Profil Psihologic; Theodore Robert Bundy
Studiul mecanismelor criminogene a constituit întotdeauna un domeniu de interes pentru noi, având în vedere posibilitatea existenței unor factori care favorizează trecerea la act. O bună cunoaștere a acestor mecanisme, precum și a vulnerabilităților individuale care pot reprezenta factori de risc, in anumite contexte, pot conduce la prevenirea criminalității. Programele care vizează acest obiectiv al prevenției, trebuie să fie deosebit de complexe, încercând să surprindă un număr cât mai consistent de variabile, precum și interacțiunile dintre acestea, astfel încât capacitatea de a preveni trecerea la act să fie una cât mai mare.
Manifestările științifice din domeniu se axează pe aspectul prevenției, având în vedere costurile criminalității, atât la nivel individual, cât și la nivel de societate. Doar acordând atenție variabilelor implicate în creșterea infracționalității pot fi surprinși factorii esențiali de care depinde acest mecanism. Literatura de specialitate nu este la fel de vastă, precum în alte arii ale psihologiei, însă furnizează date suficiente pentru a putea regăsi o serie de modalități explicative al acestui fenomen. Programele de prevenție ar trebui derulate constant de către specialiștii din domeniul judiciar, aceasta fiind singura modalitate prin care se pot atenua consecințele negative majore, care se declanșează inevitabil o dată cu trecerea la act. Nu de puține ori utilitatea analizei preliminare a literaturii științifice care relevă, metode și tehnici ce și-au dovedit eficiența și validitatea este ignorată. Unele programe se derulează superficial, fără a include o bază teoretică solidă, puternic acorată științific, astfel încât să fie sporită probabilitatea unei finalități practice eficiente.
Literatura de specialitate aduce în discuție principalii factori implicați în dezvoltarea mecanismului criminogen, precum și existența anumitor vulnerabilități care, deși nu sunt legate strict de actul criminogen, pot deveni factori de risc, sub influența altor variabile situaționale. Astfel, studiul acestor elemente este esențial, în încercarea de a stabili un model explicativ al actului criminogen. Conform datelor științifice, factorii individuali ocupă un rol esențial în explicarea acestor fenomene. Printre aceștia sunt incluse: trăsăturile de personalitate, existența unor posibile tulburări psihiatrice sau a unor trăsături accentuate, expunerea la evenimente cu potențial trumatic, în special în perioada copilăriei, nivelul inteligenței, duplicitatea, simularea, experiența infracțională, motivația, intenția, culpa, legitima apărare, modul de operare și logica acțiunilor în derularea scenei crimei, contribuția geneticii (anomalii ale creierului, precum și particularitățile funcționării hormale și a neurotransmițătorilor). Conform teoriei lui Jean Pinatel, trecerea la act este condiționată de un “nucleu al personalității criminale”, care include umrătoarele trăsături: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă. Autorul precizează ca nucleul personalității criminale este o rezultantă a dinamicii acestor trăsături. Pe lângă factorii individuali, există o serie de factori externi care pot facilita trecerea la act, precum: personalitatea victimei, mediul în care se dezvoltă individul, lipsa de supraveghere, educația morală, nivelul socio-economic, statutul marital, familia dezorganizată, statutul de orfan, carențe educaționale sau absenteism școlar.
Studiul de față își propune să investigheze principalele mecanisme implicate în declanșarea actului infracțional, printr-o analiză complexă a literaturii de specialitate, precum și prin analiza cazului Theodore Robert Bundy, în încercarea de a găsi posibile explicații ale trecerii la act. Am ales acest caz, întrucât este unul dintre cele mai relevante, din perspectiva obiectivului cercetării noastre. Deși în istorie regăsim o serie lungă de ucigași, al căror număr de victime este semnificativ, termenul de “criminal în serie” ne duce automat cu gândul la Ted Bundy. Nu pentru că ar fi fost cel mai „prolific” dintre ei, nici măcar pentru că ar fi fost cel mai înspăimântător, ci datorită mediatizării de care a avut parte cazul său. Procesul lui a fost primul din istoria Statelor Unite care a fost televizat, iar resentimentele pe care le-a stârnit conaționalilor săi au fost atât de intense, încât moartea sa a fost sărbătorită cu artificii. Așadar, cazul Ted Bundy este unul extrem de mediatizat, existând multiple informații în legătură cu viața și personalitatea acestui criminal în serie. Datorită acestui fapt, în vederea analizei mecanismelor care stau la baza actelor criminale, cazul Bundy a fost pentru noi cel mai potrivit.
Prin urmare, studiul are în vedere depistarea principalelor mecanisme criminogene care conduc către trecerea la act, în infracțiunile grave, de tipul omorurilor, și analiza acestora în cazul Ted Bundy. Finalitatea practic-aplicativă a acestui studiu se concentrează asupra găsirii unor posibile modalități de prevenție ale declanșării mecanismului criminogen. Demersul nostru presupune o metodă de cercetare calitativă, care se bazează pe o amplă studiere a literaturii de specialitate, precum și a informanților în legătura cu cazul avut în vedere. Am pus accent pe credibilitatea surselor, în încercarea de a construi o teză științifică și validă. În realizarea studiului nu am întâmpinat dificultăți majore, singura etapă ce s-a desfășurat cu dificultate a fost cea a depistării surselor suficient de credibile și de actualitate, pentru a putea extrage informațiile cu semnificație psihologică. Numărul surselor a constituit, de asemenea, o mica inconveniență, întrucât a fost nevoie de un efort consistent, în vederea găsirii mai multor surse, astfel încât să putem asigura validitatea concurentă a datelor relatate. Acest proces s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp, însă, în final, am avut un număr mulțumitor de surse.
Investigarea mecanismelor care stau la baza declanșării actului criminal devine utilă, nu doar în încercarea de a explica trecerea la act sau în găsirea vinovatului, ci, mai ales, în vederea construirii unor programe de prevenție, care să ia în calcul tot ceea ce se află în spatele unui astfel de comportament. De cele mai multe ori, agresorii oferă semne care relevă adevăratele intenții, semne ce de multe ori nu sunt conștientizate, tocmai pentru că dispun de trăsături de personalitate care frizează patologicul, manipulând și atrăgând victima. Alte semnale sunt cele de tipul traumelor din copilărie, a căror consecințe nu se pierd, ci lasă urme în esența structurii de personalitate a individului. Problemele din familie, statutul socio-economic, patologia părinților, abuzurile de orice fel constituie alte elemente ce trebuie avute în vedere, în depistarea elementelor declanșatoare ale delincvenței.
În opinia noastră, specialiștii din domeniul criminalistic sau judiciar ar trebui să cunoască bazele psihologiei sau să lucreze în continuă colaborare cu un clinician sau psiholoc judiciar, care să realizeze o analiză a cazurilor, focalizată pe aspectele psihologice implicate. Multe cazuri au drept trigger mecanisme psihologice complexe sau evoluează pe fondul unor tulburări psihice cu conotații antisociale. Prin urmare, cunoașterea aspectelor psihologice implicate este esențială în realizarea unei analize holistice, care să ia în calcul majoritatea variabilelor implicate, astfel încât să realizeze un model explicativ exhaustiv. Doar astfel pot fi derulate programe de prevenție a declanșării mecanismelor criminogene sau programe de informare a populației cu privire la profilul potențialului delincvent.
CADRU TEORETIC
Definirea conceptelor
Literatura de specialitate cuprinde informații vaste cu privire la mecanismele criminogene, acest subiect fiind de interes, nu doar pentru specialiști, ci și pentru publicul larg. Misterul care învăluie, în special aria crimelor în serie, precum și imposibilitatea de a găsi explicații certe, universal valabile, vor continua să confere acestei sfere de investigație un material permanent de studiu. Pentru o bună înțelegere a temei aduse în discuție, am realizat o analiză a literaturii de specialitate, încercând să oferim o perspectivă actuală asupra conceptelor vizate.
Comportamentul criminal. Crima în serie
Crima în serie este definită în literatură ca implicând uciderea de victime disparate în timp, pe parcursul unor zile, săptămâni sau chiar ani (Kocsis, 2008). Perioadele dintre crime sunt denumite și perioade “de calmare”. Gee (1988) susține că în evaluarea crimelor multiple pot fi regăsite trei cazuri. Primul este cel al infractorilor care ucid in secret și corpurile victimelor sunt ascunse. Al doilea caz cuprinde crimele realizate în așa fel încât să pară naturale sau accidentale. În al treilea caz, criminalii nu realizează nicio acțiune pentru a ascunde crimele în serie, acestea fiind evidente. Autorul afirmă că fiecare grup este relaționat cu anumite elemente ce țin de patologia psihică. Aceste elemente vor fi discutate pe parcursul unor capitol viitoare.
În literatura de specialitate se regăsesc trăsăturile crimei în serie (Scripcaru, Olaru, 2009, p. 69):
“sunt crime repetate în timp asupra copiilor (pedofilie), femeilor (violuri și acte aberante, urmate de moarte) și homosexualilor,r epetate în timp, la intervale mai mari sau mai mici, în general, cumotivație sexuală care, prin modul lor de comitere, evocă un fel de„plăcere de a ucide“ (invocată și de autorii lor);
selectarea victimelor se face dintre femeile solitare, dintreprostituate sau dintre cele care fac autostopul;
se comit în zone și chiar țări diferite, datorită mobilității populației actuale;
ca motivație, prin creșterea numărului de victime, evocă plăcerea de a ucide și sadismul, în care satisfacția sexuală se obține prin maltratarea și chinuirea victimei;
originea acestor crime, predominant cu motivație sexuală, rezidă în frustrări sexuale începând din copilărie (copilul, victimă a agresiunilor sexuale) și care se continuă și la vârsta adultă, prin tulburări de dinamică sexuală (impotență).”
Metoda profiling-ului pe care o vom utiliza și noi în lucrarea de față își dovedește utilitatea mai ales în analiza crimelor în serie, întrucât acestea presupun o perioadă mai lungă de timp, care permite specialistului să evalueze personalitatea infractorului, aceasta rămânând constantă pe parcursul traiectoriei criminale (Oprișor, 2015). Același autor susține că aria crimelor în serie constituie domeniul care suferă cel mai mult din cauza lipsei unor studii riguroase, empirice. Se remarcă anumite studii timpurii, efectuate în urma comiterii crimelor, bazate pe paradigme precum psihanaliza (Arieti, Shreiber, 1981, apud Oprișor, 2015) sau psihologia clinică (Brittain, 1967, apud Oprișor, 2015). Totuși, autorul precizează că niciuna dintre aceste tentative nu a efectuat o analiză detaliată, profundă a fenomenului. Studiile contemporane se bazează pe seturi de informații, reunite din surse adiacente, precum presa, rechizitoriile sau transcrierile ședințelor de judecată (Levin, Fox, 1985, apud Oprișor, 2015).
Crima cu motivație sexuală
În general, termenul de criminal în serie se asociază cu comiterea crimelor cu motivație sexuală. Acestea sunt cazuri care evocă sadismul, ca structură de personalitate ce își găsește plăcerea în suferințele pe care le provoacă victimei (Scripcaru, Olaru, 2009). Totuși, există cazuri în istorie de criminali în serie care au uciși barbați, femei și copii doar din motivația mizantropică, precum este cazul lui Charles Hatcher (Stone, 2001).
Crima cu motivație sexuală se regăsește și în cazul lui Ted Bundy, asasinul în serie al cărui profil va fi realizat pe parcursul studiului nostru. “Ted Bundy a fost crescut într-o casă de orfani, unde a fost maltratat și supus la perversiuni sexuale, pentru a se constata apoi incapacitatea sa de a realiza un act sexual și suferința sa din cauza rejetului său de către femei(…) Omoară prin strangulare cu lenjeria de corp a victimelor; în căile genitale ale victimelor, nu s-a constatat nici o urmă de lichid seminal (de spermă), ceea ce atestă incapacitățile sale sexuale, iar în închisoare, fiind absolvent al unei facultăți de drept, scrie despre competența poliției de a descoperi crimele în serie” (Scripcaru, Olaru, 2009, p. 70).
Factori implicați în declanșarea actului criminal
Crima și comportamentul criminal au fost considerate ca fiind fenomene determinate cultural (Gunn, 1977). Alte studii leagă comportamentul criminal de tulburările mentale (Blazquez, Gilchrist, Segura, 2015; Boonmann et al., 2015; Clark, Chuan, 2015; Grøndahl, Stridbeck, 2015). Delincvența este legată, de asemenea, și de factori externi, precum vârsta mamei, copiii născuți din mame foarte tinere având un risc crescut de a dezvolta un comportament delincvent (Vugt, Loeber, Pardini, 2015). În plus, studiile recente accentuează rolul componentelor biologice și ale geneticii în criminalitate, luând în calcul influența familiei în dezvoltarea acestui fenoment (Beaver et al., 2010; Das, Ellis, 2013; Ellis, 2005; Ellis, Hoskin, 2015; Stattin, 2001, Walby, Carrier, 2010). Acești factori vor fi prezentați pe larg în continuare, în vederea unei bune înțelegeri a dezvoltării comportamentului delincvent.
Structura de personalitate și delincvența
Personalitatea este strâns legată de comportamentul criminal. De-a lungul timpului s-au remarcat o serie de teorii care stabilesc acele trăsături ce caracterizează, de cele mai multe ori, structura de personalitate a criminalului. Una dintre cele mai cunoscute teorii este cea a lui Jean Pinatel, care susține existența a patru trăsături ce definesc personalitatea criminală: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă.
Pătrașcu (2010) susține că egocentrismul poate fi definit prin tendința de a raporta totul la propria persoană, atât din punct de vedere afectiv cât și cognitiv. Astfel, persoana construiește o imagine pozitivă despre ea, sub raport, considerând că propria persoană este punctul de reper pentru toate sentimentele și emoțiile. Orice raportate se realizează cu privire la sine și pentru sine. În plus, se dezvoltă foarte mult sentimentul de afirmare a propriei persoane. Totuși, dacă acest lucru nu este posibil, se dezvoltă furia și invidia față de ceilalți. A doua trăsătură, labilitatea, face referire la instabilitatea individului, la o lipsă de organizare, la dezechilibru. Indiferența afectivă, ca trăsătură a personalității criminale descrie răceala care caracterizează procesele afective individuale, subiectul fiind departe de a simți simpatie sau dragoste față de ceilalți. Ce-a din urmă însușire, agresivitatea poate lua diverse forme, de la simpla afirmare, pănâ la ostilități severe care se manifestă comportamental. Autoarea susține că acest nucleul al personalității criminale este o rezultantă, și nu un dat, trăsăturile menționate trebuind să fie analizate în interacțiune și nu individual.
Tulburările de personalitate-fundament al impulsului infracțional
Oprișor (2015) afirmă că studiul științific modern asupra personalității se remarcă prin transformarea speculațiilor despre natura umană, în concepte care pot să o cerceteze empiric. Având în vedere numărul mare de alternative posibile ale teoriilor personalității problema care apare este cea a evaluării acestora. Astfel, criteriile ce vor fi utilizate în evaluare sunt foarte importante, dincolo de valoarea descriptivă și predictivă. Teoriile personalității sunt grupate de către Cosmovici (1992, apud Oprișor, 2015), după frecvența cu care sunt folosite în interpretările psihodiagnostice, astfel: teoria trăsăturilor, teorii psihodinamice și teoriile comportamentale. Autorul precizează că, deși acestea își dovedesc utilitatea, nu reușesc să ofere o imagine de ansamblu asupra fenomenului. Astfel, la o analiză detaliată a acestor categorii pot fi regăsite limite importante în explicarea structurii persoanei. Una dintre cauzele acestor diferențe de opinie este reprezentată de variatele concepții asupra naturii umane.
Totuși, același autor susține ideea conform căreia, fundamental oricărui comportament criminal este personalitate. Această structură este considerată ca oferind o notă particulară fiecărui tip de infracțiune. Raportându-se la infracțiune ca la un răspuns al omului normal, la o situație socială sau la o frustrare, Oprișor (2015) identifică zece parttern-uri de comportament, prin care persoana luptă sau încearcă să evite condițiile nedorite. Cu toate acestea, autorul precizează că:
persoanele care manifestă un risc criminogen pot dezvolta diverse pattern-uri comportamentale, care se desfășoară, fie drept stil constant de reacție în diverse situații conflictuale, fie drept manifestări accidentale ; acest lucru determină includerea lor în categoria „personalităților dificile;
persoana răspunde prin comportamente dificile în situații de dificultate, frustrare sau anxietate, prin urmare, acestea sunt situațiile în care, răspunsurile comportamentale agresive sunt exacerbate;
cunoașterea tipologiilor este utilă în tehnica profiling-ului, deoarece facilitează cunoașterea reacțiilor comportamentale, putându-se formula predicții ale comportamentelor ulterioare, în vederea unui bun management al anchetei. (Oprișor, 2015).
Având în vedere aceste informații putem susține necesitatea includerii în anchetele criminologice, a unor specialiști care cunosc tehnica profiling-ului și, implicit, bazele teoriilor personalității, astfel încât să poate evalua corect și complex aceste elemente definitorii, atât de necesare în aria judiciară.
Tulburările mentale
În privința rolului diagnosticelor psihiatrice în dezvoltarea unor comportamente delincvente, literatura de specialitate oferă informații numeroase, deși se remarcă și opinii conform cărora aceste tulburări nu sunt legate de probleme psihiatrice, ci mai curând de factori culturali (Gunn, 1977). Totuși opinia majoritară din literatură leagă trăsăturile psihice de actele criminale. Astfel, Oprișor (2015) precizează că resorturile interne ale individului care duc la dezvoltarea și declanșarea actului criminal pot fi multiple. Autorul susține că una dintre condițiile de bază ale alcătuirii profilului psihologic este înțelegerea cât mai profundă a mecanismelor psihologice care determină trecerea la act, fără a afecta întotdeauna discernământul autorului.
Schizofrenia și alte psihoze
Astfel, un studiu care compară tinerii ce comit ofense sexuale, cu cei care nu au aceste comportamente, reflectă numărul mare de problem psihiatrice printre cei care manifestă comportamente dezadaptative. Autorii susțin importanța evaluării psihiatrice, subliind că aceasta este cu atât mai necesară, cu cât tinerii petrec mai mult timp în arest (Boonmann et al., 2015). Alte studii leagă schizophrenia și alte psihoze de cazurile de omucideri. Astfel, rata criminalității în cazurile de schizofrenie depinde nu doar de tipul ofensei, ci și de gravitatea bolii. Aceasta contribuie la declanșarea comportamentului criminal, până într-un anumit punct, independent de factorii sociodemografici (Ammann, Modestin, 1995; Ammann, Modestin, 1995). În plus, schizofrenia este relaționată de matriciduri. Astfel, analizând cazurile de matricid au fost regăsite conexiuni dintre acestea și tulburările psihotice, printre care și schizofrenia. În plus, infractorii cu sau fără schizofrenie au fost caracterizați, în multe cazuri de negativitatea dinamicii familiale, relatii patologice cu mamele, precum și expunerea la violențe sau alte ofense (Schug, 2011).
Un alt studiu (Catanesi et al., 2014) susține legătura dintre diagnosticul de tulburare mentala, în special, schizofrenia și cazurile de matricide. Totuși autorii atrag atenția că, deși există o legătură între aceste variabile, tulburarea mentală nu este singura dimensiune implicată, neputând explica singură, trecerea la act. O legătură patologică între mama și fiu este, de asemenea, regăsită, precum și specificitatea personalității fiecăruia sau experiențele cu care s-au confruntat de-a lungul timpului. O altă categorie de delincvențe legată de schizofrenie este reprezentată de incendierile voluntare (Anwar, 2011). Aceste diferențe de opinie atrag atenția asupra existenței multor variabile ce pot afecta în diverse moduri declanșarea unor pattern-uri de comportament dezadaptativ sau chiar antisocial.
Tulburările sexuale
Studiiile demonstrează asocierea dintre tulburările sexuale, în special parafilii și crimele cu motivație sexuală. Această relație este mai des întâlnită în cazul bărbaților, întrucât femeile sunt mai rar diagnosticate cu tulburări de natură sexuală. Deși este o temă cu vaste implicații sociale și juridice, din cauza naturii sale, studiile din această arie implică dificultăți etice. Astfel, multe cercetări adreasează aspect teoretice sau fac referie la studii de caz. Totuși, investigațiile din acest domeniu sunt necesare, în vederea derulării unor programe de prevenție sau reabilitare (Taborda, Michalski-Jaeger, 2012). Un alt studiu relaționează sadismul sexual de criminalii în serie (Turco, 1997).
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Literatura de specialitate nu relaționează direct tulburarea obsesiv-compulsivă cu actele criminale. Totuși, studiile susțin că există o legătură între OCD și dezvoltarea unor comportamente adictive, acestea din urmă fiind strâns legate de favorizarea comportamentelor infracționale (Anton, 2000; Kushner et al., 2005). Tulburarea nu este foarte des întâlnită în aria judiciară, întrucât prezența ei face persoana să încerce să elimine sau să evite gândurile obsesive, prin urmare se va depărta de ceea ce îi produce aceste gânduri, considerându-le disturbatoare. Totuși, Veale et al. (2009) susțin că ceea ce trebuie luat în calcul este riscul secundar al acestei tulburări, care face referire la faptul că o persoana cu OCD poate să dezvolte un comportament, posibil antisocial, pentru a scăpa de obsesii.
Abuzul de substanțe
În acord cu definiția OMS (1967), Holmanu (2014, p. 1) consideră drogurile ca fiind “orice substanță naturală sau sintetică, cu sau fără aplicații medicale, consumate în mod abuziv, în alte scopuri decât cele medicale. Conform Legii nr. 143 din 2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în România, drogurile sunt plantele și substanțele stupefiante sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, capabile să producă farmacodependența”. Autorul precizează că acest concept include drogurile propriu-zise, cu referire la cele ilegale sau dure, dar și drogurile acceptate social sau ușoare și medicamentele.
Abuzul de substanțe este frecvent legat, în literatura de specialitate de cazurile comportamentului delincvent. Un studiu realizat pe un grup de 1265 de pacienți relevă faptul că infractorii, de ambele sexe, care consumaseră alcool și droguri au înregistrat o rată mai mare a criminalității. Totuși, pe grupul de femei s-a înregistrat o rată mai mare a criminalității, dacă acestea sufereau de tulburări mentale, precum schizofrenia sau tulburările afective. Concluzia studiului susține că alcoolismul și abuzul de droguri contribuie semnificativ la creșterea ratei criminalității, independent de factorii sociodemografici (Ammann, Modestin, 1995).
În plus, un alt studiu susține că există un efect semnificativ al expectanțelor cu privire la consumul de alcool, care conduce către realizarea acestui comportament adictiv, înainte de a comite ofensele. Alcoolul poate deveni, astfel, un mijloc prin care se ajunge la efectuarea infracțiunilor. Studiul amintit leagă consumul de alcool, în special de infracțiunile violente (Zhang, Welte, Wieczo, 2002). abuzul de stupefiante afectând procesele economice și sociale. Astfel, se intră într-un cerc vicios. În plus, Roncov (2010) susține că drogurile își exercită efectul negativ asupra mai multor aspecte, preintre care stabilitatea familială, rezultatele școlare, capacitatea de a păstra locul de muncă, precum și asupra coeziunii și siguranței comunitare. Acestea substanțe pot pune în pericol, atât consumatorul și apropiații acestuia, dar și pe ceilalți membrii ai societății. Același autor afirmă că, în ultimul timp, numărul consumatorilor a crescut, sporind, totodată și numărul victimelor bolilor infecțioase, cauzate de abuzul de substanțe. Mai mult decât atât, se remarcă și o creștere a ratei infracționalității legate de acest comportament.
În privința motivației consumului de droguri, opiniile din literatura de specialitate pot fi clasificate în trei mari categorii:
teorii care fac parte din cadrul explicațiilor biologice, susținând că abuzul de droguri reprezintă o conduită moștenită, care apare în urma unor influențe din partea unor factori cu caracter genetic-ereditar.
teorii care se încadrează în explicațiile psihologice, psihosociale sau sociologice, afirmând că abuzul de substanțe este o conduită dobândită, cauzată de factori ce șin de mediul familial, cultural sau social.
teorii mixte, eclectice, care îmbină cele două categorii de explicații, menționate anterior (Roncov, 2010).
Se pare că victimele consumului de substanțe sunt, mai ales tinerii, acesta fiind și unul din motivele pentru care acest comportament este strâns relaționat cu delincvența juvenilă. Roncov (2010) susține că stupefiantele pot fi consumate ca expresie a unei atitudini de opoziție sau de revoltă față de familie. Acești copii pot fi de multe ori victime ale unor familii ce nu îndeplinesc în mod adecvat rolurile parentale. Copiii ale căror nevoi fundamentale nu sunt satisfăcute în interiorul familiilor, vor fi mai puțin rezistenți la influența anturajului, putând cădea mai ușor în plasa consumatorilor de droguri. În plus, autorul consideră că în familiile destrămate sau în cele cu unul dintre părinți decedați, riscul consumului de droguri este sporit. De asemenea, familiile consumatorilor sunt descrise de relații tensionate între părinți, dar și între aceștia și copii. Mai mult, copiii nu sunt suficient supraveghiați de părinți, existând dificultăți de comunicare și o insuficiență a regulilor sau normelor.
Motivația criminală
Motivația constituie, de asemenea, unul dintre factorii legați de comportamentul criminal. Pătrașcu (2010) susține că rolul activ al instinctelor, tendințelor, dorințelor sau emoțiilor în motivarea fiecărei acțiuni umane, inclusiv a actelor criminale, este demonstrat de numeroase studii, efectuate de psihologi, criminologi și psihiatri. Tot în aceeași sursă este inclusă o clasificare a mobilurilor crimei, în primare sau de bază și secundare sau derivate. Motivațiile pentru comiterea crimelor sunt diverse. Astfl, femeile sunt ghidate, mai curând de concepții profeministe, acestea contribuind la sporirea cazurilor de criminalitate în rândul lor. De cealaltă parte, bărbații au scoruri mai mari la agresivitate și rate mai mare în comiterea acestor infracțiuni (McCord, Otten, 1983).
Inteligența
Cercetările leagă inteligența de dezvoltarea comportamentului criminal. Astfel, Pătrașcu (2010) susține că inteligența scăzută reprezintă un factor care poate determina criminalitatea. Autoarea prezintă motivația dată de specialiști în a argumenta impactul inteligenței asupra dezvoltării comportamentului delincvent. Se consideră că ar fi vorba despre lipsa unuia din factorii inhibativi de prim ordin, care se referă la faaptul că persoana nu poate prevedea consecințele infracțiunii, nefiind capabilă să se oprească la timp, să se abțină de la comiterea actului antisocial.
Deși există, totuși, și studii care demonstrează că inteligența nu explică trecerea la act, acest domeniu continuă să genereze interes în cercetare (Guay, Ouimet, Proulx, 2005). Un alt studiu realizat, utilizând statisticile FBI relevă faptul că nivelul inteligenței corelează semnificativ, negativ cu violența crimelor, dar și cu gravitatea celorlalte tipuri de infracțiuni, precum: spargerile, asaltările sau furturile din mașini. În plus, studiul susține că, în general, un IQ scazut este asociat cu comportamentul criminal (Bartels et al., 2010). Alte studii susțin această relație, pe variate categorii de infracțiuni (Beaver, Wright, 2011; Levine, 2008; Rushton, Templer, 2009).
Rolul genezei în dezvoltarea comportamentului criminal
Biologia și genetica criminalității constituie o arie de studiu încă la începuturi, însă cercetările de până acum demonstrează deja existența unor neurotransmițători cheie, a căror prevalență poate să ducă la dezvoltarea comportamentului criminal. Mai mult, specialiștii susțin că anumite regiuni din creierul psihopaților sunt diferite față de creierul normal. Prin progresul științei este posibil ca aceste cauze biologice ale comportamentelor deviante să fie deplin cunoscute. În acest pot vor putea fi generate metode de terapie sau procedure care să lupte împotriva selecției naturale a trăsăturilor violente (Banh, 2013).
Ereditatea este un factor adus în discuție, din ce în ce mai des, ca având un rol relevant în declanșarea comportamentului infracțional. Pătrașcu (2010) definește ereditatea ca reprezentând transmiterea însușirilor și caracterelor fizice sau psihice de la părinți către copii. Același autor precizează că rolul eredității asupra criminalității s-a demonstrat prin mai multe metode, printre care: metoda cercetării cromozomiale, metoda genealogică, metoda gemenalogică. Din perspectiva metodei cercetării cromozomiale, ereditatea „poate însemna doar o anomalie biochimică care perturbă relațiile individului cu mediul său. Comportamentul antisocial este o formă de manifestare a unei tulburări organice” (Pătrașcu, 2010, p. 2). Autoarea susține că acest fapt se datorează unor accidente cromozomiale. Studiile realizate pe gemeni sunt, de asemenea, deosebit de relevante, evidențiind importanța eredității în apariția acestui fenomen. Cercetările demonstrează existența unor similitudini între cazurile de infracțiuni realizate de gemeni (Pătrașcu, 2010).
1.2.6. Factorii de mediu
Pătrașcu (2010, p. 1) susține că anumite condiții de mediu, printre care “certurile, neînțelegerile din familie, lipsa de supraveghere, imposibilitatea satisfacerii nevoilor primare – pot fii cauze care să determine o conduită delicventă chiar la persoane cu o constituție psihică normală”. Același autor atrage atenția asupra faptului că, atunci când factorii individuali se întâlnesc cu cei exterior, de mediu, șansele declanșării comportamentului criminal sporesc considerabil.
Din perspectiva analizei factorilor de mediu în formarea substratului comportamentului delincvent, Pătrașcu (2010) afirmă că o funcție importantă a familiei este cea de a educa și forma tinerii, astfel încât aceștia să se integreze în mod adecvat vieții sociale. Așadar, familia are un rol hotărâtor, funizând un model social essential, care va influența concepția despre lume și viață, comportamentul, dar și modul de relaționare și raportare la diversele norme sau valori sociale. Autoarea susține și faptul că, există cazuri în care strategiile educaționale folosite de părinți nu duc la rezultatele așteptate, ci, mai curând ating rezultatul opus. Datele din literatură atrag atenția asupra importanței relației părinte-copil, importanță bazată pe faptul că încă de la începutul existenței sale, contactul cu exteriorul este datorat acestei relații. Prezența mamei este esențială în această perioadă, studiile demonstrând că mama ar trebui să fie afectuoasă, dar și fermă. Relațiile de afecțiune dintre mamă și copil vor avea o influență asupra dezvoltării personalității.
Se pare că, un rol important în criminologie îl are climatul familial, care poate fi analizat, ținând cont de următorii factori (Pătrașcu, 2010):
modul de raportare la ceilalți al părinților;
sistemul de atitudini pe care părinții îl au în raport cu societatea;
modul în care copilul este perceput în familie;
modul în care de manifestă autoritatea;
nivelul până la care se acceptă variația în comportamentul copilului;
modalitatea în care sunt aplicate recompenselor și pedepsele;
deschideres și de sinceritate copilului în raport cu părinții.
Familia dezorganizată, conflictele familiale frecvente, precum și familia hiperprotectivă sau, dimpotrivă, hiperpermisivă sunt factori numiți, de același autor, ca având un important rol în construcția individului și, implicit, în declanșarea comportamentului criminal. Aceste concluzii sunt întărite și de alte studii, rolul factorilor familiali fiind unul unanim acceptat (Farrington et al., 2001). Stilul parental exercită un rol definitoriu în formarea personalității tinerilor și adoleșcenților. Hoeve et al. (2011) susțin că nivelul delincvenței este mic, în familiile în care există cel puțin un părinte autoritar, iar în familiile cu doi părinți neglijenți, comportamentele delincvente sunt des întâlnite. Acest studiu susține ideea că nivelul delincvenței depinde de combinarea stilul parental al ambilor părinți. Stilul parental este asociat nu doar cu delincvența juvenilă, ci și cu dezvoltarea ulterioară a unor comportamente agresive în relațiile interpersonale (Casas et al., 2006; Kawabata et al., 2011; Michiels et al., 2008).
Prevenirea criminalității
Într-o societate destul de evoluată, care pune accent pe evaluare și tratament, mecanismele delicvente încă există, iar specialiștii sunt uneori depășiți de situație. În vederea realizării unor programe de prevenire adcvate și eficiente este necesară o bază teoretică solidă și o bună definire a conceptelor implicate, precum și a strategiilor și metodelor ce pot fi folosite. Elaborarea unui astfel de program implică o serie de dificultăți, în special de ordin teoretic, întrucât prevenirea criminalității implică confluența mai multor domenii și, implicit, a multor categorii de specialiști și metode de investigare. În definirea noțiunii de prevenție este relevantă opinia lui Gassin (1988, apud Muțiu, 2013, p. 2), care definește prevenirea ca fiind “orice activitate de politică penală care are ca finalitate exclusivă sau parțială limitarea posibilităților de apariție a unui ansamblu de acțiuni criminale, făcându-le fie imposibile, fie mai dificil de realizat, fie improbabile, cu excluderea a ceea ce decurge din amenințarea unei pedepse, ca și din aplicarea sa”.
Literatura de specialitate susține faptul că în România, conceptul de prevenție are, în general, două conotații:
prima face referire la caracterul sociologic și criminologic, constând în ansamblul de activități desfășurate în direcția identificării, explicării și diminuării cauzelor și condițiilor generale și speciale, sociale și individuale, obiective și subiective care generează sau favorizează manifestări delincvente în societate;
a doua are un character cu caracter juridico-penal și privește efectul pe care legislația penală, prin incriminările și pedepsele sale, îl are asupra conduitei și comportamentului indivizilor, precum și a grupurilor sociale (Muțiu, 2013).
Având în vedere costurile criminalității, societatea actuală acordă din ce în ce mai mult interes politicilor preventive, mai mult decât celor represive, datorită faptului că acestea pot atenua într-o mai mare măsură gravitatatea consecințelor, care apar ulterior declanșării mecanismului criminogen. Este important de remarcat că planurile de prevenție nu sunt total eficiente, neputând fi vorba de un control deplin sau de acapararea totală a acestor fenomene. Raportarea realistă la aceste demersuri este esențială, pentru a putea lua în calcul și eventualele consecințe implicate.
Muțiu (2013) susține faptul că ineficiența politicilor preventive poate fi cauzată de diverși factori precum:
imposibilitatea de a elimina complet acest fenomen, întrucât el face parte integrantă din orice societate; în consecință, obiectivul specific al oricărei acțiuni preventive îl poate constitui diminuarea nivelului delincvențional și mobilizarea rațională și mai eficientă a resurselor de combatere a comportamentelor delincvente;
imposibilitatea de înlăturare a cauzelor profunde ale delincvenței; în aceste condiții se poate acționa pentru reducerea efectelor delincvenței la nivel individual, de grup și social;
necunoașterea, în unele cazuri, a efectelor/rezultatelor măsurilor aplicate în cadrul programelor de prevenție; explicația ar consta în dificultatea de evaluare („măsurare”) a câmpului social și în complexitatea programelor de prevenție;
acțiunile preventive presupun utilizarea unor tehnici specifice, unele dintre acestea implicând costuri ridicate (ceea ce le face destul de dificil de aplicat), altele generând sentimentul de insecuritate la anumite categorii de populație; totodată, există posibilitatea ca unele tehnici (de exemplu, supravegherea electronică) să determine restrângerea unor libertăți individuale.
Toate aceste informații demonstrează necesitatea acordării unui interes sporit acțiunilor de prevenție și, totodată, necesitatea de a înțelege substratul acestor demersuri, incluzând aspectele teoretice implicate. Doar în acest mod, acțiunile preventive derulate vor fi eficientizate și riscul erorilor va fi diminuat considerabil.
Profiling-ul
Descrierea metodei
Oprișor (2015, p. 5) afirmă că în literatura de specialitate, termenul de « criminal personality profiling » are o accepțiune largă și desemnează profilul comportamental, sau profilul psihologic al autorului necunoscut al unei infracțiuni. În limba engleză, “sintagmele sunt multiple și, credem noi, mai grăitoare decât în limba română: « behavioral profiling, crime scene profiling, offender profiling, psychological profiling și, cea mai recentă, criminal investigative analysis ».” Același autor consideră că, până într-un anumit punct istoria profiling-ului se confundă cu istoria investigațiilor criminalistice.
Utilitatea metodei profiling-ului a fost demonstrată în explicarea comportamentelor infracționale. Nu este indicată totuși, folosirea acestei tehnici în mod singular, dat fiind caraterul calitativ al metodei și posibilele implicații subiective în analiza cazului. Pentru validarea metodei se poate face apel la numeroase alte tehnici din aria investigațiilor criminalistice, profiling-ul constituind o metodă adiacentă lor. Astfel, Oprișor (2015) afirmă că profilul psihologic al infractorului poate constitui o metodă de identificare al autorului infracțiunii, identificarea bazându-se pe analiza complexă a modului de comitere a faptei, dar și pe analiza specificității personalității criminale, care face individul să acționeze într-un anumit mod înainte, în timpul cât și după comiterea infracțiunii. Aceste elemente vor fi ulterior combinate cu detaliile obiective, cu probele materiale ridicate de la locul faptei și apoi comparate cu tipurile de personalitate și dezechilibrele psihice cunoscute, pentru ca în final să rezulte o descriere cât mai exactă și practică a autorului. În aceeași lucrare sunt prezentate principalele metode de profiling, printre care regăsim: metoda FBI-ului, metoda Brent Turvey (Behavioral Evidence Analysis), profilul geografic, precum și metoda David Canter (Investigative Psychology).
Oprișor (2015) enumeră, principiile generale ale profiling-ului criminalistic. Acestea sunt:
Procesul profilingului se fundamentează pe cercetarea complexă la locul faptei, iar celelalte activități (determinarea formei de comportament deviant, background-ul victimei, predicțiile referitoare la persoana făptuitorului etc.) derivă din prima.
Comportamentul reflectă personalitatea individului.
Profilul psihologic al autorului este un instrument care poate fi utilizat, doar în cazurile în care, pe activității infracționale, personalitatea făptuitorului nu suferă schimbări majore.
Persoanele care se află în cercul de suspecți nu vor fi expluse, doar din cauza faptului că nu se încadrează ăn profilul psihologic.
Pe parcursul activității sale, specialistul profiler trebuie să fie ghidat de profesionalism și să respecte etica profesională, confidențialitatea, dar și demnitatea umană.
Așadar, metoda profiling-ului se bazează pe ideea că personalitatea se reflectă în comportament. Astfel, Oprișor (2015) afirmă că această metodă are în vedere doar comportamentul. Acesta va fi analizat din perspectiva modurilor sale de exteriorizare și a manifestărilor. Specialistul va interpreta aceste manifestări, bazându-se pe informațiile deținute în cauză. Tototodată, este important de avut în vedere faptul că un pattern comportamental se poate manifesta în mod similar de-a lungul timpului, însă este posibil ca, în situații de excepție, acesta să se modifice semnificativ. Autorul susține că latura dinamică a comportamentului se reflectă cel mai mult în cazurile de infracțiuni cu violență. Mai mult, din punctul de vedere al autorului, latura comportamentală care îl conduce pe agresor la manifestarea violenței este normală, în acest mod el alimentându-și nevoile interioare conflictuale, la nivel inconștient. Prin urmare, pentru specialist, scena crimei va conține toate aceste indiciile ale manifestărilor comportamentale specifice ce ilustrează diverse nevoi și pattern-uri.
Oprișor (2015) precizează că, mai ales în cazul crimelor în serie, în analiza bazată pe metoda profiling-ului, se au în vedere trei elemente:
modul de operare (modus operandi);
ritualul (care face referire la anumite semne ale unor fantezii sau nevoi psihologice);
semnătura (ce implică o combinație unică de comportamente).
Importanța metodei în contextul acțiunilor preventive
Metoda profiling-ului a fost demonstrată în investigarea modalității de comitere a diverselor infracțiuni. Având în vedere că personalitatea se reflectă în comportament, analiza acesteia poate conduce către depistarea unor pattern-uri utile în explicarea comiterii delincvențelor. Acest aspect este relevant, mai ales în cazul crimelor în serie, întrucât acestea presupun o perioada mai îndelungată, oferind, astfel, specialistului, posibilitatea de a evalua complex cazul, în vederea realizării profilului. Aceste investigații au un important rol practic. Pe lângă importanța evidentă în soluționarea cazului și în găsirea unor posibile explicații pentru aceste acte, se remarca oportunitatea de a folosi aceste informații în prevenția criminalității. Cunoașterea structurilor de personalitate sau a principalelor elemente care definesc personalitatea criminal pot fi realizate programe de informare pentru populație, în vederea diminuării riscului de a relaționa cu posibili infractori. Mai mult, după cum susțin studiile științifice, bazele personalității criminale se construiesc încă din copilărie. Astfel, cunoașterea și informarea cu privire la importanța stilurilor parentale și a modelelor pe care părinții le oferă copiiilor în această perioadă devin deosebit de importante. Astfel, psihologii, în special cei din aria clinică își pot intensifica demersurile preventive, bazându-se pe un studiu aprofundat al literaturii de specialitate și pe utilizarea profiling-ului, ca metodă adiacentă celorlalte tehnici obiective.
Considerații finale
Literatura de specialitate acordă un loc important investigării comportamentului criminal. Pe lângă aspectele teoretice, care privesc diversele moduri în care sunt definite și operaționalizate conceptele implicate, un rol deosebit îl au încercările de a explica trecerea la act. Astfel, pot fi regăsiți diverși factori a căror influență este legată de dezvoltarea comportamentelor antisociale, dezadaptative sau chiar criminale, precum: structura de personalitate, mediul familial, anomaliile genetice, tulburările psihice sau motivația. În investigarea acestor trăsături poate fi utilizată metoda profiling-ului, care permite stabilirea unor elemente cheie, ce favorizează dezvoltarea comportamentului infracțional. Este important de reținut faptul că realizarea profilului nu constituie o metodă ce poate fi utilizată singular, ci adițional altor metode obiective. Cu toate acestea, prin această tehnică pot fi extrase date relevante în legătura cu formarea personalității individului, putându-se surprinde principalele vulnerabilități care au condus către criminalitate. Acest demers are un important rol în explicarea fenomenului delincvenței. Mai mult decât atât, cunoașterea și explicarea, măcar parțială, a acestor comportamente pot conduce către găsirea unor modalități de prevenție, a căror impact se regăsește, atât la nivel individual, cât și la nivel de societate. Impactul acestei teme la nivel individual și social, precum și misterul asociat domeniului criminologiei, provenit tocmai din imposibilitatea de a găsi explicații certe și unanim valabile, justifică interesul crescând, acordat acestei arii de studiu.
OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII
Obiective
Studiul de față își propune să investigheze principalele mecanisme criminogene care au condus către trecerea la act, în cazul Ted Bundy. De asemenea, vom încerca să identificăm posibile modalități de prevenție ale declanșării mecanismului criminogen.
Descrierea procedurii de recoltare a datelor. Analiza credibilității surselor
Pentru atingerea obiectivelor cercetării am analizat literatura de specialitate, în încercarea de a identifica cele mai credibile surse de obținere a informațiilor cu semnificație psihologică. Cazul Ted Bundy este unul intens mediatizat, astfel încât examinarea credibilității surselor a reprezentat o provocare. În vederea realizării unei analize cât mai obiective, toate datele regăsite au fost comparate, pentru a se ajunge la concluzii bazate pe surse multiple. Așadar, primul pas în realizarea studiului nostru a constat în cercetarea câmpului cunoașterii și extragerea informațiilor cu semnificație psihologică. Toată această analiză a fost precedată de analiza credibilității surselor.
Analiza credibilității surselor
Informațiile cu semnificație psihologică au fost extrase în urma examinării volumelor: “The Stranger Beside Me” (Rule, 1980), “Ted Bundy: Conversations with a Killer” (Aynesworth, Michaud, 2000), “The Only Living Witness: The true story of serial sex killer Ted Bundy” (Aynesworth, Michaud, 1999) și “The Bundy Murders: A Comprehensive History” (Sullivan, 2009). Toate acestea prezintă biografia lui Bundy, în încercarea de a depista mecanismele ce au stat în spatele actelor criminale. Credibilitatea acestor surse nu este clară, fapt pentru care am optat pentru alegerea informațiilor care pot fi validate utilizând și alte surse. Ann Rule a fost colega sa în perioada în care Ted lucra la centrul pentru consilierea persoanelor. Având în vedere legătura directă cu el, putem considera că informațiile din primul volum menționat sunt credibile, deși nu vom exclude un posibil subiectivism.
Pentru validarea acestor date am folosit analiza documentarelor care privesc viața acestui criminal. Am utilizat în acest sens documentarele “Serial Killers-Ted Bundy, Documentary”, “Ted Bundy’s Last Interview”, precum și “Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy (Full Documentary)”. Credibilitatea acestor surse poate fi, de asemenea, discutată. Pe parcursul documentarelor, am analizat investigația specialiștilor în cazul Bundy. Psihologul, Hellen Morrison, criminalistul David Wilson, Ann Rule, colega sa, precum și Paul Decker, asistent în cadrul închisorii din Florida, au încercat să găsească posibile ipoteze care să explice comportamentul său antisocial. Informații detaliate în legătură cu acest caz am regăsit și pe site-urile www.fbi.gov, www.crimetime.ro, www.descopera.ro, www.crimelibrary.com și www.biography.com. Desigur, informațiile au fost confruntate pentru a extrage concluzii viabile și consistente.
Pe de altă parte, pentru a spori capacitatea de a identifica informațiile cu semnificație psihologică, am examinat în literatura de specialitate arii precum: psihologia crimei, comportamentul criminal, psihiatria și criminalitatea extremă, psihologie judiciară, profiling. În acest sens, sursele au fost: “Investigarea crimelor și criminalilor în serie” (Vasile, 2013), “Psihologie judiciara – Tratat universitar, teorie și practică” (Butoi, 2011), “Criminali în serie” (Montet, 2003), “Criminali în serie – psihologia crimei” (Butoi, 2005), “Psihiatria și criminalitatea extremă” (Bossard, Negrier-Dormont, Verrecchia, 2009). Credibilitatea acestor surse nu poate fi contestată, întrucât se bazează pe experiența specialiștilor în domeniu, conținând informații validate de-a lungul timpului. Prin examinarea acestor volume am format o perspectivă de ansamblu asupra comportamentului criminal și personalității criminalului în serie. De asemenea, am investigat posibile cauze ale acestui tip de comportament, în vederea unei posibile aplicări în cazul Ted Bundy.
În vederea realizării profilului psihologic, am urmat modelul Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a patra revizuită. Astfel, profilul a inclus pe lângă desprinderea unor trăsături de personalitate definitorii, caracterizarea cazului, în funcție de cele cinci axe, descrise în manual.
Descrierea metodelor
În vederea atingerii obiectivelor am utilizat următoarele metode: metoda observației, analiza de discurs, metoda biografică, precum și analiza modului de operare.
Metoda observației
Această metodă constă în înregistrarea unui eveniment sau a unui comportament. Ionescu și Benga (2015) precizează că observația se realizează, de regulă, pe baza unei grile de observație, fiind înregistrat un comportament, pe baza căruia se pot face inferențe cu privire la trăsăturile individuale. Având în vederea studiul nostru, metoda observației a fost utilizată, pe parcursul interviurilor. Întregul comportamentul al lui Ted Bundy, pe parcursul interviurilor acordate, a fost analizat, tinându-se cont de dimensiunile urmărite (exprimare verbală, stimă de sine, control, agresivitate, superioritate, tendința de a-i manipula pe ceilalți). Este important de precizat că pentru fiecare variabilă în parte s-a încercat găsirea unor indicatori comportamentali, care au fost ulterior notați, în vederea efectuării analizei de frecvență. Am ținut cont de precizarea că indicatorii comportamentali trebuie să conțină verbe descriptive și să descrie cât mai concret comportamentul avut în vedere (Beaty, 1998, apud Ionescu, Benga, 2015). Această metodă este cunoscută ca având, atât avantaje, cât și dezavantaje. Printre avantaje amintim: posibilitatea înregistrării unui număr mare de comportamente, într-un timp relativ scurt, facilitarea accesului la informații detaliate, posibilitatea aplicării metodei în context variate. De cealaltă parte, dezavantajele metodei observației fac referire la: limitarea aplicabilității metodei la comportamentele direct observabile și dependența rezultatelor și concluziilor ei de pregătirea observatorului, de contextul în care se desfășoară, de condițiile de mediu sau de numărul și complexitatea comportamentelor observate.
Analiza de discurs
Această metodă este din ce în ce mai des folosită în psihologia politică și cea socială. Ea este privită conform mai multor abordării, însă, în general, face referire la analiza modului în care se structurează discursul, acest fapt reflectând fenome mult mai ample, ce țin de personalitatea individului. Astfel, Billig (1997, p. 43, apud Tileagă, 2002), susține că “analiza discursului e mai mult decât respectarea unor proceduri de colectare și categorizare a unui material discursiv; presupune o modalitate teoretică de înțelegere a naturii discursului și a a naturii fenomenelor psihologice”. În realizarea studiului nostrum, analiza de discurs s-a dovedit deosebit de utilă, întrucât ea permite completarea și validarea informațiilor extrase, utilizând metoda observației. “Analiza discursului are o orientare duală. E preocupată de ceea ce indivizii fac atunci cînd vorbesc sau scriu (practici discursive) și de diferitele resurse pe care indivizii le folosesc în cursul acestor practici (sisteme de categorii, caractere narative și repertorii interpretative) care furnizează “angrenajul” vieții sociale” (Tileagă, 2002, p. 9). Mai mult, conform Potter și Wetherell, (1995, apud Tileagă, 2002, p. 9) precizăm că “analiza discursului nu încearcă doar să ofere o perspectivă îmbunătățită asupra studiului limbajului sau folosirii limbajului, ci intenția este de a contribui la înțelegerea subiectelor legate de identitate, natura minții și a realității, construcții ale eului, ale celuilalt, și, în ultimă instanță, conceptualizarea acțiunii și interacțiunii sociale”.
Metoda biografică
Această metodă face referire la reconstituirea istoriei de viață a individului, cu scopul de evidenția acele evenimente sau situații care au avut un impact major asupra formării personalității și dezvoltării individuale. Conform datelor din literatura de specialitate, “această metodă vizează strângerea cât mai multor informații despre principalele evenimente parcurse de individ în existența sa, despre relațiile prezente între ele ca și despre semnificația lor în vederea cunoașterii istoriei personale a fiecarui individ, atât de necesară în stabilirea profilului personalității sale. Este prin excelență evenimențială, concentrându-se asupra succesiunii diferitelor evenimente din viața individului, a relațiilor dintre evenimentele cauză și evenimentele efect, dintre evenimentele scop și evenimentele mijloc” (Nistor, 2011, p. 1). În realizarea studiului de față, metoda biografică a fost deosebit de utilă, permițând analiza evenimentelor de viață și extragerea acelora care constituie evenimente cu potențial traumatic, influențând dezvoltarea ulterioară a lui Bundy și declanșarea instinctului criminal.
Analiza modului de operare
Această tehnică face parte din metoda profiling-ului, făcând referire la modalitatea în care sunt realizate crimele, la tiparul, scenariul, urmat de către infractor. Utilizând această tehnică, pot fi extrase informații relevante referitoare la construcția psihică individuală, stilul organizat sau dezorganizat al infractorului, nivelul inteligenței, precum și tipologia crimei (pasională, cu motivație sexuală etc.). Desigur că aceste date trebuie corelate cu informațiile obținute prin celelalte metode, astfel încât concluziile extrase să fie valide și fidele.
PREZENTAREA CAZULUI
Ted Bundy, născut Theodore Robert Cowell, la data de 24 Noiembrie 1949, în Burlington, Vermont, a fost un criminal în serie american, care se încadrează în tipologia unui infractor sexual. Între anii 1972–1978, acesta a comis peste 35 de crime, majoritatea efectuate prin strangulare și lovituri cauzatoare de moarte, la nivel cranian. Toate victimele sale au fost de sex feminin. Acesta a fost motivul pentru care multă vreme, s-a crezut că toate femeile pe care Ted Bundy le-a torturat și strangulat aveau trăsăturile primei sale iubite, colega sa de facultate, așa numita Stephanie Brooks, pseudonimul sub care ii este protejată și astăzi adevarata identitate. Într-adevăr, cele mai multe aveau părul lung și drept, aranjat cu cărare, fiind cel mai adesea studente și făcând parte din clasa de mijloc. Cu toate acestea însă, în numeroasele interviuri pe care le-a dat în cei peste zece ani cât s-a străduit să-și amâne condamnarea la moarte, Ted Bundy a negat de fiacare data, existența unui șablon: “E o prostie, pur și simplu erau tinere și frumoase, asta era tot ce conta” (Voica, 2010).
Bundy a fost prins pentru prima oară din întâmplare. La data de 12 august 1975, a fost oprit cu forța de un polițist rutier, pentru că a refuzat să oprească la semnalul acestuia. Agentul i-a controlat mașina și a găsit mai multe obiecte incriminatoare, precum: o mască, o bară de metal, cătușe și saci de gunoi. Bundy a fost arestat, însă nu pentru mult timp. Deoarece poliția nu a găsit suficiente probe, pentru a demonstra că el este criminalul pe care toată țara îl căuta, a fost eliberat. Condamnarea sa la închisoare a venit abia peste un an, în 1976. Atunci au avut loc trei procese și în fiecare dintre acestea, Bundy a fost condamnat la moarte prin electrocutare. Pe parcursul încarcerării, el a încercat să evadeze de mai multe ori din închisoare. Prima tentativă, care s-a soldat cu succes i-a oferit doar șase zile de libertate, ulterior fiind prins. Totuși, Bundy nu a renunțat și, în urma unui plan minuțios, a reușit, pe 30 decembrie 1977, să fugă din nou din închisoare. De această dată, totul a fost atât de bine calculat și disimulat, încât evadarea a fost observată de paznici abia a doua zi. (Voica, 2010)
Zece ani mai târziu, în data de 24 ianuarie 1989, Ted Bundy a fost electrocutat cu 2000 de volti, timp de două minute, pe scaunul electric al închisorii de stat din Florida, pentru uciderea a două tinere și a unei fetițe. Cu toate acestea, numărul victimelor sale a fost mult mai mare, el admițând uneori 30 sau 35, alteori lăsând să sa înțeleagă că s-a ridicat la peste 100, dintre care doar trupurile a 20 de femei au fost găsite. Știrea că a încetat din viață a stârnit o adevărată sărbătoare în rândul oamenilor, care așteptau în fața închisorii. Ultimele sale cuvinte, conform ziarului Orlando Sentinel, au fost: “Transmiteți familiei și prietenilor mei dragostea mea.” (Clinciu, 2014)
Extragerea informațiilor cu semnificație psihologică
Traume din copilărie
Theodore Robert Cowell s-a născut la data de 24 noiembrie 1946, într-un centru destinat mamelor necăsătorite din Burlington, Vermont. Paternitatea, în certificatul de naștere, i-a fost atribuită unui veteran al forțelor aeriene, Lloyd Marshall. Cu toate acestea, mama sa, Eleanor Louise, a susținut că, de fapt, ea a fost sedusă de un alt veteran de război pe nume Jack Worthington. Misterul și lipsa de credibilitate a acestei povești a determinat apariția unei ipoteze șocante. În cartea The Only Living Witness, The True Story of Serial Sex Killer Ted Bundy, Hugh Aynesworth și Stephen Michaud (1999) afirmă că o parte dintre membrii familiei îl suspectau chiar pe Samuel Cowell, tatăl lui Eleanor, pe care îl considerau un adevărat tiran.
Astfel, Ted este suspectat de a fi rodul unui incest. Ulterior, pentru a evita disprețul public îndreptat împotriva mamelor singure și, implicit, împotriva copiilor acestora, bunicii lui Theodore au spus cunoscuților și lui însuși, că ei sunt părinții lui și că Eleanor este, de fapt, sora sa mai mare. Astfel, Ted a trăit cu această convingere toată perioada copilăriei sale și avea să afle adevărul abia după ce a intrat la facultate. Bunicul lui este descris în sursa mai sus menționată, ca fiind un om violent și de temut, chiar și de frații săi. În plus, bunica sa era depresivă și a fost internată într-un spital, în care i-a fost administrat tratament cu șocuri electrice. Un alt aspect relevant din perspectiva informațiilor cu semnificație psihologică este faptul că, unul dintre verișorii lui Ted a povestit cum, bunicul acestuia păstra în casă o mare colecție de materiale pornografice. Așadar, având în vedere importanța construcției genetice în dezvoltarea personalității individului, putem regăsi încă de acum o serie de vulnerabilități psihice în cadrul familiei sale, vulnerabilități care se pot transforma ulterior în factori de risc.
În momentul în care mama sa, Eleanor a decis să se mute în Tacoma, Washington, l-a luat pe micul Theodore cu ea, deși nu îi mărturisise că este mama sa. Acolo, aceasta s-a căsătorit cu John Bundy, care l-a adoptat pe Ted, dându-i numele său de familie. Teddy, așa cum îi spuneau prietenii, părea un copil obișnuit. Desigur, era implicat din când în când în altercații, însă la fel se întâmpla cu majoritatea băieților de vârsta sa. Totuși, ceva îl deosebea de restul: “Era foarte ușor să îți dai seama când se enerva pentru că ochii i se înnegreau instantaneu. Bănuiesc că sună ca un pasaj dintr-un roman ieftin, însă chiar se putea observa. Avea ochii albaștri, însă când se înfierbânta aceștia deveneau întunecați”, spune Terry Storwick, unul dintre prietenii săi din copilărie, în Aynesworth și Michaud (1999). Louise si Johnny Bundy au avut mai mulți copii împreună, însă Ted, care și-a petrecut copilăria, având grijă de frații lui mai mici, nu s-a apropiat niciodată de tatăl său vitreg. A fost retras și introvertit multă vreme, până în primii ani de facultate, cu toate ca a menținut întotdeauna, de fațadă, un aer sociabil. Nu a înțeles însă, niciodată, spunea el mai târziu, în închisoare, ce-i face pe oameni să vrea să se împrietenească, cum se face lucrul acesta și nici ce i-ar putea atrage la altcineva. Putem observa aici un alt element cu semnificație deosebită, ce permite extrage unor informații cu semnficație psihologică.
La prima vedere, copilăria lui Ted Bundy a fost relativ normală, însă una dintre surorile mamei lui a povestit cum odată, adormind în casa părintească, s-a trezit cu tot corpul înconjurat de cuțite de bucătărie, iar micul Ted, pe atunci în vârstă de 3 ani, stătea lângă ea, zâmbind. Tot într-un interviu dat din spatele gratiilor, când ii era limpede că nu va mai scapa de scaunul electric, Ted Bundy povestea despre fascinația pentru sex și violența pe care a avut-o de mic, numind partea aceasta din el “entitatea”. Pentru început, își alimenta “entitatea” căutând la bibliotecă numai cărți polițiste, în speranța că va da peste scene și fotografii cu sex violent sau fotografii cu cadavre. Conflictul lui Bundy cu legea a început în perioada liceului. Era pasionat de schi, astfel că a început să fure din magazine echipamentul necesar practicării acestui sport și să falsifice bilete pentru teleschi. Până la terminarea liceului, el a fost arestat de două ori pentru furt din magazine, spunând despre el că era “un hoț compulsiv” (Clinciu, 2014). Și din aceste informații putem extrage o serie de date relevante pentru alcătuirea profilului psihologic, cu referire la posibilii factori traumatizanți cu care Bundy s-a confruntat pe parcursul anilor copilăriei, dar și la vulnerabilitățile genetice.
Anii de facultate. Atașamentul față de Stephanie Brooks
Ted Bundy a intrat la facultate, alegând să urmeze cursurile de Psihologie și Studii Orientale. Ca parte a acestor cursuri, a lucrat o perioadă ca voluntar în schimbul de noapte, la un hotline pentru sinucigași din Seattle, unde a cunoscut-o pe polițista Anne Hill, cea care, peste ani. îi va scrie biografia, “The Stranger Beside Me” (Rule, 1980). Aceasta susține că de multe ori au salvat vieți împreună, în cadrul acelui centru, fapt care, la momentul interviului i se părea destul de ironic. (Rule, 1980). În acea perioadă se îndrăgostește de Stephanie Brooks, dar după ce ea îl părăsește are o cădere nervoasă, abandonând facultatea și călătorind în statele din estul SUA. Se pare că Stephanie l-a părăsit pentru imaturitatea lui și pentru că nu părea să aibă niciun scop în viață (Rule, 1980). Bundy a afirmat că aceasta a fost perioada în care a început să acționeze compulsiv. Astfel, mergând pe stradă într-o seară, din întâmplare a văzut pe o fereastră o femeie dezbrăcându-se. Imaginea l-a excitat atât de mult, încât a început să caute oportunități să se uite pe ferestrele caselor. Bundy își amintește că nu era o constrângere copleșitoare; aceasta nu îl determina să își anuleze întâlniri și nici să își rearanjeze viața în vreun fel. Totuși a devense o rutină zilnică, consumatoare de timp.
Rule (1980) susține că atunci a fost momentul în care și-a vizitat Bundy locul nașterii, Burlington, în Vermont, și a aflat adevărul despre “sora lui mai mare”. Descoperirea îl schimbă, devenind o persoană dominatoare, scrie Rule (1980), se întoarce acasă, în Washington și intră în politică. Conduce biroul de campanie pentru prezidențiale al lui Nelson Rockefeller, se reinscrie la Facultatea de Psihologie, pe care o și finalizează, se înscrie și la Facultatea de Drept și începe o relație, care va dura șase ani, cu Elizabeth Kloepfer, o secretară divorțată și cu un copil, îndragostită de el. Aceasta îl părăsește abia în 1976, când este condamnat pentru violarea și uciderea unei fetițe. Ted Bundy era împreună cu Elisabeth Kloepfer de câțiva ani, când și-a propus să o recucerească pe fosta sa iubită, așa numita Stephanie Brooks, niciuna dintre femei neștiind de existența celeilalte. Când Ted a căutat-o pentru a-i demonstra schimbarea, nu numai că terminase Facultatea de Psihologie la Universitatea Washington, dar se înscrisese și la Facultatea de Drept a Universității Puget Sound. Aceasta i-a acceptat, chiar și cererea în căsătorie. După ce a determinat-o să spună aprobe, asigurându-se astfel că a recucerit-o, Ted Bundy o părăsește.
Așadar, aceste două perioade din viața sa sunt marcate de îndoieli, schimbări, secrete. Copilăria sa a stat sub semnul incertitudinii familiale, întrucât tot ce credea adevăr s-a dovedit a fi minciună. Provenind dintr-o familie dezorganizată, tatăl fiind necunoscut și crezând că bunicii îi erau părinți, iar mama, sora lui mai mare, Bundy a avut totuși un comportament decent, ajungând un adolescent atractiv, cu rezultate școlare bune și acceptat în societate. Specialiștii afirmă că aceste traume familiale ar putea constitui baza unui pattern de neîncredere față de cei care l-au mințit (Wilson, în “Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy-Full Documentary, 2010)”.
Instinctul de a ucide
Deși este posibil ca prima sa victimă să o fi făcut chiar de la vârsta de 14 ani, nu se cunoaște cu exactitate momentul în care Ted și-a început seria înfiorătoare de crime. Dovezile care s-au strâns în cazul decesului unei fetițe de opt ani, nu au fost suficiente pentru a demonstra că infractorul a fost Ted Bundy. Totuși, această ipoteză rămâne o posibilitate. Bundy a mărturisit 30 de omoruri, însă pe raza orașelor în care au fost comise aceste omoruri s-au înregistrat numeroase alte crime al căror autor a rămas necunoscut. Desigur că, bănuiala în toate aceste cazuri se răsfrânge asupra sa, prin urmare, numărul total de victime putând depăși 100. Mai mult, în momentul în care investigatorii FBI l-au întrebat dacă numărul persoanelor pe care le-a ucis este 36, Ted Bundy le-a sugerat să mai adauge o cifră, pentru a avea numărul correct. În plus, într-un interviu acordat în 1980, în care vorbea despre motivele pentru care un criminal în serie, trece la act, Bundy se întreba liniștit, în legătură cu ce reprezintă un om în plus sau în minus. Astfel, el dă de înțeles că un om în plus sau în minus pe pământ nu constituie nicio diferență. (Rule, 1980)
Dintre victimele sale, doar 25 a reușit poliția, în cele din urmă, să identifice. Prima, în ordine cronologică, a fost Karen Sparks, o fată de 18 ani pe care Bundy a încercat să o ucidă pe 4 ianuarie 1974, în statul Oregon. Fata a fost lovită în somn cu un obiect contondent, fiind violată ulterior, însă a reușit să supraviețuiască. Polițiștii au încercat să găsească făptașul fără niciun succes. Astfel, Bundy a prins curaj și în luna iulie a aceluiași an, a răpit, în timpul zilei, două tinere. Mai mulți martori l-au descris polițiștilor ca fiind un tânăr atrăgător, cu mâna stângă bandajată și legată de gât, care i-a cerut uneia dintre fete să-l ajute să încarce ceva în mașină (Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy-Full Documentary, 2010). Aceasta a fost descrierea perfectă a modului cel mai obișnuit de operare al lui Ted Bundy. El se prefăcea rănit și cerea ajutor. Fetele nu-l refuzau, fiind un bărbat fermecător, acel gen de băiat care nu atât de de frumos, încât să-ți amintești figura lui, dar suficient încât să-ți câștige încrederea. Aceasta este declarația polițiștilor, în același documentar. După ce ajungeau la mașină, fetele erau lovite în cap cu o bară de metal, ca să leșine, fiind apoi încătușate. Apoi erau violate, mutilate și intr-un final, strangulate. Totuși, ritualul său nu se oprea aici, întrucât Bundy, ori își decapita victimele și le păstra capetele în cameră, privindu-le ore în șir, până când descompunerea lor extremă nu-i mai permitea acest lucru, ori le păstra întregi trupurile, revenind la ele în zilele următoare si violându-le din nou. Comiterea acestor acte de necrofilie este importantă informație cu semnificație psihologică, utilă în realizarea diagnosticului prezumtiv. Totuși, Ted Bundy acționa, prefăcându-se rănit și cerând ajutorul, doar atunci când nu avea soluția cea mai facilă la îndemână, și anume, pătrunderea în camerele studentelor, noaptea, când știa că le va găsi dormind.
Descrierea realizată de către martori, mediatizată de ziare și televiziuni, dar și detaliul că suspectul își spunea “Ted”, i-a determinat pe iubita lui, Elisabeth Kloepfer, pe unul dintre profesorii de la Facultatea de Psihologie și pe polițista, Anne Rule, să îl indice polițiștilor, ca fiind un posibil suspect. Cu toate acestea, având în vedere că anchetatorii primeau zilnic cel puțin 200 de apeluri, cu informații, de la oricine avea vreo suspiciune, studentul la Drept, carismatic și curat, care era Ted Bundy, nu a fost luat în seamă.
Mai mult decât atât, ulterior, s-a și afirmat despre el că era cameleonic, ca înfățișare, un om cu o mie de fețe, care nu trebuia sa facă mari eforturi pentru a se ascunde. Astfel, sursele arată că era suficient să își lase mustață și barbă sau să își modifice felul în care ăși purta părul, pentru a parea cu totul altcineva. Având în vedere situația tensionată, ca să-și piardă urma, Bundy se mută la Universitatea din Utah. Pe parcursul drumului spre această locație a omorât încă o fată, iar, ulterior, studentele încep să dispară și Utah, la fel ca la Washington.
Tiparul crimelor
Literatura de specialitate oferă informații multiple care susțin importanța analizei modului de operare, ca parte a metodei profiling-ului criminalistic (Oprișor, 2015). Tiparul crimelor poate furniza informații esențiale în legătura cu personalitatea infractorului, întrucât reprezintă semnătura individului, un pattern de comportament care se repetă în timp. Tocmai această durabilitate de-a lungul timpului permite extragerea unor informații despre personalitatea infractorului. Mai mult, se consideră că semnătura criminalului poate sugera elemente ce țin de mecanismele inconștiențe ale psihicului uman, de esența personalității acestuia, aspecte care nu se supun, de cele mai multe ori, controlului voluntar.
Pentru cazul de față, analiza tiparului crimelor este deosebit de utilă, furnizând informații esențiale în structurarea profilului de personalitate. Astfel, de-a lungul timpului, s-a crezut că toate femeile pe care Ted Bundy le-a torturat și strangulat aveau trăsăturile primei sale iubite, Stephanie Brooks, pseudonimul sub care ii este protejată adevarata identitate. Această concluzie derivă din faptul că majoritatea avea părul lung și drept, aranjat cu cărare, fiind, de cele mai multe ori, studente și aparținând clasei de mijloc. Totuși, în cadrul interviurilor pe care el le acordă, stând în închisoare și străduindu-se să-și amâne condamnarea, Ted Bundy a negat de fiecare data, existența unui șablon. El susține că această ipoteză este o prostie și că singurul aspect care a contat a fost faptul că erau tinere și frumoase (Serial Killers-Ted Bundy, Documentary 2004). Totuși, există surse care susțin că Stephanie Brooks, tânăra frumoasă și bogată, pe care Ted Bundy s-a străduit din răsputeri să o cucerească, i-a declanșat frenezia criminală, în momentul în care l-a părăsit. Criminalistul David Wilson în Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy-Full Documentary (2010), susține că actele sale par să aibă rolul unei misiuni de răzbunare față de o anumită categorie de persoane. Astfel, crima apare ca urmare a unei fantezii. Acest aspect este relevant pentru personalitatea analizată, reprezentând o importantă informație cu semnificație psihologică.
Conform Bossard, Negrier-Dormont, Verrecchia (2009) mecanismul criminal se distinge prin următoarele:
nu există un raport prealabil între autor și victimă, fapt care determină alegerea victimei în funcție de criteriile proprii ale autorului, dar și caracterul insolit al atacului, ce determină o amenințare asupra ansamblului comunității;
existența unor moduri de operare singular, precum: cruzimea extremă, dezumanizarea victimei sau organizare și planificare;
proeminența noțiunii de putere printre motivații; în cazul ucigaților este serie este vorba, în special, de putere cu conotație sexuală.
plăcerea pentru publicitate și manipulare, prin intermediul mass-mediei;
dimensiunea extremei intime, întrucât, în acest caz, ucigașul în serie acționează singur;
existența mai multor crime care presupun torturi, pe o perioadă lungă de timp și utilizarea obiectelor care servesc la strangulare sau sufocare;
periculozitatea sa extremă, întrucât senzațiile nu sunt niciodată la nivelul sperat; astfel, criminalul își promite să facă mai bine data viitoare, în vederea atingerii senzațiilor extreme în cursul torturii, uciderii victimei și, adeseori, a dezmembrării cadavrului sau a luării cu el de „amintiri”.
Aceste informații se regăsesc în tipologia crimelor comise de Ted Bundy. Astfel, putem considera că alegerea victimele s-a datorat unor preferințe și motivații interne. Altfel, nu s-ar putea justifica existența acelui tipar al victimelor sale, acestea având multiple asemănări. Caracterul insolit al atacului permite afirmarea faptului că trecerea la act provine, în cazul său dintr-o dorință internă profundă de a ucide și din dezvoltarea instinctului criminal. Având în vederea puternica conotație sexuală, precizăm că plăcerea resimțită în urma maltratării victimei, precum și senzația de putere cu conotație sexuală, reprezintă principalii motivatori. Din interviurile acordate se remarcă plăcerea pentru publicitate și manipulare, precum și siguranța de sine, care atestă prezența unor elemente de psihopatie. De asemenea, regăsim și în acest caz elemente care atestă prezența torturii, precum și folosirea instrumentelor pentru strangularea sau lovirea victimelor. Periculozitatea extremă reprezintă un alt aspect care se regăsește în cazul Ted Bundy. Multitudinea crimelor comise atestă incapacitatea de a simți remușcare, în urma suferinței victimelor. De asemenea, el umărește atingerea unor senzații extreme, iar comiterea de acte repetate atestă faptul că acestea care nu sunt niciodată suficiente, iar intenția este de a spori intensitatea lor, de a realiza acest comportament mai bine decât înainte. Modul său de operare poate fi descris prin cruzime extremă, de cele mai multe ori fiind planificat și preuspunând dezumanizarea sau tortura victimei.
Primele condamnări, urmate de evadări
Ted Bundy a fost prins pentru prima oară, dintr-o simplă întâmplare. Pe 12 august 1975, el a fost oprit cu forța de un polițist rutier, fiindcă a refuzat să oprească la semnalul acestuia. După ce i-a controlat mașina, agentul i-a găsit în portbagaj mai multe elemente care l-au determinat să creadă că are de a face cu un spărgător. Printre aceste instrumente se regăseau: o mască de schi, o altă mască facută dintr-un ciorap de damă, un colac de funie, o rangă, saci de gunoi, un spargător de gheață și o pereche de catușe. Sursele susțin că Bundy și-a păstrat calmul, spunându-i polițistului că a găsit cătușele la gunoi. Întâlnim aici o altă informație cu importantă conotație psihologică, ce face referire la calmul infractorului și capacitatea de a gândi la rece, chiar și în situații extreme, el nelăsându-se dominat de emoții. Ulterior, Bundy este dus la secție, unde un detectiv face legătura între Volkswagenul Beetle al său și disparițiile tinerelor, dar și dispariția unei fetițe, din Utah. Polițiștii au decis să îi percheziționează apartamentul, găsind acolo un ghid al stațiunilor din Colorado, cu un semn făcut în dreptul cabanei din care dispăruse o tânără femeie, De asemenea, a fost găsită broșură care făcea referire la piesa de teatru, ce fusese pusă în scenă de trupa liceului Viewmont, din Bountiful. Una dintre membrele acestei trupe a fost dată, de asemenea, disparută. La proces este chemată ca martor și Carol DaRonch, tănăra, rămasă în viață după ce Ted Bundy a incercat să o lovească pentru a o răpi. Astfel, pe 1 martie 1976, acesta este condamnat la 15 ani de închisoare, pentru tentativă de răpire.
La scurt timp, autoritățile din Colorado au cerut să-l preia pe Ted Bundy în custodie, întrucât urma să fie judecat pentru un alt caz de crimă. Prin urmare, el este transferat, iar pe 7 iunie 1977 are loc procesul. Acolo, în timpul unei pauze, i se permite să viziteze biblioteca tribunalului. El sare pe fereastra de la etajul al doilea al clădirii și fuge în munții Aspen. Șase zile mai târziu, acesta fură o mașină găsită și încearcă să se întoarcă în Aspen, însă doi polițiști observă că are o problemă cu farurile și îl trag pe dreapta. Polițiștii l-au recunoscut imediat și l-au dus înapoi la închisoare. Aceasta nu este singura tentativă de evadare a lui Bundy. Următoare are loc pe 30 decembrie 1977, când reușește, în cele 17 ore cât le-a luat gardienilor să-și dea seama că a disparut, să ajungă la Chicago. Într-o scrisoare trimisă cuiva cu puțin înainte de această a doua evadare, el susținea că a cunoscut oameni care îl invitau să îi abuzeze, aceștia emanând vulnerabilitate. Acest lucru este susținut de expresia de pe față lor care sugerează că se așteaptă să le faci rău, aceasta fiind o modalitate prin care, în mod indirect te invită să comiți acest rău. Expresia de pe care Bundy vorbește este cea care sugerează frica (Serial Killers-Ted Bundy, Documentary, 2004).
În urma acestei evadări, pe 8 ianuarie era deja foarte departe, ajunsese în Tallahasse, Florida. Acolo, după doar o săptămână ucisese deja alte două tinere, iar o a treia a reușit să scape cu răni grave. O lună mai târziu, el era în Jacksonville, unde a violat și ucis o fetiță de 12 ani, al cărei cadavru a fost ascuns sub o cocină de porci. Totuși, Ted Bundy fuge și din Jacksonville, tot într-un Volkswagen Beetle, furat cu câteva zile în urmă, însă este oprit de un polițist din Pensacole, pe 15 februarie, la ora 1.00 noaptea. După ce a verificat numărul de înmatriculare, acesta constată că autoturismul e declarat furat și îl imobilizează pe Bundy, care se repede asupra polițistului. Fără să știe pe cine a arestat, omul legii îl duce pe Ted la secție, unde află că acesta era căutat pentru crimele din Tallahasse. Sursele susțin că Bundy îi spune atunci polițistului că ar fi preferat să fie omorât, decât arestat. Astfel, în iunie 1979, este condamnat și pentru acest caz (Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy-Full Documentary, 2010).
Multitudinea crimelor comise, dar și dorința de a nu fi prins și a nu sta în arest, atestă importanța pe care acest infractor o acorda vieții sale în libertate și, implicit, posibilități de a comite în continuarea actele criminale. Această afirmație este susținută de datele care atestă comiterea unor crime repetate, în scurt timp de la evadări. Astfel, instinctual criminal este dosebit de intens în cazul lui Bundy, iar capacitatea de a îi rezista este diminuată considerabil. Faptul că, deși a fost prins și condamnat, el încearcă să evadeze, ajungând din nou, la același comportament criminal, atestă lipsa remușcării pentru faptele sale și incapacitatea acestuia de a se simți vinovat pentru ceea ce a comis. Mai mult, el susține că victimele ar fi vinovate pentru faptul că, sugerând vulnerabilitate, invită criminalul să comită răul de care se tem că acesta ar fi capabil. Prin toate acestea aspect, Ted Bundy poate fi plasat în categoria criminalului în serie psihopat, lipsit de remușcare și indifferent afectiv față de suferința victimelor sale.
Decizia de a-și pregăti singur apărarea
O altă informație prețioasă din punctul de vedere al extragerii informațiilor cu semnificație psihologică este decizia lui Ted Bundy, de a-și susține singur apărarea, în timpul procesului. Desigur că acest eveniment a atras multiple suspiciuni, în rândul specialiștilor. În documentarul Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy-Full Documentary (2010), David Wilson susține că Bundy urmărea să fie în centrul atenției. Din această cauză a dorit să se apere. Mai mult, Decker, în același documentar afirmă că în timpul discuțiilor, el lăsa interlocutorului impresia că se află într-un continuu joc, în care el pleda drept nevinovat. Astfel, el a fost cel care și-a realizat propriul scenariu, în care tot el reprezenta personajul principal. Aceste aspecte susțin ipoteza existenței unor trăsături de personalitate accentuate, precum narcisismul și o stimă de sine exacerbată. Dorința de a fi în centrul atenției este o însușire frecvent întâlnită la criminalii în serie, fapt susținut de importanța acordată persoanei proprii sau știrilor despre actele comise, regăsite în mass-media. Această decizie de a se apăra singur în cadrul procesului întărește ideea unui scenario construit, astfel încât ceilalți să fie personaje ale propriului scenariu. Dorința de putere și control al celorlalți se reflectă și în această decizie.
Căsătoria din timpul procesului
Un alt eveniment relevant, petrecut în ianuarie 1980, pe când era judecat pentru moartea lui Kimberly Leach, fetița de 12 ani ucisă în Jacksonville, Ted Bundy suprinde printr-o nouă decizie, înainte de a fi condamnat. El s-a folosit de o veche lege a statului Florida, care permite ca o declarative ce era realizată într-o sală de tribunal să se constituie într-un mariaj legal. Astfel, o cere în căsătorie pe Carol Anne Boone. Aceasta era o fostă colegă de facultate, care l-a urmat în Florida pentru a-i fi aproape. Tânăra s-a grăbit să accepte, iar Bundy a anunțat completul de judecată, în privința căsătoriei. Ulterior, mai exact, câteva ore mai târziu el era condamnat la moarte. În luma octombrie, a anului 1982, în urma vizitelor conjugale care au urmat, Carol Anne Boone a dat naștere unei fetițe. Patru ani mai tarziu, soția lui Ted Bundy se mută, împreună cu fiica lor în Washington. Nu există surse care să descrie ce s-a întâmplat cu ele de atunci. Și această decizie este una uimitoare, care atrage atenția asupra narcisismului infractorului, dar și asupra dorinței de se evidenția, indiferent de metodele de care uzează. Prin comportamentul său, Ted Bundy și-a demonstrt
Decesul
Pe 24 ianuarie 1989, la ora 7:06, Ted Bundy este electrocutat cu 2000 de volți, timp de două minute, pe scaunul electric al închisorii de stat din Florida, pentru uciderea a două tinere și a unei fetițe. Numărul victimelor sale a fost însă mult mai mare, el admițând uneori 30 sau 35, alteori lăsând să se înțeleagă că s-a ridicat la peste 100, dintre care doar trupurile a 20 fiind găsite. Decesul este pronunțat la ora 7:16, fiind întâmpinat cu urale de cele câteva sute de persoane adunate în fața închisorii. Ultimele cuvinte ale lui Ted Bundy au fost: “Aș vrea să le transmit familiei și prietenilor, dragostea mea” (Ted Bundy: Biography of Notorious Serial Killer Ted Bundy-Full Documentary, 2010). În același documentar, Paul Decker, asistentul din cadrul închisorii, susține că, întrebat fiind de motivul pentru care a comis crimele, Ted spune că le-a comis din plăcere. Astfel, el respinge ipotezele conform cărora, declanșarea actelor ar fi fost cauzată de context sau de vulnerabilități individuale, atribuindu-i lui Bundy întreaga responsabilitate pentru trecerea la act.
Aspectul fizic
Ted Bundy era caucazian, cu înălțime de 183 cm, constituție atletică, păr șaten spre negru, ochi căprui spre negru, nas acvilin, fără semne distincte. A fost descris ca fiind un bărbat cu aspect fizic plăcut, charismatic, cu darul vorbirii. Rule (1980) afirmă că era popular și bine îmbrăcat iar în acea vreme asta era tot ce conta. Aspectul său i-a facilitat accesul către victime. Părea tipul de persoană plăcută care inspira încredere celor din jur. Pentru toți cunoscuții a reprezentat o surpriză când au aflat că acel bărbat uimitor era cel mai căutat infractor din America.
REZULTATELE STUDIULUI
Integrarea informațiilor în trăsături de personalitate
Mai multi psihiatrii care l-au intervievat pe Bundy considerau că el prezenta simptomele cuiva care a fost martorul unei experiențe terifiante și traumatice în copilărie. Din această perspectivă, episoadele neplăcute dar minore care au avut loc în copilăria lui Bundy au luat alt context și magnitudine. Precum 81% dintre criminalii studiați de către FBI, Bundy în adolescență obișnuia să fure. Cercetătorii au gasit un index în care Bundy era listat ca suspect în anumite jafuri dar dovezile au fost distruse când Bundy a implinit vârsta de 18 ani. Expunerea lui la pornografie în timpul copilăriei îl alătură altor 81% de experiențe din copilărie comună criminalilor sexuali în serie. Izolarea, sentimentul de a fi diferit față de ceilalți, il atribuie pe Bundy într-o categorie comuna a 77% de criminali din studiile FBI-ului.
Se pare ca de la o varsta foarte frageda, Bundy era obsedat de faptul ca era prea sărac și prea jos în structura socială. Nu se implica în viața socială la școală, fiind descris ca retras. Manifestă un comportament compulsiv, spionarea femeilor în timp ce erau dezbrăcate, devenind la un moment dat, pentru el, o rutină. Ucigașul are un comportament sistemic, este foarte bine organizat și cameleonic. Are anumite trăsături comune cu cele ale criminalilor în serie, în general, cum ar fi absența vreunei particularități morfologice, socio-profesionale sau a antecedentelor psihiatrice, recum și înfățișarea sa, cea de bărbat atrăgător. Este foarte bine integrat social, reflectând și de această data personalitatea cameleonică.
Particularitățile personalității acestui criminal pot fi sintetizate prin:
egocentrismul, individualismul;
labilitatea, construcție psihică schimbătoare (cameleonic);
dorința extremă de a-și domina sau de a-și manipula victimele;
indiferența afectivă, ilustrată prin actele de cruzime față de victime;
dorința de control atât a celorlalți, cât și a situației pe care a creat-o;
dorința exacerbată de a trăi senzații extreme pe care nu le poate obține prin alte comportamente decât prin tortură și ucidere (un fel de foc de artificii a tuturor simțurilor sale cu o puternică componentă sexuală);
orgoliul nemăsurat;
tendința de a se considera superior celorlalți;
abilitatea de a-și impune propriile legi doar în beneficiu propriu (Ted Bundy a cerut suspendarea executării condamnării sale pentru a-i conduce pe anchetatori la locurile în care a îngropat mult mai multe victim, decât cele despre care avea cunoștință instanța;
căutarea celebrității mediatice, factor cu greutate într-o epocă de supramediatizare a extremelor, în toate formele lor;
dorința de a fi în centrul atenției;
tendința de a-i manipula pe ceilalți pentru profit sau plăcere personală;
necrofilie (atracția sexuală morbidă pentru cadavre);
agresivitatea, tendințe către violență și cruzime;
lipsa inhibițiilor și a stăpânirii de sine;
perceperea celorlați doar ca pe un mijloc de a-și atinge scopurile;
Diagnostic multiaxial și Diagnostic diferențial
Axa I. Tulburări clinice
Tulburări sexuale (Parafilii)
Sadismul sexual (acte prin care individul a obținut excitație sexuală din suferința fizică sau psihică a victimei; suferința victimei este cea care este excitantă sexual; Bundy acționează conform pulsiunilor sexuale sadice, chiar dacă victimele nu consimt; este posibil ca fanteziile sexale sadice să fi fost prezente încă din copilărie dar tulburarea debutează la începutul perioadei adulte). Conform DSM IV, când sadismul sexual este sever, fiind asociat cu tulburarea de personalitate antisocială, indivizii pot ajunge la vătămarea victimelor sau uciderea lor (o posibilă explicație a actului criminal în cazul Bundy).
Voyorism (actul privirii unor indivizi care nu-și dau seama că sunt priviți, de regulă strini care sunt nuzi sau în procesul dezbrăcării ori angajați în activitate sexuală; Bundy susține că pentru el actul privitului era realizat în scopul obținerii excitației sexuale, în general nefiind avută în vedere activitatea sexuală cu persoanele observate)
De asemenea există elemente ale unei Tulburări Obsesiv Compulsive, însă nu sunt satisfăcute criteriile pentru un astfel de diagnostic, compulsiile fiind în legătură cu obsesiile de natură sexuală.
Axa II. Tulburări de personalitate
Tulburare de personalitate antisocială (ca pattern de violare și desconsiderare a drepturilor altora), cu elemente de tulburare narcisistică (pattern de grandoare și lipsă de empatie). Având în vedere diagnosticul diferențial, vom lua în considerare faptul că este necesară existența unei tulburări de conduită înainte de etatea de 15 ani, lucru valabil în cazul Ted Bundy (fără a ne gândi că există ipoteza conform căreia prima sa crimă era realizată la vârsta de 14 ani). De asemenea, nu există dovezi care să inducă posibilitatea unei tulburări în legătură cu o substanță, nici ideea unei simptomatologii psihotice. Deși am putea considera că există în cazul Bundy, elemente ale tulburării de personalitate Borderline, remarcăm faptul că Ted era manipulativ în vederea obținerii unui profit sau puterii resimțite în urma comiterii actului criminal. În schimb, psihopatul borderline este manipulativ pentru a obține atenție.
Elementele tulburării narcisistice în cazul Bundy sunt: prezența unor comportamente arogante sau sfidătoare, lipsa de empatie sau incapacitatea de a se identifica cu sentimentele și nevoile celorlalți, precum și exploatarea celorlalți. Totuși, nu sunt satisfăcute criteriile pentru o tulburare de personalitate narcisistică.
Axa III. Condiții medicale generale
Nu există informații care să ateste existența unor probleme medicale.
Axa IV. Probleme psihosociale și de mediu
Bundy provine dintr-o familie dezorganizată, fiind suspectat că ar fi victima unui incest. Incertitudinea în legătură cu paternitatea sa, precum și aflarea adevărului în anii de facultate l-au determinat să dezvolte un pattern de neîncredere față de cei din jur (problem în legătură cu grupul de support primar). De asemenea, există informații care sugerează că provenea dintr-o familie săracă, nefiind mulțumit de situația sa (problem economice, conform DSM IV), fapt pentru care se atașează de Stephanie, o fată cu situație materială superioară. Bunicul lui Bundy se pare ca ar fi fost un om violent și era temut chiar și de frații săi. Bunica sa era depresivă și a fost internată în spital unde a facut tratament cu șocuri electrice. Unul dintre verișorii lui Ted a povestit cum bunicul acestuia păstra în casă o mare colecție de materiale pornografice. Mai mult, au existat probleme cu domeniul legal, Bundy fiind anchetat pentru furt de mai multe ori, înainte de a fi judecat pentru omoruri. Toate aceste elemente au influențat personalitatea sa, sporindu-i vulnerabilitățile.
Axa V. Evaluarea globală a funcționării
GAF – 10, întrucât Bundy constituie un pericol persistent de vătămare severă a altora (violență recurentă).
Identificarea vulnerabilităților
În urma analizei surselor de identificare a informațiilor cu semnificație psihologică, pentru elaborarea profilului psihologic perceput, am extras principalele vulnerabilități psihologice raportate la obiectivul cercetării de față. Acesta urmărește investigarea mecanismelor criminogene, în încercarea de a explica trecerea la act, precum și în vederea identificării unor posibile modalități care ar fi putut preveni declanșarea acestui tip de comportament.
Vulnerabilitățile regăsite sunt următoarele:
existența unor traume în copilărie care au declanșat o serie de vulnerabilități individuale, precum: neîncredere, suspiciozitate, răceală afectivă, interiorizare, îndoială;
mediu social instabil și dezorganizat care nu a facut posibilă compensarea vulnerabilității individuale, ci, dimpotrivă, a amplificat consecințele acesteia;
existența tulburărilor clinice sexuale, precum și a unor tulburări de personalitate care, prin interacțiunea simptomatologiei lor, au facilitat declanșarea comportamentului criminal;
răceala afectivă, absența unor relații veridice, ca elemente de suport;
lipsa regretului și vinovăției pentru faptele comise, astfel încât recidiva este sigură;
perceperea victimelor ca mijloace pentru îndeplinirea scopului propriu, indiferența față de răul comis;
plăcerea cauzată de suferința victimelor (element care contribuie la repetarea crimelor pentru a simti aceleași plăceri)
plăcerea resimțită față de mediatizarea cazului său (accentuarea mecanismelor criminogene);
instabilitate și egocentrism;
absența unor motivatori suficient de puternici pentru a determina schimbarea.
ANALIZĂ STRATEGICĂ, UTILIZÂND PROFILUL PSIHOLOGIC PERCEPUT. POSIBILE ELEMENTE DE PREVENȚIE
Cazul Ted Bundy a fost unul extrem de mediatizat, întrucât interacțiunea dintre contextul de viață, profilul criminalului și tipologia crimelor au determinat numirea acestuia ca fiind unul dintre cele mai interesante și, totodată, înfricoșătoare din toate timpurile.
Astfel, principalele ipoteze care explică trecerea la act, în cazul său, ar fi cea conform căreia au existat o serie de vulnerabilități individuale ce au condus către crimă (având în vedere mediul în care și-a petrecut copilăria) dar și cea care stabilește interacțiunea dintre “terenul personalității fragile” și contextul care a favorizat declanșarea mecanismelor criminogene. Totuși, dacă luăm în considerare declarația sa, în care afirmă clar că a ucis pentru plăcere, vom înceta să-l considerăm o victimă a contextului social. O altă ipoteză este cea conform căreia crima apare ca urmare a necesității de a se răzbuna pe o anumită categorie de persoane (femei tinere, studente, cu părul lung și cărare), emblematice pentru imaginea fostei sale iubite care l-a părăsit, Stephanie Brooks. Astfel, fantezia răzbunării este transpusă în act, însă o singură crimă nu este de ajuns, fapt pentru care, el ajunge să repete același ritual. Chiar dacă Bundy neagă această ultimă ipoteză, ea rămâne una viabilă, mai ales în explicarea motivului pentru care victimele sale aveau aproximativ aceeași înfățișare.
Cert este că, Ted Bundy prezintă multiple vulnerabilități care, în interacțiunea lor, ar fi putut determina declanșarea mecanismelor criminogene. Din această perspectivă, avem în vedere mediul social dezorganizat din care provine, precum și îndoielile în privința paternității. Nivelul economic este un alt factor predispozant. Mai mult, Bundy prezintă tulburări clinice a căror simptomatologie favorizează comportamentul antisocial extrem. De asemenea, nu au existat factori compensatori care să încline balanța în favoarea reabilitării sale (relații familiale stabile, suport, relații de cuplu, interes pentru carieră etc.). Totodată, plăcerea resimțită față de suferința victimelor a grăbit repetarea crimelor.
Având în vedere complexitatea cazului și lipsa urmelor de vinovăție este destul de dificilă găsirea unor modalități de prevenție. Ar fi fost mult mai plauzibilă o astfel de ipoteză dacă reabilitarea sa pornea încă din perioada adolescenței. Totuși, având în vedere integrarea sa socială care nu ar fi dat de bănuit, această idee este iarăși nerealizabilă, dat fiind faptul că nimeni nu s-a gândit că Ted ar avea o astfel de problemă. În cazul lui, totul a fost atât de bine plănuit și organizat, încât orice modalitate de prevenție externă pare inutilă. Evadările din închisoare și comiterea crimelor din nou, confirmă acest aspect. Probabil că schimbarea în cazul lui ar fi trebuit să se declanșeze din interior. Astfel, dacă ar fi existat un motivator suficient de puternic pe care să se bazeze întregul demers de schimbare și reconstrucție a personalității, poate că lucrurile ar fi stat altfel în cazul său.
Așadar, cazul Ted Bundy rămâne unul misterios iar vulnerabilitățile sale par să fi condus către actele comise. Complexitatea cazului va atrage probabil întotdeauna cercetarea sa, în încercarea de a găsi posibile explicații ale unui astfel de comportament.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Profil Psihologic; Theodore Robert Bundy (ID: 165949)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.