Prognoza timpului pentru lunile anului se făcea cu ocazia serii de ajun a Anului Nou când se puneau 12 jumătăţi de ceapă făr [311070]
PROF. [anonimizat]. [anonimizat] – 2019
Editor: DUMITRU CIOBANU
Redactor: Elena & Gheorghe BÎGIOI
Tehnoredactare:
Prof. [anonimizat]. Constantin CIOINICĂ
Prof. [anonimizat]: [anonimizat]. [anonimizat].4, Bl.A18, Sc.A, ap.2
Telefon: [anonimizat]
E-mail: [anonimizat]
Visit: www.proscoala.ro
Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii PROȘCOALA.
Orice preluare parțială sau integrală a textului, materialului grafic sau fotografic din această lucrare se face numai cu acordul scris al editurii.
Lucrarea executată la Minitipografia digitală PROȘCOALA Râmnicu Vâlcea
Str. [anonimizat]. 4, Bl.A18, Sc.A, ap.2
Comenzile pentru această lucrare se primesc:
[anonimizat] e-mail: [anonimizat]
Prin telefon: [anonimizat]
[anonimizat].A18, Sc.A, ap.2
CUPRINS
Cuvânt înainte………………………………………………………………
Prefață……………………………………………………………..………….
Introducere…………………………………………………………………
I. Așezarea comunei și cadrul geografic……………………………….
I.1. Întinderea și așezarea comunei…………………………………….
I.2. Relieful……………………………………………………………..
I.3. Clima……………………………………………………………….
I.4. Solurile ……………………………………………………………
I.5. Apele ……………………………………………………………….
I.6. Flora și fauna………………………………………………………
I.7. Resurse naturale……………………………………………………
II. Evoluția istorică de la începuturi până la 1944………………………
II.1. Numele localității și al satelor componente……………………….
II.2. Evoluția istorică…………………………………………………… 2
II.3. Evenimente istorice………………………………………………..
II.4. Mersul proprietății și ocupațiile locuitorilor………………………
III. Situația economică a comunei Copăceni după 1945…………………
III.1. Agricultura……………………………………………………….
III.2. Economia forestieră………………………………………………
III.3. Vânătoarea și economia piscicolă………………………………..
III.4. Industria și transporturile………………………………………..
III.5. Comerțul …………………………………………………………
IV. Dezvoltarea socială și culturală după anul 1945…………………….
IV.1. Populația și evoluția ei…………………………………………..
IV.2. Dezvoltarea învățământului și culturii…………………………….
IV.3. Monumente………………………………………………………
V. Personalități de seamă ale comunei Copăceni de-a lungul timpului
† FOTBALIST ION ALEXANDRESCU……………………………
INGINER ALEXANDRU BARBU………………………………….
DOCTOR PRIMAR CONSTANTIN BĂRĂCAN…………………
ECONOMIST DOCTOR DIANA ȘTEFANIA BÎGIOI…………..
PROFESOR ELENA BÎGIOI……………………………………….
PROFESOR GHEORGHE BÎGIOI…………………………………
INGINER DOCTOR PROFESOR PETRONEL GHEORGHE BÎGIOI
INGINER DOCTOR OLIVIAN LUCIAN BÎGIOI…………………
† MAESTRU AL SPORTULUI NICOLAE BUNEA………………
DOCTOR ÎN ȘTIINȚE MEDICALE ION CHERCIU……………….
DOCTOR INGINER MĂDĂLIN ILIE CHERCIU……………………
PROFESOR DOCTOR DUMITRU CHIȚORAN……………………
DOCTOR INGINER FLORENTIN CHIȚORAN………………….
† LECTOR ȘI MUZICIAN NICOLAE CHIȚORAN……………….
† ECONOMIST ION CIORAN……………………………………..
ECONOMIST AUREL DIACONEASA………………………………
PROFESOR CORNELIA DUMITRU…………………………………
OFIȚER MARINĂ BOGDAN DUMITRU CRONI………………….
GENERAL REZERVĂ DUMITRU DUMITRAȘCU………………
INGINER DOCTOR DUMITRU IONESCU………………………….
† MEDIC PRIMAR MIRCEA CERNA IONESCU………………..
INGINER ȘTEFAN IVAN………………………………………………
CONFERENȚIAR DOCTOR DORINA LUȚĂ………………………
PROFESOR DUMITRU MATEI……………………………………….
INGINER GHEORGHE MAZILU…………………………………
INGINER (FOST PRIMAR) NICOLAE MAZILU………………….
ECONOMIST GHEORGHE MIRCIOAGĂ………………………..
OM DE AFACERI ION NUICĂ……………………………………..
SENATOR PAUL PĂCURARU………………………………………
MEDIC PRIMAR ALEXANDRU PIRICI…………………………..
† FARMACIST DOCTOR ION POLOVRĂGEANU…………………
INGINER DOCTOR COSMIN NICOLAE POPESCU……………..
AVOCAT EMILIAN POPESCU……………………………………..
† PROFESOR DOCTOR GHEORGHE POPESCU……………….
LECTOR UNIVERSITAR DOCTOR ÎN DREPT TRAIAN POPESCU
† PROFESOR DOCTOR VICTOR PUCHIȚĂ…………………….
PILOT (AVIATOR) VASILE RUIU (VIORICĂ)…………………..
PROFESOR DOCTOR MARIAN P. SPÂNU……………………….
ECONIMIST ELENA TIROGA……………………………………..
ECONOMIST PRIMAR GHEORGHE TIRONEL TÂMPLĂRESCU..
GENERAL DE BRIGADĂ ÎN REZERVĂ NICOLAE URȘEANU
VI. Etnografie și folclor……………………………………………………
VI.1. Arhitectura populară………………………………………………..
VI.2. Portul popular………………………………………………………
VI.3. Meșteșuguri casnice……………………………………………….
VI.4. Obiceiurile………………………………………………………….
Anexe…………………………………………………………………………..
Bibliografie…………………………………………………………………..
CUVÂNT ÎNAINTE
Monografia comunei Copaceni, județul Vâlcea, editată în anul 2006 de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI, într-un numar limitat de exemplare (300 de exemplare), a fost distribuită în totalitate la bibliotecile din județ, la alte instituții culturale precum și personalităților cuprinse în ea.
Autorii monografiei ca pensionari octogenari s-au gândit să reactualizeze unele aspecte ale monografiei și de adăugat altele, considerând că trecerea irevocabilă a timpului va așterne uitarea generațiilor următoare, asupra înaintașilor lor, dar și pentru că noile personalități s-ar simți frustrate că n-au fost cuprinse în lucrare.
Necesitatea editării noii ediții era determinată și de:
Vârsta înaintată a autorilor;
Faptul că între anii 2006-2018 multe dintre personalitățile enumerate au evoluat pe plan profesional, științific și publicistic;
Faptul că și alți cetățeni ai comunei au îndeplinit criteriile propuse;
Faptul că s-au construit noi edificii de cult;
Faptul că unele personalități au fost omise din monografia inițială datorită lipsei de informații;
Faptul că Bîgioi Gheorghe principalul realizator al monografiei a suferit deja trei accidente vasculare cerebrale și oricând se pot repeta;
Faptul că monografia este în continuare perfectibilă.
PREFAȚĂ
Monografia Comunei Copăceni, județul Vâlcea, elaborată de profesori Elena Bîgioi și Gheorghe Bîgioi pe baza unei ample documentări în diferite arhive și biblioteci, precum și a informațiilor culese de la bătrânii satului, își propune, și în mare măsură reușește, să prezinte o bogată problematică referitoare la existența și evoluția Comunei Copăceni din județul Vâlcea, de la primele ei începuturi și până în timpurile noastre. Dintre problemele cuprinse în conținutul monografiei menționăm:
Prezentarea așezării comunei și suprafața acesteia;
Cadrul geografic al comunei cu prezentarea climei, apelor, florei și faunei, resurselor naturale, a reliefului și a unor fenomene atmosferice etc;
Evoluția comunei de la începuturi până în anul 1945, cu prezentarea satelor ce o compun, limite, denumiri, evenimente istorice ș.a.;
Dezvoltarea economico-socială a comunei după anul 1945 cu arătarea nivelului agriculturii ca ramură economică a comunei și dezvoltării industriei, a comerțului și a căilor de circulație, populația, școlile și bisericile;
Prezentarea și evoluția elementelor de etnografie și folclor;
Prezentarea, între-un capitol separat, a stării și realizărilor obținute de unii cetățeni ai comunei. Menționăm că greutățile întâmpinate de autori în obținerea datelor necesare capitolului au făcut ca numărul celor cuprinși în lucrare să fie relativ mic. Într-o viitoare ediție a monografiei va trebui să fie cuprinși și alți cetățeni din categoria respectivă.
Subliniem că monografia de care ne ocupăm este o continuare și a altor materiale documentare apărute în decursul timpului, cu precizarea că acestea s-au referit, după câte cunoaștem, mai mult la caracterul geografic al comunei.
Deși lucrarea la care ne referim nu poate satisface, din motive obiective, toate cerințele unei lucrări complexe, totuși, prin conținutul ei, aceasta poate constitui un mijloc important și valoros pentru cunoașterea stării și evoluției economico-sociale a unor structuri din mediul rural. Totodată subliniem că monografia poate fi folosită ca model și pentru alte comune, dornice să posede o asemenea lucrare.
Din câte cunoaștem, sursa inițială de informații pentru elaborarea monografiei a fost o lucrare de grad didactic, elaborată de unul din autorii lucrării în vederea obținerii pe baza ei, a gradului didactic prevăzut de învățământul preuniversitar. În procesul de elaborare a monografiei, autorii au prelucrat, potrivit scopului urmărit, informațiile din lucrarea de grad, pe care le-au completat cu noi rezultate obținute dintr-o amplă și îndelungată documentare și cercetare, făcută în domeniul monografiei.
Subliniem meritul profesorilor Elena și Gheorghe Bîgioi care au reușit să valorifice, la nivel superior, conținutul unei lucrări de grad, pe care l-au utilizat din plin la elaborarea monografiei prezentate, folosind și alte lucrări de grad sau alte tipuri de lucrări. Se ajunge la situația de a valorifica lucrările de grad, care au ca subiect probleme de genul celor din monografie, nu doar în interesul personal al autorului, ci și de către un cerc larg de interesați. De altfel, o asemenea orientare ar trebui să fie valabilă și pentru alte lucrări de grad, indiferent de domeniul la care se referă lucrarea respectivă. În felul acesta lucrările respective, după susținerea lor, nu ar mai deveni simple materiale de arhivă.
În final, apreciem că lucrarea monografică prezentată are o structură logică, coerentă, cu legătură între capitole și cu multe exemple din evoluția comunei Copăceni – Vâlcea și din viața ei de zi cu zi. Este o realizare meritorie a autorilor, care contribuie din plin la îmbogățirea informațiilor privind starea și dezvoltarea unei localități din mrdiul nostru rural.
Prof. univ. dr. Victor Puchiță, decedat,
Profesor la Academia de Studii Economice
Din București, fiu al comunei Copăceni, Vâlcea
INTRODUCERE
În cunoașterea istoriei poporului, a vieții sale multimilenare, monografia are un rol deosebit, constituind pentru cercetători, un prețios instrument de cunoaștere a trecutului, aducând noi mărturii cu privire la continuitatea strămoșilor autohtoni pe aceste meleaguri carpatice.
Din dorința de a lăsa urmașilor generației noastre câteva date despre trecutul și prezentul comunei și al locuitorilor ei, autorii: Prof. Gheorghe și Elena Bîgioi au elaborat o monografie ce va cuprinde și un capitol intitulat ,,Personalități de seamă ale comunei Copăceni de-a lungul timpului”.
Am considerat necesară completarea lucrării cu acest capitol pornind de la ideea că peste zeci sau chiar sute de ani, urmașii unor oameni de valoare să nu uite locurile de unde aceste personalități își trag seva, în condițiile în care s-au realizat sau se realizează ca mari specialiști în țară și străinătate.
Criteriile pe baza cărora s-a făcut selectarea acestor personalități au fost ca aceștia să aibă merite deosebite și anume:
În domeniul cercetării științifice – să fie doctor;
În domeniul medical – să aibă titlul de doctor primar;
În domeniul militar – să aibă gradul de general;
În domeniul politic – să fie primar în exercițiu, președinte al unei organizații județene, deputat sau senator;
În domeniul economic și social -să fie director al unei unități economice importante;
Să fie absolvent a două facultăți;
Să fie unicat într-un anumit domeniu.
Trebuie să amintim că această lucrare o elaborăm cu sprijinul acestor personalități care își prezintă viața și activitatea printr-un curriculum vitae iar pentru cei decedați prin prezentarea de către rudele acestora, menționând faptul că ne-am rezumat la informațiile primite.
Este posibil ca mijloacele noastre de informare să nu ne fi permis să intrăm în legătură cu toate marile personalități ale comunei și, în acest sens, ne cerem anticipat, scuzele de rigoare, putând fi oricând integrate în lucrare, cu ocazia reeditării, sau a completării ei ulterioare. Aceste scuze sunt valabile și pentru acei oameni care și-au desfășurat activitatea, în mijlocul cetățenilor comunei și care nu au putut, datorită împrejurărilor, să acceadă pentru atingerea criteriilor mai sus amintite, contribuind însă nemijlocit la evoluția actuală a comunei.
Menționăm că vom prezenta aceste personalități în ordinea alfabetică a numelui pentru a nu se simți vreuna dintre personalitățile în viață într-un fel sau altul, frustrate.
Monografia comunei Copăceni, lucrare de complexitate își propune în limita datelor și a materialelor culese de-a lungul a zeci de ani, atât din arhivă și biblioteci cât și de la bătrânii satului, să prezinte istoricul comunei cu aspecte ale dezvoltării economico-sociale și culturale ale acesteia, până în zilele noastre. Era necesară elaborarea acestei lucrări atât pentru copii care pot și trebuie să-și cunoască trecutul, să trăiască intens prezentul și să prefigureze viitorul, dar și pentru cei ce doresc să cunoască evoluția unui colț de țară într-o existență multimilenară.
În această lucrare sunt valorificate, alături de datele existente în arhive și biblioteci, datele despre evoluția contemporană, socială și economică din comuna noastră unde s-a construit Drumul cărbunelui Popești-Berbești ce trece prin centrul comunei, unde s-a înființat calea ferată pentru a fi transportat cărbunele spre centrele industriale ale țării cât și pentru transportul de călători.
Și alți intelectuali ai comunei au încercat în limita posibilităților de informare și interpretare să întocmească schițe de monografii ale comunei Copăceni, ca învățătorul pensionar Dan Gheorghe și mai ales profesorul Mazilu Mihai care a întocmit o monografie geografică a comunei. Lucrarea de față își propune să dezvolte cercetările într-o monografie în care să predomine evoluția istorică și studiul contemporan al comunei Copăceni.
Încă de la început trebuie precizat faptul, că nu au fost epuizate toate mijloacele de informare privind trecutul comunei noastre. De consemnat, de pildă, că profesorul Matei Dumitru a descoperit în anul 1981 un document de la sfârșitul secolului al XV-lea, existând supoziții pentru noi descoperiri.
Nu avem pretenția să spunem că am surprins toate aspectele și de aceea dacă se vor găsi sponsori și oameni de bine care să ne ajute la publicarea acestei lucrări o vom face cu adăugirile și corecturile respective. Suntem convinși de faptul că lucrarea va fi o verigă de bază în efectuarea unei lucrări mai complexe pentru cei interesați, cu aspectele care vor mai fi descoperite dar și cu noile și viitoarele realități ale comunei.
Vedere de ansamblu
CAPITOLUL I
AȘEZAREA COMUNEI ȘI CADRUL GEOGRAFIC
I.1. Întinderea și așezarea comunei
Suprafața actuală a comunei Copăceni de 6.096,29 hectare înglobează teritoriile fostelor comune rurale Bălteni, Ulmetu și Copăceni, precum și o parte a fostei comune Broșteni, respectiv satele Vețelu și Hotărasa.
Comuna se întinde pe valea râului Cerna de o parte și de alta a șoselei județene dintre Horezu-Lădești, care face legătura între drumul național Râmnicu Vâlcea, Băbeni-Bistrița, Lădești; Craiova și drumul național Râmnicu Vâlcea, Horezu, Târgu Jiu, fiind așezată în partea de vest a județului Vâlcea, la o depărtare de 60 km de orașul reședință de județ și la o distanță de 22 km față de Horezu.
Comuna Copăceni așezată pe cursul mijlociu al Râului Cerna olteană, în partea nordică a Podișului Getic, în zona dealurilor getice dintre Olteț și Olt, se află la intersecția paralei de 450 latitudine nordică și 23058' longitudine vestică, meridian Greenwich. Fiind așezată pe paralela 450 latitudine nordică, comuna este în plină zonă temperată, resimțind din plin influența pe care o exercită succesiv fiecare din cele patru anotimpuri caracteristice acestei zone. Teritoriul comunei fiind situat la extremitatea nordică a Podișului Getic, se află la o distanță de 18 km de Dealurile Subcarpatice respectiv Măgura Slătioarei și la 30 km de zona muntoasă a Carpaților Meridionali respectiv Munții Căpățânii. Fiind așezată în plină zonă deluroasă, istoria comunei Copăceni este strâns legată de această formă de relief.
Sub aspect hipsometric, comuna Copăceni se află la o altitudine de 350 m față de nivelul mării, dacă ne referim la majoritatea așezărilor și urcă până la 450 m altitudine la care se găsesc ultimele așezări de la noi din comună.
Din punct de vedere structural, această zonă se încadrează unității deluroase Precarpatice, sectorul Piemontului Getic, iar depozitele sunt ușor monoclinale pe direcția nord-sud.
Vetrele celor șase sate ale comunei: Bălteni, Ulmetu, Copăceni, Vețelu, Bondoci și Hotărasa sunt situate pe podul terasei de luncă pe versanți și pe interfluviile pâraielor afluenți ai râului Cerna. Așezarea cea mai favorabilă o au vetrele satelor Bălteni, Ulmetu și Copăceni, care sunt situate pe podul terasei de luncă, deoarece sunt ferite de alunecările de teren și au asigurată alimentarea cu apă potabilă în condiții optime.
Vecinătăți
La nord comuna Copăceni se învecinează cu comuna Stroești, de care o desparte o linie convențională cu direcția est-vest, ce pornește din dealul Delușelul, coboară la podul Pojogi și apoi urcă până în culmea dealului Ulmetu, hotar care măsoară circa 4 400 m.
La sud se învecinează cu comuna Lăpușata având ca linie de hotar linia convențională est-vest, care pornește din culmea Țugulea se continuă pe interfluviul dintre pârâul Hotărasa și pârâul Negrița, taie râul Cerna și după ce se continuă 400 m spre sud, urcă spre est până în culmea Gătejeilor, având o lungime de 7 250 m.
În partea de est se învecinează cu comuna Cernișoara, iar hotarul cu mici sinuozități are direcția aproximativă de la nord la sud și urmează interfluviul dintre râul Cerna și pârâul Cernișoara, având o lungime de 13 950 m. Tot la est pe o lungime de circa 100 m se învecinează cu comuna Roești.
În partea de vest se învecinează cu comuna Berbești, hotarul având direcția nord – sud urmând interfluviul dintre râul Cerna și pârâul Tărâia până la obârșia pârâului Sasa și are o lungime de 8 350 m.
În partea de sud-vest se mărginește cu comuna Roșiile. Hotarul are o direcție nord-vest spre sud-est și începe de la izvoarele pârâului Sasa, taie valea pârâului Bărcu, urcă în culmea Sasa, coboară în valea Lupoaia, urcă în culmea Trestia, apoi în valea pârâului Țugulea unde întâlnește hotarul cu comuna Lăpușata, lungimea totală fiind de 3000 m.
Lungimea totală a hotarelor comunei Copăceni este de 36 950 m, încadrând o suprafață de 6 096,29 ha.
I.2. Relieful
Fiind așezată în partea nordică a Podișului Getic, în zona Dealurilor Getice dintre Olteț și Olt, comuna Copăceni are un relief corespunzător acestei zone.
Sub aspect hipsometric, comuna noastră se află la altitudini cuprinse între 300 și 500 m. Din suprafața totală, 1 % are înălțimi ce depășesc 500 m, fiind situate în partea de nord și vest a comunei, 3 % are înălțimi cuprinse între 450-500 m, 72 % are înălțimi cuprinse între 350 și 450 m, iar 24 % înălțimi cuprinse între 300 și 350 m, treaptă de relief care corespunde luncii și terasei de luncă a râului Cerna. Zonele cuprinse între 350-450 m corespund interfluviilor pâraielor afluente ale râului Cerna, iar cele de peste 450 m corespund interfluviilor dintre râul Cerna și Cernișoara, în est Cerna și Tărâia în vest.
Din suprafața totală a comunei 12 % reprezintă zonele unde energia reliefului este cuprinsă între 20 și 50 m, 39 % o energie a reliefului cuprinsă între 51 și 100 m caracteristice luncii și terasei de luncă a râului Cerna , 36% o energie între 101 și 151 și 200 m caracteristice zonelor înalte, iar 1 % o energie de peste 201 m fiind caracteristică zonelor celor mai înalte.
Interfluviul din partea de est a comunei, dintre râul Cerna și Cernișoara are o orientare generală nord-sud, iar din punct de vedere al repartiției înălțimilor este simetric, înălțimea medie fiind de 450 m. Cele mai mari înălțimi sunt reprezentate de: Dealul Ulmului cu 561 m, situat la nord, Piscul Crucii de 495 m situat în partea centrală și Piscul Slătăreasa de 485 m situat în partea sudică a interfluviului. Acest interfluviu are o lungime de 13,2 km pe teritoriul comunei noastre, prelungindu-se atât la nord cât și la sud pe teritoriul comunelor învecinate Stroești și Lăpușata.
Interfluviul din partea de vest a comunei, cuprins între râul Cerna și Tărâia, având în vedere rețeaua de văi transversale autohtone de pe teritoriul comunei vecine este puternic fragmentat. Aceste văi secundare au tăiat interfluviul principal creând o serie de interfluvii secundare de tip cuestă, numite de localnici dealuri, ca de exemplu:
Dealul Delușelul între Pârâul Valea lui Iepure și Cernele;
Dealul Teiuș între Pârâul Cernele, valea Lucii și Sorbet;
Dealul Cârstului între Pârâul Zgândea și Valea lui Bucur;
Dealul Secături între Valea lui Bucur și Valea Lupului;
Dealul Via Bătrână între Valea Lupului și Valea Mare;
Dealul Padini cu ramificațiile Dealul Trestiei, Dealul Băcanu între Valea Mare și Pârâul Hotărasa.
Acest interfluviu privit în ansamblu, are o orientare nord-sud și o desfășurare liniară, înălțimea medie fiind de 450 m, dar are înălțimi de peste 500 m ca dealul lui Stănilă cu 561 m, Dealul lui Bucur cu 556 m, Dealul Viei cu 520 m. Pe teritoriul comunei Copăceni acest interfluviu are o lungime de 12 km, dar se continuă spre nord și sud pe teritoriul comunelor vecine.
Interfluviile secundare se detașează ca o treaptă mai joasă a interfluviului principal cu aproximativ 50 m și are o orientare est-vest, lungimea lor este de 2-3 km, lățimea de 100-150 m, iar pantele de înclinare de la 10-50 .
Comuna Copăceni este străbătută de la nord la sud de valea râului Cerna, care are o vale simetrică și numeroase meandre mai ales în satele Bălteni, Copăceni, Vețelu și Hotărasa. În general râul Cerna are vale largă și prezintă luncă pe toată lungimea ei. Văile afluente autohtone sunt mai puțin evoluate, sunt văi înguste nu prezintă lunci și nici meandre, fiind văi asimetrice.
Relieful comunei Copăceni prin poziția stratelor ușor monoclinale are ca specific morfo-structural o serie de abrupturi de tip cuestă ale căror frunți sunt puternic atacate de eroziunea torențială. Constituția petrografică din roci friabile, pietrișuri și nisipuri, face ca să nu apară forme de relief semețe, iar culmile să aibă un aspect rotunjit pe tot teritoriul comunei. Relieful de cuestă, prezintă o extindere însemnată în comuna noastră.
Treptele genetice de relief sunt reprezentate la noi în comună de culmi de piemont datorită fragmentării longitudinale și transversale care au o extindere mai mare în vest, iar lățimea lor nu depășește câteva sute de metri. A doua treaptă genetică de relief este treapta de luncă care se desfășoară de-a lungul râului Cerna având o altitudine relativă de 5-10 m, terase pe care sunt situate în marea lor majoritate așezările omenești. Lățimea acestor terase variază, cea mai mare lățime este de 500 m, la Vețelu pe partea dreaptă a Cernii și la Hotărasa pe stânga sunt mult mai mici, iar în unele zone lipsesc cu desăvârșire datorită eroziunii laterale a râului Cerna. A treia treaptă genetică a reliefului este reprezentată de luncă, fiind cea mai joasă treaptă și care se întinde pe ambele maluri ale Cernei cu unele intermitențe, datorită meandrării accentuate a Cernei cât și atacării versanților de către alunecările de teren. Lățimea luncii este diferită, dar cea mai mare o are în satele Ulmetu, Copăceni și Vețelu, unde atinge prin unele locuri 280-300 m.
Una din caracteristicele reliefului la noi este legată de frecventele alunecări de teren, determinate de prezența rocilor friabile (nisipuri, pietrișuri) cu intercalații de argilă cu grad ridicat de plasticitate de structură monoclinală a stratelor, de declivitatea ridicată a versanților de lipsa vegetației arboricole în zonele afectate de alunecări. Cele mai frecvente alunecări de teren se găsesc în satele Bălteni, Copăceni și mai ales la Hotărasa,fiind active primăvara și toamna deoarece aceste anotimpuri asigură o umezire intensă a stratelor de argilă de la baza acestor alunecări.
I.3. Clima
Așezată pe paralela 450 latitudine nordică, comuna Copăceni este situată în plină zonă temperată, caracterizată prin succesiunea celor patru anotimpuri, aparținând acestei zone. Clima temperat continentală de tranziție, este determinată de factorii genetici ai climei care sunt: cosmici, dinamici și geografici.
Factorii cosmici care acționează asupra climatului zonei noastre sunt următorii:
Radiația solară directă care este de 70 000 calorii/cm2;
Radiația difuză în funcție de opacitatea atmosferei și de culoarea solului;
Radiația totală care este de circa 110 000 calorii/cm2.
Radiația reflectată și absorbită.
Factorii dinamici. Clima comunei Copăceni găsindu-se sub influența directă a marilor sisteme barice care acționează în toată țara și întregul continent Europa, este determinată de:
Anticiclonul Azorelor în tot timpul anului;
Anticiclonul Siberian acționează în perioada rece a anului;
Ciclonul Islandez acționează tot timpul anului;
Depresiunea Mediteraneană care acționează numai iarna;
Factorii geografici care influențează clima sunt reprezentați de:
Relief care influențează climatul local prin orientarea culmilor și a pantelor. Astfel orientarea culmilor principale pe direcția nord-sud sunt o barieră în calea deplasării maselor de aer dinspre est și vest și permit o circulație mai intensă a maselor de aer din sud. Ele constituie un adăpost natural pentru așezările omenești de pe valea râului Cerna.
Vegetația arboricolă. Lunca Cernii fiind lipsită în cea mai mare parte de vegetație arboricolă și având o suprafață plană, absoarbe în sol o cantitate mai mare de radiații, iar vara are temperaturi mai ridicate. Vegetația și în special pădurile ridică gradul de umiditate al aerului și atenuează absorbția în sol a radiațiilor, favorizând deci existenta unor temperaturi mai joase, modificând și atenuând chiar regimul vânturilor.
Temperatura aerului
Temperatura aerului arată că zona comunei Copăceni este cuprinsă între izotermele anuale de 90 C la nord și 100 C la sudul comunei. Temperatura medie multianuală calculată la Stația Râmnicu Vâlcea este de 9,20 C, iar media anilor 1970-1975 este 10,30 C. Mersul temperaturilor medii lunare diferă de la o lună la alta, lunile cu temperaturile medii lunare cele mai ridicate fiind iulie 21,7 0C și august 20,1 0C, iar lunile cu temperaturile medii cele mai scăzute sunt ianuarie 0,5 0C și februarie 0,3 0C. În zona noastră climatică deci și în comuna Copăceni se observă o creștere a temperaturilor medii lunare din ianuarie până în iulie și o descreștere din iulie până în decembrie. Temperatura medie lunară cea mai scăzută în perioada 1970-1975 s-a înregistrat în luna ianuarie 1973 de – 2,10 C și februarie 1974 de – 2,8 0 C.
Cea mai ridicată temperatură medie lunară s-a înregistrat în luna iulie 1974 de 26,5 0C și august 1974 de 21,5 0C. În aceeași perioadă cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat la 16 ianuarie 1972 de – 17,5 0C, iar cea mai ridicată temperatură s-a înregistrat la 8 august 1971 de 36,8 0C.
Maxima absolută înregistrată pe o perioadă de 50 de ani la Stația Râmnicu Vâlcea a fost de 39,8 0C la 17 august 1952, iar minima absolută de -27 0C la 25 ianuarie 1963, din însumarea acestor date, rezultând o amplitudine termică de 66,9 0C.
Numărul total al zilelor de vară este cuprins între 100 și 110 zile.
Înghețul
Înghețul este frecvent în perioada de iarnă, dar se mai produce uneori toamna sau primăvara. Datele primului îngheț, oscilează de la an la an, dar este cuprinsă între 11 octombrie și 1 noiembrie, producându-se odată cu scăderea temperaturilor sub 0 0C. Data ultimului îngheț este cuprins între 11 aprilie și 20 aprilie, iar durata medie a intervalului fără îngheț este de circa 170-190 zile. Din aceste caracteristici rezultă caracterul de tranziție al regimului termic din comuna noastră, de la zona de câmpie la cea montană.
Umezeala aerului este un alt indicator al climei.
Umiditatea absolută în comuna Copăceni are valori anuale cuprinse între 5-6 grame/m3, iar umiditatea relativă are media anuală cuprinsă între 75-80 %, existând însă diferențieri pe anotimpuri.
Umezeala relativă în timpul anului se caracterizează prin următoarele creșteri și descreșteri: iarna valorile sunt cele mai ridicate, primăvara aceste valori scad odată cu creșterea temperaturii, spre sfârșitul primăverii valoarea umezelii relative crește din nou;vara scade datorită temperaturilor ridicate, iar toamna crește odată cu scăderea temperaturii.
Nebulozitatea
Valoarea nebulozității este cuprinsă între 5-5,8 dar se constată că cel mai mare grad de acoperire cu nori se realizează în sezonul rece. Regimul anual al nebulozității se caracterizează printr-o maximă în luna ianuarie și un minim de nebulozitate în luna august. Între cele două extreme se înregistrează creșteri; din luna august până în ianuarie până în august. După C. Dinescu comuna Copăceni se încadrează în tipul doi de variație a nebulozității.
Durata de strălucire a soarelui în zona noastră însumează 2000 de ore anual, fiind rare cețurile care să împiedice strălucirea soarelui.
Precipitațiile atmosferice, reprezintă unul dintre factorii însemnați care determină dezvoltarea vegetației și care influențează direct regimul umezelii aerului.
Cea mai mare cantitate de precipitații cade în sezonul rece în lunile decembrie și ianuarie. Începând cu luna aprilie cantitatea de precipitații crește, pentru ca spre sfârșitul primăverii și începutul verii (lunile mai-iunie) să atingă valorile cele mai ridicate: 128,3 mm în luna mai respectiv 112,6 mm în luna iunie și 116 mm în luna iulie. În lunile august și septembrie cantitatea de precipitații scade, iar în lunile octombrie și noiembrie să crească din nou. Este al doilea maxim atribuit influențelor depărtate mediteraneene. Cantitatea anuală de precipitații după datele înregistrate la Stația Râmnicu Vâlcea este de 749,5 mm calculată de 7 ani (1970-1976).
În această perioadă cantitatea cea mai mare de precipitații s-a înregistrat în 1972 când a fost de 892,2 mm, iar cea mai scăzută în 1973 când a fost de 736 mm. Cantitatea maximă de precipitații în 24 ore din aceeași perioadă a fost 122,3 L/m2 la data de 10 mai 1973. Repartiția precipitațiilor este neuniformă pe luni, dar în general în lunile din perioada de vegetație aprilie-august, media precipitațiilor este mare de circa 490 mm, ceea ce face ca plantele să nu sufere de lipsă de apă.
Stratul de zăpadă, care se formează în lunile de iarnă are un rol deosebit prin aceea că:
Datorită albedoului mare, reflectă razele solare determinând răcirea aerului și scăderea temperaturii.
Având o conductibilitate termică redusă formează un înveliș protector al solului ferind culturile de înghețul iernii.
Zăpada constituie o importantă sursă de apă.
Zăpada este un fenomen care apare variabil, rareori la sfârșitul lunii octombrie, mai ales în noiembrie și chiar la începutul lunii ianuarie așa cum s-a întâmplat în anul 1983. Numărul zilelor cu strat de zăpadă este de 70-80, dar cu numeroase intervale de timp în care stratul de zăpadă se topește. Grosimea stratului de zăpadă este variabilă și este influențată de relief și vânturi. Aceasta crește treptat începând cu luna decembrie și ajunge în luna ianuarie respectiv prima decadă a lunii februarie la 25-30 cm.
Presiunea atmosferică și vântul. Media anuală a presiunii atmosferice la noi este de 950-960 mm, maxime de presiune în lunile iunie, august. Vânturile cele mai frecvente în comuna Copăceni sunt cele din direcția nord, nord – vest și vest. Viteza medie a vântului este 2 m/s. Cele mai mici valori se înregistrează în lunile de iarnă ianuarie și februarie. Primăvara viteza vântului crește ca urmare a intensificării activității ciclonale, ajungând în medie la circa 3-4 m/s. În timpul verii vânturile care bat pe teritoriul comunei noastre au intensități destul de mari, ajungând uneori la furtuni, așa cum s-a întâmplat în luna august 1962 când au fost dezrădăcinați pomi fructiferi și copaci din pădurile comunei.
Fenomene atmosferice
Perioadele de secetă, pornind de la ideea că seceta este o perioadă mai mare de 20 de zile în care nu cad precipitații atmosferice, la noi în comună sunt destul de frecvente. Lunile cu secete frecvente sunt februarie uneori martie și aprilie (așa cum s-a întâmplat în anii 1972, 1973 și 1974) precum și lunile august, septembrie, octombrie și decembrie. Cele mai dăunătoare sunt perioadele de secetă din vară care dăunează culturilor de cereale, în special porumbului și pomilor fructiferi. Cea mai lungă perioadă de secetă s-a înregistrat în vara anului 1945, când aproape întreaga producție vegetală a fost compromisă. Pentru combaterea secetelor din comună s-au luat măsuri de irigare prin aspersiune, folosind apa din râul Cerna, dar mijloacele tehnice de la noi nu permit irigarea tuturor culturilor din lunca Cernii și nici din celelalte zone.
Grindina, este unul din fenomenele meteorologice cu efect distrugător pentru culturile agricole, pentru pomi și vița de vie. Grindina cade de regulă în lunile iulie, august și rareori în septembrie, dar nu afectează decât anumite părți ale comunei, având în vedere că se întinde pe o lungime de 12 km. În anul 1974 a fost lovit de grindină satul Hotărasa, fiind înregistrată grindină de 3 cm în diametru, care a distrus complet recoltele, a spart țiglele de pe case și geamurile acestora, mai ales că fost însoțită și de o puternică furtună. La 28 iunie 1980 satul Copăceni a fost devastat pe o porțiune de circa 1 km de o grindină care a avut în diametru 4 cm distrugând total vegetația. Localnicii au observat că grindina cade de obicei după perioade sau zile foarte călduroase.
Prognoza vremii pe plan local era și mai este făcută de bătrânii satelor după anumite semne ale circulației atmosferice sau ale comportării animalelor domestice sau sălbatice, a păsărilor sau plantelor și anume:
Când fumul ce iese pe coșul caselor se lasă spre pământ și se îndreaptă spre vest sunt semne că va ploua sau va ninge curând, iar când fumul se ridică drept în sus, sau o ia spre est, vremea se va îndrepta;
Dacă este cearcăn (un inel) în jurul soarelui sau lunii va urma o perioadă de secetă;
Dacă vara râmele ies la suprafață și se întind, iar rândunelele zboară razant cu suprafața pământului, va ploua;
Dacă vrejul de dovleac se urcă vara pe garduri sau pe pomi, sunt semne că iarna va fi zăpadă mare.
Prognoza timpului pentru lunile anului se făcea cu ocazia serii de ajun a Anului Nou când se puneau 12 jumătăți de ceapă fără inimi cu puțină sare în ele, care reprezentau în ordine lunile anului. Cepele care aveau dimineața apă mai multă simbolizau că lunile ce le reprezentau vor fi ploioase, iar cele care aveau apă mai puțină sau deloc înseamnă că în acele luni va fi secetă.
Concluzionând cele arătate până acum, comuna Copăceni este încadrată într-o zonă cu climat temperat continental de tranziție, cu ierni blânde și veri lungi și în general călduroase, favorizând dezvoltarea în bune condiții a cerealelor, pomilor fructiferi, viței de vie și chiar a unor plante de origine mediteraneană.
I.4. Solurile
Solul este unul dintre principalii componenți ai învelișului geografic și totodată un important mijloc de producție în agricultură și silvicultură. Roca mamă pe care s-au format solurile este de vârstă pliocenă și cuaternară, iar rocile solidificate sunt formate din pietrișuri, nisipuri și argilă. Varietatea mare a solurilor de la noi este determinată în special de vârsta diferită a formațiunilor de relief, de roca mamă, de vegetație și de activitatea omenească.
Teritoriul comunei Copăceni prezintă din punct de vedere pedologic, caracteristica unei regiuni cu aproape toate varietățile de soluri brune de pădure, dat fiind că regiunea a fost intens împădurită, soluri aluvionare și aluvio-coluviale. La noi găsim:
Soluri brune de pădure – care ocupă cea mai mare suprafață a comunei, circa 3 604 ha, ocupând zona dealurilor înalte precum și o parte din versanții acesteia. Aceste soluri sunt ocupate de păduri de plantații de pomi fructiferi și de pășuni.
Soluri brune pseudo-gleizate, ocupă o suprafață de circa 270 ha și apar mai dezvoltat pe interfluviul Bucur-Zgândea și pe versantul nordic al Zgândei, între pârâul Sorbet și Valea Lucii, precum și pe valea acestui pârâu, fiind ocupate de terenuri agricole și de pășuni.
Soluri brune diferit podzolite pe alocuri pseudo-gleizate, care ocupă o suprafață de 72 ha și apar ca o insulă mică între Valea Sângeriș și Valea Crucilor, fiind ocupate de livezi de pomi și fânețe.
Soluri brune moderat podzolite și puternic podzolite, pe alocuri pseudo-gleizate, care ocupă o suprafață de 85ha, iar răspândirea cea mai mare o au între Valea Sângeriș și Valea Vătafului, fiind ocupate de pomi fructiferi și de fânețe.
Pseudo-rendzinele, ocupă circa 172 ha și sunt mai răspândite în partea nordică a comunei, formând terenuri arabile și fânețe.
Soluri brune de pădure și soluri pseudo-senzitive erodate – care ocupă o suprafață de 546 ha, fiind mai răspândite în partea nordică a comunei, pe partea stângă a râului Cerna și sunt ocupate de terenuri arabile, pășuni, fânețe, vii și pomi.
Soluri aluvial stratificate, carbonatice și levigate, ocupă 74 ha, întâlnindu-se mai des pe valea râului Cerna, pe luncă și terasa de luncă de partea stângă, cuprinzând terenuri arabile.
Soluri aluvial-coluviale brune, pe alocuri pseudo-gleizate, ocupă 18 ha și se întâlnesc în partea centrală a comunei pe terasa de luncă a râului Cerna între pârâul Zgândea și Valea lui Bucur, fiind ocupat de terenuri arabile.
În comuna noastră predomină solurile puternic și moderat acide, ceea ce recomandă folosirea amendamentelor pentru neutralizarea solurilor. În profilul de sol se poate deosebi un orizont mai mare sau mai mic de acumulare a humusului cu o structură colțurată mai mult sau mai puțin precizată și nu prea stabilă. Apar frecvente procese de levigare a carbonaților, dar profilul de sol păstrează încă o oarecare stratificare.
Degradarea solului la noi este legată de defrișarea pădurilor, în mod irațional în perioada post-decembristă, de desțelenirea suprafețelor acoperite cu pășuni și de folosirea unei agrotehnici necorespunzătoare. Cele mai întinse suprafețe supuse degradării solului se găsesc în satele Bălteni, Ulmetu și Copăceni, iar degradarea este legată de denudarea și eroziunea la suprafață, precum și de eroziunea torențială.
Solurile cele mai fertile se găsesc în zona de luncă și terasa de luncă unde se întâlnesc soluri aluviale; soluri mai puțin fertile se găsesc pe versanți, având și o aciditate mai ridicată. Pentru ridicarea fertilității solurilor se folosesc îngrășăminte chimice și îndeosebi fosfatice precum și îngrășăminte naturale.
În privința modului de folosință a terenului, constatăm că cea mai mare parte a comunei este acoperită de păduri și lăstărișuri, pășuni și fânețe, restul terenurilor fiind ocupate de culturi agricole și plantații cu pomi fructiferi.
I.5. Apele
Rețeaua hidrografică este formată din râul Cerna care este o apă curgătoare permanentă alohtonă și afluenții săi (pâraiele care sunt ape curgătoare autohtone). Pâraiele sunt dispuse rectangular avându-și obârșiile pe cei doi versanți orientați pe direcția nord-sud, iar cumpăna de ape corespunde culmilor acestora, iar confluența sa cu râul Cerna făcându-se sub un unghi drept. Aceste pâraie dispuse pe partea stângă a Cernei sunt:
Valea Mânăstirii, Valea Caselor, Valea Vătafului, Valea Sângeriș, Valea Tojii, Valea Crucilor. Pe partea dreaptă a Cernei aceste pâraie care sunt și afluenții Cernei sunt:
Valea lui Iepure, Valea Găvanelor, Valea Lucii, Valea Sorbetului, Valea Zgândei, Valea lui Bucur, Valea Lupului și Valea Mare.
Suprafața totală a bazinului hidrografic a râului Cerna este de 817 km2 din care aproape 60 km2 se găsesc pe teritoriul nostru.
Lungimea bazinului este de 99 km din care la noi este de 12 km, iar lățimea medie a bazinului este de 6 km, din care la noi de 5-6 km. Coeficientul de dezvoltare a bazinului în ansamblu este de 0,6, iar pe teritoriul comunei Copăceni este de 0,4. Altitudinea medie a bazinului este de circa 300 m și are un grad de împădurire de circa 40,6 %. Apa râului Cerna are o mișcare turbulentă la suprafață, existând un curent superficial convergent care provoacă în adâncime doi curenți circulari divergenți. Râul Cerna prezintă numeroase meandre simple care se întâlnesc pe tot parcursul său. În zona satului Hotărasa depunerile unor bancuri de aluviuni au provocat despletirea apelor râului Cerna în mai multe brațe.
Principalele surse de alimentare cu apă a râului Cerna și a afluenților săi o formează precipitațiile atmosferice în raport de 60-80 % și într-o mică proporție apele subterane.
În comuna Copăceni, precipitațiile bogate (750-800 mm), energia mare de relief (180-250m), rocile friabile (nisipurile și pietrișurile), solurile brune de pădure și aluvionare de luncă, determină o scurgere solidă de peste 10 tone la ha pe an, și respectiv între 2500-3000 grame/m3.
Debitul maxim al râului Cerna se înregistrează în perioadele de suprapunere a ploilor de primăvară cu topirea zăpezilor sau în timpul ploilor torențiale de vară. Din punct de vedere al originii lor debitele râului Cerna, provin: 70% din ploi și 30% sunt mixte. Anul cu cele mai mari debite a fost în anul 1941, iar anul cu cele mai mici a fost anul 1945. Viiturile sunt de scurtă durată cu consecințe multiple influențând în mod direct nivelul și debitul râului. Viiturile se formează în tot timpul anului și sunt provocate de ploile torențiale care se produc mai ales în perioada lunilor martie-iunie și mai puțin în august-septembrie.
Râul Cerna se încadrează în categoria de râuri cu fenomene de îngheț relativ stabile, poduri de gheață neformându-se decât în 50-80% din ani, așa cum s-a format în anii 1972, 1973, 1976 și 1984 când s-au înregistrat temperaturile cele mai scăzute în lunile ianuarie și februarie. Râul Cerna de la izvoare până la noi nu trece prin nici un oraș și deci nu are surse de poluare antropice și nici surse de poluare naturale. Întâmplător se produce uneori poluarea apei cu reziduurile rezultate din fabricarea țuicii la centrul Pojogi-Stroești, precum și prin deversarea în râu a dejecțiilor animaliere din gospodării, iar până la închiderea exploatării miniere prin deversarea unor reziduuri provenite de la exploatarea cărbunelui.
Straturile acvifere libere descendente de la noi sunt alimentate cu apă din precipitațiile atmosferice (ploi și zăpezi), și ele se găsesc la diverse adâncimi astfel:
Pe interfluvii se găsesc la circa 100 m adâncime;
În lunci și terasele de luncă la 4-8 m adâncime;
Valea Lucii, Valea Sorbetului, Valea Mare și Valea lui Bucur, intersectează unele orizonturi freatice cu apă puțină dar permanentă.
Izvoarele de la noi se încadrează în categoria izvoarelor reci și apar la baza cuestelor și a terasei de luncă, ca izvoare descendente permanente și cu apă potabilă, contribuind alături de puțurile forate de săteni la alimentarea cu apă potabilă în condiții normale a locuitorilor comunei noastre.
La Bălteni prin deschiderea gurilor de exploatare minieră a cărbunilor, ca și prin existența galeriilor de mină la adâncimi mari, pânza de apă freatică ce alimenta puțurile a migrat spre acele galerii, astfel că populația a rămas fără apă potabilă, alimentându-se de la rețeaua de apă a minei.
Din cele prezentate până acum rezultă următoarele caracteristici ale regimului hidrologic de la noi:
Alimentarea este pluvio-nivală;
Predomină scurgerea și viiturile de primăvară și vară;
Scurgerea solidă este mai mare în partea de nord a copiilor;
Debitul râului și a pâraielor este în funcție de precipitații;
Fenomenele de îngheț se manifestă prin gheață la mal anual, iar în iernile mai geroase prin pod de gheață;
Rețeaua hidrografică permanentă satisface nevoile de consum de apă al localității precum și pentru irigațiile locale.
I.5. Flora și fauna
Condițiile climatice caracterizate prin menținerea umidității moderate (750- 800 mm), temperaturi medii anuale între 9-10 0C, amplitudinea termică anuală de 21-22 0C, vânturi nu prea puternice și un strat de zăpadă gros de 25-50 cm, sunt favorabile dezvoltării unei vegetații spontane de păduri și pășuni, care ocupă cea mai mare suprafață din comună. Vegetația de la noi face parte din zona vegetației de dealuri și podișuri, unde se suprapun cele două subzone:
Subzona fagului;
Subzona stejarului.
În trecut pădurile ocupau suprafețe întinse care prin poluarea intensă a zonei, și-au redus întinderea. La noi întâlnim alternanțe de păduri de fag cu păduri de stejar în amestec cu alte specii de foioase.
Figura nr. 1. Pădure în satul Ulmetu
În lunca râului Cerna se întâlnesc zăvoaie (reduse ca suprafață) în care elementul predominant îl formează arinul și salcia. Luând în considerație condițiile fizico- geografice și acțiunea omului asupra vegetației, putem grupa asociațiile vegetale naturale în:
Vegetația de pădure;
Vegetația de locuri deschise (pășuni și fânețe);
Vegetația de luncă și zăvoaie.
Pădurile sunt întâlnite pe văile unor pâraie și pe versanții dealurilor ce converg spre acestea: Valea Hotărasa, Valea Mare, Viezuroaia, Valea Lupului, Valea Sorbetului, Valea Cernele, precum și pe culmile: Trestia, Bucur, Boilă, Delușelul, Ulmului și mai puțin pe pantele ușor înclinate sau pe terasa râului Cerna, unde pădurile probabil au fost defrișate , iar terenurile redate agriculturii.
În pădurile de la noi fagul și stejarul cresc asociați cu carpenul, arțarul, ulmul, teiul, ulmul, paltinul, jugastrul și plopul și de aceea nu se poate face o delimitare precisă între pădurile de fag și cele de stejar. Substratul acestor păduri este reprezentat prin lemnul câinesc, alunul, murul și sângerul.
Vegetația ierboasă este mai bine dezvoltată în pădurile mari și are un număr mare de specii, iar pe versanții mai umezi se întâlnesc: cuscrișorul, rogozul, laptele cucului etc. în ochiurile neîmpădurite care ocupă suprafețe destul de mari se întâlnesc: firuța, trifoiul alb, trifoiul roșu, ghizdeiul sălbatic etc.
Vegetația locurilor deschise este ocupată de pășuni și fânețe ocupând o suprafață de 1396,26 ha, adică 24,3 % din suprafața comunei și se găsește pe unii versanți pe pantele mai însorite și erodate.
Pășunatul excesiv face să fie invadată această asociație vegetală de buruieni care scad valoarea pășunilor, fiind de aceea necesară o îmbogățire cu ierburi perene a pășunilor, o rațională și chibzuită folosire a lor.
Vegetația locurilor deschise este caracterizată și prin prezența unor plante higrofilre ca: rogoz, țipirig etc., plantele caracteristice pe care le întâlnim și care alcătuiesc pășunile comunei noastre sunt: agrostia tenius, festus sulcata și ierburi mezoxerofite.
Vegetația de luncă este reprezentată prin zăvoaie care se găsesc de-a lungul râului Cerna și pe văile unor pâraie ca Hotărasa, Sorbet și Valea Lucii. Zăvoaiele sunt discontinue și sunt alcătuite din salcia albă, plopul alb, arinul alb și negru, iar ca arborete întâlnim măceșul, sângerul și socul. Vegetația ierboasă a luncii este reprezentată de firuța de fânețe, pirul, iarba câinelui, trifoiul roșu etc. Zăvoiul Cernei este pe cale de dispariție prin acțiunea de regularizare a râului Cerna care a început în 1984.
În comuna noastră se întâlnește și salcâmul care prin unele locuri formează mici păduri ca în Ocolitura Bălteni, în rest găsindu-se în pâlcuri izolate. În ultimul timp salcâmul este plantat în zonele supuse intens eroziunii și alunecărilor de teren. Salcâmul pe lângă faptul că are un lemn de esență tare, constituie și principala bază meliferă a zonei.
Din vegetația spontană în culturile din comuna noastră întâlnim: pirul, loboda, știrul, volvura, pălămida, măcrișul, traista ciobanului, torțelul, ștevia, neghina, slăbănogul și susaiul.
Fauna comunei Copăceni este de tip central european făcând parte din regiunea holarctică și este formată din specii care sunt caracteristice atât zonei muntoase cât și stepei, fiind reprezentată atât de animale nevertebrate cât și vertebrate.
În păduri întâlnim animale diverse începând de la gâzele cele mai mici până la păsări și mamifere mari.
Printre insectele de pădure amintim: fluturii, gândacii de frasin, răgașca, ploș-nițe de pădure, puricii de plante sau insecte dăunătoare care mișună pe sol și pe scoarța și prin coroana copacilor care aduc mari pagube pădurilor, așa cum a fost în vara anului 1982, când o invazie de omizi a distrus frunzele de stejar.
Dintre păsări întâlnim: gaița comună și diverse păsări cântătoare respectiv: sticletele, cinteza, privighetoarea și cucul. De asemenea se mai întâlnesc mierle, ciocănitori, porumbei sălbatici, guguștiuci, turturele, grauri, pițigoi, pupeze, ciori și corbi. Prin fânețe și grâne se întâlnesc: potârnichea, cârsteiul și presura. Pe lângă ape, în malurile acestora, își fac cuibul codobatura, iar în nisip prundelul. Printre oaspeții de iarnă întâlnim botgrosul, iar de primăvară barza, rața, gâsca sălbatică și rândunica.
Păsările de pradă sunt reprezentate de uliu, cucuvea, huhurez și erete.
Mamiferele sunt de asemenea diverse și întâlnim:
Mamifere insectivore: cârtița și ariciul;
Mamifere rozătoare: iepurele, șoarecele de câmp și șobolanul;
Mamifere carnivore: vulpea, dihorul și lupul (pe cale de dispariție).
În toamna anului 1982 în pădurile noastre a fost semnalată pentru prima dată prezența ursului care a venit din zonele nordice ca și porci mistreți care aduc mari pagube culturilor de porumb și cartof. În ultima perioadă pădurile noastre de foioase au fost populate cu căprioare cărora li se asigură condiții dintre cele mai bune pentru înmulțire. În apele râului Cerna cresc și se înmulțesc: mreana, cleanul, moletele, nisiparița, iar în heleșteie crește crapul indigen, carasul și crapul auriu.
I.7. Resurse naturale
Resursele naturale sunt reprezentate atât prin bogățiile solului cât și ale subsolului. În raport cu formele de relief de la noi din comună, bogățiile solului sunt:
Pe dealuri sau interfluvii se găsesc păduri de esență tare de stejar și salcâm, păduri de esență moale de fag, ulm, carpen,brad, jugastru și arțar, precum și plantații masive de prun și măr, sau întinse pășuni și fânețe.
Pe terasele de luncă și în lunca Cernei, solurile existente permit cultura cerealelor, legumelor și zarzavaturilor în bune condiții, iar lemnul moale din zăvoaie format din arin, salcie și plop este folosit atât în construcții cât și pentru încălzit.
Existența pădurilor a făcut posibilă dezvoltarea meșteșugului prelucrării lemnului din vremuri imemoriale de către așa-zișii rudari, confecționând albii, fuse, linguri și coșuri atât pentru uz local cât și pentru desfacerea lor pe piața organizată și neorganizată. Lemnul a fost și este folosit în construcția caselor, meșteșug în care s-au specializat mulți dintre locuitorii comunei noastre.
Întinderea mare a pășunilor și fânețelor a permis dezvoltarea unei alte îndeletniciri tradiționale și anume creșterea animalelor: ovine, bovine, caprine și cabaline.
Întinderea mare a pădurilor și pășunilor care constituie o importantă bază meliferă, a făcut posibilă la noi dezvoltarea albinăritului, care este însă puternic afectat de stropitul din pomicultură.
Un alt meșteșug legat de existența pădurilor a fost acela al fabricării varului în varnițe, din piatra adusă de la Baia și arsă cu lemnul care se găsea la noi din abundență. Varul ars era valorificat în comună, în împrejurimi și chiar în zonele mai îndepărtate, ajungând chiar până la Craiova.
Dintre resursele naturale existente în comuna noastră mai amintim:
Apa potabilă necesară alimentării populației și apa din râul Cerna necesară irigațiilor;
Animalele sălbatice, care constituie un fond de vânat interesant și destul de căutat de vânători:
Peștele existent în râul Cerna care constituie o atracție deosebită pentru pescarii amatori, cât și cel existent în lacuri artificial amenajate de om, așa cum a procedat Soceanu Toma, Bîgioi Gheorghe, Georgescu Dan și Georgescu Constantin.
Bogățiile subsolului sunt reprezentate de:
Cărbune inferior (lignit) care s-a exploatat la noi în cadrul Întreprinderii Miniere Cerna prin două cariere de suprafață și trei guri de mină;
Nisipul care se găsește atât în dealuri cât și pe albia râului Cerna, fiind folosit în construcții;
Argila existentă, a permis locuitorilor să confecționeze cărămida folosită pentru construcția caselor pe plan local și în împrejurimi;
Pietrișul din albia râului Cerna folosit în construcții și la construcția șoselei cărbunelui și a terasamentului de cale ferată.
În felul acesta viața locuitorilor de la noi a fost strâns legată de resursele economice care au influențat-o în permanență, dar la rândul lor aceștia au acționat în consecvență pentru subordonarea naturii conform intereselor lor.
CAPITOLUL II
EVOLUȚIA ISTORICĂ DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ LA 1944
Cea mai veche hotărnicie a unui sat al comunei Copăceni apare în secolul al XV-lea, așa cum reiese din documentul descoperit de domnul profesor Matei Dumitru, în care se arată că Mihnea Voievod îi dă lui Radu Subașu și feciorilor lui „Ca să fie moșie la Ulmetu din partea Vețelenii însă hotarul să se știe din dâlma Meghii din Balacuri, și dă acolo pă piscul Corbului, pă valea Vătah(u)lui și de acolo trece peste Vadu și merge prin Carpenu și de acolo merge pă valea Sorbetului, pă dâlma Sasei, pă obârșia (Cern)ii și de către Bălteni pă calea Lucăi și de acolo merge pă mejdina bălții, pă dâlma hotarului și până în vârful de către Orlea.”
Studiindu-se cu atenție această hotărnicie a moșiei Ulmetu, dată de Mihnea Voievod, ni se precizează o serie de toponimice care s-au menținut de-a lungul veacurilor până în zilele noastre și anume:
Ulmetu, Bălteni și Vețel, nume de sate care s-au menținut în aceeași formă până în zilele noastre;
Valea Vătah(u)lui care a ajuns la noi sub numele Valea Vătafului; se menține și astăzi limită între satele Ulmetu și Copăceni;
Valea Sorbetului care are astăzi aceeași denumire și constituie limită convențională între satele Ulmetu și Copăceni, așa cum în secolul al XV-lea delimita spre sud moșia Ulmetu;
Calea Lucăi o regăsim astăzi sub numele de Valea Lucii;
Dâlma Sasei se numește astăzi dealul Șasa;
Dâlma Meghii din Balacuri – numele acesta nu se mai menține și denumea probabil o ridicătură de teren, dar se menține denumirea de fântâna Zmeului;
Piscul Corbului se regăsește sub denumirea de piscul Ciorii;
Obârșia (Cern)ii, se referă probabil la interfluviul dintre Cerna și Tărâia, numele de Cerna menținându-se;
Vârful de către Orlea se referă după toate probabilitățile la interfluviul dintre Cerna și Cernișoara, dinspre răsărit, deoarece satul Cernișoara din comuna Cernișoara s-a transmis prin tradiție și sub numele de Valea Orlii.
Transmiterea acestor toponimice până astăzi ne documentează neîntrerupta locuire a acestei zone de către oameni care au transmis prin viu grai, din tată în fiu sau din generație în generație, numele unor sate, forme de relief, păduri, pâraie, dealuri etc., care astăzi se găsesc în cadrul localității noastre.
II.1. Numele localității și al satelor componente
Pe teritoriul actual al comunei Copăceni există sate aparținând la patru foste comune: Bălteni, Ulmetu, Copăceni și Broșteni, care au existat ca unități administrative de sine stătătoare până în anul 1909.
Potrivit tradiției s-ar părea că numele comunei Copăceni derivă din existența pe teritoriul actualului sat Copăceni a unor păduri seculare formate din copaci uriași de la care și-a luat numele satul și apoi comuna, cât și o familie care s-a numit Copăceanu și care există și în prezent sub aceeași denumire. Denumirea de Copăceni a fost atribuită la început numai satului Copăceni, iar după reorganizarea administrativă acest nume a fost extins asupra întregii localități, cu toate că centrul administrativ al comunei este în satul Ulmetu.
Actualmente comuna Copăceni este alcătuită din următoarele șase sate dispuse de la nord la sud după cum urmează:
Satul Bălteni, care în trecut era format din patru suburbii și se numea astfel deoarece era așezat între două bălți, Balta Mare și Balta Treaptului, care au dispărut cu timpul;
Satul Ulmetu, al cărui nume ne arată tradiția că s-ar datora pădurilor întinse de ulmi care creșteau în perimetrul satului, astăzi fiind centrul de reședință a comunei;
Satul Copăceni al cărui nume derivă așa cum am mai spus de la pădurile întinse de copaci uriași care se găseau aici, nume care a fost dat și comunei, datorită și permanentei lui vatrații;
Satul Vețelu al cărui nume datează de al sfârșitul secolului al XV-lea, nu se cunoaște de unde provine, iar ca sat aparține comunei noastre din anul 1950, până atunci aparținând comunei Broșteni;
Satul Bondoci, așezat în sudul comunei, apare recent și numai la recensământul din anul 1930 apare sat aparte. Multe familii din acest sat au numele de Bondoc lucru care ne îndreptățește să credem fie că satul și-a luat numele de la primul locuitor cu acest nume, care s-a așezat aici, fie că locuitorul a împrumutat numele locului pe care s-a așezat;
Satul Hotărasa, situat la extremitatea sudică a comunei se pare că își trage numele din chiar așezarea sa ca sat de margine de hotar, așa după cum se numește și pârâul din această zonă care face hotar cu comuna vecină, respectiv Lăpușata.
II.2. Evoluția istorică
Cele mai vechi urme de locuire
Comuna Copăceni așezată pe cursul mijlociu al Râului Cerna Olteană la zona de interferență a Subcarpaților cu zona dealurilor mai joase, într-o zonă de climă și relief extrem de favorabilă vieții ne îndreptățește să apreciem că istoria locuitorilor de pe aceste meleaguri a fost strâns legată de formele de relief existente aici.
Bogăția dealurilor determinată și de clima temperată favorabilă locuirii neîntrerupte ca și de eforturile permanente ale locuitorilor, au făcut ca zona deluroasă să fie permanent locuită din cele mai vechi timpuri ale preistoriei, încă din paleoliticului timpuriu, așa cum ne demonstrează descoperirile de la Bugiulești – Tetoiu, localitatea situată la numai câțiva kilometri de comuna noastră. De pe teritoriul comunei noastre s-au selecționat o serie de obiecte de silex, vertebre pietrificate și diverse cochilii, care atestă locuirea acesteia încă din paleolitic și anume:
Topoarele din paleolitic se aflau la învățătorul pensionar Dan Gheorghe;
Topoare din neolitic existente la școală (Figura nr. 2).
Figura nr. 2. Topoare din neolitic
O unealtă din silex, probabil o unealtă de lovire sau așchiere, în care se văd urmele degetelor cu care a fost strânsă și folosită vreme îndelungată, tot din neolitic (Figura nr.3).
a. b.
Figura nr. 3. a. Unealtă de silex; b. Modul de prindere al uneltei.
Și aici la noi, după mii de ani de locuire neîntreruptă, ca de altfel în toată țara, oamenii s-au organizat în ginți și apoi în triburi. Geto-dacii cei mai îndepărtați strămoși ai noștri s-au constituit în primul stat dac centralizat condus de Burebista în secolul I î. Hr. și apoi cel al lui Decebal din secolul I-II d.Hr. și în această zonă transformarea Daciei în provincie romană s-a accentuat procesul de romanizare a băștinașilor, care s-au răspândit în regiunile locuibile din imediata vecinătate, deci prin analogie și pe teritoriul comunei noastre.
Spre sfârșitul secolului III d. Hr., când are loc părăsirea Daciei de către romani, locuitorii acestei zone care se ocupau cu creșterea animalelor și cu agricultura, nu-și vor părăsi ogoarele, casele și tot ceea ce acumulaseră, continuând să-și desfășoare activitatea în cadrul obștilor sătești, întemeind apoi așa-zisele romanii populare.
Bogăția acestor locuri i-a făcut pe locuitori să aibă nenumărate îndeletniciri ca:
Cultura cerealelor și a legumelor;
Cultura viței de vie și a pomilor fructiferi;
Creșterea animalelor, deoarece pășunile și fânețele erau întinse și deosebit de bune.
Din vremuri multimilenare locuitorii acestui ținut s-au ocupat cu prelucrarea lemnului, a argilei, a pietrei, a lânii, a inului și a cânepei, de fabricarea varului și de schimbul de produse.
Dezvoltarea economică a dus cu timpul la apariția claselor sociale caracteristice feudalismului, iar pericolele externe au accelerat constituirea formațiunilor politice, cnezatele și voievodatele, ca apoi acestea să se grupeze în statul feudal Țara Românească.
De-a lungul furtunosului ev mediu, pădurile și dealurile de aici, ca și din alte părți, au fost un minunat adăpost pentru locuitorii originari, ca și pentru cei veniți de la câmpie sau din centrele mai populate.
Semnificativ că această zonă a Vâlcei a fost intens locuită până la începutul mileniului al II-lea, este faptul că aici se va constitui cnezatul lui Fărcaș unde se desfășura o viață economică înfloritoare conform Diplomei Cavalerilor Ioaniți din 1247.
După constituirea statului feudal centralizat Țara Românească ca urmare a instituționalizării domniei are loc împărțirea administrativ-teritorială, în județe, unul dintre ele purtând și actualul nume al județului.
Mărturii orale și mențiuni documentare
O versiune puțin plauzibilă arată că la granița dintre satele Bălteni și Pojogi, la punctul „La nuci”, bătrânii susțin că ar fi existat o cruce de piatră pe care era scris în chirilică un pomelnic al eroilor din aceste locuri, căzuți în luptele purtate de Mircea cel Bătrân cu turcii, este vorba, (susține tradiția), de perioada imediat următoare bătăliei de la Rovine, când Mircea se deplasa spre Cozia, prin regiunea subcarpatică unde ar fi încercat oprirea armatelor turcești care înaintau pe văile apelor Cerna, Amaradia și Luncavăț pentru a-i tăia calea. Crucea a fost probabil ridicată în memoria celor căzuți în lupta cu turcii, când oastea domnească, ajutată de localnici, au zdrobit pe otomanii care se aventuraseră pe valea râului Cerna. S-ar putea să existe în această versiune ceva adevăr, deoarece punctul „La nuci” reprezintă o poziție favorabilă desfășurării unei lupte, avându-se în vedere faptul că în dreapta este un deal abrupt, iar în stânga valea Cernei și o serie de bălți. (Relatare culeasă de la învățătorul Mateescu Victor originar din satul Bălteni, el auzind-o de la strămoșii lui.)
Satul Ulmetu
Referindu-se la trecutul istoric al comunei Copăceni, tradiția orală arată că primele evenimente demne de luat în seamă au avut loc în satul Ulmetu, în timpul lui Vlad Țepeș (1448, 1456-1462, 1476), când niște hoți (lotrii) au furat o pereche de boi, apoi au fost prinși și pedepsiți pentru fapta lor la spânzurătoare, sentință executată în mijlocul satului Ulmetu, lângă biserică (care își avea vatra pe undeva spre Pădurea Bărcului la Mărul Roșu), pentru a fi pildă pentru toți locuitorii din sat și împrejurimi. Mai departe tradiția spune că fiind vară, cadavrele s-au alterat, iar locuitorii n-au îndrăznit să-i îngroape și drept urmare au părăsit centrul satului, rămânâd numai biserica – fiind vorba probabil de una din acele mutări ale vetrei satului Ulmetu iar cu timpul și biserica a fost mutată. (Relatare culeasă de la învățătorii pensionari Dan Gheorghe și Chițoran Nicolae, care au auzit-o de la strămoșii lor, locuitori ai acestui sat.)
Aceste două versiuni ar putea fi verosimile corelate cu ideea că prima mențiune documentară a localității datează de la sfârșitul secolului al XV-lea (1481-1482), care arată:
„…dat-am domnia mea (Mihnea Voievod) această poruncă a domniei mele Radului Subașul această mai sus zisă moșie încă prin zilele răp(osatului) Vlad Călugărul, din Cârstiani Vețel drept 1900aspri gata. Și au avut Radu Subașul și cartea răposat(ului) Vlad Voievod Călugărul, făcută pe moșie ca să fie de baștină …iar strănepoții Rad(u)lui Subașul și așa s-au jăluit înaintea domniei mele, cum că le-au arsu cartea de moșie.”
Dacă pentru satele comunei Copăceni cea mai veche atestare documentară data la începutul secolului al XVII-lea, acest document împinge prima atestare documentară cu aproape un secol și jumătate înainte, adică la sfârșitul secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Călugărul (1481-1482).
Locuirea satului Ulmetu este în continuare atestată de reînnoirea proprietății satului a strănepoților lui Radu Subașul la sfârșitul secolului al XVI-lea (respectiv anul 1591), în timpul domniei lui Mihnea Turcitul (septembrie 1577-iulie 1583 și de la 6 aprilie 1585 la 19 mai 1591) conform documentului citat mai sus.
Următoarea atestare a satului Ulmetu este de la începutul secolului al XVIII-lea, din anul 1720, când satul Ulmetu apare în harta ofițerului austriac Schwantz, care pe atunci era părăsit fie din cauza răzmeriții, a birurilor grele sau a ciumei, fie din cauza schimbării vatrației satului -sublinierea noastră.
În același sat a fost construită de popa Dumitru Tănăsescu biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae în 1747, ceea ce ne demonstrează că satul a fost permanent locuit, chiar dacă nu a avut aceeași vatrație. În anul 1784 între catanele bănești ale scaunului Craiovei, era trecut sub comanda căpitanului Mihăilă și Ion ot Ulmet.
La începutul secolului al XIX-lea o parte a satului Ulmet era „o moșie stăpânită de casa proptopopului Șărban Copăceanu, de moșnenii ot tam deavalma pă patru moși.”
Intensa locuire a satului este demonstrată în aceeași perioadă și de faptul că într-un sat erau cuprinse mai multe cătune, astfel că în secolul al XIX-lea cuprindea:
Satul Adunații de Ulmet pe moșia Șătrăresei Marghioala Bârseasca care avea în 1831 doar 15 familii;
Cătunul Teiușu existent din secolul al XVIII-lea.
În Dicționarul geografic al județului Vâlcea editat în anul 1893, se arată că în Ulmetu locuitorii sunt moșneni, trei s-au împroprietărit în anul 1864 pe moșia Urșanilor și unu pe moșia domnului Bunescu.
Toate acestea relevă că satul Ulmetu a fost locuit din secolul al XV-lea, fără întrerupere, conform documentelor citate anterior, schimbându-și doar vatrația satului în funcție de condițiile social-economice și istorice, stabilindu-se actualmente de o parte și de alta a râului Cerna.
Satul Bălteni
Este amintit în documentul descoperit de profesorul Matei Dumitru (anexa 1), existând sub această denumire încă de la sfârșitul secolului al XV-lea cu mulți ani înaintea unor documente cunoscute deja:
„Cu mila lui Dumnezeu, Io, Mihnea Voievod… dat-am domnia mea această poruncă Radului Sabașul…. Ca să fie moșie la Ulmetu…. Însă hotarul să se știe…. Către Bălteni pă valea Lucăi.”
Din acest document reiese că satul Bălteni exista ca unitate de sine stătătoare, deoarece se fixa limita moșiei Ulmetu pe valea „Lucăi”, către „Bălteni”, și nu s-ar fi folosit o asemenea formulare dacă satul nu ar fi existat cu mult anterior.
Numele satului s-a păstrat de-a lungul timpului, astfel că în timpul domniei voievodului Neagoe Basarab, satul Bălteni estre trecut „între satele pe care le dădea în stăpânire mănăstirii Motru prin privilegiul din 1518-1519”, (iar noi credem că este vorba de Băltenii noștri având în vedere că distanța până la Motru nu este prea mare.)
Satul Bălteni a fost bine populat de-a lungul timpului, lucru demonstrat de faptul că în 1831 satul avea 109 familii, la care se adăuga și cătunul Cojani.
În Dicționarul Geografic al Județului Vâlcea editat în anul 1831 de C. Alessandrescu, satul Bălteni era trecut ca o comună aparte, iar în Marele Dicționar Geografic al României editat în anul 1902 de George Lahovari se arăta că în Bălteni o parte din locuitori sunt moșneni, parte împroprietăriți în anul 1864 cu 44 ha, pe moșia Bălteni satului. Satul Bălteni așezat actualmente pe ambele maluri ale râului Cerna și-a continuat neîntrerupt existența, fiind astăzi satul cel mai nordic al comunei.
Satul Vețelu
Numele de Vețel, apare în documentul de la anexa 1, existând ca zonă de locuire încă din secolul al XV-lea:
„ … pentru că o au cumpărat Radu Subașul această mai sus-zisă moșie încă de prin zilele răp(osatului) Vlad Călugărul, din Cârsteni Vețelu, drept 1900 aspri gata.”
Următoarea testare documentară datează din 1612:
„Din mila lui Dumnezeu, Io Radu Voievod…. dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Radu logofăt și lui Tudor și lui Lupu logofăt și lui Vladu logofăt și cu fii lor… ca să le fie lor Ocină în Vețel…și iar a cumpărat Lupul ocină de la Mențica două fălci în câmp pentru 400 de aspri gata… . Și iar a cumpărat Vladu ocină la Vețel un ogor lângă vadul Cruciei, de la Ignatu pentru150 de aspri gata.”
În acest document satul Vețel este amintit de trei ori, deoarece s-a cumpărat pământ din trei locuri diferite de către trei oameni diferiți, ceea ce ne face să credem că era un pământ destul de fertil și căutat în acea vreme. După această dată până în zilele noastre se pare că satul și-a păstrat vatra inițială, fiind în permanență locuit. De asemenea, satul Vețel este trecut și pe harta ofițerului austriac Schwantz din anul 1720 sub numele de „Wezel”.
În Marele Dicționar Geografic al României editat în 1902 de George Lahovari, acest sat este înglobat comunei Broșteni și numai după 1950 este integrat comunei Copăceni, conform Legii nr. 5/1950.
Referitor la acest sat este deosebit de importantă lucrarea profesorului Vasile N. Vețeleanu intitulată Contribuții la istoria satului Vețelu din comuna Copăceni, Vâlcea pe care o prezentăm la anexa 5.
Satul Copăceni
Satul Copăceni este atestat documentar în secolul al XVII-lea dar păstrându-se anumite hidronime amintite încă din secolul al XV-lea ca Valea Vătafului și Valea Sorbetului, până astăzi, ne justifică ideea că acestea s-au transmis din generație în generație de către locuitorii satului respectiv, cele două văi formând și astăzi limita cu satul Ulmetu („… pă valea Vătah(u)lui …și de acolo merge pe valea Sorbetului…”)
În anul 1612 satul Copăceni este amintit în momentul când se realizează un act de vânzare – cumpărare de pământ și anume:
„ …Și iar a cumpărat Radul ocină în Copăceni de la Lepădat trei fălci de loc lângă via lui pentru 280 de aspri gata.”
Dintr-o însemnare făcută pe un Penticostar, aflat în biserica cea veche din lemn de la cimitirul din Copăceni cu hramul Cuvioasa Paraschiva, se vede că la anul 1767 trăia Diaconul Matei Copăceanu și Diaconul Filip. Tot din această însemnare se mai vede că această biserică din lemn este ctitoria Copăcenilor, fiind construită și târnosită în anul 1755. În anul 1804 s-a zidit cu cheltuiala Copăcenilor biserica din zid cu hramul „Buna Vestire”, la care în anul 1808 era popă Matei Copăceanu.
Satul Bondoci
La recesământul din anul 1912 Bondocii era înglobat la satul Vețel, deoarece nu avea prea multe familii, apărând ca sat aparte la recesământul din 29 decembrie 1926.
În noiembrie 1977, un grup de elevi de la Școala Generală Hotărasa din comuna Copăceni, au descoperit pe urmele tractorului în acest sat o serie de monede de argint, care s-a constatat că au fost dintr-un tezaur impresionant de 7548 monezi de argint emise de Franța, Austria, Spania, Turcia, Statele italiene și Germania, depozitate în două vase de ceramică, acoperite cu două talere.
Prima monedă a tezaurului este datată anul 1740 din timpul împărătesei Maria Tereza, iar ultimele piese ale tezaurului datează din anii 1852-1875. Nu se cunosc cauzele care au dus la îngroparea tezaurului prin anul 1875-1876 (având în vedere ultima monedă emisă) și nici de unde provine tezaurul, dar fiind emise de șase țări și acoperind o perioadă de peste 135 ani, ne face să credem că ar fi vorba despre o taxă sau tribut sau altă dare a unui mare feudal sau chiar a statului român către alt stat.
Satul Hotărasa
Este atestat documentar pentru prima dată la începutul secolului al XVIII-lea, când se spune că aici s-a construit „biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae de către Pătru Haiducul în anul 1719”; în cătunul Gătejei care aparține satului Broșteni. Nu știm în ce an s-a constituit ca sat aparte, dar el a aparținut comunei Broșteni, ca începând din anul 1950 să intre în componența comunei Copăceni ca urmare a împărțirii administrativ-teritoriale, conform legii 5/1950.
Din cele arătate până acum reiese că la sfârșitul secolului al XIX-lea, până în anul 1907 conform Dicționarului geografic al județului Vâlcea editat de C. Alessandrescu, pe teritoriul actual al comunei Copăceni, au existat următoarele patru comune:
Comuna Bălteni;
Comuna Ulmetu;
Comuna Copăceni;
Comuna Broșteni, la care erau integrate și satele Vețel, Bondoci și Hotărasa.
Aceste comune intrau în subordinea plasei Cerna de Sus, a cărei reședință era în cătunul Măldăresci, comuna Lădești.
După anul 1909 cele trei comune, Bălteni, Copăceni și Ulmetu s-au unit într-o singură comună numită Copăceni, iar după reorganizarea administrativ-teritorială din 2 decembrie 1950, satele Vețel, Bondoci și Hotărasa au fost înglobate comunei Copăceni, unde se găsesc și în prezent.
II.3. Evenimente istorice importante
Nu avem prea multe documente care să ne ateste dacă locuitorii din această comună au participat la marile evenimente (mai ales că din informații verbale s-ar părea că o serie de documente și-au găsit sfârșitul prin incendierea unei case ce aparținea unui locuitor care îndeplinise o funcție de răspundere în comună), cu excepția faptului că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea este amintită existența unei cătane în cadrul băniei Craiova:
„Între cătanele bănești ale scaunului Craiovei era trecut în 1784, sub comanda căpitanului Mihăilă și Ion ot Ulmet.”
Un eveniment care nu se poate să nu fi avut o puternică priză și zona noastră este revoluția de la anul 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, mai ales că ea a pornit din zona nordică a Olteniei din apropierea noastră, de la Tismana. Legat de aceasta, tradiția spune că în aceeași vreme prin pădurile întinse din zona noastră s-a adăpostit vreme îndelungată haiducul Iancu Jianu, al cărui adăpost s-ar presupune că ar fi fost la Ciungulete în Pădurea Bărcului unde până de curând a existat și o locuință. Bătrânii spun că ceata lui Iancu Jianu a prădat locuința boierului Dughinel din Copăceni și că în această ceată ar fi existat 9 haiduci.
De asemenea revoluția de la anul 1848 nu a rămas fără ecou în rândul populației de pe teritoriul comunei noastre mai ales că Magheru își instalase tabăra la Râureni lângă orașul Râmnicu Vâlcea. Suflul patriotic generat de anul revoluționar pașoptist va ține vie flacăra ideii de unitate națională a tuturor românilor.
În cadrul tumultului revoluționar legat de realizarea Unirii, conform Ordinului Cârmuirii cu nr 3535, s-a trecut și în comuna Bălteni la stabilirea numelui și prenumelui delegatului din partea clăcașilor în persoana lui Preda Floarea de 37 de ani . În fixarea numărului alegătorilor, s-a stabilit că în Bălteni numărul locuitorilor de peste 30 ani este de opt, la Broșteni un număr de 45, la Copăceni în număr de 31, iar în cătunul Adunați un număr de 7. În cadrul listei cu proprietari din județ cu 10 – 99 fălci de pământ, „alegători în al doilea grad", îi găsim pe Nae Copăceanu și Mihai Copăceanu la Copăceni, pe Constantin Coțanu și alți 28 de locuitori din Ulmet, pe Radu Diaconu Ion și alți 39 de locuitori din Broșteni, pe Vasilache Dughinel și alți 6 locuitori din Copăcenicare alături de ceilalți alegători din districtul Vâlcea aveau dreptul de a alege dintre ei un deputat pentru Divanul Ad-Hoc, conform articolului 3 din Înaltul Împărătesc firman.
Aceste frământări intense vor contribui alături de întreaga națiune română la realizarea mărețului act de la 24 ianuarie 1859, când la conducerea Principatelor Române va veni Alexandru Ioan Caza.
Reforma agrară din 14 august 1864 a fost promulgată prin legea publicată în Monitorul nr.881, din 15 august 1864, însoțită de proclamația domnească în care se spunea:
„..claca este desființată de-a pururea, sunteți stăpâni pe brațele voastre, pe locurile voastre având fiecare o părticică de pământ de apărat.”
Ca urmare a reformei agrare din anul 1864, pe teritoriul comunei noastre, conform Dicționarului geografic al județului Vâlcea din anul 1893, s-a procedat astfel:
La Ulmetu trei moșneni au fost împroprietăriți pe moșia Urșanilor și unul pe moșia Bunescu;
La Bălteni o parte din moșneni au fost împroprietăriți cu 44 ha pământ pe moșia Bălteni a Statului;
Unirea de la anul 1859 și totodată dezvoltarea economică a României, a dus la sporirea dorinței de obținere a independenței depline, lucru care se va îndeplini în anul 1877, pe câmpurile de luptă din Balcani. În urma rechizițiilor făcute în a doua jumătate a lunii iulie 1877, din comuna Broșteni s-a rechiziționat 400 oca fasole, expediată la Divizia a III-a Militară staționată în Băilești. .
În cadrul rezerviștilor din anii 1869, 1870, 1871 și 1872 netrimiși corpurilor de armată găsim și pe următorii locuitori de la noi:
Georgescu Sandu, soldat din Copăceni, plasa Oltețu de Sus;
Ionescu Ștefan, brigadier, comuna Broșteni, plasa Oltețu de Sus;
Șerban Dumitru, soldat, comuna Broșteni, plasa Oltețu de Sus .
Pe lângă obiectele și produsele alimentare date ca ofrande armatei române de locuitorii din județul Vâlcea, între 15 aprilie 1877 și 28 ianuarie 1878, regăsim și efortul economic al locuitorilor de la noi, care de asemenea și-au adus tributul lor de sânge pe câmpurile de luptă pentru obținerea independenței.
Mulți dintre locuitorii comunei noastre au participat la luptele din anii 1916- 1918, care au avut ca rezultat crearea României Mari. La 28 august 1917 Primăria comunei Copăceni raporta că s-au strâns un nr. de 17 cămăși, șase perechi de izmene, 23 șervete, și trei batiste în vederea ajutorării soldaților care luptau pe front. Nemulțumirea față de ocupația germană derivă din faptul că la 8 iulie 1918 mai mulți locuitori din comuna Broșteni se adresau Prefecturii Vâlcea pentru că au rămas fără vite de muncă, rechiziționate de germani și trimise împreună cu atelajele în județele dunărene la munca câmpului, încă din primăvara anului 1917, și neînapoiate până atunci.
Între cei 10179 soldați, subofițeri și ofițeri morți în Primul Război Mondial, pentru realizarea României Mari, din județul nostru, din Copăceni au fost 162 eroi (anexa 2). În cinstea acestor eroi care au căzut la datorie apărând glia strămoșească și care și-au adăugat actele de vitejie la cele ale strămoșilor lor pentru realizarea unirii tuturor românilor, în comuna noastră s-au ridicat trei monumente, unul la Vețelu, unul în satul Hotărasa și unul la Ulmetu (anexa 3).
Monumentul de la Hotărasa Monumentul de la Vețelu
Monumentul de la Ulmetu
Figura nr. 4. Monumente ridicate în cinstea eroilor.
Un alt moment cu deosebită implicații la care au participat și locuitori ai comunei noastre a fost al Doilea Război Mondial și mai ales după 23 August 1944, când întreaga armată română a întors armele împotriva Germaniei hitleriste, participând cu toate resursele economice și militare, contribuind la scurtarea războiului cu circa șase luni. Între acei care, originari de pe meleagurile noastre, au luptat împotriva Germaniei hitleriste, menționăm pe
Dan St. Gheorghe, născut la 14 noiembrie 1911 în satul Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea, care după 23 August 1944 a participat ca sublocotenent în rezervă în calitate de companie de mitraliere din Regimentul 35, în cadrul Diviziei 21 Infanterie, luptând în împrejurimile Ploieștilor, la Oarba de Mureș, la Câmpia Turzii, pe Valea Someșului pentru eliberarea țării noastre, ca apoi trecând în Ungaria să participe la luptele de la Tiszalloc și în Cehoslovacia la luptele din Munții Tatra și la Banska-Bistrița, unde l-a găsit încheierea războiului.
Căciularu Gheorghe și Pârpală Gheorghe care au participat ca soldați în lupte până în Cehoslovacia.
La aceștia se adaugă cei care au căzut pe câmpul de luptă pentru eliberarea României (anexa 4).
II.4. Mersul proprietății și ocupațiile locuitorilor
Obștea sătească la români a fost deosebit de puternică, iar stăpânirea devălmașă a pământului de către țărani în cadrul Obștei, a fost o realitate permanentă a întregului ev mediu românesc. Obștea era o comunitate de muncă, care îndeplinea funcțiuni multiple:
De a-și apăra membrii ei de furturi, prădăciuni, jafuri și omoruri;
De-a urmări și a prinde pe răufăcători;
De-ași judeca membrii în pricinile dintre ei etc.
Datorită configurației geografice a teritoriului, în comuna Copăceni relațiile sociale dezvoltate de-a lungul vremurilor au fost cele caracteristice regiunilor de deal unde a apărut în întregime moșia, iar dacă a apărut ea a coexistat cu puternice rămășițe ale obștii teritoriale. Relațiile feudale de producție au luat naștere din dezvoltarea forțelor de producție feudale, care presupun existența unei populații sedentare, prin destrămarea obștilor sătești. Constituirea clasei feudale și transformarea țăranilor liberi în țărani dependenți s-a făcut prin uzurparea pământului obștilor.
Acest proces are loc și pe teritoriul comunei noastre lucru reieșit din documentul din secolul al XV-lea care arată că: ,,Și au avut Radu Subașul și cartea răposat(ului) Vlad Călugărul, făcută pe moșia sa care să fie de baștină.”, deoarece baștină sau ocină era o proprietate moștenită, născută din proprietatea comună uzurpată a obștii, ceea ce ne face să conchidem că proprietatea comună a obștii sătești din această zonă fusese uzurpată înainte de secolul al XV-lea (domnia lui Vlad Călugărul).
În cadrul obștii, oamenii erau liberi și erau numiți moșneni, fiind considerați oameni cu moșie, care au moștenit-o de la înaintașii lor, de la moșul comun întemeietor sau stăpân al satului. Moșnenii își lucrau singuri pământul împreună cu familiile lor, fiind siliți la o serie de dări și obligații față de domn. Ei plăteau din ce în ce mai greu dările și când nu le mai puteau plăti din cauza secetei a războaielor sau altor calamități, atunci ei erau obligați să-și vândă moșia, ceea ce însemna că ei își pierdeau libertatea personală, devenind rumâni.
La începutul secolului al XVIII-lea această situație a fost cunoscută și în satul Bălteni, unde printr-un hrisov din 24 aprilie 1615, Radu Mihnea întărește fraților Pîrvu și Radu, boieri din Slăvitești: „…doi rumâni din Bălteni, ce le fuseseră contestați de alt proprietar.”
Rumânii erau locuitori ai satelor boierești, domnești sau mănăstirești și erau obligați să facă toate muncile la care îi punea stăpânul, să plătească dări pentru vitele pe care le creșteau și să dea dijma din produsele obținute. Situația lor de oameni neliberi, de oameni cu stăpân s-a transmis și asupra urmașilor lor pe linie bărbătească. O situație extrem de grea o aveau robii, care erau cu totul în puterea stăpânilor lor și care puteau să facă cu ei tot ce voiau, însă fără a-i omorî. Robii erau mai ales țigani.
Stăpânul fiind proprietar absolut asupra robilor îi putea vinde după bunul plac, astfel la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu vinderea pământului către Tudor este vândută și o țigancă:
„Și iar ca să fie lui Tudor și cu jupânița sa Mișa, o țigancă anume Voica, pentru că aceea țigancă a fost a cumpărată de ala Prodea logofăt de mama Mușei, și de frații lor anume Vancea și Manea pentru doi boi. Iar după aceasta ei au dat acea țigancă Voica, mai sus spusă, zestre jupâniței lui Tudor.”
Obștea sătească a fost o realitate puternică în viața social-economică la români, astfel încât ea a dăinuit multă vreme, chiar și după feudalizarea societății.
Rămășițe ale vechii obști sătești se păstrează și în secolul al XVII-lea prin dreptul de precumpărare și răscumpărare (cunoscut mai târziu sub numele de drept de preemțiune sau protimisis), care înseamnă învoirea megieșilor (vecinilor) și a rudelor la înstrăinarea pământului, prioritatea acestora la cumpărarea unei delnițe din hotarul obștii, responsabilitatea colectivă în materie fiscală și penală fiind de asemenea urme ale vechii organizații obștești care a dăinuit în feudalism. Și pe teritoriul comunei noastre în secolul al XVII-lea are loc o asemenea vânzare de pământ cu învoirea obștii:
„Și au vândut oamenii care sunt mai sus ziși această ocină și dedină ce este mai sus spusă, de a lor bunăvoie și cu știrea tuturor megieșilor și de sus și de jos și din jurul locului și dinaintea domniei mele.”, ținându-se cont de obiceiul pământului privind vânzarea pământului cu asentimentul tuturor membrilor obștii și mai ales a vecinilor.
Procesul de descompunere a obștilor se accentuează cu cât se înainta în feudalism. În 1749 moșia satului Bălteni, aparținea lui Constantin treti, postelnic Fălcoianu și lui Iosif proegumenul Hurezului, care la mijlocul secolului al XVIII-lea a intrat în posesiunea mânăstirii Hurez: „…prin dania de 300 de stânjeni făcută de Constantin treti postelnic Fălcoianu și altă danie de 350 de stânjeni făcută de Iosif proegumenul Hurezului, în ziua de 11 martie 1749”
Lucrul moșiilor care nu se arendau se făcea nu numai cu țiganii și poslușnicii mânăstirii ci și cu locuitorii satelor vecine, sau cu clăcașii moșiilor respective. Mânăstirile dispuneau de adevărate latifundii cu numeroase sate de țărani dependenți, de a căror muncă beneficiau. Uneori se obișnuia de către domnitori să se acorde mânăstirilor din străinătate anumite privilegii, adică strângerea anumitor dări, astfel în 1816 Ion vodă Caragea, întărește mila de vinăriciu: „…câte cinci bani de vadră, întărind hrisoavele date de domnii anteriori și pentru sate din plasa Cernei, ca: Mădulari, Șerbănești, Ulmetu, Bălteni, Cireșu, Broșteni” , pentru mănăstirea Megaspileon din Moreea.
În Dicționarul geografic al județului Vâlcea din 1893 se arată:
În Ulmetu locuitorii sunt moșneni, trei s-au împroprietărit în anul 1864 pe moșia Urșanilor și unul pe moșia domnului Bunescu;
În satul Bălteni, moșnenilor existenți li s-au adăugat clăcașii aduși pe moșia mânăstirii Horezu împroprietăriți în anul 1864.
Satul Copăceni era format din moșneni, cărora li s-au adăugat familii de rudari și țigani, probabil descendenți ai robilor amintiți de documente, unde tradiția spune că la eliberarea robilor, aceștia având numai prenumele, li s-a dat un nume în funcție de ocupația pe care o aveau la conac, sau după situația socială. Astfel:
Dacă a fost măcelar i s-a dat numele de Casapu;
Dacă a avut meseria de tâmplar, i s-a spus Tîmplaru;
Dacă a fost rob din vechime, i s-a spus Robu;
Dacă era văduv s-a numit Văduva;
Aceste nume s-au transmis din tată în fiu și există și astăzi.
Satele Vețel și Hotărasa erau formate din moșneni și clăcași împroprietăriți în anul 1864, conform legii rurale.
Rămășițele obștii teritoriale sunt argumentate și prin aceea că locuitorii mențio-nați în Catagrafia anului 1831 aflată în Arhivele Statului București, se găsesc sub numele de „moșneni ot tam de-a valma”, iar documentele care atestă existența satelor comunei Copăceni arată că din cele mai vechi timpuri ele au fost locuite de moșneni care trăiau în obști sătești.
Pretutindeni, deci și la noi, predomina economia naturală, producția urmărind mai ales satisfacerea nevoilor proprii ale familiei producătorului și ale tuturor membrilor obștii. În felul acesta activitățile economice se reproduceau aproape integral în cadrul obștii de către membrii acesteia.
Activitatea economică de bază a locuitorilor de la noi era reprezentată de agricultură împreună cu toate ramurile sale. Cultura cerealelor: grâu, secară, a legumelor, a viței de vie, precum și a pomilor fructiferi se făcea în lunca râului Cerna și pe pantele dealurilor, prin defrișări efectuate cu ajutorul focului, desțelenindu-se apoi cu ajutorul sapei, hârlețului sau plugului. La începuturi alternarea culturilor nu era cunoscută și de aceea pământurile cultivate când erau secătuite și nu mai produceau erau lăsate în paragină (pentru a se restructura solul), fiind puse în lucru alte terenuri (constituind și aceasta o cauză a deselor mutări ale vetrelor de sate s.n.). În felul acesta, agricultura are un caracter mutător, cultivându-se mai ales grâu, orz, secară, mazăre, in, cânepă, iar din secolul al XVIII-lea porumbul care a fost adus din America în urma marilor descoperiri geografice.
O altă ocupație tradițională a fost creșterea animalelor, avantajată la noi de existența unor pășuni și fânețe întinse și productive. Se creșteau cornute mari boi și vaci, cornute mici oi și capre, cabaline, porci, folosite fie la muncile agricole fie la consumul intern, dar și pentru schimb.
În cadrul obștii se cunoșteau toate meșteșugurile menite să satisfacă nevoile principale ale oamenilor: de hrană, de îmbrăcăminte, construcții de locuințe, nevoile de apărare, nevoilor gospodărești dar și chiar unele obiecte de lux. Meșteșugurile rămâneau totuși în cadrul obștii ca o anexă a agriculturii, fiind strâns legate de gospodăria țărănească, satisfăcând nevoile comunității din care făceau parte meșteșugarii. O parte din producția agricolă, vegetală sau animală, ca și cea meșteșugărească era destinată, în perioada mai târzie a feudalismului, schimbului local sau îndepărtat, asigurării celor necesare traiului. Fiind o zonă de deal, la noi s-a practicat, încă din cele mai vechi timpuri, pomicultura, locul central ocupându-l cultura mărului, părului, prunului și nucului. Deoarece se produceau cantități de fructe peste necesarul propriu, fructele de măr și păr în stare proaspătă erau desfăcute în satele de câmpie sau pe piața orașului Craiova, de unde locuitorii comunei noastre își completau necesarul de cereale, în cadrul schimbului în natură, sau cu bani.
Documentele moderne ne amintesc de asemenea de o altă ocupație și anume fabricarea țuicii din prune, care de asemenea era comercializată în regiunile de câmpie pe cereale sau bani.
Una din ocupațiile principale ale locuitorilor comunei noastre a fost fabricarea varului. Materia primă, adică piatra de var (calcarul) era adusă cu carele de la Baia de Fier, sau din comuna vecină Stroești, care apoi era zidită în varnițe și era arsă cu lemnele care se găseau din abundență pe dealurile din jur.
Varul ars era dus cu carul cu boi sau cu căruțe cu cai în zonele de câmpie, unde se făcea schimbul pe cereale sau se valorifica în bani.
Una dintre ocupațiile tradiționale era și aceea a prelucrării lemnului care era folosit la construcția caselor, la confecționarea de linguri, fuse, albii sau coșuri, de către familii de rudari care le schimbau pe produse agricole sau bani, atât pe plan local cât și la bâlciurile și târgurile din apropiere. Și astăzi în satul Copăceni din comuna noastră sunt câteva familii de rudari care prelucrează lemnul și își desfac produsele muncii lor așa cum procedau și strămoșii lor.
Alte ocupații secundare le-au constituit: torsul, țesutul și mai ales cusutul, practicat de femei, mai ales iarna când nu aveau alte ocupații. Se produceau velințe, covoare, prosoape și obiecte de îmbrăcăminte deosebit de frumoase. Cerealele produse la noi sau obținute în urma schimbului de mărfuri de la câmpie erau măcinate prin intermediul morilor de apă de pe râul Cerna, care existau aproape în fiecare sat al comunei.
În satele care aparținuseră comunei Broșteni se organizau și se desfășurau bâlciuri anuale la 24 februarie, la 14 octombrie și la sâmbăta moșilor. Produsele pomiculturii erau desfăcute în orașele, târgurile și bâlciurile din jurul comunei noastre, respectiv la Craiova, Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Gângulești, Lădești și Horezu.
O altă ocupație tradițională cu adânci rădăcini de la geto-daci a constituit-o albinăritul, astfel că la începutul secolului al XX-lea existau:
12 stupi în satul Bălteni;
25 stupi în satul Copăceni.
Evoluția istorică a satelor comunei Copăceni ca și stare a proprietății și ocupațiile locuitorilor, s-au regăsit, la finele secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, în particularitățile unei țărănimi care era confruntată cu noi și mari probleme sociale și economice.
Satul românesc, subcolinar, cum erau și cele din Copăceni, făcea tot mai greu față, prin izolarea în care se găsea, unei vieți economice de factură capitalistă proprie României în epoca amintită. Mica proprietate a țăranului se fărâmița, producția nu mai răspundea cerințelor orașelor ce se industrializau, fiscul era tot mai nemilos, într-un regim politic și social caracteristic acelor timpuri.
CAPITOLUL III
SITUAȚIA ECONOMICĂ A COMUNEI COPĂCENI DUPĂ 1945
După anul 1945 în condițiile cooperativizării forțate și a trecerii pământurilor și a mijloacelor fixe în proprietatea colectivă și de stat, a dus la numeroase împotriviri ale oamenilor locului, pornindu-se de la fuga de acasă a unor săteni, până la ascunderea unor mijloace fixe căutate de oficialii vremii. Guvernul din martie 1945 a fost susținut cu speranță de țărănimea satelor submontane, dar așteptările au fost înșelate de evoluția economică și socială a comunei Copăceni, care a dus la unele mutații pe care vom încerca să le prezentăm succint. Reforma agrară, fără să fi împărțit marile moșii la Copăceni, a avut consecințe sociale în viața comunei.
Din punct de vedere economic, istoria comunei Copăceni a suferit unele mutații pe care vom încerca să le prezentăm în mod succint.
III.1. Agricultura
Agricultura constituie principala ramură economică a comunei Copăceni, care dispune de o suprafață de 3295,4 hectare teren agricol, din care 1097,77 hectare teren arabil.
În localitatea Copăceni, a luat ființă în anul 1956 Cooperativa Agricolă de Producție, ca unitate agricolă bazată pe proprietatea obștească. Procesul de cooperativizare a comunei s-a terminat în anul 1962, când toate terenurile țăranilor din satele Ulmetu și Bălteni au fost cooperativizate.
Tot în satul Bălteni, în aceeași perioadă, ia ființă o unitate de stat aparținând I.A.S. Măldărești.
Pentru buna funcționare a celor două unități agricole în comună este înființată o secție S.M.A., care și-a mărit în timp baza materială.
Terenurile agricole, în funcție de calitatea și poziționarea lor au fost cultivate în această perioadă astfel:
Terenuri arabile 18 % – 1096,77 hectare;
Fânețe și pășuni 24,3 % – 1485,30 hectare;
Livezi de pomi și vii 11,6 % – 712,13 hectare;
Păduri 40,6 % – 2476,82 hectare.
Cooperativa Agricolă de Producție „Răsărit de Soare” deținea o suprafață totală de 2196 ha teren diferit, ceea ce reprezintă 47,5 % din suprafața totală a comunei și a fost repartizată astfel:
Teren arabil (proprietate obștească) 746 hectare, adică 12 % din suprafața totală a comunei și 68 % din terenurile arabile;
Pășuni și fânețe 1441 hectare, adică 23,8 % din suprafața totală a comunei și 97% din pășunile și fânețele comunei;
Livezi de pomi 379,98 hectare, adică 5,7 % din suprafața totală a comunei și
53,3 % din suprafața de pomi și vii.
Brigada I.A.S. Bălteni, din cadrul Fermei I.A.S. Măldărești deținea o suprafață de 340,15 hectare, din care:
Teren arabil 18,89 hectare;
Pășuni și fânețe 14,43 hectare;
Livezi de pomi 306,83 hectare, adică 43 % din suprafața cu pomi a comunei.
Din întreaga suprafață a comunei 6096,28 hectare, 5876,20 hectare sunt terenuri extravilane și numai 820,09 hectare sunt terenuri intravilane.
În perioada cooperativizării s-au înregistrat modificări în structura culturilor agricole. Astfel, ponderea grâului a fost egală cu cea a porumbului, s-au extins suprafețele de cultură pentru cartof, legume, livezi și plante furajere.
În comuna Copăceni s-au cultivat următoarele cereale: grâu, porumb, orz, ovăz; legume, pomi fructiferi și plante furajere ca: ghizdei, lucernă și trifoi.
De asemenea și suprafețele cultivate cu viță-de-vie au cunoscut o modificare în evoluția lor. Astfel, în 1974 aceste culturi se întindeau pe o suprafață de 42,49 ha, din care 30 ha erau ocupate cu viță nobilă și aparțineau C.A.P-ului. Începând cu anul 1976, C.A.P.-ul trece la desființarea plantației de vie, redând terenul altor culturi.
O altă ramură a activității agricole, pe lângă culturilor vegetale, a fost și creșterea animalelor. Astfel, la secția zootehnică, din cadrul C.A.P., se găseau: bovine, ovine, (din care rasa țurcană în proporție de 85 %, restul fiind țigaie și stogoșe), porcine.
În gospodăriile agricole ale locuitorilor din comuna Copăceni, se găseau de asemenea: porcine, bovine și cabaline.
Albinăritul a fost o preocupare străveche a unor familii din Copăceni, care s-a păstrat și s-a dezvoltat de-a lungul timpului, ajungând ca în anul 1986 să existe un număr de 534 familii de albine, baza meliferă fiind asigurată de plantațiile de pomi fructiferi, de plantațiile de salcâm din zonă și de existența pășunilor și fânețelor.
După anul 1989 terenurile agricole au trecut din proprietatea statului sau a C.A.P.-ului în proprietatea țăranilor, prin Legea 18/1991. Astfel, până la data de 25.01.2005, din 1559 titluri de emis pe 2156 hectare teren, s-au dat 1347 titluri de proprietate pe o suprafață de 1577,10 hectare, adică s-a pus în posesie doar 73,14% din suprafața agricolă.
După promulgarea Legii 1/2000, din cele 33 titluri de emis pentru o suprafață de 362 hectare, până la 25.01.2005, s-au emis cinci titluri de proprietate, pentru o suprafață de 92,32 hectare, adică 25,5%.
III.2. Economia forestieră
Pădurile ocupau o suprafață de 2476,82 hectare, ceea ce reprezintă 40,6 % din suprafața comunei. Aceasta acoperă spinările dealurilor, culmile domoale împădurite, pătrunzând pe văile păraielor și chiar până în apropierea râului Cerna în unele sectoare.
În comună s-au luat, în acea perioadă, măsuri pentru extinderea plantațiilor de pin deoarece, perioada lor de creștere este mai mică. De asemenea s-au luat și alte măsuri pentru păstrarea și conservarea fondului silvic cum ar fi:
Îngrijirea semințișurilor în plantațiile tinere;
Efectuarea de degajări, curățiri și rărituri;
Tăierea rațională a arborilor bătrâni;
Împădurirea de noi suprafețe;
Ocrotirea prin împrejmuiri a lăstărișurilor.
După anul1989, o parte din suprafața forestieră a trecut în proprietatea locuitorilor comunei. Astfel, au fost puși în posesie 290 de persoane, pe o suprafață de 554,35 hecatre, dintr-un total de 363 de persoane pe o suprafață de 707,70 hectare, adică doar 78,3 %.
III.3. Vânătoarea și economia piscicolă
Vânătoarea este o ramură importantă a economiei naționale. Zona comunei Copăceni prezintă condiții favorabile creșterii animalelor sălbatice de tot felul. Vânatul principal este reprezentat de vulpe, iepure, căprioare, mistreți, iar dintre păsări prepelița, porumbelul sălbatic și turtureaua.
Practicarea pescuitului este redusă, deoarece nu există decât o singură apă curgătoare, respectiv Cerna, al cărui debit se micșorează mult vara. Pe teritoriul comunei, lacuri nu există, dar s-au amenajat unele heleșteie la ferma I.A.S.-Bălteni, prin grija inginerului Rădulescu Ion, și de către unii locuitori ai comunei, cum ar fi Soceanu Toma, Bîgioi Gheorghe, Georgescu Dan și Georgescu Constantin.
Din punct de vedere piscicol, comuna Copăceni se încadrează în zona mrenei, alături de care mai cresc cleanul și nisiparița. În heleșteie se găsesc diferite specii de crap și caras.
III.4. Industria și transporturile
Industria
Până la sfârșitul deceniului opt al secolului trecut, în comuna noastră nu există o întreprindere industrială. În anul 1980 au început pregătirile pentru deschiderea minei „Cerna”, care a început cu 20 muncitori sub îndrumarea maistrului Marica Ilie, originar din Copăceni, format ca miner la Câmpulung. În perioada de maximă exploatare, mina cuprindea:
O carieră de exploatare a cărbunelui prin decopertare la Dealul Ulmetului;
Trei guri de exploatare.
În unitatea minieră din Copăceni munceau un număr de 583 de mineri, provenind atât din populația comunei, cât și din comunele învecinate.
În afara mineritului, industria a fost prezentă în comuna Copăceni și prin prezența industriei mici… astfel, în cadrul Cooperativei Agricole de Producție, funcționau următoarele secții ale industriei mici:
Cărămidărie, în cadrul căreia lucrau 24 de muncitori;
Vărărie;
Cuptor de uscat prune;
Instalație de tocat furajele;
Secția de morărit;
Instalație de debitat material lemnos.
În cadrul CPADM, funcționau următoarele secții ale industriei mici:
Brutărie;
Sifonărie;
Gogoșerie.
Prestări servicii către populație:
Croitorie;
Cizmărie;
Frizerie;
Zidărie.
Transporturile
Căile de comunicație rutieră pe teritoriul comunei noastre s-au dezvoltat din cele mai vechi timpuri și ele datează odată cu așezările omenești, fiind folosite de localnici pentru transportul varului și fructelor spre zonelor de câmpie din sudul Olteniei sau de locuitorii comunelor învecinate Stroiești și Slătioara în același scop. În trecut transporturile erau executate cu carele trase de boi sau căruțele trase de cai, drumurile erau nepietruite, iar în anotimpurile ploioase, toamna și primăvara, deveneau impracticabile. După anul 1900 s-au luat măsuri pentru pietruirea șoselelor principale care leagă comuna noastră de comunele vecine.
În prezent, șoseaua județeană care trece pe valea râului Cerna, pe teritoriul comunei noastre este în totalitate modernizată. În anul1982 s-a construit „Șoseaua Cărbunelui”, Popești-Berbești, care traversează comuna noastră de la răsărit la apus. De la aceste două drumuri modernizate care străbat comuna, se ramifică șosele laterale și potecile, care dau rețelei rutiere aspectul unui păienjeniș.
Pe teritoriul comunei se află șase stații auto: Hotărasa, Vețelu, Copăceni, Consiliu. Ulmetu și Bălteni. Traseele autobuzelor care tranzitau comuna sunt:
Râmnicu Vâlcea-Pojogi;
Horezu-Drăgășani;
Convențiile miniere spre Berbești.
Legătura între satele comunei se face cu ajutorul autobuzelor ce tranzitează comuna.
După modul de construcție deosebim:
Șoseaua județeană modernizată care asigură legătura spre Râmnicu Vâlcea, Craiova, Horezu și Târgu Jiu;
Șoseaua Cărbunelui asfaltată;
Șoselele comunale sau forestiere care sunt îmbunătățite prin pietruire
Datorită nevoii de eficientizare a transportului cărbunelui, s-a construit linia de cale ferată Popești-Alunu, care trece și prin comuna noastră, traseu feroviar folosit atât pentru transportul persoanelor cât și pentru transportul cărbunelui.
Figura nr. 5. Halta CFR Copăceni
III.5. Comerțul
În trecut aprovizionarea cu bunuri materiale de consum a populației se realiza de pe piața orașului Horezu, Lădești, Gângulești sau Râmnicu Vâlcea, cu prilejul târgurilor săptămânale sau din prăvăliile sătești ale comunei. În perioada comunistă, rețeaua comercială s-a dezvoltat foarte mult, luând ființă Cooperativă de Consum Producție și Desfacere (CPADM), pe raza comunei fiind deschise următoarele unități comerciale:
Un magazin Universal în satul Ulmetu;
Magazinul din Ulmetu
Trei magazine sătești, în satele: Bălteni, Vețelu, Hotărasa în care își desfac produsele și trei bufete;
Magazinul din Hotărasa Magazinul din Vețelu
Magazinul din Bălteni
Figura nr. 6. Magazinele sătești
Patru chioșcuri alimentare: la mină, ACF, CFR, și TCMM;
Un chioșc de legume și fructe la Ulmetu cu o anexă la CFR.
După anul 1989, comuna noastră a suferit de asemenea numeroase transformări. Astfel, rețeaua comercială s-a privatizat, unele unități comerciale
s-au închis, pe când altele noi s-au deschis.
Începând cu anul 2000, mina Cerna a intrat în conservare, astfel încât o parte dintre mineri s-au transferat la Mina Berbești, ceilalți fiind trimiși în șomaj, cu Ordonanța nr 444 .
Figura nr.7. Sediul fostei Mine Cerna
Figura nr. 8. Complexul Minier Cerna (vedere din spate)
În urma privatizării pieței de lucru, nici Uzina Sodică Govora nu a funcționat mai bine, deci și de aici oamenii au fost nevoiți să plece în șomaj.
CAPITOLUL IV
DEZVOLTAREA SOCIALĂ ȘI CULTURALĂ DUPĂ ANUL 1945
IV.1. Populația și evoluția ei
Deși satele comunei noastre au existat din timpuri mai vechi, date referitoare la numărul locuitorilor satelor comunei Copăceni găsim doar din anul 1831, când catagrafia din acest an precizează că:
În comuna Bălteni erau 88 familii;
În Ulmetu, 76 familii;
În Copăceni, 87 familii;
În Hotărasa, 38 familii.
Satul Vețelu deși exista la acea dată nu este menționat și nici numărul locuitorilor.
În Dicționarul geografic editat în 1893 se arată că:
Comuna Copăceni are 418 locuitori din care 214 bărbați și 204 femei, în care intră și 10 familii de țigani (rudari), care se ocupau cu confecționarea de albii, fuse, linguri și cinci familii de țigani.
Comuna Ulmetu are o populație de 427 locuitori, din care 210 bărbați și 217 femei, 84 de contribuabili și 70 de case de locuit.
La recensământul din anul 1930, de la 29 decembrie, populația comunei noastre era de 2630 de locuitori. Din compararea acestor date, se observă că în perioada cuprinsă între anii 1831 și 1912 are loc o creștere substanțială a numărului de locuitori, lucru demonstrat de satul Hotărasa, care de la 38 de familii în anul 1831 (cu circa 130 de locuitori) s-a ajuns în 80 de ani la circa 304 de locuitori, numărul crescând peste 100 %.
În anul 1930 față de anul 1912 se constată o scădere a numărului locuitorilor cu 68 de persoane la nivelul comunei Copăceni, lucru explicabil prin pierderile de vieți omenești din primul război mondial, precum și datorită condițiilor grele de după război. O altă cauză a scăderii numărului de locuitori era faptul că natalitatea era scăzută, iar mortalitatea infantilă destul de ridicată, datorită lipsei de asistență medicală. După anul 1930 populația comunei este din nou în creștere până după cel de-al doilea război mondial, când se constată din nou o scădere datorată pierderilor de vieți omenești în război. Urmează o perioadă de creștere continuă, astfel că la recensământul din anul 1956, în comuna Copăceni erau 3150 de locuitori.
Perioada următorilor 10 ani (între anii 1956 și 1966) se remarcă printr-o scădere a numărului de locuitori ajungându-se la 2905, explicabilă prin scăderea natalității, ca și prin plecarea unui număr însemnat de locuitori la orașe unde s-au angajat ca muncitori. De asemenea elevii comunei noastre au plecat la școli profesionale, licee sau facultăți, și după absolvirea acestora n-au mai revenit în comuna natală. După anul 1966, datele referitoare la populație s-au luat de la Consiliul Popular al comunei Copăceni. Din studierea acestora reiese o creștere permanentă a numărului de locuitori, astfel că în anul1976 erau în comună 3440 locuitori.
Dintr-o analiză făcută pe o perioadă de 10 ani (1966-1976) reiese că natalitatea a fost cuprinsă între 18 și 30 la mia de locuitori, natalitate mai mare înregistrându-se în anii 1967, 1968 și 1969 de 32 la mia de locuitori, iar mai scăzută în anul anul 1973 de 18 la mie. De asemenea mortalitatea se află în continuă scădere, mai ales mortalitatea infantilă. Media de vârstă în comuna noastră este de 65 de ani.
În vatra satelor, densitatea locuitorilor este de 16 locuitori la hectar, care este aceeași pentru toate satele comunei. Densitatea mică de locuitori este explicată prin aceea că aproape jumătate din suprafața comunei este acoperită de păduri.
La recensământul din anul 1976 din totalul populației de 3440 de locuitori, din care bărbați erau 1661 deci 48 %, iar femei 1779, deci 52 %. Numărul populației active era de 1740 de persoane, ceea ce reprezintă circa 50 % din populația comunei, care în anul 1986 era în continuă creștere prin venirea și stabilire în comună a multor familii de muncitori apți de muncă. În anul 1976 populația comunei era ocupată în agricultură în proporție de 80 %, în industrie 8 %, iar în celelalte ramuri de activitate 12 %. În aceeași perioadă se observa și fenomenul deplasării sezoniere pentru munci în unități agricole de stat sau cooperative situate în județ sau în afara lui, ajungând la circa 100 de persoane, mai ales rudari. Cei mai mulți se deplasau în sezonul de vară la cositul fânului, la îngrijitul culturilor de hamei din Transilvania, la defrișări forestiere în zona de munte, precum și la culesul porumbului în zonele de câmpie. Durata deplasărilor era între 30 și 90 de zile.
În perioada 1980-1989 fenomenul de pendulare a forței de muncă (navetă zilnică), care până atunci era destul de accentuat, a început să scadă, reducându-se de 90 de persoane zilnic în anul 1976 la 10 persoane în 1986, ca urmare a transferării pe șantierele comunei.
În urma recensământului din martie 2003, s-au constat un număr de 2 973 locuitori, cu tendință de scădere și îmbătrânire a populației, datorită natalității scăzute și emigrării multor tineri în străinătate.
IV.2. Dezvoltarea învățământului și culturii
Deși ca instituție publică școala din zona Vâlcea apare mai târziu, preocupările pentru învățătură sunt mult mai vechi. Din documente și din însemnări se poate deduce că pe lângă mânăstirile din județul Vâlcea au existat școli în care se pregăteau diacii și grămăticii necesari pentru scrierea hrisoavelor sau viitorii slujitori ai bisericilor și mănăstirilor.
Nevoia de învățătură de carte, ca urmare a intrării județului într-un circuit economic și cultural mai activ, a crescut permanent. Școlile din secolul al XIX-lea nu cuprindeau toți copii nici la oraș, nemaivorbind de sate. Profesorul Costache Codreanu, propune Eforiei Școalelor, ca cei ce nu-și trimit copii la școală să fie amendați cu 10 lei pe zi. Probabil că cei mai săraci, aveau o frecvență mai regulată, deoarece el menționează, că această măsură: „ar fi o facere de bine pentru cei săraci, care urmează cu plăcere, găsind interes cu căldura ce se află în școală”.
Școlile din satele comunei Copăceni, s-au înființat în anii 1838-1839, iar dorința de a-și învăța copiii carte i-a îndemnat pe unii oameni înstăriți să sprijine dezvoltarea învățământului. Logofătul Nică Copăceanu, l-a adus în acest scop pe Ghiță Dascălu sin Oprea Grecu pentru a-i învăța carte pe cei doi fii ai săi Matei și Ștefan, încă din anul 1823: „La leatul 1823 Decembrie 9 am fost chemat de boieri Nică Copăceanu de am făcut dăscălie la dumnealui în casa popii Dumitru Vețeleanu, care este aproape de curtea dumnealui. Am scris ca să știe cu mâna mea 1823 Dechemvrie 23 Ghiță sin Oprea. Popa Dumitrașcu Chipilici”. Același lucru este întărit în anul următor în septembrie: „La acest an cu leatul 1824, Septembrie 26, am fost dascăl aicea la Copăceni… Și am învățat carte pe coconii dumnealui logofătului Nică anume unul Matei Logofăt, altul Ștefan brat si ego… Și am însămnat eu cel mai jos iscălit, 1824 Septembrie 26, Ghiță Dascălu sin Oprea Grecu”.
Învățătorii pentru sate se pregăteau prin cursurile organizate la Școala Normală sau la școlile preparande. Ele se țineau în timpul verii de la 24 aprilie până la 1 iulie și de la 15 august la 24 septembrie. Cursurile erau urmate timp de trei sau patru ani, până când se făcea dovada că și-au însușit cunoștințele necesare unui învățător. Pentru început, candidatului de învățător i se cerea să știe să citească și să scrie, celelalte învățături urmând a le însuși în cei trei-patru ani, cât țineau cursurile. Cursurile de pregătire se terminau cu un examen asupra cunoștințelor dobândite.
În anul 1838 în luna noiembrie erau trecuți pe lista cu candidații de învățători care frecventau Școala Normală din Vâlcea:
Dumitru Comănescu la Ulmetu, Adunați și Bălteni cu 87; 13 și 68 de familii;
Neagoe Diaconescu la Copăceni și Vețelu cu 62 și 77 familii.
La Bălteni în anul 1839 la 27 a IV-a, vremea de când a intrat candidat Ghiță Rașitoru, în vârstă de 18 ani, flăcău, fiu de birnic din Bogdănești.
La Copăceni în anul 1839 la 10 a IX-a intră candidat Badea Buleteanu, de 24 ani, însurat, fiu de birnic din Copăceni.
La Vețelu, în 1839, la 24 a IV-a, vremea când a intrat candidat Barbu Mazilescu de 22 ani, însurat, fiu de mazil, iar părinții lui sunt din Vețelu.
La Ulmetu în 1840 la 3 a V-a, vremea când a intrat candidat Pătru Vărgatu, în vârstă de 23 de an, flăcău, fiu de birnic din Ulmetu, având ca sat ce-l are alăturat la acea școală satul Adunați.
Îndemnurile lui Petrache Poenaru s-au resimțit și la Copăceni, prin aceea că în toate satele existente la 1838-1840 s-au organizat școli, iar candidații de învățători, care urmau cursurile școlii normale din Vâlcea, erau fii de birnici și mazili, locatari ai satelor respective, cu excepția celui de la Bălteni, care era de la Bogdănești.
În condiții grele, lipsiți de sprijin din partea boierimii și autorităților, trăind în sărăcie și mizerie, împilați de dări și de nevoi, însă dornici ca fii lor să învețe carte, țăranii și-au construit școli după puterea lor.
Analizând felul cum s-au construit localurile școlilor și cum a contribuit satul la întreținerea lor și a învățătorului, se poate afirma că școlile de la sate au fost sus-ținute mai ales cu sprijinul clăcașilor.
Școala din satul Copăceni până în anul 1883 a fost ținută cu cheltuiala locuitorilor, ca de la această dată să treacă pe cheltuiala statului. Localul pentru școală a fost donat de Ecaterina Marinescu din satul Copăceni (mică proprietăreasă), apoi locuitorii și-au construit local propriu, care nu se mai păstrează astăzi, fiind folosit ulterior drept cămin cultural și apoi în 1988 dărâmat (figura nr. 14, a).
În anul 1893 satul Copăceni era lipsit de școală deși: ,,copii de vârstă școlară erau 45 din care 26 băieți și 19 fete, știind carte din cei 418 locuitori numai 15 bărbați și 3 femei.”
În satul Bălteni, dicționarul Geografic al județului Vâlcea 1893, arată că „nu mai există școală în comună de la 1864” .
În comuna Ulmetu se arată în același dicționar „nu mai există școală de 28 de ani, fiind 62 copii în vârstă de școală, din care 36 băieți și 26 fete, știind carte 10 bărbați și nici o femeie, din 153 locuitori”.
Dacă în județul Vâlcea la 1 aprilie 1892 erau 109 școli rurale în care frecventau 2599 copii, din care 2249 de băieți și 350 de fete, din 1901 de vârstă școlară din care 10130 băieți și 8971 fete, rezultă un procent de școlarizare pe județ de 13,6 %, pe total. Raportând numărul de fete care urmau școala la numărul total al fetelor de vârstă școlară rezultă un procent infim de 0,45, iar la băieți un procent de 2,2 %.
În satele comunei noastre raportând numărul știutorilor de carte la numărul locuitorilor rezultă procente foarte mici, femeile fiind cele mai dezavantajate.
În anul1986 în comuna Copăceni se desfășoară învățământul în patru școli:
Școala cu clasele I-IV Bălteni (Figura nr. 9)
Figura nr. 9. Școala cu clasele I-IV Bălteni
Școala cu clasele I-VIII Ulmetu (Figura nr. 10, a și b)
Figura nr. 10, a. Școala Ulmetu
Figura nr. 10, b. Grădinița Ulmetu
Școala cu clasele I-IV Vețelu (Figura nr. 11);
Figura nr. 11. Școala cu clasele I-IV, Vețelu
Școala Generală cu clasele I-X Hotărasa (Figura nr. 12);
Figura nr.12. Școala Generală cu clasele I-X, Hotărasa
La 1 ianuarie 1986, în școlile din comuna noastră învăța un număr de 472 elevi, în clasele I-X. Pe lângă fiecare școală funcționează și câte o grădiniță în care erau înscriși un număr de 125 preșcolari. La școala Ulmetu funcționa o grădiniță (vezi figura nr. 10, b.) cu două posturi, într-un local nou.
În învățământ lucrau în 1986 următoarele cadre didactice:
Școala cu clasele I-VIII Ulmetu, Copăceni
Școala cu clasele I-VIII Hotărasa, Copăceni
Școala cu clasele I – IV Bălteni, Copăceni
Școala cu clasele I – IV, Vețelu, Copăceni
În anul școlar 2004-2005, în comună funcționează aceleași unități școlare, cu diferența că și la Școala Hotărasa funcționează doar clasele I-VIII. Aceste școli sunt:
Școala cu clasele I-IV Bălteni;
Școala cu clasele I-VIII Ulmetu;
Școala cu clasele I-IV Vețelu;
Școala Generală cu clasele I-VIII Hotărasa.
În anul 2005 în școlile din Copăceni sunt înscriși un număr de 375 de elevi, în clasele I-VIII. De asemenea funcționează în continuare și cele patru grădinițe.
Pentru buna desfășurare a învățământului în școli au fost amenajate unele cabinete și laboratoare, cum ar fi: cabinetul de istorie, de la Școala Ulmetu (Figura nr. 13 a și b) sau laboratorul de fizică-chimie de la Școala Hotărasa.
Figura nr. 13.a. Cabinet de istorie
Figura nr. 13, b. Cabinet de istorie
În anul școlar 2004-2005 erau încadrate în școlile din Copăceni un număr de 30 cadre didactice, dintre care: patru educatoare, 11 învățători și 15 profesori.
În luna mai 2006 situația efectivelor de elevi și a încadrării școlilor din comuna Copăceni, era următoarea:
Școala cu clasele I-VIII Ulmetu, Copăceni, 2005
Efective: 191 elevi, opt cadre didactice.
1. Director Profesor Cionică T. Maria, născută în 16 iulie 1972 la Buhuși.
Absolvent Universitatea de Stat Iași. Facultate Fizică-Chimie. Titular, Gradul didactic II, 2003. Domiciliul Cernișoara. Predă Fizică-Chimie, Educație Tehnologică, Muzică.
2. Profesor Popescu I. Nicolae, născut în 25 septembrie 1946, la Copăceni.
Absolvent I.E.F.S. Timișoara, 1971. Titular, Gradul didactic I, 1985. Domiciliul Copăceni. Predă: Educația Fizică și Muzică.
3. Profesor Văduva V. Ecaterina, născută în 11 octombrie 1973, la Cernișoara.
Absolventă Universitatea Lucian Blaga. Facultatea de Litere și Arte, specializarea Română-Franceză, 2005. Titular limba română – latină. Domiciliul Cernișoara.
4. Profesor Tîmplărescu Gh. Elena, născută la 5 septembrie 1949, la Lăpușata. Absolventă Facultatea de Matematică, 1971. Titular, Gradul didactic I, 1993. Matematică. Domiciliul Copăceni.
5. Profesor Bîgioi Gheorghe, născut în 29 septembrie 1946, la Armășești. Absolvent Facultatea de Istorie, 1974. Titular, gradul didactic I, 1982. Predă Istorie-Geografie, Cultură civică, Desen.
6. Profesor Gligor Popescu E. Sinica, născută la 1 iunie 1952, la Copăceni. Absolventă a Universității de Litere, secția română-franceză. Titular, Gradul didactic I, 1993. Domiciliul Copăceni.
7. Profesor Ratcu Daniel, născut în 18 noiembrie 1971, la Horezu. Absolvent al Facultății de Științe Lucian Blaga, Sibiu, 2004. Secția Ecologie și Protecția Mediului. Suplinitor Biologie și Educație pentru Sănătate. Domiciliul Vaideeni.
8. Profesor Voicu Maria, născută în 21 ianuarie 1980, la Horezu. Absolventă a Universității de Geografie 2003. Suplinitor Religie, Limba Franceză.
9. Învățător inginer Albu Cornelia, născută în 21 iulie 1956, la Copăceni. Inginer agronom, curs postuniversitar reconversie, 2001. Titular, gradul didactic II, 2003. Învățătoare Școala Ulmetu. Domiciliul Copăceni.
10. Învățător Tîmplărescu Gheorghe la 23 martie 1975. Absolvent Colegiul Universitar Pedagogic, 1998. Învățător, Titular, gradul didactic II, 2004. Domiciliul Copăceni.
11. Învățător Georgescu Dan, născut la 20 ianuarie 1956, la Copăceni. Absolvent al Liceului Pedagogic 1975. Titular, gradul didactic I, 1995. Învățător. Domiciliul Râmnicu Vâlcea.
12. Învățător Ruiu V. Maria, născută la 12 septembrie 1956, la Horezu, originară din Tomșani. Absolventă a Liceului Pedagogic, 1976. Titular, gradul didactic I, 1995. Învățătoare. Domiciliul Copăceni.
13. Educatoare Marica C. Lucia, născută la 7 martie 1961, la Copăceni. Absolventă Colegiul Universitar Pedagogic, 1998. Educatoare detașată de la Olănești. Domiciliul Râmnicu Vâlcea.
14. Educatoare Alexandru M. Elena, născută la 21 mai 1976, la Horezu. Absolventă a Colegiului Universitar Pedagogic, 1998. Educatoare suplinitoare. Domiciliul Slătioara, Vâlcea.
Școala cu cls. I-IV, Bălteni, Copăceni
Efective: 23 elevi, două posturi învățători și o educatoare.
1.Învățător Cherciu Gh. Maria, născută la 1 aprilie 1958, la Copăceni. Absolventă Liceul Pedagogic, 1978. Titular, gradul didactic I, 1995. Domiciliul Copăceni.
2. Învățător pensionar Măsac C. Veronica , născută la 14 septembrie 1946 la Râmnicu Vâlcea. Absolvent Institutul Pedagogic 1966. Pensionară Gr. I. Domiciliul Copăceni.
3. Educatoare Corneșeanu Gh. Elena, născută la 12 decembrie 1967 la Slătioara. Absolventă Colegiul Universitar Pedagogic 2001. Educatoare detașată din județul Prahova.
Școala cu clasele I-VIII Hotărasa, Copăceni, 2005
149 elevi, opt cadre.
1. Director învățător Spînu A. Petrișor, născut la 14 septembrie 1954, la Copăceni. Liceul Pedagogic 1974. Titular Gr. I 1989. Domiciliul Copăceni.
2. Învățător Diaconu Șt. Maria, născută la 14 august 1954, la Pietrari. Liceul Pedagogic 1974. Titular, gradul didactic I, 1996. Domiciliul Lăpușata.
3. Învățător Neamu Gh. Florina Cornelia, născută la 27 octombrie 1973, la Drăgășani. Colegiul Pedagogic Spiru Haret 1996. Gr. II 2004. Domiciliul Lădești.
4. Profesor Marinescu I. Elena Daniela. Născută la 7 iunie 1981, la Horezu. Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Litere, 2004. Titular (concediu maternitate). Domiciliul Râmnicu Vâlcea.
5. Profesor Cucu Mircea. Titular, 2004. Matematică. Detașat la Folești.
6. Profesor Chițan G. Cristina, născută la 15 ianuarie 1960, la Pitești. Universitatea Timișoara, Facultatea de Matematică, 1986. (Profesor suplinitor în locul profesorului Cucu Mircea). Domiciliul Râmnicu Vâlcea.
7. Profesor Bîgioi L. Elena, născută la 13 ianuarie 1948, la Copăceni. Institutul Pedagogic de trei ani Craiova, Facultatea de Istorie-Geografie, 1972. Istorie-Geografie, Cultură Civică. Titular, gradul didactic I, 1988, Domiciliul Copăceni.
8. Profesor Dinică I. Iuliana, născută la 6 mai 1979, la Horezu. Universitatea București, Facultatea Fizică-Chimie, 2001. Suplinitor Fizică-Chimie. Definitivat 2003. Domiciliul Vaideeni.
9. Profesor Drăghici D. Laura Georgiana, născută la 13 septembrie 1979, la Râmnicu Vâlcea. Liceul Construcții. Suplinitor necalificat. Completare comuna Roești, Cuieni. Domiciliul Roești, Cuieni.
10. Profesor Stanciu I Ionela Florina născută la 18 aprilie 1981. Universitatea Sibiu, 2003, Montanologie. Suplinitor completare Roșiile. Domiciliul Lăpușata.
11. Profesor pensionar Ionescu Gh. Minodora, născută la 12 septembrie 1943 la Horezu. Univ. Cluj, Facultatea limba română 1969. Suplinitor limba română Gr. II 1983. Domiciliul Lăpușata.
12. Educatoare Gurgu Elena Adriana, născută la 22 iulie 1980. Absolventă Colegiul Spiru Haret 2001. Titulară, detașată la Roești. Domiciliul Roești.
13. Educatoare Diaconu N. Florina, născută la 11 septembrie 1985, la Lădești. Absolventă Liceul Forestier 2004. Suplinitor necalificat, studentă Universitatea Pitești. Domiciliul Lăpușata.
Școala cu clasele I-IV, Vețelu, Copăceni
Efective: 24 elevi, doi învățători și o educatoare.
1. Învățător Tănăsescu Minodora. Titulară, detașată la Băbeni.
2. Învățător Ruiu Gheorghe, născut la 11 martie 1954. Absolvent Liceul Pedagogic. Suplinește postul învățătoarei Tănăsescu Minodora. Domiciliul Copăceni.
3. Învățător Cîrjan Madeline Elena, născută la 21 ianuarie 1972 la Horezu. Absolventă Liceul Economic 1990. Suplinitor necalificat. Domiciliul Horezu.
4.Preot Bușică Adrian, născut la 30 iunie 1976 la Râmnicu Vâlcea. Absolvent Facultatea Teologie Universitatea Pitești, 2003. Suplinitor calificat, predă Religia. Domiciliul Lăpușata.
5. Educatoare Mazilu I. Veronica, născută la 19 septembrie 1951, la Copăceni. Absolventă Institutul Pedagogic de 2 ani 1973. Educatoare cu gradul didactic definitiv. Domiciliul Copăceni.
În comuna Copăceni s-a înființat primul cămin cultural în anul 1938, se numea „Unirea”, iar director era învățătorul Victor Mateescu.
Figura nr.14. a. Căminul Cultural vechi
Figura nr.14. b. Casa de Cultură nouă
Ulterior, căminul cultural a funcționat în fostul local al Școlii Primare din Ulmetu, dispunând de un număr de 200 de locuri. Acesta a fost demolat în anul 1988 și după 1989 a început construcția noii Case de Cultură (figura nr. 14, b.).
În cadrul Căminului Cultural își desfășurau activitatea:
O formație de teatru, condusă de profesorul Matei Dumitru;
O formație de dansuri, condusă de profesor Bîgioi Gheorghe,
O brigadă artistică condusă de profesor Popescu Mihail;
Formația de taraf, condusă de Duduț Constantin.
În comuna Copăceni există o bibliotecă comunală care datează din anul 1950 având în anul 1986 un număr de 6148 volume, și un număr mediu de cititori de 385 pe an. De asemenea mai funcționează și două biblioteci școlare cu aproximativ 4300 de volume fiecare.
În anul 1986 la nivelul comunei, cu sprijinul cadrelor didactice funcționa o asociație sportivă, în cadrul căreia se practicau următoarele sporturi:
Oină, echipa fiind condusă de prof. Popescu Nicolae;
Fotbal, echipa fiind condusă de Croitoru Stelian, contabil CPADM, antrenor fiind Anghel Gheorghe;
Tenis de masă, echipa fiind condusă și antrenată de prof. Bîgioi Gheorghe.
Atât activitățile sportive cât și cele artistice au încetat activitatea după 1989, în prezent în comună funcționând doar echipele de fotbal și handbal, pe lângă școlile Ulmetu și Hotărasa și o echipă de fotbal „Cerna” Copăceni, la nivel local, echipă înscrisă în divizia interjudețeană. Ca activitate culturală trebuie menționată echipa de dansuri condusă de învățătorul Gheorghe Ruiu cât și funcționarea bibliotecilor comunală și școlare.
Dintre membrii comunității însetați de cultură și învățătură, un număr de cetățeni au dus numele comunei mai departe, fiind nume importante ale culturii, sportului sau ale comunității politice.
IV.3. Monumente
În cadrul comunei Copăceni nu avem edificii social-culturale declarate monumente istorice, dar importanță istorică are biserica de lemn de la cimitirul Copăceni, care datează din secolul al XVIII-lea (figura nr.15), prin tipul de construcție și prin modul de încheiere a grinzilor (figura nr.16), din pereți (făcute dintr-un singur lemn) și unde s-au folosit numai cuie de lemn.
Figura nr. 15. Biserica din lemn Figura nr. 16. Îmbinarea grinzilor
De asemenea din punct de vedere arhitectonic interesantă este și biserica de zid construită în anul 1804 de protopopul Șerban Copăceanu care se găsește tot în satul Copăceni (figura nr.21, d).
Interesante din punct de vedere arhitectural și cu o vechime destul de mare (de peste 200 de ani) sunt casele aparținând lui Tîmplărescu Ion, din satul Copăceni (vezi figura nr. 17, a.) și Matei Constantin (vezi figura nr. 17, b.), tot din satul Copăceni care sunt acoperite cu șindrilă și au foișor.
Figura nr. 17. a. Figura nr. 17. b.
Ca monumente istorice (Figura nr.4) ridicate în cinstea eroilor căzuți în războiul dintre anii 1916-1918, din comuna Copăceni, amintim:
Monumentul eroilor din satul Bălteni;
Monumentul eroilor din satul Hotărasa ;
Monumentul eroilor din satul Ulmetu.
Instituții
1. Primăria comunei Copăceni și-a avut sediul în mai multe locuri, actualmente fiind o clădire solidă, a cărei construcție a fost finalizată pe timpul mandatului domnului Ivan Gheorghe (figura nr.18). De-a lungul timpului au fost următorii primari:
Telițoiu Nicolae;
Tîmplărescu Nicolae;
Soceanu Constantin;
Ionilă Victor;
Dima Gheorghe;
Ruiu Nistor;
Ivan Gheorghe;
Dumitrana Dumitru;
Drăgulescu Constantin;
Predescu Elena -cu mandatul între septembrie-decembrie 1989;
Georgescu Constantin – cu mandatul între 1990- iulie 1992 și 1994-2000;
Titu Enea – cu mandatul între 1992- 1994;
Croitoru Alexandru – cu mandatul între 2000-2004;
Mazilu Nicolae – cu mandatul între 2004-2008.
În anul 2005, organigrama Primăriei Copăceni era compusă din:
Primar. ing. Mazilu Nicolae;
Viceprimar – Georgescu Constantin;
Secretar – Luță Cătălin;
Contabil – Albu Ion;
Referenți: Măsac Florin, Cherciu Ion, Anghel Ion;
Asistent social: Șocu Mirela;
Asistent comunitar medical: Nuică Georgescu Maria;
Inspector de specialitate: ing. Chițoran Ștefan;
Bibliotecar: Matei Eliza.
Figura nr. 18. Primăria Copăceni
2. Școlile și situația lor a fost prezentată anterior. Dintre directorii ce au condus școlile amintim:
La Ulmetu: Dan Gheorghe; Popescu Dumitru; Luță Constantin, Matei Dumitru și Popescu Georgeta;
La Hotărasa: Cornoiu Pantelimon, Dincă Constantin, Mazilu Mihai, Mazilu Valeria, Spînu Petrișor.
3. Mina „Cerna” Copăceni a fost închisă în anul 2003, când a intrat în conservare. Ultimul director al minei a fost Matei Marin, inginer șef fiind Oncioiu Petre și Pavelescu Dan, contabil șef.
4. Dispensarul comunal medical uman (figura nr.19) este situat în centrul comunei. Aici lucrează ca medic Avram Neli Sultana și asistentele medicale Proteasa Filofteia și Irimescu Mariana.
Figura nr. 19. Dispensarul medical
5. Postul de poliție, situat de asemenea în centrul comunei (figura nr. 20) și condus în anul 2005 de agent șef Ciobanu Ilie.
Figura nr. 20. Sediul Poliției
6. Instituțiile agricole (Cooperativa Agricolă de Producție și Întreprinderea Agricolă de Stat) au fost desființate după anul 1989, pământul trecând în posesia locuitorilor.
7. CPADM Copăceni a fost de asemenea desființat; magazinele și bufetele ce aparțineau de această instituție funcționează încă.
8. Poșta deține un punct de lucru având ca diriginte pe Croitoru Carmen și ca poștași pe Șoșoi Damian și Șoșoi Elena.
9. Instituțiile de cult din Copăceni sunt reprezentate de bisericile ortodoxe din satele Vețelu, Copăceni, Ulmetu și Bălteni (figura nr. 21) și o casă de rugăciune a cultului penticostal în satul Copăceni. La bisericile din Ulmetu și Bălteni este preot Avram Veniamin iar la Vețelu și Hotărasa Presură Gheorghe.
Figura nr. 21.a. Biserica din Ulmetu Figura nr. 21.b. Biserica din Bălteni
Figura nr. 21.c. Biserica din Vețelu Figura nr. 21.d. Biserica de zid din Copăceni
Figura nr.21.e. Biserica nouă – Sfânta Maria din Copăceni
Figura nr. 21. Bisericile din comuna Copăceni
Construirea bisericii cu hramul Sfânta Maria din satul Copăceni
Satul Copăceni fiind singurul sat care nu avea o biserică corespunzătoare s-a mobilizat și sub oblăduirea preotului paroh Avram Veniamin a reușit ca în numai trei ani între 2011-2014 să ridice biserica cu hramul Sfânta Maria.
Pentru a ramâne în memoria colectivității dar și pentru urmași prezentăm mai jos evoluția construcției lăcașului de cult cuprinzând: Comitetul de inițiativă 23.05. 2010, Ctitori întemeietori, 2010, Ctitori dăruitori, 2010-2014, Ostenitori, 2010-2014 (aceia care au lucrat efectiv ca într-un timp record să fie ridicat acest lacaș de cult), Pisania bisericii.
Comitet inițiativă
Președinte onoare: Profesor doctor inginer Bîgioi Petronel Gheorghe
Președinte: doctor inginer Bîgioi Olivian Lucian
Scretar: Avram Nicolae-Bucur
Casier: Popa Elena
Contabil:Robu Nicolae
Membrii: Tîmplarescu Gheorghe-Tironel, Croitoru Octavian, Tobă Ștefan, Soceanu N. Nicolae-Nilu, Petruțiu Angela, Rădulescu Monica, Vețeleanu Cătălin- Gheorghe
Ctitori întemeietori, 2010
Preot Avram Veniamin
Covaciu Ilie – primul donator (1000 euro) anonim 4 ani
Tobă Ștefan și Rachela – donatori teren
Popa Elena și Alexandru
Profesor doctor inginer Bîgioi Petronel Gheorghe
Soceanu N. Nicolae
Doctor inginer Bîgioi Olivian Lucian
Marica Nicolae
Tîmplărescu Nistor și Sinica
Măsac Petre și Maria
Chițoran Gheorghe și Maria
Doctor inginer Chitoran Florentin
Profesor doctor inginer Chitoran Dumitru ( Bucuresti)
Inginer Petruțiu Ion Catalin și Elena,
Ceaușu Constantin și Elena
Tîmplărescu Ștefan
Tîmplărescu Elena-Irina
Marica Gheorghe și Lucia
Cherciu Hermina [București]
Inginer Barbu Alexandru
Radulescu Nistor și Ana
Rădulescu Cosmin și Monica
Popescu N.Constatin
Barbu Iosif
Tîmplaru Simion
Ctitori dăruitori, 2010-2014
Bondoc Gheorghe (Vețelu)
Dr. ing. Cornoiu Dumitru-Lică
Croitoru Alexandru
Marica Ionuț
Pănoiu Sorin și Elena-Otilia
Mazilu Veronica
Predescu Daniel-Dumitru
Predescu Consrantin și Elena
Rusitoru Elena (Râmnicu Vâlcea)
Marica Ioana
Soceanu Lucreția
Gligor Ion și Sinica
Voinescu Constantin și Maria
Nițu Florian
Măsac Florin-Iliuță
Tărăscu Margareta
Șerban Ilie
Croitoru Nicolae
Copăceanu Gheorghe
Diaconescu Constntin
Mazilu Elena
Cocioabă Elena
Anghel Ion
Popescu Emilian
Tîmplărescu Emilia
Văduva Constantin și Elena
Văduva Aurel
Avram Elena
Liliac Alexandru
Proteasa Nicolae
Ostenitori, 2010-2014
Preot Paroh Avram Veniamin
Dolofan Gigi
Drăguț Gheorghe-Elvis
Cotoi Mihai
Costache Nicolae-Neluș
Brichisală Aurel
Marica Nicolae
Diaconu Ion și Marinela
Popescu N. Constantin
Croitoru Octavian
Tîmplărescu St. Constantin
Soceanu I. Constantin
Dinică Petre
Văduva Ilie
Văduva Constantin
Avram Bucur
Arhitect Ioan Marcela
Corban Nicolae
Drugan Iliuță
Miu Ioana Corina
Codrescu Cosmin
Pisanie
,,S-a ridicat acestă rugă către Sfânta Maria cu multă osteneală.
Din vrerea lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare. Prin stăruința Preotului Paroh Avram Veniamin și nevoința multora de Dumnezeu știuți. Din dărnicia familiei Bîgioi Petronel Gheorghe și a altor binevoitori creștini de aici și de pretutindeni. După cum a fost să fie gândită de preotul Avram Veniamin între anii 2011-2014, în timpul arhipăstoriei I.P.S. Gherasim al Râmnicului.
Pictura a fost realizată de Domnul Deaconuc Florin din Iași.
Târnosirea s-a săvârșit în anul Domnului 2014, luna august, ziua 24.”
Pisanie executată de firma Cerquetelli SRL, dăruită de familia Marica Ionuț.
CAPITOLUL V
PERSONALITĂȚI DE SEAMĂ ALE COMUNEI
COPĂCENI DE-A LUNGUL TIMPULUI
† FOTBALIST ION ALEXANDRESCU
Născut la 17 iulie 1927 în satul Ulmetu, comuna Copăceni.
Decedat la 21 iulie 2000.
A absolvit școala primară și gimnazială la Școala Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
A urmat Liceul Comercial Vâlcea.
În anul 1947 este angajat ca fotbalist la Juventus, face armata la Câmpulung Moldovenesc de unde este luat la Clubul Central al Armatei (C.C.A.).
Între anii 1950-1965 este jucător activ la C.C.A. făcând parte din echipa națională a României unde obține nenumărate victorii cu echipe de fotbal prestigioase din Europa și din lume.
Din anul1965 funcționează ca secretar general al Federației Române de Fotbal și apoi ca secretar general adjunct, fiind președinte al Clubului Steaua până în anul 1982.
1982-1987, președinte al Secției de Fotbal – Steaua și vicepreședinte al Clubului.
Din anul 1987, pensionar și Secretar General al F.R.F.
1991-1997, vicepreședinte la secția de fotbal și pune bazele clubului de fotbal profesionist Steaua în 1991.
S-a stins din viață la vârsta de 77 ani la 21 iunie 2000.
Născut: 22.08.1966, sat Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinți: Ion și Natalia Barbu.
Are un frate Ion inginer.
Căsătorit cu Claudia.
Are două fete: Ema și Timea.
Studii primare: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni
Studii liceale: Liceul Energetic Râmnicu Vâlcea
Studii superioare:
1990, absolvent al Facultății de Electrotehnică, secția Energetică din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia Timișoara unde a fost șef de promoție, terminând cu media 10 și pentru care părinții și școala au primit scrisori de felicitare.
Activitate profesională:
1990-1996, inginer energetician pe instalații de procesare a cărnii, instalații electroenergetice și de frig la Înteprinderea de Industrializare a Cărnii Râmnicu Vâlcea;
1996-2000, inginer mecanic șef, la SC Carvil SA Râmnicu Vâlcea;
2000-2001, inginer termoenergetician, instalații electrice și tehico-sanitare și programe de perfecționare la SC Artroprod SRL, Râmnicu Vâlcea;
2001-2019, director general la SC Ascendo SRL Râmnicu Vâlcea:
03.06.2006-03.07.2008, coordonator programe formare în colaborare cu Organizația World Vision Internațional Romania;
2008, formator în cadrul proiectului european PHARE „Târnave-Centru de asistență și plasare a forței de muncă a tinerilor din zona rurală" localitatea Saschiz, județul Mureș;
2008-2010, director activități în alimentație publică la SC Ascendo TOP FLP SRL Râmnicu Vâlcea;
2010-2011, coordonator programe formare în colaborarea cu Fundația „M. Eminescu Trust” Sighișoara a Prințului Charles al Marii Britanii;
2011-2012, director consiliere și monitoring în cadrul proiectului European POSDRU ,,Muncești cu carte de muncă”;
Director proiect în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea Resurselor Umane Ocupate în Agricultura de Subzistență din Mediul Rural al regiunii de dezvoltare Sud Vest Oltenia”;
Director formare / manager resurse umane în cadrul proiectului European ,,Fii activ, Pre-OCUPĂ-TE pe piața muncii”;
2012-2013, coordonator programe formare în cadrul proiectelor europene POSDRU;
2013-2015, expert consilier pentru integrarea socială și în muncă în cadrul proiectului cu fonduri europene CIPS;
2014-2015, consultant formare profesională în cadrul proiectului cu fonduri europene POSDRU 164/2.3/S/134056 – Atelierul de meserii;
2015-2016, Manager Partener 1 cadrul Proiectului cu fonduri europene POSDRU /135/5.2/S/126094 ,,Made in Rural – Dezvoltare economica rurala prin revitalizarea traditiilor populare si exploatarea potentialului economic non-agricol”;
Educație și formare postuniversitară:
28.03.1992, certificat de absolvire curs „Evaluarea patrimoniului societății comerciale” C.O.C.P.C.I.A . S.A. București;
1996, absolvent ,,Pregătire antreprenorială în Sectorul Agro-Industrial-Italian Institute for Foreign Trade” –Training Directorate/ ITALIA;
2004, certificat absolvire Formator/ Instructor formare profesională S.C Multipro Consult S.R.L Râmnicu Valcea;
2007, certificat absolvire curs ,,Management” SC Formator Grup SRL , Râmnicu Vâlcea, localitate Bujoreni;
2008, certificat absolvire curs ,,Contabil”;
2009, certificat absolvire curs ,,Management de proiect”;
2010, certificat absolvire curs ,,Manager resurse umane”;
2011, certificat absolvire curs ,,Competențe antreprenoriale”;
2011, certificat absolvire curs ,,Inspector de specialitate protecția muncii”;
2013, certificat absolvire curs ,,Tehnician în administrația publică / Module: „Legislație europeană” și „Protecția mediului”;
2013, certificat absolvire curs ,,Tehnician în administrația publică / Module: „Comunicare organizațională” și Relațtii publice și de protocol”;
2013, certificat absolvire curs ,,Consilier orientare privind cariera”;
2014, certificat absolvire curs ,,Antreprenor în economia socială”.
Născut la 11 august 1952 la Copăceni, Vâlcea.
Părinții: Gheorghe și Maria Bărăcan, agricultori.
Are doi copii: un băiat și o fată, ambii medici rezidenți.
Mai are două surori.
Școala primară, clasele I-IV la Vețelu, învățător Chițoran Nicolae.
Școala gimnazială la Hotărasa, Copăceni. Diriginte prof. Maiorescu Maria.
Studii liceale la Horezu 1967-1971. Diriginte prof. Karaghinov Maria.
Studii superioare 1971-1977, Facultatea de Medicină Generală, din UMF Cluj Napoca, absolvind-o cu media 10.
A fost repartizat ca medic de medicină generală în comuna Mihăileni, județul Sibiu, unde în timpul stagiaturii de trei ani a efectuat peste 27000 de consultații.
La vârsta de 29 ani în 1981 prin concurs a intrat la rezidențiat în specialitatea oftalmologie, efectuându-l la Clinica Oftalmologică la Spitalul Militar Central București, avându-l ca îndrumător pe prof. doctor Benone Cîrstocea.
În 1984 este repartizat ca medic specialist oftalmolog la Spitalul Județean Zalău, județul Sălaj.
În anul 1985 vine prin concurs la Spitalul din Brașov.
În anul 1991 devine medic primar oftalmolog.
Din anul 2000 devine liber profesionist și lucrează ca medic primar oftalmolog în cabinetul propriu din cadrul Policlinicii Astra din Brașov. Este membru al Societății Române de Oftalmologie, participând la numeroase congrese și conferințe de specialitate.
În anul 2001 a adunat o parte din poeziile scrise de-a lungul anilor în volumul de versuri „Întoarcere” publicată în Colecția Orpheion, Editura SUPERGRAPH.
Născută la 17 aprilie 1972.
Părinții: Dumitru și Elena Doina Ionescu, inginer și respectiv inginer doctor în agronomie.
Căsătorită cu Petronel Gheorghe Bîgioi, inginer doctor în electronică, fiu al comunei Copăceni.
Are patru copii: Dan Ionuț, Ștefan Grigore, Cosmina Teodora, Adina Maria Antonia.
Studii primare și gimnaziale la Slatina.
Studii liceale la Liceul ,,Ion Minulescu” Slatina.
Studii Superioare:
1996, absolvent al ASE București;
1997, master în Management Economic București;
2001, master în Științe Economice Galway, Irlanda;
2005, doctor în Economie;
2006, master Irlanda, Resurse Umane.
Activitatea profesională:
1996, preparator ASE, Spiru Haret, București;
1998, asistent universitar ASE Spiru Haret, București;
2001, asistent contabilitate în Galway, Ryan Hotel;
2003, contabilitate și resurse umane la Firma FOTONATION;
Din anul 2004, manager cu resurse umane FOTONATION.
A publicat numeroase articole și studii în presa de specialitate din țară și străinătate.
Născută la 13 ianuarie 1948 în comuna Lădești, Vâlcea, originară din satul Copăceni, comuna Copăceni.
Părinții: Lucian și Maria Robu, agricultori.
A mai avut o soră care a decedat.
Are doi copii:
Olivian Lucian Bîgioi, născut în anul 1972, inginer doctor.
Petronel Gheorghe Bîgioi, născut în anul 1974, inginer doctor.
Studiile primare și gimnaziale, Școala Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Studiile liceale Colegiul ,,Mircea cel Bătrân", Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1972, absolventă a Facultății Istorie-Geografie din cadrul Institutului Pedagogic de trei ani, Craiova, studii fără frecvență.
Activitatea profesională:
Având aceeași specialitate cu soțul Bîgioi Gheorghe a trebuit să suplinească diverse ore la școlile din comună sau împrejurimi;
1967-1968, Școala Sărulești, Lăpușata;
1968-1969, Școala Cireșu, Stroiești;
1969 -1984, Școala Ulmetu și Hotărasa, Copăceni;
1984-1989, secretar adjunct cu propaganda la Primăria Copăceni;
1990, se titularizează pe catedra de Istorie-Geografie de la Școala cu clasele I -VIII Cireșu, Stroiești.
1997-2006, Școala Ulmetu și apoi Hotărasa, Copăceni.
2006, se pensionează la limită de vârstă.
Activitatea de perfecționare:
1975, definitivarea în învățământ;
1978, gradul II în învățământ;
1986, gradul I în învățământ
Împreună cu soțul său, Bîgioi Gheorghe, participă activ la întocmirea monografiei Copăceni a cărei schiță o prefiguraseră încă la obținerea gradului I la învățământ și după alte zeci de ani de cercetări au finalizat-o în 2006, pornind de la ideea ca în anul pensionării să lase locuitorilor comunei în scris câte ceva despre trecutul și prezentul comunei în care s-a născut și a trăit deoarece trecerea inexorabilă a timpului ar așterne uitarea.
La forma inițială a monografiei elaborată în 2005, profesorul doctor Gheorghe Dumitrașcu din partea Forumului Cultural Vâlcea ne-a încurajat pe mine dar mai ales pe soțul meu Gheorghe Bîgioi să mai adăugăm un capitol special cu personalitățile comunei, lucru sugerat și de Inspectorul Școlar General profesor Mihai Moldoveanu.
Născut la 29 septembrie 1946 în comuna Armășești, județul Vâlcea.
Părinții: Nistor și Elena Bîgioi, agricultori.
Studiile primare și gimnaziale, Școala Groși și Armășești, comuna Cernișoara, județul Vâlcea.
Studiile liceale, Liceul ,,Nicolae Bălcescu" (actual Colegiul Național ,,Lahovari”), Râmnicu Vâlcea.
1969, absolvent al Facultății de Istorie-Geografie din cadrul Institutului Pedagogic de trei ani, Craiova.
1984, absolvent al Facultății de Istorie, cursuri fără frecvență al Universității București.
Activitate profesională:
Repartizat în anul 1969 ca profesor de istorie-geografie la școala Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea, unde funcționează și în prezent.
Activitate științifică și de perfecționare:
Ca student la Craiova a participat cu diverse studii și articole în cadrul cercurilor științifice studențești ca de exemplu „Participarea Olteniei la războiul de independență 1877-1878”;
1972, gradul definitiv în învățământ;
1975, gradul didactic II;
1982, gradul didactic I;
1974, lucrarea de licență „Criza agrară din România”.
Împreună cu soția sa Elena, profesor de istorie-geografie prin cercetări de zeci ani în arhive și biblioteci, a realizat monografia comunei Copăceni, ca un îndreptar pentru generațiile viitoare care o vor putea îmbogăți cu noi aspecte ale evoluției sale ulterioare sau cu noi izvoare și mărturii ce vor fi ulterior descoperite.
S-a gândit să integreze capitolul „Personalități de seamă ale comunei Copăceni de-a lungul timpului” pornind de la premisa că foarte mulți dintre tinerii de valoare proveniți din comună o dată cu integrarea europeană își vor găsi realizarea pe întreg mapamondul, iar urmașii lor să-și aducă aminte de locurile natale ale părinților, bunicilor și străbunicilor lor.
Familia de profesori Bîgioi Elena și Gheorghe s-au gândit ca în pragul pensionării lor să lase locuitorilor comunei ca și celor interesați un îndrumar al comunei prin realizarea acestei monografii.
Datorită rezultatelor anterioare la catedră, unde de-a lungul carierei de profesor de istorie-geografie nu a avut niciodată la capacitate sau tezele unice, elevi cu nota sub limita promovării (lucru explicat și prin faptul că săptămânal făcea meditație la școală fără a trage vreun folos personal), că a realizat materiale didactice pe panouri pirogravate și datorită participării sale intense la activitatea socio-culturală a comunei, la care s-a adăugat elaborarea monografiei, în 2007 a obținut gradația de merit pentru patru ani.
Datorită implementării dragostei față de istorie și geografie, de-a lungul timpului, foști elevi de la această școală au devenit profesori de istorie sau geografie: Țâștea (Popa) Irina, Ciurea Elvis, Grigoriță (Dumitru) Carmen Zenovia și Tâmplărescu Gheorghe, actual director al Școlii Gimnaziale Ulemtu din Comuna Copăceni, județul Vâlcea.
În întrega activitate desfășurată până acum m-am condus după cele arătate de Sofocle în „Antigona” și parafrazând ar însemna „Nu există podoabă mai frumoasă pentru fiii săi decât gloria dobândită de tatăl lor, iar pentru un tată, gloria dobândită de fiii săi ”.
La sugestia și încurajarea unor personalități culturale vâlcene respectiv profesor Mihai Moldoveanu și mai ales profesor doctor Gheorghe Dumitrașcu s-a gândit la reeditarea monografiei.
Era necesară realizarea noii ediții a monografiei după accidentele vasculare suferite în anii 2012, 2015 respectiv 2017.
Născut la 12 mai 1974, sat Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea
Părinții: Gheorghe și Elena Bîgioi, profesori, autorii monografiei.
Are un frate Bîgioi Olivian Lucian.
Căsătorit cu Diana Ștefania Ion, fiică a comunei Hotărasa.
Are patru copii: Dan Ionuț, Ștefan Grigore, Cosmina Teodora, Adina Maria Antonia.
Studiile primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, comuna Copăceni, Vâlcea.
Studiile liceale la Liceul Energetic Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1997, absolvent al Facultății de Electronică, specializarea Electronică aplicată, Universitatea Transilvania din Brașov.
1997, preparator la Catedra de Electronică, Universitate Transilvania din Brașov.
1998, master inginer secția de Electronică și Calculatoare, Universitatea Transilvania din Brașov.
2000, master of sciance (electrical engineering-Low Cost Networkin Solutions) 1st Class National University of Ireland Galway.
2002, membru al Comisiei Tehnice a I. C. C. E. Consumer Electronics Society Electrica land Electronics Engineers I. E. E. E. Society.
Fondator al I. E. E. Accapella.
2004, obține doctoratul cu teza ,,Conectivitatea camerelor digitale la rețele de date”.
Activități profesionale:
Este membru al Organizației I.E.E.E (Institute of Electrica land Electronics Engineering).
Este membru în comisia tehnică a Organizației I.C.E.E.(International Conference and Consumer Electronics)
Lucrări publicate:
1. PTP/IP – a new transport specification for wireless photogrphy. Bîgioi, P.; Susanu, G.; Steinberg, E.; Corcoran, P.; Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 51, Issue 1, februarie 2005 Page(s): 240 – 244;
2. Automated in-camera detection of flash – eye defect, Corcoran, P.; Bîgioi P.; Steinberg, E.; Pososin, A.; Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 51, Issue 1, februarie 2005 Page(s): 11 – 17;
3. Home Network Infrastucture for Handhel/wearable appliances, Corcoran, P. M.; Desbonnet, J.; Bîgioi P. Lupu, I.; Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 48, Issue 3, august 2002. Page (490-495);
4. Digital camera connectivity solutions using the picture transfer protocol PTP
Bîgioi P.; Susanu, G.; Corcoran, P.; Mocanu, I.; Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 48, Issue 3 august 2002 Page(s) 417-427;
5. Connectivity solution to link a Bluetooth camera to the Internet, Bîgioi, P.; Ionas, A.; Susanu, G. Corcoran, P., Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 47, Issue 3, august 2001 Page (s): 294-299;
6. Wireless transfer of images from a digital camera to the internet via a standard GSM mobile phone, Corcoran, P. M.; Bîgioi P.; Steinberg, E., Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 47, Issue 3 auigust 2001 Page(s): 542-547.
7. Internet enabled digital photography, Corcoran, P. M.; Bîgioi, P.; Steinberg, E.; Prilutsky, Y., Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 45, Issue 3, august 1999 Page(s): 577-583;
8. Transparent, dynamically configurable RF network suitable for home automation application, Bîgioi, P.; CucoȘ, A.; Corcoran, P.; Chahil, C.; Lusted, K., Consumer Electronics, IEEE Transactions on Volume 45, Issue 3, august 1999 Page(s): 474-480;
9. Automated in-camera detection of flash eye-defectes, Corcoran, P.; Bîgioi, P.; Steinberg, E.; Pososin, A., Consumer Electronics, 2005. ICCE. 2005 Digest of Technical Papers. International Conference on 8-12 ianuarie 2005 Page(s): 129-130;
10. PTP/IP- transport layer for picture transfer protocol, Bîgioi, P.; Steinberg, E.; Susanu, G.; Corcoran, P., Consumer Electronics, 2005. ICCE. 2005 Digest of Technical Papers. International Conference on 8-12 ianuarie 2005 Page(s): 25-26;
11. Home gateway arhitecture for generic mutimedia services, Cucos, A.; Corcoran, P. M.; Bîgioi, P.; Hanrahan, R. B. W.; Consumer Electronics, 2005. ICCE. 2005 Digest of Technical Papers. International Conference on 22-24 iunie 1999 Page(s): 284-285;
12. Transparent, dinamically configurable RF network suitable for home automation applications, Bîgioi, P.; Cucos, A.; Corcoran, P.; Chahil, C.; Lusted, K., Consumer Electronics, 2005. ICCE. 2005 Digest of Technical Papers. International Conference on 22-24 iunie 1999 Page(s): 40-41;
13. Connectivity solution to link Bluetooth camera to the internet, Bîgioi, P.; Ionas, A.; Corcoran, P., Consumer Electronics, 2005. ICCE. 2005 Digest of Technical Papers. International Conference on 19-21 iunie 2001 Page(s): 16-17
14. Wirless transfel of images from a digital camera to the internet via a standard GSM mobile phone, Corcoran, P. M.; Bîgioi, P.; Steinberg, E.; Consumer Electronics, 2005. ICCE. 2005 Digest of Technical Papers. International Conference on 19-21 iunie 2001 Page(s): 274-275;
15. Platform and network independent multimedia services, Bîgioi, P.; Corcoran, P. M., Consumer Electronics, 2002. ICCE. 2002 Digest of Technical Papers. International Conference on 18-20 iunie 2002 Page(s): 86-87;
16. Digital imaging services using PTP (picture transfer protocol), Bîgioi, P.; Corcoran, P.; Susanu, G., Consumer Electronics, 2002. ICCE. 2002 Digest of Technical Papers. International Conference on 18-20 iunie 2002 Page(s): 54-55;
17. Wirless Conectivity Techniques for Digital Photography, Corcoran, P.; Bîgioi, P. Inernational Conference on Informations Systems, Analisis and Synthesis, Florida, 2001;
18. Picture Transfer Protocol- The answer to Digital Camera Connectivity, Bîgioi, P.; Steinberg, E.; Susanu, G.; Poposion A., Proceeding of the 9th International Conference on Optimization of Electrica and Electronic Equiptments, Volume 3, Mai 2004, Prezente dat: Optim 2004, Brașov, România, mai 2004, Page(s): 217-226 ;
19. La care se adugă peste 40 de lucrări prezentate și publicate la diferite conferințe și jurnale internaționale IEEE.
Patente publicate:
1. Method and Apparatus for the Measurement of Turbulent Air Flow in Open Spaces;
Bîgioi P.; Cucoș A.; Corcoran P., Irish patent No. S980670, Galway, Iunie 1998;
2. Method and Apparatus to Convert a Standard Personal Computer into an Internet Vending Machine;
Bîgioi P.; Cucos A.; Corcoran P., Irish patent No. S980670, Galway iunie 1998.
La care se adaugă alte 450 patente publicate până în prezent.
Data nașterii: 08.05.1972.
Părinții: Gheorghe și Elena Bîgioi – profesori de istorie.
Are un frate. Bîgioi Petronel Gheorghe.
Căsătorit cu Nicolița.
Are o fiică, Ioana Olivia.
Studiile primare și gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea
Studiile liceale: a absolvit Liceul Industrial nr. 3 (Liceul Energetic) – Râmnicu Vâlcea, specializarea electrotehnică;
Studii superioare: în anul 1995 a absolvit Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, specializarea Utilajul și Tehnologia Sudurii, din cadrul Universității Transilvania, Brașov.
Între anii 1994-1995 a urmat cursul de pedagogie urmat la Universitatea „Transilvania” Brașov.
2009, obține doctoratul cu teza ,,Cercetări privind reabilitarea prin sudare a recipientelor sub presiune din industria chimică în condițiile ISO 9001 și ISO 14001”.
Activitatea profesională:
1996-1997, inginer S.C.C.C.F.A.C.C. Râmnicu Vâlcea;
1997-1998, inginer S.C. Oltchim S.A., Secția mecanică, Atelier Reparații Utilaj Chimic;
1998-2000, inginer proiectant tehnolog sudură, S.C. Oltchim S.A., Serviciul Pregătire Construcții Mașini;
2000-2003, inginer proiectant, S.C. Oltchim S.A., Secția Proiectare;
2003-2005, inginer proiectant, S.C. DESIGNRO S.A., Secția Montaj;
Începând cu anul 2005, Responsabil Managementul Calității și Mediului, S.C. DESIGNRO S.A.;
2006 –Prezent, Director tehnic SC DARO PROIECT.
Lucrări publicate:
1. Tehnologia presării pulberilor, Bîgioi, O.; Dinescu, I.; Sesiunea de Comunicări Științifice, Universitatea Transilvania Brașov; mai 1992;
2. Sisteme automate de tăiere cu flacără, Bîgioi, O; Miron, I., Sesiunea de Comunicări Științifice, Universitatea Transilvania Brașov. mai 1995;
3. Optimizarea utilizării generatoarelor portabile de acetilenă, Bîgioi, O; Miron, I., Sesiunea de Comunicări Științifice, Universitatea Transilvania Brașov, mai 1995;
4. Stadiul actual al tehnologiilor de reparație al recipienților din industria chimică, Bîgioi, O.; Aron, D; Machedon, E., Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2005.
† MAESTRU AL SPORTULUI NICOLAE BUNEA
Născut la 25 aprilie 1925 în satul Copăceni, comuna Copăceni, Vâlcea.
Părinții: Vasile și Rachila Bunea.
Are un frate.
Căsătorit, are o fiică.
Studiile primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, comuna Copăceni, Vâlcea.
Ca sportiv s-a realizat Asociația Sportivă a Armatei Steaua obținând:
Între anii 1950-1952 cel puțin 15 campionate.
Record național la 3000 m, 5000m, 10.000m.
Record balcanic la fond și semifond.
A fost Maestru al Sportului. A primit ca decorații:
Meritul Militar gradul I;
Meritul Militar gradul II
A fost propus pentru Steaua Republicii.
Actualmente decedat.
Născut la 20 martie 1927 în satul Bălteni, comuna Copăceni, Vâlcea.
Părinții: Dumitru și Ioana Cherciu, agricultori.
Rămâne orfan de mic.
Nu are frați.
Studiile primare și gimnaziale în comuna natală.
Studiile liceale le face:
Doi ani la Colegiul Carol I din Craiova, aceasta desființându-se datorită războiului.
Orfan și cu situație materială precară își completează studiile în particular la Liceul Teoretic din Râmnicu Vâlcea, când a fost nevoit să lucreze pentru întreținere ca ucenic fotograf la un patron din Râmnicu Vâlcea. Un rol deosebit de important în efectuarea studiilor liceale l-a avut învățătorul Victor Mateescu din Copăceni.
Studii superioare :
1953, bsolvent al Institutului de Medicină din Cluj. Apoi este repartizat la Ministerul Apărării Naționale ca medic la Spitalul Militar din Cluj Napoca. Aici este medic și Șef de Laborator până în anul 1969 când a fost mutat la Institutul de Cercetări al M.A.P.N. București ca cercetător științific în microbiologie. Permanent urmărit perfecționarea și specializarea sa devenind:
1960, medic specialist în Microbiologie și Inframicrobiologie.
1962, medic primar în Microbiologie și Inframicrobiologie.
1964, doctor în Științe Medicale
1969, cercetător Științific Principal în Inframicrobiologie.
1974, cercetător Științific Principal gradul II în Inframicrobiologie.
Pe plan extern:
1975, un schimb de experiență în India la Calcutta.
1976, participă la un schimb de experiență la Institutul Pasteur din Paris în specialitatea Bacteriologie.
Activitatea științifică a constat în publicarea a numeroase articole în Revista Sanitară Militară. Până în anul 1991 când a fost pensionat la cerere pentru limită de vârstă cu gradul de colonel a elaborat peste 20 de inovații, invenții, care au fost implementate în activitatea medicală românească.
Actualmente pensionar, București.
Născut 23.03.1981, sat Bălteni, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinți: Maria și Ion Cherciu.
Are doi frați: Ovidiu și Mihai.
Căsătorit cu Carmen Maria, fiică a comunei Copaceni.
Are un copil.
Studiile primare: Școala Bălteni, comuna Copăceni.
Studiile gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studiile liceale: Liceul Energetic Râmnicu Vâlcea.
Studiile superioare:
2003, absolvent al Facultății de Fizică, Universitatea București
2004-2005, masterand la Institutul de Fizică Atomică Nucleară I.P.N Orsay Franta
2005, diploma de Master în Fizică Nucleară
2005- 2008, doctor în Fizică
2009, obține doctoratul cu teza ,,Procese de clusterizare și condesare Bose – Einstein în Sisteme Nucleare"
Activități profesionale:
2003-2005, fizician II la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului
2005-2018, cercetator științific la Institutul de Științe Spațiale, București Măgurele România
Lucrari publicate:
Light cluster competition in self-conjugate 4n-nuclei interactions at intermediate energy; Romanian Reports in Physics, No 4, 2010;
Nuclear sources emitting alpha structures in nuclear collision at intermediate energy, Romanian Reports in Physics, Vol 61, No 4, P 656-661, 2009;
Some possible analogies in the description of the classical plasma and quark-gluon plasma, Journal of Optoelectronics and Advanced Material – Vol 10, Nr. 8, P. 1958-1963, August 2008;
Di-lepton spectroscopyin CBM, J. Phys, G, Nucl, Part. Phys. 35, (2008), 104160;
Physics at high baryon density at FAIR, J. Phys, G, Nucl, Part. Phys. 35, (2008), 104027;
On the nuclear fragmentation mechanisms in nuclear collisions at intermediate and highenergies – Sesiunea anuală de Comunicări Științifice a Facultății de Fizică București – Măgurele, Mai 31. 2003 – Romanian Reports in Physics, Vol 56, No. 4, p. 577-601, 2004.
Născut la 20 octombrie 1937 în comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinții: Iorgu și Elisaveta Chițoran, agricultori.
A avut cinci frați, unul dintre ei a murit în al II-lea război mondial.
Căsătorit.
Studiile primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, comuna Copăceni, Vâlcea.
Studiile liceale, Colegiul ,,Alexandru Lahovari", Râmnicu Vâlcea.
Studiile superioare
În anul1956 a absolvit Facultatea de Filosofie (secția limba engleză), din cadrul Universității București.
Studiile postuniversitare de lingvistică engleză.
Universitatea din Londra,1962-1962;
1965-1967, Michigan State University (S.U.A).
Burse de studii în străinătate:
Bursier al Consiliului Britanic (British Council), 1961;
Bursier Fulbright ()S.U.A., 1965-1967;
Bursier D.A.A.D., seria 1972.
Diplome și grade universitare:
Diploma de stat, Universitatea București, 1956;
Diploma de studii post universitare în lingvistica engleză, University College, Universitatea din Londra, 1964;
Masterat în lingvistica generală, Universitate de Stat Michigan (S.U.A.), 1967
Doctor în lingvistica engleză, Universitatea din București, 1968;
Doctor onorific (Doctor Honoris Cauza) al Universității din Salonic, 1999.
Carieră universitară:
Asistent universitar, 1958-1964;
Lector, 1964-1969;
Conferențiar, 1969-1972;
Profesor, catedra de limba engleză, Universitatea București, 1972;
Șef al catedrei de limba engleză, 1967-1972;
Decan al Facultății de Limba Germană, 1972-1977 din București.
Director al Programului da analiză cotrastivă a limbilor română și engleză (finanțată de fundația Ford) 1969-1979;
Prorector al Universității București.
Cariera U.N.E.S.C.O. 1977-1983:
Specialist de program la Centru European U.N.E.S.C.O. pentru Învățământul Superior (C..E.P.E.S.), 1983-1986;
Director Adjunct al C.E.P.E.S., 1986-1987;
Șeful secției de învățământ superior al U.N.E.S.C.O., Paris, 1990-1994;
Consilier special al Directorului General al U.N.E.S.C.O., 1995-1999;
Consultant pe lângă Divizia de Învățământ Superior al U.N.E.S.C.O. din 1999;
Activități majore la U.N.E.S.C.O.:
Contribuții la lansarea, implementarea și evaluarea Programului U.N.I.T.W.I.N., Catedra U.N.E.S.C.O.;
Contribuie la elaborarea documentului de politică al U.N.E.S.C.O. privind Învățământul Superior (U.N.E.S.C.O’s Plicy Paper on Higher Education), 1995;
Contribuie la pregătirea Conferinței Mondiale pentru Învățământul superior, Paris, octombrie 1998;
Reprezentant al Directorului General U.N.E.S.C.O. în Consiliul Universității pentru pace (University for Peace, Costa Rica), 1992-1999.
Societăți științifice (membru și colaborator)
Asociația internațională de lingvistică aplicată;
Societatea internațională de fonetică;
Societatea română de lingvistică;
Societatea europeană pentru studiul limbii engleze;
Asociația internațională a profesorilor de limba engleză;
Publicații autor, coautor sau redactor:
1. Relații sintagmatice și paradigmatice în vocabular, teza de doctorat, Universitatea București, 1968;
2. Limba engleză contemporană. Fonetică și fonologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, 244 p.;
3.Cu Livia Deac și Marieta Mociornița, editori, Antologie de critică literară, lingvistică și literatura modernă, Centrul de multiplicare al Universității București, 1970, p.278;
4. Cu Irina Panof și Ioana Poenaru, Exerciții de gramatica limbii engleze, Editura științifică, București, 1972, 382 pp.; ediția a doua, Editura Teora, București, 1995;
5. Elements of English Structural Semantics, Editura Științifică, București, 1973, 270 p/;
6. Cu J. Aungerot și Hortensia Pirlog, The sounds of English and Roumanian, Centrul de multiplicare al Universității din București, 1974, p.168;
7. Cu Liliana Ruxandoiu. Sociolingvistica. Orientări actuale, Editura Didactică și Pedagogică, 1975, 296 pp;
7. 2nd International Conference of English Contrastative Projects, Centrul de multiplicare al Universității din București, 1976, 276p.;
8. English Phonetics and Phonology, Editura didactică și pedagogică, București, 1978, 295p.;
9. Cu Lucreția Petri. Workbook în English Sentence Pragmatics, Centrul de multiplicare al Universității din București, 1984, 356p.;
10 Cu Alexandra Cornilescu, Elements of English Sentence Semantics, Centrul de multiplicare al Univerității din București, 1985, 467p.;
11. Cu Hortensia Parlog, Pronunția limbii engleze, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1989, 226p.;
12. Cu Cristian Calude și Mircea Malitza, editori, New Information Tehnologies in Higher education: Studie son the New Tehnologies în Higher Educations in the Europe Region, C.E.P.E.S./U.N.E.S.C.O., Bucharest, 1989, 340p.;
13. Cu R. Auspeslach și A. Năstase. Pax et Libertas Civium: the Role of the Universities, CEPES/UNESCO, Bucharest, 1989,pp. 182;
14. Editor. Planing and Management of Quality and Efficiency in Higher Education, UNESCO- CRESALC, Caracas, 1991, pp. 266;
15. Cu James Calleja și Ake Bjierstedt, editori, Internațional Education in Higher Education, Jessica Kingsley Publishers, London and UNESCO Publishing, Paris, 1995, p. 262.;
16. Cu Klaus Hufner și Jan Sadlak, editori, Higher Educations Research at the Turn of the New Century. Structures, Issues and Trends. UNESCO Publishing, Paris and Garland Publishers, New York and London, 1997, p. 371;
Alte publicații: Peste 50 articole și studii publicate în reviste de specialitate din tara și din străinătate și în publicații ale UNESCO.
Actualmente pensionar, locuiește la Paris.
Născut: 6.01.1956, sat Copăceni, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinții: Maria și Gheorghe Chițoran.
Are o soră, Cherciu Maria.
Căsătorit cu Niculina. Are trei copii.
Studiile primare: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii gimnaziale:
1966-1968, clasele V, VI la Școala Ulmetu, Comuna Copăceni
1969-1970, clasele VII, VIII Școala nr.5 Râmnicu Vâlcea (actual Lahovari)
Studii liceale: Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu" (actualmente Lahovari), Râmnicu Vâlcea
Studii superioare:
1979, absolvent al Institutului Agronomic ,,Nicolae Bălcescu", Facultatea de Agricultură, București;
2006, obține doctoratul cu teza ,,Cercetări asupra bolilor micotice ale grâului în județul Prahova" la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.
Activități profesionale:
1979-1995, șef fermă vegetală Păulești din IAS Ploiești;
1995-2001, director la Prognoză și Carantină Fitosanitară la M.A.D.R – Direcția Fitosanitară Prahova;
2001-2005, director S.C Biointer Agro SRL;
2005-2006, director executiv adjunct la DADR Prahova;
2006-2009, director adjunct OJPDRP Prahova;
2009-2018, consilier IA la APDRP Prahova.
Lucrari publicate:
Lucrări de specialitate cu combaterea bolilor micotice la cultura grâului în județul Prahova;
Lucrări elaborate împreună cu colegii de la Institutul de Protecția Plantelor București;
Identificarea și importanța ciupercii Phyrenophora Tritici Repensis, lucrare susținută la sesiunea anuală de comunicări științifice București, aprilie 2007;
Câteva aspcte referitoare la recomandările de fertilizare unicelulară pentru cultura de grâu de toamnă în lotul experimental de la SC Agrotehnic SRL Păulești;
Faba bean 2006, Cordoba Spnia, Internațional Workshop on Faba Bean Breding and Agronomy;
Rezultate privind combaterea bolilor foliare ale grâului prin tratamente chimice.
Lucrări Științifice IDSAMU București 2008.
† LECTOR ȘI MUZICIAN NICOLAE CHIȚORAN
Născut în anul 1928 în satul Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinții: Chițoran Vasile și Chițoran Maria.
Are trei frați și două surori.
Studiile primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, Copăceni.
1952, este absolvent al Conservatorului de Muzică din București, Secția pedagogică.
15 iulie 1952- 15 noiembrie 1960, șef de cabinet la catedrele de istoria muzicii și folclor, conducător activ al cabinetului acustic (studioul de imprimări, disco și folclor) la Conservatorul de Muzică.
Din anul1954 în paralel cu activitate de la catedră a fost inspector la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă la Direcția Învățământului Artistic.
Din 2 ianuarie 1960 s-a transferat în învățământul de cultură generală la școlile 167 și 169 din București.
Din anul 1961, la Facultatea de Muzică din cadrul Institutului Pedagogic de trei ani din București ca lector la disciplina teorie-solfegii. Timp de cinci ani, până în anul 1966 a elaborat un volum de 300 de solfegii, prezentat în primă sesiune științifică a facultății unde s-a bucurat de aprecieri bune.
În septembrie 1966 după desființarea Facultății de Muzică a fost transferat la Liceul ,,Nicolae Bălcescu”.
Din 15 februarie 1967 a fost transferat la Consiliul General al Uniunii Generale a Sindicatelor -secția culturală- ca activist cu probleme de muzică, având în paralel și ore la Liceul Nicolae Bălcescu.
Între 15 iunie 1971-15 septembrie 1973 a revenit la Liceul Nicolae Bălcescu ca apoi să fie director la Școala Nr. 3 București.
Activitate Științifică:
Elaborarea unui volum de 300 de solfegii din care circa 30 au fost publicate în unele manuale pentru școlile de muzică, restul fiind în manuscris;
În iulie 1960 a fost publicat în revista de muzică studiul vizând personalitatea profesorului și artistului D. D. Dinicu.
A elaborat un studiu despre educația muzicală prezentat în cadrul cercului profesorilor de muzică din bucurești.
A scris un referat asupra lucrării profesorului D. D. Staicu ,,solfegii de grad superior" prezentat în consiliul științific al facultății de muzică
A elaborat trei referate pentru Editura Didactică la manualele:
Clasa a III-a muzică. Autor Ana Motora Ionescu.
Clasa a II-a școlile pedagogice; autor Constantin Iomandi și antologie de cântece școlare; autori Ana Molaru, Ionescu Lucia Pop, Vasile Nicolăescu.
A alcătuit, redactat și editat un număr de 14 de caiete muzicale cuprinzând muzică corală, muzică ușoară și fanfară.
Actualmente decedat.
† ECONOMIST ION CIORAN
Născut la 9 ianuarie 1927 în satul Bălteni, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Decedat la 10 octombrie 1985, București.
Părinții: Dumitru și Ana Cioran.
A mai avut patru frați și cinci surori.
A fost căsătorit cu Cioran Maria, născută la Golești, Argeș.
Are patru copii și anume:
Cioran Constantin, jurist, pensionar, București.
Dumitriu Cornelia, profesor, în prezent expert I, șef serviciu Comunicare și gestiunea informației, Consiliul Național pentru Curriculum. Trăgându-și originea din Copăceni, este și una din personalitățile semnificative ale comunei, făcând parte din capitolul „Oameni de seamă ai comunei”.
Mitroiu Emilia, contabil.
Cioran Adrian, născut 1954, decedat 1990. Absolvent al ASE.
Studiile primare și gimnaziale, școala Bălteni, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Studiile liceale la Liceul ,,Nicolae Bălcescu” din Craiova.
La moartea tatălui întrerupe studiile și merge la București pentru a munci și a se întreține.
Între anii 1942-1946 lucrează ca muncitor necalificat la Societatea de Tramvaie, București. În anul 1949 se căsătorește cu Neagoe Maria din Golești, Argeș.
Între anii 1949-1954 este ofițer în cadrul Clubului Sportiv Dinamo și apoi inspector de personal la Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport, București.
Între anii 1955-1959 urmează cursurile fără frecvență, la Școala Tehnică Financiară din București, fiind în același timp contabil la Banca Agricolă.
Între anii 1962-1968, student la fără frecvență la Academia de Studii Economice București, fiind în paralel și Inspector la Banca Națională.
Între anii 1968-1975 este Director în Centrala Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară .
În anul 1975 devine Vicepreședinte al Băncii, funcție pe care o deține până la decesul său în 1985.
Ordine și medalii:
Ordinul Steaua RSR clasa a IV-a;
Ordinul Muncii Clasa a III-a;
Medalia a 25 a Aniversare a Eliberării Patriei;
1967, Medalia Centenarul Sistemului Monetar Internațional;
1970 ,Medalia Fruntaș în Gospodărirea Orașului;
1972, Medalia 25 de ani de la proclamarea Republicii;
1977, Medalia Centenarul Independenței;
1983, Medalia 35 de ani de la constituirea șantierelor naționale ale tineretului.
Actualmente decedat.
Născut la 10 iunie 1926 în satul Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinții: Ștefan și Ana Diaconeasa, agricultori.
Mai are un frate și o soră.
Are trei copii:
Cristian, licențiat ASE;
Octavian, inginer constructor;
Roxana, Economist.
Studii primare Școala Ulmetu, învățător Jean Urșanu.
Studii secundare, 1939-1947, Liceul Comercial Gheorghe Chițu, Craiova.
Studii superioare, 1947-1951, ASE București.
Studii Militare,1951- 1952, Școala ofițeri de rezervă Craiova, Căpitan.
Baza materială de studii, bursă de stat.
Până a obține bursa de la facultate (octombrie 1947- februarie 1948) a primit ajutorul consăteanului Victor Puchiță constând în gazdă, hrană și obținerea unui loc de muncă. Studiile au fost făcute la fără frecvență, obținând calificarea de Diplomat în studii economice.
Activitatea profesională: a început în anul1948 ca și contabil, fiind încadrat la Direcția Generală a întreprinderilor naționalizate. A lucrat la comitetul provizoriu al capitalei, apoi la sfatul popular al capitalei fiind contabil planificator, economist, șef birou, șef serviciu în următoarele direcții:
Direcția Întreprinderilor Naționalizate;
Direcția Generală de Gospodărire Comunală;
Direcția Generală de Locuințe și Localuri;
Direcția Generală de Construcții Montaj a capitalei.
În anul 1966 s-a transferat la Academia Română -Fundația familiei Menachem H. Elias.
A studiat testamentul lui Jaques Elias din 2 decembrie 1914:
,,Institui ca legatar universal Academia Română căreia îi las toată averea mea mobilă și imobilă, fără nici o rezervă, oriunde s-ar afla în țară sau în străinătate.
Impun legatarului universal următoarele sarcini:
Să înființeze și să stăruie a se recunoaște ca persoană juridică o fundație de cultură națională și asistență publică, numită ,,Fundația Familie M. H. Elias” cu sediul în București și va înzestra această fundație cu toată averea mea după deducerea sarcinilor succesiunii.
Fundația va avea ca scop: a întemeia, a întreține, a dezvolta sau a ajuta instituțiile de cultură, de preferință de cultură practică precum și opere de binefacere și asistență publică, burse la copiii săraci, cantine școlare, ajutorul săracilor, de preferință prin muncă.
Să construiască și să întrețină în București un spital cu cel puțin o sută de paturi în condițiile cele mai moderne, spitalul se va numi ,,Spitalul fondat de Familia M.H. Elias”.
În spital se vor primi bolnavi de ambele sexe și de orice credință unde vor primi consultanță și medicamente gratuit.
Se vor construi și întreține școli gimnaziale și profesionale.”
După un studiu îndelungat a urmărit în perioada 1923-1966 evoluția financiară a fundației. Din verificările făcute și cu ajutorul Băncii de Comerț Exterior a constatat că unele societăți germane unde era acționar fuseseră închise ca urmare a războiului din 1942-1945 și ale căror acțiuni nu mai cotau la bursă.
A deblocat contul curent la Bank fur Handel und Industrie -blocat dintr-o gre-șală făcută în 1948 când Academia Română devenită după reforma învățământului Instituție de Stat a trimis la Berlin pur și simplu Buletinul Oficial al țării care atesta că Academia Română devenind instituție de stat, Fundația avea contul deschis la Berlin. După 20 de ani, în anul 1968 a obținut deblocarea contului. Din anul 1975 până la pensionare în anul 1987, a lucrat în activitatea de comerț exterior, contabil șef și director la Vinexport.
Actualmente pensionar, București.
Născută la 12 iulie 1951, București. Deși născută în București, este fiica comunei Copăceni prin faptul că tatăl ei Cioran Ion este fiu al comunei.
Părinții: Ion și Maria Cioran.
1958-1970, studiile primare, gimnaziale și liceale la Liceul Zoia Kosmodemianskaia (actualmente Școala Centrală) din București.
1970, intră la Facultatea de litere, secția rusă-romană a Universității București.
În 1971 obține prin concurs o bursă de studii la Moscova.
1971-1976, este studentă la Facultatea de filozofie rusă a universității M V Lomonosov din Moscova. În 1976 susține examenul de stat cu calificative maxime și obține diploma de excelență.
Activitatea profesională:
1976-1990. Profesor de limba rusă la Liceul Zoia Kosmodemianskaia și la Liceul Industrial Unirea din București.
1979, Definitivat;
1984, Gradul didactic II;
1989, Gradul didactic I.
1990-1995, profesor da limba rusă la Colegiul Național Cantemir Vodă, Școala Centrala și Colegiul Național Mihai Viteazul din București.
1997-2002, activează în cadrul componentei Curriculumului a Proiectului de reformă a învățământului preuniversitar RO 3724, cofinanțat de Guvernul României și de Banca Mondială.
Funcții deținute:
Membru al grupului de lucru pentru elaborarea programelor școlare de limba rusă, membru al comisiei de experți, secretar executiv al Consiliului Național pentru Curriculum.
Din anul 2002 și în prezent:
Consiliul Național pentru Curriculum;
Expert-coordonator al grupului de lucru pentru elaborarea programelor școlare și a planului-cadru de învățământ;
Șef serviciu Comunicare și gestiunea informației.
Alte funcții:
Secretar științific al Comisiei Naționale de limba rusă;
Formator național pentru curriculum;
Coordonator științific al grupului de lucru pentru elaborarea programelor și a subiectelor de bacalaureat la disciplina rusă;
Secretar științific/vicepreședinte al comisiei centrale de evaluare, la olimpiadele de limba rusă (Slobozia, Drobeta Turnu Severin, Tulcea, Rîmnicu Vâlcea).
Lucrări publicate:
I. Manuale școlare:
Limba rusă, Manual pentru anii III-IV de studiu, autori Dumitriu Cornelia, Nicolau Carmen, Proca Elena, Editura Didactică și Pedagogică, București,1983;
Limba rusă, Manual pentru clasa a IV a, autori Dumitriu Cornelia, Noveanu Eugen, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991;
Dumitriu Cornelia (coordonator), Kostesțki Victor, Popovici Ana, 2001, Russkaja reci, Manual de limba rusă, Clasa a VII -a. L2, București, Sigma Primex- Prut Internațional.
Russkaja Reci, Manual de limba rusă, Clasa a III-a. L1, autori: Volcovscaia Maria, Popovici Ana, Dumitriu Cornelia (coordonator), Sigma Primex – Prut Internațional București, 2001;
Russkaja Reci, Manual de limba rusă, Clasa a IV-a. L1, autori Volcovscaia Maria, Popovici Ana, Dumitriu Cornelia (coordonator), Sigma Primex – Prut Internațional. București, 2001.
II. Programe școlare
Limbi moderne, Clasele a III-a, a IV-a, în Curriculum Național, Programe școlare pentru învățământul primar, MEN. CNC, București, 1998, pp. 59-83;
Limba rusă pentru clasele a V-a și a VIII-a. L1, L2 în Curriculum Național. Programe școlare pentru clasele a III-a și a VIII-a. Aria curriculară Limbă și comunicare, volumul 3, MEN. CNC, Editura Cicero, București, 1999, PP. 81-103.
Limba rusă pentru clasa a IX-a, L1, L2, L3, în Curriculum Național. Programe școlare pentru clasa a IX-a. Aria curriculară Limbă și comunicare, volumul 1., MEN. CNC, București, Editura Cicero, 1999, pp. 113-136;
Limba rusă pentru clasa a X-a, L1, L2, L3, în Curriculum Național, Seria Liceu, Programe școlare pentru clasa a X-a, MEN, CNC, București, Editura Cicero, 2000 pp. 118-132.
Programe școlare de limba rusă pentru clasele a X-a și a XII-a, L1, L2, L3 în Curriculum Național. Seria Liceu. Programe școlare pentru clasa a X-a și a XII-a. Aria curriculară Limbă și comunicare, volumul 3. MEdC. CNC, Tipogrup Press, București, 2001, pp. 81-111.
III. Alte lucrări:
Proiectarea demersului didactic la limba rusă-exemplificări, Curriculum Național. Ghid metodologic de aplicare a programelor de Limba rusă. Primar-Gimnaziu, Ministerul MEdC. CNC, București, Aramis Print , 2001, pp. 26-49;
Proiectarea demersului didactic la disciplinele din aria curriculară Limbă și comunicare- exemplificări. Limba rusă, în Curriculum Național. Ghid metodologic. Aria curriculară Limbă și comunicare. MEdC. CNC, București, Aramis Print, 2001, pp. 173-193.
Născut: 30.04.1984, sat Bălteni, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Parinți: Croni și Maria Dumitru.
Are o soră Carmen Zenovia Grigorița, profesor de istorie.
Are o fetiță, Iris Maria Dumitru.
Studii primare: Școala Bălteni, comuna Copăceni.
Studii gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii liceale:
1997-1998, clasa a IX-a la Liceul Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova;
1998-2001, clasele X-XII la Colegiul Militar Liceal ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia;
Studii superioare:
2001-2006, Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” din Constanța;
2006, absolvent al Facultății de Marină Militară;
2018, absolvent al Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ,,Ovidius" din Constanța.
Activitate profesională:
2006 -2007, Ofițer Secund RM 101 în Marina Militară Română;
2009-2011, ofițer la bordul navelor comerciale portcontainer Ștefan Sibum, zona de operare Europa, APL Oakland pe linia Asia-USA, CMA CGM La Traviata pe linia Europa-Asia;
2012-2013, ofițer cu navigația pe nava de cercetări ,,Marion Dufresne” în cadrul Institutului Polar Francez, participând la mai multe campanii de cecetare și susținere logistică a bazelor din zona Antartica Franceză (arhipeleagurile Crozet, Kerguelen, Iles Saint Paul et Amsterdam);
2013-2014, ofițer 2 la bordul navelor de prospecțiuni marine ale companiei ,,Fugro” (Geo Prospector în West Africa, Fugro Discovery în Marea Nordului și Groelanda, Fugro Equator la campania de căutare a avionului malaezian MH 370 dispărut în Oceanul Indian);
2015, ofițer secund pe nava suport pentru platforme petroliere ,,Mamola Relience”, dotată cu sistem de poziționare dinamică DP2, zona de operare Congo, Angola;
2016, ofițer junior cu poziționarea dinamică la bordul navelor companiei ,,Fugro” (Fugro Brasilis în Golful Mexic, Fugro Galaxy, Fugro Searcher și Fugro Venturer în Marea Nordului);
2017, încheie stagiul de pregătire la bordul navelor cu poziționare dinamică și primește licența de ,,Ofițer poziționare dinamică” emisă de Institutul Nautic din Londra;
2018, ofițer senior cu poziționarea dinamică, nave de construcții partici-pând la construcția terminalului de gaz natural Offshore Kaliningrad.
Educație și formare postuniversitară:
2011-2012, curs postuniversitar ,,Management naval" la Universitatea Maritimă Constanța;
2012, curs de poziționare dinamică în cadrul Academiei Tehnologice Maritime din Napoli;
2018, licența în drept în cadrul Universității Ovidius, Facultatea de Drept și Științe.
Născut la data de 16 martie 1942 în comuna Copăceni, satul Bălteni, județul Vâlcea.
Părinții: Dumitru și Ecaterina Dumitrașcu.
A absolvit școala primară în satul Bălteni. După examenul de admitere din clasa a V-a, a urmat în perioada 1953-1956 cursurile gimnaziale în satul Ulmetu. În toți cei șapte ani a obținut numai premiul întâi cu diplome de merit.
În anul 1956 a reușit la examenul de admitere la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” (Alexandru Lahovari) din Râmnicu Vâlcea.
În anul 1960 a obținut diploma de maturitate cu rezultate remarcabile la profilul matematică-fizică. În perioada liceului a fost component al grupelor de elevi pentru olimpiade la nivel raional, regional și național la disciplinele matematică, fizică, chimie și istorie universală.
În ultimii doi ani (1959-1960) a făcut parte din echipa de handbal a liceului, obținând titlul de campioni raionali, regionali (Regiunea Argeș) și în anul 1960 vicecampioni naționali.
După absolvirea liceului, din cauza greutăților materiale nu a putut da admiterea la facultate, fapt pentru care, pe bază de concurs a fost repartizat ca profesor suplinitor la Școala Generală cu clasele V-VII, din satul Cireșu, comuna Stroiești, unde a funcționat până în anul 1961. Într-un singur an de învățământ a fost premiat de trei ori pentru rezultate deosebite în activitatea didactică, sportivă și culturală.
După un examen cu concurență numeroasă (24 de candidați pe loc), a reușit la examenul de admitere la Facultatea de Drept din București, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1961-1966, obținând licența ca Diplomat Universitar în specialitatea Științe Juridice. A fost apreciat pentru rezultatele obținute la învățătură, având bursă republicană în toți anii de studii și perioadele de cursuri în străinătate pentru specializare în Criminalistică, Medicină Legală și Criminologie.
După absolvirea facultății a fost repartizat în cadrul Ministerului de Interne la fosta regiune Ploiești, raionul Buzău, ca ofițer specialist la serviciul Cercetări Penale.
La Inspectoratul Ministrului de Interne din Buzău a fost promovat succesiv până la funcția de adjunct al șefului Inspectoratului și avansat de fiecare dată la excepțional, astfel ca în anul 1982, prin Decret Prezidențial a obținut gradul de Colonel (la vârsta de 40 de ani).
În anul 1985 a fost promovat la Centrul de Informații Externe din Departamentul Securității Statului și numit Director General cu atribuțiuni specifice de apărarea și promovarea intereselor României în relațiile externe. A coordonat și condus nemijlocit și Secția de învățământ și pregătire a ofițerilor de informații pe profil de spionaj și contraspionaj.
În anul 1988 a fost promovat în funcția de Șef al Inspectoratului Municipiului București al Ministerului de Interne, având în subordine Securitatea Capitalei, Miliția, trupele de securitate, pompierii și serviciul de Pașapoarte. Această funcție era prevăzută cu gradul de general-colonel și echivalentă cu Adjunct al Ministerului de Interne.
Pe întreaga perioadă de activitate a fost decorat cu 15 ordine și medalii ale României.
Evenimentele din decembrie 1989 le-a traversat exercitându-și sarcinile specifice funcției menționate, cu același devotament pentru interesele României și cu orientarea ordinelor către subordonați, în spiritul transformărilor istorice, structurale și democratice din Europa Centrală și de Est.
În anul 1964 s-a căsătorit cu Teodorescu Ana, absolventă a Institutului Pedagogic din Craiova, profesoară la Școala Generală cu clasele V-VIII din satul Ulmetu, comuna Copăceni.
Din căsătoria lor au rezultat doi copii: Dumitrașcu Simion, inginer constructor, facultatea Hidrotehnică și Dumitrașcu Maria, economist, absolventă a Academiei de Studii Economice, Facultatea Relații Economice Internaționale.
Actualmente pensionar, București.
Născut la 8 martie 1943 la Lovrin, județul Timiș.
Părinții: Dumitru și Elena Ionescu, polițist și respectiv asistent medical.
Este căsătorit și are patru copii, din care fata Diana Ștefania, face parte din personalitățile marcante ale comunei, fiind căsătorită tot cu un fiu al comunei, Bîgioi Petronel Gheorghe.
Studiile primare și gimnaziale la Școala cu clasele I-VIII Hotărasa, Copăceni.
Studiile liceale la Liceul ,,Aurel Vlaicu", București.
Între anii 1961-1966 a absolvit Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu, Facultatea de Agricultură, din București.
Specializări:
28 iunie 1980, doctor în agronomie;
Comunicări la diferite simpozioane naționale în calitate de autor și coautor;
Cursuri anuale de perfecționare la Centrul de Perfecționare a Cadrelor Crevedia, deținând:
Adeverința de susținere a textelor de aptitudini decizionale și de cunoștințe de domeniul Relațiilor Economice Internaționale;
Certificat la Seminarul Managementului în economia de piață, eliberat de AMCOR la 25 mai 1994.
Experiența profesională:
1966-1998, inginer agronom la IAS Corbu, județul Olt.
Din 1988 și în prezent pensionar.
† MEDIC PRIMAR MIRCEA CERNA IONESCU
Născut la 20 august 1920 la Lădești.
Părinții: Ionescu Dumitru, preot, Ionescu Ioana, casnică.
Căsătorit de trei ori.
Are o fată în Canada și un băiat în Italia.
Studiile primare la Horezu.
Studiile liceale la Colegiul ,,Alexandru Lahovari" din Râmnicu Vâlcea.
1946, absolvent al Facultății de Medicină Umană București obținând diploma în medicină și chirurgie precum și liberă practică. A lucrat în majoritatea spitalelor din București.
1946, repartizat ca medic la Tg. Jiu, Gorj, apoi la Cârstănești Vâlcea iar după aceea ca medic la Dispensarul Copăceni unde a organizat un ambulatoriu cu zece paturi și o casă de nașteri în fostul local al Băncii Populare.
1949-1950, urmează cursuri de specializare în pediatrie la București fiind numit medic primar pediatru la Direcția Sanitară Râmnicu Vâlcea, transferat după desființarea regiunii la Spitalul de Copii Vâlcea ca șef de secție și apoi ca Director al Spitalului.
1959-1960, detașat la Ministerul Sănătății ca medic la Maternitatea din Tirana, Republica Albania și la un cămin de copii.
1960, a fost detașat și transferat ca Inspector șef Pediatrie la Direcția Asistenței Medicale din Ministerul Sănătății, răspunzând de asistența medicală a copilului pe întreaga țară.
În anul 1963 urmează cursurile la Centrul Internațional al Copilului la Paris și Milano. Reîntors în țară organizează cabinetele școlare medicale și cabinetele școlare pentru educația fizicii pentru elevii cu deficiențe fizice.
Între anii 1965-1968 a fost detașat ca medic în Republica Populară Guineea la Spitalul din Conakry. Revenind în țară a fost transferat la Spitalul de Copii 23 August și apoi la Spitalul Clinic de Copii Grigore Alexandrescu din București.
A fost asistent universitar;
Medic primar;
Șef secție la Urgențe și Intoxicații.
În perioada funcționării în Minister a obținut prin concurență titlul de medic primar pediatru și de organizare sanitară și cercetător principal la spitalul da Fiziologie București.
– În anul 1985 s-a pensionat și locuiește în București, într-un apartament având proprietate în comuna Copăceni.
Actualmente decedat.
Născut la 06.08.1962, sat Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Parinți: Ion și Margareta Ivan.
Are un frate Dumitru.
Căsătorit cu Tudor Dorina. absolventă a Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic ,,Traian Vuia" Timișoara.
Are doi copii:
Adrian Nicolae. absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Politehnicii București;
Maria Angela, student în anul VI la Facultatea de Medicină ,,Carol Davila" București.
Studii primare: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii Liceale: Liceul Energetic Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1987, absolvent al Facultății de Electrotehnică secția Electroenergetică din cadrul Institutului Politehnic ,,Traian Vuia" Timișoara unde a fost șef de promoție, terminând cu media 10 și pentru care părinții și școala au primit scrisori de felicitare
Activitate profesională:
1987, inginer stagiar la Întreprinderea de Rețele Electrice Pitești, secția de Înaltă Tensiune. Centrul de Înaltă Tensiune Râmnicu Vâlcea;
După stagiatură devine Șef de formație PRAM în cadrul Secției PRAM – IRE Pitești;
1.08.1998, după înființarea Companiei Naționale Transelectrica SA și separarea instalațiilor energetice de transport de energie elctrică de instalațiile de distribuție s-a înființat Centrul de Exploatare Vâlcea cu sediul în Mihăești, județul Vâlcea, unde în perioada 1998-2007 a îndeplinit funcția de adjunct șef Centru;
2007-2019, șef Centru de Exploatare al Energiei Electrice Pitești, CN Transelectrica SA.
Educație și formare postuniversitară:
1991, cursul ,,Impelementare a tehnologiilor de montaj, punere în funcție și exploatare a transformatoarelor de putere”, ICEMENERG Craiova;
2006, cursul ,,Perfecționarea inginerilor de PRAM din rețelele electrice”, FORMENERG București;
2008, cursul ,,Managementul și eficiența Investițiilor”, FORMENERG București;
2012, cursul ,,Exploatarea echipamentului primar din stațiile de înaltă tensiune retehnologizate”, FORMENERG București;
2013, cursul ,,Exploatarea transformatoarelor și autotransformatoarelor”, FORMENERG București;
2018, cursul ,,Metode noi de mentenanță a instalațiilor energetice”, București.
Născută la 17 martie 1963 la Lădești, sat Hotărasa, comuna Copăceni.
Părinții: Dumitru și Elisabeta Dumitrana.
Căsătorită cu Luță Daniel – fiu al comunei.
Are un frate și doi copii.
Studiile primare și gimnaziale, clasa a V-a și clasa a VI-a la Școala Hotărasa, Copăceni.
Clasele VII-VIII la Școala Nr. 99 din București.
Studiile liceale:
1981, absolvent al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1985, absolventă a Facultății de Finanțe-Contabilitate, Academia de Studii Economice, București. Specializarea Finanțe-Contabilitate. A urmat și cursurile facultative de Psihopedagogie și Metodica predării științelor economice organizată de ASE București.
2004, susținerea tezei de doctorat ,,Metode și proceduri contabile privind deprecierea patrimoniului societăților comerciale”.
I. Activități profesionale:
1985-1997, economist, Întreprinderea Minieră Berbești, Exploatarea Minieră Cerna-Copăceni, Vâlcea;
1997, lector asociat la Universitatea ,,Constantin Brâncoveanu", Râmnicu Vâlcea;
1998, lector universitar, iar din iulie 2004 primește titlul de doctor în științe economice.
Predă disciplinele:
Contabilitate generală;
Contabilitate financiară;
Contabilitate în comerț exterior.
2001, absolvent S.C. ,,Predalu” Râmnicu Vâlcea. Instruire pentru dobândirea și dezvoltarea aptitudinilor manageriale în cadrul Programelor PHARE pentru politici Regionale și de Coeziune, Restructurare Industrială și Dezvoltarea Resurselor Umane.
2005, obține titlul didactic de conferențiar universitar Corpul Experților contabili și al Contabililor Autorizați Din România, îi acordă și calitatea de Expert contabil.
II. Activitate științifică:
Cursuri și cărți de specialitate:
Contabilitate financiară, Editura Independentă Economică, Pitești, 2000;
Îndrumar pentru admitere, 2002, Universitatea ,,Constantin Brâncoveanu", 2002.
Contabilitate. Noțiuni de bază, aplicații și teste grilă, studii de caz, Editura Independentă Economică, Pitești, 2002;
Îndrumar pentru admitere, 2003, Universitatea ,,Constantin Brâncoveanu";
Contabilitatea amortizării și provizioanelor pentru deprecierea activelor întreprinderii (autor), Editura Independentă Economică, Pitești, 2005;
Contabilitate financiară (coautor), Editura Independentă Economică, Pitești 2006;
Contabilitate generală (coautor), Editura Independentă Economică, Pitești, 2006.
III. Articole publicate:
1-14, în Tribuna Economică în perioada 1 ianuarie 2001-10 octombrie 2004.
IV. Comunicări științifice:
1- 14, la Universitățile din Sibiu, Pitești, București, în perioada mai 1983-mai 2003.
Contracte de cercetare în număr de cinci, vizând dezvoltarea județului Vâlcea.
Născut la 22 octombrie 1937 la Copăceni, Vâlcea.
Părinții: Constantin și Ecaterina Matei.
Are doi frați și patru surori.
A absolvit studiile primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, comuna Copăceni, Vâlcea.
Studiile liceale și superioare:
1956, absolvent Școala Pedagogică din Râmnicu Vâlcea.
Institutul Pedagogic de 3 ani din Tg. Mureș, Facultatea de Română-Istorie.
1977, absolvent Universitaea Al. I. Cuza, Facultatea Română- Rusă.
Obține gradul definitiv
Obține gradul II.
Obține gradul I.
Activitatea profesională:
1956-1963, învățător și director în comuna Rîciu, județul Mureș.
1967-1999, profesor de limba și literatura română la Școala Hotărasa și apoi Ulmetu, Copăceni, Vâlcea.
Activitatea de cercetare, publicații:
Noțiuni de teorie a literaturii, Editura Albatros, București,1996 350 p.
În tribuna Învățământului:
Tema de scris pentru acasă nu este o pedeapsă;
Limba și literatura română și celelalte obiecte de învățământ;
Aspecte ale receptării textului literar în gimnaziu;
Sincopa cărții în biblioteca școlară.
În Studii Vâlcene nr. 7/1985:
Studii folclorice pe malul Cernei.
În revista de pedagogie nr. 8/1983:
Manualul de limba română.
În Casa Cărții Vâlcene ianuarie-iunie 2005:
Vechi îndeletniciri ale sătenilor din Copăceni.
A descoperit un act emis din porunca domnitorului Mihnea Turcitul în chirilică, ce se află la Arhivele Statului din Râmnicu Vâlcea. Dosar nr. 15/1981, care atestă existența satului Ulmetu cu peste un secol înaintea cunoașterii începuturilor sale.
2017, împreună cu fiica sa Eliza Iulia Matei, bibliotecară, au editat lucrarea ,,Etnografie și folclor de pe valea Cernei (Copăceni)”, Editura Proșcoala, Râmnicu Vălcea;
2018, a editat ,,Amintiri despre copilărie”, Editura Proșcoala, Râmnicu Vălcea.
Actualmente pensionar, Copăceni.
Născut la 4 august 1958, la Copăceni, Vâlcea.
Părinții: Nicolae și Aurelia Mazilu, agricultori.
Are un frate, Mazilu Nicolae, primarul comunei.
Are un băiat.
Studii primare: Școala cu clsele I-IV, Vețelu.
Studii gimnaziale: Școala cu clasa V-VIII, Hotărasa.
Studii liceale: Liceul Teoretic ,,Constantin Brâncoveanu", Horezu, Vâlcea.
Studii superioare: Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Transilvania, Brașov, promoția 1985.
Activitatea profesională:
1983-1985, inginer ITA Râmnicu Vâlcea, Autobaza Nr.5 , Horezu;
1985-1995, șef Autobază în cadrul SUT Berbești.
1995-2000, inginer Șef în cadrul SUT Berbești;
2000-2006, director General al S.C. TPSUT S.A., Berbești.
Născut la 1 ianuarie 1955, la Copăceni.
Părinții: Nicolae și Aurelia Mazilu, agricultori.
Are un frate, Mazilu Gheorghe.
Are două fete.
Studii primare: Școala cu clasele I-IV, Vețelu.
Studii gimnaziale:
Școala cu clasele V-VII, Hotărasa;
Școala cu clasele Nr.5, Râmnicu Vâlcea.
Studii liceale: Liceul Teoretic din Călugăreni, județul Giurgiu.
Studii superioare:
Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul ,,Universității" Transilvania, Brașov, promoția 1981.
Activitate profesională:
1981-1983, inginer mecanic la Întreprinderea Mecanică Mârșa, județul Sibiu.
1983-1990, inginer mecanic la OLTCHIM, Râmnicu Vâlcea.
1990-1994, șef coloană auto Pojogi, comuna Stroiești, Vâlcea.
1994- 1995, șef autobază Berbești, Vâlcea.
1996- 2002 șef Brigadă Exploatare Transport Masă Minieră Pojogi.
2002- 2004, șef Secție Mixtă Autoutilaje Berbești.
2004- 2008, primar al comunei Copăceni.
Născut la 17 iunie 1968 în satul Hotărasa, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinți: Gheorghe și Maria Mircioagă, agricultori.
Mai are o soră.
Studiile primare și gimnaziale la Școala Hotărasa, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
1982-1986 studiile liceale la Liceul Economic, Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1993, absolvent al Facultății de Finanțe, Credit și Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice, București;
1997. absolvent al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană.
Cunoaște bine limba engleză și limba franceză
Activitate profesională:
1993-1997, C.E.C.C.A.R., director de curs.
1997-1998 C.E.C.C.A.R., șef departament de audit.
1998-1999, consilier, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România
1999-2000, expert, S.C. A.N.B. CONSULTING, S.R.L.
Februarie 2000-2006, Manager General, cabinet individual „Gheorghe Mircioagă”
2003-2006, administrator la S.C. B.M.G. Audit Consulting S.R.L.
2004- 2006. administrator la S.C. M.G. FINANCE S.R.L.
Experiență profesională:
La C.E.C.C.A.R.:
Lector privind implementarea noului sistem contabil;
Activități privind normarea și reglementarea profesiei contabile;
Coordonarea întregii activități de instruire, perfecționare și formare profesională a cenzorilor și auditorilor.
La S.C. A.N.B. CONSULTING S.R.L.:
Asistență privind închiderea situațiilor financiare;
Audit financiar contabil;
Consultanță financiar-contabilă și fiscală;
Studii de finanțare de fezabilitate.
La cabinetul individual Gheorghe Mircioagă, S.C. BMG. Audit Consulting S.R.L. și la S.C. MG FINANCE S.R.L. se realizează angajarea, negocierea, coordonarea, executării și participarea directă la executarea serviciilor profesionale și lucrărilor specifice asistenței și consultanței cum ar fi:
Supervizarea ținerii, organizării și conducerii contabilității;
Audit financiar-contabil intern și extern;
Evaluări de societăți și active;
Studii de fezabilitate – proiecte;
Legislație comercială și fiscală;
Analize financiare, sisteme de finanțare și expertize contabile;
Lichidări.
Om de afaceri Ion Nuică
Născut la 7 ianuarie 1957.
Părinții: Nicolae și Ioana Nuică, agricultori.
Are șapte surori și un frate.
Studiile primare la Școala cu clasele I-IV Bălteni.
Studiile gimnaziale la Școala Generală cu clasele I-VIII, Ulmetu, Copăceni.
Studiile liceale la Liceul Lădești.
Absolvent al Facultății de drept din București.
În anul 2005 era Președintele Oganizației Județene Vâlcea a P.R.M.
Actualmente este Consilier Munipal din parte P.R.M.
Ca principală ocupație profesională este patron la S.C. NOIL S.R.L. ca asociat unic. Firma este înregistrată la Registrul Comerțului J 38/708/1994.
Obiectul de activitate al firmei:
Produse agroalimentare;
Comenzi de panificație și patiserie;
Carmangerie.
Ajutat de sora sa Luminița Nuică (Rizea) firma a obținut rezultate deosebite în domeniul afacerilor având o cifră de afaceri de ordinul miliardelor lei vechi.
Născut: la 4 octombrie1950, la Râmnicu Vâlcea
Părinții: oameni înstăriți au fost expropriați, în prima fază de o parte din avere conform Decretului 187 din 1945, rămânându-le 50 ha teren agricol și casa.
Prin Decretul 83 le-a fost confiscată întreaga avere și le-a fost impus domiciliul în Râmnicu Vâlcea, unde s-a născut și viitorul vicepreședinte al PNL.
Studiile primare, gimnaziale și liceale și le-a făcut în școli din Râmnicu Vâlcea
Studii superioare: în anul 1975 a absolvit Facultatea de Filosofie, Secția Sociologie, din cadrul Universității București.
În anul 1981 a absolvit Facultatea de Economie a Industriei din cadrul Academiei de Studii Economice București, specializându-se în managementul resurselor umane – politici publice – politici sociale.
Activitatea profesională:
1975-1990, șef birou învățământ, șef birou retribuire la Centrala Industrială Navală.
1990-1996, director General SC ,,Eurocom” SA.
1996-2006, senator de Galați.
Activitatea politică:
26 decembrie 1989, membru fondator al PNL;
1990-1996, președinte al filialei PNL Galați;
1991-1992, secretar executiv al PNL;
1995-1996, membru al Biroului Permanent Central al PNL;
1997-2006,vicepreședinte al PNL.
Din 1996 este:
Senator de Galați;
Președinte al Grupului Parlamentar PNL;
Membru al Comisiei de Privatizare;
Vicepreședinte al Comisiei Buget Finanțe până în anul 2000;
Secretar al Biroului Permanent al Senatului;
Din 2000 membru în Comisia Economică a Senatului.
A fost ales senator în circumscripția electorală nr. 18 Galați, pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL- PD, validat pe 17 februarie 2004 – HS nr. 57/2004.
În prezent este :
Chestor al Senatului României;
Membru în Grupul Parlamentar al Alianței DA (PNL – PD);
Secretar al comisiei pentru muncă, familie și protecție socială;
Membru în grupurile de prietenie cu parlamentele Republicii Mongolia, Republicii Panama și Republicii Liban.
Născut la 15 septembrie 1948 în satul Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinții: Victor și Elena Pirici, farmacist și agricultoare.
Mai are un frate, Pirici Victoraș, asistent medical.
Studiile liceale: Liceul ,,Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1971-1977, student al Facultății de Medicină Generală, Craiova.
1977-1982, medic la serviciul salvare Râmnicu Vâlcea.
1982-1985, studii de specializare dermatologie, București.
1986, medic specialist dermato-venerice, Râmnicu Vâlcea;
1992, doctor primar.
Alte specializări: în homeopatie și acupunctură.
2002-2003, specializare în ecografie.
A publicat numeroase lucrări și articole în reviste de specialitate participând cu lucrări științifice la simpozioane și congrese medicale.
† FARMACIST DOCTOR ION POLOVRĂGEANU
Născut la 20 septembrie 1901.
Studii primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, Copăceni.
1922, absolvent al Liceului „Carol I” din Craiova.
1928, absolvent al Facultății de Farmacie, București.
1933, obține doctoratul cu lucrarea ,,Contribuțiuni la studiul rolului și funcțiunii substanțelor minerale și organice în viața plantei. Variația cantitativă a substan-țelor minerale în cursul dezvoltării frunzelor de Populus piramidalis și Robinia pseudoacaccia”.
Activitatea profesională:
1926, prin concurs obține postul de farmacist intern la Eforia Spitalelor Civile;
1927, este ales Președinte al studenților în farmacie;
1927-1931, este numit preparator și apoi asistent suplinitor la catedra de chimie analitică;
1931-1948 este:
Farmacist al depozitului din Eforia Spitalelor Civile;
Director al Direcției Spitalelor;
Director în Direcția Înzestrării din Ministerul Sănătății;
Director al Depozitului Sanitar Central;
Inspector general sanitar central, la Direcția Înzestrării din Ministerul Sănătății;
A organizat și condus Laboratorul de Preparate Farmaceutice al Ministerului Sănătății, elaborând sau punând la punct după formule și metode proprii medicamente ca: bismosal, soluții injectabile de gluconat de calciu, vitamina C, B, PP, chinoether, foliculină etc.
1948, este transferat la Institutul de Cercetări Farmaceutice ca șef de secție;
1954, devine director al Institutului de Cercetări Chimico-Farmaceutice, pendinte de Ministerul Industriei, Petrolului și Chimiei;
Realizări profesionale:
Cu profesorul Ion Vintilescu și cu farmacist Elena Polvrăgeanu obține făina de carote;
Obține digitozidul, cu proprietăți cardiotonice;
Este autorul preparatului antisifilitic Iodobi;
Contribuie la obținerea tuberculostatului Tebezona.
Obține Ergosterolul;
Contribuie la fabricarea Urombralului;
Cel mai mare merit ce revine doctorului Ion Polovrăgeanu în dezvoltarea industriei de medicamente românești este legat de crearea primei Secții Pilot a Institutului de Cercetări Farmaceutice.
Doctorul Polovrăgeanu a fost autorul unora din primele încercări de aplicare a cartografiei pe hârtie la controlul medicamentelor.
În 1940 a fost numit în Comisia Specială pentru Combaterea Epidemiilor.
În 1954 a mers într-o delegație în Cehoslovacia pentru un schimb de experiență.
De-a lungul vieții a făcut parte din:
Comisia Medicamentului din Ministerul Sănătății;
Colegiul Științific al Institutului de Geriatrie;
Comitetul de Redactare al Farmacopeei Române, edițiile a V-a, a VI-a și a VII-a;
Colegiul de Redacție al revistei Farmacia;
Colegiul de conducere ASIT;
A fost vicepreședinte în Consiliul de Conducere al USSM;
Datorită activității sale prodigioase a fost distins cu:
Insigna „Evidențiat în munca medico-sanitară”;
Ordinul „Steaua Republicii”;
,,Ordinul Muncii”, postmortem.
A decedat la 20 martie 1956.
Lucrări și articole publicate:
Ionescu C. N., Polovrăgeanu I., Un nou preparat antisifilitic. Suspensia de oxliodură de bismut, în Buletinul științific. Seria geologie, geografie, biologie, științe tehnice și agricole 1950, Vol. II nr. 6.;
Ionescu C. N.; Selmiciu I., Niculescu V., Plovrăgeanu I., Tebezona – un nou medicament antituberculos sintetizat în R.P.R., Revista științelor medicale, 1951 nr.11;
Ionescu C.N., Polovrăgeanu I. , Gherghinov Ruja, Contribuțiuni la prepararea ergosterolului iradiat, Comentariile Academiei R.P.R. 1952 Vol. II nr. 1;
Ionescu C.N., Polovrăgeanu I., Prepararea invertozei, Farmacia, 1953, Vol. I nr. 3.
Polovrăgeanu I., Memoriu de titluri și lucrări, 1950;
Polovrăgeanu I., Demetrescu Elena, Gherghinov Ruja, Prepararea unui produs românesc de contrast, Urombralul, Farmacia, 1953, An I, nr.1.
Polovrăgeanu I., Contribuția Institutului de Cercetări Chimico-Farma-ceutice, la lărgirea sortimentului de medicamente, Farmacia 1955, An. III, nr.1.
Polovrăgeanu I., Aspecte din Industria Chimico-Farmaceutică Cehoslovacă, Farmacia, 1955, An. III, nr. 2;
Polovrăgeanu I., Sterescu M., Încercări pentru identificarea și dozarea alcaloizilor din secara cornută, prin cromatografie pe hîrtie, Farmacia, 1956, An. IV, nr.3;
Polovrăgeanu I., Expunere pentru Gazeta radio, 1956;
Plovrăgeanu I., Ciocănelea V., Mihăiescu M., Înlocuirea în soluțiile injectabile a alcoolului benzilic cu bonzonatul de etil, Farmacia, 1957, An.V, nr.2;
Polovrăgeanu I., Istric E., Gherghinov Ruja, Produse noi de contrast, derivația acidului benzoic, Iodorenul, Farmacia, 1957 An. V, nr.4.
Polovrăgeanu I., Ghergjinov Ruja, Istric E., Colegrafinul, Farmacia, 1958, An VI, nr 2.
Vintilescu I., Ionescu C.N., Polovrăgeanu I., Pop I. C., Despre Digitozid, Farmacia, 1954, An. II, nr. 2.
Actualmente decedat.
Născut la 7 octombrie 1972 la Lădești, Vâlcea.
Părinții: Nicolae și Georgeta Popescu, profesori.
Are o soră.
Studii primare și gimnaziale la Școala Generală Ulmetu, Copăceni, Vâlcea.
Studii liceale:
1991, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea
Studii superioare:
1996, licență inginer, specializarea Radioelectronică (Telecomunicații), Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Universitatea Politehnică, București;
Noiembrie 1996, catedra de telecomunicații, transferat în aprilie 1998 la catedra de Electronică Aplicată și Ingineria Informației, Facultatea de Electronică și Telecomunicații;
1997, masterat în Radiocomunicații, Microunde și Comunicații Optice, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Universitatea Politehnică din București.
2003, doctor în Electronică și Telecomunicații, Universitatea Politehnică, București, cu teza „Contribuții privind analiza și simularea filtrelor active de putere”, care a reunit preocupări din mai multe domenii de studiu: Electronică industrială, Electronică de putere, Sisteme de control automat, Inteligență artificială (Rețele neurale și logică Fuzzy), Programarea calculatoarelor, Prelucrarea numerică a semnalelor, Electroenergetică, Filtre active de putere. Își propune să îmbunătățească eficiența cu care energia este transferată în rețeaua de distribuție electrică.
Activități didactice susținute, ședințe de seminar, laborator proiect și curs în cadrul a mai multor discipline (Dispozitive și circuite electronice, Electronică, Analogice, Electronică industrială, Electronică de putere, Programarea calculatoarelor, Sisteme de date și algoritmi, Sisteme automate, Sisteme electronice de reglaj automat).
Activități tehnico-administrative și de cercetare, pregătirea și întreținerea de laborator, îndrumare de studenți, pregătire materiale pentru cercetare.
Lucrările publicate și activitatea științifică constă în publicarea a trei cărți, dintre care două manuale pentru studenți și peste 20 de studii prezentate în reviste și la conferințe de specialitate.
Născut la 16 ianuarie 1966 la Copăceni, Vâlcea.
Părinții: Dumitru și Maria Popescu, învățători.
Are o soră.
Căsătorit, are un copil.
Studiile primare la Școala Ulmetu, Copăceni.
Studiile gimnaziale:
Clasele V-VII, Școala Ulmetu;
Clasa a VIII-a, Liceul Matematică- Fizică ,,Frații Buzești", Craiova.
Studiile liceale: Liceul Matematică-Fizică „Frații Buzești”, Craiova.
Studii superioare:
1990, a absolvit Facultatea de Mecanică, Universitatea Craiova.
1996, a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Craiova.
Activitate profesională:
1990- 1996, inginer în cadrul Uzinei Mecanice Filiași, județul Dolj.
1997, avocat în cadrul Baroului Dolj.
2003, avocat, responsabil cu activitatea de existență judiciară de pe lângă Judecătoria Filiași.
† PROFESOR DOCTOR GHEORGHE POPESCU
Născut în 1912, sat Copăceni, comuna Copăceni, județul Vâlcea
Părinții: Nistor și Ecaterina Popescu, agricultori.
Are un frate și două surori.
Studiile primare și gimnaziale în satul Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Studiază la Seminarul Teologic ,,Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
Este licențiat în teologie la Chișinău.
Licențiat în Litere și Filosofie la Universitatea din București.
Diplomat al Institutului de Artă Bizantină și a Sud-Estului European la Universitatea din Strasbourg (Franța).
Ia cursuri de artă creativă și bizantinologie la ,,Ecole practique des Hautes – etudes” din Paris.
Doctor în Litere și Filozofie, Secția Artelor.
Întors în țară urcă prin concurs treptele academice, ajungând specialistul neîntrecut în Istoria și Arta Bizantină, aplicată sau mai bine zis continuată în România.
Activitatea publicistică:
Simbolul crucii în gândirea și arta creativă 1940;
Raport entre la miniature et l’imprimerie Roumaine 1940;
Le probleme de l’entrance et l’ornamentation de vieux manuscrit roumains, 1941;
Considerații noi asupra artei bizantine, 1941;
Contribuții la iconografia simbolului eutraristic, 1943;
Arta brâncovenească, 1967;
Școala miniaturistică de la Dragomirna, 1968;
Anastasie Crimca;
Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungro-Vlahiei,1974;
Erotocritul Logofătului Petrache;
Miniatura românească, 1981/1977;
Un manuscris al Voievodului Ieremia Movilă, 1984;
Cărțile populare miniate și ornate, 1989;
Portretul istoric în vechile manuscrise.
În toate acestea Gheorghe Popescu schițează evoluția miniaturii și a ornamentului de la începuturi până în secolul al XVIII-lea demonstrând fără echivoc apartenența acestui gen la fondul artei bizantine, plantat pe filonul valorilor artistice locale românești.
Opera este încununată de lucrarea „Cuvinte din Temniță”, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 1991.
Activități profesionale:
Este specialistul neîntrecut în Istoria și Arta Bizantină;
În perioada antonesciană a ocupat fotoliul de Ministru Secretar de Stat, fiind un anticomunist convins;
În războiul anticomunist din Răsărit participă ca ofițer de rezervă, fiind decorat cu ordinul ,,Coroana României, cu spade, în grad de cavaler cu panglică de Virtute Militară”.
Inspector General în Ministerul Educației Naționale, Cultelor și Artelor inițiază în anul 1947 Mișcarea de rezistență anticomunistă ,,Vlad Țepeș”. Arestat în 1948 este judecat și condamnat pentru delicte de:
Teolog -trădător;
Doctor în străinătate;
Vânzător de țară;
Colaborator al criminalului I. Anton.
Este condamnat ca deținut politic la 20 ani muncă silnică, execută 16 ani și o lună în temnițele de la Jilava, Văcărești, Aiud, Lugoj și Gherla. Este eliberat în 1964 și lucrează apoi la Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române ca inspector principal de specialitate, este profesor și vicepreședinte. La 1 aprilie 1998 s-a stins din viață Dr. Popescu Gheorghe, distins cărturar, scriitor a nenumărate articole și publicații, fiind un respectat specialist în istoria artei religioase vechi.
Actualmente decedat.
Născut la 25 august 1958, originar din satul Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Părinții: Popescu Dumitru, profesor filozofie și Popescu Angela, învățătoare.
Studiile primare: Scoala Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Studiile gimnaziale: Școala nr. 10, Pitești.
Studiile liceale: Liceul Horezu, Vâlcea.
Studii superioare: Facultatea de Drept a Universității București, 1978-1982.
În anul 1995 a absolvit ,,Cursul de Specializare Postuniversitară în domeniul Științe Penale”.
În anul 2002 a absolvit „Colegiul Național de Apărare din Ministerul de Apărare al României”.
În anul 2003 a absolvit cursul de specializare „Executive Program in International and Security Affairs în Germania și European Center for Security Studies -George C. Marshall".
Activitate profesională:
1982-1985, avocat stagiar și avocat definitiv în Baroul Vâlcea, județul Vâlcea;
Între anii 1985-1989, judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea;
1989-1990, judecător la Tribunalul Militar de Mare Unitate București și la Tribunalul Militar Teritorial București;
1992-1995, vicepreședinte al Tribunalului Militar București;
1995-1999, președinte al Tribunalului Militar București;
1999-2003, președinte al Tribunalului Militar Teritorial București;
2003-2004, șef al Serviciului de Combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari în Parchetul Național Anticorupție, structura Națională;
1 iunie 2003-31 decembrie 2004, șef al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție, în calitate de Procuror Militar în Parchetul Național Anticorupție;
La 31 decembrie 2004 este trecut în rezervă cu gradul de general de brigadă.
Activitate didactică:
Lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ,,Spiru Haret" București, Catedra de Drept Public, disciplina didactică Drept Administrativ începând cu anul 1999;
Lector universitar la Facultatea de Drept a Universității din Râmnicu Vâlcea, Catedra de Drept Public, disciplina didactică Drept Administrativ.
† PROFESOR DOCTOR VICTOR PUCHIȚĂ
Născut la 1 iunie 1921 în Ulmetu, Copăceni.
Părinții: Constantin și Ioana Puchiță, agricultori. Provin dintr-o familie de agricultori cu opt copii.
Studii primare și gimnaziale la Școala Ulmetu. A avut ca învățători pe Jean Urșanu, Dumitru Angelescu și Popescu Gheorghe. Copil sărac, fără posibilități materiale, dar cu o voință de fier și capacități intelectuale, este luat la București de fratele tatălui său Puchiță Ion (zis Pițigoi), simplu muncitor, cu ajutorul căruia a putut continua studiile individuale. Pentru aceasta, după ce a urmat o școală comercială la București s-a angajat, iar seara frecventa liceul seral, altfel nu putea să-și achite cheltuielile legate de studii.
În anul 1945 este absolvent al Academiei de Studii Economice, cursuri fără frecvență;
În anul 1954 devine doctor în economie și se hotărăște să se dedice învățământului economic superior;
În octombrie 1953 ocupă prin concurs postul de conferențiar al Academiei de Studii Economice, București;
În 10 octombrie 1970, tot prin concurs, ocupă postul de profesor universitar titular la catedra de contabilitate a Academiei de Studii Economice. În această perioadă timp de 33 ani îndeplinește și funcția de șef de catedră, având în catedră circa 50 de asistenți, lectori, conferențiari și profesori.
În perioada 1959-1966 în paralel a fost și decanul Facultății de Finanțe și Contabilitate.
În anul 1987, s-a pensionat. După pensionare în anul 1987 a ocupat postul de profesor titular la Universitatea Româno-Americană din București, instituție de mare prestigiu din învățământul universitar românesc al cărui fondator este prof. universitar doctor Ion Smedescu de origine, după mamă, din Copăceni, fiu al Vâlcei născut în Cernișoara. Tot în anii de pensie a fost numit profesor consultant la Academia de Studii Economice, având ca sarcină principală conducerea științifică a viitorilor doctori economiști, funcție pe care o îndeplinește și la venerabila vârstă de 85 de ani.
În îndelungata sa activitate de peste cinci decenii, ca profesor la Academia de Studii Economice și apoi la Universitatea Româno-Americană a contribuit la formarea a peste 60 de generații de economiști cu studii superioare. Totodată, în calitatea de conducător științific de doctorat și ca membru în comisiile de acordare a titlului de doctor, a contribuit la formarea peste 100 de doctori în economie din țară și străinătate, pentru specialitatea contabilitate.
Se mândrește că mulți dintre cei pe care i-a îndrumat în activitatea didactică și cercetare științifică au funcții importante în societatea românească, ca de exemplu:
Prof. univ. dr. Văduva Ilie, care a îndeplinit funcția de rector al Academiei de Studii Economice, fiind apoi ministru de externe al României iar ulterior ministrul comerțului exterior.
Prof. univ. dr. Bran Paul a fost rector al Academiei de Studii Economice din București și rector al Universității Economice din Chișinău, Republica Moldova;
Prof. univ. dr. Boulescu Mircea, a fost ministru secretar de stat în Ministerul Finanțelor, prim vicepreședinte al Curții de Conturi a României, decan și șef de catedră la Universitatea Spiru Haret;
Prof. univ. dr. Vâlceanu Gheorghe, profesor șef de catedră la Academia de Studii Economice București, deputat de Vâlcea în Parlamentul României, prefect la București;
Mihai Tănăsescu a fost ministru al finanțelor.
Mulți alții sunt prorectori, decani și șefi de catedră la Academia de Studii Economice București și la celelalte Facultăți economice din țară: Iași, Cluj, Timiș.
La cei peste 50 de ani de activitate didactică a fost autor, coautor sau coordonator la elaborarea și publicarea a circa 15 manuale, cursuri și monografii, precum și peste zece lucrări de cercetare științifică.
Timp de 30 de ani a fost membru în Senatul Academiei de Studii Economice și în Consiliul Profesoral al Facultății.
Peste 35 de ani a făcut parte din consiliul revistei de specialitate editată de Ministerul de Finanțe.
Între anii 1979-1989 a fost președinte pentru liceele economice din Ministerul Învățământului.
A fost fondator și membru în Consiliul Național al Asociației Generale a Economiștilor din România, unde cu prilejul Congresului al III-lea al AGER din anul 1991 i s-a acordat Medalia AGER.
În anul 2001, când a împlinit vârsta de 80 de ani, Academia de Studii Economice a organizat în Aula Magna a Academiei sărbătorirea sa, acordându-i-se DIPLOMA DE EXCELENȚĂ pentru contribuția domniei sale la afirmarea școlii superioare economice și formarea a numeroase generații de specialiști în contabilitate.
În anul 2003 cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani de la înființarea Academiei de Studii Economice, se acordă zece diplome de excelență dintre care una și domnului Victor Puchiță pentru prestigioasa sa activitate profesională științifică și contribuția la afirmarea școlii superioare economice.
Totodată, cu ocazia sărbătoririi, i-au fost oferite două medalii aurite turnate la Monetăria Statului:
Medalia Academiei de Studii Economice;
Plăcuța aniversării având cuprinsul ,,Profesor universitar doctor Victor Puchiță, 80 ani de viață – 50 de ani de activitate”.
Dintre manualele, cursurile și lucrările la care profesor Victor Puchiță a partici-pat în calitate de autor, coautor sau coordonator, menționăm pe cele mai importante:
Dicționar Enciclopedic Român (termeni financiar-contabil) Vol. I, litere A-C, Editura Politică, 1962;
Dicționar Enciclopedic Român (termeni financiar-contabil) Vol. II, literele D-J, Editura Politică, 1964;
Dicționar Enciclopedic Român (termeni financiar-contabil) Vol. III, literele K-P, Editura Politică, 1965;
Teoria Evidenței Contabile, Editura Științifică, 1956;
Manual de Evidență Contabilă Industrială, Editura Ministerului Învățământului, 1959;
Bazele Contabilității, Editura Științifică, 1960;
Evidența Contabilă a principalelor ramuri ale economiei, Editura Ministerul Învățământului, 1961;
Manual de Evidență Contabilă a ramurilor, Editura Didactică, 1962;
Monografie Contabilă Comercială, Editura Didactică, 1963;
Contabilitatea ramurilor economiei naționale, Editura Didactică, 1964;
Contabilitate Industrială, Editura Didactică, 1967;
Curs de contabilitate generală, Editura Lito ASE, 1967;
Organizarea și conducerea Contabilității întreprinderilor industriale, Editura Didactică, 1978;
Conducerea Contabilității Întreprinderilor Industriale, autor și coordonator manual, manual interuniversitar destinat facultăților din București, Craiova, Timișoara și Iași, Editura Didactică, 1982;
Contabilitatea, știință fundamentală și aplicativă, tratat, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1979;
Contabilitate Generală, manual destinat studenților Universității Româno- Americane București, Editura Sylvi, 1999;
Post calculul în întreprinderile industriale, Vol. I și II, Editura Științifică, 1959;
Manuale destinate liceelor economice, 12 manuale editate în perioada anilor 1960-1975.
Actualmente decedat.
Ca fiu al comunei a ajutat pe primarul Ruiu Nistor prin anii 1960 să introducă curentul electric în comună, sprijinindu-l în obținerea și întocmirea aprobărilor necesare precum și a proiectului de achiziționare a stâlpilor necesari, aduși de la Câineni, Vâlcea. Este mândru că a reușit să reducă la jumătate costurile inițiale ale proiectului, iar la finalizarea lucrărilor, drept recunoștință primul bec s-a aprins în satul Ulmetu la casa părinților dumnealui.
Ca om trecut prin privațiuni și greutăți a considerat că este de datoria lui să-și ajute frații:
Puchiță Aurelia a rămas în comună ca sprijin al părinților;
Puchiță Dumitru (Tinel) a terminat studiile superioare economice fiind mulți ani Consilier la Agenția Economică a României;
Puchiță Elisabeta (Brătescu) a terminat studiile superioare lucrând ca economist la Ministerul Industriei Alimentare;
Puchiță Lucreția a terminat liceul și a lucrat ca funcționar la Institutul de Fizică.
Își amintește cu nostalgie de întâlnirea fiilor satului dintre primarul Dumitrana Dumitru care ar trebui sărbătorită ciclic.
În anul 1986, în timpul când era primar Dumitrana Dumitru, s-a sărbătorit întâlnirea fiilor satului, din care sunt câteva idei de reținut și anume:
Reușita în viață a celor plecați din comună se datorează atât celor șapte ani de acasă, care este meritul familiei dar și al educatorilor, învățători și profesori, cât și cetățenilor comunei ceea ce a făcut ca cei plecați să aibă un bagaj de cunoștințe și comportament care să le asigure integrarea în noile condiții create;
S-a subliniat că toți cei plecați trebuie să facă cinste comunei de unde au plecat și cetățenilor în mijlocul cărora au crescut;
Cei prezenți au subliniat că se prezintă cu realizări personale meritorii și cu sentimentul datoriei împlinite față de părinții care i-au crescut, față de dascălii care i-au educat și față de cetățenii comunei în care au crescut;
S-a emis dorința îndrăzneață ca toți cetățenii comunei cu sprijinul celor plecați să aducă comuna copăceni, cât mai aproape de condițiile de oraș.
Asemenea întâlniri ar trebui să se organizeze la un interval de cinci sau zece ani, în care fiii comunei să contribuie după posibilități la realizarea unor obiective mai dificile din comună, la organizarea vieții culturale, a bibliotecilor, contribuind chiar prin sponsorizări bănești. La nivelul comunei ar fi bine să se organizeze un sistem simplu de evidență al celor plecați, pentru contactarea și realizarea acestor întâlniri.
La vârsta venerabilă de 85 de ani s-a implicat cu tot sufletul în elaborarea și mai ales publicarea primii ediții a monografiei, editată de ASE București în 2006.
Ca o recunoaștere a meritului său, autorii acestei ediții mențin prefața întocmită la prima ediție.
Un drum șerpuit te poartă ușor spre un loc magic, unde soarele răsare altfel, iar natura te îmbie la viața simplă și curată fără de pată și fără de griji, un loc în care oamenii muncesc temeinic din zori și până-n seară, un adevărat mușuroi de furnici, unde fiecare își știe locul și nevoia de a fi util prin truda mâinilor sale. Așa este satul Ulmetu din Comuna Copăceni unde s-a născut într-o zi sfântă, o zi cu mare însemnătate pentru creștinătate, 01 ianuarie, în 1962, fiul lui Constantin și al Mariei, Vasile Ruiu alintat de preabunii săi pârinți, Viorică. Și-a făcut studiile primare și gimnaziale în satul natal, după care a urmat Cursurile Liceului Energetic din Râmnicu Vâlcea în perioada 1977-1981, încurajat îndeaproape de familie.
După o viață simplă și o copilărie frumoasă alături de frații săi, Aurelia și Ion, a luat în piept greutățile vieții, amplificate de alegerea unei meserii nobile: cea de PILOT. Visul său s-a materializat prin absolvirea Școlii Militare de Ofițeri de Aviație ,,Aurel Vlaicu în anul 1984, bucurie pe care a împărtăit-o doar cu mama sa, o femeie deși la primă vedere firavă, dârză pentru care unica putere călăuzitoare era Dumnezeu, deoarece tatăl dispare prematur din viața lor, dar îi călăuzește pașii de acolo de sus fără întrerupere. Brevetul de zbor obținut este doar înscrisul care consfințea dreptul de a stăpâni, prin acele minunate mașinării zburătoare, întreg albastrul cerului.
Și-a început cariera de pilot în anul 1984 la Aerodromul Tuzla județul Constanța, continuată la Pitești si mai apoi la Timișoara. După restrângerea activității de la Aerodromul Cioca-Timișoara, Vasile Ruiu, cu o experiență de peste 13000 ore zbor ca pilot comandant si pilot instructor, a luat hotărârea să își făurească un vis nou, începând alături de un prieten și coleg, Nicolae Lascu, o nouă etapă ce a culminat cu înființarea în anul 2000 a companiei aviatice Aero West, care are ca scop activități de lucru aerian si aviație generală. Dar visul nu a rămas aici și în anul 2014, înființează o Școală de zbor. Așa s-a născut Aero West Flight Training, care are ca principală activitate pregătirea piloților. Începutul a fost greu, prin achiziția a doua avioane de școală tip Cessna 152, monomotoare, de construcție metalică robustă, monoplane, cu elice cu pas fix, avioane care se mulează perfect pe necesitățile de pregătire și instruire ale tinerilor care vor să se apropie de această nobilă si dificilă meserie, o adevărată artă ce te face să te simți pe zi ce trece mai aproape de divinitate și mai aproape cu fiecare vals prin aerul de acolo de sus de tine însuți.
Compania Aero West dispune în momentul de față – 2018 de 6 (șase) aeronave școală de tip Cessna 152 și Cessna 172, 7 (șapte) aeronave de tip AN-2, facilități pentru desfășurarea activității de școală, respectiv săli de curs, birouri, spații de cazare, hangar, ateliere, piste pentru decolare, aterizare și alte facilități necesare desfăurării activității de zbor în deplină siguranță.
Pentru a face față cerințelor profesionale și economiei de piață, dar și pentru a duce la îndeplinire un vis mai vechi, în perioada 2006-2010 urmează cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Române de Vest ,,Vasile Goldiș” Arad și este licențiat în drept în anul 2011. Astfel se împlinește ca om și de aici de jos, cu fiecare reușită, face pe cei doi părinți plecați spre eternitate mai mândrii și mai bucuroși. Iubit și respectat de întreaga sa familie, bine închegată prin puterea nemărginită a mamei sale, Vasile Ruiu va rămâne mereu un om simplu legat profund de glie ce nu a cucerit prin simplitate și devotament numai pământul, ci și înaltul cerului, abisul cel de nepătruns pentru unii, dar atât de familiar pentru el, un loc mai sigur și mai ofertant decât orice palmă de argilă a oamenilor obișnuiți.
Născut 09.09.1977, Rămnicu Vălcea, originar satul Vețelu, comuna Copăceni
Parinți:
Petrișor Spânu, învățător la Școala Hotărasa, comuna Copăceni.
Elena Spânu, inginer.
Studii primare: Școala Hotărasa, comuna Copăceni.
Studii gimnaziale: Școala Hotărasa, comuna Copăceni.
Studii Liceale: 1992-1997, Școala Normală ,,Matei Basarab" Râmnicu Vâlcea.
A fost repartizat ca îinvățător titular la Școala Vețelu, Comuna Copăceni, unde a funcționat doar o lună.
În urma examenului din septembrie 1997 a fost declarat admis la Facultatea de Istorie-Franceză Universitatea Craiova.
A absolvit cursurile universitare în anul 2001.
A urmat o perioada de 6 luni când a fost încorporat ca soldat al Armatei Române la unitatea Militară Vlădești, Vâlcea, obținând gradul de sublocotenent.
2001-2007, profesor titular de istorie-franceză la Colegiu Național Energetic Râmnicu Vâlcea;
2001-2003, cursuri de master la Universitatea Craiova;
2006, s-a casatorit cu Ramona Popescu din Voineasa Vâlcea, medic specialist neuro-psihiatrie;
2007-2011, profesor la Colegiul Național ,,Hermes" din București;
2009, teza doctorat ,,Partidul Național-Liberal Gheorghe I. Bratianu (1930-1938)" la Universitatea București;
2011-2013, profesor doctor la Colegiu Național Energetic Râmnicu Vâlcea.
În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Management-Marketing ale Universității ,,Constantin Brâncoveanu" Râmnicu Vâlcea.
În anul 2013 a plecat împreună cu familia în Franța, la Paris.
Profesor doctor Marian Spânu face parte din Conducerea Institutului Național Francez de Statistică și Studii Economice din Paris.
Nascută, 24.07.1964, sat Ulmetu, comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Parinți: Dumitru și Elena Liliac.
Are o soră, Elisabeta Vârlan, inginer.
Căsătorită cu Tiroga Vasile, Director General la SC Independența SA Sibiu.
Are doi copii: Laurențiu, economist, Alexandru, medic.
Studii primare: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studii liceale: Liceul Economic și Drept Administrativ Râmnicu Vâlcea.
Studii superioare:
1986, absolventă a Facultății de Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice București
Activitate profesională:
1986-1992, economist la SC Bumbacu, Cisnădiem Sibiu;
1992-2019, contabil șef la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu.
Educație și formare postuniversitară:
1995, Program de perfecționare în sănătate publică și management la Institutul de Igienă, sănătate sanitară publică, servicii de sănătate și de conducere București;
2000, Curs de Finanțe – Northern Ireland Centre For Health Care Cooperation And Development Ncare;
1996-2019, Expert contabil în ,,Corpul Experților Contabili și al Contabililor autorizați din România”.
Născut, 02.04.1980. Parinții: Nicolae Croitoru și Tîmplărescu Maria.
Are o soră și un frate.
Căsătorit cu Viorica Stan, medic specialist de familie.
Are doi copii: un băiat și o fată.
Studiile primare: Școala Ulmetu, comuna Copăceni.
Studiile gimnaziale: Școala Ulmetu, comuna Copăceni
Studiile liceale: Liceul Mecanic nr. 2, Râmnicu Vâlcea.
Studiile superioare:
2012, absolvent al Universității ,,Spiru Haret", Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Râmnicu Vâlcea.
Activitate profesională
2006-2008. șef deposit Transalbina.
2008-2012, economist la AKTA.
2012 – prezent, primar comuna Copăceni.
Născut la 24 septembrie 1947 la Ulmetu, Copăceni.
Părinții: Gheorghe și Maria Urșeanu, agricultori.
Are un frate, Dumitru Urșeanu.
Studiile primare și gimnaziale la Școala Ulmetu, Copăceni.
Studiile liceale:
IX-X, Colegiul ,,Alexandru Lahovari”, Râmnicu Vâlcea;
XI -XII, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir.
Studii superioare:
1968, a absolvit Școala Superioară de ofițeri activi „Nicolae Bălcescu” Sibiu
1983, a absolvit Academia Militară Generală, București, arma transmisiuni;
1979, a făcut cursuri de perfecționare pentru comandanți de companie;
1980, a făcut cursuri de perfecționare pentru comandanți de batalioane;
1986, a făcut cursuri de perfecționare pentru comandanți de regiment;
1991, curs de psihopedagogie;
1997, cursuri postuniversitare Management resurse umane.
Activitate profesională (carieră militară):
1969-1972, comandant de pluton transmisiuni în Regimentul 45 transmisiuni, locotenent;
1972-1980, comandant companie transmisiuni Regimentul 45, locotenent major;
1980-1987, Șef Stat Major la Batalionul I. Telefon-Telegraf, Regimentul 45 transmisiuni, căpitan;
1983-1988, Regimentul 48 rachete antiaeriene maior;
Comandant la Regimentul 45 Transmisiuni, maior;
1988-1991, șef al Transmisiunilor la Divizia 1 Mecanizată- maior și locotenent major;
1994- 1996, lector și conferențiar la Academia de Înalte Studii Militare, locotenent colonel;
Șef birou și șef de secție Stat Major, general colonel;
Șef secție Direcția Generală de Informații a Armatei din Ministerul Apărării Naționale, general colonel;
31 decembrie 2001, Trecut în rezervă la limită de vârstă cu gradul de general de brigadă.
În timpul activității a avut calificative de bine și foarte bine, nu a fost niciodată pedepsit explicându-se astfel și cariera sa militară.
Este căsătorit și are trei copii.
Actualmente pensionar, București.
CAPITOLUL VI
ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR
Satele comunei Copăceni, sunt situate într-o arie etnografică a cărei specificitate este dată de confluența muntelui cu câmpia în lanțul colinelor care se întind din Mehedinți până în Argeș. De la arhitectură la port cât și celelalte manifestări ale genului popular întâlnim între Jiu și Olt și aria menționată, particularități care disting zona la mijlocul căreia se află Copăcenii.
VI.1. Arhitectura populară
Casele cele mai vechi sunt construite din centuri orizontale de bârne dreptunghiulare, așezate pe tălpi făcute din lemn de stejar, dintr-un singur arbore (figura nr. 22), cu diametrul de 50 de cm, pentru a rezista mai bine la umezeală. La colțuri și mijloc, talpa casei era pusă pe niște furci bătute în pământ, având o înălțime deasupra solului de circa 0,5 -1,5 metri, sau pe bolovani mari de piatră, (figura nr. 23), iar spațiul gol era umplut cu piatră neregulată cu mortar sau cu pământ bătut. Mai târziu el a fost umplut cu cărămidă arsă legată cu mortar. Inițial, acoperișul era făcut din scânduri de stejar prinse cu cuie de lemn, iar mai târziu au fost acoperite cu șindrilă.
Figura nr. 22. Talpă de casă confecționată dintr-un stejar
Figura nr. 23. Talpă de casă așezată pe bolovani de piatră neregulată
Toate casele vechi aveau pridvor (figura nr. 24), care era susținut de stâlpi de lemn încrustați cu diferite motive naționale. Casele aveau de obicei două sau trei camere, din care una sau două erau rezervate pentru dormit, iar una pentru gătit și păstrarea alimentelor, unde se găsea și un horn numit hogeag, unde se afuma carnea porcului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a trecut la construirea caselor de cărămidă, la care se menține pridvorul, dar de astă dată cu stâlpi de cărămidă. Numărul camerelor este în general de trei, dar mai apare o cămară pentru păstrarea alimentelor, iar fundațiile încep să fie de piatră, legate cu mortar de var.
Figura nr. 24. Casă țărănească cu pridvor
Cei mai înstăriți încep să-și construiască case tradiționale care aveau o fundație de 2-3 m de piatră, după care începea zidirea camerelor de locuit din lemn sau din cărămidă. Sub camerele de locuit se amenajau spații pentru depozitarea alimentelor și uneori pentru gătit. Urcarea la camerele de locuit se făcea printr-o scară de lemn (figura nr. 25)
Figura nr. 25. Casă tradițională din lemn aparținând preotului Avram Veniamin
În prezent casele de locuit se apropie de stilul orășenesc, dispărând pridvorul și crescând numărul camerelor de locuit (figura nr. 26). În ultimul timp a început construirea unor case tip vilă (figura nr. 27) și această evoluție nici într-un secol.
Figura nr. 26. Casă de tip orășenesc a locuitorului inginer Ionescu Dumitru, din Hotărasa
Figura nr. 27. Casă de tip vilă a locuitorului profesor Bîgioi Gheorghe
Casele sunt însoțite de construcții gospodărești auxiliare ca:
Bucătăria de vară, construită de obicei din scândură sau cărămidă, acoperită la început cu șindrilă, apoi cu țiglă sau plăci de azbociment. Ea cuprinde o vatră pentru foc, un cuptor de copt, o laviță pentru vasele din bucătărie și cuie pentru agățatul vaselor de gătit.
Fânarul sau grajdul este o construcție cu dublu scop: atât pentru adăpostul animalelor, cât și pentru păstrarea furajelor. Partea folosită la adăpostul animalelor este făcută din lemn sau cărămidă și prefabricate de beton, iar partea superioară pentru păstrarea furajelor, prezintă un înălțător făcut dintr-un schelet de lemn pe care se fixează acoperișul care este din șindrilă, țiglă sau tablă.
Gospodăriile sunt împrejmuite cu garduri confecționate din lemn, ciment sau fier, în care sunt confecționate porți de diferite mărimi, păstrându-se uneori tradiția în sculptarea stâlpilor de la porțile de lemn (figura nr. 28).
Figura nr. 28. Porți monumentale la Biserica din Ulmetu
VI.2. Portul popular
Costumul femeiesc este alcătuit din cămașă, zăvelci sau șoarțe vâlnice, brâie sau bete, iar pe cap cârpă sau tulpan. Țesătura cea mai veche folosită la învelirea capului a fost cârpa denumită și maramă, țesută din borangic de femeile din comună. Cămășile mai vechi femeiești făceau corp comun cu poalele, care se compun din două foi întregi în față și în spate și doi clini pe șolduri cusute cu cheiță. Partea de mai sus a cămășii este compusă din foile pieptului, spatelui și ale mânecilor încheiate tot cu cheiță. Gulerul este legat în față cu baiere sau chiotori, terminate cu ciucuri. Gura cămășii se deschide în față pe mijlocul pieptului sau înspre umăr. Cămășile au mâneci cu altițe pe umeri, rânduri cusute pe braț și sunt încrețite, iar pe piept de asemenea sunt rânduri cusute, spatele fiind fără ornamentații.
La noi în comună se poartă mai mult zăvelci și șoarțe și mai puțin vâlnice. Zăvelcile sunt țesute în patru ițe, fiind ornamentate prin alesături în război cu motive șerpuite,rânduri la un fir și ciucuri la baza de jos.
Brâul este mai lat decât betele și este țesut în patru ițe, este de culoare roșie, putând fi simplu sau cu vergi colorate.
Costumul bărbătesc are mai puține piese și are un decor mai simplu decât al femeilor. El se compunea din cămașă cusută, vestă cusută, pantalon alb, iar peste pantalon poale scurte.
Pentru încălțăminte atât femeile cât și bărbații foloseau opinci. În prezent nu se mai poartă frecvent costumul popular. Zilnic îl poartă numai femeile sau bărbații foarte în vârstă, iar cei tineri numai cu ocazia unor serbări populare sau uneori la nunți.
VI.3. Meșteșuguri casnice
Meșteșugurile se practică din cele mai vechi timpuri și se referă la arta de a țese, de a coase, împleti, broda, de a sculpta și de a confecționa unele articole de îmbrăcăminte. Majoritatea țesăturilor sunt executate de femei în războaie de țesut orizontale în două, patru, sau mai multe ițe, iar motivele sunt executate prin năvădiri cu mâna sau cu speteaza.
Pe țesăturile mai vechi se constată preferința pentru ornamentul geometric, iar la piesele mai recente cel floral. Motivele geometrice se compun din dungi colorate în două sau trei nuanțe, carouri dispuse pe întreaga suprafață sau grupuri de alesături executate cu speteaza sau cu mâna. În toate casele există ștergarul folosit ca piesă decorativă, țesută din bumbac sau borangic cu o lungime de aproape doi metri, care este decorat cu motive geometrice sau florale la ambele capete.
Decorul este realizat prin alesături cu arnici sau cu mătase colorată ori prin broderie cu acul. În prezent locul borangicului și bumbacului în executarea țesăturilor este luat de țesăturile de nylon pe care femeile cos ștergare, cămăși etc., abandonând tradiția de a lucra cu mâna pânza țesută.
Ca meșteșuguri artistice au fost considerate și executarea stâlpilor sculptați de la porțile de la intrarea în curți precum și executarea anumitor ornamente (vezi figura nr. 28), care este pe cale de dispariție. Ca meșteșug poate fi considerată și confecționarea coșurilor, a albiilor, a lingurilor, a fuselor, care a fost transmisă din generație în generație mai ales de familiile de rudari.
VI.4. Obiceiurile
Obiceiurile care se moștenesc în comuna noastră cuprind două aspecte, și anume:
Obiceiuri legate de momentele ciclului vieții (nașterea, căsătoria, înmormântarea)
Obiceiuri de peste an.
Obiceiurile consacrate, respectiv nașterea, căsătoria și moartea au avut din cele mai vechi timpuri un dublu scop, și anume:
De a crea condiții optime pentru desfășurarea acestora;
De a le da un caracter festiv sau memorial.
Acestea sunt la origini rituri de trecere ale omului prin viață. Enumerăm mai jos câteva din prima categorie:
Ursătorile copilului la naștere;
Botezul copilului;
Retezul moțului copilului la trei ani;
Datul de grindă al copiilor la Anul Nou, până la vârsta de trei ani.
Obiceiurile de nuntă sunt: pețitul, fedeleșul și nunta. Obiceiurile înmormântării cuprind bocetele.
Din rândul obiceiurilor de peste an amintim:
Colindul – de Crăciun;
Steaua – între Crăciun și Bobotează;
Capra – de Anul Nou;
Plugușorul – de Anul Nou.
O dată pe an rudarii sărbătoresc „Gurbanele”.
Satul românesc de sub dealurile Olteniei este mult mai bogat spiritual și material de cât am putut cuprinde în această restrânsă lucrare. Evoluția istorică a satelor comunei Copăceni se înscrie pe traiectoria dezvoltării generale a localităților rurale din țara noastră, cu schimbări mari pe toate planurile, economic, social, cultural, în conștiința locuitorilor, în modul de a munci și de a trăi.
Micromonografia comunei Copăceni, ca un înscris istoric în epoci străvechi, arată și continuitatea de viețuire și creație a poporului nostru, pe vetre de locuire nestrămutate de vicisitudinile vremurilor, mereu păstrate și dezvoltate până în anii începutului mileniului III, când fața satelor noastre începe să poarte pecetea unei civilizații europene.
ANEXE
ANEXA 1
Documentul descoperit de domnul profesor MATEI DUMITRU la locuitoarea Liliac Ecaterina din satul Ulmetu, în vârstă de 73 de ani, în data de 15.03.1981, și care a fost predat la Arhivele Statului Vâlcea, fiind publicat și în Tezaur Medieval Vâlcean:
„Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihnea Voievod și domn a toată Țara Românească, feciorul marelui și prea bunului Alexandru Voievod, dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele Radului Subașul și cu feciorii lui, câți dumnezeu îi va da, ca să fie moșie la Ulmetu din partea Vețelenii, însă hotarul să se știe din dâlma Meghii din Balacuri și dă acolo pe Piscul Corbului, pă Valea Vătah(u)lui și de acolo trece peste Vadu și merge prin Carpenu și de acolo merge pă Valea Sorbetului, pă dâlma Sasei, pă obârșia (Cern)ii și de către Bălteni pă Calea Lucăi și de acolo merge pă Mejdina bălții pă dâlma hotarului și până în vârful de către Orlea, pentru că o au cumpărat Radu Subașul această mai sus-zisă moșie încă de prin zilele răp(osatului) Vlad Călugărul, din Cârsteni Vețel, drept 1900 aspri gata. Și au avut Radul Subașul și cartea răposar(ului) Vlad Voievod Călugărul, făcută pe moșie ca să fie de baștină. Iar când au fost acum în zilele domniei mele iar strănepoții Rad(u)lui Subașu ei așa s-au jăluit înaintea domniei mele, cum că le-au ars cartea de moșie. Întru aceea domnia mea am luat seama și am judecat după dreptate și după lege cu toți cinstiții dregătorii domniei mele. Și am adevărat și am văzut domnia mea cum li s-au arsu cărțile moși(i) de moștenire după cum au spus strănepoții Radului Subașul ca să fie moșie dravnică lui și feciorilor lui și nepoților și strănepoților și de către nimeni să nu se clătească după zisa domniei mele. Iată și mărturii am depus domnia mea jupân Ivașco mare(d)vornic și jupân Ivan mare log(ofăt) și Dumitru spătar și Constantin vistier și Harvan Stolnic (1), paharnic și Rad(u) comisul și Danciul mare post(elnic) paharnic și ispravnic Ivan mare logofăt. Și cu Boldea am scrisu în scaunul cetății București în luna (2), trei zile și de la Adam cursul anilor leat 7 100.
Această copie s-au tălmăcit după hrisovul slavonesc în limba românească, aici la Școala slavonească a M-rii Colții din București de mine cel mai jos iscălit. Am scris eu(3), Chiriță logofătul dă divan și dascăl al M-rii Colții, 1794, noiembrie, 30.(4)
Loc gol
Loc gol
În text se găsesc cuvintele slave „ispisah az”
Documentul a fost predat așa după cum am mai arătat la arhivele Statului Râmnicu Vâlcea și a fost publicat în „Tezaur Medieval Vâlcean”, Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Râmnicu Vâlcea (1838-1715), volumul I, București, 1983, p.p.78-79
ANEXA 2
EROII DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL REGĂSIȚI ÎN DOCUMENTE
Nicolaescu Dumitru, sergent
Giurea David, caporal
Răducan Ștefan, caporal
Soceanu Nicolae, caporal
Armășescu Dumitru, fruntaș
Abu Iacob St., soldat
Albu Ion, soldat
Albu Nicolae, N,. soldat
Alexandrescu Ion, soldat
Ancuța Petre, soldat
Anescu Ion, soldat
Anghel Ion, soldat
Armășescu Ilie, soldat
Badea Niță, soldat
Barbu N. Ilie, soldat
Băiașu N. Gheorghe, soldat
Băiașu Nicolae D., soldat
Băiașu Nicolae, soldat
Bălă Iorgu, soldat
Bălă Pârvu, soldat
Bălteanu Victor, soldat
Bărăcan Gheorghe, soldat
Bărăgan Nicolae, soldat
Bărbărie Ștefan, soldat
Bărăcanu Ilie, soldat
Belicasu Gheorghe, soldat
Bișu Ilie, soldat
Bondoc Ilie, soldat
Bondoc Ion, soldat
Borcoș Gheorghe, soldat
Bordu D. Gheorghe, soldat
Brebu Dumitru, soldat
Brebu Ion, soldat
Brichiseală Nicole, soldat
Bulearcă Gheorghe, soldat
Burlan Gheorghe, soldat
Burlan Nicolae, soldat
Burtea Dumitru, soldat
Bușecoiu Ion, soldat
Bușe Ion, soldat
Bușe Marin, soldat
Calotă Dumitru, soldat
Căciularu Ion, soldat
Ciobanu Constantin, soldat
Ciobanu Gheorghe, soldat
Ciobanu Nicolae, soldat
Cionică Gheorghe, soldat
Cireașă Ștefan, soldat
Ciulac Dumitru, soldat
Ciurea Dumitru, soldat
Cocioabă Ion, soldat
Cocioabă Nicolae, soldat
Copăceanu Matei, soldat
Corban Petre, soldat
Corbeanu Iacob, soldat
Crivăț Ilie, soldat
Crivăț Nicolae, soldat
Croitoru Constantin, soldat
Dancea Ilie, soldat
Deaconu Gheorghe, soldat
Dezrobitu Iancu, soldat
Diaconu Dumitru, soldat
Diaconu Ion, soldat
Diaconu Matei, soldat
Dolofan Ion, soldat
Dolofan Mihai, soldat
Dughinel Ion, soldat
Dumitrescu Ion, soldat
Dună Ilie, soldat
Egărelu Marin, soldat
Eugeniu Ion, soldat
Fieraru Constantin, soldat
Fîciu Nicolae, soldat
Florescu Ilie, soldat
Folescu Alexandru, soldat
Gheorghe M.I. soldat
Popescu Nicolae, soldat
Puchiță Constantin, soldat
Puchiță Ilie, soldat
Puchiță Ion, soldat
Puiu Florea, soldat
Rada Constantin, soldat
Rada Vasile, soldat
Rada Toma, soldat
Radu Toma, soldat
Rădoi Ion, soldat
Răducan Ion, soldat
Robu Vasile, soldat
Robu Victor, soldat
Roșca Ion soldat
Sasu Ion, soldat
Staicu Nicolae , soldat
Șude Teodor, soldat
Surdu Gheorghe, soldat
Surdu Alexandru, soldat
Geamănu Nicolae, soldat
Giurănescu Ion, soldat
Giurea Dumitru, soldat
Glăvan Zaharia, soldat
Grozavu Alexandru, soldat
Iepure Nicolae, soldat
Iliaș P., soldat
Ilieș Petre, soldat
Ionescu Dumitru, soldat
Joița Nicolae, soldat
Liliac Constantin, soldat
Liliac Dumitru, soldat
Liliac Ion, soldat
Luță Dumitru, soldat
Manole Ilie, soldat
Manole Ion, soldat
Marinescu Gheorghe, soldat
Marinescu Ion, soldat
Marinescu Simion, soldat
Mărunțelu Ion II, soldat
Mărunțelu Ion, soldat
Mega Grigore, soldat
Mihăileanu Alexandru, soldat
Mihăilescu A., soldat
Militaru Tudor, soldat
Mircioagă Ion, soldat
Mirea Constantin, soldat
Miștoc Ilie, soldat
Miștoc Marin, soldat
Mitică Nicolae, soldat
Moraru Gheorghe, soldat
Nanu Ion, soldat
Nuță Ion I, soldat
Nuță Ion II, soldat
Nuță Ștefan, soldat
Oancea Irimia, soldat
Pădineanu Constantin, soldat
Pârpală Gheorghe, soldat
Pârpală Ilie, soldat
Petrescu Ion, soldat
Pârlitu Ion, soldat
Popa Alexandru I,. soldat
Popa Anghel, soldat
Popa Nicolae I, soldat
Popescu Gheorhe, soldat
Popescu Marin, soldat
Șelaru Constantin, soldat
Șelaru Gheorghe, soldat
Șopârlă Marin, soldat
Tîmplaru Valerică, soldat
Tîmplărescu Vasile, soldat
Tobă I, soldat
Tobă Vasile, soldat
Toma Dumitru, soldat
Tulică Toma, soldat
Ușurelu Ion, soldat
Uță Constantin, soldat
Văduva Ilie, soldat
Văduva Petre, soldat
Vipie Nicolae, soldat
Vlădaia Dumitru, soldat
Voican Constantin, soldat
Voican Nicolae, soldat
Voican Petre, soldat
Vreavu Ion, soldat
Zaharia C.I.. soldat
Zet Alexandru, soldat.
ANEXA 3
1916 – 1918
EROII TRECUȚI PE MONUMENTE
Monumentul de la Vețelu
Babalâc Ion
Șelaru Traian
Stan Constantin
Geamănu Constantin
Roșca Nicolae
Ciolacu Gheorghe
Crivăț Ion
Mazilu Constantin
Dragotă Constantin
Antonescu Dumitru
Popescu Gheorghe
Mircioagă Gheorghe
Popescu Ilie
Calotă Constantin
Cotoi Ion
Fîciu Gheorghe
Geamănu Vichi
Monumentul de la Copăceni – Ulmetu
Fîciu Ilie
Băiașu Nicolae
Armășeascu Marcu
Irimia Take
Voican Dumitru
Bondoc Ion
Varea Ion
Monoleanu Gheorghe
Marin Constantin
Mihalache Nicolae
Ilaș Ion
Roibu Alexandru
Vreavu Dumitru
Dolofan Gheorghe
Drugan Mihai
Surdu Dumitru
Popescu Trandafir
Nicolae
Monumentul de la Vețelu
Miștoc Marin
Miștoc Ilie
Breavu Ion
Puiu Florea
Voican Constantin
Uță Constantin
Onceanu Irimia
Pîrpală Gheorghe
Militaru Tudor
Mircioagă Ion
Corban Iacob
Corban Petre
Popescu Marin
Șelaru Gheorghe
Burlan Gheorghe
Popescu Gheorghe
Voibcan Nicoale
Fîciu Nicolae
Popescu Gheorghe
Suirdu Alexandru
Ușurelu Ion
Calotă Dumitru
Copăceanu Matei
Burlan Nicoale
Armășescu Ilie
Șelaru Constantin
Băiașu N. Gheorghe – soldat
Folescu Constantin
Deaconu Gheorghe
Albu Iacob
Ciorbanu Constantin
Manole Ilie
Barbu Dumitru
Anescu Ion
Băiașu Nicolae
Boșicioiu Ion
Folescu Ilie
Mega Grigore
Surdu Gheorghe
Epure Nicolae
Dolofan Mihai
Dolofan Ion
Bișu Ilie
Bisericaru Mihai
Albu Ion
Ilieș Petre
Toma Dumitru
Roșca Ion
Monumentul de la Hotărasa
Brebu Ion
Popescu Nicolae
Bărcan Gh.
Voican Petre
Văduva Ilie
Borcoș Gh.
Vipie Nicolae
Băiașu D.Nicolae
Băiașu Nicolae
Burlan Nicolae
Cioinică Gh.
Ciobanu Nicolae
Oancea Ilie
Băcanu Ilie
Crivăț Ilie
Ciobanu Gh.
Crivăț Nicolae
Albu Nicolae
Anexa 5
Defunctul profesor Vasile N. Vețeleanu arăta că fiind originar din satul Vețelu l-a interesat trecutul acestei așezări omenești. Ca elev la Râmnicu Vâlcea nu s-a împăcat deloc cu ușurința cu care se exprima în dereziune profesorul său de istorie, Toma Bulat, referitor la etimologia denumirii satului. Pentru el satul trebuia să se numească Vițelu iar eu Vițeleanu.
Mai târziu ca student la Filologie, a putut să-și dea seama că denumirea aceasta are în ea ceva mult mai vechi decât epoca stăpânirii Daciei de către romani.
Analizând o fibulă fragmentară de argint, cu inscripție latină, descoperită în 1865 în ruinele cetății Micia, de pe teritoriul comunei Vețel, județul Hunedoara, Vasile Pîrvan socotește toponimicul ,,Micia” de origine traco-getică și tot traco-getică îl apreciază și Tomaschek (inscripțiile antice din Dacia și Sciția – Minor. Colecția îngrijită de M. Pipidi și I. I. Rusu. Edit. Acad. R. S. R. Buc. 1976 pag. 995).
Acesta înclina să creadă că nu numai Micia, unde s-a găsit fibula cu inscripție romană (Quartine vivas = să trăiești Quaritinus) este de origine traco-getică ci și toponimicul Vețel, pentru următoarele motive:
Numele de Vețel nu-l au nici slavii, nici ungurii
Nu-l putem deriva de la cuvântul latin vitelus fiindcă legile fonetice după care au trecut cuvintele din limba latină în limba română nu permit o astfel de trecere: am fi avut vițel.
Părerea că ar fi de origine germană este exclusă, căci Transilvania ajunge sub austrieci, după pacea de la Karlovitz 1699 iar toponimicul Vețel este atestat documentar din 1612, de un act în limba slavă, pe care îl vom analiza.
Cetatea Micia și comuna Vețelu s-ar putea să aibă origine comună celtică, așa cum socotește Holder toponimicul Micia.
Indiferent că toponimicul Vețel este de origine traco-getică, sau celtică, prezența a două localități cu același nume de o parte și alta a munților, are o semnificație deosebită. Se confirmă încă o dată că Munții Carpați n-au despărțit pe români ci i-au unit. Locuitorii din Transilvania și din Țara Românească comunicau între ei ca pe timpul când așezările dacice din Munții Orăștiei constituiau centrul politic-adminis-trativ al strămoșilor noștri.
În Oltenia mai ales drumurile pe care se făceau transporturile nu urmau cursul râurilor ci culmile dealurilor. Cetățile din Munții Orăștiei trebuiau aprovizionate, mai ales cu cereale, care se aduceau de la câmpie și satul Vețelu din Vâlcea prezentau o situație avantajoasă transporturilor, spre așezările dacice din Munții Orăștiei. Drumul trecea pe culmea dealului și platoului unde se află satul Vețelu se continua pe dealul lui Bucur, apoi urma culmea dealului, prin Bărc, pe dealul lui Stănilă și se îndrepta spre așezările de sub munte și se continua peste munți, pe cărările cunoscute până în zilele noastre. Această afirmație nu este o fantezie, ci un lucru verificat chiar din familie. Astfel Ilie Orleanu când s-a căsătorit, și-a adus mireasa, (Luxa Aluneanu) din comuna Alunu, venind cu căruțele nu prin Stroiești și Pojogi, pe drumul mare, podurile peste Cerna fiind rupte, ci pe ruta din vechime, pe dealul lui Stănilă, Bărc, dealul lui Bucur și a coborât prin Vețel, în drumul mare unde își avea casa. Transporturile se făceau fie pe cai, legați unul de altul, fie cu carul cu boi, fie cu căruțele ușoare.
Cetățile dacice din Valea Oltului, Arcidava, Rusidava, dar mai ales cetatea de pe Dealul Cărămizii de pe vârful dealului de la răsărit de comuna Roiești (Pădurea Cotoșmanului) care nu a fost încă cercetată de arheologi trebuie să folosească ruta Vețelu, pentru a comunica cu centrul din Munții Orăștiei, iar Vețelu constituia o etapă de ajustare, bine adăpostită fiind înconjurată aproape din toate părțile de păduri întinse de fag, stejar și alte foioase. Și dacă ținem seama că toponimele au la bază cuvinte cu sens lexical, cuvântul Vețel însemnă ceva, denumea ceva, în limba traco-geților, pe care noi nu îl cunoaștem până acum. Deci, această așezare omenească răspundea unei necesități, în administrația statului dac, să zicem: post de veghe, popas ori altceva. De așa ceva era nevoie și la Mureș, unde era și o cetate Micia și aici pe valea Râului Cerna, vale deschisă pătrunderii dinspre șes a romanilor și a altor neamuri.
Este adevărat că argumentația mea nu poate să convingă, din punct de vedere științific, dar sunt convins că se va verifica. Până atunci cei care nu pot accepta această ipoteză se vor mulțumi cu versiunea că satul Vețelu este întemeiat de românii veniți din Transilvania, chiar din comuna Vețel, pe Mureș și care au numit noua lor așezare tot Vețel în amintirea satului de origine, așa cum avem în multe cazuri în Muntenia (exemplu Galeșu în județul Argeș ș.a.). Și într-un caz și în celălalt, problema etimologiei rămâne deschisă pentru toponimicul Vețel.
Satul Vețelu apare în documente la începutul secolului la XVII-lea. Atestarea documentară ce o avem implică anumite sublinieri. În anul 1612 trei logofeți (se știe că logofătul era unul din cei mai de seamă boieri din divan, urmând după ban) Radul, Tudor și Lupul cumpără ocină ohavnică din Vețel. De asemenea actul mai menționează că jupânița Mușa, soția logofătului Tudor, primise ca zestre o țigancă, pe nume Voica. Această țigancă fusese cumpărată de frații Mușei, de Vancea și Hamza, dând pe ea doi boi. Valoarea totală a locurilor cumpărate se ridică la 5300 de aspri.
Faptul că obiectul actului de vânzare-cumpărare sunt mai multe terenuri în puncte diferite, arată că satul Vețelu avea o populație numeroasă pentru timpurile acelea, terenurile fiind divizate. De asemenea rezultă că locuitorii satului erau oameni liber, moșneni, ce-și vindeau loturile lor (obcina, dedina) respectând dreptul de preemțiune, căci actul spune că vânzarea s-a făcut cu știrea tuturor fraților și tuturor megieșilor, și de sus, și de jos, și din jurul locurilor. Actul menționează că cei ce au vândut s-au prezentat înaintea domnitorului țării și apoi domnul a semnat actul. Să ne gândim că nu era prea ușor să mergi cu mijloacele de atunci de la Vețel până la Târgoviște unde s-a semnat acest document. În act sunt menționate localitățile cu terenurile vândute: Vețelul (de trei ori), Groși, Jimbi (sat lângă Groși), Lița de Jos (toponimic în Jimbi), Vadul Alunișului (toponimic în Copăceni) și Valea Crucii (toponimic în satul Vețelu).
De remarcat că obcina logofătului Lupul îi poartă numele până astăzi. Este alea Lupului, la nord de satul Vețelu, așa cum de curând partea de moștenire a fiicei lui Ionița Vețeleanu s-a numit ulterior Pârâul Lisandrei.
Este necesar să facem o încadrare în contemporaneitate a acestui act de vânzare – cumpărare scrie pe piele de vițel, în limba slavă, în cancelaria domnească de la Curtea Domnească de la Târgoviște.
Ne găsim în Țara Românească după moartea lui Mihai Viteazu. Se știe că această perioadă istorică este plină de frământări politice. Turcii se tem să nu se mai ridice un nou Mihai și aduc pe tronul țării, domnitori devotați lor, înconjurați de dregători greci. Boierimea locală se opune însă. Această acțiune este condusă de paharnicul Lupul Mehedințeanu, care merge până acolo, îl respinge chiar pe noul domn, Alexandru Ilieș, trimis de turci, și impune Porții pe alesul boierilor Gavril Moghilă iar paharnicul Lupu Mehedințeanu este înaintat la rangul de mare spătar. Turcii recunosc pe alesul boierilor dar prind pe spătar și îi taie capul.
Am făcut această incursiune în istorie, pentru a arăta că în această perioadă Țara Românească cunoaște întărirea regimului nobiliar (boieresc), în cadrul căruia marea boierime domină viața politică a țării prin intermediul Sfatului Domnesc și al principalelor dregătorii. Regimul boieresc se consolidează odată cu înscăunarea lui Radu Mihnea.
Actul de care vorbim este o mărturie a consolidării regimului nobiliar. Este semnat de toți marii boieri din divan: de marele vornic Vintilă. De marele Logofăt Nica, de marele Vistier Dediul, de marele Spătar Crâstea, de marele Stolnic Panait, de marele Comis Bratul, de marele Paharnic Lupul, capul răzvrătiților ce se opuneau turcilor, să nu impună domn pe scaunul țării și dregători greci fără consimțământul boierilor din țară și de mare Postelnic Fota.
Aceasta însemnează în termenii de astăzi că tot guvernul subscrie și întărește cumpărătura celor trei logofeți, în satul Vețelu.
Tot din acest act, ne putem da seama că satul Vețelu avea o importanță economică deosebită, terenurile de aici, erau căutate și constituiau o bună investiție, iar satul avea o situație economică prosperă, cu mult înainte de atestarea lui documentară.
În registrul localităților pe harta lui Schwantz, lucrată în anul 1720 este trecută și în localitatea Weze, Vâlcea. Rezultă că satul era un sat cu case grupate strâns, așa cum a vrut să realizeze stăpânirea austriacă (1718-1739) fără să reușească, cu celelalte sate de care se plângea că sunt prea risipite casele lor (câte trei, patru case așezate departe, aproape de păduri …țăranul se așeza de preferință departe de drumuri în apropierea munților și pădurilor, astfel încât să poată fi gata de fugă), auf den Sprung fertig. (citat după Șerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă, București 1971, p. 41).
Satul avea moșie moștenească, biserică din lemn, făcută de popa Constandin și alți locuitori, 1720. (Biserici, târguri și sate din județul Vâlcea de Pr. I. Popescu-Cilieni 1941, p.94).
În anul 1849 biserica de lemn, a fost înlocuită cu o biserică nouă de zid, făcută în același loc de Ion Vețeleanu, Marin Vețeleanu, Tudor Vețeleanu și Petre Popescu. Felul cum apar zugrăviți pe zidul de intrare, reflectă ecoul înoirilor sociale. Ion Vețeleanu și Teodor (nu Tudor: influență fanariotă) au îmbracîminte largă, cu anteriul dulamă lungă, îmblănită ceea ce denotă atitudinea lor conservatoare.
La sfârșitul veacului trecut și începutul secolului al XX-lea legătura cu haiducii, o ținea Ilie Orleanu și cu oamenii săi Ilie Geamănu, dar mai ales, Moș Căprar Mărguș era un bărbat înalt, bine legat, inteligent și abil. El era bărbier și apicultor. El nu da cu sapa și nici cu coasa . mergea din sat în sat, făcându-și calea cu te miri ce: că tunde sau bărbierește pe cutare, asta când era zi de sărbătoare, sau că are să aranjeze stupul lui cutăriță, sau că e amator de ceară sau de boștionă. Vorbea cu oamenii întâlniți, lua seama la gospodăriile celor înstăriți, afla cine, ce vite a vândut, culegea informații și le ducea lui domnul Ilie, care le transmitea mai departe.
Când Tudor din Vladimiri a ridicat steagul luptei pentru dreptatea socială, chemarea lui de la Padeș, a avut răsunet și în părțile acestea. Țăranii liberi din Vețelu au intrat în corpul de panduri, al domnului Tudor. Localnicii își amintesc de frații Dinculescu și Gănuț, din satul Ulmetu, care împreună cu alții din Vețelu, au luptat sub stegul vladimirescului.
Și în tabăra generalului Magheru, de la Râureni, s-au aflat oameni din părțile noastre, așa cum a fost Dinu Constantin, numit Dinu Mătușii din Copăceni, care însă nu s-a mai întors în sat.
Posed o serie de acte, scrise cu slove chirilice, în afară de actul în limba slavonă, analizat mai sus, existent la Arhivele Statului din București, din care am extras o fotocopie și am o traducere în limba română.
Am întocmit și genealogia familiei din care mă trag, care atestă documentar din anul 1945, într-un stat de vânzare cumpărare sub semnătură privată, scris cu litere chirilice.
Pentru a ilustra diminuarea puterii economice a unor gospodării prospere la un moment dat, dar datorită prolificității familiilor respective, în decurs de mai multe generații (câte 10-12 copii) situate la un nivel scăzut (boieri încinși cu tei), citez după documentele ce le am, familiile Bondoc, Albu, Băiașu, Cărindatu, Mazilu și chiar o parte din descendenții Vețeleanu:
– La 20 martie 1838, Dumitrache Bondoc, semnează ca martor la un schimb de teren, redactorul adăugând în dreptul numelui lui, apelativul boier de neam, pentru că se știe că tăria unui act consta din faptul că la înțelegerea dintre părți (tocmeala), fusese de față și semnase, un reprezentant al boierimii. Peste a sută de ani, descendenții Bondoc erau așa de mulți că formaseră un sat întreg, pe ocina strămoșului lor, fiecare având o putere economică destul de modestă, satul lor desprinzându-se de satul Vețelu de care ținea strămoșul lor.
La fel este și situația familiilor citate , așa încât la reforma agrară din 1945, nici un descendent din aceste familii nu este expropriabil.
Din documentele pe care le am, relatez că pe un ceaslov vechi, scris cu litere chirilice, s-au aflat scrisă următoarea însemnare:
„În ziua de 4 iunie 1458, din porunca domnitorului, Vlad-Vioevod zis Țepeș, au fost trași în țeapă numiții locuitori, din comuna Ulmetu, Ocoloul Oltețu de Susu, Ion Preda, cu soția sa și cumnatul său, fratele soției- surdomut- care au furat o pereche de boi, din comuna Sinești. Ei au fost trași pe țeapă, în fața bisericii, fără a avea dreptul cineva din rude să-i înmormânteze” (citat după o monografie a comunei Copăceni, în manuscris).
Și acum câteva cuvinte privind limba manuscriselor ce le am și toponimicele din satul Vețelu. Dacă la anul 1600 actele se redactau în limba slavă-veche, peste o sută de ani toate actele erau scrise în limba română, cu alfabet chirilic. Cei care redactau actele și chiar așa zișii jălbari din secolul al XIX-lea, mai aruncau, ici acolo, câte un cuvânt slavon, asta pentru a-și da importanță și a-și întări prestigiul.
Astfel găsim în actele redactate, cu alfabet chirilic din sec. al XVIII-lea și chiar al XIX-lea, cuvintele slave:
Sin =fiu i=și zot, zàt=ginere
Sinà=fiică ot=din brat=frate
Uneori pun chiar semnatarii înaintea semnăturii unul din aceste cuvinte, probabil pentru a-și arăta știința și a se grozăvi.
Dau câteva toponimice ce păstrează cuvintele vechi dinainte de epoca romanilor, cuvinte pe care filologii le socotesc de origine geto-dacică:
Viezuroaia=viezure dealul lui Bucur=bucurie
Copăceni=copaci valea Balaurului=balaur
Balaur era și steagul dacilor și zice-se că în această vale au ascuns steagul lor supraviețuitorii cetății din dealul Cărămizii, în retragerea lor spre cetățile din munți, din fața invaziei romanilor.
Scrisul se învață de la un cărindat până a se organiza învățământul. Căridantul era cântăreț la biserică. Numele de cărindat nu l-am găsit în nici un lexicon sau dicționar. L-am întâlnit doar într-un discurs ținut de un învățător, deputat de Vâlcea, în ziua de 26 noiembrie 1902, ca răspuns la mesajul regal.
Acesta propunea ca acolo unde se pot trimite învățători calificați, casele fiind foarte departe de școala din centru -să fie folosit un învățător necalificat pentru toate clasele așa cum era cărindatul înainte, prin 1858, ca să nu mai avem analfabeți, idee care s-a realizat mai târziu.
În satul Vețelu urmașii unui astfel de cărindat care avea casă mare și gospodărie frumoasă, sunt astăzi cooperatori sau lucrează în diferite întreprinderi.
Viața economică a satului gravita mai ales spre Sibiu. N. Iorga remarcă acest lucru și arată că bunăstarea moșnenilor și a micii boierimi din nordul Olteniei, se datorește intensului schimb de produse cu Sibiul și alte centre industriale din Transilvania. Turmele de porci din nordul Olteniei se valorificau cu preț bun pe piața Sibiului, a Pestei și chiar la Viena. Acestea urmau calea pe culmea dealului lui Bucur, Bărc, Dealul lui Stănilă, câmpia Polovragilor și drumul știut din bătrâni, peste munți.
Dacă cineva se îmbolnăvea și-și căuta sănătatea mergea la doctorii de la Sibiu.
Mărfurile industriale din Sibiu și Brașov erau foarte căutate în satele din părțile noastre: unelte agricole, căruțe ușoare (brișcă de Brașov), funii, căpestre, hamuri, șei, etc. Vara, boștinarii din Mărginimea Sibiului colectau boștina de la apicultori, o încărcau pe cai și treceau munții cu ea.
Legăturile cu părțile din Ardeal au fost așa de puternice că am împrumutat și unele jocuri populare. De exemplu ceardașul era la fel de apreciat, când eram copil ca și sârba sau hora de mână.
În satul Vețelu și-a petrecut o parte din copilărie Dumitru Drăghicescu, mare gânditor, filozof și sociolog, reprezentantul țării noastre pe lângă puterile aliate, în timpul primului război mondial. El a stat la sora sa cea mare Leana Iancu Vețeleanu.
Scriitoarea Ada Orleanu (Zoe C. Marinescu) este fiica satului Vețelu. În scierile sale, ea evocă viața oamenilor din acest sat, mai ales în romanul „Atunci au tras clopotele”, în volumul „Zarea purpurie”, iar volumul pentru copii „Urechea năzdrăvană”, este dedicat țăranilor din Vețelu.
BIBLIOGRAFIE
Documente
Documente privind Istoria României, veacul XVII, B. Țara Românească, vol. II, (1611-1615), Editura Academiei R.P.R., 1951;
Documente privind ISTORIA ROMÂNIEI, veacul XVI, vol. III, (1551 – 1570), Editura Academiei R.P.R., 1952;
Documentul descoperit de Matei Dumitru, la 15.03.1981, care este tradus și copiat în anexa 1.
Izvoare de arhivă
Arhivele Olteniei, nr. 13, 27, 41-42, 43-44, 86-88, 79- 82;
Arhivele Statului Vâlcea, Ocârmuirea, dosar 119/1855;
Arhivele Statului București, Catagrafia din anul 1831, condica de catagrafii nr.92/1831;
Anuarul Mitropoliei Olteniei, Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, Craiova 1941.
Studii și monografii
Alessandrescu I.C., Dicționarul geografic al județului Vâlcea, Societatea Geografică Română, București, 1893;
Tamași C., Contribuția județului Vâlcea la Unirea Principatelor, Râmnicu Vâlcea, 1982;
Purice S., Dumitrașcu Gh., Bardașu P., Tamași C., și colaboratorii, Contribuția județului Vâlcea la susținerea Războiului de Independență (1877-1878), Bălcești pe Topolog, 1979;
Tamași C. și colaboratorii, Revoluția de la 1848 în județul Vâlcea, Bălcești pe Topolog, 1978;
Giurescu C.C., Județele dispărute din Țara Românească, București, 1937;
Ionescu I., Contribuții la istoricul Mănăstirii Hurezi, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1935;
Lahovari I.C., Marele Dicționar Geografic al României, București, 1902;
Marinoiu C., Istoria Cărții Vâlcene, secolele XVII-XVIII, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982;
Mateescu C., Memoria Râmnicului, Editura Sport Turism, București, 1979;
Nicolaescu D., Monografia comunei Bunești, Editura Litera, București, 1979;
Papacostea S., Oltenia sub stăpânire austriacă, Editura Academiei R.S.R., București, 1971;
Popescu Cilieni, Biserici, târguri și sate din județul Vâlcea, Editura Ramuri, Craiova, 1941;
Simonescu D., Contribuții la bibliografia românească veche, Studii și cercetări de bibliologie, Editura Academiei, București, 1955.
Teiușan Popescu I., Învățământul în Oltenia, Din istoria pedagogiei românești, vol. II, București, 1966
Teiușan Popescu I., Legislația școlară feudală în Țările Române, în Contribuții la istoria învățământului românesc, București, 1970;
Urechia A.V., Istoria Școalelor, vol. I, București, 1892;
Urechia A.V., Școalele sătești din România, București 1968;
***, Istoria medie a României, secolele X-XVI, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966;
***, Istoria României, vol. IV, Editura Academiei R.P.R., București, 1964.
Articole și studii apărute în periodice
Părnuță Gheorghe, Din Istoria culturii și școlii din județul Vâlcea, secolele XVI-XIX, în Buridava, Râmnicu Vâlcea, 1976;
Simonescu D., Contribuții la bibliografia românească veche, în Studii și cercetări de bibliologie, Editura Academiei, București, 1955;
Tamași C., Contribuții la istoricul învățământului vâlcean în evul mediu, 1415-1830, în Studii Vâlcene, Râmnicu Vâlcea, 1974;
Lucrări geografice și alte surse
Florea N., Geografia solurilor României, Editura Științifică, București, 1968;
Mihăilescu V., Dealurile și câmpiile României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966;
Posea Gr. și colaboratorii, Geomorfologia generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Roșu Alexandru, Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973
Stahl H.H., Studiul satelor devălmașe românești, vol. I, Editura Academiei R.P.R., București, 1958.
Tufescu V., România, Editura Științifică, București, 1974
***, Atlasul climatologic al R.S.R, 1966;
***, Județele României Socialiste, Ediția a II-a, Editura Politică, București, 1972;
***, Monografia geografică a R.P.R., Editura Academiei, București, 1960;
***, Piemontul getic, Studiu din Geografia economică, editat de Institutul de Geografie, Editura Academiei, R.S.R., București, 1971.
***, Recensământul populației din 19.12.1912;
***, Recensământul populației din 29.12.1930;
***, Recensământul populației din 21.02. 1956;
***, Recensământul populației din 15.03. 1966,
***, Registrele de stare civilă de la Consiliul Popular Copăceni, județul Vâlcea;
***, Datele de la Stația Meteorologică Râmnicu Vâlcea.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prognoza timpului pentru lunile anului se făcea cu ocazia serii de ajun a Anului Nou când se puneau 12 jumătăţi de ceapă făr [311070] (ID: 311070)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.