Prognoze Si Recomandari Privind Dezvoltarea Antreprenoriatului In Turism
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………. 3
Capitolul I : Locul și rolul turismului în economie………………………………. 4
Turismul – activitate a sectorului terțiar…………………………….. 4
Poziția serviciilor turistice în sfera serviciilor din economia națională.. 6
Factorii favorizanți și constrângeri în dezvoltarea turismului……….. 10
Capitolul II : Dezvoltarea antreprenoriatului în turism…………………………… 13
Antreprenoriat în Europa – principii și direcții de acțiune…………… 13
Dezvoltarea antreprenoriatului prin creșterea calității serviciilor turistice…17
Dezvoltarea turismului și impulsionarea antreprenoriatului în turism prin crearea și dezvoltarea brandului………………………………………………… 22
Formarea unei noi culturi antreprenoriale și dezvoltarea abilităților antreprenorilor români………………………………………………………………..26
Concluzii………………………………………………………………………… 33
Bibliografie…………………………………………………………………….. 34
Introducere
Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii. Infinitatea de interdependențe din economia mondială care apropie civilizațiile și popoarele și multiplele conexiuni și implicații ale turismului în plan economic, social, cultural și politic creează turismului o funcție complexă, aceea de mijlocitor al accesului la civilizație, de stimulator al progresului, al dezvoltării. Creșterea importanței industriei turistice, în lume și recunoașterea sa ca motor al dezvoltării economice a fost însoțită și stimulată de oferta de educare turistică a forței de muncă.În ultimul deceniu s-au obținut succese remarcabile, în lume, privind volumul și calitatea forței de muncă calificate în turism, cu deosebire la nivelul învățământului superior. Aceasta deoarece învățământul turistic a devenit în scurt timp una din cele mai complexe și moderne opțiuni de specializare, atât a educatorilor cât și a celor care doresc să evolueze profesional într-un domeniu tradițional care s-a plasat ireversibil pe coordonatele tehnice și economice ale ramurilor industriale de vârf. Literatura economică de specialitate, mai ales cea oferită de materialele didactice, reprezintă un aport esențial în dezvoltarea învățământului turistic și un ingredient vital în procesul de aliniere la normele internaționale privind calitatea serviciilor turistice. În această lucrare am realizat un studiu teoretic asupra turismului și a antreprenoriatului în turism. Lucrarea cuprinde următoarea structură:
relatarea situației în domeniul turismului;
poziția serviciilor turistice în contextul economiilor naționale;
direcțiile de acțiune ale antreprenoriatul;
creșterea calitativă a serviciilor turistice;
dezvoltarea brandului în turism;
crearea de noi culturi în antreprenoriat.
Antreprenorii care își deschid afaceri în alte zone, de multe ori vin aducându-și cu ei propriile economii și conexiunile de pe piața națională și chiar internațională. De asemenea aceștia pot avea și o abordare mult mai inovatoare a afacerilor.
Capitolul I : Locul și rolul turismului în economie
Turismul – activitate a sectorului terțiar
„Turismul este un fenomen social, cultural și economic care presupune circulația persoanelor în țări sau locuri în afara mediului lor obișnuit, din motive cum ar fi relaxarea, afacerile, din motive religioase sau de sănătate și în alte scopuri, cum ar fi vizite la prieteni și rude. Cu peste un miliard de turiști internaționali care călătoresc în lume din 2012 până în prezent și o valoare estimată de cinci – șase miliarde care călătoresc în interiorul granițelor naționale, turismul este un sector-cheie în economiile din întreaga lume, atât în cele avansate cât și în țările emergente și în curs de dezvoltare. Este estimat la o valoare de 9% din PIB-ul mondial, are un angajat la fiecare 11 de persoane la nivel global și reprezintă 6% din exporturile la nivel mondial. Ultimele șase decenii au cunoscut o creștere extraordinară pentru turismul internațional. În 1950, 25 de milioane de turiști (vizitatori peste noapte) au călătorit la nivel internațional, în 1980 acest număr a crescut de peste zece ori ajungând la 278 milioane, în timp ce de atunci a crescut de aproape patru ori.Într-adevăr, acum peste 60 de ani, călătoriile internaționale erau mai mult rezervate pentru câțiva privilegiați ai vremii.Acum, la doar câteva generații mai târziu, totalul sosirilor de turiști internaționali a depășit un miliard. Oamenii nu doar călătoresc mai mult, ei călătoresc din ce în ce mai mult, iar aceștia se deplasează aproape în orice țară din lume. Din cele 25 de milioane de turiști care au trecut granițele internaționale în 1950, cei mai mulțiau călătorit din Europa în America de Nord și invers. În 2012, destinațiile în economiile emergente și în curs de dezvoltare din Asia, America Latină, Africa și Orientul Mijlociu au primit aproape jumătate din sosirile lumii internaționale turistice (47%), comparativ cu 29% în 1980. Expansiunea imensă a turismului în economiile emergente creează oportunități vaste pentru a utiliza turismului ca instrument de stimulare a creșterii economice. Cheltuielile făcute de vizitatori pe cazare, mâncare și băutură, transport local, divertisment și cumpărături este o contribuție importantă la economia multor destinații, creând locuri de muncă atât de necesare și foarte multe oportunități de dezvoltare. Turismul acționează ca un factor stimulator al progresului și dezvoltării prin vastul potențial uman și bineînțeles material pe care îl antrenează în desfășurarea sa. Eforturile specialiștilor se orientează la ora actuală înspre a stabili cu rigurozitate științifică conținutul turismului și a interdependențelor sale cu celelalte elemente ale economiei. În privința turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. Se precizează că această definiție este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între diferite țări, dar și în interiorul acestora și, de asemenea, pentru a include activitățile vizitatorilor de o zi (excursioniști) și ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puțin 24 de ore (turiști).
Corespunzător accepțiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, și anume:
turism intern (domestic tourism):rezidenții uneițări date care călătoresc numai îninteriorul acesteia;
turism receptor (inbound tourism):non-rezidenții care călătoresc înțara dată;
turism emițător (outbound tourism):rezidențiițării date care călătoresc în altețări.
Managementul sectorului turistic pentru al face mai durabil este în mare parte despre crearea și răspunderea la schimbare. În scopul de a informa și de a evalua acest proces, este important să fie în măsură să măsoare și să monitorizeze variațiile în condițiile mediului natural și cultural, acestea fiind cauzele care pot avea un impact asupra sectorului în viitor.
Planurile și acțiunile trebuie să fie ghidate de o înțelegere a:
• stării inițiale a mediului natural și cultural;
• a schimbării din cauza unor factori externi, cum ar fi schimbările climatice;
• efectului acțiunilor întreprinse, de exemplu în ceea ce privește atenuarea, adaptarea, dezvoltarea și gestionarea;
• schimbarea în timp față de condițiile inițiale.
Astfel, conținutul activității turistice este asimilat unei întregi suite de prestații prin care este vizată satisfacerea nevoilor turistice, cu ocazia și de-a lungul, unei deplasări. De altfel, însăși definirea produsului turistic nu se poate realiza fără a releva caracterul particular al ofertei turistice. Produsul turistic este considerat drept un rezultat al asocierilor, interdependentelor dintre resurse (patrimoniu) si servicii, iar resursele vor lua forma diferitelor produse turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice. Deci, determinarea si individualizarea produselor turistice se realizează pornind de la calitatea activității de prestații, iar serviciile constituie, dintr-un anumit punct de vedere, componentă dominantă sau determinantă a ofertei turistice. Oferta turistică reprezintă ansamblul atracțiilor (naturale, istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de către turiști, împreună cu capacitatea organizatorică a rețelei (baza tehnico-materiala, infrastructura etc.) de a satisface în anumite condiții cererea populației. Calitatea resurselor umane care activează în turism poate influența în mod considerabil oferta turistică. Ponderea importantă deținută de forța de muncă în turism particularizează această activitate și influențează chiar atractivitatea turistică. Personalul bine pregătit din punct de vedere profesional, cu o înaltă conștiință morală, conștient de răspunderea care îi revine în actul prestației, contribuie în mod direct la realizarea unei călătorii turistice reușite și la creșterea prestigiului prestatorilor de servicii turistice. Ponderea în continuă amplificare a turismului în economia mondială este un fapt incontestabil. Relevant în acest sens este faptul că, în comerțul interna țional, turismul ocupă a doua poziție după petrol, înregistrând un ritm de creștere superior mediei mondiale. De altfel, turismul aparține sectorului terțiar, care în zilele noastre este cel mai important și mai dinamic element component al economiei în toate țările dezvoltate.
Poziția serviciilor turistice în sfera serviciilor din economia națională
Serviciul turistic constituie un ansamblu de activitati ce au obiect satisfacerea nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta. Deci, o parte a activităților care compun prestația turistică vizează acoperirea unor necesitați obișnuite, cotidiene (odihna, hrana), iar alta parte determină specificitatea turismului și particularizează formele sale de manifestare.
Prin natura și specificul propriu, serviciul turistic trebuie să creeze și să asigure condițiile necesare refacerii capacitații de muncă, în mod simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber. Pe de alta parte, în urma realizării consumului turistic, indivizii trebuie să dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi și obiceiuri noi, în concordanță cu exigențele epocii contemporane, conducând astfel, în mod direct, la creșterea calității întregii vieți. Pornind de la tendința, tot mai accentuată, de micșorare a timpului necesar odihnei pasive, și, respectiv, de sporire a dimensiunilor și formelor de odihnă activă, serviciul turistic trebuie să asigure posibilități multiple de răspuns, conform criteriilor odihnei active. Organizatorilor de turism le revin sarcini sporite în vederea diversificării agrementului tradițional și creșterii atractivității manifestărilor turistice, cu atât mai mult cu cât turismul s-a transformat într-un fenomen de masă, iar frecvența de petrecere a timpului liber în afara reședinței permanente a crescut.
În ultimii ani, datorită tendinței de diversificare și creștere a complexității nevoilor de consum, se remarcă un proces de îmbogatire a conținutului prestației cu noi tipuri de activitati, a căror clasificare poate fi realizată în funcție de mai multe criterii. Derularea prestației turistice presupune, însa, în marea majoritate a cazurilor, activitați grupate în următoarele tipuri de servicii:
servicii de cazare;
servicii de alimentație;
servicii de agreement-divertisment;
servicii de transport;
servicii suplimentare (complementare).
Consumul serviciilor turistice presupune derularea, într-o anumită ordine, a unor tipuri de activitați, atat specifice, cât și nespecifice turismului, în functie de tipul prestatiei, momentul și locul prestației, forma de turism etc. Analiza modului în care sunt structurate și clasificate serviciile turistice se realizează din mai multe puncte de vedere (natura serviciilor, modul în care răspund solicitarilor diferitelor categorii comportamentale ale clientelei turistice, aria de localizare a prestatiei, modalitati de plată etc.).
Luând în considerare delimitarea acestora în raport cu natura prestației și motivația cererii turistice se întâlnesc următoarele tipuri de servicii:
1.Servicii turistice specifice, a căror existența și complexitate sunt determinate de esența fenomenului turistic ca atare. La rândul lord, pot fi grupate astfel:
servicii turistice de organizare și pregătire a consumului turistic (organizarea călătoriilor, consultanța acordată turiștilor, promovare, rezervarea serviciilor etc.);
servicii de bază, referitoare la activități care reprezintă motivația de bază a călătoriei.
În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de servicii:
Serviciul de cazare, ce vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și a confortuluinecesar adăpostirii și odihnei călătorului și reprezintă produsul a ceea ce se numește “industrie hotelieră”, respectiv acel sector care, conform accepțiunii actuale, înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiul de cazare.
Fiind alcătuit, la rândul său, dintr-un grup de prestații oferite turistului pe timpul sejurului, în unitățile de cazare, serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, a cărei dezvoltare și calitate depinde de cel puțin doi factori:
baza tehnico-materială adecvată (hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, popasuri etc.), cu dotări corespunzătoare, astfel încât să poată fi asigurate turiștilor condițiile optime de cazare;
un personal calificat, structurat corespunzător, care-și desfășoară munca în condiții optime de organizare.
Existența unei minime neconcordanțe între acești factori poate influența în mod negativ calitatea prestației turistice și, de aici, nivelul rezultatelor activității turistice. Activitatea turistică și industria hotelieră se afla în legături strânse de interdependență. Pe de o parte, industria turistică se dezvoltă ca o consecință a circulației turistice, pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată de existența unor spații de cazare echipate conform standardelor de exigență respective. Serviciul hotelier, pe lângă cazarea propriu-zisă, este completat de o serie de prestații suplimentare (alimentație, activități de informare, comerciale etc.), între care există relații de interferență și care sunt dezvoltate în funcție de specificul fiecărei unități hoteliere. Cazarea constituie, însă, principala funcție îndeplinită de unitatea hotelieră, obiectivul său principal fiind asigurarea condițiilor de odihnă și igienă ale turistului, prin intermediul unui echipament corespunzător.
Serviciul de alimentație determină, la rândul său, calitatea prestației turistice în ansamblulei, influențează atât conținutul, cât și atractivitatea ofertei turistice și are implicații directe asupra modului de orientare a fluxurilor turistice. Alimentația publică întrunește anumite trăsături specifice și răspunde unor cerințe tipice, dintre care:
necesitatea prezenței în orice moment-cheie al consumului turistic, astfel încât să permită asigurarea procurării hranei de către turist, răspunzând cerinței de satisfacere a nevoii cotidiene de hrană;
necesitatea prezenței unei tipologii largi de unități de alimentație publică, prin care să se poată satisface o paletă largă de trebuințe, atât de bază (hrana), cât și de divertisment;
în cazul turismului balneo-medical, serviciul de alimentație publică îndeplinește un rol suplimentar, anume acela de a contribui, în mod direct, la reușita tratamentului, prin asigurarea unui regim de hrană adecvat;
necesitatea asigurării unui mod de hrană adecvat, atât pentru turiștii autohtoni, cât și pentru turiștii străini, conform specificului anumitor țări sau zone geografice.
Constituindu-se într-o componentă de importanță majoră a ofertei turistice, serviciul de alimentație publică este supus unui proces continuu de perfecționare și modernizare (de exemplu, din punct de vedere al modernizării structurii rețelei, se remarca tendința de creare a unor unități cu funcții complexe, precum și a unor noi tipuri de unități, mai bine adaptate specificului unor segmente de clienți) și, în același timp, de diversificare, prin oferirea unor prestații cu caracter complementar.
Serviciul de agrement-divertisment cuprinde acele activități care, prin mijloace specifice, contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, prin asigurarea cadrului necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber. Principalele funcții ale serviciului de agrement se concretizează în îndeplinirea următoarelor cerințe:
asigură reconfortarea psihică și fizică a turistului;
răspunde exigențelor de creștere a atractivității și competitivității stațiunilor turistice;
individualizează oferta turistică;
constituie importantă sursă de venituri;
poate constituii o motivație turistică propriu-zisă (vacanțe dedicate schiului, înotului, yachting, etc).
Pe lângă faptul că serviciul de agrement necesită o bază tehnico-materială adecvată motivației turistice și dotarea cu un personal cu o calificare corespunzătoare, contribuind astfel în mod direct la dezvoltarea economică a zonei sau stațiunii turistice, rolul său este cu atât mai important, cu cât, printr-un mod de organizare modern, în care turistul devine participant activ la divertismentul efectiv, contribuie la orientarea fluxurilor turistice și la creșterea eficienței activității turistice.Serviciul de transport turisticare un rol determinant în creșterea calității prestațieituristice, deoarece, prin intermediul său, este asigurat accesul turiștilor în zonele de interes turistic,întâlnirea cererii cu oferta turistică și, prin aceasta, transformarea lor din stare potențială, într-una efectivă. Datorită ponderii ridicate a costurilor serviciilor de transport în tarifele din sectorul turistic, este necesar să se realizeze o optimizare a transportului, atât prin utilizarea rațională a mijloacelor de transport, cât și prin combinarea eficientă a formelor tipice de transport: rutier, feroviar, aerian, naval și, cu un rol specific în turism, transportul pe cablu.
Servicii turistice suplimentare în rândul cărora este cuprinsă o serie de activități care au drept scop asigurarea unei odihne active, unei recreeri a turiștilor, activități care nu se substituie însă, serviciilor de agrement. Serviciile suplimentare cele mai importante sunt următoarele:
servicii de informare a clintelei turistice;servicii de intermediere (închirieri, rezervări etc.);
servicii și activități turistice cu caracter special (organizare de simpozioane, festivaluri, expoziții);
servicii și activități turistice cu caracter sportiv;
servicii de tratament balneo-medicale;
servicii diverse.
Ca urmare a preocupării organizatorilor de turism pentru stimularea cererii și realizarea unui nivel superior al satisfacerii nevoilor consumatorilor, serviciile turistice cunosc un amplu proces de diversificare. Diversificarea se poate realiza prin: antrenarea în circuitul turistic a unor zone și alcătuirea unor programe mai variate, multiplicarea acțiunilor oferite turiștilor în legatură cu fiecare dintre serviciile de bază prestate, sporirea formelor de agrement și a serviciilor complementare. Serviciile complementare reprezintă terenul cel mai fertil apariției de noi tipuri de aranjamente și facilități. O contribuție deosebită la creșterea calității activității turistice și diversificarea serviciilor revine ridicării calificării lucrătorilor din sector, sporirii atenției și solicitudinii față de dorințele turiștilor, precum și publicității turistice. Prin calitatea serviciilor dar mai ales prin varietatea lor se asigură competitivitatea produselor turistice,atât pe piața internă, cât și pe cea internațională. Diversificarea prestațiilor se înscrie între soluțiile principale de perfecționare în domeniul turismului, cu influență directă asupra creșterii eficienței și atenuării caracterului sezonier al activității. Ea se alătură eforturilor de îmbogățire a conținutului ofertei.”În strânsă legătură cu volumul, structura și intensitatea cererii turistice, ponderea cu care serviciile de profil participă la formarea unui produs turistic diferă de la un caz la altul, în funcție de capacitatea organizatorilor de a satisface nevoile și dorințele consumatorilor în condițiile concrete existente în diferite zone, stațiuni sau localități de interes și zone cu potențial turistic
2. Servicii turistice nespecifice, asigurate de către diferite unități prestatoare de servicii, de care turiștii beneficiază în anumite împrejurări: transport în comun, gospodărie comunală, reparații și întreținere, telecomunicații, servicii de igienă și înfrumusețare, care, în mod indirect, contribuie la satisfacerea nevoilor turiștilor. La nivel național prestarea serviciilor turistice nu se dovedește încă a fi la un standard destul de competitiv, în conformitate cu standardele europene, iar modalitatea de valorificare a potențialului turistic se realizează neadecvat, respectiv lipsa infrastructurii, structuri turistice de cazare, alimentație și agreement, insuficiente și slab dotate, servicii turistice și utilități generale de calitate slabă, programe de agrement insuficiente, forța de muncă în structura ocupațională turistică neadecvată cererii pieței și insuficientă cantitativ. Serviciile au o serie de caracteristici cum ar fi: caracterul imaterial al prestației, nestocabilitatea, simultaneitatea producției și consumului lor, inseparabilitatea față de persoana prestatorului, intangibilitatea, particularizarea lor la nivelul grupului sau individului, dinamică înaltă, fluctuație sezonieră, complexitate, substitubilitate, eterogenitate, etc.. În urma celor prezentate, putem spune că rolul acestor patru tipuri de servicii de bază nu este întotdeauna același, uneori chiar, unul dintre ele putând lipsi într-o prestație turistică, dar, pentru a satisface motivația turistică, firmele prestatoare ale acestor servicii trebuie să coopereze între ele, astfel încât să asigure turistului satisfacție deplină.
Factorii favorizanți și constrângeri în dezvoltarea turismului
Dezvoltarea turismului – caracterizat ca un sector intensiv în muncă – are o serie de consecințe asupra utilizării resurselor umane în sensul creării de noi lucuri de muncă, determinării unui nivel relativ ridicat de instruire și a unei anumite structuri preofesionale și pe funcții. Specialitatea activității turistice, complexitatea sa, dată de multitudinea și varietatea componentelor, își pun amprenta asupra necesarului de personal și structurii acestuia, asupra exigențelor privind pregătirea și selecția, asupra eficienței utilizării forței de muncă.
Principalii factoricare determină nivelul si dezvoltarea turismului sunt:
Factori naturali și antropici (factori naturali de climă, resurse naturale și antropice, fauna și flora etc.).Cu anumite excepții, pentru ca un anumit spațiu să fie atractiv și să aibă valoare turistică, el trebuie să ofere anumite condiții, fie naturale, cum ar fi: peisaje naturale frumoase și nepoluate, configurație geografică echilibrată, condiții meteorologice prielnice, faună rară etc., fie antropice, respectiv resurse de patrimoniu cultural, religios, arhitectural etc., de natura muzeelor, cladirilor istorice, mânăstirilor etc.. Exista însa pericolul ca anumite zone turistice să se supraaglomereze, iar prin valorificarea excesiva a unor resurse turistice să se degradeze patrimoniul -natural, în special- și să se diminueze interesul anumitor categorii de turiști, cum ar fi iubitorii de artă sau cei care practică turismul ecologic.
Factori economici și tehnici (nivelul de dezvoltare a sectorului terțiar, baza tehnico-materială turistică).Nivelul de dezvoltare al sectorului serviciilor în general și al turismului, în special, se află în stransă legatură cu nivelul de dezvoltare economică de ansamblu. Dimensiunea sectorului terțiar și aportul acestuia la crearea produsului intern brut, ponderea populației ocupate în acest sector, nivelul resurselor materiale și financiare alocate, indică, fără dubii, gradul de dezvoltare a unei societăți. Creșterea volumului de activitate iîn sectorul terțiar constituie, în mod paradoxal, nu numai premizele, ci și factorii dezvoltării ofertei de servicii turistice; anumite servicii, deși destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societății, contribuie la formarea ofertei turistice (servicii de transport și telecomunicații, servicii medicale etc.). Pe de altă aparte, oferta turistică depinde de mărimea, structura și calitatea bazei tehnico-materiale (în care sunt incluse structurile de cazare, alimentație publică, tratament și agrement), ale cărei dimensiuni depind de resursele materiale și financiare investite, precum și de tehnologia prin care este generată. În general, prin intermediul unor echipamente bine dezvoltate, care încorporeaza tehnologii de ultima oră, se poate suplini cu succes lipsa resurselor naturale (un parc de distracții bine echipat poate atrage turiștii la fel de bine ca și resursele naturale originale; un exemplu în acest sens poate fi Apraterul in Austria).
Factori umani.Calitatea resurselor umane care activeaza în turism poate influența în mod considerabil oferta turistică. Ponderea importantă deținută de forța de muncă în turism particularizeaza această activitate și influentțează chiar atractivitatea turistică. Personalul bine pregatit din punct de vedere profesional, cu o înaltă conștiință morală, conștient de răspunderea care îi revine în actul prestației, contribuie în mod direct la realizarea unei călătorii turistice reușite și la creșterea prestigiului prestatorilor de servicii turistice. Determinantii ofertei turistice(factorii care influențeazã oferta turisticã):
prețul ofertei turistice – direct proporțional cu oferta(vânzătorii cresc oferta dacă sunt stimulați de un preț ridicat);
costul consumului de produse turistice – invers proporțional cu oerta (vânzătorii doresc cheltuieli cât mai scăzute pentru a-și putea maximiza profitul);
cererea de consum turistic – direct proporțională cu oferta turistică (vânzătorii sunt stimulați în momentul în care există mulți cumpărători);
numărul și dimensiunile ofertei turisitice (concurența) – invers proporțională (un ofertant are șanse mult mai mici de supraviețuire pe o piață cu concurență puternică).
Evoluția, atât a turismului, cât și a turismului internațional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendință de creștere datorită influenței factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul internațional are, în această situație, cea mai importantă creștere datorită dorinței oamenilor de a vizita alte țări, de a cunoaște alte civilizații, obiceiuri dar și datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide și mai confortabile pe distanțe din ce în ce mai lungi. Evoluția turismului internațional se poate aprecia prin acțiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turiști și încasările/cheltuielile din turismul internațional.
Concurența ofertelor turistice naționale determină apariția unor fluxuri turistice spre diferite destinații. Direcția și factorii de influență ai acestor fluxuri trebuie studiați într-o optică de marketing pentru a identifica modalitățile de atragere a turiștilor către ofertele proprii. Datorită complexității pieței turistice apar o serie de relații ale acesteia cu piețele de servicii și de bunuri. Analizând legăturile ce există între piața turistică și piața serviciilor, trebuieremarcat în primul rând faptul că piața turistică este, predominant, prin însăși natura sa, o piață de servicii. Atât dinpunct de vedere cantitativ cât și calitativ, caracteristicile pieței turistice sunt influențate de cele ale pieței de servicii. Ca urmare, se înregistrează o dezvoltare paralelă și în ritmuri apropiate între cele două piețe. Dezvoltarea pieței turistice este legată de existen ța unei oferte diversificate de servicii (de transport, cazare, alimentație, agrement, tratament). Pe de altă parte, remarcăm existența unor interferențe între piața turistică și cea a bunurilor destinate consumului turistic.Dimensiunileșistructura pieței turistice precum și modificările intervenite în cadrul acesteia (diversificarea formelor de turism, schimbarea raportului dintre acestea) stimulează piața de bunuri prin cumpărările de produse specifice diverselor forme de turism. De asemenea, în sens invers, dimensiunile și structura pieței de bunuri utile pe parcursul călătoriei favorizează apariția și dezvoltarea unor noi consumuri turistice. Astfel, fenomenul de fragmentare a concediului ce presupune petrecerea lui atât în sezonul estival pe litoral, cât și iarna la munte a determinat lărgirea pieței de echipament turistic, deoarece aceste două forme de turism presupun dotări diferite. Un alt exemplu îl constituie dezvoltarea pieței de autoturisme care a influențat favorabil turismul automobilistic.
Ca toate industriile, industria turismului poate avea efecte adverse asupra mediului, ducând la constrângeri în dezvoltarea sa. Aceste efecte sunt în mare parte legate de construcția și gestionarea de infrastructuri, cum ar fi drumuri și aeroporturi, precum și de facilități turistice, inclusiv stațiuni, hoteluri, restaurante, magazine, terenuri de golf, și porturi de agrement. Turismul gestionat greșit poate pune o presiune enormă pe o zonă și să conducă la eroziunea solului, la poluarea aerului și a structurilor marine, pierderea habitatului natural, creșterea presiunii asupra speciilor pe cale de dispariție și vulnerabilitatea sporită la incendii forestiere. Se pune adesea o presiune asupra resurselor de apă proaspătă, ceea ce duce, de asemenea, la conflicte între turist și consumatorul local. În cele din urmă, emisiile de CO2 legate de transportul aerian, în special, cu previziunile că va avea o continuă creștere, reprezintă o problemă majoră în ceea ce privește sustenabilitatea: în special pentru destinații îndepartate, în ciuda efectelor cunoscute asupra mediului, dar expansiunea transportului aerian este o condiție necesară pentru dezvoltarea economică. Pe de altă parte, pentru că totul merge mână-n mînă, turismul are potențialul și de a contribui la protecția mediului și reducerea sărăciei prin valorificarea biodiversității; pentru a sporii aprecierea publică a problemelor de mediu, turismul aduce oamenii în contact strâns cu natura și mediul înconjurător. Datorită potențialului lor turistic, multe zone naturale sunt acum protejate de lege. În cele din urmă, companiile de turism durabil pot promova oportunități de trai alternativ durabile în zonele în care activitățile economice curente au efecte negative asupra mediului gazdă, dar unde biodiversitatea și patrimoniul cultural ar putea fi o sursă de venit.
Capitolul II : Dezvoltarea antreprenoriatului în turism
Antreprenoriat în Europa – principii și direcții de acțiune
Europenii au o atitudine pozitivă față de antreprenoriat în proporție de 73%. Din acest punct de vedere, locuitorii de pe vechiul continent stau mai bine decât americanii, dar mai prost decât cei din regiunea Asia-Pacific. Suedezii manifestă într-o proporție impresionantă (94%) o înclinație spre antreprenoriat, urmați de finlandezi și danezi (90% în ambele cazuri). Austriecii (60%), germanii (56%) și slovacii (55%) se clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană din această perspectivă, în timp ce românii sunt la același nivel cu media internațională de 75% și peste cea din UE. În țările din Uniunea Europeană, 38% din cei chestionați spun că își pot imagina să înceapă o afacere proprie, indiferent dacă au o atitudine pozitivă sau negativă față de antreprenoriat. Grecia este țara cu ce cea mai mare voință antreprenorială (49% dintre respondenți spun că ar începe o afacere pe cont propriu, mai ales în domeniul turismului) și nici Lituania, cam cu același procent, nu este mai prejos. La nivel global, cel mai mare potențial antreprenorial se regăsește în Mexic (80%) și Columbia (77%). Spre comparație, în America de Nord procentul este de 40%, în timp ce în țările APAC 45%.
Date fiind toate acestea, Europa are nevoie de mai mulți antreprenori, de multe întreprinderi viabile și de cât mai multe locuri de muncă. Este știut faptul că, noile companii reprezintă sursa principală pentru noi locuri de muncă.
Antreprenoriatul se manifestă în economie sub o multitudine și diversitate de forme, cu rezultate foarte diferite care nu se reflectă doar în bunăstarea economică și financiară. În aceeași măsură, antreprenoriatul este corelat cu progresul tehnologic, crearea locurilor de muncă și reducerea inechităților sociale sau cu problematica de mediu. Modelul economic de succes din Europa este caracterizat de un sector privat dinamic, care promovează inițiativa antreprenorială și responsabilitatea socială, fiind sprijinit de un cadru de reglementare simplu și eficient. Nu toate statele din UE au reușit să adopte acest model de echilibru, legislația din unele state fiind încă împovărătoare pentru mediul de afaceri împiedicând, astfel, întreprinderile să fructifice pe deplin avantajele pieței unice europene. În contextul dat, caracterizat de unele limitări, dar și de o serie de oportunități, antreprenorii și întreprinderile europene sunt în măsură să răspundă multor așteptări. Așteptările din partea societății sunt ca firmele să creeze locuri de muncă și să protejeze mediul, stakeholderii urmăresc să realizeze profit, în timp ce guvernele sunt interesate ca acestea să plătească taxe, impozite și contribuții sociale sau să genereze export.
La nivel global populația lumii este de acord că antreprenorii sunt creatori de locuri de muncă și dezvoltatori de inovații de care beneficiază întreaga societate. Cu toate acestea, imaginea de antreprenori a scăzut în ultimii ani. În UE, 54% din populație crede că antreprenorii se gândesc doar la propriul lor portofel și 49% cred că antreprenorii exploatează munca altora. Cu toate acestea, statutul de întreprinzători variază foarte mult între diferite țări. În țările scandinave, este foarte pozitiv (de exemplu, 83% din danezi și 78% din finlandezi au avut un aviz favorabil cu privire la antreprenori) în timp ce în Europa de Est reputația antreprenorilor este, în general scăzută, aceștia având o credibilitate redusă (doar 26% dintre maghiari și 33% dintre polonezi au o opinie favorabilă despre ei).
Există o apreciere generală în ceea ce privește rolul major pe care antreprenoriatul, alături de inovare, îl joacă în creșterea competitivității economice și crearea locurilor de muncă, la scară globală. Totuși, abordarea politicilor publice în domeniul antreprenoriatului diferă de la un stat la altul, în funcție de dinamica economică, particularitățile mediului de afaceri sau obiectivele de dezvoltare regională. Pe măsură ce globalizarea influențează tot mai mult economia mondială, dinamismul antreprenoriatului este văzut ca un factor care contribuie la consolidarea economiei bazate pe cunoaștere, la soluționarea problemelor sociale și de mediu. Politicile antreprenoriale sunt tot mai strâns corelate cu cele pentru inovare, fiind orientate pe crearea de noi produse și servicii, prin valorificarea ambelor valențe ale economiei bazate pe cunoaștere. În ultimele decade, susținerea antreprenoriatului a fost accelerată, în UE ca și în foarte multe state devenind de neconceput formularea politicilor pentru dezvoltare economică fără a se lua în considerație îmbunătățirea mediului antreprenorial, prin înlăturarea obstacolelor sau prin acțiuni directe de sprijin. Suplimentarea și intensificarea măsurilor pentru promovarea antreprenoriatului la toate nivelele (european, național, regional) este un obiectiv asumat, începând cu anul 2008, în documentele strategice ale Uniunii Europene.
Fundamentarea politicilor și dimensionarea sprijinului financiar pentru susținerea antreprenoriatului necesită evaluări periodice pe baza unor indicatori relevanți de măsurare. Statisticile oficiale privind demografia întreprinderilor la nivel internațional se realizează din informații extrase din diverse surse administrative și anchete/sondaje. Producerea unor date de calitate, cât mai exacte și conforme realității, necesită timp pentru instituțiile abilitate și deseori exigențele de calitate sunt prevalente față de furnizarea cu regularitate a acestor date. Totuși, apariția unor evenimente precum criza economică globală impun accesul imediat la indicatori actualizați necesari analiștilor și decidenților de politici publice pentru a înțelege impactul unor astfel de evenimente asupra antreprenoriatului și pentru a grăbi viteza de răspuns. De aceea există o preocupare permanentă a instituțiilor naționale și organizațiilor internaționale de a îmbunătăți permanent sistemele statistice, conceptele și metodologiile. Dată fiind complexitatea domeniului, cercetarea antreprenoriatului a generat diverse opinii teoretice cu privire la conceptele, factorii determinanți și indicatorii statistici pentru măsurarea activității antreprenoriale în diferite țări și la nivel global. Au fost dedicate mai multe studii și programe analizei antreprenoriatului, care au contribuit la identificarea factorilor de influență a antreprenoriatului și a barierelor care împiedică dezvoltarea lui, oferind instrumente utile pentru formularea și evaluarea politicilor antreprenoriale.
Cel mai reprezentativ este Programul Indicatorilor pentru Antreprenoriat (EIP), dezvoltat de OECD și Eurostat, care produce și diseminează un nou set de indicatori cu accent pe comparabilitatea datelor și periodicitatea termenului de raportare.
Cele mai des întâlnite forme de activități de antreprenoriat sunt: genurile de activități licențiate și companiile comerciale. Principala diferență între cele două forme este cǎ un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont propriu și are nevoie de autorizație comercială, în timp ce o companie (persoană juridică) face afaceri în contul companiei, adică pentru toți patronii săi. În acest caz, va fi nevoie de autorizația comercială a fondatorilor și de un contract legal încheiat între aceștia. Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi și structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diversificate. Este deosebit de importantă cunoașterea diferitelor tipuri de întreprinderi, ale căror particularități reclamă abordări diferențiate din anumite puncte de vedere. Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) sunt componente de bază ale antreprenoriatului.
Din punct de vedere economic, întreprinderile mici prezintă o serie de avantaje:
o întreprindere mică poate constitui punctul perfect de pornire în lansarea unui nou produs sau serviciu;
întreprinderile mici pot prezenta avantaje față de cele mari atunci când se pune problema satisfacerii unor nevoi locale. Adesea nevoile locale au anumite particularități,care nu ar putea fi satisfăcute adecvat de o întreprindere mare;
mulți consumatori sunt plictisiți de produsele realizate în serii mari și preferă produsele de serie mică sau unicate, realizate de întreprinderile mici;
Nivelul de antreprenoriat și natura sa variază considerabil între statele membre, precum și motivele pentru o carieră antreprenorială sunt, prin urmare, diverse. Unele state membre cu niveluri mai ridicate de antreprenoriat sunt mai puțin de succes decât altele la sprijinirea întreprinderilor noi și mici să crească. În general, cei ce vror să fie antreprenori în Europa se află într-un mediu destul de dur: educația nu oferă fundamentul potrivit pentru o carieră antreprenorială, accesul este dificil la credite și piețe, sunt dificultăți în transferul afacerilor, teama sancțiunilor punitive în caz de eșec și împovărătoarele proceduri administrative. Analiza anuală a creșterii a subliniat recent necesitatea de a îmbunătății mediul de afaceri pentru a spori competitivitatea economiilor europene. În plus, măsurile de sprijin pentru IMM-uri rămân dezechilibrate, cu un număr important de state membre ale UE care încă neglijează să ia în considerare caracteristicile întreprinderilor mici, în special a micro-întreprinderilor atunci când elaborează legislația sau nu faciliteză o a doua șansă pentru antreprenorii cinstiți dar care au intrat în faliment. Nu numai că este un mediu provocator, dar există, de asemenea, o cultură larg răspândită, care nu recunoaște sau recompenseză eforturile antreprenoriale îndeajuns și nu celebrează antreprenorii de succes, ca modele care creează locuri de muncă și venituri. Pentru a face antreprenoriatul motorul de creștere al economiei, Europa are nevoie de o schimbare de anvergură completă. Trebuie să lucreze la garantarea faptului că a fi antreprenor este o perspectivă atractivă pentru europeni. Aceasta include, de asemenea, antreprenorii sociali al căror potențial este de multe ori subestimat. Aceștia generează locuri de muncă durabile și au demonstrat o rezistență puternică la criza față de economia generală. Antreprenorii sociali sunt inovatori, conduc incluziunea socială și contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei UE 2020. Situația actuală poate fi transformată numai cu acțiuni îndrăznețe și coordonată de către toate administrațiile de la nivel european, național și regional.
Planul de acțiune pentru antreprenoriat 2020 este un plan de acțiune comun decisiv pentru a dezlănțuii potențialul antreprenorial din Europa, pentru a elimina obstacolele existente și pentru a revoluționa cultura antreprenoriatului în Europa. Acesta își propune să faciliteze crearea de noi întreprinderi și acordarea de mult mai mult sprijin pentru antreprenorii existenți să prospere și să crească. Acesta propune trei domenii de intervenție imediată:
educarea și formarea antreprenorială pentru a sprijinii creșterea economică și crearea de afaceri;
consolidarea condițiilor cadru pentru antreprenori prin eliminarea barierelor structurale existente și sprijinirea acestora în fazele cruciale ale ciclului de viață a afacerii;
dinamizarea culturii antreprenoriatului în Europa – cultivarea noii generații de întreprinzători.
Investiția în educația antreprenorială este una dintre cele mai mari investiții de returnare pe care Europa le poate face și direcția de acțiune necesară în dezvoltarea antreprenoriatului. Sondajele sugerează că între 15% și 20% din elevii care participă la un program de mini-companie în liceu vor începe mai târziu propria companie, o cifră care este de aproximativ trei la cinci ori mai mare decât pentru populație în general. Indiferent dacă au propria afacere sau merg să lucreze în cadrul afacerilor deja existente sau întreprinderi sociale, tinerii care beneficiază de educație antreprenorială, dezvoltă cunoștințe de afaceri, aptitudini și atitudini esențiale, inclusiv creativitate, inițiativă, tenacitate, munca în echipă, înțelegerea riscurilor și un simț al responsabilității. Aceastea sunt direcțiile benefice care ajută antreprenorii să transforme ideile în acțiune și, de asemenea, crește semnificativ șansele de angajare. Experiențele antreprenoriale practice pot fi, de asemenea, obținute în afara educației. Tinerii ar trebui să fie încurajați să dezvolte abilități antreprenoriale prin educație informală și non-formală ca voluntariatul, o altă direcție de acțiune demnă de urmat și folosit. Astfel de experiențe ar trebui să fie, de asemenea, validate și recunoscute, în conformitate cu recomandarea propusă de Comisia Europeană în acest domeniu.
O altă direcție de urmat este aceea în care antreprenorii trebuie să exploateze întregul potențial al pieței unice digitale din Europa, care în următorii ani este de așteptat să crească cu 10%. Pe partea ofertei, antreprenorii web constituie o categorie specifică de antreprenori care creează noi servicii digitale și produse care folosesc web-ul ca o componentă indispensabilă. Web start-up-urile au tendința de a crește și de a falimenta mult mai repede decât alte întreprinderi, ceea ce se traduce în beneficii mai mari, dar, de asemenea, riscuri mai mari. Ele funcționează într-un sistem ecologic complex și se deplasează rapid, în cazul în care crearea de rețele și experimentarea este extrem de importantă. Web start-up-urile sunt mai ieftine și într-o oarecare măsură mai ușor de realizat, ceea ce le face un vehicul atractiv pentru a începe o carieră antreprenorială. Antreprenorii web necesită ca și adaptare măsuri de sprijin pentru consolidarea structurală a ecosistemului de web start-up-uri. Pe partea cererii, investind în tehnologii digitale nu mai este doar o alegere: companiile pot fi astăzi cel mai bine competitive în special atunci când îmbrățișează lumea digitală. Acest lucru pune oportunități și mai ales provocări, în special pentru IMM-uri, deoarece acestea sunt de cele mai multe ori mai puțin echipate pentru a face față cu gradul crescut de sofisticare a noilor modele de afaceri. Antreprenorii digitali sunt acei antreprenori care exploatează la maximum produsele și serviciile digitale, pentru a reinventa modelele lor de afaceri și pentru a-și ascuții competitivitatea. Potențialul comerțului electronic ca parte a oportunităților digitale pe piața unică pentru antreprenori nu este încă pe deplin exploatat, iar o serie de acțiuni specifice vor spori încrederea față de comerțul on-line.
Dezvoltarea antreprenoriatului prin creșterea calității serviciilor turistice
Activitățile desfășurate în sectorul turismului corespund unor serii de activități prezente în toate aspectele vieții fiecăruia dintre noi: concediu, recreație, călătorie și muncă. Timpul de vacanță si recreere nu mai este în general singurul mod de turism, timpul de lucru are, de asemenea, multe fațete legate de oferta turistică: de exemplu, călătoriile organizate de companii pentru a recompensa și a stimula angajații și administratorii merituoși este destul de similar cu excursiile de grup în cadrul destinațiilor turistice, de aici ne dăm seama că și călătoriile de afaceri sunt oportunități de a face turism, astfel dezvoltarea antreprenorială duce implicit și la creșterea calităților serviciilor tursitice oferite.
Lanțul valoric este dependentă de sinergii dezvoltate, orice slăbiciune sau defectare a unuia dintre lanțurile de servicii afectează un întreg. Suntem astfel în prezența unei veritabile originalități sectoriale a ofertei turistice, mai ales că elementele care constituie lanțul fac parte dintr-o ierarhie de servicii interne: serviciile centrale și principale, servicii suplimentare.
Produsul turistic este solicitat permanent, în fiecare an, sezon, sau chiar zilnic, de un segment tot mai mare de populație din toate zonele globului, indiferent de existența unor situații conjuncturale care se manifestă pe plan local sau regional. Astăzi, aproape în unanimitate, specialiștii susțin că există o industrie a turismului, cu foarte multe priorități pentru unele state, datorită lucrurilor comune și legăturilor de afaceri determinate de practica călătoriilor interne și internaționale. Din evoluțiile turismului, semnalate pe plan mondial, rezultă că acest sector reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naționale a tuturor țărilor care dispun de resurse turistice importante. Definit cel mai adesea ca un ansamblu de activități care au ca obiect de bază satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează si în legatură cu aceasta, serviciul turistic trebuie să asigure nu numai condiții pentru refacerea capacității de muncă, ci și asigurarea unor modalități adecvate de petrecere plăcută și instructivă a timpului liber. Rolul și importanța serviciilor turistice se reflectă și în faptul că ele trebuie astfel concepute și organizate încât, în urma consumului serviciului turistic, utilizatorul să capete un plus de informații, de cunoștințe și chiar deprinderi noi. Numai în acest fel, serviciul turistic capătă un conținut și un rol nou, în concordanță cu cerințele tot mai exigente ale turistului contemporan. Un rol important al seviciului turistic rezidă din faptul că antreprenorul turistic trebuie să contribuie efectiv la asigurarea unei odihne active a turistului, mai ales în condițiile când dimensiunile timpului liber, zilnic, săptămânal și anual au crescut, ca urmare a promovării pe scară largă a progresului tehnico-știintific, a perfecționării proceselor de conducere și în consecință a creșterii productivității muncii. În contextul diverselor și multiplelor implicații existente în plan economic și social, folosirea timpului liber nu poate fi privită ca o problemă individuală, particulară ci ca una socială de interes general. Tocmai în acest sens, se poate afirma că, diversificarea și modernizarea ofertei de servicii turistice destinate ocupării timpului liber are efecte benefice asupra randamentului utilizării timpului liber.
În economia de piață funcțională, datorită competiției progresiv agresivă, furnizorii de produse și servicii turistice sunt tot mai obligați să ia în considerare nevoile, cerințele si așteptările clienților și consumatorilor căci fiind niște turiști bine informați și instruiți, ei preferă mult mai mult și mai des să achiziționeze produse și servicii de calitate maximă la cele mai mici prețuri. Prin urmare, managerii și angajații din industria ospitalității ar trebui să vizeze oferte numai de servicii de înalta calitate, la prețuri minime. Aspectele legate de serviciile turistice au antrenat o terminologie de bază: producătorul de servicii este numit furnizor de servicii, iar consumatorul de servicii este clientul său, adică beneficiarul. Serviciile în general au mai multe elemente tehnologice de specificitate, din acest punct de vedere fiind originale, chiar unice.
Serviciile turistice prezintă o serie de trăsături specifice determinate de natura deosebită a ofertei și cererii turistice, de modalitatea cum are loc corelarea lor, precum și de condițiile în care au loc actele de vânzare-cumpărare, deoarece consumul turistic propriu-zis se poate materializa numai după ce în prealabil a avut loc un act comercial de vânzare-cumparare, fapt ce impune, pe de o parte, existența unei oferte turistice efective care, prin volum, structură repartizarea în timp și amplasarea/dispersarea în spațiu trebuie să corespundă preferințelor și solicitărilor pentru diferite bunuri și prestări de servicii(comportamente ale produsului turistic), iar pe de altă parte presupune decizia clientului de a accepta ofertele de produse lansate pe piață. În acest context, consumul de servicii turistice se carcterizează printr-o mare gamă de particularități (trăsături specifice) care-l diferențiază de consumul de mărfuri și totodată îi definesc conținutul. Caracterul nematerial al prestației turistice, serviciul turistic manifestându-se în forma potențială și se materializează numai în contactul cu purtătorii motivațiilor turistice, deci prin întâlnirea cererii cu oferta turistică. Consumul turistic are un pronunțat caracter sezonier, datorită concentrării solicitărilor de servicii în diferite perioade de timp de-a lungul unui an calendaristic, cunoașterea acestei trăsături specifice permite managerilor firmelor de turism abordarea unor strategii adecvate care să le permită o etalare relativ liniară a activităților turistice în decursul anului, printr-o ofertă cât mai variată, și cât mai atractivă, adaptată permanent la condițiile de sezonalitate. Trecerea în revistă a principalelor caracteristici ale serviciilor turistice în independența lor organică, demonstrează atât caracterul complex al prestațiilor turistice, cât și rolul diferențiat în combinarea lor pentru a deveni componente ale produselor turistice, oferite în cadrul diferitelor forme de turism.
Competitivitatea industriei europene a turismului este strâns legată de durabilitatea sa, deoarece calitatea destinațiilor turistice este puternic influențată de mediul lor natural și cultural și integrarea lor în comunitatea locală. Viabilitatea pe termen lung necesită un echilibru între durabilitate din punct de vedere economic, socio-cultural și de mediu. Necesitatea de a reconcilia creșterea economică și dezvoltarea durabilă aduce, de asemenea, într-o dimensiune etică. O abordare durabilă a turismului va duce la dezvoltarea de produse turistice, de calitate și servicii inovatoare și de a face destinații europene, chiar mai atractive. Un număr important de produse durabile transnaționale turistice tematice și servicii s-au dezvoltat și au un mare potențial de a contribui la creșterea calității serviciilor turistice ca de exemplu, trasee culturale care traversează mai multe țări de pe diferite teme, trasee de ciclism, produse eco-turism, turism sportiv, turism eno-gastronomic , turism de sănătate și bunăstare, turism în zone cu situri naturale protejate, turismul în natură, turismul istoric, religios-pelerin, agro-turism, turism rural, turism sau valorificarea patrimoniului cultural maritim și sub-acvatic, patrimoniu industrial etc.)
În a doua parte a secolului 20, turismul a apărut ca cea mai rapidă industrie în creștere din lume, o poziție care și a menținut-o și în secolul 21 și o va menține și în viitor, în special datorită dezvoltării antreprenoriatului din acestă industrie. Cu toate acestea, în scopul de a menține acest impuls și pentru a reglementa industria în timp fiind că este încă spațiu de manevră și să-și planifice pentru viitor direcțiile de creștere, este evident că guvernele își impun să demonstreze o mai mare recunoaștere a acestui fenomen și a rolului industriei turismului în economia globală și economiile naționale decât în prezent. Pentru a menține acest impuls se necesită dezvoltarea politicilor publice strategice creative și dinamice care sunt integrate cu alte politici complementare, recunoscând problemele evoluției industriei turismului cu care se vor confrunta în secolul 21, deoarece aceasta continuă să crească. Guvernul ar trebui să trateze turismul ca o industrie la fel de importantă în termeni relativi exact ca și în cazul altor industrii este, cu un obiectiv pe termen lung. De exemplu, există o sensibilitate în industria turismului manifestată prin frustrarea că cei care elaborează și legifereză cu privire la politica publică afectează turismul în mod direct sau indirect.
Dinamismul, complexitatea și amploarea dezvoltării industriei turistice, sunt determinate de o serie de factori, care pot fi grupați după mai multe criterii, iar una dintre grupările întâlnite în literatura de specialitate, este următoarea:
factorii economicicuprind variabilele de ordin economic (venituri, cheltuieli, tarifeșiprețuri etc.) care joacă un rol primordial în dezvoltarea sau frânarea industriei turistice. Cunoașterea acestora putând fi utilizată în favoarea redistribuirii ofertei și cererii turistice pentru satisfacerea anumitor nevoi de consum turistic;
factorii psihologicisunt cel mai greu de estimat, deoarece exprima predilecții individualizate care pot avea însă tangență cu formele activităților turistice (de exemplu: setea de cultură, dorința de cunoaștere, îngrijirea sănății, nevoia de evadare din mediul urban, nevoia de odihnă și reconfortare ș.a.);
factorii demograficireprezintă un complex de efecte pozitive care pot genera continuunoi curente turistice, ca rezultat al creșterii populației, modificărilor în structura de vârstă (creșterea longevității), modificărilor în structura profesională (în mod deosebit pe măsura trecerii la economia de piață), sporirea populației urbane în totalul populației, modificări în nivelul de instruire etc.;
factorii politicii au în considerare stabilitatea economico-socială, politica din interiorulunei țări cât și instabilitatea politică sau conflictele armate din anumite părți ale globului. Turismul în general și în special turismul internațional, sunt extrem de sensibile și vulnerabile la evenimentele politice, chiar și în cazurile în care există numai presupuneri că asemenea evenimente politice ar putea avea loc. În același timp, efectele pozitive ale climatului de pace și de destindere și colaborare internațională de apărare a drepturilor omului.
Printre motivele care îl determină pe omul zilelor noastre să se deplaseze de la locul de reședință pentru a vizita o localitate, zonă sau țară ori să-și petreacă un timp în mijlocul naturii se numără nevoia de evadare din mediul urban poluat, nevoia de divertisment, nevoia de a descoperii “noul”, nevoia de a cunoaște frumusețile unei anumite zone, țări sau de a admira sau deprinde din cultura, artele și tradițiile unei anumite regiuni. Turismul, ca mod superior de petrecere a timpului liber, este determinat, în evoluția sa și de o mulțime de condiții care asigură satisfacerea motivațiilor turistice. Motivația turistică,în esență, cuprinde: trebuințe, impulsuri, intenții și tendințe specificecu carcater subiectiv, influențat de o serie de factori, mai ales de creșterea calității serviciilor turisitce.
O ironie a turismului modern este că o vizită în orice oraș de renume mondial arată cum informațiile, presiunile economice, precum și tendința de a imita au lăsat lumea mai puțin diferită decât a fost acum un secol, sau chiar zeci de ani în urmă. Acest lucru a dus la o omogenizare a produselor și serviciilor, precum și o creștere a cererii de la consumatorul mai mic la cel mai specializat, timp eficient, vacanțe personalizate și experiențe unice, ceea ce duce turismul în complexitatea lui, oferind exemple atât turismului de masă nediferențiată cât și celui specializat pe nișe de piață. Pentru unele destinații acest lucru este dificil de conciliat, iar această contradicție în termeni indică influența globalizării asupra turismului.
Activitatea agentilor economici din industria serviciilor (de exemplu a unei întreprinderi hoteliere, a unui restaurant, a unei firme de transport, a unei agentii de turism etc.) difera în multe privinte de activitatile desfasurate în întreprinderile industriale producatoare de bunuri materiale. Ca atare, si profilul, performantele, structura organizatorica, perceperea calitatii întreprinderilor prestatoare de servicii vor diferi în multe privinte de cele ale întreprinderilor producatoare.În sens strict al caracteristicilor de calitate, unii specialisti au identificat urmatoarele dimensiuni ale calitatii serviciilor: fiabilitate, capacitate de raspuns, competenta, acces, comunicare, credibilitate, securitate, întelegerea/cunoasterea clientului. Ulterior, autorii au recurs la sase caracteristici ale calitatii serviciilor, si anume: tangibilitate, viabilitate, capacitate de raspuns, asigurare, empatie, revalorizarea serviciilor care au provocat insatisfactii clientilor. Semnificatia acestor caracteristici poate varia considerabil, în functie de natura serviciilor si de utilizatorii acestora, astfel încât, în evaluarea calitatii serviciilor, ponderea acordata diferitelor caracteristici depinde de coordonatele spatiale si temporale concrete ale fiecarui serviciu.
“În contextul economiei cunoașterii s-au intensificat preocupările de asigurare a calității în toate domeniile de activitate, mai ales în industria ospitalității, dat fiind specificul calității în turism. Evident, studiile arată faptul că asigurarea calității în turism presupune inclusiv îmbunătățirea competențelor umane, a celor tehnice și tehnologice, calitatea ofertei fiind condiționată de competențele profesionale ale prestatorului, de fiabilitatea și calitatea sistemului de producție, de calitatea lanțului logistic de prestație etc. Iar în îmbunătățirea competențelor umane, tehnice și tehnologice din turism un rol important revine transferului de know-how. Aceasta pentru simplu fapt că, deși avem potențial turistic, avem resurse, turismul nu este un domeniu de succes pentru țara noastră, în timp ce țări cu resurse limitate sunt în top. De aceea, devine necesar transferul de tehnologie și know-how, deoarece vacanța ratată a unui turist nu poate fi returnată, ca orice alt produs. Fundamentul asigurării calității în turism îl constituie asigurarea protecției și securității consumatorului din turism, accesibilității și igienei spațiilor de cazare și de servirea a mesei, transparenței în furnizarea și transmiterea de informații, autenticității ofertei și armonizării cu mediul natural și uman. Evident, când unul din determinanții adiacenți ai calității nu se manifestă nu se poate vorbi despre calitate sau calitate totală în turism, multe din momentele de adevăr fiind negative. Spre exemplu, dacă oferta turistică pune în pericol integritatea fizică sau psihică a consumatorului este evident faptul că nu se respectă anumite norme de calitate, ceea ce înseamnă că aceasta nu există, deoarece oferta nu satisface nevoia de siguranță a consumatorului. Lipsa igienei spațiilor de cazare și de servire a mesei presupune încălcarea altor norme de calitate (norme de securitate alimentară, spre exemplu), cu consecințe negative asupra calității prestației turistice.”
“De asemenea, accesibilitatea ofertei turistice, determinant sensibil al calității în turism, reprezintă punerea la dispoziția tuturor consumatorilor a produselor/serviciilor turistice curente, fără discriminare. În ceea ce privește transparența, acest determinant adiacent al calității în turism reflectă necesitatea transmiterii și furnizării informațiilor necesare consumatorului referitoare la caracteristicile ofertei, prețul, gradul de accesibilitate, natura produsului/serviciului.Delimitarea produsului/serviciului turistic de alte produse, prezintă un impact subiectiv asupra calității, însă cu atât mai important pentru consumator, deoarece ea trebuie să răspundă așteptărilor acestuia. Un produs/serviciu turistic autentic poate oferi o calitate superioară prin el însuși. De asemenea, armonizarea ofertei turistice cu mediul natural și uman constituie baza dezvoltării unui turism durabil, ceea ce, implicit, presupune și asigurarea unei anumite calități a produselor și piețelor turistice, deoarece nu există turism durabil fără calitate. Gradul de satisfacție al clientului este dat de caracteristicile de calitate ale ofertei, de calitatea procesului de comunicare, de calitatea relației cu prestatorul, de calitatea materiilor prime, a materialelor, tehnicilor și tehnologiilor utilizate în procesul fabricării produsului global turistic, al distribuției și al prestării acestuia. Ceea ce aduce în atenție abordarea calității ca proces, cu finalitate precisă: satisfacerea nevoilor, exigențelor și așteptărilor consumatorilor relativ la un produs/serviciu turistic, conform condițiilor contractuale. O abordare interesantă a calității în turism este cea realizată din perspectivă relaționară. În turism, calitatea totală este determinată de calitatea relațiilor ce se stabilesc între entitățile fizice și juridice, în vederea fabricării, distribuirii și prestării produsului/serviciului turistic. Analiza calității în turism prin prisma partenerilor: prestator, client introduce noțiuni precum: legalitate, nevoie, exigențe, așteptări. Prestatorul oferă produse/servicii în mod legal pe piața turistică, corspunzătoare satisfacerii nevoilor și exigențelor clienților, care au anumite așteptări. Consumatorii, au moduri diferite de a percepe realitatea, fapt reflectat și în modul de percepere a calității. Calitatea percepută fiind rezultatul nu doar a analizei produsului turistic, a materiilor prime, materialelor sau tehnologiilor utilizate, ci și a experienței turistice.”
“Cunoscut este faptul că globalizarea presupune standardizare, internaționalizare, ceea ce evidențiază faptul că în toate domeniile de activitate există criterii de calitate comune, capitale pentru consumator, ceea ce face necesar și posibil transferul de know-how în domeniul calității în turism și nu numai. Orice transfer de know-how generează schimbări la nivelul fiecărei entități, existând relații de intercondiționare între schimbare, cultură organizațională și transfer de tehnologie și know-how, ca factori de transformare competitivă a entităților, în contextul globalizării, putând astfel genera inovații în turism. Prin intermediul transferului de know-how pot fi identificate și implementate experiențe relevante despre cele mai bune practici în dezvoltarea și îmbunătățirea calității în turism, managementului calității în turism, calității proceselor (de producție și de prestație), calității activității logistice etc., cu scopul de a eficientiza implementarea sustenabilității, raportului cost-eficacitate, ecologizării și măsurilor eficiente în industria ospitalității. Asigurarea și îmbunătățirea calității în turism reprezintă un factor cheie al competitivității prestatorilor de servicii ce acționează pe piața turistică, iar prin transferul de tehnologie și know-how pot fi implementate norme de calitate, bune practici în ceea ce privește calitatea, experiențe pozitive în calitatea proceselor, proceduri ale sistemului de management al calității, sisteme de calitate etc.. Ca atare, este acreditată ideea că succesul în industria ospitalității poate fi asigurat printr-o îmbunătățire continuă a calității în turism, punându-se în valoare capacitatea umană, tehnică, tehnologică și naturală a unei țări.”
Turismul este un domeniu care poate contribui substanțial la economia națională, în contextul în care se ține cont de locul, rolul și importanța acestuia în economie. Printre particularitățile acestui sector al domeniului terțiar este eterogenitatea, caracteristică esențială care determină și efectul multiplicator al acestuia în economie. Studiile privind motivațiile care determină consumatorul să aleagă unul sau mai multe servicii turistice, precum și factorii care determină dezvoltarea unei zone turistice, sunt elemente importante de care trebuie să țină seama investitorii în această industrie, numită și industria ospitalității.
1.3.Dezvoltarea turismului și impulsionarea antreprenoriatului în turism prin crearea și dezvoltarea brandului
Dezvoltarea unui brand și a unei imagini puternice și consistente este important pentru promovarea unei destinații. Dezvoltarea și propunerea de brand pentru o destinație trebuie să se bazeze pe valorile destinației și să se construiască pe punctul de referință sau punctul de vânzare unic al regiunii. O propunere de brand în general, care este de acord pe o gamă largă de părți interesate este important în dezvoltarea unei abordări coordonate și coerente pentru a poziționa și a promova o destinație. Un brand de succes este atrăgător emoțional, este orientat la preferințele și valorile vizitatorilor și eficient în furnizarea mesajului subliniat în succesul pe termen lung, a valorilor și imaginii lui. Marca proeminentă și tendința unui brand pentru a fi observat sau considerat, a fost din ce în ce mai mult ca un factor determinant al comportamentului consumatorilor. Înțelegerea obiectivelor de consum, atunci când este în curs de dezvoltare un brand și identificarea strategiilor de comunicare eficiente pot contribui la creșterea recunoașterii brandului cu potențialii vizitatori. Un brand care este dezvoltat pe baza experienței și a locurilor de destinație este probabil să fie mai proeminent decât un brand care prezintă un set de imagini de destinație generice. Sondajele de vizitatori și cercetarea de piață pot fi utilizate pentru a evalua puterea brandului de destinație prin prisma analizei de conștientizare și de percepere a imagii destinației. Marca sau imaginea unei destinații poate fi un motivator semnificativ pentru procesul de luare a deciziilor unui vizitator atunci când alege o destinație. Procesul de decizie a consumatorilor v-a varia în funcție de tipul de vacanță sau experiență căutată. Prin urmare, înțelegerea motivațiilor și preferințelor turiștilor în călătorie este importantă pentru dezvoltarea unui brand. Acest lucru, de asemenea, susținut de cercetare indică faptul că alegerea unei destinații de către turist poate fi influențată de o legătură între imaginea destinației și imaginea de ansamblu și așteptări a vizitatorului.
O strategie de brand nu este același lucru ca și o campanie de publicitate sau de marketing. Publicitatea este concepută pentru a reflecta marca și se va modifica din timp în timp. Cu toate acestea, brandul trebuie să se bazeze pe esența durabilă a locului și să nu fie schimbat frecvent ca și tema de publicitate. Este un set de instrumente strategice și trebuie să i se acorde posibilitatea de a dezvolta rădăcini adânci, rezonanță și loialitate. Un lucru important este că brandul aparține tuturor în comunitate într-o măsură mai mare sau mai mică. Acesta nu ar trebui să fie stabilit în așa fel încât să se bazează pe un singur individ.
Promovarea produselor turistice cu succes necesită un context care permite publicului să aprecieze ceea ce o anumită țara are de oferit vizitatorilor. Acest context este dat în general de imaginea de ansamblu sau brandul respectiv. Dacă, de exemplu, țara este în general privită ca un stat modern, sigur, curat și eficient, șansele de a atrage turiștii să viziteze destinațiile atractive sunt foarte mari. Mai mult, în cazul în care o națiune este cunoscută pentru caracteristicile sale unice, fie că sunt culturale, artistice, naturale sau provocate de om, curiozitatea pozitivă va oferi un context care încurajează turiștii să descopere la prima vedere ceva nou sau cel puțin interesant. Dacă, pe de altă parte, țara este cunoscută pentru război civil, pentru criminalitate și corupție pe scară largă, infrastructură inadecvată sau o populație neprietenoasă, sarcina de a încuraja turiștii să viziteze aceste destinații este foarte dificilă. Antreprenorii în turism din acele țări trebuie să pretindă că toate aceste impedimente nu există, sau să convingă turiștii că aceste lucruri nu vor avea un impact negativ într-o eventuală vizită în țara respectivă. Trebuie să ne gândim la dezvoltarea brandului nu doar prin prisma publicității ci și prin ridicarea calității serviciilor turistice pentru că nu putem să oferim o destinație de vacanță care arată ca un paradis în broșuri sau pe net, dar atunci când turistul ajunge este ținut într-o linie lungă la controlul pașapoartelor într-un aeroport care este murdar și calitatea serviciilor ulterioare de care trebuie să beneficieze sunt deplorabile, pentru că în urma acestor aspecte este puțin probabil să se mai întoarcă la acea destinație. Ideea este că brandingul și promovarea turismului nu pot fi efectuate cu succes, fără luarea în considerare a contextului pentru turism și mai ales starea țării sau regiunii. Trăim într-o lume în care țările încearcă să devină la fel în ceea ce privește infrastructura și calitatea vieții. Cu toate acestea, obiectivele naționale, inclusiv o agendă de bază universală pentru a promova comerțul, investițiile și călătoriile/turismul, sunt cel mai bine realizate prin diferențiere. Scopul brandingului națiunii este de a poziționa țara în cel mai bun mod posibil în sistemul mondial, având în vedere punctele forte și punctele slabe. Brandingul de țară nu vine pur și simplu cu un logo și slogan drăguț. El are un scop mult mai profund: pentru a poziționa o națiune astfel încât să poată obține succesul maxim în sistemul mondial, inclusiv obținînd recunoașterea internațională și maximă influență, relații solide de afaceri cu lumea, și o industrie a turismului sănătoasă. Prin aceasta, o națiune aduce beneficii maxime pentru oamenii săi, oferindu-le demnitate, crearea de locuri de muncă și bogăție. Tehnicile utilizate în crearea brandului de țară sunt luate în mare parte din lumea corporativă și adaptate la circumstanțele speciale ale țărilor. În special, orice proces de branding credibil trebuie să înceapă cu cercetarea și analiza în profunzime, inclusiv obținerea de intrare a părților interesate. Cu această informație, precum și o articulație a viziunii națiunii, brandul poate începe serios să crească. Brandul trebuie să fie întâi adoptat pe plan intern, adică în întreaga națiune, de către toate părțile interesate. Numai atunci poate fi promovată în mod eficient la nivel internațional. În acest moment, o varietate de instrumente pot fi folosite pentru a promova brand-ul, de la site-uri web și misiuni comerciale la campanii de publicitate și chiar prin intermediul ambasadelor din străinătate. Din nou, este nevoie de sfaturi de la un partener de branding și comunicare pentru aceste etape în managementul și promovarea brandului.
“La început oamenii remarcă brandul prin intermediul câtorva elemente primare cum ar fi numele, un simbol sau semn și o situație transmisă prin unul sau mai mulți vectori de comunicare. Un brand puternic creează o legătură puternică cu clientul.Într-o lume din ce în ce mai complexă, cu consumatori din ce în ce mai pretențioși, în care media devine tot mai diversificată, iar Internetul tinde să acapareze orice domeniu de activitate, dezvoltarea unui brand reprezintă o provocare ce vizează recunoaștere, creștere, dezvoltare.Primul pas în dezvoltarea unui brand al destinației turistice este poziționarea acestuia pe piață. Poziționarea imaginii brandului trebuie să corespundă necesităților emoționale, culturale ale segmentului vizat. El trebuie:
să aibă o notorietate ridicată nu numai din punctul de vedere al procentului de turiști care-i cunosc numele, ci și din punctul de vedere al atributelor, caracteristicilor, valorilor;
să fie credibil, să reflecte potențialul destinației, resursele ți obiectivele turistice inedite;
să fie ușor memorabil, distinct.
Cercetatorii descriu conceptul de orientare de brand ca o nouă abordare a brandului care se concentrează pe resursele și centrele strategice. În mod specific, orientarea brandului este o abordare în care procesul de organizare gravitează în jurul creării, dezvoltării și protecției identității de brand într-o interacțiune în curs de desfășurare cu clienții țintă, cu scopul de a obține avantaje competitive de durată sub formă de branduri. Această orientare este relevantă pentru companiile care nu se străduiesc doar pentru a satisface nevoile și dorințele, dar și pentru a da o importanță strategică pentru brandurile descrise. Brandul în forma lui originală este o platformă strategică.
Brandurile sunt în mod clar contribuții importante la construirea unui avantaj regional. Brandurile de loc sunt dezvoltarea unui brand local și promovarea acestuia, în scopul de a diferenția un loc de alte locații, astfel încât să obțină un avantaj pentru firme, organizații, persoane, produse și servicii. Brandurile de loc sunt, de asemenea, pe piețele interne și externe. Cel intern este în primul rând preocupat de dezvoltarea de brand și de construcție în raport cu identitatea locului, inclusiv mândria comunității și crearea și întreținerea unui mediu atractiv. Iar cel extern este în primul rând preocupat de comunicarea brandului și a valorii sale, inclusiv atributele de loc la piețele externe, în scopul de a îndeplini obiectivele.
Acum să facem o mică incursiune în modalitatea creării și dezvoltării brandului României numit “Explorați Grădina Carpaților”.
Personalitatea brand-ului a fost definită în urma unor cercetări riguroase și reflectă atât imaginea României în străinătate, cât și părerile românilor, atât în rândul călătorilor, cât și în rândul celor care acționează în domeniul turismului. Strategia de brand este cheia succesului, fiind mult mai importantă, de exemplu, decât designul elementelor de identitate vizuală sau decât sloganul. Brand-ul poate avea succes numai dacă punerea în aplicare a unei strategii eficiente îi adaugă valoare și putere. Această valoare trebuie comunicată, dar, mai presus de orice, ea trebuie atribuită României. Experiențe pozitive de călătorie, care să respecte promisiunile făcute de brand stimulează astăzi cele mai puternice forme de marketing: marketingul viral și de la om la om. Credibilitatea și impactul opiniilor călătorilor adevărați capătă tot mai multă importanță. Astfel comunicarea și furnizarea valorii trebuie să acționeze în paralel, consolidându-se reciproc. Îmbunătățirea experienței turistice: este elementul cheie al întregului proces de branding. Aceasta presupune luarea și implementarea celor mai bune decizii pentru turismul românesc în vederea transformării brand-ului dintr-o promisiune în realitate și pentru a genera repetarea de vizite și recomandări personale. Obținerea unui nivel mai ridicat de conștientizare și interes pentru brand-ul turistic al României: Cheltuielile pentru comunicarea brand-ului trebuie să fie foarte eficiente urmărind obiective clare și concentrându-se pe principalele piețe țintă și pe principalele produse turistice promovate de România. Lansarea internațională a brand-ului trebuie să fie urmată de un program special utilizând reviste cu difuzare globală pentru a genera un puternic „val” de acoperire media care să îmbunătățească conștientizarea și imaginea produselor turistice românești. Noul brand de turism a fost dezvoltat folosind o abordare profesională pas cu pas, aplicată și în cazul altor destinații de vacanță de top. Fiind încă în stadiul de dezvoltare a unei destinații turistice, analiza de imagine și procesul complex de integrare a diferitelor sectoare turistice interne și internaționale (a fost înființat un consiliu de brand, consultat în toate stadiile cheie ale proiectului) au fost factori importanți în definirea brand-ului turistic al României. Procesul a fost proiectat și realizat de către THR International Tourism Consultants, una dintre firmele de consultanță de nivel mondial în domeniul destinațiilor turistice de top, și de către TNS, cea mai mare companie de cercetare de piață din lume.
Brandul turistic este o formă specifică de comunicare care constă în transmiterea pe diferite căi de mesaje și informații menite să-i informeze pe operatorii de turism și pe potențialii turiști asupra caracteristicilor produsului turistic și asupra elementelor componente ale serviciilor turistice oferite spre comercializare, cu scopul de a provoca dorința de cumpărare a clienților.
Sfera activității de promovare a brandului este deosebit de largă și cuprinde instrumente variate, dintre care cea mai importantă este reclama. Ea reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente de care dispune lucrătorul de marketing în activitatea de promovare a brandului și se înfăptuiește, în principal prin mesaje publicitare, propagandă turistică sau imagine turistică, astfel:
propaganda turistică – are rolul de a face cunoscută o țară, o zonă, sau stațiune turistică cu scopul de a stârni interesul pentru vizitarea acesteia. Ea are un caracter foarte larg, favorizând mișcarea turistică spre destinația respectivă;
publicitatea are rol mai direct, de informare a consumatorului și de a-i crea acestuia o opinie favorabilă asupra veridicității brandului. Publicitatea prin “mass-media” înglobează toate măsurile cu ajutorul cărora se încearcă influnțarea de la distanță a potențialilor turiști, prin intermediul bine cunoscutelor mijloace de comunicare în masă: afișe, pliante, radio, televiziune, etc.;
imaginea turisitcă este creată ca rezultat al acțiunilor de propagandă turistică și de publicitate. La destinașie turistul confruntă realitățile întâlnite în timpul consumului cu imaginea creată apriori prin intermediul propagandei și publicității turistice. Acestă imagine poate să corespundă sau nu așteptărilor sale. Dacă turistul își formează o impresie pozitivă, reîntors la reședința sa, devine o sursă reală de informații pentru cultivarea imaginii turistice în cercurile viitoare de turiști și poate impulsiona antreprenoriatul în turism prin aducerea de investitori străini.
Etapa principală în procesul de poziționare sau repoziționare al oricărui brand turistic este de a stabilii valorile de bază ale destinației și marca acestora în așa fel încât să fie durabile, relevante, transmisibile și în același timp să atragă atât părțile interesate cât și potențialii turiști. Acest proces ar trebui să ia în considerare, de asemenea, cât de contemporan sau relevant este brandul în consumul turistic actual și cum se compară cu concurenții săi cheie.
1.4. Formarea unei noi culturi antreprenoriale și dezvoltarea abilităților antreprenorilor români
Responsabilitatea pentru dezvoltarea politicilor educaționale și de formare aparține, în mod evident, administrațiilor naționale, regionale și locale. Cu toate acestea, o abordare europeană a acestui domeniu poate contribui la asigurarea unei mai bune coordonări între politicile naționale, la schimbul de bune practici și experiențe și la monitorizarea evoluției. Analiza comparativă a politicilor și măsurilor existente va contribui la obținerea unei mai bune înțelegeri a tendințelor curente și la stabilirea obiectivelor care trebuie realizate. În ceea ce privește potențialii indicatori inițiali, aceștia ar putea include următoarele aspecte: includerea educației antreprenoriale în strategia educațională națională, alocarea de timp în cadrul programelor școlare, disponibilitatea unor metode bazate pe proiecte, implicarea actorilor cheie din domeniu în calitate de parteneri, numărul școlilor care oferă asemenea programe și activități și numărul de elevi participanți.
Într-adevăr, criza financiară a redus accesul firmelor la lichidități; reducerea locurilor de muncă și lipsa de încredere au redus și posibilitățile de consum ale populației și în prezent, climatul antreprenorial nu pare să fie dominat de încredere în viitor, ceea ce, prin urmare, afectează într-un mod foarte negativ posibilitățile de investiții. Însă, în fața acestei situații complexe este necesar să se acționeze prin accelerarea motorului progresului economic al unui teritoriu, respectiv firmele sale și întreg ecosistemul persoanelor active care inițiază noi activități economice în vederea auto-angajării, dezvoltând idei care să permită construirea și transformarea mediului său și, odată cu aceasta, să se creeze bunăstare. De asemenea, criza a ridicat antreprenorul la rangul marii speranțe pentru creștere economică. Analiști, agenți sociali și administrații publice încearcă să proiecteze cele mai bune mecanisme pentru a emerge în teritoriu un întreg ecosistem de antreprenori care să dinamizeze viitorul economiei. Însă, cum anume se definește un antreprenor? Există multe definiții și forme de catalogare a antreprenorilor. Se obișnuiește să se identifice antreprenorul cu noile tehnologii, cu rețeaua de internet, cu inovația sau cu tinerii care încep cu ideea de a crea mari firme (tehnologice). În schimb, experții și activitățile de cercetare în acest domeniu consideră că definiția unui antreprenor este mult mai amplă și mai ales, având în vedere faptul că există multe categorii de antreprenori. Astfel, printre specialiști există practic un consens și anume că un antreprenor este o persoană care vede o oportunitate, o necesitate, o formă de a aduce valoare adăugată societății prin ingeniozitate, creativitate și, mai ales prin asumarea riscului și prin talentul de a acționa. Antreprenoriatul este, prin urmare, mai ales o atitudine, o cultură, o modalitate de a vedea viața și de a transforma ideile în produse, servicii, îmbunătățiri și, în definitiv, în bunăstare. Există antreprenori care lucrează pentru alții, în cadrul altor firme care cultivă oportunitățile pentru a explora această atitudine față de creativitatea și transformarea angajaților lor. Pe acești antreprenori care lucrează pentru alte firme îi numim intra-antreprenori, și ei reprezintă o sursă inepuizabilă de inovație și de dezvoltare antreprenorială pentru firmele deja consolidate în piață. În același mod, există antreprenori de „subzistență”, care încearcă să desfășoare o activitate economică ca o alternativă la șomaj și la niște perspective profesionale neoptimiste. Și există antreprenori „oportuniști” care văd nevoile care trebuie acoperite și își folosesc talentul și potențialul lor pentru a face o ofertă de valoare societății. Titlul de antreprenor nu este relaționat cu o activitate de afaceri anume, ci mai degrabă cu atitudinea de a aduce valoare adăugată, indiferent de activitatea care se desfășoară. Există antreprenori adevărați în mediul rural, care caută noi produse, noi modalități de a le distribui și de a potența noi activități; cum există și antreprenori în domeniul serviciilor, plecând de la cele mai tradiționale până la cele de nișă, și bineînțeles în industrie. Prin urmare, este absolut necesar să acceptăm realitatea și anume că înainte de toate, antreprenoriatul reprezintă o cultură care continuă să caute noi modalități și căi de îmbunătățire în vederea dinamizării economiei, atât pentru progresul societății în general cât și a economiei în particular.
Formarea unei noi culturi antreprenoriale reprezintă motorul creșterii economice. Se mizează pe antreprenori, ca un stimulent pentru dezvoltare și consolidare. Diversele planuri anterioare au presupus alocarea de resurse importante dezvoltării, auto angajării și culturii antreprenoriale, însă într-un context economic complet diferit. Sunt necesare noi instrumente pentru abordarea unei situații de criză, a pierderilor locurilor de muncă și a reducerii disponibilității resurselor publice. Însă aceste instrumente trebuie să așeze antreprenorul în centrul noilor inițiative politice. Contextul din administrațiile publice este de austeritate și presiune puternică datorită reducerilor bugetare, pierderii locurilor de muncă, chiar și la ora actuală încrederea oamenilor de afaceri este la un nivel extrem de scăzut. În prezent, contextul economic este altul și trebuie să continuăm să alocăm resurse pentru continuarea procesului de construire și motivare a culturii antreprenoriale și a auto-angajării, o cultură necesară într-un moment de mari incertitudini și scădere a resurselor financiare. De aceea, organele abilitate trebuie să-și concentreze eforturile asupra alocării de noi instrumente și nu doar a stimulării creării de noi firme și formării de aptitudini, ci trebuie să reușească să determine dezvoltarea și creșterea acestora cu vitalitate.
Stimularea noii culturi antreprenoriale a fost proiectat pentru a îndeplini 5 obiective fundamentale:
stimularea unei economii care este condusă de o rețea de producție dinamică, cu un număr ridicat de noi firme înregistrate și cu posibilități de creștere, creare de noi locuri de muncă și în final instaurarea bunăstării;
continuarea cultivării unei culturi și a atitudinilor necesare pentru procesul de antreprenoriat, într-un sens foarte extins. Această cultură se obține prin formare de la vârste fragede, adolescență, în centre de formare profesională, în universități și de asemenea lucrând cu aplicarea politicilor active de ocupare a forței de muncă;
inițierea antreprenoriatului ca stimulent pentru coeziunea teritorială. În mediul rural și în cel urban, capacitățile antreprenoriale trebuie să ajute la dezvoltarea sustenabilă și echilibrată. Antreprenoriatul nu ține de vârstă, nici de sectoare de activitate și nici de teritoriu. Și trebuie să se articuleze măsuri care să permită tinerilor și adulților care locuiesc în zone rurale sau urbane, să întreprindă inițiative pentru generarea activității economice;
consolidarea inițiativelor antreprenoriale ca sursă de progres. Însăși Uniunea Europeană sau studiile OCDE ne arată faptul că 1% din firmele și inițiativele antreprenoriale din perioada 2007-2010 au fost răspunzătoare pentru 40% din locurile de muncă create. Faptul că firmele se creează dar pot și crește cu repeziciune este cheia pentru revenirea economiei și stimularea unei noi vitalități economice. Și această consolidare trece prin proiectarea de instrumente financiare, formare, mentoring, cooperare sau absorbția capacităților tehnologice;
cooperare și sinergii pentru crearea unui ecosistem compact de antreprenori: antreprenoriatul reprezintă o provocare socială, culturală și toți agenții trebuie să conlucreze prin cooperare, profitând de rețelele create, infrastructuri și know-how-ul care s-au cumulat în ultimii ani. Este vorba, prin urmare, de continuarea creșterii în excelență prin crearea unei rețele de antreprenori și a unei culturi orientate spre schimbare, inovație și transformarea societății.
Educația, într-un sens mai amplu, este cea mai mare fabrică de resurse cheie a secolului XXI, împreună cu talentul și cunoștința. Cultivarea persoanelor talentate, atragerea altor persoane talentate, crearea de capacități pentru a putea fi exploatat la maxim potențialul pe care orice persoană îl deține, reprezintă una din cheile pentru dezvoltarea antreprenoriatului și crearea unor regiuni creative, cu un nivel ridicat de bunăstare, bogăție și progres social. Tehnologia, definirea posturilor de lucru, modul de lucru și de organizare, necesitatea de a cultiva aptitudini care să-și aibă originea în pasiune și creativitate, necesitatea de a explora, proba și testa, toți acești factori s-au transformat în elemente strategice în cadrul oricărei societăți care dorește să abordeze cu garanții secolul XXI. Evident, sistemul de învățământ nu evoluează în același ritm și nu se apropie de nevoile reale ale omului și societății. Însă atât sistemul educațional cât și toate activitățile complementare lui trebuie să permită activarea acestei mașinării de transformare socială și economică. De aceea, s-au proiectat și executat mai multe inițiative care au avut drept scop fundamental ca tinerii să dobândească abilități și competențe informatice, care să facă parte dintr-o cultură digitală și care să-i instruiască în acest sens.
Unul dintre aspectele fundamentale ale educației antreprenoriale este marea varietate a practicilor în întreaga Europă – atât la nivelul țărilor, cât și în interiorul acestora, chiar și la nivelul fiecărei unități de învățământ – fie că este vorba de școli, de furnizori de formare profesională sau de universități – și desigur la nivelul profesorilor. Aceasta reflectă faptul că educația antreprenorială, astfel cum este privită în prezent, a fost dezvoltată în principal în mod „ascendent”, cu o intervenție guvernamentală minimă. Parțial, acest caracter variat rezultă din înțelegerea și interpretarea diferită a educației antreprenoriale, ceea ce este de așteptat în absen- ța unui punct de vedere comun și/sau formulat oficial în cele mai multe dintre țări referitor la rezultatele care trebuie obținute. Acesta reflectă, de asemenea, factori contextuali și culturali mai ampli care pot genera atât provocări, cât și oportunități. Acest caracter variat al atitudinilor privind antreprenoriatul între statele membre, precum și structura și natura economiilor, pot constitui factori esențiali. În Suedia, de exemplu, a fost dezvoltată o strategie în materie de educație antreprenorială într-un context cultural în care, în mod tradițional, în rândul cetățenilor a existat un nivel scăzut al interesului față de înființarea unei întreprinderi proprii și într-un context economic caracterizat prin predominanța marilor întreprinderi și a unui vast sector public. În primul rând, în cadrul unui sistem puternic caracterizat de voluntarism, profesorii au jucat de cele mai multe ori un rol principal, prin adoptarea unor prime măsuri pentru predarea educației antreprenoriale și pentru modelarea practicilor actuale. Acesta este cazul chiar și în țările în care educația antreprenorială ar putea fi considerată disponibilă pe o scară foarte largă și bine dezvoltată, precum Regatul Unit anterior dezvoltării recente stimulate de guvernarea centrală. În al doilea rând, a existat tendința de a nu trata educația antreprenorială în mod sistematic în programele școlare. În schimb, aceasta este în mod normal o activitate extrașcolară, adăugată ca obiect de studiu marginal al învățământului tradițional, fiind bazată pe entuziasmul profesorilor și al școlilor. Aceasta a însemnat: că a existat tendința de a plasa accentul pe subiecte mai direct legate de modul de funcționare a întreprinderilor sau pe furnizarea, în favoarea studenților, a unei aprecieri generale a mediului muncii mai degrabă decât pe competențe mai generale legate de antreprenoriat ca atare; că tinde să includă furnizarea de oportunități în vederea interacționării cu întreprinderile mai degrabă decât dezvoltarea de competențe precum creativitatea și asumarea de riscuri și că tinde să nu se supună evaluării ca parte a programei școlare convenționale. În al treilea rând, lipsa unei abordări sistematice a educației antreprenoriale înseamnă că profesorii au recurs la o varietate de resurse pentru susținerea propriului proces de predare, de cele mai multe ori dezvoltate și furnizate de întreprinderile private și/sau de organizațiile nonprofit. Ansamblul de abordări, de metode și de instrumente include utilizarea de simulări virtuale ale situațiilor antreprenoriale, ale experienței antreprenoriale practice și directe și ale „Zilelor/săptă- mânilor antreprenoriale” prin intermediul cărora studenții dezvoltă idei și desfășoară activități precum activități de cercetare, de proiectare și de punere în practică a propriilor idei în vederea realizării de produse și de servicii fictive. În toate aceste cazuri, educația antreprenorială oferă metode alternative la practicile pedagogice convenționale. Alături de profesori, școlile au un rol crucial de jucat în dezvoltarea unei educații antreprenoriale eficiente: școala este mediul unde trebuie să se reunească diferitele elemente care alcătuiesc educația antreprenorială pentru a crea un mediu corespunzător de predare și de învățare în cadrul căruia să poată fi dezvoltate competențele antreprenoriale și formarea noilor culturi antreprenoriale.
Scopul final al modelului de evoluție este implicarea fiecărei școli, de la fiecare nivel în educația antreprenorială și crearea de legături clare între nivelurile/ tipurile de învățământ și dezvoltarea de legături mai ample ca parte a dezvoltării ecosistemelor antreprenoriale locale. Aceasta va necesita un număr important de activități de dezvoltare în multe zone. Referitor la actorii implicați în crearea de noi medii necesare educației antreprenoriale, la nivelul școlii se întâlnesc profesorii, studenții și antreprenorii, școlile fiind cele care consolidează potențialul de a forma grupuri sau parteneriate care pot cuprinde toate nivelurile învățământului precum și întreaga varietate a părților interesate la nivel operațional, deși etapa finală necesită deseori implicarea autorităților locale sau regionale astfel. Având în vedere că școlile sunt locul central de derulare a activităților, acestea sunt, desigur, și locul unde trebuie abordate aspecte reale precum cercetarea și elaborarea de calendare. Dar colaborarea la nivel local și regional în cadrul unei strategii globale oferă oportunitatea dezvoltării de activități comune, a partajării de resurse pe plan local, regional și național, precum și a schimbului de experiență. Cu toate acestea, programul începe cu școli care trebuie să-și dezvolte propriile abordări coerente în materie de educație antreprenorială, eventual bazându-se pe metodele de predare și de învățare care au fost dezvoltate deja de profesori în mod independent. Pentru realizarea acestui lucru este necesar ca diferiți actori să colaboreze între ei. Importanța acestui proces a fost subliniată de experiența finlandeză, profesorii, studenții și direcțiunile școlilor colaborând în acest caz în vederea stabilirii de obiective comune și a creării unui mediu favorabil pentru promovarea educației antreprenoriale. Astfel de aspirații trebuie să fie însoțite și de un plan și de orientări concrete în vederea elaborării unei abordări holistice. Experiența finlandeză subliniază, în special, și faptul că o educație antreprenorială eficientă se referă mai degrabă la proces și la participare și, în plus, la o abordare transdisciplinară solidă, decât la o aderare la limitele tradiționale. Dezvoltarea unui sistem mai integrat aduce o serie de beneficii: accesul la resurse de înaltă calitate, economii de scară, învățare de la omologi și durabilitate. În același timp este important ca toate cadrele să permită suficientă flexibilitate pentru fiecare profesor și pentru fiecare școală, în mod independent, pentru a elabora abordări și materiale care să corespundă nevoilor specifice și disponibilităților acestora, chiar dacă acestea sunt contextuale (de exemplu, mediile din care provin studenții sau provocă- rile cu care se confruntă industria locală) sau instituționale (de exemplu, în funcție de sfera de acoperire a educației antreprenoriale și relația acesteia cu programa școlară). Integrarea implică în mod substanțial și interese comune, fiind necesară exploatarea sinergiilor posibile între instituții și diferite niveluri (între școli și universități, de exemplu). Aceasta va duce la o sporire a gradului de cooperare și la regruparea mai multor centre școlare, precum și la gruparea întreprinderilor individuale cu care acestea colaborează. Astfel de măsuri pot dobândi ulterior un caracter mai sistematic prin dezvoltarea unei serii de dispoziții mai formale între municipalități și organizațiile economice.
Există suficiente motive pentru care multe persoane aleg să desfășoare activități antreprenoriale, pe cont propriu, în locul statutului de angajat. Cel mai frecvent, antreprenoriatul este privit ca oportunitate sau chiar ca mijloc de existență în absența unei alternative sau din teama de a deveni șomer într-o perspectivă viitoare. Ca oportunități sunt declarate dorința de independență și câștiguri financiare mai mari decât în cazul unui salariat. O categorie distinctă este cea a întreprinzătorilor motivați de necesitate, cei care declară că nu au găsit un alt mod de a-și câștiga existența. Oportunitatea orientată pe îmbunătățire se referă la acei întreprinzători care apreciază independența și urmăresc să-și îmbunătățească standardul permanent. Acest tip de motivație este cel mai des întâlnit în economiile orientate către inovație. România se plasează pe un loc favorabil (8) în clasamentul GEM, cu un procent de 47,16% dintre opțiuni. Analiza motivației antreprenoriale prezentată de Raportul GEM arată că ponderea antreprenorilor în fază inițială motivați de oportunități este de 67,3% respectiv o valoare dublă față de cea înregistrată în cazul antreprenorilor în fază inițială motivați de necesitate. Se poate concluziona că mai mult de două treimi dintre antreprenorii în fază inițială sunt motivați de oportunități.
Din 1995 și până în prezent, profilul antreprenorului român s-a îmbunătățit în ceea ce privește raportul dintre antreprenorii femei și bărbați, nivelul de educație, de calificare tehnică și de experiență antreprenorială. Astfel: Din perspectiva genului, aproape două treimi (63,4%) dintre antreprenorii care au înființat o afacere pe cont propriu în 2008 erau bărbați. Deși procentul de antreprenori români a rămas favorabil bărbaților, diferența dintre numărul de întreprinzători de sex feminin și numărul de întreprinzători de sex masculin în România s-a redus treptat până în 2012. Această constatare se bazează pe faptul că în 1995 un procent de 70,9% dintre întreprinzători era reprezentat de bărbați, respectiv cu 7,5% mai mult decât în 2012. Cei mai mulți antreprenori români sunt tineri cu vârsta sub patruzeci de ani. În ceea ce privește nivelul de educație, 53,9% dintre antreprenorii români sunt absolvenți ai învățământului liceal și universitar, în timp ce 1,7% dintre ei au absolvit doar nivelul de educație primară. Nivelul de calificare al întreprinzătorilor români s-a îmbunătățit în ultimii ani, procentul de muncitori necalificați care și-au înființat propria întreprindere scăzând până la o treime de la două treimi cât era în 1995. Totuși, nivelul de experiență managerială al fondatorilor/managerilor de întreprinderi este încă foarte scăzut; numai 2,4% din întreprinderile nou înființate în anii trecuți au fost create de întreprinzători cu experiență anterioară pe poziții manageriale.
Dezvoltarea abilităților antreprenorilor români sunt din ce în ce mai evidente în contextul întreprinderilor și în cadrul economiei din țara noastră. Acest lucru se datorează educației antreprenoriale care are o răspândire din ce în ce mai mare în rândul tinerilor fapt ce îi ajută să-și deschidă o afacere. Un alt lucru important este globalizarea, fapt ce a permis antreprenorilor români să se documenteze și să observe cum se dezvoltă afacerile în mediul străin și să aplice aceste experiențe în mediul din țara noastră.
Concluzii
Turismul își asumă un profil proeminent în creșterea economică, iar în acest sens apar așteptările ca stabilimentele turistice să fie dezvoltate și conduse la niște standarde cât mai înalte. Aceste așteptări trebuie să fie în corelație cu cunoașterea semnificației dificultăților și impedimentelor care pot sta în calea implementării cu succes a bunelor pratici de administrare și conducere în industria turistică.
Pe piețele dinamice în care industria turismului opererează, organizațiile și antreprenorii independenți trebuie să selecteze strategii cât mai eficiente. Ținând seama că micii antreprenori, spre deosebire de marile firme, acționează de unii singuri pe piață, luptând cu propriile puteri, abilități și deprinderi, trebuie să ia în considerare toți factorii perturbatori care le pot afecta activitatea.
Crearea și conceperea unor programe naționale pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale, accesul mai facil la credite sau alte forme de finanțare, programe pentru stimularea înființării și dezvoltării de microintreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, existența unei politici fiscale relaxate și stabile, oferirea de consiliere în cadrul accesării fondurilor europene, scutirea de anumite taxe și impozite în cazul unor investiții suplimentare sau pentru unitățile de cazare din zonele defavorizate în domeniul turismului, sunt măsuri care ar putea încuraja antreprenoriatul în Europa. Menținerea stabilității în mediul de reglementare și impozitare, reducerea birocrației și existența infrastructurii sunt factori cheie în cimentarea antreprenoriatului într-o zonă sau țară.
De asemenea depunerea unor eforturi semnificative pentru a construi o mentalitate proactivă în privința antreprenoriatului, promovarea acestuia în mass-media și în școlile de afaceri, lansarea unor conferințe și seminarii în domeniul antreprenoriatului, evidențierea rolului stimulator al acestuia pot contribui la o înțelegere mai profundă a efectelor pe care antreprenoriatul le are asupra societății și economiei unei zone, regiuni sau țări. Antreprenoriatul este în mod intrinsec legat de educație și formare: educarea viitorilor întreprinzători și acordarea de asistență în formarea celor care își fac intrarea în mediul antreprenorial, toate acestea susținute și de o abordare practică în pregătirea persoanelor care vor face primii pași în dezvoltarea unei afaceri cu potențial de succes.
În concluzie antreprenorii din Europa și în special cei din țara noastră mai au un drum destul de lung de parcurs pentru a putea face față provocărilor pieței într-o continuă evoluție. Piedicile pe care le întâmpină aceștia trebuie însă înlăturate prin muncă asiduă și pregătire constantă, astfel încât afacerea nu doar să supraviețuiască, ci chiar să se dezvolte.
Bibliografie
Rusu S., Antreprenoriat în turism și industria ospitalității, Ed. C.H. Beck, 2014;
Turcu D., Weisz J., Economia turismului, Ed. Eurostampa, 2008;
Nedelea A., – Piața turistică, Ed. Economica, 2003;
Gherasim T., Gherasim D., Marketing turistic, Ed. Economica, 1999;
Olteanu V., Cetina I., Marketingul serviciilor, CoEd. Marketer-Expert, 1994;
Neagu V., Servicii și turism, Ed. Expert, 2000;
Ionică M., Economia serviciilor. Teorie și practică, ed. A III-a revăzută, Ed. Uranus, 2003;
Nisoreanu P., Dinu V., Nedelea A., Producția și comercializarea serviciilor turistice, Ed. Didactică și Pedagogică, 2004;
Neacșu N., Băltărețu A., Neacșu M., Economia turismului, Manual de studiu individual;
Boghean C., Economia turismului, Ed.Meteor Press, 2007;
Barta P., Spirea N., Modreanu I., Piti M., Promovarea antreprenoriatului ca factor cheie pentru dezvoltarea economică, Fundația Post-Privatizare, 2012;
Bugain L., Antreprenoriat: inițierea afacerii, Univ. Tehn. a Moldovei, 2010;
Balfet M., Marketing des services touristiques et hôteliers : spécificités, méthodes et techniques, Ellipses, 2001;
Cândea M., Erdeli G., Simion T., Potențialul turistic și turism, Ed. Universității, 2000;
Kerr W.R., Tourism Public Policy, and the Strategic Management of Failure, Imprint Elsevier, 2003;
Urdde M., Brand orientation: a mindset forbuilding brands into strategic resources, Journal of Marketing Management 15: 117-133., 1999;
Gruescu R., Turism internațional, aspecte economice și sociale, Ed. Sitech, 2007;
Articole :
Entrepreneurship in the EU and beyond, Analitical Report, decembrie 2009, http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/facts-figures-analysis/eurobarometer/fl283_en.pdf;
The Entrepreneurship Indicators Programme Framework EIP ,http://www.oecd-ilibrary.org/industry-and-services/entrepreneurship-at-a-glance_22266941.
Adrese web :
http://www.quaestus.ro/wp-content/uploads/2012/03/N.-Popa.pdf;
http://www.amfiteatrueconomic.ase.ro/arhiva/pdf/no18/revista_fulltext;
http://www.unep.org/resourceefficiency/Home/Business/SectoralActivities/Tourism/tabid/78766/Default.aspx;
http://www.blogdeantreprenor.ro/bine-de-stiut/studiu-antreprenoriatul-in-europa-si-in-lume/;
http://entrepreneurship.org/resource-center/entrepreneurship-in-the-eu-and-beyond.aspx;
http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0795:FIN:EN:PDF;
http://www.reprograph.ro/content/calitatea_serviciilor_turistice.pdf;
http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/tourism/sustainable-tourism/index_en.htm;
http://www.scritub.com/geografie/turism/SERVICIILE-TURISTICE11674.php;
http://www.ancheteonline.ro/2014/06/numai-despre-calitatea-serviciilor-in-turism/;
http://www.diplomatictraffic.com/nation_branding.asp?ID=18;
http://www.researchgate.net/profile/Maria_Roxana_Dorobantu/publication/230651455_Crearea_unui_brand_al_destinaiei_turistice/links/0912f50293756c88d8000000;
http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/brosura_manual_brand.pdf;
http://fiias.ro/wp-content/uploads/2014/06/Program-de-stimulare-a-culturii-antreprenoriale.2013-2015-partea-I.pdf;
http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&id_categ=3&id_revista=12886&id_nr_revista=371&mode=revista&mod=arhiva
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prognoze Si Recomandari Privind Dezvoltarea Antreprenoriatului In Turism (ID: 145265)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.