Profitul Si Politica Dividendelor

CUPRINS

CAPITOLUL I …………………………………………………………..3

PROFITUL ÎNTREPRINZĂTORULUI…………………..………..…3

1.1. Esența și rolul profitului la nivelul societății……………….…….………3

1.2. Tipuri de manifestare a profitului…………………….…………….…….5

1.3. Funcțiile profitului……………………….………………………….……7

1.4. Particularități privind profitul în industria de prelucrare a lemnului.…….8

1.4.1. Direcțiile de dezvoltare a industriei de prelucrare lemnului……8

1.4.2. Prezentarea generală a S.C. OVI PROD S.A. Crișeni……..….10

1.4.2.1. Istoricul S.C. OVI PROD. S.A………………..…….….…10

1.4.2.2. Conducerea – gestiunea societății…………………….……12 1.4.2.3. Scopul și obiectul de activitate al societății………….……..14 1.4.2.4. Poziția societății pe piață și concurența……………….…..16

1.4.2.5. Evoluția principalilor indicatori economico – financiari ai firmei pe perioada 2004 – 2006……………………………………………….……..18

CAPITOLUL II..………………………………………………..……..23

FACTORII DE INFLUENȚĂ PRIVIND MĂRIMEA PROFITULUI……………………………………………….…………23 2.1. Analiza factorilor de influență a profitului…………….…………….….23

2.1.1. Volumul, structura și calitatea producției…..…..….…………..24

2.1.2. Nivelul costurilor de producție….………….…..…….………..25

2.1.3. Nivelul prețurilor de vânzare…..………….……….……….…27

2.1.4. Nivelul productivității muncii……….………………….………28

2.1.5. Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție………………………………………………………………..……29

2.1.6. Viteza de rotație a capitalului……..….…………………….…30

2.2. Formele profitului…….…..………………..……………………………31

2.2.1. Profitul brut………………………………….….………………31

2.2.2. Profitul impozabil….…………..………………………..….…39

2.2.2.1. Calculul profitului impozabil și a impozitului pe profit la S.C. OVI PROD S.A……………………………………………….42

2.2.3. Profitul net………………….………….…………………..….43

2.2.3.1. Calculul profitului net la S.C. OVI PROD S.A……..44

2.3. Măsurarea performanței economice a întreprinderii…………….………47

2.3.1. Calculul principalilor indicatori de analiză a profitabilității………..……………………………………………………… 48

CAPITOLUL III……………………………………….…….………..55

REPARTIZAREA PROFITULUI ȘI POLITICA DE DIVIDENDE……………………………………………………………55

3.1. Repartizarea profitului…………………………………..…………….…55

3.2. Tipologia dividendelor………………………………………….……….60

3.3. Stabilirea valorii dividendelor………………………..…….……………62

3.4. Politica de dividende………………………………………………….…65

3.4.1. Factorii de influență a politicii de dividende…………..………66

3.4.2. Principalii indicatori ai politicii de dividende………..……..…68

CONCLUZII ȘI PROPUNERI PRIVIND ACTIVITATEA

S.C. OVI PROD S.A.……….……………………………….…………72

BIBLIOGRAFIE…………………..…………………………………..75

CAPITOLUL I

PROFITUL ÎNTREPRINZĂTORULUI

1.1.Esența și rolul profitului la nivelul societății

Profitul reprezintă unul dintre cele mai importante concepte economice strâns legate de existența economiei de piață. Este motivația principală a oricărei întreprinderi și îi condiționează organizarea întregii activități. Evident că obținerea profitului are loc în condiții sociale, organizatorice, tehnologice și politice concrete, toate acestea constituindu-se într-un sistem restricțional, mereu altul în fiecare moment, sistem de care întreprinderea trebuie să țină seama dacă dorește să-și atingă obiectivul fixat.

Pe de altăparte, însăși mecanismul de obținere a profitului impune introducerea în logica întreprinzătorului, a cointeresării muncitorului în ridicarea continuă a randamentului muncii și a nivelului general de industrie și cultură a populației din rândul căreia se recrutează personalul necesar.

O întreagă literatură, de la fiziocrați încoace, a ridicat numeroase aspecte privind originea profitului, sursele lui de formare, formele de manifestare și modalitățile de însușire, unele avându-l în vedere ca o materializare a diferenței dintre venituri și cheltuieli, iar altele pledând pentru inexistența lui întrucât se “pulverizează” sub forma salariilor, dobânzilor sau rentei.

“În țările cu economie de piață termenul folosit curent pentru beneficiu este profit. Cu toate acestea în multe țări se utilizează termenul de beneficiu, cum este de exemplu, în Franța (benefice) sau în Italia (beneficio)”.

“Profitul este un venit ce revine unei persoane de pe urma unui capital pe care îl utilizează într-un proces productiv”.

“Valoarea totală a unui bun poate fi privită pe două mari componente și anume, una o constituie profitul, iar cealaltă salariul…este imposibilă o mărire a

salariilor fără o diminuare a profiturilor”.

“Beneficiul constituie rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei avtivități productive; este principalul calitativ care exprimă eficiența activităților productive”.

Noțiunea de profit este privită, acceptată și înțeleasă diferit de economiști, ca un rezultat între efortul economic și efectul concretizat în veniturile obținute.

Pentru a obține profit, în toate situațiile veniturile trebuie să fie mai mari decât cheltuielile. Astfel profitul poate fi privit ca “un excedent de venituri peste nivelul costurilor…diferența dintre veniturile totale pe deoparte și costul total pe de altă parte”.

Este o valoare real pozitivă, rezultată din activități economico-financiare concrete ca efect al interacțiunii corelate, calitative și cantitative a resurselor și interdependenței factorilor de producție. Resursele financiare trebuie alocate în condiții de eficiență maxim posibilă, minimizând efortul, dar vizând obținerea efectelor economice scontate și în deplină concordanță cu posibilitățile reale de fructificare oferite de piață, determinate la rândul lor, de nivelul general de dezvoltare pe care l-a atins societatea, pe de o parte, și maximizând profitul, pe de altă parte.

Pentru a obține profit cât mai mare, în funcție de condițiile sale, întreprinderea maximizează veniturile – apelând la preț, pe care îl negociază cu clienții – și minimizează costurile, dar fără a face rabat calității produselor și serviciilor sale.

Nu există întreprinzător care, dispunând de un anumit capital și dorind să-l investească într-o anumită afacere economică, să nu întrebe: cât trebuie să investească, la ce prețuri se vor vinde produsele, cât de mari vor fi veniturile obținute, dacă acestea vor fi satisfăcătoare pentru firmă, în fine, la ce riscuri se expune dând naștere unui prilej de analiză a activităților desfășurate în întreprindere pentru mobilizarea factorilor de creștere a eficienței economice.

Pentru desfășurarea activității sale orice întreprinzător folosește factori de producție diverși care garantează furnizorilor lor o renumerație bine determinată.

Privită prin prisma raționalității economice apare evidentă necesitatea obținerii profitului ca o cerință a progresului, a dezvoltării.

”Întreprinderile care se dovedesc nerentabile, sunt supuse falimentului”.

1.2. Tipuri de manifestare a profitului

Profitul îmbracă diverse forme care pot fi structurate din varii puncte de vedere.

Din punct de vedere al mărimii profitului, a ceea ce obțin agenții economici putem distinge:

♦ Profit obișnuit (normal, ordinal)

♦ Supraprofit (profit de monopol)

Profitul obișnuit, normal este însușit de majoritatea covârșitoare a întreprinderilor care-și desfășoară activitatea în condiții normale din punct de vedere economic și social. Îi permite agentului economic să-și continue activitatea, să-și poată derula în continuare afacerea. În cazul în care nici măcar acest profit nu poate fi obținut, existența agentului economic este pus sub semnul întrebării.

Supraprofitul reprezintă un surplus de profit peste cel normal, însușit de întreprinderile care își desfășoară activitatea în condiții deosebite, superioare celor normale, obișnuite. La rândul său acesta poate fi structurat în două mari grupe:

profit suplimentar – rezultat de pe urma eficienței superioare, datorată

încorporării operative în activitatea economică a unor tehnici și tehnologii avansate în raport cu cele obișnuite, folosirii mai eficiente a factorilor de producție, eficienței superioare a activității de organizare și conducere. Reprezintă rezultatul eforturilor, eficienței superioare a activității întreprinderii;

-supraprofitul de monopol se întemeiază pe poziția firmei care-i permite să influențeze prețurile pe piață și să-și apropie pe această cale, temporar sau permanent, un profit suplimentar care nu materializează rezultatul unor eforturi proprii.

Din punct de vedere al reglementărilor legale în vigoare se disting două forme a profitului:

♦ Profit legitim

♦ Profit nelegitim

Profitul legitim cuvenit întreprinzătorului este rezultatul activității proprii de întreprindere. Apare ca un surplus monetar obținut în condițiile respectării normelor juridice existente în vigoare, precum și a metodologiilor de calcul instituite de sistemul juridico-fiscal. Adesea profitul legitim este numit profit legal, însă cele două noțiuni diferă atât în ceea ce privește elmentele ce le alcătuiesc cât și din punct de vedere al repartizării și al însușirii.

Principalele surse de formare a profitului legitim:

1) Progresul economic și tehnic – utilaje mai perfecționate și mai ieftine,

produse noi și îmbunătățite, organizarea superioară a activității economice. Invenția, inovația, producerea și implementarea sistematică a progresului tehnic în activitatea economică a fimelor, întreprinderilor, agenților economici în general, creează acestora o serie de avantaje: surse de sporire a profitului, surse de obținere a unui profit suplimentar peste profitul normal, incitând întreprinderile la o activitate inovativă.

2) Sumele dobândite ca urmare a evitării riscurilor în derularea activității economice conduc la creșterea beneficiilor. În măsura în care asumarea riscurilor implicate de organizarea și desfășurarea activității economice reprezintă un act de curaj, cel care și-o asumă este îndreptățit la o recompensă corespunzătoare, recompensă care se materializează în profit. Deci întreprinzătorul este pe deplin

justificat ca lui să i se cuvină profitul rezultat.

3) Parte din diferența preț de vânzare – cost datorită economisirii și reducerii costurilor față de prețul de vânzare. Acest gen de beneficiu ar trebui să aibă caracter permanent pentru orice firmă, reprezentând principalul motor de dezvoltare.

Profitul nelegitim sau necuvenit nu este însușit în virtutea unor merite, a unor eforturi poroprii, ci pe baza “speculării” unor situații deosebite, realizării de economii pe seama reducerii sau neefectuării unor cheltuieli legate de protecția mediului, de asigurare a unor condiții normale de protecție a muncii etc. Reprezintă profitul obținut peste cel admis, suma de bani obținută fără să se fi creat o anumită valoare economică. Sursa de formare a acestui câștig nelegitim o reprezintă eludarea legislației privind profitul numindu-se evaziune fiscală. (poate avea loc sub acoperirea legilor sau poate fi frauduloasă: subevaluarea masei impozabile, declarații de impunere false, contabilitate dublă).

Profitul nelegitim înglobează profitul nelegal, diferența fiind reprezentată de cauzele favorizante speculate de către agenții economici, materializându-se în câștig suplimentar și având un ritm de variație direct proporțional cu atitudinea față de risc adoptată de către întreprinzători.

Profitul nelegitim are mai multe izvoare generatoare, printre care:

1) Variații ale rentei funciare – datorate poziției favorabile față de furnizori, față de piață, etc.;

2) Asocierea prin cooperare sau fuziune;

3) Concurența neloială – firmele care nu compensează cheltuielile cu tehnologia folosită, și care, diminuind cheltuielile de exploatare folosește rețele de distribuție deja instalate.

4) Pirateria economică- utilizarea abuzivă și neautorizată a mărcilor consacrate pentru produsele proprii slabe din punct de vedere calitativ, inexistența cheltuielilor cu reclama și publicitatea, mâna de lucru ieftină și componente ieftine folosite, precum și practicarea unor prețuri inferioare celor situate pe piață generează de asemenea profituri suplimentare.

Profitul nje: surse de sporire a profitului, surse de obținere a unui profit suplimentar peste profitul normal, incitând întreprinderile la o activitate inovativă.

2) Sumele dobândite ca urmare a evitării riscurilor în derularea activității economice conduc la creșterea beneficiilor. În măsura în care asumarea riscurilor implicate de organizarea și desfășurarea activității economice reprezintă un act de curaj, cel care și-o asumă este îndreptățit la o recompensă corespunzătoare, recompensă care se materializează în profit. Deci întreprinzătorul este pe deplin

justificat ca lui să i se cuvină profitul rezultat.

3) Parte din diferența preț de vânzare – cost datorită economisirii și reducerii costurilor față de prețul de vânzare. Acest gen de beneficiu ar trebui să aibă caracter permanent pentru orice firmă, reprezentând principalul motor de dezvoltare.

Profitul nelegitim sau necuvenit nu este însușit în virtutea unor merite, a unor eforturi poroprii, ci pe baza “speculării” unor situații deosebite, realizării de economii pe seama reducerii sau neefectuării unor cheltuieli legate de protecția mediului, de asigurare a unor condiții normale de protecție a muncii etc. Reprezintă profitul obținut peste cel admis, suma de bani obținută fără să se fi creat o anumită valoare economică. Sursa de formare a acestui câștig nelegitim o reprezintă eludarea legislației privind profitul numindu-se evaziune fiscală. (poate avea loc sub acoperirea legilor sau poate fi frauduloasă: subevaluarea masei impozabile, declarații de impunere false, contabilitate dublă).

Profitul nelegitim înglobează profitul nelegal, diferența fiind reprezentată de cauzele favorizante speculate de către agenții economici, materializându-se în câștig suplimentar și având un ritm de variație direct proporțional cu atitudinea față de risc adoptată de către întreprinzători.

Profitul nelegitim are mai multe izvoare generatoare, printre care:

1) Variații ale rentei funciare – datorate poziției favorabile față de furnizori, față de piață, etc.;

2) Asocierea prin cooperare sau fuziune;

3) Concurența neloială – firmele care nu compensează cheltuielile cu tehnologia folosită, și care, diminuind cheltuielile de exploatare folosește rețele de distribuție deja instalate.

4) Pirateria economică- utilizarea abuzivă și neautorizată a mărcilor consacrate pentru produsele proprii slabe din punct de vedere calitativ, inexistența cheltuielilor cu reclama și publicitatea, mâna de lucru ieftină și componente ieftine folosite, precum și practicarea unor prețuri inferioare celor situate pe piață generează de asemenea profituri suplimentare.

Profitul nelegitim nu aparține întreprinzătorului indiferent de sursa din care provine, nu este un rezultat al activității sale economice, astfel el trebuie confiscat și vărsat la bugetul de stat.

Profitul reprezintă una din forțele principale de organizare a firmei. Activitatea financiară a întreprinderii poate fi abordată ca fiind un proces de transformare a resurselor alocate (energetice, materiale, de forță de muncă și informaționale) în scopul obținerii profitului. Firmele urmăresc să perfecționeze continuu modalitățile de derulare a afacerilor în care se află, în scopul maximizării profitului.

1.3. Funcțiile profitului

Profitul îndeplinește în condițiile economiei de piață un ansamblu de funcții extrem de importante, în absența cărora activitatea economică fie nu s-ar putea desfășura fie s-ar desfășura cu dificultăți majore:

1) Stimulează asumarea riscului de către întreprinzător. Cu cât profitul este mai mare cu atât întreprinzătorul este dispus să-și asume organizarea și desfășurarea unei activități care implică un grad mai înalt de risc;

2) Funcția de stimulare a creșterii eficienței utilizării factorilor de producție – întreprinderea trebuie să folosească cât mai rațional factorii de producție, să sporească eficiența folosirii lor, să reducă cantitatea de factori încorporată în fiecare unitate de produs;

3) Funcția de stimulare a progresului tehnic – în activitatea economică însușirea profitului stimulează organizarea și desfășurarea activității de cercetare științifică, încorporarea rezultatelor acesteia în activitatea economică, iar pe de altă parte, furnizează o parte însemnată a resurselor necesare desfășurării acestei activități;

4) Funcția de înnoire și modernizare a produselor, în măsura în care profitul depinde de operativitatea și gradul de înnoire și modernizare a produselor în vederea adecvării acestora la cerințele consumatorilor;

5) Funcția de stimulare a ridicării continue a calității rezultatelor activității

desfășurate, de care depinde prețul obținut pe piață, volumul vânzărilor și, deci,

mărimea profitului;

6) Pe seama profitului se asigură o parte însemnată a resurselor necesare organizării și desfășurării unor activități cu caracter nelucrativ – activități sociale, culturale, de ocrotire a sănătății;

7) Instrument de control asupra modului de realizare, repartizare și impunere fiscală etc.

În concluzie, profitul trebuie să stimuleze agenții economici în realizarea programului de producție și adaptarea lui conform cerințelor pieței, a nevoii sociale, îmbunătățirea calității și diversificarea sortimentelor de produse conform cerințelor populației sau economiei naționale.

1.4. Particularități privind determinarea profitului în industria de prelucrare a lemnului

I.4.1.Direcțiile de dezvoltare a industriei de prelucrare a lemnului

Industria de prelucrare a lemnului a făcut în ultimele decenii un salt spectaculos atât pe linia cercetărilor, cât, mai ales, în direcția tehnologiei de prelucrare a materiei prime și de transformare în produs finit. Acest progres este remarcat pe plan mondial și la noi în țară și este datorat importanței din ce în ce mai mare pe care o are lemnul atât ca materie primă, cât și ca posibilități de prelucrare. Prețuirea lemnului este și în directă legătură cu rezervele din ce în ce mai mici din pădurile lumii.

Țara noastră a obținut o serie de succese care ne situează pe plan mondial printre primele țări din lume în privința cantității și calității produselor. Evoluția continuă ascedentă de prelucrare a lemnului este caracterizată de concentrare pe orizontală și verticală, specializare, modernizare și integrare, situându-se în prezent din punct de vedere al concepției tehnologice și dotației cu utilaje la nivelul unei industrii moderne, în măsură să asigure în condiții de eficiență ridicată, prelucrarea și valorificarea integrală a masei lemnoase cu destinație industrială.

Realizată inițial prin concentrarea producției în unități de producție monoprofilate, acțiunea de modernizare și de dezvoltare a industriei de prelucrare a evoluat în sensul conceperii și realizării în paralel cu fabricile monoprofilate, a numeroase întreprinderi complexe cu profil integrat, cuprinzând unități specializate atât pentru prelucrarea primară, cât și pentru realizarea de produse semifabricate, prefabricate și finite.

Una din pârghiile de bază care a contribuit la saltul cantitativ și calitativ în industia de prelucrare a lemnului, a constituit-o modalitatea de abordare și rezolvare a asigurării prin asimilare în țară a celei mai mari părți din necesarul de mașini utilaje și mecanisme relizate în industria constructoare de mașini la nivel tehnic și calitativ – competitiv.

Agregarea utilajelor, automatizarea proceselor de producție, telecomanda, comanda program, regimuri de lucru de înaltă tehnicitate, turații mari, viteze ale sculelor foarte ridicate, precizia de lucru corespunzătoare, caracterizează în etapa actuală uzinajul lemnului și a derivatelor sale în cadrul unei industrii care se dezvoltă în ritm susținut.

O altă caracteristică a dezvoltării industriei de prelucrare a lemnului este creșterea numărului unităților de prelucrare care folosesc ca materie primă resursele secundare (lemn de mici dimensiuni, rămășițe, crăci) reprezentate în principal prin fabricile de plăci pe bază de lemn. În prezent deșeurile sub formă de tocătură intră în rețele de fabricație în procent de aproximativ 60 % cu tendințe de creștere în viitorii ani.

Indusria de mobilă, una din activitățile de bază ale prelucrării lemnului, concepută și dotată astfel încât să asigure atât specializarea de produse, cât și versalitatea producției este capabilă să realizeze produse de la unicat la serie din ce în ce mai competitivă și mai prezentă pe piețele externe, capabilă, de asemenea, să satisfacă nevoile interne tot mai mari și mai exigente.

Exportul de mobilă situează țara noastră din acest punct de vedere pe primele locuri din lume. Între numeroasele fabrici care reprezintă țara noastră în activitatea de prelucrare a lemnului pe plan mondial, un loc aparte ocupă S.C. OVI PROD S.A.

1.4.2. Prezentarea generală a S.C. OVI PROD S.A. Crișeni

1.4.2.1. Istoricul S.C. OVI PROD S.A.

Întreprinderea este “celula de bază” a sistemului de producere a bunurilor economice destinate vânzării.

S.C. OVI PROD S.A., cu sediul în județul Sălaj, localitatea Crișeni, a realizat în industria de prelucrare a lemnului prin prezența de peste un deceniu pe piață, creșterea continuă a nivelului de producție încercând să satisfacă cerințele exigente ale consumatorilor oferind produse și servicii de calitate.

S.C. OVI PROD S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile contractului de societate ale prezentului statut și reglementările în vigoare.

Societățile pe acțiuni reprezintă un tip de societate de capitaluri, în cadrul cărora drepturile și riscurile ficărui asociat, numit acționar, sunt reprezentate prin titluri negociabile, numite acțiuni. Reprezintă forma tipică a întreprinderii contemporane prin ponderea sa în activitatea economică desfășurată și capitalul folosit în economia țărilor dezvoltate cu economie de piață.

Sediul societății este în localitatea Crișeni nr. 12, județul Sălaj, telefon 0260- 616833, Fax 0260- 636531.

Crearea și funcționarea societăților pe acțiuni reclamă elaborarea unui contract de asociere și a unui statut care reglementează funcționarea și desfășurarea întregii activități.

Societatea a fost înregistrată la Registrul Comerțului nr. J33/50/93 și a primit prin înregistrarea la Finanțe codul fiscal nr. 6460822, completat cu litera R,

semnificând faptul că societatea comercială este plătitoare de TVA.

Capitalul social este de 2 162 540 lei divizat în 2 703 175 de acțiuni comune cu o valoare nominală de 0,8 lei / acțiune.

Structura capitalului social este redată în tabelul următor:

Tabelul nr.1: Structura capitalului social

În calitate de coproprietar asupra unei părți din societatea emitentă acționarul beneficiază de o serie de drepturi:

● dreptul de a încasa dividend: în cazul în care societatea a încheiat anul în profit și Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) decide acordarea de dividende;

● drept de vot: atât în AGA ordinare, cât și extraordinare, proporțional cu numărul de acțiuni deținute;

● drepturi de subscriere și de atribuire: în cazul majorărilor de capital, aceste drepturi oferă posibilitatea vechilor acționari de a-și păstra poziția în societate;

● dreptul de informare privind activitatea financiar-contabilă a societății;

● participarea la lichidarea societății în caz de faliment.

Atât majoritatea capitalului social, cât și reducerea de capital se face pe baza hotărârii AGA.

Sociatățile pe acțiuni prezintă o serie de avantaje în raport cu celelalte tipuri de întreprinderi:

– permit atragerea unor resurse de capital numeroase ;

-se caracterizează printr-o mare capacitate de inovare și asimilare a progresului tehnic datorită posibilităților mari de finanțare;

-posibilitatea de asigurare a unei conduceri superioare;

-o mai mare stabilitate și o putere de concurență ridicată;

-răspunderea limitată a acționarilor.

1.4.2.2. Conducerea – gestiunea societății

În baza prevederilor Legii nr.31 /1990, modificată prin Legea nr.161/2003, și în baza Statutului organul suprem de conducere a societății este Adunarea Generală a Acționarilor. Acesta are următoarele atribuții principale:

♦ aprobă structura organizatorică;

♦ decide asupra strategiei de dezvoltare economico-financiară;

♦ aprobă deschiderea de sucursale și filiale;

♦ decide asupra angajării de credite bancare, asupra garanțiilor constituite;

♦ examinează și aprobă bilanțul contabil anual;

♦ repartizează profitul;

♦ încheie bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea ficărui an;

♦ ia hotărâri cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, a numărului și valorii nominale a acțiunilor;

♦ hotărește asupra modificării contractului și statutului societății;

♦ decide asupra efactuării de investiții;

♦ ia decizii privind fuziunea, divizarea, dizolvarea sau lichidarea societății.

Conducerea operativă a S.C. OVI PROD S.A. este asigurată prin Consiliul de Administrație, Comisia de Cenzori și Directorul Genaral, care are în subordine trei directori: director tehnic, director de producție și director economic, care conduc și angajează unitatea în relațiile cu furnizorii, clienții, băncile, bugetul statului și celelalte bugete și fonduri speciale, în probleme de fiscalitate privind plata obligațiilor de impozite, taxe și contribuții la diferite fonduri. Aceștia au la rândul lor în subordine un număr de compartimente funcționale.

Administratorii societății prin intermediul Consiliului de Administrație pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, în afară de restricțiile prevăzute de lege sau de actul constitutiv. Deciziile în Consiliul de Administrație se iau cu majoritatea absolută – jumătate plus unu – a membrilor prezenți.

Pentru verificarea gestiunii societății, Adunarea Generală numește trei cenzori

care vor îndeplini obligațiile și vor exercita drepturile stabilite prin lege.

Gestiunea, văzută ca un ansamblu de operațiuni vizând primirea, păstrarea,

eventual transformarea și eliberarea de valori materiale și bănești, incubă răspunderea personalului însărcinat cu efectuarea lor, atât în privința integrității valorilor, cât și în privința eficienței lor. Răspunderii i se atribuie o importanță deosebită și pentru a se înfăptui acțiuni eficiente este necesar ca firma să dețină personal calificat în posturi. Munca reprezintă cel mai important factor de producție, fără de care nici o activitate economică nu ar fi posibilă. Este furnizată de indivizi, de persoane înzestrate cu un ansamblu de cunoștințe, de calități fizice, intelectuale, experiență etc.,în vederea creării bunurilor.

Viabilitatea economică a întreprinderii este dependentă de volumul, structura și eficiența utilizării resurselor materiale, financiare și umane.

Tabelul nr.2: Încadrarea cu personal a structurii organizatorice la S.C. OVI PROD

CRIȘENI

Din punct de vedere structural, ponderea cea mai ridicată o au muncitorii, iar în cadrul acestora muncitorii direct productivi.

Încadrarea cu personal se realizează în două importante ipostaze. Prima are în vedere “dotarea” cu personal a societății comerciale în ansamblul său, iar cea de a doua, dimensiunea umană a componentelor procesuale (în special activități) și structural – organizatorice (compartimente și posturi).

1.4.2.3. Scopul și obiectul de activitate al societății

Orice activitate economică este îndreptată către mediu, în general, către piață în special, urmărind două obiective fundamentale ale existenței sale. Primul, satisfacerea cererii consumatorilor prin produsele pe care le creează și le oferă pe piață, la un nivel calitativ cât mai ridicat. Al doilea, creșterea sistematică a eficienței economice, și în mod deosebit a rentabilității sale, atât pe seama sporirii volumului total al vânzărilor, cât și pe seama structurii acestora. Principala cale de realizare a acestor obiective de bază o reprezintă creșterea flexibilității și adaptabilității sistemului său productiv la dinamica și structura mediului, a pieței.

În acest context înfăptuirea obiectivelor este dependentă de capacitatea de antrenare și mobilizare a întreprinzătorilor, de capacitatea de valorificare a resurselor de care dispune.

Așadar, regula de bază după care se călăuzește desfășurarea unei activități economice o constituie obținerea oportună a unui volum cât mai mare și diversificat de utilități, solicitate pe piață, corespunzătoare calitativ, cu un nivel cât mai scăzut de cheltuieli și valorificarea lor căt mai profitabilă.

Procesul de producere a bunurilor economice presupune achiziționarea și consumarea factorilor de producție, adică a acelor resurse materiale și umane care sunt efectiv atrase în activitatea economică. Orice firmă este preocupată de alegerea acelor combinații între factorii de producție care să-i permită realizarea unui volum de producție cu o eficiență maximă. Astfel, o anumită cantitate de bunuri poate fi obținută fie cu echipamente de lucru simple și un număr mai mare de lucrători, fie cu o tehnică avansată, concretizată în mașini, cu performanțe înalte și cu un număr redus de ore de muncă. Pentru un întreprinzător, criteriul, care stă la baza alegerii variantei optime este maximizarea intereselor, ceea ce depinde de costurile de producție.

După revoluția din 1989, în România s-a realizat posibilitatea liberalizării și stimulării inițiativei proprii, s-au deschis căile de comunicare cu exteriorul, ceea ce a contribuit la creșterea cerințelor, a necesităților oamenilor. Liberalizarea importului a condus la asigurarea ofertei din produsele ramurilor economice necunoscute până atunci.

Scopul principal al societății S.C. OVI PROD S.A. îl constituie realizarea de profit, ca urmare a activităților de producție, comerț și prestări servicii conform obiectului de activitate; asigură pieței mobilier în cantitatea și calitatea necesară, care să permită onorarea cerințelor (solicitărilor) clienților tradiționali și/sau ocazionali, din țară și străinătate. Activitățile firmei sunt în așa fel concepute și derulate încât să permită armonizarea categoriilor de interese econmice ale principalilor cumpărători interni și externi. Concomitent, urmărește o valorificare eficace a resurselor materiale, financiare, umane și informaționale de care dispune pentru realizarea obiectivelor.

O firmă trebuie să câștige suficient pentru a-și acoperi costurile dacă vrea să rămână în afacere pe termen lung. Dacă dorește maximizarea profiturilor sale se va strădui să producă acea cantitate care va genera un maxim de profit. În lupta pentru îndeplinirea obiectivelor, firma ar trebui să-și poată estima cât se poate de bine valorile curente și viitoare obținute ale vânzărilor, precum și costurile de producție curente și viitoare.

Tabelul nr.3. Principalele produse finite comercializate de societate

“Una și numai una este responsabilitatea socială a afacerii: să utilizeze resursele sale și să se angajeze în activități menite să-i crească profiturile atâta timp cât sunt păstrate regulile jocului”.

1.4.2.4. Poziția societății pe piață și concurența

Piața cuprinde toată gama de acțiuni prin care cumpărătorii și vânzătorii intră în contact pentru a schimba bunuri, servicii și/sau informații, indiferent de locul unde acestea se desfășoară, agenții economici manifestându-se în calitate de producător (ofertant), pe de o parte, respectiv de consumator (cumpărător), pe de altă parte. Reprezintă un ansamblu coerent, un sistem de relații de vânzare-cumpărare între agenții economici, care sunt pe de o parte legați prin legături de interdependență, și, pe de altă parte, se află în raporturi de opoziție, fiecare urmărind propriul interes.

Limitele pieței nu sunt neapărat definite de granițe naționale sau geografice, depinzând de anumiți factori cum ar fi cererea pentru acel bun, precum și cât de ușor și ieftin este transportul său.

Piața de desfacere a societății S.C. OVI PROD S.A. este locală, națională dar și internațională. Principalii clienți la nivel național sunt din orașele: Oradea, Arad,Timișoara, Sibiu, Cluj Napoca.

Pe plan internațional firma exportă în Ungaria, Olanda, Belgia, Italia.

Întreprinderea pătrunde în cadrul pieței prin intermediul produselor sale. În general, o firmă care decide să intervină pe o piață, admite, că nu se poate adresa tuturor cumpărătorilor. Aceștia sunt prea numeroși, disperați și eterogeni în așteptările și modurile lor de cumpărare pentru a putea fi satisfăcuți de o singură întreprindere. Întreprinderea trebuie să identifice grupurile de consumatori atractive și compatibile cu obiectivele și resursele sale. Analiza acestui deziderat presupune parcurgerea a trei etape:

-analiza structurii pieței – identificarea tipurilor sau segmentelor de piață;

-alegerea piețelor țintă;

-definirea unei poziționări;

sarcini, ce îi revin specialistului de marketing.

Activitatea de marketing a societății constă mai ales în acțiuni publicitare și de promovare a produselor.

Punctele de bază ale strategiei societății comerciale S.C. OVI PROD S.A.

pentru consolidarea poziției sale pe piață sunt:

۰ diversificarea gamei de produse, folosirea calitatății superioare a materiei prime, a lemnului și designului deosebit al produselor realizate;

۰ extinderea rețelei de desfacere pentru întărirea poziției pe piețele unde are o poziție mai slabă;

۰ politica de promovare a produselor prin publicitate și participarea la târguri și expoziții.

Chiar dacă obiectivul general al publicității este sporirea vânzărilor întreprinderii, se pot evidenția câteva obiective particulare:

» informarea asupra unui produs (existență, caracteristici, etc.) sau asupra unor acțiuni particulare (promovarea vânzărilor);

» construirea unei imagini pe atitudini și sentimente;

» atragerea înspre produs.

Publicitatea are un efect important pe piața unui bun. Un produs care și-a câștigat o reputație nu tocmai bună, în privința siguranței și fiabilității va înregistra o diminuare a vânzărilor; un producător care a câștigat o bună reputație prin publicitate va înregistra o creștere a vânzărilor.

Unul dintre cele mai importante elemente ale pieței și una din elementele esențiale a economiei de piață este concurența – privită ca model de comportament al agenților și subiecților economici în sistemul de piață, ca un proces de confruntare prin care aceștia urmăresc să-și îmbunătățească situația. Făcând posibil ca în societate să se producă ce și cât este necesar, cerut și dorit, la cele mai mici prețuri și costuri posibile, concurența asigură pe de o parte profiturile considerate suficiente de firmele producătoare și pe de altă parte satisfacerea în cât mai mare măsură a trebuințelor consumatorilor.

Obținerea de avantaj competitiv într-un mediu concurențial constituie unul din obiectivele majore ale elaborării și implementării strategiei societății. Direcțiile în care se acționează se referă la:

– îmbunătățirea raporturilor cost – preț, pentru aceasta sunt necesare mai multe acțiuni care să permită poziționarea fiecărui produs în nomenclatorul de fabricație al întreprinderii și precizarea impactului diminuării costului de producție asupra eficienței economiei de ansamblu;

– obținerea și comercializarea unor produse diferite de cele ale concurenței în ceea ce privește unii parametrii constructivi, funcționali, calitativi.

În vederea menținerii calității, societatea a decis să se aprovizioneze cu materii prime de la o serie de furnizori selectați după următoarele criterii:

۰ asigurarea calității materiilor prime;

۰ respectarea termenelor contractuale;

۰ stabilirea relativă a prețurilor.

Concurența societății este compusă de societăți comerciale de pe plan local dar și din țară: S.C. Stejarul S.R.L. Zalău, S.C. Pinemob S.R.L. Oradea, S.C. Mobimar S.A. Oradea, S.C. Special S.A. Sibiu etc.

1.4.2.5. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai firmei pe perioada 2004-2006

În concepția modernă cu privire la rolul și atribuțiile funcției financiare a întreprinderii, punctul de vedere cel mai răspândit este acela că scopul exercitării acesteia constă în a se lua decizii cu privire la fluxurile monetare ce caracterizează viața întreprinderii.

Informațiile obținute și vehiculate în legătură cu exercitarea funcției financiare

a întreprinderii îmbracă forma indicatorilor. Aceștia devin un instrument de lucru

indispensabil activității financiare și implicit derulării actului decizional microeconomic.

Fiecare firmă este nevoită să-și elaboreze o strategie de expansiune pe piață. Elaborarea unei asemenea strategii reclamă o profundă analiză prealabilă a modului în care întreprinderea a folosit toate condițiile pe care le-a avut la dispoziție și rezultatele financiare obținute în strânsă corelație cu acestea.

Societatea este obligată să cunoască în orice moment raportul dintre efortul depus și efectul obținut pe de o parte, iar pe de altă parte să-l protejeze și să-l prevadă pentru viitor într-o viziune care să-i asigure o poziție satisfăcătoare în confruntarea concurențială de pe piață.

Prezentarea celor mai relevanți indicatori pentru caracterizarea activității societății, indicatori referitori la profit:

Tabelul nr.4. Principalii indicatori economico-financiari

Observație: Primii nouă indicatori au fost luați din bilanțul contabil întocmit la închiderea exercițiului financiar și din contul de profit și pierdere întocmit tot la închiderea exercițiului financiar, iar indicatorii de la 10 la 13 sunt indicatori complecși și au fost calculați pe baza datelor din aceleași bilanțuri contabile.

Analiza indicatorilor din Tabelul nr. 4. și modul de calcul al indicatorilor complecși:

1.Cifra de afaceri a crescut în anul 2006 în comparativ cu anul 2004 de aproximativ 3 ori, acest lucru producându-se datorită diversificării sferei serviciilor prestate.

2. Cheltuielile au crescut de aproximativ 3 ori, acest lucru explicându-se prin achizițiile de bunuri imobile în anul 2006.

3. Societatea a înregistrat în acești ani profit, astfel profitul anului 2006 fiind de aproximativ 5 ori mai mare decât în anul 2004 (în anul 2004 și 2005 cota impozitului pe profit era de 25%, iar în 2006 de 16%, modificată prin L. nr. 163/2005)

Indicatorii de la 10 la 13 sunt indicatori agregați, obținuți din alți indicatori, aceștia fiind luați din bilanțul contabil.

Ratele rentabilității societății sunt calculate sub următoarele forme:

Tabelul nr.5. Modul de calcul al ratelor rentabilității

Rata rentabilității economice este indicatorul cel mai pur al efortului depus de orice societate, măsurând eficiența mijloacelor materiale și financiare. Acest indicator se compară cu indicele de inflație și e considerat bun, dacă va fi superior acesuia sau egal cu acesta. Se poate observa o majorare a acestei rate în anul 2006 față de anul 2004.

Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a produce profit. În ceea ce privește S.C. OVI PROD S.A., se poate observa că a înregistrat o creștere în anul 2006 față de anul 2004, ajungând să fie de circa 77,9%, fiind considerată foarte bună, deoarece depășește nivelul de 10%, nivel la care este considerată a fi bună.

Rata profitului este bună dacă se situează în jurul valorii de 25% sau mai mare. În cazul societății noastre rata profitului a fost în fiecare an mai mare ca 25%, ajungând ca în 2006 să fie de 67,33%.

Rentabilitatea vânzărilor reflectă randamentul financiar al afacerilor societății, relevând câte unități monetare, reprezentând profit, revine pe o unitate monetară încasată, ca urmare a prestării serviciilor. În anul 2004 rata rentabilității a înregistrat un nivel de 6,33%, ajungând ca în anul 2006 să înregistreze o creștere de aproape 2 ori, obținându-se astfel nivelul de 12,18%.

Această grupă de indicatori este menită să ofere informații cu privire la nivelul de fructificare economică și financiară a capitalului. Rolul acestora pornește de la semnificația atribuită profitului în economia de piață. Orice întreprinzător caută să obțină un profit suficient pentru a putea asigura:

– remunerarea convenabilă a capitalului pus la dispoziție;

– menținerea unui potențial tehnic și economic, corespunzător cerințelor impuse de progresul tehnico-științific din sectorul său de activitate;

– asigurarea unei expansiuni rezonabile pe piață, ținând seama de evoluția acesteia și tendințele conjuncturale ce se manifestă.

Acest profit rezultă dintr-un ansamblu de activități și operațiuni ce concură la îndeplinirea obiectivelor asumate de întreprindere în consens cu strategia sa de piață.

Prin urmare, profitul reprezintă pentru întreprindere o sarcină (obligație), un mijloc, un semnal (informație) și un rezultat al acțiunilor concentrate pe care acesta le realizează în virtutea manifestării funcțiilor sale.

Drept consecință, indicatorii au rolul de a releva tocmai aceste aspecte și

de a servi actul conducerii tocmai prin “furnizarea” celor mai relevante informații cu privire la profit și profitabilitate.

CAPITOLUL II

FACTORII DE INFLUENȚĂ PRIVIND MĂRIMEA PROFITULUI

2.1. Analiza factorilor de influență a profitului

Profitabilitatea reprezintă pentru fiecare întreprinzător în afaceri măsura eficienței finale a activității sale realizate în condițiile concrete, materiale date, manifestate într-un timp și spațiu particular, fiind rezultatul prevederii viitorului și al reducerii riscurilor. Practic nu există întreprinzător care, dispunând de un anumit capital și dorind să-l investească într-o anumită afacere economică, să nu întrebe: cât trebuie să investească, la ce prețuri se vor vinde produsele, cât de mari vor fi veniturile obținute, dacă acestea vor fi satisfăcătoare pentru firmă, în fine, la ce riscuri se expune.

Astfel, atât mărimea masei, cât și cea a ratei profitului este influențată de factori cu acțiune directă, cât și de factori cu acțiune indirectă, cantitativi și calitativi, dintre care cei mai importanți sunt:

♦ Volumul, structura și calitatea producției;

♦ Nivelul costurilor de producție,

♦ Nivelul prețurilor de vânzare;

♦ Nivelul productivității muncii;

♦ Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție;

♦ Viteza de rotație a capitalului.

Dintre factorii mai sus evidențiați, primii trei se regăsesc implicit în masa

profitului, determinând mărimea acestuia. Asupra acestor factori de gradul I acționează factori de ordin calitativ, îndeosebi nivelul productivității muncii, nivelul absolut și relativ al repartizării veniturilor între posesorii factorilor de producție, precum și viteza de rotație a capitalurilor plasate fie în active imobilizate, dar mai ales în active circulante.

Analiza profitabilității permite evidențierea, evaluarea și valorificarea rezervelor privind creșterea eficienței economice, direcționează eforturile societăților comerciale spre domenii nevalorificate suficient, oferă soluții referitoare la menținerea în afaceri a firmelor. Oferă soluții practice în vederea prevenirii și înlăturării factorilor cu acțiune distructivă și crearea pe această bază, a condițiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influență pozitivă.

2.1.1. Volumul, stuctura și calitatea producției

Procesul de producere al bunurilor economice presupune achiziționarea și consumarea factorilor de producție, adică a acelor resurse materiale și umane care sunt efectiv atrase în activitatea economică.

Volumul, structura și calitatea producției acționează asupra profitului atât în unanimitatea lor, cât și separat:

a) Abordând producția sub aspectul său cantitativ (volumul), acesta este singurul factor care conduce implicit spre posibilitatea formării profitului, după ce a fost valorificată pe piață prin intermediul prețului. Prin adaptarea condiționării produsului la așteptările consumatorului, întreprinderea își poate spori vânzările.

Masa profitului este, deci, dependentă direct de mărimea producției destinate vânzării, dacă producția răspunde unor parametri economici, dintre care:

– volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a valorii și stabilirea din partea firmei a cantității optime de producție, care să genereze obținerea efectului maxim;

– întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;

– în jocul concurențial de piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători.

b) Structura producției fiind adaptabilă și o rezultantă a cerințelor pieței

reprezintă de fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic.

Deși volumul fizic al producției poate rămâne constant, structural producția trebuie să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață și care în consecință, pot fi valorificate la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului. Deplasarea structurii producției către produsele la care cererea de piață este mai mare, se realizează (sau ar trebui realizată) numai în condițiile menținerii costurilor proiectate ori chiar reducerii lor, urmărindu-se astfel minimizarea consumului factorilor de producție.

Prin creșterea productivității, producția de bunuri poate să sporească mai mult decât proporțional față de volumul de factori de producție, iar profiturile firmei se măresc. În același timp, se realizează o economie de resurse care pot fi realocate pentru alte bunuri necesare acoperirii nevoilor.

Presiunea cererii pieței asupra deciziei manageriale privitoare la schema producției poate avea drept consecință:

– renunțarea la fabricarea unor produse;

– diminuarea volumului fizic al produselor cu parte din piață îngustă;

– creșterea volumului mărfurilor a căror cerere este confirmată în procesul schimbului de proprietate;

– intoducerea în fabricație a unor produse a căror utilitate finală a fost testată și configurată de piață.

c) Calitatea producției reprezintă un factor determinant în condițiile diversificării și înnoirii rapide a ofertei de mărfuri, mondializării piețelor și creșterii continue a exigențelor clienților. Condiționează direct – alături de volumul fizic și structura sortimentală – masa profitului întrucât produsele de o calitate superioară, confirmată, sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:

– obținerea unor prețuri de vânzare mai mari;

– scurtarea timpului de stocare – vânzare ca urmare a reîntregirii rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției.

2.1.2. Nivelul costurilor de producție

Costul de producție este expresia bănească a factorilor de producție consumați cu prilejul producerii și desfacerii unor bunuri materiale și servicii, reflectând prin structura, mărimea și evoluția sa, gradul de eficiență a activității unei firme.

Dacă prețul de formare al mărfurilor fabricate se formează în funcție de nivelul cererii și ofertei de pe piață la un moment dat, nivelul costului de producție, în anumite limite, poate fi prevăzut de întreprinzător, atât ca sumă totală pentru întreaga

producție, cât și ca sumă pe unitatea de produs fabricat.

Producătorul este interesat să cunoască nu numai costul global (ansamblul cheltuielilor care corespund unui anumit nivel al producției), dar și modul cum fiecare element al costului oscilează în funcție de cantitatea totală produsă. Din acest punct de vedere, cheltuielile efectuate de o anumită firmă pentru achiziționarea diferiților factori de producție, necesari producerii unei anumite cantități de marfă, pot fi împarțite astfel:

a) costuri fixe – nu-și modifică nivelul odată cu modificarea producției; includ cheltuieli convențional constante legate de amortizarea capitalului fix, chirii, prime de asigurare, întrețineri și consumuri constant netehnologice;

b) costuri variabile – se referă la cheltuielile care, la un nivel dat al productivității se modifică proporțional cu volumul producției, de pildă cele referitoare la materiile prime, energie, apa industrială, salarii directe, contribuțiile asupra acestora și alte impozite și taxe;

c) costuri marginale – reprezentând cheltuielile suplimentare necesare sporirii producției cu o unitate. Urmărindu-se menținerea sau maximizarea profitului, fiecare unitate suplimentară de producție va trebui să aibă un cost mai mic. Oricum, venitul suplimentar ce se va obține ca urmare a sporului de producție vândută va trebui să fie mai mare decât costul suplimentar încorporat.

Dintre toți factorii care acționează asupra mărimii profitului, costul de producție are cea mai mare influență, ținând în alertă permanentă orice întreprinzător sau manager. Acceptând faptul că ceilalți factori rămân constanți sau relativ constanți, minimizarea costurilor se poate realiza având ca principale efecte:

– economisirea resurselor ce se încorporează în produse, fie pe seama perfecționării tehnologiilor, a reducerii consumurilor netehnologice și a pierderilor, fie pe seama folosirii unor înlocuitori mai ieftini a resurselor de bază. Oricare soluție s-ar adopta, calitatea produselor nu trebuie să scadă;

– minimizarea costului pe unitatea de produs și a costurilor pe ansamblul activităților are efecte asupra maximizării profitului, ca relație între costul de producție și prețul competitiv;

– reducerea costurilor poate avea ca urmare sporirea ofertei de produse întrucât economia de factori de producție poate fi folosită fie pentru amplificarea producerii acelorași sortimente, fie pentru transferul acestei economii spre alte ramuri;

– costul redus pe produs are ca efect direct un curs de revenire net superior în cazul valorificării produselor la export, acestea devenind competitive și eficiente pe piața internațională.

3.1.3. Nivelul prețurilor de vânzare

Prețul – categorie economică fundamentală în economia producției de mărfuri, guvernatoare obiectivă a legii valorii și circulației bănești – exprimă suma de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obținerea unui bun sau serviciu.

Ținând seama de stadiile și verigile pe care le parcurg mărfurile în mișcarea lor de la producător la consumator, de variația mărimii cheltuielilor, de particularitățile circulației mărfurilor, de elementele structurale ale prețurilor, în practica economică se folosesc mai multe categorii de prețuri și anume:

a) prețurile cu ridicata sunt prețurile care se negociază și la care circulă

produsele;

b) prețurile cu amănuntul sunt prețurile la care se desfac sau se revând populației diferite produse de către unitățile comerciale specializate sau de către

magazinele proprii ale unităților producătoare;

c) tarifele pentru serviciile prestate întreprinderilor și populației.

Prețurile respectiv tarifele real stabilite pe piață – în funcție de cerere și ofertă – conțin, în stuctura lor elemente referitoare la: cost, obligații fiscale, amortizări aferente activelor corporale și evident, profit.

Pentru perioada imediat următoare când vor fi asamblate și vor funcționa mecanismele pieței concurențiale, trebuie avute în vedere și alte categorii de prețuri din care:

– prețul (cotația) la bursă, pentru mărfuri fungibile, standardizate;

– prețul de listă (de catalog) impus de exportator, adaptabil la cerere și ofertă;

– prețul de tranzacție efectiv, realizat în momentul vânzării – cumpărării produselor;

– prețul indexat, care cuprinde pe lângă elementele de bază (cheltuieli de exploatare, financiare, extraordinare și profit) și evaluarea unor indexări.

Actele decizionale, intenția și speranțele întreprinzătorului pot fi direcționate în două sensuri în relația cost – preț:

a) minimizarea costurilor, ce oferă producătorului competivitatea pe piața internă și externă;

b) maximizarea prețurilor de vânzare prin structura și calitatea producției.

Asigurarea efectivizării practice a celor două sensuri va influența în egală măsură sporul de profit ce se poate obține, respectiv pe cel al rezultatutului curent.

2.1.4. Nivelul productivității muncii

La nivel microeconomic, productivitatea muncii este acceptată ca fiind posibilitatea forței de muncă de a produce, într-o perioadă de timp dată, o anumită

cantitate de bunuri.

Creșterea productivității muncii determină modificări, atât în mărimea valorii pe unitate de produs cât și în structura ei (cheltuieli materiale, cheltuieli cu munca vie, profit). Asigurarea creșterii productivității muncii are multiple implicații și corelații economice:

– același volum de producție se poate obține și cu un număr mai redus de salariați;

– volumul producției poate să crească sau să scadă în condițiile folosirii aceluiași număr de salariați sau chiar în situația reducerii lor;

– utilizarea factorului muncă asigură sporul de productivitate și minimizarea cheltuielilor cu salariile (reducerea absolută a costului când aceeași producție se realizează cu un număr mai mic de salariați/când același număr de salariați produc un volum mai mare de producție).

În sfera creșterii productivității muncii, actul decizional ține seama de reducerea influenței factorilor de risc pe piața concurențială, concentrându-se pe elementele aferente producției prin dezvoltare.

Astfel, productivitatea crescută se va putea asigura prin existența și combinarea unor factori esențiali, și anume:

– pregătirea și calificarea forței de muncă la nivelul tehnologiilor utilizate; “educarea este cheia succesului în creșterea productivității”;

– dezvoltarea cercetării științifice și promovarea rapidă a inovațiilor în activitatea economică;

– aplicarea celor mai moderne metode de gestiune și management, utilizarea intensivă a capitalurilor de producție, folosirea intensivă a timpului de producție.

2.1.5. Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție

La nivelul întreprinderilor capitalul și munca, doi factori de producție, constituie o condiție esențială pentu desfășurarea activităților, participă la realizarea de bunuri și servicii cu scopul de a obține profit.

Profitul, ca rezultat al utilizării și rotației capitalului se cuvine deținătorilor care și-au asumat riscul plasamentelor în întreprinderea creată. Din veniturile obținute de firmă o parte se repartizează lucrătorilor, corespunzător contribuției acestora la obținerea rezultatelor, sub forma salariilor. Salariul reprezintă pentru întreprindere un cost de producție, iar pentru lucrător un venit.

Dimensionarea cuantumului părții de venit distibuite sub forma salariului pentu personalul întreprinderii are în vedere o seamă de corelații economice, dintre care pe de o parte: raportul dintre producție și salarii, iar pe de altă parte raportul între salarii și productivitatea muncii. În sfera profitabilității, indicele de creștere a producției și cel de creștere a productivității muncii trebuie să fie superior celui de creștere a salariilor.

Veniturile obținute din activitatea economică și financiară, după deducerea cheltuielilor cu salariile și asimilate acestora, sunt folosite pentu reconstituirea fondurilor consemnate în procesele economice, pentru achitarea obligațiilor fiscale și de asigurări, precum și pentru amortizarea activelor fixe corporale. Partea rămasă din aceste venituri brute reprezintă de fapt profitul brut impozabil, care, după vărsarea impozitului, va deveni masa profitului net supus repartizării în funcție de voința deținătorilor de capital.

În procesul de repartizare a profitului, actul decizional singular sau al adunării

generale a asociaților și acționarilor trebuie să armonizeze interesele întreprinderii cu cele individuale privitoare la dividende.

În vederea asigurării protecției și dezvoltării întreprinderii, o parte din profit va fi repartizată rezervelor, majorării capitalului social, adică pentru asigurarea capacității de autofinanțare. Restul de profit va fi repartizată deținătorilor de capital, sub formă de dividende.

2.1.6. Viteza de rotație a capitalului

Viteza de rotație a capitalului, ca indicator cantitativ, exprimă eficiența utilizării acestuia în funcție de posibilitatea recuperării, reîntregirii și reactivării plasamentelor în noi cicluri economice.

Acest indicator, ca factor de influență a masei profitului brut, dă posibilitatea ca atât în sfera previziunii cât și în cea a analizei de gestiune să se evidențieze numărul rotațiilor capitalului într-o perioadă de timp, de regulă un trimestru sau un an, precum și numărul de zile în care se înfăptuiește o rotație.

Circulația capitalului continuă din forma lichidităților bănești în forma stocurilor, a cheltuielilor avansate în producție și invers, are două efecte globale asupra profitului:

a) dimensionarea necesarului de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare care pot fi:

– mai mari, în cazul rotației lente, datorate, fie unui ciclu lung de fabricație, fie unor cheltuieli în diverse stadii ale proceselor economico – financiare;

– mai mici, la întreprinderile cu ciclu scurt de fabricație sau în cazul evitării stocajelor, întreprinderilor tehnologice, evitarea rebuturilor și remanierelor.

b) sporirea părții de venit brut rezultat din vânzarea și încasarea ritmică a producției de marfă oferită.

Privită prin prisma cifrei de afaceri, viteza de rotație a capitalului reprezintă raportul dintre aceasta și suma medie a soldurilor de active circulante, ea reflectând numărul de rotații complete necesare formării cifrei de afaceri.

Profitul trebuie să fie acceptat ca fiind rezultatul unei utilizări eficiente a întregii averi a întreprinderilor în sfera activităților economice și financiare, aferente

unei anumite perioade de gestiune.

2.2. Formele profitului

Nici un întreprinzător nu poate progresa, nu se poate dezvolta și nici nu are motivație de a întreprinde vreo activitate economico-financiară dacă nu găsește o posibilitate reală de a obține profit.

Privită prin prisma raționalității economice, este evidentă necesitatea obținerii profitului ca o referință a progresului, a dezvoltării. Toți factorii subiectivi implicați în formarea profitului sunt interesați de obținerea lui, în sensul că:

– deținătorii de capital primar au motivația sporirii patrimoniului firmei fondate prin reinvestirea unei părți din profit și însușirea unei părți care să le asigure nevoile de costuri;

– deținătorii forței de muncă au motivația menținerii și dezvoltării potențialului economic al firmei în perspectiva însușirii în venituri a echivalentului muncii depuse, a sporirii acestora și a posibilității de a fi retribuiți inclusiv din profit;

– statul, întrucât pentru acesta profitul reprezintă materie impozabilă, din care o parte se va mobiliza ca venit direct la bugetul său.

Profitul unei întreprinderi poate îmbrăca mai multe forme, astfel, în sumă globală, profitul poate fi descompus în trei componente:

۰ profit brut;

۰ profit impozabil;

۰ profit net.

2.2.1. Profitul brut

Potrivit Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 628/28.08.2002, contul de profit și pierdere evidențiază rezultatele financiare brute prin însumarea a trei tipuri de rezultate:

– rezultatul din exploatare;

– rezultatul financiar;

– rezultatul extraordinar.

a) Rezultatul din exploatare este un rezultat real determinat prin operațiunile de exploatare, fiind generat de activitatea de bază a întreprinderii. Se calculează ca diferență între veniturile de exploatare (VE) și cheltuielile de exploatare (CE).

În cadrul noțiunii de venituri din exploatare se includ următoarele tipuri de venituri:

» Venituri din vânzarea mârfurilor

» Producția vândută

» Venituri din producția de imobilizări

» Venituri din producția stocată

» Venituri din subvenții de exploatare

» Alte venituri din exploatare

» Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare.

În cadrul noțiunii de cheltuieli de exploatare se includ următoarele tipuri de cheltuieli:

» Cheltuieli privind mărfurile

» Cheltuieli privind stocurile

» Alte cheltuieli materiale

» Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate

» Alte cheltuieli de exploatare

» Cheltuieli cu amortizarea, provizioanele și ajustarea la inflație.

Astfel, în scopul determinării rezultatului din exploatare este necesar calculul următoarelor elemente:

۰ cifra de afaceri (CA) ca indicator în care sunt “cumulate” toate aspectele cantitative și calitative ce privesc proiectarea , aprovizionarea, producția, livrarea și încasarea prețului produselor vândute pe piață, a lucrărilor executate și serviciilor prestate după caz. Evidențiază dimensiunea profitului de afaceri realizată de o societate comercială în relație cu diferiți parteneri.

CA = VM + PV

unde: VM – vânzarea de mărfuri;

PV – producția vândută.

La S.C. OVI PROD S.A. în anul 2006 a fost înregistrată următoarea valoare a cifrei de afaceri:

CA = VM + PV = 52 825 864 + 1 642 963 = 54 468 827 lei

۰ producția exercițiului (PE) care evidențiază dimensiunea activității comerciale a unei firme productive; se poate determina pe baza următoarei formule de calcul:

PE = PV + SPS + Pi

unde: PV – producția vândută;

SPS – soldul producției stocate;

Pi – producția imobilizată.

La S.C. OVI PROD S.A. vom avea următorele rezultate:

PE = 52 825 864 + 6 868 908 + 4 985 = 59 699 757 lei

۰ valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate comercială în demersul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exercițiului financiar; se poate determina pe baza relației:

VA = SPS + Pi + CA – CMV – Ci

unde: CMV – costul mărfurilor vândute

Ci – consumul intermediar

La S.C. OVI PROD S.A. vom avea:

VA = 6 868 908+ 4 985 + 54 468 827 – 1 585 200 = 59 757 520 lei Astfel, veniturile și cheltuielile de exploatare care intră în componența rezultatului de exploatare a societății pot fi determinate după următoarele relații:

VE = CA + SPS + Pi + Ave

unde: CA- cifra de afaceri;

SPS – soldul producției stocate;

Pi – producția imobilizată;

AVe – alte venituri din exploatare.

VE = 54 468 827 + 6 868 908 + 4 985 + 83 976 = 61 426 696 lei

CE = CM + Cp + A + Ace

unde: CM – cheltuieli materiale;

Cp – cheltuieli cu personalul;

A – amortizarea activelor imobilizate;

Ace – alte cheltuieli de exploatare:

– ITV – impozite, taxe și vărsăminte asimilate;

– LSPT – lucrările și serviciile prestate de terți.

CE = 39 766 264 + 4 983 937 + 670 752 + 7 111 012 = 52 531 965 lei

Rezultatul exploatării (RE) se calculează ca diferență între veniturile din exploatare (VE) și cheltuielile din exploatare (CE):

RE = VE – CE

RE = 61 426 696 – 52 531 965 = 8 894 731 lei

Rezultatul de exploatare evidențiază rentabilitatea economică a intreprinderii, poate fi profit din exploatare sau pierdere. În cazul societății OVI PROD, având în vedere faptul că veniturile din exploatare sunt mai mari decât cheltuielile din exploatare, s-a realizat un profit din exploatare în sumă de 8 894 731 lei.

b) Rezultatul din operațiuni financiare se referă la diferența dintre veniturile financiare (VF) și cheltuielile financiare (CF). Veniturile finanaciare se compun din:

» Venituri din imobilizări finanaciare

» Venituri din investiții financiare pe termen scurt

» Venituri din diferențe de curs valutar

» Venituri din dobânzi

» Venituri financiare din creanțe imobilizate

» Venituri din sconturi obținute

» Alte venituri financiare.

Cheltuielile financiare includ:

» Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate

» Pierderi din creanțe legate de participații

» Cheltuieli privind dobânzile

» Cheltuieli din diferențe de curs valutar

» Cheltuieli cu amortizmente și provizioane.

Pentru a putea evidenția rezultatul financiar înregistrat în anul 2006 de S.C. OVI PROD S.A. este necesară determinarea veniturilor și cheltuielilor financiare

înregistrate în cursul exercițiului financiar pe baza următoarelor relații:

VF = VP + VD + AVF

unde: VP – venituri din participații;

VD – venituri din dobânzi;

AVF – alte venituri financiare.

Astfel, la S.C. OVI PROD S.A. au fost înregistrate următorele venituri financiare:

VF = 26 363 + 13 590 = 39 953 lei

CF = CD + ACF

unde: CD – cheltuieli cu dobânzile;

ACF – alte cheltuieli financiare.

Cheltuielile financiare realizate în cadrul societății:

CF = 856 587 + 56 651 =913 238 lei

Rezultatul financiar se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile financiare:

RF = VF – CF

RF = 39 953 – 913 238= – 873 285 lei

Diferența dintre veniturile și cheltuielile financiare este nefavorabilă, deoarece firma folosind împrumuturi bancare însemnate, datorează dobânzi însemnate, înregistrând astfel o pierdere din exercițiul financiar în valoare de – 873 285 lei.

c) Rezultatul extraordinar se determină tot ca diferență între veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare. În categoria veniturilor extraordinare vor fi incluse de exemplu daunele pretinse de deținătorii de polițe în urma producerii unor calamități, iar în categoria cheltuielilor extraordinare pot fi incluse de exemplu calamități și alte evenimente extraordinare.

Pentru evidențierea rezultatului extraordinar este necesară determinarea

veniturilor respectiv a cheltuielilor extraordinare înregistrate de sociatate în cursul anului 2006.

VEX = VG + VC

unde: VG – venituri extraordinare din operații de gestiune;

VC – venituri extraordinare din operații de capital.

CEX = CG + CC

unde: CG – cheltuieli din operații de gestiune;

CC – cheltuieli din operații de capital.

Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile extraordinare:

REX = VEX – CEX

În conformitate cu prevederile IAS 8, “Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile”, societatea comercială nu a înregistrat venituri și cheltuieli extraordinare, deci nu a fost posibilă obținerea unui rezultat financiar extraordinar la încheierea exercițiului financiar.

Prin agregarea rezultatelor activității de exploatare (RE) și financiare (RF) se obține rezultatul curent al exercițiului (RCE):

RCE = RE + RF

RCE = 8 894 731 + (- 873 285) = 8 021 446 lei

Rezultalul financiar brut realizat de societatea comercială OVI PROD în anul 2006 poate fi determinat ca sumă între rezultatul de exploatare, rezultatul financiar și rezultatul extraordinar, precum și pe baza diferenței dintre veniturile totale și cheltuielile totale înregistrate de firmă:

RBE = RE + RF + REX = RCE + REX

unde: RE – rezultatul din exploatare;

RF – rezultatul financiar;

REX – rezultatul extraordinar.

RBE = 8 894 731 + (- 873 285) + 0 = 8 021 446 lei

sau: VT = VE + VF + VEX

unde: VE – venituri din exploatare;

VF – venituri financiare;

VEX – venituri extraordinare.

VT = 61 426 696 + 39 953 + 0 = 61 466 649 lei

CT = CE + CF + CEX

CT = 52 531 965 + 913 238 + 0 = 53 445 203 lei

Astfel, rezultatul brut al exercițiului va fi:

RBE = VT – CT

unde: VT – venituri totale;

CT – cheltuieli totale.

RBE = 61 466 649 – 53 445 203 = 8 021 446 lei

Observăm faptul că, cuantumul veniturilor totale a depășit cuantumul cheltuielilor totale înregistrate în decursul aceluiași an, astfel încât întreprinderea a înregistrat un profit brut în sumă de 8 021 446 lei, mai mare de aproximativ patru ori decât cel realizat în anul 2004.

Un aspect al analizei de ansamblu al profitabilității este acela de identificare a ponderii fiecărei categorii de rezultate în rezultatul brut al exercițiului, și anume:

• ponderea rezultatului din exploatare (GE):

RE 8 894 731

GE = –––– * 100 = –––––––––– * 100 = 110,88 %

RBE 8 021 446

• ponderea rezultatului financiar (GF):

RF – 873 285

GF = –––– * 100 = ––––––––– * 100 = – 10,88 %

RBE 8 021 446

unde: RE – rezultatul din exploatare;

RF – rezultatul financiar;

RBE – rezultatul brut al exercițiului.

Pe baza rezultatelor obținute putem să concluzionăm următoarele:

– ponderea principală în totalul veniturilor o dețin veniturile din exploatare, fapt ce evidențiază activitatea productivă a firmei (Figura nr.1);

– rezultatul financiar fiind negativ, diminuează într-o anumită măsură rezultatul brut al exercițiului.

Se poate afirma că pe întreaga activitate întreprinderea a avut o prestație profitabilă, cu toate că, în perioada analizată, asupra întreprinderii și-au pus amprenta o serie de factori externi, cu o influență negativă, între care: rata inflației, cursul de schimb, politica economică și politica fiscală a statului, negocierile aderării României în UE, ratingul de țară acordat României etc.

Rezultatul exercițiului nu a fost influențat de retratarea efectuată în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 94/20.02.2001, dublat de OMFP nr.306/2002 pentru aplicarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate fiind influențată doar structura rezultatului de exploatare care înglobează ceea ce conform Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată în M. Of. nr. 628/2002, reprezintă elementele de venituri și cheltuieli excepționale.

Tabelul nr.6. Principalii indicatori cu influență asupra profitului brut – lei-

2.2.2. Profitul impozabil

Între profitul brut și profitul net intervine noțiunea de profit impozabil, care este egal cu rezultatul fiscal, atunci, când acesta este mai mare ca zero. Rezultatul fiscal (RF) se determină ca diferență între veniturile totale (VT) și cheltuielile totale dintr-un an fiscal, la care se adaugă sumele pentru care nu se admite deducerea, adică cheltuielile nedeductibile (CHN) și din care se scad sumele neimpozabile – venituri neimpozabile sau deduceri fiscale (DF). Din mărimea obținută se scade, dacă este cazul, și pierderea fiscală rămasă de recuperat din anii precedenți (PRF).

RF = VT – CT + CHN – DF – PRF

În scopul determinării rezultatului fiscal se iau în considerare câștigurile din orice sursă, inclusiv cele realizate din investițiile financiare. Norma fiscală precizează că, cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, referindu-se la perioadele sau la exercițiile viitoare, se înregistrează în cheltuieli curente ale perioadelor sau exercițiilor financiare viitoare. Tot în această categorie se încadrează și sumele plătite pentru obținerea unor autorizații de funcționare sau pentru achiziționarea unor drepturi de folosință, pentru încheierea de contracte de concesiune sau pentru obținerea de licențe care se repartizează pe întreaga perioadă de valabilitate. Înregistrarea veniturilor și cheltuielilor în evidența contabilă se vor efectua conform regulamentului de aplicare a Legii Contabilității.

Sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, printre care:

· cheltuieli efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuieli efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

· cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate, efectuată de către salariați și administratori;

· cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private se scad din impozitul pe profit, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea cu modificările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

– este în limita a 3% din cifra de afaceri;

– nu depășește mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

· cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

· cheltuieli cu provizioane și rezerve, în limitele legale prevăzute;

· cheltuieli cu dobânda și diferențele de curs valutar respectiv amortizarea, în

limitele prevăzute de lege;

· cheltuieli sociale în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii;

· cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordată de angajatori.

Nu se admite deducerea pentru următoarele categorii de cheltuieli:

۰ cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;

۰ dobânzile majorate de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române sau străine, ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România sau autorități străine;

۰ cheltuielile de protocol, care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și cheltuielile aferente;

۰ cheltuielile cu indemnizația de deplasare acordată salariaților, pentru deplasări în țară și străinătate, care depășește de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

۰ cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora și pentru care nu sunt încheiate contracte;

۰ cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau a asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

۰ cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune sau degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă;

۰ cheltuieli înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

۰ cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;

۰ cheltuieli determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare, respectiv a obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea – cesionarea acestora;

۰ pierderi înregistrate la scoaterea în evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate.

Veniturile, care nu sunt rezultate din activitatea societății și care sunt destinate acoperirii unor cheltuieli, respectiv, pentru care nu s-au acordat deduceri în momentul efectuării lor sunt numite venituri neimpozabile și acestea sunt:

• dividende primite de la o persoană juridică română;

• diferențe favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune ori prin

compensarea unor creanțe la care se dețin participații;

• veniturile din anularea cheltuielilor sau provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

• veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

2.2.2.1. Calculul profitului impozabil și a impozitului pe profit la

S.C. OVI PROD S.A.

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 25% respectiv 16% (în prezent) cu excepțiile prevăzute de lege, plata acestuia efectuându-se trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni a trimestrului următor.

Impozitul pe profit reprezintă una dintre principalele surse de venit ale statului. Are caracter fiscal, dar nu trebuie neglijat nici rolul său de pârghie economico – financiară. Întreprinderea se va stădui în limitele îngăduite de lege, să

micșoreze impozitul.

Ținând cont de veniturile neimpozabile și de cheltuielile nedeductibile, profitul impozabil și impozitul pe profit se pot calcula astfel:

1. Cheltueli social culturale = 1,5% * fond de salarii

Diferență nedeductibilă = 38 631 lei

2. Cheltuieli de protocol = 2% * profit brut

Diferență nedeductibilă = 0

3. Sponsorizări = 5 % * profit brut

Diferență nedeductibilă = 0

4. Penalități = 77 490 lei

5. Perisabilități = 45 718 lei

6. TVA colectată = 8 479 lei

7. Provizioane = 381 731 lei

8. Depășire diurnă = 91 320 lei

TOTAL CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE = 643 369 lei

TOTAL VENITURI = 61 466 649 lei

TOTAL CHELTUIELI = 53 445 203 lei

Profit brut = VT – CT = 8 021 446 lei

Profit impozabil = PB + CHN = 8 664 815 lei

Impozit pe profit = PI * 16 % = 1 386 370 lei

Astfel, în urma activității desfășurate în anul 2006 S.C. OVI PROD S.A. a realizat un profit impozabil în sumă de 8 664 815 lei, asupra căruia s-a aplicat conform prevederilor legale cota de 16%, obținându-se astfel un impozit pe profit datorat și vărsat de către societate la bugetul de stat în sumă de 1 386 370 lei.

2.2.3. Profitul net

Profitul net este eficiența economică a agenților economici, exprimată în valori absolute, ce se obține în plus față de cât s-a cheltuit în activitatea economică. Este un rest ce revine deținătorului pentru capitalul său investit evidențiind de asemenea importanța strategiilor și politicilor financiare adoptate de către întreprindere, necesitatea deciziilor și acțiunilor care urmăresc reducerea cheltuielilor de producție și comercializare respectiv creșterea încasărilor întreprinderii.

Profitul net reflectă partea din beneficiul întreprinderii ce rămâne după scăderea din profitul brut a tuturor pierderilor admise de reglementările în vigoare.

La determinarea mărimii profitului net este necesară luarea în calcul a tuturor veniturilor, din orice sursă, precum și a tuturor cheltuielilor.

Prin deducerea impozitului pe profit din profitul impozabil se obține profitul net sau rezultatul net al exercițiului pe baza următoarei relații:

Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul contabil înainte de impozitare – Imozitul pe profit

(profit sau pierdere) (profit brut sau pierdere)

Dacă profitul brut este mai mare ca zero, apare obligația fiscală concretizată prin impozitul pe profit datorat, iar dacă este mai mic decât zero, atunci se înregistrează pierderi, care urmează să fie recuperate din profiturile viitoare, într-o perioadă de timp ce nu poate depăși limita precizată prin reglementările legale.

2.2.3.1. Calculul profitului net la S.C. OVI PROD S.A.

Întreprinderile, în economia de piață, pot determina profitul net prin efectuarea următoarelor operații:

adăugarea încasărilor din producția vândută, precum și variația stocurilor față de perioada precedentă, la cifra de afaceri;

din încasările din vânzări se deduc cumpărările consumate și alte consumuri materiale, obținându-se valoarea adăugată;

din valoarea adăugată se deduc impozitele și taxele vărsate la bugetul statului, cheltuielile de personal și provizioanele obținându-se excedentul brut al exploatării;

se scade amortismentul din excedentul brut al exploatării și se obține excedentul net al exploatării; potrivit politicii de finanțare a firmei, acesta va trebui să achite unele cheltuieli (dobânzi) concomitent cu încasarea unor venituri financiare. Prin scăderea cheltuielilor financiare din excedentul net al exploatării și adăugarea veniturilor financiare se obține rezultatul curent (profitul înainte de plata impozitului pe profit);

influențând rezultatul curent cu impozitul pe profit și cu soldul altor profituri și pierderi, se obține profitul net.

Pe baza datelor înregistrate în contul de profit și pierdere încheiat la data de 31.12.2006 referitoare la întreaga activitate desfășurată de S.C. OVI PROD S.A. poate fi evidențiat modul de determinare a profitului net, precum și caracterizarea activității desfășurate de către societate pe parcursul anului 2006. Pentru a efectua o analiză corespunzătoare care să evidențieze cât mai bine profitul rezultat de către societate pe anul 2006, este necesară compararea acestor rezultate cu datele înregistrate în contul de profit și pierdere întocmit pe anul 2005 (tabelul 7).

Tabelul nr. 7. Contul de profit și pierdere pe anii 2005 și 2006

În anul 2005, activitatea de exploatare s-a realizat cu un profit brut cumulat în sumă de 2 414 090 lei, iar în anul 2006 de 8 021 446 lei, de circa trei ori mai mare decât cel realizat în 2005.

Din totalul cheltuielilor de exploatare înregistrate în anul 2005, 9 065 805 lei sunt cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, reprezentând 40,33%, iar în anul 2006 cheltuielile cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate sunt de

4 109 204 lei, care reprezintă 7,8%, observându-se o scădere foarte mare a ponderii acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor de exploatare.

Activitatea financiară a înregistrat pierderi financiare, în 2005 în valoare de 767 523 lei, iar în 2006 în sumă de 873 285 lei, fiind determinate în principal de dobânzile achitate către Banca Comercială Română pentru creditele angajate.

După scăderea pierderii financiare în sumă de 873 285 lei din profitul rezultat din activitatea de exploatare, se obține un profit brut realizat la sfârșitul lunii decembrie de 8 021 446 lei.

Pentru calcularea impozitului pe profit, se determină cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal fiind prezentate în tabelul următor:

Tabelul nr. 8. Valorile cheltuielilor nedeductibile

– lei-

Impozitul calculat pe baza profitului impozabil este de 1 386 370 lei, iar prin scăderea acestuia din profitul brut înregistrat de societate în anul 2006, se obține un profit net cumulat de 6 635 076 lei. Modificarea cotei impozitului are consecințe favorabile cu privire la profitul net.

Din realizările preliminate a rezultat depășirea profitului, atât a celui brut cât și a celui net, în măsura în care s-au menținut realizările medii.

În Figura 2 se poate observa evoluția profitului net pe anii 2004, 2005 și 2006:

2.3. Măsurarea performanței economice a întreprinderii

Performanța și funcționalitatea întreprinderii depind de calitatea gestiunii economico–financiare, în condițiile unei înzestrări tehnice optime și a organizației raționale a muncii și a producției. Sintetizează la nivelul întreprinderii rezultatele obținute în gospodăria patrimoniului, reflectând raportul dintre efecte și eforturi. Depinde atât de gradul de înzestrare cu resurse ale întreprinderii, cât și de performanța managementului în toate sferele activității acesteia și în special în plan economico-financiar.

Diagnosticarea activității tehnico-productive și economico-financiare se poate face prin măsurarea performanțelor activităților și pe ansamblul întreprinderii pentru a găsi soluții ca aceasta să devină competitivă. Este vorba, deci, de un instrumentar financiar adecvat, care să permită întreprinderii efectuarea unei analize financiare corespunzătoare și formularea unei strategii competitive. Acest instrumentar financiar este format, de fapt, din ansamblul indicatorilor financiari.

În expresia lor, indicatorii financiari sunt rapoarte semnificative între două mărimi, sau grupe de mărimi, din bilanț și din contul de profit și pierdere, efectuând aprecieri exacte asupra situației financiare și a bonității întreprinderii, respectiv facilitând adoptarea de decizii corecte privind evoluția financiară viitoare.

În activitatea practică pot fi construiți nenumărați factori, în funcție de gradul de adâncime a analizei și curiozității managerilor financiari în a cunoaște anumite aspecte din evoluția situației financiare a întreprinderii.

Profitabilitatea activității desfășurate sau previzionate are o importanță semnificativă în supraviețuirea întreprinderii. Astfel, pentru măsurarea gradului de eficiență economico-financiară a activității întreprinderii, se pot utiliza următorii indicatori:

indicatorii de profitabilitate oferă informații cu privire la nivelul de fructificare economică și financiară a capitalului, despre modul în care o întreprindere poate opera. Este necesară construirea unui sistem de măsurare a profitabilității, capacitatea de a produce profit fiind apreciată în raport cu efortul;

indicatorii de rentabilitate contribuie și ei la măsurarea gradului de eficiență economico-financiară a activității autonome a întreprinderii evidențiind eficiența resurselor financiare și materiale investite în activitatea de ansamblu a întreprinderii, măsurând astfel profitabilitatea mijloacelor alocate, mai precis capacitatea lor relativă de a produce profit.

2.3.1. Calculul principalilor indicatori de analiză a profitabilității

Principalii indicatori ce caracterizează activitatea soietății comerciale OVI PROD S.A. sunt următorii:

1.Marja profitului brut (MPB)

PB

MPB = ––– * 100

CA

unde: PB – profit brut

CA – cifra de afaceri.

Valoarea acestui indicator pe parcursul perioadei 2004-2006 la nivelul S.C. OVI PROD S.A. a fost:

PB 1 848 036

MPB 2004 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 9,74%

CA 18 958 157

PB 2 414 090

MPB 2005 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 9,92%

CA 24 327 587

PB 8 021 446

MPB 2006 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 14,72%

CA 54 468 827

Marja profitului brut a avut o evoluție crescătoare, ajungând de la 9,74% în anul 2004 la 14,72% în anul 2006, creștere care se explică prin faptul că, cifra de afaceri a crescut de la un an la altul.

2. Marja profitului net (MPN)

PN

MPN = ––– * 100

CA

unde: PN – profit net;

CA – cifra de afaceri.

La S.C. OVI PROD S.A. situația marjei nete pentru anii 2004, 2005 și 2006 este:

PN 1 200 775

MPN 2004 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 6,33%

CA 18 958 157

PN 1 682 897

MPN 2005 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 6,91%

CA 24 327 587

PN 6 635 076

MPN 2006 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 12,18%

CA 54 468 827

În anii 2004 și 2005 marja netă se menține la un nivel mai scăzut, 6,33% respectiv 6,91%, față de anul 2006, când are loc o creștere de până la 12,18%, creștere datorată și modificării cotei impozitului pe profit.

Ambii indicarori exprimă rentabilitatea societății, arătând proporția (marja) pe care profitul o deține în totalul încasărilor întreprinderii și relevând câte unități monetare, reprezintând profit, revine pe o unitate monetară încasată, ca urmare a vânzării produselor. Evident, că se dorește ca acest coeficient să înregistreze un nivel cât mai mare, iar în evoluție să marcheze un nivel ascendent.

– Rata rentabilității comerciale (RRC) are forma similară cu cea a marjei profitului net; reprezintă un indicator care permite analiza eficienței politicii comerciale și mai ales a politicii de prețuri practicate de către întreprindere într-o anumită perioadă de timp. Relevă contribuția veniturilor la întărirea capacității de autofinanțare a societății.

3.Marja profitului brut de exploatare (MPBEX)- măsoară nivelul rezultatului brut din exploatare independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a evenimentelor excepționale determinându-se pe baza următoarei relații:

PBEX

MPBEX = –––––– * 100

CA

unde: PBEX – profit brut din exploatare;

CA – cifra de afaceri.

La S.C. OVI PROD S.A. situația acestei marje pentru anii 2004, 2005, 2006 este:

PBEX 2 445 159

MPBEX 2004 = –––––– * 100 = –––––––––– * 100 = 12,89%

CA 18 958 157

PBEX 3 588 824

MPBEX 2005 = –––––– * 100 = –––––––––– * 100 = 14,75%

CA 24 327 587

PBEX 8 894 731

MPBEX 2006 = –––––– * 100 = –––––––––– * 100 = 16,32%

CA 54 468 827

Marja înregistrează o creștere de la 12,89% în anul 2004 la 14,75% în anul 2005, respectiv la 16,32% în anul 2006, creștere datorată evoluției crescătoare a cifrei de afaceri de-a lungul perioadei de analiză.

4. Rata profitului (RP) – este un indicator care caracterizează în mod sintetic calitatea activității economice desfășurate de agenții economici. Oglindește atât eficiența capitalului utilizat și avansat cât și a pieței muncii relevând gradul de rentabilitate pe produse și pe întreprindere.

PB

RP = –––– * 100

C

unde: PB – profit brut;

C – capital utilizat.

De-alungul celor trei ani analizați rata profitului a înregistrat următoarele valori:

PB 1 848 036

RP 2004 = ––– * 100 = –––––––– * 100 = 48,2%

C 3 833 660

PB 2 414 090

RP 2005 = ––– * 100 = –––––––– * 100 = 48,5%

C 4 977 307

PB 8 021 446

RP 2006 = ––– * 100 = ––––––––– * 100 = 67,33%

C 11 912 165

Rata profitului a înregistrat o evoliție favorabilă ajungând de la 48,2% în anul 2004 la 67,33% în anul 2006, creștere care relevă un grad ridicat de rentabilitate la nivelul societății.

5. Randamentul capitalului (RK)– este un indicator financiar care exprimă eficiența utilizării capitalurilor investite de către societate pe o anumită perioadă de timp. Se determină pe baza raportului dintre profitul brut și capitalul propriu investit:

PB

RK = –––– * 100

CPR

unde: PB – profit brut

CPR – capital propriu

În perioada analizată, la S.C. OVI PROD S.A. s-au înregistrat următoarele valori:

PB 1 848 036

RK 2004 = –––– * 100 = –––––––– * 100 = 68,11%

CPR 2 713 075

PB 2 414 090

RK 2005 = –––– * 100 = –———— * 100 = 83,17%

CPR 2 902 540

PB 8 021 446

RK 2006 = –––– * 100 = ————– * 100 = 94,23%

CPR 8 511 746

Randamentul capitalului înregistrează o creștere de la 68,11% în anul 2004 la

83,17% în anul 2005, urmând, ca în anul 2006 să ajungă la nivelul de 94,23%, nivel care indică o utilizare eficientă a capitalurilor investite.

6. Rata rentabilității capitalului propriu (RRCPR) – este un indicator financiar care permite evidențierea modului în care capitalul întreprinderii contribuie la obținerea profitului. Are aceași formă și se calculează similar cu randamentul capitalului.

7. Rata rentabilității economice (RRE) – măsoară eficiența resurselor alocate, trebuie să fie superioară ratei inflației și să permită reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.

PN

RRE = —— * 100

CPP

unde: CPP – capital permanent.

PN 1 200 775

RRE 2004 = ——– * 100 = ————– * 100 = 31,32%

CPP 3 833 660

PN 1 682 897

RRE 2005 = —— * 100 = ———— * 100 = 33,81%

CPP 4 977 307

PN 6 635 076

RRE 2006 = ——– * 100 = ————– * 100 = 55,7%

CPP 11 912 165

Rentabilitatea economică a societății a înregistrat creșteri însemnate pe parcursul perioadei analizate, creștere ce trebuie menținută și în anii următori pentru sporirea eficienței utilizării activelor.

8. Rata rentabilității financiare (RRF) – este un indicator care reflectă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

PN

RRF = ——– * 100

CPR

unde: CPR – capital propriu.

PN 1 200 775

RRF 2004 = ——– * 100 = ————– * 100 = 44,25%

CPR 2 713 075

PN 1 682 897

RRF 2005 = ——– * 100 = ————– * 100 = 57,98%

CPR 2 902 540

PN 6 635 076

RRF 2006 = ——– * 100 = ————– * 100 = 77,95%

CPR 8 511 746

9. Rata rentabilității activelor totale (RRA) – este un indicator financiar care asigură reflectarea gradului de rentabilitate al întreg capitalului investit în întreprindere.

PN

RRA = –––– * 100

A

unde: A – active totale

PN 1 200 775

RRA 2004 = —— * 100 = ———— * 100 = 18,13%

A 6 620 164

PN 1 682 897

RRA 2005 = —— * 100 = ————– * 100 = 18,36%

A 9 163 379

PN 6 635 076

RRA 2006 = —— * 100 = ————– * 100 = 41,42%

A 16 016 863

10. Rata rentailității generale (RRG) – permite întreprinderii să-și acopere cheltuielile realizate într-un anumit exercițiu financiar pe baza profitului aferent perioadei respective.

PN

RRG = —— * 100

CT

unde: CT – cheltuieli totale.

PN 1 200 775

RRG 2004 = —— * 100 = ————– * 100 = 6,9%

CT 17 209 634

PN 1 682 897

RRG 2005 = —— * 100 = ————– * 100 = 7,09%

CT 23 703 476

PN 6 635 076

RRG 2006 = —— * 100 = ————– * 100 = 12,41%

CT 53 445 203

Rentabilitatea elementelor patrimoniale și a activelor societății este eficientă în anul 2006 după creșteri însemnate înregistrate în 2004 și 2005, la fel și rata rentabilității comerciale respectiv financiare.

Observăm deci, că anul cel mai bun din punct de vedere al rentabilității a fost 2006, an în care se înregistrează valorile cele mai ridicate.

CAPITOLUL III

REPARTIZAREA PROFITULUI ȘI POLITICA DE DIVIDENDE

3.1. Repartizarea profitului

În procesul de repartizare a profitului, obiectivul principal îl constituie armonizarea intereselor întreprinderii cu cele ale fiecărui acționar asociat, salariat și ale întregii sociatăți. Este important stabilirea unui raport rațional, echilibrat, între partea de profit ce rămâne la dispoziția întreprinderii pentru autofinanțare, partea care se acordă acționarilor și salariaților sub formă de dividende, participarea la profit și la ceea ce se varsă bugetului de stat pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății.

Modelul de repartizare a profitului net trebuie să răspundă unor cerințe multiple, variabile în spațiu și timp dar care să satisfacă în același timp și dezideratul “profituri utilizate cât mai eficient”.

Profitul reprezintă pentru societatea comercială o resursă importantă de finanțare a investițiilor, pentru dezvoltarea și lărgirea activelor imobilizate existente și pentru obiective noi. Rolul profitului în finanțarea investițiilor decurge din ponderea lui ridicată în ansamblul resurselor de finanțare, dar și din faptul că folosirea profitului în acest scop acționează ca o pârghie pe linia cointeresării întreprinderii și stimulării răspunderii lor.

Prin politica de autofinanțare, întreprinzătorul are interesul să asigure resursele necesare unor plasamente pe termen lung care să permită expansiunea și perfecționarea tehnologiilor. Între politica de autofinanțare a întreprinderii și politica de repartizare a profitului există o strânsă legătură. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici acționarilor influențează nemijlocit asupra mărimii fondului de rezervă și prin urmare asupra autofinanțării.

Profitul constituie totodată și o resursă care asigură rambursarea datoriilor, motiv pentru care o parte din acesta este destinat creșterii surselor proprii de finanțare, în același timp, din profit se va asigura și acoperirea costului capitalului

propriu evaluat prin intermediul dividendelor.

Repartizarea profitului constituie o problemă financiară fundamentală pentru orice societate comercială. O întreprindere care realizează profit, mai întâi își va rambursa datoriile pe care le are pe termen scurt, pe urmă poate să prevadă o oarecare parte a profitului net pentru constituirea unui fond de participare a personalului la profit ca modalitate de cointeresare a acestuia la continua îmbunătățire a activității firmei. Rămâne partea substanțială a profitului net, a cărei repartizare ține de înfăptuirea strategiei pe care firma și-a ales-o în funcție de obiectivele adoptate, dar și în funcție de condițiile în care ea își desfășoară activitatea.

Repartizarea profitului net va fi stabilită în cadrul societăților pe acțiuni de Adunarea Generală a Acționarilor. Profitul net poate fi definit ca reprezentând venitul net al unei întreprinderi obținut în cursul exercițiului financiar după deducerea cheltuielilor generale și a altor sarcini privind capitalul social, precum și toate prelevările pentru riscurile comerciale și industriale. Adunarea Generală a Acționarilor hotărește asupra cotelor și cuantumului sumelor pe destinații, trebuie să decidă cât profit net ar trebui repartizat ca dividende acționarilor în calitatea lor de furnizori de capital propriu și cât ar trebui cumulat în vederea reinvestirii.

În distribuirea profitului este necesar ca acesta să fie abordat în mod structural și nu global. Astfel profitul net consemnat în bilanțul contabil definit și prin expresia de profit rămas după plata impozitului pe profit se poate repartiza pentru:

a) Constituirea fondului de rezervă – Legislația română prevede obligația conservării unei părți din profit sub forma fondului de rezerve, în limita a 5% din profitul brut până la concurența sumei reprezentând 1/5 din capitalul social;

b) Acoperirea pierderilor din anii precedenți – pentru sumele care reprezintă pierderi aferente exercițiilor anterioare și care urmează să se recupereze din profiturile impozabile obținute în următorii cinci ani potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată cu modificările și completările următoare.

c) Constituirea fondului de participare a salariaților la profit, în proporție de până la 10% din profitul net. În cazul societăților comerciale pe acțiuni, procentul este stabilit de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților.

La S.C. OVI PROD S.A. , în anul 2006, Adunarea Generală a Acționarilor a decis aplicarea unui procent de 6% asupra profitului net prevăzut a fi repartizat în

vederea alimentării fondului de participare a salariaților la profit.

d) Reinvestirea unei părți din profit pentru dezvoltare (investiții în bunuri corporale), cercetare științifică, afectarea unei părți din profitul net repartizabil pentru majorarea capitalului social precum și pentru constituirea de rezerve .

e) Constituirea surselor proprii de finanțare aferente profitului rezultat din vânzări de active, respectiv facilități fiscale la impozitul pe profit.

f) Cota de participare a administratorului la profit, care se acordă drept recompensă pentru participarea pozitivă la conducerea societății comerciale. Mărimea acestei cote se stabilește în raport cu gradul de realizare a obiectivelor convenite în contractul de management și care nu poate depăși 10% din profitul final de repartizat.

g) Plata dividendelor – partea rămasă din profitul net se repartizează sub formă de dividende.Se determină astfel:

Dividendele de = Profit rămas – Constituirea fondului – Cota de participare – Sumele pentru

plată după plata de participare a administratorului constituirea

impozitului a salariaților la profit la profit net rezervelor

pe profit

Acordarea de dividende se face numai în raport cu acțiunile subscrise și vărsate (capitalul vărsat). Poate fi definită prin contractul de societate și statutul societății.

Dividendele sunt supuse impozitării iar impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română. Termenul de plată a dividendelor este stabilit de către Adunarea Generală a Acționarilor la propunerea Consiliului de Administrație sau a directorului. De regulă, nu poate depăși nouă luni de la terminarea exercițiului. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

S.C. OVI PROD S.A. are obligația de a întocmi situații financiare conform Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată, aplicând Reglementările Contabile conforme cu Directiva a IV – a a Comunităților Europene aprobate cu modificările ulterioare prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1752/2005 și de a depune aceste situații financiare anuale ale societății aprobate de Consiliul de Administrație împreună cu raportul administratorilor și al auditorului financiar la unitățile teritoriale ale Miniserului Finanțelor.

Administratorilor societăților comerciale care intră sub incidența prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001, cu modificările ulterioare, le revine răspunderea, conform articolului nr. 11 din Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată, și de a adopta programe proprii prin care să se asigure măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a acestor reglementări.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind organizarea și ținerea contabilității, atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală a administratorului sau a persoanelor de specialitate: contabilii, directorii sau cenzorii.

“Repartizarea profitului reprezintă o sinteză a politicii dividendelor firmei și arată cât din profitul net este alocat pentru dividende și cât se reinvestește. Profitul reținut de către firmă este o sursă internă de fonduri pentru investiții și, astfel, are o contribuție importantă la creșterea firmei”.

Activiatea societății comerciale OVI PROD S.A. pe durata anului 2006 s-a concretizat în obținerea unui profit net de 6 635 076 lei și are următoarele destinații, așa cum a fost aprobat de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor:

Tabelul nr.9. Destinațiile profitului net

Se poate constata pe baza datelor evidențiate mai sus, în exercițiul financiar încheiat la 31.12.2006, că Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a fost, ca

unitatea să repartizeze un profit în sumă de 6 212 855 lei, rămânând astfel suma de 422 221 lei ca profit nerepartizat.

În cadrul sumei profitului stabilit pentru a fi repartizat, ponderea cea mai mare o deține indicatorul surse proprii de finanțare, care a fost stabilită în limita unui procent de 48,9% din totalul profitului net de repartizat, ajungând astfel la o sumă distribuită de 3 249 193 lei.

În anul 2006, societatea nu a înregistrat cheltuieli de cercetare și dezvoltare.

În ceea ce privește fondul de participare a salariaților la profit, în anul 2006, Adunarea Generală Acționarilor a decis aplicarea unui procent de 6% asupra profitului net stabilit a fi repartizat, revenind acestui fond suma de 398 104 lei. Iar cota administratorului acordată ca recompensă pentru participarea pozitivă la conducerea societății comerciale a fost stabilită la 2%, respectiv 132 701 lei.

Adunarea Generală a Acționarilor a decis, ca în anul 2006 valoarea totală a dividendelor acordate acționarilor să atingă suma de 2 432 857 lei.

La încheierea anului financiar 2006 nu au survenit evenimente importante care să afecteze situația financiară a S.C. OVI PROD S.A.

Consiliul de Administrație și-a propus pentru anul 2007 desfășurarea unei serii de operațiuni care să conducă la creșterea eficienței economice.

3.2. Tipologia dividendelor

Termenul dividend include orice distribuire în bani sau în natură, efectuată în favoarea acționarilor sau asociaților din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierdere, proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Dividendele reprezintă o parte din profitul obținut de o societate pe acțiuni care nu se pot distribui decât din beneficiile reale obținute de către societate. Societățile comerciale distribuie dividendele conform deciziei Adunării Generale a Acționarilor, cu respectarea următoarelor condiții:

۰ să dispună de suficient profit astfel încât distribuirea să nu afecteze

capitalizarea bursieră permanentă; suma totală a dividendelor nu trebuie să depășească totalul profitului afectat acestei destinații;

۰ distribuirea de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a agentului economic pentru a nu pune în pericol siguranța creditorilor săi ale căror creanțe devin scadente.

Drepturile fondatorilor este stabilită de lege în sensul că:

· fondatorilor unei societăți, constituită prin subscripție publică, le revine o cotă de participare din profitul net hotărâtă în Adunarea Costitutivă;

· cota de participare din profit destinată fondatorilor nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data

constituirii societății;

· în cazul majorării capitalului social, drepturile fondatorilor vor putea fi exercitate numai asupra profitului corespunzător capitalului social.

Dividendul poate fi distribuit ca :

a) dividend definitiv – pe baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor se împarte între acționari partea de profit rămasă după ce s-au făcut distribuirile pentru acumulare, dezvoltare, încorporare în capitalul social și constituirea resurselor de finanțare;

b) dividend real – are aceeași semnificație cu dividendul definitiv,

reprezentând suma distribuită acționarilor ca parte din profitul real;

c) dividend fix – sub forma unei sume fixe, stabilită concomitent cu emiterea acțiunilor preferențiale și acordate deținătorilor de astfel de acțiuni, indiferent de mărimea profitului realizat;

d) dividend fictiv – suma distribuită acționarilor unei societăți, fără ca suma în cauză să corespundă unui profit real;

e) dividend provizoriu – când se plătește o anumită sumă înainte de încheierea anului financiar și a bilanțului contabil.

Cuponul de dividend dă dreptul posesorului legal să încaseze cota parte din profitul net – dividendul – ce i se cuvine.

În ceea ce privește acțiunile – titluri cu caracter negociabil, care atestă dreptul de proprietate al posesorilor din capitalul social, respectiv dau dreptul posesorului asupra unei cote părți din profitul net al întreprinderii – după modul de transmitere pot fi nominative sau la purtător.

Acțiunile nominative au înscrise numele deținătorului și se pot transmite altei persoane numai prin transcrierea tranzacției într-un registru la societatea emitentă. Acțiunile la purtător nu poartă nici un nume și se pot transmite fără nici o formalitate, altei persoane.

În funcție de natura drepturilor pe care le conferă deținătorilor acțiunile pot fi ordinare (comune, obișnuite) și privilegiate. Cele comune oferă deținătorilor drepturi bănești: dreptul la dividend, dreptul la preemțiune, dreptul de a participa la lichidarea firmei, dreptul de a beneficia de un venit de pe urma unei evoluții favorabile acțiunilor pe piață – sau drepturi de natură participativă: dreptul la vot, dreptul la informare.

Acțiunile privilegiate oferă posesorului anumite drepturi suplimentare în ceea ce privește dreptul la dividend și cel de vot dar nu oferă drept de preemțiune, și pot fi:

• acțiuni cu dividend fix și suplimentar – care oferă atât un dividend fix cât și unul suplimentar – supradividend stabilit în sumă fixă;

• acțiuni cu dividend prioritar – posesorii lor renunță la drepturi de vot în schimbul privilegiului de a încasa cu prioritate un dividend a cărui mărime este prestabilită înainte de orice afectare a profitului; aceste acțiuni nu pot depăși un sfert din capitalul social și au aceeași valoare ca și acțiunile ordinare;

• acțiuni cu dividend cumulativ – deținătorii lor au dreptul de a încasa dividende și pentru anii în care societatea nu a distribuit dividende, ele urmând a fi plătite din beneficiile viitoare;

• acțiuni cu drept de vot plural – au aceeași valoare nominală cu acțiunile ordinare, dar conferă deținătorului mai multe drepturi de vot; se acordă în general, în beneficiul membrilor fondatori ai firmei, având rolul de a păstra controlul asupra societății.

Acțiunile preferențiale și cele ordinare pot fi convertite dintr-o categorie în alta prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Stabilirea proporțiilor între felul acțiunilor, conversia acțiunilor și fixarea dividendelor o face Adunarea Generală Extraordinară, respectiv ordinară a acționarilor.

3.3. Stabilirea valorii dividendelor

Pentru a afla valoarea dividendelor, se parcurg următoarele etape:

a) calcularea părții de profit cuvenită fondatorilor:

∑ PF = PN * 6%

unde: ∑ PF – suma profitului cuvenit fondatorilor

PN – profit net al societății

6% – procentajul maxim care se poate acorda

Stabilirea modului de distribuire a părții de profit cuvenite fondatorilor la nivelul S.C. OVI PROD S.A. pe perioada 2004 – 2006:

∑ PF 2004 = PN * 6 % = 1 200 775 * 6% = 72 046 lei

∑ PF 2005 = PN * 6% = 1 682 897 * 6% = 100 973 lei

∑ PF 2006 = PN * 6 % = 6 635 076 * 6% = 398 104 lei

Partea de profit cuvenită fondatorilor a înregistrat o creștere de aproximativ 5,5 în anul 2006 față de anul 2004, creștere datorată evoluției favorabile a profitului net de la un an la altul.

b) stabilirea părții de profit cuvenită posesorilor de acțiuni comune:

– în primul rând se stabilește partea de profit rămasă de distribuit prin deducerea din profitul total distribuibil a părții de profit cuvenit fondatorilor pe baza următoarei formule:

∑ DIV = ∑ PNR – ∑ PF

unde: ∑ DIV-suma aferentă dividendelor pentru remunerarea acțiunilor comune;

∑ PNR – suma profitului net repartizabil;

∑ PF – suma profitului cuvenit fondatorilor.

La S.C. OVI PROD S.A. pe parcursul perioadei analizate, s-a înregistrat următoarea situație:

∑ DIV 2004 = ∑ PNR – ∑ PF = 1 200 775 – 72 046 = 1 128 729 lei

∑ DIV 2005 = ∑ PNR – ∑ PF = 1 682 897 – 100 973 = 1 581 924 lei

∑ DIV 2006 = ∑ PNR – ∑ PF = 6 635 076 – 398 104 = 6 236 972 lei

– stabilirea dividendului pentru remunerarea unei acțiuni comune pe baza relației:

∑ DIV

∑ D/A = ———

NA

unde: ∑ D/A – suma dividendului aferentă unei acțiuni emise;

NA – numărul de acțiuni emise

În cazul S.C. OVOPROD S.A. avem :

∑ DIV 1 128 729

∑ D/A 2004 = ——— = ————— = 0, 4175 lei/acț.

NA 2 703 175

∑ DIV 1 581 924

∑ D/A 2005 = ——— = ————— = 0, 5852 lei/acț.

NA 2 703 175

∑ DIV 6 236 972

∑ D/A 2006 = ——— = ————— = 2, 307 lei/acț.

NA 2 703 175

Stabilirea valorii dividendelor acordate de către S.C. OVI PROD S.A. acționarilor pe parcursul celor trei ani :

1) Valoarea dividendului brut (DB) este egal cu produsul dintre numărul de acțiuni acordate de către societate într-o anumită perioadă și prețul pe acțiune aferent perioadei respective:

DB = NA * Pr

unde: NA – numărul de acțiuni;

Pr – preț pe o acțiune.

Astfel, valoarea dividendelor brute la nivelul societății a fost următoarea:

DB 2004 = NA * PR = 2 703 175 * 0,4 lei/acț. = 1 081 270 lei

DB 2005 = NA * PR = 2 703 175 * 0,6 lei/acț. = 1 621 905lei

DB 2006 = NA * PR = 2 703 175 * 0,9 lei/acț. = 2 432 857 lei

a) dividendele cuvenite persoanelor fizice:

– în anul 2004: 1 762 470 * 0,4 lei/acț. = 704 988 lei

– în anul 2005: 1 762 470 * 0,6 lei/acț. = 1 057 482 lei

– în anul 2006: 1 762 470 * 0,9 lei/acț. = 1 586 223 lei

b) dividendele cuvenite persoanelor juridice:

– în anul 2004: 940 705 * 0,4 lei/acț. = 376 282 lei

– în anul 2005: 940 705 * 0,6 lei/acț. = 564 423 lei

– în anul 2006: 940 705 * 0,9 lei/acț. = 846 634 lei

Se observă, pe baza datelor prezentate, o evoluție crescătoare a prețului aferent unei acțiuni pe parcursul celor trei ani, ajungând de la 0,4 lei la 0,9 lei având o influență pozitivă și asupra valorilor dividendelor brute, înregistrând în anul 2006 suma de 2 432 857 lei, de aproximativ două ori mai mare decât în anul 2004.

Obligația calculării și reținerii impozitului pe dividene revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut.

2) Valoarea impozitului pe dividende (ID) aplicat asupra dividendelor brute cuvenite acționarilor pe perioada celor 3 ani:

ID = DB * CI

unde: DB – dividend brut;

CI – cota de impozit aplicat asupra dividendului.

ID 2004 = DB * CI = 1 081 270 * 10% = 108 127 lei

ID 2005 = DB * CI = 1 621 905 * 10% = 162 190 lei

ID 2006 = DB * CI = 2 432 857 * 10% = 243 285 lei

Dividendul net se obține ca diferență dintre dividendul brut stabilit și impozitul pe dividende datorat, aplicabilă asupra dividendului brut stabilit la sfârșit de an.

3) Valoarea dividendului net (DN) acordat de către S.C. OVI PROD S.A. acționarilor pe perioada 2004 – 2006:

DN = DB – ID

unde: DB – dividend brut;

ID – impozit pe dividende.

DN 2004 = DB – DI = 1 081 270 – 108 127 = 973 149 lei

DN 2005 = DB – DI = 1 621 905 – 162 190 = 1 459 715 lei

DN 2006 = DB – DI = 2 432 857 – 243 285 = 2 189 572 lei

Adunarea Generală a Acționarilor fixează data începerii distribuirii dividendelor și banca de la care vor fi ridicate.

Dividendele distribuite de către o societate comercială pe acțiuni pot îmbrăca trei forme: în bani, în acțiuni și în natură.

Societatea comercială OVI PROD S.A. acordă dividende în bani acționarilor, având grijă să nu micșoreze prea mult volumul lichidităților, pentru a nu pune în pericol situația creditorilor.

3.4. Politica de dividende

Distribuirea de dividende reprezintă un element important al deciziei financiare a întreprinderii, alături de politica de investiții și de alocare a capitalului, asigurând un venit acționarilor.

“ Firma trebuie să urmărească maximizarea averii acționarilor. Acționarii sunt proprietarii firmei și este deci logic să urmărească propriile lor interese.” În ciuda acestei afirmații, în practică este cunoscut că majoritatea firmelor nu iau totdeauna deciziile pe baza acestei presupuneri, mai ales din cauza intereselor imediate diferite ale conducătorilor și acționarilor.

Decizia distribuirii este o decizie legată de finanțare, de structura financiară, de creșterea capitalului și este un factor important al evaluării capitalului întreprinderii. Pentru ca distribuirea dividendelor să nu priveze întreprinderea de lichiditate, este necesar să se caute rata optimală a distribuirii, care corespunde cu prețul maxim al unei acțiuni luând în considerare profitul nedistribuit, raportul între randamentul investițiilor și rata de actualizare a pieței, dividendele.

Având în vedere, că valoarea întreprinderii este măsurată prin valoarea actuală a dividendelor la care se adaugă valoarea finală, politica de distribuire nu are nici un efect asupra valorii întreprinderii ( neutralitatea dividendelor). Acesta va fi determinată de mărimea riscului, de politica de investiții și profiturile posibile.

Nedistribuirea dividendelor are efect dublu: creșterea directă a mijloacelor de finanțare, respectiv creșterea capacităților de finanțare.

În legătură cu finanțarea investițiilor, reținerea unei părți din profit poate fi considerată și ca o măsură de prudență asigurând “soliditatea” financiară a întreprinderii, finanțarea prin îndatorare fiind mai greu de realizat din cauza riscului, a încertitudinii unor efecte viitoare.

3.4.1. Factorii de influență a pliticii de devidende

Întreprinderile își aleg o anumită politică de dividende cu privire la decizia de a repartiza și plăti o parte din profitul net acționarilor, respectiv de a o reține pentru investire.

Politica dividendelor este influențată de o serie de factori:

a) Situația financiară a întreprinderii. În cazul în care o întreprindere este îndatorată, fie la bănci, fie prin emisiunea de obligațiuni, înseamnă, că se confruntă cu restricții în repartizarea profitului în sensul că, mai întâi va trebui să-și asigure resursele necesare stingerii obligațiilor curente. Situația de insolvabilitate nu permite plata de dividende acționarilor, pentru a nu diminua capitalul întreprinderii și a proteja creditorii. Astfel, dividende se pot plăti numai dacă există lichidități suficiente.

b) Înlocuirea capitalului împrumutat cu capitalul propriu. Dacă întreprinderea caută o finanțare fără a recurge la îndatorare, trbuie să apeleze la unele componente ale capitalului propriu cum ar fi profitul reținut sau emisiunea de noi

acțiuni.

c) Preferințele acționarilor. Având în vedere interesele acționarilor, întreprinderea, prin politica sa de dividende abordată, trebuie să satisfacă cel puțin

două cerințe:

– stabilirea sumei dividendelor distribuite;

– formularea unei politici credibile pentru investitori.

Mulți acționari preferă încasarea dividendelor în numerar, obținându-și câștigurile direct și imediat, alții, neavând nevoie de venituri curente, preferă varianta de investire a dividendelor respective.

d) Psihologia investitorilor. Presupune, că investitorul poate să-și procure singur lichiditățile necesare prin vânzarea acțiunilor. Însă, s-a constat, că există o rezistență la vânzare, câștigurile au o valoare exagerată față de cele viitoare, iar o politică de dividende stabilită este percepută ca un semn de siguranță și soliditate.

e) Unele restricții impuse de lege :

– se pot stabili și distribui dividende numai din profituri determinate potrivit legii;

– dividendele se vor plăti din profituri nete;

– capitalul firmei nu poate fi folosit pentru plata dividendelor;

– în cazul în care firma este insolvabilă, nu se pot plăti dividende.

f) Efectele politicii de dividende asupra capitalului social. Se iau în considerare prin componența a trei factori:

– preferința acționarilor de a dispune mai degrabă de venituri curente decât de viitoare;

– perceperea gradului de risc al câștigurilor de dividende față de cel al câștigurilor de capital;

– conținutul informațional al dividendelor.

Acești factori variază de la o societate la alta, în funcție de componența acționariatului.

Societățile au nevoie de o politică de dividende optimă, care găsește echilibrul între dividendele curente de plătit și rata creșterii viitoare, astfel încât prețul acțiunilor firmei să fie maxim.

3.4.3. Principalii indicatori ai politicii de dividende

Pentru a scoate în evidență performanțele unor societăți, respectiv, pentru a compara o societate cu altele similare în ceea ce privește politica dividendelor, se calculează o serie de indicatori:

a) Dividendul pe o acțiune (D/A) este un indicator care arată suma absolută a dividendelor care va fi distribuită pentru o acțiune.

DP

D/A = ——

NA

unde: DP – dividende de plătit

NA – numărul acțiunilor emise

La nivelul S.C. OVI PROD S.A. pe parcursul perioadei analizate 2004 – 2006 valoarea acestui indicator a fost:

DP 1 128 729

D/A 2004 = —— = ————— = 0, 4175 lei/acț.

NA 2 703 175

DP 1 581 924

D/A 2005 = —— = ————— = 0, 5852 lei/acț.

NA 2 703 175

DP 6 236 972

D/A 2006 = —— = ————— = 2, 307 lei/acț.

NA 2 703 175

Valoarea acestui indicator înregistrează o creștere de la suma de 0,4175 lei/acț. în anul 2004 la 2,307 lei/acț. în anul 2006, creștere care se datorează în primul rând sporirii profitului afectat distribuirii de dividende.

b) Randamentul pe o acțiune (R/A) este un indicator cu mare interes pentru acționari, semnificând o rentabilitate autentică a capitalului plasat în acțiuni. Acționarii, cunoscând mărimea indicatorului, pot decide ce să facă în continuare cu acțiunile: să le păstreze sau să le vândă.

D/A

R/A = —— * 100

CA

unde: D/A – dividend pe o acțiune

CA – cursul acțiunii

La S.C. OVI PROD S.A. situația ratei pe parcursul perioadei analizate a fost:

D/A 0, 4175

R/A 2004 = —— * 100 = ———— * 100 = 104,37%

CA 0,4

D/A 0, 5852

R/A 2005 = —— * 100 = ———— * 100 = 97,53%

CA 0,6

D/A 2,307

R/A 2006 = —— * 100 = ——— * 100 = 256,33%

NA 0,9

Randamentul pe acțiune este comparat cu randamentul care s-ar obține din alte investiții, urmând ca în cosecință să se ia o decizie.

La nivelul societății, rata înregistrează o creștere de până la 256,33%, creștere influențată de masa dividendelor distribuite pe o acțiune.

c) Rata distribuirii dividendelor (RD) este un indicator care pune în relief politica de distribuire a profitului și implicit a dividendelor, este relativ opus politicii de autofinanțare și invers proporțional cu gradul de capitalizare.

DP

RD = –––– * 100

PN

unde: DP – dividend de plată;

PN – profit net

Rata distribuirii dividendelor a atins următorul nivel:

DP 1 128 729

RD 2004 = –––– * 100 = ––––––––– * 100 = 94%

PN 1 200 775

DP 1 581 924

RD 2005 = –––– * 100 = ––––––––– * 100 = 94%

PN 1 682 897

DP 6 236 972

RD 2006 = –––– * 100 = ––––––––– * 100 = 94%

PN 6 635 076

Nivelul ridicat al acestui indicator nu în toate cazurile înseamnă autofinanțare redusă.

d) Beneficiu pe acțiune (B/A) reprezintă un indicator, care exprimă, în cursul unui an, îmbogățirea practică a acționarilor. Averea acționarilor este reprezentată de profit, indiferent că se distribuie ca dividend sau se capitalizează.

PN

B/A = ——

NA

unde: PN – profit net

NA – număr de acțiuni

La nivelul societății, în perioada analizată beneficul a atins următoarele valori:

PN 1 200 775

B/A 2004 = —— = ————— = 0,44 lei/acț.

NA 2 703 175

PN 1 682 897

B/A 2005 = —— = ————— = 0,62 lei/acț.

NA 2 703 175

PN 6 635 076

B/A 2006 = —— = ————— = 2,45 lei/acț.

NA 2 703 175

Acest indicator a înregistrat o creștere de-a lungul perioadei analizate, de la 0,44 lei/acț. în anul 2004 la 0,62 lei/acț. în 2005 ajungând la 2,45 lei/acț. în anul 2006, creștere datorată majorării profitului net de la an la an.

e) Rentabilitatea capitalului investit (RC) este recunoscut ca un indicator al eficacității cu care administratorii întreprinderii utilizează mijloacele puse la dispoziția lor. Dividendele se calculează și se varsă de societate, la valoarea nominală a acțiunilor, în special la capitalul social și astfel este important de cunoscut cât reprezintă profitul față de capitalul social.

PN

RC = —— * 100

CS

unde: CS – capital social

Rentabilitatea capitalului investit a înregistrat următoarele valori in perioada analizată:

PN 1 200 775

RC 2004 = —— * 100 = ————– * 100 = 55,52%

CS 2 162 540

PN 1 682 897

RC 2005 = —— * 100 = ————– * 100 = 77,82%

CS 2 162 540

PN 6 635 076

RC 2006 = —— * 100 = ————– * 100 = 306,81%

CS 2 162 540

Acest indicator, cu cât înregistrează valoare mai mare cu atât este mai eficientă folosirea capitalului social.

f) Activul net pe acțiune (AN/A) este un indicator care permite estimarea unei acțiuni ca rezultat al activității trecute, în timp ce valoarea financiară a unei acțiuni pune accentul pe fluxurile viitoare de venit.

AN

AN/A = ——

NA

unde: AN – activul net

NA – număr de acțiuni

Valoarea acestui indicator la S.C. OVI PROD S.A., pe anii 2004. 2005, 2006 a fost:

AN 6 620 164

AN/A 2004 = —— = ————— = 2,44 lei/acț.

NA 2 703 175

AN 9 163 379

AN/A 2005 = —— = ————— = 3,38 lei/acț.

NA 2 703 175

AN 16 016 863

AN/A 2006 = —— = ————— = 5,92 lei/acț.

NA 2 703 175

La nivelul societății, în perioada analizată, valoarea activului net pe acțiune a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând în anul 2006 la o valoare de aproximativ

două ori mai mare față de anul 2004, evoluție influențată de valoarea crescândă a activului net.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI PRIVIND ACTIVITATEA S.C. OVI PROD S.A.

Prezenta lucrare propune o abordare a problematicii profitului, respectiv, a politicii de dividende tratate în cadrul sistemului societății și în contextul pieței pe care acționează firma; încearcă să oglindească capitalul și finanțele firmei în conexiune cu toate presiunile la care este supusă societatea din punct de vedere financiar din partea investitorilor (acționarilor), creditorilor și mediului economic.

În vederea abordării și analizei acestei teme, lucrarea a fost concepută și realizată într-o succesiune logică, în cadrul căreia au fost tratate alături de problematica finanțării întreprinderii, teoria economică generală și cea contabilă privind respectivele probleme urmată de un studiu de caz practic în care se verifică teoriile propuse și importanța lor în cadrul societății.

În perioada analizată, 2004 – 2006, activitatea desfășurată de S.C. OVI PROD S.A. Crișeni, a înregistrat o serie de fluctuații, atât crescătoare cât și descrescătoare, care au avut influență asupra activității întreprinderii, dar se poate observa un proces continuu de dezvoltare și expansiune caracterizat printr-o capacitate de producție mare și sortimente de produse diversificate.

La nivelul întreprinderii, după adoptarea deciziei de investiție se ridică problema finanțării acesteia. Pentru finanțarea oricărei activități economice, sursa cea mai potrivită o constituie profitul, astfel, obiectivul principal al oricărei firme este maximizarea profitului care se poate obține doar prin procurarea, alocarea și folosirea, în condiții de eficiență maxim posibilă, a fondurilor bănești, precum și prin utilizarea și repartizarea rezultatelor financiare în scopul valorificării cât mai depline.

În ceea ce privește piața de desfacere, societatea a reușit să pătrundă și pe piața internațională, clienții străini fiind foarte mulțumiți de calitatea produselor.

Având în vedere, că întreprinderea își valorifică propriile resurse destul de eficient, ia decizii adecvate privind aprovizionarea, producția și desfacerea, se poate afirma, în concluzie, că S.C. OVI PROD S.A. este o firmă profitabilă, rentabilă și competitivă (pe piața națională, deocamdată), pe parcursul perioadei analizate a înregistrat performanțe economico- financiare semnificative încheiând activitatea în fiecare an cu profit, rezultând că va avea resurse pentru rambursarea obligațiilor asumate și a avut posibilitatea de a acorda dividende acționarilor.

Având în vedere, că activitatea întreprinderii este influențată în continuu de o multitudine de factori cu influență pozitivă sau negativă, societatea are nevoie de un Consiliu de Administrare competent, care să analizeze viitorul întreprinderii, având în vedere:

– stabilirea punctelor forte, respectiv slabe ale societății;

– modul de utilizare a fondurilor proprii, fondurilor atrase și a fondurilor împrumutate;

– modalități de evoluție a întreprindeii;

– să aibă în vedere spectrul falimentului și consecințele acestuia asupra acționarilor, personalului, creditorilor întreprinderii, astfel se va responsabiliza mai corect activitatea conducerii, oportunitățile de afaceri vor fi valorificate la maxim iar dificultățile financiare ale întreprinderii, inerente, vor putea fi depășite.

Costul redus în raport cu operatorii de piață alături de calitatea produselor sunt avantajele concurențiale ale întreprinderii. Însă, ca să-și mențină poziția, societatea va trebui să câștige o parte de piață cât mai mare, să adopte o “politică de gamă largă” adresându-se fiecărui segment de piață cu mai multe sortimente de produse, să pună bazele unei rețele eficiente de desfacere și să adopte o srategie de marketing care i se potrivește.

Ridicarea continuă a calității produselor, procurarea materiilor prime de cea mai bună calitate, creșterea productivității muncii, practicarea unei politici a prețurilor care să genereze lichidități necesare finanțării investițiilor, de a lua măsuri în privința clienților rău platnici sunt preocupările de bază pe care ar trebui să le aibă conducerea societății.

S.C. OVI PROD S.A. prezintă garanții de bonitate, va trebui să acționeze în continuare în vederea asigurării resurselor pentru realizarea acțiunilor de investiții și atragerea unor parteneri de afaceri interesați de activitățile firmei.

Activitățile economiei forestiere în general și a industriei de prelucrare a lemnului în particular, va continua să fie realizarea unor indici superiori de valorificare a masei lemnoase în scopul asigurării nivelelor de producție în continuă creștere.

În industria de prelucrare se va urmări reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil și energie prin reproiectarea produselor, modernizarea tehnologiilor și antrenarea în consum de cantități sporite de noi sortimente de materii prime.

Industria de mobilă se confruntă cu exigențele crescânde ale consumatorilor interni și cu nivelul ridicat al concurenței pe piețele externe, mai matură și mai omogen organizată în prezent, este capabilă să-și coordoneze eforturile atât în domeniul creșterii continue a eficienței economice prin perfecționările tehnologice, organizatorice, creșterea mecanizării și autifinanțării, cât și prin concepția, funcționalitatea, estetica și durabilitatea produselor sale.

Bibliografie

1. Adochiței, N. – Finanțele întreprinderii – Editura Didactică și Pedagogică București, 1992;

2. Bătrâncea, I. – Analiza economică și financiară a societăților comerciale – Editura Eta, Cluj Napoca, 1996;

3. Berzeanu, Petre – Finanțele agenților economici – Editura ASE, București, 2000;

4. Cârcei, Elena – Funcționarea și încheierea societăților comerciale pe acțiuni – Edirura Economică, 1996;

5. Ciobanu Ioan, – Strategiile competitive ale firmei- Editura Polirom,

Ruxandra Ciulu 2005;

6. Dițu, Gheorghe – Economie politică, vol I – Centrul Universitar Alba Iulia, 2000;

7. Dobrotă, I. Vasile – Restructurare și dezvoltare economică – Editura Teora, București, 2004;

8. Dumbravă, Partenie – Contabilitate financiară – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002;

9. Gheorghe, Ana – Profitul – Editura Economică, București, 1998;

10. Grigore, Lăcuță I. – Dividende și impozitul pe dividende – Editura Tribuna Economică, București, 1999;

11. Heyne, Paul – Modul economic de gândire – Editura Didactică și pedagogică, București; 1993

12. Hardwick Philip, – Introducere în economia politică modernă –

Jhon Kaugmead, Editura Polirom ,2002

Khan Bahadur

13. Lăcătuș Viorel D, – Finanțele întreprinderii – Studii de caz – Editura

Nistor I, Cernea O, Viitorul Românesc, București, 2003

Costea A.

14. Hoanță, Nicolae – Capitalul firmei – Editura Tribuna Economică,

București, 1998

15. Hoanță, Nicolae – Gestiunea finanțelor firmei – Editura Tribuna Economică, București, 1999;

16. Manolescu, Gh. – Finanțele întreprinderii – Editura Fundației România de Mâine, București, 1994;

17. Mircea Năstase, – Economia întreprinderii – Editura ASE, București,

Letiția Zahiu 2003;

18. Nicolescu Ovidiu, – Managementul pe baza centrelor de profit – Editor

Verboncu Ion, Tribuna Economică, București, 1998;

19. Nistor, Ioan E. – Teorie și practică în finanțarea întreprinderilor – Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca,2004;

20. Nișulescu, Ileana – Finanțarea și reorganizarea întreprinderii – Editura Info Medica, București, 1999;

21. Stan, Sorin V. – Evaluarea întreprinderilor. Metode și uzanțe – Editura Teora București, 1996;

22. Stancu, Constantin – Contabilitate financiară – Editura CECCAR, București, 2002;

23. Stancu, Ion – Gestiunea financiară – Editura Economică, București, 1994;

24. Trenca Ioan – Fundamente ale managemantului financiar – Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2005;

– Formularul Bilanțului și a Contului de profit și pierdere;

– Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale republicată în 1998, M.Of. nr.33/23.01.1998;

– Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în 1998, M.Of. nr. 628/28.08.2002;

– Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 94/2001 respectiv nr.1752/2005, pentru aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Europene și cu Standardele Internaționale Contabile;

– Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicată în M. Of. Nr. 456/2002, modificată prin Legea 163/2005;

– Ordonanța Guvernului nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, publicată în M. Of. Nr. 201/1995, modificat prin Ordonanța de urgență nr.138 din 29.12/2004, M.Of. nr.1281 din 30.12/2004

=== bilant 2005 ===

Județul: SĂLAJ

Persoana juridică: S.C. OVI PROD S.A.

Adresa: loc. Crișeni, nr. 12; Tel:0260-616833; Fax: 0260- 636531

Număr din Registrul Comerțului: J33/50/93

Forma de proprietate: Societate comercială pe acțiuni

Activitatea preponderentă: Producția de mobilier

Cod grupă CAEN: 3614

Cod de identificare fiscală: 6460822

BILANȚ

încheiat la 31.12.2005

– lei –

Administrator, Întocmit

Numele și prenumele Numele și prenumele

POP TIBERIU BOLDAN MARIANA

Semnătura Semnătura

Ștampila unității

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

încheiat la 31.12.2005

– lei –

Administrator, Întocmit,

Numele și prenumele Numele șiprenumele

POP TIBERIU BOLDAN MARIANA

Semnătura Semnătura

Ștampila unității