PROF.UNIV.DR . CONSTANTIN HLIHOR 2018 2 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ISTORIE LUCRARE DE DISERTAȚIE TITLUL LUCRĂRII ROLUL O.N.U ÎN… [625784]

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

MASTERAND: [anonimizat]:

PROF.UNIV.DR . CONSTANTIN HLIHOR

2018

2
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

TITLUL LUCRĂRII

ROLUL O.N.U ÎN SISTEMUL
CONTEMPORAN DE SECURITATE

MASTERAND: [anonimizat]:

PROF.UNIV.DR . CONSTANTIN HLIHOR

2018

3 CUPRINS

INTRODUCERE

I. CAPITOLUL 1 Sistemul internațional în contemporanitate

I.1. SUBCAPITOLUL 1 Terorismul – implicații asupra sistemului de
securitate
I.2. SUBCAPITOLUL 2 Intervenția ONU în contextul conflictelor armate –
diverse cazuri –
I.3.SUBCAPITOLUL3 Provocări post -război rece:Eroziunea
suveranității,intervenția neintervenționară și umanitară.Eroziunea
suveranității naționale

II. CAPITOLUL 2 Formarea Organizației Națiunilor Unite

II.1. SUBCAPITOLUL 1 Contextul apariției O.N.U

II.2. SUBCAPITOLUL 2 Medierea conflictelor în cadrul O.N.U

II.3. SUBCAPITOLUL 3 Criza din Ucraina

III. CAPITOLUL 3 Statul -națiune în calitate de element
fundamental al relațiilor internaționale

III.1. SUBCAPITOLUL 1 Conflictul – amenințare la adresa securității
internaționale

III.2. SUBCAPITOLUL 2 Conceptele în sistemul actual al relațiilor
internaționale

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

4 DECLARA ȚIE DE ONESTITATE

Subsemnatul /Subsemnata______________________________________,
candidat: [anonimizat], specializarea
__________________, declar pe proprie r ăspundere că lucrarea de față este
rezultatul muncii mele și pe baza informațiilor o bținute din surse care au fost citate
și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o
parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva,
persoană fizică sau juridică.
Deasemenea, declar pe proprie răspundere că lucrarea nu a mai fost
prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior în vederea
obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Data Semnătura,
____________ ________ ______

5 Scopul și obiectivele cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ -descriptiv.

Scopul general al lucrării a fost acela de a prezenta contextul care a condus la fondarea
organizației internaționale O.N.U. Înainte de a se pu ne bazele formarii acestei instituții, au
existat elemente esențiale care au condus către acest lucru. Aceste elemente au fost reprezentate,
evident, de apariția noțiunii de CONFLICT.Așa cum am putut observa în partea teoretică a
lucrării, literatura de sp ecialitate și documentele oficiale au subliniat într -un mod elocvent
contextul apariției relațiilor internaționale, conceptele în cadrul sistemului internațional actual.
Aceasta a reprezentat, în final, baza formării Organizației Națiunilor Unite (O.N.U).
Continentul european este supus astăzi unui dificil proces de construcție și dezvoltare
coordonat și sprijinit de Uniunea Europeană. Formată pe fundamente economice, această
construcție a reușit să se omogenizeze și să genereze o concepție integratoa re, ce să asigure
interconectivitatea la un prag eficient în special în zona economică, politică și militară, însă în
privința aspectului cultural și civilizațional poate ar fi trebuit o mai mare atenție a instituțiilor
UE.Problema culturii și civilizației europene pare să fie purtătoarea unui nivel superior de
complexitate, poate tocmai din pricina faptului că diversitatea este privită că fiind un punct forțe
al Europei din ziua de astăzi.
Fenomenul de identitate europeană este foarte mult asemănat cu p uterea de a tolera gradul
destul de important de diversitate culturală, demonstrând existența unor ideologii pe care
cetățenii europeni le respectă și îmbrățișează; concepțiile despre termenii “personalitate,
dreptate, democrație egalitate și libertate” fi ind foarte bine definiți și prezentați. Este limpede
că, realitatea cotidiană contraargumentează această afirmație, făcând lipsită de adevăr ideea
unei “culturi a civilizației” europene, dar lucrul cert este existența unei moșteniri clădite pe o
experiență istorică incontestabilă a Europei, vizibilă în ziua de astăzi în cadrul valorilor
răspândite în cadrul continentului.
Fernand Braudel crede că este foarte greu, ba chiar imposibil “să separi o cultură de
fundamentul ei civilizația”. Atât cultură cât și civilizația oferă veritabilă concepție generală a
modului de viață, civilizația însemnând un deosebit act de cultură în interiorul unei comunități
umane. Ambele noțiuni presupun” valorile, regulile, religiile și modul de gândire, cărora

6 generații succesive , dintr -o societate dată, le -au atașat o importanță primordială”. Tot acest
autor mai afirmă despre civilizație că ea cuprinde “un spațiu, o arie culturală, o colecție de
caracteristici și fenomene culturale”.
Poate că încă nu există o cultură sau o civi lizație europeană unică și integrate, însă a rămas
ceva de necontestat: moștenirea europeană. Experiență comună din istoria continentului, chiar
dacă nu a avut repercusiune directă asupra cetățenilor săi, a existat fiind doar resimțită sau trăită
în modali tăți diferite de aceștia și susținute de multe popoare situate în afară sferei de influență
europeană. Nu se poate afirma cu precădere dacă Europa este o civilizație, însă se poate
considera faptul că acest continent este împărțit de frontierele lingvistic e, politice ori religioase,
însă moștenirea culturală și valorile comune au facilitat integrarea tuturor acestor factori.
Căderea regimurilor comuniste și a URSS -ului a determinat că planul luptelor să se mute către
zona culturală, fosta vastă regiune d in Est a blocului sovietic fiind caracterizată de o accentuată
multitudine culturală, atât religioasă cât și etnică, ducând la agravarea gradului deja complex al
contextului european. În mare măsură, civilizațiile lumii au fost asemuite marilor religii ale
lumii, religia având un rol decisiv în cadrul elementelor care presupun o civilizație, cu mult
înaintea limbii, stilului de viață, tradițiilor ori etnicității.
Europa să fie o civilizație înseamnă că noi, oamenii, să ne acceptăm religiile, tradițiile,
orientările și să încercăm să găsim un punct comun care să înlăture orice frontieră culturală ori
religioasă, însă nu este o regulă ca o civilizație să se suprapună peste o altă, sociologia modernă
se face distincția între marile comunități de oameni în b aza valorilor culturale ori a credințelor
sau a instituțiilor și nu pe trăsăturile fizice ori cele legate de rasă, fiind etichetate ca periferice.
Tocmai de aceea, foarte multe aspect ale acestei vaste maniere de cercetare rămân sub auspiciul
relativității .
Concluziile și rezolvările cercetărilor sunt distincte de la un analist la altul, însă elementele
inovatoare, definitorii în studiul civilizației generează relațiile dintre aceste, natură
divergențelor și formele de restaurare a echilibrului, întrucât civilizațiile contemporane se află
într-un complex proces de dezvoltare și regenerare.

7 Obiectivele urmărit e au fost:

 Identificarea conceptelor care formează un conflict
 Impactul conflictului asupra sistemului internațional de securitate
 Prezentarea formarii O.N.U
 Sintetizarea problemelor cu care s -a confruntat O.N.U
 Prezentarea diverselor crize în care s -a implicat O.N.U

Ipotezele cercetării

Pornind de la observațiile din cadrul literaturii de specialitate utilizate pentru redactarea
lucrării, am presupus că:
 Noțiunea de conflict a generat în mare parte repercusiuni negative asupra ansamblului
de relații internaționale.
 Interesele și scopurile statelor au condus de multe ori la escaladarea conflictului.
 Implicațiile terorismului au fost unele care au generat o stare de insecuritate generală.
 Intervențiile O.N.U în cadrul conflictelor internaționale au avut rolul de a restabili
pacea și securitatea internațională.

8 INTRODUCERE
Omul,reprezentând o entitate socială,inteligență dar și cu un cara cter rațional,a considerat că
este de datoria sa să devină creator,de a “inventa”lucruri și fapte inedite și valoroase,luând
contact în același timp și cu semenii săi și cu divinitatea.Cu siguranță această solicitare
primordial de a fi creator reprezintă t ocmai o parte a faptului că omul a fost conceput după
“chipul și asemănarea”Creatorului.Abilitatea creativă,inventivă și inedită a omului
întruchipează,fără dubii,un potențial incredibil și inepuizabil care stă la baza tuturor aspectelor
culturale din într eagă lume.
Această este “nucleul” care aduce inteligență umanității către noi și o mare parte a valorilor
materiale și spirituale.Acest potențial formidabil a determinat omul să se compare cu zeii,să
devină mândru tocmai datorită creatiilor sale valoroase,să își m anifeste trăirile sufletești doar
pentru ele,practic să fie divinizat de către ceilalți oameni cu care ia contact.
În momentul în care vorbim despre aparitia unui stat ,discutăm în primul rând despre un
imperativ ontologic al umanității,cel care generea ză noi abilități,unele vin în suplinirea
altora,altele se află în antiteză față de cele deja existente,însă toate definesc spiritul uman că
fiind ceva singular,unic și original în fiecare dintre noi,dar posedând un context comun,un fond
natural specific și superior oricărei forme de viață de pe întreg Pământul.
Atunci când aducem în discuție valorile societății umane,este necesar să subliniem importanța
valențelor pe care acest concept le ia în parte de la fiecare persoană ,epoca și comunitate.În
acest sens,unele vor fi valori general valabile,universale și i ncontestabile,altele vor capătă un
aspect parțial valabil fiind pasibile de a fi combătute și îndepărtate din context.Ce se poate
afirma cu certitudine despre aceste valori este faptul că se pot încadra în două mari
categorii1:valori materiale si valori sp rirituale.
Pe parcusul istoriei,se poate discuta despre o preponderență a unora în funcție de
repercusiunile cadrului religios sau laic în ceea ce privește viața societății umane.Cultură,în
sensul absolut al cuvântului,reprezintă obiectul istoriei,baza întregii istorii din trecut și viitoare
a unui popor și poate fi definită că fiind“ansamblu al structurilor sociale și al manifestărilor
religioase, artistice și intelectuale care definesc un grup, o societate în raport cu alta”.

1 Aurelia Bălan -Mihailovici,” Istoria culturii si civilizației creștine” , București Ed. Oscar Print, 2001, pag 8

9 Indiferent de perioada istorică,de nivelul de civilizație,de aspectul etnic și religios ori de zona
geografică în care își duce traiul,omul întotdeauna a tânjit în mod continuu spre conceptul de
“absolut” pe care încearcă să -l interpreteze așa cum îl poate percepe el,în cadrul faptelor și
manifestărilor sale,în propriile sale creații care se răsfrâng asupra vieții sociale și
private.Tocmai din acest sentiment asiduu de perfecțiune au apărut atât cultul cât și
cultură,aceste două noțiuni sunt legate între ele,sunt interdependente și nu se pot există una fără
de cealaltă.
Cu toate încercările de secularizare și laicizare prezente în zilele noastre “Cultul divin îmbracă
formele cele mai strălucitoare ale culturii omenești. Geniul pictural îi aduce ofrandă cele mai
fermecătoare pl ăsmuiri de culori. Geniul statuar, cele mai desăvârșite modelări în marmură, în
metal, în lemn și în ivoriu. Geniul literar, cele mai sublime cuvinte.Geniul muzical, cele mai
înalte melodii.
Geniul înțelepciunii, gândurile cele mai adânci pentru a lămu ri tainele credinței. Geniul
științific, întreagă tehnică a spiritului omenesc pentru a construi și a explica rostul tuturor
acestor ofrande. Cultul divin este sinteză superlativă a culturii. Din acest punct de vedere, el
reprezintă, prin excelență, fuziun ea istorică a spiritului transcendent cu geniul omenesc și ne
ajută să înțelegem mai bine poziția religiei față de cultură”.2
Cultul,fiind totalitatea ritualilor și obiceiurilor ce se găsesc în fiecare religie,reprezintă
tentativa fiiței umane de a refa ce relația șubrezită cu divinitatea,pe când cultura își prezintă
interesul de a restabili legătură cu natură și cu ceilalți oameni la un nivel agreabil,așa cum era
în starea sa edenică,întrucât detașarea față de Creator a reprezentat cu alte cuvinte și rup tură
față de creație,decăderea relațiilor cu aceasta,afectarea tuturor mijloacelor de colaborare.
În altă ordine de idei,atât cultură cât și valorile sale reprezintă încercarea insistentă a omului
de a putea ieși din îngrădire în lumea care,în mod parad oxal,nu -l mai consideră că fiind
superior.Iată motivul pentru care societățile moderne unde valorile culturale și spirituale nu mai
sunt atât de importante,iar singurul domeniul vizat este reprezentat de latura materială a
existenței,toate acestea plasând omul într -o adevărată criză de socializare și de identificare a
sa,într -o acută iluzie a relaționării și a perfecționării,într -o banală căutare a necesarului
cantitativ și nu a celui calitativ.

2 Nichifor Crainic, “Nostalgia Paradisului ”, Iasi,Ed. Moldova,.1996, pag 64-65.

10 Etimologic,cele două noțiuni, “cult” și “cultură” au o orig ine comună,provenind din latinescul
“cultus” care în traducere înseamnă “îngrijire” ,”cultivare” sau “mod de viață”3. Dacă în cazul
primului cuvânt românesc “cult” a fost păstrat sensul sau de bază,acesta reprezentând adoptarea
unor ritualuri religioase,al egerea unui anumit mod de viață care poate conduce la păstrarea și
menținerea legăturii cu divinitatea,în ceea ce privește al doilea cuvânt,în cadrul acestuia s -a
produs modificări importante la nivel semantic.
Acest lucru a fost datorat prezenței unei polisemii sau polisemantism,însușire ce era prezentă
în cadrul acestui cuvânt încă din originea sa latină.De altfel,cuvântul “cultură”și -a păstrat sensul
sau inițial,cel latin,în momentul în care se referă la “știință,priceperea de a lucre pământul,de a
îngriji plantele”4. În privința celuilalt cadru semantic,conform căruia el reprezintă“Totalitatea
valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea
acestor valori” sau “ faptul de a posedă cunoștințe variate î n diverse domenii, totalitatea acestor
cunoștințe; nivel de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva”5.
Cuvântului “cultură” i -a fost aplicată o politică de emancipare, îngrădire, dezbinare sau
laicizare, acesta nemaifiind perceput din perspectiva reabilitării vreunei relații dintre om și
creație.În acest fel,valorile culturale nu au mai căpătat un sens eshatologic sau soteriologic cu
atât mai mult în perioada modernității,ci acestea își găsesc corespondență tot în interiorul
acestora,în starea de b ine a omului ori,concret,în cadrul estetic pe care -l promovează și etalează.
În vederea evitării neclarităților este impusă specificarea că există două noțiuni fundamentale
ale culturii și două conotații adecvate:“În sens subiectiv și sub aspectul ei di namic, înțelegem
prin cultură activitatea creatoare și asimilatoare de valori, la care adăugăm, ca o funcție
secundară, pe aceea de propagare a valorilor sau, cu alte cuvinte, exercitarea însușirilor trupești
și sufletești în vederea perfecțiunii și ferici rii omului, adică a mântuirii. În sens obiectiv și sub
aspectul ei static, cultură este suma tuturor acestor valori sau, altfel spus, gradul de perfecțiune
și fericire a omului și de desăvârșire a lumii din afară, ca realizare a activității omului, activit ate
combinată cu aceea a societății și, în sens creștin, cu acțiunea harului divin și a revelației
creștine” 6

3 Gheorghe Guțu,” Dicționar Latin Român” , București Ed.Științifică, 1993, pag 113
4 DEX , Ed. a II -a, Ed. Univers Enciclopedic, București 1996, pag 248
5 Ibidem
6 Pavel C.Constantin,” Tragedia omului în cultura modernă ,” București Ed. Anastasia, 1997, pag. 40.

11 Tot în acest registru trebuie accentuat faptul că nu prezentarea foarte precisă a culturii,ca și
concepție,este atât de importantă,ci mai degr abă felul în care această ne reprezintă și ne
formează pe noi oamenii,întrucât doar o bună percepție a repercusiunilor culturii asupra ființei
umane și societății are capacitatea de a optimiza relația și dialogul între cultură și involuntar are
abilitatea de a gestiona legături între oameni.
Este important de știut că“Valoarea reală a culturii se precizează în relația ei cu civilizația,
care, în ceea ce privește referință terminologică, adesea se confundă, deși ele sunt separate în
esență lor…substanță c ulturii o formează spiritul, necesitățile lui, în timp ce substanță
civilizației o formează materia: biologicul și satisfacerea cerințelor și nevoilor lui.Cele două
componente ale istoriei, cultură și civilizația, trebuie să se afle, deci, în permanentă în tr-o
interacțiune, similară cu cea dintre suflet și trup, să se condiționeze reciproc.
Civilizația are nevoie, mai ales la nivelul individului, de cultură. Omul civilizat, cu adevărat,
este acela care este educat, omul cult, cu stăpânire de sine și com portament nobil, o noblețe
dobândită prin cultură, nu numai prin simplă descendența de familie, cu sânge nobil.”7
Misiunea principală pe care o avem în prezent reprezintă fără dubii înțelegerea și perceperea
mediului cultural al tradițiilor și obiceiurilo r celuilalt,în acest fel se poate evita nașterea unor
divergențe ivite tocmai din întrepătrunderea culturilor și civilizațiilor.În mod sigur există mari
diferențe la nivel de civilizație și evoluție pe întreg pământul,și tocmai din aeastă cauza s -au
contur at numeroase anacronisme din punct de vedere cultural,astfel a apărut –
interculturalitatea -.Interculturalitatea a reprezentat baza de plecare a relatiilor internationale
dintre state si a formarii organizatiilor internationale precum O.N.U.
Strict ca noțiune,civilizația poate fi definită exclusiv doar în contextul științelor umane,aici
încadrându -se și istoria.Civilizațiile,indiferent de statura lor,atât cele mai mari cât și cele mai
mici pot fi localizate pe hartă.O parte destul de importantă a existe nței este dependent de
constrângerile sau avantajele poziției acestora geografice și geostrategice.Cu certitudine,omul
a conștientizat această așezare încă de la începutul prezenței sale pe Pământ,neexistând vreo
situație in care să nu se poată determina a mprenta acestei munci continue,asidue,îmbunătățită
de la generație la altă8.

7 Aurelia Bălan -Mihailovici, op. cit ., București Ed. Oscar Print, 2001, pag. 11.
8 Fernand Braudel, “ Gramatica civilizatiilor ”, Paris Ed.Meridiane, ,1987,pag 40.

12 Aceste “ofensive” în rezistențele,accepțiunile și deformările lente și progresive ale
civilizațiilor au scopul de a permite formarea unei ultime definiții,aceea care restituie
civilizațiilor aspectul lor particular,unic și inedit,ele reprezentând atât continuități infinite cât și
continuități istorice.Se poate afirma că civilizația este poate cea mai lungă dintre istoriile
lungi,însă istoricului nu -i este permis de la început a cest adevăr,adevăr care iese la suprafață
doar atunci când există destule observații succesive.Practic într -o ascensiune,priveliștea va
capăta o lărgire destul de evidentă și progresivă.9

Cap I Statul -națiune în calitate de element fundamental al relați ilor
internaționale
Neavand un guvern mondial,amsamblul sistemului international poate fi vazut ca fiind
anarhic,iar legaturile dintre state pot fi cel mai usor de clasificat dupa felul in care este impartita
puterea intre acestea,cel putin conform afir matiilor sustinatorilor realismului ca ar fi catalogata
scena internationala.Modificarile sistemului international fac referire la transfigurarea
subiectilor si deci,a felului sistemului.Analiza sistematica porneste de la doua premise:
 Intre aceste parti c omponente ale intregului exista o relatie,apartenenta acestora la
acelasi intreg nu porneste exclusiv din faptul fac parte din aceeasi zona geografica
 Aceste componente nu pot fi percepute corect doar daca sunt analizate doar din prisma
totalitatii ansamblului pe care il contureaza.

Sistemul international recent pleaca de la existenta unor sisteme locale de inceput care
progreseaza gradual pana la nivelul unor nuclee bine formate.Apoi prin extinderea
acestora,ceea ce inseamna intrepatrunderea int re sisteme asemanatoare,fie prin mijloace
pasnice sau prin conflicte,care inseamna tot o maniera de comunicare si relationare. Sistemul
international modern a fost conceput prin extinderea continentului european.Factorii care si -au
pus amprenta la impunere a continentului ca centru al scenei internationale au fost:
 Dezvoltarea accelerata tehnologiei si a industriei,facand ca pacea sa fie mai importanta
decat razboiul
 Solidaritatea si relationarea marilor puteri europene
 Echilibrul de putere ce exista intre principalele forte ale Europei

9 Ibidem.

13 Sistemul international,asa cum este in ziua de azi,a progresat in interiorul statelor Europei in
urma cu 400 -500 de ani si a fost raspandit si restului lumii,reprezentand in ultimii 100 de ani,tot
spatiul international in tarile suverane.Este important sa afirmam ca au fost si alte civilizatii,in
alte zone,timp de veacuri,inainte de venirea europenilor.Aceste cutume culturale inca mai
exercita o forta asupra sistemului actual al relatiilor internationale,mai ales cand manif estarile
acestor culturi intra in scena interactiunilor internationale10.
Civilizatiile Europei au progresat de la provenienta lor din rasaritul mediteraneean –
Egipt,Mesopotamia si mai ales din Grecia.Deasemenea,pentru caracterizarea relatiilor
interna tionale este elovcenta perioada clasica a oraselor -stat din Grecia,in anii 400 I.Hr.,ce au
conturat o parte importanta a conceptelor fundamentale ale strategiei de putere intre
state.Atunci,statele intretineau relatii comerciale destul de complicate si pur tau razboaie pe o
suprafata intinsa,de la Marea Mediterana catre India pana in rasaritul Asiei.China a ramas insa
o civilizatie care nu a depins de nimeni.In timpul „statelor razboinice”,aproximativ simultan cu
orasele -stat din Grecia,state complexe,au fol osit prima pentru prima oara razboiul ca mijloc de
expansiune a puterii.
Pana in jurul anilor 800 d.Hr.,cand continentul european traversa „Epoca Intunecata”,iar
lumea araba era in epoca sa de apogeu,China,sub conducerea dinastiei T’ang,se prezenta ca
fiind o civilizatie foarte evoluata si independenta de puterile occidentului.Japonia,vizibil
influentata de China,s -a dezvoltat pe cont propriu in anii premergatori shogunilor.America de
Sud a beneficiat,de altfel,de o civilizatie prospera – mayasii,intre a nii 100 -900 d.Hr.,aztecii si
incasii in jurul anilor 1100 -1200 – nefiind depedenta de Occident,pana la cucerirea de spanioli
catre anii 1500.In continentul african,marile regate s -au dezvoltat dupa milieniul I,fiind
evoluate destul de mult atunci cand come rciantii de sclavi au sosit,adica in jurul anilor 1500.
Imperiul arab,ce dateaza din anul 600 pana in 1200,are un rol important in cadrul relatiilor
internationale ale Orientului Mijlociu.Toata zona a fost unita intr -un mare imperiu care s -a
stabilizat si a cunoscut expansiunea odata cu religia Islamului.Asaltul Europei – cruciadele – a
fost respins,insa intre secolele XVI -XIX,rasaritul Mediteranei a cunoscut dominatia Imperiului
Otoman,care a lasat mostenire culturii locale o oarecare autonomie in schimb ul platii de
tribut11.De cele mai multe ori,administrația și conducerea marilor conglomerate de popoare
implementau propria civilizație și cultură,îndepărtându -le sau anulându -le pe cele ce erau deja
prezente în cadrul popoarelor.

10 Geoffrey Barraclough (ed.), „The Times Atlas of the World History ”, Hammond, Maplewood, NJ, 1978,pag 234.
11 William Hardy McNeil, „The Pursuit of Power ”, Chicago, University of Chicago Press , 1982,pag 153.

14 Aici nu putem vorbi,bin eînțeles,despre un model de interculturalitate dar cu toate acestea au
fost notate și anumite elemente pozitive ale acestei strategii.Spre exemplu,Imperiul Roman și –
a implementat propria cultură asupra zonelor cucerite,dar nu întotdeauna prin forță,ci prin
simplul fapt al superiorității.Prin această variantă,unele teritorii din antichitate,marginalizate
cultural,se vor bucura de acum înainte de marile valori culturale române.Dialogul intercultural
nu reprezintă o noutate,întrucât nomazii,misionarii religioș i ori soldații războinici au întâlnit
personae distincte față de ei înșiși încă de la început,întâlnirile fiind de multe ori ostile și lipsite
de amabilitate.
În urmă cu peste două milenii,marele dramaturg antic,Eschil,afirmă că “toată lumea se
grăbește să-l învinuiască pe străin”12.În spațiul românesc,culturile,pe cât de numeroase și
puternic impregnate în istorie și în teritoriul geografic au fost,au nevoie de un cadru favorabil
pentru a se manifestă,Din nefericire trebuie să treacă destul de mult timp până la concretizarea
și împământenirea conștiinței de “cetățenie europeană”,această fiind încă marginalizată de
orientarea către o altă etnie,religie ori cultură.
Între Europa De Vest și cea Orientală se concretizează apariția unei puternice eterogenit ăți de
concepție legată de trecerea de la un stat național fundamentat în principiu pe orientarea către
o etnie,la un stat civic format în baza garantării drepturilor și libertăților colective și pe
multiculturalism.Se poate afirmă că:“Statele Occidentului , chiar dacă mai sunt afectate de unele
puseuri naționaliste, au părăsit într -o foarte mare măsură cultură independenței spre a trăi în
cultură interdependentei.
Pentru Răsăritul european, în schimb, independența statului națiune și caracterul absolut al
suveranității sale rămân trăsături esențiale ale identității atât la nivelul elitei politice cât și la
acela al mentalului popular.Așa cum stau lucrurile în prezent, se poate afirmă că extinderea
U.E.despre care am putea vorbi și că despre un imperialism p ozitiv occidental are un caracter
pseudo sau cvasi globalizator, evident menținându -se la scară continentului european.Integrarea
europeană nu e un exercițiu de fantezie, ci o încercare vitală menită a oferi securitate și
stabilitate durabilă pentru ambel e jumătăți ale Europei. Principala cale spre stabilizarea
securității este folosirea puterii pentru exportul propriului model de viață.

12Vasile Tran, Irina Stanciugelu,” Teoria comunic arii”,Bucuresti, Ed. SNSPA 2001,pag 22.

15 Cu alte cuvinte este vorba de construirea unei identități comune a Marii Europe bazate pe un
set unic de valori și pe instituții compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar conceput
la nivel continental. Procesul european este, deci, o chestiune de putere și de cultură. Cine are
putere să transfere altora propria paradigmă cultural identitară își mărește puter ea necesară spre
consolidarea securității proprii. Privit din acest unghi de vedere aquis -ul comunitar este, de fapt,
un aquis identitar.”13 Fără dubii,există o baza culturală comună a popoarelor Europei,fiind pusă
în relief de numeroasele analize istorice, deși,Tratatul Constituțional nu prevede niciun articol
despre fundamentele creștine ale spațiului European și de aportul creștinismului la “construcția”
civilizației și la conturarea unei conștiințe “universal” a statelor europene.
În perioada modernității,acest vast proces s -a acutizat,creând o conștiință europeană,inițiată
la sfârșitul celui de al doilea război mondial și pe teritoriul României.Tot aici,în cadrul epocii
moderne,a avut loc o etapă a sincronizării treptate și armo nioase a societăților din Europa în
privința ideilor,a valorilor dar și a practicilor adoptate,lucru ce a condus către o fundamentare
treptată a acestora.Culturile naționale moderne au funcționat în mod continuu și au antrenat un
mecanism constructiv,deven ind în ziua de astăzi foarte răspândit prin mijloacele de comunicare
deja existente.Principalele curente de idei și tipuri artistice din perioada modernității,precum
umanismul,renascentismul,clasicismul,barocul,au avut un caracter larg de manifestare.
Insasi continentul european si -a inceput suprematia la nivel international in anii 1500,dupa
curentul Renasterii.Organismele feudale au inceput sa se coaguleze in state -natiuni,pe vaste
teritorii,sub autoritatea unor lideri autoritari (monarhi).Sistemul int ernational al modernitatii
este mentionat ca incepand cu Tratatul de la Westphalia din 1648,care a prezentat principiile
tarilor suverane,indepedente care au repercusiuni asupra sistemului international actual.
Aceste norme ale relatiilor dintre state n u provin exclusiv din prevederile de la Westphalia,ele
au fost create in Europa in secolul al XVI -lea.Reteta de succes este facilitatea unui stat ori a
unei aliante sa ofere o replica sau sa conntrabalanseze influenta altei tari astfel incat acel stat sa
nu poata anexa organismele mai mici pentru a creea un imperiu universal.Aceasta ideologie a
contrabalansarii puterii a oferit un rol primordial marilor forte cu puteri militare
incontestabile,perspective si obiective globale,colaborand intens unele cu celel alte.Acest
conglomerat este de fapt o balanta de putere intre o parte din cele mai puternice state care
alcatuiau sau rupeau aliante,se confruntau in razboaie si incheiau pace,in acest fel nepermitand
ca vreun stat mai puternic sa le anexeze pe celelalte.

13 Rudolf Poledna,François Ruegg,Călin Rus,” Interculturalitatea. Cercetări si perspective românești ”, Cluj –
Napoca ,Ed. Presa Universitară Clujeană, 2002, pag 15 -16.

16 Cele mai influente si puternice state europene ale secolului al XVI -lea au fost
Franta,Spania,Austria,Anglia.Adversarul de temut al Europei din acest secol a fost Imperiul
Otoman care a luptat impotriva acestora,mai ales cu Austria.Divergentele istorice dintre
Imperiul Otoman (islamism) si Austro -Ungaria ( crestinism) este un izvor al conflictelor actuale
din fosta Iugoslavie.Tratatul westphalian a clarificat norme de baza care au fundamentat
sistemul international – suveranitatea si integritatea teritor iala statala,ca subiecti egali si
independenti ai sistemului international.De atunci,tarile perdante in conflicte puteau fi
deposedate de unele regiuni,insa le era permis sa continue ca stat independent,nefiind
obligatoriu sa fie incorporate de catre state le victorioase.
Așa cum a fost demonstrat,istoria ultimilor ani dar și realitatea actuală ne arată că,în afară de
criteriile politice,economice,militare sau sociale și factorul religios a avut un rol foarte
important în recentă configurație a mediului d e securitate.Dacă urmările unor factori
politici,militari sau economici se pot gestiona facil,factorul religios este acela care generează
probleme fiind anevoios de controlat tocmai din cauza caracterului sau dat de ansamblul
ideilor,mentalităților ori con cepțiilor ce aparțin unor civilizații și culturi distincte.
Astfel „înlocuirea granițelor politice și ideologice ale Războiului Rece cu puncte de criză și
vărsări de sânge la confluența dintre civilizații”,a fost o ideologie adoptată de anumiți extremi ști
religioși care au în plan acapararea puterii politice și,profitând de contextul social și economic
precar în care supraviețuiesc cei mai mulți susținători,aducând ofense asupra “globalizării,lumii
creștine și evreilor”,considerând factorii ce au genera t această situație14 .

1.1 Conflictul – amenințare la adresa securității internaționale
Odată apărute conflictele, ele cresc foarte rapid în intensitate, devenind astfel un sistem aflat
în permanentă schimbare. Percepția manierei în care conflictele se dezvoltă, poate ușura
localizarea și analizarea etapelor dezvoltării și facilitează formarea unor opinii generale în
legătură cu ceea ce se va întâmpla pe viitor. Deseori, contextul care determină amploarea unui
conflict este prezentat, dar părțile și subiecții conflictului nu sunt responsabili de aceste
prevederi, sau nu adopta o strategie directă în vederea atingerii scopului.

14 Dr. Orzeață Mihail,” Lecțiile istoriei care trebuie reînvățate” , Bucuresti , Editura Impact strategic, ,nr.2/2006, pag.16

17 Din acest motive, acest conflict poartă denumirea de conflict latent.De multe ori, indivizii din
afară nu conștientizează e xistenț a conflictului până când acesta nu se concretizează prin
manifest, subiecții implicându -se în intervenții reciproce ostile. Această deosebire oferă un
ajutor în vederea explicării faptului că unele divergențe par să erupă dintr -o dată, fără niciun
motiv, pe când în realitate, divergențele au existat cu mult timp înainte de a izbucni.
Pe lângă toate acestea, este destul de probabil că unele agresiuni ale conflictelor să ia o formă
latentă, în clipa în care subiecții au ajuns la un prag superior de epuizare. Dar, atâta vreme cât
problemele care alcătuiesc conflictul nu au fost soluționate, conflictul este doar în postura de
așteptare a unor noi șanse de escaladare.În situația în care conflictele cu fundament solid sunt
în stadiu latent, este cel mai indicat să se inițieze intervenția de prevenire și de adoptare a păcii.15
Stările de conflict au un ciclu de evoluție propriu. Aproximativ toate conflictele trec prin
perioade de dezvoltare și regres în privința evoluției acestora; acest ciclu având un e fect dinamic
asupra reacțiilor dintre subiecți.
Principalele faze ale unui conflict sunt:
 Emergen ța – faza în care un conflict devine dintr -o stare latent a într-o stare de
manifest.
 Escaladarea – când subiecții își sporesc acțiunile în cadrul atingerii obiectivelor
acestora. Escaladarea poate fi interpretată sub numeroase forme, însă de obicei
necesita o formă de intervenție ostilă destinată părții adverse. Atacul fizic reprezintă
un nivel, care odată depășit, modifica tipul conflictului și legătura dintre subiecți,
cărora le va fi destul de dificil să renunțe la începerea conflictului.
 Polarizarea – are loc în momentul în care relația dintre părți suferă deteriorări severe.
Legăturile dintre păr ți se diminuează, iar colaborarea suferă dificultăți. Deseori,
problemele asupra cărora se află cei doi subiecți au o postură diferită, vor lua
amploare.
 Extinderea – se concretizează în momentul în care părțile adoptă o strategie de
atragere în conflict ș i față de alți subiecți din exterior, aliați sau grupuri de persoane,

15 Louis Kriesberg,” Constructive Conflicts:From Escalation to Friedrich Glasl,Confronting Conflict” Bristol
Ed. Hawthorn Press, , 1999,p34

18 astfel încât cei care manifesta u interes față de soluționarea ulteriora, se vor înmulți
considerabil. Presiunea de a susține o parte sau alta în conflict este sporită, iar numărul
proble melor și divergentelor se intensifică odată cu fiecare parte implicate în conflict.
 Constrângerea – se întâlnește în etapele finale ale conflictelor, în momentul în care
parțile ajung la un nivel în care nu mai este posibilă retragerea în siguranță și sunt
obligate să continue sau să sporească în intensitate conflictul. Teama de a nu se pierde
eligibilitatea și credibilitatea în cadrul politicii internațional e, influența politicii și a
concepției publice din interiorul țării, refuzul de asumare a unei greșe li costisitoare,
toate acestea au o pondere asupra implicării în conflict, cu toate că există pierderi
importante16.
 Dezescalarea – se manifestă atunci când subiecții arată prin acțiunilor lor că sunt
dispuși să stopeze atitudinea ostilă, fie unilateral, fi e impus. Această caracteristică
încearcă să inverseze direcția “spiralei maligne în ascensiune” a atitudinii conflictuale.
 Dezangajarea – este etapa în care subiecții sunt incluși într -un proces destinat să
diminueze sau să rezolve un conflict. Procesul de rezolvare a conflictului trebuie să
beneficieze de o serie de factori care să analizeze fiecare din crizele sau problemele
ivite.În conflictele internaționale, această etapă presupune, de obicei, o serie de etape,
aici sunt incluse negocierea, implementar ea unei rezolvări și solidificarea unei noi
înțelegeri ori legături diplomatice.17
Chiar și așa, unele divergențe nu traversează atât de eficient de la o etapă la alta prin pattern –
ul prezentat mai înainte. Câteodată, conflictele capătă o altfel de turnu ră și devin polarizate,
adoptând o stare latent a, în vederea reizbucnirii, că mai apoi, conflictele să treacă prin etapa
extinderii, urmată de constrângere, găsind în final un mod de a dezescala și a dezangaja subiecții
în conflict, probabil prin intermedi ul unor părți din exterior ce intervin pentru a -l anihila.
La nivel grafic, un conflict poate fi considerat ca o serie de lipsuri, ce formează o spirală
malignă conflictuala. Deseori, există o înclinație a subiecților de a -și fundamenta poziția și de
a mări solicitările cu cât sunt angrenate mai mult în criză.În situația în care o parte
conștientizează că va pierde, va simți că s -a implicat prea mult pentru a renunța fără a recupera
prejudiciul.În alt sens, dacă o parte beneficiază de vreun avantaj, va î ncerca să aducă miza la
un prag maximal pentru a -și atribui un câștig pe măsură.

16 Ibidem,pag 35
17 Ibidem

19 În vederea analizării conflictelor, se petrece de multe ori ca acestea să fie considerate drept o
entitate singular a,ce necesită implicarea a doua sau mai multe părți, prec um este și neînțelegerea
din zona Magorno Karabah, disputata între Armenia, Azerbaidjan și regiunea Nagorno
Karabah.La o prezentare mai atentă se poate distinge ca pe măsură ce conflictele evoluează și
implică tot mai multe părți, acestea se întrepătrund c u alte divergențe și părți cu intenții
independente de neînțelegerea inițială, rezultând astfel numeroase neînțelegeri între părțile deja
existente și ceilalți subiecți, membrii ai conflictului.
Aceasta dificultate sporită poate cauza problem e înțelegerii arhitecturii unei situații
particulare. Dar, această analiză este primordial a pentru prezentarea și susținerea unor strategii
eficiente de gestionare a conflictului. Pentru a putea percepe exact ceea ce se petrece în
interiorul unui conflict, specialistul trebuie să privească și să analizeze contextul relațiilor în
baza cărora acesta se dezvoltă18. Chiar dacă două conflicte nu sunt niciodată la fel, totuși există
o mulțime de factori care trebuie luați în evidență în momentul analizării unei stă ri
conflictuale.În prima instanță, subiecții în conflict, ce reprezintă grupuri, organizații sau entității
sociale ori indivizi ce iau parte în desfășurarea conflictului.În conflictele complexe, ce necesită
mai multe persoane sau grupuri, identificarea și stabilirea părților în conflict reprezintă un punct
sensibil.
În acest context, este util să se adreseze întrebarea cu referire la acea persoană care are vreun
scop său interes, ori cine ar suferi daune provocate de aceste modificări în această situație . Orice
individ sau grup care este încorporat în această categorie, reprezintă un potențial subiect în
cadrul conflictului, întrucât exista variații în privința implicării, subiecții își asumă, de regulă,
diverse roluri și posturi în interiorul unui confli ct. Părțile componente ale conflictului sunt:
 Părțile primare – manifestă un interes exprimat în mod direct și au ca obiectiv
urmărirea propriilor interese.
 Părțile secundare – sunt acelea ce au un beneficiu din rularea evenimentelor, dar pot
lua o hotărâre proprie în privința participării sau nu în cadrul procesului de negociere
a rezolvării în ceea ce privește conflictul. Acești subiecți secundari pot juca un rol
destul de important în facilitarea sau solidificarea unui acord sau a unei înțelegeri
comune bazate pe o încredere reciprocă.

18 Roger E. Kanet,” Resolving Regional Conflicts Champaign ”, Illinois : University of Illinois Press, 1998,pag 45.

20  Părțile terțe, intermediarii – sunt acelea care, de regulă, intervin în vederea înlesnirii
în cadrul rezolvării stării conflictuale, precum și la sporirea și îmbunătățirea relației
dintre părți și subiecți. Aceste pă rți pot adopta un statut de neutralitate sau
imparțialitate, fără a avea vreun beneficiu din soluționarea într -o manieră sau alta a
conflictului, ori pot lua o postură pe de o parte sau alta a părților implicate în conflict,
dar sunt catalogați în mod dire ct de către celelalte părți prezentate mai sus, ca fiind
subiecți legitimi în a facilita diminuarea unei stări de conflict.19
Sursa conflictului – reprezintă miza părților implicate în conflict, spre exemplu resursele,
identitatea sau puterea. Ceea ce at rage atenția în interiorul unui conflict, este faptul că, deseori,
este foarte greu pentru pacificatorul de conflicte să identifice și să analizeze concret aceste
surse.De foarte multe ori problema esențială nu este prezentată sau dezvăluită, subiecții
implicându -se într -o luptă care tratează o serie de problema auxiliare, ce nu au legătură cu
interesele acestora. Acest lucru se petrece fie deoarece subiecții sunt atât de concentrați în
conflict încât nu le mai pot percepe într -un mod eficient și obiectiv, fie manifesta teama de a se
pronunța în mod clar asupra adevăratei probleme, acaparați de un sentiment de
vulnerabilitate.În alte situații, este posibil ca una din părți să nu comenteze despre un context
pe care cealaltă parte îi atribuie statutul de adevă rată sursă generatoare de conflict.
Interese și valori – interesele pot căpăta două mari forme: probleme care încorporează
interese și problem e care presupun valori fundamentale.În acest sens, vor exista conflicte de
interese și conflicte de valori. Con flictele de interese iau naștere atunci când subiecții cad de
acord asupra unei valori, a unei poziții sau resurse, dar nu sunt de acord în privința aceluia care
ar trebui să dețină controlul asupra acesteia, ori cine trebuie să beneficieze de partea cea m ai
mare.
Conflictele de valori apar atunci când subiecții au concepții distincte sau opuse în privința
lucrului ce stârnește atracția. Valorile iau naștere ca o expresie culturală a necesitaților, acele
motivații și prevederi de bază ale armoniei umane, ce sunt specific tuturor oamenilor. Aceste
necesități presupun securitatea, siguranță, echilibrul și nevoia de dezvoltare. Deseori, în cazul
în care sunt identificate și analizate eficient, aceste nevoi pot fi îndeplinite, iar starea
conflictuală intra în tr-un proces de regresie.

19 C.R. Mitchell, “ The Structure of International Conflict” . New York: St. Martin's Press, 1981, p.17 -18.

21 Obiectivele – sunt exact ce ea ce părțile implicate își doresc de la un conflict. Concepția
eronată a obiectivelor inamicului pot conduce la o percep ție greșită a nucleului conflictului.
Obiectivele pot fi pozitive, ce au în pla n rezultate palpabile, ori negative, ce au rolul de a
reflecta intenția de a ocoli un posibil rezultat nefast, de exemplu, îngrădirea unui stat de a fi
membru într -o organizație internațională.De regula este de preferat că obiectivele negative să
fie tran sfigurate în pozitive, întrucât sunt mai simplu de îndeplinit.20
Absolut toate sistemele sociale, începând de la cele personale la cele internaționale, au știința
conflictelor cu care iau parte în mod inevitabil. Conflictul este reprezentativ pentru stat ele
aflate în evo lutie. Lucrarea de față are ca obiectiv prezentarea modalităților de abordare a
conflictelor în cadrul relațiilor internaționale, conflicte ce au luat naștere fie din nesincronizări
ale statelor între ele, fie la nivel intern, în urma neîn țelegerilor din punct de vedere social,
economic, cultural sau etnic.
Revenind la subiectul nostru, în viziunea profesorului Edward Azar, conflictele pot fi
prezentate ca fiind “urmări ale scopurilor incompatibile dintre una sau mai multe părți, pentru
care nu există un mecanism eficient de coordonare, mediere și conciliere. Părțile la care se
face referire sunt de obicei state, dar și comunități din interiorul statelor, cum este cazul în tot
mai multe conflicte din lumea contemporană.
Termenul viole nță se referă în cele mai multe cazuri la violență fizică, cu toate că nu se
desconsideră nici celelalte forme de violență, cum ar fi traumele psihologice sau
emoționale.”21Aceeași manieră de prezentare o are și scriitoarea Cate Malek, ce definește
conflict ul ca fiind „o criză între două sau mai multe grupuri dintr -o țară, în care unul din grupuri
luptă pentru independență sau putere socială, politică sau economic mai mare.22Perioada de
după Războiul Rece în loc să pună bazele unei noi ere în care să primeze ordinea și siguranță
în cadrul relațiilor internațional e, aceasta a fost martoră unor numeroase episoade violente și a
unor dezechilibre sporite mai ales datorită statelor aflate în prag de dezvoltare.
S-au petrecut multe modificări pe plan internațion al în ultimii douăzeci de ani, dar problemele
importante ce defines c legăturile dintre oameni, state și oameni au rămas din păcate
aceleași.Profesorul de științe politice, Jack S.Levy adduce o remarcă a faptului că” interesul

20 Ibidem
21 Edward Azar,” The Management of Protracted Social Conflict: Theory and Cases .”Hampshire, England:
Dartmouth Publishing Company, 1990,pag 36 -38.
22 Cate Malek,”The Conflict Resolution information Source”

22 pentru problemele convențional e, ca balanța puterilor, alianțele internațioanle, cursa
înarmărilor, prevenirea atacurilor și confruntările dintre superputeri au trecut pe un plan
secundar, cedând locul problemelor noi legate de etno -naționalism, fundamentalism religios,
degradarea medi ului înconjurător, limitarea resurselor, diplomația preventivă, peacekeeping,
intervențiile umanitare și conflicte ale statelor mici.
Aceste noi preocupări ale lumii contemporane, reflectă o abordare la un nivel mult mai
restrâns a conflictelor, lucr u determinat de un sistem internațional mult mai complicat, aflat în
evoluție, decât de o schimbare radicală a cauzelor războaielor ”.23Luptele acerbe cu miza cea
mai importantă sunt reprezentate de cele dintre marile puteri, în vederea distribuției puterii și
influenței. Chiar dacă șansele apariției unui război între acestea au fost drastic diminuate, există
mereu riscul, cu atât mai mare în intervalul de timp de tranziție, ca modificările fulgerătoare în
repartizarea puterii, să inițieze divergente, de exem plu tensiunile crescânde în interiorul
afacerilor dintre SUA și China sau îndepărtarea dintre Rusia și SUA.Occidentul se afla într -un
context favorabil, obținând ca moștenire un” organism” de relații economico -politice eficiente
între America de Nord, Vest ul Europei și Japonia.
1.2 Conceptele în sistemul actual al relațiilor internaționale
In ziua de astazi se poate afirma cu certitudine faptul ca transformarile care s -au petrecut in
cadrul relatiilor internationale sub inaltul patronaj al doua mari pro cese aflate oarecum in
opozitie: globalizare si regionalizare.In acest fel,orice tentativa de abordare a acestui dualism
regionalizare -globalizare solicita,in primul rand,o prezentare clara si la obiect asupra definirii
acestor doi termeni,mai ales ca aces tea difera de la analist la analist.
Conform unor autori,regionalismul reprezinta ,,cooperarea instituționalizată între grupe de
state pentru a da unul altuia avantaje comerciale care se pot extinde sau nu către țări terțe și care
constituie o încercare de a înfrâna presiunile globalizării printr -o colaborare intensificată
îndeosebi în Europa prin Uniunea Europeană, America de Nord prin NAFTA și Asia Pacific
prin APEC”24.Totodata,analisti economici renumiti,sustinatori ai multilateralismului si
opozanti ai regionalismului,au pledat pentru o definitie a regionalismului care sa sublinieze
intens modalitatea discriminatorie asupra conceptului de liberalizare.

23 Jack s. Levy, " Contending Theories of International Conflict," Washington, DC: United States Institute of
Peace Press, 1996,p.3.
24 Dr. Nicolae Nistorescu – Forumul de Cooperare Economică Asia – Pacific (APEC). Acordul American de
Comerț Liber (NAFTA) ; Brăila, Ed. Independența Economică, 1998,pag 65

23 Economistul indian Jagdish Bhagwati si profesorul Leonard Winters considerau regionalismul
ca fiind „o reducere preferențiată a barierel or comerciale între un subgrup de țări care pot fi,
fără ca acest lucru să fie necesar, în contact din punct de vedere geografic”25. Este accentuata
ideea ca doleantele sunt ingradite la un grup de state si nu sunt implementate asupra intregului
grup de sta te care apartin aceluiasi sistem mondial de comert. In schimb,despre multilateralism
se poate afirma ca este un sistem comercial universal creat de catre Organizatia Mondiala a
Comertului si care are la baza comertul nediscriminatoriu intre membrii acestei a.Printr – un
studiu comparativ cu regionalismul,atunci„multilateralismul poate fi definit ca o reducere
nediscriminatorie a barierelor comerciale”26.
Astfel, în timp ce globalizarea presupune o integrare a tuturor economiilor naționale de pe
glob, region alizarea urmărește desființarea/eliminarea oricăror obstacole din calea fluxurilor
comerciale (bunuri și servicii) și/sau a factorilor de producție (capital și forță de muncă) la scară
zonală (totuși cele două procese se completează și influențează recipro c, se presupun și se
determină biunivoc).
De fapt, regionalizarea este văzută drept o formă de experimentare la scară mai redusă a
globalizării (dacă se aplică cele ,,patru libertăți de circulație” – zonă de liber schimb, uniune
vamală, piață comună, un iune economică și monetară), pentru ca ulterior, prin extinderea și
adâncirea proceselor integraționiste să rezulte grupări / blocuri comerciale care să prezinte punți
de legătură (state care activează simultan în mai multe structuri integraționiste) sau s ă fuzioneze
ulterior într -o economie unică globală.
Multilateralismul își spune cuvântul la tot pasul, în domenii variate: economic, social, politic,
cultural, juridic, tehnic, informațional, militar și așa mai departe. Schimburile economice
intense fac ilitate de fluidizarea granițelor, procesul de “off shoring” accentuat pe piața forței de
muncă, dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor, circulația rapidă a informațiilor, posibilitățile
de luptă crescânde împotriva amenințărilor actuale la adresa secu rității, subliniază că
multilateralismul vine fără îndoială în întâmpinarea globalismului.Din alt punct de vedere,
multilateralismul este considerat în multe accepțiuni ca fiind complementar globalizării, fără
însă a o substitui.

25 Donald Barry,Ronald Keith – “Regionalism, Multilateralism and the Politics of Global Trade ”, Toronto
,UBC Press, 1999,pag 57
26 Bernard M. Hockman and Michel M. Kostecki – “The Political Economy of the Trading System. From GATT
to WTO ”; Oxford ,Oxford University Press,1996,pag 241.

24 Acesta ține din mai mul te puncte de vedere de atitudinea statelor -actori în relațiile
internaționale, de capacitatea acestora de a se deschide noilor provocări și în același timp
cerințelor propriilor societăți. Despre modul cum statele percep realitatea internațională actuală
în relație cu propriile interese, pot promova sau împiedica dezvoltarea către noile valori
democratice, politice, economice, sociale, juridice sau morale27. Multilateralismul capătă
dimensiuni care pot fi apreciate ca adevărate „motoare” ale globalismului.N u tocmai aceeași
metaforă poate fi atribuită multilateralismului vizavi de regionalism, în special acolo unde
„liniile de falie” culturală și civilizațională sunt mai pregnante, sau acolo unde interesele unor
regimuri nedemocratice aflate la putere ar fi afectate de promovarea noilor valori democratice.
Regionalismul, deși o atitudine cu conotații desuete a statelor pentru contemporaneitate, nu
este întotdeauna ostil globalizării, datorită avantajului evident și a superiorității acesteia, ca
promotor al dezvoltării nivelului de trai și promovării valorilor superioare occidentale,
recunoscute pe alocuri deschis de alte civilizații.Se apreciază că problemele de reticență care
apar la regionalism în relație cu globalismul, se mențin cu evidență la „liniile de falie
intercivilizațională”, care se dovedesc din multe puncte de vedere greu de străpuns, ca urmare
a puternicelor convingeri culturale, etnice și religioase ale unor state, în special din Orientul
Mijlociu și Asia de Sud -Est, care au nevoie de consili ere pentru a ajunge la un consens.
„La ora actuală se vorbește tot mai mult despre creșterea rolului acordurilor și organizațiilor
regionale, despre aportul relațiilor ONU cu organizațiile regionale la creșterea consensului
internațional.”28Reticența fa ță de globalism a unor state este rezultatul modului cum
„generatorul” acestuia, Civilizația Occidentală, și -a promovat interesele sale pe mapamond.
„Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, valorilor sau religiei sale, ci mai
degrabă pri n superioritatea sa în aplicarea violenței organizate.”29 Dacă Occidentul a „uitat”
foarte repede istoria relativ recentă, este evident că alte civilizații ne -occidentale o au destul de
proaspătă în memorie, și nu sunt încă pregătite să facă concesii, cel p uțin pentru moment.
Astfel, spre exemplu, unii non -occidentali apreciază că interesele lor au fost grav și ireversibil
afectate, așa cum se observă din recenta scrisoare deschisă a lui Mahmoud Ahmadinejad
adresată președintelui american George W. Bush, intitulată „O lacrimă pe obrazul Palestinei”,
sau din cuvântarea președintelui iranian de la tribuna Națiunilor Unite, în care face „un adevărat
rechizitoriu al politicii duse în Orientul Mijlociu de pretinșii campioni ai democrației.” 30

27 Ibidem.
28 Paul, Dănuț Duță, “Instituții de securitate, Partea Generală ”, Sibiu ,Editura TechnoMedia, , 2006, pag.155;
29Samuel P.Huntington,“ Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale ”, București Ed.Antet, , 1997, p.73;
30Revista LUMEA, “Global Politics and World Events ”, Nr.11/2006, pag.3; www.lumeam.ro.;

25 Multilateralism ul este un termen utilizat în relațiile internaționale care se referă la mai multe
țări care lucrează pentru atingerea unor obiective comune. Este interesant de apreciat rolul jucat
de civilizații în ecuația de față. Multe organizații internaționale cum ar fi Organizația Națiunilor
Unite (ONU), Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organization), și Organizația
pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), acestea fiind de natură multilaterală.
Principalele caracteristici ale multilateralismului sunt regăsite în mod tradițional la puteri
occidentale cum ar fi Canada, Australia și Țările Nordice.Statele mari, spre exemplu SUA,
adesea acționează unilateral, în timp ce țările mici au o putere limitată în relațiile internaționale.
Mai mult, multi lateralismul „adună” toate națiunile care acționează împreună pentru atingerea
unor scopuri comune, cum ar fi Uniunea Europeană, și nu implică în mod necesar și obligatoriu
alianțe cu scopuri militare.La polul opus multilateralismului, se află unilateralis mul. Din punct
de vedere al civilizațiilor ne -occidentale, opțiunile sunt bazate uneori pe considerente diferite.
Dacă globaliștii analizează lumea în termeni de Orient și Occident, Nord și Sud, centru și
periferie, musulmanii vorbesc de „Dar -al Islam și D ar-al Harab”31, adică locuința păcii și
locuința războiului. Această apreciere a fost făcută în sens invers de președintele american
George W. Bush, în discursul său în care includea o serie de state arabe în așa -numita „Axă a
Răului”.
Prin urmare, exis tă divergențe evidente de ordin perceptiv -civilizațional între unii promotori
ai regionalismului și globalismului, afirmate categoric și deschis, care aruncă o lumină
pesimistă la adresa compatibilității tendințelor prezente în discuție. Una din consecințe le
expansiunii globalismului dincolo de granițele Occidentului, este „reticența” uneori virulentă a
altor civilizații ne -occidentale, în mod deosebit acolo unde „liniile de falie intercivilizațională”
sunt accentuate: „expansiunea Occidentului a încetat, r evolta împotriva lui a început”32.
În lumea politică modernă, primele instanțe ale multilateralismului au apărut în secolul
nouăsprezece în Europa, după Războaiele Napoleoniene, când marile puteri s -au întâlnit pentru
a reface harta Europei la Congresul de la Viena. „Concertul Europei”, așa cum mai este
cunoscut, a fost un grup de mari puteri care s -au întâlnit să rezolve situația politică creată și să
negocieze termenii de pace. Conferințe ca cea de la Berlin din 1884 au ajutat să se reducă
conflictele î n timpul acestei perioade, iar secolul nouăsprezece a fost unul dintre cele mai
pacifiste.

31Samuel Huntington,“ Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale ”, București ,Ed.Antet, ,1997,pag137;
32 Ibidem, 6;

26 Primii germeni ai apariției multilateralismului nu pot fi separați clar de cei ai globalismului,
cele două tendințe fiind strâns legate chiar de la origini. Comp etiția colonială și industrială care
au folosit în balanță combinat atât termenii puterii cât și diplomația pentru atingerea scopurilor
propuse de Germania, a însemnat o cotitură de anvergură la începutul secolului douăzeci.
Sistemul creat a fost distrus d upă Primul Război Mondial. După acest conflict, a fost creată
Liga Națiunilor, cu scopul de a preveni alte conflicte de aceleași dimensiuni.
O serie de tratate internaționale privind limitarea armamentelor au fost de asemenea semnate,
cum ar fi Pactul K ellogg -Briand.Cu toate acestea, Liga Națiunilor s -a dovedit a fi insuficient de
puternică pentru a preveni cuceririle Japoniei în Asia de Est în 1930, escaladarea agresiunii
fasciste care în final au dus la Al Doilea Război Mondial, în 1939.După Al Doilea Război
Mondial, pe baza experienței Ligii Națiunilor, apare ONU în 1945 o structură mult mai
puternică decât cea precedentă.Spre deosebire de Ligă, ONU a avut o participare activă din
partea SUA și Uniunii Sovietice, cele două super -puteri ale lumii contem porane.
Odată cu instituțiile politice ca ONU, în anii de după Război au activat și o serie de organizații
multilaterale, cum ar fi GATT – acum World Trade Organization (WTO) -Organizația Mondială
a Comerțului (OMC), World Bank – Banca Mondială, precum și World Health Organization
(WHO) – Organizația Mondială a Sănătății (OMS).Organizațiile colective multilaterale au jucat
un rol important în menținerea păcii pe perioada Războiului Rece. Mai mult, trupele ONU de
menținere a păcii au fost prezente în înt reaga lume, ca unul din simbolurile forței
multilateralismului în deceniile din urmă, precum și ca expresie a globalizării securității pe plan
internațional.
Astăzi activează o multitudine de instituții multilaterale cu diverse scopuri pe diferite problem e
de la Organizația Telecomunicațiilor Internaționale (International Telecommunications Union)
la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (World Intellectual Property
Organization),Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (Organisation for the
Prohibition of Chemical Weapons).33Deși nu toate aceste organizații au fost fondate sau sunt
sponsorizate de ONU, ele prin obiectivele lor se integrează în sistemul ONU de interese comune
internaționale.

33 Samuel P. Huntington,op cit,pag 140.

27 Evolutia generala a Europei din prima jumatate a veacului XX este prezentata ca fiind una
presarata de marile conflagratii mondiale (1914 -1918 si 1939 -1945) care au generat victime si
pierderi materiale incomensurabile.Repercusiunile lor nu au fost doar de ordin fizic sau
economic,ci si moral.Trasatura pozitiva ce reiese din aceste tragedii mondiale este ca se
contureaza o noua ordine internationala,mizandu -se pe conceptul “statului de drept” si pe
delimitarea ideei conform careia doar statul conduce pop orul.
Dar, pe continentul Europei,cu toate opozitiile sale directe,era necesar gasirea unei solutii
care sa garanteze legaturile pasnice si echilibrul social -economic general.Situatia econonica a
continentului european era ce -i drept foarte precara,iar doctrina Marshall a fost vazuta ca fiind
unica sansa de salvare de la colaps.Inainte de inceperea Razboiului Rece,doar statele Europei
Occidentale s -au putut bucura de finantare americana,totusi nu s -a profitat de acest context
pentru a se instaura o coope rare transnationala.
Data fiind adoptarea ideologiei conform careia statul trebuie sa intervina in relatiile inter –
umane de catre majoritatea guvernelor,conceptul de “miscare europeana” incepea sa se
concretizeze in randul populatiei civile.Fenomenul “m iscarii europene” se bucura de o mare
sustinere din partea sindicatelor,politicienilor,mediului academic,ce optau pentru un echilibru
institutional de tip federal pe continent,aici fiind incorporata si o putere supranationala ce
garanta o noua viata politi ca,economica stabila.
Efectul acestei adunari a simpatizantilor federalismului nu a fost de bun augur pentru
guverne.Anul 1949 a presupus formarea unui Consiliu al Europei ce a cuprins o Adunare
Parlamentara si o Conferinta a Ministrilor,dar singura vic torie a fost obtinuta in ceea ce priveste
zona drepturilor omului.Tot aici a fost creata si acceptata o conventie care prevedea libertatea
fundamentala si regulile statului de drept,asa cum sunt percepute in cutumele constitutionale
ale democratiei occiden tale.34Deasemenea a fost fondata o Curte avand sediul la
Strasbourg,menita sa supravegheze activitatea aplicarii oneste a acestor traditii,fara
dubii,aceasta intelegere marcheaza o noua etapa in vederea colaborarii si cooperarii intre
guvernele europene,dar actiunile interguveranamentale nu pot patrunde impotriva vointei si
implicarii aliatului celui mai putin implicat.

34Frank Delmartino și Rudolf Krbek,” Manualul Afacerilor Europene ”, Institutul European Român, septembrie
2005, pa g. 10 -11, 14 -16.

28 In acest caz,notiunea unanimitatii nu exista in cadrul problemelor politice si eonomice,atata
timp cat se contureaza numar mare de state. Ce-i drept,nu se putea presupune formarea unui
model nou de integrare transnationala venit de la Consiliul Europei,cu aspectele sale
decizionale bazate pe Adunare.Se astepta ca propunerea sa vina de la un partener important,cu
profilul si legitimitatea mor ala de la impune noi standarde europene.Aceasta noua initiativa a
fost inaintata la o conferinta de presa la data de 9 mai 1950 de catre ministrul de externe al
Frantei,Robert Schuman.Statul francez a sustinut cooperarea cu Germania si cu alte state
europe ne in ceea ce priveste atributiile sale de a oferi un echilibru in cadrul domeniilor
strategice ale otelului si carbunelui,drept urmare se va infiinta o Comunitate avand competente
supranationale,denumita Comunitatea Carbunelui si Otelului,reprezentand pri ma “alianta” a
statelor Europei Occidentale.
O a doua comunitate a fost Comunitatea Economica Europeana (CEE) care de -a lungul
timpului va lua forma un baze solide a procesului de integrare europeana.Propusa ca o
intelegere vamala de anvergura la finele anilor ’50,aceasta a progresat treptat intr -o piata
comuna in deceniile 6 si 7 ale secolului trecut.O ultima etapa in vederea progresului european
a fost initiata in anul 1992 la Maastricht,purtand numele de Uniunea Economica si Monetara,ce
a presupus ado ptarea unei monede unice pentru statele membre ale acesteia.In contextul
inchiderii minelor de carbune si a folosirii energiei nucleare,Comunitatea Economica
Europeana a fost un vis frumos,dar cu un final imposibil de atins.
Inca mai este mult de lucru pentru a se putea garanta pe deplin cele “patru libertati
fundamentale”:libera circulatie a persoanelor,capitalurilor,serviciilor si bunurilor,sincronizarea
fiscala intre tarile membre,spre exemplu,fiind intr -o faza incipienta.Oricum.prin detasarea
tempora ra de “politica inalta”si prin supravegherea proiectelor mai putin importante,cihar daca
au eficienta mare,conducatorii europeni adoptau decizii care aveau sa contureze numeroase
repercusiuni pe viitor.35
Planul de integrare europeana va urma acest drum in deceniile 6,7 si 8 ale secolului 20;o
strategie de constructie,ce va avea la baza modelul unei organizatii economice transnationale
de mare succes.O varietate de natiuni isi vor manifesta interesul pent ru aceasta “piata
comuna”,conform denumirii CEE din acel timp.Doar o schimbare totala a echilibrului
international (1989 -1991),imaginea generala se va restabili.

35 Ibidem,pag 14.

29 In acest sens,Uniunea politica si economia actuala ce se afla in permanent in cautarea unui
cadrul constitutional,nu este in totalitate noua.Intensificarea regimurilor comuniste din zona
central -Europeana si cea Rasariteana (1989),urmata de dezmembrarea blocului sovietic in anul
1991,a produs o mare surpiza pentru zona occidentala a Europei.Cu ex ceptia dimensiunii
economico -sociale,organismele institutionale nu au fost create pentru o vasta organizatie
europeana,adoptand o varietate larga de politici si strategii.
Vastul proces de alcatuire a politicilor in cadrul Uniunii Europene este unul des tul de
complex,produs de multitudinea politicilor,a multimii de interese,de numarul tot mai mare de
state implicate ,precum si de contextul specific cadrului national cu rol decizional.Este adevarat
ca Uniunea Europeana nu este un stat clasic,banal,in care politicile si strategiile sa fie analizate
prin intermediul dialogului dintre parlament si guvern;inca din faza de inceput a procesului de
“alianta europeana”,a aparut un al treilea membru primordial,Comisia,care i s -a oferit misiunea
de a initia si de a executa planul politicilor.36
Aparitia si dezvoltarea statelor a avut,pe langa efectele pozitive incontestabile,si o parte
negativa ; faptul ca odata cu dezvoltareastrategiile au fost altele iar popoarele au fost orientate
fie catre o abordare hegemonica,asa cum a fost in cazul imperiilor,fie o abordare
diplomatica,asa cum a fost in contextul statelor mai mici.De altfel si feudalismul ca re a stat la
baza medievalismului,a reprezentat o forma de colaborare intre popor si conducere si a
contribuit foarte mult la centralizarea statelor.”Cred că dezvoltarea așa cum e percepută astăzi,
e doar o formă de transformare și evoluție a societății um ane, nu doar versiunea exclusivă a
acesteia. Cu siguranță această transformare și evoluție a adus multe beneficii umanității, dar
cred că a cauzat și mult rău.
Privind civilizația occidentală și ideea sa de dezvoltare multe realități au fost trecute cu
vederea sau ignorate, având rezultate devastatoare. Noi, cei care discutăm astăzi despre
dezvoltare nu ne putem întoarce în timp cu 400 de ani, când Occidentul a început călătoria
pentru a ajunge unde e azi. În schimb, vasta experiență a occidentalilor es te în fața noastră și,
dacă ne gândim, trebuie să ne alegem viitorul drum pe baza acestei experiențe. Aceasta
înseamnă că trebuie să vedem punctele tari și inconvenientele experienței Occidentului pentru
a ajunge la o alegere mai bună și mai dezirabilă.”37

36 Ibidem pag.16.
37 Mohammad Khatami , “Islam -dialog și societatea civilă ,” Bucuresti, Editura Argus,2001,pag 142.

30 Este important să percepem ca întotdeauna vor exista conflicte, atât pe perioada de război, cât
și pe timp de pace, acestea fac parte din viața noastră socială, nefiind de altfel o problemă în
sine conflictul, ci mai degrabă noi, oamenii, îl facem să ia turnuri negative. Deci, nu
împiedicarea apariției conflictelor ar trebui să ne dea de gândit, ci soluționarea și aplanarea lor
în mod pașnic trebuie să constituie obiectivul rezolvării acestora.Conflictele sunt părți din viața
unui om prezente în toa te categoriile sociale.În momentul în care acestea se manifestă violent
și se oferă un cadru favorabil desfășurării capacităților sale distructive, acestea pot dezechilibra
o sociatate, ba chiar să o creeze condițiile unei schimbări totale.
În altă ordi ne de idei, rezolvarea constructive a unui conflict poate avea repercusiuni pozitive,
acestea reprezentând” civilizarea conflictului”Prin sintagma ” civilizare” ar trebui să înțelegem
în primul rând, modul de atenuare a repercusiunilo r de care beneficiaza oameni i cu ajutorul
unor organisme sociale.Ar trebui să considerăm acest proces ca fiind un concept rațional și
intelectual al istorie noastre.Profesorul de științe politice, Reinhard Meyers susține despre
Norbert Elias, mare sociolog german specializat în teoria civilizațiilor,ca acesta din urmă a
caracterizat acest proces ca fiind unul de” ridicare a pragului de penibil”, ori ca pe un proces în
care” folosirea forței și a violenței în acțiunea conflictelor devine penibil. De -abia atunci când
ne va fi peni bil să facem uz de forță vom căuta mijloace și căi să ne ferim de a fi penibil”.38
De altfel, Meyers a susținut că socialistul german, Dieter Senghaas a oferit o demonstrație
relevanta a acestui proces, susținând că: „În sistemul internațional pot fi obse rvate două procese
de durată: rivalitățile de putere de anverguri diferite și interdependențele de densitate diferită.
Ambele aspecte constituie subiectul cercetărilor din domeniul păcii: rivalitățile de putere,
pentru că din acestea se pot naște violențe sau chiar războaie; interdependențele, pentru că
acestea pot provoca rivalitățile de putere.Între cele două aspecte există o relație dialectică.
Cu cât sunt mai ascunse rivalitățile de putere, cu atât devine mai greu pentru relațiile de
interdependență să amortizeze efectele conflictelor; cu cât sunt mai dezvoltate relațiile de
interdependență, cu atât mai mult crește și posibilitatea ca rivalitățile de putere să fie împinse
într-un plan secundar, iar inevitabilele conflicte de interese să fie deviate pe căi mai
pașnice”39La începutul secolului XX, conflictele de ordin etnic și politic au devenit scena de
luptă pentru contextul politicii internaționale, afectând în același timp atât state dezvoltate, cât
și pe cele defavorizate.

38Reinhard Meyers: Grundbegriffe,” Strukturen und theoretische Perspektiven der InternationalenBeziehungen ,”
Bonn ,(ed.): Grundwissen Politik,, 1993, pp. 283 -286.
39 Ibidem

31 Din zona Americii Centr ale până în sudul Asiei și Africii, divergentele armate nu mai
reprezintau simple crize, ci ele au luat o turnură violenta, desfășurate între grupuri sau populații
care sunt diferențiate prin apartenența lor etnica, religioasă sau lingvistică Se apreciază că
efectele benefice ale fiecăruia dintre acestea trebuie promovate în continuare, numai astfel fiind
posibilă dezvoltarea accelerată către ceea ce înseamnă creștere economică, dezvoltarea
comerțului, progresul și răspândirea tehnologiilor de vârf în toate domeniile, promovarea
valorilor democratice reale, respectarea drepturilor omului, asigurarea resurselor energetice
mondiale și exploatarea judicioasă a acestora, asigurarea unui climat de securitate care să
contribuie la dezvoltarea neîngrăd ită a societății globale în ansamblul ei.
În același timp, este nevoie și de respectarea dreptului la autodeterminare a statelor, de a
dispune ele însele de viitorul cetățenilor lor și de a păstra vii peste timp obiceiurile înaintașilor.
Conștiința de sine a unui popor și păstrarea tradițiilor nu vin neapărat în contradicție cu cerințele
globalizării, atâta timp cât sunt respectate drepturile propriilor cetățeni de a se bucura de
drepturile democratice, accesul la informația universală, la știință. Cult urile popoarelor nu sunt
estompate sau se pierd în globalism, ele vin să îl îmbogățească, să dea noi pete de culoare și
armonie în vasta civilizație universală.
Poate prin faptul că civilizația occidentală a avut statutul bine definit de lider în promo varea
și propagarea globalismului și multilateralismului, înseamnă, la modul greșit înțeles, că alte
civilizații ne -occidentale sunt limitate în exprimarea identităților și valorilor lor autentice. Este
superficial de afirmat că globalismul actual reprezin tă numai interesele civilizației occidentale,
atâta timp cât toate civilizațiile pot avea de câștigat prin intrarea și afirmarea acestora în marea
cultură universală40.
Dealtfel, așa cum s -a subliniat, nimeni nu poate fi indiferent la această problemă importantă,
deoarece unele segmente ale regionalismului, și în mod deosebit cele situate dincolo de faliile
pronunțate intercivilizațională, devin pe alocuri anacronice și chiar ostile globalizării, în speță
civilizației occidentale, ducând în permanență l a erodarea acesteia, din care bineînțeles nimeni
nu are de câștigat.Se apreciază că problemele prezentate pot fi soluționate și este imperios
necesară rezolvarea lor, deoarece implicit multe din problemele lumii contemporane vor deveni
de domeniul trecutul ui, precum amenințările globale de securitate și lupta împotriva
terorismului, care solicită eforturi substanțiale ce pot fi direcționate spre exemplu către
populația țărilor subdezvoltate.

40 Ibidem

32 Dar pentru realizarea acestui deziderat este necesar un efort susținut de voință și nu în ultimul
rând de condescendență în cercurile politice de la diferite nivele, pentru a reconsidera cât se
poate de imparțial importanța civilizațiilor ne -occidentale, care reprezintă o forță reală a lumii
de astăzi, cu atât mai mu lt cu cât în ultimul timp se constată o creștere semnificativă a interesului
pentru religie, ca element de bază al unei civilizații, în mod deosebit în Asia de Sud -Est și
Orientul Mijlociu. Această ofensivă a religiei, „La revanche de Dieu”, înregistrată î n ultimul
timp poate fi exploatată în sens constructiv prin folosirea puterii de convingere a unor lideri
religioși importanți, de a promova părțile bune ale globalismului și multilateralismului în zonele
lor de responsabilitate religioasă, unde alte metod e s-au dovedit a fi până în prezent depășite.
Nu în ultimul rând se consideră că unele probleme de incompatibilitate ale globalismului cu
regionalismul sunt rezultat direct al insuficientului studiu aplicat asupra filozofiei de viață a
comunităților tr adiționale, altele decât cele care fac parte din civilizația occidentală. Este vorba
aici de modul de percepție al membrilor acestor comunități asupra a ceea ce înseamnă
dezvoltare, drepturi democratice, relații interumane și civilizaționale, care trebuie categoric
respectat.
La Sommet -ul al francofoniei de la București din 28 -29 septembrie 2006, secretarul general
al francofoniei ,Abdou Diouf a afirmat deschis atașamentul față de diversitatea
culturilor „împotriva unei hegemonii, a unei concepții unice despre lume”41. Este foarte limpede
că parte din aceste deziderate au nevoie de timp pentru a putea fi realizate, dar acest lucru nu
poate duce la ignorarea oricăror posibilități de achiziție a acestor obiective importante,
indiferent de natura resurselor pe care le -ar solicita, ele putând fi considerate ca o investiție pe
termen lung, pentru o Lume de mâine mai bună.

41 Revista LUMEA, “Global Politics and World Events ”, Nr.11/2006, pag.6; www.lumeam.ro.

33 Cap II Formarea Organizației Națiunilor Unite
2.1 Contextul apariției O.N.U
Organizatia Natiunilor Unite a reprezentat una dintre cele mai importante masuri luate la
finalul celui de al doilea razboi mondial.Bazele ONU au fost puse inca din primii ani ai
razboiului.In Declaratia din 1 ianuarie 1942 in privinta luptei contra st atelor Axei,reprezentantii
celor 26 de tari din coalitia antigermana au utilizat denumirea de “Natiunile Unite” pentru a -I
atribui un nume acestei aliante,denumire incorporate de noua organizatie.
In octombrie 1943,in cadrul Conferintei de la Moscova a ministrilor de externe ai
SUA,Angliei si URSS,a fost ratificata o declarative referitoare la securitatea generala,ce
sustinea in cadrul punctului 1 ca guvernele acestor tari „recunosc înființarea în cel mai scurt
timp a unei organizații internaționale univ ersale pentru menținerea păci și securității
internaționale, întemeiată pe principiul egalității suverane a tuturor statelor doritoare de pace,
care să cuprindă toate statele mari și mici”. In poza de mai jos se poate observa tarile membre
ONU,dar si perio ada aderarii lor la aceasta organizatie internationala.

Sursa:https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d8/United_Nations_member_countries_world_
map.PNG

34 Cele patru mari puteri si -au atribuit inca de la inceput o forma de ideologie de putere, ele doreau
sa ia parte la mentinerea pacii in calitate de „jandarmi internationali”,cu armatele proprii,in timp
ce toate celelalte tari,aflate sub supraveghere,urmau a lasa armele jos.Conferinta de la Teheran
din 1943 a sustinut prevederile Conferintei de la Moscova din octombrie 1943 iar in cele
declarate de catre premierii SUA,URSS si Angliei se intrezareau urmatoarele afirmatii: „Noi
recunoaștem pe deplin înalta răspundere asumată de noi și de toate Națiunile Unite pentru
realizarea unei asemenea păci, c are va primi o aprobare din partea marii majorități a maselor
popoarelor globului pământesc și care va înlătura cataclismele și ororile războiului pentru mai
multe generații”.42
In perioada anului 1944 au avut loc intelegeri intre cei care au luat parte la Conferinta de la
Moscova din 1943 cu privire la aspectul juridic al ONU referitor la pace si securitate.Anul
urmator,in iunie 1944,presedintele SUA Franklin Roosevelt a afirm at intr -un discurs in legatura
cu planul sau de a forma un organism international bazat pe securitate ca :„Nu avem în vedere
crearea unui suprastat cu forță polițienească proprie și alte rechizite ale puterii de
constrângere”.43 Un prim proiect al statututl ui noului organism international a fost emis la
Conferinta de la Dumbarton Oaks in toamna anului 1944,unde delegatii Angliei,URSS –
ului,SUA si Chinei si -au pus pe ordinea de zi ceea ce avea de declarat.
In cadrul Conferintei de la Yalta din februarie 19 45,Stalin,Roosevelt si Churchil s -au pus de
acord asupra ultimelor discutii avute.Era vorba despre maniera de votare in cel mai important
instrument al viitoarei organizatii internationale,Consiliul de Securitate.La solicitarea
URSS,membrii permanenti ai C onsilului – URSS,SUA,Anglia,Franta si China – doreau sa isi
atribuie dreptul de veto in toate problemele importante,ducand la formarea unei piedici pentru
activitatile ce urmau a se derula .Participantii au adoptat,deci,Carta,in unanimitate la data de 26
iunie 1945.Statul polonez care nu a putut onora cu prezenta mai inainte de aceste dezbateri,a
semnat Carta,fiind al 51 -lea membru fondator.
“Noi, popoarele Națiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generatiile viitoare de flagelul
războiului care, de două or i în cursul unei vieți de om, a provocat omenirii suferințe de nespus,
să ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului în demnitatea și valoarea
personae umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor precum si a națiunilor mari

42 Robert Slusser , Jan F. Triska „Teoria,Dreptul si Politica Tratatelor Sovietice ”, California Ed.Standford
University Press, ,1962 pag 23.
43 Anufrieva , D. Kyiv Bekiashev, „ Drept internațional public” ,Iasi,Ed. Marine Policy, 2005, pag 336.

35 si mici, să promovăm prgresul social și condiții mai bune de trai într -o mai mare libertate și in
aceste scopuri sa ne unim forțele pentru menținerea păcii și securitații internaționale, să
acceptăm principia și să instituim metode care să genereze că for ța armată nu va fi folosită decât
în interesul comun, să folosim instituțiile internaționale pentru promovarea progresului
economic și social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea
acestor obiective…”44.
Acestea sunt c uvintele de inceput prin care isi face aparitia Carta ONU,documentul in urma
caruia 51 de state au aderat in anul 1945 la San Francisco,la Organizatia Natiunilor Unite.Dupa
o perioada de timp,aceasta organizatie curpinde 191 de tari membre,aproximativ toat e tarile
lumii.Erau asteptari uriase de la aceasta organizatie,insa ele s -au spulberat foarte rapid in 1947
cand isi face aparitia Razboiul Rece,ce a ingreunat foarte mult anumite actiuni benefice in
interiorul forurilor ONU in primii ani de existenta ai o rganizatiei.

44 Carta ONU

36 2.2 Medierea conflictelor în cadrul O.N.U

Negocierea și eficientă folosirii acesteia în vederea soluționării conflictelor internaționale,
reprezintă rezultatul dezvoltării istorice regulilor de drept internațional. Prevederile
fundamentale ale dreptului internațional oferă protective celor mai de seamă valori ale lumii
internaționale, pentru “candidații” la raporturile juridice mondiale și pentru toți oamenii în
general.Valorile indispensabile precum pacea și siguranță internați onală, cooperarea dintre
state, egalitatea instituțională a acestora dar, în special, omul care reprezintă factorul primordial
al preocupărilor societății internaționale de astăzi, înseamnă valori protejate și sprijinite de către
concepțiile fundamentale a le dreptului internațional, valori care “întruchipează” esență, nucleul
dreptului internațional.Ideologiile din care reiese expansiunea dorinței de a folosi instrumentele
pașnice de soluționare a conflictelor sunt:
 Principiul de a nu apela la amenințarea c u forța ori la folosirea agresiunii
 Principiul gestionarii la modul pașnic a divergențelor
Gestionarea prin metode lipsite de agresivitate a conflictelor internațional a fost răspândită la
nivel juridic multilateral prin Convențiile de Haga din anul 1899 și 1907. Această convenție din
anul 1899 ce pleda pentru soluționarea fără violență a divergentelor, reprezintă primul
document de prezentare parțial a prevederilor internaționale referitoare la unele metode non –
agresive de rezolvare a conflictelor intern aționale, de a spori securitatea și echilibrul la nivel
internațional și de a creea contextul extern favorabil unei dezvoltări armonioase.45
Printre alte documente cu caracter juridic internațional și regional pot fi prezentate Pactul
Briand -Kellog -1928 -, Tratatul pentru reglementarea pașnică a conflictelor intre statele
americane – 1923, Londra -, Convenția generală de conciliere interamericana – 1929 -, Tratatul
interamerican la soluționarea pașnică a a diferendelor -Bogota, 1948 -, statutele organizațiil or
regionale (Organizația Statelor americane, Organizația Unității Africane, Liga Statelor Arabe),
Tratatul ECOWAS (Comunitatea Economică a statelor Africii de Vest) -Lagos în 1975 -,
Protocolul de neagresiune al ECOWAS -1978 -, Actul Final al Confeirnței pe ntru Securitate și
Cooperare în Europa -Helsinki, 1975 -.46

45 Burian Alexandru.” Drept Internațional Public”, Chișinău,Ed. Tipogr. “Elena -V.I.” SRL , 2009, p. 630
46 Durnescu Lilian. “Revista Moldovenească de drept internațional și Relații Internaționale ”. nr.1,2006, p.84

37 Pentru susținerea afirmării principiului rezolvării pasnicea conflictelor, adoptarea Cartei
Organizației Națiunilor Unite, a reprezentat prin aspectul său de tratat internațional, o perioadă
crucială. Încă de la început, în primul articol al său, ce prezintă obiectivele organizației, Carta
are ca scop” să înfăptuiască, prin mijloace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și
dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea diferendelo r sau situațiilor cu caracter
internațional care ar putea duce la o încălcare a păcii ”.
Articolul 2 alineatul 3 al acestei Carte, ce susține principiile asupra cărora atât organizația cât
și țările membre trebuie să intervină, prevede ca: ” Toți membrii Organizației vor rezolva
diferendele lor internaționale prin mijloace pașnice, în așa fel încât pacea și securitatea
internațională, precum și justiția să nu fie puse în pericol.”47
Conform prevederilor referitoare la ideologiile de drept internațional privind legăturile de
amicite și colaborare între state, Carta ONU considera că divergentele internaționale se rezolvă
pe cale amiabilă cu respectarea principiului egalității statelor și conform cu libertatea de selecție
a mijloacelor și instrumentelor de gestionare pașnică a conflictelor internaționale.Ca și mijloace
politice și diplomatice de rezoluție a conflictelor, amintim:
 Negocierea
 Bunele oficii
 Medierea
 Ancheta internațională
 Concilierea

Gestionarea conflictelor are ca fundament teoria conflictelor și referatele de pace, incluzând
trepte diferite în acest process de management cum ar fi: prevenirea, diminuarea conflictelor,
intervenții cu privire la menținerea securității și a progresul ui social postconflict. Prima variant
în rezolvarea conflictelor reprezintă perceperea mecanismelor care presupun declanșarea
acestora.În privința etapei contemporane, cel mai folosit set de metode privind împiedicarea
apariției unui conflict și gestionare a unei situații de criză sunt strategiile privind pacea .

47 Miga -Beșteliu Raluca.” Drept Internațional ”. București: Ed. All, 1997, p. 301

38 În anul 1992, Secretarul General al ONU, Boutros Ghali, a susținut și menționat obiectivele
ONU în ceea ce privește prevenirea și gestionarea conflictului și a situațiilor de criză și
menținerea u nui echilibru internațional din toate punctele de vedere. Obiectivele făceau referire
la numeroase strategii cu privire la diplomație, precum și la formarea și întărirea procesului de
pace. Aceasta ideologie a beneficiat de recunoașterea că fiind cea mai f olositoare pentru
acțiunea în interiorul unui conflict internațional.
Intervenția să principală se referea la domeniul politic, economic ori militar, acțiuni adoptate
de părțile interesate în vederea evitării trnasformarii unei situații de crize într -un imens conflict
violent.În documentele privitoare la pace, au fost identificate în prevederile ONU, 5 metode de
a pune în acțiune diplomația preventive. Acestea sunt:
 Măsuri pentru formarea unui ambient de încredere
 Formarea și dezvoltarea legăturilor de i nformare și prognoza
 Adoptarea unor misiuni pentru identificarea faptelor
 Intervenții preventive ale trupelor
 Alcătuirea de regiuni demilitarizate48
Părțile principale care adopta această strategie sunt oficialii diplomatici, precum conducătorii
politic i, militar i membri în acțiuni oficiale și formale.Aceastea fac parte din categoria cunoscută
în literatura de specialitate ca fiind diplomație de gradul I, prezentată mai în detaliu alături de
celelalte grade II și III.Negocierea reprezintă o parte componen ta primordială pentru strategia
de anihilare a conflictului, alături de acțiunile de identificare a faptelor, mediere, până la condiții
mai dure, dintre care amintim sancționarea și arbitrajul.
Strategia prezentată este folositoare pentru anularea viole nțelor și pentru acceptarea unei
înțelegeri politice permanente după ce conflictele vor fi înăbușite.În același timp, aceasta
prezintă o concepție destul de îngustă în privința divergentelor și automat în privința păcii, ce
este materializata în mod negati v, că absența a stărilor de tensiune violenta.Subiecții implicați
în negociere fac parte din gradul II de diplomație, deci sunt, în general, membrii puternici și
influenți, politic vorbind. Acestiia pot și intermediari oficiali, sau conducători ai partidel or
politice, membrii ai Parlamentului, etc.

48 Ibidem

39 Rezolvarea conflictelor reprezintă o abordare mai eficientă, oferind o mai bună colaborare
intre părțile incluse în conflict. Ideea de transformare a conflictelor are ca scop modificarea
felului conflictelor, astfel încât să aducă o pondere pozitivă la soluționarea constructivă
acestora.În intervențiile de gestionare a conflictelor sunt incluși subiecți ce aparțin gradului III
de diplomație, spre exemplu, instituțiile nonguvernamentale regionale sau mondiale c are
pledează pentru drepturile și libertățile omului și pentru sprijinirea asistentei umanitare.
Așadar, toate cele trei abordări conturate de teoria conflictelor – stabilizarea, rezolvarea și
transformarea – sunt prezentate și cunoscute la nivel intern ațional ca fiind Triada Reimann, ca
și consecința clasării realizate de către Reimann.49Ținând cont că unele rezolvări ale
jurisprudenței mondiale, în concepția generală a luat naștere un curent de opinie ce prevedea
că, în contextul rezolvării amiabile a neînțelegerilor se poate discuta despre o condiție privitoare
la anterioritatea negocierilor. Subiecții care fac parte dintr -un diferend ar avea obligația de a se
implica în negocieri directe, înainte de a apela la diverse instrumente de reglementare pașni că
a problemelor.
O altă caracteristică care este prezentă în privința negocierilor internaționale, face referire la
procesul de desfășurare a acestora cu bună intenție, deci cu dorința reală de a se ajunge la un
numitor comun și la o soluție acceptabil ă de comun acord.În privința duratei, se poate afirma
că aceasta este destul de flexibilă, oscilând de la câteva zile la câțiva ani sau poate zeci de
ani.50Trebuie analizată premisa istorică a negocierii între țări, care de fapt reprezintă și un atuu
pentru stabilitatea păcii.”
Dobândirea” vechilor acorduri determina de multe ori, maniera în funcție de care națiunile
negociază în present, mai ales atunci când cei care au dreptul de a alege urmăresc o noțiune a
precedentului.

49 Eșanu C .”Activitatea diplomatică în prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor internaționale”, Serviciul
diplomatic: teorie și practică. Chișinău: CEP USM, 2011, p.225.
50 Miga -Beșteliu Raluca,op cit. p. 307

40 2.3 Criza din Ucraina
Prevederile care formează baza acestui vast sistem fac referire, înainte de toate, la
respectul pentru echilibrul și egalitatea statelor, integritatea teritorială a statelor,
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, nefolosirea forței sau a ame nințării,
etc.În mare parte, imaginea de securitate din ziua de astăzi are ca funadament 3 piloni:
 NATO – ca un organism colectiv de apărare militară, ce menține totodată și
importanta SUA în Europa
 UNIUNEA EUROPEANA – ca structura ce asigură echilibrul politico –
economic
 ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN
EUROPA (OSCE) – având rolul de a îndeplini obiectivul de instituție politică
și de securitate.
Chiar și așa, în esență,” schița” prezentată mai sus a condus la o înfruntare cu Rusia
care, în urma prăbușirii blocului sovietic a devenit în mare parte marginalizată din
aspectele politice și economice ale Europei, deși rolul acesteia în viața economică a
continentului european este totuși deosebit de important.51Conflictele anterioare precum
atacul asupra Iugoslaviei de către trupele NATO în anul 1999, recunoașterea
independenței statului Kosovo în 2008, războiul ruso -georgian din anul 2008, dar și
recunoașterea de către Kremlin a zonei Abhaziei și Osetiei de Sud nu au fost în stare să
dea o lovi tură de grație acestui s istem, cu toate că au fost fisuri ce au slăbit destul de mult
construcția. Intervențiile din Irak. Șiria și Libia au puss bazele procesului de dezmembrare
al sistemului.
Cucerirea Crimeii de către ruși precum și începerea conflic telor în zona Donetk și
Luhansk au modificat decisiv datele problemei, și de fapt reprezintă dovada că, în ziua de
azi, Sistemul European de Securitate a devenit ineficient. Analiștii discuta despre un
posibil Război Rece sau un război “ușor” dintre Rusia și Occident. 52Discuțiile în privința
factorilor ce au cauzat o asemenea modificare drastică în Europa sunt destul de ample.În
esență, discuțiile se învârt în jurul întrebării consecrate: cine oare este vinovat? Înainte de
orice opinie, este necesar să se a firme faptul că nu exista o “înțelegere” asupra
momentului inițiator al crizei.

51 Marius Laurinavičius, Laurynas Kasčiūnas, Vytautas Keršanskas, Linas Kojala, „ Eu and Russia relations after
crimea: red lines for „business as usual” accesibil pe http://www.eesc.lt/
52 http://www.golos -ameriki.ru/content/new -coldwar/

41 În viziunea occidentală, zona de plecare și aspectul inițial al începerii crizei sunt
reprezentate de anexarea Crimeii.În concepția lor, Sistemul de Securitate a început să
cuno asca disoluția din momentul în care” omuleții verzi” ai Rusiei au intrat în regiunea
Crimeii. Conform spuselor Secretarului General al NATO, Anders Rasmussen” trăim
într-o lume diferită de cea în care ne -am aflat acum o lună… Agresiunea militară a Ru siei
în Ucraina reprezintă o încălcare flagrantă a angajamentelor internaționale ale acestei țări
și este o violare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Anexarea Crimeii
printr -un așa -zis referendum organizat cu pistolul la tâmplă este i legală și nelegitimă”.
În concepția lui Rasmussen, aceasta reprezintă cea mai serioasă și gravă amenințare la
adresa securității și siguranței europene de la finalul Războiului Rece încoace, existând
cel puțin trei motive pentru a susține asemenea afir mații.
 Proporțiile nemaivăzute și surprinzătoare ale crizei ca și consecință a mișcării
trupelor rusești
 Mizele conflictului – un număr destul de important de oameni este vitregit de
dreptul de a alege.
 Vecinătatea cu granițele NATO – oamenii din Occident considera că această criză
nu face referire doar la Ucraina, ci mai degrabă este o entitate ce întruchipează un
“revisionism al secolului XXI”; o încercare de a da timpul înapoi sau de a trasa
linii noi de împărțire în Europa, de a păstra și menține sferel e de influența și de a
“legaliza” folosirea forței și puterii în cadrul confruntărilor internaționale53.

Toate aceste dovezi sunt contracarate de diplomația Rusiei, conform ministrului de
externe al Rusiei, Serghei Lavrov, intriga declanșării crizei nu a fost Ucraina. Acesta a
afirmat următoarele: „Criza securității europene și a întregului ei sistem nu a fost cauzată
de Ucraina. Dimpotrivă, criza din Ucraina a oglindit contradicțiile existente în regiunea
euro-atlantică”54. O altă opinie a fost oferită și de al doilea om în diplomația Rusiei,
Aleksei Meskov, conform cărora, motivele principale au constat în: „incapacitatea OSCE
de a asigura o unitate reală a spațiului euroatlantic pe baza recunoașterii drepturilor egale
ale tuturor statelor memb re.

53Fred Dews “NATO Secretary -General: Russia’s Annexation of Crimea Is Illegal and Illegitimate”
https://www.brookings.edu/blog/brookings -now/2014/03/19/nato -secretary -general -russias -annexation -of-
crimea -is-illegal -and-illegitimate/
54 Cornel Ciurea “Criza din Ucraina și impactul ei asupra sistemului de securitate al Republicii Moldova ”
http://itar -tass.com/en/russia/751544

42 Crearea unui sistem paneuropean de securitate a fost subminată în mod constant de
acțiuni unilaterale, inclusiv de extinderea NATO și de amplasarea elementelor scutului
antirachetă în Europa”55Conform celor de la Kremlin, tripla oferta a politicii o ccidentale
în Europa; 1 -expansiunea succesiva a NATO, 2 -extinderea Uniunii Europene și donarea
statelor din Europa a Acordurilor de Asociere, 3 -promovarea și dezvoltarea democrației
ce a dus la începerea Maidanului din Kiev, agravând situația dată. 56Moscov a nu și -a
exprimat în totalitate ideea conform căreia anexarea Crimeii reprezintă un document ce
încalcă condițiile Acordului Final de la Helsinki.
Din contră, rușii au considerat că lărgirea NATO a conturat un context geopolitic de
neacceptat, în urma căruia extinderea influenței de Securitate a alianței se realiza pe
socoteala altora (Rusia spre exemplu), lucru ce contrav ine unor ideologii primordial e
menționate în actele de bază ale Sistemului European de Securitate.În același timp,
diplomația Rusiei nu ar fi de acord cu dovada conform căreia anexarea Crimeii ar
reprezenta momentul declanșator al crizei.
Moscova a considerat că momentul de maxim in teres nu a fost în lună martie 2014, ci
pe 22 februarie, atunci când Parlamentul Ucrainei a votat pentru înlăturarea președintelui
Ianukovici, care ulterior se adăpostise la Harkov.În concepția rușilor, înlăturarea lui
Victor Ianukovici a avut un caracter neconstituțional, iar datorită susținerii din partea
Occidentului, de fapt, nu a respectat normele și angajamentele asumate la tratativele din
data de 21 februarie. 57
Aceste divergențe legate de importanta Ucrainei pentru începerea disoluției Sistemului
European de Securitate este urmată și de alte divergente la fel de importante, precum:
 Occidentul este insistent asupra dreptului și libertății suverane ale statelor de a
lua propriile decizii în privința integrării lor în cadrul uniunii vamale și în
instituțiile militare.În această situație este de multe ori menționat exemplul
Armeniei, fiind lăsată să adere la Uniunea Economică Euroasiatica.

55 http://www.noi.md/md/news_id/52540
56 John J. Mearsheimer, „ Why the Ukrainian Crisis is theWest fault: The Liberal Delusions that Provoked
Putin”, in Foreign Affairs
57 SPIEGEL ONLINE, Hamburg, Germany “Munchhausen -Check: Putin und der legitime Prasident der
Ukraine”

43  În același fel, țările occidentale îmbrățișează dreptul suveran al Ucrainei și
Republicii Moldova de a adera la marile blocuri Occidentale. Rusia respinge în
mod categoric aceste argumente și crede că țările trebuie pot adera la diferite
blocuri militare sau financiare, însă fără a dezechilibra contextul internațional de
putere, iar hotărârile să fie luate de comun acord, pentru a nu da naștere situației
în care” securitatea unora se realizează pe contul altora”. Rusia face presiuni
asupra percepției clasice a conceptului de suveranitate, ce acordă prioritate în
fixarea condițiilor de joc statelor puternice.În contra st cu Moscova, țările din Vest
sunt orientate către o concepție postmodernistă și liberala a ideii de suveranitate,
permițând o tolerantă multilaterală.
 O altă prevedere face referire la partea ce ar urma să tolereze costurile cauzate de
criza din Ucraina. Vestul considera că acțiunea militară a Rusiei și anume,
pagubele provocate în partea estică a Ucrainei, solicita Kremlinului să își asume
costurile necesare în vederea procesului de reconstrucție a regiunii afectate.
Moscova însă, considera că la momentu l actual, SUA și Uniunea Europeană
trebuie să acorde resurse economice pentru revenirea și redresarea situației.
Conform rușilor, oferta acestora de aproximativ 15 miliarde de $, adresată lui
Ianukovici în anul 2013, a fost revocata de actualul guvern de l a Kiev, ceea ce
înlătura orice răspundere economică a Kremlinului față de Ucraina.

 Rolul OSCE în zona este deasemenea destul de pregnant disputat. Țările din
occident considera că rușii sunt răspunzători pentru încălcarea în mod repetat a
principiilor for mării acestei organizații, lucru ce o transforma într -un organism
ineficient și inapt pentru a -și exercita atribuțiunile. 58

 Fără a desconsidera influenta organizației, Moscova insista să creadă că OSCE a
fost acaparată de către marile țări din Vest, ce fo losesc această instituție
europeană pentru a -și implementa dorințele în pofida celorlalte state minoritate
sau defavorizate.

58 Marius Laurinavičius “Eu and R ussia relations after crimea: red lines for business as usual ”
http://www.eesc.lt/ uploads/news/id750/EU%20and%20Russia%20after%20 Crimea.pdf , iunie 2018

44  Populația occidentul ui infirma prezența unei astfel de situații anti Rusia ce ar
încorpora și marginalizarea în continuare a ruși lor din această ecuație.

 O dispută foarte importantă, fundamentată pe “teoria conspirației”, ce face
referire la maniera în care Occidentul a fost implicat în acțiunile din Kiev de la
finele anului 2013 și începutul anului 2014. Cei din Occident susțin că ei au pledat
pentru variant a suverana a poporului ucrainean.59Ca replică, Rusia își manifesta
convingerea că vizitele numeroase ale reprezentanților occidental i și sprijinirea
Maidanului în ciuda președintelui” legitim” Ianukovici a fost o ilustrare eviden tă
de amestec în problemele interne ale unui tari suverane, ce a dus la o modificare
radicală a vectorului de dezvoltare și progres al Ucrainei.
Toate aceste divergențe au conturat un context profund de neîncredere dintre SUA și
Rusia, Rusia și NATO, Ru sia și UE și noi fisuri intre regiunile de integrare în Europa.
Din punct de vedere macroeconomic, se poate discuta despre câteva repercusiuni notabile
asupra situației securității regionale:
 A fost înregistrată cea mai gravă și evidentă degradare de la fi nalul
Războiului rece și până în prezent a legăturilor dintre marile puteri
internațional e, ce a condus la anularea instituțiilor comune (G8,
Consiliul NATO -Rusia), comunicarea devenind inexistentă.
 Suntem spectatori la confruntarea celor două mari proiecte de
integrare de pe continent ul european: Uniunea Europeană și Uniunea
Economică Euroasiatica.
 După anexarea Crimeii și a regiunii Sevastopolului, rușii au oferit
varianta că ar fi în stare să acționeze strategic pentru a modifica în
mod evident co ndițiile de joc în zonă.
 Este în desfășurare un proces treptat de militarizare în zonă: rușii
introduc soldați în teritoriul numit de acestiia Novorossia și își
întăresc puterile militare și în alte regiuni (Transnistria); în același
timp, alianța nord -atlantica începe patrularea în zona aeriană a
statelor baltice și introduce nave destinate războiului în zona Marii

59 Ibidem

45 Negre, desemenea sporește numărul de exerciții militare, soldații
americani revenind la frontierele NATO.Astfel este urmărită o
abordare trepta tă a situației generale, de la “ușor” la “greu”.
Opinia Rusiei cu privire la acest context este destul de clară. Conform acesteia, state
din estul Europei precum Ucraina și Republica Moldova trebuie să își accepte postura de
“state tampon”. Rușii sunt d ispuși să poarte o discuție în legătură cu situația din Ucraina
doar dupa ce se face o deosebire clară și evidentă între Sevastopol și Crimeea, într -o parte,
și Luhansk și Donetk, e de altă parte. Conform Rusiei, tema Crimeii este închisă pe veci,
poate fi analizată doar situația din Sud -Estul statului ucrainean.60
În același timp, Moscova își manifesta interesul de a obține dreptul de veto în privința
viitoarelor lărgiri ale UE și NATO.Oferirea unei atitudini de neutralitate Ucrainei ar da
posibilitatea Rusiei de a avea o pondere semnificativă în cadrul politicii interne de la
Kiev, lucru ce va conduce la îngrădirea influenței Uniunii Europene în zonă. Această
postură destul de rigidă a creat apariția a două v ariante de răspunsuri ce pot fi oferite
Rusiei în acest context:
 Politica de izolare sau marginalizare a Rusiei – promovată în UE de către
țările Baltice, România, Polonia, și SUA.Susținătorii acestei teorii cred că
legătura dintre Uniunea Economică Euroas iatica și UE nu este una doar de
competiție la nivel de blocuri economice, ci mai degrabă o rivalitate acerbă între
două mari sisteme ce promovează valori și concepții politico -economice
distincte. Țăril or din partea estică a Europei este necesar să li se ofere varianta
de a nu da naștere unor zone geopolitice goale, ce reprezintă o atracție pentru
Rusia în vederea ocupării acestora. Deci, în situația Ucrainei și a Moldovei, cei
ce susțin politica de izolare vor insista asupra cercetării procesului complex de
integrare a aestor state, semnarea și acceptarea Acordului de Asociere fiind doar
o treaptă trecătoare. Orice dialog pe viitor cu Rusia poate fi doar după revenirea
acesteia la zonele de până în război – detensionarea și încetarea focului din
Ucraina și eliberarea zonei Crimeii.

60 Ibidem

46  Politica de coexistența cu Rusia – susținătorii acestei teorii considera u că
amenzile în cazul Rusiei au consecințe contraproductive, și drept urmare, fără a
îmbrățișa o strategie de compromisuri și cedări, acestiia pledează în favoarea
unei relații de colaborare cu Uniunea Economică Euroasiatica, trimițând Rusiei
un impuls evident, și anume, că Uniunea Europeană recunoaște rușilor dreptul
de a beneficia de un propriu proces de integrare.În aceasi timp, o astfel de
strategie ar a duce simplificări asupra limitelor posibilei lărgiri pentru UE și
NATO, iar în situația în care unul dintre aceste două mari procese se va menține,
acesta se va potrivi cu dorințele Rusiei. O astfel de abordare ar putea da naștere
unor zone de cooperare, c olaborare și concurență între cele două mari proiecte
de integrare, fiind fundamentate pe diverse ideologii, însă cu deschidere către
participări active bilaterale și către numeroase maniere de colaborare sau
suprapunere. Aceasta va conduce concurența de l a scena politică spre cea
economică.61

Această analiză susține cel de -al doilea punct de referință, cu toate că acesta nu clarifica u în
mod concret, maniera și felul în care vor fi diminuate tensiunea și conflictele din Ucraina.
Chiar și așa, pledam pentru a crede că o astfel de abordare este unică,în măsură să ofere țărilor
slab dezvoltate șansa de a continua discuțiile cu marile stat e din zonă și în acest fel de a evita
în mod evident și clar pericolul unei canalizări în violență ce va lovi în mod expres pe aceia ce
se afla la intersecția sferelor de influ ență dintre Vest și Est, incluzându -ne și pe noi.

61 Ivan Krastev,Marc Leonard, „The New European Disorder ”,ECFR,http://www.ecfr.eu/page/
/ECFR117_TheNewEuropeanDisorder_ESSAY.pdf iunie 2018

47 Capitolul III Sistemul i nternațional în contemporanitate

3.1 Terorismul – implicații asupra sistemului de securitate

“Terorism înseamnă , în esență sa ,ca și în sensul cel mai larg care i se poate atribui acestui
termen, înspăimântarea unei populații prin acte de violență .E timologic, terorismul își are
rădăcina în termenul latin terror, terroris, termen ce se traduce prin groază, frică , spaima
provocată premeditat, prin amenințare sau intimidare ,prin terorism, ca mod de manifestare și
metoda de acțiune.Terorismul, prin formele sale de manifestare, desemnează acte de natură
antiumană, care provoacă , într -un mediu social, manifestări ale unor acte de violență
premeditate, prevestitoare ale unui rău inevitabil ”62.
Miscarea terorist a s-a manifestat in acelasi tim cu dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, și
cu pronuntarea diferențelor sociale dintre oameni, care sunt membri ai unei comunitatti sau unei
alte comunități.În ziua de astazi ,la nivel religios,sunt mai multe puncte de vedere
precum:apariția tendințelor contra dictorii de prozelitism religios și de regrupare a marilor
religii,creștinism, islamism, hinduism.Crima organizată reprezinta un fenomen destul de
complex și periculos, ce se manifestă în toată lumea și sub diverse forme obscure.”Preocupările
multiple pent ru explicarea acestui fenomen sunt justificate de ne cesitatea imperioasa de a
cunoaște dimensiunile și implicațiile sale în societate”63
Eradicarea criminalității organizate și, mai ales, a efectelor acesteia este un obiectiv extrem de
important pentru t oate țările lumii.Crima organizată este un atac la adresa tuturor structurile
sociale la adresa sistemelor și la adresa modului normal de funcționare a activităților
sociale.Practic, ea afectează toate componentele acesteia, fiind o gravă formă de încălcar e a
legalității.Drepturile cetățenești cât și garanțiile constituționale sunt efectiv încălcate , ignorate
sau exploatate.Pentru cei interesați, reducerea riscului de a fi descoperiți sau de a fi trași la
răspundere penală este foarte important .”Economiil e țărilor dezvoltate nu sunt la adaport de
acest flagel”64

62 Simileanu, V – “Radiografia Terorismului ”, București ,Editura Top Form, 2008,pag 27
63 Pitulescu Ion ,” Al treilea razboi mondial ,” Bucuresti ,Editura National, 2006 , pag 14
64 Idem, pag 18

48 Ele sunt supuse unor foarte mari cheltuieli în ceea ce privește cercetările și în privința
proceselor penale sau civile.Specialiștii în materie recunosc faptul că, în viitor, România va fi
confruntată cu grave probleme dacă acest flagel va fi lăsat să scape de sub control. ”Adoptarea
de urgență a unei legislații adecvate se impune ca o necesitate absolută.Este necesară o
identificare a pericolelor și problemelor reprezentate de organizatiilr c riminale situate în diverse
regiuni ale lumii .Este necesară o stabilire a diverselor forme de cooperare intrenationala “ în
scopul prevenirii și combaterii fenomenelor infracționale “65Studierea elaborării unor
instrumente internaționale sau a unor convenț ii este importantă .Acest lucru poate duce, evident,
la o eradicare e fenomenului extrem de periculos denumit crima organizată.Pe plan intern,
realizarea unei colaborări între instituții are scopul de a duce la înfăptuirea justiției în ceea ce
privește era dicarea flagelului.
Crima organizată există în toate statele lumii dezvoltate, în curs de dezboltare și, evident, în
state ca Burkina Faso.Ca o certitudine, fenomenul a invadat lumea, asemenea unei maladii
contagioase și greu de vindecat, dar nu e impos ibil de a fi eradicat.Deși succesul acestor
organizații criminale devine tot mai mare, acetivitatea acestora poate fi totuși redusă prin măsuri
legale luate de autorități.În uitimii 15 -20 de ani, asistăm la o generalizare a problemelor legate
de traficul d e droguri iar și situația s -a înrăutățit în acest domeniu.Influența pe toate planurile a
criminalității organizate este în creștere.
Terorismul internațional a modificat concepția de angajare a armatei în combaterea și
prevenirea producerii actelor teroriste.Armata acționează în cooperare cu celelalte instituții
responsabile pentru a gestiona mai ușor situațiile legate de terorism și de alte amenințări
asimetrice asemănătoare.Operațiunea PENTTBOM , cea mai faimoasă ancheta a FBI , a fost și
cea mai complexă ancheta desfășurată în acest sens.”Prin interogarea suspecților în cazul
atacului UȘȘ Cole din Yemen FBI a reușit să facă legătura între teroriști și al Qeada”66Guvernul
American a ajuns la concluzia că rețeaua AL -Qaeda, condusă, evident, de Osama Bin Laden,
era responsabilă pentru atacuri, dovezile ce leagă pe Osama Bin Laden de Al Qeada fiind “clare
și irefutabile”.67“Singurul mijloc de a câștiga cu ușurință împotriva rațiunii îl reprezintă teroarea
și forța” spunea Hitler în Mein Kampf, acest fost lider având o atitudine extrem de favorabilă
față de terorism.S -a încercat o definire din punct de vedere juridic a conceptului în timpul
“Conferințelor Internaționale pentru Unificarea Legii Penale”.

65 Idem p 20
66 http://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatele_din_11_sempembrie _2001
67 Ibidem.

49 Quintiliano Saladana a introdus în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de “crimă
internațională”, în a cărui sfera de definire erau in globate crimele contra drepturilor omului și
cele comise împotriva liderilor de state străine ori împotriva exponentilor diplomatici ai
acestora.Statele nu au putut cădea de acord asupra unei definiții a crimei politice și nu au putut
observa exact ceea ce reprezinta o miscare terorist a, patru Conferințe Internaționale nu au
izbutit a reusi din această cauză.Terorismul a fo st definit din punct de vedere juridic abia în
cadrul Conferinței de la Copenhaga din anul 1935 ca fiind “ un act voluntar comis împotriva
vieții, a integrității fizice sau chiar a libertății oficialităților, ca orice act primejduind o
comunitate.Starea de teroare este creată în vederea schimbării autorității publice ” .
Prima “Conferință a Ligii Națiunilor pentru prevenirea și pedepsirea terorismului”a avut loc
între anii 1935 -1936.Aici s -au definit actele teroriste ca fiind “crime împotriva unui stat, g ândite
și concepute astfel încât să creeze teroare în mințile persoanelor particulare ” .Fenomen social
extrem de complex, terorismul izvoraste din concretizarea uimitoare a violenței cu obiectivu l
de a atrage atenția, de a induce teama , de a imp lementa un anumit fel de comportament și de a
chinui, cateodata doar pentru a teroriza, printr -o gamă extrem de diversificată de
acțiuni.Terorismul are numeroase definiții și sunt foarte diversificate din punct de vedere
semantic iar acest fenomen este considerat ca fiind normal în unele situații.
“Înțeles ca modalitate de atingere a unor obiective politice, prin folosirea fără discernământ
și nediscriminatorie a violenței, terorismul a reprezentat una din problemele majore ale
secolului XX.Acest fenomen s -a perpe tuat de -a lungul războiului rece, fiind una din problemele
majore ale secolului trecut și, evident , și a celui prezent,deși nu atât de mare ”68.
De Ce?Deoarece nu a existat nici un atac asemănător gravului atentat de la 11 septembrie
petrecut în Statele Unite ale Americii, ce a avut consecințe extrem de grave din multe puncte
de vedere, printre care și declanșarea unei grave crize economice mondiale.Consfințit prin
întâlnirea dintre președinții sovietic și american, Mikhail Gorbaciov și George Bush, sfârș itul
zazboilui rece era de așteptat a aduce o diminuare a fenomenului teroris, din moment ce
înfruntarea dintre cele două blocuri se încheiase.Statele care altă dată găseau justificări ale
fenomenului de terorism și îl sprijineau, l -au condamnat atunci în mod deschis.”Terorismul
reprezintă, și astăzi, o grea provocare pentru întreaga comunitate internațională.”69

68 Jura Cristian – “Terorismul International ”, Bucuresti, Editura All Beck, 2004, pag 17
69 Idem.

50 “Puține reguli morale având rădăcini mai puternice decât aceea conform căreia este interzisă
folosirea oamenilor inocenți în perioade de pace , ex istă în continuare factori sociali, economici,
politici, religioși, sau de altă natură, care predispun la manifestări teroriste și de care
organizațiile teroriste profita pentru a –si recruta membrii și pentru a -și obține sprijin din partea
altor state și a unot formațiuni nestatale.”70Colapsul URSS a avut ca rezultat apariția
puterii.Astfel, loialitățile bazate pe identificare etnică, pe mișcări religioase sau protonationale
au început să se manifeste.
Au apărut ni focare deconflict, acestea fiind majori tatea etnice sau religioase, deținând un
astfel de substrat, deexemplu, conflictele dintre Armenia și Azerbaidjan, Georgia și Federația
Rusă, sau dintre Ceceni și Ruși.Dorind să rămână în continuare hegemon în acea zonă, Rusia
s-a implicat atât direct cât și indirect.Au existat diferențe enorme între capabilitățile
combatanților:ale Rusiei și ale celorlaltor state desprinse din URSS.S -a ajuns la adoptarea unor
metode și tehnici teroriste pentru atingerea intereselor.Implicarea directă a Statelor Unite ale
Americii în Orientul Mijlociu și în zona Golfului Persic,izbucnirea războiului din Irak,
staționarea trupelor Americane în Arabia Saudită și sprijinul acordat Israelului în conflictul
Arabo -Israelian, toate acestea au exacerbat extremismul islamic în unele state cum ar fi Irak,
Iran , Siria , Libia.
Din cauza asimetriei conflictului, statele arabe cu o politică anti -americana, au apelet la
aceleași mijloace teroriste pentru a evita înfruntarea directă cu SUA.71Au existat deci condiții
sistemice ce au dus l a perpetuarea terorismului la sfârșitul secolului XX și la începutul acestui
secol, XXI.Desigur, acestora li se adaoga și altele, care au legătură indisolubilă cu știința și
tehnologia,cât și nu schimbarea naturii fenomenului terorist.
Tehnologia s -a perfecționat în mod extraordinar în secolul XX, aceasta însemnând și o mare
revoluție în domeniul comunicațiilor, dar, pe lângă toate aceste avantaje, au apărut și
dezavantaje:sporirea modalităților de comunicare ale teroriștilor, aceștia putând mai usor să ia
legătura unii cu alții.”Introducerea sateliților de televiziune a oferit teroriștilor acces aproape
instantaneu la o audiență mondială, esența terorismului -raspandirea terorii -fiind acum mult mai
ușor de atins”.72Principala transformare ce se poate obser va la nivelul terorismului este o
schimbare a motivației pentru care sunt comise actele criminale.

70 Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, “Bucharest Plan of Action For Combating Terrorism ”,
paragraful 9, Anexa la MC(9).DEC/1, http://www.osce.org/docs/english/1990 -1999/mcs/9buch01e.htm#22
71 Jura Cristian – “Terorismul International ”, Bucuresti Editura All Beck, , 2004, pag 1
72 Idem, pag 2

51 Aceasta sta și la baza altor modificări din ultimii ani ale fenomenului. Discutam despre
modificarea formei gruparilor teroriste,dar și despre o schimbare a lor din punct de vedere
operațional, având repercusiuni nefaste asupra urmarilor atentatelor teroriste.73La sfârșitul
secolului XX a a vut loc o reorientare a motivației terorismului în sensul că s -a trecut de la
latura ideologică spre cea etnică și religi oasă.Terorismul de astăzi, domestic sau internațional,
nu are o orientare clară din punct de vedere politic.Este fie de extremă stângă, fie de extremă
dreaptă.”Organizațiile teroriste comit atentate în numele religiei sau al separatismului etnic,
bucurându -se astfel de un sprijin mai larg din partea maselor.”74

3.2 Interventia ONU in contextul conflictelor armate – diverse cazuri –

SIRIA

Pe măsură ce conflictul sirian sa intensificat în 2011, guvernele din Occident au răspuns la
dovezile în creștere ale masei atrocitățile prin impunerea de sancțiuni bilaterale și în mod public
criticând guvernul. În mijlocul lunii august, cu un efort di plomatic coordonat, liderii Franței,
Germaniei, Statele Unite și Regatul Unit au cerut toți președintelui Assad să renunțe.
75Guvernul sirian, cu toate acestea, nu intenționa să demisioneze. Acest anunț a avut de
asemenea efectul de a lega public "schimbare a regimului" cu sfârșitul atrocităților din Siria,
permițând guvernului rus să se facă simțit si să declare că eforturile în cadrul Consiliului de
Securitate au vizat apărarea suveranității Siriei, mai degrabă decât oferind o politică să acopere
o dictatur ă care îi ucide pe propriii ei cetățeni.
În urma celui de -al treilea veto consecvent al Rusiei și Chinei, la 19 Iulie 2012, inițiativele
diplomatice care vizează încercarea de a pune capăt atrocităților din Siria s -au prăbușit. Planul
Annan a fost revo cat iar Annan a demisionat din funcția de trimis special al Ligii Arabe la
câteva săptămâni mai târziu. În democrațiile occidentale a avut loc o dezbatere fulminantă în
cursul anului 2012 despre faptul ca guvernele străine ar trebui să fie militare interve nția în Siria.

73 Idem , pag 3
74 Ibidem.
75 Steven Lee Myers, “ U.S. and allies say Syria leader must step down,” New York Times, 18 August 2011,
available at: http://www.nytimes.com/2011/08/19/ world/middleeast/19diplo.html?pagewanted=all&_r=0.

52 Câțiva intelectuali notabili din Statele Unite, la fel ca Anne -Marie Slaughter de la Princeton,
fost director de la Departamentul de Stat, a susținut “coridoarele umanitare, paradisurile sigure
sau zonele de ucidere" cu forța con centrata în apropierea frontierelor cu turcii, libanezii și
iordanienii pentru a proteja sirienii obișnuiți.76Între timp, un influent senator al Statelor Unite
și fost președinte candidat, John McCain, a cerut public la Washington începerea de atacuri
coord onate împotriva forțelor armate ale Siriei, au fost cel mai ostili față de Assad. În special,
"balanța de consecințe "în Siria a fost una puternica. Nimeni nu a vrut să încurajeze un conflict
regional mai amplu sau să devină implicat într -un război civil s ectar din Orientul Mijlociu. In
Statele Unite și Regatul Unit dezbaterea și pretinsa înșelăciune diplomatică în jurul
dezastruoase invazii din 2003 a Irakului a bântuit discuțiile cu privire la Siria. Nu a existat o
dezbatere publică susținută de Statele U nite care sa susțină punctul de a interveni militar în
Siria.
Chiar dacă voința politică și sprijinul public ar putea fi unite, complicațiile militare asociate
cu atacurile aeriene erau imense. În timpul asediului de la Homs la începutul anului 2012, or așul
a fost înconjurat de artileria guvernamentală și tancuri pentru trei săptămâni. În mod similar, în
martie, zeci de tancurile și vehicule blindate au fost trimise într -o coloană pentru a asedia Deraa.
Ar fi putut fi distruși din aer, dar a fost o excep ție. Un avion de luptă nu poate identifica, urma
și ucide grupuri mici mergând de la ușă la ușă si ucigând civili. Siria are, de asemenea, o apărare
aeriana formidabilă punând in pericol orice atac asupra acesteia.
În mod crucial, în absența unui manda t al Consiliului de Securitate, Capitolul VII al Cartei
ONU, toate aceste acțiuni militare ar fi, de asemenea, ilegale în temeiul dreptului internațional.
Deși „Responsabilitatea protejării” este în primul rând o doctrină preventivă, a fost creata pentru
a se concentra asupra oricărei potențiale acțiuni coercitive împotriva autorilor de atrocități, fiind
o modalitate care este atât legitimă din punct de vedere moral, cât și legal. Confruntat cu un
Consiliu de Securitate inert și în absență oricăror alte opț iuni diplomatice aparent viabile,
dezbaterile guvernelor occidentale au determinat înarmarea rebelilor.
În timp ce guvernele s -au diferențiat de problema trimiterii armelor grele, împrejurările s -au
schimbat. In timp ce lista documentată a crimelor de r ăzboi rebele a crescut, până la mijlocul
anului 2013 a existat o creștere a acceptării situației, inclusiv cei din Occident care erau deja
limitați la propriile opțiuni diplomatice prin chemarea publica la răstignirea lui Assad intrucat

76 Anne -Marie Slaughter, “ How to halt the butchery in Syria,” New York Times, 23 February 2012, available at:
http://www.nytimes.com/2012/02/24/opinion/ how -to-halt-the-butchery -in-syria.html?_r=2&

53 multe forte adverse unite ar putea permite doar mai multe atrocități și destabilizează în
continuare regiunea. 77Când Consiliul de Securitate s -a reunit întâi la Londra in ianuarie 1946,
cu o Europa încă în ruină ca urmare a celui de al doilea război mondial, scopul său a fos t nu
numai pacea și stabilitatea ordinii postbelice, ci si protejarea celor slabi și vulnerabili.
Umbra agresivă a lagărului Auschwitz a izbucnit direct peste Națiunile Unite influențată de
două dintre realizările sale impresionante: Declarația Univers ală a Drepturilor Omului și
Convenția privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, adoptate în zile succesive în
decembrie 1948. Siria a adus în relief o realitate a unui al douăzecilea secol, ONU se luptă să
răspundă secolului XXI provocări. Utiliz area veto -ului este o situație de atrocitate în masă
incompatibil cu aspirațiile unei adunări generale de 193 de membri care nu mai crede ca
suveranitatea constituie o licență nerestricționată de a ucide și de a accepta dreptul celor cinci
învingători din 1945 din al doilea război mondial de a menține un loc special.
În special, există presiunea crescândă de a respecta angajamentul ONU din 2005 pentru a
preveni genocidul, crimele împotriva umanității, crimele de război și purificarea etnică.
Responsabilitatea de a proteja înseamnă ca membrii permanenți ai Consiliulu i de Securitate o
responsabilitate de a nu vota când lumea se confruntă de cele mai grave crime.Cu sau fără
reformă, Consiliul de Securitate este încă obligat sa ajute la prevenirea crimelor de război și la
crime împotriva umanității din Siria.
Aspectel e legate de accesul umanitar, negocierea, soluționarea politică și eliminarea
impunității pentru atrocitățile în masă rămân complexe și pline de pericole politice. Dar
incapacitatea de a rezolva oricare dintre ele după patru ani de la conflict constituie u n eșec
istoric catastrofal în numele Consiliului de Securitate. Adevărul este că nu este o soluție simpla
la suferința poporului sirian, dar asta face nu înseamnă că Consiliul de Securitate trebuie să
aleagă între invazie și inacțiunea.78

77Simon Adams, “ The world’s next genocide ,” New York Times, 15 November 2013, available at:
http://www.nytimes.com/2012/ 11/16/opinion/ the -worlds -next-genocide.html.
78Simon Adams, “ Room for debate: The power of coercive nuance,” New York Times, 30 March 2012, available
at: http://www.globalr2p.org/ publications/168.

54 KOSOVO

Chiar și după zece ani de administrație internațională și doi ani de la guvernare independența
față de Serbia, Kosovo continuă să se confrunte cu probleme etnice și socio -economice
probleme care au potențialul de a submina progresul și de a amenința stabilita tea țării. În 1999,
comunitatea internațională a intervenit pentru a opri violența autorităților sârbe împotriva
albanezilor kosovari și -au început lungi decenii. In administrarea provinciei Kosovo, care
vizează coordonarea reconstrucției, menținerea legii și a ordinii, protejarea drepturilor omului
și crearea de instituții democratice.
Din 1999 -2008, administrația internațională a coordonat desfășurarea a peste 20.000 de trupe
NATO, a oferit peste trei miliarde de euro în ajutor extern, și a întreprins mari proiecte de
consolidare a păcii și a instituțiilor.Cu toate acestea investițiile au primit multe critici deși se
urmărea satisfacerea nevoilor populației kosovare, construirea de încredere socială etnice și în
realizarea redresării economice și psiho -social. Deși securitatea umană a fost implicită în
mandatul administrației internaționale și instituțiile locale, acest lucru explorează cum
securitatea a fost instrumentalizată ca fiind "securitate etnică" în Kosovo post -conflict79.
În mod specific, se poate susține că administrația internațională a întreprins în Kosovo
activități legate de securitatea umană, văzute în primul rând ca rezolvarea conflictelor și pe
termen scurt stabilitatea,că instituțiile kosovare o folosesc ca mijl oc de justificare a
autoguvernării și să acționeze ca principiu al serviciilor publice și al securității umane și că
instituțiile sârbe invocă activități similare cu cele referitoare la oameni, securitatea având drept
scop legitimitatea.Ca o consecință a a cestor evenimente, securitatea nu a fost un scop în sine
dar au funcționat ca politici diferite ale celor implicați în conflict80.
Kosovo ilustrează modul în care pot fi dimensiunile politice ale securității umane subminate,
abuzate și aplicate greșit în situații post -conflict, din cauza intereselor diferite ale autorităților.
Aceste autorități (internaționale, naționale) pot invoca securitatea umană, inclusiv menținerea
stabilității, gestionarea relațiilor etnice și construirea instituțiilor și practicil or statale. Acesta
analiza a statului Kosovo ilustrează modul în care securitatea umană poate fi folosită ca
securitate etnică. Comunitatea internațională a aplicat strategii politice prin securitatea umană
în Kosovo, în scopul menținerii păcii și stabilit ății fragile.

79 World Bank, Empowerment and Poverty Reduction: A Sourceb ook, 1 May 2002, at p. 3.
80 Montanaro, Lucia, “The Kosovo Statebuilding Conundrum: Addressing Fragility in a Contested State ”, FRIDE
Working Paper 91, October 2009, at p. 19.

55 În consecință, această abordare se bazează pe paralela cu sârbii și cu instituții le care continuă
să submineze capacitatea poporului kosovar În plus, instituțiile din Kosovo au văzut abordarea
securității umane capacitatea instituțională a a utoguvernării de a oferi o securitate eficienta,
bunăstare și politici de integrare pentru toți oamenii din Kosovo, cu un accent deosebit asupra
minorităților etnice.Cu toate acestea, atât timp cât există două politici paralele și sociale Kosovo
nu poate s tabili o societate integrată, coerentă și multietnică. Deoarece Kosovo ilustrează limita
multiplelor autorități politice și "Multilateralismul necoordonat",se propune invocarea unor
principii precum doctrina securității umane pentru Europa care trebuie să fie reformată și
aplicată corect.
De exemplu, aceste principii sugerează că administrația internațională de tranziție poate servi
drept "autoritate politică legitimă". Cu toate acestea, este important ca guvernanta internațională
a zonelor post -conflict este scurtă, concentrată și eficientă, altfel "prelungirea" și "extinderea"
riscă ca guvernanta locală având implicații potențiale, pentru a contribui la deficitul guvernării
democratice și slăbirea suveranității locale. Mai mult, multilateralismul pare a fi problematic,
pe măsură ce diferite organizații urmăresc alte principii pe ordinea de zi.
Poate că este important să se revizuiască acest principiu și să se promoveze evitarea
multiplicării inutile a proiectelor, instituirea de agenții de coordonare sectoriale și implicarea
de la început a autoritățile locale. Prin urmare, dezmembrarea sârbilor din structurile paralele
din Kosovo, a pus bazele efortului coordonat al conducerii politice albaneze, a reprezentanților
politicii sârbe în instituțiile kosov are, iar noua prezență internațională ar trebui să folosească
cadrul funcțional de securitate umană pentru nordul Kosovo -ului și accesul comunităților la un
sistem integrat de servicii publice, educație, sănătate, asistența socială, asistența pentru
dezvol tare și autonomia locală. Pentru a face acest lucru, Kosovo trebuie să aibă suficientă
voință politică și angajamentul tuturor părților în ciuda fondului lor etnic, religios sau
lingvistic81.

81 World Bank, Empowerment and Poverty Reduction: A Sourcebook, 1 May 2002, at p. 3.

56 Razboiul din GOLF
La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, arena internațională se baza pe un mediu
schimbat destul de mult. Dizolvarea URSS și a blocului sovietic a redus suspiciunea și
ostilitatea împiedicată de blocurilor militare, reprezentate de “supraviețuitorii” din timpul
Războiului Rece. Acest lucru a dat naștere implicarii rolului ONU în domeniul păcii și
securității internaționale. Mai mult, dispariția vechilor ostilități a creat un mediu mai confortabil.
A existat o nouă influență între membr ii permanenți de a coopera pentru a face față crizelor și
de a-și îndeplini principala responsabilitate pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Cu inițiativa lui Gorbaciov de a pune capăt războiului afgan, operațiunea a început în cadrul
ONU . Dreptul de veto pe care l -a folosit in fiecare parte pentru a bloca decizii a trecut. Existau
consultări substanțiale pentru SUA și Federația Rusă,iar obținerea unui consens în procesul
decizional a devenit mai ușor.A fost un timp al așteptărilor în creș tere pentru ONU.
Exista o iluzie că ONU va fi folosit ca un instrument eficient pentru soluționarea litigiilor,
consolidat de succesul coaliției ONU în înfrîngerea atacului lui Saddam asupra lui
Kuweitului. Mai mult decât atât, exista o speranță ca într e politicieni și analisti că, în cele din
urmă, unanimitatea va fi realizată în. A fost lesne de inteles ca ONU va îndeplini rolul său
primar așa cum este indicat în Carta, care este acela demenținerea păcii și ordinii în lumea
inconjuratoare. La vremea re spectivă, războiul din Golf era considerat primul caz de încercare
pentru a împiedica neînțelegerea printre suveranii si să coopereze pentru menținerea păcii în
lume și pentru a opri statele agresante prin intermediul securității colective. În această star e de
spirit, ONU aproape a condamnat în mod clar invazia Irakului la Kuwait în 1991 și a impus
sancțiuni economice82.
La 2 august 1990, forțele armate irakiene s -au deplasat peste granița Kuwaitului și au câștigat
rapid controlul asupra acestei mici țăr i bogate în petrol. Consiliul de Securitate a cerut imediat
Irakului să se retraga sau să se confrunte cu forța unui răspuns colectiv al ONU. Când Irakul a
ignorat situația,Rezoluția 678 a ONU a cerut Irakului să respecte rezoluțiile anterioare ale ONU
solicitând statelor sale membre și statelor membre autorizate să coopereze cu Kuwait folosind
"toate mijloacele necesare" pentru a restabili pacea în zonă. În consecință, operațiunea „ -Desert
Storm” a început la 17 ianuarie și sa încheiat în martie 1991.

82 Amos Yoder ,“Evolution of the UN System ,” Washi ngton: Taylor and Francis Pub., 1993, p. 96.

57 Cu toate acestea, operațiunea militară împotriva Irakului nu s -a calificat drept o acțiune "de
securitate colectivă",pentru mulți oameni. Deși coaliția condusă de SUA trebuia să acționeze în
numele ONU, spre deosebire de situația coreeană de la începutul a nilor 50, steagurile și
simbolurile ONU nu au fost folosite în acțiunea militară. Ca și în Coreea, Consiliul nu a reușit
să controleze SUA și coaliția și nu și -a îndeplinit rolul de supraveghere. Obiectivele războiului
au depășit cu mult misiunea mandatată de a restabili suveranitatea Kuweiților, iar acțiunea
militară a forțelor coaliției a generat noi probleme de securitate și probleme juridice83.
Utilizarea forței pentru distrugerea infrastructurii civile din Irak, continuarea focului
împotriva trupelo r irakiene care se retrag din Kuweit și defalcarea ordinii interne a Irakului au
fost considerate ca fiind unele dintre abuzurile coaliției conduse de SUA. Chiar și acolo a existat
o critică conform căreia ONU a declanșat rapid operațiunea ca urmare a pres iunii SUA, fără a
epuiza măsurile non -militare.
Oricum, după victoria coaliției ONU împotriva Irakului, ONU a împărtășit succesul și și -a
sporit prestigiul. Acțiunea militară condusă de SUA în Golf este privită ca un exemplu de
implicare a ONU mai putern ica după Războiul Rece. Dar a fost, de asemenea, întâmpinat cu
suspiciune. Lipsa unei legături directe ale ONU a făcut ca majoritatea membrilor să nu aibă nici
un cuvânt de spus în cadrul operațiunii. Spre exemplu, Germania și Japonia, care ar fi trebuit
să contribuie cu resurse monetare pentru acțiunea colectivă, au fost excluse de la întâlnirile
importante de luare a deciziilor, ceea ce, la rândul lor, a dat naștere interesului lor pentru
aderarea permanentă la Consiliu.In final,razboiul din Golf a lasat o imagine buna în mintea
oamenilor și a solicitat masuri sporite pentru desfășurarea operațiunilor de menținere a păcii ale
ONU84.
IUGOSLAVIA
Implicarea ONU în Iugoslavia a început cu rezoluția Consiliului de Securitate, care a adoptat
un embargo general și complet asupra tuturor livrărilor de nave și echipament militar către
Iugoslavia.33 Problemele ridicate în Iugoslavia se aflau în centrul naturii ordinii internaționale
și a dreptului internațional în post -război rece, atingând întrebări de autodeterminar e, drepturi
individuale și de grup și exercitarea limitelor de suveranitate. Astfel, ONU a ezitat să intervină
pentru un timp. Apoi, Consiliul de Securitate a acceptat propunerile pentru o operațiune de
menținere a păcii și forța de protecție a ONU (UNPROF OR), înființată în 1992.

83 Tareq Ismael, „ The Gulf War and New World Order” , New York:Univ.Press of Florida, 1994, p.35
84 Mingst/Karens,” The UN in the Post Cold War Era”, Washington, Westview Press,2000,pag 89

58 De-a lungul conflictului, impresia a fost că ONU este în mare măsură incompetent. Divizările
dintre membrii Consiliului au creat mijloace neproductive pentru rezolvarea conflictului. În
ciuda autorizație, reticența guvernelor și a militarilor lor de a folosi forța mai mult a demonstrat
limitele rolului ONU de executare, cu excepția cazurilor în care interesele naționale puternice
sunt în joc, ca și în războiul din Golf. Prin urmare, după tragedia iugoslavă, s -a văzut un aspect
important precum comunitatea internațională nu dorește să intervină în conflicte care nu
amenințău stabilitatea globală. Mulți oameni au fost uciși din motive etnice.Deși rezoluțiile
ONU au fost ignorate, forțele de menținere a păcii au atacat și există o li psă generală de sprijin
pentru eforturile ONU de către SUA și alții.
Pe de altă parte, eforturile ONU, cum ar fi sancțiunile economice și menținerea păcii, au
împiedicat cel puțin împrăștierea conflictelor către vecinii săi, iar asistența umanitară a f ost
folositoare într -o oarecare măsură încât a oferit cadrul pentru negocierile și acordul final de
pace85.
SOMALIA

În 1991 și 1992, ordinea civilă s -a prăbușit în Somalia, în timp ce clanurile vamale au preluat
controlul asupra unor părți ale țării. Decesele, lipsa alimentelor și foametea au însoțit mii de
oameni care au cerut și au forțat asistența umanitară urgenta. O mică misiune formată de trupele
pakistaneze au fost trimise în Somalia pentru a proteja oamenii (UNISOM I). Apoi, Rezoluția
Consiliul ui de Securitate cu numarul 794 a autorizat o mare intervenție militară și umanitară
condusă de SUA pentru a asigura porturile și aerodromurile, a proteja transporturile și lucrătorii
și a sprijini eforturile de ajutor umanitar. Cu toate acestea, domeniul misiunii a fost
ambivalentStatele Unite nu intenționau să -și angajeze forțele pe o perioadă lungă de timp, iar
obiectivul era limitat la problemele umanitare.
În cazul în care UNISOM nu a reușit să garanteze acordarea asistenței umanitare, UNISOM
II s-a format în 1993 și a realizat o muncă umanitară la scară largă. Cu toate acestea, munca
utilă făcută de ONU a fost contracarată prin pierderea imparțialității de către aceasta în
sprijinirea eliminării generalului Aidid. Plecarea de la neutralitate a con dus la imaginea
negativă a operațiunii ONU și a dat impuls acestei dispute.În timp, situația s -a deteriorat și
soldații ONU s -au confruntat cu replica adversa.

85 Geoff Simons, ”UN Malaise: Power, Problems and Realpolitik ”, New York: St. Martin Press, 1995, p. 82

59 Prin urmare, în octombrie 1994, partidele din Somalia și -au pierdut dorința de a se împăca cu
ceilalți, s -a simțit faptul că somalezii și -au pierdut șansa și apoi au retras initiativa în ianuarie
1995.În scurt timp, generalul Aidid a fost ucis.Operațiunea Somaliei nu este similară cu cele de
procedură.A avut loc într -un stat în care nu exista nici o ordine,nici o autoritate guvernamentală,
așa că conceptul de suveranitate și -a pierdut semnificația.În timpul operațiunii, ONU încalcă
unul dintre principiile sale; statele aflate în conflicte ar trebui să ceară ONU să intervină. A
împiedicat, de asemen ea, vivacitatea instituțională și impotența conducerii ONU în cazurile în
care menținerea imparțialității este dificilă86.

BURUNDI SI RWANDA

La Rwanda, în octombrie 1990, a izbucnit un conflict intern și transfrontalier, cu lupte
sporadice intre for țele armate ale guvernului condus de Hutu din Rvvanda și Frontul Patriotic
condus de Tutsi (RPF) care operează din Uganda. În 1993, guvernul din Rwanda și RPF au
ajuns la un acord de încetare a focului. Mai târziu, aceștia au cerut Consiliului de Securitat e să
instaleze observatori militari ONU la frontiera lor comună pentru prevenirea utilizării militare
și a transportului de echipament militar la frontiere.În 1993, Consiliul a înființat Misiunea de
Observatori ONU Uganda -Rvvanda (UNOMUR).
Apoi, repreze ntanții ONU au încercat să ajute la negocierile pentru o guvernare nouă și
încetarea conflictelor. Pacea a fost încheiată cu succes, totuși, masacrele locale nu s -au încheiat.
După ce mulți oameni au fost uciși și milioane de refugiați rwandezi au scăpat în țările vecine,
Consiliul a decis să înființeze o altă forță internațională;UNAMIR (Misiunea de asistență a
ONU pentru Rwanda), pentru punerea în aplicare a acordului de pace. UNAMIR s -a concentrat
pe concretizarea unei încetări,dar nu a reușit și s -a co ntinuat atacul. Astfel, Consiliul a
considerat situația din Rwanda drept o amenințare la adresa păcii și securității internaționale și
a impus un embargo împotriva armelor rusești.
Apoi, Consiliul a autorizat, în temeiul capitolului 7 din Carta ONU, o op erațiune umanitară
multinațională temporară. Razboiul civil s -a încheiat după ce forțele RPF au preluat controlul
în Rwanda; aceștia au declarat că au încetat focul și că guvernul de tranziție a fost înființat timp
de cinci ani.În discursurile sale,secreta rul general al ONU,generalul Boutros Ghali,a afirmat ca

86 Ibidem

60 operațiunea ONU din Rvvanda nu s -au încheiat doar cu un eșec pentru ONU,ci și pentru
comunitatea internațională.Din ce în ce mai clar,chiar și noua inițiativă a ONUsi
anume,propunerea relativ modestă a faptului că autorii genocidului ar trebui să fie adusi în fața
justiției, a fost condamnată la eșec din cauza lipsei resurselor, a incompetenței și a indiferentei
statelor puternice.În Bosnia, în Somalia și în Rwanda, nu exista nici o pastrare a pacii și nici
măcar o impresie în a face pace.
ONU s -a confruntat cu provocări post razboi rece de natură diferită fără a păstra pacea și
preocupări umanitare, ridicând cereri de intervenție, fără a oferi directii clare în ceea ce privește
evoluția. În acest me diu, principiile consimțământului, imparțialității și neutilizării forței, în
afară de autoapărare, care erau liniile directoare de bază ale operațiilor tradiționale de menținere
a păcii, păreau inadecvate. Explorarea forțelor ONU în fiecare dintre aceste teatre a subliniat
aspecte critice legate de practica contemporana de menținere a păcii în conflictele interne87.

HAITI

Inainte de 1990, istoria Haiti era plină de dictaturi militare. Pentru o scurtă perioadă, în 1990
a existat un guvern ales în mod democratic, sub președintele Aristide. Mai târziu, în acel an,
conducătorii militari au luat puterea și l -au expulzat pe Ari stide și pe ceilalți oficiali. Consiliul
a condamnat noii conducători și a impus un embargo, cu excepția produselor alimentare și a
medicamentelor necesare. Când condițiile din țară s -au înrăutățit,mulți oameni au plecat din
țară. În consecință, Rezoluția CS 940 a condamnat Haiti pentru violarea drepturilor omului.37
Consiliul a autorizat statele membre să formeze o forță multinațională a ONU cu autoritatea de
a folosi orice mijloace necesare pentru a pune capăt conducerii militare.
Astfel, Consiliul a luat un alt pas în Haiti în tratarea unei crime politice interne ca o amenințare
la adresa păcii și securității internaționale. Cu ajutorul Statelor Unite, care au renunțat la afluxul
de refugiați haitieni, s -a format o forță multinațională de puteri a ON U, care a amenințat că va
invada. Apoi, coaliția ONU, compusă mai ales din trupele americane, a ocupat Haiti. În curând,
președintele Aristide s -a întors în Haiti, iar ONU a decis să părăsească un grup de menținere a
păcii pentru a menține ordinea până cân d guvernul s -a întors la guvernare.În 1995, au avut loc
alegeri și Președinte Aristide a câștigat.Susținerile democratice supravegheate de ONU la

87 „Basic Facts About the UN ”, New York: Department of Public Information Press, 1995, p. 4

61 sfârșitul conflictului din Haiti au creat o impresie pozitivă cu privire la rolul ONU în
soluționarea unei dis pute interne.Mai mult, mandatul ONU din Haiti a ajutat noul guvern să
susțină un mediu sigur și stabil în țară. Acest caz a fost un alt exemplu, care arată schimbări în
sfera de aplicare și interesul ONU

Cambogia

După încheierea războiului din Vietn am, guvernul militar al Cambodgiei demis și un regim
represiv a fost stabilit. Noul regim a provocat Vietnamul în erupțiile de graniță, iar Vietnamul
a răspuns prin invadarea și înființarea unui guvern marionetă în Combodgia. Guvernul nou,
susținut de sovi etici în China, a ajutat forțele opoziției. După un conflict civil,urmărit de un
deceniu de ocupație de către Vietnamul sprijinit de sovietici, forțele de ocupație au capitulat la
sfârșitul Războiului rece.În octombrie 1991,acordurile pentru o înțelegere p olitică
cuprinzătoare a Cambodgiei au fost semnate la Paris. Cooperarea dintre SUA și URSS a motivat
China și Vietnam pentru sprijinirea unei încetări în Cambodgia.
Apoi, ONU a prevăzut o misiune de menținere a păcii pentru Cambodgia (UNTAC) pentru a
pune în aplicare acordul și a asigura un mediu politic neutru înainte de alegerile generale. De
asemenea, au reunit sarcini diferite și complexe, cum ar fi supravegherea încetării, dezarmarea
forțelor și relocarea refugiilor în cooperare cu UNHCR. În septemb rie 1993, secretarul general
a declarat că rolul UNTAC în Cambodgia s -a încheiat cu instalarea unei constituții și a unui
guvern nou, bazate pe vocile poporului exprimate prin alegerile din mai 1993. Păstrătorii păcii
și un grup restrâns au rămas pentru a observa și monitoriza pacea.
Operațiunile de menținere a păcii ale ONU din Haiti și Cambodgia au contribuit la stabilizarea
păcii în ambele țări. În ambele cazuri, regimurile autoritare și misiunile au reușit să organizeze
alegeri corecte. ONU a furniza t sarcini complexe în aceste conflicte, cum ar fi promovarea și
protecția drepturilor omului,organizarea și acordarea de asistență tehnică în alegeri și
repatrierea refugiaților.Ca o evaluare generală, în Haiti și Cambodia, menținerea și menținerea
păcii a u fost finalizate cu mult mai mult inainte decât în Bosnia și Somalia. Alegerile
supravegheate de ONU au condus la elaborarea unor constituții și la înființarea unor guverne
democratice prin încheierea unor eforturi de lungă durată88.

88 Ibidem,pag 5

62 Dincolo de problemele grave care au fost ridicate cu privire la capacitatea ONU de a -și
exercita o comandă eficientă și centrală a operațiunilor care depășesc menținerea păcii, ONU
se confruntă cu provocări enorme în ajustarea unor relații percepute în mod uzual, de putere și
de influență. Deși unii se îndoiesc de aceasta, ONU răspunde cât mai eficient posibil conflictelor
actuale și crizelor umanitare. O întrebare mai importantă implică faptul că aceste răspunsuri vor
constitui rezoluții eficiente ale c auzelor care stau la baza conflictului.
ONU s -a confruntat cu diferite tipuri de provocări post razboi rece.A trebuit să facă față
conflictelor în care nu exista pace pentru a menține și de a face ca urgențele umanitare să facă
intervenția ONU inevitabilă.Principiile suveranității, neintervenț iei în afacerile interne,
consimțământul, neutilizarea forței au devenit inadecvate în aceste condiții. De exemplu, în
cazul Somaliei, nu a existat un guvern legitim, conceptul de suveranitate a devenit lipsit de sens,
iar situația umanitară disperată din Bosnia a demonstrat inevitabil intervenția umanitară.În
lumina acestor evoluții, normele tradiționale ale relațiilor internaționale au impus reevaluarea.

3.3 Provocări post -război rece:
Eroziunea suveranității, intervenția neintervenționară și umanitară
Eroziunea suveranității naționale

Schimbările din politica mondială de la sfârșitul războiului rece au dus la interogarea
conceptului de "suveranitate". Suveranitatea de stat își păstrează validitatea ca principiu
definitoriu al societății internațion ale și guvernându -se în relațiile internaționale, dar conceptul
a evoluat.89 Suveranitatea reală înseamnă că guvernele naționale controlează rezultatele la nivel
național și internațional. Oricum, în războaie intrinseci, unde nu există niciun guvern legitim
care să controleze evenimentele, principiul își pierde sensul. Problemele din Rwanda, Somalia,
Bosnia, Haiti și Cambodgia, deși problemele intrinseci, strict vorbind, au fost redefinite ca
preocupări intrinsece, sub rezerva acțiunilor ONU. Prin urmare, pr incipiul suveranității statului
a fost înfrânat de demiterea inerentă și de tratamentul eficient al conflictelor interne de către
ONU.

89Interviul cu Secretarul General al ONU Kofi A. Annan , The Fletcher Forum of World Affairs, Vol. 21, No. 2

63 După cum a observat fostul secretar general Boutros Ghali: "Timpul suveranității absolute și
exclusive a trecut, teori a sa nu a fost niciodată realitatea. Este o sarcină a liderilor statelor de
astăzi să înțeleagă acest lucru și să găsească un echilibru care să împlinească nevoile unor bune
guvernari internationale și cerințele unei lumi din ce în ce mai interdependente"90. Întrucât
oamenii și statele au devenit mai interesate și interdependente,cererile au fost tot mai vehemente
pentru managementul internațional în detrimentul suveranității statului.

Neintervenție

Consimțământul părților pentru intervenție a fost inevitabil pentru tradiționali subiecti de
menținere a păcii. Dar părerile se schimbă atât pe planul politic, cât și pe cel juridic, în ceea ce
privește consensul partidelor. În ultimul timp am văzut num eroase exemple de intervenție în
afacerile interne ale statelor dincolo de consimțământul guvernelor.Intervenția este din ce în ce
mai percepută ca legitimă pentru a opri violarea în războaiele civile care au izbucnit de la
sfârșitul Războiului Rece.Dinami ca conflictelor etnice și religioase, așa cum am văzut în
Bosnia, Somalia și Rwanda, este foarte diferită de conflictele interstatale pe care ONU le -a
implicat în timpul Războiului Rece.
În conflictele anterioare, motivele conflictului și părțile au fo st mult mai clar constatate și,
după ce au convenit asupra unei încetări, ONU a stiut cum să opereze. Oricum,în conflictele
etnice, motivele conflictelor și ale partidelor sunt mai complexe și mai dificil de identificat.În
multe dintre aceste cazuri, nu a existat niciun guvern legitim pentru obținerea
consimțământului, nici o încetare efectivă a focului și linii limitate clare. Într -un astfel de mediu
instabil și anarhic, fiabilitatea principiului consensului este foarte posibil a fi o bază
operațională pe ntru menținerea păcii.91Experiența ONU din Iugoslavia, Cambodgia, Rvvanda,
Somalia și Haiti a demonstrat clar că, în contextul conflictelor intra -statale și etnice, aderarea
strictă la principiile normative ale consimțământului, imparțialității și neutiliză rii forței, reduce
eficiența operațională a unei forțe de menținere a păcii. Cea mai importantă concluzie pe care
o putem trage din aceste exemple este că articolul 2 (7), și anume, non -intervenția în treburile
interne – a devenit aproape lipsită de sens î n epoca post -Război Rece.

90 Boutros Boutros Ghali, “An Agenda for Peace ”, A/47/277 -S/24111, [http://www.un.org/plweb -cgi/idoc.pl.],
17 iunie 1992,pag 3.
91 Charles W. Kegley Jr., Grcgory A. Raymond and Margaret G. Hermann, " The Rise and Fail of the Non –
intervention Norm: Some Correlates and Political Consequences", The Fletcher Forum of World Affairs, Vol.
22., No. 1,1998, pag. 89

64 Intervenția umanitară

Provocarea față de norma de neintervenție este, de asemenea, motivată de preocupările
umanitare legate de creșterea violenței și durerii în mediul haotic al conflictelor internaționale.
Situațiile de ur gență umanitară, provocând exodul în masă al refugiaților care fug din țările
învecinate – pot constitui amenințări la adresa păcii și securității internaționale sau pot agrava
amenințările existente; dimpotrivă, tulburările de pace pot genera crize umanit are.92Astăzi,
asistența umanitară a devenit o parte integrantă a instaurării păcii și a securității în diferite
puncte de dificultate într -un mod care nu a fost niciodată cazul în trecut. Scopul său este nu
numai să ofere acces la oamenii suferinzi, ci și să con struiască poduri în conflict.
Bunătatea acestei asistențe trebuie să fie umanitatea, neutralitatea și imparțialitatea.Acordarea
de asistență victimelor războiului este o sarcină dificilă, deoarece una sau cealaltă parte
consideră invariabil asistența u manitară ca o formă de intervenție externă. În același timp, pe
măsură ce războaiele interne au ajuns să domine statisticile razboiului și comunitatea
internațională încearcă să facă față responsabilităților sale în cadrul asistenței umanitare în
această a sistență, suveranitatea națională și implicarea militară devin amestecate într -un proces
complex93.
Combinarea ajutorului cu punerea în aplicare, pe de altă parte, ridică probleme delicate care
pun în discuție rolul organizațiilor umanitare și dorința d e intervenție.Deși ONU s -a despărțit
de principiile normative anterioare, cum ar fi neintervenția și suveranitatea națională, și a
intervenit în mai multe variante civile în numele asistenței umanitare, protecția drepturilor
omului sau împiedicarea acestor a de a răspândi țările vecine și amenințând pacea și securitatea
internațională, ONU nu ar putea avea succes în întregime. Credibilitatea ONU a fost grav
afectată în fosta Iugoslavie, Somalia și Rwanda. Nu a reușit să salveze oamenii din circumstanțe
dispe rate.
În cele din urmă, suspiciunea a provocat imparțialitatea pacificatorilor, iar legitimitatea ONU
a slăbit.În afară de pierderea increderii în cadrul ONU ca organizație de securitate, ONU se
confruntă, de asemenea, cu cea mai profundă criză financi ară din istoria sa. Multe dintre
deciziile CS privind soluționarea conflictelor nu au nici puterea legală și politică de a le face

92 Jan Allison, "Humanitarian Emergencies and the UN ", International Affairs, Vol. 4, No. 2, 1994, pag 22
93 Tom Woodhouse, Robert Bruce and Malcom Dando, “Peacekeeping Peace Making Towards Effective
intervention in Post -Cold W ar Conflicts” , London: MacMillan Press, 1998, pag. 4

65 respectate, nici mijloacele de a le pune în aplicare într -un mod eficient. După o scurtă perioadă
de acalmie de după războiul rece, ONU a suferit din nou de incapacitatea să pună în aplicare
deciziile sale în situații critice, de data aceasta fără scuza de obstacolele create de Razboiul
Rece.ONU a eșuat în majoritatea operațiunilor sale după războiul rece, din cauza lipsei de
echipamente, resurse și mașini suficiente pentru a face față unor conflicte noi. Procedurile
existente îngreunează mobilizarea contingentelor de menținere a păcii și trecerea lor în zone
operaționale. Este evident că operațiunile ONU în domeniul menținerii p ăcii trebuie
reorganizate94.

94 Adam Robers,Benedict Kingsbou ry,“UN in the Divided World ,” New York: Oxford Univ. Press, 1993, pag. 82

66 CONCLUZII

ONU a intrat într -un proces de transformare până la sfârșitul Războiului Rece. O speranță a
apărut in faptul că sistemul ONU ar putea fi reinnoit la funcție în mod corespunzător. În plus,
cooperarea în CS pentru a opri agresiunea Irakului împotriva lui Kuwait a întărit speranțele
pentru viitorul rol al ONU. Un optimism real printre oamenii de știință, politicieni, mass -media
și în public a apărut pentru un ONU revigorat la sfârșitul Războiului Rece.
Prin urmare, un sentiment de euforie a înconjurat ON U. Astfel, CS a solicitat Secretarului
General Ghali să pregătească un program de reformă privind modalitățile de consolidare și de
transformare a ONU într -un mod mai eficient în cadrul Cartei. Secretarul general, în "Agenda
pentru pace", a dezmințit conce pte noi precum diplomația preventivă, instaurarea păcii și
construirea păcii post -conflict pentru a sprijini operațiunile de menținere a păcii ale ONU.
Oricum, tipul de conflicte interne care au explodat la scurt timp după încheierea Războiului
Rece, au îm piedicat atingerea"unei agende pentru pace"a conceptelor provocatoare de
neintervenție și de suveranitate de stat.
Anii care au urmat după încheierea Războiului Rece au provocat izbucnirea multor conflicte
interne în diferite părți ale lumii, ca și în f osta Iugoslavie, Rwanda, Haiti, Cambodgia și
Somalia. Războiul din Golf a devenit ultimul caz al tradițiilor interstatale.În vremurile
contemporane, natura conflictelor se schimbă și ONU a cerut să se ocupe de aceste tipuri de
conflicte armate care nu au p utut fi predate în Carta ONU . De vreme ce Carta a fost concepută
pentru conflicte interstatale, iar Organizația nu este pregătită să facă față conflictelor în
interiorul frontierelor interne, ONU nu ar putea avea succes în depășirea acestor conflicte, așa
cum se așteaptă.
În timp ce gestiona aceste conflicte, ONU a trebuit să încalce principiile și normele
tradiționale, cum ar fi nefolosirea forței în operațiunile de menținere a păcii, neintervenția în
afacerile interne și suveranitatea statului. Mai mul t, CS este autorizat să întreprindă acțiuni de
punere în aplicare pentru a crea condiții pentru operațiunile de ajutor umanitar și pentru apărarea
personalului ONU din Bosnia, Somalia și Rwanda. Acest lucru a încețoșat distincția între
operațiunile de menț inere a păcii și de menținere a păcii ale ONU. Deși acest aranjament a
îmbunătățit eficiența ONU, a creat și un impact negativ asupra credibilității Organizației.
De la sfârșitul Războiului Rece, vechile modele de interacțiune s -au rupt ori s -au schimbat
semnificativ,modelele nu au cristalizat încă.. Deși statele membre sunt nemulțumite de
experiențele anterioare ale ONU, ele nu au obținut încă situatia politică necesară pentru ca

67 ONU să nu poată gestiona politica din lume după războiul rece. În aceste condiții, se pare clar
că noul ONU a fost conceput pentru o viată care este complicata. Spiritul care a creat ONU
pentru a împiedica repetarea unui alt razboi mond ial nu este în viață astăzi. Prin urmare, ONU
nu este pregătită să răspundă în mod adecvat crizelor prezente.
În consecință, ONU are nevoie de reforme pentru a -și îndeplini funcția, așa cum a fost
elaborată în Cartă. Fără reformă, ea nu are atât credib ilitatea, cât și capacitatea de a face față
provocărilor planetei contemporane,nu are capacitatea de a satisface în mod adecvat cerințele
condițiilor actuale și viitoare ale lumii care depind de politicile statelor membre. ONU poate
face doar ceea ce state le membre doresc să facă. În calitate de organizație interguvernamentală,
reformele sale depind în mare măsură de statele membre, în special cele mai dăunătoare. Astfel,
singurele politici superficiale rămase din SUA, din motive politice, militare și finan ciare, ar
determina în principal parametrii principali ai operațiunilor viitoare ale ONU. Am văzut, în
cazurile Somaliei, Haiti și Iugoslaviei, că sprijinul acordat de SUA pentru menținerea păcii a
ONU merita mentionat.
În plus, cooperarea NATO cu ONU pentru furnizarea de ajutor militar a fost necesar în
Bosnia. Deoarece capitolul VIII din Carta ONU îi anunță să coopereze cu organizațiile
regionale, nu există nici o problemă în această cooperare. Oricum, NATO este o organizație de
defecte colective și l ogica sa este diferită de operațiunile de menținere a păcii ale ONU. Astfel,
au apărut probleme în operațiunile bosniace față de NATO.ONU și NATO ar trebui să
coopereze în viitoarele operațiuni, doar pentru că ONU are nevoie de echipamente și resurse
NATO în timp ce NATO trebuie să participe la operațiunile de menținere a păcii ale ONU
pentru a justifica existența și relevanța sa după dizolvarea Uniunii Sovietice.
In condițiile în care conflictele se petrec greu, țările care au transmis contractele, chia r și
SUA, devin din ce în ce mai reticente să angajeze personal pentru operațiunile ONU. Eșecul
ONU din Somalia, Bosnia și Rwanda a avut un impact negativ și asupra strategiei lor. În mod
evident, este extrem de dificil pentru orice guvern să justifice fap tul că resortisanții săi ar trebui
să moară în conflict ,că publicul nu înțelege și unde un interes politic convingător nu poate fi
demonstrat. Prin urmare, este important să materializăm propunerile discutate în cadrul
Agendei pentru pace, despre diplomați a preventivă, procesul de stabilire a păcii, consolidarea
păcii și chestiunile bugetare pentru a menține în viață operațiile ONU în viitor.

68 A devenit vizibilă punerea mai multor resurse ale ONU în strategii de prevenire și găsirea
unor surse noi și îmbunătățite pentru finanțarea activităților de pace și securitate ale ONU.Cu
toate acestea, niciuna dintre propunerile de reformă nu trebuie făcută în mod incremental ca
răspuns la urgențe imediate sau critici publice persistente și adesea greșite ale or ganizației.In
schimb, trebuie să reflecte un plan pe termen lung menit să ofere ONU capacitatea, când și dacă
voința politică există, să răspundă rapid cererilor viitoare de implicare în lupta împotriva păcii.
O Agendă pentru Pace reprezintă un prim pas bu n în direcția abordării noului mediu în
domeniul păcii și securității, utilizând potențialul consacrat în Carta ONU într -o măsură mai
mare decât înainte.
Prioritatea acordată diplomației preventive și a altor abordări preventive în "Suplimentul la o
agendă pentru pace" a Secretarului General, precum și recunoașterea necesității de a scoate la
iveală distincții care să împlinească diferite tipuri de răspunsuri, în special în ceea ce privește
păstrarea păcii și punerea în aplicare a acestora, de asemenea. Mai mult decât atât, există un
acord general între statele membre, în lumina greșelilor ONU în variante interne, că principiile
de bază ale menținerii păcii sunt; consimțământul părților, imparțialitatea și nefolosirea forței,
cu excepția apărării, ar treb ui să fie observați în viitor. În special, țările din lumea a treia au
subliniat că operațiunile de menținere a păcii ale ONU ar trebui să respecte cu strictețe
principiile și scopurile Cartei, în special principiile respacctului pentru calitatea suverană și
integritatea teritorială a statelor și neintervenția în afacerile lor interne.
În plus, reformarea ONU pentru a -și extinde rolul în politica internațională a adus CS pe
ordinea de zi. Deoarece Carta ONU conferă Consiliului o responsabilitate principa lă 55 pentru
menținerea păcii și securității internaționale, reforma sa este considerată inevitabilă.
Propunerile de reformă, care vor pune CS în centrul viitoarelor chestiuni internaționale de pace
și securitate, se concentrează asupra dimensiunii, compoz iției și luării deciziilor în cadrul
Consiliului. Cu toate că statele membre ale ONU au ajuns la un consens că numărul membrilor
permanenți și nepermanenți ai CS ar trebui mărit, iar privilegiul de putere veto ar trebui eliminat
pentru a avea un Consiliu m ai democratic și mai bine funcțional, de consens cu privire la modul
în care trebuie să se procedeze în favoarea reformelor.
Oricum, dacă ONU dorește să fie un instrument important al politicii internaționale, este
esențial să găsim cai pentru a reform a Consiliul. În acest moment, ONU ar trebui să se
străduiască continuu să -și îmbunătățească capacitățile în funcție de circumstanțele noi și de
schimbările din agenda lumii.Succesul său în viitor depinde de crearea de noi drumuri pentru a
depăși crizele po tențiale. Confruntarea cu conflictul de astăzi ne impune să fim perceptivi,

69 adaptativi, creativi și curajoși și să abordăm simultan problemele imediate precum cauzele
fundamentale ale conflictului, care se întâmplă de cele mai multe ori în lipsa oportunită ților
economice și a inegalităților sociale.

70 BIBLIOGRAFIE

I.SURSE PRIMARE

1. Amos Yoder ,“Evolution of the UN System ,” Washington: Taylor and
Francis Pub.,1993,
2. Anufrieva , D. Kyiv Bekiashev, „ Drept internațional public” ,Ed. Marine
Policy, 2005,
3. Azar Edward,” The Management of Protracted Social Conflict: Theory
and Cases .”Hampshire, England: Dartmouth Publishing Company, 1990,
4. Barry Donald,Ronald Keith – Regionalism, Multilateralism and the
Politics of Global Trade , Toronto UBC Press, , 1999,
5. Bernard M. Hockman and Michel M. Kostecki – “The Political Economy
of the Trading System. From GATT to WTO” ; Oxford ,Oxford University
Press, , 1996;
6. Braudel, Fernand “ Gramatica civilizatiilor ”, Paris Ed.Meridiane, ,1987,
7. Burian Alexandru.” Drept Internațional Public”, Chișinău,Ed. Tipogr.
“Elena -V.I.” SRL, 2009,
8. Crainic, Nichifor “ Nostalgia Paradisului” , Iasi,Ed. Moldova,.1996,
9. Duță Paul, Dănuț, “ Instituții de securitate, Partea Generală” , Editura
TechnoMedia, Sibiu, 2006
10. Delmartino Frank și Rudolf Krbek,” Manualul Afacerilor Europene ”,
Institutul European Român, septembrie 2005
11. Durnescu Lilian. “Revista Moldovenească de drept internațional și Relații
Internaționale ”. nr.1,2006
12. Miga -Beșteliu Raluca.” Drept Internațional ”. București: Ed. All, 1997
13. Eșanu C .”Activitatea diplomatică în prevenirea conflictelor și
gestionarea crizelor internaționale”, Serviciul diplomatic: teorie și
practică. Chișinău: CEP USM, 2011
14. Guțu Gheorghe,” Dicționar Latin Român” ,Ed.Științifică, București 1993,
15. Geoff Simons, ”UN Malaise: Power, Problems and Realpolitik ”, New
York: St. Martin Press, 1995
16. Huntington Samuel,“ Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii
mondiale” , București ,Ed.Antet, ,1997
17. Jan Allison, "Humanitarian Emergencies and the UN ", International
Affairs, Vol. 4, No. 2, 1994,

71 18. Tom Woodhouse, Robert Bruce and Malcom Dando, “Peacekeeping
Peace Making Towards Effective intervention in Post -Cold W ar
Conflicts” , London: MacMillan Press, 1998,
19. Jura Cristian – “Terorismul Internationa l”, Bucuresti, Editura All Beck,
2004
20. Kanet Roger E.,” Resolving Regional Conflicts Champaign ”, IL:
University of Illinois Press, 1998,
21. Kegley Charles W. Jr., Grcgory A. Raymond and Margaret G. Hermann,
"The Rise and Fail of the Non -intervention Norm: Some Correlates and
Political Consequences", The Fletcher Forum of World Affairs, Vol. 22.,
No. 1,1998,
22. Khatami Mohammad , “Islam -dialog și societatea civilă ,”
Bucuresti,Editura Argus,2001,
23. Krastev Ivan și Marc Leonard, „The New European Disorder ”, ECFR,
noiembrie 2014.
24. Kriesberg Louis,” Constructive Conflicts:From Escalation to Friedrich
Glasl,Confronting Conflict” Bristol Ed. Hawthorn Press, , 1999,
25. Levy Jack s., " Contending Theories of International Conflict,"
Washington, DC: United States Institute of P eace Press, 1996,
26. Mihailovici Aurelia Bălan -,”Istoria culturii si civilizației creștine” ,
București Ed. Oscar Print, 2001
27. Mingst/Karens,” The UN in the Post Cold War Era”,
Washington,Westview Press,2000,
28. Mitchell C.R., “ The Structure of International Conflict” . New York: St.
Martin's Press, 1981,
29. Montanaro, Lucia, “The Kosovo Statebuilding Conundrum: Addressing
Fragility in a Contested State ”, FRIDE Working Paper 91, October 2009,
30. Nistorescu. Nicolae – Forumul de C ooperare Economică Asia – Pacific
(APEC). Acordul American de Comerț Liber (NAFTA) ; Brăila, Ed.
Independența Economică, 1998,
31. Pavel C.Constantin,” Tragedia omului în cultura modernă ,” București Ed.
Anastasia, 1997,
32. Pitulescu Ion ,” Al treilea razboi mondial ,” Bucuresti ,Editura
National ,2000
33. Reinhard Meyers:Grundbegriffe,” Strukturen und theoretische
Perspektiven der InternationalenBeziehungen ,” Bonn ,(ed.): Grundwissen
Politik,, 1993,

72 34. Robers Adam and Benedict Kingsboury, “ UN in the Divided World ,”
New York: Oxford Univ. Press, 1993,
35. Simileanu, V – “Radiografia Terorismului” , București ,Editura Top
Form,2008,
36. Slusser Robert , Jan F. Triska „Teoria,Dreptul si Politica Tratatelor
Sovietice ”, California Ed.Standford University Press, ,1962
37. Tareq Ismael, Jacqueline S. Ismael„ The Gulf War and New World
Order” , New York:Univ.Press of Florida, 1994,
38. Woodhouse Tom, Robert Bruce and Malcom Dando, “Peacekeeping
Peace Making Towards Effec tive intervention in Post -Cold W ar
Conflicts” , London: MacMillan Press, 1998

II.IZVOARE EDITE

39. DEX, Ed. a II -a, Ed. Univers Enciclopedic, București 1996,
40. Revista LUMEA, “Global Politics and World Events”, Nr.11/2006, ;
www.lumeam.ro.;
41. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d8/United_Nations_
member_countries_world_map.PNG
42. Marius Laurinavičius, Laurynas Kasčiūnas, Vytautas Keršanskas, Linas
Kojala, „EU AND RUSSIA RELATIONS AFTER CRIMEA: RED
LINES FOR „BUSINESS AS USUAL”accesibil pe http://www.eesc.lt/
43. http://www.golos -ameriki.ru/content/new -coldwar/
44. https://www.brookings.edu/blog/brookings -now/2014/03/19/nato –
secretary -general -russias -annexation -of-crimea -is-illegal -and-illegitimate/
45. http://itar -tass.com/en/russia/751544
46. http:// www.noi.md/md/news_id/52540
47. John J. Mearsheimer, „Why the Ukrainian Crisis is theWest fault: The
Liberal Delusions that Provoked Putin”, in Foreign Affairs
48. 1 SPIEGEL ONLINE, Hamburg, Germany (6 March 2014).
“Munchhausen -Check: Putin und der legitime Prasid ent der Ukraine”
49. http://www.eesc.lt/
uploads/news/id750/EU%20and%20Russia%20after%20 Crimea.pdf
50. Interviul cu Secretarul General al ONU Kofi A. Annan , The Fletcher
Forum of World Affairs, Vol. 21, No. 2

73 51. World Bank, Empowerment and Poverty Reduction: A Sour cebook, 1
May 2002, at p. 3.
52. Steven Lee Myers, “U.S. and allies say Syria leader must step down,”
New York Times, 18 August 2011, available at:
http://www.nytimes.com/2011/08/19/
world/middleeast/19diplo.html?pagewanted=all&_r=0.
53. Anne -Marie Slaughter, “How to halt the butchery in Syria,” New York
Times, 23 February 2012, available at:
http://www.nytimes.com/2012/02/24/opinion/ how -to-halt-the-butchery –
in-syria.html?_r=2&
54. Simon Adams, “The world’s next genocide,” New York Times, 15
November 2013, available a t:
http://www.nytimes.com/2012/11/16/opinion/ the -worlds -next-
genocide.html.
55. Simon Adams, “Room for debate: The power of coercive nuance,” New
York Times, 30 March 2012, available at: http://www.globalr2p.org/
publications/168.
56. Boutros Boutros Ghali, “An A genda for Peace”, A/47/277 -S/24111,
[http://www.un.org/plweb -cgi/idoc.pl.], 17 iunie 1992
57. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, “Bucharest Plan of
Action For Combating Terrorism”, paragraful 9, Anexa la MC(9).DEC/1,
http://www.osce.org/docs/english/1990 -1999/mcs/9buch01e.htm#22
58. http://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatele_din_11_sempembrie _2001
59. Cate Malek,”The Conflict Resolution informatio n Source”
60. „Basic Facts About the UN ”, New York: Department of Public
Information Press, 1995,
61. Carta ONU