Profilul Adn

CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1 APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA GENETICII MOLECULARE

1.2 FUNDAMENTUL ȘTIINȚIFIC

CAPITOLUL II – GENETICA MOLECULARA

2.1 CROMOZOMII, ACIDUL DEZOXIRIBONUCLEIC SI ACIDUL RIBONUCLEIC

2.2 SECVENTE REPETATE IN TANDEM IN NUMAR VARIABIL (VNTR)

2.3 POLIMORFISMUL DE TALIE AL FRAGMENTELOR DE RESTRICTIE

2.4 SECVENTE SCURTE REPETATE IN TANDEM (STR)

2.5 ADN-UL MITOCONDRIAL

2.6 ACIZII RIBONUCLEICI

CAPITOLUL III – ANALIZA GENETICĂ ÎN CRIMINALISTICĂ

3.1 CLASIFICAREA URMELOR BIOLOGICE

3.2 DEPOZITAREA DIRECTĂ ȘI TRANSFERUL SECUNDAR AL URMELOR BIOLOGICE

3.2.1 DEPOZITAREA DIRECTĂ

3.2.2 TRANSFERUL SECUNDAR

3.3 RECOLTAREA, TRANSPORTUL ȘI CONSERVAREA

URMELOR

3.3.1 PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

3.3.2 ETAPE ÎN CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI

3.3.3 SÂNGELE ȘI PETELE DE SÂNGE

3.3.4 SPERMA ȘI PETELE DE SPERMĂ

3.3.5 ȚESUTURI, ORGANE, OASE

3.3.6 URINA, SALIVA ȘI ALTE LICHIDE ALE ORGANISMULUI

3.4 PRELUCRAREA PROBELOR ÎN LABORATOR

3.4.1 PRIMIREA PROBELOR LA LABORATOR

3.4.2 ACTIVITĂȚI PRELIMINARE

3.5 METODELE DE STABILIRE A AMPRENTEI GENETICE

3.5.1 METODA ENZIMEI DE RESTRICȚIE (ANALIZA FRAGMENTELOR DE RESTRICȚIE

POLIMORFE –RFLP)

3.5.2 METODA PCR/STR (REACȚIA ÎN LANȚ A POLIMERAZEI/SECVENȚA SCURTĂ

REPETATĂ ÎN TANDEM)

3.5.3 ETAPELE REACȚIEI PCR

3.6 IDENTIFICĂRILE JUDICIARE ȘI CROMOZOMUL Y

CAPITOLUL IV – ACTE NORMATIVE PRIVIND EXPERTIZELE CRIMINALISTICE

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1 APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA GENETICII MOLECULARE

Istoria cercetării acizilor nucleici au fost realizate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cand un anatomist elvețian de origine germană, F. Miescher, studiind puroiul la diferite persoane, descoperă în nucleul celulelor o substanță pe care el a denumit-o nucleină. Studierea acestora a arătat că este formată dintr-o proteină și un acid organic ce conține fostfor. Meritul de a fi identificat și izolat acest acid organic a revenit histologului R. Altman în 1899 care l-a numit acid nucleic, denumire ce s-a păstrat până astăzi. Cercetările ulterioare din sec. XX au arătat că există două tipuri de acizi nucleici și anume acizii dezoxiribonucleici (ADN) care se găsesc în mare cantitate în nucleul celulelor vegetale și animale, în cromozomii bacterieni și la unele virusuri și acizi risbonucleici (ARN) care se găsesc atât în nucleul cât și în citoplasma celulelor și la unele virusuri.

În 1953 a avut loc descoperirea de mare importanță în istoria acizilor nucleici deoarece în acest an J. Watson și F. Crick studiind prin difracție în raze Rontgen structura AND, au reușit să descopere structura macromoleculei de ADN, care a făcut posibilă dezvoltarea considerabilă a cercetării acizilor nucleici. Pentru descoperirea macromoleculei de ADN, cercetătorii au fost distinși cu Premiul Nobel în 1962.

Elementele de bază din genetică sunt cunoscute dinainte de anul 1953 când doi cercetători de la Universitatea din , James Watson și Francisc Crick au descoperit structura moleculară a ADN-ului. Ei au făcut munca de pionier și activitatea lor în genetică moleculară a deschis calea descoperirilor spectaculoase realizate în ultimii ani pentru înțelegerea eredității, evoluției și metabolismului.

Cercetările în domeniul transfectiei au fost efectuate de către Hershey si Chase în 1953. Descoperirile fenomenelor de transformare și transfecție a constituit piatra pentru genetica moleculară, știință care avea să revoluționeze biologia.

Descifrarea structurii ADN-ului a avut, are și va avea o importanță deosebită în cercetarea biologică, precum și în cercetarea altor domenii de activitate cu implicare genetică: medicină, zootehnie, criminalistică etc., deoarece informația genetică a viețuitoarelor care reprezintă esența vieții este înmagazinată în această magnifică moleculă, numită ADN.

1.2 FUNDAMENTUL ȘTIINȚIFIC

Până în 1985, studierea moleculei de ADN nu a constituit o preocupare majoră pentru criminalistică. Alec Jeffreys și colegii săi de la Universitatea din Lancaster (Anglia) au fost primii care au prezentat valențele infinite pe careADN-ul le are în identificarea unei persoane prin studierea urmelor biologice de orice natură lăsate de o persoană la locul săvârșirii infracțiunii.

Procesul de identificare a unei persoane începe în momentul în care aceasta lasăla locul infracțiunii o urmă biologică ce conține, în mod necesar, material genetic. Urmează prelevarea probei de către tehnicianul sau specialistul criminalist apoi analiza de laborator care are drept punct terminus traducerea materialului genetic într-un cod cu formulă unică, irepetabilă., specifică unui singur purtător al acelei informații genetice.

Singurele celule din organism fără nucleu, deci fără ADN, sunt acelea cunoscute sub numele de „globule roșii” din sângele uman.Totuși sângele este compus nu numai din hematii, ci și din alte elemente celulare ce pot fi separate doar prin procedee de laborator, probabilitatea ca la fața locului să nu se găsească celule purtătoare de ADN fiind aproape nulă.

Răspunsurile pe care a trebuit să le dea Criminalistica au fost acelea referitoare la numărul de analize de locații ADN, respectiv la aranjarea sau succesiunea tipurilor de nucleotide care pot duce la evidențierea certă a diferențelor existente între două amprente genetice aparținând unor personae diferite.

Moștenirea ADN -ului care conține compuși chimici simpli se caracterizează prin utilitatea și longevitatea probelor biologice lăsate la locul săvârșirii infracțiunii, prin continuitatea genetică a identificării, oricare ar fi natura sau originea țesutului care compune eșantionul biologic și apoi prin capacitatea de a distinge strict fiecare individ, cu excepția moleculelor identice.

Profilul de identificare genetică sau amprenta genetică a unei personae stabilită în laborator de către experți nu reprezintă patrimoniul genetic al acelei persoane. Amprenta genetică nu reprezintă decât un anumit număr de fragmente de ADN al unei persoane; aceste fragmente au fost extrase și utilizate pentru a constitui un fel de instantaneu individualizat al ADN-ului molecular care poate servi în scopul identificării. Amprenta genetică nu dă nici o informație asupra patrimoniului genetic al persoanei în cauză.

O realizare de excepție a anului 2000 o constituie organizarea și efectuarea în România a expertizei genetice. Astfel, la cererea organelor judiciare și a persoanelor interesate, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, se poate efectua toată gama de investigații asupra ADN. Acest tip de investigații,reprezentând cel mai avansat mod de investigare medico-legală, cu privire la filiație (paternitate), identificarea pe bază de pete de sânge, pete de spermă,fragmente de țesuturi și organe, fire de păr, oase și alte produse biologice, a intrat, începând cu 15 august 2000, în uzul curent ca element probatoriu în practica judiciară românească.

Recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii amprentelor ADN, se face de specialiștii laboratoarelor respective, în nici un caz de organele de urmărire penală, potrivit instrucțiunilor acceptate de FBI și INTERPOL care au fost comunicate prin publicațiile diseminate pe plan internațional. În funcție de tipul de investigație cerut, rezultatul se comunică în maxim două săptămâni. În eventualitatea contestării determinărilor, reevaluarea lor se poate face de Institutul de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici” București sau la alte institute de profil din Comunitatea Europeană și Nord Americană care au introdus în uzul curent astfel de expertize ca element probatoriu de mai mult timp.

CAPITOLUL II – GENETICA MOLECULARA

2.1 CROMOZOMII, ACIDUL DEZOXIRIBONUCLEIC SI ACIDUL RIBONUCLEIC

Orice organism viu este alcatuit din celule, care reprezinta unitatea morfofunctionala a organismului. Celula este alcatuita din nucleu, citoplasama si membrana. La toate organismele superioare materialul genetic se afla la nivelul nucleului in cea mai mare proportie.

Materialul genetic este stocat la nivel celular sub forma de cromozomi. Celula somatica umana contine 46 de cromozomi,dintre care 22 de perechi de cromozomi identici la femei si la barbat numiti heterozomi, si o pereche de cromozomi sexuali identici la femei (XX) si diferiti la barbat (XY), numiti autozomi.

Cariotipul uman este alcatuit din 7 grupe notate cu litere mari: A, B, C, D, E, F, G, in care perechile de coromozomi sunt repartizati astfel:

Grupa A: Cuprinde cromozomii din perechile 1, 2 și 3 care sunt cromozomi mari metacentrici (perechile 1 și 3) și submetacentrici (perechea 2).

Grupa B: Cuprinde cromozomii perechilor 4 și 5 care sunt cromozomi mari submetacentrici.

Grupa C: Cuprinde cromozomii perechilor 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 și cromozomul X care sunt cromozomi mijlocii submetacentrici.

Grupa D: Cuprinde cromozomii perechilor 13, 14 și 15 care sunt cromozomi mijlocii cu centromerul dispus excentric (acrocentrici) și cu sateliți localizați în regiunea telomerică a brațelor scurte.

Grupa E: Cuprinde cromozomii din perechile 16, 17 și 18. Ei sunt cromozomi mijlocii cu centromerul median (metacentric) pentru cromozomul 16 și submedian pentru cromozomii 17 și 18.

Grupa F: Cuprinde cromozomii din perechile 19 și 20; sunt scurți și metacentrici.

Grupa G: Cuprinde cromozomii 21, 22 și Y. Acești cromozomi sunt scurți și acrocentrici, perechile 21 și 22 prezentând sateliți pe brațele scurte.

Transmiterea caracterelor ereditare se realizeaza prin intermediul genelor. Acestea reprezita portiunile din ADN sau ARN capabile sa codifice proteine cu rol in transmiterea informatiei genetice. Se preconizeaza ca la nivelul ADN-ului cromozomial de la nivelul nucleului se gasesc intre 50.000 si 100.000 de gene.

Molecula de ADN deține codificată informația ereditară, care determină sinteza tuturor proteinelor din organism. Din punct de vedere biochimic, ADN-ul este un polimer.Lungimea și greutatea sa moleculară sunt uriașe, permițând stocarea unei impresionante informații ereditare. Cantitatea de ADN variază de la o specie la alta, dar este în celulele aceleiași specii.

Cea mai mare cantitate de ADN (aprox. 98 %) se găsește în nucleu, respectiv în cromozomi. Un procent de aproximativ 2% îl reprezintă ADN-ul mitocondrial din citoplasmă.

Fiecare moleculă de ADN este liniară, neramificată și foarte lungă. Unitățile structurale ale moleculei de ADN sunt reprezentate de nucleotide. Fiecare nucleotid este alcătuit dintr-un glucid (dezoxiriboza), o bază azotată atașată de glucid și o grupare fosfat . În molecula de ADN se găsesc 4 tipuri de nucleotide, care diferă numai prin baza azotată.

Cele 4 baze azotate sunt:

Baze purinice: adenina (A) și guanina (G).

Baze pirimidinice: citozina (C) și timina (T)

Molecula de ADN este bicatenară, fiind alcătuită din 2 catene polinucleotidice legate între ele în mod specific și anume: între adenină și timină si intre citozină și guanină. Astfel, secvențializarea bazelor azotate într-o catenă va determina secvențializarea bazelor din cealaltă catenă. Această proprietate este denumită complementaritate și reprezintă baza transferului informației ereditare.Cele 2 catene anti- paralele sunt înfășurate una în jurul celeilalte și în jurul unui ax central în forma unui dublu helix, care în forma cea mai frecventă a ADN -ului este rotit spre dreapta.

ADN-ul uman este organizat în :

Gene

Secvențe înrudite cu genele

Material extragenic.

Locul ocupat de genă în cadrul cromozomilor se numește locus (plural loci). Atât genele cât și secvențele extragenice se constituie în unități informaționale perechi, provenite una de la tată , prin intermediul spermatozoidului, și una de la mamă, prin intermediul ovulului. Oul rezultat, zigotul, conține câte o copie a genomului fiecăruia dintre părinți.

Genele pot prezenta variante structurale denumite alele. Pentru un locus genetic specific, un individ poate avea 2 alele distincte, caz in care se spune ca individul este heterozigot. Dacă cele 2 alele sunt identice atunci se spune că individul este homozigot.

Trane 4 baze azotate sunt:

Baze purinice: adenina (A) și guanina (G).

Baze pirimidinice: citozina (C) și timina (T)

Molecula de ADN este bicatenară, fiind alcătuită din 2 catene polinucleotidice legate între ele în mod specific și anume: între adenină și timină si intre citozină și guanină. Astfel, secvențializarea bazelor azotate într-o catenă va determina secvențializarea bazelor din cealaltă catenă. Această proprietate este denumită complementaritate și reprezintă baza transferului informației ereditare.Cele 2 catene anti- paralele sunt înfășurate una în jurul celeilalte și în jurul unui ax central în forma unui dublu helix, care în forma cea mai frecventă a ADN -ului este rotit spre dreapta.

ADN-ul uman este organizat în :

Gene

Secvențe înrudite cu genele

Material extragenic.

Locul ocupat de genă în cadrul cromozomilor se numește locus (plural loci). Atât genele cât și secvențele extragenice se constituie în unități informaționale perechi, provenite una de la tată , prin intermediul spermatozoidului, și una de la mamă, prin intermediul ovulului. Oul rezultat, zigotul, conține câte o copie a genomului fiecăruia dintre părinți.

Genele pot prezenta variante structurale denumite alele. Pentru un locus genetic specific, un individ poate avea 2 alele distincte, caz in care se spune ca individul este heterozigot. Dacă cele 2 alele sunt identice atunci se spune că individul este homozigot.

Transmiterea informatiei genetice se ralizeaza prin procesul de replicare a ADN-ului. Astfel, replicarea poate fi definită ca multiplicarea unei molecule vechi în 2 molecule noi. Se desfășoară după modelul semiconservativ: dublul helix se desface, apar ˝furcile de replicare˝,iar în continuare fiecare catenă veche servește ca matriță pentru sinteza unei catene noi, complementare. Ulterior catena veche va fi încorporată în molecula nouă de ADN, care are astfel o catenă nouă și o catenă veche.

Studiile moleculare privind structura genomului uman au relevat faptul că în general o genă este formată din aproximativ 10.000-20.000 perechi de baze azotate ( au fost identificate însă și gene mai lungi, formate din sute de mii de perechi de baze). Având în vedere faptul că ADN genomic este format din aproximativ 3 miliarde baze azotate, acesta ar putea forma sute de mii de gene. În genomul uman există însă numai aprox. 30.000 gene care codifică proteine. Rezultă că mai puțin de 50% din cantitatea totală de ADN codifică proteine, restul se va replica, dar nu va fi transcris. Aceasta ar părea o activitate ineficientă. ADN-ul non-codant se găsește în secvențele reglatoare, dar cea mai mare parte din acest tip de ADN este reprezentată de ADN- ul de legătură care separă genele funcționale si este reprezentat de ADN-ul cu interes particular pentru criminalistica.

În determinarea genotipului (profilului genetic) se folosesc mai mulți markeri (sau loci) de tip Short Tandem Repeat. Fiecare marker STR prezintă în populația umană mai multe variante ale aceleiași secvențe de ADN ce poartă denumirea de alele. Acești markeri genetici pot fi definiți ca fiind unități repetitive ale unui ”motiv” nucleotidic. Cu cât sunt determinați mai mulți markeri cu atât mai mare este probabilitatea ca doi indivizi diferiți din punct de vedere genetic să posede genotipuri diferite. Invers, fiecare marker determinat, suplimentar, crește gradul de discriminare intre indivizi ceea ce este echivalent cu scăderea probabilității de potrivire întamplatoare.

În determinarea și exprimarea profilului genetic al unei persoane sunt utilizate și anumite calcule biostatistice.

Înțelegerea variabilității genetice este facilitată prin raportarea la grupele sanguine ABO, unde cele 3 alele A,B,O determină grupele sanguine.

Prin combinarea celor 3 alele (A,B,O ) rezultă în total 6 genotipuri: 3 de tip homozigot, 3 de tip heterozigot.

2.2 SECVENTE REPETATE IN TANDEM IN NUMAR VARIABIL (VNTR)

In acest subcapitol vom prezentate date genetice esentiale pentru intelegerea analizei amprentelor genetice.

Dupa cum am amintit anterior, prin studii moleculare s-a demonstrat ca doar un procent de aproximativ 50% din totalul ADN-ului are rol codificant al proteinelor si restul este un ADN numit non-codant. Acest ADN este constitut din secvențele de reglare a expresiei genei, secvențe repetitive și secvențe cu funcții necunoscute si contine secvente repetate in tandem de perechi de baze. Acest ADN este cel mostenit de la parinti si reprezinta si unicitate fiecaruia ( cu exceptia gemenilor unde proprortia de asemanare este mai mare dar nu identica).

Aceste secvente repetate in tandem constituie asa numita ”amprenta digitala” a moleculei de ADN sau amprenta genetica mostenita a fiecarui individ. Numarul secventelor este unic si variabil la fiecare individ si poarta numele de secvente repetate in tandem in numar variabil (SRTNV).

Prin prezenta secventelor repetate in tandem in numar variabil putem explica fragmentarea diferita a ADN-ului in urma prelevarii probelor biologice. Astfel, dupa prelevarea ADN-ului in scopuri judiciare, acesta trebuie clivat in fragmente mai mici cu ajutorul enzimelor. Acestea sunt compusi chimici speciali cu proprietatea de a fragmenta molecule mari cum este cea de ADN in cazul nostru, in fragmente mai mici. Acesti compusi se numesc enzime de restrictie si exista numeroase forme care se diferentiaza intre ei dupa punctul precis in care permit clivarea moleculei de ADN. Acest punct poarta numele de loc de recunoastere sau secventa de recunoastere si este reperezentata de o secventa specifica de 4, 5 sau 6 nucleotide. Fragmentele rezultate in urma actiunii enzimei difera in lungime de la o persoana la alta atat prin secventele repetate in tandem in numar variabil cat si prin locurile de recunoastere care pot fi situate in diferite pozitii ale moleculei de ADN.

2.3 POLIMORFISMUL DE TALIE AL FRAGMENTELOR DE RESTRICTIE

Pentru specialistii criminalisti fragmentele de ADN poseda o proprietate speciala pentru a stabili amprente genetice si aceasta se numeste polimorfismul de talie al fragmentelor de restrictie si este regasit in literatura prin acronimul englezesc RFLP.

Termenul de polimorfism se refera la faptul ca genele sau secventele de ADN necodante pot sa existe sub mai multe forme pe cromozomi diferiti. Atunci cand o gena specifica sau o secventa de ADN necodanta este identica pe fiecare dintre cei doi cromozomi ai perichii atunci se spune ca individiul este homozigot si in situatia in care cele doua gene sau secvente difera atunci individul se numeste heterozigot.

Explicația fizică a diferențelor rezidă în secvențele de nucleotide în molecula de ADN. Secvențele diferă în una sau mai multe perechi de nucleotide, ceea ce este o diferență fizică reală. De unde și termenul de polimorfism care înseamnă în mai mult de o formă. Acest polimorfism există în regiunile codificatoare ale ADN – ului cât și în porțiunile necodante care nu au nici o funcție genetică. Polimorfismul este foarte variat în genomul uman și s-au identificat cel puțin câteva mii de forme diferite. Acest polimorfism a fost foarte util în diagnosticarea bolilor genetice.

2.4 SECVENTE SCURTE REPETATE IN TANDEM (STR)

Secventele scurte repetate in tandem sunt asemanantoare din punct de vedere structural cu secventele repetate in tandem in numar variabil doar ca secventele repetate sunt mult mai scurte. Aceste secvente scurte repetate in tandem contin doar trei sau patru perechi de baze care pot fi repetate in molecula de ADN de mai multe ori sau zeci de ori. Aceste fragmente sunt cele mai folosite in criminalistica. Cu toate ca aceste secvente scurte repetate in tandem au dezavantajul ca sunt foarte mici dar constituie un beneficiu pentru cercetarile judiciare.

Utilizarea lor arata ca si o cantitate mica de ADN, chiar degradata poate fi suficienta pentru a fi folosita.

Problema cea mai frecvent intalnita este ca dintr-o proba mica este nevoie sa obtinem o proba suficienta pentru a putea fi utilizata. Astfel, trebuie sa se mareasca foarte mult dimensiunea esantionului prin intermediul unor tehnici de amplificare numite reactia in lant a polimerazei.

PCR sau amplificarea in lant a polimerazei, este o tehnica noua, inovatoare prin intermediul careia se poate mari cantitatea unei secvente de ADN dintr-un esantion. Aceasta tehnica este fundamentala in criminalistica dar nu numai, este folosita pe scara larga si de cercetatorii geneticieni.

Polimeraza este o enzima care are proprietatea de a produce copii dintr-o unitate data, in situatia data este vorba despre o secventa de ADN. In ceea ce priveste reactia in lant presupune multiplicarea continua pana cand ajungem la numarul dorit de copii ale secventelor de ADN.

Literal, reactia in lant presupune realizarea de milioane sau miliarde de copii, intr-un interval de cateva ore, a unei secvente ADN aleasa sau stabilita intr-o eprubeta. Tehnic se numeste ”amplificarea ADN-ului” si popular poate fi intalnit termenul de ”copiere moleculara”.

Tehnica utilizata de PCR este asemanatoare replicarii ADN-ului la nivel celular doar ca se realizeaza in vitro.Toate ADN-polimerazele pot sintetiza catena complementară numai plecând de la o amorsă. Tehnica PCR profită de această proprietate a polimerazelor pentru amplificarea (printr-o replicare succesivă) secvenței dorite. Condiția esentiala esta ca trebuie să cunoaștem secvența pe care dorim să o amplificăm.Numărul de copii ale secvenței de amplificat este dublat la fiecare ciclu (exponențial). După 30 de cicluri obținem o amplificare de 106(1 pg de secvența țintă dintr-un µg de ADN genomic total →1µg de secvența țintă)

Etapele de realizarea a PCR sunt trei si anume:

Denaturare – Fragmentul de ADN dublu catenar este separat in cele doua catene prin intermediul caldurii;

Hibridare – Fragmentele de pe o singura catena sunt hibridate cu ajutorul unei ”momeli” ( scurte fragmente ADN care limiteaza secventa aleasa pentru amplificare);

Elongatie – Se adauga enzima, ADN polimeraza, ca si o cantitate de patru perechi de baze nucleotide si astfel procesul de replicare se amorseaza.

Toate cele trei etape se succed pe perioada fiecarui ciclu si in urma fiecarui ciclu cantitatea de ADN se dubleaza. Ciclurile se repeta de obicei intre 20 si 30 de ori.

Tehnica PCR este foarte utila mai ales ca amprentele geneteice sunt stabilite cu ajutorul secventelor scurte repetate in tandem (STR).

Rezultatele obținute se prezintă sub forma unor semnale grupate într-o electroferogramă, care ocupă anumite poziții din cadrul unei scări ce conțin toate alelele studiate. Fiecare astfel de pic corespunzător unei alele ale locusului multiplicat poartă un anumit număr (ce reflecta numarul de repetitii ale unui motiv nucleotidic), iar ceea ce se obține în final este o combinație de cifre (electroferogramă) corespunzătoare profilului genetic al probei biologice analizate.

Avantajele metodei PCR:

sensibilitate: cantitatea necesară de ADN este extrem de mică; reacția se produce cu randament foarte bun pentru cantități de ordinul ng/µl;

selectivitate: numai secvențele de ADN flancate de amorsele de reacție pot fi amplificate;

reproductibilitate: posibilitatea reproducerii testului din aceeași probă biologică în diverse laboratoare;

rapiditate: durata este de , în medie de 2 – 3 ore;

necondiționarea: reacției de starea materialului biologic: chiar și materialul biologic conținând ADN degradat poate fi amplificat; eficiența amplificării este invers proporțională cu lungimea segmentului de amplificat.

Dezavantajele metodei PCR:

relativa ușurință cu care se produce contaminarea;

proces grefat de erori;

generarea în exces de produși de amplificare.

2.5 ADN-UL MITOCONDRIAL

Dupa cum am specificat anterior ADN-ul nu se afla doar la nivel nuclear ci si mitocondrial. Mitocondriile dețin un genom autonom. Fiecare celulă conține sute de mitocondrii și fiecare mitocondrie conține 2-20 molecule de ADN dublu catenar circular (ADNmt). Se estimează că ADN mitocondrial este format din aproximativ 16 569 perechi de nucleotide.

Diferențe ale ADN mitocondrial față de ADN nuclear:

Nu este asociat cu proteine;

Nu conține ADN repetitiv;

Nu conține promotori individualizați.

Conține în proporție de aproximativ 93% secvențe codante care formează 37 gene care codifică:

fie polipeptide (constituenți ai sistemului de fosforilare oxidativă) (13 gene);

fie ARNt (22 gene);

fie ARNr (2 gene).

 Modul de transmitere este exclusiv matern.

ADN-ul mitocondrial nu este des folosit in criminalista, dar cu toate acestea a fost folosit in doua situatii cu impact istoric si anume, pentru a stabili liniile familiale (cazul identificării familiei țarului Nicolae II al Rusiei și familiei sale în Urali) si de asemenea metoda prin care s-a dovedit că Ana Anderson, pretinsa Anastasia, era o impostoare.

2.6 ACIZII RIBONUCLEICI

Informația genetică este vehiculată și exprimată prin intermediul unor molecule de polimeri numite acizi ribonucleici (ARN).

Se disting trei clase de ARN care diferă între ele după mărime, localizare și funcție:

ARN mesager (ARNm) este o copie a secvenței codante a unei gene și servește ca matriță pentru sinteza proteinei.

ARNribozomale(ARNr ) și

ARN de transport (ARNt) furnizează structurile și instrumentele necesare pentru ca mesajul adus de ARNm să poată fi structurat sub forma unei proteine. 

Acizii ribonucleici sunt lanțuri de polinucleotide care diferă de ADN prin prezența bazelor de tip uracil (U) care înlocuiesc timina (T) și glucidului de tip riboza, în loc de dezoxiriboză. Prezența ribozei este în mare parte responsabilă de proprietățile conformaționale diferite de cele ale ADN-ului.

ARN-urile sunt deci molecule constituite dintr-un singur lanț (mono-catenare). Cu excepția ARN mesager care are o structurăliniară, ARNr și ARNt sunt formate dintr -un lanț pliat prin împerecherea unor baze azotate. Astfel se realizează o conformație formată din bucle și porțiuni drepte care se asociază cu proteine specifice.

Functiile ARN-ului la nivel celular:

Suport temporar al informației genetice – Acest rol este realizat de ARN-ul mesager ce transportă informația genetică necesară sintezei de proteine de la ADN-ul localizat nuclear la ribozomii localizați în citoplasmă.

Catalizator enzimatic – Unele molecule de ARN au capacitatea de a cataliza reacții chimice modificând atât aminoacizi sau proteine cât și acizi nucleici.

Ghid pentru enzime – Unele molecule de ARN sunt componente ale unor complexe ribonucleoproteice ce participă la ghidarea lor spre secvențele specifice. În această categorie pot fi încadrate moleculele mici de ARN nucleolar (snoARN – small nucleolar ARN în engleză) ce participă la clivarea ARN-ului ribozomal sau ARN telomeric ce reprezintă matrița folosită de complexul ribonucleoproteic numit telomerază pentru sinteza extremităților moleculelor de ADN (numite telomere).

Regularea expresiei genelor – Unele molecule de ARN (ARN antisens, spre exemplu) sunt implicate în represia uneia sau mai multor gene.

Rol în translație – ARN-ul de transfer transportă aminoacizii și îi poziționează în cursul sintezei proteice.

CAPITOLUL III – ANALIZA GENETICĂ ÎN CRIMINALISTICĂ

3.1 CLASIFICAREA URMELOR BIOLOGICE

Sub raportul valorii de identificare, specialiștii geneticieni clasifică probele biologice în trei categorii. Acestea sunt următoarele:

1. Probe cu înalt grad de precizie în identificarea profilului ADN: sângele, lichidul seminal (care chiar dacă nu conține spermă, are suficient material pentru efectuarea analizelor ADN), saliva (indiferent pe ce tipuri de obiecte este recoltată- țigări, periuțe de dinți, plastice ale țigărilor de foi, măști, veselă, timbre și plicuri poștale, etc).

2. Probe cu potențial în definirea profilului ADN: fluidul vaginal (în cazurile de viol poate conține un amestec de celule provenind de la ambele sexe care pot fi analizate separat), secreții nazale, părul (numai părul smuls are valoare pentru analizele nucleare ADN atâta timp cât ADN – ul este cuprins numai în celulele ce înconjoară rădăcina), bucăți de carne, celule ale pielii, urină, parți de corp, oase (măduva poate fi analizată chiar și în cazuri de descompunere avansată).

3. Probe cu potențial în analizele ADN mitocondrial: orice probe care nu se pretează la alte analize, pot fi analizate prin analizele ADN mitocondrial:

• Sânge;

• Spermă;

• Secreție vaginală;

• Salivă;

• Urină;

• Fire păr;

• Dinți;

• Țesut osos;

• Alte țesuturi.

Tipuri de probe ce pot fi analizate

3.2 DEPOZITAREA DIRECTĂ ȘI TRANSFERUL SECUNDAR AL URMELOR BIOLOGICE

3.2.1 Depozitarea directă

Sângele, sperma, țesuturile, oasele, părul, urina și saliva pot fi transferate de pe corpul sau hainele unei persoane sau de pe obiecte de la locul faptei. După ce materialele biologice au fost depozitate, ele devin pete și aderă la o suprafață sau la un substrat. Dovezile biologice care nu sunt lichide, cum ar fi țesuturi,oase sau păr, pot fi de asemenea transferate prin contact direct și depozitate.

Transferul și depozitarea directă pot fi întâlnite în una din următoarele situații:

ADN-ul suspectului depozitat pe victimă (corp sau haine)

ADN-ul suspectului depozitat pe un obiect

ADN-ul suspectului găsit la locul faptei

ADN-ul victimei depozitat pe suspect (corp sau îmbrăcăminte)

ADN-ul victimei depozitat pe un obiect

ADN-ul victimei aflat la locul faptei

ADN-ul martorilor aflat pe victimă sau pe suspect

ADN-ul martorilor aflat pe un obiect

ADN-ul martorilor aflat la locul faptei.

3.2.2 Transferul secundar

Sângele, sperma, țesuturile, părul sau urina pot fi transferate de pe victimă, suspect, martor, obiect sau de la locul faptei printr-un mediu intermediar. În cadrul transferului secundar nu există contact direct între sursa originală (donor de ADN) și suprafața țintă. Transferul intermediar ar putea fi o persoană sau un obiect. Transferul secundar nu furnizează dovezi despre legătura directă a unui individ cu crima.

3.3 RECOLTAREA, TRANSPORTUL ȘI CONSERVAREA

URMELOR

3.3.1 Particularități ale cercetării la fața locului

De regulă, cercetarea urmelor apte să servească identificării genetice,parcurge aceleași etape tehnice, tipice urmelor biologice (sânge, spermă, salivă)de la descoperire la fixare fotografică, desenare și ridicare. Firește că se impun anumite precauții suplimentare.

Pentru fiecare probă se va folosi un tip special de recipient care să ofere o conservare optimă și un transport sigur. Sângele lichid, țesuturile, organele sau oasele se containerizează și se refrigerează în vederea transportării în condiții bune. Părul trebuie colectat cu grijă pentru a evita ruperea tijei sau atingerea rădăcinii, furnizoare de informație genetică.

Raportat la sensibilitatea tehnicilor ADN, contaminarea probelor este o adevărată problemă. Pentru a evita acest pericol se folosesc mănuși și pensete adecvate, avantajul folosirii acestora fiind posibilitatea schimbărilor lor ori de câte ori devin contaminate.

Instrumentarul folosit, atât în cercetările la fața locului cât și în analizele de laborator, se curăță cu tampoane cu alcool după ridicarea fiecărui obiect. De asemenea, se recomandă purtarea de măști pentru a evita strănutul, tușitul sau chiar vorbitul în apropierea materialului pătat și folosirea mănușilor.

3.3.2 Etape în cercetarea la fața locului

Examinarea preliminară a probelor de la locul infracțiunii cuprinde:

1. Înregistrarea, examinarea și fotografierea probelor

2. Reacții specifice pentru determinarea naturii și speciei:

sânge: testul benzidinei și testul anticorpilor hemoglobinei umane (OBTI Hexagon);

spermă: testul pentru fosfatază acidă prostatică (PSA) urmat de examinare microscopică în fluorescență (Chrismas Tree);

salivă: determinarea alfa amilazei (TATORT).

3.3.3 Sângele și petele de sânge

Eșantioane de sânge lichid

Sânge de la o persoană

Sângele lichid de la o persoană trebuie recoltat de personal medical calificat.

Trebuie recoltat în două eprubete de câte 5 ml fiecare, folosind EDTA ca anticoagulant.

Fiecare eprubetă trebuie etichetată cu data, ora, numele persoanei, numele celui care recoltează, numărul cazului și numărul de expunere.

Probele de sânge trebuie puse în frigider (nu înghețate) și trebuie puse în lucru cât mai curând posibil.

Sânge lichid de la locul faptei:

Sângele lichid trebuie recoltat cu o seringă curată (de preferință sterilă), sau cu o pipetă și transferat într-o eprubetă curată (de preferință sterilă):

Un cheag de sânge poate fi transferat cu o spatulă intr-o eprubetă curată;

O bucată de bumbac curată poate fi folosită pentru a absorbi sângele lichid sau cheagul de sânge.

Eșantioanele vor fi etichetate cu numărul cazului, numărul articolului, data, ora și numele celui care recoltează.

Dacă sunt recoltate eșantioane de sânge uscat ele trebuie să fie conservate pe un anticoagulant și păstrat la frigider. Aceste eșantioane trebuie aduse cât mai curând posibil la laborator.

Eșantioane de sânge lichid din zăpadă sau din apă

Eșantioanele de sânge găsite pe zăpadă sau în apă trebuie recoltate imediat pentru a preveni diluarea.

Trebuie recoltată o cantitate cât mai mare din aceste eșantioane într-un recipient curat pentru a preveni contaminarea.

Eșantioanele se etichetează așa cum s-a arătat anterior.

Eșantioanele se îngheață.

Eșantioanele se duc la laborator cât mai curând posibil.

Pete de sânge umede

Îmbrăcămintea care are pete de sânge umede trebuie pusă pe o suprafață curată și lăsată să se usuce.

Îmbrăcămintea care are pete de sânge umede nu va fi niciodată pusă întrun sac de plastic sau un recipient închis ermetic30.

După ce îmbrăcămintea și petele s-au uscat trebuie împachetate într-un recipient de hârtie care va fi etichetat cum am prezentat anterior.

Obiecte cu pete de sânge umede

Obiectele mici cu pete de sânge umede trebuie uscate și apoi recoltate.

Trebuie păstrată integritatea petelor de sânge în timpul împachetării și

transportului.

La locul faptei pot să existe obiecte mari cu pete de sânge umede. Petele de sânge umede trebuie transferate pe o bucată de bumbac curată.

Bucata de bumbac cu pete de sânge trebuie lăsată să se usuce înainte de a fi împachetată într-un recipient de hârtie.

Fiecare obiect și recipient trebuie etichetate corect.

Pete de sânge uscate

Pete de sânge uscate de pe articole transportabile

Petele de sânge uscate de pe arme, îmbrăcăminte și alte obiecte transportabile trebuie recoltate separat.

Fiecare articol trebuie plasat individual într-un recipient de hârtie și acesta trebuie sigilat și etichetat.

Petele de sânge uscate pe suprafețe solide neabsorbante ale obiectelor

Netransportabile

Modelul petelor de sânge trebuie să fie documentat și schițat pentru necesarul respectiv.

Pata poate fi recoltată prin răzuire pe o bucată de hârtie curată.

Bucata de hârtie cu pata de sânge trebuie pusă într-un plic și sigilată.

Fiecare probă trebuie etichetată corect.

Pete de sânge de pe obiecte mari sau netransportabile de unde petele nu pot fi răzuite și de pe obiecte care nu pot fi tăiate:

Modelul petelor de sânge trebuie să fie documentat și schițat pentru necesarul respectiv.

Pata de sânge poate fi dizolvată într-o soluție salină sterilizată prin frecarea bucății de bumbac pe zona pătată.

Bucata este lăsată să se usuce și este pusă apoi într-un pachet de hârtie.

Apoi pachetul este pus într-un plic care se sigilează și se etichetează.

Acest procedeu poate fi controlat prin recoltarea unei pete dintr-o zonă adiacentă, dar nepătată.

Pete de sânge de pe covoare, tapițerii și alte obiecte care nu pot fi tăiate.

Ariile pătate trebuie pregătite așa cum s-a descris anterior.

Porțiunea din obiect pe care se află pete de sânge poate fi îndepărtată cu un instrument ascuțit curat.

Fiecare bucată decupată trebuie împachetată separat și etichetată.

Pentru control, trebuie recoltată și o porțiune fără pete de sânge.

Picături de sânge mici uscate

După pregătirea corespunzătoare, poate fi folosită metoda benzii adezive pentru picăturile de sânge de pe anumite suprafețe:

Fiecare piesă trebuie împachetată și etichetată.

Fiecare piesă se pune într-un recipient de plastic.

Se suspendă banda cu picăturile de sânge la mijlocul recipientului.

Se sigilează și se etichetează recipientul.

3.3.4 Sperma și petele de spermă

Probele de lichid spermatic găsite la locul faptei:

Se cataloghează dovezile de spermă prin observare, înregistrare video și desenare.

Se folosește o seringă curată pentru a transfera lichidul spermatic într-o eprubetă sterilă.

Se etichetează eprubeta cu numărul cazului, data, ora, localizarea și numele celui care recoltează.

Proba se păstrează la frigider și se aduce la laborator cât mai curând posibil.

În mod alternativ, lichidul spermatic poate fi transferat pe o bucată curată de bumbac prin absorbție. Bucata de bumbac este apoi uscată, împachetată, sigilată și etichetată.

Pete de spermă de pe obiecte transportabile

Petele de spermă de pe îmbrăcăminte, lenjerie de pat, perne și alte obiecte transportabile trebuie recoltate ca atare.

Dacă un obiect are pe el pete umede acestea trebuie lăsate să se usuce înainte de a fi recoltate.

Fiecare obiect trebuie împachetat separat într-un recipient de hârtie curat.

Fiecare obiect trebuie sigilat și etichetat.

Obiectele trebuie ținute la frigider și trimise la laborator cât mai curând posibil.

Pete de spermă de pe obiecte mari care pot fi tăiate

Exemple de obiecte care pot să aibă pete de spermă și care pot fi tăiate sunt covoare, lenjerie de pat și tapițerii.

Se cataloghează proba așa cum am descris mai sus.

Se folosește un cuțit sau o lamă curată pentru a tăia zona cu pete.

Se împachetează pentru a o asigura și a preveni orice contaminare.

Acest pachet se pune într-un recipient, se sigilează și se etichetează.

Pete de spermă de pe suprafețe neabsorbante și netransportabile

Exemple de asemenea suprafețe sunt podele, tejghele și suprafețe de metal.

Se cataloghează petele de spermă așa cum am descris.

Se folosește un bisturiu curat pentru a răzui petele de spermă pe o hârtie curată și se pun într-un recipient.

Se curăță bisturiul înainte de fiecare folosire pentru a evita contaminarea.

Fiecare recipient trebuie sigilat și etichetat.

Probele de spermă de la victimele atacurilor sexuale

Victimele atacurilor sexuale sunt întotdeauna examinate în spital.

Probele fizice trebuie recoltate după procedurile stabilite.

Fiecare probă trebuie împachetată, sigilată și etichetată.

Probele trebuie aduse la laborator cât mai curând posibil.

3.3.5 Țesuturi, organe, oase

Țesuturi, organe și oase proaspete

Fiecare probă trebuie descrisă și documentată prin schițare, fotografiere și filmare.

Acest tip de probă poate fi recoltat cu un forceps curat.

Fiecare articol trebuie pus într-un recipient curat fără fixatori adăugați.

Fiecare recipient trebuie sigilat, etichetat și depozitat într-un congelator.

Probele trebuie aduse la laborator cât mai curând posibil.

Țesuturi, organe și oase vechi

Înainte de a fi recoltată fiecare probă trebuie fotografiată și schițată.

Trebuie notate mărimea, forma și distanțele dintre probe.

Fiecare probă trebuie recoltată cu mănuși curate.

Trebuie să fim atenți să nu contaminăm o probă de la alta; de aceea mănușile trebuie schimbate pentru fiecare probă.

Fiecare probă trebuie pusă într-un recipient curat, care se sigilează și se etichetează.

Probele pot fi depozitate la temperatura camerei și duse la laborator cât mai curând posibil.

3.3.6 Urina, saliva și alte lichide ale organismului

Probe lichide

Urina lichidă sau saliva trebuie transferate într-un recipient curat cât mai curând posibil.

Fiecare recipient trebuie sigilat și etichetat.

Probele trebuie păstrate la frigider și duse la laborator.

Pete

Petele de urină și de salivă pot fi recoltate ca atare sau prin răzuire.

Fiecare probă se pune într-un recipient de hârtie curat. Petele recoltate prin răzuire se pun într-un plic de hârtie curat care apoi este pus într-un recipient de hârtie.

Probele trebuie sigilate și etichetate.

Probele trebuie aduse la laborator cât mai curând posibil.

Probele de păr

Probele de păr trebuie recoltate cu ajutorul unei pensete curate.

Fiecare probă de păr trebuie împachetată separat și apoi sigilată și etichetată.

Recoltarea trebuie făcută cu atenție pentru a nu deteriora rădăcina firului de păr.

Părul amestecat cu sânge, țesuturi sau alte lichide ale organismului trebuie tratate cu atenție. Fiecare probă trebuie pusă într-un recipient curat după care se sigilează și se etichetează.

Probele trebuie depozitate în frigider și duse la laborator cât mai repede.

3.4 PRELUCRAREA PROBELOR ÎN LABORATOR

3.4.1 Primirea probelor la laborator

După ce probele au fost recoltate și transportate la laboratorul medicolegal, se fac următoarele recomandări pentru prelucrarea lor:

Probele fizice trebuie admise la laborator cu ordonanță (scrisoare recomandată) în care este notat tipul de examinare solicitat.

Toate probele trebuie primite după procedura standard a laboratorului respectiv.

Numărul cazului trebuie verificat înainte de a fi primit.

Se va verifica modul în care sunt împachetate, sigilate și etichetate. Va fi notată fiecare incorectitudine semnalată.

Va trebui notat orice semn de murdărie de pe ambalaj.

Se va înregistra orice informație privitoare la tipul de test ADN și la cazul respectiv.

La primirea probelor se va nota data, ora, numele laboratorului, numele celui care primește proba, numele celui care aduce proba, numărul cazului.

Probele fizice care vor fi supuse testării ADN trebuie aduse la laborator cât mai curând posibil.

3.4.2 Activități preliminare

După ce s-a primit cazul pentru prelucrarea inițială, înainte de analiza propriu-zisă ADN, se recomandă următoarele:

A. Trebuie folosită o formă de examinare a probelor pentru a înregistra prelucrarea inițială a fiecărui articol. Informațiile necesare pentru fiecare probă sunt:

descrierea pachetului;

etichetarea;

descrierea probei;

semnalarea oricărui alt articol de probă în același pachet;

numărul cazului și al articolului;

data și numele examinatorului.

B. Trebuie folosite fotografii, notițe și schițe pentru a localiza zonele cu pete.

C. Trebuie înregistrată localizarea, mărimea și starea oricărei pete biologice.

D. Trebuie înregistrate rezultatele oricărui test preliminar.

E. Trebuie consemnate corect rezultatele testelor pentru fiecare articol.

F. Trebuie folosită o formă de înregistrare a informațiilor pentru fiecare probă care va fi supusă analizei ADN. Informațiile care trebuie incluse sunt următoarele:

numărul cazului;

descrierea articolului și numărul;

localizarea petei;

mărimea și forma petei;

starea de amestec a petei cu alte lichide;

cantitatea probei;

numărul eprubetei în care a fost pusă.

G. Fiecare probă testată ADN trebuie recoltată cu grijă pentru a preveni contaminarea.

H. Trebuie păstrată o parte din probă pentru o posibilă analiză viitoare.

I. Fiecare probă pentru o analiză ADN trebuie pusă într-o eprubetă, pachet sau recipient separat.

J. Înainte de a fi extras fiecare probă testată ADN trebuie inventariată.

K. Porțiunile nefolosite din probe, trebuie înregistrate, reambalate, resigilate, etichetate și depozitate într-un congelator.

3.5 METODELE DE STABILIRE A AMPRENTEI GENETICE

Aceste procedee care permit analiza ADN pentru a stabili dacă există concordanțe între două eșantioane sunt foarte complexe și necesită muncă minuțioasă în laborator și aplicarea unor formule matematice.

Pentru aceasta se parcurg următoarele etape:

1. Experții criminaliști încep prin prelevarea de sânge, salivă, spermă piele, fire de păr de la locul crimei și de la suspect.

2. Se extrage din eșantion materialul genetic, apoi este amestecat cu enzime care despart ADN – ul în fragmente.

3. Uneori se obțin multiple copii ale fragmentelor datorită unei tehnici numite reacția în lanț a polimerazei.

4. După ce s-au plasat fragmentele de ADN într-o anumită se aplică un curent electric în scopul trierii acestora după talie.

5. Cu ajutorul unui laser se iluminează etichetele fluorescente aceasta permițând măsurarea lungimii fragmentelor.

6. Se obține o serie de bare care seamănă cu o bară de cod utilizată în supermarketuri și care poate fi fotografiată și examinată.

3.5.1 Metoda enzimei de restricție (analiza fragmentelor de restricție

polimorfe –RFLP)

Această metodă presupune parcurgerea mai multor etape:

1. Izolarea ADN-ului. Mai întâi se extrage ADN-ul din eșantioane utilizând procedurile cunoscute, prin separarea de ceilalți constituenți ai eșantionului.

Aceasta presupune ca eșantioanele să fie protejate de factori care le-ar putea degrada (umiditate crescută, căldură, praf, expunere la raze UV, transportul la laborator, etc.). Extracția trebuie să fie foarte exactă.

2. Digestia ADN-ului. În această etapă, AND – ul astfel extras este redus în fragmente cu ajutorul enzimelor reducătoare. Deși există mai multe sute de enzime reductoare, laboratoarele celor mai multe organisme de aplicare a legii ca și ale Guvernelor din America de Nord au ales, de exemplu o enzimă numită „Hae III” în scopul obținerii de rezultate uniforme și de a facilita punerea în rețea a informațiilor astfel obținute. In urma acestei etape vor rezulta fragmente de talii diferite în funcție de poziția situsurilor de restricție.

3. Electroforeza. După ce ADN – ul extras a fost fragmentat de enzimă, diversele fragmente sunt triate în funcție de talia lor cu ajutorul unei tehnici numite electroforeză în gel de agaroză, inițial folosită în cercetarea genetică și adaptată scopurilor criminalisticii. Gelul de agaroză este o materie gelatinoasă ce conține prin care moleculele de ADN pot să treacă. Eșantioanele de ADN fragmentate sunt plasate în niște fose la o extremitate a unei plăci din acest gel. Un curent electric de 90V este aplicat în gel timp de 1-2 ore, ceea ce face ca fragmentele de ADN să treacă prin substrat. Fragmentele cele mai mici merg mai departe decât cele mari, ceea ce permite obținerea unei așezări ordonate a fragmentelor în funcție de talia lor.

4. Trasferul. Cum gelul de agaroză nu este suficient de stabil pentru a fi utilizat pentru restul procedurii RFLP fragmentele de ADN sunt apoi transferate pe suprafața unei membrane subțiri de nailon. Această tehnică se numește „tehnica lui Southern”, după numele lui Edwin Southern, om de știință care a experimentat pentru prim dată aceasta tehnică.

5. Denaturarea. În etapa următoare, fragmentele de ADN sunt denaturate prin introducerea gelului într-o soluție alcalină. În procesul denaturării, legăturile hidrogene care țin împreună cele două coturi ale elicei duble a ADN – ului sunt rupte și rezultă fragmente de ADN în bandă simplă dispuse deasupra gelului, în locul fragmentelor în bandă dublă originale.

6. Hibridarea. Tehnica de analiză care urmează se numește hibridare moleculară. Este vorba despre un proces care constă în a duplica fragmentele de ADN în fir simplu (acidul nucleic) pe membrana de nylon, atașându-le la fire de ADN specifice complementare; de amintit că moleculele de ADN în fir dublu cuprind două fire complementare, nu identice. Se acoperă membrana cu o sondă de ADN în bandă simplă caracterizată prin radioactivitate (marcat cu un izotop de fosfor). Această sondă aderă la fragmente de ADN complementare specifice, dar poziția lor pe membrană este invizibilă. Se spală membrana pentru a îndepărta excedentul sondei.

7. Autoradiografierea. Se alătură de membrană un film cu raze X, la temperatura de -170 C pentru a evidenția ADN – ul radioactiv care s-a fixat pe sonde sub formă de benzi întunecate. Developarea filmului cu raze X face posibilă vizualizarea amprentelor genetice. Distanța dintre benzi este direct proporțională cu lungimea benzilor.

3.5.2 Metoda PCR/STR (reacția în lanț a polimerazei/secvența scurtă

repetată în tandem)

Din anumite puncte de vedere fundamentale, tehnica PCR/STR este asemănătoare cu tehnica RFLP descrisă. Prelevare și extracția ADN – ului se fac în același fel și fragmentele alese de ADN sunt plasate pe un gel special și triate după talia lor prin aplicarea unui curent electric. Totodată, în cazul PCR/STR, o cantitate mult mai restrânsă de ADN într-un eșantion este suficientă pentru obținerea amprentei genetice și poate fi utilizat chiar ADN – ul foarte degradat ca cel extras din corpuri descompuse sau arse. În fapt, se poate extrage suficient ADN din folicula unui singur fir de păr sau dintr-o urmă de salivă de pe un rest de țigară sau de pe un plic, pentru a obține o amprentă genetică folosind această tehnică. Ea prezintă și alte avantaje: este mai puțin susceptibilă de a fi falsificată prin contaminări și este mai eficientă pentru a elucida originea unei amprente genetice specifice plecând de la un eșantion amestecat și complex, de exemplu în cazul urmelor de sânge amestecat de la mai multe persoane, etc.

3.5.3 Etapele reacției PCR

Acestea sunt:

1. Denaturarea ADN-ului dublu catenar.

2. Cuplarea celor doi primeri48 pe macrocatena de ADN.

3. Extensia (polimerizarea) prin Taq polimeraza.

Această metodă se realizează cu ajutorul enzimelor de tip Taq polimeraza si replicaza.

Vizualizarea produșilor de amplificare se face prin mai multe moduri; pe lângă electroforeză se mai folosește pentru discriminarea fină a benzilor de ADN și electroforeza în geluri de acrilamidă și colorarea cu săruri de argint. Principala diferență între cele două tehnici este utilizare reacției în lanț a polimerazei pentru a mări cantitatea de ADN într-un eșantion. O a doua diferență importantă este că tehnica PCR/STR se pretează bine la utilizare de etichete fluorescente pentru a decela evident bandele de ADN și au fost puse la punct de altfel multe sisteme de acest fel. Mai mult, fluorescența se pretează la detectare automatizată, ceea ce facilitează analiza subsecventă a amprentelor genetice, ca și pentru arhivarea și reperarea datelor.

Sistemele de stabilire a amprentelor genetice prin PCR/STR sunt extreme de sensibile și capabile să analizeze un eșantion de ADN de un nanogram (1/1mldx1g) efectuarea lui durând numai 2 zile; totuși se consideră că eșantionul optim este de 2 la 8 ng pentru mai multe ecantioane în formatul multiplex. Metoda PCR a suferit unele modificări. De exemplu, în reacție a fost inclusă biotina dUTP care marchează allelele50 amplificate prin încorporare în acestea.

Detecția produselor PCR se face prin transfer pe membrana Southern, prin incubație cu complexul avidină-fosfatază alcalină și un substrat kemiluminiscent.

3.6 IDENTIFICĂRILE JUDICIARE ȘI CROMOZOMUL Y

Caracteristicile cromozomului Y derivă din funcția sa de determinant al dezvoltării sexuale masculine. Dacă Y-ul lipsește sau este nefuncțional, genele feminizante intră spontan în acțiune în timpul dezvoltării embrio-fetale.

În timp ce cromozomii autozomi și cromozomul sexual Y se găsesc perechi în genomul uman și participă perechi – perechi în procesele de recombinare din timpul diviziunii celulare, cromozomul Y este unic nepereche (de tip haploid53) și nu participă la aceste procese de schimb de material genetic. Consecința acestui tip de comportament din meioză este că Y-ul se transmite integral de la tată la fiu, în succesiunea generațiilor. Această modalitate de transmitere biologică a cromozomului Y ar corespunde în societate transmiterii și moștenirii numelui de familie de la tată la descendenții săi de sex masculin.

Polimorfismul cromozomului Y. Ca și restul materialului genetic uman, cromozomul Y acumulează gradual o serie de modificări structurale numite mutații. Acestea sunt mărturii ale trecerii timpului și proceselor evolutive specifice tuturor organismelor vii. Polimorfismul ADN al cromozomului Y este produsul mutațiilor care se acumulează în succesiunea generațiilor. Sunt descries mai multe tipuri de markeri54 polimorfi ADN la nivelul cromozomului Y, iar fiecare tip de polimorfism servește, în principal, unui anumit tip de studii.

Polimorfismele constând în tandemuri repetitive – minisateliți și microsateliți – sunt hipervariabile și multiallelice. De aceea ele au un grad ridicat de informativitate, fiind markeri de selecție pentru investigațiile criminalistice și pentru cercetarea paternității. În contrast cu acestea, polimorfismele de tip SNP (Single Nucleotid Polimorfism) și inserțiile de retroelemente sunt utile studiilor populaționale, de evoluționism genetic și diagnosticării unor infertilități masculine.

Microsateliții (STR – Y Short Tandem Repetitive Y ) sunt alcătuiți din tandemuri repetitive scurte de două, trei sau patru nucleotide. DYS 19, primul microsatelit descris pe cromozomul Y uman, constă într-o repetiție de tetranucleotide – GATA.

Majoritatea markerilor STR –Y sunt moderat – polimorfi fiecare având între 4 și 7 alelle. Până în anul 1997, au fost raportați și caracterizați în jur de 23 de microsateliți Y. Spre deosebire de markerii STR autozomali, microsateliții STR-Y se caracterizează prin transmiterea lor după modelul uniparental, strict de la tată la fiu.Un profil cromozomial Y definit prin doar patru microsateliți are rezoluție joasă, în schimb, un set de șapte markeri STR-Y poate discrimina majoritatea indivizilor de sex masculin dintr-o populație, puterea lor variind între 74-90% în populațiile europene, până la 63% în izolatele populaționale. Discriminarea între indivizii care au o filiație comună pe linie masculină (ex: tată-fiu, nepot-unchi patern, etc) nu se pot realiza utilizând markerii STR-Y. În mod ideal, analiza judiciară a unui profil cromozomial Y ar trebui să includă cât mai mulți markeri, astfel încât șansa excluderilor să crească la 100%. În prezent, se recomandă utilizarea unui set format din minimum 10 markeri ADN-Y (7 din tip STR și 3 de tip biallelic) pentru obținerea de rezultate fiabile.

Aplicațiile prezente ale analizei markerilor ADN ai cromozomilor Y Cromozomul Y uman servește în prezent ca material genetic de analiză în domeniul medicinei legale, geneticii medicale și geneticii populațiilor. Dintre aplicațiile majore ale analizei pe markerii STR-Y amintim:

Identificarea agresorilor sexuali bărbați: servește ca test de screening în cazurile de viol pentru excluderea suspecților.

Identificarea numărului minim de agresori sexuali în violurile comise în grup .

Identificarea agresorilor sexuali având descendență biologică comună.

Identificarea celulelor epiteliale masculine în ejaculatele indivizilor vasectomizați.

Investigarea agresorilor homosexuali și cazurilor de incest cu victime băieți.

Cercetarea paternității pentru cazurile de descendenți de sex masculin.

Stabilirea paternității în cazul în care lipsește prezumtivul tată sau nu există date biologice despre acesta.

Studii de genealogie și antropologie.

Investigațiile pe cromozomul Y au o serie de limitări ce țin în special de proprietățile cromozomului Y, de aceea interpretarea rezultatelor testelor STR-Y trebuie făcută cu multă atenție, ținând cont de modul de transmitere și particularitățile structurale și mutaționale ale cromozomului Y.

Există în prezent o bază de date STR-Y la nivel european, organizată de cercetătorii de la Universitatea Humbold din Berlin, care conține peste 4.000 de haplotipuri Y caucaziene (europene) și servește ca element de referință pentru studiile de genetică populațională pe cromozomul Y.Identificările judiciare și cercetarea paternității cu ajutorul markerilor ADN specifici cromozomului Y sunt deja o realitate în multe servicii de genetică judiciară din lume. Astfel, specialiștii din domeniu sunt în prezent unanim de acord că analiza polimorfismului cromozomului Y trebuie să intre în repertoriul de analize al tuturor laboratoarelor de genetică medico-legală și criminalistică.

CAPITOLUL IV – ACTE NORMATIVE PRIVIND EXPERTIZELE CRIMINALISTICE

Actele normative cu privire la desfășurarea expertizelor criminalistice se găsesc atât in Codul de procedură penală cât și în diverse legi speciale.

Expertiza criminalista a fost definita in Hotararea de guvern numarul 458/2009 pentru modificarea legii 328/ 1998 cu referire la infiintarea Institutului National de Expertize Criminalistice, astfel: expertiza criminalistica reprezinta actul procesual prin care se efectueaza o cercetare stiintifica a probelor materiale destinata identificarii persoanelor, substantelor, obiectelor, fenomenelor, stabilirii anumitor prioritati, modificari de forma, continut sau structura precum si mecanismul producerii acestora.

Expertiza criminalista se poate efectua de catre unul sau pana la trei experti care isi vor consemna punctul de vedere pana la data stabilita conform articolului 201 Cod de procedura penala. Expertiza poate fi solicitata de catre organul de urmarire penala sau instanta de judecata atunci cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, aflarii adevarului, sunt necesare cunostintele unui expert. Acesta sunt prevazute in articolul 116 din Codul de procedura penala.

In urma realizarii expertizei se redacteaza un raport scris ce urmeaza a fi prezentat instantei de judecata numit raport de expertiza. Indiferent de numarul expertilor participati se redacteaza un singur raport in care sunt prevazute concluziile acestora in cuprins sau intr-o anexa a aceluiasi raport. Astfel, raportul obtinut se va depune in functie de cine a dispus efectuarea expertizei, fie la instanta de judecata, fie la organul de urmarire penala.

Conform articolului 123 din Codul de procedura penala raportul de expertiza cuprinde trei parti:

Parte introductiva- in care sunt mentionate date despre instanta de judecata sau organul de urmarire penala care a dispus efectuarea expertizei, data solicitarii acesteia, numele si prenumele expertului care a efectuat-o, data si locul efectuarii acesteia, data realizarii raportului, obiectivele si intrebarile cuprinse in raport, materialul pe baza caruia a fost intocmita expertiza si in plus daca au primit informatii noi in timpul expertizei prin participarea partilor.

Descrierea in amanunt a operatiilor de efectuare a expertizei- explicatiile partilor, obiectiile partilor dar si analiza acestor explicatii si obiectii din punctul de vedere al expertului.

Concluziile cuprind raspunsurile la intrebarile formulate de expert si in plus parerea acestuia asupra obiectului expertizei.

In situatia in care organul de urmarire penala sau instanta judecatoreasca considera ca expertiza nu este completa poate solicita efectuarea unui supliment de expertiza. Acesta se realizeaza conform articolului 124 din Codul de procedura penala de acelasi expert sau de altul. Tot in acelasi articol este stipulat faptul ca se poate realiza declaratia verbala a expertului, conform dispozitiilor privitoare la audierea martorilor. De asemenea lamuriri suplimentare pot fi cerute si de la serviciul medico-legal, laboratorul de expertiza criminalistica sau insititutul de specialitate care a realizat expertiza.

Atunci cand instanta de judecata sau organul de urmarire penala are indoieli in legatura cu exactitatea concluziilor din raportul de expertiza se poate cere realizarea unei noi expertize conform articolului 125 din Codul de procedura penala.

Expertiza criminalistica se realizeaza doar de catre expertul criminalist autorizat care isi obtine autorizatia conform ordonantei de guvern numarul 75/2000 modificata prin legea numarul 488/2002 articolul 2. Aceasta prevede urmatoarele specializari: expertiza grafică și tehnică a documentelor, expertiza dactiloscopică, expertiza traseologică, expertiza balistică judiciară, expertiza fizico-chimică a probelor materiale, expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru, aerian și maritim, expertiza criminalistică în explozii și incendii, expertiza vocii și vorbirii, expertiza fotografiilor și a înregistrărilor video, expertiza biologică, expertiza tehnicii de calcul, expertiza mijloacelor de telecomunicatii, expertiza pentru detectia comportamentului simulant (poligraf).

In cadrul expertizei criminalistice, in urma prelevarii probelor biologice acestea sunt transportate catre laborator de expertiza genetica pentru a fi prelucrate si ulterior identificarea agresorului.

In cadrul Politiei romane se afla Institul de Criminalistica cu departamentul Laboratorul de expertiza genetica alcatuit din:

Laborator de testare si esantionare a datelor;

Laborator de extractie a ADN-ului din probele biologice;

Laboratorul de cuantificare si amplificare a extractelor de ADN;

Laboratorul de analiza a produsilor de amplificare (electroforeza capilara);

Laboratorul de expertiza genetica efectueaza:

Analiza urmelor genetice de natura umana recoltate de la locul faptei (transpiratie, saliva, sange, sperma, depozite subunghiale, fire de par, tesuturi dure, tesut osos, etc) in vederea identificarii agresorului.

Realizarea si gestionarea bazei de date computerizate, cu caracteristicile genetice ale persoanelor condamnate pentru savarsirea unor infractiuni judiciare, in vederea identificarii prompte a autorului infractiunii.

In urma obtinerii rezultatelor din cadrul laboratorului de expertiza genetica se va realiza baza nationala de date genetice.

In 25 ianuarie 2011 Guvernul Romaniei a redactat o Hotarare de Guvern cu privire la organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare. Acest sistem functioneaza conform legii nr. 76/ 2008.

S.N.D.G.J este un sistem unic la nivel national pentru verificarea si compararea profilelor genetice si datelor cu caracter personal cu urmatoarele atributii:

genotiparea si alimentarea bazelor de date cu profile genetice provenite de la persoanele care fac obiectul conform legislatiei in vigoare

efectueaza comparatii si raspunsuri, conform legii, la solicitarile organismelor de cooperare internationala

efectuarea de comparatii intre profilele genetice din baza de date, cu profile genetice in litigiu, provenite in urma genotiparii urmelor

În S.N.D.G.J. se verifică date cu caracter personal și se compară profile genetice, în scopul: 

excluderii persoanelor din cercul de suspecți și identificarii autorilor unor infracțiuni;

stabilirii identității persoanelor – victime ale catastrofelor naturale, ale accidentelor în masa și ale actelor de terorism;

realizării schimbului de informații cu celelalte state și combaterii criminalității transfrontaliere;

identificării participantilor la comiterea unor infracțiuni. 

In componenta Sistemului National de Date Genetice Judiciare intra doua laboratoare si anume:

Laborator de esantionare a probelor biologice

Laborator de extractie automata a ADN-ului din probe biologice

S.N.D.G.J are urmatoarele componente in structura sa:

Baza de date cu caracter personal- conform articolelor 2 si 4 din legea nr. 76/ 2008 cuprinde date cu caracter personal ale diferitelor categorii de persoane suspecte si persoane condamnate definitiv cu pedeapsa inchisorii, alaturi de date despre infractiunea comisa si cercetata

Baza de date despre caz- cuprinde informatii necesare organelor judiciare corespunzatoare unor probe biologice prelevate de la locul infractiunii neatribuite unui infractor si informatii despre infractiune;

Baza de date cu profile genetice judiciare- contine informatiile genetice ale persoanelor incluse in baza de date cu caracter personal si datele probelor biologice prelevate de la fata locului;

Sursele din care provin profilele genetice documentate in SNDGJ sunt:

Persoane suspecte- persoanele despre care există date și informatii că ar putea fi autori, instigatori sau complici ai infracțiunilor cuprinse în anexa legii;

persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea înfracțiunilor cuprinse în anexa legii;

urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetarii la fața locului;

cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism;

Alte categorii conforme cu necesitatile impuse de situatia operativa.

In urma prelevarii si utilizarii acestor date genetice au fost redactate cateva legi cu privire la respectarea drepturilor omului. Astfel, in cazul persoanelor minore, cu varsta de pana la 14 ani, care au comis infractiunea, prelevarea probelor se realizeaza numai cu acordul parintilor, al tutorelui, reprezentantului legal si in prezenta acestora. In ceea ce priveste persoanele minore cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani decizia de prelevare a probelor biologice apartine instantei, indiferent de parerea parintilor, tutorelui sau reprezentantului legal.

Conform legii numarul 76/ 2008, articolele 13- 17, perioada de mentinere a profilelor genetice in baza de date este variabila in functie de categorie de persoane de la care provine:

Profilele genetice ale persoanelor suspecte sunt pastrate pana ce instanta judecatoreasca sau organele de urmarire penala dispune stergerea acestora. In cazul in care s-a dispus neinceperea urmarii penale, scoaterea de sub urmarire penala, achitarea sau incetarea procesului penal, stergerea datelor se efectueaza pe baza ordonantei emise de judecator sau pe baza hotararii judecatoresti daca aceasta curpinde prevederi exacte in legatura cu stergerea profilului genetic din baza de date a SNDGJ.

Profilele genetice ale persoanelor condamnate cu pedeapsa inchisorii sunt mentinute in baza de date pana ce infractorul implineste varsta de 60 de ani sau daca decesul survine inainte de aceasta varsta, profilul genetic este pastrat inca 5 ani de la data decesului.

Profilele genetice ale cadavrelor neidentificate se pastreaza 25 de ani de la momentul prelevarii lor sau pana la identificarea acestora.

Pentru excluderea persoanelor care au avut contact cu locul comiterii înfracțiunii în mod justificat sau accidental, se pot preleva și analiza probe biologice de la acestea, precum și de la victimele infracțiunilor, cu consimțământul acestora.

Profilele genetice ale persoanelor analizate pentru excludere vor fi verificate prin comparare în S.N.D.G.J., numai pentru infracțiunea respectivă și în scopul pentru care s-a facut recoltarea, fără să fie stocate în baza de date.

Profilele genetice provenind de la cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism, vor fi comparate, în scopul identificarii, numai cu profilele genetice provenind de la rude de gradele I și II. Profilele genetice ale rudelor care servesc pentru identificare nu se stocheaza în baza de date.

Profilele genetice utilizate pentru identificarea judiciară nu contin informații referitoare la date privind starea de sănătate, sau alte caracteristici fenotipice individuale.

Informația genetică se păstrează și se utilizează în condiții care să excludă posibilitatea, deteriorării, denaturării ori accesului neautorizat la ea.

Prin crearea acestor baze de date genetice putem:

Descoperi persoane cu identitate falsa

Identifica autorii unei infractiuni prin examinarea urmelor de la fata locului

Compara profilele ADN ale unor persoane cu urmele identificate la cercetarile la fata locului ramase cu autor necunoscut

Compararea urmelor ridicate de la fata locului in cazul mai multor infractiuni pentru a se dovedi prezenta aceluias autor

Furnizarea unor concluzii in cazul urmelor biologice degradate oricand acestea sunt constituite din amestecul de urme de la mai multe persoane ( exemplu: in cazul violurilor)

Sistemul de utilizare a bazalor de date genetice se bazeaza pe un succes real deoarece a fost demonstrat prin intermediul statisticii ca majoritatea infractiunilor majore este realizata in aproximativ 60% de persoane care au mai comis anterior fapte penale. Majoritatea care au fost condamnati pentru fapte majore, a fost demonstrat, ca vor fi rearestati pentru fapte similare.

Componenta tehnică a bazelor de date în care sunt incluse profilele genetice este constituită dintr-un software care compară aceste profile genetice între ele, în vederea identificării. În momentul în care acest software identifică o corespondența – ceea ce generic este denumit un „HIT”, sistemul este pus în situația urmatoarelor tipuri posibile de identificării:

Persoană – Persoană

Persoană – urmă (profil genetic)

Urmă (profil genetic) – Urmă (profil genetic)

Operatorii autorizați să utilizeze baza de date sunt specialiștii Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, care desfășoară activitațile necesare conform procedurilor standard de lucru pentru solutionarea cererilor organelor de cercetare penală sau la solicitările autorităților internaționale cu care România are acorduri în acest sens, pe baza unei solicitări aprobate de organele competente.

În acest sens colaborarea cu organizații precum Interpol, Europol sau Statele Membre ale Uniunii Europene în context Prum, duce la identificarea internațională a persoanelor ce au comis acte antisociale, a cazurilor de cadavre sau persoane cu identitate necunoscută sau la identificarea cazurilor cu același „modus operandi”, contribuind astfel la combaterea criminalității transfrontaliere.

Modul de solicitare al căutărilor de date persoane și al profilelor genetice, este reglementat de Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.76/2008, solicitările internaționale fiind recepționate de Punctul Național de Contact (Institutul de Criminalistică/S.N.D.G.J.) prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, prin care se asigură și răspunsul folosind de obicei formulare standardizate de tip Interpol.

O cerere de căutare, presupune completarea unui formular de interogare S.N.D.G.J. cu următoarele rubrici:

Răspunsul (raportul de concordanță) la cererea menționată mai sus conține următoarele informații:

Vor fi precizate următoarele informații:

(a) dacă a existat una sau au existat mai multe concordanțe sau dacă nu a existat nici o concordanță;

(b) data, ora și numărul de referință al solicitării;

(c) data, ora și numărul de referință al răspunsului;

(d) codurile S.N.D.G.J. și B.D.C.P.;

(f) tipul de profile genetice transmise (profile genetice neidentificate sau profile genetice de referință);

(g) profilele genetice solicitate și asupra cărora există o concordanță;

(h) informațiile necesare pentru controlul sistemelor de baze de date și pentru controlul calității în cazul proceselor de căutare automată.

Procedurile de asistență judiciară, atunci când o instituție primește un raport de corespondență, incluzând și datele statistice aferente, debutează după validarea unei corespondențe existente între două profile, pe baza unei „corespondențe integrale” sau a unei „corespondențe apropiate” obținute în cursul etapei de consultare. Datele personale aferente profilului genetic vor putea fi obținute ulterior printr-o cerere către B.D.C.P., be baza următorului formular:

Tratatul de la Prüm a intrat în vigoare pentru România începând cu 3 martie 2009, după ce, în prealabil, instrumentele de aderare au fost depuse la depozitar, în , la data de 3 decembrie 2008.

Conform Legii nr. 146 din 10 iulie 2008, Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., a fost desemnat punct național de contact pentru schimbul de date ADN și dactiloscopice cu statele membre ale tratatului.

Din punct de vedere tehnic România, prin Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, dispune de două servere (unul operațional, unul de teste) care permit oricărei țări europene să schimbe date genetice în mod automat. Serverul de teste servește la verificarea compatibilității între două state membre care nu au mai efectuat schimb de date până la acea dată. Acesta conține profile genetice generate în mod controlat iar verificările acestor profile în baza de date trebuie să producă un rezultat cunoscut. În condițiile de funcționare optimă este raportat numărul corect de corespondente (HIT-uri) atunci se trece la platforma operativă existentă pe celalalt server. Acesta conține baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare și servește ca mecanism de monitorizare și raportare a corespondentelor de către operatorii S.N.D.G.J. Orice mesaj transmis din partea țărilor partenere este analizat și verificat în mod automat. Răspunsul se realizează de asemenea automat fiind transmisă o notificare electronică operatorilor S.N.D.G.J. De asemenea, toate cererile înaintate prin alte canale decât cel automatizat, vor fi introduse în baza de date de către operatorii S.N.D.G.J. pentru verificarea acestora. Sistemul genereaza un raport pe baza căruia se transmite răspunsul către solicitant.

CAPITOLUL V – REZULTATELE EXPERTIZELOR GENETICE

5.1.CAUZE PENALE SOLUȚIONATE CU AJUTORUL

AMPRENTEI GENETICE

Când s-a propus la sfârșitul secolului trecut ca amprentele digitale să fie utilizate ca mijloc de identificare a indivizilor și ca probă în cauzele criminale, aceasta a fost o revoluție. În ciuda inițierii acestei practici cu mai bine de un secol în urmă de către sir Francis Galton, utilizarea amprentelor digitale ca probă este un instrument inestimabil pentru urmărirea criminalilor și pentru identificarea persoanelor dispărute și a resturilor umane.

5.1.1.Cazul Colin Pitchfort-prima expertiză genetică

În ultimii 15 ani o tehnică mai revoluționară ca cea a amprentelor digitale a devenit practică în criminalistică. Tehnica analizei ADN-ului, denumită și analiza amprentei genetice, a fost utilizată pentru prima dată în 1986, în , în cazul Colin Pitchfort, care a fost recunoscut la sfârșitul anchetei vinovat de agresiunea sexuală și de omorul a două adolescente. Este interesant de semnalat că această tehnică a servit mai întâi în această cauză pentru excluderea unui tânăr care fusese în mod eronat bănuit de omor. Într-o tentativă de a identifica pe autorul omorului celor două tinere în cazul Pitchfort, autoritățile polițienești au luat o măsură extraordinară: au cerut ajutorul bărbaților din regiune să doneze voluntar mostre de ADN în scopul analizei. O analiză anterioară a urmelor de la locul celor două crime săvârșite în două localități diferite și la un interval de trei ani, făcută de dr. A. J., a evidențiat faptul că ele au fost săvârșite de același autor

și a permis excluderea unui prim suspect reținut în cauză. În urma analizei mostrelor recoltate de la peste 4.500 de bărbați a fost găsit un corespondent al amprentei genetice ridicate de la locul crimelor și care aparținea lui Colin Pitchfort, condamnat apoi pentru cele două omoruri.

CAPITOLUL VI – CONCLUZII

6.1.PREOCUPAREA PENTRU EVITAREA ABUZURILOR ÎN

FOLOSIREA REZULTATELOR EXPERTIZELOR GENETICE

În aprecierea valorii amprentei genetice trebuie avut în vedere și un altaspect, anume cel al dreptului la viața privată. În , spre exemplu, există chiar un for pentru acest gen de probleme, anume „Comisariatul pentru Protecția Vieții Private”. Deși apreciază utilizarea amprentelor genetice pentru a opri infractori periculoși, Comisariatul exprimă rezerve în ce privește crearea unei bănci de date genetice și modul în care o asemenea bancă ar fi utilizată. Înaceastă privință preocuparea Comisariatului este dreptul la respectarea vieții private și la protecția informațiilor personale, ceea ce înglobează caracteristicile particulare ale ADN- ului unei persoane și patrimoniul său genetic. Principalul argument ar fi că eventualele date genetice provenind de la toată populația,

inclusiv non-infratori, ar putea fi folosite de organele judiciare nu numai în scopul identificării, dar și în scopuri represive și chiar în scopul efectuării de cercetări despre influența genelor asupra comportamentului criminal. Ca urmare, în proiectul de lege emis de Guvern se prevede că datele genetice pot fi utilizate doar în scopul identificării persoanelor. Într-un raport ulterior, biroul Comisariatului a propus anumite restricții în utilizarea amprentei genetice,anume:

Eșantioanele biologice să fie prelevate de un profesionist în materie;

Trebuie să fie utilizată metoda de prelevare a eșantioanelor care prezintă cel

mai mic pericol pentru persoană, cu posibilitatea ca delincventul să specifice metoda în limita celor existente;

Nici un eșantion nu trebuie prelevat decât în măsura în care această informație este pertinentă în legătură cu cauza; prelevarea trebuie autorizată deun judecător;

Nu trebuie prelevate eșantioane ca activitate de rutină de la toate persoanele

vinovate, ci doar de la delincvenții vinovați de infracțiuni violente;

Comisariatul preferă ca eșantioanele să nu fie conservate din cauza

preocupărilor eventuale pentru cercetări genetice legate de comportamentul

criminal;

Banca de date genetice trebuie să dețină informații doar despre infractori

recunoscuți vinovați, eșantioanele celor achitați trebuie eliminate.

Reacții asemănătoare au avut și alte grupuri sociale din alte state, în

special de teamă ca și această descoperire să nu fie folosită și în alte scopuri decât pentru aflarea adevărului și înfăptuirea dreptății și progresului. Ceea ce a declanșat reacția opiniei publice americane împotriva alcătuirii bazelor de date genetice, care cuprind și alte persoane decât cele cu antecedente penale, a fost faptul că respectivele date erau folosite în scopuri străine de cele destinate identificării criminalistice. Unii deținători de baze de date genetice au transmis informații către instituții și persoane ce nu aveau nici o legătură cu activitatea de prevenire și combatere a fenomenului infracțional. La astfel de informații au avut acces societăți de asigurare care prin studierea datelor genetice ale unor indivizi, predispuși la îmbolnăviri sau accidente datorate profilului temperamental, le-au refuzat acestora încheierea unor polițe de asigurare avantajoase.

O altă categorie de instituții și persoane din SUA care au avut acces la informații genetice au fost angajatorii de forță de muncă. Aceștia au refuzat persoanelor ale căror date genetice le dețineau fără justificare legală, accesul în

funcțiile pentru care se solicitau angajările. Scandalul a fost declanșat în legătură cu unele cazuri în care subiecții nu erau angajați pe motiv că sunt predispuși să

se îmbolnăvească de diabet în următorii 2-5 ani, ceea ce în opinia angajatorilor

le-ar fi diminuat considerabil puterea de muncă și randamentul în funcția

solicitată. În unele cazuri, simpla solicitare de probe în vederea analizelor a creat

o accentuată stare de nemulțumire.

Criticile aduse bazelor de date din SUA care au deținut primatul cercetărilor genetice, cât și al acțiunilor de pionierat pentru alcătuirea unor baze de date, au constituit un exemplu pentru statele Comunității Economice Europene care au încercat să evite problemele cu care era confruntată justiția . În 1992 la a 470-a întâlnire a miniștrilor adjuncți ai CEE, Comitetul de miniștri ai statelor membre, având la bază termenii stabiliți de art. 15b al Statutului Consiliului Europei, a adoptat Recomandarea numărul R(92)1 care se referă la folosirea analizelor ADN de către sistemul de justiție penală. Analizele ADN au fost definite drept „analize care se referă la orice procedură ce poate fi folosită în analizarea ADN – ului, provenit din materialul genetic uman și aparținând și altor viețuitoare”. În concepția autorilor acestei Recomandări, dosarele ADN sunt „colecții structurate din rezultatele testelor analizelor AND reținute ca atare în formă materială, înregistrare manuscrisă sau bază computerizată de date”.

La articolul 3 al Principiilor și Recomandărilor din documentul adoptat la

, se precizează fără echivoc că probele colectate pentru analizele

ADN și informațiile derivate din astfel de analize în scopul investigării și

condamnării unor infracțiuni nu trebuie folosite pentru alte scopuri. O altă

precizare importantă este aceea care permite persoanei de la care s-au prelevat și

testat probele să poată intra în posesia rezultatelor, la cerere. Prin Recomandarea

R(92)1, statele membre ale CEE, constatând că efectuarea analizelor ADN este

rezultatul unei proceduri științifice extrem de sofisticate, au stabilit că acestea

trebuie să fie efectuate numai de către laboratoarele care dispun de instrumentele

adecvate și de un personal cu instruire specială; lista acestora urma să fie fixată 47

de către statele semnatare ale Recomandării. În felul acesta, CE putea alcătui o

listă de criterii de acreditare a laboratoarelor care să asigure atât integritatea

științifică a analizelor cât și securizarea și confidențialitatea bazelor de date în

spiritul documentului adoptat.

În particular, Recomandarea R(92)1 se referă și la prevederile unei alte

Recomandări a CE, R(87)15, care dispune condițiile utilizării datelor personale

de către poliție. Dorind să evite reacțiile negative ale opiniei publice dirijate

împotriva bazelor de date ADN, Recomandarea din 1992 stabilea și criteriile de

stocare a datelor obținute. În acest sens, s-a stabilit că în cazul existenței mai

multor suspecți de la care se prelevează probe în vederea soluționării unui caz,

în bazele de date să se înregistreze numai rezultatele analizelor aparținând celor

cu cazier pentru o perioadă nedefinită de timp, chiar dacă aceștia nu au fost

găsiți vinovați în cazul respectiv. Indivizilor fără cazier care au fost excluși din

cercul suspecților, în urma efectuării analizelor nu li se vor putea păstra profilele

ADN. Recomandarea CEE din 1992 a fost doar începutul unei ample dezbateri

privind problema efectuării, utilizării și stocării probelor ADN. La a 25-a

Conferință Regională Europeană din mai 1996 la Varșovia una din principalele

priorități ale revizuirii Planului de Afaceri European a fost aceea a promovării

unei bune utilizări a profilelor ADN ca tehnică de investigație criminalistică.

Pentru realizarea unui program de măsuri coerent s-a solicitat Comitetului

European Interpol să desemneze un grup de lucru format din experți în cercetare

ADN. Scopul activității acestui grup a fost să exploreze, să discute folosirea

profilelor ADN ca tehnică de investigație și să facă recomandări privind

folosirea analizelor ADN în investigațiile criminalistice cu o vedere specială în

sensul facilitării unei mai largi utilizări a acestei tehnici în Europa.

Spre un fișier genetic polițienesc european64. Într-o rezoluție adoptată în

iunie 1997, Consiliul de miniștri ai Uniunii europene încurajează “crearea de baze de date naționale” și “schimburile de rezultate ale analizelor de ADN”

considerând că acestea își pot aduce o contribuție importanța în cazul anchetelor

penale, cu condiția ca “datele să provină de la segmente non codante” ale ADNului,

“care putem să presupunem că nu conțin informații ale caracterelor

ereditare specifice”. Prelevarea de ADN în vederea stocării de rezultate trebuie

să garanteze protecția integrității fizice a persoanelor în cauza. Astfel, crearea

unei baze de date europene de ADN trebuie să fie considerată ca o a doua etapă,

care se va putea realiza imediat ce sunt reunite condițiile tehnice necesare

schimburilor de analize de ADN.

La a 27-a Conferință Regională Europeană de la Dubrovnik (), din

13-15 mai 1998, grupul de lucru al Interpolului a prezentat un set de concluzii

cu valoare de recomandări la nivel de experți. Documentul a fost prezentat în

cadrul Adunării Generale a Comisiei Europene care a adoptat o rezoluție privind

standardizarea efectuării profilului genetic.

Raportul prezentat de Interpol face o analiză tehnică a profilelor ADN, a

tehnologiei actuale PCR, a tehnologiei particulare ADN aplicată în cadrul

criminalisticii, a ADN-ului mitocondrial și a standardizării tehnologiei la nivel

internațional. Raportul experților încurajează sprijinirea și a altor țări europene,

decât cele care fac parte din CEE, pentru înființarea laboratoarelor specializate și

alcătuirea unor baze de date care să le permită să participe activ la un schimb de

informații în vederea comparării profilelor genetice.

Unul din punctele principale ale Raportului Interpolului se referă și la

asigurarea mecanismelor de securizare a bazelor de date pentru prevenirea

pierderii unor date și pentru limitarea strictă a accesului pentru persoane și

instituții la acest tip de informații, acces care trebuie să se facă numai pe baza

unui acord între client și instituția ce efectuează și stochează rezultatele

analizelor ADN.

FBI a creat un grup asemănător celui format de Interpol sub numele de

Grupul de Lucru Tehnic asupra metodelor de analiză ADN. ÎN 1995 Grupul de lucru a formulat primele concluzii pentru a asigura calitatea programului de

analize ADN. Unele din aceste concluzii se regăsesc și în raportul Interpolului.

Alcătuirea unor baze de date genetice largi care cuprind grupuri mari de

populație ar fi, din punctul de vedere al criminaliștilor, benefică deoarece ar

scurta timpul necesar identificării unor persoane care au comis infracțiuni. Pe de

altă parte, crearea unor baze de date prea largi care cuprind indivizi fără cazier

ar crea prea multe suspiciuni ce pot fi evitate prin simpla neînregistrare a lor.

Acesta este și motivul pentru care atât SUA cât și statele membre ale CEE, țări

cu o îndelungată tradiție democratică, au preferat să adopte o serie de norme

care limitează numărul indivizilor ale căror date genetice pot fi stocate la

categoria cu antecedente penale, încetinind astfel procesul de identificare a unor

potențiali infractori aflați la prima abatere, dar venind în întâmpinarea

respectării principiilor enunțate în Carta Drepturilor Omului.

La 4 aprilie 1997 a fost semnată la Oviedo Convenția Europeană pentru

protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile

biologiei și medicinei. Aceasta privește drepturile omului și biomedicina și

prevede la articolul 11 că: „orice discriminare împotriva unei persoane pe

motivul patrimoniului său genetic este interzisă”. Convenția a fost ratificată și de

Parlamentul României la 22 februarie 2000.

Inscrisă în același context, a 3a Conferintă Internatională pe tema

eșantionajului de ADN, care s-a desfășurat în (5-8 septembrie

2002) a avut ca și obiective principale favorizarea schimburilor

multidisciplinare, deschiderea unui forum de discuții asupra geneticii

comunitare și a populației, ca și rolul brevetelor în acest domeniu.

Efectuarea analizelor ADN propriu-zise și alcătuirea pe baza rezultatelor

obținute a bazelor de date constituie doar prima condiție pentru ca acestea să

poată fi folosite ca probe în justiție.

6.2.CONCLUZII

Cum a fost cazul amprentelor digitale, amprentele genetice au devenit o

tehnologie general acceptată și acum probabil indispensabilă în criminalistică.

Rapiditatea acceptării ei – 11 ani s-au scurs de când cazul Pitchfort a fost

rezolvat datorită acestei tehnici- dovedește soliditatea științifică a geneticii

moleculare pe care se fondează tehnologia amprentelor genetice. Aceste

argumente explică reputația pe care această tehnologie o are, aceea de a permite

identificarea cu o exactitate extraordinară, datorită observațiilor obiective.

La fel de impresionantă este evoluția rapidă a tehnologiei. În 1986 era

complicat de stabilit amprentele genetice care au permis în final rezolvarea

crimelor în cazul Pitchfort. Aceasta lua mult timp și cerea multă îndemânare.

Astăzi, grație tehnicii automatizate PCR/STR, se pot stabili amprentele genetice

în mai puțin timp și cu o capacitate de discernământ mărită.

Fără nici o îndoială, tehnologia își va continua evoluția și se așteaptă ca

eficacitatea ei să crească, aplicarea sa se generalizeze și, eventual, costul unitar

să scadă. Dr. Fourney afirma65 că în viitor se va vedea „automatizarea completă

a procesului, de la prelevarea ADN- ului până la nivelul unei generații și

detectarea de mărci discrete, până la inscripționarea numerică într-o bancă de

date permițând astfel, să se facă cercetări de amploare”. În același timp,

laboratoarele criminalistice din toată lumea trebuie să fie capabile să-și

însușească norme comune pentru identificarea ființelor umane.

Pe de altă parte, pe măsură ce tehnologia va fi aplicată la o scară mai

largă, nu doar în criminalistică ci și în alte ramuri sau discipline, costul total pe

care societatea va trebui să îl plătească pentru utilizarea acestei tehnologii se va

mări poate, chiar și costul unitar de bază. Problema avantajelor comparate cu prețul utilizării acestei tehnologii se va pune inevitabil și va face obiectul unui

examen atent, mai ales din partea guvernelor.

Marele avantaj al tehnologiei amprentelor genetice este că este fondată pe

un demers științific obiectiv. Dacă o identificare pozitivă grație amprentelor

genetice este un element de bază convingând de asocierea unui suspect la o

anumită crimă, aceasta nu este o probă absolută. Există totdeauna o posibilitate,

oricât de mică ar fi ea, ca asemănarea amprentelor să fie datorată întâmplării:

este imposibil de a dovedi o negare și probabilitatea statistică nu va putea fi total

îndepărtată. De obicei trebuie probe și împrejurări suplimentare pentru a obține

o condamnare. Totuși, un rezultat negativ într-o comparare de amprente

genetice, numită excludere, este absolută. În acest context, este interesant de

constatat că în SUA, FBI a semnalat că o treime din toți suspecții în cazurile de

viol sunt eliberați înainte de proces pentru că identificarea ADN îi exonerează.

Chiar dacă această cifră ar fi exagerată, nu se va putea nega capacitatea acestei

tehnici de a dovedi nevinovăția unei persoane. S-au formulat însa temeri în ceea

ce privește prezentarea și interpretarea probelor pe baza amprentei genetice în

justiție.

În fine, există un număr de proiecte în curs în SUA, și în alte țări

în cadrul cărora se utilizează tehnica amprentelor genetice pentru a libera

persoane nevinovate din închisoare. Prima inițiativă în acest sens a fost proiectul

„Inocența” adus la Școala de drept Benjamin N. Cordozo a Universității

Yeshiva, , SUA. În , Facultatea de drept Osgoode Hall a

Universității York din , va lansa un program asemănător. În cadrul

acestui proiect, grupul Universității York va lucra cu „Asociația pentru apărarea

persoanelor condamnate pe nedrept”.

Considerăm și noi, alături de alți autori, că amprenta genetică este un

instrument prea valoros pentru a fi neglijat, criticile și controversele legate de ea

în literatură având un efect benefic pentru corectarea și ameliorarea ei în scopul

înfăptuirii justiției prin identificarea și probarea temeinică a vinovăției autorilor

infracțiunilor, în special cele privitoare la viața și integritatea persoanelor.