propune ca până la acordarea celei de a doua tranșă de plată să
îndeplinească condiția de comercializare a producției proprii în proporție de cel puțin 20% din
valoarea primei tranșe de sprijin, respectiv să vândă unităților de procesare, en -gros și pe piața
liberă produse în valoare de peste 2250 euro respectiv 10454,4 lei.
În scopul perfecționării continue a pregătirii profesionale, beneficiarul va participa la
cursuri unde se vor dezbate probleme legate de creșterea și îngrijirea albinelor.
Implementarea planului de afaceri va dura 33 de luni. În acest termen solicitantul va
achiziționa utilaje care sunt nece sare la modernizarea și creșterea competitivității exploatației
și va acționa la respectarea marketingului și la adaptarea acestuia în funcție de tendințele
pieței. Pentru a cre ște productivitatea își propune achiziționarea mai multor utilaje. Aceast ă
investiție se va realiza în primul an de la data semnării deciziei de finanțare.

Tabel 3.5. Detalierea obiectivelor obligatorii
Nr.
crt. Obiectivul obligatoriu Valoarea
estimativă
(Euro) Specificații (după
caz) *
1 Producția estimată a fi comercializată până la
acordarea tranșei a doua de sprijin* 2250 Va vinde produse cu
documentație fiscală
2 Amenajări/ platforme de gestionare a gunoiului
de grajd (dacă este cazul)** Nu este cazul
3 Stabilirea/menținerea domiciliului, sediului
social și locului de muncă (în cazul în care este
salariat) de solicitant în UAT -ul în care este
înregistrată exploatația vizată pentru sprijin (în Domiciliul în UAT
CAUAS

51
cazul în care solicitantul este încadrat într -o
activitate salarizată, locul de muncă (punctul de
lucru/sedi ul social al angajatorului) trebuie să
fie în aceeași UAT sau zona limitrofă a UAT –
ului în care este înregistrată exploatația vizată
pentru sprijin. Domiciliul fermierului trebuie să
fie în UAT -ul în care este înregistrată
exploatația vizată pentru sprijin )
* Creșterii performanțelor economice ale exploatației, prin comercializarea producției proprii
în procent de cel puțin 20% din valoarea primei tranșe de sprijin;
** În cazul exploatațiilor care vizează creșterea animalelor, a modului de respectare a
condiți ei obligatorii privind platformele/amenajărilor de gestionare a gunoiului de grajd,
conform prevederilor Anexelor nr. 9 și 10 din Ghidul Solicitantului;
– UAT -ului/urilor în care este stabilit sau se va stabili solicitantul: domiciliul, sediul social și
locul de muncă (în cazul în care este salariat). În cazul în care solicitantul este încadrat într -o
activitate salarizată, locul de muncă (punctul de lucru/sediul social al angajatorului) trebuie să
fie în aceeași UAT sau zona limitrofă a UAT -ului în care es te înregistrată exploata ția vizată
pentru sprijin . Domiciliul fermierului trebuie să fie în UAT -ul în care exploatația este
înregistrată.
– Momentul demarării implementării planului de afaceri (în termen de maximum 9 luni de la
data semnării contractului d e finanțare) și descrierea modalității de demarare a implementării
Planului de Afaceri.
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie

III.4. Costurile de producție și distribuție
Costurile de producție a mierii diferă de la an la an. Cheltuieli fixe su nt legate de
cheltuielile cu echipamentul de lucru și transport, cotele de amortizare, impozite, prime de
asigurare, analize medicale de specialitate.
Transportul familiilor de albine se face cu mașini autorizate pentru transport, în
cheltuielile de transp ort se include taxa pentru închirierea mașinii și combustibilul utilizat , de
7 RON/km, în total se efectuează 200 de km/an. Transportul stupinei se face în locații din
incinta județului de reședință . La cheltuielile cu transportul se include și deplasarea
beneficiarului la stupină, pentru verificarea stării albinelor și stadiul de cules. O medie a
cheltuielilor de transport pe an atinge pragul de 1 658 RON , aproximativ 6 ture de transport.

52
Cheltuieli cu transportul stupinei în pastoral, cu mașină de transport:
− Distanță parcursă – 200 de km
− Plata pe kilometru – 7 RON – 7 x 200 = 1400 RON
Cheltuieli cu transportul, mașina proprie, în vederea verificării albinelor:
− Distanța parcursă – 200 km – de cel puțin 6 ori = 200x 6 = 800 km
− Consum specific 6 litri/100 de km
− Preț benzină – 5,36 RON 8
− Litri total – 48 de litri – 5,36 x 48 = 257, 28 RON
Impozitul este variabil, se plătește în funcție de numărul de albine deținut e. În județul
Satu Mare impozitul este de 25 RON/familie de albine (în anul 2018)9
Elem entele variabile sunt legate de cheltuielile cu manopera, contravaloarea hranei de
iarnă a familiilor de albine, chiriile pentru plasarea stupinelor, cheltuieli legate de stupăritul
pastoral.
De-a lungul anului se fac mai multe sesiuni de tratamente, cu diferite medicamente, în
special Varachet Forte, pentru combaterea sau prevenirea eventualelor boli care pot apărea la
albine (varrooza, puietul în sac etc.). Primul tratament se face primăvara când albinele au
început activitatea normal ă și va fi repetat du pă 7-10 zile. Se mai recomandă un tratament în
luna august, după ultima extracție de miere. În funcție de zona geografică și de condițiile
climatice, la începutul toamnei (septembrie și octombrie) se recomand ă aplicarea a 2
tratamente succesive la interval de 7 – 10 zile. A doua administrare se face obligatoriu în
absen ța puietului c ăpăcit. Prezen ța puietului c ăpăcit, păstrează acarienii Varroa destructor,
care rezist ă peste iarn ă reproducându -se în primăvara odată cu eclozionarea primei generații
de albine. Cheltuielile cu medicamente ajung la 86 RON/familie de albine.
Completarea rezervelor de hrană la familiile de albine, se face la cele ce au rezerve
insuficiente, prin administrarea de turte. Administrarea turtelor se face dire ct pe vatra stupinei
în cantitate de 700g -1kg/familie de albine, la interval de 2 -3 săptămâni, în funcție de rezerva
de hrană existentă în faguri și de consum. Turtele sunt compuse prin topirea unei cantități
considerabile de zahăr în apă caldă. Pentru o f amilie de albine este necesară, pe an, o cantitate
de 10 kg de zahăr.
Cheltuielile variabile diferă în funcție de producția anual ă, daunele materiale aduse de
condițiile meteorologice.

8 Conform https://www.gazonline.ro/cautare.php accesat ultima dată la 26.06.2019
9 Conform https://agrointel.ro/94568/impozitarea -stupilor -in-2018 -judetele -unde -apicultorii -au-de-platit -cele-
mai-mari-taxe-la-stat/, accesat ultima dată în 26.06.2019

53
Principalii furnizori de materii și materiale sunt:
− Societăți comercial e (SC FRAȚII BUNI SRL; SC APIC BLAJ; SC LUKOIL SA etc.)
− Persoane fizice autorizate (care comercializează produsele în incinta spațiului
personal) .

Tabel 3.6. Potențialii furnizori ai solicitantului
Potențialii furnizori ai solicitantului
Nr. crt. Denumire furnizor Produse/servicii
oferite Valoarea
aproximativ ă
(Euro) % din total
achiziții
1 SC FRATII BUNI SRL –
Satu Mare Tratamente 604 20 %
2 SC Apis Blaj Tratamente 906 30 %
3 SC Lukoil SA Carburanți 453 15 %
4 Diverse unități din județul
Satu Mare Alte materiale
necesare 1359 35 %
Total 3322 100%
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie
Tabel 3. 7. Tabel estimativ cheltuieli variabile anuale
Cheltuieli fixe Produs necesar
pe o familie de
albine Familii
de
albine Total produs necesar
(minim)/an Preț
unitar Total preț
Medicamente 80 86
RON/kg 6880 RON
Rezerve de
hrană 10 kg zahăr 80 800 kg de zahăr 2
RON/kg 1600 RON
TOTAL 8480 RON
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie

Cheltuieli le cu manopera, angajarea persoanelor fizice, cunoștințe, pentru a ajuta la
transportul stupilor, și la procesul de extragere a mierii.

54
În transportul stupilor, este nevoie de cel puțin 4 persoane (100 RON/noapte/persoană)
care să ajute la ridicatul stupilor și plasarea acestora spre alte locuri. Transportul stupilor se
face pe timp de noapte. Se transportă de 6 ori pe an.
Procesul de extragere a mierii are loc de 3 ori pe an, se angajează 2 persoane (100
RON/zi/persoană) care să ajute în acest proces. Pentr u a finaliza procesul de extragere este
nevoie de o zi jumătate de lucru , la o stupină de 80 de familii.
− Transportul stupilor – 100 x 4 x 6 = 2400 RON
− Procesul de extragere – 150 x 3 = 450 RON

Tabel 3. 8. Cheltuieli
Cheltuieli Preț
Cheltuieli cu manopera 2850 RON
Cheltuieli cu transportul 1658 RON
Cheltuieli cu medicamente 6880 RON
Cheltuieli cu mâncare 1600 RON
Impozitul 2000 RON
Total 14988 RON
Sursa: Date prelucrate din ferma apicolă proprie

III.5. Veniturile și profitul întreprinderii
La calcularea veniturilor realizate din producția obținută au fost luate în considerare
producția medie care se poate obține pe o familie de albine , aceasta fiind de 12 kg miere.
Prețurile sunt greu de estimat, deoarece ele depind de nivelul producțiilor realizate în
țară și peste hotare, calitatea produselor, perioada de valorificare a acestora, dar au fost luate
în calcul prețurilor , la o evoluție rațională pornindu -se de la 20 lei / kg de miere
Din analiza acestor date rezultă că în urma î mbunătățirii tehnologiilor culturilor,
folosirea de produse certificate , rotației anuale a acestora, a unei valorificări mai bune a
produselor, a organizării și conducerii minuțioase a întregii exploatații vor crește veniturile și
implicit și beneficiile, ceea ce va permite dezvoltarea și modernizarea exploatației și
distribuirea unor arende mai mari proprietarilor de teren.

55
Tabel 3.9. Potențialii clienți ai solicitantului
Potențialii clienți ai solicitantului
Nr. crt. Client (denumire și adres ă) Valoarea aproximativ ă
(Euro) % din vânzări
1 Societăți comerciale, engrosiști,
centre de prelucrare (Fileomera
S.R.L.) 2589 60 %
2 Piața liber ă, persoane fizice
(familie, vecini, cunoștințe) 1726 40 %
Total 4315 100 %
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie

Tabel 3.10. Profitul firmei în anul 2019
Anul Cheltuieli Venituri Profit
2019 3322 Euro 4315 Euro 993 Euro
Sursa: Date prelu crate din ferma apicolă proprie

IV.6. Evaluarea principalelor riscuri
➢ Atitudine a pasivă pentru studierea pieței poate duce la necunoașterea momentului
celui mai potrivit în care pot fi valorificate cel mai bine produsele a picole ;
➢ Recoltarea produselor înainte de a ajunge la maturare, respectiv la atingerea
standardelor cerute duce la deteriorarea lor, vânzarea greoaie a acestora sau pierderi mari la
recoltarea cu întârziere .
Pornind de aceste considerente, se va urmări respectarea cu strictețe a tuturor verigilor
din tehnologiile de cultură, asigura culturilor de riscurile majore, într eținerea și repararea la
timp a utilajelor folosite, asigurarea ordinii și disciplinei, precum și de minuțioasă a tuturor
veniturilor și cheltuielilor care vor concura la eliminarea efectelor acestor riscuri.
➢ Riscul neîndeplinirii criteriilor legate de începerea implementării planului de afaceri în
termen de nouă luni de la momentul contactării;
➢ Riscul gestionării afacerii agricole dintr -o localitate aflată la distanță față de
exploatație, ceea ce afectează capacitatea fermierului de a o gestiona adecvat ;
➢ Riscul de a nu îndeplini obiectivele suplimentare propuse de solicitant prin acțiunile
stabilite în prezentul plan de afaceri .

56
Nu consider ăm că exist ă riscuri de alt ă natur ă care ar putea afecta capacitatea
beneficiarului de a gestiona adecvat exploatați a deținută sau care ar putea împiedica începerea
implementării planului de afaceri în termen de nouă luni de la momentul contactării.

Figură 3. 2.Imagine din ferma apicolă
Figură 3.3. Imagine din ferma apicolă
Figură 3.4. Imagine din ferma apicolă

57
CONCLUZII ȘI RECOMAND ĂRI

Concluzii
Mierea de albine a intrat în alimentația omului din timpuri străvechi , având o valoare
nutritiv ă superioar ă. Pe lângă puterea sa caloric ă excepțională , datorit ă compoziției sale
chimice, mierea natural ă conține o serie de substanțe antibiotice, fermenți și vitamine. Aceste
componente ii conferă o mare valoare terapeutic ă ceea ce contribuie la vindecarea rănilor ,
arsurilor și a mai multor boli: în special se pot trata , cu mie re, bolile tubului digestiv, bolile de
inimă, de nervi etc.
Pentru familia noastră , creșterea și îngrijirea familiilor de albine nu este privit ă doar
din punct de vedere economic, această meserie reprezintă un hobby, o pasiune. Deși este o
pasiune, aceasta implică cheltuieli foarte mari . Cheltuielile avute cu întreținerea stupinei au
depășit de cele mai multe ori veniturile, în special în anii, în care condițiile meteorologice au
fost nefavorabile și foarte capricioase.
Din acest motiv am luat decizi a de a recurge la accesarea de fonduri europene, care
sunt necesare pentru a putea dezvolta stupina și pentru a creste randamentul producției . Cu
aceste fonduri vom reuși să achiziționăm utilajele moderne necesare, precum centrifuga
electric ă, panoul solar și uscătorul de polen.
Produsul obținut va fi pus spre vânzare în proporție de 60% pentru societăți
comerciale, engrosiști, centre de prelucrare (Fileomera S.R.L.), iar restul de 40% se va vinde
persoanelor fizice (familie, vecini, cunoscuți ).
Vom extind e numărul de familii de albine, anual, cu cel puțin 10 familii de albine .
Pentru a pute a îndeplini condițiile acest ui program am mărit numărul de familii de albine ,
ajungând la un număr de 80 de familii de albine (î n anul 2018 a m avut un efectiv de 70 de
familii ). O altă condiție este să avem o producție medie pe an de 12 kg/familie de albine, în
total 960 de kg de miere/an. Dorim să menținem producția medie, în următorii trei ani ,
urmând să o extindem o dat ă cu numărul de familii de albine.
Pe viitor dorim să achiziționăm o mașină de transport, pe care să o transformam într-
un pavilion. Aceast ă mașină va fi folosit ă pentru a transporta familiile de albine în locuri cu
potențial melifer ridicat, pe distan țe mai lungi , decât în momentul de fa ță. De asemenea vo r
scădea cheltuielile cu transportul , deoarece nu vom mai avea nevoie de angajați pentru a ajuta
la ridicarea și mutarea acestora, stupii fiind parte din structura mașinii de transport .

58
Recomand ări
1. Tăiați câteva petale de trandafir în bucăți mici, adăugați ceva miere și lăsați acest
amestec să fermenteze câteva zile. Medicamentul care rezult ă vindec ă toate iritațiile gâtului și
tulburările respiratorii;
2. Tusea de care nu scăpați , o puteți înlătura prin scobirea unei ridichi negre și adăugarea
a dou ă linguri de miere, se lasă peste noapte, după care se bea conținutul ;
3. Un suc proaspăt făcut din hrean ras și miere este un excelent afrodiziac , ajutând
totodată și la bolile de rinichi ;
4. Radeți câțiva morcovi, amestecați -i cu miere și apă, iar sucul rezultat aplica ți-1 pe
zgârieturi și răni. Procesul de cicatrizare este accelerat ;
5. Când sunteți obosiți , o baie cald ă cu miere, ment ă și frunze de nuc v ă reface circulația ;
6. In Rusia, depresiile nervoase și astenia su nt adeseori tratate cu frunze de aloe, lămâie
și miere. Pacienții iau trei linguri din aceast ă mixtur ă în fiecare zi , timp de o lun ă;
7. Polenul proaspăt , colectat din urdiniș , ajut ă la tratarea bolilor de ficat și colite ;
8. Lăptișorul de matc ă este un excelent antiseptic care vindec ă cele mai multe infecții ale
pielii ;
9. O masc ă făcută cu miere poate ajuta la reducerea numărului zbârciturilor ;
10. A mesteca fagure cu miere în fiecare dimineața înseamnă a vă mări rezisten ța la boal ă.

59
BIBLIOGRAFIE
1. Alecu Ioan Iulian, Constantin Marian, 2011, Marketing agricol, Editura Ceres,
București .
2. Brata Anca Monica, 2013, Marketing agroalimentar, Editura Universității din Oradea.
3. Chiran Aurel (coord.), 2002, Marketing agroalimentar – teorie și pract ică, Editura
Orizonturi, București .
4. Constantin Marian (coord.), 2009, Marketingul producției agroalimentare, Editura
AgroTehnica, București .
5. Diaconescu Mihai, 2005, Marketing agroalimentar, Editura Universitară, București .
6. Funar Sabina, 1999, Marketing agr oalimentar, Editura Digital Data, Cluj Napoca.
7. Gîndu Elena, 2006, Marketing – organizare, strategii, decizii, comportamentul
consumatorilor, Editura Tehnopress, Iași.
8. Manoiu Gh., 1980, Marketingul: calitatea și competitivitatea produselor
agroalimentare, Editura Ceres, București .
9. Chiran A. și colab., 2006, Management, marketing și gestiune economică, Editura
Performantica, Iași.
10. Kotler Philip, Armstrong Gary, 2008, Principiile marketingului, ediția a IV a, Editura
Teora, București .
11. Prutianu Ștefan , Anastasiei Bogdan, Jijie Tudor, 2005, Cercetarea de marketing:
studiul pieței pur și simplu, Editura Polirom, Iași.
12. Manole Victor, Stoian Mirela, 2003, Agromarketing. Editura ASE, București ;
13. Constantin Marian , 2017, Marketingul producției agroalimentare, Volumul I, Volumul
II, Volumul III, Editura Academiei Oamenilor de Știință din Romania, București .
14. Constantin Marian, 2007, Marketingul producției agroalimentare, Tratat, Ediția a VI-a,
Editura AgroTehnica, București .
15. Chiran Aurel, Gîndu Elena, 2004, Piața produselor agricole și agroalimentare, Editura
Ceres , București ;
16. Constantin Marian, 2002, Marketingul producției agroalimentare, Editura
Universitaria, Craiova ;
***www.academia.edu
***www.agromonitor.ro
*** www.conspecte.com
***www.apicola.net

60
***www.portaldecomert.ro
***www.madr.ro
*** www.apia.org.ro
***www.insse.ro
***www.agrointel.ro
***www.gazonline.ro
***www.proalimente.com

61
ANEXE

Abrevier i:
UAT – Unitate Administrativ Teritorială ;
IF – Întreprindere Familială ;
F.A.O. – Food and Agriculture Organization of the United Nations ;
CDD – Collony Collapse Disorder ;
PNA – Programul Național Apicol ;
ACA – Asociația Crescătorilor de Albine ;
ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului ;
APC – Asociația pentru Protecția Consumatorului ;
ANCA – Agenția Națională de Consultanță în Agricultură ;
APMR – Asociația Procesatorilor de Miere din Rom ânia;
SAPARD – Special Accesssion Programme for Agriculture and Rural Development ;
PHARE – Poland and Hungary: Assistance for Restructuring their Economies ;
APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ;
ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Ali mentelor ;
LAREX – Laborator al Oficiului de Control al Mărfurilor ;
SO – Standard Output (Valoarea Producției Standard) ;
SC – Societate Comercială ;
SRL – Societate cu răspundere limitată ;
SA – Societate pe acțiuni .