Profesorul de Invatamant Prescolar Si Primar Factor Activ al Cresterii Eficacitatii Scolare

Termenul de „profesor” în DEX este definit ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-un domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ, persoană care îndrumă, educă pe cineva”. Profesorul este responsabil pentru procesul educativ. În persoana sa, autenticul profesor trebuie să însumeze calități subtile de psiholog, pedagog, didactician, metodist.

Nu oricine poate îmbrățișa cariera didactică. Profesorul ideal trebuie să cumuleze o serie de calități dintre care cele mai importante: pregătirea temeinică, deschiderea spre nou, tact pedagogic, competențe de comunicare, de management, de evaluare. Consider că pentru ca cineva să fie un bun profesor trebuie să studieze tot timpul, să fie un om sociabil și deschis relațiilor cu ceilalți.

A fi profesor înseamnă un risc asumat. Să-i înveți pe alții să învețe este o operă care implică răbdare, incertitudine, multe ore de studiu, emoție. Orice profesor este un factor de influență asupra calității vieții școlare, însă nu toți infuențează în bine viața școlară a copiilor.

Un profesor bun este acela care întrunește toate competențele importante, cum ar fi competențele lingvistice, psihosociale, manageriale, comunicaționale. Toate aceste competențe la un loc îl transformă pe profesorul de învățământ preșcolar și primar în factor activ al creșterii eficacității școlare și în factor de influență asupra calității vieții școlare.

În primul rând profesorul de învățământ preșcolar/școlar trebuie să fie un bun psiholog. Să îi cunoască foarte bine pe copii, temperamentul fiecăruia, trăsăturile de personalitate, comportamentul lor, de asemenea trebuie să fie receptiv față de problemele lor, să îi respecte, să recunoască efortul lor depus pentru fiecare activitate, să aibă tact pedagogic, spirit ludic.

Profesorul de învațământ preșcolar trebuie să aibă un vocabular bine dezvoltat din toate punctele de vedere. Trebuie să gândească cu mintea copiilor preșcolari, pentru a-și atinge obiectivele. Trebuie să fie calm, răbdător, tandru cu copiii. Să îi atragă pozitiv pentru a frecventa cu drag colectivitatea, oferindu-le informații accesibile vârstei, stârnind interesul lor, strategiile folosite în predare să fie pentru nivelul lor de vârstă, materialele didactice variate, colorate, de dimensiuni corespunzătoare vor transforma activitățile instructiv-educative, în adevărate aventuri pentru copii. Ei vor învăța să exploreze lumea încojurătoare, să o analizeze, să pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să facă predicții pe baza datelor culese, să-și exprime opinii și stări sufletești. Așadar, grădinița influențează dezvoltarea individuală a copilului și acolo unde familia cooperează cu educatoarea, progresele sunt rapide și învățarea este de durată.

Spre deosebire de profesori, educatoarea (profesorul de învățământ preșcolar) sau învățătorul (profesorul de învățământ primar) nu au o specialitate „disciplinară”. În actul său de predare realizează o aprofundare serioasă a culturii generale. Pentru asta sunt stric necesare următoarele: pregătire foarte bună în domeniul culturii generale, cunoștințe funcționale de gramatică, cunoștințe de matematică, cunoștințe de muzică, desen, pictură, modelaj, geografie, istorie, biologie, educație fizică.

În grădiniță se lucrează după activități integrate de diferite tipuri, fiecare includ cunoștințe de cultură generală. Copiii aici se familiarizează cu noțiunile de bază, în manieră ludică, învață prin joc, urmând ca toate aceste cunoștințe să se dezvolte pe parcursul anilor de școală. Dacă se pune baza în mod corect și eficient atunci automat rezultatele se vor vedea în timp scurt.

Pentru ca informațiile să fie transmise corect și eficient profesorul de învățământ preșcolar trebuie să-și iubească meseria, să-i iubească pe copii, care este de fapt materia primă pe care o va modela prin muncă și dăruire. Dorința fiecărui profesor de învățământ preșcolar este acela de a-și atinge obiectivele, iar lucrul acesta nu se poate realiza numai dacă este un foarte bun organizator. Să cunoască foarte bine programa, să cunoască planul de învățământ potrivit nivelului pe care îl educă. Să fie motivat pozitiv pentru autoperfecționare în specialitate, să fie la curent cu toate inovațiile din sistem. Profesorul de învățământ preșcolar are o pricepere de a întocmi planificarea anuală corect și funcțional, pe care o va detalia pe planificări săptămânale apoi zilnice. Nu trebuie să-i lipească nici priceperea de a confecționa materialul didactic, să fie ferm și onest, adică să-i stimuleze mereu pe copii prin oferirea de diferite recompense în momentul în care ei au realizat produsul finit, sau să pedepsească atunci când copiii merită, astfel vor conștientiza conduita morală, civilizată atât de necesară în viața cotidiană.

Sala de grupă este micul univers care se deschide în fața preșcolarilor, care devine a doua casă a lor. Ea va fi amenajată în mod personalizat. Fiecare profesor de învățământ preșcolar are personalitatea sa, care pune pecetea pe amenajarea spațiului educațional. Decorarea sălii de grupă estetic și cu gust îl vor face pe copilul preșcolar să-și înfrângă teama de necunoscut, făcându-l să vină cu plăcere la grădiniță. Centrele de interes sunt deosebit de importante chiar dacă sala este mică, ele trebuie să existe, pentru a ușura învățarea. Centrul tematic aduce noutățile săptămânale, tema cu care se familiarizează treptat. Imaginile sugestive din centre îl alintă pe copil, el fiind pus în situații de a descoperii noi enigme din mediul înconjurător. Va urmării succesiunea anotimpurilor, trecerea timpului, a zilelor, a săptămânilor.

Toate aceste calități îl transformă pe profesorul de învățământ preșcolar în factor de influență asupra calității vieții școlare.

Profesorul de învățământ preșcolar însă pe lângă priceperile amintite anterior, trebuie să aibă și abilitatea de a relaționa, de a comunica cu familia fiecărui copil, un lucru destul de dificil în ultimul timp. Deoarece părinții sunt pionii principali alături de educatori în dezvoltarea personalității copiilor, ei trebuie să fie deschiși către profesor. Să comunice cu el, să colaboreze cu el, în cazul în care ar intervenii diferite situații neplăcute datorită comportamentelor necorespunzătoare al unor copii. Profesorul împreună cu părinții trebuie să formeze o echipă unită, care să aibă același obiectiv, formarea personalității puternice a copilului. De foarte multe ori se poate întâmpla ca profesorul să fie pus în situații de conflict cu părinții, ca ei să nu admită faptul că preșcolarul poate fi inclus în categoria copiilor cu probleme și să-l contrazică vehement pe profesor, care dorește înlăturarea acelui comportament prin colaborarea cu părinții. Ei pot refuza chiar orice comunicare, orice colaborare cu profesorul, lucru care poate îngreuna desfășurarea procesului instructiv-educativ, sau poate afecta chiar calitatea acestuia.

Profesorul trebuie să fie capabil să înlăture conflictele sau dacă ele persistă, trebuie să le țină sub control și să găsească o cale de mijloc pentru ambele părți, în așa fel încât totul să fie în beneficiul copilului.

Putem afirma că grădinița, deși nu este obligatorie, totuși joacă un rol important în viața copilului, al viitorului școlar, ea este un loc care dacă este foarte bine organizat, are un manager bun, o echipă a cărei membrii colaborează între ei și cu factorii externi, devine un mic palat de vis în care copilul poate interpreta orice rol, sprijinit de o persoană iubitoare de copii, devotată meseriei de „educatoare”.

După terminarea grădiniței, copiii vor trece la următorul nivel de dezvoltare, și anume: școala. Aceasta trebule să continue „munca” începută în grădiniță. Dacă în grădiniță avem profesorul de învățământ preșcolar, la școală îndrumarea copiilor este făcută de profesorul de învățământ școlar.

În școală se continuă dezvoltarea personalității copilului, formarea caracterului și transmiterea informațiilor necesare unei educații corecte ce îl va ajuta pe copil în viața de adult. Pentru a putea fi considerat un factor activ al creșterii eficacității școlare, profesorul de învățământ școlar (învățătorul), trebuie să întrunească aceleași calități ca și educatoarea: să cunoască programa școlară, să stabilescă corect din punct de vedere pedagogic obiectivele învățării, să știe să întocmească corect planificarea anuală, să folosescă materiale didactice corecte din punct de vedere estetic și corespunzătoare nivelului de vârstă și intectual al copiilor. Învățătoarea trebuie să posede calități de bun manager, competențe de comunicare, de transmitere de cunoștințe, de evaluarea a cunoștințelor. Ca și la grădiniță nu doar munca cu copiii este foarte importantă ci și comunicarea învățătoarei cu părinții. Și aici trebuie să existe o legătură puternică intre învățătoare și părinți pentru a putea fi copilul ajutat.

În concluzie putem spune că dacă un profesor de învățământ preșcolar sau primar posedă competențe lingvistice, de comunicare, de management și psihosociale, precum și talent și dăruire pentru munca cu copiii, atunci poate fi considerat factor activ al creșterii eficacității școlare.