Program de Licență: Jurnalism [302903]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

Program de Licență: Jurnalism

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Autor: Andrei Mirea

Prof. coordonator: Lect. univ. Alexandra Bardan

București

iunie 2018

FOTOREPORTAJ

„PRIVEȘTE CERUL”

ARHITECTURĂ MEDIEVALĂ ROMÂNEASCĂ

INTRODUCERE

Decizia de a aborda un proiect de tip fotografic pentru lucrarea de licență am luat-o [anonimizat].

Din dorința de a călători și de a [anonimizat], am decis ca în cadrul acestui proiect fotografic să prezint partea mai puțin văzută de oameni a clădirilor medievale.

Pentru că oamenii din ziua de astăzi tind să treacă cu vederea amprentele lăsate de istorie asupra arhitecturii țării în care trăim și abordează doar stilul specific turistului de rând, m-am decis ca scopul proiectului meu să fie prezentarea detaliilor ratate de ei în goana spre a vizita cât mai multe locuri posibile pentru un palmares imaginar.

Astfel, tema fotografiilor din această lucrare este axată pe detaliile arhitecturale ale frontispiciilor clădirilor medievale românești. [anonimizat]-plongée.

O temă adiacentă proiectului este specifică fotografiilor de tipul „privește cerul”. [anonimizat] a face impresie în mediul online decât de a [anonimizat], spre cer. Astfel, o sumedenie de detalii arhitecturale sunt ratate și frumusețile cerului omise.

Proiectul este structural în trei mari capitole. Capitolul I [anonimizat]. [anonimizat], iar în încheiere este definit publicul țintă al proiectului.

[anonimizat] o [anonimizat] o scurtă documentare pe baza proiectelor asemănătoare cu acesta.

[anonimizat], în urma aplicării cunoștințelor relatate în primele două capitole. [anonimizat], [anonimizat], fotografiile, [anonimizat] m-am confruntat și rezolvarea lor.

CAPITOLUL I

1.1 Fotografia și fotojurnalismul

Pentru a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Fotografierea este procesul prin care obținem o imagine sub acțiunea luminii. Lumina reflectată de un obiect formează o imagine pe un material fotosensibil care este apoi prelucrat chimic sau digital și care devine astfel fotografie. Cuvântul fotografie provine din limba greacă și înseamnă scriere cu lumină, fotografia fiind astfel de fapt o scriitură obținută cu ajutorul razelor de lumină. (Sandu, 2004)

O fotografie poate fi obiectul a 3 practici: fie facem, fie ni se face, fie privim. Fotograful este operatorul, toți ceilalți care răsfoiesc ziare, cărți, albume sunt spectatorii, iar cel care sau ceea ce este fotografiat este ținta, referentul, „spectrumul fotografiei”. Din punctul de vedere al clasificării, repartizările la care este supusă fotografia sunt fie de ordin empiric (profesioniști / amatori), fie retorice (peisaje / obiecte / portrete / nuduri), fie estetice (realism / pictorialism). (Barthes, 2009)

Fotoreporterul italian Francesco Zizola, laureat de 9 ori al concursului World Press Photo, cel mai recent în 2012 și 2016, spunea la 1997 despre fotografie că este un limbaj: „Așa cum ne naștem cu abilitatea de a vorbi, tot astfel și limbajul fotografiei cu regulile gramaticale poate fi învățat în timp.” (apud. Sandu, 2004, p. 58) În 2013, în cadrul unui interviu cu Financial Review, acesta adăuga o nouă definire: „Fotografia este o unealtă ce ne ajută să devenim mai maturi, și este o unealtă pentru democrație.” (Hutchinson, 2013)

Pe de altă parte, Paul Almasy, scriitor, jurnalist și fotograf de origine maghiară, spunea că este fals să prezentăm fotografia ca fiind un limbaj pentru că aceasta trebuie considerată o scriere, așa cum cere și originea etimologică a cuvântului. „Putem vorbi de limbajul fotografiei, dar nu vom putea spune că fotografia este un limbaj. Fotografia este scriitura pictografică cea mai densă, cea mai bogată în elemente constitutive.” (apud Sandu, 2004, p. 58)

După Almasy, aceste elemente constitutive ale fotografiei se împart în trei grupe: elemente constitutive vii: oamenii și animalele; elemente constitutive mobile: fenomenele naturale și elementele din natură și elementele constitutive fixe: casele și obiectele de toate felurile, care sunt prezente și în proiectul meu. (apud. Sandu, 2004)

Dacă fotografia este considerată scriere cu lumină, atunci fotojurnalismul este o relatare vizuală a informației ce comunică prin cuvinte și imagini, acestea din urmă necesitând uneori să fie susținute de explicații pentru ca mesajul să fie complet. O comunicare clară este asigurată doar atunci când cuvintele sunt adăugate la imagine, indiferent de eficacitatea ei. (Sandu, 2004)

În opinia lui Julianne Newton, profesoară a Școlii de Jurnalism și fostă fotografă, fotografii trebuie să observe cu acuratețe și cât mai subiectiv și au dreptul, dar și responsabilitatea de a relata prin fotografie pentru alții. (apud. Sandu, 2004)

Fotojurnalismul trebuie să redea experiența umană corect, cu acuitate și cu un ridicat simț al responsabilității sociale. Acesta este este mai mult decât un medium sau o aplicație a unei tehnologii, este jurnalism vizual, paznic al realului. Media contemporană arată o creștere a vizualului la începutul secolului al XXI-lea, iar realitatea imaginii legitimează știrile. De aceea, la recomandarea lui Newton, rolul fotojurnalismului în cultura contemporană trebuie privit într-un mod complex, interdisciplinar și multidisciplinar. (Sandu, 2004)

În concluzie, fotografia reprezintă rezultatul chimic sau digital al scrierii luminii pe un material fotosensibil, iar fotojurnalismul reprezintă jurnalismul vizual.

Pentru că proiectul meu documentează în timp și spațiu clădiri și pentru că nu este menit domeniului artistic ci publicării în cadrul unei reviste de specialitate, este necesar ca mai departe să fie definite atât forografia de presă și cea arthitecturală, cât și fotoreportajul și fotoreporterul.

1.2 Fotografia de presă

În cartea Fotografia, limbaj specific, Eugen Iarovici spune despre fotografia de presă că „marea minune” constă în capacitatea ei de a-l transforma pe privitor în martor ocular al evenimentelor. Din punctul lui de vedere, fotografiei de presă i se cere neapărat să comunice ceva, deoarece în presă spațiul este limitat, iar prezența unei fotografii care nu transmite nimic poate ține locul unui text mult mai explicit. (apud. Bauret, 1998)

Pe de altă parte, Bauret (1998, p. 28) consideră fotografia „un instrument complementar scrisului, făcând posibilă activitatea jurnalistică”, iar după cum spunea Sandu (2004), principalele domenii beneficiare ale fotografiei sunt cercetările științifice, procesul educațional, publicitatea, presa scrisă și internetul.

Așadar, fotografia de presă este un element de bază în activitatea jurnalistică, cu diverse scopuri, elemente constitutive și elemente de lectură, care relatează realitatea nealterată pentru a-l face pe cititor să se simtă prezent la fața locului.

Odată pătrunși în domeniul jurnalistic, fotograful și fotografierea definite anterior se unesc cu tehnicile specifice jurnalsmului și devin astfel fotoreporter și fotoreportaj.

1.3 Fotoreportajul

În cartea sa, Abordarea fotografiei, Bauret (1998) spune că în fotografie domină două genuri: reportajul și portretul. În definitoriu, fotoreportajul este forma cea mai obișnuită a reportajului fotografic. Acesta se bazează pe o serie de fotografii legate între ele, susținute într-o oarecare măsură de text. Subiectul, aspectele și amănuntele lui diferite, mediul și implicațiile sunt reprezentate pe cât posibil într-o formă vizuală, explicațiile textuale adiacente referindu-se numai la acele aspecte ce nu pot fi comunicate decât prin cuvinte. O importanță vitală o are aici coerența. Chiar și fără explicații, un fotoreportaj trebuie să fie inteligibil și să dea prin sine însuși o impresie de unitate (Feininger, 1967)

Fotografiile de reportaj surprind prin faptul că sunt adesea fotografii unare, în cadrul cărora nu există nicio tulburare. După cum relata Barthes (2009), fotografia poate „striga”, dar nu poate răni. Acest tip de fotografii de reportaj sunt receptate dintr-o dată și atât. Sunt răsfoite, dar mai apoi greu de rememorat. Fotografia este mult mai mult decât o simplă imagine a unui fragment de real. Față de fotografia de studio unde realul și realitatea pot fi construite și reconstruite în detaliu, în cazul reportajului acestea nu sunt manipulate, aranjate sau puse în scenă. (Bauret, 1998)

Fotoreportajul prezentat în această lucrare, ilustrat prin fotografii arhitecturale, este un reportaj de tip planificat. Acesta este reportajul tipic pentru revistele ilustrate. El trebuie conceput, documentat, planificat și executat ca o povestire pe care vrea s-o scrie un scriitor. Pentru a asigura continuitatea și a avea certitudinea că nimic nu va fi uitat, întregul reportaj va trebui să fie schițat sub forma unui scenariu în care se enumeră toate fotografiile necesare, completate cu informații precise asupra locului și timpului. (Feininger, 1967)

În ziua de azi, pentru mulți oameni fotografia de reportaj este considerată adevărata fotografie, pentru că joacă un rol evident transparent și este considerată utilă sau chiar indispensabilă, căci arată ce se întâmplă în lume, atât bine, cât și rău. (Bauret, 1998)

1.4 Fotoreporterul

Pentru că este prima oară când fac un fotoreportaj și mi se atribuie indirect postura de fotoreporter, m-am interesat care este scopul principal al unui fotoreporter și ce trebuie sau nu să facă. Așadar, după cum spune Sandu (2004), scopul fotoreporterului este de a comunica mesajul într-un mod clar, astfel încât cititorul să înțeleagă repede contextul. Nu poate fi neutru și obiectiv, ci doar cât mai puțin subiectivs. Acesta relatează, nu copiază realitatea. La fel, Arias (2013) susține că fotoreporterul este mai mult un observator în loc de un director sau colaborator, pentru că fotojurnalismul este mai mult despre momente.

Corinne Dufka, laureată a concursului World Press Photo în 1996 este de părere că „abilitatea fotoreporterului de a reda realitatea constă în tratarea și interpretarea elementelor existente, prin ceea ce alege fotoreporterul să includă în cadru. Un obiectiv de 18 mm dă o idee diferită asupra realității față de aceea oferită de un obiectiv de 600 mm”. (apud. Sandu, 2004, p. 50) Doi ani mai târziu însă, în 1998, Corinne Dufka renunță la a mai fi fotojurnalist după ce realizează că acest job a făcut-o să-și piardă compasiunea față de subiectul fotografiei.

Frederic Lambert, teoretician al fotojurnalismului și autor al studiului Patru niveluri de lectură ale unei fotografii de presă, distinge patru niveluri de lectură a unei fotografii de presă. Strategia lecturii constă în descompunerea privirii în patru niveluri, cel mai reprezentativ dintre acestea fiind efectul de real. (apud. Bauret, 1998)

Lambert afirmă că nicio fotografie nu arată realul. Fotoreporterul, selecția și punerea în pagină sunt elemente ce modifică, transformă și rescriu realul. Cititorul uită de toate acestea și crede că imaginea pe care o privește este singura posibilă, singura adevărată și reprezintă fidel faptele. Pentru a-și impresiona cititorul, publicațiile recurg la coduri numite efecte de real. Dintre cele mai utilizate amintim: perspectiva frontală redată prin linia orizontului, liniile și punctul de fugă, ce îl conving pe cititor că se află la locul evenimentului și că asistă la acesta, prezente și în proiectul meu. (Sandu, 2004)

1.5 Fotografia arhitecturală

Termenul de „fotografie arhitecturală” descrie atât subiectul (arhitectura), cât și modul de captare al acestuia (fotografia). (Sculz, 2015)

Din punct de vedere istoric, fotografia arhitecturală datează încă de la începutul secolului XIX. Pe de altă parte, din punct de vedere al formelor, aceasta poate fi de mai multe feluri: de tip documentară – caz în care fotografia este acompaniată de explicații, planuri sau desene pentru a descrie cât mai precis clădirile; de tip carte poștală – caz în care fotografiile servesc strict ca mod de recunoaștere și sunt reproduse în culori suprasaturate și cu efecte speciale; de tip vacanță – când fotografiile sunt făcute în scop personal și locația este mai importantă decât clădirile; de tip reclamă – când arhitectura reprezintă progresul, tehnologia și nivelul înalt de trai; și de tip artistic – când mai mult fotograful este focusat pe activitate decât arhitectul și nu există neapărat o conexiune între mesajul imaginii și mesajul arhitecturii în sine, la fel ca în fotoreportajul prezentat în această lucrare. (Schulz, 2015)

De asemenea, fotografia, mai ales cea arhitecturală, va fi mereu asociată cu călătoria. Asociată la început cu marile expediții, ea este un instrument nou de descoperire a lumii ce comunică vizual și contribuie la cunoașterea evenimentului. Primei vocații de tip geografic, călătoria fotografică, i se adaugă și o funcție cu caracter istoric, cea de fotojurnalistică, sau mai amplu, de reportaj. (Bauret, 1998).

1.6 Publicul țintă

Pentru a putea merge mai departe cu proiectul, următorul pas îl reprezintă fixarea scopului fotografiilor și al publicul țintă al acestora.

În opinia lui Andreas Feininger, fotograf și scriitor de tehnică fotografică, cu cât mesajul unei fotografii este mai general, cu atât aceasta va fi mai folositoare. Pentru a reține atenția, o fotografie trebuie să aibă ceva de comunicat: să fie informativă, educativă, amuzantă sau moralizatoare, altfel este echivalentă cu vorbăria goală. (apud. Bauret, 1998) La fel și Barthes (2009) afirmă că fotografia are funcțiile de a informa, a reprezenta, a surprinde, a da sens și a face poftă. În lipsa uneia dintre aceste funcții, fotografia își pierde interesul și, implicit, publicul.

Având în vedere subiectul fotoreportajului meu, scopul principal al fotografiilor este de a informa și de a educa publicul cu privire la tema principală a acestuia. Un criteriu de bază este caracterul atractiv al subiectului. Subiectele cele mai bune sunt cele care pot atrage publicul general, care e posibil să mai fi fost publicate, dar sunt prezentate sub o formă și dintr-un punct de vedere diferite. Pentru că subiectul meu nu reprezintă o noutate, atât valoarea informativă, cât și caracterul atractiv ale fotoreportajului constau în faptul că un subiect general este prezentat dintr-o perspectivă nouă, diferită. (Coman, 2007)

Pentru ca fotoreportajul să ajungă la un public, următorul pas constă în publicarea acestuia în cadrul unei publicații. Din punctul de vedere al publicațiilor, acestea pot fi generaliste sau specializate, în funcție de conținutul lor și pot fi informative, educative sau de entertainment. Așadar, gazda fotoreportajului meu va fi o publicație de tip revistă ilustrată, specializată pe domenii precum arhitectura, curiozitățile și călătoriile. (Coman, 2007)

CAPITOLUL II

2.1 Cerințele unei fotografii bune

Deoarece pregătirea mea în domeniul fotografiei constă doar în autoeducarea mea pe parcursul anilor și mai apoi cursurile de fotojurnalism din cadrul facultății, consider necesară prezentarea unor reguli pe care trebuie să le respecte o imagine pentru a fi considerată bună. În era tehnologizării, orice om își poate permite să-și achiziționeze o cameră și să înceapă să fotografieze, însă în lipsa documentării specializate, nu orice fotografie este neapărat și bună.

După cum spunea și Feininger (1967), o fotografie bine compusă este în primul rând o fotografie limpede și bine organizată în care subiectul este prezentat în forma cea mai clară, cea mai viguroasă și cea mai eficace. Pentru ca o fotografie să fie considerată bună trebuie să îndeplinească minime principii și considerații de compoziție, lumină, focalizare și expunere. Astfel:

2.1.1 Compoziția

„Compoziția desemnează organizarea elementelor din cadru și reprezintă una din cele mai importante modalități plastice, cu finalitate expresivă și semantică. Structura compozițională va influența în mare măsură perceperea și înțelegerea obiectului real. Compoziția este unul dintre mijloacele cele mai puternice de construire a sensului imaginii atât în artă, cât și în comunicarea de tip jurnalistic.” (Sandu, 2004, p. 44)

O cerință definitorie pentru o fotografie bună este compoziția. Compoziția reprezintă aranjarea elementelor în fotografie. Prin intermediul acesteia, fotograful alege cum să îmbrace fotografia cât mai plăcut, folosindu-se de elementele compoziționale din preajma subiectului. Cu ajutorul unei ramure de copac, unui avion pe cer sau a unui nor singuratic, fotograful creează o compoziție mult mai plăcută pentru fotografiie de tip arhitectural și transmite un mesaj mult mai interesant. Dintre principalele elemente ale compoziției amintim liniile, formele, spațiul, culorile, cadrul și contrastul.

Liniile

În fotografie există două tipuri de linii: reale și implicite. Liniile reale sunt fizic vizibile, precum stâlpii de pe stradă sau liniile din arhitectura unei clădiri. Cu ajutorul acestora este definit spațiul și se creează perspectiva și iluzia de adâncime și distanță. Liniile implicite sunt create de factori nonfizici cum ar fi gestul unei persoane cu mâna sau linia de contur a reliefului dintr-un peisaj. (Sandu, 2004)

Ambele tipuri de linii pot fi folosite pentru a dirija ochiul privitorului spre una sau alta din zonele fotografiei, iar direcția liniilor poate fi folosită și pentru a da forță fotografiei.

Liniile verticale, precum un turn sau un pom înalt, induc simțul demnității și al grandorii, liniile orizontale tind să sugereze pacea și stabilitatea, iar diagonalele accentuează tensiunea. Dacă sunt îndreptate spre dreapta sugerează sentimente pozitive, iar spre stânga sentimente negative. Alte tipuri de linii sunt cele fine care sugerează delicatețe, cele groase care sugerează putere, cele scurte care induc fermitate și cele lungi care conferă perenitate. (Sandu, 2004)

O altă tehnică fotografică axată pe linii este cea a liniilor de forță. Când într-o fotografie există un subiect pe care autorul dorește să-l promoveze ca principal, atrage atenția privitorului spre subiect cu ajutorul liniilor conducătoare în cadru, care oferă o dinamică diferită cadrului. (Gabriel, 2017)

Aceasta pleacă din planul apropiat, străbate planul mijlociu și ajunge la subiectul principal, amplificând astfel și ideea de tridimensionalitate a imaginii. (Fig. 1)

Fig. 1. Linii de forță conducătoare – Exemplificare. sursa foto: arhiva autorului

Regula treimilor

Cu siguranță ați auzit cel puțin odată în viață de această regulă și ați rămas nelămuriți. Eu personal am descoperit-o în cadrul cursurilor de fotojurnalism și de atunci o folosesc foarte des și fotografiile mele sunt mult mai corecte din punct de vedere compozițional.

Concret, pentru a obține o fotografie bine compusă trebuie să împărțim fiecare latură a dreptunghiului reprezentat de fotogramă în câte trei părți egale între ele. Unind punctele aflate pe laturile apuse obținem două linii verticale și alte două orizontale. Acestea sunt liniile de forță, la intersecția cărora se află punctele de forță ale fotografiei. (Fig. 2)

Astfel, fotograful va încerca pe cât posibil să plaseze elementele importante din cadrul său, precum detaliile arhitecturale, cât mai aproape de aceste linii și puncte de forță, pentru ca privitorul fotografiei să fie determinat să vadă cele 3-4 elemente importante pe care dorește să i le arate. (Fig. 3)

Se ține cont de faptul că traiectoria privirii este dictată de o predispoziție înnăscută a ochiului de a privi mai întâi centrul imaginii, apoi să coboare spre colțul din stânga jos, pentru ca mai apoi să urmeze mișcarea acelor de ceasornic. (Sandu, 2004)

Fig. 2. Regula treimilor. sursa foto: pinterest

Fig. 3. Regula treimilor – Exemplificare. sursa foto: arhiva autorului

Formele

În lucrarea Manual de jurnalism, formele sunt definite ca parte a compoziției, reprezentând „principalele elemente structurale ale compoziției celor mai multe dintre fotografii. Ele ajută privitorul să recunoască imediat obiectele din fotografie, făcând compoziția mai interesantă prin combinația lor.” (Sandu, 2004, p. 42)

Spre exemplu, pentru o fotografie în aer liber, precum cele prezentate în proiectul meu, scena poate deveni mai interesantă având în cadru și siluete ale unor dealuri sau nori.

Spațiul

Un alt element important al compoziției îl reprezintă spațiul. Gabriela Sandu (2004) explică în cartea sa faptul că spațiul poate fi folosit pentru a atrage atenția asupra subiectului principal sau pentru a izola detalii din fotografie. Regula generală este însă ca spațiul să nu ocupe mai mult de o treime din fotografie, pentru a evita pierderea interesului.

Atunci când sunt prezentate elemente și detalii arhitecturale, spațiul ajută mai rapid la controlul privirii asupra acestora. În definitoriu, „spațiul este zona dintre și din jurul obiectelor dintr-o fotografie.” (Sandu, 2004, p. 42)

Culorile

În volumul Cum se vând idei și oameni, autorul Andrei Stoicu prezintă un tablou al relației dintre culoare și emoție astfel: roșu = dominație, dragoste, entuziasm, pasiune; galben = încredere, bogăție, înțelegere, cunoaștere; albastru = adevăr, credință, modestie, tandrețe; verde = frumusețe, plăcere, speranță, sănătate; alb = inocență și puritate, iar negru = nemulțumire, putere, tristețe, violență. (apud. Sandu, 2004)

Din punctul meu de vedere, culorile sunt cea mai importantă parte a compoziției. Ele dau tonul fotografiei și ele setează starea ce urmează să fie transmisă de către aceasta.

Tonurile sau culorile dau adâncime unei fotografii, creează atmosfera și fără acest element formele și spațiile ar părea plate. Dacă tonurile sunt luminoase, atmosfera este de fericire, iar dacă tonurile închise domină este indusă starea de tristețe. (Sandu, 2004)

Ca principiu general, o fotografie trebuie să aibă o singură culoare dominantă și echilibru între culorile reci și cele calde. Culorile luminoase, cum ar fi roșu sau portocaliu, creează impresia de acțiune și energie, iar albastru și verde sunt culori mai odihnitoare pentru ochi și sugerează sentimentul de pace. (Sandu, 2004)

În cazul fotografiei stradale și arhitecturale, precum fotoreportajul meu, albastrul și verdele redate de cer și de iarbă sau copaci induc o stare de liniște și calmitate, iar roșul și portocaliul redate de razele soarelui reflectate pe clădiri exprimă energie și vitalitate.

Cadrul

Cadrul desemnează limita care separă câmpul imaginii de restul lumii și impune o selecție. Anumite lucruri vor fi arătate, în timp ce altele vor fi ascunse, fără ca privitorii să-și poată da seama de acest lucru.

Forma cadrului, dată de raportul dintre laturi, determină apariția unui spațiu cu proprietăți compoziționale specifice, cu valențe estetice sensibi diferite. Un cadru larg prezintă mai multe elemente ale planului, pe când un cadru de detaliu prezintă un singur element central al compoziției. (Sandu, 2004)

Contrastul

Un alt element de bază și foarte important al compoziției este contrastul. După cum analizează Gabriela Sandu (2004), contrastul poate varia între limita maximă (alb/negru) și o limită minimă, când există o singură culoare pe toată suprafața imaginii fotografice. Între acestea există o infinitate de trepte intermediare. Modul în care contrastul real al subiectului este transpus în reprezentarea vizuală poate fi controlat pentru a obține un anumit efect sau a sublinia o anumită idee sau detaliu. Un contrast puternic poate releva detalii ce ar rămâne ascuns în urma unui contrast redus.

Așadar, pentru a crea o imagine cât mai bună, elementele de compoziție au un rol decisiv. Atunci când sunt luate în considerare în prealabil aspecte legate de culorile, contrastul, spațiul, formele și cadrul alese pentru o fotografie, aceasta va fi corectă din punct de vedere compozițional și va putea fi catalogată drept o fotografie bună.

În ajutorul acestor elemente compoziționale de bază vin și regulile de compoziție precum cea a treimilor sau cea a liniilor de forță, care nu fac decât să îmbrace fotografia într-un mod unic și să ofere o perspectivă aparte acesteia.

2.1.2 Lumina

În timp însă, am învățat că nu este de ajuns doar să pun cap la cap elemente de compoziție pentru a crea o fotografie bună. Mai am nevoie și de alte elemente importante, iar lumina este unul crucial.

Din punctul de vedere al luminii, Gabriela Sandu (2004) o împarte în două tipuri: cea naturală și cea artificială. Lumina naturală este lumina prezentă, în mod normal, atât în exterior, cât și în interior și provine, în general, de la soare, iar lumina artificială este cea produsă de diverse tipuri de echipament de iluminat. Atât lumina naturală, cât și cea artificială influențează foarte mult calitatea fotografiei.

Caracteristicile generale ale luminii sunt intensitatea, culoarea și direcția. Intensitatea luminii este măsurată pentru a stabili valoarea medie între zonele care primesc cea mai intensă lumină și cele care sunt mai puțin luminate. Intensitatea luminii este mare într-o zi însorită, precum în fotografiile făcute de mine în Sighișoara, și scăzută într-o zi înnorată, precum în fotografiile făcute de mine în Cluj. (Sandu, 2004)

Intensitatea luminii influențează semnificativ valoarea contrastului din fotografiei. O intensitate mare a luminii produce umbre puternice asupra clădirilor, iar un nivel scăzut al luminii creează imagini cu o mare gamă de tonuri medii. Așadar, putem spune că intensitatea ridicată a luminii creează sentimente de dramă și tensiune în fotografie. O intensitate scăzută face ca peisajele să pară mult mai naturale. Prea multă lumină, însă, distorsionează culorile, devenind ori prea închise ori prea deschise. (Sandu, 2004)

Culoarea luminii variază în funcție de sursă și nu este sesizabilă de către ochiul uman. Culoarea luminii soarelui se schimbă pe parcursul zilei: dimineața tinde să fie albastră, la amiază albă și la apus roz. (Sandu, 2004)

Direcția luminii se referă la direcția din care lumina iluminează subiectul fotografiei și influențează mult calitatea acesteia. Lumina poate ilumina concomitent din mai multe direcții, în funcție de numărul surselor de lumină de care beneficiem, dar în general poate veni din față, din spate, din lateral, de sus și de jos. Lumina frontală redă clar detaliile, lumina din spate este creată în principal pentru a crea siluete, lumina laterală creează o puternică impresie de adâncime și volum, iar cele de sus și de jos sunt folosite doar în situații speciale. (Sandu, 2004)

Concluzionând, lumina, împreună cu toate caracteristicile ei precum intensitatea, culoare și direcția sunt factori esențiali de care trebuie ținut cont în momentul fotografierii. O fotografie executată corect din punct de vedere compozițional, dar care suferă de o lumină proastă, nu poate fi catalogată drept bună.

2.1.3 Focalizarea

O altă cerință importantă a unei fotografii bune este focalizarea. Cu toții ne-am confruntat cu probleme de focalizare la începutul drumului nostru în arta fotografierii, așa că am considerat necesar să explic acest concept și să spun cum funcționează.

Așadar, focalizarea se ocupă de controlul clarității imaginii unei fotografii. Aceasta se poate executa atât manual, cât și automat. Nivelul de claritate este determinat de distanța dintre obiectivul aparatului și subiect la exterior și distanța dintre obiectiv și film, în interiorul aparatului. (Sandu, 2004)

Mai adăugăm un pas spre crearea unei fotografii bune și recapitulăm: asamblăm elemente de compoziție pentru a fotografia cât mai corect, suntem atenți la lumina prezentă și focalizăm corect.

2.1.4 Expunerea

Acum a mai rămas un ultim pas: setarea expunerii. Opțiunile de expunere ale camerei ne ajută să oferim fotografiei nivelul dorit de lumină și profunzime și totodată ne ajută să evităm cât mai multe corecturi la nivelul postprocesării. Camerele oferă și posibilitatea unei expuneri automate, dar pentru o amprentă mai puternică asupra fotografiilor personale se recomandă setarea manuală a acesteia.

Expunerea filmului reprezintă cantitatea de lumină care ajunge în interiorul aparatului. Aceasta influențează calitatea fotografiei mai mult decât orice alt factor. O fotografie corectă are ca elemente esențiale durata expunerii și deschiderea diafragmei. Dacă în aparat ajunge prea multă lumină, fotografia va fi supraexpusă, iar dacă există lumină insuficientă, aceasta va fi subexpusă.

Din punctul de vedere al timpului, cu cât este mai lung, cantitatea de lumină care intră în aparat este mai mare. Timpii de expunere merg de la o secundă până la 1/1000 din secundă sau mai rapid. 250, 500 etc reprezintă 1/250 sau 1/500 din secundă și fiecare valoare este de două ori mai rapidă decât valoarea anterioară și implicit de două ori mai înceată decât valoarea următoare.

Referitor la diafragmă, o deschidere mică lasă mai puțină lumină să ajungă în aparat, iar o deschidere mai mare lasă mai multă lumină în interior. La majoritatea aparatelor reglabile se merge de la 1.4 sau 1.8 până la 22 sau 32, incluzând 2, 2.8, 4, 5.6, 8, 11, 16. La fel ca la timpii expunerii, valoarea fiecărei trepte este dublă față de cea anterioară și o jumătate din următoarea, dar în ordine numerică inversă.

Cu cât deschiderea diafragmei este mai mică, cu atât zona de claritate din fața și spatele subiectului se extinde. Această zonă poartă denumirea de profunzime a câmpului. Deschiderile mici de diafragmă, precum f/11 sau f/16 creează o profunzime mare, iar cele de f/4 sau f/2 subiectul va fi clar, dar obiectele din fața și spatele său nu.

Așadar, cu ajutorul elementelor de bază precum expunerea, focalizarea, lumina și mai ales compoziția, cu elementele sale adiacente: linii, forme, spațiu, culori etc, o simplă poză poate deveni cu ușurință o fotografie reușită.

2.2 Aspecte etice

După ce am realizat fotografiile și mă pregătesc să le public, următorul aspect important al proiectului este de ordin etic. Din păcate, în fotojurnalism nu există un set de reguli bine stabilite care să fie urmate îndeaproape de fotografi, datorat în mare parte faptului că jurnalismul nu este, prin definiție, profesie. Pe de altă parte însă, deciziile etice joacă un rol central în acest domeniu.

Pe parcursul timpului, jurnaliștii au ajuns la câteva axiome generale de etică ce au devenit larg recunoscute. Scopul acestora este să ajute la o prezentare mult mai corectă, adevărată și obiectivă a subiectului. (Baradell, 2012)

Prima axiomă face referire la faptul că nu este etic să modificăm fotografiile. În afară de micile retușuri de ordin estetic sau tehnic, orice altă modificare a imaginii este considerată neetică. Cea de-a doua axiomă are un caracter mai pragmatic și se referă la faptul că nu este etic să înscenăm fotografiile. Fotografiile nu trebuie să fie modificate, planificate sau refăcute în așa fel încât să schimbe adevărul și implicit subiectul. Nu este etic să fie eliminate sau adăugate alte elemente în fotografia deja realizată. (Baradell, 2012)

Marile agenții de presă și concursuri de fotografie din lume se ghidează și ele după anumite principii și coduri etice. Cei de la Associated Press afirmă cu privire la politica de editare foto: „sunt acceptate doar normele specifice metodei de printare standard, precum modificarea expunerii sau a tonurilor și decuparea. Retușurile sunt limitate la ștergerea de zgârieturi sau pete, iar ajustarea culorilor trebuie să fie întotdeauna minimală.” (apud Baradell, 2012, p. 3)

În afară de regulile mai sus menționate, World Press Photo adaugă în codul lor etic de care depinde intrarea în concurs atât înscenarea fotografiilor, cât și participarea la activități fotografice ce par a fi înscenate, asigurarea de legende precise și prezentarea contextelor adevărate ale fotografiilor, fără a modifica povestea din spatele acestora și în final transparență cu privire la procesul fotografic personal.

Așadar, în urma verificării regulilor și axiomelor etice, am ajuns la concluzia că proiectul meu este corect din punct de vedere etic, deoarece am efectuat doar editări valabil acceptate, nu am înscenat situații, nu am eliminat sau adăugat elemente în fotografii și nu am mințit în legende sau cu vedere la povestea din spatele fotografiilor.

2.3 Documentarea pe proiecte asemănătoare

Primul punct de plecare al proiectului au fost mesajele stradale de forma „privește cerul”, inspirate din franțuzescul „regarde la ciel”, care apar din ce în ce mai des pe pereții, zidurile și gardurile orașelor, care pot fi interpretate atât pozitiv, cât și negativ și care au un scop inspirațional ce îndeamnă lumea să ridice privirea pentru a observa frumusețea naturii și a vieții dintr-un unghi diferit.

Pentru că ideea reportajului mi-a venit personal și nu m-am inspirat de altundeva, următorul pas a fost să mă asigur că nu copiez ideea altcuiva fără să știu. În urma unor căutări pe internet, a reieșit faptul că subiectul, mai precis prezentarea frontispiciilor medievale românești sub titulatura „privește cerul”, nu a mai fost abordat până acum.

Singurele rezultate pe care le-am găsit cât de cât asemănătoare au fost galeriile foto ale site-urilor de turism și articolele publicate de reviste și ziare, precum descoperă.ro și Jurnalul Național, care fie prezintă un top al orașelor medievale, fie vorbesc în mare despre acestea. Acestea sunt însă strict articole acompaniate de fotografii, și nu fotoreportaje.

Căutând totuși fotoreportaje, am dat peste cel al lui Dragoș Asaftei, Sighișoara, oraș medieval, pe care l-am considerat cel mai asemănător cu subiectul meu, deși Dragoș prezintă doar un oraș și nu pune accent pe arhitectura acestuia.

CAPITOLUL III

3.1 Documentarea

Odată stabilit în minte fotoreportajul, primul pas spre crearea acestuia a fost documentarea. Mi-am notat pe rând cele mai mari orașe medievale românești și am verificat pe internet hărțile acestora pentru a vedea ce merită fotografiat în fiecare dintre ele. Mi-am achiziționat un trepied și împreună cu aparatul meu personal, un DSLR Canon 550D cu obiectiv de 18-55mm, mi-am pregătit bagajul esențial de călătorie. Alte accesorii de care am ținut cont au fost două carduri de memorie pentru a nu depinde de acest factor, un acumulator în plus pentru a fi sigur că nu mă împiedică nici acest lucru și o baterie externă de telefon, pentru a mă putea asigura că am acces la aplicația de hărți.

După ce am aflat cum ajung în acele orașe, numărul lor a scăzut drastic din cauza lipsei de timp. Am realizat că pentru a fotografia cât mai mult dintr-un oraș, ar trebui să petrec acolo o zi întreagă. Pentru a petrece o zi întreagă într-un oraș, ar trebui să plec cu trenul din București cu o seară înainte, să ajung dimineața foarte devreme, să străbat la pas tot orașul în căutare de frontispicii și mai apoi să plec înapoi în București cât mai târziu în decursul aceleași zi. Astfel, pentru un singur oraș, mi-am dat seama că am nevoie de cel puțin 1-2 zile libere, de preferat spre sfârșitul săptămânii, ca să nu lipsesc de la facultate. Pentru că am depins și de mersul trenurilor, cele patru orașe stabilite inițial s-au redus în timp la trei, după ce am observat că drumul până la Sibiu și înapoi nu putea fi făcut nicicum cu trenul fără să fiu nevoit să mă cazez acolo și să stau 2-3 zile sau să petrec peste 24 de ore pe drumurile orașului.

3.2 Execuția

23.02.2018 – fotografiere Cluj

În data de 23 februarie am vizitat prima locație, Cluj. Cu o populație de peste 300.000 de locuitori, Cluj-Napoca ește așezat în inima Transilvaniei, înconjurat de șapte dealuri. Prima atestare documentară a orașului datează din anii 107-108, ca fiind una dintre cele mai importante localități din Dacia.

Deși se află într-o continuă modernizare, Clujul conservă și păstrează intacte edificii vechi de sute de ani. În centrul orașului găsim atât case medievale cu ziduri masive și curți largi, cât și clădiri maghiare și habsburgice.

Am plecat din București pe 22 februarie la ora 21:00 și am ajuns la destinație la ora 08:00. Înapoi, am părăsit Clujul la ora 19:00 și am ajuns în București pe 24 februarie la ora 06:00. Pentru a nu mă pripi și pentru că am beneficiat de timp din plin, prima dată am vizitat orașul pentru a observa și abia după l-am luat la pas pentru a-l fotografia. Pentru a evita ca fotografiile să devină doar turistice, am încercat pe cât posibil să fotografiez mai mult edificiile mai necunoscute ale orașului, care nu apar la o primă căutare în online sau să folosesc abordări diferite.

Un alt factor pe care l-am luat în considerare a fost încadrarea fotografiilor astfel încât clădirile să fie prezentate în mare parte frontal, în contra-plongée., iar pe fundalul lor să fie cerul, pentru a exprima exact unghiul pe care l-ar vedea ochiul uman după ce ar întâmpina pe stradă un un mesaj de genul „privește cerul”.

Însă, pentru că ziua a fost destul de înnorată, cerul nu a fost atât de spectaculos pe cât mi-aș fi dorit. O mare parte din zi intensitatea luminii a lăsat de dorit și așadar am fost nevoit să o modific la nivel minimal în postprocesare. Nu am întâlnit niciun alt fel de probleme și fotografiatul a decurs precum am stabilit inițial în București. Totodată, mi-am schițat în minte un traseu eficient de fotografiere pentru a mă ghida în funcție de el și în celelalte orașe.

Fig. 6. Clădire la intersecția străzilor Horea cu Dacia. sursa foto: arhiva autorului

Fig. 7. Centrul de Prevenire a Criminalității. sursa foto: arhiva autorului

Fig. 8. Catedrala Adormirea Maicii Domnului. sursa foto: arhiva autorului

Fig. 9. Seminarul Teologic Ortodox. sursa foto: arhiva autorului

Fig. 10. Catedrala Greco-Catolică Schimbarea la Față. sursa foto: arhiva autorului

27.04.2018 – fotografiere Brașov

În data de 27 aprilie am vizitat cea de-a doua locație, orașul Brașov. Cu o populație de peste 250.000 de locuitori, orașul a fost prima dată atestat documentar în anul 1234, sub numele de Corona. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea este confirmat drept centru administrativ și eclesiastic al Țării Bârsei (Corona, Kronstadt, Brasso), oraș liber regal, unul dintre centrele economice și culturale ale Transilvaniei.

Brașovul se află la 3 ore distanță de București, cu trenul, așa că am reușit să ajung la ora 11:00 și să plec înapoi la ora 15:00. Mi-am creat traseul de acasă și spre norocul meu, cele mai frumoase și mai interesante frontispicii ale clădirilor sunt strânse laolaltă în centrul istoric al orașului. Astfel, m-am încadrat cu vizitatul și mai apoi fotografierea ca în Cluj, la fel de bine, dar într-un timp mult mai restrâns, observându-se oarecum un tipar după care deja lucram.

Ziua a fost una însorită și detaliile cerului m-au ajutat la compoziția fotografiilor. Sub aceeași idee și unghi de „privește cerul”, am ales să fotografiez clădirile atât pe un fundal de cer senin, cât și cu un cer acompaniat de nori, ajutat de data aceasta de intensitatea luminii. Nu am întâmpinat niciun fel de problemă, ba chiar oamenii mi-au zâmbit și m-au întrebat cum de nu fotografiez atracțiile turistice principale precum Casa Sfatului și mă rezum la simple clădiri, urmând ca mai apoi să fie încântați de interesul tinerilor spre perioada medievală.

Fig. 13. Clădire la intersecția străzilor Politehnicii cu Republicii. sursa foto: arhiva autorului

Fig. 14. Clădire pe Strada Mureșenilor. sursa foto: arhiva autorului

Fig. 15. Clădire în Piața Sfatului. sursa foto: arhiva autorului

11.05.2018 – fotografiere Sighișoara

În data de 11 mai am vizitat ce-a de-a treia locație, Sighișoara. Municipiul face parte din județul Mureș și are o populație de peste 28.000 de locuitori. Centrul istoric al orașului-reședință este inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Prima atestare documentară a așezării datează la 1280, iar numele românesc al orașului este atestat în scris din 1435, forma Sighișoara provenind de fapt de la o adaptare a numelui maghiar Segesvár.

După lungi încercări de a ajunge la Sibiu și după ce am întâmpinat mai multe probleme cu timpul liber, am decis să rezum proiectul la trei orașe și să închei mai degrabă cu Sighișoara. Nu am reușit să găsesc o rută favorabilă mersului cu trenul, așa că deși am plecat la 06:00 și am ajung la 12:00 în Sighișoara, am fost nevoit să plec înapoi abia la 02:40 și să ajung a doua zi de dimineață în București.

Spre bucuria mea însă, ziua a fost una caldă și însorită, perfectă pentru vizitat. Deoarece, într-un fel sau altul, tehnica de fotografiat specifică proiectului îmi era deja cunoscută și știam deja ce să urmăresc și cum să-mi ating scopul, fotografiatul propriu-zis nu a durat mult, dată fiind experiența cumulată în celelalte două orașe. Am vizitat orașul de două ori în căutate de clădiri și unghiuri noi și m-am folosit de formele norilor și de cerul senin pentru a reprezenta încă odată tema adiacentă proiectului, „privește cerul”.

Singurele probleme pe care le-am întâmpinat au ținut strict de vreme, care s-a schimbat brusc și a plouat și de timp, pentru că fiind un oraș mai mult turistic, după ora 16:00 nu mai era permis accesul în anumite zone, nu mai era nimic deschis și nu mai circula mai nimeni pe străzi. Tot timpul mi-a pus și cea mai mare piedică, așteptarea trenului până târziu în noapte, însă această problemă era cunoscută și asumată încă din faza de documentare. A fost pentru prima dată pe parcursul proiectului când am rămas și fără baterie atât la cameră, cât și la telefon.

3.3 Editarea imaginilor

După cum am prezentat și în capitolul doi al acestui proiect, în ceea ce privește editarea fotografiilor am urmat regulile de etică și am fost atent să nu alterez fotografiile pentru a schimba adevărul sau pentru a-l îmbunătății. Singurele ajustări ale imaginilor au fost la nivel de decupare (Fig. 19 vs. Fig 20), ținând cont de rația originală a acestora, pentru a atinge mai bine subiectul și de accentuare la nivel minimal a culorilor sau contrastului (Fig. 21 vs. Fig 22), doar unde era nevoie, pentru a păstra un oarecare echilibru tonal între imagini și a conferi un efect mai artistic, fără a deforma însă varianta originală.

3.4 Mod de prezentare

După ce am realizat fotoreportajul și am ajuns la capătul proiectului, mai rămâne un singur lucru de stabilit: unde va apărea acesta.

Din punctul meu de vedere, fotoreportajul ar apărea în cadrul unei reviste ilustrate, nișată pe domenii precum călătorii, curiozități sau arhitectură. S-ar rezuma la un total de 15 fotografii, câte 5 din fiecare oraș, prezentate împreună cu legendele și mica poveste adiacentă proiectului.

Ar începe cu prezentarea scopului proiectului și ar avea un sfârșit oarecum deschis, astfel încât oamenii să-și răspundă la nivel personal dacă într-adevăr au trecut peste aceste detalii în momentul în care au vizitat și ei unul din cele trei orașe. Legendele ar ajuta publicul să plaseze spațial clădirile și zona în care se află, iar povestea i-ar pune în pielea mea, a fotoreporterului, în drumul meu spre a nu rata nimic când sunt turist într-un oraș. Pentru a nu indica doar obiectivul fotografiat, legendele vor fi prezentate și ca mici povestioare ce prezintă ce aș fi putut fotografia în același loc dacă aș fi fost un simplu turist, cum aș fi putut fotografia dacă nu mă ghidam după cer și eventual cum reacționa lumea când mă vedea.

După prezentarea în cadrul unei publicații, proiectul ar fi prezentat și într-un mod diferit, pe plan personal, sub forma unor cărți poștale marcate identic pe spate cu deviza „privește cerul” și indicațiile „din Cluj / Brașov / Sighișoara”, urmând ca fotografiile să fie descoperite abia după un scurt exercițiu de alegere în funcție de zonă și „ce cer” dorește publicul să vadă, pentru a conferi un aspect interactiv și ideea de liberă alegere.

CONCLUZIE

Am pornit acest proiect de licență din dorința de a îmbina pe cât posibil utilul cu plăcutul și de a face ceva ce îmi place la final de facultate, ca să nu simt licența ca un chin. Mi-am ales un subiect pe placul meu care să mă forțeze să călătoresc și să fotografiez mai des, lucruri pe care altfel le-aș fi făcut mai rar.

Subiectul mi s-a părut unul promițător și l-am vizualizat în minte încă de pe atunci exact cum mi-a ieșit acum la final de drum. La început doream să vizitez cât mai multe orașe, însă problemele care au apărut în cale m-au făcut să reușesc să fotografiez doar trei. La început abordasem o temă mult mai generală, dar în urma unor mici sfaturi ale doamnei profesoare Alexandra Bardan, mi s-a schimbat perspectiva și m-a motivat mai mult să fac ceva diferit.

Partea teoretică m-a pus în dificultate în momentul în care cantitatea de informații s-a dovedit a fi destul de mare și diferită de la un autor la altul și fiecare expert să aibă păreri cât mai diferite, însă am încercat pe cât posibil să o mulez pe subiectul meu și să o prezint succint, pentru a pune o bază stabilă.

La partea practică sunt bucuros să spun că nu am întâmpinat nicio problemă de ordin tehnic. Nu a fost nevoie să refac fotografii sau să le retușez excesiv, nu am rămas fără memorie sau baterie și nu am ratat nicio clădire pe care o documentasem în prealabil. Singurele probleme pe care le-am prezentat și anterior au fost strict legate de timp și vreme.

Consider că am dus la bun sfârșit planul inițial, mi-am atins scopul de a prezenta lumii prin intermediul fotografiilor mele detaliile ratate de ei, i-am făcut să privească cerul și să se bucure de el în compoziția fotorafiilor și poate chiar am stârnit dorința de călătorie cuiva.

Din punctul meu de vedere, proiectul are un sfârșit deschis, dat fiind faptul că mai există orașe medievale românești pe care, mai mult ca sigur, le voi vizita cu același scop și voi completa în timp proiectul, precum o colecție.

BIBLIOGRAFIE

Surse tipărite:

Arias, Z (2013). Photography Q&A: Real Questions. Real Answers, New Riders

Baradell, S (2012). Photojournalism, Technology and Ethics: What’s Right and Wrong Today?, Black Star Publishing

Barthes, R (2009). Camera luminoasă, ediția a II-a, Cluj, Editura Idea & Design Print

Bauret, G (1998). Abordarea fotografiei, București, Editura All

Chelcea, S (2003). Cum să redactăm o lucrare de licență […], București, Editura Comunicare.ro

Coman, M (2007). Introducere în sistemul mass media, Iași, Editura Polirom

Feininger, A (1967). Fotograful creator, București, Editura Meridiane

Sandu, G (2004). Manual de fotojurnalism, București, Editura Tritonic

Schulz, A (2015). Architectural Photography, 3rd Edition: Composition, Capture, and Digital Image Processing, Rocky Nook

Surse online:

Gabriel, D (6 octombrie 2017). Reguli de compoziție în fotografie – Încadrarea. accesat pe 30 mai 2018. de la goo.gl/LpbxxR

Hutchinson, S. (23 mai 2013). Francesco Zizola: The camera as a tool for democracy. accesat pe 18 mai 2018, de la goo.gl/sdn7HC

https://www.worldpressphoto.org/activities/photo-contest/code-of-ethics

http://www.infotravelromania.ro/medieval.html

Care este cel mai frumos oraş medieval din România?

http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/top-3-orase-medievale-din-transilvania-551471.html

Sighişoara, oraş medieval

LISTA FIGURILOR

Figura 1 – Linii de forță conducătoare – Exemplificare. sursa foto: arhiva autorului

Figura 2 – Regula treimilor. sursa foto: pinterest

Figura 3 – Regula treimilor – Exemplificare. sursa foto: arhiva autorului

Figura 4 – Mesaj stradal „regarde la ciel”. sursa foto: AlexandreC / Flickr

Figura 5 – Mesaj stradal „privește cerul”. sursa foto: Dana Borcea / danaborcea.wordpress.com

Figura 6 – Clădire la intersecția străzilor Horea cu Dacia. sursa foto: arhiva autorului

Figura 7 – Centrul de Prevenire a Criminalității. sura foto: arhiva autorului

Figura 8 – Catedrala Adormirea Maicii Domnului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 9 – Seminarul Teologic Ortodox. sursa foto: arhiva autorului

Figura 10 – Catedrala Greco-Catolică Schimbarea la Față. sursa foto: arhiva autorului

Figura 11 – Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 12 – Prefectura Brașov. sursa foto: arhiva autorului

Figura 13 – Clădire la intersecția străzilor Politehnicii cu Republicii. sursa foto: arhiva autorului

Figura 14 – Clădire pe Strada Mureșenilor. sursa foto: arhiva autorului

Figura 15 – Clădire în Piața Sfatului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 16 – Internatul Liceului Teoretic Joseph Haltrich. sursa foto: arhiva autorului

Figura 17 – Primăria din Sighișoara. sursa foto: arhiva autorului

Figura 18 – Biserica Evanghelică Din Deal. sursa foto: arhiva autorului

Figura 19 – Clădiri pe Strada Turnului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 20 – Turnul cu Ceas și clădiri văzute din Piața Muzeului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 21 – Imagine originală, reprezentând Turnul cu Ceas și clădiri văzute din Piața Muzeului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 22 – Imagine prelucrată, reprezentând Turnul cu Ceas și clădiri văzute din Piața Muzeului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 23 – Imagine originală, reprezentând Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 24 – Imagine prelucrată, reprezentând Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 25 – Clădire la intersecția străzilor Hore cu Dacia. sursa foto: arhiva autorului

Figura 26 – Catedrala Adormirea Maicii Domnului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 27 – Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică. sursa foto: arhiva autorului

Figura 28 – Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică. sursa foto: arhiva autorului

Figura 29 – Teatrul Național Lucian Blaga. sursa foto: arhiva autorului

Figura 30 – Clădire la intersecția străzilor Hore cu Piața Mihai Viteazu. sursa foto: arhiva autorului

Figura 31 – Clădire la intersecția străzilor Horea cu Dacia. sursa foto: arhiva autorului

Figura 32 – Clădire la intersecția străzilor Horea cu Dragalina. sursa foto: arhiva autorului

Figura 33 – Muzeul de Artă. sursa foto: arhiva autorului

Figura 34 – Clădiri în Piața Sfatului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 35 – Clădiri pe Strada Mureșenilor. sursa foto: arhiva autorului

Figura 36 – Clădiri pe Strada Mureșenilor. sursa foto: arhiva autorului

Figura 37 – Clădiri pe Strada Mureșenilor. sursa foto: arhiva autorului

Figura 38 – Clădire pe Strada Castelului. sursa foto: arhiva autorului

Figura 39 – Cărturești Brașov. sursa foto: arhiva autorului

Figura 40 – Primăria Municipiului Brașov. sursa foto: arhiva autorului

Figura 41 – Turnul cu Ceas văzut de pe Strada Octavian Goga. sursa foto: arhiva autorului

Figura 42 – Hotel Sighișoara văzut de pe Strada Școlii. sursa foto: arhiva autorului

Figura 43 – Gara din Sighișoara. sursa foto: arhiva autorului

Figura 44 – Biserica Sfânta Treime. sursa foto: arhiva autorului

Figura 45 – Biserica Romano-Catolică. sursa foto: arhiva autorului

Figura 46 – Clădire pe Strada Școlii. sursa foto: arhiva autorului

Figura 47 – Turnul cu Ceas. sursa foto: arhiva autorului

Figura 48 – Turnul Cizmarilor. sursa foto: arhiva autorului

ANEXE

Anexa 1. Fotografii din Cluj (23 februarie 2018)

Fig. 25. Clădire la intersecția străzilor Horea cu Dacia

sursa foto: arhiva autorului

Anexa 2. Fotografii din Brașov (27 aprilie 2018)

Anexa 3. Fotografii din Sighișoara (11 mai 2018)