Profesor Coordonator: Masterand: Prof.Univ.Dr.Ioan Sbârciu Bába István Cuprins:… [306406]

[anonimizat]-NAPOCA

FACULTATEA DE ARTE PLASTICE

DEPARTAMENT PICTURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Daphneforia

SESIUNEA IUNIE 2016

Profesor Coordonator: Masterand: [anonimizat].Univ.Dr.Ioan Sbârciu Bába István

Cuprins:

Introducere………………………………………………………………………………………….. 4

Capitolul I/

Subcapitolul 1-Începutul……………………………………………………………………….. 5

Subcapitolul 2-Limbajul artistic……………………………………………………………… 6

Subcapitolul 3-Documentare………………………………………………………………….. 7

Capitolul II/

Apollo și Daphne………………………………………………………………………………. 13

Titlul…………………………………………………………………………..16

Capitolul III/

Erotism în artă……………………………………………………………………………………..19

Capitolul IV/

Raportul personal………………………………………………………….…..24

Dezvoltarea lucrărilor…………………………………………………………………………….26

Bibliografia…………………………………………………………………………………………..48

[anonimizat], [anonimizat] m-am hotărât să fac primul pas semnificativ spre arta plastică. [anonimizat] m-[anonimizat], semnul întrebării a devenit leitmotivul meu. Primele întrebări erau ca și: „[anonimizat]?” sau „Oare nu este inutil de a vorbi despre artă? Trebuie făcut și atât?” –[anonimizat]? Nu-i [anonimizat] o temă bună. [anonimizat], din instinct ca și animalul care vânează? [anonimizat]? Există moralitate în artă? Să prind și eu ”valul” [anonimizat], ori nu mai gândesc deloc și las pur și simplu subconștientul să iasă pe suprafață vizibilă.

Am stabilit că soluția cea mai suportabilă va fi să consider arta ca și o [anonimizat]. Evenimentele, problemele și experiențele trăite sunt niște instrumente de a înțelege sensul lor esențial.

Capitolul I.

Subcapitolul 1.

Începutul:

O trăsătură principală a [anonimizat] a supraviețui. Citim urmele naturii, a animalelor și urmele făcute de cineva întămplător sau intenționat. [anonimizat], pentru a sfătui ceva sau din nevoia interioară de a împărți sentimentele noastre. Din această cauză a luat naștere o [anonimizat]. [anonimizat]. Toate aceste trăsături au picturile din Peșterea din Altamira. În grotă erau atât de bine protejate de forțele naturii că au supraviețuit 16 mii de ani, iar limbajul lor este limbajul cel mai universal descoperit de ființe umane, desenul. Este atât de inteligibil încât chiar și omul de azi pricepe informațiile lăsate de omul din epoca paleolitică, fără a se găndi prea mult.

Subcapitolul 2.

Limbajul artistic:

Sperietoarea are un rol protectiv, cu informație adresată către vătămătorii plantelor. Pasărea nu înțelege, dar recepționează impulsul dorit, așa că modalitatea de a comunica cu animalul este succesivă. Între oameni mental sănătoși nu există acest contrast, dar diferențele culurale uneori sunt atât de mari, încât mesajul nu va fi înțeles de receptor. Modalitatea de a comunica o informație se definește de conținut și de atributele receptorului. Comunicația cu scopuri adresate necesită o adaptare cu capacitățile receptorului. Un exemplu bun sunt reclamele, discursuri de campanie, muzica comerciala și așa mai departe.

În aceste cazuri nu putem vorbi despre artă, că arta nu se adaptează și artistul nu îsi alege publicul. Publicul îsi alege arta și artistul, care se potrivesc de capacitățile și opiniile receptorilor.

Subcapitolul 3.

Documentare:

În antichitate artistul era considerat ca un simplu meșteșugar, doar la începutul secolului XVI. se schimbă această mentalitate, și poziția hierarhică a artistului devine identic cu cel al omului de știință. Hans Holbein ajungea până roluri diplomatice când primește titlul de pictor al curții regelui Henrik al VIII-lea. Regele, care – precum se știe – își schimba frecvent soțiile, unele sfârșind pe eșafod, înainte de a se căsători pentru a patra oară, îl trimite pe Holbein să facă portretele unor eventuale candidate.

După iluminism și revoluția franceză din 1789 libertatea ca și valoare devine mai importantă decăt viața, iar secolul al XIX-lea, secolul romantismului devine antiteza perfectă a iluminismului, rațiunea își pierde din valoare pentru că sentimentele și individul vor intra în prim plan.

Am descoperit că filozofia se ocupa foarte des cu întrebările pe care îmi puneam la începutul anilor universitare. Georg Wilhelm Friedrich Hegel afirmă că arta are pretenția de schimbare, de a transforma natura pe propriul chip, să devină o reflexie a lumii interioare a artistului. Pictura lui Caravaggio cu titlus Narcissus arată omul căutând propriul chip în natură, poate chiar îndrogostit de ceea ce vede. Vine și Kirkegaard cu existențialism și Gustvave Courbet anunță concepția vieții în afara societății, spunând că artistul este liber, autonom și nu are nevoie normele societâții. Vorbele lui Courbet nu rămân la nivel de teorie, le implementează în viața reală și va fi considerat ca un rebel scandalos, introduce negarea ca și leitmotiv în artă.

Portretul regelui Henrik al VIII-lea al Angliei (1539)

Gustave Courbet: Self-portrait (The Deperate Man) 1843-45

Pictura lui Andy Warhol cu Marilyn Monroe

Societatea secolului XX. Nu mai cunoaște autenticitate, doar clișeu și reproduceri. Statutul artistului devine din ce în ce mai asemănător cu cel al unui celebrități pop. Andy Warhol recunoaște și amestecă această slăbiciune a poporului mediocru prin lucrări reprezentative.

Ca să mă exprim cel mai bine, trebuie să sar înapoi la Platon, că el este conjuncția care unește teoria mea cu manifestarea lor în picturi adevărate. Platon spunea în dialogul Phaidros, că noi, oamenii, înainte de născutul nostru eram în Topos Noetos, în lumea zeilor și a idealurilor, în locul unde se desfășoară geneza frumosului, care nu știm unde se află, și nașterea e o cădere în jos pe pământ, unde se-ncepe căutarea originilor omului prin învățare.

Învățarea este doar o reînvățare sau anamnezie sau „anamnezis” cum zicea Platon, un proces de recâștigare a identității spirituale pe pământ. Prin cunoaștere se dezvoltă recunoașterea frumosului.

Momentul de recunoaștere a frumuseței este o senzație foarte intensă, pare ca și o lovitură undeva în abdomen, așa că grecii antici au ”descoperit” printr-o personificare foarte elegantă vinovatului acestei lovituri, numindu-l Eros. El este personajul care ne reamintește pe pământ de originea noastră nepământeană, Eros ne încurajează să executăm fapte ilogice sau periculoase doar pentru dragostea frumuseței. Dacă sufletul omului este ca apa mării, atunci Eros e vântul care agită suprafața liniștită făcând valuri care se-nalță-n cer.

Archetipizarea îsușirilor este o necesitate pentru a ilustra reînvierea continuă a caracterelor principale, conține informații neexpirabile și beneficiale de a le cunoaște. Contrazice empirismul care zice că toată cunoașterea umană provine din simțuri și din experiență. Empirismul respinge ipoteza conform căreia oamenii au idei cu care s-au născut, sau că orice se poate cunoaște fără referință la experiență.

Toate aceste informații m-au ajutat să poziționez locul meu în artele plastice. Proiectul la care lucrez nu este o etapă scurtă, se va continua pentru că totul se conturează din ce în ce mai bine inspirând din legendele și mitologia Greciei antice, care este bazată pe archetipi și personalități foarte concentrate, în contexte cu relevanță neexpirabilă. Am găsit o sursă de inspirație neepuizabilă în ele. „Arhetipul este un dat ereditar care modelează și transformă conștiința individului. Un dat care se definește mai degrabă printr-o tendință decât prin conținuturi specifice, imagini moștenite. Ele apar în inconștientul colectiv și permit comunicație între diferite popoare în spațiu și timp diferit. Influențează conduita umană atît în planul ideilor cât și în cel al moralei, eticii, conduitei în general. Jung vorbește despre arhetip (la început numit "imagine primordială") ca despre acele trăsături comportamentale înnăscute ale biologilor. Sunt tendințe înnăscute care modelează conduita umană. "Noțiunea de arhetip – scrie Jung – derivă din observația repetată adeseori că miturile și poveștile literaturii universale conțin teme bine definite care reapar pretutindeni și întotdeauna. Întâlnim aceleași teme în fanteziile, visele, ideile delirante și iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre." Aceste imagini tematice sunt reprezentări ale arhetipurilor, au la bază un arhetip. Ele ne impresionează, ne influențează și ne fascinează. Arhetipurile nu au un conținut determinat "decât din momentul în care devin conștiente, adică alimentate cu materialul experienței conștiente. Arhetipurile sunt existente din cauza omenirea are o experieță comună și generală despre moarte, viață, dumnezeu, tată, mamă, naștere, bine și rău etc.

Capitolul II.

Apollo și Daphne

Daphne era o nimfă din mitologia greacă, fiica zeului râurilor Peneus. Leucipus, fiul unui rege, se îndrăgostește de frumoasa și virgina Daphne, dar s-a decis să nu o curteze în mod deschis pentru că știe că ea evita bărbații. Din pricina aceasta, Leucipus se îmbracă în haine de femeie și i câștigă prietenia. Daphne îl îndrăgește astfel foarte tare. Totuși, Apollon o indrăgea și el pe Daphne și de gelozie și furie o face pe Daphne să dorească să se scalde într-un râu alături de "prietena" ei. Leucipus e trădat in acest fel si simțindu-se inșelată, Daphne poruncește să fie omorât.

Într-o discuție ca între zei, Eros e insultat de Apollon și ca răzbunare, zeul iubirii, îl săgetează cu săgeata dragostei pe Apollon. Deși înzestrat cu darul profeției, știind deci că nu o va putea îndupleca pe Daphne să fie a lui, Apollo incearcă din greu totuși, să o cucerească. Apollon, zeul ce vindeca răni, nu se poate vindeca singur de dragoste. Daphne îi rezistă și ca să scape, îl roagă pe Zeus să o transforme într-un laur (denumit și dafin). Lui Apollon nu-i mai rămâne decât să rupă o creangă din laur și să și-o prindă în jurul capului.

Apollo zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, în mitologia romană este personificarea soarelui.

Posesor unor calităti a lui Hristos îndeplinând și rolul vindecătorului, numai că el este mai omenesc decât Isus, mai încăpățânat și insistent, după moraluri creștine e un păcătos. Întâlnirea lui cu Daphne nu s-a întâmplat doar odată, e o întâlnire archetipală, oameni retrăiesc această dezamăgire minunată zi de zi. Papa Urban al VIII-lea povestea că Apollo, în momentul în care a gustat fructele de dafin care devenise din Daphne, a stabilit că nici nu are gustul bun, era amărui.

Din acel moment poartă Apollo corona din laur pe cap, ca și manifestarea materială a suferinței trăite. Apollo se renaște mai târziu în baletul lui Bartók Béla ca și Mandarinul Miraculos. La fel ca și Apollo, Mandarinul dă mărturisire a unor puteri supranaturale cănd hoții au încercat să-l ucidă brutal, dar el nu se predă nici după ce era înjunghiat repetat, își îndeplinește dragostea cu orice preț, chiar și dacă plătește cu viața. Apollo a plătit prețul dragostei pentru frumusețe cu viața sufletului său, purtarea coroanei de dafin simbolizează acceptarea vieții materiale și trecătoare. Soarta mandarinului va fi invers, el renunță la viața pământeană pentru a atinge idealul și moare brusc în brațele ființei dorite ca și un trântor (albina mascul).

Forogafia lui Keleti Éva: Mandarinul Miraculos (Nagy Zoltán–Szumrák Vera 1963)

Titlul

Titlul lucrării constituie o festivitate din Grecia Antică pentru onoarea zeului Apollo, care s-a ținut o dată în fiecare opt ani. Daphneforos înseamnă purtătorul de laur, deci Daphneforia e sărbătoarea purtătorului de laur. Festivitatea în sine nu avea alt scop decât să reamintească oamenii de existența metafizică a frumuseței, care nu este dependentă de spațiu și nu suferă schimbări estetice cu timpul. Ciclul de opt ani era foarte bine găndit și avea un motiv analitic asupra vieții, fiindcă dacă vedem o persoană aproape fiecare zi, sau foarte des, pentru o durată mai lungă, nu mai observăm schimbările fizice subtile, uităm și de cele mai grave după un anumit timp, așa cum nu va observa nici persoana respectivă deformările noastre, și cum ne obișnuim încet cu defectele fizice, ne obișnuim și cu efemeritate. Dar dacă ne uităm la o poză făcută de opt ani cu persoana respectivă, deja apare contrastul între trecut și prezent.

Evenimentele importante sunt salvate în creier ca și niște fotografii, nu mă amintesc ce haină purta ființa iubită acuma de două zile, când făceam cumpărături, dar știu bine ce haine avea cănd am sărbătorit aniversarea, sau orice alt eveniment ce nu se-ntâmplă zi de zi. Acest ritual titulat lui Apollo avea un ciclu foarte larg, așa era și contrastul între imaginea persoanei din amintire și imaginea ei în prezent. Era o sărbătoare sacrală, a ajutat omenilor de a reaminti de originea lor nepământeană, când erau în Topos Noetos cum zicea Paton, în lumea idealurilor. Pictorul Frederic Leighton a pictat acest scenariu cu mare atenție, se zice că făcea o sculptură cu fiecare personaj înainte să se apuce de pictat.

Pictorul Frederic Leighton a pictat acest scenariu cu mare atenție, se zice că făcea o sculptură cu fiecare personaj înainte să se apuce de pictat.

Gian Lorenzo Bernini: Apollo și Daphne

Capitolul III

Erotism în artă

Erotismul în artă, ca și termen, a apărut doar în 1841, în limba franceză. După cum mărturisește criticul de artă Philippe Dagen, profesor de istoria artei contemporane la Universitatea Paris I, Panthéon Sorbonne, artele din Japonia, China și India reprezentau summum-ul erotismului, dând la iveală o sexualitate sesizantă, solară. În aceste culturi, sexualitatea este ca o rugăciune, ea făcând parte din filozofiile și religiile zonei. Într-o discuție cu filosoful Michel Onfray, acesta subliniază că arta cu subiect erotic a existat încă din Antichitate și se putea întâlni în picturile de la Pompei.

În timpul renașterii, nudurile greco-romane redescoperite influențează treptat arta italiană și apoi pe cea germană, în tablourile cu subiect mitologic, dar, subiacent, și în scenele religioase. Este vizibil în operele lui Mantegna, dar și în cele ale atelierelor ce realizau atât scene religioase, cât și mitologice. Figura lui Christ, de exemplu, se înrudește cu cea a lui Marte, și, încă mai vizibil, cea a Fecioarei cu Venus. Cu atât mai mult cu cât erotismul nu înseamnă neapărat nuditate integrală. Iar Fecioara nu trebuie să fie dezbrăcată pentru a degaja o forță erotică. Trebuie amintit că elitele creștine au fost mai impresionate de cultură. Creștinismul a interzis reprezentarea erotismului trupurilor. Dar, în ilustrațiile la „La Legende Dorée”, apar scene de orgie, bachanale… Este un alt aspect care nu ar trebui neglijat, subliniază Philippe Dagen, „artiștii au fost angajați în rivalități ale puterilor și banilor.

Pentru Michelangelo, noțiunea de frumos avea și o valoare promoțională. Frumusețea se confundă cu semnătura.

Artistul își impune maniera care îl face să devină incomparabil”. Secolul al XIX-lea a fost marcat de o explozie a erotismului artistic, dacă amintim numai de „Originea lumii” a lui Courbet, în care sexul apare în prim-plan. Apoi, Manet a sfărâmat morala încorsetată a Franței celui de al Doilea Imperiu, cu „Dejunul pe iarbă”.

Arta erotică japoneză sau „shunga”, cum este numită, oferă scene în care sexul coabitează cu tandrețea protagoniștilor. Primele stampe japoneze erotice apăreau către 1600. Ele erau pictate, bogat colorate, cu mult auriu și argintiu, ceea ce explica și prețul lor ridicat și numai clasele dominante și le puteau permite, fiind transmise din generație în generație. Către 1650, „shunga” intră într-o nouă eră, aceea a “ukiyo-e”, imagini ale unei lumi „plutitoare”. Este numele dat unor cartiere ale plăcerilor, care se dezvoltau în orașele japoneze la începutul secolului al XVII-lea. În arta erotică chinezească, anatomia nu contează chiar dacă nu există niciun tabu al nudității. Ceea ce contează este poezia. Este o artă mai mult sugestivă. Se vorbește de imaginație, de o armonie generalizată între masculin și feminin, între Stampă de Utamaro din expoziția om și natură, între casă și grădină.

Iubirea lui Apollo către nimfa Daphne este foarte omenească, ilustrat cu o încărcătură erotică plină de corporalitate. Gian Lorenzo Bernini a produs o serie de sculpturi cu subiecte din “Metamorfozele” lui Ovidiu si din Biblie pentru villa Cardinalului Scipione Borghese, viitorul papa Urban al VIII-lea. . Tematica principală a operei sale consta in împletirea subiectelor creștine/ religiose cu cele profane. Cele mai celebre statui ale sale, au fost găsite în villa Borghese. Spre exemplu : “Aeneas, Anchise si Ascanius” îl prezinta pe Aeneas fugind din Troia, aflată in flăcări, împreuna cu tataăl său Anchise – pe care îl duce pe umeri- si cu fiul său Ascanius – ce poarta focul sacru al vetrei. Se pare că în realizarea acestei sculpturi a fost influențat de tatăl său, mulți experți crezând chiar că este opera lui Pietro Bernini.

“Apollo și Daphne” a fost creată dintr-un singur bloc de marmură și reprezintă ultima capodoperă realizată pentru familia Borghese. Este una dintre cele mai celebre sculpturi ale sale. A fost influențat de sculptura antică și zugrăvește metamorfoza nimfei Daphne care era urmarită de Apollo . Bernini s-a inspirat din metamorfoze celebre în realizarea unor grupuri statuare, precum: metamorfoza lui Daphne în dafin in grupul sculptural “Apollo și Daphne”, metamorfoza lui Pluto într-o floare în Pluto și Proserpina. În grupul statuar Apollo și Daphne este surprins momentul culminant, urmărirea nimfei de către zeu și transformarea ei în copac .

Pe fața Daphnei se citește teama de a fi capturată, iar pe fața lui Apollo uimirea, subliniata de gura întredeschisa. Personajul masculin pare că simte rădăcinile sub degetele de la picior, iar cu mâna stânga ii atinge trupul ei care se transforma în copac . Din câte observăm, se pune accent pe senzații. Putem face o comparație între trei tipuri de iubire cea neîmplinită a lui Apollo, iubirea răsplătită a lui Pluto și Pygmalion si iubirea pură a lui Narcis. Bernini a fost asemănat cu Narcis deoarece pentru a realiza fața statuii“David” el s-a uitat în oglindă.

O altă sculptură “Pluto și Proserpina” îl prezintă pe zeul infernului Pluto răpind-o pe Proserpina, fiica zeiței Ceres, zeița a fecunditații si a fertilitații. în acest grup statuar Bernini a folosit pozițiile contorsionate, folosite cu precădere în manierism, care ofereau o impresie de energie vitală. În sculptura “Pluto si Proserpina” este surprins tot momentul culminant: răpirea acesteia de către zeul infernului.. Pe fața acestuia apare bucuria triumfului, în timp ce pe fața Proserpinei apar subliniate sentimentele de frică și de durere, frica subliniată de lacrimi și de părul răvășit. Mâinile zeului par că modeleaza trupul victimei sale. Apare asemănarea cu Pygmalion pentu că și acesta i-a modelat trupul iubitei sale. Subiectele posibile de inspirație pentru acest grup sculptural pot fi gravura lui Cherubino Alberti (după Polidoro da Caravaggio) pentru întoarcerea capului nimfei și pentru redarea manției fluturate a lui Apollo, dar și gravura de lemn a lui Paullo Ucello pentru redarea mâinii stângi a lui Apollo pe trupul nimfei. O altă sursă de inspirație pentru sculptirile sale pot fii statuile antice. Când era tanăr își petrecea zilele întregi în colecția Vaticanului desenând aceste statui.

Cele două grupuri sculpturale “Apollo și Daphne” și “Pluto și Proserpina” se aseamăna destul de mult. Ambele folosesc atingerea ca mod de cunoastere, măna bărbaților atingând trupul femeilor, pesonajele sunt fin despărțite și se folosește scena urmăririi și a răpitrii, dar intâlnim și multe deosebiri intre cele două. În cel de-al doilea grup sculptural dorința este răsplătită, Persephona devenind soția zeului infernului, iar în primul grup sculptural avem o iubire neîmplinită, Daphne transformându-se în dafin.Mai putem compara grupul sculptural Apollo și Daphne cu Extazul Sfîntei Teresa. Între cele două există foarte puține asemănări: iubiririle sunt similare (dragostea pură între o femeie pură și un zeu/Dumnezeu), dar diferite ca forma(o iubire spirituala neîmplinită și una spirituală reciprocă) iar personajele se ating.

Capitolul IV

Raportul personal

Viața mea artistică se limitează la acele momente prețioase când reușesc să optimalizez cadrul care mă înconjoară. În rest sunt ocupat de viață, și dacă cu asta sacrific imaginea creată în creierul nostru despre artistul ideal, care din 24 pictează 12 ore pe zi și trăiește numai din artă, atunci era un sacrificiu de folosul meu. Toate găndurile și comparațiile de mai sus, s-au născut și se nasc între două activități nesemnificative din punct de vedere intelectual și artistic. Semnificație au faptele și gândurile care sunt înregistrate, au urmă, și nu sunt doar de folosul meu privat. Aici se pune întrebarea „ce înseamnă de a înregistra o informație?” Ele pot fi conzervate cu miliarde de technici contemporane, sau cu technologia cea bună din paleoliticum, apărută în peștera de la Altamira. Dacă ne gândim astfel, ajungem la concluzia că nici un fapt nu este nesemnificativ și nimic nu rămâne neînregistrat. Tot ce facem, simțim și gândim va fi salvat în acidul dezoxiribonucleic (ADN) a corpului, și va influența zilele rămase pănă-n moartea clinică, dar și după, că le dăm mai departe…nu prin Ctrl+C/ Ctrl+V…dar prin procreație, procesul cel plăcut și căutat pentru a ne reproduce. Pe internet găsim o sută de cazuri unde după transplantul de organ, bolnavul a câștigat o bucată din caracterul donatorului, având după operație noi obiceiuri, hobby-uri sau sensibilități identice cu donator, fără informații precedente sau de a-l cunoaște.

Omul este limitat, nu există libertate absolută nici unde, mai ales în artă nu. Omul se limitează cel mai mult cu iluzia libertății, sau omul cel mai limitat este cel care se crede liber. Avem granițe bine definite, dar ele nu înseamnă că suntem închiși între ele, doar că oamenii încă nu s-au obișnuit cu a se gândi tridimensional. Viața înseamnă mișcare, mișcarea este vibrație, vibrația se transmite.

Materialul care vibrează își caută poziționarea cea mai stabilă unde poate să conductă vibrația cel mai efectiv mai departe pâna la moleculele din vecin. Această căutare a poziționării comfortabile crează forma obiectelor, densitatea lor din care rezultă culoarea, și în final corpul uman. Aceste vibrații cosmice sunt niste unde, care au lungime și un anumit ritm. Ritmul este repetiție, repetiția înseamnă bariere bine definite care se repetă. Nu suntem închiși între ele, suntem uniți și ne repetăm, reproducem cu ele.

Pământul nu orbitează soarele în felul în care am fost învățați până acum, ci mai degrabă urmăm sau suntem atrași de către Soare într-o spirală prin Univers și timp. Ne mișcăm înainte și călătorim 11.763.972.000 mile într-un an.

Dezvoltarea lucrărilor

Uleiul este mediul ales pentru a realiza ideile de mai sus, uneori pe lemn, hârtie sau pânză. Pentru formarea caracterelor am folosit fotografii făcute de mine, uneori le-am prelucrat digital. Am învățat să folosesc și technica albumina, cu care pot developa poze direct pe pânză, ușor transparent și monochrom. Am pictat peste fotogramele făcute cu această technică, astfel câștigând o transparență interesantă.

Picturi și desene:

Archetipul

Ulei pe lemn, 48×24

Schiță realizată cu carioci pe hârtie A4

Studiu de compoziție după pictura lui Zichy Mihály, desenat cu carioci pe hârtie A4

Studiu de caracter archetipal după Rembrandt, realizat cu carioci pe hârtie A4

Archetipul

Ulei pe lemn, 48×24

Daphne 1

Ulei pe pânză

200×160

Studiu

Ulei pe pânză,

30×40

Studiu pentru Daphne

Ulei pe pânză, 30×40

Împăratul

Ulei pe pânză, 50×70

Cap de femeie archetipală

Ulei pe lemn, 48×24

Studiu de compoziție abstractă

Ulei pe lemn

59×58

Calatorul

Ulei pe carton, 30×40

Daphne 2

Ulei pe pânză,

100×70

Daphne 3

Ulei pe pânză, 100×70

Daphne 4

Ulei pe pânză, 100×70

Orpheus

Ulei pe pânză, 30×40

Bibliografie/Anexe

-Prof. Dr. Zoltán Gyenge (tanszékvezető egyetemi tanár – SZTE BTK Társadalomelméleti Intézet Filozófia Tanszék): A művészet születése

– Victor Kernbach: Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică

– Anca Balaci: Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero

– George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București

– http://biografii.famouswhy.ro/gian_lorenzo_bernini/

– Scandaloase lucrări de artă, de-a lungul secolelor:

Publicat în 11 februarie 2014 Magdalena Popa Buluc http://www.cotidianul.ro/erotismul-in- arta-231916/

-Hamvas Béla: Scientia Sacra I. /Az őskori emberiség szellemi hagyománya/ (Magvető, 1988)

– http://www.psihanaliza.org/jung/arhetipurile.html