Program de studiu: DREPT FRECVEN ȚĂ REDUS Ă [625452]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRA ȘOV
FACULTATEA DE DREPT
Program de studiu: DREPT – FRECVEN ȚĂ REDUS Ă

DREPT CONSTITU ȚIONAL
– note de curs –

Oana Șaramet

Bra șov

Unitatea de înv ățare nr.3 (NOTE – CURS 1)
NORMELE ȘI RAPORTURILE DE DREPT CONSTITU ȚIONAL

3.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu no țiunile de norm ă de drept constitu țional,
respectiv raport de drept constitu țional
– să prezinte tr ăsăturile și particularit ățile normelor, respectiv raporturilor de
drept constitu țional;
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica norme și raporturi de
drept constitu țional

3.2 Raporturile de drept constitu țional
Obiectului dreptului constitu țional este format din norme juridice care
reglementeaz ă rela țiile sociale care apar în procesul instaur ării, men ținerii și
exercit ării statale a puterii.
Aceast ă teorie este cuprinz ătoare întrucât se refer ă și elementele care se
perfec ționeaz ă în procesul men ținerii și exercit ării puterii.
O dificultate în stabilirea obiectului dreptului co nstitu țional este ridicat ă de
întrebarea dac ă toate normele din Constitu ție sunt norme de drept constitu țional
sau nu.
Unele p ăreri sunt c ă în Constitu ție se reg ăsesc și norme de drept civil,
administrativ, judiciar, etc.
Majoritatea autorilor consider ă îns ă c ă toate normele cuprinse în legea
fundamental ă sunt de drept constitu țional.
Privind raporturile juridice în dinamica și interac țiunea lor nu se poate s ă
nu constat ăm c ă de fapt, în Constitu ție exist ă norme specifice și norme cu dubl ă
natur ă juridic ă.
Pornind de la ideea c ă dreptul constitu țional este ramura principal ă a
dreptului, putem fundamenta știin țific teza potrivit c ăreia Constitu ția este izvorul
principal pentru alte ramuri de drept iar toate cel elalte ramuri de drept î și au
sursa în Constitu ție.
Împ ărt ăș ind acest punct de vedere ajungem la concluzia c ă în obiectul
dreptului constitu țional sunt cuprinse dou ă categorii de rela ții, reglementate prin
norme juridice și anume:
– rela ții cu o dubl ă natur ă juridic ă (reglementate și de alte ramuri de
drept)
– rela ții specifice dreptului constitu țional care formeaz ă obiect de
reglementare numai pentru normele de drept constitu țional – comun
acestora, fiindc ă se nasc în procesul complex de instaurare,
men ținere și exercitare a puterii.

Defini ție:
Formeaz ă deci obiectul dreptului constitu țional rela țiile sociale care se
nasc în activitatea de instaurare și men ținere a puterii de stat și care privesc
bazele puterii și bazele organiz ării puterii.

a. Bazele puterii – elemente exterioare statului care genereaz ă și
determin ă puterea de stat în con ținutul s ău : factorii economici și
sociali.
b. Bazele organiz ării puterii – sunt elemente care condi ționeaz ă
organizarea puterii: teritoriul și popula ția.

Rela țiile sociale care se nasc în leg ătur ă cu bazele puterii și bazele
organiz ării puterii privesc con ținutul și organizarea puterii statale. Astfel putem
enumera: organizarea administrativ-teritorial ă, statutul juridic al cet ățeanului,
drepturi și obliga ții care s ă asigure atingerea scopului.

Exercitarea puterii – activitatea de conducere la nivel superior
desf ăș urat ă de organele reprezentative, deasupra tuturor activ it ăților de
conducere desf ăș urate de alte organe ale statului (art.2 din Consti tu ție).

SUBIECTELE RAPORTURILOR DE DREPT CONSTITU ȚIONAL

Subiectele dreptului constitu țional sunt oamenii lua ți individual sau grupa ți
pe colective, unul dintre ele fiind totdeauna fie d e țin ătorul puterii, fie statul, fie un
organ reprezentativ (legiuitor).
a. POPORUL
– unii contest ă calitatea poporului de a fi subiect de drept;
– unii admit c ă poporul este subiect de drept în rela țiile interna ționale;
– al ții admit c ă poporul poate fi subiect de al raporturilor juridi ce de drept
constitu țional, deci și în plan intern.
Aceast ă ultim ă opinie o împ ărt ăș im în ideea c ă suveranitatea na țional ă
apar ține poporului care încredin țeaz ă exerci țiul ei unor organe alese prin vot. De
asemenea poporul î și exprim ă voin ța cu ocazia referendumului.

b. Poporul este de fapt de țin ătorul puterii politice pe care o exercit ă prin
intermediul statului conform voin ței sale. STATUL
Apare ca subiect fie direct – în raporturile juridi ce privitoare la cet ățenie și
în raporturile privind federa țiile de state – fie reprezentat prin organele sale.

c. ORGANELE STATULUI (autorit ățile publice):
– organele legiuitoare sunt subiecte ale dreptului c onstitu țional cu
condi ția ca raportul juridic la care particip ă s ă fie de drept constitu țional;
– organele interne ale organelor legiuitoare – comis iile parlamentare,
birourile permanente, grupurile parlamentare, cu ac eea și condi ție;
– celelalte autorit ăți ale statului (executive și judec ătore ști)- numai
dac ă cel ălalt subiect al raportului juridic este statul sau organele legiuitoare și
numai dac ă raportul se na ște în procesul instaur ării, men ținerii și exercit ării
puterii.

d. PARTIDELE POLITICE, FORMA ȚIUNLE POLITICE, ALTE
ORGANIZA ȚII
– sunt subiecte ale raporturilor de dr. constitu țional ca forme
organizatorice prin care cet ățenii particip ă la guvernare.

e. UNIT ĂȚ ILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE
– sunt subiecte ale dreptului constitu țional numai dac ă sunt în țelese
ca grupuri de popula ție organizate pe teritoriu și nu ca p ărți din teritoriu.

f. CET ĂȚ ENII
Pot ap ărea ca subiecte ale unora dintre raporturile de dr. constitu țional în
trei ipostaze:
– pentru realizarea drepturilor fundamentale

– subiecte ale dreptului de reprezentare
– cu ocazia alegerilor

g. STR ĂINII ȘI APARTIZII
Pot fi subiecte în raporturile ce se nasc cu privir e la acordarea cet ățeniei,
a azilului politic, etc.

3.3 Normele de drept constitu țional
Normele de drept constitu țional sunt acele norme juridice care
reglementeaz ă conduita oamenilor în rela țiile sociale fundamentale
ce apar în procesul instaur ării, men ținerii și exercit ării puterii.

Norma juridic ă este regula social ă de conduit ă general ă și obligatorie,
instituit ă și sanc ționat ă de stat, menit ă s ă asigure consolidarea și dezvoltarea
rela țiilor sociale în conformitate cu interesele și voin ța guvernan ților, determinat ă
de condi țiile materiale din societate și a c ărei respectare este impus ă, la nevoie,
prin for ța coercitiv ă a statului.
Normele constitu ționale au și prevederi care formuleaz ă principii,
consfin țesc bazele puterii și definesc institu ții.
Exist ă teorii potrivit c ărora normele de drept constitu țional nu ar fi norme
de drept autentice întrucât nerespectarea lor nu at rage sanc țiuni, nefiind
alc ătuite în general dup ă schema: ipotez ă – dispozi ție – sanc țiune.
Ceea ce distinge o norm ă juridic ă de o norm ă moral ă, politic ă sau de alt ă
natur ă este c ă, în ultim ă instan ță respectarea ei este asigurat ă de for ța de
constrângere statal ă.
Chiar dac ă în dreptul constitu țional sanc țiunea nu este la fel de evident ă
ca în alte ramuri ale dreptului ea totu și exist ă, având tr ăsături specifice :
– pentru mai multe dispozi ții este prev ăzut ă o singur ă sanc țiune
– sunt sanc țiuni specifice: revocarea mandatului parlamentar,
declararea neconstitu ționalit ății unui act normativ, etc.
– în cazul raporturilor cu dubl ă natur ă juridic ă unele dintre sanc țiuni se
reg ăsesc în alte ramuri de drept.
Normele de drept constitu țional pot fi clasificate în:
– norme cu aplica ție mijlocit ă sunt acele norme care dau
reglement ări de principiu, ex.: statul ocrote ște c ăsătoria și familia (ale c ăror
reglement ări concrete le reg ăsim în codul familiei);

– norme cu aplicare nemijlocit ă sunt cele care reglementeaz ă direct,
nemijlocit rela țiile sociale și nu mai au nevoie de preciz ări prin legi organice, ex.:
egalitatea în drepturi a cet ățenilor.

3.4 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Identificarea normelor de drept constitu țional cu aplica ție mijlocit ă din Constitu ția
României.

2. Identificarea subiectelor de drept constitu țional astfel precum sunt prev ăzute de
Constitu ția României

3.5 LUCRARE DE VERIFICARE

Identifica ți raporturi juridice cu dubl ă natur ă juridic ă din Constitu ția României

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 5 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

3.6 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. de mai sus și
Constitu ția României 2. a se vedea pag. de mai sus și Constitu ția
României

3.7 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina –
Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.4 (NOTE – CURS 2)
IZVOARELE FORMALE ALE DREPTULUI CONSTITU ȚIONAL

4.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu no țiunea de izvoare formale ale dreptului
– să prezinte pe larg izvoarele formale ale dreptului c onstitu țional;
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica și delimita izvoarele
formale ale dreptului constitu țional în România

4.2 Răspunderea Pre ședintelui României
No țiunea de izvor de drept exprim ă la modul general, forma de exprimare
a dreptului.
Este necesar a se face distinc ție între izvoarele materiale si izvoarele
formale ale dreptului.
Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprez entate de realitatea
exterioara, care determina ac țiunea legiuitorului.
In consecin ță , prin izvor de drept, in sens material, în țelegem viata
sociala, economica si culturala in complexitatea ei , progresul social care
determina na șterea unor reguli de drept si institu ții.
În sens formal, izvorul dreptului îl reprezint ă regula de conduita prescrisa
si exteriorizata, cuprinsa intr-o anumita haina jur idica.

Din punct de vedere juridic, ne intereseaz ă in special izvoarele formale sau
formele de exprimare a normelor de drept.

Izvoarele de drept în general sunt forme de exprimare ale normelor
juridice care sunt determinate de modul de sanc ționare de c ătre stat.

Nu toate izvoarele juridice sunt izvoare și pentru dreptul constitu țional.

Pentru a identifica izvoarele juridice ale dreptul ui constitu țional folosim
criterii de identificare și anume:

– autoritatea public ă emitent ă – sunt izvoare ale dr. constitu țional
numai actele juridice adoptate de autorit ățile publice reprezentative;

– con ținutul actului normativ – pentru a fi izvoare ale dreptului
constitu țional actele emise de autorit ățile reprezentative trebuie s ă con țin ă
norme juridice care s ă reglementeze rela ții sociale fundamentale ce apar în
procesul instaur ării, men ținerii și exercit ării puterii.

Cele mai importante izvoare formale ale dreptului c onstitu țional sunt :

1. Principalul izvor al dreptului constitu țional este Constitu ția și legile de
modificare a Constitu ției:

2. Legea ca act juridic al Parlamentului: – este izvor al dr. constitu țional cu
condi ția s ă reglementeze rela țiile sociale ce apar în procesul instaur ării,
men ținerii și exercit ării puterii ex.: legea electoral ă, legea cet ățeniei, etc.

3. Regulamentele Parlamentului: sunt izvoare ale dr. c onstitu țional
întrucât reglementeaz ă rela țiile sociale ce apar în procesul instaur ării, men ținerii
și exercit ării puterii.

4. Tratatele interna ționale.
Pentru a deveni izvor de drept constitu țional trebuie s ă fie:
– de aplica ție direct ă, nemijlocit ă
– să fie ratificate
– să cuprind ă reglement ări ale rela țiilor specifice ale dreptului
constitu țional
– să fie licite

Reguli în privin ța tratatelor interna ționale (la care România este parte):

– obliga ția statului de a le respecta întocmai și cu bun ă credin ță
– tratatele ratificate de Parlament fac parte din dr eptul intern
– interpretarea dispozi țiilor constitu ționale se face în concordan ță cu
Declarația Universal ă a Drepturilor Omului și cu celelalte pacte și
tratate precum și cu prevederile tratatului de aderarea a României la
Uniunea European ă
– în cazul unor neconcordan țe cu dreptul intern prioritatea se acord ă
reglement ărilor interna ționale

Prin prisma criteriilor de identificare enumerate m ai sus, se mai pot
analiza care dintre izvoarele de drept în general și în ce m ăsur ă, pot fi izvoare
ale dreptului constitu țional, astfel:

a. Obiceiul (cutuma) – este unul dintre principalele izvoare ale
dreptului în general.

În evolu ția constitu țional ă a României obiceiul a fost recunoscut ca izvor
de drept sub regimul constitu țiilor din 1866, 1923, 1938, iar în cele din 1948,
1952 și 1965 era acceptat numai în mod excep țional și numai pentru anumite
ramuri de drept atunci când legea o prevedea în mod expres.
Actuala constitu ție repune obiceiul în rândul izvoarelor de drept
valorificând rolul și importan ța sa în reglementarea rela țiilor sociale.
Art.44 din Constitu ție al.7 “ dreptul de proprietate…respectarea celorl alte
sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin p roprietarului”.
În domeniul dreptului public din punct de vedere te oretic, obiceiul este
mai greu de admis ca izvor de drept. Este de prefer at ca dac ă în procesul
perfec țion ării statale sunt scoase în eviden ță din practic ă unele caren țe ale
dreptului, reglementarea acestora s ă se fac ă prin haina normelor juridice.

b. Actele cu putere de lege dac ă reglementeaz ă rela ții constitu ționale:

– ordonan țele guvernului, dup ă modificarea Constitu ției, nu mai pot fi
izvoare ale dreptului constitu țional:
Conform art.115 al.6 din Constitu ție stipuleaz ă: “Ordonan țele de urgen ță
nu pot fi adoptate în domeniul legilor constitu ționale, nu pot afecta regimul
institu țiilor fundamentale ale statului, drepturile și îndatoririle prev ăzute de
Constitu ție, drepturile electorale și nu pot viza m ăsuri de trecere silit ă a unor
bunuri în proprietate public ă”.

– deciziile interpretative ale Cur ții Constitu ționale sunt izvoare ale
dreptului constitu țional;
– acte juridice inferioare legilor dac ă intervin în domeniul constitu țional;
– conven țiile colective pot fi izvoare ale dreptului constit u țional conform
art. 41 al.5 din Constitu ție.

c. Hot ărârile Guvernului

Guvernul este organul central al administra ției de stat care are menirea
de a organiza executare legilor deci nu se poate ac cepta ca actele normative
emise de acesta s ă fie izvoare ale dreptului constitu țional întrucât ar însemna
să-și dep ăș easc ă atribu țiile prev ăzute expres prin Constitu ție.

4.3. TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Enumera ți izvoarele formale ale dreptului constitu țional.

2. Care sunt condi țiile în care un tratat interna țional poate fi considerat izvor de drept
constitu țional?

4.4. LUCRARE DE VERIFICARE
Identifica ți normele constitu ționale din Constitu ția României care fac referire la
izvoarele formale ale dreptului constitu țional

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 5 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

4.5. RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea cursul de mai sus și
Constitu ția României 2. a se vedea cursul de mai sus și
Constitu ția României

4.6. BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina –
Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.5 (NOTE – CURS 3)
NO ȚIUNEA DE CONSTITUTIE
5.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu no țiunea de Constitu ție, cu modul de
adoptare, modificare și abrogare a acesteia
– să prezinte pe larg procedura adoptare a Constitu ției;
– să dezvolte capacitatea cursan ților de identifica normele constitu ționale
care privesc procedura de adoptare, modificare, abr ogare a Constitu ției noastre

5.2 Evolu ția institu ției. Rolul și structura
Constitu ția este legea fundamental ă a oric ărui stat, st ă la baza acestuia,
impunându-se începând cu secolul XVIII –lea și fiind conceput ă, într-o viziune
mai larg ă ce excede juridicului, ca o realitate politic ă și statal ă care se identific ă
cu îns ăș i societatea, creat ă în urma revolu țiilor victorioase.
Hegel – filozoful german – “fiecare popor î și are constitu ția care i se
potrive ște și care i se cuvine”.
Prima Constitu ție ap ărută în lume este Constitu ția Angliei (Magna Charta
Libertatum 1215).
Prima constitu ție scris ă din lume este Constitu ția american ă din anul
1787.
Declara ția francez ă a drepturilor omului și cet ățeanului din anul 1789
(urmare Revolu ției Franceze), prima constitu ție scris ă din Europa, stabilea c ă
“Orice societate în care garan ția drepturilor nu este asigurat ă, nici separa ția
puterilor stabilit ă, nu are constitu ție”.
Constitu ția este o categorie istoric ă ap ărut ă pe o anumit ă treapt ă a
dezvolt ării societ ății, mult mai târziu decât legile, reprezentând evol u ția
sistemului legislativ și exprimând o ideologie politic ă și juridic ă.

Etimologic:
Termenul provine din limba latin ă “constitutio” care înseamn ă – “a șezare
cu temei”, “starea unui lucru”.

Ini țial constitu ția a fost conceput ă ca un ansamblu de norme juridice care
au ca scop limitarea puterii guvernan ților și garantarea drepturilor fundamentale
ale omului și cet ățeanului, ulterior concep ția fiind completat ă în sensul c ă
normele constitu ționale trebuie s ă fie cuprinse într-o lege sistematic ă și s ă se
bucure de o eficien ță juridic ă superioar ă tuturor celorlalte legi.
Categorii de constitu ții:

a. Constitu ții cutumiare (Anglia, Israel, Noua Zeeland ă) – sunt
rezultatul experien ței, tradi țiilor, precedentelor, principiile fundamentale fiin d
cristalizate în decursul timpului în activitatea st atal ă. (Constitu ția englez ă
cuprinde o parte scris ă și o parte nescris ă – dreptul cutumiar).

b. Constitu țiile scrise – ofer ă precizie, certitudine, claritate, s-au
impus începând din secolul XVIII, întemeindu-se pe trei teorii de referin ță :

– Teoria contractelor scrise (pacte)
– Teoria domniei legilor (necesitatea de a fi respe ctate)
– Teoria contractului social – exprimat ă de J.J. Rousseau : statul

este rezultatul realiz ării unei în țelegeri între membrii societ ății.

În literatura juridic ă modern ă no țiunii de constitu ție i s-au dat mai multe
defini ții, elementele comune ale acestora fiind elementul “stat” sau “putere de
stat” precum și elemente de form ă cum ar fi faptul c ă este un text scris, adoptat
în forme solemne.

În stabilirea conceptului de constitu ție s-au conturat în timp o serie de
elemente definitorii, de con ținut și form ă care trebuie s ă apar ă implicit și explicit
într-o defini ție:

– caracterul de lege – con ținând deci norme juridice
– lege fundamental ă
– for ță juridic ă suprem ă
– este baza juridic ă a legisla ției
– con ținut complex – cuprinde principiile fundamentale pe ntru toate domeniile
vie ții(organele politice ale statului, separarea puteri lor statului, garantarea
drepturilor fundamentale)
– este temelia organiz ării statale
– prezint ă caracter de stabilitate
– prevederile acesteia privesc cu prec ădere puterea de stat
– reglementeaz ă rela țiile sociale fundamentale privind instaurarea, men ținerea
și exercitarea statal ă a puterii
– se adopt ă în form ă scris ă, solemn ă, sistematic ă.

Defini ția : Constitu ția este legea fundamental ă a unui stat, constituit ă din
norme juridice, investite cu for ța juridic ă suprem ă, care reglementeaz ă acele
rela ții sociale fundamentale care sunt esen țiale pentru instaurarea, men ținerea
și exercitarea puterii politice a poporului.

5.3 Con ținutul normativ al Constitu ției

Din moment ce constitu ția este o lege dar se deosebe ște totu și de alte
legi se pune problema s ă identific ăm ce anume norme juridice trebuie s ă
con țin ă.
Identificarea con ținutului normativ prezint ă un real interes pentru
activitatea de redactare a constitu ției și legilor și trebuie s ă exprime în concret
importan ța ca act politic și juridic a constitu ției precum și pozi ția în sistemul
normativ.
Stabilirea con ținutului normativ al Constitu ției se face în func ție de
con ținutul și valoarea rela țiilor sociale reglementate, prin considerarea pract icii și
tradi țiilor statelor în domeniu, prin sintetizarea în toa te domeniile a celor mai
înalte cerin țe politice, statale, juridice și social-economice.
În determinarea con ținutului normativ se are în vedere definirea
Constitu ției în sens material și în sens formal.
În sens material sunt în țelese dispozi țiile cu caracter constitu țional, indiferent
în ce act normativ sunt cuprinse.
În sens formal sunt în țelese dispozi țiile cuprinse în corpul Constitu ției.
Din punct de vedere al structurii tehnico-juridice elementul de baz ă atât al

Constitu ției cât și al legilor îl constituie articolul .

Exemple: Constitu ția S.U.A. con ține 7 articole și 26 amendamente
Constitu ția Chinei con ține 138 articole
Constitu ția Portugaliei con ține 298 articole
Constitu ția României con ține 152 articole
SUPREMA ȚIA CONSTITU ȚIEI

Suprema ția constitu ției este o calitate care o situeaz ă în vârful institu țiilor
politico-juridice într-un stat, o no țiune complex ă în con ținutul c ăreia se cuprind
elemente politice și juridice care exprim ă pozi ția primordial ă a acesteia în
întregul sistem social-politic al unei ță ri.
Fundamentarea știin țific ă a suprema ției constitu ției înseamn ă
identificarea cauzelor care determin ă con ținutul și forma sa precum și pozi ția
supraordonat ă din sistemul de conducere social ă.

CONSECIN ȚELE SUPREMA ȚIEI CONSTITU ȚIEI

a.) Consecin țele privind adoptarea Constitu ției

Fa ță de con ținutul și scopurile constitu ției din totdeauna s-a pus problema
unor proceduri speciale de adoptare care s ă pun ă în valoare suprema ția ei și
deosebirile fa ță de restul dreptului.
Consecin țele suprema ției se eviden țiaz ă în procesul complex al adopt ării
care cuprinde ini țiativa adopt ării organul competent și modalit ățile de adoptare.
b.) Consecin țele privind modificarea, suspendarea și abrogarea
Constitu ției
Procedurile de modificare trebuie s ă pun ă în eviden ță caracterul de mai mare
stabilitate al constitu ției în raport cu celelalte legi și s ă reflecte pozi ția
suprem ă a acesteia în sistemul de drept.
În acela și timp îns ă constitu ția trebuie s ă țin ă pasul cu dinamica economic ă și
social ă pentru a nu deveni o frân ă în calea dezvolt ării iar abrogarea și
suspendarea trebuie s ă pun ă de asemenea în valoarea suprema ția
constitu ției.
c.) Consecin țele privind deosebirile dintre Constitu ție și legi
Prin con ținutul și pozi ția în sistem, Constitu ția comand ă întregul drept, toate
celelalte ramuri g ăsindu-și punctul de plecare la nivelul principiilor celor mai
înalte, numai în prevederile constitu ționale.
Orice abatere de la aceast ă concordan ță este considerat ă o înc ălcare a
constitu ției și este sanc ționat ă cu nulitatea dispozi țiilor legale prin intermediul
controlului de constitu ționalitate.
O alt ă consecin ță este aceea c ă, în situa ția în care o dispozi ție constitu țional ă
este modificat ă, în mod obligatoriu trebuie modificate și normele din ramurile
de drept corespondente.
Dac ă îns ă modific ările sunt obligatorii ele nu sunt îns ă și automate ci pentru
ca ele s ă opereze trebuie s ă se emit ă alte acte normative.

GARAN ȚIILE JURIDICE ALE SUPREMA ȚIEI CONSTITU ȚIEI

a.) Controlul general al aplic ării Constitu ției

Acest control este rezultatul faptului c ă întreaga activitate statal ă este
organizat ă prin Constitu ție care statornice ște categoriile organelor statului și
competen ța acestora precum și împrejurarea c ă activitatea lor trebuie s ă se
înscrie în spiritul și litera legii fundamentale.
Pentru ca aceste cerin țe s ă nu r ămân ă simple deziderate, orice
constitu ție organizeaz ă un sistem complex și eficient de control al aplic ării sale
care este prima garan ție juridic ă a suprema ției legii fundamentale și se
realizeaz ă prin forme și c ăi specifice.

b.) Controlul constitu ționalit ății legilor

Fiind o garan ție a suprema ției Constitu ției, controlul constitu ționalit ății
legilor este o activitate organizat ă de verificare a conformit ății legilor cu
Constitu ția.
Privit ă ca o institu ție de drept constitu țional controlul constitu ționalit ății
legilor reglementeaz ă organele competente a efectua verificarea, compete n ța
lor, procedura de urmat și m ăsurile ce pot fi luate dup ă realizarea acestei
proceduri.

c.) Îndatorirea fundamental ă de a respecta Constitu ția

Fiind de asemenea o garan ție a suprema ției constitu ției aceast ă îndatorire
asigur ă ca prevederile s ă fie aplicate și respectate de c ătre cet ățeni.

CONTROLUL CONSTITU ȚIONALIT ĂȚ II LEGILOR

Controlul constitu ționalit ății legilor este activitatea organizat ă de verificare a
conformit ății legii cu Constitu ția și este un exemplu gr ăitor privitor la existen ța
unor sanc țiuni specifice pentru nerespectarea normelor consti tu ționale.
Ca institu ție de drept constitu țional controlul constitu ționalit ății legilor cuprinde
regulile privitoare la autorit ățile competente a face aceast ă verificare,
procedura de urmat și m ăsurile ce pot fi luate dup ă realizarea procedurii.

a.) Actele supuse controlului

De principiu controlul constitu ționalit ății legilor prive ște numai legea ca act
juridic al parlamentului sau actele normative cu o for ță egal ă cu a legii care pot
modifica, suspenda sau abroga o lege și ele sunt: decrete-legi, decrete cu
putere de lege, ordonan țe, etc.
Unele constitu ții pot prevedea ca acest control s ă se aplice și unor acte
normative cu for ță juridic ă inferioar ă legilor (de ex art.53 din Constitu ția
României din 1965 – Hot ărârile Consiliului de Mini ștri).
Proiectele de legi sunt supuse conform unor constit u ții acestui control dar,
în fapt nu este un veritabil control întrucât proce dura de elaborare a legilor
cuprinde implicit obliga ția de a verifica constitu ționalitatea acestora.

Actele administrative nu sunt obiect al controlul c onstitu ționalit ății legilor,
cum nu fac parte din aceast ă categorie nici actele puterii judec ătore ști care sunt
date în aplicarea legilor și nu au caracter normativ.

b.) Cauzele care determin ă înc ălcarea Constitu ției

La prima vedere apari ția unor neconcordan țe între legi și constitu ție pare
imposibil ă iar înl ăturarea unor dispozi ții constitu ționale prin legi este contrar ă
principiilor de baz ă ale dreptului constitu țional.
În practic ă au ap ărut îns ă numeroase situa ții de acest gen iar existen ța
institu ției controlul constitu ționalit ății legilor este dovada incontestabil ă în acest
sens.
Cauzele apari ției unor neconcordan țe între legea fundamental ă și legile
ordinare î și g ăsesc fundamentarea în contradic țiile sociale, în raporturile dintre
for țele sociale și dinamica evolu ției acestora iar dintre cauze putem enumera
spre exemplificare:
– atunci când for țele politice aflate la un moment dat la putere au
interese contrare celor aflate la putere la momentu l adopt ării
constitu ției;
– datorit ă rigidit ății unor constitu ții;
– în situa ția statelor federative prin încercarea permanent ă de
armonizare a intereselor generale ale federa ției cu cele ale statelor
componente.

c.) Organele de stat competente în controlul consti tu ționalit ății
legilor și clasificarea controlului pe acest criteriu

În literatura de specialitate exist ă mai multe opinii ale formelor de control:

– o opinie: opinia public ă, controlul politic și controlul jurisdic țional;
– o alt ă opinie: controlul parlamentar, controlul politic și controlul
jurisdic țional;
– o alt ă opinie: controlul politic și controlul judec ătoresc.

Noi vom re ține urm ătoarea clasificare :

1. În func ție de autoritatea competent ă: controlul realizat printr-un
organ politic și controlul realizat printr-un organ jurisdic țional.:

a. Controlul realizat printr-un organ politic se exercit ă atât de organele
legiuitoare cât și de alte organe de stat c ărora li s-a încredin țat aceast ă
sarcin ă sau au fost special înfiin țate în acest scop.
În literatura de specialitate în ceea ce prive ște dreptul Parlamentului de a
verifica constitu ționalitatea legilor unii l-au considerat un control autentic, alte
opinii s-au exprimat în sensul c ă acesta este un autocontrol întrucât tot
parlamentul voteaz ă și Constitu ția, al ții apreciind c ă acest tip de control nu
prezint ă nici o garan ție.
În practic ă, în lume se realizeaz ă din ce în ce mai rar controlul
constitu ționalit ății legilor printr-un organ politic și cu atât mai pu țin prin
intermediul parlamentului.
b. Controlul exercitat printr-un organ jurisdic țional se face prin alte organe
decât cele judec ătore ști dar care folosesc o procedur ă asem ănătoare celei
judec ătore ști sau de c ătre organele judec ătore ști propriu-zise.

În practic ă dreptul judec ătorilor de a decide asupra constitu ționalit ății
legilor a fost fie contestat fie admis.
Dreptul judec ătorilor de a exercita controlul constitu ționalit ății legilor s-a
justificat prin menirea acestora de a interpreta și aplica legile precum și de a
aplica sanc țiuni în cazurile de înc ălc ări ale normelor juridice.
Acest drept s-a mai justificat și prin teoria separa ției puterilor în stat
considerându-se c ă cele trei puteri: legislativ ă, judec ătoreasc ă și executiv ă se
echilibrează și se controleaz ă reciproc. Puterea judec ătoreasc ă, fiind un bun
regulator al separa ției puterilor, poate s ă controleze puterea legislativ ă și
executiv ă iar puterea executiv ă poate controla celelalte puteri.
În cazul controlului jurisdic țional al constitu ționalit ății legilor se folosesc de
regul ă dou ă procedee:
– controlul pe calea ac țiunii – considerat un procedeu ofensiv – care
permite atacarea unei legi în fa ța unui tribuna c ăruia i se cere s ă examineze
validitatea unei legi și s ă pronun țe anularea,
– controlul pe cale de excep ție – considerat un procedeu defensiv –
pentru ataca o lege trebuie s ă a ștep ți ca acea lege s ă ți se aplice.

2. În func ție de modul cum este înscris în Constitu ție: controlul explicit
și controlul implicit.

a. Controlul explicit – Constitu ția îl prevede în mod expres putând
indica și organul competent și procedura de urmat.

b. Controlul implicit – Constitu ția nu îl prevede în mod expres dar el
exist ă implicit ca urmare a principiului legalit ății.

3. În func ție de timpul în care se efectueaz ă: controlul anterior
adopt ării legilor și controlul posterior adopt ării legilor.

a. Controlul anterior adopt ării legilor denumit și control prealabil,
preventiv sau apriori se exercit ă în faza de proiect legislativ și nu este un
veritabil control întrucât pân ă nu a fost adoptat proiectul poate suferi modific ări.
Acest control poate fi mai mult o garan ție de legalitate decât de
constitu ționalitate.

b. Controlul posterior adopt ării legilor denumit și sanc ționator, a
posteriori se exercit ă asupra legilor deja adoptate fiind veritabilul con trol al
constitu ționalit ății legilor.

d.) Constitu ționalizarea dreptului

Principalul efect al suprema ției Constitu ției și al existen ței constitu ționalit ății
legilor realizat posterior adopt ării acestora de c ătre o autoritate jurisdic țional ă
îl constituie constitu ționalizarea dreptului.
Acesta este un fenomen juridic complex ce afecteaz ă un sistem juridic în
ansamblul s ău prin interac țiunea care se stabile ște între normele juridice ale
constitu ției și celelalte norme juridice manifestându-se prin dou ă fenomene:
– unul ascendent – de sporirea num ărului normelor constitu ționale
de ex. Constitu ția României a ridicat la rang constitu țional principiul
neretroactivit ății legilor, prezum ția de nevinov ăție, etc.
– altul descendent – de aprofundare a normelor const itu ționale – în
sensul impregn ării ramurilor de drept cu norme constitu ționale direct aplicabile.

CONSTITU ȚIILE ROMÂNIEI – scurt ă prezentare
În România Constitu ția a ap ărut mai târziu decât în ță rile vest-europene
fiind elaborat ă sub influen ța constitu țiilor statelor vest-europene.

1. STATUTUL DEZVOLT ĂTOR AL CONVEN ȚIEI DE LA PARIS –
adoptat prin plebiscit sub domnia lui Alexandru Ioa n Cuza și împreun ă cu legea
electoral ă este considerat prima Constitu ție a României.

2. CONSTITU ȚIA DIN 29 IUNIE 1866
– con ține 133 articole și 8 titluri
– reglementeaz ă drepturile fundamentale ale cet ățenilor
– proprietatea este declarat ă sacr ă și neviolabil ă
– puterea legiuitoare se exercit ă colectiv de c ătre Rege și reprezentan ța
na țional ă, format ă din dou ă camere: Senatul și Adunarea Deputa ților
– puterea executiv ă apar ținea domnitorului
– stabilea regula monarhiei str ăine

3. CONSTITU ȚIA DIN 21 MARTIE 1923
– proiectul Partidului Liberal
– structurat ă în 8 titluri
– controlul constitu ționalit ății legilor era rezervat Cur ții de Casa ție în
Sec țiuni Unite
– se interzicea suspendarea Constitu ției

4. CONSTITU ȚIA DIN 28 FEBRUARIE 1938
– a fost o constitu ție statut
– a fost în totalitate suspendat ă în anul 1940

5. CONSTITU ȚIA DIN 13 APRILIE 1948
– stabile ște c ă întreaga putere eman ă de la popor
– enumer ă bunurile care pot forma numai proprietatea statulu i
– prin art. 6 și art.11 creeaz ă cadrul juridic al viitoarelor na ționaliz ări

6. CONSTITU ȚIA DIN 21 AUGUST 1965
– con ține 9 titluri și 121 articole
– men ține principiul partidului unic ca partid de guvern ământ (introdus
prin Constitu ția din 24 septembrie 1952)

7.CONSTITU ȚIA DIN 8 DECEMBRIE 1991
– con ține 152 de articole și 7 titluri
– supus ă referendumului la 8 decembrie 1991
– caracterizeaz ă statul român ca stat de drept, democratic și social
Titlurile Constitu ției:
1. Principii generale
2. Drepturile, libert ățile și îndatoririle fundamentale
3. Autorit ățile Publice
4. Economia și finan țele
5. Curtea Constitu țional ă

6. Revizuirea Constitu ției
7. Dispozi ții finale și tranzitorii

5.4 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt Constitu țiile române?

2. Care sunt garan țiile, dar consecin țele suprema ției Constitu ției?

5.5 LUCRARE DE VERIFICARE
Controlul de constitu ționalitate în România – scurt ă analiz ă a normelor
constitu ționale în vigoare

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 2 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absența formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

5.6 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. de mai sus și în
Constitu ție 2. a se vedea pag. de mai sus și în
Constitu ție

5.7 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina –
Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.6 (NOTE – CURS 4)
ADOPTAREA, MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ABROGAREA CONSTITU ȚIEI
6.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu no țiuni, precum de adoptare, modificare sau
abrogare a uni act normativ, precum și a Constitu ției
– să prezinte, sintetic, modul de adoptare, respectiv d e abrogare a
Constitu ției ;
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a stabili corect situa țiile în care poate
fi suspendat ă sau modificat ă Constitu ția

6.2 Adoptarea și modificarea Constitu ției

ADOPTAREA CONSTITU ȚIEI

În considerarea con ținutului și scopurilor constitu ției din totdeauna s-a
pus problema unor forme speciale de adoptare care s ă pun ă în valoare,
suprema ția acesteia și deosebirile fa ță de legile ordinare.
Adoptarea constitu ției reprezint ă un proces complex în care identific ăm 3
elemente esen țiale: ini țiativa adopt ării, autoritatea competent ă, moduri de
adoptare.
a. Ini țiativa adopt ării constitu ției – apar ține acelui organism statal,
politic sau social care, ocupând în sistemul politi c al societ ății locul cel mai înalt,
este cel mai în m ăsur ă s ă cunoasc ă evolu ția societ ății. De asemenea un rol
aparte îl poate avea ini țiativa popular ă.
Actuala Constitu ție a României nu prevede expres cine are ini țiativa
adopt ării existând dou ă solu ții: ini țiativa apar ține puterii constituante, ini țiativa
apar ține celor care au posibilitatea revizuirii.
La întrebarea cine are dreptul de a adopta o consti tu ție s-a r ăspuns
adesea prin teoria puterii constituante care este organul care beneficiaz ă de o
autoritate politic ă special ă.
Aceasta se prezint ă sub dou ă forme:
– puterea constituant ă originar ă – care intervine când nu exist ă sau nu
mai exist ă Constitu ției în vigoare;
– puterea constituant ă instituit ă – este prev ăzut ă de Constitu ția în
vigoare și este în m ăsur ă de a modifica sau adopta o Constitu ție.

b. Moduri de adoptare

Adoptarea constitu țiilor a cunoscut și cunoa ște moduri diferite de la țar ă
la țar ă, determinate de stadiul de dezvoltare, de ideologi a dominant ă și de
raporturile sociale existente la un moment dat.
Adoptarea Constitu țiilor a cunoscut în general urm ătoarele moduri:
1. Constitu ția acordat ă – adoptat ă de monarh ca st ăpân absolut –
considerat ă cea mai rudimentar ă.
2. Statutul (Constitu ția Plebiscitar ă)– variant ă mai dezvoltat ă a
Constitu ției acordate. Aceasta este ini țiat ă de șeful statului dar este
ratificat ă prin plebicist – corpul electoral poate spune “da” sau “nu”
dar nu poate propune amendamente. (Constitu ția regal ă a României
din 1938).
3. Pactul – considerat a fi un contract între rege și popor (Constitu ția
României de la 1866). S-a folosit atunci când s-au putut impune
șefului statului anumite condi ții, putând fi urmarea unor mi șcări
revendicative sau folosit ca un mod de acces al unu i principe str ăin
la tronul unui stat.
4. Constitu ția conven ție – opera unei adun ări denumite conven ție
special aleas ă pentru a adopta Constitu ția, considerat ă deasupra
Parlamentului. A fost considerat ă un mijloc potrivit pentru
manifestarea suveranit ății na ționale.
5. Constitu ția parlamentar ă – (adoptarea Constitu țiilor dup ă al II-lea
război mondial) s-a realizat de regul ă de c ătre Parlament în
urm ătoarea procedur ă:
c. ini țiativa
d. elaborarea proiectului
e. discutarea public ă a proiectului
f. adoptarea proiectului de c ătre Parlament cu majoritate calificat ă (cel

pu țin 2/3 din num ărul total al membrilor acestuia)
g. Extinderea referendumului ca participare direct ă a cet ățenilor la
guvernare a f ăcut ca acest mod de adoptare s ă fie considerat cel
mai democratic.

MODIFICAREA CONSTITU ȚIEI

Fa ță de importan ța politic ă și juridic ă a Constitu ției precum și a locului
pe care îl ocup ă în sistemul juridic, este de major ă importan ță problema de a ști
cine are ini țiativa revizuirii sale, cine are dreptul de a o rev izui și care este
procedura de urmat.
În acest sens sunt de re ținut trei principii:
h. dreptul de revizuire trebuie s ă apar țin ă aceluia și organism care a
adoptat-o,
i. autoritatea competent ă difer ă dup ă felul constitu ției,
j. procedura de modificare este în principiu asem ănătoare celei de
adoptare în baza principiului juridic fundamental a l simetriei actelor
juridice.
Ca o clasificare a modurilor de modificare ale cons titu ției se pot identifica
dou ă categorii: constitu ții suple sau flexibile – care se pot modifica dup ă
procedura de modificare a legilor organice și constitu ții rigide care se modific ă
dup ă alte reguli decât cele obi șnuite.
În ceea ce prive ște constitu țiile rigide, s-au folosit mai multe metode:
a. imposibilitatea revizuirii Constitu ției dup ă ce a fost adoptat ă.
Valoarea unor astfel de prevederi este nul ă, puterea constituant ă de azi nu are
puterea de a limita atributele puterii constituante de mâine.
Art. 152 din Constitu ția României enumera domeniile care nu pot forma
obiectul revizuirii.
b. stabilirea unei perioade de timp în care Constit u ția nu poate fi
modificat ă, ex. Constitu ția american ă din 1787 prevedea o perioad ă de 21 ani.
c. stabilirea unei proceduri greoaie de modificare, ex. Constitu ția
Român ă de la 1866 și 1923.
d. Alte reguli cu privire la revizuirea constitu ției, ex. Constitu țiile
franceze din 1946 și 1958 – nici o procedur ă de revizuire nu poate fi folosit ă în
caz de ocupa ție de c ătre for țe str ăine.
Competen ța ini țiativei revizuirii constitu ției o reg ăsim înscris ă în unele legi
fundamentale, în sensul de cine poate propune.

6.3. Suspendarea și abrogarea Constitu ției
SUSPENDAREA CONSTITU ȚIEI

Suspendarea constitu ției reprezint ă scoaterea din vigoare, în total sau în
parte, pe o perioad ă de timp determinat ă a dispozi țiilor constitu ționale.
Unele constitu ții interzic posibilitate suspend ării în timp ce altele nu
prev ăd nici o reglementare în acest sens.
În practic ă legile fundamentale au fost suspendate în perioade le de criz ă
politic ă, prin lovituri de stat, prin proclamarea st ării de asediu sau de urgen ță .
Suspendarea total ă a constitu ției este de principiu o înl ăturare a idei de

constitu ționale și de legalitate.

ABROGAREA CONSTITU ȚIEI

Abrogarea constitu ției se produce de regul ă atunci când se adopt ă o
nou ă constitu ție.
În Constitu ția României în art. 153 se arat ă c ă este și r ămâne în
întregime abrogat ă Constitu ția din 21 august 1965.

6.4 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt condi țiile procedurale în care poate fi revizuit ă Constitu ția noastr ă?

2. Enumera ți modurile de adoptare ale Constitu ției.

6.5 LUCRARE DE VERIFICARE
Identifica ți și analiza ți, pe scurt, prevederile din Constitu ția României, în vigoare, cu
privire la adoptarea, modificarea, suspendare și abrogarea constitu ției.

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 2 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

6.6 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. de mai sus și
Constitu ția României 2. a se vedea pag. de mai sus și Constitu ția
României

6.7 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina –
Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.7 (NOTE – CURS 5)
CET ĂȚ ENIA ROMÂN Ă
7.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu principiile privind acordarea cet ățeniei române
– să prezinte pe larg procedura de acordare a cet ățeniei române la cerere;
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica modurile de dobândire și
de pierdere a cet ățeniei române

7.2 No țiuni generale. Principiile organiz ării

No țiunea de cet ățenie intereseaz ă atât dreptul constitu țional cât și dreptul
interna țional, dreptul familiei și alte ramuri de drept.
No țiunea de cet ățenie este folosit ă atât în sens juridic, cât și în sens
politic atunci când este privit ă ca apartenen ța unui individ la o colectivitate
uman ă organizat ă într-un stat.
În dreptul constitu țional no țiunea de cet ățenie este utilizat ă pentru a
desemna o institu ție juridic ă – adic ă o grupare de norme juridice – dar și o
condi ție juridic ă ce se creeaz ă celor persoane care au calitatea de cet ățean.
În literatura juridic ă cet ățenia a fost definit ă ca:
– leg ătur ă dintre stat și individ,
– leg ătur ă politic ă și juridic ă,
– apartenen ță juridic ă,
– calitate a persoanei.
Cet ățenia este leg ătura politic ă și juridic ă permanent ă dintre o persoan ă
fizic ă și un anumit stat .
Din punct de vedere al naturii juridice cet ățenia este un element al
capacit ății juridice cerute subiectelor raporturilor juridic e de drept constitu țional.
Normele care reglementeaz ă cet ățenia sunt norme ale dreptului
constitu țional formând o institu ție a acestei ramuri de drept.

DEFINI ȚIA : cet ățenia român ă este acea calitate a persoanei fizice ce
exprim ă rela țiile permanente social-economice, politice și juridice dintre
persoana fizic ă și stat, dovedind apartenen ța sa la statul român și atribuind
persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tu turor drepturilor și îndatoririlor
prev ăzute de Constitu ția și legile României.

Normele privitoare la cet ățenia român ă se reg ăsesc în Constitu ție, în
legea cet ățeniei române precum și în Legea nr. 396/2002 privind ratificarea
Conven ției europene asupra cet ățeniei adoptat ă la Strasbourg la 06.11.1997.

Analiza normelor juridice care formeaz ă institu ția cet ățeniei permite
formularea unor principii care stau la baza cet ățeniei române:

1. Numai cet ățenii români sunt titularii tuturor drepturilor prev ăzute de
Constitu ție și de legi.
Dintre drepturile de care nu se bucur ă str ăinii și apatrizii enumer ăm:
dreptul de a alege și a fi ales în organele reprezentative; dreptul de a fi
proprietar de terenuri în România; dreptul de a nu fi extr ădat sau expulzat din
România; dreptul de a fi protejat diplomatic când s e afl ă pe teritoriul altui stat,
etc.
2. Numai cet ățenii români sunt ținu ți s ă îndeplineasc ă toate obliga țiile
stabilite prin Constitu ție și legile române.
Dintre obliga țiile pe care nu le au str ăinii și apatrizii enumer ăm: obliga ție
de fidelitate fa ță de România; îndatorirea de ap ărare a patriei, etc.
3. Cet ățenii români sunt egali în drepturi și îndatoriri, f ără deosebire
de ras ă, na ționalitate, origine etnic ă, limb ă, religie, sex, opinie, apartenen ță
politic ă, avere sau origine social ă, indiferent de modul cum au dobândit
cet ățenia.
4. Cet ățenia este în exclusivitate o chestiune de stat – co nstituie un
atribut exclusiv al statului.
5. Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cet ățeniei so ților.
6. Schimbarea cet ățeniei unuia dintre so ți nu produce nici un efect

asupra cet ățeniei române al celuilalt so ț.

DOBÂNDIREA ȘI PIERDEREA
CET ĂȚ ENIEI ROMÂNE

A. DOBÂNDIREA CET ĂȚ ENIEI ROMÂNE

Dobândirea cetateniei în general cunoaste doua sist eme si anume:
– sistemul care are la baza principiul jus sangvinis conform caruia copilul devine
cetateanul unui stat daca ambii sau unul dintre par inti au cetatenia statului
respectiv.
– Sistemul care are la baza principiul jus loci conform caruia copilul devine
cetateanul unui stat daca se naste pe teritoriul ac elui stat.
România a adoptat sistemul jus sangvinis.
Legislatia româna prevede patru moduri de dobândire a cetateniei române:
a. Prin nastere – este cetatean român copilul care are un parinte cetatean
român.
b. Prin repatriere – persoane care au avut cetateni a româna, au pierdut-o si
doresc sa si-o recapete.
c. Prin adoptie.
d. La cerere.
Acest ultim mod de dobândire a cetateniei impune în deplinirea unor conditii:
– s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe te ritoriul României sau, desi nu sa
nascut pe acest teritoriu, domiciliaza în conditiil e legii pe teritoriul statului român
de cel putin 8 ani sau, în cazul în care este casat orit si convietuieste cu un
cetatean român, de cel putin 5 ani de la data casat oriei. Este necesar ca în
fiecare dintre acesti ani sa domicilieze pe teritor iul statului român cel putin 6 luni;
– dovedeste prin comportament, actiuni si atitudini loialitate fata de statul român,
nu întreprinde sau sprijina actiuni împotriva ordin ii de drept sau a securitatii
nationale si declara ca nici în trecut nu a întrepr ins asemenea actiuni;
– a împlinit 18 ani;
– are asigurate în România mijloacele legale pentru o existenta decenta;
– nu a fost condamnat în tara sau strainatate pentr u infractiuni care îl fac
nedemn sa fie cetatean român;
– cunoaste limba româna si poseda cunostinte elemen tare de cultura si civilizatie
româneasca;
– cunoaste prevederile Constitutiei si imnul nation al.
Copilul care nu a împlini vârsta de 18 ani nascut d in parinti straini sau apatrizi
dobândeste cetatenia româna odata cu parintii sai. Daca însa numai unul dintre
parinti dobândeste cetatenia româna cetatenia copil ului minor se va hotarî
consensual de catre parinti iar în caz de dezacord de instanta de judecata.
Consimtamântul copilului care a împlinit 14 ani est e necesar.
Cetatenia româna se poate acorda si persoanelor car e au pierdut aceasta
cetatenie, precum si descendentilor acestora pâna l a gradul II inclusiv si care
cer redobândirea ei, cu pastrarea cetateniei strain e si stabilirea domiciliului în
tara sau cu mentinerea acestuia în strainatate, dac a îndeplinesc în mod
corespunzator conditiile mai sus prevazute, mai put in cele legate de domicilierea
pe teritoriul statului român, de cunoasterii limbii române si a unor elemente de
civilizatie româneasca, respectiv a prevederilor Co nstitutiei si a imnului national.
Aceste prevederi se aplica si apatrizilor fosti cet ateni români si descendentilor
acestora pâna la gradul II inclusiv. Redobândirea c etateniei de catre unul dintre
soti nu are nicio consecinta asupra cetateniei celu ilalt sot. Sotul cetatean strain
sau fara cetatenie al persoanei care redobândeste c etatenia româna poate cere

acordarea cetateniei române în conditiile mai sus m entionate.
Persoanele care au dobândit cetatenia româna prin n astere sau prin adoptie si
care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau a ceasta cetatenie Ie-a fost
ridicata fara voia lor, precum si descendentii aces tora pâna la gradul III, la
cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetate nia româna, cu posibilitatea
pastrarii cetateniei straine si stabilirea domicili ului în tara sau cu mentinerea
acestuia în strainatate, daca îndeplinesc conditiil e privitoare la:
– dovedirea prin comportament, actiuni si atitudini a loialitatii fata de statul
român,
– a faptului ca nu întreprinde sau sprijina actiuni împotriva ordinii de drept sau a
securitatii nationale si declara ca nici în trecut nu a întreprins asemenea actiuni,
– a împlinirii a 18 ani si a celei privind necondam narea în tara sau strainatate
pentru infractiuni care îl fac nedemn sa fie cetate an român.
În cazul dobândirii cetateniei române la cerere sau prin repatriere, legea
prevede obligativitatea depunerii unui juramânt de credinta fata de România. În
aceste situatii cetatenia româna se dobândeste la d ata depunerii juramântului.
O situatie aparte este aceea a copilului gasit pe t eritoriul României ai carui
parinti sunt necunoscuti si care este cetatean româ n pâna la proba contrarie.

Procedura de acordare la cerere a cetateniei române
Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetateniei române se face
prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale p entru Cetatenie, pe baza
propunerilor Comisiei pentru cetatenie, organism fa ra personalitate juridica din
cadrul autoritatii mentionate.
Aceasta cerere de acordare sau, dupa caz, de redobâ ndire a cetateniei române
se formuleaza în limba româna, se adreseaza Comisie i pentru cetatenie si se
depune personal sau, în cazuri temeinic justificate , prin mandatar cu procura
speciala si autentica la sediul Autoritatii Nationa le pentru Cetatenie, fiind însotita
de acte care dovedesc îndeplinirea conditiilor ment ionate mai sus.
Cererile de redobândire sau de acordare a cetatenie i române ale celor care au
avut cetatenia româna si care, practic doresc a o r edobândi, pot fi depuse si la
misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care
cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sa u la oficiile consulare ale
României, acestea vor fi trimise de îndata Comisiei pentru cetatenie din cadrul
Autoritatii Nationale pentru Cetatenie.
Comisia pentru cetatenie verifica îndeplinirea cond itiilor prevazute de lege
pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renu ntarea la cetatenia româna.
Aceasta comisie are activitate permanenta, este for mata dintr-un presedinte si
din 20 de membri, personal din cadrul Autoritatii N ationale pentru Cetatenie.
Lucrarile Comisiei nu sunt publice, acestea se desf asoara în prezenta a cel putin
3 membri si sunt prezidate de presedinte, iar în li psa acestuia, de catre un
membru desemnat de acesta.
Îndeplinirea sau, dupa caz, neîndeplinirea conditii lor prevazute de lege pentru
acordarea ori redobândirea cetateniei române se con stata printr-un raport
motivat, care se adopta de Comisie cu votul majorit atii celor prezenti. În caz de
paritate, votul presedintelui Comisiei sau al înloc uitorului acestuia este decisiv.
Cererea de acordare sau de redobândire a cetateniei este înregistrata la
secretariatul tehnic al Comisiei. În cazul în care constata lipsa unor documente
necesare solutionarii cererii, presedintele Comisie i solicita, prin rezolutie,
completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la
primirea solicitarii, nu sunt transmise actele nece sare, cererea se va respinge ca
nesustinuta.
Presedintele Comisiei, prin rezolutie, stabileste t ermenul la care se va dezbate

cererea de acordare sau redobândire a cetateniei, d ispunând totodata
solicitarea de relatii de la orice autoritati cu pr ivire la îndeplinirea conditiilor
prevazute de lege si mentionate mai sus.
În cazul în care sunt întrunite conditiile pentru a cordarea cetateniei române,
Comisia stabileste, într-un termen ce nu va depasi 6 luni, programarea
persoanei la interviul organizat pentru verificarea conditiilor privind cunoasterea
limbii române si a notiunilor elementare de cultura si civilizatie româneasca,
respectiv cunoasterea prevederilor Constitutiei Rom âniei si a imnului national.
În cazul în care nu sunt îndeplinite conditiile cer ute de lege pentru acordarea ori
redobândirea cetateniei, precum si în cazul nepromo varii interviului ori al
neprezentarii, în mod nejustificat, la sustinerea a cestuia, Comisia, printr-un
raport motivat, propune presedintelui Autoritatii N ationale pentru Cetatenie
respingerea cererii. O noua cerere de acordare sau de redobândire a cetateniei
române se poate depune dupa 6 luni de la respingere a cererii anterioare.
Daca solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în
care va mentiona întrunirea conditiilor legale pent ru acordarea sau, dupa caz,
redobândirea cetateniei.
Raportul, însotit de cererea de acordare ori de red obândire a cetateniei, va fi
înaintat presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie , constatând îndeplinite
conditiile prevazute de lege, emite ordinul de acor dare sau de redobândire a
cetateniei române, dupa caz. Ordinul de acordare sa u de redobândire a
cetateniei române se comunica solicitantului, prin scrisoare recomandata cu
confirmare de primire, de îndata, de la data emiter ii ordinului.
În cazul în care constata neîndeplinirea conditiilo r prevazute de lege,
presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie respinge, prin ordin, cererea
de acordare sau de redobândire a cetateniei.
Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie de acordare sau de
redobândire a cetateniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de
acordare sau de redobândire a cetateniei române se comunica, de îndata,
solicitantului, prin scrisoare recomandata cu confi rmare de primire.
Ordinul de respingere a cererii de acordare sau red obândire a cetateniei române
poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data co municarii, la Curtea de Apel
Bucuresti, Sectia contencios administrativ. Hotarâr ea Curtii de apel este
definitiva si poate fi supusa recursului la Sectia de contencios administrativ a
Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Însa, cetatenia româna se acorda sau se redobândest e la data depunerii
juramântului de credinta. Astfel, în termen de 3 lu ni de la data comunicarii
ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentr u Cetatenie de acordare sau
redobândire a cetateniei române, persoanele carora li s-a acordat sau care au
redobândit cetatenia româna vor depune juramântul d e credinta fata de
România. Juramântul de credinta se depune în sedint a solemna în fata
ministrului justitiei si a presedintelui Autoritati i Nationale pentru Cetatenie sau a
unuia dintre cei 2 vicepresedinti ai autoritatii de legati în acest sens.
Dupa depunerea juramântului, Comisia elibereaza cer tificatul de cetatenie
româna, care va fi întocmit în doua exemplare, semn ate de presedintele
Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, dintre care un exemplar va fi înmânat
titularului. Ambele exemplare ale certificatului co ntin elemente de siguranta si au
aplicate fotografii ale titularului.
În situatia în care copiii minori dobândesc cetaten ia româna odata cu parintii sau
cu unul dintre ei, acestia vor fi înscrisi în certi ficatul de cetatenie al parintilor si
nu depun juramântul.
Persoana care a obtinut cetatenia româna pastrându- si domiciliul în strainatate,

în conditiile prevazute mai sus, va depune juramânt ul de credinta în fata sefului
misiunii diplomatice sau al oficiului consular al R omâniei din tara în care
domiciliaza. În acest caz, certificatul de cetateni e româna va fi eliberat de seful
misiunii diplomatice sau al oficiului consular resp ectiv.
În cazul în care copilul devine major în timpul pro cesului de solutionare a cererii
si pâna la data dobândirii de catre parinti a cetat eniei române, acesta va depune
juramântul si i se va elibera certificat de cetaten ie distinct.
Nedepunerea, din motive imputabile persoanei care a obtinut cetatenia româna,
a juramântului de credinta, în termenul prevazut, a trage încetarea efectelor
ordinului de acordare sau de redobândire a cetateni ei române fata de persoana
în cauza.
Constatarea încetarii efectelor ordinului de acorda re sau de redobândire a
cetateniei române fata de persoanele care nu au dep us juramântul în conditiile
legii se face de catre presedintele Autoritatii Nat ionale pentru Cetatenie, la
sesizarea directiei de specialitate din cadrul auto ritatii, sau, dupa caz, de seful
misiunii diplomatice ori al oficiului consular.
Persoana care decedeaza înaintea depunerii juramânt ului de credinta fata de
România este recunoscuta ca fiind cetatean român, l a cererea succesorilor sai
legali, de la data emiterii ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru
Cetatenie de acordare sau de redobândire a cetateni ei române, urmând a fi
eliberat certificatul de cetatenie de catre Comisie . Cererea poate fi depusa în
termen de un an de la data decesului titularului ce rerii de acordare sau de
redobândire a cetateniei române.
Persoana care nu poate depune juramântul de credint a fata de România din
cauza unui handicap permanent sau a unei boli croni ce obtine cetatenia româna
de la data emiterii ordinului presedintelui Autorit atii Nationale pentru Cetatenie
de acordare sau, dupa caz, de redobândire a cetaten iei române, pe baza cererii
si a înscrisurilor medicale, transmise în acest sen s, personal sau prin
reprezentantul legal ori conventional cu mandat spe cial, pâna la data finalizarii
procedurii de acordare sau, dupa caz, de redobândir e a cetateniei.
Cererea adresata Comisiei privind eliberarea certif icatului de cetatenie poate fi
formulata în termen de un an de la data luarii la c unostinta a termenului de
depunere a juramântului de credinta. Nedepunerea ce rerii în termenul de un an
atrage încetarea efectelor ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru
Cetatenie de acordare sau de redobândire a cetateni ei române.

B. PIERDEREA CET ĂȚ ENIEI ROMÂNE

Pierderea cetateniei române se poate produce prin:
1. Retragere
2. Renuntare
3. Alte cazuri.

1. Retragerea cetateniei române apare ca o sanctiun e care nu poate fi aplicata
celui care a dobândit-o prin nastere.
De asemenea nu se poate aplica decât persoanei vino vate, nu si membrilor
familiei sale si numai daca acesta se afla în afara teritoriului României, cu
exceptia situatiei în care a obtinut-o fraudulos.
Cetatenia româna se pierde la data publicarii în Mo nitorul Oficial a hotarârii de
guvern de retragere.
Motive de retragere:
– savârseste în strainatate fapte grave prin care v atama interesele statului român
sau prestigiul tarii;

– se înroleaza, aflându-se în strainatate, în forte le armate ale unui stat cu care
România a rupt relatiile diplomatice sau se afla în stare de razboi;
– a obtinut cetatenia în mod fraudulos;
– este cunoscut ca având legaturi sau a sprijinit s ub orice forma grupari teroriste
ori a savârsit alte fapte care pun în pericol sigur anta nationala.
Orice autoritate sau persoana care are cunostinta d e existenta unui motiv pentru
retragerea cetateniei române poate sesiza, în scris , Comisia pentru cetatenie din
cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, avân d obligatia sa prezinte
dovezile de care dispune. Presedintele Comisiei sta bileste, prin rezolutie,
termenul la care se va dezbate sesizarea de retrage re, dispunând totodata:
a) solicitarea punctului de vedere al autoritatilor co mpetente cu privire la
îndeplinirea conditiilor legale privind retragerea cetateniei;
b) invitarea persoanei care a formulat sesizarea, prec um si a oricarei persoane
care ar putea da informatii utile solutionarii cere rii;
c) citarea persoanei în cauza la domiciliul cunoscut s au, daca acesta nu se
cunoaste, prin publicarea citatiei în Monitorul Ofi cial al României, Partea a III-a.
Citarea persoanei are loc cu cel putin 6 luni înain te de termenul fixat pentru
dezbaterea sesizarii.
La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizarii, C omisia verifica îndeplinirea
conditiilor necesare retragerii cetateniei române. Aceasta audiaza persoanele
citate, precum si persoana în cauza. Lipsa persoane i legal citate nu împiedica
desfasurarea procedurilor de retragere a cetateniei române.
În cazul în care constata îndeplinirea sau, dupa ca z, neîndeplinirea conditiilor
legale de retragere a cetateniei române, Comisia va propune presedintelui
Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, printr-un r aport motivat, aprobarea
retragerii cetateniei române sau, dupa caz, resping erea sesizarii.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie , constatând îndeplinite
conditiile de mai sus, emite ordinul de retragere a cetateniei române, respectiv
de respingere a sesizarii de retragere a cetateniei , în cazul în care constata
neîndeplinirea acelorasi conditii.
Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie de admitere sau de
respingere a sesizarii de retragere a cetateniei se comunica persoanei în cauza,
precum si persoanei care a facut sesizarea, prin sc risoare recomandata cu
confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicarii, la sectia de
contencios administrativ a curtii de apel de la dom iciliul sau, dupa caz, resedinta
solicitantului. Daca solicitantul nu are domiciliul sau resedinta în România,
ordinul poate fi atacat, în acelasi termen, la Sect ia de contencios administrativ a
Curtii de Apel Bucuresti. Hotarârea curtii de apel este definitiva si irevocabila.
Pierderea cetateniei române prin retragere are loc la data emiterii ordinului
presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetateni e de aprobare a retragerii
cetateniei române.

2. Renuntarea la cetatenia româna – mod amiabil de rezolvare a unor probleme
ce tin de statutul juridic al persoanei.
Conditiile necesare aprobarii cererii de renuntare:
– numai cetateanul care a împlinit 18 ani
– nu este învinuit sau inculpat într-o cauza penala si nu are de executat o
pedeapsa penala;
– nu este urmarit pentru debite, ori le achita, ori prezinta garantii
corespunzatoare pentru executarea lor;
– a dobândit ori are asigurari ca va obtine o alta cetatenie.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie dispune, prin ordin,

aprobarea sau, dupa caz, respingerea cererii de ren untare la cetatenia româna,
pe baza raportului Comisiei pentru cetatenie – orga nism fara personalitate
juridica din cadrul acestei Autoritati, prin care a ceasta constata îndeplinirea sau
neîndeplinirea conditiilor. Ordinul presedintelui A utoritatii Nationale pentru
Cetatenie de aprobare sau, dupa caz, de respingere a cererii de renuntare la
cetatenia româna se comunica solicitantului, prin s crisoare recomandata cu
confirmare de primire. Ordinul de respingere a cere rii de renuntare la cetatenia
româna poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicarii, la Curtea de
Apel Bucuresti. Hotarârea Curtii de apel este defin itiva si este supusa recursului
la Sectia de contencios administrativ a Înaltei Cur ti de Casatie si Justitie.
Pierderea cetateniei române prin renuntare are loc la data eliberarii adeverintei
de renuntare la cetatenia româna.
Dovada renuntarii la cetatenia româna se face cu ad everinta eliberata de
secretariatul Comisiei, pentru persoanele cu domici liul în România, ori de
misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Ro mâniei, pentru persoanele cu
domiciliul sau resedinta în strainatate, în baza or dinului presedintelui Autoritatii
Nationale pentru Cetatenie.

3. Alte cazuri de pierdere a cetateniei române:
– adoptia unui copil minor de catre cetatenii strai ni;
– stabilirea filiatiei copilului gasit pe teritoriu l României (daca parintii sunt apatrizi
sau cetateni straini);
– anularea, declararea nulitatii sau desfacerea ado ptiei unui minor de catre
cetateni români.

DOVADA CETATENIEI ROMÂNE. CETATENIA DE ONOARE.
DUBLA CETATENIE

Dovada cetateniei se face în tara prin buletinul sa u cartea de identitate, cu
certificatul de nastere pentru minorii pâna la 14 a ni si cartea de identitate a unui
parinte, cu certificatul constatator, cu certificat ul de nastere al minorului pâna la
14 ani gasit pe teritoriul României
În strainatate dovada cetateniei se face cu pasapor tul sau cartea de identitate,
dupa caz.
Cetatenia de onoare se poate acorda unor straini ca re au adus servicii
deosebite tarii si natiunii române de catre Parlame ntul României la propunerea
Guvernului, fara nicio alta formalitate. Beneficiar ul cetateniei de onoare se
bucura de toate drepturile civile si politice ale c etatenilor români cu exceptia
drepturilor electorale si de a ocupa o functie publ ica.
Dubla cetatenie este îngaduita potrivit legii român e.

7.3 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Enumera ți principiile constitu ționale privind cet ățenia român ă.

2. Care sunt cele dou ă moduri originare de dobândire a cet ățeniei române?

7.4 LUCRARE DE VERIFICARE
Prezenta ți, pe larg, situa țiile în care se poate pierde cet ățenia în România.

Instruc țiuni privind testul de evaluare :

– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 5 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

7.5 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. de mai sus 2. a se vedea pag. d e mai sus

7.6 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina –
Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.8 (NOTE – CURS 6)
STATUL
8.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu apari ția și evolu ția statului
– să prezinte pe larg aspecte privind func țiile și elementele statului;

8.2 Statul

În general statul este considerat ca o form ă de organizare social ă care ap ără
membrii s ăi de pericolele din exterior și interior și asigur ă siguran ța cet ățenilor
săi.
Termenul de stat provine din cuvântul latinesc “st atus” care ini țial
desemna starea unui lucru, iar în sens juridic – si tua ția unei persoane de a face
parte dintr-o anumit ă comunitate cu drepturi și obliga ții proprii.
Actualul sens al termenului de stat se pare c ă a fost utilizat pentru prima
dat ă de Nicolo Machiavelli în secolul XIV care prin ace sta descria o stare a unei
colectivit ăți guvernat ă de o putere public ă.
Din punct de vedere juridic conceptul de stat repr ezint ă o no țiune
multidisciplinar ă care intereseaz ă atât dreptul public intern cât și dreptul public
interna țional și include cele trei elemente constitutive: teritori ul, popula ția și
suveranitatea, aceasta din urm ă privit ă ca și putere public ă. În sens restrâns
tehnico-juridic conceptul de stat desemneaz ă forma organizat ă a puterii.
Dreptul constitu țional analizeaz ă statul ca o entitate juridic ă distinct ă,
stabil ă și permanent ă, diferit ă de persoanele fizice care exercit ă puterea în
limitele competen țelor prestabilite.
Ca și putere politic ă organizat ă statul este considerat ca o persoan ă
moral ă public ă, în sensul de centru organizat de interese legitim e și juridic
protejate.
Ca persoan ă juridic ă statul este titular de drepturi și obliga ții, diferen țele
dintre concep țiile enun țate în decursul istoriei fiind definite de Jellinek :”în
antichitate omul exista prin voin ța statului, în epoca modern ă statul exist ă
datorit ă oamenilor”.
Defini ție: Din perspectiva dreptului constitu țional statul se define ște drept
o modalitate de organizare a puterii politice, o or dine juridic ă, structurat ă și
eficient ă.

APARI ȚIA STATULUI MODERN

Dac ă privim statul ca pe o form ă de exprimare a puterii în cadrul unei
colectivit ăți umane ai c ărei indivizi au sentimentul apartenen ței la comunitate, au
scopuri și interese comune și urm ăresc atingerea unei st ări de bine general,
polis -urile grece ști corespund în mare m ăsur ă acestei defini ții.
Ulterior, datorit ă invaziei popoarelor migratoare, aceast ă form ă de
organizare și-a diminuat semnificativ importan ța, despre apari ția statului în
sensul modern pe care îl atribuim ast ăzi putându-se vorbi doar spre sfâr șitul
Evului Mediu.
Statul feudal s-a caracterizat prin concentrarea pu terii la nivel central, în
mâna monarhului, aceast ă etap ă a evolu ției fiind caracterizat ă prin faptul c ă
suveranul impune și chiar edicteaz ă normele juridice aplicabile în societate dar
el însu și nu se supune acestora.
Către sfâr șitul acestei perioade și începutul capitalismului se plaseaz ă în
timp apari ția statului modern.
Capitalismul timpuriu cunoa ște o tot mai accentuat ă diviziune a muncii
care determin ă apari ția unor forme tot mai organizate ale puterii condi ții în care
statul devine tot mai puternic teritorializat, trep tat se produce sedentarizarea
popula ției, legile și constitu țiile devin expresia formal ă a statului dar în
continuare de țin ătorii puterii scap ă normelor juridice.
Statul de drept și na țional se formeaz ă în contextul stabilirii frontierelor, a
conturării identit ății culturale și apari ția na țiunilor. În acest context puterea
politic ă se democratizeaz ă iar masele largi ob ține tot mai multe drepturi și
libert ăți.

Dezvoltarea capitalismului industrial a avut ca și consecin ță asumarea de
către stat a tot mai multe sarcini în domeniul econom ic și social, integrarea tot
mai accentuat ă a cet ățenilor în luarea deciziilor și punerea lor în aplicare,
apari ția unei noi categorii de drepturi și anume drepturile sociale garantate de
stat. Toate acestea sunt caracteristici ale statulu i de drept și social.

FUNC ȚIILE STATULUI

Func țiile statului sunt extrem de diverse și variaz ă în func ție de activit ățile
umane desf ăș urate, de scopurile stabilite drept finalit ăți social-statale iar
expansiunea democra ției multiplic ă în permanen ță aceste func ții.
În plan juridic func țiile statului se concretizeaz ă în actele juridice emise.
Din punctul de vedere al unei clasific ări care nu este îns ă limitativ ă putem
enumera:
a. Func ții interne:
– func ția de pacificare intern ă a indivizilor pentru a exista armonie între
ace știa,
– ap ărarea justi ției sociale și a drept ății,
– gestionarea economiei sociale, etc.
b. Func ții externe:
– de protec ție a fiin ței statului fa ță de amenin ță ri externe,
– de protec ție a propriilor cet ățeni, etc.
c. Alte func ții:
– economic, culturale, sociale,
– represive,
– legislative – stabilesc regulile de conduit ă,
– executive – asigur ă punerea în practic ă a normelor juridice stabilite,
– jurisdic ționale – solu ționeaz ă conflictele și litigiile ap ărute între
cet ățeni, etc.
–
ELEMENTELE STATULUI

În sens larg statul este analizat ca sum ă a celor trei elemente: teritoriul,
popula ția și suveranitatea – în țeleas ă ca putere public ă.
Din punctul de vedere al dreptului constitu țional intereseaz ă puterea care
se exercit ă în forma juridic ă a statului, m ăsura în care cele trei elemente
condi ționeaz ă puterea institu ționalizat ă sub form ă statal ă.

1. POPULA ȚIA

În literatura de specialitate s-a încercat explicar ea diferen ței dintre
popula ție și popor. Conform teoriilor normativiste poporul rep rezint ă totalitatea
indivizilor care coexist ă la un moment pe un anumit teritoriu iar popula ția
desemneaz ă comunitatea de indivizi care exist ă dinaintea apari ției statului iar
între ace știa exist ă leg ături de origine comun ă, cultur ă, limb ă sau în țelegere
acceptat ă de conviețuire comun ă.
În alt ă concep ție popula ție nu este un element preexistent statului ci este
determinat de ordinea juridic ă care se constituie în acel stat, motiv pentru care
între popor și popula ție nu exist ă nici o diferen ță , din popula ție f ăcând parte
inclusiv str ăinii și apatrizii care se supun acelora și norme juridice .
În ceea ce prive ște na țiunea, ea este o entitate distinct ă de indivizi și din
punct de vedere juridic ea constituie o persoan ă juridic ă aparte, fiind rezultatul
destinului comun bazat pe elemente de comunitate de trecut, limb ă, obiceiuri,

cultur ă, etc, aceast ă no țiune fiind la baza statelor multina ționale (Marea
Britanie).
Din punct de vedere al dreptului constitu țional popula ția grupeaz ă to ți
cet ățenii unui stat care au o leg ătur ă juridic ă cu statul, în virtutea c ăreia
beneficiaz ă de un regim juridic special, diferit de cel al str ăinilor sau apatrizilor.
Prin urmare, popula ția este analizat ă sub forma categoriilor de cet ățeni, str ăini și
apartizi.

2. TERITORIUL

Teritoriul reprezint ă cadrul geografic în interiorul c ăruia se exercit ă
puterea institu ționalizat ă statal. El determin ă întinderea georgafic ă a puterii de
stat și chiar, sub anumite aspecte, con ținutul acesteia.
Din punct de vedere juridic teritoriul reprezint ă delimitarea acelei por țiuni
de p ământ asupra c ăreia o anumit ă putere de stat î și poate exercita atributele cu
excluderea oric ăror altor forme de putere statal ă.
Delimitarea se realizeaz ă tehnic juridic prin reglementarea frontierelor
statului iar în no țiunea de teritoriu sunt cuprinse solul, subsolul și coloana de aer
corespunz ătoare solului, pân ă la limita inferioar ă a spa țiului cosmic.

3. SUVERANITATEA

Leg ătura dintre teritoriu și popula ție se realizeaz ă prin intermediul puterii
de stat.
Pentru explicarea suveranit ății este necesar ă analizarea a cel pu țin trei
probleme și anume: evolu ția istoric ă a conceptului, explicarea no țiunilor de
suveranitate popular ă, suveranitate na țional ă și suveranitate de stat și stabilirea
titularului suveranit ății.

a. Evolu ția istoric ă

Suveranitatea ca atribut al statului a ap ărut o dat ă cu acesta dar ideile
despre aceasta au ap ărut spre sfâr șitul Evului Mediu legate în primul rând de
concep ția de independen ță .
La început s-a considerat c ă monarhul se supune divinit ății dar nu se
supune legilor, suveranitatea sa fiind una absolut ă și deplin ă.
În momentul în care între monarh, în calitatea se d e detentor al puterii
statale, și popor s-a încheiat contractul social a ap ărut ideea c ă puterea decurge
de la popor.
J.J. Rousseau a postulat ideea c ă suveranitatea popular ă este
fundamentat ă pe ideea de cet ățean și c ă fiecare cet ățean cedeaz ă partea lui de
suveranitate pentru a întregi suma deplin ă și inalienabil ă, iar guvernan ților li se
încredin țeaz ă numai exerci țiul acesteia, ei putând fi revoca ți oricând.

b. Suveranitatea poporului și suveranitatea de stat

Suveranitatea poporului reprezint ă dreptul poporului de a decide asupra
sor ții sale, de a stabili linia politic ă a statului și alc ătuirea organelor sale precum
și de a controla activitatea acestora.
Suveranitatea na țional ă se fundamenteaz ă pe no țiunea de na țiunea ca
persoan ă juridic ă ce dispune de o voin ță proprie, distinct ă de a
persoanelor care o compun care o exercit ă prin reprezentan ți ale și într-o
manier ă anterior convenit ă. De esen ța suveranit ății na ționale este c ă ea

apar ține na țiunii care îns ă trebuie s ă îi delege exerci țiul unor reprezentan ți.
Când na ținea s-a constituit într-un stat, suveranitatea na țional ă se
identific ă cu suveranitatea de stat.
Suveranitatea de stat este o caracteristic ă general ă a puterii de stat și
sub acest aspect este obiectul dreptului constitu țional.

c. Titularul suveranit ății

Precizând c ă suveranitatea este o tr ăsătur ă general ă a puterii de stat
vom observa c ă dac ă vorbim despre titularul ei trebuie s ă punem semnul
egalit ății între putere de stat și suveranitate. În acest sens de țin ătorul puterii
statale, suveran ă, este poporul.

Defini ția suveranit ății de stat

Suveranitatea este suprema ția și independen ța puterii în exprimarea și
realizarea voin ței guvernan ților ca voin ță obligatorie pentru întreaga societate,
altfel spus, dreptul statului de a decide liber în treburile sale interne și externe.

8.3 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt elementele statului?

2. Cum poate fi definit ă suveranitatea?

8.4 LUCRARE DE VERIFICARE
Apari ția statului modern

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 3 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

8.5 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. de mai sus 2. a se vedea pag. d e mai sus

8.6 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.

Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina
– Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.9 (NOTE – CURS 7)
FORMA STATULUI
9.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu aspectele juridice privind consiliului jude țean
și prefectul;
– să prezinte pe larg cele dou ă institu ții juridice – consiliul jude țean și
prefectul;

9.2 Forma statului

I. FORMA DE GUVERN ĂMÂNT

În dreptul constitu țional, prin form ă de guvern ământ se în țelege modul în
care sunt constituite și func ționeaz ă organele supreme, tr ăsăturile definitorii ale
raportului dintre șeful statului și puterea legiuitoare.
Cele mai utilizate forme de guvern ământ au fost și sunt monarhia și
republica.

1. Monarhia

Monarhia, ca form ă de guvern ământ, se caracterizeaz ă prin aceea c ă
șeful statului este un monarh (rege, domn, împ ărat, prin ț, emir, etc.) absolut sau
nu instaurat ereditar sau desemnat dup ă alte proceduri conform tradi țiilor
regimului constitu țional.
În evolu ția monarhiei se pot identifica: monarhia absolut ă, limitat ă,
parlamentar ă, dualist ă și parlamentar ă contemporan ă.

a. Monarhia absolut ă este cea mai veche form ă și se caracterizeaz ă
prin puterea discre ționar ă a monarhului. De men ționat c ă a rezistat pân ă la
începutul secolului XX când mai existau dou ă imperii absolute și anume Imperiul
rus și Imperiul otoman.

b. Monarhia limitat ă sau constitu țional ă se caracterizeaz ă prin
limitarea puterilor monarhului prin intermediul con stitu ției. Cu toate acestea
atribu țiile parlamentului sunt reduse în raport ce ale mon arhului.

c. Monarhia parlamentar dualist ă este o form ă a monarhiei
constitu ționale în care monarhul și parlamentul stau, din punct de vedere legal,
pe o pozi ție egal ă.

d. Monarhia parlamentar ă contemporan ă, întâlnit ă ast ăzi în Anglia,
Olanda și ță rile scandinave este o expresie a tradi ției și are mai mult caracter
simbolic în care monarhul mai p ăstreaz ă doar unele prerogative cum ar fi:
dreptul de a dizolva, în condi ții constitu ționale, parlamentul, dreptul de a refuza
semnarea unor legi, etc.

2. Republica

Este forma de guvern ământ în care, cet ățenii se guverneaz ă,
desemnându- și sau alegând un șef de stat denumit de regul ă pre ședinte.

a. Republica parlamentar ă se caracterizeaz ă prin aceea c ă șeful
statului este ales de c ătre parlament și datorit ă acestei proceduri are o pozi ție
inferioar ă parlamentului, exemple în acest sens fiind: Italia , Austria, Germania.

b. Republica preziden țial ă se caracterizeaz ă prin alegerea șefului
statului de c ătre cet ățeni, fie direct prin vot universal, egal, secret și liber
exprimat, fie indirect, prin intermediul colegiilor electorale – cum ar fi SUA.
Acest mod de alegere îl situeaz ă pe pre ședinte, din punct de vedere
legal, pe o pozi ție egal ă cu parlamentul.

În forma de guvern ământ republican ă func ția de șef al statului poate fi
îndeplinit ă și de c ătre un organ colegial – situa ție întâlnit ă în ță rile Europei de
Est în perioada comunist ă.

3. Forma de guvern ământ a României

Evolu ția istoric ă a formei de guvern ământ a cunoscut în România mai
multe etape, de la faza de “domnie” care caracteriz a institu ția de șef de stat, la
faza de monarhie ereditar ă cum a fost cea instituit ă prin Constitu ția din 1866
pân ă la republic ă, form ă consacrat ă prin constitu țiile din anii 1948, 1952 și 1965.
Dup ă revolu ția din decembrie 1989 s-a reafirmat forma de guvern ământ
republican ă și s-a instituit func ția d Pre ședinte al României care este ales prin
vot universal și nu este subordonat parlamentului.

II. STRUCTURA DE STAT

Structura de stat este organizarea de ansamblu a pu terii în raport cu
teritoriul, indicându-ne dac ă un stat este alc ătuit din unul sau mai multe state
membre.
În formele structurii de stat cuprindem a șadar statul unitar denumit și stat
simplu, statul federativ denumit și compus sau complex și asocia țiile de state.

1. Statul unitar sau simplu

Se caracterizeaz ă prin existen ța unei forma țiuni statale unice și prin
existen ța unui singur rând de organe centrale de stat (un s ingur organ legislativ,
un singur guvern, un singur organ judec ătoresc suprem). Cet ățenii statului au o
singur ă cet ățenie, organele administrativ teritoriale se subordo neaz ă uniform
organelor de stat centrale iar dreptul este, în pri ncipiul, aplicat uniform pe întreg
teritoriul. State unitare sunt: România, Bulgaria, Suedia, Italia.

2. Statul federativ, compus sau unional

Este format din dou ă sau mai multe state membre din unirea c ărora
apare un stat nou – federa ția – ca subiect unitar de drept.
Se caracterizeaz ă prin dou ă rânduri de organe centrale de stat și anume
cele ale federa ției și cele ale statelor membre. Fiecare stat membru are un
parlament, guvern și organ judec ătoresc suprem propriu cu o anumit ă
independen ță de organele federative.
Caracteristic acestui tip de stat este obligativita tea existen ței unui
parlament bicameral, în a doua Camer ă fiind reprezentate statele membre.
Exemple în acest sens sunt SUA și respectiv Senatul, Elve ția – Consiliul
statelor.
Raporturile dintre statele membre sunt raporturi de drept intern iar
cet ățeni au dou ă cet ățenii, pe de o parte a statului membru și pe de alt ă parte a
statului federativ.
Subiectele federa ției p ăstreaz ă o anumit ă independen ță , având în
principiu dreptul de a se desprinde din federa ție.
În afara subiectelor federa ție se mai întâlnescu unele forme de
autonomie, determinate de necesitatea rezolv ării unor probleme na ționale locale
cum ar fi: republicile autonome, regiunile autonome , districtele na ționale și
provinciile autonome.

3. Asocia țiile de state

Asocia țiile de state nu constituie forme ale structurii de stat, ele nedând
na ștere la state noi și deci nici la subiecte de drept noi. Ele sunt form e ale vie ții
interna ționale, constituite și func ționând pe baza tratatelor interna ționale în care
statele î și p ăstreaz ă independen ța. Între ele statele intr ă în raporturi de drept
interna țional și nu de drept constitu țional.
Cele mai importante asocia ții de state sunt: uniunea persoanl ă, uniunea
real ă și confedera ția de state.

a. Uniunea personal ă – asocia ție de dou ă sau mai multe state care
au comun doar șeful statului. A fost consecin ța legilor de succesiunii la tron sau
alegerii unui șef de stat comun. Uniuni personale cunoscute în ist orie: Anglia și
Regatul Hanovrei 1714-1837, Olanda și marele ducat de Luxemburg 1890-1915.

b. Uniunea real ă – este o socia ție în care, pe lâng ă șeful statului
exist ă și alte organe de stat comune de obieci în domeniul afacerilor externe,
armatei, etc. În unele cazuri uniunea real ă a fost o etap ă în formarea statului
unitar cum a fost cazul Principatelor Unite între 2 4 ianuarie 1859 și 24 ianuarie
1862. Alte exemple: Austria și Ungaria 1867-1918, Norvegia și Suedia 1815-
1905.

c. Confedera ția de state – este o asocia ție de state independente
determinat ă de considerente economice și politice atât de ordin intern cât și
extern. Statele urm ăresc scopuri comune iar pentru discutarea acestora î și aleg
un organism comun denumit diet ă sau congres și unde se iau decizii numai cu
unanimitate de voturi. Hot ărârile luate oblig ă statele numai dac ă sunt ulterior
ratificate de fiecare stat. La baza confedera ției st ă tratatul interna țional.
Confedera țiile în istorie au reprezentat o etap ă spre realizarea statelor federale.
Exemple: Confedera ția statelor americane între 1778-1787, Confedera ția
elve țian ă între 1815-1848.

4. România, stat na țional, unitar și indivizibil

Sub aspectul structurii de stat România se prezint ă ca un stat unitar, pe
teritoriul c ăruia este organizat ă o singur ă forma țiune statal ă și un singur rând de
autorit ăți publice centrale, un singur parlament, un singur for judec ătoresc
suprem iar cet ățenii au o singur ă cet ățenie. Întreaga organizare statal ă este
statuat ă prin Constitu ție.

III. CARACTERELE STATULUI ROMÂN

Tr ăsăturile statului român rezult ă din dispozi țiile constitu ției care, în art. 1
statueaz ă c ă România este un stat na țional, suveran și independent, unitar și
indivizibil, stat de drept, democratic și social.
Independen ța exprim ă ideea c ă statul nu depinde de nici o autoritate
superioar ă care l-ar putea limita sau priva de puterea sa spe cific ă iar
suprema ția, const ă în aceea c ă statul suveran este cea mai puternic ă dintre
colectivit ățile publice pe care le include și dintre toate subiectele de drept din
interiorul s ău.
Suveranitatea puterii de stat se fundamenteaz ă pe conceptul de

suveranitate na țional ă care apar ține poporului.
Accep țiunea România este un stat de drept include un con ținut complex
care cuprinde: domnia legii (statul poate fi el îns u și parte într-un proces),
valorificarea drepturilor și libert ăților cet ățene ști, realizarea echilibrului,
colabor ării și controlului reciproc al puterilor în stat, realiz area accesului liber la
justi ție.
Caracterul de stat democratic al statului înseamn ă c ă autorit ățile publice
se întemeiaz ă pe voin ța poporului, exprimat ă prin alegeri libere și corecte, c ă
libert ățile publice sunt proclamate și garantate. Totodat ă democra ția implic ă un
sistem pluralist, responsabilitatea guvernan ților, exercitarea impar țial ă a justi ției.
Caracterul democratic al statului și statul de drept se presupun și implic ă
reciproc pentru c ă, în fond, democra ția poate fi definit ă și ca domnia dreptului.
Statul modern trebuie s ă fie și un stat social, caracter care rezult ă mai
ales din func țiile sale. Statul social nu poate fi un simplu part ener de afaceri, un
simplu observator. El trebuie s ă intervin ă activ și s ă ia m ăsuri care s ă asigure
binele comun, trebuie s ă-i protejeze pe cei slabi și dezavantaja ți, s ă sprijine
sectoarele economice aflate în criz ă, s ă asigure func ționarea serviciilor publice
de protec ție și interven ției social ă. Acesta este sensul prevederilor
constitu ționale privind: garantarea dreptului la înv ăță tur ă, protec ția social ă,
protec ția copiilor și tinerilor, etc.

IV. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV Ă A TERITORIULUI

Teritoriul unui stat intereseaz ă dreptul constitu țional sub dou ă aspecte și
anume structura de stat și organizarea administrativ ă a teritoriului.

În ceea ce prive ște organizarea administrativ-teritorial ă este considerat ă
de unii autori ca fiind o delimitare a teritoriului și popula ției în unit ăți
administrative iar al ții o consider ă ca delimitarea teritoriului în unit ăți
administrative.
În opinia noastr ă a dou ă teorie este corect ă întrucât, teritoriul fiind una din
bazele organiz ării puterii de stat, defini ția trebuie s ă exprime rela ția dintre
teritoriu și organizarea puterii de stat. Popula ția nu constituie în totalitatea ei o
baz ă a puterii de stat deoarece nu toat ă popula ția particip ă la conducerea
statului ci numai cet ățenii iar cet ățenia nu poate fi re ținut ă ca o calitate raportat ă
la conducerea unei unit ăți administrativ teritorial ă ci este specific ă exercit ării
puterii de stat pe tot teritoriul.
De altfel aceast ă rela ția dintre teritoriu și unit ățile administrativ-teritoriale
este statuat ă în textul art. 3 al.3 din Constitu ție.
Argumentele prezentate nu pot îns ă s ă diminueze rolul popula ției, acesta
fiind un criteriu, al ături de alte criterii (economice, de infrastructur ă, sociale, etc.)
în stabilirea unit ăților administrativ teritoriale.

Defini ție: Organizarea administrativ ă a teritoriului este delimitarea
teritoriului unui stat în unit ăți teritoriale, delimitare f ăcut ă în scopul realiz ării
unitare a puterii.

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV Ă
A TERITORIULUI ROMÂNIEI

Prima lege pentru organizarea administrativ ă a teritoriului a ță rii noastre a

fost elaborat ă de Alexandru Ioan Cuza în 1864 iar conform acestei a teritoriul era
organizat în jude țe, pl ăș i, și comune, comunele fiind urbane și rurale.
Organizarea teritoriului a suferit de-a lungul isto riei mai multe modific ări,
prin Legea nr.2/1968 privind organizarea administra tiv ă, teritoriul a fost
organizat în jude țe, ora șe și comune.
Constitu ția, în art. 3 al.3 stabile ște c ă teritoriul este organizat sub aspect
administrativ în comun, ora șe și jude țe iar în condi țiile legii unele ora șe sunt
declarate municipii.
Jude țul este unitatea administrativ-teritorial ă ce joac ă rolul de verig ă
intermediar ă, în cadrul organiz ării administrative a teritoriului.
Jude țul este o unitate administrativ-teritorial ă complexă din punct de
vedere economic și social-cultural, unitate de coordonare și control din punct de
vedere politico-administrativ. Organele de stat din jude țe au leg ături nemijlocite
cu organele centrale de stat. Jude țul cuprinde ora șe și comune.
În stabilirea num ărului și întinderii jude țelor s-a urm ărit ca acestea s ă fie
echilibrate ca suprafa ță , num ăr de locuitori și poten țial economic. În țara noastr ă
exist ă 41 de jude țe fiecare având în medie peste 450.000 locuitori.
Ora șul este o unitate administrativ teritorial ă de baz ă în cadrul organiz ării
administrative a teritoriului. Ora șele cu un num ăr mai mare de locuitori, cu
însemn ătate deosebit ă în via ța economico-social ă și cultural-știin țific ă sunt
declarate municipii.
Ora șele în care î și au sediul autorit ățile publice jude țene sunt ora șe
re ședin ță , stabilirea impunându-se prin importan ța lor economico-social ă și
cultural ă în cadrul jude țului.
Municipiul Bucure ști este, datorit ă importan ței sale economice, politice și
cultural-știin țifice, capitala ță rii. El este organizat în șase sectoare având organe
de stat proprii care se subordoneaz ă organelor de stat ale municipiului iar
acestea organelor centrale de stat. Sub acest aspec t Municipiul Bucure ști are un
regim juridic și politic asem ănător cu al jude țului.
Comuna este unitatea administrativ-teritorial ă de baz ă care cuprinde
popula ția rural ă unit ă prin comunitate de interese și tradi ții, alc ătuit ă din unul sau
mai multe sate sau c ătune. Satele în care î și au sediul autorit ățile publice
comunale sunt sate re ședin ță .
Sta țiunile balneo-climaterice nu constituie unit ăți administrativ-teritoriale
distincte. Ele prezint ă importan ță din punct de vedere al înzestr ării lor în vederea
asigur ării condi țiilor optime pentru ocrotirea s ănătății și asigurarea odihnei
cet ățenilor.

9.4 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Preciza ți structura de stat a României

2. Care este organizarea administrativ-teritorial ă actual ă a României

9.5 LUCRARE DE VERIFICARE
Forma de guvern ământ

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 5 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este

necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

9.6 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. de mai sus 2. a se vedea pag. d e mai sus

9.7 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina –
Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007

Unitatea de înv ățare nr.10 (NOTE – CURS 8)
DREPTURILE, LIBERT ĂȚ ILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE
CET ĂȚ ENILOR
10.1 OBIECTIVE
– s ă familiarizeze cursan ții cu drepturile, libert ățile și îndatoririle fundamentale
ale cet ățenilor români astfel precum sunt consacrate prin Co nstitu ția României
în vigoare, cu natura juridic ă a acestora;
– să prezinte aceste drepturi, libert ăți și îndatoriri fundamentale;

10.2 No țiune și natur ă juridic ă. Corela ția dintre reglement ările
interna ționale și cele interne privind drepturile fundamentale ale omului

I. No țiunile de drepturi și îndatoririle fundamentale ale
cet ățenilor

Drepturile fundamentale nu sunt doar o realitate, c i și o finalitate a întregii
activit ăți umane. Drepturile fundamentale sunt o limb ă comun ă tuturor
oamenilor.
Caracteristicile fundamentale ale acestor drepturi pot fi considerate a fi
urm ătoarele:
• Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, adic ă facult ăți ale
subiectelor de drept de a cere o atitudine corespun z ătoare celorlalte
subiecte de drept, de a ac ționa într-un anumit fel, de a beneficia de
protec ția și sprijinul statului.
• Drepturile fundamentale sunt drepturi esen țiale, tr ăsătur ă ce le
deosebe ște de celelalte drepturi. J.J. Rousseau, în lucrare a „Discurs
asupra originii și fundamentelor inegalit ății între oameni”, considera c ă
drepturile fundamentale sunt daruri esen țiale ale naturii, de care nimeni
nu se poate atinge în nici un fel. Aceste drepturi sunt esen țiale pentru
via ța, libertatea și personalitatea lor, acest caracter de „esen țiale” este
dobândit în raport cu condi țiile concrete de existen ță ale unei societ ăți.
Acest caracter poate diferi de la o perioad ă istoric ă la alta în cadrul
acelea și societ ăți.
• Drepturile fundamentale sunt înscrise în acte deos ebite, precum declara ții
de drepturi ( A se vedea în acest sens „Declara ția omului și cet ățeanului”
din Fran ța din 1789) sau Constitu ții.
Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective al e cet ățenilor, esen țiale
pentru via ța, libertatea și personalitatea (demnitatea) acestora,
indispensabile pentru libera dezvoltare a personali t ății umane, drepturi
stabilite prin Constitu ție și garantate prin Constitu ției și legi.
Preciz ări terminologice:
1. Din punct de vedere juridic nu exist ă nici o deosebire între termenul de
„drept” și cel de „libertate”. Nuan țarea acestor termeni poate avea ca
explica ții pe de o parte faptul c ă, ini țial, din punct de vedere istoric,
primele au ap ărut libert ățile, iar, pe de alt ă parte, în anumite exprim ări,
trebuie s ă ținem cont de expresivitatea și frumuse țea limbajului juridic.
2. Expresia „libert ăți publice” denot ă faptul c ă acestea cuprind toate
drepturile și libert ățile individului, dar și faptul c ă acestea apar țin dreptului
public.
3. Nu trebuie confundate, considerându-se c ă au un con ținut identic și
acelea și garan ții, drepturile omului și drepturile cet ățeanului. Va trebui s ă
ținem cont de diferen țele existente între cet ățeni, pe de o parte, și
cet ățeni str ăini și apatriz ă, pe de alt ă parte.
4. Drepturile, libert ățile și îndatoririle fundamentale sunt și o institu ție
juridic ă, caz în care este desemnat, de fapt, grupul de nor me juridice,
norme unite prin obiectul comun de reglementare.

Îndatoririle fundamentale sunt și acestea înscrise în documente de o
importan ță juridic ă deosebit ă. Acestea sunt obliga ții ale cet ățenilor, au o valoare
mai mare decât alte îndatoriri, iar realizarea lor poate fi asigurat ă, în caz de
nevoie, prin for ța de constrângere a statului.

Îndatoririle fundamentale sunt obliga ții ale cet ățenilor considerate
esen țiale de c ătre popor pentru realizarea intereselor generale, î nscrise în
Constitu ție și asigurate în realizarea lor prin convingere sau, la nevoie,
prin for ța de constrângere a statului.

II. Natura juridic ă a drepturilor fundamentale

Drepturile fundamentale nu se disting de celelalte drepturi subiective nici
prin natura lor, nici prin obiectul lor, ci prin im portan ța economic ă, politic ă și
social ă pe care acestea o au.
Interesul teoretic și practic al discut ării naturii juridice a drepturilor fundamentale
explic ă și fundamentarea, în acest sens, a mai multor teori i. Astfel putem
men ționa:
• Teoria drepturilor naturale
Principalii sus țin ători ai acesteia sunt: Locke, Wolff, Blackstone, Ro usseau.
Aceast ă teorie pune accentul pe faptul c ă drepturile fundamentale sunt
diferite de celelalte drepturi pentru c ă cet ățeanul le dobânde ște în calitatea
sa de om, sunt opozabile statului și nu sunt stabilite prin legi, contracte.
Blackstone califica aceste drepturi ca fiind absolu te pentru c ă oamenii le
dobândesc ca urmare a legiilor naturii.
• Teoria individualist ă
Principalii sus țin ători sunt: Bastiat, Esmein, Chenan, Laski. Esmein
considera c ă originea oric ărui drept se afl ă în individ pentru c ă acesta singur
este o fiin ță real ă, liber ă și responsabil ă.
• Teoria drepturilor reflexe
Principalul sus țin ător este considerat Jellinek care considera c ă nu exist ă
nici o deosebire între drepturile individuale și celelalte drepturi subiective,
ambele fiind o crea ție a dreptului obiectiv. Acesta face o diferen țiere între
drepturi pornind de la distinc ția dintre puterea juridic ă și posibilit ățile juridice.
Astfel, acest autor consider ă c ă drepturile obi șnuite con țin atât putere
juridic ă, cât și posibilitate juridic ă, pe când drepturile publice presupun doar
puteri de voin ță create exclusiv de lege ce nu presupun și o activitate
garantat ă de lege.
• J. Renauld aprecia c ă drepturile fundamentale sunt tr ăsături esen țiale ale
statutului juridic al omului
• P. Braud considera, îns ă, c ă aceste drepturi fundamentale sunt obliga ții
în sarcina statului
În concluzie se poate afirma c ă nu exist ă nici o diferen țiere calitativ ă între
drepturile fundamentale și celelalte drepturi pentru c ă toate sunt drepturi
subiective. Unii doctrinari consider ă aceste drepturi ca fiind elemente definitorii
ale capacit ății de folosin ță , fapt pe care îl consider ăm de neacceptat pentru c ă în
dreptul constitu țional nu oper ăm cu clasificarea capacit ății juridice în capacitate
de folosin ță și capacitate de exerci țiu. Al ții consider ă c ă aceste drepturi
reprezint ă con ținutul unui raport juridic (cet ățenia), dar aceasta nu este un raport
juridic. Consider ăm, a șadar, drepturile fundamentale ca fiind acele dreptu ri
subiective care, al ături de obliga țiile corelative, formeaz ă statutul juridic al
cet ățeanului.

III. Corela ția dintre reglement ările interne și interna ționale
privind drepturile fundamentale ale omului și cet ățeanului

Drepturile fundamentale ale omului și, ulterior, ale cet ățeanului, au fost

consacrate, de-a lungul timpului, în documente cu o for ță juridic ă mai mic ă
sau mai mare. Cel de-al doilea r ăzboi mondial a determinat omenirea și, în
primul rând pe liderii acesteia, s ă adopte declara ții de drepturi, dar și alte acte
normative interna ționale prin care s ă reglementeze și s ă ofere, astfel, o
garan ție la nivel interna țional a drepturilor și libert ăților fundamentale ale
omului, ale oric ărui om fără nici o discriminare. Astfel, au ap ărut pe plan
mondial :
• Declara ția Universal ă a drepturilor omului – 10.12.1948
• Pactul interna țional cu privire la drepturile economice,
sociale și culturale – 16.12.1967, ratificat de România
în anul 1974 și intrat în vigoare la data de 3.01.1976
• Pactul interna țional cu privire la drepturile civile și
politice – 16.12.1967, ratificat de România în anul
1974 și intrat în vigoare la data de 23.03.1976
• Actul final al Conferin ței pentru securitate și cooperare
în Europa – Helsinki, 1975
• Documentul final al Reuniunii de la Viena a
reprezenta ților statelor participante la Conferin ța pentru
securitate și cooperare în Europa, 1989
• Carta de la Paris – 1990
Exist ă și o serie de documente interna ționale specializate pe diferite categorii de
drepturi.
Aceste documente au fost adoptate și la nivel regional, putându-se vorbi, astfel,
despre:
1. Conven ția european ă a drepturilor omului – 1950
2. Conven ția interamerican ă – 1969
3. Conven ția african ă – 1981
Aceste conven ții au promovat proceduri și mecanisme ce asigur ă
promovarea și protec ția drepturilor omului, cu prec ădere a celei de natur ă
juridic ă.
Exist ă, în consecin ță , dou ă categorii de reglement ări – cele interne și cele
interna ționale.
În ceea ce prive ște corela ția dintre documentele interne și cele
interna ționale se poate vorbi despre acestea ținându-se cont de cerin țele
cooper ării interna ționale, precum și de respectarea principiului suveranit ății
statelor.
Toate documentele interna ționale trebuie s ă reprezinte, de fapt, o garan ție
interna țional ă suplimentar ă privind executarea acestor drepturi și libert ăți –
mecanismul interna țional nu intervine decât în cazul e șecului garan ției na ționale.
Individul nu are calitatea de subiect interna țional de drept, el nu poate revendica
drepturile sale în mod direct la organiza țiile interna ționale. Aceste proceduri au
rol limitat și derogator, putându-se apela la ele doar în cazuri expres prev ăzute
de normele interna ționale.
Referitor la raportul dintre criteriile na ționale de protec ție a drepturilor
fundamentale și cele ale Uniunii Europene se pune problema care e ste protec ția
optim ă. Reglement ările interne se pot impune prin for ța lor moral ă, acestea fiind
prioritare în ceea ce prive ște proclamarea și garantarea drepturilor
fundamentale. Reglementarea drepturilor și de actele normative ale Uniunii
Europene se face cu reflectarea principiului suvera nit ății statelor, consacrându-
se calitatea de membri egali ai comunit ății interna ționale a acestora, oferindu-se
o garan ție suplimentar ă – „de rezerv ă” – fa ță de cea na țional ă, care poate fi
activat ă doar atunci când cea din urm ă nu face fa ță sau nu opereaz ă deloc sau
necorespunz ător.

Aceasta motiveaz ă și prevederile Constitu ției României care reglementeaz ă
corela ția dintre aceste reglement ări într-o viziune nou ă, modern ă și eficient ă – a
se vedea în acest sens art. 20 din Constitu ție.

10.3 Sfera drepturilor omului și clasificarea acestora

IV. Sfera drepturilor omului și cet ățeanului

Nu toate drepturile fundamentale au fost proclamate în acela și timp.
Putem afirma chiar c ă evolu ția societ ății moderne a dus și va mai duce la
identificarea și solicitarea de c ătre a oameni a celor mai diferite drepturi.
Astfel, vom putea vorbi despre drepturile de prim ă genera ție – drepturile civile și
politice – proclamate de oameni în cadrul luptei îm potriva tiraniei, a
despotismului. Ace știa și-au revendicat pozi ția egal ă, din punct de vedere juridic,
în fa ță legii.
Drepturile de-a doua genera ție, precum cele sociale, economice și culturale, mai
ales dreptul la munc ă, dreptul la înv ăță tur ă, dreptul la protec ție social ă, au ap ărut
mai târziu. Acestea presupun ac țiuni din partea statului, drepturile neputând fi
realizate de om doar prin for țe proprii, acesta având nevoie „de o mân ă de ajutor
din partea statului”. Aceste drepturi s-au impus ma i ales dup ă adoptarea
Declara ției Universale a Drepturilor Omului.
Drepturile din a treia genera ție sau drepturile de solidaritate, cum mai sunt
denumite, sunt drepturi ce pot realizate doar prin colaborarea dintre state. Astfel
de drepturi sunt: dreptul la un mediu înconjur ător s ănătos, dreptul la pace,
dreptul la dezvoltare.
Au ap ărut și alte drepturi care încearc ă s ă pun ă accentul pe personalitatea
uman ă, pe raporturile dintre individ și stat, precum: dreptul la dezvoltare privit
atât individual, cât și ca drept al na țiunilor, dreptul de a beneficia de patrimoniul
comun al umanit ății, dreptul la asisten ță umanitar ă, dreptul la un nivel de trai
decent, dreptul la intimitate. Au fost enun țate și drepturi pe care le putem
considera chair hilare, precum: dreptul de a fi l ăsat în pace, dreptul de a te
indigna, dreptul la nostalgie.

Referitor la dreptul al autodeterminare trebuie s ă ținem cont de 2 realit ăți:
1. Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului a încercat s ă cuprind ă mai
toate drepturile și libert ățile fundamentale ale omului
2. Fiecare stat î și va adapta drepturile la posibilit ățile pe care le are cu
respectarea anumitor limite.
Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului nu consacr ă acest drept, îns ă
majoritatea celorlate documente interna ționale, cu prec ădere Actul final al
Conferin ței pentru securitate și cooperare în Europa din 1975, consacr ă acest
drept consfin țind astfel leg ătura dintre stat și individ. Unii consider ă c ă acest
drept este „cel mai fundamental dintre toate dreptu rile omului”, unii îl consider ă
un principiu fundamental al dreptului interna țional, iar al ții îl consider ă o condi ție
esen țial ă pentru exercitarea drepturilor și libert ăților omului.
Dreptul la autodeterminare poate fi consacrat de d ocumentele
interna ționale ținându-se cont de principiile omului, printre care, în special, de:
autodeterminare, egalitate în drepturi, nediscrimin are.
Totu și nu trebuie s ă uit ăm, și apreciem c ă aceasta a fost și motivarea pentru
care legiuitorul constituant român nu a inclus pri ntre drepturile și libert ățile
fundamentale ale cet ățeanului dreptul la autodeterminare, faptul c ă acesta este
un drept colectiv, și nu un drept individual ca cele consacrate de docu mentele
interna ționale men ționate mai sus și de constitu ții. Dreptul la autodeterminare
este consacrat de Proclama ția de la Teheran.

V. Clasificarea drepturilor și libert ăților fundamentale

Necesitatea clasific ării drepturilor și libert ăților fundamentale a ap ărut o
dat ă ce aceste drepturi au consacrate în constitu ții și-n conven ții interna ționale.
Cea mai autorizat ă clasificare îi apar ține lui Pellegrino Rossi care men ționeaz ă
că drepturile pot fi private, publice și politice.
Paul Negulescu le clasifica în libert ăți primordiale și libert ăți secundare,
men ționând faptul c ă în perioada interbelic ă drepturile social-economico- politice
și majoritatea drepturilor politice nu erau consacra te de acte normative.
O alt ă clasificare este cea în drepturi individuale și drepturi colective ( dreptul
popoarelor la autodeterminare, dreptul la eliberare a de sub jugul colonial, dreptul
de asociere în sindicate). Th. C. Van Boven aprecia c ă Declara ția Universal ă a
Drepturilor Omului a consacrat individul și personalitatea sa, plasându-se
deasupra na ționalului și interna ționalului, drepturile colective au ap ărut ulterior,
acestea fiind mai ales o expresie a drepturilor min orit ăților.
Putem aprecia c ă Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului proclam ă drepturile
individului, iar Proclama ția de la Teheran consacr ă colectivitatea și drepturile
sale.
Drepturile și libert ățile fundamentale sunt individuale prin destinatarul lor, dar
având în vedere c ă acestea sunt consacrate de state pot fi considerat e și
drepturi colective.
Clasificarea drepturilor și libert ăților nu reprezint ă o ierarhizare a acestora,
trebuind s ă ținem cont de indivizibilitatea acestora, toate drep turile formând un
tot unitar.
Aceast ă clasificare este:
• Inviolabilit ățile
1. dreptul la via ță
2. dreptul la integritate fizic ă
3. dreptul la integritate psihic ă
4. libertatea individual ă
5. dreptul la ap ărare

6. dreptul la liber ă circula ție
7. dreptul la ocrotirea vie ții intime, familiale și private
8. inviolabilitatea domiciliului
• Drepturile social-economice și culturale
1. dreptul la înv ăță tur ă
2. dreptul la ocrotirea s ănătății
3. dreptul la munc ă și protec ție social ă
4. dreptul la grev ă
5. dreptul la proprietate privat ă
6. dreptul la mo ștenire
7. dreptul la un nivel de trai decent
8. dreptul la c ăsătorie
9. dreptul copiilor și tinerilor la protec ție și asisten ță
10. dreptul persoanelor handicapate la o protec ție special ă
11. accesul la cultur ă
12. dreptul la un mediu s ănătos
13. libertatea economic ă
• Drepturile exclusiv politice
1. dreptul la vot
2. dreptul de a fi ales
• Drepturile social-politice
1. libertatea con știin ței
2. libertatea de exprimare
3. dreptul la informa ție
4. libertatea întrunirilor
5. dreptul la asociere
6. secretul coresponden ței
• Drepturile garan ții
1. dreptul la peti ționare
2. dreptul persoanei v ătămate de o autoritate public ă
• Dreptul la azil
Îndatoririle fundamentale ale cet ățenilor sunt:
1. îndatorirea de a respecta Constitu ția și legile
2. îndatorirea de fidelitate fa ță de țar ă
3. îndatorirea de ap ărare a patriei
4. îndatorirea de a satisface serviciul militar
5. îndatorirea de a contribui la cheltuielile publi ce
6. îndatorirea de a exercita cu bun ă credin ță drepturile și libert ățile și de a
respecta drepturile și libert ățile celorlal ți

VI. Principiile constitu ționale aplicabile drepturilor, libert ăților
și îndatoririlor

VI.1. Universalitatea drepturilor, libert ăților și îndatoririlor fundamentale
– drepturile și libert ățile sunt universale și indivizibile
– este prev ăzut de art. 15 alin. 1 din C.R.. Acesta se refer ă la:
– sfera drepturilor – toate drepturile și libert ățile apar țin cet ățenilor
– sfera titularilor – to ți cet ățenii au toate drepturile și libert ățile din
Constitu ție
– aceasta este o posibilitate juridic ă pentru c ă exercitarea efectiv ă a acestora
este la latitudinea fiec ărui cet ățean
– Constitu ția consacr ă principiile înscrise de cele 2 Pacte interna ționale

privind drepturile, pacte semnate în anul 1967
– universalitatea drepturilor implic ă universalitatea îndatoririlor
– se poate afirma c ă îndatoririle fundamentale devin garan ții ale drepturilor
fundamentale

VI.2. Neretroactivitatea legii
– este consacrat de art. 15 alin. 2 din Constitu ție
– presupune faptul c ă legea odat ă adoptat ă produce și trebuie s ă produc ă
efecte juridice doar pentru viitor
– este prev ăzut și de art. 1 din Codul Civil și de art. 11 din Codul Penal
– Constitu ția consacr ă expres o singur ă excep ție: legea penal ă sau
contraven țional ă mai favorabil ă
– mai exist ă și alte excep ții, precum: legile interpretative – aceasta nu este
prev ăzut ă de Constitu ție, se recurge la metodele de interpretare, se va l ua
în considerare sensul „ab initio” al normei; ultraa ctivitatea legii – atunci
când aceasta î și produce efectele ulterior ie șirii din vigoare
– este obligatoriu pentru toate ramurile de drept, c hiar dac ă nu toate actele
normative esen țiale pentru acestea îl prev ăd
– este o garan ție a drepturilor și libert ăților fundamentale

VI. 3. Egalitatea în drepturi a cet ățenilor
– este prev ăzut ă de art. 4 alin. 2 și de art. 16 alin. 1 și 2 din Constitu ție
– art. 4 alin.1 introduce un principiu nou specific statelor din Uniunea
European ă și, în general, statelor democratice – principiul so lidarit ății
cet ățenilor unui stat, solidaritate bazat ă pe valori comune. Acest principiu
este de esen ța vie ții în comun a oamenilor.
– În literatura juridic ă, reflectându-se starea constitu țional ă, egalitatea în
drepturi a cet ățenilor a fost considerat ă ca fiind: fie un principiu
fundamental, fie o categorie de drepturi, fie un dr ept politic. Noi am
apreciat c ă egalitatea în drepturi este un principiu fundament al pentru
întreg domeniul drepturilor, libert ăților și îndatoririlor fundamentale
– exist ă 3 aspecte: egalitatea în drepturi a femeilor cu b ărba ții – art. 16 alin.
3 consacr ă expres egalitatea de șans ă între b ărba ți și femei pentru
ocuparea func țiilor și demnit ăților publice -; egalitatea în drepturi f ără
deosebire de ras ă, na ționalitate, origine etnic ă, limb ă, avere sau origine
social ă; egalitatea în drepturi f ără deosebire de religie, opinie sau
apartenen ță politic ă
– egalitatea prive ște toate drepturile indiferent dac ă sunt înscrise în
Constitu ție sau și-n alte acte normative
– egalitatea se manifest ă în toate domeniile de activitate
– nici o m ăsur ă luat ă împotriva pericolului public nu poate duce la
discriminare bazat ă pe ras ă, culoare, sex, limb ă, religie, origine social ă
– egalitatea în drepturi a femeilor cu b ărba ții se refer ă, în special, la
condi țiile de munc ă, dar și la ocrotirea femeii-mam ă, la asisten ța acordat ă
familiei
– cel de-al doilea aspect al egalit ății eviden țiaz ă faptul c ă sunt ap ărate și
garantate drepturile persoanelor apar ținând minorit ăților na ționale

VI. 4. Func țiile și demnit ățile publice pot fi ocupate de persoane care au
cet ățenia român ă și domiciliul în România
– este prev ăzut de art. 16 alin. 3 și 4 din Constitu ție
– demnitarii, din punct de vedere constitu țional, nu sunt ni ște simplii
func ționari publici

– func ționarii publici sunt acele func ții care presupun exerci țiul autorit ății
statale, un statut aparte și, pentru ocuparea lor, este necesar ă depunerea
jur ământului de credin ță fa ță de țar ă
– al ături de cele dou ă condi ții impuse de Constitu ție – persoana s ă aib ă
cet ățenie român ă și domiciliul în România – cei ce doresc s ă depun ă
aceast ă func ție sau demnit ăți publice trebuie s ă îndeplineasc ă toate
celelalte condi ții impuse de Statutul func ționarului public (legea nr.
188/1999)
– aceste func ții, în spe ță cele de la nivelul administra ției publice locale, vor
putea, odat ă cu integrarea României în Uniunea European ă, s ă fie
de ținute, în condi țiile legii organice, și de cet ățeni ai acesteia. De și nu se
prevede expres ca ace ști cet ățeni s ă aib ă dubl ă cet ățenie, este evident c ă
una dintre acestea trebuie s ă fie cea român ă

VI. 5. Protec ția cet ățenilor români în str ăin ătate și obliga țiile lor
– este prev ăzut de art. 17 din Constitu ție
– exprim ă faptul c ă cet ățenia român ă este leg ătura politic ă și juridic ă dintre
stat și cet ățean, definind astfel statutul juridic al cet ățeanului, al ături de
drepturile, libert ățile și îndatoririle fundamentale ale acestuia
– în temeiul acesteia cet ățenii români au dreptul de a cere protec ția statului
– cet ățenii români afla ți în afara teritoriului României trebuie s ă-și
îndeplineasc ă obliga țiile fa ță de țar ă

VI. 6. Cet ățenii str ăini și apatrizi se bucur ă în România de protec ție juridic ă
– este prev ăzut de art. 18 din Constitu ție
– se specific ă astfel c ă: str ăinii și apatrizii se bucur ă de protec ția general ă a
persoanelor și averilor, garantat ă de Constitu ție și legi, dar și c ă dreptul la
azil se acord ă sau se retrage în condi țiile legii cu respectarea prevederilor
interna ționale
– se va ține cont de faptul c ă str ăinii și apatrizii au drepturi naturale,
inalienabile și imprescriptibile; c ă, din punct de vedere juridic, anumite
drepturi nu pot apar ține decât cet ățenilor români ( precum: drepturile
exclusiv politice, dreptul de proprietate asupra te renurilor, dreptul de a
de ține func ții publice); c ă, al ături de drepturile naturale, exist ă și alte
drepturi ce pot fi dobândite și exercitate necondi ționate de calitatea de
cet ățean al statului român
– așadar cet ățenii români se pot bucura de acele drepturi pentru care legea
nu impune calitatea de cet ățean român

VI. 7. Cet ățenii români nu pot fi extr ăda ți sau expulza ți din România
– este prev ăzut de art. 19 din Constitu ție care stabile ște c ă:
o cet ățenii români nu pot fi extr ăda ți sau expulza ți din România,
aceasta fiind o regul ă tradi țional ă, o cutum ă. Îns ă, revizuirea
Constitu ției din anul 2003 prevede faptul c ă cet ățenii români pot fi
extr ăda ți în baza conven țiilor interna ționale la care România este
parte, în condi țiile legii și pe baz ă de reciprocitate. Acest alineat a
fost introdus ca o m ăsur ă de prevenire și de combatere a
infrac ționalit ății interna ționale, în special, a terorismului, a traficului
de femei și copii, a traficului de droguri.
o str ăinii și apatrizii pot fi extr ăda ți doar pe baza unei conven ții
interna ționale sau în condi ții de reciprocitate
o expulzarea sau extr ădarea se hot ărăsc doar de c ătre justi ție
– aceste dou ă m ăsuri privesc libertatea individual ă și dreptul la liber ă

circula ție – dou ă drepturi fundamentale ale cet ățenilor români
– pân ă în prezent doar între Marea Britanie și SUA se practica expulzarea
propriilor cet ățeni
– extr ădarea este o institu ție juridic ă ce permite unui stat de a cere altui stat
pe teritoriul c ăruia se afl ă refugiat unul dintre cet ățenii s ăi s ă i-l predea,
este un act de asisten ță juridic ă interstatal ă în materie penal ă. Trebuie
ținut cont de urm ătoarele reguli: nu se admite extr ădarea pentru ra țiuni
politice, nu se admite extr ădarea atunci când persoana respectiv ă va fi
condamnat ă la moarte, supus ă torturii sau tratamentelor inumane, crude
sau degradante; se practic ă în cazul s ăvâr șirii urm ătoarelor fapte:
piraterie, trafic de copii și femei, trafic de arme, trafic de stupefiante,
terorism, genocid
– expulzarea este institu ția juridic ă ce permite autorit ăților publice dintr-un
stat s ă oblige o persoan ă ( str ăin sau apatrid) s ă p ărăseasc ă țara,
punând cap ăt astfel, în mod silit, șederii acestei persoane pe teritoriul s ău.
Este o m ăsur ă de siguran ță . Este o m ăsur ă luat ă pentru ap ărarea ordinii
de drept. Regulile ce trebuie respectate sunt urm ătoarele: nu trebuie s ă fie
o m ăsur ă inutil ă, brutal ă, rapid ă sau vexatorie; expulzatul trebuie s ă aib ă
dreptul s ă aleag ă statul, expulzarea trebuie f ăcut ă cu respectarea
persoanei
– extr ădarea se acord ă doar în baza reglement ărilor interna ționale sau în
baza unor conven ții de reciprocitate
– aceste dou ă m ăsuri pot fi luate doar de c ătre justi ție pentru c ă ambele
aduc atingere unor libert ăți fundamentale, iar justi ția este unul dintre
garan ții acestor libert ăți

VI. 8. Prioritatea reglement ărilor interna ționale
– este prev ăzut de art. 20 din Constitu ție
– exprim ă corela ția dreptului intern cu cel interna țional
– reglement ările interna ționale au prioritate cu excep ția cazului în care
Constitu ția sau legile interne con țin dispozi ții mai favorabile. Prin aceast ă
nou ă reglementare se consfin țește c ă omul beneficiaz ă, în ceea ce
prive ște drepturile sale, de reglement ările cele mai favorabile indiferent c ă
acestea sunt interna ționale sau interne
– acest principiu impune necesitatea de a se ține cont de dou ă reguli:
o dispozi țiile privind drepturile și libert ățile se interpreteaz ă și se
aplic ă în concordan ță cu prevederile tratatelor interna ționale la care
România este parte
o în cazul apari ției unor neconcordan țe între reglement ările na ționale
și cele interna ționale, au prioritate cele mai favorabile, dar doar în
materia drepturilor omului
– aplicând aceste reguli, apar și urm ătoarele consecin țe:
o legiuitorul va avea întotdeauna și-n mod obligatoriu datoria de a
verifica dac ă proiectele de legi pe care le adopt ă se coreleaz ă cu
tratatele interna ționale
o autorit ățile publice ce negociaz ă, încheie și ratific ă tratate
interna ționale trebuie s ă urm ăreasc ă existen ța corela ției dintre
textele interna ționale și cele na ționale
– în cazul în care reglement ările interna ționale contravin Constitu ției
României, spre deosebire de alte Constitu ții care precizeaz ă c ă autoriza ția
de ratificare nu poate interveni decât dup ă revizuirea Constitu ției – a se
vedea Constitu ția Fran ței sau cea a Spaniei -, Constitu ția României tace.
Îns ă, suprema ția acesteia face imposibil ă ratificarea unui tratat în aceste

condi ții, cu atât mai mult cu cât Curtea Constitu țional ă se poate pronun ța
asupra constitu ționalit ății unui tratat interna țional. Apreciem c ă, în aceste
condi ții, ratificarea se poate face fie cu rezerve, fie d oar dup ă revizuirea
Constitu ției.

VI. 9. Accesul liber la justi ție
– justi ția este garan ția efectiv ă a drepturilor și libert ăților fundamentale, se
înf ăptuie ște doar în numele legii de judec ători independen ți și care se
supun doar legii
– func țiile justi ției sunt: interpretarea și aplicarea legii la cazurile concrete;
judecarea și aplicarea sanc țiunilor, încercarea de a face dreptate
– aceste func ții sunt realizate cu condi ția respect ării principiilor procedurale:
publicitate, oralitate, contradictorialitatea dezba terilor, posibilitatea
exercit ării c ăilor de atac
– oricine are acces liber la justi ție pentru a-și ap ăra un drept sau un interes
legitim
– este prev ăzut de art. 21 din Constitu ția României care face o distinc ție
între accesul liber la justi ție și obliga ția constitu țional ă de ocrotire a
drepturilor, libert ăților și îndatoririlor fundamentale – instan ța este obligat ă
să se pronun țe asupra sesiz ărilor venite din partea cet ățenilor, caracterul
legitim sau nelegitim al acestora va fi hot ărât doar de instan ță
– expresia „interese legitime” nu impune instan ței admisibilitatea ac țiunii în
justi ție, ci doar o oblig ă pe aceasta s ă ocroteasc ă doar interesele legitime
– sesizarea justi ției se poate face fie pe cale ac țiunii directe, fie pe orice alt ă
cale, precum ar fi cea a excep ției – vezi excep ția de neconstitu ționalitate
– nici o lege nu poate îngr ădi accesul liber la justi ție
– părțile au dreptul la un proces echitabil și la solu ționarea cauzelor într-un
termen rezonabil. În acest mod dreptul la un proces echitabil este o
garan ție a principiului egalit ății în drepturi. Solu ționarea într-un termen
rezonabil a proceselor este o garan ție a faptului c ă justi ția, ca serviciu
public, asigur ă ap ărarea drepturilor și libert ăților cu eliminarea oric ăror
mijloace șicanatorii și tergivers ări
– acest articol mai prevede faptul c ă jurisdic țiile administrative sunt
facultative și gratuite, crearea acestora este justificat ă de necesitatea
decongestion ării instan țelor de judecat ă, dar, mai ales, de faptul c ă litigiul
poate incontestabil s ă fie solu ționat pe aceast ă cale. Gratuitatea este, în
aceast ă situa ție, un mijloc de încurajare pentru a recurge la ase menea
proceduri.

VI.10. Caracterul de excep ție al restrângerii exerci țiului unor drepturi sau al
unor libert ăți
– documentele interna ționale în materia drepturilor omului admit existen ța
unor limit ări, ale unor restrângeri
– pentru ca aceste limit ări, restrângeri s ă nu fie neconstitu ționale și s ă nu
aduc ă atingere dreptului sau libert ății ca atare, trebuie respectate ni ște
reguli. Astfel:
o restrângerile trebuie s ă fie expres prev ăzute de lege
o restrângerea poate fi dispus ă doar dac ă este necesar ă într-o
societate democratic ă, aprecierea acestei condi ții o face legiuitorul,
dar o poate face și judec ătorul constituant
o măsura de restrângere trebuie s ă fie propor țional ă cu cauza care a
determinat-o
o măsura de restrângere trebuie s ă fie aplicat ă în mod

nediscriminatoriu
o măsura de restrângere nu trebuie s ă aduc ă atingere existen ței
dreptului sau a libert ății
o aceast ă m ăsura de restrângere este o excep ție, a șadar trebuie
aplicat principiul „excep țiile sunt de strict ă interpretare și aplicare”
o aceste condi ții trebuie s ă fie întrunite în mod cumulativ
– Constitu ția prevede și situa țiile, o alt ă condi ție care trebuie s ă fie
respectat ă, în care se poate aplica acest principiu al dreptu rilor și
libert ăților, și anume:
o Ap ărarea securit ății na ționale
o Ap ărarea ordinii, a s ănătății ori a moralei publice
o Ap ărarea drepturilor și libert ăților cet ățenilor
o Desf ăș urarea instruc ției penale
o Prevenirea consecin țelor unei calamit ăți naturale, ale unui dezastru
ori ale unui sinistru deosebit de grav
– adoptarea unei astfel de m ăsuri trebuie s ă fie exclusiv în vederea
favoriz ării binelui general
– pot fi impuse restric ții legale pentru for țele armate și cele ale Ministerului
Administra ției și Internelor.

VII. Inviolabilit ățile

VII.1. Dreptul la via ță , dreptul la integritate fizic ă, dreptul la integritate psihic ă
– sunt prev ăzute de art. 22 din Constitu ție
– nu trebuie confundate între ele din punct de veder e juridic
dreptul la via ță
– este cel mai natural drept al omului
– este unul dintre cele mai vechi drepturi consacrat e juridic
– Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului (DUDO) – prevede în art. 3
faptul c ă „orice om are dreptul la via ță , libertate și la inviolabilitatea
persoanei”
– Art. 22 din Constitu ție ia în considerare via ța persoanei în sensul fizic al
acesteia, aspect punctat și de alin. 3 din art. 22 care prevede interzicerea
pedepsei cu moartea. Aceasta este o interdic ție absolut ă.
dreptul la integritate fizic ă
– Orice atingere adus ă integrit ății fizice, ce se impune din considerente de
ordin social, poate fi luat ă doar în baza unor reglement ări legale cu
condi ția respect ării dreptul constitu țional prev ăzut de art.53 din Constitu ție
(caracterul de excep ție al restrângerii exerci țiului unor drepturi)
dreptul la integritate psihic ă
– Sub aspect juridic este ocrotit și elementul psihic, nu doar cel fizic
– Ap ărarea acestor 3 drepturi implic ă interzicerea torturii, a pedepselor sau
tratamentelor inumane ori degradante
– Astfel de prevederi exist ă și în art. 5 al DUDO
– Prevederile art. 22 din Constitu ție sun valabile pentru toate subiectele de
drept, indiferent c ă acestea sunt autorit ăți publice, societ ăți comerciale
sau cet ățeni, spre exemplu
– Din prevederile acestui articol rezult ă și obliga ția general ă și corelativ ă a
tuturor cet ățenilor de a respecta aceste drepturi

VII.2. Libertatea individual ă
– Este prev ăzut ă de art. 23 din Constitu ție
– De fapt acest articol folose ște 2 no țiuni: libertatea individual ă și siguran ța

persoanei, no țiuni care nu trebuie s ă fie confundate
– Acest drept exprim ă faptul c ă libert ățile nu trebuie reglementate doar în
totalitatea lor, ci și fiecare în parte
Libertatea individual ă are-n vedere: libertatea fizic ă a persoanei, dreptul unei
persoane de se comporta și mi șca liber, dreptul de a nu fi ținut în sclavie,
de ținut decât în cazurile prev ăzute expres de Constitu ției și de legi.
– este expresia st ării naturale a omului
– exercitarea acestei libert ăți nu trebuie s ă contravin ă ordinii de drept
– nici ac țiunile autorit ăților publice, în cazul înc ălc ării ordinii de drept, nu
trebuie s ă îngr ădeasc ă excesiv aceast ă libertate – aici apare no țiunea de
siguran ță a persoanei (= ansamblul garan țiilor care asigur ă ca m ăsurile
luate de stat în cazul înc ălc ării ordinii de drept, s ă nu fie ilegale)
– aceste garan ții permit realizarea faptelor anti-sociale, asigura rea ocrotirii
juridice a individului, dar și a drepturilor și a libert ăților acestuia
– art. 23 prevede, în alin. 2, c ă percheziționarea, re ținerea sau arestarea
unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prev ăzute
de lege, adic ă doar în acele situa ții în care autorit ățile publice sunt
competente conform legilor în vigoare
perchezi ția – este un mijloc de prob ă
– no țiunea, condi țiile în care se efectueaz ă, procedura care trebuie urmat ă,
etc sunt detaliate de art. 100 – art. 111 din Codul de Procedur ă Penal ă
– este de dou ă feluri: perchezi ție corporal ă care, potrivit art. 100 alin. 5 din
Codul de Procedur ă Penal ă, poate fi dispus ă, dup ă caz, de organul de
cercetare penal ă, de procuror sau de judec ător, și perchezi ție domiciliar ă
care, potrivit art. 100 alin. 3, spre deosebire de cea anterior amintit ă,
poate fi dispus ă numai de judec ător, prin încheiere motivat ă, în cursul
urm ăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursu l judec ății
re ținerea – este o m ăsur ă procesual-penal ă preventiv ă, conform art. 136
alin.1 lit.a din Codul de Procedur ă Penal ă
– este permis ă doar în cazurile și cu procedura stabilit ă de lege, respectiv
de art. 143 și 144 din Codul de Procedur ă Penal ă
– conform art. 23 alin.3 din Constitu ție aceast ă m ăsur ă nu poate dep ăș i 24
de ore
– trebuie adus ă la cuno știn ța imediat ă a persoanei respective, la fel ca și
motivele care au stat la baza lu ării acestei m ăsuri, în limba pe care
persoana respectiv ă o cunoa ște
– în momentul în care situa ția pentru care a fost dispus ă aceast ă m ăsur ă a
încetat, eliberarea persoanei este obligatorie și imediat ă
arestarea – conform art. 136 alin. 1 lit. d din Codul de Pro cedur ă Penal ă, și
aceasta este tot o m ăsur ă procesual-preventiv ă, iar dispozi țiile care dezvolt ă
aceast ă norm ă, cât și normele constitu ționale sunt art. 146-160 indice b din
Codul de Procedur ă Penal ă
– conform art. 23 alin. 4 din Constitu ție aceasta se poate dispune doar de
către judec ător și numai în cursul procesului penal
– durata acestei m ăsuri este de cel mult 30 de zile, iar dac ă aceasta a fost
dispus ă în timpul urm ăririi penale, ea se poate prelungi cu cel mult 30 d e
zile, f ără ca durata total ă s ă dep ăș easc ă un termen rezonabil, și nu mai
mult de 180 de zile. Pe de alt ă parte, în faza de judecat ă, conform art. 23
alin. 6 din Constitu ție, instan ța este obligat ă, în condi țiile legii, s ă verifice
periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arest ării
preventive și s ă dispun ă, de îndat ă, punerea în libertate a inculpatului,
dac ă temeiurile care au determinat arestarea preventiv ă au încetat sau
dac ă instan ța de judecat ă constat ă c ă nu exist ă temeiuri noi care s ă

justifice men ținerea priv ării de libertate. Încheierile prin care instan ța
dispune m ăsura arest ării preventive sunt supuse c ăilor de atac prev ăzute
de lege.
– Judec ătorul trebuie s ă motiveze hot ărârea prin care dispune luarea
acestei m ăsuri
– Așadar o astfel de m ăsur ă poate fi luat ă doar atunci când exist ă motive
legale
– Alte reguli privind m ăsura arest ării preventive:
o Celui arestat, precum și celui re ținut, i se aduc de îndat ă la
cuno știn ță motivele arest ării, respectiv ale re ținerii,
o Acestea se comunic ă în cel mai scurt timp cu putin ță , iar în cazul
re ținerii se aduc la cuno știn ță de îndat ă
o Aceste motive se comunic ă în limba pe care învinuitul sau
inculpatul o în țelege
o Este obligatorie prezen ța unui avocat, ales sau numit din oficiu, în
momentul comunic ării tuturor celor expuse mai sus
o Aceste reguli sunt imperative
– persoana arestat ă preventiv are dreptul s ă cear ă punerea sa în libertate
provizorie, sub control judiciar sau pe cau țiune, acestea sunt garan ții ale
prezum ției de nevinov ăție, dar și forme ale liber ării provizorii
– nu trebuie ignorat un principiu constitu țional esen țial pentru tot ceea ce
presupune un proces penal, și anume prezum ția de nevinov ăție de care
orice persoan ă beneficiaz ă pân ă la r ămânerea definitiv ă a hot ărârii
judec ătore ști de condamnare. Trebuie re ținut, îns ă, c ă aceasta este o
prezum ție relativ ă, și nu absolut ă.
– Pedeapsa nu poate fi stabilit ă sau aplicat ă decât în condi țiile și în temeiul
legii, iar, în urma revizuirii Constitu ției, sanc țiunile privative de libertate nu
pot s ă fie decât de natur ă penal ă, în cazul faptelor care nu au un astfel de
caracter penal exist ă sanc țiuni de natur ă pecuniar ă, munca în folosul
comunit ății, etc.
Trebuie s ă re ținem c ă art. 23 stabile ște 3 reguli fundamentale: prezum ția de
nevinov ăție, legalitatea pedepsei și dispunerea arest ării preventive doar de
către instan ța de judecat ă.

VII.3. Dreptul ap ărare
– este prev ăzut de art. 24 din Constitu ție
– se afl ă în strâns ă leg ătur ă cu libertatea individual ă și cu siguran ța,
securitatea persoanei
– are 2 accep țiuni:
o una larg ă – reprezentând totalitatea drepturilor și regulilor
procedurale care ofer ă persoanei posibilitatea de a se ap ăra
împotriva acuza țiilor ce i se aduc, s ă constate învinuirile, s ă scoat ă
la iveal ă nevinov ăția sa
o una restrâns ă – cuprinzând doar posibilitatea folosirii unui avo cat
– este stabilit ă regula constitu țional ă conform c ăreia p ărțile au dreptul la
asisten ță din partea unui avocat, ales sau numit din oficiu
– exist ă și procese în care asisten ța avocatului este obligatorie, aceste
situa ții fiind expres prev ăzute de lege. Art. 171 din Codul de Procedur ă
Penal ă prevede situa țiile în care asisten ța juridic ă este obligatorie, astfel
sunt men ționate, spre exemplu: situa ția în care organul de urm ărire
penal ă sau instan ța apreciaz ă c ă învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea
face singur ap ărarea sau situa ția în care este vorba despre cauze în care
legea prevede infrac țiunea s ăvâr șit ă pedeapsa deten țiunii pe via ță sau

pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Asisten ța juridic ă este
obligatorie atunci când persoana este minor ă.
– Constitu ția prevede obligatorie asisten ța juridic ă din partea unui avocat
atunci când persoanei se comunic ă învinuirea

VII.4. Dreptul la liber ă circula ție
– este prev ăzut de art. 25 din Constitu ție
– prin intermediul acestuia este asigurat ă libertatea de mi șcare a persoanei
– Constitu ția are în vedere libera circula ție pe teritoriul României, dar și
libera circula ție în afara teritoriului ță rii
– Aceast ă libertate nu poate fi absolut ă, restric țiile trebuind s ă fie expres
prev ăzute de lege
– Acest articol prevede c ă fiecare cet ățean are dreptul de a circula
nestânjenit pe teritoriul statului român și de a-și stabili domiciliul sau
re ședin ța în orice localitate
– Prin acest text constitu țional s-a garantat posibilitatea oric ărui cet ățean
român de a emigra și de a reveni în țar ă, f ără a fi pasibil de o eventual ă
sanc țiune
– Documentele juridice interna ționale prev ăd c ă nici unui cet ățean nu-i
poate fi interzis, în mod arbitrar, dreptul de a in tra în propria țar ă, a șa cum
nici un cet ățean nu poate fi expulzat în mod arbitrar
– Reglement ările privind actele de stare civil ă a persoanei nu pot fi
considerate restric ții la libera circula ție a persoanei

VII.5. Dreptul la ocrotirea vie ții intime, familiale și private
– este prev ăzut de art. 26 din Constitu ție
– reflect ă respectarea personalit ății omului, aspect men ționat chiar de art. 1
alin. 3 din Constitu ție
– cele 3 no țiuni – via ță intim ă, via ță familial ă, via ță privat ă – sunt într-o
corela ție indisolubil ă
– nimeni nu se poate amesteca în acestea decât cu ac ordul explicit și liber
exprimat al persoanei
– de și este unul dintre cele „mai naturale, mai imprescr iptibile și mai
inalienabile” drepturi, acest drept este înscris în documente, în Constitu ții
destul de târziu
– este cunoscut și sub denumirea de libertate corporal ă sau dreptul
persoanei de a dispune de corpul s ău
– dreptul persoanei de a dispune de ea îns ăș i cuprinde 2 aspecte:
o numai persoana poate dispune de ea îns ăș i
o prin exercitarea acestui drept, persoana nu trebui e s ă aduc ă
atingere celorlal ți

VII.6. Inviolabilitatea domiciliului
– este prev ăzut ă de art. 27 din Constitu ție
– presupune dou ă aspecte:
o inviolabilitatea domiciliului
o libertatea de alegere a domiciliului
– inviolabilitatea domiciliului presupune interdic ția p ătrunderii unei persoane
str ăine în domiciliu
– acest drept are în vedere atât domiciliul, cât și re ședin ța pentru c ă în sens
constitu țional domiciliul le cuprinde pe amândou ă
– nu va trebui s ă confund ăm, îns ă, no țiunea de domiciliu cu cea de
proprietate (a șadar chiar și în cazul în care un bun imobil de ținut în

proprietate de o persoan ă este închiriat, p ătrunderea în mod nelegal în
acest imobil locuit de chiria ș este o atingere adus ă acestui drept
constitu țional)
– o persoan ă poate p ătrunde într-un domiciliu care nu este al s ău în dou ă
situa ții:
o Atunci când persoana domiciliat ă în acel spa țiu îi permite acest
lucru
o Atunci când, de și nu are permisiunea persoanei care locuie ște în
acel imobil, poate p ătrunde, dar doar în situa țiile expres prev ăzute
de lege, în primul rând de Constitu ție. Astfel de situa ții sunt
urm ătoarele: executarea unui mandat de arestare sau a u nei
hot ărâri judec ătore ști; înl ăturarea unei primejdii privind via ța,
integritatea fizic ă sau bunurile unei persoane; ap ărarea securit ății
na ționale sau a ordinii publice; prevenirea r ăspândirii unei epidemii
– acest articol completeaz ă men țiunile f ăcute la art. 23 din Constitu ție cu
privire la perchezi ția domiciliar ă – aceasta fiind una dintre situa țiile când,
în mod legal, poate fi adus ă atingere acestui drept -. Astfel, se
men ționeaz ă, la alin. 3 și 4 ale art. 27, c ă perchezi ția nu poate fi dispus ă
decât de judec ător, aceasta se efectueaz ă doar în condi țiile și în formele
prev ăzute de lege, nu poate fi efectuat ă pe timpul nop ții, decât în cazul
infrac țiunilor flagrante.

VIII. Drepturile și libert ățile social – economice și culturale

VIII.1. Dreptul la înv ăță tur ă
– este prev ăzut de art. 32 din Constitu ție
– este în acela și timp și o îndatorire prin existen ța obligativit ății anumitor
forme de înv ăță mânt
– înv ăță mântul trebuie s ă fie astfel organizat încât s ă asigure șanse egale
tuturor cet ățenilor folosind doar criteriul competen ței profesionale și
neajungându-se la discrimin ări
– acest articol stabile ște formele de organizare ale înv ăță mântului:
înv ăță mânt general obligatoriu, înv ăță mânt liceal, înv ăță mânt profesional,
înv ăță mânt superior, putând exista și alte astfel de forme, cu condi ția ca
acestea s ă fie prev ăzute de lege și s ă nu fie neconstitu ționale
– exist ă 3 categorii de institu ții de înv ăță mânt: private (particulare), publice
și confesionale, acestea trebuind s ă fie organizate conform legii
– institu țiilor superioare de înv ăță mânt – universit ăților – le este garantat ă
autonomia universitar ă, indiferent dac ă acestea sunt private sau publice
– înv ăță mântul de stat este gratuit conform legii, statul o ferindu-le copiilor și
tinerilor proveni ți din familii defavorizate și celor institu ționaliza ți,
posibilitatea de a beneficia, conform legii, de bur se sociale de studii
– înv ăță mântul religios poate fi:
o organizat de culte – caz în care se asigur ă libertatea con știin ței
o organizat în școlile de stat – este facultativ, este conform prop riilor
convingeri, se desf ăș oar ă în limba oficial ă a statului
– limba român ă este cea în care se desf ăș oar ă toate formele de
înv ăță mânt, minorit ățile na ționale având dreptul de a- și folosi propria
limb ă, limba matern ă, în anumite condi ții stabilite de lege

VIII.2. Dreptul la ocrotirea s ănătății
– este prev ăzut de art. 34 din Constitu ție

– acest drept implic ă și eforturile statului și, implicit, obliga țiile acestuia:
o sc ăderea mortalit ății, în special a celei infantile
o profilaxia și tratamentele diverselor maladii
o asigurarea serviciilor medicale
– legea este cea care stabile ște controlul exercit ării profesiilor medicale și a
activit ăților paramedicale

VIII.3. Dreptul la munc ă și la protec ția social ă
– este prev ăzut de art. 41 și de art. 42 din Constitu ție
– este un drept inerent fiin ței umane, este natural și imprescriptibil
– acest drept include: libertatea alegerii profesiei , meseriei, ocupa ției;
libertatea alegerii locului de munc ă; protec ția social ă a muncii, dreptul la
negocieri colective
– statul are obliga ția de a asigura toate m ăsurile ca acest drept s ă poat ă fi
exercitat
– salaria ții au dreptul la m ăsuri de protec ție social ă care privesc:
o securitatea și s ănătatea salaria ților
o regimul de munc ă al femeilor și tinerilor
o instituirea unui salariu minim brut pe țar ă
o repausul s ăpt ămânal
o concediul de odihn ă pl ătit
o prestarea muncii în condi ții deosebite sau speciale
o formarea profesional ă
o alte situa ții specifice prev ăzute de lege
– durata normal ă a zile de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. , iar, în
cazul în care într-un anumit loc de munc ă nu se poate lucra atâtea ore, în
medie pe zi, trebuie ca într-o s ăpt ămân ă s ă fie lucrate 40 de ore.
Angajatorul trebuie s ă asigure o limitare rezonabil ă a duratei de munc ă.
Tot acesta trebuie s ă asigure condi ții de munc ă juste și favorabile.
– Sunt excluse sclavia, munca for țat ă sau obligatorie. Conform art. 42 alin.
2 din Constitu ție nu constituie munc ă for țat ă:
o Activit ățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, pre cum și cele
desf ăș urate, potrivit legii, în locul acestora, din motiv e religioase
sau de con știin ță
o Munca unei persoane condamnate, prestat ă în condi ții normale, în
perioada de deten ție sau de libertate condi ționat ă
o Presta țiile impuse în situa ția creat ă de calamit ăți ori de alt pericol,
precum și cele care fac parte din obliga țiile civile normale stabilite
de lege
– conform principiul egalit ății în drepturi, de fapt ca o aplica ție a acestuia,
femeile și b ărba ții trebuie s ă beneficieze la munc ă egal ă de acela și salariu
– alin. 5 al art. 41 garanteaz ă caracterul obligatoriu al conven țiilor colective ,
conven ții formulate în urma exercit ării dreptului la negocieri colective în
materie de munc ă. În aceste condi ții putem afirma, f ără putin ță de t ăgad ă,
faptul c ă aceste contracte colective de munc ă sunt izvor formal de drept în
dreptul nostru.

VIII.4. Dreptul la grev ă
– este prev ăzut de art. 43 din Constitu ție
– greva presupune încetarea colectiv ă și voluntar ă a muncii de c ătre
salaria ți, încetare prin care se urm ăre ște ob ținerea, prin constrângere, a
modific ării condi țiilor de munc ă și de via ță
– greva intervine atunci când celelalte mijloace de negociere au e șuat

– grevele pot fi declarate doar de salaria ți pentru a-și ap ăra interesele
economice, profesionale și sociale, în condi țiile și limitele stabilite de
legea conflictelor de munc ă
– grevele nu pot fi considerate licite dac ă au ca scop ap ărarea unor interese
politice
– legea conflictelor de munc ă trebuie s ă prevad ă, fapt pe care îl și face,
garan țiile necesare asigur ării serviciilor esen țiale pentru societate

VIII.5. Dreptul de proprietate privat ă
– este prev ăzut de art. 44 din Constitu ție
– acest drept cuprinde: dreptul persoanei fizice de a dobândi o proprietate,
dreptul de a o folosi, dreptul de a dispune de acea sta, dreptul de a
transmite dreptul de proprietate
– dreptul de proprietate și crean țele asupra statului sunt garantate,
con ținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin leg e.
– proprietatea privat ă este garantat ă și ocrotit ă în mod egal, indiferent de
titular; cet ățenii str ăini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate
privat ă asupra terenurilor doar: în condi țiile rezultate din aderarea
României la Uniunea European ă și din alte tratate interna ționale la care
România este parte, pe baz ă de reciprocitate, în condi țiile prev ăzute de
legea organic ă în materie, dar și prin mo ștenire legal ă.
– Interdic ția dobândirii dreptului de proprietate asupra teren urilor de c ătre
str ăini și apatrizi este de veche tradi ție constitu țional ă în România și s-a
fondat pe ideea de protec ție a teritoriului ca parte constitutiv ă a statului,
acesta fiind ca și celelalte componente ale statului, inalienabil și indivizibil.
O dat ă cu aderarea României la Uniunea European ă aceste reguli nu
dispar, ci, din contr ă, ele vor atinge un nivel institu țional mai înalt. Mai mult
decât atât exist ă și o garan ție a p ăstr ării acestor principii: aderarea la
Uniunea European ă, tratatele interna ționale, reciprocitatea, legea
organic ă, mo ștenirea legal ă. În orice alte situa ții dobândirea terenurilor
către str ăini și apatrizi este interzis ă.
– Exproprierea poate avea loc doar dac ă sunt respectate ni ște condi ții:
o Să fie lucr ări de interes general, pentru care autoritatea publ ic ă
poate folosi subsolul oric ărei propriet ăți imobiliare, altfel spus s ă
existe o cauz ă de utilitate public ă definit ă prin lege
o Proprietarul s ă fie desp ăgubit pentru daunele aduse solului,
planta țiilor sau construc țiilor, precum și pentru alte daune
imputabile autorit ății, aceast ă desp ăgubire trebuie s ă fie prealabil ă
și just ă
– acest drept oblig ă la respectarea sarcinilor privind protec ția mediului și
asigurarea bunei vecin ătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini
care, potrivit legii sau obiceiului, revin propriet arului.
– Garan țiile constitu ționale ale dreptului de proprietate privat ă sunt:
o Interzicerea confisc ării averii dobândite în mod licit, caracterul licit
al acesteia se prezum ă. Este vorba despre o prezum ție relativ ă. Pe
de alt ă parte, în mod evident, îns ă numai în condi țiile legii, bunurile
destinate, folosite sau rezultate din infrac țiuni sau din contraven ții
pot fi confiscate
o Interzicerea na ționaliz ării sau a oric ăror altor m ăsuri de trecere
silit ă în proprietate public ă a unor bunuri pe baza apartenen ței
sociale, etnice, religioase, politice sau de alt ă natur ă discriminatorie
a titularilor dreptului de proprietate.

VIII.6. Dreptul la mo ștenire
– este prev ăzut de art. 46 din Constitu ție care specific ă doar faptul c ă
acesta este garantat
– normele dreptului civil vor dezvolta aceste preve deri

VIII.7. Dreptul la un nivel de trai decent
– este prev ăzut de art. 47 din Constitu ție
– statul este obligat s ă ia m ăsuri de dezvoltare economic ă și de protec ție
social ă care s ă asigure cet ățenilor un astfel de nivel de trai
– acest nivel de trai se realizeaz ă prin munca cet ățeanului, dar statul trebuie
să contribuie la îmbun ătățirea acestor condi ții prin m ăsurile enun țate mai
sus
– cooperarea interna țional ă joac ă un rol important în realizarea acestui
drept
– acest drept ar trebui s ă cuprind ă: dreptul la condi ții rezonabile de
existen ță și la ameliorarea lor continu ă și dreptul la hran ă, îmbr ăcăminte și
locuin ță satisf ăcătoare
– Constitu ția noastr ă precizeaz ă c ă cet ățenii români au: dreptul la pensie, la
concediu de maternitate pl ătit, la asisten ță medical ă în unit ățile sanitare
de stat, dreptul la ajutor de șomaj, dreptul la m ăsuri de asisten ță social ă
– astfel s-a introdus un element inovator – institu ționalizarea asisten ței
sociale – ca dimensiune modern ă a m ăsurilor necesare pentru asigurarea
unui trai decent

VIII.8. Dreptul la c ăsătorie
– art. 48 din Constitu ție garanteaz ă libertatea c ăsătoriei liber consim țite
– familia trebuie s ă se bazeze pe egalitatea femeii și a b ărbatului
– părin ților le revine obliga ția constitu țional ă de cre ștere, educare și instruire
a copiilor indiferent dac ă sunt din sau din afara c ăsătoriei
– căsătoria religioas ă este facultativ ă, dar trebuie s ă fie precedat ă de cea
civil ă

VIII.9. Dreptul copiilor și tinerilor la protec ție și asisten ță
– este prev ăzut de art. 49 din Constitu ție
– exist ă obliga ția corelativ ă a statului de a asigura condi țiile necesare pentru
realizarea acestui drept, astfel autorit ățile publice au obliga ția s ă
contribuie la asigurarea condi țiilor pentru participarea liber ă a tinerilor la
via ța politic ă, social ă, economic ă, cultural ă și sportiv ă a ță rii.
– este interzis ă exploatarea minorilor, folosirea lor în activit ăți care le-ar
dăun ă s ănătății, moralit ății sau care le-ar pune în primejdie via ța ori
dezvoltarea normal ă. Minorii pot fi angaja ți doar dac ă au vârsta de peste
15 ani.
– Statul acord ă aloca ții pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului
bolnav ori cu handicap, putând fi stabilite și alte forme de protec ție social ă
a copiilor și tinerilor prin lege.

VIII.10. Dreptul persoanelor handicapate la o prote c ție special ă
– Acest articol, prin revizuirea Constitu ției, a redefinit la alin. 2 politica
statului în acest domeniu astfel: statul asigur ă realizarea unei politici
sociale na ționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale
handicapului, în vederea particip ării efective a persoanelor cu handicap în
via ța comunit ății, respectând drepturile și îndatoririle ce revin p ărin ților și
tutorilor.

– Reglementarea este actualizat ă corespunz ător concep ției normative din
statele Uniunii Europene și se d ă astfel un con ținut foarte clar egalit ății
sub aspectul discrimin ării pozitive, permi țând persoanelor cu handicap s ă
participe la via ța comunit ății.

VIII.11. Accesul la cultur ă
– este garantat în condi țiile legii, fiind prev ăzut de art. 33 din Constitu ție
– este garantat astfel un drept nou – ce presupune l ibertatea individului de
a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii na ționale și
universale
– statul, pentru ca individul s ă-și poat ă realiza acest drept, trebuie:
o să asigure p ăstrarea identit ății spirituale
o să sprijine cultura na țional ă
o să stimuleze artele
o să protejeze și s ă conserve mo ștenirea cultural ă
o să sprijine dezvoltarea creativit ății contemporane
o să promoveze valorile culturale și artistice ale României în lume

VIII.12. Dreptul la un mediu s ănătos
– este prev ăzut de art. 35 din Constitu ție
– este recunoscut de c ătre stat fiec ărei persoane dreptul la un mediu
înconjur ător s ănătos și echilibrat ecologic
– statul va asigura cadrul legislativ necesar pentru exercitarea acestui drept
– persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora
mediul înconjur ător, practic, în acest mod a ap ărut o nou ă îndatorire
– este un drept de a treia genera ție
– nu este suficient ă doar contribu ția statului român pentru realizarea acestui
drept, fiind necesar ă cooperarea interna țional ă pentru a putea avea un
mediu înconjur ător s ănătos
VIII.13. Libertatea economic ă
– este prev ăzut ă de art. 45 din Constitu ție
– existen ța unei economii de pia ță , bazat ă pe liber ă ini țiativ ă, unde dreptul
de proprietate privat ă este garantat și ocrotit, iar proprietatea privat ă este
inviolabil ă, libertatea economic ă trebuie să fie un drept fundamental
– Constitu ția Elve ției prevede c ă o astfel de libertate presupune: libertatea
alegerii profesiei, liberul acces la o activitate e conomic ă lucrativ ă privat ă,
liberul exerci țiu al acestei activit ăți
– Așadar orice persoan ă are accesul liber la o activitate economic ă, libera
ini țiativ ă, iar exercitarea acestora în condi țiile legii este garantat ă

IX. Drepturile exclusiv politice
Aici sunt incluse drepturile cet ățenilor români care au ca obiect participarea
cet ățenilor la conducerea statului, la guvernare. Aceste a sunt drepturile
electorale care vor fi studiate în detaliu la capit olul intitulat „Sistemul electoral”.
Aceste drepturi sunt: dreptul de vot, prev ăzut de art. 36 din Constitu ție, și
dreptul de a fi ales, prev ăzut de art.37 din acela și act normativ.

X. Drepturile și libert ățile social – politice

X.1. Libertatea con știin ței

– aceasta presupune posibilitatea cet ățeanului de a avea și de a exprima
public o concep ție a sa despre lumea înconjur ătoare
– este prev ăzut ă de art. 29 din Constitu ție
– libertatea con știin ței cuprinde, pe lâng ă alte libert ăți, precum cea a gândirii
sau cea a opiniilor sau cea a cuvântului, sau cea d e asociere, și libertatea
religioas ă
– aceste libert ăți pot fi exprimate, din punct de vedere juridic, în tr-o singur ă
libertate care presupune și o continuitate spiritual ă în sânul familiei, p ărin ții
având dreptul de a asigura, potrivit propriilor con di ții, concep ții, convingeri
educa ția copiilor, f ără a înc ălca normele juridice
– libertatea con știin ței trebuie s ă se manifeste în spirit de toleran ță și de
respect reciproc, nimeni neputând fi constrâns s ă adopte o opinie sau s ă
adere la o credin ță religioas ă, contrare convingerilor sale
– organizarea cultelor pe baza propriilor statute e ste liber ă, în condi țiile legii
– în România cultele religioase sunt autonome, stat ul fiind obligat s ă sprijine
aceste culte

X.2. Libertatea de exprimare
• este prev ăzut ă de art. 30 din Constitu ție
• se refer ă la posibilitatea de exprimare prin cele mai divers e posibilit ăți a
opiniilor, a gândurilor sau a credin țelor sau a crea țiilor de orice fel
• este o libertate de tradi ție care poate fi reg ăsit ă și sub denumirea de
libertate a cuvântului sau libertate a presei
• exist ă 3 mari reguli:
1. libertatea de exprimare – alin. 1 al art. 30 pre cizeaz ă c ă aceasta
este inviolabil ă
2. interzicerea cenzurii – alin.2 din art. 30 preci zeaz ă c ă cenzura de
orice fel este interzis ă
3. responsabilitatea – alin.8 din art. 30 precizeaz ă existen ța unei
răspunderi juridice în cazul în care sunt înc ălcate limitele impuse
de Constitu ție privind exercitarea acestei libert ăți. Astfel, se
prevede existen ța unei r ăspunderi civile și a unei r ăspunderi
penale, ambele revenind editorului sau realizatoru lui, autorului,
organizatorului manifest ării artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziu ne, îns ă, doar în
condi țiile legii. Din p ăcate, nici la ora actual ă nu exist ă o lege a
presei care s ă reglementeze cu specificul caracteristic aceste
forme de r ăspundere. De altfel aceast ă lege ar trebui s ă
stabileasc ă care sunt faptele ce pot fi considerate delicte de pres ă
și regimul juridic al acestora.
• Chiar dac ă prin Constitu ție este interzis ă cenzura, precum și suprimarea
publica țiilor, aceasta nu interzice și suspendarea acestora la care se
poate apela în condi țiile legii
• Libertatea presei implic ă și libertatea de a înfiin ța publica țiile, îns ă,
aceasta nu este o libertate absolut ă, ea putând fi limitat ă expres prin
norme legale
• Libertatea de exprimare nu este ea îns ăș i una absolut ă, astfel alin.6 din
art. 30 precizeaz ă c ă aceasta nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,
via ța particular ă a persoanei și nici dreptul la propria imagine. De
asemenea este interzis, în mod expres, ca prin exe rcitarea acestei
libert ăți s ă aib ă loc: def ăimarea ță rii și a na țiunii, îndemnul la r ăzboi de
agresiune, la ur ă na țional ă, rasial ă, de clas ă sau religioas ă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la viole n ță public ă, precum și

manifest ări obscene, contrare bunelor moravuri. Prin men ționarea
expres ă a acestor interdic ții se încearc ă asigurarea respect ării drepturilor
și a reputa ției indivizilor, dar și salvgardarea siguran ței na ționale, a ordinii
publice, a s ănătății și a moralit ății publice.

X.3. Dreptul la informa ție
– este prev ăzut de art. 31 din Constitu ție
– astfel este garantat dreptul persoanei la orice i nforma ție de interes public
– con ținutul acestui drept cuprinde: dreptul persoanei de a fi informat prompt,
corect și clar cu privire la m ăsurile luate de autorit ăți; accesul liber la sursele de
informa ție public ă, știin țific ă, tehnic ă, etc; posibilitatea de a fi recep ționate direct
și în mod normal a emisiunilor radio-TV, dar și o obliga ție corelativ ă a autorit ăților
guvernamentale de a crea condi țiile materiale și juridice pentru difuzarea liber ă și
ampl ă a informa țiilor de orice natur ă
– acest articol clasific ă informa țiile astfel: informa ții de interes general; informa ții
despre evenimente sau hot ărâri luate de autorit ățile publice; informa ții cu
caracter personal
– obliga țiile autorit ăților publice privind exercitarea acestui drept sunt
urm ătoarele: informarea corect ă; asigurarea prin serviciile publice a dreptului la
anten ă; asigurarea protec ției tinerilor și a siguran ței na ționale
– serviciile publice de radio și televiziune sunt organizate prin lege organic ă,
activitatea lor fiind supus ă controlului parlamentar. Aceste servicii trebuie s ă
garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la ante n ă.
– alin. 3 al art. 31 din Constitu ție interzice, în mod expres, ca prin exercitarea
acestui drept s ă se prejudicieze m ăsurile de protec ție a tinerilor sau securitatea
na țional ă
– în România exist ă la ora actual ă atât o lege (legea nr. 544/2001) prin care se
stabilesc condi țiile în care orice cet ățean are acces la informa țiile de interes
public, care sunt aceste astfel de informa ții, cum pot fi ob ținute, cât și o lege prin
care se asigur ă protec ția datelor cu caracter personal (legea nr. 677/2003 ). Este
creat ă în baza acestei ultime legi și Autoritatea Na țional ă pentru Protec ția
Datelor cu caracter personal al c ărei scop este evident din chiar denumirea sa.

X.4. Libertatea întrunirilor
– este prev ăzut ă de art. 39 din Constitu ție
– aceast ă libertate presupune posibilitatea cet ățenilor de a se întruni în reuniuni
private sau publice pentru a- și exprima gândurile, opiniile și credin țele
– Se poate exercita prin mai multe forme, dintre ca re Constitu ția precizeaz ă, în
mod expres, mitingurile, demonstra țiile și procesiunile
– orice întrunire este o grupare de persoane, o gru pare organizat ă, cu caracter
temporar destinat ă schimbului de idei, concep ții, opinii
– Nu trebuie confundat ă libertatea întrunirilor cu dreptul de asociere. As tfel,
putem identifica urm ătoarele deosebiri între aceste dou ă drepturi fundamentale:
• Întrunirile presupun participan ți care nu au calitatea de membru
permanent sau acceptat conform unei proceduri prest abilite; asocia țiile
presupun un grup de persoane unite prin calitatea d e membru între care
exist ă leg ături permanente
• Întrunirile urm ăresc realizarea unui scop concret, declarat în mome ntul
desf ăș ur ării lor, asocia ția presupune existen ța unui scop permanent,
precis determinat în momentul înfiin ță rii ei și declarat prin actul de
înfiin țare sau de organizare
• Întrunirile se desf ăș oar ă pe baza unor reguli stabilite spontan, asocia ția
func ționeaz ă pe baza unor reguli statutare

• Întrunirile se desf ăș oar ă pe c ăile și în pie țele publice sau în localuri
publice, asocia țiile î și țin reuniunile la sediile lor
– întrunirile pot fi publice sau private
– Constitu ția stabilește 3 reguli cu privire la întruniri:
o Libertatea acestora
o Caracterul pa șnic al întrunirilor
o Interzicerea la întruniri a oric ărui tip de arme

X.5. Dreptul la asociere
– este prev ăzut de art. 40 din Constitu ție
– cuprinde posibilitatea cet ățenilor români de a se asocia, în mod liber, în part ide
politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere (ligi, uniuni) cu
scopul de a participa la via ța politic ă, știin țific ă, social ă și cultural ă, de a-și realiza
o serie de interese legitime comune
– aceste asocia ții sunt de drept public, temeiul lor fiind libertat ea de asociere și
nu contractul care este temeiul asocia țiilor și societ ăților de drept privat –
societ ăți civile, societ ăți comerciale, asocia ții și funda ții
– aceste asocia ții nu au scopuri lucrative, nu urm ăresc ob ținerea unor beneficii,
trebuind s ă aib ă scopuri politice, religioase, culturale, scopuri c are s ă exprime
libertatea de gândire și de exprimare a gândurilor, opiniilor, credin țelor
– Constitu ția stabile ște, a șadar, în mod expres, doar trei forme de asociere:
partide politice; patronate și sindicate
– sunt stabilite ni ște limite constitu ționale privitoare la aceste forme de asociere,
limite care privesc 3 aspecte:
– Scopurile și activitatea – sunt considerate neconstitu ționale partidele
politice sau organiza țiile ce militeaz ă împotriva pluralismului politic, a
principiilor statului de drept, a suveranit ății de stat. Constatarea și
declararea ca neconstitu țional ă a unei asocia ții în aceste condi ții revine
Cur ții Constitu ționale
– Membrii – nu pot face parte din partide politice, doar din acestea:
judec ătorii Cur ții Constitu ționale, avoca ții poporului, magistra ții (judec ătorii
și procurorii), membrii activi ai armatei, poli țiștii și alte categorii de
func ționari publici stabilite prin lege organic ă – chiar func ționarii publici.
Aceast ă interdic ție este o expresie a principiului neutralit ății serviciilor
publice care implic ă o deta șare a func ționarilor publici de problemele
politice
– Caracterul asocia ției – sunt interzise expres acele asocia ții care au un
caracter secret

X.6. Secretul coresponden ței
– este prev ăzut de art. 28 din Constitu ție
– acest drept urm ăre ște s ă protejeze posibilitatea persoanei fizice de a- și
comunica prin scris, telefon sau prin alte mijloace gândurile și opiniile sale f ără a-
i fi cunoscute de al ții, cenzurate sau f ăcute publice
– prin coresponden ță se în țelege – scrisori, telegrame, trimiteri po ștale de orice
fel, convorbiri telefonice și alte mijloace legale de comunicare
– reguli:
– Sunt obliga ți s ă respecte secretul coresponden ței atât persoanele fizice,
cât și autorit ățile publice
– Nimeni nu poate re ține, deschide, citi, distruge, da publicit ății o
coresponden ță ce nu-i este adresat ă, având obliga ția de a o restitui
destinatarului
– Nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonic ă sau de a

divulga con ținutul unei astfel de convorbiri de care a luat cun o știn ță în
mod întâmpl ător
– Obliga ții aparte, stabilite în detaliu prin lege, au func ționarii din serviciile
po ștale și de comunica ții
– exerci țiul acestui drept comport ă o restrângere necesar ă în interesul justi ției –
acest drept apar ține magistra ților și trebuie s ă fie expres prev ăzut de lege și
realizat dup ă o procedur ă strict ă și numai pe baza unor ordonan țe scrise și cu
respectarea celorlalte drepturi ale persoanei, în s pecial a dreptului la via ță intim ă,
familial ă și privat ă
XI. Drepturile garan ții
XI.1. Dreptul de peti ționare
– este prev ăzut de art. 51 din Constitu ție
– este o garan ție juridic ă general ă pentru celelalte drepturi și libert ăți
– acest drept poate fi exercitat fie individual de c ătre cet ățean, fie de c ătre
un grup de cet ățeni, fie de c ătre organiza ții legal constituite
– orice peti ție trebuie s ă fie semnat ă, trebuind s ă con țin ă datele de
identificare ale peti ționarului, autorit ățile publice nu vor r ăspunde la
peti țiile anonime
– este prev ăzut ă și obliga ția corelativ ă a autorit ăților publice de a examina și
de a r ăspunde la peti ții în termenele și în condi țiile stabilite de lege.
Aceste condi ții sunt stabilite în prezent de Ordonan ța de Guvern nr.
27/2002 privind modul de solu ționare a peti țiilor. Termenul legal în care
autorit ățile sunt obligate s ă r ăspund ă la o peti ție, dac ă nu se prevede altfel
prin norme speciale, este de 30 de zile.
– Exercitarea acestui drept este scutit ă de tax ă

XI.2. Dreptul persoanei v ătămate de o autoritate public ă
– este prev ăzut de art. 52 din Constitu ție
– este temeiul constitu țional, al ături și de alte norme constitu ționale, precum
art.126, al r ăspunderii autorit ăților publice pentru v ătămările produse
cet ățenilor prin înc ălcarea sau nesocotirea drepturilor și libert ăților
acestora.
– Aceast ă r ăspundere intervine:
o Când autorit ățile publice emit un act administrativ prin care vat ămă
o persoan ă într-un drept al s ău sau într-un interes legitim
o Când autorit ățile publice nu solu ționeaz ă în termenul legal o cerere
a unei persoane
o Când prin erori judiciare s ăvâr șite în cadrul proceselor se produc
prejudicii. În acest ultim caz r ăspunderea statului urmeaz ă s ă fie
stabilit ă în condi țiile legii, iar magistra ții care și-au exercitat func ția
cu rea-credin ță sau cu grav ă neglijen ță vor r ăspunde conform legii.
Exist ă astfel posibilitatea unei ac țiuni în regres a statului obligat s ă
răspund ă patrimonial, ceea ce este de natur ă a înt ări garan ția
constitu țional ă a acestei r ăspunderi, judec ătorul (dar și procurorul)
fiind direct implicat în consecin țele actului de justi ție eronat.
– actele la care se refer ă acest articol sunt acte de natur ă administrativ ă
emise de autorit ățile publice f ără deosebire de natura lor juridic ă
– preten țiile pe care le poate formula cet ățeanul în cazul în care i s-a
vătămat un drept sau un interes legitim printr-un astfe l de act sunt:
recunoa șterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului
în cauz ă și repararea pagubei.

XII. Îndatoririle fundamentale ale cet ățenilor

XII.1. Îndatorirea de a respecta Constitu ția și legile
– este prev ăzut ă de art. 1 alin. 5 din Constitu ție
– este o îndatorire „natural ă” având în vedere c ă prin Constitu ție și prin legi
se urm ăre ște realizarea intereselor generale, dar și a acelor individuale
– aceast ă îndatorire revine tuturor cet ățenilor români
– prin respectarea acestei îndatoriri este consacrat ă suprema ția Constitu ție,
de fapt aceast ă îndatorire este o garan ței a acestei suprema ții

XII.2. Îndatorirea de fidelitate fa ță de țar ă
– este prev ăzut ă de art. 54 din Constitu ție
– este o consecin ță fireasc ă a faptului c ă de ținem cet ățenia român ă
– presupune obliga ția acelora c ărora le sunt încredin țate func ții publice,
precum și a militarilor, de a îndeplini aceste func ții cu credin ță și de a
depune jur ământul de credin ță cerut de lege

XII.3. Îndatorirea de ap ărare a patriei
– este prev ăzut ă de art. 55 din Constitu ție
– presupune faptul c ă cet ățenii români trebuie s ă fie întotdeauna preg ăti ți
pentru a riposta în cazul unei agresiuni armate, câ t și în cazul altor ac țiuni
îndreptate împotriva ță rii
– condi țiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare vo r fi stabilite prin lege
organic ă.
– Aceast ă îndatorire apar ține tuturor cet ățenilor
– Aceast ă îndatorire o cuprinde și pe cea referitoare la satisfacerea
serviciului militar de c ătre b ărba ți, doar de c ătre ace știa, în condi țiile legii
organice. Cet ățenii pot fi încorpora ți între 20 și 35 de ani, cu excep ția
voluntarilor, aceasta fiind singura condi ție privitoare la încorporare la care
face referire Constitu ția, restul urmând s ă fie detaliate de legea organic ă
în materie. Aceast ă prevedere este în concordan ță cu cerin țele
profesionaliz ării armatei.

XII.4. Îndatorirea de a contribui la cheltuielile p ublice
– este prev ăzut ă de art. 56 din Constitu ție
– incumb ă tuturor cet ățenilor
– aceast ă contribu ție se realizeaz ă prin plata taxelor și a impozitelor
– Constitu ția impune obliga ția ca sistemul legal de impunere s ă fie asigure
așezarea just ă a sarcinilor fiscale
– Doar în mod excep țional pot fi impuse prin lege alte presta ții financiare din
partea cet ățenilor români, în orice alte cazuri astfel de prest a ții sunt
interzise

XII.5. Îndatorirea de a exercita cu bun ă credin ță drepturile și libert ățile și de a
respecta drepturile și libert ățile celorlal ți
– este prev ăzut ă de art. 57 din Constitu ție
– prin aceast ă reglementare buna credin ță este ridicat ă la rang de regul ă
constitu țional ă
– aceast ă îndatorire incumb ă tuturor locuitorilor României, indiferent c ă sunt
cet ățeni români, cet ățeni str ăini sau apatrizi

10.4 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Care este natura juridic ă a drepturilor fundamentale ale cet ățenilor?

2. Care sunt distinc țiile între libertatea de exprimare și libertatea con știin ței?

10.5 LUCRARE DE VERIFICARE
Sfera drepturilor omului și cet ățeanului

Instruc țiuni privind testul de evaluare :
– dac ă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri , max. 10 pagini,
– se folose ște în primul rând cursul dar pentru un punctaj ridi cat este
necesar ă parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
– claritatea exprim ării și absen ța formul ărilor nesigure,
– identificarea elementelor de con ținut solicitate,
– utilizarea bibliografiei precizate.

10.6 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. a se vedea pag. anterioare și
Constitu ția României 2. a se vedea pag. anterioare și Constitu ția
României

10.7 BIBLIOGRAFIE
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II – Ioan Muraru și Simina Elena
Tănăsescu – Editura C.H. Beck – Bucure ști – 2008, 2009
Constitu ția României revizuit ă – comentarii și explica ții – M. Constantinescu, A.
Iorgovan, I. Muraru, S.E. T ănăsescu, Editura All Beck – Bucure ști – 2004
Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I și II –Tudor Dr ăganu – Editura Lumina
Lex – Bucure ști – 1998
Institu ții și proceduri constitu ționale – în dreptul comparat și în dreptul român – Ion
Deleanu – Editura Servo-Sat – Arad – 2003
Drept constitu țional și institu ții politice. Teoria general ă, vol.I – D.C. D ăni șor –
Editura C. H. Beck – Bucure ști – 2007