Program de Organizare a Turismului In Judetul Vrancea

CUPRINS

pag

Introducere

Capitolul 1 – Localizarea și caracterizarea județului Vrancea 3

1.1. Scurt istoric al județului 3

1.2. Așezare geografică 15

1.3. Căi de acces 16

1.4. Nivel de dezvoltare economico-socială 18

Capitolul 2 – Prezentarea potențialului turistic al județului Vrancea 22

2.1. Resurse turistice naturale 22

2.2. Resurse turistice antropice 29

2.3. Principalele trasee turistice 40

2.4. Analiza SWOT asupra județului Vrancea 42

Capitolul 3 – Analiza bazei tehnico-materiale și a ofertei de servicii 45

3.1. Unități de cazare 45

3.2. Unități de alimentație 54

3.3. Instalații de agrement 56

Capitolul 4 – Program de organizare și comercializare a produsului turistic cu tema “Drumul vinului în Țara Vrancei” 59

4.1. Enunțarea și justificarea temei produsului turistic 60

4.2. Indicarea traseului cu prezentarea localităților și a obiectivelor vizitate 64

4.3. Analiza succintă a traseului pe zile 68

4.4 Analiza de preț 70

Concluzii și propuneri 73

Anexe 76

Bibliografie 82

Bibliografie

Almaș Dumitru – “Turism cu manualul de istorie”, Editura Științifică, București, 1973

Bănățeanu Tancred – “Zona etnografică Vrancea”, Editura Sport-Turism, București,1988

Bleahu M. – “Rezervații naturale din România”, Editura Tehnică, București

Conea Ion – “Vrancea-geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Editura Academiei Române, București, 1993

Coroi Ana Maria – Flora și vegetația din bazinul râului Milcov”, Editura Tehnopress, Iași, 2001

Cucu Vasile – “Ghid atlas al monumentelor istorice”, Editura Științifică, București, 1970

Draica Constantin – “Turismul internațional – Practici de elaborare și distribuție a produsului turistic”, Editura All Beck, București, 2003

Ghinea Dan – “Enciclopedia geografică a României”, Editura Enciclopedică, București, 1998

Giurgea Emil – “Vrancea.Ghid turistic al județului”, Editura Sport-Turism, București, 1977

Ielenicz Mihai – “Geografia României-mică enciclopedie”, Editura Corint, București, 2000

Lupu Nicolae – “Hotelul – Economie și management”, Editura All Beck, București, 2002

Minciu Rodica – “Economia turismului”, Editura Uranus, București, 2000

Neacșu Nicolae – “Economia turismului – Studii de caz. Reglementări”, Editura Uranus, București, 2002

Nistoreanu Puiu – “Ecoturism și turism rural”, Editura ASE, București, 2003

Stăncioiu Felicia Aurelia – “Specificitate și particularități în marketingul turistic”, Editura ASE, București, 1999

Stănciulescu Gabriela – “Managementul operațiunilor de turism”, Editura All Beck, București, 2002

Stănciulescu Gabriela – “Tehnica operațiunilor de turism.Studii de caz, probleme și întrebări de examen”, Editura All Beck, București, 1999

Stoina Cristian, Spânu Mădălina – “Turism și marketing turistic”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003

Ștefănescu Aristide – “Ghidul muzeelor”, Editura pentru Turism, București, 1973

Tribe John – “Corporate strategz for tourism”, Editura International Business Press, Boston USA, 1997

Anuarul statistic al României, INS, edițiile 1999, 2000, 2001

Sosiri și înnoptări în structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică – trimestrul IV și anul 2000, INSSE, martie 2001

*** – “Vacanțe și călătorii” numărul 40/aprilie 2003

www.cazări.ro

www.clubromania.ro

18.www.ici.ro/romania/turism

www.hotelrestaurant.ro

www.infotravelromania.ro

www.mtromania.ro

www.publirom.ro

www.romaniantourism.ro

www.rotur.ro

www.rnc.ro/sindromania/soveja

www.vrancea.ro

=== Cap 1 ===

CAPITOLUL 1 – LOCALIZAREA ȘI CARACTERIZAREA JUDEȚULUI VRANCEA

Județul Vrancea este situat la cotul Carpaților, între cele trei provincii istorice Moldova, Transilvania și Țara Românească. În evoluția istorică a acestuia se disting momente și etape decisive nu numai pentru oamenii acestui spațiu geografic, ci pentru întreaga comunitate umană carpato-danubiană. Leagăn de străvechi și minunate tradiții, Vrancea cunoaște o istorie zbuciumată, cu dovezi de viață și cultură începând cu mijlocul paleoliticului superior.

1.1. SCURT ISTORIC AL JUDEȚULUI

Săpăturile arheologice de la Bârsești relevă forme certe de viață ca folosirea focului, a uneltelor din os, corn și piatră, modelarea vaselor de lut. Uneltele din os și piatră, lamele din silex și obsidiană, vasele de ceramică cu decorație lineară, provenind din neoliticul timpuriu aparțin culturii Criș-Starcevo, această perioadă fiind bine reprezentată regăsindu-se în peste 40 de așezări, în perimetrele localităților: Bonțești, Cândești, Muncelu, Mănăstioara, Terchești, Topești, Coroteni, Pădureni, Pietroasa.

În vetrele așezărilor Bârsești, Soveja, Topești și Colacu arheologii au descoperit urme materiale ale culturii Cucuteni. Ceramică de tip Boian a fost găsită la Negrilești. Vestigiile arheologice atestă practicarea creșterii animalelor ca ocupație importantă a locuitorilor.

Sfârșitul neoliticul înregistrează prima mare trecere, prin vadul carpato-danubian, a triburilor de indoeuropeni, căreia îi urmează o intensă prezență a populației din epoca bronzului, putând fi urmărită în complexele aparținând culturii Monteoru: Fitionești, Pădureni, Străoane, Crucea de Sus, Satu Nou, Vizantea. Epoca bronzului este ilustrată în peste 100 de stațiuni, dintre care cea mai reprezentativă fiind stațiunea Cândești, unde a fost dezvăluită o necropolă cu peste 700 de morminte de înhumație și incinerație, în care s-a găsit un valoros inventar de podoabe, unelte, ceramică.

Între secolele IX-VIII î.e.n. are loc cea de-a doua mare trecere prin vadul carpato-danubian a cimerienilor, care aduc cu ei primele elemente ale metalurgiei fierului, apărută și dezvoltată inițial în Asia Centrală.

Prima etapă a fierului, Hallstatt-800-300 î.e.n. este atestată în așezările de la Pădureni, Bonțești și Bârsești, ultima ilustrând puternic sinteza traco-scitică ce se va individualiza în creația dacilor urmată de procesul afirmării lor politice.

A doua epocă a fierului, La Tene 300 – 106 î.e.n. este caracterizată de descoperirea tezaurelor monetare geto-dacice de la Dumbrăveni (270 monede de argint), Răcoasa, Voloșcani, Bonțești.

Stăpânirea romană s-a instaurat, în aceste părți încă din timpul lui Domițian, ceea ce explică integrarea de către Traian a sudului Moldovei și a celei mai mari părți din Muntenia în provincia Moesia Inferior, nu în provincia Dacia, recent cucerită. Marele drum roman de pe văile Oituzului, Trotușului și Siretului, ce lega două castre de la Brețcu și de la Barboși marcând limita nordică și estică ale spațiului de la curbura Carpaților, a contribuit și la accelerarea procesului de romanizare timpurie a acestor locuri.

Triburile carpilor, prezente pe pământurile de astăzi ale Vrancei sunt purtătorii unei culturi specifice, cu evidente influențe romane, așa cum au dovedit-o descoperirile de la Oleșești, Vârteșcoiu și Pădureni.

Elementele definitorii ale acestei culturi se vor menține în prima perioadă a migrațiilor până în secolul al VI-lea, fiind evidențiate la Cândești, Odobești, Focșani, Țifești, Găgești și Purcelești.

Această etapă și cea imediat următoare a secolelor VII-X au o deosebită importanță pentru organizarea socială de mai târziu a Vrancei, deoarece se pun bazele structurii comunitare a obștei sătești care va evolua de-a lungul feudalismului, în zona istorică a Vrancei menținându-se sub unele aspecte până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Obștea devălmașă (formă de stăpânire în comun) a Vrancei s-a impus ca o formă de organizare autonomă, ca o unitate administrativă de sine stătătoare în cadrul organizației de stat. Această realitate socială l-a determinat pe Dimitrie Cantemir să considere Vrancea în “Descrierea Moldovei“ ca o republică ai cărei locuitori „plătesc pe an la domnie o dajdie știută și hotărâtă și se țin cu legile sau obiceiurile lor; iar porunci și judecători de la domnie nu primesc”. Reluând ideea, Nicolae Iorga afirma că Vrancea reprezintă „ una din acele unități de organizare a satelor înainte de domnie și fără domnie, deci în mare parte neatârnate de domnie”.

Anterioară întemeierii statului feudal, autonomia Vrancei s-a structurat în condițiile ultimelor migrații ale pecenegrilor, cumanilor și tătarilor din secolele X-XIII.

Aflată într-o depresiune subcarpatică „ puternic apărată și aproape complet izolată față de marile drumuri de tranzit ale țării”, Vrancea „țară de margine”, rămâne la hotarele dintre Țara Românească, Transilvania și Moldova într-o autonomie aproape deplină față de domnie până în epoca modernă.

În evoluția ulterioară va dovedi că își are obârșia într-o singură moșie unitară, satele devenind mult mai târziu entități social-economice.

În cadrul acestei moșii se statornicesc obiceiuri ale pământului de ordin juridic, cum sunt dreptul inalienabil de participare la exploatarea moșiei, dreptul de preferință la cumpărarea terenurilor (protimisis), dreptul de a face secături în pădure.

Vrâncenii au apărat aceste drepturi de-a lungul secolelor. Între anii 1714 și 1734 ei au luptat împotriva cotropirii de către unguri a munților Lepșii, Mușat, Hărtanu, Ostog și Buniu.

În ianuarie 1801, domnul Constantin Ipsilanti, vrând să-și arate stăpânirea asupra Vrancei, o face danie vistiernicului Iordache Rosset Roznovanul, afirmând că Vrancea „a rămas din vechile vremi dreaptă moșie domnească nedată danie nimănui”.

Pentru a înlătura orice împotrivire a vrâncenilor pe un temei juridic, Roznovanul pune să se fure actul de împărțire a Munților Vrancei din 1755, act întărit de domnie. Cu toate acestea vrâncenii se ridică la luptă împotriva domniei și pornesc lungul proces pentru scoaterea Vrancei din stăpânirea boierească. Obștea vrânceană intră în acțiune, sfatul cel mare al Vrancei deleagă trei vechili să se ocupe de proces, satele strâng banii necesari și după 13 ani de judecăți (1814) vrâncenii câștigă procesul, păstrându-și stăpânirea asupra munților, vechile lor libertăți și rânduieli. Același sfat al Vrancei va proceda în 1817 la o nouă „aruncătoare” (împărțire) a munților în funcție de contribuția fiecărui sat la susținerea procesului.

Structura devălmașă a Vrancei se va impune cu putere de lege până în secolul al XX-lea, codul silvic din anul 1910 garantând în cele 7 prevederi referitoare la drepturile vrâncenilor asupra munților, menținerea în totalitate a tuturor privilegiilor vrâncenilor așa cum s-au păstrat ele prin tradiție de-a lungul secolelor. Prima dintre aceste prevederi afirmă că „vrânceanul se naște și moare cu dreptul său”, iar o alta că „obștenii plecați din obște pierd dreptul de folosință și-l recapătă dacă se întorc în sat chiar după mai mulți ani”.

Vorbind de perioada de început a afirmării Vrancei ca structură politică distinctă, aceasta se întrezărește încă din vremea prezenței cumanilor în aceste locuri.

La începutul secolului al XIII-lea, biserica catolică desfășoară o intensă activitate de convertire la catolicism a populației din zona de curbură a Carpaților, cumanii și românii, prin intermediul cavalerilor Teutoni (1211-1225). Teutonii își impun autoritatea până la hotarele cu brodnicii, populație românească din zona vadurilor Buzăului, Putnei și Siretului care locuia pe un teritoriu întins, Țara Brodnic, situată în documentele vremii alături de Cumania, fiind cunoscut și un voievod al brodnicilor, Ploscânea (1223).

În urma creștinării în rit apusean a căpeteniilor cumane papalitatea înființează la 31 iulie 1227 un episcopat catolic al cumanilor, cu reședința în „Civitas Milcoviae” ( probabil Odobeștii de astăzi) după opiniile celor mai mulți cercetători.

Cu prilejul organizării episcopatului catolic al cumanilor se indică existența în aceste locuri a unei populații românești „schismatice” cu episcopi proprii. Fiind vorba de episcopi ai românilor și nu de un singur episcop, înseamnă că se formaseră aici cel puțin două voievodate în condițiile existenței unei diferențieri sociale nete de tip feudal, remarcată în documentele papale din anii 1228, 1232 și 1234.

Vrâncenii preiau de la cumani obieceiul de a pune pe morminte, în loc de cruci, niște pietre aproximativ paralelipipedice, pietre ce puteau fi întâlnite în cimitirele vrâncene până la al doilea război mondial și din care unele se mai păstrează și astăzi.

Permanența românească în spațiul de curbură al Carpaților este atestată și de episcopatul catolic al Milcoviei ce va continua pe acela al cumanilor distrus de tătari în 1241 menținându-se documentar până la începutul secolului al XV-lea.

În perioada formării statelor feudale, Țara Românească și Moldova, statutul politic al Vrancei nu apare definit cu claritate, istoricii opinând fie pentru integrarea acestei zone în statul feudal moldovean încă de la formarea sa, fie pentru menținerea Vrancei până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea în afara acestui stat.

Faptul că Alexandru cel Bun, dăruise lui Batin în 1423 „sate la Putna” dovedește că Vrancea se găsea la acea dată sub autoritatea domnilor moldoveni.

Atestată pentru prima oară într-o scrisoare a lui Ladislau Apor, din 2 iulie 1431, Vrancea – „ per viam Vrancha” – pe drumul Vrancei- se pare că își trage numele de la atributul de țară „împădurită” sau țară „neagră”, deși există păreri controversate în această privință.

Un hrisov din 20 iunie 1443 consemnează stăpânirea Moldovei asupra Vrancei, fapt confirmat și de un alt document din 8 august 1445.

Luarea de către Ștefan cel Mare a cetății Crăciuna și a ținutului Putnei la 10 martie 1482 de la Țara Românească, nu poate să arate decât o situație de moment în condiția luptelor purtate de Ștefan între 1470 și 1482 cu Țara Românească ori o formulare prin care, așa cum arăta și Nicolae Iorga, se confirma în drept și se recunoștea de către Țara Românească o stare de fapt anterioară.

În evoluția administrativ-politică a Vrancei, un moment important îl constituie formarea ținutului Putnei, atestat pentru prima dată într-un document din 2 iulie 1431, inițial cuprindea numai bazinul râului Putna, ținutul Adjudului atestat și el în 1460 ca și părțile dinspre răsărit (Olteni) s-a contopit în 1591 cu primul și a rămas cunoscut până în epoca modernă sub denumirea de ținutul Putnei.

În aceste condiții va apare funcția starostiei de Putna, al cărui prim conducător a fost un oarecare Stan, în perioada 1526-1540, funcția se va menține până în 1859, șirul staroștilor încheindu-se cu antiunionistul Iordache Pruncu. Starostele era pârcălabul ținuturilor de margine îndeplinind funcția de conducere administrativ-judecătorească și militară. Printre cei 50 de staroști de Putna atestați documentar un loc deosebit îl ocupă Miron Costin în 1688 și Ion Neculce în 1732. Aceste două mari personalități ale culturii noastre, alături de Varlaam, introducând Vrancea în contextul literaturii române.

Mai târziu, la o dată și în condiții necunoscute încă, apare și vornicia Vrancea, dregătorie mai puțin importantă, dar care asigură o mai strânsă legătură între autonomia vrânceană și autoritatea centrală a domnului.

În cadrul unei structuri administrative bine închegate ținutul Putnei, întinzându-se între Siret și Munții Vrancei și între Trotuș și Milcov, evoluează de-a lungul timpului, paralel cu județul învecinat Râmnic sau Slam Râmnic cum se mai numea, condus de un căpitan de margine cu aceleași atribuții ca ale starostelui de Putna. Între aceste două ținuturi despărțite prin apa Milcovului vor exista legături continue mai ales de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, legături ce vor contribui la apropierea mai accentuată între cele două țări române.

Comerțul tot mai intens, acțiunile antiotomane comune ca aceea întreprinsă de Mihai Viteazul și Aron Vodă, înfăptuirea unirii, relația dintre Radu Șerban, domnul Țării Românești și Constantin Movilă, domnul Moldovei și chiar conflictele dintre cele două țări (Matei Basarab și Vasile Lupu) exprimă o permanentă tendință de a se depăși hotarul de la Milcov, manifestată și în relațiile culturale.

Un moment de referință în istoria ținutului Putnei și implicit al Vrancei de astăzi, îl constituie lupta victorioasă a domnului Ioan Vodă Viteazul împotriva turcilor care a avut loc la 24 aprilie 1574 la Jiliște lângă Focșani.

La sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, concomitent cu dezvoltarea înfloritoare a unor așezări din ținutul Putnei și frecvent menționate documentar: Focșani, Adjud, Odobești, Domnești, Negrilești – sat cu renume, depozitarul mai multor variante ale Mioriței, Bârsești are loc o consolidare a obștilor sătești din Țara Vrancei.

Anul revoluționar 1848 a însemnat o puternică manifestare a conștiinței naționale a vrâncenilor, având în vedere situarea orașului Focșani la frontiera dintre cele două țări românești. Evenimentele care au urmat anului 1848, intensificarea luptei pentru unire în perioada 1848-1856 au creat condiții prielnice manifestării pregnante a năzuințelor maselor populare de realizare a unității naționale care vedeau în unire și împlinirea unor deziderate de ordin social.

În acest climat de efervescență politică, Focșanii deveniseră un centru unionist deosebit de puternic. Curentul de constituire a Comitetelor unioniste a cuprins întreaga Moldovă, a găsit teren deosebit de propice în județ, fapt ce explică constituirea unuia dintre cele mai puternice comitete la Focșani.

Animate de dorința realizării dezideratului național, masele populare au răspuns cu entuziasm tuturor acțiunilor întreprinse de acest comitet și și-au adus din plin contribuția la demascarea acțiunilor boierimii retrograde reușind să-i trimită în divanul Moldovei pe negustorii unioniști Gheorghe Ilie și Chiriță Ciocârlie.

Ion Roată deputat pontaș în divanul ad-hoc al Moldovei, dârz apărător al clăcașilor putneni a luptat pentru a ține trează în inima acestora speranța eliberării de sub asuprirea boierescului. La 6 ianuarie 1858 transmitea lui Stancu Tețea din Câmpuri și prin el tuturor clăcașilor că „chiar domnul vrea să cadă boierescul ce a cunoscut că nu-i drept să nu stea omul stăpân pe casa lui. „Birul ne-a dezbrăcat pisti tot”.

În timpul aplicării reformei agrare, Ion Roată este numit în Comisia de Constatare ce avea misiunea să stabilească numărul și categoria clăcașilor ce urmau să fie împropietăriți, cuantumul despăgubirilor, suprafața de pășunat la care aveau dreptul.

Locul important ce se acordă Focșanilor în cadrul luptei generale duse pentru unire rezultă și din faptul că însuși Mihail Kogălniceanu candidează și este ales deputat al orașului Focșani-Moldova în adunarea electivă ce avea să aleagă la Iași, ca domn al țării pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Un deosebit prilej de entuziasm l-a oferit focșănenilor vestea că în memorabila zi de 24 ianuarie 1859, adunarea electivă a Țării Românești și-a fixat candidatura asupra aceluiași om, exprimând în acest fel dorința de a uni sub un singur conducător cele două țări surori.

Situarea Focșaniului la punctul de întâlnire a celor două principate a determinat fixarea în acest oraș a sediului Comisiei centrale, instituție în care s-a elaborat primul proiect de Constituție a României și au fost dezbătute legi și acte normative menite să pună bazele organizării moderne a tânărului stat. În cadrul amintitei instituții și-au desfășurat activitatea personalități marcante, printre care amintim pe: Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu și poetul unionist originar din Focșani, Dimitrie Dăscălescu.

Cu toate că în urma actului de la 24 ianuarie 1859 prin voința maselor populare conducerea celor două principate a fost încredințată aceluiași domnitor, ele continuau să întrețină organisme politico-administrative proprii. În aceste împrejurări Focșaniul este nevoit să-și păstreze dubla administrație până la data de 10 iulie 1862 când practic frontiera ce despărțea în mod artificial orașul în două, ca de altfel și teritoriul celor două țări surori a fost desființată.

Tot referitor la reședința județului, documentele consemnează faptul că în acea perioadă de realizare a dezideratului național care era Unirea, au existat propuneri de stabilire în orașul de pe Milcov a capitalei țării unite.

Pagini de vitejie au înscris cu sângele lor fiii acestui județ în Războiul de Independență din 1877-1878. Printre cei care în atacul redutei Grivița, la Rahova sau Vidin au împins vitejia până la jetfa supremă, documentele au reținut numele maiorului Gheorghe Șonțu, căpitanul Leon Caracalia, ale locotenenților Chiru Stănescu și Grigore Gheorghievici, al sublocotenentului Gheorghe Botescu și al altor câtorva sute de sergenți și ostași veniți de pe meleagurile vrâncene.

În perioada ce urmează cuceririi independenței se cunoaște un nou avânt economic, agricultura, viticultura și comerțul fiind sectorul de bază, începe să se înfiripe și activitatea industrială. Construcția căii ferate Bacău-Mărășești (1872) și a liniei Focșani-Mărășești (1881) înființarea către sfârșitul secolului al XIX-lea a fabricii de zahăr și produse chimice de la Mărășești, a unor mici întreprinderi textile la Focșani.

Începutul secolului al XX-lea a fost marcat de Răscoala țărănească din 1907 care a cuprins numeroase sate vrâncene Mircești, Suraia, Călienii Noi, Călienii Vechi, Biliești, Vulturu, Dumitrești.

Participarea României la primul război mondial readuce în centrul atenției teritoriul județului Vrancea mai ales atunci când în urma înfrângerilor suferite de trupele românești frontul se fixează pe alineamentul Zboina Neagră până în valea Siretului.

În aceste împrejurări, la sfârșitul anului 1916, reședința județului cade sub ocupație germană, suportând acest regim până la 10 noiembrie 1918.

Soarta orașului Focșani este împărtășită și de o mare parte a celorlalte localități, fapt ce a făcut ca județul să fie scindat în două părți administrative cu o prefectură la Focșani care avea în subordine 50 de comune aflate sub ocupație germană și alta la Sascut, ce administra cele 30 de comune, neocupate de trupele inamice.

În vara anului 1917, teritoriul județului a devenit centrul celor mai puternice acțiuni militare românești din timpul primului război mondial, acțiuni ce au culminat cu victoria obținută pe câmpiile Mărășeștilor la 6 august 1917. Mausoleele ridicate la Soveja, Mărășești, Mărăști și Focșani vor rămâne mărturii peste veacuri ale vitejiei și eroismului miilor de soldați ce s-au jertfit pentru apărarea pământului strămoșesc.

Orașul Focșani a fost locul unde Guvernul României a semnat, la 26 noiembrie-9 decembrie 1917, armistițiul cu Puterile Centrale.

Între cele două războaie mondiale evoluția fostului județ Putna a continuat în același ritm lent care a caracterizat majoritatea județelor țării. Lipsit de unități industriale puternice, economia fiind predominant agrară, județul era stăpânit de samsari și cămătari care alături de moșieri jecmăneau micii producători.

Pe plan cultural se înregistrează unele progrese legate în special de centrul administrativ al județului, orașul Focșani. În perioada interbelică au funcționat în județ două licee teoretice, un liceu comercial, o școală normală de băieți, o școală profesională de fete, o școală tehnică industrială la Focșani, o școală viticolă și un gimnaziu teoretic la Odobești, două gimnazii teoretice la Panciu și altele.

În perioada premergătoare creării Partidului Comunist Român se înregistrează greve, acțiuni revendicative la Focșani, Gugești, Mărășești, Adjud. Amploarea acestor acțiuni determină autoritățile să recurgă la măsuri represive extreme. Astfel în toamna anului 1920 împotriva greviștilor de la depoul C.F.R. Adjud intervine armata care controlează desfășurarea programului de lucru. Cu puțin timp înaintea creării P.C.R., la 27 februarie 1921, secțiunea socialistă din Focșani cheamă oamenii muncii la o întrunire publică de protest împotriva represiunii autorităților.

În timpul participării României la războiul antisovietic s-au resimțit ecourile activității revoluționare ale muncitorimii prin atitudinea de protest a țăranilor față de război și în rezistența față de confiscarea grânelor consemnate în rapoartele poliției.

În perioada interbelică o porțiune din perimetrul actual al județului Vrancea era ocupată de județul Putna (3 340 km2, 6 plăși, 5 orașe și 265 sate) care s-a menținut sub această formă până în 1950 când prin Legea nr. 5/8 septembrie 1950 a fost desființat județul Putna, înființându-se regiunea Putna cu reședința la Focșani, iar între anii 1956-1958 o mare parte a regiunii Putna a fost înglobată în regiunea Galați, iar alte părți ale acesteia fiind trecute sub administrarea regiunilor limitrofe.

Prin Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 a fost înființat județul Vrancea care cuprinde aproape în întregime fostul județ Putna și circa o treime din fostul județ Râmnicu Sărat, acestea din urmă considerate în limitele pe care le aveau în 1938.

1.2. AȘEZARE GEOGRAFICĂ

Județul Vrancea este așezat în partea de est a României, în zona curburii externe a carpaților, în bazinul inferior al Siretului, cuprinzând în limitele sale și străvechea „Țară” a Vrancei de la care și-a luat și numele.

Cadrul geografic în care s-a format Țara Vrancei, într-un găvan subcarpatic cu un singur uluc mai larg de comunicare cu zonele vecine vine în sprijinul etimologiei propuse de Nicolae Iorga pentru denumirea sa „ găvan sau gură de scurgere”, iar evoluția social-politică cu totul deosebită a acestei regiuni în întregul ev mediu îi confirmă semnificația.

Situarea la o răscruce geografică și istorică ce a făcut ca teritoriul județului Vrancea să constituie legătura între zone geografice, Carpații Răsăriteni și Sudici, între Câmpia Siretului și a Dunării și între provincii istorice locuite de români: Moldova, Țara Românească și Transilvania, între zone etnografice și folclorice ca cele de pe valea Trotușului, de pe valea Siretului și din Câmpia Dunării de Jos.

Vad al transhumanței dinspre Țara Bârsei spre Dunăre, pe văile Șușiței, Putnei, Zăbalei și Milcovului, Vrancea se afirmă ca element de legătură și cu a patra provincie istorică românească, Dobrogea.

De-a lungul zbuciumatei istorii a neamului nostru pământul județului Vrancea a fost uneori poartă spre sud-estul Europei, alteori loc de bătălii crâncene pentru apărarea ființei naționale.

Despre aceste locuri, marele geograf român, vrânceanul Simion Mehedinți, afirmă că „regiunea dintre Munții Vrancei și cotul Dunării la Galați e pământul cel mai însemnat pentru viața statului nostru, iar cine privește harta României vede că aici e vadul cel mare al apelor și șleahul cel mare al drumurilor ce se îndreaptă de la Cetatea Carpaților spre Marea Neagră”.

Într-un relief de o mare varietate, dar în același timp de o unitate armonioasă, actualul teritoriu al județului Vrancea a cunoscut schimbări în decursul istoriei, dar așezarea sa a respectat în mare, un cadru inițial, având ca elemente definitorii culmile munților spre apus și valea Siretului spre răsărit.

Din cele mai vechi timpuri de organizare administrativă și până la împărțirea administrativ-economică în regiuni și raioane din 23 iulie 1950, județul s-a numit Putna, întinzându-se la nord până la Trotuș, iar la sud până la Milcov.

Ultima organizare administrativă din 17 februarie 1968 a dat o extensiune teritoriului mai ales spre sud și sud-est, adăugându-i-se mare parte din fostul județ Râmnicu Sărat.

Astăzi județul se întinde pe 4 857 km2 (2,04%) din suprafața țării, între 45023 și 460 11 latitudine nordică și 26023 și 27032 longitudine estică. Este limitat de județul Bacău la nord, Vaslui la nord-est, Galați la est, Brăila la sud-est, Buzău la sud și sud-vest și Covasna la vest și nord-vest.

1.3. CĂI DE ACCES

Căile de comunicație cu rol activ în deservirea tuturor activităților economico-sociale au cunoscut o permanentă extindere și modernizare. Lungimea liniilor de cale ferată care traversează partea de est a județului Vrancea însumează 169 km, din care 102 km linii electrificate, cu o densitate de 34,8 km/1000 km2 care se află sub media pe țară, care este de 44,8 km/1000 km2

Prin județul Vrancea trece una din principalele magistrale feroviare ale țării București-Ploiești-Buzău-Râmnicu Sărat – Focșani –Mărășești –Adjud – Bacău – Suceava – Vicșani, electrificată în anii 1978 – 1979, precum și un segment al liniei de cale ferată Urziceni – Făurei – Tecuci – Bârlad –Vaslui –Iași.

Din nodul feroviar Mărășești pornește o ramificație până la Panciu, iar alta își continuă traseul din magistrală către Tecuci – Bârlad – Vaslui – Iași, iar din nodul feroviar Adjud se desprinde o linie de cale ferată către Onești –Târgu Ocna – Ghimeș – Făget către Miercurea Ciuc și întreaga Transilvanie. Orașul Odobești este legat de municipiul Focșani printr-o linie normală de cale ferată inaugurată în anul 1893, iar de așezările subcarpatice prin două linii de cale ferată cu ecartament îngust, una către comuna Mera și alta către comuna Vidra.

Rețeaua drumurilor publice vrâncene măsoară 1574 km repartizată pe categorii astfel: drumuri județene 1031 km și drumuri comunale 543 km. Din totalul de 1031 km drumuri județene 543 km sunt drumuri cu îmbrăcăminți moderne, 340 km sunt drumuri pietruite și 148 km sunt drumuri de pământ. În cadrul drumurilor comunale 268 km sunt drumuri pietruite, 258 km sunt drumuri de pământ și 25 km sunt drumuri cu îmbrăcăminte asfaltică. Intensitatea maximă a circulației de mărfuri și călători se înregistrează pe magistrala rutieră București- Râmnicu Sărat – Focșani – Mărășești – Adjud – Bacău – Roman – Suceava – Siret, care corespunde totodată cu șoseaua de importanță europeană E85 Siret – Giurgiu cu o lungime de 545,1 km, iar șoseaua care se desprinde din această magistrală la Adjud către Onești-Oituz, prin pasul Oituz, asigură legături rutiere cu celelalte județe din Transilvania. Județul Vrancea este străbătut de drumurile naționale (DN) 11A și 2D și de drumurile județene (DJ) 204, 204C, 204H, 205A, 205B, 205D, 205E, 205F, 206A.

1.4 NIVELUL DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ

Populația la 1 iulie 1997 era de 391 762 locuitori, adică 1,74 % din populația țării, din care 192 146 locuitori de sex masculin (49,05 %) și 199 615 locuitori de sex feminin (50,95%). Populația urbană era de 152 004 locuitori (38,80%) și cea rurală de 239 758 locuitori.

Structura pe naționalități la recesământul din 7 ianuarie 1992 era următoarea: 99,03% români, 0,88 % țigani, 0,09% alte minorități naționale (maghiari, germani, evrei, ruși, lipoveni).

Reședința județului Vrancea este municipiul Focșani, județul având 4 orașe: Adjud, Mărășești, Odobești și Panciu; 59 comune și 331 sate.

1.4.1. ÎNVĂȚĂMÂNT, CULTURĂ ȘI ARTĂ

În anul școlar 1996-1997, rețeaua unităților de educație și învățământ de pe teritoriul județului Vrancea cuprindea 291 grădinițe de copii, cu 11 277 copii înscriși și 637 educatori, 344 școli generale (învățământ primar și gimnazial) cu 45 132 elevi și 3 186 cadre didactice, 20 de licee cu 11 383 elevi și 886 profesori, 14 școli profesionale cu 3 563 elevi și 171 profesori.

În aceeași perioadă, activitatea cultural-artistică vrânceană era susținută de Teatrul „Gheorghe Pastia” și Ateneul Popular din Focșani, de 6 case de cultură, 95 cămine culturale, 13 cinematografe, 261 biblioteci cu 1 784 000 volume, 9 muzee, mai multe ansambluri folclorice, orchestre de muzică populară. La Focșani are loc anual, din 1996 Festivalul internațional al viei și vinului.

În 1996 activitatea sportivă se desfășura în cadrul celor 101 cluburi și 93 secții sportive cu 3059 sportivi legitimați, 126 antrenori și 209 arbitri.

1.4.2. ECONOMIA

Economia actuală, marcată de un activ proces de restructurare și modernizare, de creștere a numărului întreprinderilor mici și mijlocii, de extindere permanentă a sectorului privat, se caracterizează printr-o structură complexă și armonioasă, cu o industrie diversificată, o agricultură predominant pomi-viticolă și de creștere a animalelor, un comerț activ și o dezvoltare corespunzătoare a transporturilor, a turismului, a serviciilor publice, culturii, artei, ocrotirii sănătății.

1.4.3. INDUSTRIA

Industria este profilată pe ramura alimentară, metalurgică, textilă, de exploatare și prelucrare a lemnului, construcții de mașini, materiale de construcții, aparține în proporție de peste 85% unităților cu capital de stat, iar restul sectorului privat.

Principalele produse industriale realizate de întreprinderile vrâncene sunt: piese turnate din fontă, laminate subțiri, utilaj greu, motoare electrice, mașini și utilaje agricole, aparataj electric de joasă tensiune, saci, folii, tuburi și plăci din material plastic, îngrășăminte chimice, lacuri, vopsele, coloranți, detergenți, săpun (Focșani, Mărășești), sticlă, prefabricate din beton, produse ceramice, vase emailate (Focșani, Mărășești, Odobești, Tulnici, Soveja, Vidra, Nereju, Năruja, Andreiașu de Jos, Gugești), confecții, tricotaje, fire din lână și bumbac, fire și țesături din in și cânepă la Focșani, Panciu, Adjud, preparate din carne și lapte, panificație, vin, coniac, vermut, șampanie, lichior la Focșani, Adjud și Panciu, Odobești, Mărășești, Cotești, Tâmboești, Urechești, Măicănești, Pufești.

O contribuție importantă o are industria casnică (meșteșugurile tradiționale) producătoare de țesături și cusături populare, covoare, obiecte de port popular, vase ceramice, măști, obiecte din lemn prelucrate artistic întâlnite în localitățile: Tulnici, Mera, Negrilești, Bârsești, Nereju, Soveja, Irești, Năruja.

1.4.4. AGRICULTURA

Agricultura, cu un grad avansat de privatizare și cu vechi tradiții în cultura viței de vie și în domeniul creșterii animalelor are o producție variată și participă cu un procent ridicat la producția globală de bunuri ale județului Vrancea.

La sfârșitul anului 1996, fondul funciar vrâncean cuprindea 255 304 ha terenuri agricole (din care 193 063 ha, respectiv 75,6% în sectorul privat), 191 782 ha alte suprafețe.

În același an, din totalul suprafeței agricole de 255 304 ha, 147 022 ha erau terenuri arabile, 42 642 ha păduri, 32 856 ha fânețe naturale, 28 524 ha vii și pepiniere viticole (locul 1 pe țară) și 4 260 ha livezi și pepiniere pomicole.

Repartizarea geografică a culturilor marchează, în funcție de configurația reliefului, predominarea culturilor de cereale, plante tehnice și de nutreț în zona de câmpie și dezvoltarea cu precădere a plantațiilor de viță de vie și pomi fructiferi în zonele deluroase.

În 1996, terenurile arabile au fost cultivate cu porumb pe o suprafață de 73 632 ha, grâu și secară pe 33 689 ha, plante de nutreț pe 14 118 ha, floarea-soarelui pe 9 594 ha, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, ovăz, legume, leguminoase pentru boabe.Tot în 1996 prin suprafața ocupată de viile pe rod, adică 27 520 ha și prin producția de struguri de 247 119 t, județul Vrancea se situa pe primul loc pe țară.

Vestitele podgorii Cotești cu centrele viticole: Cotești, Faraoanele, Budești, Tâmboești, Cârligele; Panciu cu centrele viticole: Panciu, Țifești, Păunești, Străoane și Odobești cu centrele: Jariștea, Odobești, Vârteșcoiu, Bolotești sunt specializate în producții de soiuri superioare de struguri: Muscat-Ottonel, Muscat-Hamburg, Fetească Neagră, Riesling italian, Fetească albă, Chasselas.

În cadrul producțiilor pomicole, alături de cantități însemnate la prune (20 549 t), mere (18 850 t), pere (2 238 t) în anul 1996 județul Vrancea ocupa locul doi pe țară, după județul Vâlcea, la producția de nuci (1 776 t), obținută în proporție de 99,8% în sectorul particular.

Creșterea animalelor cu îndelungată tradiție se bazează pe întinsele pășuni și fânețe naturale, pe culturile de cereale și plante de nutreț care favorizează dezvoltarea unor însemnate efective de animale.

La începutul anului 1997 sectorul zootehnic privatizat în proporție de peste 75% cuprindea 67 000 capete bovine, 90 000 capete porcine, 197 000 capete ovine din rasele Merinos, Țigaie, Țurcană; 21 000 capete caprine și 19 000 capete cabaline, avicultură 1 827 000 capete, apicultură 10 000 familii de albine.

=== Cap 2 ===

CAPITOLUL 2 – PREZENTAREA POTENȚIALULUI TURISTIC AL JUDEȚULUI VRANCEA

Județul Vrancea prin trecutul său, prin folclor și prin peisajul natural de o incontestabilă frumusețe și originalitate oferă celor dornici de drumeție priveliști de neuitat satisfăcând exigențele oricărui turist.

2.1. RESURSE TURISTICE NATURALE

Potențialul turistic natural cuprinde elemente oferite de cadrul natural: relief, climă, rețea de ape, vegetație utilizate în vederea atragerii fluxurilor de turiști. Puse în valoare acestea pot reprezenta factori de atracție turistică.

2.1.1. Relief

La cercetarea hărții județului Vrancea, trei sunt aspectele care rețin cu deosebire atenția:

marea varietate a formelor de relief;

dispunerea acestora în trepte, începând de la peretele muntos dinspre vest, cu înălțimi până la 1785 m în vârful Goru și coborând spre est în valea Siretului ;

bogata rețea hidrografică a regiunii.

Dispuse de la vest la est, formele de relief pot fi urmărite în această ordine:

Munții Vrancei constituie forma de relief dominantă a peisajului vrâncean, reprezintă o subunitate a Carpaților de Curbură. Sunt situați între aliniamentul văilor Cașin-Șușița în nord, Depresiunea Vrancei în est, râul Râmnic în sud și aliniamentul văilor superioare Oituz-Bâsca Mică la vest.

Munții Vrancei sunt bine individualizați alcătuiți predominant din marne, gresii, conglomerate, fragmentați de numeroase văi adânci (valea Putnei, Cozei, Nărujei și Zăbalei) în mai multe masive și culmi legate între ele prin înșeuări largi.

La vest de valea superioară a Zăbalei se evidențiază un sector mai înalt al Munților Vrancei, alcătuit din masivele Lăcăuți (1777 m), Goru (cu vârful Goru-1785 m, cota maximă a Munților Vrancei), Giurgiu (1720 m), iar la est-nord-est de acestea se desfășoară o serie de culmi și masive mai scunde și mai fragmentate: masivul Furu (1415 m), culmea Zboina Frumoasă cu vârful Pietrosu (1672 m) și vârful Zboina Frumoasă (1657 m), masivul Coza (1629 m), culmile Zboina Neagră (1350 m) și Lepșa (1503 m).

Sunt bine împăduriți cu fag în amestec cu molid și brad, iar la peste 1700 m se extinde domeniul pajiștilor alpine.

Subcarpații Vrancei subunitate a Subcarpaților de Curbură se întind între valea inferioară a Trotușului la nord, Câmpiile Siretului inferior și Râmnicului la est, râul Slănic la sud și sud-vest și Munții Vrancei la vest.

Se prezintă sub forma unor șiruri de depresiuni și de dealuri subcarpatice semețe, în zona de contact cu munții Vrancei se află depresiunile subcarpatice Soveja, Vrancea și Neculele, mărginite către est de lanțul dealurilor Tiharele (657 m), Oușoru (753 m), Răchitașu Mic (892 m), Răiuț (960 m), Gârbova (979 m), Dealu Roșu (944 m) și Bisoca (970 m). Mai la est se desfașoară un aliniament de dealuri subcarpatice cu caracter monoclinal, cu versanți asimetrici – Mateiașu, Tarcița Mare, Măgura Odobeștilor (996 m), Deleanu, care alternează cu depresiuni intracolinare bine individualizate – Câmpuri-Răcoasa pe râul Șușița, Vizantea-Vidra pe Putna, Andreiașu și Mera pe Milcov, Râmna, Dumitrești, Jitia.

Acest șir de înălțimi subcarpatice alcătuite din roci mai dure (gresii, marne, șisturi) prezintă unele analogii stratigrafice și tectonice cu culmea Pietricica aflată la nord de Trotuș, a cărei continuare spre sud pare să fie.

Masivele deluroase prezintă o accentuată energie de relief, strate verticale sau puternic povârnite, văi înguste și adânci care reliefează un peisaj de un pitoresc remarcabil.

Întreaga zonă de est a Subcarpaților Vrancei este renumită prin existența unor areale viticole compacte, vestitele podgorii Panciu, Străoane, Odobești, Cotești și a unor zone pomicole în bazinele Soveja, Câmpuri, Răcoasa, Vidra, Vizantea, Chiojdeni, Dumitrești.

Depresiunea Vrancei este o depresiune de origine tecno-erozivă, situată între povârnișurile de est ale Munților Vrancei la vest și lanțul dealurilor subcarpatice Răchitașu Mare, Răiuț, Răchitașu Mic, Reghiu, Gârbova, Dealu Roșu la est și între văile Șușița la nord și Zăbala la sud. Între aceste limite Depresiunea Vrancei se desfășoară sub forma unui uluc de circa 30 km lungime (nord-sud) și de circa 12-14 km lățime în partea centrală.

Are o suprafață de 320 kmp și un relief variat alcătuit din lunci, terase de acumulare, deformate tectonic și de culmi deluroase prelungi nu prea înalte (500-700 m) fragmentate de văi adânci (Șușița, Soveja, Putna, Coza, Năruja, Zăbala). Versanții în mare parte despăduriți sunt afectați de intense procese erozionale de pantă și de alunecări de teren.

Glacisul subcarpatic face legătura între dealurile estice și câmpie coborând până la 130-85 m.

Câmpia Siretului situată între glacisul subcarpatic și valea Siretului continuă înclinarea spre est a reliefului județului Vrancea până la altitudinea de 20 m în zona confluenței Râmnicului cu Siretul.

Dealurile Tutovei situate între văile Siretului și pârâului Zeletin atingând în vârful Cetățuia de pe dealul Cetății înălțimea maximă de 348 m constituie ultima formă de relief spre est a județului Vrancea.

Teritoriul județului Vrancea cu întreaga complexitate geologică și geomorfologică a formelor sale de relief, corespunde celei mai active zone seismice din România. Frecvența cutremurelor (care au origine tectonică) se explică prin existența în această regiune a unui focar de mare adâncime (200 km) izolat, pe falia Zăbala-Nămoloasa-Galați. În acest areal se evidențiază două focare de cutremure, unul în care se produc cutremurele adânci, legat de curbura arcului carpatic și altul în care au loc seisme de mică adâncime, situat în regiunea de câmpie dintre Râmnicu Sărat, Mărășești și Tecuci.

În satul Vrâncioaia există o stație seismică ce indică prezența în această zonă a epicentrului principalelor mișcări ale scoarței terestre.

Cele mai puternice șocuri provocate de seismele vrâncene (depășind 6,5 grade pe scara Richter) au fost înregistrate la 8 noiembrie 1620, 9 august 1676, 12 iunie 1701, 13 mai 1738, 6 aprilie 1790, 14 octombrie 1802, 29 iunie 1838, 25 mai 1925, 10 noiembrie 1940 și 4 martie 1977. Acestea au determinat prăbușirea mai multor construcții, avarierea gravă a altora și chiar deplasări și deformări ale terenului.

2.1.2. Clima

Județul are o climă temperată cu mari variații determinate de configurația terenului. Volumul precipitațiilor pe întreg teritoriul județului depășește 400 mm, lunile cele mai ploioase sunt mai-iunie, iar cele mai uscate decembrie-februarie. Numărul zilelor cu ninsoare urcă până la 80 în zona de munte și numai până la 20 în zona de câmpie.

Temperatura medie oscilează între 2 C și 6 C în zona de munte, între 6 și 10 C în zona dealurilor subcarpatice și în jur de 9 C în câmpie.

Vânturile dominante în toate anotimpurile bat dinspre nord-est, vânturile calde, mai rare, din sud și sud-est.

2.1.3. Hidrografia

Teritoriul județului Vrancea este străbătut de o bogată rețea hidrografică.

Siretul formează spre est pe circa 80 km limita județului, fiind din punct de vedere economic cel mai important.Trotușul este un afluent al Siretului cursul său inferior desfășurându-se pe teritoriul Vrancei.

Putna care izvorăște din zona centrală a Munților Vrancei curge pe direcția nord-vest-sud-est pe 144 km străbătând toate formele de relief.

Zăbala cu un bazin hidrografic de 559 kmp izvorăște de sub versantul sudic al zonei centrale a Munților Vrancei și curge pe 64 km. Împreună cu Năruja a cărei obârșie este sub zona Păișele-Dealu Negru și cu încă șapte afluenți mai importanți, Zăbala se varsă în Putna în punctul Grumaz.

Milcovul cu o lungime de 68 km izvorând de sub muntele Monteoru, hotar între Țara Românească și Moldova înainte de 1859 se varsă în Putna în zona satului Răstoaca. În aceeași zonă se varsă și Râmna care vine de sub dealul Gârbova și curge pe 56 km.

În nord sub Țiua Golașă și Zboina Neagră curge spre sud-est pe 68 km pârâul Șușița cu un bazin de 410 kmp, dar cu un debit în general sărac ceea ce face ca pe ultimii săi 8 km apele să dispară în albia de o mare permeabilitate. În extremitatea sudică a județului curge parțial Râmnicul Sărat care izvorăște de sub vârful Furu Mare.

Izvoarele minerale de tipul celor sărate se găsesc pe văile Poeniței, Boului, Rupturile, în jurul Măgurei Spineștilor, în Valea Cerbului.

Izvoare sulfuroase sunt în valea pârâului Furul, la Jitia, la Sările, la Pucioasele, în valea pârâului Motnăul puturos, Motnăul Mic, Valea Neagră, la Poiana Păcurii, Valea Reghiorului, valea pârâului Preda și cea a pârâului Rășcanu, la Vâlcăneasa.

2.1.4. Vegetația și fauna

Vrancea cuprinde trei zone de vegetație: pădurea, silvostepa și stepa, cea mai întinsă fiind prima zonă, care include pășunile, fânețele, livezile, viile, terenurile agricole acoperind 70% din cele 481 700 ha ale fondului funciar. În cadrul acestei structuri se disting asociații vegetale specifice diferitelor forme de relief: molidișurile, făgetele, gorunetele.

Un loc important îl ocupă viile, renumite încă din secolul al XV-lea, atât în țară, cât și peste hotare (Cotești, Odobești și Panciu).

Fauna județului Vrancea poate fi urmărită în trei zone mai importante: montană, colinară și de câmpie.Vrancea deține un important fond cinegetic, renumit nu numai în țara noastră (cerbul, ursul, căprioara, pisica sălbatică, râsul, lupul, jderul, ariciul, nevăstuica, veverița și iepurele de câmp).Dintre păsări se remarcă cocoșul de munte căruia i se acordă o atenție deosebită în vederea repopulării pădurilor din județ și din alte zone ale țării. În fauna ihtiologică se întâlnesc păstrăvul, chișcarul, molanul, boișteanul, porcușorul de munte, mihalțul.

2.1.5. Rezervații și monumente ale naturii

Prin decizia Consiliului popular județean nr. 156 din aprilie 1973 au fost create 9 rezervații naturale ce însumează 1314,1 ha:

Rezervația geologică "Focul viu" Andreiașu – 12 ha.

Rezervația naturală este declarată monument al naturii, constând din emanații de gaze ce pătrund prin crăpăturile scoarței terestre și care ard în permanență formând flăcări slab colorate de 30-50 cm înălțime. Rezervația este extinsă pe o suprafață de 12 ha.

Rezervația geologică, paleontologică, peisagistică și de protecție Scruntaru, comuna Reghin – 125 ha.

Se află la 32 km de Focșani este o rezervație complexă cu unele porțiuni ce au aspectul unei cetăți medievale în ruină, impresionează prin numeroasele cascade dar și prin bogăția floristică și peisajul deosebit de frumos.

3. Rezervația forestieră Cenaru I, pădure seculară, zonă de protecție contra alunecărilor – 149,8 ha, comuna Andreiașu.

Rezervația naturală forestieră delimitează o pădure seculară de brad, fag și tisă în suprafață de 149,8 ha.

4. Rezervația forestieră Dălhăuți – schitul Dălhăuți, pădure seculară de protecție și agrement – 188,2 ha, comuna Cârligele.

Rezervația forestieră Cenaru II, pădure seculară cu exemplare de tisă – 233,4 ha, comuna Andreiașu.

Rezervația Cenaru II delimitează o pădure seculară de fag și brad cu exemplare de tisă,în suprafață de 233,4 ha.

Rezervația forestieră Lepșa – Zboina – 210,7 ha, comuna Tulnici.

Rezervația naturală forestieră are o suprafață de 210,7 ha și delimitează o pădure de făgete. Se mai găsesc moliduri și arborete de molid,brad în vârstă de 80-100 ani.

7. Rezervația forestieră Izvoarele Nărujei, pădure seculară, 78 ha, comuna Nistorești.

Rezervația forestieră Tișița, pădure seculară, zonă de refugiu pentru vânat – 307 ha, comuna Tulnici.

Rezervația peisagistică – floristică Cascada Putnei- 10 ha, comuna Tulnici.

Rezervația naturală peisagistică, floristică și geologică are o suprafață de 10 ha și cuprinde o porțiune a defileului. Spectaculozitatea cascadei se datorează detaliilor albiei modelată prin eroziunea selectivă a rocilor și tectonizarea formațiunilor geologice. Lungimea cascadei măsoară 76 m diferența de nivel –14m, iar debitul mediu 9mc/sec.

Au fost declarați monumente ale naturii un număr de 71 de arbori seculari, cei mai impunători sunt 40 de stejari ce străjuiesc șoseaua națională ce trece prin comuna Pufești, la km 11 spre Adjud. Au o înălțime de până la 35 m și o vârstă de circa 300 de ani.

Au fost puse sub ocrotire, ca în întreaga țară, râsul, corbul, dropia, cocoșul de munte, vulturii pleșuvi, acvila de munte, păsările răpitoare de zi: acvila, uliul, șoimul, eretele, șorecarul; păsările răpitoare de noapte: huhurezul, bufnița, striga; păsările cântătoare și folositoare agriculturii.

2.2. Resurse turistice antropice

Potențialul turistic antropic reunește creațiile omului de-a lungul timpului concretizate în elemente de cultură, istorie, artă și civilizație, tehnico-economice și socio-demografice care prin caracteristicile lor atrag grupurile de turiști.

Focșani, municipiu situat în Câmpia Siretului Inferior, la 55 m altitudine pe râul Milcov. Întemeierea localității datează din 1482, când mai multe așezări s-au unificat într-un târg, atestat ca atare în anul 1546. Orașul a suferit distrugeri provocate de incendiile din anii 1636, 1716, 1758 și 1854, de invaziile tătarilor din anii 1735 și 1758, de pe urma unor cutremure precum și în urma războiului ruso-turc din anul 1789. În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza confirmă oficial localitatea Focșani ca oraș. Orașul a fost declarat municipiu în anul 1968.

Resursele antropice reprezentative în Focșani sunt:

Complexul muzeal Vrancea cuprinde secții de arheologie-istorie, etnografie, științele naturii. Secția de arheologie-istorie cuprinde materiale din paleolitic, epoca bronzului (Cândești), epoca fierului (Bârsești). Într+o aripă a clădirii este amenajată secția Unirii unde sunt expuse materiale și documente legate de activitatea Comisiei Centrale.

Muzeul de științele naturii

Neobositul dascăl Anghelie Bardan încă din 1920 la Jariștea organizează Muzeul enciclopedic " A. Bardan". La cutremurul din 1940 este mutat la Focșani, iar la 1 ianuarie 1950 intră în patrimoniul statului ca muzeu de vânătoare.

Colecțiile deosebit de bogate ale muzeului au în vedere fauna și flora zonei montane a județului Vrancea și văile Putnei, Milcovului, precum și Siretul mijlociu. Cea mai valoroasă colecție este cea de insecte.

Poșta este socotită cea mai veche clădire din oraș, o placă de bronz amintește că până în 1859 aici se afla sediul pichetului de grăniceri, oficiul pentru controlul pașapoartelor și alte servicii specifice unui punct de vamă. În 1905 clădirea a fost atribuită poștei.

Biserica Profetul Samuil a fost zidită în 1756 de domnitorul Constantin Racoviță. Monumentul a fost în repetate rânduri avariat, incendiat și apoi reparat. În 1848, din ordinul domnitorului Mihail Sturdza, în chiliile bisericii s-a înființat un spital.

Momentul eroilor putneni a fost ridicat în 1916 de sculptorul Oscar Spaethe în semn de recunoștință pentru ostașii din acest județ care și-au dat viața în războiul pentru cucerirea independenței de stat a României (1877-1878). Pe placa monumentului sunt gravate numele celor 244 de eroi, în frunte cu maiorul D. Șonțu și căpitanul Caracalia Leon.

Bustul lui Nicolae Bălcescu ridicat în Parcul "Nicolae Bălcescu" este un omagiu adus celui care a cântat patria și libertatea până în ultima clipă a vieții.

Borna de hotar este monumentul care consemnează locul unde se afla până la Unire linia de demarcație între cele două provincii românești, Moldova și Țara Românească.

Monumentul Unirii care evocă marele eveniment, inaugurat la 24 ianuarie 1976. Este opera sculptorului Ion Jalea. Baza monumentului permite prin trei trepte accesul spre un spendid basorelief din bronz. Într-o succesiune firească, siluetele celor 85 de personaje ale basoreliefului fixează în metal scene din istoria neamului și actul memorial al Unirii.

Clădirea liceului “Unirea”, înființat în 1865, ale cărui promoții i-a avut în frunte pe Anghel Saligny, N.D. Cocea iar ca profesori pe scriitorii D.D. Pătrașcu, I.A. Bassarabescu, istoricul C. Giurescu.

Clădirea Teatrului municipal (1913), o adevărată bijuterie a arhitecturii, cu sculpturi interioare de mare valoare artistică, cu elemente de baroc renascentiste.

Rezervația de arhitectură vrânceană – Crângul Petrești

În frumosul decor al crângului Petrești s-au colecționat valoroase mărturii ale evoluției construcțiilor populare în Vrancea. S-a înfiripat astfel un sat vrâncean, cu tot ce are el caracteristic. Impresionează în primul rând larga folosire a materialelor întrebuițate în mediul sătesc. Unele din construcțiile aflate în rezervație dovedesc reale valențe artistice, remarcabilă fiind decorația specifică, în lemn.

Mai multe case și gospodării țărănești din Vrancea permit publicului cunoașterea ansamblului de acareturi și instrumente de uz casnic, specifice zonei.

Muzeul de științele naturii – Adjud

Din vastul patrimoniu de floră și faună al Vrancei, numeroase specii constituie valori și monumente ocrotite prin lege, destul de multe impunându-se și ca rarități pe plan național. Colecțiile muzeale constituie prilejul unei lesnicioase cunoașteri a potențialului natural din zona cuprinsă între Trotuș și Siret.

Casa memorială "Ion Roată" – Câmpuri

Este o casă simplă țărănească, în care a locuit timp de mai mulți ani deputatul pontaș Ion Roată, a fost organizată muzeistic la 24 ianuarie 1962. Ion Roată este personajul cunoscut pentru activitatea sa în Divanul ad-hoc al Moldovei din 1857, ce a militat pentru Unire și pentru îmbunătățirea vieții țăranilor.

Printre cele mai interesante exponate se numără documentele ce priveau activitatea lui Ion Roată, ca membru al unei comisii de împroprietărire în timpul reformei inițiate de Alexandru Ioan Cuza. Este reliefată setea țăranului român pentru libertate și dreptate. În acest sens, un loc important îl ocupă conflictele avute de Ion Roată cu unul din boierii locului, conflicte ce au făcut ca celebrul deputat clăcaș să-și părăsească satul în ultima parte a vieții.

Muzeul memorial "Alexandru Vlahuță" – Dragosloveni

Casa frumoasă în care s-a retras, către sfârșitul vieții Alexandru Vlahuță (1858-1919) a fost organizată la 5 septembrie 1958 ca muzeu memorial.

Seria obiectelor personale a imprimat expoziției o puternică notă emoțională. Mobilierul păstrat, scoarțele populare colecționate cu multă plăcere de Alexandru Vlahuță și păstrate în mediul familial, precum și colecția de tablouri reconstituie înfățișarea din anii șederii scriitorului la Dragosloveni.

Din colecția de tablouri, știut fiind că Alexandru Vlahuță a fost unul din pasionații colecționari de artă ai timpului, se disting numeroase pânze semnate Nicolae Grigorescu.

Expoziția este întregită cu o serie de documente, fotografii și corespondență ilustrând viața scriitorului, marile sale prietenii, legături cu oameni de știință și de artă. Se detașează volumul corespondenței cu: I.L. Caragiale, B.Șt. Delavrancea, G. Coșbuc.

Din patrimoniul muzeului menționăm și valoroasa bibliotecă în care se conservă edițiile românești și străine ale operei lui Vlahuță, precum și mai multe volume de critică, dedicate scrisului lui Vlahuță.

De bunăseamă, cel mai interesant exponat al acestui muzeu este planul tematic al "României pitorești" elaborat de Vlahuță în 1898. Dintre documentele conservate, atragem atenția asupra numeroaselor scrisori și a documentelor de familie, între care se află și testamentul scriitorului.

Mausoleul Mărășești

O construcție impunătoare, menită să perpetueze peste timp epopeea marii vitejii românești din primul război mondial adăpostește și un valoros punct muzeistic.

Construcția a fost inițiată în 1919 de Societatea Națională a Femeilor Române. Lucrările începute în anul 1923 s-au încheiat în 1938.

Cel mai valoros exponat al amenajări muzeistice este însuși monumentul și semnificația lui. În rest muzeul grupează valoroase mărturii ale eroismului ostașilor români, exemplificat prin arme, trofee, drapele ale unităților combatante, planurile marilor încleștări cu invadatorii, uniforme și lucrări de artă inspirate din eroica luptă de rezistență a armatelor române. Mausoleul adăpostește oseminte și obiecte recuperate de la cei 5073 de soldați ce nu și-au cruțat viața pentru libertatea poporului în vara anului 1917.

Alături de mulțimea soldaților se află și mormântul generalului Eremia Grigorescu, cel ce a gândit și a comandat rezistența armatelor românești în zona Focșanilor și Mărășeștilor.

Mausoleul Mărăști

În satul de la poalele dealului Oușorul, în iulie 1917, armatele române au obținut una din hotărâtoarele victorii ale acestui front în primul război mondial.

Capturând aproape 3000 de prizonieri, cu prețul unor mari sacrificii, dintre care îl amintim pe cel al Ecaterinei Teodoroiu, se elibera o parte din teritoriul vremelnic cotropit. Pe acele locuri memorabile, în 1928 a fost construit mausoleul.

Suita planurilor militare fixează cadrul încrâncenatei încleștări de forțe și diferitele momente ale bătăliei.

Un emoționant efect îl produce prezentarea armamentului și unităților ce au activat în raza Mărăștilor. Numeroase fotografii, dispuse într-o ordine ce amintește rigurozitatea dispozitivelor militare, alcătuiesc galeria marilor eroi ai acestor locuri.

Alături de osemintele mulțimii soldaților, pe care i-a condus spre nepieritoarea glorie, se află și mormântul mareșalului Alexandru Averescu, unul din marii comandanți ai acestui război.

Mausoleul și muzeul Soveja

Ridicat în 1927, mausoleului de la Soveja i-a fost afectat un spațiu corespunzător unui muzeu ce oglindește zbuciumata istorie a acestor locuri pe care s-au scris pagini nepieritoare în timpul primului război mondial.

Este cunoscut faptul că văile râurilor din zonă au fost locul unor sângeroase lupte în lunile iunie-august 1917. Dintre exponate s-ar cuveni menționată suita culegerilor din presa vremii, apărută în țară și străinătate, referitoare la vitejia armatelor române, la aportul românesc în cadrul marelui război.

Soveja este singura stațiune climaterică din județ, situată într-o pitorească zonă montană, înconjurată de păduri. Este recomandată în tratamentul asteniilor nervoase. Aici a fost surghiunit, în anul 1846 Alecu Russo. Cât timp a stat aici a scris "Ziarul unui exilat politic în 1846". Pe aceste meleaguri a descoperit și cules cunoscuta baladă "Miorița".

Soveja este locul de naștere al geografului Simion Mehedinți (1863-1962), întemeietor al geografiei științifice.

Odobești, podgorie veche, încă de pe la 1600 era una din cele mai importante din întreaga Moldovă. În 1716, Dimirie Cantemir o considera a treia podgorie a Moldovei, după Cotnari și Huși. Prin secolul al XVII-lea a devenit prima podgorie a țării, ca întindere. În localitate pot fi vizitate beciul domnesc, monumentul eroilor din primul război mondial, operă a sculptorului Oscar Han, biserica Sfântul Ilie, construită în 1777.

În apropierea Odobeștilor se află cetatea muntenească Crăciuna, fortificată în 1842 de Ștefan cel Mare punând acolo cum spune cronicarul Ureche "pârcălabi pe Vâlcea și Ivan".

Mănăstirea Mera, aflată în comuna cu același nume, este ctitoria Cantemireștilor. Ea a fost construită de Constantin și Antioh Cantemir, ultimul refăcând-o din piatră și cărămidă pe la 1705.

La 3 mai 1688, Constantin Cantemir dădea o carte prin care mănăstirea era înzestrată cu domenii întinse. În 1758 când au năvălit tătarii în Moldova de Jos, mănăstirea a fost prădată cumplit. Ea se asemăna mult cu vechile biserici domnești din Moldova (Probota, în special), dar reparațiile ulterioare au degradat-o.

Pictura restaurată în anii 1936-1938, este un important document iconografic al familiei Cantemireștilor.

Statuia Victoriei (la 17 km spre nord de Focșani) a fost ridicată în 1934. Este opera sculptorului Oscar Han, care pe un soclu de piatră a dispus statuia de bronz, înfățișând o femeie purtând o spadă ridicată în aer.

Panciu, localitate apărută pe la 1800 a fost inițial un fel de iarmaroc, dar dezvoltându-se treptat a devenit târg. Primul război mondial i-a lăsat urme grele. În iulie 1917, Panciu a fost cucerit de germani. După 1918 se reface greu. Dar în 1940, cutremurul și al doilea război mondial l-au ruinat din nou.

În oraș se pot vizita: monumentul eroilor din 1916-1917, opera sculptorului C. Dimitrie Bârlad, schitul Sfântul Ion și schitul Brazi, ambele întemeiate între anii 1820-1840.

Aspecte etnografice și folclorice

Pe teritoriul județului Vrancea se disting trei zone etnografice și folclorice, determinate în primul rând de condițiile naturale în care au evoluat așezările umane și de structura lor economică predominantă: zona depresionară (cunoscută mai frecvent sub denumirea de zona satelor de munte), zona de deal și cea de câmpie.

Locuința se diferențiază dupa zone, dar mai mult din punct de vedere al materialelor folosite și al elementelor decorative decât al funcționalității. Astfel în zona de munte se folosește mai ales piatra cioplită cu o față sau necioplită, lemnul, lutul, huma și varul. Ridicată pe temelie de piatră din bârne cu doua, trei sau patru fețe cioplite sau din bârne necioplite, casa are acoperișul din șindrilă.

Elementele decorotive sunt crestarea stâlpilor casei și traforarea scândurii de la prispă, a streașinei și crestei casei prezente mai ales în zonele de munte și deal.

Ceardacul sau foișorul întâlnit în zona de deal prezintă o decorație din lemn.

Crestăturile în lemn se găsesc pe o gamă foarte variată de obiecte, de la fluier și bâta ciobănească până la stâlpii casei; realizări artistice superioare reprezintă tiparele de caș rotunde, dreptunghiulare, cu mâner sau fără. Elementul decorativ dominant este geometric, în rozetă solară, în stea, în linii intersectate sau frânte neregulat, în romburi, unghiuri, la care se adaugă motive vegetale stilizate: frunza bradului, stejarului, căpșunei și motive de inspirație religioasă. Încrustarea furcii de tors în râuri de desene geometrice longitudinale și rar în spirale, de o deosebită sobrietate, este o altă creație artistică distinctă.

Ceramica se realizează în județul Vrancea în două centre: Irești și Garoafa. Ceramica de Irești este neagră sau roșie, cea neagră neornată, iar cea roșie mai ales smălțuită. Decorația este simplă, cu brâie, motive florale și geometrice, în culorile negru, alb, verde, galben.

Țesăturile reprezentau în trecut, în întreaga zonă a județului, domeniul principal de manifestare a gustului pentru frumos. Astăzi țesutul se mai practică doar în zona montană și rar în cea de câmpie. La șervete, năframe pentru "vornici", pentru mire, la năframa de schimb cu care "se leagă" mirii la cununie, la păretare, scoarțe, macaturi, cergi și plocade se adaugă o gamă variată de ștergare, toate într-un colorit divers realizat, prin folosirea de coloranți vegetali cu tonuri atenuate, dar foarte rezistente.

Portul popular se menține astăzi numai în zona de munte ca îmbrăcăminte mai ales festivă și mai rar în zona depresionară intradeluroasă. Cu unele variante de la o subzonă la alta, costumul femeiesc și cel bărbătesc este în general unitar în această zonă. Elementele costumului femeiesc sunt: broboada, durmeaua, tulpanul sau casânca, mai rar marama și ștergarul pentru acoperirea capului, cămașa încrețită la gât de origine dacă și cămașa cu mâneca largă, cămașa cu mânecă învârtită (dispărută de mult din Vrancea), catrința mai ales vărgată, ilicul, cheptarul, bundița, cojocelul și sumanul cu unele variante de croială și decorație. Dintre obiectele costumului bărbătesc menționăm: cămeșoiul cu o ornamentație bogată, ițarii fără față, cu o singură față sau cu doua fețe, brâul, minteanul, cheptarul și sumanul, cojocul de blană, la care se adaugă gluga împodobită cu un ornament geometric întâlnit în întreaga țară. Toate elementele costumului femeiesc și ale celui bărbătesc au o ornamentică bogată și variată, folosindu-se ca material lânica, bumbacul, mătasea, fluturii metalici, mărgelele într-o amplă gamă cromatică. În zonele de deal se mai păstrează în depozite de familie piese ale costumului bărbătesc, întâlnit până la sfârșitul secolului trecut: pantalonul larg de postav, contomanul cu găietane, confecționate în ateliere specializate orășenești.

Măștile reprezintă un aspect al artei populare cu totul distinct în creația colectivității, datorită faptului că realizarea lor ia aspectul unui meșteșug rar întâlnit, practicat de indivizi izolați, cu înclinații artistice cu totul deosebite. După felul lor, măștile sunt obiecte folosite în spectacol; ca element indispensabil dansului cu măști la priveghi, măștile sunt cunoscute numai la Nereju, reprezentând elemente de tipizare și esențializare în caricatură a personajelor teatrului popular sau a diferitelor tipuri umane, în general predominant negative. Mai răspândite sunt măștile de ursari, ursăriță, babă, poteră, diavol, moș și masca morții. Confectionată din lemn, carton, hârtie, blană, păr, pânză, cu o colorație stridentă realizând elemente de anatomie facială grotescă prin folosirea materialelor dure, masca creează o impresie terifiantă prin însăși încercarea de a atenua grotescul inițial, adaugând pe suportul dur combinații de materiale auxiliare.

Folclorul reprezintă pentru județul Vrancea domeniul principal de afirmare a creativității populare. Prezent sub aspectul circulației și al creației contemporane în satele din zona montană, mai rar în zona depresionară intradeluroasă și destul de frecvent în subzona câmpiei dintre cursurile inferioare ale Putnei și Râmnicului, folclorul vrâncean se impune în primul rând prin capodopera creației noastre populare Miorița, care exprimă însăși esența spiritualității poporului nostru. Culeasa de Alecu Russo în 1846 de la un lăutar din Vrancea, în timpul exilului său la Soveja, publicată de Vasile Alecsandri în ziarul "Bucovina" cu titlul "Meoara", Miorița s-a impus ca cea mai desăvârșită realizare a folclorului românesc pentru obârșia sa vrânceană pledează foarte multe argumente, ca și cea mai mare parte a specialiștilor.

2.3. Principalele trasee turistice în zonă

Pentru cunoașterea celor mai importante zone de interes turistic ale județului Vrancea s-a ținut seama de principalele căi de comunicație accesibile.

S-au stabilit astfel șapte trasee turistice principale dintre care unul străbate județul de la sud la nord, iar celelalte pornesc din municipiul Focșani pe principalele artere rutiere de-a lungul văilor Râmnicului, Milcovului, Putnei, Nărujei, Zăbalei și Șușiței.

1.Drumul poștelor: Slobozia Bradului-Focșani-Adjud-Podu Turcului-Sahastru (107 km). Traseul străbate județul de la nord la sud mergând paralel cu calea ferată București-Suceava. Dominat permanent spre vest de dealurile subcarpatice, dintre acestea ridicându-se mai impunătoare dealul Deleanu și Măgura Odobeștilor, între Milcov și Putna, se desfășoară spre nord de-a lungul câmpiei, pentru ca de la Mărășești până la Adjud Siretul să însoțească întreaga zonă.

2. Valea Râmnicului (50 km)

Râmnicul străbate în zona de interes turistic teritoriile județului Buzău la izvoare și ale județului Vrancea pe întreg cursul superior și parțial pe cel mijlociu. Zona turistică a văii Râmnicului se întinde de la izvoare până în comuna Dumitrești, acestei zone i se adugă și sectorul Dumitrești-Bordești-Dumbrăveni prin care se racordează la drumul european București-Bacău în dreptul comunei Dumitrești. Printre atracțiile turistice ale acestui traseu se numără: comuna Dumitrești, fostul schit Poiana Mărului,”Lacul fără fund” care este situat la intrarea în comuna Vintileasca, comuna Neculele.

3. Valea Milcovului

Traseul turistic al acestei văi pornește din Focșani și trece prin localitățile:Câmpeneanca, Unirea, Odobești, Mera unde există o mănăstire, ctitorie a Cantacuzinilor, Livada, Vulcăneasa, Reghin, Scruntaru, Andreiașu și Nereju. Orașul Odobești are ca obiective turistice: beciul domnesc, situat la intrarea în oraș dinspre Focșani, a fost construit în 1839 de către Asănache Panfile din Odobești pentru domnitorul Mihail Sturdza, biserica Breslei negustorilor construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Cetatea Crăciuna.

4. Valea Putnei este cea mai importantă arteră turistică a județului Vrancea. Parcurgând 144 km din care 90 km constituie traseul turistic propriu-zis, având un bazin hidrografic care acoperă mai mult de jumătate din teritoriul județului Putna străbate zona depresionară și montană a Vrancei istorice racordând direct și indirect, prin afluenții săi toate traseele turistice, șoselele, drumurile forestiere și potecile. De-a lungul Putnei și până la trecerea din județul Vrancea în județul Covasna s-a construit o șosea modernizată ce face legătura prin Târgul Secuiesc cu Brașovul. Există și variante ale acestui traseu dintre care le menționăm pe următoarele: Vidra-Vizantea-Câmpuri, Bârsești-Izvoarele Cozei, Lepșa-Oituz și Valea Mărului-Gura Ostogului.

5. Valea Zăbalei

Traseul turistic al văii Zăbalei trece prin zona centrală a Munților Vrancei pe poteci care fac posibilă ascensiunea pe munții Lăcăuți, Arișoaia, Buniu, Păișele, Zburătura și Coza.

6. Valea Nărujei

Aceasta parcurge zona montană și depresionară a Vrancei, a devenit cea mai indicată cale de acces în sectorul central al Munților Vrancei, datorită drumului forestier accesibil autoturismelor care o însoțește de la izvoare până la confluența cu Zăbala.

7. Valea Șușiței, Focșani-Panciu-Soveja-Lepșa

Valea Șușiței se impune ca arteră turistică a județului atât prin lungimea traseului, prin frumusețea și varietatea priveliștilor, prin monumentele istorice și de artă prezente în această zonă, prin evenimentele istorice de o însemnătate deosebită pentru istoria patriei noastre, cât și datorită faptului că la obârșia Șușiței se află singura stațiune climaterică din județul Vrancea – cu un climat subalpin reconfortant și aer puternic ozonat de rășinoase. Traseul asigură pe o șosea modernizată până la Soveja legătura dintre valea Șușiței și valea Putnei.

2.4. Analiza SWOT asupra județului Vrancea

Analiza SWOT presupune luarea în calcul a următoarelor elemente: puncte tari (strenghts) determinate de factori interni, puncte slabe (weaknesses) care rezultă din neajunsurile organizatorice, oportunități (opportunities) sunt o consecință a evoluției factorilor externi și amenințări (threats) determinate de factorii externi care pot deveni o piedică în condițiile unui cadru general defavorabil.

Puncte tari:

– județul este străbătut de drumul european E 85 București – Râmnicu Sărat –Focșani – Mărășești – Adjud – Bacău – Roman – Suceava – Siret și de magistrala feroviară București – Ploiești – Buzău – Râmnicu Sărat – Focșani – Mărășești –Adjud – Bacău – Suceava – Vicșani;

– zona se află la intersecția celor trei provincii istorice ale țării Moldova, Țara Românească și Transilvania fiind ușor accesibilă potențialilor turiști care provin din aceste provincii;

potențialul turistic natural și antropic este foarte generos putând satisface și cele mai exigente cerințe ale turiștilor;

varietatea reliefului, județul Vrancea deținând cele trei forme majore de relief: munți, dealuri și câmpii fac posibilă practicarea de multiple forme de turism;

dispersia teritorială a atracțiilor turistice pe tot teritoriul județului este favorabilă pentru practicarea turismului itinerant;

existența unor zone viticole renumite conduce la crearea unor programe turistice care au ca obiectiv drumul vinului în acest județ;

stațiunea climaterică Soveja renumită pentru aerul său puternic ozonat reprezintă un alt atu al acestei zone turistice;

evenimentele istorice care s-au desfășurat pe teritoriul acestui județ și care grăiesc prin numeroase mărturii reprezintă un motiv în plus pentru ca această zonă să fie vizitată de cât mai mulți turiști.

Puncte slabe:

lipsa materialelor promoționale și a unor programe turistice care să aibă ca obiectiv această zonă turistică;

o infrastructură insuficient dezvoltată;

lipsa de interes și de inițiativă a managerilor întreprinderilor de turism din județ de a promova această zonă turistică.

Oportunitățile zonei:

drumul european E 85 a fost refăcut, circulația rutieră pe această magistrală fiind foarte intensă;

construirea în ultima perioadă a numeroase pensiuni turistice care fac posibilă dezvoltarea agroturismului în această zonă;

păstrarea obiceiurilor și tradițiilor populare străvechi constituie un element de atracție pentru turiști;

ospitalitea de care dau dovadă locuitorii acestei zone reprezintă un alt element de atracție pentru turiști.

Amenințări:

în primul rând lipsa informației despre destinațiile turistice din acest județ;

preferința turiștilor români pentru vacanțele în străinătate decât pentru cele autohtone;

resursele financiare insuficiente pentru pentru modernizarea bazei turistice specifice.

=== Cap 3 ===

CAPITOLUL 3 – ANALIZA BAZEI TEHNICO-MATERIALE ȘI A OFERTEI DE SERVICII

Desfășurarea unei activități turistice presupune existența alături de elementele de atracție a unor resurse materiale adecvate capabile să asigure satisfacerea cerințelor turiștilor pe durata și cu ocazia realizării voiajelor. Aceste resurse sunt cunoscute sub denumirea generică de baza tehnico-materială, care se prezintă într-o structură diversă – unități de cazare și alimentație, mijloace de transport, instalații de agrement, adaptată specificului nevoilor turiștilor.

Cea mai importantă și frecvent utilizată clasificare a bazei tehnico-materiale a turismului folosește drept criteriu destinația principală și delimitează două mari categorii: baza tehnico-materială specific turistică și baza tehnico-materială generală (infrastructura).

3.1. Unități de cazare

Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este rețeaua unităților de cazare, deoarece răspunde uneia dintre nevoile fundamentale ale turistului și anume odihna, înnoptarea.

Serviciul de cazare hotelieră reprezintă alături de cele de transport, alimentație și agrement, un serviciu din categoria celor de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și în același timp și un important factor de stimulare a cererii turistice.

Prin capacitate de cazare se înțeleg acele dotări materiale de bază care asigură înnoptarea și odihna turiștilor pe o anumită durată de timp în baza unor tarife determinate, care diferă în funcție de gradul de confort oferit pe perioada din an în care sunt solicitate.

Rețeaua unităților de cazare este alcătuită din diverse tipuri, clasificate după conținut, funcția îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcționare, forma de proprietate.

Tipurile de structuri de primire cu funcțiuni de cazare din România sunt: hotelul, hotelul apartament, motelul, hotelul pentru tineret, hostelul, cabana turistică, refugiul turistic, cabana de vânătoare sau de pescuit, vila, bungaloul, pensiunea turistică, pensiunea agroturistică,campingul, căsuța tip camping, satul de vacanță, popasul turistic.

În județul Vrancea întâlnim următoarele structuri de primire cu funcțiuni de cazare: hoteluri, moteluri, pensiuni turistice, cabane turistice, camping-uri, căsuțe, vile și popasuri turistice.

Tabelul nr. 1 – Hotelurile din județul Vrancea

Sursa: www.mtromania.ro

Hotelul este structura de primire amenajată în clădiri sau corpuri de clădiri, care pune la dispoziția turiștilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice și dispune de recepții și săli de alimentație în incintă.

Din tabelul nr. 1 de mai sus observăm că numărul hotelurilor existente în județul Vrancea este redus, acestea fiind reprezentative doar pentru câteva localități ale județului.

Din cele 59 de pensiuni turistice existente în județul Vrancea 15 sunt situate în localitatea Tulnici, 9 în Lepșa, 7 în Soveja, iar restul sunt răspândite în restul localităților după cum rezultă din tabelul nr. 1 din Anexe.

Motelul este unitatea hotelieră situată, de regulă, în afara localităților în imediata apropiere a arterelor intens circulate, dotată și amenajată atât pentru satisfacerea nevoilor de cazare și de masă ale turiștilor, cât și pentru parcarea în siguranță a mijloacelor de transport.

Tabelul nr.2 – Moteluri în județul Vrancea

Sursa: www.rotur.ro

Tabelul nr.3 – Vile în județul Vrancea

Sursa: www.rotur.ro

În ceea ce privește motelurile și vilele din județul Vrancea acestea sunt puține ca număr fiecare categorie având câte 3 reprezentanți. Cele trei vile existente în județ se găsesc în localitatea Soveja. Vila Căprioara are o bază de tratament amenajată pentru tratarea afecțiunilor profesionale (silicoză), a nevrozei, stărilor de debilitate, surmenajului fizic și intelectual.

Tabelul nr.4 – Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în Vrancea în anul 1998

Sursa: Anuarul Statistic al României,1999,p.938-939

Tabelul nr.5 – Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în Vrancea în anul 1999

Sursa: Anuarul Statistic al României,2000,p.806-807

Tabelul nr.6 – Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în Vrancea în anul 2000

Sursa:Anuarul Statistic al României,2001, p. 810-811

Tabelul nr.7 – Ritmurile de evoluție 1998-1999 privind numărul unităților de cazare turistică

Tabelul nr.8 – Ritmurile de evoluție 1999-2000 privind numărul unităților de cazare turistică

Concluzii:

În perioada analizată are loc o scădere a numărului hotelurilor și motelurilor;

Numărul cabanelor turistice,campingurilor și taberelor pentru elevi și preșcolari au rămas constante;

Numărul pensiunilor turistice a crescut implicit și numărul total de unități de cazare.

În anul 1998 existau în România 3 127 unități de cazare cu funcțiuni de primire turistică dintre care 29 unități funcționau pe teritoriul județului Vrancea, un număr redus pentru o zonă care are un potențial turistic foarte dezvoltat. Explicația logică este că această destinație nu este cunoscută și nici nu se fac mari eforturi pentru a fi promovată și inclusă în circuitul turistic alături de alte destinații din România.

Tabelul nr.9 – Capacitatea și activitatea de cazare turistică în 1998

Sursa: Anuarul Statistic al României, 1999, p. 937

Tabelul nr.10 – Capacitatea și activitatea de cazare turistică în 1999

Sursa: Anuarul Statistic al României, 1999, p. 805

Tabelul nr.11 – Capacitatea și activitatea de cazare turistică în 2000

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001, p. 812

Tabelul nr.10 – Ritmurile evoluției 1998-2000 a capacității și activității de cazare turistică

Concluzii:

Se observă o scădere a capacității de cazare, a turiștilor cazați și a numărului de înnoptări;

O creștere a capacității de cazare în funcțiune.

Tabelul nr.11 – Capacitatea de cazare turistică în funcțiune în județul Vrancea în trimestrul IV 2000

– locuri-zile –

Sursa: Sosiri și înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, INSSE, martie 2001, p. 18-19.

În trimestrul IV al anului 2000 capacitatea de cazare turistică în funcțiune în județul Vrancea a fost de 136 400 locuri-zile reprezentând 23% din capacitatea totală de cazare în funcțiune în județul Vrancea în anul 2000.

Din punct de vedere al tipului de unitate de primire turistică capacitatea de cazare în hoteluri deține ponderea cea mai mare, 55% mai mult de jumătate din total după cum rezultă din tabelul nr.11, aceasta fiind o caracteristică generală a capacității de cazare la nivel național.

Oferta turistică reprezintă capacitatea economică și organizatorică a rețelei specifice – echipamente turistice și infrastructură, de a satisface în anumite condiții cererea turiștilor. Este constituită din potențialul turistic natural și antropic situat într-un anumit spațiu geografic, cu o anumită structură, valoare și capacitate, cu rol determinant în dezvoltarea turismului, baza materială specifică de cazare, alimentație, agrement, ce permite exploatarea potențialului, forța de muncă, numărul structura, nivelul de pregătire ce determină valoarea producției și serviciile.

Tabelul nr.12 – Sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică în anul 2000

Sursa: Sosiri și înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, INSSE, martie 2001, p. 46-47.

Numărul turiștilor este recunoscut ca unul dintre cei mai reprezentativi și importanți indicatori ai circulației turistice, este un indicator fizic, cantitativ și poate lua forma sosirilor sau plecărilor de turiști, persoanelor cazate sau participanților la activitățile turistice.

Sosirile turiștilor în structurile de primire turistică din județul Vrancea în anul 2000 au fost destul de mici comparativ cu capacitatea de cazare în funcțiune. Proporția turiștilor români în numărul total de sosiri este mult mai mare decât cea a turiștilor străini așa cum rezultă din tabelul nr.12.

Tabelul nr.13 – Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Vrancea în anul 2000

Sursa: Sosiri și înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, INSSE, martie 2001, p. 92-93.

Un alt indicator referitor la circulația turistică este numărul de înnoptări sau zile-turist. Acesta se calculează ca sumă a produselor între numărul turiștilor și durata activității turistice exprimată în zile.

În județul Vrancea numărul înnoptărilor pe tipuri de unități de primire turistică este caracterizat de ponderea mai mare a înnoptărilor în hoteluri, aproximativ 65% din total după cum reiese din datele din tabelul nr.13.

3.2. Unitățile de alimentație

Alimentația publică este o altă componentă a serviciilor de bază din cadrul serviciilor turistice. Aceasta determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențând conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimensiunii și orientării fluxurilor turistice.

Alimentația publica trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie prezentă în toate momentele cheie ale consumului turistic (puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație, locuri de agrement) astfel încât să poată satisface nevoile cotidiene de hrană ale turiștilor, indiferent dacă au această prestație inclusă în pachetul de servicii sau nu;

Să existe o tipologie largă de unități alimentare care să satisfacă o diversitate de nevoi. Un loc aparte îl are serviciul de alimentație publică în cadrul turismului balneo-medical caz în care regimul de hrană poate determina reușita tratamentului;

Să răspundă în egală măsură cerințelor atât a turiștilor autohtoni, cât și a celor străini. Astfel există unități de alimentație publică cu specificul unor țări sau zone sau unități care servesc atât preparate din bucătăria națională cât și preparate specifice altor țări.

Serviciile de alimentație sunt prestate pe baza unor meniuri dinainte convenite cu agențiile de turism organizat și semiorganizat.

Acest segment este alcătuit din unități cu profil complex, menite să asigure atât condițiile de servire a mesei cât și de divertisment, amplasate în zonele turistice, cu o varietate tipologică și de confort similară celei hoteliere funcționând deseori într-o relație de interdependență cu unitățile de cazare. Din punct de vedere structural și unitățile de alimentație pot fi grupate pe tipuri, categorii de confort, forme de proprietate, perioadă de funcționare.

Destinată să satisfacă nevoile de hrană dar și de recreere ale turiștilor, rețeaua unităților de alimentație specifică este dominată, spre deosebire de cea vizându-i pe rezidenți de restaurante, la care se adaugă într-un număr mai redus baruri, pizzerii, cofetării și patiserii, cafenele, ceainării și chioșcuri de profil.

Prin unitate de servire se înțelege localul format din una sau mai multe încăperi dotate cu utilaje, mobilier și obiecte de inventar corespunzătoare profilului și categoriei în care se încadrează unitatea, în conformitate cu care se stabilește și regimul de prețuri.

În județul Vrancea cele mai reprezentative restaurante sunt:

Acropole, Focșani, specific grecesc

Antilopa, Focșani, specific internațional

Casablanca, Focșani, specific internațional

Colț de Rai, Adjud, specific internațional

Crodima, Focșani, specific internațional

Diprod, Golești, specific internațional

Dogan, Focșani, specific internațional

Doi Stejari, Focșani, specific românesc

Euro Metex, Tâmboești, specific internațional

Favorit, Focșani, specific românesc

Golești, Golești, specific românesc

Intim, Focșani, specific internațional

Moldova, Focșani, specific românesc

Orion, Focșani, specific internațional

Rogim 98, Focșani, specific internațional

Romanța, Focșani, specific internațional

Rova, Adjud, specific internațional

Sr&Sm, Focșani, specific internațional

Stefani, Golești, specific internațional

Tacom Tour, Focșani, specific internațional

Wassermann, Focșani, specific internațional

Restaurantul cu specific este o unitate de alimentație pentru recreere și divertisment, care prin dotare, profil, ținuta lucrătorilor, momente recreative și structură sortimentală, trebuie să reprezinte obiceiuri gastronomice locale sau naționale, tradiționale și specifice diferitelor zone.

Restaurantul cu specific internațional pune în valoare tradițiile culinare ale unor națiuni, servind o gamă diversificată de preparate culinare, băuturi alcoolice și nealcoolice specifice. Ambianța interioară și exterioară a saloanelor, programul muzical, uniformele personalului de servire și celelalte sunt specifice țării respective.

3.3 Instalații de agrement

Agrementul asigură odihna activă a turiștilor, contribuind direct la realizarea unei noi calități a vieții. Odihna activă este o caracteristică fundamentală a vacanțelor în zilele noastre, conturând cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber.

Petrecerea plăcută, agreabilă a timpului liber la locul destinației se situează printre preocupările centrale ale ofertanților de vacanțe. Dezvoltarea unor activități care să răspundă acestor cerințe este determinată, pe de o parte de sensurile evoluției în conținutul vacanțelor care nu se mai pot rezuma la a oferi turiștilor doar condiții de ședere și servire a mesei și, pe de altă parte de reconsiderarea valorii timpului liber.

Agrementul îndeplinește o serie de funcții particularizate în raport cu nevoile turistului sau ale organizatorilor. Pentru turist agrementul vizează destinderea și reconfortarea fizică a acestuia, divertismentul și dezvoltarea capacității sale. La nivel psihic, activitățile cultural-distractive și instructiv-educative au ca obiect crearea unei atmosfere de destindere, amuzament și comunicare, contribuind la îmbunătățirea cunoștințelor turistului.

Clasificarea prestațiilor de agrement în funcție de conținutul acestora:

Animația de pură deconectare, de ruptură în raport cu activitățile cotidiene sunt cuprinse în această categorie: plimbările, drumeția, vizitarea diferitelor obiective;

Animația recreativă constituită în principal de parcurile de loisir, rezervații și cazinouri;

Animația comercială generată de efectuarea unor cumpărături uzuale sau specifice (cadouri, amintiri, articole de artizanat);

Animația orientată spre realizarea unei depline forme fizice prin cure balneare, de înfrumusețarea, fitness;

Animația culturală având ca obiectiv cunoașterea, formarea și educarea turistului cu accente pe latura morală a personalității sale se realizează printr-o gamă largă de activități: vizite la muzee și case memoriale, participarea la diverse evenimente culturale, burse de studii, vizitarea unor edificii de factură religioasă;

Animația spectacol – între subiectele privite și admirate de turiști în călătoriile lor se numără natura, pentru diversitatea peisagistică, bogăția vegetației și faunei, evenimentele teatrale, cinematografice, muzicale, folclorice și competițiile sportive;

Animația gastronomică – cunoașterea bucătăriei regionale a unor zone, degustări de vinuri.

Toate aceste forme de agrement se regăsesc și în județul Vrancea fiind bine reprezentate în majoritatea localităților.

Instalațiile de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei materiale, fiind destinate unei forme particulare a turismului și anume celui balneo-medical. Aceste mijloace au un conținut eterogen, determinat de specificitatea acțiunilor, natura resurselor (ape minerale, nămoluri, mofete) și profilul stațiunilor.

Stațiunea climaterică Soveja situată într-o pitorească zonă montană, înconjurată de păduri s-a dezvoltat în jurul primelor vile ridicate aici în anul 1920 și este recomandată în tratamentul asteniilor nervoase.

Ca punct de interes balnear, Vizantea Mănăstirească s-a afirmat pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1882 a fost descoperit actualul izvor numărul 1. Apele sunt clorurosodice, sulfuroase, bicarbonatate, atermale, unele hipotone, altele hipertone. Aceste ape sunt indicate atât pentru cura internă, cât și în cea externă. În cura internă ele se folosesc în diverse afecțiuni gastro-intestinale, iar în cura externă, în afecțiuni cronice ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic, afecțiuni cronice ginecologice și în stări de anemie și de debilitate.

=== Cap 4 ===

CAPITOLUL 4 – PROGRAM DE ORGANIZARE ȘI COMERCIALIZARE A PRODUSULUI TURISTIC CU TEMA “DRUMUL VINULUI ÎN ȚARA VRANCEI”

La mai puțin de două sute de kilometri nord de București începe un spațiu al legendelor, al poeziei și al visului, vatră de suflet, de civilizație străbună, de istorie și de glorie a pământurilor românești – Țara Vrancei o zonă de farmec și de pitoresc aparte, cu locuri și oameni aparte, cu împliniri contemporane pe măsura mărețelor pagini de glorie înscrise în hrisovul istoriei și al devenirii sale neîncetate.

Realizarea unui program turistic presupune însușirea mecanismului de asamblare a elementelor constitutive ale acestuia, concret programul turistic presupune parcurgerea a două etape principale: conceperea programului și întocmirea analizei de preț.

Conceperea programului presupune studierea prealabilă a cererii turistice și a obiectivelor de vizitat, urmând ca acest studiu să se materializeze într-un: circuit turistic care înseamnă parcurgerea într-un timp determinat a traseului, în scopul vizitării obiectivelor incluse în program; sejur care se definește ca fiind o perioadă continuă ce include cel puțin o înnoptare într-un loc fix; lung sejur – perioadă continuă ce depășește patru înnoptări și program combinat – circuit și sejur. Programul întocmit în această lucrare este un program combinat.

4.1. Enunțarea și justificarea temei produsului turistic

Titlul ales pentru acest program turistic – “Drumul vinului în Țara Vrancei” este semnificativ pentru o zonă care este cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru podgoriile sale.

Cu cât este mai vechi, cu atât este mai valoros, cu cât cei care-l fac pun mai mult suflet, cu atât este mai gustos, iar cu cât soiul lui este mai faimos,cu atât vinul este mai distins. Picătura de vin alb sau roșu a început să curgă de atât de multă vreme încât nimeni nu mai știe cine, unde și când a descoperit binefacerile licorii lui Bachus. Din filele istoriei aflăm că strămoșii românilor, dacii, sunt primii care au început să cultive viță de vie pe meleagurile Moldovei, Târnavelor, orașului Alba Iulia și ale Olteniei.

Cotești, Panciu și Odobești sunt cele trei mari podgorii ale județului Vrancea, acestea au dus faima plaiurilor viticole românești departe în lume, obținând numeroase medalii la concursuri internaționale. Poziția geografică și relieful variat, cu numeroase șiruri de dealuri și coline ca într-un adevărat amfiteatru se reflectă în calitatea recoltei. Din vinurile lor au gustat domnitori celebri: Ștefan cel Mare care venea adesea la Odobești, Constantin Cantemir care și-a așezat ctitoria “Mirei” în apropierea podgoriilor de galbenă aurie de la Odobești, Dabija-Voievod care îndemna la pace și vin.

În acest ținut remarcabil, în care se spune că pe vremuri, zeii, profeții și strămoșii noștri petreceau împreună se găsește vestita podgorie Panciu. Situată la curbura Carpaților, pe o suprafață de 10 000 hectare, podgoria Panciu este una din cele mai mari din România, iar strugurii și vinurile produse aici sunt de o calitate superioară.

Situată chiar în mijlocul podgoriei societatea comercială Veritas Panciu S.A. păstrează același nivel calitativ ridicat de 50 de ani, fiind fondată în anul 1949. Se produc în principal struguri de vin, dar și struguri de masă. Din 1 700 hectare de podgorie, 1 500 hectare sunt cultivate cu struguri de vin.

Domeniile deținute de S.C. Veritas Panciu S.A. cuprind podgoriile Răzoare, Dumbrava, Crucea de Jos, Diocheți, Movilița, Chicera și Țifești,care au dus faima acestei regiuni.

Colecția cuprinde o suprafață de 6 hectare și un total de 82 de sortimente de vinuri din care 16 sunt soiuri rezistente și hibrizi. Colecția urmărește obținerea unor producții ridicate de struguri, de calitate superioară, la prețuri mici și rezistenți la îngheț. De asemenea acești struguri se coc devreme și pot fi recoltați mecanizat.

Din 1968, în cramele din Valea Cerbului (înființate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, secolul al XV-lea) compania produce vinuri albe și rosé seci și demiseci. Capacitatea pivnițelor este de 3 milioane de sticle. Departamentul de vinuri spumoase este dotat cu o linie modernă de prelucrare, importată din Franța. Procesul de fabricare este complet automatizat permițând astfel produsului final să fie competitiv pe piața internațională.

Întreaga activitate de îngrijire a viței de vie are loc în incita a 13 ferme, în timp ce industrializarea și producerea vinurilor se face în centre moderne (cu o capacitate de peste 1 000 de vagoane) și în alte patru centre prelucrarea strugurilor și obținerea vinurilor brute, situate în podgoriile reprezentative.

Câteva dintre cele mai bune vinuri spumoase sunt prezentate mai jos:

Alb brut este un vin echilibrat, produs tradițional, cu un ambalaj deosebit de atrăgător, cu un gust delicat.

Rosé brut, modul de prezentare și delicatețea buchetului vă vor seduce încă de la început,mai ales dacă îl ve-ți servi alături de o friptură de vită sau pui.

Alb demisec obținut din minunatele soiuri Sauvignon,Rieling și Fetească Regală prospețimea și delicatețea acestui vin fac minuni alături de antreuri sau preparate din pește.

Roșu demisec, combinația clasică de Pinot Noir, Merlot și Băbească Neagră îmbogățește acest vin cu o savoare proaspătă.

Demidulce este un vin consumat cu precădere la sfârșitul mesei, ca desert.

S.C Veritas Panciu S.A. a lansat pe piață tipul de vin fără alcool, folosind metoda practică. Acest sortiment a fost conceput pentru a întâmpina necesitatea unei băuturi cu un conținut slab de alcool. A fost produs din vinuri de calitate, special tratate pentru a avea un conținut scăzut de alcool, care după ce au fost supuse unei noi fermentări în sticle au fost îmbogățite cu suc natural. Este o băutură spumoasă, răcoritoare, bogată în vitamine.

Podgoria Odobești este situată în treimea mijlocie a județului Vrancea între apa Putnei și cea a Milcovului, începând de la circa 10 km vest de orașul Focșani. Este cea mai mare și una dintre cele mai renumite și mai vechi podgorii românești, considerată o moștenire dacică.

În alcătuirea acestei podgorii intră centrele Odobești (139 m) cu plaiul Șarba; Jariștea (193 m) cu plaiul Pădureni și Bolotești (238 m) cu plaiul Scânteia. Atât resursele heliotermice cât și cele hidrice sunt ceva mai bogate comparativ cu cele din Podgoria Panciu, dat fiind faptul că podgoria Odobești este situată cu 20-30 km mai la sud și că beneficiază de terenuri cu o expoziție mai favorabilă și cu o altitudine medie mai mică cu circa 40 m.

Toate cele trei centre viticole sunt renumite prin vinurile de consum curent, pe care le obțin din soiurile autohtone Galbenă de Odobești și Plăvaie, la care se adaugă Aligote și Fetească regală. La Odobești și Jariștea se obțin în egala măsură vinuri albe de calitate superioară din soiurile Fetească albă, Riesling italian și Sauvignon. La Odobești pot fi obținute de asemenea vinuri roșii de consum curent din soiul Băbească neagră, cât și vinuri roșii de calitate superioară din soiurile Fetească neagră și Merlot.

Centrul viticol Bolotești este profilat pe producerea distilatelor învechite de vin, din soiurile Mustoasă de Maderat, Fetească regală, Plăvaie și Galbenă de Odobești.

Podgoria Cotești este situată în extremitatea sudică a județului Vrancea, între apa Milcovului și sudul comunei Tâmboești, ca o urmare a plantațiilor viticole din podgoria Odobești. Cuprinde centrele viticole Cotești (133 m) cu plaiurile Budești, Urechești, Popești, Gugești; Tâmboești (187 m) cu plaiul Dumbrăveni; Cârligele (233 m) cu plaiurile Bonțești, Blidari, Dălhăuți,Câmpineanca și respectiv centrul Vârteșcoiu (244 m) care include plaiurile Faraoanele și Rotărești.

Comparativ cu podgoria Odobești, resursele heliotermice sunt ceva mai ridicate, în condițiile în care resursele hidrice sunt practic asemănătoare. La aceasta contribuie faptul că podgoria Cotești este situată mai la sud cu 20-40 km, ea deține o suprafață mai mare cu expoziție tipic sudică și prezintă soluri cu o textură mai ușoară creând astfel condiții și mai favorabile privind cultura soiurilor pentru vinuri roșii.

În ansamblu podgoria Cotești deține unele areale de producere a vinurilor albe și roșii de consum curent, din soiurile Fetească regală, Aligote și Băbească neagră, la care în centrul viticol Vârteșcoiu se adaugă Galbena de Odobești. În toate cele patru centre viticole există areale și mai întinse în care sunt obținute vinuri albe de calitate superioară din soiurile Fetească albă, Riesling italian, Muscat Ottonel și Sauvignon. De asemenea în aceste centre viticole sunt produse și vinuri roșii de calitate superioră din soiurile Cabernet Sauvignon, Fetească neagră și Merlot.

4.2. Indicarea traseului cu prezentarea localităților și a obiectivelor vizitate

Traseul parcurs va fi următorul: București – Cotești – Focșani – Odobești – Jariștea – Panciu – Focșani – București.

Podgoria cu care începe “Drumul Vinului” este Cotești cu centrele viticole: Cotești, Faraoanele, Budești, Tâmboești și Cârligele. Podgoria este renumită pentru strugurii de masă (Chasselasdore, Muscat, Hamburg) și vinurile albe (Muscat Ottonel, Fetească Albă, Riesling italian).

Obiectivele turistice ale localității Cotești care vor fi vizitate sunt:

Mănăstirea Cotești Sfânta Treime, monument istoric și de arhitectură religioasă, biserica mănăstirii a fost construită între 1720-1757 de către Ștefan al II-lea, episcop de Buzău, în stil moldovenesc, pictura este realizată în tempera; în trapeză este amenajat un atelier de țesături și covoare;

Colecția muzeală sătească, un muzeu comunal cu profil etnografic, colecția adăpostește în special obiecte privind producerea vinului;

Podgoria Cotești.

Reședința județului Vrancea, municipiul Focșani este o așezare atestată documentar în 1552 într-o cronică muntenească, este următoarea destinație a traseului nostru. Obiectivele turistice vizitate aici vor fi:

Biserica armenească Sfântul Gheorghe construită în anul 1733 din lemn și reconstruită din zid în 1789; în curtea bisericii se află două școli (una de fete și una de băieți) ale comunității armene, fiind printre cele mai vechi instituții de învățământ din oraș;

Biserica Stamatinești Sfinții Voievozi construită între 1789-1798 este ctitorie a baronului Toma Stamatin; adăpostește o colecție muzeală de artă feudală;

Mausoleul eroilor din primul război mondial, construit în perioada 1924-1926 și restaurat între anii 1958-1959, păstrează osemintele ostașilor români căzuți în împrejurimile Focșaniului;

Monumentul Unirii inaugurat la 24 ianuarie 1976, realizat de un colectiv condus de sculptorul Ion Jalea, obelisc înalt de 19,64 m din granit roșu are la baza sa octogonală un basorelief din bronz ce înconjoară ca un inel coloana de granit a obeliscului în care sunt redate 85 de personje din istoria României și a actului Unirii din 1859;

Muzeul județean Vrancea cuprinde secții de arheologie-istorie, etnografie, științele naturii. Secția de arheologie-istorie cuprinde materiale din paleolitic, epoca brozului, epoca fierului, într-o aripă a clădirii este amenajată secția Unirii unde sunt expuse materiale și documente legate de activitatea Comisiei Centrale;

Clădirea liceului “Unirea” înființat în 1865 ale cărui promoții i-au avut în frunte pe Anghel Saligny, N.D. Cocea, iar ca profesori pe scriitorii D.D. Pătrașcu, I.A. Bassarabescu, istoricul C. Giurescu;

Clădirea Teatrului Municipal construită în 1913, o adevărată bijuterie a arhitecturii, cu sculptură interioară de mare valoare artistică cu elemente de baroc renascentiste.

Odobești oraș situat pe malul stâng al Milcovului este menționat documentar ca așezare rurală în anul 1288. Din secolul al XV-lea localitatea se dezvoltă ca așezare viticolă de prim rang, iar în secolul al XVI-lea se extinde prin includerea satelor Odoabă, Grozești și Vișinești. În anul 1626 este consemnat ca având una din cele mai importante podgorii din Moldova.

Obiectivele turistice vizitate în acestă localitate sunt următoarele:

Beciul domnesc datează din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a fost reconstruit și reamenajat între 1834-1839 din inițiativa domnitorului Mihai Sturdza;

Biserica Vovidenia construită între 1670-1680 de vistiernicul Iordache Teodorescu-Cantacuzino, renovată în 1785 de familia Pamfil;

Mănăstirea Mera este o mănăstire fortificată, ctitorie a domnitorului Constantin Cantemir ce a construit biserica din lemn în perioada 1683-1685. În 1705 fiul acestuia, Antioh Cantemir a început construcția bisericii din zid, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena și a întărit zidul de incintă cu turnuri de apărare. Mănăstirea prădată și devastată de tătari în anul 1758, a fost refăcută ulterior. Biserica are fațade decorate cu pilaștri și ancadramente gotice, iar în interior păstreză picturi murale în tempera în stil bizantin, cu un valoros tablou votiv cu familia domnului Cantemir;

Muzeul viticol cu profil etnografic și arheologic.

Jariștea s-a afirmat ca un puternic centru viticol, podgoria Jariștei distinctă de cea a Odobeștilor, fiind cunoscută încă din secolul al XVIII-lea, iar vinurile de Jariștea vestite prin buchetul și stabilitatea lor.

Obiective turistice vizitate:

Biserica din Pădureni zidită între anii 1707-1711 de către locuitorii satului și amintită în Letopisețul său de Ion Neculce;

Biserica fostului schit Scânteia construit în anul 1730 de familia Stamatinești este de dimensiuni obișnuite și atrage atenția prin elementele arhitectonice de influență arabă prezente în construcția coloanelor și bolților într-o formulă integrată stilului bizantin;

Biserica de lemn a fostului schit Buluc ctitorie a răzeșului Isaia Caragea din Odobești.

Aspectul general al Panciului inudat de verdeață și înconjurat de viile ce urcă până sub culmile dealurilor din jur este acela al unei stațiuni climaterice, la aceasta contribuind și curenții de aer de pe valea Șușiței, care apropie clima orașului de cea a așezărilor dinspre munte. Casele localnicilor, multe dintre ele răsărind din mijlocul grădinilor, contribuie la accentuarea acestui aspect. Localitatea apare consemnată documentar în anul 1589 cu numele de Crucea.

Obiectivele turistice vizitate sunt următoarele:

Schitul Brazi este o ctitorie din secolul al XVII-lea al anahoreților Teofilact și Sava. Prima biserică Sfântul Gheorghe a fost realizată din lemn în 1676, fiind reconstruită din zid în 1834. Aici a trăit un timp cronicarul Miron Costin. Schitul a fost lăsat în părăsire 30 de ani, el fiind refăcut și reînființat în septembrie 1990. În cimitirul schitului a fost înmormântat Ioan Slavici, osemintele acestuia fiind mutate ulterior în cimitirul Belu din București;

Beciul domnesc – hrube străvechi de origine necunoscută sunt atribuite de tradiția locală lui Ștefan cel Mare. Hrubele sunt săpate la 24 m adâncime, cu pereții de pământ fără căptușeală de piatră sau cărămidă. Galeria principală are lungimea de 560 m și 36 de galerii perpendiculare pe aceasta, fiecare având 40 m, însumând în total 2000 m. După amenajarea lor, hrubele au fost transformate în spații de învechire pentru șampania de Panciu;

Podgoria Panciu – Podgoria Crucilor (cartiere ale orașului Panciu) era cunoscută din secolul al XVI-lea. Predomină soiurile de struguri pentru vinuri albe: Fetească, Riesling italian și Muscat Ottonel. Reprezentativ pentru această podgorie este producerea șampaniei (marca județului Vrancea) prin învechirea naturală în hrube străvechi (beciul domnesc);

Biserica din lemn Sfântul Nicolae din Străoane biserica a fost reconstruită în secolul al XVIII-lea pe un soclu înalt din cărămidă, pe locul uneia vechi ce fusese construită în anii 1477-1478 de către frații Stroe (comandanți de oști în armata lui Ștefan cel Mare). Cuprinde bogate decorațiuni sculptate și acoperișul terminat cu streșini foarte largi. Este un monument remarcabil și original de arhitectură religioasă.

4.3. Analiza succintă a traseului pe zile

Ziua I:

Ora și locul de plecare: 9:00, din București Piața Romană

Obiective vizitate: Cotești – Mănăstirea Cotești Sfânta Treime, Colecția muzeală sătească și podgoria Cotești.

Servicii oferite: – cazare la Hotel Fashion Center (3*)

cina la restaurantul hotelului

ghid

ora și locul de sosire: 12:00 la Cotești, 17:00 la Focșani.

Ziua a II-a:

ora și locul de plecare: 9:00, din Focșani

obiective vizitate: Biserica armenească Sfântul Gheorghe,Biserica Stamatinești Sfinții Voievozi, Mausoleul eroilor din primul război mondial, monumentul Unirii, clădirea liceului “Unirea” și clădirea Teatrului Municipal.

Servicii oferite: – cazare la Hotel Fashion Center

pensiune completă

ghid

ora și locul de sosire: 17:00, hotel Fashion Center.

Ziua a III-a:

ora și locul de plecare: 9:00, hotel Fashion Center

obiective vizitate: Odobești – Beciul domnesc, Biserica Vovidenia, Mănăstirea Mera și Muzeul viticol

servicii oferite: – cazare la Hotel Miorița (2*)

demipensiune

ghid

ora și locul de sosire: 16:00,la hotel Miorița.

Ziua a IV-a:

ora și locul de plecare: 9:00, hotel Miorița.

obiective vizitate: Jariștea – Biserica din Pădureni, Biserica fostului schit Scânteia și Biserica fostului schit Buluc.

servicii oferite: – cazare la pensiunea turistică Podgoria Copaci

demipensiune

ghid

ora și locul de sosire:17:00, la pensiunea Podgoria Copaci.

Ziua a V-a:

ora și locul de plecare: 9:00, pensiunea Podgoria Copaci.

obiective vizitate: Panciu – Schitul Brazi, Beciul domnesc, Podgoria Panciu și Biserica din lemn Sfântul Nicolae – Străoane.

servicii oferite: – cazare la Popas Valea- Câmpului

demipensiune

ghid

ora și locul de sosire:17:00, la Popas Valea-Câmpului.

Ziua a VI-a:

ora și locul de plecare: 9:00, Popas Valea-Câmpului.

obiective vizitate: Focșani – Muzeul județean Vrancea, Muzeul Satului – Crâng Petrești.

servicii oferite: – cazare la hotel Fashion Center

demipensiune

ghid

ora și locul de sosire: 18:00, la hotel Fashion Center.

Ziua a VII-a:

ora și locul de plecare: 9:00, hotel Fashion Center.

obiective vizitate: –

servicii oferite: mic dejun la restaurantul hotelului Fashion Center.

Ora și locul de sosire: 13:00, București.

4.4. Analiza de preț

Întocmirea analizei de preț trebuie făcută în concordanță cu elementele programului turistic, fiind o rezultantă a acestuia.

4.4.1 Elemente de prezentare generală

Număr de turiști: 30

Număr de ghizi: 1

Număr de șoferi: 1

Mijloc de transport folosit: autocar

Număr de kilometri parcurși în total: 480

Număr de zile: 6 zile, 5 nopți

Preț informativ: 4 000 000.

4.4.2 Analiza de preț

Denumirea acțiunii turistice: “Drumul vinului în Țara Vrancei”

Grup minim: 20 persoane

Extras din program: București – Focșani – București

Beneficiar: grup de turiști

Organizator grup: agenție de turism

Calculația prețului de vânzare

Cheltuieli directe:

Cheltuieli cu cazarea: 3 nopți la hotel de 3*

1 noapte la hotel de 2*

1 noapte la o pensiune turistică

1 noapte la un popas turistic

Total cheltuieli cu cazarea:

(3*300 000)+(1*250 000)+(1*200 000)+(1*150 000)= 1 500 000 lei

Cheltuieli cu alimentația:

1 mic dejun la Focșani – Hotel Fashion Center = 70 000 lei

1 cină la Focșani – Hotel Fashion Center = 100 000 lei

1 pensiune completă la Focșani – Hotel Fashion Center = 250 000 lei

1 demipensiune la Focșani – Hotel Fashion Center = 150 000 lei

1 demipensiune la Odobești – Hotel Miorița = 130 000 lei

1 demipensiune la Jariștea – pensiunea Podgoria Copaci = 120 000 lei

1 demipensiune la Panciu – Popas Valea-Câmpului = 110 000 lei

Total cheltuieli cu alimentația = 930 000 lei

Cheltuieli cu transportul = (nr. km parcurși*cotă/km):nr.turiști

Cheltuieli cu transportul = (480*19 000 lei/km):30 = 304 000 lei

Cheltuieli culturale = 150 000 lei

Cheltuieli cu ghidul = 250 000 lei

Cheltuieli cu șoferul = 160 000 lei

Total cheltuieli directe = 3 294 000 lei

Asigurare (5%*C.D.) = 164 700 lei

Comision (15%*C.D.) = 494 100 lei

TVA (19%*Comision) = 93 879 lei

Total costuri = C.D.+Asigurare+Comision+TVA = 4 046 679 lei

Rotunjire – 46 679 lei

Total preț de vânzare = 4 000 000 lei

Concluzii și propuneri de valorificare

Concluzii

Programul turistic este o activitate complexă care transformă turismul într-un act cultural și are un rol determinant în reușita acțiunilor turistice.

Pentru ca să apară necesitatea actului turistic trebuie intervenit prin procesul educațional pentru a stimula setea de cunoaștere, de noutate, educația prin turism fiind o parte integrantă a procesului de educație generală.

Județul Vrancea posedă un potențial turistic ridicat legat în primul rând de frumusețea incontestabilă a plaiurilor sale, culmile domoale ale Munților Vrancei, cu bogate pășuni, fânețe și păduri răcoroase, râurile repezi de munte, cascadele Putnei și Tișiței, rezervația geologică “Focul Viu”, rezervațiile forestiere Cenaru I și Cenaru II de la Andreiașu de Jos, renumitele peisaje ale Țării Vrancei, cu așezări cuibărite la adăpostul unor impresionante masive deluroase precum și de trecutul său istoric glorios. La acestea se adaugă prezența stațiunilor climaterice și balneoclimaterice Soveja, Năruja și Vizantea Mănăstirească, a unor zone etnografice și folclorice în cadrul cărora se evidențiază elemente specifice portului popular, arhitecturii populare, obiceiurilor și datinilor populare, ocupațiilor tradiționale.

Tema programului turistic dezvoltată în această lucrare este una semnificativă pentru județul Vrancea care este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri pentru podgoriile și vinurile sale, însă trebuie menționat că nu este singura posibilitate de valorificare a potențialului turistic existent aici, acesta oferind diverse variante de trasee turistice.

Propuneri de valorificare

În scopul unei valorificări superioare a potențialului turistic al județului Vrancea este necesară luarea unor măsuri cu caracter concret.

Crearea și promovarea unor programe turistice cu tema:

“Istoria județului Vrancea” cu vizitarea tuturor mausoleelor, muzeelor și monumentelor istorice închinate eroilor neamului care s-au jertfit pe aceste meleaguri;

“Biserici și mănăstiri vrâncene” care să pună în evidență bogăția lăcașelor de cult construite de-a lungul timpului în județ, amintim aici doar câteva dintre ele Mănăstirea Mera, schitul Rogoz, schitul Poiana Mărului, Mănăstirea Soveja;

“Pe drumuri de munte”, drumeții și excursii în Munții Vrancei, Cheile Cozei, Cascada Putnei, Valea Tișiței, Cheile Nărujei;

“Case memoriale din județul Vrancea” vizitarea casei memoriale a lui Alexandru Vlahuță de la Dragosloveni, Alexandru Sihleanu de la Sihlea, Moș Ion Roată de la Câmpuri, Duiliu Zamfirescu de la Focșani;

“Etnografie și folclor vrâncean” cu evidențierea elementelor specifice portului popular (marame, broboade, cămăși încrețite la gât, catrințe, brâie, sumane cheptare), arhitecturii populare (case cu cerdac sau foișor, cu decorații crestate în lemn), obiceiurilor și datinilor populare (colinde, dansuri cu măști), ocupațiilor tradiționale (păstorit, vinărit);

“Fenomene naturale unice” – Focurile Vii de la Andreiașu, torentul de noroi de la Plopu, lacurile “fără fund” de la Lacu lui Baban, Odobasca, Lacul Verde.

Includerea în programele turistice a celor nouă rezervații naturale existente pe teritoriul județului.

Pentru amatorii de pescuit păstrăvăria Lepșa este un obiectiv turistic demn de luat în calcul. Crscătoria de păstrăvi, una dintre cele mai mari din țară este o importantă sursă de aprovizionare cu păstrăvi “curcubeu” și “argintiu de Vrancea” a apelor de munte și a amenajărilor hidrotehnice din diferite zone ale țării.

Introducerea în programele turistice a unor tururi ale orașelor și localităților mai reprezentative, dar și ale județului.

Promovarea turismului balneoclimateric în stațiunile Soveja, Năruja și Vizantea Mănăstirească.

Includerea în circuitul turistic a rezervației de arhitectură vrânceană – Crângul Petrești unde s-au colecționat valoroase mărturii ale evoluției construcțiilor populare în Vrancea.

De asemenea baza tehnico-materială trebuie dezvoltată pentru a putea susține produsele turistice oferite turiștilor, nivelul calitativ al serviciilor trebuie îmbunătățit și adaptat cerințelor internaționale pentru a putea satisface și cel mai exigent turist fie el autohton sau străin.

Agențiile turistice trebuie să alcătuiască și să promoveze programe turistice cât mai diverse și atrăgătoare la nivelul acestui județ pentru atragerea turiștilor de pretutindeni.

Specificul artei populare, muneroasele monumente istorice și frumusețea cadrului natural fac din județul Vrancea un județ cu un ridicat potențial turistic încă insuficient valorificat.

Introducere

“Județul Vrancea este o imagine în mic a țării. Aici întâlnești vegetația cea mai diversă pe cele mai diverse forme de relief, constituind astfel, un compediu geografic. Prin actele de vitejie ale ostașilor români căzuți în primul război mondial la Mărășești și Mărăști, dovada fiind mausoleele ridicate aici ca și la Soveja, Vrancea, ca teritoriu românesc, deține în istorie un titlu de glorie… Este un județ de oameni vrednici, de oameni tari de la munte, podgoreni și de cojani muncitori de la câmpie, stăruitori și inteligenți…”. Aceasta este o descriere a județului făcută de istoricul Constantin Giurescu.

Patrimoniul turistic pe care îl deține țara noastră este destul de bogat în mai toate zonele există însă diferențe în ceea ce privește gradul de valorificare a acestuia, de aceea lucrarea de față își propune să analizeze valorile turistice ale unui județ și anume a județului Vrancea, a gradului de exploatare în plan economic și identificarea soluțiilor de antrenare mai largă în circuitul turistic a acestora.

Județul Vrancea dispune de un bogat tezaur al frumuseților naturale: văi adânci brăzdate de râuri, păduri seculare, dealuri pline de rodul viilor și șesuri mănoase.

Vrancea este un ținut de legendă cu rezonanțe istorice, trup din trupul Moldovei, scăldat în undele de cristal ale râurilor Putna, Siret, Milcov, Șușița, Zăbala, Râmna, Zăbrăuț și Trotuș.

Numele Vrancea se trage după cum spune legenda de la acela al “Babei Vrâncioaia”, mama a șapte feciori chipeși, viteji luptători în armata lui Ștefan cel Mare. Datorită vitejiei demonstrate în lupta împotriva turcilor se spune că domnitorul a dăruit bravilor ostași câte un munte, cu dorința de a alcătui un ținut care să poarte numele de “Țara Vrancei”.

Pentru fiecare român Vrancea reprezintă înainte de toate ținutul unde s-a înscris pe firmamentul istoriei României, Unirea de la 24 ianuarie 1859 dintre Moldova și Țara Românească. Printr-o coincidență a istoriei, 59 ani mai târziu, Marea Unire de la 1918 a început să se înfăptuiască cu jertfele de sânge de pe Câmpia Mărășești.

Dacă în trecut temerarii călători nu puteau cunoaște adevăratele frumuseți ale meleagurilor vrâncene din cauza lipsei căilor de comunicație, astăzi drumurile modernizate permit turiștilor să pătrundă până în cele mai îndepărtate colțuri ale județului, în inima Munților Vrancei, pentru a admira frumusețile de nedescris ale naturii și statornicia cu care oamenii acestor locuri și-au păstrat portul popular, arhitectura caselor țărănești și folclorul nealterat cu remarcabile piese.

Zonă cu o îndelungată istorie atestată prin numeroase vestigii și documente, cu fenomene și procese etnografice de mare interes, patrie a “Mioriței”, adevărat “picior de plai și gură de rai”, Țara Vrancei este o zonă cunoscută, îndrăgită și prezentată în forme artistico-literare variate de mari personalități: Alecu Russo, Alexandru Odobescu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu.

Cererea turistică manifestă în perioada actuală un interes crescând pentru produsele turistice cu temă, inspirate din evenimente istorice, viața cultural-artistică, subiecte literare celebre. Astfel de produse constituie una dintre modalitățile de diversificare a ofertei turistice și de punere în valoare a unor locuri originale capabile să atragă clientela turistică.

Prin trecutul ei istoric, prin folclorul ei minunat și mai ales prin frumusețile naturale pe care Carpații, aici la curbura lor le prezintă în tot ceea ce au mai impunător, Vrancea merită cu prisosință să fie străbătută și cunoscută.

ANEXA NR. 3

Pensiunile turistice din județul Vrancea

Tabelul nr 3.2.

Sursa: www.mtromania.ro

ANEXA NR. 4

LISTA AGENȚIILOR DE TURISM ÎN JUDEȚUL VRANCEA

AGETUR, Focșani, Ștefan cel Mare nr. 13, bl C1, ap 1

ALINA TRAVEL AGENCY, Focșani, str. Duiliu Zamfirescu nr. 4

BTT-Filiala Vrancea, Focșani, str. Cuza Vodă nr. 15

CARLA, Focșani, str. Cuza Vodă nr. 42, ap. 2

COSTI-TOUR, Focșani, str. Emil Racoviță nr. 1

COSTI-TOUR, Focșani, str. Ștefan cel Mare nr. 15

ELTOUR, Focșani, str. Mihail Kogălniceanu nr. 25

EMI TUR, Focșani, str. Ștefan cel Mare nr. 12

ERNIC TUR, Focșani, Bdul Unirii nr 8

EUROCRONOS, Focșani, Bdul Independenței nr. 8

GIORGIO TOUR, Focșani, Bdul Independenței, nr. 18

MARIOTUR, Focșani, str. Maior Ion Antonescu nr.8

MIGTOUR 2000, Focșani, str. Independenței nr. 28

MILCOVUL, Focșani, str Cuza Vodă, nr.22

PANEUROPA TOUR, Focșani, str. Ștefan cel Mare nr. 13

ROMINVEST TOUR, Focșani, Piața Victoriei nr. 12

SAKURA TRAVEL, Adjud, Bdul Gării bl 98, parter

SANTOUR, Focșani, Bdul Independenței nr. 4-6

SIND ROMÂNIA, Focșani, str. Mihail Kogălniceanu

TERRA TOURS, Focșani, str. Dimitrie Cantemir nr. 25

VACANȚA, Focșani, Bdul Independenței nr. 2

VACANȚA 98, Focșani, Unirea Principatelor nr. 12

VRANCEA TUR, Focșani, Bdul Brăilei nr. 9

Sursa: www.mtromania.ro – site-ul Ministerului Turismului al României