Profesorul la Clasa

Capitolul III. Profesorul la clasa

Școala constituie o bază în pregătirea copilului pentru rolul de adult. Aceasta este responsabilă din punct de vedere educațional și civic pentru ceea ce produce. Profesorul deține rolul principal de a modela personalitatea elevului și de a-l ajuta să se integreze în societate.

Pentru ca un profesor să pregătească într-un mod plăcut și constructiv elevii pentru societate, pe lângă pregătirea metodică și cea de conținut, acesta trebuie să adopte o atitudine potrivită la clasă, deoarece totul începe de la atitudinea pe care ne-o însușim în relațiile cu cei din jur. Deasemenea pentru dezvoltarea elevilor este foarte importantă și personalitatea profesorului, constând în caracterul și percepția acestuia despre tot ce înseamnă educația elevilor.

III.1. Atitudine

Atitudinea are impact asupra a tot ce facem, o atitudine pozitivă aduce cu ea reușite ,iar una negativă insucces. Pentru a sprijini și încuraja elevii în actul educațional, profesorul trebuie să le arate acestora o anumită apropiere. Lipsa de apropiere a profesorului față de elevi,deci deținerea unei atitudini distante, va fi percepută de aceștia ca un semn de răceală și lipsă de interes față de ei. De la această distanțare, făcându-și apariția dezinteresul elevilor față de profesor și de disciplina predată de acesta. În schimb, prezența unei atitudini apropiate și pozitive în preajma elevilor duce la creșterea interesului acestora față de disciplina respectivă și la o creștere a rezultatelor școlare.

La clasă profesorul deține roluri cum sunt consilier, moderator, partener și evaluator. Ca și consilier, profesorul îndrumă elevul spre viața profesională, încurajează parcursurile și stilurile fiecarui elev susținând astfel dezvoltarea aptitudinilor prin oferirea instrumentelor de autocunoaștere. În rolul de moderator acesta ajută elevii să dețină un comportament civic și clarifică eventualele probleme de comunicare. Profesorul este deasemenea și un partener al elevilor colaborând în permanență cu aceștia, realizând o apropiere care tinde spre relația parinte- copil pentru a se crea o atmosferă propice procesului de învățare. Nu în ultimul rând profesorul are și rolul de evaluator, prin acest rol monitorizează produsele activității elevilor, propune criterii de evaluare și propune soluții pentru eventualele carențe ale elevilor.

Fig. .Dezinteresul elevilor datorat atitudinii distante a profesorului

Fig. . Relația de apropiere profesor- elev și rezultatul ei

Profesorul de muzică trebuie să fie tot timpul atent la feedback-ul pe care elevii îl oferă dar și la abilitățile pe care aceștia le dețin, astfel dacă descoperă ca anumiți elevi au înclinații spre muzică, să fie dispus să le ofere sprijinul necesar în dezvoltarea acestei abilități. Acesta mai trebuie să fie și receptiv la nevoile elevilor, aceasta ajutând elevul să evolueze și să-și capete încrederea de sine.

III.3. Dezvoltarea elevilor prin lecția de muzică

De la apariție și până astăzi, muzica reprezintă o parte integrantă a vieții sociale. Ca și vorbirea, cântatul este o manifestare fundamentală a ființei umane care se deprinde de la vârstele mici datorită exemplului părinților. Cântatul, pentru mulți elevi are o acțiune stimulatoare care le mobilizează propriile resurse declanșând aptitudini și capacități nebănuite. Cu cât elevul va fi mai atras de muzică, cu atât va deveni beneficiarul emoțiilor artistice.

Muzica este o disciplină care este cel mai bine receptată prin practicare, acest fapt ducând la plasarea ei în rândul disciplinelor formative. Victor Țârcovnicu afirma: este greșit să se creadă că numai unele obiecte de învățământ cum sunt matematica, gramatica, ar contribui la dezvoltarea proceselor intelectuale. Aceasta se realizează prin exercițiu, prin activizare, iar ele sunt prezente în permanență în orice scenariu didactic al unei ore de educație muzicală.

Aceasta nu este numai un divertisment, așa cum uneori este considerată, sau doar o cale pentru a sensibiliza copiii, ci ea dezvoltă și educă o serie de procese psihice cum sunt gândirea logică, memoria, atenția distributivă, afectivitatea, imaginația și creativitatea. Școlii îi revine menirea de a realiza elevilor independență și creativitate.

Elevii care au un auz muzical dezvoltat sesizează mult mai ușor elemente de rimă, ritm, simetrie, despărțirea în silabe, virgula, punctele de suspensie, liniuța de unire, aspecte care au fost constatate de mulți profesori de limba română.

Educația muzicală încurajează exprimarea non-verbală și dezvoltă aptitudinile sociale de atenție, ascultare, acest lucru ajutând la stabilirea de relații interpersonale. Practicarea, de către elevii, a muzicii în cor îi ajută să se accepte, să se asculte reciproc, să se sincronizeze cu restul grupului, dar și să renunțe la atitudini de respingere sau critice.

În cunoașterea muzicii de către elevi, principalul mijloc îl constituie operele acestei arte, care sunt regăsite în coruri, cântece sau deferite exerciții muzicale.

Cântecul reprezintă mijlocul prin care elevilor li se formează priceperi și deprinderi elementare pentru a cânta în colectiv dar și individual, deasemenea dezvoltându-le vocea și auzul muzical, simțul melodic și cel ritmic. În ora de muzică cântecele prezentate elevilor trebuie alese după animite criterii. În primul rând acestea trebuie să fie în concordanță cu subiectul și scopul lecției, apoi să dețină valoare estetică și educativă, și să fie accesibile clasei.

Cântecele sunt foarte variate în ambele stadii ale școlarității, cuprinzând întâmplări și fapte din viața copiilor cum este cântecul Eu de astăzi sunt școlar, dar și diferite fenomene din natură cum sunt Toamna; Ploaia.

Pentru ca elevii să poată executa câtecele propuse, acestea trebuie să fie ușoare și potrivite particularităților vocal-auditive ale acestora. Deasemenea cântecele trebuie să fie bine realizate artistic, pentru a le transmite emoții elevilor și a le forma sentimentele estetice durabile. Ideal ar fi ca inițierea elevilor în studiul muzical să se facă prin prisma pieselor ușoare, treptat ajungând la piesele mai grele, asta în măsura în care pregătirea muzicală atinge o dezvoltare adecvată.

Un loc important îl ocupă și jocul muzical, acesta fiind realizat în funcție de particularitățile de vârstă. El contribuie la dezvoltarea simțului ritmic și al celui melodic al elevilor, având un caracter foarte variat, de la jocuri care constau în rostirea silabisită și ritmică a unor versuri, la jocurile sub formă de exerciții pentru omogenizarea vocii, adică executarea vocalizelor.

Jocurile muzicale ajută și la deprinderea de a executa diferite mișcări în funcție de ritmul muzicii, acestea contribuind la dezvoltarea coordonării mișcărilor, activizând și pe elevii mai puțin energici. Aceste jocuri ajută și la formarea unei pronunții corecte și clare a cuvintelor, ceea ce duce la o interpretare mai frumoasă a cântecelor, dezvoltându-se simțul melodic. Simțul melodic se referă în primul rând la formarea priceperii de a diferenția înălțimea sunetelor, ajungându-se treptat la deprinderea de a percepe sunete cu diferențe mici de înălțime. Jocurile muzicale dețin o puternică influență asupra elevilor. Acestea contribuie la dezvoltarea simțului lor ritmic, la formarea capacității de a percepe ritmul și a-l respecta în cântece, în jocuri, în gimnastică.

Cu ajutorul audiției, elevii intră în contact cu arta sunetelor formându-le și dezvoltându-le acestora deprinderea de a asculta conștient dar și capacitatea de a înțelege mesajul muzical transmis. Pentru ca audiția să capteze atenția și interesul elevilor este necesar ca aceasta să respecte anumite condiții. Una dintre ele face referire la valoarea artistică pe care trebuie să o dețină creația; următoarea presupune ca audiția să corespundă intereselor afective ale elevilor, adică să fie adecvată vârstei acestora; a treia condiție presupune pregătirea anticipată a elevilor din punct de vedere al conținutului de idei exprimat prin versuri și muzică.

Pentru dezvoltarea simțului ritmic și melodic, se folosesc mijloace auxiliare, cum sunt exercițiile muzicale pregătitoare, care sunt prezentate elevilor sub formă de joc. Exercițiile muzicale au ca și scop formarea deprinderilor de a respira corect, de a emite sunetele adecvate și de a pronunța cuvintele corect și clar.