PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER [620234]

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER
DREPT MARITIM

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
PROF. DR. CONSTANTIN ANECHITOAE

Absolvent: [anonimizat] 2018 –

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER
DREPT MARITIM

Răspunderea civilă delictuală î n
materie maritimă

Coordonator științific:
PROF. DR. CONSTANTIN ANECHITOAE

Absolvent: [anonimizat] 2018 –

CUPRINS

Introducere 3

Cap.1. Răspunderea civilă delictuală în materie maritimă 4
1.1 Răspundere a civilă delictuală 4
1.2 Cazul fortuit – Cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală 14

Cap.2. Instanțe competente în soluționarea acțiunilor având ca obiect răspunderea
civilă delictuală 15
2.1. Prezentarea Tribuna lului Constanța. Secția maritimă și fluvială (Instanță de fond).
Curtea de apel Constanța (Instanță de control judiciar) 15
2.2. Cauzele si împrejurările care au determinat litigiul având ca obiect acțiunea
răspunderii civile delictuale – pretenții de natură maritime 16

Cap.3. Studiu de caz 17
3.1. Studiu de caz. Tribunalul Constanța. Secția Maritimă și Fluvială. Curtea de apel
Constanța. Secția Maritimă și Fluvială. D osar 6456/118/2014 17
3.2. Nota de studiu – Considerente generale privi nd studiul de caz și soluționarea lui 28

Concluzii 29

Bibliografie 30

3
Introducere

Prezenta lucrare abordează răspunderea civilă delictuală în materie maritimă , pornind de la
studiul de caz prezentat în capitolul 3, speță soluționată de instanța Tribunalului Constanța –
Secția Maritimă și Fluvială .
Cauzele și împrejură rile nașterii litigiului prezentate în studiul de caz fac necesară tratarea
instituției juridice a răspunderii civile delictuale, în ansamblu, precum și cazurile în care
antrenarea acestei răspunderi este înlăturată, în speță acest element exonerator de ră spundere
fiind cazul fortuit , astfel cum este regle mentat în dispozițiile Codului c ivil.
Lucrarea tratează î n prima parte a sa c onsiderente teoretice privind răspunderea civilă
delictuală, respectiv reglementarea ră spunderii civile delictuale, condiț iile generale ale acesteia
(existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între
fapta ilicita și prejudiciu și existența vinovației) ș i formele răspunderii civile delictuale. De
asemenea, am avut în vedere aspecte privind răspunderea civilă delictuală în dreptul Uniunii
Europene și în jurisprudenț a Curti i Europene a Drepturilor Omului .
În continuare, am tratat ins tituția juridică a cazului fortuit , ca și cauză exoneratoare d e
răspundere în materie delictuală .
Cea de -a doua parte a lucrării vizează cadrul insituțional care funcționează în materia angajării
răspunderii civile delictuale, respectiv organizarea și atribuțiile instanțelor de judecată
competente să soluționeze acțiunile având ca obiect această răspundere .
Capitolul 3 al lucrării are în vedere un studiu de caz, soluționat de instanțele de judecată din
Constanța, speța vizând un abordaj maritim între două nave, î n rada exterioară a portului
Constanț a.
Întrucâ t coliziunea din tre cele două nave a creat u n prejudiciu uneia dintre ele, în temeiul
răspunderii civil e delictuale, respectiv forma ră spunderii civile pentru fapta proprie, partea care a
suferit prejudiciul a solicitat instanțelor de judecată repararea prej udiciului.
În speța expusă, soluția instanțelor s -a bazat pe existența cazului fortuit, ca și cauză care
înlătură angajarea răspunderii în materie civilă delictuală .

4
CAPITOLUL I
Răspunderea civilă delictuală în materie maritimă
1.1. Răspunderea civilă delictuală

A. Reglementare. Definiție
Instituția răspunderii civile delictuale se regăseș te în dispozițiile Noului Cod c ivil art. 1349, 1395,
reglementarea anterioară din Vechiul Cod c ivil fiind cuprinsă la art. 908 – 1003.
Răspunderea civilă delictuală este acea formă a răspunderii civile care constă într -un raport de
obligații în temeiul căreia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta
sa ori, în cazurile prevăzute de lege , prejudiciul pentru care este ț inută răspunzătoare.
Ea pre supune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr -o faptă ilicită cauzatoare de
prejudicii, raport î n care a utorul faptei ilicite sau o altă persoană chema tă să răspundă are obligaț ia
de a repara prejudiciul.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii angajează răspunderea civilă delictuală, al cărei conținut îl
constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.
În esenț a răspunderea civilă delictua lă este o sancțiune civilă care se aplică nu atât în considerarea
persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât mai ales în considerarea
patrimoniului său.
Obligația de reparare a prejudiciului concretizează răspunderea civilă a pe rsoanei care a cauzat
acest prejudiciu prin fapta sa ilicită .
Dispoziț iile Noului Cod c ivil reglementează nu numai răspunderea civilă directă , adică
răspun derea pentru fapta proprie, ci ș i forme de răspundere civilă delictuală indirectă , adică
răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane – art. 1372 Cod civil, art. 1372 Cod c ivil,
fie de răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cau zate de animale – art. 1375 Cod c ivil,
de lucruri – art. 1376 Cod c ivil, de ruina edific iului – art. 1378 Cod c ivil sau prin că derea ori
aruncarea din imobi l a unui lucru – art. 1379 Cod c ivil.
Răspunderea civilă poate fi delictuală sau contractuală urmând ca în prezenta lucrare să abordăm
doar răspunderea civilă delictuală.
B. Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale
Din prevederil e legale existente în Noul Cod c ivil, respectiv art. 1349 – Răspunderea
delictuală: ” (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulil e de conduită pe care legea
sau obicieiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,
drepturilor sau intereselor legitime ale altor perso ane. (2) Cel care, având discernamânt, încalcă
această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3)
În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de
fapta altuia, de lucrurile ori animal ele aflate sub paza sa, precum ș i de ruina edificiului. (4)
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege special ă”,
rezultă că pentru angajarea răspunder ii civile delictuale trebuiesc î ndeplinite cumulativ
următoarele condiții:
a. Existența unei fapte ilicite
b. Existența unui prejudiciu
c. Existența unui raport de c auzalitate între fapta ilic ită și prejudiciu
d. Existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu l

5

A. Existența unei fapte ilicite

Fapta ilicită , ca și element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care încălcându –
se normele dreptului obiectiv s -a cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv aparținând unei/unor
persoane. Principiul de dr ept obiectiv care este încălcat, este acela că nimănui nu îi este permis
să aducă prin fapta sa, vreo vătămare unei alte persoane, drepturilor subiective ale acesteia.

Prin fapt a ilicită se înț elege orice ac țiune sau inacțiune prin care, încălcâ ndu-se normele
dreptului obiectiv sunt cauzate pagube dreptului subiecti v sau chiar interesului ce aparț ine
unei persoane .

Este de re ținut faptul că nu numai acțiunea ci și inacț iunea poa te constitui element al
răspunderii civile delictuale, în măsura în care o dispoziție legală obligă o persoană să
acționeze într -un anume mod dar aceasta nu se conformează, aș adar nu iși îndeplineș te o
activitate dictată de lege s au nu ia o măsură impusă de leg e.

Pentru a determina caracat erul ilicit al faptei trebuie să se țină cont și de regulile de conviețuire
socială , de obiceiul locului etc. De asemene a, poate fi vorba despre o faptă ilicită ș i atunci
când ar fi prejudiciat ș i un an umit interes al unei persoane, în măsura î n care interesul respectiv
este legitim, serios și creează aparență unui drept subiectiv.

Cauzele care înlă tură caracterul ilicit al faptei .

În materia ră spun derii civile delictuale, Codul c ivil face o distincție clară î ntre ace le cauze
care înlătură caracterul ilicit al faptei cum sunt : legitimă apărare , starea de necesitate,
îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege, divulgar ea secretului comercial
impusă de anume imprejură ri, exercitarea normal ă a unui drept subiectiv și consimțămâ ntul
victimei și acele cauze care înlătură vinovăț ia autorului faptei cum sunt : forța majoră,
cazul fortuit, fapta imputabilă exclusivă victimei, fapta imputabilă exclusivă unui terț pentru
care autorul nu este ținut să raspundă .

Atât cauzele care înltură caracterul ilicit al faptei, cât și cauzele care înlătură vinovăț ia
constituie cauze care exonerează răspunderea civilă .

Legitima apă rare este reglementată de art. 1360 Cod civil și art. 44 Cod p enal.

Potrivit art. 1360 alin. (1) Cod c ivil: “nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă
apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu .“ Potrivit alin. (2) dispune însă că : “va putea fi
obligat la plata unei indemnizații adecvate și echitabile cel care a sărvârșit o infracțiune pr in
depășirea limitelor legitimei apără ri.“
Este legitimă apărare atunci când fapta este săvârșită pentru a înlă tura un atac material, direct,
imediat ș i injust , îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care
pune î n pericol persoana cel ui atacat ori a unui interes obș tesc.

Starea de nece sitate este reglementată de art. 1361 Cod civil și art. 45 Cod p enal.

Potrivit art. 1361 Cod c ivil: ”cel care, aflat în stare de nece sitate, a distrus sau a deteriorat
bunurile altuia pentru a se apă ra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol
iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogățirii fără
justă cauză .”

6
Este î n stare de necesitate acela care săvârșeș te fapta pentru a salva de la un pericol iminent
și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănă tatea sa, a a ltuia sau un
bun important al să u ori al atuia s au un interes obș tesc.

Îndeplinirea unei activități impuse ori p ermise de lege sau ordin al superiorului este
reglementată de art. 1364 Cod c ivil.

Potrivit art. 1364 Cod c ivil: “îndeplinirea unei activități impuse ori per mise de lege sau ordin
al superi orului nu îl exonerează de ră spundere pe cel care putea să iș i dea seama de
caracterul ilicit al fap tei sale săvârșite în asemenea î mprejură ri.”
Așadar, ordinul superiorului va înlă tura caract erul ilicit al faptei numai dacă sunt î ndeplinite,
cumulativ urmatoarele condiț i: să fie emis de organul competent, să fie pus î n executa re de
persoane le care au această obligație, să fie emis cu respectarea formelor legale , pe fond, să nu
fie ilegal sau abuziv și modul de executare să nu fie ilicit.

Divulgarea secretului comercial impusă de anumite împrejură ri este regl ementată de art.
1363 Cod c ivil.

Potrivit a rt. 1363 Cod c ivil: “o persoană se poate exonera de ră spundere pentru prejudiciul
cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind că divulg area a fost impusă de
imprejurări grave ce priveau sănătatea sau siguranța publică .”

Exercitarea nor mală a unui drept subiectiv este reglementată de art. 1353 Cod c ivil.

Potrivit art. 1353 Cod civil: “ cel care cauzează un prejudiciu prin care exerciț iul drept urilor
sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului î n car e dreptul este exercitat abuziv ”.
Așadar, fapta nu este ilicită dacă autorul său a săvârșit -o în exercitarea normal ă a unui dre pt
subiectiv care ii aparț ine, exercitare care prespune : respectarea legii ș i a bunelor moravuri,
respectarea limitelor externe ș i interne ale dreptului s ubiectiv ș i exercit area dreptului subiectiv
cu bună credință .
În condițiile î n care dreptul subiectiv este exe rcitat abuziv, poate fi angajată răspunderea civilă
delictuală a titularului pentru prejudiciile pe care le -a cauzat.
Sancțiunea împotriva exercit ării abuz ive a unui drept subiectiv constă î n obligarea a utorului
abuzului la plata despă gubirilor pentru pagubele de ordin patrimonial sau nepatrimonial
potrivi t regulilor care reglementează răspunderea civilă delictuală .

Consimțămâ ntul victimei este cauza reglementată de art. 1355 Cod c ivil.

Potrivit art. 1355 Cod civil: “ (1) Nu se poate exclude sau limita, prin convenț ii sau acte
unilaterale, ră spunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr -o faptă săvârșită cu
intenție sau din cul pă gravă . (2) Sunt v alabile clauzele care exclude ră spunderea pentru
prejudiciile cauzate printr -o simplă imprudență sau neglijență, bunurilor victimei. (3)
Răspunderea pentr u prejudiciile cauzate integrităț ii fizice sau psihice ori sănătăț ii nu poate
fi înlăturată ori diminuată decât în condiț iile legii. (4) Declara ția de acceptare a riscului
producerii unui prejudiciu nu constituie, pri ntre însăși, renunț area victimei la dreptul de a
obține plata despă gubirilor. “
Ca regulă, consimțământul victimei este cauza care înlătură caracterul ilicit al faptei, adică
anterior săvârșirii faptei, victima este de acord cu un anume mod de a acț iona al a utorului
faptei ilicite, chiar și din perspectiva posibilității de a suferi un prejudiciu .

7
În raport cu dispozițiile art. 1355 Cod c ivil:

– victima nu consimte la suportarea prej udiciului ci doar iși asumă riscul producerii acestuia;
– consimțămâ ntul victimei este dat anterior săvârș irii faptei ;
– clauza de răspundere nu iși va produce efectele în cazul intenț iei sau al unei cu lpe din partea
autorului faptei – art. 1355 alin. (1) Cod c ivil;
– sunt admise clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate b unurilor victimei
prin imprudență sau neglijență – art. 1355 alin. (2) Cod c ivil;
– răspunderea pentr u prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănă tății nu poate fi
înlăturată prin clauza de nerăspundere ci numai în condițiile legii – art. 1355 alin. (3) Cod
civil;
– declaraț ia de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea însăși,
renunț area victimei la dreptul de a cere pla ta despă gubirilor – art. 1355 alin. (4) Cod c ivil.

B. Existența unui prejudiciu

Prejudiciul, ca și element esențial al răspunderii civile delic tuale constă în efectul nega tiv
suferit de o anume persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă pe rsoană. Cu titlu
exemplificativ constituie prejudicii: vătămarea sănătații unei persoane având ca rezultat
reducerea sau pierderea capacității sale de mu nca, cu consecințele care decurg din aceasta,
distrugerea sau deterioararea unor bunuri aparținând persoanelor, etc.
Pentru a se putea obține repararea prejudiciului, pe calea răspunderii civile delictuale, acesta
trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă . Prejudiciul poate fi apreciat în bani, el fiind un
prejudiciu patrimonial sau nu este s usceptibil de valoare bănească, acesta fiind un prejudiciu
moral (nepartimonial).
Așadar prejudiciul este un rezultat, un efect negativ pe care il suferă o persoană, prin atingerea
adusă unei situații ce dă naștere unui interes juridic protejat.

În accepțiunea dispoziț iilor art. 1381 alin. (1) Cod c ivil, prejudiciul dă dreptul la reparație,
acest drept născându -se chiar din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate
fi valorificat imediat, precum și a dreptului la reparație î i sunt aplicabile, de la data nașterii
sale, toate dispoziț iile legale pri vind modalitățile de executare, transformare și stingere a
obligațiilor .

Prejudiciul nepatrimon ial este reglementat de dis pozițiile art. 1391 Cod c ivil: “(1) În caz de
vătămare a integrității corporale sau a sănătații, poate fi acordată și o despă gubir e pentru
restrângerea posibilităților de viață familială și socială. (2) Instanța judecătorească va put ea,
de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și
soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, prec um și oricărei alte persoane
care, la râ ndul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. (3) Dreptul la
despă gubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităț ii orică rui subiect de
drept va putea fi cedat numai în cazul câ nd a fost stabilit printr -o tranzacție sau printr -o
hotăr âre judecătorescă definitivă. (4) Dreptul la despăgu bire, recunoscut potrivit
dispoziț iilor prez entului articol, nu trece la moștenitori. Aceștia îl pot însă exercita, dacă
acțiunea a fost pornită de defunct .“

Condițiile reparării prejudiciului .

Astfel cum s -a precizat, pentru a se dispune răspunderea civilă delictuală , prejudiciul trebuie
să fie cert și să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană .

8

Prejudiciul să fie cert .

Prejudiciul este cert atunci când acesta este sigur, atât privind existent cât și întinderea sa .
Prejudiciul viitor, adică cel care va apărea dupa soluționarea acțiunii având ca obiect
răspunderea civilă delictuală , poate fi determinat în măsura în care este sigură apariția lui, cât
și posibilitatea de a fi cuantificat.

Prejudiciul să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană .

Rațiunea impunerii acestei condiții este aceea că , altfel, repararea prejudic iului ar constitui un
temei al îmbogățirii fără justă cauză.

Principiile repară rii prejudiciului.

În materia ră spunderii civile delictuale funcționează urm ătoarele principii :

– principiul posibilității repară rii prejudiciului pe cale convențională , atunci când se poate
încheia valabil o convenție î ntre vic timă ș i autorul faptei cauzatoare a unui prejudiciu, prin
care parțile să stabilească întinderea despăgubirilor ș i modalitat ea de achitare a acestora, caz
în care victim a nu mai are posibilita tea de a sesiza instant cu o acțiune având ca obiect
răspunderea c ivilă delictuală .
– principiul re pară rii integrale a prejudiciului , potrivit căruia prejudiciul se repară integral,
dacă prin lege nu se prevede altfel.
Repararea integrală a prejudiciului are în vedere și următoarele aspecte:
– dacă fapta ilicită a determ inat pierderea șansei de a obț ine un avantaj sau evitarea unei
pagube, repararea va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori a evitării
pagubei, funcție de împrejurări și de situația victimei ;
– sunt supuse reparării atâ t pierderea suf erită de cel prejudiciat, adică pa guba efectivă , câștigul
pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit;
– la determinarea cuantumului despăgubirilor nu au relevanță nici starea materială a victimei
nici cea a autor ului faptei:
– prejudiciul trebuie reparat în integralitatea sa .
– principiul reparării în natură a prejudiciului , potrivit căruia dacă este posibil și prezintă
interes pentru victimă, repararea în natură a prejudiciului, prin restabilirea situaț iei anter ioare,
are prioritate față de repararea prin echivalent.
– principiul ră spunderii solidare , definit de art. 1382 Cod c ivil: “ cei care răspund pentru o
faptă prejudiciabilă sunt ț inuți solidar la reparație față de cel prejudiciat “ și de art. 1383 Cod
civil: “ între cei care ră spund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura
în care fiecare a participat la cauzarea prej udiciului ori potrivit cu intenț ia sau cu gravitatea
culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită . În cazul în care nici astfel n u
se poate împărț ii sarcina reparației, fiecare va contribui î n mod egal la repararea
prejudiciului .”

Repararea prin echivalent a prejudiciului .

Potrivit dispozițiilor Codului c ivil, repararea prin echivalent a prejudiciul ui se poate face prin
două modalități : acordarea unei sume globale și stabilirea unor prestații bănești succe sive,
cu caracter viager sau temporar .

9
Instanța investită cu o acțiune în judecată, ce are ca temei răspunderea civilă delictuală , cu
obligarea la plata despăgubirilor, va alege întotdeauna una din modalitățile precizate, în raport
de situația dedusă judecăț ii privind natura sau felul prejudiciului, starea materială a autorului
faptei ilicite, starea materială a victimei etc.

C. Existența unui rapo rt de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu

Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a unei persoane nu este suficientă existența
unei fapte ilicite și al unui prejudiciu suferit de o persoană , fără a avea o legătură între ele.
Este neces ar ca între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate în sensul că fapta
ilicită a provocat acel prejudiciu.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, literatura de specialitate și practica
instanțelor de judecată au stabilit criteri i și teorii care determină raportul de ca uzalitate dintre
fapta ilicita și prejudiciu .
Astfel :
– sistemul echivalenței condiț iilor – sistem potrivit căruia, în ipoteza î n care nu se poate
stabili cu precizie cauza prejudiciu lui, se atribuie valoare cauzală egală faptelor ș i
evenimentelor care a precedat acel prejudiciu, ori se atribuie valo are cauzală fiecărei condiții
în lipsa că reia prejudiciul nu s -ar fi produs ;
– sistemul cauzei proxime – sistem în care se consideră, se reține drept cauză ultima faptă ,
cea care este imediat anterioară efectului ;
– sistemul cauzei adecvate – potrivit căruia, î n determinarea raportului d e cauzalitate trebuie
sa fie reț inute numai acele antecedente ale efectului care întrunesc calitatea de condiț ie sine
qua non, care ii s unt adecvate, adică în mod obiș nuit sunt susceptibile de a produce efectul
respectiv ;
– sistemul cauzalităț ii necesare – sistem î n care cauza este definită ca fiind fenomenul care,
precedând efectul, il provoacă î n mod necesar;
– sistemul indivizibilității cauzei cu condițiile – sistem î n care fenomenul – cauza nu acționează
izolat ci, condiț ionat de factori care, desi nu produc efectul, il favorizează, astfel încât
alcătuiesc, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate în cadrul căreia ele dobâ ndesc, pri n
interacț iune cu cauza, un rol cauzal.

D. Existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a celui care, prin fapta sa constând într -o
acțiune/inacțiune a cauzat un prejudiciu, este necesar ca această faptă să fie imputabilă
autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci cand a săvârșit -o, așadar să fi acționat cu
vinovăție.
Vinovăția reprezintă acea atitudine psihică pe care autorul a avut -o în momentul săvârșirii
faptei ilicite, sau, mai exact , în mo mentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și
urmările ei.

Fiind o răspundere subiectivă, răspunderea civilă delictuală va putea fi angajată numai în
prezența vinovăției celui care a săvârș it fapta – autorul faptei ilicite prejudiciabile.

Codul Civil reglementează două forme ale vinovăției: intenția și culpa .

Intenț ia poate fi directă (atunci câ nd autorul fa ptei prevede rezultatul faptei și urmărește
producerea lui prin săvâ rșirea faptei) ș i indirectă (atunci câ nd autorul p revede rezultatul faptei
sale, însă deși nu îl acceptă, acceptă că el nu se va produce ).

10

Culpa , la râ ndul ei, poate fi prin imprudență (atunci câ nd autorul faptei prevede rezultatul
faptei sale, dar, deși nu îl acceptă , socote ște fără temei că el nu se va produce) sau prin
neglijență (atunci câ nd autorul n u prevede rezultatul faptei, deși trebuia ș i putea sa îl prevadă ).

Așadar, în toate formele de vinovație se regăsește actul de voință al autorului faptei ilicite.
În compar ație cu vinovăția î n materie penală, în materie civilă funcționează două reguli:
răspunderea civi lă operează și pentru cea mai uș oară culpă și regula potrivit căreia, indiferent
de gravitatea vinovației, obligaț ia de reparare a prejudiciului cauzat este integral.

În veder ea stabilirii gradului de vinovăție al autorului faptei, se au în vedere două criterii:
– criteriul subiectiv de apreciere a vinovăț iei – în cadrul căruia se cercetează capacitatea
concretă a autorului faptei cauzatoare de prejudiciu d e a ințelege semnificaț ia conduitei sale
și de a evalua consecințele acesteia ;
– criteriu l obiectiv de apreciere a vinovăț iei – în cadrul căruia se ia ca referință
comportamentul model al unei persoane abstracte.
De altfel, art. 1358 Cod c ivil arată: “ în aprecierea vinovăției se va ține seamă de împrejurările
în care s -a produs prejudiciul, stră ine de per soana autorului faptei, precum și, dacă este
cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist î n exploatarea unei
întreprinderi .”

Discernământul este o cerință obligatorie a existenței vinovăției. Lipsa discernamâ ntulu i unei
persoane este echivalentă cu absența factorului intelectiv ș i deci, cu lipsa vinovăț iei.

Cauzele care înlătură vinovăția în ră spunderea civilă delictuală .

Codul civil actual reglementează aspect ul privind cauzele care înlatură vinovăția, în
accepțiunea dispozițiilor răspunderii civile delictuale .
Art. 1370 Cod c ivil prevede că: “ Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană sau
succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că
nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste p ersoane vor raspunde solidar
față de victimă . “
Art. 1371 Cod c ivil prevede că: “ (1) În cazul î n care victima a contribu it cu intenție sau culpă
la cauzarea ori la mă rirea pre judiciului sau nu le -a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o
facă, cel chemat să răspundă civil va fi ț inut numai pentru partea de pr ejudiciu pe care a
pricinuit -o. (2) Dispoziț iile alin. (1) se aplică și în cazul î n care la cauzarea prejudiciului au
contribuit atât fapta săvârșită de autor, cu intenție sau din culpă, cât și forță majoră, cazul
fortuit ori fapta terț ului pentru care autor ul nu este obligat să răspundă.”

Cauzele care înlătură vinovăț ia fapte i cauzatoare de prejudicii sunt :
– fapta imputabilă exclusivă victimei ;
– fapta imputabilă exclusivă unui terț pentru care autorul nu este ținut răspunză tor;
– cazul fortuit ;
– forța majoră .

Fără a întra în analiza detailată a fiecă rei cauz e care înlatura vinovăț ia fap tei, vom trata,
raportat la speța analizată numai aspectele care țin de cazul f ortuit, în accepțiunea Codului
civil a ctual – cauza exoneratoare de răspundere civilă delictuală .

În materia ră spunderii civile delictuale pentru fap ta proprie, este util să precizăm și anume
aspect ul specific cu privire la răspunderea civilă delictuală a persoanei j uridice despre fapta
sa proprie .

11

Astfel, potrivit dispoziț iilor art. 219 alin. (1) Cod c ivil: “ faptele licite sau ilicite săvârșite de
organele persoanei juridice obligă însăș i persoana juridică, însă numai daca ele au legatură
cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredinț ate.“

– în determinarea noț iunii de “organe al e persoanei juridice” trebuie să ne raportam la existența
actelor normative care reglementează funcț ionarea anumitor categori i de persoane juridice,
precum ș i actele de constituire ale acesteia ;
– săvârș irea faptei trebuie să aibă legatură cu atribuțiile de serviciu, în sensul că fapta, ilicită
sau doar abuzivă , dar care a prod us un prejudiciu, este orientată spre realizarea unor scopuri
proprii persoanei juridice;
– în ceea ce privește vinovăția persoanei juridice, întrucât voi nța acesteia se manifestă prin
persoanele fizice care alcătuiesc organe le persoanei juridice, persoana care a suferit un
prejudiciu trebu ie doar să dovedească existenț a unei culpe a persoanei fizice care face parte
din structura persoanei juridice ;
– pentru î ndepli nirea celorlalte elemente ale ră spund erii civile delictuale se vor aplica regulile
generale avute î n vedere la răspunderea civilă pentru fapta proprie .

Persoana care a suferit un prejudiciu prin fapta unei persoane juridice va avea posibilitatea de
a solicita repararea acesteia astfel :
– să pretindă despă gubiri de la persoana juridică în temeiul art. 1357 Cod c ivil;
– să pretindă despăgubiri de la persoana fizică aflată î n component organului persoanei
juridice, în temeiul art. 1357 Cod c ivil;
– să solicite obligarea la despăgubiri, în solidar, atât a persoanei juridice, cât și a persoanei
juridice, î n temeiul art. 1357, coroborat cu art. 1382 Cod c ivil.

Dacă persoana juridică a fost obligată să plătească despăgubirile, aceasta are dreptul să se
îndrepte cu acțiune în regres î mpotriva persoanelor fizice ce alcă tuiesc structur a persoanei
juridice deoarece ră spunderea persoanei juridice pentru fapta proprie reprezintă o măsură de
protecție a victimei interesate în a acționa în judecată un pârât cu o stare patrimonială mai
bună . În realitate, a ceasta este reflectarea instituț iei juridice a subrogatiei legale la care se
referă Codul c ivil.

Formele răspunderii civile delictuale reglementate de Codul civil sunt :

a. Răspunderea pentru fapta proprie (art. 1357 – 1371 Cod c ivil)
b. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de fapta altuia (art. 1372 – 1374 Cod c ivil) în
care există următoarele subsecțiuni :
– Răspunderea pentru fapta minorul ui sau a celui pus sub interdicție ;
– Răspunderea comit entului pentru fapta prepusului ;
c. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau lucruri sau prin ruina
edificiului (art. 1375 – 1378 Cod c ivil) în care există următoarele subsecțiuni :
– Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri î n general;
– Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale;
– Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului.

12
Răspunderea civilă delictuală în dreptul Uniunii Europene și în jurisprudența Curț ii Europene
a Drepturilor Omului .

1. Cu privire la răspunderea civilă delictuală în dreptul Uniunii Europene .
Deși dreptul Uniuni i Europene este fondat pe conveț iile constitutive, care au natura unor tratate
internaț ional e, încheiate î ntre s tate suverane, acesta reprezintă un sistem de drept unic, prin care
statele membre renunță la o parte din dreptul lor suveran de reglementare a anumitor raporturi
juridice, î n favoarea legiuitorului comunitar.
În cadrul acestui sistem se regăsesc reglementări, cel puț in la nivel de principiu, a instituției
răspun derii civile delictuale pentru încă lcarea normelor specific e, reglementare care prezintă un
interes deosebit sub aspectul interpretării instituției și al condițiilor ce o compun, într -o lumină
comună sistemelor de drept ale statel or care compun Uniunea Europeană .
a) Răspunderea civilă a statelor membre pentru încă lcarea dreptului comunitar .

În analiza instit uției ră spunderii civile deli ctuale a statelor membre ale Uniunii Europe ne, ne
putem referi strict la răspunderea acestora față de persoane fizice sau juridice de drept privat,
pentru prejudiciul cauzat acestora .

Prima dec izie de principiu, de importanță majoră în fundamentarea ră spunderii civile delictuale,
a fost Decizia Francovich , care a consacrat ră spunderea statelor membre față de persoane fi zice
pentru faptul ilicit constând î n violarea unei regu li de drept comunitar, considerând că această
răspunde re este inerentă sistemelor Tr atatelor ș i necesare pentru ef ectivitatea dreptului comunitar .

Doctrina europeană consideră că, deș i Tratatul privin d Comunita tea Europeanaă nu prevedea o
bază expresă pentru acest principiu al răspunderii, din practica judec ătorească a Curții rezultă o
competență a acesteia de apreciere, fără a fi nevoie de o completare a regulilor de că tre legiuitorul
European.

Jurisprudența europeană a stabilit și condițiile răspunderii civile delictuale, î n sens ul că, pentru a
se putea angaja răspunderea , 1) norma î ncălcată trebuie să fi conferit drepturi persoanelor
particulare , 2) încălcarea să fi fost suficient de serioasă și 3) să existe o legătură de cauzalitate
directă între încălcarea obligației statului ș i prejudiciul suferit de persoana vătămată .

Chiar ș i indeplinite aceste condiții, ră spunderea ce ii revine statului membru al Uniunii Europene
pentru a repara prejudiciul cauzat va fi atrasă în condițiile dreptului național. Așadar, în absența
unei reglementă ri com unitare, dreptu l intern al fiecă rui stat mem bru trebuie să desemneze
instanțele competente ș i să reglementeze normele procedural pentru a acționa în justiție, destinate
să asigure protecția deplină a drepturilor pe care justițiabilii le au în dreptul comunitar .

În doctr ină se considera că, deși răspunderea statelor pentru încă lcarea dreptului comunitar este,
într-o anumită măsura uniformizată, legea națională poate fi încă decisivă pentru stabilirea
condițiilor răspunderii. Singura limită pe care o impune dreptul comunitar regulilor de angajare a
răspunderii este: “Condițiile de fond și de formă stabilite de diferitele legislații naționale î n
materie de reparare a prejudiciilor nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care au în vedere
reclamațiile interne asemănătoare ș i nu pot fi organizate as tfel încât să facă practic imposibil sau
extrem de dificilă obținerea reparației “.

13
b) Răspunderea civilă a persoanelor de drept privat pentru încălcarea dreptului
comunitar.

Sistemul de drept comu nitar, integrat în sistemul de drept naț ional al Statel or Membre creează nu
numai drepturi, dar și obligații particularilor, în mod special î n cazul normelor sale cu
aplicabilitate imediată, cum ar fi tratatele și regulamentele comunitare .

Spre deosebire de răspunderea statelor pentru încă lcarea normelor de drept comunitar, în cazul
răspunderii persoanel or de drept privat, jurisprudența europeană nu enumeră și nu încearcă să
definească elementele ră spunderii civile delictuale, indicâ nd doar posibilitat ea de a se angaja o
astfel de răspundere, în condiț iile sistemu lui juridic al statului membru în fața căruia este
solicitată .

c) Răspunderea civilă a instituțiilor comunitare pentru încă lcarea dreptului comunitar .

Articolul 340 TFUE stabilește în alineatul doi că, “î n materie de răspundere extracontractuală ,
Uniu nea este obligată să repare, î n conformi tate cu principiile generale co mune ordinil or juridice
ale statelor membre , prejudiciiile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exerciț iul
funcțiunilor lor”, în alineatul final arătându -se că răspunderea agenților față de Uniune “este
reglementată de dispoziț iile care le stabilesc stat ul sau regimul care li se aplică “.

Criter iile dezvoltate de jurisprudența comunitară pentru răspundere a statelor membre sunt
aplicabile ș i instituțiilor comunitare .

2. Cu privire la răspundere a civilă delictuală în jurisprudență Curț ii Europene a
Drepturilor Omului .
Acest tip de răspundere se fundamentează pe prevederile art. 46 raportate la art. 41 di n Convenția
Europeană a drepturilor omului, art. 46 impunând forț a obli gatorie ș i modalitatea de executare a
hotărârilor Curții și dâ nd posi bilitatea reparării în natură, iar art.41 acordâ nd posi bilitatea
despăgubirii pecuniare, stipulând că : “ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenț iei
sau a protoco alelor sa le și dacă dreptul intern al înaltei părț i contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este
cazul, o reparaț ie echitabilă .”
Jurisprudența Curții a precizat acest principiu î n sensul că primordial ar fi aplicarea principiului
restitutio in integrum , respectiv repunerea părții vătămate î n situația anterioară, în care s -ar fi
aflat dacă nu ar fi avut loc înc ălcarea , și doar î n subsi diar, dacă această repunere nu este posi bilă,
ar fi necesară despă gubirea de natură pecuniara.
Așadar, î n deciziile cu caracter de principiu din materie, se arată că, în cazul în care Curtea
constată o violare, ea va imp une statului respo nsabil obligația de a pune capăt acesteia ș i de a
repara consecinț ele sale în așa mod încât să restabilească, pe cât posibil, situaț ia existent ă înaintea
încălcării. Statele care sunt parți într -o cauză sunt în principiu libere să aleagă mijlo acele prin
care vor executa hotărâr ea prin care Curtea a stabilit o încălcare, î nsă, dacă natura încălcării
permite o repunere în situația anterioară, este în sarcina statului pârât să o efectueze.
Jurisprudența Curții a arătat, î n cazurile complexe soluționate, că pot fi necesare ambele tipuri
de reparații pentru o despă gubire integra lă hotărârea Curții fiind obligatorie în condițiile art. 46
din Convenți e nu numai pentru sume le de bani stipulate drept despăgubire, dar ș i în sensul că
statul să fie obligat să aleagă , sub supravegherea Consi liului de Miniștr ii, mă surile generale

14
și/sau i ndividuale ce trebuie adoptate î n sistemul legal național pentru a pune capăt violării
stabilit e de Curte și să redreseze pe câ t posibil efectele . “
Acest tip de răspundere civilă nu poate avea ca subiect al răspunderii decât statele semnatare ale
Convenț iei Europene a drepturi lor omului, care trebuie fie să asigure o repunere efectivă î n
situația anterioară, fie să stabilească o despă gubire cu caracter indemnitar.
În ce pri vește materia dreptului European al drepturilor omului, subiectul ră spunderii este st atul,
indiferent de faptul că actul ilicit efectiv a fost săvârș it de prepuș i ai acestuia (în sens larg
funcționari publici ) sau de persoa ne fizice sau juridice ce nu acți onau î n cadrul un or prerogative
de putere publică, aceasta întrucât, î n temeiul Co nvenției, statelor le incumbă nu numai obligații
negative (de a nu afecta, prin acțiunea reprezentanților sau prepuș ilor lor, drepturil e protejate) ci
și obligații pozitive ( de a lua măsurile potrivite pentru protecția acestor drepturi împotriva
acțiunii terților) .
În ceea ce priveș te modalitatea de stabili re a satisfactiei echitabile, aș adar cu antificarea
prejudiciului, din întreaga jurisprudență a Curții de la Strasbourg rei ese că aceasta nu oferă
criterii concrete de evaluare, cu excepț ia unor cazuri ce prives c dreptul de proprietate privată
(art. 1 din Protocolul 1) când, pentru stabilirea despăgubirilor, se au în vedere î nscris urile
doveditoare depuse de parți cu privire l a valoarea de piață a unor bunuri similar e.
Astfel de daune nu sunt susceptibile de o cunatificare pecuniară , astfel încât stabilirea unei
despăgubiri nu poate fi supusă decâ t unei aprecieri globale a suferințelor ș i circumstanțelor în
care s -au produs, despăgubirea astfel stabilită fiind practic doar o reflecț ie a importanț ei pe care
societatea europeană , prin judecă torii Curț ii de la Strasbourg, o dă valorilor afectate.

1.2 Cazul fortuit – Cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală

Cazul fortuit și forța major ă sunt reglementate în cuprinsul di spozițiilor art. 1351 Noul Cod c ivil
ca și cauze exoneratoare de răspundere civilă, mai exact cauze care afectează îndeplinirea
condiției legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Astfel potrivt art. 1351 Noul Cod c ivil: ”(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin
contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau
de caz fortuit. (2) Forța ma joră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și
inevitabil. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către
cel care ar fi fost chemat să răspundă dac ă evenimentul nu s -ar fi produs .”
Ambele i nstituții juridice sunt circumstanțe exterioare autorului faptei ilicite, care exlud culpa
acestuia în declanșarea lor sau cu privire la efectele pe care le produc.

Forța majoră ș i cazul f ortuit sunt tratate impreuna atât în dispozițiile legale, cât și în literatura de
specialitate, acest lucru datorându -se asemănă rilor care există în definirea celor două cauze, dar
și a semnificativelor diferenț e cu privire la efectele pe care le produc.

Ambe le cauze, exoneratoare de răspundere civilă delictuală, sunt de fapt, circumsțante care nu țin
de autorul faptei, în egală măsură î nlatură culpa acestuia în declanș area lor sau cu privire la
efectele produse.

Cazul fortuit, as tfel cum este definit de Codul c ivil, are în vedere două categorii de împrejurări :
– împreju rări de natură internă – cauze și circumstanț e care nu pot fi imputate persoanei ;
– împrejurări de natură externă – cauze și circumstanț e care nu pot fi imputate persoanei
chemate să raspundă ș i care nu au caracter extraordinar și nu sunt absolut impreviz ibile.

15

CAPITOLUL II
Instanțe competente în soluționarea acțiunilor având ca obiect
răspunderea civilă delictuală

2.1. Prezentarea Tribunalului Constanța. Secția maritimă și fluvială (Instanță de
fond) . Curtea de apel Constanța (Instanță de control judiciar)

Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța sunt organizate și functionează în temeiul
următoarelor acte normative:
1. Legea nr. 304 din 28 Iunie 2004 privind organizarea judiciară.
2. Legea nr. 303 pe 2004 privind stat utul judecă torilor ș i procu rorilor.
3. Legea nr. 567 pe 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitat e al instanțelor
judecătoreș ti și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în
cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.
4. H.C.S .M. nr. 1375 din 2015 – Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
5. H.C.S.M. nr. 328 din 24 August 2005 – Codu l deontologic al judecătorilor și procurorilor.
6. H.C.S.M. nr. 145 din 26 Aprilie 2005 – Codul deontologic al personalului auxi liar de
specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
7. Noul Cod de procedură civilă – Legea de aplicare nr. 76 din 2012, cu modificările aduse
prin legea 138 din 2014.

a. Potrivit dispozițiilor art. 95 Noul Cod de procedură civilă : ”Tribunalele judecă:
1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
2. ca instanțe de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în
primă instanță;
3. ca instanțe de recurs, în cazurile anumi te prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competența lor;”

Secția Maritimă și Fluvială funcționează în cadrul Tribunalului Constanța, Secția a II a
Civilă, ca și complet specializat în soluționarea litigiilor de drept maritim.

b. Potrivit dispozițiilor art. 96 Noul Cod de procedură civilă : ” Curțile de apel judecă:
1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrative și fiscal, potrivit legii
speciale;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotri va hotărârilor pronunțate de tribunale în
primă instanță;
3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri dat e prin lege în competența lor;

16
2.2. Cauzele ș i împrejurările care au determinat litigiul având ca obiect acțiunea
răspunderii civile delictual e – pretenții de natură maritime.

În cadrul dosarului civil nr. 6456/118/20 14 reclamanta (A) , în calitate de armator al tancului
petrolier (E) a chemat în judecată pe pârâta (B), în calitate de armator al remorcherului (F) și pe
pârâta (C), în calitate de operator al remorcherului (F), solicitând instanței de judecată obligarea
pârâtelor, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata unor daune – interese urmare a cauzării
unui prejudiciu legat de un incident maritim.
Soluția defintivă a Tribunalului Constanța – Secția Maritimă și Fluvială a fost motivată în drept, pe
dispoziț iile art. 1351 alin. (3) Cod c ivil stabilind că abordajul dintre cele două nave nu s -a datora t
unei manevre eronate efectuată de comandantul re morcherului, ci cazului fortuit, aș a cum este definit
de art. 1351 alin. (3) ca fiind un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de că tre cel
care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s -ar fi produs, în cauza dedusă judecații,
raportat la situația de fapt, condiț iile meteorologice fiind un e veniment imprevizibil care l -a
împiedicat pe căpitanul remorcherului să evite producerea coliziunii. În prezenț a dovedirii cazului
fortuit, ca și cauză exoneratoare de ră spundere ci vilă, instanț a nu a mai analizat cel elalte conditii de
atragere a ră spunderii civile delictuale.

NOUL COD CIVIL

Art. 1349 – Răspunderea civilă delictuală ;
Art. 1357 – Răspunderea pentru fapta proprie. Condițiile răspunderii ;
Art.1373 – Răspunderea comite nților pentru pre puși;
Art. 1376 – Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri ;
Art. 1381 – Obiectul reparației ;
Art.1382 – Răspunderea solidară ;
Art.1383 – Raporturile dintre debitori ;
Art.1385 – Formele reparației .

17
CAPITOLUL III

3.1. STUDIU DE CAZ . TRIBUNALUL CONSTANȚA . SECȚIA MARITIMĂ ȘI
FLUVIALĂ . CURTEA DE APEL CONSTANȚA . SECȚIA MARITIMĂ ȘI
FLUVIALĂ . DOSAR 6456/118/2014

R (Reclamantul): ( A) – armatorul tancului p etrolier (E).
P1 (pârât): ( B) – armatorul remorcherului (F).
P2 (pârât): (C) – operator ul remorcherului (F).
P3 (pârât – chemat în garanție ): (D) – societatea de asigurări a remorcherului (F).
Tancul petrolier: ( E)
Remorcher : (F)
O (obiect cauză) = pretenții/ răspunderea civilă delictuală .
Pretenții :
– xx EURO: daune – interese, necesare acoperirii prejudiciului cauzat prin coliziunea și
avarierea, la data de 03.10.2013, de remorcherul (F), a tancului petrolier sub pavilion (…) , în
rada exterioară a portului Constanța.
– xx dolari SUA : daune – interese, corespunzătoare beneficiului nerealizat de subscrisă ca
urmare a indisp onibiliz ării navei, pentru reparații, în portul Constanța, în perioada 05.10 –
10.10.2013.
Situația de fapt dedusă judecății:
Tancul petrolier (E) a sosit în portul Constanța, în toamna anului 2013, în vederea efectuării
unor reparații uzuale la navă, la doc uscat, în șantierul naval. Reparațiile au fost finalizate la data de
03.10.2013, moment la care nava a ieșit în p robe de mare. La finele acesto ra nava s -a îndreptat către
intrarea portului Constanța în vederea debarcării superintendentului navei și a personalului tehnic
care lucrase la echipamen tul de navigație, întrucât urma să fie perfectat următorul voiaj comercial .
La solicitarea comenzii navei, agentul acesteia, societatea (…), a angajat serviciile
remorcherului maritim (F), operat de pârâta (C), în vederea preluării de la bordul navei (E) a
superintendentului și a tehnicienilor, în vederea transportării lor la uscat.
Tancul petrolier (E) s-a îndreptat, potri vit instrucțiunilor primi te de la Vessel Traffic System
(VTS) Constanța către baliza cardinală nord a portului Constanța, rămânând în așteptare la 0,9 mile
marine SE de aceasta.
La solicitarea prin radio a comanda ntului remorcherului (F), tancul petrolier (E) a ținut un
curs de 065 grade, pentru a crea adăpost necesar efectuării manevre i de apropriere a remorcherulu i.
La o primă apropiere a remorcherului, de navă, s -a constatat că sca ra de pilot a aceste ia era
prea lungă, remorcherul în depărtându -se și scării fiindu -i imediat ajustată lungimea.
La cea de -a doua apropiere a remorcherului de navă, comandantul navei tanc petrolier (E) , a
observat c um remorcherul (F), aflat la cca 200 m de bordul tribord, se îndreptă cu o viteză neobișnuit
de mare către acesta, pe direcție aproape perpendicular, punând mașinile pe sensul înapoi doar cu cca
50 m de navă.

18
A urmat apoi, în mod inevitabil, impactul dintre cele două nave, în zona bordului tribord al
tancului petrolier (E) , în dreptul coastelor de bordaj 69 -70.
După redresare, remorcherul a reușit să se poziționeze paralel cu bordul navei, personele
debarcând pe puntea sa, în siguranță.
Cu toate ace stea, remorcherul nu s -a îndepă rtat de navă imediat, urmând câteva momente un
curs paralel cu acesta, atingându -i continuu bordul tribord, scrijelindu -i vopseaua pe o lungime de cca
135 m și pe o lățime de cca 1 m.
Avariile produse tancului petrolier (E) în urma coliziunii cu re morcherul (F) au fost
consistente, rezultând o basea puternică (fără străpungerea tablei), cu o lungime de cca 1,7 m, o lățime
de 1,6 m, o adâncime de cca 10 cm precum și o îndoire a longitudinalelor numărul 34, 35, 36 din
dreptul tancului de balast numă rul 4, fiind astfel afectat ă și str uctura internă a corpului navei, precum
și afectarea pe o porțiune consderabilă a vopselei de bordaj.
Având în vedere că ava riile de structură de corp au fost serioase, afectându -se buna stare de
navigab ilitate a navei, s -a luat hotărârea întoarcerii acesteia în șantierul naval, în vederea verif icării
de către inspectorul de c lasă și efectuarii urgente a reparațiilor necesare. Astfel nava a intrat la dana
de reparații a șantierulu i la data de 05.10.2013 până la data de 10.10 .2013.
Evenimentul naval constând în coliziun ea tancului petrolier (E) de către remorcherul (F) a
fost raportat la toate autoritățile competente, potrivit atât legii interne, cât și a normelor internaționale
din domeniu.
Astfel, imediat după incident, la data de 03.10.2013, comandantul navei a emis o scrisoare de
protest, reclamând lovirea și avarierea navei.
Documentul a fost înaintat imediat, prin agentul navei societatea (…) , către căpitănia z onală
Constanța, care a delegat doi ofițeri din cadrul compar tmentului cercetare -poluare pentru a investiga
cele întâmplate. Aceștia au întocmit un pro ces verbal de constatare la data de 06.10.2013 și au luat
declarații în scris de la comandantul și ofițerul secu nd al tancului petrolier (E) , martori direcți ai
incid entului.
Urmările evenimentului naval fiind deosebit de costisitoare pentru subscrisă, cheltuindu -se
sume considerabile, dar și timp în vederea reparării avariior suferite, pierzându -se, datorită întârzierii,
timp din următorul voiaj și în mod implicit, pa rte consistentă de navlu, la care se adaugă, în mod
nefast, și cunoscutul black -listing al navei pe piață, că nava ce a suferit avarii la structură, s -a procedat
la notificarea, prin reprezentanții locali ai clubului P&I, atât a armatorului remorcherului (F),
societatea (…), cât și ulterior a operatorului aceluiași remorcher, societatea (…), în vederea discutării
modului de dezdăunare.
În raport cu situația de fapt prezentată, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a celor două
pârâte la plata unor sume reprezentând che ltuieli directe și indirecte ef ectuate în vederea reparării
avariilor aduse corpului navei, a demersurilor tehnice, administrative și gestionare a cazului efectuate,
în conformitate cu normele i nternaționale, cât și benefici ului nereal izat, datorită întârzierii înregistrare
ca urmare a înlăturării efectelor evenimentului.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri (facturi, deconturi, bonuri fiscale,
corespondență comercială , etc. ) și a solicitat instanței administrarea probe i cu expertiza judiciară
economică de specialitate maritimă, care să releve dacă s -a produs un p rejudiciu (sub forma
beneficiu lui nerealizat sau Loss of Hire), urmare a întârzierii provocate de evenimentul naval (03.10
– 10.10.2013).
În drept , reclamanta a invoc at disp. art. 1349, 13 57, 1373, 1376, 1381, 1382, 1383 și 1385
din Noul Cod c ivil, dispoziții legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

19
Cauza dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, Sectia a II -a Civilă ,
Completul Specializat Maritim și Fluvial.
Pârâtele (B) și (C) au formulat și depus la dosarul cauze i întâmpinare, prin care, raport at la
situația de fapt ded usă judecății și a temeiurilor de drept aplicabile au invocat excepții proces uale și
apărări pe fon dul cauzei.
Astfel, pârâtele au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii , și pe fond, au învederat
faptul c ă nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile deli ctuale.
În susținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, pârâtele au susținut că reclamanta (A) nu
are un drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și cea contractuală, ci , ori de câte ori
raportul juridic este reglementat convenț ional, reclamant a se poate prevala doar de răspundere civilă
contractuală.
Inexistența unui drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și cea contractuală este
prevazută la art. 1350 alin. (3) Noul Cod c ivil potrivit cu care: ”Dacă prin lege nu se prevede altfel,
nici una dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răsp underii contractuale pentru a opta în
favoarea altor regu li care i -ar fi mai favorabile.”
Au învederat pârâtele (B) si (C) prevederile art. 1349 alin. (1) Noul Cod civil potrivit căruia
în cazul răspun derii civile delictuale, fapta i licită constă în încălcarea obligației de respectare a
regulilor de conduită stabilită ope legis și/ sau de către obiceiul locului și prevederile art. 1350 alin.
(1) Noul Cod c ivil, potrivit căruia, în ca zul răspunde rii civile contractuale, fapta ilicită constă în
încălcare a unor o bligații rezul tate din contractu l între părți.
Așadar, au motivat pârâtele, reclamanta nu poate să își înte meieze acț iunea pe răspunderea
civilă delictual ă (unde fapta i licită constă în încălcarea obligației de respectare a regul ilor de conduită
stabilite de lege sau de către obiceiul locului), înlăturând în acest mod aplicarea regulilor răspunderii
civile contractuale.
Pe fondul c auzei dedusă judecății , pârâtele (B) și (C) au in vederat instanț ei de judecată că, în
opinia lor nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale având în v edere (în
consi derarea probei cu înscrisuri) că , așa cum rezultă din d escrierea evenimentului maritim pre zentat
de ANR – Căpit ănia Zonală Constanța în P rocesul verbal întocmit la data de 06.10.2013, condițiile
meteo existente în timpul producerii coliziunii, respectiv v ânt din sector N – NV, cu forța 5 – 6 Bf, în
rafale 7 – 8 Bf, constituie cauza principală a producerii evenimentului alături de viz ibilitatea redusă
pe timpul nopții.
S-a invederat , în raport de acest înscris că, în aces te condiții, nu există vinovăție , ca și cauză
– element al răspunderii civile delictuale.
Cu privire la prejudiciul invocat , pârâtele (B) și (C) au susținut că acesta nu este dovedit în
condițiile art. 1385 Noul Cod c ivil, în sensul că s -a contestat existența și caracterul cert al creanței,
constând în cheltuielile de agenturare a navei, în costul reparațiilor efectuate pentru înl ăturarea
avariilor suferite la bordajul și structura navei, etc., precum și cu privire la suma solicitată cu titlul de
benefici u nereal izat, cu mot ivarea că nu s-a făcut dovada c ă nava era angajată începând cu data de
05.10.2013 într -un contract maritim .
Concluzionând, pe fon dul cauzei, pârâtele au invocat cazul for tuit (exoner ator de răspundere
civilă delictuală), raportat la condițiile meteo din momentul producerii evenimentului, respectiv: vânt
din sector N – NV, suflând cu forța 5 – 6 Bf, în rafale 7 – 8 Bf, marea gradul 5 – 6 Bf, vizibilitate 2 – 6
mile marine, raportat la dispozițiile art. 1351 alin.(1) Noul Cod c ivil: ” Dacă legea nu prev ede altfel
sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este î nlăturată atunci când prejudiciu l este cauzat de
forță majoră sau de caz fortuit” , al alin .(3): ” Cazul f ortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut
și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s -ar fi produs .”

20
În dovedirea susținerilor, pârâtele (B) și (C) au depus înscrisuri și au solicitat și a dministrarea
probei cu expertiză maritimă.
Totodată, în cadrul dosarului cu care a fost investită spre soluționare instanța, pâr âtele (B) și
(C) au formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei (D), în calitate de asigurator al remorcherului
(F), în temeiul contractului de asigurare încheiat privind riscul asigurat, solicitând ca, în cazul
admiterii acțiunii reclamantei, societatea de asigurări să fie obligată la plata sumelor solicitate de către
reclamanta (A).
În dovedirea cererii de chemare în garanție, pârâtele au depus înscrisuri (copia cererii
introductive cu înscrisuri le anexate și polița de asigurare încheiată cu asiguratorul).
În cadrul proce sual dedus judecății, reclamanta (A) a depus răsp uns la întâmpin area pârâtelor
(B) și (C), prin care, raportat la excepția in adnmisibilității, au solicitat respingerea, deoarece în cauză
nu există un raport contractual încheiat între părți, iar pe fondul litigiului au solicit at înlătu rarea
apărărilor pârâtelor întrucât , pe de o parte, apreciază că modul în care a avut loc manevra
remorcherului nu a fost influe nțată de faptul că s -a desfășurat în timpul nopții, subliniind că nava (E)
este un petrolier de 90.000 TDW, dotat cu toate instalațiile de semnalizare și iluminare necesare,
astfel încât nu -i poate fi afectată viziblilitatea pe timpul nopții, coliziunea datorându -se excusiv
neglijenței echipajului în efectuarea manevrei de aprop iere de bordul tribord al navei, pe de altă parte,
susținând că, toate documentele privind prejudiciul sunt doveditoare în cauză.
Pârâta (D), chemată în garanție, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii
îndreptată î mpotriva sa întrucâ t nu este justificată. În subsidiar, în măsura în care se va face dovada
prejudiciului cert produs ca urmare a faptei ilicite, consideră că nu va putea acor da cu titlul de
despăgubire deca t suma rezultată prin aplicarea fo rmulei ”cuantum prejudiciu x 3/ 4 – 1687,5 euro”.

ASPECTE PROCESUALE.
PROBE ÎNCUVIINȚATE DE INSTANȚA
DE JUDECATĂ ȘI ADMINISTRATE ÎN CAUZĂ .

1. Având în vedere solicitarea pârâtelor (B) și (C), instanța a dispus î naintarea dosarului nr. xx/
xx/xx al Parchetului de pe lânga Judecătoria Constanța, dosar în care au fost efectuate cercetări
față de comandantul remorcherului (F), soluț ia organului de urmărire penală fiind cea de
clasare a cauzei deoarece este incident cazul fortuit care înlatură caracte rul penal al faptei.
2. În raport de excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtele (B) și (C) instanța a respins
ca nefondată excepția, motivat de faptul că între pârâți nu există încheiat un contract de
prestări servicii.
3. La cererea părților, ins tanța a încuviințat și proba cu expertiza tehnică maritimă, care a avut
ca obiect iv determinarea beneficiului nerealizat de către reclamanta (A), urmare a
evenimen tului maritim din data de 03.10.2013.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cau ză, expertul desemnat a concluzionat că: ” din
documentele depuse la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că la data de 03.10.2013 – data
terminării reparațiilor navei (E) și a producerii evenimentului care a întârziat plecarea navei
din Constanța ar fi exis tat sau ar fi fost măcar în curs de negociere un contract de navlosire și
deci se poate concluziona că pretenția de beneficiu nerealizat de reclamantă în perioada 03.10.
– 10.10.2013 din perspectiva existenței unui contract de navlosire a cărui realizare a fost
întârzia tă din cauza reparațiilor navei (E) este neîntemeiată .”
4. Adresa nr. 278/ 20.03.2015, emisă de Centrul Meteorologi c Dobrogea în care sunt descrise
condițiile meteorologice înregistrate la data de 03.10.2013, orele 21 -24.

21
5. Adresa VTS Constanța – Buletinul meteorologic din 03.10.2013 privind condițiile meteo
existente în timpul prod ucerii evenimentului, respectiv existența vântului din sector N – NV,
forța 5 – 6 Bf, în rafale 7 – 8 Bf, marea gradul 5 – 6 Bf, vizibilitate 2 – 6 mile marine.
În urma administrării probatoriilor propuse de părti și î ncuv iințate de i nstanță, Tribunalul
Constanța a pronunțat S entința civ ilă din 14 i unie 2016, prin c are a respins acțiunea formulată de
reclamata (A), în contradictoriu cu pârâtele (B) și (C), ca nefondată, a respins cererea de chemare în
garanț ie a pârâtei (D), ca rămasă fară obiect și a obligat reclamata către pârâte la plata cheltuielilor
de judecată.

CONSIDERENTE LE DE FAPT ȘI DE DREPT:

În raport de cererea reclamantei (A) și de apărările pârâtelor (B) și (C), instanța a reținut ca
situaț ie de fapt urmatoarele :
– Reclam anta (A) este armatoarea navei (E), navă care, în toamna anului 2013 s -a aflat în
Șantierul Naval Constața, pentru efectuarea unor reparații.
– În data de 03.10.2013 nava a ieșit în probe de mare, în jurul orelor 23 si 10 minute aflându -se
în rada exterioară a Portului Constanța, în vederea debarcării personalului care se ocupase cu
lucrările de reparații, pentru preluarea cărora agentul navei a so licitat serviciile remorcherului
(F).
– În timpul manevrelor de apropiere de navă, datorită condțiilor meteo nevaforabile,
remorcherul a colizionat cu prova navei, produ cându -i o basea deasupra liniei de plutire de
2,58 m lungime, 2,4 m înălțime și 10 cm adâ ncime, fără străpungere.
– În 05.10.2013, nava (E) a reintrat în Șantierul Naval Constanța, în vederea remedier ii avariilor
suferite, incidentul fiind anterior raportat Căpităniei Constanța.
– Situația de fapt a fost reținută de Căpită nia Zonală Constanța în c adrul P rocesului – verbal de
constatare întocmi t la 06.10.2013, precum și din R eferatul de neîncepere a urmăririi penale
din 11.12.2013 ce cuprinde propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
– Cu privire la cauzele producerii coliziunii, se constată că ace stea au fost stabilite în mod clar
și indubitabil în cadrul dosarului de cercetare penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Constanța, concluzia fiind că sunt îndeplin ite elementele cazului fortuit, coliziunea
producându -se din cauze independen te de v oința căpitanului remorcherului (F).
– Deși instanța civilă nu este legată de soluția organului de urmărire penală, cercetările efectuate
în cauză constituie o probă care lămurește circumstanțele producerii abordajului .
– Carac teristicile meteorologice extrem e erau de natură să î l împiedi ce pe comandantul
remorcherului (F) să evite producerea coliziunii dintre cele două nave, așa cum s -a reținut în
cursul cercetărilor penale.
– Se rețin în cauză și precizările depuse de Centrul Meteorologic Dobrogea cu privire la
descrierea condițiilor meteorologice din data de 03.10.2013, în intervarul orar 21 -24, instanța
reținând ca și fapt doar valorile înregistate de serviciul VTS Constanța, specializat în
înregistrarea datelor pentru navigație, obsevațiile asupra mării efect uate de Centrul
Meteorologic fiind doar vizuale .
Raportat la temeiurile de drept aplicabile în cauză, instanța, în esență, a reținut că nu sunt
îndeplinite cauzele răspunderii civile delictuale, în cauză fiind incidente reglementările privitoa re la
cazul f ortuit, ca și cauz ă exoneratoare de răspundere, cu următoarele considerente:
– Deși reclamanta (A) a imputat pârâtelor (B) și (C) faptul că echipajul remorcherului a efectuat
manevrele de navigație contrar bunelor practici marinărești, în concret, nu a indicat și

22
împrejurările care conturează o asemenea faptă ilicită și nici nu a arătat care ar fi fost
manevrele care puteau conduce la evitarea coliziunii.
– Simpla declarație a căpitanului tancului petrolier (E) potrivit căreia remorcherul s -a îndreptat
cu viteză prea mare spre navă, nu este de -ajuns pentru a se reține existența unei manevre
greșite efectuate în vederea apropierii în si guranță de navă, cât timp nu s -au administrat alte
probe care să confirme ipoteza privind situați a de fapt prezentată de reclamantă.
– Se apreciează că în cauză nu s -a dovedit încălcarea de către comandantul remorcherului a
vreunei reguli pr evazută în regul amentul internaț ional din 1972 pentru prevenirea abordajelor
pe mare și nici că ar fi acționat în condițiile descrise contrar practic ilor marinărești, motiv
pentru care nu se poate inputa săvârșirea unei fapte ilicite, ca element distinct al răspunderii
civile delictuale, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1357, alin. (1), Noul Cod
civil.
– Abordajul în cauză nu s -a datorat unei manevre eronate efectuată de comandantul
remorcherului, ci cazului fortuit, astfel cum este definit d e dispozițiile a rt. 1351, alin.( 3), Noul
Cod c ivil, ca fiind un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici nu poate fi împiedicat de
către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s -ar fi produs, ori condițiile
meteorologice din cauză constituie un astf el de eveniment imprevizibil care l -a împiedicat pe
căpitanul remorcherului să evite producerea accidentului.
– În speță , suntem în prezența unei cauze exoneratoare de răspundere a pârâtelor (B) și (C) care,
alăturat inexistenț ei unei fapte ilicite , conduc la concluzia caracterului nefond atat al acțiu nii
reclamantei (A), nefiind necesară analiza celorlalte condiții de atragere a răspunderii civile
delictuale.
– Întrucât în cauză nu poate fi atrasă răspunderea civilă a pârâtelor (B) și (C), în calitate de
asigurați, aceste nu se mai pot îndrepta împotriva pârâtei (D), asiguratorul de răspundere
civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție rămâne fără obiect, urmând a fi respinsă ca
atare.
Împot riva hotărârii instanței de fond a formulat apel recl amanta (A), solicitând instanței de
control admiterea căii de atac, cu consecința schimbării în tot a hotărârii apelate și admiterii în tot a
pretențiilor for mulate prin cererea de chemare i n judecată, precum și obligarea intimatelor pârâte (B)
și (C) la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta reclamantă (A) a invocat netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma
înterpretării greșite a textelor de lege aplicate și a an alizei incomplete și gre șie a probelor administrate
de instanță de fond, după cum urmează:
– Instanța de fond a reținut că, în cauză este vorba de un caz fortuit, anume condițiile
meteorologice dificile, care au determinat producerea coliziuni i, având în vedere, în principal
concluziile dosarului de cercetare penală, bazate pe Referatul și constatările Căpitaniei Zonale
Constanța, întocmit la 11.12.2013.
– Buletinul meteorologic nr. 7 68/03.10.2013, împreună cu toate celelalte înscrisuri analizate de
Căptănia Zonală Constanța în cercetarea evenimentului (și avute î n vedere și d e procuror în
dosarul de cercetare penală) precizează doar cu titlul de prognoză (forecast): ”de la ora 12
UTC pe 03.10.2013 până la 04.10.2013, ora 00 UTC (evenimentul a avut loc la data de
03.10.2013, orele 23 și 10 minute): vânt din N – NV, la coasta de 5 – 6 Bf în larg de 6 – 7 cu
rafele spre 8 Bf și marea de gradul 4 la coastă 5 – 6 în larg .”
– Aceste date sunt doar previzionate, pe baza datelor culese de către VTS Constanța, nefiind
cele înregistare cu adevărat în intervalul de timp relevant.
– Nu s -a luat în considerare adresa depusă în contraprobă, comunicată de către centrul
meteorologic Constanța , la solicitarea reclamantei, prin care s -a arătat că, la data de
03.10.2013, în intervalul orar 23 – 24, vântul a avut direcția N și viteza 5, în rafale 10 – 11 Bf,
marea prezentând gradul 3 – 4 Bf, aceste a fiind, în concret, datele reale e fective, citite prin
instrumentar specific și prin vizualizare.

23
– Prin urmare, potrivit acestor date concrete, condițiile meteo la momentul relevant în analiză
nu au fos t atâ t de dificile încât sa fi împiedicat cu adevărat manevrele efectua te de
comandantul remorcherului (F) în încercarea sa de a se apropria de bordul navei (E) și de a se
poziționa paralele cu aceasta, nefiind vorba de un caz fortuit de natură să înlăture răspunderea
civilă delictuală a persoanelor.
– Instanța de fond a înlăturat cele relevate de Centrul Meteorologic Constanța, considerând că
trebuie reținute ” doar valorile înregistrate de Serviciul VTS Constanța, care este specilalizat
în înregistrarea datelor pentru navigație, observațiile asupra mării efectuate de Centru
Meteorologi c Constanța fiind doar vizuale.”
– Instanța nu a ținut cont, cu privire la fapta il icită și la caracteru l delictual al răspunderii
pretinse, de încălcarea, prin faptă la care fac referire regulile nr. 7 și 8 din COLREG (regulile
internaționale pentru prevenirea coliziunilor pe mare), universal valabile, norme care arată
cum anume trebuie făcute manevrele în vederea evitării oricărei coliziuni dintre două nave.
REGULA 7 „Pericol de coliziune” :
a) Orice navă trebuie să folosească toate mijloacele disponibile corespunzătoare
circumstanțelor și condițiilor existente pentru a determina dacă există riscul unei coliziuni.
Dacă există vreo îndoială în ceea ce privește riscul de coliziune, trebuie să se considere că
acest risc există;
b) Dacă la bord există un echipament radar în funcțiune, acesta trebuie folosit în mod
corespunzător, incluzând expl orarea la distanță mare, cu scopul de a descoperi din timp
riscul unei coliziuni și ținerea la zi a situației pe planșeta radar sau orice altă supraveghere
sistematică, echivalentă a obiectelor detectate;
c) Nu se vor trage concluzii din informații insuficien te, mai ales din informații radar
insuficiente;
d) Pentru a determina dacă există un risc de coliziune trebuie să se țină seama, printre altele,
de următoarele considerente:
1) există risc de coliziune dacă relevmentul compas la o navă care se apropie, nu variază într –
un mod apreciabil;
2) în unele cazuri, riscul de coliziune există, chiar dacă se observă că relevmentul variază
apreciabil, mai ales la apropierea de o navă foarte mare, de un convoi remorcat sau de o
navă care se află la distanță mică .

REGULA 8 “Manevra pentru evitarea coliziunii” :

a) Orice mane vră ce se face pentru evitarea unei coliziuni trebuie, dacă circumstanțele permit,
să conducă la rezultate pozitive, să fie efectuată din timp și conform cu o bună practică
marinărească;
b) Orice schimbare de drum sau de viteză sau amândouă deodată trebuie, dacă circumstanțele
permit, să fie destul de mare pentru a putea fi percepută imediat de orice navă care execută
observarea vizuală sau cu radarul; pot fi evitate schimbările succesive de mică importantă
de drum , viteză sau ale ambele deodată;
c) Dacă nava are suficient spațiu de manevră, simpla schimbare a drumului poate fi manevra
cea mai eficientă pentru a se evita o situație de foarte mare apropiere, cu condiția ca această
manevră să fie făcută cu mult timp înainte, să fie substanțială și să nu conducă la o altă
situație de foart e mare apropiere;
d) Orice manevră pentru evitarea coliziunii cu o altă navă trebuie făcută astfel încât să permită
trecerea la o distanță de siguranță. Eficacitatea manevr ei trebuie controlată cu atenție până
când cealaltă navă a fost complet și definitiv ev itată;
e) Dacă este nevoie să se evite o coliziune sau să se câștige mai mult timp pentru aprecierea
situației, nava trebuie să reducă viteza sau să oprească complet, stopâ nd mașinile ori
punându -le înapoi;

24
f) 1) O navă căreia, prin oricare din aceste reguli, i se impune să nu împiedice trecerea în
siguranță a unei alte nave, trebuie – atunci când circumstanțele situației o impun – să
întreprindă din timp acțiuni care să con ducă la crearea unui spațiu de manevră suficient
pentru trecerea în siguranță a celeilalte nave;
2) O navă căreia i se cere să nu împiedice trecerea în siguranță a unei alte nave nu este
eliberată de răspundere dacă apropierea față de acea navă conduce la un risc de coliziune
și trebuie, atunci când întreprinde o acțiune, să aplice pe deplin cerințe regulilor acestei
secțiuni;
3) O navă a cărei trecere nu este stânjenită trebuie să se conformeze regulilor acestei secțiuni
când cele două nave se apropie una de alta și astfel apare riscul unei coliziuni.

– În egală masură, au fost încălcate și normele existente în regulile nr. 5 și 6 din COLREG,
reguli privind veghea și viteza de siguranță.

REGULA 5 „Veghea”:

Orice navă trebuie să asigure în permanență o veghe vizuală și auditivă corespunzătoare,
folosindu -se în același timp mijloacele disponibile, potrivit cu circumstanțele și condițiile
existente, astfel încât să se realizeze aprecierea completă a situației și a pericolului de
coliziune.

REGULA 6 „Vitez a de siguranță” :

Orice navă trebuie să navigheze tot timpul cu o viteză de siguranță, astfel încât să poată
acționa corect și eficient pentru evitarea unei coliziuni și pentru a fi oprită pe o distanță
corespunzătoare circumstanțelor și condițiilor existe nte. Pentru determinarea vitezei de
siguranță cel puțin următorii factori trebuie luați în considerare:
a) De către toate navele:
1) vizibilitatea;
2) densitatea traficului, inclusiv concentrările de nave de pescuit sau de oricare alte nave;
3) manevra bilitatea navei, cu referire specială la distanța de oprire și capacitatea de g irație
în condițiile existente;
4) noaptea, existența unui fundal luminos ca acela produs de luminile de pe coastă sau de
lumina difuză a propriilor sale lumini;
5) sta rea vântului, a mării și a curenților, precum și apropierea de pericolele pentru
navigație;
6) pescajul navei în raport cu adâncimea accesibilă a apei;
b) În plus, pentru navele care au un radar în funcțiune:
1) caracteristicile, eficacitatea și limitele de folosire eficientă a echipamentului radar;
2) limitările rezultate din scara distanțelor folosită la radar;
3) efectul stării mării, condițiilor m eteorologice și altor surse de interferență;
4) faptul că ambarcațiunile mici, ghețurile și alte obiecte plutitoare nu pot fi detectate cu
radarul la o distanță adecvată;
5) numărul, poziția și mișcare navelor detectate cu radarul;
6) faptul că este posibil să se aprecieze mai exact vizibilitatea atunci când radarul este folosit
pentru determinarea di stanței față de nave și alte obiecte aflate în vecinătate.

– Toate aspectele învederate cu pr ivire la circumstanțele producerii coliziunii indică o manevră
de apropiere făcută cu neglijență de către comandantul remorcherului, fără a se ține cont de
regulile COLREG și de buna practică marinărească, viteza mare, neadecvată condițiilor de la
momentul incidentului fiind de natură a se constitu i într -o faptă ilicită, care să atragă
răspunderea civi lă delictuală a proprietarului/ operatorului și angajatorului coman dantului de
remorcher.

25
– Consider ă că, pârâtele (B) și (C), prin prepusul lor trebuie să fie ținute răspunzătoare și
obligate să acopere întregul prejudiciu cauzat, în speță fiind întrunite, cumu lativ, toate
condițiile antrenă rii răspunderii civile delictuale, întrucât există fapta ilicită, există prejudiciu,
există legătură d e cauzalitate între faptă și prejudiciu, există vinovăție, fără ca aceasta să fie
înlăturată de vr eun caz fortuit.
În susținerea cererii de apel reclamanta (A) a depus în scris uri, rezervându -și dre ptul de a
solicita și înfățișarea altor mijloace de probă, a căror necestitate de administrare va reieși din
dezbateri.
Intimatele – pârâte (B) și (C) au formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au
solicitat respinger ea cererii de apel a reclamantei (A) împotriva soluției pronunțată de Tribunalul
Constanța în considerarea umătoarelor:
– În mod corect a reținut instața de fond că în cauză s unt îndeplinite elementele cazulu i fortuit,
coliziunea producându -se din cazue independente de voința căpitanului remorcherului (F),
aspect reținut și în concluziile organelor de cercetare penală.
– Din probele administrate în cauză rezultă că nu i se poate imputa căpitanului remorcherului
producer ea unei fapte ilicite , cauza toare de preju dicii, în mod cor ect reținând instanța doar
valorile înregistrate de servciul VTS Consta nța (specializat în înregistrarea datelor despre
navigație) și nu observațiile Centrului Meteorologic Regional Dobrogea , aceste fiind doar
vizuale.
– Potrivit dispozițiil or legale, pen tru ca răspunderea civilă a celu i care a cauzat prejudiciul să
fie angajată, este necesar ca fapta să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină
atunci când a săvârțit -o, să fi acționat deci cu vinovăție.
– Dispozițiile art. 1351, alin. (1), Noul Cod ci vil, prevăd că răspunderea este înlăturată atunci
când prejudiciul este cauzat de forța majoră sau de cazu l fortuit. Alin. (3) al aceluiași articol
prevede că: ”Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de
către cel care ar fi fost chemat să răspundă dac ă evenimenul nu s -ar fi produs.”
– În mod corect a reținut instanța de fond că răspunderea civilă delictuală este înlăturată, întrucât
prejudiciul este cauzat de cazul fortuit, care este o imprejurare exoneratoare de răspundere.
– Astfel, în cauză nu s -au încălcat dipozițiile impuse de regulamentul internațio nal din 1972
pentru prevenirea abord ajelor pe mare și nici nu s -a dovedit ca s -ar fi acționat contrar
practicilor marinărești, abordajul datorându -se exclusiv cazului fortuit, așa cum este definit
de art. 1351, alin. (3), Noul Cod c ivil.
– Cu privire la daunele solicitate de reclamantă, prejudiciul invocat nu este dovedit în condiți ile
art. 1385, Noul Cod c ivil, c oncluziile raportului de expe rtiză maritimă atest ând că sumele
pretinse, în principal ca și beneficiu nerealizat nu sunt datorate întrucât nu s-a făcut dovada că
nava era angajată începând cu data de 05.1 0.2013 într -un contract maritim .
În susținere, intimatele – pârâte au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin soluția pronunțată, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat, a pelul declara t de
reclamanta (A), hotărârea instanței de fond devenind definitivă.
Instanț a de control judiciar a reținut că situația de fapt care a generat conflictul judiciar,
următoarele :
La data de 03.10.2013, tancul petrolier (E), avâ nd ca armator pe reclamanta (A) a ieșit în
probe de mare, iar în jurul orei 23 și 10 min., se afla în rada exterioară a portului Constanț a, la 0,9
Mm SE de geamandura cardinal ă de nord, pentru debarcarea superintendenț ilor. Pentru preluarea
acestora, agentul a co ntactat serviciile remorcherului (F) , al cărui armator este pârâ ta (B), iar operator
pârâta (C).

26
Nava a comunicat prin canalul VHF cu remorcherul (F), stabilind poziționarea navei, astfel
încât debarcarea superintendenților să se realizeze în condiții de siguranță. Î n timpul manevrelor de
apropiere de navă, datorită condiț iilor meteo nefavorabile, remorcherul (F) a fost luat de valuri și a
colizionat c u prova navei în zona pupa tribord, provocâ ndu-i o basea deasupra liniei de plutire de
aproximativ 2,58 m lungime, 2,4 m înălțime și 10 cm adâncime fără stră pungere. Ulterior producerii
evenimentului, remorche rul (F) a preluat în siguranța superintendenții și i-a transportat la cheu, nava
rămânând î n deriva pentru constatarea avariilor dupa debalast are. Pe data de 05.10.2013, după
constatare a avariilor, nava (E) a intrat în Santierul Naval Constanț a, pentru rem edierea avariilor
suferite î n urma evenimentulu i mai sus menț ionat.
Prima instanță a reț inut, raportat la cauzele producerii abordajului , ca acestea au fost stabilite
în dosarul de cercetare penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, concluzia fiind că
sunt î ndepli nite elementele cazului fortuit , evenimentul producân du-se din cauz e independente de
voința că pitanului remorcherului (F).
Instanța de apel a apreciat că motivele invocate de apelanta reclamantă (A) în cererea de apel
sunt nefondate .
Astfel, Curtea de Apel observă că prima insta nță de judecată a reținut situaț ia de fapt î n urma
coroboră rii tuturor probelor administr ate, fără a da prevalență referatului întocmit de Căpitania Zonală
Constanța, ci a avut în vedere î ntreg ansamblu probator, administrat în cauză .
Cu privire la datele meteorologice existente la m omentul incidentului, Curtea reține că esenț ial
sub acest a spect faptul că în adresa depusă de reclamantă la dosarul cauzei se arată ca la stația
meteorologică din Constanța, observațiile asupra mării sunt vizuale și se efectuea za din 3 î n 3 ore.
În raport de acestea, în mod corect a stabilit instanț a de fond pre valentă probatorie a datelor
înregi strate de Serviciul VTS Constanța, car e indicau vânt din direcția N -NV suflând cu forța 5 -6 Bf
în rafale 7 -8 Bf, marea gradul 5 -6 BF, v izibilitate 2 -6 Mm.
Deși apelanta reclamantă (A) a susținut că aceste date nu sunt cel e înregistrate în realitate în
intervalul de timp avut î n analiză , aceasta a depus la dosar o adresă cu date observate vizual asupra
stării mării, î n timp ce datele furni zate de VTS Constanț a prov in de la o entitate specializată în
înregistrarea datelor pentru navigaț ie.
Cu privire la elementele avu te în vedere de instanța de fond î n aprecierea cazului fortuit, ca și
cauză exoneratoare de răspundere civila delictuală, instanța de control judiciar a apreciat ca nefondate
susținerile apel antei reclamante (A) , faptul că remorcherul (F) este unul de mare putere, care operează
și în condiț ii meteorologice nefavorabile, aptitudinile aprofesionale ale coma ndantului
remorcherului, precum și dimensiunile și poziționarea tancului petrolier î nainte de apropierea
remorcherului nefiind de natură a afecta cauza es ențială a producerii evenimentului, și anume,
condiț iile meteo nefavorabile, cele care se circumscriu cazului fortuit.
Conform dispoziț iilor art. 1351 alin. 3 Cod c ivil: ”Cazul fortuit este un eveniment care nu
poate fi prevăzut și nici împiedicat de că tre cel ca re ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul
nu s-ar fi produs. ”
Reține instanța de apel că ceea ce trebuia apelanta reclamantă să demons treze, pentru a
exclude existența cazului fortuit, era posibilitatea comandantului remorcherului de a impiedica
abordajul dintre cele doua nave.
În raport de situația de fapt și de drept dedusă judecății, ins tanța de fond a reținut că în cauză
nu s-a dovedit încă lcarea de catre comandantul remor cherului (F) a unei reguli prevăzute de COLREG
și nici ca ar fi acț ionat contrar bunelor practice marinăresti, abordajul nedatorându -se unei manevre
eronate efectuate d e comandantul remorcherului, ci cazului fortuit , reprezentat de condiț iile
meteorologice, care l -au impiedicat pe comandant să evite producerea accidentulu i.

27
Vechimea și experiența de peste 30 de ani î n profesie a c omandantului remorcherului, ca și
faptul că datele meteo ar fi fost previzionate nu înlatură caracterul fortuit constând în existența
condițiilor meteorologice . Relevante, sub acest aspect, sunt cele reținute în referatul încheiat de
Căpitania Zonală Constanța cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, în sensul că , pentru
evitarea evenimentului , căpitanul remorcherului (F) a acționat î n sp iritul unei bune practici
marinărești, comunicând cu nava și solicitându -i să facă adăpost și a pus mașina pe î napoi în
momentul î n care a fost luat de valuri, dar î n ciuda eforturilor depuse, evenimentul nu a p utut fi evitat,
datorită vântului puternic ș i a valurilor mari.
De asemenea, prezintă relevanță în cauză și faptul că prin ordonanț a emisă de Parchetul de pe
lângă Judecătoria Constanța a fost d ispusă respingerea plângerii formulate de petent ă împotriva
clasării cauzei sub aspectul savârșirii infracțiunii de neglijență î n serviciu. S -a stabilit, astfel, că î n
mod core ct s-a dispus clasarea cauzei în raport de existența cazului care împiedică pune rea în mișcare
a acțiunii penale, respectiv o cauză care î nlatură caracterul penal al faptei , cazul fortuit.
Deși instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a
procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciu lui sau a vinovăț iei autorulu i faptei ilicite,
Curtea observă aspectul reț inerii, prin actele procesuale penal e, a incidentei cazului fortuit, astfel cum
este reglementată de art. 31 Cod p enal: “nu este imputabilă fapta prevazută de legea penală al cărei
rezultat e consecința unei imprejură ri care nu putea fi prevaz ută.“
Prin urmare, în cauza penală s -a reținut că aspectele meteo incidente la momentul accident ului
constituie împrejurări care nu puteau fi prevă zute.
Aceleaș i aspect e, pornind însă de la prob ele administrate în cauză, inclusiv referatul întocmit
de Căpitania Zonală, au fost î n mod corect calificate de prima instanță ca ilustrâ nd cazul fortuit
reglementat de Codul civil.
În ceea ce privește încălcarea de către că pitanul remorcher ului a regulilo r din COLREG
menționate în motivele de apel, instanța de control judiciar reține neprobarea de către apelanta
reclamantă a acestor aspect e nici în faț a primei in stanțe și nici în faza apelului, în raport și de
necoroborarea declaraț iei comandantului navei cu alte probe.
Contrar susț ineril or apelantei reclamante, această declaraț ie este contrazisă de restul probelor
reținute de prima instanță în aprecierea situaț iei de fapt, în condițiile în care s -a apreciat că simpla
declarație dată de această persoană est e insuficientă pentru a reține existența unei manevre greșite, în
lipsa administrării altor probe care să confirme ipoteza lansată de că pitanul navei .
În conclu zie, instanț a de apel a apreciat că fiind nefondate susț inerile apelantei recla mante la
realizarea cu neglijență sau temeritate de că tre comandantul remorcherului a unei manevre de
apropiere, cu încă lcarea dispozițiilor reglementate î n acest sens, aceste aspect e nefiind probate în
cauză.

28
3.2. Nota de studiu – Considerente generale priv ind studiul de caz și
soluționarea lui

Raportat la r eglementarile legale existente în Codul c ivil referitor la răspundere a civilă
delictuală , în general, la cauzele care au caracter exonerator cu privire la această răspundere , în
special, am tratat î n prezen ta lucrare elementele generale în materie, precum și studiul unui caz în
materie maritimă care a a vut ca temei legal antrenarea răspunderii.
Răspundere a civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care are ca izvor o faptă
ilicită cauzatoare de prejudicii, raport î n care a utorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să
raspundă are obligația de a repara prejudicial.
În ansamblu, angajarea ră spun derii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie să
îndeplinească, cumulativ, condiț iile tratate în partea teoretică a prezentei lucrări, respectiv: existența
unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate î ntre fapta ilicită și
prejudiciu și existența vinovăț iei celui care a cauzat prejudicial.
Existe nța cazului fortuit este una din împrejurările care înlatură vinovăț ia autor ului faptei
ilicite, astfel î ncât, în prezenț a acesteia, nu se mai pot analiza celelalte elemente ale răspunderii civile
delictuale.
În speța expusă, în funcție de circumstanț ele p roducerii coliziunii dintre cele două nave,
circumstanțe apreciate în urma î ntregului ansamblu probator, instanțele care au soluț ionat cauza
dedusă judecății, î n mod co rect, apreciez ca au avut în vedere existența cazului fortuit, ca ș i cau za
exoneratoare de angajare a răspunderii civile delictuale .
Este evident că în cauză nu s -a dovedit de că tre reclamantă încălcarea de că tre comandantul
remorcherului a vreunei reguli prevăzute în Regulamentul Internaț ional din 1972 pentru prevenirea
abord ajelor pe mare, incident î n speță î n raport de l ocul producerii incidentului – în rada exterioară a
portului, și nici că ar fi acționat în condiț iile descri se contrar practicii marină rești, motiv pentru care
celor două entități chemate în judecată nu li se poate imputa să vârșirea unei fapte il icite, ca element
distinct al ră spunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 alin. 1 Cod c ivil.
Abordajul dintre cele două nave nu s -a datorat unei manevre eronate efectuate de comandantul
navei, ci cazului fortuit, astfel cu m este definit de art. 1351 alin. 3 Cod c ivil ca fiind un eveniment
imprev izibil care l -a impiedicat pe căpitanul remorcherului să evite producerea accidentului.
În mod c orect, instanțele de judecată au avut în vedere forța probantă a datelor meteorologice
înregi strate de Serviciul VTS Constanța, car e indicau vânt din direcția N -NV suflând cu forța 5 -6 Bf
în rafale 7 -8 Bf, marea gradul 5 -6 Bf, vizibilitate 2 -6 Mm , conform Buletinului Meteorologic din
03.10.2013.
Condiț iile meteo existente î n timpul producerii evenimentului au constituit cauza principal ă a
producerii evenimentului .
De asemenea, o alta cauză care a contribuit la producer ea abordajului este reprezentată de
vizibilitatea redusă din timpul nopț ii.

29
CONCLUZII

Lucrarea a abordat instituția juridică a ră spund erii civile delictuale, cu precădere
antrenarea acestei răspunderi, urmare a săvâ rsirii unui fapt ilicit, cauzator de prejudicii.
Întrucat dispozițiile Codului Civil prevăd și cauze care înlătură această răspundere, fără a
fi necesară îndeplinirea celorlalte elemente , am prezentat cazul fortuit – exonerator de
răspundere civilă delictuală .
Cazul fortuit este un eveniment re lativ imprevizibil, inevitabil ș i invincibil pentru persoana
chemată să răspundă în caz că evenimentul nu ar fi avut loc.
Studiul de caz preze ntat are la baza tocmai existența acestei cauze care înlătură angajarea
răspunderii civile delictuale. În considerarea situației de fapt și de drept prezentate de părțile
antrenate în litigiu, instanțele de judecată investite cu soluț ionarea cauzei au s tatuat că în cauză
sunt aplicabile dispoziț iile lega le referitoare la cazul fortuit .
Este de remarcat faptul că în răspunderea civilă contractuală , aprecier ea cazului fortuit este
diferită de răspunderea civilă delictuală .
În materie de răspundere contractuală , cazul fortuit este cauza care exonereaz ă răspunderea
numai atunci câ nd leg ea sau contract ul prevede expres acest lucru, în caz contrar nefiind
aplicabilă cauza de înlăturare a răspunderii .
În speța tratată, întrucât între părțile în litigiu nu există o convenție, instanțele au avut î n
vedere răspunderea civilă delictuală, acolo unde cazul fortuit înlătură răspunderea, urmare a
dispoziț iilor art. 1351 alin. 1 Cod civil.
Pornind de la dispozițiile î n ma terie, reglementate de legea națională, în materie maritimă
prezintă relevanță Regu lamentul Internaț ional din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare,
act normativ care imp une anumite reguli de conduita în materie de navigație, astfel încât să se
evite incidente care să poată genera acțiuni care au ca temei răspunderea civilă delictua lă.

30
BIBLIOGRAFIE

1. Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Tratat de drept civil, Teoria generală a
obligațiilor, Editura Academiei Republicii Soci aliste România, București, 1981
2. Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu , Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod
Civil , Editura Hamangiu, București, 2012
3. Paul Pricope, Răspunderea civilă delictuală, Editura Hamangiu S.R.L., București, 2013
4. Lacrima Rodica Boilă, Răspunderea civilă delictuală obiectivă, Ediția a II a , Editura
C.H. Beck, București, 2014
5. Noul Cod C ivil, Editura C.H. Beck , București, 2011
6. Noul Cod de procedură civilă, Ediția a VII a, Editura Rossetti International, București,
2014
7. http://portal.just.ro/118/SitePages/organizare.aspx?id_inst=118