Profitul în Industria Celulozei Si Hartiei. Studiu Caz Sc Somes Sa Dej
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………….3
CAPITOLUL I……………………………………………………………4
ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND
S.C.SOMEȘ S.A.DEJ…………………………………………………….4
1.1 Organizarea activității întreprinderii………………………………………….…..4
1.1.1 Scurt istoric și obiect de activitate…………………………………….……4
1.1.2 Modul de organizare al producției în cadrul unității…………………..…….6
1.1.3 Structura organizatorică la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ…………………….…..7
1.1.4 Poziția S.C. SOMEȘ S.A. DEJ pe piața internă și externă……………….…9
1.2 Influența activității asupra rezultatului exercițiului…………………………..….12
1.2.1 Planul de reorganizare la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ………………………….12
1.2.2 Puncte tari și puncte slabe la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ……………..………14
CAPITOLUL II…………………………………………………..….…..17
ABORDĂRI PRIVIND CONCEPTUL DE PROFIT…………..…..…17
2.1 Conceptul de profit………………………………………………………………17
2.1.1. Formele profitului…………………………………………………………19
2.2 Factorii care influențează masa profitului………………………………………..21
2.2.1 Volumul, structura și calitatea producției………………………………….22
2.2.2 Nivelul costurilor de producție…………………………………………….24
2.2.3 Nivelul prețurilor de vânzare………………………………………………25
2.2.4 Nivelul productivității muncii………………………………………….…..26
2.2.5 Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai
factorilor de producție………………………………………………….….27
2.2.6 Viteza de rotație a capitalului……………………………………………..28
2.3 Impozitul pe profit……………………………………………………………….29
2.3.1 Calculul profitului impozabil………………………………………….…..31
2.4. Veniturile și cheltuielile întreprinderii……………………………………….….33
2.4.1 Veniturile întreprinderii……………………………………………….…..33
2.4.2 Cheltuielile întreprinderii……………………………………………….…37
CAPITOLUL III……………………………………………………………42
STUDIU DE CAZ PRIVIND ASPECTE ALE ACTIVITĂȚII
ECONOMICO-FINANCIARE LA S.C. SOMEȘ S.A. DEJ………….42
3.1 Principalii indicatori ce caracterizează S.C. SOMEȘ S.A. DEJ…………………42
3.2 Analiza cheltuielilor și veniturilor la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ………………….43
3.3 Analiza factorială a profitului și a ratei rentabilității……………………………47
3.3.1 Analiza factorială a profitului din exploatare………………………………47
3.3.2 Analiza factorială a ratei rentabilității financiare………………………….50
3.3.3. Analiza rentabilității pe baza ratelor de rentabilitate……………….……..51
3.4 Analiza profitului în ansamblu și pe domenii de activitate…………………..…..52
CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………..54
=== Profitul în industria celulozei şi hartiei. Studiu caz Sc Somes SA Dej ===
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………….3
CAPITOLUL I……………………………………………………………4
ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND
S.C.SOMEȘ S.A.DEJ…………………………………………………….4
1.1 Organizarea activității întreprinderii………………………………………….…..4
1.1.1 Scurt istoric și obiect de activitate…………………………………….……4
1.1.2 Modul de organizare al producției în cadrul unității…………………..…….6
1.1.3 Structura organizatorică la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ…………………….…..7
1.1.4 Poziția S.C. SOMEȘ S.A. DEJ pe piața internă și externă……………….…9
1.2 Influența activității asupra rezultatului exercițiului…………………………..….12
1.2.1 Planul de reorganizare la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ………………………….12
1.2.2 Puncte tari și puncte slabe la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ……………..………14
CAPITOLUL II…………………………………………………..….…..17
ABORDĂRI PRIVIND CONCEPTUL DE PROFIT…………..…..…17
2.1 Conceptul de profit………………………………………………………………17
2.1.1. Formele profitului…………………………………………………………19
2.2 Factorii care influențează masa profitului………………………………………..21
2.2.1 Volumul, structura și calitatea producției………………………………….22
2.2.2 Nivelul costurilor de producție…………………………………………….24
2.2.3 Nivelul prețurilor de vânzare………………………………………………25
2.2.4 Nivelul productivității muncii………………………………………….…..26
2.2.5 Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai
factorilor de producție………………………………………………….….27
2.2.6 Viteza de rotație a capitalului……………………………………………..28
2.3 Impozitul pe profit……………………………………………………………….29
2.3.1 Calculul profitului impozabil………………………………………….…..31
2.4. Veniturile și cheltuielile întreprinderii……………………………………….….33
2.4.1 Veniturile întreprinderii……………………………………………….…..33
2.4.2 Cheltuielile întreprinderii……………………………………………….…37
CAPITOLUL III……………………………………………………………42
STUDIU DE CAZ PRIVIND ASPECTE ALE ACTIVITĂȚII
ECONOMICO-FINANCIARE LA S.C. SOMEȘ S.A. DEJ………….42
3.1 Principalii indicatori ce caracterizează S.C. SOMEȘ S.A. DEJ…………………42
3.2 Analiza cheltuielilor și veniturilor la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ………………….43
3.3 Analiza factorială a profitului și a ratei rentabilității……………………………47
3.3.1 Analiza factorială a profitului din exploatare………………………………47
3.3.2 Analiza factorială a ratei rentabilității financiare………………………….50
3.3.3. Analiza rentabilității pe baza ratelor de rentabilitate……………….……..51
3.4 Analiza profitului în ansamblu și pe domenii de activitate…………………..…..52
CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………..54
INTRODUCERE
În condițiile economiei de piață pentru organizarea și desfășurarea activităților, societățile comerciale trebuie să se bazeze pe principiile generale ale eficienței economice, ale unei înalte rentabilități precum și a utilității sociale complete a valorilor materiale create.
De cerința fundamentală exprimată anterior se leagă toate operațiunile economico-financiare de constituire, repartizare și utilizare a capitalului social al firmei.
Pornind de la ideea că scopul final și de permanență al activității firmei îl constituie creșterea valorilor sale de piață, avem în vedere faptul că realizarea acestui deziderat poate fi atins prin găsirea celor mai potrivite căi și mijloace de alocare a capitalului constituit, de utilizarea productivă a acestuia, de valorificarea eficientă a capitalului în procesul de realizare finală a activității productive (vânzare – încasare a utilităților create). Fluxul acestor activități și operațiuni trebuie să se finalizeze prin realizarea unui profit de a cărui mărime va depinde atât cointeresarea firmei ca entitate economică organizatorică de sine stătătoare, prin procesul de autofinanțare; cointeresarea personalului muncitor prin salarii sigure și crescătoare, prin alte sporuri și stimulente acordate; și nu în ultimul rând cointeresarea acționarilor în păstrarea acțiunilor și deci a interesului față de firmă, sporirea gradului de participare a acestora la adoptarea celor mai importante decizii, atât strategice cât și tactice, care privesc existența și activitatea firmei.
Cele de mai sus au reprezentat coordonatele fundamentale pe care m-am bazat atunci când m-am decis să analizez profitul firmei, încercând să deslușesc cadrul economico-organizatoric precum și principalele fluxuri financiare prin care se realizează profitul și își pune în valoare principalele sale valențe stimulative atât pentru firmă cât și pentru întreg mediul economico-social în care acesta se manifestă.
Având în vedere un complex de împrejurări în care locul central l-a ocupat condițiile de studiu și documentare, am cercetat această temă la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ.
CAPITOLUL I
ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
1.1. Organizarea activității întreprinderii
1.1.1.Scurt istoric și obiect de activitate
Combinatul de celuloză și hârtie Dej, județul Cluj, a luat ființă prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr.203 din 1961, având următorul profil de activitate :
60.000 t/an celuloză albita și nealbită din rășinoase, cu instalațiile aferent ;
30.000 t/an hârtie de ambalaj albit de gramaj 50-120 g/mp, inclusiv utilaje pentru prelucrarea în hârtie plană ;
instalații pentru producerea și asigurarea cu utilități (apă, abur, aer tehnologic și instrumental) ;
instalații pentru epurarea fizico-chimică ;
ateliere de întreținere și reparații pe linie mecanică, electrică și AMC.
Aceste capacități de producție au fost puse în funcțiune în anul 1966.
În anul 1973 unitatea s-a dezvoltat cu încă o linie de celuloză sulfat albită și nealbită din lemn de rășinoase cu o capacitate de 60.000 t/an. Odată cu realizarea acestor capacități, s-au dezvoltat în mod corespunzător instalațiile pentru producerea utilităților, instalațiile pentru epurarea fizico-chimică a apelor uzate și atelierele de întreținere și reparații.
În anul 1976 unitatea s-a dezvoltat cu o instalație de epurare biologică a apelor uzate cu o capacitate de 1.200 de l/sec. din care 200 l/sec. ape menajere din municipiul Dej.
Pe linia modernizării instalațiilor și a refolosirii materialului fibros rezidual s-au realizat o serie de lucrări și completări astfel :
– modernizarea în anul 1977 a mașinii de hârtie de ambalaj cu creșterea capacității
de producție la 34.000 t/an și creșterea ponderii hârtiilor de ambalaj cu gramaj
redus de 50-60 g/mp ;
– punerea în funcțiune în anul 1983 a unei instalații pentru producerea hârtiei
igienice din fibre recuperate din apele reziduale cu o capacitate de 4.000 t/an ;
– dezvoltarea atelierelor de reparații pentru piese de schimb și utilaje specifice
industriei de celuloză și hârtie.
În anul 1981 a început realizarea unei fabrici de celuloză chimică având la bază
procedeul sulfat cu baza amoniu, folosind materie primă lemnul de fag, cu o capacitate de 80.000 t/an. Fabrica a fost pusă în funcțiune în anul 1987, în anul 1989, datorită reducerii solicitărilor beneficiarilor de celuloză chimică a fost oprită definitiv și o parte din ea a fost dezafectată.
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ s-a constituit în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, și a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ este o unitate reprezentativă pentru sectorul de celuloză și hârtie din România. Este amplasată pe platforma industrială Nord, situată în nord-estul
municipiului Dej și s-a constituit sub formă de societate pe acțiuni prin H.G. nr. 120/1990, când a preluat în întregime patrimoniul Combinatului de Celuloză și Hârtie Dej.
Obiectul de activitate al societății este producerea de celuloză sulfat albită / nealbită din lemn de rășinoase, hârtie rezistentă de ambalaj albită / nealbită din lemn de rășinoase și hârtie pentru scris și tipar.
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ deține monopolul în România la fabricarea celulozei sulfat albite din lemn de rășinoase, fiind singurul furnizor al acestei materii prime pentru producătorii de hârtii și cartoane de pe piața internă. Faptul că societatea este un pion important în sectorul românesc de producere a celulozei și hârtiei, este atestat prin aceea că din capacitatea totală de material fibros produs în țară, S.C. SOMEȘ S.A. DEJ fabrică circa 25%, iar din totalul hârtiei circa 15%. Din totalul producției fabricate, societatea livrează :
– la intern : – cca. 50% celuloză
– cca. 35% hârtie de ambalaj
– la extern : – cca. 50% celuloză
– cca. 65% hârtie de ambalaj
Principalele țări în care se exportă sunt Italia, Germania, Turcia, Ungaria.
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului – Camera de Comerț și Industrie a județului Cluj sub nr. J12/1/1991 și la Ministerul Finanțelor prin codul de înregistrare fiscală nr. 199800/1992.
În luna decembrie 2003, acționarul majoritar al societății, Hovis GmbH Viena, a schimbat denumirea în MFC Commodities GmbH Viena.
În urma cererii depuse, comisia de Înscriere la Cota din cadrul Bursei de Valori București a admis acțiunile S.C. SOMEȘ S.A. DEJ la cota B.V.B. începând cu data de 23.01.1997, la categoria a II-a de tranzacționare.
În anul 2004, Compania S.C: Someș S.A., lider național în domeniul producției de celuloză și hârtie, a intrat în „familia” Grupului Industrial S.C.R., acționar majoritar fiind S.C. A1 Impex S.R.L. Cluj, deținând 61,25 % din totalul acțiunilor. Alți acționari: SIF Banat-Crișana, MFC Commodities GmbH, S.C. A4 Impex S.R.L.
1.1.2. Modul de organizare al producției în cadrul unității
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ este un combinat semiintegrat de producere a celulozei și hârtiei, având ca materie primă lemnul de rășinoase. Amplasarea geografică a societății oferă posibilitatea aprovizionării cu lemn de rășinoase de pe o rază de 250 km, în totalitate din țară. Celelalte materii prime, materiale și echipamente necesare desfășurării în condiții optime a procesului de producție se aprovizionează atât din țară cât și din import.
Procesul de fabricație al celulozei și hârtiei este organizat pe următoarele secții de producție:
Secția de prelucrare lemn de rășinoase, care are în componență:
două linii de tocare lemn rotund;
două linii de tocare calote;
o linie de tocare lemn despicat;
instalații de sortare a tocăturii.
Aceste instalații au fost puse în funcțiune etapizat din 1965 până în 1980.
Secția de fabricație a celulozei albită / nealbită, cu o capacitate de 60.000 t/an,
care are următoarele instalații:
instalația de fierbere Kamyr;
instalația de spălare-sortare a celulozei;
instalația de albire a celulozei;
mașina de deshidratare a celulozei;
Această secție a fost pusă în funcțiune în anul 1973, iar în prezent nu a fost supusă
proceselor de modernizare.
Secția de preparare a agenților de fierbere și albire, are rolul de a produce și depozita agenții necesari procesului de fierbere și albire a celulozei.
Secția de producere a hârtiei de ambalaj albită / nealbită, are în componență:
mașina de fabricare a hârtiei;
instalații necesare pregătirii materialului pentru lansarea pe mașina de fabricație;
instalații de finisare a hârtiei.
Această secție cu o capacitate de 34.000 t/an a fost pusă în funcțiune în anul 1963
și a fost supusă proceselor de modernizare în anii 1977 și 1994.
Pentru deservirea secțiilor principale de producere a celulozei și hârtiei S.C. SOMEȘ S.A. DEJ mai are în componență:
o centrală termică pentru producerea aburului tehnologic și a energiei electrice;
o uzină de producere a apei industriale necesară proceselor de fabricație și apei potabile pentru orașul Dej;
instalații pentru tratarea apelor uzate rezultate din procesele tehnologice;
o uzină mecanică prin care se execută lucrările de întreținere și reparații necesare instalațiilor.
Conform normativelor românești în vigoare, utilajele aferente fabricării celulozei
au o durată normală de funcționare de 13 ani, iar cele aferente fabricării hârtiei de 10 ani. Cu toate că de la punerea în funcțiune, instalațiile de la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ nu au fost supuse unor procese majore de modernizare, instalațiile funcționează la capacitate, produsele SOMEȘ fiind competitive atât pe piața internă, cât și pe piața externă.
1.1.3. Structura organizatorică la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
Coordonarea activității S.C. SOMEȘ S.A. DEJ este asigurată de Adunarea Generală a Acționarilor.
Conducerea este reprezentată de:
– director general – director general adjunct – director producție
– director tehnic
– director economic
– director achiziții-transport
– director vânzări
Aceștia sunt subordonați conducerii și au la rândul lor în subordine servicii. Șefii de servicii se subordonează directorilor și au ca subordonați angajații din birourile corespunzătoare fiecărui serviciu.
Evoluția forței de muncă la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ este redată în tabelul următor:
Tabel nr.1
Evoluția forței de muncă la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
– persoane –
Sursa: Evidența compartimentului resurse umane
Forța de muncă de care dispune S.C. SOMEȘ S.A. DEJ la ora actuală este de 1.194 angajați.
Evoluția numărului de salariați de la 2.733 în anul 2003 la 1.194 în anul 2006, a avut ca motivație reducerea costurilor și vânzarea de active. Disponibilizarea personalului s-a realizat în baza O.U.G. nr.9/2002, astfel;
362 salariați disponibilizați în decembrie 2003
849 salariați disponibilizați în martie 2004
Reducerea numărului de salariați s-a realizat și natural prin pensionări și
transferuri.
Structura personalului de care dispune societatea este o structură omogenă, nivelul de calificare al angajaților permițând să fie folosit eficient și la întreaga
capacitate. Gradul de calificare al personalului este ridicat, prestația muncii efectuate fiind de calitate. Pentru forța de muncă necalificată – în număr destul de redus – se organizează cursuri de calificare în meseriile deficitare.
Referitor la sistemul de salarizare, acesta cuprinde politici și proceduri care încearcă:
să recompenseze performanțele angajaților;
să reflecte responsabilitățile ce revin fiecărui post;
să ofere salarii competitive cu cele de pe piață pentru a atrage, motiva și reține personalul în firmă;
să asigure utilizarea eficientă a resurselor financiare ale firmei.
1.1.4. Poziția S.C. SOMEȘ S.A. DEJ pe piața internă și externă
Anul 2004 a debutat cu stabilirea unor obiective pentru desfășurarea activității de vânzare, iar rezultatele obținute la sfârșitul anului au demonstrat că acestea au fost îndeplinite:
încheierea de contracte și comenzi pe termen lung;
servirea promptă și profesionalism a clienților;
menținerea clienților tradiționali și atingerea de clienți noi, atât la intern cât și la export;
valorificarea întregii producții de celuloză și hârtie la prețuri competitive;
creșterea livrărilor pe piața internă.
Produsele fabricate de S.C. SOMEȘ S.A. DEJ și ponderea lor în cifra de
afaceri este:
celuloză albită: 40,6% din cifra de afaceri;
celuloză naturală: 5,6% din cifra de afaceri;
hârtie albită: 32,7% din cifra de afaceri;
hârtie naturală: 16,5% din cifra de afaceri;
alte produse: 4,6% din cifra de afaceri.
Figura 1.1
Piața de celuloză
Din totalul de 60.000 t/an de celuloză produsă anual, circa 35.000 t celuloză este
folosită pentru producția proprie de hârtie, restul de 25.000 t fiind destinată vânzării. Celuloza produsă de S.C. SOMEȘ S.A. DEJ se livrează în țară și începând din 1994 a reușit să fie cunoscut acest produs și în străinătate.
Piața externă de celuloză albită este orientată în mare parte spre Iugoslavia, Bulgaria, reușindu-se în anul 1999 și pătrunderea pe piața Orientului Mijlociu.
Un succes important al anului 1999 a fost faptul că S.C. SOMEȘ S.A DEJ a reușit piețe de desfacere externe și pentru celuloză naturală. La extern principalii concurenți pentru celuloză sunt țările nordice, dar cererea de celuloză este suficient de mare pe plan mondial pentru a asigura comenzi chiar peste capacitatea de producție.
Un avantaj al societății este faptul că în zona de sud-est a Europei este singura fabrică producătoare de celuloză fibră lungă din rășinoase, țările vecine ( Ungaria, Bulgaria Iugoslavia) neavând capacități de producție pentru acest sortiment.
Piața internă asigură comenzi suficiente pentru a acoperi producția, iar clienții societății sunt firme stabile din punct de vedere economic și cu perspective de dezvoltare.
Piața de hârtie
Tipurile de hârtie fabricate la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ sunt:
hârtie rezistentă de ambalaj albită / nealbită la diferite gramaje;
hârtie de scris;
hârtie pentru tipar la diferite gramaje.
Hârtia produsă de S.C. SOMEȘ S.A. DEJ se utilizează în multe domenii de activitate:
la amplasarea produselor alimentare și nealimentare;
pentru scris și tipărit;
la fabricarea cartonului ondulat;
la confecționarea pungilor;
la confecționarea produselor papetare;
la fabricarea hârtiilor speciale: antiaderente, pentru tapet, etc.
Hârtia se livrează atât pe piața internă cât și pe cea externă, dar preponderent este
exportul. Clienții externi sunt firme străine specializate în sectorul de celuloză și hârtie, iar relațiile de afaceri sunt stabile și cu perspective bune în viitor.
Pe piața externă principalii concurenți sunt țările vecine (Ungaria, Cehia, Slovacia) și țările nordice (Suedia, Norvegia, Finlanda).
Pe piața internă, care este în continuă schimbare și dezvoltare, s-a urmărit să se răspundă în primul rând cererilor de hârtie de ambalaj. În ultima perioadă însă, cererea pentru hârtie de scris și tipărit a crescut, S.C. SOMEȘ S.A. DEJ fiind nevoită să-și reorienteze producția și livrările către utilizatorii acestor tipuri de hârtie, reușind ca în 1999, primul an în care a fabricat acest sortiment, să producă aproximativ 11% din totalul hârtiei de scris și tipar produsă în România.
Principalii concurenți pe piața internă sunt: S.C. AMBRO S.A. SUCEAVA pentru hârtie de ambalaj naturală și CELHART DONARIS S.A. BRĂILA împreună cu COMCEH S.A. CĂLĂRAȘI.
1.2. Influența activității asupra rezultatului exercițiului
1.2.1. Planul de reorganizare la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ1
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ se află din ianuarie 1999 în reorganizare judiciară, conform Legii nr.64/1995 modificată și republicată.
Legea nr.64/1995 este legea privind procedura reorganizării judiciare a falimentului. Ea se aplică comercianților persoane fizice și societăți comerciale care nu mai pot face față datoriilor comerciale și care vor fi denumiți debitori.
Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului, în încetarea de plăți, fie prin reorganizarea întreprinderii și activității acesteia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment.
Toate procedurile prevăzute de lege sunt de competența exclusivă a tribunalului, în jurisdicția căruia se află sediul debitorului, care figurează în Registrul Comerțului, și sunt exercitate de un judecător sindic desemnat de către președintele tribunalului.
Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor
Creditorii cunoscuți vor fi convocați de către administrator sau lichidator ori de câte ori va fi necesar, adunarea creditorilor va fi convocată însă și la cererea creditorilor care dețin creanțe în valoare de cel puțin 50% din valoarea totală a acestora.
În cazul ședințelor adunării creditorilor, aceștia vor avea dreptul să analizeze situația debitorului, măsurile luate de administrator sau lichidator și efectele acestora și să propună motivat și alte măsuri.
Planul
Planul va prevedea fie reorganizarea și continuarea activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestora.
În cazul în care se propune continuarea activității, proiectul planului de reorganizare va indica perspectivele de redresare, în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului, cu mijloace financiare disponibile și cu cererea pieței față de oferta debitorului.
Reorganizarea
În termen de 30 de zile de la deschiderea procedurii, toți creditorii ale căror creanțe sunt anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune declarația de creanțe în adunarea creditorilor. Aceștia vor fi convocați la sfârșitul fiecărui trimestru pentru a asculta raportul și darea de seama contabilă.
În cazul reorganizării, în mod obligatoriu, toate datoriile restante se vor achita eșalonat, conform unui tablou al creditorilor întocmit pe baza declarațiilor de creanțe depuse la tribunal de către creditori, concomitent cu achitarea datoriilor curente.
În condițiile unor pierderi și datorii mari acumulate, la sfârșitul anului 1998 S.C.SOMEȘ S.A. DEJ este în incapacitate de plată, determinând F.P.S., în calitate de acționar majoritar, să impună intrarea în lichidare a societății, solicitând întocmirea de lichidare, la sediul Direcției Reconversie Active.
Societatea a reușit să convingă F.P.S. de posibilitatea reală de redresare a societății, de implicațiile de natură socială din zonă, de efectele asupra industriei românești de celuloză și hârtie și să accepte reorganizarea judiciară a societății, în conformitate cu prevederile Legii nr.64/1995.
În ședința A.G.A din 28.12.1998, s-a hotărât depunerea la Tribunalul Cluj-Napoca a unei cereri de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995.
Întrucât deschiderea acestei proceduri înseamnă fie reorganizarea prin plan, fie falimentul, societatea a convins atât Tribunalul Cluj-Napoca cât și creditorii că există posibilitatea reorganizării, și că falimentul nu este o soluție, datorită implicațiilor grave pe care le-ar produce.
Toate aceste negocieri, tratative avute pe de-o parte cu F.P.S. iar pe de altă parte cu Tribunalul, se desfășoară în condiții grele, sub presiunea a 2.196 de angajați (de cât dispunea societatea în anul 1998), cu fabrica oprită, fără nici un metru cub de lemn, cu majoritatea creditorilor nemulțumiți, cu calculul zilnic de majorări și penalități pentru neplata datoriilor, fără nici o credibilitate în fața furnizorilor și a beneficiarilor.
Pentru ca cel puțin o parte din angajați să beneficieze de prevederile Ordonanței nr. 9/1997 s-a hotărât în A.G.A. din 29.01.1999 oprirea operațională parțială. Aceasta, împreună cu acceptarea de către Tribunalul Județean Cluj la începutul anului 1999 a reorganizării judiciare prin plan, au dat fabricii ”gura de aer” necesară pentru a trece la pregătirea în vederea repornirii activității fabricii.
S-a început cu asigurarea resurselor financiare pentru procurarea materiilor prime de bază. Pentru aceasta , singura posibilitate a fost apelarea la avansuri de la clienții tradiționali. În acest mod s-a reușit efectuarea plăților către principalii furnizori (lemn, energie, gaz, metale, transport, etc.) și la mijlocul lunii februarie, după o scurtă și sumară reparație s-a început repornirea fabricii.
Concomitent s-a elaborat o strategie de redresare economico-financiară, concretizată în planul de reorganizare pe perioada 1999-2004, care conform prevederilor Legii nr. 641/995 a fost admis la Judecătorul Sindic și a fost confirmat la Tribunalul Județean Cluj prin sentința civilă nr. 1043/11.07.1999.
Esența planului de reorganizare este plata datoriilor restante față de creditori, conform eșalonărilor aprobate și concomitent plata la scadență a datoriilor curente, fapt posibil de realizat prin reducerea costurilor, maximizarea profitului și obținerea de fluxuri financiare pozitive.
Principalele categorii de creditori conform planului de reorganizare sunt:
Banca Comercială Română;
Bugetul de stat și fondurile speciale;
Furnizorii.
1.2.2 Puncte tari și puncte slabe la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ1
Puncte tari
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ deține monopolul în România la fabricarea celulozei sulfat albite din lemn de rășinoase, fiind singurul furnizor al acestei materii prime pentru producătorii de hârtii și cartoane de pe piața internă. Faptul că societatea este un pion important în sectorul românesc de producere al celulozei și hârtiei, este atestat prin aceea că din cantitatea totală de material fibros produs în țară S.C. SOMEȘ S.A. DEJ fabrică cca. 25%, iar din totalul hârtiei cca. 15%. Din totalul producției fabricate de societate la intern se livrează cca. 50% celuloză și cca. 35% hârtie de ambalaj.
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ este singurul exportator din România de celuloză sulfat albită din lemn de rășinoase, exportul reprezentând cca. 5% din producție, cu tendințe de creștere.
Puncte slabe
Instalațiile de fabricare a celulozei și hârtiei de pe platforma S.C. SOMEȘ S.A. DEJ sunt învechite fizic și depreciate moral, fiind necesare lucrări de modernizare ale acestora.
Capacitățile de producție pentru fabricarea celulozei și hârtiei din întreprindere sunt insuficiente pentru a satisface cererea de pe piața internă și externă, de aceea este necesară extinderea de capacitate.
Tehnologiile convenționale cu care se funcționează (albire cu clor) nu vor permite menținerea pe piață a produselor un timp prea lung. Este absolut necesară modernizarea prin schimbarea tehnologiilor de fabricație.
Investițiile pentru modernizarea instalațiilor prin extinderea de capacitate, schimbarea tehnologiilor de fabricație și reducerea consumurilor de materii prime și utilități, presupun costuri ridicate.
Sunt necesare modernizări și la stația de tratare a apei, fapt care are ca efect imediat reducerea semnificativă a poluării, cu obținerea unor produse ecologice de o calitate superioară, la prețuri de cost reduse.
Din aceste motive este necesară modernizarea întregii linii de fabricație a celulozei și hârtiei, pentru a putea realiza produse competitive pe piață, concomitent cu reducerea costurilor de fabricație și a poluării mediului înconjurător.
Investițiile necesare a se realiza la S.C.SOMEȘ S.A. DEJ sunt următoarele, în ordinea priorității lor:
Modernizarea instalației de sortare a celulozei naturale
Efecte: – reducerea consumurilor energetice cu 50%
– scăderea indicatorilor de poluare cu cca.40%
– creșterea producției cu 1.650 t/an celuloză.
Înlocuirea sistemului de acționare la mașina de hârtie de ambalaj
Efecte: – reducerea consumului energetic cca.10%
– creșterea producției cu 6.000 t/an hârtie
Înlocuirea sistemului de alimentare cu abur-evacuare condens la mașina de hârtie de ambalaj
Efecte: – reducerea consumului cu abur cu cca. 20%
– îmbunătățirea calității hârtiei fabricate
Înlocuirea cutiei de lansare la mașina de hârtie ambalaj
Efecte: – creșterea tuturor caracteristicilor de calitate ale hârtiei
– reducerea pierderilor de fibră în apele grele
Modernizarea instalației de fierbere Kamyr
Efecte: – creșterea producției de celuloză cu 30.000 t/an
– reducerea consumurilor energetice cca. 50%
– reducerea consumurilor de chimicale și masă lemnoasă
– eliminarea emisiilor poluante în atmosferă
– reducerea cu cca. 40% a încărcărilor organice a efluentului rezultat la fierbere.
Modernizarea mașinii de hârtie ambalaj
Efecte: – creșteri de producție cu 10.000 t/an hârtie
– reducerea încărcării efluentului cu 50%
– reducerea consumului de apă proaspătă
– diversificarea sortimentației hârtiei fabricate în concordanță cu cerințele pieței.
Modernizarea liniei de albire nr.1 prin introducerea tehnologiei ECF
Efecte: – obținerea celulozelor fără clor elementar, conform cerințelor pieței
– reducerea cu cca. 60-80% a încărcărilor organice a efluenților deversați în râul Someș
– reducerea consumurilor energetice și de chimicale
– îmbunătățirea calității celulozei obținute.
CAPITOLUL II
ABORDARI PRIVIND CONCEPTUL DE PROFIT
2.1. Conceptul de profit
Scopul esențial al oricărui întreprinzător îl constituie obținerea profitului, acesta fiind obiectivul fundamental care îi motivează comportamentul și îi condiționează organizarea întregii activități.
Profitul ocupă, indubitabil, un loc primordial în cadrul gestiunii economice, realizarea acestuia de către întreprindere în cadrul unei perioade de timp (an, trimestru) demonstrând faptul că societatea comercială lucrează profitabil.
Modul de definire a conceptului de profit influențează legislația economică și întreg procesul ulterior de tranzacții. Această preocupare universală de definire a profitului este caracteristică și în teoria și practica economică și financiară din România.
Prezentăm în sinteză, opiniile principale cu privire la profit din literatura română. Astfel:
”Prin profit se înțelege venitul adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferențele dintre încasările efective și totalul cheltuielilor aferente veniturilor”1.
”Profitul (beneficiul) ca indicator absolut de mărime a rentabilității constituie premisă și consecință a unei afaceri”2.
Cea mai simplă definire a noțiunii acceptată și sistemul contabil actual este acea parte care reflectă profitul ca ”diferență între venitul total pe de o parte și costul total pe de altă parte, această diferență ar mai putea fi numită și venit net”3.
”Profitul este denumirea generică dată diferenței pozitive dintre venitul obținut din vânzarea bunurilor realizate de un agent economic și costul lor, considerată ca expresie a eficienței economice. De fapt, profitul se reprezintă ca un excedent de venit obținut din vânzarea bunurilor realizate de un agent economic peste costul acestora”4.
”Profitul (beneficiul) este expresia bănească a câștigului obținut în urma unei operațiuni, acțiuni sau activități”5.
”Profitul reprezintă principalul indicator de performanță economică, deoarece într-o economie de piață, obținerea lui este rațiunea de a fi a oricărei afaceri”6.
”Rămânând în sfera relațiilor economice și financiare, concluzionăm că la nivelul întregii întreprinderi și al tuturor sectoarelor sale de activitate, profitul este diferența dintre venitul total și costul total. Este o valoare real pozitivă, rezultată din activități economice-financiare concrete ca efect al interacțiunii și interdependenței factorilor de producție. Este plusul monetar reieșit din rotația completă a capitalurilor, urmărit și dorit de toți întreprinzătorii pentru autofinanțarea, menținerii și dezvoltării propriei firme”7.
”Pentru a obține profit, în toate situațiile veniturile trebuie să fie mai mari decât cheltuielile. Privindu-l astfel, profitul poate fi definit ca un excedent de venituri peste nivelul costurilor”8.
Pentru ca profitul să realizeze rolul său activ și deosebit de complex în
mecanismul economiei de piață este necesar ca în întreg procesul de previziune, formare și repartizare a acestuia să se țină seama de următoarele cerințe:
– profitul obținut de întreprinderi să exprime rezultatele proprii în raport cu eforturile depuse;
– indicatorii și prevederile statutare și legale privind repartizarea și utilizarea profitului să stimuleze rezultatele maxime. Interesul agenților economici pentru maximizarea profitului este condiționat hotărâtor de posibilitatea întreprinderilor de a folosi o parte din profit pentru satisfacerea unor nevoi proprii, ca și pentru distribuirea unor venituri asociațiilor sub forma dividendelor, tantiemelor etc.
În mecanismul de conducere, organizare și previziune al activității economice, profitul îndeplinește un multiplu rol, sursă de finanțare a activității societăților comerciale, pârghie de stimulare materială a agenților economici și a salariaților, indicator cu mare putere de sinteză care caracterizează sub raport calitativ, întreaga activitate a întreprinderii, în sfârșit, mijloc de control asupra realizării obiectivelor propuse.
2.1.1.Formele profitului
Activitatea economică privită în dinamică și prin prisma strategiilor de apărare și dezvoltare, evidențiază încă o dată necesitatea obținerii de profit care să aibă o destinație productivă și nu una consumaționistă. Din aceste coordonate rezultă că toți factorii subiectivi implicați în formarea profitului sunt interesați în obținerea lui, în sensul că:
deținătorul sau deținătorii de capital primar au motivația sporirii patrimoniului firmei fondate prin reinvestirea unei părți din profit și însușirea unei părți care să le asigure nevoile proprii de consum;
deținătorii forței de muncă au motivația menținerii și dezvoltării potențialului economic al firmei în perspectiva participării și însușirii din venituri, a echivalentului muncii depuse, a sporirii acestora și a posibilității de a fi redistribuiți inclusiv din profit;
statul, întrucât pentru acesta profitul reprezintă materia impozabilă din care o parte, mai mică sau mai mare – în funcție de politica fiscală practicată – se va mobiliza, ca venituri directe la bugetul său.
În privința formelor de existență ale profitului prezentăm următoarele aspecte:
1.În raport cu criteriul structural, există câteva categorii de profit:
– Profitul brut (Pb), care reprezintă diferența dintre veniturile totale realizate (Vt) și cheltuielile totale (Cht) pentru obținerea rezultatului unei activități economice (respectiv diferența dintre veniturile menționate și remunerarea aporturilor productive, altele decât cele ale întreprinzătorului):
Pb = Vt-Cht
– Profitul brut de exploatare (Pbe) se referă la diferența pozitivă dintre veniturile (totale) din activitatea proprie (cifra de afaceri) și remunerarea aporturilor productive (costurile totale):
Pbe = V(CA)-CT
– Profitul comercial (Prcom) este obținut prin deducerea din veniturile încasate, a cheltuielilor ocazionate de o activitate:
Prcom = Va – Vf
Va = valoarea adăugată
Vf = veniturile factorilor de producție
– Profitul net (Pn) rezultă în urma diferenței dintre profitul brut și impozitul pe profit:
Pn = Pb – Ip
În legătură cu conceptul de profit net se vorbește și despre profitul admis. Acesta constituie o mărime nu atât sub incidența factorilor economici, cât instituțional, prin decizia autorității statale (e vorba de politica statului, îndreptată spre destinațiile profitului net obținut în diverse sectoare de activitate).
2. După un criteriu vizând limitele profitului, sesizăm următoarele categorii:
– Profitul normal, este privit ca nivel minim al profitului, necesar (suficient) pentru ca agentul economic să-și continue activitatea, sub această valoare, producția nu se mai motivează. De aceea se admite că atunci când profitul economic este zero, întreprinderea realizează profit normal (numit uneori și profit minimal).
– Profitul pur apare ca diferență pozitivă între profitul brut și cel normal (iar dacă aceste din urmă este nul, profitul pur se suprapune celui brut).
– Supraprofitul este surplusul de profit peste cel normal datorat unor condiții particulare, de obicei economice (ca urmare a prețurilor fără acoperire, a diferențelor de preț între piețe ș.a) – naturale, sau preferențiale_ așa cum sunt considerate, de pildă, cazul pozitiv al eficienței deosebite și cel negativ al monopolului.
3. Potrivit surselor de finanțare, distingem alte două clase de profit:
– Profitul legitim constituie acel venit care I se cuvine întreprinzătorului, pentru contribuția sa la desfășurarea activității economice. El este motivat de procese de producție (pentru servicii aduse în legătură cu procesul tehnico-economic), management, de reduceri și de elemente de depășire a riscurilor. Acest profit rezultă din respectarea prevederilor legale în vigoare (bază pentru realizarea de economii și/sau investiții);
– Profitul nelegitim (necâștigat, nemeritat) este suma însușită de proprietarul unui factor de producție, fără ca acesta să fi participat în vreun fel la activitatea economică. El apare ca urmare a încălcării prevederilor legale, a creșterii arbitrare a costurilor și prețurilor, a majorării marjei de profit peste cea admisă, a dublelor înregistrări, a sustragerii de la plata impozitelor, a câștigurilor datorate unei poziții privilegiate pe piață, a unor politici protecționiste, a inflației ș.a.
Profitul obținut oricăruia din criteriile relevate anterior se utilizează în următoarele scopuri: pentru investiții și dezvoltare, pentru distribuirea veniturilor aferente titlurilor de valoare (acțiuni, obligațiuni) și pentru consumul personal al întreprinzătorului.
Importanța profitului se subscrie unui număr de două categorii de funcții: economice și sociale.
Stimulând eficiența economică, inițiativa și gradul de asumare a riscului, profitul are menirea de a orienta activitatea economică în general. Prin intermediul lui se creează sursele investițiilor productive și ale autofinanțării în același timp, este favorizată introducerea progresului tehnic și sunt cointeresați lucrătorii.
2.2. Factorii care influențează masa profitului
La nivel micro, mezo sau macroeconomic (și prin extensie la nivel mondoeconomic) profitabilitatea activităților reprezintă scopul și efectul către care tinde orice întreprinzător.
Profitul net este un rest ce revine deținătorului pentru capitalul său investit
într-o afacere. El este rezultatul prevederii viitorului și al reducerii riscurilor într-o măsură mai mare decât au putut-o face majoritatea concurenților.
Modul economic de gândire reliefează că ”profiturile există și continuă să existe fără să fie reduse la zero de concurență. Aceasta se întâmplă din cauza incertitudinii, în absența căreia toți ar cunoaște ce este relevant pentru obținerea de profit, toate șansele de profit ar fi exploatate și în consecință, peste tot, profitul ar fi egal cu zero.”
Rezultă clar, chiar dacă la prima vedere apare abstract, că cel mai important factor – alături de factorii de producție cantitativi consacrați – ce determină mărimea profitului îl constituie incertitudinea.
Atât mărimea masei, cât și cea a ratei profitului este influențată atât de factori cu acțiune directă, cât și de factori cu acțiune indirectă, cantitativi și calitativi, dintre care:
volumul, structura și calitatea producției;
nivelul costurilor de producție;
nivelul prețurilor de vânzare;
nivelul productivității muncii;
repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție;
viteza de rotație a capitalului.
Dintre factorii mai sus evidențiați, primii trei se regăsesc implicit în masa profitului, determinând masa acestuia. Asupra acestor factori de gradul I acționează factori de ordin calitativ, îndeosebi nivelul productivității muncii, nivelul absolut și relativ al repartizării veniturilor între posesorii factorilor de producție, precum și de viteza de rotație a capitalurilor plasate, fie în active imobilizate, dar mai ales în active circulante.
2.2.1. Volumul, structura și calitatea producției
Acționează asupra profitului atât în unanimitatea lor, cât și separat.
a) Evident, abordând producția sub aspectul său calitativ, acesta este singurul factor care conduce implicit spre posibilitatea formării profitului, după ce a fost valorificată pe piață prin intermediul prețului.
Masa profitului este, deci, dependentă direct de mărimea producției destinate vânzării, dacă producția răspunde unor parametrii economici, dintre care:
volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a valorii;
întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;
în jocul concurențial de piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători.
b) Structura producției fiind adaptabilă și ca o rezultată a cerințelor pieței, reprezintă în fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic.
Volumul fizic al producției poate rămâne constant, însă structural ea trebuie să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață și care, în consecință, pot fi valorificate la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului. Deplasarea structurii producției către produsele la care cererea de piață este mai mare se face, sau trebuie făcută, numai în condițiile menținerii costurilor proiectate ori chiar reducerii lor, urmărindu-se astfel minimalizarea consumului factorilor de producție.
În industrie, din producția fizică netă total obținută și oferită pieței, structura sortimentală este factorul care influențează preponderent mărimea veniturilor brute de vânzare.
Presiunea cererii pieței asupra deciziei manageriale privitoare la structura producției poate avea drept consecință:
renunțarea la fabricarea unor produse;
diminuarea volumului fizic al produselor cu piață îngustată;
creșterea volumului mărfurilor a căror cerere este confirmată în procesul actelor schimbului de proprietate;
introducerea în fabricație a unor produse a căror utilitate finală a fost testată și confirmată de piață.
c) Calitatea producției condiționează direct – alături de volumul fizic și structura sortimentală – masa profitului întrucât produsele de o calitate superioară, confirmată, penetrează și sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:
obținerea unor prețuri de vânzare mai mari;
scurtarea timpului de stocare – vânzare și ca urmare a reîntregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției.
2.2.2. Nivelul costurilor de producție
Costul de producție înglobează totalitatea cheltuielilor aferente consumării și interacțiunii factorilor de producție utilizați pentru producerea și vânzarea produselor, lucrărilor și serviciilor, fiind factor complex din punct de vedere al componentelor sale.
Dacă prețul de vânzare al mărfurilor fabricate se formează în funcție de nivelul cererii și al ofertei de pe piață la un moment dat, nivelul costului de producție, în anumite limite, poate fi prevăzut de întreprinzător, atât ca sumă totală pentru întreaga producție, cât și ca sumă (cost) pe unitate de produs fabricat.
Posibilitatea dimensionării apriorice a costului de producție, în condiții de relativă stabilitate economică și socială, este posibilă deoarece pot fi cunoscute:
cheltuielile convențional constante legate de amortizarea capitalului fix, chiriile, primele de administrare, întrețineri și consumuri constant netehnologice, cheltuieli ce sunt acceptate ca formând costul fix;
cheltuieli variabile, pentru o anume dimensiune fizică a producției formate din consumul de capital circulant în sfera creării stocurilor necesare producției și în sfera procesului de producție propriu-zis, precum și din salariile directe, contribuțiile asupra acestora și alte impozite, taxe, contribuții și asimilate reglementate, toate acestea formând costul variabil;
costurile marginale, determinate de intenția sau definitivarea deciziei de creștere a costului fizic al producției, întreprinzătorul dimensionându-și opțiunea prin prisma raționalității economice, în sensul că urmărindu-se menținerea sau maximizarea profitului, fiecare unitate suplimentară de producție va trebui să aibă un cost mai mic. Oricum, venitul suplimentar ce se va obține ca urmare a sporului de producție vândută va trebui să fie mai mare decât costul suplimentar încorporat în aceasta.
Dintre toți factorii cu acțiune directă asupra mărimii profitului, costul producției are cea mai mare influență, aspect care ține în stare alertă permanentă pe oricare întreprinzător sau manager. Acceptând că ceilalți factori rămân constanți sau relativ constanți, minimizarea costurilor – regăsindu-se în această stare cu aceeași sumă în profit – poate fi făcută și are ca principale efecte:
economisirea resurselor economice ce se încorporează în produse, fie pe seama perfecționării tehnologiilor, a reducerii consumurilor netehnologice și a pierderilor, fie pe seama folosirii unor înlocuitori mai ieftini ai resurselor de bază. Oricare din aceste soluții se adoptă, calitatea produsului fabricat nu trebuie să scadă;
minimizarea costului pe unitate de produs și a costurilor pe ansamblul activității are corespondent în maximizarea profitului, ca relație dintre costul de producție și costul competitiv;
reducerea costurilor poate oferi cadrul sporirii ofertei de produse întrucât economia de factori de producție poate fi folosită fie pentru amplificarea producerii acelorași sortimente, fie pentru transferul acestei economii spre alte ramuri;
costul redus pe produs are ca efect direct un curs de revenire net superior în cazul valorificării produselor la export, acestea devenind competitive și eficiente pe piața internațională.
2.2.3. Nivelul prețurilor de vânzare
Prețul – categorie economică fundamentală în economia de mărfuri, generatoare obiectivă a legii valorilor și a circulației bănești – exprimă suma în bani plătită pentru intrarea în posesia unei mărfi (a unui bun, lucrare sau servicii) la un moment dat.
În sfera industriei sunt practicate uzual atât pentru inputuri, cât și pentru outputuri – în economia națională – mai multe categorii de prețuri, după stadiul schimbului:
prețuri cu ridicata, la care circulă mărfurile (produsele) între întreprinderi;
prețuri cu amănuntul, practicate pentru finalizarea valorii mărfurilor (produselor) prin consum individual;
tarife pentru serviciile prestate întreprinderilor și populației.
Atât prețurile, cât și tarifele, real stabilite pe piață – în funcție de acțiunea cererii și ofertei – conțin, sub aspectul profitabilității, în structura lor cel puțin elemente referitoare la: cost, obligații fiscale, amortizări aferente activelor corporale și evident profit.
Mai există și alte categorii de prețuri, cum ar fi:
prețul la bursă sau cotația la bursă, pentru mărfuri fungibile, standardizate sau la termen;
prețul de listă sau de catalog, impus de exportatori dar adaptabil la cerere și ofertă;
prețul de tranzacție efectiv, realizat în momentul vânzării-cumpărării produselor (mărfurilor);
prețul indexat, care cuprinde pe lângă elementele de bază (cheltuieli de exploatare, financiare, excepționale și profit) și evaluarea unor indexări.
Orice categorie sau tip de preț ce se are în vedere pe piața concurențială se formează și este realizat în funcție de cerere și ofertă. Prețul exprimă rezultatul confirmării cererii date bunului ce urmează a fi achiziționat de consumator, de capacitatea de plată a cumpărătorului și de costul cumpărării aceluiași produs din altă parte. În același timp prețul exprimă interesele ofertei legate de costul de producție (consumul factorilor necesari producerii bunului respectiv) și prețurile practicate pe alte piețe pentru marfa oferită.
În relația costuri – prețuri, intenția, actele decizionale și speranța întreprinzătorului nu pot fi direcționate decât în două sensuri:
minimizarea costurilor, ce oferă producătorului competitivitate pe piața internă și externă;
maximizarea prețurilor de vânzare prin structura și calitatea producției sale pentru o cerere de piață constantă sau în creștere.
2.2.4. Nivelul productivității muncii
Viabilitatea și bonitatea activității oricărei întreprinderi, bazată pe raționalitatea economică, este restricționată de două condiții:
utilizarea deplină a resurselor ;
b) utilizarea eficientă a resurselor.
În practică, mai ales la nivel microeconomic, productivitatea muncii este acceptată ca fiind posibilitatea forței de muncă de a produce, într-o perioadă de timp dată, o anumită cantitate de bunuri (a efectua un anume volum de lucrări sau de a presta servicii).
Tendința productivității muncii, într-o întreprindere rentabilă, nu poate fi decât una constant crescătoare, având efecte directe asupra mărimii costului global prin reducerea costurilor variabile aferente cheltuielilor cu salariile și contribuțiile legate de acestea.
Asigurarea creșterii productivității muncii are multiple implicații și corelații economice în sensul că:
același volum de producție se poate obține cu un număr mai redus de salariați;
volumul producției poate să crească în condițiile folosirii aceluiași număr de salariați sau chiar în situația reducerii lui;
randamentul superior al utilizării factorului de muncă o corelație economică justă sub aspectul sporului de productivitate – mai mare – față de creșterea cheltuielilor cu salariile – mai mică.
Randamentul utilizării factorului de muncă privit prin intermediul efectului asupra minimizării cheltuielilor cu salariile se regăsește ca:
o reducere absolută a costului când aceeași producție se realizează cu un număr mai mic de salariați;
ca o reducere a costului când același număr de salariați produc un număr mai mare de producție.
Din aceste combinări și condiționări, productivitatea muncii poate și este privită ca:
Productivitatea parțială;
Productivitatea globală;
Productivitatea marginală.
Actul decizional, în sfera creșterii productivității muncii, ține seama de reducerea influenței factorilor de risc pe piața concurențială, și ca urmare se va concentra și în acest domeniu pe elemente aferente protecției prin dezvoltare.
Ca urmare, productivitatea crescută se va putea asigura prin existența și combinarea unor factori esențiali, și anume:
asimilarea și utilizarea progresului științific și tehnic paralel cu utilizarea rațională a capitalului existent;
creșterea calificării forței de muncă;
revoluția managerială prin care se urmărește organizarea, conducerea și administrarea întreprinderii, utilizarea intensivă a capacităților de producție, folosirea intensă a timpului de producție.
2.2.5. Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de
producție
Sfera activităților economice, altele decât agricultura, antrenează în circuitul economico-financiar doi factori de producție:
capitalul, deținut de una sau mai multe persoane ca asociați sau acționari, și
munca, care generează cheltuieli sub forma salariilor și asimilate ale acestora.
Profitul, ca rezultat al utilizării și rotației capitalului, se cuvine deținătorului sau deținătorilor care și-au asumat riscul plasamentelor în întreprinderea creată.
Dimensionarea cuantumului părții de venit distribuite sub forma veniturilor directe din salarii pentru personalul întreprinderii are în vedere o seamă de corelații economice, dintre care:
Raportul dintre producție și salarii,
Raportul între salarii și productivitatea muncii.
În plaja profitabilității, indicele de creștere a producției și cel de creștere a productivității muncii trebuie să fie superior celui de creștere a salariilor.
Veniturile brute obținute din activitatea economică și financiară, după deducerea cheltuielilor cu salariile și asimilate ale acestora, sunt afectate pentru reconstituirea fondurilor consumate în procesele economice, pentru achitarea obligațiilor fiscale și de asigurări, precum și pentru amortizarea activelor fixe corporale. Partea rămasă din veniturile brute reprezintă în fapt beneficiul (profitul) brut impozabil, care, după vărsarea impozitului, va deveni masa profitului net supus repartizării în funcție de strategia și voința deținătorului, respectiv deținătorilor de capital.
Actul decizional singular sau al adunării generale a asociaților și acționarilor trebuie să armonizeze interesele întreprinderii cu cele individuale privitoare la dividende.
Pentru întreprindere, în vederea asigurării protecției și dezvoltării, o parte din profit va fi afectată rezervelor, dezvoltării și majorării capitalului social, adică asigurarea capacității de autofinanțare. Pentru deținătorii de capital, restul de profit reprezintă plățile ”reziduale ce li se cuvin sub forma dividendelor.
2.2.6. Viteza de rotație a capitalului
Viteza de rotație a capitalului, ca indicator calitativ, exprimă eficiența utilizării acestuia în funcție de posibilitatea recuperării, reîntregirii și reactivării plasamentelor inițiale în noi cicluri economice.
Ca factor de influență al masei profitului brut, acest indicator dă posibilitatea ca atât în sfera previziunii, cât și în cea a analizei de gestiune să se evidențieze numărul rotațiilor capitalului într-o perioadă de timp, de regulă un trimestru sau un an, precum și numărul de zile în care se înfăptuiește o rotație.
Teoria și practica economică acceptă luarea în considerare, cu preponderență, a rotației capitalului circulant ca fiind parte de plasamente ce se regăsește permanent în toate fazele și formele circuitelor economico-financiare.
Circulația capitalului din forma lichidităților bănești în forma stocurilor, a cheltuielilor avansate în producție și revenirea – cu un plus de monedă – în stadiul lichidităților bănești efective, are două efecte globale asupra profitului:
dimensionarea necesarului de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare, care pot fi:
mai mari în cazul rotației lente, datorate fie unui ciclu lung de fabricație, fie/și unor imobilizări de fonduri cheltuite în diverse stadii ale proceselor economico-financiare;
mai mici la întreprinderile cu ciclu scurt de fabricație sau/și în cazul evitării stocajelor, întreruperilor tehnologice, evitarea rebuturilor și remanierilor.
Sporirea părții de venit brut rezultat din vânzarea și încasarea ritmică a producției marfă oferită și absorbită de piață.
privită prin prisma cifrei de afaceri, viteza de rotație a capitalului reprezintă raportul dintre aceasta și suma mediei soldurilor de active circulante, ea reflectând numărul de rotații complete necesare formării cifrei de afaceri.
2.3. Impozitul pe profit1
Dispoziții generale
Sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
persoanele juridice române;
persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;
persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;
persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română.
Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează;
în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;
în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
în cazul persoanelor juridice străine și al persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoanele juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
Anul fiscal
1) Anul fiscal este anul calendaristic.
2) Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
Cotele de impozitare
1) Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului este de 25%, cu excepțiile prevăzute la alin.(2), la art.33și 38.
2) În cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80%.
2.3.1. Calculul profitului impozabil2
Reguli generale
1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
2) Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieșirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil, cu excepția cazului prevăzut la ali.(3). Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal.
3) În cazul contribuabililor care produc bunuri mobile și imobile, valorificate pe baza unui contract cu plata în rate, se poate opta ca veniturile aferente contractului să fie luate în calcul la determinarea profitului impozabil, pe măsură ce ratele devin scadente, conform contractului. Cheltuielile corespunzătoare acestor venituri sunt deductibile la aceleași termene scadente, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Opțiunea se exercită la momentul livrării bunurilor și este irevocabilă.
4) În cazul contribuabililor care desfășoară activități de servicii internaționale, în baza convențiilor la care România este parte, veniturile și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenții.
Venituri neimpozabile
Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
dividendele primite de la o persoană juridică română. Sunt, de asemenea, neimpozabile, după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunității Europene, dacă persoana juridică română deține minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani, care se încheie la data plății dividendului;
diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum și diferențele de evaluare a investițiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlul gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de participare, precum și la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se dețin titlurile de participare;
veniturile din anularea obligațiilor unei persoane juridice, dacă obligațiile se anulează în schimbul titlurilor de participare la respectiva persoană juridică;
veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;
veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.
2.4. Veniturile și cheltuielile întreprinderii
2.4.1. Veniturile întreprinderii
Venituri din activitatea de bază (de exploatare)
Privite la nivel microeconomic, activitățile productive profitabile pot fi grupate în:
activități productive marfare, care au ca obiect prelucrarea, industrializarea și valorificarea pe piață a valorilor de întrebuințare a produselor;
activități productive nemarfare, în sfera cărora sunt cuprinse lucrările și serviciile a căror finalitate este aprioric stabilită prin cerere;
activități de intermediere, care cuprind preponderent pe cele aferente comercializării mărfurilor provenite din sfera producției materiale;
Cele trei tipuri de activități pot fi specifice obiectului de activitate a întreprinderilor industriale, agricole, silvice, etc. sau constituind activitate auxiliară ori anexă reprezentată de prestările de servicii, executarea de lucrări și comercializarea propriilor produse.
În cazul în care organizarea și obiectul întreprinderii sunt dimensionate numai pentru unul din cele trei tipuri de activități, ele devin activități de bază.
Practica demonstrează că în sfera preocupărilor industriale sunt înglobate în majoritatea cazurilor toate cele trei tipuri de activități din raționamente de economisire a factorilor de producție, sporirea productivității muncii și maximizarea profitului.
Dimensiunea veniturilor din activitatea de bază, exprimată în formă generalizată prin intermediul prețului – acesta având ca modalitate de evaluare unitatea monetară sau etalonul bănesc – se materializează în cifra brută de afaceri dependentă la prima vedere de doi factori:
cantitatea de produse (mărfuri);
prețul de vânzare unitar al acestora.
La rândul lor, acești doi factori ce condiționează mărimea veniturilor din sfera distribuției sunt puternic influențați de factorii calitativi.
Astfel, la același volum de producție, lucrări sau servicii, valoarea finală se modifică favorabil sau nefavorabil – prin modificarea prețului de piață – ca urmare a calității, a gradului de confort sau al complexității prestațiilor.
Veniturile din exploatare (din activitatea de bază) ca rezultat al fluxurilor reale (fizice), prin schimbarea proprietarului și a fluxurilor monetare, prin încasarea echivalentului marfar în monedă, devin efective numai în condițiile absorbției mărfurilor oferite de către cererea pieței. În acest sens, desfacerea mărfurilor, finalizarea valorii acestora și continuarea rotației sunt condiționate de siguranța pieței de desfacere, se solvabilitatea partenerială.
Debușeele de piață, testate și dimensionate prin studii de marketing, asigură ritmicitatea fluxurilor de producție fără convulsii în sfera stocajelor și în cea a producției imobilizate.
Asigurarea absorbției de piață și a produselor și lucrărilor, pe o perioadă consolidată de timp, poate duce la acceptarea concepției că sfera mărfurilor (producției) vândute, pot fi considerate venituri din exploatare și producția stocată, precum și producția imobilizată întrucât valoarea acestora, evaluată la prețul de desfacere certă, reprezintă o mărime de patrimoniu și deci venituri.
Alte venituri din exploatare
Prin natura fluxurilor de exploatare, a organizațiilor tehnologiilor de fabricație și chiar a statutului de înființare și înregistrare, întreprinderile productive au ca obiect de activitate și alte activități conexe sau auxiliare, motivat de faptul că:
sunt necesare și servesc nemijlocit bunei desfășurări a activității de bază (centrale electrice proprii, stații de aer comprimat, centrale termice pentru producerea aburului tehnologic și a energiei termice de uz gospodăresc, ateliere mecanice de întreținere și reparații, ateliere de producere a S.D.V.-urilor, etc)
pot satisface – ca valori de întrebuințare – trebuințele pieței din afara întreprinderii, fiind deci aducătoare de venituri efective.
În prima situație, produsele, lucrările și serviciile produse în interiorul întreprinderii și destinate consumului intern productiv, sunt de regulă realizate și încorporate în fluxurile producției de bază la prețuri inferioare celor practicate pe piață cel puțin cu elementele de fiscalitate componente, ceea ce conduce finalmente la ieftinirea costului producției de bază.
În mediul extern (în afara întreprinderii), producția conexă sau auxiliară poate apărea sub forma vânzărilor de stocuri (materii prime, materiale, combustibil) care la un moment dat prisosesc.
Asupra vânzărilor de stocuri reține atenție faptil că această operațiune devine obiectiv necesară atunci când acestea se află imobilizate peste dimensionarea celor strict necesare continuării procesului de producție sau atunci când ele apar ca urmare a stagnării producției. Vânzarea devine necesară în vederea recuperării capitalului imobilizat și reinvestirea fie prin plasamente în alte sfere profitabile, care să asigure o rotație normală sau mai accelerată.
Ponderea altor venituri din exploatare poate să crească în totalul veniturilor din exploatare prin:
– valorificarea deșeurilor și a rebuturilor remaniate;
– valorificarea superioară a producției secundare (în agricultură, silvicultură,
confecții textile, producția alimentară, piscicultură, siderurgie, metalurgie. etc.)
– recuperarea și punerea în circuitul economic a substanțelor utile din minerit;
– deșeurile haldabile de la preparați, în vederea reconversiei lor ca materiale de construcții termoizolante, etc.
Veniturile financiare
Existența, consolidarea și expansiunea activității de exploatare presupune întrepătrunderea capitalului propriu al întreprinzătorului cu alte surse de capital împrumutat.
Pentru a pune în discuție veniturile de capital altele decât cele rezultate din capitalul plasat în sfera activităților productive (capital productiv), avem în vedere existența unui segment mai mic sau mai mare de capital în căutare de plasament profitabil.
Dobânzi încasate de la bănci
Capitalul liber apare, temporar sub forma lichidităților în numerar, dar mai ales sub forma disponibilităților păstrate la bănci în conturi curente, în conturi de depozit la termen și uneori în conturi de retenție.
Lichiditățile în monedă de cont, deși aparțin întreprinderii și aceasta poate dispune oricând de ele, așa cum este situația celor din contul curent, sunt în același timp surse de creditare pe care banca le folosește pentru a le da cu împrumut altor întreprinderi. În această situație banca apare atât în postura de împrumutat, cât și în cea de împrumutător cu resurse monetare ce nu-i aparțin. Pentru stimularea clienților săi de a-și păstra disponibilitățile la ea și pentru faptul că utilizează acest capital liber ca resursă de creditare, banca bonifică dobânzi de la o rată stabilită sau negociată.
Dobânda de cont curent acordată de bancă sporește patrimoniul firmei beneficiare și reprezintă în același timp un venit financiar (din capital). Aceeași rată a dobânzii este practicată de regulă pentru disponibilitățile bănești din contul sau conturile de retenție bancară, iar cuantumul dobânzii acordate reprezintă un venit financiar pentru întreprindere.
Capitalul liber poate fi plasat la banca finanțatoare și sub forma depozitelor pe termen prestabilit de bancă, situație în care rata dobânzii ar trebui să se așeze foarte aproape de cea percepută de împrumutător de la împrumutați. Oricum, rata dobânzii pentru păstrarea în depozit a disponibilităților bănești este mult superioară celei de cont curent sau conturilor de retenție, ceea ce conduce și la un cuantum mai mare al veniturilor financiare obținut de întreprindere.
Dobânzi încasate din titluri de credit
Frecvent, capitalul liber este sau poate fi plasat în:
cumpărarea, deținerea și valorificarea obligațiunilor puse pe piața financiară primară sau secundară de altă societate comercială;
titluri de împrumut (certificate de trezorerie, obligațiuni) plasate pe piața financiară de către stat;
participațiuni prin acordarea directă de împrumuturi terțelor persoane fizice sau juridice.
Pentru obligațiunile cumpărate, dobânda încasată nu va putea fi mai mică decât cea acordată de Banca Comercială, dar pentru împrumuturile directe, cea negociată, de regulă mai mare decât a băncilor comerciale sau comparabilă cu taxa scontului.
Dividende din titluri financiare
O altă cale de plasament profitabil a capitalului liber devine operațională fie prin participațiuni la formarea capitalului altor firme, fie prin cumpărarea de pe piața financiară a acțiunilor emise de întreprindere agreate de societățile bursiere.
Deținerea de acțiuni prin participațiuni are ca efect încasarea de dividende de la firmele care au folosit capital atras, dividende al căror cuantum este variabil în funcție de masa profitului net supus repartiției în favoarea asociaților și acționarilor.
Capitalul liber plasat prin piața financiară de acțiuni nominative sau la purtător se transformă în capital speculativ întrucât orice deținător este interesat să vândă aceste titluri atunci când cursul lor este superior valorii nominale sau a celei la care au fost cumpărate. Diferența – mai mare – dintre valoarea de cumpărare la care sunt vândute acțiunile la bursă reprezintă un plus de monedă, respectiv o creștere a patrimoniului, un venit pur și simplu.
Diferența de curs valutar
Această diferență apare în situația în care moneda națională se apreciază față de devizele deținute în patrimoniul său de întreprindere. Diferența dintre cursul anterior și cel nou stabilit pentru valutele efective, disponibilul de cont în valută sau alte devize, devine evident un venit financiar efectiv prin sporirea patrimoniului din majorarea volumului de monedă națională deținută.
Venituri sconturi obținute
Acestea sunt reprezentate de sumele de bani cedate din prețul de vânzare, de către furnizori, ca urmare a achitării înainte de scadență a unei datorii.
Venituri excepționale
Sub raportul componenței și al conținutului financiar, această grupare de venituri reflectă încasările aleatorii provenite din despăgubiri și penalități precum și valoarea unor bunuri primite gratuit sau din dezmembrarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune.
Tot in categorie de venituri se cuprind și drepturile de personal prescrise, precum și încasările rezultate din vânzarea activelor imobilizate (mijloace fixe, terenuri).
2.4.2. Cheltuielile întreprinderii
Întreprinderea, ca loc de manifestare și întrepătrundere a factorilor de producție, a intereselor întreprinzătorului și de aplicabilitate a conceptelor manageriale, nu este și nu poate fi privită ca o entitate statistică nici un moment, deoarece, chiar și atunci când ”stă” (când nu produce), ea de fapt ”mișcă” fiindcă o serie de cheltuieli ”curg”, se ocazionează în aceeași măsură ca și în cazul activității depline.
Desigur, nici un întreprinzător nu va putea admite să înregistreze cheltuielile de natură economică sau fiscală numai pentru a-și menține numele firmei sale, expunându-și astfel capitalul propriu sau – mai aberant – să folosească și capitalul împrumutat în aceste scopuri.
Cea mai simplă și în același timp cea mai profitabilă atitudine managerială este aceea că fiecărei unități monetare cheltuite să-i corespundă venituri care să o acopere și din care să prisosească o parte ce va fi necesară atât dezvoltării firmei cât și consumului (remunerării) participanților la obținerea veniturilor.
Afirmând că există – chiar în stare latentă – cotă a întreprinderii, ne referim la faptul că o anume grupare de cheltuieli se efectuează în dependență de volumul activității, fiind deci, variabile în funcție de creșterea sau descreșterea acesteia (consumurile tehnologice, salariile și contribuțiile, cheltuielile de aprovizionare, de desfacere, de stocaj, etc.), iar o altă grupare de cheltuieli se ocazionează și devin exigibile, nedepinzând direct proporțional de volumul activității economice în sine. Această categorie de cheltuieli, acceptată ca fiind convențional constantă include amortizarea bunurilor corporale, dobânzile pentru credite bancare sau alte categorii de împrumuturi, obligații fiscale și de asigurări prin efectul legii, cheltuieli generale de întreținere, etc.
Deplasarea capitalurilor, schimbarea formei lor ca urmare a ciclurilor economice din afara și din interiorul întreprinderii, implică două mișcări de sens contrar, respectiv una de transfer al bunurilor și serviciilor, iar alta de transfer monede. Aceste două mișcări sub aspectul materialității lor pot fi:
fluxuri reale sau fizice (de bunuri și servicii);
fluxuri financiare (de monedă sau înlocuitori);
Ciclurile financiare reflectă în fapt cheltuielile ocazionate în cadrul proceselor economice, fiind structurate în:
ciclul investiții – amortizare, în care se regăsesc plasamente de capital pentru formarea activelor imobilizate în bunuri corporale (mijloace fixe și terenuri) sau necorporale (acțiuni, obligațiuni și alte plasamente mobiliare)
ciclul de exploatare – care cuprinde cheltuielile de formare a activelor circulante, îndeosebi sub aspectul stocurilor necesare proceselor de producție, cheltuielilor de stocaj, cheltuielile aferente fazelor tehnologice din cadrul ciclului de exploatare, precum și cheltuielile din sfera desfacerii și încasarea producției marfă.
Ciclurile operațiunilor financiare – care cuprind cu preponderență relațiile de luare sau dare cu împrumut, participațiunile pe piața primară sau pe piața secundară financiară.
Acceptând conceptul de globalitate atât pentru venituri brute cât și pentru eforturile aferente formării acestora, structura cheltuielilor unei firme industriale este următoarea:
cheltuieli de exploatare;
cheltuieli financiare;
cheltuieli excepționale.
1. Cheltuieli de exploatare generale
Aceste cheltuieli prin componența, cuantumul și ponderea lor evidențiază datele concrete pentru cunoașterea factorilor cantitativi de gradul I cu acțiune directă asupra masei profitului (beneficiului).
Prin amploarea lor, cheltuielile privitoare la activitatea de bază, de producție în cazul celor industriale, influențează în cel mai pregnant grad rezultatele financiare finale.
Din punct de vedere structural, cheltuielile de exploatare se grupează astfel:
Cheltuieli materiale, formate din:
cheltuieli cu consumuri directe de materii prime, materiale de bază și auxiliare, costul consumurilor de energie, combustibil, aburi, apă, precum și consumurile indirecte de natura cheltuielilor de reparații, întrețineri și revizii ale utilajelor de producție, ale halelor și sediilor întreprinderilor și altele asemenea;
alte cheltuieli materiale de exploatare concretizate în remanieri și rebuturi, schimburi de fluxuri sau cicluri tehnologice;
amortizări și provizioane care se suportă din veniturile totale brute ca urmare a vânzării producției.
Cheltuielile de personal, formate din salariile personalului și din contribuțiile pentru asigurări și producție socială;
Alte cheltuieli de exploatare și funcționare, din care:
impozite și taxe, altele decât impozitul pe venit
lucrări, furnituri și servicii exterioare (chirii, studii, documentație tehnică, prime de asigurare prin efectul legii sau facultative);
transport și deplasări ale personalului (diurne și cheltuieli de transport);
cheltuieli diverse de administrare (publicitate, propagandă, poștă, telefon, teleimprimante, rechizite și furnituri de birou, etc.)
Repartizate asupra obiectelor de calculație și deci înglobate în marea lor majoritate în cheltuieli de exploatare pentru producția de bază se regăsesc și cheltuieli ocazionale în sfera activităților auxiliare sau anexe deoarece aceste activități:
deservesc direct sectoarele principale de producție (centrale proprii pentru producerea energiei electrice, aburului tehnologic, aerului comprimat)
mențin capacitățile de producție în stare de normalitate funcțională (ateliere de întreținere și reparații)
2. Cheltuieli financiare
Sunt ocazionate în mod curent de plăți făcute pentru:
plăți aferente dobânzilor pentru creditele angajate de la bănci pe termen scurt, mijlociu sau lung
plăți pentru achitarea dobânzilor aferente emisiunilor de obligațiuni și alte împrumuturi;
comisioane și speze plătite băncilor sau altor intermediari de pe piața financiară sau valutară privitoare la publicitate și vânzarea titlurilor mobiliare și de credit – acțiuni, obligațiuni, precum și cele legate de brokeraj bursier;
cheltuieli aferente deprecierii depozitelor sau disponibilităților în devize în raport cu moneda națională;
pierderi din creanțe legate de participații;
cheltuieli privind sconturile acordate.
3. Cheltuieli excepționale
Cheltuieli excepționale ce apar în mod aleatoriu, sunt materializate în:
cheltuieli aferente despăgubirilor, amenzilor și penalităților;
cheltuieli privind donații, subvenții acordate;
valoarea pierderilor din debitori diverși, respectiv datorii neacoperite din creanțe active devenite neoperabile datorită insolvabilității debitorilor;
lipsuri neimputabile constatate cu ocazia inventarierii patrimoniului în ansamblul său sau numai a unei părți a acestuia;
cheltuieli legate de activele cedate și alte cheltuieli privind operațiile de capital .
Conceperea tuturor activităților economice și financiare ca producătoare de venituri brute, pe de o parte, și a totalității cheltuielilor ca efort pentru formarea veniturilor brute, pe de altă parte, se concretizează în structura contului de profit și pierdere.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND ASPECTE ALE
ACTIVITĂȚII ECONOMICO-FINANCIARE
LA S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
3.1. Principalii indicatori ce caracterizează S.C. Someș S.A. Dej
Problematica generală a indicatorilor financiari
Fiecare firmă este nevoită să-și elaboreze o strategie, nu numai de mentenanță, ci și de expansiune pe piață. Elaborarea unei asemenea strategii reclamă o aprofundată analiză prealabilă a modului în care firma a folosit toate condițiile pe care le-a avut la dispoziție și a rezultatelor financiare obținute în strânsă corelație cu acele condiții.
Firma este obligată să cunoască în orice moment raportul dintre efectul obținut, pe de o parte, și efortul făcut, pe de altă parte. Este vorba de un instrument financiar adecvat care să permită firmei efectuarea unei analize financiare corespunzătoare și formularea unei strategii competitive. Acest instrument financiar este format, de fapt, din ansamblul indicatorilor financiari.
În expresia lor cea mai simplă indicatorii financiari sunt rapoarte semnificative între două mărimi, sau grupe de mărimi, din bilanț și din contul de profit și pierdere. Asemenea rapoarte trebuie să permită efectuarea de aprecieri exacte asupra situației financiare a firmei și să faciliteze adoptarea de decizii privind evoluția financiară viitoare.
În procesul obținerii de informații despre întreprindere, o importanță deosebită o are cunoașterea situației economico-financiare a acesteia, operațiune care se face prin efectuarea unei analize financiare.
Analiza financiară este un instrument deosebit de important de care dispun factorii de decizie pentru a cerceta și evalua o stare de fapt din domeniul financiar-contabil.
Indicatorii sunt însă necesari nu numai conducătorului firmei, ci și terților care, în contact mai mult sau mai puțin cu firma, doresc să o aprecieze în vederea adoptării deciziei de a continua sau nu relațiile. Un bancher va folosi anumiți indicatori în analiza cererii de credit a firmei, în timp ce organul financiar al Statului va utiliza alți indicatori atunci când va fixa cota de impozit. Un viitor asociat va studia nu numai rentabilitatea și solvabilitatea, ci și calitatea gestionării patrimoniului.
În activitatea practică pot fi construiți nenumărați indicatori, în funcție de gradul de adâncire a analizei și a curiozității managerilor financiari în a cunoaște cele mai neînsemnate aspecte din evoluția situației financiare a firmei. Pentru a asigura utilizabilitatea și mai ales caracterul semnificativ al indicatorilor, se impune limitarea lor pentru a nu pierde esențialul fenomenului studiat, cu atât mai mult cu cât ei se utilizează în vederea asigurării unei legături în timp și spațiu în scopul relevării tendințelor în dinamica lor.
Tipologia indicatorilor
Indicatorii în general utilizați, pot fi grupați în patru grupe;
Indicatori de solvabilitate
Indicatori de îndatorare
Indicatori de gestiune
Indicatori de profitabilitate
1.Indicatorii de solvabilitate exprimă nivelul concret al capacității întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea continuă și progresivă a activelor sale circulante în trezorerie.
Această capacitate se poate aprecia pe două niveluri: pe termen lung și pe termen scurt, cu ajutorul a doi coeficienți:
coeficientul solvabilității pe termen scurt
coeficientul lichidității imediate.
Coeficientul solvabilității pe termen scurt ( Ss ) se determină pe baza informațiilor din bilanț dintr-o perioadă mai lungă de timp, potrivit relației:
Ss =
Ac -activele circulante ale întreprinderii
Ds -datoriile pe termen scurt
Evident se dorește ca indicatorul să satisfacă inegalitatea: Ss>1, mărimea inegalității fiind determinată tocmai de existența fondului de rulment net.
Indicatorul ne arată că întreprinderea are suficiente active circulante pentru a-și onora în principal obligațiile pe termen scurt, ceea ce nu înseamnă că indicatorul ne-ar putea arăta că întreprinderea și-ar onora obligațiile exact la scadență.
b) Pentru a elimina inconvenientul semnalat, se construiește al doilea indicator și anume cel al lichidității imediate, adică al lichidității în fiecare moment (Li) potrivit relației:
Li =
Ac – active circulante cu grad de lichiditate ridicat
Vex – stocurile de valori de exploatare.
În condițiile de mai sus se impune respectarea relației: Li 1.
Indicatorul arată nivelul concret al posibilității întreprinderii de a-și onora obligațiile la scadență pe seama valorilor realizabile pe termen scurt existente în circuit la un moment dat.
Pe lângă cei doi indicatori principali de lichiditate se mai pot construi, cu real folos deși mai restrâns, și alți indicatori cum ar fi cei referitori la poziția fondului de rulment net față de unele elemente de activ pe care trebuie să le asigure, în mod complementar, față de unele poziții de pasiv. Astfel:
Fs =
Fs – coeficientul de finanțare stabilă
FRN – fondul de rulment
Evident că Fs<1 pentru că FRN finanțează numai nevoile permanente de fond de rulment. Mărimea indicatorului Fs exprimă și un anumit coeficient de siguranță pentru întreprindere în ceea ce privește posibilitățile de onorare a obligațiilor.
Complementar cu anteriorul se poate construi și indicatorul coeficientului de acoperire a stocurilor (As):
As =
Deoarece FRN este destinat finanțării părții stabile a As și nu mai mult, dar nici mai puțin se dorește ca As = 1.
Un coeficient As<1 arată că întreprinderea utilizează datoriile pe termen scurt pentru acoperirea stocurilor ceea ce este extrem de periculos pentru lichiditatea imediată a întreprinderii.
Un coeficient As>1 arată un excedent de finanțare cu capitaluri permanente ceea ce reduce rata randamentului plasamentelor și în final rata rentabilității financiare.
2.Indicatorii de îndatorare. În legătură cu solvabilitatea firmei se pune problema îndatorării ei, adică cât din lichiditatea imediată este asigurată pe seama resurselor proprii și cât pe seama datoriilor pe termen scurt. Acești indicatori realizează comparația capitalului propriu (asigurat de acționari) cu capitalurile împrumutate. Finanțarea prin îndatorare permite acționarilor să păstreze controlul asupra întreprinderii, investind capitaluri mai puține. Se folosesc doi indicatori:
coeficientul de îndatorare globală
gradul de acoperire a cheltuielilor financiare
Gradul de îndatorare a capitalului propriu
Gi =
Ci – capital împrumutat
Cp- capital propriu
Evident că Gi<1. Cu cât Gi se apropie de 1 cu atât este mai mare riscul la care se supune întreprinderea, risc care poate să conducă la faliment.
b) Al doilea indicator al îndatorării exprimă gradul de acoperire a cheltuielilor financiare. Cheltuielile financiare cuprind dobânzile, prelevările pentru formarea fondului de rambursare a împrumutului obligatar, prelevările din profit pentru fondul de compensare a deprecierii valorii titlurilor de valoare deținute, etc.
Cf =
Pb -profitul anual brut
Chf -cheltuieli financiare
Evident că Cf ne arată de câte ori este mai mare profitul anual brut decât cheltuielile financiare anuale.
c) Alți indicatori ai îndatorării pot fi construiți pentru a pune în evidență aspecte particulare ale gestionării capitalurilor împrumutate.
Gl =
Gl -gradul de libertate financiară
Dl -datorii pe termen mediu și lung
Este bine ca Gl 1. Indicatorul mai este numit în unele lucrări de teorie financiară și ”indicator de autonomie financiară pe termen lung”.
3. Indicatorii de gestiune sau indicatorii activității asigură compararea cifrei de afaceri cu diferitele posturi ale bilanțului întreprinderii. Ei exprimă de regulă viteza de rotație a diferitelor tipuri de plasamente, adică viteza de revenire în forma inițială de disponibilitatea bănească.
a) Folosirea eficientă a activelor circulante reprezintă o cale de creștere a profitului și de eliberare a unor resurse financiare care pot să fie plasate în scopul obținerii de noi câștiguri.
Rotația activelor circulante reprezintă procesul de transformare succesivă și în același timp continuă a formelor funcționale ale acestora.
Viteza de rotație a activelor circulante poate fi caracterizată ca un indicator sintetic calitativ de eficiență economică, în care se reflectă toate schimbările intervenite în activitatea de exploatare și cea financiară a întreprinderii.
Viteza de rotație a activelor circulante =
CA- cifra de afaceri
Ac- active circulante
b) Viteza de rotație a stocurilor (rulajul stocurilor) aproximează de câte ori stocul a fost rulat în cursul unui exercițiu financiar. Se determină prin raportarea costului vânzărilor la stocul mediu al perioadei.
Viteza de rotație a stocurilor =
În mod normal Vs >1. Cu cât este mai mare valoarea lui Vs cu atât este mai bună calitatea gestiunii întreprinderii. Pentru o mai corectă exprimare a nivelului vitezei de rotație a stocurilor, ar trebui ca numărul relației să constea nu din cifra de afaceri ci din costurile produselor vândute.
c) Viteza de rotație a debitelor-clienți arată cât de eficace este unitatea în ceea ce privește încasarea creanțelor, exprimând numărul de zile până la data când debitorii își achită datoriile. Se calculează prin raportarea soldului mediu al datoriilor debitorilor la cifra de afaceri, iar rezultatul se înmulțește cu 365. Dacă valoarea acestui indicator este în creștere înseamnă că există debitori sau platnici.
Viteza de rotație a debitorilor-clienți = x 365
Interesul întreprinderii este ca, în timp, valoarea acestui indicator să scadă.
d) Viteza de rotație a creditelor-furnizori permite o aproximare a numărului de zile de creditare obținute de la furnizorii unității. Se calculează prin raportarea soldului mediu al furnizorilor la totalul achizițiilor de bunuri (fără servicii), iar rezultatul se înmulțește cu 365. Pentru aproximarea achizițiilor se poate utiliza costul vânzărilor sau cifra de afaceri.
Viteza de rotație a creditelor-furnizori = x 365
e) Viteza de rotație a activelor imobilizate în cifra de afaceri, evaluează eficacitatea activelor imobilizate prin analiza cifrei de afaceri raportate la activele imobilizate sau la activele totale.
Viteza de rotație a activelor imobilizate =
Ai-active imobilizate
Viteza de rotație a activelor totale =
At-active totale.
4. Indicatorii de profitabilitate exprimă capacitatea întreprinderii de a produce profit din activitatea proprie.
Rentabilitatea generală a activității întreprinderii se apreciază, de regulă, pe două paliere:
în raport cu cifra de afaceri realizată
în raport cu capitalul investit.
În funcție de volumul de activitate se calculează:
Rata marjei brute (Mb)
Mb =
Pb-profitul anual brut
Rata marjei nete ( Mn )
Mn =
Cei doi indicatori ne arată cât profit brut sau net se obține cu 1 leu încasări.
În funcție de efortul de capital se calculează:
Rata randamentului (Rr )
Rr =
Rata rentabilității financiare ( Rf )
Rf = ; Rf =
Cs – capitalul social
Cp – capitalul propriu
Atât Rr cât și Rf pot fi descompuși prin cifra de afaceri netă. Astfel putem avea:
= x
Cu alte cuvinte, rata randamentului este egală cu produsul coeficientului marjei globale a capitalului. Se poate deci afirma că pentru a spori randamentul activelor întreprinderii se poate acționa pentru sporirea coeficientului marjei nete și pentru accelerarea vitezei de rotație globale a capitalului.
Rata rentabilității financiare poate fi descompusă astfel:
= x
Adică rentabilitatea financiară este egală cu produsul coeficientului marjei nete, cu coeficientul de rotație al capitalului social.
Pentru a putea aprecia nivelul calitativ al activității financiare a oricărei întreprinderi este necesară compararea indicatorilor construiți în timp, pentru un șir mai lung sau mai scurt de momente de încheiere a bilanțului, la același moment cu indicatorii întreprinderilor performante sau medii, din aceeași ramură.
Tabel nr.2
2.3. Indicatorii economici ce caracterizează S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
Sursa: Bilanțul contabil și Balanțele de verificare
1. În anul 2005 și 2006 S.C. SOMEȘ S.A DEJ nu are capacitatea de a face față datoriilor sale pe termen scurt, deoarece indicatorul este subunitar.
2. Lichiditatea imediată având un nivel subunitar în perioada analizată, arată faptul că societatea nu are posibilitatea de a-și onora obligațiile la scadență pe seama valorilor realizabile pe termen scurt existente în circuit la un moment dat.
3. Gradul de îndatorare a capitalului propriu scade de la an la an, în perioada analizată, în anul 2004 acesta era de 0,42 ajungând în anul 2006 la 0,11.
4. Coeficientul de acoperire a cheltuielilor financiare nu s-a putut calcula în anul 2005, deoarece societatea a înregistrat pierdere.
5. Viteza de rotație a activelor circulante – pentru a avea o imagine corectă asupra vitezei de rotație a activelor circulante, această viteză ar trebui analizată în evoluție și în comparație cu situația din alte întreprinderi din aceiași ramură de activitate.
În perioada analizată, numărul rotațiilor activelor circulante a scăzut în anul 2005 față de anul 2004, urmând ca aceasta să crească din nou în anul 2006 ajungând la 5,15 și demonstrând că societatea a folosit mai eficient activele circulante.
6. Viteza de rotație a debitelor-clienți crește în 2006 față de 2005, rezultă că societatea mai are de încasat de la debitori.
7. Reducerea datoriilor pe termen scurt s-a reflectat în reducerea perioadei de plată a furnizorilor de la 69 zile în 2005 la 59 zile în 2006.
8. Viteza de rotație a activelor imobilizate a crescut în 2006, reflectând o bună valorificare a activelor deținute.
3.2. Analiza cheltuielilor și veniturilor la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
O analiză completa și complexă a activității economico-financiare la nivelul S.C. SOMEȘ S.A. DEJ presupune studiul și analiza cheltuielilor de producție, studiul și analiza veniturilor realizate, studiul raportului dintre venituri și cheltuieli cu rezultanta acestuia – profit sau pierdere – și în final desprinderea direcției de acțiune a principalilor factori de informare asupra profitului și rentabilității.
Am început această analiză cu studiul evoluției cheltuielilor ocazionate de desfășurarea activității la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ.
Tabel nr.3
Analiza cheltuielilor activității economice in perioada 2004-2006
– mil. lei –
Sursa: Contul de profit și pierdere
Ponderea în total s-a calculat pentru marile categorii de cheltuieli (A,B,C) în cheltuielile totale, iar pentru cheltuielile de exploatare și cheltuielile financiare pentru structura lor internă.
Evoluția cheltuielilor totale ale firmei oferă imaginea efortului total, consumului de resurse realizat pentru obținerea veniturilor totale.
În cadrul cheltuielilor totale, ponderea cheltuielilor de exploatare a fost în anul 2005 de 96,41%, iar în anul 2006 de 97,44%: a cheltuielilor financiare de 3,59% in anul 2005 după care scade în 2006 ajungând la 2,56%.
În cadrul cheltuielilor de exploatare, cheltuielile cu materii prime și materiale consumabile au ponderea cea mai mare, respectiv 67,53% pentru anul 2005 si 66,51% pentru anul 2006. Alte cheltuieli din afară (cu energia și apa) dețin o pondere de 11,06% din totalul cheltuielilor de exploatare în anul 2005, după care scad cu 0,68% ajungând în anul 2006 să reprezinte 10,38%.
Cheltuielile totale cu personalul au crescut în anul 2006 față de 2005 cu 1,5%. Creșterea acestor cheltuieli se datorează atât sporirii salariilor medii cât mai ales a cheltuielilor de asigurări și protecție socială.
Cheltuielile financiare au scăzut în 2006 față de 2005 cu 1,03%, datorită scăderii cheltuielilor privind dobânzile cu 8,14%.
Tabel nr.4
Analiza veniturilor în perioada 2004-2006 la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
– mil. lei –
Sursa: Contul de profit și pierdere
În anul 2006 față de 2005, veniturile totale din activitatea economică a firmei au crescut de 1,14 ori, veniturile din exploatare de 1,15 ori, iar veniturile financiare au scăzut de 0,86 ori. Ponderea veniturilor de exploatare în veniturile totale a fost de 99,10% în anul 2005, și de 99,33% în anul 2006.
Cifra de afaceri deține ponderea cea mai mare din totalul veniturilor din exploatare, reprezentând 94% din acestea în anul 2005 si 98,24% în anul 2005. S-a înregistrat o creștere cu 4,24% în anul 2006 față de 2005. În cadrul cifrei de afaceri, în anul 2006 față de 2005 producția vândută a sporit cu 13%, iar veniturile din vânzarea mărfurilor au scăzut cu 13%.
Veniturile financiare au o pondere mica în total venituri, respectiv 0,90% în anul 2005, după care scade cu 0,23% în anul 2006.
3.3. Analiza factorială a profitului și a ratei rentabilității
3.3.1. Analiza factorială a profitului din exploatare
Obiectivul analizei îl constituie determinarea modificării profitului din exploatare, descompunerea acestei variații pe factori de influență și calcularea ponderii influențelor factorilor în total variație.
Se utilizează datele din bilanțul contabil (vezi-Anexa nr.1) și contul de profit și pierdere (vezi-Anexa nr.2) pentru a calcula indicatorii din tabelul nr.5 necesari pentru determinarea influențelor factorilor.
∆Pexpl2005/2004 = Pexpl/2005 – Pexpl/2004
Pexpl= At x x x = At x EAt x G x mexpl
Tabel nr.5
Indicatorii analizei factoriale a profitului din exploatare
Sursa: Contul de profit și pierdere și Bilanțul contabil
Qexerc – producția exercițiului
At – active totale
CA – cifra de afaceri
mexpl – marja din exploatare
Pexpl – profitul din exploatare
Tabel nr.6
Factorii de influență și ponderi ale influențelor
Comparația anului 2005 față de anul 2004
Pentru a face comparația anului 2005 față de 2004 avem nevoie de următoarele formule:
1) modificarea activelor totale(At):
∆ = (At2005 – At2004) x EAt2004 x G 2004 x m expl2004
2)modificarea eficienței activelor totale(EAt):
∆ = At 2005 x (EAt 2005 – EAt 2004) x G 2004 x m expl2004
3) modificarea gradului de valorificare a producției exercițiului(G):
∆ = At 2005 x EAt 2005 x (G 2005 – G 2004) x m expl2004
4) modificarea profitului din exploatare la 1 leu CA(m expl)
∆ = At 2005 x EAt 2005 x G 2005 x (m expl2005 – m expl2004 )
Tabel nr.7
Comparația anului 2005 față de anul 2004
-mil.lei-
Analizând comparativ anul 2005 față de 2004 s-a înregistrat obținerea de profit din exploatare, deci o variație a acestuia de 1.151 mil.lei. Aceasta evoluție s-a datorat în primul rând influenței favorabile a activelor totale și obținerii unui profit de 4.742 mil. lei, iar în al doilea rând influenței favorabile eficienței activelor totale și a obținerii unui profit de 816 mil.lei.
Cele două influențe favorabile au fost diminuate de influențele nefavorabile ale gradului de devalorificare a producției exercițiului, și profitului din exploatare la 1 leu CA, adică acești ultimi doi indicatori au contribuit la diminuarea profitului cu 798 mil. lei respectiv cu 3.610 mil.lei.
Comparația anului 2006 față de anul 2005
Folosim aceleași formule ca și la comparația anului 2005 față de 2004, înlocuim anii și obținem:
Tabel nr.8
Comparația anului 2006 față de 2005
– mil. lei –
În anul 2006 față de 2005, s-a înregistrat din nou obținerea de profit din exploatare, deci o variație a acestuia de 10.357 mil.lei. Factorul care a determinat în cea mai mare măsura (în proporție de 62,16% vezi – Tabel nr.6) creșterea profitului a fost influența favorabilă a marjei de exploatare de 6.438 mil.lei. Al doilea factor ca pondere (26,04% vezi – Tabel nr.6) îl reprezintă eficiența activelor totale, care a crescut de la 1,96393 în anul 2004, la 2,2254841 în anul 2006. Al treilea factor ca pondere (8,57%) îl reprezintă gradul de valorificare a producției exercițiului care crește de la 0,9596039 la 0,9967213. În ultimul rând ca pondere (3,23%) a acționat volumul activelor totale (fixe și circulante).
Având în vedere rezultatele utilizării acestui model de analiză se propune aplicarea următoarelor măsuri de creștere a profitului din exploatare:
creșterea în continuare a valorii activelor totale și a eficienței utilizării acestora
creșterea CA concomitent cu majorarea gradului de valorificare a producției exercițiului:
creșterea eficienței utilizării factorilor de producție, a capitalurilor, deci a rentabilității activului.
3.3.2 Analiza factorială a ratei rentabilității financiare
Obiectul analizei îl reprezintă determinarea variației ratei rentabilității financiare, a influenței factorilor și a ponderii influențelor factorilor în această variație.
Se utilizează datele din bilanțul contabil(vezi-Anexa nr.1) și contul de profit și pierdere (vezi-Anexa nr.2) pentru a calcula indicatorii din tabelul nr.9 necesari pentru determinarea influențelor factorilor.
∆Rf2005/2004 = Rf2005 – Rf2004
Rf = x 100 = x x x 100
Tabel nr.9
Indicatori ai analizei factoriale a ratei rentabilității financiare
Sursa: Contul de profit și pierdere și Bilanțul contabil
Unde:
At – active totale
Cp – capital propriu
V – venituri totale
P – profit net al întreprinderii.
Tabel nr.10
Factorii de influență și ponderi ale influențelor
comparația anului 2005 față de anul 2004
Pentru a face comparația avem nevoie de următoarele formule:
1. modificarea îndatorării (a pârghiei financiare-pf)
∆ = (pf 2005 – pf 2004 ) x r 2004 x pr 2004 x 100
2. modificarea rotației activului total (r)
∆ = pf 2005 x (r 2005 – r 2004 ) x pr 2004 x 100
3. modificarea profitului la 1 leu venituri totale (pr)
∆= pf 2005 x r 2005 x (pr 2005 – pr 2004 ) x 100
Tabel nr.11
Comparația anului 2005 față de anul 2004
În anul 2005 comparativ cu anul 2004 se constată o pierdere financiara de 3,29%, deci o scădere a eficienței capitalului propriu cu 10,27 puncte procentuale.
Această evoluție nefavorabilă s-a datorat în special accelerării rotației activului total.
Pârghia financiară a avut de asemenea o influență nefavorabilă deoarece a scăzut ponderea capitalului propriu în pasivul total , respectiv s-a majorat îndatorarea.
Marja netă de profit scade de la 0,0139653 la –0,0070594, ceea ce a contribuit în ansamblu la reducerea pierderii financiare.
comparația anului 2006 față de anul 2005
Folosim aceleași formule ca și la comparația anului 2005 față de 2004, dar modificăm anii și obținem:
Tabel nr.12
Comparația anului 2006 față de anul 2005
Analizând comparativ anul 2006 cu anul 2005 se observă o scădere a îndatorării, deci a pârghiei financiare de la 2,7474909 la 2,1574224.
O influență nefavorabilă o are accelerarea rotației activului total, deci o creștere a acestuia de 1,12 ori.
Ponderea cea mai mare în total o deține modificarea profitului la 1 leu venituri totale (94,65% vezi – Tabel nr.11)
Având în vedere modelul utilizat, se urmărește:
îmbunătățirea permanentă a structurii capitalului permanent în favoarea celui propriu și folosirea eficientă a celui împrumutat ;
creșterea eficienței activului total ;
creșterea rentabilității firmei prin maximizarea rezultatelor și minimizarea resurselor folosite prin îmbunătățirea calității, creșterea cifrei de afaceri în acord cu cerințele pieței, reducerea costurilor, perfecționarea pregătirii personalului, etc.
3.3.3 Analiza rentabilității pe baza ratelor de rentabilitate
1.Rata rentabilității economice evidențiază contribuția elementelor patrimoniale la obținerea rezultatelor finale ale firmei.
RRE = x 100
Unde:
RRE – reprezintă rata rentabilității economice;
RBE – reprezintă rezultatul brut al exercițiului;
AB – reprezintă activul bilanțier.
2. Rata rentabilității exploatării indică contribuția activelor la obținerea rezultatelor din activitatea de exploatare.
RREXP = x 100
Unde:
RREXP – reprezintă rata rentabilității exploatării;
REXP – reprezintă rezultatul din exploatare.
3. Rata rentabilității capitalului propriu evidențiază eficiența capitalului investit
într-o afacere.
RRCPR = x 100
Unde:
RBE – reprezintă rezultatul brut al exercițiului:
CPR – reprezintă capitalul propriu.
4. Rata rentabilității relevă contribuția veniturilor la întărirea capacității de autofinanțare a firmei.
RR = x 100
Unde:
RNE – reprezintă rezultatul net al exercițiului:
CA – reprezintă cifra de afaceri.
5. Rata rentabilității generale evidențiază eficiența consumului de resurse.
RRG = x 100
Unde:
CTE – cheltuielile totale, unde intră toate cheltuielile mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit.
6. Rata rentabilității financiare
RRF = x 100
Unde:
Cp – reprezintă capitalul propriu
Tabel nr.16
Ratele rentabilității la S.C. SOMEȘ S.A.
Sursa: Contul de profit și pierdere și Bilanțul contabil
Pentru anul 2006, rata rentabilității economice înregistrează o valoare de 2,50%. Această valoare reprezintă contribuția elementelor patrimoniale (adică întreg activul bilanțier) la obținerea rezultatelor activității finale. Rata rentabilității exploatării are o valoare de 6,73% reflectând contribuția activelor la obținerea rezultatului din activitatea de exploatare, iar rata rentabilității capitalului propriu înregistrează o valoare de 5,39% reprezentând eficiența capitalului investit în firmă. Rata rentabilității economice, rata rentabilității capitalului propriu, precum și rata rentabilității financiare au o valoare maximă în anul 2004.
Anul 2005 a însemnat pentru întregul sector de celuloză și hârtie din România un an dificil, marcat de o situație nefavorabilă în ceea ce privește piața de desfacere, caracterizată de prețuri de vânzare scăzute.
Evoluția ratei rentabilității este diferită înregistrându-se o tendință de scădere pentru ultimii doi ani.
Rata rentabilității generale are o evoluție asemănătoare cu rata rentabilității, anul 2004 înseamnă un maxim, pentru ca în anul 2005 să înregistreze o scădere drastică, cu o redresare lentă în anul 2006 când atinge valoarea de 0,90% adică eficiența consumului total de resurse.
Rata rentabilității financiare înregistrează o valoare de 6,35% în anul 2004, care din nou înseamnă un maxim, pentru ca în 2005 să înregistreze o scădere până la valoarea de –3,92% urmând ca în anul 2006 să crească la valoarea de 4,72%.
3.4 Analiza profitului în ansamblu și pe domenii de activitate
Analiza profitului în ansamblu și pe domenii de activitate la S.C. SOMEȘ S.A DEJ se face pe baza contului de profit și pierdere, care pune în evidență următoarele nivele:
nivelul de exploatare;
nivelul financiar;
nivelul global.
I. NIVELUL DE EXPLOATARE
În această parte a contului de profit și pierdere sunt prezentate date contabile cuantificate în indicatori care permit determinarea performanței societății la nivelul activității de bază, respectiv activitatea de exploatare. Acești indicatori sunt:
1. Marja comercială reprezintă valoarea nou creată obținută în sfera comerțului en-gros și en detail, atât de societățile de profil cât și de societăți care desfășoară o astfel de activitate prin magazine proprii de desfacere.
Marja comerciala = vânzări de mărfuri – costul mărfurilor vândute
2. Cifra de afaceri este construită din totalitatea veniturilor obținute din activitatea de vânzare a produselor, serviciilor, mărfurilor, într-o anumită perioadă. Cifra de afaceri reprezintă volumul de afaceri realizat cu terțe persoane în cadrul activității normale și curente a societății.
Cifra de afaceri = vânzări de mărfuri + producția vândută
Acest indicator este foarte important în caracterizarea mărimii unei societăți și a situației economico-financiare a acesteia, fiind influențată atât de variațiile de preț cât și de cele de volum.
3. Producția exercițiului reprezintă valoarea totală a bunurilor executate și a serviciilor prestate de o societate într-o anumită perioadă, vândute sau păstrate în stoc sau utilizate drept active fixe.
Producția exercițiului = Producția vândută +/- Producția stocată + Producția imobilizată
4. Marja industrială reprezintă valoarea nou creată, obținută din activitatea productivă desfășurata de o societate, alta decât cea pur comercială, într-o anumită perioadă de timp.
Marja industrială = Producția exercițiului – (cheltuieli cu materii prime,
materiale, energie + lucrări și servicii executate de terți)
5. Valoarea adăugată este valoarea nou creată obținută de o societate din întreaga sa activitate, atât din cea productivă cât și din cea de comerț, fiind un indicator care măsoară puterea economică a unei societăți.
Valoarea adăugată = Marja comercială + Marja industrială
Reprezintă sursa de constituire a rezultatului de exploatare și prin aceasta a rezultatului net al exercițiului. Având în vedere destinația și modul de utilizare, valoarea adăugată reprezintă, de asemenea sursa de constituire a fondurilor în vederea remunerării tuturor factorilor de producție, inclusiv a statului, precum și de autofinanțare a societății, respectiv:
cheltuieli cu personalul;
cheltuieli financiare;
impozite, taxe și alte vărsăminte asimilate;
impozit pe profit;
partea din profit trecută la rezerve;
amortismente și provizioane.
6. Excedentul brut din exploatare reprezintă rezultatul obținut de o societate comercială din exploatare, respectiv din activitățile sale curente, neinfluențat de volumul amortismentelor și provizioanelor precum și de alte venituri și cheltuieli de exploatare.
Excedentul brut = valoarea adăugată + sub.din exploatare – impozite, taxe si alte vărsăminte – cheltuieli cu personalul
În cazul în care acest indicator este negativ el se numește insuficiență brută a exploatării.
7. Veniturile totale din exploatare sunt constituite din totalitatea veniturilor unei societăți înregistrate într-o perioadă.
8. Cheltuielile totale din exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de o societate într-o anumită perioadă de timp.
9. Rezultatul din exploatare este un indicator prin care se evaluează rentabilitatea economică a unei societăți din activitatea de exploatare.
Atunci când rezultatul din exploatare este pozitiv se înregistrează profit, iar când este negativ se înregistrează pierdere.
Rezultatul din exploatare = venituri din exploatare – cheltuieli din exploatare
Acest rezultat este utilizat în compararea performanțelor societăților comerciale care au politici financiare diferite în ceea ce privește modul de determinare și de calcul a amortizării și provizioanelor.
Tabel nr.13
Indicatorii nivelului de exploatare la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
– mil. lei –
Sursa: Contul de profit și pierdere
Marja comercială
Se constată scăderea marjei comerciale a anului 2005 față de 2004 cu 1.230 mil. lei , respectiv cu 91,93% după care crește cu 60,87%.
Scăderea marjei comerciale s-a datorat creșterii costului mărfurilor vândute într-un ritm superior vânzărilor de mărfuri.
Cifra de afaceri
În perioada analizată cifra de afaceri a crescut semnificativ de la un an la altul, la fel și veniturile din exploatare.
Creșterea cifrei de afaceri se explica prin creșterea livrărilor de celuloză marfă cu 5000 tone datorită măsurilor organizatorice interne și a materiilor prime conform cu calitatea cerută de procesul tehnologic care au permis o funcționare la parametrii a fabricii de celuloză.
Producția exercițiului
Se constată o creștere a producției exercițiului în anul 2006 față de 2005 cu 132.202 mil.lei. Această situație s-a datorat în cea mai mare parte producției vândute.
Valoarea adăugată
Pentru o caracterizare mai exactă a valorii adăugate realizate de către întreprindere se recomandă determinarea gradului de integrare pe verticală a activității întreprinderii pe baza relației:
x100
În cazul S.C. SOMEȘ S.A DEJ, gradul de integrare pe verticală a fost de 17,63 în anul 2004 și 20,39 în anul 2006.
Majorarea gradului de integrare a activității poate avea o influență importantă asupra rentabilității pe termen scurt, dar poate mări riscul de exploatare pe termen lung, prin faptul că antrenează și o creștere a cheltuielilor fixe ale întreprinderii (ca urmare a investițiilor necesare pentru realizarea acelor activități).
Excedentul brut al exploatării
Acesta a înregistrat o creștere în anul 2006 comparativ cu anul 2005 cu 29.559 mil.lei. Această situație s-a datorat faptului că valoarea adăugată a crescut într-un ritm cu mult mai rapid decât cheltuielile cu personalul și cheltuielile cu impozite, taxe si vărsăminte asimilate.
Profitul din exploatare
Profitul din exploatare crește cu 52% în 2006 față de 2005. În anul 2005 profitul din exploatare a fost influențat negativ de evoluția nefavorabilă a prețurilor de pe piața mondială.
Scăderea prețurilor la celuloză și hârtie în anul 2004 nu s-a încheiat în anul 2005 ci dimpotrivă această tendință a continuat, celuloza și hârtia albită înregistrând scăderi a prețului mediu de livrare cu 3-4% față de prețul mediu de livrare înregistrat în 2004.
II. NIVELUL FINANCIAR
1. Excedentul brut financiar reprezintă rezultatul obținut de societate din fluxurile financiare neinfluențat de provizioane și amortizări financiare.
Excedentul brut financiar = venituri financiare (mai puțin venituri din
provizioane) – cheltuieli financiare (mai puțin amortizările și provizioanele).
2. Venituri financiare totale sunt veniturile obținute din toate fluxurile generate la acest nivel al activității unei societăți.
3. Cheltuieli financiare totale sunt acele cheltuieli aferente fluxurilor financiare, respectiv creanțelor imobilizate, titlurilor de plasament, diferențelor de curs valutar și plății dobânzilor.
4. Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea societății obținută în activitatea sa la nivelul tuturor fluxurilor financiare.
Rezultatul financiar = venituri financiare totale – cheltuieli financiare totale
5. Excedentul brut curent este un sold intermediar de gestiune care măsoară volumul rezultatului obținut în activitatea curentă (de exploatare și financiară) neinfluențat de alte venituri și cheltuieli din exploatare și de amortizări și provizioane din exploatare și financiare.
Excedentul brut curent = excedentul brut din exploatare +
Excedentul brut financiar.
6. Rezultatul curent al exercițiului este un indicator care măsoară rentabilitatea unei societăți în întreaga sa activitate de exploatare și financiară.
Rezultatul curent = rezultatul din exploatare + rezultatul financiar
Indicatorii nivelului financiar la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ sunt prezentați în tabelul următor:
Tabel nr.14
Indicatori ai nivelului financiar la S.C.SOMEȘ S.A. DEJ
-mil.lei-
Sursa: Contul de profit și pierdere
Pierderea din activitatea financiară a scăzut de la 24.235 la 19.041 mil. lei în anul 2006.
Pierderea financiară de 19.041 mil.lei reprezintă:
12.340 mil.lei dobânzi bancare;
6.701 mil.lei diferențe nefavorabile de curs valutar nete.
Sunt cunoscute dificultățile pe care S.C. SOMEȘ S.A. DEJ le-a avut ca societate în reorganizarea juridică în baza Legii 64/1995 privind accesul la credite, datorită Regulamentului nr. 2/2000 al B.N.R. , care nu face distincție între societățile în reorganizare juridică și cele în faliment. Această problemă s-a rezolvat începând cu anul 2002 când a intrat în vigoare Regulamentul nr. 5/22.07.2002 al B.N.R. și care nu include automat societățile în reorganizare juridică, la categoria pierdere, ci permite evaluarea privind accesul la credite după performanța financiară.
III. Nivelul global
1. Excedentul brut total reprezintă un sold intermediar de gestiune care arată volumul rezultatelor tuturor fluxurilor economice, mai puțin cele corespunzătoare altor venituri și alte cheltuieli și cele aferente amortizărilor și provizioanelor.
Excedentul brut total = excedentul brut curent + excedentul brut financiar
2. Veniturile totale sunt veniturile obținute de o societate comercială din toate fluxurile economice într-o anumită perioadă de timp.
3. Cheltuielile totale reprezintă cheltuielile efectuate pentru desfășurarea întregii activități a unei societăți într-o anumită perioadă de timp.
4. Rezultatul brut al exercițiului este un sold intermediar de gestiune care măsoară rezultatul obținut de o societate în întreaga sa activitate înaintea plății impozitului pe profit.
5. Rezultatul net al exercițiului este un sold intermediar de gestiune care măsoară rezultatul obținut de o societate în întreaga sa activitate după plata impozitului pe profit.
Tabel nr.15
Indicatorii nivelului global la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ
-mil.lei-
Sursa: Contul de profit și pierdere
Având în vedere indicatorii utilizați se constată în ansamblu că S.C. SOMEȘ S.A. DEJ, în perioada analizată a dus o activitate profitabilă pentru anii 2004 și 2006.
Anul 2005, când se constată o pierdere de 6.318 mil.lei, a fost un an greu pentru S.C. SOMES S.A DEJ, an caracterizat de prețuri scăzute pe piață la hârtie și celuloză.
Sperând într-o redresare a pieței, S.C. SOMEȘ S.A DEJ, a intrat în anul 2006 convinsă că posibilitățile tehnice și umane de care dispune, folosite cu eficiență, vor genera efecte pozitive, lucru care s-a și realizat, societatea obținând în anul 2005 un profit de 9.833 mil.lei.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În baza studiului pe care l-am realizat la S.C. SOMEȘ S.A. DEJ, pentru activitatea desfășurată în perioada 2004-2006 am încercat să formulăm unele concluzii, să sugerăm câteva măsuri pentru perfecționarea managementului strategic al firmei în vederea creșterii eficienței economice și rentabilității, și să prezentăm impactul pe care l-ar avea o eventuală închidere a societății, asupra municipiului și zonelor limitrofe.
Dintr-o societate aflată în anul 1998 în pragul falimentului, S.C. SOMEȘ S.A DEJ a devenit o societate viabilă, cu reale posibilități de dezvoltare. Nu a fost ușor să se demonstreze faptul că se poate lucra în condiții de rentabilitate, dar aceasta s-a putut realiza numai cu sprijinul întregii echipe manageriale și a aportului întregului colectiv de angajați.
Funcționarea societății într-o economie de piață cu o concurență acerbă impune o cunoaștere cât mai în detaliu a realității economice și a mecanismelor de piață. Printr-o politică bună de vânzări s-a reușit găsirea unor piețe bune de desfacere, deseori cantitățile confirmate clienților fiind mai mici decât cele solicitate.
Prin eforturile depuse pentru modernizarea și retehnologizarea instalațiilor existente, societatea se va încadra tot mai mult în ansamblul măsurilor luate pe plan național în ceea ce privește calitatea produselor și normelor de protecție a mediului.
S.C. SOMEȘ S.A. DEJ, a dus o activitate profitabilă (așa cum reiese mai cu seamă din capitolul 4 al lucrării), pentru anii 2004 și 2006. Anul 2005 așa cum am mai precizat, a însemnat pentru întreg sectorul de celuloză și hârtie din România un an dificil, marcat de o situație nefavorabilă în ceea ce privește piața de desfacere, caracterizată de prețuri de vânzare scăzute, comparativ cu anii precedenți.
În contextul creat întreprinderea a parcurs un an plin de confruntări între posibilitățile reale de care dispune și realitatea dură a economiei de piață.
Referitor la activitatea de exploatare răspunzătoare de indicatorii economico-financiari, conducerea societății a încercat o corelare a structurii programului de producție cu cerințele clienților, reușindu-se astfel să se valorifice întreaga producție fabricată.
în cele ce urmează am încercat să sugerăm câteva măsuri legate de perfecționarea managementului strategic:
atragerea de surse financiare pentru realizarea unor investiții care vizează în primul rând reducerea costurilor de fabricație, a indicatorilor de poluare, creșterea capacităților de producție și îmbunătățirea calității produselor;
realizarea de investiții din surse proprii;
abordarea în continuare a unei politici de vânzări pentru păstrarea clienților tradiționali și cucerirea de noi piețe atât în țară cât și în străinatate;
creșterea ponderii exportului în cifra de afaceri, cu efecte pozitive în realizarea surselor financiare proprii.
Impactul social și economic generat de o eventuală închidere a societății în anul 2007.
Nerealizarea programului de investiții propus, cauzat de faptul că efortul financiar necesar implementării BAT până în 2007 nu poate fi susținut de societate, ar conduce la nerealizarea nivelurilor de emisie corespunzătoare BAT și deci încetarea activității instalației IPPC.
A. Costurile aferente încetării activității sunt foarte mari, deoarece includ:
A. Impactul social al disponibilizării a 1194 de salariați (care sunt actualmente angajați în societate) se propagă asupra încă a circa 4600 de persoane, membrii de familie, față de care salariații societății S.C. SOMEȘ S.A. au obligații materiale și morale.
Închiderea societății ar atrage după sine diminuarea activității economice, deci disponibilizări de personal și la societățile care au activități conexe cu S.C. SOMEȘ S.A., furnizorii de materii prime, materiale, servicii cât și beneficiarii produselor realizate de S.C. SOMEȘ S.A. DEJ.
Trebuie specificat că în județ nu există societăți cu același profil de activitate, iar în zonele limitrofe fabrici de celuloză și hârtie există la circa 300 de Km de DEJ, iar aceste societăți au suferit un puternic proces de restrângere de activitate, prin urmare nu au capacitatea de a absorbi forța de munca disponibilizată de la S.C. SOMEȘ S.A. (pentru că ele au făcut masive disponibilizări de personal).
B. Costul remedierii amplasamentului afectat de activitatea desfășurată și aducerea acestuia la o stare corespunzătoare unei folosințe cel puțin similare.
Costul remedierii trebuie să i-a în considerare că suprafața totală a fabricii este de 74 ha, din care clădirile și infrastructura (rețele de apă și canalizare, electrice, termice, de gaze, rețele de transport uzinal, căi rutiere și linii de cale ferată) reprezintă 37 ha (circa 50%).
De asemenea, costurile de remediere a amplasamentului vor fi mult sporite de gradul de poluare a solului și a pânzei freatice ca urmare a funcționării instalațiilor peste 40 de ani pe același amplasament, în condițiile în care, înainte de 1989 problemele de mediu nu prezentau o prioritate a managementului societății.
Nici un grup papetar din lume, în condițiile actuale, nu ar cumpăra fabrica din următoarele considerente:
datorită problemelor legate de poluarea istorică, permanentă, care necesită investiții mari pentru diminuarea impactului asupra solului și pânzei freatice;
clădirile și infrastructura sunt vechi, de peste 40 de ani iar remedierea lor necesită fonduri mai mari decât construirea unei fabrici noi, într-o zonă care să nu presupună impedimentele prezentate mai sus.
C. Șocul economic, care s-ar traduce prin creșterea corespunzătoare a importurilor de produse similare cu cele fabricate de S.C. SOMEȘ S.A. necesare pentru asigurarea consumului intern:
S.C. SOMEȘ S.A este singurul producător din țară și din S-E Europei de celuloză sulfat albită fibră lungă din lemn de rășinoase;
S.C. SOMEȘ S.A. produce 25% din producția de celuloză a țării și 15% din producția de hârtie a țării;
S.C. SOMEȘ S.A. are clienți tradiționali pe piața de hârtie de peste 30 de ani din Italia și Germania.
Chiar dacă s-ar reuși vinderea tuturor utilajelor din S.C. SOMEȘ S.A., tot nu s-ar putea acoperi cheltuielile necesare pentru încetarea activității fabricii și ecologizării zonei.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Profitul în Industria Celulozei Si Hartiei. Studiu Caz Sc Somes Sa Dej (ID: 133622)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.