Profesor coordonator: Student: Pr. Lect. Dr. Mihai Burlacu PAVEL IULIAN ȘTEFAN Anul IV, sem II, grupa 7 București 2019 2 CUPRINS I. ÎNVĂȚĂTURA… [625648]

Profesor coordonator: Student: [anonimizat]. Lect. Dr. Mihai Burlacu PAVEL IULIAN ȘTEFAN
Anul IV, sem II, grupa 7

București
2019

2

CUPRINS

I. ÎNVĂȚĂTURA CREȘTIN -ORTODOXĂ DESPRE
RĂSCUMPĂRARE…………………………………………. ……………………..p. 3
1. ASPECTUL DE JERTFĂ A RĂSCUMPĂRĂRII ………………… p. 6
II. PARTEA ICONOGRAFICĂ…………………………….. ……………………. p. 9
INTERPRETAREA CRUCII ÎN ICOANA RĂSTIGNIRII ……p. 1 1
III. CONCLUZII ……………………… …………………………………………………p. 1 3
IV. BIBLIOGRAFIE……………………………………………… ……………………p . 14

3
I. ÎNVĂȚĂTURA CREȘTIN -ORTODOXĂ DESPRE RĂSCUMPĂRARE

Căde rea în păcatul neascultării, a primilor oameni, Adam și Eva, au pier dut
comuniunea cu Dumnezeu au fost alungați din rai, înstrăinându -se din ce în ce mai
mult de Creator. Gravitatea păcatului făcea imposibilă ridicarea omului prin propriile
sale put eri. Dar Dumnezeu, în marea Sa iubire, nu a voit să piardă „făptura mâinilor
Sale” de aceea a trimis pe Unicul Său Fiu să se întrupeze și să pătimească pentru
mântuirea lumii „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul –
Născut L -a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” (Ioan
3,16) .”1
Mântuirea obiectivă a fost înfăptuită pentru toți oamenii, prin răscumpărarea
săvârșită de Mântuitorul Hristos pe Cruce. Ideea de mântuire este legată ontologic de
eliberarea tuturor din robia păcatului și a morții. Patima și jertfa pe Cruce a lui
Hristos este manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.
Însuși Hristos a spus: „Căci Dumnezeu într -atât a iubit lumea încât pe Fiul
Său Cel Unul -Nascut L -a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață
veșnică ” (Ioan 3,16). Astfel într uparea, dar mai ales Patimile arată dragostea lui
Dumnezeu și în nici un caz dreptatea, așa cum credem noi, pentru că dreptatea
noastră este după faptă pe când Dumnezeu S -a făcut om ca să -l mântuiască pe Adam
chiar dacă el era fără de păcat și chiar dacă nu era vinovat de păcatul protopărintelui
nostru și de căderea acestuia. De aceea dreptatea lui Dumnezeu se identifică cu
iubirea Sa de oameni (Sf. Issac Sirul și Sf. Nicolae Cabasila)2.
Sfântul Nicolae Cabasila spune că „rănile și Patimile lui Hristos au fost oferite
omului spre a i se răscumpăra prin ele voirea. Având în vedere faptul că fusese robit
de către diavol omul trebuie reînnoit pentru a fi în stare să -l biruiască pe stăpânul
întunericului. Hristos a săvârșit tocmai acest lucru. Prin jertfa S a, El a dat putere și
voință firii omenești pentru ca, în Hristos, omul să îl poată birui pe diavol și să calce
peste moarte ”. Moartea pe Cruce a Mântuitorului Hristos ne -a ridicat din „împărăția
întunericului ” (Coloseni 1,13) și ne -a adus lumina, viața și nemurirea (II Timotei
1,10), „Paștele nostru Hristos S -a jertfit pentru noi ”, iar în această jertfă s -a

1 Pr. Drd. D. Viezuianu, Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în lumina epistolelor
pauline,în Studii teologice , an XXXXIX, nr. 9-10/1997, p.660
2 Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători (Traducere de Daniela Filioreanu ), Editura
EGUMENIȚA, Galați 2004, p.186

4
concentrat iubirea supremă a lui Dumnezeu față de noi (Galateni 2,20). Crucea este
momentul culminant al iubirii și al dăruirii Sale.
Prin Patimile H ristos a arătat modul în care a slobozit neamul omenesc de sub
robia diavolului și a morții. Patimile lui Hristos nu ne sunt oferite pentru a alimenta
gândurile și emoțiile noastre antropocentrice, ci pentru ca să ne purcedem pe calea
renașterii și a reînn oirii a slăvirii lui Dumnezeu și a îndumnezeirii.
Deci, nu este de ajuns ca omul să -L aibă lângă sine pe Hristos răstignit, ci
trebuie să se Răstignească el însuși împreună cu Acesta, să alunge pe omul cel vechi,
dimpreună cu faptele lui și să se îmbrac e cu cel nou care se înnoiește spre deplină
cunoștință, după chipul Celui ce l -a zidit: „ Nu vă mințiți unul pe altul fiindcă v -ați
dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui, și v -ați îmbrăcat cu cel nou
care se înnoiește, spre deplină cunoștin ță după chipul Celui care l -a zidit” (Coloseni
3,9-10)
Răscumpărarea sau mântuirea obiectivă prin care tot ceea ce a făcut Iisus
Hristos pentru noi prin întrupare, moarte, înviere și înălțare este în primul rând o
lucrare exclusiv Dumnezeiască, este lucrar ea divină de mântuire a întregii umanități în
general, care se extinde în principiu asupra tuturor personajelor. Se poate afirma că
mântuirea obiectivă a deschis porțile raiului pentru toți căci toți am fost răscumpărați
din robia păcatului strămoșesc și împăcați cu Dumnezeu, dar încă nu am intrat în rai.
Ca să intrăm în rai este nevoie și de acțiunea noastră personală (Filipeni 2,12)3.
Legătura între Persoana lui Iisus Hristos și lucrarea Lui mântuitoare se arată
tocmai în faptul că în implicațiile și con secințele unirii ipostatice a celor două firi,
dumnezeiască si omenească, în Persoana Lui unică este cuprinsă și arătată concret
lucrarea Lui mântuitoare asupra firii omenești. Actele Lui mântuitoare sunt o
concretizare și o manifestare mai vădită a acesto r consecințe și implicații ale unirii
ipostatice.
Patimile Domnului înfățișează iubirea lui Dumnezeu. Drama cutremurătoare a
crucii e drama iubirii pure , nemărginite , eterne , divine . În drama patimilor se vede
mai limpede decât oriunde că omul este prețuit și iubit de Dumnezeu mai mult de
cum își prețuiesc și iubesc părinții copiii.4

3 Pr Lector George Remete, Dogmatica Ortodoxă , Editura E piscopiei ortodoxe , Alba Iulia , 1996, p.
236
4 Pr. Dr. Ilarion Felea , Religia iubirii. Edit. Arad, 1945, p . 384

5
Pentru că Răscumpărarea este actul culminant al întregii lucrări mântuitoare a
lui Iisus Hristos în lume, Sfinții Părinți s -au silit să o înfă țișeze în toată bogăția ei, iar
unii teologi mai vechi și mai noi, pe temelia lor au formulat mai multe teorii cu privire
la sensurile răscumpărării, însă teologia ortodoxă rezumă teoriile
Patimile Domnului reprezintă jertfa împăcării omului cu Du mnezeu ,
jertfa trupului și a sângelui, prin care se desființează și se înlocuiesc sacrificiile
inutile de animale , se pune capăt idolatriei și instituie un cult nou și o religie
nouă. De când e lumea , păcatele se plăt esc, se ispășesc, se iartă prin jertfa de
răscumpărare. Jertfa este dăruire vieții până la moarte, în onoare a lui Dumnezeu
sau în interesul semenului.
Răscumpărarea pornește de la semnificația numelui Iisus: izbăvire, salvare,
dezrob ire. Dezrobire spirituală desigur, așa cum vestise îngerul: „ Îi vei pune numele
Iisus pentru că El va mântui poporul său de păcate ”. Dumnezeu trimite pe Fiul Său în
lume pentru această izbăvire, dezrobire esențială aceasta trimitere este un act izbăvitor
al întregii ființe. Scopul ei e refacerea unității pierdute. E reintegrarea noastră în
armonia existenței prin reîntoarcerea „acasă ” la calitatea de chip și fiu, ca bunăoară,
în cazul exemplar al fiului pierdut. E realizarea în cele din urmă a ceea ce au î nțeles și
au tradus Sfinții Părinți răsăriteni, și anume îndumnezeirea firii noastre omenești, prin
unirea lui Dumnezeu cu omul în Iisus Hristos . 5
Lucrarea Lui mântuitoare se îndreaptă spre firea Sa omenească pe care o
umple de dumnezeirea Lui și o eliberează de afectele , pătimirile și moartea de
pe urma păcatului s trămoșesc . Aceasta se îndreaptă apoi chiar prin aceste afect e
și pătimiri, spre noi toți , că prin participarea la dumnezeirea manifestată în puterea
pe care ne -o tra nsmite prin firea Lui omenească să ne elibereze pe toți din viața
aceasta de păcat, i ar în cea viitoare de afecte , de stricăciune și de moarte ,
agonisindu -ne viața veșnica î mpreună cu Dumnezeu. Lucrarea mântuitoare
îndreptată spre firea umană proprie și spre noi toți e posibilă și eficientă datorită
îndreptării ei spre Dumnezeu, eliberâ ndu-ne din robia păcatului și a morții și
împăc ându -ne cu El . Patimile Domnu lui dezleagă problema suferi nței um ane. Iisus
Hristos nu neaga , ci afirmă suferința. El poartă Crucea durerii și îndeamnă pe
ucenicii săi să o poarte cu răbdare „ Oricine voiește să vie după mine , să se lepede
de sine să își ia Crucea în fiecare zi să-Mi urmeze ” (Luca 9, 23) .

5 Părintele Galeriu, Jertfă si Răscumpărare , Editura Harisma, p. 152 -153

6
El e ste Răscumpărarea noastră, căci a venit „ să-și dea viața preț de
răscumpărare pentru mulți ” cum spune El Însuși (Matei 20, 28; Luca 10, 4 5). E
răscumpărător și preț de răscumpărare pentru toți (I Timotei 2, 6). Cum adaugă și
Sfântul Apostol Pavel. Și Răscumpărarea fiind pentru toți un principiu de viață
adevărată și unitate pentru noi toți.
Răscumpărarea a însemnat această biruință transformând tra gismul răului
și a morții în bucuria Învierii. Dacă Domnul ar fi oferit doar moartea S a n-ar fi
făcut în fond a ltceva decât să dea și El acea plată a păcatului. Răscumpă rarea în
esența ei e jertfă , pentru că se sfâr șește în înviere. În moarte ca jertfă , primeșt e
drept răspuns din partea Tatălui î nvierea stă Taina Răscumpărării.6
Iisus Hristos , principiul însuși al Răscumpărării prin jertfa și viața Lui
de jertfă , devine „ aluatul care dospește toată frământătura ” firii noastre, spre
transfigurare. Întreaga viață pământească a Domnulu i e această operă de slujire a
Răscumpărării .

1. ASPECTUL DE JERTFĂ A RĂSCUMPĂRĂRII

Răscumpărarea, ca rezultat al celor trei direcții ale lucrării mântuitoare
a lui Hristos și prin aceasta , al celor tr ei slujiri mântuitoare ale Lui, cuprinde o
mare bogăție de înțeles uri. Urmând Sfinților Părinți , învățătura de credință
ortodoxă nu o reduce la un singur aspect fundamental , cum a făcut doctrina
catolică cu aspectul de satisfacți e al Jertfei lui Hristos pentru a omagia măiestria
lui Dumnezeu j ignită de om în căderea sa , sau diversele concep ții soteriologice
protestante , cu ispășirea substitutivă a mâniei lui Dumnezeu de către Hristos ,
prin moartea Sa î n locul oamenilor , Crucea lui Hristos ca satisfacție și Crucea
lui Hristos ca substituire.
Patimile Domnului înlătură teama mor ții. Cele trei direcți i ale lucrării
mântuitoare a lui Hristos precum și cele trei slujiri prin ca re Hristos a realizat
mântuirea neamului omenesc prin întrupare, descoperirea ființei și a voii Lui

6 Prof. N . Chițescu , Răscu mpărarea în Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinti , teză de
doctorat, București 1937, p . 23

7
Dumnezeu (Revelația). Patimile , moartea pe cruce și învierea din morți reliefează
trei aspecte fundamentale ale mântuirii obiective s au răscumpărării.7
Teologia a încercat o sistematizare a acestor aspecte. În general se socotesc
trei aspecte ale Răscumpărării : aspectul de jertfă, aspectul recapitulativ și aspectul
ontologic (ființial). Sensul adevărat al Răscumpărării ca jertfă este acea dăruire
totală, necondiționată din dragoste pentru r eîntregirea lumii în dragoste . Căci „ mai
mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca să -și pună cineva viața pentru
semenii săi ”. Ioan 15, 13. Ea este măsura real ă a jertfei celei adevărate . Orice
idee de satisfacție sau de expiere se estompează în fața ideii celei mari a dăruirii
totale și necondiționate. Sub acest aspect, Răscumpărarea se manifestă ca fiind jertfă
deplină, perfec tă, adusă de Hristos în fața Tatălui ceresc ca preț de răscumpărare
pentru păcatele lumii. 8
La această direcție a lucrării mântuitoare se referă în mod special termenul de
jertfă. Opera de Răscumpărare a lui I isus Hristos are o primă direcție spre Dumne zeu,
idee exprimată pri n teoria prețului plătit de Dumnezeu și prin cea penală . Pe de o
parte Hristos S -a adus pe Sine jertfă Lui Dumnezeu:,, Hristos S -a adus pe Sine jertfă
fără prihană Lui Dumnezeu… și pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou
Testame nt, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greșelilor de sub întâiul
Testament, cei chemați să ia făgăduința moștenirii veșnice ”. Evrei 9, 14 -15. Pe de altă
parte Tatăl L -a dat pe Fiul Său la moarte L -a făcut jertfă pentru păcatele lumii și L -a
pedep sit în locul lumii. „ Căci Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel
Unul Născut L -a dat ca oricine crede în El să nu piară,ci să aibă viață veșnică ” Ioan
3, 16 . Hristos a fost rând uit de Tatăl jertfă de curăție: ,,Îndreptându -se în dar cu
Harul Lui prin răscumpărare în Iisus Hristos pe Care L -a rânduit Dumnezeu curățire
prin credință întru sângele Lui , pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute ”
(Romani 3, 24 -25). Iisus Hristos este jertfă de ispăș ire pentru păcatele noastre:
,,El es te jertfă de ispășire pentru păcatele noastre și numai pentru ale
noastre ci pentru ale lumii întregi ” (I Ioan 2, 2).9
Ascultarea a fost cerută de Dumnezeu de la începutul omului (Facere 2,
16-17). Jertfa este prețul plătit de Hristos pentru păcatele oamenilor și un omagiu

7 *** Îndrumări Misionare , Ed . E.I.B.M.B.O.R. Buc -1986, p 353.
8 Pr. Lect. George Remete , Dogmatica Ortodoxă , Alba Iulia , p.240
9 Pr. Prof. Dr . Isidor Teodoran , Arhid. Prof . Dr. Ioan Zăgreanu , Dogmatica Ortodoxă , Editura
Renașterea, Cluj Napoca, 2003, p. 222

8
adus lui Dumnezeu dar și o pedeapsă pentru păcat . Jertfa lui Hristos este expresia
ascultării totale de Dumnezeu. Dar ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie
completă, împlinire a voii lui Dumnezeu trebuie să fie permanentă și să asume
toate riscurile, inclusiv moarte . Această ascultare până la moarte nu o poate
oferi nici un om dată fiind universalitatea păcatului strămo șesc. Din această
pricină S -a întrupat Fiului lui Dumnezeu și a luat firea omenească afară de
păcat dar cu toate afectele care fac ostenitoare ascultarea de Dumnezeu și
grea suportarea morții.10 Jertfa lui Hristo s este expresia ascultării de Tatăl
până la moarte și în același timp, preamărea Tatălui cu care era dator omul :
„Eu te -am preamărit pe tine pe Tine pe pământ, lucru pe care Mi l -ai dat
să-l fac , l -am săv ârșit” (Ioan 17,4). În jertfa lui Hristos Dumnezeu își
redescoperă și reevidențiază mărirea dar și iubirea , prin faptul că nu se arată
omului în mod dezvăluit ca să -l copleșească cu slava Lui, ci ca un om
smerit.11
Sfântul Grigorie Palama spune c ă Dumnezeu a îngăduit această jertfă
pentru ca omul să fie eliberat de sub tirania diavolului să fie sfințit prin firea
omenească a lui Hristos și să fie readus la comuniunea cu Dumnezeu prin Fiul
Său. Patima și jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos sunt manifestarea mării iubiri a
lui Dum nezeu pentru neamul omenesc. Sfântul Grigorie Teologul spune că
este cu putință ca Hristos să Își fi dat sângele său să se fi dat pe Sine Însuși
diavolului pentru eliberarea neamului omenesc. Astfel prin jertfa lui Hristos,
moartea și diavolul au căzut, iar omul a fost eliberat de sub stăpânirea lor și a
dobândit comuniunea cu Dumnezeu. Prin jertf a Sa, El a dat putere și voința
firii omenești pen tru ca, în Hristos omul să poată birui pe diavol și să calce peste
moarte.12
Moartea lui Hristos pe cruce a fost absolut necesară pentru mântuirea noastră .
De aceea numai a scultarea lui H ristos care a binevoit să sufere pedeap sa cea mai
grea pentru om, adică moartea cum li s-a și spus (Facere 2, 17), și suportând
moartea , a plătit în locul nostru pentru noi datoria .

10 ***, Îndrumări Misionare , Ed. E.I.B.M.B.O.R.,București 1986
p. 345
11 Părintele Galeriu , Jertfă și Răscumpărare , Edit ura Harisma , p. 288.
12 Arhim. Hierotheos Vlaschos , Predici la marile sărbători , Editura Egumenița , p. 186 -187.

9
Deci, Mântuitorul S-a adus pe Sine jertfa supremă, pentru răscumpărarea
omenirii din robia păcatului „ Căci Paștile nostru, Hristos, S -a jertfi t pentru noi ”
spune Sf ântul Apostol Pavel în I Corinteni 5,7 . 13
Răscumpărarea în esența ei este jertfă, pentru că sfârșește în înviere. În
moartea lui Hristos, ca jertfă, stă Taina Răscumpărării. Prin moarte și înviere
Mântuitorul Hristos ne -a răscumpărat din pacat și din moarte și a împăcat creatura cu
Creatorul (Coloseni 1,20).

II. PARTEA ICONOGRAFICĂ

Multă vreme artiștii n -au îndrăznit să -L arate pe Hristos suferind pe Cruce, ci
pe Dumnezeu care a izbăvit prin jertfa Sa de bunăvoie. Se spune că reprezentările
Răstignirii trebuie sa -și aibă origine într-un timp foarte îndepărtat , dacă ne gândim la
forma păgână , a grafitelor de la Palat in (începutul sec al III -lea) și mai ales a gemelor
incrustate cu chipul lui Hristos pe Cruce(sec al II -lea și al III -lea).Spre sfârșitul sec. al
IV-lea, Prudentius descriind într -un poem pic turile murale ale unei Biserici , vorbește
despre o scenă a Răstigni rii. Găsim la British Museeum o compoziție bine dezvoltată
a Răstignirii, pe un os de fildeș, din sec. al V -lea , iar în sec următor o regăsim pe ușa
din lemn de chiparos a Bisericii Santa Sabina din Roma14.
De aceea El este înfățișat triumfător, viu, cu ochii deschiși, cu trupul drept,
îmbrăcat în purpură așa cum îl vedem in sec al VI -lea pe capul unui relicvar de la
Vatican și este prezentă până, în a II -a jumătate a sec al VI -lea.15
Fără să ignore faptul că „ I S-a străpuns coasta ” (In. 19,34 ) de îndată ce și -a
dat Duhul icoana răstignirii urmărește mai întâi șă arate biruință asupra morții în
aceasta perioadă sau cel puțin până în sec al XI -lea putând spune că se apropie de
tipul sirian al Răstignirii așa cum se întâlnește de exemplu în evangheliarul Rabula
(586). Un bun exemplu de acest fel este o frescă din secolul al VII -lea pictată de un
călugăr răsăritean în biseri ca Santa Maria -Antiqua din Roma . O excepție face icoana
tradițională coptă care chiar și după sec. al XI -lea continuă să -L astfel pe Cel

13 Pr. Prof. Ene Brani ște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe re ligioase , Ed.
Diecezana Caransebeș, 2001, p. 246
14 Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanelor , trad. Anca Popescu,ED. Sofia,
București, 2003, p. 194
15 Arhim. Sofian Boghiu, Chipul Mntuitorului în iconografie , Ed. Bizantină, 2001, p. 89

10
Răstignit, totdeauna viu cu privirea plină de compasiune și de iubire pentru oamenii.16
Cu toată influiența tr adiției venite din Ierusalim , unde cultul Crucii ajunsese la
mare dezvoltare , iconografia nu -l reprezintă pe Hristos gol și țituit decât după
anul 1000.
În secolul al XI –lea, Hristos apare definitiv închiși, amintind d e firea Sa
umană muritoare . La fel t rupul Său curbează în mod progresiv semnul evident
al morții Sale . Începând cu acest secol se întâlnește varianta clasică a Răstignirii
în mozaicul de la Sf. Luca din Focida din Delphni într -o icoană portativă în
mozaic pastrata la muzeu Opera del Duomo din Florența ; sunt imagini care ca la
Karanlâk Kilisse și ca multe alte fresce din Cappadoci a, trupul frânt al
Domnului , cu figura îndurerată , cu ochii închiși , cu rănile de la mâini , picioare și
coaps ă din care sângele curge șuvoi , exprimă chipul Lui Hristos pătimind , văzut
de Isaia , Hristos cel jertfit pentru noi 17 .
Odată cu secolul al XI – lea , avea să fie înlocuită și in Bizanț vechea
reprezentare cu reprezentarea lui Hristos dezbrăcat și mort , capul plecat și trupul
frânt . Patriarhul Mihail Cerularie remarca la vremea aceea că Hristos nu mai
este reprezentat pe Cruce „ într-un fel contrar naturii ”, ci I S-a dat „ înfățișare
umană firească ”. Fapt este că înainte de a începe să deplângă umanit atea
pătimitoare a Domnului împingând uneori la extrem naturalismul reprezentări i
lui Hristos mort pe Cruce , Apusul e menținut cu feminitate concepția celui
Răstignit viu îmbrăcat, drept și triumfător . Dar tocmai acestor noi reprezentări ale
Celui Răstignit pe care l -au putut vedea la Constantinopol , au protestat cu
vehemență reprezentanții papei Leon IX. Se poate spune că Bizanțul a creat un
tip de Răstignire clasic prin simțul proporției . Căutând sobrieta tea în compoziție ,
a înlăturat puțin câte puțin personaj ele de la picioarele Crucii, limitându -se la
esențial : Maica Domnului și S fântul Ioan însoțit uneori de un sutaș și de o femeie
sfântă 18.

16 Michel Quenot, Învierea și icoana , trad. Pr. Dr. Vasile Răducă, Ed itura Christiana, Buc urești, 1999,
p. 194 -195
17 Arhim. Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie , Edit ura Bizantină , 2001.p. 89
18 Leonid Uspensky, Vladimir Lossky , Călăuziri în lumea icoa nei ; traducerea de Ana Popescu ,
Editura So phia, București , 2003 , p. 195

11
Abia sugerată până la începutul secolului al XIV -lea coroana de spini
capătă deodată amploare în fresca occidentală . În secolul al XV -lea se observă în
Apus o concentrare mai degrabă asupra Pătimirii Mântuitoru lui.
În secolul al XV -lea se observă în Apus o concentrare mai degrabă
asupra Pătimirii decât a supra Proslăvirii lui Hristos. În secolele următoare artiștii
se axează mai mult pe aspectul sângeros al pătimirii decât al pătimirii , au fost
fără îndoială marcați de lectura profetului Isaia . Ar fi desigur interesant să
comparăm în amă nunt evoluția iconografiei Răstignirii, din perioada romană
până în epoca noa stră, aici și în tările de tradiție Ortodoxă luând în calcul și
influiența Bizanț ului. Chiar dacă trebuie să admitem cu smerenie că moștenirea
iconografic ă a fost dacă nu spoliată , cel puțin păgubită sub influiența latinilor
și mai ales a artei Renașterii.
Astăzi în pictura ortodoxă scena Răstignirii este executată după canoanele
Erminiei picturii bizantine, scrierile Sfinților Evangheliști în Evangheliile lor
(Ioan 11, 32 -45) și relatările Sfintei Tradiții.

INTERPRETAREA CRUCII ÎN ICOANA RĂSTIGNIRII

Crucea , altarul de jertfă a Domnului în icoana Răstignirii are opt extremități –
forma corespunzătoare unei foarte vechi tradiții. Partea de sus corespunde filacterului
cu incripția care indică acuzația (I N R I – IISUS Nazarineanul Regele Iudeilor).
Sfântul Grigorie de Nyssa (+394) emite ideea după care Crucea simbolizează unitatea
cosmosului prin unirea celor patru puncte cardinale: axa verticală nord -sud leagă cerul
de iad în timp ce transversala est –vest acoperă întregul pământ. „Pom al vieții” din
care curge o sevă dătătoare de viață, Crucea reprezintă într -adevăr axus mundi . 19
Crucea are trei brațe transversale. Cel inferior sub picioarele Domnului este ușor
aplecat. Acest sacabellum pedum (Fac. 2,35; Ps.109) cu o parte aplecată, închipuie
soarta tâl harului din stânga iar cealaltă parte ridicată, soarta tâlharului din dreapta,
luând aceasta ca sens simbolic prefigurează condamnarea tâlharului celui rău și
îndreptarea tâlharului celui bun . Troparul din None compară Crucea cu o „Balanță a

19 Michel Quenot , Înviere și Icoana , trad. de Pr. Dr. Vasile Răducă, Ed itura Christiana, București,
1999, p. 199

12
dreptății” și zariște a veșniciei , Cruce este în centrul , asemenea liniei de unire tainice
între Împărăție și iad. Crucea este „pomul vieții răsădit pe Golgota” 20
Simbol de valoar e cosmică și universală, Crucea , care se avântă peste cele patru
puncte cardinale este așezată pe muntele Golgota, spațiul sacru considerat în tr adiția
biblică centrul lumii. „ Pom al vieții sădit în suferință”, Crucea este fixată în c entrul
pământului pe omfalosul (gr-buric) lumii .
Denumită de textele liturgice , fie Arborele universu lui, fie Scară către Cer, fie
coloană a Raiului, Sf. Cruce este în același timp și Stâlp de susținer e și pomul vieții.
Axă a lumii , Sfânta Cruce, restaurează legătura între cele trei nivele cosmice care sunt
Cerul, pământul și iadul. Biruință asupra morții și a iadului este simbolizată printr -o
cavernă care se deschide la piciorul Crucii, sub vârful pietros al Golgotei, piatră care
a crăpat în mome ntul morții lui Hristos pentru a lăsa să iasă la iveală un craniu. Este
craniul lui Adam care „după părerea unora” spune Sfântul Ioan Hrisostomul ar fi fost
îngropat sub Golgota – locul Căpățânii(Ioan 19, 17). Dacă tradiția iconografică a
preluat acest de taliu provenit din izvoare apocrife, este pentru că el a servit la
evidențierea înțelesului dogmatic al icoanei Răstignirii : mântuirea primului Adam
prin sângele lui Hristos, noul Adam care S -a făcut om ca să mântuiască neamul
omenesc.
Prezența unui crani u în grota de sub Cruce, amintește că după tradiție Hristos a
fost răstgnit în locul în care a fost îngropat primul Adam. „ Căci precum în Adam toți
mor, așa în Hristos toți vor învia ” (I Corinteni 15, 22) . Dacă din coasta lui Adam cel
vechi iese cauza morții oamenilor, din coasta lui Hristos cel adormit izvorăște Viața.
Acest detaliu simbolic aratăcapul primului Adamși în el intreaga umaniate scăldată de
sângele lui Hristos.

20 Paul Evdokimov , Arta icoanei – o teologie a frumuseții , trad, de Grigorie Moga și Petru Moga ,
Editura Meridiane, 1992 , p. 262 -263

13
III. CONCLUZII

Teologia creștină a interpretat jertfa mai mult în lumina Răscumpărării
și a integrat -o structurilor căderii, subliniind virtuțile ei de ispășire și împăcare
cu Dumnezeu. Jertfa și Răscumpărarea reprezintă doua mari capitole ale
iconomiei divine. Prin Patima Lui Hristos omenirea mereu se înnoiește se
mângâie renaște se umanizează își îmblânzește instinctele se înnobilează și se
desăvârșeș te.
Dar d eși existențiala Răscumpărării , deș i actul cel mai propriu care
înfrânge în el însuși păcatul, jetfa depășește radical cadru negativ a păcatului .
Fiind în esența ei prin dăruire o pură afirmare a persoanei, ea se d escoperă ca
act origimar deși anterioara căderii și ține de structură creației astfel nu e de
conceput creatiei fără jertfă, iar justificarea ei e în primul rând creația . și
imposibi l legată de actul creației , în chip firesc dureaza creația.
În Iisus Hristos moartea e o jertfă suprema . Jertfa supremă în primul
rând pentru că e suportată ca ispășire pentru tot păcatul omului ; în al doilea
rând pentru Hristos se jertfește pe Cruce numai atunci când „a sosit ceasul
”deși nu accidental ; aceasta inseamna că jertfa lui e oferită aici , în acel
moment în care a dus până la final taina cea din veci privitoare a omului 21
Revelația ne învață că Dumnezeu este drag oste.Existența își are începutul
de asemenea în dragoste ca dar a lui Dumnzeu.Răscumpărarea și nașterea
noastră din nou s -a făcut tot prin dragoste o dragoste atât de mare încât a dus
la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebui e să se releveze în
cele din urmă și în noi „chipul” lui Dumnezeu , această realitate fundamentală ,
pentru a putea spune : omul este gragoste.
Pălmuirile și scuipări le suferite de Mântuitorul ne-au adus pe noi oamenii
la starea primordială , adică la starea bărbatului desăvârșit . În pictura bisericească
ortodoxă registrul privind patimile lui Hristos ocupă un loc foarte important
deoarece aceste evenimente ne reami ntesc lucrarea jertfelni că a Mântuitorului
Hristos prin care am fost ridicați din robia și din n oroiul păcatului
strămoșesc .

21 Arhim.Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători , traducer e de Daniela Filioreanu, Editura
Egumenița , Galați 2004 , p. 187

14
IV. BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura I.B.M.O.B.O.R., Bucuresti 1975;
2. Boghiu , Arhim. Sofian, Chipul Mântuitorului în iconografie , Editura B izantină
2001;
3. Braniște, Pr. Prof. Ene, Braniște, Prof. Ecaterina, Dicționar enciclopedic de
cunoștințe religioase , Editura Diecezan ă Caransebeș , 2001;
4. Chițescu , Prof. Nicolae, Răscump ărare în Sfânta Scriptură și î n scrierile
Sfinților Părinți , teză de doctorat, Editura Harisma, București, 1937.
5. Evdochimov, Paul, Arta i coanei o teologie a frumuseț ii, tradusă de Grigorie
Moga și Petru Moga , Editura M eridiane 1992;
6. Felea, Pr. Dr. Ilarion, Religia iubirii , Editura Arad. 1945;
7. Galeriu, Pr. Constantin, Jertfă și Rascumpărare , Editura Harisma, Bucur esti
1975;
8. Îndrumă ri Misionare , Editura E.I.B.M.B.O.R, București;
9. Quenot, Michel, Învirea și Icoana , traducere de Pr. Vasile Răducă, Editura
Christiana , București 1999;
10. Reme te, Pr. Lector George , Dogmatica Ortodoxă , Editura Episcopiei Ortodoxe ,
Alba Iulia 1996.
11. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor , Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Dogmatica
Ortodoxă , Editura R enașterea , Cluj-Napoca , 2003;
12. Uspensky, Leonid ; Lossky , Vladimir , Călăuziri în lumea icoanei ,traducere de
Anca Popescu ,Editura S ophia , București 2003;
13. Viezuianu, Pr. Drd. D, Moartea și Învirea Mântuitorului Iisus Hristos în
lumina epistolelor pauline , în Studii teologice an XXXXIX, nr.9 -10/ 1977;
14. Vlacho s, Arhim. Hierotheos , Predici la marile sărbatori (trducere de Daniela
Filioreanu), Editura E gumenița , Galați 2004 .