Profilul Scolarului Creativ In Contextul Educatiei Actuale
LUCRARE DE DISERTAȚIE
PROFILUL ȘCOLARULUI CREATIV ÎN CONTEXTUL EDUCAȚIEI ACTUALE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I.CREATIVITATEA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
I. 1.Conceptul de creativitate
I. 2. Structura creativității
I. 2 .1 Creativitatea ca proces
I. 2 .1 Creativitatea ca produs
I. 2 .1 Creativitatea ca trăsătură a personalității
CAPITOLUL II. PROFILUL CREATIV AL ȘCOLARULUI ÎN CONTEXTUL EDUCAȚIEI ACTUALE
II. 1. Profilul creativ al școlarului
II. 2. Profilul creativ al profesorului
CAPITOLUL III. MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ÎN ȘCOALĂ
III. 1. Factorii facilitatori ai creativității
III. 2. Factorii inhibitori ai creativității
III. 3. Specificul manifestării creativității la vârsta școlară mică
III. 4. Tehnici și metode moderne de stimulare a creativității în școală
CAPITOLUL.IV.PROGRAM EDUCAȚIONAL PENTRU CULTIVAREA ȘI STIMULAREA CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI
IV. 1. Argumentul propunerii programului educațional
IV. 2. Planificarea opționalului
IV. 3. Conținuturi ale învățării
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Moto: „Orice ființă umană poate să îndeplinească o mare sarcină în funcție de intensitatea ardentă a voinței sale și de cutezanța imaginației sale.”
J. W. Atkinson
Creativitatea este o sursă de energie nesfârșită, una dintre valorile formative esențiale fiind la fel de importantă ca și oricare altă calitate umană. Creativitatea reprezintă o formă superioară a activității umane manifestată în capacitatea de a realiza produse (idei, imagini, obiecte) noi, originale, utile și valoroase.
În societatea actuală creativitatea este o valoare socio-umană și educațională de maximă importanță fiind o condiție a progresului cunoașterii și a transformărilor lumii. Activizarea, educarea și stimularea acesteia corespunde exigențelor actuale, însă este și o profundă necesitate umană. Existând ca stare potențială în fiecare om, creativitatea se manifestă în forme specifice în funcție de vârstă.
Creativitatea nu trebuie confundată cu talentul, inteligența sau îndemânarea. Creativitatea nu înseamnă să reușești să faci lucrurile mai bine decât ceilalți, înseamnă a gândii, a observa, a experimenta, a imagina și a descoperi.
Dezvoltarea creativității presupune încurajarea copiilor de a formula ipoteze, de a emite opinii, păreri, uneori neconformiste sau hazardate, nu neverosimile, stimularea capacității de a aprecia în ce măsură acestea sunt plauzibile, de a elabora o strategie de lucru și de a găsi rezolvarea la o problemă, fără a aștepta soluțiile adulților.
Școala, prin procesul instructiv-educativ pe care îl desfășoară, contribuie la dezvoltarea capacității de creație, a aptitudinilor creatoare, a imaginației creatoare și a spiritului creator. Tot școala extinde domeniile în care imaginația creatoare poate să acționeze ( limba română, matematică, disciplinele opționale, educație plastică, educație muzicală etc.).
Profilul psihologic al vârstei școlare mici cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea și stimularea potențialului creativ. Spiritul creativ se manifestă în toată plenitudinea când școlarii sunt motivați în primul rând de interesul, de bucuria, de satisfacția și de provocarea activității respective și nu de presiuni externe.
Aspectele principale ale motivației: dăruirea – o combinație între învățarea activă și joacă – și concentrarea asupra activității însăși. Provocarea fundamentală pentru familie și cadrele didactice care doresc să sprijine creativitatea copiilor constă în a-i ajuta să-și descopere domeniul în care se suprapun talentele, deprinderile și interesele copiilor. Orice acțiune este reușită daca este însoțită de plăcerea care te îndeamnă să o realizezi. Pasiunea de a realiza un lucru este motivația intrinsecă, motivația de a-ți asuma realizarea unei activitatea plăcute, interesante, plină de satisfacții sau provocatoare.
Daca părinții și cadrele didactice pot înțelege și aplică principiul motivației intrinseci în creativitate, atunci vor avea un avantaj important în încurajarea creativității copiilor. Școlarii, ca și adulții își manifestă creativitatea la nivelul cel mai înalt când simt motivația interioară, satisfacția și plăcerea unei activități din proprie inițiativă și nu la presiunea externă.
Studiul de față este organizat în patru capitole, aflate într-o desfășurare logică.
În primul capitol, am pornit de la analiza celor mai relevante definiții ale creativității și am încercat să definesc creativitatea ca proces, podus și trăsătură de personalitate.
Capitolul al doilea cuprinde descrierea profilului creativ al școlarului mic pe de o parte și al profesorului pe de altă parte, în contextul educației actuale, cu shimbările generate de noua reformă a învățământului.
În capitolul al treilea m-am axat pe problematica stimulării creativității în ciclul primar, am prezentat formele de manifestare la școlarul mic, factorii stimulatori și inhibitori, precum și metode și tehnici de stimulare a acesteia în școală.
Ultimul capitol este menit a fi un manifest pentru libertatea creativă a copiilor, de multe ori redusă la simpla execuție a sarcinilor didactice fixe, traducere a obiectivelor operaționale sau cu rețete oferite sau impuse de familie sau școală. Programul educațional propus cuprinde într-o primă etapă desfășurarea programei de opțional cu titlul „Se deschide lumea ca o carte”, realizată la nivelul mai multor arii curriculare prin care doresc să le dezvolt copiilor creativitatea, capacitatea de apreciere a structurilor perceptive de spațiu, timp, culoare, imaginația, memoria, simțul practic, estetic, inițiativa practică și a interesului pentru cunoaștere, precum și dezvoltarea competențelor sociale și emoționale.
Îmi doresc ca opționalul „Se deschide lumea ca o carte” cu acest tip de abordare interdisciplinară să fie un prim pas care deschide porțile dezvoltării creativității elevilor și profesorilor, fiind puntea de legătură între grădiniță și școală. În aplicarea acestui opțional au fost cuprinși copiii de la grupa mare, clasa zero și clasa I.
Mi-aș dori ca această lucrare să fie utilă tuturor cadrelor didactice interesate să-și îmbunătățească demersul didactic în scopul stimulării creativității elevilor, să-și perfecționeze propria pregătire profesională. Am diseminat rezultatele acestui opțional în cadrul comisiei metodice, în revista grădiniței și la diferite simpozioane și conferințe științifice.
CAPITOLUL I
CREATIVITATEA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
I. 1. CONCEPTUL DE CREATIVITATE
Creativitatea, formă superioară a activității umane, reprezintă o problemă importantă a cercetării științifice în numeroase țări. Datorită expansiunii științifice, în toate domeniile a crescut tot mai mult cerința de inventivitate și muncă creatoare, în vederea unei bune adaptări sociale și profesionale.
Creativitatea constituie tot mai mult una din implicațiile umane esențiale ale culturii și civilizației contemporane, ale oricărui progres social. Ea constituie una din cele mai importante valori umane, sociale și educaționale. Este esența gândirii moderne, în mărimea în care se cere acestei funcții psihice să definească și să revoluționeze problema.
Ea desemnează „capacitatea complexă a spiritului uman de a realiza produse (idei, imagini, obiecte) noi, originale, valoroase și utile. Această capacitate se află în stare potențială la fiecare om, dar ea devine productivă numai în anumite condiții”.(Drăgan, 1991, p.68).
Investigând creativitatea, psihologii au în vedere câteva argumente:
– potențialul creativ nu este identic, el este variabil la fiecare persoană fiind mai ridicat sau mai scăzut;
– responsabilitățile la care este supus omul în timpul vieții amplifică, solicitându-i creativitatea;
– fiecare persoană trebuie să fie într-o oarecarea măsură creativ în profesia sa, bineînțeles raportându-na la însușirile/calitățile sale;
– creativitatea poate fi evaluată și valorificată la fiecare subiect individ (în acest scop activitatea educativă din școală îmbinată cu cea din familie poate contribui în mod marcant);
– societatea, țara care va investi mai mult în creativitatea copiilor, va câștiga în timp, competiția mondială cu celelalte țări (dacă își va putea menține în interior valorile creatoare de care dispune) etc.
Niciodată nu este târziu pentru aprecierea, stimularea, educarea și dezvoltarea creativității. Dar, dacă această acțiune începe la vârsta fragedă (conform principiului „intervenției precoce”) și continuă în grădiniță, școală liceu și la maturitate, va da un randament mai mare, conducând la obținerea unor realizări creative remarcabile. Este necesar să ne instruim în acest sens, să punem un mare accent pe stimularea creativității, pe realizarea unui confort psihic și a libertății necesare pentru creația copilului.
Una dintre cele mai importante interpretări ale creativității pe care o regăsim în lucrările contemporane, aparține lui W. Duff și a fost elaborată în sec. XVIII. Ipotezele teoriei sale au fost exprimate plecând de la analiza intelectului unor genii precum Platon, Marie Curie, Newton sau Winston Churchill.
W. Duff a distins trei capacități ale minții creatoare: imaginația, judecata și gustul, pe care le consideră de o importanță maximă în studierea geniului..
Imaginația este facultatea mintală care dă o formă definită unei idei, prin asociații noi prin a acestora, prin îmbinarrea și reîmbinarea lor, creând în final obiecte inexistente în natură.
Judecata permite îmbinarea ideilor elaborate de imaginație, observarea modului în care relaționează, în final urmând să se determine capacitatea în care satisface trebuința oamenilor.
Gustul este un simț intern care acceptă demarcarea ideilor frumoase de cele urâte, a celor decente de cele extravagante sau penibile. Gustul este un supliment ancorat educației estetice.
W. Duff a considerat că cele trei facultăți ale minții umane implicate în creație sunt întâlnite la toți oamenii, fiind în special prezente la copii, la oameni cu realizări excepționale. El a mai intuit că anumite trăsături ale creativității cum ar fi spontaneitatea, asociativitatea, curiozitatea … sunt specifice copiilor și adulților înalt creativi. (Roco, 2001, p. 15)
Termenul „creativitate” a fost introdus in psihologie de G.W. Gordon Allport, în 1950, pentru a desemna o formație de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu trebuie să fie limitata doar comportamente asociate personalității, respectiv la inteligență sau trăsături temperamentale.
Analiza conotațiilor etimologice ale termenului de creativitate ne conduce la cuvântul latin „creare” – a naște, a făuri.
Termenul nu a avut însă o istorie comodă căci a trebuit să-și dispute legitimitatea în competiție cu alți termeni ce aglomerează termenul: imaginație creatoare (Th. Ribot); experiență imaginativă transliminală (H. Rugy); imaginație constructivă (A. Osbome); inteligență fluidă, direcțională creatoare (E. Hidgard).
Definitorie pentru creativitate este mai ales, secvența denumită de T. T. Dillon (1988) a problematizării, adică formularea strictă a problemelor și nu atât rezolvarea lor.
La început, până în anul 1950, lucrările asupra creativității au fost orientate spre factorii motivaționali, emoțional-afectivi sau de personalitate în general. În această perioadă, noțiunea de creativitate a fost consemnată sub alte denumiri: imaginație, talent, geniu, inspirație sau fantezie creatoare.
Ulterior, studiile asupra creativității au fost orientate spre studierea procesului de creație, stimularea prin diferite tehnici și metode a persoanelor creative, din toate domeniile, particularitățile gândirii creatoare și investigarea etapelor creației.
În acest moment există foarte multe definiții ale creativității. Majoriotatea psihologilor afirmă că a fi creativ este valabil cu a da societății un produs valoros, original, util și inovativ. După M. Roco a crea înseamnă a aduce la viață, a fi primul care face să existe un lucru, îl compune ematizării, adică formularea strictă a problemelor și nu atât rezolvarea lor.
La început, până în anul 1950, lucrările asupra creativității au fost orientate spre factorii motivaționali, emoțional-afectivi sau de personalitate în general. În această perioadă, noțiunea de creativitate a fost consemnată sub alte denumiri: imaginație, talent, geniu, inspirație sau fantezie creatoare.
Ulterior, studiile asupra creativității au fost orientate spre studierea procesului de creație, stimularea prin diferite tehnici și metode a persoanelor creative, din toate domeniile, particularitățile gândirii creatoare și investigarea etapelor creației.
În acest moment există foarte multe definiții ale creativității. Majoriotatea psihologilor afirmă că a fi creativ este valabil cu a da societății un produs valoros, original, util și inovativ. După M. Roco a crea înseamnă a aduce la viață, a fi primul care face să existe un lucru, îl compune de la început la final. Creativ este persoana care se manifestă prin noutate și originalitate, este „deschizător de drumuri, inventiv, inovativ etc.”. (Roco, 2001, p. 17)
Al. Roșca este de părere că, datorită amiplitudinii acestui fenomen, este aproape imposibil să se ajungă la o definiție universală, deoarece fiecare autor pune accent pe o anumită problematică.
După majoritatea autorilor creativitatea este capacitatea/aptitudinea de a realiza ceva valoros, util societății și inovativ sau procesul prin care se realizează produsul culminând cu definiția creativitatea este soluționarea oricărei probleme.
În lucrarea sa „Creativitatea generală și specifică,” Alexandru Roșca consideră creativitatea o ca activitate sau mai degrabă un proces a cărui finalitate este un produs definit ca original, inovator și valoaros pentru societate. Creativitatea este în același timp definită și ca găsirea de soluții, idei, probleme, metode etc. care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă.” (Roșca, 1981, p. 16-17).
Dacă multă vreme creativitatea a fost considerată ca trăsătură hărăzită de divinitate sau transmisă genetic, în psihologia actuală este unanim acceptată ideea că în formă latentă, de potențial, ea se găsește în fiecare individ. Se pune însă problema descoperirii cât se poate de timpuriu a acestui potențial, a specificului său și exersarea în vederea transformării lui în trăsătură de personalitate, apoi a transformării acesteia în produsele care să poarte amprenta creativității.
Pentru a studia creativitatea, trebuie să ne raportăm direct la personalitate în ansamblul ei, la rolul ce-i revine în sistemul relațiilor sale complexe cu mediul. Dezvoltarea creativității înseamnă dezvoltarea personalității deoarece procesul de creație are ca element constitutiv inteligența, gândirea creatoare, factori și trăsături de personalitate. Caracterul complex al creativității rezultă din multitudinea variabilelor psihice care intră în structura ei:
procese psihice (de cunoaștere, afective și voliționale);
trăsături de personalitate (interese, aptitudini, temperament, caracter etc.).
Atât procesele psihice implicate în catul creativ, cât și trăsăturile de personalitate ale creatorului se exprimă „printr-un comportament creativ care, caracterizează o personalitate creatoare”. (Drăgan, 1991, p. 68)
Creativitatea este un fenomen amplu, de dimensiuni nemărginite cu o multitudine de aspecte sau implicații. Pentru a putea înțelege dimensiunile creativității, ea trebuie studiată din mai multe perspective determinate în cea mai mare parte de intențiile cercetătorilor (cercetătorii, medicii, fizicienii, istoricii artei pun accent pe produs, artiștii, pedagogii pe potențialul creativ).
Creativitatea a fost abordată ca dimensiune structurală a personalității, potențial, ca proces, și ca produs.
I. 1. CREATIVITATEA CA PROCES
Problema cercetării creativității ca proces a reprezentat o adevărată provocare pentru psihologi.
Procesul de creație este interiorul psihologic al activității creative și cuprinde toate momentele și mecanismele acesteia, de la geneza problemei sau a ipotezei și până la soluționarea și verificarea produsului. În acest proces este implicată nu numai activitatea gândirii, capacitatea de a transforma informația inițială și de a găsi noi relații între elementele informației, ci și dinamica vieții afective și a factorilor de personalitate. Pe întreg parcursul procesului de creație este implicată atât gândirea convergentă, cât și gândirea divergentă în strânsă legătură, rolul conducător revenind gândirii divergente, creative, în special caracterul ei de flexibilitate, care permite o transformare imediată a modului de abordare a situației, în raport cu noile informații sau gradului de imprevizibilitatea a conjuncturii.
După E. P. Torrance (Education and the creative, 1963) creativitatea este „procesul care duce la făurirea unui nou, acceptat de un grup de oameni ca fiind, util, adecvat și satisfăcător”. P. Constantinescu Stoleru definește creativitatea ca fiind „procesul prin care subiectul, sesizând o disfuncționalitate într-un anumit domeniu teoretic sau practic, modelează și testează idei sau ipoteze, le obiectivizează în produse noi adecvate, utile și recunoscute de ceilalți”. (Rafailă, 2002, p.10)
Florin Druță afirmă că până în anii ‘50 atenția psihologilor era centrată pe cercetarea procesului de creație, fenomen întâlnit la savanți, la marii pictori, scriitori, sculptori etc.. După al doilea război mondial, creativitatea este privită ca o necesitate socială și economică, devenind obiect de cercetare de sine stătător. „Conceptul de creativitate se aplică deja atât copilului care se joacă cât și inventatorului sau omului de artă.” (Druță, 2004, p. 44)
Creativitatea deseori este văzută ca fiind procesul prin care un individ sau mai mulți, un grup definit elaborează un produs nou original în conformitate cu necesitățile și scopurile situației respective.
Procesul creativ poate fi înfăptuit în mod intenționat, el poate fi reglat, învățat și dezvoltat la un mare număr de oameni.
Procesul de creație care este aspectul psihologic interior al acțiunii creatoare, cuprinde toate momentele, mecanismele și dinamica psihologică internă, de la generarea problemei sau a ipotezei până la realizarea produsului creativ.
În acest proces este implicată nu numai activitatea gândirii, capacitatea de a transforma informația inițială și de a găsi noi relații între elementele informației, ci și dinamica vieții afective și a factorilor de personalitate.
Numeroși psihologi și specialiști din alte domenii au încercat să surprindă actul creator în procesualitatea sa, iar apoi să-l explice în anumite modele operaționale și funcționale. În acest fel s-a ajuns la delimitarea, marcarea unor etape sau faze ale procesului creator. Două dintre modelele elaborate au devenit clasice și generatoare de noi căutări.
Primul model care tratează procesul creator aparține lui Deroly și datează din 1910. Renumitul psihopedagog american stabilește cinci etape pe care le parcurge gândirea în rezolvarea de probleme: sesizarea problemei, localizarea și definirea ei, sugerarea soluțiilor posibile, anticiparea consecințelor adoptării unor soluții alternative, aprobarea sau respingerea soluției.
Următorul model, axat aproape în totalitate pe procesul creației, aparține lui Graham Wallas („Art of Thought”, 1926) care stabilește patru stadii sau etape ale procesului creativ. Opinia sa a fost confirmată și întărită de mulți psihologi (J. Rossman (1931), A. Osborne (1953), R. Thomson (1967) și Sorin Cristea), toți afirmând că fiecare etapă presupune acțiuni cognitive, mecanisme și stări psihice specifice: pregătirea, incubația, inspirația, iluminarea, verificarea.
a) Pregătirea (prepararea) este în primul rând o etapă de acumulare a materialului „brut” (1. Taylor, 1959), faza inițială și obligatorie, care are în vedere colectarea informației necesare actului creator. Pe parcursul pregătirii, psihologii delimitează următoarele etape:
– sesizarea problemei;
– analiza și definiția problemei;
– acumularea materialului necesar;
– formularea ipotezelor cu schițarea primelor soluții.
Cantitatea, dar mai varietatea și calitatea materialului colectat au o importanță deosebită pentru procesul creativ. Această etapă este deosebit de importantă pentru întregul proces deoarece este necesară o documentare sistematică și intensivă, însă și schimbul de informații între cei implicați.
În această subetapă, numită și operațională, creatorul demonstrează împotrivire, opune rezistență la formalism și conformism, dând dovadă de voință, dăruire, dorința de a crea.
b) Incubația – este o etapă în care, aparent nu se întâmplă nimic; ea pare o așteptare, stagnare, persoana creatoare rămâne într-o stare de confuzie cognitivă și cu un profund sentiment de frustrare. În cele mai multe cazuri această etapă este definită printr-o necontenită aplecare asupra problemei și prin tensiune ca stare de cercetare. După Elena Rafailă, durata incubației poate varia de la câteva zile sau săptămâni, la câteva luni sau anii.
I.P. Guilford (1967) afirmă că incubația este mai degrabă o condiție a creației decât o formă a activității, cum sunt celelalte faze. Unii autori atribuie incubației o structură de natură inconștientă, reverie (S. Freud, O. Kant, C. G. Jung ) sau preconștientă (L. S. Rubie, A. D. Moore, ș.a.).
Totuși, cu cât persoana reușește să se îndepărteze de problemă, cu atât incubația este mai productivă. A. Osborne concepe incubația ca o etapă planificată pentru întreținerea căreia se aplică anumite măsuri: somn îndelungat, plimbări, însingurare.
J. Rossman oferă și el o descriere a procesului creativ, bazat pe investigarea unui număr de peste 700 de inventatori de seamă, dar din această descriere lipsește faza de incubație. Fazele propuse de Rossman sunt: nevoia sau dificultatea observată, formularea problemei, informația utilizabilă examinată, soluțiile formulate, soluțiile examinate critic, ideile noi formulate, ideile noi testate. (Roșca, 1981, p. 36)
În concluzie, iluminarea este acel moment în care activitatea se desfășoară mai ales în subconștientul celui care creează, care caută soluția creativității.
c) Iluminarea (inspirația) este activitatea de asocieri, prelucrări, combinări ce produc momentul inspirației. Acum este descoperită soluția problemei.
În această etapă, creatorul a înțeles ce are de făcut, întreaga activitate psihică este canalizată pentru găsirea soluției.
În general, inspirația este o intuiție cognitivă, care se manifestă ca o iluminare bruscă a conștiinței, ca o intuiție instantanee. Deși ea este rezultatul unei intense stări de conștiință sau de mobilizare intensă a eforturilor cognitive, poate fi provocată însă și de o întâmplare în timp ce efortul cognitiv al individului este orientat în altă direcție.
Apariția neașteptată, dramatică și aproape „miraculoasă” a ideii este însoțită de o intensă bucurie, de certitudine și uimire.
Iluminarea se poate ivi de-a lungul procesului creativ, în orice moment. Spre deosebire de pregătire, organizată și dominată de logic și rațional, în această etapă intervine din plin fantezia care depășește logicul și chiar îl interzice. Elena Rafailă consideră că „nu este, de fapt pură fantezie, ci mai curând o încercare a nonconformismului, a originalului, gândirea logică fiind prezentă, dar acționând prin prescurtări și condensări.” (Rafailă, 2002, p.11)
De asemenea, P. Popescu Neveanu consideră că, în această etapă „imaginația sintetizează rezultatele activității intelectuale, desfășurate la toate nivelurile sistemului psihic uman .” (Popescu-Neveanu, 1998, p.420)
În legătură cu cazul concret în care se produce iluminarea, R. K. Merton (1965) vorbește de apariția întâmplătoare a soluției într-un moment în care ea nu polariza explicit atenția creatorului. Sunt cunoscute cazurile lui Helmolz, Edison ș.a. care au avut revelația soluției în momente de relaxare. Nu mai puțin interesante sunt cazurile de găsire a soluției în timpul somnului: Mendeleev, Descartes, ș.a. Rolul hazardului în creație este amplu comentat în legătură cu arhicunoscutele cazuri ale lui Arhimede (legea care-i poartă numele), Newton (legea atracției universale), Columb (descoperirea Americii), soții Curie (radiul), Coandă Fleming (penicilina) ș.a.
Hazardul este generos pentru exploratorii neobosiți care știu să-l sesizeze și să-I fructifice.
De aceea, Pasteur avea dreptate când avertiza că întâmplarea ajută numai o minte pregătită. De cele mai multe ori, în spatele binecuvântatei inspirații se desfășoară luni, poate chiar ani istovitori de trudă, de îndoială, de căutări, de aplecare febrilă și încordare asupra problemei respective.
După ce intervine iluminarea, ideile sunt corectate, completate, asociate și integrate pentru a fi definitivate într-un produs material sau spiritual.
Totuși, trebuie menționat că fenomenul de iluminare sau intuiție („einsicht”, „insight”) nu este obligatoriu în activitatea de creație.
d) Verificarea este „stadiul final, al procesului de creație, în care materialul obișnuit brut, furnizat de căutările anterioare și de iluminare, în măsura în care a avut loc este finisat”. Aceasta este o fază analitică și voluntară, necesitând perseverență, meticulozitate, ingeniozitate. Ideea devine obiectivă, se materializează în ceva concret care poate fi oferit publicului larg. Realizarea este etapa în care se încheie procesul creativ în plan subiectiv și începe exprimarea lui obiectivă (realizarea operei creatoare).
Verificarea este, prin excelență o etapă activă în toate momentele sale, o reală sărbătoare a intelectului.
Este de la sine înțeles că toate aceste faze/stadii ale creativității interacționează în permanență. Pregătirea poate să constituie o unitate organică cu incubația și amândouă pot fi străbătute de iluminare, faza în care procesul de creație ajunge la punctul culminant, produsul devenind valabil după ce a trecut de verificare.
Foarte mulți psihologi au confirmat opinia lui G. Wallas, totuși A. Osborne stabilește șase stadii ale procesului creativ: orientarea, analiza, ideația, incubația, sinteza și evaluarea iar J. E. Arnold (Creativity in Engineering, 1959) distinge trei faze: pregătirea, producția, luarea hotărârii. Acestora din urmă având corespondent în trei metode de gândire: analiza, sinteza și evaluarea.
Elaborând conceptul de euremă, definit ca „structură psihică fundamentală care participă la realizarea creativității, invențiilor și descoperirilor”, (Moraru, 1995, p.28) Ion Moraru prezintă următoarele etape:
– acumularea și comprehensiunea informației, realizată în special prin aportul memoriei, gândirii, limbajului, moment corespunzător etapei pregătitoare;
– etapa combinărilor, a asocierii multiple, a obținerii soluției, realizată de imaginație, inteligență, memorie, conștient, inconștient, corespunzător incubației și iluminării;
– analiza critică – soluțiile obținute sunt analizate critic, aprofundate, intervine cenzura severă a rațiunii; participă preponderent gândirea analitică, inteligența, funcția critică și valorizatoare a conștiinței;
– etapa ideativ-perceptivă – ideile, mai mult sau mai puțin abstracte, sunt vizualizate, capătă contur imagistic, se trece de la creativitatea ca proces la creativitatea ca produs;
– etapa de obiectualizare – ideea sau soluția nouă se obiectivizează într-un produs.
Toate aceste opinii evidențiază faptul că procesul creativ este un proces complex, continuu, dinamic, efervescent, laborios, care necesită o gamă largă de mecanisme operaționale energetice și de autoreglare. Majoritatea adulților nu se manifestă creativ, nu produc obiecte originale, valoroase pentru că nu sunt familiarizați cu mecanismele procesului creativ sau nu și le-au dezvoltat sau le lipsește motivația.
Referindu-se la capacitatea creativă a școlarilor mici I. Russel apreciază: „La copiii mici procesul creativ este o unitate dinamică ce se caracterizează mai degrabă prin spontaneitate și intuiție decât printr-o serie de tehnici logice de rezolvarea problemelor”. (Russel, 1992, p. 281)
Gândirea creativă a copiilor este considerată drept o formă aparte a comportamentului de rezolvare, caracterizată prin:
– originalitate și valoare, chiar dacă numai pentru subiectul în cauză;
– nonconformism, în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor anterioare;
– motivație și consecvență ridicate, manifestate fie pe o durata mare de timp, fie la o intensitate înaltă;
– anumită problematică în formularea și rezolvarea enunțului.
Prin urmare, în procesul instructiv-educativ rezolvarea unei probleme teoretice sau practice, găsirea unei soluții experimentale de către școlar, pot fi considerate ca fiind creatoare în cazul în care rezolvarea s-a făcut pe o cale independentă, chiar dacă modul de rezolvare nu este nou pentru științele sau disciplinele respective. Este de la sine înțeles, apariția unor elemente fanteziste, dar important este să se antreneze într-un proces de căutare de soluții dintre cele mai inedite. Privind prin prisma personalității, fiecare copil vine de fapt cu nota sa proprie, având o dominantă specifică în funcție de capacitatea sa intelectuală și specificul vârstei, de experiența acumulată, nivelul creativității, domeniul de manifestare și multe alte condiții.
I. 2. CREATIVITATEA CA PRODUS
I. A. Taylor (1959) consemnează că a întâlnit numeroase definiții ale noțiunii de creativitate. Gama acestor definiții cuprinde acceptarea creativității ca o stare, chiar dacă individul nu s-a remarcat prin nimic inovativ, până la identificarea potențialului creativ al acestuia într-un anumit domeniu, cu realizări extarordinare.
Adeseori, în literatura de specialitate se vehiculează alături de „creație” termeni ca: invenție, inovație, descoperire. Tratarea pe verticală a creativității presupune conjugarea a două idei, pe de o parte că toți oamenii posedă într-o anumită măsură potențial creativ și că există mai multe trepte de structurare a creativității care în succesiunea dată de Taylor sunt următoarele:
1). Creativitatea expresivă exemplificată prin desenele spontane le copiilor, unde contează comportamentul în sine și nu abilitatea sau calitatea produsului obținut, este posibilă la toți oamenii și absolut necesară nivelurilor superioare.
2). Creativitatea productivă/ procesuală care se referă la dobândirea unor îndemânări pentru anumite domenii. Acest tip de creativitate ține de „notele originale întâlnite în desfășurarea proceselor psihice, în modul de gândire și simțire” (Rafailă, 2002, p.15) al creatorului.
3). Creativitatea inventivă, ale cărei caracteristici de bază sunt inventivitatea și descoperirea, înseamnă capacitatea de a realiza conexiuni noi între elementele deja cunoscute.
4). Creativitatea inovativă prezentă la un număr foarte mic de persoane, constă în găsirea unor soluții noi, originale, cu rezonanță teoretică și practică. Aceasta este rezultatul cunoașterii deosebite a realității, a dezvoltării intelectuale maximale și a dezvoltării aptitudinilor.
5). Creativitatea emergentivă, palierul cel mai înalt al creativității, specific doar geniilor care prin contribuția lor au revoluționat toate domeniile, face posibilă apariția unui principiu sau a unor ipoteze care revoluționează cunoașterea, arta sau existența socială.
Creativitatea școlarului este o creativitate expresivă (manifestată în mimică, pantomimică, desen, joc), dar uneori și una procesuală (manifestată în activitățile de repovestire, povestire creată, activități matematice). Centrarea procesului de învățământ pe învățarea eficientă, și implicit creativă, se realizează prin oferirea unui mediu educațional favorabil, care dezvoltă și stimulează potențialul creativ pentru a-l schimba, cu timpul, în creativitate.
Creativitatea este un produs pentru că se dobândește punct de plecare în realizarea noului (idee, teorie, model, metodă, tehnologie etc.) prin strategie, prin experiență, consecvență și foarte multă muncă. Creativitatea ca produs „se caracterizează prin noutate, originalitate, utilitate, socială și aplicativitate fastă, relevanță, valoare, armonie, spontaneitate, condensare”. (Landau, 1979, p.15)
Noutatea este apreciată în raport cu subiectul, cu experiența lui psihologică sau în raport cu societatea, cu experiența socială. Originalitatea este apreciată după unicitatea, imprevizibilitatea, surpriza soluției. Noutatea și originalitatea sunt văzute în corelație cu utilitatea produsului, criteriu adoptat pentru a distinge produsul cu adevărat creativ de cele aberante și rupte de realitate.
Produsul creativ se definește prin două caracteristici esențiale: utilitate, valoare socială și originalitate. În funcție de specificul domeniului de activitate socială (știință, tehnică, artă, filozofie) originalitatea primește și alte caracteristici referitoare la: noutate, spontaneitate, inventivitate, unicitate. Caracterul de imprevizibilitate presupune ca produsul realizat să nu fie rezultatul unor produse logice obișnuite ci al așa numitei „gândiri laterale”. Utilitatea socială a produsului creat desemnează măsura în care acesta este relevant, adică răspunde unei nevoi stringente sau se pliază realității.
Utilitatea produsului este de fapt un principiu instutuit pentru a remarca rezultatul imaginației aplicate la realitate de producțiile aberante și rupte de realitate din timpul viselor sau stărilor de alternare a conștiinței. Este vorba de situații în care imaginația debordantă încalcă anumite legități obiective.
Psihologul american D. W. Mackinnon, încearcă pentru prima dată o tipologizare a creativității, având drept criteriu relația dintre creator și produsul său.
a) În primul tip de creativitate, produsul creației este o expresie a stărilor interioare ale persoanei creatoare (trebuințe, percepții, motivații, evaluări etc.). Conform acestui tip de creație produsele creației sunt proiectări ale lumii interioare a copiilor: un desen în care predomină griurile culorilor, corespunde stării lor de tristețe, de dezamăgire, o povestire având ca subiect predominant o luptă, un război, cu personaje cu puteri supranaturale corespunde unei stări de descărcare a agresivității și rezolvare a unui conflict, etc., într-un mod care îl eliberează pe copil de o anumită anxietate.
b) În cel de-al doilea tip, produsul realizat nu este în legătură cu copilul creator. Acesta operează asupra unor aspecte ale mediului sau adăugând foarte puțin la rezultat din stilul său ca persoană.
c) În cel de-al treilea tip, produsul realizat este atât o expresie a creatorului, cât și o întâlnire personală a cerințelor unei probleme externe. Sunt incluse aici: scenariul unui dialog între diferite personaje, aranjamentul unui decor pentru o scenetă, aranjamentul muzical pentru un dans etc. (Roșca, 1981, p. 72-74)
I. 3. CREATIVITATEA CA TRĂSĂTURĂ DE PERSONALITATE
Psihologul Guilford J.P. în 1950 arată că creativitatea are în vedere abilitățile pe care le întâlnim la majoritatea oamenilor, fiindcă acestea se referă de fapt la modul sui-generis în care se reunesc însușirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Trăsăturile de caracter fiind specifice fiecăruia dintre noi, și fiind interesat de felul în care personalitatea creatoare se manifestă prin aptitudini, atitudini, calități temperamentale.
După Rogers C. (1961), creația naturală, aceasă trăsătură a personalității reprezintă unica posibilitate prin care omul poate ține pasul cu transformările din jurul lui. Dacă în această eră a tehnologiei și informației, oamenii nu vor realiza concepte noi și originale în adaptarea lor la mediu atunci există riscul ca popoarele limitate creativ să dispară sau să fie simplii imitații ale altora.
R. Weisberg apreciază că, toate persoanele creatoare, posedă un geniu și anumite trăsături comune: inteligența judecăților, automomie, consecvență, ambiție, încredere în sine și în ceilalți. Acesta susține că în prezent se cunoaște foarte puțin despre caracteristicile geniului, acesta fiind doar un mit. În sprijinul acestei opinii aduce următoarele argumente :
– indivizii creativi într-un anumit domeniu pot să nu aibă un anumit set de însușiri care să îi diferențieze de indivizii non creativi cu experiență similară în același domeniu;
– se poate ca trăsăturile psihologice să nu relaționeze cauzal cu activitatea creatoare;
– creativitatea nu se manifestă nici chiar la cei mai mari artiști sau oameni de știință, ceea ce indică faptul că geniul nu este o caracteristică constantă;
– geniul este o caracteristică pe care psihologii, societatea o conferă rezultatelor după o viață de muncă. (Roco, 2001, p. 14)
Teresa Amabile consideră că adoptarea deciziilor implică deseori creativitatea. Pe de o parte, soluțiile creative permit soluționarea problemei cu o eficiență spontană și irelevantă și, pe de altă parte, dispun de o simplitate uluitoare.
După părerea sa, a fi creativ înseamnă să elaborezi un anumit lucru (unealtă, idee, proces, operă de artă) care, în același timp este absolut inovator și valabil.
Ea structurează creativitatea în următoarele componente :
1. Calificarea, gradul de specializare în domeniul respectiv; Sunt incluse în această categorie cunoștințele obiective de specialitate, abilitățile tehnice, talentul special în domeniul respectiv. Aceste abilități profesionale sunt materiale individuale brute pentru producția creativă, fiind dependente de capacitățile creative, perceptive și motorii înnăscute, cât și de educația formală și informală în domeniu.
2. Abilitățile creative; Ele includ un set cognitiv și unul perceptiv favorabile abordării în rezolvarea unei probleme.
3. Motivația intrinsecă; prevede realizarea unei activități pentru că ni se pare captivantă, generându-ne bucurie și satisfacție.
Interpretările psihologilor români referitoare la creativitate acoperă aproape toate direcțiile consemnate în literatura mondială de specialitate.
Astfel, Rădulescu – Motru se referea la creație ca trăsătură a personalității în termenii personalismului energetic și ai vocației.
Anca Munteanu în lucrarea sa „Incursiune în creatologie” oferă informații despre creativitate în toate domeniile, prezentând peste treizecișicinci de definiții ale creativității, elaborate autori din toate colțurile lumii. Ea susține că a fi creativ înseamnă să vedem același lucri și să ne imaginăm ceva cu totul diferit.
U. Șchiopu definește creativitatea drept „o dispoziție spontană de a crea și inventa, care există la fiecare persoană, la toate vârstele”. (Șchiopu, 1992, p.19)
După Bonțaș și Nicola, creativitatea – este o capacitate, o dimensiune fundamentală a personalității, care bazându-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu informații noi, produce ceva original, de o valoare semnificativă științifică și social-utilă, determinată de factori interni și externi.
O definiție universală a conceptului de creativitate, cu aplicații directe în procesul de învățământ primar, vine din partea unui pedagog și scriitor italian, a cărui viață și operă au fost pentru protejarea copilului, pentru respectarea dreptului la copilărie și educație de către școală și profesori. „Creativitate e sinonim cu gândire divergentă, capabilă adică să rupă schemele experienței. E creativă o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere probleme unde alții găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în situațiile fluide în care alții presimt numai pericole, capabilă de judecați autonome și independente, care respinge ceea ce este codificat, care manipulează din nou obiecte și concepte fără să se lase inhibată de conformism. Toate aceste calității se manifestă în procesul creativ“. (Rodari, 1983, p. 93)
Privită din punctul de vedere al personalității, creativitatea reprezintă capacitatea persoanei de aptitudine, adică dispoziția personalității de a concepe idei, teorii, modele noi originale și utile.
P. Popescu – Neveanu spunea despre creativitate că ea se traduce printr-o dispoziție totală a personalității spre inedit, „o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate. El consideră că personalitatea creatoare se caracterizează prin interacțiunea optimă între aptitudini și atitudini”. (Popescu-Neveanu, 1978, p. 18)
Gândirea, procesul cognitiv cel mai important, este apreciată în cele mai multe cazuri prin creativitate. „Gândirea ca o capacitate de prim ordin a personalității – există ca gândire umană numai prin creativitate,” (E. Kant) în timp ce psihologul german Erika Landau, sublinia că „există tot atâtea aspecte ale creativității câte are de fapt și natura umană – fizice, psihice, intelectuale, afectiv-emoționale etc.” (Landau, 1979, p.17)
Studiind raportul inteligență – creativitate – personalitate, P. Popescu Neveanu admite „o mare contribuție a influențelor de mediu și a educației în formația creativă a fiecăruia”, concluzionând că deși „există o creativitate de nivel mediu și un slabă… oricare din activități sau profesiuni poate fi desfășurată la un nivel înalt de creativitate”. (Popescu-Neveanu, 1998, p. 180)
După Al. Roșca, complexitatea acestui concept se exprimă sub forma unei „figuri sau diagrame, în care diferitele trăsături de personalitate ar reprezenta triunghiuri isoscele”. (Roșca, 1981, p. 35)
Având în vedere că fenomenul creator angajează și valorifică „zăcămintele” întregii personalități, acțiunea de educație a creativității centrată în acest perimetru trebuie să urmărească nu numai exersarea subsistemelor psihologice implicate ci și personalitatea, ca rezultantă integrativă armonioasă a lor.
BIBLIOGRAFIE – Capitolul I:
Drăgan, I.,(1991), Psihologia pentru toți, București: Ed. Științifică.
Landau, E., (1979), Psihologia creativității, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, București, 2001.
Roșca, A., (1981), Creativitatea generală și specifică, București: Ed. Academiei.
Rafailă, E., (2002), Educarea creativității la vârsta preșcolară, București: Ed.Aramis.
Druță, F., (2004), Cunoașterea elevului, București: Ed. Aramis.
Moraru, I., (1995), Știința și filozofia creației, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Neveanu, P.,P., (1998), Psihologie, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Rodari, G., (1983), Gramatica fanteziei, București: Ed. Univers.
Russel, I., (1992), Social Intelligence Conception and Methological Problems, Studia Psichologica 34.
Șchiopu, U., (1963), Curs de psihologia copilului, București: Ed.Didactică și Pedagogică.
CAPITOLUL II
PROFILUL CREATIV AL ȘCOLARULUI ÎN CONTEXTUL
EDUCAȚIEI ACTUALE
III. 1. PROFILUL CREATIV AL ȘCOLARULUI
Moto: „Creativitatea reprezintă miraculoasa întâlnire dintre energia neinhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul ei, simțul ordinii, impus de disciplinata inteligență a adultului”
N. Podhoretz
Asumarea conștientă a politicii de integrare europeană la nivelul sistemului de învățământ dar și promovarea unor strategii active de declanșare a mecanismelor schimbării, se fundamentează pe o serie de caracteristici importante, ca:
Organizația școlară se dezvoltă într-o societate a cărei constantă este schimbarea. Ea reprezintă un organism viu, existența sa fiind marcată de transformări radicale, ca răspuns la presiunile exercitate atât din interior cât și din exterior.
Rațiunea fundamentală a existenței unei organizații școlare este determinată de capacitatea sa de a prognoza, proiecta, implementa strategii inovative, schimbări profunde în modul de realizare a activității educaționale.
Aceste mecanisme complexe ale schimbării organizaționale implică adaptarea și implementarea unor modele manageriale care să conducă la creșterea stabilității sale pe plan intern și extern.
Schimbarea în învățământul românesc actual presupune un ansamblu de activități specifice, comunicare, antrenare, consiliere și pregătire, pentru a orienta persoanele implicate astfel încât să se obțină rezultate optime pentru îndelplinirea misiunii și finalităților educației.
Condițiile schimbării în educația actuală sunt:
Efectivitatea – schimbarea devine reală doar atunci când influențează comportamentul profesional al educatorilor, relația profesor – educabil și performanța educabililor (evaluate intern, dar mai ales extern);
Accentul strategic cade pe resursa umană – profesorii sunt principalii actori, însă alături de ei trebuie să participe în aceeași măsură elevii, părinții și comunitatea locală;
Motivarea – actorii schimbării educaționale trebuie motivați pentru a susține și realiza schimbarea, prin încurajarea inovațiilor, recompensarea practicilor noi și recunoașterea „dreptului de a greși”;
Coerența – subsumarea tuturor programelor și activităților din instituțiile școlare, noii viziuni asupra schimbării;
Formarea – educatorii trebuie formați și încurajați să-și modifice atitudinile, concepțiile și conduita profesională, astfel încât să devină prestatori de înalte servicii sociale și profesioniști în educație.
Conștienti de schimbările din învățământul actual, profesorii consideră necesară motivarea tuturor actorilor implicați în procesul de învățământ. Aceasta implică respect reciproc, recunoașterea și încurajarea inovațiilor, susținând coerența viziunii asupra schimbării. În calitatea de promotor al schimbării profesorul – manager trebuie să dovedească abilitatea de a dezvolta strategii specifice managementului interactiv în activitățile instructiv – educative. Una din principalele schimbări în educație o reprezintă dezvoltarea și încurajarea capacităților creatoare ale elevilor. Majoritatea psihologilor admit că fenomenul creativității este o caracteristică general-umană, deoarece orice persoană posedă însușiri ce determină acte și idei creative în domeniul în care profesează și la diferite niveluri de realizare.
Astfel, una din sarcinile cele mai importante ale educației este dezvoltarea și structurarea forțelor creative existente în educator și educabil în așa fel încât activitatea lor individuală să devină firesc personală, originală și inedită.
Dezvoltarea unor competențe caracteristice domeniului cognitiv, afiliate vârstei de 6-7 ani, este un proces complex unde profesorul trebuie să organizeze situații de predare, învățare, evaluare conforme cu exigențele profesorului, interesele, aptitudinile, nevoile, particularitățile de vârstă ale școlarului mic.
Creația ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice, se manifestă în forme specifice de foarte timpuriu. Școlarul mic dispune de un anume potențial creativ, un cumul de însușiri native, care stimulat consecvent și conștient transformă școlarul pasiv într-un element activ al procesului de învățare.
Ca factor intelectiv al creativității, imaginația cunoaște la intrarea în școală o adevărată „explozie”, ea fiind acum la apogeu și pentru că gândirea se află încă la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante. Imaginația completează astfel, într-un anume fel, slăbiciunile gândirii și chiar dacă ea se află la apogeul manifestării sale nu se află și la apogeul calității sale. De aici, rezultă remarcabilul potențial creativ al școlarului mic.
J. Dewey consideră potențialul creativ: „impulsurile și tendințele noastre de a face, de a crea, de a produce sub forma utilului sau a artei” (Dewey, 1974, 193), în timp ce alți autori îl definesc ca o stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor, lucru ce permit copilului să-și depășească sfera de cunoaștere.
Dacă înainte de intrarea în scoală, copilul are un potențial creativ rezultat dintr-o imaginație fantezistă, spontană ce completează slăbiciunea componentei raționale acum, odată cu evoluția operațiilor mintale și a capacității logice, elevul percepe realitatea obiectivă și naivitatea fanteziei scade treptat. La vârsta școlară mică, cumulul de cunoștințe și tehnici mintale, precum și trăirile personale, imprimă o nouă redresare a potențialului creativ. Referindu-se la acest potențial, majoritatea psihologilor subliniază ca dacă nu este fructificat, pierderile ce se produc sunt mari, iar recuperările ulterioare sunt parțiale sau, adesea, minime. De aceea, sarcina principală a clasei zero, pentru început, și a clasei I în continuare, este să identifice din totalul copiilor pe cei ce dispun de un potențial creativ ridicat, pentru a lucra cu ei diferențiat și a-i transforma în „adulți creativi”.
Potențialul creativ al școlarului mic se manifestă în toate activitățile cotidiene, de la intrarea în clasă până în ultima oră.
Acum se dezvoltă foarte mult imaginația, proces psihic ce ocupă, la această vârstă un loc central în contextul factorilor, nu numai intelectivi, ai creativității. Imaginația suferă o adevărată transformare la această vârstă și datorită gândirii, care se află la un nivel de dezvoltare suficient de ridicat. Putem spune că imaginația și implicit creația școlarului mic se dezvoltă în același timp cu gândirea. Imaginația cu însușirile ei: fluiditate, plasticitate, originalitate, alături de memorie și de caracterul divergent al gândirii se constituie ca factori ce relaționează între ei.
Învățarea oferă școlarului mic un câmp larg de combinare și recombinare a reprezentărilor pe care le posedă de la simple, până la cele mai complexe. Copilul este capabil să realizeze produse noi, neobișnuite, originale, chiar dacă acestea au uneori valoare doar pentru el. Creația sa dezvăluie o viață interioară relativ bogată, marcată de o mare discrepanță între dorințe și posibilități, dar netensionată ca la vârsta adolescenței. Cadrul didactic are rolul de a stimula potențialul creativ el copilului, pentru ca el să-și poată elabora o serie de cunoștințe, informații ce țin de tehnicile simple, specifice artelor vizuale, științelor, limbajului etc.
Manifestarea potențialului creativ în procesul de învățare nu este intenționată, ea realizându-se datorită semnificației afectogene a obiectelor, persoanelor și relațiilor dintre acestea. Trebuie înțeles că activitățile de învățare din această perioadă, chiar dacă nu sunt un real produs creator, ele sunt noi și originale în raport cu propria persoană și în raport cu ceilalți copii, transformându-se în produse creatoare prin funcția de asimilare treaptată a realului în viața școlarului.
Creativ este copilul care „intervine efectiv în activitatea didactică și modifică variabilele, parametrii caracteristici: depune eforturi de reflecție personală, de gândire, efectuează acțiuni mintale și practici de căutare, cercetare, redescoperă noi adevăruri, reelaborează noi cunoștințe, conștientizând faptul că întotdeauna influențele și mesajele externe acționează prin intermediul condițiilor interne”. (Bocoș, 2002, p.64)
Această perspectivă asupra elevului, în contextul educației actuale se opune celei tradiționale, conform căreia el primea în mod pasiv informațiile oferite de către cadrul didactic, urmând ca ulterior el să le reproducă. Copilul dă dovadă de interactivitate, devine coparticipant, alături de profesor la propria formare și coresponsabil de realizarea și efectele demersului didactic. Asumându-și rolul principal în procesul instructiv-educativ, el își însușește eficient proiectul de învățare personalizat, își selectează strategiile de învățare, își gestionează timpul și apelează la evaluări formatoare.
Școlarul mic creativ dă dovadă de curiozitate de îndrazneală în aprecierea critică a unui produs, de independență și creativitate în abordarea și rezolvarea problemelor, de spirit de argumentare și contraargumentare, de libertate în manifestarea comportamentală generală. De multe ori, mai ales pentru profesorii conservatori elevul creativ devine o amenințare pentru profesor: „în clasă, elevul creativ apare adesea ca o amenințare. O amenințare pentru disciplină și pentru ordine mai întâi. Apoi o amnenițare pentru cursul profesorului” (Foulquie, 1971, p. 23).
Comportamentul nonconformist ce se ce se manifestă foarte puternic în activitatea creatoare, nu trebuie initerpretat de cadrele didactice drept o atitudine indisciplinată, o dovadă de impolitețe, obrăznicie sau lipsă de respect. Copilul nu trebuie frânat printr-o atitudine negativă de respingere, de înfrânare de disciplinare, ci, dimpotrivă, trebuie creat un climat favorabil de manifestare, și stimulare a spiritului creator. Elevul cu un potențial creativ ridicat se caracterizează prin spirit de independență în muncă, are o gândire care se desfășoară în avans, pe o traiectorie lungă, fără bariere de ordin cognitiv și manifestă o puternică și neobișnuită tendință de a explora și de a crea. Elevii din această categorie sunt dornici de a lucra individual, acceptă mai greu lucrul în grupuri sau echipe și au tendința de a-și întocmi un plan personal de lucru, pe care uneori îl modifică în funcție de rezultatul la care doresc să ajungă.
Urmărind cu atenție elevii, am observat câteva caracteristici, conduite ce pot fi luate ca indicatori ai creativității individuale:
este în permanentă căutare, încearcă să-și ocupe timpul, chiar și fără a fi solicitat sau stimulat;
are un sprit de observație foarte dezvoltat;
privește dincolo de itemii dați, reușind să găsească și alte probleme de rezolvat;
este foarte curios, întrebările „De ce?”, „Pentru ce?”, „Cum?”, „În ce fel?”, sunt pentru el un lucru normal;
îi place să fie lider;
îi place să descopere, să inventeze și adoră să fie în centrul atenției;
interacționează foarte ușor cu cei din jur, îi place să intre în jocul celorlați, nu-i place pasivitatea sau postura observatorului;
îi înțelege cu ușurință pe cei din jur, le descoperă punctele tari și punctele slabe, știe să-și gestioneze emoțiile și competențele în favoarea sa și să-și creeze oportunități;
este capabil să facă față stresului, își continuă ideea și descoperirile și este foarte perseverent;
își controlează foarte bine impulsurile și un este violent nici în situații extreme;
are o dorință foarte mare de realizare, de prestigiu, de autodepășire, de performanță.
Elevul creativ necesită un profesor creativ, amandoi realizează demersuri critice și creative, ies din tiparele prestabilite ale activității atunci când acestea devin plictisitoare, rutiniere, fiind într-o provocare permanentă. Ei depun eforturi înscrise în schimburi sociale, în scopul accederii la noua cunoaștere. Profesorul trebuie să profite de nevoia lui de cunoaștere și de entuziasmul său în activitate, canalizându-i eforturile în direcții constructive prin oferirea de ocazii variate menite să-i alimenteze setea de nou și descoperire.
În educarea creativității este evidentă participarea directă a școlarilor la lecție prin antrenarea componentelor cognitivă, afectivă, atitudinală în formarea capacității creative. Dezvoltarea capacității creative presupune în permanență o stimulare prin valorizarea celor produse de copii, comunicându-se rezultatul, comentându-se produsul prin procesul ca etapă, caracter finisat sau nefinisat, și utilitatea acestora.
Școlarul creativ se remarcă prin următoarele comportamente: inovația invenția și descoperirea.
Inovația constă în introducerea într-un sistem (material sau spiritual) a unei noutăți (idee, piesă) care să-i sporească funcționalitatea, aducând astfel un randament sporit, deci avantaje economice.
Invenția inspiră realizarea unui obiect (sistem) nou, care nu a existat până atunci.
Descoperirea este activitatea de găsire și punere în evidență a unor obiective (fenomene) sau legi necunoscute până atunci, deși, teoretic existau.
Potențial, cele trei forme ale comportamentului creativ există în fiecare copil. Depistarea și potențarea lor este opera familiei, a educației și autoeducației, precum și a unor circumstanțe (condiții) social istorice favorabile, însă mediul cel mai propice de dezvoltare rămâne școala..
Prin educație, în familie și școală, potențialul creativ al școlarului mic poate deveni, în timp, trăsătura de personalitate care va produce noul, originalul, valorile socio-culturale. Orice subiect dispune de un potențial creativ, pentru că orice subiect posedă o experiență pe care o prelucrează mereu și variabil, uzând de operații, tehnici și scheme mintale. P. P. Neveanu afirmă: „Dacă la baza actelor creative de descoperire și invenție se află potențialul creativ individual sau de grup, atunci înseamnă că toată problema constă în activarea și realizarea sau valorificarea acestui potențial…se ajunge la noi idei sau proiecte prin transformări și recombinări ale datelor cognitive de care subiectul dispune”. (Popescu – Neveanu, 1998, p.181)
Școlarul creator este foarte curios, receptiv la nou, gestionează foarte bine timpul, este o persoană activă puternic ancorat în, realitate, poesdând în același timp o imaginație debordantă. Este o persoană activă, trăiește din plin orice situație și se implică foarte mult în rezolvarea situațiilor problemă. În școală, însă și în afara ei, școlarul se implică în diferite activități, în majoritate complexe, de obicei le alege pe cele care au continuitate. Este mulțumit de realizările sare, deși este modest și împotriva narcisismului, toate activitățile i se par interesante, însă este foarte selectiv, alegându-le pe acelea care se pliază pe experiența și nevoile sale.
De multe ori are realizări deosebite, care la rândul lor îi sporesc potențialul creativ și satisfacțiile personale. Școlarul cu un potențial creativ ridicat are o gândire logică ce depășește barierele conformismului, nu-i plac delimitările rigide, uniformizarea și mediocritatea, are capacitatea de a se detașa de informații, de a se mișca cu liber în sfera cunoștițelor. Elevii creativi manifestă independență și spirit independent, posedă un nivel propriu și superior de aspirații, au interese variate, se detașează de rigiditate și conformism și pun în discuție probleme interesante. O atitudine specifică elevilor și adulților cu un potențial creativ înalt „este interesul viu pentru orice informație, aceștia având un grad de activism foarte ridicat. Pentru oamenii înalt creativi nu există lucruri neinteresante, totul depinde de cine sunt privite, la ce tip de cunoștințe ale individului sunt raportate și mai ales modul cum sunt realizate, interpretate.” (Roco, 2001, p. 231)
Elevii creativi au încredere foarte mare în forțele proprii și sunt capabili de o corectă autoevaluare. În relațiile cu colegii și adulți manifestă comportamente controlate, doresc în permananță să ofere o imagine cât mai bună celor din jur.
Datorită faptului că la vârsta școlarității mici, demararea unei activități este imprimată de cadrul didactic, un copil creativ simte nevoia unui cadru didactic creativ, care să-l ajute să-și stimuleze creativitatea și să-și depășească granițele.
II. 2. PROFILUL CREATIV AL PROFESORULUI
Factorul esențial în stimularea potențialului creativ, în cadrul școlii, este cadrul didactic prin conduita sa profesionala, prin caracteristicile personalității sale, prin atitudinea manifestată în clasă sau în activitatea extarcurriculară față de personalitatea și comportamentul elevilor.
Una din componentele esențiale care întregesc personalitatea dascălului „de vocație” este profilul creativ al acestuia. Un dascăl se întreabă în permanență dacă este suficient de creativ pentru a stimula creativitatea elevilor săi, pentru a le menține în permanență interesul pentru cunoaștere.
Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativității elevilor. Cercetările pe această temă au arătat că atitudinea pozitivă și deschisă a profesorului față de creativitate este o condiție esențială a unui dascăl creativ. O primă condiție a dezvoltării creativității elevului este ca profesorul să aibă cunoștințe de bază despre creativitate, despre psihologia creativității, despre posibilitățile de dezvoltare a acesteia în procesul de învățământ.
E impetuos necesar să fie respectată creativitatea elevului. Acest lucru nu este facil, ținând cont de faptul că elevii creativi sunt curioși, interesați de nou, oferă soluții ingenioase, neobișnuite de rezolvare a problemelor.
Nu există un ghid al creativității, însă există anumite metode, principii, atitudini, competențe ale cadrului didactic, care îl ajută în stimularea potențialului creativ al școlarilor. Printre acestea enumerăm:
informații de specialitate, psihopedagogice și metodice actualizate în permanență, preferabil din surse cât mai sigure și diversificate;
spirit de cooperare, colaborare, încredere, atenție distributivă în clasă;
respect pentru profesie și pentru elevi, exigență echilibrată, interes pentru instruirea acestora, răbdare, perseverență;
conștiinciozitate, calm, echilibru psihic, empatie, fluența vorbirii, originalitate în stilul de predare – învățare – evaluare;
spirit critic constructiv, umor, onestitate, înțelegere față de nevoile, interesele și problemele școlarilor;
spirit de justiție în notarea elevilor și în rezolvarea situațiilor conflictuale;
dragoste pentru elevi.
Implicarea activă a elevilor în procesul de învățare și conștientizarea celor învațate, prin stimularea
Sunt situații când profesorii au tendința să aprecieze mai mult elevii disciplinați, care îndeplinesc sarcinile fără comentarii și sunt dispuși să accepte judecata profesorului sau pe cea a majorității. Un elev care este capabil să nu fie de acord cu majoritatea poate trezi sentimente negative chiar dacă opinia lui e justă. Sunt și situații în care marea majoritate a elevilor simte ceea ce prețuiesc profesorii, un anume comportament conformist și atunci ei dau curs acestor așteptări ale profesorilor. Este foarte important ca profesorul să nu reprime manifestările elevilor creativi, să încurajeze libera exprimare a opiniilor, să stimuleze imaginația sau soluțiile mai deosebite. Elevii trebuie să-și poată manifesta liber curiozitatea și spontaneitatea.
Așadar, profesorul astfel să dirijeze situațiile-problemă încât să se întrețină o atmosferă permisivă a unor relații dar să nu se exagereze nici prin autoritarism și nici prin laissez faire.
În procesul instructiv-educativ profesorul trebuie să dovedească flexibilitate intelectuală. Un astfel de profesor câștigă foarte ușor admirația și respectul elevilor.
Orientând activitatea elevilor, profesorul îi încurajează să descopere cunoștințele, să rezolve probleme, dar și să formuleze, ei înșiși, probleme. Învățarea pe bază de probleme, învățarea prin descoperire sau învățarea prin descoperire dirijată reprezintă forme ale unei învățări de tip euristic prin care profesorul stimulează creativitatea elevilor. Elevii sunt puși în situația să privească o problemă din unghiuri de vedere diferite, să o interpreteze, să elaboreze o ipoteză explicativă pe care să o verifice, să caute independent o soluție. Școlarii trebuie îndrumați să manifeste toleranță față de ideile noi, să acționeze liber și să utilizeze o critică de tip constructiv. Acest tip de învățare nu numai că duce la formarea unui stil creativ de rezolvarea a situațiilor – problemă, dar are efecte și asupra formării personalității elevilor. Elevii se obișnuiesc să abordeze fără teamă problemele, să le analizeze și să le rezolve. Sunt stimulați să devină curioși și deschiși, să îndeplinească cu plăcere sarcinile.
Nu mai puțin important este și impactul relațiilor interpersonale. Școlarii învață să-și cunoască propriile capacități și să le compare cu ale celorlalți colegi de clasă; capătă încredere în forțele proprii, comunică mai ușor cu ceilalți, își exprimă opiniile cu mai mult curaj.
Un profesor creativ ar trebui să:
accentueze procesul și nu produsul.
îmbunătățească mediul ambiental, pentru a le permite elevilor să exploreze, să investigheze fără restricții.
ofere timp copiilor să exploreze toate posibilitățile, trecând de la cele uzuale, cele mai des utilizate, până la cele mai neobișnuite și originale.
accepte ideile copiilor, indiferent de conținutul lor, fără sa-i critice.
înțeleagă că dialogul și comunicarea sunt întotdeauna niște moduri excelente de a întreține creativitatea.
spună copiilor că există mai multe soluții la o problemă.
știe că orice elev este capabil de a fi creativ dacă este încurajat și învățat.
Cadrul didactic creativ oferă învățarea autoinițiată, încurajează procesele gândirii creative, un ambient relaxant și stimulativ, îi indeamnă pe copii să caute noi conexiuni între date, între informațiile descoperite, să le asocieze, să caute noi conexiuni/legături între ele, să găsească rezolvări la probleme, să facă presupuneri neașteptate, să emită supoziții, să-și perfecționeze propriile idei sau pe ale celorlalți.
Profesorii cu o înaltă motivație creatoare și o mare curiozitate intelectuală cultivă de la sine aceleași calități și copiilor, în timp ce educatorii ale căror valori nu sprijină creativitatea sunt mai puțini capabili să stimuleze potențialitățile creative ale copiilor.
Autoritatea unui profesor nu trebuie să se bazeze pe teamă, pe constrângere, ci pe competență, pe obiectivitate, pe motivație. Profesorul trebuie să fie apropiat de elevi, să încurajeze imaginația, curiozitatea, descoperirea, spontaneitatea, investigația. Profesorul trebuie să caute, să descopere copiii cu un potențial creativ înalt și să le asigure modalități caracteristice de dezvoltare a capacității lor și totodată, el are îndatorirea de a cultiva disponibilitățile întregii clase de elevi prin metode și tehnici stimulative. Profesorul trebuie să lase elevii să gândească independent deoarece numai pe exrcițiului elevul va învăța să fie creativ.
În procesul instructiv – educativ se remarcă două tipuri de profesori: stimulativi și inhibitivi.
Profesorii stimulativi stimulează munca independentă a copiilor, încurajează libera exprimare a propriilor păreri, folosesc metode activ – participative, sunt apropiați de elevi, sunt atrași de participarea la cât mai multe activități extracurriculare, sunt disponibili pentru problemele elevilor și în afara orelor de curs sunt calmi și interesați de progresul real al elevilor.
Profesorii inhibitivi sunt autoritari, foarte critici, lipsiți de interes și reticenți la nou, nu sunt entuziasmați de activitățile extracurriculare și nici de demersul didactic în sine, nu încurajează exprimarea liberă, sunt indisponibili la curiozitățile, interesele și solicitările copiilor. Un cadru didactic creativ îi încurajează pe elevi să facă asocieri inedite, să jongleze cu elementele care, aparent nu au nicio legătură între ele, să formuleze teorii, uneori nonconformiste sau neverosimile, să combine noțiunile și materialele în modele noi, originale și neașteptate. El permite clasei și elevilor să emită cugetări abstracte, să cerceteze relațiile structurale și spațiale.
Un rol important în stimularea ctreativității copiilor îl reprezintă comunicarea între educator și educabil. Întrebările pe care le adresează profesorul trebuie să fie reproductive, să aibă sens, să fie deschise, să nu insinueze răspunsul sau să necesite un răspuns monosilabic. Întrebările operaționale provoacă potențialul creativ al copiilor, le dezvoltă curiozitatea și dorința de investigare. Este impetuos necesar ca întrebările să incite la exprimarea și argumentarea punctului de vedere, la formularea unor soluții sau supoziții.
Profesorii trebuie să dezvolte încrederea elevilor în forțele proprii, să le ofere ocazia de a-și spune punctul de vedere, de a-și asuma responsabilități. Personalitatea elevului trebuie stimulată pentru a ieși la lumină, pentru a fi promovată, relevând capacitățile, competențele, aptitudinile prin care el se deosebește de ceilalți elevi. Profesorii cu un înalt potențial creativ determină dezvoltarea capacităților creative la discipolii lor, fără să facă eforturi speciale. Acest lucru se realizează prin transmiterea setului de valori propice creativității de la profesor la elevi, după care urmeză plierea și automodelarea în funcție de atitudinile și concepțiile însușite. Profesorii creativi încurajează și susțin cooperarea, în detrimentul competiției. Formând perechi sau grupuri centrate pe interese și aptitudini comune, fiecare elev își va da silința și va încerca să facă ce crede el că este mai bine. Pentru a fi profesori creativi trebuie să ne axăm pe producerea mai multor idei și alegerea celor mai originale, valoroase și utile, pe problematizarea permanentă a sarcinilor date: „Nu orice activitate de învățare permite activarea și îmbogățirea potențialului creativ, ci numai învățarea activă bazată pe problematizare, descoperire, exploatare. Problematizarea nu se reduce nici într-un caz la aplicarea unor algoritmi matematici aflați în formare, ci presupune formularea problemelor, identificarea datelor și a relațiilor dintre ele, anticiparea și verificarea soluțiilor. Utilizarea dominantă a problematizării favorizează formarea sensibilității copilului față de probleme și mai ales dezvoltarea capacității anticipative, a gândirii divergente.” (Rafailă, 2002, p. 93-94)
A fi un profesor creativ înseamnă să producem ceva nou în raport cu ceea ce este normal, rutinier; să oferim copiilor un climat stimulativ, favorabil pentru exprimarea propriilor părer; să creăm oportunități pentru autoînvățare, încurajând gândirea divergentă; să-i stimulăm pe copii să caute legături noi, conexiuni nebănuite între lucruri, idei sau fenomene; să ne imaginăm noi înșine soluții extravagante la diferite probleme; să formulăm opinii îndrăznețe, povocându-i și pe elevi să facă acest lucru; să stăpânim foarte bine arta de a pune întrebări, având competențe de comunicare speciale; să fim prietenoși, calmi, apropiați de copii, disponibili să-i încurajăm, să-i ascultăm; să dăm dovadă de empatie în relația cu elevii.
Numai cadrele didactice creative determină dezvoltarea creativității copiilor. Tehnicile de învățare creativă ar trebui să constituie una din componentele de bază în formarea cadrelor didactice, iar aptitudinile și atitudinile creative o componentă a personalității stimulată și valorificată în permanență.
În concluzie, pentru a avea elevi creativi trebuie, la rândul nostru să ne stimulăm propria creativitate, să evităm rutina, să fim motivați și interesați de nou și de ceea ce predăm, să aducem în fața elevilor activități care să-i provoace, să le stârnească interesul și imaginația.
BIBLIOGRAFIE – Capitolul II:
Bocoș, M., (2002), Instruire interactivă.Repere pentru reflecție și acțiune, Cluj Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană.
Dewey, J., (1974), Trei scrieri despre educație, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Foulquie, P.,(1971), Dictionnaire de la lanque pedagogique, Paris: P. U. F.
Neveanu, P.,P., (1998), Psihologie, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, București, 2001.
CAPITOLUL III
MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ÎN ȘCOALĂ
II. 1. FACTORII STIMULATORI AI CREATIVITĂȚII
Concepută ca emergentă a sistemului psihic uman, creativitatea școlarilor reprezintă o dimensiune complexă a personalității în care interacționează o multitudine de variabile sau factori de natură psihică (intelectuali, afectivi, motivaționali, aptitudinali, atitudinali etc.), de natură socială (socio-culturali, educativi etc.) și de natură biologică (sex, vârsta, stare de sănătate etc.).
Formarea și dezvoltarea potențialului creativ este determinată de logica formării relațiilor fundamentate în societate: personalitate – colectiv (grupa de preșcolari) – societate, familie.
Creativitatea, ca rezultantă cristalizată superioară personalității, presupune cooperarea multiplă dintre trei mari categorii de factori:
1. psihologici (factori intelectuali, nonintelectuali și aptitudini speciale);
2. biologici (ereditate, vârstă, sex, sănătate mentală);
3. sociali (condiții socio-economice și culturale, condiții educative).
Conceptul de creativitate admite o mare contribuție a influențelor de mediu și a educației în formația creativă a fiecăruia. Psihologii consideră că oricare din activități poate fi desfășurată la un nivel înalt de creativitate dacă sunt întrunite anumite condiții.
Factorii psihologiei-intelectuali evidențiază un traseu ascendent care diminuează creativitatea la un singur factor – gândirea/inteligența. Unul dintre fenomenele pentru care majoritatea persoanelor nu sunt creativi rezultă din incapacitatea de a concentra maxim, de a se dedica integral creației, din a face acesta scopul existenței.
M. Zlate vorbește despre patru categorii de factori care acționează în scopul de a crea mediul favorabil manifestării creativității, ca fenomen multidimensional:
1. Factorii interiori-structurali/ factorii de natură psihologică, ce includ trei categorii:
a. intelectuali: gândire, inteligență creatoare cu forma ei esențială pentru creativitate-gândire divergentă;
b. afectiv-motivaționali: curiozitatea, pasiunea, motivația, tendința de autorealizare, dorința de a comunica;
c. factori de personalitate: atitudinali, aptitudinali, temperamentali;
2. Factori exterior-conjucturali sau socio-culturali: particularitățile sociale, istorice, clasa sociala, grupul de care aparține individul, condițiile materiale;
3. Factori psiho-social: ambianța relațională, climatul psiho-social al individului;
4. Factorii socio-educaționali: nivel educațional, influențele educative ale familiei, instituțiilor de învățământ, colectivelor de muncă.
Această clasificare poate fi reformulată, fie în factori generali și speciali, fie în factori stimulatori sau inhibitori. (Zlate, 1994, p. 33)
La rândul său, psihologul Ion Drăgan, dar și Maria Moldoveanu, oferă o clasificare concisă a factorilor de personalitate, în două categorii principale:
factori interni: intelectuali, aptitudinali, motivaționali;
factori externi: de grup, de societate
În același sens, A. Cosmovici enumeră: imaginația, memoria (experiența), nivelul gândirii – inteligența, motivația și voința, societatea. (Cosmovici, Iacob, 1999, p. 148-152)
Dezvoltându-și cercetările P. Popescu-Neveanu se axează pe „model bifactorial”, al creativității unde distinge alți factori:
a) vectorii care desemnează stările și dispozitivele energetice ce incită la acțiune și raportare preferențială, și anume: trebuințele, motivele, scopurile, înclinațiile, aspirațiile, convingerile și, sintetic atitudinile caracteriale;
b) operațiile și sistemele operatorii de orice fel, adică: aptitudinile, formulele logice noi, procedeele imaginației.
Creativitatea nu este altceva decât interacțiunea optimă între vectorii creativi și ope-rațiile generative.
Observăm că vectorii ca energizori cu un anumit sens, așa cum se divid în pozitiv și negativ, de atracție, incitație sau de respingere și frânare, tot așa se divid în creativi și noncreativi.
Favorabile creativității sunt:
– trebuințele de creștere, de perfecționare și de performanță, în opoziție cu trebuințele homeostazice strict utilitare;
– motivația intrinsecă de implicare în acțiune pentru plăcerea acțiunii, din înclinație sau interes cognitiv, în opoziție cu motivația extrinsecă, indirectă, cu influențele ei constructive și presante.
– aspirațiile superioare, care ușurează drumul spre performanță, față de aspirațiile de nivel scăzut, care nu permit o expolatare optimă a propriilor posibilități. Vorbind de trăsăturile personalității, se dovedesc a fi creative atitudinile nonconformiste, care depășesc barierele convenționaliste.
Alexandru. Roșca realizează o clasificare generală a factorilor de creativitate în factori subiectivi sau însușiri ale personalității creatoare (intelectuali, aptitudini speciale, motivație, temperament, caracter) și factori obiectivi reprezentați de condițiile socio-educative.
1. Factorii intelectuali includ trei dimensiuni: gândirea divergentă, gândirea convergența, stilul perceptiv (aprehensiunea).
Gândirea divergentă este o dimensiune din categoria operațiilor, fiind ca o gândire de tip multidirecționat, care include aptitudinile: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate, redefinire.
Fluiditatea reprezintă volumul și rapiditatea debitului asociativ sau numărul de răspunsuri obținut, formele fluidității fiind: verbală, ideațională, asociativă, expresională.
Flexibilitatea este capacitatea de restructurare a demersurilor gândirii în raport cu noile cerințe sau de varietatea răspunsurilor formulate; formele acestei aptitudini pot fi spontane, când restructurarea apare ca urmare a inițiativei subiectului sau adaptivă când este dirijată din exterior. A. Roșca o consideră ca fiind factorul cel mai important pentru creativitate.
Originalitatea este îndemânarea unui subiect de a da răspunsuri neobișnuite, neuzuale, cu o frecvență statistică redusă.
Evaluarea originalității poate fi realizată fie în mod obiectiv, prin prelucrări statistice, fie în mod subiectiv, prin aprecierea unor evaluatori.
Între aceste componente ale gândirii divergente relațiile ce se stabilesc sunt de intercorelație și, atunci când este cazul, de compensație. Gândirea convergentă are rolul ei, de asemenea, în derularea demersului creativ, întrucât reprezintă principalul mijloc de asimilare a informațiilor, esențial pentru asigurarea unui nivel corespunzător mecanismului creativ.
2. Factorii nonintelectuali, menționați în literatura de specialitate sunt: motivația, caracterul, afectivitatea, temperamentul, rezonanța intimă.
Motivația este cheia pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea, susținând efortul creatorului. Dintre formele motivației, cea intrinsecă este vitală pentru demersul creator.
Caracterul este stimulator pentru creativitate prin următoarele tipuri de trăsături caracteriale: puterea de muncă, perseverența, răbdarea, conștiinciozitatea, inițiativa, curajul, încrederea în sine, independența, nonconformismul, capacitatea de asumare a riscului dar și nevoia de ordonare a complexității, de senzații tari, nevoia de a excela, tendința de asumare a riscului.
Temperamentul nu este un factor ce diferențiază indivizii creativi de cei mai puțin creativi, deci nu putem vorbi de existența unui tip temperamental nepotrivit pentru creativitate, ci poate exista o adecvare după natura domeniului respectiv. Alexandru Roșca credea ca temperamentul influențează mai ales stilul activității creatoare, continuu sau în salturi, care poate influența productivitatea și eficiența.
Rezonanța intimă este un factor stilistic al personalității, ce reprezintă modul în care experiențele trăite se reflecta la nivel individual, și cele doua categorii care pot exista sunt tipul centripetal, orientat spre propria interioritate, și tipul centrifugal, orientat spre mediul exterior.
3. Aptitudinile speciale. În cadrul potențialului creator putem distinge două dimensiuni majore, potențialul creativ general și cel specific, constituit dintr-un ansamblu de însușiri care permit obținerea unor performanțe în domenii cum sunt:arta, literatura, știința, tehnica. Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigura atingerea nivelurilor superioare ale creativității, cel inovativ și emergentiv, prin direcționarea, specializarea și susținerea potențialului creativ general.
Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă a combinării, cu ponderi variabile a următoarelor componente:
– senzorial (acuitate vizuală, auditivă);
– psihomotrice (dexteritate manuală, coordonareoculo-motorie);
– intelectuale (inteligența);
– fizice(forța fizică, memoria ).
Inteligența are ponderi diferite, în funcție de aptitudinea speciala implicată; astfel are o pondere ridicată în știința și matematică, mai redusă în tehnică și literatură, și cel mai redus nivel în muzica, arte plastice, sport, coregrafie. Inteligența tehnică, în schimb, este implicată în aptitudinile tehnice.
Aptitudinea pentru arte plastice apare de timpuriu, chiar din perioada preșcolară, când copiii acestei vârste desenează figuri de oameni, pomi, case, curți etc., la început lipsite de proporționalitate și expresivitate, în culori necorespunzătoare, dar pe măsură ce experiență devine mai evidentă, creațiile lor reflectă mai adecvat realitatea.
Aptitudinea pentru arta plastică se manifestă printr-o calitate superioară a producțiilor elevilor față de colegii lor, printr-o îndemânare deosebită, care determină o execuție mai rapidă, prin progresul continuu și evident, datorită perseverenței depuse în activitatea artei plastice, printr-o coordonare oculo-motorie foarte bună. În procesul instructiv educativ, desenul este o activitate care începe foarte devreme, dar cu toate acestea nu toți oamenii manifestă aptitudini pentru arta plastică.
Nu poate fi acceptată divizarea preșcolarilor în două categorii: cei cu aptitudini și cei fără aptitudini. În general, toți copiii sunt capabili să asculte muzică, să deseneze, să recite sau să danseze. Nu în același grad, bineînțeles. Trebuie să amintim că aptitudinile artistice se dezvoltă prin exersare. De aceea, educatorii trebuie să depisteze aptitudinile artistice ale elevilor, apoi să-i antreneze prin organizarea exercițiilor de creație.
Persoanele înzestrate pentru arta plastică dispun de reprezentări vizuale mult mai vii decât restul oamenilor.
Sensibilitatea vizuală implică nu numai simțul culorilor, al dispunerii lor cât mai nuanțate, ci și simțul proporției, capacitatea de a surprinde raporturile dintre părțile componente ale unui obiect precum și raporturile sale cu spațiul. Desenele preșcolarilor se caracterizează printr-o apropiere de realitate ale acestor proporții.
Factorii biologici. În aceasta categorie de factori sunt luați în considerație patru tipuri de factori: ereditatea, vârsta, sexul și sănătatea mentala.
1. Ereditatea indica nivelul superior până la care se poate dezvolta potențialul creativ înnăscut, dar fără a garanta, în mod obligatoriu, atingerea acestuia. Argumentele științifice aduse în literatura de specialitate în favoarea susținerii importanței eredității sunt cele care vorbesc de copii superior înzestrați, din punct de vedere al unor aptitudini speciale și existența mai multor generații cu talente deosebite în cadrul aceleiași familii.
Sunt autori ce diferențiază influențele mediului de cele ale eredității, în funcție de nivelul aptitudinilor, astfel, A. Munteanu apreciază că ereditatea influențează mai ales supradotarea, iar factorii socio-culturali sunt responsabili de dotarea periferică.
De asemenea, M. Zlate apreciază că atitudinea mai adecvată în această problemă este acea de apreciere nu a unei direcții sau alteia, ci a calității influențelor exercitate de ereditate și de mediu. Condițiile socioculturale favorabile sunt inutile în prezența unor dotări precare, superioare, chiar dacă dispune de condiții favorabile de mediu. De asemenea, dacă potențialitățile de care dispune o persoană nu sunt valorificate în mediul în care se dezvoltă acestea nu se pot obiectiva. Deși în anumite condiții compensarea joacă un rol important între factorii de mediu și cei ereditari, când între cele doua categorii de factori diferențele de nivel calitativ și cantitativ sunt prea mari, aptitudinile speciale nu se pot dezvolta corespunzător. Performanțele sunt maxime atunci când între factorii ereditari și cei de mediu există o coincidență, din punct de vedere al calității lor. (Zlate, 1994, p.36)
2. Vârsta ca factor stimulator pentru creativitate a fost abordată în psihologie din perspectiva a două direcții principale:
a) creativitatea are un parcurs invers proporțional cu vârsta, datorită puterii de judecată, dezinteresul sistemului școlar față de creativitate, diminuarea plasticității, diminuarea motivației, scăderea puterii și rezistentei fizice, a acuității vizuale și a stării de sănătate. (Excepții: Verdi a compus Falstaff la 80 de ani, Grigore Moisil a creat lingvistica matematică la 70 de ani, C. Noica a scris principalele opere după 70 de ani).
Aceste forme demonstrează că menținerea performanțelor creative la vârste înaintate poate fi obținută prin preocupări susținute în direcția activității intelectuale, care presupun participarea la grupuri eterogene ca vârstă, menținerea contactelor cu specialități din domeniu, diminuarea obligațiilor administrative.
b) Pe parcursul creativității pot fi distinse fluctuații. E. P. Torrance prezenta următoarea evoluție a creativității: pana la 9 ani se înregistrează o creștere, între 9-12 ani avem o stagnare, între 12 și 17 ani un puseu remarcabil, după care curba descrește treptat.
Autorii americani cred că, în general, se înregistrează o scădere a creativității când copiii trec de la un ciclu școlar la altul.
Sexul, cel de-al treilea factor biologic, luat în considerare în analiza dinamicii factoriale a creativității, nu este un element de diferențiere în nivelul potențialelor creatoare. Majoritatea psihologilor cred ca productivitatea de tip creativ presupune o îmbinare a caracteristicilor femeilor cu cele ale bărbaților în gândire, deci și o diversitate a gândirii.
De multe ori, interesele fețelor creative sunt percepute de ceilalți ca fiind tipic masculine, iar băieții supradotați pot avea interese pentru domenii considerate, în mod convențional ca fiind specific feminine.
Factorii sociali sunt reprezentați de:
condițiile socio-economice, culturale;
condițiile educative.
1. Creația și personalitatea creatorului/preșcolarului sunt influențate de societate, grupă/clasă, familie, grupurile cu care vine în contact și din care face parte (anturaj). Putem vorbi de situația creativă și de climatul creativ care cuprinde totalitatea particularităților ambientale, materiale și psihosociale, ce pot influența creativitatea.
În privința dotării ereditare se poate afirma, că nu există diferențe în distribuția oamenilor cu aptitudini excepționale în populația generală în toate zonele culturale, dar valorificarea acestor potențe impune anumite condiții favorabile.
Anca Munteanu a sintetizat influențele socio-economice și culturale benefice pentru creativitate, prezentând și condiții care pot stimula creativitatea:
– condiții socio-economice medii, între opulența și sărăcie;
– un grad ridicat de aspirație și de cultura al grupului;
– existența unor relații sociale de tip democratic;
– prezența libertății și securității psihologice;
– posibilitatea individului de a avea încredere în viitorul său. (Munteanu, 1999, 121)
Condiții educative sunt reprezentate de influențele exercitate de două instituții principale, familia și școala.
Familia își exercită influența asupra copilului prin intermediul a trei poli principali: tatăl, ce acționează după principiul autorității, mama după cel al afectivității și frații ce se supun principiului rivalității. Influențele pe care le poate exercita familia sunt cele legate de formarea personalității, calitatea și valoarea fondului sau cultural, formarea și afirmarea creativității.
Condițiile stimulative pentru creativitate pe care le poate crea familia sunt:
– condiții socio-economice de nivel mediu;
– nivel cel puțin mediu al fondului cultural al membrilor familiei;
– mărimea familiei este foarte importantă: competiția dintre frați poate fi stimulativă; copilul unic nu este întotdeauna creativ, însă nici un număr prea mare de copii nu asigură influențe educative corespunzătoare, deci nu este benefic pentru creativitate;
– printre primii născuți au fost înregistrați cei mai mulți creatori întrucât ei beneficiază de un mare entuziasm educativ din partea părinților;
– integrarea copilului într-o instituție preșcolară asigură completarea fondului educațional oferit de familie.
Un climat creativ poate fi asigurat de familie, dacă ține cont de problematica următoare:
– fiecare părinte să profeseze, iar profesia să prezinte un atu privitor la siguranța psihologică a copilului;
– relațiile de familie să generezea o atmosferă de calm, toleranța, să nu-i acorde atenție exagerată, lăsându-l să se manifeste singur, să aibă inițiativă;
– educația precoce și intensă;
– stimularea permanentă, din primii ani de viață a inițiativei și independenței pe toate planurile și de acțiune a copilului prin diverse activități, chiar și extrașcolare sau extrafamiliale;
– încurajarea dorinței de comunicare, de a pune întrebări copilului, de a răspunde copilului;
– obiceiul de a citi reviste, ziare, cărți, enciclopedii etc.;
– interesul părinților pentru performanțele școlare ale copilului să fie moderate și nu exagerate, adică să corespundă realității;
– critica să se manifestă cu bunăvoință și să fie constructivă;
– corectitudinea pedepselor;
Școala poate deveni un mediu stimulant pentru capacitățile creative dacă:
– democratizează relația profesor-elev, prin participarea elevului la procesul instructiv educativ, proces care să fie interactiv;
– restructurează programele școlare, atât pe orizontală, prin extinderea acelor discipline care stimulează în mod direct creativitatea (literatura, muzica, desenul), dar și prin includerea unor discipline noi, cât și pe vertical, prin extinderea supraîncărcării, a excesului de informații;
– include anumite strategii creative și promovează metode noi (de exemplu: învățământul prin descoperire, prin care elevul descoperă informațiile prin metode proprii, prin formarea unei anumite scheme cognitive; metoda descoperirii dirijate);
– înlătură modelul elevului care știe să reproducă manualul;
– înlătură modelul profesorului care focalizează exagerat programa școlară;
– apreciază mai mult folosirea imaginației a altor dimensiuni ale personalității și mai puțin a memoriei și rațiunii.
Profesorul deține un loc aparte în procesul de încurajare a inițiativelor creative, în valorificarea potențialului creator, iar măsurile pe care el le poate lua în sistemul de învățământ sunt:
– promovarea unei atmosfere școlare favorabile creativității, în care să se înlăture inhibițiile, criticismul exagerat, să mărească încrederea în sine a elevilor;
– să îmbunătățească pregătirea sa psihopedagogică;
– să stimuleze toate dimensiunile de personalitate ale elevilor;
– să devină disponibili și în afara orelor de curs;
– să-l determine pe elev să să-și formeze o imagine de sine cât mai realistă, atât prin cunoașterea calităților cât și a defectelor;
– să promoveze o ușoară supraevaluare a capacităților elevilor.
Școala poate deveni un promotor al inițiativelor creative atunci când, prin cadrul didactic, asigură copiilor formarea de anumite atitudini creative:
– încrederea în forțele proprii;
– susținerea unei învățări active, aplicarea de metode participativ active care să solicite dezvoltarea imaginației creatoare și reproductive;
– stimularea intereselor cognitive;
– perseverența în căutarea de soluții;
– simțul valorii și atitudinea valorizatoare;
– atitudini direct creative, constând din simțământul noului, receptivitatea față de nou, respectul față de originalitate etc.
Atitudinile creative permit o valorificare optimă a aptitudinilor și a cunoștințelor în sens creativ, pe când cele opuse blochează dezvoltarea acestor elemente. Aceste atitudini creative se manifestă foarte bine la copii în timpul lucrului în grupuri mici sau echipă.
Factorii amintiți nu trebuie abordați separat, ci în combinații diferite de la un copil la altul, ceea ce asigură obținerea performanțelor creative.
Combinările factorilor sunt dinamice, putându-se compensa reciproc sau se pot modifica parțial. În condiții minime de natură socio-culturală, de asemenea pentru factori intelectuali și aptitudinali de nivel minim necesar, motivația trăsăturile caracteriale pot obține performanțe superioare.
II.2. FACTORII INHIBATORI AI CREATIVITĂȚII
Dezvoltarea eficientă a creativității la preșcolari/școlarii mici nu poate fi realizată fără a stabili factorii inhibitori ai acesteia. Noua abordare integrativ-sintetică, dinamică și unitară a creativității necesită și o nouă viziune asupra factorilor, favorizanți și inhibatori ai acesteia. Acestea ca și în cazul adulților, fac trimitere la personalitate în ansamblul ei.
Barierele creativității sunt coordonate de: contextul sociocultural, fricile endemice atitudinile individualiste, relațiile individ – grup, instrumentele pedagogice neeficiente aplicate în procesul de educație al elevilor.
1. Barierele legate de contextul sociocultural se referă la împrejurările în care un școlar trăiește într-un tip de societate sau mediu care nu-l satisface.
Neîmplinirea, neadaptarea la noile condiții impuse de grădiniță/școală declanșează reacții și comportamente mai mult sau mai puțin nuanțate, toate fiind nefavorabile creativității cum ar fi:
– Conformismul, rutina, atât la nivelul cadrului didactic, cât și al școlarului;
– Fuga (retragerea). Elevul mic nu este capabil să facă față frustrării. Astfel el se manifestă fie prin neparticipare, fie prin lipsa de concentrare, fie prin diferite jocuri care să ducă la devierea de la subiect, fie prin fabulații;
– Neîncrederea în propria sa imaginație și încrederea exagerată în anumite construcții logige sau tipare rigide de gândire;
– Agresivitatea. De obicei este atacată persoana care, în viziunea elevului frustrat, este la originea situației lui de multe ori sub forma spiritului contradictoriu excesiv, a opozanței, negativismului și încăpățânării, ori prin extrema cealaltă a tăcerii tot ca o manifestare a furiei și nu neapărat prin manifestări comportamentale furtunoase;
– Slaba capacitate sau chiar frica de a transforma sau modifica ideile;
– Exaltarea excesivă în fața grupului, poate duce la conformism sau la concluzii opuse creativității;
– Transferul. Dacă nu se poate acționa asupra grupului sau persoanei în cauză, violența elevului frustrat se răsfrânge asupra altor persoane, grupuri sau obiecte. Elevii se răzbuna pe cplegi, pe jucăriile, rechizitele, cărțile, hainele, cumpărate de persoana în cauză, pe mobilierul clasei, pe colegii de clasă, pe frații mai mici sau mai mari etc.;
– Compensarea. Este un fel de consolare prin care subsituie oameni sau lucruri. Elevul se atașează de bunici în absența părinților, mai grav că pot face fixație pe învățător sau pe o altă persoană: mama sau tatăl colegului/ei, doarme cu jucăria din pluș favorită sau cu animalul îndrăgit atunci când merge la culcare singur, nu se dezlipește de personajele preferate din desenele animate atunci când își petrece prea mult timp singur acasă.
– Resemnarea. Se referă la comportamentul de: apatie, supunere, resemnare ce determină anonimatul sau chiar dependența de ceva sau cineva.
2. Barierele datorate fricii endemice se referă la teama pe care o încearcă anumiți copii mai vulnerabili, cei care au unele sensibilități personale. Dintre acestea amintim:
– Înfruntarea. Apare în momentele în care preșcolarul/elevul mic trebuie să poarte o conversație sau să lucreze în prezența cuiva deoarece are tendința de a-l socoti pe celălalt un persecutor, un om ce-l judecă permanent, ceea ce îl conduce la pierderea încrederii în forțele proprii. Persoana din fața elevului este percepută ca un zid, nu ca o poartă deschisă, ceea ce este extrem de nefavorabil pentru creativitate.
– Rigiditatea tiparelor (algoritmilor) care blochează gândirea divergentă, creativă;
– Agresivitatea. Starea de tensiune conflictuală îi determină pe unii copii să se manifeste agresiv, atât verbal, cât și în scris, prin mimică și gesticulări. Manifestată sub aceste forme în colectivul de elevi, este contagioasă și dăunătoare creativității.
– Principiul competiției. Este un principiu promovat de multe cadre didactice, dar este destul de firavă granița dintre o competiție bazată pe concurență și o competiție corectă bazată pe valori reale. Prima este legată mai mult de dominare, învingere și se întâmplă să-i opună mai degrabă pe copii, decât să-i apropie. A doua se apropie mai mult de valorizarea copilului, fiind stimulativă pentru angajarea lui într-o competiție cu el însuși în dorința de a se autodepăși.
– Critica prematură. Critica prematură/ incipentă, în majoritatea cazurilor fiind nefondată, reușește să distrugă pornirile creative.
– Lipsa încrederii în sine. Lipsa încrederii în sine, timiditatea exagerată este nepotrivită creativității, creând elevilor teama de a greși, teama de a lua inițiative, teama de a avea opinii și idei proprii, teama de a-și asuma responsabilități și devenind viitorii adulți care vor manifesta o puternică rezistență la schimbare.
3. Barierele datorate atitudinilor individualiste sunt specifice preșcolarilor/ elevilor care pun accentul pe propria persoană:
– Comportamentul egocentric. Elevul este egoist, centrat pe sine, nu distinge evidentul și nu percepe realul din jurul lui.
– Descurajarea rapidă/prematură.
– Necunoașterea propriei persoane. Favorizează o viziune deformată, chiar eronată cu privire la propria persoană. Elevul se interpretează pe sine destul de ambiguu, ceea ce îi influențează deciziile și acțiunile fără să-și dea seama de consecințele acestei situații.
– Dorința exagerată de a-i întrece pe ceilalți.
– Sentimente de incompetență sau ineficiență. Acestea duc la apariția stărilor depresive la elevi și conduc spre complexe de inferioritate care împiedică pe oricine să se dezvolte.
– Capacitatea slabă de relaxare, dorința iminenta de a reuși, îi împiedică pe școlari să parcurgă toete etapele procesului creator și ignoră incubația, nelăsând timp acesteia sa acționeze.
– Pasivitatea excesivă. Elevii devin inerți, indolenți și nu se mai implică în diferite situații. Creativitatea presupune angajare totală și transpunere în activitățile pe care le desfășoară.
– Lipsa competenței de a depune efort susținut pentru a desfășura întregul proces de rezolvare a unei probleme, de la geneza ei până la soluționare.
– Lipsa de obiectivitate și realism. Realitatea nu mai este percepută veridic, autentic, ci este denaturată în funcție de interesele imediate ale copiilor, ducând la apariția minciunii.
– Dependența excesivă față de opiniile membrilor grupului/clasei.
– Teama de a da greș sau de a dezamăgi grupul, părinții sau pe cadrul didactic, teama de ridicol sau de a fi în minoritate prin expunerea unor idei extravagante.
4. Bariere referitoare la relațiile școlar– grup
– Lipsa de comunicare. Ea se poate manifesta fie datorită unei inaccesibilități a limbajului utilizat (prea academic sau prea de specialitate sau la un nivel ce depășește capacitatea de înțelegere a copiilor), fie datorită marginalizării copilului în grup sau în familie.
– Lipsa de autenticitate. Se transmite din generație în generație, cât și prin educație, știut fiind că din rațiuni și constrângeri sociale sau culturale mulți dintre adulți reacționează altfel decât ar dori, asumându-și valori cu care nu sunt de acord.
– Dificultatea de a defini problema sau refuzul de a sesiza o problemă.
– Dependența. Un copil creator este și independent. Colectivitățile, sistemul de educație, familia cultivă dependența copilului fie prin recompense, fie prin pedepse, fie prin manipularea frustrărilor. Aici se includ și complexele personale care survin la mica școlaritate: complexul de abandon, complexul de rivalitate paternă, complexul de nesiguranță, complexul de vinovăție și complexul de inferioritate.
Existența acestor tipuri de blocaje la școlarii mici, conduce spre profilarea acelor complexe personale care reprezintă o piedică în calea libertății individuale de exprimare creativă, crearea unei personalități rigide ce preferă să execute sarcinile, fără să manifeste niciun fel de inițiativă persona
II.3. SPECIFICUL MANIFESTĂRII CREATIVITĂȚII LA ȘCOLARUL MIC
Vârsta școlară mică stă sub semnul unor shimbări surprinzătoare și iminente. Copilul se manifestă ca un observator ce se antrenează în permanență, care separă realul de creația sa fantezistă. Numeroși autori au cercetat, au diagnosticat potențialul intelectual al micului școlar, ajungând la concluzia că la 6-7 ani copilul atinge 60% din capacitatea totală. Această perioadă marchează întreaga viață psihică ulterioară. Intrarea copilului în școală îi asigură condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în domeniul cognitiv, afectiv și motric.
Dezvoltarea psihică (procesul de formare și restructurare continuă a proceselor, funcțiilor, însușirilor psihice, structurilor psihocomportamentale în vederea optimizării capacităților de adaptare a individului) este un proces complex, continuu, triplufactorial, multideterminant și stadial. Stadiile/etapele/vârstele dezvoltării reprezintă momente ale acesteia, care dispun de anumite caracteristici biopsihice ce reflectă unitatea dezvoltării de ansamblu a personalității și se manifestă în comportamente generale și specifice mai mult sau mai puțin adaptabile. (Verza, 1993, 7)
În psihologia românească perioada de 6-7 ani, este perioada în care se sistematizează activitățile școlarului, se modifică substanțial regimul de muncă și de viață, generate de noile schimbări la care este expus.
Începe integrarea treptată în școală, percepția se transformă în observație, se exersează și devine pricepere, limbajul capătă o structură închegată, fiind constituit după regulile gramaticale, apar formele gândirii logice, orientate spre sistematizare și observarea faptelor particulare, utilizează procedee de memorare, atenția voluntară devine de mai lungă durată. (http://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia-varstelor/)
Vârsta școlară, denumită și copilăria a treia se caracterizează printr-o dezvoltare complexă, în care se dezvoltă bazele personalității, capacitățile cognitive, capacitatea de comunicare, capacitatea de proiectare, se amplifică posibilitățile de independență, pregătin
du-se evoluția psihică ulterioară. La baza dezvoltării psihice a școlarului mic stau transformările biologice și mai ales contradicțiile dintre solicitările externe, din ce în ce mai amplificate și diversificate și posibilitățile proprii, dintre modul primar de satisfacere a nevoilor proprii, și modul civilizat impus de societate, dintre propriile dorințe, nevoi și interese și posibilitățile de satisfacere.
În viața școlarului încep să apară diferențe de solicitări față de cele ale mediului familial, diferențe ce presupun noi conduite de adaptare, precum și adâncirea contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului de a le satisface. Jocul nu mai reprezintă activitatea dominantă și încep să domine sarcini instructiv – educative. Această cauză va conduce la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de lumea înconjurătoare.
Dacă antepreșcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este vârsta descoperirii realității, a realității fizice, umane, școlaritatea este vârsta rațiunii și autodescoperirii. Dintr-o lume în care era de ajuns să dorească sau să mimeze pentru a fi satisfăcut, copilul se regăsește treptat într-o lume în care trebuie să respectă regulamentul impus de școală, prin care se urmărește formarea de cunoștințe priceperi, deprinderi și obișnuințe și să-i respecte pe ceilalți.
Paul Osterrieth, denumește această perioadă „vârsta realității externe”(Osterrieth, 1976, 83), deoarece prin diminuarea treptată a egocentrismului, școlarul mic descoperă realitatea obiectivă, socială și naturală care îi impune anumite reguli de manevare a obiectelor și de relaționare cu cei din jur, copii sau adulți. Dacă la ieșirea din grădiniță copilul acordă mult timp imitației adultului, la toate nivelurile – gesturi, atitudini, roluri, la intrarea în școală imitația este aproape simultană producerii atitudinii, acum ea devine progresiv amânată, acum se construiește imitația propriu-zisă.
Imitația este un concept cheie în concepția lui H. Wallon, ea făcând legătura între „inteligența situațională și inteligența discursivă”. (Sion, 2007, 113)
Multitudine informațiilor ce asaltează școlarul duc la creșterea experienței cognitive și la manifestarea unei atitudini cognitive, diversificarea trăirilor afective, dezvoltarea imaginației, consolidarea componenței lingvistice, constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice. Toate acestea sunt indicii că școlarul are anumite disponibilități pentru producerea noului, cu valoare subiectivă, în activitățile pe care le desfășoară.
În noul curriculum pentru educația timpurie, copilul devine centrul acțiunii educative, își achiziționează și valorifică cunoștințele prin forțele proprii, iar cadrul didactic îndrumător, organizator, dirijor în acțiunea de însușire a cunoștințelor.
În elaborarea noii programe s-a ținut cont de tendințele actuale în pedagogie (des-chidere către abordarea Metodei proiectelor, a activităților integrate, a metodelor interactive de grup, etc.), de o serie de aspecte pozitive: nivelul de maturizare actual al copiilor din grădiniță și școala primară și de tendințele și evoluțiile în domeniul informațiilor și al tehnologiei moderne. Învățarea integrată se reflectă cel mai bine prin predarea tematică (integrarea conținuturilor și a competențelor), care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii, în loc să se concentreze pe un aspect izolat, lucru nefiresc pentru dezvoltarea copilului. Predarea tematică se face în așa fel încât să reflecte legăturile dintre mai multe discipline și conexiunile lor de viață.
Școlarul reprezintă o personalitate în devenire, un viitor adult. El trebuie cunoscut și educat în consecință, sprijinit să-și materializeze capacități și să-și formeze aptitudini care să-i servească adaptării școlare, profesionale, sociale. Sarcina noastră, a cadrelor didactice, este de a forma și de a modela caracterul copiilor din fiecare nouă generație, astfel încât fundamentul personalității viitorului tânăr sa fie unul corect și solid, nu alterat de influențele ce apar inerent într-o societate democratică.
Noul curriculum pentru învățământul preșcolar și clasa pregătitoare presupune câteva mutații semnificative, printre care trecerea de la învățarea centrată pe acumularea de informații la structurarea de capacități și competențe, de la „a spune” la „a face”. Reforma prin noul curriculum înseamnă creativitate, ceea ce presupune schimbarea ta ca dascăl, găsirea noului pentru fiecare activitate, adică stimularea la maxim a potențialului creativ al dascălului și al școlarului.
Atunci când intră în școală, imaginația copilului este destul de bine dezvoltată. Activitatea ludică, alături de multitudinea de activități din grădiniță, ce impun un anumit tip de
logică au facilitat crearea unor condiții pentru dezvoltarea imaginației preșcolarului și școlarului mic. Deoarece învațătura devine activitatea predominantă a școlarului mic, imaginația acestuia începe să difere foarte mult de cea a preșcolarului. Creșterea mare a cunoștințelor elevului, atât cantitativ, cât și calitativ, caracterul bine sistematizat al acestor cunoștințe, mobilizarea permanentă a spiritului de observație și a operațiilor gândirii, determină dezvoltarea rapidă a imaginației, în special a imaginației reproductive dar și a imaginației creatoare.
Această dezvoltare a imaginației determină conturarea intereselor și a aptitudinilor, la formarea și dezvoltarea capacităților artistice, perceperea realului și a posibilului. Școlarul mic percepe mai ușor realitatea, își imaginează cu ușurință faptele și evenimentele, transformă epicul relativ sărac și schematic în epic descriptiv.
În ceea ce privește imaginația creatoare, aceasta este prezentă în produsele actvității sale, în descrierea anumitor lucruri, termeni, definiții și în joc. Manifestarea imaginației creatoare în cadrul acestor jocurilor nu este intenționată, ea realizându-se datorită semnificației stimulilor externi ce acționează asupra obiectelor, persoanelor și relațiilor dintre acestea. Este de reținut că aceste jocuri de creație nu sunt un veritabil produs creator, ele sunt noi și originale în raport cu sine și în raport cu ceilalți copii, dar se transformă în produse creatoare prin funcția pe care o au acestea pentru copii: „asimilarea realului fără constrângeri sau sancțiuni, rezolvarea echilibrului afectiv și intelectual al eului în confruntarea cu real”. (Piaget, 1979, p. 50)
Stimularea și dezvoltarea imaginației creatoare nu este o succesiune de operații, stări sau fenomene aleatorii sau lente, ci un proces complex, în care se intercalează capacități cognitive, artistice și motorii.
Creația ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice, se manifestă în forme specifice de foarte timpuriu. Încă din preșcolaritate, dacă nu chiar mai devreme, se poate vorbi de acel potențial admirabil al omului, creativitatea, care face posibilă creația ca activitate psihică. Nivelul posibil de atins la această vârstă este, desigur, doar acela al creativității expresive.
Ca factor intelectiv al creativității, imaginația cunoaște la vârsta preșcolarității o adevărată „explozie”, ea fiind acum la apogeu și pentru că gândirea se află încă la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante. Imaginația completează astfel, într-un anume fel, slăbiciunile gândirii și chiar dacă ea se află la apogeul manifestării sale nu se află și la apogeul calității sale. De aici, rezultă remarcabilul potențial creativ al preșcolarului.
J. Dewey consideră creația școlarului drept: „impulsurile și tendințele noastre de a face, de a crea, de a produce sub forma utilului sau a artei” (Dewey, 1974, p. 139)
Caracteristică a gândirii infantile, interferența firească a umanului cu maturii din jurul său, lumea animală sau cu lumea neînsuflețită îl apropie pe copil de ideea fundamentală a sinecticii care promovează găsirea soluțiilor originale, identificarea imaginară cu animale sau lucruri.
Dacă în prima copilărie creația este rezultanta unei fantezii necontrolate ce compensează slăbiciunea componentei raționale odată cu dezvoltarea operațiilor mintale și a capacității logice, copilul înțelege realitatea obiectivă și naivitatea fanteziei înregistrează o scădere bruscă. La intrarea în clasa pregătitoare, achizițiile de cunoștințe și de tehnici mintale, cât și experiența personală, imprimă o nouă revigorare a potențialului creativ. Referindu-se la acest potențial, majoritatea psihologilor subliniază ca dacă nu este fructificat, pierderile ce se produc sunt mari, iar recuperările ulterioare sunt parțiale sau, adesea, minime. De aceea, sarcina principală a școlii este să identifice din totalul copiilor pe cei ce dispun de un potențial creativ ridicat, pentru a lucra cu ei diferențiat, pentru a le da ocazia să ia atitudini, să-și susțină părerile, să se axeze pe gândirea creatoare. Dezvoltarea gândirii creatoare presupune în permanență o stimulare prin valorizarea celor produse de copii, comunicându-se rezultatul, comentându-se produsul prin procesul ca etapă, caracterul finisat sau nefinisat, și utilitatea acestora.
II. 4. Metode și tehnici de stimulare a creativității
Învățarea eficientă dezvoltă gândirea critică, creativitatea și responsabilitatea. Cadrul necesar trebuie să stimuleze, să se bazeze pe încredere și respect reciproc între cadru didactic ți elev. Metodele de învățământ, în special cele active și interactive devin instrumente de lucru cu ajutorul cărora școlarii dobândesc cunoștințe, priceperi și deprinderi fie sub îndrumarea directă a cadrului didactic, fie în mod independent, dezvoltându-și potențialul creator. Strategiile didactice interactive sunt recunoscute drept modalități eficiente de stimulare a potențialului creativ atât indicidual, cât și al grupului, promovând o metodologie care exersează capacitățile cognitive superioare ale elevilor, punând acentul pe dezvoltarea inteligențelor multiple.
Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care cadrul didactic îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaștere și să-și dezvolte capacitățile intlectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele și emoțiile. Strategia didactică, în educația actuală, este rezultatul unei participări colaborative desfășurate de profesor împreună cu elevii, aceștia completând demersul didactic cu propriile interese, dorințe de cunoaștere și activitate intelectuală. Astfel, aceștia pot să-și manifeste dorința de a lucra individual dau în grup, pot să opteze pentru anumite materiale didactice pe care să le folosească, pentru anumite metode, tehnici sau procedee de lucru. Dându-le șansa de a face astfel de opțiuni, profesorul contribuie la dezvoltarea creativității copiilor și la o învățare eficientă, o învățare temeinică, care se axează pe realitate, pe nevoile și interesele copiilor, este utilă și se realizează prin participarea fiecărui elev în procesul constituirii propriilor înțelegeri.
În procesul de predare interactiv, care stimulează potențialul creativ al școlarului, rolul cadrului didactic se schimbă: el formulează probleme, ascultă opiniile, părerile, rezolvările de probleme ce vin din partea elevilor, lucrează împreună cu ei, sugerează, elaborează, îndrumă, corectează greșelile unde este cazul, dar nu-și impune niciodată autoritar punctul de vedere.
Aspirația spre dezvoltarea potențialului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, să combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor, utilizând astfel la maximum resursele inconștientului.
Jocul didactic
Jocul pune în fața copiilor situații noi, probleme inedite pe care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de inițiativă, fantezie, voință, spontaneitate, spirit competitiv. Prin organizarea jocurilor în orice lecție se oferă elevilor posibilitatea ca ei să-și afirme personalitatea în ansamblu, să se bucure de învățarea dirijată, cât și de o anumită stare interioară de afirmare. Prin joc, copiii sunt antrenați în activitate, părăsesc rolul de simpli spectatori și devin actorii principali:
Jocul poate fi folosi în anumite scopuri și momente ale lecției:
în scopul dezvoltării sensibilității artistico-plastice (acuitate vizuală, receptivitate față de raporturile armonioase ale unor forme, culori, linii etc.);
ca mijloc de familiarizare/recunoaștere a preșcolarilor cu elementele de limbaj plastic;
ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi.
Exemple de jocuri:
„Poveste fără sfârșit” – Pe pupitre sunt așezate coli are de carton alb, carioci de diferite culori și vopsele. Copiii rotesc pe rând în jurul pupitrului, iar la întreruperea muzicii cel ce se află pe în centrul cercului verde, trasat pe parchet, va trebui începe să creioneze povestea. Următorul copil este obligat să folosească altă culoarea decât a folosit colegul lui. Atunci când foaia este suficient de acoperită cu culoare copiii vor fi chemați scrie textul bazându-se pe personajele și acțiunea creionată.
„Descoperă imaginile” Copiii au în față cartoane cu imagini diferite din domeniul științelor naturii: orașe, monumente, personalități etc. Copiii sunt așezați pe pernuțe cu fața spre conducătorul jocului. Acesta țin cartoanele cu fața în jos într-un coș în fața sa. El cheamă un jucător; acesta trebuie să aleagă un carton, să-l arate și celorlalți, apoi să formuleze un scurt text despre el. Dacă jucătorul face greșeli sau omiteri, în prezentare este corectat, pe rând, de ceilalți participanți la joc.
„Copacul cu idei” – Pe un panou în formă de copac, profesorul așează în partea dinspre rădăcină imagini ilustrând diverse lucruri, personaje, acțiuni. Întrebarea adresată copiilor este ce idei le vin privind o imagine și cum cred că va arăta acel obiect atunci când și ajuns pe ramuri? (exemplu: o minge ilustrată jos poate duce la cadoul preferat al celui mai bun prieten, o inimă conduce la bunica ce tocmai a murit și îl va veghea toată viața etc.)
„Ce este?” – Copiii primesc imagini cu diferite obiecte uzuale conturate, așezate într-o poziție obișnuită. Ei trebuie să completeze desenul până vor obține altceva, fără să întoarcă foaia, deci fără a se folosi obiectul așa cum sunt obișnuiți. Când au terminat vor scrie un enunț – două despre produsul obținut, în special de utilitatea acestora.
„Cu ce seamănă?” – constă în găsirea cât mai multor interpretări, semnificații pentru trei desene abstracte, forme diferite decupate din hârtie colorate și asamblate de ei..
Brainstorming
Această metodă este una dintre cele mai întâlnite metode în stimularea creativității. Etimologic, cuvântul brainstorming provine din limba engelză, din cuvintele „brain” – creier și „storm” – furtună, plus desinența „ing”, specifică limbii engleze, ceea ce tradus ar însemna „furtună în creier”. Grupul de lucru este eterogen, de 5 – 20 de copii, care își exprimă pe rând și în mod liber părerile, în relație cu o problemă dată. Specialiști analizează apoi ce sugestii benefice poate oferi una sau alta din ideile exprimate. Prin prezentarea variantei de evaluare a ideilor generate, conducătorul/liderul încheie ședința de brainstorming mulțumind membrilor grupului pentru participare și colaborare.
Brainstormingul impunere respectarea unor reguli și ele vizează:
1. Selectarea problemei; aceasta trebuie de un interes vrescut pentru școlari și să prezinte șanse de rezolvare.
2. Selecționarea grupului participanților.
3. Crearea unui mediu educațional propice pentru stimularea potențialului creativ indivudual;
4. Acceptarea de idei în lanț, pornind de la premiza că ideile noi, pprin combinație, analogie, asociație dezvolta altele .
5. Înregistrarea precisă a ideilor în ordinea în care au fost prezentate;
6. Amânarea aprecierilor și a evaluării ideilor emise.
Se fac următoarele recomandări privind activitatea grupului de brainstorming:
– evitarea oricărei critici premature în emiterea ideilor noi;
– acceptarea oricăror idei prin eliberarea de frânele posibile ale conformismului sau ale evaluării care poate bloca ritmul căutărilor noi;
– amplificarea ideilor pentru o reușită sigură;
– valorificarea constructivă a ideilor prin reformularea și combinarea originală a lor, pentru sporirea disponibilității creatoare a grupului.
După elaborarea ideilor care au fost consemnate cu fidelitate, acestea sunt supuse unei analize critice în vederea găsirii soluției adecvate la problema pusă. Strategiile „asaltului de idei” pot fi adaptate cu prudență în anumite forme de desfășurare creativă a activităților instructiv-educative școlare. Un principiu al brainstormingului este: cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare (Osborne, 1959).
Tehnica viselor
Tehnica viselor este o tehnică de stimulare și expresie a creativității, bazată pe crearea unei stări asemănătoare reveriei, dirijată de cadrul didactic, în care copilul își lasă imaginația să lucreze pentru a exprima cum își închipuie el viitorul: unde munci în viitor, cum va arăta orașul, cartierul, țara în viitor, colegii sau rudele sale etc., apoi va compara lucrurile pe care și le-a imaginatcu realitatea înconjurătoare în vederea obținerii unor reproduceri posibile pentru viitor ale respectivelor indicatoare.
1. Organizarea copiilor în grupuri de câte patru sau șase, copiii sunt așezați la pupitre.
2. Prezentarea sarcinii didactice
În cadrul temei „Familia mea, casa mea, cartierul meu – micul meu univers”, fiecare școlar își va imagina cum va arăta familia lor, casa în care locuiesc și cartierul când ei vor fi adolescenți.
Grupa 1 – stimularea creativității verbale; Alcătuiți un scurt text în care să descrieți familia, așa cum vă imaginați voi ca va arăta peste zece ani. Pot fi folosiți lingviștii.
Grupa 2 – stimularea creativității tehnice; Construiți, cu ajutorul materialelor din natură de pe masă, o machetă a casei voastre, așa cum v-o imaginați că va arăta cand veți fi adolescenți. Această sarcină va fi repartizată constructorilor/arhitecților.
Grupa 3 – stimularea creativității artistice și a inteligenței naturaliste; Elaborați un poster în care sa va imaginiți cartierul vostru, dacă va continua într-un ritm de degradare a mediului înconjurător și un cartier nepoluat, dacă în această perioadă protejăm natura. Imaginați-vă un cartier poluat și unul nepoluat. Această sarcină va fi repartizată natutraliștilor.
Grupa 4 – stimularea creativității artistice; Creați un mic program artistic pentru familia voastră și prieteni. De asemenea, tot voi 1veți concepe și costumele, folosind materialele de pe mese. Această sarcină va fi repartizată grupului artiștilor/desenatorilor.
Explorarea „visului”
Copiii își imaginează și rezolvă sarcina individual, o comunică grupului, apoi colaborează pentru obținerea rezultatului final. Cadrul didactic stimulează fiecare grup, sugerând procedeele imaginației: schematizare, așezare spațială, amplificare, diminuare, multiplicare etc., efectuarea unor combinații pentru a obține un produs original, inedit și creativ.
Prezentarea muncii în grup
Fiecare grup, pe rând prezintă rezultatele obținute: text, machetă, poster, teatru de păpuși.
Activități în grupuri
În cadrul acelorași grupuri revin cu altă sarcină didactică, aceea de a selecta din tot ce și-au imaginat, numai acele lucruri care pot fi realizate cu adevărat. Timpul la dispoziție este de 5 minute.
Prezentarea rezultatelor
Fiecare grup prezintă soluțiile pe care le consideră viabile. Timpul de prezentare este același pentru toți.
Grupa 1. Andreea ,,Familia mea va fi la fel de iubitoare și generoasă, o să-i ajutăm în continuare pe vecinii noștri. Va fi mai mare cu unul sau doi membrii, pentru că îmi doresc foarte mult o soră sau un frate, însă și un animal de companie. Este un vis realizabil pentru ca mama mea nu este foarte în vârstă, are doar 30 de ani iar tatăl meu mă susține. Am inceput construcția la casa din Răzvad, când totul va fi gata, vom merge la Mall – ul din Ploiești pentru a cumpăra un câine. Nu cred că mă vor lăsa sa iau un câine maidanez, spune David, părinții mei cred că sunt periculoși.
Grupa 2. Macheta este corespunzătoare realității, include tot ce este nevoie într-o casa decentă. Majoritatea se văd la casă, nu la bloc, cu mult spațiu verde, flori, piscină și animale. Deși nu le-am pus la dispoziție animale, au fost create din linte, sâmburi de caisă și scoici mici. Totul este ordonat și cunosc foarte multe denumiri de electrocasnice și electronice și modul de folosire a acestora.
Este foarte interesant și original modul în care și-au imaginat electrocasnicele, jucării de forme corespunzătoare realității la care au atașat etichete de aceeași formă din autocolant.
Grupa 3. „Poți sa fii un cetățean model, nu mai arunca lucruri pe jos!”
„Un copil responsabil este un adult responsabil, învață-mă să iubesc natura!”
„Verdele mă face să zâmbesc, mizeria mă face să plâng!”
„În casă păstrăm curățenia de ce să nu facem la fel și în cartier!”
„Avem coș de gunoi la fiecare bancă, foloseste-l!”
Grupa 4. Spectacolul măștilor. Au decupat măștile și au interpretat cântece despre familie, prietenie, natură create de ei.
Scurte dramatizări create:
„Familia mea e importantă
Nu poate fi înlocuită,
Ea mi-a fost dăruită
Nu știu alta mai marcantă.”
„Am un frate și o soră
Eu pe toți îi iubesc,
Mă gândesc și la o noră
Când copil eu am să cresc.”
„Toți prietenii stau lângă mine,
Doar atunci când ma simt bine
Însă în momente grele,
Stau doar cei ce-mi dau putere.”
Beneficiile metodei:
stimulează imaginația și creativitatea
activează copiii, însă mai ales grupurile formate prin competiția permanentă
dezvoltă intelelectul, vocabularul (copiii învață unii de la alții multe cuvinte noi) și gândirea creativă
stimulează buna dispoziție
facilitează formarea de competențe sociale
impune stabilirea unei paralele între lumea reală și cea imaginativă
Dezavantaje:
timpul este limitat, uneori copii renunță la ideile noncomformiste și originale din această cauză
activitatea trebuie monitorizată în permanență (ideile originale trebuiesc reținute și notate pentru a fi folosite și în alte activități)
se pune accent pe potențialul creativ al grupului și nu pe cel individual.
4. Convinge-ți auditoriul că ești …
Convinge-ți auditoriul că ești … este o metodă în care folosim empatia, elevul este pus în situația de a intra în pielea unui personaj, de a juca un rol o persoană din jurul lui sau o personalitate.
Elevii vor fi, pe rând, actori și observatori. Vor avea la dispoziție costume, diverse accesorii, unelte, instrumente, obiecte. Elevul numit își alege costumul adecvat și accesoriile potrivite personajului pe care vrea să-l interpreteze, apoi începe să improvizeze replici prin care se prezintă. Nu are voie să-și pronunțe numele. Copiii – observatori trebuie să ghicească personajul prezentat.
5. Explozia stelară (Starbusting)
Explozia stelară este o metodă de dezvoltarea a creativității, similară brainstor-mingului. Ea începe din centrul conceptului și se împrăștie spre exterior, cu întrebări, asemănătoare unei explozii stelare.
Se procedează astfel: Se scrie ideea sau problema în centrul foii și se înșiruiesc cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Întrebările de tipul: „Ce?”, „Cine?”, „Unde?”, „De ce?”, „Când?”. Foarte interesant este faptul că lista de întrebări inițiale poate genera altele neațteptate și mult mai interesante care, posibil, solicită o mai mare concentrae pentru a le rezolva.
Scopul metodei este de a obține un număr cât mai mare de întrebări, pentru a realiza cât mai multe conexiuni între concepte. Organizată cu întreaga clasă de elevi, explozia stelară stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei. Explozia stelară este o metodă deosebit de creativă și relaxantă, preferată de preșcolari și școlarii mici.
BIBLIOGRAFIE – Capitolul III:
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2002) Metode interactive de grup – ghid metodic -, 60 metode și 200 de aplicații practice pentru învățământul preșcolar, Ed:Arves.
Cosmovici, A., Iacob, L. (1999), Psihologie școlară, Iași: Ed. Polirom.
Dewey, J., (1974), Trei scrieri despre educație, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Munteanu, A., (1994), Psihologia copilului și a adolescentului, Timișoara.
Oprea C.-L., (2008), Strategii didactice interactive, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Osterrieth, P., (1976), Introducere în psihologia copilului, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Piaget, J., Inhelder, B., (1979), Psihologia copilului, București: Ed.Didactică și Pedagogică.
Sion, G., (2007), Psihologia vârstelor, București: Ed. Fundației România de Mâine.
Verza, E., (1993), Psihologia vârstelor, București: Ed. Hyperion XXI.
Zlate, M., (1994), Fundamentele psihologiei, București: Ed. Hyperion.
CAPITOLUL IV
PROGRAM EDUCAȚIONAL PENTRU CULTIVAREA ȘI STIMULAREA CREATIVITĂȚII
Moto: „Creativitatea este o floare atât de delicată, încât elogiul o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbușă adesea, chiar înainte ca să se poată tranforma în floare.”
Osborn
IV. 1. Argumentul propunerii programului educațional
Învățamântul actual a fost reorganizat, astfel încât să corespundă exigențelor, nevoilor unei societăți moderne, noi, în permanentă schimbare, ce-și propune ca obiectiv valorificarea maximală a potențialului fiecarui școlar, încă de la clasa pregătitoare|zero. Noul curriculum îi pregătește pe actualii școlari, viitorii adulți, pentru niște cerințe incerte, societatea noastră își schimbă valorile atât de rapid, transformările socio-economice și umane schimbându-se de la an la an.
Pentru a ne adapta la aceste schimbări se impune să ne supunem unui învățământ de tip creator, inovator în care se remarcă caracterul anticipativ și participativ. Cele patru elemente definitorii ai educației acestui secol sunt:
a învăța să cunoști;
a învăța să faci;
a învăța să fii;
a învăța să conviețuiești.
Noul program de reformă al învățamântului românesc are drept scop stimularea unor demersuri interactive în scopul producerii unei învățări școlare eficiente, ce are în centrul său copilul, nevoile, interesele și aspirațiile acestuia.
În ansamblul de conținuturi educaționale care contribuie la încurajarea continuă și consecventă a creativității copiilor, un rol important îl ocupă disciplinele opționale.
Planul cadru pentru învățământul preșcolar/primar propune cadrelor didactice, elevilor și părinților un element nou și interesant: disciplinele, temele opționale. Programele opționale au ca scop o disciplină, o arie sau mai multe arii curriculare.
Programele școlare actuale dau libertate educatoarei și învățătorului gestionarea resurselor umane și materiale, prin stimularea inițiativei și creativității la nivelul clasei și școlii. Începând cu anul școlar 1998-1999, prin aplicarea noului plan cadru, curriculum la decizia școlii pune în legătură resursele școlii cu interesele, nevoile și apitudinile elevilor iși ale profesorilor – prilej de stimulare a potențialului creativ din ambele părți. Copilul este forțat să conceapă lucruri originale, să facă față unor provocări noi, inedite, în timp de cadrul didactic concepe obiective, conținuturi, strategii didactice, activități de învățare diversificae, pe măsura talentului și măiestriei sale didactice.
Stabilirea opționalului nu este un lucru aleatoriu la clasă, cadrul didactic propune părinților și copiilor o gamă cât mai variată și atractivă de teme pentru opțional. După consultarea părinților și elevilor, în urma unor chestionare și a unei dezbateri, cadrul didactic își evaluează capacitățile aptitudinale. După ce a fost aleasă disciplina opțională, educatorul/învățătorul se poate consulta cu profesori de specialitate sau referenți culturali. Trebuie avut în vedere faptul că toți elevii sunt capabili să-și aducă contribuția la planificarea opționalului prin sugestii, propuneri, idei, materiale etc..
Pentru a încuraja creativitatea școlarului mic propun următoarea programă școlară pentru opțional: „SE DESCHIDE LUMEA CA O CARTE”
Programul de opțional „Se deschide lumea ca o carte” are în vedere stimularea creativității copiilor de 6-7 ani, școlari în clasa pregătitoare|zero, cunoașterea de către copii a primelor reprezentări și noțiuni geografice și istorice referitoare la localitatea natală, educarea respectului față de semeni, indiferent de vârsta acestora, educarea receptivității la frumosul din arta plastică și literară.
Orizontul local este unitatea teritorială din apropierea unei localități urbane sau rurale, unde elementele cadrului geografic natural se îmbină cu elementele sociale, istorice, economice, respectiv omul și activitatea sa. Orizontul local, cadrul geografic și istoric natural aflat la îndemana profesorului, cel mai fidel și mai propice pentru dezvoltarea creativității școlarului mic este cadrul natural unde elevii intră în contact cu lumea reală a multor fenomene, obiecte, fapte istorice, își formează păreri, opinii, atitudini și competențe. Aici se face o trecere treptată și accesibilă, de la gândirea la corectă la cea abstractă, și invers; aici este locul cel mai indicat pentru exerciții, exemplificare, explicare, interpretare în scopul înțelegerii relațiilor umane și conexiunilor dintre elementele istorice și geografice, precum și evoluția lor în timp.
Scopul opționalului:
Studiul acestui curs opțional „Se deschide lumea ca o carte”, sper să trezească în elevi dorința de a cunoaște în profunzime locurile natale, și implicit în anii următori, frumusețile naturale ale țării noastre, de a-i motiva pentru a căuta și alte informații decât cele prezentate (lecturi, dramatizări, ghicitori, curiozități, legende, poezii, fotografii, postere, reviste, ziare etc), de a-i ajuta să socializeze mai ușor cu cei din jur, de a le oferi activități cu multiple oportunități pentru comportamentul creativ.
Prin elaborarea și susținerea acestui opțional la clasă vreau să realizez următoarele obiective:
1. Dezvoltarea capacităților de exprimare liberă, creativă, spontană a impresiilor, emoțiilor și sentimentelor școlarilor, prin perceperea și reprezentare spațiului geografic și istoric local.
2. Formarea și dezvoltarea unor comportamente adecvate, de integrare și adaptare socială, precum și dezvoltarea unei atitudini pozitive, autonome care să armonizeze relația cu sine și ceilalți.
3. Dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor – dezvoltarea capacitații de apreciere a structurilor perceptive de spațiu, timp, culoare, dezvoltarea imaginației și memoriei, dezvoltarea simțului practic, estetic și a interesului pentru cunoaștere.
4. Demonstrarea inițiativei practice, indiferent de natura acesteia, a spiritului de echipă și a colaborării;
Premisele psiho-metodologice ale abordării acestui opțional au fost următoarele:
1. Dacă profesorul susține acest opțional la clasă, prin aplicarea unor metode creative, într-o manieră interactivă, activitățile prezentate devin cele mai eficiente modalități de dezvoltare a potențialului creativ al școlarului.
2. Dacă profesorul cunoaște și aplică și continuu metode de stimulare a creativității în cadrul activităților susținute, atunci acestea vor contribui la desăvârșirea personalității școlarilor, care vor adulți care gândesc dincolo de aparențe și conformism.
Pentru activitățile cu caracter informativ, pot fi imbinate armonios diferite tipuri de activități pentru:
realizarea interdisciplinarității;
reactualizarea și consolidarea cunoștințelor într-un mod inedit și atractiv prin vizite, excursii tematice, drumeții, vizite, trasee turistice etc;
evitarea monotoniei lecțiilor;
stimularea interesului pentru lărgirea orizontului informațional (softuri educaționale, postere, concursuri, exerciții).
Metodele pedagogice folosite sunt cele activ participative care atrag școlarii în acțiunea de strângere și transmitere de informații, documente, facilitând schimbul spontan de idei, păreri, impresii, în organizarea unor concursuri, expoziții, confecționări de măști, costume, obicte tradiționale etc.
Bibliografia consemnată la sfârșitul opționalului oferă cadrului didactic și elevilor o sugestie referitoare la sursele de informare și completare a cunoștințelor legate de activitățile acestui opțional.
IV. 2. Planificarea opționalului „Se deschide lumea ca o carte”
Tipul de opțional: la nivelul ariilor curriculare „Om și societate”, „Estetic și creativ”, „Limbă și comunicare”
Durata: un an școlar
Clasa: zero \ pregătitoare
Obiective cadru:
Cunoașterea sensului și semnificației unor concepte/norme din sfera valorilor morale și umane.
Dezvoltarea capacităților de investigare și reprezentare a spațiului geografic și istoric local.
Formarea și dezvoltarea unor comportamente de integrare și adaptare socială, a unei atitudini pozitive, autonome, care să evidențieze relația cu sine și ceilalți. Cultivarea capacității de exprimare corectă în relațiile interpersonale.
Dezvoltarea gustului artistic și a interesului pentru cunoaștere și autocunoaștere.
Cunoașterea sensului și semnificației unor concepte din sfera valorilor morale și umane.
Dezvoltarea capacităților de investigare și reprezentare a spațiului geograpfic și istoric local.
Formarea și dezvoltarea unor comportamente adecvate de integrare și adaptare socială, a unei atitudini pozitive, autonome, care să evidențeze relația cu sine și ceilalți. Cultivarea capacității de exprimare corectă în relațiile interpersonale.
Dezvoltarea gustului artistic și a interesului pentru cunoaștere și autocunoaștere.
IV. 3. Conținuturi ale învățării
Identitate: „Cine ești, cine este, cine suntem?”, „Suntem persoane”, „Suntem diferiți, însă egali”, „Fără conflicte între noi”.
Valori morale versus valori imorale:
bunătate – răutate; bun simț – obrăznicie; încredere – lipsă de încredere; curaj – lașitate; generozitate – invidie; altruism – egoism; colaborare – lipsă de colaborare; dragoste, colegialitate, altruism, ajutor, respect – egoism; modestie – lădăroșenie, snobism; cinste – minciună;
Reguli de comportare civilizată: Bune maniere, la școală, în familie, în societate – pe stradă, la prieteni, la spectacol, la muzeu, în excursie;
Respect față de ceilalți și natură: bună cuviință în relațiile cu ceilalți, respect față de batrâni și persoanele nefavorizate; atitudini ecologice, de protecție a mediului înconjurător;
Comportament preventiv: reguli de circulație rutieră, igienico-sanitară, P.S.I, situații conflictuale spontane, drepturile copilului;
Localitatea natală oraș/județ: așezarea, trecut, istoric, muzee, biserici, monumente, parcuri, tradiții și obiceiuri locale, trasee turistice și rezervații natural;
Țara – principalele forme de relief, portul popular, stema, steagul, datini și obiceiuri strămoșești;
Planificarea temelor opționalului
Timp alocat: 1 an școlar
Septembrie
Joc exercițiu de cunoaștere: „Toți avem un nume și o familie”; „Despe mine, despre tine, despre noi”;
Joc de rol: „Să facem cunoștință”;
Lectură: „Cea mai frumoasă” din folclorul copiilor; „Suntem persoane, deci gândim, comunicăm, simțim, muncim”;
Joc de atenție pentru identificarea diferențelor: „În oglindă”, „Autoportretul”;
Desen: „Familia mea”, completare de rebus: „Școala, familia – micul meu univers”;
Povestirea copiilor după ilustrații sau din imaginație: „Prietenii mei”, „Sunt re-cunoscător pentru familia mea”;
Convorbire: „Sunt un copil politicos”;
Educație ecologică: „Micii ecologiști”- ziua națională a curățeniei, ecologizarea cartierului micro VI și a parcurilor.
Octombrie
Studiu de caz: „Un copil fără familie”;
Soft educațional: „Școala – un univers al cunoașterii”, dezbatere și ateliere de lucru pe această temă; „Familia – un univers al copilăriei”- vizionare PPT;
Joc de rol: „De-a grupurile”, „O aniversare”, „Teatru de păpuși pentru copii” – teatru organizat de copii (3 roluri – spectatori, regizori, actori), „Doi prieteni”;
Studiu de caz: „Ana și Andrei” – egoismul, „Cel mai bun prieten”;
Convorbire: „Despre prietenie, colegialitate”;
Lectură după imagini: „Lumină, culoare – poluare, negru”;
Activitate practică: „Prietenul meu”;
Dramatizare: „Cei trei fluturași”;
Fișă de lucru: „Descoperă greșeala”, „Labirintul copilului politicos”.
Noiembrie
Vizită prin oraș: „Târgoviște – oraș istoric”, Vizită la Turnul Chindiei, Muzeul de Istorie, Muzeul poliției, Galeriile Stelea, Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu, Teatrul Municipal Mihai Popescu, Grădina Zoologică;
Joc de masă: „Alege și grupează” – frumușețile orașului Târgoviște, monumente istorice, parcuri, locuri de joacă – crearea unui poster și discuții libere pe baza imaginilor;
Lecturi după imagini: „Micul dâmbovițean”, „Frumusețile județului Dâmbovița”;
Soft educațional Piticlic: „Strămoșii noștri”, „Județul Dâmbovița – călătorie virtuală, așezare, orașe importante, relief etc.”;
Pictură – compoziție plastică „Comori din județul nostru”;
Lectură: „Acasă, la școală, pe stradă, în vizită, la muzeu, în călătorie trebuie să te porți astfel …”;
Joc de rol: „De-a excursioniștii”, „Cuvinte vrăjite”;
Joc didactic: „Așa da, așa nu”!;
Activitate practic – gospodărească: „Sărbătorim ziua recoltei”.
Decembrie
Crearea unei mini dramatizări: „Români mici cu inimi mari” – spectacol pentru 1 Decembrie cu versuri create de copii; „Vin Sărbătorile!” – obiceiuri și tradiții de Crăciun din România și Europa;
Lectură: „100 de locuri de vizitat în România” – crearea unui poster și a unui PPT cu frumusețile țării, monumentele importante și locuitorii, din diferite locuri ale țării;
Soft educațional: „România – o țară de poveste”, „Delta Dunării – un paradis natural între ape”;
Povestire creată de copii: „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim …”; „Strămoșii noștri, eroii noștri”;
Observare: „Steagul”, „Portul popular românesc muntenesc, moldovenesc, bucovinesc”;
Dansuri populare din județul Dâmbovița: „Hora ceasului”, „Breaza”;
Activitate practică: „Am plecat să colindăm” – mersul cu uratul la rude și diferite insituții; Felicitări de Crăciun – Și alte popoare sărbătoresc Crăciunul – proiect eTwinning;
Culegere de legende și povestiri de Crăciun, realizată împreună cu copiii.
Ianuarie
Joc didactic: „Așa se numește – denumiri de orașe, munți, monumente foarte importante”;
Joc puzzle: „100 de locuri de vizitat în România”.
Activitate practică „Ardeal – țara măștilor”,
Vizită la Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Roman „Călătorie în lumea tradițiilor și obiceiurilor populare românești”;
Desen decorativ: „Obiecte populare românești”.
Poster eleborat de copii: Tema – „Convingeți străinii să viziteze România!”
Februarie
Dezbatere de caz: „Cum este corect?”, „Cum trebuie să procedezi atunci când …?” – exerciții de stabilire a regulior ce trebuiesc respectate în fiecare grup sau într-o anumită conjunctură; cunoașterea drepturilor copiilor, a îndatoririlor pe care le avem, a rolurilor pe care trebuie să le îndeplinim într-un anume grup:
Joc de rol: „De-a liderul?”; „De-a grupurile”, „De-a școala”, „De-a familia”;
Citire de imagini: „Prietenul la nevoie se cunoaște”, „Mai bine să lași copiilor creștere bună decât aur”; „Prietenul adevărat este cel care te sfătuiește și nu îți laudă nebuniile”;
Convorbire: „Cum apar conflictele?”, „Cum ne comportăm când suntem provocați?”;
Lectură: „Leul și șoarecele – poveste creată de copii după un șir de ilustrații”, „Un duel” de George Topârceanu;
Convorbire: „Ce înseamnă un om manierat?”;
Cântec: „Un copil politicos”.
Martie
Montaj muzical – literar creat de copii – „E ziua ta, mămico!”;
Convorbire: „Ce și cum oferim?”, „Darul adevărat este din inimă”;
Joc de rol: „Pregătim masa pentru mămici”, „De-a familia”;
Activitate practică: „Cadouri pentru mămici și bunici”;
Lectură: „Pantofii roșii”, „Dreptul la o familie”, „Dreptul la joacă”, „Dreptul la educație”;
Desen: „Drepturile noastre”.
Aprilie
Dezbatere: „Ce este poluarea?”, „Cum procedezi dacă … vecina rupe florile, fratele tău bate un animal etc.”;
Lectură: „Copilul, speranța pădurii” de Ene Tanța, „Curiozități din lumea animalelor”, „Curiozități din lumea plantelor”, „Curiozități din lumea păsărilor”; „Învierea Domnului”.
Poster creat de copii: „Să salvăm Planeta Pământ”;
Atelier de lucru: „Viața pe Pământ depinde de noi. Ce poți face?”;
Traseu turistic: „În pădure la Priseaca”;
Ghicitori despre viețuitoare create de copii;
Soft educațional: „Tradiții și obiceiuri de Paști”;
Activitate practic – gospodărească: „Pregătim masa pentru Sfintele Paști”; Expoziție cu vânzare: „Din inimă de copil pentru oameni”.
Mai
Dezbatere de caz: „Am promis, m-am ținut/nu m-am ținut de cuvânt”, „Greșeala lui Aurel ” – furtul;
Joc de rol: „De-a politețea”, „În lumea bunelor maniere”;
Lectură: „La cireșe”, „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, „Iedul cu trei capre” de Octav Pancu, „Fata moșului și fata babei” de Ion Creangă;
Dialog cu polițistul de proximitate;
Poster elaborate de copii cu tema: „Protejati-vă bunurile, hoții”;
Convorbire: „Lupul paznic la oi”, „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”, „Minciuna are picioare scurte”.
Iunie – evaluare
Concurs: „Roata norocului” – orașul, județul, țara;
Joc didactic: „Judecători în lumea poveștilor”;
Poveste creată de copii: „Se deschide lumea ca o carte”;
Participare la Flashmob-ul: „Mami, tati, nu-ți neglija copilul!”;
Elaborarea unui poster cu tema: „Regulile grupei/ clasei”;
Activitate demonstrativă cu părinții: „Peștele curcubeu” – povestirea copiilor.
Niveluri ale creativității
Descrierea ținutului natal, județului și țării, prezentarea frumuseților patriei în răspunsuri spontane, fluide și interesante.
Realizarea unor șezători, montaje artistico-literare, ghicitori, minidramatizări coerente, corecte din punct de vedere gramatical, inedite și amuzante.
Elaborarea unor postere realiste, originale, inovatoare.
Aplicarea regulilor, conceptelor din sfera valorilor morale și umane în desfășurarea serbărilor, concursurilor, vizitelor, excursiilor, activităților colective, în relațiile cu colegii, adulții, cunoscuții.
BIBLIOGRAFIE – Capitolul IV:
xxx (2008) Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 an), București.
xxx (1993), Ghid metodologic de aplicare a programei școlare de Științe ale naturii, București: Ed. Aramis.
xxx (1999), Curriculum Național, Planuri – cadru pentru învățământul preuniversitar, M.E.N., București: Ed. Corint.
Barbu, A., (2000), Discipline opționale. Programe școlare pentru învățământul primar, Ed. Axa.
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2002) Metode interactive de grup – ghid metodic -, 60 metode și 200 de aplicații practice pentru învățământul preșcolar, Ed:Arves.
Culea, C., (2011), Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie – o provocare?, Sugestii metodologice de aplicare a noului curriculum. Activități integrate din cadrul proiectelor. Exemple de planificare zilnică. Fișă de autoevaluare. Fișe de evaluare, Pitești, Ed. Diana.
Dumitru, A., Dumitru, V.-G., (2009), Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar – Jocuri didactice, Pitești: Ed. Paralela 45.
Rafailă, E., (2002), Educarea creativității la vârsta preșcolară, București: Ed.Aramis.
Ziua recoltei
Felicitări de Crăciun
Expoziție cu vânzare „Din suflet de copil pentru oameni”
CONCLUZII
În sistemul de învățământ actual, creativitatea se impune atenției cadrelor didactice ca una dintre valorile formative esențiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor definitorii pentru însuși idealul educațional. Creativitatea este o valoare socio-umană și educațională de maximă importanță care trebuie tratată ca atare încă de la intrarea copilului în școală.
Potențialul creativ reprezintă sistemul disponibilităților psihice care îi permit copilului să depășească propria experiență și să construiască noul în planul modalităților de expresie, al acțiunii și al cunoașterii. Stimularea și dezvoltarea potențialului creator aflat în bagajul nativ al fiecărui copil antrenează o gândire flexibilă și crește capacitatea de adaptare a viitorilor adulți la un mediu, de cele mai multe ori nu foarte propice unui drum în viață fără obstacole.
Pentru a avea elevi creativi trebuie să ne străduim noi înșine să fim creativi, să producem lucruri noi, originale, în toate domeniile vieții noastre, să ne străduim să evităm rutina, să fim motivați și interesați de informațiile pe care dorim să le transmitem. Întotdeauna copiii sunt atenți, sensibili la modele, văd în profesor un mentor, un formator, un exemplu de urmat.
Cadrul didactic trebuie să înțeleagă importanța factorilor motivaționali în activitatea zilnică a școlarului, dar mai ales modul în care aceștia acționează în mod unitar și amplifică potențialul creativ al copilului. Existența unei motivații slabe sau lipsa acesteia, îl determină pe școlarul mic să renunțe la problema care-l preocupă. Motivația pozitivă, afectivă și cea de ordin relațional stimulează nevoia copilului de a-și exprima propriile opinii, propriile cunoștințe într-o formă inedită. Trăirile afective plăcute, pozitive, declanșate de utilizarea de către adult a motivației afective, de aprobările verbale și nonverbale, stimulează conduita creativă a preșcolarului și devin motive creative.
De asemenea, este bine să evităm pe cât posibil recompensele tangibile și să le prezentăm drept „premii” după finalizarea activității decât drept „momeli”, înainte. Atunci când copiii se concentrează asupra recompensei ca imbold pentru a realiza ceva, motivația lor intrinsecă și creativitatea suferă un regres.
În privința metodelor și a proceedelor prin care este stimulată creativitatea sunt de preferat metodele non-autoritare și tehnicile semi-directive, prin care educatoarea orientează imaginația școlarilor, o suscită și intervine atunci când apar dificultăți sau inhibiții, fără a o dirija strict, secvențial. Încurajarea creativității este un proces, în aparență simplu, cu efecte pe termen lung, unde cadrele didactice trebuie să devină deschiși, permisivi, acordând respect, libertate și încredere copiilor. Profesorii, care posedă ei înșiși un potențial creativ înalt, oferă multiple oportunități pentru stimularea potențialului creativ al copiilor. Ei propun obiective care solicită gândirea, care cer muncă originală, învățare conștientă și independentă, inițiativă proprie, investigare și experimentare. Ei pun la dispoziția copiilor materiale care permit o învățare eficientă, progresivă, strategii care permit formare de opinii proprii, stabilirea de conexiuni între acestea și un ambient stimulativ.
Prezența jocului în activitatea zilnică duce la formarea competențelor creatoare, calea cea mai sigură de a comunica deschis și transparent cu elevii, fără limite între real și imaginar, munca relaxantă, însoțită de zâmbet, empatie, încredere, stimulează și încurajează creativitatea.
Antrenamentul creativității este o realitate, pe care o putem realiza zilnic cu elevii mici. Activitățile interactive de creare de imagini, povestiri, dramatizări, rime, lucrări practi- vor implica afectiv și activ elevul în activitate și îi vor transforma informația în fapte de viață, în cunoștințe care-i vor definitiva în mod complet și armonios personalitatea.
Un profesor creativ care știe să înlăture din calea copiilor, orice blocaj apărut iminent, să se deschidă cu ei spre creativitate, și să iasă din tiparele învățământului formal va avea o satisfacție sufletească foarte mare atunci când, peste ani, își va vedea elevii transformați în oameni echilibrați, stăpâni pe ei, inteligenți, originali și creativi în ceea ce fac.
V. Bibliografie
xxx Proiectul pentru Reforma educației Timpurii (P.R.E.T.), modulele 1-7.
xxx (1993), Ghid metodologic de aplicare a programei școlare de Științe ale naturii, București: Ed. Aramis.
xxx (1999), Curriculum Național, Planuri – cadru pentru învățământul preuniversitar, M.E.N., București: Ed. Corint.
Amabile, T., (1997), Creativitatea ca mod de viață, Ghid pentru părinți și profesori, București:Ed. Știința și Tehnică.
Barbu, A., (2000), Discipline opționale. Programe școlare pentru învățământul primar, Ed. Axa
Barna, A., Antohe G., (2002), Curs de pedagogie. Introducere în pedagogie, teoria educației și teoria curriculum-ului , Galați: Ed. Logos.
Bocoș, M., (2002), Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Cluj Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană.
Bontaș, I., „Pedagogie” (1998), Ed. ALL Educațional S.A.
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2002) Metode interactive de grup – ghid metodic -, 60 metode și 200 de aplicații practice pentru învățământul preșcolar, Ed:Arves.
Cojocaru, C., (1975), Creativitate și inovație, București: Ed. Științifică și Enciclopedică
Cosmovici, A., Iacob, L. (1999), Psihologie școlară, Iași: Ed. Polirom.
Cucoș, C., (2002) Pedagogie, Iași: Ed. Polirom.
Culea, C., (2011), Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie – o provocare?, Sugestii metodologice de aplicare a noului curriculum. Activități integrate din cadrul proiectelor. Exemple de planificare zilnică. Fișă de autoevaluare. Fișe de evaluare, Pitești, Ed. Diana.
Drăgan, I.,(1991), Psihologia pentru toți, București: Ed. Științifică.
Druță, F., (2004), Cunoașterea elevului, București: Ed. Aramis.
Dewey, J., (1974), Trei scrieri despre educație, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Dumitru, A., Dumitru, V.-G., (2009), Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar – Jocuri didactice, Pitești: Ed. Paralela 45.
Foulquie, P.,(1971), Dictionnaire de la lanque pedagogique, Paris: P. U. F.
Golu, P., Zlate, M., Verza, E., (1993) Psihologia copilului, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Hubert, R., (1965), Tratat de pedagogie, Paris.
Landau, E., (1979), Psihologia creativității, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Mayesky, M., (2009), Creative activities for young children, Delmare Cengage learning.
Moraru, I., (1995), Știința și filozofia creației, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Munteanu, A., (1994), Psihologia copilului și a adolescentului, Timișoara.
Neveanu, P.,P., (1998), Psihologie, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Neveanu, P.,P., (1997), Dicționar de psihologie, București: Ed. Albatros.
Oprea C.-L., (2008), Strategii didactice interactive, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Osterrieth, P., (1976), Introducere în psihologia copilului, București: Ed. Didactică și Pedagogică
Piaget, J., Inhelder, B., (1979), Psihologia copilului, București: Ed.Didactică și Pedagogică.
Popescu, G., (2007), Psihologia creativității, Ediția a III-a, București: Ed. Fundației România de Mâine.
Rafailă, E., (2002), Educarea creativității la vârsta preșcolară, București: Ed.Aramis.
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, București, 2001.
Roșca, A., (1981), Creativitatea generală și specifică, București: Ed. Academiei.
Roșca, A., (1973), Creativitatea, București: Centrul de Informare și Documentare în Științele Sociale.
Russel, I., (1992), Social Intelligence Conception and Methological Problems, Studia Psichologica 34.
Sion, G., (2007), Psihologia vârstelor, București: Ed. Fundației România de Mâine.
Stoica, M., (2002), Pedagogie și psihologie pentru examenele de definitivare și grade didactice: profesori, institutori/învățători, studenți și elevi ai Școlilor Normale, Craiova: Ed. Gheorghe Alexandru
Șchiopu, U., (1963), Curs de psihologia copilului, București: Ed.Didactică și Pedagogică.
Tomșa, G., (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, M.E.C, București.
Verza, E., (1993), Psihologia vârstelor, București: Ed. Hyperion XXI.
Zlate, M., (1994), Fundamentele psihologiei, București: Ed. Hyperion.
ANEXE
Peștele – curcubeu
de Marcus Pfister
În largul mării trăia un pește. Nu era un pește obișnuit. Era cel mai frumos pește din întregul ocean. Haina lui de solzi strălucea în toate culorile curcubeului albastru, verde , violet si argintiu si auriu. Ceilalți pești îi admirau îmbrăcămintea colorată și l-au numit peștele curcubeu.
„Vino, joacă-te cu noi, pește-curcubeu!”
Dar peștele-curcubeu era mândru și înota mai departe.
Într-o zi, un peștisor albastru înota în urma sa. „Pește-curcubeu, așteaptă-mă! Dă-mi și mie unul din solzii tăi minunați!”, strigă acesta. „Lasă-mă-n pace, pleacă de-aici!”
Speriat, peștișorul albastru se îndepărtă și povesti tuturor prietenilor săi pățania.
Din clipa aceea, nici unul dintre pești nu a mai vrut să aibă de-a face cu peștele-curcubeu. Îi întorceau spatele când, înotând, trecea pe lângă ei.
La ce-i foloseau peștelui curcubeu solzii săi frumoși, dacă nimeni nu-i admira? Acum era cel mai singuratic pește din întregul ocean! Într-o zi își vărsă amarul unei stele de mare.).
„Eu sunt doar așa de frumos! De ce oare nu mă place nimeni?”
„Într-o peșteră, în spatele stâncii de corali locuiește înțeleapta caracatiță Oktopus. Poate te poate ajuta ea…” îl sfătui steaua de mare.:
Peștele curcubeu găsi peștera. Ce întuneric era! De-abia putea vedea ceva. Deodată, văzu doi ochi luminoși. „Te-am așteptat”, zise Oktopus cu voce groasă. „Valurile mi-au povestit necazul tău. Ascultă sfatul meu:
Dă fiecărui pește câte unul din solzii tăi strălucitori. Nu vei mai fi cel mai frumos pește din ocean, dar vei fi din nou vesel.”
Dar..“ vru peștele curcubeu să mai spună ceva, Oktopus dispăruse însă într-un val adânc de cerneală.
„Să dăruiesc solzii mei?”, își zise el îngrozit.”Niciodată! Nu! Cum aș putea eu să fiu fericit fără ei?” Deodată simți o bătaie de aripioară lângă el. Peștișorul albastru venise din nou.
„Pește curcubeu, nu te supăra, te rog. Dă-mi și mie un solzișor strălucitor.” Peștele curcubeu ezită.
„Unul micuț, micuț de tot, se gândi el, doar n-o să-i duc dorul…”
Cu mare atenție își smulse cel mai mic din solzii lui: „Uite, ți-l dăruiesc și acum lasă-mă-n pace!”
„Mulțumesc, mulțumesc mult!”, zise peștișorul albastru cu mult curaj. „Tu ești bun, pește curcubeu!”
Peștele curcubeu se simți ciudat. El se uită timp îndelungat în urma peștișorului albastru, care înota fericit în toate direcțiile.
Ceilalți pești prinseră de veste și …….încercuiră peștele curcubeu. Toți voiau solzi strălucitori. Peștele curcubeu împărți solzi tuturor și lui îi rămase unul singur. Dar era mai fericit ca niciodată.
„Vino, pește curcubeu, joacă-te cu noi!” strigară peștii. „Vin, vin!” răspunse acesta și înotă împreună cu ceilalți pești, noii lui prieteni.
EXPLOZIA STELARÃ
CE ? CINE? UNDE ? DE CE ? CÂND ?
Cine?
1 Cine era cel mai frumos pește din ocean?
2 Cine i-a spus peștelui că era cel mai frumos din ocean?
3 Cine l-a sfătuit pe peștele curcubeu să meargă la caracatiță?
4 Cine îi povestise caractiței despre necazurile peștisorului?
5 Cine i-a cerut peștelui curcubeu un solz colorat?
6 Cine a fost fericit și înconjurat de prieteni la sfârșitul povestirii?
Ce?
1 Ce i-a cerut peștelui curcubeu peștele albastru ?
2 Ce admirau peștii la peștele curcubeu?
3 Ce l-a sfatuit steaua de mare pe peștele curcubeu?
4 Ce i-a spus caracatița peștelui curcubeu?
5 Ce a daruit peștele curcubeu celorlalți pești?
6 Ce a simțit peștele curcubeu în acel moment?
7 Ce este fericirea?
8 Ce este prietenia?
Unde?
1 Unde trăia peștele curcubeu?
2 Unde trăiau ceilalți pești?
3 Unde trăia carcatița?
4 Unde se afla peștera în care trăia caracatița?
5 Unde a dispărut caracatița?
6 Unde a plecat peștele curcubeu?
Când?
1 Când a înțeles peștele curcubeu că este nefericit?
2 Când era peștele curcubeu foarte mândru?
3 Când s-a simțit ciudat peștele curcubeu?
4 Când a fost înconjurat peștele curcubeu de peștii din ocean?
5 Când s-a simțit peștele curcubeu fericit?
6 Când a înțeles peștele curcubeu ce-i fericirea?
De ce?
1 De ce se numeste pește curcubeu?
2 De ce era singur peștele curcubeu?
3 De ce peștele curcubeu nu avea prieteni?
4 De ce s-a dus peștele curcubeu la caracatiță?
5 De ce nu vroia peștele curcubeu să dea din solzii lui?
6 De ce peștele curcubeu era la sfârșit mai fericit ca niciodată?
V. Bibliografie
xxx Proiectul pentru Reforma educației Timpurii (P.R.E.T.), modulele 1-7.
xxx (1993), Ghid metodologic de aplicare a programei școlare de Științe ale naturii, București: Ed. Aramis.
xxx (1999), Curriculum Național, Planuri – cadru pentru învățământul preuniversitar, M.E.N., București: Ed. Corint.
Amabile, T., (1997), Creativitatea ca mod de viață, Ghid pentru părinți și profesori, București:Ed. Știința și Tehnică.
Barbu, A., (2000), Discipline opționale. Programe școlare pentru învățământul primar, Ed. Axa
Barna, A., Antohe G., (2002), Curs de pedagogie. Introducere în pedagogie, teoria educației și teoria curriculum-ului , Galați: Ed. Logos.
Bocoș, M., (2002), Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Cluj Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană.
Bontaș, I., „Pedagogie” (1998), Ed. ALL Educațional S.A.
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2002) Metode interactive de grup – ghid metodic -, 60 metode și 200 de aplicații practice pentru învățământul preșcolar, Ed:Arves.
Cojocaru, C., (1975), Creativitate și inovație, București: Ed. Științifică și Enciclopedică
Cosmovici, A., Iacob, L. (1999), Psihologie școlară, Iași: Ed. Polirom.
Cucoș, C., (2002) Pedagogie, Iași: Ed. Polirom.
Culea, C., (2011), Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie – o provocare?, Sugestii metodologice de aplicare a noului curriculum. Activități integrate din cadrul proiectelor. Exemple de planificare zilnică. Fișă de autoevaluare. Fișe de evaluare, Pitești, Ed. Diana.
Drăgan, I.,(1991), Psihologia pentru toți, București: Ed. Științifică.
Druță, F., (2004), Cunoașterea elevului, București: Ed. Aramis.
Dewey, J., (1974), Trei scrieri despre educație, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Dumitru, A., Dumitru, V.-G., (2009), Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar – Jocuri didactice, Pitești: Ed. Paralela 45.
Foulquie, P.,(1971), Dictionnaire de la lanque pedagogique, Paris: P. U. F.
Golu, P., Zlate, M., Verza, E., (1993) Psihologia copilului, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Hubert, R., (1965), Tratat de pedagogie, Paris.
Landau, E., (1979), Psihologia creativității, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Mayesky, M., (2009), Creative activities for young children, Delmare Cengage learning.
Moraru, I., (1995), Știința și filozofia creației, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Munteanu, A., (1994), Psihologia copilului și a adolescentului, Timișoara.
Neveanu, P.,P., (1998), Psihologie, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Neveanu, P.,P., (1997), Dicționar de psihologie, București: Ed. Albatros.
Oprea C.-L., (2008), Strategii didactice interactive, București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Osterrieth, P., (1976), Introducere în psihologia copilului, București: Ed. Didactică și Pedagogică
Piaget, J., Inhelder, B., (1979), Psihologia copilului, București: Ed.Didactică și Pedagogică.
Popescu, G., (2007), Psihologia creativității, Ediția a III-a, București: Ed. Fundației România de Mâine.
Rafailă, E., (2002), Educarea creativității la vârsta preșcolară, București: Ed.Aramis.
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, București, 2001.
Roșca, A., (1981), Creativitatea generală și specifică, București: Ed. Academiei.
Roșca, A., (1973), Creativitatea, București: Centrul de Informare și Documentare în Științele Sociale.
Russel, I., (1992), Social Intelligence Conception and Methological Problems, Studia Psichologica 34.
Sion, G., (2007), Psihologia vârstelor, București: Ed. Fundației România de Mâine.
Stoica, M., (2002), Pedagogie și psihologie pentru examenele de definitivare și grade didactice: profesori, institutori/învățători, studenți și elevi ai Școlilor Normale, Craiova: Ed. Gheorghe Alexandru
Șchiopu, U., (1963), Curs de psihologia copilului, București: Ed.Didactică și Pedagogică.
Tomșa, G., (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, M.E.C, București.
Verza, E., (1993), Psihologia vârstelor, București: Ed. Hyperion XXI.
Zlate, M., (1994), Fundamentele psihologiei, București: Ed. Hyperion.
ANEXE
Peștele – curcubeu
de Marcus Pfister
În largul mării trăia un pește. Nu era un pește obișnuit. Era cel mai frumos pește din întregul ocean. Haina lui de solzi strălucea în toate culorile curcubeului albastru, verde , violet si argintiu si auriu. Ceilalți pești îi admirau îmbrăcămintea colorată și l-au numit peștele curcubeu.
„Vino, joacă-te cu noi, pește-curcubeu!”
Dar peștele-curcubeu era mândru și înota mai departe.
Într-o zi, un peștisor albastru înota în urma sa. „Pește-curcubeu, așteaptă-mă! Dă-mi și mie unul din solzii tăi minunați!”, strigă acesta. „Lasă-mă-n pace, pleacă de-aici!”
Speriat, peștișorul albastru se îndepărtă și povesti tuturor prietenilor săi pățania.
Din clipa aceea, nici unul dintre pești nu a mai vrut să aibă de-a face cu peștele-curcubeu. Îi întorceau spatele când, înotând, trecea pe lângă ei.
La ce-i foloseau peștelui curcubeu solzii săi frumoși, dacă nimeni nu-i admira? Acum era cel mai singuratic pește din întregul ocean! Într-o zi își vărsă amarul unei stele de mare.).
„Eu sunt doar așa de frumos! De ce oare nu mă place nimeni?”
„Într-o peșteră, în spatele stâncii de corali locuiește înțeleapta caracatiță Oktopus. Poate te poate ajuta ea…” îl sfătui steaua de mare.:
Peștele curcubeu găsi peștera. Ce întuneric era! De-abia putea vedea ceva. Deodată, văzu doi ochi luminoși. „Te-am așteptat”, zise Oktopus cu voce groasă. „Valurile mi-au povestit necazul tău. Ascultă sfatul meu:
Dă fiecărui pește câte unul din solzii tăi strălucitori. Nu vei mai fi cel mai frumos pește din ocean, dar vei fi din nou vesel.”
Dar..“ vru peștele curcubeu să mai spună ceva, Oktopus dispăruse însă într-un val adânc de cerneală.
„Să dăruiesc solzii mei?”, își zise el îngrozit.”Niciodată! Nu! Cum aș putea eu să fiu fericit fără ei?” Deodată simți o bătaie de aripioară lângă el. Peștișorul albastru venise din nou.
„Pește curcubeu, nu te supăra, te rog. Dă-mi și mie un solzișor strălucitor.” Peștele curcubeu ezită.
„Unul micuț, micuț de tot, se gândi el, doar n-o să-i duc dorul…”
Cu mare atenție își smulse cel mai mic din solzii lui: „Uite, ți-l dăruiesc și acum lasă-mă-n pace!”
„Mulțumesc, mulțumesc mult!”, zise peștișorul albastru cu mult curaj. „Tu ești bun, pește curcubeu!”
Peștele curcubeu se simți ciudat. El se uită timp îndelungat în urma peștișorului albastru, care înota fericit în toate direcțiile.
Ceilalți pești prinseră de veste și …….încercuiră peștele curcubeu. Toți voiau solzi strălucitori. Peștele curcubeu împărți solzi tuturor și lui îi rămase unul singur. Dar era mai fericit ca niciodată.
„Vino, pește curcubeu, joacă-te cu noi!” strigară peștii. „Vin, vin!” răspunse acesta și înotă împreună cu ceilalți pești, noii lui prieteni.
EXPLOZIA STELARÃ
CE ? CINE? UNDE ? DE CE ? CÂND ?
Cine?
1 Cine era cel mai frumos pește din ocean?
2 Cine i-a spus peștelui că era cel mai frumos din ocean?
3 Cine l-a sfătuit pe peștele curcubeu să meargă la caracatiță?
4 Cine îi povestise caractiței despre necazurile peștisorului?
5 Cine i-a cerut peștelui curcubeu un solz colorat?
6 Cine a fost fericit și înconjurat de prieteni la sfârșitul povestirii?
Ce?
1 Ce i-a cerut peștelui curcubeu peștele albastru ?
2 Ce admirau peștii la peștele curcubeu?
3 Ce l-a sfatuit steaua de mare pe peștele curcubeu?
4 Ce i-a spus caracatița peștelui curcubeu?
5 Ce a daruit peștele curcubeu celorlalți pești?
6 Ce a simțit peștele curcubeu în acel moment?
7 Ce este fericirea?
8 Ce este prietenia?
Unde?
1 Unde trăia peștele curcubeu?
2 Unde trăiau ceilalți pești?
3 Unde trăia carcatița?
4 Unde se afla peștera în care trăia caracatița?
5 Unde a dispărut caracatița?
6 Unde a plecat peștele curcubeu?
Când?
1 Când a înțeles peștele curcubeu că este nefericit?
2 Când era peștele curcubeu foarte mândru?
3 Când s-a simțit ciudat peștele curcubeu?
4 Când a fost înconjurat peștele curcubeu de peștii din ocean?
5 Când s-a simțit peștele curcubeu fericit?
6 Când a înțeles peștele curcubeu ce-i fericirea?
De ce?
1 De ce se numeste pește curcubeu?
2 De ce era singur peștele curcubeu?
3 De ce peștele curcubeu nu avea prieteni?
4 De ce s-a dus peștele curcubeu la caracatiță?
5 De ce nu vroia peștele curcubeu să dea din solzii lui?
6 De ce peștele curcubeu era la sfârșit mai fericit ca niciodată?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Profilul Scolarului Creativ In Contextul Educatiei Actuale (ID: 165969)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.