PROGRAM DE STUDII ASISTENȚĂ DE FARMACIE Avizat Data Semnătură coordonator CONDIȚIONAREA PREPARATELOR FARMACEUTICE DE UZ PEDIATRIC COORDONATOR… [605998]

UNIVERSITATEA ˮOVIDIUSˮ DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROGRAM DE STUDII ASISTENȚĂ DE FARMACIE

Avizat
Data
Semnătură coordonator

CONDIȚIONAREA PREPARATELOR
FARMACEUTICE DE UZ PEDIATRIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. RONCEA FLORENT INA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

1
Cuprins
Populația pediatrică. Definiție și generalități ………………………….. ………………………….. ……….. 3
Aspecte farmaco cinetice ale medicației pediatrice ………………………….. …………………………. 6
Absorbția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 6
Distribuția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
Meta bolismul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
Eliminarea la nivel renal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 8
Căi de administrare a formelor farmaceutice de uz pediatric ………………………….. ……………. 9
Factorii care influențează administrarea formelor farmaceutice de uz pediatric …………. 9
Capacitatea de utilizare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 9
Prezența unor afecțiuni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 9
Ușurința administrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 10
Perioada de instrucție școlară ………………………….. ………………………….. ……………………… 10
Adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 10
Dizabilități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 10
Diferențe culturale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 11
Căi de administrare a formelor farmaceutice de uz pediatric ………………………….. ………. 11
A. Administrarea pe calea per orală ………………………….. ………………………….. ………….. 11
B. Administrar ea pe mucoasa bucală și sublinguală ………………………….. ……………….. 15
C. Administrarea pe mucoasa nazală ………………………….. ………………………….. ………… 16
D. Administrarea pe mucoasa rectală ………………………….. ………………………….. ………… 17
E. Administrarea pe cale dermică și transdermică ………………………….. …………………… 18
F. Administrarea parenterala ………………………….. ………………………….. …………………… 19
G. Administrarea pe mucoasa pulmonară ………………………….. ………………………….. ….. 19
H. Preparate cu eliberare modificată ………………………….. ………………………….. ……… 20
Corelația dintre calea de administrare, forma farmaceutică și vârsta ……………………. 21
Condiționarea medicamentelor. Definiție. Clasificare. Rol ………………………….. ………………. 25
Definiție și condiții generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. 25
Rolurile condiționării medicamentelor ………………………….. ………………………….. …………… 27
Conceptul de recipient farmaceutic ………………………….. ………………………….. ……………….. 28
Materialele pentru condiționarea medicamentelor ………………………….. ……………………… 31
Sticla ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 31
Forme farmaceutice condiționate în recipiente din sticlă ………………………….. ………….. 34
Plastomeri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 36
Metale și aliaje ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 38

2
Considerații generale asupra materialel or de condiționare primară ……………………… 38
Tipuri de recipiente și articole de condiționare primară ………………………….. ………………. 40
Ambalarea medicamentelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. 42
Mijloace de condiționare ajutătoare pentru preparatele de uz pediatric …………………… 44
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 46
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 47

3
Introducere

De-alungul anilor, rolul condiționǎrii formelor farmaceutice a prezentat un
interes scǎzut și rareori înțeles de publicul larg, pentru care, în afarǎ de momentul
achiziționǎrii produsului farmaceutic, forma de ambalare era aproape invizibilǎ. Mai
mult decât atât, campaniile publicitare în creștere alǎturi de problemele legate de mediul
înconjurǎtor au avut tendința de a cataloga condiționarea produselor farmaceutice ca
fiind ne -ecologicǎ.
La momentul actual este con știentizat din ce în ce mai mult rolul foarte
important al condițion ǎrii, proces ce necesit ǎ teste intense care le depǎșesc pe cele
cerute în mod obi șnuit pentru oricare alte produse. Numeroasele teste sunt necesare
pentru a proteja at ât pacie ntul care utilizeaz ǎ produsul farmaceutic c ât și compania
produc ǎtoare în privința cerințelor generale de r ǎspundere civil ǎ. Aceste asp ecte sunt
relevante în special în cazul anumitor produse cu risc crescut (de exemplu: soluții pentru
administrare i.v., injecții, implante ) și atunci c ând ambalajul este implicat în mod direct
în modul de administra re a produselor farmaceutice. Deseori , în aceste circumstanțe
produsul farmaceutic și ambalajul nu pot fi separate.
În ceea ce prive ște populația pediatric ǎ, dezvoltarea formelor farmaceutice
destinate copiilor este o provocare deosebit ǎ pentru oamenii de științǎ.
Acțiunea farmacologic ǎ, doza terapeutic ǎ, modul de administrare, dispozitivul
de administrare, corelate cu v ârsta s unt criterii științifice care trebuie îndeplinite de
aceste forme farmaceutice.
Caracteristicile formul ǎrilor legate de substa nțe active și excipienți, legate de c ǎi
de administrare, forme farmaceutice dozate, sisteme de ambalare și dispozitive de
administrare sunt elemente definitorii ale dezvolt ǎrii produselor de uz pediatric.
În cad rul acestei lucr ǎri de licenț ǎ îmi propun s ǎ evidențiez rolurile cu adev ǎrat
importante și esențiale ale condițion ǎrii produselor farmaceutice – protecția pe care o
asigurǎ împotriva riscurilor variate care pot duce la deteriorarea formelor farmaceutice
și influența sa as upra vieții la raft a produselor farmaceutice.

4
Populația pediatrică. Definiție și generalități

Pediatria (gr. paidos =copil; iatreia =vindecare) este o ramură a medicinei care
are ca domeniu de studiu copilul și dezvoltarea sa, diagnosticul și tratamentul bolilor
copilului, cât și profilaxia acestora. Administrarea medicamentelor la copii este, din
multe privințe , dificilă, mai ales din cauza existenței unui număr mic de forme dozate
pentru uz pediatric. În mod curent, sunt prescrise fracțiuni din doza pentru adult, de cele
mai multe ori, calculate în funcție de masa corporală și vârsta copilului.
Studiile efectuate, privind medicamentele adultului administrate copiilor, au
demonstrat că acestea nu sunt indicate în pediatrie deoarece există atât diferențieri
farmacocinetice și farmacodinamice, cât și de stare patologică ale acestor două categorii
de pacienți . Ca urmare, din i unie 2000, FDA (Food and Drug Administration), în
colaborare cu N.I.C.H.D (National Institute of Child Health and Human Development)
au alcătuit o listă cu forme dozate pentru uz pediatric, pe baza studiilor privind corelația
vârsta –farmacocinetica, și schimbările fiziologice apărute în maturizarea nou -născuților,
sugarilor, copiilor până la adolescență care, pe diversele căi de administrare, pot
modifica absorbția , distribuția , metabolismul și eliminarea substanței medicamentoase.
Perioada post -natală și c opilăria sunt etape în care are loc o dezvoltare rapidă;
sistemele de organe și enzimele implicate în funcționarea normală a organismului,
expuse acțiunii substanțelor active și excipienților se dezvoltă gradual dar în proporții
diferite.
Dozele necesare dintr -un medicament pentru obținerea efectului terapeutic
variază de -a lungul copilăriei, urmărind schimbările care au loc, în special cele care
privesc suprafața corporală și greutatea (fiind exprimate în doză/m2 sau doză/kg corp).
Aceste doze sunt exprim ate pentru diferite grupe de vârstă.
Farmacocinetica și farmacodinamia substanțelor active, precum și reacțiile
adverse variază cu vârsta și dezvoltarea organismului.
Noul născut și copilul mic dezvoltă treptat abilitățile cognitive și motorii,
incluzând aici coordonarea mișcărilor . Dependența lor de un părinte sau supraveghetor
în ceea ce privește alimentația este relevantă pentru capacitatea lor de a tolera și a
accepta diferite forme farmaceutice.
Existența unor dizabilități poate diferenția încadrare a pacientului pediatric într -o
anumită categorie de vârstă.

5
Dozele utilizate dintr -un anumit medicament variază foarte mult; astfel, dacă un
produs poate fi utilizat pentru mai multe grupe de vârstă este necesară existența unei
individualizări a dozelor p entru fiecare dintre acestea, astfel încât să se asigure o dozare
eficientă și sigură.
Grupele de vârstă reflectă schimbările de ordin biologic: creșterea rapidă după
naștere, creșterea graduală în intervalul 2 – 12 ani, pubertatea și adolescența cu o rată
mai accelerată a creșterii și trecerea către maturitate.
Șansele de supraviețuire tot mai mari ale nou -născuților înainte de termen și cu o
greutate la naștere mai mică de 1000g impun o abordare deosebită în ceea ce privește
mărimea dozelor de substanță a ctivă necesară pentru obținerea efectului terapeutic.
Pentru o mai bună înțelegere a acestor aspecte, s -au luat în considerare
caracteristicile anatomo -fiziologice ale fiecărei etape de viață a copilului. Acestea au
determinat ierarhizarea populației pedia trice în diferite grupe de vârstă. Există mai
multe clasificări pe grupe de vârstă, elaborate de FDA (Food and Drug Administration)
și de ICH (International Conference of Harmonization), (tabelul 1).

Tabel 1 Clasificarea pe grupe de vârstă a pacienților pediatrici
Grupa de vârstă Clasificare FDA Clasificare ICH
Intrauterin
De la concepție la naștere –
Nou-născuți înainte de
termen < 37 săptămâni de gestație
intrauterină
Nou-născuți la termen De la naștere la 1 lună 0 – 27 zile
Copil mic 1 lună – 2 ani 28 zile – 23 luni
Copil 2 ani – pubertate 2 ani – 11 ani
Adolescent De la pubertate la adult 12 ani – 16/18 ani

În cadrul grupei 2 – 11 ani, clasificarea ICH a mai introdus 2 subgrupe,
preșcolari (2 – 5 ani) și școlari (6 – 11 ani) corelate cu gradul d e acceptabilitate al
diferitelor forme farmaceutice.
Clasificările în funcție de vârstă nu sunt o metodă exclusivă de a stabili dozele
pentru pacienții pediatrici, deoarece presupune că greutatea corporală este adecvată
pentru vârsta pacientului, fără a lu a în considerare prezența unei stări de boală sau a
diferențelor în dezvoltare.

6
Cele mai precise doze pediatrice sunt calculate ținând cont atât de vârsta cât și
de greutatea pacientului. În multe cazuri suprafața corporală se corelează mai bine cu
fenomen ele fiziologice. Cu toate acestea trebuie abordată cu rezerve în cazul
substanțelor active cu indice terapeutic mic deoarece poate apărea riscul de supradozare.

Aspecte farmacocinetice ale medicației pediatrice

Pentru determinarea dozelor eficiente tera peutic pentru diferite grupe de vârstă
este necesară o cunoaștere amănunțită a biodisponibilității, reacțiilor adverse precum și
a frecvenței de administrare pentru menținerea concentrațiilor plasmatice, a dozelor și a
mărimii acestora.
Absorbția
Se poate realiza la nivelul c ăii orale , pH-ul gastric este relativ mare în perioada
neonatală; motilitatea intestinală crește la copilul mic și sunt schimbări și la nivelul
fluxului sanguin splahnic, enzimelor de metabolizare a substanțelor medicamentoase,
microfl orei și transportorilor.
Există destul de puține studii de biodisponibilitate, dar, în general, rata de
absorbție este mai scăzută la nou – născuți și copii mici comparativ cu alte grupe de
vârstă. La nivel bucal se pare că există o mai mare permeabilitate a mucoasei la copii
față de adulți.
Administrarea pe cale parenterală, respectiv intramusculară arată că, în general
nou – născuții au un flux sanguin scăzut la nivelul musculaturii și contracții mai reduse,
dar absorbția mărită comparativ cu pacienții pe diatrici din alte grupe de vârstă poate fi
explicată prin prezența unor capilare mai numeroase.
Prin administrare topică, datorită suprafeței corporale mai mari față de greutate
comparativ cu adulții, la copii substanțele active ating nivele mai ridicate î n sânge și
țesuturi, ceea ce poate determina o creștere a toxicității. Stratul cornos este mai redus la
nou – născuți, iar în cazul copiilor epiderma are un grad mai mare de hidratare și irigare
decât în cazul adulților, de aceea absorbția percutană poate fi mai mare și efectele
sistemice atinse mai rapid, datorită suprafeței corporale mai mari în raport cu greutatea.
La administrare rectală trebuie avut în vedere timpul de retenție al
supozitoarelor, biodisponiblitatea anumitor substanțe fiind variabilă.

7
Calea pulmonara se poate dovedi o cale de administrare non – invazivă, prin
care să se realizeze efecte sistemice. Totuși, unele substanțe destinate a avea efect local
pot fi absorbite și pot produce efecte adverse la nivel sistemic.
Considerații asemănătoa re se pot realiza și pentru mucoasa nazală. Calea
intranazală ar fi preferată de unii pacienți pediatrici caii parenterale. Congestia mucoasei
nazale și prezența secrețiilor pot influența însă absorbția.

Distribuția
În funcție de vârsta pacientului pediat ric există diferențe notabile în ceea ce
privește legarea substanței medicamentoase de proteinele plasmatice și mecanismele de
transport activ.
Bariera hemato – encefalică este insuficient dezvoltată în copilărie, dar există
puține date în literatura de sp ecialitate care să detalieze maturarea acesteia.
Proporția de apă din organism raportată per kg corp este mai ridicată în primele
săptămâni de viață, diminuându -se pe parcurs în timp ce proporția de grăsimi crește
gradual (este foarte scăzută în cazul nou -născuților prematuri) până la un maxim atins la
vârsta de 1 an.
Astfel, substanțele hidrosolubile (cum ar fi aminoglicozidele) vor avea un volum
mai mare de distribuție în cazul sugarilor în timp ce substanțele liposolubile ( de
exemplu diazepamul) vor a vea un volum de distribuție mai ridicat în cazul copiilor
mici.
Nou –născuții au în general un procent mai mic de proteine plasmatice, astfel
încât o mare parte din substanțele medicamentoase administrate care au un grad ridicat
de atașare de proteinele pl asmatice se găsesc libere în plasmă. În timpul perioadei
neonatale bilirubina și acizii grași liberi pot influența legarea substanțelor de proteinele
plasmatice, fiind competitorii acestora.

Metabolismul
Principalul organ în care are loc metabolizarea sub stanțelor medicamentoase este
ficatul, implicând reacții de gradul I cum ar fi oxidarea și reducerea și de gradul II cum
ar fi glucurono – conjugarea. Compușii liposolubili sunt convertiți în produși cu o mai
mare hidrosolubilitate pentru a ușura eliminare a prin urină sau bilă. În general,
clearance -ul substanțelor metabolizate hepatic este mai ridicat în cazul copiilor decât în
cazul adulților, necesitând doze mai ridicate per kg corp.

8
Cea mai importantă cale pentru reacțiile de gradul I este oxidarea cu a jutorul
enzimelor dependente de citocromul P450, enzime care sunt insuficient dezvoltate la
naștere și ating valorile maxime abia în jurul vârstei de doi ani.
De aceea clearance -ul hepatic al unor substanțe cum ar fi carbamazepina și
teofilina va fi mai ri dicat decât față de doza calculată per kg corp pentru adulți.
Diferitele familii de enzime se maturizează la momente diferite, de aceea trebuie avute
în considerare largi variații individuale.
În cazul reacțiilor de tip II enzimele implicate se metabolizea ză de asemenea în
perioade diferite, de aceea metabolizarea substanțelor medicamentoase variază atât
calitativ cât și cantitativ. Nou – născuții au un sistem enzimatic incapabil să conjuge
eficient acidul benzoic, ceea ce prezintă o deosebită importanță în evitarea folosirii
alcoolului benzilic ca excipient în produse administrate acestui grup de vârstă (
metabolitul său este acidul benzoic, ce se poate acumula și poate determina apariția
unor efecte toxice).

Eliminarea la nivel renal
Se realizează pentru substanțe hidrosolubile prin filtrare glomerulară (de
exemplu gentamicina) sau prin secreție tubulară (de exemplu penicilina). Niciunul din
aceste procese nu este dezvoltat la naștere, ele ajung la capacitatea normală abia dupa 6
– 12 luni.

9
Căi de admi nistrare a formelor farmaceutice de uz pediatric

Factorii care influențează administrarea formelor farmaceutice de uz pediatric

Capacitatea de utilizare
Abilitatea de a utiliza diferite forme farmaceutice este deosebit de variată, fiind
în relație strâns ă cu vârsta, dezvoltarea fizică și capacitatea de coordonare dar și de
dezvoltarea psihologică și a capacității de înțelegere (de exemplu folosirea
dispozitivelor de inhalare evoluează de la utilizarea unei măști la dispozitive activate de
procesul de insp irație la dispozitive de tip inhaler cu doze precise de substanță activă).
O altă preocupare se referă la vârsta la care unui copil îi pot fi administrate în
siguranță forme farmaceutice solide de tipul capsulelor sau comprimatelor. Din nou,
aceasta necesi tă o abordare în strânsă legătură cu vârsta și starea de sănătate ( totuși
există diferențe destul de mari între pacienți) – majoritatea specialiștilor indică vârsta
medie de 6 ani.
Mirosul, gustul și textura prezintă importanță pentru orice tip de formă
farmaceutică administrată oral. Mai mult, gradul de dizolvare și posibilitatea de a
menține substanța medicamentoasă la locul administrării sunt esențiale pentru formele
farmaceutice administrate bucal sau sublingual.
Copiii tolerează destul de puțin admini strarea repetată de produse
medicamentoase care produc disconfort sau sunt dureroase.

Prezența unor afecțiuni
A. Afecțiuni acute
Pacienții pediatrici care suferă de o boală acută pot fi mai puțin cooperanți decât
de obicei, în special dacă prezintă febră sau algie.
Formele farmaceutice preferate sunt cele lichide, deoarece formele solide pot produce
obstrucția căilor respiratorii în cazul în care copilul este necooperant sau agitat. Starea
de vomă impune administrarea pe cale rectală sau parenterală a tratame ntului.

B. Afecțiuni cronice
Existența unor afecțiuni de lungă durată, implicând medicație continuă poate
obișnui copiii cu administrarea de forme farmaceutice solide de la vârsta de 3 – 5 ani, în
special dacă gustul preparatelor lichide nu este plăcut.

10
Admi nistrarea regulată de preparate medicamentoase sub formă injectabilă este
destul de bine tolerată, cu condiția existenței unor tehnici de distragere a atenției
pacientului și reducere a durerii adecvate vârstei.
Pentru mărirea complianței pe termen lung, e ste necesară punerea la punct a unei
game variate de forme farmaceutice din care pacienții și părinții/supraveghetorii
acestora să poată alege.

Ușurința administrării
Pentru majoritatea pacienților pediatrici părinții sau persoanele care îi
supraveghează sunt responsabile de administrarea medicației. Pe lângă preferințele
copilului pentru o anumită forma farmaceutică trebuie acordată o importanță deosebită
ușurinței la administrare.
De exemplu, formele cu administrare rectală sunt puțin acceptate și pot fi dificil
de utilizat în situații de urgență.

Perioada de instrucție școlară
Pentru copiii de vârstă preșcolară este necesară prezența unor supraveghetori,
copiii de vârstă școlară se află sub supravegherea unui profesor sau asistent medical
prezent în ca drul instituției.
Formele farmaceutice cu eliberare prelungită reprezintă o soluție pentru
asigurarea eficacității unui tratament și a administrării confortabile pentru copilul școlar.
Dacă acest tip de formulare nu este posibil, se va încerca pe cât posib il alegerea unei
forme farmaceutice adecvate, ușor și discret de administrat.

Adolescența
Unii tineri pot refuza tratamentul medicamentos care le -a fost administrat
anterior pe o perioadă lungă de timp. Încercarea de a dobândi independența față de
adulți se poate concretiza și în responsabilitatea administrării medicamentului.
Schimbarea stilului de viață impune existența unor forme de dozare discrete,
ușor de manevrat.

Dizabilități
Anumiți pacienți pot prezenta dizabilități fizice și/sau psihice severe ș i sunt
incapabili să își administreze singuri medicația.

11
Pot fi necesare tuburi pentru alimentație, de aceea medicația enterală trebuie să
fie sub formă lichidă și trebuie ținut cont și de interacțiunile cu alimentele sau cu
aparatul de administrare.
Acest tip de pacienți nu își manifestă durerea sau disconfortul în mod direct și nu
își pot exprima preferințele pentru anumite forme farmaceutice ori eventualele efecte
adverse ale medicației.

Diferențe culturale
Acceptarea unor anumite căi de administrare po ate varia în unele țări europene,
dar și în cazul unor religii. De exemplu, calea rectală nu este în general agreată în Marea
Britanie.

Căi de administrare a formelor farmaceutice de uz pediatric

A. Administrarea pe calea per orală
Calea orala este cel mai frecvent utilizată pentru administrarea substanțelor
medicamentoase pacienților pediatrici, de aceea este utilă existența unor forme
farmaceutice adecvate, atât în formă solidă cât și lichidă.
Varietatea formulărilor disponibile, cum ar fi soluții, siropu ri, suspensii, pulberi,
granule, tablete efervescente, tablete orodispersabile, tablete masticabile și gume
medicinale, minitablete, tablete și capsule cu eliberare imediată sau modificată, indică
această cale de administrare ca eficientă pentru majoritate grupelor de vârstă.

Formele farmaceutice lichide (soluții, siropuri, suspensii și emulsii) sunt cele
mai potrivite pentru administrarea la pacienți pediatrici de la naștere până în jurul
vârstei de 8 ani, datorită faptului că această grupă de vârstă nu p oate înghiți capsule sau
tablete.
Volumul dozei are o deosebită importanță pentru acceptabilitatea preparatului
lichid. În general pentru copiii mai mici de 5 ani se preferă o doză de 5 ml sau mai
puțin, iar pentru copiii cu vârsta peste 5 ani se aleg doze de 10 ml sau mai puțin.
Volume prea mari pot fi dificil de acceptat de către pacienții pediatrici.

Soluțiile orale din care se administrează volume foarte mici (picături orale sau
soluții concentrate) este recomandat să fie diluate în sucuri de fructe sa u în lapte pentru

12
a crește acceptabilitatea. În acest caz este important ca producătorul să menționeze
lichidele potrivite pentru diluare astfel încât să fie obținută o stabilitate corespunzătoare
și un gust plăcut. De asemenea volumul de diluție trebuie r edus astfel încât să se evite
ingestia incompletă și subdozarea.

Suspensiile sunt extrem de utile pentru formularea substanțelor cu gust mai
puțin plăcut, iar prin reducerea la minimum a cantității de substanță activă în soluție
acceptabilitatea de către pacienții pediatrici este mai mare. Suspensiile conținând pelete
acoperite sau rășini schimbătoare de ioni pot modifica eliberarea substanței active.
Totuși, soluțiile au acceptabilitatea cea mai mare.

Formele farmaceutice orale efervescente includ tablet e, granule și pulberi care
se dizolvă în apă înaintea administrării. Produsele efervescente sunt alternativa formelor
farmaceutice lichide pentru substanțe cu stabilitate mică în soluții apoase. De asemenea
au o portabilitate îmbunătățită față de formulări le lichide convenționale.
Acest tip de forme farmaceutice trebuie complet dizolvate înaintea administrării,
necesitând volume mai mari de lichide care pot pune probleme la administrarea la copii.
Este necesară precizare volumului minim de solvent în care t rebuie dizolvat produsul
astfel încât solubilitatea substanței medicamentoase să fie optimă și în cazul în care este
necesar, numărul de doze în care poate fi fracționat tratamentul.
Pentru a evita ingestia de bicarbonat, copiii trebuie sfătuiți să bea pro dusul
numai după ce efervescența a încetat. De asemenea, concentrațiile mari de ioni de
potasiu și/sau sodiu din soluția finală impun precauții la administrarea la pacienți
pediatrici cu afecțiuni renale.
Pentru substanțe cu stabilitate mică sau al căror g ust nu poate fi mascat
corespunzător în preparate lichide, pudrele sau formulările multiparticulate (de
exemplu minitablete, granule) reprezintă o alternativă potrivită. Ele pot fi administrate
direct pacientului pediatric sau pot fi amestecate cu o cantit ate mică de alimente sau
lichide înaintea administrării. Formularea se poate realiza în flacoane prevăzute cu
linguriță dozatoare sau în pliculețe unidoză ori sub formă de capsule al căror conținut se
poate amesteca în alimente.
Prospectul acestui tip de f orme farmaceutice trebuie să menționeze o listă a
alimentelor în care este de preferat să se realizeze administrarea precum și acele

13
alimente în care trebuie evitată administrarea din cauza lipsei de stabilitate a substanței
active sau a gustului mai puțin plăcut.

Formulările orodispersabile includ tabletele orodispersabile și peliculele care se
dispersează în cavitatea bucala sau se „ topesc” pe limbă. Acest tip de formulări sunt în
general foarte bine tolerate de copii, fiind ușor de administrat, nu nece sită dizolvare
prealabilă și atât timp cât dizolvarea este rapidă sunt mai puțin respinse și pot conține
doze de substanță activă adecvate unei largi categorii de vârstă.
Totuși doar puține produse sunt autorizate pentru uz pediatric și doar pentru
copii c u vârsta mai mare de 6 ani.

Tabletele masticabile reprezintă o formă farmaceutică adecvată pacienților
pediatrici de peste doi ani, administrarea fiind totuși supravegheată de un adult pentru a
se asigura un timp suficient de mestecare și pentru a reduce ingestia fragmentelor de
tablete. Dezintegrarea acestora trebuie să fie rapidă și să se evite utilizarea
edulcoranților care pot favoriza apariția cariilor dentare. Se pot formula ca și tablete
masticabile antiacide, antibiotice, anticonvulsivante, analgez ice, antiastmatice, vitamine
sau produse contra răcelii ori alergiilor.

Gumele de mestecat medicinale sunt utilizate relativ puțin în pediatrie, singurele
formulări fiind dimenhidrinatul și preparatele cu fluor. Cu toate acestea prezintă câteva
avantaje p entru administrarea la copii: este ușor acceptată și are portabilitate ridicată.

Tablete și capsule
Formele farmaceutice solide cu administrare orală, reprezentate de tablete și
capsule au avantajul unei dozări precise și a unei stabilități mult mai mari decât formele
farmaceutice lichide. Posibilitatea acoperirii cu film sau drajefierii crește foarte mult
acceptabilitatea în cazul substanțelor cu gust sau miros neplăcut. Totuși utilizarea lor în
practica pediatrică este destul de limitată, mai ales dator ită faptului că unii dintre
pacienți pot prezenta dificultăți la înghițire.
Vârsta de la care pacienților pediatrici li se pot administra forme farmaceutice
solide variază foarte mult, dar există cazuri în care copii mai mici de 6 ani au fost
obișnuiți să își administreze comprimate – în cazul unor afecțiuni cronice și atunci când
palatabilitatea preparatelor lichide era redusă.

14
Dimensiunile comprimatelor sau capsulelor trebuie să fie cât mai mici,
preferându -se administrarea mai multor mini -tablete față de administrarea întregii doze
odată. De aceea comprimatele trebuie marcate în așa fel încât să permită fracționarea în
jumătăți sau sferturi, pentru o administrare mai ușoară.
De asemenea este mult mai ușoară formularea pentru a obține forme
farmaceutice cu eliberare modificată, mai greu de realizat în cazul preparatelor lichide.
Redăm câteva exemple de preparate farmaceutice existente pe piața farmaceutică
din România (tabelul 2).

Tabel 2. Exemple de p reparate farmaceutice administrate per oral
Forma
farmaceutică Denumirea comercială
a preparatului Compoziție
Preparate
lichide
de uz oral Aerius soluție orală desloratadină, sorbitol, propilenglicol,
sucraloză E955, hipromeloză 2910, citrat
de sodiu dihidrat, aromă naturală și
artificială (gumă de mestecat ), acid citric
anhidru, edetat disodic, apă purificată).
Zyrtec picături clorhidrat de cetirizină,
parahidroxibenzoat de metil E218,
parahidroxibenzoat de propil E216 .
Tothema soluție
buvabilă, fiole gluconat de fier, gluconat de mangan,
gluconat de cupru, benzoat de sodiu, E150
Claritine sirop loratadină 1mg/ml, propilenglicol,
glicerol, acid citric anhidru, benzoat de
sodiu, zahăr, aromă piersici, apă purificată
Sab simplex suspensie
orală simeticonă, citrat de sodiu, acid citric
monohidrat,cicl amat de sodiu, benzoat de
sodiu, zaharină sodică,carbomer,
metilhidroxiproilceluloză 50Cps, aromă de
zmeură, aromă de vanilie, apă purificată.
Comprimate Singulair 4mg montelukast 4 mg, manitol, celuloză
microcristalină, hiproloză -E 463, oxid roșu
de fer –E 172, croscarmeloză sodică,

15
aromă de cireșe, aspartam –E951, stearat
de magneziu .

B. Administrarea pe mucoasa bucală și sublinguală
Calea de administrare orală trans -mucozală prezintă câteva avantaje față de calea
perorală. Totuși, gustul este principal ul factor care influențează acceptabilitatea, în
special în cazul formulărilor adresate copiilor.
Dezavantajele se referă mai ales la acuratețea dozării, deoarece formele
farmaceutice pot fi înghițite sau eliminate înainte ca absorbția substanțelor active să
aibă loc.
Formele farmaceutice cu administrare oro -mucozala se clasifică în:
 tablete bucale sau sublinguale: primele sunt concepute să se disperseze lent, pentru a
oferi un efect prelungit, în timp ce următoarele trebuie să prezinte un timp de
dezagrega re mult mai mic și să ofere un răspuns farmacodinamic rapid. Există totuși
puține substanțe active care se pretează la acest tip de formulare, alte limitări
referinduse la suprafața restrânsă a mucoasei bucale și la posibilitatea apariției de
iritații loca le. Din motive de siguranță și din cauza cooperării reduse a copiilor acest
tip de formulări nu se administrează pacienților pediatrici.
 preparate muco -adezive: sunt formulate astfel încât să fie reținute la nivelul
mucoasei bucale și pot modifica absorbți a sistemică la locul aplicării. Încă nu există
suficiente date pentru evaluarea administrării la copii.
 comprimatele de supt: sunt forme farmaceutice solide destinate a se dizolva sau
dezagrega la nivelul cavității bucale. În mod obișnuit sunt destinate ad ministrării la
nivel bucal și faringian, dar pot să conțină și substanțe cu efecte sistemice. Se pot
administra copiilor cu vârsta de peste 6 ani.
 guma de mestecat medicinală: eliberează substanța activă conținută în timpul
mestecării și poate fi utilizată atât pentru obținerea efectelor locale cât și pentru
obținerea de efecte sistemice. Trebuie menținută în contact cu mucoasa bucală timp
de cel puțin 20 minute pentru a se asigura eliberarea dozei de substanță activă
prevăzute. Este preferată pentru admini strare la copii cu vârsta de peste 6 ani.
 preparatele lichide (picături oro -mucozale, sprayuri) sunt reprezentate de soluții,
emulsii sau suspensii care produc efect local sau sistemic.

16
C. Administrarea pe mucoasa nazală
Majoritatea produselor medicinale adm inistrate nazal sunt concepute pentru a
obține efecte localizate la nivelul mucoasei nazale și a țesuturilor adiacente, de exemplu
decongestionantele nazale și antiinflamatoarele indicate în tratamentul rinitelor și
afecțiunilor alergice. Totuși această ca le de administrare poate fi utilizată pentru
obținerea de efecte sistemice, reprezentând o alternativă viabilă pentru metodele
invazive.
Există posibilitatea ca unele preparate de uz topic să conducă la obținerea unor
efecte sistemice nedorite, pot irita m ucoasa nazală sau își pot pierde eficiența în cazul
prezenței de secreții abundente.
Formularea preparatelor de uz topic se axează pe obținerea unei absorbții
minime a substanței active și pe un timp de remanență ridicat, spre deosebire de
preparatele dest inate obținerii de efecte sistemice unde este necesară o absorbție ridicată
în sânge.
Preparatele pot fi sub formă lichidă, semi -solidă sau solidă.
 picăturile nazale: sunt destinate instilării în cavitatea nazală și sunt de obicei
condiționate în recipient e multidoză pevăzute cu dispozitiv de picurare. Din cauza
dificultății în aprecierea dozelor picăturile nazale nu sunt recomandate pentru
administrarea de substanțe medicamentoase foarte active (mai ales sistemic). Din
punct de vedere anatomic sunt utile p entru administrarea la copiii mici, una sau
două picături fiind suficiente pentru acoperirea mucoasei nazale.
 sprayurile nazale: sunt administrate la nivelul pentru obținerea de efecte sistemice
sau locale și sunt condiționate în flacoane presurizate, care permit o dozare precisă a
substanței active. Unul din dezavantajele majore al acestui tip de condiționare îl
reprezintă impactul puternic asupra mucoasei nazale, conducând la iritații locale.
 pulberile nazale: sunt administrate prin intermediul unor disp ozitive
corespunzătoare. Se preferă acest tip de condiționare în cazul substanțelor stabile în
formă solidă și în mediu uscat (de exemplu peptide sau vaccinuri).
Se pot condiționa în sisteme cu eliberare activă sau pasivă. Sistemele active
prezintă un meca nism care permite crearea de presiune și ejectarea pulberii la nivelul
nării. Acest tip de sisteme sunt potrivite și pentru administrarea la pacienții pediatrici.

17
O mare varietate de substanțe au fost evaluate pentru administrare transnazală și
obținerea d e efecte sistemice. De exemplu sulfentanilul, midazolamul și S -ketamina au
fost utilizate în preanestezie în cazul pacienților pediatrici.
De asemenea această cale de administrare prezintă interes pentru managementul
durerilor postoperatorii (analgezie na zală controlată de către pacient). Mai mult,
administrarea nazală de peptise (ex. desmopresina) și vaccinuri prezintă avantajul unei
acceptabilități și eficiențe crescute.
Formularea preparatelor nazale trebuie să fie axată pe obținerea unor prod use
non-iritante, care să nu afecteze funcționarea normală a mucoasei nazale.

D. Administrarea pe mucoasa rectală
Calea rectală poate fi utilizată atât pentru obținerea de efecte locale (exemplu:
laxative, antiinflamatoare) cât și pentru efecte sistemice (exemplu ant ipiretice,
analgezice, antiemetice, anticonvulsivante, sedative).
Atât pentru pacienții adulți cât și pentru cei pediatrici această cale de
administrare prezintă câteva avantaje majore:
 pentru pacienții la care este contraindicată calea orală (în stări de vomă, obstrucții
alea tractului gast ro-intestinal superior, lipsa conștiinței ). Exemplele tipice includ
paracetamol, diclofenac, carbamazepină, domperidon;
 pentru obținerea de efecte sistemice imediate, de exemplu în crizele epileptice –
diazepamul soluție rectală;
 atunci când se dorește obținerea de efecte locale, de exemplu preparate laxative
(bisacodil sau supozitoarele cu glicerină) sau antiinflamatoare (supozitoarele cu
sulfasalazină sau prednisolon);
 atunci când calea orala este de evitat din cauza gustului neplăcut al substanței.

În cazul administrării la pacienții pediatrici există riscul eliminării premature a
formei farmaceutice. De asemenea acceptabilitatea acestei căi de administrare este
redusă în cazul unor anumite culturi și regiuni geografic e.
Supozitoarele sunt formele farmaceutice rectale folosite cel mai des în practica
pediatrică. Alte forme farmaceutice includ creme, unguente, geluri, spume, capsule
gelatinoase și clisme de volum redus ( mai mic de 20 ml) sau mai mare ( peste 67,5 ml).
Concentrația substanței active trebuie să fie aleasă în funcție de vârsta pacientului

18
pediatric, la fel și dimensiunile supozitoarelor. Acestea cântăresc de obicei 1 g, jumătate
din greutatea dozelor pentru adulți.
Volumul clismelor trebuie ales în funcție de efectul dorit și de vârsta pacientului
pediatric. Pentru obținerea de efecte sistemice volumele soluțiilor trebuie să fie cât se
poate de reduse (de obicei 1 – 5 ml), pentru a garanta o absorbție bună și absența
iritațiilor locale ulterioare.
Dispozitiv ul cu care se face aplicarea trebuie să aibă lungimea adaptată
fiziologiei pacientului pediatric, să nu producă leziuni și să asigure ușurința la
administrare. Sunt preferate dispozitivele gradate, care permit individualizarea dozei și
care pot nu necesită formularea mai multor concentrații.
Excipienții utilizați la formulare nu trebuie să fie iritanți pentru mucoasa rectală
a copiilor, așa cum sunt de exemplu bazele de polietilen -glicol (higroscopice).
Supozitoarele care conțin acest tip de bază trebuie um ezite înaintea administrării

E. Administrarea pe cale dermică și transdermică
În cazul administrării topice permeabilitatea și penetrabilitatea substanțelor
active sunt dependente într -o foarte mare măsură de factori fiziologici (cum ar fi locul
administrări i sau integritatea pielii) și farmacologici (de exemplu caracteristicile
vehiculului).
Există mai multe diferențe semnificative între morfologia și permeabilitatea
pielii pacienților pediatrici (în special a celor născuți prematur) și cea a pacienților
adulți.
La naștere pielea nou -născutului are doar 60% din grosimea țesutului la adult, maturarea
poate dura până la 3 – 5 luni. De asemenea, gradul de hidratare și vascularizarea sunt
mai mari ca în cazul adulților.
Trebuie ținut seama de faptul că, la copii, suprafața corporală raportată la
greutate este de două ori mai mare decât în cazul adultului.
De asemenea, pacienții pediatrici au o capacitate redusă de metabolizare a
substanțelor medicamentoase, incluzându -le aici și pe cele absorbite la nivelul pieli i.
În cazul pacienților pediatrici cu vârsta mai mică de 2 ani suprafața de
administrare trebuie să fie foarte restrânsă pentru a se evita absorbția la nivel sistemic (
de exemplu în cazul corticosteroizilor). Materialele impermeabile aplicate la nivelul
locului de administrare (haine puțin permeabile, plasturi) pot funcționa ca pansamente

19
ocluzive, crescând cantitatea de substanță disponibilă pentru efect sistemic, la fel și
vehiculele puternic lipofile (exemplu formulările pe bază de parafină).
Temperatu rile crescute (prezența unor surse de căldură în preajma pacientului
pediatric, băile fierbinți) cresc gradul de permeabilitate al substanței active.
Plasturii transdermici asigură o permeabilitate continuă, lipsită de durere a
substanței active, complianț a pacienților pediatrici fiind mare. Pe această cale se pot
administra sedative, analgezice, antiemetice, medicamente folosite în tratamentul
afecțiunilor cardiace sau pulmonare.
Cu toate acestea, în Uniunea Europeană sunt destul de puține medicamente
formulate ca plasturi transdermici de uz pediatric, formulările pentru adulți fiind
nepotrivite atât ca mărime cât și ca dozare. În cazul plasturilor transdermici trebuie
avută în vedere posibilitatea unei dozări corespunzătoare vârstei pacientului pediatric,
de aceea producătorul trebuie să ofere posibilitatea fragmentării plasturelui, fără a afecta
eliberarea substanței active.
Dezavantajele administrării plasturilor transdermici se referă la îndepărtarea lor
accidentală sau voită de către copil, de aceea tr ebuie luată în considerare aplicarea lor în
zone puțin accesibile acestuia. Adezivul utilizat nu trebuie să prezinte efecte alergen .

F. Administrarea parenterala
Se realizează în principal prin injectare intravenoasă, intramusculară,
subcutanată și intra -dermică și prin perfuzie intravenoasă.
Pentru afecțiuni grave ale pacienților pediatrici și pentru a reduce durerea și
disconfortul la injectare se preferă calea intravenoasă, utilizându -se o branulă care se
menține pe toată durata tratamentului.

G. Administr area pe mucoasa pulmonară
Inhalarea este o metodă potrivită pentru a administra substanțele active la nivelul
plămânilor, fiind calea de administrare preferată pentru pacienții cu astm și pentru alte
afecțiuni (cum ar fi infecțiile pulmonare din fibroza ch istică).
Pot fi realizate și efecte sistemice după acest tip de administrare.
Unul dintre cele mai importante avantaje față de calea de administrare orală este
evitarea primului pasaj hepatic. De asemenea, inhalarea poate fi o cale alternativă la

20
administr area parenterală pentru obținerea de efecte sistemice (ex: peptide, proteine),
evitându -se totodată și disconfortul la administrare.
Cantitatea de substanță activă disponibilă pentru absorbție depinde de mai mulți
factori, dintre care cel mai important ar fi capacitatea pacientului de a utiliza corect
dispozitivul cu care se realizează inhalarea.

Formularea preparatelor pulmonare și sistemele de dozare
Pressurized metered dose inhaler (pMDI)
Acestea sunt eficiente, dar necesită o coordonare considerabilă între activarea
dispozitivului și inspirație (i.e. apasă și inspiră), ceea ce face dificilă utilizarea lor în
cazul copiilor mici. Unii copii pot fi obișnuiți să folosească un pMDI activat respirator,
care se declanșează automat pentru a elibera doza de me dicament.
Dry powder inhaler (DPI)
Sunt deosebit de eficace, mai ales în cazul copiilor suficient de mari pentru a
folosi fluxul respirator necesar pulberii pentru a fi inhalată.
Nebulizatoare
Cele tradiționale, care prezintă doar compresorul de aer sunt v oluminoase și
puțin eficiente. Noile aparate nebulizează instantaneu doza necesară, care poate fi
inhalată imediat. De asemenea se pot conecta la un PC pentru un control mai eficient .

H. Preparate cu eliberare modificată
Formulările cu eliberare modificată s unt deosebit de utile în cazul copiilor cărora
trebuie să li se administreze medicația în timpul nopții sau atunci când sunt la școală. În
special preparatele transdermice oferă efect prelungi, dar trebuie avut în considerare
nivelul diferit de permeabilit ate al pielii în funcție de vârstă. Preparatele injectabile cu
eliberare modificată pot reduce semnificativ frecvența de administrare, ceea ce duce la
evitarea disconfortului .
În cazul preparatelor orale o administrare unică pe parcursul unei zile ar
îmbu nătăți complianța.
Preparatele cu eliberare modificată trebuie să acopere necesitățile concentrațiilor
pentru un interval mai larg de vârstă. În cazul formelor farmaceutice solide acest lucru
poate fi realizat utilizân d formulări multiparticulate, ca de exemplu granule cu eliberare

21
prelungită având o doză prestabilită per granulă, ceea ce ar ușura foarte mult dozarea și
administrarea.
În cazul formulărilor lichide substanța activă este de obicei încorporată în
particule de dimensiuni mici, de exemplu pelete. Suspensiile orale pot conține acest tip
de particule, a căror mărime trebuie să fie redusă și care nu trebuie mestecate de către
pacient.
Trebuie de asemenea specificat dacă preparatele cu eliberare modificată pot f i
amestecate cu alimente s au lichide înaintea administrării și să se precizeze și o list ă a
acestor alimente sau lichide.

Corelația dintre calea de administrare, forma farmaceutică și vârsta

Unul dintre cele mai relevante aspecte în ceea ce privește dezv oltarea
medicamentelor pentru copiise referă la cea mai potrivită formă farmaceutică în
concordanță cu vârsta.
Deși nu există suficiente referințe în literatura de specialitate, există informații
din practica medicală despre copii cu vârsta destul de mică ce au fost obișnuiți să li se
administreze forme farmaceutice solide de tipul comprimatelor (în cazul unor afecțiuni
cronice severe ca leucemie și infecții cu HIV).
Un tabel conținând diferite grupe de vârstă, căile de administrare și forma
farmaceutică a fost pus la punct pe baza unui chestionar efectuat în mai multe țări
europene, la care au luat parte medici pediatri, specialiști în domeniul farmaceutic și
părinți.
Cu toate că nu este bazat pe o analiză aprofundată, tabelul reflectă unele aspecte
gener ale ale acceptabilității în cazul mai multor forme farmaceutice.
Clasificarea formelor farmaceutice este dată separat pentru caile principale de
administrare.
S-au utilizat următoarele notații:
 pentru copiii cu vârste mici, cifra indică în principal aplica bilitatea caii de
administrare și a formei farmaceutice:
1. nu este aplicabilă;
2. aplicabilă, dar cu probleme;
3. aplicabilă, dar nu este preferată;
4. aplicabilitate bună;

22
5. calea cu cea mai mare aplicabilitate, preferată.

 pentru copiii cu vârste mai mari, în princip iu toate formele farmaceutice sunt
aplicabile, dar preferințele lor au o importanță mai mare:
1. nu este acceptată;
2. acceptată cu rezerve;
3. acceptată;
4. preferată;
5. cea mai bună alegere ca formă farmaceutică.

Acest tabel este orientativ, în mod natural micii paci enți (chiar și de aceeași
vârstă) se comportă și au aptitudini diferite de a folosi anumite forme farmaceutice.
Acceptarea unor anumite forme de dozare depinde foarte mult de starea copilului,
prezența unei boli, influența părintelui sau supraveghetorului, obiceiurile culturale și
regionale.
În cadrul aceluiași tip de forma farmaceutică pot exista diferențe majore de
complianță, depinzând de proprietățile substanței/substanțelor active, de formulare.
De exemplu, dacă o suspensie orala conține o substanță am ară acceptabilitatea
depinde foarte mult de felul în care este mascat acest gust.
Astfel, o analiză generală a acceptabilității și aplicabilității unei forme
farmaceutice nu este totdeauna aplicabilă la toți pacienții din grupul de vârstă respectiv
și pent ru toate formulările individuale pentru o anumită formă farmaceutică.
De la stânga la dreapta tabelului accentul se pune de la aplicabilitate la
preferințe.

23
Tabel 3. Corelația dintre calea de administrare, forma farmaceutică și vârsta copiilor
Calea de adm inistrare/
Forma farmaceutică Nou – născuți
înainte de
termen Nou – născuți la
termen Copii
(1l-2a) Copii preșcolari
(2-5a) Copii școlari
(6–11a) Adolescenți
(12–16/18a)
Peroral
Soluții/Picături 2 4 5 5 4 4
Emulsii/Suspensii 2 3 4 5 4 4
Prep. e fervescente
(comprimate, granule) 2 4 5 5 4 4
Pulberi 1 2 2 4 4 5
Tablete 1 1 1 3 4 5
Capsule 1 1 1 2 4 5
Compr. o rodisperabile 1 2 3 4 5 5
Compr . masticabile 1 1 1 3 5 5
Nazal
Picături nazale 3 4 4 4 4 4
Unguente 2 3 3 4 4 4
Rectal
Supozitoare 4 5 5 4 3 2

24
Ungunente 5 4 4 3 3 2
Capsule rectale 2 3 4 4 4 3
Topic/Transdermic
Unguent /Cremă/Gel 4 4 4 5 5 5
Preparate l ichide 4 4 4 5 4 4
Plasturi transdermici 1 2 2 4 4 5
Parenteral
Soluții i.v. 5 4 4 4 4 3
i.m. 3 3 3 4 4 3
s.c. 4 4 4 4 4 3
Perfuz ii 5 4 4 4 4 3
Pulmonar
Nebulizator 2 3 4 5 4 3
MDI/Spacer 1 3 4 5 4 4
DPI 1 1 3 4 5 5
Ocular
Picături oftalmice 3 4 4 4 5 5
Unguente oftalmice 2 3 4 4 4 4

25
Condiționarea medicamentelor. Definiție . Clasificare. Rol

Definiție și condiții generale
Dezvoltarea și diversificarea producției de medicamente, participarea la
schimburile internaționale au impus perfecționarea activității in domeniul condiționării .
Condiționarea , denumită mai nou ambalare, este operația complementar ă care
urmează după fabri carea unui medicament și const ă în închiderea formei farmaceutice
realizate într-un înveliș de forma și material foarte variate, care -i conferă aspectul
definitiv, ușor utilizabil de către bolnav. Condiționarea poate fi deci ca o prelungire a
punerii în fo rma farmaceutica a substanței medicamentoase. Cele dou ă, faze de
preparare și condiționare , sunt inseparabile. Aceasta este ceea ce se numește
condiționare primară (sau ambalare primară). Forma farmaceutică astfel condiționată
este protejată într -un ambala j, în general din carton, ceea ce reprezintă condiționarea
secundară .
Operația de condiționare este de o mare importanță, uneori reprezentând o faza
esențială în procesul de producție, motiv pentru care se impune respectarea unor
exigențe foarte stricte, c um este cazul soluțiilor injectabile .
Procesul de condiționare a medicamentelor poate fi prezentat schematic în figura
următoarea:

Condiționarea
Mijloace de condiționare ajutătoare: anexe
de ambalare, condiționare și închidere
(dopuri, capace, subcapace), anexe pentru
administrare (dopuri picurătoare, pipete
picurătoare, seringi picurătoare ș.a.)
Mijloace de condiționare
recipiente
ambalaje
Condiționarea primară
pentru conținutul intern
Condiționarea secundară
– înveliș extern

26
Figura 1. Concepte importante privind condiționarea formelor farmaceutice
industriale (Iuliana Popovici, D. Lupuleasa – Tehnologie farmaceutică, vol. 1, ed. a III –
a, 2011)

27
Rolurile condiționării medicamentelor

Condiționarea unui medicament se compune din diferite elemente, care
îndeplinesc următoarele roluri:
1) rol de protecție : condiționarea trebuie s ă conțină forma medica mentoas ă și să o
protejeze:
 contra șocurilor , deformărilor , în timpul manipulărilor de transport și depozitare
(protecție fizică, mecanic ă);
 contra factorilor de alterare , prin impermeabilitate la agenții externi (oxigen,
vapori de ap ă, lumin ă, microorgani sme), c ât și la componenții medicamentului
(protecție chimic ă și microbiologic ă);
 contra impurificărilor diverse;
2) rol funcțional : să faciliteze distribuirea medicamentului și utilizarea lui de către
pacient;
3) rol de identificare și informare : să fie un elem ent de securitate. Recipientul trebuie
să poarte în particular o etichet ă, pentru o identificare ușoară și facilita rea
administrării : indicarea modului de folosire, posibilitatea deschiderii și închiderii cu
ușurință , fracționarea dozelor, precauții de lua t, numărul lotului de fabricație ;
4) rol de promovare a marketingului medicamentului ; prezentare atractiv ă, să fie în
armonie cu caracterul nobil al medicamentului și să inspire încredere pacientului ,
pentru a -l solicita.
Întrucât condiționarea cuprinde totod ată ambalajul și materialul din care este
realizat, cele dou ă fiind indisolubil legate, și calitatea lor este considerat ă în ansamblu.
Exigen țele la care trebuie s ă răspundă condiționarea sunt următoarele :
 rezistență fizică suficientă;
 impermeabilitate și etanșeitate: să izoleze medicamentul de factorii externi care -l
pot altera;
 inerție față de conținut : schimburile (dizolvarea sau reacțiile chimice) între
conținut și recipient trebuie s ă fie cât mai slab posibile;
 inocuitate absolut ă (lipsa de toxicitate );
 comoditate de utilizare ;

28
La acestea trebuie s ă se adauge transparen ța și rezisten ța termic ă, în cazul
condiționării soluțiilor injectabile.

Conceptul de recipient farmaceutic

Un recipient de uz farmaceutic este un articol destinat s ă mențină sau s ă
protejeze un medicament și este sau poate fi în contact cu acesta. Termenul include și
capacul de închidere . Cele dou ă însă nu trebuie s ă reacționeze fizic sau chimic cu
substanța conținută , pentru a nu -i altera calitatea.
Recipientele se pot clasifica după mai multe criterii:
A. După modul de închidere sunt recipiente:
 bine închise
 închise ermetic
 compacte
B. După modul cum este condiționată substanța medicamentoasa sunt recipiente:
 unidoză
 multidoză
C. După accesoriile care însoțesc recipientele, acestea sunt:
 cu dispozitive împotriva contrafacerii
 cu protecție pentru copii
 dotate cu inhalatoare
 dotate cu materiale absorbante
 confecționate pentru a facilita utilizarea de către nevăzători
 confecționate pentru a facilita utilizarea de către vârstnici.

Alegerea potri vită a unui recipient presupune urmărirea unor etape
fundamentale:
1. selectarea gamei dorite de recipiente care urmează sa fie folosite pentru noile
produse.
2. acordul conferit de către departamentele de cercetare, dezvoltare și fabricare.
3. posibilitatea obțin erii unor recipiente identice la nivel global.
4. certitudinea că recipientele vor fi obținute din surse sigure.
5. minimizarea resurselor departamentelor cercetare și dezvoltare.
6. susținerea uniformizării surselor de transfer.

29
Atunci când alegem un recipient pot rivit principalele aspecte care trebuie
asigurate sunt:
 atributele produsului, de exemplu forma dozată, inerția chimică și fizică,
 necesitățile de protejare ale produsului, ex: umiditate și sensibilitatea la gaze.
termostabilitatea, stabilitatea la lumină , compatibilitatea chimică etc,
 cerințele clinice, ex: regimul de dozare, dozarea titrată, modul de administrare,
necesitatea unui dispozitiv de dozare,
 cerințele legate de pacient, ex: reguli de manevrare specifice, cunoștințele
pacientului la manevrare,
 cerințe comerciale ex: prezentarea pe piață, mărimea ambalajului, nevoile specifice
ale pieței, necesitatea manevrării de către pacient,
 cerințe de fabricare ex: capacitatea echipamentelor, parametri critici de proces ,
 cerințe de reglementare , ex: concorda nta materialului cu monografiile oficiale.

Selecția unui ambalaj depinde de forma farmaceutica dozata și de modul de
administrare.

30
Tabel 4. Exemple de probleme de ambalare prezente la medicamentele cele mai uzuale
Nivelul de
interes asociat cu
modul de
administrare Probabilitatea integrațiunii ambalaj -medicament
Crescut ă Medie Scăzută
Cel mai înalt
(ridicat) Aerosoli de inhalat
și soluții inhalante;
injecții și suspensii
injectabile Pulberi sterile și
pulberi injectabile;
pulberi inhalatorii
Înalt (ridicat) Soluții oftalmice și
suspensii oftalmice;
unguente
trandermice si
plasturi; aerosoli
nazali si spray -uri
Scăzut Soluții și suspensii
locale; aerosoli
locali și linguali;
soluții și suspensii
orale Pulberi locale și
orale Comprimate orale
și cap sule orale –
operculate și
gelatinoase moi.

Totodată , materialele de baz ă și mai ales compozițiile utilizate pentru fabricarea
recipientelor sunt extrem de variate și pot pune probleme de toleranta, toxicitate și
stabilitate.
Pentru materialele și condițio nările utilizate în medicina și farmacie trebuie s ă se
aplice următoarele reguli generale:
 Nici o substanță utilizat ă, la contactul cu un preparat farmaceutic sau cu un ser, nu
trebuie s ă altereze compoziția sau s ă modifice activitatea produsului condițion at.
Aceste norme exclud migrarea în cantități sensibile a componenților articolelor de
condiționare în soluție , tot astfel ca și adsorbția constituenților din soluția
medicamentoas ă către acest articol. Aceasta implic ă stabilitatea chimic ă și
microbiologic ă a produsului farmaceutic.
 Toate substanțele utilizate în contact cu sângele sau componenții săi trebuie s ă fie
biologic inactive fa ță de hematii; aceasta implic ă studii de biocompatibilitate (pentru
pungile suple destinate recoltării sângelui și pentru p erfuzii).
 Substanțele plasate în contact cu sângele și preparatele farmaceutice sau implantate
în organism trebuie s ă fie lipsite de toxicitate sau potențial de lezare . Se exclud
reacțiile toxice prin inject are, iritarea mucoaselor, citotoxicitatea.

31
 Toate preparatele farmaceutice trebuie s ă aibă o autorizație de punere pe piață, atât
pentru preparare c ât și pentru condiționare . Aceasta este necesar ă și pentru
materialele în contact cu sângele cât și pentru implante. La înregistrarea unui
medicament trebuie să fie depuse un număr de date chimice, toxicologice, analitice
pentru forma farmaceutica, dar și pentru materialele de condiționare .
 Întregul lot de fabricare trebuie s ă fie identificat și controlat. Nu se vor utiliza
obiecte cu origine sau compoziție necunoscut ă.

Materialele pentru condiționarea medicamentelor

Conform Regulilor de Buna Practica a Fabricării și Sistemului co -operativ de
inspecție farmaceutică se considera că poate reprezenta material de condiționare orice
material inclus în ambalarea unu i produs medical, excluzând orice alt ambalaj folosit
pentru transport sau expediere.
În funcție de modul cum interacționează sau nu cu produsul, materialele de
condiționare pot fi folosite pentru condiționarea primară sau secundară. Componente ale
ambalăr ii primare sunt considerate orice componente care intră sau pot intra în contact
direct cu forma farmaceutică dozată. Componente ale ambalării secundare includ
componentele care nu intră și nu vor intra în contact direct cu forma farmaceutică
dozată.
Aleg erea unui material de condiționare primară sau secundară se face în funcție
de următoarele aspecte:
 gradul de protecție necesar;
 compatibilitatea cu conținutul;
 metoda de umplere;
 costuri;
 prezentarea pentru un medicament OTC (over the counter);
 acceptabil itatea ambalajului de către pacient;

Sticla

Sticla (sau materialul vitros) este cel dintai material de conditionare industriala
utilizat. Este o macromolecula anorganica de fuziune, care prin racire devine rigida, fara

32
a cristaliza, fiind constituita din silicati dubli de tipul: Na 2CaSi 6O14 x Na2OCaO X
6SiO2.
Din punct de vedere tehnologic, sticla este un amestec de diversi constituenti:
– Oxizi formatori de sticla (oxizi vitrifianti): SiO2, B2O3;
– Oxizi fondanti, oxizi alcalini sau alcalino -terosi: Na 2O, K 2O, Al 2O3, ZnO,
CaO cu rolul de a micsora punctul de topire al SiO 2 de la 1713˚C, la valori
inferioare;
– Oxizi stabilizanti: CaO, MgO, BaO, ZnO, Al2O3, care maresc rezistenta
mecanica, termica si chimica;
– Coloranti: urme de oxizi de cobalt si nichel;
– Eventua l, pigmenti minerali pentru productia de sticla colorata: derivati de
fier (coloreaza sticla in brun), de crom (verde), cobalt (albastru), nichel,
mangan (roz, mov)etc.
Amestecurile sunt selectionate pe baza proprietatilor: rezistenta mecanica,
coeficient de dilatare, rezistenta hidrolitica, care sunt esentiale.
Proprietatile farmaceutice cele mai importante ale sticlei:
 Puritate si permeabilitate : structura neteda, fara pori a sticlei garanteaza nu numai
o suprafata exterioara continua, dar si o densitate absoluta, ambele importante
pentru sticla subtire, prin care se observa foarte bine impuritatile si incluziunile
necorespunzatoare;
 Sterilizabilitate : deoarece sticla se obtine la temperaturi in jur de 500˚C, dupa care
se raceste brusc, rezulta ca autocl avarea la 121˚C sau 134˚C nu prezinta probleme;
 Proprietati mecanice, fragilitate . In general, rezistenta mecanica a suprafetei sticlei
este buna; dar la socuri puternice devine casanta si se sparge usor; rezistenta este
influentata de temperatura, umidit ate, agenti chimici, adsorbtia de gaze sau vapori
si este legata de compozitia chimica a sticlei, respectiv de natura si taria legaturilor
ionice. Rezistenta mecanica scade sub actiunea umiditatii combinata cu temperatura,
care produce aparitia de fisuri; la pH ridicat, rezistenta sticlei la imersie in apa este
mai scazuta. Fragilitatea la caldura va fi cu atat mai mare cu cat sticla este mai
groasa. Pentru recipientele destinate a fi supuse la shimbari de temperatura, se va
utiliza fie o sticla foarte sub tire, care ajunge foarte repede la echilibru cu
temperatura, fie sticle putin dilatabile (borosilicat).

33
Sticla are un coeficient de dilatare crescut si o slaba conductibilitate termica.
Adsorbtia de gaze la suprafata sticlei determina o dezalcalinizare, pr in relaxarea
legaturilor interatomice, reducerea modulului de torsiune, stratul superficial
deteriorandu -se.
 Proprietati optice: transparenta este una din cele mai importante proprietati ale
sticlei pentru punerea in evidenta a impuritatilor; permite apre cierea calitatii
(claritatea) solutiilor, motiv pentru care se indica utilizarea sticlei incolore; de
asemenea, permite observarea schimbarilor de aspect, alterarilor etc.
Pentru mecanismele fotosensibile se foloseste sticla colorata (bruna) care
absoarbe radiatiile daunatoare, realizand fotoprotectia.
 Stabilitatea chimica a sticlei este criteriul principal de folosire a recipientelor din
sticla. La suprafata sticlei se pot produce o serie de reactii:
o hidroliza apoasa acida, cedare de ioni si formarea de gr upe silanol Si -OH;
o erodarea alcalina, prin scindarea puntilor silicat: Si -O-Si;

Imbunatatirea cali tatilor sticlei
In unele cazuri, sticla se trateaza cu vapori sau solutii de acizi sau saruri acide:
SO2, acizi minerali, sulfat de amoniu, dar acest mod de tratare a sticlei trebuie sa se
repete dupa cateva folosiri;
Alte metode mai moderne prevad siliconarea sticlei, care se realizeaza in diferite
moduri:
 Prin tratare cu diclordimetilsilan, puternic iritant, sub forma de solutie in cloroform
sau in diclormet an, care lasa pe suprafata sticlei un film fin, prin reactionarea si
legarea de grupele silanol, avand ca urmare hidrofobizarea suprafetei sticlei.
 Pe cale uscata: pe suprafata uscata a sticlei se aplica o solutie de ulei de silicon,
dizolvat in cloroform, se incalzeste si are loc formarea peliculei de silicon.
 Pe cale umeda: dupa curatirea sticlei se aplica o emulsie de silicon.
Prin siliconare, pe langa imbunatatirea stabilitatii chimice a sticlei, se realizeaza
si o mai buna golire a continutului din rec ipient.

Clasificarea recipientelor de sticla in functie de rezistenta lor hidrolitica (dupa
Pharmacopeea Europeana):

34
 tip I: fabricate din sticla neutra, borosilicat, cu o rezistenta hidrolitica inalta,
data de insasi compozitia chimica a sticlei;
 tip II: sticla silico -sodico -calcica in mod uzual cu rezistenta hidrolitica
inalta,rezultata ca urmare a unui tratament de suprafata;
 tip III: sticla silico -sodico -calcica obisnuita, cu rezistenta hidrolitica moderata;
 tip IV: sticla silico -sodico -calcica obisnuit a, cu rezistenta hidrolitica joasa;

Recipientele de sticla de tip I, II, III sunt indicate pentru preparatele injectabile,
iar tipul IV pentru formele solide care nu sunt de uz parenteral, cat si pentru forme
lichide sau semisolide;
In functie de aceste p atru tipuri, redam in continuare utilizarea recipientelor din
sticla:
 Tip I: pentru toate preparatele injectabile si pentru sange uman si componentele
sangelui;
 Tip II: pentru preparatele parenterale apoase cu pH mai mic de 7; este necesar sa
se controleze stabilitatea fiecarui preparat in aceste recipiente;
 Tip III: pentru preparatele parenterale neapoase, pentru pulberi de uz parenteral,
exceptand produsele liofilizate si pentru preparate de uz neparenteral. Fiolele de
capacitate pana la 20 ml pentru lich idele de uz oral pot fi fabricate din sticla cu
rezistenta hidrolitica superioara celei a recipientelor de sticla de tip III;
 Tip IV: pentru preparate li chide, semisolide, solide,dar nu de uz parenteral;
Exceptand recipientele din sticla de tip I, celelalt e recipiente nu sunt destinate a
fi refolosite. Mai mult, recipientele din sticla pentru sange uman si produse de sange nu
pot fi refolosite.

Forme farmaceutice condiționate în recipiente din sticlă
Soluțiile
In industrie, pentru divizarea si conditionare a primara a solutiilor se utilizeaza
flacoane din sticla incolora sau colorata, din clasa hidrolitica I, care se inchid cu dop
metalic insurubat sau cu dop din plastomer etans cu sorb.
Pentru evitarea confuziilor se preconizeaza folosirea unor flacoane dif erite
pentru solutiile administrate pe cale orala si pentru cele de uz extern.

35
In general, pentru calea orala sunt indicate flacoane de sticla cu peretii netezi si
fund rotund sau oval, cu capacitati diferite: 10, 20, 30, 50, 100, 200, 500 si 1000g.
Pentru solutiile de uz extern se recomanda recipiente de sticla cu fundul oval, cu
striuri longitudinale pe partea dorsala, care pot fi deosebite usor si pe intuneric, cu
ajutorul simtului tactil.
Solutiile administrate sub forma de picaturi se conditioneaza in recipiente de
sticla de capacitate mica ( maxim 50 ml), cu fund rotund, hexagonal sau plat, insotite de
dop picator intern sau extern.
Recipientele de conditionare trebuie sa corespunda conditiilor prevazute de
STAS -uri.
Solutii buvabile .
Prezinta o cond itionare primara specifica:
 flacoane din sticla, cu accesorii de masurare: dop picator din sticla si garnitura
din cauciuc.
 flacoane de sticla cu dop picator, cu racord din plastomer rigid.
 flacon multidoze din sticla sau plastomer, presurizat, cu valva do zatoare.
 fiole colorate din sticla.
Fiolele cu solutii buvabile reprezinta doze unitare de medicamente lichide,
conditionate in recipiente de sticla, de culoare bruna, destinate administrarii interne. In
general, sub aceasta forma se conditioneaza solutiil e cu stabilitate mica: vitaminele si
produsele opoterapice.Aceste produse sunt sensibile la oxidare, de aceea este necesar ca
fiolele sa fie inchise sub gaz inert sau sa fie sterilizate,pentru a se asigura o buna
conservare.
Industria de medicamente realiz eaza urmatoarele forme de conditionare primara:
 O singura solutie buvabila, intr -o fiola
 Doua solutii buvabile, in doua fiole sudate intre ele, amestecul de solutii se
efectueaza “ex -tempore”
 Fiole cu doua compartimente care contin: unul -pulberea de substa nte, al doilea –
solventul in care se dizolva acestea “ex -tempore”.
 Solutie buvabila in fiola, care se dilueaza cu apa in momentul administrarii si un
comprimat, continut in acelasi ambalaj, care se administreaza impreuna.
Siropurile.

36
Pentru conditionarea primara a siropurilor industriale se utilizeaza aceleasi
recipiente ca si pentru solutii: flacoane de sticla incolora sau colorate, cu fundul plat,
insotite de lingurita sau mensura dozatoare sau flacoane presurizate prevazute cu sistem
dozator.
Preparatel e solide (pulberi, granulate pentru siropuri) se conditioneaza tot in
recipiente din sticla, cu deschidere mai larga si insotite de aceleasi accesorii.
Preparatele sterile.
Formele farmaceutice sterile se conditioneaza in recipiente specifice: fiole,
flacoane, saci de material plastic; unele recipiente au o proiectare specifica, incat
asigura atat conditionarea cat si administrarea produsului exemplu fiole -seringi (fiole
auto-injectabile), cartusuri sterile.
Alegerea tipului de recipient pentru conditionar ea primara este in functie de
forma farmaceutica sterila, de volum,de modul de administrare si de posibilitatile de
fabricare. Aceste recipiente trebuie sa fie:
 suficient de trasnparente pentru a putea permite, tot timpul, o verificare vizuala a
aspectului continutului;
 sa nu reactioneze cu medicamentul, cu care vine in contact direct;
 sa nu permita difuzarea in sau prin recipient a unor materii straine, care sa
ajunga in medicamentul injectabil;
 sa asigure stabilitatea, sterilitatea , conservarea.
Cel mai adesea, solutia injectabila va veni in contact cu un material inert – sticla.
Materialul clasic, preferat pentru fabricarea fiolelor si flacoanelor necesare productiei
industriale de produse sterile, cat si laboratoarelor de solutii sterile, il constituie s ticla
incolora sau cea colorata in brun.

Plastomeri

Plastomerii (materiile plastice) au luat o dezvoltare cnsiderabila in domeniul
conditionarii primare a medicamentelor. Pungile sau recipientele de mare volum pentru
preparatele parenterale sau plachetel e termoformate, recipientele multiple pentru
formele lichide, semisolide sau solide, fara a uita seringile, recipientele pentru
preparatele injectabile sau materialele sterile de uzaj unic (seringile autoinjectabile) si
tot atatea obiecte ca sonde, protez e, aparate, etc. implica cunoasterea cailor tehnologice

37
de fabricare, cat si absenta de interactiuni sau limita de migrari compatibile cu
securitatea de utilizare.
Recurgerea la materialele plastice ofera o serie de avantaje pentru cel care
utilizeaza solu tiile (reducerea greutatii, rezistenta la soc), mai ales securitate in
administrare a solutiilor – absenta contaminarii bacteriologice, in momentul perfuzarii cu
ajutorul pungilor suple, care nu necesita intrarea aerului, posibilitatea de separare a
constit uientilor sangelui in circuit inchis etc.
Materialele plastice au o structura macromoleculara de natura organica, in stare
solida, in care exista o data cu domeniile amorfe si domenii cristaline ( deci au o
structura semiorganizata ca si sticla , dar de ti p diferit). In acesti polimeri se inlantuie un
mare numar de atomi, atomii de carbon formand cel mai adesea majoritatea sau
integritatea scheletului; sunt polimeri inalti, formati din catene foarte lungi, adesea mai
mari de 100000 atomi, uniti intre ei pri n legaturi secundare labile ca: legaturi de
hidrogen, forte Van der Waals sau legaturi polare.
Se disting polimeri termoplastici, constituiti din molecule liniare, independente
(cu eventuale ramificatii), care pot fi prelucrati la cald (exemplu polietilena ,
polipropilena, policlorura de vinil, polistirenul) si polimeri termorezistenti (duroplaste),
constituiti din retele legate chimic intre ele si deci infuzabile ( exemplu fenoplastele,
aminoplastele, poliesterii, poluretanii). Unele materiale plastice au structura si
caracteristici intermediare intre cele doua grupe.
Factorii carora li se datoreaza proprietatile plastomerilor sunt:
 structura chimica
 masa moleculara
 structura cristalina si orientarea
 gradul de reticulare
 aditia altor compusi

Plastomeri pe ntru condiționarea primară
Plastomerii au devenit din ce în ce mai folosiți pentru ambalarea alimentelor și
medicamentelor. Recipientele PET sunt cel mai bun exemplu în ce privește tranziția de
la produse de consum la produse farmaceutice. Numărul de recip iente din plastomeri di
industria farmaceutică este considerabil mai mare.

38
Exemple de trecere de la recipiente de metal și sticlă la plastomeri sunt
următoarele:
 soluții i.v. și produsele pentru alimentație parenterală,
 flacoanele pentru produsele OTC,
 flacoanele pentru comprimate și alte forme farmaceutice solide,
 sticlele pentru forme farmaceutice lichide,
 capace,
 pachete laminate,
 blistere,
 benzi,
 tuburi pentru unguente.
Plastomerii au mai multe avantaje față de recipientele tradiționale, iar acestea au
determinat ca ele să ocupe un loc important în condiționarea farmaceutică. Multe dintre
aceste calități conduc la obținerea unor avantaje ale recipientelor, atât pentru
producători, cât și pentru consumatori: diferențe de densitate, preferința consumatorul ui
față de plastomeri, manevrare ușoară.

Metale și aliaje

Pentru condiționarea primară a medicamentelor sunt utilizate: aluminiul,
cositorul (staniul), plumbul și oțelul inoxidabil, tabla zincată.

Considerații generale asupra materialelor de condiționar e primară

Principalele avantaje și dezavantaje, cât și utilizările diferitelor materiale de
condiționare sunt prezentate în tabelul următor:

39
Tabelul . Avantaje și dezavantaje ale diferitelor materiale de condiționare
STICLĂ MATERIALE PLASTICE METAL
Avant aje
 material inert, stabil
 transparență înaltă
 impermeabilitate absolută
 suprafață netedă
 practic fără absorbția substanțelor medicamentoase
și auxiliare
 se poate modela bine la temperaturi foarte înalte
 rezistență înaltă la substanțe chimice, acizi, baze ,
soluții și temperatură  volum redus
 greutate redusă
 utilizare multiplă
 lipsa fragilității
 aspect plăcut
 se poate modela ușor la temperatura de 70 –
300oC în multe feluri
 soliditate mecanică înaltă
 rezistență bună la substanțe chimice  impermeabilitate absolu tă
 fără absorbție pentru substanțe
medicamentoase și auxiliare
 soliditate mecanică înaltă
 rezistență la soluții și temperatură
Dezavantaje
 volum mare
 greutate mare
 casantă, fragilă
 reacție alcalină  absoarbe substanțele medicamentoase și
auxiliare (conser vanți, subst. chimice diferite)
 rezistență mică la temperatură
 lasă să treacă gazele și vaporii, dependent de
natura materialului plastic
 modificarea materialului  se corodează
Condiționare pentru
 toate formele dozate
 fiole și flacoane
 sticle, seringi, ca psule
 recipiente pentru sânge uman și componenți ai
sângelui
 servește ca material de comparație pentru testarea
altor materiale  pentru toate condiționările: pungi, flacoane
unidoză, multidoze, cutii, tuburi, seringi
 aparate pentru perfuzii, saci
 cutii perf orate, plachete termoformate, folii,
fiole autoinjectabile etc.  tuburi, doze aerosoli, cutii perforate,
folii

40
Tipuri de recipiente și articole de condiționare primară

Condiționarea multiplelor forme farmaceutice necesită variate tipuri de
recipiente, ale căror compoziție, formă, aspect și mărimi sunt diferite. Se utilizează:
 Recipiente incolore, translucide pentru formele stabile;
 Recipiente fotoprotectoare, rezistente la acțiunea luminii, pentru formele
fotosensibile;
 Recipiente bine închise: trebuie să protejeze conținutul de mediul extern, prin
evitarea contaminării cu produse solide sau lichide, în condiții obișnuite de
manipulare, transport, depozitare și eliberare la bolnav (FR.X);
 Recipiente închise etanș sau ermetic: trebuie să protejeze conținu tul de mediul
extern, prin evitarea contaminării cu produse solide, lichide, vapori, gaze sau
microorganisme. De asemenea aceste recipiente trebuie să împiedice pierderea apei
de cristalizare sau evaporarea solvenților, în condiții corespunzătoare de manip ulare,
transport, depozitare și eliberare la bolnav (FR.X);
 Recipiente cu o singură doză, pentru o singură utilizare, imediată (exemplu: fiolele),
al căror conținut nu poate fi scos fără distrugerea sistemului de închidere; la fel sunt
microrecipientele pe ntru colire (oftadoze) și pentru erine;
 Recipiente cu mai multe doze: condiționate împreună, nedivizate, care servesc
pentru prelevarea de porțiuni succesive de medicament și asigură stabilitatea și
eficiența acestuia pe toată perioada administrării. Ele a u diferite sisteme de
închidere, din sticlă, material plastic sau metal, prevăzute în interior cu rondele.

Pentru diferitele forme farmaceutice se utilizează:
 Flacoane din sticlă, multidoze:
o Sticle medicinale incolore sau brune, de formă cilindrică,
o Sticle medicinale cu striuri (caneluri), de formă cilindrică,
o Sticle ovale cu striuri.
Sticlele de formă cilindrică se fabrică cu capacități de 10 – 500 ml, 1000 ml și
sunt închise cu dopuri din plastomer care se înșurubează și subcapace.
Sunt indicate pentru m ajoritatea medicamentelor lichide de uz oral: soluții,
siropuri, mixturi, emulsii, suspensii, soluții extractive.

41
Sticlele ovale se utilizează pentru preparatele de uz extern: ape de gură,
gargarisme, colutorii, inhalații, linimente, loțiuni, soluții cu an tiseptice etc. Pe o latură a
recipientului se aplică o etichetă de hârtie.
 Flacoane din plastomeri, multidoze; pot fi rigide, flexibile, opace sau transparente,
de formă cilindrică, asemănătoare cu cele din sticlă. Se indică mai ales pentru
medicamentele l ichide de uz extern; unele recipiente au un orificiu picător în capac;
 Flacoane picătoare, multidoze; pot fi din sticlă sau plastomeri, cu dop picător,
destinate administrării de preparate lichide pe mucoase: oftalmică, nazală,
auriculară. Recipientele din plastomeri pot fi monobloc și flexibile.
 Recipiente pentru preparate semisolide, multidoze: acestea sunt cutii din sticlă,
plastomeri sau metale (aluminiu), de formă cilindrică, cu deschidere largă, incolore
sau colorate (cele din sticlă și plastomeri), î nchise cu capac care se înșurubează. Se
întrebuințează pentru a condiționa ex tempore formele semisolide (unguente, paste)
sau solide (supozitoare, comprimate, pulberi etc.) , cât și pentru medicamente
industriale și cosmetice. Din plastomeri și metale se f abrică cutii și tuburi. Tuburile
din aluminiu sunt acoperite cu lacuri sau rășini epoxi pentru a preveni atacul
substanțelor acide, alcaline, al alcoolului etilic sau formarea de amalgam cu
compușii de mercur.
 Recipiente pentru comprimate și capsule: acest ea sunt fabricate din: sticlă,
plastomeri sau metal, au formă cilindrică, cu sau fără caneluri, cu închidere care se
înșurubează sau rezistentă la deschidere de către copii. Recipientele din plastomeri
pot fi prevăzute și cu capace care se închid prin pres are: în interiorul flaconului;
unele au capac cu accesorii care protejează mecanic, de distrugere, comprimatele la
impact etc. Alte flacoane au prevăzute în capac substanțe pentru protecția contra
umidității (silicagel). Recipientele rezistente la deschide re de către copii au fost
fabricate pentru protecția contra otrăvirilor accidentale comune la vârsta de 4 ani.
Ele sunt destinate condiționării de: comprimate efervescente, lozengi, cașete, pulberi
sau capsule operculate. Aceste recipiente prezintă o închi dere specială: cele mai
cunoscute au denumirile de click -lock și snap -safe, dezvoltate de Sibert și Craft în
1981.
 Recipiente cu sisteme de închidere speciale : cu bilă pentru linimente și
antisudorifice; capac cu ventil (cu dozaj sau fără dozaj) sau duze m etalice pentru
aerosoli sub presiune, spray -uri sau recipiente adaptate pentru inserții în cavități

42
(Rotahaler®, Spinhaler®, destinate administrării de pudre uscate în tractul
respirator).
 Recipiente cu mai multe doze, condiționate individual, care sunt ce le mai moderne
și se aplică la formele solide; ele permit o distribuire ușoară, evită erorile de
administrare, contaminarea prin manipularea dozelor, înlătură risipa și permit o
identificare ușoară a medicamentului. Această condiționare utilizează masele
plastice, aluminiul. Astfel sunt tiparele -ambalajele pentru supozitoare și ovule .
Confecționate din plastomeri prin tehnica blister și bottelpack (pentru erine și colire)
sau soluții injectabile în fiole.
Materialele utilizate pentru blistere sunt: polivini lclorura (PVC),
polivinilidenclorura, polipropilena și unele laminate ca aluminiul.
Condiționarea cu materiale flexibile (fâșii) poate fi produsă laminate în
combinație cu hârtia, plastomerii și filmele de celuloză. Aceste laminate pot închide
ușor doze si mple de comprimate sau capsule. Condiționarea în fâșii este flexibilă, spre
deosebire de condiționarea blister care este rigidă.
O mare dezvoltare au luat:
 Hărtiile și sașetele de condiționare pentru articolele sterile destinate a menține
sterilitatea conț inutului (lenjerie medicală, materiale medico -chirurgicale sau
articole de pansament). Datorită acestui considerent, ele trebuie să constituie o
barieră microbiologică, să fie totodată permeabile la agentul sterilizant, căldura
umedă, oxidul de etilen sau radiațiile ionizante. Unele sunt în totalitate sau parțial
confecționate din polimeri, ceea ce permite sudura lor și realizarea de sașete etanșe.
 Hârtii și sașete -doză pentru ceai, din hârtie termocolantă sau nu, permeabile la apă și
suficient de rezistent e.

Ambalarea medicamentelor

Tehnologia de condiționare propriu -zisă, deci de umplere a recipientelor cu
medicament, cuprinde diferite metode manuale, mecanizate sau automatizate ce sunt
specifice fiecărei forme farmaceutice: lichide, semisolide sau soli de.
Recipientul de condiționare primară este ambalat (condiționare secundară) într -o
cutie de carton inscripționat (pliant), cu rolul de a asigura protecția mecanică. De

43
asemenea, blisterele și fâșiile cu comprimate, capsule, supozitoare, ovule trebuie
ambalate în cutii de carton.
Recipientul (condiționarea primară) și ambalajul (condiționarea secundară), cât
și procesul care însoțește au specificate o serie de indicații. Astfel, eticheta recipientului
și ambalajului cuprinde:
 numele întreprinderii produc ătoare,
 denumirea și formula produsului (calitativă și cantitativă),
 concentrația,
 forma farmaceutică,
 capacitatea recipientului,
 numărul de doze (pentru formele dozate, condiționate individual sau nu),
 data preparării,
 termenul de valabilitate,
 modul și calea de administrare.

În fiecare cutie se introduce o fișă de control, cu data fabricării, numărul șarjei ,
numărul verificatorului, date necesare în vederea identificării, în cazuri de erori sau
reclamații, cât și prospectul medicamentului cu date fizico -chimice și farmacologice
(mod de întrebuințare, indicații, eventuale contraindicații, efecte secundare), unele
precauții de conservare (cum ar fi la o temperatură dată pentru unele vaccinuri).
Recipientul cu medicament, accesoriile sale (picător, pila din otel pentru tăiat
fiole, lingurițe dozatoare), fisa de control si prospectul se introduc in cutia de carton,
care este inscripționată (la fel ca si eticheta recipientului), fie individual, fie mai multe
recipiente, separate intre ele prin compartimente cu jgheaburi in forma de U
(medicamente injectabile), sau sistem grătar (din carton ori material plastic), pentru a
asigura protecția față de solicitările mecanice exterioare, manipulare, transport,
depozitare, lumina etc.
În cazul medicamentelor industriale , o dată cu ambalarea se realizează și
marcarea produsului, marca fabricii fiind imprimată pe eticheta recipientului și pe cutia
de carton.

44
Mijloace de condiționare ajutătoare pentru preparatele de uz pediatric

Pe piața farmaceutică internațională su nt disponibile o serie de noi dispozitive de
administrare a medicamentelor de uz pediatric corelate cu vârsta și forma farmaceutică
de administrare. Acestea reprezintă, în același timp, m odalități de dozare și administrare
dar și de condiționare primară a preparatelor de uz pediatric , favorizând în acest fel
complianța pacienților copii.
Câteva exemple figurează mai jos :

Tetină medicamentoasă pentru preparate
lichide
Suzetă medicamentoasă pentru preparate lichide

Lingurițe preumplute uni -doză (cu substanțe antihistaminice)

45

Granule într -un pai, cu administrare bucală sau după dispersare în apă

Dispenser pentru colire
Fiole buvabile, de plastic uni -doză

46
Concluzii

O concluzie inevitabil ǎ este aceea c ǎ subiectul cond iționǎrii produselor
farmaceutice de uz pediatric va deveni din ce în ce mai complex odat ǎ cu trecerea
timpului și astfel va necesita o atenție sporit ǎ cǎtre detaliu.
Tehnologia este sinonim ǎ cu schimbarea și acest concept este la fel de adev ǎrat
pentru condiționarea produselor farmaceutice cum este pentru oricare alt domeniu.
Istoria modern ǎ a condițion ǎrii produselor farmaceutice este in schimbare și toți
cei implicați în acest domeniu trebuie s ǎ-și mențin ǎ atenția îndreptat ǎ cǎtre modific ǎrile
ce apar legate de materiale, specificații, standarde și reglement ǎri legislative.

47
Bibliografie

1) Tuleu, Catherine. "Paediatric formulations in prac tice." Paediatric drug handling 43
(2007).
2) Star, Kristina, and I. Ralph Edwards. "Pharmacovigilance for children’s sake." Drug
safety 37.2 (2014): 91 -98.
https://www.researchgate.net/profile/Kristina_Star/publication/259826847_Pharmac
ovigilance_for_Children's_Sake/links/5699013608aea14769431a85.pdf
3) Sam, Tom, et al. "A benefit/risk approach towards selecting appropriate
pharmaceutical dosage forms –An application for paediatric dosage form selection."
International journal of pharmaceutics 435.2 (2012): 115 -123.
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0378517312005091?showall%3
Dtrue%26via%3Dihub
4) Walsh, Jennifer, et al. "Delivery devices for the administration of paediatric
formulations: overview of current practice, challenges and recent developments."
International journal of pharmaceutics 415.1 -2 (2011): 221 -231.
http://download.xuebalib.com/xuebalib.com.17072.pdf
5) Lopez, Felipe L., et al. "Formulation approaches t o pediatric oral drug delivery:
benefits and limitations of current platforms." Expert opinion on drug delivery 12.11
(2015): 1727 -1740.
http://www.tandfonline.com/doi/full/10 .1517/17425247.2015.1060218
6) Ivanovska, Verica, et al. "Pediatric drug formulations: a review of challenges and
progress." Pediatrics 134.2 (2014): 361 -372.
http://pediatrics.aappublica tions.org/content/134/2/361
7) Zajicek, Anne, et al. "A report from the pediatric formulations task force:
perspectives on the state of child -friendly oral dosage forms." The AAPS journal
15.4 (2013): 1072 -1081.
https://idp.springer.com/authorize/casa?redirect_uri=https://link .springer.com/article
/10.1208/s12248 -013-9511 –
5&casa_token=1SsbvXKAnCIAAAAA:sirG197RboDNrHlSjiIpYFcPJK_eZXR_zU
MGuzqNgjpVk1wn1EIJI1WALLDVM1sxk2 -JZxzo3L9h0MqA
8) Popovici, Iuliana, Lupuleasa D. ˮTehnologie farmaceuticăˮ, vol. 1, ed. a III -a, Ed.
Polirom, 2011 , p.131 -168
9) Popovici, Iuliana, Lupuleasa D. ˮTehnologie farmaceuticăˮ, vol. 3, Ed. Polirom,
2009, p.737-749