Profilajul criminal în infracțiunile de omor Coordonator științific: Lect. univ.dr. Gardikiotis Călina -Andreea Absolvent : Macsim Ionuț -Robert… [618627]
UNIVERSITATEA “ PETRE ANDREI ”, IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAM DE LICENȚĂ
Lucrare de licență
Profilajul criminal în infracțiunile de omor
Coordonator științific:
Lect. univ.dr. Gardikiotis Călina -Andreea
Absolvent: [anonimizat] 2020
1
Cuprins
Capitolul I: I -1Aspecte introductive privind profilajul criminal si stiinta criminalistic ii…….2
I-2-Justificarea alegerii temei…… ………………………………… ………………………… ….6
I-3-Rolul investigațiilor criminalistice în aflarea ad evărului………………….. ……..8
I-4-Rolul probelor în investigațiile criminali stice……… ………………………… ………13
I-5-Valorificarea concluziilor de expertiză…………….. ……………………….. ……… ….21
Capitolul II: Profilajul criminal. Tehnica profiling -ului
II-1-Apariția profiling -ului criminal criminal.. ………………………… ………… ………..23
II-2-Aspecte metodologice…………………………………… …………………………. ………..25
II-3-Reconstituire a profilului psiho -comportament al al criminalului în serie.. ….34
II-4-Viitorul profili ng-ului criminal………………… …………………………. …………….. .36
Capitolul I II: Cercetarea la fața locului în cazul infracți unilor de omor
III-1-Aspecte generale privind cercetarea la fața locului…… …………………… ……..37
III-2-Examinarea victimei………………………………………… ………………………. ………44
III-3-Evaluări de tip profiling privind personalitatea participanților la infracțiune
victimă -agresor …………………………………………………………………………………… 49
Capitolul IV: Profilul psiho -comportamental al infractorului
IV-1-Tipuri de personalitate infracțional …………………………………………………….. 51
IV-2-Femeia asasin…………………………………. …………………. ……………….. ………….53
IV-3-Psihopații -Cercetări ști ințifice asupra cre ierului uman ……………… ……… …..55
Concluzi i……………………………………………………………………….. …………………57
Bibliografie………… …………… ………………………………………………… ..…………58
2
Capitolul I
Profilajul criminal în infracțiunile de omor
Aspecte generale
I-1-Introducere
Conform dictionarului explica tiv al limbii române (DEX) termenul de profiling
reprezintă un “contur”, “o înfățișare, un as pect, o formă”. Astfel, profilul psihologic a r
reprezenta o conturare a unor trăsături de personalitate ale unui subiect , bazate doar pe studiul
psihologic al acestui individ. “În mod deductiv, profilul psiholo gic al infractorului poate fi o
metodă de ide ntificare a autorului infracțiunii, identific are bazată pe analiza pertinentă a
modului de comitere a faptei, aspectele variate ale personalității criminale determinând
individul să acționeze într -un a numit mod înainte, în timpul și după comiterea
infracți unii.” 1Descrierea cât mai exactă a autorului faptei poate fi realizată prin comparare a
tipurilor de personalitate și a dezechilibrelor psihice cunoscute cu aspectele variate ale
personalității criminale imp licate în comiterea omorului , precum și cu pro bele materiale ri dicate
de la fața locului.
Numeroși cercetători criminologi, psihologi, antropologi, sociologi sau psihiatri au
încercat să realizeze un profil al infractorului bazându -se, în principal, pe stu diul fenomenului
devianței comportamentale. Di ntre aceștia s -au remarcat: Cesare Lombroso, Enrico Ferri,
Jeremy Bentham, Cesare Beccaria . Fondatorul antropologiei criminale a fost renumitul
criminolog și medic italian Cesare Lombroso , care afirma că majoritatea criminalilor au
anumite caracteristici c omune, printre care se regăsesc asimetria feței, maxilar și pomeți
proeminenți, dimensiuni și forme anormale ale capului, buze groase și pronunțate, dimensiune
anorm ală a urechilor etc. Ac este cara cteristici fizice pot predispune o persoană la comiterea
unor infracțiuni de omor.
Analiza psihologică (pro filing -ul) a dobândit o popularitate exces ivă datorită
mediatizării, deși frecvența utilizării acestei tehnici investigative în anchete nu e ste direct
proporțională cu nivelul crimi nalității .
1 Butoi Tudorel, Stojescu Grigorie, Ștefan Cristian -Eduard, Analiza comportamentală în procesul penal
(Compediu universitar), Editura Pro Universitaria, București, 2014, p 66.
3
“Profiling -ul a fost definit ca o colecție de piste ori drept schiță biologică de modele
de comportament, tendințe și trenduri comportamentale. Aceste definiții se bazează în principal
pe faptul că orice persoană care pătrunde în locul infracțiunii ia cu sine ceva din ac el loc și lasă
în același timp o urmă a trecerii sale prin locul cri mei.”
Termenul de “Criminal profiling” nu are o definiție unanim acceptată de specialiștii din
domeniu, însă se poate af irma că acesta înglobează mai multe sensuri: profilul psihologic al
participanților la acțiunea infracțională, profilul locului infracți unii, profilul compotamental,
statistic și geografic.
În opinia reputatului investigator Vernon Geberth , profiling -ul este o tehnică
investigativă pusă la dispoziția agenților de investig are pentru a obține informații specifice
referitoare la tipul de per soană care ar putea comite o astfel de infracțiune. Aceste informații se
obțin, în special, prin analiza câmpului infrac țional , precum și a informațiilor privitoare la
victimă. Profiling -ul reprezintă doar o piesă din puzzle -ul crimei care, pentru a putea fi
completat și pentru a se obține imaginea întreagă a crimei și a persoanelor implicate, trebuie
să fie combinat cu ce lelalte tehnici de investigare utilizate de obicei la locul unei cri me.
Realizarea profilului psiho -comportamental al unui criminal nu garantează rezolvarea
cazului penal în care acesta este implicat, profilul psiho -comportamental este d oar un excelent
instrument de i dentificare a potențialului infractor pe baza unor crit erii or ientative de profilare ,
care poate orienta ancheta spre o anumită persoană.
Dintre toate categoriile profesionale existente doar două s -au remarcat în folosirea
tehnicii de profilare com portamentală: medicii psihiatri, care au dorit să explice prin concepte
psihiatrice atât perso nalitatea cât și acțiunile unui criminal, și reprezentanții agenților de
aplicare a legii care au dorit , prin intermediul unor concepte investigative , să determine
modelele de comportament ale unui suspect.
Profiler -ul în gen eral poate proveni din categoria sociologilor sau ofițerilor de poliție
judiciară (psihologilor criminaliști) specializați în investigarea infracțiunilor comise cu
violență.2
Prof iler-ul este solicitat într -un caz de omor pentru a ajuta organele de urmărir e penală
în anticiparea “comportamentului următor pretabil” și contrac ararea “mișcărilor” autorului prin
intuirea fiecăruia dintre ele. De asemenea, profiler -ul poate reproduce , prin propria -i imaginație ,
împrejurările și acțiunile derulate de făptuitor, o ferind organelor de urmărire penală “filmul
2 Ibidem , p 67.
4
crimei î n dinamica sa”. Amprenta comportamentală a făptuitorului poate fi reliefată de profiler
prin imaginarea profilului acestuia , prin identificarea unor caracteristici socio -psihologice.
Principalul scop al f olosirii tehnicilor de profiling este acela de a ajuta organele de
urmărire penală prin indicarea unor caracteristici socio -psihologice ale infractorului, acestea
având un rol deosebit atât în identificarea acestuia , cât și în oferirea unor sugestii invest igative
pentru audierea sau interogarea cu succes a infractorului.
“Principiile generale care trebuie să stea la baza activității de profiling sunt:
– procesul profiling -ului se fundamentează pe o temeinică cercetare la fața locului, celelalte
activități ( determinarea formei de comportament deviant, background -ul victimei, predicțiile
referitoare la persoana făptuitorului etc .) derivând de aici;
– comportamentul reflectă personalitatea;
– profilul psihologic al autorului este un instrument care poate fi fol osit doar în cazurile î n care,
pe toată durata activității infracționale, personalitatea făptuitorului rămâne la fel;
– nu trebuie expuse persoane aflate în cercul de prezumtivi autori ai infracțiunii, pentru simplul
motiv că nu se încadrează în profilul psihologic;
– în toată activitatea sa, specialistul profiler trebuie să fie ghidat de profesionalism, să respecte
etica profesională, confidențialitatea și demnitatea umană. De asemenea, adăugăm noi,
profiler -ul tre buie să aibă vocație, spirit justițiar ș i să dea dovadă de disp onibilitate.”3
Tehnica profiling -ului nu a fost utilizată doar în cazul infracțiunilor de omor , ci și în
cazul infracțiunilor care implică violență: violuri, abuzuri sexuale asupra minorilor, jafuri și
amenințări prin scrisori sau e -mail-uri.
Tudorel Butoi afirma că “Metodele și mijoacele tehnice elaborate ori adoptate de
criminalistică își găsesc a plicarea atât în munca de descoperire și cercetare, cât și de prevenire
a infracțiunilor.” 4
În România, Dr. Nicolaie Zamfirescu este pion erul aplicării acestei științe la
investigarea crimelor cu autori necunoscuți.5
Tehica profilingului se încadează perfect în știința criminalisticii întrucât tehnica
profiling reprezintă o metodă tactică în investigația judiciară, în combaterea și comitere a unor
infracțiuni dar și stabilirea unor tipare com portamentale infracționare.
3 Ibidem, p 69.
4 Mircea Ion ,Criminalistică, Ediția a II -a, Editura Lumina Lex, București, 2010, p 3.
5Zamfirescu Neculai Spirea, Tratat practic de psihocriminalistică , Editura Universul Jur idic, București, 2010,
p. 356 .
5
Criminalistica elaborează sau preia din alte științe cele mai diferite metode sau
mijloacele tehnice de cercetare pentru a sprijini lupta împotriva fenomenului infracțional și
pentru a combate și preveni comiterea faptelor ilicite.
“Criminalitatea poate fi definită ca o știință care elaborează metodele tactice și
mijloacele tehnico -științifice de descoperire, cercetare și prevenire a infracțiunilor.”
Criminalistica se subdivide în trei ramuri: tehnica criminalistică, tactica
criminalistică și metoda crimin alistică.6
În tehnica criminalistică sunt cuprinse:
-fotografia judiciară;
-traseologia judiciară – are ca obiect identificarea persoanelor, animalelor sau
obiectelor pe baza u rmelor lăsate de acestea;
-dactiloscopia – identificarea persoanelor după ampre ntele digitale, palmare și plantare;
-portretul vorbit;
-grafoscopia judiciară – are ca obiect identificarea persoanelor după scris;
-examenul tehnic al documentelor sau experti za tehnică a documentelor – are ca
obiect stabilirea autencității acestora, a conținutului documentelor deteriorate, a metodelor
folosite pentru falsificare;
-balistica judiciară – pentru a se identifica arma care a fost folosită în actul infracțional
se elaborează metodele și mijlo acele tehnico -științifice de studiere a acesteia, a muniției
utilizate și a urmelor lăsate.
În acest moment al cercetării tehnicii profiling se poate afirma că tehnica profiling
este o tehnică acceptată de specialiști și implemen tată în marele instituții j uridice dar și
academice .
Tehnica criminalistică elaborează mijloacele tehnico -științifice ce sunt folosite în
activitatea de descoperire, fixare, cercetare și ridicare, pe teren și în laborator, a diferitelor
urme apărute odat ă cu săvârșirea unei infrac țiuni. Organele judiciare și experții criminaliști au
la dispoziție, alături de metodele clasice, și metode moderne din domeniul matematicii și
statisticii, metodele spectroscopiei și ale cromatografiei gazelor, ciberneticii, met ode de
cercetare ale scrisu lui, de studiere a portretului vorbit.
Metodica de cercetare a unor categorii de infracțiuni elaborează mijloace și procedee
specifice pentru maximizarea rezultatelor. Pentru elaborarea metodelor criminalistice de
cercetare pe b ază științifică este necesa r să fie cunoscute cauzele și modurile comiterii
6 Naghi Gabriel, Criminalistică, Fundamente, Editura Universul Juridic, Bucureș ti, 2014, p. 42.
6
infracțiunii, experiența practicii de urmărire, dar și metodele aplicate de alte științe din alte
domenii, dinamica urmelor și declarațiile martorilor.
Tactica criminalistică – reprezintă un sistem de reguli și procedee stiințifice referitoare
la organizarea și efectuarea unor activități de urmărire penală, ca de exemplu percheziția,
cercetarea la fața locului, reconstituirea, ascultarea de persoane.
Metodele criminalistice se îmbun ătățesc în funcție de progr esele științifice și tehnice
pentru a fi de ajutor în activitatea de descoperire, cercetare și prevenire a infracțiunilor.
Metodele specifice de cercetare criminalistică pot fi grupate în:
-metode de cercetare a urmelor în sensu l larg – în cadrul acestei metode procedurale
de căutare, fixare și studiere a urmelor un rol deosebit îl au procedeele specifice de căutare;
-metodele privitoare la examinarea probelor materiale în procesul de identificare
criminalistică , probele materi ale sunt considerate “mart orii din umbră” ai infracțiunii, ele
oferind informații cu privire la identitatea infractorului, a victimei, împrejurările în care a avut
loc infracțiunea, ce rol a avut fiecare obiect folosit, caracterul premeditat al faptei, mo bilul și
motivația;
-metode de efectuare a experimentelor, a verificărilor sau a examenelor
comparative pentru a se stabili încadrarea juridică a faptei, a împrejurărilor în care s -a comis,
a similitudinii acesteia cu alte fapte comise.
I-2-Justificarea alegerii temei
Alegerea unei astfel de teme pentru lucrarea de licență a fost dificilă , atât din cauza
lipsei lucrărilor ști ințifice elaborate de specialiștii români, abordări vagi fiind făcute doar de
psihologul criminalist Tudorel Butoi, cât și a retice nței autorităților române în utilizarea
profiling -ului modern. Analiza tipologiilor criminale poate ajuta la rezolvarea unor crime cu
ajutorul întocmirii unui profil psiho -comportamental. Cercetarea l a locul faptei , precum și
analizarea urmelor de către cr iminologi reprezintă un uriaș pas spre id entificarea criminalului,
oferind detalii importante despre modul de operare. Victima joacă un rol esențial în stabilirea
identității criminalului, oferind inf ormații ce pot conduce la capturarea acestuia. Cunoașter ea
identității victimei , precum și analiza cadavrului reliefează tiparul psiho -comportamental al
infractorului, stabilește preferințele, modul de operare, modul de gândire și eventualele
probleme psih ice.
7
În Statele Unite ale Americii și în unele țări ves t-europene, profilul psihologic al
autorului unei crime a fost adoptat ca o metodă științifică în cadrul investigațiilor penale, fiind
astăzi de un real și incontestabil ajutor în identificarea autori lor necunoscuți.
Am structurat această lucrare în patru capitole . În capitolul prezent am enunțat
aspectele generale privind tehnica profiling -ului, importanța științei criminalistice precum și a
rolului investigațiilor criminalistice în identificarea probelor și a urmelor lăsate de criminal.
Capitolul al II -lea este dedicat profiling -ului criminal și metodelor ști ințifice de elaborare a
acestuia, iar capitolul al I II-lea tratează importanța cercetării la fața locului, a examinării
victimei și a relației infractor -victimă. Ultimul capitol este dedicat tipurilor particulare de
criminali și a tipului de personalitate infracțională .
Bogdan Tașu a afirmat î n lucrarea Profilul psihologic al criminalului următoarele:
“Creionarea profilului psihologic al unui criminal este un proces investigativ în cadrul anchetei
pena le, prin care se încearcă examinarea și înțelegerea trăsăturilor de personaliate și, implicit ,
comportamentul infractorului , cu scopul de a indica p osibila persoană (sau tipul ace steia)
responsabilă cu actul criminal.”7
Metoda prof iling-ului poate fi privi tă ca un ajutor în cadrul investigației criminale,
având rolul de a direcționa ancheta spre un anumit tipar de suspecți, de a înlătura suspiciunile
privitoare la suspecți ce nu au legătură cu cauza și de a explica comportamentele c riminale ale
acestora. De asemenea, specialistii pot ajuta anchetatorii în prezentarea cazului în instanță și
pot oferi sfaturi utile cu privire la următoarele acțiuni în apărarea acestora.
Având în vedere că în 2006 Romania a ocupat locul al șaselea din E uropa privind rata
omorul ui, am ales că în lucrarea mea sa tratez tema Profilajul criminal în infracțiunile de omor ,
deoarece am dorit să aflu care este rolul profiler -ului în anchetele criminalistice, care este
valoarea probantă a acestei metode în insta nță, ce elemente sta u la baza elaborării
profilului criminalului și prin ce metode se înfăptuiește.
În România o astfel de expertiză nu are valoare probantă din punct de vedere procesual –
penal, având același regim juridic ca și biodetecția comportamentului simulat, însă este de
neconceput în prezent o investigație criminalistică cu autor necunoscut fără a se apela la această
metodă. Din păcare, la noi în țară această metodă a fost aplicată sporadic, fără substanță,
neexistând criterii stricte de instruire a specialitilor. Criminal iștii s -au întrebat mereu: ce ajută
mai mult în procesul profilajul criminal ? Experiența în investigațiile criminale sau solidele
cunoștințe teoretice? Cei care activează pe tărâmul criminalisticii au, în mod invariabil, o vastă
7 Tașu Bogdan , Profilul psihologic al criminalului, Teza de doctorat, Academia de Poliție “Alexandru Ioan
Cuza”, București, 2008, p 11.
8
experiență în domeniu, avân d acces la nenumăratele anchete, inves tigații, audieri. Din păcate,
sunt puțini profesioniști care au la bază atât experiența, cât și studiile necesare. Absolvenții de
studii complexe în psihologie au rareori ocazia de a fi prezenți la cercetarea scenei un ei crime,
astfel cunoștințele teoretice și practice trebuie îmbinate într -un mod natural și fericit pentru a
obține rezultate maxime.
I-3-Rolul investigațiilor criminalistice în aflarea adevărului
În cadrul investigațiilor criminalistice ce urmăre sc aflar ea adevărului în proces ul penal
se află identi ficarea persoanelor, obiectelor sau fenomenelor aflate în legătură directă, cauzală,
cu faptele incriminate.
Identificarea criminalistică8 traversează mai multe stadii dar , în literatura de specialitate
s-a formul at ideea conform căreia procesul de identificare parcurge două faze principale:
-faza I – delimitarea grupului căruia îi aparține obiectul scop al identificării;
-faza a II -a – are loc finalizarea procesului de identificare prin individualizarea sau
delimitarea obiectului concret, aflat în raport cauzal cu fapta concretă;
Examinarea comparativă reprezintă metoda principală la care se recurge în identificarea
criminalistică a unui obi ect, fenomen sau persoană aflate în legătură cauzală cu un fapt juridi c.
Literatura de specialitate subliniază faptul că fundamentul metodologic al identificării
criminalistice constă în “selectare și comparare”.
Grupul de persoane sau de obiecte suspecte sunt determinate pe baza unor elemente
caracteristice asemănătoare, fi ind exc luse cele ale căror urme sau mijloace materi ale de probă
nu corespund. După fixarea grupului țintă, exa minarea comparativă a caracteristicilor
asemănătoare este intensificată cu scopul de a stabili concordanțe între trăsăturile refle ctate în
urmă și cele reflectat e de modelele de co mparație, precum și deosebirile neconcordanței di ntre
acestea.
Efectuarea examenului comparativ9 presupune, mai întâi, cercetarea separată a
caracteristicilor generale și individua le oglindite în urmă și apoi cea a caract eristicilor la baza
efectuării examenului comparat iv, iar acestea trebuie să respecte condiții precum:
-să cunoască cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin;
-luarea în considerare a condițiilor în care s -a format urma;
8 Ghiță Ruxana Mariana, Criminalistică , Edutura Eftimie Murgu, Reșița, 2013, p. 26.
9 Franț Ancuța Elena, Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 38.
9
-urma și modelele -tip d e comparație să conțină suficiente elemente caracteristice de
individualizare a factorului creator, în primul rând elemente de ordin calitativ.
Unul din cel e mai complex e și anevoio ase proces e în cercetarea unei infracțiuni este
reprezentat de aflarea cu e xactitate a adevărului. “Pentru afl area adevărului în orice cauză
penală și pentru luarea unor hotă râri care să nu implice în nici un fel ero rile judiciare, se impune
însă cu necesitate pregătirea și perfecționarea continuă a magistraților, a polițiștilor, a avocaților
și a tuturor juriștilo r, în vederea asigurării condițiilor optime necesare susținerii justi ției, prin
utilizarea întegrală a experiențe i și a priceperi i, cu bună credință, în combaterea răului cu
evidente manifestări e ndemice și antisociale.”10
În cercetarea penală a oricărui tip de infracțiune, datorită metodelor tactice și
mijloacelor tehnico -științifice, criminalistica ocupă un loc privilegiat.
Investigarea criminalistică cu scopul aflării adevărului este guvernată de principiile
identificări i criminalistice. Caract erul ști ințific al procesului de identificare criminalistică este
reliefat de utilizarea diferitelor tipuri de instrumente și mijloace tehnice dintre cele mai
moderne.
Activitatea de identificare criminalistică are următoarele princ ipii specifice :
1-Princi piul identității
Prin stabilirea identității se înțelege stabilirea unicității persoanei, a obiectului sau a
fenomenului cercetat. Principiul identității presupune ca orice obiect, persoană sau fenomen să
se identifice numai cu si ne însuși, prin prezența particularităților. Aplicabilitatea acestui
principiu trebuie să fie făcută cu mare atenție pentru a evita confuzii sau erori judiciare ce pot
avea repercusiuni asupra identității infractorului. O astfel de eroare poate determina s coaterea
unei persoane v inovate de sub incidența legii penale , în detrimentul unei persoane nevinovate ,
trimise în judecată și condamnată astfel pe nedrept. Pentru a se evita aceste situații , se impune
examinarea profundă, analitică și sintetică a tuturor caracteristicilor pe car e le au obiectele,
ființele și fenomenele cercetate. 11
Examinarea sintetică presupune surprinderea în dinamică a diferitelor particularități pe
care le au elementele specifice ființei, obiectului sau fenomenului cercetat. Examinarea
analitică presupune o analiză în detaliu a elementelor caracteristice ființei, obiectului sau
10 Niță Nelu ,Considerații privind principiile cercetării criminalistice a i nfracțiunilor conform noului Cod de
Procedură Penală , Universitatea George Bacovia, Bacău, România, p 13.
11 Idem.
10
fenomenului abordat. Abordarea examinării analitice trebuie să fie făcută într -o manieră atentă,
amănunțită, profundă și în detaliu.12
2-Principiul stabilității relative a caracteristic ilor de identificare
Dacă trăsăturile și caracteristicile urmelor create de obiecte, ființe sau fenomene
cercetate prezintă o anumită stabilitate și o constantă în timp , atunci putem vorbi despre o
stabilitate a acestora. Datorită alterării, uzurii și îmbătrânirii fizice ce are loc asupra tut uror
obiectelor, fenomenelor și persoanelor, identificarea criminalistică devine mai greu de făcut dar
nu imposibilă, deoarece trăsăturile acestora, oricât de individuale ar fi acestea, au o “se mnătură
proprie”.
“Stabilitatea în timp se raportează la intervalul de timp dintre momentul descoperirii
urmelor și momentul efectuării examenelor comparative, în vederea identificării ființelor și
obiectelor cercetate.”13
Caracteristicile variabile și cel e stabile ale unui obiect sunt gr eu de distins , deoarece
modi ficările constante pot să influ ențeze identificarea.
3-Principiul dinamicității caracteristicilor de identificare și al independenței
cauzale
Dinamica este caracterizată de mișcare și transformar e. Odată cu trecerea timpului au
loc tr ansformări firești a le anumitor caracteristici esențiale , cauzate de factori naturali
(îmbătrânirea și schimbarea aspectului fizic, deteriorarea memoriei și a percepțiilor, modificări
ale scrisului, alterarea urmelor de natură organică, creșterea uzurii di feritelor obiecte și
instrumente). Factorii naturali nu sun t singurii factori ce pot influ ența modificarea unor
caracteristici esențiale de identificare. Pot interveni modificări voluntare, cauzate de făptuitor ,
cu sc opul de a nu lăsa urme, concretizate p rin ucidera victimei și a martorilor, pentru a nu avea
cine să ofere detalii cu privire la infracțiune, ștergerea urmelor infracțiunii, incendierea locului
faptei. Majoritatea modificărilor involuntare sunt cauzate de factorii meteorologici nefavorabili,
de distrugerea neintenți onata, d e cătr e persoane care au avut acces la câmpul înfracțional până
la sosirea organelor de urmărire penală sau distrugeri cauzate de organele de urmărire penală
datorate neglijenței sau ușu rinței cu care au tratat urmele și mijl oacele de probă. Acest principiu
trebuie tratat cu seriozitate , deoarece se pot comite erori judiciare grave cu privire la c omiterea
12 Ghiță Ruxana Mariana, op. cit., p 27.
13 Bădilă Mircea, Vidirighin Vasile , Criminalistică , Editura Universității “Lucian Blaga”din Sibiu, 201 5, p. 13.
11
infracțiunii sau pot fi excluse obiectele examinate din rândul celor presupuse a fi creat urmele
găsite la locul faptei.
4-Principiul delimitării stricte între obiectele -scop și obiectele -mijloc al e
identificării
“Acest principiu pune în evidență delimitarea care trebuie făcută între obiectul căutat și
obiectul verificat, respectiv delim itarea dintre obiectul care a creat urma descoperită în câmpul
infracțiunii, obiectul -scop care este căutat de organele de urmărire penală și obiectul care se
presupune că a lăsat urma respectivă, obiectul -mijloc al identificării care trebuie verificat,
pentru a se constata dacă este i dentic cu cel căutat.”14
5. Principiul delimitării precise între obiectele identice și obiecte asemănătoare
În viața cotidiană întâlnim ființe care pot avea caracteristici personale și fizice
asemănătoare , dar niciodată ele n u sunt identice. Prin identit ate personală se înțelege unicitatea
acesteia și caracteristici particulare. Identitatea nu trebuie confundată niciodată cu asemănarea.
Distincția dintre cei doi termeni trebuie să fie făcută, deoarece se pot comite grave erori
judiciare.
Obiect ele asemăn ătoare sunt obiectele -mijloc ale identificării, și, fiind suspecte,
trebuie verificate toate caracteristicile esențiale ale acestora pe ntru a se constata dacă au
legătură cu infracțiunea cercetată în cauza penală și dacă se id entifică cu obiectele – scop.
Procesul identificării parcurge două et ape. Prima etapă surprinde deosebirile
dintre obiectul -scop cu fiecare dintre obiectele -mijloc , precum și stabilirea caracteristicilor
coincidale, iar a doua etapă cuprinde explicarea ra țională a coincidențelor și ne concor danțelor
stabilite în prima etapă.15
Pentru ca explicațiile obținute să prezinte relevanță , ele trebuie s ă se fundamenteze pe
următoarele criterii :
-doar o parte din caracteristicile obiectului -creator sunt redate în u rma sa la contactul
cu obiectul -primitor;
-claritatea redării este influențată de natura ambelor obiecte;
-trebuie să se constate împrejurările în care au fost create caracteristicile obiectelor –
mijloc și ale obiectelor -scop și dacă acestea au suferit mo dificări perceptibile ca uzate de
14 Niță Nelu, op. cit., p. 13.
15 Popa Gheorghe, Gament Nicolae, Criminalistic ă, Editura Pro Universitaria, București . 2014, p . 21.
12
timpul și condițiile de păstrare , dar și de condițiile în care au fost transportate spre a fi
analizate.
După modul reținerii caracter isticilor esențiale , identificarea criminalistică
este de trei feluri: identif icarea după memorie , identificarea după descriere și
identificarea după urmele lăsate.16
a) Identificarea după memorie
Martorii pot identifica infractorii văzuți la locul faptei sau în alte împrejurări, animalele
dispărute sau obiecte le furate. Persoanele pot reține caracteristicile esențiale ale obiectelor,
ființelor sau fenomenelor, indiferent de distanță, timp, loc sau număr. Identificarea se poate
realiza în momentul reîntâlnirii lor cu acel obiect, fenomen sau ființă , atunci când se face
exameul compa rativ.
b) Identificarea după descrierea trăsăturilor esențiale ale obiectelor,
fenomenelor ori ființelor.17
Se realizează de către o altă persoană decât cea care le -a cerut. Această persoană, care
face parte din rândul trăsăturilor organ elor de cercetare pe nală, compară trăsăturile descrise de
martor sau victimă, fie cu obiectul, ființa sau fenomenul supus examinării în procesul de
identificare, fie cu o altă descriere. Prin această metodă se pot stabili tipare comportamentale
ale infract orilor care au acțio nat și în alte cazur i simi lare și se stabilesc colaborări
instituționale , cu scopul de a captura făptuitorul. Pe baza descrierii unui obiect furat se poate
recupera bunul de către organele poliției în diferite centre de comercializare, ulterior obținându –
se, pe baza declara ției comercianților, descrierea fizică a infractorului , precum și alte date de
ordin personal. De asemenea, prin compararea declarați ilor martorilor oculari referitoare la
infracțiunea cercetată, organele de cercetare penală pot consemn a dacă martorii au fost prez enți
la comiterea acele iași infracțiuni sau a unor infracțiuni diferite.
c) Identificarea obiectelor, fenomenelor sau ființelor după urmele lăsate 18este
cel mai des întâlnită în cercetările ce implică infracțiuni contra vieții unei persoane. Metoda
comparației este întâlnită și în acest procedeu, a stfel urmele descoperite la locul faptei sunt
confruntate cu impresiunile obținute de pe obiectele sau fi ințele care ar fi lăsat urmele
respective. Urmele create păstrează mai multe d etalii din obiectul creator sau din substanța de
proveniență, iar în urm a formării acestora suferă puține schimbări cauzate de trecerea timpului.
16 Naghi Gabriel , op. cit., p . 64.
17 Bădilă Mircea, Vidirighin Vasile, op. cit ., p. 14.
18 Ghiță Ruxana Mariana, op. cit., p. 28.
13
De exemplu, urmele digitale găsite în câmpul infracțional pot fi comparate cu amprentele
digitale ale suspecți lor, astfel organul de cercetare penală primind o nouă orientare în anch etă.
Deseori, datele percepute prin analiza urmelor au o acuratețe mai mare decât declarațiile
martorilor, aces tea din urmă suferind modificări o dată cu trecerea timpului sau datorită trecerii
informațiilor percepute de acești a prin filtrul afectiv.
I-4-Rolul probelor în investigațiile criminalistice
“Constituie probă orice element sau fapt care servește [ a constatarea existenței
sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit -o și la cunoașterea
împrejurărilor necesare pentr u justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului
în procesul penal”19
Declarațiile suspectului sau ale inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, ale
martor ilor, declarațiile părții civile sau ale părții responsabil e civilmente constituie mijloace de
probă. În înscrisurile, rapoartele de expertiză sau de constatare, procese le-verbale, fotografiile,
mijloacele materiale de probă sunt validate cu ajutorul mijlo acelor tehnico -științifice.
1 -“Fotografia judiciară – este o ramură a tehnicii criminalistice care adaptează și
elaborează metodele de fixare, prin fotografiere, a rezultatelor și modului de desfășurare a unor
activități de urmărire, precum și metodele co respunzătoare cercetării de laborator a probelor
materiale.”20
În timpul cercetării la locul faptei sau a reconstituirii și percheziției , organele de
urmărire penală utilizează fotografia judiciară pentru a imortaliza detaliile surprinse, obiectele
așa cum sunt găsite, secvențe din fapta reconstituită. Pentru evidențierea anumitor particularități
identificatoare a persoanelor și obiectelor după urmele lăsate de ele, expertul criminalist
analizează în laborator fotografiile făcute.
Fotografiile judiciare sunt clasificate în fotografii operative și fotografii de examinare
sau de expertize criminalistice.21
Revelatorii fotografici sunt utilizați de către exp erții criminaliști pentru evid ențierea
imaginilor negative și a celor pozitive imprimate pe un material fot osensibil.
19 Art. 97, alin (1) NCPP.
20 Mircea Ion, op. cit, p 18.
21 Naghi Gabriel, op. cit., p. 85.
14
Fotografiile realizare de către organele de urmărire penală, în timpul cercetării la fața
locului, poartă d enumirea de fotografi i judiciar -operative . Prin realizarea acestora se fixează
locul faptei, împrejurimile dar și probele materiale exist ente în perimetrul său.
Valoarea probantă a acestora este una deosebită, ele fiind consemnate în procesul –
verbal de cercetare la fața locul ui. Fotografiile de cercetare la locul faptei , 22după conținutul
și scopul lor, pot fi de schiță, de orientare , a obi ectelor principale și a detaliilor.
Fotografia -schiță are ca element principal obiectul central al cercetării criminalistice.
Ea surprinde locul săvârșirii faptei fără împrejurimi și obiectul asupra căruia s -a îndreptat
nemijlocit acțiunea infractorului. A ceastă fotografie se realizează în faza statică a cer cetării
locului faptei, utilizându -se diferite surse de lumină artificială, în special când locul faptei este
în interiorul unei clădiri.
Fotografia de orientare se face în faza statică a cercetării locu lui faptei, când nu se
mișcă nimic din cee a ce se afl ă în perimetrul acestuia. Surprinde tabloul general al locului faptei,
pentru a se putea face orientarea în teren și pentru a fi o probă cu un puternic rol. Dacă locul
faptei se situează în interiorul un ui imobil, fotografia de orientare trebuie să surprin dă întreaga
clădire precum și imprejurimile sale.
Fotografia obiectelor principale – scopul acestei fotografii este acela de a surprinde
aspectul general al obiectului principal, forma sa, poziția pe car e o are la locul faptei , dar și
raportul în care se a flă cu obiectele și urmele din jurul său. Fotografierea se face de către organul
de urmărire penală în faza statică a cercetării la fața locului.
Fotografierea detaliilor – se exercită în faza dinamică a cercetării locului faptei. Ea
trebuie să redea detal iile urmelor și ale obiectelor. Obiectul fotografiat poate fi mișcat și
poziționat în diferite maniere , pentru a fi fotografiat și a surprinde cât mai multe detalii.
Obiectivul aparatului de fotografiat se fixează per pendicular pe suprafața obiect ului.
Fotografierea de reconstrucție 23se execută de către organul de cercetare pena lă cu
ocazia efectuării reconst ituirii, în scopul reproducerii a rtificiale a locului infracțional și a
diferitelor secvențe. Foto grafiile secvențelor reconstituirii redau în detaliu cele mai importante
momente din procesul comiterii faptei , având scopul descoperirii unor noi probe ce au legătură
cu modul săvârșirii infracțiunii sau verificării unor probe.
Fotografia de percheziție are rolul de a reda detaliile locului perchez iționat,
ascunzătoarea în care sunt descoperite obiectele căutate. “ Fotografia semnalmentelor are ca
scop înregistrarea persoanelor care au săvârșit o faptă penală, urmărirea și identificarea
22 Popa Gheorghe, Gament Nicolae, op. c it., p. 41.
23 Ibidem, p. 45.
15
infractorilor, pre cum și identificarea cadavrelor necunoscute, prin fixarea trăsăturilor
exterioare.”24
În funcție de metodele de realizare, a obiectului de fotografie și de scopul
nemijlocit, fotografiile semnalmentelor se su bdivid în: fotografia de ide ntificare a
persoane lor, fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute și fotografia de urmărire.
-fotografia de identificare a persoanelor – pentru înregistrarea penală , persoanelor li
se fac două fotografii: una din față și alta din profil;
-fotografia de identificar e a cadavrelor necunoscute – este de preferat ca
fotografierea să se facă după autopsie și după ce cadavrul a fost curățat și aranjat. Este necesar
să se facă aceste lucruri pentru a se reda într -o manieră cât mai fidelă imaginea persoanei
decedate. Fotogr afiile trebuie făcute atât din față , cât și bust din profil.
Fotografia de urmărire – poate surprinde infractorii în flagrant delict sau când, aceș tia,
descoperiți, încearcă să sustragă probele sau să le ascundă.25
2 – Urmele de mâini sau relieful papilar reprezintă o altă probă criminaistică extrem
de utilizată în procesul de identificare a infractorului. Ele se formează prin atingerea cu
suprafața palmei a obiectelor din mediul înconjurător. Suprafața obiectelor prezintă relevanță
deoarece, dacă ea este netedă , urmele de mâini se formează indiferent de existența ori lipsa pe
suprafața obiectului sau a palmei a unor substanțe străine ca sânge, noroi, praf.
Identificarea persoanelor după urmele de mâini se bazează pe varietatea reliefului
papilar existent, în sensul că acesta diferă de la o persoană la alta, pe partea anterioară a palmei ,
ce se p rezintă sub formă de ridicături sau creste p apilare și adâncituri, cunoscute și sub numele
de șanțuri interpapilare. Pe suprafața palmei se regăsesc substanțe sec retate de piele, care nu
se evaporă prin trecerea timpului, acestea fiind formate din compuși organici și anorganici.
Urmele de mâini au următoarele proprietăți:
-unicitatea – numărul imens și varietatea detaliilor crestelor papilare de pe suprafața
mâini lor și picioare lor oferă un caracter incomparabil urmelor, nerepetabilă la altă persoană;
-longevitatea – relieful papilar nu se schimbă odată cu trecerea timpului, fiind format
înainte de naștere și definitivat în timpul vieți i intrauterine , în luna a șas ea și continuând să
existe până în momentul decesului, după putrefacție.
-fixitatea -se manifestă prin menținerea trăsăturilor inițiale, încă de la naștere, acestea
nesuferind modificări în timp;
24 Mircea Ion ,op. cit, p 44.
25 Ghiță Ruxana Mariana , op. cit., p. 95.
16
-inalterabilitatea reliefului papilar – acest a nu poate fi ș ters, modific at pe cale fizică
sau chimică. Orice procedeu folosit pentru modificarea acestuia este sortit eșecului , dacă nu
este distrus și țesutul dermic.
Cercetarea la fața locului a urmelor de mâini cuprinde toate activitățile organelor de
cercetare pe nală desfă șurate cu scopul de a copia, a evidenția urmele lăsate, a le ridica prin
mijloace și metode tehnice adecvate , dar și de a le interpreta .26
Organele de cercetare penală procedează , în ridicarea acestora , prin parcurgerea
aceluiași traseu pe care i nfractorul l -a urmat. Astfel, se începe cu c ercetarea locului de
pătrundere în perimetrul infracțional și se continuă până în zona în care făptuitorul a părăsit
locul faptei. Se identifică obiectele care ar fi pu tut fi atinse și mișcate și care ar putea pă stra
astfel de urme.
După identificarea acestora se procedează la examinarea amănunțită a fiecărui obiect în
parte. Anchetatorii pot identifica, de asemenea, instrumentele utilizate de infractor cu scopul
săvârși rii faptei sau uitate în câmpul infracționa l. Obiectele identificate, pentru a se desco peri
urmele de mâini, se examineză sub diferite unghiuri de observație cu ajutorul oricărei surse de
lumină. “Urmele laterale create prin depunere de transpirație apar ușor translucide, iar urmele
care constau di ntr-o substanță de ace eași culoare cu suprafața obiectului purtător cu o altă
nuanță de culoare decât obiectul respectiv.”27
Evidențierea urmelor reliefului papilar se poate face și prin prăfuire sau
pulverizare , aceasta fiind cea mai veche și aplicată meto dă indiferent de natura obiectului
purtător. Pulberea este aleasă în funcție de natura și culoarea obiectului purtător și se
răspândește pe suprafața acestuia prin pulverizare sau întindere ușoară cu ajutorul un eii pensule
foarte fine din păr de veveriță. Evidențiera se mai poate face și cu ajutorul pensulei magnetice,
cu vapori de iod, prin afumare directă sau cu soluții chimice. Ridicarea urmelor de mâini se
poate realiza prin mai multe procedee. Dacă urmele su nt de adâncime , atunci ele se ridică prin
crearea unor mulaje realizate cu ajutorul unor substan țe, cel mai des fiind utilizat g hipsul dentar.
Ridicarea urmelor de mâini prin transferare se realizează în cazul de suprafață cu ajutorul
peliculei adezive.
3 – Urmele de picioare sunt întâlnite în pract ica cercetării criminalistice.
Ele sunt create în timpul săvârșirii infracțiunii de către făptuitor, putând fi lăsate atât de
picioarele desculțe , cât și de picioarele încălțate sau în ciorapi. Relieful papilar de pe talpă are
26 Ruiu Marin, Criminalistică , Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 30.
27 Mircea Ion, op. cit, p. 67.
17
aceleași caracteristici ca ș i cel de pe mână însă, în practica ju diciară, se cunosc foarte puține
cazuri de identificare după acest relief, deoarece acesta, fie a fost contaminat cu substanțe
străine, fie este tocit. Un alt factor care împ iedică identificarea cu exactitate este su bstanța
obiectului primitor , care nu este destul de netedă pentru a reda detaliile.
Urmele lăsate de piciorul încălțat sunt des întâlnite în practica cercetării
criminalistice. Urmele de adâncime se formează la contactul tălpii cu suprafețele a căror
consiste nță este redusă, cum ar fi noroiul, nisipul umed sau zăpada , iar urmele de suprafață se
creează pe obiectele de consistență mare, mai dure decât încălțămintea.
Fixarea urmelor de picioare se reali zează prin mai multe procedee. Fixarea urmelor de
suprafață se poate realiza cu ajutorul peliculelor adezive , iar cele de adâncime prin mulare.
Descrierea urmelor în procesul -verbal de cercetare la fața locului este primul procedeu de fixare
a oricărui gen de urmă , urmată de fotografierea acestora.
4 – Urmele lăsa te de dinți
Dinții prezintă caracteristici generale și individuale care pot fi obse rvate atât prin
vorbirea obișnuită , cât și prin observarea urmelor create prin mușcare.28
Urmele de dinți folositoare cercetării criminalistice sunt lăsate de om pe o gamă va riată
de produse alimentare, pe corpul uman, precum și pe unele obie cte asupra cărora se acționează
pentru ruperea sau desprinderea din anumite sisteme în care se află aceste obiecte. Urme le
formate pot fi de suprafață sau de adâncime, iar descoperirea lor se realizează cu ușurință.
Fixarea urmelor de dinți de suprafață se face prin descriere sau fotografiere , iar cele de
adâncime prin mulaje.
În procesul -verbal de cercetare la fața locului descrierea urmelor de dinți se
realizează în două faze. În prima fa ză se descrie pe ce obiecte purtătoare au fost descoperite și
unde e rau situate acestea, forma și numărul lor precum și distanța dintre ele, în cazul în care se
poziționează pe același obi ect. A doua fază cuprinde descrierea amănunțită a urmelor,
poziționa rea acestora, mărimea și distanța dintre ele.
Deoarece, în procesul realizării mulajului urma se distruge, criminaliștii fotografiază
urma și după îndeplinirea procedurii se realizează mu lajul. Expertul criminalist, studiind
fotografiile și mulajele, se p oate pronunța cu privire la originea mușcăturii, vârsta persoanei și
modul cum a fost realizată, iar pe baza unor caracteristici individuale, să compare tiparul cu cel
al suspecților, astf el realizând o identificare.
28 Naghi Gabriel, op. cit., p. 124.
18
5 – Urmele lăsate de îmbrăcăminte nu au suficiente elemente individuale, însă expertul
criminalist poate stabili natura îmbrăcămintei creatoare de urme de la locul faptei.
6 – Urmele sub forma firelor de păr
Firele de păr provin din zonele păroase ale corpului iar urmele lor sunt cauzate d e
procesul fiziologic obișnuit al organismului sau de tăierea, ruperea sau smulgere a din rădăcină.
Se pot găsi pe diferite suprafețe, însă penru organul judiciar căutarea, fixarea și ridicarea
firelor de păr de la locul faptei prezintă unele dificultăți. Odată descoperite, anchetatorii
fotografiază locul, consemnează în procesul penal locul faptei. Ridicarea firelor de păr se face
cu penseta și se depozitează în borcane sau eprubete curate, ca mai apoi să fie transferate în
ambalaje a căror material să n u fie de hârtie. 29Firele vor fi examinate în laborator prin utilizarea
tehnicilor adecvate în trei etape. În prima etapă se studiază modul în care firul de păr a fost
detașat de pe corp iar în etapa a doua se examinează microscopic structura exerioară a p ărului,
a rădăcinei, a tijei , pentru stabilirea apartenenței sale de grup, a regiunii corpului din care ar
putea să provină. A treia etapă cuprinde examinările în detaliu a le părților principale din
structura internă a firelor de păr. Forța probantă este u nanim recunoscută, oferind indicii cu
privire la identitatea făptuitorului.
7 – Urmele de sânge
Se pot prezenta sub formă de dâre, dacă sursa de proveniență se află în mișcare, sub
formă de picături , în grup sau izolate , când sursa se află în repaus sa u sub formă de mânjituri,
rezult ate de ștergerea mâinilor, a picioarelor sau a obiectelor acoperite cu sânge. Culoarea
urmelor nu este ace eași pe întreaga perioadă a existe nței lor. Datorită oxidării treptate, sângele
își transformă culoarea din roșu desch is în roșu închis cu nuanțe cafenii, brun -închis, negru,
cenu șiu.30
Forma și poziția urmelor de sânge oferă detalii privind stabilirea modului de săvârșire a
faptei , iar cantitatea acestuia ajută la determinarea vasului de sânge care a a fost lezat , dar și
gravit atea cu care s -a acționat.
În funcție de natura infracțiunii, 31de particularitățile locului cercetat, de natura
obiectelor din perimetrul său, căutarea urmelor de sânge la locul faptei se face după anumite
29Ibidem, p. 142.
30 Bădilă Mircea, Vasile Vidrighin, op.cit., p. 147 .
31 Franț Ancuța Elena, op. cit ., p. 96.
19
procedee și prin utilizarea mijloacelor teh nice adecvate. Urmele de sânge se por găsi pe aproape
orice obiect cu care a luat contact sau pe corpul persoanei care a participat la săvârșirea faptei.32
În cazul în care se dorește descoperirea urme lor de sânge pe corpul unei persoane care
a fost implic ată în săvârșiea infracținii, anchetatorii trebuie să se pronunțe asupra existenței
leziunilor deschise. Asemenea urme vor fi prezente pe corpul și vestimentația vict imelor, a
agresorilor , dar și a martorilor.
Urmele de sânge vor fi căutate în zonele corpu lui unde s -au descoperit le ziuni deschise ,
continuând cu întregul corp.
Victima reprezintă principalul izvor de urme sangvin e și, în afară de zonele care
prezintă le ziuni, urmele se mai caută în orificiile naturale ale corpului, în zonele păroase, mai
ales pe cap, în urechi și după urechi, în nas, gură, mâini, sub unghii.
Hainele și încălțămintea constituie, de asemenea, obiecte de cercetare pentru
descoperirea acest or urme. Hainele se cercetează luându -se fiecare piesă în parte, în exterior și
in interio r, insis tându -se asupra buzunarelor și a conținutului acestora, a mâne cilor, a
manșetelor , a cusăturilor , a șlițurilor pantalonilor, a manșetelor acestora.
“Încălțămi ntea se cercetează cu atenție în exterior pe la cusături, între talpă și față, pe
suprafaț a tălpii, în detaliile desenului a ntiderapant, în zonele arcadei și ale tocului .”33
Se cercetează cu deosebită atenție, pentru descoperirea urmelor de sânge, locul în care
s-a comis infracțiunea și, în special, locul unde s -a descoperit corpul victimei. Se observă dacă
urmele sunt întinse, culoarea și gradul de coagulare, pe ce obiecte se mai găsesc urme.
“Apoi se examinează cu atenție, prin folosirea mijloac elor corespunzătoare de ilumina t,
și obiectele din perimetrul său care, prin natura lor și a faptei , prin poziția pe care o au, ar
putea fi purtătoare ale urmelor de sânge.”34
Atunci când infractorii spală urmele de sânge, anchetatorii întâmpină dificultăți în
găsirea și cercetarea lor. Fixarea urmelor de sânge descoperite la fața locului se face prin
descriere și fotografiere.
Fotografierea urmelor de sânge parcurge două faze . Prima fază cuprinde fotografiile
pentru fixarea aspectului general al urmelor în cauză, în raport cu obiectele aflate în imediata
vecinătate. A doua fază cuprinde fotografierea în detaliu a acestor urme pentru a se evidenția
forma petei de sânge, marginile și dimensiunil e sale , prin folosirea riglei gradate în vederea
obțin erii fotografiei la scară.
32 Naghi Gabriel , op. cit., p. 137.
33 Mircea Ion ,op. cit , p 126.
34 Ibidem , p 127 .
20
Descri erea urmei de sânge parcurge două faze . În prim ă fază se descriu aspectul
general sub care se prezintă, obiectul sau locul pe care se află , iar în faza a doua se detaliază
prima fază , prin menționarea aspectului particular, al culorii , al stării de fluiditate etc.
Urmele de sânge ridicate de pe obiectele purtătoare care pot fi tra nsportabile sau
netransportabile. În cazul obiectelor netransp ortabile, sângele se ridică din urme cu o pară din
cauciuc sau cu pipeta, tampoane cu hârtie de filtru. Dacă sângele este absorbit de pământ , se
prelevă de la locul faptei o monstră de sol cu c onținut sangvin și se introduce în borcănele
curate. Dacă sâng ele este coagulat, el se poate ridica prin răzuirea lui de pe obiectul purtător și
se introduce în recipiente de colectare.
În cazul obiectelor transportabile se ridică de către anchetatori și s e ambalează într -o
manieră în care urm ele de pe ele să nu sufe re nici un fel de modificare.
Expertul, analizând urmele de sânge, poate stabili dacă acesta este de natură umană,
grupa sangvină, ADN -ul, regiunea corpului din care provine, dacă sunt prezenți a numiți
compuși sau corpuri străine în compoziția sângelui.
8 – Urmele de spermă sunt rezultatul secreției glandelor sexuale masculine în timpul
raporturilor sexuale, al masturbării, a l poluției nocturne ori al ejaculării datorită unor stări
patologice , care sunt depuse pe diferite obiecte din imediata apropiere. Ac este urme sunt
valoroase pentru cercetarea criminalistică a unor infracțiuni privitoare la viața sexuală.
Căutarea urmelor de spermă întâmpină greutăți. Fixarea și ridicarea urmelor de spermă
începe cu descrierea în procesul -verbal de cercetare la fața locului. Fotografierea, ca mijloc de
fixare, nu este des utilizată , iar ridicarea lor se realizează prin aplicarea procedurilor
corespunzătoare stării în care se află ele și obiectelor pe care au fost descoperite.
21
I-5- Valorificarea concluzilor de expertiză
“Munca expertului sau a specialistului se concre tizează în raportul de expertiză ori de
constatare tehnico -științifică , care cuprinde trei părți .”35
În partea introductivă se consem nează cine și când a dispus efectuarea expertizei sau
a constatării tehnico -ști[nțifice și ce material i s -a pus la dispoziție expertului,
cantitatea acestuia, și, dacă este cazul, materialul va fi însoțit de fotografii ilustrative.
Partea descriptivă cuprinde rela tarea activității și descrierea tehnicii de lucru folosite
de expert. Se prezintă amănunțit toate examinările făcute prin enumerarea procedeelor aplicate,
a substanțelor și a tehnicilor utilizate, a rezultatelor la care s -a ajuns.
Detaliile redate în par tea descriptivă a raportului de expertiză sunt de un real folos pentru
organele judiciare. Dacă este posibil, această parte poate să se ilustreze prin fotografii și desene ,
care pot fi folosite de către experți i solicitați să efectue ze o nouă expertiză.
În ultima parte sunt formulate concluziile la care s -a ajuns în urma cercetării
materialelor pri mite pentru expertiză de către expert. De obicei, concluziile cuprind
răspunsurile date de experți la întrebările formulate de organul judi ciar, însă când se fac
constatări, prin studiu l materialelor puse la dispoziție, ce reprezintă aspecte noi în co mparație
cu ce s -a cerut, acestea pot fi consemnate în raportul de exper tiză.
Atunci când expertul primește spre analiză materiale necorespunzăt oare calitativ și
canti tativ, nu poate oferi răspunsurile dorite.
Concluziile pot fi pozitive, negative sau probabile, cele din urmă nefiind admisibile. “În
cazul în care nu se poate ajunge la o concluzie certă (pozitivă sau negativă) , specialistul ar tre bui
să se abțină, în mo d motivat, de la formul area unei concluzii. În lumina celei de -a doua opinii,
aceste concluzii ar fi utile , deoarece expertul nu poate stabili înto tdeauna adevărul și atunci este
obligat să facă numai presupuneri, fie din cauza detal iilor reduse ca număr a le obiectului creator
redate în urma examinată, fie din lipsa unor metode adecvate de cercetare în domeniul
respectiv.”
Chiar dacă concluziile nu sunt pozitive sau negative și nu se răspunde în mod concret la
întrebările puse de org anul de cercetare, se p ot enumera o serie de caracteristici care pot ajuta
organul de cercetare să descopere noi probe.
35 Mircea Ion , op. cit, p 16.
22
Concluziile formulate de expert nu sunt obligatorii pentru organul judiciar, acesta din
urmă având puterea de a le admite sau respinge, a cere completări sau a cere o nouă expertiză .
Organul de cercetare studiază raportul de expertiză și apreciază dacă concluziile
respective sunt suficient de convingătoare sub aspect logic pentru persoanele fără pregătire de
specialitate și dacă se contra zic între ele.
23
Capitolul al II -lea
Profilajul criminal . Tehnica profiling -ului
II -1-Apariția profiling -ului criminal
Profilajul criminal sau profiling -ul a fost definit ca o colecție de piste menite să ajute
anchetatoru l în urmărirea penală sau ca m odele de comportament pe care infractorul le posedă.
Deși specialiștii care au studiat fenomenul devianței comportamentale (Cesare Beccaria, Cesare
Lombroso, Enrico Ferri, Jeremy Betham) au acceptat ca termenul de “criminal profiling” să fie
folosit în tr-o acceptiune mai largă ; până în prezent nu există o definiție unanim acceptată.
Profiling -ul comportamental, statistic și geografic, profilul locului infracțiunii precum
și profilingul psihologic al participanților la acțiunea infracțională sunt element e ce pot intra în
sfera “ criminal profiling”.
“Definițiile recente ale profiling -ului au evidențiat că acesta se referă la “procesul de
identificare a trăsăturilor de personalitate, a tendințelor comportamentale, a locațiilor
geografice și a descriptorilo r demografici sau biologi ci ai unui infractor, având la bază
caracteristicile infracțiunii.” ”36
Profiling -ul a apărut ca un nou instrument menit să ajute anchetatorii să trieze din masa
de suspecți și să orienteze ancheta spre persoana care se încadrează în profilul creat. Practic ,
profiling -ul este doar o unealtă folosită în rezolvarea cazului, el nu va rezolva cazul în sine, ci
va oferi informații cu privire la tipul de persoană care ar fi putut comite o anumită infracțiune.
Acesta se realizează pe baza studierii cazului, pe baza informațiilor obținute de la locul crimei
și a informațiilor privitoare la victimă care, apoi, sunt integrate în cadrul teoriilor psihologice
cunoscute.
Profilul psiho -comportamental al infractorului poate fi realizat prin mai multe metode:
a) Metoda Biroului Federal de Investigații a fost elaborată inițial de agenții FBI Howard
Teten și Pat Mullany și presupunea formarea unei impresii generale asupra statusului mental
al infractorului pornind de la observarea globală a locu lui crimei. Între anii 1979 și 1989 s -a
desfășurat un studiu b azat pe inter vievarea a 36 de criminali condamnați pentru omor în urma
36 Butoi Tudorel ,Psihologie Judiciară -Curs Universitar: abordări tehnice și practice, Editura Trei, București,
2012, p 67.
24
căruia agenții John Douglas și Robert Ressler au modificat procesul profilig -ului în metoda
actuală: analiza locului infrac țiunii .
b) Metoda psihologiei i nvestigative a fost dezvoltată de directorul Centrului Internațional
pentru Psihologie Investigativă, David Canter . Acesta, împreună cu echipa sa , au dezvoltat un
protocol structurat de asigurare a suportului investigativ car e se bazează pe statistică .
Practic, pornind de la o bază de date a populației de infractori , se definesc tipologii de infractori ,
iar crimele cu autori necunoscuți sunt comparate cu cele cuprinse în tipologii. Prin compararea
acestora se urmărește evidențierea similitudinilor și are ca rezultat o listă cu caracteristicile
probante ale infractorului necunoscut.
c) O altă metodă de profiling a fost elaborată de Brent E. Turvey unde, plecând de la
observația că infractoriii mint de cele mai multe ori atunci când vorbesc despre crimele lor,
reconstituirea comportamentului criminal reprezintă cea mai obiectivă probă referitoare la
cele întâmplate într -un act criminal.
d) Modul de operare versus semnătura psiho -comportamentală – În orice investigație
se realizează analiza modului de operare a infractorului, care se referă la ceea ce face acesta
pentru a comi te o crimă.”O fișă a modului d e operare (Suciu, 1972) cuprinde: orele la care
este comisă infracțiunea, instrumentele, materialele folosite (pregătite sau ocazionale),
pretextele invocate pentru apropierea de victimă, modul în care comite infracțiunea (cum
acționează, în timpul și dup ă comiterea infracțiunii), obiectele sau persoanele vizate, complicii,
rolul fiecăruia.” 37Cunoașterea modului de operare prezintă o importanță deosebită în rea lizarea
unor conexiuni între diferite cazuri.
e) Profiling -ul geografic este un sistem de manage ment al informației dar și o metodă de
investigație care determină cea mai proba bilă zonă în care locuiește făptuitorul , prin analiza
locațiilor crimelor în ser ie. Modelul Bretingham a stat la baza apariției profiling -ului
geografic. Potrivit acestuia, toț i oamenii avem un “spațiu de activitate” care stabilește un tipar
distinct de deplasare prin oraș, dependent de locurile în care muncim și locuim, iar locul cr imei
este determinat de intersecția traseului de deplasare cu zona respectivă. Majoritatea infra ctorilor
cunosc zona în care vor comite o crimă, acest lucru ajutându -i să ascundă mai bine urmele
infracțiunii sau să comită crima într -un anumit loc și moment prielnic.
37 Ibidem, p 70.
25
II -2-Aspecte metodologice
Metode științifice de elaborare a profilului criminal
A)-Prima metodă de elaborare a profilului criminal a aparținut Biroului Federal de
Investigații din SUA unde, în anul 1972, a fost înfi ințată Unitatea de Șt iințe Comportamentale
(The Behavioral Science Unit – BSU ) specializată în tehnici de profiling cu sediul în la
Quantico, Virginia.
Principalul scop al BSU este acela de a cunoaște ce gândesc infractorii , cine sunt și
de ce acționează într -un anumit mod, c e fac în concret, aceste informații fiind utile în
rezolvarea cauzelor penale și de prevenire a comiterii de noi infracțiuni. BSU este alcătuit din
ofițeri de poliție cu o înaltă pregătire profesională în domeniul ști ințelor comportamentale
precum s ociolog ia și soluț ionare a conflictelor, psihologie și criminologie , dar și psihologi
clinicieni și analiști de management, analiști de informații. Aceștia pregătesc noi agenți în
diferite domenii strâns legate de aplicabilitatea științelor comportamentale , cum a r fi
criminologia aplicată, conflictele și managementul crizelor, aspecte psiho -comportamentale ale
comportamentului infracțional, violența adolescenților, managementul investigării omorurilor,
comportamentul psiho -social al grupurilor de infractori . De a semenea, “BSU asi gură pregătire
și formare inițială în privința trăsăturilor de personalitate, caracteristici comportamentale și
soluționarea conflictelor , pentru a înțelege mai bine acțiunile personale și ale altora.”38
Meritul reglementării sintagmelor de serial killer – criminal în serie sau profili ng
îi revine BSU.
În cadrul FBI funcționează Unitatea de Analiză Comportamentală (The Bbehavioral
Analysis Unit – BAU ) ca departament al Centrului Național de Analiză a Infracțiunilor Violente ,
care sprijină investigațiile criminale prin aplicarea metodelor investigative de analiză
comportamentală. Analiza investigativă infracțională constituie un proces de evaluare a
infracțiunilor , atât din perspectivă investigativă cât și comportamentală.
Agenții FBI Howar d Teten și Pat Mullany au elaborat prima formă de profiling care
constă în formarea unei impresii de ansambu asupra statusului mintal al infractorului prin
38 Butoi Tudorel , Analiz a comportamentală în procesul penal: Compediu Universitar , Editura Pro
Universitaria,București, 2014, p 71.
26
observarea globală a locului crimei. Ulterior, pe baza unui studiu realizat cu ajutorul a 36 de
criminali condamnați care au fost intervievați de agenții John Douglas și Robert Ressler au
apărut modificări în forma profiling -ului. În metoda actuală profiling -ul este sinonim cu analiza
locului infracțiunii. Analiza locului infracțiunii implică cercetarea locului crimei, care are o
imporanță deosebită în acuratețea realizării profilului infracțional.
Conform metodei FBI metoda cercetării la fața locului se realizează în șase etape :
a) Culegerea și evaluarea datelor primare – Profiling Inputs – această etapă are un rol
primordial , deoarece , de realizarea corectă a ac esteia depind întreaga investigaț ie și rezultatele
acesteia. În cadrul acestei etape sunt adunate toate informațiile referitoare la caz :
fotografiile scenei crimei și ale victimei, trecutul victim ei, rezultatele autopsiei și ale analizei
probelor găsite la locul crimei și orice alte informații care pot oferi indicii cu privire la faptele
petrecute înainte, în timpul și după crimă.
Pentru a întelege munca unui pictor trebuie să privim în detaliu tab loul. În cazul
infracțiunilor de omor, pentru a descoperi modul de operare a l criminalului , trebuie să privim
cu atenție “arta” – victima. În creionarea unui profil psihologic victima reprezintă cel mai
important izvor de dovezi . Acest profil nu furnizează întotdeauna aceleași informații de la un
caz la altul. Se bazează pe urma lăsată de făptuitor, dacă aceasta există. Informațiile pe care le
oferă pot include rasa infractorului, starea civilă, vârsta, sexul, reacția la interogatoriul poliției,
ocupația gen erală, dacă individul poate să atace din nou, existența unui cazier judiciar, gradul
maturității sexuale, dacă există posibilitatea ca făptuitorul să fi comis în trecut infracțiuni
similare.
„Când investigatorul furnizează unui profiler informa ții referit oare la vic timă , datele
pe care ofițerul trebuie să le prezinte sunt: ocupația (trecută și prezentă), domiciliul (trecut și
prezent), reputația la muncă, în cartier, descriere fizică, inclusiv imbrăcămintea ce o purta la
momentul incidentului, s tatutul civ il, inclusiv copii i, membrii apropiați ai familiei, nivel de
educație, statut financiar (trecut sau prezent), informații despre trecutul familiei victimei și a
părinților.” 39De asemenea, investigatorul trebuie să furnizeze unui profiler informa ții referioa re
la victim ă cu privire la trecutul medical, fizic și mental, temeri și obiceiuri personale, obiceiuri
sociale, prieteni și dușmani, recente acțiuni în justiție, recente schim bări în stilul de viață,
folosirea drogurilor și a alcoolului.
b) Modelele de si stematizare a datelor – Decision Process Models – această etapă presupunne
sistematizarea tuturor datelor obținute în etapa anterioară și asambarea acestora într-un
39 Ibidem, p 72.
27
tipar logic , coerent. În urma acestui proces se poate stabili și dacă infracțiunea investig ată face
parte dintr -o serie comisă de același individ.
c) Interpretarea actului infracțional – Crime Asse ssment – În această et apă se urmărește
înțelegerea rol ului jucat de fiecare dintre participanți (victimă și agresor ) în desfășura rea
evenimentelor și acțiunilor specifice acestora în desfăurarea crimei. Stabilirea identității
victimei poate ajuta anchetatorii în stabilirea cercului de suspecți, a mobilul ui și a scopul ui
săvârșirii infracțiunii , dar și în derularea activității de urm ărire penală.
Pentru evitarea unei erori judiciare, în cazul dispariției unei persoane, dacă există indicii
că aceasta ar fi putut fi victima unui omor, este prioritară identificarea cadavrului . În cazul
nedescoperirii și identificării acestuia , organului judiciar îi revine s arcina să probeze cât mai
temeinic vino văția autorului faptei și să cerceteze cu maximă atenție cazul.
d) Determinarea profilului infractorului – The Criminal Profile – Se realizează o listă de
caracteristici ale posibilului infractor , în care se pot regăs i: sexul, etnia, un in terval de vârstă,
anumite trăsături fizice (defect locomotor), greutatea, înălțimea, ocupația și pregătirea
profesională, starea civilă, tulburările comportamentale, aspecte privind relaționar ea acestuia
cu alte persoane și tipul de l ocuință și de mașină. Prin realizarea acestei liste se pot stabili
metode adecvate de intervievare și orientarea anchetei către un anumit tip de suspect.
În cazul infracțiunilor de omor se impune o organizare judicioasă a an chetei și o
planificare a urmăr irii penale . “În cadrul acestei planificări un loc important îl ocupă
elaborarea versiunilor . Pentru elaborarea versiunilor care sunt specifice fiecărui caz în parte
se folosesc:
-datele obținute cu ocazia cercetării la fața locului;
-interpretarea urmelor ridicate de la fața locului;
-datele obținute din examinarea cadavrului;
-rezultatele obținute din examinarea cadavrului;
-datele furnizate de către martorii oculari;
-investigații, sesizări anonime, diverse zvonuri;
-natura și cauza morții;
-scopul săvâr șirii omorulu i;
-urmele mijloacelor de transport;
-urmele instrumentelor ori ale substanțelor folosite la suprimarea vieții victimei;
-înscrisurile găsite la locul faptei sau ridicate cu ocazia unor activități.”
e) Investigaț ia propriu -zisă – The investiga tion – În această etapă profilul realizat este inclus
în activitatea de investigare . Rolul profilului este de a oferi anchetei o direcție pe care
28
investigatorii să o urmeze și să restrângă cercul suspecților. Profilul trebuie mereu reconsiderat
dacă nu apa r suspecți sau dacă apar probe noi.
f) Reținerea infractorului – The Apprehension – În această etapă un suspect este reținut și
are loc confruntarea caracteristicilor sale cu cele incluse în profil .Acest lucru se real izează
doar dacă suspectul este urmăr it pentru comiterea în particular a acelei infracțiuni de omor. Din
păcate, în SUA, procentul de cazuri în care a fost realizat un profil și în care nu au fost rezolvate
este mai mic de 50%. Ast fel, această etapă este dificil de realizat dacă infractorul n u este
niciodată prins sau dacă își încetează activitatea și, de asemenea, este prins și acuzat pentru
comiterea altei infracțiuni. „ La b aza metodei FBI se află dihotomia infractor organizat –
dezorganizat, în funcție de care sunt clasificate scenele crimelo r.” 40Infractorii care au o
educație și competență socială, care sunt capabil i să mențină relații armonioase cu cei din jur,
vor lăsa o scenă a crimei organizată , care va scoate în evidență planificarea atent ă și controlul
pe care aceștia î l au asupra actul ui criminal. La polul opus se afl ă o scenă a crimei dezorganizată ,
care relie fează incapacitatea infractorului de a lua decizii inteligente, menite să îi ascundă fapta
sau identitatea. Acesta nu își acoperă urmele, este neglijent cu privire la obiectele ut ilizate și de
obicei este consumator de droguri sau alcool. Există situații î n care un infractor organizat lasă
în urmă o scenă a crimei dezorganizată. Această situație este întâlnită în cazu l în care criminalii
au ca mobil răzbunarea, criminalii care au f ost într erupți în timpul comiterii unei crime sau care
erau sub influ ența uno r anumite substanțe psiho -active.
Această clasificare pare a fi una care ar elucida anumite aspecte privind personalitatea
unui criminal, însă, la o privire mai atentă, se poate c onstata că scenele crimelor au adesea atât
caracteristici organizate , cât și dezorganizate. În special, la criminalii în serie este întâlnită
această situație, deoarece ei își perfecționează modul de operare, devenind mai organizați și mai
atenți. Capacita tea acestora de a se adapta și de a învăța din greșeli îi fac mai greu de cap turat,
uneori anchetatorii neobservând că o crimă face parte din seria lungă de atrocități comise de un
serial kiler. De asemenea, în cazul unei asemenea situații , este deosebit d e important ca profilul
psihologic să fie mereu reactualizat și comparat cu c el al autorului unei alte infracțiuni de
omor, deoarece pe baza unor similitudini se poate constata un tip de personalitate infracțională
comună , dar care a evoluat și a do bândit experiență.
Metoda FBI de analiză a locului crimei rămâne una dintre cele mai predate metode din lume
la ora actuală, deși există numeroase critici aduse la adresa ei . Cea mai vehementă dintre
acestea enunță faptul că modelul se bazează pe datele obținute în urma interviurilor a doar 36
40 Butoi Tudorel , Criminologie, comportamente criminale , Editura Solaris Prind, București, 2009, p 287.
29
de criminali condamnați, dintre care toți de sex masculin și 90% dintre ei albi; astfel s -au ridicat
probleme în cazul alcătuirii profilului psiho -comportamental a l criminalilor în serie femei sau
a celor de altă rasă.41
B) M etoda psihologiei inv estigative – metoda lui David Canter
“Ca și metoda FBI, metoda lui Canter se bazează pe statistică : pornind de la o bază de date
a populației de infractori, se definesc psihologii (grupuri de infractori), iar crimele cu autori
(încă) n ecunoscuți sunt comparate cu cele cuprinse în tipologii. A cest procedeu urmărește
similaritatea și are ca rezultat o listă cu caracteristicile probabile ale infractorului necunoscut.”
42Există și deosebiri dintre metoda lui David Canter și cea FBI și anume că cea din urmă nu își
actualizează baza de date.
Modelu l elaborat de Canter se axează pe interacțiunea dintre victimă și agresor , acesta
având denumirea de “ modelul celor cinci factori ”.
a) Corelația interpersonală – Interpersonal Coherence – este bazată pe ideea că
infractorii vor relaționa cu persoanele pe care le întâlnesc zilnic în aceeași manieră în care ele
vor relaționa cu victimele. O altă idee dezvoltată este aceea conform căreia victima este
imaginea unei persoane importante din viața agresorulu i.
b) Timpul și locul comiterii infracțiun ii pot furniza informații relevante privind
mobilitatea infractorului, precum și despre programul său și viața sa personală. Deoarece timpul
și locul comiterii infracțiunii sunt alese de infractor , acesta are la di spoziție o largă sferă
decizională cu priv ire la actul criminal.
c) Caracteristicile criminale – Criminal characteristics – îi permit analistului să clasifice
infractorii în funcție de anumite caracteristici si să ofere un profil cât mai apropiat al
infrac torului , realizat prin statistică.
d) Trec utul infracțional – Criminal Career – se ia în co nsiderare existența unor activități
criminale anterioare și a cazierului judiciar.
e) Alerta criminalistică – Forensic Awareness – se referă la elemente care dovede sc că
infractorul are cunoștință de tehnic ile de investigație și de colectare a probelor . Astfel se
constată că acesta ș i-a luat măsuri de precauție pentru a împiedica lăsarea de urme ce ar pute a
duce la identificarea lui , cum ar fi îndepărtarea oricărui o biect care ar putea avea sângele sa u
amprentele sale, purtarea mănușilor , utilizarea unor prezervative.
41 Butoi Tudorel , op.cit , 201 4, p 74.
42 Butoi Tudorel , op. cit, 2012, p 69.
30
O critică ce îi poate fi adusă modelului lui Canter este aceea că tipologiile nu pot fi aplicate în
alt mediu decât în cel în care au fost colectate da tele. “David Canter a mai elaborat și conceptul
de profiling geografic , concept în care a vem două modele de comportament ale făptuitorului:
modelul “prădător ” (the marauder), în care infractorul pleacă pentru scurt timp din habitatul
său pentru a comite in fracțiunea, și modelul “navetist ” (the commuter), în care infractorul
călătorește la o oarecare distanță față de zona sa de confort , înainte de a se angaja în actul
crimin al.”43
C) Metoda de analiză a probelor compor tamentale (metoda lui Brent Turvey)
Bren t E. Tuevey a elaborat o metodă de profiling plecând de la observația că infractorii
de cele mai multe ori mint când vorbesc despre crimele lor , iar cea mai obiectivă probă
referitor la cele întâmplate o constituie reconstituirea comportamentului crimi nal.
Analiza probelor comportamentale are loc în patru etape :
a) Analiza criminalistică echivocă – Equivocal Forenzic Analysis – Rolul acestei etape
este cel de a evalua care este cea mai pro babilă semnificație a dovezilor . Înregistrările,
fotografiile, rapoa rtele investigatorilor, dovezile materiale găsite, declarațiile martorilor,
rapoartele autopsiei, trecutul victimei, harta traseului victimei înainte de moartea sa reprezintă
sursele analizei echivoce.
b) Stabilirea profilului victimei – Victimology – În această etapă caracteristicile
particulare ale victimei sunt analizate cu scopul de a se răspunde întrebărilor: de ce a fost ea
aleasă, cum a fost ea abordată, unde și cand a fost ucisă. Datorită practicii judiciare au fost
scoase în evi dență mai multe tipologi i de victimă :
“-victime identificate de organele judiciare, dar care nu doresc să declare nimic , din diferite
motive: rușinea față de părinți sau comunitatea din care provin, frica față de infractor,
neîncrederea în organele judicia re, neîncrederea in oculată de cele mai multe ori de către
infractor, care susține că “are relații în poliție”
-victime identificate de organele judiciare, care doresc să ofere informații , dar nu dor esc să
fie implicate în procesul penal .În această situație , organele judiciar e au obligația profesională
de a le asculta și de a valorifica informațiile transmise, însă fără a implica în vreun fel victima.
-victime identificate de organele de anchetă și care doresc să participe în procesul penal ,
acesta fiind caz ul ideal, dar și ce l mai rar întâlnit în practica judiciară. -victime neidentificate ,
43 Butoi Tudorel, op.cit, 2014, p 86.
31
în ciuda eforturilor susținute ale organelor judiciare și care rămân undeva, în societate, fără a
beneficia de protecția legii, de cele mai multe ori într -o stare de exploatare accentuată.”44
Unii specialiști consideră că victima nu poate fi absolv ită integral de o anumită
răspundere legată de actul infracțional din punct de vedere psihologic. Victima poate ignora
recomandăriile privind evitarea unei anumite zone renum ite pentru rata criminal ității nocturne,
în special violurile, astfel ea devenind parțial vinovată pentru comiterea infracțiunii.
Totuși, în opinia altor autori, printre care Brent E. Turvey, în cazurile violurilor
victimele nu pot fi făcute responsabile p entru că s -au deplasat î ntr-o anumită zonă la o anumită
oră, sau că s -au îmbrăcat provocator și s -au comportat într -o manieră provocatoare. Această
teză este motivată prin faptul că victimele sunt, deopotrivă, femei, bărbați și copii. Se precizează
că nu e xistă un moment prielnic al zilei în care să se comită violul și nici un anumit tip de
persoană căreia să nu i se întâmple.
c) Caracteristicile locului faptei – Crime Scene Characteristics – În aceasă etapă sunt
reliefate trăsăurile scenei crimei determina te de hotărârile pe care infractorul le -a luat în
legărură cu victima, locul și semnificațiile acestora pentru el. Prin compararea scenei crimei cu
celelalte scene asemănătoare se stabilește un tipar de abordare a victimei. Dacă modul de
abordare este simi lar, atunci este posibil să vorbim despre același agresor.
d) Caracteristicile infractorului sunt trăsăturile comportamentale care sunt creionate în
urma parcurgerii pașilor anteriori. Profilul obținut nu este cel final, este necesară reanalizarea
acestuia pe măsură ce apar noi probe. Caracteristicile obținute pot scoate în eviență detalii
referi toare la vârstă, sex, statut profesional, obiceiuri, prezența remușcărilor și a sentimentului
de vinovăție, nivelul de agresivitate, trecutul criminal, domiciliul a gresorului, starea civilă.
Această metodă ia în considerare toate probele fizice, comportame ntul victimei și al
infractorului, care conduc la profilului psihologic. Metoda are o mai mare aplicabilitate trans –
culturală , deoarece analiza probelor comportamen tale nu folosește un grup de referință pe baza
căruia să creeze un profil. Există și critici aduse acestui procedeu , subliniindu -se, în princ ipal,
durata sa mare de timp, dependența calității rezultatului final de cantitatea de informații la care
are acces profiler -ul, dar și la necesitatea unei pregătiri profesionale temeinice.
44 Olteanu Gabriel Ion, Iacob Adrian, Gorunescu Mirela, Voicu Adriana Camelia, Pop Ștefan,
Dragomirescu Bianca, Ruiu Marian, Ștefan Cristian Eduard, Cercetarea activităților structurilor
infracționale, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 260.
32
D) Modul de ope rare
Comportamentul specific modului de operare al unui infractor în serie poate suferi
schimbări, fiind afectate de trecerea timpului. Alegerile pe care acesta le face, cu privire la toate
aspectele ce privesc scena crimei , dar și alegerea victimei, sunt dinamice și maleabile, datorită
perfecționării acestuia de la o crimă la alta. Modul de operare al unui inf ractor se poate schimba
din cauza deteriorării stării men tale, influențate de consumul de alcool, stupefiante sau a
cultivării sentimentului de invincibilitate.
În cazul cercetării oricărei crime se realizează o fișă a modului de operare a
infractorului , în care se punctează tot ce a făcut acesta pentru comitere a omorului. Această fișă
cuprinde : intervalul orar în care e ste comisă crima, instrumentele și materialele folosite
(pregătite sau ocazionale – datorită acestei mențiuni se poate constata caracterul p remeditat al
faptei), pretextele invocate pentru a se ap ropia de victimă, modul în care comite infracțiunea,
complic ii și rolul fiecăruia.” Modul de operare este important atunci când se încearcă realizarea
unor conexiuni între diferite cazuri. Dar la fel de importante sunt și întrebările: ce îl determină
pe in fractor să utilizeze un anumit mod de operare?, care sunt ci rcumstanțele care modelează
acest mod de operare? și este modul de operare – static sau dinamic?”45
Se consideră că anchetatorii comit o greșeală gravă atunci când acordă o
semnificație deosebită m odului de operare în încercarea de a stabili legături între
infracțiuni . În momentul în care se dorește stabilirea unor legături între infracțiuni pe baza
modului de operare , trebuie să se ia în considerare faptul că făptuitorul se specializează , își
rafin ează metoda și valorifică noi fantezii. Infra ctorul are un comportament învățat, dinamic
și flexibil, care se dezvoltă în timp, pe măsură ce capătă experiență și încredere în sine.Unii
criminali pot fi consecvenți în ceea ce prive ște modul de operare într ucât le oferă siguranță și
confort psihic.
Pentru constituirea unui profil este necesar să se aibă în vedere atât modul de operare
al infractorului dar și semnătura psiho -comportamentală . Comportamentul care este
înnăscut, static, rigid și care rămâne ace lași în timp poartă denumirea de semnătură psiho –
comportamentală. Se caracterizează prin nevoia psihologică a criminalului în serie de a face
ceva în plus față de ce este necesar pentru a comite o infracțiune. Ea poate fi folosită de profiler
pentru a scoa te în evidență nevoile emoționale și psihol ogice ale infractorului, stilul de viață și
experiențele care și -au pus amprenta asupra dezvoltării lui. “Prin analiza și interpretarea
semnăturii unui infractor, în combinație cu alte elemente precum modul de ope rare și
45 Butoi Tudorel , op.cit, 2014, p 91.
33
victimologia, anchetatorii pot face legătura între cazuri și înțelege motivul ce determină
infractorul să comită infracțiunea.”46
E) Metoda profiling -ului geografic
Cea mai probabilă zonă în care locuiește făptuitorul poate fi determinată prin
implementarea unui sistem de management al informației și o metologie de investigare care
evidențiază locațiile crimelor în serie. Această tenhică este folosită și în descopeirea ariei
geografice în care locuiesc violatorii, teroriștii, tâlharii. La baza a cestei tehnici se află modelul
Brenting ham , conform căreia toți oamenii au un “spaț iu de activitate“ influ ențat de zona în
care locuim, muncim și ne petrecem timpul liber, iar acest spațiu produce un tipar distinct de
deplasare.
Locul crimei este juxtapune rea “spațiului de activitate” cu zona crimei. Modelul
tridimensional cuprinde posibile locuri în care infractorul ar putea fi găsit. Acesta surprinde
presupuse detalii referitoare la cele mai probabile rute pe care făptuitorul le urmează, locul de
muncă, distanța și mișcarea către și de la loc ul de muncă.
“Metoda profiling -ului geografic presupune o serie de proceduri :
-examinarea dosarului: declarațiile martorilor, raportul de autopsie, profilul psihologic (dacă
există);
-inspectarea locului crimei;
-discuțiile cu investigatorii;
-vizite la lo curile crimelor (dacă există posibilitatea);
-analiza statisticilor locale referitoare la criminalitate și a datelor demografice;
-studiul străzilor și al rut elor mijloacelor de transport ;
-analiza globală a acestor d ate și realizarea raportului.”47
46 Ibidem, p 92.
47 Ibidem, p 94.
34
II -3- Reconstituirea profilului psiho -comportamental al criminalilor în serie
În vederea reconstituirii profilului psiho -comportamental al criminalilor în serie se are
în vedere starea relațională în timpul copilăriei și adolescenței, mediul familial și copilăria
acestuia.
Experiențele prin care a trecut o persoană în timpul coplilăriei și adolescenței își lasă
amprenta asupr a comportamentului. Copiii se i dentifică cu părinții sau tutorii și încearcă să
copieze ceea ce văd . Examinând ca zuistica, criminalii în serie au o copilărie caracterizată de
violențe psihice, fizice manifestate de unul sau de ambii părinți sau sunt orfani de unul sau de
ambii părinți sau copii ilegitimi. Lipsa de afecțiune sau empatie reflectate asupra unui copil îl
poate face pe acesta să nutrească aceleași sentimente în adol escență , ajungând la maturitate să
aibă fantezii perverse pentru că a fost stresat, maltratat, frustrat, să dezvolte sentimente de
afecțiune și empatie. În adolescență el este inca pabil cronic să înfru nte și să depășească
conflictele, devine antisocial și dezvoltă o atitudine ostilă față de cei din jur.
În cazul în care sunt prezenți ambii părinți în viața vi itorului criminal , ei sunt imaturi
sau incompetenți psihologic , oferind un mediu fără reguli, in stabil și unde nu funcționează ca
părinți. În anumite cazuri tatăl este absent sau perifer ic, neimplicându -se în viața de familie sau
manifestând un comportament agresiv împotriva tuturor membrilor familiei. În acest c az copilul
poate prelua ca model compo rtamentul mamei, care este figura centrală a familiei, a altor
apropiați sau își asumă tatăl ca model, iar ca adult are tendința să repete același comportament.
În anumite cazuri mam a este elementul ce poate influ ența negativ comportam entul și
personali tatea copilului. Ea poate fi violentă, aplicând lovituri și izolând copilul, poate maltrata
psihic copilul, acest fenomen fiind definit de psihanalista Alice Miller “Pedagogia neagră ”.
45% din criminalii în serie intervie vați au afirmat că raportul între ei și mamă a fost unul rece,
distant.
“Gianfranco Pallanca afirmă că procesul prin care un individ ar putea ajunge criminal
în serie are trei faze :
-prima fază este autoprotecția – copilul refuză să trăiască propria angoasă, își ascunde
sentimentele, se izolează ;
-a doua fază este refularea – angoasele sunt transferate în inconștient, unde sunt uitate, dar
active.
-a treia fază este protecția – se transferă vina propriei angoase altora.
35
Criminalul în serie ucide pentru că vede în victima lui originea problemelor lui.”48
Numeroși criminali în serie au declarat, după ce a u fost capturați, că au suferit abuzuri
sexuale în cop ilărie. Toți criminalii au demonstrat dificultăți grave d e relaționare cu alții, din
cauza traversării unei perioade de izolare și de abuzuri în copilărie. Izolarea socială este
consecința directă a două modele fundamentale de comunicare și de raport cu grupul de semeni.
Copilul este ridiculizat de colegii de scoală, de prieteni și de societate, iar acesta adoptă
modelul ț apului ispășitor și nu face nimic pentru a ieși din această situație, din contră, se
retrage și mai mult în sine. În această situație el adună o cantitate suficientă de furie acumulată
în toți anii de frustrare , care r efulează într -un mod dezastruos. Model ul agresivului este starea
opusă modelului țapului ispășitor. Aceștia manifestă încă din copilărie un comportament
agresiv , atât în școală , cât și în familie. În relați a cu grupul dețin poziția de li der, fiind vocali
și dorind să fie în centrul atenției. Conform unor date F.B.I ., 54% din criminalii în serie au
manifestat în copilărie comportamente de cruzime față de alți copii. De cele mai multe ori
criminalii în serie au torturat și omorât animale , iar în perioada ado lescenței au eviscerat
cadavre.
În urma diferitelor studii desfăș urate de cercetători s -a ajuns la concluzia că există
anumite elemente caracteristice care pot reliefa un viitor comportament criminal. Masturbarea
prematură, pornografia infantilă și manif estarea sexuală violentă din copilărie fac parte dintr -o
activitate sex uală precoce și bizară , pe care criminalul o manifestă încă de la o vârstă fragedă.
Din datele F.B.I reiese faptul că 56% din criminalii în serie au obsesii pentru foc, sânge și
moarte , iar 71 % dintre ei au trăit sentimen te puternice de izolare în copilărie. Problemele cu
autoritățile și cu autocontrolul, cruzimea față de animale sau față de alte persoane sau abuzul
precoce de droguri sunt alte elemente care pot oferi indicii despre un viitor criminal. Dificutățile
de adap tare, simptomele de tulburări neurologice apărute în copilărie și comportamenutul
neobișnit sunt alte elemente ce pot preconiza un comportament criminal.
Fenomenl criminal se află în strânsă legărură cu condițiile eco nomice . “În țările
industrializate, un de aproape toți indivizii își satisfac mai mult sau mai puțin nevoile primare,
apar cazuri de crime în serie fără motiv, deoarece asasinii vor să -și satisfacă nevoia de
autostimă, demonstrând că pot dispune de viața u nor indivizi după prop ria lor plăcere. ”49
48 Ibidem, p 108.
49 Ibidem, p 111 .
36
II -4- Viitorul profiling -ului criminal
Dincolo de identificarea și prelucrarea urmelor materiale desc operite la cercetarea
locului, viitorul profiling -ului este unul promițător , profiler -ul fiind chemat la locul faptei și
ulterior solicitat pe parcur sul investigației să interpreteze intențiile, obiceiurile, motivațiile,
raționamentele, logica, sensul, organizarea conduitelor criminologice , în ideea conturării
profilului psihologic.
Se va încerca contactarea și implicarea profiler -ului în toate cazuri le în care este
prezentă violența, i ndiferent dacă este vorba despre o infracțiune de furt, tâlhărie, sau viol.
Ajutorul acestuia va fi necesar a tât in faza urmăririi penale, cât și în timplului proc esului.
Datorită dezvoltării tehnologice a apărut în do meniul profiling -ului tendința de
dezvoltare a profiling -ului geografic. Acest lucru este posibil prin folosirea fotografiilor
aeriene, numere de îmatriculare a autovehiculelor, date referitoare la tra nzacții bancare și plata
online care pot permite identi ficarea infractorului într -o anumită zonă geografică prin
intermediul acțiunilor și personalității sale. Profiler -ul geografic poate fi utilizat pentru toate
tipurile de infracțiuni, nu doar infracțiun ile care au elemente de violență sau omor.
În momentu l de față profiler -ul este folosit și pentru a contura modelul de acțiune pe
viitor al unui suspect, sau al unui condamnat și luarea unor măsuri pentru a combate recidiva.
Un viitor rol ar unui profile r în sistemul juridic este cel al asistării acestuia în cadrul procesului
penal și consilierea avocatului apărării în legătură cu viitoarele mișcări tactice ale acuzării.
Profiling -ul și -a făcut loc cu succes și în domeniul afacerilor, marii afaceriști al egând să
consulte un profiler înainte de a face o avans are pe un post de conducere sau o angajare, o
fuziune sau o reoranizare a unui departament. Acest lucru se face prin alcătuirea nucleului de
personalitate și incadrarea acestuita pe un tipar de persona litate și, pentru a oferi angajatorului
răspunsul căuta t, se întocmește profilul de predictibilitate.
37
Capitolul al I II-lea
Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor de omor
III -1- Aspecte generale privind cercetarea la fața locului
a) Noțiunea și importanța cercetă rii la fața locului
“Cercetarea la fața locului este una din activitățile procedurale și de tactică
criminalistică ale organului de urmărire penală, ce se realizează de obicei la începutul urmăririi,
în scopul cunoaște rii nem ijlocite a locului faptei, a descoperirii, fixării și ridicării urmelor create
cu ocazia săvârșirii infracțiunii, precum și pentru ascultarea martorilor oculari, a victemelor sau
chiar a făptuitorilor.” 50Așadar, prin cercetarea locului faptei, organele de urmărire penală
stabilesc circumstanțele în care a fost comisă fapta, identifică făptuitorul sau restrâng sfera
persoanelor bănuite, conservă, adună și examinează probele materiale desc operite. Cercetarea
la fața locului nu poate fi înlocuită cu alte activ ități tactice de administrare a probelor , deoarece
ea constituie principalul izvor de inf ormații și probe ce vor servi la aflarea adevărului. Pentru a
se obține rezultate relevante , cercetarea trebuie efectuată minuțios, porțiune cu porțiune, astfel
încât niciun fragment al câmpului inf racțional să nu rămână necercetat . Omisiunea
cercetării unei porțiuni din câmpul infracțional poate avea rezultate devastatoare asupra
anchetei ducând, in clusiv, la imposibilitatea aflării adevărului.
Prin locul faptei se înț elege perimetrul în care s -a comis o infracțiune și în care se pot
găsi urmele materiale lasate cu ocazia săvârșirii acesteia. Locul faptei poate fi alcătuit din
terenul sau încăperea în care s -a comis infracțiunea, locul unde s -a produs rezultatul,
împrej urările acestor locuri, dacă se găsesc urme create cu prilejul faptei cercetate. De exemplu,
în cazul uciderii prin înjunghiere, la locul unde s -a descoperit cadavrul nu s -au găsit urmele de
sânge. Stabilirea locului unde s -a comis omorul este importantă, pentru a se descoperi urmele
lăsate de autor. 51
Pregătirea cercetării la fața locului se face în două etape : la sediul organului
judiciar și la locul faptei.
50 Băloi P. C., Unele probleme privind cercetarea locului faptei, în “Proleme de medici nă judiciară și de
criminalistică”, vol. IV, Editura Medicală, București, 1967, p 155.
51 Naghi Gabriel, op. cit., p. 160.
38
b) Obiectivele cercetării la fața locului
Principalele obiective sunt:
a. Cunoasterea și investiga rea directă de către organul de urmarire penală sau de către
instanța de judecată a scenei infracțiunii sau a locurilor înscrise în categoria “ locului faptei ”.
b. Descoperir ea, fixarea și ridicarea urmelor infracțiunii, a mijloacelor materiale de
probă.
c. Obținerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului, la numărul de
persoane care au luat parte la comiterea infracțiunii.
c) Sarcinile echipei operative sosite la fața locului
Pregătirea cercetării la fața locului se face în două etape: la sediul organului judiciar și la
locul faptei.
Prima etapă cuprinde activități mai mult de ordin organizatoric , în vederea
cercetării câmpului infracțional sub toate aspectele. Prima măsură cuprinde activități pentru
obținerea datelor necesare despre faptă, locul și timpul în care a fost comisă. Aceste detalii
prezintă o importanță deosebită , deoarece , pe baza acestor detalii , se stabilește tipul de
infracțiune c omisă, numărul victimelor, volumul și natura pagubelor cauzate. A doua măsură
privește transmiter ea unor sarcini urgente pe care organele de poliție urmează să le
îndeplinească la fața locului până la sosirea anchetator ilor. Organele de poliție au îndatori rea
de a conserva locul faptei și de a împiedica pătrunderea în perimetrul infracțional al curioș ilor,
de a salva victimele care sunt în viață, de a identifica martorii și de a-i investiga sumar, cu
scopul de a identifica și de a reține infractorii. Luarea unor măsuri de ordine la fața locului
și evitarea pătrunderii la locul faptei a persoanelor neau torizate sau neadecvate sunt măsuri
ce impun inclusiv membrilor echipei și superiorilor acestora care, fără a participa în concret la
cercetare , vin să ofere instrucțiuni sau să emită ipoteze. Tot mai frecvent se întampla ca ziariștii
să pătrundă în zona cercetată pentru a -și face o ideie în legătură cu situația dată sau pentru a
emite ipoteze și a reconstitui locul faptei, nerespectand regulile de cercetare și modificând scena
inițială.52
În funcție de tipul de infracțiune comisă , se co nstituie echipa de c ercetare , din care
pot face parte: procurorul , care conduce cercetarea , ofițeri din compartamentul judiciar și de
cercetare penală , ofițeri criminaliști, experți de specialitate în domeniul tehnic sau de altă
natură, ofițeri sau subofițeri din cadrul organ ului de poliție în al cărui sector de activitate s -a
52 Ruiu Marin, op. cit., p. 26.
39
comis infracțiunea, medicul legist și subofițerul care conduce câinele de urmărire . În timpul
cercetării la fața locului, pot participa și persoanele legal interesate cum ar fi victima,
făptuitorul, part ea/părțile civile și părțile responsabil civilmente.
Alegerea mijloacelor tehnico -științifice necesare constituie o altă măsură de
asigurare a unei bune cercetări la fața locului. În acest scop se po ate alege utilizarea în timpu l
cercetării a trusei crimi nalistice universale, a mijloacelor tehnice pentru efectuarea fotografiei
judiciare operative, aparatul de filmat cu accesoriile sale, substanțele necesare pentru
ridicarea mulajelor, detectoarele de metale și cadavre, ambalajele necesare pentru ambalarea
și transp ortul urmelor descoperite și miniaspiratorul pentru ridicarea micro -urmelor.
Organului judiciar îi revine sarcina de a verifica cum s -a organizat paza locului faptei,
prin ce mijloace au fost conservat e urmele din perimetrul acestuia și constată m odificările
făcute. Obținerea de informații referitoare la faptă se realizează prin cercetarea la fata l ocului și
descoperirea de martori, prin dialogul cu victima sau cu organele de poliție sosite primele la
locul faptei. “Acestora li se vor cere să clari fice aspectul anterior al locului faptei, raporturile
victimei cu infractorul și cu alte persoane, cu ci ne victima a avut relații de încordare sau de
prietenie, mijloacele tehnice folosite de victimă pentru prevenirea furtului, locul în care s -au
aflat bun urile furate, bolile de care a suferit victima sau infractorul, situația de familie și
materială a acest or persoane.”53
Repartizarea sarcinilor este ultima măsură prealabilă luată la locul faptei, prin care
se specifică ce anume are de făcut fiecare persoa nă din echipă. De exemplu, în majoritatea
situațiilor, șeful echipei de cercetare este procurorul care, împreună cu medicul legist,
verifică starea victimei, menține prin anumite măsuri locul infracțiunii neschimbat,
organizează urmărirea, prinderea și reț inerea infractorului, participă cu ofițerul criminalist la
descoperirea, ridicarea sau fixarea urmelor, la examinarea îmbrăcămintei victimei și a
obiectelor găsite asupra acesteia, caută la locul fa ptei sau în împrejurimile acestu ia obiectele
corp-delict s au alte obiecte pierdute ori abandonate de infractor și conduce activitatea de
încheier e a procesului -verbal de cercetare la fața locului.
Medicul legist prezent la fața locului stabilește dacă victima este decedată,
recoltează și conservă probele biologi ce, în vederea examinării acestora în condiții de
laborator, examinează corpu l făptuito rului , împreună cu expertul criminalist și împrăcămintea
acestui a.
53 Mircea Ion, op. cit ., p 230.
40
Ofițerul criminalist intră, împreună cu procurorul, în perimetrul locului săvârșirii
infracțiunii înai ntea tuturor membrilor echipei, înregistrează declarațiile martorilor, participă
la descoperirea și protejarea urmelor, fotografiază și filmează locul faptei și tot ce se află în
perimetrul său. 54
În faza de urmărire, cercetarea la fața locului este dispus ă printr -o rezoluție
motivată a organului de urmărire penală . Cercetare a se efectuează în prezența martorilor
asistenți, cu excepția cazurilor în care această prezență nu este posibilă. De asemenea, dacă se
consideră necesar, la cercetare pot participa și părțile, o eventuală neparticipare a părților
încunoștiințate nefiind d e natură să împiedice efectuarea cercetării.
În faza de judecată, cercetarea la fața locului este dispusă de către instanță printr -o
încheiere, după începerea cercetării judecătorești.
Planul cercetării se realizează în funcție de natura faptei, de particu laritățile locului în
care a fost săvârșită și de varietatea urmelor existente; conține o gamă întreagă de activități și
procedee de căutare, ridicare și examinare a urmelor, de ascult are a martorilor și a victimei,
precum și a făptuitorului. În cuprinsul planului se menționează atribuțiile fiecărui membru
al echipei de cercetare la fața locului.
Înaintea începerii cercetării propriu zise se impune luarea de măsuri preliminare
cercetări i la fața locului. Aceste măsuri sunt luate în primă fază de polițiștii care se deplasează
inițial la fața locului inaintea echipei de cercetare. Polițiștii sunt obligați să efectueze acte de
cercetare care nu suferă amânare, indiferent dacă este de compet ența lor, cum ar fi: delimitarea
locului săvârșirii faptei , punerea lui sub pază și protejarea urmelor ; menținerea aspectului
inițial al locului faptei, conservarea urmelor, stabilirea exactă a perim etrului scenei
infracțiunii.
Organele de cercetare pena lă au datoria de a nota și fixa o serie de împrejurări care,
o dată cu trecerea timpului pot fi alterate cum ar f i: ora sosirii acestora la locul faptei, pozitia
ușilor, per delelor, ferestrei, mobilei și a altor obiecte din încăpere, starea în care se găs ea
lumina, funcționarea unor aparate sau instrumente casnice, caracterul mirosului.
Acordarea primului ajutor victimelor este de fapt prima măsură care se întreprinde la
fața locului, dacă acestea mai sunt în viată sau dacă nu există certitudinea instalăr ii morții. În
cazul în care victima este trasportată la spital poziția inițială a acesteia se va fixa cu ajutorul
cretei dar și poziția obiectelor din imediata vecinătate. Este extrem de importat a se lua măsuri
de înlăturare a unor pericole iminente, cum ar fi incendiile, exploziile, inundatiile și de
54 Buzatu Nicole ta Elena, Criminalistică , Editura Pro Universitaria, București, 2013 , p. 27.
41
prevenire a unor accidente grave de muncă, al accidentelor navale, a eriene și terestre și de
prevenirea pagubelor materiale.
În cazul etapei preliminare cercetării la fața locului este extrem de important pen tru
anchetă și aflarea adevărului indentificarea martorilor și reținerea eventualelor persoane
suspecte , întrucât martorii pot relata cu suficientă exactitate o serie de evenimente , deoarece
acestea nu au fost viciate de de trecerea timpului sau de interve nția subiectivității. Reținerea și
intervievarea persoanelor suspecte reprezintă o măsură extrem de impor tantă deoarece acesta
este împiedicat să distrugă urme ale infracțiunii , să se debaraseze de obiectele care i -au servit
ca ajutor în comiterea infracți unii sau de crearea de alibiuri false. 55
Cercetarea la fața locului se începe din exterior în interior , iar dacă suprafața este
întinsă , se procedează la fragmentarea acesteia. Când locul faptei este situat într -o încăpere
închisă, cercetarea începe cu exa minarea generală a întregi i clădiri , procedându -se, ulterior , la
cercetarea încăperii și a obiectelor de pe lângă pereți, a ușilor și a ferestrelor. Se observă dacă
obiectele se află în poziția lor firească și funcțională.
Cercetarea la fața locului are d ouă faze convenționale: faza statică și faza
dinamică.
Faza statică constă în examinarea generală a întregului loc a l faptei , în veder ea
descoperirii urmelor și a poziției fiecărui obiect în raport cu al tele, din imediata apropiere.
Primul contact al par ticipanților la cercetare cu zona în care a fost săvârșită infracțiunea prezintă
importanță practică, pentru că oferă posibilitatea aces tora de a stabili limitele și particularitățile
topografice ale locului faptei, de a adapta regulile tactice generale l a natura și particularitățile
concrete ale cazului și de a aplica metodele, procedeele și tehnicile de desfășurare efectivă a
cercetării .
În faza statică de examinare a cadavrului organele abilitate vor stabili modul de
amplasare a cadravrului în deplină c oncordanță cu ambientul din jurul său, distanța față de
acesta, varsta aproximativă a victimei și sexul. Se va stabili cu aproximație desfășurarea
evenimentelor premergătoare omorului (dacă a avut loc o luptă, d acă victima a fost violată sau
aceasta s -a apărat) se va observa în detaliu pozitia membrelor (dacă sunt urme de luptă, vânătăi,
legăruri).56
La determinarea limitelor locului săvârșirii infracțiunii se vor avea în vedere natura
și topografia terenului (te ren deschis, clădire, zonă muntoasă, mlăștinoa să, etc.) care impun
după caz folosirea anumitor mijloace și tehnici de cercetare.
55 Stanciu Emilian, Tratat de Criminalistică , Editura Universul Juridic, București, 2010, p 366.
56 Văduva Nicolaie , Criminalistică, Tratat de tactică și metodică, Editura Era, București, 2009, p 192.
42
Faza dinamică cuprinde examinarea fiecărei urme sau obiect în parte , mișcându -l
de la locul și din poziția în care se află. În vederea evitării substituirii ori confundării unor
obiecte ori urme asemănătoare cu altele, imediat după descoperire ele vor fi fotografiate
(filmate) în detaliu și examinate cu atenție, asigurându -se astfel individualizarea lor, urmând ca
ulterior să fie descrise corespunzător și în procesul -verbal d e cercetare la fața locului.
“Reluarea și repetarea cercetării la fața locului sunt, în realitate, activități tac tice de
completare a a unei activități începute, dar neterminate, rămânând astfel în perimetrul locului
respectiv zone neexplorate, urme nedes coperite. La aceste activități se recurge în situațiile când
cercetarea inițială la fața locului, fie, din anumite cauze obiective, a fost întreruptă în procesul
desfăurării ei.” 57O altă cauză a rel uării și repetării cercetării la fața locului este faptul că ea nu
și-a atins scopul.
Reluarea cercetării la fața locului este o continuare a unei cercetări începute anterior și
întrerupte și continuă din punctul în care a fost întreruptă . Motivele întreru perii pot fi
diverse: locul faptei este foarte vast și con ține urme variate , ce necesită a fi studiate, ridicate și
fixate la lumina zilei , iar lăsarea nopții ar împiedica desfă șurarea cercetării în mod
corespunzător, se descoperă surse de pericol ce peric litează siguranța anchetatorilor sau a
persoanelor prezent e. Reluarea cercetări i se impune a fi îndeplinită de persoanlele care au
început -o.
Repetarea cercetării la fața locului se realizează în cazul în care prima cercetare nu
și-a atins scopul din cauza condițiilor neprielnice, a desfă șurării defectoase și
superficiale. Alteori, repetarea cercetării se realizează în scopul verificării unor versiuni noi, a
unor simulări neefectuate cu prilejul primei cercetări.
Mijlocul prin care se fixează rezultat ele examinării locului săvârșirii infracțiunii este
procesul -verbal de cercetare la fața locului . Acesta poate fi întocmit după terminarea întregii
activități sau treptat, pe măsura desfă șurării cercetării.
Procesul -verbal de cercetare la fața locului cup rinde trei părți: preambulul, partea
descriptivă și încheierea.
În partea introductivă sau preambul ul se menționează fapta cercetată, data comiterii
ei, locul și data, cu mențiunea orei când începe cercetarea, starea atmosferică și a locului faptei,
delimitarea precisă a acestuia, organul de urmărire penală care condu ce cercetarea și identitatea
persoanel or participante. Se consemnează, de asemenea, când și de către cine a fost sesizat
organul judiciar despre săvârșirea faptei, dacă s -a asigurat paza locului și de către cine.
57 Mircea Ion, op. cit., p. 241.
43
În partea descriptivă se descriu desfășurar ea cercetării, mijloacele folosite, me todele
aplicate, metodele și mijloacele de fixare, de studiere și de ambalare a probelor materiale. Se
menționează numărul schițelor, fotografiilor, desenelor și mulajelor și ce reprezintă conținutul
fiecăruia.
În partea finală a procesului -verbal, cunosc ut și sub numele de încheiere , se
menționează ora când s -a terminat cercetareala fața locului și cum a decurs aceasta. Organul de
urmărire penală și toate p ersoan ele participante la cercetare vor semna procesul -verbal pe
fiecare pagină și la sfârșit.
c) Particularitățile cercetării la fața locului în infracțiunile comise cu violență
În cazul cercetării la fața locului în infracțiunile comise cu violență sunt primordial e
identificarea și descoperirea cadavrului , stabil irea cauzei morții, locul și timpul când a
survenit, împrejurările ce au favorizat săvâșirea faptei, mobilul și scopul ei, identitatea
infractorului și a persoanelor care au cunoștințe utile pentru aflarea adevărului.
Pentru a oferi răspunsurile corespunză toare întrebărilor ridicate c u ocazia comiterii
acestei infracțiuni, organele judiciare își fac un plan cu activitățile pe care urmează să le
întreprindă, cu metodele și mijloacele de investigare care vor fi folosite în caz ul cercetării la
fața locului.
Cercetarea la fața locului se desfășoară conform procedurilor în vigoare și prin
aplicarea metodelor tactice recomandate de criminalistică. Se începe prin stabilirea locului
faptei și a constatării eventualelor modificări survenite asupra poziției unor obie cte ori a
conținutului unor u rme. Medicul legist prezent la fața locului examinează vicima spre a stabili
daca aceasta este decedată sau dacă mai este în viață , pentru a -i acorda primul ajutor și a o
transporta la cea mai apropiată unitate spitalicească. D acă victima este decedată, ce rcetarea
continuă prin examinarea cadavrului , spre a se descoperi eventualele urme de violență care
pot conduce la stabilirea cauzei decesului. ” Se recomandă ca cercetarea cadavrului să parcurgă
fazele statică și dinamică, ia r numai după aceea organul judici ar să continue cu cercetarea
statică și dinamică a locului faptei în totalitatea sa.” 58În faza statică de cercetare a cadavrului
se stabilesc locul și poziția acestuia , vârsta, sexul, natura și culoarea îmbrăcămintei, înă lțimea
aproximativă. Faza dinamică începe prin examinarea vestimentației cadavrului, recoltându -se
praful, urmele de sânge sau de altă natură, gradul de uzură a încălțămintei și specificul acelei
uzuri, modul de încheiere a șireturilor. Cercetarea la fața locului faptei se desfășoară în
58 Mircea Ion, op. cit., p 319.
44
formă de spirală, de la corpul victimei s pre periferie . De cele mai multe ori, urmele lăsate
de către infractor se pot identifica în împrejurimile căilor de acces și de ieșire din perimetrul
locului faptei.
Pentru efectuare a unor investicații precise la fața locului, în special în cazul
infracți unilor de omor, este necesară utilizarea unei game mai largi de mijloace tehnice
criminalistice. Organele competente au la dispoziție laboratoare criminalistice moderne,
instalate în automobilele scpecifice instituțiilor, sau pe elicoprere, șalupe sau nave în cazul unor
cercetari efectuate în locuri greu accesibile. Laboratoarele mobile dispun de truse criminalistice
59universale sau de specialitate echipate cu materiale plușate, materia le necesare ridicarii
microurmelor, descoperirii urmelor lasate de picior pe covor, de refacere a inscripțiilor ștanțate
pe obiecte metalice ce au fost înlăturate prin răzuire.
O serie de particularități ale cercetării omorului în funcție de maniera în c are făptuitorul
a suprimat viața victimei pot fi reținute de către anchetator în cadrul cercetării la fața locului.
III -2- Examinarea victimei
Examinarea victimei se face cu scopul de a se constata leziunile suferite de aceasta,
natura lor și modul de formare. Acest tip de examinare se realizează asupra victimelor în viață.
În cazul victimelor decedate, cons tatările sau exper tizele medico -legale se dispun pentru a se
stabili cauza morții, natura leziunilor, caracteristicile instrumentelor care le -au produs. Tot prin
intermediul leziunilor câ nd se stabilește cu aproximație timpul scurs de la instalarea morții și
până în momentul examinării cadavrului, grupa sangvină. În atribuțiunile medicului legist
intră și sarcina cercetării hainelor și a corpului î nvinuitului , spre a descoper i urmele de
violență, de sânge. Pentru constatarea stării psihiatrice a învinuitului , medicul legist trebuie să
colaboreze cu medic ii psihiatri .
Examinarea la fața locului a cadavrului este efectuată de medicul legist împreună
cu pr ocurorul criminalist și se pot stabili data și modul în care s -a săvârșit omorul,
corespondența dintre locul în care a fost găsită victima și locul real al comiterii infracțiunii. În
faza statică a examinării propriu -zise se determină locul în care a f ost descoperit cadavrul,
amplasarea în raport cu urmele și obiectivele din jurul său și poziția corpului. În faza dinamică
vor fi examinate îmbrăcămintea și încălțămintea cadavrului , prin enumerarea caracteristicilor
59 Buzatu Nicoleta Elena , op. cit. , p. 29.
45
proprii, eventualele pete sau urme, lip sa ceasului sau a bijuteriilor. Prin examinarea cadavrului,
în faza dinamică, se constată culoarea pielii victimei, semne le particulare ale acesteia, mâinile
și unghiile, orificiile naturale ale cadavrului. Examinarea amănunțită urmărește cercetarea
leziu nilor vizi bile, a mâinilor și a unghiilor , precum și a orificiilor naturale.
Modul în care viața victimei a fost suprima tă oferă detalii cu privire la mijloacele și
procedeele folosite de făptuitor și constituie unele particularități ale cercetării omoru lui. În
cazul omorului săvârșit cu arme albe sau obiecte contondente victima prezintă pe corp
leziuni produse cu astfel de arme. Aceste leziuni pot fi regăsite pe orice regiune a corpului
victimei, plăgile având margini netede și un aspect liniar, cu unghi uri sau semicircular și au
forma apropiată cu cea a obiectului sursă. Forța cu care a fost aplicată lovitura și rezistența
țesutului caracterizează adâncimea rănii iar lungimea rănii depinde de gradul de înclinație al
obiectului față de corpul victimei. În fucție de concluziile obținute în urma analizei rănilor se
poate afla natura obiectului contondent și identificarea acest uia la locul crimei sau în cadrul
altor cercetări. De asemenea, indenti ficarea poziției rănilor de pe corpul victimei și analizarea
acestora poate face distincția omorului de sinucidere, deoarece în cazul unui omor victima va
avea răni de apărare pe maini, pe torace, cap, spate, însă în cazul unei sinucideri victima nu va
avea semne lăsate de obiecte contondente pe spate , ceafă .60
În ca zul omorului săvârșit prin împușcare victima va prezenta urme principale ale
tragerii, respectiv orificiile de intrar e ale gloanțelor, canalul dar ș i urmele de ieșire, precum
și urmele secundare. Zona corpului unde acestea sunt regăsite, aspectul acestora (urmele
secundare provocate de acestea, urmele de arsură ale pielii ), urmele provocate de gaze de
funingine de pulber e neagră, oferă detalii cu privire la distanța și direcția de tragere( dacă
tragerea s -a făcut perpendicular pe planul țintei sau s -a făcut oblic) și permite diferențierea
sinuciderii de omucidere. De obicei, sinucigașii trag în tâmplă, în inimă, frunte sa u cerul gurii
iar pe mâna acestora se pot descoperi răni provocate de reculul închizătorului, arsuri provocate
de gaze, funingine, resturi organice provenite din propriul corp.61
Moartea prin otrăvirea victimei impune luarea unor măsuri speciale în cadrul
cercetării la fața locului și identificarea unor materiale (sticle, pahare, flacoane, seringi resturi
de alimente, tacâmuri) și ridicarea și sigilarea acestora împreună cu lenjeria victimei și lenjeria
de pat î n vederea analizării acestora în laboratorul criminalistic. În urma analizării probelor
ridicate se poate stabili dacă decesul a survenit în urma intoxicării cu substanțe acute, cantitat ea
60 Văduva Nicolaie ,op. cit ., p 195..
61 Cârjan Lazăr, Tratat de cri minalistică , Editura Pinguin Book, București,2005, p. 601.
46
de substanță pătrunsă în organism precum și tipul de substanță toxi că. Astfel, se poate stabili
dacă decesul victimei este datorat unei intoxicații accidentale, suicid sau omor.
Stabilirea datei morții reprezintă o provocare pentru medicii legisti deoar ece pot fi
obținute anumite informații care pot orienta anchetatorii s pre luarea unor măsuri imediate. Data
morții se va face cu mare exactitate în momentul efectuării necropsiei și oferă posibilitatea
stabilirii activităților desfășurate de victimă în per ioada anterioară omorului, stabilirea unui
calendar al activităților v ictimei, persoane cu care a întrat în contact, persoane cu care victima
era în relații de dușmănie.
“Cercetarea faptelor cu cadavre dezmembrate începe o dată cu descoperirea unor părți
presupuse a fi dintr -un corp omenesc. Sarcina imediat următoare a cercetării constă în
descoperirea celorlalte părți ale cadavrului, pentru identificarea, pe baza lor, a victimei.”62
Sarcina medicului legist este să stabilească, pe baza probelor, vârsta, înăl țimea, sexul,
data aproximativă a morții și natura instrumentul ui folosit pentru eviscerare.
Examinarea victimei este extrem de importantă în toate cazurile dar, în specia, în cazul
victimelor cu identitate necunoscută. În această situație se vor căuta d ocumente sau obiecte care
pot ajuta la identificarea cadavrului . Starea în care se afl ă cadavrul poate împiedica stabilirea
identității acestuia . În funcție de de timpul scurs de la survenirea morții victima poate fi
mumificată, putrefiată, macerată, sap onifificată, lignifiată, carbonizată, în formă de schelet
sau o ase separate .63
În funcție de starea cadavrului metodele de identificare pot fi multiple. Identificarea
dactiloscopică64 este extrem de utilizată datorită acutareții rezultatului. Prin ridicarea
impresiunilor digitale se poate afla identitatea cadavrului cu condiția ca acestea să se regăsească
în cazierul judiciar, într -o bază de date specială sau prin compararea acestora c u urmele digitale
ridicate de pe obiectele unor persoane dispărute.
O altă metodă de i dentificare este reprezentată de confruntarea fișelor de indentificare
de pe întreg teritoriul țării. Această opeațiune se face prin compararea fiecărei fișe de
identific are ce urmează a fi introdusă în sistem cu cele existente și urmărindu -se dacă fișa unui
cadavru descoperit corespunde cu fișa unei persoane dispărute. Compararea se va face ținând
cont de vârsta, sex, data dispariției și data descoperirii cadavrului, vest imentație, atribute
proprii, fotografii, impresiuni digitale și fișa dentar ă.
62 Mircea Ion, op. cit .p 321 .
63 Drăghici Constantin, Iacob Adrian , Tratat de tehnică criminalistică, Editura Sitech, Craiova, 2007, p 351.
64 Buzatu Nicoleta Elena , op. cit., p 51. .
47
În momentul în care se ajunge la concluzia între o persoană dispărută și un cadavru cu
identitate necunoscută există o asemănare se poate recurge la expertiza fotografiei de
portret . Cele două fotografii se măresc la acceași scară pentru a se stabili c aracteristicile
generale (sex, vârstă, rasă, forma feței și a capului, amplasarea și culoarea elementelor
componente ale feței, naționalitate, îmbrăcămintea) și ca racteristicile individuale ( cicatrici,
negi, alunițe, pistrui).
În cazul în care identifica rea unui cadavru care se află într -un stadiu avansat de
putrefacție sau când se descoperă doar scheletul se folosește supraproiecția. Această metodă
constă în suprapunerea elementelor unei fotografii de portret a persoanei dispărute peste
elementele unei f otografii a unui craniu ce a fost descoperit și urmează a fi identificat. Dacă
suprapunerea celor două negative, a persoanei dispărute și a craniului, corespund p artial sau
total din punct de vedere anatomic și topografic atunci identitatea este stabilită .
Dacă se dorește aflarea identității unui schelet atunci se folosește metoda antropologică
prin care se se studiază oasele cadavrului (oase fragmentate, oase izolate sau scheletul întreg).
Această metodă se folosește și în cazul în care cadavrul este sup us unei autopsii și p rezintă și
părți moi. Prin aplicarea acestei metode se urmărește stabilirea sexului, determinarea rasei și a
vechi mii osului, stabilirea vârstei. Uneori această metodă poate fi singura care poate oferi
indicii asupra originii cadavrulu i, în special când specialistul are la dispoziție doar un fragmet
dintr -un os (femur, tibie, peritoneu, pelvis, torace, membre superio are sau inferioare) sau dintr –
un shelet fără craniu.65
Odontologia este o altă metodă de identificare a unui cadavru larg folosită , în special
înaintea apariției identificării prin compararea ADN -ului, și prezintă o acuratețe demnă de
admirat deoarece dentiția își păstrează un timp îndelungat caracterele. Fișa dentară se prezintă
sub forma unui desen care redă poziția celor 32 de dinți și legenda care indică denumirea
dinților , particularitățile acestora și modificările survenite asupra fiecăruia. Identificarea se
poate face și cu ajutorul medicului stomatolog care a efectuat o lucrare stomatologică și o poate
recunoaște.
Un alt procedeu tehnic folosit în identificarea cadavrelo r este reconstituirea
fizionomiei după oasele craniului. Reconstituirea feței se face de un specialist antropolog și
se acționează separat pentru fiecare organsau parte a craniului : ochi, nas, gură, po meți, frunte.
Se va descrie craniul cu toate trăsăturil e sale particulare urmând a se face reconstituirea grafică
și reconstituirea plastică sau sculpturală. Pentru un rezultat cat mai exact în ceea ce priveste
65Mircea Ion , op. cit. p. 361.
48
identitatea cadavrului această tehnică poate fi combinată cu metoda supraproiecției și cu
expertiza fotografiei de portret.
O altă metodă de identificare a victimei este cea a utilizării amprentei ADN . Deși
99.9% din secvențele ADN sunt similare la toate persoanele, anumite secvențe repetitive
variaz ă foarte mult de la un individ la altul, secvențe repetitive care poartă denumirea de
repetiții în tandem cu număr variabi.66
Aceste repetiții sunt foarte similare la între indivizi înrudiți și extrem de diferite între
cei neînrudiți. ADN -ul poate fi ident ificat în orice tip de probă biologică : sânge, păr, celule ale
pielii sau alte fluide corporale , pulpă dentară. Probele genetice sunt analizate prin folosirea
tehnicii PCR (Reacție de Polimerizare în Lanț) într-un laborator specializat . Identificarea
victimei cu ajutorul AND -ului se face prin st abilirea profilului acesteia de AND și compararea
lui cu AND -ul găsit pe obiectele personale găsite în locuință sau alte spații, din tr-o baza de date
sau din alte surse sigure, sau cu cel al ascendenților sau descend enților acesteia pe linie direct ă.
Urmel e biologice pot fi clasificate în trei categorii67:
1-Probe cu înalt grad de precizie în identificarea profilului ADN cum ar fi sângele,
lichidul seminal (indiferent dacă conține spermă), salivă (indiferent de pe supr afață este
ridicată).
2-Probe cu potenț ial în identificarea unui profi ADN precum fluidul vaginal, secreții
nazale, părul, bucăți de carne, celule ale pielii, oase, urină, organe ale corpului.
3-Probe cu potențial în analizele ADN precum ADN -ul mitocondri al, care este extras
din mitocondriile celulei. În acest caz, se reține faptul că ADN -ul mitocondrial este transmis
doar pe linie maternă s permatozoidul neparticipând cu ADN mitocondria la formarea
embrionului deoarece mitocondriile sale (reduse ca număr) s unt localizate în regiun ea piesei
intermediare, structură ce rămâne în afara ovocitului în procesul de fecundare.
66 Franț Ancuța Elena, op. cit., p. 111..
67 Ghiță Rux ana Mariana Lavinia, op. cit., p. 143.
49
III -3- Evaluări de tip profiling privind personalitatea participanților
la infracțiune: victimă și agresor
Pentru elaborarea profilu lui ps iho-comportmental al infractorului este necesară
studierea tipologiei victimei. Astfel, victima joacă un rol esențial în realizarea evaluării de tip
profiling făcută de către specialist. În lucrarea Mindhunter John Douglas afirmă că “ Unicul
mod pe ntru a -i prinde pe criminalii în serie este acela de a învăța să gândim ca și ei ;
comportamentul reflectă personalitatea, de aceea, dacă v rem să înțelegem artistul, treb uie să
privim tabloul; dacă vrem sa înțelegem vinovatul, trebuie să privim crima; un cri minal î n serie
își planifică crima cu aceeași grijă cu care un pictor elaborează subiectul și executarea unei
pânze.”68
Profilul comportamental este elaborat în urma studierii locului crimei, a rapoartelor
poliției, a rezultatelor autopsiei și a declarații lor martorilor. Crima în care există o motivație
sexuală este una dintre cele mai dificile crime de rezolvat. Crimele care sunt “de ocazie” sunt
dificil de rezolv at deoarece victima nu are nici o legătură anterioară cu infractorul. În acest caz
victima este persoan a car e s-a potrivit tiparului victim ologic al crimnalului, decizia
infracțională fiind luată pe baza unei hotărâri fulger.
În cazul în care victima este o persoană decedată iar între victimă și agresor există
anumite legături anterioare comiterii i nfracțiu nii, de exemplu cunoaștera modului de viață al
acesteia , a preferințelor , a trăsături lor psiho -morale și psiho -comportamentale, a relații lor de
prietenie, se poate realiza profilul psiho -comportamental al criminalului.
Psihologia și modul de viață a l victimei oferă detalii asupra unor aspecte psihice și
comportamen tale ale infractorului. Se pot afla concepția și modul de viață, calități le
temperamentale, nivelul de cultură și de educație, atitudini le, starea de echilibru psihic ori
manifestarea unor tendin țe spre agresivitate sau dacă este consumator de alcool sau are vicii
ascunse. Corpul unei persoane decedate oferă detalii asupra naturii ju ridice a cazului pentru a
stabili dacă este vorba despre un omor, de moarte accidentală, de sinucidere sau cel mai
plauzibil mobil al săvârșirii infracțiunii.
Identitatea victimei oferă informații despre familia acesteia, despre relațiile victimei (de
amic iție, de rudenie, de serviciu, de distracție, de dușmămie). Toate stările tensionale sau
conflictuale mai vechi sau apărute recent, precum și cele care privesc legături cu persoane
bănuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori, ca re ar putea sugera
68 Butoi Tudorel, op.cit, 2014, p 116.
50
preocuparea victimei pentru obținerea unor venituri pe căi ilicite, reprezintă un izvor de
inform ații utile spre a creiona profilul psiho -comportamental al infractorului. Există cazuri în
care organele de cercetare sunt sesizate în legăt ură cu dispariția unei victime chiar de către
infractor, acesta fiind concu binul, soțul, rudă. Victima și câmpul infracțional pot oferi detalii
asupra semnă turii psiho -comportamentale a infractorului, plecând de la modul în care a
procedat acesta (în ce loc, jefuind sau nu victima, cu c ruzime sau fără, acoperind sau nu urmele).
“Manipulare, dominare, control – în opin ia lui John Douglas (agebnt F.B.I) acestea sunt cele
trei cuvint e cheie pentru a înțelege modul de operare a unui criminal în serie . Ritualul
crimei se repetă uneori chiar și pentru mai mulți ani. Acest ritual este specificitatea criminalului
în serie, cee a ce îi dăruie ște plăcere, de aceea este tentat să îl prelungească cât mai mult.” 69
Criminalii care găsesc plăcerea în suferința altora au ca mod de operare ferocitatea și
cruzimea. Ei sunt, de obicei, criminali în serie , iar majoritatea victimelor sunt ne cunoscute,
întâlnite întâmplător. Au un aspect comun, pozează într -o persoană de încredere, liniștită, caldă,
de puține ori o persoană își poate imagina că sub această mască se află un monstru. Dorința de
dominare nu îl lasă pe acesta să manifeste sentimen te de empatie, părere de rău, mai degrabă
manifestă dispreț, dezumanizează victima, provoacă suferință și teroare. Vict ima este ascunsă,
abandonată în poziția abuzului, arsă, îngropată, canibal izată sau făcută să dispară .
69 Ibidem, p 113.
51
Capitolul al IV-lea
Profilul p siho-comportamental al infractorului
VI -4- Tipuri de personalitate infracțională
Din punct de vedere teoretic și practic, în cercetările de clasificare și de portretizare a
infractorului, tipurile de personalitate infracțională au o importanță deosebit ă. Pe baza acestora
se pot organiza anumite acțiuni sociale preventive, se pot elabo ra modele explicative privind
modelul de structurare a personalității infractorilor și se poate face evaluarea ei în timp.
Există diferite tipuri de infractori cum ar fi : hoțul, cerșetorul, tâlharul, spărgătorul,
infractorul intelectual. Infractorul de pro fesie este orientat înspre a comite infracțiuni.
Debutează încă din copilărie, aparține unei clase sociale inferioare și are o situație financiară
precară. Reprezintă ulti mul grad de inadaptare socială iar obiectul principal al activității
infracționale î l constituie câștigurile financiare pe care le obține fără a recurge la violență.
Infractorul recidivist este caracterizat prin prezența unor manifestări de indecizie și
incertitudine interioară, cu tendința de a -și ascunde propria personalitate. Prezintă o imaturitate
intelectuală și impulsivitate mărită, egocentrism, rezistență scăzută față de stimuli, indiferență
afectivă, scepticism. De obicei, ei au tendința de a percep e realitatea într -un mod deformat și
eronat.
Criminalul70 este cel mai “de joasă speț ă” infractor. Este caracterizat de impulsivitate,
agresivitate. “Este egocentric, dominator, având o capacitate de raționalizare scăzută, instabil
și superficial în contact ul afectiv, ceea ce îl face să se angajeze în situații conflictuale,
reacționând vio lent. Comiterea infracțiunii devine posibilă datorită intrării individului intr -un
mediu care oferă situații conflictuale de la care nu știe sau nu poate să se sustragă.” 71
Criminalul este caracterizat de o instabilitate emotiv -acțională dobândită încă d in
copilărie, din mediul familial sau din mediul socal. Este o trăsătură esențială a personalității
dizarmonic structurate, caracterizată prin lipsa unei autonomii afective, slaba dezvoltatre a
emoțiilor și sentimentelor, insuficienta dezvoltare a autocon trolului afectiv.
Imaturitatea afectivă este caracterizată prin reacții disproporționate, predominând
principiul plăcerii în raport cu cel al realității. Crizele de plâns, râs sau isterie sunt
70 Vasi le Viorel Investigarea crimelor și criminali lor în serie , Editura Ministerul ui Afaceriolor Interne, București,
2013, p. 145.
71 Butoi Tudorel , op. cit, 2012, p 92 .
52
comportamentele imature la care recurge infractorul pentru a o bține plăceri imediate și
nesemnificative. Este instabil emoțional și nerealist, iar viziunea asupra situațiilor cotidiene nu
este consecventă.
Imaturitatea intelectuală est e caracterizată prin tendința infractorului de a se limita strict
la prezent și de a nu prevedea, pe termen lung, consecințele acțiunilor sale. Ea nu este
reprezentată de coeficientul scăzut de inteligență, ci de o incapacitate în a stabili un raport
rațional între pierderi și câștiguri în proiectarea și efectuarea unui act infacțional. Criminalul
lucrează în taină, observă, plănuiește și execută totul fără a fi remarcat de autorități și de
persoanele apropiate. Duplicitatea este o a doua lui latură, pe car e nu o maschează numai în
perioada în care comite fapta infracțională, ci tot timpu l. Societatea îl privește ca pe un om
corect, cinstit, sociabil și cu bun simț. Deoarece trebuie să ascundă această latură obscură, el se
izolează tot mai mult de societate, de aspectul normal al vieții. Este evident că un infractor este
un inadaptat din p unct de vedere social.
“Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată, ceea ce îi permite comiterea unor
acțiuni atipice, cu caracter antisocial sau disocial. Infract orul apare ca un individ cu o
insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de int egrare socială, care intră în conflict cu
cerințele sistemului valorico -normativ al societății în care trăiește.” 72
Agresivitatea se manifestă printr -un comportament violent și distructiv. Cele mai
cunoscute forme de agresivitate sunt auto-agresive, care constau în îndreptarea
comportamentului agresiv spre propria persoană, exercitând automutilări, tentative de
sinucidere sau chiar sinucidere și hetero -agresivitatea, care pre supune canalizarea violenței spre
alții sub diferite forme, pr intre care și omorul.
I. Pintatel precizează că există două forme distincte ale agresivității: ocazională și
profesională . Agresivitatea ocazională este cel mai des întâlnită în cazul crimelor pasionale și
este caracterizată prin spontaneitate, iar agresi vitatea profesională se caracterizează printr -un
comportament violent în mod deliberat.
Labilitatea este trăsătura personalității care se caracterizează prin fluctuația emotivității
iar egocent rismul reprezintă tendința infractorului de a raporta totul la el însuși și numai el se
află în centrul tuturor lucrurilor și situațiilor.
O altă trăsătură a personalității infractorului este frustrarea. Este o stare emoțională
resimțită de acesta atunci c ând este privat de unele drepturi sau satisfacții care conside ră că i se
72 Ibidem, p. 74.
53
cuvin. Are tendința să -și piardă pe moment autocontrolul, acționând atipic, inconstant, agresiv
și violent.
Complexul de inferioritate este o stare pe care infractorul o resimte ca pe un sentiment
de insuficiență, de incapacitate personală.
Crim inalul a cărui tip de personalitate este organizat poate proveni din familii de tip
permisiv și este dezinhibat, comunică fără bariere, este duplicitar și cameleonic. Provine din
rândul bănuițil or cu farmec personal și câștigă cu ușurință încrederea victim elor. Este posibil
ca infractorul să provină din familii destrămate, cu tată absent și mamă tolerantă.
Tipul dezorganizat poate trăi în familii indecente economic, tatăl având sujbe nesigure
și reacții violente. Are antecedente penale și poate fi identificat în rândul persoanelor izolate,
cu experiențe personale și de cuplu eșuate.
“Axându -se exclusiv pe criterii de natură psihologică, C.G. Jung consideră că există
două tipuri extreme : cel introv ertit și cel extravertit , între care se plasează tipu l intermediar
(ambivert), având caracteristici din ambele tipuri extreme.” 73Introvertitul tipic este o
persoană rezervată, liniștită, cu puțini prieteni, care iubește lectura, își face planuri de viitor și
nu îi place să acționeze sub impulsul momentului . Se comportă agresiv în rare ocazii, duce o
viață ordonată și este un om de încredere, care pune mare preț pe valorile etice. Extravertitul
tipic este sociabil, are mulți prieteni, îi place să riște și a cționează în mod impulsiv. Este
distractiv, deschis, prietenos, optimist și simte mereu nevoia de a vorbi cu cineva.
IV-2-Femeia asasin
Multă vreme s -a crezut că femeia este incapabilă să ucidă. Se sustinea existența unui soi
de diferență biologică între cele două sexe: corpul feminin, predispus să dea viață, nu putea fi
capabil să o ia.
În opinia psihologului criminalist Tudorel Butoi , crimele comise de femei sunt mai rar
întâlnite în practica judiciară. Timpul mediu ca durată între crimele comise de fem ei este de opt
ani, dublu față de timpul la crimin alul bărbat , iar modaliatea de comitere este diferită . Ea
acordă o atenție deosebită detaliilor , dorind ca omorul să pară o moarte naturală, rare fiind
situațiile in care taie cadavrul î n bucăți sau îl evis cerează. Aleg metodele car e nu presupun forță
fizică, evit ă să lupte cu victima, preferând să utilizeze arme de foc, substanțe otrăvitoare.
73 Ibidem , p. 86.
54
Femeile criminal sunt, de obicei casnice, f emei de serviciu, cameriste etc. și aleg victimele cu
care au o relație.” Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular prin care o
persoană este omorâtă de o altă persoană.” 74Sensibilitatea psiho -temperamentală a femeii
asasin o predispune pe aceasta ca , în mod predilect , să dezvolte relații etio -patogenice între
isterie și personalitatea antisocială. Gelozia conjugală constituie trăirea infideliății nu ca reală,
ci ca posibilă sau virtuală, uneori putând exista situația paradoxală, ca , deși infidelitatea să fie
reală , ge lozia să fie patologică. Nu o dată femeia d ezvoltă posesivit ea pierderii obiectului
(bărbatul) sub expresia patalogicului. Desigur, dezvoltatea delirului de gelozie, por nind de la
această premisă a tră irii psiho -patologice, pre supune existența unei anumit e structuri de
personalitate (de tip hipo -paranoi c cu rigiditate, neîncredere, orgoliu, tendința de falsificare a
judecăților sub influența convingerilor proprii).
“Clasifica rea lui Keller este cea mai completă, el analizând 50 de cazuri de criminale
în serie , ajungâ nd la concluzia că tipologia cel mai des întâlnită este cea a văduvei negre și a
asasinei în grup”75
“Văduva neagră ” este femeia care prezintă un coeficient de inteligență ridic at, este
manipulatoare și își ucide soții, iubiții sau amanții. Motivele pentru care aceasta recurge la acest
gest sunt multiple. Cel mai cunoscut caz este cel al Verei Renczi , o tânără de origine maghiară,
născută la București , care, în decursul vieții , a ucis 53 de bărbați, inclusiv pe fiul său, utilizând
arsenic. Motivul principal a fost cel al obsesiei de a fi u ltima persoană pe care au văzut -o
și de a -i păstra mereu. “Nu mai puțin de 35 de sicrie de zinc, așezate în cerc, încadrau
camera lumina tă doar de câteva lumânari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat,
elegant, un nume. În mijocul camere i se afla un fotoliu, i ar lângă acesta se găsea un sfeș nic
bisericesc cu o lumânare pe jumătate arsă , precum și o sticla și o cupă de sampanie. În
fața jandarmilor, Vera Renczi își începea confesiunea, în fapt 35 de confesiuni terifiante.
Oprindu -se în faț a fiecărui sicriu, frumoasa stăpână a conacului ținea, fără nici un pic de
emoție, un monolog sinistru. La cel de al do isprezecelea sicriu, Ver a se prăbuș i, izbucnind
in plâ ns. Era sicriul propriului ei fiu. Așa cum avea să declare ulterior, fusese nevoită să
îl ucidă , pentru că îi aflase secretul macabru. ”Activitatea criminală a durat 15 ani.
„Îngerul morții ” ucid e persoanele pe care le îngrijeș te. Este personificat de infirmierele
din spitale sau de doctori, iar principala motivație este aceea de a contr ola viața celor pe care îi
îngrijește.
74 Dr. Aurora Liiceanu, Dr. Doina Ștefana Saucan, Drd. Mihai Ioan Micle, Violența domestică și
criminalitatea feminină, Institulul Național de Criminologie, București, 2004, p . 48.
75 Butoi Tudorel , op.cit , 2014, p . 52.
55
Cel mai rar tip de asasină de sex feminin este prădătorea sexuală . Crima pentru profit
material , dar și din motive de gelozie este des întâlnită. "Paranoia conjugală" sau sindromul
Othello este o posibilitate clinică a paranoiei cu tematică de gelozie manifestată la soț și care se
dezvoltă de la suspiciozitate pâna la delir.
IV-3- Psihopaț ii- Cercetări științifice asupra creierului uman
Psihopatia este o dereglare mintală sau de personalitate caracterizată prin
comportament antisocial, capacitate redusă de a avea remușcări și control comportamental
redus. Ca și celelalte maladii psihiatrice, psihopatia (sociopatia) se prezintă , din punct de vedere
clinic , sub forma unui spectru de manifestări cu variate grade de gra vitate sau acceptabilitate
socială.
Psihopaț ii sunt înzestrați cu creiere perfect funcționale, se exprimă verbal cu mare
ușurință și dețin o capacitate de concentrare normală. În urma num eroaselor studii s -a constatat
că psihopații dispun de un coeficient de inteligență peste medie și de abilități uimitoare de a -și
argumenta afirmațiile, logica lor este una impecabilă . Inteligența intactă a psihopaț ilor
maschează faptul că partea emoțional ă a creierului lor este avariată și asta îi face de nedetectat.
În ul timii ani neurologii au început să identifice deficienț ele specifice care definesc creierul
psihopatic , utilizând tehnica imagisticii cerebrale. Cercetătorii care au participat la aceste studii
au observat absența absolută a oricărei emoții. Oamenii norma li care sunt puși să vizioneze
imagini cu persoane străine supuse șocurilor elect rice sau altor stimuli dureroși prezintă automat
o reacție emoțională viscerală: încep să transpire și le creste tensiunea arterială. În tr-o situatie
similară, psihopaț ii nu s imt nimic.” Studii de criminologie în care specialiștii americani au
analizat bărbați acuzați că și -au bătut cu bestialitate nevestele, au demonstrat chiar că , pe măsura
ce agresivitatea acestora creștea, tensiunea lor înregistra o scădere; cu alte cuvinte , asupra lor
violența avea de -a dreptul un efect calmant. ” În momentul perceperii unor imagini ce exprimă
teroare, părțile emoționale ale unui creier și ariile corticale prezintă activit ate. Creierul
psihopațiilor nu prezintă tulburări la nivelul ariilor cerebrale corelate emoțiilor, iar sistemul de
recunoastere facială este inert în fața unor astfel de imagini.
Conform celor mai recente cercetă ri în materie, cea mai mare problemă pare a fi
nefuncț ionarea amigdalei, o zona cerebrală responsabilă cu "secr eția" unor emoții precum frica
și anxietatea. Rezultatul unei amigdale distruse este că posesorul nu simte empatie sau
nervozitate atunci cand îi face pe cei din jur să sufere. Prin urmar e, pentru un psihopat, nu e ste
56
nimic în neregulă cu violența: a face rău unei alte persoane este doar o modalitate de a obține
ceea ce dor ește, un mijloc la îndemână de a-și îndeplini fanteziile. Lipsa emoției și nu cea a
rațiunii îl face pe un psihopat să nu perceapă moralitatea. În opinia unora, golul emoțional
implică și faptul că aceșt ia nu învață nimic din experienț ele ost ile și că atunci când se află în
detenție , sunt de patru ori mai predispuși decât ce ilalți detinuți să recidiveze după eliberare.
Specialiștii în neurologie de la Vanderbilt University au mai identi ficat o corelație între
lipsa de frică, de empatie și de sensibilitate în relatiile interpersonale și o problemă de
funcționare a sistemului cerebral al recompensei, deschizând noi perspective în ceea ce privește
tratamentul farmacologic al acestei dereglă ri.
"De multe ori oame nii îi percep pe psihopați ca pe niște criminali cu sânge rece , care își
iau ceea ce doresc , fără să se gandească la co nsecințe. Noi am descoperit însă că la baza unora
dintre cele mai problematice comportamente asociate psihopat iilor, precum actele de violență,
tendința de recidivă și recursul la alcool și droguri, poate sta un sistem al recompensei
hiperactiv", a explica t Joshua Buckholtz , unul dintre specialiștii de la Vanderbilt Un iversity
într-un articol publicat în revista Nature Neuroscience .
Un test utilizat pe scară larga în curtile de judecată din Statele Unite pentru a evalua
dacă un criminal care a comis infracțiuni cu un grad ridicat de violență și care riscă pedeapsa
cu moartea este "Psychopathy Checklist Revised"(PCL -R), al carui autor este criminologul
Robert Hare . Acesta a enunțat ideea că psihopatia este o formă deosebit de gravă de dereglare
antisocială de per sonalitate, caracterizată, pe lângă capacitatea de manipulare, lipsa de empatie
față de ceilalți, dispreț f ată de reguli, și de o tendință sp re un comportament criminal recidivant.
În anul 2007, doi psihologi de la Universitatea California , Skeem și Cooke , în urma
unui studiu utilizând metoda chestionarului realizat pe un e santion de peste 1000 de subiecți,
au ajuns la concluzia că psihopatia și criminalitatea nu sunt interdependente .
"Psihopatia și comportamentul criminal sunt două construcții distincte. Dacă trebuie să
înțelegem în ce relație se află ele, cu toate că o astfel de relație există, este esenția l ca aceste
construcții să fie evaluate separat", a explicat Cook, precizând că acest lucru este deosebit de
important , mai ales în contextul unor proiecte în care indivizii sunt supuși unor limitări ale
libertății.”
57
Concluzii
Profiling -ul reprez intă o tehnică a psihologiei judiciare , care permite determinarea
caracteristicilor comportamentale și de personalitate ale unui infractor. Tehnicile profili ng sunt
utilizate în cazul crimelor în serie, care prezintă semne de tortură, ev iscerări, mutilări, abuzuri
sexuale.
Profilul psihologic , așa cum am arătat în această lucrare, trebuie privit ca un demers
pluridisciplinar. Acest demers a fost tratat dispersat în România, psihologul Tudorel Butoi
fiind unul dintre puținii care au public at lucrări pe baza acestui subiect. Spre deosebi re de
România , multe țări vest -europene și state americare au împlementat î n cadrul cercetărilor
penale met oda pofiling -ului, recunoscându -i valoarea incontestabilă în i dentif icarea
autorilor necunoscuți ai unor infracțiuni.
Această metodă constituie cea mai recentă achiziție în domeniul prioritizării
suspecților, al identificării autorilor și a l direcționării anchetei pe făgașul corect.
În momentul de față infractorii au nenumărate surse de i nformare cu privire la modul d e
cercetare a unei infracțiuni de omor; astf el au nenumărate posibilități de disimulare a actului
criminal. Se impune, astfel, ca anchetatorii să se adapteze la ac eastă realitate și să adopte
metode le moderne din țările occide ntale pentru maximizarea rezultate lor. O astfel de metodă
este și metoda profiling -ului, care, în România nu are valoare probantă din punct de
vedere procesual -penal. Este de neconceput în prezent o investigație majoră , în cazul unei
infracțiuni comise cu violență , fără a se utiliza profil ing-ul.
Cu propuneri de standardizare a protocoalelor operaționale în domeniul cercetării
infracțiunilor și cu inovatii de tehnică judiciară de necontestat , consider că profilul psiho –
comportamental ar putea fi implemetat cu succes și la noi în țară.
În ac est moment tehnica profiling poate fi aplicată și în intervievarea victimei, familiei victimei,
martorilor și juraților, a autorului crimei sau a suspectului, în domeniul antiterorismului sau în
Intelligence Profiling – profilul personalităților politice.
58
Bibliografie :
1. Băloi P. C. , Unele probleme privind cercetarea locului faptei, în “Pro bleme de
medicină judiciară și de criminalistică”, vol. IV, Editura Medicală , București,
2007.
2. Bădilă Mircea, Vidrighin Vasile, Criminalistică, Editura Universităț ii “Lucian
Blaga” din Sibiu, 2015.
3. Butoi, Tudorel , Stojescu Grigorie, Ștefan Cristian -Eduard, Analiza
comportamentală în procesul penal (Compediu universitar), Editura Pro
Universitaria , București, 2014.
4. Butoi Tudorel, Psihologie Judiciară , Curs Universita r: abordări tehnice și
practice, Editura Trei, București, 2012.
5. Buzatu Nicoleta Elena, Criminalistică, Editura Pro Universitaria , București,
2013 .
6. Cârjan Lazăr ,Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, București, 2005 .
7. Dr. Aur ora Liiceanu, Dr. Doina Ștefana -Saucan, Drd. Mihai -Ioan Micle ,
Violența domestică și criminalitatea feminin ă, Institulul Național de Criminologie ,
București, 2004 .
8. Drăghici Constantin, Iacob Adrian, Tratat de tehnică criminalistică , Editura
Sitech, Craiova, 2007 .
9. Franț Ancuța Elena, Criminalistică , Editura Universul Juridic , București, 2018,
10. Mircea Ion, Crimin alistică, Ediția a II -a, Editura Lumina Lex , București, 2010.
11. Naghi Gabriel, Criminalistică, Fundamente, Editura Universul Juridic,
București, 2014.
12. NCPP
13. Niță Nelu, Considerații privind principiile cercetării criminalistice a
infracțiunilor conform noulu i Cod de Procedură Penală , Universitatea George
Bacovia , Bacău, România, 2014.
14. Olteanu Gabriel -Ion, Iacob Adrian, Gorunescu Mirela, Voicu Adriana –
Camelia, Pop Ștefan, Dragomirescu Bianc a, Ruiu Marian, Ștefan Cristian –
Eduard , Cercetarea activităților stru cturilor infracționale, Editura Sitech ,
Craiova, 2008.
59
15. Popa Gheorghe, Gament Nicolae, Criminalistică, Editura Pro Universitaria,
București. 2014 .
16. Ruiu Marin, Criminalistică, Editura Universul Juridic , București, 2013.
17. Stanciu Emilian, Tratat de Criminalist ică, Editura Universul Juridic, București,
2010.
18. Tașu Bogdan -Profilul psihologic al criminalului, Teză de doctorat, Academia de
Poliție “ Alexandru Ioan Cuza ”, București, 2008.
19. Vasile Viorel Investigarea crimelor și criminalilor în seri e, Editura Ministerului
Afaceriolor Interne , București, 2013 .
20. Văduva Nicolaie, Criminalistică, Tratat de tactică și metodică , Editura Era,
București, 2009 .
21. Zamfirescu Neculai Spirea, Tratat practic de psihocriminalistică, Editura
Universul Juridic , București, 2010 .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Profilajul criminal în infracțiunile de omor Coordonator științific: Lect. univ.dr. Gardikiotis Călina -Andreea Absolvent : Macsim Ionuț -Robert… [618627] (ID: 618627)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.