PROGRAM DE STUDII : ASISTENȚĂ DE FARMACIE [622364]
1
UNIVERSITATEA ‘‘OVIDIUS ’’ DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROGRAM DE STUDII : ASISTENȚĂ DE FARMACIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR STIINTIFIC
CONF. UNIV. DR . : NICA -BADEA DELIA
ABSOLVENTĂ
BRĂDESCU ȘTEFA NIA-BIANCA
CONSTANȚA
2019
2
UNIVERSITATEA ‘’OVIDIUS ’’ DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROGRAM DE STUDII : ASISTENȚĂ DE FARMACIE
STUDIU PRIVIND MONITORIZAREA
APORTULUI DE LIPIDE ÎN ORGANISM
COORDONATOR ȘTIIN ȚIFIC
CONF. UNIV. DR. : NICA -BADEA DELIA
ABSOLVENTĂ
BRĂDESCU ȘTEFANIA -BIANCA
CONSTANȚA
2019
3
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………………5
CAP.1 .ISTORICUL ALIMENTAȚIEI ……………………………………………………..6
1.1 Generalități………………………………………………………….. …………………………………………….6
CAP.2.CLASIFICAREA NUTRIENȚILOR DIN ALIMENTAȚIE……………………….7
2.1.Proteinele …………………………………………… ..………………………………… 9
2.1.1. Caracteristici importante ………………………… ..………………………………….. 9
2.1.2.Componenta proteică ………………………………………………………………… 11
2.2.Lipidele ………………………………………………………………………………… 17
2.3.Glucidele ………………………………………… …………………………………….. 20
2.4.Sărurile minerale ……………………………………………………………………… 21
2.5.Vitaminele și sărurile minerale ……..…… ……………………………………………. 21
CAP.3 . COMPARAREA NUTRIENȚILOR DIN CORPUL UMAN CU CEI DIN
SCOARȚA TEREST RĂ….…… .…………………………………………………………. 29
CAPITOLUL 4
LIPIDE –ASPECTE GENERALE
3.1.Clasificarea ……………………………………………… ..…………………………… 39
3.2. Structura general ă……… …… ..…………………………… .………………………… 41
3.2.1. Componenta fosfolipidică ……………… …………………………………………… 41
3.3. Prop rietăți …………………………………… ..………………………………… ……. 46
3.4.Mecanism fiziopatologic ……… ….…………………………………………………….52
3.4.1.Importanța lipidelor în organismul uman …………………………………………………………..52
3.4.2.Metabolismul lipidelor …………………………………………………………………………………….53
CAP. 5 .ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
5.1.Actual itatea cercetării……… ..…………………………………………………………57
5.2.Obiectivele lucrării …… ……………………………………………………………….. 57
4
5.3.Scopul …………………………… .……………………………………………………. 58
5.4.Desfășurarea cercetării ……… ..……………………………………………………….. 58
CONCLUZII ………………………………………………………………………………. 62
BIBLIOGRAFIE …..……………………………………………………………………… 63
5
INTRODUCERE
Alimentația este un act indispensabil pentru menținerea vieții pe
pământ.Alimentele conțin micro – și macronutriente în diverse proporții, astfel încât,
printr -o alimentație rațională sunt satisfăcute nevoile zilnice ale organismului, în toate
principiile alimentare.
Este necesar să se respecte comportamentul general al omului față de actul
alimentar, care este un act psiho -social. Trémolière , ființa umană privește alimentul
sub trei aspecte: ca hrană, ca stimulent al tonusului emotiv, ca simbol, el afirmând că:
„pâinea înseamnă mai mult decât gustul pâinii ”.
În elaborarea unui regim alimentar trebuie să ținem totdeauna seama că omul
provine dintr -o anumită familie, integrată într -o anumită societate, care trăiește
într-o anumită epocă istorică cu obiceiurile ei alimentare, cu religia, cu
prejudecățile sale, cu afectivitatea și educația sa. Adeseori, anumite obiceiuri,
înrădăcinate în subconștientul individului sunt cu greu îndepărtate, uneori aproape
imposibil de schimbat într -o singură generație.
Alimentația va fi astfel concepută, încât să îndeplinească următoarele condiții:
• să asigure o creștere și dezvoltare corespunz ătoare;
• să asigure o activitate fizică și intelectuală normală;
• să asigure o bună stare de sănătate.
Densitatea calorică a alimentelor: la aceeași greutate conținutul în principii
nutritive și în calorii diferă de la un aliment la altul, produsele animale și cele rafinate
având o densitate calorică mare: astfel 100 g zahăr furnizează 410 kcal, bomboanele
300–500, ciocolata 500 –600, untul 860, uleiul de soia 926, margar ina 786, carnea
120–390, peștele 100 –300, ouăle 170, laptele 70, fructele 100 –300, legumele 20 –80
ș.a.Consumul exagerat al produselor rafinate, cu densitate calorică mare, induce în
eroare mecanismele de control ale aportului energetic, care de -a lungul mi leniilor
au fost „programate”, în funcție de raportul volum/calorii. Se explică astfel o mare
parte din cazurle de obezitat e.
6
CAPITOLUL 1
ISTORICUL ALIMENTAȚ IEI
1.1 Generalități
Pentru a aprofunda pe larg tema propus ă, trebuie făcută o scurtă incursiune in
istoria alimentației deoarece aceasta constituie un factor cu acțiune permanentă, care
determină desfășurarea proceselor metabolice, deoarece hrana reprezintă izvorul și
regulatorul proceselor de schimb.În compoziția alimentelor int ră următoarele grupe de
substanțe: proteinele,lipidele (grăsimile),glucidele (hidrații de carbon sau zaharurile),
sărurile minerale,vitaminele și apa.
Energia necesară funcționării organismului este furnizată doar de primele
trei grupe; acestea constituie deci factorii nutritivi energogeni. În plus ,aceste substanțe
au și rol plastic, de refacere a țesuturilor uzate. Păstrarea stării de sănătate și
îmbunătățirea calității vieții sunt în mare parte legate de modul de alimentație și de
calitatea pro duselor nutritive consumate.
În selecția alimentelor și a preferințelor culinare intervin factori instinctuali
și emoționali care țin de experiența individuală , a mediului în care subiectul a crescut
,și de posibilitățile concrete de procurare . [1]
Alimentația constituie un factor cu acțiune permanentă care determină
desfășurarea proceselor metabolice deoarece hrana reprezintă izvorul și regulatorul
proceselor de schimb. Literatura de specialitate menționează faptul că Hipocrate,
părintele medi cinei cunoștea bine rolul alimentelor în menținerea sănătații spunând
acum 2 000 de ani „lăsați mâncarea să vă fie medicament ,, .
Cercetătorii japonezi definesc alimentele (F.O.S.H.U. –Foods of Specific
Health Use ) ca fiind acele alimente care pot scăd ea costul sănătății la nivel național,
scăzând riscul de boală și influenț ând pozitiv starea de sănătate .[2]
1.Mincu I. – Impactul om -alimentație, p.89,2003
2. Alina Mota -Alimentația omului sănătos,p.56,2010
7
Prelungirea vieții active și a mediei de viață, ca și necesitatea scăderii
costurilor imense ale îngrijirii medicale, au obligat cercetătorii nutriționiști să găsească
acel „ optim nutrițional ” care să scadă riscul de boală. Așa s -a ajuns la teoria că o
alimentație nesănătoasă trebuie să realizeze un echilibru între nutrienți și nonutrienți
pentru promovarea și menținerea sănătății și a puterii de muncă . [ 3]
Din vremuri antice oamenii deja cunoșteau importanța enormă a alimentației
pentru sănătate. Cea mai veche concepție empirică despre alimentație ca factor
important pentru sănătate și ca mijloc terapeutic al bolilor este cea a lui Hipocrate
(460-377 i.e.n.), care a scris în primele sale cărți despre regimul alimentar al omului
sănătos și al celui bolnav.
În concepția lui Hipocrate , alimentația influențează atât viaț a omului bolnav,
cât și pe a celui sănătos: „ Sunt convins că orice medic care studiază natura umană
trebuie să caute cu grijă raporturile existente între om -aliment și băuturile folosite… și
ce influență exercită acestea asupra lui ” (Hipocrate – „De l’ancienne medecine” ).
În lucrarea sa „Despre regim”, Hipocrate definește de fapt rația de intreținere
(care in epoca noastră este redată cu ajutorul caloriilor), atunci cand spune „Dacă
reușim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre al imentație și exercițiile fizice astfel
incat să nu fie nici mai mult nici mai puțin, am reușit să descoperim mijlocul de
intreținere a sănătății”. Astfel, deja in acele vremuri consumul neadecvat de principii
nutritive era considerat ca factor de risc pentru sănătatea umană.
Același principiu de cumpătare in alimentație a fost promovat și de Socrate
(469-399 i.e.n.), filosof din Grecia antică. Lui ii apaține expresia proverbială: „Omul
mănancă ca să trăiască, dar nu trăiește ca să mănance”. Cu numele lui Galien (Roma,
sec. al II -lea, e.n.) este asociată prima teorie , care a luat naș tere în antichitate. Conform
acestei teorii, alimentația organismului se efectuează prin sânge care, la râ ndul său, se
formează din substanț e nutritive î n urma unui proces de origine necunoscută,
asemănător cu fermentarea. In ficat sâ ngele se curăță și apoi se folosește pentru
alimentarea organelor și țesuturilor . [4]
3.Alina Mota -Alimentația omului sănătos,p.56,2010
4.Nicolae Opopol ,Galina Obreja ,Angela Ciobanu -Nutriție,p. 115,2006
8
Utilizând terminologia modernă, se poate spune inițial digestia era considerată
ca proces de transformare a substanțelor nutritive în alte substanțe, care constituie sursă
de energie și component de construcție a organismului. În baza acestei teorii au fost
elaborate multiple diete cu scopul de a asigur a o transformare a alimentelor în sâ nge și
asigurarea unei calități mai superioare a acestuia.
Galien este autorul unor regimuri alimentare prescrise î n caz de boli (terciul de
cereale cu lapte pentru refacerea sângelui; laptele de capră sau de măgăriță in ftizie;
regimul fără sare î n stările pletorice etc.).
La începutul secolului XVI-lea Hipocrate și Galien au fost redescoperiți, cărțile
lor fiind publicate și doctrina lor promovată . Tratatele de dietetică publicate le reproduc
pe cele vechi. Un exemplu in acest sens este „Regimen sanitatis”, publicat de școal a
Salerno.
Dar dietele care au î nceput a fi promovate, au fost diete restrictive, element
dictat de religia din acele vremuri. Cu toate acestea, pâ nă la sfarșitul secolului al XVIII –
lea orice idee despre alimentație nu avea fundament fiziologic. Faptul că hrana
constituie sursa de energie prin care organismul face față nevoilor vitale este un adevăr
care se pune î n discuție paralel cu descoperirea oxigenului ș i cu î nțelegerea procesului
de combustie.
Lavoisier arată că în organism are loc un process de combustie lentă a
carbonului ș i a hidroge nului, î n prezența oxigenului adus prin respiraț ie. Rezultatul
acestei combustii este energia eliberată de aliment concomitent cu bioxidul de carbon și
apa.Progresul deosebit al chimiei î ncepe o dată cu secolul al XIX -lea.
Pettenkofer (1818 -1901) și Voit (1831 -1908) studiază coeficientul respirator și
cantitatea de căldură în raport cu principiul alimentar metabolizat. Voit este primul care
determină bilanțul azotat al organismului; azotul din urină reprezintă după el măsura
fidelă a intensității metabolismului proteic.
Rubner (1854 -1932) determină compoziția și valoarea calorică a produselor
ingerate, modificările suferite î n organism, tipul de excreție etc. Se ajunge la concluzia
că oxigenul consumat este î n raport direct cu principiul alimentar metabolizat.
9
Următoarea teorie, teoria alimentației echilibrate a apărut odată cu
experimentele clasice î n domeniul digestiei. Și -au adus aportul la perfectarea acestei
teorii H.Șerman (1937), A. A. Pocrovskii (1974, 1979), M. A.Samson ov (1979), C. S.
Petrovskii (1982) etc. Această teorie clasică, care nu și-a pierdut semnificația
nici astă zi, a jucat un rol important î n reducerea incidenței multor maladii generate de
alimentația incorectă, contribuind la progresul unui șir de științe și tehnologii.
La baza acestei teorii a fost pusă viziunea despre hrana ideală, alimentația
optimală echilibrată și regimul alimentar. [5]
Teoria clasică a alimentației echilibrate poate fi redusă la câ teva postulate
fundamentale:
a.hrana este alcătuită din câ teva componente, diferite din punct de vedere a
importanței fiziologice (nutrimente) și fibre alimentare (care pot fi eliminate);
b.valoarea produsului alimentar este determinată de conținutul și coraportul în el
al aminoacizilor, acizilor grași, vitaminelor, al unor săruri minerale;
c.utilizarea hrănii se efectuează de sine stătător de către organism;
d.alimentația menține compon ența moleculară a organismului î n anumiți
parametri fiziologic i determinați, restituind cheltuielile lui energetice și plastice;
e.hrana devine ideală când este administrată corect î n timp și componență și în
corespu ndere cu cheltuielile suportate de organism.
Acea stă teorie a constituit un pas înainte î n alimentația științific argumentată. Ea
a servit ca baz ă pentru organizarea alimentației unor grupuri de populație, întâi de toate
a copiilor și adolescenților instituționalizați, și ca argument științific la elaborarea
tehnologiilor noi de procesare a materiei prime, fabricare a poduselor noi și a permis
elaborarea măsurilor practice privind managementul resurselor alimentare.
Cu toate aspectele sale pozitive și importante, teoria alimentației echilibrate
suferă și de unele deficiențe care pot fi specificate după cum urmează : Din punct de
vedere al teoriei clasi ce, în alimentația omului se pune accent mai intâ i de toa te pe
importanța nutrimentelor. De aici a și apărut ideea asigurării organismulu i cu un
amestec de nutrimente, î n care nu se ia în considerație importanța fibrelor alimentare. [6]
5.Nicolae Opopol ,Galina Obreja ,Angela Ciobanu -Nutriție,p.115,2006
6.Idem,p.116,2006
10
Studierea problemei a dovedit că fibrele alimentare joacă un rol fiziologic
important, altădată chiar de importanță vitală. În teoria clasică, tractul digestiv este
prezentat aproape ca o uzină chimică ideală, care lucrează î n condiții neideale din cauza
unor deficiențe din partea materiei prime, câ t și d in cauza prezenței bacteriilor î n tractul
gastro -intestinal.
Conform acestei teorii, î n organism există sisteme speciale care protejează
organi smul de concurența bacteriilor î n utilizarea nutrimentelor. Ulterior a fost dovedit
că flora bacteriană joacă un rol dublu, pe de o parte de concurent al organismului pentru
nutrimente și pe de alta, al unui simbiont și furnizor de nutrimente secundare.
Ca urmare, din punct de vedere al metabolismului, organismul uman se
transformă î ntr-un sistem integrat. În conformitate cu teoria clasică alimentația este nu
altceva decâ t asigurar ea organismului cu nutrimente. Î n ultimii ani s -a evidențiat tot mai
pronunțat rolul fluxului factorilor de reglare din tractul gastrointestinal spre mediul
intern al organismului, necesari atât î n asigurarea asimilării hrănii, cât și î n menținerea
diferitor procese fiziologice.
Teoria clasică poartă un car acter strict antropocentric, avâ nd scop rezolvarea
problemelor alimentației aplicate a omului (alimentației raționale) în condițiile cand el
nu este in stare să -și determine destul de concret necesitățile sale nutriționale.
Ea nu este destul de biologică și evolutivă. De exemplu, prin teoria clasică nu
pot fi lămurite deosebirile componenței rațiilor utilizate tradițional de populația diferitor
zone climaterice. Deficiențiele enumerate, cat și ajunsurile științei moderne au
contribuit la elabo rarea unei noi teorii.
Noua viziune a fost inaintată de A.M.Ugolev (1991), fiind numită de autor teorie
a alimentației adecvate . Conform acestui concept, teoria clasică devine element
important al teoriei alimentației adecvate, ultima, după cum recunoaște autorul, fiind
incă nedefinitivată. [7]
7.Nicolae Opopol ,Galina Obreja ,Angela Ciobanu -Nutriție,p.116 -117 ,2006
11
Teoria alimentației adecvate se bazează pe următoarele postulate:
a.Nutriția menține componența moleculară și compensează cheltuielile
energetice și plastice pentru metabolismul bazal, dezvoltarea organismului și activitatea
de fiecare zi a omului (postulat comun ambelor teorii);
b. Nutriția normală este determinată nu numai de un singur flux de nutrimente
din tra ctul gastrointestinal in mediul intern al organismului, dar de cateva fluxuri de
nutrimente și factori de reglare, care au impotanță vitală;
c.Componente necesare ale nutriției servesc nu numai nutrimentele, dar și fibrele
alimentare ;
d.Din pu nct de vedere al metabolismului și î n special al alimentației, organismul
care asimilează se prezintă ca sistem integrat;
e.Există endoecologia organismului gazdă, creată de microflora intestinală (cu
care oganismul -gazdă este in relații simbionte complicate) și mediul intestinal;
f.Echilibrul nutriment elor in organism este menținut î n urma eliberării
nutrimentelor din alimentele dezintegrate prin digestia din cavitatea intestinală, di gestia
la suprafața membranei, î n unele cazuri digestia intercelulară (n utrimente primari), cât
și prin sinteza noilor substanțe, inclusiv esențiale, de către microflora intestinală
(nutrimente secundare).
Astfel, de mai multe secole, activitatea savanților s -a soldat cu o teorie bine
definiti vată, științific argumentată, ințeleasă și susținută de majoritatea
nutriționiștilor.Teoria alimentației adecvate servește ca punct de reper atât pentru
următoar ele investigații științifice, câ t și pentru elaborarea măsurilor practice î n
organizarea alimentației individuale a omului. [ 8]
8..Nicolae Opopol ,Galina Obreja ,Angela Ciobanu -Nutriție,p.116 -117 ,2006
12
CAPITOLUL 2
CLASIFICAREA NUTRIENȚILOR DIN ALIMENTAȚIE
2.1. Aspecte privind nutriția
Nu de puține ori nutriția prin anumite elemente se dovedește nocivă, alterând
echilibrul biologic al individului .Este surprinzător că în condițiile conștientizării
pericolului potențial al alimentației raționale,instinctul de conservare la mulți indivizi
este subordonat plăcerilor gustative,teama de îmbolnăvire fii nd ignorată sau situată la
periferia pericolului acestora .
De aceea, instituirea unei alimentații se confruntă cu rezistența subiecților
obezi care nu renunță la plăcerea imediată oferită de unele tradiții culinare în favoarea
alimentației care în mod normal le -ar crește longevitatea. Ținând cont de aspectele
menționate ,dietetica modernă caută să combine obiceiurile alimentare cu cele mai noi
descoperiri științifice legate de nutriția individului .
Astfel omul contemporan poate fi orientat spre un alt gen de nutriție care să -i
confere și securitat.Literatura de specialitate dispune în prezent de perspective reale de
intervenție asupra hrănirii noastre astfel încât starea de sănătate să fie cel puțin din acest
punct de vedere cât mai mult timp conservată .
Medicina actuală orientată prin cea mai mare parte a arsenalului terapeutic,
inclusiv dietetic,spre flageluri mult mai spectaculoase și mai amenințătoare ( boli
degenerative, afecțiuni cardiovasc ulare, cancer e, boli de metabolism) a minimalizat
patologia bolilor diabetice însoțite de obezitate căreia îi cad victime un număr
impresionant de bolnavi.
S-a mers până acolo încât s -a neglijat importanța factorului alimentar în
prevenirea și tratare a anumitor afecțiuni metabolice,deoarece s -a considerat că
progresele realizate de industria farmaceutică sunt suficiente pentru a rezolva
problematica acesto maladii.
13
Proba timpului pare să infirme însă concluziile, deoarece s -a constat că
recidiva îmbolnăvirilor, durata lor sau prevenirea instalării afecțiunilor metabolice nu
pot fi constant obținute doar prin medicație. [ 9]
9.Mincu I. – Impactul om -alimentație, p.323,2003
Acordându -se o mai mare atenție dietoterapiei,s -a consta t că aceasta
ameliorează sau îndepărtează patologia metabolică, ocupând nu de puține ori o poziție
prioritară în tratamentul obezității. Din considerentele amintite,astăzi se apreciează că
cele mai spectaculoase și durabile rezultate terapeutice se obțin numai prin asocierea
dietoterapiei cu medicația specifică. În ceea ce privește mineralele și vitaminele, ele
îndeplinesc mai ales funcția de catalizatori ai proceselor biochimice,iar apa,după cum se
știe ,este mediu l indispensabil de desfășurare a vieții celulare .Puterea calorică a
factorilor nutritivi este de circa 4 cal/g pentru glucide și proteine și de circa 9 calorii/g
pentru lipide .
Pentru ca alimentația să fie cu adevărat echilibrată, ea trebuie să fie
constituită prin aportul tuturor grupelor de alimente. Se consideră drept proporții optime
următoarele : carne și derivate 4 -8 % din totalul caloric ,lapte și derivate 3 -3,5 %;ouă 3 –
4 %; grăsimi 12 -17 %; cereale și derivate 25 -45 %; legume și fructe 17 -18 %; zahăr și
produse zaharoase 7 -8 %;băuturi nealcoolice 2 -3 %.
Persoanele cu greutate normală necesită exact aceleași valori calorice ca și
individul normal. Diferența față de acesta apare numai în legătură cu repartiția
proporției de calorii ce provin d in peptide, lipide și glucide.
Menținerea hemostazei mediului intern al organismului depinde de caracterul
alimentației care influențează funcțiile sistemului, în special factorii enzimatici și
hormonali. Deficitul unuia sau mai multor nutrimente, dezechilibrarea corelației dintre
ei conduce la afectarea fondului metabolic al celulei .
Dezechilibrul substanțelor nutritive în dietă pe o perioadă scurtă de timp
poate fi compensat prin mecanisme fiziologice de adaptare și biochimice , dereglarea
echilibrului pe o perioadă mai lungă determină procese patologice și clinice.
În prezent este cunoscut faptul că alimentația își pune profund amprenta pe
patologia omului contemporan, ca urmare a dezechilibrulu i dintre aportul de nutrimente.
14
Aspectele privind nutriția fac abstracție de toate celelalte tratamente și privește în mod
exclusiv, în prima parte aspecte teoretice în ceea ce privește nutriția. [10]
10.Mincu I. – Impactul om -alimentație, p.323,2003
2.2. Proteinele
Proteinele s unt substanțe de o mare complexitate. Unitățile constructive de bază
ale lor sunt molecule mai simple,denumite ,, aminoacizi,,.În structura corpului uman se
găsesc 30 de astfel de aminoacizi,din care 8 sunt considerați esențiali ,pentru că nu pot
fi sintetizați și trebuie să fie obținuți obligatoriu din alimente.Valoarea biologică a
proteinelor este dictată de conținutul lor de aminoacizi esențiali.Sursele de proteine cele
mai importante pentru o m sunt: carnea și derivatele din carne; laptele și b rânzeturile;
ouăle; leguminoasele uscate; pâinea, pastele făinoase.
Proteinele se apreciează prin valoarea lor biologică,care este dată de prezența
sau absența în componența lor a tuturor aminoacizilor esențiali și de proporția dintre
aceștia ,important pentru sinteza proteinelor proprii organismelor.
Proteinele sunt elemente nutritive cu rol : plastic si in principal s tructu ral.
Acestea acoper a 15 procente din necesarul caloric zilnic (0,8 –1 g/kg corp/zi). [ 11]
2.2.1.Caracteristici importante
a. Cel puțin 35% dintre proteine sunt de origine animală;
b. Sunt formate din aminoacizi.
c. Aproape toti aminoacizi i pot fi sintetizați în organism .
d. Aminoacizii care nu sunt asimilati în corp se numesc esențiali
(9 aminoacizi) și este obligatoriu ca acestia să fie procurați din alimente, în cantitate
de 250 –1100 mg/zi (treonina, lizina, valina, isoleucina, leucina, triptofanul, metionina
– cisteina și fenilalanina – tirozina; histidina ș i arginina sunt semi -esențiali) (tabelul 1. )
11. Mincu I. – Impactul om -alimentație, p.325,2003
15
12. Alina Mota -Alimentația omului sănătos,p.121,2010
Tabelul 1. Necesarul de amino acizi esențiali (mg/kgc) [12]
Necesar aminoacizi Sugari
(4–6 luni) Copii
(10 luni –2 ani) Adulți
Histidina 29 – –
Izoleucina 88 28 10
Leucina 150 44 14
Lizina 99 49 12
Metionina, cistina 72 24 13
Fenilalanina, tirozina 120 24 14
Treonina 74 30 7
Triptofan 19 4 3
Valina 23 28 13
Total AAE (fără histidină) 715 231 86
După valoarea biologică proteinele s unt împărțite în trei c ategorii :
1. Proteine complete: conțin toți ami oacizii esențiali, în proporții adecvate (ou,
lapte, carne);
2. Proteine parți al complete, din care lipsesc 1 -3 aminoacizi esențiali;
3. Proteine incomplete, din care nu apar câțiva aminoacizi esențiali ceilalți fiind
procurați în proporții dezechilibrate. Exemplu : triptofanul lipsește în zeina din porumb;
lizina în pro teina din grâu; metionina în proteinele din legum ele uscate.
4. Calcul area necesarului de proteine:
kcal proteine = (total kcal × 15)/100; g proteine = kcal proteine/4,1 kcal
4,1 = coeficientul izocaloric al proteinelor .
5. Originea proteinelor: animală (lapte, brânzeturi, pește, ouă, carne și preparate
din carne ) și vegetală (cereale, fructe oleaginoase , legume uscate,). OMS/FAO
recomandă un aport proteic de 0,5 g/kg corp pentru femei și de 0,53 g/kg corp pentru
bărbați, acest necesa r fiind asigurat numai de proteine cu valoare biologică crescută.
16
Aportul insuficient de proteine și/sau calorii poate duce la apariția malnutriției
Kwashiorkor , ce apare prin carența de proteinelor , atât cantitativă cât și calitativă și
marasmul, c e apare prin aport scăzut protein -caloric. [ 13]
13.Șuteanu Șt., Moise Anca –Proteinele ,p.138, 2009
2.2.2.Componenta proteică
Proteinele membranare sunt moleculele implicate în funcțiile majore ale
membranelor celulare. Proteinele membranare adăugate matricei lipidice membranare
sunt considerate din punct de vedere funcțional a fi structurale și bioactive (enzime,
transportori, receptori).În ultimul timp se izolează și se descriu tot mai multe proteine
cu roluri specifice în diverse activități celulare. În înțelegerea modului în care se
structurează spațial membrana celulară a fost necesară cunoașterea aprofundată a
interacțiunilor proteolitice în mediul apos. [ 14]
Reprezintă 50 % din greutatea membranelor celulare și 75 % din gr eutatea
membranelor mitocondriale cu o intensă activitate metabolică.Ancorarea proteinelor în
stratul bilipidic se realizează prin legături electrovalente și hidrofobe realizate la nivelul
aminoacizilor polari și respectiv apolari hidrofobi.Datorită acesto r legături proteinele
selecționează și organizează lipidele care, la rândul lor, determină structura secundară și
terțiară a proteinelor.Proteinele se fixează pe sau în suprafața stratului bilipidic prin
legături electrovalente, în timp ce în grosimea stra tului legăturile sunt de tip hidrofob.
Clasificarea acestor proteine se face după criteriul topografic, dar și după
aspectul interacțiunilor cu moleculele lipidice ale bistratului în două clase:
1.Proteine integrale ale membranelor ;
2.Proteine pe riferice ;
17
Fig. 1 . Proteinele -vedere per ansamblu (Șuteanu Șt., Moise Anca –Proteinele
,p.139,2009 )
14.Șuteanu Șt., Moise Anca –Proteinele ,p.13 9,2009
Proteinele integrale pot penetra membrana în întregime datorită caracterului
lor amfipatic.Regiunea centrală localizată în interiorul membranei are caracter hidrofob
și interacționează cu lanțurile hidrocarbonate ale fosfolipidelor, fiind alcătuită din
aminoacizi cu caracter nepolar.Legăturile dintre aminoacizi sunt legături peptidice care
la rândul lor sunt polare deoarece apa este absentă în compartimentul hidrofob al
membranelor. Aceste legături peptidice vor forma punți de hidrogen între ele.Domeniile
hidrofile ale moleculelor proteice vor fi expuse pe fața extracelulară și citosoli că a
membranelor, în contact cu grupările polare ale moleculelor lipidice. Lanțurile
polipeptidice ale acestor proteine transmembranare pot realiza unul sau mai multe
pasaje prin bistratul lipidic, prezentând conformație de ά-helix :
a.Un pasaj prin bistrat ;
b.Un ά -helix ( singlepass );
c.Mai multe pasaje prin bistrat;
d.Mai multe ά -helixuri (multipass)
Conformația de ά-helix nu este unica conforma ție a proteinelor
transmembranare .Aceste proteine pot prezenta conformație a lanțului polipept idic β –
foaie pliată, care pote fi împachetată sau rulată în continuare în conformație cu β-barell ,
multiplele segmente transmembranare putând satisface în acest caz necesitatea de
legături de hidrogen.
18
Ά-helix -urile proteinelor transmembranare au funcț ie de ancorare în bistratul
lipidic din compoziția în aminoacizi hidrofobi.Multe proteine transmembranare care
realizează un singur pasaj prin bistrat formează homodimeri datorită interacțiunilor
dintre domeniile ά-helix adiacente, cruciale pentru structur a și funcția proteinelor
transportor.
Proteinele transmembranare care realizează mai multe pasaje sunt formate
din mai multe ά-helix -uri, toate constituite din aminoacizi hidrofobi, deoarece după
sinteza lor în citosol, acestea sunt inițial integrate în bistratul lipidic de o proteină –
translocază, fiind înconjurate de molecule lipidice. [ 15]
15.Șuteanu Șt., Moise Anca –Proteinele ,p.1 42,2009
Împachetarea moleculei proteice apare ulterior și apără o parte din ά-helix -uri
de contactul cu lipidele membranare, unele interacțiuni proteine -lipide fiind înlouite cu
interacțiuni proteine -lipide și ά-helix – ά-helix , facilitând astfel apariția unor structuri
canal pentru transportul moleculelor hidrofile mici prin membrana hidrofobă.
Proteinele de suprafață sunt în schimb foarte active și au o mobilitate
laterală fiind capabile să se deplaseze pe distanțe apreciabile. Mișcarea lor este
controlată metabolic. Această structură este delimitată de 2 zone:
Învelișul celular (glicocalix) situat la exteriorul membranei celulare și
alcătuit din glicoproteine care alcătuiesc o adevărată atmosferă pericelulară delimitând
un micromediu dispus între celula propriu -zisă și mediul exterior; Citoscheletul
membranar format din proteine dispuse și interconectat e pe suprafața internă a stratului
bilipidic. Aceste proteine, în majoritatea lor cu caracter contractil (spectrină, actină)
constituie o zonă de ancorare atât pentru unele proteine incluse în membrană cât și
pentru sistemele contractile celulare. Rolul fu ncțional al zonei abia începe a fi descifrat,
dar de exemplu se presupune că aici ar avea loc procese de fosforilare și defosforilare cu
consecințe funcționale asupra unor procese dinamice celulare cum a fi fagocitoza,
emiterea de pseudopode.
Sinteza proteinelor și enzimelor se produce în ribozomii din citosolul
celulelor sub acțiunea ADN -ului din nucleu.
19
ADN -ul (acidul dezoxiribonucleic ) deține și transmite informația genetică, care este
inclusă într -un cod, determinat de secvența bazelor.
Bazele sun t purinice, reprezentate de adenină și guanină , și pirimidinice, reprezentate
de timină și citozină . Secvența bazelor deține informația genetică. Viteza de sinteză a
proteinelor este foarte mare.
Astfel:
A.Multiplicarea celulară constă din diviziunea celulară în care se realizează o
distribuție a materialului genetic la celulele fiice.
Celulele somatice se înmulțesc prin mitoză, când se realizează distribuția
egală a materialului genetic la cele două celule fiice. [ 16]
16.Șuteanu Șt., Moise Anca –Proteinele ,p.1 42-143,2009
Celulele sexuale se multiplică prin meioză, în care celula fiică va avea
jumătate din numărul cromozomilor din celula mamă.În raport cu perioada de timp în
care celulele formate ajung la propria diviziune, țesuturile se împart în 3 categorii:
a.țesuturi cu mare capacitate de diviziune: măduva hematogenă, epidermul,
epiteliul mucoasei digestive;
b.țesuturi ale căror celule au pierdut capacitatea de a se divide: sistemul
nervos, miocardul;
c.țesuturi ale căror celule au o capacitate redusă de a se divide, dar care se pot
divide rapid în condiții speciale: ficatul;
B. Hipertrofia celulară constă în mărirea în volum a celulelor prin sinteza
proteică.
C. Diferențierea celulară se realizează treptat, pornind de la o bază materială
determinată genetic, care se află într -o strânsă corelație cu mediul extern. Celulele
rezultate din primele diviziuni au un potențial mai mare de diferențiere și sunt denumite
celule pluripotente .
Tabelu l 2.Principalele clase de proteine și caracteristicile lor (Valentin Stroescu
–Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,p.277 2007)
20
Lipoproteina Chilomicroni VL-DL
(pre-β-LP) IDL LDL
(β-LP) HDL
(ά-LP)
Densitate g/C0m3 < 0,94 0,94-1,006 1,000 1,019 -1,063 1,63-1,21
Diametru mm 75-600 25-75 1,019 20-25 10-20
Proteine % 1-2 7-10 14-25 45-55
Lipide 9-99 90-93 75-86 45-55
Trigliceride 86-94 55-65 8-12 3-6
Colesterol 0,5-1 6-8 5-10 3-5
Colesteride 1-3 12-14 35-40 14-18
Fosfolipide 3-8 12-18 20-25 20-30
Timpul de
înjumătățire 10-15 min 2-44 2,5 zile 3-5zile
Sursă Intestin Ficat
Intestin Circulație Ficat
Intestin
Circulație
Rol Transport
TG Exogene Tr.TG,
Endogene
Rol pro ATS Transport col
spre țesuturi
Rol proATS Transport col
spre ficat
Rol proATS
Concentrație în
plasmă mg/dl – 50-200 200-300 B 170 -350
F 220 -470
Aproproteinele B 48, E
A-I, II, IV
C –I, II, III B 100
C –I
C-II, III
E B 100
C -II, III
E A-I, II, D
E, C-I, II, III A-I, II, D
E, C-I, II, III
În urma intervenției unor factori extrinseci, celulele pluripotente evoluează
spre un anumit tip de celule specializate. Inductorii sunt factorii care impun celulelor
alegerea unui anumit parcurs evolutiv. Acțiunea inductorilor este posibilă numai când
celula este permisivă. Permisivitatea pentru un anumit ind uctor este limitată în
timp. Inductorii acționează secvențional, într -o ordine precisă.Diferențierea celulară este
urmarea acțiunii unui grup heterogen de inductori, care ac ționează inițial asupra celulei
pluripotente și continuă cu celulele direcționate.Rezultă celulele stem, de origine, din
care va lua naștere un anumit tip de celule specializate.Din punct de vedere genetic,
diferențierea semn ifică represarea unui număr variabil de gene în funcție de tipul de
celulă specializată.
Biochimic, diferențierea constă în acumularea unei substanțe specifice:
a.hemoglobina în eritrocit;
21
b.miozina și actina în celula musculară.
Diferențierea celulară are ca rezultat apariția unor funcții specifice fiecărui tip
celular constituit:
a.eritrocitul poate lega și transporta gazele în sânge;
b.celula musculară este contractilă.
Între diversele fracțiuni proteice există un rapor t bine determinat:
a.Albuminele reprezintă 55 %;
b.ά-globulinele -13 %;
c.β-globulinele -14 %;
d.γ-globulinele -11 %;
e.Fibrinogenul -7 %.[ 17]
17.Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,p.277 2007
Raportul normal dintre albumină și globuline este de 1,73. Proteinele sunt
deosebite ca structură. Au dimensiuni foarte mici.Aluminile prezintă o formă alungită,
cu diametrrul mic de aproximativ 38 A și lungimea de 150 A.Globulinele au diametrul
trnsvrsal tot de 38 A, însă o lungime mai mare. Fibrinogenul este de formă fibrilară,
prezentând aceeași grosime ca și celelalte proteine.Originea proteinelor este diferită.
Albuminele se formează în ficat; în consecință sunt scăzute în afecțiunile hepatice, ca în
ciroză. Ele sunt scăzute de asemenea în nefrite și nefroze, pentru că se pierd, prin urină,
datorită leziunilor glomerulare care le permit trecerea, (și nu a celorlalte proteine
plasmatice pentru că albuminele au greutatea moleculară cea mai mică).
Tabelul 3 Prezintă principalele tipuri de aproproteine și caracteristicile lor
(Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,p.27 8 ,2007)
Aproproteina LP în care se
găsește
predominant Locul
sintezei Conc. În
plasmă
mg/dl Funcția
A-I HDL Intestin
Ficat 100-120
B 115 -190
F 115 -220 Constituient major al HDL. Activator
al LCAT. Legarea cu receptorii
specifici pentru LDL (exercită un
fedbck negativ asupra sintezei Col)
22
A-II HDL Intestin
Ficat 30-50
21-53 Rol structural Activator al TGLH
A-IV CM, HDL Intestin
Ficat < 50
13-16 Activator al LCAT, transportul invers
al Col.
B-100 VLDL, LDL,
IDL Ficat 70-120
B 70 -160
F 60-150 Biosinteza și secreția VLDL. Legarea
cu receptorii specifici pentru LDL
(exercită un fedbck negativ asupra
sintezei Col)
B-48 CM Ficat < 50
C-I CM, VLDL,
HDL Ficat 4-8 Activator al LCAT (în vitro)
C-II CM, VLDL,
HDL Ficat Activator al lipoproteildipazei
C-III CM, VLDL,
HDL Ficat Ihibitor al lipoproteildipazei
D HDL Ficat 3-7
B 2-8
F 1-6 Transportor de Col esterificat între
diverse LP
E (E 2, E3,E4) IDL, CM, VLDL Ficat 12-20
B 5-18
F 716 Legarea cu receptorii apo E
Apo (a) LP (A) Ficat 6-10 ¾ din hematocrit. Legarea cu
receptorii B/E din țesut (E4/4)
Influențează creșterea și repararea
SN
H CM Ficat 3-6
2.3.Lipidele
Lipidele sunt constituite din acizi grași și glicerol.Când acizii grași nu conțin
duble legături în moleculă,ei poartă numele de ,, saturați,,; acizii grași,,
nesaturați,,conțin astfel de legături. Lipidele pot prezenta în structura acizilor lor grași
duble legături (acizii se numesc în acest caz nesaturați) sau pot fi alcătuite din acizi
saturați ( fără duble legături). Cele bogate în acizi grași satura ți sunt solide la
temperatură obișnuită. Cele bogate în acizi grași nesaturați sunt de obicei lichide la
temperature obișnuită și se mai numesc și uleiuri. Grăsimile au un rol energetic deosebit
23
de important. Prin arderea unui g de lipide se eliberează 9 c alorii. Din metabolismul lor
rezultă corpii cetonici ,cu rol important în diabetul dezechilibrat.Pentru metabolizarea
lipidelor,organismul are nevoie de glucide.Spicuind din literatura de specialitate
menționez totodată corelația importantă dintre lipidele alimentare și patologia
metabolică.Grăsimile saturate favorizează creșterea colesterolului sanguin ,predispune
la ateroscleroză. [ 18]
Lipidele vor acoperi 30% din rația calorică .
a. Dintre acestea 10 procente vor fi asigurate din grăsimi saturate (AGS) , (grăsimi
animale ):
• unt, lapte, gălbenuș de ou, produse lactate, grasime animală(untură) , carne;
• grăsimi vegetale: untul de cacao, uleiul de palmier , uleiul din nuca de cocos,
uleiuri parțial hidrogenate);
18.Morariu Letitia ,Ivan Mariuca ,Spatariu Ruxandra ,Chiru Florian -Lipide , p.323,2011
• gradul de saturație și dimensiunea lanțului de carbon determină consisten ța
lipidelor;
• ca excepție, uleiul de cocos rămâne lichid, deoarece are un lanț de carbon
scurt;
• grăsimile saturate maresc concentrația serică a LDL -Col, recunoscut ca fiind
extrem de aterogen.
b. Se admite că un raport între acizii grași saturați (AGS) si acizii grași polinesaturați
(AGPNS) mai mare de 0,8 are un evidentiat caracter hipocolesterolemi ant;
c. Creșterea AGS peste 10% din rația calorică mărește riscul oxidării LDL -Col, al
scăderii HDL -Col și crește potențialul trombogenic al dietei.
d. 10% vor fi acizi grași polinesatura ți (AGPNS), defini ți prin prezența a două
sau mai multe duble legături . Se regăsesc în uleiuri vegetale:
• cel mai important reprezentant este acidul linoleic;
• uleiul de floarea soarelui, soia, șofran, porumb, sămânță de bumbac,
margarină;
• sunt s labe în acești acizi grași uleiul de cocos, de palmier, untul de cacao;
24
• în această c lasă sunt două familii importante: -3 (cap de serie acidul
linolenic) și -6 (cap de serie acidul linoleic), care au rol de protectie în
ateroscleroză, scleroza multipl și afecțiuni inflamatorii.
Raportul optim -6/-3 se consider ă a fi 2/1 –3/1, fiind de patru ori mai mic
decât aportul curent. Se recomandă consum area unor cantități mai mari de -3 de
origine vegetală și marină. Uleiurile vegetale care conțin acidul linolenic în cantități
crescute , cum este uleiul de nucă, sunt mai eficiente decât alte uleiuri vegetale, care au
conținut ridicat de acid linoleic, dar scăzut de acid linolenic, cum este uleiul de
porumb.
e. 10% grăsimi mononesaturate, constituite prin prezența numai a unei duble
legături (produse de natură vegetală ):
• uleiul de măsline, nuci, alune, fistic , migdale, avocado etc.;
• cel mai important reprezentant este acidul oleic.
În alimentele consumate de catre om se regăsește un amestec al tuturor acestor
acizi grași (AG). În mare parte acizi i grași nesaturați din alimente sunt în forma cis, și
au toți atomii de carbon de aceeași parte a dublei legături. Prin hidrogenarea uleiurilor
lichide, pentru a le trans pune în grăsimi semisolide (producerea margarinei) iau naștere
AG–forma trans , ce au atomii de hidrogen de o parte și de alta a legături i duble .
Prin hidrogenare acizilor grași polinesaturați se transformă în acizili grași
mononesaturați, gradul de saturare fiind foarte scăzut .
f. Grăsimile care conțin AG –forma trans sunt: margarina, snacks-uri, unele
grăsimi utilizate pentru prăjire, preparate pe bază de lipide. Se recomandă ca AG –forma
trans să fie cât mai puțin folosiți de către femei le gravid e, întrucât aceștia opresc
desaturarea și elongarea acidului linoleic și linolenic , ai căror metaboliți sunt importanți
pentru dezvoltarea fetală. AG trans mai sunt implicați și in aterogeneză, având un rol
nefavorabil.
Calculul necesarului de lipide :
kcal lipide = (total kcal × 30)/100;
g lipide = kcal din lipide/9,3 kcal;
1g lipide eliberează prin ardere 9,3 kcal
25
Consumul de colesterol fiind redus la maxim 300 mg/zi .
Acizii grași (AG) sunt lanțuri hidrocarbonate, de diferite lungimi, terminate la un
capăt cu gruparea metil, iar la celălalt capăt cu gruparea carboxil; aceștia se clasifică
pe baza anumitor criterii:
a. Numărul atomilor de carbon din structură (cei mai întâlniți au 16 –18 atomi de
carbon și se consider ă a fi cu lanț lung), numărul legături lor duble din structură (AG
saturați – fără nici o dublă legătură );
b. AG mononesaturați – cu o legătură dublă ;
c. AG polinesaturați – cu mai multe legături duble ), recepționarea primei legături
duble, încep ând de la capătul metil, care se notează cu .
Exemplu : acidul linoleic este un aci d gras polinesaturat, cu 18 atomi de carbon,
din familia 6 (are prima legătură dublă la carbon 6, numerotat din capătul metil), are
două legături duble , ce este desemnat prin formula: C 18: 2 6.
d. AG esențiali (tabelul.2) sunt AG care nu pot fi asimilați în organism, aportul lor
alimentar fiind astfel obligatoriu . [19]
Tabelul .4 .Acizii grași esențiali
Acizi grași Structură Sursa alimentară
Acid linoleic C 18: 2 6 Uleiuri vegetale
Acid linolenic C 18 :3 3 Uleiuri vegetale
Acid arahidonic C 20: 4 6 Grăsimi animale
19.Alina Mota -Alimentația omului sănătos,p.124 ,201
2.4. Glucidele
Glucidele alimentare includ un grup larg de substanțe printre care : unele cu
o moleculă mai mică ( glucoza și fructoza,care sunt monozaharide);zaharoza ( zahărul
propriu -zis),lactoza și galactoza , care sunt dizaharide .Amidonul (din cereale și
legume),glicogenul ( din mușchi și ficat),celuloza și hemiceluloza ( din vegetale) sunt
glucide cu o molecul ă complexă .Glucidele reprezintă o sursă de calorii pentru
organism;prin arderea unui gram de glucide rezultă 4 calorii .Spre deosebire de lipide,
glucidele eliberează energia mult mai rapid ,fiind utilizată în situații de urgență.Lipidele
se ard mai înc et ,ele reprezentând formele de păstrare a energiei pe durată mai
26
lungă.Sursele de glucide importante pentru om sunt :zahărul și produsele zaharoase ,
făinoasele ,pâinea leguminoasele uscate ,legumele și fructele .Apa este introdusă în
organism ca atare sa u cu alimentele propriu -zise,din a căror compoziție fac parte în
diferite proporții .
Glucidele vor acoperi cel puțin 50 –55% din rația caloric. [2, 3, 8, 9]
Principalul rol al acestora fiind cel energetic . kcal glucide =( total kcal × 55)/100; 1 g de
glucide elibere ază prin catabolizare 4,1 kcal. Se vor împărți deci kcal glucide la 4,1
pentru descoperi câte grame de glucide se vor consuma. Se îndeamna ca glucidele
simple, rafinate, să acopere maxim 10 procente din rația calorică. Ponderea cea mai
mare revine glucidelor complexe, cum ar fi tipul amidonului.
Glucidele se împart în:
a. Monozaharide, ce sunt întâlnite destul de rar în stare naturală. Exemplu:
glucoza (miere de albine, coacăze, portocale, struguri, morcov i etc.); fructoza (mierea
de albine – 80%, fructele coapte și anumite vegetale); galactoza – nu se găsește liberă în
natură, aceasta ia naștere prin hidrolizarea lactozei din lapte.
b. Dizaharide sau zaharurile duble sunt reprezentate prin zaharoză, lactoză
maltoză. Prin hidroliză ele se descompun în monozaharide. Zaharoza se regăsește în
zahăr , iar lactoza se regăsește în lapte. [20]
20.Burgentiu ,Dr.M.Coculescu ,Dr.Venera Cernatescu ,Dr. D.Ghetea – Medicina de familie , p ,224,2009
c. Polizaharide: amidonul (cartofi, cereale, paste făinoase); glicogenul
(mușchi); acestea au proprietate nutritiv ă. Fibrele alimentare (celuloza, hemiceluloza,
lignina) sunt necesare în cantitate de 20 g la 1 000 kcal. Ace st volum de fibre poate fi
procurat zilnic din consumul a 6 sau mai multe porții de cereale, leguminoase uscate,
legume și fructe. [21]
2.5. Sărurile minerale
Sărurile minerale se găsesc în proporții mici în organism ,dar sunt
indispensabile pentru buna funcționare a acestuia.Ele intră în structura celulelor ,în
27
constituția unor enzime ,vitamine ,hormoni,ajutând funcționarea ,fierul ,magneziul
,manganul ,cuprul ,iodul ,fluorul ,sulful ,zincul,etc. [22]
2.6.Vitaminele și sărurile minerale
Vitaminele și sărurile minerale – sunt necesare pentru sănătate, fiind, de
obicei consumate în cantități mici (<1 g/zi), și absorbindu -se de obicei neschimbate;
multe au funcții catalitice. Vitaminele sunt clasificate ca liposolubile (A, D, E și K) și
hidrosolubile ( grupul B și C). Sunt situații în care apar carențe în aceste vitamine;
vitaminele liposolubile se pot acumula în organism, inducând hipervitaminoze; mai
recent se descriu fenomene de supradozaj și la unele vitamine hidrosolubile .
Multe elemente mineral e prezente în alimente sunt esențiale pentru
sănătate. Câteva elemente minerale, cum ar fi calciul, fosforul și potasiul apar în
organism în concentrații >0,005 g%, altele, numite oligoelemente, cum ar fi fierul,
zincul și iodul, apar în concentrații mult mai mici (<0,005 g%) bariul și stronțiul par
a fi esențiale. În tabelul 5 se va prezenta necesarul în săruri minerale, sursele
acestora, boli date de consumul deficitar sau excesiv al acestora. [23]
21.Burgentiu ,Dr .M.Coculescu ,Dr.Venera Cernatescu ,Dr. D.Ghetea – Medicina de familie , p.229,2009
22.Idem,p.234,2009
23. Iustin Simiti –Vitaminele și rolul lor,p.116 ,2014
Tabelul .5.Necesarul de săruri minerale, surse, boli date de consumul deficitar sau excesiv
al acestora (Iustin Simiti –Vitaminele și rolul lor,p.118 -119 ,2014 )
Elementul
mineral Cant. totală
în organism Necesar
zilnic Sursele
principale Boli sau
simptome date
de deficit Boli sau
simptome date
de exces
Calciul
(Ca) 1,2 kg 800 mg Produse lactate,
fasole, frunzele
vegetalelor Rahitism la
copii,
osteomalacie la
adulți. Poate
contribui la
28
osteoporoză
Fosforul (P) 0,6–0,7 kg 800 mg Carne, pește,
ouă, fasole,
mazăre, cartofi,
morcovi. Rahitism la
copii,
osteomalacie la
adulți. Raportul Ca/P
redus crește
secreția de
parathormon,
cu creșterea
resorbției
osoase.
Magneziul (Mg) 20–25 g 300–350
mg legume Crește
excitabilitatea
neuromusculară Diminuează
reflexele osteo –
tendinoase
Sulfu (S) 125–175 g 0,7–1,5
g Produse animale
Sodiul (Na) 80–100 g 3–5 g Sare, produse
animale, unele
produse vegetale HTA
Potasiul (K) 130–150 g 3–5 g Legume, fructe,
nuci, produse
animale Scăderea
tonusului
muscular,
paralizii,
confuzie
mintală,
tulburări de
ritm, stop
cardiac Bradicardie,
stop cardiac,
ulcere
intestinale
Fierul (Fe) 4–5 g 10–15
mg Viscere, ou,
carne roșie,
legume
(pătrunjel,
spanac, salată
verde, varză),
fructe (caise,
nuci) Anemie
hipocromă,
microcitară Sideroză,
hemocromatoz
ă
Clorul (Cl) 80–90 g 10–15
mg Sare, produse
vegetale și
animale
Iodul (I) 20–50 mg 100 g Apă, vegetale,
sare iodată,
fructe de mare Gușe,
hipotiroidism,
mixedem,
cretinism. Tirotoxicoză,
gușe
Fluorul (Fl) 1–2 mg Apă potabilă,
unele vegetale Carii dentare,
osteoporoză Fluoroză
dentară
Cuprul (Cu) 100–150 mg 2–3 mg Viscere, carne,
crustacee, Anemie
hipocromă, Toxicitatatea
este rară
29
legume uscate microcitară
Manganul (Mn) 10 mg 3–7 mg Legume,
cereale, carne,
pește, lapte și
produse lactate,
ceai. Nu apar e deficit
la om Simptome
psihotice și
parkinsoniene
Zincul (Zn) 1–2 g 10 mg Carne, ficat,
ouă, lapte,
cereale, drojdie
de bere Hipogonadism,
întârzierea
creșterii, a
vindecării
tisulare,
scăderea
gustului și
mirosului. Iritație
gastrointestinal
ă, vomismente
Seleniul (Se) 13–20 mg 100 g Produse vegetale,
carne Pierderea părului,
dermatite,
iritabilitate
Cromul (Cr) Carne, ficat, brânză,
cereale, nuci,
drojdie de bere. Scade toleranța la
glucoză
Molibdenul (Mb) 20 mg 0,1 g Legume, cereale,
carne, rinichi
Vitaminele sunt biocatalizatori ai organismului, care ,deși se găsesc în proporții
foarte mici, îndeplinesc totuși funcții deosebit de importante. Vitaminele joacă un rol
foarte important în schimbul de substanțe. Multe din ele intră în constituția fermenților.
O cantitate insuficientă,dintr -o vitamină sau alta în organism duce la tulburarea
schimbului de substanțe, scade rezistența organismului la infecții ,provoacă oprirea
creșterii la copii,apar diver se fenomene patologice.Dar să nu se considere că vitaminele
sunt necesare numai pentru a preveni dezvoltarea scorbutului și a altor
avitaminoze.Hrana ,care conține o cantitate suficientă de vitamine influențează favorabil
toate funcțile organismului ,îmbun ătățește metabolismul ,contribuie la întărirea
sănătății,este necesară pentru creșterea și dezvoltarea normală a copilului .
Vitaminele sunt biocatalizatori esențiali pentru organismele heterotrofe. Se mai
numesc și factori de creștere . [24]
Vitaminele sun t clasificate ca liposolubile (A, D, E și K) și hidrosolubile (grupul B
și C). Sunt situații în care apar carențe în aceste vitamine; vitaminele liposolubile se pot
30
acumula în organism, inducând hipervitaminoze; mai recent se descriu fenomene de
supradoza j și la unele vitamine hidrosolubile. Vitaminele sunt factori esențiali deoarece
sunt absolut necesari tuturor speciilor animale, vegetale, și microorganismelor
(Schopfer, Lwoff, 1934). Acestea sunt „factori exogeni” deoarece organismul nu le
poate sintetiza în totalitate, sau conc entrația în care sunt necesare.
Proveniența exogenă reprezintă un criteriu de diferențiere a lor față de hormoni.
Posibilitățile de sintetiză ale vitaminelor sunt speciodependente motiv pentru care,
biosinteza vitaminelor t rebuie analizată în mod concret pentru fiecare specie și vitamină
în parte. Astfel este cazul vitaminei PP care are ca precursor triptofanul și poate fi
parțial sintetizată de către om și alte mamifere. Unele microorganisme pot sintetiza
vitaminele din păr țile componente. În funcție de posibilitățile de sinteză, aportul exogen
de vitamină este variabil.
24.Alina Mota -Alimentația omului sănătos,p.123,2010
25.Iustin Simiti –Vitaminele și rolul lor,p.119 ,2014
De exemplu, vitamina C este necesară numai pentru om, primate și cobai; în timp
ce alte specii sunt capabile să sintetizeze vitamina C, în cantități suficiente pentru
asigurarea necesarului zilnic. O atenție deosebită este acordată procesului de
vitaminogeneză de la n ivelul florei intestinală, în care microorganismele produc unele
dintre vitaminele necesare funcțiilor vitale ale organismului (K, PAB, biotină, acid
pantotenic și acid folic).Cantitatea produsă este suficientă pentru a acoperi (cel puțin
parțial) necesaru l zilnic al omului.În cazul altor vitamine, cum sunt: nicotinamida,
tiamina, riboflavina și piridoxamina, cantitatea produsă prin vitaminogeneză nu asigură
necesarul zilnic motiv pentru care se recomandă suplimentarea cu vitamine din surse
exogene. Plantel e autotrofe sintetizează vitaminele sau unele substanțe precursoare
numite provitamine, care sunt folosite de organismele heterotrofe. În organismele
animale,vitaminele se repartizează în țesuturi și organe independent de rolul pe care îl
au de îndeplinit. [26]
Ele manifestă un spectru larg de acțiune, prezentând următoarele caracteristici:
●există o disproporție între cantitățile mici în care acționează în organism și
efectele biochimice și fiziologice pe care le produc;
31
●unele vitamine acționează în calit ate de coenzime, asigurând efectul catalitic al
enzimelor;
●sunt componente esențiale pentru evoluția normală a proceselor metabolice;
●unele vitamine acționează în procesele de oxidoreducere;
●sunt indispensabile creșterii normale și manifestării proces elor vitale ale
organismului;
●lipsa lor în organism duce la tulburări metabolice care se cunosc sub denumirea
de avitaminoze sau hipovitaminoze .
Cea mai folosită clasificare a vitaminelor este cea care ține cont de solubilitatea
lor. După acest criteriu avem:
●vitamine hidrosolubile;
●vitamine liposolubile (solubile în lipide și solvenții acestora);
– vitamine hidrosolubile.
26.Iulian Mincu ,Elena Popa ,Orientări actuale în nutriție ,p.222, 2000
Vitaminele reprezintă factorii indispensabili pentru buna funcționare a
organismului,p entru creștere și dezvoltare.
Acțiunile vitaminelor constă:
-în catalizarea reacțiilor enzimatice și de oxido -reducere
-intervin în reglarea proceselor metabolice
-activează creșterea organismului
Nevoile zilnice de vitamine variază în funcție de:
compoziția hranei (exemplu aportul glucidic crescut necesită un spor de vit.B1)
-starea de sănătate ( nevoi crescute în stările de boală)
-posibilitatea de sinteză în corp.
În mod normal ,organismul are nevo ie de o anumită cantitate de proteine
,glucide ,lipide ,vitamine ,minerale și apă ,în funcție de sex ,vârstă,activitatea sa ,starea
fiziologică sau patologică în care se află.În alimentația rațională a omului normal
,primele trei principii nutritive trebui e să se afle într -o oarecare proporție din valoarea
calorică a rației zilnice,și anume,în medie ,de 15 %,proteine ,30 % lipide și 55 %
32
glucide.Pentru a realiza aceste proporții optime,omul trebuie să consume zilnic o
cantitate de alimente.
Elementele minerale necesare omului sunt de obice i clasificate în două
subgrupe:
a.Cele cu un aport zilnic relativ mai mare , de ordinul gramelor,denumite ,,
macroelemente,, ( calciul , fosforul, potasiul, sulful ,clorul ,sodiul ,magneziul);
b.Altele sunt necesare organismului în doze mai mici și poartă numele de ,,
micro,, sau ,, oligoelemente ,, ( fierul,iodul ,fluorul,zineul,cuprul,cobaltul,etc).
În funcție de solubilitatea lor vitaminele se impart tot în două clase:
c.Unele se dizolvă în grăsimi ( vita minele A,D,E,K),altele se dizolvă în apă (
vitaminele B1,B2,B6,B12,PP,acidul folic ,biotina ,acidul pantotenic,C).Menținerea
homeostazei mediului intern al organismului depinde de caracterul alimentației,care
influențează funcțiile sistemului,în special fa ctorii enzimatici și hormonali.Deficitul
unuia sau mai multor componenți alimentari și dezechilibrarea dintre ei conduc la
afectarea fondului metabolic al celulei. [27]
27.Iustin Simiti –Vitaminele și rolul lor,p.119 ,2014
Dezechilibrul substanțelor nutritive,pe o perioadă scurtă de timp poate fi
compensat prin mecanisme fiziologice și biochimice de adaptare.Dereglarea echilibrului
pe o perioadă mai lungă determină însă procese patologice și clinice .În prezent este
unanim admis că alimen tația își pune profund amprenta pe patologia omului
contemporan,ca urmare a dezechilibrului dintre aportul și necesarul de substanțe
biologice active.Această concluzie a determinat ca numeroase organizații naționale și
internaționale implicate direct în a sigurarea stării de sănătate să elaboreze noi
recomandări dietetice,iar studiile dietetice în ultimele decenii să conducă la o
reconsiderare a cunoștințelor clasice de nutriție.
Alimentația dietetică trebuie privită ca o alimentație rațională normală, în raport
cu sexul, vârsta și munca etc., în care, fie prin procedee tehnologice speciale, fie prin
adăugarea sau scoaterea unora dintre alimente, se obține o echilibrare nutrițională a
organismului bolnav.Cunoștințele actuale în materie de dietoterapie ne p ermit să
afirmăm că, în terapeutica unor boli, dieta joacă un rol principal. [27]
33
Modificările survenite în alimentație determină modificări în schimburile
metabolice în care dieteta are un rol important la menținerea echilibrului nutrițional. De
aceea, n oi vedem în măsurile dietetice mijlocul prin care pot fi împiedicate tulburările
induse de factorii patologici. Formele de regim care îndeplinesc aceste cerințe sunt de
fapt intervenții biochimice, care ameliorează o formă moștenită sau dobândită și care
necesită cunoștințe profunde asupra tuturor modificărilor metabolice existente în
organismal bolnav.
I-au trebuit mulți ani dieteticii să traverseze drumul dintre bucătărie și
medicină, dar odată ajunsă aici și -a dovedit importanța, reușind să ocupe locul principal
în prevenirea și terapia a numeroase boli acute sau dietetice.Aceste câteva exemple
subliniază faptul că dietetica se bazează astăzi pe cunoștințe științifice complexe și că
respectarea regulilor sale, atunci când sunt bine fundamentate, sunt urm ate de rezultate
excepționale, dar și că greșelile pot avea consecințe dezastruoase. [28]
Ținând seama de datele științifice, care au făcut o știință, dieticianul trebuie să
respecte în alcătuirea meniurilor câteva principii generale, care se referă strict la bolnav:
27. Iustin Simiti –Vitaminele și rolul lor, p.122 ,2014
28.Idem,p.123,2014
1.Dieta constituie o intervenție biochimică în organismal sănătos sau bolnav, cu
scopul de a preveni sau combate boala. Ea trebuie să respecte toate legile a limentației
raționale.
2.Dieta trebuie să țină seamă de toate cunoștințele științifice actuale asupra
interelațiilor dintre om și mediu, asupra proceselor metabolice și de nutritie. Nu se poate
recurge la o schimbare a alimentației fără o fundamentare știi nțifică corespunzătoare.
3.Fiecare dietă trebuie modelată după obiceiul bolnavului, adaptându -se – în
limitele terapeuticii – preferințelor acestuia. Dieta terapeutică este, în fond, în ultima
analiză, așa cum s -a arătat, o dietă modificată calitativ și ca ntitativ pentru a combate un
proces patologic specific.
4.În prescrierea unei diete trebuie avut în vedere întreg comportamentul
bolnavului (emotional, economic, social – familie, muncă etc.). Trebuie ținut seamă de
faptul că orice dietă aplicată poate schimba personalitatea bolnavului.De aceea,
intervenția trebuie să fie și făcută cu grijă. Aforismul lui Hipocrate ,, mai multă valoare
34
are un regim necrespunzător în evoluția unei boli decât o schimbare dietetică de regim
,, rămâne valabil și astăzi.
5.Orice boală este însoțită de tulburări nutriționale și modificări metabolice, care
trebuie tratate concomitant cu boala de bază.
6.În sfârșit, dietetica înseamnă simplificare, înseamnă o tehnologie care să pună
la îndemâna omului un aliment cât mai natu ral, fără a exclude însă ceea ce rafinamentul
dietetic al civilizației a creat până acum. Înseamnă să înlături tot ce este nociv printr -o
gastrotehnie corespunzătoare, fără însă a crea dezgut prin aliment. Pâinea, ca să redăm
mai plastic, înseam nă mai mult decât gustul pâinii .[29]
29.Iulian Mincu ,Elena Popa ,Orientări actuale în nutriție ,p.223, 2000
35
CAPITOLUL 3
COMPARAREA NUTRIENȚILOR DIN CORPUL UMAN
CU CEI DIN SCOARȚA TEREST RĂ
Faptul că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face față
nevoilor vitale este un adevăr care se pune în discuție paralel cu descoperirea oxigenului
și cu înțelegerea procesului de combustie. Lavoisier arată că în organism are loc un
proces de combustie l entă a carbonului și a hidrogenului, în prezența oxigenului adus
prin respirație. .[30]
Rolul protector al apelor cu conținut crescut de calciu și magneziu (ape dure)
reiese din faptul că în cel puțin nouă regiuni ale globului investigate din acest punc t de
vedere s -a constatat o relație inversă între duritatea apei și mortalitatea printr -una din
localizările cele mai grave ale aterosclerozei.Este posibil ca unele elemente din apele
dure să împiedice resorbâia digestivă a unor acizi grași și -sau a acizil or biliari,derivate
ale colesterolului,ceea ce cruță arterele de încărcătura lipidică.Se știe că acizii grași
resorbiți din tubul digestive ,acizii biliari resorbiți și ajunși la ficat împiedică sinteza de
noi molecule de acizi biliari din cholesterol.În felul acesta, colesterolul pătrunde în
sânge ,contribuind la încărcări arteriale. Pentru a obține 700 de calorii din fructe sau din
legume verzi , cantitățile să fie cu mult mai mari (în jur de 1 kg mere sau pește ,3 kg
salată).Dar chiar brânzeturile și carn ea slabă și ou , comparative , o densitate caloric
mult mai redusă:100 g carne de pasăre aduc doar 128 de calorii ,iar 100 g telemea de
vacă 243 de calorii.O dovadă de bună adaptare la un tip de hrană compus din alimente
sărace caloric constituie faptul că organismul –mai ales aparatul vascular și
metabolismul grăsimilor -nu este expus la tulburări în urma consumului de alimente de
origine vegetală și nici după consumul de albumin din lapte,pește sau carne.Schematic
,este alimentația cu care foarte probab il specia umană a fost sute de milenii la rând
obișnuită .[31]
30..Iulian Mincu ,Elena Popa ,Orientări actuale în nutriție ,p.223, 2000
31.Petre Georgescu – Alimentația rațională și regimul de viață ,p.54,2007
36
La acestea s -au adăugat cerealele și produsele de panificație ,apărute în
alimentația omului cu opt -zece mii de ani în urmă.În comparație cu grăsimile
pure,condensate și mai ales zahărul și produsele zaharoase apărute mai târziu și care nu
au cunoscut decât relative recent o larg ă răspândire în alimentația omului,par să
surprindă și să depășească capacitățile de adaptare metabolic ale multora dintre oamenii
secolului nostrum. [32]
Rezultatul acestei combustii este energia eliberată de aliment concomitent
cu bioxidul de carbon și apa. În teoria clasică, tractul digestiv este prezentat aproape ca
o uzină chimică ideală, care lucrează în condiții neideale din cauza unor deficiențe din
partea materiei prime, cât și din cauza prezenței bacteriilor în tractul gastro -intest inal.
Conform acestei teorii, în organism există sisteme special care protejează organismul de
concurența bacteriilor în utilizarea nutrimentelor. Ulterior a fost dovedit că flora
bacteriană joacă un rol dublu, pe de o parte de concurent al organismului p entru
nutrimente și pe de alta, al unui simbiont și furnizor de nutrimente secundare.
Ca urmare,din punct de vedere al metabolismului, organismul uman se
transformă într -un sistem integrat.În teoria clasică, tractul digestiv este prezentat
aproape ca o uzină chimică ideală, care lucrează în condiții neideale din cauza unor
deficiențe din partea materiei prime, cât și din cauza prezenței bacteriilo r în tractul
gastro -intestinal. Conform acestei teorii, în organism există sisteme special care
protejează or ganismul de concurența bacteriilor în utilizarea nutrimentelor. Ulterior a
fost dovedit că flora bacteriană joacă un rol dublu,pe de o parte de concurent al
organismului pentru nutrimente și pe de alta, al unui simbiont și furnizor de nutrimente
secundare .
În ultimii ani s -a evidențiat tot mai pronunțat rolul fluxului factorilor de
reglare din tractul gastrointestinal spre mediul intern al organismului, necesari atât în
asigurarea asimilării hrănii, cât și în menținerea diferitor procese fiziologice.Te oria
clasică poartă un caracter strict antropocentric, având scop rezolvarea problemelor
alimentației aplicate a omului (alimentației raționale) în condițiile când el nu este în
stare să -și determine destul de concret necesitățile sale nutriționale. [33]
32.Petre Georgescu – Alimentația rațională și regimul de viață ,p.58,2007
33. Florin Ristei – Alimentația mereu o actualitate,p.165,2013
37
Ea nu este destul de biologică și evolutivă. De exemplu, prin teoria clasică nu
pot fi lămurite deosebirile componenței rațiilor utilizate tradițional de populația diferitor
zone climaterice.Deficiențiele enumerate, cat și ajunsurile științei moderne au contribuit
la elaborarea unei noi teorii. Noua viziune a fost înaintată de A.M.Ugolev ,în anul 199 1,
fiind numită de autor teorie a alimentației adecvate . Conform acestui concept, teoria
clasică devine element important al teoriei alimentației adecvate, ultima, după cum
recunoaște autorul, fiind încă nedefinitivată.
Teoria alimentației adecvate se bazează pe următoarele postulate:
a.Există endoecologia organismului -gazdă, creată de microflora intestinală
(cu care oganismul -gazdă este în relații simbionte complicate) și mediul intestinal;
b.Nutriția menține componența moleculară și compensează cheltuielile
cheltuielile energetice și plastice pentru metabolismul bazal, dezvoltarea organismului
și activitatea de fiecare zi a omului (postulat comun ambelor teorii);
c.Echilibrul nutrimentelor în organism este menținut în urma eliberării
nutrimentelor din alimentele dezintegrate prin digestia din cavitatea intestinală, digestia
la suprafața membranei, în unele cazuri digestia intercelulară (nutrimente primari), cât
și prin sinteza noilor substanțe, inclusiv esențiale, de către m icroflora intestinală
(nutrimente secundare).
d.Din punct de vedere al metabolismului și în special al alimentației,
organismul care asimilează se prezintă ca sistem integrat;
e.Nutriția normală este determinată nu numai de un singur flux de nutrimen te
din tractul gastrointestinal în mediul intern al organismului, dar de cateva fluxuri de
nutrimente și factori de reglare, care au impotanță vitală;
f.Componente necesare ale nutriției servesc nu numai nutrimentele,dar și
fibrele alimentare.
Astfel , de mai multe secole, activitatea savanților s -a soldat cu o teorie bine
definitivată, științific argumentată, înțeleasă și susținută de majoritatea
nutriționiștilor. Teoria alimentației adecvate servește ca punct de reper atât pentru
următoarele investiga ții științifice, cat și pentru elaborarea măsurilor practice in
organizarea alimentației individuale a omului. [34]
34. Florin Ristei – Alimentația mereu o actualitate,p.16 7,2013
38
În tabelul 6 sunt prezentați principalii compuși cu rol de transport al
elementelor minerale în organism:
Tabelul. 6.Principalele oligoelemente și proteinele lor de transport prin sânge. (n –
necunoscut, (+) – concentrație mică; ( -) absent) (Aurelia Nicoleta Cârstea –Tratat de
Farmacologie ,p,443, 2008 )
Oligoelement Transferina Albumina Transcobalamina Globuline
Co – – (+)* ++
Cr + – (+)*
Cn – + (+)* –
Fe ++ – (+)* –
Mn + – (+)* –
Mo n – (+)* –
Se n – (+)* –
Mn + + (+)* –
Elementele minerale sunt excretate majoritar prin urină , sub formă de
compuși solubili, dar și prin fecale. Oligoelementele prezintă căi diferite de secreție și
excreție
Tabelul 7. Căile de excreție ale oligoelementelor. (n – necunoscut, (+) –
concentrație mică; ( -) absent ) (Aurelia Nicoleta Cârstea –Tratat de Farmacologie , p,444 ,
2008 )
Oligoelement Bilă Urină Suc
pancreatic Transpirație Celulele epiteliale
eliminate în urină
Co – ++ – – –
Cr + ++ – – –
Cn ++ – – – –
Fe – – – – –
Mn ++ – – – –
Mo – + – – –
Se n – – – –
Mn + + ++ ++ +
39
Trebuie subliniat faptul că aportul alimentar de substanțe minerale nu se
reflectă întotdeauna în nivelul concentrației lor în sânge și depinde de măsura în care are
loc absorbția și excreția elementului respectiv. La rândul lor , aceste procese sunt
dependente de alți factori favorizanți sau inhibitori.
Cu toate acestea cunoașterea concentrației elementelor minerale în sângele
circulant este foarte utilă deoarece ea reflectă echilibrul existent între cantitățile de
elemente m inerale absorbite, utilizate de către organism, depozitate și
excretate.Necesarul zilnic de elemente minerale esențiale și oligoelemente este asigurat
de majoritatea alimentelor aflate în dieta zilnică. Surse deosebit de bogate sunt:boabele
cerealelor, fru ctele și legumele.
Produsele lactate, carnea și peștele conțin cantități mai reduse de elemente
minerale.O altă trăsătură desprinsă din metabolismul general al elementelor minerale se
referă la deficitul și excesul acestor elemente în organism. Astfel, un aport alimentar
deficitar în elemente minerale conduce la instalarea unor sindroame clinice specifice,
bine definite, și despre care se cunoaște că apar că urmare a unor tulburări de absorbție,
sau unor pierderi excesive pe diferite căi metabolice.
Necesarul energetic al organismului uman .În vederea satisfacerii mai
multor necesități, viața presupune un consum permanent de energie. Din cele mai
importante necesități menționăm:
a.menținerea temperaturii constante a corpului uman;
b.repararea usur ilor etc.;
c.sinteza de substanțe în vederea creșterii organismului în dezvoltare;
d.activitatea permanentă a mușchilor respiratorii și ai inimii;
e.contracțiile (voluntare și involuntare) a musculaturii striate și netede;
f.activitatea de secreție și excreție.
În condițiile repaosului absolut organismul consumă energie pentru
desfășurarea reacțiilor metabolice vitale. Această cheltuială minimă de energie
reprezintă metabolismul bazal . Adultul sănătos are metabolismul bazal de 1 kcal/kg/oră
(de exemplu, o persoană de 70 kg, în condiții bazale, consumă 1 x 70 x 24 = 1680
kilocalorii in 24 ore). [35]
35.Aurelia Nicoleta Cârstea –Tratat de Farmacologie ,p,444, 2008
40
Copiii și adolescenții au un metabolism bazal mai crescut decat adulții ,
valorile maxime înregistrându -se la 2-3 ani, cand acesta atinge 2 -2,5 kcal/kg/oră.
Metabolismul scade treptat la 1,5 -1,7 kcal/kg/oră la adolescenți și rămane constant (1
kcal/kg/oră) între 25-45 ani. După 45 ani metabolismul scade din nou , la 55 -60 ani fiind
cu 10-15% ma redus decat la adultul tânăr.
Tabelul 8 . Nutrimentele de bază și importanța lor (Petre Georgescu –
Alimentația rațională și regimul de viață, p.94,2007 )
Nutrimente
(valoarea, kcal/g) Reprezentanții de bază Importanța pentru organism
Proteine Proteine simple
Proteine conjugate:
– fosfoproteine
– glicoproteine (mucopolizaharide)
– lipoproteine
– cromoproteine
– metaloproteine
– nucleoproteine Structuri funcționale de importanță majoră
și enzime, stau la baza tuturor proceselor
metabolice ale organismului, menținand
funcțiile vitale; Surse de energie, trebuie să
asigure 11 -13% din aportul energetic.
Lipide Lipide simple
Lipide complexe:
– fosfolipide (lecitină, cefalin ă
etc.)
– sfingolipide (cfingomielină
etc.) Componente a multor structuri;
Exercită multe funcții fiziologice
de importanță majoră;
Surse de energie, trebuie să
asigure aproximativ o treime
din aportul energetic.
Vitamine Hidrosolubile (C, P, grupul
vitaminelor B)
Liposolubile (A, D, E, K)
Substanțe asemănătoare
vitaminelor
(acidul pangamic,
acidul orotic etc.) Componente a unor fermenți;
Contribuie la derularea proceselor
metabolice importante.
Glucide Monozaharide (glucoză,
fructoză, galactoză)
Dizaharide (zaharoză, lactoză,
maltoză) Componente a multor structuri;
Exercită multe funcții fiziologice
de importanță majoră;
Surse principale de energie,
41
Polizaharide (amidon, glicogen,
mucopolizaharide etc.) trebuie să asigure 55 -60% din
aportul energetic.
Apa Parte componentă a țesuturilor;
Asigură echilibrul hidroelectrolitic.
Microelemente Fier, zinc, cobalt, cupru, iod,
fluor, seleniu etc. Structuri componente a unor
fermenți, țesuturi;
Asigură funcțiile sangelui,
hormonilor etc.
Macroelemente Calciu, fosfor, potasiu, sodiu,
clor Componente a multor structuri;
Asigură echilibrul hidroelectrolitic.
Valoarea calorică a nutrimentelor diferă în dependență de structura lor
chimică. Cea mai redusă valoare , de 2 kcal/g, o au alcoolurile polihidroxilice (sorbita,
xilita etc.). Acizii organici, care se găsesc in produsele de origine vegetală, furnizează
organismului 3 kcal/g, proteinele și glucidele câte 4 kcal/g, etanolul – 7 kcal/g și lipidele
– 9 kcal/g.Ma cronutrimentele sunt cel mai des molecule de dimensiuni mari și structură
complexă care necesită o degradare prealabilă (digestie) în molecule suficient de mici și
simple pentru a fi absorbite. Proteinele sunt surse de aminoacizi, lipidele – de acizi
grași , colesterol, glicerol, etc.; glucidele complexe sunt surse de oze, asemenea ca
glucoza, galactoza, fructoza, xiloza și derivații săi, asemenea ca sorbitolul etc.
Proteinele, glucidele și lipidele sunt „molecule surse de nutrimente” și sunt absorbite
după digestia prealabilă. Aminoacizii, acizii grași, colesterolul, diversele oze,
vitaminele și mineralele se consideră „nutrimente celulare” și sunt absorbite direct, fără
digestie prealabilă.Pe lângă nutrimente organismul uman mai are nevoie de alte
component e alimentare de interes nutrițional:
Fibrele alimentare . Acestea nu sunt nutrimente la propriu, deoarece ele sunt
practic inabsorbabile. In același timp ele intervin în mod important în reglarea funcțiilor
digestive.
„Biofactorii”. Acest termen inglobează diverși compuși precum taninurile,
flavonoizii, diverși acizi organici (prezenți in special in alimentele vegetale), care pot
exercita o influență asupra digestiei, absorbției și uneori asupra metabolismului
nutrimentelor. [36]
35.Petre Georgescu – Alimentația rațională și regimul de viață, p.98,2007
42
Microorganismele. Bacteriile sau mucegaiurile aduse de unele alimente
naturale (și uneori voluntar selecționate de industria alimentară, de exemplu cele din
iaurturi) pot avea un rol bene fic asupra organismului.
Ca urmare, din punct de vedere al metabolismului, organismul uman se transform
într-un sistem integrat.În conformitate cu teoria clasică alimentația este nu altceva decât
asigurarea organismului cu nutrimente.
Abuzul de cal orii ,mai ales din zahăr și grăsimi,duce la creșterea depozitelor
de țesut gras din organism,adică la obezitate.Oamenii cu greutate peste normal prin
mărirea depozitelor grase au concentrații crescute în sânge atât de crescute în sânge atât
de cholesterol, cât și de triglyceride,zise și grăsimi neutre.Pare chiar să existe o legătură
mai strânsă între între aceasta și cholesterol. [37]
De exemplu Acitilcolina este eliberată la nivelul joncțiunilor
neuromusculare, al unor sinapse din SNC și sistemul nervos vegetative.Acțiunea
acetilcolinei depinde de efectul său asupra potențialului membranelor
postsinaptice.Receptorii de a nivelul joncțiunii neuromusculare, acetilcolina crește
permeabilitatea pentru Na+ și K+, efectul său excitator soldându -se cu o c ontracție
musculară. Pentru receptorii de la nivelul sistemului excito -conductor cardiac
acetilcolina crește permeabilitatea membranelor numai pentru Na+ având ca efect
hiperpolarizarea și scăderea ratei impulsurilor.Alcolina este inactivată de o enzimă
numită colinesteraza eliberată la nivelul membranei postsinaptice; această enzime
catalizează hidroliza acetilcolinei în acetat și colină.O parte din aceste molecule sunt
transportate activ înapoi la neuronul presinaptic unde are loc resinteza
acetilcolinei. Activitatea colinesteriazei este esențială în deblocarea receptorilor și
recepționarea de noi semnale.
Atropina reprezintă un antidot în astfel de intoxicații datorită mecanismului
competitiv cu acetilcolina pentru receptori. [38]
37. Petre Georgescu – Alimentația rațională și regimul de viață, p.98,2007
38.Dumitru Dobrescu –Farmaco Terapie Practică vol.I,p.336, 2005
43
Noradrenalina este secretată de neuroni de la nivelul SNV și
SNC.Periacrionii neuronilor noradrenergici sunt situați în trunchiul cerebral (segmentul
tegumento -bulbar și sistemul locus coeruleus).În funcție de receptorul de care se leagă,
noradrenalina poate avea efect excitator sau inhibitor.Noradrenalina poate fi inactivată
la nivelul neuronului postsinaptic de o enzi mă numită catecolamin.
Dopamina este un neurotransmițător înrudit cu noradrenalina și adrenalina
având la bază aminoacidul tiroxina, de unde și denumirea generică de
catecolamine.Sistemul dopaminergic central cuprinde neuroni ce formează două sisteme
anatomice distincte (sistemul hipotalamic și sistemul mezencefalic).Dopamina este
implicată în controlul funcției motorii. Activarea transmisiei dopaminergice induce
creșterea activității comportamentale.
Adrenalina nu are un receptor specific și de aceea este considerată un
neuromodulator.În doză mică ea determină vasoconstricția, iar în doze mari o dilatare
vasculară prin acțiune pe fibrele musculare netede.
Serotonina este un neurotransmițător sintetizat din aci dul triptofan ale cărui
funcții în neurotransmitere sunt incomplect cunoscute.Sistemul serotonergic acționează
simultan asupra echilibrului hormonal modificând eliberarea de hormoni și asupra SNC
ca un transmițător direct.Ușurează eliberarea de ocitocină ș i prolactibnă acționând
asupra hipotalamusului.De asemenea tot prin intermediul hipotalamusului intervine în
limitarea comportamentului alimentar.Este precursorul sintezei de melatonină în epifiză
și în nucleul suprachiasmatic; cele două structuri intervin ca orologiu biologic , sinteza
de melatonină mai mare noaptea.Melatonina induce somnul sau starea de
somnolență.La om amfetaminele sunt utilizate ca anorexigene în tratamentul obezității.
Histamina este localizată în neuronii SNC, în țesutul conjunctiv, în
mastocite, și în sânge, în bazofile.În celule histamina este concentrată în granulații
dense ce conțin în mod egal heparina, 5HT dopamină.Eliberarea din aceste granule are
loc sub acțiunea unor factori alergeni, substanța P, toxine naturale sau sinteti ce.
Intervine în termoreglare împiedică somnul paradoxal și perturbă somnul lent cu unde
delta, crește susceptibilitatea senzorială.Anionul L, glutamat și L -aspartat sunt
responsabile de principalele excitații în centrii nervoși.Pentru cele două tipuri de
molecule se folosește expresia de acizi aminați excitatori (AAE).
44
Glicina sau glicocolul este cel mai mic acid aminat natural și are rol de
neurotransmițător la nivelul interneuronilor spinali unde produce inhibiție.Deși este
prezent în toate celulele a cționează ca neurotransmițător numai când este eliberată de la
nivel neuronal.Numeroase circuite locale din măduva spinării și tubului pun în joc
interneuroni inhibitori glicinergici.
Acidul L –glutamat și L-aspartat sunt responsabile de principalele ex citații
în centrii nervoși.
Peptidele neuroactive . S-au evidențiat aproximativ 25 de molecule mici,
difuzibile, implicate în transmiterea de semnale între neuroni.Aceste molecule sunt
depozitate și eliberate de neuronii presinaptici dar unele din ele s ervesc ca hormoni în
afara sistemului nervos.
Acidul GAMA -aminobutiric se găsește numai în SNC.El vehiculează numeroase
tipuri de inhibitori și are rol și în controlul funcției motorii.La nivelul membranei celulare crește
permeabilitatea pentru K+ și Cl+, membrana devenind hiperpolarizată. În diferite circuite
spinale numeroase inhibiții presinaptice dar și postsinaptice sunt mediate prin GABA.Ca și
glicină, GABa este un transmițător de retroinhibiție prin celulele RENSHAW.De asemenea în
contextul cer ebelos cea mai mare parte a inhibițiilor sunt gabaergice.Dintre circuitele unde
inhibiția este mediată prin GABA se poate reaminti:Bulbul olfactiv ,Hipocampul ,Retina.
Agenți neurofarmacologici. În afara neurotransmițătorilor endogeni prezenți
în corpul uman există și substanțe exogene care pot efectua excitabilitatea neuronală
mimând sau blocând acțiunea unui neurotransmițător.De reamintit faptul că anumite
substanțe cresc excitabilitatea neuronală (teofilina din ceai și cofeina influențează
perme abilitatea membranei pentru ionul de Ca).Toxina tetanică crește excitabilitatea
neuronală prin inhibiția neurotransmițătorilor inhibitori (glicina) și pot cauza
convulsii.Există și substanțe care scad excitabilitatea neuronală. DILANTINUL, care
este utiliz at în prevenirea crizelor de epilepsie stabilizează pragul de excitabilitate
împotriva hiperxecitabilității.Anumite anestezice (eterul) se dezvoltă în membrana
neuronală și cresc permeabilitatea pentru ionul de potasiu, determinând hiperpolarizare
și scăde rea pragului de răspuns la stimulări.Deși noțiunile de arc reflex și tipurile de
reflexe se studiază în cadrul fiziologiei se consideră necesară punctarea unor aspecte
pentru înțelegerea ulterioară a acestor noțiuni.
45
CAPITOLUL 4
LIPIDE –ASPECTE GENERALE
Lipidele ,se definesc ca substanțe solubile în solvenți organici,dar insolubile
în apă.Din punct de vedere chimic ele pot conține acizi grași sau sunt numai derivați
izoprenici ca steroli sau carotenoidele (1 -5).Aceasta este o definiție cu totul generală
deoarece există numeroase excepții de la regulă.
Dacă se adaugă varietatea lipidelor și complexitatea structurii lor,avem
suficiente argumente pentru a afirma că o definiție exactă și completă a lipidelor este
extrem de dificilă.Încercând o definiție î n funcție de structura și solubilitatea lor
,CARREY și SMALL,afirmă:,, Lipidele sunt un grup heterogen de compuși organici
care au în structură grupări hidrocarbonate alifatice și /sau aromatice, cu sau fără
grupări hidrosolubile ,, . Așa cum se va vedea,această definiție are implicații și
taxonomice.
4.1.Clasificarea
O clasificare a lipidelor ,unanim admisă,nu există.Având la bază schema lui
Bloor din 1941 ,se propun mai multe variante de clasificări care , în general,converg
spre separarea lipidelor în două mari grupe:
-lipide neutere sau simple;
– lipide amfifilice sau complexe.
La acestea se mai adaugă un grup aparte , și anume lipide redox. ( tabelul 8).În
biologia umană, de mare importanță sunt acizii grași –
trigliceridele,fos folipidele,colesterol și lipoproteinele.
Tabelul 8.Clasificarea lipidemiilor (Mihai Lucan –Boli
Metabolice.,p.198,2006)
Lipide neutere sau simple Lipide amfifilice sau complexe Lipide redox
Gliceride 1.Fosfolipide Quinine
Ceride 2.Glicolipide Cromone
Etolide 3.Lipoproteine și lipopeptide
46
Din punct de vedere funcțional , se deosebesc două categorii de lipide :
-Lipide de rezervă,localizate efectiv în țesutul adipos;
-Lipide de constituție celulară .
O interesantă sistematizare a lipidelor este prezentată de CAREY și SMALL
, în funcție de raportul fizic:lipide -apă.
-Lipide nonpolare ,care nu conțin în structura lor grupări hidrofilice ,fiind
deci total insolubile în apă ,(de exemplu , ceridele).
-Lipide polare , în a căror structură există un grup hidrosolubil (
alcool,ester.aldehidă,carboxyl,sulfat).
Aceste lipide se mai numesc amfilitice , deoarece molecula lor este format
din două părți diferite ca solubilitate :
-o porțiune hidrosolubilă (hidrofilă);
-o porțiune hidrofobă ,dar solubilă în ulei (oleofilică) fiind formată din
grupări hidrocarbonate alifatice sau aromatice.
Lipidele polare cuprind majoritatea lipidelor de interes biologic.În funcție de
balanța hidrofilică -hidrofobă , din molecula lor ,acestea se împart în următoarele trei
tipuri:
Tipul I – în care intră trigliceridele ,digliceridele ,alcooli și acizi cu lanț lung
de atomi de carbon , amine și aldehide ,vitaminele A,D,E și K,colesterolul,etc.Așezate
la suprafața apei , ele se extind până când acoperă toată suprafața , formând astfel un
film monomolecular stabil.
Tipul II ,cuprinde fosfolipidele,cerebrolizinele și monogliceridele.Sunt
insolubile în apă,dar apa pătrunde în ele.Pătrunderea apei între grupările polare a a cestui
tip de lipide provoacă o alternare a straturilor duble cu cele simple , adică o structură de
cristale lichide lamelare . Formarea unei faze lichide cristaline în apă este cunoscută
sub numele de ,, mezomorfism liotropic,, (mezomorfic deoarece exist ă o schimbare
fizică de stare , și liotropic fiindcă are loc prin legarea unui solvent /apă . Astfel de
lipide se extind pe suprafața apei formând straturi stabile .[39]
39.Mihai Lucan –Boli Metabolice ,p.239, 2006
47
Tipul III ,cuprinde amfifile solubile .Se pot prezenta două grupe :A si B.
În tipul III A sunt cuprinse amfifilele alifatice ,ca săpunuri le,detergenții și
lizolecitina. Formează straturi monomoleculare instabile pe suprafața apei ; doar în
concentrații mari produc micele.
În tipul III B sunt cuprinse numai care formează micele,,dar fără fenomenul
de mezomorfim liotropic .Este vorba de amfililele solubile , dintre care sărurile biliare
sunt cele mai reprezentative. Nomenclatura lipidelor a suscitat numeroase controverse
.În anul 1967 ,și apoi în 1968 .Uniunea Internațională de Biochimie ( IUB) împreună cu
Comisia de nomenclatură biochimică din Uniunea Internațională de chimie pură și
aplicată ( IUPAC) au propus reg ulile nomenclaturii lipidelor .
4.2.Structura general
4.2.1. Componenta fosfolipidică
Clasa fosfolipidelor cuprinde fosfogliceridele și sfinoglipidele și reprezintă
peste 50 % din fosfolipidele membranare.Fosfolipidele au caracter amfipatic deoarece
sunt formate dintr -o regiune hidrofilă polară sau cap polar și o regiune hidrofobă
nepolară sau cozi hidrofobe.Datorită acestei caracteristici ele intră în interacțiune cu
mediul apos formând structuri moleculare cu arhitectură specifică în funcție de
condiții.La interfața aer -aer ele formează spontan un film monomolecular cu catenele
hidrofobe orientate spre aer.Regiunea hidrofobă este formată din cozi hidrofobe
alcătuite fiecare din câte un acid gras cu 14 -24 atomi de carbon, unul fiind acid gras
saturat iar celălalt nesaturat, cu una sau mai multe legături duble de tip cis.
Fig. 2. Strat molecular bilipidic (Mihai Lucan –Boli Metabolice ,p.2 42,2006 )
48
Diferențele în lungimea lanțului de atomi de carbon ai acizilor grași și în
gradul lor de nesaturare influențează împachetarea moleculelor lipidice și fluiditatea
bistratului.Prezența dublelor legături de tip cis introduce un punct de inflexiune în
catenele acidului gras nesaturat.Cele mai numeroase fosfolipide membranare sunt
fosfogliceridele. Fosfolipidele sunt formate dintr -un schelet de glicerină, prin
esterificarea a două grupări hidroxil din structura glicerinei cu doi acizi grași și a celei
de-a treia cu acid fosforic. În acidul fosfatidic gruparea fosfat nu este legată la o altă
moleculă polară .
Fig. 3. Molecula unei fosf olipide (Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale
practicii medicale ,,p.314 , 2007
Gruparea de fosfat la rândul ei leagă diferite tipuri de molecule, formându -se
regiunea hidrofilă a diferitelor tipuri de fosfogliceride:
-Fosfatidiletanolamine;
-Fosfatidilcolina;
-Fosfatidilgicerol;
-Diosfatidilglicerol (Cardiolipina);
-Fosfatildilserina;
-Fosfatidilinozitol.
Sfingolipidele conține sfingozina care este un aminooalcool în loc de
glicerol.Sfingozina este form ată dintr -un lanț lung nesaturat, cu o grupare amino care
leagă un acid gras prin legătura amidică, rezultând structura ceramidică și două grupări
hidroxil, dintre care gruparea hidroxil terminală a sfingozinei leagă prin legătura
fosfodiesterică gruparea polară. [40]
40.Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,,p.314 , 2007
49
Sfingolipidul major este sfingomielina.În afara fosfolipidelor, membranele
celulare mai conțin, lipide neutre și steroli (colesterol) ce formează în apă structuri
cilindrice și micelii apoase cu rol de rigidizare a straturilor bilipidice.Fosfolipidele și o
mică cantitate de colesterol liber (neesterificat) sunt solubile în apă și mediul lipidic
(amfipatice) acoperă suprafața acestor particule și acționează ca o interfață între plasmă
și componentele miezului.Clasele de lipide membranare, datorită structurii și
proprietății lor imprimă membranelor anumite caracteristici.
Astfel:
a.Fosfolipidele formează spontan bistratul deoarece au o regiune hidrofilă sa u
polară Care este capabilă de interacțiuni electrostatice sau prin legături de hidrogen cu
moleculele de apă.Ca urmare, moleculele de apă înconjoară moleculele hidrofobe
formând structuri asemănătoare unor cuști în care moleculele de apă se prezintă într -un
aranjament mult mai ordonat decât în apă care constituie mediul înconjurător.
Introduse în mediul apos, moleculele cu caracter amfipatic al lipidelor membranare
agregă spontan în așa mod încât adăpostesc regiunile (cozile) hidrofobe în interiorul
structurilor sferice denumite micelii sau plane denumit bistrat lipidic, fiind expuse apei.
b.Fosfolipidele se aranjează spontan și refac bistratul atunci când apar breșe.
c. Bistratul lipidic este format din domenii de compoziție diferită : forțele
Wan der Was, care sunt forțe de atracție între lanțurile hidrocarbonate ale lipidelor
membranare adiacente, nu sunt suficient de selective pentru a ține împreună grupurile
de molecule fosfolipidice, în consecință apar domenii specializate denumit e bacuri de
lipide.
d. Organizarea de monostrat al lipidelor în loc de bistrat este caracteristică
picăturilor lipidice cu rol în depozitarea trigliceridelor și colesterolului esterificat, fiind
sursa de precursori lipidici pentru sinteza membranelor s au sursa de substrate pentru
metabolismul energetic.Monostratul lipidic conține mari cantități de proteină, unele cu
funcție în metabolismul lipidelor, altele cu funcție necunoscută. Lipidele neutre din
aceste fosfolipide sunt molecule hidrofobe care în me diul apos intracelular agregă în
picături tridimensionale înconjurate de monostratul lipidic, cu cozile hidrofobe orientate
50
spre conținutul în lipide neutre, iar cu capetele hidrofile spre mediul apos intracelular.
Această organizare este întâlnită în spec ial în adipocite.
e. O altă proprietate este fluiditatea care stă la baza caracterului dinamic al
membranelor celulare.
La o anumită valoare de temperatură denumită temperatură critică, are loc
tranziția de faza, adică trecerea bistratului din stare fluidă în stare de gel, datorită
scăderii mobilității legăturilor C -C din lanțuri hidrocarbonat ale acizilor grași din
structura fosfolipidelor.Are loc trecerea de la o conformație randomică la o conformație
cu grad superior de ordonare.
Lipidele plasma tice pot fi analizate de două procedee:
A.Dozarea lipidelor ca specii moleculare, prin reacții specifice sau prin
extracție cu solvenți selectivi și dozarea fiecărei fracțiuni:
-lipemia totală este 4 -8 d/l
-trigliceride:0,5 -1,9 d/l
-fosfolipide totale: 1,8 -2,6 d/l
-colesterol total:1,5 -2,5 d/l
-acizi grași: 0,08 -0,2 d/l.
B.Separarea lipoproteinelor cu entități morfofuncționale și cercetarea
compoziției lor proteice și lipidice.
-Componentele pr oteice sunt denumite apoliproteine (apo)
-Lipoproteinele au o structură comună
-Lipidele sunt nepolare
-TG și esterii colesterolului, formează un miez hidrofob
-Lipidele amfipatice, colesterolul și lipidele apoproteice alcătuiesc învelișul
hidrofil .
Lipoproteinele cuprind cantități mici de glucide care se găsesc sub formă de
glicoproteine.Asocierea lipoproteinelor se face prin legături neconvalente. În timpul
metabolismului intravascular al lipoproteinelor are loc schimbul și transferul d e proteine
și lipide între clasele de lipoproteine sau între acestea și țesuturi. [41]
41.Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,,p.31 6 ,2007
51
4.3.Prop rietăți
Lipidele de tipul III ( A și B) dau în soluții diluate molecule neasociate. Dacă
concentrația soluției crește , se formează în mod spontan, prin asocierea părților
hidrofobe ale moleculelor , micele .Părțile hidrofile rămân la suprafața agregatelor unde
se formează legături cu moleculele de apă din jurul ag regatelor. Deci formarea
micelelor are loc la o anumită concentrație a lipidei de tip III așa -numita concentrație
critică. Un alt factor hotărâtor este temperatura .La temperaturi mici se înregistrează
concentrații mici.Dacă temperatura crește , concentrațiile se măresc moderat.La o
anumită concentrație B intrăm pe linia BC ,iar acum concentrațiile vor crește mult mai
repede în funcție de temperatură .Unele lipide insolubile pot fi incorporate de micele
producând micele mixte ,fenomen desemnat c a solubilizare și care are loc numai după
ce s-a trecut peste C.M.C a amestecului .
Moleculele de săruri biliare conțin o grupă hidrofobă și alte grupe hidrofobe
.Ele se agregă sub formă de micele peste C.M.C și pot solubiliza une le lipide , ca cele
de tipul II. Moleculele de săruri biliare conțin o grupă hid rofobă și alte grupe
hidrofobe. Ele se agregă sub formă de micele peste C.M.C și pot solubiliza unele lipide
, ca cele de tipul II.LA 200 C acizii colici (3 OH) și dezoxicolic (2 OH) ,produc
agrega te mici , în general dimeri , trimeri și tetrameri .
Acizii biliari trihidoxilici se agregă într -o soluție molară de NaCl până la 7 -9
molecule pe micelă.Glicodeoxicolatul de sodium produce în apă dimeri , pe când într -o
soluție 0,5 M de NaCl dă micele fo rmate din 63 molecule .În general ,micelele acizilor
biliari sunt mult mai încărcate în comparație cu micele ionice alifatice ( detergenții).
Cu privire la efectul pH -ului s -au invederat , de asemenea , deosebiri
marcante între acizii biliari tri -sau dih idroxilici .În cazul celor trihidroxilici ,scăderea
pH-ului are un efect minimal asupra agregării,însă influența este accentuată în cazul
celor dihidroxilici.În mod general , se poate afirma că moleculele de săruri biliare sunt
asociate în micelle primar e prin acțiuni interhidrofobice .Aceste micele,în cazul acizilor
dihidroxilici ,se pot lega prin punți de hidrogen ale grupelor hidroxilice , dând micele
secundare . [42]
42.Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,,p.31 7 ,2007
52
Soluții micelare mixte . După cum s -a văzut, nepolare, precum și cele polare
de tipurile I și II pot să fie solubilizate de soluțiile lipidelor de tip III ( solubilizare
micelară).Ultimele soluții mai pot fi denumite soluții micelare mixte.Fenomenul de
solubilizare micelară indică faptul că astfel de soluții conțin în micelă minimum o
moleculă de solubilizat,adică lipită n epolară sau lipidă tip I sau II .Pentru cunoașterea
cantitativă a fenomenului sunt necesari mai mulți parametri:
-stabilirea raț iei C.M.C a soluției saturate ;
-rația molară a solubilizantului cu lipidă tip III la saturarea soluției micelare
cu solubilizat ;
-greutatea micelară a micelei saturate și evidența că micelele sunt de aceeași
mărime ( monodisperse),precum și stabilirea solubilizării solubilizantului în apă.
Se poate astfel deduce numărul de molecule detergente și a celor solubilizate
în fiecare micelă.Micelele mixte sunt formate , după cum s -a arătat , dintr -un detergent
de lipidă polară tip III B și unul di n componenții următori:
A.lipide nepolare
B. amfifile neexpansive
C. amfifile expansive
D .specii de tipul III amfifile .
O stare micelară este necesară în absorbția grăsimilor în tractul digestiv , în
care sărurile biliare ajută la solubilizarea unei proporții mari de lipide insolubile sub
formă micelară mixtă ( în lumenul intestinal).În cazurile clinice de obstrucție biliară
,absorbția poate avea loc chiar la un pH de 6 -6,5 prin formarea de lizolecitină .Această
lipidă amfifilă înco rporează alte produse lipolitice (monogliceride și acizi grași) în
micelele formate.
Constituenții chimici din structura lipidelor . Unitățile structurale ale lipidelor sunt
acizii grași și anumiți alcooli, de a căror natură chimică depind proprietățile li pidelor.
Acizii grași – care sunt găsiți în constituția lipidelor sunt acizi
monocarboxilici (R – COOH) cu un număr par de atomi de carbon. Aceștia se pot
clasifica în : acizi grași aciclici saturați și nesaturați, acizi grași ramificați, hidroxilați și
ciclici. În organismele vegetale se întâlnesc, destul de des , acizi grași cu 4 – 30 atomi de
carbon.
53
În plantele superioare sunt predomin anți cantitativ următorii acizi saturați aciclici:
CH3 -(CH2)12 – COOH – acidul miristic (C14)
CH3 -(CH2)16 – COOH – acidul stearic (C18)
CH3 -(CH2)10 – COOH – acidul lauric (C12)
CH3 -(CH2)14 – COOH – acidul palmitic (C16)
Acizii grași nesaturați predomină față ce cei saturați in special în plantele superioare.
Aceștia pot avea una sau mai multe duble legături.
CH3 -(CH2)7 -CH=CH – (CH2)7 – COOH – acidul oleic (C18)
CH3 – CH2 – CH = CH – CH2 – CH = CH – CH2 – CH= CH -(CH2)7 -COOH – acidul
linolenic (C18)
CH3 -(CH2)5 -CH= CH – (CH2)7 – COOH – acidul palmitoleic (C16)
CH3 -(CH2)4 – (CH = CH – CH2)4 – (CH2)2 – COOH – acidul arahidonic (C20)
CH3 -(CH2)4 -CH=CH – CH2 – CH = CH – (CH2)7 – COOH – acidul linoleic
Acizdul linoleic, linolenic și arahidonic formează acizii grași esențiali (AGE),care
sunt extrem de necesari pentru o bună dezvoltare a organismului uman . Aceștia intră în
structura vitaminei F, intră în constituția fosfolipidelor, componentele de bază ale
membranelor celulare, ale mitocondriilor și ale țesutului nervos.
Alcoolii din structura lipidelor nu sunt foarte numeroși, dar sunt destul de diferiți sub
aspectul constituției moleculare, astfel aceștia pot fi: aciclici și ciclici, mono și
polihidroxilici, saturați și nesaturați, azotați și neazotați.
Lipide simple sunt compușii organici în compoziția cărora intră C, H, O . Din punct
de vedere chimic sunt esteri ai acizilor grași cu diferiți alcooli.
Clasificarea se face conform natur ii alcoolului în : glicer ide, steride, ceride și etolide
.[43]
43.Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,,p.31 7-318 ,2007
54
Gliceride (acil gliceroli) sunt esteri naturali ai glicerolului cu acizii grași. Se
găsesc atât în regnul vegetal cât și în cel animal, fiind cele mai răspandite lipide. In
semințele de floarea soarelui avem 30 %; în nuci – 59 %; măsline – 50%; soia – 20% etc.
În majoritatea gliceridelor vegetale sunt cei mai predominanți acizii grași nesaturați,
ceea ce explică aspectul lor uleios. Din cei saturați, cei mai regăsiți sunt acizii palmitic
și stearic. Gliceridele vegetale sunt amestecuri de monogliceride, digliceride și
trigliceride c e pot fi omogene și neomogene (mixte). În plante predomină cele mixte,
adică glicerolul este esterificat cu acizi grași diferiți.
Proprietățile fizice și chimice depind mult de natura acizilor grași
constituenți; astfel trigliceridele acizilor inferiori și ale acizilor nesaturați sunt lichide
uleioase la temperatur ă normală . Trigliceridele celorlalți acizi sunt semisolide.
Trigliceridele prezintă puncte duble sau triple de topire, care in general sunt coborate.
Sunt insolubile în apă, solubile în anumiți solvenți organici (acetonă, eter, cloroform).
Proprietățile chimice. Aceste proprietăți sunt constituite de caracterul lor de
esteri, natura acizilor grași constituenți și prezența glicerolului.
Hidroliza gliceridelor . Hidroliza se realizează greu, fie sub acțiunea
catalizatorilor chimici (acizi, baze), fie sub acțiunea temperaturilor mari și a presiunilor
ridicate . In organismele vii reacția are loc sub acțiunea enzimelor numite lipase
(esteraze). In cazul hidrolizei facută în cataliză bazică, rezultă glicerolul și sărurile
acizilor grași numite săpunuri. Această reacție este descrisă de indicele de saponificare,
care reprezintă cantitatea de hidroxid de potasiu exprimată în miligrame necesare
saponificării unui gram de grăsime. Acesta se distinge de indicele de aciditate care
caracterizează reacția de hidroliză și reprezintă tot cantitatea de KOH exprimată în
miligrame, care însă neutralizează acizi grași liberi dintr -un gram de grăsim e.
Gliceridele nesaturate uleioase, trec în gliceride solide sau semisolide. Procesul este
folosit la fabricarea margarinei.
Halogenarea gliceridelor care conțin in moleculă acizi grași nesaturați are
loc la nivelul legături lor duble . In practică, pentru a recunoaște gradul de nesaturare, se
determină indicele de iod, care arată cantitatea de iod exprimată în grame ce adiționează
la 100 g grăsime.
CH3 -(CH2)7 -CH=CH -(CH2)7 -COOH + I2®CH3 -(CH2)7 -CH-CH-(CH2)7 -COOH
55
Acizi lor grași rezultați in urma hidroliz ei parțiale le sunt provocați o oxidare
cu formare de aldehide, cetone, hidroxiacizi cu miros și gust neplăcut. Cel mai răspandit
tip de rancezire îl regăsim la acizii grași nesaturați la nivelul dublelor legături cu
formare de peroxizi sau hidroperoxizi -substanțe instabile care se d escompun ușor.
Rancezirea poate fi împiedicată dacă se păstrează grăsimile la rece, întuneric,ferite de
umezeală.
Lipide complexe . Sunt compuși larg răspandiți în natură, se regăsesc în
cantități mici în toate celulele, atât la plante cât și la animale. In cantitate mare se află în
țesuturile și organele cu activitate biochimică și fiziologică intensă: creier 30 %, ficat 10
%, inimă 7 %. In plante, în cantitate mare se află în semințele plantelor leguminoase și
cereale 1 – 2 %.
Glicerofosfolipide , denumite și fosfolipide, conțin în molecula acestora
glicerol, acizi grași, acid fosforic, mezoinozitol etc.
Acizii fosfatidici sunt substanțe alcătuite dintr -o moleculă de glicerol în care
două funcțiuni hidroxil sunt esterificate cu acizii grași, iar cea de -a treia este esterificată
cu acid fosforic. Acizii fosfatidici sunt cele mai simple fosfatide, se regăsesc mai des în
organismele vegetale, în cantități mai mari în țesutul frunzei.
Inozitol fosfolipide – conțin mezoinozitolul care esterifică restul de acid
fosforic din acizii fosfatidici. Se regăsesc atât în regnul vegetal cât și în cel animal. Sunt
predominante în germenii de grâu, boabe de soia, arahide, pere, boabe de porumb,
semințe de în , bacterii, creier etc.
Gliceroaminofosfolipide.
Colinfosfolipide sau lecitine – sunt cele mai răspandite lipide complexe.
Acestea pot fi considerate ca provenind de la acizii fosfatidici prin esterificarea restului
fosforic cu aminoalcoolul colina. Lecitinele se găsesc în cantitate mare în gălbenuș
(10%), în creier (6 %), măduva oaselor (5 %), semințele de soia (8 %), semințele de
leguminoase și cereal ( 2%). Proprietățile fizice sunt rezultate de natura acizilor grași
din constituția lor. Toate leci tinele sunt insolubile în acetonă. Au un caracter bipolar.
Acidul fosforic și colina sunt constituenții hidrofil i iar acizii grași constituenții
56
hidrofob i. In soluție se manifestă ca amfion pe seama funcțiunii bazice din colină și a
funcțiunii acide din acidul fosforic.
Colaminfosfolipide sau cefaline sunt glicerofosfatide ce însoțesc lecitinele;
au structură similară cu acestea, se d isting prin aminoalcoolul care este colamina. S-au
regăsit în germenii de grâu, semințe de floarea soarelui, în, lupin etc. In cantitate mare
se regăsesc în creier, de unde au fost extrase pentru prima oară. Proprietățile lor sunt
corespunzătoare cu ale lecitinelor, diferă însă prin solubilitatea în diferiți solvenți
organici, fiind greu solubile în alc ool metilic, alcool etilic, eter etilic.
Lipidele vor acoperi 3 0% din rația calorică .
● Dintre acestea 10 procente vor fi garantate din grăsimi saturate (AGS) (grăsimi
animale: unt, gălbenuș de ou, lapte, produse lactate, untură, carne; grăsimi vegetale: untul
de cacao -ciocolata, uleiul din nuca de cocos, uleiul de palmier, uleiuri parțial hidrogenate);
gradul de saturație și lungimea lanțului de carbon discerne consistența lipidelor; ca o
particularitate , uleiul de cocos rămâne lichid, deoarece are un lanț de carbon scurt; grăsimile
saturate măresc concentrația serică a LDL -Col, indentificat ca fiind extrem de aterogen. Se
recunoaște că un raport între acizii grași polinesaturați (AGPNS) și acizii grași saturați
(AGS) mai mare de 0,8 are un pronunțat caracter hipocolesterolemiant ; creșterea AGS
peste 10 procente din rația calorică mărește riscul oxidării LDL -Col, al scăderii HDL -Col,
crește fezabilitatea trombogenic ă a dietei.
● 10 procente vor fi grăsimi polinesaturate (AGPNS), determinate prin
ezistența a două sau mai multe legături duble . Se regăsesc în uleiuri vegetale: uleiul de
floarea soarelui, soia, șofran, porumb, sămânță de bumbac, margarină; sunt s labe în
acești acizi grași : uleiul de cocos, uleiul de palmier, untul de cacao; cel mai deosebit
reprezentant este acidul linoleic; în această clasă sunt două familii substanțiale : -3
(cap de serie acidul linolenic) și -6 (cap de serie acidul linoleic), care au funcție
protecto are în ateroscleroză, scleroza multiplă , anumite afecțiuni inflamatorii.
Raportul optim -6/-3 se consideră a fi 2/1 –3/1 , de patru ori mai mic decât aportul
prezent . Se indică consumul unor cantități mai mari de -3 de origine vegetală și
marină. Uleiurile vegetale care conțin acidul linoleni c în cantități mai mari, cum este
uleiul de nucă, sunt mai eficiente decât alte uleiuri vegetale, c e au un cuprins crescut
de acid linoleic, dar mic de acid linolenic, ca exemplu fiind uleiul de porumb .
57
● 10% grăsimi mononesaturate, definite prin prezența numai a unei duble
legături (produse de natură vegetală: uleiul de măsline, nuci, migdale, alune, fistic,
avocado); cel mai important reprezentant este acidul oleic.În alimentele consumate de
om se întâlnește un amestec al tuturor acestor acizi gr ași (AG). Majoritatea AG
nesaturați din alimente sunt în forma cis, cu toți atomii de carbon de aceeași parte a
legăturii duble. Prin hidrogenarea uleiurilor lichide, pentru a le transforma în grăsimi
semisolide (producerea margarinei) iau naștere AG –forma trans , care au atomii de
hidrogen de o parte și de alta a dublei legături. Prin hidrogenare AG polinesaturați se
transformă în AG mononesaturați, gradul de saturare fiind foarte mic.
Grăsimile care conțin AG –forma trans sunt: margarina, unele grăsimi folo site
pentru prăjire, preparate pe bază de lipide, snacks -uri. Se recomandă ca AG –forma
trans să fie cât mai puțin consumați de femeia gravidă, întucât ei inhibă desaturarea și
elongarea acidului linoleic și linolenic, ai căror metaboliți sunt esențiali pen tru
dezvoltarea fetală. AG trans mai sunt implicați in aterogeneză, având rol nefavorabil.
Calculul necesarului de lipide :
kcal lipide = (total kcal × 30)/100; g lipide = kcal din lipide/9,3 kcal; 1g lipide
eliberează prin ardere 9,3 kcal.
● Consumul de c olesterol va fi redus la maxim 300 mg/zi.
● Acizii grași (AG) sunt lanțuri hidrocarbonate, de lungimi diferite, terminate la
un capăt cu gruparea metil, iar la celălalt capăt cu gruparea carboxil; ei se clasifică pe
baza următoarelor criterii: numărul atom ilor de carbon din structură (cei mai întâlniți
au 16 –18 atomi de carbon și sunt considerați a fi cu lanț lung), numărul legăturilor
duble din structură (AG saturați – fără nici o dublă legătură; AG mononesaturați – cu
o dublă legătură; AG polinesaturați – cu mai multe duble legături), localizarea primei
legături duble, pornind de la capătul capătul metil, care se notează cu .
Exemplu : acidul linoleic este un acid gras polinesaturat, cu 18 atomi de carbon,
din familia 6 (are prima dublă legătură la carbon 6, numerotat din capătul metil), are
două legături duble, fiind desemnat prin formula: C 18: 2 6.
● AG esențiali (tabelul 2) sunt AG care nu pot fi sintetizați în organism, aportul lor
alimentar fiind astfel obligatoriu .[44]
58
44.Valentin St roescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,,p.31 9 ,2007
Tabelul 9. Acizii grași esențiali (Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice
ale practicii medicale , p.319 , 2007 )
Acid gras Structură Sursa alimentară
Acid linoleic C 18: 2 6 Uleiuri vegetale
Acid linolenic C 18 :3 3 Uleiuri vegetale
Acid
arahidonic C 20: 4 6 Grăsimi animale
4.4.Mecanism fiziopatologic
4.4.1.Importanța lipidelor în organismul uman
Lipidele sunt constituite din acizi grași și glicerol.Când acizi grași nu conțin
duble legături în moleculă,ei poartă numele de ,, saturați,,;acizi grași,, nesatur ați,,conțin
astfel de legături. Sursele de grăsimi pentru om sunt:untul și margarina
,smântâna,slănina,untura,uleiurile vegetale,laptele,ca rnea grasă,gălbenușul de
ou,brânzeturile grase,etc. Grăsimile reprezintă 15 -20 % din greutatea organismului.Ele
intră în structura celulelor și desigur și în structura țesutului adipos,care conține peste 80
% lipide.Cantitatea de lipide din organismul uman depinde de factorii genetici,de vârstă
de sex,de comportamentul alimentar și de prezența unor boli.Rolul grăsimilor în
organismul uman este acela de a realiza o protecție mecanică,o protecție termică,o
termogeneză,un echilibru al balanței energetice și o secreție endocrină,care apare din ce
în ce mai importantă.
Structura lipidelor .Lipidele care intră în compoziția organismului pot fi
împărțite în:
●Lipide simple –sunt reprezentate de grăsimile neutre,sau gliceridele,care sunt
esteri ai acizilor grași cu glicerolul,care prin oxidare trece în aldehidă glicerică și
dioxiacetonă,iar prin încălzire în acroleină.Acizii grași pot fi saturați,așa cum ar fi
59
acidul palmitic și stearic ,așa cum ar fi acidul oleic,dublu nesaturați,așa cum ar fi acidul
linoleic și p olinesaturați,așa cum ar fi acidul arahidonic;
●Lipide complexe. Sunt esteri ai unui alcool cu acizi grași superiori.Ele au în
molecula lor acid fosforic și o bază azotată,așa cum ar fi colina,sau serina.În funcție de
componenta alcoolică,lipidele complexe pot fi împărțite în glicerofosfatide ,așa cum ar
fi lecitinele și cefalinele,sau inozitolfosfatide ,așa cum ar fi sfingomoielina și
cerebrolizidele care intră în constituția sistemului nervos ,care conține peste 60 % lipide
complexe ;
●Steroli sau steri nele au un rol foarte important în sistemele biologice .Ei pot fi
liberi sau esterificați cu acizii grași superiori,așa cum ar fi acidul plasmatic și acidul
stearic.Sterolii sunt formați din patru cicluri saturate care formează un schelet tetraciclic
denum it ciclo -pentano -perhidro -fenantrenic.Acestă structură tetraciclică intră în
compoziția acizilor biliari ,a hormonilor sexuali și a hormonilor
suprarenali. Colesterolul .Este cel mai răspândit sterol și are un rol foarte important în
organismul uman intrân d în compoziția membranei celulare,a tecilor de mielină ,a
hormonilor sexuali și a hormonilor suprarenali. [45]
4.4.2.Metabolismul lipidelor
O parte din lipidele organismului au o origine exogenă provenind din alimentele
ingera te,iar o altă parte sunt sintetizate de organismul uman.
Digestia lipidelor .Pentru a putea fi absorbite din tubul digestiv,lipidele sunt mai
întâi emulsionate iar apoi h idrolizate cu ajutorul lipazei pancreatice și descompuse în
acizi grași și glicerol.
Transportul lipidelor la ficat .Lipidele care traversează mucoasa intestinală sunt
trans formate în chilomicroni,care sunt formați din trigliceride,acizi grași cu catena
lungă,fosfolipide,colesterol și vitamine hidrosolubile.Acizii grași cu catenă mai
scurtă,glicerolul,fosfolipidele și linozitolul pot ajunge direct prin circulația sanguină la
ficat. [46]
45.Morariu Letitia ,Ivan Mariuca ,Spatariu Ruxandra ,Chiru Florian -Lipide , p.231,2000
46.Idem,p.232,2000
60
Prelucrarea hepatică a lipidelor .Chilomiconii ajunși la ficat sunt hidrolizați cu
ajutorul lipoproein -lipazei.O parte din lipide sunt metabolizate de ficat,iar o altă parte
sunt legate de niște proteine,așa cum ar fi AI,AII,B,CI,D,E, și apă (a)care le transportă
prin sânge sub foma unor lipoproteine,până la nveul organelor periferice care au neovie
de ele.Nivelul proteinelor care le transportă prin sânge,precum și nivelul proteinelor
care contribuie la procesarea lipidelor,așa cum ar fi lipoprotein -lipaza,hepatic –
triglicerid -lipaza,lecitin -colesterol -actiltransferaza și colesteril -ester transfer proteina și
nivelul receptorilor celulari care intervin în transfer ul lipidelor din sânge în celule,așa
cum sunt receptorii lipoproteinei și receptorii pentru chilomicroni,este determinat
genetică.De aceea vom putea avea de -a face cu niște dislipidemii de cauză
primară,adică de natură genetică și niște dislipidemii seunda re,determinate de diferite
boli,de diferite medicamente, dar mai ales de alimentația necorespunzătoare și de
sedentarism.
Transportul lipidelor prin sânge . Lipidele pot circula prin sânge sub formă de
chilomicroni și de lipoproteine,așa cum sunt VLDL,IDL ,LDL și HDL, care au o
compoziție lipidică și proteică foarte diferită.Așa spre exemplu,chilomicronii au mai
puține proteine,mai puțin colesterol dar mai multe trigliceride .VLDL are ceva mai
puține trigliceridele și ceva mai mult colesterol.LDL are foart e puține trigliceride și
foarte mult colesterol.Iar HDL are mai puțin colesterol . [47]
Tabelul 9. Compoziția lipoproteinelor în funcție de conținuul în
proteine,trigliceride,colesterol liber și colesterol esterificat (Morariu Letitia ,Ivan
Mariuca ,Spat ariu Ruxandra ,Chiru Florian -Lipide , p.233,2000 )
Lipoproteina Proteine % Trigliceride % Colesterol 1b% Colesterol es%
Chilomicroni 1-2 85-95 1-3 2-4
VLDL 6-10 50-65 4-81 6-22
LDL 18-22 4-8 6-84 5-50
HDL 45-55 2-7 3-5 15-20
61
47.Morariu Letitia ,Ivan Mariuca ,Spatariu Ruxandra ,Chiru Florian -Lipide , p.23 3,2000
Iar compoziția proteinelor diferă și ea de la o clasă la alta.Așa spre exemplu,în
compoziția chilomicronilor intră foarte puține proteine dar foarte
diverse,AL,All,AIV,B48,Cs și E.În compoziția VLDL intră proteinele B100 și E,în
compoziția ldl intră B100,IAR în compoziția HDL intră AI și AII.
Utilizarea lipidelor de către țesuturi . Lipidele transportate prin sânge pot fi
depozitate în țesutul adipos,sau pot fi utilizate de către țesuturi pentru a le furniza
energia necesară funcționării sau substanțele plastice necesare construirii structurilor
proprii . Pentru furnizarea energiei o rganismul utilizează mai ales calea beta-oxidării
acizilor grași,sau ciclul lui Lynen.Primul stadiu pe calea oxidării acizilor grași este
reprezentat de combinarea acizilor grași cu Coenzima A pentru a da naștere la CO -S-
CoA.Astfel acidul gras intră în cic lul lui Lynen în care are loc îndepărtarea a 2 atomi de
C sub forma de acetil -CoA,care va intra în ciclul acizilor tricarboxilici a lui Krebs.Apoi
ciclul se repetă și sunt îndepărtați alți 2 atomi de C și așa mai departe.În cazul în care
ciclul acizilor t ricarboxilici nu funcționează normal se formează cetoacetil –CoA care
duce la acumularea de cetone,așa cum se întâmplă în diabetul zaharat.Dată fiind
legătura dintre ciclul lui Krebs și ciclul lui Lynen ,între metabolismul lipidic și
metabolismul gflucidi c există o legătură indisolubilă,fiind posibilă transformarea
hidraților de carbon în grăsimi .
Reglarea metabolismului lipidic .În reglarea metabolismului lipidic intervin o
serie de factori neuroendocrini,care reglează aportul alimentar, așa cum ar fi
catecolaminele,orexinele,hormonul de creștere și endocabininoizii ,care stimulează
aportul alimentar și serotonina,dopamina, glucagonul și leptina care inhibă aportul
alimentar,precum și o serie de factori care stimulează lipogenoza,așa cum ar fi insulina
și care stimulează lipoliza, așa cum ar fi hormonii catabolici de stres . Din păcate toți
acești factori nu pot suplini lipsa consumului de lipide din cadrul exercițiului fizic,care
reprezintă alături de reducerea aportului alimentar cel mai bun factor de m enținere a
lipemiei în limite normale. Datele privind profilul lipidic la pacienții cu psoriazis sunt
puțin controversate. Prevalența hiperlipidemiei a fost depistată semnificativ mai
frecvent la pacientii cu psoriazis, comparativ cu populația generală s au persoanele
62
sănătoase.Incidența crescută a hipertrigliceridemiei sau a hipercolesterolemiei nu s -a
depistat printre pacienții diagnosticați cu psoriazis .
Nivelurile crescute ale colesterolului total și trigliceridelor s -au depistat în
asociere cu ater oscleroza subc linică la acești pacienți .
Tabelul 10 . Medicamente utilizate în tratamentul hiperlipidemiilor (Aurelia
Nicoleta Cârstea –Tratat de Farmacologie, p.448, 2008)
Grupa Mecanisme de acțiune Denumirea
genetică Denumirea
comercială Doza
Statinele Scad colesterolul cu20 –
40 %
Scad trigliceridele cu 5 –
30 %
Scad LDL,cu 25 -60 %
Cresc HDL cu 3 -15 % Simvastin Zcor 10-40 mg/zi
Lovastatin Mevacor 20-40 mg/zi
Pravastatin lipostat 10-40 mg/zi
Fluvastatin Lescor 20-40 mg/zi
atorvastatin Scortis 10-80 mg/zi
Fibrații Scad colesterolul cu 5 –
20 %
Scad trigliceridele cu
80-50 %
Bezafibrat Bezalip 200-600 mg/zi
Ciprofibrat Lipanor 100 mg/zi
Fenofibrat Lipantyl 100 mg/zi
Gemfibrozil Ipolipid 300-900 mg/zi
Acidul
nicotinic Scad colesterolul cu 5 –
30
Acidul nicotinic Acidul nicotinic 2-3 mg/zi
Acipimox Olbetam 250-750 mg/zi
Rezinele Scad colesterolul cu 5 –
30 %
Scad trigliceridele cu
15-20 %
Scad LDL cu 10 -40 %
Cresc HDL cu 10 -20 % Colestiramina Cholestiramina 4-16 g /zi
Ezetimib Reduce absorbția
Colesterolului cu 50 %
Reduce trigliceridele Ezetimibum Ezetrol 10 g /zi
63
Scade LDL
Crește HDL
CAPITOLUL 5
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
5.1.Actualitatea cercetării
Recuperarea pacientelor cu cancer de sân este un domeniu de activitate
complexă din punct de vedere medical , educațional și socio -profesional , prin care
se urmărește restabilirea cât mai deplină a capacității funcționale , pierdută de o
pacientă diagnosticat cu această afecțiune. Lucrarea de față are un caracter unicat sub
aspectul abordării inedite a metodelor de intervenție în cazul conceptelor actuale în ceea
ce privește consumul de alimente în rel ație cu cancerul de sân.
5.2.Obiectivele lucrării
Obiectivele acestei lucrări au importanță întrucât tratarea acestei afecțiuni
trebuie să se realizeze printr -un ansamblu de metode active din ce în ce mai
perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacientelor într -o stare
fizică și psihică satisfăcătoare. La astfel de bolnave se impun o serie de
responsabilități medicale și nutriționale , în sensul îngrijirii lor cu o atenție deosebită
din par tea cadrelor sanitare.
În această idee obiectivele lucrării au fost:
●Depistarea factorilor alimentari cu risc pentru cancerul de sân;
●Analiza ratei de recidivă;
●Mărirea deficitului nutriționl ;
●Prevenirea recurențelor ;
●Cunoașterea consumului alimentar pe grupe de alimente dar și pe subtipuri, la
populația investigată;
●Evidențierea unor modele de consum caracteristice regiunilor țării, și stabilirea
corelației între consumul de alimente și ratele incidenței cancerului.
64
5.3.Scopul
Studiu l de față și -a propus o evaluare a incidenței cancerului de sân în relație cu
factorul aliment, pe baza datelor existente în șapte regiuni statistice ale României. S -a
pornit de la premisa că există diferențe între regiuni în ceea ce privește consumul și
obiceiurile alimentare, diferențe care, posibil, să se reflecte asupra ratelor de incidență.
În privința asta educarea și informarea pacientelor , are un rol important deoarece
caracterul bolii, factorii alimentary de risc și persoanele din grupul studiat au
constituit un motiv important care m -a făcut sa cercetez îndeaproape evoluția
acestei boli.
5.4.Desfășurarea cercetării
Acesta este un studiu observațional ,de scriptiv . Informațiile culese , au
avut ca sursă principală documentația clinică și paraclinică.Potrivit princiipiilor etice ,
s-a apelat atât la informarea pacientelor ,asigurându -le că prezentul studio este pur
științific ,cerându -li-se acordul și începerea analiz ei..În ceea ce privește
confidențialitatea datelor , pacientele au fost asigurate că aceste aspecte vo r fi respectat
.Aceste asigurări au avut scopul de a lua în scris acordul pacientelor
asupra folosirii datelor culese ,într -uncât datele vor fi folosi te pur științific .Variabilele
colectate în studiu au fost,data internării, vârsta , mediul de proveniență, rezultatul
examenului histopatologic,manifestările clinice,medoda de diagnostic,metoda de
tratament ,rezultatul tratamentului,supraviețuirea de la 1 -5 ani de la diagnostic și
tratament.
Prin urmare la aceste paciente sa investigat incidența cancerul ui de sân în
relație cu consumul alimentar. Compararea mediilor de incidență a cancerului de sân și
de consum alimentar a fost făcută folosind testul de a naliză a variației ANOVA. Relația
statistică dintre ratele incidenței și aportul alimentar, a fost stabilită cu ajutorul
corelației (prin coeficientul Pearson) și al regresiei liniare (prin valoarea coeficientului β
și al lui p). Sau luat în considerare pe ntru relațiile puternice, valorile lui r ≥ |0,7| și p <
0,05.
65
Relația dintre incidența cancerului de sân și aportul alimentar .Relația dintre
cancerul de sân și alimentație s -a concretizat în prezenta cercetare printr -un coeficient
puternic de relație directă și semnificativă statistic, în c azul consumului de carne roșie,
produse zaharoase . Efectele protectoare se evidențiează cu preponderență în cazul
consumului de brânzeturi (Tabelul 1 ).
Tabelul 1
VARIABILĂ
ALIMENTARĂ Coeficient de
corelație
Pearson Parametrii de regresie liniara
r 2 β Limite CI 95% β P
Inferior Superior
TIP ALIMENT
Oua (g) -0,11 0,01 -0,334 -3,777 3,109 0,813
Carne (g) 0,07 0,005 0,050 -0,786 0,885 0,885
Peste (g) 0,46 0,22 -0,363 -1,157 0,432 0,293
Preparate carne (g) 0,65 0,42 0,584 -0,206 1,373 0,116
Branzeturi (g) -0,79 0,63 0,63 -0,564 -1,064 0,034
Lapte (ml) 0,07 0,01 0,010 -0,143 0,163 0,876
Carne roșie (g) 0,86 0,75 1,101 0,362 1,840 0,012
Smantana, frisca (g) 0,04 0,001 0,049 -1,403 1,501 0,934
Legume (g) -0,36 0,13 -0,076 -0,302 0,150 0,427
Grasimi totale (g) 0,33 0,11 0,220 -0,511 0,951 0,474
Ulei (g) 0,11 0,01 0,209 -1,962 2,380 0,814
Produse zaharoase (g) 0,80 0,65 0,722 0,109 1,335 0,029
Fructe + legume (g) – 0,13 0,02 -0,026 0,245 0,194 0,777
Cartofi (g) 0,12 0,01 0,035 -0,300 0,370 0,798
Fructe (g) 0,51 0,26 0,389 – 0,374 1,152 0,247
PRINCIPII NUTRITIVE
Lipide animale (%) 0,44 0,19 2,034 -2,721 6,788 0,322
Lipide vegetale (%) 0,64 0,41 2,398 -0,914 5,710 0,122
Lipide (%) 0,78 0,60 2,261 0,149 4,373 0,040
Calorii vegetale (Kcal) -0,72 0,51 -0,051 -0,109 0,006 0,071
Calorii (Kcal) -0,52 0,27 -0,031 -0,088 0,027 0,227
Calorii animale (Kcal) 0,14 0,02 0,019 -0,133 0,170 0,763
66
Proteine animale (%) 0,29 0,09 10,854 -29,746 51,455 0,523
Proteine vegetale (%) -0,69 0,48 –
12,647 –
27,779 2,484 0,084
Glucide (%) -0,62 0,39 -4,183 –
10,224 1,858 0,135
Din table se poate evidenția faptul că nu s -a obținut o relație a cancerului de sân
cu aportul total de calorii, dar observăm totuși o asociere inversă, cu o semnificație
statistică slabă, cu aportul de calorii de proveniență vegetală.În ceea ce privește
nutrienții, lipidele totale, ajustate la aportul caloric sunt factori de risc semnif icativ în
cancerul de sân, fără a se putea evidenția rolul lipidelor animale sau vegetale în acest
caz.
Discuții
Plecând de la premise că dietele bogate în grăsimi cresc riscul cancerului de sân,
acest deziderat este de multă vreme considerat ca fiind ipotetic. Această ipoteză a fost
generată în mod original de corelațiile statistice puternice, observate în studiile
internaționale de specialitate și continuă să fie sursa a numeroase controverse
științifice. Rolul consumului de lipide în modularea riscul ui de cancer este relativ
controversat, deoarece un studiu amplu efectuat de cercetători nu a demonstra t faptul că
ingestia de grăsimi alimentare este factor de risc pentru dezvoltarea celuleor canceroase
la sân. Întrucât grăsimea este cel mai dens energiz ant folosit în alimentație, dietele
bogate în grăsimi duc la un aport energetic sporit. O creștere a aportului energetic, ca
rezultat al creșterii lipidelor în compoziția dietelor, poate fi considerată a fi unul din
mecanismele prin care dietele bogate în grăsimi influențează dezvoltarea celulelor
canceroase . Lipidele în compoziția dietelor , joacă un rol în dezvoltarea cancerului de
sân prin efectele asupra metabolismului hormonilor ovarieni sau prin mecanism
indirect, și anume, apariția obezității. Este cl ar că interpretarea corectă a efectelor
dietelor bogate în grăsimi necesită ajustarea la aportul energetic, care în prezentul studiu
s-a făcut prin metoda densității energetice și a evidențiat asocierea lipidelor totale cu
cancerul de sân. Prezenta cerceta re a evidențiat asocierea pozitivă a consumului de
margarină cu cancerul de sân. Se pare că acizii grași trans, rezultați ca produși secundari
ai hidrogenării uleiurilor vegetale, pot fi răspunzători de acest lucru precum și
67
conținutul de aditivi alimentar i folosiți în procesul de fabricare (emulgatori, aromă de
unt etc.).
Consumul crescut de carne roșie constituie, conform rezultatelor un factor de
risc pentru cancerul de sân. Consumul de fructe și legume este recunoscut pentru
acțiunile sale protectoare față de cancere cu multiple localizări .Înprezenta cercetare ,
lipsa unei corelații poate fi pusă pe seama unui consum relativ redus de fructe și
legume.Evaluarea cărnii ca factor de risc asupra cancerului de sân, s -a concentrat asupra
rolului său ca sursă de grăsimi sau proteine animale. Totuși, sunt studii care au arătat că
aportul de carne și nu cel de grăsimi sau proteine a crescut semnificativ riscul
cancerului de sân. Este posibil ca, dacă consumul de carne joacă un rol în etiologia
cancerului de sân, riscul să fie atribuit cărnii ca sursă de mutageni sau/și co -carcinogeni,
precum aminele heterociclice, N -compușii și hidrocarburile aromatice policiclice,
rezultate în urma tehnicilor culinare de prăjire, frigere .Consumul crescut de brânzeturi
apare ca f iind protector, conform rezultatelor noastre, aspect reliefat și de alte studii,
probabil datorită conținutului acestor alimente în calciu și vitamina D. A fost sugerată
implicarea nivelurilor crescute de insulină în dezvo ltarea cancerului de sân . O altă
explicație ar putea fi dată de ingredientele care intră în compoziția acestor produse
(margarină, îndulcitori sintetici, coloranți, arome cu potențial cancerigen). Prin designul
său, prezenta cercetare prezintă unele avantaje față de cele internaționa le . Astfel,
folosește rata incidenței pentru a aprecia relația alimente -cancer, care oferă date solide
privind cauzalitatea comparativ cu ratele de mortalitate sau prevalență . Datele despre
alimentație au fost colectate la nivelul gospodăriilor individua le, ceea ce constituie o
îmbunătățire față de balanța alime ntară .Scopul și obiectivele acestui studiu retrostectiv
au fost atinse.Rezultatele obținute sunt comparabile cu rezultatele altor studii similare ,
privind cancerul de sân ,publicate în litera tura internațională de specialitate.
68
CONCLUZII
Alimentația a jucat totdeauna un rol de prim ordin în viața omului (atât ca
individ ,cât și ca ființă socială).Calitățile și defectele acesteia influențează în mod
hotărâtor starea de sănătate . Știința modernă a nutriției nu face decât să aprofundeze
numeroasele fațete ale legăturii fundamentale dintre om și aliment.Majoritatea
substanțelor ,care pătrund în organism prin alimentație,se deosebesc mult în ceea ce
privește compoziția și structura chimică de substanțele din care sunt constituite
țesuturile organismului însuși.
Ele ajung să fie utilizate de către organism ca sursă de energie și ca ,, material
plastic ,, ( de construcție) , pe seama căruia are loc permanenta reânoire a celulelor și
țesuturilor organismului ca și creșterea organelor ,creșterea și dezvoltarea întregului
organism.Una din condițiile unui metabolism normal este compoziția hranei prin care
organismul să obțină toate substanțele nutritive necesare în proporțiile cele mai
favorabile .
Numai prin îndeplinirea acestei condiții se poate considera alimentația completă
,deoarece numai astfel ea acoperă toate necesitățile organismului ,asigură funcționarea
normală a tuturor organelor ,contribuie la menținerea și întărirea săn ătății.Aproape toate
lipidele și produsele de origine animală conțin aminoacizii indispensabili ,iar
majoritatea lipidelor din produsele vegetale sunt lipsite de acești aminoacizi sau îi
conțin în cantitate foarte mică Produsele de origine animală (carn ea, laptele,
brânzeturile, ouăle) vor asigura factorii nutritivi cu valoare crescută: proteine animale,
grăsimi animale.Produsele de origine vegetală vor asigura în principal glucidele,
vitaminele și mineralele, din: cereale, legume, fructeAportul caloric va fi completat de
grăsimile animale și vegetale.Se vor asigura 4 –5 mese/zi, pentru o mai bună utilizare a
hranei, comparativ cu 2 –3 mese/zi.Caloriile vor fi repartizate astfel: dimineața 15 –20%,
la prânz 40 –45%, seara 15 –20% și câte 10% la gustări. Cel ma i consistent va fi felul 2,
felul 1 având rol de declanșare a apetitului, fiind reprezentat de: aperitive, supe, ciorbe.
Desertul va fi folosit la sfârșitul mesei, preferabil cu fructe, el asigurând sațietatea.
69
BIBLIOGRAFIE
Morariu Letitia ,Ivan Mariu ca ,Spatariu Ruxandra ,Chiru Florian -Lipide ,
Editura Universitara , București,2000
Șuteanu Șt., Moise Anca –Proteinele , editura Universitara București,2009
Burgentiu ,Dr.M.Coculescu ,Dr.Venera Cernatescu ,Dr. D.Ghetea – Medicina
de familie , București 2009
Iustin Simiti –Vitaminele și rolul lor,Editura Medicală București ,2014
Petre Georgescu – Alimentația rațională și regimul de viață, Litografia
universitară -Craiova ,2007
Mincu I. – Impactul om -alimentație, Editura Medicală, București,1993
Maria Moța -Alimentația Omului Sănătos – Manual de lucrări practice,Editura
Radical , Craiova , 2010
Iulian Mincu ,Aurora Popescu, C.Onescu Târgoviște -Elemente de biochimie și
fiziologie a nutriției ,vol.II, editura Medicală,2004
Florin Ristei – Alimentația mereu o actualitate, Editura Iris,Bucuresti, 2013
Aurelia Nicoleta Cârstea –Tratat de Farmacologie ,Editura Medicală,
București,2008
Valentin Stroescu –Bazele Farmacologice ale practicii medicale ,Editura
Medicală, București, 2007
Dumitru Dobrescu –Farmaco Terapie Practică vol.I,Editura Medicală
,București,2005
Mihai Lucan –Boli Metabolice. Editura polirom,Iași , 2006
Dumitru Dobrescu –Farmaco T erapie Practică vol.I,Editura Medicală,
București,2005
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAM DE STUDII : ASISTENȚĂ DE FARMACIE [622364] (ID: 622364)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.