Profil Psihologic Saddam Hussein

PROFIL PSIHOLOGIC

-SADDAM HUSSEIN-

Cuprins

Introducere

Partea I. Cadrul teoretic al lucrării

Capitolul 1.Cercetarea calitativă

1.1. Caracteristicile cercetării calitative

1.2. Tehnici de cercetare calitativă

Capitolul 2.Teorii ale liderilor politici

2.2.Introducere în leadership

2.3.Teorii ale liderilor politici

Partea a II-a Metodologia și rezultatele cercetării

Capitolul 3. Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele cercetării

3.2. Cercetarea câmpului de cunoastere psihologica

3.3.Identificarea surselor de obtinere a informatiilor cu semnificatie psihologica

3.4. Extragerea informațiilor cu semnificație psihologică

Capitolul 4. Rezultatele cercetării

4.1.Conceptualizarea/integrarea în trăsături de personalitate/simptome

4.2. Diagnostic prezumtiv

4.3. Diagnostic diferențial

4.4. Diagnostic multiaxial

4.5.Identificarea vulnerabilităților psihologice

4.6.Elaborarea profilului psihologic perceput

Capitolul 5. Concluzii și implicații

5.1.Analiza strategică(explicarea mecanismului psihologic în raport cu obiectivul stabilit

5.2.Concluzii

Rezumat

Bibliografie

INTRODUCERE

Saddam Hussein a fost unul dintre cei mai demonizați șefi de stat postbelici precum Stalin, Miloșevici, Ceaușescu, Idi Amin, Pol Pot etc. Multe aspecte esențiale ale războaielor împotriva Irakului și ale implicării sale nu vor putea fi niciodata făcute cunoscute din cauza clasificării documentelor, dar Saddam Hussein rămâne drept un alt exemplu de dictator care nu a putut nici să-și atingă scopurile și nici să-și ascundă crimele prin propagandă, atât față de concetățenii săi, cât și pe plan internațional. Într-unul dintre profilele ce i-au fost întocmite de presa occidentală se afirma: ”ceea ce îl face pe Saddam atât de periculos este această combinație de personalitate politică – ambiția mesianică de putere nelimitată, absența conștiinței, agresivitatea neînfrânată și o concepție paranoică. O personalitate caracterizată de un narcisism malign” (apud Owen, 2009, Bolnavi la putere, Corint, p. 276).

Figură 1

Biografia lui Saddam este cu siguranță un exemplu clasic de umilire extremă a copilului,pentru care mai târziu mii și mii au căzut victime răzbunării lui și au plătit cu viața.Refuzul său de a învăța,în sfârșit,ceva din faptul acesta pare grotesc,dar este total explicabil. Orice dictator își neagă suferințele copilăriei și încearcă să le uite cu ajutorul megalomaniei.Dar inconștientul unui om înregistrează întreaga istorie în celulele corpului și îl împinge într-o zi la confruntarea cu propriul adevăr.Faptul că, plătind miliarde,Saddam a căutat un adăpost în apropierea locului nașterii sale,unde nu l-a ajutat nimeni când era copil,într-o zonă foarte suspectă,în care nu putea primi apărare,arată lipsa de speranțe de a scăpa de copilărie și ilustrează foarte clar constrângerea repetării.La fel ca și în copilărie,Saddam nu a avut nicio șansă. Personalitatea și comportamentul politic al unui actor politic cheie,precum Saddam Hussein sunt de mare importanță. Sunt analizate motivațiile, percepțiile și modul de luare a deciziilor ale lui Saddam Hussein. Saddam Hussein, președinte al Irakului, a fost caracterizat ca "nebunul Orientului Mijlociu." Acest diagnostic peiorativ nu este numai inexact, dar este, de asemenea periculos deoaree il plaseaza pe Saddam la domeniul de nebunie ceea ce poate induce în eroare factorii de decizie să creadă că este imprevizibil, când de fapt el nu este. O examinare a înregistrării conducerii lui Saddam Hussein a Irakului în ultimii douăzeci și doi de ani relevă un calculator politic, care nu este deloc irațional, dar este extrem de periculos. Saddam Hussein prezintă tulburare de personalitate narcisistică având un pattern de grandoare, necesitate de admirație si lipsă de empatie, tulburarea de personalitate paranoidă,prezentând elemente de neîncredere și suspiciune, intențiie altora fiind interpretate ca răuvoitoare și tulburare de personalitate antisocială evidențiindu-se un pattern pervaziv de desconsiderare și violare a drepturilor altora. Președinte al Irakului din 1979 și până în momentul invaziei americane, martie 2003, Saddam a fost condamnat și executat pentru crime împotriva umanității pentru moartea a 148 de șiiți, la Dujal, în 1982. Deși perioada în care a condus țara a fost marcată de o represiune brutală, războaie devastatoare și severe sancțiuni internaționale, unii irakieni, îndeosebi sunniți, îi sunt încă atașați, îndeosebi datorită stabilității pe care țara nu a mai cunoscut-o după căderea lui. Dincolo de frontierele irakiene, unii arabi îl apreciază foarte mult pe cel ce a făcut războiul cu Iranul (1980-1988), s-a contrat cu SUA, a lovit Israelul (1991) și a dat dovadă de demnitate în fața morții.

„Puterea este un drog care îi ia mințiile oricui gustă din ea“

Francois Mitterrand

Partea I. Cadrul teoretic al lucrării

Capitolul 1.

Cercetarea calitativă

Noțiuni generale. Puncte de vedere și accepțiuni despre cercetarea calitativă

Cercetarea calitativă

Cercetarea calitativă este de tip exploratoriu și presupune intervievarea unui număr restrâns de persoane, datele nefiind statistic reprezentative pentru populația studiată. Cercetarea de tip calitativ studiază în profunzimea lor: motivațiile, emoțiile, percepțiile, sentimentele care îi determină pe oameni să acționeze în diverse moduri. În general, cercetarea calitativă desemnează orice studiu empiric în științele umane și sociale care are următoarele cinci caracteristici: (1) cercetarea este concepută în mare parte dintr-o perspectivă comprehensivă (2) își elaborează obiectul de studiu într-un mod deschis și amplu (3) include o culegere de date efectuată cu metode calitative, adică a metodelor care nu implică în momentul culegerii nici o cuantificare, nici o prelucrare (4) dă prilejul unei analize calitative a datelor în care cuvintele sunt analizate direct prin intermediul altor cuvinte, fără să fie trecute printr-o operație numerică și (5) se termină cu o povestire sau o teorie (Paillé, 1996).

Alte trăsături

Se ocupă de cercetarea situațiilor reale, și nu de experimente de laborator.

Se supune analizei comprehensive; demersul de cercetare este inductiv, ceea ce presupune selectarea datelor esențiale dintr-un număr mare de informații.

Se ocupă de cercetări holistice; fenomenul social în totalitatea lui înseamna mai mult decât o sumă de componente.

Este specifică participarea personală a cercetătorului, care se folosește de raționamente intuitive de tip insight și trebuie să poată apela la empatie.

Presupune o abordare dinamică; aceasta se referă la capacitatea de adaptare în fața schimbărilor din evoluția sistemului social. În ciuda existenței unui plan de cercetare, etapele nu sunt fixate imuabil.

Este orientată spre unicitate; presupunem înca din debutul cercetării că fiecare situație cercetată este unică, evolutivă și trebuie cercetată ca atare. Utilizează analiza contextuală (cadrul istoric și temporal).

Empatia nu se referă în acest caz la rezonarea afectivă, ci are un sens obiectiv, acela de neutralitate empatetică, adica acea capacitate de a ramâne neutru (obiectiv) și, în același timp, de a percepe empatic trăirile participanților la cercetare. Utilitate:  Înțelegerea în profunzime a atitudinilor, opiniilor, credințelor, comportamentelor unei sau unor persoane. Metode utilizate:  studiul de caz,interviurile Tehnica de investigare:  observația, studiul de caz,înregistrările Eșantionare: Persoana sau grupuri de persoane care îndeplinesc condițiile cerute de obiectivele studiului. Raportare: rapoarte descriptive, transcrieri ale interviurilor, prezentări

Dacă în cazul cercetării cantitative, aveam diferite instrumente specifice, precum chestionarul, în cazul celei calitative, instrumentul este însuși cercetătorul. Cercetarea calitativă este deci „condamnată” la subiectivitate

Tehnici de cercetare calitativă

Cercetarea calitativă se bazează pe interpretare, ceea ce înseamnă, că nu putem vorbi de cercetare calitativă obiectivă în adevăratul sens al cuvântului, deoarece cel care o realizează este cel care efectuează procesul de interpretare.

Focus grupul este un interviu de grup (între 8 și 15 membri) unde se urmăresc discuțiile dintre moderator și fiecare intervievat în parte, dar și conversațiile din interiorul grupului. De aceea, este foarte important ca grupul ales să fie omogen, să aibă interese și caracteristici comune, pentru ca discuțiile să decurgă mai ușor și să fie constructive. Focus grupul este o cercetare calitativă eficientă din perspectiva raportului dintre rezultate, durată și costuri, e flexibil în ceea ce privește modalitățile de organizare și resursele necesare, iar informațiile primite au un grad ridicat de acuratețe. Succesul acestei tehnici depinde în întregime de calitățile moderatorului, care trebuie nu doar să își aleagă cuvintele cu mare atenție, ci să poată și crea o atmosferă degajată, în care membrii grupului să se simtă confortabil și să se poată exprima liber. El trebuie să treacă succesiv de la rolul de good cop la cel de bad cop, pentru a acoperi toate punctele de vedere și a aduce la suprafață informațiile căutate.

O conversație armonioasă, în care toată lumea este de acord cu toată lumea nu aduce niciodată plus valoare. Informațiile prețioase ies la suprafață din argumente și argumente.

Mini-grupul – un interviu colectiv realizat de moderator cu 4-5 respondenți care permite o abordare mai detaliată a temelor cercetării decât sesiunile focus grup. Mini-grupul se recomandă atunci când temele puse în discuție sunt foarte sensibile și/sau participanții fac parte din categorii sociale greu accesibile.

Diade/triade – discuție liberă dintre moderator și  2-3 persoane pe o anumită tema studiată. Rezultatele acestei metode de cercetare calitativă sunt informații detaliate privind comportamentele, opiniile și atitudinile respondenților față de anumite produse, servicii, situații etc.

Interviul în profunzime este o metodă de cercetare calitativă utilizată de obicei în faza exploratorie, inițială, a oricărui proiect de cercetare de marketing. La interviurile în profunzime se realizează o culegere de informații cu privire la dorințele și nevoile consumatorilor, cu privire la așteptările acestora vis-a-vis de un anumit produs sau serviciu, se obțin informații utile legate de brand și comunicare. Este o discuție liberă, o conversație care conduce indirect către răspunsuri utile.

Studiul de caz este o analiză amănunțită a unei persoane sau a unui grup de indivizi, în mod special ca model al unui fenomen medical, psihologic sau social; se concentrează pe o singură problemă, prin accentuarea explicațiilor în rezolvarea problemei, prin termeni măsurabili și cuantificabili.

Observația este definită ca fiind activitatea de urmărire și descriere sistematică a comportamentelor și evenimentelor ce au loc în mediul social. Ca metodă calitativă de investigație,observația este definită ca act de urmarire si descriere sistematică a comportamentelor și evenimentelor studiate ce au loc în mediul social natural. (Banister,Burman,Parker,1995) Observația calitativă poate fi: participativă si neparticipativă.Observația neparticipativă este atunci când cercetătorul observă grupul fără să se implice, studiază totul din exterior, iar observația participativă presupune implicarea activă în viețile celor studiați și cercetătorul este acceptat ca membru al grupului. Aceasta este recunoscută ca cea mai calitativă dintre toate metodele de cercetare.

„Valoarea unei cercetări calitative depinde de calitatea celui sau a celei care o întreprinde” (Fiske, 1994, citat de D.Jodelet, Privire generală asupra metodologiilor calitative…, 2003/2007, 182).

Capitolul 2

Teorii ale liderilor politici

2.1. Introducere în leadership

Motto: “Liderul este cineva care urmărește realizări practice în idealuri și principii nobile “ (Richard M. Nixon) (De Visscher, ; Neculau, (2001) – Dinamica grupurila metodă calitativă de investigație,observația este definită ca act de urmarire si descriere sistematică a comportamentelor și evenimentelor studiate ce au loc în mediul social natural. (Banister,Burman,Parker,1995) Observația calitativă poate fi: participativă si neparticipativă.Observația neparticipativă este atunci când cercetătorul observă grupul fără să se implice, studiază totul din exterior, iar observația participativă presupune implicarea activă în viețile celor studiați și cercetătorul este acceptat ca membru al grupului. Aceasta este recunoscută ca cea mai calitativă dintre toate metodele de cercetare.

„Valoarea unei cercetări calitative depinde de calitatea celui sau a celei care o întreprinde” (Fiske, 1994, citat de D.Jodelet, Privire generală asupra metodologiilor calitative…, 2003/2007, 182).

Capitolul 2

Teorii ale liderilor politici

2.1. Introducere în leadership

Motto: “Liderul este cineva care urmărește realizări practice în idealuri și principii nobile “ (Richard M. Nixon) (De Visscher, ; Neculau, (2001) – Dinamica grupurilor-texte de bază, Ed Polirom, , pag.333).

Cu siguranță Saddam Hussein este unul dintre liderii reprezentativi ai lumii.Cum a reusit însă să se impună în fața a milioane de oameni? A avut oare Ceaușescu calități înnăscute, fiind “menit” să devină lider sau a contat mai mult contextul politic și istoric? Capacitatea de a fi un lider se află oare în fiecare dintre noi urmând doar să învățam a o exercita? Să fie într-adevăr o “artă”?

Iată doar o mică parte din multitudinea de întrebări ce a ridicat studierea fenomenului de leadership mai ales ca acesta se regăsește încă de la începutul omenirii la fiecare popor fiind poate una dintre cele mai specifice activități umane.Pentru o bună înțelegere a acestui fenomen o importanță majoră o are definirea conceptelor de leadership și lider. Leadershipul se referă la “influența pe care anumiți indivizi o exercită asupra atingerii obiectivelor altora, într-un context organizațional.” Liderul este “persoana care, datorită statutului său formal și / sau informal (putere, prestigiu, influență), mobilizează, organizează și conduce membrii și activitățile grupurilor înspre fixarea și atingerea scopurilor acestora.” (Chelcea, Septimiu; Ilut, Petru (2003) – Enciclopedie de psihosociologie, Ed. Economica, București, pag 207).

Dacă oamenii nu cred în puterea liderului atunci el nu mai are putere. Stephen R. Covey considera că “a fi onorabil înseamna a deține putere” (Covey, R. Stephen (2000) – Etica liderului eficient sau conducerea bazată pe principii, Ed. Alfa, București, pag105-106) si de aceea ne propune zece principii prin care pot crește onoarea și puterea unui lider: puterea de convingere, răbdarea, blândețea, disponobilitatea de a învăța, toleranța, bunătatea, sinceritatea, confruntarea înțelegătoare, consecvența, integritatea. În esență, liderul: înspiră și stimulează membrii grupului, convingându-i să-i urmeze viziunea, acțiunile, ideile (followership). Este urmat pentru că: – dobândește încredere și credibilitate, dovedind o capacitate extraordinară de a dezvolta relații – dovedește competență și integritate – îi pasă de oameni – are o atitudine de valorizare, apreciere a oamenilor și a relațiilor cu aceștia, este atent la ei și la problemele lor.Leadershipul reprezintă un atribut dorit și cerut de organizații managerilor lor. Liderii au încredere în forțele lor proprii și generează încredere celorlalți. În preajma adevăraților lideri, angajații se simt mai competenți și găsesc munca mai interesantă.

2.2.Teorii ale liderilor politici

În ceea ce privește criteriul istoric există două mari categorii și anume cele tradiționale (clasice) și cele actuale sau moderne (noua conducere). Atât prima modalitate de sistematizare cât și cea de-a doua, prezintă avantaje dar și dezavantaje, astfel că, pentru a soluționa această problemă Mielu Zlate ne propune o “îmbinare flexibilă a celor două criterii, cu o ușoară predominanță a criteriului logicii stiinței”. Astfel, în cartea sa sunt prezentate următoarele teorii: Teoriile personologice (Teoria conducerii carismatice și Teoria trăsăturilor), Teoriile comportamentiste (Teoria celor două dimensiuni comportamentale și Teoriile continuumului comportamental), Teoriile situaționale primare (Teoria supunerii față de legea situației), Teoriile contingenței (Teoria favorabilității situației de conducere și Teoria maturității subordonaților), Teoriile cognitive (Teoria normativă a luării deciziei, Teoria cale-scop și Teoria atribuirii) și Teoriile interacțiunii sociale (Teoria legăturilor diadice verticale și Teoria conducerii tranzacționale).

I. Teorii personologice

Revenind la exemplul liderului de la începutul lucrării, Saddam Hussein, supranumit și “Rege de Treflă”,,astăzi mulți oameni sunt de părere că a avut calități înnăscute și că un asemenea lider se naște odată la un interval foarte mare de ani. Teoriile personologice postulează exact faptul că liderii se nasc, punând foarte mare accent pe selecționarea acestor lideri și nu pe formarea lor. De asemenea teoriile acordă prioritate persoanei care conduce și nu activității în sine. "Liderii se nasc, nu se fac." Conform acestei abordări liderul are trăsături definitorii înnăscute prin urmare nu pot fi lideri decât cei care s-au născut cu aceste trăsături de personalitate. Această teorie neagă posibilitatea dobândirii de abilități și competențe în ceea ce privește leadershipul.

Teoria conducerii carismatice (sau teoria erorilor sau a marilor personalități) formulate în perioada de început a psihologiei se bazează pe transmiterea genetică a unor calități excepționale cu care individul se naște asigurându-și succesul în functia de conducere si dirijare a oamenilor. Tot în cadrul acestei teorii apare termenul de carismă (ce vine din grecescul kharisma=har sau dat) elaborându-se modelul carismatic al conducerii. (trăsăturile excepționale ale conducătorului sunt un dar de la zei sau natură). Max Weber definea carisma ca fiind “o calitate extraordinară a unui om, fie reală, fie presupusă, fie pretinsă”(Zlate, Mielu (2004) – Leadership și management, Ed. Polirom, Iași, pag 35 apud Weber,1965,pag.354). Deși ulterior această teorie a fost abandonată, putem reține că dacă un lider se diferențiază de oamenii normali prin diferite calități, putem afla care sunt acestea și le putem măsura.

Teoria trăsăturilor consideră că succesul unui lider stă în anumite trăsături de personalitate specifice celui care conduce. Pe această temă s-au efectuat foarte multe studii pentru a se observa în mod științific dacă există o corelație între trăsăturile de personalitate și succesul conducerii și care dintre acestea corelează mai puternic respectiv mai slab. Vom face referință la celebrul studiu al lui Ralph M. Stogdill din anul 1948 devenit reprezentativ pentru această problemă: autorul cercetează mai multe lucrări în care sunt descriși diferiți conducători , luând în considerație următorii factori: factori fizici și constituționali (vârsta cronologică, talia, greutatea, calitățile fizice, energia sănătatea, aspectul exterior) ; factori psihologici (inteligența, maniera de a comunica, instrucția, cunoștințele, judecata și decizia, intuiția, originalitatea, adaptabilitatea, trăsăturile temperamentale, caracterul, inițiative etc) ; factori psihosocilai (sociabilitate, diplomația, popularitatea, prestigiul, cooperarea, capacitatea de influențare etc); factori sociologici (nivelul socioeconomic, statutul economic și social, mobilitatea socială etc)” (Zlate, Mielu (2004) – Leadership și management, Ed. Polirom, Iași, pag 35 apud Weber,1965, pag 37) "Liderii diferă de oamenii echipei lor prin anumite caracteristici."

S-au făcut multe studii pentru compararea trăsăturilor fizice, intelectuale sau de personalitate ale liderilor și ale celor care îi urmează. De exemplu, s-a crezut că liderii tind să fie mai bine adaptați și să aibă percepții sociale mai precise decât ceilalți. Totuși, în general, această abordare a dezamăgit. Teoria trăsăturilor personale a fost discreditată ca fiind o abordare simplistă a conducerii.

II.Teorii comportamentiste

Sunt opusul teoriilor personologice, fiind centrate pe activitatea liderului și pe cum influențează această eficiența activității de conducere. Teoria celor două dimensiuni comportamentale se referă, așa cum ne arată și numele teoriei, la cele două dimensiuni comportamentale ale liderilor observate de un grup de cercetători de la Universitate din Ohio, dimensiuni pe care le numesc considerație si inițiativ structurării. Considerația “se referă la măsura în care liderul stabilește relații de încredere și respect reciproc cu membrii grupului și arată grijă, caldură, sprijin și stimă pentru subordonați” în timp ce strucura “este corelată cu eforturile liderului de a realiza scopurile organizației” (Zlate, Mielu (2004) – Leadership și management, Ed. Polirom, Iași, pag 43). Prin combinare (se poate obține un grad mic de considerație și ridicat de inițiative sau invers) se formează patru tipologii de unde putem observa și care situație este cea mai favorabilă. Se evidențiază faptul că situația care presupune atât o considerație ridicată cât și o inițiativă ridicată este cea mai favorabilă.

III.Teorii situaționale primare

Abordarea situațională -"Situația va determina cine va fi liderul." Această abordare se bazează pe ipoteza conform căreia comportamentul liderilor diferă în funcție de situație, ceea ce sugerează nevoia de flexibilitate în procesele de selecție și pregătire a liderilor.

IV. Teoriile contingenței

Pornind de la teoria situațională, teoria contingenței are drept scop selecția celor mai bune variabile situaționale indicate într-un stil de conducere corect adaptat. Se pleacă de la ideea că este mai ușor să găsești un șef care se potrivește la o situație dată, decât să adaptezi un anumit șef la diverse situații. În cadrul acestei teorii se încadrează modelele lui Fielder și Vroom-Yetton-Jaro.

V. Teoriile cognitive Teoriile cognitive, conform c[rora conducerea (mai ales eficiența ei) depinde de o serie de factori cum ar fi: stilul decizional al liderului, capacitatea acestuia de a stabili scopuri pentru subordonați, înțelegerea și prevederea modului de reacție a subordonaților la anumite evenimente pe baza cunoașterii cauzelor acestora etc. Întrucât eficiența conducerii se va datora îndeosebi modului specific în care liderul ia decizii, conceptualizează obiectivele și înțelege comportamentele și intențiile altora, se poate spune că, din această perspectivă, liderul apare ca un procesor de informații. În categoria teoriilor cognitive asupra leadership-ului se includ:  teoria normativă a luării deciziei, elaborată de către Vroom și Yetton, conform căreia leadership-ul nu este predeterminat, ci devine o activitate exercitată în cadrul unui sistem de influențe în care intervin factori de natură diferită; în acest cadru, un bun lider este cel care știe să își adapteze stilul de conducere în funcție de caracteristicile proprii, de caracteristicile situației și de cele ale grupului;  teoria „cale-scop”, conform căreia eficiența conducerii este dată de posibilitatea liderului de a identifica scopul pentru subordonați și căile de realizare a lui, de a-i ajuta pe aceștia să perceapă corect situația pentru a-și elabora expectanțe rezonabile și de a-și ajusta apoi propriul comportament la aceste așteptări;teoria atribuirii încearcă să explice de ce au loc anumite comportamente, oferind în acest fel o anumită predictibilitate răspunsurilor liderului la comportamentele subordonaților.(Zlate,2004)

VI.Teoriile interacțiunii sociale

Teoriile interacțiunii sociale încearcă să depășească una dintre limitele teoriilor anterioare – centrarea aproape în exclusivitate pe lider și neglijarea rolului subordonaților în actul de conducere – și consideră ca în realitate conducerea este o interacțiune dintre lideri și subordonați. În această categorie se înscriu mai multe teorii însa cea mai frecvent analizată este teoria conducerii tranzacționale. Cel mai cunoscut dintre susținătorii acestei teorii este E. Hollander care definea conducerea ca un proces care implică o tranzacție, un schimb social între lider și subordonați presupunând influența și contrainfluența. În conducerea tranzacțională liderul oferă recompense, prestigiu etc. și obține din partea subordonaților comportamentele așteptate.

MITURI ȘI REALITATE despre lideri și leadership

Liderii se nasc lideri, nu devin lideri (club exclusivist) – în realitate arta de a conduce poate fi dobândită, dezvoltată. Nu e ușor, dar e posibil să înveți să devii lider. Capacitatea de a conduce nu e un talent rar. În realitate toți oamenii au potențial, iar leadership-ul este treaba tuturor. Leadershipul autentic este cel împărtășit. Leadershipul se poate manifesta numai la nivele de varf – în realitate leadership-ul ține de moment, de situație. Un simplu muncitor poate să intre în rol de lider atunci când propune o soluție și ideea lui este acceptată și urmată de ceilalți (inclusiv de șeful lui). Liderul controlează, manipulează – în realitate liderii atrag, conving și nu forțează, nu obligă; liderii inspiră, nu ordonă, permit și valorizează, nu limitează și nu descalifică; liderii creează și provoacă, nu manipulează. Stilul cel mai bun de leadership – în realitate există rezultate asemănatoare la stiluri diferite pentru că stilul nu înseamna unde ajung, ci cum ajung; fiecare om are un stil propriu, unic. Liderul n-are voie să greșească – complet fals, în realitate erorile sunt prezente în viața liderilor, doar că ei, în general știu să le abordeze ca feedback la acțiunile lor și nu ca pe niște catastrofe. Greșelile sunt considerate de ei ca ocazii de a face altfel lucrurile și de a învăța. Liderul ia întotdeauna decizia cea mai buna, acționează întotdeauna cel mai eficient – ar fi minunat dacă s-ar întâmpla așa; în realitate, și liderii sunt supuși greșelilor, dar au flexibilitate suficientă încât să-și poată reconsidera deciziile,consecvența suficientă ca să-și poată atinge obiectivele, suficientă integritate ca să-și poată asuma responsabilitatea și suficientă îndrăzneală ca să-și assume riscul de a lua decizii mai puțin reușite.

Partea a II-a

Metodologia și rezultatele cercetării

Capitolul 3

Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele cercetării

Realizarea unui profil psihologic și politic complex pentru a vedea dacă Saddam Hussein are caracteristicile unui lider adevarat. Interesul legat de Saddam Hussein se canalizeazã asupra modului în care o astfel de persoanã își lasã amprenta asupra comunitãții din care face parte;asupra modului în care aceastã persoanã acționeazã și interacționeazã cu cei din jurul sãu. În acest sens este necesarã cunoașterea și evaluarea corectã a actorului politic.

În contextul socio-economic actual consider că este importantă realizarea unui profil psihologic pentru a putea observa dacă anumite caracteristici ale lui Saddam Hussein se reflectă la nivelul populației.

Tiran, dictator sau criminal sunt doar câteva substantive prin care se desemneazã liderii politici în momentele de crizã. Pentru a înțelege o astfel de situație, este necesar sã privim dincolo de articole și titluri din presã și sã analizãm comportamentul actorului politic. Profilul unui lider politic este mai mult decât o simplã înșiruire a evenimentelor din viața acestuia. Este un instrument necesar pentru înțelegerea în profunzime a acestuia. Multe surprize, eșecuri sau gafe pot fi evitate dacã ne cunoaștem în profunzime interlocutorul. Iar cunoașterea sa presupune o structurare și o analizare a informațiilor care îl vizeazã.

Cercetarea calitativă derulată în cadrul proiectului a urmărit acest obiectiv. Prin caracterul său exploratoriu, cercetarea calitativă a urmărit să construiască bazele unui model explicativ al liderului politic în societate.

Prezentul studiu își propune sã realizeze un profil socio-comportamental al fostului președinte irakian Saddam Hussein și sã stabileascã dacã existã șabloane comportamentale, respectiv probarea unei relații cauzale între acțiunea pe care acesta o întreprinde și trãsãturile sale sociale și psihologice. Alt obiectiv este prezentarea și promovarea unei metodologii noi în analiza studiilor de securitate. Metoda profilului ajută la o mai bunã înțelegere a unui sistem politic decât simpla observație a unor interacțiuni și fapte.

Cunoscând indivizii care compun o elitã guvernantã, înțelegem mai bine dinamica spectrului politic dintr-o regiune de interes.

Chiar dacã o parte a instrumentarului de lucru și a modului în care datele sunt interpretate țin de domeniul psihologiei,realizarea de profiluri se înscrie în domeniul vast al sociologiei. Individul supus unei astfel de analize este o persoanã de interes pentru public, iar acțiunile sale au impact direct asupra unui grup de indivizi sau asupra unei comuniăți. Una din problemele fundamentale ale omenirii, daca nu cea mai veche a fost și rămane descifrarea enigmei personalității umane și a legăturilor dintre aceasta și tipul de comportament. Complexitatea fenomenului constituie o veritabilă piatră de încercare în calea cercetării riguroase și sistematice a personalității, precum și cauza diversității și a opoziției, mai mult sau mai puțin evidente, dintre diferitele teorii și modelele descriptiv-explicative elaborate până în prezent.

3.2. Cercetarea câmpului de cunoaștere psihologică
Biografie

Figură 2,expresivitatea lui Saddam

Saddam Hussein s-a născut la data de 28 aprilie 1973 și a crescut într-o familie de țărani în apropiere de Tikrit.Nu aveau pamant și trăiau în sărăcie.După informațiile biografilor Judith Miller și Laurie Mylroie (1990), tatăl biologic al lui Saddam Hussein a părăsit-o pe mama sa la scurt timp după nașterea copilului.

Pe când Saddam Hussein avea doar câteva luni, mama lui și-a abandonat fiul și căminul, și s-a dus să trăiască cu un alt bărbat, în alt sat.Singurul rămas să aibă grijă de copil a fost unchiul său, un fost soldat brutal, pe nume Talfah Khairallah. În 1942, când Hussein avea cinci ani, Talfah a fost implicat într-o tentativă de revoltă împotriva forțelor britanice de ocupație și a fost arestat.

Abandonat pentru a doua oară, Hussein a fost dus de către vecini înapoi la mama sa. Ea se recăsătorise, iar copilul o încurca. Hussein i-a devenit imediat antipatic tatălui vitreg, care l-a tratat cu o ostilitate nemiloasă, abia îngăduindu-i să intre în casă și bătându-l adesea cu bâta.

Tatăl său vitreg,un păstor,l-a umilit permanent numindu-l „fiu de târfă” sau „pui de cățea”,l-a bătut fără milă și l-a chinuit în mod brutal.Pentru a putea exploata la maximum forța de muncă a copilului dependent,i-a interzis să meargă la școală până la vârsta de zece ani.Îl trezea în miezul nopții și-l punea să păzească oile. Au fost experiențe traumatizante, dar Hussein nu a căzut pradă disperării. Mai degrabă, el a jurat că atunci când va fi mare, nu se va mai supune nimănui, niciodată.

În acești ani de formare,orice copil își dezvoltă reprezentări despre lume și valorile vieții.În ele apar dorințele a căror împlinire și-o imagineză. Hussein a devenit un singuratic, respins de familia sa și evitat de ceilalți băieți din sat. Efectele acestei traume n-au întârziat să apară în comportamentul său antisocial: a început să poarte cu el o bară de metal pentru a se apăra și se distra înroșind-o în foc și rănind animalele cu ea. Lipsit de educație de către tatăl vitreg, a început să fure de la vecini până când a fost prins și trimis la un centru de detenție pentru copii. La Saddam,care era prizonierul tatălui său vitreg,această dorință nu putea fi decât: puterea nelimitată asupra altora.În creierul său s-a format probabil ideea că nu-și poate salva demnitatea furată decât dacă are asupra altora aceeași putere pe care a avut-o tatăl vitreg asupra lui: există numai tatăl atotputernic și el,victima terorii.După acest model,adultul a organizat ulterior structura totalitară a țării sale.Trupul lui n-a cunoscut altceva în afară de violență.

Biografia lui Saddam este cu siguranță un exemplu clasic de umilire extremă a copilului,pentru care mai târziu mii și mii au căzut victime răzbunării lui și au plătit cu viața.Refuzul său de a învăța,în sfârșit,ceva din faptul acesta pare grotesc,dar este total explicabil.

3.3 Identificarea surselor de obținere a informațiilor cu semnificație psihologică

Studiul de față se bazează pe analiza de conținut și cuprinde informații obținute din:

articole din ziare și reviste 

cărți

biografii ale lui Saddam Hussein

fotografii ale persoanei în cauză

materiale video

-„Viata mea cu Saddam Hussein”,cartea scrisă de „blonda” de la palatul lui Saddam.Parisoula Lampsos, vorbește pentru prima dată despre cei 30 de ani pe care i-a petrecut alături de dictatorul irakian.

Figură 3, Carte „Viața mea cu Saddam”
Parisoula Lampsos : "Erau trei bărbați, dintre care primul de o eleganță remarcabilă. Purta un costum albastru de mătase și o cămașă albă orbitoare. Saddam Hussein. Prima impresie mi-au făcut-o ochii lui căprui, bizari, așa cum nu mai văzusem vreodată. Căutătura lui Saddam strălucea metalic, parcă era din argint sau aur patinat. Câteva clipe mai târziu aveam să-i spun: "Aveți ochi de animal. Aveți o privire rece". Oricine altcineva ar fi putut fi pedepsit cu moartea pentru aceste cuvinte. Dar Saddam a izbucnit în râs."

"Cu cât avansa în vârstă, cu atât devenea mai preocupat de ascunzătorile sale secrete. Mult mai târziu, când americanii l-au găsit pe Saddam Hussein într-o grotă sub pământ, n-am fost deloc surprinsă. El trăia și acționa cu precădere în întunericul subteran. (…) Îmi amintesc diminețile devreme în dormitorul nostru, în vila cea mare, lângă fluviu. Saddam era perfect treaz înainte de răsăritul soarelui, iar înainte de rugăciunea de dimineață era deja pregătit să ucidă. Mă obișnuisem să recunosc mirosul sângelui de om. Dacă apuci să-l miroși o dată, nu-l uiți în veci.Pentru o lungă perioadă, Saddam și cu mine am fost parcă legați cu un elastic. Dacă mă îndepărtam doi pași de el, venea imediat după mine. Apoi se retrăgea el trei pași și mă trăgea după el cu și mai multă forță."

"Lumea ar trebui să-și amintească că, la început, Saddam era foarte iubit, mai ales în rândurile celor săraci." (Parisoula Lampsos). Saddam, care admira tot ce era american, devenise o amenințare pentru oricine, inclusiv pentru el însuși, spune Parisoula, amintindu-și ziua în care a văzut imagini de la executarea dictatorului. „În primul rând nu aș spune că vorbim tocmai de o legendă. În mintea mea, cuvântul legendă are mai degrabă legătură cu sfinții creștini, iar Saddam avea multe fațete de personalitate, dar în niciun caz pe cea de sfânt”. "Nu știu dacă Saddam m-a iubit. Nu cred că era capabil de sentimente".

George Piro, agentul american care l-a interogat pe Saddam Hussein în celula sa

George a fost ajutat de o echipă de experți ai FBI și CIA. Înainte de a da ochii cu Saddam, el a studiat viața dictatorului, pentru a determina dacă acesta e onest. A „mers“: la primul interogatoriu, pe 13 ianuarie 2004, Piro a amintit de patru cărți despre Saddam și a vorbit cu el despre istoria Irakului. Saddam, impresionat, i-a cerut să revină. Cu timpul, Piro l-a făcut dependent de el pe Saddam.Cei doi au dezvoltat o relație bazată pe respect și încredere. Își spuneau unul altuia „domnule“, dar apoi au ajuns să se tutuiască, spunându-ș i direct pe nume. „I-am spus că eu răspund pentru fiecare aspect din viața lui și că, dacă are nevoie de ceva, trebuie să vorbească cu mine“, povestește agentul. Saddam scria zilnic poezii, dar „Mr. George“ controla creionul și hârtia. Iar într-o celulă fără ferestre, tot „Mr. George“ hotăra când e zi sau noapte. Piro a declarat corespondentului Scott Pelley de la CBS că nu s-a folosit nicio tehnică de convingere, cum ar fi privarea de somn, căldura excesivă, frigul, zgomotele puternice sau simularea înecului, pentru a-l face pe temutul dictator să vorbească.„E împotriva politicii FBI, întâi de toate. Și nu ne-ar fi fost de folos cu unul ca el. Saddam a demonstrat clar că nu va răspunde la amenințări“, explică agentul. „Și atunci cum l-ai făcut să vorbească?“, l-a întrebat jurnalistul. „Cu timpul“, a răspuns Piro.

Trucuri de manipulare Primul truc al agentului pentru a-l determina pe Saddam să coopereze a fost să-l facă să creadă că e mai puternic decât era în realitate. „Nu știa că lucrez pentru FBI, nu știa că sunt un agent obișnuit“, explică Piro. De multe ori, el l-a făcut pe Saddam să creadă că îi raporta direct președintelui Bush, dar asta nu s-a întâmplat niciodată, asigură Piro. El a apelat la mai multe subterfugii psihologice pentru a-i sugera lui Saddam că numai „Mister George“ poate decide cum va fi receptată imaginea sa în afara celulei în care își ducea zilele. Piro l-a pus să stea cu spatele spre perete în camera de interogare, iar el stătea în fața ușii, ca o barieră între Saddam și libertate.Luni de zile, agentul l-a manipulat pe Saddam, creând o relație bazată pe dependență, încredere și emoție. Piro alterna între gesturi de îngăduință și provocare. „Trebuia să-i provoc diferite emoții. Fericire, furie, tristețe. Când cineva trece prin aceste stări nu se mai poate controla și e mai vulnerabil la interogatoriu“. Piro își amintește că se putea citi furia pe chipul lui Saddam atunci când i-a arătat imagini cu dărâmarea statuilor sale. „Încerca să nu se uite. Era mai furios ca niciodată, se înroșise rău la față. Iar vocea i s-a schimbat. Avea multă ură în ochi“, povestește Piro.

Răspuns la insultă De ce a declanșat Saddam invazia Kuweitului?Agentul FBI l-a chestionat pe Saddam despre invadarea Kuweitului. Invazia a avut loc în 1990. Saddam a acuzat micul stat vecin că subminează economia Irakului, furând petrol și cerând recalcularea unor datorii către Kuweit.Dar George Piro a aflat, pentru prima oară, că invazia brutală a fost provocată de o insultă personală. „Ceea ce l-a enervat a fost că atunci când și-a trimis ministrul de externe să se întâlnească cu Emirul Al Sabah, fostul lider al Kuweitului, acesta i-a spus ministrului său că nu se va opri până când nu va transforma toate femeile irakiene în prostituate de zece dolari. Asta a spus Saddam că l-a determinat să invadeze Kuweitul. Mi-a zis că voia să-l pedepsească pe Emir.“

Cheia succesului-Poeziile lui Saddam și secretul arsenalului irakian Agentul FBI a folosit poeziile lui Saddam pentru a vorbi despre subiectul armelor de distrugere în masă, cel mai important mister care trebuia dezlegat. Cinci luni i-a luat ca să afle răspunsul.Cele mai multe dintre poeme erau groaznice. Uneori, Piro credea că e torturat. Dar nu i-a spus adevărul lui Saddam. „I-am zis că sunt frumoase“. Saddam a devenit mai vorbăreț, iar asta a fost șansa lui Piro. Agentul i-a spus că dacă poeziile au atâta pasiune, atâta emoție, în mod sigur discursurile sale sunt scrise de altcineva. Saddam a fost surprins și l-a întrebat de ce crede asta. „Pentru că în iunie 2000 ai ținut un discurs în care spuneai că Irakul nu se va dezarma până când toți cei din regiune n-o vor face mai întâi – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“, i-a răspuns Piro, citându-l.

Între două sedințe la tribunal, Saddam nu pierdea vremea. Închis fiind,scria poezii: "Inima mea nu ma părăsește și inamicii mei nu o vor exila/Și cătușele nu mă vor împiedica să mă rog/Cine a spus că Vestul s-a apropiat de pământul sfânt arab cu bune intenții?/Cine a spus că apa îl poate îmbăta pe un înțelept?/Cine a spus că un animal ar putea proteja virginitatea unei femei?", așa începea "Oda Irakului", și continua cu un avertisment profetic: "Vă avertizez că vă veți pierde civilizația și demnitatea în mâinile trădătorilor". Saddam încheie poezia cu "salutări fiecărei bucățele din pământul supraviețuitor" al Irakului. "Oda Iarkului" a fost transmisă agenției ABC News de către avocații săi.

De ce a mințit Saddam ? Discursul din 2000 se referea la armele de distrugere în masă. Saddam i-a spus că multe dintre acestea fuseseră distruse de inspectorii ONU în anii ’90. Iar restul fusese distruse unilateral de Irak. Agentul spune că dictatorul a păstrat secretul armelor, punând națiunea irakiană în pericol, pentru a arăta că Irakul e puternic și pentru ca iranienii să nu-i invadeze țara. Saddam era convins că fără amenințarea armelor nu ar fi supraviețuit. Chiar și cu trupele americane la graniță, el nu a cedat, pentru că se aștepta ca președintele George W. Bush să atace ca în opera- țiunea „Vulpea deșertului“ din 1998, când țintele irakiene au fost bombardate timp de patru zile, arată Piro.

Pregătit pentru insurgență Supraviețuise atunci, credea că va reuși și de data aceasta. Saddam nu se aștepta ca americanii să-și riște trupele atâta timp cât el amenința că are arme de distrugere în masă. După ce a început invazia, el le-a cerut comandanților armatei un termen de două săptămâni, după care ar fi început „războiul secret“ – ar fi trecut de la războiul convenț ional la cel neconvenț ional. Insurgența urma să fie condusă de fiii săi. George Piro își amintește că atunci când a aflat că Udai și Sudai au murit, Saddam a fost surprins, dar nu a arătat niciun regret. „Mi-a zis că a fost mândru de ei“.

Față de SUA fostul dictator manifesta o ură-iubire. Îi disprețuia pe politicienii de la Washington, dar îi admira pe americanii ''normali''. Saddam a început însă să-l placă pe ''inchizitorul simpatic''. Astfel, a abordat subiecte tabu, începând cu prima eroare tactică pe care a comis-o: retragerea trupelor terestre după invazia Kuweitului. A doua eroare a fost că nu a crezut în invazia din 2003, subapreciind efectul atentatelor din 11 septembrie asupra americanilor, politica SUA și ''perfidia unora de la Washington'' care îi atribuiau lui, un laic, legături cu Al Qaida și fundamentaliștii islamici. ''Nu am avut niciodată legături cu Ben Laden. În fanaticii religioși nu poți avea încredere'', i-a spus Saddam lui Piro. De ce a expus riscului destinul Irakului și propria viață? ''Saddam era convins că va putea ține la distanță inamicul iranian făcându-l pur și simplu să creadă că îl putea distruge. În acest fel conta să-și păstreze și puterea'', a spus Piro citat de Agerpres.

Nonverbalul Atractivitatea feței, semnificația poziției genunchilor, expresiile faciale, vestimentatia si valorile sociale, ochii,zâmbetul sunt doar câteva dintre aspectele care alcătuiesc, voluntar sau nu, discursul politic. Prima audiere a lui Saddam Hussein în fața Tribunalului Special din Irak, la 1 iulie 2004, a fost urmărita de milioane de telespectatori din întreaga lume, pentru a-i observa reacția ex-presedintele Irakului, acuzat de o mulțime de crime împotriva umanității.
El fusese capturat de trupele americane și ținut prizonier multe luni pentru ca apoi să fie predat autorităților irakiene o dată cu transferul Puterii. Saddam își pieduse, în fața instanței, "privirea de conducător absolut, care te pătrundea ca o rază de laser".( Patti A. Wood,2004)
Pe parcursul audierii, a privit de mai multe ori în jos, cu umerii căzuți, ca și când cerul ar fi căzut deasupra lui. Când dădea răspunsuri pregătite dinainte, emitea semne de sfidare iar când răspundea spontan, părea derutat.

Figură 4,Nonverbalul

"Când te aperi în mod spontan, spui același lucru în patru-cinci moduri diferite".( Patti A. Wood,2004).

Multe din răspunsurile lui Saddam Hussein au fost identice: a folosit aceleași scuze,motive: "Sunt presedintele Irakului", "Am actionat conform Constitutiei".
"În timpul audierii, inculpatul a îndreptat, de câteva ori, acuzator, arătătorul spre instanța de judecată. Este vorba despre un gest de atac, care poate fi interpretat ca o țintire simbolică. El voia, în mod simbolic, să îi ucidă pe cei care il judecau".(Patti A.Wood,2004)
Ex-președintele Irakului încerca să pară stăpân pe situație: agita pixul în timp ce răspundea, stătea pe scaun rezemat de spătar, postura specifică celor care dețin Puterea, își atingea vârful degetelor formând un coif cu vârful în sus.
Privirea fixă arăta faptul că îi acorda atenție interlocutorului, dar și dorința acestuia de a-i produce o stare de disconfort psihic.

3.4.Extragerea informațiilor cu semnificație psihologică

Figură 5

Saddam, al cărui nume înseamnă "luptător care stă neclintit" își va face propriul drum în viață și nu va accepta limite.

Inspirat de poveștile unchiului său de eroism în slujba națiunii arabe, Saddam a fost consumat de vise de glorie de la zilele primele sale. El se identifică cu Nabucodonosor, regele Babilonului, care a cucerit Ierusalimul (586 î.Hr.) și Saladin care a recastigat Ierusalim în 1187 prin înfrângerea cruciaților.

Orice dictator își neagă suferințele copilăriei și încearcă să le uite cu ajutorul megalomaniei.Dar inconștientul unui om înregistrează întreaga istorie în celulele corpului și îl împinge într-o zi la confruntarea cu propriul adevăr.Faptul că, plătind miliarde,Saddam a căutat un adăpost în apropierea locului nașterii sale,unde nu l-a ajutat nimeni când era copil,într-o zonă foarte suspectă,în care nu putea primi apărare,arată lipsa de speranțe de a scăpa de copilărie și ilustrează foarte clar constrângerea repetării.La fel ca și în copilărie,Saddam nu a avut nicio șansă. Când era încă adolescent, Hussein a comis prima lui crimă politică, asasinând un adept al conducătorului comunist, generalul Abdul Karim Kassem, care, întâmplător, era și cumnatul său.Nu este deloc surprinzător faptul că, la maturitate, acest copil a devenit un despot crud și nemilos, incapabil să aibă încredere chiar și în cei mai apropiați colaboratori și, ducând o viață violentă, al cărei scop era să intimideze pe ceilalți.

Pentru a putea stăpâni o țară de multă vreme divizată din punct de vedere etnic, religios, social și economic între suniți și șiiți, între kurzi și arabi, între nomazi și țărani și între șefi de trib rurali și negustori urbani, Saddam Hussein a folosit teroarea cu ajutorul poliției sale secrete, cultul personalității dar a si implementat o serie de programe educativ-sanitare și administrative de emancipare economică și socială a țării. Pe de altă parte, Saddam a avut un deosebit simț al ”străzilor arabe”, care l-a ajutat să manipuleze mulțimile arabe, fiind influențat de naționalismul pan-arab al președintelui egiptean Gamal Abdel Nasser.

Cultul personalității lui Saddam Hussein Încă de la începutul regimului său, Saddam a promis irakienilor un deceniu de onoare și împliniri care vor rivaliza cu trecutul glorios al țării. Propaganda sa a accentuat constant referințele la antichitate, Saddam ordonând reconstruirea Babilonului: pentru aceasta au fost fabricate milioane de cărămizi purtând însemnele sale, întocmai precum vechii conducători asirieni (Cipkowski, 1992, Understanding the Crisis in the Persian Gulf, New York, John Wiley & Sons, pp. 40-41). Saddam însuși s-a comparat adesea cu regele Nabucodonosor, dar a pretins că se trage din cel de-al patrulea calif al Bagdadului (Cull, 2003, Propaganda and Mass Persuation. A Historical Encyclopedia, ABC-CLIO p. 170), iar în 1988 a organizat chiar și un Festival internațional al Babilonului, având drept motto ”De la Nabucodonosor la Saddam Hussein, Babilonul se ridică din nou”.

În Irak au apărut numeroase picturi murale sau afișe ce combinau vechiul stil antic cu realismul socialist în portretizarea lui Saddam în diferite ipostaze glorios-simbilice (Taylor, 1992, War and the Media. Propaganda and Persuation in the Gulf War, Manchester University Press p. 23), fie ca beduin – imagine destinată țăranilor, fie în costum european cu pușca în mână – reprezentând un lider modern și puternic, fie în uniformă de general – pentru a sugera un conducător militar victorios, fie ca un musulman devotat credințeiîn Islam. Nu au fost uitate nici ipostazele umane, de familie, cu Saddam zâmbind în mijlocul familiei, cu copii in brațe, în ținută sport, toate trimițând către clișeul părintelui bun al națiunii irakiene. Portetele sale au împânzit Irakul, în școli, piețe, aeroport, magazine, birouri și chiar pe bancnote. Responsabilul cu imaginea sa publică în tipărituri a fost poetul și jurnalistul Abdul Amir Malla (Cull, 2003, p. 170). Marele ”Arc al victoriei” (două mâini ținând săbii încrucișate) construit la Bagdad în 1989 pentru comemorarea victoriei împotriva Iranului a fost ordonat chiar de Saddam pentru a-i simboliza puterea totală într-un amalgam de artă pop, simbolism religios și militarist (Jowett & O’Donnell, 2006, Propaganda and Persuasion, Sage Publications, p. 302). Parte a cultului personalității sale au fost și spectacolele electorale ale celor două referendumuri pe care le-a organizat în 1995 și 2002 și pe care le-a câștigat desigur în cvasitotalitate. Mereu suspicios și bănuitor la adresa celor din jurul său, considerați drept potențiali rivali la putere, Saddam a delegat chiar și responsabilitățile propagandei mai multor departamente ale partidului și statului, astfel încât nimeni în afara sa să nu dețină controlul total. Totodată la fel ca în orice sistem distatorial, Saddam a instituit un control total al mass-media, televiziunea și radioul fiind gestionate prin intermediul unei structuri specializate din cadrul Ministerului Culturii și Informațiilor.

Propaganda de război condusă de Saddam. Dictatorul irakian a încercat să-și construiască imaginea nu doar a unui strălucit comandant militar, dar și a unui maestru al propagandei desfășurate îndeosebi pe timp de criză și război în raport cu dușmanii sau aliații săi. Cu toate că în 1990-1991 Saddam a recurs la rețete propagandistice abile, de natură să-i asigure un succes politic în confruntarea sa cu Occidentul și îndeosebi cu Statele Unite, propaganda sa a cunoscut imediat după invadarea Kuweitului, eșec după eșec. Nu a reușit să-i intimideze pe americani cu ”Mama tuturor bătăliilor” amenințându-i cu un mare număr de pierderi în rândul soldaților, exploatând așa numitul ”sindrom al Vietnamului”. Nu a reușit să submineze opinia publică occidentală, ci dimpotrivă a înverșunat-o și mai tare prin jocul de șantaj cu ostatecii, îndeosebi britanici, pasageri ai zborului BA 149 surprinși de invazia irakiană în Kuweit (Taylor, 1992, p. 6). Nu a reușit să fisureze Coaliția internațională din care făceau parte și state arabe (Arabia Saudită) prin introducerea problemei palestinienilor în ecuația negocierilor privind retragerea din Kuweit. Nici atacurile cu rachete Scud asupra Israelului ce urmăreau provocarea unei reacții militare a acestuia ce ar fi putut atrage părăsirea Coaliției de către statele arabe, nu au avut efectele politice scontate, Scud-urile fiind contracarate propagandistic în media internațională prin rachetele americane Patriot, iar Israelul a fost convins să nu intervină în conflict. Pe parcusul vieții,caracterul unui tiran nu se schimbă,câtă vreme nu i se opune niciun fel de rezistență pentru că rămâne neschimbat scopul lui propriu-zis,inconștient: de a șterge cu buretele umilințele cunoscute în copilărie și negate cu ajutorul puterii.Dar pentru ca acest lucru nu esti posibil,pentru ca trecutul nu poate fi schimbat și nici nu poate fi învins câtă vreme subiectul își neagă suferințele de odinioară,cutezanța unui dictator este sortită eșecului prin constrângerea repetării.Victimele plătesc prețul pentru aceasta. Liderii, susțin psihologii, sunt narcisiști, dar nu trebuie să fii narcisist pentru a fi lider.

Capitolul 4

Rezultatele cercetării

4.1. Conceptualizarea/integrarea în trăsături de personalitate/simptome

Personalitatea și comportamentul politic al unui actor politic cheie,precum Saddam Hussein sunt de mare importanță. Sunt analizate motivațiile, percepțiile și modul de luare a deciziilor ale lui Saddam Hussein. Saddam Hussein, președinte al Irakului, a fost caracterizat ca "nebunul Orientului Mijlociu." Acest diagnostic peiorativ nu este numai inexact, dar este, de asemenea periculos deoaree il plaseaza pe Saddam la domeniul de nebunie ceea ce poate induce în eroare factorii de decizie să creadă că este imprevizibil, când de fapt el nu este. O examinare a înregistrării conducerii lui Saddam Hussein a Irakului în ultimii douăzeci și doi de ani relevă un calculator politic, care nu este deloc irațional, dar este extrem de periculos.

Profilul psihologic al lui Saddam Hussein este caracterizat de existența narcisismului malign. Componentele de bază ale acestui sindrom sunt narcisism patologic, caracteristici antisociale, trăsături paranoide și agresiune fără limită.

Caracteristici antisociale Conștiința socială scăzută a narcisismului malign este reglementată în primul rând de propriul interes. Lideri narcisiști ca Saddam Hussein sunt conduși de putere și de sentimente de auto-mărire; cu toate acestea amoralitatea lor le permite să exploateze credințele principiale și convingerile profunde ale altora (de exemplu, valorile religioase sau naționalismul)si să-și consolideze propria lor putere. Aceștia nu se lasă descurajați de amenințarea pedepsei, ceea ce îi face deosebit de rezistenți la sancțiuni sau orice alte presiuni.

Perspectiva paranoidă În spatele unei fațade grandioase, narcisistul ascunde o mentalitate de asediu. Saddam își proiectează ostilitățile pe alții și nu reușeste să recunoască rolul lui în crearea dușmanilor. Acesti dușmani reali sau imaginari, la rândul lor, sunt folositi pentru a-și justifica agresiunile împotriva altora.

Narcisism patologic Saddam prezintă grandoare extremă, încredere exagerată, ceea face îl incapabil sa empatizeze cu durerea și suferința altora. El este lipsit de empatie și nemișcat de suferința umană,fapt care îi permite să comită atrocități împotriva propriului popor și să își brutalizeze inamicii .

Agresivitate fără limite pentru îndeplinirea obiectivelor sale

În urmărirea obiectivelor sale, Saddam folosește agresivitatea. El folosește orice forță este necesară, iar, dacă el consideră necesar ajunge si la violență extremă inclusiv utilizarea armelor de distrugere în masă. Agresivitatea lui fără limite este esențială pentru a-și realiza obiectivele.

În metoda de analiză Goodfield exista 12 tipuri de personalitate. Saddam Hussein este o personalitate de tip șapte. Este important de retinut că nu toate persoanele care sunt în această categorie sunt tirani nemiloși sau psihopati. In cazul lui Hussein vorbim despre o personalitate aflata la limita extrema a psihopatologiei , este o manifestare extremă a unui tip șapte. Tipul șapte, sau personalitatea observator, este un martor care nu iau parte la evenimentele care au loc în jurul lui . Această capacitate să stea și să observe persoane si evenimente,il transforma intr-o persoana puternica atunci când vine vorba de fapte, informații, și date despre oameni și locuri. El este de multe ori un actor important în luarea deciziilor majore și este adesea găsit în centrul deciziilor de politică. Ego-ul sau puternic il pune de multe ori în centrul de luptă în care este necesară o acțiune. Un tip de personalitate sapte știe ce este necesar pentru obținerea obiectivelor sale. El este un pasionat observator și este eficient in dinamica situațiilor în care devine implicat. Aceste persoane pot fi in centrul atentiei, arătând putere, competențe și abilitati de organizare extraordinare. (Goodfield, 1999)

4.2. Diagnostic prezumtiv

Saddam Hussein prezintă tulburare de personalitate narcisistica având un pattern de grandoare, necesitate de admirație și lipsă de empatie,tulburarea de personalitate paranoidă ,prezentând elemente de neîncredere și suspiciune, intețiile altora fiind interpretate ca răuvoitoare și tulburare de personalitate antisocială evidențiindu-se un pattern pervaziv de desconsiderare și violare a drepturilor altora.

Caracteristici ale tulburării paranoide:

– o încredere și o suspiciozitate pervasivă față de alții, astfel că intențiile acestora sunt interpretate ca răuvoitoare, începand precoce în perioada adultă și sunt prezente într-o varietate de contexte:

– suspectează, fără o bază suficientă, că alții îl exploatează,prejudiciază sau înșeală

– este preocupat de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor sau asociaților

– refuză să aibă încredere în alții din cauza fricii nejustificate că informațiile vor fi utilizate malițios contra sa

– citește intenții degradante sau amenințătoare în remarci sau evenimente

– poartă pică tot timpul (implacabil la insulte, injurii, ofense)

– percepe atacuri la persoana sau la reputația sa, care nu sunt evidente altora și este prompt în a acționa coleros sau în a contraataca

Caracteristici ale tulburării narcisistice:

– un pattern pervasiv de grandoare (în fantezie și în comportament), necesitatea de admirație și

lipsa de empatie, începând precoce în perioada adultă ce este prezent într-o varietate de contexte:

– are un sentiment grandios de autoimportanță

– este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumusețe sau amor ideal

– crede că este "aparte" și unic și poate fi înțeles sau să se asocieze cu oameni cu statut înalt / instituții speciale

– necesită admirație excesivă

– are un sentiment de îndreptățire, adică pretenții exagerate de tratament favorabil special ori de supunere automată la dorințele sale

– este un exploatator interpersonal, profitând pentru a-și atinge scopurile

-este lipsit de empatie

– este adesea invidios pe alții sau crede că alții sunt invidioși pe el

– prezintă un comportament și o atitudine arogantă, sfidatoare

Caracteristici ale tulburării de personalitate antisocială:

– Incapacitatea de a se conforma normelor sociale în legatură cu comportamentele legale, indicate de comiterea repetată de acte care constituie motive de arest;

– Incorectitudine, indicată de mințitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pentru profit sau plăcere personală;

– Impulsivitate sau incapacitate de a plănui dinainte;

– Iritabilitate și agresivitate, indicate de luptele sau atacurile corporale repetate;

– Neglijența nesăbuită pentru siguranța sa sau a altora;

– Iresponsabilitate considerabilă, indicată prin incapacitatea repetată de a avea un

comportament consecvent în muncă ori de a-și onora obligațiile financiare;

– Lipsa de remușcare, indicată prin a fi indiferent ori a justifica de ce a facut să sufere ori a maltratat sau a furat de la altul.

4.3. Diagnostic diferențial

Diagnostic diferențial Tulburare de personalitate paranoidă:

– distinsă de tulburarea delirantă, tip de persecuție, de schizofrenie paranoidă și de tulburarea afectivă cu elemente psihotice, deoarece acestea sunt caracterizate de o perioadă de simptome psihotice persistente; tulburarea trebuie sp fi fost prezentă anterior debutului simptomelor psihotice și a persistat după remisiunea acestora;

– când există pe axa I o tulburare psihotică, tulburarea de personalitate paranoidă trebuie să fie înregistrată pe axa II, urmată de premorbid în paranteză;

– trebuie să fie distinsă de modificarea de personalitate datorată unei condiții medicale generale, în care trăsăturile apar din cauza efectelor directe ale unei condiții medicale generale asupra SNC;

– distinsă de simptomele care pot apărea în asociere cu uzul cronic al unei substanțe; – are în comun cu tulburarea de personalitate schizotipală trăsături de suspiciozitate, de distanțiere personală și ideația paranoidă, dar tulburarea schizotipală include de asemenea simptome cum ar fi gândirea magică, experiențele perceptuale insolite și bizanteriile de gândire și limbaj;

– tendința de a reacționa coleros la stimuli minori este întâlnită și în tulburarea de personalitate borderline și histrionică;

– cei cu tulburare de personalitate evitantă pot refuza să aiba încredere în alții, dar mai mult din cauza fricii de a nu fi puși în dificultate sau considerați incapabili decât de frica intențiilor răuvoitoare ale celorlalți;

– comportamentul antisocial poate fi prezent la unii indivizi cu tulburare de personalitate paranoidă, dar acesta nu este motivat de dorința de câștig personal ori de a exploata pe alții ca în tulburarea de personalitate antisocială, ci este datorat dorinței de răzbunare;

– cei cu tulburare de personalitate narcisistică pot prezenta ocazional suspiciozitate, izolare socială sau alienare, dar aceasta derivă în primul rând din fricile de a nu fi relevate imperfecțiunile sau deficiențele lor;

– trăsăturile paranoide pot fi adaptative în special în situații amenințătoare diagnosticate numai

când aceste trăsături sunt inflexibile, dezadaptative și persistente și cauzează o deteriorare funcțională sau detresă subiectivă semnificativă.

Diagnostic diferențial Tulburare de personalitate narcisistică:

-Se diferențiază de tulburarea de personalitate histrionică, antisocială și borderline, ale căror stiluri interactive sunt cochetăria, cruzimea și necesitatea, prin grandoarea caracteristică tulburării de personalitate narcisistică;

– Se distinge de tulburarea de personalitate borderline prin relativa stabilitate a imaginii de sine precum și relativa lipsă de autodistructivitate, impulsivitatea și preocupările referitoare la

abandon;

– Se distinge de tulburarea de personalitate histrionică prin lauda excesivă cu realizările, o lipsă relativă de manifestare emoțională și disprețul față de sensibilitățile altora;

– Necesită ca atenția să fie admirativă – Are în comun cu tulburarea de personalitate antisocială tendința de a fi obstinați, nesinceri, superficiali, exploatatori și nonempatici, dar narcisicul nu include în mod necesar caracteristici de impulsivitate, agresivitate și escrocherie;

– La fel ca și în tulburarea de personalitate obsesivo-compulsivă, individul poate afirma

aderența la perfecționism și poate crede că alții nu pot face lucrurile la fel de bine, dar aceștia

sunt înclinați să creadă că ei au atins perfecțiunea și nu sunt autocritici;

– Susceptibilitatea și retragerea socială disting pe cei cu tulburare de personalitate schizotipală

și paranoidă de narcisistică; când acestea sunt prezente ele derivă din frica de a nu avea imperfecțiuni sau defecte revelate;

– Grandoarea poate surveni ca parte a unor episoade maniacale sau hipomaniacale, dar asocierea cu modificarea dispoziției ori cu deteriorări funcționale ajută la distingerea lor de altă tulburarea de personalitate;

– Mulți indivizi de success prezintă trăsături de personalitate care pot fi considerate ca narcisistice;

– Distinsă de modificarea de personalitate datorată unei condiții medicale generale, în care trăsăturile apar din cauza efectelor directe ale unei condiții medicale generale;

– Distinsă de simptomele care pot apărea în asocierea cu uzul cronic al unei substanțe.

Diagnostic diferențial Tulburare de personalitate antisocială

– Nu se pune indivizilor sub vârsta de 18 ani ori se pune numai dacă există un istoric de unele

simptome de tulburare de conduită înainte de vârsta de 15 ani;

– Când este asociată cu tulburarea în legatură cu o substanță, diagnosticul se pune numai dacă semnele de tulburare de personalitate antisocială erau prezente în copilărie și au continuat în perioada adultă; când sunt ambele prezente în copilărie și continuă în viața adultă trebuie diagnosticate amândouă, dacă sunt satisfăcute criteriile;

– Comportamentul antisocial care survine exclusiv în cursul schizofreniei ori al unui episod maniacal nu trebuie să fie diagnosticat ca tulburare de personalitate antisocială;

– Are în comun cu tulburarea de personalitate narcisistică tendința de a fi calculați, nesinceri, superficiali, exploatatori și lipsiți de empatie, însă tulburarea de personalitate narcisistică nu include caracteristicile de impulsivitate, agresivitate și impostură, în plus acești indivizi pot să

nu aibă necesitatea de a fi admirați și nici să fie invidioși pe alții;

– Are în comun cu tulburarea de personalitate histrionică tendința de a fi impulsivi, superficiali,de a căuta excitația, de a fi recalcitranți, seducători și manipulativi, însă cei histrionici tind să fie mai exagerați în exprimarea emoțiilor și de regulă nu se angajează în comportamente antisociale;

– Cei cu tulburare evitantă tind să fie manipulativi spre a obține un profit, putere ori alta gratificație materială;

– Comportamentul antisocial poate fi prezent și la tuburarea de personalitate paranoidă, însă nu este motivat de dorința de câștig personal ori de a exploata pe alții, ci este datorat dorinței de răzbunare;

– Distinsă de comportamentul infracțional întreprins pentru beneficiu și care nu este acompaniat de elemente de personalitate caracteristice acestei tulburări;

– Comportamentul antisocial adult poate fi utilizat pentru a descrie comportamentul infracțional,agresiv și antisocial care ajunge a fi supus atenției clinice, dar care nu satisface criteriile pentru tulburarea de personalitate antisocială.

– Distinsă de modificarea de personalitate datorată unei condiții medicale generale, în care trăsăturile apar din cauza efectelor directe ale unei condiții medicale generale;

– Distinsă de simptomele care pot apărea în asocierea cu uzul cronic al unei substanțe.

4.4..Diagnostic multiaxial

DSM IV:

Axa 1 (tulburări clinice): Tulburare de atac de panică, fără agorafobie și tulburare de anxietate generalizată -Nimic semnificativ clinic .

Axa 2 (tulburări de personalitate):Pacientul prezintă caracteristici de personalitate narcisistă, de personalitate paranoidă și personalitate antisocială.

Axa 3 (boli somatice sau alte condiții medicale): Nimic semnificativ;

Axa 4 (stresori psihosociali): Suport social inadecvat, Probleme cu grupul de suport primar

– Pacientul prezintă unele caracteristici.

Axa 5 (indicele general de funcționare – GAF): 31

4.5. Identificarea vulnerabilităților psihologice

Sprijinul intern irakian pentru Saddam Hussein a scăzut drastic după razboiul din Golf. La sfârșitul anului 1996, o serie de trădări, eșecuri, și dezamăgiri l-au lăsat într-o poziție vulnerabilă.

Au fost trei domenii principale de schimbare pentru Saddam din cauza conflictului:

creșterea vulnerabilităților ce țin de securitate

consolidarea sprijinului internațional și importanța sporită a programului armelor de distrugere în masă

Principiul de conducere al lui Saddam,a fost întotdeauna asigurarea stabilității sale interne și eliminarea amenințărilor interne la adresa regimului său.Acesta s-a intensificat în perioada postbelică și a devenit principala sa preocupare.Cele trei mari amenințări pentru Saddam au fost datorate:

-stabilității sale interne

-faptului că Saddam venea dintr-un mediu militar slăbit dramatic împărțit în loialități tribale

-liniilor de eroare(carențelor existente) în familia sa.

Slăbit din punct de vedere militar

Imediat după ce confllictul s-a încheiat în martie 1991, sursa majoră de sprijin a lui Saddam, armata irakiană a fost grav slăbită.Cândva a patra cea mai mare armată din lume, armata irakiană ce avea reputația ca fiind forța militară cea mai puternică din Golf, a decăzut iar resursele ei au fost epuizate și moralul distrus ceea ce a reprezentat o amenințare gravă pentru supraviețuirea lui Saddam.

-Valoarea forțelor armate irakiene a scăzut iar Garda Republicană a devenit deziluzionată de regimul lui Saddam

– Standardul de viață al soldaților a atins cel mai scăzut nivel

-Zona de interdicție aeriană deasupra părții de nord și sud a fost văzută ca un afront umilitor pentru cândva puternicul militar.Mai mult, controlul asupra kurzilor din nord fost un memento dureros care a arătat că Irakul este lipsit de putere și la mila Statelor Unite

– Inspecțiile armelor mediate de ONU au fost o umilire continuă și au demonstrat lipsa de control a lui Saddam asupra suveranității Irakului

-Deziluziile, dezertările și resentimentele au condus la repetate tentative de lovitură de stat ale unor facțiuni militare împotriva lui Saddam

-În Martie 1995, două brigăzi armate au suferit pierderi severe în urma unor ciocniri cu kurzii și Congresul Național Irakian (INC), Saddam si armata sa fiind si mai mult umiliti.

4.6. Elaborarea profilului psihologic perceput

Conceptul de auto-mărire: Saddam este Irak, Irakul este Saddam

Exercitarea puterii lui Saddam pentru sine și Irak este fără margini. De fapt, în mintea lui, destinul lui si al Irakului sunt unul și același și imposibil de distins. Conceptul său de sine este bazat pe ideologia sa politică baas. Visele acestei ideolgii baas vor fi realizate când națiunea arabă va fi unită sub un singur lider puternic. În mintea lui el este destinat pentru acest rol.

Fără mustrări de constiinta

În căutarea visurilor sale mesianice, nu există nici o dovadă că este constrâns de conștiință; singura lui loialitate este față de Saddam Hussein.Când există un obstacol în calea lui, Saddam il elimină, fie ca este vorba de un fost subordonat loial sau o țară de care l-a sustinut candva.

Orientare paranoida (Axa II Tulburarea de personalitate paranoida-)

Deși Hussein nu este psihotic, el are o orientare paranoică puternică. El este pregătit pentru represalii și, nu fără motiv, se vede ca înconjurat de dușmani. Dar el ignoră rolul său în crearea acestor dușmani. El este convins că Statele Unite, Israel și Iran au fost în liga cu scopul de a-l elimina pe el, și găsește un set de dovezi pentru această concluzie. Ministrul sau de informații, Latif Hassif Jasin, care este responsabil pentru propagandă și declarații publice, l-a ajutat probabil la consolidarea dispoziției sale paranoice și poate fi considerat într-un sens implementatorul paranoiei sale.

Este o personalitate politică ce are o ambiție mesianică pentru putere nelimitată, lipsa de conștiință, agresivitate fara limite, precum și o perspectivă paranoida – ceea ce il face pe Saddam atât de periculos. Conceptualizate sub forma narcisismului malign, acesta este configurația de personalitate carismatica distructiva care isi aduna susținătorii si ii asupreste impotriva dușmanilor externi. Desi Saddam nu este carismatic, această poziție psihologica este baza lui de apel special a palestinienilor care îl văd ca un de forță care lupta pentru cauza lor.

Profilul clinic al lui Saddam Hussein Psihopatul nu dezvoltă o capacitate pentru grijile depresive sau pentru vina și îngrijorare că acțiunile sale pot răni pe alții. Aceasta explică lipsa de răspuns si la nivelul non-verbal .El a demonstrat conducerea sa intr-un stil unic într-o ședință, atunci când un general a dat sfaturi nedorite. Saddam i-a ordonat să se ridice și apoi l-a împușcat de șase ori. Exista foarte multe povestiri în ceea ce privește acțiunile sale violente și ordinele sale date altora pentru a comite acțiuni violente. De exemplu acțiunile pentru care el a fost judecat și spânzurat: La 8 iulie 1982, Saddam Hussein a fost vizita orașul Dujail (aflat la 50 mile la nord de Bagdad), unde un grup de Militanți Dawa a tras cateva împușcaturi spre coloana lui. Pentru aceasta tentativă de asasinat, întregul oraș a fost pedepsit. Mai mult peste 140 de barbati care erau buni de lupta au fost reținuți și nu s-a mai auzit niciodată nimic de ei. Aproximativ 1.500 de orășeni, inclusiv copii, au fost adunați și dusi la închisoare, iar multi dintre ei au fost torturati. După un an sau mai mult în închisoare, mulți au fost exilați intr-un deșert in sudul taberei. Orașul în sine a fost distrus; casele au fost demolat și livezile au fost distruse. NVL-ul lui Saddam Hussein a arătat el a avut un nucleu inconștient de distrugere și neîncredere. (Rosenberg, 2005)

Nimeni nu putea ajunge aproape de el. A fost, de asemenea, un factor în dezvoltarea strategiilor antisociale prin care s-a manifestat atât de clar si calculat dând dovada de un comportament vicios și rece.

A fost Saddam Hussein ca și Adolf Hitler?

Un studiu despre tulburările lor de personalitate

Frederick L. Coolidge și Daniel L. Segal

Universitatea din Colorado la Colorado Springs

Studiul a folosit o metodă de apreciere psihiatrică pentru a face profilul lui Saddam Hussein, iar aceste rezultate au fost comparate cu o evaluare postumă a profilului lui

Adolf Hitler. Unsprezece adulti irakieni care au trăit sub influența Hussein pentru o perioada medie de 24 ani au completat inventarul Coolidge Axa II,ce cuprinde 14 tulburari de personalitate.

Media celor 11 evaluatori a fost r = .57. Acesta a aratat ca Hussein a atins pragul de diagnostic pentru sadic (scorul T M = 81,0), paranoic (scorul T M= 79,3),antisocial (scorulT M= 77,4 ), și narcisist (scorul T M = 74,2 ). Corelația dintre profilul consens pentru Hussein șiun profil consens de 5 experți pentru Hitler a fost r = 0.79, indicând o similitudine foarte puternicîntre cele două profile. S-a ajuns la concluzia că Saddam Hussein a avut multe din tulburările de personalitate identice sau caracteristicile lui Adolf Hitler, deși caracteristicile sadice au fost mai semnificative la Hussein decât la Hitler.

Se pare că un "Big Four" , o constelație de tulburări de personalitate apărut pentru acești doi dictatori, ei fiind sadici, antisociali, paranoici, și narcisiști.S-a mai constatat că Hussein ar fi avut unele trăsături sau caracteristici de schizofrenie paranoidă.

"Este un om periculos, periculos cu arme periculoase, periculoase." – spunea președintele US GeorgeW. Bush, despre Saddam Hussein,în decembrie 2002.

Este important pentru USA dar și pentru celelalte state și guverne să utilizeze criterii psihiatrice oficiale în evaluarea lui Saddam Hussein dar și a celorlalti lideri considerați periculoși pentru a anticipa, a înțelege și controla mai bine comportamentul lor pentru binele comun pentru că o înțelegere mai clară a adversarilor este o strategie înțeleaptă în rezolvarea conflictului.

Metoda

Participanți

La acest studiu au participat 11 foști sau actuali cetățeni ai Irakului. Toți s-au născut în Irak, dar trăiesc în prezent în Statele Unite sau Canada. Engleză a fost lor a doua limbă. Ei îl știau pe Hussein fie în urma interacțiunilor personale sau de rudele imediate care au interacționat personal cu el. Grupul, în general, a trăit sub influența politică a lui Hussein sau regulilor acestuia pentru o perioadă de 13 – 31 ani (media= 24 ani). Toți au fost recrutați de către o terță parte (un irakian cu un doctorat în științe politice) pentru interesul lor în descoperirea personalității lui Hussein .Au participat 3 femei și 8 bărbați cu o vârsta medie de 41.1 ani (interval 35-69 ani). Au fost plătiți cu 50 de dolari pentru participarea lor și s-a păstrart anonimatul cu privire la evaluările lor. Au fost rugați să completeze inventarul de personalitate independent, deși li s-a permis să consulte un dicționar și să întrebe în cazul în care aveau anumite nelămuriri legate de întrebări.

Măsuri și proceduri

Inventarul utilizat în studiul de față a fost Inventarul Coolidge Axa II (CATI, Coolidge, 2000; Coolidge si Merwin, 1992), ce conține 225 de elemente, printre care mai multe sindroame clinice de pe Axa I, inclusiv o scală de 45 de elemente de schizofrenie ,11 elemente psihotice ale subscalei gândire, și 14 elemente ale tulburărilor de personalitate bazate pe criteriile DSM-IV-TR Axa II, anexa acestuia, precum și anexa de DSM-III-R.

Toți itemii ce țin de tulburările de personalitate din CATI au fost creați după criteriile DSM-IV-TR, iar fiecare criteriu este reprezentat de cel puțin un punct de pe ordinea CATI. Fiecare element este evaluat pe o scală Likert de 4 puncte adevărat-fals, de la (a)puternic fals, (b) mai mult fals decât adevărat, (c) mai mult adevărat decât fals, (d) puternic adevărat.

Pentru scalele tulburare de personalitate 14 CATI, indicele de consistență Alpha Cronbach este 0.76.

Rezultate

Tulburările de personalitate -Axa II

Cele mai ridicate scale ale tulburării de personalitate (Tabel 1) pentru Saddam Hussein și Adolf Hitler au fost Sadic (medie T = 81,0), Paranoid (medie T =79,3), Antisocial (medie T = 77,4), și Narcisist (medie T = 74,2).

Tabel 1

Scala schizofrenie și subscala Gândire

Scorul mediu T pentru cei 11 evaluatori pentru scala schizofrenie a fost 78,5.Scorurile au variat de la 73 la 84. Scorul mediu T obținut de cei 11 pentru subscala Gândire a fost 89,9, iar scorurile T au variat de la 85 la 98.

Comparații Adolf Hitler

Rezultatele obținute de cei 5 care l-au evaluat pe Adolf Hitler dintr-un studiu anterior (Coolidge și colab.,2007) a fost comparat cu rezultatul celor 11 din studiul de față . Corelația dintre cele două seturi de scoruri T a fost r= 0.79, indicând un acord puternic. Primele șase tulburări de personalitate au fost aceleași pentru Hussein și Hitler. Diferențele dintre cele patru scale ale tulburării de personalitate au fost la scala Sadic, care a avut cel mai mare scor pentru Hussein în timp ce la Hitler a fost a patra cea mai mare dintre scale. Tulburarea Paranoidă de personalitate a fost evaluat ca având al doilea cel mai mare scor pentru Hussein, iar la Hitler primul. Tulburare de personalitate antisocială a reprezentat al treilea cel mai mare scor pentru Hussein și al doilea pentru Hitler iar tulburarea de personalitate narcisistă a fost cea de a patra pentru Saddam și al treia pentru Adolf Hitler.

Discuții

Ipotezele că Hussein ar fi paranoic, antisocial, și că ar avea o personalitate narcisistă au fost în general acceptate. Afirmația că multe figuri politice mondiale ar arăta semne de personalitate obsesiv compulsivă nu a fost susținută, deoarece cel mai mare scor a fost pe locul 7 printre cele 14 scale ale tulburărilor de personalitate la Hussein, și locul 10 la Hitler.

Comparația între Hussein și Hitler a dat un puternică corelație pozitivă (r = 0.79). Se pare că aceste două dictatori au fost foarte asemănătoare în ceea ce privește tulburările de lor de personalitate. Mai mult, se pare că un "Big Four", apare în ambele profiluri : sadic, paranoic, antisocial,și tulburări de personalitate narcisistă (dacă nu un "Big Six", ca Schizoid și

Schizotipala ,aceste scale au fost atât pe locul cinci și respectiv șase la cei doi).

Cotele ridicate pe Axa I- Schizofrenie și cele psihotice sunt problematice. Dar nu putem pretinde un diagnostic pentru schizofrenie sau psihoză pentru Hussein pe baza acestor rezultate. Aceste tulburări de personalitate severe sunt incompatibile cu ideea de leadership, cel puțin în societățile democratice.

DSM-IV-TR observă că un diagnostic de schizofrenie necesită iluzii(convingeri false) sau halucinații . Hussein se considera ca fiind unul dintre conducătorii lumii cum ar fi Fidel Castro, Ho Chi Minh, și Mao Zedong .A pus statui și imagini cu sine de-a lungul Irakului. (Post, 2003).

Persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă tind să fie neîncrezătoare și suspicioase față de alții fapt care le face sa fie considerate de obicei ca răuvoitoare.

DSM-IV-TR observă că persoanele cu această tulburare de obicei cred că alții vor să îi exploateze, le vor răul, sau vor să îi înșele chiar dacă nu există dovezi care să susțină aceste lucruri.. Acestea sunt preocupați de îndoieli nejustificate despre loialitate și încredere în prieteni și asociați. Cu siguranță acest model se potrivește personalității lui Hussein. Filmul care ilustrează modul de conducere irakian al lui Hussein din anul 1979 este o dovadă puternică a paranoiei lui și a agresivității exagerate. În film, el stă pe un podium pufaind un trabuc, timp în care se întâlnea cu peste 200 de oficiali irakieni de rang înalt, și a anunțat că trădătorii au fost printre ei,el i-a arestat și a format echipe de tragere cu ceilalți.De multe ori în film, râde și zâmbește, în timp ce sunt anunțati trădătorii și umilți în public, pălmuiți.

Tratamentul și Implicații pentru Diplomație și negocieri

Există dovezi că tulburarea poate fi influențată genetic (Coolidge, Thede, și Jang,

2001; Torgersen colab., 2000) și unele speculații că apare mai frecvent la cei care au fost fizic, sexual, psihologic abuzați în copilărie. (American Psychiatric Association, 1987). Nu se cunosc foarte multe despre tratamentul pentru această tulburare de personalitate iar cea mai bună abordare pentru a preveni formarea personalității sadice la persoanele vulnerabile este izolarea indivizilor de cei saidic.

În ceea ce privește paranoia lui Hussein, există probabil unele abordări care funcționează mai bine decât altele. Persoane paranoice proiectează de multe ori neîncrederile și suspiciunile lor pe alții, acesta fiind pentru ei un mecanism de apărare. Pacienții paranoizi sunt extraordinar de dificil de tratat. În negocierile timpurii cu Hussein pentru armele de distrugere în masă,

el îî considera de încredere doar pe unii oficiali guvernamentali (de exemplu:Regele Iordaniei Abdullah al II-lea,Prințul Abdullah al Arabiei Saudite; Secretarul de stat Colin Powell , Președintele George Bush; Prim-ministrul Angliei Tony Blair ). Puținii lideri mondiali în care ar fi putut avea Hussein încredere pentru a negocia cuei ar fi trebuit să mențină un aer de putere. Persoanele paranoice nu au încredere în persoanele slabe și e pot deveni suspicioase peste limită astfel încât vor considera comportamente de prietenie și simpatie ca fiind înșelătoare.Încrederea în sine și autonomia individului paranoic nu ar trebui să fie niciodată contestată.

Capitolul 5

Concluzii și implicații

5.1. Analiza strategică (explicarea mecanismului psihologic în raport cu obiectivul stabilit)

Se vede ca fiind unul dintre marii conducatori ai istoriei

Saddam Hussein se vede ca unul dintre cei mai mari lideri ai istoriei, comparându-se cu Nasser, Castro, Tito, Ho Chi Minh și Mao Zedong, pe fiecare dintre ei îi admira pentru adaptarea socialismului la mediul său, fără dominație străină. Saddam se vede ca transformatorul societății sale. El crede că tinerii trebuie să fie "modelați" pentru a "proteja viitorul" . Ca Mao, Saddam a încurajat tineri să se informeze cu privire la activitatea anti-revoluționară a părinților. Urmând exemplul lui Mao, poze gigantice și statui ale lui Saddam au fost plasate de-a lungul Irakului,el văzându-se ca un Dumnezeu al acestora. Întrebat despre acest cult al personalității, Saddam ridica din umeri și spunea că "nu poate face nimic daca ei asta își doresc să vadă".

Saddam Hussein a fost atât de preocupat de misiunea sa mesianică ceea ce l-a făcut sa supraestimeaze sprijinul său în restul lumii arabe. El a presupus că mulți din lumea arabă, în special cei asupriți, îi împărtășesc punctul de vedere și îl văd ca fiind eroul lor. El a fost cu adevărat surprins de condamnarea aproape unanimă după invazia sa în Kuweit.Era convins că Organizația Națiunilor Unite este controlată de către Statele Unite ale Americii, și de aici a venit dezaprobarea sa la nivel internațional. Oportunismul revoluționar reprezintă o altă caracteristică importantă a lui. La fel ca și în cazul altor angajamente anterioare nimeni nu trebuie să stea în calea lui Saddam, nici nu ar trebui să persiste într-o anumită direcție de acțiune în cazul în care se dovedește a fi contraproductivă pentru el și poporul său. Când el urmărește un curs de acțiune, el îl urmărește în totalitate, iar în cazul în care întâmpină rezistență va lupta tot mai mult fiind convins de corectitudinea hotărârilor sale. Dar dacă circumstanțele au demonstrat că el a calculat greșit, el este capabil să se reîntoarcă și să facă lucrurile într-un alt mod pentru a-și îndeplini scopul. În aceste condiții el nu recunoaște că a greșit, ci mai degrabă consideră că a calculat greșit.Etichetele "Nebun al Orientului Mijlociu" și "megaloman" au fost de foarte multe ori aplicate lui Saddam, deși în realitate nu există nici o dovadă că acesta suferă de o tulburare psihotică. El nu este impulsiv, acționează numai după o analiză judicioasă, și poate fi extrem de răbdător folosind timpul ca pe o armă împotriva celorlați.El este în contact cu realitatea, dar de foarte multe ori din punct de vedere politic a pierdut contactul cu realitatea. Viziune lui asupra lumii este îngustă și distorsionată, el având o experiență insuficientă din lumea arabă. Singura lui experiență cu non-arabi era cu consilierii săi militari sovietici . Astfel, el este lipsit de existența unor sfaturi înțelepte care să vină din cercul lui de conducere. Această combinație limitată de perspectivă internațională și un cerc de conducere plin de lingușitori l-au făcut să vadă distorsionat realitatea și să ia decizii greșite. Nu este întâmplător faptul că Saddam Hussein a supraviețuit timp de mai mult de două decenii ca lider în această parte tumultoasa a lumii. În timp ce el este condus de vise și de glorie, fiind un tactician abil care dă dovadă de multă răbdare,perspectivă sa politică este îngustă și distorsionată. În măsură să justifice gesturile extreme de agresiune determinate de nevoile revoluționare, în cazul în care agresiunea este contraproductivă, el a arătat un model de întoarcere de la cursul său atunci când a calculat greșit, așteptând o zi, două sau cât este nevoie pentru a-și realiza destinul revoluționar. Dorința sa pentru putere nu este diminuată de aceste inversări, ci doar amânată.

Saddam Hussein a fost un calculator politic nemilos, care a recurs la orice a fost necesar pentru a-și atinge obiectivele. Dar supravietuirea sa la putere, cu demnitatea sa intactă a fost prioritatea lui. Saddam a fost recent caracterizat de ministrul de externe sovietic Primakov dar și de alții ca suferind de un așa zis "complex Masada".. Acest lucru nu este cu siguranță cazul, pentru Saddam nu are dorința de a fi un martir, iar supravietuirea este prioritatea lui numărul unu . Un pragmatic revoluționar auto-proclamat, el nu dorește un conflict în care Irakul va fi deteriorat grav și statura lui de lider distrusă .

Acum, că el este chiar în centrul atentiei internationale, apetitul lui pentru admirație a fost stimulat și mai mult. El vrea să rămână pe scenă în centru cautând tot timpul gloria și atenția internațională, dar nu în detrimentul puterii și al prestigiului. Saddam se va retrage doar dacă calculează că poate face acest lucru cu puterea și onoarea intactă și că filmul în care joacă rolul principal va continua.

Onoarea și reputația sunt considerate a fi foarte importante în lumea arabă. Saddam a atins deja un nivel de onoare ridicat în ochii maselor arabe pentru că a avut curajul de a se ridica la vest. Trebuie amintit faptul că, deși Egiptul a pierdut războiul militar din 1973 cu Israel, Saddam a devenit un erou în lumea arabă pentru curajul său de a ataca . Kadhafi montat un atac de aer la Statele Unite ale Americii și au trecut așa-numita "linie de moarte." Chiar dacă jeturi sale au fost distruse în conflictul care a urmat, statutul Kadhafi a fost ridicat în lumea arabă. Într-adevăr, el a mulțumit Statelor Unite pentru că face din el un erou. Astfel, Saddam a ieșit cu onoarea nepătată în situația actuală. Istoria lui relevă o capacitate remarcabilă de a găsi o justificare pentru orice situație cu care se confruntă și un mod de a reveni la cursul său în circumstanțe foarte dificile. Cu toate acestea, este important să nu se insiste asupra capitulării totale și a umilinței.El se va retrage din Kuweit numai dacă el crede că poate supraviețui cu puterea și demnitatea intactă.El își va modifica comportamentul doar dacă consideră că puterea și reputația sa sunt amenințate. Acest lucru necesită o postură de putere, fermitate și claritate a scopului.Pentru asta el este dispus să folosească forța, dacă este necesar. Singura limbă pe care Saddam Hussein o înțelege este limba puterii. În urma anunțului de creștere a nivelului de forță, Saddam și-a intensificat cererea sa plină de "negații profunde", căutând o cale de ieșire, prin care el își poate păstra puterea și reputația. Saddam este în esență un supraviețuitor,care chiar daca va fi înfrânt pentru moment va reveni ulterior mai puternic ca oricând.El poate fi extrem de periculos și nu se va opri de la nimic dacă puterea îi este îngrădită și este ținut într-un colț. Dacă el crede că supraviețuirea lui ca un actor politic de clasă mondială este amenințată, Saddam poate răspunde cu agresivitate extremă, folosind orice arme și resurse are la dispoziție, ceea ce ar duce cu siguranță la un act tragic și sângeros.

5.2. Concluzii

Deoarece auto-mărirea era forța călăuzitoare care îl conducea pe Saddam, singurul scenariu plauzibil în care el ar fi renunțat de bunăvoie la puterea politică ar fi fost convingerea că ar primi un "al doilea contract de leasing pe viață" care i-ar permite să supraviețuiască crizei actuale si în cele din urmă sa revina la putere. Profilul lui de personalitate sugerează că Saddam Hussein si-ar fi utilizat toate mijloacele aflate la dispoziția sa pentru a fi la putere. Destinul unui dictator: Saddam a sfârșit ca Nicolae Ceaușescu. În anii 80, Nicolae Ceaușescu și Saddam Hussein se considerau conducători providențiali:Ceaușescu se compara cu marii voievozi, iar Saddam cu Nabucodonosor.Cei doi vroiau să controleze viețile oamenilor în cele mai mici amanunte, oameni pe care i-au îngropat în mizerie, în timp ce familiile lor se înconjurau de un lux exagerat.Pentru înlăturarea lui Ceaușescu a trebuit să se facă o revolutie. Pentru Saddam însă a fost nevoie de două războaie, de un deceniu de demersuri diplomatice și de o intervenție militară condusă de Statele Unite.Ambii au ajuns în fața tribunalelor, fără să-și accepte însă căderea. "Nu recunosc acest tribunal", a spus Saddam. "Să mă judece Marea Adunare Națională" a spus Nicolae Ceausescu.Asemănările dintre cei doi au existat până în clipa morții: Saddam a fost spânzurat în perioada marii sărbători a Islamului, pelerinajul la Mecca, iar Nicolae și Elena Ceausescu au fost executați în ziua de Crăciun.

Figură 6, Întâlnirea cu Nicolae Ceaușescu

Saddam Hussein a fost prins pe 13 decembrie 2003. Fostul dictator se ascunsese într-o groapă dintr-un sat aflat în regiunea Tikrit. El a fost predat tribunalului penal irakian, iar pe 5 noiembrie 2006 a fost condamnat la moarte. Pe 26 decembrie 2006, după judecarea recursului, tribunalul a menținut sentința. A fost spânzurat pe 29 decembrie 2006. Sentința a fost dusă la îndeplinire în zorii zilei, la ora 5.00, ora României, întrucât în acea zi urma o sărbătoare musulmană. Trupul său a fost dat familiei și a fost îngropat conform tradiției musulmane, la 24 de ore după deces, în satul natal Al-Awja, lângă fiii săi. Fostul președinte irakian a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității în procesul legat de masacrul de la Dujail din 1982 si a fost spânzurat în zorii zilei de sâmbătă, 30 decembrie 2006, într-o închisoare din Bagdad. Ultimele clipe din viața lui au fost povestite de un martor privilegiat al acestei execuții: este vorba de Muaffak al-Rubaie, fost consilier pentru securitate națională.Al-Rubaie a acordat un interviu de 1 minut și 43 secunde agenției France Presse în care a reconstituit cele mai mici detalii ale evenimentlui respectiv. „El (Saddam-n.n.) se comporta normal și decontractat, nu am văzut niciun semn de teamă. Bineînțeles că sunt unii care ar dori ca eu să spun că el era prăbușit sau că era drogat, dar aici este vorba de adevărul istoric”, declară al-Rubaie în biroul său din Kadhmiyah situat în nordul Bagdadului, chiar aproape de închisoarea în care a avut loc execuția. „Dacă a fost un criminal? Sigur că era. Un ucigaș? Da. Un călău? Da. Însă el a rămas un tip puternic până la capăt. (…) Nu am auzit nici cel mai mic regret din partea lui, nu l-am auzit implorând milă din partea lui Allah sau cerând iertare”, povestește el. „Când a fost adus la eșafod, el era încătușat și ținea în mâini Coranul”, a mai povestit Muaffak al-Rubaie. „L-am condus în sală la judecător, care i-a citit acuzațiile ce i se aduc. În timpul ăsta el repeta »Moarte Americii! Moarte Israelului! (…) Moarte magilor perși!»”. Fostul responsabil adaugă că l-a condus apoi în camera în care urma să fie executat. Cum picioarele îi erau legate, a trebuit să fie tras spre a urca scările spre eșafod. Chiar și înaintea execuției, așa cum demonstrează o casetă video pirat, martorii l-au insultat, strigând „Trăiască imamul Mohammed Bakr al-Sadr!” și „Moqtada! Moqtada!”, referindu-se la un opozant ucis sub Saddam și la nepotul lui, devenit, după 2003, șeful unei puternice miliții șiite. „Ăsta este un comportament omenesc?”, s-a întrebat fostul lider de la Bagdad. Chiar înainte de a muri, Saddam Hussein a început să recite profesiunea de credință musulmană, dar nu a avut timp să rostească și ultimele cuvinte ale acesteia. Între timp, grosul trupelor americane s-a retras din Irak, dar țara continuă să fie teatrul unor mari scene de violență, atentatele făcând ravagii aproape zilnic. Zilele trecute, într-o piață din sectorul 6 al Bucureștilor am întâlnit un irakian și l-am întrebat cum era în Irak pe timpul lui Saddam. „Rău!”, mi-a răspuns el imediat. Dar acum? „Și mai rău!”, a declarat el tranșant.

Rezumat

Saddam Hussein s-a născut în 1937 într-o familie de țărani săraci în apropiere de Tikrit, în centrul Irakului. Tatăl său a murit înainte de a se naște, și în conformitate cu tradiția un unchi patern s-a căsătorit cu mama lui. Din primii ani, Saddam, al cărui nume înseamnă "luptător care stă neclintit," și-a trasat propriul curs și nu a acceptat limite. Când Saddam avea doar 10 ani a fost impresionat de vizita la vărul său, care a știa cum să citească și să scrie. El și-a confruntat familia cu în legătura cu dorința de a studia, și când l-au refuzat, el a plecat de acasă în toiul nopții, făcându-și drum spre casa unchiului său matern Kairallah în Tikri. Kairallah a devenit nu numai figura tatălui lui Saddam, dar și mentorul său politic, de asemenea. Kairallah luptase împotriva Marii Britanii în revolta irakian de 1941 și a petrecut cinci ani de închisoare pentru agitațiile sale naționaliste. El l-a impresionat pe băiat cu povești ale rudelor sale eroice – marele său bunic și doi mari unchi – care și-au dat viața pentru cauza naționalismului irakian în timpul luptelor cu invadatorii străini.

Președintele Irakului, a fost caracterizat ca "nebunul Orientului Mijlociu” .Acest diagnostic peiorativ nu este numai inexact, dar este, de asemenea periculos deoaree îl plasează pe Saddam la domeniul de nebunie ceea ce poate induce în eroare factorii de decizie să creadă că este imprevizibil, când de fapt el nu este. O examinare a înregistrării conducerii lui Saddam Hussein a Irakului în ultimii douăzeci și doi de ani relevă un calculator politic, care nu este deloc irațional, dar este extrem de periculos. A fost o personalitate politică ce a avut o ambiție mesianică pentru putere nelimitată, lipsă de conștiință, agresivitate fără limite, precum și o perspectivă paranoidă – ceea ce l-a făcut pe Saddam atât de periculos. Conceptualizate sub forma narcisismului malign, acesta este configurația de personalitate carismatică distructivă care își adună susținătorii și îi asuprește împotriva dușmanilor externi. Desi Saddam nu a fost carismatic, această poziție psihologică a fost principalul motiv pentru care palestinienii l-au văzut ca pe unul de al lor care a luptat pentru cauza lor. Saddam Hussein s-a văzut cu adevărat ca unul dintre cei mai mari lideri ai istoriei, comparându-se cu Nasser, Castro, Tito, Ho Chi Minh și Mao Zedong, pe fiecare dintre ei îi admira pentru adaptarea socialismului la mediul său, fără dominație străina. Saddam s-a văzut ca fiind transformatorul societății sale. El credea că tineri trebuie să fie "modelați" pentru a "proteja viitorul" . Ca Mao, Saddam a încurajat tineri să se informeze cu privire la activitatea anti-revoluționară a părinților. Urmând exemplul lui Mao, poze gigantice și statui ale lui Saddam au fost plasate de-a lungul Irakului,el vâzându-se ca un Dumnezeu al acestora. Întrebat despre acest cult al personalității, Saddam ridica din umeri și spunea că "nu poate face nimic dacă asta își doresc ei sa vadă".

Narcisism patologic

Profilul psihologic al lui Saddam Hussein este caracterizat de existenta narcisismului malign. Componentele de bază ale acestui sindrom sunt narcisism patologic, caracteristici antisociale, trăsături paranoide și agresiune fără limită. Perspectiva paranoidă În spatele unei fațade grandioase, narcisistul ascunde o mentalitate de asediu. Acesta isi proiecteaza ostilitățile pe alții și nu reușesc să recunoască rolul lor în crearea dușmanilor. Acesti dușmani reali sau imaginari, la rândul lor, sunt folositi pentru a-si justifica agresiunile împotriva altora. Agresivitate fără limite Narcisiștii maligni sunt reci, nemiloși, sadici, cinici și calculați, dar își ascund agresivitatea în spatele unei măști de politețe sau îngrijorare.

Implicații politice Deoarece auto-mărirea era forța călăuzitoare care îl conducea pe Saddam, singurul scenariu plauzibil în care el ar fi renunțat de bunăvoie la puterea politică ar fi fost convingerea că ar primi un "al doilea contract de leasing pe viață" care i-ar permite să supraviețuiască crizei actuale,si în cele din urmă să revină la putere. Profilul lui de personalitate sugerează că Saddam Hussein și-a utilizat toate mijloacele aflate la dispoziția sa pentru a fi la putere.

Summary

Saddam Hussein was born in 1937 to a poor peasant family near Tikrit in central Iraq. His father died before he was born, and in keeping with tradition, a paternal uncle married his mother. From early years on, Saddam, whose name means "the fighter who stands steadfast," charted his own course and would not accept limits. When Saddam was only 10, he was impressed by a visit from his cousin who knew how to read and write. He confronted his family with his wish to become educated, and when they turned him down, he left his home in the middle of the night, making his way to the home of his maternal uncle Kairallah in Tikri. Kairallah was to become not only Saddam's father figure but his political mentor as well. Kairallah had fought against Great Britain in the Iraqi uprising of 1941 and had spent five years in prison for his nationalist agitation. He filled the impressionable young boy's head with tales of his heroic relatives – his great grandfather and two great uncles – who gave their lives for the cause of Iraqi nationalism while fighting foreign invaders. The President of Iraq, has been characterized as "the madman of the Middle East." This pejorative diagnosis is not only inaccurate but is also dangerous. Consigning Saddam to the realm of madness can mislead decisionmakers into believing he is unpredictable when in fact he is not. An examination of the record of Saddam Hussein's leadership of Iraq for the past twenty two years reveals a judicious political calculator, who is by no means irrational, but is dangerous to the extrem. It is this political personality constellation–messianic ambition for unlimited power, absence of conscience, unconstrained aggression, and a paranoid outlook–which make Saddam so dangerous. Conceptualized as malignant narcissism, this is the personality configuration of the destructive charismatic who unifies and rallies his downtrodden supporters by blaming outside enemies. While Saddam is not charismatic, this psychological stance is the basis of Saddam's particular appeal to the Palestinians who see him as a strongman who shares their intense anti-Zionism and will champion their cause. Saddam Hussein genuinely sees himself as one of the great leaders of history, ranking himself with Nasser, Castro, Tito, Ho Chi Minh, and Mao Zedong, each of whom he admires for adapting socialism to his environment, free of foreign domination. Saddam sees himself as transforming his society. He believes youth must be "fashioned" to "safeguard the future" and that Iraqi children must be transformed into a "radiating light that will expel" traditional family backwardness. Like Mao, Saddam has encouraged youth to inform on their parents' anti-revolutionary activity. As God-like status was ascribed to Mao, and giant pictures and statues of him were placed throughout China, so too giant pictures and statues of Saddam abound in Iraq. Asked about this cult of personality, Saddam shrugs and says he "cannot help it if that is what they want to do." Saddam Hussein’s psychology can be described in terms of the syndrome of malignant narcissism. The core components of this syndrome are pathological narcissism, antisocial features, paranoid traits, and unconstrained aggression. Pathological narcissism Saddam exhibits extreme grandiosity, overconfidence, and self-absorption to a degree that renders him incapable of empathizing with the pain and suffering of others. He is devoid of empathy and unmoved by human suffering, which permits him to commit atrocities against his own people as readily as he is willing to brutalize his enemies. A paranoid outlook Behind a grandiose facade, malignant narcissists harbor a siege mentality. They are insular, project their own hostilities onto others, and fail to recognize their own role in creating foes. These real or imagined enemies, in turn, are used to justify their own aggression against others. Unconstrained aggression Malignant narcissists are cold, ruthless, sadistic, and cynically calculating, yet skilled at concealing their aggressive intent behind a public mask of civility or idealistic concern. Political implications Because self-aggrandizement is the guiding force that drives Saddam, the only plausible scenario under which he would voluntarily relinquish political power would be the conviction that it would give him a “second lease on life” and permit him to survive the current crisis, ultimately to return to power. His personality profile suggests that Saddam Hussein will use all means at his disposal to cling to power.

BIBLIOGRAFIE

1.)American Psychiatric Association. (1987). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (3rded., rev.). Washington, DC: Author.

2.)American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (Text rev.) Washington, DC: Author.

3.)Banister, P., Burman E., Parker I., (1995).Observation. In Qualitative Methods inPsychology, A Research Guide, 17-33. Open University Press, Buckingham.

4.) Chelcea, Septimiu; Iluț, Petru (2003) – Enciclopedie de psihosociologie, Editura Economică, București

5.)Coolidge, F. L. (1999). My grandmother’s personality: A posthumous evaluation. Journal of Clinical Geropsychology, 5, 215–219.

6.)Coolidge, F. L. (2000). The Coolidge Axis II Inventory: Manual. Colorado Springs: Author.

7.)Coolidge, F. L., Burns, E. M., & Mooney, J. A. (1995). Reliability of observer ratings in the assessment of personality disorders: A preliminary study. Journal of Clinical Psychology, 51, 22–28.

8.)Coolidge, F. L., Davis, F. L., & Segal, D. L. (2007). Understanding madmen: A DSM-IV assessment of Adolf Hitler. Individual Differences Research, 5, 30–43.

9.)Coolidge, F. L., & Merwin, M. M. (1992). Reliability and validity of the Coolidge Axis II inventory: A new inventory for the assessment of personality disorders. Journal of Personality Assessment, 59, 223–238.

10.)Coolidge, F. L., Merwin, M. M., Nathan, J.,&Schmidt, M. M. (1996). Assessment of neurobehavioural symptoms after traumatic brain injury. Indian Journal of Psychological Issues, 4, 1–9.

11.)Coolidge, F. L., & Segal, D. L. (2005, August). Is Kim Jong Il like Hussein and Hitler? A personality disorder investigation. Paper presented at the 113th annual meeting, American Psychological Association,Washington, DC.

12.)Coolidge, F. L., Thede, L. L., & Jang, K. L. (2001). Heritability of childhood personality disorders: A preliminary study. Journal of Personality Disorders, 15, 33–40.

13.) Constantin, Dumitru: Ionescu, Sorin (2003) – Managementul Organizației, Editura Cartea Universitară, București

14.)Covey, R. Stephen (2000) – Etica liderului eficient sau conducerea bazată pe principii, Editura Alfa, București

15.)De Visscher, ; Neculau, (2001) – Dinamica grupurilor-texte de bază, Editura Polirom,

16.) DSM IV

17.)Goodfield, B. A. (1999) Insight and action, the role of the unconscious from personal to international levels. London: University of Westminster Press

18.)Goodfield, B. A. (1984). Special homicide task force San Francisco Police Department, the night stalker: A psychologicalanalysis of a composite sketch. San Francisco

19.)Iluț, P. (1997). Abordarea Calitativă  a Socioumanului. Editura Polirom, Iași

20.)Juravle, Teodora (2002)- Femeia manager: influența diferențelor de sex asupra stilurilor de conducere în Revista de psihologie organizațională , vol II, nr. 2-3,

21.)Jurnalul Național (luni,8 mai 2006), Ediție de colecție – Cultul personalității

22.)Kalchev, P., Balev, J., & Coolidge, F. L. (1997). The Coolidge Axis II Inventory (CATI): Evidences for psychometric and factorial validity for Bulgarian nonclinical samples. Personality and Individual Differences, 22, 363–369.

23.) Karsh, Efraim, and Inari Rautsi.( 1991) Saddam Hussein: A Political Biography. New York: Free Press

24.)Klonsky, E. D., Oltmanns, T. F., & Turkheimer, E. (2002). Informant-reports of personality disorder:Relation to self-reports and future research directions. Clinical Psychology, 9, 300–311.

25.) Parisoula Lampsos, Lena Katarina Swanberg (2010)- „Viața mea cu Saddam Hussein”,Editura Pandora M,București

26.)Malim, Tony (2003) – Psihologie socială, Editura Tehnică, București

27.)Maxwell, J (1999). – ”Dezvoltă liderul din tine”, Editura Amaltea, București,

28.) Maxwell, J (2005). – ”Totul despre lideri, atitudine, echipă, relații”, Editura Amaltea, București

29.)Mihai, (2001) –Relația dintre leadership și personalitate din perspectiva psihologiei organizaționale în Revista de psihologie organizațională, vol.I, nr. 2, aprilie-iunie

30.)Millon, T. (1981). Disorders of personality DSM-III: Axis II. New York: Wiley.

Mount, M. K., Barrick, M. R., & Strauss, J. P. (1994). Validity of observer ratings of the Big Five personality factors. Journal of Applied Psychology, 79, 272–280.

31.)Morgan, D., (1988). Focus Groups as Qualitative Research. Sage, Newburry Park,CA

32.)Post, J. M. (2003). The psychological assessment of political leaders: With profiles of Saddam Hussein and Bill Clinton. Ann Arbor, MI: The University of Michigan Press.

33.)Segal, D. L., & Coolidge, F. L. (2001). Diagnosis and classification. In M. Hersen & V. B. Van Hasselt (Eds.), Advanced abnormal psychology (2nd ed., pp. 5–22). NewYork: Kluwer Academic/Plenum.

34.)Shields, Charles J. Saddam Hussein. Philadelphia: Chelsea House, 2002.

35) Tesch, R. (1990).Qualitative Research: Analysis Types and SoftwareTools.Falmer,New York

36.)Tichy, N.(2001) – “Liderul sau Arta de a conduce”, Editura Teora, București

37.)Torgersen, S., Lygren, S., Oien, P. A., Skre, I., Onstad, S., Edvardsen, J., et al. (2000). A twin study of personality disorders. Comprehensive Psychiatry, 41, 416–425.

38.)Zamfir, Catalin(1974) – Psihosociologia organizării și a conducerii.Teorii și orientări contemporane, Editura Politică, București

39.)Zlate, Mielu (2004) – Leadership și management, Editura Polirom,

40.)Watson, D. C., & Sinha, B. K. (1996). A normative study of the Coolidge Axis II Inventory. Journal of Clinical Psychology, 52, 631–637.

Surse web

41.) http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/iraq/saddam_post.htm

42.)http://goodfieldinstitute.com/FESaddam.pdf

43.)http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Saddam%20Hussein%20-%20o%20analiza%20de%20AC.htm

44.)http://faculty.csbsju.edu/uspp/Research/Saddam%20profile.html

45.)http://www.evz.ro/parisoula-lampsos-nu-stiu-daca-saddam-m-a-iubit-nu-cred-ca-era-capabil-de-sentimente-906634.html

46.)https://books.google.ro/books?id=clrGnwE8mrIC&pg=PA224&lpg=PA224&dq=psychological+profiler+saddam+hussein&source=bl&ots=c26dkrtmF4&sig=E098N_xfCLgelUFVpaq2EkeH1uo&hl=ro&sa=X&ei=8z_JVPibDIvtUo3rgvAG&ved=0CC8Q6AEwBDgU#v=onepage&q=psychological%20profiler%20saddam%20hussein&f=false

47.)http://www.cbsnews.com/news/interrogator-shares-saddams-confessions/2/

48.)http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/iraq/5748659/Saddam-Husseins-last-interviews-revealed.html

49.)http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/-saddam-stia-ca-va-veni-ziua-in-care-va-fi-capturat-si-executat–povestea-celui-care-l-a-ajutat-pe-saddam-hussein-sa-se-ascunda-de-americani-273915

50.) http://www.cotidianul.ro/ultimele-clipe-ale-lui-saddam-hussein-229209/

51.)http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/METODOLOGIA-CERCETARII-PSIHOLO17121161724.php

52.)Rosenberg, J. (27 Oct. 2005) “Top 5 crimes of Saddam Hussein” About.com. Retrieved 2007, from http://history1900s.about.com/od/saddamhussein/a/husseincrimes.html

BIBLIOGRAFIE

1.)American Psychiatric Association. (1987). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (3rded., rev.). Washington, DC: Author.

2.)American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (Text rev.) Washington, DC: Author.

3.)Banister, P., Burman E., Parker I., (1995).Observation. In Qualitative Methods inPsychology, A Research Guide, 17-33. Open University Press, Buckingham.

4.) Chelcea, Septimiu; Iluț, Petru (2003) – Enciclopedie de psihosociologie, Editura Economică, București

5.)Coolidge, F. L. (1999). My grandmother’s personality: A posthumous evaluation. Journal of Clinical Geropsychology, 5, 215–219.

6.)Coolidge, F. L. (2000). The Coolidge Axis II Inventory: Manual. Colorado Springs: Author.

7.)Coolidge, F. L., Burns, E. M., & Mooney, J. A. (1995). Reliability of observer ratings in the assessment of personality disorders: A preliminary study. Journal of Clinical Psychology, 51, 22–28.

8.)Coolidge, F. L., Davis, F. L., & Segal, D. L. (2007). Understanding madmen: A DSM-IV assessment of Adolf Hitler. Individual Differences Research, 5, 30–43.

9.)Coolidge, F. L., & Merwin, M. M. (1992). Reliability and validity of the Coolidge Axis II inventory: A new inventory for the assessment of personality disorders. Journal of Personality Assessment, 59, 223–238.

10.)Coolidge, F. L., Merwin, M. M., Nathan, J.,&Schmidt, M. M. (1996). Assessment of neurobehavioural symptoms after traumatic brain injury. Indian Journal of Psychological Issues, 4, 1–9.

11.)Coolidge, F. L., & Segal, D. L. (2005, August). Is Kim Jong Il like Hussein and Hitler? A personality disorder investigation. Paper presented at the 113th annual meeting, American Psychological Association,Washington, DC.

12.)Coolidge, F. L., Thede, L. L., & Jang, K. L. (2001). Heritability of childhood personality disorders: A preliminary study. Journal of Personality Disorders, 15, 33–40.

13.) Constantin, Dumitru: Ionescu, Sorin (2003) – Managementul Organizației, Editura Cartea Universitară, București

14.)Covey, R. Stephen (2000) – Etica liderului eficient sau conducerea bazată pe principii, Editura Alfa, București

15.)De Visscher, ; Neculau, (2001) – Dinamica grupurilor-texte de bază, Editura Polirom,

16.) DSM IV

17.)Goodfield, B. A. (1999) Insight and action, the role of the unconscious from personal to international levels. London: University of Westminster Press

18.)Goodfield, B. A. (1984). Special homicide task force San Francisco Police Department, the night stalker: A psychologicalanalysis of a composite sketch. San Francisco

19.)Iluț, P. (1997). Abordarea Calitativă  a Socioumanului. Editura Polirom, Iași

20.)Juravle, Teodora (2002)- Femeia manager: influența diferențelor de sex asupra stilurilor de conducere în Revista de psihologie organizațională , vol II, nr. 2-3,

21.)Jurnalul Național (luni,8 mai 2006), Ediție de colecție – Cultul personalității

22.)Kalchev, P., Balev, J., & Coolidge, F. L. (1997). The Coolidge Axis II Inventory (CATI): Evidences for psychometric and factorial validity for Bulgarian nonclinical samples. Personality and Individual Differences, 22, 363–369.

23.) Karsh, Efraim, and Inari Rautsi.( 1991) Saddam Hussein: A Political Biography. New York: Free Press

24.)Klonsky, E. D., Oltmanns, T. F., & Turkheimer, E. (2002). Informant-reports of personality disorder:Relation to self-reports and future research directions. Clinical Psychology, 9, 300–311.

25.) Parisoula Lampsos, Lena Katarina Swanberg (2010)- „Viața mea cu Saddam Hussein”,Editura Pandora M,București

26.)Malim, Tony (2003) – Psihologie socială, Editura Tehnică, București

27.)Maxwell, J (1999). – ”Dezvoltă liderul din tine”, Editura Amaltea, București,

28.) Maxwell, J (2005). – ”Totul despre lideri, atitudine, echipă, relații”, Editura Amaltea, București

29.)Mihai, (2001) –Relația dintre leadership și personalitate din perspectiva psihologiei organizaționale în Revista de psihologie organizațională, vol.I, nr. 2, aprilie-iunie

30.)Millon, T. (1981). Disorders of personality DSM-III: Axis II. New York: Wiley.

Mount, M. K., Barrick, M. R., & Strauss, J. P. (1994). Validity of observer ratings of the Big Five personality factors. Journal of Applied Psychology, 79, 272–280.

31.)Morgan, D., (1988). Focus Groups as Qualitative Research. Sage, Newburry Park,CA

32.)Post, J. M. (2003). The psychological assessment of political leaders: With profiles of Saddam Hussein and Bill Clinton. Ann Arbor, MI: The University of Michigan Press.

33.)Segal, D. L., & Coolidge, F. L. (2001). Diagnosis and classification. In M. Hersen & V. B. Van Hasselt (Eds.), Advanced abnormal psychology (2nd ed., pp. 5–22). NewYork: Kluwer Academic/Plenum.

34.)Shields, Charles J. Saddam Hussein. Philadelphia: Chelsea House, 2002.

35) Tesch, R. (1990).Qualitative Research: Analysis Types and SoftwareTools.Falmer,New York

36.)Tichy, N.(2001) – “Liderul sau Arta de a conduce”, Editura Teora, București

37.)Torgersen, S., Lygren, S., Oien, P. A., Skre, I., Onstad, S., Edvardsen, J., et al. (2000). A twin study of personality disorders. Comprehensive Psychiatry, 41, 416–425.

38.)Zamfir, Catalin(1974) – Psihosociologia organizării și a conducerii.Teorii și orientări contemporane, Editura Politică, București

39.)Zlate, Mielu (2004) – Leadership și management, Editura Polirom,

40.)Watson, D. C., & Sinha, B. K. (1996). A normative study of the Coolidge Axis II Inventory. Journal of Clinical Psychology, 52, 631–637.

Surse web

41.) http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/iraq/saddam_post.htm

42.)http://goodfieldinstitute.com/FESaddam.pdf

43.)http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Saddam%20Hussein%20-%20o%20analiza%20de%20AC.htm

44.)http://faculty.csbsju.edu/uspp/Research/Saddam%20profile.html

45.)http://www.evz.ro/parisoula-lampsos-nu-stiu-daca-saddam-m-a-iubit-nu-cred-ca-era-capabil-de-sentimente-906634.html

46.)https://books.google.ro/books?id=clrGnwE8mrIC&pg=PA224&lpg=PA224&dq=psychological+profiler+saddam+hussein&source=bl&ots=c26dkrtmF4&sig=E098N_xfCLgelUFVpaq2EkeH1uo&hl=ro&sa=X&ei=8z_JVPibDIvtUo3rgvAG&ved=0CC8Q6AEwBDgU#v=onepage&q=psychological%20profiler%20saddam%20hussein&f=false

47.)http://www.cbsnews.com/news/interrogator-shares-saddams-confessions/2/

48.)http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/iraq/5748659/Saddam-Husseins-last-interviews-revealed.html

49.)http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/-saddam-stia-ca-va-veni-ziua-in-care-va-fi-capturat-si-executat–povestea-celui-care-l-a-ajutat-pe-saddam-hussein-sa-se-ascunda-de-americani-273915

50.) http://www.cotidianul.ro/ultimele-clipe-ale-lui-saddam-hussein-229209/

51.)http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/METODOLOGIA-CERCETARII-PSIHOLO17121161724.php

52.)Rosenberg, J. (27 Oct. 2005) “Top 5 crimes of Saddam Hussein” About.com. Retrieved 2007, from http://history1900s.about.com/od/saddamhussein/a/husseincrimes.html