PROGRAM DE STUDII FARMACIEASISTENȚĂ DE FARMACIE [632152]

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROGRAM DE STUDII FARMACIE/ASISTENȚĂ DE FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚ IFIC
Șl. Dr. Schroder Verginica
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC
Șl. Dr. Schroder Verginica
ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROGRAM DE STUDII FARMACIE/ASISTENȚĂ DE FARMACIE

Avizat
Data
Semnătură coordonator

MODIFIC ĂRI CELU LARE
ASOCIATE PROCESULUI DE
ÎMBĂ TRÂNIRE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Șl. Dr. Schroder Verginica

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC
Șl. Dr. Schroder Verginica

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

CUPRINS

LISTA DE ABREVIERI

INTRODUCERE
Îmbătrânirea nu este o stare, ci un proces de degradare graduală și diferențială, este un
ansamblu de fenomene, care apar ca urmare a încheierii fazei de dezvoltare și care implică
schimbări din punct de vedere biologic și psihologic. Procesul de îmbătrânire însă se manifestă
diferit, individualizarea fiind determinată de: gradul de autonomie; degradările fizice; degradări
psihologice; de starea emoțională și mentală; de posibilitatea de a se manifesta comportamental,
cum ar fi implicarea în viața comunității, modul în care su portă pierderea rolurilor sociale ca
urmare a decesului cunoștințelor și a partenerului de viata, a modului în care se adaptează la noile
roluri sociale, uneori datorită instituirii unei măsuri de protecție în instituțiile de îngrijire de tip
rezidențial.

PARTEA GENERALĂ
I ÎMBĂTRÂNIREA – GENERALITĂȚI
Dicționarul Larousse (1991) definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce
afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind:
slăbirea țesut urilor, atrofie musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea
concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare.
Teorii privind factorii care influențează îmbătrânirea:
– cantitatea de energie determinată genetic;
– numărul de calorii puse la dispoziția organismului;
– capacitatea de adaptare la factorii stresanți;
– capacitatea celulei de a se diviza, prin urmare, odată cu epuizarea capacității celulei de a
se divide, viața încetează;
– distrugerea celulelor de către radicalii liberi;
– programarea genetică a îmbătrânirii.
Aspecte care pot fi luate În considerare când vorbim de îmbătrânire:
– îmbătrânirea primară, care nu este însoțită de probleme de sănătate și vine în mod firesc
după perioada adul tă;
– îmbătrânirea secundară, este însoțită de o alterare a stării de sănătate;
– îmbătrânirea terțiară, este perioada care precede moartea (Muntean 2006).
Bătrânețea este starea ce caracterizează o grupă de vârstă particulară, cea a persoanelor de
peste 6 0 de ani (Fontaine 2008).
Dicționarul Larousse de psihiatrie (1991) definește bătrânețea ca fiind ultima perioadă a
vieți, corespunzând rezultatului normal al senescenței. Senescența este termenul folosit ca sinonim
cu îmbătrânirea, iar senilitatea este te rmenul folosit ca sinonim cu îmbătrânirea patologică.
Din perspectiva stadiilor lui Erik Erikson, referitoare la evoluția individului avem: pruncia,
copilăria timpurie, perioada de la 4 la 5 ani, perioada de la 6 la 11 ani, adolescența, prematuritatea,
perioada adultă și bătrânețea. În fiecare dintre aceste stadii se evidențiază o criză care duce la
mutații importante in viața individului. Astfel la bătrânețe, individul privește cu satisfacție

realizările din trecut și cu regret ceea ce nu a realizat, trăie ște eșecul nerealizărilor din viață.
În gerontologie, există diferențe între:
– vârsta cronologică care desemnează numărul anilor de la naștere;
– vârsta biologică care corespunde vârstei diferitelor componente ale organismului;
– Vârsta morfologică, aceas ta desemnează modificari ale țesuturilor și ale organelor;
– Vârsta fiziologica sau funcțională, care desemnează diminuarea capacităților unor
organe.
Clasificări ale bătrâneții :
Organizația Mondială a Sănătății consideră:
– Între 60 – 70 ani avem persoane în vârstă;
– Între 75 și 90 de ani avem persoane bătrâne;
– Peste 90 de ani avem marii bătrâni.
CLASIFICARE PE GRUPE DE VÂRSTĂ ÎN GERIATRIE
Simpozionul Canadian de Geriatrie din 1998 vorbește de o clasificare a
vârstnicilor pe trei grupe de vârstă:
1. 65–74 ani – grupa bătrân -tânăr; aici funcția este păstrată, mai ales
capacitatea ideatică și activitatea culturală;
2. 75–85 ani – grupa bătrân -matur; există o instabilitate fiziologică, dar și
una a funcționalității unor apara te și sisteme, având drept caracteristică marea
diversitate individuală; la cei anterior sănătoși se adaugă o patologie;
3. peste 85 ani – grupa bătrân -bătrân; aceasta a crescut de trei ori, numeric,
față de prima grupă, în ultimii 20 de ani.
Simpozionul d e Geriatrie de la București, din 1988, aduce în atenție o altă
grupare pe vârste ale bătrâneții:
1. vârsta mijlocie sau de „tranziție”: 40 –60 ani;
2. perioada vârstnică: 65 –74 ani;
3. bătrânețea: 75 –90 ani;
4. longevitatea: peste 90 ani.
În alte clasificăr i, se consideră longevivi și cei de peste 85 de ani. O altă
clasificare, datând din 1988, este următoarea:

1. 65–74 ani – „trecerea spre bătrânețe”, se consideră o perioadă în care este
esențială pentru calitatea vieții supraviețuirea cuplului; în această etapă medicii
spun că este nevoie de un consult medical de aproximativ 40 de minute, în cadrul
căruia bolnavul trebuie să se dezbrace singur, astfel încât să se poată observa
dificultatea de a se dezbrăca; acum își face apariția tremuratul mâinilor;
2. 75–85 ani – „bătrânețe medie”, perioadă în care este de remarcat schimbul
de relații din cadrul grupei de vârstă și al celor dintre generații; această perioadă
este considerată „vârful conflictelor dintre generații”, integrarea socială devenind
acum din ce în ce mai puțin accesibilă;
3. peste 85 ani – „marea bătrânețe” (longevitatea); această etapă ar fi
generativă de stări tensionale familiale și subfamiliale; aici relațiile sociale se
restrâng la maximum.
În concluzie , distingem :
1. între 55 –64 ani: prese nescența;
2. între 65 –74 ani: vârsta a treia;
3. între 75 –85 ani: vârsta a patra (bătrânețea medie);
4. peste 85 de ani: condiția de vârstnic, „bătrân” (longeviv).
Perioada vârstnică nu poate fi încadrată, de toate societățile, între anumite
limite fixe. E a poate varia, așa cum în societățile antice debutul bătrâneții era pe la
60 de ani, iar în societățile tradiționale „bătrân” era considerat cel cu vârsta de
40–50 de ani. În secolul al XIX -lea, bătrânețea era plasată între 50 –70 de ani:
prima bătrânețe în tre 70 –84 de ani și a doua bătrânețe între 85 –100 de ani. Pentru
sociologii americani, bătrânețea presupune un ansamblu format din: perioada imediată pensionării,
urmată de retragerea din viața activă, 65 –74 de ani, și
perioada de după 75 de ani.
ÎMBĂTRÂNI REA LA NIVEL MONDIAL
Segmentul populației vârstnice are pe zi ce trece o pondere tot mai mare, cauzele fiind
progresele din medicina, care au făcut posibilă reducerea mortalității infantile prin eradicarea
aproape integrală a bolilor infecțioase și prelung irea speranței de viață. Diferențierile între indivizi
în ceea ce privește procesul de îmbătrânire, pot fi foarte mari deoarece vârsta cronologică diferă
de

cea funcțională, unii oameni pot fi productivi până la vârste înaintate de aproape 80 de ani iar alții
devin neproductivi la 60 de ani. Speranța de viață influențează și încadrarea în categorii de
persoane
vârstnice populația unei țări, o persoană de 45 de an i in Zambia poate fi considerată bătrână,
deoarece aici speranța de viață la 15 ani este de 59 de ani, comparativ cu Japonia unde speranța de
viață este de 89 de ani iar o persoană de 45 de ani aici este considerată tânără. („Preintâmpinarea
crizei vârstei a treia” raport al Băncii Mondiale de cercetare politica).
Numărul populației globului a evoluat după cum urmează:
1801 1925 1959 1974 1986
1 miliard 2 miliarde 3 miliarde 4 miliarde 5 miliarde
II PATOLOGII FRECVENTE ȘI CLASIFICARE

DEZORDINI MENTALE
Depresia este una dintre dezordinile mentale prezente la vârstnici. Ea se
manifestă prin stări de tristețe, apatie, tulburări de memorie și concentrare,
insomnie, scăderea apetitului, retragere socială, abuz de alcool. Aceste manifestări
au loc din cauza s entimentului de singurătate și neajutorare al vârstnicilor. Pentru
combaterea acestei stări depresive medicii recomandă medicație antidepresivă și
psihoterapie.
Ipohondria reprezintă o altă dezordine mentală prezentă la vârstnici. Ea se
manifestă printr -o preocupare excesivă față de starea propriului corp, ca și prin
plângeri exagerate și nejustificate.
Paranoia , reprezentând o dezordine mentală, se manifestă prin sentimente
nejustificate de amenințare și neîncredere, apariția sa fiind favorizată de izolare a,
singurătatea și deficitul senzorial al bătrânilor.
Delirul se manifestă prin confuzie, cu dezorientare și tulburarea stării de
conștiință. Aceste perturbări de conștiință au durată scurtă, de la câteva zile la o
săptămână. Apar halucinațiile, iluziile, teama, anxietatea. Printre cauzele apariției
acestei dezordini mentale se pot enumera: diversele afecțiuni organice, toxicitatea
medicamentoasă, alcoolul, deshidratarea, malnutriția, diverse infecții, unele
traumatisme craniene, constipația. Pentru combate rea acestei stări se recomandă
comunicarea verbală și menținerea contactului fizic cu bolnavul, chiar atingerea
bătrânului de către persoanele apropiate (Antohe, Fermeșanu, 2003, p. 107).
Demența senilă constă în pierderea progresivă a capacității cognitiv e, cu
alterarea memoriei, raționamentului abstract, a judecății și modificări ale personalității.
Printre formele clinice ale acestei dezordini mentale se numără și boala Alzheimer.
Maladia Alzheimer apare în jurul vârstei de 65 –70 de ani. Această boală
mai este numită demență degenerativă sau demență senilă primară și reprezintă
după unii autori 50% din demențele vârstnicilor (Antohe, Fermeșanu, 2003,
p. 108), iar după alții (Hurjui, 2004, p. 165), 60% din totalul demențelor ce apar la
vârstnici. Durata su praviețuirii acestei boli din momentul diagnosticului variază
între 6 –20 de ani.
ALTE BOLI CRONICE ȘI PROBLEME FRECVENTE DE SĂNĂTATE

Starea de oboseală este normală la un vârstnic după un efort fizic susținut,
însă oboseala cronică nu este normală, putând fi cauzată de: supradozarea
sedativelor, depresie, anemie sau insuficiență cardiacă.
Cefaleea este adeseori cauzată de postura incorectă, cu încordarea prelungită
a mușchilor cefei și gâtului. Alte cauze mai pot fi hipertensiunea arterială, diverse
traumat isme sau tumori cerebrale.
Durerile de coloană reprezintă una din marile plângeri ale vârstnicilor. Acestea
sunt cauzate de cele mai multe ori de osteoporoză, metastaze sau infecții osoase.
I2 ASPECTE GENERALE PRIVIND STRUCTURA CELULARĂ
Aparatul genetic al celulelor umane este format din structuri celulare ce conțin ADN (nucleul și
mitocondriile) și care care intervin în realizarea funcțiilor ADN -ului (ribozomii și centrul celular).
Nucleul conține ~ 98% din ADN celular, iar numărul de mo lecule de ADN nuclear este corelat cu
numărul de cromozomi, care constituie o caracteristică de specie: – în celulele somatice ale omului
se conțin 46 molecule lungi de ADN în cei 46 de cromozomi (set diploid = 2n cromozomi); – în
celulele sexuale 23 molec ule de ADN în 23 cromozomi (set haploid = n cromozomi). ADN -ul
cromozomial este extrem de heterogen, 25 % din secvențele polinucleotidice corespund genelor
structurale codificatoare de proteine. Totalitatea informației genetice (genele) din cei 46
cromozom i ai celulelor somatice formează genotipul, fiind în proporție de 50 % / 50% de origine
maternă și paternă. Mitocondriile conțin ~ 2% din ADN celular. Spre deosebire de nucleu,
mitocondriile conțin cîteva copii mici de ADN circular. Informația genetică din mitocondrii
constituie plasmotipul. Transmiterea informației ereditare a mitocondriilor se face pe linie
maternă. Ribozomii reprezintă o componentă a aparatului de translație a informației genetice,
controlând biosinteza proteinelor – expresia informației genetice codificate în ADN. Centrul
celular asigură formarea aparatului de diviziune responsabil de repartizarea materialului genetic în
procesul de transmitere a informației genetice de la o generație de celule la alte celule în timpul
mitozei, de la păr inți la copii în timpul meiozei.

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA MATERILAULUI GENETIC (date generale) (A)
ADN -ul deține informația genetică despre:  structura organismului  particularitățile lui
funcționale  particularitățile de dezvoltare, reproducere, răspunsului la acțiunea factorilor de
mediu,  interacțiunea dintre diferite elemente ale aceluiași organism sau cu alte organisme.
ADN reprezintă macromolecule formate din două catene polidezoxinucleotidice c omplimentare,
antiparalel sub formă de dublu helix. Informația genetică în ADN este înscrisă sub forma unei
secvențe prin succesiunea a patru tipuri de baze azotate: A, G, C, T Bazele azotate se combină
cîte trei formînd codoni – "cuvintele" codului geneti c, fiecare triplet codifică un anumit
aminoacid, de exemplu: AAA → Lys CAG → Gln TGC → Cys GGA → Gly etc. Astfel,
succesiunea tripletelor dintr -un segment codant de ADN determină succesiunea aminoacizilor
dintr -un polipeptid. Secvența codantă – …AAACAGTG CGGA… ↓ Fragment polipeptidic – …Lys
– Gln – Cys – Gly… Sucesiunea aminoacizilor din polipeptid determină particularitățile spațiale
și funcționale ale proteinei. Proteinele determină (direct sau participînd în diferite lanțuri
metabolice) toate stru cturile celulare, activitățle celulare, asigură interacțiunea cu alte celule,
participă în apărarea celulei sau răspunsul la acțiunea diferitor factori ecologici, etc. (B) ADN -ul
transmite informația genetică din generație in generație (de la celulă la alt e celule sau de la o
generație de organisme la alte generații de la părinți la copii). La baza moștenirii și transmiterei
I.G. stă proprietatea unică a moleculei de ADN de replicare: 1 moleculă de ADN replicare 2
molecule de ADN În timpul replicării sau su b acțiunea diferitor factori ai mediului în molecula
de ADN pot apărea modificări în secvența nucleotidică – mutații. Mutațiile pot avea catacter
adaptiv sau pot fi patologice. Pentru a se evita acumularea de mutații patologice moleculele de
ADN au altă pr oprietate unică – reparația – cu refacerea structurii inițiale a ADN -ului prin
înlăturarea nucleotidelor eronate sau modificate și inlocuirea lor cu nucleotide normale. (C)
ADN -ul realizează informația genetică în timpul sintezei moleculelor de ARN și prot einelor.
ADN -ul poate fi transcris sub formă de secvențe nucleotidice de ARN: ARNm, ARNr, ARNt și
microARN care participă la translația I.G. și sinteza lanțurilor polipeptidice – viitoare proteine
structurale, enzime, receptori, reglatori, etc..
(D) Proces ele moleculare de bază din celule umane sunt: replicarea ADN – suportul transmiterii
I.G.; reparația ADN – suportul stabilității I.G; transcripția ADN și translația ARNm – suportul
realizării I.G..

PARTEA SPECIALĂ
Celula si mecanismele de inducere a îmbăt rânirii fziologice

Mecanisme implicate
Telomerii sunt porțiuni de AND situate la capătul cromozomilor. Datorită lipsei enzimei
telomerazei nu este copiat până la capăt în timpul replicării, astfel se scurtează cu fiecare ciclu de
replicare, iar când este prea scurt celula nu se poate divide.

Scurtarea telomerilor crește odată cu expunerea la stres (exemplu: în demență avem telomere
scurtați prematur) .
ARN -ul mesager se comportă ca o gerontogenă, iar transferat de la o celulă senescentă la una
tânără opreș te diviziunea. Funcția lui se aseamănă cu gena de supresie tumorală p53.
ARN -ul mesager dacă suferă mutații, numărul diviziunilor vor crește.
Stresul oxidativ
Radicalii liberi sunt specii foarte reactive produse în cursul metabolismului oxigenului. Aceștia
exercită un stress oxidative pronunțat asupra celulei afectând AND -ul cellular, telomerii, AND -ul
mitochondrial și aciyii grași ai membraneo celulare.

Mitocondria
Acumularea mutațiilor la nivelul AND -ului mitochondrial afecteaya capacitatea mitocondriei de a
produce energie accelerând procesul de senescență.

Proteinele
Acumularea de protein e denaturate ce depășesc mecanismele intracelulare de degradare d uce la
accelerarea distrugerii celulare
Degradarea si repararea AND -ului
Rol imp ortant în îmbătrânirea celulară Implicată este o enzimă numită polimerază I, iar
nivelurile crescute ale acestei enzyme duc la o durată crescutăde viață.
IMBĂTRÂNIREA LA NIVEL CELULAR
Mitotică – afectează țesuturi ale căror cellule se succed generație după generație.
Fiecare generație este marcată de timp față de generația precedent.
Postmitotică – afectează celulele care nu se divid.

Îmbătrânirea celulară
Odată cu îmb ătrânirea celulară, se produc modificări funcționale și structurale la nivelul tuturor
celulelor. Astfel, îmbătrânirea celulară determină lezarea ADN -ului și totodată scade și capacitatea
sa de reparare. Din cauza acumulării de produse de peroxidare lipidi că, scade capacitatea
oxidativă. Accelerarea îmbătrânirii celulelor și creșterea fibrozei reprezintă modificări fiziologice
celulare din cauza înaintării în vârstă [3].

Sistemul musculo -scheletic
Oasele tind să piardă din densitatea minerală osoasă odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, rezistența
oaselor scade, iar riscul de producere a fracturilor crește. După menopauză, femeile prezintă o
scădere rapidă a densității mineral osoase din cauza nivelului scăzut de estrogen. Modificările care
apar la nivelul vertebrelor din partea superioară a coloanei vertebrale, tasările vertebrale și artroza
produc un declin funcțional cu implicații medico -sociale importante. Din cauza uzurii și a mișcării,
cartilajul care învelește articulațiile osoase își pierde din elas ticitate și poate conduce la apariția
osteoartritei. După vârsta de 30 de ani și continuând pe tot parcursul vieții, masa musculară și forța
musculară încep să scadă. Cu toate acestea, atât masa cât și forța musculară se reduc cu aproximativ

15% în timpul vieții unui adult [4]. Scăderea importantă a masei musculare se numește sarcopenie
și apare din cauza unor afecțiuni sau a lipsei de activitate fizică pe o perioadă lungă de timp.

Sistemul respirator
Modificările produse la nivelul aparatului respirator odată cu înaintarea în vârstă apar în contextul
deteriorării progresive a țesutului pulmonar, creșterea rigidității cutiei toracice și reducerea
rezervei de mușchi respiratori. Modificările pulmonare produse de vârstă sunt prezente atât la nivel
parenchima tos, cât și la nivelul țesutului interstițial. Emfizemul senil reprezintă o stare de involuție
fiziologică, frecvent întâlnită la persoanele vârstnice.

Sistemul cardiovascular
Îmbătrânirea fiziologică a sistemului cardiovascular constă în apariția modific ărilor atât la nivel
structural, cât și funcțional. Modificările structurale precum hipertrofia ventriculară stângă
(creșterea în diametru a miocitelor, a depozitului de amiloid și colagen), calcificări și fibroze
valvulare sunt frecvent întâlnite la perso anele vârstnice. Modificările de tip degenerativ sunt
întâlnite la nivelul țesutului excitoconductor [5]. La nivelul sistemului arterial, apar modificări
precum rigiditate, disfuncție endotelială, care conduc la apariția modificărilor funcționale:
creștere a presiunii arteriale, scăderea distensibilității arteriale, afectarea microcirculației renale.

Sistemul digestiv
La nivelul sistemului digestiv au loc modificări morfo -funcționale care progresează odată cu
vârsta. Majoritatea segmentelor tubului digestiv suferă un proces de hipotrofie involutivă,
scăderea contracției musculare esofagiene, scăderea secreției de acid gastric și a evacuării
conținutului gastric. Motilitatea colonului este frecvent afectată, ceea ce duce la modificări
importante ale tranzitu lui intestinal și la apariția constipației cronice.

Sistemul reno -urinar

În îmbătrânirea renală, rinichiul își menține capacitatea de a regla homeostazia mediului intern.
Progresiv, are loc o diminuare a răspunsului la stres. Se produc modificări structur ale și modificări
funcționale la nivelul celulei tubulare renale și a răspunsului la factorii hemodinamici și endocrini.
Pierderea masei renale apare din cauza atrofiei progresive a cortexului renal. În cazul persoanelor
cu vârsta de peste 80 de ani, aprox imativ 30% din numărul de glomeruli de la nivelul cortexului
renal sunt complet sclerozați [6].

Sistemul endocrin
Îmbătrânirea este asociată cu modificări hormonale și structurale ale glandelor endocrine –
moartea celulară programată, distrugerea autoimu nă a glandei sau modificările de la nivelul
țesutului glandei endocrine. Modificările legate de vârstă pot influența secreția hormonală,
secundar modificărilor fiziologice. Alte modificări includ schimbări în bioactivitatea hormonilor,
modificarea transpo rtului hormonilor la nivelul celulei și alterarea mecanismului post -receptor. O
diminuarea a secreției hormonale poate fi observată odată cu îmbătrânirea din cauza schimbărilor
fiziologice de la nivelul celulei endocrine.

Sistemul nervos
Sistemul nervos este un sistem de comunicare foarte complex, care poate trimite și primi simultan
un nivel mare de informații. Cel mai evident aspect al îmbătrânirii neuronale este reprezentat de
acumularea de lipofuscină în neuroni. Cu toate acestea, sistemul nervos est e vulnerabil în fața unor
afecțiuni sau leziuni, precum:

Degenerarea celulei nervoase poate duce la apariția bolii Alzheimer, boala Huntington sau boala
Parkinson.
Inflamarea oligodendrocitelor determină apariția sclerozei multiple.

Infecția cu virusuri, bacterii sau alte microorganisme care afectează creierul șimăduva spinării
determină meningită sau encefalită.
Întreruperea sau reducerea semnificativă a fluxului sangvin la nivelul creierului poate provoca
accidentul vascular cerebral.
Prezența leziunilor sau a formațiunilor tumorale determină leziuni structurale ale creierului sau ale
maduvei spinării.
Sistemul senzorial
Tulburările de vedere au o prevalență crescută la persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Acest lucru
are un impact negativ asupra funcții lor cognitive și în menținerea independenței funcționale.
Principalele modificări fiziologice ce apar odată cu înaintarea în vârstă sunt: scăderea flexibilității
cristalinului, creșterea duratei răspunsului reflexelor papilare și apariția cataractei. Pierd erea
auzului de înaltă frecvență, scade capacitatea de a recunoaște vorbirea și afectează calitatea vieții
sociale, a sănătății fizice și a relațiilor cu prietenii și familia. De asemenea, consecința diminuării
mirosului va duce la diminuarea gustului și î n consecință a apetitului cu afectarea stării de sănătate.

ÎMBĂTRÂNIREA INDUSĂ DE MUTAȚII
Sindromul Hutchinson -Gilford (progeria)
Cazuri în lume: 1 caz la 8 milioane de nașteri
Creșt e rata îmbătrânirii de 5 -10 ori.
Decesul survine în jurul vârstei de 13 ani prin infarct de miocard sau AVC
Cauză: o mutație în gena LMNA (cromozomul I)
Sindromul Werner (progeria adultă)
Afecțiune genetică rară, autozomal -recesivă
Cauza este reprezentată de deteriorarea genei c are codifică o helicază (enzimă necesară în
repararea AND -ului) localizată pe cromozomul 8.
Subiecții se dezvoltă normal până la pubertate, îmbătrânirea precoce ma nifestându -se la

adultul tânăr.
Decesul survine în jurul vârstei de 40 ani.
Sindromul Cockayne
Boală congenitală autosomal -recesivă, rară, s e asociază cu un defect de reparare a ADN –
ului. Este caracterizată prin creștere insuficientă, afectarea dezvoltării SNC, îmbătrânire
premature.
Decesul survine în jurul vârstei de 6 -7 ani.
Sindromul Down

Teoria acumul ărilor de erori este propusă în 1963. Se bazează pe acumularea progresivă de
proteine alterate (inclusiv enzime) ca rezultat al erorilor în cursul transcripțiilor și translațiilor.
Aceasta duce la o evoluție progresivă a defecțiunilor ducând la moartea celulei.
Recent, teoria nu mai este susținută de cercetători. Astfel, s -a dedus faptul că: nu toate
celulele îmbătrânite conțin proteine alterate, daca sunt introduse proteine sau enzime alterate într –
o celulă, acestea nu determină îmbătrânirea ei prematură.
Teoria legăturilor încrucișate (Cross -Linkage)
Anumite proteine din organism devin cross -link-ate, prin urmare nu participă la activitățile
metabolice normale. Se pot acumula “deșeuri ” ex. Lipofuscina, astfel av em ca rezultat
incapabilitatea țesuturilor de a funcționa la maxima lor capacitate.
Pentru a preveni procesele de cross -link-are, unii cercetători recomandă exercițiul fizic și
restricții în dietă.
Teoria radicalilor liberi
Sunt produși in termediari cu număr impar de electroni, se atașează de alți atomi și rup toate
moleculele fără a cruța AND -ul. Radicalii liberi rezultă din metabolismul cellular oxidative și au
durată de viață scurtă. Prezină rol în îmbătrânirea normal și cea patologică ( boala Alzheimer, diabet
zaharat, ateroscleroză).
Organismul are ca sistem de apărare: antioxidanții.
Teoria “ Wear& Tear”

Este propusă inițial în 1882 astfelface referire la faptul că o celulă are o anumită cantitate de
energie disponibilă, insă ce lulele se uzează în timp datorită utilizării continue: asemenea
mecanismelor unei mașini.
Teoria programării (limita Hayflick)
Aceasta este bazată pe experimentele efectuate pe celule fibroblastice fetale și pe capacitățile lor
(1961). Celulele se pot repr oduce doar de un număr limitat de ori deoarece fiecare mitoză scurtează
telomerii ADN până ajung la o lungime critică, când intră în senescență.
Speranța de viață este programată în anumite limite funcție de fiecare specie.
Teoria imunologică
Sistemel e imunocompetente sunt implicate în îmbătrânire deoarece: funcția imunologică scade
odată cu vârsta, numărul de auto -anticorpi crește odată cu vârsta.
Teoria controlului neuro -endocrin (pace -maker -ilor)
Există un program genetic al îmbătrânirii codat în cr eier, controlat și legat de țesuturile periferice
prin hormoni.
Exemplu: menopauza și concentrația de hormoni estrogeni / progesteron , ritmul circadian
și concentrația melatoninei (concentrația acesteia scade abrupt după pubertate).
Teoria metab olică /restricției calorice
Restricția calorică crește speranța de viață la mai multe specii de organisme, reducerea cu 30 % a
ingestiei calorice crește semnificativ speranța de viață.

IV. Dozarea corelată cu modificarile metabolismului în îmbătrânire
Vârstnicul prezintă particularități fiziologice (hidremie redusă, funcția enzimelor oxidayice
microzomale și funcția renală diminuate), particularități ce pot modifica profilul farmacologic al
medicamentelor, comparativ cu adultul. De aceea, posologia tre buie redusă în general, la vârstnic.
La subiectul vârstnic (peste 70 ani), posologia trebuie redusă față de adult, în general și în special
pentru medicamentele hidrofile (ca de ex. aminoglicozide), deoarece la vârstnic scade apa totală

(hidremia și apa ex tracelulară). În cazul vârstnicului obez, la instituirea posologiei pentru
medicamentele înalt lipofile (exemple benzodiazepine tip diazepam, beta -adrenolitice tip
propranolol), trebuie să se țină seama de greutatea reală.
Supravegherea terapeutică trebuie instituită în cazul administrării medicamentelor ce pot provoca
reacții adverse acute grave, exemple: medicamente cardiovasculare, anticoagulante orale,
medicamente cu acțiune asupra SNC (anticolinergice centrale) .
Atenție la anticolinergicele centrale, c are produc la vârstnici tulburări de memorie, confuzie,
dezorientare și halucinații, ca o consecință a reducerii numărului de neuroni colinergici centrali.
Statisticele care demonstrează că odată cu creșterea în vârstă tot mai multe medicamente se
prescri u acestor pacienți, față de grupele de vârstă mai tinere, prezintă importanță nu numai
economică, ci și medicală, deoarece studii de referință demonstrează creșterea riscului de a
prezenta efecte adverse, fapt de așteptat în condiții de polipragmazie. Astf el, Lew și Chalers,
urmărind pacienți în vârstă de peste 75 ani, găsesc că 87% dintre aceștia urmau un tratament
continuu cu medicamente, 34% luând cel puțin 3 -4 medicamente pe zi. Williamson, într -un studiu
ce a cuprins peste 2000 de pacienți peste 65 de ani, găsește o cifră asemănătoare, 81,3% care luau
medicamente, dintre care aproximativ 26% consumau între 4 și 6 substanțe active zilnic. Cel mai
adesea erau folosite diureticele, urmate de analgezice -antipiretice, tranchilizante, hipnotice,
sedative, ant iconvulsivante și digitalice. Modificările farmacocinetice apărute odată cu înaintarea
în vârstă și prezența concomitentă a unor boli ale principalelor organe implicate în metabolizarea
și eliminarea medicamentelor duc la creșteri ale concentrațiilor plasm atice ale medicamentelor cu
risc de toxicitate (efecte adverse). La această categorie de vârstă mecanismele homeostatice devin
ineficiente cu posibilități minime de a compensa unele efecte adverse ale medicamentelor, cum ar
fi de exemplu hipotensiunea orto statică a antihipertensivelor (IECA, alfa -blocante). De asemenea,
la aceste persoane răspunsul sistemului nervos central sau a sistemului imun la medicamente se
modifică, astfel încât devin mult mai sensibili la acțiunea sedativelor sau al unor molecule
alergene. Numărul semnificativ crescut de efecte adverse (la grupa de vârstă 70 – 80 de ani se
observă de trei ori mai multe efecte adverse decât sub 50 ani) a pus în discuție necesitatea unei
abordări diferențiate a farmacoterapeuticii la vârsta a treia. Aș a a apărut și a câștigat teren ideea
necesității obiective a gerontofarmacologiei și gerontoterapeuticii.

Astfel, unii autori scot în evidență particularități structurale biochimice și fiziopatologice la nivel
digestiv, ca o consecință a senescenței. Se evidențiază astfel o reducere a parenchimului
funcțional, concomitent cu reducerea sintezelor enzimatice. Ce rcetări contradictorii apar cu
privire la acid clorhidric, unii autori semnalând scăderea, alții creșterea pH -ului sucului gastric.
Această modificare, concomitent cu reducerea numărului de celule absorbante, o întârziere în
evacuarea gastrică și o creșter e a motilității intestinale sunt factori de natură să modifice
absorbția unor substanțe active. Se consideră că cele mai multe medicamente absorbindu -se prin
difuzie pasivă, absorbția lor nu pare afectată, dar studiile în această privință sunt foarte rare, iar
interferențele la acest nivel puțin studiate. Fluxul sanguin intestinal este redus la jumătate la
vârstnici iar motilitatea gastrică este crescută datorită tendinței la reducerea secreției acide
gastrice. De aceea, la aceste persoane absorbția fierulu i, galactozei, calciului și tiaminei sunt
reduse. Cu toate acestea, în absența unor leziuni organice ale tractului gastrointestinal
îmbătrânirea nu reprezintă un factor care să afecteaze semnificativ absorbția medicamentelor.
Biodisponibilitatea, însă, poa te crește prin reducerea efectului primului pasaj hepatic al
medicamentelor. Distribuția medicamentelor este afectată ca o consecință a schimbărilor ce apar
în organism odată cu îmbătrânirea. Astfel, în cazul obezității crește volumul de distribuție pentru
substanțele liposolubile, țesutul gras va constitui un biorezervor semnificativ pentru
medicamente cum ar fi lidocaina, diazepamul. Eliminarea lor din organism va fi, din acest motiv,
mai lentă. Medicamentele polare, hidrosolubile, cum ar fi digoxinul, vo r avea un volum de
distribuție mai redus comparativ cu persoanele mai tinere. De aceea, pentru medicamentele cu
indice terapeutic mic se impune necesitatea ajustării dozelor în funcție de masa corporală. Pe de
altă parte, cum subnutriția este mai frecventă peste 70 de ani, se pune problema gradului de
legare de proteinele plasmatice, deoarece după această vârstă serumalbuminele (care leagă
molecule slab acide) scad semnificativ, lucru deosebit de important la administrarea
concomitență a 2 -3 medicamente ce pot concura pe aceleași locuri de fixare de proteină, și care
se pot dezlocui reciproc, uneori cu consecințe grave pentru pacient. Defectul este doar cantitativ,
deoarece capacitatea de legare (afinitate) de proteină nu este modificată. Asemănător poate cr ește
competiția pentru α -acid glicoproteine, molecule care leagă multe medicamente bazice.
Metabolismul medicamentelor se face în special în ficat și greutatea acestui organ scade cu
aproximativ 30% la bătrân față de adultul tânăr. Concomitent au loc proce se de scădere a
activității enzimatice microsomale a fluxului sanguin hepatic și a capacității de conjugare cu
substanțe endogene.

7 Efectele vârstei asupra clearance -ului hepatic a unor medicamente Fără relație cu vârsta
Influențate de vârstă ALCOOOLUL E TILIC WARFARINA ISONIAZIDA LIDOCAINA
PRAZOSIN NITRAZEPAM OXAZEPAM LORAZEPAM
Influențate de vârstă
PROPRANOLOL TEOFILINA TOLBUTAMIDA FENILBUTAZONA BARBITURICE
MEPERIDINA NORTRIPTILINA ALPRAZOLAM DIAZEPAM FLURAZEPAM

Pentru medicamentele a căror metabolism e ste afectat de vârstă cercetările au arătat că modificările
apar mai ales la reacțiile privind faza I de metabolizare, adică acelea realizate de sistemul oxidazic
microsomal și mult mai puțin în faza II de conjugare. Această modificare este importantă pent ru
medicamentele liposolubile cum ar fi nifedipina sau propranololul care sunt supuse intens efectului
primului pasaj hepatic. Modificările vitezei clearance -ului hepatic al medicamentelor au
consecințe practice deosebite deoarece crește timpul lor de înju mătățire și acumularea lentă a
medicamentului sau a metabolitului lor activ poate duce la creșteri ale incidenței reacțiilor adverse
ce apar după mai multe zile sau săptămâni de la inițierea tratamentului.
Trebuie ținut seama și de scăderea cu vârsta a cap acității ficatului de a se recupera după leziunile
cauzate de infecțiile virale sau de consumul cronic de alcool. Excreția este considerată a fi punctul
nevralgic al farmacocineticii medicamentelor administrate pacienților de vârsta a treia, deoarece
se șt ie de mai bine de trei decenii că aceasta este redusă la pacienții în vârstă. Astfel, filtrarea
glomerulară scade cu 46% și fluxul sanguin renal cu 53%, fapt care influențează indubitabil
eliminarea majorității substanțelor exogene administrate. La pacienț ii în vârstă peste 80 ani
filtrarea glomerulară este mai mică de 60 – 70 ml/min, iar afecțiunile aparatului urinar asociate
vârstei înaintate, cum ar fi adenomul periuretral, pot reduce și mai mult funcția renală. Filtrarea
glomerulară scade cu 1ml/min/1,7 3m2 pentru fiecare an peste vârsta de 20 ani. Deși filtrarea renală
scade cu vârsta acest lucru nu se reflectă proporțional și în valorile creatininei plasmatice care
rămân în limite normale. Explicația constă în reducerea producției creatininei endogene d atorită
scăderii masei musculare odată cu înaintarea în vârstă. Deoarece multe medicamente se elimină
prin filtrare glomerulară, ca de exemplu digoxina și antibioticele glicozidice, unele studii arată clar
niveluri ridicate de substanță activă la pacienții vârstnici față de loturile martor. Chiar dacă originea
acestor niveluri mai poate fi discutabilă, este cert că pentru pacient ele pot avea consecințe
dramatice datorită efectelor adverse provocate de creșterea concentrației în sânge. Astfel,
streptomicina în concentrații înalte va determina leziuni vestibulare sau auditive, iar tetraciclina
poate produce insuficiență renală, uneori fatală, când se administrează la un pacient deshidratat cu
o insuficiență renală funcțională preexistentă, însă inaparentă cli nic. În tabelul 5.8. sunt menționate
medicamentele care necesită ajustarea dozelor la pacienții vârstnici, ca urmare a reducerii excreției
renale și/sau reducerii crearace -ului hepatic. Nu este mai puțin adevărat că, pe de altă parte,
reducerea excreției p entru unele antibiotice, cum ar fi penicilina, poate fi un fapt util deoarece

determină niveluri plasmatice și tisulare mai ridicate și deci mai eficiente, substanța având o
toxicitate remarcabil de scăzută.
Exemple de medicamente la care se impune ajustar ea dozelor la vârstnici Medicament
AMINOGLICOZIDE ATENOLOL CIMETIDINA DIAZEPAM DIGOXIN
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE HIPOGLICEMIANTE ORALE WARFARINA

Pentru a calcula dozele pentru pacientul vârstnic în relația cu eliminarea renală s -a utilizează o
formul ă ce se aplică la pacienții cuprinși între vârsta de 40 ani și până la 80 ani (formula Cockcroft –
Gault). La femei rezultatul trebuie înmulțit cu 0,85. Formula aceasta este orientativă și trebuie
adaptată în funcție de starea pacientului și de parametrii să i biochimici
Clearance -ul creatininei (ml/min) = ––. [140 – V (ani)] x G (Kg) –supra –––––––––
–– 72 x Creatinina plasmatică (mg/dl)

MODIFICĂRI FARMACODINAMICE LA VÂRSTNICI Răspunsul la medicamente poate fi
influențat de vârstă. Explicația modificărilor farmacodinamice la această categorie de pacienți
poate consta în: • scăderea numărului de receptori – de exemplu scăderea numărului de receptori
betaadrenergici, dopaminergici – prin reducerea producției de receptori sau prin procese de
degenerare celulară; • modificări conformaționale ale receptorilor și, respectiv, de afinitate a
medicamentelor la receptori – creșterea susceptibilității la hipnotice benzodiazepine; • modificări
morfologice și funcționale ale barierelor naturale – modificarea permeabilității barierei
hematoencefalice crește susceptibilitatea vârstnicilor la hipnotice; • alterarea morfologică și
funcțională a organului țin tă – modificări ale baroreceptorilor determină hipotensiune posturală la
medicația vasodilatatoare; creșterea rezistenței vasculare periferice duce la un răspuns scăzut la
vasodilatatoare; • reducerea sintezelor proteice hepatice – reducerea sintezei facto rilor de coagulare
la bătrâni necesită doze mai mici de warfarină decât la tineri; Toate aceste modificări reflectă
procesul de îmbătrânire însuși la care se adaugă prezența unor procese patologice cronice și a unor
factori de mediu. Administrarea simultan ă a mai multor medicamente crește riscul efectelor
adverse. Din acest motiv, este important să se inițieze tratamentul la pacienții în vârstă cu doze
mici și, pe cât posibil, cu un număr cât mai mic de medicamente.

EFECTELE UNOR MEDICAMENTE FRECVENT UTILI ZATE LA VÂRSTNICI În condițiile
în care la vârsta a treia se suferă de mai multe boli și, așa cum s -a arătat, se iau concomitent mai
multe substanțe active, este posibil ca prin interacțiune să apară atât efecte benefice cât și efecte
adverse generatoare d e patologie iatrogenă. Dacă aceste interacțiuni nu pot fi întotdeauna
previzibile nu este mai puțin adevărat că medicul trebuie să cunoască bine farmacologia fiecărei
substanțe administrate pentru a discerne efectele noi de efectele cunoscute. a) Medicamen te active
pe sistemul nervos central La pacienții în vârstă funcția cerebrală este ușor modificată datorită
proceselor de degenerescență neuronală, manifestată prin dezorientare și confuzie. La aceasta se
adaugă și o serie de medicamente sedative și hipnot ice pe care le iau pacienții în vârstă,
medicamente care pot precipita pierderea în diferite grade a stării de conștiență. Unele
medicamente vasodilatatoare pot induce scăderi importante a presiunii sanguine cerebrale și
instalarea unor stări de ischemie c erebrală și confuzie. Pacienții vârstnici au frecvent probleme cu
somnul, în sensul că adorm greu, durata somnului este scurtă și se trezesc ușor la stimuli banali.
De cele mai multe ori somnul pacienților vârstnici este tulburat de o serie de cauze cum ar fi:
durerea, disconfortul rectal datorită unei constipații cronice, tulburările micționale nocturne,
dispneea din insuficiența cardiacă, depresia, anxietatea, demența. Prescrierea hipnoticelor trebuie
făcută cu prudență și discernământ la vârstnici. Dintr e sedative, cel mai utilizat este nitrazepamul,
cu mențiunea că la pacienții vârstnici doza trebuie coborâtă până la 2,5 mg deoarece o doză de 10
mg este generatoare de efecte secundare și somnolență reziduală. Bezodiazepinele se prescriu des
și de multe o ri pacienții continuă tratamentul cu ele fără a fi necesar. Diazepamul se prescrie des
în doza zilnică de 6 mg divizată în trei prize, deoarece doze mai mari determină amețeli și
instabilitate. Deoarece numărul de tranchilizante este destul de mare, se rec omandă medicului să
urmărească pe termen lung efectele a 1 -2 preparate și dacă este mulțumit de rezultat să nu se
grăbească să le schimbe pentru orice preparat nou apărut. Neliniștea, agitația și depresia întâlnite
frecvent la pacienții cu demență sunt ame liorate de fenotiazine (tioridazina). Acestea se asociază
frecvent cu reacții adverse specifice neurolepticelor: sindrom extrapiramidal
(pseudoparkinsonism) manifestat prin rigiditate musculară, hipotensiune ortostatică, hipotermie.
La pacienții în vârstă, depresia este un simptom comun care necesită, de cele mai multe ori
tratament. Dintre antidepresive mai utilizate la vârsta a treia sunt

derivații triciclici ca imipramina și amitriptilina, de la care se produc însă frecvent efecte de tip
atropinic: uscăc iunea gurii, vedere tulbure, atac de glaucom, constipație și atonie vezicală, retenție
acută de urină la pacienții cu adenom periuretral, amețeală, confuzie, hipotensiune posturală și
tulburări de ritm cardiac (efecte parasimpaticolitice). Antidepresivele triciclice pot fi generatoare
de hipotensiune posturală atât prin efecte parasimpaticolitice cât și prin interacțiunea cu alte
medicamente. Doza terapeutică la vârstnici se va stabili plecând de la doza minimă terapeutică și
urcând treptat până la apariția efectelor terapeutice. Lofepramina este o medicație antidepresivă
alternativă care are mai puține efecte anticolinergice decât derivații triciclici. Inhibitorii selectivi
de recaptare de 5 -hidroxitriptamină (serotonină), cum ar fi fluoxetina, sunt la fel de eficienți ca
antidepresive precum derivații triciclici dar au foarte puține efecte antimuscarinice, dau mai puțină
sedare și nu sunt cardiotoxici. Dintre medicamentele antiparkinsoniene anticolinergicele
(benzhexol, orfenadrina, trihexifenidil) dau foar te frecvent efecte adverse la pacienții în vârstă.
Retenția urinară este cel mai frecvent efect advers la bărbați. Glaucomul poate fi precipitat chiar
la doze foarte mici. Vârstnicii răspund mai bine la levodopa, dar aceasta trebuie administrată
începând c u 50 mg zilnic și crescând cu aceeași cantitate până la doze cuprinse între 110 – 250 mg
de trei ori pe zi. Doze mai mari pot determina grețuri, hipotensiune posturală și diskinezie. La
pacienții cu demență utilizarea anticolinergicelor, levodopei sau aman tadinei poate produce efecte
adverse de stimulare cerebrală și (sau halucinații putând duce la decompensarea funcției cerebrale.
Analgeticele opioide prezintă variații mari ale farmacocineticii la pacienții în vârstă. Vârstnicii au
o sensibilitate mult mai mare la efectele pe centrul respirator a acestor medicamente datorită
modificărilor funcției acestui centru nervos. Din acest motiv, opioidele trebuie date cu mare grijă
la pacienții în vârstă utilizându -se doze minime care se cresc treptat până la atinge rea efectului
dorit. b) Medicamente active pe aparatul cardiovascular Medicația antihipertensivă reprezintă una
dintre cele mai frecvent utilizate la pacienții în vârstă, cunoscut fiind rolul lor în reducerea
morbidității și mortalității la această categor ie de vârstă. Hipotensivele sunt de multe ori
generatoare de efecte adverse. Se recomandă diureticele, blocanții de canale de calciu, inhibitorii
de enzimă de conversie a angiotensinei. Efectele adverse date frecvent de diureticele la vârstnici
sunt: hipot ensiunea posturală, intoleranța la glucoză, tulburări electrolitice. La pacienții cu adenom
periuretral, o diureză drastică, poate inducere retenție acută de urină care necesită cateterizare
uretrală. La pacienții cu tulburări mentale sau dificultăți de mo bilitate, diureticele pot determina
incontinență urinară, o serioasă problemă de alterare a calității vieții atât pentru pacient cât și

pentru membrii familiei. Cele mai potrivite diuretice pentru pacienții vârstnici sunt diureticele
tiazidice sau analogii tiazidici (indapamida). Diureticele de ansă ar fi indicate mai ales la pacienții
cu insuficiență cardiacă acută sau în doze mici pentru tratamentul de întreținere în insuficiența
cardiacă cronică. Hipopotasemia este un efect advers ce poate induce la acea stă categorie de
pacienți serioase tulburări de ritm cardiac. Din acest motiv, se urmărește periodic potasemia.
Monitorizarea potasemiei la pacienții vârstnici trebuie făcută mai ales atunci când există și o
disfuncție renală iar în schema de tratament a i nsuficienței cardiace există inhibitori de enzimă de
conversie a angiotensinei, care pot induce hiperpotasemii. Prezența unor antiinflamatoare
nesteroidiene în medicația vârstnicului poate anula efectele diuretice. Toxicitatea Digoxinului la
pacienții vârs tnici se datorește afectării funcției renale și a reducerii volumului aparent de
distribuție. Cele mai frecvente manifestări ale toxicității digitalei sunt: confuzia, greața, vărsăturile,
tulburări vizuale, dureri abdominale care pot mima un abdomen acut. Cel mai frecvent, toxicitatea
digoxinului este indusă de: utilizarea diureticelor kaliuretice sau de existența unei disfuncții renale.
Dat fiind prezența acestor efecte adverse serioase, este necesar să se reconsidere indicația
digitalicelor la vârstnic; v or fi rezervate numai pentru cazurile cu fibrilație atrială cu frecvență
mare sau cu insuficiența cardiacă congestivă. Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei
(IECA) reprezintă o categorie de medicamente frecvent întâlnită la pacienții vârstnici în
tratamentul hipertensiunii arteriale sau insuficienței cardiace cronice. În general sunt bine tolerate
de pacienți. Cele mai frecvente efecte adverse specifice acestui grup de medicamente sunt:
hiperpotasemia, hipotensiunea ortostatică, insuficiența ren ală (la cei cu stenoză de arteră renală).
Monitorizarea creatininei plasmatice și a potasemiei la vârstnicii care au în medicație IECA trebuie
să fie un reflex al medicului practician
Medicația antiaritmică administrată la pacienții vârstnici este o adevăr ată provocare din cauza
frecventelor tulburări electrolitice și a incidenței crescute a bolii coronariene cronice severe
întâlnite la această categorie de pacienți. Quinidina și procainamida au un clearance scăzut la
vârstnici și din acest motiv se impune prudență în stabilirea dozelor și a intervalelor între doze.
Datorită toxicității sale ridicate (efecte antimuscarinice, efecte inotrop negativ), disopiramida se
evită la această vârstă. Lidocaina are un timp de înjumătățire prelungit la vârstnici datorită
volumului de distribuție crescut. Cu toate acestea, se impune prudență în administrarea dozelor de
încărcare la bătrâni datorită sensibilității mari la acest medicament și a riscului de toxicitate. c)
Medicamente antibacteriene Datorită existenței multipl elor cauze ce duc scăderea imunității

organismului, vârstnicii se confruntă frecvent cu infecții severe sau chiar cu cancer. Aparatul
respirator și urinar sunt cele mai frecvente localizări ale infecțiilor la vârstnici datorită:
− scăderii clearance -ului s istemului mucociliar al aparatului respirator (boli inflamatorii cronice,
tabagism) − retenție urinară cronică − cateterizare uretrală permanentă Modificări ale excreției
medicamentelor pe cale urinară sau prin metabolizare hepatică odată cu înaintarea în vârstă vizează
și principalele antibiotice administrate la vârstnic: antibiotice betalactamice, fluoroquinolone,
aminoglicozide (gentamicina, kanamicina, netilmicina, tobramicina). Acestea atrag după sine
creșteri ale timpului de înjumătățire și a riscului de toxicitate. În mod deosebit, se impune
monitorizarea concentrației plasmatice la aminoglicozide și ajustarea dozelor. În acest sens, fie se
vor mări intervale între doze fie se va reduce doza parțială. Se recomandă mărirea intervalelor între
administră ri deoarece este nevoie să se realizeze o concentrație plasmatică prag pentru a se obține
efectul terapeutic dar nu este necesar să rămână acest nivel plasmatic pe tot parcursul intervalului
între doze. d) Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) Vârstnicii sunt în mod deosebit
susceptibili la AINS putând prezenta: ulcer peptic, iritații gastro -intestinale, sângerări, retenție
hidro -salină, leziuni renale. Deoarece la vârstnici funcția renală este redusă iar principalele AINS
se elimină predominent pe cale renală, există tendința la cumularea rapidă a acestor medicamente.
De aici decurg și consecințele negative asupra principalelor organe afectate (tract digestiv, rinichi)
realizându -se un cerc vicios. Pacienții vârstnici care primesc AINS trebuiesc monitorizați din punct
de vedere al funcției renale. Foarte frecvent se recomandă AINS în osteoartrite înainte să se fi
încercat tratamentul durerii cu paracetamol. Dacă este necesară administrarea AINS se recomandă
a se iniția tratamentul cu doze mici, a justate ulterior în funcție de efectul clinic obținut. Dintre
AINS, ibuprofenul are efecte minime gastro -intestinale și, de aceea, și -a câștigat locul primei
alegeri. AINS selective, inhibitori de ciclooxigenază 2 (COX2), prezintă o siguranță mai bună în
ceea ce privește efectele pe tractul gastrointestinal. Pentru limitarea efectelor gastro -intestinale
induse de AINS, se recomandă la pacienții în vârstă asocierea de Misoprostol. Ranitidina se
prescrie frecvent pentru ulcerul duodenal și dispepsia gastrică. e) Medicamente utilizate în boala
Alzheimer Boala Alzheimer se caracterizează printr -o afectare progresivă a memoriei și funcțiilor
cognitive care are ca substrat chimic posibil scăderea activității unor neuroni colinergi, precum și
a unor neuroni dopamin ergici, serotoninergici, noradrenergici, glutamat și somatostatin.
Medicamentele utilizate în boala Altzheimer prescrise mai frecvent cuprind: − tacrina – inhibitor
de colinesterază și modulator muscarinic (pe receptorii M1 și M2). Determină reacții advers e de

tip colinergic și necroză hepatocelulară − donepezil, rivastigmina și gallamina – sunt inhibitori
colinesterazici moderni, mai selectivi decât tacrina cu efecte superioare acesteia.
EXEMPLE DE TERAPII FOLOSITE ÎN COMBATEREA ÎMBĂTRÂNIRII
OXIGENOTERAPIA
Conceptul de oxigen ca agent terapeutic a fost pentru prima oară propus în anii 1920 de către Alvin
Barach.
Terapia cu oxigen (oxigenoterapia) este o terapie utilizată în toată lumea și care diminuează
efectele negative pe care concentrațiile scăzute de oxigen le au asupra metabolismului celular.
Studiile au arătat o relație directă între efectele pozitive ale terapiei și numărul orelor
alocate acesteia. Prin intermediul oxigenoterapiei este sporită capacitatea mușchilor de a utiliza
oxigenul în producerea de energie, cu creșterea rezistenței fizice și a oxigenării tisulare, a
proceselor cognitive și a calității somnului.
Cu ajutorul acestei metode, poate fi realizată o rapidă oxigenare a sângelui cu până la
100%, pot fi sensibilizate c elulele tumorale față de agenții chimici sau radioterapici, reducându –
se, totodată, efectele secundare imprimate de aceste forme alopate de terapie. În plus, combinată
cu o dietă specifică, poate fi distrusă bariera hipoxică din micromediul tumoral, cu cre șterea
oxigenării și a șanselor de apoptoză a celulelor canceroase.
Abilitatea corpului de a transfera oxigenul de la nivelul plămânilor la celule este, poate, cel
mai important factor de susținere a unei vieți sănătoase. Acest mecanism de transfer d evine tot mai
prejudiciat odată cu înaintarea in vârstă, crescând, astfel, susceptibilitatea la boli. Prin efectele
asupra metabolismului general, terapia cu oxigen reușeste sa intervină și să îmbunătățească acest
mecanism.
La vârsta de 30 de a ni, cantitatea de oxigen pe care o celulă o primește din sânge este
semnificativ mai mare decât cantitatea primită atunci când o persoană are 70 ani.
Odată cu îmbătrânirea, presiunea oxigenului scade. Așadar, în timp ce volumul de oxigen
inspirat poate rămâne constant, dând senzația că primim îndeajuns oxigen, în realitate, cantitatea
de oxigen care ajunge la celule este insuficientă datorită valorii mult prea reduse a presiunii ce
determină dizolvarea oxigenului și astfel, absorbția lui de către celule.
Această terapie presupune inhalarea unei cantități de aproape 4 ori mai mare de oxigen
decât cea normală (90 % vs. 20.08% ) cu ajutorul unui dispozitiv medical special și al unei măști

sigilate purtate de pacient. Acest lucru previne inspirarea aerului din mediul ambiental al camerei
în timpul tratamentului, asigurând eficiența maximă a terapiei. După numai 2 minute de inhalație,
această cantitate crescută de oxigen declanșează un răspuns antiinflamator în corp. Efectele sunt
cumulative și cresc metaboli smul în mod vizibil în mai puțin de o săptămână. Această elevare a
nivelului de oxigen poate fi menținută timp de 3 zile, efectele antiinflamatorii fiind înregistrate
până la 1 an.
Experiența clinicăn atestă faptul că terapiile cu oxigen au fo st utillizate cu succes în cazul
a numeroase patologii precum: insuficiență cardiacă, cardiomegalie, tensiune arterială mare,
cancer, stres, afecțiuni dermice, boli degenerative asociate procesului de îmbătrânire.
Beneficiile generale ale terapiei cu oxi gen: creșterea oxigenării țesuturilor, chiar și a celor
insuficient irigate, stimularea activității enzimatice, stimularea metabolismului lipidic, cu scăderea
greutății corporale, stimularea activității cerebrale, stimularea proceselor de detoxifiere.
Terapia este contraindicată femeilor însărcinate, pacienților cu boli pulmo nare obstructive.
De asemenea, terapia nu poate fi administrată concomitent cu medicamente din clasa
catecolaminelor, corticosteroizilor, hormonilor.
OZONOTERAPIA
A fost demonstrat ca ozonoterapia are un puternic efect in procesele anti -aging si poate
aduce un plus de energie pacientului, o senzatie de reintinerire atat fizica cat si psihica.
Aerul din munti da energie si buna dispozitie efectul datorandu -se ozonulu i, gaz cu
miros specific pe care -l putem simti mai ales in zilele de vara, dupa o ploaie cu
descarcari electrice. Ozonul este gazul care intretine viata pe pamant, stratul de ozon
constituind un filtru natural care absoarbe cea mai mare parte a radiatiilor ultraviolete,
periculoase pentru organismele vii. Folosit in anumite concentratii, ozonul protejeaza de
actiunea unor factori nocivi care duc la imbatranire si aparitia unor boli. In combinatie
cu oxigenul, acest gaz vital constituie baza unei terapii nem edicamentoase
revolutionare, cu efecte dovedite in tratarea multor boli, dar si in cosmetica, in
tratamentele anti -age, intr -un cuvant “OZONOTERAPIA”
Terapia OHT este o metoda revolutionara de rejuvenare a intregului organism, cu un
efect spectaculos asupr a pielii, organelor si a sangelui. Actionand din interior spre
exterior terapia este cu rezultate de lunga durata . Intr – o singura sedinta de terapie

OHT se curata, se detoxifiaza si se imbogateste cu ozon o cantitate de 2 litri de sange.
Costul unei sedi nte de OHT este de circa 500 lei.
Sangele este amestecat cu o cantitate egala de ozon de o anumita concentratie, dupa care
este reperfuzat pacientului. Procedura este nedureroasa, nu prezinta niciun risc pentru
pacient si dureaza circa o ora. Autohemoterap ia majora este recomandata in afectiuni cu
caracter mai grav (boli cardiovasculare, boli autoimune, afectiuni hepatice) in
tratamentul anti age -ing dar si ca tratament preventiv. In utilizarea ozonului ca
preventie se recomanda o sedinta in fiecare luna pe ntru a curata sistematic si periodic
sangele, astfel boala nu se poate instala. Atunci cand tratam o afectiune cronica se
recomanda 5 sedinte de autohemoterapie, cate una pe saptamana.
OZONOTERAPIA – trateaza si previne
In general, ozonoterapia e recomanda ta atunci cand tratamentul obisnuit, de lunga
durata, nu da rezultate. In cazul afectiunilor cardiovasculare (ateroscleroza, cardiopatia
ischemica, hipertensiunea arteriala, arterita, afectiunile venelor) ozonoterapia are in
primul rand rol preventiv. Ames tecul de ozon si oxigen are capacitatea de a ameliora
circulatia periferica capilara, are efect vasodilatator, restabileste functia de transport a
oxigenului, scade colesterolul si glicemia, reduce valorile presiunii arteriale.
OZONOTERAPIA – frumusete si tinerete
In domeniul cosmeticii, ozonoterapia este cunoscuta pentru minunatele ei efecte de
incetinire a imbatranirii, de remodelare a corpului.
Ozonoterapia este o metodă eficienta de prevenire a unor boli, a complicatiilor
provocate de unele boli redutab ile, intarzie imbatranirea precoce, imbunatatind
substantial calitatea vietii si creste speranta de viata a bolnavilor cronici.
Ozonoterapia reprezinta un tratament revolutionar, care are efecte pe termen lung si
rezultate demne de luat in considerare, spu n specialistii în domeniu. Terapia si -a
dovedit eficienta si in industria cosmetica, fiind aplicata cu succes in tratamentele
impotriva imb Ozonul actioneaza in organism ca o hrana pentru ca sistemul imunitar sa
functioneze in parametri corespunzatori. Aces t process ajuta corpul sa se vindece prin:
 Reduce coagularea sangelui
 Detoxifica ficatul
 Scade acidul uric

 Imbunatateste circulatia si oxigenerea celulara
 Scade grasimea(colesterolul si trigliceridele)
 Omoara virusurile, bacteriile si ciupercile
 Imbunatateste activitatea celulelor albe
 Accelereaza metabolismul celular
 Ince tineste procesele de imbatranire

BIBLIOGRAFIE