Profitul B.c. Continutul, Metodele Evaluarii Lui Si Indicatorii DE Crestere

PROFITUL B.C. CONȚINUTUL, METODELE EVALUĂRII LUI ȘI INDICATORII DE CREȘTERE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ABORDAREA TEORETICĂ A PROFITABILITĂȚII BĂNCILOR COMERCIALE

1.1. Aspectul teoretic al profitului

1.2. Rolul evaluării profitabilității la nivelul unităților bancare

1.3. Metoda analizei profitabilității în baza sistemului de indicatori financiari

CAPITOLUL II. ANALIZA INDICATORILOR DE PROFITABILITATE LA

B.C. „MOLDINDCONBANK” S.A.

2.1. Analiza principalelor operațiuni a B.C. ,,Moldindconbank” S.A.

2.2. Metodologia de calcul a profitabilității la B.C. „Moldindconbank” S.A.

CAPITOLUL III. PERSPECTIVE DE CREȘTERE A PROFITABILITĂȚII BĂNCILOR COMERCIALE ÎN CONDIȚII ACTUALE

3.1. Strategii de sporire a profitabilității bancare

3.2. Tendințe moderne de gestiune a activității băncilor în creșterea profitabilității

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ADNOTARE

LISTA ABREVIERILOR

DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE MASTERAT

INTRODUCERE

Sistemul bancar reprezintă o componentă importantă a economiilor, contribuind la injectarea capitalului în diversele ramuri ale acesteia. Cu cît acesta este mai stabil și inspiră încredere cu atît este mai bine pentru economia în ansamblu dar și pentru băncile ce formează acest sistem.

Datorită spectrului considerabil de operațiuni pe care il desfășoară, băncile comerciale permanent sunt supuse unor riscuri, iar dacă aceste riscuri nu sunt gestionate corect și asigurate prin diferite operațiuni banca riscă să obțină pierderi. Gestionarea băncii este foarte complexă, iar de politicile elaborate depinde întreaga bancă.

Datorită rolului crucial pe care băncile îl dețin în cadrul sectorului financiar, aceasta teză se concentrează în mod specific asupra sectorului bancar, ca segment indispensabil al ansamblului economic, fără de care economia modernă nu-și poate exercita rolul și funcțiile, fiecare țară, și implicit Republica Moldova, fiind interesata în crearea unui sistem bancar solid, care să permită asigurarea unui cadru organizatoric corespunzător extinderii relațiilor bănești din economie. Sistemele bancare stabile sunt acelea capabile să-și mențină eficiența în situații neprevăzute și să genereze stimulente și informații credibile tuturor participanților financiari.

Actualitatea temei. Fiecare bancă comercială activează cu scopul de a obține profit. Profitul reprezintă acel stimul care face ca băncile comerciale să vină pe piață cu noi produse și servicii, avantajoase atît pentru bănci cît și pentru clienți. Practic profitul este acel indicator care sintetizează cît de sănătos și eficient activează banca.În scopul obținerii de profit este necesar ca întreaga activitate să fie gestionată corect, politicile de gestiune a riscurilor să fie la cel mai înalt nivel mai ales în condițiile globalizării economiilor. Actualitatea acestei teme derivă din faptul că instituțiile bancare din toate timpurile și-au dorit o profitabilitate înaltă cu costuri cît mai mici. Pentru obținerea gradului înalt de profit este indispensabil a gestiona fiecare tip de operațiune în parte, lucru foare greu de ținut sub control. Astfel, dacă fiecare instituție bancară și-ar gestiona resursele sale corect, astfel, încît să obțină o profitabilitate înaltă, atunci sistemul bancar nu numai că va fi unul profitabil, ci și puternic, de încredere pentru toți noi.

Scopul tezei de masterat constă în definirea și analiza profitului băncilor comerciale, cunoașterea pașilor în determinarea profitului sau pierderii nete, identificarea factorilor cu influență asupra profitabilității, identificarea căilor de sporire a profitabilității băncilor comerciale.

Sarcinile cercetării sunt de a identifica principalii indicatori de apreciere a profitului băncilor comerciale financiare, metodele de identificare a acestuia. De a estima profitul B.C. „Moldindconbank”S.A.

Suportul metodologic al lucrării este alcătuit dintr-un ansamblu de surse bibliografice teoretice și practice ale specialiștilor în domeniul respectiv. Principalii autori ai surselor autohtone și românești, studiate la elaborarea tezei de licență au fost: C. Grigoriță, C. Basno, D. Măgulescu, V. Dedu, L. Roxin ș.a. La elaborarea lucrării au fost studiate actele normative și legislația în vigoare cât și sursele statistice și practice ce țin de domeniul studiat.

Structura tezei de masterat. Ținând cont de scopul și sarcinile propuse teza de masterat a fost structurată în: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

În introducere autorul reflectă actualitatea, scopul și sarcinile cercetării cât și principalele idei desfășurate în capitolele lucrării

În capitolul I al tezei de masterat, a fost abordat conceptul de bază al profitului, fiind date explicații a diversilor ceretători din diferite timpuri, este explicată importanța și necesitatea evaluării profitabilității instituțiilor bancare, precum și sunt prezentate o serie de indicatori ce caracterizează profitabilitatea băncilor

În capitolul II autorul a analizat indicatorii de profitabilitate a B.C. ,,Moldindconbank” S.A. În scopul ordonării ideilor autorul a structurat capitolul dat în două subcapitole. În cadrul primului subcapitol, autorul a analizat unii indicatori de performanță, precum și veniturile și cheltuielile în dinamică a băncii. În subcapitolul doi al acestui capitol, a fost explicată metodologia de calcul a profitului total a băncilor comerciale.

În capitolul III ținînd cont de studiul asupra profitabilității băncilor comerciale, sunt generalizate și analizate perspectivele și strategiile de optimizare a profitului băncilor precum și abordate tendințele actuale în stabilirea strategiilor și politicilor băncilor, asigurînd astfel o funcționare eficientă a băncilor comerciale. De asemenea, este subliniat rolul evaluării în creșterea performanțelor băncii, datorită funcțiilor exercitate de aceasta.

În concluzii și recomandări, autorul a prezentat principalele idei ale tezei, propunînd totodată unele recomandări care au ca scop îmbunătățirea indicatorilor de profitabilitate a băncilor comerciale.

CAPITOLUL I. ABORDAREA TEORETICĂ A PROFITABILITĂȚII BĂNCILOR COMERCIALE

Aspectul teoretic al noțiunii de profit

Activitatea complexă și riscantă de operațiuni desfășurată de băncile comerciale este efectuată cu scopul obținerii de profit. Profitul reprezintă indicatorul principal al noțiunii de eficiență economico – financiară, constituind rațiunea de a exista într-o economie.

În literatura de specialitate, noțiunea de profit este foare bine cunoscută, studiată, fiecare cercetător venind cu propia explicație a ceea ce reprezintă profitul.

Economistul francez Fr. Perroux explică acest termen în felul următor: „profitul este motorul esențial al societății. Proprietarii, oricare ar fi ei, agricoli sau industriali, au interesul de a produce cât mai mult posibil bogății punând în aplicare cele mai bune mijloace. Cu toate că repartiția finală a bogăției nu este echitabilă, eficacitatea acestui motor nu poate fi contestată” [29, p.120].

Nu putem să nu fim de acord cu această explicație, deoarece fiecare bancă activează în scopul obținerii de beneficii, în lipsa acestora nimeni nu ar desfășura nici o activitate. În scopul maximizării profitului, se recurg la diferite tactici, instrumente ce permit maximizarea valorii instituțiilor bancare.

În sens larg profitul reprezintă diferența pozitivă dintre toate veniturile obținute din activitățile desfășurate și totalul cheltuielilor suportate în scopul obținerii acestor venituri.

Existența profitului indică faptul că entitățile care desfășoară orice tip de activitate își acoperă toate cheltuielile pe seama veniturilor sale.

În sens îngust, profitul reprezintă o formă importantă a produsului net. Cu toate că profitului se extinde asupra tuturor rezultatelor economice și financiare totuși, acesta reprezintă doar o formă a produsului net, care rămâne la nivelul întreprinderii utilizat la acoperirea necesităților de finanțare, precum și remunerarea acționarilor acestora.

Profitul este creat de munca productivă în produse și servicii, dar obținerea lui are loc în procesul de circulație, odată cu comercializarea prdoduselor și serviciilor băncii. Realizarea efectivă a profitului presupune ca calitatea produselor și serviciilor prestate să corespundă unei cereri solvabile, totodată trebuie de ținut cont de concurenți, care vin pe piață cu produse, sau prestează servicii similare. Dacă calitatea acestora lasă de dorit, sau dacă bunurile sau serviciile concurenților sunt mai solicitate produsele proprii nu se vor realiza, iar oportunitatea de a obține profit scade treptat.

Analizînd literatura economico-financiară, noțiunea de profit uneori este egalată cu cea de beneficiu. Astfel, o parte din autori consideră că cele două noțiuni sunt sinonime, pe de altă parte alții au apreciat că profitul și beneficiul sunt diferite ca sferă de cuprindere.

În situația în care se urmărește atribuirea profitului doar expresia de rezultate pozitive ale activității economice, pierderea reprezintă noțiunea pereche negativă a profitului [29, p. 132].

Ambiguitatea noțiunii de profit a făcut ca acestuia să i se acorde o deosebită atenție în toate sistemele de gândire economică. În unele cazuri, profitul a primit cele mai curioase și neașteptate interpretări politico-ideologice.

Potrivit Mercantiliștilor profitul se obținea din sfera comerțului, conform concepției lor, mărfurile se comercializează la prețuri care cuprind 2 componente: primul element reprezintă valoarea reală și al doilea profitul de înstrăinare, realizat din vânzarea mărfurilor.

Conform acestora, nu orice circulație e izvorul profitului comercial, ci numai circulația dintre state, comerțul exterior. Deci, profitul e rezultatul activității de comerț exterior.

Economiștii fiziocrați nefiind de acord cu concepția Mercantiliștilor au căutat să demonstreze că profitul se obține doar din activitățile productive agricole, acesta fiind un dar al naturii [11, p. 42].

Clasicul Adam Smith explică noțiunea de profit drept recompensă a aportului productiv al întreprinzătorului, care corespunde funcției de dirijare, de organizare generală a producției, de luarea de decizii. El susține că profitul este un produs al muncii neplătite, un venit ce revine capitalului. El numește profit cea ce este produs net.

Un mare merit al lui Smith în analiza profitului este și faptul de a fi respins părerea care consideră profitul drept salariu cuvenit capitalistului. El a arătat în mod just că salariul și profitul sunt categorii economice generate de legi diferite, că mărimea profitului nu depinde de cantitatea de muncă cheltuită de capitalist, ci de mărimea capitalului acestuia. În schimb, beneficiul întreprinzătorului (partea din profit care rămâne după scăderea dobânzii) este o recompensă pentru riscul și strădania întreprinzătorului capitalist [19, p.32].

Smith vorbește și despre o tendință de scădere a profitului odată cu dezvoltarea societății capitaliste. Greșeala lui constă că nu consideră tendința de scădere a ratei profitului ca fiind însoțită de o creștere a masei acestuia.

David Ricardo a înlăturat inconsecvențele lui Adam Smith în explicarea originii profitului și a afirmat în mod clar că izvorul acestuia îl constituie o parte din munca muncitorului, care e însușită de capitalist.

Pentru Ricardo este absolut normal ca o parte din valoarea creată de muncitori să fie însușită de capitaliști sub formă de profit. Și Ricardo a confundat produsul net cu o formă a acestuia, nefăcând deosebirea dintre produsul net ca formă generală de însușire a supramuncii și formele pe care acesta le îmbracă.

Ricardo are meritul de a fi arătat pentru prima oară în mod clar opoziția dintre salariu și profit. Acesta afirmă că: „profiturile vor fi urcate sau scăzute în proporția în care salariile vor fi scăzute sau urcate. În plus, în proporția în care salariile cresc vor scădea profiturile” [21, p. 98].

El a resde scădere a ratei profitului ca fiind însoțită de o creștere a masei acestuia.

David Ricardo a înlăturat inconsecvențele lui Adam Smith în explicarea originii profitului și a afirmat în mod clar că izvorul acestuia îl constituie o parte din munca muncitorului, care e însușită de capitalist.

Pentru Ricardo este absolut normal ca o parte din valoarea creată de muncitori să fie însușită de capitaliști sub formă de profit. Și Ricardo a confundat produsul net cu o formă a acestuia, nefăcând deosebirea dintre produsul net ca formă generală de însușire a supramuncii și formele pe care acesta le îmbracă.

Ricardo are meritul de a fi arătat pentru prima oară în mod clar opoziția dintre salariu și profit. Acesta afirmă că: „profiturile vor fi urcate sau scăzute în proporția în care salariile vor fi scăzute sau urcate. În plus, în proporția în care salariile cresc vor scădea profiturile” [21, p. 98].

El a respins părerea lui Smith despre venituri ca sursă a valorii, potrivit căruia în capitalism salariul și profitul pot crește simultan. Ricardo a arătat că nu-i posibilă creșterea unuia decât pe seama celuilalt. De asemenea, el susține că odată cu dezvoltarea societății capitaliste profitul are tendința de scădere. Faptul că sesizează că rata profitului are o tendință de scădere este un merit al lui Ricardo.

La fel au existat păreri referitor la aceea că profitul este un salariu de care beneficiază cei care conduc și coordonează.

Karl Max a susținut că profitul reprezintă o formă de exprimare a plusvalorii creată de muncă salariată, privită însă ca efect al întregului capital. Tot el menționează că în societatea capitalistă de rînd cu tendința de scădere a ratei profitului are loc o creștere a masei acestuia.

În ultimele decenii s-au constituit și se confruntă numeroase teorii privind profitul, acesta fiind considerat mai ales un venit care depinde de anumite circumstanțe social-economice favorabile în care își desfășoară activitatea unitățile economice [11, p.133].

Pornindu-se de la ideea generală conform căreia profitul se identifică cu orice câștig, cu orice surplus, din orice activitate, s-au conturat 2 sensuri de abordare și apreciere a profitului [11, p. 139]:

1) Un prim sens de abordare a profitului are caracter depreciativ, profitul fiind considerat un avantaj dobândit, un câștig însușit de o persoană fizică sau juridică. Mergându-se pe o asemenea linie de raționament, cel care-și însușește acest venit este apreciat ca profitor sau chiar ca un parazit social.

Astfel, profitul e denigrat, fiind considerat de unii autori ca un „câștig imoral” al capitaliștilor. Cu toate acestea, în prezent în economiile de piață aproape oricine trăiește într-o oarecare măsură, din asemenea câștiguri „imorale”.

2) Un alt sens de abordare este cel care decurge direct din însăși etimologia cuvântului latin – ,,proficere”, care înseamnă a produce, a face ceva în avans față de ceilalți concurenți), care asigură astfel progresul.

Profitul este un venit ce se obține dintr-o activitate economică, perfecționată și modernizată prin eforturile creatoare proprii ale firmelor. Prin acțiuni și măsuri economice, tehnico – științifice sau manageriale, firmele realizează venituri pe care și le însușesc sub formă de profit legitim. Acesta este efectul dezvoltării și modernizării economice și, totodată, este resursă importantă pentru progresul ulterior.

Autorul este de acord cu a doua abordare a profitului, prima fiind considerată în prezent incorectă, dat fiind faptul că datorită muncii asidue depuse, se dorește si se urmăreste a se obține un profit corect și legal.

Cea mai mare diversitate de opinii cu privire la profit se centrează pe natura acestuia, pe ce reprezintă el. Pentru a simplifica abordarea, le vom clasifica după criteriul relației fundamentale, în felul următor (vezi figura 1.1.) [11, p. 141]:

a) teorii subiective, ce leagă profitul de acțiunea antreprenorului (întreprinzătorului);

b) teorii obiective, care condiționează profitul de mediul economic.

Fig. 1.1. Teorii fundamentale ce explică noțiunea de profit [Elaborat de autor]

Teoriile subiective au apărut la începutul sec. XIX-lea; inițial erau primitive și explicau profitul ca salariul cuvenit antreprenorului pentru efortul său, pentru capacitățile personale, voință, îndrăzneală. Acestea sintetizau rolul antreprenorului, dar nu spuneau ce este profitul, sau cel mult îl identificau cu salariu.

• Prima explicație o găsim la J. Schumpeter, care precizează că profitul recompensează acțiunea dinamică și inovația și de aceea antreprenorul e incitat să realizeze noi inovații.

• F.H. Knight consideră profitul ca o recompensă pentru riscul asumat întrucât el nu are niciodată certitudinea finalizării unei acțiuni cu profit. El consideră profitul o remunerare pentru cele 3 funcții ale antreprenorului: de leadership ,de adaptare la schimbare, de asumare a riscului.

Teoriilor subiective li se aduc obiecții foarte importante [ 11, p. 143]:

• explicarea profitului prin inovație nu ține seama de existența sa în sectoare largi ale economiei sau întreprinderii cu activitate curentă și nu inovațională;

• profiturile cele mai mari nu sunt obținute întotdeauna de antreprenorii cei mai buni, cei mai calificați sau cei care își asumă cele mai mari riscuri;

• nu se poate admite explicația subiectivă a profitului în cazul celor care-l primesc dar nu prestează muncă și nu-și asumă riscuri.

Alți autori explică profitul prin factori structurali ai mediului economic: formele pieței. Potrivit lui L. Walras, în condițiile concurenței perfecte nu se obține profit. Piețele de monopson și monopol sunt cele mai edificatoare, dar profit se obține și pe piața monopolistică, de oligopol și oligopson [13, p. 26].

O explicație a profitului este atribuită mediului conjunctural. În economiile dinamice, evoluția conjuncturii poate crea profituri în diferite împrejurări. Se știe că în condițiile în care prețurile cresc datorită conjuncturii, prețurile factorilor de producție stabilite prin contracte sunt mai rigide ca prețurile produselor. Ca urmare, costurile de producție cresc mai lent decât prețurile de vânzare. Profitul este, în acest caz, determinat de conjunctură.

Deși aduc sugestii interesante și explicații parțiale, nici una din teoriile subiective sau obiective nu poate explica profitul printr-un singur factor pentru că el are determinări complexe. Impresia cu care rămânem despre aceste teorii: aportul lor este mai degrabă complementar decât contradictoriu.

Oricare dintre teorii relevă, direct sau indirect, că profitul rezultă, în mod funcțional, din activitatea întreprinderii, acțiunilor antreprenorului cu mediul economic și este simbolul reușitei în organizare, autoritate și previziune. Profitul nu e considerat, exclusiv, o remunerare pentru activitatea depusă, ci i se conferă, totodată, un rol esențial ca sursă de economii, de acumulare creativă absolut necesară creșterii economice.

Există o serie de teorii numite „explicative” care analizează profitul din prisma jocului imperfect al mecanismelor economice, îndeosebi prin concurența imperfectă.

Pentru Walras, în regim de economie pură, adică în regim de liberă concurență absolută, rata profitului este zero. Pentru el, profitul nu poate să existe decât într-o economie reală ca o „rentă a dezechilibrului”. Profitul se naște din diferența care există între economia pură și economia reală [13, p.38].

Teoria intermediară a marginalistului american J.B. Cark susține că profitul apare întotdeauna ca rezultat al unui dezechilibru provizoriu fie prin jocul concurenței imperfecte, fie prin jocul costurilor de producție.

Deseori noțiunea de profit este confundată cu noțiuea de rentabilitate. În acest sens autorul vine cu o clarificare între aceste două noțiuni. Astfel, dacă profitul reprezintă un indicator de bază al aprecierii eficienței economice ce permite identificarea disponibilităților și posibilităților de dezvoltare ale firmei, atunci rentabilitatea este o formă a eficienței economice care evidențiază capacitatea băncilor de a acoperi cheltuielile suportate în scopul obținerii de profit.

În concluzie, natura profitului poate fi sintetizată, fiind considerată:

1. venit cuvenit – o recompensă pentru aportul agenților economici la progresul tehnico – economic, economisirea resurselor;

2. remunerație a capitalului sau mai precis a proprietarilor capitalului pentru contribuția pe care o aduc la existența și progresul societății prin intermediul capitalului;

3. plusvaloare sau parte a valorii nou create de muncitori însușită în mod gratuit de proprietarii capitalului.

4. remunerație pentru un factor ascuns;

5. amestec de elemente eterogene – salarii, rente, câștiguri specifice aduse prin inovații, promovarea produselor noi.

În cadrul acestui subcapitol, autorul, a încercat să aducă diversele interpretări ale noțiunii de profit din diferite etape ale dezvotării, cu scopul de a clarifica și a ne explica însemnătatea acestuia. Astfel, au fost aduse exemple de definire a noțiunii de profit date de diversi savanți care au cercetat această noțiune. Ca urmare a multiplelor definiții, au fost sintetizate principalele elemente comune ale profitului, identificate în interpretările acestei noțiuni, acestea presupun că pentru a se obține profit este nevoie de desfășurarea unei activități, consumarea unor resurse, iar după comercializarea acestora se compară veniturile încasate cu cheltuielile realizate, valoarea primită peste limita cheltuielilor reprezintă profitul.

1.2. Rolul evaluării profitabilității la nivelul instituțiilor bancare

Eforturile actuale depuse de Republica Moldova vizează realizarea programului complex de reforme menite să asigure restructurarea economiei în ansamblul, lărgirea cadrului concurențial, dinamizarea activității pieței financiare, reducerea rolului statului în economie, toate acestea au ca scop creșterea flexibilității și deschiderea către realizările altor țări. Procesul de conducere este caracterizat ca un ansamblu de intervenții prin care se prevede, organizează și coordonează activitatea băncilor comerciale, considerată ca fiind un sistem complex socio-economic, dinamic și deschis, se iau decizii și se controlează activitatea acesteia în vederea realizării obiectivelor curente și de perspectivă, respectând criteriile de eficiență economică și utilitate.

Prezența unui sistem bancar bine dezvoltat reprezintă o premisă în calea dezvoltării economiilor, de acea se urmăresc indicatorii ce caracterizerază gradul de dezvoltare a acestora. Dezvoltarea sistemului bancar ține de performanța fiecărei instituții bancare în parte, cu cît activitatea acestora este mai rentabilă, cu atît și sistemul bancar este mai puternic.

Înstituțiile bancare în conformitate cu licențele de activitate primite, permit acestora să desfășoare un spectru larg de operațiuni. Aceste operațiuni, presupun unele cheluieli de resurse financiare, dar și permit încasarea unor venituri. Fiecare bancă comercială în conformitate cu indicațiile B.N.M., prezintă periodic o serie de rapoarte și informații ce reflectă activitatea instituției bancare. Aceste rapoarte oferă informații aferente activelor băncii, pasivelor, capitalului acționar, veniturilor, cheluielilor, informații privind activitatea de creditare și calitatea portofoliului de credite, informații referitoare la activitatea de depozitare a băncii, investiții, gestiune a diverselor riscuri, precum și informații aferente operațiunilor valutare desfășurate de instituția bancară.

Analiza profitabilității instituțiilor bancare solicită analiza indicatorilor de performanță bancară, veniturile și cheltuielile bancare prezentate în raportul FIN2 Contul de profit și pierdere (Anexa 1).

Bugetul de venituri și cheltuieli, componentă a procesului planificării, este instrumentul esențial al conducerii unei bănci în cadrul decizional pe care aceasta îl aplică pe o perioadă determinată de timp, de regulă un an.

Fără bugetare, banca nu-și poate evalua cu adevărat capacitățile, iar o abordare arbitrară a volumului, structurii și calității activității constituie o gravă eroare de conducere într-un mediu concurențial caracterizat prin profitabilitate și rigoare cu finalitate inevitabilă concretizată în apariția de pierderi și, în cele din urmă, cu falimentul băncii respective. Este cert că un management bazat pe aprecieri empirice, nefundamentate printr-o planificare riguroasă, nu poate fi eficient și nu poate satisface obiectivul de bază al oricărei activități productive, acela de maximizare a profitului [22, p.24].

Deci, bugetele de venituri și cheltuieli au în principal un rol de control prin asigurarea următoarelor cerințe ale managementului:

– defalcarea în cadrul exercițiului financiar a componentelor strategiilor de dezvoltare pe termen lung ale băncii;

– previzionarea rezultatelor financiare pentru finele perioadei;

– comparabilitatea în diverse perioade din cadrul exercițiului financiar a realizărilor efective cu cele programate;

– repartizarea și alocarea resurselor materiale, financiare și umane necesare pe parcursul desfășurării activității;

– comparabilitatea cu nivelurile realizate de competitori în diferite etape.

În cadrul strategiilor și politicilor bancare, profitabilitatea este factorul determinant, care condiționează evoluția viitoare, dezvoltarea și consolidarea poziției băncii în cadrul sistemului bancar. Profitul brut este indicatorul ce reflectă profitabilitatea întregii activități, sintetizând influențele tuturor factorilor cantitativi și calitativi care acționează direct sau indirect asupra veniturilor și cheltuielilor bancare.

Profitabilitatea este un concept managerial având ca obiect evaluarea rezultatelor activității băncii din punctul de vedere al profitabilității atât pe ansamblu, cât și pe diferite componente de gestiune. Privită conceptual, profitabilitatea reprezintă modalitatea de realizare a scopului fundamental al activității băncii, acela de maximizare a profiturilor în condiții de minimizare a riscurilor. Abordarea din punct de vedere calitativ a rezultatelor activității conduce la evaluarea modalităților de aplicare a diferitelor componente ale conducerii, comparativ cu elementele de strategie, încât să rezulte gradul concret de realizare a componentelor de politică și strategie bancară [12, p. 26].

Astfel, putem defini centrul de profit, o entitate de sine stătătoare, componentă a ansamblului activității băncii, care realizează, sau prin intermediul căreia se realizează venituri [11, p. 25]. În funcție de obiectivele manageriale, un centru de profit poate fi o sucursală a băncii sau departamentele din centrala băncii care, prin activitatea lor generează direct venituri (Departamentul de Trezorerie, Departamentul Piețe de Capital, Departamentul de Credite), un produs sau un serviciu sau client al băncii.

Un centru de profit nu este în mod necesar eficient din punct de vedere al rezultatelor contabile sau extracontabile. Fiind privit ca o componentă a activității băncii, un centru de profit poate participa indirect la realizarea profitabilității altor componente ale activității. Astfel, în funcție de obiectivele strategice pe termen lung, banca poate menține în funcțiune unități neprofitabile în condițiile în care dorește să se mențină pe o anumită piață locală. De asemenea, banca poate implementa produse și servicii care se adresează unui anumit segment de piață, asumându-și costuri ce depășesc veniturile. Banca poate, de asemenea, să accepte relații cu un client care nu este profitabil însă are un anumit statut strategic pe o anumită piață zonală.

Spre deosebire de centrele de profit, centrele de cost sunt componente ale activității băncii care nu participă direct la realizarea de venituri și care, privite de sine stătător, sunt consumatoare de venituri. Astfel, centrele de cost sunt considerate a fi departamentele din centrala băncii care, prin activitatea lor, nu generează venituri.

Fiind strâns legată de activitatea de planificare, profitabilitatea se concretizează în determinarea profitului ca element central al bugetului de venituri și cheltuieli. Modalitățile de realizare a profitului la nivelul unităților teritoriale, dau o imagine asupra managementului acestor unități, a profitabilității activității acestora. Implementarea obiectivelor strategice având ca scop maximizarea profitului presupune o optimizare atât din punct de vedere al planificării,

Practica bancară a pus în evidență posibilitatea utilizării mai multor modele de profitabilitate la nivelul unităților băncilor comerciale, în funcție de mărimea băncii, de nivelul rețelei bancare, precum și de facilitățile sistemului informatic de care dispune banca la un moment dat.

Raportul dintre volumul, calitatea și structura resurselor și plasamentelor pe de o parte și cuantumul cheltuielilor și veniturilor a preocupat în permanență banca, care a căutat prin diferite mijloace să optimizeze acest raport astfel încât, în condițiile minimizării tuturor categoriilor de riscuri, să realizeze în permanență profituri, consolidându-și astfel poziția pe piața bancară.

Realizarea nivelurilor proiectate ale bugetului de venituri și cheltuieli ca element de bază al strategiilor actuale ale băncilor se concretizează în determinarea unui set de indicatori ce definesc sintetic situația economico-financiară a băncii la un moment dat. În funcție de obiectivele de analiză avute în vedere, băncile delimitează mai multe tipuri de indicatori astfel încât să se asigure comparabilitatea, atât cu nivelurile cuprinse în strategie sau în planurile anuale cât și cu nivelul indicatorilor realizat într-o perioadă anterioară.

Sistemul informațional bancar nu pune la dispoziția analiștilor datele necesare astfel încât o bancă să poată realiza o analiză comparativă a nivelului indicatorilor cu realizările altor bănci din sistem, organizate din acest punct de vedere în statele occidentale, în grupuri de bănci, care prezintă aceleași caracteristici de volum, număr de unități, cifră de afaceri și orientare pe piață.

În ceea ce privește evaluarea performanțelor unităților proprii, băncile trebuie să-și elaboreze propriul sistem de încadrare și punctare a criteriilor de evaluare a performanțelor unităților organizate ca centre de profit. Acest sistem este precedat și condiționat de analiza și determinarea nivelurilor profitabilității centrelor de profit, precum și de elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli programate pentru anumite perioade [15, p. 89].

Scopurile principale ale centrelor de profit – atingerea obiectivelor majore ale băncii, maximizarea rezultatelor, evaluarea prestațiilor conducătorilor centrelor de profit – nu pot fi realizate decât în condițiile elaborării planurilor financiare și a bugetelor de venituri și cheltuieli, pe ansamblu și pe unități componente. Din aceste motive, calculația pe centre de profit se construiește în același mod ca și planificarea. Comparația programat-realizat este esențială pentru evaluarea rezultatelor, stabilirea abaterilor, luarea măsurilor de corectare și evaluare a performanțelor centrelor de profit.

Planul financiar pe centre de profit cuprinde [14, p. 231]:

plasamentele în lei și în valută pe termen scurt, mediu și lung;

resursele de acoperire a acestora sub forma disponibilităților la vedere și a depozitelor la termen în lei sau în valută;

excedentul/deficitul de resurse.

Planul financiar al centrelor de profit, care se include în planul financiar al băncii, este anual și cu defalcare pe trimestre și stă la baza elaborării bugetului de venituri și cheltuieli. Rezultatele financiare ale fiecărei unități a băncii sunt exprimate prin indicatorul rezultat financiar stabilit prin diferența între totalul veniturilor și totalul cheltuielilor calculate, cumulate de la începutul anului atât în lei, cât și în valută. Sistemul de evidență contabilă furnizează elementele legate de costuri și venituri directe la nivel de unitate bancară, dând posibilitatea efectuării uniforme a calculelor, ținând seama de:

1. baza de date contabilă, care permite calcularea tuturor elementelor de venituri și cheltuieli directe (dobânzi încasate și plătite în raport cu clienții, comisioane încasate și plătite, alte venituri, cheltuielile generale și administrativ-gospodărești), dobânzile medii active și pasive, elementele de lichiditate și transfer de resurse între sucursală și centrală, determinate atât de fluxul decontărilor intrabancare cât și de cele interbancare;

2. pentru evaluarea aportului real al sucursalelor la realizarea profitului băncii se transferă la sucursală costul resurselor de creditare contractate centralizat (împrumuturi de refinanțare de la Banca Națională a Moldovei, împrumuturi interbancare etc.), precum și costul resurselor cedate de sucursalele excedentare, către cele care prezintă deficit de resurse; se evidențiază cheltuielile cu provizioanele constituite pentru risc și pierdere de credit și dobândă și se repartizează unele cheltuieli și venituri care se evidențiază centralizat.

În vederea stabilirii costului resurselor transferate și reflectării acestora în venituri sau cheltuieli se întocmește o situație a plasamentelor și resurselor și determinarea dobânzilor aferente excedentului sau deficitului de resurse. Situația trebuie întocmită lunar pe baza balanțelor de verificare zilnice, distinct pentru plasamentele în lei și pentru cele în valută. Soldurile conturilor specificate în situație reprezintă soldul mediu zilnic din luna analizată, calculat ca medie aritmetică a soldurilor zilnice cumulate raportat la numărul zilelor calendaristice. Situația reprezintă o schemă simplificată a bilanțului, care permite determinarea excedentului sau deficitului de resurse și costul acestora. Echilibrul de ansamblu al bilanțului simplificat se realizează prin conturile în care se reflectă rezultatul decontărilor intrabancare, precum și prin intermediul conturilor de venituri și cheltuieli ale băncii și cele de diferențe de curs.

Stabilirea costului de transfer aferent resurselor redistribuite între unitățile băncii reprezintă o problemă esențială, menită să susțină strategia băncii în ceea ce privește îmbunătățirea situației lichidității prin atragerea de surse și asigurarea în acest mod a unui echilibru între plasamente și resurse, dar și în evaluarea corectă a profitabilității unităților teritoriale.

La determinarea costului de transfer al resurselor primite/cedate prin redistribuire se au în vedere următoarele [11, p. 52]:

fiecare centru de profit dispune atât de pasive cât și de active specifice activității bancare, generate de activitatea curentă;

stimularea atragerii de resurse, prin stabilirea unui cost de transfer care acoperă cheltuielile unităților excedentare și determină atât unitățile excedentare, cât mai ales pe cele deficitare să atragă resurse la costuri inferioare ratei de transfer;

asigurarea plasării resurselor atrase de unități, cât și a celor primite prin redistribuire, prin credite, care generează profit atât prin dobânzi, cât și prin comisioanele aferente activității de creditare.

Nivelul dobânzii aferente resurselor redistribuite se stabilește periodic la nivelul conducerii băncii, ținându-se seama de condițiile concrete ale pieței resurselor în sistemul bancar. De asemenea, fiecare unitate a băncii trebuie să-și corecteze nivelul resurselor cu rezerva minimă obligatorie corespunzătoare disponibilităților în lei și în valută, atrase de la persoanele fizice și juridice, cu excepția depozitelor publice și a celor interbancare. Cota de constituire a rezervelor minime obligatorii este corespunzătoare cuantumului acestora, stabilit prin normele Băncii Naționale a Moldovei. De asemenea, nivelul dobânzii aferente rezervei minime obligatorii este cel mai bonificat de Banca Națională. Cu suma aferentă rezervei minime obligatorii se diminuează excedentul sau se majorează deficitul de resurse.

În urma determinării influențelor rezultate din costul resurselor redistribuite, a constituirii provizioanelor și a participării la constituirea rezervei minime obligatorii se obține profitul brut calculat prin diferența între totalul veniturilor și cheltuielilor centrului de profit formate din:

Venituri aferente dobânzii – creditare, decontări, servicii bancare: venituri din dobânzi la creditele curente acordate; venituri din dobânzi la creditele restante; venituri din dobânzi la rezerva minimă obligatorie; venituri din comisioane, taxe și speze bancare; venituri aferente excedentului de resurse; venituri din provizioane; venituri din creanțe reactivate; alte venituri.

Cheltuieli privind operațiunile bancare și cheltuieli cu funcționarea băncii: cheltuieli cu dobânzi la conturile de disponibilități; cheltuieli cu dobânzi la conturile de depozit; cheltuieli cu dobânzi aferente deficitului de resurse; cheltuieli cu comisioane, taxe și speze bancare; cheltuieli de interes general și administrativ gospodărești din care:cheltuieli materiale, cheltuieli cu personalul, lucrări și servicii executate de terți, impozite, taxe și vărsăminte asimilate, cheltuieli cu amortizările; alte cheltuieli.

Profitul brut calculat rezultă ca diferență între totalul veniturilor și totalul cheltuielilor, reprezentând contribuția reală a sucursalelor ca centre de profit la rezultatele generale ale băncii.

Repartizarea profitului pe destinațiile legale se efectuează centralizat la nivelul băncii.

Calculul indicatorilor de profitabilitate conform figurei 1.2. este necesară unui grup de utilizatori ai acestei informații, avînd diferite interese, dintre aceștia enumerăm [18, p. 49]:

Fig. 1.2. Utilizatorii indicatorilor de profitabilitate [Elaborat de autor]

I. Furnizorii de capital, care apar sub forma de: 1. Acționari și consultanții acestora, care sunt interesați în primul rând de performanțele curente ale investiției realizate și așteptările privind rentabilitatea viitoare. Investitorii sunt interesați, de asemenea, să monitorizeze felul în care managementul controlează și orientează resursele bancare în interesul acționarilor, astfel încât să poată evidenția managementul ineficient și să ia decizii în consecință. 2. Investitori în obligațiunile emise de bancă, care au obiective diferite de cei care participă la capitalul social al băncii. Dacă banca are o rentabilitate mai mică sau mai mare decât media ramurii este destul de puțin relevant pentru capacitatea ei de a-și achita principalul și dobânda. Rezultă că lucrul cel mai important pentru această categorie de utilizatori este capacitatea de plată, adecvarea fluxului de lichidități la nivelul creditării; și în acest caz profilul financiar al băncii reprezintă un indiciu important pentru estimarea riscului investiției în obligațiuni emise de companii. 3. Bănci și alți investitori, care sunt o categorie de utilizatori interesată în mod primordial de monitorizarea capacității de plată și de gradul de îndatorare al băncii. In situația în care banca a furnizat o mare parte din capitalul unei companii, este normal să urmărească și să se implice în performanțele managementului, având ca baza pentru apreciere și decizie profilul financiar al ramurii din care face parte societatea bancară.

II. Partenerii de afaceri care apar sub forma de: 1. Clienți, care au în mod tipic cea mai relaxată atitudine în legătură cu standingul financiar al partenerilor pe linia din amonte. Totuși, ei nu pot scăpa din vedere eventualele efecte nefavorabile ale problemelor financiare.Mai mult, în cazul contractelor pe termen lung, costul dezechilibrelor financiare ale clienților poate fi semnificativ. 2. Angajați și organizații sindicale, care sunt orientate îndeosebi pe securitatea locurilor de muncă și negocierea salariilor, în ambele cazuri au nevoie de informații financiare la nivelul băncii și la cel al ramurii în cadrul negocierilor sau pentru a previziona niveluri viitoare ale șomajului și ale salarizării. In majoritatea țărilor dezvoltate, relațiile salariați – organizații sindicale – patronat-sunt constructive și datorită faptului că se susțin pe informații economico-financiare la nivelul băncii, al ramurii și economiei naționale.

III. Statul prin: 1. Guvern și organizațiile cvasiguvernamentale, care trebuie să formuleze politicile economice, să conducă economia și să-si monitorizeze anumite zone economice. Ratele financiare medii ale băncilor și evaluarea acestora reprezintă un input esențial în realizarea obiectivelor specifice. Prin agregarea informațiilor economico-financiare de la nivel microeconomic, guvernul poate evalua corect sănătatea și performanțele sectoarelor economice și, de asemenea, poate aprecia feedback-ul politicilor promovate. 2. Autoritățile locale, care au ca principal interes băncile care sunt primordiale în zona pe care o administrează, având ca scop să asigure niveluri ridicate de performanță economico-financiară în zona de autoritate, inclusiv prin utilizarea pârghiilor de care dispun.

IV. Alți utilizatori cum ar fi: 1. Managementul băncii utilizează frecvent evaluarea propriilor rezultate și performanțe financiare prin raportare la situația curenta și a principalilor concurenți pentru a-și localiza propria poziție. Băncile – țintă și/sau potențialii agresori se stabilesc într-o bună măsură pe evaluarea financiară, chiar dacă factorii intuitivi sau emoționali pot avea și ei o influența importantă. 2. Analiștii și consultanții se regăsesc adesea în categoriile prezentate anterior, fie ca firme de consultanță pentru furnizorii de capital, fie ca agenții de rating care produc și furnizează informații economico-financiare. Această categorie este cea care înțelege cel mai bine importanța existenței și utilității profilului financiar al băncii. 3. Auditorii. Orice judecată a auditorilor se sprijină pe continuitatea versus noncontinuitatea exploatării ca fundament al evaluării activelor și pasivelor băncii. 4. Publicul are, în general, un interes modest pentru informațiile economico-financiare. Situația se datorează limitării accesului datorită limbajului specific și absenței unei literaturi financiare pentru publicul general.

În concluzie menționăm că analiza profitabilității la nivelul unei unități bancare se realizează prin utilizarea unui model ce are în vedere relația dintre profit și risc și care măsoară performanțele băncii și expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici. În linii generale importanța calculării profitului bancar este necesar în scopul aprecierii trendului acesteia. Datorită etapelor de calculare a profitului instituțiilor bancare, se observă care activități sunt cele mai profitabile și care mai puțin. Aceasta constituind pentru managementul bancar În situația în care profitul va înregistra valori descrescătoare comparativ cu perioada precedentă, se vor analiza factorii care au generat situația dată. De regulă se analizează evoluția veniturilor și cheltuielilor bancare. Totodată există o serie de utilizatori ai informațiilor privind profitabilitatea băncii, care doresc să cunoască nivelul de profit preum și evoluția acestuia.

1.3. Metoda analizei profitului băncii în baza sistemului de indicatori financiari

După cum sa menționat în subcapitolul precedent profitul reprezintă ceea ce rămîne din total venit după ce sunt deduse toate cheltuielile suportate de bancă. De aceea optimizarea raportului dintre veniturile și cheltuielile băncii cu influență directă asupra profitului bancar, căile de realizare a profitului, cuantumul acestuia și factorii care acționează asupra performanțelor sunt obiectivele managementului bancar.

Conceptul de profit bancar poate fi definit atât pe orizontală, la nivelul unităților teritoriale, cât și pe verticală luându-se în considerare eficiența reală și potențială a unui segment al activității băncii, toate aceste elemente conceptuale fiind incluse în varianta generală a strategiei băncii.

Metodologia de calcul a profitabilității presupune: întocmirea situației plasamentelor și resurselor în lei și devize și determinarea dobânzilor aferente excedentului sau deficitului de resurse, ținându-se seama concomitent de rezerva minima obligatorie constituită conform normelor băncii naționale; corectarea extracontabilă a profitului determinat din datele contabile ale unității operative cu rezultatele obținute la punctul anterior; în funcție de calitatea creditelor, se va proceda la includerea pe cheltuieli și suportarea din rezultate a provizioanelor specifice de risc [18, p. 47].

Evaluarea profitabilității unei bănci comerciale se bazează pe indicatorii performanțelor bancare, indicatori cu o mare expresivitate, care reflectă o multitudine de aspecte privind gradul de realizare a profitului.

Practica bancară internațională utilizează o serie de indicatori care stabilesc nivelurile performanțelor pentru o bancă și care reprezintă elemente ale analizei venitului.

Principalii indicatori sunt prezentați în figura 1.3. [21, p.25]:

Fig. 1.3. Indicatori de analiză a veniturilor bancare [Elaborat de autor]

– rentabilitatea capitalului, ca raport între venitul net și capitalul propriu și exprimă eficiența utilizării capitalului propriu;

– rentabilitatea activelor, determinat ca raport între venitul net și activele totale, exprimă eficiența utilizării activelor;

– multiplicatorul capitalului, definit ca raport între activele totale și capitalul propriu, arată eficiența globală a utilizării capitalului propriu;

– profitul marginal, indicator ce arată procentul de profit realizat din veniturile totale din operații;

– gradul de utilizare a activelor, definit ca raport între venitul total din operații și totalul activelor.

Acești indicatori trebuie comparați cu indicatorii similari pentru a se putea determina standing-ul real al băncii din punct de vedere al performanțelor. În practică se utilizează, în general, două tipuri de comparații: comparația cu indicatorii aceleași bănci în decursul anilor și comparația cu indicatorii medii ai altor bănci în cadrul aceleași perioade.

În cazul analizei cronologice se pune obligatoriu condiția actualizării la inflație, pe când analiza indicatorilor comparativ cu cei ai altor bănci, din punct de vedere al certitudinii rezultatelor, este mai complicată deoarece băncile au o structura de activitate diferită, rețeaua teritorială mai mult sau mai puțin extinsă, etc.

Pentru a realiza analiza financiară a unei bănci sunt necesare trei tipuri de informație [24, p. 36]:

informații privind activitatea precedentă a băncii: cu referințe la veniturile, fluxurile financiare, venitul obținut din creditele acordate, alte informații. Aceste informații trebuie comparate cu informațiile la zi privind activitatea băncii;

informații privind activitatea prezentă a băncii, care ajută decidentul să estimeze succesul sau eșecul deciziilor anterioare. Totodată, ele oferă date importante privind profitul și fluxul financiar potențial care s-ar putea obține în viitor de către bancă;

informații privind activitatea viitoare a băncii: decidentul trebuie să aleagă din mai multe succese informațiile care nu concordă între ele. El va decide și asupra alternativelor de viitor, alternative cu rezultate ce diferă de la caz la caz.

Cea mai utilizată sursă necesară pentru deciziile economice este situația financiară, ce oferă informații financiare mediului intern sau extern al băncii. Astfel, activitatea complexă a băncii comerciale necesită o analiză financiară completă a performanțelor obținute.

Pentru a-și realiza obiectivul, analiza financiară promovează un demers de investigare, care se aplică surselor de informații contabile (contul de rezultate, bilanțul, tabloul fluxurilor) sau extracontabile cu privire la [14, p.58]:

procurarea resurselor băncii ( natura și compoziția, costurile, riscurile);

utilizarea fondurilor ( nivelul și structura plasamentelor, resursele asociate, etc.);

ajustarea între resurse și utilizări ( plasamente);

profitabilitatea băncii.

Analiza financiară dezvoltă o metodologie prin care evidențiază profitabilitatea produselor și serviciilor bancare, evaluând totodată structura financiară trecută, prezentă și viitoare a băncii.

Metodologia promovată se caracterizează prin descompunerea “obiectului“ analizei în părțile componente pentru a releva relațiile cauzale, legăturile dintre părți, influențele și determinările, și în final prin recompunerea obiectului ca produs al cunoașterii, al analizei, printr-o sinteza a interdependențelor capabilă să ofere informațiile necesare adoptării deciziilor raționale.

Abordarea evaluării financiare a băncii se face din trei perspective [27, p. 36]:

ajustarea între lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor, deci armonizarea maturităților, scadențelor resurselor și plasamentelor;

ajustarea funcțională a plasamentelor cu resursele, având în vedere ciclurile financiare ale operațiunilor băncii, îndeosebi ciclul operațiunilor de trezorerie și ciclul operațiunilor de plasare a resurselor;

ajustarea globala între costul resurselor și randamentul utilizărilor, luând în considerare resursele financiare asociate, dar și de altă natură.

Instrumentele evaluării financiare a echilibrului și performanțelor, ca și normele utilizate, vizează respectarea a doua principii definitorii ale analizei și anume [13, p. 97]:

asigurarea finanțării utilizărilor (plasamentelor) în condițiile unei stabilități a resurselor, prin gestionarea procesului de transformare a scadențelor;

menținerea unui excedent al activelor lichide în raport cu exigibilitatea pe termen scurt a datoriilor (resurselor externe).

Gruparea instrumentelor și metodelor analizei financiare se face conform următoarelor destinații [19, p. 56]: indicatori de profitabilitate; indicatori de adecvare a capitalului; indicatori de lichiditate; indicatori de calitate a activelor; alți indicatori (rate de gestiune); analiza echilibrului financiar; analiza gestiunii activelor.

Sistemul de indicatori de profitabilitate bancară sunt prezentați în figura 1.4., aceștia sunt [19, p. 58]: rata veniturilor din dobânzi, rata profitului net, rata utilizării activelor, rata rentabilității economice, rata rentabilității financiare, efectul de pârghie, etc.

Fig. 1.4. Indicatorii ce exprimă profitabilitatea băncilor comerciale [Elaborat de autor]

Rata veniturilor din dobânzi exprimă raportul dintre venitul net din dobânzi și activele valorificate. Activele valorificate reprezintă activele băncii care aduc venit. O valoare mare a acestui indicator, deci un venit net din dobânzi cât mai mare la același nivel al activelor, exprimă o activitate profitabilă, adică un bun management al activelor și pasivelor. Dar o marja neta de dobânzi ridicată poate fi obținută pe seama angajării în activități riscante. Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuielile mari ale dobânzilor, dar și o atitudine mai prudenta a băncii, care conduce la venituri din dobânzi mai mici.

(1.1)

unde : Rdv- rata veniturilor din dobânzi; Db- dobânzi bonificate; Dp- dobânzi plătite; Av- activele valorificate.

Rata profitului net se calculează în domeniul bancar ca expresie a raportului dintre profitul net și veniturile totale. Mărimea acestui indicator depinde, întâi de toate, de raportul dintre veniturile și cheltuielile bancare. Dar mai depinde și de structura veniturilor și costurilor bancare.

(1.2)

unde : Rpn- rata profitului net; Pn- profit net; Vt- venituri totale.

Rata utilizării activelor este un indicator al performanței bancare asociat cu rata profitului. Mărimea acestui indicator depinde de mărimea dobânzilor pe piața și de structura activelor bancare. Maximizarea indicatorilor se realizează pentru un anumit nivel al ratei dobânzii, prin ponderea creșterii activelor care aduc cele mai mari venituri. Dar aceste active sunt și cele mai riscante, deci creșterea ponderii lor determină și creșterea riscului bancar. Rata utilizării activelor redă ponderea veniturilor din activitatea bancară în totalul activelor bilanțului.

(1.3)

unde : Rua- rata utilizării activelor; Vt- venituri totale; At- active totale.

Rata rentabilității economice ( ROA) este un indicator ce reflectă capacitatea managerială de a utiliza resursele băncii pentru a obține profit. Este cel mai relevantindicator al performanțelor bancare, deoarece exprimă rezultatul, profitul net în funcție de modul specific al procesului intermedierii bancare de optimizare a operațiunilor active, în condițiile unui volum dat al resurselor.

(1.4)

unde : Re – rata rentabilității economice; Pn – profit net; At – activele totale.

Rata rentabilității financiare (ROE) este un indicator sintetic care exprimă raportul dintre profitul net și capital. Este cea mai semnificativă expresie a profitului, care măsoară rezultatele managementului bancar în ansamblu și indică pentru acționari eficiența investiției. Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piață pentru a face atractive acțiunile băncii și a crește cursul lor bursier:

(1.5)

unde : Rf- rata rentabilității financiare; Pn- profit net; C- capital acționar.

Efectul de pârghie (Leverage) exprimă raportul dintre activele totale și capital. Efectul de pârghie indică în ce măsură utilizarea unor resurse suplimentare generează profit la nivel de bancă sau, altfel spus, cu cât dobânda plătită este mai mică decât dobânda încasată la plasarea acelorași resurse pe piața. Este un indicator de structura care se exprimă în unități de măsură absolute si are in general valori mai mari de 10.

Efectul de pârghie reflectă gradul în care utilizarea unor resurse suplimentare servește creșterii rentabilității capitalului propriu. Acest indicator variază invers proporțional cu ponderea capitalului in totalul pasivelor bancare. Cu cit ponderea capitalului este mai mare, cu atât riscul bancar si efectul de pârghie sunt mai mici, de asemenea, o pondere mica a capitalului semnifica un risc bancar si un efect de pârghie mai mare.

(1.6)

unde: Ep – efectul de pârghie; At – active totale; Cp – capital propriu.

Indicatorii de lichiditate reflecta posibilitatea băncii de a-si onora plățile față de clienți, ca urmare a devierii proporției dintre activele pe termen scurt si lung cu structura pasivelor băncii. In categoria indicatorilor de lichiditate pot fi incluse : rata lichidității pe termen lung si rata lichidității curente [4].

Rata lichidității pe termen lung ( principiul I) se determina ca suma activelor cu termen de rambursare de peste 2 ani si mai mult, care nu trebuie sa depășească suma resurselor financiare, adică P1< = 1.

(1.7)

unde : P1 – principiul 1 al lichidității; A – activele băncii; Rf – resurse financiare. Pe sistemul bancar al R.M. acest principiu este respectat și se plasează în (vezi Anexa 2).

Rata lichidității curente (principiul 2 ) se determina prin raportul activelor cu lichiditate înaltă si soldul activelor totale. Activele cu lichiditate înaltă sunt reprezentate de numerar si metale prețioase, depozite la B.N.M., valori mobiliare de stat, credite si împrumuturi interbancare nete cu termene de rambursat de pana la o luna.

(1.8)

unde : P2 – principiul 2 al lichidității; Al – active lichide; At – active totale.

Rata minima a acestui coeficient trebuie sa fie cel puțin 20%, conform reglementarilor prudențiale stipulate de B.N.M. [4]. Valoarea înaltă a indicatorului reflecta suficienta activelor cu lichiditate înaltă față de depunători. Dar, in cazul când banca deține un coeficient al lichidității curente destul de înalt, aceasta se va confrunta cu problema profitabilității, deoarece activele cu lichiditate înaltă nu aduc venituri si banca nu va putea sa-si acopere toate cheltuielile operaționale.

Indicatorii de calitate a activelor includ, in principal, rata de corelare a depozitelor cu activele, rata activelor generatoare de dobânda, rata creditelor din active, calitatea portofoliului de credite, rata creditelor nefavorabile, etc. Rata de corelare a depozitelor cu activele va determina proporția de utilizare a depozitelor în total active și se va determina ca raportul dintre valoarea depozitelor persoanelor fizice si juridice raportata la soldul activelor totale.

(1.9)

unde : RDC – rata de corelare a depozitelor cu activele; Dpf – depozite persoane fizice; Dpj – depozite persoane juridice; At – total active.

Dacă banca va utiliza doar depozitele ca resurse de investire, valoarea acestui indicator va fi maxima.

Rata activelor generatoare de dobânda exprima cota activelor în urma cărora banca acumulează venituri aferente dobânzilor din total active. În cazul când băncile plasează resursele în principal în credite, rata acestui indicator va fi mare, iar in cazul când băncile promovează o politica de efectuare a serviciilor bazate pe comisioane, rata indicatorului va fi minima.

(1.10)

unde: RAgd – rata activelor generatoare de dobândă; Agd – active generatoare de dobânda; At – active totale.

Rata creditelor din active exprima soldul creditelor acordate din totalul de active. Valoarea înaltă a acestui indicator reflecta formarea portofoliului de active al băncii in special din credite, din care banca își acumulează majoritatea venitului.

(1.11)

unde: RCA – rata creditelor din active; Ct- total credite; At – total active.

Rata calității portofoliului de credite este determinata de raportul creditelor acordate si soldul rezervelor pentru acoperirea pierderilor la credite. Cu cit este mai evidenta înrăutățirea situației portofoliului de credite cu atât banca este nevoita sa-si formeze provizioane intr-o valoare mai mare, respectiv sa suporte cheltuieli suplimentare pentru acoperirea pierderilor la credite. Astfel, majorarea cotei acestui indicator reda înrăutățirea calității portofoliului de credite.

(1.12)

unde: RCPC – rata calității portofoliului de credite; FR – fondul de risc; Ct – total credite.

Rata creditelor nefavorabile se exprima ca raportul creditelor clasificate in categoriile substandard, dubios si compromis si totalul de credite. Acest indicator, de asemenea, reda calitatea portofoliului de credite.

(1.13)

unde: RCN – rata creditelor nefavorabile; Cs – credite substandard; Cd – credite dubioase; Cc – credite compromise. Grupul altor indicatori de performanta bancară

Ratele de gestiune evidențiază calitatea gestiunii unei bănci, în mod special aspectele cu privire la productivitatea acestora [15, p. 43]. Printre acestea putem numi:

(1.14)

Banca urmărește asigurarea stabilității acestei rate de la un exercițiu la altul.

(1.15)

Ratele de activitate. Aceste rate se bazează pe informații din contul de rezultate si din bilanț, evidențiind-se trei categorii de rate [15, p. 48].

I. Rate de exploatare care evaluează costul resurselor si randamentul plasamentelor, fiind complementare soldurilor intermediare. Printre acestea distingem:

(1.16)

(1.17)

Aceste rate variază de la o banca la alta in funcție de structura pasivelor si activelor, de sensibilitatea acestora la variația dobânzii.

Cele trei rate pot fi aplicate și pe segmente de activitate bancară (de exemplu, piața interbancară, fondurile împrumutate) în funcție de structura acestor segmente.

II. Ratele formarii veniturilor bancare se apreciază prin indicatorii următori [14, p. 34]:

(1.18)

(1.19)

3) Ratele de profitabilitate (rentabilitate) ( R.O.E., R.O.A., R.I.V.D).

III. Pentru sensibilizarea băncii, in direcția creșterii veniturilor si reducerii cheltuielilor din alte surse decât dobânzile, se folosește ca indicator rata soldului net al băncii ( R.S.B.) [16, p. 23].

(1.20)

(1.21)

R.E.B. rata performanțelor activității operaționale a băncii reprezintă unul din indicatorii sintetici ai activității băncii. Pe baza acestor indicatori pe sistemul bancar se face clasamentul eficienței bancare, prin care băncile ocupă o poziție careva.

Echilibrul financiar al băncii este un aspect ce apreciază nivelul de performanță bancară. În scopul realizării acestei analize, elementele din bilanțul contabil după repartizare sunt regrupate, după corectarea prealabila a conturilor, astfel încât să permită interpretarea financiară a acestuia. Pe baza informațiilor din contul de rezultate se pot stabili rezultatul final al exercițiului, cît și unele solduri intermediare semnificative.

Structura secvențiala a soldurilor de gestiune e prezentată mai jos.

Rezultatul exercițiului = Rezultatul Venituri din activitatea bancară curenta (de exploatare) – Cheltuieli aferente activității bancare curente = Venit net bancar (produs bancar) + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare = Rezultatul brut al exploatării + Dotații amortismente și provizioane + – Soldul rectificărilor dotațiilor si prelevărilor aferente riscurilor = Rezultatul exploatării + – Rezultatul excepțional – Impozitul pe profit

Venitul net bancar reflectă în ce măsură veniturile bancare acoperă costul exploatării bancare, fiind numit marja bruta sau de intermediere, el rezultând din compararea dobânzilor plătite și încasate de banca. Rezultatul brut al exploatării evidențiază marja care se degajă din activitatea curentă, luând în considerare și costurile de funcționare și alte venituri bancare. Rezultatul exploatării integrează politica băncii referitoare la amortismente și provizioane. Rezultatul exercițiului ia în considerare soldul elementelor excepționale și impozitul pe profit.

Principalii indicatori ce caracterizează veniturile sunt:

1. Venit aferent dobânzilor / Active generatoare de dobândă.

Scopul calculării indicatorului: arată rata medie a dobânzii la activele generatoare de dobândă. Cu cât valoarea indicatorului este mai înaltă, cu atât este mai bine pentru perspectiva financiară băncii. Totodată, valoarea indicatorului, trebuie comparată cu rata medie înregistrată de grupul respectiv de active pentru a determina poziția băncii privind dobânda.

2. Venit neaferent dobânzilor / Active totale.

Scopul calculării indicatorului: ajută la înțelegerea și analiza surselor de venituri ale băncii.

3. Venituri aferente dobânzilor la valorile mobiliare investiționale / Total valori mobiliare investiționale.

Scopul calculării indicatorului: este recomandat a fi folosit la determinarea și analiza ratei dobânzii la aceste active.

4. Venituri aferente dobânzilor la valorile mobiliare cumpărate pentru vânzare / Total valori mobiliare cumpărate pentru vânzare.

Scopul calculării indicatorului: este recomandat a fi folosit la determinarea și analiza ratei dobânzii la aceste active.

5. Venituri aferente dobânzilor la total valori mobiliare / Total valori mobiliare.

6. Venituri aferente dobânzilor la credite / Total credite generatoare de dobândă.

Scopul calculării indicatorului: este recomandat a fi folosit la determinarea și analiza ratei dobânzii la aceste active.

(2) Indicatorii cheltuielilor sunt folosiți pentru determinarea profitabilității folosirii resurselor de către bancă, precum și costului acestor resurse. Menționăm următorii indicatori:

1. Cheltuieli aferente dobânzilor / Total obligațiuni pe care se plătesc dobânzi.

Scopul calculării indicatorului: este aplicabil la determinarea și analiza ratei dobânzii la toate obligațiunile pe care se plătesc dobânzi [21, p. 35]. Cu cât este mai joasă rata dobânzii, cu atât este mai bine pentru perspectiva financiară a băncii. Totodată, valoarea indicatorului trebuie comparată cu rata dobânzii la venitul aferent dobânzilor. Dacă este mult mai mare decât ratele de pe piață, urmează să fie identificată cauza. Dacă este mult mai joasă decât ratele de pe piață, banca se confruntă cu riscul ca depozitele să fie posibil transferate la o altă bancă, care oferă o rată a dobânzii mai avantajoasă.

2. Cheltuielile neaferente dobânzilor / Total active.

La determinarea acestui indicator sunt considerate salariile și primele funcționarilor, cheltuielile privind mijloacele fixe și alte cheltuieli neaferente dobânzilor raportate la Total active. Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru determinarea nivelului acestor cheltuieli și compararea lor cu alte bănci.

3. Cheltuieli aferente dobânzilor la mijloace bănești datorate băncilor / Total mijloace bănești cu dobândă datorate băncilor.

Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a determina cheltuielile băncii pentru acest tip de finanțare.

4. Cheltuieli aferente dobânzilor la depozite / Total depozite cu dobândă.

Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a indica cheltuielile băncii pentru acest tip de depozite.

5. Cheltuielile aferente dobânzilor la împrumuturi / Total împrumuturi.

Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a indica costul pentru bancă a împrumuturilor acordate.

6. Cheltuieli aferente funcționarilor / Total active.

La determinarea acestui indicator este considerată suma cheltuielilor pentru remunerarea muncii, primelor, defalcărilor privind fondul de pensii, asigurarea socială, alte plăți raportate la Total active. Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a analiza cheltuielile aferente funcționarilor în relație cu venitul, alte cheltuieli și media înregistrată pe sectorul bancar.

7. Cheltuieli privind mijloace fixe / Total active.

Aceste cheltuieli sunt cele asociate cu clădirile și alte cheltuieli similare. Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a indica costul suportat de bancă la utilizarea oficiilor ei.

8. Alte cheltuieli operaționale / Total active.

Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a obține o înțelegere mai reușită a cheltuielilor suportate de bancă și a profitabilității gestiunii cheltuielilor respective.

9. Total cheltuieli operaționale / Total active.

La determinarea acestui indicator este considerată suma cheltuielilor aferente funcționarilor, mijloacelor fixe, și alte cheltuieli operaționale (impozite și taxe, plata serviciilor de consulting și auditing și alte cheltuieli neaferente dobânzilor) raportată la total active. Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a analiza aceste cheltuieli în raport cu mărimea băncii, venitul ei, și media înregistrată de sectorul bancar. Dacă suma cheltuielilor generale pare să fie mare, trebuie efectuate analize mai detaliate pentru a determina cauzele specifice. Salariile și primele excesive și cheltuielile mari aferente mijloacelor fixe, cauzate de procurarea sau construcția unei clădiri bancare, sunt exemple de tipuri de costuri, care pot conduce la un nivel neobișnuit de înalt al cheltuielilor generale.

10. Total cheltuieli operaționale / Venitul net.

Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a determina corespunderea cheltuielilor generale cu venitul net.

Analiza tuturor indicatorilor de rentabilitate examinați cuprinde tot spectrul activității bancare și ajută ca orice persoană interesată să evalueze în mod corect banca respectivă. Totodată, managementul băncii trebuie să calculeze suplimentar:

(1) Rentabilitatea operațiunilor băncii cu unii clienți;

(2) Rentabilitatea unor operațiuni și activități financiare efectuate de bancă.

Primul indicator este foarte important pentru băncile moldovenești, orientate, de regulă, spre un cerc restrâns al clienților. În rezultat, operațiunile băncii cu acești clienți au o cotă înaltă în totalul operațiunilor bancare. Lupta pentru client cere de la managementul bancar promovarea unei politici agresive de marketing, deservirea complexă a clienților, reducerea tarifelor. Mărimile concrete ale reducerilor pentru clientul concret se determină în rezultatul analizei profitabilității operațiunilor efectuate cu acesta.

Al doilea indicator urmează să identifice acele activități, care generează cel mai mare profit pentru bancă, să contribuie la reducerea cheltuielilor necontrolate, să stimuleze toate subdiviziunile băncii să lucreze eficient.

Indicatorii rentabilității sunt puternic influențați și de alți indicatori ai performanței bancare menționați anterior.

În continuare, reieșind din practica modernă bancară, vom prezenta sintetizat principalii indicatori de profitabilitate bancară însoțiți de comentariile și sugestiile autorului.

Indicatorii ce reflectă calitatea activelor

Concluziile care urmează din analiza situației băncii și calității managementului bancar sunt bazate preponderent pe examinarea calității activelor. Calitatea activelor influențează și evaluarea altor domenii cum ar fi veniturile și suficiența capitalului sau lichiditatea [26, p. 22].

Indicatorul primar al calității activelor este nivelul și ponderea activelor nefavorabile. Creditele nefavorabile sunt creditele clasificate ca substandarde, dubioase și compromise. Creditele expirate, anulările creditelor și recuperarea creditelor, de asemenea, reflectă calitatea activelor. Indicatorii calității activelor reflectă următoarele:

• nivelul, distribuirea (în conformitate cu clasificarea creditelor) și dinamica activelor problematice pentru tranzacțiile bilanțiere și extrabilanțiere;

• suficiența reducerilor pentru pierderi la credite și leasing financiar.

Calitatea activelor se caracterizează prin următorii indicatori [26, p. 112]:

1. Total credite / Total depozite.

Acest indicator indică capacitatea și practica de finanțare a băncii. O valoare mică pentru acest indicator ar putea indica, că banca nu folosește depozitele în mod profitabil, dacă creditele reprezintă cea mai mare porțiune a activelor generatoare de dobândă. O valoare înaltă poate indica, că banca este nevoită să se bazeze pe alte surse de finanțare, probabil mai costisitoare.

2. Anulări nete / Total credite

Scopul calculării indicatorului: ajută la analiza anulărilor anterioare la credite са un indice аl calității portofoliului curent de credite. Suma mare а anulărilor аг putea indica, сă calitatea creditelor este joasa și сă pot fi așteptate mai multe pierderi. De asemenea, anulările mari ar putea indica, сă banса а ref1ectat toate pierderile în portofoliu și există рuținе pierderi се trebuie ref1ectate în lunile următoare.

3. Reduceri la credite / Total credite

Scopul calculării indicatorului: indică suma reducerilor pentru pierderi la credite și leasing financiar са procent din suma totală а creditelor. Este un indicator util, dar trebuie să fie examinat în relație cu istoria bănсii privind creditele problematice și problemele curente aferente activelor.

4. Total credite expirate și credite în stare de neacumulare / Total credite

Scopul calculării indicatorului: indicatorul este folosit pentru a examina creditele expirate și în stare de neacumulare raportate la întregul portofoliu de credite. Ajută la determinarea influenței viitoare a creditelor asupra situației financiare, reducerilor la credite, veniturilor și capitalului.

5. Total credite expirate și credite în stare de neacumulare / Total reduceri la credite

Scopul calculării indicatorului: este folosit pentru a înțelege viitorul impact posibil al creditelor joase asupra reducerilor pentru pierderi la credite și leasingul financiar și pentru a aprecia dacă suma reducerilor este suficientă pentru a acoperi asemenea probleme.

6. Total credite expirate și credite în stare de neacumulare / Capital normativ total

Scopul calculării indicatorului: indicatorul este folosit pentru a determina suma creditelor neperformante în raport cu întregul capital al băncii și influența posibilă asupra băncii în cazul înrăutățirii calității acestor credite.

7. Defalcări pentru reduceri aferente pierderilor la credite / Media creditelor

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică suma defalcărilor raportate la creditele băncii. Un indicator care înregistrează o valoare mică ar putea indica, că banca are puține probleme cu creditele, dar, de asemenea, ar putea indica, că banca nu efectuează suficiente defalcări pentru a acoperi pierderile potențiale.

8. Total anulări / Total credite

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică suma anulărilor pe care banca le-a suportat comparativ cu suma creditelor.

9. Recuperări / Total credite

Scopul calculării indicatorului: indicatorul arată suma de pierderi pe care conducerea băncii a reușit să le recupereze. Suma recuperărilor trebuie să fie înaltă după o perioadă cu pierderi mari la credite. Suma mică de recuperări poate indica că conducerea așteaptă ca creditul să-și piardă complet valoarea pentru ca să fie reflectată pierderea.

9. Recuperări / Anulări

Sensul acestui indicator este, că majoritatea anulărilor din perioada curentă sunt legate de creditele care au fost trecute în această perioadă. Acest indicator este util deoarece permite de a înțelege cât de eficient conducerea recuperează anulările la credite.

10. Reduceri la credite / Capital normativ total

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică relația dintre reducerile pentru pierderi la credite și leasingul financiar, pe de o parte, și capitalul normativ, pe de altă parte. Creșterea indicatorului arată, că mai multe resurse ale băncii sunt trecute la reduceri și nu sunt folosite în calitate de capital.

11. Credite standarde / Total credite

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică calitatea portofoliului de credite. Acest indicator este util la compararea cu performanța din trecut și cu clasificarea creditelor.

12. Total credite nefavorabile / Total credite

Total credite supravegheate, substandarde, dubioase și compromise raportate la Total credite. Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică cota parte a creditelor problematice și arată impactul lor viitor asupra veniturilor și reducerilor pentru credite.

13. Total credite nefavorabile / Capital normativ total

Scopul calculării indicatorului: indică suma creditelor cu probleme ca procent din Capitalul normativ. Un procent înalt va arata că capitalul este amenințat să fie diminuat din cauza pierderilor viitoare posibile.

14. Reduceri pentru pierderi la credite minus creditele nefavorabile / Capital de gradul I

Acest indicator arată în ce măsură poate fi afectat capitalul dacă se produce riscul nerambursării creditelor nefavorabile.

15.Active materiale pe termen lung / Capital normativ total

Activele materiale pe termen lung (terenurile, clădirile, edificiile, utilajul și alte mijloace fixe) raportate la CNT al băncii. Indică nivelul de imobilizare a mijloacelor băncii, nivelul maxim admisibil fiind de 50% din capitalul normativ al băncii.

16. Active materiale pe termen lung și cotele de participare în capitalul unităților economice / Capital normativ total

Scopul calculării indicatorului: ca și indicatorul precedent arată nivelul de imobilizare a mijloacelor băncii, nivelul maxim admisibil fiind de 100% din CNT al băncii.

17. Total active generatoare de venituri / Total active

La determinarea acestui indicator sunt considerate plasările overnight, valorile mobiliare investiționale, valorile mobiliare cumpărate pentru vânzare și credite raportate la Total active. Scopul calculării indicatorului: indicatorul este folosit pentru a determina partea activelor băncii care generează venit. Cu cât indicatorul înregistrează valori mai mari, cu atât, de regulă, este mai performantă banca.

18. Total valori mobiliare / Total active

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică nivelul de participare a băncii pe piața valorilor mobiliare.

19. Total valori mobilare lichide / Total valori mobiliare în portofoliu

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică gradul de risc al managementului băncii. Un indicator mic, arată că banca preferă deținerea unui portofoliu de valori mobiliare cu un grad de risc mai mare și profitabilitate mai mare. Iar un indicator mai mare, va arata că banca nu intenționează să investească mult în valori mobiliare riscante.

20. Total valori mobiliare lichide / Capital normativ total

Scopul calculării indicatorului: ca și indicatorul precedent arată gradul de risc al managementului băncii, precum și nivelul de lichiditate a activelor.

21. Total valori mobiliare, cumpărate pentru vânzare/Total valori mobiliare investiționale

Scopul calculării indicatorului: indicatorul indică la strategia băncii – investirea pe termen lung sau deținerea unor valori mobiliare în scopuri speculative sau de scurtă durată.

Indicatorii suficienței capitalului

Suficiența capitalului este unul din cei mai importanți indicatori ce caracterizează banca.

Acesta stabilește nivelul de acoperire a activelor băncii de către capitalul propriu. La calcularea indicatorului respectiv toate activele se clasifică în funcție de risc. Fiecărui grup de active i se atribuie o anumită pondere. Deci, formula suficienței capitalului este: (Capitalul normativ total/active ponderate la risc) * 100%.

Asupra băncilor comerciale activează o serie de riscuri bancare. Toate aceste riscuri bancare generează pierderi la nivel de bancă, diminuînd semnificativ profitul bancar. Din aceste considerente banca trebuie să acorde o importanță deosebită managementul riscurilor bancare.

Pentru aprecierea poziției unei bănci, în S.U.A, de exemplu se folosește un sistem de calificative numite CAMEL (capitalizare, calitatea activelor, management si lichiditate). Pentru fiecare element se atribuie calificative de la 1 la 5 (5 pentru nivelul maxim de preocupare al autorităților bancare). Exceptând băncile cu calificativele 3 la care examinările se fac cel puțin o data pe an, celelalte bănci sunt examinate o data la 24 de luni [18, p. 34]. Sistemul CAMEL se bazează pe evaluarea a cinci componente care reflecta intr-o maniera uniforma si cuprinzătoare performanțele unei bănci, in conformitate cu legislația si reglementările bancare in vigoare: solvabilitatea – Capital adequacy; calitatea activelor – Asset quality; conducerea – Management; veniturile – Earnings; lichiditatea – Liquidity [24, p. 56].

În Republica Moldova se utilizează același sistem dar sub denumirea CAMPL, unde P semnifică profitabilitatea. Adecvarea capitalului (C).O banca e de așteptat să-și mențină un capital corespunzător, in raport cu natura si profilul de risc, precum si cu capacitatea conducerii de a identifica, măsură si controla aceste riscuri. Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului, se are in vedere efectul riscurilor de credit, de piața si al altor riscuri asupra condiției financiare a băncii. Tipurile si mărimea riscurilor in activitatea băncii, determina in ce măsură capitalul ar trebui sa se situeze deasupra nivelului minim impus de reglementari pentru a face față unor consecințe nedorite. Adecvarea capitalului unei bănci se evaluează in funcție de mai mulți factori:nivelul si calitatea capitalului si situația generala financiară a băncii; capacitatea managementului de a face față nevoilor curente de majorare a capitalului social;natura, trendul si volumul activelor probleme si previzionarea corespunzătoare a acestora; structura bilanțului, riscul pieței, concentrarea riscului;expunerea riscului din activități extrabilanțiere; calitatea și consistența veniturilor, justețea dividendelor; perspective și planuri de creștere, precum si experiența trecuta;accesul la piața de capital si alte surse de capital. In perioadele în care banca realizează performante slabe, capitalul, acționând ca un tampon, menține încrederea publicului in sistemul bancar, promovează stabilirea fondurilor depozitarilor si sprijină dezvoltarea rezonabila a instituției. Calitatea activelor (A). Ratingul calității activelor reflecta riscul potențial al creditelor, al investițiilor si al altor active, precum si al tranzacțiilor extrabilanțiere. Evaluarea calității activelor trebuie analizata si in funcție de gardul de aprovizionare al acestora. Calitatea activelor evaluate (dar nu în mod nelimitativ) în funcție de următorii factori: practice sănătoase de administrare a creditului și de identificare a riscurilor; nivelul, distribuția, gravitatea si trendul activelor neperformante, atât pentru tranzacțiile bilanțiere cit si extrabilanțiere; adecvarea provizioanelor si al altor rezerve; varietatea si calitatea portofoliilor de credit si de investii;gradul de concentrare a riscului; adecvarea politicilor si practicilor de credit si de investiții; capacitatea managementului de administrare corespunzătoare a activelor, inclusiv identificarea și corectarea activelor probleme; adecvarea controlului intern și a sistemelor informatice manageriale. Managementul (M). Acest rating reflecta capacitatea consiliului de administrație și a managementului băncii de a identifica, cuantifica, monitoriza si controla riscurile activității si de a asigura astfel stabilitatea, siguranța si eficiența instituției in concordanta cu legile si reglementările in vigoare.

În funcție de natura si scopul activității băncii, practicile manageriale au in vedere întreaga gama de riscuri: riscul de credit, de lichiditate, de piața, operațional, de tranzacție, de reputație, de strategie, de conformitate, legal si alte riscuri. Soliditatea practicilor manageriale e demonstrate de existenta unui personal competent, a unei politici adecvate, a unui program de audit propriu si control intern corespunzător cu mărimea si complexitatea instituției, abilitatea in administrarea riscurilor, precum si existenta unui sistem informațional eficient. Profitabilitatea (P). Calitatea si cantitatea veniturilor sunt evaluate in funcție de:capacitatea de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului;nivelul, trendul si stabilitatea veniturilor;sursele venitului; nivelul cheltuielilor de operare;vulnerabilitatea veniturilor la expunerile riscului de piața;adecvarea provizioanelor pentru pierderi la credite si alte rezerve;tranzacțiile cu titluri de valoare;efectele de taxare asupra veniturilor; procesele previzionale si sistemele informaționale ale managementului. Lichiditatea (L). Lichiditatea si administrarea resurselor si plasamentelor sunt evaluate in funcție de:trendul si stabilitatea depozitelor; gradul si trendul utilizărilor pe termen scurt;sursele volatile de fonduri; finanțarea activelor pe termen lung;accesul la piețele monetare si alte surse de finanțare;adecvarea surselor de lichiditate si abilitatea de a face față nevoilor de lichiditate; eficiența politicilor si practicilor de lichiditate; strategiile de administrare a fondurilor; capacitatea managementului de a identifica, monitoriza si controla lichiditatea;nivelul de diversificare a surselor de finanțare.

În evaluarea adecvării poziției de lichiditate a unei bănci, o atenție deosebita ar trebui acordata nivelului curent si viitor al sursei de lichidități, comparative cu nevoile de fonduri, precum si adecvării practicilor de administrare a fondurilor in funcție de mărimea, complexitatea si profilul de risc alo băncii. In general, practicile de constituire a fondurilor ar trebui sa confere certitudinea ca o instituție e capabila sa mențină un nivel al lichidității suficient pentru a face față in timp obligațiilor sale financiare și să răspundă nevoilor legitime bancare [16, p. 231].

Aprecierea eficienței instituțiilor de depozit supravegheate se face prin evaluarea fiecărui criteriu de eficiența pe baza rapoartelor periodice. Baza de calcul al indicatorilor ce definesc cele patru componente o reprezintă raportările financiar-contabile si prudențiale transmise lunar de bănci. In timpul acțiunilor de inspecție on site, analiza se completează cu celelalte doua componente calitatea activelor – A si managementul M, care contribuie in mod direct la stabilirea profitului de risc al băncilor, a politicilor si strategiilor de dezvoltare, precum si la aprecierea conformației cu cerințele prudențiale.

Sistemul, CAMEL reprezintă media ponderata pe care autoritatea bancară o recalculează periodic, semnificația acestor calificative fiind următoarea:

Calificativul compozit CAMEL 1 – băncile din acest grup sunt instituții financiare solide din toate punctele de vedere considerate orice deficiența e de natura minora si poate fi controlata cu ușurința , in activitatea curenta, de câtre consiliul de administrație si de conducerea executive a băncii. Aceste instituții bancare sunt capabile sa facă față dificultăților reale care apar si sunt rezistente la influentele din afara sistemului bancar. Ele operează in conformitate cu legile si reglementările in vigoare si prezintă cele mai puternice performante si practice de administrare a riscului in funcție de mărimea instituției, complexitatea si categoria de risc.

Calificativul compozit CAMEL 2 – Băncile din acest grup sunt de asemenea instituții fundamental solide, dar pot manifesta slăbiciuni modeste ce pot fi corectate prin derularea normala a operațiunilor , aceste instituții sunt stabile si capabile de a depăși dificultățile provenite din fluctuațiile pieței si se conformează in mod substanțial legilor si reglementarilor in vigoare. In general practicile administrării riscurilor sunt satisfăcătoare in funcție de mărimea instituției, complexitatea si categoria de risc. In aceste cazuri , nu apar probleme reprezentative de supraveghere si, ca urmare, preocuparea organelor se supraveghere este una de rutina.

Calificativul compozit CAMEL 3 – băncile din acest grup manifesta o combinație de slăbiciuni, care reflecta condiții ce variază de la “potrivit de severe” la “ nesatisfăcătoare”, fiind vulnerabile si necesitând mai mult decât supravegherea normala, aici băncile necesita un anumit grad de preocupare din partea organelor de supraveghere, aceste instituții sunt mai puțin capabile de a rezista la fluctuațiile pieței, data fiind vulnerabilitatea crescuta a acestora la influentele extreme, prin comparative cu băncile clasificate in ratingul compus 1 si 2. Practicile de administrare a riscurilor pot fi nesatisfăcătoare in funcție de mărimea instituției, complexitatea si categoria de risc. Aceste bănci cer mai mult decât o supraveghere de rutina, deși declinul lor nu pare probabil, dat fiind potențialul general si capacitatea financiară a acestora.

Calificativul compozit CAMEL 4 – băncile din acest grup au un volum substanțial de active îndoielnice sau o combinație de alte condiții, care sunt mai puțin decât “satisfăcătoare”, existând un oarecare potențial de faliment , instituțiile din acesta categorie sunt incapabile sa reziste fluctuațiilor pieței. Nerespectarea legilor si regulamentelor este intru totul semnificativa, o supraveghere atenta e absolute necesara, ceea ce conduce, in cele mai multe cazuri, la acțiuni decisive pentru remedierea problemelor, băncile din acesta grupa prezintă un risc pentru fondul de asigurare a depozitelor. Declinul este posibil daca problemele sau deficientele nu se rezolva la timp si in mod satisfăcător.

Calificativul compozit CAMEL 5 – băncile din acest grup au slăbiciuni de o asemenea natura si amploare, care impun urgent sprijin din partea acționarilor sau din alte surse, probabilitatea unui faliment fiind ridicata , au o performanta critic deficitara, volumul si gravitatea problemelor apărute depășesc capacitatea sau dorința conducerii băncii de a le controla si remedia. In aceste situații apare necesitatea unei asistențe financiare externe sau de alta forma, imediate, pentru a păstra viabilitatea acestora, supravegherea atenta si continua e absolute necesara, băncile din acesta grupa constituie un risc maxim pentru fondul de asigurare a depozitelor si declinul e foarte probabil.

Băncilor care au un calificativ compozit CAMEL 4 sau 5 operează intr-o maniera care nu poate fi apreciata ca prudenta și sunt expuse la faliment. Astfel de bănci sunt supravegheate îndeaproape și, de regula, sunt chiar forțate de autoritățile bancare sa-si modifice gestiunea financiară. Calificativele CAMEL nu sunt făcute publice de câtre autoritatea bancară, deoarece se considera ca avantajele evidente pentru informarea piețelor nu sunt suficiente pentru a justifica creșterea riscului sistemic si chiar de panica bancară.

Economiștii de profil încă de la sfârșitul secolului XIX-lea începutul secolului al XX-lea a arătat ca la toate societățile economice rolul analizei in viata economica crește, ceea ce atrage după sine sporirea rolului analizei. Metodele de evaluare a performanțelor utilizate de o bancă reprezintă un instrument important de influențare a proceselor economice, atât în sensul activizării unora, cât și cu scopul frânarii altora. Dezvoltarea ulterioară a relațiilor economice a confirmat ca metodele de analiză a rezultatelor sunt obiectiv necesare, deoarece băncile sunt permanent supuse unor anumite riscuri ce-i pot stopa activitatea.

CAPITOLUL II. ANALIZA INDICATORILOR DE

PROFITABILITATEA LA B.C. „MOLDINDCONBANK” S.A.

2.1. Analiza principalelor operațiuni ale B.C. ,,Moldindconbank” S.A.

Profitul băncilor comerciale depinde de performanțele realizate ca urmare a desfășurării activități. În cadrul acestui capitol autorul analizează evoluția principalelor operațiuni bancare rezultatul cărora influențează pozitiv sau negativ indicatorii de performanță și profitabilitate a băncii.

Banca comercială B.C. ,,Moldindconbank” S.A. este o instituție financiar-bancară universală, oferind un spectru vast de produse și servicii în monedă națională și în valută străină pe întreg teritoriul Republicii Moldova precum și pe piețele internaționale. B.C. ,,Moldindconbank” S.A. a fost fondată la 1 iulie 1959 în baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor.

La momentul actual banca este un participant dinamic și profesionist pe piața financiară din Republica Moldova, deținînd poziția de lider la o serie de indicatori, principalii fiind indicatorii de profitabilitate. Politica băncii este orientată spre majorarea valorii investițiilor făcute de către acționari în capitalul social al băncii printr-o activitate profitabilă și dezvoltarea băncii într-un ritm ce ar asigura protecția activelor băncii contra devalorizării și ar genera majorarea valorii de piață a băncii. B.C. ,,Moldindconbank” S.A. își desfășoară activitatea financiară în baza Statutului (Anexa 3) și a licenței (Anexa 4) eliberate de către Banca Națională a Moldovei.

Dat fiind faptul că B.C. ,,Moldindconbank” S.A. se numără printre cele mai puternice bănci comerciale din sistemul bancar al Republicii Moldova, s-a decis analiza indicatorilor de profitabilitate a acestei instituții. În figura 2.1. de mai jos este prezentată ponderea unor indicatori ai B.C. ,,Moldindconbank” S.A. în sistemul bancar al Republicii Moldova. De aici observăm că este o bancă puternică deținînd cote înalte la indicatorii precum: credite acordate economiei; active; depozite și capital etc.

Fig. 2.1. Ponderea B.C. ,,Moldindconbank” S.A. în sistemul bancar al Republicii Moldova la 31.12.2013 [43, p. 9]

Dat fiind faptul că indicatorii de profitabilitate depind de indicatorii de performanță, autorul va atrage atenție și acestora din urmă. Drept suport informațional în efectuarea analizei indicatorilor menționați mai sus, sunt raportul FIN 1 Bilanțul (Anexa 5), FIN 2 Contul de profit și pierdere, precum și alte rapoarte prezentate pe parcursul analizei.

Analizând evoluția indicatorilor de eficiența și performanță bancară, conform anexelor de mai sus se observă ca nivelul tuturor indicatorilor înregistrați de B.C. ,,Moldindconbank” S.A. la 31 decembrie 2014 față de 2013, sunt în parametrii normali și evidențiază o situație pozitivă.

Cunoscînd că profitabilitatea este capacitatea băncii de a investi rentabil activele sale, vom analiza în primul rînd evoluția activelor. Activele generează venituri la nivel de bancă. La 31.12.2014 valoarea activelor B.C. ,,Moldindconbank” S.A. au constituit 13 263 583 521 lei, fiind în creștere cu 442 523 521 sau cu 3,34 % (vezi figura 2.2.).

Fig. 2.2. Evoluția activelor B.C. ,,Moldindconbank” S.A. (mii lei) [43, p. 12]

Din figura 2.2. observăm că total active reprezintă 12 821 060 lei, majorîndu-se cu 49,3% sau cu suma de 4 236 mil. lei. Aceasta a contribuit la majorarea cotei de piață a băncii la capitolul total active de la 14,76 % la finele anului 2012, la 16,83 % anul 2013 [43, p. 12].

Fig. 2.3. Structura activelor B.C. ,,Moldindconbank” S.A. [43, p.13]

Ținînd cont de faptul că structura activelor este foarte variată, în figura 2.3 de mai sus, autorul a prezentat componența acestora.

De abilitatea băncii de a investi activele sale cît mai avantajos depinde profitabilitatea acesteia. Din figura 2.3., observăm că cea mai mare parte a activelor băncii o reprezintă creditele bancare, cu o pondere de 57,0 %, fiind în creștere față de anul precedent cu circa 27,9 % sau cu

1 594 mil. lei. Astfel, cota de piață a B.C. ,,Moldindconbank” S.A. la capitolul credite în anul 2013 a constituit 18,0 %. Creditele bancare asigură cea mai mare parte a veniturilor bancare. Numerarul precum și resursele deținute în conturi la B.N.M. reprezintă 31,5 % [49].

Fig. 2.4. Creditele acordate de B.C. ,,Moldindconbank” S.A. în funcție de sector la 31.12.2014 [Elaborat de autor]

Creditul bancar reprezintă principala operațiune bancară care generează băncii cele mai mari venituri. Gestiunea portofoliului de credite este foarte importantă pentru toate instituțiile bancare, neținînd cont de restul factorilor care influențează profitul bancar, un portofoliu sănătos de credite presupune o profitabilitate înaltă. Băncile de pe piața bancară care gestionează corect și atent operațiunile active și pasive dețin cei mai mari indicatori de profitabilitate. Diversificarea portofoliului de credite acordate economiei este o cerință obligatorie, din figura 2.4. observăm că ponderea cea mai mare o dețin creditele de consum, urmate de creditele acordate comerțului. Acest fapt se datorează cererii mare parvenite din partea debitorilor persoane fizice, majoritatea fiind garantate cu gaj solicitat în conformitate cu politica de credit a băncii.

Tabelul 2.1. Calitatea portofoliului de credite a B.C. ,,Moldindconbank” S.A. [49]

În tabelul 2.1. este indicată suma creditelor bancare. Astfel, din total credite acordate în anul 2014, creditele neperformante au reprezentat 690,24 milioane lei sau 7,76 %. În comparație cu anul 2013 ponderea creditelor neperformante a crescut ca sumă de la 404,44 la 690,24 milionae lei.În comparație cu alte instituții bancare, cota creditelor neperformante la această bancă nu este importantă, banca le gestionează foarte atent și minuțios, iar în caz de neîncasare a acestora la termen, banca din contul reducerilor pentru pierderi la active poate acoperi aceste credite.

Fig. 2.5. Structura obligațiunilor B.C. ,,Moldindconbank” S.A. [ Raportul anual al B.C. ,,Moldindconbank” S.A. 2013]

Conform figurei 2.5., total obligațiuni ale B.C. „Moldindconbank” S.A. au constituit 11.503 mil. lei la sfîrșitul anului 2013, constituind cu 3.938 mil. lei sau cu 52,1% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2012. Cele mai mari datorii ale băncii o reprezintă datoriile față de clienții acesteia, valoarea cărora s-a majorat pe parcursul anului 2013 cu 3.080 mil. lei pînă la 8.801 mil. lei, constituind 76,5% din total datorii a băncii. Totodată, datoriile către bănci au însumat 1.034 mil. lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 538 mil. lei sau 208,5% față de anul precedent.

Țînind cont de imaginea băncii, precum și de încrederea pe care o inspiră, instituția bancară se bucură de o creștere continuă a resurselor depozit atît pe termen scurt cît și lung. Creșterea volumului depozitelor atrase asigură băncii resurse care finanțează operațiunile active a băncii.

Fig. 2.6. Dinamica depozitelor agenților economici (mii lei) [Raportul anual al

B.C. ,,Moldindconbank” S.A. 2013]

La finele anului 2013 depozitele persoanelor juridice au însumat 3 522,1 mil. lei. Ponderea depozitelor la vedere din total depozite a persoanelor juridice constituie 2 438,8 mil. lei sau 69,2 %, iar depozitele la termen 1 083,3 mil. lei sau 30,8 % [43, p. 15].

Urmărînd figura 2.6. constatăm că depozitele persoanelor juridice au crescut practic de două ori, creșterea constituind 1 747 mil. lei. Creșterea a fost posibilă datorită creșterii ambelor categorii de depozite. Cele la vedere au crescut cu circa 1 422 mil lei, iar cele la termen – 1 747 mil lei.

Fig. 2.7. Dinamica depozitelor persoanelor fizice [43]

]

Din figura 2.7, observăm că și depozitele persoanelor fizice au crescut. Practic cea mai mare pondere este deținută de depozitele la termen. la finele anului 2013, volumul total al depozitelor persoanelor fizice a constituit suma de 5 279,0 mil lei, majorându-se comparativ cu anul precedent cu 1 338,7 mil lei. La fel putem menționa că, depozitele persoanelor fizice au deținut o pondere importantă în pasivele băncii de circa 41,2%, iar cota de piață a ajuns, la nivelul de 16,76%.

Tabelul 2.2. Indicatorii de lichiditate a B.C. ,,Moldindconbank” S.A. [48]

Tabelul 2.2. oferă informația referitor la indicatorii de lichiditate.Ținînd cont de normativele impuse de B.N.M., observăm că banca respectă limitele atît a principiului I, acesta la 13.12.2014 reprezenta 0,86 %, precum și II, 23,61 %.

Un indicator deosebit de important reprezintă raportul activelor lichide la total depozite persoane fizice, indicînd capacitatea băncii de a rambursa depozitele persoanelor fizice la solicitarea acestora. La 31.12.2013, acest indicator constituia 69,25 %. Cunoscînd că activele lichide nu aduc profit băncii, considerăm că acest procentaj este suficient de înalt, astfel, încît pe parcursul anului 2014, banca a tins să micșoreze acest indicator la 48,93 %, cu circa 20,32 puncte procentuale. Aceasta a permis creșterea creditelor acordate în perioada anului 2014 față de anul 2013 cu circa 15,36 %.

În conformitate cu informația pusă la dispoziție de către Banca Națională a Moldovei, volumul transferurilor bănești expediate în Republica Moldova prin intermediul sistemelor de transferuri bănești la data de 31.12.2013 au constituit 1 432,6 mil. USD (vezi figura 2.8.). Astfel, din total mijloace bănești expediate prin intermediul sistemelor de transferuri bănești, resursele expediate prin intermediul B.C. ,,Moldindconbank” S.A. au constituit 313,5 mil. USD, cu o creștere de 17,1% sau 45,75 mil. USD față de anul precedent [41, p. 22].

Fig. 2.8. Dinamica transferurilor persoanelor fizice din străinătate prin B.C. ,,Moldindconbank” S.A. (mil. lei) [43, p.18]

După cum s-a explicat în primul capitol, pentru obținerea de profit este necesar desfășurarea unor activități. Astfel, ținînd cont de faptul că operațiunile active aduc venituri, de antrenarea băncii în aceste operațiuni depinde profitabilitatea acesteia.

Operațiunile desfășurate de bancă și analizate mai sus ne demonstrează evoluția pozitivă a băncii. Țînind cont de faptul că volumul depozitelor atît a persoanelor fizice cît și juridice au sporit, aceasta a contribuit la creșterea bazei de resurse financiare stabile.Aceasta la rîndul său a influențat creșterea operațiunilor active a băncii. În scopul înțelegerii modificării profitului înregistrat de bancă se vor analiza principalele tipuri de venituri și cheltuieli înregistrate de bancă.

Urmărind raportul FIN 2 Contul de profit sau pierdere, observăm că pe parcursul anului 2013 banca a înregistrat venituri în sumă de 1.180,3 mil. lei, acest indicator fiind în creștere cu 28,5% sau cu 261,5 mil. lei față de anul 2012 (vezi figura 2.9). Din suma totală a veniturilor ponderea cea mai mare îi revine veniturilor din dobînzi constituind 72,2% sau 852,3 mil. lei (vezi figura 2.10). Totodată, cheltuielile aferente dobânzilor au înregistrat suma de 489,2 mil. lei, fiind în creștere cu 34,3% sau 125 mil. lei față de anul 2012, prin urmare veniturile din dobânzi nete au constituit 363,1 mil. lei, fiind cu 78,3 mil. lei sau 127,5% față de anul precedent. Reducerea ratelor dobânzilor a influențat reducerea marjei nete a dobânzii, care la finele anului 2013 s-a diminuat cu 0,74 % pînă la nivelul de 4,36% [46].

Fig. 2.9. Evoluția profitului net, veniturilor și cheltuielilor B.C. ,,Moldindconbank” S.A.

(mil. lei) [43, p. 16]

Comisioane bancare au generat și ele un venit aferent de 153,8 mil. lei, majorîndu-se cu 20,7% sau cu 26,4 mil. lei pe parcursul anului 2013 (vezi figura 2.10.).

Fig. 2.10. Structura veniturilor B.C. ,,Moldindconbank” S.A. ( mil. lei) [43, p. 15]

Cheltuielile privind comisioanele au înregistrat și ele o majorare însă aceasta a constituit doar 5,2 mil. lei, mărimea procentuală fiind de 31,6% (vezi figura 2.11). Ca rezultat, veniturile nete aferente comisioanelor acumulate la finele anului 2013 au înregistrat o creștere de 21,2 mil. lei sau 19,1% în comparație cu anul precedent [46].

Fig. 2.11. Evoluția structurii cheltuielilor (mii lei) a B.C. „Moldindconbank” S.A.

[43, p. 16]

Activitatea desfășurată de bancă pe parcursul anului 2013 a permis obținerea unuei profitabilități de 301,3 mil. lei cu 129,1 mil. lei sau cu 75 % mai mult față de anul 2012. Sporirea profitului băncii a contribuit la îmbunătățirea indicatorilor de rentabilitate a băncii.

În conformitate cu tabelul 2.3., rentabilitatea activelor (ROA) la sfîrșitul anului 2013 a înregistrat 2,94 % cu o creștere de 0,65 %. Rentabilitatea capitalului acționar (ROE) a constituit 25,78 % cu 7,89 % mai mult față de anul trecut. Astfel, B.C. „Moldindconbank” S.A. sa clasat pe primul loc din sistemul bancar la capitolul indicatorilor ROA și ROE [48].

Tabelul 2.3. Indicatorii de venituri și profitabilitate a B.C. ,,Moldindconbank” S.A. [48]

În conformitate cu raportul financiar al sistemului bancar pe anul 2014 (Anexa 6) cele mai profitabile patru bănci sau dovedit a fi (vezi figura 2.12) B.C. ,,Moldindconbank” S.A. cu o profitabilitate de 397 517 222 lei, pe locul doi sa clasat B.C. ,,Moldova-Agroindbank” S.A. cu un profit de 357 567 793 lei, B.C. „Victoriabank” S.A.

205 438 590 lei și B.C. „Mobiasbanca – Groupe Societe Generale” S.A. pe locul patru în topul celor patru bănci cu un profit de 103 469 920 lei. Rezultate pozitive au înregistrat și B.C. „Energbank” S.A. – 37 572 837 lei; B.C. „Unibank” S.A. – 29 136 589 lei ; B.C. „ProCredit Bank” S.A. – 27 158 038 lei; B.C. „FinComBank” S.A. – 23 365 536 lei; BC „Banca Sociala” S.A. 11 404 896 lei; B.C. „EuroCreditBank” S.A. -5 632 212 lei; B.C. „Comertbank” S.A. – 4 005 535 lei.

Fig. 2.12. Cele mai profitabile bănci din Republica Moldova la 31.12.2014 [Elaborat de autor în baza Anexei 6]

Însă, nu toate băncile din sistem au obținut rezultate pozitive. Dat fiind faptul că o parte din instituțiile bancare sau angajat în operațiuni riscante, rezultatul final al anului 2014 pentru unele bănci a fost dramatic (vezi tabelul 2.4). Astfel, cele mai mari pierderi au fost înregistrate de B.C. ,,Eximbank – Gruppo Veneto Banca” S.A., urmată de ,,Banca de Economii” S.A. și ,,BCR Chisinau” S.A.

Tabelul 2.4. Înstituțiile bancare ce au înregistrat rezultate negative în anul 2014 [Elaborat de autor în baza Anexei 6]

2.2. Metodologia de calcul a profitabilității la B.C. „Moldindconbank” S.A.

În conformitate cu licența B.C. „Moldindconbank” S.A., banca efectuează o serie de operațiuni, pentru clienții săi persoane fizice și juridice. Toate operațiunile efectuate sunt înregistrate în sistemul informațional al băncii care generează diverse rapoarte care sunt utilizate de către managementul băncii în luarea deciziilor strategice.

Pentru bancă, dar și pentru o serie de utilizatori menționați în primul capitol, informația cu privire la profitabilitatea înstituțiilor bancare este foarte solicitată.

În continuare autorul va prezenta metodologia de calcul a profitului în baza informațiilor prezentate de B.C. „Moldindconbank” S.A., precum și de B.N.M.

În conformitate cu Instrucțiunea privind situațiile financiare FINREP la nivel individual,

aplicabile bancilor [9], fiecare bancă comercială este obligată să calculeze și să completeze și raportul FIN 2 Contul de profit sau pierdere. Acest raport conține informația cu privire la veniturile și cheltuielile băncii, acumulate, în baza cărora se calculează profitul net al băncii. La întocmirea acestui raport băncile vor folosi planul de conturial evidenței contabile în băncile licențiate din Republica Moldova, și de Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). În conformitate cu această instrucțiune deosebim următorii pași în calcularea profitului net:

Calcularea veniturilor din dobânzi

În cadrul acestei etape sunt însumate veniturile aferente dobânzilor realizate din următoarele:active financiare pentru tranzactionare; active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere; active financiare disponibile pentru vînzare; împrumuturi și creanțe; investiții păstrate pâna la scadență; instrumente derivate; precum și alte active.

Veniturile din dobânzi = – 269 654 +0+638 231+927 323 446+71 459 129+ 0 + 8 520 187 = 1 007 671 339 lei

Calcularea cheltuielilor cu dobânzile

La această etapă se vor aduna următoarele componente: obligațiuni financiare pentru

tranzactionare; obligațiuni financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere; datorii financiare evaluate la cost amortizat; instrumente derivate; alte datorii.

Cheltuielilor cu dobânzile =94 644 +0+503 141 770+0+0 = 503 236 414 lei

Calcularea cheltuieli legate de capitalul social rambursabil la cerere

În cadrul acestei etape se va include suma capitalului care a fost achitat de bancă la cererea acționarilor. La acest indicator B.C. „Moldindconbank” S.A. nu a înregistrat nici o valoare.

Calcularea veniturilor din dividende

În cadrul etapei patru se vor aduna toate veniturile obținute și înregistrate din dividende. La această categorie de venituri se referă: venituri din active financiare pentru tranzacționare; venituri din active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere; venituri din active financiare disponibile pentru vînzare.

Venituri din dividende = 0+0+2 773 695 = 2 773 695 lei

În cadrul acestei etape se preiau din contabilitatea băncii informații aferente Venituri din taxe si comisioane, precum și Cheltuieli cu taxe si comisioane.

Venituri din taxe si comisioane = 187 536 447 lei

Cheltuieli cu taxe si comisioane = 27 305 490 lei

Câstiguri (pierderi) realizateaferente activelor si datoriilorfinanciare care nu sunt evaluate lavaloarea justa prin profit saupierdere – net

În scopul determinării acestui indicator se vor aduna următoarele elemente: active financiare disponibile pentru vînzare; împrumuturi și creanțe; învestiții pastrate pâna la scadență; datorii financiare evaluate la cost amortizat precum și altele.

Câstiguri (pierderi) realizate aferente activelor si datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justa prin profit saupierdere – net = 3 018 356 +17 859 269 + (- 4 110) +0+0= 20 873 515 lei.

Această etapă este similară cu etapa V și presupune la fel preluarea datelor din documentația contabilă aferentă următorilor indicatori:câștiguri sau pierderi privind activele și datoriile financiare deținute pentru tranzacționare – net; câștiguri sau pierderi privind activele și datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net; câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire – net; diferențe de curs de schimb [câștig (pierdere)]- net; câștiguri (pierderi) din de-recunoașterea activelor, altele decât cele deținute pentru vânzare – net; venituri din contracte de asigurare și reasigurare – net; alte venituri/cheltuieli din contracte de asigurare și reasigurare, net; alte venituri operaționale; alte cheltuieli operaționale.

Diferențe de curs de schimb [câștig (pierdere)] – net (110) = 111 889 586

Câștiguri (pierderi) din de-recunoașterea activelor, altele decât cele deținute pentru vânzare – net = -4 637 473

Venituri din contracte de asigurare și reasigurare – net =X

Alte venituri/cheltuieli din contracte de asigurare și reasigurare, net = X

Alte venituri operaționale = 14 441 635 lei

Alte cheltuieli operaționale = 88 358 169 lei

Etapa dată presupune calcularea cheltuieli administrative

Se vor aduna următoarele: cheltuieli privind remunerarea muncii; prime; defalcări privind fondul de pensii, asigurarea socială și alte plăți; cheltuieli generale și administrative.

Cheltuieli administrative = 87 724 231 + 47 056 + 24 662 991 + 68 153 644 = 180 587 922 lei.

Calcularea amortizării

Presupune adunarea amortizării următoarelor elemente: mijloace fixe; investiții imobiliare precum și alte imobilizări necorporale.

Amortizarea = 18 959 784 + 1 636 755 + 4 957 876 = 25 554 415 lei

Deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Se vor aduna următoarele: active financiare evaluate la cost (instrumente de capitaluri proprii necotate și instrumente derivate legate de acestea); active financiare disponibile pentru vânzare; împrumuturi și creanțe; investiții păstrate până la scadență.

Deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (200) = 0 + 54 170 647 +0 = 54 170 647 lei

Identificarea deprecierii activelor nefinanciare

Se va calcula acest indicator cu ajutorul deprecierii fiecărui activ nefinanciar în parte: mijloace fixe; investiții imobiliare; fond comercial; alte imobilizări necorporale; investiții în companii asociate prin metoda punerii în echivalență; altele.

Deprecierii activelor nefinanciare în conformitate FIN2 contul de profit și pierdere este egal cu 1 095 665 lei

Această etapă presupune însumarea indicatorilor: fond comercial negativ recunoscut imediat în profit sau pierdere; valoarea acestui indicator pentru banca analizată este zero; cota parte a profitului din întreprinderile asociate, indicatorul dat nu are valoare pentru banca analizată; profitul sau pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vînzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte, valoarea acestui indicator este zero.

Determinarea profitului total sau pierderii din operațiuni continue înainte de impozitare.

Însumînd toți acești indicatori, obținem că Total profit sau pierdere din operațiuni continue înainte de impozitare este egal cu 449 670 205 lei. Efectuînd calculele indicate de instrucțiunea B.N.M. sus numită, sa obținut acest indicator este pozitiv, aceasta ne indică faptul că B.C. „Moldindconbank” S.A.obținut profit, doar că pînă nu extragem impozitul pe venit acest profit poartă denumirea de profit pînă la impozitare.

Tot în cadrul acestei etape urmează să determinăm impozitul pe venit.

Astfel, din total profit sau pierdere din operațiuni continue înainte de impozitare, scădem impozitul pe venit, iar rezultatul obținut îl înregistrăm în rîndul Cheltuieli sau venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue.

Impozitul pe venit aferent profitului =449 670 205lei *impozitul pe venit %= 52 152 983 lei.

IX. Total profit sau pierdere din operațiuni continue după impozitare

Din total profit sau pierdere din operațiuni continue înainte de impozitare scoatem Cheltuieli sau venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue.În așa fel obținem total profit din operațiuni continue după impozitare.

Total profit sau pierdere din operațiuni continue după impozitare =449 670 205 lei – 52 152 983 lei = 397 517 222 lei

X. Calculăm Total profit sau pierdere aferent/ exercițiului

În cadrul acestei etape se determină indicatorul Total profit sau pierdere aferentă exercițiului

Total profit sau pierdere aferent / exercițiului = 397 517 222± 0 = 397 517 222 lei.

Astfel, se determină total profit sau pierdere de fiecare bancă comercială în parte.

Ținînd cont de faptul că profitabilitatea bancară este influențată de o serie de indicatori de performanță în cadrul acestui capitol, autorul a analizat principalii indicatori și operațiuni bancare care generează profit. Indicatorii analizați au fost volumul activelor, obligațiunilor, indicatorii de lichiditate, calitatea portofoliului de credite, ponderea creditelor neperformante în total credite, rentabilitatea activelor, etc., aceasta ne permite să concluzionăm că B.C. ,,Moldindconbank” S.A., este o bancă foarte puternică la indicatorii de profitabilitate situîndu-se pe locul doi în sistemul bancar.

CAPITOLUL III. PERSPECTIVE DE CREȘTERE A PROFITABILITĂȚII BĂNCILOR COMERCIALE ÎN CONDIȚII ACTUALE

3.1. Strategii de sporire a profitabilității bancare

Sintetizînd optimizarea profitabilității bancare, aceasta depinde de aplicarea următoarelor strategii:

Comportamentul lucrătorului bancar: lucrătorul bancar în relația cu clientela trebuie să fie un model de amabilitate, serviabilitate, să dea dovadă de spirit de cooperare, precum și un model de politețe, exprimare și comportare [26, p. 44].

Un rol important în asigurarea celor menționate anterior îl are pregătirea profesională a lucrătorului bancar și o cointeresare materială pe măsură. În direcția creșterii continue a pregătirii profesionale se impune organizarea de cursuri de specialitate pentru personalul operativ, precum și pentru organele de conducere, inclusiv de pregătire a noilor conducători.

Existența unui circuit al documentelor primare și de evidență tehnico operativă și contabilă, rațional și eficient. Activitatea de conducere presupune un sistem de comunicații care să asigure transmiterea clară, precisă, rapidă și completă a informațiilor, instrucțiunilor, ordinelor și directivelor necesare bunului mers al activității bancare. Necesitatea ordinei și disciplinei economice și financiare determină și necesitatea evidenței stricte și controlul riguros și sistematic al modului de ținere și circulație al documentelor într-o bancă [21, p. 24].

Organzarea muncii, justa repartizare a lucrărilor între salariați, corecta întocmire a lucrărilor de evidență etc.. Totodată se impune cunoașterea unei problematici cît mai mari dintr-o bancă.

Se impune cunoașterea de către un salariat ce-și desfășoară activitatea într-unul din segmentele menționate și a problematicii din cadrul celorlalte segmente astfel încît să se asigure o rotațe a personalului, în anumite situații deosebite (îmbolnăviri, decese, căsătorie, etc.) în vederea desfășurării eficiente a activității bancare. Cunoașterea de către salariații din cadrul serviciului contabilitate a tuturor activităților desfășurate în acest compartiment va contribui la sporirea eficienței activității bancare.

Dotarea societăților bancare cu o aparatură informatică, cu mașini de numărat bancnote și monezi, precum și de detectare a falsurilor, contribuie la reducerea timpului petrecut de către un client în bancă, la creșterea calității serviciilor prestate cu impact direct asupra profitabilității bancare [21, p. 23].

Diversificarea relațiilor bancă – client. O contribuție aparte la creșterea activității bancare o are marketingul bancar ce presupune evaluarea necesităților prezente și viitoare ale clientelei și venirea în întîmpinarea acestor necesități cu produse și/sau servicii bancare noi.

Managementul uman. Un management eficient înseamnă, în bancă mai mult ca oriunde, planificare, crearea de premise, gestionarea schimbării în mod permanent. Schimbarea poate fi realizată de către managerul bancher numai prin elementul uman și din acest motiv un rol esențial în optimizarea profitabilității bancare îl au resursele umane [26, p. 69].

Astfel, este esențială cunoașterea oamenilor, a colaboratorilor, a calităților și defectelor umane și profesionale ale acestora, a aspirațiilor și problemelor care îi frămîntă și chiar a hoby-urilor pentru a se instaura un climat de reală comunicare interumană subordonat și direcționat atingerii obiectivelor vizate, pe un orizont de timp mai îndepărtat sau mai apropiat.

Elementele de gestiune care trebuie să vizeze atît aspectele privind gestiunea propriu-zisă cît și aspectele privitoare la dezvoltare [14, p. 34]. Astfel, din punct de vedere al gestionării se remarcă, cunoașterea mecanismelor financiare ale băncii, a legăturilor dintre acestea, cunoașterea și administrarea riscurilor bancare, stăpînirea costurilor. Din punct de vedere al dezvoltării se impune analiza rezultatelor diferitor activități, stabilizarea unei politici comerciale bazate pe rentabilitate și dezvoltarea unei strategii globale de dezvoltare grație unei planificări pe termen mediu cuprinzînd decizii tehnice, comerciale și financiare.

Controlul intern verifică conformitatea operațiilor și procedurilor interne cu reglementările în vigoare și dispozițiile legislative, a regulilor profesionale și deontologice, verifică limitele fixate în materie de risc, verifică, din punct de vedere al calității informațiile financiare și contabile destinate organelor executive și de conducere/decizie ale băncii.

Dată fiind complexitatea lucrărilor din sistemul bancar, autorul consideră că în categoria persoanelor ce pot să exercite controlul intern trebuie să se regăsească numai persoane cu studii economice superioare, ce au totodată și o experiență adecvată.

Selectarea clientelei. Orientarea societății bancare către persoanele juridice, clienți ce prezintă o siguranță mult mai mare decît clienții persoane fizice. Totodată se impune o selecție și în cazul persoanelor juridice, selectîndu-se acele societăți care au înregistrat rulaje mari la băncile de la care s-au transferat sau acele societăți nou înființate care au ca obiect de activitate, activități cu o tendință de dezvoltare în climatul economic existent.

Educarea clientelei în utilizarea instrumentelor de plată, în special a cecurilor, cambiilor și biletelor la ordin, precum și în respectarea reglementărilor.

Banca la domiciliu, expresie a evoluției, organizării și tehnologiei bancare, implicit a raporturilor dintre clienți și bancă, îndeosebi a prelucrării bancare a dispozițiilor de plată ordonate de client. În aceste condiții, se impune cu precădere, crearea unui sistem de parole care să protejeze pe de o parte clientela bancară, iar pe de altă parte banca însăși.

Optimizarea prin corelarea operațiunilor active cu cele pasive presupune să se țină cont de durata de mobilizare și angajare a resurselor unei societăți bancare.

O societate bancară trebuie să asigure un echilibru între pasive și active ținînd cont de duratele de mobilizare.

Prețul creditului și nivelul dobânzii practicate, constituie criterii de corelare a operațiunilor active cu cele pasive. Dată fiind conjunctura economică, societățile bancare au fost nevoite să practice pe scară largă dobânzile flotante care afectează, atît prețul resurselor bancare, cît și nivelul de dobânzi practicate pentru diferitele categorii de credite acordate.

Valorificarea superioară a resurselor bancare. În vederea creșterii profitabilității bancare se impune o diversificare a operațiunilor active. Astfel, pe lîngă acordarea de credite se impune investirea resurselor în operațiuni cu titluri de stat, în depozite constituite la alte bănci ori la Banca Națională a Moldvei, în valori mobiliare cotate la Bursa de Valori.

O atenție deosebită se impune a se acorda numerarului existent în casieria băncii. Aceasta trebuie să fie deținut în limitele raționale, urmărindu-se a se asigura o desfășurare normală a operațiunilor de ridicare de numerar și o valorificare superioară a resurselor bancare.

Analiza creditului în activitatea bancară. Băncile au obligația în vederea administrării corecte a riscului general de credite, a protejării propriului capital și a depozitelor clienților, să constituie rezerve pentru riscul de credit, atît în lei, cît și în valută.

Rezerva generală pentru riscul de credit se utilizează exclusiv pentru acoperirea de pierderi din credite, numai după epuizarea celorlalte măsuri legale de recuperare a creditelor și de acoperire a evantualelor pierderi aferente.

Clasificarea creditelor se va face ținînd cont de evaluarea performanțelor financiare ale clientului și de capacitatea acestuia de a-și achita datoria la scadență. În urma evaluării performanțelor financiare este indicat ca banca să acorde credite agenților economici care au un serviciu al datoriei bun excluzînd de la creditare agenți economici încadrați în categoriile celor „neserioși” [27, p. 52].

Această măsură ar conduce pe de o parte la minimizarea riscului de rambursare a creditelor contractate de agenții economici, iar pe de altă parte la calcularea de către bancă de provizioane specifice de risc într-un cuantum mai redus ce ar conduce la diminuarea cheltuielilor și implicit la creșterea profitului bancar.

Se impune în fundamentarea deciziilor de creditare utilizarea pe scară largă a sistemelor expert și a credit-scoringului. Este știut că riscul insolvabilității este o funcție crescătoare a masei creditelor acordate și a ratei dobânzii, iar oferta de credit este o funcție descrescătoare a riscului.

Totodată, banca are obligația de a urmări pe toată durata derulării creditului, modul în care se desfășoară relația contractuală, existența pe toată această perioadă a garanțiilor acceptate la semnarea contractului etc.

În vederea limitării pierderilor la portofoliul de credite, băncile trebuie să angajeze/pregătească un personal de un profesionalism ireproșabil care să aplice întru totul prevederile din normele interne ori din reglementările B.N.M.

Analizînd modul de constituire a rezervelor minime obligatorii se constată că acestea nu sunt active lichide, ele neputînd fi folosite pentru a acoperi o creștere a cererii de credite sau o retragere de depozite.

Constatîndu-se că băncile sunt interesate în atragerea de cît mai multe depozite în vederea realizării unui volum cît mai mare de active și astfel la un capital social dat, să realizeze o rată a dividendului cît mai mare și că banca nu-și mai poate permite decît pierderi, din ce în ce mai mici (acoperite din capital) la un volum de active din ce în ce mai mare, se impun cu precădere [32, p. 56]:

creșterea ponderii veniturilor din servicii bancare în totalul veniturilor bancare: aceste venituri nu depind de volumul total al activelor bancare decît indirect, în principal fiind afectate de calitatea activelor reale și a personalului băncii;

creșterea fondurilor bancare de rezervă și risc.

3.2. Tendințe moderne de gestiune a activității băncilor în creșterea profitabilității

Managementul de vîrf a unei bănci comerciale are ca scop fundamental elaborarea strategiei băncii și a politicilor bancare adecvate pentru realizarea obiectivelor strategice. Politica bancară este subordonată strategiei de dezvoltare a băncii (expresie a atributului de planificare al managementului băncii), strategie care trebuie să cuprindă toate componentele activității băncii, precum [18, p. 62]:

dimensionarea și configurarea structurii organizatorice și de personal;

proiectarea produselor și servciilor;

relațiile băncii cu clienții, luînd în considerare evoluția probabilă a mediului financiar, economic, social, intern și extern.

Managementul unei bănci fără o strategie și politici bine stabilite este comparabilă cu pilotarea unei nave fără busolă sau a unui automobil fără sistemul de direcție, în acest caz nava plutind în derivă, iar automobilul ieșind de pe carosabil. Însă prăbușirea băncii, inevitabilă fără busolă strategică, atrage după sine, prin efectul de domino, căderea verigilor din sistemul economic și financiar cu care banca face afaceri și, prin deviația comportamentelor, induce turbulență în sistemul bancar.

Dat fiind faptul că obiectivul esențial al oricărei strategii bancare îl constituie nivelul profitului, în condițiile prudenței bancare și supravegherii reglementate a băncii, într-un mediu caracterizat prin risc și incertitudine.

Strategiile și politicile bancare sunt necesare avînd în vedere natura și transformările majore produse în sectorul bancar pe plan mondial, îndeosebi după anii’70 ai secolului trecut, cînd au intervenit schimbări profunde ale mediului bancar, dar și în politicile băncilor mari, sub mai multe aspecte [15, p. 78]:

a fost modificată concepția despre firma bancară;

a fost revoluționată tehnologia bancară, îndeosebi prin informatizarea operațiunilor bancare;

a fost diversificată și inovată structura produselor și serviciilor bancare;

a fost modificată și restructurată configurația rețelei bancare, băncile transformîndu-și sectoarele tradiționale, apărînd o piață de intermediere;

a fost acutizată concurența pe piețele financiare, băncile intrînd în competiție cu noi instituții financiare și nonbancare.

Acești factori au impus băncilor necesitatea adaptării și adecvării comportamentelor, inclusiv în asumarea strategiilor proprii de dezvoltare, vizînd, de exemplu, alianțele financiare, modernizarea controlului, schimbarea tehnologiilor financiare, comerciale etc, restructurarea profesiunii bancare și a personalului.

Adaptarea băncii la schimbare, în condițiile evoluțiilor economico-financiare actuale, presupune înțelegerea și promovarea diferențiată a următoarelor forme de strategie [10, p. 54]:

strategie de cucerire, care estimează locul în cursa de afirmare a băncii pe plan național, regional și mondial;

strategia de repliere, restaurare, care implică recunoașterea slăbiciunilor băncii în mediul concurențional și plasarea în poziții subordonative;

strategia de consolidare, specifică fazelor de avînt al băncilor, de asumare a propriei dezvoltări.

Studierea experienței privind dezvoltarea băncilor comerciale din Republica Moldova și alte state permite delimitarea următoarelor direcții de strategii:

elaborarea unei strategii argumentate și stabilirea în baza studiului de marketing a unui spațiu rațional pe piață în domeniul specializării gamei serviciilor;

optimizarea structurii capitalului și a operațiunilor financiare în baza evaluării raportului „risc – profitabilitate”;

valorificarea tehnologiilor informaționale moderne;

perfecționarea structurii organizaționale de gestiune și mecanismul luării deciziilor;

dezvoltarea rețelei financiare;

integrarea în sistemul financiar mondial, extinderea colaborării cu băncile de peste hotare;

dezvoltarea resurselor umane și metodelor de conducere a personalului ș.a..

Succesul în atingerea unor performanțe înalte depinde de elaborarea unei strategii proprii, de exemplu [16, p. 32]:

analiza bazei clientului băncii și întocmirea dosarelor ce conțin caracteristicile istorice creditare și solvabilitatea clienților;

analiza avantajelor concurențiale și poziției băncii pe piață;

evaluarea performanțelor comparative și a rentabilității diverselor sfere de business ținînd cont de punctul critic, volumul minim de alocări, care să asigure acoperirea cheltuielilor permanente, termenele de răscumpărare, gradul de risc etc;

argumentarea raționalității extinderii rețelei de filiale pentru depunătorii privați;

elaborarea tehnologiilor interioare de firmă, privind fabricarea produselor bancare noi și instruirea personalului, în baza îmbinării calităților antreprenoriale, capacitatea de a găsi noi clienți și sfere de business pe bază de contract și acorduri personale, de intuiție, fără calcule în detaliu, cu cele profesionale, apreciaerea schimbărilor pieței și a modalității de adaptare la ele pe bază de modele și calcule;

extinderea volumului resurselor, pe baze sinergice și colaborare cu capital străin, aplicarea tehnologiilor contemporane de contopire și reducerea personalului, procurarea băncilor mici etc.

Dintre direcțiile strategice pe care le adoptă băncile comerciale în lumea contemporană sunt și cele privind [12, p. 17]:

recuperarea fondurilor plasate prin substituirea crescîndă a activelor financiare și procesul de titrizare, subliniind reducerea ponderii creditelor bancare prin emisiuni de titluri de valoare negociabile, în cadrul finanțării internaționale, ceea ce contribuie la sporirea lichidității prin tranzacționarea titlurilor la bursa de valori;

adoptarea de orientări și măsuri care să limiteze riscurile legate de incertitudinile unui păienjeniș de relații bancare complexe;

concentrarea bancară, realizată prin absorbiri, fuziuni, consorții, sindicate bancare sau holdinguri, urmărește creșterea puterii financiare a băncilor, o capacitate inovațională sporită, debușee lărgite pentru produse/servicii, lărgirea surselor de venituri, reducerea costurilor în vederea menținerii piețelor și a pătrunderii pe noi piețe, în lumea actuală, cînd competiția a devenit globală.

conversia datoriilor în acțiuni presupune transformarea unor creanțe pe care le deține banca în acțiuni nou emise ale firmelor debitoare, ceea ce are ca efect, în situația în care firma respectivă se poate restructura, posibilitatea de îmbunătățire a portofoliului de credite și o lichiditate sprită;

promovarea unor inovații financiare tot mai sofisticate, destinate a răspunde cerințelor clienților, permite o creștere a lichidității și o intensificare a activității pe piața bancară și pe cea a capitalurilor.

întărirea structurii acționariatului;

creșterea bilanțului băncii și a totalului activelor;

reducerea accentuată a ponderii creditelor neperformante;

sporirea veniturilor din comisioane;

îmbunătățirea calității creditelor și a altor active, ceea ce a făcut posibilă reducerea unor provizioane, și, pe această cale, o substanțială creștere a profitabilității;

dezvoltarea vînzărilor pentru o gamă largă de produse și servicii, prin intermediul unor subsidiare sau companii asociate;

perfecționarea managementului în domeniul atragerii resurselor, al efectuării de plasamente și al obținerii unei rentabilități și eficiențe ridicate;

Rolul managementului bancar a cunoscut o creștere semnificativă în perioada tranziției la economia de piață, acesta reprezentînd „putere, autoritate, influență”, unul dintre principalele obiective reprezentîndu-l elaborarea strategiilor de dezvoltare a băncilor, care au drept coordonate realizarea unui anumit nivel al profitului [28, p. 78]. În ceea ce privește strategia bancară, aceasta este circumscrisă politicii financiare și monetare a statului și politicii de credit și valutare elaborate de banca centrală și cuprinde elemente ce se manifestă în întreaga activitate a societăților bancare, precum: atragerea resurselor și realizarea plasamentelor, operațiuni de plăți, valutare, relațiile cu clienții, utilizarea titlurilor de valoare, organizarea contabilității și sistemului informațional, proiectarea de produse și servicii care să întărească relația băncii cu clienții și să contribuie la realizarea nivelului prognozat al profitului. La elaborarea strategiilor, actualmente, trebuie să se țină cont de analizele și prognozele băncii privind mediul economic, politic, social, cultural, precum și de calitatea managementului băncii care să confere opțiunilor strategice potențialitatea necesară.

Conducerea fără o abordare strategică sau elaborarea strategiilor fără a ține cont de realitățile economice au condus la diminuarea poziției băncilor în cadrul sistemului bancar, la insolvabilitatea temporară și chiar la faliment, care prin efectul de antrenare atrage după sine căderea mai multor componente ale realțiilor economico-financiare din amonte și din aval, efect care subliniază rolul managerului de strateg financiar, ce coordonează mișcarea fondurilor de la și înspre clienții săi. Este extrem de importantă elaborarea unor strategii realiste, ale căror obiective să se concretizeze în [18, p. 67]:

creșterea valorii băncii, și implicit a capacității acesteia de a genera profit;

asigurarea și consolidarea unui raport optim între resurse și plasamente, prin creșterea capitalurilor proprii, creșterea resurselor atrase de la clientela nebancară, prezența activă pe piața interbancară;

creșterea performanțelor activităților desfășurate de bănci prin controlul costurilor, creșterea veniturilor din exploatare;

consolidarea poziției pe piață, care se realizează prin diversificarea ofertei de produse și servicii integrate, activitățile de corporate banking și retail banking;

intensificarea prudenței bancare.

În cadrul strategiei bancare, conceperea politicii lichidităților are o semnificație deosebită pentru consolidarea poziției băncii comerciale pe piață și de prevenire a unor situații conflictuale legate de nesatisfacere sau greutăți în respectarea obligațiilor de plată sau de credit.

Componentele de bază ale politicii lichidităților bancare, care trebuie privită ca o politică de ansamblu și coerentă, privește următoarele componente [17, p. 32]:

Fluxurile de numerar, care în accepțiunea curentă a băncilor occidentale se referă la numerarul propriu (avînd trei componente: depozitele clienților mici și mijlocii, depozite ale unor firme puternice și stocul de hîrtii de valoare) și capacitatea proprie de a procura fonduri de pe piață. Pentru unele situații cînd intervin disfuncționalități – dificultăți și greutăți sezoniere în aprovizionare, producție sau desfacere – banca deține o rezervă de hîrtii de valoare, avînd o lichiditate imediată, din a căror vînzare, în condiții de prudență pentru a nu se deregla mecanismele de piață, se pot obține lichiditățile necesare băncii. Din experiența lui Barclay’s Bank rezultă că este necesară o revedere periodică a prognozării privind nivelul rezervei temporare, care urmează să acopere un interval de la cîteva zile pînă la o lună din perioada următoare. Scopul acestui stoc este acela de a da posibilitatea băncii să se adapteze la unele probleme apărute și de a asigura numerarul necesar pentru o perioadă de 2-4 zile fără a apela în această perioadă la credite interbancare;

Capacitatea de creditare constituie o altă componentă a politicii lichidității, care intervine atunci cînd din prognozarea fluxurilor de numerar rezultă o nevoie certă, pentru a cărei acoperire se face apel la împrumuturi de pe piața interbancară;

Constituirea unei surse de numerar, pe baza unor elemente ale activelor lichide, care să fie folosită în situațiile de urgență;

Prin măsurile de politică a lichidităților analizate, dublate de o păstrare severă a secretului bancar, se poate asigura o protejare a capitalului circulant, împotriva unor disfuncționalități de natură bancară sau din afara sistemului bancar. În orientarea politicii de lichiditate, băncile urmează a adopta o compoziție pe valutele operabile, pentru asigurarea operațiunilorîn nume propriu pentru respectivele valute. Pentru băncile puternice însă, acest aspect prezintă o relevanță mai mică, înrtucît au un acces permanent la piața schimbului valutar și se ține cont de limita în care se înscrie abilitatea de transformare a lichidităților în diferite valute.

Intensificarea cercetării științifice privind perfecționarea politicilor bancare și adoptarea lor la cerințele economiei contemporane vor permite consolidarea prestigiului băncilor comerciale, prin creșterea credibilității și a responsabilității în afaceri de care se bucură băncile pe plan intern și extern, lărgirea acestora pe piețele de capital printr-o competitivitate mai bună și extinderea relațiilor cu instituțiile financiare și de credit partenere.

Pentru realizarea obiectivelor prevăzute prin politicile bancare este definitoriu să se asigure noi orientări în domeniile riscului, trezoreriei și lichidității, destinate a evita contaminarea asupra activității bancare provenită de pe alte piețe financiareinternaționale, de pe piața bancară națională sau a influiențelor pe care le pot include marii investitori străini sau locali, principalii clienți sau parteneri de afaceri.

Preocuparea constantă pentru a se asigura o informatizare largă și în timp real a fluxurilor bancare oferă cadrul pentru a răspunde cu promptitudine solicitatorilor pieței și a reuși în implementarea de noi produse și servicii bancare. Preocuparea de perfecționare a managementului bancar poate constitui o premisă a succesului politicilor bancare și al pătrunderii acestora în sistem.

Profitul trebuie raportat la principalele lui determinante pentru a evidenția interdependențele in evoluția performanțelor bancare și a pune in lumină pârghiile de acționare pentru imbunătățirea acestora [34, p. 78].

Instrumentele de analiză și apreciere sunt aliniate celor ce se utilizează in alte sfere , dar specificul le imprimă, o individualitate proprie.

Analiza rentabilității băncii este un proces complex care ține atât de multitudinea factorilor care detremină mărimea eforturilor și efectelor, cât și de aspectele care pot fi prinse prin utilizarea unui sistem de indicatori de profitabilitate.

Analiza profitabilității presupune evaluarea performanțelor actuale ale băncii constituind primul pas necesar în planificarea pe termen scurt, mediu și lung, știind că viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat depinde de performanța actuală a băncii.

În plus, calculul indicatorilor de profitabilitate este necesar din următoarele motive:

– permite compararea indicatorilor aferenți perioadei precedente cu valorile obiectiv – planificate de către managementul băncii, precum și stabilirea abaterilor;

– ajută managementul băncii să stabilească obiectivele privind dimensiunea compromisurilor între risc și profit;

– comparând rezultatele obținute cu rezultatele unor bănci asemănătoare, ajută la stabilirea punctelor tari și celor slabe ale băncii.

– etc.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma celor studiate și reflectate în lucrare putem scoate în evidență următoarele concluzii:

1. Desfășurarea performanțelor ritmice a băncilor impune adaptarea continuă la mediul competițional, ceea ce presupune adaptarea la schimbările tehnologice, anticiparea frecvențelor schimbării în preferințele consumatorilor, identificarea activităților pe care banca le poate desfășura mai bine decât concurenții ei, adaptarea continuă a structurii financiare pentru ca costul mediu ponderat al capitalului să nu fie superior rentabilității sperate.

2. Pe termen scurt, obiectivul financiar al băncii trebuie să fie lichiditatea, asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt, ceea ce presupune asigurarea permanentă, cel puțin, a unei egalități între încasări și plăți. Gestiunea permanentă a capitalului, aflat sub diverse forme: de active în curs de transformare a formelor funcționale, estimarea riscurilor la care este supusă activitatea băncii, estimarea permanentă a evoluției pieței și acomodarea băncii la schimbările de mediu, care reprezintă funcții ale managementului financiar, conduc, pe termen lung, la creșterea profitului băncii, la sporirea averii acționarilor și corespunzător, la maximizarea valorii de piață a acesteia.

3. Evaluarea profitabilității pe baza analizei financiare se poate face cu ajutorul unor indicatori folosiți din rapoartele financiare, capabili să caracterizeze eficiența utilizării resurselor, să evalueze poziția pe piață a băncii, să ofere informații necesare managementului pentru orientare și decizie în acțiunea economică, să asigure posibilitatea comparării diferitor activității, ramuri și economii naționale. În prezent, în condițiile intensificării mediului concurențial și adaptării băncilor la acestea, trebuie folosit un sistem de indicatori specific fiecărui sector de activitate, care să determine promovarea ideilor novatoare cu efecte pozitive asupra activității băncii.

4. Rolul evaluării performanțelor bancare în realizarea autogestiunii economico-financiare poate fi rezumat și sistematizat astfel: evaluarea reprezintă baza elaborării unor planuri reale din punct de vederea științific al băncilor; evaluarea constituie un instrument operativ de cunoaștere și de reglare în procesul îndeplinirii acestor planuri; de urmărire a executării planului pe diferite perioade de timp; depistarea diverselor situații nefavorabile apărute la îndeplinirea planului; de descoperire și mobilizare de noi rezerve pentru îmbunătățirea rezultatelor activității economico-financiare.

5. Elaborarea evaluărilor la nivelul băncii servește conducerii băncii atât pentru cunoașterea stării de fapt reflectate prin nivelul performanțelor economico-financiare și exercitarea pe această bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât și pentru fundamentarea activității viitoare.

6. În contextul executării rolului de instrument de cunoaștere și reglare, evaluării performanțelor bancare îi revine și rolul de a contribui la asigurarea echilibrului financiar permanent, la îmbunătățirea rezultatului activității economico-financiare potrivit cerințelor și exigenților economie de piață.

7. Aprecierea diferențelor de performanță depinde de natura băncii comerciale și de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului, ceea ce presupune în mod necesar existența analizei pentru cunoașterea stării economice și financiare a acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru fundamentarea deciziilor operative, tactice și strategice privind alocarea, dimensionarea și utilizarea eficientă a resurselor, precum și aplicarea deciziilor și urmărirea realizării acestora.

8. Metodologia de calcul a profitabilității presupune: întocmirea situației plasamentelor și resurselor în lei și devize și determinarea dobânzilor aferente excedentului sau deficitului de resurse, ținându-se seama concomitent de rezerva minima obligatorie constituită conform normelor băncii naționale; corectarea extracontabilă a profitului determinat din datele contabile ale unității operative cu rezultatele obținute la punctul anterior; în funcție de calitatea creditelor, se va proceda la includerea pe cheltuieli și suportarea din rezultate a provizioanelor specifice de risc.

9. Întocmirea metodelor de eficiență trebuie să corespundă unor proceduri care trebuie să includă: calcularea performanțelor la nivel de centru de activitate; colectarea și evaluarea calculelor de la centrele de cost și/sau profit; monitorizarea performanțelor tuturor centrelor de eficiență, inclusiv a celor din centrală; modalități de raportare a analizelor efectuate; realizarea în final a analizei de eficiență și prezentarea rezultatelor managementului băncii.

10. Indicatorii performanțelor activității bancare sunt grupați în funcție de principalele direcții și obiective ale managementului bancar în: indicatori pentru aprecierea performanțelor de ansamblu a activității bancar; indicatori pentru evaluarea calității activelor; indicatori pentru aprecierea solvabilității si lichidității; indicatori pentru aprecierea profitabilității si rentabilității; indicatori pentru analiza veniturilor și costurilor bancare.

Recomandăm ca în urma evaluării performanțelor băncii comerciale și în scopul majorării profitabilității bancare să se întreprindă anumite acțiuni cum ar fi:

Din rațiuni de management al riscului, pentru a se proteja banca trebuie sa mențină un nivel corespunzător al provizioanelor pentru pierderi la credite.

Să acorde o atenție deosebita performanțelor alocării resurselor.

Să asigure consolidarea unei gestiuni eficiente a activității băncii în condițiile corelării performanțelor înregistrate.

Să-și reglementeze modul de formare a provizioanelor pentru unele angajamente condiționale (acreditive și garanții emise, obligațiuni de acordare a creditelor pe viitor, trate, cambii, etc.).

Să-și revadă permanent politica de gestionare a riscului pentru a-si putea identifica și analiza riscurile la care e expusa periodic pentru a reflecta și monitoriza schimbările în condițiile pieței, produselor și serviciilor oferite.

Să-și îmbunătățească eficiența proceselor interne în condițiile în care să fie consolidate capacitățile de vânzare, astfel, să aducă un plus de valoare tuturor clienților băncii.

Știind că profitabilitatea este influențată direct de mărimea veniturilor și cheltuielilor, sugerăm băncii întreprinderea măsurilor de majorare a veniturilor și de ținere sub control a cheltuielilor.

BIBLIOGRAFIE

ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÂRILE GUVERNULUI

Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 1/2.

Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni, nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 38-39/332.

Legea Republicii Moldova privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr.1682-III din 13.02.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 30-34.

II. INSTRUCȚII ȘI MATERIALE METODOLOGICE

Regulamentul B.N.M. cu privire la lichiditatea băncii, nr. 45/334 din 08 august 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 64-65/105.

Regulamentul B.N.M. cu privire la poziția valutară deschisă. nr. 126 din 28.11.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 112-114.

Regulamentul B.N.M. cu privire la dirijarea riscului dobânzii, nr. 48 din 22 septembrie 1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 109-111.

Regulamentul B.N.M. cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, nr. 269 din 17 octombrie 2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 130.

Regulamentul B.N.M. cu privire la regimul rezervelor obligatorii, nr. 85 din 15 aprilie 2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 67-72.

Instrucțiunii privind situațiile financiare FINREP la nivel individual, aplicabile băncilor, nr. 292 din 15 decembrie 2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 227-232.

III. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

Avare P., Legros G. Gestiune și analiză financiară. București: Știința, 2002. 327 p.

Basno C., Dardac N. Managementul bancar. București: Economică, 2002. 342 p.

Basno C., Dardac N. Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici. București: Didactică și Pedagogică, 1996. 365 p.

Bășanu G., Fundătură D. Management – marketing. București: Didactică și Pedagogică, 1993. 426 p.

Caia A., Gavril Ș. Economia. Iași: Ion Ionescu de la Brad, 2003. 368 p.

Dedu V. Gestiunea bancară. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 425 p.

Gaftoniuc S. Practici bancare internaționale. București: Finanțe și Statistică, 2005. 358 p.

Grigoriță C. Activitate bancară. Chișinău: Cartier, 2005. 314 p.

Grin S., Gruia L. Analiza financiară. București: Hiperion, 2002. 320 p.

Gust M. Management bancar. București: Independența Economică, 1999. 421 p.

Hasan I., Hunter W. C. Efficiency of Japanese multinational banks in the United States. În: Research in Finance, 2006. Nr. 14. p. 157 – 173.

Ionescu L. Băncile și operațiunile bancare. București: Institutul Bancar Român, 2007. 346 p.

Kirițescu C. Băncile, mica enciclopedie. București: Expert, 2000. 207 p.

Kirițescu C., Dobrescu E. Moneda, mica enciclopedie. București: Expert, 1998. 370 p.

Măgulescu D. Analiză economico-financiară. București: Tribună Economică, 2004. 425 p.

Mihailescu N. Analiza activității economico-financiare. București: Viitorul, 2005. 426 p.

Moroșan I. Analiza economico-financiară: metode și tehnici. București: Fundației României de Mâine, 2004. 369 p.

Nicolescu O. Management. București: Albița, 1992. 245 p.

Raduț R., Barry H. Management bancar. București: Institutul Bancar Român, 2004. 245 p.

Rotaru C. Managementul performanței bancare. București: Didactică și pedagogică, 2005. 523 p.

Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. București: Didactică și Pedagogică, 1997. 326 p.

Secrieru A., Caraganciu A. Sistemul bancar și dezvoltarea economică în Republica Moldova. În: Revista Economică, 2009, nr. 1 (9), p.43-51.

Stoica M. Management bancar. București: Economică, 1999. 268 p.

Tomozei V., Enicov I., Oboroc I. Riscuri și instrumente financiare de acoperire. Chișinău: Evrica, 2002. 325 p.

Turliuc V., Cocriș V. Monedă și credit. Iași: Ancarom, 1998. 135 p.

Vîlceanu G., Robu V. Analiza economico-financiară. București: Maltus, 2004. 245 p. Răduț R., Barry H. Management bancar, vol.II . București: Institutul Bancar Romăn, 2001. 340 p.

Балабанова T. Банки и Банковское дело. Санкт – Петерcбург: Питер, 2002. 230 p.

Герасимова Е. Комплексный экономический анализ деятельности коммерческого банка. În: Финансы и Кредит, 2003, nr. 22 , р.21-31.

Ключников М. Анализ показателей, характеризующих финансовую деятельность коммерческих банков. În: Финансы и Кредит, 2003, nr.20. р.40-45.

Лапуста М.Г., Шаршукова Л.Г. Риски в предпринимательской деятельности. Москва: Инфра-М, 1996. 342.

Роуз П. Банковский менеджмент. М.: Дело, 1997. 743 р.

VI. SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE

Raportul anual al B.N.M.pentru anul 2013. http://bnm.md/md/anual_report_2013.pdf. (citat 12.04.2015).

Raportul anual al B.N.M.pentru anul 2011. http://bnm.md/md/anual_report_2011.pdf. (citat 12.04.2015).

Raportul anual al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2013. http://www.micb.md/ common/about/annual_reports/Raport_anual_2013.pdf (citat 12.04.2015).

Raportul anual al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2012. http://www.micb.md/ common/about/annual_reports/Raport_anual_2012.pdf (citat 12.04.2015).

Bilanțul contabil FIN1 al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www. micb.md/com mon/about/financial_reports/2014/_rom.pdf. (citat 15.04.2015).

Contul de profit sau pierdere FIN 2 al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www.micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Contul de profit sau pierdere FIN 2 al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2013. http://www.micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Indicatorii aferenți situației economico-financiare a B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www.micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Informația privind creditele B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www .micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Informația provind activitatea economico financiară a băncilor din Republica Moldova pentru anul 2014. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity (citat 15.04.2015).

Informația provind activitatea economico financiară a băncilor din Republica Moldova pentru anul 2013. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity (citat 15.04.2015).

ANEXE

ADNOTARE

la teza de master a masterandei Marinescu Natalia

cu tema: „Profitul B.C. Conținutul, metodele evaluării lui și indicatori de creștere”, elaborată în anul 2015, ULIM, or. Chișinău.

Teza de master este structurată din: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie cu 50 titluri, 10 anexe, 70 pagini de text de bază, 12 figuri, 8 tabele.

Cuvinte-cheie: profit, rentabilitate, performanțe bancare, active, active generatoare de dobândă, venituri, cheltuieli, risc, centru de profit.

Actualitatea temei. Înstituțiile bancare activează cu scopul obținerii de profit. Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al activității bancare. În scopul obținerii de profit instituțiile bancare trebuie să fie capabile să-și gestioneze resursele sale cu costuri reduse și cu o rentabilitate meximă. Profitabilitatea băncii este influențată de indicatorii de performanță bancară. Nu este posibil analiza profitabilității fără analiza indicatorilor de performanță bancară, sau fără a analiza operațiunile bancare care generează venituri și cheltuieli.Indicatorii de profitabilitate sunt foarte importanți în primul rînd pentru managementul bancar, în baza cărora este apreciată activitatea desfășurată de instituția bancară.Creșterea indicatorilor dați în comparație cu anul precedent este apreciat pozitiv, în timp ce diminuarea reflectă contrariul. Din aceste considerente calcularea indicatorilor de profitabilitate orientează managementul bancare spre factorii și cauzele care generează diminuarea profitabilității băncii.

Scopul tezei de masterat constă în analiza aprofundată a rezultatelor activității băncii comerciale și anume a activității economico-financiare, cât și analiza indicatorilor de profitabilitate, identificarea factorilor care diminuează profitul bancar, precum și propunerea măsurilor de sporire a profitabilității băncilor.

Sarcinile cercetării sunt de a identifica principalele tehnici de apreciere a profitabilității instituțiilor bancare, de a analiza principalii indicatori de performanță și profitabilitate a B.C. „Moldindconbank” S.A.

Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării rezultă din abordările științifice, principalele raționamente, elaborările metodologice și concluziile reflectate la finele tezei care au ca scop de a contribui la dezvoltarea teoriei economice și la creșterea beneficiilor băncii, prin intermediul gestiuni corecte, contribuind la creșterea gradului de finanțare a economiilor.

ANNOTATION

at the master thesis of Marinescu Natalia

with the theme: ,,Profit of B.C. Content, the evaluation methods and indicators of growth", developed in 2015, ULIM, Chișinau city.

The master thesis is structured from: introduction, three chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 50 titles, 10 annexes, 70 basic text pages, 12 figures, 8 tables.

Keywords: profit, profitability, performance banking, asset, interest-bearing assets, revenues, expenses, risk, profit center.

News theme. Banking institutions working in order to obtain profit. Profit is the positive result of banking activity. In order to obtain profit, banks must be able to manage its resources with low costs and maximum profitability. Bank profitability is influenced by the banking performance indicators. Profitability analysis is not possible without analyzing bank performance indicators, or without analyzing banking operations that generate income and expenses. Profitability indicators are very important, primarily for bank management, on which is appreciated the work done by the bank institution.Growth of this indicators in comparation with the previous year is appreciated positive, while the decrease reflects otherwise. Therefore calculating profitability indicators oriented bank management to the factors and causes that generate lower bank profitability.

Master thesis purpose is to further analysis of commercial banking results namely the economic and financial activity and indicators of profitability analysis, identifying factors that reduce bank profits and the proposed measures to increase the profitability of banks.

The tasks are to identify key research techniques for assessing the profitability of banking institutions to analyze key performance indicators and profitability of C.B. ,,Moldindconbank" J.S.C.

The theoretical significance and value of the work resulting from scientific approaches, the main reasoning, methodological elaborations and conclusions reflected at the end of the thesis that aim to contribute to the development of economic theory and increase bank profits through proper management, helping to increase financing economies.

LISTA ABREVIERILOR

CNT – Capitalul Normativ Total;

ROA – Rentabilitatea activelor;

ROE – Rentabilitatea Economică.

BIBLIOGRAFIE

ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÂRILE GUVERNULUI

Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 1/2.

Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni, nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 38-39/332.

Legea Republicii Moldova privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr.1682-III din 13.02.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 30-34.

II. INSTRUCȚII ȘI MATERIALE METODOLOGICE

Regulamentul B.N.M. cu privire la lichiditatea băncii, nr. 45/334 din 08 august 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 64-65/105.

Regulamentul B.N.M. cu privire la poziția valutară deschisă. nr. 126 din 28.11.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 112-114.

Regulamentul B.N.M. cu privire la dirijarea riscului dobânzii, nr. 48 din 22 septembrie 1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 109-111.

Regulamentul B.N.M. cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, nr. 269 din 17 octombrie 2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 130.

Regulamentul B.N.M. cu privire la regimul rezervelor obligatorii, nr. 85 din 15 aprilie 2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 67-72.

Instrucțiunii privind situațiile financiare FINREP la nivel individual, aplicabile băncilor, nr. 292 din 15 decembrie 2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 227-232.

III. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

Avare P., Legros G. Gestiune și analiză financiară. București: Știința, 2002. 327 p.

Basno C., Dardac N. Managementul bancar. București: Economică, 2002. 342 p.

Basno C., Dardac N. Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici. București: Didactică și Pedagogică, 1996. 365 p.

Bășanu G., Fundătură D. Management – marketing. București: Didactică și Pedagogică, 1993. 426 p.

Caia A., Gavril Ș. Economia. Iași: Ion Ionescu de la Brad, 2003. 368 p.

Dedu V. Gestiunea bancară. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 425 p.

Gaftoniuc S. Practici bancare internaționale. București: Finanțe și Statistică, 2005. 358 p.

Grigoriță C. Activitate bancară. Chișinău: Cartier, 2005. 314 p.

Grin S., Gruia L. Analiza financiară. București: Hiperion, 2002. 320 p.

Gust M. Management bancar. București: Independența Economică, 1999. 421 p.

Hasan I., Hunter W. C. Efficiency of Japanese multinational banks in the United States. În: Research in Finance, 2006. Nr. 14. p. 157 – 173.

Ionescu L. Băncile și operațiunile bancare. București: Institutul Bancar Român, 2007. 346 p.

Kirițescu C. Băncile, mica enciclopedie. București: Expert, 2000. 207 p.

Kirițescu C., Dobrescu E. Moneda, mica enciclopedie. București: Expert, 1998. 370 p.

Măgulescu D. Analiză economico-financiară. București: Tribună Economică, 2004. 425 p.

Mihailescu N. Analiza activității economico-financiare. București: Viitorul, 2005. 426 p.

Moroșan I. Analiza economico-financiară: metode și tehnici. București: Fundației României de Mâine, 2004. 369 p.

Nicolescu O. Management. București: Albița, 1992. 245 p.

Raduț R., Barry H. Management bancar. București: Institutul Bancar Român, 2004. 245 p.

Rotaru C. Managementul performanței bancare. București: Didactică și pedagogică, 2005. 523 p.

Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. București: Didactică și Pedagogică, 1997. 326 p.

Secrieru A., Caraganciu A. Sistemul bancar și dezvoltarea economică în Republica Moldova. În: Revista Economică, 2009, nr. 1 (9), p.43-51.

Stoica M. Management bancar. București: Economică, 1999. 268 p.

Tomozei V., Enicov I., Oboroc I. Riscuri și instrumente financiare de acoperire. Chișinău: Evrica, 2002. 325 p.

Turliuc V., Cocriș V. Monedă și credit. Iași: Ancarom, 1998. 135 p.

Vîlceanu G., Robu V. Analiza economico-financiară. București: Maltus, 2004. 245 p. Răduț R., Barry H. Management bancar, vol.II . București: Institutul Bancar Romăn, 2001. 340 p.

Балабанова T. Банки и Банковское дело. Санкт – Петерcбург: Питер, 2002. 230 p.

Герасимова Е. Комплексный экономический анализ деятельности коммерческого банка. În: Финансы и Кредит, 2003, nr. 22 , р.21-31.

Ключников М. Анализ показателей, характеризующих финансовую деятельность коммерческих банков. În: Финансы и Кредит, 2003, nr.20. р.40-45.

Лапуста М.Г., Шаршукова Л.Г. Риски в предпринимательской деятельности. Москва: Инфра-М, 1996. 342.

Роуз П. Банковский менеджмент. М.: Дело, 1997. 743 р.

VI. SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE

Raportul anual al B.N.M.pentru anul 2013. http://bnm.md/md/anual_report_2013.pdf. (citat 12.04.2015).

Raportul anual al B.N.M.pentru anul 2011. http://bnm.md/md/anual_report_2011.pdf. (citat 12.04.2015).

Raportul anual al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2013. http://www.micb.md/ common/about/annual_reports/Raport_anual_2013.pdf (citat 12.04.2015).

Raportul anual al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2012. http://www.micb.md/ common/about/annual_reports/Raport_anual_2012.pdf (citat 12.04.2015).

Bilanțul contabil FIN1 al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www. micb.md/com mon/about/financial_reports/2014/_rom.pdf. (citat 15.04.2015).

Contul de profit sau pierdere FIN 2 al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www.micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Contul de profit sau pierdere FIN 2 al B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2013. http://www.micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Indicatorii aferenți situației economico-financiare a B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www.micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Informația privind creditele B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anul 2014. http://www .micb.md/activitatea-financiara-ro/ (citat 15.04.2015).

Informația provind activitatea economico financiară a băncilor din Republica Moldova pentru anul 2014. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity (citat 15.04.2015).

Informația provind activitatea economico financiară a băncilor din Republica Moldova pentru anul 2013. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity (citat 15.04.2015).

ANEXE

ADNOTARE

la teza de master a masterandei Marinescu Natalia

cu tema: „Profitul B.C. Conținutul, metodele evaluării lui și indicatori de creștere”, elaborată în anul 2015, ULIM, or. Chișinău.

Teza de master este structurată din: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie cu 50 titluri, 10 anexe, 70 pagini de text de bază, 12 figuri, 8 tabele.

Cuvinte-cheie: profit, rentabilitate, performanțe bancare, active, active generatoare de dobândă, venituri, cheltuieli, risc, centru de profit.

Actualitatea temei. Înstituțiile bancare activează cu scopul obținerii de profit. Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al activității bancare. În scopul obținerii de profit instituțiile bancare trebuie să fie capabile să-și gestioneze resursele sale cu costuri reduse și cu o rentabilitate meximă. Profitabilitatea băncii este influențată de indicatorii de performanță bancară. Nu este posibil analiza profitabilității fără analiza indicatorilor de performanță bancară, sau fără a analiza operațiunile bancare care generează venituri și cheltuieli.Indicatorii de profitabilitate sunt foarte importanți în primul rînd pentru managementul bancar, în baza cărora este apreciată activitatea desfășurată de instituția bancară.Creșterea indicatorilor dați în comparație cu anul precedent este apreciat pozitiv, în timp ce diminuarea reflectă contrariul. Din aceste considerente calcularea indicatorilor de profitabilitate orientează managementul bancare spre factorii și cauzele care generează diminuarea profitabilității băncii.

Scopul tezei de masterat constă în analiza aprofundată a rezultatelor activității băncii comerciale și anume a activității economico-financiare, cât și analiza indicatorilor de profitabilitate, identificarea factorilor care diminuează profitul bancar, precum și propunerea măsurilor de sporire a profitabilității băncilor.

Sarcinile cercetării sunt de a identifica principalele tehnici de apreciere a profitabilității instituțiilor bancare, de a analiza principalii indicatori de performanță și profitabilitate a B.C. „Moldindconbank” S.A.

Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării rezultă din abordările științifice, principalele raționamente, elaborările metodologice și concluziile reflectate la finele tezei care au ca scop de a contribui la dezvoltarea teoriei economice și la creșterea beneficiilor băncii, prin intermediul gestiuni corecte, contribuind la creșterea gradului de finanțare a economiilor.

ANNOTATION

at the master thesis of Marinescu Natalia

with the theme: ,,Profit of B.C. Content, the evaluation methods and indicators of growth", developed in 2015, ULIM, Chișinau city.

The master thesis is structured from: introduction, three chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 50 titles, 10 annexes, 70 basic text pages, 12 figures, 8 tables.

Keywords: profit, profitability, performance banking, asset, interest-bearing assets, revenues, expenses, risk, profit center.

News theme. Banking institutions working in order to obtain profit. Profit is the positive result of banking activity. In order to obtain profit, banks must be able to manage its resources with low costs and maximum profitability. Bank profitability is influenced by the banking performance indicators. Profitability analysis is not possible without analyzing bank performance indicators, or without analyzing banking operations that generate income and expenses. Profitability indicators are very important, primarily for bank management, on which is appreciated the work done by the bank institution.Growth of this indicators in comparation with the previous year is appreciated positive, while the decrease reflects otherwise. Therefore calculating profitability indicators oriented bank management to the factors and causes that generate lower bank profitability.

Master thesis purpose is to further analysis of commercial banking results namely the economic and financial activity and indicators of profitability analysis, identifying factors that reduce bank profits and the proposed measures to increase the profitability of banks.

The tasks are to identify key research techniques for assessing the profitability of banking institutions to analyze key performance indicators and profitability of C.B. ,,Moldindconbank" J.S.C.

The theoretical significance and value of the work resulting from scientific approaches, the main reasoning, methodological elaborations and conclusions reflected at the end of the thesis that aim to contribute to the development of economic theory and increase bank profits through proper management, helping to increase financing economies.

LISTA ABREVIERILOR

CNT – Capitalul Normativ Total;

ROA – Rentabilitatea activelor;

ROE – Rentabilitatea Economică.