PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [301906]

UNIVERSITATEA CREȘTINǍ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROF. UNIV. DR.

NICOLETA-ELENA HEGHEȘ

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

UNIVERSITATEA CREȘTINǍ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

DREPT

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNII DE OMOR

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROF. UNIV. DR.

NICOLETA-ELENA HEGHEȘ

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

CUPRINS

CAPITOLUL I – Noțiuni introductive 1

1.1. Omorul în legislația penală actuală 2

1.2. Importanța, rolul și scopul investigației criminalistice a omorului 9

[anonimizat] 11

2.1. Reguli generale aplicate în investigarea omorului 11

2.2. Rolul și importanța cercetării în echipă a omorului 12

2.3. Accepțiunea de „loc al faptei” și importanța cercetării la fața locului 14

[anonimizat] a infracțiunii de omor 16

3.1. Măsurile ce trebuie luate de organele judiciare care sosesc primele la fața locului 16

3.2. Pregătirea în vederea cercetării la fața locului 17

3.3. Particularitați ale cercetarii la fața locului în cazul săvârșirii infracțiunii de omor în mediul rural 18

3.3.1. Cercetarea în faza statică 18

3.3.2. Cercetarea în faza dinamică 21

3.3.3. Examinarea cadavrului 23

3.3.4. Constatarea morții victimei 27

3.3.5. Stabilirea datei morții și a eventualelor modificări în poziția cadavrului: 28

3.4. Particularitățile cercetării la fața locului în funcție de anumite mijloace și procedee folosite de faptuitor pentru suprimarea vieții victimei 29

3.4.1. Omorul săvârșit cu arme albe și corpuri contondente 30

3.4.2. Omorul săvârșit prin asfixii 32

3.4.3. Omorul săvârșit prin împușcare 33

3.4.4. Moartea prin otrăvire 35

3.4.5. Moartea violentă determinată de alți factori 35

3.5. Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului 36

3.6. Cercetarea omorului în cazul cadavrelor dezmembrate sau al cadavrelor necunoscute 37

[anonimizat] 40

4.1. Stabilirea identitații victimei 40

4.2. Percheziția 42

4.3. Ascultarea martorilor 44

4.4. Identificarea, prinderea și ascultarea faptuitorului 46

4.5. Prezentarea pentru recunoaștere 53

4.6. Reconstituirea anumitor aspecte din savârșirea faptei 54

4.7. [anonimizat] 55

CAPITOLUL V – Studiu de caz din practica judiciară. 64

CONCLUZII 81

CAPITOLUL I

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], să acționeze rațional și să se comporte pe baza unor principii fundamentale de viață care țin seama de ceea ce este bun și drept în relațiile sociale.

Totodată, [anonimizat]-[anonimizat] (elaborate în decursul timpului tot de oameni) și să acționeze pentru realizarea marilor idealuri ale omenirii.

În noul Cod penal infracțiunea de omor a [anonimizat]rior, dintre care o variantă simplă sau tipică, în art. 188 și o variantă agravantă, fiecare sub un nomenjuris propriu și anume omorul calificat, prevăzut în art. 189, care cuprinde atât o parte dintre elementele circumstanțiale ale omorului calificat, cât și o parte din agravantele variantei anterioare de omor deosebit de grav (art. 176 alin. 1, lit. a-e).

Legea penală, ca expresie a voinței societății, apără viața omului, nu ca bun individual, ci ca bun social, ca o valoare supremă pentru existența colectivității însăși. Aceasta dă dreptul legiuitorului să pretindă tuturor cetățenilor să-și apere reciproc viața și să se abțină de la orice fapte ce ar aduce atingere acestei valori sociale, implicit intereselor vitale ale comunității.

Deși legiuitorul român preferă să folosească o exprimare eliptică, explicația trebuie căutată în faptul că nu a socotit necesară descrierea și mai amplă a conținutului incriminării. În definirea omorului, legiuitorul se folosește de însușirea obiectivă a substantivului provenit dintr-un verb (uciderea) pentru a comprima în el descrierea acțiunii (manifestarea de violență față de victimă), rezultatul imediat (moartea victimei), cât și legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat.

Un asemenea procedeu este foloist de legiuitor și în cazul altor incriminări (distrugerea, lipsirea de libertate, etc.). Cu acest mod de exprimare legiuitorul operează nu numai în definirea variantei simple a omorului, dar și a variantelor de specie, precum și a variantei agravante a omorului.

Deși infracțiunea de omor prezintă întotdeauna aceleași caracteristici, și anume, existența unei acțiuni (inacțiuni), comise cu intenția de a suprima viața unei persoane, acțiune ce are ca rezultat moartea victimei, în realizarea sa concretă, acțiunea sau inacțiunea poate prezenta unele particularități, după cum, în jurul faptei tipice se grupează diferite elemente, sporindu-i gradul de pericol social.

Legea prevede împrejurări care constituie elemente circumstanțiale în conținutul infracțiunii de omor, creând astfel anumite modalități normative agravate ale acesteia. Elementele circumstanțiale se alătură fie laturii obiective a infracțiunii, fie laturii subiective.De multe ori, împrejurările agravante au în prim plan subiectul activ sau pasiv al infracțiunii sau relația ce există între cei doi subiecți.

În funcție de legătura dintre victimă și criminal, omorul este denumit diferit: uxoricid (uciderea soțului sau a soției), fratricid (uciderea fratelui sau a sorei), patricid (uciderea părinților), infanticid (pruncucidere), regicid (uciderea suveranului).

1.1. Omorul în legislația penală actuală

Potrivit dispozițiilor noii legi penale, infracțiunea de omor este definită ca fiind uciderea unei persoane, față de codul penal anterior care-l definea ca fiind fapta unei persoane care, cu intenție, ucide altă persoană, noul text de lege purtând denumirea de omor și nu de omor simplu, ca în Codul penal anterior.

Potrivit art.188 Codul Penal, omorul constă în uciderea unei persoane, mod de exprimare care fară a reprezenta o descriere explicită a tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii arată urmarea imediată dar și legătura de cauzalitate dintre acțiune și rezultat.

Gradul de pericol social pe care îl prezintă această infracțiune este deosebit de ridicat, această faptă punând în primejdie nu numai securitatea fiecărei persoane,dar implicit și a întregii colectivități, fără respectul vieții semenilor nefiind posibilă o liniștită conviețuire socială, ajungând la insticte primare și supraviețuind doar cei puternici,dominând legea junglei.

Obiectul juridic generic

Viața este ocrotită de legea penală într-un cadru mai larg, acela al ocrotirii individului și a principalelor atribute ale acestuia: viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, onoarea.

Fiecare din aceste atribute ale persoanei reprezintă valori pe care statul de drept are obligația să le ocrotească, să le asigure existența și dezvoltarea.

Aceste valori nu reprezintă realități izolate, exclusiv individuale, ci au o importanță socială; în jurul și pe baza lor se formează, se desfășoară și se dezvoltă relații interurbane, conferind acestor valori caracterul de valori sociale, adică de valori în a căror existență este interesată întreaga societate și totodată, de valori al căror conținut se relevă pe deplin numai în cadrul relațiilor sociale.

Săvârșirea oricăror infracțiuni contra persoanei, aducând atingere uneia din valorile sociale care reprezintă atribute, însușiri ale persoanei, pune în pericol sau vătăma însăși relațiile sociale care s-au format și se desfășoară pe baza acestor valori sociale.

Legea penală ocrotind, așadar, prin incriminarea faptelor care aduc atingerea persoanei, valorile sociale legate de existența persoanei, apără, totodată relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în jurul acestei valori. Săvârșirea oricărei infracțiuni, pune în pericol social sau vătăma o anumită valoare socială și prin aceasta amenință sau aduce atingere relațiilor sociale a căror ocrotire depinde de apărarea valorilor sociale respective. Apărând, de pildă, persoana omului ca valoare socială fundamentală împotriva faptelor susceptibile să o pună în pericol sau să o vatăme, legea penală ocrotește implicit și relațiile sociale care se dezvoltă în jurul persoanei și a principalelor sale atribute. Viața reprezintă principalul atribut al persoanei umane ca valoare socială fundamentală pe care legea penală, ca expresie a voinței societății, o apără nu ca bun individual, ci ca un bun social, ca o valoare supremă pentru existența colectivității însăși. Viața, ca interes protejat de lege, se bucură de ocrotire ca relație între oameni, deoarece și dreptul penal se preocupă numai de raporturile între oameni și între aceștia și colectivitate și nu de acțiunile, chiar imorale, pe care individul le-ar putea comite față de propria persoană; dacă acestea nu lezează colectivitatea, ele nu au relevantă juridică.

Obiectul juridic generic al infracțiunii de omor simplu trebuie neîndoielnic inclus în obiectul juridic comun al subgrupului infracțiunilor contra vieții și anume, acel mănunchi de relații sociale care se formează și se dezvoltă în jurul acestei valori sociale, viața omului, relații sociale ocrotite prin incriminarea faptelor, care aduc atingere acestei valori sociale.

Obiectul juridic generic al infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 este comun cu cel al tuturor infracțiunilor contra persoanei având în vedere faptul că la fel ca și celelalte infracțiuni care sunt incluse în categoria celor contra persoanei și infracțiunea de omor simplu are ca și obiect juridic generic ansamblul relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea persoanei privită sub totalitatea atributelor sale: viața, integritatea corporală, libertatea, demnitatea și inviolabilitatea sexuală.

Obiectul juridic special

În afară de obiectul juridic generic care e comun tuturor infracțiunilor contra persoanei, infracțiunile de omucidere au de asemenea comun și obiectul lor juridic special în sensul că toate și deci fiecare dintre ele contribuie la ocrotirea tuturor relațiilor sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără asigurarea respectului vieții umane. Obiectul juridic special al infracțiunii de omor îl constituie relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală implică respectul acestei valori sociale, care este viața omului.

Prin incriminarea omorului este ocrotită această valoare esențială (viața omului) și prin mijlocirea acesteia sunt apărate relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în jurul valorii sociale menționate, legea impunând tuturor persoanelor o comportare respectuoasă față de viața fiecăruia dintre ei.

Omul este o valoare socială fundamentală, fiindcă prin individ și în jurul acestuia se formează și se dezvoltă totalitaea relațiilor sociale, ocrotind aceste valori implicit sunt apărate toate relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare implică respectul acestei valori sociale, care este viața omului.

Obiectul material

Obiectul material al omorului reprezintă corpul unui om în viață, indiferent de vârstă (copil sau nou-născut, tânăr sau adult și bătrân), sex (bărbat sau femeie), starea sănătății (sănătos, bolnav, muribund) sau a normalității bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformații sau monstruozități anatomice sau antropologice etc).

Viața este un fenomen complex ca formă de mișcare; având la bază procese biologice și psihice care subordonează procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Dacă încetează viața în sens biologic, încetează și viața ca valoare socială, ca relație socială, implicit relațiile legate de ea. De aceea, ne interesează nu numai aspectul social al vieții dar și cel biologic.

Obiectul material, (corpul uman) nu se confundă cu subiectul pasiv reprezentat de persoana în viață căreia i s-a suprimat ori a existat o tentativă să i se suprime viața.

După consumarea omorului persoana pierde calitatea de subiect pasiv și devine o victimă, din subiect pasiv devine numai obiect material al infracțiunii.În acest caz, obiect material este corpul lipsit de viață al persoanei ucise. În caz tentativei, persoana continuând să trăiască, trăsăturile sale, ca subiect pasiv, se confundă în totul cu cele ale obiectului material.

Un aspect controversat în doctrină este cel al faptei putative în cazul omorului, dacă aceasta ar trebui sau nu pedepsită și ce încadrare juridică am face.

Subiectul activ

Omorul nu este condiționat de vreo calitate specială a subiectului activ, în consecință infracțiunea poate fi săvârșita de orice persoană.În cazul în care uciderea persoanei se realizează prin contribuția mai multor făptuitori care colaborează, răspunderea acestora se formulează în temeiul dispozițiilor privind participația penală.

Participația penală este posibilă atât în cazul coautoratului cât și sub forma instigării sau complicității.

Coautorat există la omor ori de câte ori mai mulți făptuitori săvârșesc în mod intenționat împotriva unei persoane acte specifice de violență de natură a-i produce moartea.

Există instigare la omor atunci când o persoană a determinat cu intenție o altă persoană să comită o asemenea faptă. Instigarea la omor, cel mai adesea, ia forma unui îndemn insistent, unei sugestii, menite să substituie voinței celui instigat,voința instigatorului, făcându-l pe instigat să accepte și să realizeze fapta.

Există complicitate la omor atunci când persoana înfăptuiește acte specifice de pregătire, care constau în crearea condițiilor necesare pentru ca o altă persoană (autorul) să-și desfășoare activitatea sa de ucidere. Aceste acte constau în pregătirea și oferirea de mijloace (materiale sau morale) necesare autorului pentru suprimarea vieții acelei persoane, cum ar fi: punerea la dispoziție a instrumentelor, dispozitivelor sau a altor mijloace necesare uciderii sau susținerea financiară în vederea procurării lor; crearea de condiții favorabile; înlăturarea obstacolelor; procurarea de informații; întreținerea hotarârii criminale; promisiuni pentru ascunderea urmelor omorului etc.

Subiectul pasiv

Sub aspect general, subiectul pasiv al infracțiunilor contra vieții este persoana împotriva căreia se îndreaptă acțiunea (inacțiunea) de ucidere; aceasta poate fi orice persoană, în cazul celorlalte infracțiuni contra vieții, legea cere existența unei anumite calități a subiectului pasiv (de exemplu, calitatea de copil nou-născut în cazul pruncuciderii); alteori calitatea subiectului pasiv constituie o agravantă a infracțiunii (de exemplu calitatea de soț sau rudă apropiată pentru premisele infracțiunii de omor calificat).

După săvârșirea faptei, subiectul pasiv devine victima infracțiunii. Aceasta din urmă, poate avea un rol semnificativ în producerea rezultatului infracțional, studierea rolului victimei în provocarea faptei ilicite nu constituie, însă, o preocupare a dreptului penal, ci a criminologiei, iar în cadrul acesteia a victimologiei.

Elementul material

Acest element poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune,existând situații când moartea a fost rezultatul a două sau mai multor acțiuni, fie cumulative, fie alternative.

Forma de vinovăție cu care se comite infracțiunea de omor este intenția în oricare din formele ei: directă sau indirectă. Omorul nu poate să subziste dacă forma de vinovăție este culpa, legiuitorul stabilind o alta infracțiune pentru aceasta și anume, potrivit art.192 Cod penal: „uciderea din culpă”. În practica judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului care, de cele mai multe ori relevă poziția autorului față de rezultat. Demonstreză astfel, intenția de ucidere : perseverența cu care făptuitorul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave și ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (inimă,ficat, rinichi); aplicarea unei singure lovituri în zona gâtului în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se de un obiect dur.

Plecând de la considerentul că acțiunea de a ucide cu intenție o persoană, poate prezenta numeroase particularități care îi sporesc gradul de pericol social, legea prevede aceste împrejurări ce constituie elemente circumstanțiale creând astfel anumite modalități normative agravante ale omorului.

Omorul calificat cuprinde următoarele modalități de comitere:

Omorul săvârșit cu premeditare – fapta este mult mai periculoasă, autorul urmărind permanent ducerea la bun sfârșit a ideii de a ucide. Elementele premeditării ar fi: aspectul psihologic (luarea deciziei infracționale), cel cronologic și cel de pregătire.

Omorul săvârșit din interes material – este vorba de un anumit mobil, sub impulsul căruia făptuitorul săvârșește infracțiunea de omor.

Omorul săvârșit – pentru a se sustrage de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse, în acest caz pericolul social vine tocmai din scopul urmărit de autor.

Omorul săvârșit – pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, agravanta existând indiferent dacă infracțiunea înlesnită sau ascunsă, a fost savârșită de cel care a comis omorul sau de o alta persoană.

Omorul săvârșit – de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor; se referă la un antecedent al autorului – săvârșirea anterioară a altui omor – împrejurare care demonstrează persistența făptuitorului în ceea ce privește săvârșirea faptei și îl caracterizează ca deosebit de periculos.

Omorul săvârșit – asupra a două sau mai multor persoane – este vorba despre o pluralitate de victime, singura condiție cerută pentru aplicarea acestei agravante este ca fapta să fi fost comisă în aceeași împrejurare, cu aceeași ocazie, indiferent dacă a fost comisă printr-o singură activitate sau mai multe.

Omorul comis asupra unei femei gravide – această agravantă se reține numai în măsura în care făptuitorul a cunoscut starea de graviditate a victimei ori aceasta a fost atât de evidentă încât ar fi putut să-și dea seama de existența sarcinii.

Omorul săvârșit prin cruzimi – dicționarul juridic penal definește cruzimile ca „o manifestare de ferocitate în comiterea unei infracțiuni de natură să provoace suferințe chinuitoare, prelungite, victimei”; tot astfel, în dicționarul limbii române, înțelesul cuvântului „crud” este identic cu cel juridic: „care se desfată la suferințele altuia” sau „atitudine, faptă crudă, ferocitate, barbarie”.

Deși în conformitate cu prevederile legii procesual penale, în cazul infracțiunilor de omor, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, organele de cercetare penală ale poliției judiciare au numeroase sarcini pe linia cercetării, administrării probelor, identificarii și prinderii făptuitorului.

Important de reținut este faptul că procurorul, imediat ce primește sesizarea, trebuie să-și verifice competența pentru a nu se ajunge mai târziu în fața instanței ca avocatul făptuitorului să invoce nulitatea actelor de urmărire penală din cauza necompetenței după materie sau după persoană a organului care a efectuat-o.

În scopul determinării problemelor principale care trebuie lămurite într-o cauză penală, în practică se folosește formula celor șapte întrebări:

Ce? – se referă la fapta comisă și natura ei;

Unde? – indică locul unde s-a comis infracțiunea și împrejurimile acestuia;

Când? – timpul când a fost comisă infracțiunea;

Cine? – cel care a comis infracțiunea;

Cum? – modalitățile și instrumentele folosite de făptuitor;

Cu ajutorul cui? – dacă la săvârșirea infracțiunii au mai participat și alte persoane (coautorat, complicitate, instigare)

În ce scop?– motivul pentru care făptuitorul a comis fapta și scopul urmărit de acesta.

La aceste întrebări se mai adaugă una foarte importantă: cine este victima?

Formula celor șapte întrebări și-a dovedit utilitatea în practică, însă i s-au adus și unele critici, afirmându-se că, prin folosirea acesteia nu se stabilește în mod direct ceea ce este mai important și anume conținutul infracțiunii. Deși nu se poate susține că prin cele șapte întrebări pot fi determinate toate problemele principale care trebuie lămurite prin cercetările ce se efectuează într-o cauză, este indicat să nu fie privite izolat, ci într-o legătură directă cu elementele infracțiunii, întrucât contribuie la stabilirea acestora.

De menționat că în cercetarea oricărei infracțiuni, pe lângă problemele principale care trebuie lămurite este necesar să se acorde atenție și altor aspecte în legătură cu împrejurările în care a fost comisă fapta.

1.2. Importanța, rolul și scopul investigației criminalistice a omorului

Criminalistica este o altă știință care, în afară de dreptul penal și dreptul procesual penal, ajută legiuitorul român pentru apărarea dreptului la viață.

Această știință în adevăratul sens al cuvântului a apărut ca o necesitate obiectivă, când mijloacele de luptă ale justiției penale împotriva criminalității deveniseră insuficiente față de creșterea numărului infractorilor și de perfecționarea metodelor și a mijloacelor de comitere a infracțiunilor.

Criminalistica este acea știință care elaborează și folosește mijloace și metode tehnico-științifice, precum și procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării și interpretării urmelor, efectuării expertizelor și constatărilor criminalistice în scopul prevenirii și descoperirii infracțiunilor și a altor încălcări ale legii, identificării făptuitorilor și administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar.

Cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile ce contribuie în mod substanțial la realizarea scopului procesului penal. În accepțiunea legii procesual penale, cercetarea la fața locului constituie un procedeu probatoriu ce servește la administrarea sau la aflarea unor mijloace de probă. Dar, cu tot caracterul, așa-zis auxiliar, acestei activități i se conferă o semnificație cu totul deosebită, de modul în care este organizată, desfășurată și finalizată, depinzând nemijlocit, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.

Această activitate este importantă deoarece organul de urmărire penală percepe nemijlocit împrejurările în care a acționat făptuitorul, obiectele utilizate sau atinse de acesta, putându-se obține probe serioase în cauză.

Cercetarea la fața locului reprezintă condiția fundamentală pentru soluționarea corectă a cauzelor penale, deoarece în marea majoritate a infracțiunilor, rezutatele obținute cu acest prilej constituind punctul de plecare, determinând ansamblul de activități ce se vor întreprinde ulterior pentru finalizarea cercetărilor. În unele situații, cercetarea la fața locului reprezintă singura modalitate de obținere a probelor, în prima fază a cercetărilor.

Neefectuarea sau efectuarea cu întârziere sau cu nepricepere a cercetării locului faptei duce la imposibilitatea descoperirii și fixării urmelor, la întârzierea cercetărilor, și în final la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză.

În concluzie, aportul criminalisticii la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale se manifestă distinct pe cele trei planuri: tehnic, tactic și metodologic, aflate într-o strânsă conexiune și interdependență reciprocă, având ca scop nimic altceva decât prinderea adevăratului faptuitor, având totodată rol preventiv în săvârșirea altor fapte penale.

CAPITOLUL II

ASPECTE GENERALE PRIVIND INVESTIGAREA OMORULUI

2.1. Reguli generale aplicate în investigarea omorului

În investigarea oricărei infracțiuni, organul de urmărire penală trebuie să respecte, alături de prevederile legale, o serie de reguli metodologice, atât cu caracter general, cât și particular, potrivit specificului fiecărei categorii de infracțiuni. Cu atât mai important se dovedește necesitatea respectării unor reguli generale metodologice de cercetare a omuciderii, cu cât aceste infracțiuni se distanțează de alte categorii de fapte penale, printr-un pericol social cu totul deosebit, cât și prin circumstanțele în care sunt comise, aspect care nu mai poate fi negat în prezent.

Sunt bine cunoscute activitățile de prevenire, cel puțin în acest domeniu, ale Ministerului Justiției și Inspectoratului General al Poliției pentru reducerea actelor criminale, printr-o acțiune fermă și calificată; de aici și eforturile specialiștilor în direcția îmbunătățirii metodologice a cercetării omorului, la care știința Criminalisticii are, după cum am mai subliniat, un aport special, deși este, uneori, trecut cu vederea.

Față de normele impuse de practica judiciară, regulile generale metodologice sunt, în esență următoarele:

Efectuarea cercetării omorului de către o echipă complexă, formată din procuror, medic legist, specialiști criminaliști și lucrători de poliție, conducerea acesteia fiind asigurată de către procuror, potrivit prevederilor din Codul de procedură penală, în scopul desfășurării activității de urmărire penală într-un mod unitar, bine coordonat.

Asigurarea operativității, printr-o organizare eficientă a cercetării, acordându-se prioritate activităților care reclamă o maximă urgență, cum sunt:

Cercetarea la fața locului;

Identificarea victimei;

Ascultarea imediată a persoanelor care au cunoștință despre fapta săvârșită, despre victimă sau agresor;

Dispunerea constatărilor criminalistice și a expertizelor;

Urmărirea fără întârziere a persoanei suspecte.

În legătură cu necesitatea deplasării urgente la fața locului, este semnificativă concluzia desprinsă din practică, potrivit căreia circa 20% din dosarele cu autori necunoscuți sunt datorate întârzierii deplasării echipei de cercetare la locul săvârșirii omorului.

Cercetarea atentă, completă, și calificată a locului faptei, dată fiind rezonanța sa în stabilirea precisă a faptelor și împrejurărilor cauzei, precum și în identificarea autorului omorului, a instrumentelor sau mijloacelor folosite.

Planificarea judicioasă a întregii activități de urmărire penală, în funcție de particularitățile fiecărui caz, iar în elaborarea versiunilor urmează să țină seama de datele reale, bine verificate ale cazului, astfel încât să fie posibilă administrarea la timp a probelor, evitându-se acțiunile de natură să tergiverseze soluționarea cauzei.

Stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infracțiunii, ancheta trebuind sa pornească de la faptă la autor și nu invers, cerința subordonată direct principiului aflării adevărului și prezumției de nevinovăție, prin care se previne, în primul rând, o posibilă eroare judiciară, ca și efectuarea unor acte de urmărire penală inutile.

Asigurarea continuității desfășurării urmăririi penale, fiind indicat ca echipa de investigare, în primul rând procurorul care a efectuat actele premergătoare, să desfășoare întreaga cercetare până la finalizarea cazului, ceea ce presupune ca, încă de la cercetarea la fața locului, să participe procurorul competent.

Efectuarea cercetării cu încadrearea în prevederile legii procesual penale și cu aplicarea consecventă a celor mai adecvate metode tehnico-științifice și reguli metodologice criminalistice pe întreaga durată a desfășurării procesului penal.

Regulile de mai sus menționate au caracter orientativ, mai putând exista și altele, însă acestea, din practica judiciară se dovedesc îndestulătoare pentru a merge pe pista corectă la al cărei capăt de cele mai multe ori se află făptuitorul omorului cercetat.

2.2. Rolul și importanța cercetării în echipă a omorului

Practica judiciară a scos în evidență că o deosebită importanță în cercetarea infracțiunii de omor este alcătuirea unei echipe care să reunească ofițeri de poliție cu calitate de organ de urmărire penală, specialiști și tehnicieni criminaliști, medici legiști, experți tehnici, conductori câine de serviciu, psihologi și procurorul care conduce întreaga cercetare. În ceea ce privește cercetarea omorului în echipă putem trage următoarele concluzii:

Cercetarea în echipă permite concentrarea cunoștințelor, a priceperii și a formării unor specialiști în valorificarea completă și operativă a datelor despre fapta comisă, în direcția aflării adevărului. În condițiile în care factorii antrenați în clarificarea problemelor specifice unei anumite omucideri acționează necoordonat, soluționarea cazului ar întârzia.

Datorită naturii sale, cercetarea omorului impune desfășurarea de activități, de investigații judiciare și științifice complexe, sub coordonarea procurorului. Acesta, prin delegarea polițiștilor din cadrul serviciului de investigații criminale și cu sprijinul specialiștilor criminaliști, efectuează actele de urmărire penală destinate stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii și identificării subiecților acesteia, apelând la metodele criminalistice.

Medicul legist cercetează aspectele medicale, concluzionând asupra cauzei și naturii morții, asupra legăturii cauzale dintre acțiunea și consecințele sale etc.

Ne aflăm, prin urmare, în fața unei evidente interdependențe impusă obiectiv de necesitatea stabilirii adevărului, la care concură două științe de graniță – criminalistica și medicina legală – împrejurare care a făcut să se afirme, pe bună dreptate că, în cercetarea infracțiunilor împotriva vieții, medicul legist are o dublă calitate: "una de expert și una de consilier". Calitatea de consilier reiese din majoritatea problemelor noi ce apar pe parcursul urmăririi penale, altele decât cele existente la începutul cercetării și care își găsesc o rezolvare medico-legală, conducând la completarea expertizelor inițiale.

De altfel, în literatura de specialitate, este deseori subliniată importanța cercetării unor infracțiuni grave mai dificil de soluționat, printre care și omorul, de către o echipă sau comisie de anchetă.

Toți membrii componenți ai echipei de cercetare realizează câte o interpretare asupra locului faptei și asupra urmelor, dar aceste interpretări sunt fragmentate, subiective și tributare specializării fiecăruia. Singura interpretare completă asupra urmelor este cea realizată de specialistul sau expertul criminalist. Dispunerea interpretării și formularea corectă a întrebărilor la care trebuie să răspundă specialistul criminalist se face de către organul de urmărire penală prin ordonanță.

2.3. Accepțiunea de „loc al faptei” și importanța cercetăriila fața locului

În legea procesual penală nu se specifică nimic cu privire la înțelesul expresiei „fața locului”, acest lucru ducând la numeroase interpretări, mergând până acolo încât s-a încercat acreditarea ideii că ea se referă doar la locul în care a fost descoperit cadavrul. Acest mod de a privi problema nu ține cont de realitățile activității organelor de urmărire penală și de diversitatea situațiilor cu care se confruntă, generate tocmai de diversitatea modalităților – atât normative, cât și faptice în care se comit infracțiunile ,în general, și infracțiunile de omor, în special. Pe de altă parte, așa cum am văzut, una din problemele esențiale ale investigării criminalistice este aceea de a clarifica dacă locul unde a fost descoperit cadavrul coincide cu locul unde a avut loc suprimarea vieții victimei, pentru a sesiza disimularea omorului într-o altă moarte violentă: sinucidere, accident feroviar sau rutier, moarte accidentală, datorată altor cauze decât agresiunea făptuitorului. Dar, susținătorii unei asemenea opinii ignoră chiar prevederile legii procesual penale.

Precizarea în cuprinsul legii a înțelesului expresiei „fața locului” este inutilă. Atâta timp cât legiuiorul, referindu-se la competența teritorială a organelor judiciare, a definit noțiunea de „locul săvârșirii infracțiunii” , aceasta acoperă aproape în totalitate și înțelesul expresiei „fața locului”, orice altă mențiune fiind de prisos. De altfel, acest punct de vedere a fost adoptat atât de literatura de specialitate, cât și de practica judiciară. Drept urmare, prin „loc al faptei” se înțelege, în general, locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și cel în care s-au produs rezultatele acesteia.

Ținând cont de prevederile legale și de practica organelor de urmărire penală se poate concluziona că locul săvârșirii infracțiunii de omor diferă de la caz la caz, în raport cu natura faptei săvârșite, multitudinea mijloacelor și metodelor utilizate în acest scop, urmările agresiunii exercitate de făptuitor asupra victimei, modul în care a încercat să ascundă urmele infracțiunii,etc.

În general, în cazul infracțiunilor de omor, prin noțiunea de „loc al faptei” se înțelege, după caz, următoarele:

Zona de teren, fragmentul de drum ori încăperea unde a fost găsit cadavrul, părți din acesta, schelet uman, precum și împrejurimile acestora;

Locul unde s-a consumat fapta, respectiv locul unde a fost suprimată viața victimei;

Locul unde a fost găsită victima ori cel în care cadavrul a fost dezmembrat, inclusiv împrejurimile acestuia;

Locul unde a survenit moartea victimei, în situația în care acesta nu coincide cu locul agresiunii;

Traseul parcurs de victimă după producerea agresiunii până la locul unde a fost descoperit cadavrul acesteia;

Căile de acces folosite de făptuitor pentru a pătrunde în câmpul infracțiunii, precum și locul prin care acesta a părăsit locul faptei;

Traseul parcurs de făptuitor după ieșirea din câmpul infracțiunii, pe direcția în care s-a deplasat ș. a.

Concluzionăm prin a sublinia rolul deosebit de important al cercetării la fața locului în cazul infracțiunii de omor citându-l pe Maurice J. Fitzgerald care spunea: ”Nu cunosc nici un caz , oricât de îndepărtată ar fi perioada detimp de când infracțiunea a fost comisă, în care o cercetare la fața locului să nu fi fost de mare ajutor anchetatatorului pentru a pune ordine în faptele speței”.

Drept urmare, noțiunea de ”loc al faptei” capătă o importanță deosebită, reprezentând percepția anchetatorilor la mometul începerii cercetării, dar și posibiliatea extinderii imediate în cazul aparației unor noi indicii către alte probe sau mijloace de probă de interes pentru cauză.

CAPITOLUL III

ACTIVITAȚI URGENTE ÎN CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNII DE OMOR

3.1.Măsurile ce trebuie luate de organele judiciare care sosesc primele la fața locului

Ofițerii și agenții de poliție ajunși primii la locul producerii evenimentului ori săvârșirii faptei iau următoarele măsuri:

ajută la acordarea primului ajutor și la salvarea victimelor în viață;

fac o evaluare preliminară a locului faptei pentru a stabili condițiile concrete existente, precum și necesitatea prezenței unor unități specializate de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, serviciilor medicale, Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor. Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, distribuției de gaz metan/curent electric si altele asemenea, în funcție de existența și de natura pericolului;

raportează evenimentul la dispeceratul unității/subunității pe a cărei rază de competență s-a produs, despre măsurile luate si cele care se impun;

protejează probele care sunt în pericol de a fi distruse, modificate ori alterate de condițiile atmosferice existente sau de către alte persoane, acționând cu precauție pentru a nu crea alte urme care să acopere sau să distrugă pe cele relevante pentru cauză;

stabilesc perimetrul inițial al câmpului infracțional și iau măsuri de semnalizare, avertizare, pază, procedând la notarea și marcarea poziției inițiale a obiectelor în cazul în care survin schimbări ;

nu permit accesul nici unei persoane în câmpul infracțional, cu excepția situaților de acces controlat;

consemnează ora la care au ajuns la fața locului și ora la care fapta a fost comisă, atunci când este posibil;

h) notează persoanele prezente la locul faptei în momentul ajungerii lor, datele de identificare ale martorilor și ale altor persoane care au pătruns în locul faptei, în vederea eliminării urmelor neconcludențe;

i) identifică martorii oculari și procedează la investigarea sumară a acestora cu privire la date despre producerea evenimentului;

j) procedează la organizarea urmăririi și reținerii autorului, atunci când există indicii privind identitatea acestuia precum și transmiterea semnalmentelor la unitatea/ subunitatea de poliție;

k) delimitează autorul de martori, numai în cazul în care acest lucru este posibil;

1) instruiesc martorii să nu discute despre evenimentul produs cu alte persoane sau între ei, prevenind astfel distorsionarea faptelor prin sugestionare, iar dacă este posibil separă principalul martor de restul martorilor;

m) nu furnizează date despre eveniment mass-media sau altor persoane, cu excepția celor îndreptățite potrivit legii/ atribuțiilor funcționale .

(2) Responsabilitatea primului polițist care intervine la fața locului încetează atunci când șeful echipei de cercetare ajunge la fața locului, moment în care acesta preia oficial responsabilitatea cercetării. Primul polițist la fața locului trebuie să prezinte șefului echipei verbal și ulterior în scris, în termen de cel mult 24 de ore, toate măsurile pe care le-a întreprins până în acel moment, care a fost scopul și rezultatul acestora, dacă locul faptei a suferit modificări sau nu și în ce constau acestea, precum și părerile profesionale pe care acesta și le-a format. Dacă este necesar, primul polițist la fața locului trebuie să îl sprijine pe șeful echipei de cercetare sau pe membrii echipei pe întreaga durată a cercetării.

3.2.Pregătirea în vederea cercetării la fața locului

În cadrul activităților pregătitoare, potrivit regulilor generale metodologice, organele de urmărire penală – preferabil fiind ca înșiși membrii echipei de cercetare să facă acest lucru – vor proceda la:

– stabilirea aspectelor care prezintă sau care pot prezenta interes din punct de vedere al cercetării, cum ar fi: poziționarea locului faptei (în aer liber/ în încăperi, posibilități de acces), condiții de iluminare, de mediu și atmosferice;

– pregătirea mijloacelor tehnice și a echipamentelor necesare, constituirea echipei de CFL (din componența căreia va face parte procuror și medic legist) și deplasarea la fața locului;

Identificarea victimei și a celorlalte persoane implicate în săvârșirea faptei, în primul rând a autorului (suspectului), dacă acesta nu a putut fi stabilit de la începutul cercetării;

Efectuarea examenului medico-legal de către medicul legist din echipă, pentru stabilirea decesului și desprinderea primelor concluzii cu privire la cauza și natura morții, la mecanismele care au provocat-o și la agenții vulneranți.

Ascultarea imediată a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunoștință despre faptă, despre victimă sau despre persoana agresată;

Urmărirea operativă a persoanei suspecte, efectuarea de percheziții domiciliare și corporale, pentru descoperirea urmelor, a instrumentelor folosite, eventual chiar a unor fragmente de cadavru, dacă inițial au fost descoperite numai părți din acesta aruncate în diverse locuri.

Ca și lucru esențial, este important să reținem că trebuie acționat cu deosebită operativitate, în conformitate cu regulile generale metodologice menționate anterior, atât în luarea primelor măsuri, cât și în pregătirea echipei, ceea ce reclamă mobilizarea urgentă a organelor judiciare competente sa efectueze investigarea.

3.3.Particularitați ale cercetarii la fața locului în cazul săvârșirii infracțiunii de omor în mediul rural

Cercetarea în faza statică

Debutul cercetării infracțiunii de omor va începe, cu luarea unor măsuri pregătitoare de către procurorul care conduce echipa de cercetare. Aceste măsuri vizează, printre altele, completarea sau verificarea măsurilor inițiale luate de către organul de urmărire penală sosit primul la fața locului, activitate ce se circumscrie în cadrul primelor măsuri întreprinse în asemenea cazuri .

Investigarea ca atare a locului faptei, în ipoteza unei morții violente va incepe cu:

– verificarea modului în care a acționat primul polițist prezent la fața locului cu privire la măsurile luate pentru conservarea locului faptei;

– determinarea modificărilor survenite în aspectul inițial al locului faptei;

– întocmirea listei cu persoanele care au avut acces legitim la locul faptei, înainte și după comiterea faptei, pentru a li se putea ulterior preleva probe model de comparație în vederea excluderii;

– identificarea persoanelor care, în momentul găsirii cadavrului, au intrat în contact cu acesta (sau cu materialele în care era ambalat ori cu funia cu care s-a spânzurat etc.) pentru prelevarea ulterioară a probelor model de comparație de la acestea în vederea excluderii;

– luarea măsurilor pentru identificarea și pentru stoparea eventualelor pericole care pot apărea. Echipa de cercetare la fața locului pătrunde în locul faptei numai după ce personalul specializat (pompieri, personal de la compania de distribuție a gazului etc.) a îndepărtat sursa de pericol. Se vor căuta eventualele emanații de gaze ori alte substanțe nocive, având ca scop identificarea sursei și luarea măsurilor pentru stoparea emisiilor;

– îmbrăcarea costumelor de protecție de unică folosință, pentru prevenirea contaminării;

– stabilirea perimetrului locului faptei și, dacă se impune, sectorizarea lui După delimitarea perimetrului locului faptei, acesta se protejează de intervenții neautorizate cu ajutorul polițiștilor și/sau echipamentelor speciale (de ex. bandă de interzicere a accesului);

– identificarea și delimitarea traseului de acces în locul faptei;

– identificarea și delimitarea eventualelor locuri de unde pot fi exploatate urme de miros cu ajutorul câinelui de urmărire;

– stabilirea metodelor concrete de cercetare, după constatarea stării de fapt a probelor și a mijloacelor materiale de probă, fără atingerea și fără schimbarea poziției acestora. Determinarea cauzei prezumtive a morții, fie că implică înjunghierea, împușcarea, strangularea sau alte metode, reprezintă punctul de pornire al cercetării și ajută prin aceea că aduce în prim plan aspectele și circumstanțele care au determinat moartea – de exemplu în cazul utilizării armelor de foc cercetarea va avea ca principal obiectiv găsirea armelor de foc, a proiectilelor, tuburilor, urmelor de ricoșeu, orificiilor și stabilirea corelației dintre acestea etc.;

– analiza preliminară a locului faptei și delimitarea prin numere/litere a principalelor probe/mijloace materiale de probă. Se notează și delimitează doar aspectele vizibile cu ochiul liber, fără a produce vreo modificare locului faptei. Se protejează probele care sunt în pericol a fi deteriorate;

– cercetarea locului faptei în vederea descoperirii probelor care să ateste modul de pătrundere în câmpul infracțional, respectiv de părăsire a acestuia (urme de forțare sau de spargere, urme materie, urme de încălțăminte, de escaladare, papilare, biologice etc.);

– este indicat ca în acest moment al fazei statice să se înceapă căutarea, relevarea, fixarea și protejarea probelor care se află pe podea/sol, pentru că acestea sunt în pericol a fi distruse de persoanele care pătrund în locul faptei. Acest fapt este valabil în special pentru urmele latente, invizibile cu ochiul liber. În situația în care există un pericol iminent ca probele să fie deteriorate ori contaminate (condiții atmosferice neprielnice, alți factori), acestea sunt fixate și ridicate cu prioritate în această fază a cercetării;

– indicarea locului de unde câinele de urmărire va începe prelucrarea urmelor de miros.

– fixarea fotografică/ videofilmarea locului faptei. Se vor realiza fotografii de orientare și schiță (videofilmare);

– efectuarea măsurătorilor și realizarea schiței/schițelor locului faptei;

În faza preliminară, pentru reușita anchetei, reamintim una dintre regulile importante ale cercetării la fața locului, potrivit căreia la început, în câmpul infracțional vor intra numai specialistul criminalist, procurorul și medicul legist, evitandu-se, astfel, posibilitatea distrugerii unor urme și modificarea poziției obiectelor din preajma cadavrului. Insistăm asupra acestui ultim aspect, plecând de la faptul că așa-numitele urme poziționale (mese sau scaune răsturnate, sertare deschise, microreceptorul telefonului căzut din furcă etc.) au o mare importanță în clarificarea modului de săvârșire a infracțiunii.

Modificările survenite chiar și accidental de către numărul mare de persoane ce pătrund adeseori la locul omorului, conduce la concluzii greșite cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta. Pătrunderea unui număr mare de persoane în zona cercetată, mai poate determina serioase dificultăți în exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul câinelui de urmărire.

Reiterăm utilitatea fixării cu ajutorul aparaturii video, pentru operativitatea sa și pentru posibilitatea reținerii complete a imaginii întregului loc al faptei, așa cum se găsește el în momentul sosirii echipei de cercetare. În practica de specialitate, se întâlnesc cazuri în care videofilmarea judiciară servește direct la studierea minuțioasă a locului faptei și la elaborarea unor versiuni realiste privind autorul infracțiunii.

Spre exemplu, pe baza vizionării înregistrărilor pe bandă videomagnetică a locului în care a fost descoperit cadavrul unei fetițe, a poziției acesteia, a drumurilor de acces ș.a., s-a emis și ipoteza că autorul omorului este o persoană cunoscută de victimă, rudă sau vecină, ipoteză confirmată ulterior.

Documentarea poziției cadavrului, a obiectelor, mijloacelor materiale de probă descoperite la fața locului, coroborată cu datele obținute operativ de către echipa de cercetare, inclusiv prin investigații (în accepțiunea lor tactico-operativă), servește la formarea unor ipoteze referitoare la natura faptei, a momentului și circumstanțelor în care s-ar fi putut comite omorul și, eventual, a mobilului care a determinat infracțiunea.

Cercetarea în faza dinamică

Cea mai complexă etapă a cercetării la fața locului este faza dinamică, datorită faptului că la ea participă toți membrii echipei. Cercetarea începe de la cadavru, fiind examinat mai întâi corpul acestuia, zonele din apropierea cadavrului, precum și locul de sub cadavru după care se va continua cu porțiunea de teren din jurul victimei.

Examinarea cadavrului (aspect asupra căruia vom insista), de către medicul legist împreună cu specialistul criminalist și procurorul, va fi efectuată cu prioritate și maximă atenție.

Paralel se procedează la descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor,în cazul urmelor biologice, solicitându-se și sprijinul medicului legist ori bio-criminalistului. Se vor executata fotografiile de detaliu și măsurătorile fotografice, se va efectua schița locului faptei, urmând ca toate rezultatele cercetării să fie consemnate în procesul-verbal.

Clarificarea împrejurărilor negative, caracterizate prin neconcordanțe dintre starea în care se află victima, leziunile prezentate de aceasta și situația de fapt este o problema de importanță esențială pentru stabilirea adevărului în cauză. De exemplu, descoperirea unui cadavru cu plăgi tăiate profunde, fără ca în jurul său să existe sânge în cantitate mare. Astfel, într-un caz, a fost descoperit un cadavru pe terasamentul căii ferate, prezentând traumatisme multiple, printre care și secționarea gâtului. La început fapta a fost încadrată în categoria accidentelor, fără să se ia în considerare că, la fața locului, au fost descoperite foarte puține urme de sânge. Pe baza datelor obținute din cercetările și din expertizele criminalistice și medico-legale, ulterior, s-a ajuns la concluzia că moartea este consecința unui omor săvârșit cu un topor, autorul aplicând victimei mai multe lovituri în zona craniană.

În faza dinamică a cercetării la fața locului se desfășoară următoarele activități:

– documentarea și stabilirea prin fotografiere metrică și prin videofilmare a obiectelor principale și a probelor materiale;

– este indicat ca poziția obiectelor principale (de exemplu armă de foc, tuburi, proiectile, cuțit, topor, obiecte de mobilier etc.) să fie marcată, de ex. cu cretă, pentru a se putea reconstitui cu ușurință poziția acestora după ce sunt ridicate sau mișcate;

– colectarea/ ridicarea probelor aflate pe sol și care sunt în pericol de a fi distruse;

– înainte de a se trece la examinarea detaliată a cadavrului, se cercetează cu atenție zona adiacentă acestuia pentru descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea/ colectarea probelor;

– examinarea cadavrului la fața locului trebuie să înceapă de preferat mai întâi de la cap, apoi trunchiul, mâinile și în final picioarele.

În cazul în care cadavrul este ambalat de autor, este indicat ca acesta să se ridice ca atare și să se transporte la morgă, unde examinările se vor putea face mai detaliat, iar riscul pierderii probelor/urmelor este mai redus;

– amprentarea digito–palmară și, după caz, amprentarea plantară a victimei, însă numai după recoltarea depozitului subunghial;

– dacă la fața locului nu este posibilă recoltarea depozitului subunghial, mâinile cadavrului vor fi protejate cu pungi din hârtie, colectarea urmând să se facă înainte de efectuarea necropsiei;

– căutarea, relevarea, fixarea și ridicarea/colectarea tuturor categoriilor de probe și de mijloace materiale de probă. Se respectă regulile specifice menționate, prioritate având probele și mijloacele materiale de probă care prezintă un pericol iminent de modificare, de deteriorare sau de contaminare;

– dacă există indicii că au fost utilizate substanțe toxice pentru inducerea morții, se caută, se fixează, se ridică, se ambalează și se sigilează toate recipientele susceptibile a conține astfel de substanțe, ambalaje de medicamente sau medicamente căzute etc.

– probele de natură biologică pot fi descoperite de regulă pe corpul și pe îmbrăcămintea victimei și ale agresorului ori în apropierea acestora, pe obiecte vulnerante și pe obiecte aflate în apropierea victimei, pe traseul parcurs de victimă sau de făptuitor;

– pentru a evita contaminarea probelor, se recomandă ca obiectele purtătoare să fie ridicate și ambalate corespunzător, în măsura în care acest lucru este posibil, urmând ca relevarea/ridicarea probelor să se efectueze în condiții de laborator în urma eșantionării. Se va acorda o atenție deosebită modului în care este ambalat și ridicat cadavrul, avându-se în vedere pericolul pierderii ori al contaminării probelor aflate pe acesta ori pe obiectele de îmbrăcăminte (se vor folosi saci ori ambalaje de unică folosință);

– interpretarea urmelor descoperite, examinarea obiectelor din jurul cadavrului pentru stabilirea poziției firești ori nefirești a acestora, identificarea împrejurărilor negative;

– toate constatările făcute cu ocazia cercetării vor fi consemnate în procesul-verbal potrivit regulilor generale și specificului faptelor de acest gen;

– la finalizarea activităților specifice cu privire la cercetarea la fața locului, toate probele și mijloacele materiale de probă, cu excepția urmelor papilare, a obiectelor care pot conține urme papilare și a celor ude/umede care necesită a fi uscate, rămân în custodia SeCFL.

3.3.3. Examinarea cadavrului

Examinarea cadavrului, efectuată de către medicul legist împreună cu specialistul criminalist și procurorul însărcinat cu ancheta, este o activitate esențială a cercetării la fața locului, cu o rezonanță deosebită în desfășurarea ulterioară a anchetei, în soluționarea cazului.

În cadrul procesului de examianre a cadavrului se urmărește să se stabilească, ori să se obțină cât mai multe date referitoare la:

Cauza și natura morții, precum și la prezența leziunilor, a eventualelor urme tipice luptei dintre victimă și agresor;

Posibilitatea executării unor acțiuni de autolezare de către însăși victima;

Corespondența dintre locul în care a fost găsită victima și locul real al comiterii infracțiunii;

Data și modul în care s-a săvârșit omorul, mijloacele, armele sau instrumentele întrebuințate etc.

Aceste informații sunt de natură să permită găsirea răspunsului la întrebări esențiale cu privire la faptă, printr-o cooperare între specialistul criminalist, procuror și medicul anatomopatolog, cooperare ce se întinde pe întreaga durată a urmăririi penale. Examinarea cadavrului fiind o activitate mai amplă, debutează odată cu cercetarea la fața locului și continuă la unitatea medicală la care se efectuează necropsia.

În general, examinarea unui cadavru presupune luarea măsurilor necesare într-o anumită ordine, ceea ce va garanta că nimic nu va fi uitat sau trecut cu vederea. În continuare sunt descriși pașii urmați într-o examinare când este prezent și medicul legist. Dacă medicul legist nu ajunge în timp util, examinarea se va desfășura în același mod, dar acțiunile investigatorului trebuie să fie gândite în așa fel încât indiciile pe care le poate observa și examina doar un medic legist să fie cât mai bine protejate.

1.Prima măsură care trebuie să fie luată este confirmarea semnelor morții. Starea cadavrului în momentul constatării morții trebuie să fie menționată în procesul-verbal de CFL.

2.Individualizarea cadavrului prin atribuirea unui număr sau a unei litere.

3.Fotografierea cadavrului. Toate fotografiile inițiale trebuie să fie făcute înainte de mutarea cadavrului din poziția în care a fost găsit. Toate fotografiile vor fi metrice, utilizându-se fie banda decimetrică (pentru fotografiile de orientare și schiță), fie un etalon gradat milimetric (pentru fotografiile de detaliu). Se vor efectua fotografii: din lateral, ale bustului, de detaliu a feței, ale profilelor, ale poziției mâinilor/picioarelor, ale poziției și stării obiectelor de îmbrăcăminte/încălțăminte, ale bijuteriilor/ceasurilor, ale aspectelor care au/pot avea legătură cu cauza morții sau care oferă indicii, ale direcției de curgere a sângelui din răni.

4. Efectuarea schiței poziției cadavrului. Pentru că poziția corpului va fi modificată, se vor face semne pe podea, de exemplu la partea superioară a capului, urechi, coate, mâini, vintre, genunchi, călcâie, vârful degetelor de la picioare. Întregul contur al corpului poate fi trasat cu o linie continuă. În situația în care cadavrul se află pe un loc moale, poziția sa va fi marcată într-un mod similar. Dacă după ce corpul a fost ridicat este necesară reconstituirea poziției originale, acest lucru se poate face ușor pe baza conturului trasat anterior.

Se marchează (se măsoară și se notează) poziția cadavrului în raport cu cel mai apropiat obiect de mobilier, obiect sau punct fix.

5. Descrierea și examinarea cadavrului. Se recomandă ca această etapă să se facă simultan cu fotografierea, pentru nu fi omis niciun aspect și pentru a exista concordanță între cele două etape. Descrierea se face de către medicul legist, pentru aspectele medico – legale și de către criminaliști pentru aspecte privind semnalmentele, vestimentația, obiecte și valori găsite asupra cadavrului.

Sunt descrise în detaliu obiectele de îmbrăcăminte (tipul, culoarea, modelul prezent pe acestea, materialul din care sunt confecționate, etichetele prezente, inscripțiile, deteriorările), se notează poziția exactă a hainelor, dacă sunt proprii sexului victimei și dacă sunt adecvate sezonului, poziția și ordinea în care sunt dispuse pe cadavru, urmele de târâre, de murdărire recentă sau alte probe prezente pe îmbrăcăminte, prezența, starea și poziția nasturilor și a celorlalte accesorii de fixare.

Sunt examineate buzunarele hainelor pentru că uneori este necesar să se stabilească rapid dacă există acte de identitate, portofel, ceas sau alte obiecte de valoare. Această examinare trebuie să se facă cu o grijă deosebită astfel încât să se poată restabili ușor poziția anterioară a hainelor. Trebuie să se noteze dacă buzunarele sunt întoarse pe dos – acest lucru indică faptul că au fost deja examinate. Toate obiectele descoperite vor fi ridicate, fixate fotografic, descrise și ambalate individual.

Sunt verificate împreună cu medicul legist corespondența dintre leziunile create pe corpul victimei și urmele identificate pe obiectele de îmbrăcăminte.

Este de preferat să se descrie mai întâi capul, apoi trunchiul, mâinile și în final picioarele.

– Capul este descris și examinat în raport cu poziția sa față de corp, dacă ochii sau gura sunt deschise, culoarea pielii, leziunile, prezența sângelui, starea părului, prezența salivei, a flegmei, a vomei și a corpurilor străine (sol, nisip, materii vegetale, păr etc.).

Direcția curgerii lichidelor se determină cu ușurință pe pielea feței și trebuie notată pentru că pot apărea modificări ale acesteia pe durata transportului.

– La examinarea trunchiul, se va nota poziția sa, orice înclinare sau răsucire, poziția hainelor vizibile, prezența cutelor și a rănilor, prezența sângelui, a salivei, a flegmei, a vomei și a corpurilor străine (în special păr).

– Examinarea brațelor și a picioarelor se face în același mod ca și cea a trunchiului. Mâinilor li se va acorda o atenție deosebită. Prezența inelelor, a bijuteriilor sau a ceasului de mână ori semnele lăsate de acestea trebuie să fie notate. Obiectele străine vor fi colectate, în special fragmentele de păr și de piele de sub unghii. Dacă nu se poate face o examinare detaliată a mâinilor la fața locului, acestea trebuie să fie ambalate în pungi din hârtie prinse la încheieturi (de ex. cu bandă scotch). Se acordă o atenție deosebită tălpilor încălțămintei pentru stabilirea prezenței urmelor de sânge sau a altor materiale pe care a călcat victima.

Cadavrul se examinează (împreună cu medicul legist) pentru a se stabili: prezența leziunilor și a eventualelor urme de autoapărare; armele, instrumentele, mijloacele întrebuințate de autor la comiterea faptei; posibilitatea executării unor acțiuni de autolezare de către victimă; corespondența dintre locul unde a fost găsită victima și locul real al comiterii infracțiunii; aspectele negative care nu concordă cu natura morții (de ex. leziuni de apărare în caz de sinucidere).

În situația în care cadavrul este îngropat total sau parțial, acesta se dezgroapă cu atenție, fără a-i cauza alte leziuni – acest lucru este valabil mai ales în cazurile când se folosesc lopeți, târnăcoape ori alte asemenea unelte. Pe măsură ce cadavrul este dezgropat, se efectuează fotografii iar întregul proces se videofilmează.

După scoaterea cadavrului, acesta se așează pe o folie din material plastic sau pe un cearșaf curat și se examinează în modul descris mai sus. Obligatoriu se descrie și se notează poziția avută de cadavru în groapă. Se măsoară lungimea, lățimea (sau diametrul) și adâncimea gropii. În momentul scoaterii cadavrului este posibil ca o parte din pământul afânat, cu care a fost acoperit cadavrul, să cadă în fundul gropii – pentru măsurarea adâncimii gropii acesta trebuie să fie îndepărtat iar măsurătoarea se face până la porțiunea de sol mai compact.

Pământul scos din groapă trebuie să fie examinat pentru a fi descoperite orice obiecte sau probe materiale care au legătură cu cauza – prin cernere pot fi descoperite obiectele de mici dimensiuni.

Trebuie să se acorde o atenție deosebită prezenței oricărui material/oricărei substanțe neobișnuite și care diferă de restul solului sau obiectelor folosite pentru acoperirea cadavrului, de ex. var nestins.

6. Se colectează toate probele/mijloacele materiale de probă care sunt prezente pe cadavru și care pot cădea în timpul manipulării sau al transportului (urme materie, fire de păr etc.).

7. După ce se examinează părțile vizibile ale corpului, polițistul trebuie să încerce să interpreteze cursul evenimentelor pe baza observațiilor făcute. Estimarea polițistului trebuie să ia în calcul și opiniile altora, în special ale patologului.

8. Examinarea detaliată a părților acoperite de haine nu se face de regulă la fața locului decât în prezența și la cererea medicului legist. În mod normal, corpul nu va fi dezbrăcat până în momentul autopsiei.

9. După ce corpul a fost fotografiat și descris în detaliu și după ce a fost transportat din zonă, zona de sub cadavru trebuie să fie examinată (o probă esențială este posibil să fi fost ascunsă sub cadavru).

10. Se recomandă ca sacul de transport al cadavrului să fie sigilat.

3.3.4.Constatarea morții victimei

Examinarea cadavrului va începe numai după ce medicul legist a constatat decesul, diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalării morții biologice și confirmat cu prilejul examenului necroptic.

Fără a intra într-un domeniu care aparține în exclusivitate medicinii legale, consider totuși necesar să amintesc, foarte pe scurt, principalele semne care servesc la diagnosticarea morții, semne care se împart în precoce, semi-tardive, tardive și conservatoare.

3.3.4.1. Semnele precoce, cum sunt absența respirației, încetarea activității cardiace și areflexia totală au o valoare relativă, întrucât pot fi, rezultatul unei morți aparente.

3.3.4.2. Semnele semitardive permit diagnosticarea cu certitudine a morții, în general ele constând din răcirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverică, instalarea lividităților și petelor cadaverice. Ele au importanță în stabilirea cauzei și datei morții, inclusiv în determinarea poziției cadavrului după instalarea morții.

3.3.4.3. Semnele tardive și conservatoare sunt determinate de apariția fenomenelor de putrefacție și, respectiv, a celor de mumifiere, adipoceara, congelare ș.a., semne care depind atât de timpul scurs de la data decesului, dar și de condițiile în care s-a aflat cadavrul

3.3.5.Stabilirea datei morții și a eventualelor modificări în poziția cadavrului:

Cu ocazia investigațiilor de la fața locului, și, îndeosebi, a examinării cadavrului, printre numeroasele probleme ce sunt avute în vedere se numără și aceea a stabilirii momentului la care a survenit moartea, precum și a eventualelor modificări intervenite în poziția cadavrului. Desigur că aceste date vor fi determinate cu mai mare precizie în urma necropsiei, însă, chiar din momentul examinării la fața locului a cadavrului, pot fi obținute o serie de informații apte să servească la orientarea operativă a cercetărilor în direcția descoperirii autorului omorului.

Totodată, se procedează la studierea semnelor specifice morții, mai ales a celor precoce și semitardive. Precizăm însă, că siguranța în stabilirea datei morții scade pe măsura creșterii intervalului de timp scurs între momentul decesului și cel al descoperirii cadavrului. Cu cât acest interval este mai scurt, cu atât determinarea datei morții este mai exactă.

Astfel:

3.3.5.1.În cazul semnelor precoce, semnificative sunt reacțiile pupilei la unele substanțe chimice, care se produc în limita de 4 ore de la deces, în cazul atropinei, ori a 6 ore în cazul policarpinei. De asemenea, contractarea locală a vaselor la adrenalină se produce în cel mult 24 de ore de la deces.

Celelalte semne precoce ale morții, menționate anterior (încetarea activității cardiace, absența respirației), nu pot fi luate în calcul pentru determinarea momentului morții, decât în ipoteza sesizării lor de către o persoană avizată, aflată lângă victimă în chiar momentul survenirii morții.

3.3.5.2.În cazul semnelor semitardive, problemele sunt ceva mai complexe, în funcție de tipul de semn clinic și de condițiile în care a fost găsit cadavrul. Astfel:

a. Pierderea de căldură se face, în general, cu un grad pe ora, cadavrul ajungând la căldura mediului ambiant în aproximativ 20 de ore, la acestea contribuind mai mulți factori (temperatura mediului înconjurător, condițiile de loc și de timp, vârstă și constituția fizică a victimei, îmbrăcămintea).

b. Rigiditatea cadaverică se instalează începând cu mușchii maxilarului inferior și coboară treptat spre membrele inferioare, după care cunoaște o rezoluție în același sens, întreg ciclul fiind cuprins între 2 și 36 de ore de la deces, rigiditatea maxima fiind la aproximativ 10 ore, dar și aici în funcție de cauza morții, în cazul traumatismelor cerebrale masive întâlnindu-se și rigiditatea cataleptică (împușcare în cap, electrocutare).

c. Lividitățile cadaverice apar după circa 5 ore, sunt maxime după circa 10-15 ore și nu se mai modifică prin schimbarea poziției cadavrului după aproximativ 12 ore din momentul morții. Lividitățile cadaverice își au semnificația lor în stabilirea unor eventuale modificări intervenite în poziția cadavrului. De exemplu, dacă la fața locului cadavrul este descoperit în poziția de decubit ventral (cu fața în jos), iar lividitățile cadaverice se găsesc pe partea dorsală, este evident faptul sa ne aflăm în fața unei schimbări a poziției cadavrului la aproximativ 12 ore după deces.

Referitor la semnele precoce și semitardive în literatura occidentală se indică următoarele:

corpul cald și suplu, cu corneea umedă și transparentă, fără lividități, denotă că moartea s-a produs în 1-2 ore;

apariția lividităților la nivelul gâtului, răcirea și rigiditatea articulației maxilarului se face la 3-4 ore;

apariția petei negre scleroticale indică cea. 6 ore;

confluența lividităților pe suprafața mare și rigiditatea întregii musculaturi scheletice însoțită de pierderea transparenței corneei este tipică pentru 8-10 ore;

persistența la presiune a lividităților și nemodificarea poziției lor este specifică morții instalată de aproximativ 12 ore.

Pentru determianrea momentului în care s-a instalat decesul, sunt luați în calcul mai mulți factori, cum ar fi, starea digestiei alimentare din stomac, prezența faunei cadaverice, rezultatele unor examene histochimice sau biochimice, aceasta, însă, numai în condiții de laborator, iar nu în cele ale cercetării la fața locului.

3.4.Particularitățile cercetării la fața locului în funcție de anumite mijloace și procedee folosite de făptuitor pentru suprimarea vieții victimei

Pentru clarificarea unor împrejurări referitoare la mijloacele și procedeele folosite de către făptuitor în suprimarea vieții victimei, este necesar ca, încă de la începutul cercetării, să se țină seama de specificul leziunilor produse de agenții vulneranți.

3.4.1. Omorul săvârșit cu arme albe și corpuri contondente

Omorurile săvârșite cu arme albe, care se clasifică în mai multe categorii : obiecte înțepătoare-tăioase și obiecte despicătoare – sunt frecvent întâlnite în practica noastră judiciară.

3.4.1.1.Leziunile produse de obiecte tăioase pot fi situate în orice regiune a corpului, lungimea lor fiind în funcție de distanța parcursa de lama obiectului pe suprafața corpului victimei. Marginile plăgii sunt netede, având un aspect liniar, semicircular sau în unghiuri. Adâncimea rănii depinde de rezistența țesutului și de forța loviturii.

La locul faptei, urmele de sânge specifice omorului săvârșit cu obiecte tăioase apar fie sub formă de împroșcare, în cazul plăgilor arteriale, fie sub formă de bălți, Ia plăgile venoase.

3.4.1.2.Leziunile produse de obiecte înțepătoare sau înțepător-tăioase

(cuțit cu vârf ascuțit, baioneta, foarfeci etc.), au o formă apropiată de obiectul vulnerant. Lungimea plăgii se raportează la gradul de înclinație dintre lama obiectului și suprafața penetrantă, practic aflându-ne în fața unei acțiuni concomitente de perforare și de taiere.

3.4.1.3.Leziunile produse de obiecte despicătoare (topoare, bardă etc.) se prezintă ca plăgi tăiate sau zdrobite, dacă lama nu este ascuțita. Lungimea rănii depinde de lungimea lamei obiectului și de unghiul de înclinare. În majoritatea cazurilor, leziunile sunt produse la nivelul capului.

3.4.1.4.Identificarea armelor albe este relativă, determinarea caracteristicilor de grup ale obiectului vulnerant realizându-se după lungimea și adâncimea plăgii, care, însă nu concordă totdeauna cu lungimea lamei.

Leziunile provocate prin penetrarea oaselor late permit stabilirea cu multă precizie a lățimii lamei obiectului vulnerant.

Identificarea obiectelor despicătoare, pe baza urmelor lăsate în calota craniană, unde sunt întâlnite cel mai frecvent, era considerată imposibilă datorită structurii spongioase a osului care nu permite reținerea caracteristicilor profilului lamei. Cu toate acestea, în practica de specialitate s-au întâlnit cazuri de identificare a unei securi pe baza microstriațiilor formate pe oasele calotei craniene. Astfel: în cazul unui omor, la examinarea cadavrului au fost descoperite multiple tăieturi de secure, dintre care trei plăgi penetrante, în regiunea parietală și temporală dreaptă. Inițial, pentru identificarea agentului vulnerant, nu au fost luate în considerare aceste urme, cercetările fiind orientate spre deosebirea altor categorii de urme sau probe materiale. Ulterior, s-a procedat și la examinarea la microscopul comparator a fragmentelor de os, și a lamele securilor, ridicate de la persoanele suspecte, reușindu-se identificarea securii pe baza urmelor formate pe suprafața osoasă.

3.4.1.5. Diferențierea omuciderii de sinucidere este posibilă prin interpretarea modului în care se prezintă aceste leziuni. De obicei, sinucigașii preferă zona gâtului, a toracelui, arterele radiale sau venele de la încheietura mâinii. Leziunile sunt perpendiculare pe axa gâtului sau mâinii și, frecvent, sinucigașul execută mai multe tăieturi paralele până când reușește sa execute tăietura fatală, tăieturi mai adânci în punctul de plecare și mai superficiale la sfârșit.

Un alt element important de diferențiere îl reprezintă starea îmbrăcămintei, sinucigașul pregătindu-și autolezarea prin desfacerea hainei și a cămășii, prin ridicarea mânecii. În ipoteza omuciderii, victimele sunt încheiate la haină ori cămașă, existând uneori o simetrie între punctul de perforare a îmbrăcămintei și plaga de pe corp, dar și o lipsă a acesteia, explicabilă prin mișcările victimei care încearcă să se apere.

Plăgile tăiate de pe mâini, specifice încercărilor de apărare activă, prin apucarea cuțitului, ori de apărare pasivă, prin acoperirea feței sau a toracelui, exclud posibilitatea sinuciderii, ca și leziunile din zona spatelui, inaccesibilă pentru o eventuală autolezare. Autolezarea, în scop de sinucidere, cu toporul pare imposibilă, totuși, în practică au existat și asemenea cazuri. De exemplu, un individ s-a sinucis aplicându-și două lovituri cu o toporișcă în zona occipitală.

Rănile provocate de obiecte contondente se prezintă sub forma unor plăgi plesnite sau zdrobite și reflectă destul de bine forma suprafeței agentului vulnerant pe oasele plate, îndeosebi cu cutia craniană, datorită fracturii osului. Forma obiectului poate fi reținută și de îmbrăcămintea victimei.

În cercetarea la fața locului este nevoie de căutarea obiectelor vulnerante, în ipoteza sinuciderii fiind foarte ușor de găsit. După descoperirea acestor obiecte, de pe acestea vor fi ridicate urmele biologice și urme de mâini în vederea efectuării examenelor comparative.

3.4.2.Omorul săvârșit prin asfixii

Moartea violentă săvârșită prin asfixie mecanică, cunoscută în practica medicală și sub denumirea de "anoxie acută de tip ventilator", este o modalitate frecventă de omucidere, dar și de sinucidere, de aici rezultând o serie de probleme ce se cer rezolvate, datorită diversității modurilor în care se realizează: spânzurare, ștrangulare, astuparea (ocluzia) căilor respiratorii, comprimarea toraco-abdominală și înecare. Spânzurarea se poate produce și în mod accidental, întâlnită mai ales la copiii mici, dar și la adulți, de exemplu, la alpiniștii ce cad în coarde.

Ca și semne clinice externe ce definesc asfixierea putem aminti următoarle: cianozarea (învinețirea) feței și a degetelor mâinii, hemoragii punctiforme pe conjunctivita palpebrală (pleoape), lividități cadaverice accentuate, de culoare albastru închis, dilatarea pupilei, emisia de urină, fecale și spermă.

3.4.2.1.Spânzurarea se produce prin strângerea gâtului într-un laț care va comprima vasele acestuia, mai ales artera carotidă și căile respiratorii superioare (traheea), oprind alimentarea cu sânge oxigenat a creierului. Pentru strângerea lațului nu este nevoie de întreaga greutate a corpului, lucru demonstrat în practică de cele mai diverse poziții în care pot fi găsiți cei spânzurați, unele având caracter atipic (spânzurare de clanța ușii, de calorifer, etc.).

Caracteristica acestui gen de asfixie este șanțul de spânzurare ce ia o formă oblică ascendentă spre locul nodului. Urma va fi mai accentuată, în partea opusă nodului și va avea o lățime egală cu cea a lațului, uneori reproducând exact forma acestuia (forma frânghiei, găurile de la curea etc.). Sub acțiunea greutății corpului, lațul poate aluneca de-a lungul gâtului, formând mai multe șanțuri, atât în cazul unui omor, dar și al unei sinucideri. Același lucru este posibil și în ipoteza unor încercări de autolezare prin alte mijloace (tăierea venelor, otrăvire), rămase fără rezultat, ceea ce determină pe sinucigași să recurgă la spânzurare.

Diferențierea omuciderii de sinucidere se face pe baza interpretării modului de dispunere a petelor cadaverice, a datelor obținute în urma examenului anatomopatologic, precum și a urmelor descoperite în câmpul infracțional.

3.4.2.2.Strangularea se face prin strângerea gâtului cu un laț, sau cu mâinile (sugrumare). Strangularea cu lațul se întâlnește, de regulă, în cazul omuciderii. Nu trebuie însă exclusă nici posibilitatea sinuciderii.

În cazul sugrumării cu mâinile, aceasta nu poate fi decât consecința exclusivă a omorului, fiind imposibilă o acțiune de autolezare, datorită tulburărilor anoxice care provoacă reducerea forței persoanei, până la anularea ei.

3.4.2.3.Sufocarea și ocluzia orificiilor respiratorii (gura și nasul) se poate face cu mâna, cu obiecte moi (perne, plapumă), cu pungi de plastic, prin presarea feței pe o suprafață dură sau pământ, în nisip ș.a. Sufocarea este rezultatul unor acțiuni violente, cum ar fi, de exemplu, împiedicarea victimei să țipe, situații întâlnite frecvent în cazul tâlhăriilor sau violurilor, după cum poate fi și consecința unei intenții directe de a provoca moartea victimei. În ipoteza sufocării cu mâna sau cu corpuri dure, vor apare echimoze și excoriații specifice.

Ocluzia căilor respiratorii se face prin astuparea căilor respiratorii (gura, faringe, laringe) cu diverse obiecte ori materiale de genul cârpelor, hârtie, pungi, etc., acțiuni în exclusivitate cu caracter violent. Sunt și cazuri de asfixie accidentală determinată de aspirarea bolului alimentar, mai frecvent la bolnavii mintali, la persoanele în stare avansată de ebrietate, la bătrâni.

3.4.2.4.Înecarea (submersia) face parte din categoria morților violente întâlnite frecvent, a căror natură este foarte diversă: omor, sinucidere, accident, catastrofă naturală ș.a. Înecarea reprezintă o consecință astupării căilor respiratorii cu lichide (deci nu neapărat numai cu apă) de o anumită densitate.

Din punct de vedere juridic este necesar să se stabilească dacă moartea este rezultatul unui accident, sinucidere, omor sau a unei încercări de disimulare a omorului.

3.4.3. Omorul săvârșit prin împușcare

Dacă în trecut, în țara noastră, infracțiunile comise cu arme de foc erau îndreptate în general împotriva fondului cinegetic, fiind identificate frecvent și arme confecționate artizanal folosite la braconaj, în prezent acestea sunt îndreptate tot mai des împotriva patrimoniului, vieții și integrității fizice a persoanei. Acest fapt se datorează în mare măsură creșterii numărului de persoane posesoare legal de arme de foc, dar mai cu seamă a deținătorilor ilegali de arme procurate prin diferite căi sau sau chiar confecționate artizanal.

În cadrul Institutului de Criminalistică există evidențe centrale care sunt gestionate și exploatate prin intermediul sistemului informatizat de identificare balistică – IBIS. Acest sistem are rolul de a achiziționa, stoca și gestiona imaginile elementelor de muniție trase cu arme de foc (tuburi cartuș și gloanțe), în cadrul unei baze de date destinate identificării automate a armelor de foc cu țeavă ghintuită, deținute legal. Având în vedere că această bază de date este constituită în mare parte de elementele de muniție trase experimental cu arme de foc letale deținute legal, o problemă o ridică armele deținute ilegal, în cazul folosirii acestora fiind foarte importantă găsirea lor la locul comiterii faptei.

În vederea stabilitrii natura morții prin împușcare, se vor cerceta, sub raport medico-legal și criminalistic, urmele principale ale tragerii (orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire, dacă există), precum și urmele secundare (rupturile provocate de gaze, arsurile, tatuajul etc.)

Examinarea are drept scop stabilirea distanței și direcției din care s-a tras, a posibilității de autolezare în condițiile în care a fost găsită victima.

De asemenea, un accent deosebit va fi pus, cu prilejul cercetării la fața locului, pe descoperirea armei și a muniției trase (proiectile sau tuburi), pentru examinări balistice complexe în vederea identificării armei, a verificării posibilității de declanșare accidentală, a descoperii urmelor factorilor secundari, îndeosebi cele de funingine, pe mâinile și pe hainele persoanei care a tras.

Exactitatea determinării acestor elemente este importantă, mai ales în situații particulare, în care trebuie diferențiată omuciderea de sinucidere sau încercarea de disimulare a omorului prin accident sau sinucidere.

Nu insist asupra acestei problematici, întrucât ea a fost tratată pe larg în capitolul consacrat balisticii judiciare din prima parte, dar atrag atenția asupra seriozității investigației în cazuri de împușcare, mai ales cu elemente de dubiu, iar cazurile recente justifică aceasta subliniere.

3.4.4. Moartea prin otrăvire

Uciderea prin otrăvire sau intoxicare acută, cunoscută și sub denumirea de moarte violentă prin agenți chimici, este relativ rar întâlnită în practica de specialitate sub formă de omucidere, fiind frecvent consecința unor accidente, în care ponderea o dețin accidentele de muncă și cele casnice.

Investigarea omorului prin otrăvire drept ca și obiect principal stabilirea faptului dacă decesul s-a datorat sau nu intoxicării acute, a tipului de substanță toxică și a cantității pătrunse în organism. De asemenea, trebuie stabilite data intoxicării, forma de procurare și persoanele care au favorizat obținerea acesteia.

În aceste cazuri este necesar ca în cercetarea la fața locului și în examinarea cadavrului să se procedeze la căutarea atentă și la ridicarea urmelor biologice, îndeosebi a celor de vomă, a conținutului unor vase și recipiente în care s-ar fi putut afla toxicul.

Așa cum se menționează în literatura de specialitate, o clasificare riguroasă a substanțelor toxice și, de aici, a simptomelor clinice, este dificil de făcut, ele aparținând domeniului toxicologiei medico-legale. De exemplu, intoxicațiile acute pot fi provocate de substanțe caustice (acid sulfuric sau vitriol, acid azotic, clorhidric, soda caustică etc), arsenicul, mercurul, plumbul, oxidul și bioxidul de carbon, cianurile, alcoolul etilic, metilic, stricnina, morfina, barbituricele, pesticidele etc. De asemenea, sunt întâlnite și intoxicații acute de natura alimentară.

Substanțele toxice produc reacții și leziuni specifice naturii lor, precum și a cantității în care au fost introduse în organism, decesul intervenind de la un interval mai mare sau mai mic de timp, uneori acesta putând să se întindă pe o perioadă lungă de timp, cum este cazul intoxicațiilor cronice profesionale.

3.4.5. Moartea violentă determinată de alți factori

Moartea violentă a unei persoane poate fi produsă, alături de mijloacele menționate anterior și de alți factori, cum ar fi, de pildă, moartea produsă în accidentele auto, navale, și aeriene, în accidentele de muncă, moartea produsă de diverse energii fizice (căldură, frig, energie electrică).

Un caz deosebit îl reprezintă moartea produsă prin așa numiții agenți psihici, care intervine rapid după emoții intense (frică deosebită, bucurie excesivă, supărare). Șocul de natură psihică produce o moarte reflexă prin oprirea bruscă a funcțiilor vitale. Stabilirea naturii acestei morți este deosebit de dificilă întrucât este necesară dovedirea capacității agentului psihic de a produce un astfel de efect, ca și a predispoziției subiectului pasiv la o moarte prin șoc psihic datorită unor suferințe de genul artero-sclerozei, insuficienței cardiace, astmului bronhic ș.a.

Tratarea unor aspecte mai importante, de natură sa particularizeze cercetarea omorului în funcție de mijloacele folosite de infractor, are rolul de a sublinia diversitatea problematicii la care trebuie să se circumscrie activitatea echipei de cercetare în fiecare caz în parte.

Important este ca întreaga cercetare efectuată de echipa la fața locului și actele ulterioare de urmărire penală să fie îndeplinite cu atenție, minuțiozitate și conștiinciozitate, astfel încât sa nu fie omis sau neglijat nici un element de fapt, nici o împrejurare aptă sa servească la justa soluționare a cauzei.

Este necesar să subliniem că, în contextul respectării regulilor generale de cercetare la fața locului, pentru asigurarea eficienței investigației, uneori, în situații complexe, cercetarea poate fi întreruptă în timpul nopții și reluată dimineața în condiții de vizibilitate bună și, de ce nu, de odihnă a organelor judiciare.

3.5.Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului

Pentru ca elementele de fapt să poată dobândi valoare de probă, constatările făcute cu prilejul cercetării la fața locului trebuie să fie consemnate în conformitate cu normele prevăzute de legea procesual penală.

Principalul mijloc de fixare a rezultatului cercetării la fața locului îl constituie procesul-verbal. Acestuia i se pot anexa fotografii, schițe, desene, videofilmarea judiciară, imagini video surprinse de camere de supraveghere. În cazul cercetării la fața locului atât fotografiile judiciare, cât și schița locului faptei sunt obligatorii, în prezent punându-se accent și fiind tot mai des solicitat la fața locului să se efectueze videofilmare judiciară.

Constatările făcute cu prilejul cercetării la locul faptei, toate urmele și mijloacele materiale de probă descoperite, relevate , fixate și ridicate trebuie să fie descrise în mod amănunțit în procesul-verbal, respectând întocmai condițiile de fond și formă pe care trebuie să le îndeplinească acest principal mijloc de fixare.

Este obligatoriu consemnarea tuturor constatărilor făcute, indiferent dacă între urmele, mijloacele materiale ridicate din câmpul infracțiunii ori diversele împrejurări ale cauzei și versiunile elaborate în cauză cu privire la modalitățile concrete de săvârșire a omorului sau la legătura lor cu fapta comisă se poate stabili sau nu vreo conexiune logică.

Aceasta se va face ulterior, când cel care efectuează investigarea are posibilitatea să coreleze toate datele și indiciile, să aprecieze la justa valoare probele obținute și să le raporteze la ceea ce a perceput nemijlocit cu prilejul examinării locului faptei. Important de reținut este faptul că se interzice cu desăvârșire inserarea în conținutul procesului verbal a presupunerilor, părerilor sau concluziilor pe marginea celor constatate.

Hans Gross, întemeietorul criminalisticii , afirma: „…modul în care este redactat procesul-verbal este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucție. În nici o altă împrejurare el nu-și manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raționamentului, energia metodică și conștientă a scopului pe care-l urmărește și iarăși, în nici o împrejurare nu-și manifestă mai bine neîndemânarea, neprevederea, dezordinea, nesiguranța și ezitarea…”

Pentru a ocupa locul pe care i-l conferă legea și a avea valoare pentru cauză procesul-verbal trebuie să prezinte obiectiv situația de la locul unde s-a săvârșit omorul, să fie complet, să fie clar, precis și concis.

3.6.Cercetarea omorului în cazul cadavrelor dezmembrate sau al cadavrelor necunoscute

Descoperirea unor cadavre dezmembrate ori a unor fragmente de cadavre determină dificultăți serioase în cercetare. Una dintre problemele centrale rămâne identificarea victimei, rezultat la care se ajunge relativ greu. În ipoteza cercetării omorurilor în care cadavrele au fost găsite dezmembrate, sau nu au fost descoperite, existând indicii despre dispariția lor, organul de urmărire penală se va conduce după aceleași reguli generale, raportându-se, însă, la particularitățile acestor cazuri.

Un rol particular în clarificarea unor probleme legate de identificarea victimei o aduce expertiza medico-legală. De pilda la descoperirea unor fragmente de cadavru se cere să se stabilească dacă ele aparțin aceluiași corp, care este sexul, vârsta și talia aproximativă a victimei, care este cauza posibilă a morții și data la care a survenit.

Dacă se găsește un craniu, în funcție de starea lui, se poate proceda la identificare prin efectuarea toaletei acestuia pentru fotografiere, fie la o reconstituire a fizionomiei după craniu, sau la o identificare prin supra proiecția craniului peste fotografia persoanei dispărute.

Nu trebuie exclusă nici alternativa identificării pe baza desenelor papilare, numai dacă starea de putrefacție mai îngăduie această operație, ori dacă infractorul nu a distrus amprentele, pentru a face imposibilă identificarea. În vederea identificării va trebui examinat cu maximă atenție fiecare fragment de cadavru, pentru descoperirea unor eventuale semne particulare (cicatrice, negi, tatuaje, malformații).

Practica judiciară recentă demonstrează valabilitatea unor procedee criminalistice și medico-legale de identificare a cadavrului după particularități ale scheletului ori după intervenții ortopedice.

Din punct de vedere criminalistic, vor fi cercetate ambalajele în care au fost găsite fragmentele, interesând eventualele urme sau caracteristici care să le ateste proveniența. Se va stabili, de asemenea, modul în care au fost aduse, camuflate sau îngropate, distanța și locurile la care au fost împrăștiate. Nu vor fi neglijate urmele pe care acestea le pot conține.

Pentru obținerea de informații în vedere identificării cadavrului, este foarte importantă audierea persoanelor care locuiesc sau muncesc în apropierea locului faptei, acestea putând oferi detalii cu privire la prezența unor persoane străine în zonă, a comportării lor nefirești ș.a.

Cadavrele neidentificate vor fi luate în evidență pe baza fișelor speciale, denumite fișele "C", care conțin date amănunțite obținute prin examene medico-legale, antropologice, din investigații. Datele din fișele de identificare vor fi implementate în baza de date CDN și vor fi efectuate verificări în această bază de date cu persoanele cu identitate necunoscută și persoanele dispărute, pe baza semnalmentelor și a obiectelor de vestimentație. În situația în care de la cadavru se pot preleva impresiunile papilare, fișa „C” va fi introdusă și în baza de date AFIS, pentru efectuarea de comparații dactiloscopice cu impresiunile și urmele papilare introduse în această bază de date.

Investigarea omorului a cărei victimă este considerată persoană dispărută, va începe după ce au fost efectuate investigații complete și ample la domiciliul, locul de muncă, în cercul rudelor și al prietenilor, la spitale, verificându-se, totodată, dacă persoana respectivă nu a fost reținută și condamnată pentru o infracțiune.

În esență, ancheta penală, ca atare, debutează după obținerea de date care fac credibilă versiunea potrivit căreia persoana dispărută este victima unui omor. Investigațiile, precum și actele premergătoare, trebuie să stabilească toate datele referitoare la personalitatea, preocupările, relațiile de serviciu, de familie, altfel de relații, într-un cuvânt, orice dată de natură să ofere un indiciu cu privire la dispariția sau moartea persoanei. Din momentul stabilirii faptului că persoana a fost victima unui omor, se va proceda la colectarea de probe care să conducă la identificarea făptșului, în cadrul urmăririi penale.

În situațiile în care, în evidență există cadavre neidentificate, ce prezintă caracteristici asemănătoare persoanei dispărute, se vor face examinările comparative necesare și, eventual, prezentarea pentru recunoaștere pe baza fotografiei sau a altor semne particulare indicate de rude.

CAPITOLUL IV – ALTE ACTIVITAȚIDESFAȘURATE PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR ÎN CAZUL INFRACȚIUNII DE OMOR

4.1.Stabilirea identității victimei

În situația descoperirii unor cadavre, una din primele probleme pe care le ridică investigarea criminalistică se referă la stabilirea identității acestora, de lămurirea acestei probleme depinzând, în mare măsură, elucidarea celorlalte împrejurări ale cauzei. Dacă la locul faptei cadavrul nu a fost identificat ori asupra lui nu au fost găsite acte din care să rezulte identitatea, cercetarea la fața locului prezintă anumite particularități. În activitatea practică, organele de urmărire penală se confruntă cu cele mai variate situații. De pildă, cadavrul poate fi descoperit la puțin timp după instalarea morții. Alteori, acesta este găsit în diferite stadii de putrefacție. Dificultățile sporite se ivesc în cazul depresajului criminal, când sunt descoperite părți din cadavru ori resturi de oase, în ultimul caz punându-se problema stabilirii naturii acestor urme osteologice.

Stabilirea identității persoanelor reprezintă elementul definitoriu al procesului de identificare a persoanelor după semnalmente.

Una din modalitățile de identificare a victimei omorului este identificarea după semnalmente (semnalmentele fiind definite ca „trăsăturile exterioare, generale și particulare ale persoanelor, în baza cărora acestea pot fi recunoscute și identificate”). Acestea se descriu după metoda portretului vorbit, ținând cont de modificările survenite după instalarea morții. Semnalmentele ce urmează a fi descrise sunt: înălțimea, greutatea, corpolența, culoare și particularitățile pielii, ale ochilor și părului, gura, bărbia, cicatricele și alte particularități ale feței, dinților, mâinilor, picioarelor, tatuajele. La semnele particulare se vor descrie forma, mărimea, culoarea și regiunea anatomică în care sunt situate. După descrierea semnalmentelor urmează descrierea îmbrăcămintei și încălțămintei cadavrului, indicându-se materialul din care sunt confecționate, culoarea, gradul de întreținere, mărcile stofelor, ale fabricilor producătoare, alte însemnări, etichete. Toate aceste date vor fi trecute, în ordinea cerută în „Fișa de identificare a cadavrului cu identitate necunoscută”.

În vederea identificării cadavrelor se va proceda la executarea fotografiei de semnalmente. Ea se execută din față și din profil – dreapta și stânga, și va fi lipită în spațiile special rezervate de pe fișa cadavrului. Regula generală în efectuarea acestui gen de fotografii constă în obligativitatea fotografierii tatuajelor, semnelor particulare și a tuturor leziunilor vizibile pe corpul cadavrului, precum și a îmbrăcămintei.

Alături de fotografierea cadavrului, pentru identificare se va proceda și la prelevarea impresiunilor papilare, pentru care se folosesc tușul tipografic și așa numita „lingură pentru dactiloscopierea cadavrelor”. Se va proceda în felul următor: tușul se întinde într-un strat foarte fin pe placa de amprentare , după care, cu ajutorul ruloului se ung degetele cadavrului. Reliefurile papilare sunt rulate în rubricile corespondente de pe fișa de identificare tip „C”.

Pentru „ruperea rigidității” se va proceda la îndepărtarea vârfurilor degetelor de podul palmei prin flexarea mâinii din cot, combinată cu apăsarea articulației metacarpo-falangiene, în felul acesta producându-se o relativă flexibilitate a degetelor.

Identificarea victimei unei infracțiuni de omor poate fi făcută atât prin activități specifice de urmărire penală, cât și prin metodele tehnicii criminalistice.

Dintre activitățile de urmărire penală, cea mai frecvent întâlnită este prezentarea pentru recunoaștere. Prezentarea pentru recunoaștere se face înaintea efectuării constatării medico-legale și după ce s-a procedat la toaletarea și, după caz, la restaurarea acestuia. Cadavrul se prezintă, în mod individual, rudelor, cunoștințelor, prietenilor sau vecinilor. În situația în care cadavrul se află într-o stare avansată de putrefacție se procedează la prezentarea pentru recunoaștere a obiectelor descoperite asupra acestuia sau la prezentarea după fotografii.

Identificarea cadavrelor se face și prin compararea impresiunilor digitale obținute de la cadavre cu impresiunile existente în baza de date AFIS, dar și cu urmele papilare ridicate de la domiciliul persoanei dispărute. Cu ocazia efectuării expertizei dactiloscopice, specialistului i se poate solicita să precizeze dacă impresiunile papilare prelevate de la cadavru și impresiunile sau urma de model de comparație au elementele caracteristice care să permită aprecierea că provin de la una și aceeași persoană.

Când, în urma activităților desfășurate, se ajunge la concluzia că între o persoană dispărută și un cadavru neidentificat există o asemănare, pentru demonstrarea identității se poate recurge la expertiza fotografiei de portret.

Pentru aceasta este necesar ca, pe lângă fotografia de semnalmente a cadavrului (existentă în fișa de identificare a cadavrului), să fie procurată și o fotografie cât mai recentă a persoanei dispărute. Pentru realizarea expertizei de portret pot fi folosite mai multe procedee: compararea prin confruntare, metoda caroiajului, măsurarea valorilor unghiulare sau proiecția punctelor comune.

O altă posibilitate de identificare a cadavrului este antropologia judiciară, această metodă de identificare constând în studierea complexă a oaselor – schelet sau fragmente izolate – atât prin analiza scheletului, cât și prin autopsierea cadavrului care mai prezintă părți moi. Obiectivele metodei antropologice se concretizează în: determinarea originii umane, determinarea rasei, stabilirea sexului, vârstei, diagnosticarea leziunilor traumatice și post-traumatice, calcularea timpului scurs de la deces sau de la înhumare.

Totodată examinarea maxilarelor și dinților cadavrelor cu identitate necunoscută – prin realizarea fotografiei și a mulajului de dinți – poate duce la reconstituirea fizionomiei, cu indicarea sexului, vârstei – cu aproximație de 5-10 ani, în raport cu lipsurile dentare și gradul de uzură al marginilor tăioase ale dinților incisivi – , tipul antropologic ș.a.

Alte metode de identificare a cadavrelor sunt: reconstituirea fizionomiei după craniu, confruntarea fișelor de identificare, roentgenografia sau metoda comparărilor biologice și medico-patologice cu fișele și evidențele medicale.

O importanță deosebită în clarificarea identității cadavrelor o are expertiza genetică, iar pentru realizarea acesteia se procedează la recoltarea de probe biologice de la cadavru (sânge, celule epiteliale prin periaj bucal, țesut, etc.) și probe biologice de referință, model de comparație, de la presupusele rude apropiate (de regulă de la mamă).

4.2.Percheziția

Percheziția este una dintre activitățile de urmărire penală de maximă urgență, având drept scop descoperirea obiectelor sau instrumentelor ce au servit la comiterea omorului, a celor care poartă urmele infracțiunii, a bunurilor sau valorilor luate de la victimă, precum și a făptuitorilor. O atenție deosebită trebuie manifestată pentru descoperirea obiectelor de îmbrăcăminte pe care le-a purtat persoana suspectă cu ocazia săvârșirii faptei, sau de obiecte folosite la comiterea faptei și care au corespondent în urmele descoperite la fața locului. Pe parcursul investigării criminalistice, prin constatarea criminalistică sau expertiza traseologică se va pute dovedi, de exemplu, că firele textile găsite la fața locului au făcut sau nu corp comun cu obiectul de îmbrăcăminte ridicat de la percheziție.

Tot astfel, dacă urmele de încălțăminte – ridicate cu aceeași ocazie au fost sau nu create de încălțămintea găsită asupra persoanei suspecte.

Prin expertiza genetică sau biocriminalistică se poate stabili dacă urmele biologice descoperite pe îmbrăcămintea sau corpul persoanei suspecte au același profil genetic cu cel al victimei.

Tot cu ocazia percheziției se vor căuta caiete, jurnale, cărți, articole sau fotografii de cuplu, se identifică pasaje subliniate (casete video-audio); resturi de leucoplast, sârme, sfori; se scotocesc sacoșele, gențile de voiaj; se identifică obiecte de proveniență critică (ceas de damă, ruj, perucă, agende, bijuterii); se identifică articole de îmbrăcăminte uzuală (blugi, trening, geci, mănuși, tricouri); se recoltează microurmele existente (fire de păr, vopsea, fibre vegetale, pete de sânge, spermă, fecale); se ridică bilete de tren, facturi de hotel, note telefonice, fotografii, casete care conțin imagini pornografice, dischete, se intră în memoria calculatoarelor. Așa cum s-a precizat, descoperirea, cu ocazia percheziției, la persoana suspectă a bunurilor, înscrisurilor sau valorilor de care a fost deposedată victima poate conduce atât la identificarea făptuitorului, cât și la dovedirea mobilului și scopului omorului.

În această ordine de idei, nu trebuie omise înscrisurile care pot pune în evidență relațiile dintre infractor și victimă. Percheziția trebuie extinsă și în exterior, fiind necesară examinarea atentă a obiectelor existente la suprafața terenului, a construcțiilor ce ar putea servi drept ascunzători sau pentru recunoașterea locurilor unde au fost îngropate anumite obiecte, valori. Anumite denivelări, vegetație strivită și ofilită, diferențe de afânare a pământului pot constitui indicii asupra locurilor unde se află ascunzătorile. Percheziția se va efectua respectând cu strictețe regulile de tactică criminalistică, începând cu modul de pătrundere în locuință, efectuarea percheziției corporale, căutarea, descoperirea și conservarea, în condițiile legale a obiectelor, înscrisurilor sau valorilor găsite.

Cu ocazia percheziției se efctuează fotografii judiciare, videofilmare judiciară fixându-se obiectele și urmele în locurile unde au fost descoperite.

Fixarea rezultatelor percheziției, care se face prin intermediul procesului-verbal, constituie o etapă importantă cu implicații în aflarea adevărului. Din conținutul procesului-verbal trebuie să rezulte, în principal, următoarele: anul, luna și localitatea unde s-a efectuat; calitatea, numele și prenumele, precum și unitatea din care provin; temeiul legal al efectuării percheziției; datele de identificare ale persoanei percheziționate; mențiuni despre solicitarea expresă făcută percheziționatului de a preda bunurile, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza; configurația locului unde s-a efectuat percheziția; locurile percheziționate; obiectele, valorile descoperite, locurile și modurile în care au fost ascunse; mențiunea despre faptul că tot ce s-a găsit cu ocazia percheziției a fost prezentat celui percheziționat, cât și celorlalte persoane aflate la locul desfășurării activității; celelalte mijloace de fixare folosite: fotografii judiciare, schițe, desene, videofilmare judiciară; ora începerii și ora terminării percheziției; obiecțiile percheziționatului și observațiile celorlalți participanți.

4.3.Ascultarea martorilor

Identificarea persoanelor ce pot da relații cu privire la împrejurările în care s-a săvârșit omorul constituie o altă sarcină urgentă pe care trebuie să o rezolve cel care efectuează investigarea criminalistică. Depozițiile acestor persoane determină de multe ori orientarea activităților organelor de urmărire penală.

Martorii oculari trebuie ascultați, pe cât posibil, chiar cu ocazia cercetării la fața locului. Ascultarea informală făcută cu această ocazie urmează să fie reluată apoi la sediul organului de urmărire penală, cu respectarea tuturor cerințelor de ordin procesual și regulilor instituite de tactica criminalistică. În general, ascultarea unui martor ocular trebuie să lămurească în detaliu: locul și timpul când s-a comis infracțiunea; împrejurările în care a luat cunoștință despre săvârșirea omorului; locul în care se afla și aspectele pe care le-a perceput; acțiunile sau inacțiunile făptuitorului înainte, în timpul și după săvârșirea infracțiunii; instrumentele de care s-a folosit agresorul pentru a suprima viața victimei; semnalmentele făptuitorului și caracteristicile individuale ale îmbrăcămintei purtate de acesta; direcția în care s-a deplasat făptuitorul după comiterea faptei; Persoanele care au descoperit cadavrul pot furniza relații privitoare la împrejurările în care au descoperit victima, poziția inițială.

Modificările survenite în câmpul infracțiunii, identitatea victimei. Alte categorii de persoane din rândul cărora pot fi identificați martori sunt: cele apropiate victimei, vecinii acesteia, colegii, persoanele care fac parte din rândul celor incluși în „cercul de suspecți” și care cunosc despre activitatea acestora în perioada critică. Astfel, rudele victimei vor fi întrebate cu privire la activitățile desfășurate de aceasta în perioada dinaintea comiterii agresiunii; motivul prezenței în locul unde a fost găsită; stările conflictuale pe care le-a avut cu persoanele din anturajul său; amenințările pe care pe care le-a primit și de la cine; bunurile și valorile pe care le-a avut la plecarea din locuință; vizitele pe care le-a primit victima în ultima perioadă. Totodată aceste persoane trebuie chestionate în legătură cu activitățile desfășurate de ei în perioada critică, împrejurările în care au aflat despre faptă, acțiunile întreprinse după descoperirea cadavrului, persoanele cu care au discutat despre acesta, posibilitatea de a-l recunoaște pe făptuitor, în cazul în care l-ar revedea.

Cu martorii identificați din rândul vecinilor victimei mai pot fi lămurite aspecte legate de comportamentul acesteia în familie; natura relațiilor acestora cu persoana decedată; reacția membrilor de familie la aflarea veștii descoperirii cadavrului; comportarea suspectă a vreunuia din membrii familiei; persoanele ce i-ar fi putut dori moartea. De un real folos pot fi declarațiile martorilor identificați din rândul cunoștințelor sau prietenilor celor incluși în „cercul de suspecți”. De la aceste persoane se pot obține informații cu privire la activitățile desfășurate de persoana suspectă înainte și după săvârșirea infracțiunii; ținuta vestimentară: obiectele sau instrumentele pe care le avea asupra sa; motivarea eventualelor leziuni ori pete de sânge pe îmbrăcăminte. Datele oferite de aceste persoane sunt de natură să înlăture „alibiurile” invocate de persoana suspectă.

Reconstituind traseul parcurs de victimă până la locul unde i-a fost suprimată viața pot fi identificați martori care să confirme acțiunile ei; persoanele cu care a venit în contact; eventualele diferende și altercații avute; locul unde a fost văzută ultima dată și starea în care se afla; direcția în care s-a deplasat, persoanele care o însoțeau sau care au urmat-o la scurt timp. De asemenea, martori pot fi identificați și pe traseul parcurs de infractor pentru a se îndepărta de locul faptei. Informațiile oferite de aceștia cu privire la semnalmentele făptuitorului; caracteristicile individuale de identificare ale îmbrăcămintei, starea acestora (rupte, mototolite, cu pete de sânge); existența pe corp a unor leziuni sunt deosebit de valoroase și permit desfășurarea operativă a unor activități de urmărire și prindere a făptuitorului.

4.4.Identificarea, prinderea și ascultarea făptuitorului

Identificarea criminalistică a persoanei care a săvârșit infracțiunea de omor nu se realizează numai după urmele create de aceasta sau de instrumentele pe care le-a folosit, ci cuprinde și alte investigații (cercetarea la fața locului, confruntarea, reconstituirea, probe testimoniale). În felul acest operațiunea de identificare excede cercetărilor de laborator, completându-se cu activități de urmărire penală. Revine, însă organului judiciar sarcina de a stabili legătura cauzală dintre fapta săvârșită, urmele, mijloacele materiale de probă și persoana care le-a creat.

Identificarea persoanei despre care există date că a săvârșit infracțiunea de omor se realizează prin mai multe metode, astfel: identificarea după metoda portretului vorbit; identificarea după urmele create de corpul uman (urme ale mâinilor, nasului, buzelor, dinților etc.); identificarea după urmele de natură biologică (sânge, spermă, fire de păr, salivă, celule epiteliale); identificarea grafoscopică; identificarea după voce și vorbire; identificarea după urmele de miros.

O primă modalitate de identificare este aceea care se realizează în baza semnalmentelor furnizate de martorii oculari, realizându-se astfel portretul vorbit al infractorului prin folosirea unor metode tehnice: schița de portret, portretul robot, metoda identi-kit, mimi-compozitorul și realizarea portretului pe calculator.

Constatarea criminalistică sau expertiza de portret oferă posibilitatea identificării persoanei după fotografie ori prim-planul filmului judiciar, apelând la compararea prin confruntare, stabilirea continuității liniare, măsurarea valorilor unghiulare sau proiecția punctelor comune.

Relativ la identificarea după urmele create de corpul uman s-a vorbit în secțiunea precedentă, cu ocazia tratării problemei constatărilor sau expertizelor criminalistice. Cu toate acestea, trebuie subliniată și importanța identificării după amprenta mușcată. Urmele mușcate se pot găsi pe corpul persoanei, victimă a agresiunii sau se pot găsi pe diferite alimente la locul incidentului, dar și pe corpul autorului în încercarea victimei de a se apăra.

La baza identificării după amprenta mușcată stă compararea urmei cu mulajul dinților agresorului. Nu este, însă de neglijat nici faptul că de multe ori aceste urme sunt impregnate cu salivă care se poate folosi la determinarea profilului genetic al agresorului.

Cea mai veche tehnică este cea a comparării directe a mulajului urmei mușcate cu mulajul dinților suspectului. Mulajul din ghips permite, de obicei, compararea morfologică și, eventual, dimensională.

O tehnică frecvent folosită este și aceea a comparării fotografiei urmei mușcate în mărime naturală cu mulajul dinților agresorului. Comparația cu fotografia se va face dimensional, prin măsurători la nivelul mulajului dinților suspectului, dar și morfologic. Pentru o comparare mai exactă se folosesc și alte metode. De exemplu, se poate înnegri modelul de ghips al dinților suspectului, cu excepția muchilor incizale și se fotografiază. Negativul obținut se suprapune pe fotografia urmei și se compară.

În general, toate aceste metode pot da erori pentru că acțiunea de mușcare este mult mai complicată. Astfel, deși nici o tehnică nu poate indica cu certitudine agresorul, acestea ajută la limitarea numărului suspecților.

În legătură cu identificarea după urmele de miros, se poate spune că prin prelucrarea acestora câinele de urmă poate conduce la locul unde se află persoana ce interesează ori în locul unde au fost ascunse sau abandonate bunurile care au aparținut victimei sau obiectele corp delict. Chiar dacă folosirea câinelui de urmă nu se finalizează cu descoperirea locurilor menționate, ea poate oferi indicii privind direcția în care s-a deplasat făptuitorul.

Un sprijin în identificarea făptuitorului îl poate aduce și constatarea criminalistică a stresului psihologic (efectuarea unei investigații poligraf cu privire la detecția reactivității psihofiziologice). Printre mijloacele de detectare a tensiunii emoționale sunt folosite în mod frecvent: poligraful, detectorul de tensiune emoțională din voce sau în scris.

Poligraful înregistrează sub formă grafică trei modificări „tipice stărilor emoționale”: tensiunea arterială și pulsul, dereglările respirației și rezistența electrodinamică (R.E.D.). Detectorul de tensiune emoțională în voce folosit, de regulă, împreună cu poligraful depistează microtremurul vocii determinat de stările neurovegetative specifice emoției. La rândul său, detectorul de tensiune emoțională în scris – un dispozitiv anexă al poligrafului – pune în evidență trei caracteristici ale scrisului: timpul de latență, durata scrierii răspunsului, presiunea scrisului.

Trebuie precizat că rezultatele folosiri acestor mijloace nu constituie prin ele însele o dovadă certă că cel supus testării este autorul sau are vreo participație la săvârșirea omorului, ci ele urmează a fi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, ajutând la restrângerea cercului de bănuiți.

Folosirea acestor metode se realizează cu respectarea anumitor reguli: testarea se dispune prin ordonanță; cu consimțământul scris al subiectului; consemnarea semnăturilor subiectului la începutul și la sfârșitul diagramelor obținute; dreptul subiectului de a întrerupe oricând dorește examinarea pe parcursul desfășurării acesteia; realizarea raportului de constatare criminalistică exclusiv de către un specialist licențiat în psihologie.

Trebuie subliniat că tehnica poligraf poate fi „indusă în eroare” de către infractorii care au comis o faptă prevăzută de legea penală pentru care este prevăzută o pedeapsă foarte severă, dar și prin controlul respirației. Explicația psihologică constă în faptul că întreaga activitate psihologică este comutată asupra conștientizării pericolului, lăsând în conul de umbră aspecte legate de fapta comisă. Teama față de sentința ce va fi pronunțată este, în acest caz, un factor cu mult mai predominant decât teama că minciuna va fi descoperită.

O altă metodă folosită pentru identificarea autorului unui omor de natură sexuală este aceea a examinării „câmpului faptei”. Examinarea locului crimei, care se realizează de către un psiholog criminalist, oferă posibilitatea interpretării motivațiilor, intențiilor, raționamentelor, sensului conduitelor criminogene, în ideea conturării profilului psihologic și schițării unei galerii de portrete ale personalității celor incluși în cercul de bănuiți. Astfel specialistul i se solicită să-și imagineze profilul făptuitorului, oferind organelor de urmărire penală „amprenta sa comportamentală”. În cazul „Gladiola” s-a apelat la sprijinul unui colectiv de psihiatri, care după ce au văzut fotografiile de la fața locului și caseta care conținea aceleași aspecte s-a ajuns la concluzia că făptuitorul „este un solitar care preferă să consume băuturi alcoolice singur; violent în asemenea stări, are vise erotice pe care le trăiește singur, evită stările conflictuale atunci când are martori, dar este feroce când ele au loc fără ei”.

Tehnica modernă oferă posibilitatea identificării criminalistice prin analiza ADN. Primul laborator de identificare genetică a fost înființat în anul 2000 la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

Materialele biologice din care ADN-ul poate fi izolat și analizat sunt: sângele și petele de sânge; sperma și petele de spermă; țesuturile și celulele; oasele și organele; părul cu folicului; urina și saliva. Probele ce urmează a fi analizate trebuie recoltate cu mare grijă pentru nu a fi contaminate.

Funcția de bază a tuturor testelor este de a exclude numărul maxim posibil de indivizi. Aceasta impune o serie de calcule statistice care includ frecvențele populaționale ale alelelor determinate.

La identificarea agresorului unui omor de natură sexuală va contribui și examinarea îmbrăcămintei și corpului persoanelor suspecte, îndeosebi în primele zile după caz, putându-se găsi urme de zgârieturi, fire de păr, pete de spermă sau de sânge, fibre textile străine, microparticule de praf, vegetale sau alte substanțe specifice locului faptei ori care au fost pe îmbrăcămintea sau corpul victimei.

Obligatoriu se va recolta și depozitul subunghial și se va examina cu cea mai mare atenție încălțămintea suspectului.

Numai după ce organul judiciar are creată convingerea intimă că persoana identificată este vinovată, acesteia i se va atribui calitatea de învinuit, ascultarea făcându-se cu respectarea garanțiilor procesuale.

Practica organelor judiciare scoate în evidență necesitatea pregătirii în vederea ascultării învinuitului, activitate ce constă în studierea dosarului cauzei, cunoașterea învinuitului, stabilirea locului și datei unde se va efectua ascultarea, și pentru că omorul de natură sexuală este o infracțiune complexă, trebuie întocmit planul de ascultare.

Ascultarea învinuitului sau inculpatului se realizează în trei etape: ascultarea cu privire la datele de identificare, relatarea liberă și ascultarea prin adresarea de întrebări.

După cum s-a menționat, în prima etapă se va verifica identitatea infractorului, apoi i se va aduce la cunoștință fapta care face obiectul cauzei, învinuirea care i se aduce, dreptul de a avea un avocat.

Pe tot parcursul desfășurării interogatorului judiciar trebuie avută în vedere opozabilitatea intereselor celor două părți, cu alte cuvinte anchetatorul este motivat de aflarea adevărului cu privire la făptuitor și faptă, pe când infractorul este motivat de diminuarea responsabilității sale, de miza apărării libertății sale.

Urmează ascultarea liberă. Această etapă este foarte importantă, pentru că învinuitul are posibilitatea să prezinte faptele în ordinea lor firească, fără a i se pune întrebări, anchetatorul având posibilitatea să-l studieze pe învinuit, să-l observe și să noteze omisiunile, ezitările, aspectele cu privire la care apar contraziceri. Relatarea liberă devine astfel un prilej pentru anchetator de a cunoaște poziția învinuitului, toate observațiile făcute în această etapă constituind un temei pentru stabilirea procedeelor tactice care vor fi folosite în continuare.

Adresarea de întrebări în scopul lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei reprezintă ultima etapă a ascultării învinuitului sau inculpatului.

În funcție de particularitățile fiecărei situații întâlnite în activitatea de ascultare (de exemplu, atitudinea nesinceră a învinuitului) pot fi folosite mai multe procedee tactice. Astfel, pentru a obține de la învinuit amănunte referitoare la diferite circumstanțe ale faptei săvârșite și pentru a clarifica anumite contradicții rezultate din relatarea liberă, se va folosi strategia de interogare bazată pe întrebările detaliu.

Anchetatorul poate recurge și la strategia de interogare repetată (care constă în reaudieri ale învinuitului cu privire la aceleași împrejurări, la intervale de timp diferite, putând apărea contraziceri în declarațiile învinuitului nesincer); strategia de interogare sistematică (învinuitului i se solicită să clarifice cum a conceput și pregătit infracțiunea); strategia de interogare încrucișată (constă în ascultarea învinuitului de către doi sau mai mulți anchetatori, inculpatul neavând posibilitatea să-și pregătească răspunsuri mincinoase); strategia de interogare vizând folosirea complexului de vinovăție (acest procedeu constă în adresarea alternativă a unor întrebări care conțin cuvinte afectogene privitoare la faptă și a unor întrebări ce nu au legătură directă cu cauza); strategia interogării vizând spargerea alibiului (cunoscându-se activitatea bănuitului i se va cere să declare locul unde s-a aflat, ce a făcut în timpul și după săvârșire infracțiunii) sau la strategia vizând interogatoriul psihanalitic (acesta este un joc al inteligenței prilejuit de o simplă discuție asupra cazului și care dă posibilitatea individului de a se apăra cu toate mijlocele).

Deseori anchetatorii au de-a face cu infractori care au un comportament duplicitar, simularea desemnând efortul conștient al subiectului interogat pentru a masca trăiri, acțiuni, fapte și probe cu scopul de a aduce ancheta judiciară pe căi greșite, în vederea sustragerii de la pedeapsă. În timpul anchetei apare la infractor un dezechilibru psihic provocat de excesiva acumulare de energie determinată de conflictele interpsihice. Astfel conflictul dintre pulsiunile inconștientului și actul conștient se concretizează în manifestări ce scapă cenzurii conștientului. Aceste manifestări (simptomele unui comportament simulat) se concretizează în lapsus-uri, fenomene de „uitare”, erori de lectură și de scris, răspunsuri mai lente la întrebările care conțin cuvinte critice, infractorul suportă mai greu privirea, roșește ușor, transpiră excesiv, are senzația de uscăciune a gurii, bătăile inimii i se accelerează. De altfel, aceste conduite simulate pot fi demascate prin folosirea oricărei strategii de ascultare despre care s-a vorbit anterior, dar și cu ajutorul tehnicii poligraf.

Una dintre tehnicile folosite de psihologii criminaliști pentru a demonstra comportamentul simulat este numită „vârf de tensiune” (V.T.), tehnică elaborată de americanii John Reid și Fred Inbau. La această metodă a apelat și cel dintâi expert în tehnica de detecție a comportamentului simulat, Tudorel Butoi pentru a-l determina pe Pascu Nicolae să-și mărturisească crimele „Am intuit necesitatea utilizării V.T.-ului prin amestecarea fotografiilor victimelor între alte fotografii similare, cerându-i lui Pascu (conectat la detector) să-mi răspundă doar dacă recunoaște vreuna dintre persoanele ale căror fotografii i le prezint. De câte ori nega că ar recunoaște vreuna dintre fotografiile victimelor, pulsul T.A și reacția electrodermică îmi indica certitudinea țintei lovite. Infractorul a mărturisit că le ucidea din milă”.

Cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului se vor formula întrebări cu ajutorul cărora să fie lămurite, în principal, următoarele probleme:

modul în care s-a pregătit pentru săvârșirea omorului și activitățile pe care le-a desfășurat în acest scop;

modul în care și-a petrecut timpul în perioada premergătoare, concomitentă și ulterioară săvârșirii omorului;

locul unde s-a aflat, activitățile desfășurate, persoanele care l-au văzut și care pot confirma acest lucru;

motivul pentru care s-a aflat în locul în care a săvârșit omorul sau în împrejurimile acestuia – ori cum explică faptul că a fost văzut în aceste locuri;

care era ținuta sa vestimentară și ce încălțăminte purta, insistându-se pe descrierea amănunțită a fiecărui obiect de îmbrăcăminte și pe caracteristicile încălțămintei;

dacă o cunoștea pe victimă, de când, în ce împrejurări a cunoscut-o;

după ce criterii își alege victimele; ce mijloace folosea pentru a-și atrage victimele; relațiile sexuale întreținute cu victimele; ce-l determina ca în timpul sau după săvârșirea actului sexual să-și ucidă victimele; ce semnificație are pentru el poziția în care și-a părăsit victima ;

ce mijloace a folosit pentru a înfrânge rezistența victimei;

instrumentele, obiectele, armele de care s-a folosit, loviturile aplicate și zona corpului în care a lovit;

obiectele, valorile și înscrisurile pe care le-a luat de la victimă;

acțiunile întreprinse pentru a șterge urmele sau pentru a ascunde obiectul delict, cadavrul; cu ce a transportat cadavrul; cine l-a ajutat;

itinerariul parcurs de la locul faptei, locurile unde s-a oprit, persoanele cu care s-a întâlnit, discuțiile avute cu acestea, eventual, motivele pe care le-a invocat referitoare la prezența sa în locul respectiv ori cu privire la starea în care se afla (hainele rupte, pătate, zgârieturi);

motivele invocate față de membri de familie ori alte rude privitoare la aceleași aspecte;

destinația bunurilor, valorilor luate de la victimă, precum și a obiectelor, instrumentelor cu care a înfăptuit omorul;

ce „alibiuri” și-a creat pentru a încerca să scape de răspunderea pentru fapta comisă și acțiunile întreprinse în acest scop.

Problemele enumerate sunt orientative, ele putând fi extinse în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, probele și mijloacele materiale de probă existente la data ascultării și poziția pe care o adoptă învinuitul sau inculpatul.

Declarația dată de învinuit, cu respectarea regulilor stabilite de legea procesual penală, va fi verificată cu declarațiile date de martori, cu celelalte activități de urmărire desfășurate în cauză, cât și prin efectuarea altor activități –percheziții, ridicarea de obiecte și înscrisuri, dispunerea unor constatări criminalistice, expertize, confruntarea.

4.5. Prezentarea pentru recunoaștere

Prezentarea pentru recunoaștere reprezintă, fără îndoială, o activitate de mare importanță nu numai pentru identificarea victimei, ci și pentru identificarea făptuitorului, a obiectelor sau instrumentelor folosite pentru suprimarea vieții victimei, a obiectelor de care a fost deposedată aceasta, precum și a celor pierdute sau abandonate de făptuitor în câmpul infracțiunii.

Prezentarea pentru recunoaștere a persoanelor – fie din grup, fie din planșa fotografică sau din baza de date NBIS (sistemul de recunoaștere a persoanelor după semnalmente) – trebuie organizată în faza de început a activităților destinate probării activității infracționale. Urgența organizării și desfășurării unei astfel de activități este dată de necesitatea identificării rapide a făptuitorului. După identificarea autorului, sarcina organului de urmărire este de a administra toate probele și mijloacele de probă care să demonstreze participația celui recunoscut la săvârșirea omorului, contribuția concretă avută la pregătirea, și derularea activității infracționale, forma de vinovăție. În felul acesta o identificare făcută corect conduce la eliminarea celorlalte versiuni elaborate în cauză – atât cu privire la autorul omorului , cât și cu privire la alte aspecte (de exemplu, mobilul și scopul infracțiunii, împrejurările comiterii) – permite luarea operativă a măsurilor ce vizează descoperirea locurilor unde au fost ascunse bunurile, valorile sau înscrisurile de care a fost deposedată victima. În aceeași măsură, identificarea autorului omorului cu ajutorul prezentării pentru recunoaștere dă posibilitatea descoperirii pe corpul, îmbrăcămintea și încălțămintea autorului a unor urme care să demonstreze participarea la comiterea infracțiunii, oferă argumentele necesare înlăturării „alibiurilor” invocate de cel în cauză și constituie punctul de plecare în identificarea martorilor și lămurirea problemelor specifice cauzei.

În organizarea, desfășurarea și fixarea rezultatelor acestei activități trebuie să se respecte regulile generale (cum ar fi: prezentarea pentru recunoaștere să fie făcută dint-un grup de minimum trei persoane; să existe certitudinea că persona chemată să facă recunoașterea a perceput semnalmentele exterioare ale persoanei implicate în cauză ori caracteristicile lucrurilor; activitatea de prezentare pentru recunoaștere a persoanelor trebuie să se desfășoare întotdeauna la sediul organului de urmărire), dar și regulilor speciale (prezentarea pentru recunoaștere după mers sau după voce trebuie să se facă numai în mod excepțional, cu prilejul desfășurării acestei activități se vor respecta întocmai prevederile legii procesuale privind asistența juridică etc), numai în felul acesta putându-se vorbi de o activitate deplină, iar procesul-verbal să poată constitui într-adevăr mijloc de probă.

4.6. Reconstituirea anumitor aspecte din săvârșirea faptei

După cum este cunoscut, reconstituirea poate fi definită ca o activitate de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în reproducerea artificială a împrejurărilor în care a fost săvârșită o infracțiune sau orice alt fapt ce prezintă importanță pentru cauză, pentru a stabili dacă fapta ori împrejurarea de fapt s-a putut produce în condițiile date. Dată fiind complexitatea investigării infracțiunilor de omor și multitudinea modalităților faptice de comitere, reconstituirea vizează realizarea, în principal, a următoarelor scopuri:

verificarea și ilustrarea probelor administrate în cauză;

verificarea versiunilor elaborate pe parcursul investigării criminalistice;

obținerea de probe noi.

Cu ajutorul reconstituirii, elemente de probă îndoielnice sau simple indicii pot după caz, să fie reținute ca probe serioase sau înlăturate ca lipsite de valoare.

Totodată, rolul reconstituirii trebuie privit și prin prisma dispozițiilor legii procesual penale care statuează că acestei activități nu i se poate atribui o valoare probantă deosebită, concluziile ce se desprind din precizarea și verificarea elementelor de fapt urmând a fi apreciate în raport cu celelalte probe administrate în cauză.

Și în cazul investigării infracțiunii de omor, în raport cu obiectul ei, reconstituirea se efectuează pentru:

stabilirea posibilității de observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen;

verificarea posibilităților de săvârșire a omorului într-un anumit mod;

verificarea producerii anumitor rezultate în urma unor activități determinate;

verificarea faptului dacă învinuitul sau inculpatul posedă deprinderile necesare pentru săvârșirea unei fapte oarecare.

Nu insistăm asupra activităților pregătitoare în vederea efectuării reconstituirii atât înainte de deplasarea la locul unde se va desfășura activitatea, cât și după ajungerea în acel loc, înaintea perceperii acesteia, ele fiind comune, indiferent de infracțiunea comisă. În schimb, atragem atenția asupra necesității respectării regulilor ce țin de asigurarea condițiilor de realizare, astfel:

locul reconstituirii trebuie să fie cel în care s-a săvârșit omorul fiind evident că schimbarea lui influențează rezultatul final;

pentru verificarea posibilității martorilor de a vedea sau auzi cele relatate cu privire la faptă, împrejurările comiterii, autorul ei, etc., trebuie asigurate condiții de timp, vizibilitate, audibilitate, atmosferice, etc., cât mai apropiate de cele existente în momentul comiterii faptei;

deși regula generală este că la reconstituire trebuie folosite obiectele sau instrumentele utilizate de făptuitor la comiterea infracțiunii, în cazul investigării criminalistice a omorului, prin derogare, acest lucru este interzis;

Nu sunt permise reproducerile de natură a aduce atingere cultului datorat morților, onoarei și demnității participanților la reconstituire, moralei publice, avutului public sau privat ori siguranței statului.

Cu ocazia efectuării reconstituirii împrejurărilor comiterii omorului trebuie respectată cerința ca fiecare activitate să fie repetată de mai multe ori, în felul acesta înlăturându-se posibilitatea obținerii unor rezultate întâmplătoare.

Principalul mijloc de fixare a rezultatelor reconstituirii este procesul verbal. Celelalte mijloace de fixare precum planșa cu fotografiile judiciare, videofilmarea judiciară ,etc., nu fac decât să întregească și să ilustreze cele consemnate în procesul-verbal.

4.7.Constatările și expertizele medico-legale

Examinarea cadavrului cu ocazia cercetării la fața locului nu permite obținerea unor date amănunțite pe baza cărora să se poată trage concluzii certe privind natura morții, mecanismul producerii leziunilor, data exactă a instalării morții. Toate datele de natură medico-legală legate de împrejurările comiterii omorului urmează să fie lămurite de medicul legist și demonstrate științific în cadrul constatării sau expertizei medico-legale.

Pentru ca rezultatele constatării medico-legale să contribuie la aflarea adevărului în cauză, organele de urmărire penală au datoria să pună la dispoziția medicului legist toate materialele și datele de care are nevoie. Astfel, conlucrarea permanentă dintre medicul legist și cei care efectuează investigarea criminalistică a omorului dă posibilitatea acestora din urmă să cunoască rezultatele obținute și să rezolve cu operativitate diversele probleme ce apar în urma examinării cadavrului.

Spre deosebire de constatarea medico-legală, expertiza medico-legală, pe lângă faptul că nu este supusă imperativului situației, poate fi dispusă și în faza de judecată. În materia infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, legea procesual penală instituie obligativitatea dispunerii expertizei medico-legale pentru a stabili cauza morții, dacă în cauză nu s-a întocmit un raport medico-legal.

Constatarea sau expertiza medico-legală în cazul infracțiunii de omor constă în: examinarea externă a cadavrului și autopsia lui; examinări la locul unde s-a găsit cadavrul pentru constatarea indicilor asupra cauzelor morții; examene complementare de laborator (bacteriologice, toxicologice, serologice).

Rezultatul expertizei sau constatării medico-legale se fixează într-un raport, a cărui structură este asemănătoare cu a certificatului medico-legal; partea finală conține concluziile care, de fapt, constituie răspunsurile la obiectivele stabilite.

Acestea rezolvă următoarele aspecte: natura morții – violentă sau neviolentă; cauza medico-legală a morții; leziunile de violență și legătura lor de cauzalitate cu moartea (răspunsurile medicului legist au în vedere felul leziunilor, vechimea, succesiunea lor, caracteristicile obiectului vulnerant); mecanismul de producere a leziunilor care nu neglijează raportul agresor-victimă (poziția victimei și a agresorului poate fi sugerată de topografia, dispoziția, caracteristicile și natura leziunilor coroborate cu particularitățile locului faptei și a agentului vulnerant, când acesta este cunoscut); data producerii morții care poate fi apreciată după examenul extern al cadavrului, informații ce vor fi completate cu examenele complementare de laborator. Elementele medico-legale ce pot contribui la stabilirea datei morții sunt: datele de anchetă judiciară, interpretarea în context a proceselor tanatologice și cadaverice; studierea faunei cadaverice și a florei de sub cadavru, determinarea conținutului de carbon radioactiv din țesutul osos.

La găsirea cadavrului unei femei sau al unei tinere se ridică și problema violului. Violul nu constituie singur o cauză a morții, decât rareori. De obicei, moartea este provocată de violența folosită pentru înfrângerea rezistenței victimei. Sunt frecvente cazurile în care moartea survine datorită strangulării, asfixierii victimei cu un căluș sau datorită înjunghierii.

Indiciile prezenței unui viol depind de vârsta, statura victimei și de faptul dacă a mai avut sau nu relații sexuale.

În lipsa stării de virginitate, probarea raportului sexual presupune evidența lichidului spermatic în vagin, prin colorarea unui frotiu cu albastru de metilen.

Dacă la femeile în viață prezența spermatozoizilor în vagin poate fi evidențiată până la un interval de 36 ore, în ceea ce privește longevitatea spermatozoizilor în vaginul unui cadavru lucrurile se schimbă. Au fost cazuri când ei au putut fi detectați chiar și după o perioadă de o săptămână.

Alte semne ale violului pot fi descoperite prin evaluarea cu atenție a hainelor victimei pentru a găsi urme de spermă, de sânge, fire de păr, precum și prin colectarea depozitului subunghial. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată și altor orificii ale corpului, dacă penetrarea a fost realizată la nivelul acestora (mai ales bucal).

Se procedează și la efectuarea de spălături cu o soluție de săruri întâi de pe perineu și de pe vulva victimei, dar și din cavitatea vaginală. Înainte de a efectua spălăturile, doctorul va încerca să colecteze conținutul vaginal cu ajutorul unei pipete, după care îl va pune pe o lamelă pentru a fi examinat la microscop.

Conținutul spălăturilor va fi introdus în recipiente curate și etichetate.

Alături de semnele de raport sexual, se vor căuta în mod obligatoriu și semnele corporale de opoziție, semnele de sadism (leziuni cu caracter de plăgi tăiate sau înțepate, localizate în jurul organelor genitale, mușcături, etc.). De asemenea, efortul de imobilizare a victimei și mai ales de îndepărtare a coapselor cu forța produce leziuni cu precădere pe membre și mai ales pe coapse, iar tendința de a evita strigătul duce la leziuni echimotice și excoriative de tipul asfixiei în jurul orificiilor buco-nazale (în cazul violului cu asfixie sexuală).

Expertiza medico-legală psihiatrică

Expertiza medico-legală psihiatrică are caracter multidisciplinar, aportul medicinii legale fiind predominant interpretativ, în concordanță cu definiția acceptată a acestei specialități medicale. Expertiza medico-legală psihiatrică face parte din categoria examinărilor medico-legale ale persoanelor vii, fiind obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Expertiza psihiatrică se efectuează numai în unitățile de medicină legală, de către o comisie instituită special în acest scop, formată dintr-un medic legist și doi medici specialiști în psihiatrie și psihologie.

Expertiza medico-legală psihiatrică are următoarele obiective:

-Prezența tulburărilor psihice la persoană expertizată.

-Legătura de cauzalitate între tulburare și fapta antisocială. Expertiza medico legală va stabili măsura în care fapta este expresia unei îmbolnăviri psihice cu relevanță medico-legală (motivația psihopatologică a mobilului și a modului de acțiune).

-Precizarea factorilor care au putut favoriza trecerea la act, printre care factorii genetici, constituția, consumul de alcool, grupul deviant, victima care cooperează sau provoacă.

-Stabilirea discernământului față de fapta imputabilă. Articolul 28 din Codul penal stabilește: „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze”.

Responsabilitatea, respectiv posibilitatea tragerii la răspundere penală a învinuitului reprezintă o noțiune juridică care sub aspect medical reprezintă „totalitatea particularităților psihice ale individului care-l fac pe acesta capabil să înțeleagă libertatea și necesitatea acțiunilor sale și să aprecieze consecințele faptelor sale atunci când acționează contrar normelor de conviețuire socială și a legilor”.

Pe baza concluziilor expertizei, justiția are posibilitatea de a stabili dacă o persoană este responsabilă sau nu. Starea de vinovăție presupune prezența discernământului în momentul săvârșirii faptei. Discernământul reprezintă o funcție psihică de sinteză prin care persoana este în măsură să conceapă planul, etapele de desfășurare, precum și urmările ce decurg din săvârșirea unei acțiuni.

Reprezintă deci capacitatea subiectului de a-și organiza motivat activitatea, capacitatea de a alege și de a fi responsabil, aptitudinea de a rezista instinctelor, de a compensa o situație prin înlocuirea unei acțiuni. Exprimă libertatea de acțiune a individului de a săvârșii acte care se pot integra social, integrare pe care individul o înțelege și o respectă ca o comandă interiorizată.

Concluziile comisiei cu privire la existența responsabilității sau a iresponsabilității trebuie să fie certe, deoarece o exprimare graduală, de genul „discernământ parțial scăzut sau diminuat” este ambiguă și nu ajută organele judiciare.

-Evoluția eventualelor tulburări psihice, gradul de periculozitate actual și general.

-Existența (inexistența) simulării sau disimulării unei afecțiuni psihice.

Simularea reprezintă încercarea conștientă și premeditată a unei persoane de a ascunde, imita, provoca sau exagera tulburări morbide subiective sau obiective, în scopul inducerii în eroare. Fiecare simulant își compune un tablou de simptome corespunzătoare temperamentului, resurselor intelectuale, capacității sale de rezistență psihică sau fizică. Astfel, infractorul, simulează stări de leșin, epilepsie (ajungând chiar să se taie pe față cu lame, arme pregătite dinainte), se aruncă pe jos, lovindu-se pe față și brațe, se izbește de fișete, geamuri, înghite cuie, toate acestea pentru a înșela organele de urmărire penală și pentru a determina întreruperea temporară a cercetărilor. Pentru depistarea cazurilor de simulare se aplică metode psihologice de investigare ( MMPI, Szondi, Rorschach) în vederea precizării diagnosticului de simulare.

-În raport de gradul de nocivitate pentru relațiile interumane ale unui comportament aberant, conținutul măsurilor coercitiv -educative și a celor de ordin medical pentru prevenire și reinserție socială.

Metodologia expertizei medico-legale psihiatrice impune ca în ordonanța de solicitare a unei expertize să fie inserate o serie de date privitoare la infractor, precum și la dosarul cauzei din care să reiasă modul amănunțit în care s-a comis infracțiunea. De asemenea, metodologia stabilește că pentru a se putea formula concluzii cât mai exacte trebuie avute în vedere și condițiile în care s-a născut agresorul, datele privind modul de viață al familiei, sursele de existență, climatul familial, boli ereditare în familie, performanțele școlare, frecvența prieteniilor, înclinațiile sexuale, atitudinea față de muncă, modul de integrare la locul de muncă etc.

În multe situații, simpla observație clinică a subiectului pe o perioadă de câteva săptămâni poate fi edificatoare în stabilirea diagnosticului. Alteori se recomandă investigații cum ar fi: examenul lichidului cefalorahidian, examenul fundului de ochi, consultul neurologic, consultul genetic etc.

În cazul expertizelor psihiatrice posibilitățile de eroare sunt foarte mari, cauzele acestor erori constând în nevoia de patologizare a oricărui fenomen de violență. Pentru înlăturarea acestora, comisia medicală trebuie să facă o evaluare permanentă a subiectului expertizat, o apreciere obiectivă a tuturor explorărilor clinice și a întregului material existent în dosarul cauzei.

Dispunerea constatărilor sau expertizelor criminalistice și problematica acestora.

Lămurirea problemelor multiple și diverse pe care le ridică investigarea criminalistică a omorului impune valorificarea științifică a urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite și ridicate de la fața locului, prin intermediul constatărilor sau a expertizelor criminalistice.

La fața locului pot fi descoperite o multitudine de urme, cum ar fi: urme ale omului, urme vegetale, urme ale obiectelor (îmbrăcăminte, încălțăminte, instrumente), urme ale animalelor.

Referindu-ne la constatarea criminalistică sau expertiza dactiloscopică, trebuie evidențiat că aceasta se ocupă, într-un sens mai larg, cu examinarea urmelor digitale, palmare, plantare, pentru identificarea degetului, palmei sau tălpii care le-a creat.

Dacă expertului i se pune la dispoziție numai urma, acesta poate stabili: mâna de la care provine, tipul de desen papilar, dacă conține suficiente elemente de individualizare.

În situația în care expertului i se prezintă atât urma, cât și modelul de comparație, acesta este solicitat să stabilească dacă urma ridicată cu ocazia cercetării la fața locului și impresiunea papilară prelevată ca model de comparație au fost sau nu create de aceeași persoană.

Urmele de picioare ridicate de la fața locului fac obiectul constării criminalistice sau expertizei dactiloscopice sau traseologice. Nu se ridică nicio problemă atunci când se prezintă și persoana suspectă de comiterea omorului, sarcina expertului fiind aceea de a stabili dacă urma în litigiu și modelele pentru comparație au fost create sau nu de aceeași persoană.

În ipoteza în care expertului i se prezintă numai urma, întrebările formulate trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme: natura urmei pusă la dispoziție spre examinare; dacă urma plantară prezintă suficiente elemente de identificare; piciorul de la care provine; mecanismul de formare; direcția de mers; sexul, greutatea aproximativă, și vârsta persoanei care a creat urma plantară; eventualele particularități anatomo-patologice ale persoanei respective.

Constatarea criminalistică traseologică se ocupă cu studierea urmelor ca impresiuni ale structurii exterioare ale obiectelor, ca resturi detașate din obiecte sau ca modificări produse de fenomene, în vederea identificării obiectului creator.

România este una dintre primele țări din lume privind identificarea persoanelor după urmele de buze. Aceste urme pot fi găsite pe alimente, pe obiecte de sticlă, porțelan. Pornind de la ideea că desenele coroiale sunt unice la o persoană, printre problemele ce pot fi rezolvate prin expertiza urmelor de buze trebuie amintite: dacă obiectul ridicat de la fața locului prezintă sau nu urme de buze și natura acestor; dacă urmele de buze au fost formate de una sau mai multe persoane; dacă urmele au fost create de buza superioară sau de buza inferioară și eventualele malformații congenitale sau patologice pe care le prezintă persoana care a creat urma; sexul, vârsta aproximativă a persoanei; mecanismul de formare a urmelor, vechimea lor; profilul genetic al persoanei care a creat urma.

Expertiza sau constatarea bio-criminalistică este una dintre cele mai importante expertize efectuate în cazul omuciderilor. Aceasta are ca obiect identificarea autorului infracțiunii, prin cercetarea tuturor elementelor de ordin biologic descoperite la fața locului. Astfel, urmele de sânge prezintă interes întrucât prin examinarea lor se poate determina grupa sau subgrupa sanguină, profilul genetic, regiunea lezată (regiunea anatomică, organul sau țesutul care a sângerat). Modalitățile de formare a acestor urme sunt îndeosebi: prelingerea, stropirea, țâșnire, îmbibare, contact direct.

Posibilitatea de identificare a grupei sanguine din urmele de sânge se bazează pe principiul conform căruia antigenele prezente pe membrana eritrocitelor, pe alte celule, în plasma sanguină sau în diferite țesuturi umane, persistă o anumită perioadă de timp. Reacția aleasă pentru determinarea grupei sanguine va fi adaptată la particularitățile urmei: vechime, grad de uscare, condiții de alterare și natura suportului.

În cazul în care se prezintă numai urma în litigiu, specialistului criminalist i se va cere să se pronunțe cu privire la: dacă urma este de sânge sau nu, în caz afirmativ, dacă sângele este de natură umană sau animală; grupa sanguină și sexul persoanei de la care provine urma, profilul genetic; regiunea anatomică de unde provine sângele; starea se sănătate a persoanei care a lăsat urma; vechimea urmelor; care era poziția corpului persoanei în momentul în care a sângerat; dacă sângele conține impurități și natura acestora. În schimb, dacă se prezintă urma de sânge și modelele de comparație, constatarea criminalistică sau expertiza bio-criminalistică trebuie să lămurească și următoarele: dacă urma de sânge descoperită și ridicată de la locul unde s-a săvârșit infracțiunea de omor are aceeași grupă cu sângele prelevat pentru comparație, dacă există alte indicii de asemănare între urmă și proba de sânge.

Constatarea criminalistică sau expertiza bio-criminalistică a urmelor de salivă poate elucida probleme de genul: dacă pe obiectul ridicat de la locul faptei se găsesc sau nu urme de salivă; în caz afirmativ, dacă saliva este de natură umană; caracterul secretor sau nesecretor al persoanei de la care provine saliva; grupa sanguină a persoanei, profilul genetic; indicii ce atestă starea de sănătate, tratamentele medicamentoase urmate.

Cercetarea petelor de spermă are o importanță deosebită, fiind singurele urme care persistă pe îmbrăcăminte, pe alte corpuri delicte sau în vaginul victimei în cazul de viol, omor cu viol.

Cel mai adesea petele de spermă sunt amestecate cu secrețiile victimei, pentru acest motiv trebuind să se determine atât grupa de sânge și caracterul secretor al victimei, cât și cele ale agresorului, dar și profilele genetice ale acestora.

Cu ajutorul examenului macroscopic, al examenului în lumină ultravioletă cu lampa Wood sau prin metode reacțiilor cristalografice, cercetând petele de spermă pot fi lămurite probleme de genul: natura acestora, grupa sanguină a persoanei de la care provine urma în litigiu; vechimea aproximativă a urmei; dacă persoana care a lăsat urma suferă de vreo boală venerică ori altă afecțiune de natură patologică.

Examinarea criminalistică afirului de păr oferă indicii referitoare la proveniența sa, la morfologie, gradul de deteriorare, sexul, starea de sănătate, regiunea de unde provine, particularitățile lor sau circumstanțele de producere a agresiunii. Totuși, cea mai complexă examinare a firului de păr este metoda amprentei genetice, respectiv punerea în evidență a ADN în teaca tubulară.

Aceste urne de păr se găsesc fie singulare , fie combinate cu alte urme biologice (sânge, spermă, țesut dermatic), pe diverse suporturi, pe corpul uman și, uneori, pe corpurile delicte.

Constatările și expertizele – fie criminalistice, fie de altă natură – devin procedee tot mai frecvent utilizate în activitatea de investigare, cu toate acestea concluziile acestora nu au valoare absolută (trebuind coroborate și cu celelalte probe și mijloace de probă administrate) și nu sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală, ele ajutând la formarea unei convingeri intime, obligatorii.

CAPITOLUL V

STUDIU DE CAZ DIN PRACTICA JUDICIARĂ

Pentru realizarea studiului de caz am ales prezentarea a două spețe, primite în scop didactic de la Serviciul Criminalistic al Inspectorului de Poliție al Județului Ilfov, fără a prezenta numele și datele de stare civilă ale persoanelor în cauză.

Studiul de caz este structurat prin prezentare celor două spețe separat, ulterior fiind prezentate extrase din rapoartele medico-legale și din rapoartele de expertiză întocmite în cauză.

CAZUL „JAPONEZA”

În data de 15 august 2012 victima M. Y., de origine asiatică, a călătorit de la Tokyo la București, aterizând pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni în jurul orei 2000. Victima avea un geamantan de culoare galben strident. De asemenea, M. Y. purta o geantă de umăr de culoare neagră (în care avea un laptop, marca Sony Vaio). Victima mai avea asupra ei un telefon mobil marca Apple, model iPhone, precum și un aparat de fotografiat marca Casio.

Victima M. Y., fiind pentru prima dată în România, manifestă un comportament relativ haotic, părând dezorientată, neștiind cum să se descurce în interiorul aeroportului. În timpul cât victima s-a deplasat prin incinta terminalului Sosiri aceasta a fost observată de către inculpatul V. N., care a urmărit-o – fără a se apropia însă prea mult de aceasta – timp de câteva minute.

M. Y. s-a îndreptat către ghișeul de informații, unde a fost îndrumată către ghișeul SNCFR, situat în apropiere (pe partea opusă a culoarului).

În timpul discuției dintre M. Y. și angajatul de la ghișeul de informații, inculpatul V. N. s-a apropiat la o distanță de câțiva pași, ceea ce i-a permis să audă și să înțeleagă, cel puțin parțial, conținutul discuției (cu atât mai mult cu cât, angajatul de la ghișeul de informații, cât și victima au indicat cu mâna către ghișeul SNCFR, aspect de natură a releva în mod evident conținutul esențial al discuției).

In acest moment, după ce a realizat faptul că victima avea să se îndrepte către ghișeul SNCFR, inculpatul V.N. s-a îndreptat grăbit către zona din fața acestui ghișeu, unde a așteptat-o pe victimă.

In momentul în care și victima – îndreptându-se către ghișeul SNCFR – a ajuns lângă inculpat, acesta, folosindu-și cunoștințele minimale de limba engleză pe care le-a acumulat în timp, a abordat-o pe victimă, oferindu-și ajutorul pentru a o îndruma către gară.

După o discuție care a durat aproximativ un minut, victima s-a lăsat convinsă de către inculpat și a acceptat să plece împreună cu acesta. Semnificativ este totuși faptul că victima este cea care continuă să tragă geamantanul, iar nu inculpatul, ceea ce trădează faptul că M. Y. nu avea deplină încredere în inculpat.

Inculpatul în realizarea planului său infracțional (plan care implica, pe de o parte să ajungă cu victima într-o zonă izolată, iar pe de altă parte să intre în acest timp în contact direct cu cât mai puține persoane identificabile de organele de urmărire penală și care l-ar fi putut ulterior recunoaște) – a reușit să o convingă pe victimă că este preferabilă o călătorie cu un mijloc de transport în comun (maxi-taxi), care avea să îi ducă la o gară, în locul unei călătorii cu taxiul până la o stație de tren (care ar fi putut să fie, fie București – Gara de Nord, fie Gara Balotești).

Astfel inculpatul, cunoscând faptul că din direcția București în direcția Balotești circulă mai multe maxi-taxi, a urmărit să poată coborî, împreună cu victima, într-o zonă nepopulată (dintre care cea mai prielnică planurilor inculpatului era pădurea Măgura, situată imediat după ieșirea din localitatea Otopeni, către Balotești); pe de altă parte, dacă ar fi realizat această deplasare cu un mijloc de transport în comun, șansele de a fi remarcat și reținut ar fi fost considerabil mai mici decât dacă s-ar fi deplasat cu un taxi.

Pentru a o convinge pe victimă să îl urmeze în stația de maxi-taxi, inculpatul i-a spus acesteia că ar fi prea scump dacă ar lua un taxi și că taximetriștii nu sunt foarte amabili cu străinii. Astfel, victima și inculpatul au parcurs pe jos distanța de la ieșirea din aeroport până la DN1, vizavi de restaurantul Casa Românească, unde se află o stație de maxi-taxi.

După ce a ajuns împreună cu inculpatul V. N. în stația de maxi-taxi de pe marginea DN1, la ora 21, victima M. Y. 1-a apelat pe martorul M. A., cu care a purtat o convorbire, victima întrebându-l pe martor cum poate ajunge cel mai rapid la gara de unde poate lua trenul către Craiova, zicându-i totodată că taximetriștii nu sunt prietenoși; victima a întrebat dacă poate lua un autobuz către gară, însă martorul i-a spus că – dată fiind ora târzie – probabil nu mai circulă nici un autobuz; important este faptul că martorul M. A. a sfătuit-o pe victimă să ia totuși un taxi și să plătească oricât i se va cere, zicându-i că odată ajunsă la Craiova îi vor fi restituiți banii plătiți.

Ca urmare a acestei discuții purtate cu martorul M. A, victima a luat hotărârea de a nu mai aștepta un maxi-taxi/ autobuz și de a lua un taxi, hotărâre pe care a comunicat-o inculpatului V. N.. În aceste condiții, inculpatul V. N. s-a îndreptat către un taxi staționat în apropiere, victima rămânând în stația de maxi-taxi.

Inculpatul, urmărind să ajungă într-un loc în care să-și pună în aplicare planul infracțional, i-a propus taximetristului să-1 ducă până la pădurea Măgura, oferindu-i suma de 50 de lei. După ce taximetristul a acceptat această cursă, inculpatul V. N. s-a deplasat în locul unde o lăsase pe victimă, revenind imediat la taxi împreună cu aceasta.

După ce victima și inculpatul au urcat în taxi (inculpatul în dreapta față, iar victima M. Y. pe bancheta din spate), inculpatul i-a indicat taximetristului direcția în care să meargă, respectiv în direcția localității Balotești (în direcția opusă București-ului).

După ieșirea din localitatea Otopeni se intră în pădurea Măgura (situată la limita localităților Otopeni, Corbeanca și Balotești). În apropierea ieșirii din pădurea Măgura, inculpatul V. N. i-a solicitat taximetristului să oprească. În acest moment, al coborârii din taxi, victima 1-a întrebat pe inculpat unde se află gara, iar acesta i-a răspuns că îi va arăta.

În momentele următoare – realizându-și planul infracțional bine pus la punct – inculpatul V. N. a tras-o cu forța pe victimă în interiorul pădurii care mărginește DN1; în continuare inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei, a întreținut – prin constrângere – acte sexuale cu aceasta , după care a ucis-o (strângând-o cu mâinile de gât și comprimându-i regiunea toracică, urcându-se cu genunchii pe toracele acesteia); victima M. Y. a încercat să se lupte cu agresorul.

La violarea și uciderea victimei M. Y., inculpatul V. N. s-a folosit de faptul că se înnoptase, precum și de faptul că vegetația deasă de la marginea pădurii împiedica vizibilitatea dinspre șosea.

După uciderea victimei, inculpatul a luat geanta de umăr a acesteia, cu toate bunurile aflate în interiorul acesteia, inclusiv telefonul mobil, laptop-ul, aparatul foto, precum și banii pe care victima îi avea asupra sa și cardul de credit.

În continuare, inculpatul a tras geamantanul victimei mai către interiorul pădurii, unde 1-a deschis forțând sistemul de asigurare; dat fiind faptul că în geamantan se aflau doar bunuri de folosință personală ale victimei, inculpatul a luat doar o parte din obiectele de îmbrăcăminte, celelalte bunuri fiind găsite cu prilejul cercetării la fața locului.

Înainte de a pleca de la fața locului, pentru a întârzia descoperirea cadavrului (întârziere care ar fi dus, în condițiile temperaturilor ridicate specifice perioadei de vară, la intrarea în putrefacție a cadavrului, fapt ce ar fi îngreunat identificarea acestuia și – implicit cercetările care ar fi putut duce la descoperirea autorului), inculpatul a acoperit cadavrul victimei cu vegetație uscată (foto nr. 1).

Foto nr. 1

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului reținem următoarele aspecte principale:

Cadavrul a fost găsit în liziera pădurii care mărginește DN1, la o distanță de aproximativ 7 metri de partea carosabilă, în poziție de decubit dorsal (cu fața în sus). Cadavrul a fost găsit acoperit cu vegetație uscată.

În jurul cadavrului era o vegetație specifică zonei de lizieră a pădurii (arbuști și arboret tânăr), ceea ce nu permitea o bună vizibilitate dinspre partea carosabilă.

Foto nr. 2

Foto nr. 3 Foto nr. 4

La circa 2 metri de cadavru s-a găsit o monedă japoneză (de 10 yeni – foto nr. 2); la circa 20 de cm de capul cadavrului s-a găsit un înscris multilingv (hier abziehen, puii offhere, tirer ici – foto nr. 3), specific etichetelor destinate asigurării bagajelor călătorilor curselor aeriene; în zona picioarelor victimei s-a găsit un produs cosmetic destinat îngrijirii buzelor (foto nr. 4).

Foto nr. 5

Găsirea acestor obiecte (la care se adaugă chiloții victimei, găsiți rupți, sub cadavru – foto nr. 5) în imediata apropiere a cadavrului victimei confirmă faptul că agresiunea sexuală și uciderea victimei au avut loc în imediata apropiere a locului descoperirii cadavrului.

Foto nr. 6

Cadavrul a fost găsit îmbrăcat cu aceleași obiecte de vestimentație cu care victima era îmbrăcată în imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale Aeroportului Henri Coandă din Otopeni (foto nr. 6).

Aceste obiecte de vestimentație (între care și bluza/hanoracul de culoare roz cu care a fost îmbrăcată victima) au fost ridicate pentru a fi examinate din punct de vedere criminalistic. În zona de sub cadavrul victimei – după îndepărtarea acestuia – s-au găsit chiloții victimei, rupți în două fragmente. Faptul că inculpatul a rupt chiloții victimei indică o acțiune deosebit de violentă a acestuia, în contextul agresării sexuale a victimei.

La încheietura mâinii stângi a cadavrului s-a găsit un ceas, în stare de funcționare.

Faptul că inculpatul V. N. nu a luat și ceasul victimei (cu toate că a luat toate celelalte bunuri de valoare pe care aceasta le-a avut asupra sa) indică faptul că acesta – în momentele imediat următoare uciderii victimei – nu a căutat cu atenție toate bunurile pe care victima le-ar fi putut avea asupra sa, inculpatul acționând astfel cu scopul de a se depărta cât mai curând de cadavru, pentru a minimaliza eventualitatea de a fi surprins în apropierea acestuia. Cu prilejul cercetării la fața locului s-au ridicat, între altele, și mai multe urme biologice de transfer.

Foto nr. 7

Procedându-se la extinderea ariei cercetărilor, la o distanță de aproximativ 60 de metri de locul unde a fost descoperit cadavrul victimei, în interiorul pădurii, într-un luminiș, a fost găsit geamantanul victimei (foto nr. 7); acesta a fost găsit deschis, prezentând urme de forțare la nivelul sistemului de închidere; în interiorul geamantanului, alături de alte bunuri personale, a fost găsit și pașaportul victimei.

CAZUL „STĂNICA”

Victima S. T. era o persoană în vârstă de 74 ani, care locuia singură într-o garsonieră (formată din cameră de locuit, bucătărie, baie și hol) situată în comuna Balotești.

Blocul în care a locuit victima se află la o distanță de doar 185 de metri de casa în care locuiește inculpatul V. N. și familia acestuia, precum și în imediata apropiere a blocului, unde inculpatul a locuit înainte de a se muta din casa în care locuia la momentul comiterii faptei.

Mai este de adăugat faptul că locuința victimei se află pe calea de acces de la locuința inculpatului către strada principală a localității Balotești.

Victima S. T. cunoștea întreaga familie a inculpatului V. N., aceștia fîindu-i vecini de foarte mult timp.

În seara de 05 august 2012, victima a purtat o ultimă convorbire telefonică cu nepoata acesteia care locuiește în Ploiești; la finalizarea convorbirii telefonice, victima i-a spus nepoatei sale că va face baie, după care se va culca.

Cel mai probabil, pe timpul cât victima a purtat această convorbire (vorbind foarte tare, așa cum rezulta din declarația unei vecina a victimei), inculpatul a așteptat în holul blocului. După terminarea acestei convorbiri telefonice (la ora 22 ), victima S. T. s-a pregătit de culcare, îmbrăcându-se cu cămașa de noapte.

În acest timp, cel mai probabil cât victima se afla în baie, inculpatul V. N. a pătruns în locuința acesteia (pe ușa pe care victima nu apucase încă să o încuie), mergând în camera de locuit, unde s-a poziționat în așa fel încât să poată ataca victima.

În momentul în care victima S.T. s-a îndreptat către patul din camera de locuit, inculpatul s-a năpustit asupra acesteia, lovind-o și aruncând-o în pat.

Apoi inculpatul, exercitând violențe asupra victimei S.T. a întreținut relații sexuale cu aceasta.

În aceste împrejurări, în contextul agresiunii sexuale, inculpatul V. N. i-a sfâșiat victimei cămașa de noapte; din această cămașă de noapte inculpatul a rupt apoi un fragment textil.

Pentru a o împiedica pe victimă să țipe, inculpatul V. N. i-a băgat acesteia în gură hârtie igienică, după care – pentru fixarea acestui căluș improvizat – i-a trecut prin dreptul gurii fragmentul textil rupt din cămașa de noapte, legându-i-1 apoi, cu mai multe noduri, în spatele capului; victima, ca urmare a introducerii hârtieiigienice în cavitatea bucală, a vomat (foto nr.8 și medalion).

Foto nr. 8

Actele de violență pe care inculpatul le-a exercitat asupra victimei S.T. au fost de o intensitate sporită, inculpatul V. N. provocând victimei și o fractură (la nivelul humerusului brațului stâng).

După ce a violat-o, inculpatul a ucis-o pe victima S. T., prin asfixiere mecanică, realizată prin comprimare cervicală (sugrumare) și toracală.

Cu privire la modalitatea și momentul în care inculpatul a pătruns în locuința victimei, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

– în locuința victimei, situată la etajul al doilea al imobilului, nu se poate pătrunde decât pe ușă, dinspre holul blocului, nu și prin alt loc (cum ar fi pe la baie, ori pe geamul de la bucătărie); pur ipotetic, pentru o persoană cu abilități deosebite de cățărare, ar fi fost posibil să pătrundă în locuință și pe geamul de la bucătărie, pornind de pe balconul din capătul holului blocului, prin exteriorul blocului; dar – în condițiile concrete – ar fi însemnat ca această persoană să fi îndepărtat plasa de țânțari de la geamul de la bucătărie, plasă care însă a fost găsită la locul ei(ceea ce exclude folosirea acestei posibilități de pătrundere în locuința victimei, de altfel, repetăm, pur teoretică);

– așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, victima – dacă ar fi apucat să încuie ușa – nu ar fi descuiat vreunei persoane care nu îi este apropiată;

– sistemul de asigurare al ușii de acces în locuința victimei nu a fost forțat (fapt confirmat și de constatarea tehnico-științifică traseologică efectuată în cauză); aceasta implică faptul că inculpatul a pătruns în locuință înainte ca victima să încuie ușa;

– inculpatul nu a pătruns în scara de bloc în intervalul orar 2300-0100, timp în care mai mulți martori (adolescenți care îl cunosc bine pe inculpat) s-au aflat în fața scării de bloc și nu l-au observat pe acesta intrând sau ieșind;

– față de cele mai sus expuse, rezultă faptul că inculpatul a pătruns în scara blocului și în locuința victimei anterior orei 2300;

în acest sens, trebuie arătat că din declarațiile martorilor rezultă că, în intervalul orar 2230-2300, nu a staționat nici o persoană în fața scării blocului, ceea ce înseamnă că în această perioadă inculpatul putea intra în bloc fără a fi remarcat;

cu privire la momentul părăsirii de către inculpat a locului faptei, în condițiile în care martorii (persoane care îl cunosc bine pe inculpat) au rămas în fața scării blocului până la ora 0l00, inculpatul a părăsit blocul după acest moment (așteptând plecarea martorilor tocmai pentru a nu fi văzut de aceștia).

Schița apartamentului efectuată cu programul Crime Zone

După uciderea victimei, acționând cu intenția de a simula un accident casnic și de a șterge astfel urmele care puteau duce la concluzia că victima fusese ucisă și la identificarea sa ca autor al faptelor, inculpatul V. N. a încercat să provoace o explozie în locuință sau, cel puțin, să creeze aparența cum că victima s-ar fi intoxicat cu gaz metan, lăsând deschise gazele la aragaz.

Mai întâi însă inculpatul V. N. a încercat să înlăture semnele faptului că victima a fost agresată, sens în care acesta:

– a introdus într-o găleată aflată în baia locuinței cămașa de noapte sfâșiată a victimei și chiloții acesteia (unde au fost găsite cu prilejul cercetării la fața locului); mai înainte însă, inculpatul a folosit wc-ul din baia locuinței, stergându-se de fecale cu cămașa de noapte a victimei (foto nr. 9;10);

– a tăiat bucata de material textil pe care o legase pe victimă în zona gurii și a scos din cavitatea bucală a acesteia bucățile de hârtie igienică.

Apoi inculpatul V. N. a închis toate geamurile locuinței, a scos din priză ștecherul detectorului de gaze (pentru a împiedica oprirea gazelor), după care a deschis un ochi al aragazului din bucătărie. Inculpatul a părăsit locuința, încuind cu cheia ușa acesteia și luând cheile cu el.

Faptul că inculpatul nu a luat bunuri din locuința victimei (aceasta fiind singura agresiune cu prilejul căreia inculpatul, deși ar fi putut, nu a luat vreun bun al victimei), chiar în condițiile în care telefonul mobil al victimei se afla la vedere, denotă faptul că acesta a fost foarte preocupat de găsirea unei modalități de a împiedica descoperirea faptului că victima fusese ucisă; această preocupare a inculpatului este explicabilă cu atât mai mult cu cât acesta deja fusese audiat, ca suspect, în cauzele privind agresiunile comise împotriva victimelor P. S., N. L. și A. A., iar în cauza privind agresiunea comisă împotriva victimei M. E.M. organele de poliție propuseseră chiar punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței cu propunere de arestare preventivă (propuneri care însă fuseseră respinse de procuror); precauția sporită manifestată de inculpat este cu atât mai „de înțeles", cu cât locuința victimei (locul unde a comis violul și omorul) se află, așa cum s-a arătat, în imediata apropiere a locuinței sale; or, este evident faptul că dacă inculpatul ar fi luat bunuri din locuință și dacă acest lucru ar fi fost sesizat, ar fi devenit evident faptul că explozia pe care inculpatul a încercat să o provoace nu ar fi fost una accidentală.

La data de 06 august 2012, în jurul orei 11 , dat fiind faptul că victima nu răspundea la telefon, nora victimei și fiul victimei, care locuiesc tot în Balotești, s-au deplasat la locuința victimei, descoperind cadavrul acesteia.

Mai întâi la locuința victimei a ajuns martora nora victimei, care a pătruns în garsonieră folosind o cheie de rezervă; la foarte scurt timp a sosit și fiul victimei.

Sesizând faptul că gazele sunt pornite, fiul victimei a oprit ochiul aragazului, în timp ce un vecin a oprit gazele de la întrerupătorul din holul blocului, iar nora victimei a deschis geamurile.

Aceștia, dat fiind mirosul puternic de gaz, au presupus, că victima a murit din cauza unei intoxicații cu gaz, fapt care a condus la constatarea unei morți violente când au ajuns la fața locului medicul legist și specialistul criminalist.

La sosirea la fața locului în garsonieră se aflau mai multe persoane atât polițiști cât și vecini și lucrători de la gaze, acest aspect îngreunând efectuarea cercetării la fața locului.

Principalele mijloace de probă

Situația de fapt, așa cum aceasta a fost descrisă mai sus, rezultă întocmai din mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale (imaginile video surprinse de camerele de supraveghere din incinta aeroportului, urmele biologice ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, obiectele de vestimentație pe care a fost pus în evidență material genetic).

Din rapoartele medico-legale de autopsiere a celor două cadavre reținem următoarele aspecte:

Mai întâi vom reda aspectele ce rezultă din concluziile celor două rapoarte, și anume că morțile celor două victime au fost violente; acestea au fost cauzate de o asfixie mecanică, prin comprimare nazo-buco-cervico-toracală.

Cu ocazia autopsiilor (exceptând leziunile de violență care s-au putut produce prin comprimare – echimoze pe piramida nazală și la nivelul buzei inferioare, echimoză și excoriatiisubmentonier, infiltrate sanguine în părțile moi cervicale, fracturi costal bilateral și echimoze pe fețele antero-interne ale coapselor) s-au constatat și alte leziuni traumatice: infiltrate sanguine epicraniene, mărci mușcate umane, care s-au putut produce prin comprimare între arcadele dentare, în același context lezional traumatic.

Intre leziunile traumatice nazo-buco-cervico-toracală și cele două decese există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

In secrețiile vaginale ale celor două victime s-a găsit spermă, ceea ce, coroborat cu existența leziunilor traumatice vaginale (infiltrat sanguin constatat microscopic și confirmat de examenele histopatologice), poate atesta producerea de raport sexual pe această cale.

Din conținutul rapoartelor medico-legale de autopsie mai redăm o serie de aspecte relevante.

La rubrica Diagnostic macroscopic sunt consemnate principalele leziuni constatate medico-legal, după cum urmează:

– echimoze, excoriatii;

– marcă mușcată umană;

– infiltrate sanguine epicraniene;

– stază și edem meningo-cerebral;

– fracturi costale, bilateral,

– infiltrat sanguin în peretele posterior al faringelui;

– infiltrate sanguine în partea laringiană a faringelui;

– infiltrat sanguin vaginal.

Din descrierea leziunilor traumatice constatate medico-legal pe cadavrele victimelor, așa cum acestea sunt prezentate la rubricile Examen extern al cadavrului și Examen intern al cadavrului, reținem următoarele aspecte relevante:

– în primul rând se remarcă multitudinea de leziuni specifice unor hetero-agresiuni, leziuni localizate preponderent la nivelul capului și feței victimelor, precum și la nivelul regiunii toracice; aceste leziuni – atât externe (echimoze, excoriatii și placarde excoriate), cât și interne (infiltrate sanguine, fracturi costale bilaterale) – reliefează număr mare de lovituri pe care inculpatul le-a aplicat victimelor în contextul agresiunii sexuale;

– apoi trebuie evidențiate multiplele leziuni de la nivelul antebrațelor și mâinilor victimelor, leziuni cu un aspect morfologic specific de apărare; aceste leziuni de apărare indică faptul că victimele au încercat să se lupte cu inculpatul;

Aceeași concluzie este impusă și de rezultatul expertizelor genetice efectuate în cauză cu privire la depozitul subunghial recoltat de la mâinile cadavrelor (a se vedea mai jos).

în cuprinsul rapoartelor medico-legale de autopsie sunt obiectivate și leziunile specifice unei agresiuni sexuale; pe de o parte este vorba de leziunile de la nivelul feței anterior-interne ale ambelor coapse (numeroase echimoze); pe de altă parte se adaugă leziunile specifice unui act sexual vaginal (infiltrat sanguin vaginal).

în același context, al caracterului preponderent sexual al agresiunii trebuie amintit și faptul că inculpatul, în timpul violării victimelor, le-a și mușcat ceea ce denotă un tipar comportamental manifestat de către inculpatul V. N.

Foto nr. 11 Foto nr. 12

Foto nr. 13 Foto nr. 14

Foto nr. 15 Foto nr. 16

La finalul analizei rapoartelor medico-legale de autopsie vom mai face câteva precizări cu privire la mecanismul de ucidere a victimelor, respectiv comprimarea nazo-buco-cervico-toracală.

In acest sens trebuie avute în vedere numeroasele leziuni specifice sugrumării (infiltrate sanguine în părțile moi cervicale infiltrate sanguine faringiale), precum și semnele comprimării nazo-bucale (echimoze pe piramida nazală și la nivelul buzei inferioare, echimoză și excoriatiisubmentonier) și toracale (fracturi costale pe ambele părți, infiltrate sanguine toracice).

Cu privire la mecanismul comprimării toracale, așa cum rezultă din localizarea și morfologia leziunilor prezentate pe victime, se impune concluzia în sensul că inculpatul s-a urcat cu genunchii pe toracele victimelor, timp în care le-a strâns de gât și le-a astupat căile respiratorii superioare, împiedicându-le astfel să respire, acțiune care a dus la decesul acestora; comprimarea toracică s-a realizat astfel cu greutatea corporală a inculpatului.

Amintim că același mod de acțiune al inculpatului și în cazul altui omor pe care l-a comis (la data de 01 martie 2012 împotriva victimei A. A.); de asemenea, și în cazul victimei S. M. (pe care inculpatul a violat-o și a tâlhărit-o la data de 24 februarie 2012, fără a o ucide însă) inculpatul V.N.e s-a urcat cu genunchii pe toracele acesteia, până când a simțit că victima nu mai poate respira. Se constată astfel că inculpatul a dezvoltat și sub acest aspect (al modalității de suprimare a vieții victimelor) un tipar comportamental, tipar pe care acesta 1-a urmat și în cazul uciderii celor două victime.

Din raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică genetică rezultă că profilul genetic al inculpatului V. N. a fost pus în evidență, de asemenea, pe hanoracul cu care a fost îmbrăcată victima M.Y., ridicat cu prilejul cercetării la fața locului, precum și în proba prelevată – cu prilejul autopsierii cadavrului – de pe mâna stângă a cadavrului, de la încheietura palmei (unde cadavrul prezenta urmele unei mușcături), precum și în secreția vaginală recoltată de la cadavrul victimei S. T. cu prilejul autopsierii acestuia, în depozitul subunghial al victimei, de asemenea recoltat cu prilejul autopsierii cadavrului, precum și pe materialul textil (cordonul) folosit de inculpat pentru a lega victima și în sperma de pe cămașa de noapte a victimei, cele două din urmă obiecte fiind ridicate cu prilejul cercetării la fața locului.

Astfel, din raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică genetică al Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române rezultă următoarele aspecte relevante:

– în urma pretestărilor efectuate, s-a pus în evidentă prezența salivei pe
hanoracul/bluza de culoare roz cu care victima M.Y. fusese îmbrăcată, atât în zona
dreaptă a pieptului, cât și în zona umărului șibrațului stâng, adică tocmai în zonele
corespondente pârtilor anatomice unde victima a fost mușcată de către V.N.;

– în zona dreaptă a pieptului s-a pus înevidență un amestec parțial de profiluri genetice ce provine de la minimum douăpersoane; profilul genetic al inculpatului V. N. este inclus în acest amestecde profiluri genetice, alături de profilul genetic al persoanei de sex feminin (acest profil genetic, „al unei persoane de sex feminin este, de fapt, profilul genetic al victimei M. Y.);

– în urma calculelor biostatistice, s-a stabilit că inculpatul V. N. are de 8.474.576 de ori mai multe șanse să fie contribuitor în formarea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populație, adică o altă persoană care să îl substituie pe inculpatul V. N. în acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 8.474.576 de indivizi neînrudiți genetic;

– în zona umărului și brațului stâng s-a pus în evidență un amestec parțial de profiluri genetice ce provine de la minimum două persoane; profilul genetic al inculpatului V. N. este inclus în acest amestec de profiluri genetice, alături de profilul genetic al persoanei de sex feminin (în fapt, profilul genetic la victimei M. Y.);

– în urma calculelor biostatistice, s-a stabilit că inculpatul V. N. are de 141.203.049.985 de ori mai multe șanse să fie contribuitor în formarea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populație, adică o altă persoană care să îl substituie pe inculpatul V. N. în acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 141.203.049.985 (peste 141 de miliarde) de indivizi neînrudiți genetic; aceste cifre echivalează cu certitudinea faptului că profilul genetic al inculpatului V. N. se regăsește în urma (incluzând salivă) prelevată de pe hanoracul/bluza victimei, din zona în care aceasta a fost mușcată de către agresor (aceasta în condițiile în care întreaga populație masculină a planetei este estimată la aproximativ 3,5 miliarde);

– în urma biologică prelevată de pe mâna stângă a cadavrului (de la încheietura palmei, din zona în care victima a fost mușcată de către agresor) s-a pus în evidență un amestec parțial și nereproductibil de profiluri genetice; alelele din profilul genetic al inculpatului V. N. se regăsesc în acest amestec de profiluri genetice, alături de alelele din profilul genetic al persoanei de sex feminin (în fapt, profilul genetic la victimei M. Y.);

Cu privire la personalitatea inculpatului V. N., din raportul medico-legal de expertiză psihiatrică reamintim următoarele trăsături psihice relevante: „afectivitate – instabil, impulsiv; toleranță scăzută la frustrare; comportament antisocial repetitiv; potențial cognitiv situat la limita intelectului inferior prin ne-instrucție; ostilitate; rezistență la auto-revelare; imaturitate și instabilitate psiho-emotională; impulsivitate; agresivitate și activitate de tip infantil; libertatea de a-și descărca pulsiunile prin «acting-out», control afectiv slab; explozii periodice de agresivitate; eul dresajului irațional, care aderă la real sub constrângerea forțelor exterioare; preocuparea de a manipula și domina obiectele din mediu; acționează, de regulă, fără scrupule în atingerea scopurilor; comportament antisocial"; în concluziile raportului se stabilește diagnosticul de tulburare de personalitate de tip antisocial.

Toate aceste trăsături de personalitate ale inculpatului V. N. au fost manifestate atât cu prilejul comiterii faptelor care fac obiectul cauzei, cât și prin comportamentul acestuia în cursul urmăririi penale.

CONCLUZII

Omul este singura ființă care creează valori și le transmite generațiilor viitoare, spiritul său neobosit tinzând continuu spre perfecționare. Totodată, omul în exclusivitate, prin trăirea a tot ce este frumos și drept, se impune pe toate planurile și dă dovadă de personalitate, dominând impulsurile inferioare. Viața omului apare astfel, ca o valoare primară și absolut indispensabilă manifestării în sine a ceea ce este mai important, condiție a continuității biologice a grupului social.

Totuși, deși nimeni nu contestă, realitatea ne arată că în societate s-au produs și continuă să se producă acte de suprimare, cu vinovăție, a vieții omului, ceea ce este în disconcordață flagrantă cu idealurile de libertate și dreptate pentru care a luptat omenirea.

Infracțiunile de omucidere au ca specific atingerea pe care o aduc ființei omului, adică acelui atribut sintetic și fundamental al persoanei umane, atribut fără de care nu poate exista persoana și fără de care celelalte atribute ale persoanei: intregritate corporală, sănătate, libertate, demnitate, pierd orice relevanță umană și socială. Gradul de pericol social pe îl reprezintă faptele ce aduc atingere vieții este deosebit de ridicat, aceste fapte punând în primejdie nu numai securitatea persoanei, dar implicit și a întregii colectivități, fără respectul vieții persoanelor nefiind posibilă o liniștită conviețuire socială.

Analizând societatea actuală din România, observăm că începând cu anul 1990, criminalitatea contra vieții în țara noastră își are cauze și motivații aflate în strânsă legătură cu perioada de criză pe care o traversăm.

Prima dintre cauze este specifică evenimentelor revoluționare în general și rezidă în declanșarea unei stări anomice de ansamblu, cu consecințe greu evaluabile pe termen mediu și lung.

Starea de anomie, înțeleasă ca o stare de anormalitate socială determinată de crize de amploare, determină o devalorizare a sistemului de norme și valori care par să aparțină unei epoci trecute.

Alte cauze ale infracțiunilor săvârșite cu violență sunt de ordin individual (cum ar fi: alcoolismul, conflictele interpersonale etc.), dar și al educației precare coroborată cu accesul la informație al tuturor indivizilor, informație nefiltrată de cunoștințe temenice bine definite.

Totodată trebuie avut în vedere și profilul psihologic al individului pretabil a cominte infracțiuni cu violență, acesta manifestând acțiuni vătămătoare în baza unor reacții necontrolabile, fapt ce atrage atenția încă odată asupra măsurilor sociale de prevenție împuse de autorități și sistemul anevoios de control al persoanelor aflate în aceste situații.

Dat fiind varietatea modurilor de comitere a infracțiunilor cu violență, unicitatea fiecărei fapte și motivația personală a autorului, infracțiunea de omor reprezintă una dintre cele mai greu de cercetat infracținui, fiind necesară alocare tuturor mijloacelor necesare lămuriri împrejurărilor în care s-a produs fapta.

De la momnetul apariției științei criminalistice în România, până în prezent aceasta a suferit o amplă dezvoltare atât pe parte tehnică cât și pe dezvoltarea profesională a factorilor umani, astfel putând fi solutionate cazurile complexe de omor cu celeritate.

Un exemplu concret și tot mai utilizat al evoluției criminalistice din România, este introducerea, în anul 1995 de către Vladimir Beliș a tipării ADN și folosirea acesteia ca mijloc de probă. Deși tiparea ADN oferă identificarea autorului, având o probabilitate infimă de eroare, principala problemă este ridicată de colectarea acestor probe, nefiind întotdeauna vizibile, dar si de sensibilitatea contaminării înainte de a fi ridicate, de cele mai multe ori fiind expuse expuse unor condiții dure înainte de a fi găsite, iar obiectele folosite pentru comiterea infracțiunilor fiind adesea manipulate de mai multe persoane.

Stabilirea profilului psihologic al autorului si a modului de actiune este o altă caracteristică a științei criminalistice. Din punct de vedere istoric, criminologia (clinică) are rădăcini foarte vechi. Astefel între anii 1750-1850 fizionomiștii și frenologiștii au încercat să demonstreze că există strânse legături între caracteristicile psiho-comporamentale și anumite trăsături fizice neobișnuite ale indivizilor. Fondatorul acestei teroii a fost Jean Baptiste della Porte (1535-1615) care în urma cercetărilor efectuate a lansat ipoteza că persoanele cu urechile de mici dimensiuni, nasul mic și buze groase pot asocia un comportament criminal.

Enrico Ferri, în lucrarea sa de specialitate ”Sociologia Criminală” publicată în anul 1884 arată natura omului de a deveni delicvent, relevând o strânsă legătură între delicventa la animale ( ucid pentru posesie, superioritate sau apărare), și la omul sălbatic ce ucide în caz de incest sau prostitutie ori pe batrâni sau copii, ajungând la canibalismul juridic de devorare a asasinului, trăgând concluzia că delicventa omului civil își are originile în cele precizate anterior, dar numai unii oameni comit infractiuni.

Avand in vedere cele precizate mai sus, cu ajutorul lucrărilor fondatorilor antropologiei crimianale, raportate la autorul din studiul de caz indentificăm prezenta actiunilor animalice descoperite în comportamentul autorului prin mușcarea victimei, urcarea cu genunchi pe toracele acesteia, timp în care a sugrumat-o și i-a astupat căile respiratorii superioare pâna când a simțit că victima nu a putut respira, demonstrandu-și supremația în fața acesteia.

In prezent, datorită dezvoltarii analizei profilului autourului s-a putut stabilii că autorul are următoarele trăsături psihice: ”afectivitate – instabil, impulsiv, toleranță scazută la frustrare, compostament antisocial repetitiv, potențial cognitiv situat la limita intelectualului inferior prin ne-instructie, ostilitate, rezistent la autorevelare, imaturitate si instabilitate psihoemoțională, eul dresajului irational, preocupare de a manipula și a domina, actionează de regulă fără scrupule în atingerea scopului”, reducând astfel numărul potențialilor suspecți în mod considerabil, și coroborând probele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, a putut fi identificat definitiv ca autor numitul V.N.

Lucrarea de față, intitulată ”Investigarea criminalistică a infracțiunii de omor” este realizată în baza specificului activității desfășurate ca angajat al Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, în cadrul Serviciului Criminalistic, cunoștințele practice în activitate fiind unul din motivele alegerii acestei teme.

Astfel, în cuprinsul acestui material, m-am concentrat, cu precădere, asupra cercetării infracțiunii de omor sub toate aspectele sale, investigarea omorului fiind, de altfel, activitatea criminalistică cea mai complexă. Investigarea omorului se particularizează, față de cercetarea altor categorii de infracțiuni, prin problematica sa specifică, concentrată în câteva direcții principale – stabilirea cauzei și naturii morții, a circumstanțelor de timp și de mod în care a fost săvârșită fapta, descoperirea mijloacelor și instrumentelor folosite la comiterea faptei, identificarea autorului, a participanților la omor, precizarea scopului sau a mobilului infracțiunii.

Cel mai important rol în investigarea criminalistică a infracțiunii de omor îl joacă cercetarea criminalistică a locului faptei, care în ciuda faptul că este considerat ”anexă” a activităților desfășurate în cadrul investigațiilor, ocupă o poziție importantă a anchetei, reprezentând baza probatorie a procesului penal. Investigarea locului faptei reprezintă unul din actele inițiale de urmărire penală cu o importanță deosebită în ansamblul activităților de soluționare a unei cauze și presupune cunoașterea imediată, directă și completă a locului unde s-a comis infracțiunea sau unde au fost descoperite urmele sau consecințele acesteia.

Deasemenea, în cadrul cercetării criminalistice a infracțiunii de omor, pregătirea tehnică necesară înainte de deplasarea la fața locului este foarte importantă, întrucât diversitatea mijloacelor de probă implică modalități diferite de prelevare, ridicare și transport a acestora.

Am structurat lucrarea în patru capitole pornind de la încadrarea faptelor cu violență în legislația penală actuală și prezentând analiza juridică a infracțiunii.

Primul capitol definește principalele noțiuni care stau la baza invetigației criminalistice a omorului punând în evidență importanța, rolul și scopul cercetării. Deasemenaea sunt prezentate considerațiile teoretice privitoare la infracțiunea de omor în concepția noului Cod penal.

Al doilea capitol intitulat ”Aspecte generale privind investigarea omorului” este alcătuit din regulile generale aplicate în investigarea omorului și prezintă modalitatea de formare și componeța echipei de cercetare. Totodată acest capitol prezintă motivele pentru care este necesar ca în cazul investigării infracținuii de omor, activitatea de urmărire penală să fie efectuată în mod unitar și bine coordonat.

Al treilea capitol intitulat ”Activități urgente în cercetarea criminalsitică a infracținunii de omor” prezintă firul efectuării cercetării la fața locului, ordinea și competențele membrilor echipei de cercetare. În acest capitol sunt prezentate regulile efectuării cercetării la fața locul în diferite faze punându-se accent pe particularitățile cercetării la fața locului în cazul săvârșirii infracținuii de omor în mediul rural.

Deasemenea am prezentat modalitatea de examinare a cadavrului efectuată de medicul legist, constatările acestuia și primele informații obținute cu privire la cauza morții.

Tot în acest capitol sunt detaliate modalitățile de cercetare în funcție de procedeul folosit de făptuitor pentru suprimarea vieții victimei, punându-se accent pe particularitățile fiecărui tip, cât și documentarea întreprinsă de organele de cercetare la fața locului pentru ca aceasta să poată dobândi valoarea de probă în investigarea infracțiunii de omor.

Al patrulea capitol intitulat ”Alte avtivități desfășurate pentru administrarea probelor în cazul infracțiunii de omor” sunt descrise activitățile desfășurate de organul de umărire penală împreună cu specialiștii criminaliști pentru a valorifica probele rezultate în urma cercetării la fața locului, dar și pentru stabilirea cu exactitate a faptelor sâvârșite.

Studiul de caz prezintă transpunerea elementelor teoretice descrise în prezenta lucrare, punând accentul pe particularitățile investigării criminalsitice a omorului.

În studiul de caz au fost analizate doua infracțiuni de omoruri care au ca punct de plecare același mod de operare și același infractor, prezentându-se modalitatea de producere a celor doua infracțiuni precum și procesele și procedurile întreprinse de echipele de cercetare la fața locului în vederea obținerii documenteției care are valoarea de probă în invetigarea celor doua infracțiuni.

În sensul acestei concluzii voi prezenta în continuare, succint cele două fapte reținute în sarcina inculpatului (prezentarea în detaliu – inclusiv a mijloacelor de probă – fiind făcută pe parcursul studiului de caz, pentru fiecare agresiune în parte):

Cazul ST (persoană în vârstă de 74 de ani, care locuia singură, într-o garsonieră, în localitatea Balotești). Inculpatul a pătruns fără dret în locuința victimei, unde – prin exercitarea de violențe – a întreținut relații sexuale cu aceasta. Apoi, inculpatul a ucis-o pe victimă, prin asfixiere mecanică, realizată prin comprimare cervicală (sugrumare) și toracală. După uciderea victimei, inculpatul a dezbrăcat cadavrul acesteia de cămașa de noapte și de chiloți, obiecte de vestimentație pe care le-a introdus într-o găleată aflată în baia locuinței. Acționând cu intenția de a simula un accident casnic și de șterge astfel urmele care puteau duce la concluzia că victima fusese ucisă și la identificarea sa ca autor al faptelor, inculpatul VN, înainte de părăsirea locuinței victimei, a deschis gazul de la aragazul din bucătărie, totodată scoțând din priză ștecherul detectorului de gaze.

Cazul japoneza (studentă japoneză, în vârstă de 20 de ani). Inculpatul a profitat de circumstanțe care făceau din aceasta o persoană vulnerabilă; respectiv de faptul că victima era o persoană lipsită de experiență de viață (avea 20 de ani), care – singură fiind – abia sosise într-o țară străină (pe care aceasta o vizita pentru prima dată), necunoscând limba vorbită aici și nici modalitățile concrete în care ar fi putut să ajungă la Gara de Nord din București (de unde victima intenționa să meargă la Craiova). Inculpatul a convins-o pe victimă să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, spunându-i că o va duce la o gară, în fapt el ducând victima într-o pădure din afara Bucureștiului care mărginește drumul public. Acolo a întreținut relații sexuale cu aceasta prin exercitarea de violențe (cu prilejul autopsiei s-a constatat că victima a prezentat leziuni specifice unui act sexual constrâns, atât la nivel vaginal, cât și la nivel anal). După ce a violat-o, inculpatul a ucis victima, prin comprimare toracică și prin strangulare (comprimare cervicală) și apoi a deposedat-o pe aceasta de unele din bunurile pe care le avea asupra ei.

Facându-se o analiză a celor două infracțiuni putem sublinia faptul ca cele doua omoruri pot fi încadrate în aceeași categorie din punct de vedere al mijloacelor și procedeelor folosite de făptuitor pentru suprimarea vieții victimei, și anume omor săvârșit prin asfixie mecanică, realizată prin comprimare cervicală (sugrumare) și toracală. Ca și elemente comune modalității de săvârșire a celor două infracțiuni putem sublinia faptul că victimele vizate au fost persoane de sex feminin, aflate în dificulatate, fără posibilitatea de a se apăra sau de a beneficia de vreun ajutor din partea vreunei alte persoane; mobilul primar al inculpatului a fost de natură sexuală, acesta urmărind – prin comiterea faptelor care fac obiectul cauzei – să-și satisfacă instinctele sexuale; iar în plan secund inculpatul a urmărit deposedarea victimelor de bunurile de valoare pe care acestea le posedau.

BIBLIOGRAFIE

LEGISLAȚIE

Constituția României

Legea 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal – publicat în Monitorul Oficial

al României nr. 510 din 24 iulie 2009

Legea 255 din 19 iulie 2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 1 iulie 2010 – publicat în Monitorul Oficial al României nr. 486 din 15 iulie 2010

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 182/2009 – privind procedura cercetării la fața locului

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII, PUBLICAȚII

Abraham P., Derdișan E., Codul Penal al României, comentat și adnotat, Ed. Național, București, 2002

Aionițoaie C. și Stancu E., Prezentarea pentru recunoaștere în „Tratat de tactică criminalistică”, Ed. Carpați, 1992, Craiova

Aionițoaie C. și Stancu E., Reconstituirea în „Tratat de tactică criminalistică”, Ed. Carpați, 1992, Craiova

Aionițoaie C., Tactica cercetării la fața locului, Curs Criminalistică – Anexă, Academia de Poliție A.I. Cuza, 1985, București

Alecu G., Rolul și contribuția probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea adevărului, Ed. Luceafărul, 2005, București

Antoniu G. și colab, Explicațiile Noului Cod Penal, vol. III, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 31.

Asanache G., Cazuri particulare de aplicare în procesul stabilirii identității unor cadavre necunoscute – a metodei supraproiecției, utilizând clișee radiografice, vizualizând diverse sectoare anatomo-fotografice ale sistemului osteo-articular, în Buletinul de Criminologie și Criminalistică

Beligan I., Medicina legală, Ed. Didactică și Pedagogică, 1966, București

Beliș V., Medicina legală – curs pentru facultățile de drept, Ed.Juridică, ediția a III-a, 2000, București

Beliș V., Curs de medicină legală pentru facultățile de drept, Ed. Orizonturi, 2000, București

Beliș V., Medicina legală, Ed. Teora, 1992, București

Bercheșan V. ,Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii Vol I, Ed. Little Star, 2002, București

Bercheșan V. și Dumitrașcu I., Cercetarea omorului în „Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpați,1994, Craiova

Bercheșan V. și Dumitrașcu I., Tratat de metodică criminalistică, vol. I, Ed. Carpați, 1994,Craiova

Bercheșan V., Metodologia investigării criminalistice a omorului, Ed. Paralela 45,

Boroi A., Infracțiuni contra vieții, Ed. Național, 1996, București

Butoi T., Criminali în serie , Ed. Phobos, 2003, București

Butoi T., Tratat universitar de psihologie judiciară, Ed. Fundația Română de Mâine,2001, București

Carol F., Expertiza medico-legală psihiatrică în infracțiunile de omor, Seminarul de perfecționare a procurorilor criminaliști, 2000, Sinaia

Derobert L., Medicine legale, Ed. Flammarion, 1976, Paris

Dicționarul limbii române, Ed..Academiei, 1975, București

Dobrinoiu V. și colab., Drept penal partea generală, Ed. Atlas Lex, 1994, București

Dongoroz V. ș.a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, vol. I. Partea Generală, Ed. Academiei Române, 1975, București

Dongoroz V. și colab., Explicații teoretice ale Codului Penal, Ed. C.H. Beck, 2012, București

Dongoroz V. și colab., Explicații teoretice, vol. l, Ed. Academiei, 1969, București

Dragomirescu V., Medicina legală, Teora, 1992, București

Fitzgerald M.J., Handbook of criminal investigation (Manual de cercetare penală), traducere

Kirk P., Crime investigation, Krieger Publishing Company, 1995, ,Faiford, Marea Britanie

Macovei V., Folosirea video magnetofonului la cercetarea la fața locului și la reconstituire într-un caz de omor, în rev."P.C.C." nr.2/1982

Maixner F., Kriminalistica, vol.II, 1954, Hamburg

Moraru I., Medicină legală, Ed. Medicală,1967, București

Năstase O., Unele aspecte teoretice și practice privind cercetarea infracțiunilor de omor, studiu realizat în cadrul direcției de urmărire penală și criminalistică, a Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în "P.C.C.", nr.2/1992

Neagu I. și colab., Drept procesual penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 17-18

Negoescu I. și Orășteanu A., Metode și tehnici de identificare criminalistică, Institutul de Criminalistică al I.G.P.R, 2006, București

Olteanu G, Ruiu M., Tactică criminalistică, Ed. AIT Laboratories, 2009, București

Pascu I. și P. Buneci, Drept penal. Partea specială. Vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2017, pag. 39

Pletea C., Violența îndreptată împotriva persoanei, Ed. Paralela 45, 1999, Pitești

Quai I., Aprecieri privind cercetarea omorului de către o echipă complexă, în rev."P.C.C." nr.4/1981

Revista Criminalistica nr. 5/2007, nr. 6/2008

Revista Criminalistică nr. 2/1999

Revista Română de Criminalistică vol. XI, nr. 4/2010, nr. 6/2010

Revista Română de Criminalistică vol. XII, nr. 1/2011, nr. 5/2011

Revista Română de Criminalistică vol. XIII, nr. 1/2012, nr. 3/2012

Revista Română de Criminalistică vol. XV, nr. 1/2014

Revista Română de Criminalistică vol. XVI, nr. 1/2015, nr. 3/2015

Ruiu M., Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc, Ed. Universul Juridic, 2012, București

Scripcaru G. și Terbancea M., Patologie medico-legală, Ed. Didactică și Pedagogică, 1978, București

Seineanu L., Dicționar universal al limbiiromâne, Ed. Scrisul Românesc, 1992, București

Stancu E. și Ciobanu P., Metodologie Criminalistică, Ed. Universul Juridic, 2018, București

Stancu E., Criminalistica, vol. II, Ed. Actami, 1997, București,

Stancu E., Investigarea științifică a infracțiunilor, Curs de criminalistică, partea a II-a și a III-a, Universitatea București, Facultatea de Drept, 1988, București

Stancu E., Suport de curs după Tratatul de Criminalistică ediția III-a, Ed. Universul Juridic,2004, București

Terbancea M. și Scripcaru G., Patologie medico-legală, Ed. Didactică și Pedagogică, 1983, București

Wilhelm J.G., Introducere în practica criminalistică, manual destinat poliției criminale, 1946, Stutgart, Germania