PROFILAXIA PRIMARĂ ȘI SECUNDARĂ A ATITUDINII SCOLIOTICE LA COPIII DE VÂRSTA ȘCOLARĂ [309148]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALĂ

Program de studii (IF)

PROFILAXIA PRIMARĂ ȘI SECUNDARĂ A ATITUDINII SCOLIOTICE LA COPIII DE VÂRSTA ȘCOLARĂ

Coordonator Științific:

Lector Universitar Dr.Buhociu Elena

Absolvent: [anonimizat]

2019

CAPITOLUL 1 [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], precum cele ale copiilor și adolescenților.

[anonimizat]fică oferă noi modalități de explorare a [anonimizat] fi [anonimizat]-ar fi imaginat cu o jumătate de secol înainte.

[anonimizat], rămân probleme nerezolvate chiar și în zilele noastre. Acest lucru devine o [anonimizat], este în continuă creștere. [anonimizat], [anonimizat].

De-a lungul timpului s-a menționat ca pozițiile vicioase pot duce la apariția scoliozei: [anonimizat].

Cei care ar trebui sa observe primele deformări ale coloanei vertebrale sunt părinții care urmăresc buna dezvoltare fizica a copilului, medicii școlari.

Semne care pot identifica prezenta scoliozei:

– umerii nu sunt echilibrați(unul este mai in fata decât celalalt).

poziția capului nu e centrala.

– soldurile nu sunt la același nivel.

poziționarea anormala a omoplaților.

– coloana vertebrala nu este dreapta.

La apariția scoliozei in 90% din cazuri este o scolioza idiopatica independenta de alte acțiuni ale organismului, 2-3% din cazuri scolioza este congenitala, 6-7% se datorează altor cauze( [anonimizat],boli neuromusculare ).

De obicei scolioza apare in copilărie sau adolescenta aceasta fiind asociata factorilor genetici (afecțiune familiala).

1.2 Motivarea alegerii temei

Tema ,,Profilaxia Primara si Secundara a Atitudinii Scoliotice la Copiii de Vârsta Școlară,, scolioza reprezintă o afecțiune a coloanei vertebrale des întâlnită care apare in special la copiii de vârsta școlară. Afecțiune care mai mult sau mai putin poate fi prevenita.

Coloana vertebrala este un segment cu o [anonimizat].

O deformare a [anonimizat], dificultatea de a efectua anumite mișcări. Motiv pentru care se urmărește prevenită.

Creșterea frecvenței deviațiilor de coloana vertebrala este cauzata nu numai de factorii de risc ai activității zilnice sau posturare ci si de o [anonimizat] o mare influenta asupra scheletului osos in special coloana si stern. Motivarea lucrării consta in evidențierea necesitații profilaxiei patologice la copiii de vârstă școlară prin screening efectuat in scoli si licee de către medicii școlari si familie, educația sanitara a copiilor si a părinților pentru conștientizarea gravității afecțiunii depistate.

Pentru ca majoritatea oamenilor prezintă un anumit nivel de deviere a coloanei, scolioza nu este evidenta pana in momentul in care aceasta devine o problema. Aceasta afecțiune a coloanei apare frecvent in copilărie insa, daca nu este tratata la momentul potrivit, scolioza generează dureri puternice de spate si, daca se agravează, pacienții pot prezenta dificultăți la respirație.

CAPITOLUL 2 FUNDAMENTAREA TEORETICA

2.1. GENERALITĂȚI

Termenul de,, scolioza”este derivat din cuvântul grec ,,scoliosis”,care înseamnă curbura.Utilizat in literatura medicala, înseamnă o curbura laterala a coloanei vertebrale.

Denumirea de ,,scolioza”, ,,cifoza”, ,,lordoza” au fost introduse de Hipocrate si impuse de Galien (131-201 d.Hr.)

Coloana vertebrală este axul central al corpului uman, de care se articulează toate celelalte elemente structurale ale scheletului, iar pentru asigurarea mobilității și rezistenței ei vertebrele sunt unite de elemente conjunctiv -fibroase, discul intervertebral și ligamentele coloanei. Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcătuit din două ligamente (ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior), care formează două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare număr de mușchi, care se inseră fie pe coloană, fie la distanță de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali.

În ortostatism și în repaus coloana vertebrală are o direcție verticală și o formă ușor sinuoasă mai ales în plan sagital. Curburile atenuează șocurile și favorizează menținerea echilibrului coloanei pe bazin, ușurând eforturile centurii musculare a coloanei. Această atitudine și această formă se mențin datorită jocului tonicității musculare, elasticității ligamentelor și discurilor, precum și datorită îmbinării anatomice a segmentelor motorii din care este compusă coloana vertebrală. Atitudinea coloanei vertebrale depinde de vârstă, sex, profesie, stare de oboseală, stare psihică, stare de sănătate.

Curburile în plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se numesc lordoze, fi e cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze.

Curburile în plan frontal. Sunt mai puțin pronunțate decât cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

a) curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;

b) curbura toracică – cu convexitatea la dreapta;

c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept (la dreptaci); celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La stângaci, curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Imagine nr. 2.1. Scolioză

Sursă:http://centrulbiofocus.ro/masajul-ca-terapie-in-afectiuni/, accesat 12.02.2019

Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofuncționale legate de îndeplinirea celor doua funcții importante ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea capului, trunchiului si a membrelor superioare si funcția de a asigura o mobilitate suficienta.

Suprafețele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebra la alta, forma lor fiind determinata de solicitările dinamice, in regiunea cervicala si in cea lombara, diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proporțional mai mare decât cel anteroposterior, ceea ce explica posibilitățile mai mari ale acestor regiuni de a realiza mișcările de flexie si extensie. Fiecare vertebra prezintă si diferențieri morfofuncționale, rezultate in urma mecanismelor de adaptare la solicitările staticii si dinamicii bipede.

Intre vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifica in : Articulațiile corpurilor vertebrale. Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fetele inferioare si superioare (ușor concave). Intre aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale.

Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferica fibroasa, (inelul fibros) si una centrala (nucleul pulpos). Nucleul pulpos nu are o poziție fixa, el mobilizându-se in cursul mișcărilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic si expansibil, aceste calități fiind legate de conținutul de apa. Nucleul se afla astfel într-o permanenta presiune si este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui. Limita inferioara a discurilor este alcătuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive. In ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezenta vaselor de sânge se întâlnește numai in condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin inhibiție prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale. Ușor de înțeles deci de ce in condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescenta precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia). Când discul intervertebral este încărcat sau este supus unor șocuri (săruturi) acesta are rol de a amortiza.

Imagine nr. 2.2. Curbare accentuată a coloanei toraco-lombare

Sursă:https://topkineto.ro/articole/afla-ce-se-intampla-cu-adevarat-atunci-cand-te-ignori,accesat 12.02.2019

In consecința menajarea discurilor intervertebrale fata de solicitările inerente reprezintă o obligativitate fata de însuși corpul nostru si trebuie urmărita pana si in cursul luării celor mai banale poziții, cum ar fi de exemplu, statul pe scaun.Când speteaza este inclinata înapoi lordoza lombara normala dispare, articulația coxofemurala se extinde si solicitarea discurilor intervertebrale este mai importanta. In mod corect se sta astfel încât lordoza lombara sa se mențină, ceea ce atrage o mai buna echilibrare a coloanei vertebrale.

Tehnica unui exercițiu fizic este cu atât mai corecta, cu cat respecta mai mult legile biomecanice de protecție împotriva solicitărilor discurilor intervertebrale.

Articulațiile lamelor vertebrale:

– Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea si îndepărtarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulațiile apofizelor spinoase

– Ca si lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente: ligamentele interspinoase si ligamentul supraspinos. Primele se găsesc intre doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In regiunea cervicala, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prinextremitatea lui proximala se insera pe protuberanta occipitala externa; el este denumit ligamentul cervical posterior si are rolul sa mențină pasiv capul si gatul pentru a nu se flecta înainte.

Articulațiile apofizelor transverse.  Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane si permit numai simpla alunecare asuprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoida este o diartroza bicondiliana. Suprafețele articulareale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc in jos si înainte si in afara si au o forma convexa in toate sensurile.Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavități glenoide, ce privesc in sus, înainte si înăuntru si au o forma concava in toate sensurile. Toate aceste patru suprafețe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin.

Suprafețele articulare sunt unite intre ele printr-o capsula subțire, întărită de doua ligamente, unul anterior si altul posterior.Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcătuit din doua ligamente (ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior), care formează doua benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

Datorită curburilor coloanei, proiecția centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se găsește pe linia proiecției centrului general de greutate al corpului. De aceea, acțiunea gravitației determină de la o vertebră la alta solicitări rotaționale care tind să accentueze curburile și care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prăbuși. Elementele care se opun solicitărilor rotaționale sunt ligamentele. La coloana dorsală proiecția centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prăbuși înainte dacă nu ar interveni forța ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la coloana lombară și cervicală; proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar forțele care se opun prăbușirii sunt reprezentate de rezistența ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o bună parte din solicitări

Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitările sunt discurile intervertebrale. Ele nu stau în tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Între aceste două categorii de elemente anatomice, ligamentele pe de o parte și discurile de alta, supuse unor forțe contrare, se stabilește o anumită stare de echilibru, denumită echilibru intrinsec. În afara echilibrului intrinsec coloana dispune de un mare număr de grupe musculare, care prin tonicitatea lor îi asigură și un echilibru extrinsec –( corsetul muscular).

Scolioza este o deformare permanenta a coloanei vertebrale, legata de o torsiune a vertebrelor una fata de cealaltă, in cele trei planuri ale spațiului (sus-jos, dreapta-stânga, fata-spate). Apare mai ales in copilărie si adolescenta, dar poate apărea si la vârstă adulta. Aceasta condiție este uneori consecința unei alte maladii sau malformații. Aceasta deviere a coloanei vertebrale este legata de o rotație a vertebrelor una fata de cealaltă. In cazul acestei afecțiuni, coloana vertebrala prezintă o răsucire. Curburile sale naturale, înainte si înapoi, sunt modificate. Scolioza este o boala frecventa in România, de fapt, tara noastră fiind pe locul 1 in randul tarilor europene, din acest punct de vedere.

Scolioza este o afecțiune care determina curbarea coloanei vertebrale laterale. Poate afecta orice parte a acesteia, dar cele mai frecvente regiuni sunt zona toracica (scolioza toracica) si partea inferioara a spatelui (scolioza lombara). In cele mai multe cazuri, motivele de schimbare a formei nu sunt cunoscute, dar in altele paralizia cerebrala, distrofia musculara si spina bifida sunt factori in dezvoltarea scoliozelor.

Cele mai vizibile semne de scolioza pot fi, de obicei, observate datorita poziției pacientului. Pe măsură ce coloana vertebrala creste, aceasta împinge umerii si soldurile din aliniere. Schimbările pot fi subtile, lipsa de simetrie a posturii apare adesea înainte de momentul in care curba spinala devine vizibila.

In cele mai multe cazuri, scolioza nu limitează mișcarea sau nu provoacă dureri de spate consistente pana când curbele nu devin severe. Cu toate acestea, durerile inexplicabile de spate pot fi un simptom al scoliozelor – mai ales daca persista, pe măsură ce curbura coloanei vertebrale pune presiune asupra nervilor si, uneori, asupra întregii măduvei a spinării. Acest lucru poate provoca dureri mai ușoare de spate, precum si slăbiciunea, amorțeala sau durere la nivelul extremităților inferioare.

Senzația de oboseala după perioade lungi de ședere sau de stat in picioare poate indica, de asemenea, scolioza. Cu cat sunt mai pronunțate curbele, cu atât mai puternic trebuie sa lucreze mușchii din jurul coloanei pentru a menține corpul aliniat si echilibrat. Acest lucru ii determina sa se uzeze mai ușor. In plus, scolioza severa poate exercita o presiune asupra cavitații toracice si, in cele din urma, poate restrânge capacitatea pacientului de a respira, ceea ce poate provoca si o oboseala cronica.

Scolioza este, de obicei, identificata pentru prima oara in timpul controalelor periodice la medicul pediatru, la o examinare de rutina la scoală, sau când un părinte sau un profesor observa o curbura laterala a coloanei vertebrale.
Diagnosticul oficial al scoliozei necesita confirmarea curburii laterale anormale si a rotației spinării, precum si excluderea altor cauze posibile ale deformării (cum ar fi boala Scheuermann, tulburarea discului juvenil sau spondilita anchilozanta).

Imagine 2.3. Radiografia toraco-lombară

Sursă:https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/scolioza-preventie-tratament/, accesat 12.02.2019

Acest test implica un consult de specialitate in care medicul observa pacientul aplecat înainte din talie la 90 de grade cu brațele întinse spre podea si genunchii drepți. Din aceasta poziție, cele mai multe semne de scolioza care prezintă asimetrie sunt vizibile clar in coloana vertebrala si/sau in trunchiul corpului:

parte de umăr este mai mare decât celalalt;

unul din solduri este mai mare sau mai proeminent decât celalalt;

talia pare neuniforma;

corpul se inclina într-o parte;

un picior poate părea mai scurt decât celalalt;

Testul poate fi util in detectarea scoliozelor situate in partea superioara sau mediana a spatelui, unde apare de obicei scolioza idiopatica. Cu toate acestea, testul nu este la fel de eficient la detectarea scoliozelor in partea inferioara a spatelui, deoarece nu implica rotația nervilor.

Acest test implica un consult de specialitate in care medicul observa pacientul aplecat înainte din talie la 90 de grade cu brațele întinse spre podea si genunchii drepți. Din aceasta poziție, cele mai multe semne de scolioza care prezintă asimetrie sunt vizibile clar in coloana vertebrala si/sau in trunchiul corpului:

parte de umăr este mai mare decât celalalt;

unul din solduri este mai mare sau mai proeminent decât celalalt;

talia pare neuniforma;

corpul se inclina într-o parte;

un picior poate părea mai scurt decât celalalt;

Testul poate fi util in detectarea scoliozelor situate in partea superioara sau mediana a spatelui, unde apare de obicei scolioza idiopatica. Cu toate acestea, testul nu este la fel de eficient la detectarea scoliozelor in partea inferioara a spatelui, deoarece nu implica rotația nervilor.

Tipuri de scolioza in funcție de cauza

In practica medicala se vorbește despre scolioza structurata si nestructurata. Ambele tipuri de scolioza prezintă caracteristici in funcție de care pot fi recunoscute si clasificate. Ambele tipuri se manifesta prin anumite simptome si necesita un tratament de specialitate.

Scolioza nestructurata

Aceasta forma a scoliozei se manifesta prin curburi ale coloanei, fara rotație. Scolioza nestructurata este o afecțiune reversibila. Condițiile care o cauzează sunt: durerile sau spasmul muscular, apendicita acuta sau alte cauze inflamatorii, membrele inferioare inegale etc.

Scolioza structurata

Scolioza structurata implica curburi ale coloanei vertebrale, iar aceasta forma a scoliozei este ireversibila. Scolioza structurata este, de obicei, cauzata de un factor necunoscut (idiopatic) sau de o boala sau o afecțiune, cum ar fi:

Tulburările care au fost prezente la naștere (congenitale), precum spina bifida, caz in care canalul spinal nu se închide corect; sau o tulburare care afectează formarea oaselor. Aceste curbe pot fi mai greu de corectat. Adesea, situația se înrăutățește pe măsură ce copilul creste, mai ales in anii adolescentei.

Tulburările nervoase sau musculare, cum ar fi paralizia cerebrala, sindromul Marfan sau distrofia musculara.

Leziuni, infecții, tumori.

Scolioza congenitala

Este vorba despre o malformație prezenta la naștere, cauzata de un defect de segmentare si, in același timp, de un defect de formare. Caracteristica acesteia consta in faptul ca apare o vertebra anormala. De regula, acest tip de scolioza se poate diagnostica chiar de la naștere, insa sunt si cazuri in care diagnosticul se pune mai târziu. 75% din pacienți cu scolioza congenitala trebuie sa fie operați, iar 25% ar trebui sa fie supravegheați.

Scolioza idiopatica

Scolioza este o deformare sinuoasa a coloanei vertebrale sau a coloanei vertebrale in cele trei planuri ale spațiului. Apare si evoluează in copilărie, pana la sfârșitul pubertății. Scolioza se numește idiopatica deoarece apare in absenta oricărui alt proces patologic. Cel mai adesea, scolioza moderata nu provoacă durere. 

Scolioza severa poate induce dureri de spate la nivelul coloanei vertebrale si poate provoca dificultăți de respirație, iar aceasta se poate înrăutăți in timpul creșterii copilului. Fetele sunt mai afectate decât băieții si dezvolta scolioza mai severa. Orice scolioza se poate înrăutăți, din acest motiv necesita monitorizare regulata.

Scolioza neuromusculara

Scolioza neuromusculara presupune o curbura a coloanei vertebrale neregulate, cauzata de anomalii ale sistemului neuromuscular (nerv-mușchi) din organism. Este de obicei mai severa la pacienții care nu merg mult. Înrăutățirea curburilor este mult mai frecventa decât in scolioza idiopatica si poate continua pana la maturitate. Tratamentul cu corsete nu împiedica progresia curburilor 
In funcție de etiologie, pacienții pot sau nu pot merge. Unele tulburări permit copilului sa meargă când este inca mic, dar îl face dependent de scaunul cu rotile in timpul adolescentei. 
Acest tip de scolioza este asociat cu boli precum:

atrofia musculara spinala (SMA);

malformația Arnold-Chiari;

paralizia cerebrala (CP);

sindromul Angelman;

traumatisme la nivelul măduvei spinării. Mai rara forma de scolioza si sugereaza o legatura genetica.

Scolioza sindromica

Se poate vorbi despre scolioza sindromica atunci când curbura coloanei vertebrale face parte dintr-un set recunoscut de simptome ale unei boli recunoscute. Aceasta este cea mai rara forma de scolioza si sugereaza o legatura genetica.

.

Scolioza sindromica este legata de:

Tulburări miopatice:

artrogripoza;

distrofia musculare;

poliomielita;

spina bifida.

Boli ale țesutului conjunctiv:

sindromul Marfan;

sindromul Ehlers-Danlos;

Factori genetici:

nanism;

sindromul Noonan;

neurofibromatoza;

sindroame legate de mai multe malformații congenitale:

sindromul VATER.

Scolioza degenerativa

Scolioza degenerativa apare, de regula, la persoane de peste 50 de ani si frecvent la femei. Cauza principala este insuficienta discului intervertebral asociata cu pierderea mușchilor, osteoporoza si slăbirea ligamentului. Deformarea este adesea cauza unui dezechilibru general care duce la instabilitate mecanica si semne neurologice.
Managementul depinde de schimbările de la nivelul simptomelor si de gradul de deformare.

Tipuri de scolioza in funcție de zona afectata

In funcție de zona afectata de scolioza, se poate vorbi despre acele tipuri de scolioza care descriu locația curburii, ceea ce înseamnă ca din acest punct de vedere scolioza suporta 4 tipuri: scolioza cervico-toracală; scolioza toracica; scolioza toraco-lombară; si scolioza lombara, descrise dupac cum urmeaza:

Scolioza cervico-toracală

Scolioza cervico-toracală intra in categoria scoliozelor cu curbura principala unica. In cazul acestui tip de scolioza deformările produse de anomaliile vertebrelor cervico toracice sunt cu mult mai vizibile in comparație cu cele similare ce apar in alte zone.

Scolioza toracica

In cazul scoliozei toracice curbura include vertebrele situate in partea de mijloc a spatelui. De fapt, termenul de scolioza toracica descrie locația curburii. Acest tip de scolioza se considera a fi cel mai frecvent. Tratamentul acestui tip de scolioza include: gimnastica medicala (kinetoterapie) – exerciții special creat pentru scolioza. Prin tratamentul de specialitate se dorește sa se previna accentuarea curburii.

Scolioza toraco-lombară

Acest tip de scolioza se caracterizează prin faptul ca exista o curbura care include vertebrele situate in porțiunea toracica inferioara, dar si vertebrele din porțiunea lombara superioara. Tratamentul acestui tip de scolioza include inclusiv intervențiile chirurgicale.

Scolioza lombara

In cazul scoliozei lombare curbura include vertebrele situate in partea inferioara a coloanei vertebrale. Si in acest caz, termenul care o numește descrie locația curburii. Tratamentul medical are scopul de a preveni accentuarea curburii.

Tipuri de scolioza in funcție de modul de deformare al coloanei

Caracteristica fundamentala a scoliozei consta in devierea coloanei vertebrale in plan frontal (într-o parte). De regula, aceasta afecțiune apare la mijlocul spatelui sau in partea de jos a spatelui, iar coloana vertebrala se curbează in foma literei S sau in forma literei C. 

Scolioza determina osoasele coloanei vertebrale sa se răsucească sau sa se rotească astfel încât in loc de o linie dreapta in josul spatelui, coloana vertebrala ia formele literelor litera "C" sau "S". Curbele de scolioza apar cel mai frecvent in partea superioara si mijlocie (coloana vertebrala toracica). Acestea se pot dezvolta, de asemenea, in partea inferioara a spatelui si, ocazional, pot apărea atât in partea superioara cat si in cea inferioara a coloanei vertebrale.

In concluzie, se poate vorbi astfel despre:

Scolioza toracala sinistroconvexa, in C;

Scolioza dextroconvexa – lombar sinistroconvexa, in S.

Scolioza toracala sinistroconvexa, in C

Tipul de scolioza toracala sinistroconvexa in C se caracterizează de o curbura in forma de C. Acest tip de curbura este descris ca fiind o dextroscolioza toraco lombara. Așadar, este vorba despre la o singura curbura care începe de la toracele inferior si ajunge la vertebrele lombare superioare.

Scolioza dextroconvexa – lombar sinistroconvexa, in S

Tipul de scolioza – lombar sinistroconvexa in S se descrie ca fiind dextroscolioza toracica si levoscolioza lombara, ceea ce înseamnă ca la nivelul coloanei vertebrale sunt doua curburi:

curbura superioara: exista la nivelul coloanei vertebrale toracice, se inclina spre dreapta;

curbura inferioara: exista la nivelul coloanei vertebrale lombare, se inclina spre stânga.

Scolioza la copii

Scolioza este o afecțiune care determina curbura laterala a coloanei vertebrale. Exista mai multe tipuri de scolioza care afectează copiii si adolescenții. De departe, cel mai comun tip este scolioza idiopatica, ceea ce înseamnă ca nu este cunoscuta cauza exacta.

Majoritatea cazurilor de scolioza idiopatica apar intre vârstă de 10 ani si momentul in care copilul este complet dezvoltat. 
Scolioza este rareori dureroasa – curbele mici sunt adesea neobservate de părinți, dar pot fi detectate in timpul unui control periodic la pediatru. In multe cazuri, curbele de scolioza sunt mici si nu necesita tratament. Copiii cu la care se constata curbe mai mari ar putea avea nevoie sa poarte un corset sau sa suporte o intervenție chirurgicala pentru a li se restabili poziția normala.
Scolioza idiopatica este clasificata in funcție de grupul de vârstă, la copii distingându-se 3 forme:

Scolioza infantila idiopatica – de la naștere pana la 3 ani;

Scolioza juvenila idiopatica – de la 3 ani la pubertate;

Scolioza adolescentului – după pubertate;

Scolioza infantila idiopatica

Tipul de scolioza infantila idiopatica se manifesta de la naștere si pana ce copilul ajunge la 3 ani. Curbele de scolioza idiopatica variază in funcție de mărime, iar curbele ușoare sunt mai frecvente decât curbele mai mari. Daca un copil este inca in creștere, curba de scolioza se poate înrăutăți rapid in timpul creșterii.

Scolioza juvenila idiopatica

Tipul de scolioza juvenila idiopatica poate sa se manifeste de la 3 ani si pana la pubertate. Desi se poate dezvolta si la copiii mici, scolioza idiopatica începe cel mai adesea in timpul pubertății. Atât băieții, cat si fetele pot fi afectate, cu toate acestea, fetele sunt mai predispuse sa dezvolte curbe mai mari care necesita îngrijiri medicale.

Depistarea scoliozei la copii

Scolioza este ca orice alta boala: cu cat se identifica mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de tratare a acesteia. Diagnosticarea scoliozei este ușoară, dar identificarea ei pre-diagnosticare poate fi surprinzător de dificila. De fapt, aceasta va trece de multe ori neobservata, multi ani, in cazul scoliozei infantile si la pacienții tineri. Multe cazuri nu sunt identificate pana când pacientul nu trece de pubertate, iar curba devine din ce in ce mai vizibila. Cercetările au demonstrat ca exista șanse de pana la 30% ca scolioza sa apăra daca cineva suferă de aceasta boala.

Teste fizice si observarea anatomica

Scopul examenului funcțional este de a distinge postura defectuoasa sau scolioza idiopatica reala. Examinarea mișcărilor active ale coloanei vertebrale in segmentul cervical, toracic si lombar:

Flexiune;

Extensie;

Blit lateral;

Testul Adam pentru îndoire înainte poate fi folosit pentru a face o distincție intre scolioza structurala sau scolioza nestructurala a coloanei vertebrale lombare. Testul poate fi efectuat in poziția in picioare si in poziție așezată. Terapeutul fizic are trei sarcini importante: de a informa, de a sfătui si de a observa. Observarea pacientului cu ajutorul unui program educațional asigura faptul ca starea pacientului se îmbunătățește.

Teste neurologice

Testarea scoliozei începe, de obicei, cu istoricul familial si un examen fizic. Aceasta include testul de îndoire înainte, un test simplu in care copilul se îndoaie înainte de la talie cu brațele atârnate slab si cu palmele atingându-se, iar examinatorul căuta neregularități pe spatele sau la coastele copilului. De asemenea, poate fi folosit un scoliometru pentru măsurarea si estimarea rotației curbei spinoase
Daca constatările din istoric si cele evidențiate in urma testelor neurologice arata o curba semnificativa a spinării, poate fi făcută o radiografie a coloanei vertebrale pentru a obține o măsurare mai precisa a curbei spinării. Vârsta scheletica, determinata de semnul Risser, este, de asemenea, o masura utila pentru a micșora riscul de înrăutățire a curbei.

Examene imagistice pentru confirmarea diagnosticului

Radiografia este principalul obiect in imagistica scoliozelor, atât pentru a confirma diagnosticul, cat si pentru a exclude orice condiții de baza. Desi este definita ca o deformare laterala aceasta este o deformitate de rotație tridimensionala (3D). Indicațiile pentru radiografie includ modificări ale alinierii normale a coloanei vertebrale pe examinarea fizica, evaluarea progresiei curburii spinale si urmărirea tratamentului. Pentru studiul scoliozelor, metoda preferata este o radiografie posteroanteriala cu pacientul in poziție verticala.
Pentru acei pacienți care sunt evaluați sau sunt tratați clinic pentru scolioza, alte imagini includ imagini de încovoiere drepte si stângi, o imagine laterala laterala a fasciculului si o imagine posteroanteriala a încheieturii mâinii stângi pentru determinarea vârstei osoase.
Analiza radiografica ar trebui sa identifice prezenta, direcția, localizarea si vârful curburii. Stabilirea maturității scheletice este importanta deoarece curbele scoliotice ușoare pana la moderate nu progresează după încetarea creșterii.

Imagine 2.4. Radiografia posteroanterială

Sursă:https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/scolioza-preventie-tratament/, accesat 02.03.2019

2.2. DEFINIȚIE

Scolioza este o deviație laterală, incomplet reductibilă a coloanei vertebrale, cu evoluție progresivă și cu consecințe asupra morfologiei și funcționalității acesteia. Scolioza se manifestă în trei planuri: frontal, sagital si orizontal (pe o suprafață mai mare sau mai mică) cu rotația corpilor vertebrali, astfel încât apofi zele spinoase ale vertebrelor sunt rotate spre concavitatea scoliozei, iar corpii vertebrali spre convexitate, fără pierderea continuității osteo-articulare.

În timp ce scolioza se definește ca o deformare permanentă a rahisului, atitudinea scoliotică este o problemă de statică reversibilă și fără leziuni definitive. Scoliozele pot fi formate din una sau mai multe curburi, ce apar inițial în plan frontal, apoi asociază și rotația vertebrelor. Convexitatea (respectiv, gibozitatea) este cea care conferă denumirea direcției scoliozei.

Practic, deformarea coloanei vertebrale este tridimensională, compusă din mai multe elemente:

– rotația vertebrelor

– înclinarea laterală a corpilor vertebrali

– flexia sau extensia unora în raport cu celelalte.

Deformarea coloanei vertebrale este vizibilă clinic din stadii incipiente/medii, dar nu aspectul estetic este cel care impune instituirea măsurilor de corectare, ci evoluția deformării și, mai ales, consecințele acestor modificări de statică vertebrală care în stadiile avansate se traduc prin :

Modificarea formei și reducerea volumului cutiei toracice, cu instalarea sindromului de insuficiență toracică, manifestat prin insuficiență respiratorie restrictivă și/sau insuficiență cardio-circulatorie

Schimbarea dispunerii și raporturilor anatomice între organele interne toracice și abdominale, transformări ce afectează semnificativ calitatea vieții copilului și adolescentului sub toate aspectele: medical, personal, social, profesional și evolutiv.

2.3. ETIOLOGIE SI CLASIFICARE

În 90% din cazuri etiologia bolii este necunoscută (scolioză idiopatică) iar în procent de 10% pot fi depistate cauzele ei.

O clasificare exhaustivă a scoliozelor a fost realizată de Societatea de cercetare a scoliozei, care a elaborat o terminologie specifică pentru a permite clasificarea, măsurarea, evaluarea, studiul curburilor și cauzele scoliozelor, care a fost citată de CIORTAN I. în lucrarea “Etiopatogenia deviațiilor patologice ale coloanei vertebrale la copil în plan frontal”.

A. DUPĂ ETIOPATOGENIE, scoliozele se împart în structurale și nestructurale.

a) Scoliozele nestructurale se mai numesc și scolioze funcționale sau atitudine scoliotică. Ele sunt reprezentate de o deviație simplă laterală a coloanei vertebrale, reductibilă și fără rotația vertebrelor.

Acestea pot avea drept cauze: inegalitatea membrelor inferioare, contractura mușchilor trunchiului (în traumatisme vertebrale, fracturi), asimetria articulației lombosacrate, retracția mușchiului sterno-cleidomastoidian–torticolis, atrofia unilaterală a membrelor superioare, amputația membrului superior, atitudine scoliotică fără cauze aparente, copii de vârstă școlară ce adoptă o poziție defectuoasă, atitudinea scoliotică a tinerelor fete și pot fi grupate în două categorii: scolioza posturală, scolioza compensatorie.

b) Scoliozele structurale se caracterizează prin persistența curburilor, a rotației vertebrelor și a deformărilor vertebrale și costale la flexia anterioară a coloanei vertebrale, în clinostatism sau la suspendare. Acestea pot fi:

Scolioza idiopatică a adolescentului,

Scolioze congenitale,

Scolioze de origine neuromusculară.

B. DUPĂ VÂRSTA DE DEBUT

Scolioza nou-născutului si sugarului

Scolioza idiopatică infantilă

Scolioza idiopatică juvenilă

Scolioza idiopatică a adolescentului

Scolioze toracice

Scolioze lombare

C. CLASIFICARE TOPOGRAFICA

După numărul curburilor:

Scoliozele cu curbură unică ( C )

Scolioza cervico-dorsală

Scolioza dorsală

Scolioza dorso-lombară

Scolioza lombară

2. Scoliozele cu dublă curbură majoră ( S )

Scolioza dorsală joasă si lombară

Scolioza dublă dorsală

Scolioza dorsală si toraco– lombară

b) În plan frontal:

1. Scolioze cu curbură unică:

Scolioza toracică pură

Scolioza toraco lombară

Scolioza lombară

2. Scolioze cu dublă curbură:

Scolioza toracică si lombară

Scolioza dublă toracică predominantă

Scolioza dublă lombară predominantă

3. Scolioza cu triplă curbură:

Cervico toracică dreaptă

Toracică stângă

Lombară dreaptă

c) În plan sagital:

1. Scolioze toracice (scolioze toracice cu cifoze conserve paradoxale)

2. Scolioze duble toracice (cu spate plat, cu cifoză joncțională între cele două curburi).

D. DUPĂ GRADUL DE MOBILITATE AL COLOANEI VERTEBRALE

a) Scolioze nefixate non-structurale reversibil

b) Scolioze intermediare tranzitorii nefixate

c) Scolioze fixate structurale ireversibile.

În ceea ce privește etiologia scoliozelor, pentru o parte dintre ele etiologia este inclusă în clasificarea etiopatogenetică de mai sus, dar pentru scoliozele numite idiopatice s-au făcut extrem de multe cercetări în vederea stabilirii cauzei lor. Astfel, s-a constatat că un singur factor etiologic nu este sufi cient pentru a produce torsiunea coloanei, și că în cele mai multe cazuri de scolioze idiopatice este vorba despre o multitudine de factori scoliogeni care se intrică producând deformația. Între factorii etiologic au fost incluși:

factorii genetici și de mediu – deja din 1968, respectiv 1972 Wynne-Davies și Cowell au constatat în studiile efectuate faptul că o mare parte dintre pacienții cu scolioză provin din familii unde frații sau părinții au scolioză, și astfel au propus un model de transmitere dominantă sau multifactorială a scoliozei. Modul de transmitere încă nu a fost elucidat pe deplin nici în zilele noastre. Deoarece a fost incriminat un loc în apropierea genei LBX1 de către cercetătorii japonezi în apariția scoliozei, s-a constituit la nivel internațional un grup – Internațional Consortium for Scoliosis Genetics (ICSG) care a și realizat o meta-analiză în care a cercetat articolele referitoare la studiile de pe tot globul, care au acoperit cohorte mari de subiecți scoliotici din țări asiatice și non-asiatice pentru a verifi ca dacă și la alte grupuri etnice există studii care incriminează acest factor genetic, iar concluziile lor au fost că regiunea genei LBX1 este de înaltă susceptibilitate pentru scolioza idiopatică a adolescenților, la subiecții de sex feminin asiatice și albe non-hispanice.

factorii hormonali – hormonii de creștere au fost incriminați în mai multe studii în geneza scoliozei, iar pe serii mari de pacienți scoliotici s-a constatat că aceștia au o talie mai mare decât copiii / adolescenții de aceeași vârstă, dar fără deformări ale coloanei vertebrale.

melatonină: studii experimentale efectuate încă din 1959 au arătat că distrugerea sau ablația glandei pineale duce la apariția scoliozei. Lucrările lui Dubosset și Machida subliniază rolul protector pe care îl are secreția de melatonină în dezvoltarea normală a sistemului nervos și în particular în dezvoltarea echilibrului postural de care depinde simetria poziției ortostatice. Un grup de cercetători chinezi a demonstrat că polimorfi smul genei promotoare a receptorilor de tip 1B pentru melatonină este asociat cu apariția scoliozei idiopatice adolescentine, dar nu este corelat cu severitatea curburii.

Descoperirea implicării melatoninei în geneza scoliozei idiopatice este importantă pentru că producția endogenă de melatonină poate fi ameliorată prin optimizarea posturii și a stilului de viață, respectiv ameliorarea programului de somn, iar în zilele noastre există produse de melatonină care ar putea fi administrate zilnic pe perioade lungi, cu atât mai mult cu cât melatonina este implicată și în reglarea metabolismului fosforului și calciului.

rahitismul poate fi o cauză a dereglărilor creșterii coloanei vertebrale. El trebuie tratat de la primele semne și urmărit în tot cursul creșterii copilului. Un rahitism doar aparent vindecat poate determina tulburări morfologice osoase importante în timpul perioadelor de creștere ale copilului și adolescentului.

factorii de echilibru și neurologici – echilibrul postural este reglat prin numeroase bucle nervoase în care structurile nervoase implicate prelucrează informațiile primite de la nivelul ochilor, proprioceptorilor din mușchi și articulații, și structurilor de echilibru din urechea internă, iar lezarea la oricare nivel a acestor structuri produce scolioză.

CAPITOLUL 3 ORGANIZAREA SI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1. DIAGNOSTIC

Pentru un tratament cât mai eficient și o recuperare, sau cel puțin o stopare a progresiei scoliozei, depistarea acesteia ar trebui să se realizeze cât mai precoce: de către medicul școlar în cursul examenului periodic de bilanț al stării de sănătate, de asistentul medical școlar în cursul examenului periodic, de medicul de familie, de către părinți.

Diagnosticul scoliozei este clinic și imagistic. Explorările imagistice oferă și posibilitatea stadializării scoliozei, și stabilirea prognosticului în vederea alegerii programului recuperator cel mai potrivit.

a) Clinic – examenul clinic se efectuează copilului dezbrăcat la chilot. Inițial se examinează coloana vertebrală în ortostatism și se urmărește poziția capului, rectitudinea coloanei, precum și simetria la nivelul:

– trunchiului

– umerilor

– omoplaților

– taliei

– șoldurilor

– șanțurilor subfesiere

Principiul examinării cu firul cu plumb: un fir textil de grosime mai mare, cu o mică greutate la un capăt se aplică la nivelul vertebrei C7 a pacientului afl at în ortostatism, și se lasă să cadă liber paralel cu spatele acestuia. În cazul existenței deviației scoliotice această examinare poate indica și dacă scolioza este echilibrată sau nu în funcție de poziția firului față de pliul interfesier.

b) Testul Adams – copilul este rugat să se aplece în față cu palmele împreunate. În cazul existenței scoliozei se remarcă asimetria musculaturii paravertebrale cu apariția de partea convexității acesteia a unui gibus (coaste de bizon) rezultat din coastele rotate. Cu personal calificat, prin această metodă se pot detecta curburi de 5-10 grade (comparative cu unghiul Cobb de pe radiografiile obișnuite), contra unghiuri de 25 grade dintr-o poziție neutră (ortostatism), sau peste 44 grade când boala este observată de un membru al familiei.

Testul aplecării înainte nu este un test cantitativ, nu poate fi folosit ca instrument de măsurare, dar poate fi folosit pentru screening în populație.. Cu ocazia acestui test se realizează diagnosticul diferențial dintre scolioză (apare gibusul din cauza rotației vertebrelor) și atitudinea scoliotică (nu apare gibusul pentru că este o modificare reversibilă, iar la aplecare coloana vertebrală se îndreaptă) și se încearcă o primă măsurare a unghiului scoliozei cu ajutorul scoliometrului.

Principiu: Scoliometrul folosește un indicator dependent de gravitație pentru a detecta în adâncime unghiul coloanei vertebrale, scoliometrul rămânând plasat pe linia mediană. Studiile în ce privește exactitatea măsurătorilor cu scoliometrul și corelația lor cu un gold-standard rămân în continuare contradictorii, din acest motiv folosirea acestui instrument duce adesea la o rată de detecție fals-pozitivă variabilă.

c) Examenul radiologic – standardul pentru evaluarea patologiei sistemului musculo-scheletal, deci și al scoliozei. Este o examinare bidimensională, obiectivă, pe baza căreia s-au dezvoltat și tehnici de măsurare, deoarece deformările pot fi vizualizate direct. Întotdeauna se realizează două incidențe: postero-anterioară și laterală, care să cuprindă mai multe repere: crestele iliace, cartilajele în Y, grilajul vertebral, coloana vertebrală în întregimea ei și conductul auditiv extern (craniul). S-au realizat mai multe tehnici de măsurare a unghiului deviației scoliotice, cele mai cunoscute fiind metoda lui Cobb-Lippmann și Nash și Moe.

d) Metoda lui Cobb-Lippmann este cel mai frecvent utilizată, permite măsurarea deviației laterale a coloanei vertebrale – unghiul Cobb sau unghiul scoliozei.

Principiul acestei tehnici este următorul: se efectuează o radiografie din incidență postero-anterioară, centrată, care relevă coloana vertebrală în totalitatea ei, cu pacientul în ortostatism și cu eventualele diferențe de lungime a membrelor inferioare compensate. Pe această radiografie se trasează o linie reper care unește apofizele spinoase ale C1 și L5, se identifică vertebra limită superioară și vertebra limită inferioară (vertebrele limită sunt acelea care limitează superior și inferior unghiul curburii scoliotice și a căror inclinație maximă se situează spre concavitatea curburii), pentru fiecare curbură identificată, se trasează câte două linii, una paralelă cu marginea superioară a vertebrei limită superioară, iar cealaltă paralelă cu marginea inferioară a vertebrei limită inferioară, apoi se trasează alte două linii, perpendiculare pe primele, iar unghiul ce rezultă din intersectarea lor este unghiul Cobb.

e) Metoda lui Nash si Moe – evaluează rotația vertebrală. Principiu: se identifică pediculii vertebrali ai vertebrelor interesate și apoi rotațiile asociate, bazate pe deplasarea pediculilor de la poziția “normală”.

Deși este o tehnică utilizată de foarte mult timp, examinarea radiologică poate da erori de măsurare datorate: poziției greșite a pacientului, incoerențelor tehnice în expunerea radiografică, erori datorate reperelor anatomice, nivelul de califi care al examinatorului, toate acestea fiind motive pentru care există un nivel de încredere scăzut în această metodă.

f) Alte examinări în vederea depistării și obiectivării deviației scoliotice sunt reprezentate de tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară, tehnici destul de des utilizate.

Examinări utilizate mai rar, cu principii mai speciale sunt :

Pantograful: reprezintă un sistem format din elemente de legătură care, atunci când un capăt este fixat la obiectul sursă, capătul opus reproduce forma obiectului la diverse mărimi.

Topografi a Moiré: se bazează pe efectul Moiré (când lumina este aplicată asupra a două sau mai multe structuri egale ca amplitudine, dar suprapuse, apar liniile de interferență sau “franjurii Moiré).

Fotogrametria este metoda prin care se pot obține imagini 3D pornind de la fotografii 2D. În analiza scoliozei, această metodă folosește imaginile radiografice pentru a construi imagini 3D ale coloanei vertebrale.

3.2. EVOLUTIVITATEA SCOLIOZELOR – PROGRESIA SCOLIOZELOR

Examenul clinic general este indispensabil pentru a elimina prezența unei scolioze secundare. Referitor la evolutivitatea scoliozelor, în practică se consideră că o scolioză a evoluat dacă între două examinări succesive (la interval de 6 luni) curbura a crescut cu cel puțin 6 grade (1 grad pe lună).

Determinarea evolutivității sau progresiei scoliozelor este elementul cel mai important al demersului diagnostic deoarece de el depinde alegerea și aplicarea tratamentului corespunzător capabil să ofere o bună calitate a vieții pacientului prin prevenirea complicațiilor pulmonare, cardio-circulatorii și a dizabilităților. Experiența a nenumărați ani de cercetare și tratament al scoliozelor a permis observarea faptului că scolioza cu o curbură mai mare de 30 grade a unghiului Cobb va progresa în absența tratamentului. Factorii de risc pentru progresia curburii sunt reprezentați de: sexul feminin, potențialul de creștere restantă, tipul curburii.

Potențialul de creștere restantă se poate aprecia pe baza a mai multe elemente :

a) semnul Risser – se bazează pe evidențierea gradului de osifi care al apofi zei crestei iliace. Practic, pe radiografia AP se împarte creasta iliacă în 4 sectoare egale dinspre lateral spre medial și se urmărește cât anume este osificat din cele 4 pătrimi. Gradul 0 semnifică lipsa deosifi care, iar gradul 5 stadiul de maturizare scheletală completă. Închiderea cartilajului triradiat se produce înainte de intrarea în stadiul 1 Risser.

b) vârsta osoasă– ca element de măsurare a maturității osoase

c) puseul de creștere pubertar se documentează prin măsurarea creșterii în înălțime la interval de 6 luni, este de 8 cm/an la fete și 9,5 cm/an la băieți, este corelat cu închiderea cartilajului triradiat (în Y) în sensul că închiderea acestuia se produce imediat după puseul de creștere pubertar.

d) menarha – la fete – fetele afl ate în pre menarhă se afl ă în stadiu de creștere activă și sunt foarte expuse la progresia scoliozei, închiderea cartilajului în Y se produce înaintea menarhei.

În 1984, Lonstein evaluează 727 de pacienți cu scolioză idiopatică la care curbura inițială variază între 5 și 29 de grade și își pune problema de a afla care sunt factorii de risc identificabili. Pentru el, riscul de progresie al scoliozei depinde de topografia curburii, vârsta la care a fost descoperită, gradul inițial de angulație, stadiul RISSER și data primei menstruații. Riscul de agravare este cu atît mai mic cu cât testul RISSER obiectivează o maturație osoasă mai avansată. Astfel, la un stadiu RISSER 0, riscul de agravare al unei curburi inferioare unghiului de 20 de grade este de 22%, iar pentru o curbură superioară unghiului de 20 de grade este de 3 ori mai crescut.

Există o corelație directă între unghiul COBB, testul RISSER și vârsta cronologică, tradusă de Lonstein prin ecuația:

Coeficientul de risc = (unghiul COBB-3) × testul RISSER /vârsta cronologică]

Aceste concluzii au fost sintetizate și sub forma unui tabel extrem de utilizat în deciziile terapeutice luate pentru scoliozele idiopatice.

Tabel nr. 3.1. Probabilitatea de progresie a scoliozei idiopatice

Sură: Pasca I.M. ( 2010)

Organismul copilului se găsește într-o continuă stare de dezvoltare, dar acesta nu crește și nu se dezvoltă uniform, perioadele de creștere accentuată alternând cu altele de creștere și dezvoltare încetinită. În creșterea și dezvoltarea copilului pot fi evidențiate 3 perioade critice: de la 2 la 3 ani și jumătate între 6-9 ani și perioada de pubertate.

La copii și adolescenți, în curbura scoliotică, toate vertebrele se afl ă în extensie unele față de altele, și aceasta se menține, în mod paradoxal, chiar dacă rotația vertebrală depășește 90 grade. Deformările toracice și costale sunt consecința deplasărilor specifice vertebrale.

În literatura de specialitate se disting trei faze de dezvoltare a deformațiilor coloanei: prima fază se caracterizează prin insuficiența funcțională a aparatului neuro-muscular; cea de a doua se caracterizează prin stabilizarea deformației, la început într-o măsură mai mică, iar mai apoi într-o măsură mai importantă. Această fază poate fi numită faza fixării deformărilor.

Cea de-a treia fază, de modificare a aparatului locomotor, este în strânsă legătură cu modifi carea însăși a scheletului. Ea poate fi e să progreseze, fi e să se fi xeze, în funcție de modifi cările aparatului neuro-muscular la copil.

Similitudinea de evoluție a scoliozelor structurale neuromusculare și chiar a celor congenitale osoase, conduc la ideea că la originea tuturor scoliozelor se afl ă o anomalie posturală, care poate determina o ruptură a echilibrului rahidian, efectul lor fi ind același.

Modifi cările din aparatul neuro-mio-artro-kinetic, și în organism în general, în scolioze sunt descrise deosebit de Ojoga, din punctul de vedere al profesionistului în cultură fi zică și biomecanică, ca fi ind reprezentate de:

a ) Deformarea laterală a coloanei, ce cuprinde un număr variabil de vertebre (în medie o curbură primară toracică include 6-7 vertebre, una lombară – 5 vertebre, curbura toraco-lombară printre 6-9 vertebre).

b) Rotația apare deosebit de evidentă la scoliozele cu înclinație laterală, de peste 45 grade, dar nu evoluează întotdeauna paralel cu aceasta. De obicei rotația apare mai precoce și evoluează mai rapid în regiunea lombară decât în cea toracică, deoarece la aceasta din urmă axul rotației se găsește aproape de ligamentul vertebral posterior, pe când în regiunea lombară este mult mai excentric, în dreptul vârfurilor spinoase.

c) Deformările toracice sunt caracterizate prin apariția gibusului costal, determinat de angularea puternică a arcurilor posterioare ale coastelor din convexitatea curburii scoliotice, datorită tracțiunii exercitate de procesele transverse ale vertebrelor scoliotice rotate spre posterior. Coastele de pe partea convexă a scoliozei, angulate, se depărtează și se verticalizează, se îngroașă și devin mai solide, căutând să se opună rotației vertebrale. Coastele din partea concavă se turtesc. Se apropie unele de altele, se lățesc și se orizontalizează. Deseori, din partea concavității apare o gibozitate costală anterioară, însoțită de oblicizarea sternului.

d) Vertebrele suferă multe modifi cări, în funcție de poziția lor în cadrul curburii. Vertebra de vârf este turtită lateral (corpul), devenind trapezoidală sau cuneiformă, platourile corpului făcând un unghi deschis spre convexitatea curburii. Lamele pediculei, apofi zele sunt rotate spre concavitate și devin inegale. Canalul neural se oblicizează, spațiile intervertebrale dinspre concavitate se strâmtează, nucleul pulpos al discului intervertebral se deplasează spre convexitate, platoul superior al corpului vertebral suferă leziuni, uneori apar sinostoze între corpii vertebrali de pe partea concavă.

e) Procesele transverse de partea convexă tind să se sagitalizeze, trăgând după ele arcurile posterioare ale coastelor care vor forma gibusul.

f) Ligamentele își modifi că structura (osifi cări, artroze, sinostoze).

g) Conținutul canalului neural suferă și el (aderențe meningiene, compresiuni, jenă la nivelul găurilor intervertebrale).

h) Atingerile viscerale sunt secundare compresiunilor exercitate de toracele deformat, care împiedică dezvoltarea normală din punct de vedere morfo-funcțional a viscerelor conținute sau de vecinătate. Pot apărea astfel, leziuni cardiace, insufi ciențe cardio-respiratorii, colapsuri pulmonare, malformații ale viscerelor abdominale (cardio-tuberozitare, gastrice, cu hernii transdiafragmatice, malpoziții duodenale etc.)

Scolioza are efecte asupra întregului organism, caracterizându-se printr-un complex de modifi cări morfologice ale coloanei vertebrale, cutiei toracice și organelor interne. Suferă modifi cări degenerative și distrofi ce mușchii coloanei vertebrale. Se constată asimetria tonusului muscular din partea convexității și concavității malformației. Mușchii paravertebrali din partea concavă a deformației au o mobilitate mai redusă în comparație cu cea convexă. Într-un număr de cazuri de scolioză au loc dereglări ale terminațiilor nervoase ale mușchilor coloanei vertebrale, fapt care se manifestă prin degenerarea terminațiilor nervoase ale mușchilor din partea convexă. De asemenea, ca rezultat al modificărilor menționate cutia toracică se micșorează în plan vertical și se mărește în plan orizontal.

Modificările structurale ale coloanei vertebrale și cutiei toracice atrag după sine dereglări în funcționarea sistemului respirator, a cordului și vaselor sangvine mari. Plămânul din partea convexă se micșorează în volum în comparație cel din partea concavă a deformației. Excursia cutiei toracice se reduce, în deosebi în partea concavă, fapt care creează condiții pentru ventilarea neproporțională a plămânilor. O altă cauză a dereglării ventilației plămânilor, în concordanță cu modifi cările anatomice ale coloanei vertebrale și cutiei toracice, urmează a fi considerată deformația arborelui bronșic. Această dereglare este în strânsă legătură și cu modifi carea musculaturii respiratorii. Se modifi că poziția și excursia diafragmului ca urmare a modifi cării tensiunii intertoracice și interabdominale. În cazul în care prevalează tensiunea interabdominală, diafragmul este situat mai sus decât de obicei. Așadar, nivelul diferit al diafragmului la scoliotici depinde de localizarea, gradul și caracterul deformației scoliotice, care, la rândul său infl uențează tensiunea intertoracică și interabdominală, ceea ce este foarte important pentru dereglarea ventilației pulmonare.

Deformația scoliotică duce la dereglări morfologice și funcționale ale sistemului circulator. Localizarea și forma inimii depind de caracterul, gradul și localizarea curburii scoliotice, starea diafragmului. Dereglări cardiace au loc în legătură cu modificarea schimbului de gaze în cazul scoliozei. Ca urmare, în organism se atestă o insuficiență de oxigen, fapt care se compensează prin creșterea debitului cardiac, tensiunii artero-pulmonare, prin suprasolicitarea ventriculului drept. Modifi cările consemnate apar și se dezvoltă treptat. Ele pot fi evidențiate în dependență de gravitatea scoliozei, vechimea acesteia și efi cacitatea recuperării efectuate.

3.3. TRATAMENTUL

Tratamentul este în funcție de vârstă, de mărimea curburii scoliotice și de riscul accentuării acesteia. Riscul progresiei este în funcție de vârsta la care este stabilit diagnosticul, de mărimea curburii (măsurată pe imaginea radiografică a coloanei – determinate de unghiul Cobb), de vârsta scheletului (determinat prin testul Risser).

Tratamentul scoliozei la un copil la care scheletul nu este matur se realizează ținând cont de criteriile Stagnara:

când curbura este mai mică de 25-30 de grade se va efectua o evaluare periodică de către medic pentru a urmări progresia curburii: pentru cele evolutive la fiecare 4-6 luni, iar la cele lent evolutive odată la 9 luni. Frecvența de reevaluare este stabilită la a doua vizită, efectuată la 6 luni de la prima, în funcție de rezultatele măsurătorilor efectuate în dinamică (dacă gradul de progresie al scoliozei este mai mic de 1 grad pe lună se consideră că nu e rapid progresivă, și de creșterea în înălțime care dă informații asupra situării față de puseul de creștere pubertar). Între două vizite copilul va efectua un program de kineto-terapie adaptat vârstei și scoliozei sale, deoarece chiar și în scoliozele idiopatice un program fizic bine condus va scădea progresia scoliozei.

când curbura este între 25-30 si 40 de grade, tratamentul prevede kinetoterapie și corsetul (tratament ortopedic), care poate fi utilizat pentru a preveni accentuarea curburii pe perioada creșterii. Unii medici folosesc corsetul la curburi de pana la 45 de grade. În mod normal tratamentul cu corset se va utiliza până la stoparea creșterii scheletale. Pentru a fi eficiente, corsetele trebuie purtate 20-22 ore pe zi, uneori și în timpul somnului.

când curbura este mai mare de 40 de grade corsetele nu mai sunt eficiente. Intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare la curburile mai mari de 45-50 de grade. Fără intervenție chirurgicală, aceste curburi se vor agrava, împreună cu toate complicațiile de la nivel toraco-abdominal.

Kinetoterapia și terapia fizică

Obiectivele kinetoterapiei sunt corelate cu modifi cările patologice ale aparatului musculo-scheletic și au ca scop fi nal ameliorarea calității vieții pacientului, fi ind reprezentate de:

1. Corectarea posturilor vicioase prin: posturări corective (coordonare și autocoordonare) și posturări hipercorective cu caracter antalgic.

2. Combaterea dezechilibrelor musculo–ligamentare.

3. Dezvoltarea grupelor musculare necesare menținerii corecției obținute prin exercițiile specifice de recuperare și a gimnasticii medicale.

4. Conștientizarea pozițiilor corecte a coloanei vertebrale, a umerilor și a bazinului, prin adoptarea unor posturi corective (corecte).

5. Menținerea și corectarea posturilor și aliniamentului corpului pe tot parcursul recuperării.

6. Creșterea și refacerea mobilității articulare și musculare, treptat.

7. Tonifierea musculaturii paravertebrale care, în caz de scolioză dorsală are un tonus muscular diminuat.

8. Corectarea și menținerea tonusului muscular, prin exerciții și gimnastică medicală.

9. Creșterea forței și rezistenței la nivel lombo-sacrat.

10. Educarea și re-educarea conștientizată prin percepție a senzațiilor de echilibru, a orientării mișcărilor în spațiu, a senzației de verticalizare și de înclinare a corpului; senzația de mișcare rectilinie; senzația de rotație; senzația de vizualizare; senzația de lateralitate.

11. Reantrenarea la efort prin creșterea treptată a forței și rezistenței la nivelul grupelor musculare, relaxarea musculaturii contractate și contractarea musculaturii relaxate.

In corectarea scoliozelor se urmărește tonifierea musculaturii paravertebrale (musculaturii dorsale),prin o serie de exerciții fizice.

Complex de exerciții cu bastoane

I. P.I. Stând cu bastonul jos de ambele capete apucat:

1. ridicarea brațelor înainte

2. ridicare pe vârfuri simultan, cu ridicarea brațelor sus

3. coborârea brațelor înainte, revenire pe toată talpa

4. coborârea brațelor jos

II. P.I. Stând depărtat, bastonul jos de ambele capete apucat:

1. ridicare pe vârfuri, simultan cu ridicarea brațelor sus

2. coborârea bastonului la ceafă, revenire pe toată talpa

3. întinderea brațelor sus, cu ridicare pe vârfuri

4. revenire

III. P.I. Stând depărtat, brațele lateral sus, cu bastonul de ambele capete apucat:

1. aplecarea trunchiului înainte

2. răsucirea trunchiului spre dreapta

3. răsucirea trunchiului spre stânga

4. revenire

Imagine 3.1. Complex de exerciții cu bastoane

Sură proprie

Exerciții cu mingi medicinale:

Exercițiile cu mingea medicinală angrenează în acțiune întregul sistem muscular și articular al executanților, oferind o dozare precisă a efortului, deoarece se cunoaște greutatea mingii. Se pot executa exerciții de aruncare, prindere, ridicări, coborâri, rulări, rotări combinate cu mișcări ale segmentelor.

Exercițiile cu mingea medicinală se execută individual, cu partener și în grup, sunt atractive, iar când sunt practicate sub formă de joc, influențează starea emoțională și de emulație a executanților.

Complex de exerciții cu mingea medicinală

I. P.I. Stând cu mingea ținută jos, cu ambele mâini:

1. îndoirea ușoară a picioarelor simultan cu ridicarea brațelor înainte

2. întinderea picioarelor simultan cu ridicarea brațelor sus

3. îndoirea ușoară a picioarelor cu coborârea brațelor înainte

4. revenire

II. P.I. Culcat dorsal, cu brațele sus, mingea ținută între glezne:

1. ridicarea picioarelor peste cap și așezarea mingii în mâini

2. revenire în culcat dorsal

3. ridicarea trunchiului și îndoirea lui înainte, cu așezarea mingii între glezne

4. revenire în culcat dorsal

Imagine 3.2 Complex de exerciții cu mingea medicinală

Sură proprie

III. P.I. Stând, mingea ținută jos cu ambele mâini:

1-2. ridicarea brațelor sus-inspirație

3-4. coborârea brațelor-expirație

Exerciții la scară fixă.

Exercițiile la scară fixă, prin varietatea lor, prin posibilitățile mari de dozare a efortului și de alternare a pozițiilor de lucru, au un efect deosebit fiziologic asupra organismului. Ele pot fi executate din stând, așezat, culcat, atârnat, sprijinit, permițând executarea lor cu amplitudine mare, realizând o localizare și izolare bună a articulațiilor. Eficiente pentru corectarea deficiențelor sunt exercițiile execute din atârnat, în combinație cu alte aparate: banca de gimnastică, lada, capra, bârna și oferă posibilități nelimitate de organizare a parcursurilor aplicative.

Complex de exerciții la scară fixă

I. P.I. Stând pe prima șipcă a scării fixe, brațele îndoite cu mâinile apucat la nivelul pieptului:

1. întinderea brațelor

2. revenire

3. întinderea brațelor cu îndoirea trunchiului înainte

4. revenire

II. P.I. Stând cu fața la scara fixă, piciorul drept întins sprijinit pe scară, la înălțimea bazinului, brațele sus:

1-2. extensia brațelor, cu arcuire

3-4. îndoirea trunchiului înainte, cu arcuire

5-6. ridicarea trunchiului cu extensia brațelor și arcuire

7-8. îndoirea trunchiului la piciorul de bază, cu arcuire Același exercițiu se execută și cu piciorul stâng întins sprijinit pe scara fixă.

III. P.I. Atârnat dorsal:

1. îndoirea picioarelor cu genunchii la piept

2. întinderea picioarelor înainte

3. îndoirea picioarelor cu genunchii la piept

4. revenire

5. ridicarea piciorului drept înainte

6. revenire

7-8. idem piciorul stâng

Imagine 3.3 Complex de exerciții la scară fixă

Sursă proprie

B. Tratamentul igieno-dietetic

Se recomandă pacienților cu scolioză o dietă adecvată astfel încât greutatea lor corporală să fi e optimă în raport cu înălțimea și vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienții supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviațiile coloanei vertebrale

C. Tratamentul ortopedic și chirurgical

Acesta se aplică în cazul scoliozelor cu un unghi Cobb ce depășește 25-30 grade, presupune confecționarea corsetelor, în funcție de deviația scoliotică ce urmează a fi oprită în evoluție. În general ortezele spinale au un impact psihologic puternic asupra copiilor, dar mai ales asupra adolescenților, și de aici rezultă principala problemă, deoarece pot fi efi ciente numai dacă sunt purtate în medie 18-22 ore pe zi.

În cazul în care cu toate măsurile este depășit unghiul Cobb de 45 grade se recurge la intervenția chirurgicală reprezentată de corecția deviației scoliotice prin fi xare cu piese metalice care rămân pe loc pe toată durata vieții. Are rolul de a corecta complicațiile, în special cele cardio-respiratorii ale scoliozei și de a ameliora calitatea vieții pacienților.

D. Acțiunile echipei medicale școlare

Medicul școlar este cel care depistează cea mai mare parte a deviațiilor coloanei vertebrale la copiii preșcolari, și în rândul elevilor, în mediul urban, cu ocazia consultațiilor medicale periodice de bilanț sau al consultațiilor la efectuate la cerere. Odată depistate aceste tulburări de statică vertebrală se iau în evidență și sunt trimise, cele care pot fi trimise, la medicul specialist. Trebuie menționat faptul că medicii școlari au dreptul să trimită la consult de specialitate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate numai copiii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, dacă nu sunt înscriși la un medic de familie și în localitatea de studiu.

Tot în scopul depistării, dar al eventualelor cauze ale deviațiilor scoliotice, precum și în scop recuperator pentru cele instalate, se urmăresc cu deosebită atenție depistarea tulburărilor de auz, scăderi ale acuității vizuale începând încă de la vârsta de preșcolar, deoarece acestea, mai ales dacă sunt unilaterale pot determina posture adaptative asimetrice, care eventual se pot permanentiza.

De asemenea, în scop profi lactic, în cadrul orelor de promovare a unui stil de viață sănătos, deși literatura de specialitate nu le amintește ca factori de risc pentru scolioza idiopatică, sunt combătute anumite deprinderi defectuoase care pot favoriza sau accentua deviația vertebrală, ca de exemplu, atitudini asimetrice, de sprijin pe un singur picior, pe care o adoptă adeseori copiii si adolescenții (mai ales fetele). Purtarea ghiozdanului cu cărți este recomandabil să se facă pe spate, cu ambele bretele ale ghiozdanului, iar dacă se face în mână, să se alterneze dintr-una în cealaltă. O problemă în plus o constituie greutatea ghiozdanului, care nu ar avea voie să depășească 2, max. 3 kg, dar are mult mai mult, chiar și la clasele mici.

De o importanță deosebită, fapt pe care se insistă de fiecare data, este menținerea poziției corecte la masa de lucru de la școală și de la domiciliu, în condiții de iluminare corectă a mesei de lucru. Pentru a se asigura o poziție corectă în cazul existenței unei deviații vertebrale este recomandată înălțarea mesei de lucru prin aplicarea pe ea a unui pupitru cu suprafața inclinată, care să-l oblige pe școlar să mențină poziția corectă. Sunt importante pauzele cu exerciții fi zice care să prevină oboseala și adoptarea pozițiilor vicioase.

În scopul profilaxiei deficiențelor ortopedice se verifi că dacă mobilierul școlar este ergonomic și dacă este adaptat vârstei și înălțimii copiilor.

În cadrul lectoratelor cu părinții aceștia sunt învățați și încurajați să urmărească și ei deviațiile coloanei vertebrale a propriului copil, iar cadrele didactice sunt consiliate asupra poziției corecte pe care trebuie să o adopte elevii în bancă.

Combaterea sedentarismului, supraponderii și obezității, promovarea unei alimentații echilibrate, ordonate, a unui regim de somn-veghe corespunzător, promovarea activităților fi zice și sportive, a înotului în rândul copiilor și adolescenților reprezintă de asemenea măsuri de profilaxie a numeroase afecțiuni, chiar dacă nu ale scoliozei idiopatice, dar ale celorlalte devieri ale coloanei vertebrale.

Profilaxia scoliozei trebuie să fi e direcționată spre anularea cauzelor care pot genera aceste devieri, sau care le pot agrava pe cele existente.

CONCLUZII

Activitatea fizica este bine cunoscuta pentru rolul sau in cadrul unei vieți sănătoase.Ii știm cu toți beneficiile pentru trup si minte si o asociem cu un tonus ridicat, o condiție fizica optima si o stare generala buna de sănătate.

Mișcarea este insa o expresie terapeutica in kinetoterapie, activitatea fizica este instrumentul principal de redobândire a capacității de mișcare in condiții normale.

Kinetoterapia este fondata pe principiile kinetologiei umane, știința care studiază mișcările organismului si structurile implicate direct in realizarea acestora.

Aceasta forma de ,,terapie prin mișcare” sau de gimnastica medicala este destinata atât persoanelor cu o condiție fizica buna, care doresc să-și perfecționeze condiția fizica, cat mai ales celor care doresc sa învingă anumite limitări de natura funcțională.

Kinetoterapia este folosita ca tehnica de recuperare adresata atât sportivilor,cat si celorlalte categorii de persoane care:

-au suferit accidentări (fracturi,entorse)

-au trecut prin evenimente medicale (intervenții chirurgicale) ce au depreciat capacitatea de mișcare si totodată confortul general al vieții.

suferă de afecțiuni reumatice.

-deformari congenitale ale scheletului osos.

Coloana vertebrala este un segment cu o mare importanta al scheletului uman, al aparatului locomotor.

Creșterea frecvenței deviațiilor de coloana vertebrala este cauzata nu numai de factorii de risc ai activității zilnice sau posturare ci si de o carenta de minerale si calciu din organism, rahitismul are o mare influenta asupra scheletului osos in special coloana si stern. Motivarea lucrării consta in evidențierea necesitații profilaxiei patologice la copiii de vârsta școlară prin screening efectuat in scoli si licee de către medicii școlari si familie, educația sanitara a copiilor si a părinților pentru conștientizarea gravității afecțiunii depistate.

BIBLIOGRAFIE

1. Ciortan I. (2010) Depistarea și dispensarizarea copiilor de vârstă școlară cu deformații ale cutiei toracice și coloanei vertebrale. Teză de doctorat (rezumat) sub coord. Prof. Univ. Dr. Goția G.D. UMF Gr. T. Popa. Iași;

2. Docu-Axelerad D. (2009), Kinetoterapia în cifoză, Constanța, Editura Fundației Andrei Șaguna;

3. Docu-Axelerad D. (2009), Kinetoterapia în scolioză, Constanța, Editura Fundației Andrei Șaguna;

4. Gimnastica în kinetoterapie / Georgeta Niculescu – București; Editura Fundației România de Mâine, 2006;

5. Http://www.prostemcell.org/leziuni-ale-coloanei-vertebrale/notiuni-de-anatomie-ale-coloanei-vertebrale.html, accesată la 12.02.2019;

6. Kiss Iaroslav (2002) Fiziokinetoterapie si recuperare medicala, Ed. Medicala,2002.

7. Papilian V. (2003) Anatomia omului. Volumul I. Ediția a XI-a. București: Editura BIC-ALL;

8. Pasca I.M. ( 2010) Cifoscolioza copilului și adolescentului. Lucrare de licență sub coord. As. Univ. Dr. Ciortea V. UMF I. Hațieganu Cluj-Napoca;

9. Popescu M. (1998) Artrologie și biomecanică. București: Editura Scaiul;

10. Sbenghe T.(1981) Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice a membrelor, București: Ed. Medicală;

11. Sbenghe T. (1987) Kinetologie profi lactică, terapeutică și de recuperare. București: Ed. Medicală;

12. Zaharia C. (1980) Scolioza, București: Ed. Medicală;