PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT LUCRARE DE LICENȚĂ Conducător științific, Daea Alexandra Absolvent, Etegan Camelia -Iolanda Craiova, 2019 UNIVERSITATEA… [608983]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRARE A AFACERILOR
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific,
Daea Alexandra

Absolvent: [anonimizat], 2019
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRARE A AFACERILOR
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT

POLTICĂ COMERCIALĂ
INTERNAȚIONALĂ

Conducător științific,
Daea Alexandra
Absolvent: [anonimizat], 2019

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………

CAPITOLUL 1 – DELIMIT ĂRI CU PRIVIRE LA POLITICA
COMERCIALĂ INTERNAȚIONALĂ
• 1.1 NOȚIUNEA DE POLITICĂ COMERCIALĂ, EVOLUȚIA ȘI
DINAMICA COMERȚULUI INTERNAȚIONAL ȘI ALE POLITICILOR
COMERCIALE…………………….
• 1.2. INSTRUMENTE ȘI MĂSURI DE POLITICĂ COMERCIALĂ
FOL OSITE PE PLAN
INTERNAȚIONAL………………… ……………………………………………

CAPITOLUL 2 – RELAȚIA ROMÂNIEI CU OMC
• 2.1 POZIȚIA ROMÂNIEI FAȚĂ DE TRANZIȚIA GATT –
OMC………………
• 2.2 PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA ACTIVITATEA GATT –
OMC……………

CONCLUZII…………………………… ………………………………………
BIBLIOGRAFIE…………………… …………………………………………..

Introducere

Lucrarea aleasă este denumită ”Politică comercială internațională”, fiind structurată pe două mari
capitole, primul abordând aspectele teoretice referitoare la politica comercială, iar cel din urmă
prezentând rolul României în activitatea GATT/OMC.
Studierea politicii comerciale are o importanță majoră, întrucât ea reprezintă o componentă a
politicii economice a unui stat, vizând relațiile economice externe pe care acesta le stabilește.
Politica comercial ă a unui stat este elaborata în funcție și în legătu ră cu dezvoltarea economică a
țării respective, dar și cu teoriile economice preponderente ale comerțul ui internațional, într-o
anumită perioadă de timp.
Analiza pe termen lung, mediu sau scurt a politicii comerciale determină evidențierea unor
diferențe în funcție de obiectivele urmărite . Astfel, pe termen lung statul urmărește să își
dezvolte economia, ținând cont de împrejurările de concurență internațională. Pe termen mediu
sau scurt, obiectivele urmărite sunt reprezentate de o îmbunătățire a relații lor comerciale de la
nivel internațional.
Datorită interdependențelor economice internaționale tot mai profunde, , în perioada postbelică a
devenit necesară o reglementare obiectivă între state, astfel coordonându -se acțiunile acestora în
ceea ce privește politica comercială . A apărut astfel, nevoia de multilateralizare a relațiilor
econimice, având la bază acorduri ce depășeau limitele stabilite de cadrul bilateral, regional sau
subregional. Ca urmare, s-a dezvoltat Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), care a
suferit schimbări în iarna anului 1995, devenind Organizația Mondială a Comerțului (OMC).
Până la apariția OMC, diverse state aplicau instrumente de politică comercială care contraveneau
reglementărilor și statuărilor, iar regionalizarea schimburilor beneficia de numeroși susținători.
În prezent relațiile economice internaționale sunt din ce în ce mai instituționalizate și în același
timp au fost sporite acordurile multilaterale ce stabilesc norme și reglementări privitoare la
utilizarea unor instrumente proprii de politică comercială în ceea ce privește schimburile
reciproce.
În raport cu conținutul instrumentelor de politică comercială , aceasta poate fi abordată sub 3
forme: politică comercială tarifară, netarifară, promoțională și de stimulare. În tema abordată am
ales să analizez în mod detaliat politica tarifară, denumită și vamală, întrucât acesta cuprinde
totalitatea dispozițiilor referitoare la intrarea și ieșirea bunurilor economice dintr-un stat.
Relația dintre politica comer cială și dezvoltarea economică este una complexă, întrucât aceasta
privește toatalitatea statelor partenere în cadrul operațiunilor de comerț, pe lângă creșterea
eficienței economice într-un anumit stat.
Politicile comerci ale actuale presupun existența mai multor elemente particulare. În cadrul
economiei mondiale contemporane, majoritatea statelor lumii folosesc mecanisme de stimulare a
exportului, anumite politici economice mai restrânse sau mai ample. Politica comercială tarifară
s-a evidențiat prin extinderea angajamentelor preferențiale în ceea ce privește relațiile economice
la nivel internațional , astfel aproximativ 50% din comerțul exterior beneficiază de tratament
preferențial. Întrucât politica comercială vizeză toate relațiile economice pe care un stat le
stabilește cu alte state, este esențial ca în fiecare măsură întreprinsă să se țină cont de interesele
celorlalte părți, respectându -se în același timp ansamblul dispozițiilor internaționale.

Capitolul 1
Delimitări cu privire la
politica comercială internațională

Subcapitolul 1.1
Noțiunea de politică comercială , evoluția și dinamica comerțului
international și ale politicilor comerciale.

1.1.1. Defini ția politicii comerciale și a obiectivelor acesteia

Etimologic, termenul de comerț provine din lat inescul ”commercium”, care la r ândul său
reprezintă o juxtapunere a cuvintelor ”cum” și ”merx”, ceea ce înseamnă cu marfă, de
unde a rezultat explicați a termenului prin activitate cu sau legată de marfă sau activitate
asupra mărfii1. În Dicționarul Limbii Române, cuvântul comerț are mai multe înțelesuri :
schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea acestora , ramură economică în cadrul
căreia se desfășoară circulația mărfurilor, o activitate economică ce se ocupă cu
valorificarea mărfuri lor prin procesul de vânzare -cumpărare, negoț ș.a.
Politica comercială reprezintă un fragment al politicii economice a unui stat c e face
referire la sfera relațiilo r economice externe ale acestuia. Precum politica econo mică,
aceasta este un atribut al suveranității oricărui stat independent.
Într-un sens mai extins, prin politică comercială înțelege m totalitatea dispozițiilor
adoptate de stat având ca scop promovarea sau restrângerea schimburilor comerciale
externe, dar și proteja rea economiei naționale de concurența străina. Având în vedere
faptul că relațiile economice externe sunt și trebuie să fie un factor important al creșterii
economice, principalul obiectiv pe termen lung pe care statele îl urmaresc cu ajutorul
imstrumentel or și măsurilor de pol itică comercială este îndemnul către dezvoltarea
economiei naționale la adăpost de concurența straină. De aici rezultă că politica
comercială a oricărui stat trebuie să îndepli nescă trei funcții principale:
– de promovare a relațiil or economice externem înțtelegând prin aceasta impulsionarea
exporturilor
– de protejare a economiei naționale de concurența straină, înțelegând prin aceasta o
reglementare ți un control al importurilor în spiritul acordurilor la care țara respectivă este
parte
– de realizare a unui echilibru dinamic în balanța cmercială ți de plăți și concomitent, de
sporire a rezervei valutare a statului

Din obiectivul pe termen îndelungat decurg o multitudine de obiective pe termen scurt și
mediu pe care statele le pot urmări prin intermediul instrumentelor și măsurilor de politică
comercială, precum: îmbunătățirea structurii schimburilor comerciale externe, restrângerea

1 Adriana Giurgiu – Comerțul intraeuropean, O nouă perspectivă asupra comerțului exterior al României, Ed.
Economică, 2008, pg. 43

sau stimulare a comerțului cu anumite produse, modificări în orientarea geografică a
schimburilor comerciale, îmbunătățirea raportului de schimb prin creșterea puterii de
cumpărare a exorturilor. Aceste obiective pot diferi de la un stat la altul și de la o perioadă
la alta în func ție de o serie de condiții interne și internaționale ce trebuie luate în
considerare.

1.1.2 . Conceptele ce stau la baza comerțului internațional și politicii
comercial e – comerțul și statele -națiune
Din punct de vedere economic, comerț ul poate fi definit ca fiind o activitate având ca
obiectiv schimbul de bunuri sau servicii, prin ac intermediul acestia producându -se circulația
de la producător la consumator.
Comerțul reprezintă o activitate care, prin specificul ei de practică repetată încă de la
începuturile umanității, a f ost consacrată și ca profesie. Funcția principală a comerțului
constă în a procura consumatorului bunurile de care acesta are nevoie, astfel încât
comerțulface legătu ra dintre producție și consum. 2
Termenul de comerț are un conținut complex și constă în activitatea de cumpărare de materii
prime sau produse pentru a le vinde în același stadiu fizic, dar în condiții convenabile
consumatorilor. Poate fi considerat că , noțiunea de comerț se situează la mijlocul ciclului
economic, între producție și consum. În esență, marfa circulă de la producător la consumator
prin intermediul comerțului, și implicita persoanei ce desfășoară această activitate cu titlu de
profesie. Noțiunea de circulație a mărfurilor în vederea schimburlor presupune atît deplasarea
bunurilor în mod efectiv, cât și fapte, acte și operațiuni accesorii. Atunci când vorbim despre
aceste fapte, acte și operașiuni accesorii, ne aflăm în prezența unei circulații a valorilor și a
drepturilor necorporale , fără să existe însă o dep lasare materială a bunurilor.
O altă accepțiune a comerțului este cea de ramură a economiei naționale, reprezentând un
ansamblu de activități omogene, delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii ți desfașurate
de agenți econ omici specia lizați în asemenea operațiuni.
De-a lungul timpului și odată cu dezvoltarea societății, comerțul a suportat modificări
intense , transformndu -se dintr -o simplă activitate de intermediere, într -o activitate creatoare
de utilități. De asemena , apariția statelor naționale a determinat necesitatea unei definiri a
relațiilor de schimb comercial desfășurate între ele .
Termenul de international a rezultat ca urmare a alipirii cuvintelor inter și national, astfel
acest cuvânt, asociat cu activitățile de comerț, de semnează totalitatea schimburilor
comerciale realizate de statele -națiu ne, adică acele acte de comerț exterioare statelor
suverane . De aici a rezultat și termenul de comerț exterior, iar în momentul actual , se
folosește noțiunea de comerț exterior doar atunci când se dorește o trimitere la schimburile

2 Adriana Giurgiu – Comerțul intraeuropean, O nouă perspectivă asupra comerțului exterior al României, Ed.
Economică, 2008, pg. 44

comerciale ex terne ale unei singure țări ori ale unei zone economice de tipul celor de liber
schimb sauîn cazul uniunilor vamale.
Conceptul de comerț exterior conviețuiește astfel c u cel de comerț internațional. De
asemenea, comerțul exterior poate fi de tip bilateral, atunci când se referă la schimburile
comerciale ale unui stat cu alt stat, sau multilateral, când se referă la schimburile unuia sau
mai multor state cu un alt stat sa u cu mai multe state diferite. Componentele principale ale
comerțului exterior al unui stat sunt exporturile, importurile și re -exporturile. Exporturile
reprezintă în prezent toate bunurile și serviciile care părăsesc teritoriul vamal al unui stat ca
urma re a unui act de comerț, pe când importurile reprezintă bunurile și serviciile care intră pe
teritoriul vamal al statului respectiv, tot ca urmare a unui acte comerț.3
În prezent, datorită dezvoltării tehnico -științifice și informaționale, este p ractic im posibil din
punct d e vedere tehnic, dar în acelaș i timp este dovedit că ar fi total nerentabil, realizarea în
țară a tuturor bunurilor și serviciilor necesare desfășu rării vieții cotidiene. Acesta este și
motivul ce a determinat participarea statelor, ea f iind guvernată de norme de drept și reguli
juridice , la circuitul mondial al valorilor tangibile și intangibile.
Relațiile comerciale ale unui stat suveran cu terții sunt reglementate prin politica comercială
a acestuia , politică ce privește relațiile eco nomice exterioare ale statului, fiind o caracteristică
a oricărui stat independent sau uniuni vamale și fiind constituită din ansamblul măsurilor și
reglementărilor de natură juridică, valutar -financiară, fiscală, administrativă și bugetară, ce
sunt adopt ate de către un stat sau uniune vamală având ca obiectiv final extinderea sau chiar
restrângera unor schimburi comerciale externe proprii, dar ș i protejării economiei au tohtone
de concurență străină.
Politica comercială este una dintre componentele de baz ă ale politicii economice generale a
fiecărui stat independent, vizând sfera relațiilor economice externe. Ca atribut al puterii de
stat, politica comercială asigură realizarea funcției externe a statului. Specificul relațiilor
economice internaționale fac e ca și și reglementările de politică comercială să fie adaptate în
mod corespunzător, ceea ce determină existența unor deosebiri importante între acest tip de
reglementări și alte ăsuri de politică economică ale statului respectiv. Reglementările de
politică comercială vizează, în deosebi, exporturile, importurile și operațiunile de cooperare
economică și tehnică -științifică, urmărind promovarea cu prioritate a intereselor interne
fiecărui stat, folosirea relațiilor economice externe ca factor cât mai acti v și efi cient al
creșterii economice.
Pe termen lung, politica comercială urmărește asigurarea unei contribuții cât mai importante
a comerțului exterior și a cooperării economiceinternaționale la creșterea economică,
calitatea măsurilor de politică comer cială putând genera o accelerare sau o încetinire a
ritmului creșterii economice din țara respectivă. Pe termen scurt, obiectivele de politică
comercială pot fi extrem de divers, putân fi înregistrate deosebiri importante de la o țară la
alta, sau chiar de la o etapă la alta în evoluția aceleiași țări.

3 Adriana Giurgiu – Comerțul intraeuropean, O nouă perspectivă asupra comerțului exterior al României, Ed.
Economică, 2008, pg. 45, 46

In elaborarea politicii comerciale, subiecții relațiilor economice, reprezentați de statele
suverane , adoptă reglementări proprii, care trebuie să răspundă obiectivelor naționale de
ordin strategic sau ime diat. În același timp, în procesul elaborării și al păerfecționării
politicilor comerciale, se ține cont de starea generașă și tendințele ce se manifestă, în relațiile
economice internaționale, de acordurile, tratatele, înțelegerile de la nivel multilater al sau
bilateral, dar și de obiceiurile și principiile statuate în comerțul internațional. Pe baza sporirii
tot mai pronunțate a diversității instrumentelor de politică comercială, prin măsuri din ce în
ce mai minuțioase, se duce o lupta intensă împotriva încălcărilor de norme internaționale, în
vederea apropierii treptate de obiectivul vizat de toate statele, și anume folosirea unor
reglementări interne statulu, compatibile și accept abile pentru toți partenerii.
Politica comercială trebuie să înde plinea scă două funcții diametral opus, dar care se regăsesc
regăsesc, într -o anumită măsură, în reglementările tutur or statelor, și anume funcția de
promovare și funcția de protejare. Funcția de promovare asigură impulsionarea acelor
fluxuri comerciale care sun t avantajoase pentru țara respectivă, iar funcția de protejare
folosește pârghiile prin care se diminueză sau chiar se elimină complet legăturile economice
externe neavantajoase.

1.1.3. Tipuri de politici comerciale
Pe parcursule evoluției istorice a comerțului internațional s -au formulat mai multe tipuri de
politică comercială, și anume:
♦ autarhia sau substituirea importurilor ca urmare a izolării economice
♦ liberul schimb sau liberal izarea schimburilor comerciale
♦ protecț ionismul și neoprotecționismul
Autarhia este caracterizată de existența unei stări generale de izilare a economiei, printr -o
orientare exclusivă spre interior, fiind ignorate avantajele ce se pot obține prin participarea la
circuitul economic mondial. Ast fel, comerțul exterior, este practic inexistent, sau
înregistrează valori total nesemnificative. Autarhia presupune măsuri foarte severe de oprire
a importurilor și eforturi deosebite pentru asigurarea din producția internp a tuturor nevoilor
de consum. În prezent, un asemnea tip de politică comercială este de domeniul trecutului, la
baza dispariției lui stând o serie de factori interni sau anumite programe de dezvoltare, ori
chiar facto ri externi.
Liberul schimb are ca punct de pornire teoria lui Dvid Ri cardo asupra avantajelor
comparative ce pot fi obținute în condițiile absenței totale a restricțiilor din calea
schimnurilor internaționale. În perioada interbelică, problemele liberului schimb au vizat
nuanțe noi, libera concurență fiind înțeleasă și prac ticată în condițiile absenței barierelor
vamale și netarifare, admițându -se adoptarea de măsuri protecționiste doar pentru protejarea
industriilor în formare sau în domenii ce vizau securitatea interne. Principala consecință a

acestui tip de politică comer cială a fost menținerea sau chiar agravarea decala jelor economice
dintre state.
Ulterior, în perioada postbelică numeroase studii au susținut doctrina oficială a liberalizării,
dar în practica relațiilor internaționale, comerțul liber continuă să fie o e xcepție, relizându -se
mai mult la nivel zonal sau în cadrul unor grupări economice de tipul uniunilor vamale. În
sprijinul idei de liberalizare au fost formulate mai multe argumente, printre care amintim:
sporirea volumului producției, creșterea competivit ății producției indigene, creșterea
stabilității economice, îmbunătățirea gradului de satisfacere a n evoilor de consum intern etc.
Protecționismul și neoprotecționismul comercial au ca principală trăsătură restricționarea
accesului produselor străine pe piață internă. Trebuie facută o disticție între măsurile de
protejare justificate, determinate de necesitatea de a apăra suveranitatea și echilibrul
economiei autohtone, cât și interesele producătorilor și consumatorilor indigeni și măsurile se
protecționi sm comercial , adoptate de pe poziții de forță, prin care se urmărește restrângerea
artificială a schimburilor în condiții de discriminare a partenerilor.
În esență, doctrina neoprotecționistă are un caracter retrograd și de regulă, nu aduce avantaje
decât pe termen scurt, fiind deci contrproductivă. Multe din măsurile din această categorie au
un caracter clandestin, fiind folosite în contradincție cu acordurile sau cu uzanțele
internaționale, sau pot să conte în neaplicarea unor măsuri ce trebuie să devi nă operante în
baza unor convenții multilaterale, se mnate la nivel internațional. Doctrina protecționistă
contemporană are la bază intervenșia statuluiîn relațiile economice externe, în scopul de a
suplini sau substitui mecanismele de piață ce acționez ă în comerțul internațional.
Nu trebuie negat faptul că, chiar dacă politica comercială sde stabilește de către guvernul
aflat la putere într -o țară, având în vedere contextul actual și relațiile economice
internaționale, foarte multe dintre măsurile adopt ate trebuie să fie corelate cu cele stabilite în
urma negocierilor bilaterale sau cele din cadrul organizațiilor economice regionale sau
internaționale, la care țara respectivă este parte. De regulă, măsurile adoptate de către guvern
fluctueaza între două situații extreme, autarhia sau comerțul liber. Așadar, se poate promova
politica comercială de tip ”laissez fair” și astfel nu va impune nicio măsură sau reglementare
cu caracter similar sau care să împiedice schimbul voluntar de bunuri și servicii între state. .
În schimb, se pot impune anumite măsuri atât de restrictive asupra comerțului, încât să
elimine toate stimulentele pentru comerțul internațional. Într -o astfel de măsură industriile
autohtone beneficiază invariabil de reducerea competenței inte rnaționale, apărând și
protecț ionismul ca măsură colaterală.
Economia politică este un termen care reflectă interacțiunea dinytre sistemul economic și
sistemul politic. Multe modele economice tradiționale simplifică ipoteza cu privire la
comprtamentul guv ernelor, considerându -l asemeni dictatorul binevoitor, și încearcă să
explice procesul de luare a deciziilor de către guverne, majoritatea acestora fiind descrise în
prezent ca democrații reprezentative. Aceasta semnifică că membrii guvernelor sunt aleși î n
mod oficial, printr -o anumită procedură de vot, să reprezinte interesele cetățenilor lor în
elaborarea deciziilor guvernamentale. Elementul -cheie care se rehgăsește în economia

politică și modele comerciale este explicarea modului în care trăsăturile ale aconomiilor
democratice afectează adoptarea unei anumite politici comerciale.
De sute de ani, majoritatea economiștilor au sprijinit puternic comerul liber între state.
Argumentele inițiale în favoarea comerțului liber au apărut pentru a contracara idei le
mercantiliste din prima jumătate a secolului XVIII. Multe dintre aceste modele aveau la bază
simplul schimb sau modele de producție care sugerau că liberul schimb nu ar fi în avantajul
nimănui, nici chiar al economiilor naționale. Cele mai evidente arg umente generate de
doctrina mercatilistă erau: industriile tinere, raporturile de schimb, redistribuirea veniturilor
și politica comercială strategică. Nu trebuie negate și anumite critici aduse acestui tip de
politică comercială. Spre exemplu, argumentul modern pentru liberul schimb nu este bazat pe
o viziune simplistă prin care fiecare să beneficieze de comerț liber. Într -adevăr, teoria
comerțului și experiența lumii reale ne învață că liberul schimb sau liberalizarea comerțului
generează atât câștigători , cât și perdanți.
Principalul argument în favoarea liberului schimb stă tocmai în efectele pozitive ale acestuia
asupra eficienței producției și consumului. În oricare dintre modelele luate în considerare,
atunci când o economie se îndreaptă dintre prot ecționism spre liber schimb, se constată o
îmbunătățire a productivității și a eficienței consumului. Îmbunănătățirea eficienței producției
înseamnă că țările vor putea produce mai multe bunuri și servicii cu aceeași cantitate de
resurse.

Subcapitolul 1.2
Instrumente și măsuri de politică comercială
folosite pe plan internațional

1.1.1. Instrumente de politică comercială de natură tarifară

Ca parte a politicii comerciale a oricărui stat, politica vamală este realizată cu ajutorul
reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieșirea în/din țară a mărfurilor și care
implică: controlul cu ocazia trecerii frontirei de stat a mărfurilor și mijloacelor de transport,
îndeplinirea formalităților vamale și plata taxelor vamale.4
Instrumentele principale cu ajutorul cărora se realizează politica vamală sunt, în principal,
tarifele vamele, care cuprind taxele vamale care se percep asupra mărfurilor importate și, în
subsidiar, legile vamale, codurile vamale și regulamnetele vamale, situația prez entându -se diferit
de la un stat la altul în ce privește gama de instrumente de politică vamală folosite.
În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat și continuă să joace rolul principal. Ea
îndeplinește trei funcțiuni:

4 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I, Editura
Economică, 2003, pg. 98

a) De natură fiscală ( acest l ucru presupune că ele reprezintă o importantă sursă de obținere
a veniturilor pentru bugetul statului)
b) De natură protecționistă (protejează economia națională e concurența străină în sensul că
taxa vamală percepută la import ridică prețul mărfii importante , reducându -i forța
concurențială în raport cu produsul indigen)
c) De negociere (în sensul că statele pot negocia într -un cadru bilateral sau multilateral
concesii vamale – reciproce sau nereciproce – care pot stimula schimburile comerciale).
Imunerile vamale s -au practicat și în orânduirile precapitaliste, îndeplinind în special o funcție
fiscală. În capitalism, s -au accentuat funcțiile de protejare, de negociere și adesea de discriminare
în relațiile comerciale internaționale
 Taxele vamale
Taxele vama le sunt impozite indirecte percepute de stat asupra mărfurilor atunci când
acestea trec granițele vamale ale țării respective.5 Așadar , taxele vamale sunt acel instrumen t
de politică comercială de natu ră fiscală, ce reprezintă o sursă de venit la bugetul statului, cu o
incidență directă asupra prețului produselor care fac obiectul comerțului exterior.
Pot exista mai multe clasificări ale taxelor vamale, astfel:
a) După scopul impunerii sau după nivelul acesteia
b) După obiectul impunerii sau după felul operației de comerț exterior sau direcția
circulației mărfurilor în comerț exterior
c) După modul de percepere sau de așezare
d) După modul de stabilire sau de fixare de către stat
a) După scopul impunerii, taxelel vamale se împart în două categorii:
♦ Taxe vamale cu caracter fiscal și taxe vamale cu caracter protecționist. Ele se deosebesc
după nivelul impunerii. Astfel, cele cu caracter fiscal au în general un nivel mai redus,
singurul scop pentru are se percep fiind obținerea de venituri pentru bugetul statului, iar cele
cu caracter protecționist au în general un nivel ridicat, prin intermediul lor fiind urmarit să se
reducă forța cncurențială a mărfurilor importate și în același timp să se protejeze piața internă
de concurența străină.
b) După obiectu l impunerii, taxele vamale sunt de trei feluri:
♦ De import, export și tranzit.
Taxele vamale de import sunt acele taxe percepute în momentul trecerii granițelor țării
importatoare, aupra mărfurilor importate. Acestea reprezintă principalul mijloc de pro tejare
a produselor naționale față de concurența străină, contribuind în mod direct la ridicarea
prețului mărfurilor importate și făcându -le din acest punct de vedere mai puțin competitive în
raport cu cele indigene. Dacă, în principiu, ele sunt plătite de firma importatoare și sunt
suportate de consumatorul final pentru că ele sunt incluse în prețul de desfacere pe piața

5 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I, Editura
Economică, 2003, pg. 99

internă a mărfurilor importate, în practică, uneori, ele sunt suportate, parțial, de către firma
exportatoare care, pentru a contracara e fectul nefavorabil al taxei vamale asupra
competivității mărfurilor sale, poate recurge la reduceri ale pețului de ofertare.
Taxele vamale de import au o serie de trăsături caracteristice : au cea mai largă răspândire pe
plan internațional, vizează cel m ai larg nomenclator al produselor supuse impunerii vamale,
se practică pe perioade lungi de timp, au în general un nivel mai ridicat decît cele de export și
de tranzit și fac obiectul negocierilor într -un cadru bilateral sau multilateral.6
Taxele vamale de export –atunci când mărfurile indigene sunt exportate, asupra acestora
statul percepe taxe vamale de export . Ele nu au o lungă răspândire pe plan internațional,
comparativ cu cele de import, se percep la un nomenclator redus de produse și pe perioade
limitate de timp. Prin intermediul lor, pe lângă scopul final, se pot urmări doua obiective,
astfel:
– fie ridicarea prțului la produsele respective pe piața internațională cu condiția ca
statul respectiv să fie un exportator principal și furnizor pe piața onter națională de
produse vizate
– fie limitarea unor exporturi, de regulă, produse neprelucrate – materii prime
industriale sau agricole, care să fie prelucrate în țară într -o cantitate tot mai mare
și exportate apoi ca produse manufacturate pentru a încuraja d ezvoltarea anumitor
ramuri industriale pentru cae țările respective dispun de o bază corespunzătoare
de materii prime.
Există țări în curs de dezvoltare ce au recurs și recurg destul de des la impunerea unor taxe
vamale de xport la anumite materii prime s au chiar semifabricate pentru a încuraja
prelucrarea în țară a unei cantități mai mari de astfel de produse și a mări exportul de produse
manufacturate rezultate din prelucrarea lor în industria națională.
Taxele vamale de tranzit – mărfurile ce traversez ă teritoriul unei țări sunt supuse unor taxe
vamale de tranzit percepute de statul respectiv . Ele nu au o răspândire prea largă pe plan
internațional și, de obicei, atunci când se percep , ele au un nivel scăzut întrucât statele sunt
interesate să încuraje ze tranzitul pe teritoriul lor, aceste fiind o importantă sursă de venituri
ca urmare a utilizării căilor și mijloacelor de tranzport, a depozitelor, antrepozitelor, a
porturilor ș.d. Obiectivul urmărit de perceperea taxelor vamale de tranzit este unul pu r fiscal.
c) După modul de percepere a taxelor vamale, acestea sunt de trei feluri:
♦ Ad -valorem, specifice și mixte.
Taxele vamale ad -valorem sunt stbilite pe cote procentuale în funcție de valoarea vamală a
mărfurilor importate sau exportate, ele fiind perc epute de către stat. Valoarea vamală se
calculează în urma transformării prețului mărfii importate, exprimat într -o valută străină, în
moneda națională la un curs agreat de Fondul Monetar Internațional .

6 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I, Editura
Economică, 2003, pg. 100

Acestea sunt cele mai vechi taxe cunoscute în insto ria comerțului internațional și cele mai
răspândite pe plan mondial. Ele beneficiază de avantajul că sunt mult mai ușor de stabilit
întrucât presupun doar fixarea unei cote procentuale care se raportează la valoarea vamală a
mărfurilor și nu implică elabo rarea unui tarif vamal detaliatca în cazul taxelor vamale
specifice. Cu toate acestea, taxele vamale ad -valorem prezintă și unele inconveniente
datorate în special sensibilității lor la oscilațiile conjuncturale ale prețurilor pe piețele
internaționale de mărfuri. În cazul scăderii prețurilor la mărfurilor importate, prin perceperea
taxelor vamale ad -valorem se reduce volumul încasărilor din taxele vamale percepute, iar
efectul protecționist al acestora scade. Practica arată însă că acest inconvenient po ate fi
depășit prin perceperea temporară a unor taxe vamale suplimemntare la produselor ale căror
prețuri au scăzut sau prin perceperea și a unor taxe vamale specifice tot în mod temporar.
O altă problemă al acestui gen de taxe vamale rezultă rezultă din f aptul că ele pot deschide
calea unui câmp larg de abuzuri. De pildă, adeseori mărfurile importate nu sunt facturate la
prețul real de cumpărare , ci la un preț mai redus pentru a se plăti o taxă vamală mai mică.,
dar trebuie menționat că există remedii și pentru înlăturarea acestui inconvenient.
Taxele vamale specifice se percep în sumă fixă pe unitate fizică de marfă, acest mod de
stabilire asigurând un mod mult mai ridicat al protecției tarifare . Practicarea taxelor vamale
specifice desemnează totodată și necesitatea unui tarif vamal foarte amănunțit , ce în
permantență trebuie să fie completat și modificat sau pe măsură ce apar noi tipuri de produse
ce intră în circuitul pieței internaționale, acesta fiind și dezavantajul principal pentru care
acest tip de taxe vamale nu are o largă răspândire pe plan internaținal.
Chiar și în acest caz, taxele vamale specifice prezintă și unele avantaje, în comparație cu cele
ad-valorem, și anume: ele înlătură posibilitatea frustrării statului de drepturile legale de
vamă; în același tmp, volumul încasîrilor la bugetul statului din perceperea acestor taxe nu
este influențat de oscilațiile conjucturale ale prețurilor, ci numai de volumul fizic al
importurilor.
Datorită nivelului ei fix, pe o anumită perioadă de timp, ca urmare a condițiilor de oscilație a
prețurilor pe piața internațională , are loc o încărcare vamală diferită a mărfurilor, aceasta
fiind determinată de taxele vamale specifice . Astfel , folosirea taxelor vamale specifice
prezintă avantajul, că ele au un efect protecționist mai ridica când prețurile la produsele
importate scad și invers.
Luând în considerare avantajele și dezavantajele folosirii celor două forme de percepere a
taxelor vamale tot mai frecvent, mai ales în ceea ce privește țările dezvoltat e, au început să
capete amploare sistemele mi xte de percepere a taxelor .
Taxele vamale mixte se percep în anumite situații, când taxele vamale ad -valorem sunt
insuficiente din punct de vederea al eficienței și presupun folosirea a două moduri de
combinare a taxelor vamale ad -valorem cu cele specifice . Se pot utiliza taxele ad -valorem
combinate cu cele specifice, aceste taxe (specifice) fiind percepute asupra bunurilor ce
necesită un grad de protecție ridicat, dar este posibilă și stabirea atât a unor taxe ad-valorem,
cât și unele specifice pentru același produs.

d) După modul de stabilre sau fixare de către stat, taxele vamale se împart în patru
categorii, și anume: autonome sau generale, convenționale sau contractuale,
preferențiale sau de favoare, de retorsi une sau de răspuns.
Taxele vamale autonome nu au la bază încheierea unor tra tate sau convenții bilaterale orri
multilaterale, ci sunt percepute în mod independent de către stat . Trebuie precizat că în
această situație nu se aplică clauza națiunii celei ma i favorizate, astfel rezultând două
caracteristici ale acestor taxe: nivelul acestora este unul ridicat și nu se pot realiza negocieri
asupra lor , determinând o stopare in fața schimburilor comerciale dintre state .
Taxele vamale contractuale sunt fundamen tate pe convențiile bilaterale sau multilaterale
dintre state , având la bază clauzele stabilite cu statele respective. Acest tip de taxe sunt
stabilite asupra mărfurior provenind din țările care își acordă reciproc clauza națiunii celei
mai favorizate. De ci ele se aplică în regimul clauzei celei mai favorizate și de aici decurg
două trăsături caracteristice: sunt mult mai reduse decât cele autonome și pot face obiectul
unor negocieri ân cadrul GATT sau OMC.
Taxele vamale preferențiale sunt taxe foarte red use ca nivel și care se aplică tututor sau
numai anumitor mărfuri importate din anumite țări și nu se extind asupra mărfurilor
provenind din celelalte țări. Ele refectă un regim de favoare ce se stabilețte între anumite țări
ți care nu se extinde asupra ce lorlalte state, fiind o derogare de la clauza națiunii celei mai
favorizate. Aranjamentele preferențiale au proliferat în perioada postbelică.7
Taxele vamale de retorsiune acestea reprezintă o sancțiune aplicabilă de către stat ca
represalii, având semnifi cația unei replici în fața politicii neloiale a statelor . Aceste taxe
îmbracă două forme: taxe antidumping și taxe . Acestea nu pot depăși un anumit nive l stabilit
anterior , astfel taxele antidumping nu trebuie să treacă de limita marjei de dumping , iar cele
compensatorii nu pot trece limita subvenției de export.

 Tarife vamale
Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii
vamale, precum și taxa vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupe de produse . Ca
regulă generală, sunt cuprinse în acest catalog și produsele scutite de impunerea vamală la
importul lor pe teritoriul vamal al țării respective.8
În ceea ce privește tarifele vamale trebuie abordate cu prioritate două probleme, și anume:
clasuficare a mărfurilor în aceste tarife și formele pe care le îmbracă acestea.

7 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I, Editura
Economică, 2003, pg . 103
8 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I, Editura
Economică, 2003, pg. 104

Biroul de Statistică al ONU a efectuat în anul 1950 o clasificare standard pentru c omerțul
internațional. Această clasificare a fost făcută din necesități statistice , care îngăduiau ONU ș i
altor organizații să poată observa evoluția comerțului exterior al tuturor statelor lumii. Acest
sistem de clasificare este în vigoare și astăzi, iar potrivit acestuia, statele raportează
informațiile statistice cu privire la comerțul lor exterior. Aceas tă clasificare este una pe cinci
cifre (secțiuni, diviziuni, grupe, subgrupe și poziții tarifare).
Din inițiativa Acordului General pentru Tarife și Comerț și a Organizației Mondiale a
Vămilor, tot în anul 1950 a fost adoptată, la Bruxelles, Convenția priv ind clasificarea
mărfurilor în tarifele vamale, conform căruia a fost creat un nomenclator de bază unic
denumit inițial Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles și ulterior Nomenclatorul Consiliului
de Cooperare Vamală de la Bruxelles. Și el a suferit o serie de modificări pe parcurs,
rămânând însă la o clasificare pe patru cifre. La acesta au aderat aproximativ 150 de state ale
lumii. Sistemul acesta avea menirea să ușureze negocierile tarifare în cadrul GATT prin
raportarea tururor statelor participante la ne gocieri la aceleași poziții și subpoziții tarifare.
Dar, există și anumite state chiar membre GATT care nu au aderat la acest nomenclator,
precum S.U.A. sau Canada,având nomenclatoare proprii pentru import și pentru export. Mult
mai detaliat decât cele men ționate anterior. Această situașie întârzia și îngreuna negocierile
tarifare organizate periordic în cadrul GATT. Ca urmare, s -a dorit adoptarea unui
nomenclator unic la nivel internațional, de aceea în anul 1983, sub coordonarea Consiliului
de Cooperare Vamală , a fost adoptată Convenția privind sistemul armonizat de descriere și
codificare a mărfurilor.
Până la ora actuală, la acest sitem de codificare și descriere a mărfurilor în tarifele vamale,
au aderat marea majoritate a statelor lumii, fiind inclu să și România.
În cee ace privește tipurile de tarife vamale folosite pe plan international, exista două feluri:
simple și compuse.
Tarifele vamale simple sunt acelea care au o singură coloană de taxe vamale pentru toate
mărfurile, neavând semnificație p roveniența acestora .În present, a cestea sunt folosite foarte
rar, de un ele țări în curs de dezvoltare și echivalează cu nedifernțierea pe parteneri a
regimului vamal.
Tarifele vamale compuse cuprind cel puțin două coloane de taxe vamale , în funcție de
proveniența mărfurilor, ele fiind diferentiate, fiecare ali cându -se mărfurilor provenind din
anumite țări. Taxele vamale înscrise în aceste coloane pot fi convenționale, autonome,
preferențială. Acest gen de tarife are cea mai mare răspândir e pe plan international, fiind
folosit nu doar în țările dezvoltate, ci și de țări în curs de dezvoltare și țări în tranzișie la
economia de piață.
 Teritoriul vamal
Teritoriul vamal este acel spațiu geografic în interiorul căruia este în vigoare un anumi t
regim vamal, o anumită legislație vamală. De regulă, teritoriul vamal al unui stat coincide cu
teritoriul său national.sunt însă și cazuri frecvente, în perioada postbelică, când teritoriul

vamal al unui stat este mai mare sau mai mic decât teritoriul să u national. În aceste cazuri,
avem de -a face fie cu extinderea teritoriului vamal, fie cu restrângerea acestuia. Dacă două
sau mai mute state convin să formeze împreună o uniune vamală, atunci teritoriul vamal
însumează teritoriul statelor participante la această uniune. În acest caz are loc extnderea
teritoriului vamal. Țările care participă la formarea uniunii vamale desființează, fie dintr -o
data, fie treptat, barierele tarifare sau netarifare în relațiile comerciale reciproce, iar în
relațiile cu terț ii aplică o politică comercială comună și, în principal, un tarif vamal comun.9
Uniunile vamale sunt principalul mod de extindere a teritoriului vamal, acestea fiind de două
feluri:
a) Perfecte sau complete
b) Imperfecte sau incomplete
O formă secundară de ext indere a teritoriului vamal o co nstituie și zonele de liber schi mb în
cadrul cărora barierele tarifare și netarifare sunt eliminate de țări . Aceste zone de liber
schimb constituie o formă de extindere a teritoriului vamal numai în ce privește schimburile
comerciale reciproce, nu și cu terții. Și acestea sunt de două feluri: perfecte și imperfecte.
Primele vizează toate produsele care se schimbă reciproc, iar celelalte vizeză numai o parte
din produsele care se schimbă reciproc.
Crearea de uniuni vamale și zone de liber schimb este admisă de către Acordul General
pentru Tarife și Comerț ca o derogare de la clauza națiunii celei mai fazorizate . Există o
ecepție de la regimul vamal în vigoare a unei anumite porțiuni dintr -un stat național , aceasta
fiind repre zentată de răsf rângera teritoriului acestea sunt zonele în care nu sunt percepute
taxele de import . Ca urmare a aceste exceptări, granițele statului nu mai corespund granițelor
vamale și există o diferențiere între teritroriul statului national și cel vamal , acesta din urmă
fiind mai mic.
Zonele exceptate de la regimul vamal în vigoare al unui stat poartă denumirea generic de
zone libre. Pe plan international, ele îmbracă diferite denumiri, cum ar fi: zone portuare
scutite de impozite, zone libere comerciale, zone libere industriale de export, zone
economice speciale, zone libere de depozitare, porturi libere sau porturi franco. În aceeași
categorie intră și antrepozitele vamale. Ca o regulă general valabilă, mărfurile străine
introduse temporar în aceste zone sunt scutite de plata taxelor de atrepozitare. În interiorul
acestor zone, mărfurile pot suferi anumite prelucrări, transformări, recondiționări, selectări,
reambalări, măsurări ș.a., în urma acestora putând a fi orientate spre pia ța internă, fiind,
astfel, supuse impunerii vamale, putând ieși din teritoriul statului respectiv pe care îl pot
tranzita spre alte state, rămânând scutite de plata taxelor vamale de import , sau putând fi
introduse în proceul productiv în zona liberă în c are au fost depozitate temporar. Astfel, în
acestă situație, ele remân scutite de plata taxelor vamale de import. De obicei, în aceste zone
libere pot fi create întreprinderi comerciale de import și de export, întreprinderi industriale
pentru transformarea produselor importate pentru a fi ulterior exportate fără percepereaz

9 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I, Edit ura
Economică, 2003, pg. 109

taxelor vamale sau impunerea unor alte restricții, dar cu respectarea legilor în vigoare în
aceste state.
Zonele economice speciale, care au început să fie create ăn Republica Chineză î n ultimii 15
ani, păstrează caracteristica zonelor libere, dar prezintă și unele particulrități, precum:
a) Dimensiunea acestora este mare și foarte mare în raport cu zonele libere obișnuite care au
o dimensiune redusă
b) Obiectivul urmărit prin constituirea ac etor zone este atragerea capitalului străin căruia i se
acordă facilități însemnate pentru a putea pune în valoare resuresele naturale însemnate și
forța de muncă imensă de care dispun zonele respective. Experiența arată că aceste zone
au diseminat pe o pa rte însemnată a teritoriului chinez, atrăgând importante investiții de
capital și ridicând nivelul de dezvoltare economică al acestora.
În ceea ce privește antrepozitele vamale, acestea sunt depozite în care pot fi depuse și
păstrate mărfuri importate pe o perioadă determminată de timp, fără a se plăti taxe vamale de
import, dar cu plata legală a taxelor de antrepozitare.10 Aceste produse pot intra în regimul
normal importurior, fiind supuse impunerii vamale, sau pot tranzita teritoriul vamal al
statului r espectiv, fără a fi supuse impunerii vamale.
Antrepozitele vamale pot fi plasate în centrele comerciale și industriale și în zonele care
facilitează tranzitul mărfurilor. Acestea sunt de două feluri: reale și nominale, dar și publice
sau private.
Antrepoz itele reale sunt comtrucții special amenajate în vederea depozitării și păstrării
corespunzătoare a mărfurilor pentru o perioadă limitată de timp, de regulă maximum 2 ani.
Acestea sunt administrate de birouri vamale care urmăresc intrarea, maipulare și ie șirea
mărfurilor din acestre atrepozite . scopul depunerii mărfurilor în aceste antrepozite vamale
este selecționarea,amestecul, condiționarea, reambalarea, măsurarea mărfurilor respectve
înainte de precizarea destinației lor ulterioare.
Dacă atrepozitul real nu satisface solicitările din punct de vedere a lu volumului fizic, se pot
construi așa numitele antrepozite nominale sau fictive ce au același regim ca și cele reale, dar
neîntrunind absolut toate condițiile pentru păstrarea produselor rspective, de aceea în aceste
depozite nu pot fi păstrate decât anumite produse care se deteriorează mai greu. De regulă,
taxele de antrpozitare percepute în cadrul antrepozitelor nominale sunt ceva mai mici decât
cele percepute în antrepozitele reale.
În concluzie, se poate spune că, prin crearea unor zone libere, fiind incluse și antrepozitele
vamale, statele urmăresco serie de obiective, cum sunt:
– promovarea și dezvoltarea regiunilor respective
– punerea în valoare a resureselor naturale interne și a forței de mun că disponibile

10 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I,
Editura Economică, 2003, pg. 111

– atragerea de capital străin
– înconjurarea tranzitului pe teritoriul țări respective
– sporirea încasărilor la bugetul statului ș.a.

CAPITOLUL 2
Relația României cu
Organizația Mondială a Comerțului

Subcapitolul 2.1
Poziția României față de traziția GATT – OMC

2.1.1 România – stat membu fondator OMC

Rom ânia și -a manifestat interesul față de activitatea pe care GATT -ul a desfășurat -o, ea
având în atenție dezvoltarea relațiilor cu toate statele lumii. Dtatul roman a participat doar
în calitate de observator la GATT începând cu anul 1957, iar acest statut s -a modificat în
anul 1966, când în luna iulie a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic între Camera de
Comerț și Industrie a României și Centrul de comerț international al GAT T.
Cererea Rom âniei de aderare la GATT a fost adresatîă oficial în iulie 1968, iar condițiile
pentru ca statul nostru să fie acceptat au fost negociate de un grup de lucru .În octombrie
1971, raportul grupului de lucru a fost adoptat în unanimitate de Consiliul
reprezentanților.
Ca urmare a Revoluției din decembrie 1989, sistemul economic din România ce era
fundametat iniți al pe planificarea centralizată, s -a modificat în mod absolut, existând
astfel necesitatea de renegociere a protocolului de accesiune a României la GATT ,
deoarece anteriorul Protocol din anul 1971, a avut la bază angajamentul cantitativ , iar
prin elimina rea planificării centralizate din economia românească ce a avut loc în locul
1990, astfel România nu mai putea să să își respecte angajamentul cantitativ.
Prin urmare, odată cu desfășurarea Rundei Uruguay, a început procesul de renegociere a
protocolului de accesiune care nu s -a finalizat odată cu Runda, ci a continuat și după ce
aceasta s -a încheiat. În condițiile în care România a devenit statmembru fondator , nu se
mai punea problema încheierii unui protocol de accsiune la această nouă organizație,
întrucât țara noastră a ratificat documentele Rundei Uruguay și a continuat să le aplice.
România ca parte component a GATT, a devenit astfel stat fondator al OMC , iar în
present în calitatea sa de membru, alături c=de celelalte state beneficiază de toate

drepturile și facilitățile ce decurg din acest statut, dar bineînțeles că trebuie să își assume
și toate obligațiile corelative.
Cum OMC a fost cel mai important rezultat al Rundei Uruguay a GATT, pentru
România, Runda a fost a doua la care a fost prezentă c a membră GATT, dar prima la care
a putur efectiv să participle la negocieri, alături de celelalte pîrți contractante, și la care a
fost acceptată să -și assume angajamentele pe baza criteriilor și modalităților specific e
unei economii de piață .
În acord cu nivelul său de dezvoltare , cu scopurile și dificultățile tranziției la
economia de piață pe care tocmai o demarase , România a acționat în ultimii trei ani de
desfățurare a Rundei Uruguay și mai ales la finalul negocierilor , având următoarele
direcții pr incipale:
1. Includerea în instrumentele juridice negociate de flexibilități pentru țările în curs de
dezvoltare și țările în tranziție la economiile de piață , care să vizeze angajamentele
mai reduse de liberalizare în comerțul cu mărfuri și servicii
2. Includerea unor flexibilități pentru acordarea unei perioade de tarnziție necesare
alinierii treptate a unor mechanism economice și comerciale nașionale la noile regulo
convenite
3. Materializarea flexibilităților generale în negocierile bilaterale cu unele s tate
intereseate în asumarea de angajamente effective privind consolidarea și reducerea
taxelor vamale și în comerțul cu servicii
În acest context, angajamentele specifice ce au fost negociate de România au făcut
referire la:
– Domeniul comer țului cu produse agricole
• pentru 75% din numărul pozițiilor tarifare s -a obținut consolidarea taxelor
vamale la niveluri între 50 -375% în funcție de importanța economică a acestora
• pentru produsela la care taxele vamale au fost anterior consolidate în cadrul
GATT s -a obținut consolidarea acestor taxe la nivele superioare; în același timp,
potrivit procedurilor de negociere generale, pentru aceste produse s -au luat
angajamente de acces minim sau de acces current, constând în contingente tarifare
reprezentând între 3 -5% din nivelul consumului pentru care taxa vamală va fi de
maxim 40% din nivelul inițial al acestora.
• totodată, s -a convenit la plicarea unor reduceri la taxele vamale astfel negociate,
cu aproximativ 24%, și punerea în aplicare a reducerilor pe o perioadă de 10 ani

– Domeniul comerțului cu produse industrial e :
• consolidarea taxelor vamale pentru toate produsele industrial la un nivel ce nu
putea să depășească 35 %, cu excepția produselor înscrise deja în lista de concesii
tarifare a României anexaă la GA TT, precum și cu excepția unui număr limitat de
produse pentru care o serie de țări au prezentat cereri specifice

– Domeniul comerțului cu servicii
• consolidarea în cadrul nouluiAcordu Genral pentru Comerț și Servicii , a
prevederilor din legislația în vig oare privind accesul investitorilor străini
• convenirea unor măsuri de acces pentru o serie limitată de sectoare de servicii
care pot susține restructurarea economiei

• România a retras la finalul negocierilor ofertele inițiale în domeniul serviciilor
de transport maritime și în domeniul audio -vizualului, așa cum au făcut
majoritatea statelor participante
• România și -a rezervat dreptul de a nu mai aplica clauza națiunii celei mai
favorizate în domeniul transporturilor maritime și serv iciilor de marketing , dar și
în cee ace privește vânzărea de bilete pentru transporturile aeriene.
Ca membră a GATT, iar mai apoi a OMC, țara noastră beneficiază și de drepturile și
avantajele care i -au revenit și îi revin din această calitate, astfel:
– Apartenența la GATT a conferit României posibilități lărgite de informare cu
privire la acțiuniile viitoare ale celorlalte state membre în domeniul politicii
comerciale, cee ace i -a ermis șă adopte atunci când a fost cazul măsurile necesare
apărării propri ilor interese , fără a contravene în acest mod prevederilor GATT.
– Posibilitatea de a participa la negocierile comerciale multilaterale organizate sub
coordonarea OMC, profitând astfel de rezultatele acestor negocieri, în direcția
liberalizării și reglemen tării multilaterale a comerțului;
– Posibilitatea de a beneficia de oportunitățil e ce derivă din regulile de bază ale
comerțului internațional, respectiv clauzei națiunii celei mai favorizate,
tratamentul național;
– Avantajele rezultate din consolidarea taxe lor vamale la import ale celorlalti
membrii OMC, calitatea de membru OMC oferind un acces mai larg produselor
indigene pe piețele externe și, de asemenea, asigură stabilitate și previzibilitate a
acestor condiții de acces;
– Posibilitatea Româ niei de a parti cipa alături de alți membrii OMC la încheierea d e
acorduri comerciale regionale, care au adus -o mai aproape de obiectivul integrării
în U.E. și de statutul actual în plan mondial.
Trebuie menționat că protocolul prin care s -a realizat aderarea României la GATT a prevăzut și o
serie de obligații ce revin țării noastre ca o corelație a avantajelor obținute din acest raport cu
celelalte state membre GATT. ASTFEL:
– România s -a obligat să își diversifice și să își extindă importurile de mărfuri din
țările membre GATT în același ritm în care vor crește importurile to tale ( prin
protocolul de accesiune, România și -a rezevravt dreptul să -și modifice
angajamentul cantitativ față de părțile contractante, dacă va introduce un tarif
vamal de import)
– România s -a obligat să respecte prevederile GATT, să ofere permanent informații
partenerilor cu privire la reglementările de comerț exterior din țara noastră, în
ceea ce privește balanța comercială, evoluția comrțului exterior și să contribuie la
bugetul GATT
– România s -a angajat, de asemenea, în ceea ce privește politica valutară pe care și –
o va asuma atâta timp cât nu va fi membră a Fondului Monetar Internațional. Însă
în anul 1972, România a devenit membru al F.M.I., cât și a Băncii Internaționale
pentru Reconstrucție și Dezvoltare , fiind în acest fel obligată să respecte statutul
celor două organizații financiare internașionale, dar și prevederile înscrise ăn
protocolul de aderare la acestea cu care colaborea GATT.
Scopul României atunci cand a dorit participarea la G ATT a fost acela de a fructifica facilitățile
care decurgeau din calitatea de membru cu dreptri deplin, avînd ca finalitate îmbunătățirea
regimului de export și și structura exporturilor pe piețele celorlalte țări membre. Ca urmare, țara

noastră a desfăș urat și participat la diverse tratative bilaterale și multilaterale, pentru a se crea o
conexiune între prevederile acordurilor comerciale bilaterale cu cele ale protocolului de aderare ,
dar și pentru a se a se transpune î n practică reglementările , astfel încât să aducă beneficii tuturor
părțlor.
În privința clauzei națiunii celei mai favorizate, o altă reușită a țării noastre la începutul tranziției
a fost reprezentată de reacordarea de către S.U.A. a acestei clauze, în anul 1993, după ce Statele
ne-o ret răsese în 1988, în cadrul GATT și astfel. Țară noastră a început să beneficieze de
concesiile tarifare negociate în cadrul GATT/OMC. Aceste concesii nu mai puteau fi retrase de
către S.U.A. fără obligația de a se acroda compensații echivalente.
România con tinuă să fie membru al OMC doar că prin angajamentele asum ate de către țara
noastră prin T ratatul de aderare la Uniunea Europeană, ea este reprezentată în acest for
internațional prin intermediul Comisiei Europene, din 1 ianuarie 2007, astfel acesta are
posibilitatea de a negocia în numele tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, în urma
cosultării prealabile a acestora în cadrul Comitetului 133.

2.1.2 OMC – Instituție a țărilor dezvoltate?
Timp îndelungat, GATT și, mai apoi, OMC au fost considerat e de către statele în curs de
dezvoltare (printre care se numără și România) ca fiind organisme aflate în subordinea
țărilor dezvoltate, fiind criticate din acest motiv.
De peste jumătate de secol, GATT -ului și OMC -ului li s-au adus critici cu privire la
modul în care s -a efectuat liberalizarea comerțului în cadrul acordurilor multilaterale. Ca
inițiator al liberalizării comercialeși susținător al globalizării, OMC a fost adesea blamat
că această globalizare a mers prea departe, că modul în care este promovată extinderea
comerțului împovărează lumea a treia, că a uzurpat rolul guvernelor națio nale.
O importatntă problemă ridicată privitoare la funcționarea OMC a făcut referire
eliminării de către OMC a tuturor problemelor cu care s -a confrunstat de -a lungul
timpului GATT și dacă noua organizație se bucura de o încredere mai mare față de
precur soarea sa. Dacă este analizat numărul membrilor prezenți în cadrul organizației la
momentul actual, care depășeste un număr de 160 de state, reiese faptul că participanții
acordă o încredere sporită organizației în ceea ce privește capacitatea acesteia în
promovarea unui comerț nediscriminatoriu și liber.
Majoritatea statelor în curs de dezvoltare , membre OMC continuă să fie suspicioase cu
privire la anumite domenii precum cele ce țin de aspecte comerciale ale dreptului de
proprietate intelectuală, acces ul la piețe, transparența procesului de decizie al OMC ,
considerând că interesele lor ar putea fi neglijate. O altă critică este adusă, de asemenea,
procedeelor de soluționare a disputelor comerciale , fiind considerat că acesta diminuează
suveranitatea n ațională prin prevederile sale .
Țările in curs de dezvoltare acuză, totodată OMC că le -au forțat să își deschidă piețele
mult prea devreme, iar țările dezvoltate au fost protejate, permițându -le să își țină piețele
închise. O importantă constrângere cu ca re se confruntă aceste țări se referă la lipsa de
resurse financiare și informații pentru a crește eficiența participării lor la negocieri, a
implem entării acordurilor comerciale și pentru a aduce reglulile comerciale internaționale
în favoarea lor. Prin u rmare, țările dezvoltate și -au diminuat taxele , mult mai puțin decât
țările în curs de dezvoltare și totodată augăsit modalități de închidere a piețelor prin
impunerea taxelor de dumping, dar și a altor bariere netarifare.

S-a considreat de foarte mulți analiști că OMC ar necesita o reformă instituțională, pentru
a fi asigurată tuturor statelor membre că această organizație are capacitatea de a -și atinge
obiectivele , dar și că promovează interesele nediscriminatori i a tuturor statelor
componente.
Dezava ntajul țărilor mai slab dezvoltate reiese din simplul fapt că multe dintre aceste țări
nu pot suporta cheltuielile necesare pentru a se menține o reprezentanță permananetă la
Geneva și, de asemenea, eficiența participării țărilor în dezvoltare la OMC depi nde și de
nivelul relativ redus al abilităților tehnice și informaționale necesare, nivelul insuficient
de pregătire al reprezentanților acestor state comparativ cu reprezentanții țărilor
dezvoltate, ce determină o ângreunare a negocierilor în sine, dar și a implementării
acordurilor multilaterale adoptate.
Militanți antiglobalizare și grupuri ecologiste au blamat deseori ignorarea anumite
aspecte complementare comerțului internațional, precum conexiunea dintre co merț și
politica socială, comerț și concure nță sau comerț și mediu. Aceșia au menționat, că odată
cu creșterea gradului de interdependență economică, politica comercială și comerțul pot
genera probleme sensibile , precum cele ale mediuli înconjurător și protecția alimentară.
Timp îndelungat, OMC a refuzat să accepte legătura dintre comerț și problemele
mediului, dar în final existența aceste legă turti a trebuit recunoscută. Cu toate acestea,
OMC nu se poate implica foarte mult deoarece nu se poate stabili în ce măsură comerțul
conduce la degradarea mediului înconjurător, iar protecția lui prin sancțiuni comerciale ar
putea deveni un substitut rafinat pentru anumite practici protecționiste neagreate în cadrul
organizanției.
Unul dintre cele mai evidente eșecuri înregistrate de GATT, ce a fost apoi pr eluat și de
OMC, care se referă la liberalizarea piețelor agricole și a comerțului internațional cu
aceste produse. Cei mai reticienți la aceast idee și cei ce au contribuit cel mai mult la
menținera piețelor agricole închise sunt cei mai puternici actori OMC: țările membre ale
Uniunii Europene și S.U.A.

Subcapitoul 2.2
Participarea României la activitatea GATT – OMC

2.2.1. Participarea României la Runda Tokyo
Runda Tokyo a fost prima rundă de negocieri la care a participat țara noastră în calitatea sa de
membru cu drepturi depline a GATT, în cadrul acesteia România prezentând interes pentru toate
problemele înscrise pe ordinea de zi și militând pentru adoptarea unor măsuri corecte și concrete
pentru stimularea exporturilor din țările în curs de dezvoltare, dar și pentru crearea unui cadru
avantajos pentru desfășurarea comerțului mondial.
Țara noastră a aderat la majoritatea acordurilor și potocoalelor negociate la această întrunire,
printer care se pot enumera:

– Acordul privin aplicarea articolului VII al GATT, încheiat la Geneva în 12 aprilie
1979 și a protocolului la acest acord
– Acordul privind procedurile de licențe de import, încheiate la aceeași data la
Gene va
– Protocolul de la Geneva, anexă la acordul General pentru Tarife și Comerț ,
încheiat la Geneva la 30 iunie 1979
– Decizia privin tartamentul diferențiat și mai favorabil, reciprocotate și participare
mai complete a țărilor în curs de dezvoltare
– Declarație cu privire a măsurile commerciale luate în scopuri legate de balanța de
plăți
– Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerțului, încheiat la Geneva la 12
aprilie 1979
Beneficiile aduse de participarea României la aceste acorduri sunt numeroase pent ru stat, astfel:
s-a prods reducerea taxelor vamale la anumite produse industriale exportate pe piețele
partenerilor ( și produsele agricole au beneficiat de această reducere); s -a evitat de către
partenerii GATT să folosească metode de evaluare v amală în scopuri protecționiste; aplicarea
unor măsuri protecționiste nediscriminatorii la eliberarea licențelor de import în cee ace privește
produsele românești ș.a.
În schimbul concesiilor tarifare și netarifare de care a beneficiat România, aceast a t rebuit să
notifice părților contribuția sa în cadrul negocierilor initiate de GATT.

Poziția României la Reuniunea ministerială a GATT din 24 -29 noiembrie 1982

La sfârșitul Reuniunii s -a adoptat o Declarație ministerială ce a prezăzut următoarele aspecte:
– Exportul țărilor dezvoltate nu mai poate fi susținit de importul țărilor în curs de
dezvoltare, întruncât acesta s -a redus considerabil
– Producția și schimburile comerciale au fost profund afectate de perpetua criză a
economiei mondiale
– A avut loc o pericl itare a sistemului comercial multilateral fundamentat pe e
GATT
– Au fost evidențiate slăbiciunile funcționalității sistemului GATT și, de asemenea,
principiile acestuia au fost neglijate, amplificându -se totodata presiunile
protecționoiste
– Negocierile din cadrul Rundei Tokyo au fost insuficiente pentru a determina o
ameliorare a diferendelor dintre părțile componente ale GATT, chiar dacă
aplicarea reducerilor de taxe vamale a avut efectele scontate
– S-a ajuns la concluzia că o acțiune paralelă în domeni ul monetar și financiar ar
putea determina o mai bună rezolvare a problemelor comerciale ale statelor,
întrucât interdependența dintre economiile naționale produce mari carențe
Pornind de la aceste constatări, părțile contractante, participante la Reuniune a ministerială a
GATT din noiembrie 1982, și -au reafirmat în declaration adoptată, angajamentele de a respecta
în tocmai prevederile Acordului General, de a sprijini și a îmbunătății sistemul commercial al
GATT, astfel încât acest system să poată contribui la inversarea presiunilor protecționiste și și
liberalizarea în continuare a comerțului international. S -au angajat, de asemena, să procedeze s -ă
procedeze astfel încat GATT -ul să constituie un f orum de consultări și negocieri în care
drepturileșsi obliga țiile să poată fi menținute î ntr-un echilib ru corespunzator pentru toate părțile

contractante și în care regulile și prevederile sistemului să fie aplicate efectiv și corect în vederea
dezvoltă rii economice și în favoarea tuturor ță rilor.11
Delegația țării noastre a avut ca obiectiv prin participarea la această reuniune ministerială,
transpunerea în mod just a preverilor GATT, dar și a negocierilor din cadrul Rundei Tokyo,
astfel încăt să nu se poată adopta noi măsuri protecționiste.
Ideile principale ce au fost conturate de delegația română au exprimat:
– Relațiile internaționale trebuie să se bazeze pe lipsa discriminărilor, pe o
dezvoltare liberă și pe menținerea unor raporturi juste între state
– Țările în curs de dezvoltare trebuie să beneficieze de o gamă mai largă de măsuri
ce favorizează tratamentul preferential față de acestea
– Modificarea politicilor statelor dezvoltate ce au determinat o creștere
considerabilă a datoriilor externe ale statel or în curs de dezvoltare, astfel ajutând
la soluționarea problemelor financiare ale acestor state, în urmă menționate
– În ultimul rând, delegația prezentă la Reuniunea ministerială a solicitat eliminarea
sancțiunilor economice, embargourilor sau a altor mă suri care nu aveau la bază
criterii economice, și de asemenea s -a pronunțat înlăturarea discriminărilor
politice sau de altă natură, astfel aplicându -se clauza națiunii celei mai favorizate
pe întreg teritoriul globului.

2.2.2 Runda Uruguay – Declarația de la Punta del Este

Înainte ca rezultatele Rundei Tokyo să fie puse integral în aplicare, a fost lansată ideea unei noi
runde de negocieri comerciale multilaterale în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț,
fapt ce demontrază efectele slabe pr oduse de negocierile desfășurate în prealabil.
S.U.A. au fost inițiatorul principal al noii runde, asupra căreia s -a insistat în anii 1984 -1985., însă
Statele au beneficiat de susținerea celorlaște state dezvoltate. Realizarea unei inversări
atendințelor proecționiste din domeniul politicii comerciale în vederea relansării de durată a
economiei mondiale, a fost principalul deziderat asupra căruia ținteau Statele ca urmare a
desfățurării unei noi runde. Aceasă realitate nu putea fi contestată de nimeni. Îns ă, adevăratul
motiv care se ascundea în spatele inițiativei S.U.A. era faptul că aceasta se confrunta de un timp
destul de îndelungat cu un masiv deficit în balanța comercială, iar presiunile făcute de cercurile
de afaceri americane pentru adoptarea unor măsuri de policitcă comercială erau mult prea ample
astfel încăt administrația americană să poată rezista. Or, dacă s -ar fi recurs la astfel de măsuri ar
fi fost inevitabilă declanșarea unor contramăsuri din partea altor state, ce s -ar fi putut amplific a,
degenerând în războaie comerciale, în schimb desfășurarea unei noi runde de negocieri ar fi
atenuat presiunile create și ar fi determinat dispariția posibilității unei confruntări.
Datorită acestei situații, în octombrie 1985 a avut loc o Sesiune extraor dinară a părților
contractante la GATT, care a reprezentat startul unei noi runde. Odată cu Sesiunea s -a definit și
necesitatea creării unui Grup de înalți funcționari, care a hotărât costituirea unui Comitet
pregătitor care avea rolul de a se ocupa de lan sarea unei noi runde de negocieri.
Această idee a organizării unei noi runde de negocieri comerciale multilaterale sub egida GATT
a fost acceptată și însușită de de părțile contractante, însă au existat anumite neînșeleger cu
privire la obiectivele ce s e doreau atinse de negocieri, problematica ordinii de zi,, modalitățile și
tehnicile de negociere ș.a.

11 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale conte mporane , Vol. I,
Editura Economică, 2003, pg. 311

Reuniunea ministerială dsfășuarată la Punta del Este a reprezentat punctul culminant al
tensiunilor, întrucât starea de lucru menționată anterior a ieș it la suprafaț ă odată cu defășurarea
acesteia, ea marcând deschidera oficială a celei de -a VII -a rundă de negocieri comerciale. La
această reuniune au fost prezenți reprezentanți ai 74 de membrii componenți ai GATT,
reprezentați a 18 state nemembre la GATT și cei 21 de organizații rgionale și internaționale, cu
statut de observator. Ca urmare a desfășurării reuniunii de la Punta del Este s -a soldat cu
adoptarea ”Declarației ministeriale privind Runda Uruguay”
In preambulul Declarației a fost precizată crea rea unui Comitet de Ngocieri Comerciale care să
coordoneze lucrările noii runde din cadrul GATT și să ia măsurile necesare pentru ca lucrările
acesteaia să înceapă efectiv în anul 1987, ele desfășurându -se pe parcursul a 4 ani, adică pană la
sfârșitul anul ui 1990. Această declarație era alcătuită din două părți , prima făcând referire la
comerțul cu mărfuri, iar cea de -a doua la comerțul cu servicii.

Participarea României la adoptarea Declarației de la Punta del Este
Rmânia fiind membră a GATT, a fost de accord cu desfășurarea unei noi runde de negocieri
comerciale multilaterale întrucât a considerat că ac esta reprezenta un nou prilej de a se stabili o
largă gamă de măsuri care ar putea determina eliminarea sau atenua rea substanțială pacticilor
protecționiste și, de asemenea, s -ar putea crea condițiile necesare pentru desfășurarea normal a
schimburilor comerciale nternaționale și la transformarea efectivă a acestora într -un factor
eficient al dezvoltării economice în t oate satele lumii, dar mai ales în cele mai puțin dezvoltate.
Prin acordul dat față de desfășurarea unei noi runde, România a fost implicată activ la toate
fazele pregătitoare pentru declanșarea oficială a negocierilor. La reuniunea ministreială a GATT
de la Punta del Este, declaration atria noastre a avut o poziție activă și constructivă, susținând
necesitatea adoptăirii de măsuri cu privire la liberalizarea schimburilor comerciale dintre state, la
instauraarea unui climat de încredere și echitate în come rțul international.
Asemenea celorlalte țări și coformâmdu -se obiectivelor și principiilor generale ale negocierilor,
delegația atria noastre a evidențiat necesitatea ca această rundă să se soldeze cu un număr mare
de acorduri și înțelegeri care să determine o îmbunătățire conside rabilă și rapidă a statutului
țărilor în curs de dezvoltare.
Contextual internațional în care s -a desfășurat Runda Uru guay
Caracteristicile contextului internațional în care a decurs Runda Uruguay a fost unul distinct față
de cele anterioare, astfel trăsăturile esențiale au fost:
a) Au existat efecte negative asupra statelor lumii, ca urmare a intensificării
protecționismul ui comercial
b) Izbucnirea unei noi crize economice , ce a determinat și o perioadă de recesiune ce a
cauzat o întârziere a procesului de relansare economică pe plan internațional
c) Majoritatea țărilor în curs de dezvoltare s -au confruntat cu crize drastice în ceea ce
privește dezvoltarea economică și datoriile externe
d) Prăbușirea regimului comunist în Europa Centrlă și de Răsărit și începerea unei perioade
îndelungate de schimbare a economiei de piață în aceste regiuni, fapt ce a luat prin
surprindere statele din occident ce nu erau pregătite din punct de vedere economic și
psihologic pentr o tranziție de asemnea anvergură
e) A fost instituit embargoul asupra împotriva Irakului din partea Organizașiei Națiunilor
Unite; totodată, a fost instituit embargoul și asup ra Serbiei și Muntenegrului , odată cu
izbucnirea conflictelor interetnice din Iugoslavia

f) Creșterea numărului de membrii al GATT, prin intensificarea interesului țărilor de a fi
părțăi componente ale Acordului General pentru Tarife și Comerț, dar și a int eresului de a
participa la negocierile desfășurate cu ocazia Rundei Uruguay .

Odată cu desfășurarea Rundei Uruguay, România și -a asumat o serie de angajamente , cu diverse
semnificații.
– Pentru Romania, Runda Uruguay a fost prima la care a putut participa în mod efectiv la
negocieri , precum celelalte parti contractante , ea asumându -și anumite anumite obligații .
– România a acționat în ultima perioadă de desfășurare a Rundei Uruguay pe mai multe direcții,
având în vedere nivelul său de dezvoltare și obiectivele pe care dorea să le atingă în economia de
piață, astfel:
• includerea unor flexibilități pentru statele în curs de dezvoltare , pentru a fi reduse
angajamentele de liberalizare în cee ace privește comerțul cu mărfuri și servicii
• înglobarea unor flexibilități astfel încât să fie oferite perioade de tranziție corespunzătoare
creări unei concordanțe între mecanismele e conomice și comerciale naț ionale și noile reguli
• punerea în practică a a flexibilităților generale cu statele ce au prezentat interes față de
asumarea unor angajamente în ceea ce privește reducerea taxelor vamle
Ca urmare, România a nego ciat diverse ang ajamente specifice în domenii ce au ca obiect
produsele agricole, produsele industriale, comerțul cu servicii, etc.

2.2.3 Conferințele ministeriale ale OMC și participarea României la acestea
Conferința ministerială a OMC de la Singapore
Prima Conferință Ministerială a OMC s -a desfășurat la Singapore, între 9 -13 decembrie 1996, cu
o participare a reprezentanților din 128 de state membre și a 28 de țări cu statut de observator.12
Principal a temă de dezbatere a acestei conferințe a făcut referire la rezultatele Rundei Uruguay ,
întrucât aceasta a fost cea de -a întâia susținută , dar s -au purtat discuții, totodată și cu privire la
stadiul de implementare a acordurilor semnate la Marrakech, în anul 1994. Obiectivele
Conferinței au fost multiple, printer care se pot enumera:
– Analiza relațiilor economice internaționale în cadrul sistemulul multilateral de
reguli comerciale convenite în cadrul GATT -OMC
– Menținerea și consolidarea actualului sistem m ultilateral de comerț și continuarea
procesului de liberalizare în cadrul OMC
– Stabilirea unor noi domenii de negociere menite să mărească sfera de acțiune a
sistemului actual și să conducă la o liberalizare sporită în comerțul international
cu bunuri și s ervicii
Problemele esențiale ce au fost înscrise pe ordinea de zi a Conferinței au fost următoarele:
1. Punerea în aplicare a angajamentelor asumate în cadrul Rundei Uruguay
2. Analiza activității în cee ace privește sectorul serviciilor, domeniul măsurilor
antidumping, reglementarea diferendelor comerciale, armonizarea regulilor de
origine, a specte comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală , sectorul
agriculturii
3. Comerț și mediu
4. Sporirea liberalizărilor în domeniul farmaceutic, sectorul produselo r chimice,
domeniul tehnologiei informaționale

12 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I,
Editura Economică, 2003, pg. 379

5. Alte probleme legate de comerț și dezvoltare, comerț și nivelul de calificare al forței
de muncă, comerț și politici concurențiale etc.
În domeniul serviciilor, în ceea ce privește sectorul telecomunicațiilor, s-a evidențiat nevoia
continuării negocierilor, stabilindu -se un alt termen pentru ca acestea să se finalizeze, respective
15 februarie 1997, acest accord fiind semnat de 69 de guverne, adică mai mult de 90% din totalul
pieței mondiale a telecomunicațiilo r.
În domeniul măsurilor antidumping, în urma desfățurării Conferinței s -a observant că încă există
anumite domenii care pot fi supuse unor interpretări arbitrare, dar și adaptarea unor măsuri cu
caracter protecționist.
Cu privire la reglementarea difere ndelor comerciale, s -au analizat primii ani de funcționare a
OMC , stabilindu -se viabilitatea mecanismului negociat la Runda Uruguay. În ac este ultime două
cazuri s -a hotărât desfășurarea iunei noi evaluări în anul 1998.
În domeniul agriculturii au fost ne cesare negocieri special în care s -au ourtat discuții cu privire la
problemeșe ce țin de aplicarea angajamentelor în privința accesului la piață, a măsurilor de
sprijin intern și a subvențiilor la export. Astfeș, s -au făcut recomandări statelor membre în
direcția inițierii uonor reforme structural menite să determine o creștere a productivității și
accentuarea liberalizării schimburilor cu produse agricole la nivel mondial.
Comerțul și mediul a determinat o acceptare generala a ideii că numai o ascensiune constantă
economică poate crea resuresele financiare necesare susținerii programelor de protecție a
mediului. Aceste programe trebuiau să reprezinte o parte component a strategiilor de creștere
economică ale fiecărui stat. conferința a subliniat, astfel, n evoia de a se păstra o concordanță
între între Acordul privind crearea OMC și acordurile multilaterale pentru protecția mediului.
Totuși, s -au menținut divergențele dintre țările dezvoltate , care considerau că textul Acordului
trebuie amendat în sensul as igurării legitimității pentru măsurile de politică comercială aplicate
în vederea protecției mediului, și în țările în curs de dezvoltare, care se tem de apariția unor
categorii de bariere comerciale.
În ce privește produsele farmaceutice, în cadrul Confe rinței de la Singapore a fost actualizată
lista cu produsele asupra cărora erau eliminate în totalitate taxele vamale și, de asemenea, s -au
reluat negocierile pentru a se armoniza tarifele în domeniul produselor chimice. Progrse
importante s -au remarcat în privința tehnologiei informațiilor, astfel 43 de state au semnat în
martie 1997 un accord ce prevedea eliminarea totală a taxelor vamale până în anul 2000 asupra
computerelor, telefoanelor, semiconductorilor, programelor de caluculator, instrumentelor
științifice.
În timpul Conferinței, cele mai complicate discuții au făcut referire la standardele de muncă. O
serie de state componente ale OMC au considerat ca acest subiect ar putea fi negociat în cadrul
OMC, pentru a se răspunde astfel presiunilor intern e tot mai intense, potrivit cărora s -au pierde
locuri de muncă în urma importului de mărfuri din țări care nu respectă aceste norme și folosesc
forța de muncă ieftină, fiindasigurată astfel o competitivitate artificială a exporturilor lor, însă
majoritatea statelor membre au fost împotrivă. S -a ajuns până la urmă la o declarație a
minisștrilor prin care s -a reafirmat angajamentul de a se respecta normele fundamentale de
muncă și de a sprijini activitatea Organizașiei Internaționale a muncii, ca organism int ernational
competent în domeniu.13

13 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și p olitici comerciale contemporane , Vol. I,
Editura Economică, 2003, pg. 382

La Conferință de la Singapore, miniștrii au convenit și un plan de acțiune pentru a fi ajutate
țările ce sunt slab avansate, pentru a putea fi valorificate oportunitățile de sistemul comercial
multilateral.
Finalul Confe rinței a fost marcat de adoptarea Declarației Ministeriale de la Singapore, ce a
consacrat următoarele obiective principale:
– Liberalizarea progresivă și eliminarea barierelor tarifare și netarifare în comerțul
cu mărfuri
– Liberalizarea progresivă a comerțu lui cu servicii
– Respingera formelor de protectionism ăn comerțul international
– Integrarea țărilor ce aveau nevoie de ajutor, din punct de vedere al dezvoltării
Participarea României la activitatea Conferinței Ministeriale de la Singapore
La participarea l a acestă Conferință, delegația română a trbuit să acționeze în vederea intereselor
statului roman, ca țară în curs de dezvoltare și,totodată, în tranziție la economia de piață și
potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. România aplica acord urile negociate la
Runda Uruguay în totalitate și își îndeplinea cu consecvență obligațiile asumate în cadrul OMC.
România a fost reținută în privința nemulțumirilor exprimate de anumite țări în curs de
dezvoltare , ce se manifectau în planul Acordului p rivind textilele și confețiile, întrucât se
considera că implementarea acest uia avea un ritm mult prea lent. Poziția României a rezultat din
statutul favorabil pe care aceasta îl aveau exporturile românești a acestor produse în cadrul
acordurilor de comerț liber.
Referitor la problematica comerțului și al investițiilor, România s -a manifestat favorabil penrru
îmbunătățierea reglememntărilor din domeniul investițiilor străine, punându -le în accord cu cele
internaționale, țara noastră suținând propunerea Cana dei pentru desfășurarea preliminarea în
domeniu de către un grup de lucru nou constituit.
Cu privire la comerț și politicile concurențiale, țara noastră a fost un susținător al adoptării unei
decizii cu referire la elaborarea unui cadru internațional de r eguli de concurență, propunere
făcută de Uniunea Europeană. În acest sens, se are în vedere susținerea guvernelor naționale în
contractarea cartelurilor, abuzurilor de poziți dominante și a altor practice comerciale restrictive
la care întreprinderile sunt din ce în ce mai tentate să recurgă în condițiile intenificării
concurenței pe plan international. Această prpunere a U.E. ar reprezenta un avantaj pentru
România, deoarece ar cauza o scădere a posibilității de acces a produselor românești și a
serviciil or pe piețele externe.
Propunerea S.U.A. de a se introduce o clauză socială în comerț, privind întemei erea unui grup
de lucru al OMC care ar avea ca scop identificarea legăturii dinntre obiectivele și reglementările
OMC și standardele esențiale de muncă pentru a se definitiva contribuția pe care OMC ar putea
să o aducă în respectarea acestor standarde, a avut ca susținător principal Norvegia.
Față de această problem, delegația română a avut propriul punct de vedere, care s -a formulat
astfel:
– standardele de muncă puse în aplicare de către România sunt cele recunoscute pe
plan international
– Organizașia Internațională a Muncii este cadrul adecvat în care poate fi dezbătută
această problematică
– Odată cu finalizarea lucrarilor desfăsurate la OIM privind incidențele
nerespectării standardelor de muncă, ar putea fi discutată și această problem în
cadrul OMC

România a mai fost susținătoare a unei propuneri făcută de S.U.A., refritoare la deschiderea unui
dialog privind pregătirea negocierilor în vederea adoptării unui acorrd multilateral ce se referă la
achizițiile guvernamentale, accord obligatoriu pentru toți componeții OMC, cu privire la toate
bunurile și serviciile, având un interes în legătura c u aderarea statului român la UE, întrucât nu
eram un stat semnatar al acordului plurilateral privind achizițiile guvernamentale.
De asemena, problematica redefinirii relației dintre regionalism și multilateralism a fost vizată de
delgația României, ea făc ând următoarele referiri:
– S-a considerat că acestă problemă avea deja un cadru bine stabilit de dezbatere,
prin înfăptuirea unui organ de OMC
– Chiar dacă procesele de realizare a sistemelor preferențiale regionale și
subregionale au fost sporite , reglement ările GATT se mențineau în vigoare
– Acordurile regionale, precum și cele subregionale susțin obiectivele generale ale
OMC , aducând o contribuție semnificativă la liberallizarea și dezvoltarea
comerțului international
Pe tot parcursul Conferinței Ministeria le de la Singapore a existat o colaborare între reprezentanți
ai statelor membre UE și cei ai delegației române, precum și ai altor state occidentale, da r,
bineînțeles, nu au fost omiși nici reprezentanții statelor în tranziție sau în curs de dezvoltare,
scopul final fiind acela al sporirii oportunităților de acces pe piețele externe a produselor și
serviciilor româești.

Conferin ța Ministerială a OMC de la Geneva
Rezultatele acestei Conferințe au fost unele reduse, datorate și caracterului festiv al ac esteia,
odată cu împliniea a 50 de ani de la înființarea GATT. Un alt factor ce a determinat aceste
rezultate a fost impactul puternic pe care l -a avut criza din 1997 asupra economiei mondiale, în
special asupra tărilor asiatice, dar și America Latină și Ferderația Rusă.
În cadrul OMC, perioada dintre cele două conferințe a însemnat, pe lângă o serie de acorduri
finalizate cu succes, și creșterea nemulțumirilor în legă tură cu transpunera în practică a unor
angajamente asumate la Runda Uruguay. În general, țările în curs de dezvoltare erau
nesatisfăcute de ritmul prea lent de înlăturare a restricțiilor care afectează exorturilor lor de
produse textile și confecții în țăr ile dezvoltate, acestea din urmă susținând că implementarea
acordului respectiv decurge în conformitate cu calendarul stabilit la Runda Uruguay.14
Problemna esențială ce a fost înscrisă pe agenda Conferinței de la Geneva a fost reprezentată de
comerțul elec tronic.
Datorită creșterii intense a comerțului electronic, acesta deveniste un domeniu de o importanță
deosebită, astfel încât existau neclarități față de regulile de comerț. Consiliul General, odată cu
Declar ația asupra comerțului electronn ic din mai 19 98, a fost împuternicit cu stabilirea unui nou
program de lucru care trebuia să examineze aspectele comerciale ce făceau referire la comerțul
elecronic ținându -se cont de nevoile economice, financiare, și de dezvoltare a statelor slab
dezvoltate. Această declarație face parte dintr – decizie mai amplă prin care este abilitat Consiliul
General al OMC să pregătească reconsiderări cu privire la programul de lucru al OMC, inclusiv
noi liberalizări de natură să răspundă intereselor preocupărilor tuturor membrilo r. Principalele
referifi aveau în vedere:

14 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I,
Editura Economică, 2003, pg. 385

– elaborarea unei agende de lucru care să vizeze aspecte legate de mplementarea
acordurilor și deciiziilor OMC luate la Marrakech, precum și probleme privind
organizarea viitoarelor negocieri
– noile probleme ridicat e la Conferința de la Singapore și asupra cărora membrii au
purtat diverse discuț ii, fără a -și asuma îndatoriri
– nevoile țărilor mai puțin avansate, analizate amplu cu prilejiul reuniunii din 1997
– alte probleme referitoare la relațiile comerciale dintre membri; în măsura în care
acestea sunt relevate și acceptate de către membri, atunci ele putând fi incluse în
recomandările făcute miniștrilor
Participarea României la Conferința Ministerială de la Geneva
În declarația prezentată de către șeful delegației române la acesată conferință s -a subliniat
importanța dobândită de sistemul comercial multilateral la trei ani de la înființarea OMC și s -au
marcat apoi eforturile întreprinse de România în implementarea acordurilor negociate la Runda
Uruguay și a celor ne gociate după intrarea în funcționare a OMC, în special în ărivința adoptării
legislației și a măsurilor de politică comercială în conformitate cu angajamentele asumate.
În același timp, s -au făcut referiri cu privire la implicarea României în negocierile privind
telecomunicațiile , serviciile financiare și domeniul tehnologiei informaționale, România
semnând toate cele trei acorduri încheiate pe parcursul anului 1997. Cu privire la noile probleme
ridicate la Conferința de la Singapore, referitoare la comer ț, investiții și achiziții guvernamentale,
concurență, țara noastră și -a afirmat interesul fașă de activitatea grupurilor de lucru ale căror
recomandări ar lărgi sfera de activitatea a OMC și ar determina dezvoltarea sistemului comercial
multilateral.
În ceea ce privește activitatea comitetului privind acordurile comerciale regionale, a fost
subliniată ideea că regionalismul și multilateralismul se completează reciproc. De asemenea, s -a
confirmat susșierea Romîniei față de eforturile OMC de a include comer țul electronic în regulile
și disciplinele multilaterale , cu eliminarea oricăror bariere și asigurarea transparenței în privința
reglementărilor naționale. Sprijinul delegației a fost susținut și în ceea ce privește Consiliul
General, care se pregătea pen tru conceperea agendei celei de -a treia Coferințe Ministeriale a
OMC cu scopul de a lăsa o nouă rundp de negocieri comerciale multilaterale.

Conferința Ministerială a OMC de la Seattle
Această Conferință din anul 1999, spre deosebire de cele anterioare , s-a soldat cu un eșec în
ceea ce privește organizarea unei noi runde de negocieri multilterale . Trebuie subliniate
motivele ce au determinat eșecul răsunător al Conferinței.
Principala cauză a fost reprezentată de desfășurarea Conferinței odat ă cu lansarea campaniei
electorale în SUA , astfel delegația americană nu a fost dipusă să facă anumite concesii, strict
necesare în a decurgerea unui proces de negciere.
Alte cauze marcante au făcut referire la impactul liberalizări, care nu poate fi ign orat în cazul
unor aspecte precum: protecția mediului și a sănătății, drepturile fundamentale la muncă,
asigurarea siguranței alimentare a popoarelor ș.a.
O altă problemă care a contribuit la eșecul Conferinței de la Seattle se referă la problemele
diverg ente care au făcut și altădată obiectul negocierilor , precum agricultura și comerțul cu
servicii. În ceea ce privește agricultura, au existat acuzații reciproce ale SUA și UE referitoare la
subvenționarea exporturilor de produse agricole practicate de amb ele părți. De asemenea, și
folosirea clauzei de salvgardare, investițiile, achizițiile publice au generat controversate dicuții .
Participarea României la Conferința Ministerială de la Seattle

România a transmis OMC, în perioada în care Conferința era în curs de pregătire, trei
documente oficiale cu privire la problememe incluse în agenda Conferinței.
Primul se referea la agricultură și sublinia faptul că România nu poate liberaliza comerțul c u
produse agricole ataâta timp cât măsurile interene nu vin în sprijinul acestora, iar la export nu
sunt subvenționate produsele românești. Cel de -al doilea document făcea mențiuni cu privire la
acordul referitor la Clauza de savgardare și sublinia că prev ederile acestui acord sunt mult prea
generale și insufient de elaborate , dând naștere unor interpretări. Cel de -al treilea document
menționa raportul dintre acordurile regionale și cele multilaterale .
Punctele de vedere exprimate de delegația României odată cu participarea la Conferință au făcut
referite la:
– necesitatea convenirii, în perspectiva declanșării Rundei Mileniului, a unui cadru
echitabil de împărțire a beneficiilor rezultate în urma liberalizării pentru toate
țările membre ale OMC
– asigurare a unui acces sporit pe piețe pentru exporturile țărilor în curs de
dezvoltare, în special în privința comerțului cu produse agricole și produse textile
– necesitatea sporirii asistenței tehnice și financiare din partea OMC și a țărilor
dezvoltate pentru ca ț ările în curs de dezvoltare, cele mai puțin avansateși în
tranziție la economia de piață să poată participa la viitooarele negocieri, dar mai
ales să -și poată îndeplini angajamentele asumate prin transpunerea lor ulterioară
în practică, potirivit teremenel or stabilite
– asigurarea trannsparenței cu privire la activitatea OMC și la deciziile adoptate,
astfel încât societatea civilă să dipună de o informare promptă și completă asupra
evoluției și reultatelor negocierilor

Conferința Ministerială a OMC de la Doha
În noiembrie 2001 a avut loc cea de a patra Conferință Ministerială a OMC, fapt stabilit de
Consiliul General al OMC. Pregătirile pentru această conferință nu s -au desfășurat în ritmul
dorit, deoarece existau destul de multe divergențe în ceea ce privește problemele înscrise pe
agenda Conferinței, acestea facând referire, în special, la agricultură, comerțul cu serrvicii și
normele de muncă.
Negocierile ce urmau să se desfășoare trebuiau să aibă în vedere și anumite reforme privitoare la
activit atea OMC , ce ar fi trebuit să determine o mai mare transparențăă și democratizare a
activității acesteia , o cooperare mai bună cu societatea civilă, dar și la o sporire a atenției față de
opiniile și intereselor țărilor în curs de dezvoltare , astfel înc ât toți memrbii organizației să
beneficieze de aceleași facilități. Astfel, OMC trebuia să se pregătească pentru creșterea
numărului de membri, în rolul peincipal fiind plasate China și Federația Rusă.
Printre cele mai frecvente probleme ce trebuiau să se înscrie pe ordinea de zi sunt: continuarea
procesului de liberalizare a comerțului cu produse agricole și cu servicii. Politica de investiții,
protecția mediului înconjurător și îmbunătățirea codurilor de conduită din domeniul barierelor
netarifare negoci ate sau reluate în cadrul Rundei Uruguay.
Țările dezvoltatea, dintre care făcea parte și SUA erau de părere că renegocierea unor
angajamente asumate se poate face doar într -o nouă rundă de negocieri, însă exista un anumit
grup de țări în curs de dezvolta re , denumit ”Like -Minded -Group”, condus de India, Pakistan,
Egips și Malaysia, care susținea că nicio rundă de negocieri nu putea începe fără rezolvarea
problemelor anterioare. Totuși, s -a considerat că problema poate fi rezvolvată întrucât un grup de

șapte țări neutre a împărțit propunerile de implementare în două categori, cele care pot fi
soluționate până la desfășiurarea noii Conferinșe și cele ce vor trebui dezbătute în cadrul Rundei.
Concilierea tuturor problemelor ce ar fi trebuit să facă obiectul n egocierilor a fost forte dificilă,
deoarece a fost influențată negativ de o serie de constrângeri politice îndeosebi din țările
dezvoltate.15 Una dintre importantele limitări în rezolvarea problemelor este chiar structura
instituțională a OMC , întrucât pentru a se putea desfățura o nouă rundă de negocieri este nevoie
de acordul este nevoie de acordul tuturor țarilor.
Conferința Ministerială de la Doha s -a finalizat prin ado ptarea unei Declarații Ministeriale.

Participarea României la Conferința Ministerială de la Doha
Șeful Delegației române a exprimat preocupările statului față de găsirea unor răspunsuri în fața
provocărilor globalizării. De asemenea, el a menționat că sch imbările produse în statul nostru,
consolidarea democrației , iar problemele din viața socială sunt într -o continuă ameliorare .
Delegația română a considerat că toți membrii OMC au anumite obiective comune, precum
prezența regulilor și raporturilor de schimb , creșterea capacității de export a statelor. Pentru
asigurarea unor condiții egale de dezvoltare, reglementările erau cele m ai bune soluții, alături de
un sistem protecționist cxe avear rolul de a sisține un comerț corect.
România a sprijinit și susținut propunerile și documemtele ce evidențiau nevoia țărilor mai puțin
avansate și în curs de dezvoltare, de a obține asistență tehnică, precum și orice dec izie ce a avea
ca rol crearea unor legături între diversele curente și încurajarea cooperării între membrii OMC.
Cu ocazia desfășurării Conferinței Ministeriale, s -a făcut referire și la unul dintre obiectivele
principale ale R omâniei, crearea unor noi reguli în ceea ce privește integrarea regională sau
modificarea celor prezente, astfel încât acestea să devină mai clare și mai precise. În final,
reprezentanții statului nostru și -au exprimat dorința de a participa în continuare la negocierile
multilaterale și au dat asigurări în ceea ce privește menținerea spiritului de cooperare și
respectarea angajamentelor asumate.
Chiar și după desfășurarea acestei runde de propo rții de negocieri, Uniunea Europeană a propus
lansarea unei alte runde mai complexe, cu scopul acrordării de sprijin participanților în vederea
creșterii economiei și dezvoltării statelor respective. În ciuda eforturilor depuse de diverși
membrii ai OMC, nu s -au atins obiectivele propuse, prin urmare a avut loc o reori entare a
domeniilor ce erau vizate pentru a fi reformate, astfel încât să dete rmine o facilitare a realizării
scopurilor vizate.
În anul 2013 a fost adoptat ”Acordul privin d facilitarea comerțului”, ce avea ca scop
simplificarea și clarificarea procedurilor internaționale de import și export, a formalităților
vamale și a cerințelor de tranzit. Autoritățile vamale ale UE au trebuit să își stabilească roluri
bine determinate, p entru a putea fi pus în aplicare acordul, aceste reprezentând modelul de urmat
atât în interiorul UE, cât și la nivel international. Acordul a intrat în vigoare la începutul anului
2017, atunci când prin ratificarea de Ciad, Iordania, Oman și Rwanda a atin s numărul necesar de
state membre OMC, și anume 110, necesare pentru intrarea sa în vigoare.
În decembrie 2015, a fost adoptat un nou accord privind măsurile de restricționare a subvențiilor
ce denaturează comerțul și sunt acordate pentru sprijinirea expor tului de produse agricole.
Aceste acorduri au reprezentat p rogrese, ce determina o modernizare a OMC, astfel încât să facă
față la toate problemele apărute la nivelul comerțului international și să întărească sistemul
comercial multilateral pe care îl reg lementeză.

15 Nicolae Sută, Sultana Sută Selejan – Comerț internațional și politici comerciale contemporane , Vol. I,
Editura Economică, 2003, pg. 393

O altă reuniune ministerială este programată să se desfășoare în anul 2020 la Astana, fapt urmărit
în de aproape de Parlamentul Europen, astfel fiind monitorizate evoluțiile ce se petrec la nivelul
Organizației Mondiale a Comerțului.