Profesor: Stoean Mihaela [602111]

1
Profesor: Stoean Mihaela
Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău

SCURT ISTORIC AL ROMANULUI ROMÂNESC

Romanul românesc a început să ființeze în a doua jumătate a secolului al XIX -lea, chiar
dacă Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir din anul 1705 poate fi considerată primul
roman de factură alegorică din literatura română. Primele încercări romanești, Tainele inimei
(1855), de Mihail Kogălniceanu, Manoil (1855) și Elena (1862), de Dimitrie Bolintineanu,
Dan, de Alexandru Vlahuță, stau sub semnul romantismului și sunt niște exerciții nereușite.
Însă Ciocoii vechi și noi, de Nicolae Filimon, apărut în anul 1863, reprezintă primul roman
realist reușit intrat în conștiința literară.
Tema parvenirii prezentată într -un realism stendhalian, așa cum observase G.
Călinescu, este esențială în conturarea lui Dinu Păturică, acel „Julien Sorel – valah”, personaj
tipic ce dorește să urce pe scara ierarhiei sociale. „Păturică nu e un simplu și vulgar vânător de
avere, ci un î nsetat de toate senzațiile vieții […]. Esențialul este că toată energia lui Păturică
rămâne intactă, aspirația lui la înălțare neavând nicio oprire. Dinu Păturică e frumos, e în stare
să capteze repede simpatiile, ipocrit cu precocitate și onctuos. E int eligent și iubitor de a se
instrui”1.
Prin Ciclul Comăneștenilor (1898 -1910) Duiliu Zamfirescu realizează o construcție
narativă de mare amploare. „Latura cea mai originală a romanelor lui Duiliu Zamfirescu este
intenția de a nota intimitatea dintre sufle tele fine, clipele de extaz erotic. Deși tratarea rămâne
exterioară, apare aici pentru întâia oară pagina analitică, […] o stare în sine studiată
monografic”2. Termenul „realism” provine din fr. „reel” și se referă la reprezentarea veridică
a realității, opusă idealizării fanteziei. O altă accepție a termenului se referă la curentul literar
apărut în Franța inițial și apoi în întreaga Europă în a doua jumătate a secolului al XIX -lea.
Honore de Balzac a scris primul manifest literar al realismului în „P refața” la Comedia
umană . „Contemporan romantismului, aflat în momentul de maximă înflorire, realismul se
bazează pe dezvoltarea epicului (specia preferată fiind romanul), pe tipicitate (personajele
sunt tipice în împrejurări tipice), pe determinismul soci al (în sensul că omul este produsul
mediului în care trăiește. Descrierile sunt minuțioase, valorificându -se tehnica detaliului

1 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, ed. aII -a, Editura „Minerva”,
1982, p.361.
2 Ibidem, p. 539.

2
semnificativ. Preocuparea pentru social și economic, prezentarea veridică a realității,
atitudinea lucidă, critică a scriitorul ui subliniază aspectul monografic al creațiilor realiste”3.
Adriana Iliescu a consider at că teoreticienii curentului realist din literatura română se
deosebesc de cei din literatura franceză prin îngăduința marcată față de perpetuarea unor
procedee speci fice romantismului: „Din această îngăduință față de stilistica romantică, vor
apărea și unele confuzii teoretice, dintre care cea mai gravă a fost aceea dintre conceptul de
realism ca o constantă și caracteristică esențială a artei, ce se referă dintotdeau na, într -o formă
sau alta, la real, și curentul realist european din a doua jumătate a secolului trecut”4.
Autorul omniscient și omniprezent este un stăpân atotputernic al realităților prezentate,
reprezentative fiind operele lui Balzac, Stendhal, Dickens, Tolstoi, Flaubert, Dostoievski. În
literatura română primele trăsaturi realiste apar la C. Negruzzi, în romanul lui Nicolae Filimon
, Ciocoii vechi și noi , și în romanele lui Duiliu Zamfirescu din Ciclul Comăneștenilor .
„În evoluția a artelor ponderea reprezentărilor de tip realist crește pe măsura îndepărtării
societățiilor de gândirea mitică și religioasă, astfel încât acei esteticieni care situează
începuturile realismului în Renaștere aduc în sprijinul tezei lor argumente plauzibile. Decât că
realis mul acelei epoci, în literatură cel puțin, s -ar apropia parcă mai mult de acela din
clasicismul greco -latin (Aristofan, Terențiu, Petronius) decât de realismul din secolul
trecut”5. Obiectivitatea alături de veridicitate, oglindirea societății, reprezint ă o caracteristică
esențială a curentului, dorindu -se conturarea unui univers fără a lua atitudine.
Prin romanul Mara (1906) Ioan Slavici realizează, așa cum a spus Șerban Cioculescu,
cel mai bun roman din literatura română înainte de Ion. Având o compozi ție laborioasă prin
cele XXI de capitole, cititorul pătrunde în lumea unui roman complex în care iubirea Marei
pentru copiii ei se întretaie cu destinul și creșterea Persidei. G. Călinescu prezintă o Mară mai
vie decât toți. „Ea înfățișează tipul comun al femeii mature de peste munți și în general al
văduvei, întreprinzătoare și aprige. Proporția aceea de zgârcenie și de afecțiune maternă, de
hotărâre bărbătească și de sentiment al slăbiciunii femeiești e făcută cu o artă desăvârșită și
într-un stil sec ce topește termenii dialogului dialectal, păstrându -le totuși culoarea locală cu
ajutorul exclamațiunilor”6.
Nicolae Iorga a considerat mai potrivit pentru roman titlul Copiii Marei , iar Magdalena
Popescu se întreabă de ce Mara când personajul central ca fr ecvență a aparițiilor și intensitate

3 Mihaela Apetroaie, Bacalaureat:limba și literatura română: sugestii de abordare a textului literar, coord.
Raluca Miruna Bostan, Monica Iosub, Iași, Editura Universitas XXI, 2007, p. 15.
4 Adriana Iliescu, Proza realistă în secolul al XIX -lea, București, Editura „Minerva”, 1978, p.5.
5 Dumitru Micu, Periplu , Editura Cartea Românească, 1974, p.67.
6 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , București, Fundația Regală pentru
Literatură și Artă, 1941, p.451.

3
a preocupărilor este Persida. Cel care concluzionează este Nicolae Manolescu, afirmând că
„în realitate romanul este mai ales romanul Marei, Persida nefiind decât o Mară juvenilă, pe
cale de a lua, cu vârsta, obiceiuril e și înfățișarea mamei sale, ca și Națl pe ale lui Bârzovanu”7.
Romanul se înscrie în linia realismului obiectiv prin latura documentar -etnografică, prin
puternica impresie de viață, prin hotărârea individuală și colectivă. Personajul urmărește prin
ban s ă-și câștige un statut social, calea accesibilă spre putere. Dorința ei de a strânge bani
pentru zile negre este o modalitate de a pătrunde și a învinge viața: „Spiritul său prevăzător nu
e deci, în fond, decât o reacție de apărare la un mod de viață, la u n mecanism social de care
dacă n -ar fi ținut seamă s -ar fi pierdut… Mara nu se poate sustrage unor legi obiective care
guvernau societatea în care trăia, în special puterii suverane a banului”8. Protagonistul
romanului poate fi analizat din mai multe per spective, prin întrepătrunderea firelor narative:
romanul supraviețuirii Marei și romanul de dragoste dintre Persida și Națl.
Realismul lui Slavici este bine echilibrat. Mara, alături de Vitoria Lipan, este o realizare
a personajului feminin din romanul românesc. Viețile personajelor sunt proiectate pe un fond
viu și puternic reliefat: „Destinul eroilor din roman se desfășoară pe un fundal social și etnic
plin de viață și culoare, deschis și evocat cu o remarcabilă știință a detaliului și în același timp
cu o mare siguranță a ansamblului. Arhitectura cărții are contururi precise și reliefuri
puternice, amănuntele se integrează în unitatea căreia îi dau ființă”9. Finalul romanului este
unul artificial. Bătrânul Hubăr este ucis de fiul său într -un moment m oment de furie maximă
ce a dus spre nebunie paroxistică. Componenta morală și etică specifică lui Slavici primează,
căci Bandi fiind copilul unei nebune, are simptome de nebunie treptată. Vina bătrânului
Hubăr este cea care preia păcatele tuturor celorlal ți.
Ioan Slavici este un scriitor care respectă caracteristicile romanului tradițional obiectiv
prin prezentarea personajelor, a normelor narațiunii omnisciente. Relația dintre individ și
colectivitate de la sfârșitul secolului al XIX -lea fac din Mara un roman realist, social. Nicolae
Manolescu are în vedere acest aspect al colectivității atunci când închide capitolul „Săraca
văduvă cu doi copii”: „ Mara este romanul socialității învingătoare pe toate planurile în
confruntarea cu indivizii, luați în parte, pe care natura și vârsta îi împing vremelnic la
nesupunere. Colectivitatea face legea pe care individul e ținut s -o respecte; el nu simte
deocamdată în această necesitate supraindividuală caracterul opresiv. O primește ca și cum
legea tuturor ar fi bună ș i pentru el […]. Realismul romanului lui Slavici constă în zugrăvirea

7 Nicola e Manolescu, „Săraca văduvă cu doi copii”, în Arca lui Noe , București, Editura 100+1 Gramar, 2006,
p.125.
8 Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, ed. a II -a, București, Editura pentru Literatură, 1968, p. 336.
9 Ibidem , p. 352.

4
acestui echilibru, doar provizoriu tulburat, dintre viața oamenilor și valorile care le conduc,
prin consimțământ aproape, destinele, dintre adevărurile particulare ale eroilor și ace l unic
adevăr general în care se topesc toate”10.
În anul 1920, după o nuvelistică bogată, avea să apară romanul românesc modern impus
de Liviu Rebreanu. Ion este prima capodoperă a scriitorului, un roman realist obiectiv care
descalifică lirismul sămănăto rist impus pănă atunci în literatura română și impune
sincronismul lovinescian referitor la obiectivitatea epicului și necesitatea analizei psihologice.
Suntem în fața unui roman realist obiectiv, cu tematică rurală, în care narațiunea se face
la persoana a III-a, de către un narator obiectiv, extradiegetic, creditabil care se detașează de
faptele prezentate. Naratorul omniscient și omniprezent, impus de o viziune „dindărăt” și o
focalizare zero, știe mai mult decât personajele sale și înfățizează o reali tate obiectivă
derulată în cele două părți: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”: „Metoda realistă din Ion
este aceea a marilor romancieri din a doua jumătate a secolului XIX. Ce este la începutul
romanului? La început este drumul ce se desprinde din șo seaua principală, întovărășind
Someșul când pe dreapta, când pe stânga, conducându -ne în satul parcă mort, în după -amiaza
de vară, unde câinele învățătorului picotește în drum, în timp ce sub merii din ogradă se
scaldă în praful fierbinte câteva găini, iar pe prichiciul ferestrei străjuiește o ulcică verde de
lut. La început este, așadar, natura fizică, înfățișată ca la Balzac, Zola, sau mai ales Hardy și
Eliot”11. Tehnica planurilor paralele este folosită atunci când se prezintă țărănimea și
intelectualitat ea din satul Pripas: Ion și familia sa, pe de o parte, familia Herdelea, preotul
Belciug, pe de altă parte. Prin tehnica contrapunctului se prezintă aceleași evenimente
aparținând unor planuri narative diferite, de exemplu nunta Anei este descrisă în paral el cu
nunta Laurei. O analiză detaliată a operei vom prezenta în capitolul dedicat romanelor
rebreniene.
La doi ani diferență de Ion Rebreanu publică Pădurea spânzuraților , roman realist
psihologic, construit pe baza unei obsesii a personajului principal, Apostol Bologa, erou
simbolic ce transpune dilema tragică a intelectualului ardelean. Punctul de pornire al
romanului se găsește în soarta lui Emil Rebreanu, fratele autorului, care fusese pe frontul
primului război mondial. În momentul în care locotenent ul Bologa participă la scena
spânzurării cehului Svoboda, începe momentul declanșării obsesiei care îi va genera și soarta
sa. Privirea condamnatului îl urmărește și îl înfricoșează: „Amintirea lui Svoboda a devenit

10 Nicolae Manolescu, op.cit, p. 13 5.
11 Nicolae Manolescu, în Istoria literaturii române -studii , coord. Zoe Dumitrescu Bușulenga, București, Editura
Republicii Socialiste România, 1979, p.251.

5
de-aci înainte forța călăuzitoare a pro priei vieți, până în clipa deznodământului deopotrivă cu
acela care îi infipsese în inimă imputarea dureroasă a privirilor stranii. Când, mai târziu,
tânărul ofițer săvârșește o ispravă militară de laudă, distrugerea unui reflector, în lumina pe
care o sti nsese i se pare a fi văzut o strălucire la fel cu a executantului, altădată. Fapta
vrednică de laudă îi dădea dreptul să ceară îndrumarea lui către un alt front decât acela pe care
urma să lupte împotriva românilor”12. Stările sufletești ale lui Bologa sunt în concordanță cu
natura care îl înconjoară, ceea ce întărește caracterul psihologic. Ploaia devine un plâns
interior, prilej de adâncire a golului sufletesc.
Dilema tragică a protagonistului constă în opțiunea dintre datorie și patriotism. Simbolul
centr al este imaginea spânzurătorii care închide și deschide romanul, fiind semnul amenințării
absurde a lumii. Nicolae Manolescu observă diferența dintre cele două romane rebreniene,
Pădurea spânzuraților fiind numit un „roman al conștiinței” specifică romanul ui introspectiv
de tip proustian.
Rebreanu face trecerea spre ciclul Hallipilor al Hortensiei Papadat -Bengescu din care
face parte și Concert din muzică de Bach, publicat în anul 1927. E. Lovinescu este cel care a
intuit și direcționat capacitatea creatoa re a scriitoarei: „puterea de creație obiectivă se îmbină
cu lirismul frenetic și incisivitatea analizei psihologice practicată cu pasiune științifică”13.
Avem în față un roman complex prin: viața unor cupluri, tema morții și a vieții mondene,
apariția vaga bondului misterios Lică Trubadurul, prințul tuberculos Maxențiu, familia
Drăgănescu.
Cele trei cupluri prezentate sunt: cel al lui Rim, cel al lui Maxențiu, cel al lui
Drăgănescu. În fiecare cuplu intervine o a treia persoană: Sia Petrescu, fiica simpatic ului
Lică, în familia Rim; Lică Trubadurul, pe numele lui adevărat Vasile Petrescu, o „lichea
simpatică”, în familia prințului Maxențiu, bolnav de ftizie ca va muri pe parcursul romanului.
Viața personajelor este cam întortocheată. Lenora, căsătorită cu Do ru Hallipa, are trei fiice:
Elena, Coca -Aimee și Mika -le. Bonavă fiind, Lenora este îngrijită de doctorul Walter de care
se îndrăgostește. Buna Lina este căsătorită cu Rim. Mika -le trăiește în păcat cu Maxențiu și cu
pictorul Greg. Făinăreasa Ada Razu se c ăsătorește cu Maxențiu pentru titlul nobiliar. Acesta
moare, fapt care îi dă posibilitatea să se alăture lui Lică. Sia moare și ea în urma unui avort.
O acțiune propriu -zisă nu există în roman, concertul nefiind decât un pretext.
Prezentarea bolii prințului este ocazia perfectă pentru descrierea unui univers interior generat
de o realitate necruțătoare, de aici caracterul naturalist al operei. „Scriitoar ea e și ea din rasa

12 Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, București, Editura „Minerva”, 1988, p.261.
13 Eugen Lovine scu, Istoria literaturii române contemporane , vol II, București, Editura Minerva, 1973, p.250.

6
stendhaliană a analiștilor ce -și măresc viața sentimentală prin colaborația analizei. Rar, și la
noi unic, fenomenul îi acordă o originalitate precisă. Lirismul nu rămâne numai în faza
simplei exaltări, nu e numai extaz și imprecație, n u exprimă numai revoltă sau adorație, nu e o
forță elementară și inconștientă, pornită dintr -o sensibilitate vibrantă și dintr -o bogăție de
impresii ce se succed vertiginos, întrucât, oricât ar fi de grabnică succesiunea, în crupa
senzației stă înfipt, sig ur de sine, spiritul analitic care o conduce, o amplifică, îi înregistrează
minuțios traiectoria și îi perpetuează amintirea”14.
Opera Hortensiei Papadat Bengescu trebuie așezată alături de cele ale lui Marcel Proust
și James Joyce. Cu acest prilej putem f ace o deosebire între creația balzaciană și cea
proustiană. Romanul balzacian are un debut „in media res”, naratorul realizând prin analepsă
o întoarcere în timp care alternează cu descrierea (informații cu privitoare la locuința,
îmbrăcămintea personajel or, fizionomia acestora). Modalitățile de expunere sunt dialogul și
narațiunea, perspectiva narativă este exterioară, obiectivă și omniscientă. Romanul proustian
proiectează cititorul într -un univers descompus în mai multe secvențe temporale, răsturnate
cronologic, naratorul fiind ghidat de memoria involuntară. Perspectiva narativă este una
interioară, relativizată, iar naratorul este participant și martor la faptele descrise.
Un alt reprezentant al romanului proustian este Camil Petrescu. În construcția r omanului
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, se pornește de la experiența pe frontul
Primului Război Mondial a combatantului Camil Petrescu, sublocotenent, rănit la Târgoviște
și căzut prizonier la Oituz. Pompiliu Constantinescu scria în Vremea că scriitorul Camil
Petrescu este primul scriitor român care descrie războiul ca o experiență directă, iar jurnalul
de campanie al lui Gheorghidiu devine mărturia unui combatant.
Un alt reper în evoluția romanului românesc interbelic îl reprezintă Maitreyi de Mircea
Eliade. Apărut în anul 1933, romanul exotic se impune prin tehnica narativă a confesiunii
realizată de rememorările lui Allan din jurnal. Acest lucru îi conferă autenticitatea specifică
romanului modern. Scriitorul însuși a petrecut trei a ni în India, romanul fiin inspirat de
exotismul acelor locuri. Cititorul asistă la o frumoasă poveste de dragoste dintre Allan, un
inginer european venit în India, și Maitreyi, fiica lui Narendra Sen. Allan fusese bolnav de
malarie, prilej cu care este inv itat să locuiască pe perioada convalescenței în casa lui Sen. Aici
o cunoaște pe Maitreyi, o adolescentă de șaisprezece ani, de care se îndrăgostește. În acest
cadru ia naștere „idila între două ființe de rase deosebite, depărțite prin moravuri, unite prin
universalitatea dragostei, o veche temă romantică” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de
la origini până în prezent ). Intenția lui Narendra Sen este aceea de a -l adopta pe Allan ca fiu

14 E. Lovinescu, Critice 2, București, Editura „Minerva”, 1982, p.144.

7
pentru a se muta apoi cu toți în Anglia, deoarece în India stăt ea să înceapă revoluția. Allan nu
cunoaște aceste detalii foarte semnificative. Iubirea celor doi este deconspirată de Chabu, sora
Maitreyei, iar Allan este alungat din familie. O căsătorie adevărată între cei doi era
imposibilă. Finalul este unul deschis. Maitreyi îl caută pe iubitul său, iar pentru a fi alungată
din casă, ea se dăruiește vânzătorului de fructe. Gheorghe Glodeanu în Poetica romanului
românesc interbelic afirmă că noutatea acestui roman constă în intelectualizarea conflictului
epic, în desc operirea Indiei, în confruntarea acestui univers cu tradițiile și mentalitățile
europene, în elaborarea unei mitologii a seducției.
Creatorul romanului istoric este Mihail Sadoveanu. În Frații Jderi scriitorul pornește de
la scrierile cronicarilor, dar și de la creațiile artistice ale predecesorilor. Prin cele trei volume:
„Ucenicia lui Ionuț” (1935), „Izvorul alb” (1936) și „Oamenii Măriei Sale” (1942) se prezintă
domnia lui Ștefan cel Mare, formarea lui Ionuț Jder, familia Jderilor și momentele eroice
(lupta cu tătarii, bătălia de la Podul Înalt). Istoria este plasată în mitologie, iar evenimentele
împletesc realul cu miraculosul. Sadoveanu refuză modernismul la modă în romanul vremii,
personajele din operă devin arhetipuri: tânărul oștean neinițiat, dom nitorul, părintele,
negustorul. Călinescu sintetizează astfel creația sadoveniană: „Luat în totalitate, Mihail
Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enormă, asemănător lui
Creangă și lui Caragiale, mai inventiv decât cel dintâ i, mai poet decât cel de -al doilea, deși
fără echilibrul artistic al lui Caragiale. Prin gura sa vorbește un singur om, simbolizând o
societate arhaică, dar spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizată în toate
instituțiile ei. Opera scrii torului e o arhivă a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viață
agrară, viață pastorală, război și asceză, totul e reprezentat”15.
Cu Enigma Otiliei G. Călinescu își exercită calitățile de scriitor realist obiectiv de tip
balzacian. Regăsim aici tră săturile romanului doric: viziunea „dindărăt” cu un narator
omniscient obiectiv, detașat, care nu se implică în prezentarea faptelor, narațiunea la persoana
a III-a (nonfocalizată). Avem în față un roman realist balzacian prin: prezentarea societății
bucur eștene de la începutul secolului al XX -lea, tipologia personajelor, motivul moștenirii și
al paternității, descrierea amănunțită.
Romanul din perioada postbelică este cunoscut ca un roman al „obsedantului deceniu”,
fiind marcat de un context social -politic . O reușită din această perioadă este obținută de Marin
Preda prin Moromeții și Cel mai iubit dintre pământeni . Tot în acestă generație se înscriu
creațile lui Augustin Buzura, Fănuș Neagu, George Bălăiță, D. R. Popescu. Romanele după

15 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , ediția a II -a, Ed itura „Minerva”, 1982,
p.631.

8
1980 stau sub semnul postmodernismului , Mircea Cărtărescu fiind cel mai important scriitor
al generației optzeciste.
Specia literară a romanului românesc este complexă și diversificată, iar a face un istoric
al acestuia este un lucru inutil, deoarece nu am avea numărul de pa gini necesar pentru a
realiza acest lucru. Lectorul competent este un martor al libertății absolute a romanului, iar
seducția epicului nu se lasă deloc așteptată.

Bibliografie:

1. Călinescu, G., Istoria literaturii româ ne de la origini până în prezent . București,
Editura „Minerva ”, 1982 .
2. Iliescu, Adriana, Proza realistă în secolul al XIX -lea, București, Editura „Minerva”,
1978 .
3. Lovinescu, Eugen, Critice 2, București, Editura „Minerva”, 1982
4. Manolescu, Nicolae , Arca l ui Noe. Eseu despre romanul româ nesc, București , Editura
„100+1 Gramar ”, 1998 .
5. Marcea, Pompiliu, Ioan Slavici, ed. a II -a, București, Editura pentru Literatură, 1968 .
6. Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, București, Editura „Minerva”, 1988 .