PROGRAM DE CONVERSIE PROFESIONALA LUCRARE DE ABSOLVIRE Coordonator stiintific Absolvent Lect.univ. BOGDAN ANTONIU RAICU TIBERIU Bucuresti 2007… [303055]

[anonimizat]: [anonimizat].univ. BOGDAN ANTONIU RAICU TIBERIU

Bucuresti

2007

[anonimizat] TǍNǍSOAIA, JUDEȚUL VRANCEA

Coordonator stiintific Absolvent: [anonimizat].univ.Bogdan Antoniu Raicu Tiberiu

BUCUREȘTI

2007

CUPRINS

Pag.

Argument

5

CAPITOLUL I ASEZAREA GEOGRAFICA 6

CAPITOLUL II ASPECTE ISTORICE 11

II. 1.Elrmente de atestare a originii unei asezari 11

II.2. Satele componente. Intemeiere. Evolutie 19

II.3. Portul, datinile si traditiile 25

II. 4. Locuinta si dotarile edilitare 29

II.5. Toponimie 33

II.6. Populatia 36

[anonimizat].1. Institutiile 47

III. 1.1. Primaria 47

III. 1.2. Scoala 47

III. 1.3. Biserica 53

III. 1.4. Caminul Cultural 55

[anonimizat] A LOCALITATII 57

IV.1. Participarea locuitorilor la evenimente sociale 57

IV.2. Starea sociala a populatiei 58

IV.3. Vechile masini si reforme agrare 60

IV.4. Utilizarea terenurilor 61

IV.5. Formele de proprietate 63

IV.5. Mestesugurile 66

IV.6. [anonimizat] 67

CAPITOLUL V FUNDAMENTARE METODICA 69

V.1. Metode 69

V.2. Activitate practica 86

Concluzii 92

Bibliografie 93

COMUNA TĂNĂSOAIA, JUDEȚUL VRANCEA

Figura nr. 1 AȘEZARE GEOGRAFICĂ

Argument

Lucrarea de față își propune să găsească răspuns la o serie de probleme caracteristice așezărilor rurale situate între Siret și Bârlad, în partea de sud a Podisului Moldovei, cu referire specială la comuna Tănăsoaia, județul Vrancea.

Regiunea a fost puțin studiată de istorici sau de geografi, iar lucrarea încearcă să clarifice problemele legate de originea și evoluția așezării, de permanentizarea ruralismului, de tipologia și repartiția geografică, de schimbările intervenite în viața așezării și a locuitorilor acesteia, în profilul, dimensiunile, condițiile sociale si istorice ale comunei. Au fost studiate arhive ale Primariei Tanasoaia, ale Directiei Judetene de Statistica, lucrari care studiaza regiunea sub diferite aspecte (geografic, sociologic, istoric,etc), documente personale ale locuitorilor, marturii orale.

Aportul pe care istoria îl poate aduce studiului complex al așezării este important, prin descoperirea originilor acestuia, a traditiilor, a faptelor inaintasilor sau a celor actuali, satul înscriindu-se în peisaj, pe care îl modifică prin activități specifice.

Nu în ultimul rând, lucrarea își propune stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale comunei Tănăsoaia, în condițiile respectării dreptului de proprietate și a interesului public. De asemenea, va trebui să dea răspuns și problemelor imediate apărute, în special determinarea categoriilor de intervenție, permisiuni și restricții, necesități și obiective de viitor, adaptare la economia de piață.

Doresc ca această lucrare să contribuie la o mai bună cunoaștere a specificului comunei Tănăsoaia, și – poate – la realizarea unor studii privind posibilitățile de dezvoltare economico-socială, durabilă și în perspectiva alinierii satului românesc la cerințele Uniunii Europene începand cu anul 2007.

1.ASEZAREA GEOGRAFICA SI LIMITELE

Comuna Tănăsoaia este situată în partea nord-estică a județului Vrancea, învecinându-se la nord cu comuna Boghești (județul Vrancea), în SE și S cu comunele Priponești și respectiv Gohor (județul Galați), la V, comuna Homocea, iar în NV, comuna Corbița (ambele din județul Vrancea).

Conform Atlasului Geografic al României, perimetrul comunei se înscrie în zona de podiș (200 – 400 m), fragmentat în poduri și culmi prelungi, separate de văi paralele, aparținând Colinelor Tutovei.

Numele colinelor își are originea, pe de o parte în tradițiile legate de împărțirea teritorial-administrativă a Moldovei feudale, când o importantă parte a acestui teritoriu aparținea Ținutului Tutovei (numit astfel după pârâul Tutova, care-și înscrie traseul în această zonă), iar pe de altă parte în aspectul caracteristic al reliefului – cu interfluvii înguste, prelungi, paralele, monoclinale, foarte asemănătoare între ele și versanți relativ abrupți – ceea ce a determinat pe cei ce au studiat această zonă să-i atribuie denumirea de Colinele Tutovei.

În cadrul Colinelor Tutovei, comuna Tănăsoaia are o poziție central-sudică, fiind cuprinsă în cea mai mare parte între malul drept al pârâului Berheci (în vest) și malul stâng al pârâului Zeletin (în est), fiind situată în extremitatea nord-estică a juețului Vrancea.

Între aceste limite, teritoriul comunei se întinde pe o suprafață de 4594 ha, cuprinzând un număr de zece sate componente: Tănăsoaia, Călimăneasa, Costișa de Jos, Costișa de Sus, Galbeni, Nănești, Vladnic de Sus, Vladnic de Jos, Feldioara, Covrag. Poziția geografică a comunei este la limita județului Vrancea și, din acest motiv, are vecini din două județe:

din județul Vrancea – vecinii comunei Tănăsoaia sunt: în nord comuna Boghești, în vest comunele Corbița și Homocea.

din județul Galați – vecinii sunt comunele Brăhășești și Gohor în sud, respectiv comuna Priponești în est.

Referitor la coordonatele geografice ale comunei Tănăsoaia, perimetrul acesteia este situat la intersecția paralelei 46° 1` latitudine nordică cu meridianul de 27° 25` longitudine estică.

Localitățile comunei Tănăsoaia se dezvoltă pe versanții dintre cele două râuri: Berheci și Zeletin. Cotele minime în zona perimetrului sunt cuprinse între 80-90 m pe zonele de luncă ale văilor Zeletin și Berheci, și 250-280 m în zona dealurilor Vladnic și Haleuța.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei Tănăsoaia se caracterizează prin trei unități majore:

zona platourilor cuaternare – ocupată de perimetrele cele mai înalte cu depozite formate din prafuri, nisipuri loessoide, cu înclinare generală N – S, cu pante de 2 – 6 grade.

zona versanților – dealurilor – ocupată de perimetrele medii dispuse pe direcția N – S, cu pante cuprinse înte 5 – 20 grade. Cu excepția satelor Tănăsoaia și Feldioara care sunt amplasate la limita dintre luncă și versanți, toate celelalte sate sunt situate pe versanți cu pantă mai mică sau mai mare. Suprafețele versanților sunt adânc brăzdate de numeroase ravene și ogașe care fragmentează perimetrul în diferite direcții. La baza versanților apar în mai multe puncte izvoare .

zona de luncă a celor două râuri (Zeletinul și Berheciul) reprezintă cel mai tânăr relief din zonă și este rezultatul intenselor procese de eroziune, transport și depunere a formațiunilor geologice. Marginile luncilor sunt adesea influențate de conurile de dejecție care crează o trecere gradată de la versanți la sensul văilor.

Teritoriul comunei Tănăsoaia se află situat pe culmile interfluviale cu orientare nord-sud (Zarea Lăcurețul, Dealul Vladnic) încadrate de văile consecvente ale râurilor Berheci și Zeletin. Aceste culmi scad în înălțime de la N la S, (îndeosebi Dealul Vladnic care se „sfârșește” la sud de Tănăsoaia, înaintea confluenței Zeletinului cu Berheciul).

Această cădere domoală se observă foarte bine făcând o privire de orizont pe unul din punctele mai înalte ale zonei (Dealul Halența-Botoaia din Zarea Lăcurețul).

Orientarea nord-sud a acestor culmi se observă foarte bine în zilele însorite, asemănănându-se cu niște valuri împietrite, urmare a evoluției proceselor geomorfologice. Culoarea gălbuie a versanților și fundului văilor Zeletinului și Berheciului, domină de multe ori peisajul.

Comuna Tănăsoaia se înscrie în sectorul de climă temperat-continentală, căreia îi sunt caracteristice verile foarte călduroase, secetoase, iar iernile reci și geroase. Valoarea de aproximativ 9,3°C, a temperaturii medii anuale a localității, este foarte apropiată de temperatura medie anuală a orașului Bârlad (9,7°C) sau a orașului Bacău (9,2°C). Analizând aceste valori se constată că teritoriul comunei Tănăsoaia se încadrează în etajul termic mediu de temperatură (8 – 10°C), caracteristic Podișului Bârladului. Temperaturile medii ale lunii ianuarie determină o izotermă de -3 – 4°C, și, pentru media lunii iulie, o izotermă de 20 – 22°C.

Repartiția precipitațiilor în timp este foarte diferită, in medie, sub 450 mm anual, fenomen caracteristic zonei sud-estice a Podișului Bârladului.

Acestea nu cad uniform în timpul anului. In lunile ianuarie, se produc înzăpeziri frecvente Cantitatea de precipitații crește din februarie până în iunie, apoi scade până în februarie. Ultimii cinci ani s-au caracterizat printr-o cantitate extrem de redusă a precipitațiilor în perioada iulie-septembrie, cu consecințe negative asupra culturilor agricole.

Vânturile acționează, în general, din nord-est și sunt sărace în precipitații determinând perioade uscate, secetoase.  Iarna predomină vântul numit Crivăț – aer polar continental din N și NE, foarte geros, ce determină temperaturi scăzute, zăpadă, viscole.

Condițiile climatice ale zonei au influențat și alegerea locului pentru așezări, fiind preferat un topoclimat de adăpostire în bazinele de recepție ale unor afluenți mai mici, în locuri ferite de vânturi sau secete, și unde nu se confruntă cu lipsa apei (satele Covrag, Vladnic, Călimăneasa, Costișa).

Un element important al topoclimatelor îl constituie expoziția vetrelor așezărilor. Se constată că populația a preferat să-și plaseze locuințele, pe cât posibil, astfel încât să fie bine însorite, marea majoritate a acestora fiind pe versanții colinelor, cu fața spre soare.

In zona estică a comunei se află satele Costișa și Călimăneasa, așezate pe versantul din partea stângă a Zeletinului. In aceste sate, pe culmea dealului, pânza freatică se află la o adâncime mare (25-30 m), grosimea stratului fiind foarte mică. Din acest motiv, de multe ori, vara, fântânile rămân fără apă, iar locuitorii din aceste zone se deplasează de dimineață către fântânile din zonele mai joase, cu debite mari, pentru a se alimenta.

Totuși, în zonele joase, către marginea satelor, există locuri (trei în Călimăneasa și patru în Costișa), unde apa freatică se află foarte aproape de suprafață (2-3 m), iar debitul este foarte mare. Aceste zone, denumite „Râpa Fântânilor”, „Grădinaru” – în Călimăneasa și „Budei”, „La Trif” – în Costișa, conțin grupe de fântâni sau izvoare alăturate alimentate din același strat acvifer, au debite foarte mari, locuitorii folosind aceste surse, chiar dacă, uneori, străbat distanțe mari până la fântâni. În această categorie se înscriu satele Călimăneasa, Costișa, Vladnic și Covrag. Pânza freatică, caracteristică satelor Tănăsoaia, Galbeni, Nănești, Vladnic de Jos, se situează la adâncimi de 5-10 m. În general, apa subterană este adusă la suprafață cu ajutorul fântânilor cu cumpănă. Acestea sunt formate dintr-un stâlp înalt de aproximativ 5-6 m prevăzut cu o bifurcație în care este situată cumpăna. Aceasta este confecționată dintr-un lemn tare (salcâm, stejar), având la un capăt o greutate (buturugă, bucăți de fier), legată strâns.

Celălat capăt al cumpenei este prevăzut cu un lanț destul de lung de care este prinsă ciutura (găleata), confecționată din lemn, strânsă în cercuri metalice. Lanțul cumpenei este compus din două părți, între acestea fiind legat un lemn de aproximativ 10 cm în diametru și lung de 3-4 m. Acesta are rolul de a ușura efortul de apăsare și introducere a găleții în fântână.

Aproape fiecare fântână este prevăzută la o distanță de 2-3 m cu o teică destul de mare, confecționată prin cioplirea manuală a unui trunchi de copac de aproximativ 2 m lungime. Legătura dintre marginea fântânii și teică este realizată printr-o țeavă metalică sau printr-un jgheab din lemn confecționat manual.

Scopul acestei teici este de a se adăpa animalele, (cetățenii turnând apa din găleată prin jgheabul de lemn sau prin țeava metalică spre vasul destinat animalelor) și, îndeosebi, pentru a nu se adăpa animalele direct din găleata destinată oamenilor.

Majoritatea fântânilor din satele componente ale comunei sunt săpate manual, având diametrul de aproximativ 1-1,15 m, pietruite în interior cu piatră mare de râu.

CAPITOLUL II

ASPECTE ISTORICE

II.1. Elemente de atestare a originii unor așezări

Așezarea rurală constituie cea mai veche formă de locuire și o componentă de bază a peisajului românesc. Din antichitate și până astăzi, satul reprezintă prin însușire și activități variate, așezarea umană dominantă.

Satul românesc, prin însuși procesul istoric de formare, s-a diferențiat puternic din punct de vedere al organizării teritoriale, gradului de concentrare sau de dispersie a locuințelor, al fizionomiei, al confortului său, în general, fără a pierde din unitatea elementelor comune.

„Procesul de evoluție a așezărilor s-a desfășurat, în principal, pe fondul tendinței permanente a locuitorilor de a extinde suprafața terenului arabil, fânețurilor și pășunilor, pe seama pădurilor, situație care s-a menținut până la reglementarea modernă a situației juridice a patrimoniului forestier”.

Vetrele așezărilor au ținut seama, în răspândirea lor, de trăsăturile reliefului, frecvența mare a „zărilor”, de accesul la sursele de apă și de alți factori.

Satele comunei Tănăsoaia au apărut și s-au dezvoltat în general în pădure, pe bază de defrișare, excepție făcând satele de vale, apărute mai târziu (Tănăsoaia pe valea Zeletinului și Feldioara pe valea Berheciului).

Răspândirea mare a solurilor de pădure, îndeosebi în cazul satelor Călimăneasa, Costișa, Vladnic, Galbeni, conduce la ideea că vatra acestor sate s-a aflat inițial în pădure. Pădurea a avut un rol foarte important în adâpostirea satelor și în viața economică a acestora. Ea era proprietatea răzeșilor și existau păduri răzeșești în cadrul trupurilor de moșii ale satelor.

Existența unor sate ce alcătuiesc astăzi comuna Tănăsoaia, este semnalată atât în unele documente din perioada feudalismului dezvoltat, din „Harta Moldovei” întocmită de Dimitrie Cantemir, cât și din unele lucrări mai „recente” apărute în anul 1803.

Figura nr. 3 HARTA ARHEOLOGICA A COMUNEI TANASOAIA

SI A IMPREJURIMILOR

LEGENDA :

Tezaure și monede: a-grecești;

b-geto-dace și romane;

c-bizantine și feudale.

1. Cetăți

2. Val de pământ

Figura nr. 4 FORMELE DE PROPRIETATE (COMUNA TANASOAIA SI IMPREJURIMILE)

Figura nr. 5 ECONOMIA ASEZARILOR DIN COLINELE TUTOVEI

(COMUNA TANASOAIA SI IMPREJURIMILE)

Figura nr.6 VECHIMEA ASEZARILOR DIN COLINELE TUTOVEI (COMUNA TANASOAIA SI IMPREJURIMILE)

În Condica Liuzilor din 1803 sunt consemnate satele Călimăneasa, Galbeni,

Figura nr. 7 HARTA ASEZARILOR RURALE, FOSTE RAZESESTI, DIN COLINELE TUTOVEI (COMUNA TANASOAIA SI IMPREJURIMILE

În Condica Liuzilor din 1803 sunt consemnate satele Călimăneasa, Galbeni, Nănești, ca fiind sate răzeșești, iar Costișa (Valea Rea) sat mixt. Celelalte sate, (Vladnic de Jos, Vladnic de Sus, Covrag) au origine clăcășească.

Mai târziu, alte documente precizează structura și forma de organizare a satelor din Colinele Tutovei și, deci, și a satelor componente ale comunei.

Astfel, Catagrafia din 1820, Catagrafia Moldovei din 1831 și Condica Proprietăților din Moldova de la 1833, precizează formele și structura satelor de răzeși (Galbeni, Călimăneasa, Nănești) și a satelor mixte (Valea Rea).

În lucrarea „Statistica răzeșilor” publicată în revista „Studii și cercetări”, vol. 1, Academia Română, București, 1921, Petru Poni datează problema răzeșească și dă o statistică amănunțită a răzeșilor.

Prin creșterea numărului populației, apăruseră răzeși fără pământ, deci posibil de a fi clăcășiți. Aceștia își îndreptau atenția spre defrișare, spre a obține terenuri pentru culturi, și această acțiune era posibilă numai în perioada devălmășiei absolute răzeșești asupra pământurilor, anterior apariției legilor silvice (Prima lege fiind Legea din 1792). Cel care defrișa un teren, avea drept de stăpânire asupra acestuia, ținând cont de munca depusă.

Pe de altă parte, boierii depuneau efort pentru clăcășirea satelor și cătunelor răzeșești. S-au format astfel, așezări mixte cum a fost cazul satului Valea Rea (Costișa de astăzi).

. Condițiile fizico-geografice ale comunei Tănăsoaia

Teritoriul comunei Tănăsoaia, prin alternanța văilor și a culmilor, prin prezența șesurilor, versanților și a pădurilor s-a pretat la o îmbinare a unor particularități fizico-geografice variate, pe spații restrânse, ceea ce a favorizat formarea a numeroase așezări mici și foarte mici.

Privite sub aspectul condițiilor geomorfologice, locurile așezărilor se prezintă astfel:

așezări pe versanți – Costișa, Călimăneasa, Călimăneasa, Vladnic de Sus, Vladnic de Jos, Nănești, Covrag;

așezări pe șesuri – Tănăsoaia, Feldioara.

Cea mai mare parte a vetrelor se situează în bazinele de recepție ale afluenților mici. Așezările cu vetre pe șesuri, pe platouri și mai ales pe terase, sunt foarte puține.

În concluzie, fragmentarea accentuată a reliefului a impus formarea unor vetre numeroase și mici. În alegerea locurilor pentru vetre a fost preferat un topoclimat de adăpostire (Călimăneasa, Costișa de Sus, Costișa de Jos, Vladnic de Sus, Vladnic de Jos, Covrag).

Un element important îl constituie expoziția vetrelor așezărilor. Vetrele au fost așezate în așa manieră încât să fie bine însorite și, totodată, ferite de vânt. Casele din interiorul gospodăriilor nu sunt așezate totdeauna cu fața la stradă atunci când aceasta impune o orientare spre puncte cardinale care nu oferă o bună expunere la soare sau care sunt expuse la vânt. În general, locuințele sunt așezate cu fața spre sud sau, în funcție de zonă, configurația terenului, poziție, au latura nordică bine consolidată.

. Tipuri morfo-structurale de așezări

Satele componente ale comunei Tănăsoaia sunt cuprinse în categoria tipului răsfirat, caracterzate prin gospodării distanțate una de cealaltă prin terenuri cultivate (arabil, viță-de-vie, pomi fructiferi). Așezările s-au format prin înmulțirea gospodăriilor în vechile vetre răzeșesti (foste sate risipite), prin fărâmițare între membrii familiilor.

Subtipurile de așezări caracteristice sunt:

așezare tentaculară – din nucleul principal, pe drumurile de legătură dintre localități, apar construcții (din ce în ce mai moderne) ce lasă impresia unor tentacule (Costișa de Sus, Covrag, Vladnic de Sus, Călimăneasa);

așezare lineară – dezvoltată de-a lungul unei căi de comunicație, râu (Tănăsoaia, Feldioara).

Textura ulițelor și a drumurilor este întortocheată în satele Costișa de Sus, Vladnic de Sus, Călimăneasa, Galbeni și dreaptă în satele Tănăsoaia și Feldioara.

Pe văile principale, drumurile sunt paralele cu albiile majore ale râurilor și din ele pornesc celelalte drumuri către satele aflate pe versanți.

Denumirea actuală a satelor este aproximativ aceeași cu denumirea inițială. Se remarcă în acest caz, satele Costișa de Sus și Costișa de Jos care, inițial, se numeau Valea Rea (Valea Ră) de Sus și Valea Rea de Jos. Alături de acestea ar putea intra și satele Vladnic de Sus și Vladnic de Jos, care, inițial, purtau denumirea de Vlamnic de Sus și Vlamnic de Jos. Semnificativ este faptul că și astăzi, unii locuitori în vârstă folosesc vechile denumiri în diferite discuții.

II.2. Satele componente. Întemeiere. Evoluție.

Satul Călimăneasa este un sat de răzeși, așezat în extremitatea nord-estică a comunei, pe versanții abrupți ai pârâului Botoaia, un afluent pe stânga al Zeletinului.

Originile așezării datează din jurul anului 1506, conform Hărții Moldovei a lui Dimitrie Cantemir. Satul a fost întemeiat de un pădurar cu numele Căliman, provenit din străvechiul sat „Poiana Lungă” (astăzi doar un cătun foarte mic lângă satul Tănăsoaia). Acest sat este situat pe cursul inferior al pârâului Botoaia, bine ascuns între cele două maluri împădurite, pentru a fi departe de atacul năvălitorilor.

Familia pădurarului Căliman se stabilește într-o poiană dintr-o pădure, situată în punctul Mărtin (punct situat în SV actualului sat Călimăneasa). Prin căsătorie, cei opt copii ai pădurarului sunt nevoiți să defrișeze zona din jurul poienii pentru a-și face loc de construcție a caselor.

Cu timpul, odată cu creșterea numerică a populației, și implicit, a numărului de gospodării, poiana s-a lărgit, mărind astfel suprafața satului.

Călimăneasa și-a menținut statutul de cel mai mare sat al comunei până în 1960, când marea majoritate a tineretului a migrat spre oraș. În sat a existat și funcționează în continuare școală cu clasele primare. Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura.

…………………………

Pe la 1700, satele Calimaneasa și Galbeni formau un singur sat cu numele de Galbeni, având și o biserica făcută de Ursul Vartic. Din cauza inundațiilor Zeletinului s-a despărțit în două : o parte din locuitori cu Fătul Galbenul s-a stabilit spre vest și a dat numele satului Galbeni, iar a două parte a apucat spre est., formând satul Calimaneasa. Până la 1730, ambele sate formau o parohie cu o biserica numită Schitul lui Ursul Vartic. La1735, locuitorii din Calimaneasa au stăruit la părintele Sofronie, care le-a dat un schit din satul Tochile (com. Burdusaci). El a fost adus în 40 care și s-a fácut biserica. La 1754 s-a târnosit. Este de lemn de stejar.

…………………………………

Satul Costișa s-a format prin migrarea și stabilirea unei părți a populației satului Costișa de Jos (situat pe cele două maluri ale unei ravene destul de largi din partea stângă a râului Zeletin) către nord. Actualul sat, Costișa de Sus, este destul de întins, iar vechea vatră (Valea Rea de Jos) numără din ce în ce mai puțini locuitori (este situată într-un loc greu accesibil).

Vatra satului a fost inițial – ca și în cazul satului Călimăneasa – o poiană în pădure care, prin defrișare a devenit, cu timpul, un sat din ce în ce mai mare(Valea Ră).

Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura.

Satul Valea Rea (sau „Valea Ră”) a fost reședința de comună timp de peste 50 de ani, iar originile îndepărtate fac parte din teritoriile răzeșești.

Satul Galbeni – a fost atestat încă din anul 1593, conform Hărții Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, și a Condicii Liuzilor din 1803.

Satul are rădăcini răzeșești vechi, însă după anii 1800 – 1820, în acest sat au începu să se stabilească așa-numiții „oameni înstăriți”, care cumpărau teren de la cei ce aveau datorii sau aveau nevoie de bani.

Datorită întinderii pe o suprafață mare și a unei populații numeroase, satul Galbeni a fost reședință de comună, începând cu anul 1930 și până în anul 1956, perioadă în care comuna a purtat numele satului. În acest sat au existat la vremea respectivă Primăria, Postul de Jandarmi și conacele boierești ale celei mai înstărite familii – cea a boierului Plaginou.

Activitatea principală a locuitorilor este agricultura (cultivarea cerealelor, a viței-de-vie, creșterea animalelor).

În prezent, populația satului este îmbătrânită, înregitrând un regres după 1989.

Satul Tănăsoaia s-a format mult mai târziu în comparație cu celelalte sate, prin migrarea unor locuitori din satele componente spre zona centrală a comunei.

Inițial, pe valea Zeletinului, de-a lungul drumului ce ducea de la izvoarele acestui râu (din nord) către Gura Berheciului (în sud) nu se afla nici o așezare omenească.

Confrom informațiilor păstrate în memoria bătrânilor și povestite din generație în generație, prima locuință a fost ridicată pe Valea Zeletinului, de către un locuitor destul de înstărit, cu numele Tănase. Acesta provenea dintr-un sat străvechi, cu origini necunoscute, numit „Poiana Lungă” situat în stânga Zeletinului, ascuns între malurile abrupte ale unei ravene.

Casa lui Tănase era construită din bârne de lemn prinse între ele cu cuie de lemn, așezată pe tălpi („tălpoaie”) din lemn masiv de stejar, și era folosită drept han (cârciumă) pentru drumeții care treceau spre nord sau spre sud pe valea Zeletinului.

În jurul anului 1877, cârciumarul Tănase moare, iar la han rămâne soția sa, care și-a continuat activitatea de cârciumărița. Datorită faptului că în discuțiile curente dintre călători, referitoare la locurile unde au făcut popas, unde au fost cazați, se vehiculau răspunsurile „La Tănăsoaia” (adică soția lui Tănase), această denumire a rămas specifică pentru aceste locuri.

Cu timpul, de-a lungul drumului, s-au mai construit âteva case răzlețe, la distanță de 1 – 1,5 km una de cealaltă, după care, începând cu 1890, să se construiască tot mai multe locuințe.Noul sat a devenit din ce în ce mai mare prin localizarea pe firul văii Zeletinului a unor cetățeni proveniți din satele din jur, astfel încât, în prezent numără o populație de 353 de locuitori.

Satul de reședință al comunei deține obiective social-economice precum: Primăria, Dispensarul medical, Poliția, Școala Generală, Biserica, unități comerciale, Poșta etc.

Figura nr.8 Satele Galbeni (pe deal) si Tanasoaia (pe valea Zeletinului)

Figura nr.9 Satul Costisa (in estul comunei)

Satul Nănești – este un sat răzeșesc vechi, situat pe versantul estic al dealului Vladnic, de-a lungul unei ravene largi, pe partea dreaptă a Zeletinului.

În prezent populația satului este în scădere, datorită faptului că tinerii nu-și mai construiesc locuințe în zonă, (terenul este foarte accidentat), îndreptându-se către zone de șes (satul Tănăsoaia). Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura (îndeosebi cultivarea viței-de-vie pe pantele ce nu permit cultivarea cerealelor).

Obiective culturale – Biserica din lemn (construită din timpul lui Ștefan cel Mare).

Satul Vladnic de Jos – reprezintă un sat foarte vechi, situat pe ambele maluri ale unei ravene destul de mari de pe versantul vestic al dealului Vladnic, către malul stâng al Berheciului. Denumirea inițială a satului a fost Vlamnic de Jos.

Este un vechi sat răzeșesc format inițial într-o poiană din pădurea „Galeria”. Cu timpul satul s-a întins foarte mult, ajungând să se numere printre satele mari, fiind dotat cu școală generală, prăvălie (mic magazin mixt).In perioada marilor sărbători de vară și de toamnă (Sf. Ilie și Sf. Maria), în sat se organizau bâlciuri cu muzică, dansuri populare, leagăne cu lanțuri (scrânciob).

Datorită așezării într-un loc greu accesibil, începând cu anul 1950, tineretul a început să migreze către locuri mai prielnice, coborând spre vest, către valea râului Berheci, unde, cu timpul au întemeiat satul Feldioara.

Școala a fost construită în 1956, dar, din cauza dispariției în timp a populației și a reducerii în fiecare an a numărului de elevi, s-a ajuns la dezafectarea acesteia în anul 1982. În prezent, satul Vladnic de Jos este doar un cătun pe cale de dispariție, în care locuiesc doar câteva familii de bătrâni.

Satul Feldioara – este un sat relativ nou, avand o vechime maxima de aproximativ 70 de ani. Are o forma liniara, fiind situat de-a lungul raului Berheci, de o parte si de alta a soselei Bacau – Berheci – Tacuci. Satul s-a intemeiat prin migrarea catre valea Berheciului a unei parti a populatiei din satele de pe dealurile inconjuratoare (Vladnic de jos, Covrag).

Este un sat tanar, cu o populatie numeroasa. Ocupatia de baza a locuitorilor este agricultura. Activitatile comerciale sunt reprezentate de trei magazine care se aprovizioneaza cu marfuri din zona cea mai apropiata (orasul Tecuci) sau – pentru anumite produse – din marile orase care detin numeroase complexe en-gros.

Tot in categoria serviciilor intra si activitati ale persoanelor fizice in domeniul prelucrarii lemnului (doua gatere pentru debitat scandura alaturi de dogarie, confectionat diverse piese de mobilier, usi, ferestre,etc.)

Biserica din sat este noua fiind construita in intregime din lemn, iar acoperisul este din sindrila.

Figura nr. 10 Valea Berheciului – (cu un fragment din satul Feldioara)

Satul Covrag – este cel mai vestic sat al comunei, fiind situat pe ambele maluri ale unei ravene, pe partea dreaptă a râului Berheci.

Locuitorii satului sunt urmașii vechilor clăcași ce munceau pe moșia boierului Plaginou, unii dintre aceștia fiind aduși de către boier din alte zone (din zona de munte, din Covasna, Harghita).

Așezarea s-a dezvoltat într-o poiană din pădurea ce cuprindea tot versantul estic al dealului. Cu timpul, satul s-a mărit prin defrișarea pădurii, populația este în creștere, chiar dacă după 1990, o parte a tineretului a plecat la muncă în străinătate.

În sat funcționează o școală generală cu patru clase primare. Satul nu are biserică.

…………………… …………………

Covragul, sal,face parte din com. Valea-Rea, jud. Tecuci

Situat pe coasta dealului și a pădurii Ciorba, în marginea de E. a pădurii, la o depărtare de 3 kil. 600 m. de reședința com.

Are o populațiune de 12 fam Locuitorif sunt improprietariti'.

Satul s'a înființat pe la anul 1823. Se desparte de restul com. prin răul Berheci

…….. b………………………………

Se poate aminti de dispariția definitivă a unui sat -Poiana Lungă- primul sat existent în această zonă, cu o vechime mare, dar cu origini necunoscute. Din acest sat, bine ascuns între malurile impadurite ale unei largi ravene a pârâului Botoaia, ferit de atacurile năvălitorilor, au migrat populații care au întemeiat celelalte sate ale comunei.

Declinul acestui sat s-a datorat poziției incomode, ascunse,departe de căile de comunicații; cei proveniți din acest loc își întemeiau familii în noile sate, ceea ce a dus la îmbătrânirea, depopularea și, în final, la dispariția acestuia. Ultimele două familii au decedat în anul 1991, respectiv 1996.

În prezent se constată o repopulare (destul de lentă) a satelor comunei, îndeosebi a celor de vale unde, se pare că există o atracție mai mare pentru construcția locuințelor. Această atracție este determinată de existența mijloacelor de transport și a căilor de comunicație moderne existente în satele Feldioara și Tănăsoaia.

II.3. Portul, datinile, obiceiurile și tradițiile

Portul popular al locuitorilor comunei Tănăsoaia a dispărut după anul 1990, perioadă în care atât bătrânii cât și tinerii au renunțat la costumațiile tradiționale, în favoarea îmbrăcăminții moderne.

Se constată că, pe măsură ce se înaintează în timp, se manifestă tot mai pregnant fenomenul de pierdere a tradiției culturale, a obiceiurilor, a portului popular moștenit din generație în generație.

Cauzele acestui fenomen sunt multiple, printre acestea fiind considerate semnificative următoarele:

dezinteresul tinerilor față de vechile datini și obiceiuri strămoșești;

apariția numeroaselor mijloace de informare (posturi de radio, televiziune, presă, internet) care „acaparează tot timpul liber al tinerilor, determinând alte interese, pasiuni, mentalități, care, la rândul lor contribuie la pasivitate și dezinteres în fața a tot ceea ce înseamnă tradiție locală, moștenire culturală, obiceiuri;

dispariția populației în vârstă, păstrătoare de datini și obiceiuri, fără a reuși perpetuarea acestora prin intermediul populației tinere;

pătrunderea unor influențe culturale sau semiculturale de la alte popoare în cultura locală (și în cea națională), determinând alterări ireversibile ale folclorului local, tradițiilor, obiceiurilor, elementelor arhitecturale locale.

Cele mai multe și mai nocive influențe s-au manifestat (și se manifestă în continuare) în muzica și dansul popular tradițional, „contaminate” cu așa-zisele accente orientale, ceea ce determină creșterea gradului de subcultură, îndeosebi în rândul tineretului.

Locuitorii satelor componente ale comunei Tănăsoaia sunt urmașii vechilor răzeși din trecut, cu tradiții specifice, dar și a unui număr restrâns de clăcași (aduși din alte zone pentru a lucra pe moșiile boierilor), care au adus cu ei și obiceiurile specifice locurilor de origine.

Datinile și obiceiurile manifestate cu intensitate până în anii `80-90` erau legate de obiceiurile religioase, de nuntă, de botez, înmormântare, semănat, strânsul recoltei, secetă, grindină.

Cel mai bogat ciclu sărbătoresc îl constituie obiceiurile de iarnă ce se desfășoară în intervalul dintre Crăciun și Bobotează:

colindatul – în ajunul Crăciunului

steaua – zilele Crăciunului

plugușorul – (Ajunul Anului Nou) – 31 Decembrie

semănatul Sf. Vasile – 01 Ianuarie.

sorcova

Plugușorul este alcătuit dintr-un număr mare de urători ce poartă diferite măști.

Un alt obicei ce apare pe teritoriul comunei Tănăsoaia este umblatul cu ouăle roșii în prima zi de Paști. În această zi copiii umblă pe la casele locuitorilor spunând „Hristos a înviat!”, drept pentru care primesc ouă roșii, cozonac, pască.

Cea mai mare sărbătoare folclorică rămâne nunta. În timpul acestui eveniment se petrece o întreagă succesiune de momente tradiționale, simbolizând trecerea tinerilor în rândul maturilor cu datorii și drepturi depline: chemarea la nuntă, luarea miresei de acasă, alaiurile prin sat, masa mare, furatul miresei și răscumpărarea acesteia, gătirea mirilor, dansul miresei.

Un obicei tradițional îl constituie organizarea și sărbătorirea hramurilor sau a praznicelor bisericești. În ziua (sărbătoarea religoasă) în care este hramul bisericii dintr-un anumit sat, cetățenii satului (sau a satelor ce aparțin acestei biserici) organizează mese îmbelșugate la care sunt invitați toți cei ce trec prin acest sat, ocazional sau special.

Cel mai reprezentativ este obiceiul din satul Vladnic de Sus, unde, cu ocazia hramului bisericii „Sfânta Maria” se organizează vara o sebare populară cu muzică (hora satului), masă, la care iau parte toți locuitorii comunei, de toate vârstele.

Un alt obicei aparte, cu semnificații tragico-comice, este „jocul bâzei” sau „bâza”, practicat de către unii tineri în timpul în care se află la privegherea unui localnic mort. În acest caz se remarcă faptul contrastant al veseliei și râsetelor celor ce practică acest joc, cu cel de durere, jale, al rudelor celui răposat.

Încă din cele mai vechi timpuri, în zilele de sărbătoare se organiza hora satului unde băieții și fetele se întreceau care mai de care în costumele populare lucrate cu migală și pricepere. Porturile și dansurile populare sunt specifice acestei zone.

Principalele momente din viața locuitorilor comunei organizate în spiritul tradiției locale sunt: botezul, logodna, căsătoria și înmormântarea.

Dintre aceste momente, căsătoria este pusă în evidență de câteva aspecte și anume: orice căsătorie este precedată de o logodnă când părinții băiatului împreună cu acesta merg la casa fetei, unde, după discuții cu părinții acesteia, îi cer mâna, fixând totodată și ziua nunții. În ziua nunții, mirele împreună cu nașii merg la casa miresei, unde momentul semnificativ este acela al „gătitului miresei” de către nașă; după acest moment, alaiul nuntașilor se deplaseaza la primărie pentru oficierea căsătoriei, iar apoi la biserică pentru cununia religioasă.

După această etapă, nunta se defășoară la casele mirelui sau în altă sală (Căminul Cultural) după caz. Se prind batistele și florile în pieptul nuntașilor, ștergarele cusute sau țesute la nuni, socri și rude apropiate. Finalul nunții este marcat de legarea miresei (pieptănarea și legarea capului acesteia cu o basma de către nașă). La o săptămână de la nuntă, nașii scot tinerii la biserică.

Cât privește obiceiul de înmormântare – ca aspecte specifice se pot remarca priveghiul răposatului de către rude și locuitori ai satului timp de trei zile (perioadă în care – după cum am amintit – unii tineri joacă „bâza” – fenomen care suprapone elementele comice, hazlii, peste cele de jale, durere ale rudelui răposatului). După înmormântare, se păstrează obiceiul de a se face pomeni pentru cel dispărut la trei zile, nouă zile, șase săptămâni, jumătate de an, un an. Odată cu pomana de un an, se îmbracă o persoană, căreia i se dă de pomană un pat cu tot ce trebuie, masă, scaun.

În comuna Tănăsoaia și în împrejurimile acesteia se mai păstrează unii termeni care pot fi grupați într-un dicționar etno-folcloric regional:

izvorul tămăduirii – sărbătoare ce cade vineri, în Săptămâna Luminată, când preoții scot icoanele și fac slujbe pentru ploaie și pentru tămăduirea sufletului (poporul crede că apa fântânilor și izvoarelor vindecă în acea zi orice boală)

iertăciunea miresei – obicei de nuntă prin care mirii trebuie să stea în genunchi în fața socrilor mici (așezați pe două scaune în mijlocul curții). Nunul cheamă pe cel ce rostește iertăciunea, iar în final, mirii își cinstesc părinții cu vin, în timp ce ceilalți nuntași joacă o horă în jur

învârtita (sârba) – se joacă în perechi sau în cerc. Mișcarea este rapidă, cu pași mărunți, învârtiri, piruete, către stânga și dreapta

hora în sus – este o melodie alertă, rapidă care se joacă în cerc sau la mijloc (în doi). Are ritm binar, iar deplasarea se face în ambele sensuri (stânga și dreapta)

jienii – un vechi obicei din zona satului Călimăneasa, dar pe cale de dispariție. „Jienii” erau o formă de teatru folcloric, care, prin cântecul jianului prezenta faptele săvârșite de haiduc, alungarea anului vechi care a fost rău, și, primirea anului nou, împodobit ca o mireasă, în care își pune toate speranțele

hora – o variantă a străvechilor hore moldovenești, caractreizată prin ritmuri mai lente în cerc sau la mijloc (pereche)

Joia mare – se ține pentru primejdii și pomenirea morților. Cine nu o serbează visează urât, și îi ies în cale strigoi. Se dă foc la gunoaie ca să nu rămână șerpi în curte

Jocul găinii – moment ritualic din ceremonialul nupțial, desfășurat la nuntă, către sfârșitul mesei. Pe o melodie de geampara, o femeie aduce o găină friptă și împodobită, pe care o prezintă nașului spre a fi cumpărată. Are loc un dans și dialog versificat (cu strigături) cu caracter satiric și comic

II.4. Locuința și dotările edilitare

Gospodăria țărănească întâlnită pe teritoriul comunei Tănăsoaia a fost influențată de vechile tradiții răzeșești sau clăcășești sau, mai nou, de unele proiecte de influență urbană.

Vechile gospodării erau formate din case construite din bârne groase de lemn prinse între ele cu cuie de lemn. Casele erau așezate (construite) pe tălpi (tălpoaie) groase din lemn de stejar sau salcâm.

Casele aveau, în general, una sau două camere, tindă în mijloc, între ele și un chiler la spatele casei, în lateral. Camerele (odăile) erau mici și aveau intrarea prin tindă. Aici se afla de obicei cuptorul pentru pâine.

Chilerul reprezenta o cameră mai scundă cu rol de bucătărie.În spatele chilerului se afla magazia cu provizii, butoaiele cu vin, sacii cu făină.

Lângă casă, în curte (ogradă) se aflau celelalte dependințe: grajdul pentru animale, fânarul, hambarul pentru cereale construit din lemn, cotețul de păsări (poiata). Acest tip de casă, din bârne de lemn, a fost înlocuit cu timpul, de case construte din paiantă, acoperite cu șindrilă sau țiglă.

Casa era construită dintr-un schelet de lemn (stejar și tei), după care, pereții erau umpluți atât în interior cât și pe exterior, cu vălătuci (un amestec de lut și paie bine frământat cu picioarele). De asemenea, pentru o mai bună izolație termică, podul casei era lipit cu lut (vălătuci).

Acoperișul casei (în general „în două ape”) era realizat din schelet de lemn (tei) și șindrilă sau țiglă (mai rar, tablă). Împrejurimile gospodăriei erau făcute la drum (uliță) din scânduri sau raiele, iar în rest din garduri din nuiele împletite.

În curte se află la o anumită distanță de casă (uneori separate printr-un gard mic), celelalte acareturi: bucătăria de vară, soba de vară, cazanul de rachiu, perdeaua (sub care se află căzile, butoaiele cu vin), hambarul, coșerul, cotețul pentru păsări, ocolul de vite care cuprinde: grajdul, ieslea, țarcul. Lângă grajd sunt clădite glugile de nutreț.

După aceste dependințe se află grădina în care sunt, de obicei, via, culturile de porumb, fasole. Unele case (foste clăcășești) au sub chiler, beciul sau pivnița (chimnița), în care se află căzile, teascul, butoaiele cu vin și rachiu.

Aproape toate gospodăriile din așezările foste răzășești dispun de vii, fie în loturile din vatră, fie în afara satului.Unele gospodării au adăposturi pentru stupi; în unele sate funcționau până în 1989 centre de colectare a fructelor.

Un aspect caractreistic al caselor îl conferă ornamentele din scândură, foarte bogate, executate cu simț artistic, care împododbesc cerdacul sai streașina casei.

În ultimul deceniu au apărut construcții moderne care nu mai respectă specificul teritoriului, al tradițiilor arhitecturale, și al materialelor de construcție, iar stilul arhitectural al caselor a suferit influențe variate, datorită posibilităților de deplasare ale locuitorilor în alte zone, datorită deschiderii unor posibilități noi de cunoaștere.

Casele se construiesc din cărămidă cu beton armat, au etaj, sunt acoperite cu tablă și au forme foarte variate; în fața casei se află o suprafață de teren în care se pot vedea flori, iarbă verde, arbuști ornamentali sau alei cu pomi fructiferi.

Dacă în trecut locuințele nu beneficiau de apă curentă, canalizare, în perioada actuală tot mai multe case au în dotare aceste facilități, tinzându-se spre ștergerea treptată a diferențelor dintre sat și oraș.

În anul 1992, cei 2319 locuitori ai comunei formau 845 de gospodării, revenind 2,74 persoane/gospodărie, medie mult inferioară mediei din rural, la nivelul țării – 3,12.

Din totalul gospodăriilor, 631 erau formate din persoane constiuite în familii (74,7%), în cea mai mare parte din aceste gospodării (97%) trăia o singură familie și numai în 18 gospodării trăiau două familii. Celelalte 214 gospodării (25,3%) erau formate din persoane ce nu constituiau familii, mai exact, un număr de 203 gospodării (24% din totalul gospodăriilor) aparțineau persoanelor singure. Raportat la populația totală, persoanele ce trăiau singure reprezenta 8,8%, o proporție destul de mare.

La sfârșitul anului 1995, în comună existau 938 de locuințe, din care 3 erau nou construite în anul respectiv (0,32%) proporție ce este la jumătate din proporția acestor locuințe în comunele județului (0,62%).Numărul locuințelor din comună era cu 7% mai mare decât cel al gospodăriilor (903), iar numărul camerelor era de 2205.

La nivelul anului 2006, în comuna Tănăsoaia se înregistrau 965 gospodării, din care 980 sunt clădiri. Numărul locuințelor se situa la valoarea de 999, iar camerele erau în număr de 2562.

Figura nr. 11 Numărul gospodăriilor, clădirilor, locuințelor și camerelor

În anii 1992 și 2006

Legenda:

A – Gospodării B – Clădiri C – Locuințe D – Camere

Figura nr. 12 Reprezentarea numărului mediu de locuitori, camere

și clădiri în comuna Tănăsoaia În anii 1992 și 2006

PE GOSPODARIE PE LOCUINTA PE GOSPODARIE

La nivelul anului 2006, din totalul de 965 de gospodării, 772 erau formate din familii (80%), iar dintre acestea, 702 gospodării aparțineau unei singure familii (91%), restul de 70 de gospodării find ocupate de câte două familii.

Celelalte 193 de gospodării (20%) erau formate din persoane ce nu constituiau familii, sau care aparțineau persoanelor singure.

II.5. Toponimie

Modul de populare și de locuire străveche a meleagurilor comunei Tănăsoaia este strâns legat de existența elementelor de toponimie specifice, ce caracterizează denumiri de locuri, forme de relief, nume de persoane, ape, localități etc.

Oronime

Această componentă se referă la numele ce desemnează anumite forme de relief.

Aspectul reliefului a determinat pe cei ce au studiat această regiune să-i atribuie denumirea de „Colinele Tutovei”. Termenul de colină este folosit însă rar de localnici, foarte frecventă fiind denumirea de „zare” sau „pe zare”, care semnifică partea superioară a unei coline. Odinioară, în sistemul de delimitare a hotarelor așezărilor și în mare măsură a loturilor și ogoarelor agricole, se avea în vedere criteriul vechiului drept răzeșesc „din zare în zare” și „de la pârâu până în zare”.

„Zarea”, partea înaltă și îngustă a unei coline, bine împădurită în trecut, a constituit o limită cu tradiție foarte veche.

Pe teritoriul comunei, termenul de „zare” sau „pe zare” este atribuit următoarelor culmi interfluviale:

a)Dealul Botoaia – cuprinde zona ce desparte județul Vrancea de județul Galați, prin această „zare” trecând drumul ce leagă satele Călimăneasa și Costișa (aparținând comunei Tănăsoaia) de satul Ciorăști din județul Galați.

b)Dealul Melciova – reprezintă zona nordică a interfluviului Berheci-Zeletin, pe culmea căruia se află suprafețe acoperite cu păduri (rare) de tei. Această denumire este rămasă de pe vremea stăpânului acestor ținuturi – boierul Plaginou.

c)Dealul Coroi – este situat în extremitatea nordică a interfluviului Berheci-Zeletin în apropierea comunei Boghești. Denumirea provine de la numele unui haiduc vestit prin această zonă – haiducul Coroi – care ataca și jefuia negustorii, boierii.

Ascunzătoarea haiducului se afla într-o pădure deasă cu arbori groși. După prinderea și încarcerarea acestuia, zona respectivă a rămas cunoscută sub denumirea de „punctul Coroi”.

d)Zarea Vladnicului – reprezintă zona cea mai înaltă a interfluviului Berheci-Zeletin, unde se află și drumul ce leagă extremitățile estice și vestice ale comunei, drum care străbate satele Galbeni și Vladnic de Sus.

e)Zona „Podiș” – reprezintă un teritoriu situat în sud-estul comunei, între satele Costișa și Gohor (județul Galați). Acest platou este favorabil culturilor cerealiere.

f)Dealul Druțești – reprezintă o zonă aflată în apropierea satului Călimăneasa, în partea nordică a acestuia. Se pare că această denumire provine de la numele unei familii (Druțu) care avea terenurile în acest loc.

Zona este cunoscută și sub numele de „Rădăcini” deoarece s-au păstrat multă vreme rădăcinile arborilor tăiați în urma defrișărilor suprafețelor de pădure existente în trecut.

g)Deleanu – reprezintă zona nprd-estică din apropierea satului Călimăneasa, cu semnificația unui vârf de deal, conform expresiei „sus pe deal” – „sus pe delean” – unde se adunau sătenii.

h)Doctoroaia – reprezintă zona din nordul satului Tănăsoaia, în vecinătatea șoselei Tecuci – Podu Turcului – Bacău. Denumirea provine de la propietara acestor terenuri. După războiul din 1916-1918, când cei ce au luptat pe front au fost împropietăriți prin preluarea de la marii moșieri a unor suprafețe întinse de teren, boierul Plaginou a căutat să-și valorifice terenurile prin vânzare către diverși beneficiari. Această suprafață a fost preluată de către o femeie medic, stabilită în cadrul satelor Galbeni, Călimăneasa, Costișa. Ea a fost cunoscută sub numele de „doctorița” sau „doctoroaia”, de la care a rămas și denumirea terenului, păstrată până astăzi.

i)Chietriș – reprezintă versantul estic al dealului Covrag, situat pe malul drept al Berheciului. În acest versant apar la suprafață materiale aluvionare sedimentare (roci de diferite mărimi), folosite de către localnici la pietruirea drumurilor și a curților.

.Hidronime

a)Botoaia – reprezintă denumirea pârâului care desparte satele Călimăneasa și Costișa, situat în estul comunei Tănăsoaia.

b)Valea Vâlcelelor – pârâu cu scurgere intermitentă situat în vestul satului Vladnic, pe malul stâng al Berheciului.

c)Trifuri – grupare de fântâni – situată în satul Costișa de Jos, într-o zonă joasă, către satul Tănăsoaia.

d)Râpa fântânilor – zonă joasă din nordul satului Călimăneasa unde sunt concentrate mai multe izvoare. Din acest loc se alimentează cu apă o mare parte a populației satului.

.Nume de familie

Numele de familie ale locuitorilor comunei Tănăsoaia sunt foarte diferite. Dintre acestea, mai semnificative pot fi considerate următoarele nume:

Haraga – nume de familie majoritar în satul Călimăneasa. Se pare că această denumire provine din vechile ocupații ale locuitorilor acestei zone (confecționarea aracilor – haragilor).

Codreanu – nume de familie caracteristic satelor Covrag și Feldioara. Numele exprimă zona de proveniență a locuitorilor – zona de pădure, codru.

Ungureanu – nume de familie al locuitorilor satului Covrag. Aceste nume au fost date celor aduși din alte zone (Harghita, Covasna) pentru a lucra pe moșia boierului Plaginou.

Cruceanu – nume de familie caractersistic satului Galbeni. Semnificația acestui nume are două variante, ambele susținute de locuitorii în vârstă ai satului

D1 – prima variantă ar fi că denumirea ar fi foat dată celor mai avuți, mai însemnați (care – se spune – că ar fi avut stea sau cruce în frunte);

D2 – a doua variantă se referă la denumirea dată persoanelor care cărau crucile celor decedați pe drumul către cimitir.

.Nume de localități

a)Călimăneasa – denumirea satului provine din numele pădurarului Căliman, care a întemeiat așezarea împreună cu fiii într-o poaină din pădurea seculară existentă pe versantul estic ce mărginește valea Zeletinului. Suprafața satului s-a mărit prin defrișare și lărgirea poienii respective.

b)Costișa (Valea Rea) – denumire dată satului din siud-estul comunei. Acest sat se afla într-o zonă greu accesibilă, mărginită de două ravene mari, împădurite, fiin înființat de o parte a populației care se refugia din calea năvălitorilor. Locul inițial a fost o poiană din pădurea numită „Hilip Bogdan”.

c)Tănăsoaia – denumirea acestui sat provine din numele soției unui cârciumar (Tănase) care avea casa (cârciuma) lângă drumul care trecea pe valea Zeletinului. Acestă cârciumăreasă era cunoscută de drumeți sub numele de „Tănăsoaia” (adică soția lui Tănase).

d)Galbeni – reprezintă denumirea satului situat în partea dreaptă a Zeletinului. Denumirea provine de la cei ce au întemeiat satul, așa-numiții „oameni înstăriți” sau „oameni cu galbeni”, care cumpărau foarte mult teren în această zonă.

e)Poiana Lungă – denumire dată unui sat străvechi situat lângă actualul sat Tănăsoaia, ale cărui origini sunt necunoscute. Situat într-o zonă greu accesibilă, împădurită, lângă malurile abrupte ale pârâului Botoaia, acest sat a fost locul de plecare a mai multor locuitori care au întemeiat satele învecinate.

f)Râpești – cătun construit într-o zonă cu ravene de la baza dealului din partea stângă a râului Berheci. Acest cătun aparținea clăcașilor și îngrijitorilor vitelor fostului mare boier Plaginou. Astăzi este parte componentă a satului Feldioara.

II.6. Populația

Populația reprezintă un factor activ în dezvoltarea economiei și așezărilor. Evoluția numărului populației comunei Tănăsoaia, nu poate fi urmărită cu precizie, decât începând cu secolul al XIX-lea, de când s-au întocmit statistici mai riguroase.

Analiza este îngreunată de îmbucătățirea administrativă a teritoriului (spre exemplu, teritoriul actual al comunei Tănăsoaia aparținea, la mijlocul secolului al XIX-lea districtului Tecuci – reprezentat prin Raionul Zeletin, Regiunea Bacău).

Populația comunei a suferit în timp creșteri și descreșteri importante, în funcție de numeroși factori (evenimente sociale, factori politici și demografici, calamități naturale etc.)

. Evoluția numerică

Evoluția numerică a populației satelor comunei Tănăsoaia a fost influențată în timp de o serie de factori specifici, precum liberalizarea comerțului, aportul de populație din afara teritoriului, extinderea activităților agricole îndeosebi pentru cereale-marfă (perioada secolului al XIX-lea.

Urmărind evoluția numerică a populației pentru anii reprezentativi ai recensămintelor, începând cu 1930, se conturează două aspecte: pe de o parte progresul rapid al unor așezări, iar pe de alta stagnarea, decăderea sau dispariția altora.

Cele mai multe din satele componente au pierdut proporții însemnate din populațiile lor și așa foarte mici; numai trei sate și-au sporit ori și-au menținut locuitorii: Tănăsoaia, Costișa, Feldioara.

Cel mai neviabil s-a dovedit a fi satul Vladnic de Jos, unde mai locuiesc în prezent circa 30 de persoane, adică 1/3 din cei ce erau prezenți în urmă cu trei decenii.

După anul 1992, populația comunei a continuat să scadă, astfel că la mijlocul anului 1997 (01.07) în comună erau înregistrați 2229 de locuitori, cu 90 de persoane mai puțin decât în 1992, atât datorită scăderii natalității cât și a migrațiilor (îndeosebi în străinătate).]

În prezent populația comunei locuiește în 10 sate, toate foarte mici, cu populații care se înscriu între 507 și 26 de locuitori.

Figura nr. 14

Satele Vladnic de Jos și Vladnic de Sus

. Mișcarea naturală a populației

Evoluția numerică a populației este datorată componentelor dinamicii populației (mișcării naturale a populației).

a)Natalitatea – reprezintă numărul mediu al născuților vii într-un an, la mia de locuitori.

b)Mortalitatea reprezintă numărul decedaților într-un an la mia de locuitori; la nivelul comunei se înregistrează o creștere numerică a celor decedați pe fiecare an studiat.

c)Soldul natural al populației reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. În prezent soldul natural este negativ.

Diagramele de mai jos ilustrează atât evoluția numerică a populației din fiecare sat, cât și situația natalității, a mortalității și a soldului natural pe total comună, în perioada anilor 1930 – 2005

a) Evoluția natalității în perioada 1966 – 2005

b) Evoluția mortalității în perioada 1966-2005

Figura nr. 15 Evolutia natalitatii (sus) si a mortalitatii (jos) – 1966-2005

c) Figura nr. 16 Soldul natural al populației în perioada 1966-2005

Concluzii

Din situațiile prezentate (evoluția numerică a populației…) se observă că în perioada 1930-2002, populația a avut diferite ritmuri de creștere, înregistrându-se cele mai mari valori în perioada 1956-1966, pentru ca în perioada postdecembristă să scadă vertiginos.

În momentul de față, numărul populației înregistrată ca fiind stabilă este aproximativ egal cu cel anterior anului 1930.

Factor determinant în asigurarea reproducției lărgite a resurselor de muncă și pe această bază, a creșterii economice, soldul natural al populației este influențat de un întreg complex de factori naturali, economici, sociali care determină fluctuații de la o perioadă la alta.

Din analiza situației prezentate în diagramele de mai jos, se poate concluziona că soldul natural a avut valori pozitive anterior anului 1990, înregistrând valori negative după acest an.

Factorii naturali de creștere demografică nu mai pot asigura o reală evoluție pozitivă. Deși natalitatea are încă un nivel mai ridicat decât media pe țară (circa 13% în medie pe an în perioada 1995-2002) mortalitatea a fost și mai mare (17,4% în aceeași perioadă) ceea ce s-a tradus după 1990, într-o scădere anuală – pe cale naturală – de câte 8-10 persoane.

Dorința tineretului de părăsire a comunei continuă să se manifeste și în prezent; astfel numărul celor care au părăsit definitiv comuna anual, între 1991 și 1992, a fost mai mare cu 11-12% față de numărul celor care s-au stabilit definitiv în comună. Astfel, prin emigrare, populația s-a diminuat anual cu 10 persoane.

Mortalitatea infantilă este la nivel scăzut, în perioada 1990-2002 înregistrându-se anual câte 2-3 decese la 1000 de copii născuți.

Mobilitatea teritorială a populației

Mișcarea migratorie a populației comunei Tănăsoaia se concretizează în deplasarea temporară sau definitivă atât spre destinații interne (în interiorul țării), cât și spre cele externe (în afara granițelor).

Factorii care determină mișcarea spațială a populației sunt deosebiți și variați presupunând anumite elemente de respingere în zona de plecare și elemente de atracție în zona de sosire.

a) factorii economici – sunt principalii factori care stau la baza migrației actuale a populației comunei.

b) factorii sociali – caracterizați prin lipsa unor activități cultural-sociale.

Dacă până în anul 1966, mișcarea migratorie înregistra valori nesemnificative, după această perioadă numărul celor ce părăseau comuna era cu mult mai mare decât cei care soseau. Principalul motiv îl constituia atracția orașelor, a locurilor de muncă bine plătite, a locuințelor sigure și a unei vieți cu mult mai bune comparativ cu cea din comună.Cei mai mulți dintre locuitorii comunei s-au îndreptat spre orașe precum Brașov, Constanța, București, Bacău, Bârlad. Locurile de muncă numeroase din aceste orașe le asigurau servicii în industrie, construcții, transporturi,etc, determinându-i să se stabilească în zonele respective, să-și întemeieze o familie și, de multe ori, să atragă și alți membri ai familiei.

Soldul migratoriu al populației s-a menținut la valori negative, cele mai ample dintre acestea înregistrându-se după anul 1990 (-269 persoane) când o mare parte a populației tinere (18-25 de ani), a părăsit țara plecând în străinătate.

După anul 2002 se constată o diminuare a valorii negative a soldului migratoriu al populației comunei, atât datorită reducerii numărului celor care părăsesc localitatea (spre destinații externe), cât și datorită revenirii unui procent din populația stabilită în diferite zone ale țării sau în străinătate

.Structura populației

Structura populației poate fi privită din mai multe puncte de vedere: pe grupe de vârstă, națională, pe medii, confesională.

a)Structura populației pe grupe de vârstă – a fost la nivelul comunei afectată de scăderile demografice. Unele sate au suferit deteriorări ale echilibrelor demografice mai puternice și altele mai puțin severe.

Structura populației pe grupe de vârstă redă mărimea și proporțiile diferitelor contingente sau grupe de populație. Această structură cuprinde atât valori globale (populație totală), cât și, în cadrul acestora, populația masculină și feminină. .

În ansamblul comunei, proporția persoanelor vârstnice era mare în 1992 (30%) în detrimentul populației apte de muncă – contingent care era foarte îngustat, ajungând la jumătate din populație.Dar comuna are încă rezerve de populație tânără, populația sub 15 ani reprezentând 19% din întreaga comună. Cea mai mare disfuncție în satele comunei este diminuarea severă a segmentului de populație aptă de muncă.

La recensământul din 1992, comuna Tănăsoaia avea o populație de 2319 locuitori, din care 1143 bărbați (49.3%) și 1176 femei (50.7%).

Vârsta medie a comunei era în 1992 de 42 de ani, cu mult peste media pe țară; populația satului de reședință era cea mai tânără – având vârsta medie de 38 de ani.

CAPITOLUL III

INSTITUTIILE

III.1. Primăria

Comuna Tănăsoaia, județul Vrancea își are reședința în satul cu același nume, situat pe valea râului Zeletin. În acest sat se află sediul Primăriei și al Consiliului Local, organele locale de conducere.

Localul Primăriei este o construcție ce datează din anul 1950, destul de impunătoare ce se deosebește de clădirile din jur prin stilul arhitectural.

În ultima perioadă localul Primăriei a fost modernizat și dotat cu toate facilitățile: telefonie automată, tehnică de calcul de ultimă generație, conectare la internet etc.

În cadrul Primăriei își desfășoară activitatea un număr de 15 persoane (19,23% din totalul salariaților) cuprinzând servicii de contabilitate, secretariat, asistență socială, oficiul de cadastru, camera agricolă.

Figura nr. 17 Primaria Tanasoaia

III.1.2. Școala

În comuna Tănăsoaia, învățământul se desfășoară în două școli generale cu clasele I-VIII în satul Tănăsoaia respectiv I-X în satul Feldioara. Alături de acestea, mai există localuri de școală cu clasele I-IV în satele Călimăneasa, Costișa, Nănești, Vladnic de Sus, Covrag. În aceste sate se învață în condiții de simultaneitate, (toate cele patru clase ale ciclului primar).

La nivelul anului 2004, numărul salariaților din învățământ era de 32 de persoane (41,02% din totalul salariaților).

În satul Galbeni a funcționat până în anul 2002 o școală cu clasele I-IV, dar, datorită numărului mic de elevi, nu s-au mai desfășurat cursuri începând cu anul școlar 2002-2003, elevii care proveneau din acest sat fiind preluați de Școala Tănăsoaia, situată la o distanță de aproximativ 1,5 km față de prima.

Școala din satul Galbeni se numără printre cele mai vechi din comună, fiind construită în anul 1896, într-o zonă aflată în pantă, cu o largă deschidere spre est (spre satul Tănăsoaia). Este o clădire mare, impunătoare cu două săli de clasă.

În perioda anilor 1948-1960, localul școlii a avut rolul de centru teritorial de învățământ deoarece durata studiilor era de 7 ani, iar elevii proveneau din toate satele învecinate, unele aflate la o distanță de peste 10-15 km, motiv pentru care școala era dotată cu un internat destinat cazării elevilor.

Cursurile erau organizate în două schimburi în cele cinci săli de clasă inițiale (astăzi au rămas doar două săli), cu un număr destul de mare de elevi (25-30 elevi/clasă).

În prezent Școala din satul Galbeni și-a încetat activitatea datorită numărului mic de elevi și a stării de degradare avansată a construcției. La începutul anului 2005 a fost dezafectată și demolată, urmand ca in locul ei sa se ridice o constructie moderna cu doua Sali de clasa.

Satul Călimăneasa deține un local de școală din anul 1927, realizată prin munca voluntară a cetățenilor. Scoala veche si cea noua sunt amplasată în centrul satului; A fost o clădire înaltă, prevăzută cu două săli de clasă, teren de joacă pentru copii, construcții anexe, locuință alăturată pentru învățător.Anterior anului 1927, cursurile se efectuau într-o casă particulară („La Baba Anica”), învățător fiind preotul satului.

În prezent datorită numărului redus de elevi, în școala noua se învață în condiții de simultaneitate, într-o singură sală de clasă.(tot ciclul primar). Nu există grădiniță din anul 2000.

Satul Costișa dispune de un local nou de școală .Scoala veche a fost construita între anii 1890-1892, fiind compusa din două mari săli de clasă, cancelarie, magazie, așezată pe punctul cel mai înalt al satului.

Inițial, în școală se învățau cursurile până la clasa a VII-a, pentru ca, după anul 1967, să se organizeze cursuri de opt clase. Începând cu anul 1974, în școală au rămas doar elevii din învățământul primar, ciclul gimnazial fiind preluat de Școala Tănăsoaia.

În prezent în școala noua se învață în condiții de simultaneitate, într-o singură sală de clasă. Învățământul preșcolar s-a desființat din anul 2000.

Școala din satul Nănești este o construcție ce datează din anul 1964 prevăzută cu două săli de clasă, în care s-a învațat în condiții de simultaneitate. In prezent este dezafectata.Nu există grădiniță.

Școala din satul Vladnic de Sus este situată într-o poziție centrală și datează din anul 1964. Clădirea dispune de trei săli de clasă, cancelarie, construcții anexe și un teren de joacă pentru elevi. În ultimii patru ani, numărul elevilor a scăzut astfel încât, în prezent se învață într-o singură sală de clasă în condiții de simultaneitate. După anul 2000 nu mai funcționează grădinița, datorită numărului insuficient de copii.

Școala este situată într-o zonă înconjurată de pomi fructiferi, cu mult spațiu verde, favorabil recreerii elevilor.

Școala Feldioara este situată în vestul comunei, în satul cu același nume, pe valea râului Berheci.

Primul local de școală („Școala Veche”) a fost construit între anii 1957-1958 pe un teren situat în apropierea râului, pe malul drept al acestuia. Construcția era destul de mare, realizată prin contribuția cetățenilor, folosindu-se lemnul și paianta (vălătucii de pământ), iar acoperișul este din tablă. Școala avea patru săli mari de clasă și două săli mai mici, fiind capabilă să facă față unui învățământ de opt ani.

După inundațiile puternice din anul 1968, s-a construit o a doua școală, mai mare, modernă, necesară unui învățământ gimnazial de opt ani. Datorită mai multor tergiversări privind amplasamentul, construcția noului local de școală s-a desfășurat între anii 1972-1974, pe un teren înalt, situat în partea stângă a râului Berheci.

Școala Feldioara deține cinci săli mari de clasă, cancelarie, construcții anexe și teren de sport pentru elevi. În școală învață două clase din ciclul primar (simultan) și ciclul gimnazial. Celelalte două clase primare și grădinița își desfășoară activitatea în localul școlii vechi.

Baza tehnico-materială este destul de precară, fiind uzată fizic și moral. Datorită fondurilor insuficiente repartizate de Primărie, a inexistenței unor sponsori, achiziționarea de materiale, obiecte de inventar, consumabile se desfășoară foarte lent și în cantități extrem de mici, cu mult sub necesitățile școlii.

Buna funcționare a procesului instructiv-educativ este asigurată de un număr de 8 cadre didactice calificate, din care trei au catedră comună la ambele școli din Tănăsoaia și Feldioara.

Școala Covrag a fost realizată prin munca voluntară a cetățenilor între anii 1957-1959, si este situată în mijlocul satului, pe un teren în pantă, dispunând de două săli de clasă, cancelarie, teren de joacă pentru elevi. Structura școlii este din lemn, iar pereții sunt construiți din paiantă.

Astazi see învață în condiții de simultaneitate (toate cele patru clase primare) într-o singură sală de clasă, intr-un nou local de scoala. Nu există învățământ preșcolar.

Școala Tănăsoaia este situată în satul cu același nume, lângă șoseaua Podu-Turcului – Berheci – Tecuci.

Construcția s-a realizat în anul 1972; dispune de 8 săli mari de clasă în care învață ciclul primar (câte două clase simultan) și cel gimnazial. Este construită din cărămidă și acoperită cu tablă.Baza tehnico-materială este precară, uzată fizic și moral.

La Școala Tănăsoaia provin elevi din satele Tănăsoaia, Călimăneasa, Costișa de Sus, Costișa de Jos, Galbeni și Nănești, iar la Școala Feldioara învață elevi din satele Feldioara, Vladnic de Sus, Vladnic de Jos și Covrag.

Anterior primului război mondial, în cele câteva școli ale comunei cursurile erau predate de preotul satului, pentru ca apoi să fie predate de un învățător (Școala Costișa, Călimăneasa, Galbeni).

După anul 1945, numărul personalului didactic a crescut pe fondul apariției (alături de clasele primare) a claselor gimnaziale (Școala Galbeni, apoi Costișa) astfel încât după anul 1965, se înregistrau 36 de cadre didactice. Tot în această perioadă se înregistrau un număr de 684 de elevi (la Școala Galbeni se desfășurau cursurile gimnaziale în două schimburi, în cinci clase cu câte 35-40 de elevi fiecare).

După anul 1982, la Școala Tănăsoaia s-a înființat învățământul de 10 ani, astfel încât numărul elevilor a crescut, fiind necesară crearea de clase paralele cu câte 20-25 de elevi fiecare. Această situație s-a schimbat brusc după 1990 când s-a desființat învățământul de 10 ani, astfel încât o parte din elevii de gimnaziu fie au abandonat școala, fie au plecat în alte localități sau în străinătate împreună cu părinții.

Reducerea populației școlare a avut loc pe fondul reducerii drastice a grupelor demografice de vârstă fertilă, grupe la care s-a manifestat cel mai activ fenomenul de migrare.Astfel, segmentul demografic de vârstă școlară, s-a redus mult, acest aspect ridicând probleme extrem de delicate din punct de vedere al susținerii procesului de instruire pentru elevi. După anul 2000, s-a înregistrat o nouă creștere a numărului de elevi datorită reîntoarcerii în comună a unei părți din cei ce au locuit la orașe și, pe de altă parte, datorită celor care au rămas în sat și și-au întemeiat o familie.

Figura nr. 18 Evoluția personalului didactic în perioada

1965 – 2005

Figura nr. 19 Evoluția numărului de elevi în perioada

1965-2005

Figura nr. 20 Numărul de elevi ai Școlii Feldioara, în anul 2005

Figura nr. 21 Numărul de elevi ai Școlii Tănăsoaia în anul 2005

III.1.3. Biserica

Lăcașurile de cult din comuna Tănăsoaia sunt reprezentate de bisericile construite în perioade diferite pe cele mai înalte locuri ale vetrelor satelor, acolo unde a fost posibilă ctitoria acestora.

Pe teritoriul comunei există un număr de 7 biserici, repartizate astfel:

a)Călimăneasa – biserica a fost construită într-o zonă înaltă, probabil în centrul fostei vetre a satului, datând din anul 1782. Este o construcție amplă, având și astăzi o poziție centrală în sat. A fost renovată de mai multe ori în anii 1834, 1878, 1913, 1957. Hramul bisericii este „Sf. Voievozi”.

b)Costișa – biserica este construită din bârne de lemn. Este o construcție mică situată în extremitatea sud-estică a satului Costișa de Jos, decorată în interior cu picturi foarte vechi, unele datând din anii 1700, perioadă în care se estimează că a fost construită biserica. A fost renovată periodic la intervale mari (60-70 de ani), înlocuindu-se unele părți din structura lemnoasă care erau deteriorate, împreună cu o parte din pictura interioară și exterioară.Deține numeroase icoane vechi pictate pe lemn și sticlă.Hramul bisericii este „Sfântul Nicolae”.

Figura nr. 22 Biserica „Sfantul Nicolae” – satul Costisa

c)Nănești – este cea mai veche biserică din sat, fiind construită din bârne din lemn în jurul anilor 1502-1503. Este așezată pe culmea dealului dintre Berheci și Zeletin, într-o fostă poiană din pădurea Galeria și deservea satele Nănești și Vladnic de Jos. Este înregistrată ca biserică-monument, remarcându-se prin originalitatea construcției, vechimea picturii interioare și exterioare, și, nu în ultimul rând, vechimea unor piese de mobilier, obiecte, cărți bisericești (scaune, mese, dulapuri frumos decorate, sfeșnice, candelabre din argint etc.). Hramul bisericii este „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” fiind renovată în anii 1776, 1840. 1930, 2002.

d)Galbeni – biserica a fost construită mai recent, în anul 1809, folosindu-se ca material de construcție paianta. Structura de rezistență este realizată din bârne de stejar, iar acoperișul, inițial din șindrilă, este astăzi din tablă. A fost renovată de mai multe ori, ultima dată fiind în anii 1984-1985, când a fost consolidată atât în interior cât și în exterior cu beton, iar toată pictura refăcută. Biserica are hramul „Sf. Nicolae”.

Figura nr. 23 Biserica din satul Galbeni (stanga); clopotnita bisericii (dreapta)

e) Vladnic de Sus – este o biserică relativ nouă, construită în anul 1972, prin contribuția cetățenilor. Motivul principal al construirii acestei biserici a fost distanța foarte mare și terenul accidentat aflat între Vladnic de Sus și cea mai apropiată biserică (satul Galbeni sau Nănești).

Este construită din cărămidă iar clopotnița este din lemn. Hramul acestei biserici este „Sfânta Maria”.

Cele mai noi biserici se află în satele Tănăsoaia și Feldioara.

f)Tănăsoaia – biserica a fost construită într-o perioadă mare de timp (aproape 6 ani) începând cu anul 1995. Este cea mai mare construcție din comună, atât ca dimensiuni pe orizontală (lungime, lățime) cât și ca înălțime. Realizată din beton armat și beneficiind de poziție centrală în sat, această biserică impresionează prin masivitatea sa, prin elementele decorative interioare (mobilier, elemente specifice și funcționale); hramul este „Sf. Constantin și Elena”.

g)Feldioara – biserica este o construcție deosebită prin stilul arhitectural, situată în centrul satului.

Este de dimensiuni reduse, construită din lemn (panouri mari din lemn de brad, iar structura de rezistență este din lemn de stejar). Pictura interioară este constituită din icoane de dimensiuni diferite așezate pe pereții de lemn. Cu toate că are dimensiuni reduse, biserica încântă prin frumusețea construcției (panourile din lemn folosite la realizarea pereților, acoperișul din șindrilă), iar sătenii sunt mândri de această originalitate.

III.1..4. Căminul Cultural

Tradițiile, obiceiurile și datinile locale s-au manifestat cu amploare fiind diferite în funcție de anotimp și eveniment dar și în funcție de originile acestora (clăcășească sau răzeșească).

Activitățile culturale au cunoscut perioade oscilatorii, cu tendință puternic regresivă după anul 1990.

Anterior anului 1990, manifestările culturale cunoșteau o amploare doesebită (diferite serbări, programe artistice, seri cultural-distractive) la care participau locuitorii satelor de vârste diferite.

Se organizau spectacole cu muzică, dansuri populare, în aer liber (o scenă special construită lângă terenul de sport) sau în câte o sală de clasă din școală (îndeosebi în satele Călimăneasa, Costișa și Galbeni).

Serile distractive (balurile) organizate cu diferite prilejuri se desfășurau la lumina lămpilor cu petrol, iar muzicanții (lăutarii) aveau instrumente tradiționale (trompetă, acordeon, pană). Apariția patefonului, apoi a pick-up-ului, a „revoluționat” modul de petrecere a timpului liber, fără a se renunța totuși, la muzica tradițională (cu lăutari).

În sala Căminului Cultural se organizau în fiecare duminică proiecții de filme cu o aparatură învechită, dar în stare de funcționare , alimentată de un grup electrogen. Această manifestare era un eveniment deosebit pentru cetățenii comunei, care , de la cei tineri la vârstnici, umpleau până la refuz sala pentru a viziona un film.

După electrificarea comunei (anii 1972-1975), activitățile culturale au beneficiat de un nou suport tehnic, manifestându-se cu o mai mare intensitate, tradițiile strămoșilor fiind evidențiate în cântece, dansuri, porturi.

Fenomenul de regres puternic, de pierdere treptată a acestor tradiții s-a manifestat după 1990, când, apariția altor mentalități a pus stăpânire – din păcate – pe marea majoritate a tineretului comunei, chiar dacă cei mai în vârstă au căutat să mai păstreze din obiceiuri. Se manifestă tot mai pregnant fenomenul de alterare a folclorului local prin pătrunderea în muzica, dansul, obiceiurile populare a subculturii, a kitsch-ului, a elementelor cu tentă orientală care produc degradări culturale ireversibile, constatându-se o scădere constantă a interesului pentru vechile tradiții în rândul tinerilor. S-a ajuns la nerespectarea unor obiceiuri, trecerea în uitare a altora sau practicarea unor tradiții doar pentru avantajul financiar.

În perioada următoare anului 2000 s-a încercat o reânvigorare a vechilor tradiții, obiceiuri și dansuri populare. Privite la început cu nepăsare, aceste manifestări organizate la nivelul școlilor generale din comună, au câștigat tot mai mulți adepți în rândul tinerilor spre bucuria cadrelor didactice, dar mai ales a unor persoane în vârstă. Acestea au salutat organizarea noilor evenimente, nutrind speranța că în acest mod moștenirile culturtale străvechi nu vor fi uitate.

Tot în acest context, la orele de abilități practice din școlile generale ale comunei s-a încercat redescoperirea unor vechi îndeletniciri ale locuitorilor: țesutul la gherghef sau la război, împletituri din pănuși de porumb, din nuiele, sculpturi în lemn și altele. Toate aceste activități demarate cu greu au început să prindă viață prin interesul deosebit manifestat de elevi, contribuind la păstrarea tradițiilor culturale ale comunei.

CAPITOLUL IV

SITUATIA SOCIALA A LOCALITATII

IV.1. Participarea locuitorilor la evenimente sociale și militare

Din cele mai vechi timpuri, locuitorii satelor ce formează acum comuna Tănăsoaia, au căutat să-și mențină și să-și apere teritoriul unde trăiau. Chiar dacă, de cele mai multe ori se refugiau din calea năvălitorilor, (în mijlocul pădurilor, în zone puternic accidentate), locuitorii satelor au încercat și cu arma în mână să oprească înaintarea dușmanilor. Din bătrâni se spune că existau pe culmile dealurilor, zone în care se făcea de pază, iar în caz de pericol se aprindeau focuri de semnalizare. Mulți locuitori au participat la bătălia de la Podul-Înalt (Vaslui) din perioada lui Ștefan cel Mare.

Se știe sigur că mulți locuitori ai zonei au fost prezenți la Iași în momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, sau, mai târziu, în 1877 – s-au înrolat voluntari pentru a participa la războiul de Independență.

La începutul secolului nostru s-au consemnat multe înrolări ale cetățenilor comunei în armată pentru a participa la prima mare conflagrație mondială. Jertfele au fost numeroase.

Cele mai multe înrolări în armată s-au semnalat în perioada 1940-1944, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Foarte mulți dintre cei ce nu s-au mai întors acasă sunt consemnați în plăci comemorative existente la bisericile din satele Călimăneasa și Costișa. .(Saulea Nicolae – decedat pe front in Muntii Tatra -unchiul autorului; Raicu Gheorghe –fost veteran de razboi, participant la luptele din Crimeea si de pe Don – bunicul autorului).

Dovada acestor fapte o constiuie existența a 8 veterani de război (încă) în viață. La nivelul anului 1990, numărul acestora era de 42, în anul 2000, existau 18 veterani în întreaga comună, iar in 2007 mai sunt doar 2 veterani de razboi

IV.2. . Starea socială a populației

În zona comunei Tănăsoaia a existat din timpuri foarte vechi o populație autohtonă, colinele constituind o regiune dificil de străbătut, cu zone mari de pădure, cu condiții strategice favorabile de adăpostire, iar așezările au stat mult timp în izolare (preferată – de altfel – unei perioade mai agitate). La menținerea acestei situații a contribuit și lipsa unei circulații intense în interiorul acestei zone, mai ales a celei transversale față de culmile dealurilor, destul de greu de realizat datorită configurației reliefului.

Viața economică a avut un caracter local, datorită inexistenței unei legături cu zonele învecinate. Principalele târguri (mai apropiate), unde aveau posibilitatea de a-și valorifica produsele erau Podu-Turcului, Bârlad, Tecuci.

Ocupația principală a locuitorilor a fost agricultura. Cultivarea pământului este avantajoasă doar pe văile Zeletinului și Berheciului. În rest, pe versanți sau pe culmile dealurilor, solul este sărac, nu dă producții mari, practicându-se o agricultură de subzistență.

Țarinile pentru culturile de câmp erau înconjurate de garduri, aveau porți, iar din cauză că se lucra cu plugul, aveau forme de patrulater. Astfel, locuitorii din satele Costișa, Călimăneasa, Galbeni denumesc ieșirea principală din vatră spre sud și nord-est, „Poarta Țarinei”. O mare parte a teritoriului este și astăzi ocupată cu livezi și vii, atât datorită slabelor producții cerealiere a versanților, cât și în scopul prevenirii alunecărilor de teren – frecvente în această zonă.

Gospodăriile locuitorilor diferă în funcție de statutul acestora, de tradițiile răzeșești sau clăcășești.

Gospodăriile răzeșești au teren foarte mult, de la pârâu până în zare (în pădure). Casa este situată la o distanță apreciabilă față de drum (uliță). Cele mai vechi, bătrânești, au prispa înaltă, cerdac, două-trei camere, chiler în spate. În curte, lateral sau în spatele casei, se află bucătăria de vară, cuptorul, cazanul de rachiu, poiata, cotețul, chimnița (cu butoaie și căzile pentru vin), hambarul, ocolul pentru vite (grajdul, glugile pentru nutreț); mai sus urmează via, livada, culturile de porumb. Aproape toate gospodăriile dispun de vii și de livezi.

Gospodăria clăcășescă este formată din casă cu prispă și cerdac, așezată în mijlocul curții. Casa cuprinde două camere (odăi) cu tindă la mijloc, chiler (încăpere mică cu fincție de bucătărie de iarnă, zidită lateral lângă una din odăi).

Lângă casă se află acareturile (hambarul din lemn, râșnița, magazia, poiata pentru păsări, cotețul pentru porci, adăpostul pentru căzi și butoaie) alături de ocolul pentru vite (grajd, șură, iesle).

Figura nr. 24 Gospodarie tip clacaseasca –(satul Costisa) construita in anul 1921

Împrejmuirea gospodăriei era făcută la uliță din raiele sau scândură, iar în rest din nuiele împletite. Materialele de construcție sunt vălătucii și lemnul.

În perioada actuală, construcțiile moderne nu pun însă suficient în evidență specificul teritoriului, particularitățile economico-geografice și etnografice locale.

Datorită faptului că ocupația de bază a locuitorilor comunei este agricultura, situația socială a acestora este destul de precară, posibilitățile materiale limitate. În această zonă colinară, agricultura nu este performantă practicându-se doar pentru a avea cele necesare traiului de la un an la altul.

Inexistența unor căi de legătură bine dezvoltate, care să asigure posibilitatea deplasărilor, depărtarea față de orașe sau târguri a determinat starea de izolare a localităților care s-a răsfrânt asupra situației economico-sociale a locuitorilor. Aici sunt puține șosele, mai ales transversale colinelor, teritoriul este mai izolat, valorificarea produselor este îngreunată și influența urbană se resimte mai puțin. Dacă poziția geografică retrasă în interiorul colinelor în timpul orânduirii feudale, a fost considerată din motive de siguranță ca fiind prielnică, în prezent aceasta stânjenește dezvoltarea economiei, în comparație cu situația așezărilor aflate lângă căile de comunicație moderne. Scoaterea din izolare s-ar putea realiza prin modernizarea drumurilor, crearea de noi axe de comunicație, sau prin programe de dezvoltare rurală.

Se poate observa totuși, un proces lent de creștere a situației sociale a unor locuitori: case cu o arhitectură modernă, dotări asemănătoare celor de la orașe (canalizare, încălzire centrală), aparatură electro-casnică, instalație de apă potabilă.

IV.3. Vechile mașini și reforme agrare

Scăderea producției la hectar, la majoritatea culturilor agricole este datorată într-o mare măsură, lipsei bazei tehnico-materiale; o mare parte a agregatelor și utilajelor provemite din agricultiura cooperatistă și care erau numeroase înainte de anul 1990, nu mai există sau nu se mai folosesc datorită stării avansate de degradare. Dintre mașinile cu o importanță deosebită pentru practicarea unei agriculturi de calitate și care astăzi nu mai sunt folosite amintim: combinatorul (pentru pregătirea patului germinativ), mașinile de împrăștiat (administrat) îngrășăminte chimice, naturale, dispozitive de erbicidat, prese de balotat de paie.

Practicarea unei agriculturi sub formă asociativă este greu de realizat datorită reliefului majoritar în pantă, slabei calități a solului, lipsei spațiilor de depozitare, lipsei utilajelor agricole adecvate, posibilităților financiare reduse ale locuitorilor.

Lipsa resurselor finaciare necesare efectuării lucrărilor agricole (arat, discuit, semănat, prăsit mecanic) determină populația să lucreze pământul în mod rudimentar. Se observă o creștere a numărului utilajelor mici (pluguri, semănători, prăsitori, grape) tractate de animale, ajungându-se la o situație asemănătoare celei existente acum jumătate de secol, când utilajele mecanice erau foarte rare.

Marea majoritate a lucrărilor agricole se executau manual sau cu utilaje trase de animale.

Baza lucrărilor agricole (aratul) era plugul cu un singur brăzdar tras de cai sau de boi. Acesta era prevăzut cu o singură roată de copiere. O altă varintă mai îmbunătățită a acestuia era plugul cu doă roți (cu cotigă) care, cu toate că avea tot un singur brăzdar, era mai stabil deoarece se sprijinea pe o osie cu două roți la capete.

Singurele utilaje mecanice folosite în agricultură au fost cele utilizate la obținerea boabelor de cereale (grâu, ovăz, orz). Până în anul 1958, timp de aproximativ 5-6 ani s-au folosit batoze tractate de tractoare pe șenile. Snopii de grâu recoltați manual erau introduși în această batoză care „bătea” snopii, separând boabele de paie. Pentru a se obține boabele de cereale curate se foloseau alte utilaje (machine) care vânturau pleava obținându-se grâul curat.

În secolele al XIX-lea și al XX-lea au apărut treptat o serie de legi (din 1828, 1842, 1864, 1877, 1881, 1910, 1923, 1930) care au reglementat, fie direct, fie indirect problema pădurilor. Codul silvic din 1910 a constituit o reglementare importantă în care se face referire la cumpărarea de la răzeși a pădurilor în vederea exploatării lor de către societățile anonime.

O importantă reformă ce viza domeniul agriculturii s-a înfăptuit la 6 martie 1945, în timpul regimului condus de dr. Petru Groza, când s-au preluat terenurile de la boieri. La fel ca pe întreg cuprinsul țării și în comuna Tănăsoaia s-a trecut în anul 1947 la formarea Gospodăriilor Agricole de Stat (GAS), iar în anul 1958 a avut loc procesul de întovărășire. Transformarea socialistă a agriculturii din luna mai 1962 (colectivizarea) a reprezentat preluarea tuturor terenurilor de la propietari și formarea Cooperativelor Agricole de Producție (CAP).

Acest fenomen s-a manifestat inițial cu multă reticență, existând și unele disensiuni între populație și organele abilitate acestui fenomen. Cu timpul, locuitorii comunei s-au convins că exploatarea terenului pe suprafețe mari le aduce multe beneficii.

S-a dezvoltat la nivel local stațiunea de mașini și tractoare, care a devenit centru zonal de reparații pentru mașinile agricole. Acest centru a devenit apoi Stațiunea de Mașini Agricole (SMA).

IV.4. Utilizarea terenurilor

Crearea Consiliilor Unice Agroindustriale de Stat și Cooperatiste (CUASC) a dat un nou impuls dezvoltării agriculturii moderne pe teritoriul comunei Tănăsoaia, prin achziționarea de mașini agricole noi (tractoare, combine, prese de balotat paie etc.).

Cu această ocazie s-a „remodelat” aspectul terenurilor prin crearea benzilor de protecție antierozională pe terenurile în pantă, captarea izvoarelor de suprafață și dirijarea acestora, crearea perdelelor de protecție prin împădurirea ravenelor cu salcâmi.

Bilanțul teritorial al comunei Tănăsoaia are următoarea structură:

Densitatea agricolă este de 1,6 ha/locuitor, iar cea forestieră de 0,28 ha/locuitor.

Principalele zone de cultură și deci de utilizare eficientă a terenurilor sunt văile celor două râuri, Berheciul și Zeletinul (folosite îndeosebi în cultura cerealelor. Pantele dealurilor din vecinătatea celor două râuri sunt utilizate în cultura viței-de-vie, sau în cazul terenurilor accidentate – la pășunat.

După anul 1990, parcul de mașini agricole existent la nivelul comunei s-a dezmembrat,.

La totalul suprafeței agricole a comunei (3767 ha) există un număr de 22 tractoare, din care doar 7 au toată gama de mașini agricole aferente. Acest număr este insuficient pentru nevoile comunei, fapt ce determină ca o mare parte din lucrările agricole de bază să se execute cu utilaje mici, ineficiente, tractate de animale.

Agricultura suferă de pe urma fărâmițării extraordinare a proprietății rurale, îmbătrânirii populației, lipsurilor grave din baza tehnico-materială, lipsei mijloacelor financiare. Fărâmițarea proprietății rurale după anul 1990 a dus la ditrugerea benzilor de protecție, a perdelelor forestiere și implicit, la degradarea excesivă a solurilor. Specialiștii au constatat că la nivelul comunei, drumul tractoarelor de la o parcelă la alta necesită mai mult combustibil decât lucrarea acestora.

Prezența mai multor culturi pe o suprafață restrânsă nu permite efectuarea mecanizată a tratamentelor cu erbicide și insecticide, administrarea îngrășămintelor. Agricultura din această zonă a devenit una de subzistență, cu o producție scăzută la hectar și cheltuieli mari de întreținere. Lucrările pământului perpendicular pe curbele de nivel, deci pe direcția de scurgere a apei, face ca drumurile de acces dintre diferite tarlale să devină greu practicabile, iar stratul fertil de la suprafață să fie spălat de ploi și transportat de pe pante către zonele joase.

IV.5. Forme de proprietate

Terenurile agricole erau defalcate în obști sau țarini ce aparțineau fiecărui sat. În general, loturile erau împărțite perpendicular pe curbele de nivel și situate la marginea satelor. Lucrările agricole se efectuau cu utilaje rudimentare trase de animale. Recoltatul se efectua manual, inclusiv cel al cerealelor păioase. Separarea boabelor de paie se efectua inițial prin presarea (călcarea) snopilor (recoltați manual cu secerea) cu ajutorul animalelor în arie. Pleava era îndepărtată prin vânturare manuală.

După anul 1945 s-a trecut la comasarea terenurilor agricole în timpul regimului condus de dr. Petru Groza. După data de 6 martie 1945, terenurile agricole preluate benevol sau cu forța , au format Gospodăriile Agricole de Stat, pentru ca în anul 1958 să se treacă la procesul de întovărășire.

Fromarea Cooperativelor Agricole de Producție prin preluarea tutror terenurilor agricole de la proprietari (colectivizare) din luna mai 1962, a condus la valorificare eficientă a terenurilor și obținerea unor producții superioare.

Cu timpul, locuitorii comunei s-au convins că pământul nu se poate lucra decât într-o formă asociativă, organizată, pe suprafețe mari, iar CAP-ul din localitate le oferea aceste condiții, având avantajul că puteau fi retribuiți în produse, în bani sau mixt, iar la bătrânețe puteau beneficia de o pensie corespunzătoare activității desfășurate. În anul 1989 s-au obținut producții mari la hectar la toate culturile agricole afectând pozitiv viața locuitorilor, aducându-le beneficii materiale și financiare.

Lichidarea marilor exploatații și reântoarcerea populației la agricultură au fost însoțite de o scădere generală a suprafețelor cultivate și de apariția terenurilor nelucrate fie că era vorba de terenuri mai îndepărtate și dificil de lucrat, fie că exista o populație agricolă prea îmbătrânită pentru a face față unei valorificări fără ajutorul utilajelor.

Cu timpul s-a observat că ceea ce se considera inițial ca fiind un lucru extraordinar, o reparație morală (redarea terenurilor foștilor proprietari) s-a dovedit a fi o imensă greșeală. Iată câteva argumente care conduc la această concluzie, desprinse din gândurile și impreasiile locuitorilor comunei.

Defrișarea în proprție de 80-90% a suprafețelor forestiere;

Distrugerea sistemului de benzi înierbate de protecție situate de-a lungul curbelor de nivel;

Fărâmițarea extraordinară a terenurilor;

Efectuarea lucrărilor agricole perpendicular pe curbele de nivel (din deal în vale), cu efecte negative asupra stabilității solului;

Degradare unor terenuri arabile sau acoperite cu livezi sau vii (lăsarea în paragină, defrișarea acestora);

Distrugerea instalațiilor folosite la irigat;

Cultivarea plantelor

Anterior anului 1990 terenurile agricole erau exploatate cu utilaje moderne, pe suprafețe mari efectuându-se tratamente complexe cu erbicide, îngrășăminte chimice și organice. După anul 1990 agricultura a înregistrat un regres în comparație cu perioada anterioară, reducându-se foarte mult suprafețele agricole datorită fărâmițării accentuate a proprietății rurale.

Principalele culturi ce se cultivă în prezent sunt cele de cereale alături de care, pe suprafețe mai mici se cultivă floarea-soarelui, cartofi, legume, plante de nutreț. Vița-de-vie și pomii fructiferi reprezintă de asemenea domenii ce se cultivă cu succes, datorită zonelor colinare cu toate că suprafețele cu astfel de culturi s-au diminuat mult după anul 1990.

Raportarea principalelor culturi la suprafața de teren ocupată prezintă o serie de particularități:

IV.6. Meșteșugurile

Acticitățile meșteșugărești sunt extrem de puține, acestea practicându-se doar în patru sate ale comunei.

Principalele activități sunt:

fierăria – producerea și repararea dispozitivelor și utilajelor necesare activităților agricole, potcovitul cailor, sudarea unor piese metalice. Este practicată în satele Feldioara și Călimăneasa;

confecționarea coșurilor din nuiele de răchită – activitate modestă practicată doar de o singură persoană din satul Tănăsoaia;

dogăria – activitate ce ocupa înainte de 1990 unul din locurile fruntașe în comună, dar care astăzi nu mai are decât un singur reprezentant în satul Vladnic de Sus;

tâmplăria – practicată la nivel de gospodărie individuală.

Multe dintre activitățile meșteșugărești practicate în satele comunei Tănăsoaia s-au pierdut după anul 1990. anterior acestui an erau numeroase gospodării (peste 180 în anul 1987) în care existau războaie de țesut, covoare din lână cu diverse motive populare. Alături de acestea se confecționau și așa-zisele „preșuri” din bucăti de material tăiat în fâșii (coade), țesute între firele de urzeală. Există încă unele gospodării care mai păstrează în casă acele preșuri (țolice) confecționate manual.

O altă activitate care are din ce în ce mai puțini reprezentanți este cea practicată de către femei în perioada rece, de iarnă sau atunci când vremea nu le permite să desfășoare activități exterioare, acea de confecționare a plăpumilor din lână. Este o activitate ce necesită multă migală și multe ore de lucru, fiind în cea mai mare parte activtate manuală.

Rotăria a încetat să se mai practice după 1990 când carele cu roți de lemn (pe obadă) au fost înlocuite cu carele prevăzute cu pneuri.

În satele mai vechi ale comunei există unii cetățeni care ami păstrează tipul vechi de hambar confecționat din lemn, piue (pive) din lemn pentru bătutul boabelor, râșnițe, teascuri, coveți, furci din lemn, vârtelnițe, garduri din nuiele împletite, mărturie a vechilor meșteșuguri practicate în zonă.

IV.7. Organizarea administrativ teritorială

Din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale suprafața comunei Tănăsoaia este divizată la nivelul a 10 sate. Satul Tănăsoaia – reședința comunei are o dispunere aproximativ centrală față de celelalte sate componente: în est se află satele Costișa de Sus, Costișa de Jos și Călimăneasa; în vest se află satele Galbeni, Nănești, Vladnicul de Jos, Vladnicul de Sus, Feldioara și Covrag. Distanța cea mai matre între sate este pe direcția est-vest între satele Călimăneasa și Covrag (aproximativ 8 km). Distanțele dintre satul Tănăsoaia (centrul comunei) și celelalte sate sunt:

Tănăsoaia – Costișa de Sus – 4 km;

Tănăsoaia – Costișa de Jos – 3 km;

Tănăsoaia – Călimăneasa – 2 km;

Tănăsoaia – Galbeni – 1 km;

Tănăsoaia – Nănești – 3 km;

Tănăsoaia – Vladnic de Jos – 4 km;

Tănăsoaia – Vladnic de Sus – 4 km;

Tănăsoaia – Feldioara – 5 km;

Tănăsoaia – Covrag – 6 km.

Figura nr. 25 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALA

A COMUNEI TANASOAIA

CAPITOLUL V

FUNDAMENTAREA METODICA

1. MIJLOACE DE INVATAMANT SI METODE FOLOSITE IN ACTIVITATEA DIDACTICA. PARTICULARITATI.

V.1. MIJLOACE DE INVATAMANT

Mijloacele de invatamant reprezinta totalitatea resurselor materiale care contribuie la desfasurarea activitatii scolare si la realizarea obiectivelor educatiei.

Mijloacele de invatamant se impart in doua categorii principale:

– materiale didactice;

– baza tehnico-materiala a invatamantului

Materialele didactice : sunt mijloace care se integreaza prin structura si continut procesului de explicare si intelegere, de formare a capacitatilor intelectuale si a deprinderilor practice, in interiorul acestor categorii de mijloace de invatamant se pot opera o serie de subdiviziuni. Dupa natura acestora. pot fi:

Materiale intuitive:

– obiecte si fenomene in stare naturala, obiecte tehnice;

– modele obiectuale (machete, mulaje);

– materiale intuitiv-conventionale (corpuri geometrice, harti geografice); Materiale logico-emotionale:

– manuale, secvente de continut programate;

– modele simbolice: scheme, diagrame, sistemul periodic al elementelor chimice etc.;

Mijloace moderne audiovizuale: banda magnetica, folii pentru retroproiector, diapozitive, diafilme, filme didactice, programe T.V. etc.

Materiale destinate formarii deprinderilor practice si intelectuale: masini de antrenament, simulatoare, instrumente, unelte de munca, dispozitive de verificare si masurare, calculatorul.

Invatarea asistata de calculator. Patrunzand in scoala, calculatorul devine unul din cele mai eficace mijloace de invatamant. Eficienta acestuia este data de posibilitatea de a furniza rapid si fara eroare un volum mare de cunostinte, de a oferi informatiile solicitate de catre elevi, de a individualiza invatarea.

Prin programele implementate, calculatorul preia o serie de functii si operatii de rutina ale profesorului:

– furnizeaza informatii organizate conform programului sau potrivit cererii elevului;

– chestioneaza elevul si ii identifica lacunele;

– corecteaza greselile si elimina lacunele prin furnizari de date pertinente; -controleaza sistematic cunostintele;

– sprijina efortul de autoevaluare al elevului;

– realizeaza unele actiuni de recapitulare a unor teme, module sau discipline;

– ofera exercitii de stimulare a creativitatii.

Functiile pedagogice ale materialelor didactice.

Printre functiile importante pe care le indeplinesc materialele didactice, retinem functia informativ-formativa.

Prin modul in care sunt prezentate informatiile cu ajutorul materialelor didactice se asigura o baza larga de imagini si reprezentari care ajuta elevii sa intuiasca structura conceptuala a fenomenelor pe care ie studiaza. De asemenea, ele contribuie la surprinderea si prezentarea.schematica a relatiilor esentiale dintre fenomene, facilitand procesul de intelegere a notiunilor, in acelasi timp, cu ajutorul materialelor didactice se poate realiza procesul opus abstractizarii: concretizarea. O serie de abstractii greu accesibile intelegerii sunt concretizate prin modele fizice, mecanice (modelul structurii atomului).

Alaturi de informatiile pe care le pot prezenta, o serie de materiale didactice sunt elaborate in scopul de a solicita elevul sa opereze cu notiunile, sa aplice cunostintele, (in mod deosebit la disciplinele din cadrul stiintelor naturii si la disciplinele tehnologice). Deci materialele didactice asigura nu numai intelegerea si insusirea cunostintelor, ci si formarea unor capacitati intelectuale, a unor deprinderi practice. Mijloacele de invatamant ofera posibilitatea elevilor de a trai prin substituire experiente umane, ii pun in contact cu aspecte ale vietii social-umane, care au rolul de a emotiona si convinge; organizeaza interiorizarea unui sistem de valori etice si estetice.

Materialele didactice pot fi folosite in desfasurarea celor mai diverse activitati: ca suport in explicatiile profesorului sau in raspunsurile elevilor examinati, in consolidarea cunostintelor, in formarea deprinderilor tehnice, etc.

Metodele de invatamant

Metodele sunt modalitati de lucru de care profesorii si elevii se folosesc in activitatea didactica. O metoda de invatamant ester o structura de procedee, un program potrivit caruia se regleaza actiunile practice si intelectuale intreprinse cu elevii in vederea realizarii obiectivelor pedagogice. Procedeul este un detaliu al metodei cu diferite functii in procesul predarii-invatarii: inlatura obstacolelede intelegere, stimuleaza si motiveaza elevul, previne oboseala, monotonia, etc.

Functiile metodelor de invatamant

Functia motivationala. Prin metodele de invatamant folosite , profesorul starneste curiozitatea si dezvolta interesele de cunoastere, de autodepasire ale elevilor. Metodele creeaza suportul motivational al invatarii..

Functia de transmitere si insusire a cunostintelor. Prin metodele de invatamant se asigura transferul experientei, al valorilor de ia societate la elev.

Functia formativ-educativa. O nietoda de invatamant se foloseste in masura in care aceasta contribuie la formarea anumitor abilitati, capacitati de ordin intelectual, afectiv sau psihomotor, contribuie la dezvoltarea anumitor trasaturi de personalitate ale elevilor cu care profesorul lucreaza.

Functia normativ-instrumentala. Metodele orienteaza activitatea didactica, arata cum trebuie procedat pentru ca obiectivele activitatii sa fie realizate, sa se transpuna in performante ale elevilor.

Criteriile dupa care se stabilesc (se aleg) metodele de invatamant

Specificul cunostintelor. Tipul de actiuni practice si intelectuale pe care trebuie sa le intreprinda elevul pentru intelegerea si insusirea cunostintelor, pentru formarea capacitatilor difera de la o disciplina de invatamant la alta.

Particularitatile de varsta si individuate ale elevilor. Prin metodele de invatamant profesorul adapteaza continutul invatarii la posibilitatile de care dispun elevii la un moment dat (nivelul dezvoltarii intelectuale, nivelul cunostintelor insusite, nivelul motivarii). Acetasi continut de invatare este predat prin metode diferite la elevii scolii profesionale fata de cele folosite in predarea la clase de liceu. Metodele vor fi alese astfel meat acestea sa determine progresul in invatare, sa asigure dezvoltarea intelectuala, afectiva si psihomotorie a elevilor cu care profesorul lucreaza.

Obiectivele pedagogice urmarite. Metodele de invatamant se stabilesc si in functie de rezultatele pe care le scontam prin invatare. Metodele folosite in cazul in care ne propunem ca elevii sa inteleaga semnificatia cunostintelor vor fi altele decat cele prin care ne propunem sa formam deprinderi, aptitudini, sa dezvoltam interese, etc.

Sistemul metodelor de invatamant

In literatura pedagogica exista o varietate de clasificari ale metodelor de invatamant. Practic, insa, nu se pot stabili criterii clasificatoare care sa conduca la clase strict exclusive. De cele mai multe ori o metoda poate fi inclusa simultan in doua clase diferite (spre exemplu, experimentul este considerat drept metoda de explorare a realitatii, dar, tot asa de bine, ar putea fi considerat ca apartinand metodelor de actiune). Din aceste motive am renuntat la apropune o clasificare a metodelor.

Vom trata urmatoarele metode de invatamant.

-Metode explicativ-demonstrative;

– Conversatia;

-Asaltul de idei;

– Problematizarea;

– Descoperirea;

– Experimentul;

– Exercitiul;

– Studiul de caz;

– Activitatea cu manualul (cu cartea).

A. Metode explicativ-demonstrative

In economia activitatii de predare in invatamantul preuniversitar o pondere revine explicatiilor.A explica inseamna a clarifica, a lamuri, a dovedi ceva.

– Clarificam, dovedim adevarul unor idei, al unor enunturi, teorii.

– De asemenea, dovedim existenta si esenta unor lucruri, obiecte, fenomene, procese: ce sunt acestea, care este natura tor, in ce relatii sunt cu alte fenomene, procese, ce consecinte au pentru viata si activitatea omului, cum pot fi folosite.

– Clarificam o serie de notiuni, reguli, principii, valori ce stau la baza relatiilor interumane.

Explicatia prin demonstrate logica

In conditiile in care profesorul este eel care realizeaza operatiile logice necesare desprinderii semnificatiei cunostintelor noi, atunci cand explica printr-o inlantuire logica de rationamente si prin argumentari, metoda poarta numele de expunere.

Exista trei situatii in care se foloseste metoda expunerii:

Expunerea ca preambul la activitatea pe care o va desfasura in comun profesorul cu elevii sau la activitatea independenta a elevilor, in aceasta situatie expunerea este de dimensiuni reduse.

Prelegerea consta in explicarea de catre profesor a unui volum mare de cunostinte abstracte, pe parcursul unei secvente de timp mai extinse. Folosind prelegerea, profesorul familiarizeaza elevii cu un stil de gandire si vorbire coerent, sistematic, sa argumenteze.

Cerinte:

– Se va prezenta planul de idei al prelegerii;

– Se vor marca, prin subtitluri scrise pe tabla, principalele secvente de cunostinte;

– Se vor formula concluzii partiale;

– Se vor explica termenii necunoscuti ce vor fi folositi;

– Se vor exploata posibilitatile formative ale comunicarii verbale.

Descrierea este o modalitate de transmitere a cunostintelor potrivita pentru elevii de varsta mica si mijlocie, a caror gandire are un caracter concret. Metoda se foloseste in invatamantu! primar si gimnazial, spre exemplu, la Educatia tehnologica (dar nu numai) pentru invatarea cunostintelor elementare de electronica, informatica. Specific pentru aceasta metoda este faptul ca se prezinta obiecte, fenomene, actiuni fara a insista asupra cauzelor, relatiilor dintre ele, fara a exprima formalizat, abstract, relatiile ce se stabliesc intre fenomene.

Explicatia prin demonstratie intuitiva

In procesul didactic elevii isi insusesc o serie de cunostinte despre existenta si natura unor obiecte, fenomene concrete; in acest caz a explica inseamna a reconstitui structura si geneza lucrurilor, a reconstitui modul de producere a fenomenelor, transpunand lucrurile si fenomenele in planul ideilor (prin cuvinte, schite, grafice). Atunci cand la baza explicarii cunostintelor despre obiecte concrete se afla o sursa intuitiva (obiectul sau imagini, modele ale acestuia) metoda poarta numele de explicate prin demonstrate intuitiva sau, pur si simplu, metoda demonstratei. In activitatea de invatamant se folosesc in calitate de surse intuitive ale explicatiei, alaturi de obiectele, fenomenele, procesele ca atare, modele (obiectuale, abstracte), imagini ale obiectelor etc. In functie de natura sursei intuitive folosite, demonstratia se structureaza si imbraca diferite forme specifice.

Demonstrarea cu ajutorul obiectelor tehnice, in invatamantul tehnic, de cele mai multe ori, se folosesc in calitate de suport al explicatiei obiecte tehnice (dispozitive, mecanisme, instalatii, utilaje etc.). Demonstrarea cu ajutorul acestora imbraca forma analize tehnice.

Demonstrarea cu ajutorul modelelor obiectuale (Modelarea obiectuala).

Modelele obiectuale tind sa reproduca un original fie in ansamblul sau, fie partial. Modelul releva elementele esentiale prin surprinderea caracteristicilor necesare si suficiente pentru procesul desprinderii semnificatiei cunostintelor in procesul de invatare, in invatamantul tehnic cele mai eficace modele obiectuale sunt machetele dar, in mod deosebit, cele in functiune care se pot demonta sau sectiona

Demonstrarea cu ajutorul modelelor abstracte simbolice (metoda modelarii abstracte)

In procesul de invatamant se folosesc, pe langa modelele obiectuale, modele simbolice. Ele imbraca forma graficelor, diagramelor, organigramelor, formulelor matematice si au functii deosebit de importante in procesul cunoasterii si in procesul dezvoltarii intelectuale a elevului. Modelele abstracte redau intr-o forma stilizata si simplificata raporturi si dependente cauzale, structurate si functionate, concretizeaza un principiu , o teorie etc.

Cerinte:

– Elevii sa inteleaga treptat procesul de trecere de la realitatea concreta a fenomenelor la reprezentarea lor abstracta;

– Sa nu memoreze grafice, scheme pe de rost fara sa inteleaga ca acestea sunt expresia unor fenomene reale;

– Profesorul va urmari ca elevii sa inteleaga relatiile dintre caracteristicile surprinse in model si consecintele acestora pentru activitatea practica, sa opereze cu modelul;

– Sa se respecte regula concretizarilor multiple: modelul sa fie aplicat la cat mai multe cazuri particulare.

Demonstrarea cu ajutorul desenului didactic, a schitelor reprezentate pe tabla.

Prin natura sa, desenul este un limbaj simbolic prin care se traduc demersurile gandirii tehnice. Explicarea cu ajutorul schitelor la tabla urmareste, in aceeasi masura, sa initieze elevii in acest limbaj si sa le formeze capacitatea de exprimare a ideilor prin schite, prin desene. Deci profesorul va urmari sa formeze elevilor deprinderi si priceperi de a descifra un mesaj transmis prin desen si de a comunica propriile idei prin desen.

in utilizarea metodei va fl respectata urmatoarea succesiune de etape:

– Expunerea orala a problemelor ce se vor explica;

– Executarea in intregime a schitei la tabla si denumirea, pe masura reprezentarii, a partilor ansamblului desenat; denumind fiecare element atunci cand este desenat se creeaza posibilitatea ca elevii sa deseneze in caiete constientizand ce deseneaza si nu pur si simplu copiind ceea ce face profesorul la tabla.

– Acordarea unui scurt interval de timp dupa executarea schitei la tabla pentru a verifica exactitatea acesteia si prin sondaj, verificarea corectitudini desenelor din caietele elevilor;

– Demonstrarea si explicarea propriu-zisa, cu ajutorul schitei, a problemelor teoretice si practice pe care te presupune tema studiata.

Demonstrarea cu ajutorul rnijloacelor audio-vizuale moderne.

Mijloacele audio-vizuale se pot defini ca instrumente pedagogice de substituire si reprezentare a realitatii prin procedee modeme de redare a imaginilor si sunetelor in scopul realizarii obiectivelor instructiv-formative ale invatamantului (mijloace audio: discuri, emisiuni radio; mijloace video: diapozitive, diafilme, folii pentru retroproiector; mijloace audio-video: filme didactice, emisiuni scolare T.V. etc.).

Cu ajutorul acestor mijloace se re-creeaza realul, se organizeaza informatiile astfel incat devine posibila intuirea unor structuri microscopice sau macroscopice, surprinderea esentialului; se pot prezehta fenomene ce se desfasoara prea lent sau prea rapid pentru perceperea normala. Fenomenele, procesele sunt prezentate in dinamica desfasurarii lor astfel incat elevii pot sesiza si distinge transformarile succesive, etapele principale ale evolutiei acestora.

Importanta mijloacelor audio-vizuale tn activitatea didactica rezida in faptul ca asociaza modalitati diferite de receptare a informatiei care pot fi asociate cu actiunile practice si mintale in scopul consolidarii cunostintelor, formarii deprinderilor.

B. Metoda conversatiei

Metoda conversatiei consta intr-o suita de intrebari si raspunsuri, intr-un dialog intre profesor si elevi prin care se urmareste:

– intelegerea si insusirea temeinica a cunostintelor;

– dezvoltarea capacitatilor de gandire si a interesului pentru cunoastere si invatare;

– sistematizarea si fixarea cunostintelor;

– verificarea nivelului de tnsusire a cunostintelor si de formare a capacitatilor.

Pentru elev metoda conversatiei reprezinta un mijloc de clarificare a cunostintelor, un prilej de exprimare si gandire, o modalitate de cunoastere de sine.

Prin metoda conversatiei sunt-intretinute si functioneaza relatiile de colaborare profesor-elevi, relatiile socio-afective la nivelul clasei.

Ulterior, cand elevii dispun de un volum mai mare de cunostinte, de o anumita experienta, acestia descopera (independent sau dirijat) sistemul constructiv al obiectelor tehnice, legatura dintre structura si functionarea acestora, principiile care stau la baza functionarii etc. Forma cea mai elaborata de desfasurare a invatarii prin descoperire o reprezinta proiectul.

E. Proiectul- prefigureaza un obiect sau o activitate prin intermediul descrierii, reprezentarilor grafice, calculelor etc. Prin proiect, in activitatea didactica, se propun elevilor spre rezolvare anumite teme.. Valoarea formativa a metodei rezida in faptul ca elevii sunt pusi in situatia:

– de a sintetiza cunostintele insusite secvential la diferite discipline de invatamant si de a le aplica in vederea obtinerii unor rezultate practice;

– de a se documenta;

– de a gandi prospectiv si plurifactorial (de a considera toti factorii care influenteaza o activitate, un proces, un produs);

– de a-si folosi inteligenta si spiritul practic;

– de a anticipa un rezultat, caile de a ajunge la el, materialele si mijloacele necesare.

.

Etapele desfasurarii activitatii de invatare prin proiecte (prin cercetare)

a)Stabilirea temei si a obiectivelor proiectului.

b)Elaborarea proiectului.

– Etapa de documentare

– Formularea unor solutii provizorii

– Analiza solutiilor si stabilirea avantajelor si dezavantajelor acestora

– Prezentarea prin descrieri, calcule, grafice, a solutiilor care raspund exigentelor

– exersarea se face in conditii variate, urmarindu-se gradat si continuu imbunatatirea performantelor elevilor;

– profesorul verifica imediat rezultatele, pregatind elevii pentru autocontrol si autoapreciere;

– profesorul diferentiaza exercitiile in functie de nivelul insusirii cunostintelor si al dezvoltarii intelectuale a elevilor;

– exercitiile se desfasoara esalonat in timp, potrivit curbei invatarii (la inceputul invatarii sunt mai frecvente, apoi din ce in ce mai rare pana se constata ca deprinderea s-a automatizat).

H. Studiul de caz

Metoda studiului de caz raspunde necesitatii de a gasi noi modalitati de apropiere a invatamantului de viata, de practica, oferind elevilor posibilitatea de a cunoaste si intelege fapte, situatii, probleme reale cu care se confrunta comunitatea umana.

Este studiul de caz un procedeu al metodei demonstratiei? Evident ca nu. Este drept ca si in demonstrate se porneste in general, de la u un caz" .Numai ca acesta este considerat in calitatea sa de model strict reprezentativ pentru absolut toate obiectele, fenomenele, situatia din clasa studiata. Prin studiul de caz, pe langa caracteristicile si principiile generale, comune ale unei clase de obiecte, fenomene ce se studiaza, se urmareste sa se stabileasca elementele, aspectele specifice care dau identitatea proprie cazului in speta.

Variante in folosirea metodei:

Profesorul prezinta toate informatiile despre cazul studiat. In aceasta situatie el poate folosi drept procedee: expunerea, demonstratia, conversatia, problematizarea. Profesorul prezinta informatiile despre caz iar elevii primesc sarcini de a studia un altul din aceeasi categorie pentru a stabili asemanarile, deosebirile, avantajele si dezavantajele pe care le presupun cele doua cazuri..

2. Evaluarea rezultatelor scolare

Evaluarea este activitatea prin care profesorul constata, in diferite momente ale procesului didactic, masura in care rezultatele obtinute de catre elevi sunt in concordanta cu cerintele programei, cu obiectivele pedagogice preconizate.

Evaluarea este parte integranta a procesului instructiv-educativ avand o importanta tot atat de mare ca si activitatea de predare-invatare.

Importanta evaluarii se datoreaza functiilor pe care aceasta le asigura in ansamblul procesului de pregatire scolara.

Functiile evaluarii

Functia de diagnoza (de constatare si apreciere).Prin evaluare sunt furnizate informatii despre nivelul rezultatelor obtinute in activitatea de predare-invatare comparativ cu obiectivele prevazute de documentele oficiale ale invatamantuluj.

Functia de reglare. Datele obtinute prin verificarea si aprecierea rezultatelor scolare stau la baza analizei cauzelor care au influentat pozitiv sau negativ nivelul pregatirii si a masurilor de ameliorare a activitatii.

Verificarea si aprecierea rezultatelor scolare da prilejul profesorului:

– sa identifice lacunele in pregatirea elevilor, dificultatile acestora in insu§irea cunostintelor;

– sa desprinda cauzele rezultatelor obtinute (care se pot datora atat procesului de predare cat si celui de invatare);

– sa preconizeze masuri de imbunatatire a activitatii de predare (privind organizarea cunostintelor, metodele si mijloacele de invatamant, relatiile socio-afective etc) si a activitatii de invatare (stimularea factorilor motivationali, optimizarea capacitatii de invatare).

Functia de predictie si orientare. Pe baza rezultatelor controlului si aprecierii, a interpretarii acestora se organizeaza activitatea didactica ulterioara, se prevad directiile de desfasurare care sa asigure rezultatele scontate prin masurile de ameliorat.

Functia educativa. Evaluarea, atunci cand este corect realizata, are efecte pozitive asupra procesului de invatare, orienteaza elevul spre continuturi semnificative, determina stilul de invatare si motivatia, dezvolta capacitatea de analiza, sinteza, autocontrol, contribuie la clarificarea si aprofundarea cunostintelor.

Functia de clasificare si selectie. Potrivit rezultatelor evaluarii se realizeaza o ierarhizare a institutiilor scolare de acelast tip, a claselor si a elevilor dintr-o scoala. lerarhizarea are un rol social (in orientarea si selectia profesionala) si unul stimulativ de emulatie.

Functia sociala. Colectivitatea umana locala, familia sunt informate despre rezultatele obtinute de catre elevi.

Din prezentarea functiilor evaluarii se poate constata ca aceasta nu se reduce la constatarea, inregistrarea si aprecierea rezultatelor obtinute de catre colectivitatea scolara in procesul didactic. Evaluarea este o activitate complexa care presupune: verificarea, analiza, aprecierea si interpretarea rezultatelor in scopul stabilirii cauzelor, initierii masurilor de reglare si ameliorare atat a activitatit de predare cat si activitatii de invatare.

Mecanismul evaluarii.

Orice proces de evaluare consta in a compara, a raporta un rezultat la o valoare prestabilita, la un etalon, in invatamant, etalonul cu care se compara performantele elevilor, sunt obiectivele padagogice.

Un prim demers in procesul de evaluare consta in verificarea rezultatelor. Verificarea este sinonima cu examinarea si controlul. Prin verificare, profesorul determina elevul sa exprime, sa exteriorizeze, intr-o forma sau alta, cunostintele pe care le detine, capacitatea de a aplica, de a opera cu acestea, modul de a gandi, de a rationa.

Un alt demers il reprezinta aprecierea. Aprecierea este in stransa legatura cu masurarea. A masura inseamna a stabili numarul de caracteristici de o anumita natura pe care le intrunesc raspunsurile, performantele elevilor verificati. Numarul caracteristicilor si valoarea acestora se raporteaza la obiectivele pedagogice si prin comparatie se stabileste nota, se face aprecierea. Nota este un indicator sintetic care concentreaza intr-o singura cifra o multitudine de aspecte privitoare la nivelul rezultatelor obtinute de elevi in procesul invatarii. Aspecte de ordin cantitativ si calitativ: volumul de cunostinte, organizarea acestora in mintea elevului, corectitudinea si coerenta exprimarii, etc.

Evaluare initiala, evaluare continua, (formativa), evaluare sumativa.

In functie de momentul in care se realizeaza evaluarea si de modul de integrare a acesteia in procesul didactic, exista trei tipuri de evaluare: initiala, continua si sumativa (finala). Fiecare dintre aceste forme de evaluare are functii specifice.

Evaluarea initiala. Se efectueaza la inceputul unui program de instruire. Prin evaluarea initiala, profesorul urmareste:

– sa stabileasca daca elevii detin acele cunostinte parcurse anterior care stau la baza intelegerii si insusirii cunostintelor ce urmeaza;

– sa cunoasca potentialul intelectual si motivatia pentru invatare ale elevului. Pentru reusita in evaluarea initiala, profesorul va consulta programele disciplinelor parcurse si va stabili ce cunostinte, ce capacitati formate anterior sunt importante pentru realizarea obiectivelor pedagogice la discipline pe care o preda. Mijloacele potrivite pentru evaluarea initiala sunt lucrarile scrise si testele, in cazul testului este de preferat sa se foloseasca itemi care presupun raspunsuri construite si nu raspunsuri la alegere sau de tip "da","nu", in functie de rezultate profesorul va stabili modul in care va structura si va organiza materia, metodele si mijloacele de invatamant cele mai adecvate; va stabili daca este necesar un program de recuperare cu intreaga clasa sau sunt necesare masuri de sprijin si recuperare pentru anumiti elevi; va grupa elevii dupa nivelul initial de pregatire, in scopul diferentierii si individualizarii instruirii.

Evaluarea continua(formativa). Presupune verificarea si aprecierea rezultatelor pe intreg parcursul procesului didactic. Prin evaluarea formativa, pe masura parcurgerii materiei de studiu, se verifica si se apreciaza performantele tuturor elevilor; se constata efectele activitatii de predare-invatare si progresele inregistrate de elevi; se identifice lacunele si dificultatile in invatare, in functie de toate acestea se organizeaza activitatea de predare si invatare ulterioara, se iau masuri de corectare si ameliorare continua a procesului didactic.

Frecventa evaluarii formative este hotarata de profesor si depinde de conditiile concrete in care se desfasoara activitatea de invatamant:

– numarul de ore afectat discipline! prin planul de invatamant, importanta acesteia in ansamblul pregatirii;

– gradul de dificultate al cunostintelor;

– nivelul pregatirii si motivatiei elevilor.

In functie de aceste conditii, profesorul stabileste: frecventa optima a evaluarii astfel incat sa nu depaseasca posibilitatile de efort ale elevilor si sa respecte cerintele regulamentare privind verificarea si aprecierea (numarul minim de note necesar pentru incheierea situatiei scolare); metodele de evaluare cele mai potrivite pe care le va folosi.

Evaluarea sumativa reprezinta bilantul unei activitati desfasurate intr-o perioada mai indelungata. Prin evaluarea finala se stabileste daca scopurile activitatii au fost realizate si masura in care acestea au fost realizate. Rezultatele acestui tip de evaluare stau la baza programarii si organizarii activitatii didactice viitoare (de regula pentru alte promotii de elevi decat cea care a fost evaluata).

Metodele si tehnicile de evaluare a rezultatelor scolare

In practica scolara exista urmatoarele metode de evaluare a rezultatelor scolare: verificare orala, lucrari scrise, teste si verificare prin probe practice, precum si o serie de metode moderne alternative.

Metode traditionale:

A. Metode de verificare orala

Examinarea sau verificarea orala este o forma particulars a metodei conversatiei prin care se urmareste sa se controleze si aprecieze: nivelul de intelegere si insusire a cunostintelor; capacitatea de a interpreta si prelucra cunostintele; nivelul formarii deprinderilor, strategiilor cognitive si priceperilor. Nu exista reguli standard in desfasurarea verificarii orale. Procedeele sunt multiple si variate si presupun ingeniozitatea profesorului.

In verificare, se poate porni spre exemplu, de la o discutie frontala. Prin aceasta discutie se precizeaza problemele generale care vor fi verificate. Apoi sunt desemnati elevii care vor raspunde. Se pot verifica doi-trei elevi care isi pregatesc simultan raspunsul la tabla (In cazul in care acesta presupune schite, reprezentari grafice etc.). Elevii din fiecare rand de banci vor avea de rezolvat una din sarcinile elevilor de la tabla si vor lucra in acelasi timp cu acestia.

Impreuna cu clasa se discuta corectitudinea raspunsurilor si a schitelor realizate de elevii ascultati. In verificarea orala profesorul alterneaza intrebarile de baza cu cele ajutatoare. Este corect ca elevul sa fie lasat sa-si expuna raspunsul potrivit posibilitatilor sale, sa nu fie constrans sa reia aidoma expunerea profesorului. Acesta din urma intervine cu intrebari ajutatoare numai cand elevul greseste sau se abate de la subiect. Completarea sau corectarea raspunsului celui verificat va fi facuta de catre ceilalti elevi. din clasa.

Prin verificarea orala se au in vedere nu numai cunostintele predate in lectia precedenta. Profesorul va formula intrebari prin care pune pe elev in situatia sa selecteze cunostintele, sa le interpreteze,sa faca analogii,sa explice. Deci nu este vorba de reproducerea, pur si simplu, a cunostintelor.

Elevii cauta si gasesc modalitati de a se eschiva: invata doar cand sunt ascultati, speculeaza sistemul de verificare al profesorului.

Examinarea orala presupune din partea profesorului mult tact, crearea unei atmosfere de incredere rectproca, instituirea convingerii ca verificarea este parte integrant! a procesului de invatare prin care se stabileste cum trebuie procedat pentru obtinerea unor rezultate mai bune. Profesorul exigent, care cere in masura in care ofera, este pretuit de catre elevi. Cel excesiv de sever si pedant, care se rafuieste cu elevii sau excesiv de indulgent, se supune oprobiului acestora .Avantajele verificarii orale: obisnuieste elevul sa comunice prin viu grai, sa exprime opinii, puncte de vedere proprii, sa argumenteze. Dezavantaje: gradul de dificultate al intrebarilor este diferit de la un elev la altul; variatia starii afective a profesorului poate influenta aprecierea; se realizeaza o verificare prin sondaj, fara a putea cunoaste masura in care toti elevii stapanesc cunostintele verificate.

Pentru a diminua aceste scaderi, profesorul va stabili intrebarile astfel incat acestea sa fie cat mai uniforme, ca grad de dificultate, pentru toti elevii verificati.

B. Verificare prin probe scrise.

Exista mai multe tipuri de probe scrise: lucrari scrise de control curent (extemporale); teze; lucrari scrise anuntate; lucrari pentru acasa. Extemporalele se dau neanuntat, cuprind un numar redus de intrebari si dureaza 15-20 minute. Tezele sunt lucrari scrise trimestriale. Au in vedere cunostintele esentiale parcurse si obiectivele corespunzatoare, sunt precedate de lectiile recapitulative si de sinteze. Lucrari scrise anuntate se dau de obicei la disciplined la care nu sunt prevazute teze. Lucrarile pentru acasa fac parte din sistemul de verificare curenta a elevilor.

– Lucrarile scrise reprezinta o modalitate mai economica de verificare.

– Vin in completarea verificarii orale prin faptul ca pun elevii in alte conditii psihologice:

Metode de evaluare alternative – moderne

A. Observarea sistematica a elevilor, direct in timpul activitatii. Aceasta metoda poate fi aplicata pentru a evalua performance elevilor, dar mai ales pentru a evalua comportamente afectiv- atitudinale.

Caracteristicile ce pot fi evaluate sunt:

– concepte capacitati: organizarea si interpretarea datelor, descrierea si utilizarea corespunzatoare a instrumentelor de masura,etc.;

– atitudinea elevului fata de sarcina data: concentrarea asupra sarcinii de rezolvat, implicarea activa in rezolvarea sarcinii, completarea/ indeplinirea sarcinii;

– comunicarea- discutarea sarcinii cu profesorul in vederea intelegerii acesteia, prin folosirea : fiselor de evaluare, a scarilor de clasificare, sau a listelor de control.

B. Investigatia este o metoda de evaluare in care elevul cauta o solutie deosebita la sarcini de complexitati diferite. Timpul alocat investigatiei unei anumite situatii problema este limitat ( mai putin de o ora de curs), iar modul de lucru poate fi individual sau de grup.

Investigatia incepe, se desfasoara si se termina in clasa. Obiectivele urmarite in cazul investigatiei sunt:

– intelegerea si clasificarea sarcinii;

– gasirea procedeelor pentru obtinerea informatiilor;

– colectarea si organizarea datelor necesare;

– formularea si testarea ipotezelor de lucru;

– schimbarea planului de lucru sau colectarea altor date;

– explicarea metodelor folosite in investigatie;

– scrierea unui scurt raport privind rezultatele investigatiei.

Caracteristicile personale ( ale elevilor) urmarite sunt: creativitatea, participarea in cadrul grupului, persistenta si flexibilitate in gandire si deschiderea catre idei noi.

C. Portofoliul elevului este un instrument de evaluare complet care urmareste progresul elevului la o anumita disciplina, dar si atitudinea acestuia fata de aceasta disciplina , pe o perioada mai lunga de timp. Acesta este completat de elev si cuprinde

– rezumate,

– referate;

D. Autoevaluarea este metoda prin care elevul este instruit sa-si aprecieze valoarea si performante atinse la un moment dat. Pentru eficienta acestei metode profesorul trebuie sa dezvolte formarea deprinderilor de autoevaluare la elevi, lucru realizabil prin:

– prezentarea obiectivelor curriculare si a celor de evaluare pe care elevii trebuie sa le realizeze

– incurajarea elevilor de a pune intrebari s.i de a da raspunsuri scrise

E. Testul de cunostinte – aptitudini

Acest instrument de evaluare prezinta o serie de avantaje, motiv pentru care se recomanda a fi utilizat in diverse situatii. Testele , in sens generic, se caracterizeaza printr-o situatie comuna careia ii raspund toti elevii si presupune un set comun de instructiuni care ghideaza raspunsurile elevilor si un set de reguli dupa care se realizeaza calcularea scorurilor.

Testele pot fi standardizate, sau elaborate de profesor.

In elaborarea unui test, profesorul stabileste, tn primul rand, care continuturi ale invatarii fac obiectul evaluarii prin test. Se verifica prin test materia parcursa intr-un semestru, an scolar etc. Sarcinile care compun un test se stabilesc in functie de obiectivele urmarite la disciplina respectiva. Fiecare item poate viza unul sau mai multe obiective, dupa cum prin mai multi itemi se poate verifica un singur obiectiv, in functie de natura sarcinii se stabileste numarul de puncte acordat: sarcina de simpla reproducere sau de rationament, de valorificare a cunosjintelor in contexte diferite de cele care s-au insusit la clasa, de ponderea notiunilor in sistemul de cunostinte al disciplinei etc

3. Etapele proiectarii demersului didactic

Proiectarea demersului didactic reprezinta activitatea desfasurata de profesor care consta in anticiparea etapelor si actiunilor concrete de realizare a predarii. Proiectarea presupune trei etape esentiale si anume:

a. lectura personalizata a programelor scolare;

b. planificarea calendaristica;

c. proiectarea secventiala

Activitate practica

Studiu de caz:

File de istorie locala

“Comuna Tanasoaia: trecut, prezent si viitor”

Evolutia istorica a asezarii rurale prezinta o importanta deosebita atat pentru comunitatea locala, cat si pentru istoria intregii tari; cunoasterea trecutului istoric contribuie la formarea unor concepte , idei, despre modul de viata al inaintasilor, despre obiceiurile locale, aprecierea si rtespectarea unor datini si traditii specifice unor evenimente, despre modul de pastrare si valorificare spirituala a acestor marturii.

Se spune ca “vesnicia s-a nascut la sat”…

Intr-adevar, satul natal si, in general, satul romanesc este cel care a pastrat in timp traditiile stramosilor, contribuind la formarea identitatii nationale. In procesul intelegerii se fac treceri de la partiucular la general, de la simplu la concret, pe baza marturiilor (obiecte de cult sau de podoaba, harti, documente, arhive personale, fotografii)

Tema propusa poate fi utila pentru elevi ( prin incadrarea acesteia in Curriculum la decizia scolii), prin formarea abilitatilor pentru studierea surselor istorice din zona in care se afla, prin aprofundarea cunostintelor legate de sistemul politic, organizarea bisericeasca

Cerintele actuale ale procesului instructiv – educativ impun introducerea in planul cadru al ariei curriculare Om si societate al tipurilor de optionale ce vizeaza studierea orizontului local pentru ca elevii sa cunoasca trectul si prezentul din satul natal.

Scoala Feldioara, comuna Tanasoaia Profesor: Raicu Tiberiu

Judetul Vrancea

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a VII – a

Disciplina (optional): “File de istorie locala”

Unitatea de invatare: Traditii locale

Titlul lectiei: “Comuna Tanasoaia: trecut, prezent si viitor”

Tipul lectiei: evaluare

Obiective operationale:

– sa cunoasca trecutul istoric, sistemul politic al comunei Tanasoaia

– sa ordoneze evolutia in timp a evenimentelor petrecute in viata comunei

– sa respecte si sa cinsteasca memoria inaintasilor

– sa-si formeze abilitati pentru studierea surselor istorice locale

Resurse metodologice: observatia, conversatia, problematizarea, demonstratia

Resurse bibliografice: arhiva comunei, documente sau obiecte personale ale locuitorilor,

marturii orale, harti,

Mijloace didactice: planse, costume populare, obiecte de cult sau uz casnic

DESFASURAREA LECTIEI

TEST DE EVALUARE FINALA Clasa a – VII – a

Optional – File de istorie locala”

Toate subiectele sunt obligatorii Se acorda din oficiu 10 puncte

A. Cititi afirmatiile de mai jos si incercuiti litera corespunzatoare raspunsului corect: (30 puncte)

1. Religia dominanta este:

a. Protestanta; c. Ortodoxa;
b. Budista; d.Catolica;

2.Cele doua rauri care strabat teritoriul comunei se numesc:

a..Siret,; c. Somes,;
b.Zeletin; d.Berheci

3. Originea istorica a satelor comunei este:

a. razeseasca b. Clacaseasca

c. ambele d. Nici una

4. O parte din locuitori au participat la razboiul de independenta din anul:
a. 1821; c. 1877;
b. 1848; d. 1789;

5. Cele mai vechi sate de pe teritoriul comunei Tanasoaia sunt:

a. Calimaneasa c. Vladnic de Jos

b. Poiana Lunga d. Feldioara

6. Cea mai veche biserica din sat dateaza din timpul domniei lui:

a. Mircea cel Batran c. Mihai Viteazul

b. Stefan cel Mare d. Alexandru Ioan Cuza

B. Completati spatiile de mai jos cu informatia potrivita:

1. Principala activitate a locuitorilor este ……………………………

2. Anterior celui de-al doilea razboi mondial comuna s-a numit…………

3. Datinile si obiceiurile care se mai pastreaza inca in comuna sunt …………. ….

4. Satele comunei s-au format in zone………………………… .

5. Cel mai important boier a fost ……………… ………………… .

15 puncte

C. Explicati pe scurt:

a. Piesele care formeaza costumul popular barbatesc.

b. Evolutia satului in perioada de dupa 1989.

20 puncte

D. Caracterizati in maxim doua pagini momentele importante din evolutia satului.

25 puncte

Total 90 puncte

Interpretarea rezultatelor evaluarii:

Notele acordate in urma evaluarii au demonstrat unele lacune in rezolvarea itemilor, insa cea mai mare parte a elevilor s-au descurcat bine si foarte bine dupa cum este exemplificat in tabelul de mai jos: (numarul elevilor care s-au incadrat in intervalul de notare).

S-a recomandat elevilor un studiu individual suplimentar pentru a obtine calificative foarte bune, in interesul comunjitatii din care fac parte.

CONCLUZII

Această lucrare a încercat să scoată în evidență caracteristicile fizico-geografice, istorice, culturale, social-economice ale unui teritoriu mai puțin studiat – sudul Podisului Barladului, din care a fost selectată o așezare vrânceană – comuna Tănăsoaia.

Problemele caracteristice așezărilor rurale situate între Siret și Bârlad, cu referire specială la comuna Tănăsoaia, au fost abordate prin prisma multitudinii domeniilor cu care se confruntă, în special de natură economică, de infrastructură, de locuire și de mediu, cu implicații socio-demografice importante.

S-au urmărit aspecte referitoare la originea și evoluția așezării, permanentizarea ruralismului, schimbările intervenite în viața locuitorilor și a comunei, încercându-se legarea ruralismului, în mod organic, de viziunea modernă privind dezvoltarea spațială durabilă, care nu poate fi despărțită de planificarea fizică a acestei dezvoltări a localității.

Gospodăria țărănească de tip integrat, care reprezintă celula economică de bază a satului, constituie elementul fundamental de alcătuire structurală a acestuia.

Urmărirea și analizarea cadrului natural, cu elementele sale specifice, generale sau particularizate, aspectele privind existența și continuitatea populației în aceste teritorii, activitățile economice desfășurate din cele mai vechi timpuri până în prezent au scos la lumină caracteristicile acestei așezări răsfirate din sudul Colinelor Tutovei. S-au efectuat cercetari asupra vechimii asezarilor comunei utilizandu-se arhive locale si judetene, arhive particulare, marturii orale pastrate din generatie in generatie, documente vechi, harti,etc.

Importanta monografiei istorice pentru elevii scolii comunei tanasoaia, consta in formarea abilitatilor pentru studierea surselor istorice din zona locala, la aprofundarea cunostintelor legate de sistemul politic, de organizarea bisericeasca,etc.

Aderarea României la Uniunea Europeană , impune necesitatea ridicării nivelului de dezvoltare spațială durabilă a comunei Tănăsoaia, printr-un program specific adaptat condițiilor locale, simplificarea legislației, încurajarea utilizării surselor financiare locale.

Contribuind la o mai bună cunoaștere a specificului comunei Tănăsoaia, a împrejurimilor acesteia, cred că această lucrare va servi la elaborarea unor viitoare studii referitoare la posibilitățile de dezvoltare durabilă a zonei, cu implicații directe asupra nivelului de trai al locuitorilor acestor meleaguri…

Bibliografie:

– Cucu Vasile, 1981, Geografia populațiilor și a așezărilor umane, Editura Didactică și Pedagogică , București

– Direcția de Statistică a Județului Vrancea, Anuare statistice-comuna Tănăsoaia, 1930-2004

– Giurescu C.C., Giurescu C.D. – 1974, Istoria Romanilor, I, Ed.Stiintifica, Bucuresti

– Hârjoabă Ion, 1968, Relieful colinelor Tutovei, Editura Academiei, București

– Ionașcu S. Gheorghe, 1995, Satul și dezvoltarea rurală, în “Calitatea vieții” nr. 3-4, Editura Academiei Române, București

– Oficiul de Cadastru Agricol, Organizarea Teritoriului Agricol, Județul Vrancea, 1998,

– Poghirc Pompiliu, 1972, Satul din Colinele Tutovei, Editura Științifică, București

– Proiect Urbanistic General (P.U.G.).-Comuna Tănăsoaia.

– Surd Vasile, (coordonator), 1998, Rural space and regional development, Editura Studia, Cluj-Napoca.

– Surd Vasile, 2001, Spațiul rural, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca

– Teodor Gh. Dan, 1980,Probleme actuale ale etnogenezei poporului roman, Anuarul Inst. Arh. „A.D.Xenopol”, vol XVII, Iasi

– Vincze Maria, 2000, Dezvoltare regională și rurală, idei și practici, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca.