Profesionistul Comerciant In Viziunea Noului Cod Civil

Drept

Profesionistul Comerciant In Viziunea Noului Cod Civil

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Profesionistul-comerciant în viziunea Noului Cod Civil

Cuprins

Introducere

Abrevieri

Capitolul I. Drept comercial

1.1 Considerații generale despre drept comercial

1.2 Sistemul de reglementare a dreptului comercial în Noul Cod civil român

1.3 Renunțarea la sistemul dualist în favoarea sistemului monist conform noului Cod Civil

1.4 Reglementarea dreptului comercial

2. Profesioniști-comercianți

2.1 Cadrul conceptual al termenului de „profesionist”

2.2 Noțiunea de „ comerciant”

2.3 Categoriile de comercianți

Capitolul II. Profesionistul-comerciant persoană fizică

1.1 Prezentarea categoriei de profesioniști

1.2 Condițiile desfășurării activității economice autorizate

1.3 Înregistrarea și autorizarea funcționării profesionistului-comerciant persoană fizică

2. Persoana fizică autorizată (PFA)

2.1 Capacitatea juridică a persoanei fizice autorizate

2.2 Activitatea economică desfășurată de persoana fizică autorizată

2.3 Legislația muncii prevăzută la PFA

3. Regimul juridic al întreprinderii individuale

4. Regimul juridic al întreprinderii familiale

4.1 Constituirea întreprinderii familiale

4.2 Reprezentarea întreprinderii familiale

4.3 Încetarea activității întreprinderii familiale

Capitolul III. Profesioniștii-comercianți persoane juridice

1.1 Categoriile de comercianți persoane juridice

1.2 Regiile autonome

1.3 Grupuri de interes economic

1.4 Societățile cooperative

1.5 Organizațiile cooperatiste

1.6 Cooperativele de credit

1.7 Societății europene

1.8 Societății cooperative europene (SCE)

2 Societăți comerciale

2.1 Cadrul legal și conceptual al societățiilor comerciale

2.2 Tipurile de societăți comerciale

2.3 Societăți de persoane

2.4 Societăți de capital

2.5 Societăți cu raspundere limitată

Capitolul IV Studiu de caz: Contabilitatea la persoane fizice autorizate

Contabilitatea la persoane fizice autorizate

1.1 Obligații legale – Procedura de autorizare și înregistrare a PFA

1.2 Registrele obligatorii pentru PFA

1.3 Declarațiile obligatorii către ANAF în cazul formei de impozitare – Sistem real

ANEXE

Bibliografie

Abrevieri

AGA – Adunarea Generală a Asociaților

Alin. – Aliniat

Art. – Articol

C. com. – Codul comercial

CUI – Cod Unic de Înregistrare

LSC – Legea nr. 31/1990 a societățiilor

M. Of. – Monitorul Oficial

NCC – Noul Cod Civil

NCPC – Noul Cod de Procedură Civilă

Op. cit. – Operă citată

p. – pagină

P.F.A. – Persoană fizică autorizată

S.A. – Societate pe acțiuni

S.C.E. – Societăți Cooperative Europene

S.N.C. – Societate în Nume Colectiv

S.R.L. – Societate cu Răspundere limitată

Introducere

În această lucrare de liceantă cu tema: „ Profesionistul-comerciant în viziunea Noului Cod Civil” mi-am propus să analizez în detaliu legislația aplicabilă unei categorii importante de profesioniști, respectiv a profesioniștilor-comercianți, regimul și statutul juridic al acestei categorii de profesionisti (drepturi, obligații, raspundere), în condițiile unificării dreptului privat odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil (NCC) de la 1 octombrie 2011 și a Legii de punere în aplicare a acestuia ( Legea nr. 71/2011, modificată) .

Lucrarea este structurată în patru capitole.

Capitolul I. Drept comercial

1.1 Considerații generale despre drept comercial

Termenul de „drept comercial ” exprimă ideea că dreptul comercial constituie o reglementare juridică. În sens etimologic, expresia de ,,comerț ,, provine din latinescul “commercium”, care la rândul său presupune o asociere a cuvintelor “cum” și “merx”, ceea ce înseamnă “cu marfa”. Putem defini dreptul comercial ca „un ansamblu de norme juridice ce reglementeză desfășurarea activității economice, precum și raporturile juridice la care participă persoanele ce au calitatea de profesioniști agenți economici”.

Potrivit concepției clasice a dreptului comercial, există două sisteme care permit determinarea sferei dreptului comercial.

În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice la care sunt supuși comercianții. Deci, dreptul comercial este un drept profesional, care se aplică persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activității comerciale, anterioare marii codificări franceze de la începutul secolului al XIX- lea.

După sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerțului, adică acelor acte juridice, fapte și operațiuni, calificate de lege ca fapte de comerț, indiferent de persoana care le săvârșește. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807.

Codul comercial român are la bază, ca principiu, sistemul obiectiv.

1.2 Sistemul de reglementare a dreptului comercial în Noul Cod civil român

Urmând principiile tradiționale, art. 1 Noul C.civ. prevede că dispozițiile Codului civil reglementează raporturile patrimoniale și pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.

Regulile stabilite de Noul Cod civil constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă spiritul dispoziților sale (art. 2).

Consacrând aplicarea generală a Codului civil, art. 3 prevede ca dispozițiile sale se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum si raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.

În conceția Noului Cod civil, profesioniștii sunt toți cei care exploatează o întreprindere [art. 3 alin. (2)].

Exploatarea unei întreprinderi reprezintă, potrivit art. 3 alin. (3), în exercitarea sistematică, de catre una sau mai multe persoane a unei activități organizate care constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obținerea de profit.

Din aceste dispoziți reiese că Noul Cod civil a lăsat sistemul autonomiei dreptului comercial, reglementat de Codul comercial, în favoarea sistemului unității dreptului privat.

În sistemul Codului comercial, autonomia dreptului comercial era realizată prin reglementarea faptelor de comerț obiective. Articolul 3 C.com. stabilea o listă de 20 acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice, pe care le declară fapte de comerț. Ele erau considerate fapte de comerț obiective, deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorită naturii lor și pentru motive de ordine publică.

După obiectul lor și funcția economică pe care o îndeplineau, faptele de comerț obiective erau clasificate în operațiuni de înterpunere în schimb sau circulație (cumpărarea si vânzarea de bunuri, operațiunile de bancă și schimb), întreprinderi (activitățile de producere de mărfuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii) și acte și operațiuni conexe (acte și operațiuni aflate în conexiune cu acte și operațiuni calificate de lege ca fapte de comerț).

În concepția Codului comercial, întreprinderea reprezintă o categorie de fapte de comerț obiective. În lipsa unei definiții legale a întreprinderii, în doctrina s-a considerat ca noțiunea de întreprindere desemnează o activitate organizată al cărui scop este producerea de mărfuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii.

Prin stabilirea faptelor de comerț obiective se realiză și determinarea calității de comerciant . Potrivit art. 7 C.com., este comerciant orice persoană care săvârșește cu caracter profesional una dintre faptele de comerț prevazute de art. 3 C.com. Odată dobandită calitatea de comerciant, potrivit art. 4 C.com., toate actele și operațiunile comerciantului erau considerate fapte de comert.

Având ca premise sistemul faptelor de comert și noțiunea de comerciant, dreptul comercial era definit ca un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din săvârșirea faptelor de comerț, precum și raporturilor juridice la care participă comercianții.

Noul Cod civil nu cuprinde dispoziții care să consacre în mod direct un sistem de reglementare al dreptului comercial. În această reglementare nu găsim noțiunea de acte de comerț sau noțiunea de comerciant.

Prin art. 3 Noul C.civ. se consacra unitatea de reglementare a raporturilor juridice patrimoniale și nepatrimoniale. Dispozițiile Codului civil au o aplicare generală, ele aplicându-se și raporturilor juridice dintre profesioniști, precum și raporturilor juridice dintre aceștia și celelalte subiecte de drept civil.

În concepția Noului Cod civil, profesionist este acela care exploatează o întreprindere, iar prin exploatarea unei întreprinderi se înțelege exercitarea sistematică de catre una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obținerea de profit.

Noul Cod civil si-a propus și a realizat schimbarea sistemului de reglementare a dreptului comercial; sistemul autonomiei dreptului comercial a fost înlocuit cu sistemul unității dreptului privat.

Noul sistem de reglementare a dreptului comercial este fundamentat pe conceptele de profesionist și intreprindere.

Continuând să existe, dreptul comercial se bazează pe fundamentele originare, care sunt actele de comerț și comerciantul.

1.3 Renunțarea la sistemul dualist în favoarea sistemului monist conform noului Cod Civil

Noul Cod Civil încearcă prin normele sale să răspundă nevoilor concrete ale societății românești actuale și realităților europene contemporane. Noul Cod Civil se dorește astfel a fi un instrument modern de reglementare a relațiilor sociale semnificativ mai dezvoltate ca cele existente la momentul adoptării vechiului Cod Civil.

La elaborarea noului Cod Civil a fost avut în vedere un număr important de instrumente normative naționale și internaționale. Astfel, noul Cod Civil corelează dispoziții ce izvorăsc din tradiția durabilă a Codului Civil român din 1864 și a Codului Civil francez de la 1804 cu prevederile conținute de instrumente comunitare și internaționale, cât și cu actualul cadru legislativ intern, filtrând normele de bază în lumina soluțiilor oferite constant de doctrină și jurisprudență de-a lungul anilor.

Principalele reglementări urmărite și preluate în parte de noul Cod Civil din legislațiile altor state sunt în principal cele cuprinse în Codul Civil al provinciei Quebec din Canada, Codul Civil francez, Codul Civil italian, Codul Civil spaniol, Codul Civil elvețian, Codul Civil german, etc. Dintre toate sursele de inspirație avute în vedere la elaborarea noului Cod Civil, Codul Civil din Quebec a avut influența cea mai semnificativă, fiind preluat ca model de noul Cod Civil. În acest sens, noul Cod Civil a preluat un număr important de noțiuni și instituții reglementate de Codul Civil din Quebec, cea mai importantă dintre ele fiind concepția monistă.

Astfel, noul Cod Civil, în ansamblul său, urmărește ideea de a promova o concepție monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur act normativ. Tocmai de aceea noul Cod Civil a încercat să încorporeze în textul său reglementările privitoare la relațiile comerciale.

Legea de punere în aplicare a noului Cod Civil nr. 71/2011 prevede în mod expres că începând cu data de 1 octombrie 2011, odată cu intrarea în vigoare a NCC, se abrogă Codul Familiei, Codul Comercial (cu excepția unor dispoziții procedurale privind probele în materie comercială, măsurile asigurătorii, etc care se vor abroga la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă, respectiv a dispozițiilor cărții a II-a a Codului Comercial "Despre comerțul maritim și despre navigație" care vor rămâne în vigoare până la adoptarea Codului Maritim) precum și un număr important de acte normative ale căror prevederi au fost preluate fie parțial, fie în totalitate de noul Cod Civil.

Are loc unificarea normelor de drept comercial cu cele de drept civil, renunțându-se la sistemul autonomieve naționale și internaționale. Astfel, noul Cod Civil corelează dispoziții ce izvorăsc din tradiția durabilă a Codului Civil român din 1864 și a Codului Civil francez de la 1804 cu prevederile conținute de instrumente comunitare și internaționale, cât și cu actualul cadru legislativ intern, filtrând normele de bază în lumina soluțiilor oferite constant de doctrină și jurisprudență de-a lungul anilor.

Principalele reglementări urmărite și preluate în parte de noul Cod Civil din legislațiile altor state sunt în principal cele cuprinse în Codul Civil al provinciei Quebec din Canada, Codul Civil francez, Codul Civil italian, Codul Civil spaniol, Codul Civil elvețian, Codul Civil german, etc. Dintre toate sursele de inspirație avute în vedere la elaborarea noului Cod Civil, Codul Civil din Quebec a avut influența cea mai semnificativă, fiind preluat ca model de noul Cod Civil. În acest sens, noul Cod Civil a preluat un număr important de noțiuni și instituții reglementate de Codul Civil din Quebec, cea mai importantă dintre ele fiind concepția monistă.

Astfel, noul Cod Civil, în ansamblul său, urmărește ideea de a promova o concepție monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur act normativ. Tocmai de aceea noul Cod Civil a încercat să încorporeze în textul său reglementările privitoare la relațiile comerciale.

Legea de punere în aplicare a noului Cod Civil nr. 71/2011 prevede în mod expres că începând cu data de 1 octombrie 2011, odată cu intrarea în vigoare a NCC, se abrogă Codul Familiei, Codul Comercial (cu excepția unor dispoziții procedurale privind probele în materie comercială, măsurile asigurătorii, etc care se vor abroga la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă, respectiv a dispozițiilor cărții a II-a a Codului Comercial "Despre comerțul maritim și despre navigație" care vor rămâne în vigoare până la adoptarea Codului Maritim) precum și un număr important de acte normative ale căror prevederi au fost preluate fie parțial, fie în totalitate de noul Cod Civil.

Are loc unificarea normelor de drept comercial cu cele de drept civil, renunțându-se la sistemul autonomiei dreptului comercial în favoarea sistemului unității dreptului privat. Totuși, este important de precizat că odată cu unificarea dreptului privat, nu va dispărea dreptul comercial, ci acesta va rămâne reflectat într-o serie de acte normative ce rămân în afara noului Cod Civil. Spre exemplu, în ceea ce privește persoana juridică, noul Cod Civil se limitează la o reglementare cu caracter general, o serie de reglementări speciale, cum ar fi cele privind societățile comerciale, societățile de asigurări, companiile naționale, instituțiile de credit, etc. fiind în continuare guvernate de alte acte normative (cum ar fi fara limitare, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, Legea 26/1990 rivind registrul comertului, etc.)

1.4 Reglementarea dreptului comercial

Codul Comercial a fost abrogat la 1 octombrie 2011, restul prevederilor urmând a fi abrogate la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 134/2010 (noul Cod de Procedură Civilă) și a Codului maritim,

Noul Cod civil va incorpora totalitatea reglementarilor referitoare la persoane, relații de familie si relații comerciale, precum și dispozițiile de drept internațional privat.

La nivel terminologic, noțiunile de comerciant și de acte sau fapte de comerț vor dispărea, fiind înlocuite cu "profesionist" și respectiv "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".
Noul Cod Civil definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploateaza o întreprindere, având o arie de aplicare mult mai largă decât cea a "comerciantului" din reglementarea actuală. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumită "LPA") prevede faptul ca noțiunea de "profesionist" va include categoriile de comerciant, întreprinzator, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Deci, și profesiile liberale (avocati, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist.
LPA substituie noțiunea de "comerciant" cu cea de persoane fizice sau juridice supuse înregistrării în Registrul Comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.26/1990 privind Registrul Comerțului. Noțiunea de "comerciant" rămâne în sistemul juridic românesc în măsura în care ea este menționată în norme speciale care conțin un sens propriu al acestui termen, precum și într-o serie de acte normative precizate în LPA.

Exploatarea unei întreprinderi este definită în Noul Cod Civil drept exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activităti organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.

„Noul Cod Civil încearcă prin normele sale să răspundă nevoilor concrete ale societății românești actuale și realităților europene contemporane. Noul Cod Civil se dorește astfel a fi un instrument modern de reglementare a relațiilor sociale semnificativ mai dezvoltate ca cele existente la momentul adoptării vechiului Cod Civil. ”

Sistemul de reglementare propune o nouă abordare a instituțiilor dreptului comercial. Instituția actelor de comerț și instituția comercianților sunt modificate, având la bază termenii de „întreprindere” și de „profesionist” , definiți de noua reglementare legală.

În privința instituției societățiilor comerciale, după analiza dispozițiilor legii speciale, trebuie avute în vedere reglementările Codului Civil privind contractul de societate și cele referitoare la statutul persoanelor juridice.

Instituția obligațiilor comerciale, este cea mai afectată de modificarea sistemului de reglementare a dreptului comercial. Prin consacrarea unității de reglementare se pune în discuție distincția între obligațiile civile și obligațiile comerciale.

Instituția titlurilor comerciale de valoare are la bază o lege specială care se completeză cu principiile generale ale Codului Civil.

Instituția procedurii insolvenței are un caracter tehnic. În analiza dispozițiilor legii speciale trebuie să se țină cont de principiile generale consacrate de Codul Civil și Codul de procedură civilă.

2. Profesioniști-comercianți

2.1 Cadrul conceptual al termenului de „profesionist”

Adoptarea Noului Cod Civil a însemnat o „cotitură” radicală a concepției privind subiectele participante la raporturile juridice care, potrivit Codului Comercial, erau comercianți.

În prezent, prin unificarea dreptului privat, potrivit concepției moniste a NCC, apar o serie de dificultăți privind cadrul conceptual al „profesioniștilor”, al „întrprinderii” și mai cu seamă, al „profesionistilor- comercianți”. Dificultăți există și pornesc chiar de le dispoziția cuprinsă în art.3 alin. (1) NCC în care legiuitorul prevede „ dispozițiile prezentului Cod se aplică și pentru raporturile dintre profesioniști sau între aceștia și alte subiecte de drep civil”.

În privința noțiunii de profesioniști, art. 3 alin. (2) NCC prevede: „sunt considerați profesioniști, toți cei care exploatează o întreprindere” iar exploatarea unei întreprinderi înseamă ”exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane, a unei activității orgnizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop lucrativ”.

Analizând cele două dispoziții ( art. 3 alin (1) și (2) NCC ) constatăm că pertu definirea profesioniștilor , legiuitorul apelează la noțiunea de „întreprindere” și sintagma „ exploatarea întreprinderii”.

Cadrul sistematic, continuu și organizat al activității este specific profesionistului, ceea ce înseamnă că acea persoană care desfășoară una din activitățiile prevăzute de lege, ca operațiuni ocazionale, singulare fără a-și crea un cadru organizat, nu poate fi considerat profesionist. De asemenea, există persoane fizice care desfășoară activități econimice ocazionale producătoare de vinuri. Aceste persoane, chiar dacă nu-și organizează activitatea sub forma unei întreprinderi, pentru că activitatea nu are caracter permanent, totuți, sunt considerate contribuabili potrivit legislației fiscale, fiind obligate să plătescă ipozit pe veniturile realizate.

Anterior adoptării NCC existau diferite categorii de profesioniști, care își organizau activitatea sub forma unei întreprinderi sau exploatau o întreprindere , dar nu purtau denumirea de profesionisti pentru că nu exista conceptul de profesionist.

Pentru a explica conținutul art. 3 NCC, legiuitorul a considerat necesar să-l completeze prin Legea nr. 71/2011, dispunând în art. 8 că : „Noțiunea de profesionist prevăzută la art. 3 din Codul Civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfăsoare activități econimice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului Civil.” Deci, și profesiile liberale (avocati, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist.

2.2 Noțiunea de „ comerciant”

Anterior adoptării Noului Cod Civil, comerciantul era definit în art. 7 C. com., în art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățiile comerciale (LSC)

Dispozițiile din Codul comercial au fost abrogate de Noul Cod Civil , iar prin legea de punere în aplicare a NCC se modifică art.1 din Legea nr. 26/1990 și art. 1 LSC.

Legiuitorul a introdus un singur criteriu de definire a comercianților, respectiv înmatricularea și înregistrarea în Registrul Comerțului care este un criteriu formal, indiferent de activitatea pe care o desfășoară aceștia.Cu toate acestea nu putem ignora faptul că termenii de „comerț” și „comerciant” ne conduc la activitatea de comerț.

Potrivit art. 6 alin. (1), legiuitorul face o precizare importantă cu privire la comercianți, dispunând că „ în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului Civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau ,după caz, la persoanele juridice supuse inregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege”.

Sfera persoanelor pentru care, în concepția legiutorului se păstrează termenul de comerciant este cea prevăzută în art. 11 din Legea nr. 71 /2011, dispoziție care modifică art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990. Astfel, potrivit acestor reglementări au obligația să ceară îmatricularea sau după caz, inregistrarea în registrul comerțului: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățiile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățiile cooperative, organizațiie cooperatiste, societățiile europene, societăți cooperative europene și grpurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege.

În prezentul cadru legislativ, termenul de „comerț” este folosit în accepțiunea sa economică: „ comerț – schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor”. În aceași ordine de idei, „termenul de „comerciant” se referă la persoana care se ocupă cu comerț” . Prin abrogarea dispozițiilor din Codul comercial, în principal a art. 7, art. 3-6 și art. 56 C.com. , nu mai există definiția noțiunii de comerciant. Activitățiile de comerț , ar trebui să-l particularizeze, să-l individualizeze pe comerciant și să-l deosebească de ceilalți ”profesioniști”, mai cu seamă că activitățiile de producție , comerț sau prestări de servicii pot fi realizate în egală măsură, atăt de comercianți, cât și de alte categorii de profesioniști. „Dacă orice comerciant este profesionist, nu orice profesionist este comerciant.”

În opinia doctrinei cadrul legislativ actual nu stabilește diferența specifică, respectiv activitatea care ar trebui să-l individualizeze pe comerciant și să-l deosebească de ceilalți profesioniști, mai ales că activitățile de producție, comerț sau prestări servicii pot fi realizate în egală măsură, atât de către comercianți cât și de către alte categorii de profesioniști.

La nivel general comercianții rămân o categorie distinctă în cadrul subiectelor de drept. Chiar dacă noul Cod Civil asigură o reglementare generală a profesioniștilor și non-profesioniștilor, aceasta va fi dublată de legile lor speciale care vor asigura diferențierea specifică între categoriile de comercianți (întotdeauna profesioniști), între profesioniștii comercianți și profesioniști necomercianți, dar și între profesioniști și non-profesioniști.

Capitolul II. Profesioniștii-comercianți persoane fizice

1.1 Prezentarea categoriei de profesioniști

Pentru identificarea persoanelor fizice care pot fi considerate profesioniști-comercianți, trebuie avut in vedere dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, modificată, art. 6 alin (1) din Legea nr. 71/2011 și art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cadrul acestui context legislativ, din categoria profesioniștilor-comercianți fac parte: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală și întreprinderea familială.

Regimul juridic al persoanelor fizice considerate profesioniști-comercianți, este stabilit prin O.U.G. nr. 44/2008. Acest act normativ reglementează trei aspecte delimitate de legiuitor, respectiv: accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare la registrul comerțului și de autorizare a funcționării PFA să desfășoare activității economice, al întreprinderii familiale și întrepriderii individuale.

Principiile unei activități economice autorizate care reies din art. 3 sunt:

orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean al oricărui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, principiu care se aplică în baza dreprului de liberă inițiativă;

activitățiile economice pot fi desfășurate în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile care nu sunt interzise de lege;

dispozițiile ordonanței de urgență se aplică pentru activitățiile prevăzute de Codul CAEN cu excepția celor reglementate prin legi speciale.

1.2 Condițiile desfășurării activității economice autorizate

Condițiile principale pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice care doresc să desfășoare activități economice autorizate sunt:

să aibă un sediu profesional pe teritoriul României (art. 5);

activitatea economică să fie înregistrată și autorizată,atât activitatea cu caracter permanent, cât și cea desfășurată ocazional sau temporar;

înaintea începerii activității să fie obținute autorizațiile, avizele, licențele prevăzute în legi speciale (art. 5 alin 2).

Scopul activității desfășurate de profesionistul persoană fizică este obținerea unui profit (finis mercatorum est lucrum).

Obținerea profitului reprezintă o trăsătură esențială a profesionistului-comerciant, deoarece raportarea doar la scopul lucrativ nu surprinde ceea ce este specific acestei categorii de profesionisti, exprimarea fiind foarte generală.

1.3 Înregistrarea și autorizarea funcționării profesionistului-comerciant persoană fizică

Indiferent de forma în care își desfășoară activitatea, fie că e persoană fizică autorizată, fie ca întreprindere familiară sau ca întreprindere individuală, întreprinzătorul are obligația ca, înaintea începerii activității economice, să solicite înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării (art. 7 din O.U.G. nr. 44/2008)

Cererea de înregistrare și de autorizare,însoțită de documentația prevăzută în Anexa .G. nr. 44/2008, se depune la registrul comerțului de pe lângă tribunalul din județul în care solicitantul își stabilește sediul profesional. În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile legale, directorul Oficiului registrului comerțului, va respinge motivat cererea de înregistrare și autorizare a funcționării activității.

În cazul întreprinderii familiale se va încheia acordul de constituire prevăzut de art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 și în termen de 7 zile se va solicita de către reprezentantul întreprinderii familiale, înregistrarea și autorizarea acesteia.

Actul care atestă înregistrarea în registrul comerțului este certificatul de înregistrare care conține codul unic de întregistrare (CUI), certificatul constatator emis în baza declarației pe propria răspundere, precum si alte date prevăzute de lege.

Orice modificări ulterioare înregistrării în registrul comerțului, cum ar fi schimbarea sediului profesional, desfășurarea noi activități economice, trebuie să fie declarate, eliberându-se un certificat de înregistrare de mențiuni.

2. Persoana fizică autorizată (PFA)

2.1 Capacitatea juridică a persoanei fizice autorizate

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, o persoană fizică poate fi autorizată să desfășoare activități economice, să fie înregistrată și autorizată ca PFA dacă are vârsta de 18 ani, deci are capacitatea de exercițiu deplină. În art. 39 alin. (1) NCC, „minorul dobândește, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercițiu” dacă, în condițiile art. 40 NCC, instanța de tutelă ar putea recunoaște minorului de 16 ani capacitatea deplină pentru exercitarea unei activități economice.

În privința capacității de folosință, în principiu, orice persoană fizică poate să dobândească statutul juridic de PFA, incapacitățile referindu-se doar la persoanele care au săvârșit „fapte sancționate de legi financiare, vamale și cele din domeniul financiar-fiscal care se înscriu în cazierul fiscal.” (art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2008)

O situație specială o au persoanele care li s-au instituit curatelă, potrivit art. 178 și urm. NCC. Aceste persoane, deși au discernământ, nu pot să-și apere singure interesele, din cauza unor anumite boli, infirmități sau din cauza bătrâneții. La cererea persoanei care urmează a fi reprezentată sau a persoanelor prevăzute în art. 111 NCC, instanța de tutelă numește un curator care să reprezinte interesele celui aflat în imposibilitate pentru unul din motivele arâtate.

2.2 Activitatea economică desfășurată de persoana fizică autorizată

Activitatea desfășurată de o persoană fizică autorizată poate să aibă caracter permanent sau numai ocazional, temporar (art. 6 alin (1)).

Legiuitorul se referă, în conținutul dispoziției menționate, la toate cele trei forme în care persoanele fizice pot desfășura activități economice, dar văzând și dispozițiile art. 3 NCC, în acest context numai persoanele fizice autorizate poate desfășura activității temporar sau ocazional, dar nu pot fi considerate „profesioniști”, deoarece numai cei care exploatează o întreprindere și care desfășoară activitate economică în mod permanent, sistematic sunt profesioniști în sensul NCC.

Activitatea economică pe care desfășoară o persoană fizică autorizată poate fi de comerț (sticto sensu), dar și de producție, prestări de servicii, etc.

În legătură cu natura sau felul activității economice, O.U.G. nr. 44/2008, stabilește în art. 3 alin. (3) că PFA poate desfășura orice activitate economică prevăzută în Codul CAEN. De la această regulă actul normativ instituie și excepții, respectiv activități economice reglementate prin legi speciale (cele specifice profesiilor liberale) sau activități economice care sunt interzise a fi execitate de persoane fizice (activități de asigurare, activități de transport, activități de furnizare de energie electrică etc.) activități rezervate numai persoanelor juridice.

Există activități interzise prin acte normative speciale, de exemplu, activități privind activitatea nucleară (cercetare, experimente, dezvoltare, fabricare, deținere a unei dispozitiv nucleare) !

2.3 Legislația muncii prevăzută

PFA își desfășoară activitatea folosind forța de muncă și aptitudinile sale profesionale, dar poate angaja și terțe persoane chiar cu contract de muncă. Totodată, PFA poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terțe persoane care funcționează în același domeniu, pentru care a primit autorizație.

Dispoziția cuprinsă în art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008, potrivit căreia PFA poate colabora cu alte persoane ca PFA, întreprinzători ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale sau cu alte persoane fizice sau juridice pentru realizarea unei activități econimice, fără ca aceasta să-i afecteze statutul juridic de PFA.

PFA beneficiază de drepturile prevăzute de legislația muncii dacă este asigurată în sistemul public de pensii, având și alte drepturi de asigurări sociale, de sănătate și de șomej (art. 18 din O.U.G. nr. 44/2008)

PFA își desfășoară activitatea pe riscul său, în scopul profit sau a unor venituri (dacă activitatea nu are caracter permanent).

Riscul este oricărei afaceri, iar profesionistul-comerciant trebuie să acționeze cu toată diligența pentru diminuarea efectelor riscurilor.

3. Regimul juridic al întreprinderii individuale

Regimul juridic al întreprinzătorului titular al întreprinderii individuale este identic cu cel prevăzut de legiuitor pentru PFA, cu următoarele particularități:

În conformitate cu art. 22 din O.U.G. nr. 44/2008, „Întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului”. Așadar, întreprinderea individuală nu are personalitate juridică, deci nu are patrimoniu propriu, așa încât condițiile legale privind capacitatea juridică, naționalitatea, statutul juridic sunt aspecte care vizează persoana fizică numită de către legiuitor „întreprinzător”. Deși condițiile pentru întreprinzător sunt aceleași ca și pentru PFA ,după modificarea O.U.G. nr. 44/2008 prin O.U.G. nr. 46/2011, totuși există o deosebire fundamentală. Dacă PFA poate să desfăsoare activități atât în mod permanent, cât și temporar, ocazional, în cazul întreprinderii individuale, prin definiția formulată chiar de legiuitor, întreprinderea individuală este o întreprindere economică care desfășoară o activitate în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resursele financiare, forța de muncă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului.

În timp ce PFA își desfășoară activitatea folosind în principal forța sa de muncă, întreprinzătorul titular al întreprinderii individuale apelează la terțe persoane pe care le angajează cu contract de muncă.

4. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Întreprinderea familială este întreprinderea economică, care nu are personalitate juridică, condusă de un întreprinzător persoană fizică alturi cu familia sa.

Particularitățiile regimului juridic al întreprinderii familiale sunt prevăzute în cuprinsul dispozițiilor 28-34 din O.U.G. nr. 44/2008:

întreprinderea familială se formează din minim doi membrii ai unei familii;

reprezentantul întreprinderii familiale trebuie sa fi îndeplinit vârsta de 18 ani, trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină;

membrii întreprinderii familiale pot avea vârsta de 16 ani și pot fi simultan PFA,iar dacă au îndeplinit 18 ani pot fi titulari ai unor întreprinderi individuale. Totodată membrii întreprinderii familiale pot cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane.

întreprinderea familiale nu poate angaja terțe persoane cu contract de muncă, (art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2008)

membrii întreprinderii familiale sunt asigurați în sistemul public de pensii, având dreptul de a fi asigurați în sistemul asigurărilor de sănătate și al asigurărilor de șomaj potrivit legislației speciale.

4.1 Constituirea întreprinderii familiale

Întreprinderea familială se formează pe baza unui acord de constituire încheiat în formă scrisă. Fie este înscris sub semnătură privată, fie este înscris autentic.Conținutul acordului de constituire este prevăzut de legiuitor în art. 29 din O.U.G. nr. 44/2008, modificată, și trebuie să conțină următoarele clauze:

datele de identificare ale membrilor întreprinderii;

desemnarea reprezentantului;

data întocmirii acordului;

participarea fiecărui membru la întreprindere;

cotele procentuale în care vor împărți veniturile nete ale întreprinderii;

raporturile dintre membrii;

condițiile de retragere;

4.2 Reprezentarea întreprinderii familiale

Interesele întreprinderii familiale sunt gestionate de persoane care reprezintă o reprezintă pe aceasta , numită prin acordul de constituire.

Reprezentantul întreprinderii familiale încheie acte juridice pe baza unei procuri speciale întocmite sub forma unui înscris sub semnătură privată, procură acceptată și semnată de toți membrii întreprinderii care au capacitatea de exercițiu deplină și de către reprezentanții legali ai celor cu capacitatea de exercițiu restrânsă (adică cei care au minim 16 ani).

Deși, reprezentantul întreprinderii familiale are dreptul de a lua decizii cu privire la gestiunea întreprinderii (art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr.44/2008), totuși , pentru actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității întreprinderii este necesar acordul majorității simple a membrilor.

4.3 Încetarea activității întreprinderii familiale

Spre deosebire de PFA și întreprindere individuală, înteprinderea familială își încetează activitatea dacă:

mai mult de jumătate din membrii au decedat;

mai mult de jumătate din membrii convin asupra încetării activității;

mai mult de jumătate din membrii se retrag din întreprindere;

sunt îndeplinite condițiile din art. 25 al Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea de radiere din registrul comerțului poate fi formulată de orice persoană interesată.

În situația în care membrii întreprinderii familiale au format un patrimoniu de afecțiune sau au dobândit bunuri în cadrul întreprinderii, acestea se împart după cotelor de participare convenite, potrivit art. 30 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 44/2008.

În ipoteza in care nu a fost constituit un patrimoniu de afecțiune, bunurile dobândite se împart potrivit cotelor stabilite prin acordul de constituire a întreprinderii familiale.

Cap. III. Profesioniștii-comercianți persoane juridice

1. 1 Categoriile de comercianți persoane juridice

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, „În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului Civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.”

La fel ca în cazul persoanelor fizice, pentru persoanele juridice pe care legiuitorul le consideră comercianți, se adoptă un criteriu formal, îmatricularea sau înregistrarea în registrul comerțului.

Activitatea pe care o desfășoară persoanele juridice, a constituit o lungă perioadă de timp criteriu pentru definirea comerciantului persoană juridică, în prezent, potrivit dispozițiilor din Noul Cod Civil, orice persoană care exploatează o întreprindere trebuie să realizeze activitățiile prevăzute de lege.

Din categoria persoanelor juridice fac parte:

societățile comerciale;

companiile naționale și societățiile naționale;

regiile autonome;

grupurile de interes economic;

societăți cooperative;

organizațiile cooperatiste

societățile europene;

grupurile europene de interes economic;

1.2. Regiile autonome

Regiile autonome sunt persoane juridice care sunt reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale și care s-au constituit pentru reorganizarea unitățiilor economice de stat în ramurile stategice ale economiei naționalfe

Prin O.U.G. nr. 15/1990, regimul juridic al regiilor autonome s-a modificat, însă unele dintre acestea s-au desființat, altele care funcționau în domenii importante ale economiei naționale au continuat să existe așa cum s-au înființat, pe baza Legii nr.15/1990, iar alte regii autonome s-au transformat în societăți naționale sau companii naționale organizate potrivit Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (LSC)

Bunurile pe care regiile autonome le au în patrimoniu aparțin domeniului public al statului

Activitățiile economice pe care le realizează regiile autonome sunt asemănătoare celor desfășurate de societățiile comerciale, motiv pentru care jurisprudența a considerat că regiile autonome au calitatea de comerciant.

Regiile autonome s-au înființat fie prin hotărâre de Guvern, fie prin decizia organelor administrației locale, au gestiune economică proprie și autonomie financiară .

1.3. Grupuri de interes economic

Grupul de interes economic este reglementat prin Legea 161/2003, care în art. 118 alin. (1) definește grupul de interes economic (GIE) ca fiind o asociere între două sau mai multe persoane juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul dezvoltării activității economice a membrilor săi.

Din definiția formulată de legiuitor reiese că grupul de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial (în condițiile Codului Civil, scopul este lucrativ). Grupul de interes economic poate avea calitatea de profesionist și, deci, de comerciant dacă exploatează o întreprindere în sensul art. 3 NCC.

În privința naturii juridice a grupului de interes economic, astfel cum rezultă din art. 118 alin. (2) din Lege nr. 161/2003, grupul de interes economic poate să aibă natură civilă sau comercială (economică).

1.4 Societățile cooperative

Societățiile cooperative se substituie în domeniul cooperației.Constituirea acestor societăți este dominată de principiul libertății de voință, așa cum rezultă din exprimarea legiuitorului în art. 7, coroborat cu art. 3 lit a) din Legea nr.1/2005: „Societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau juridice după caz, constituită pe baza consințământul liber exprimat de acestea în conformitate cu principiul asocierii voluntare și deschise, potrivit căruia societățiile cooperative sunt deschise tuturor persoanelor care au posibiletatea să utilizeze serviciile lor și care sunt de acord să-și asume responsabilitatea calității de membru cooperator (…)”.

Una dintre particularitățile societății cooperative este cea referitoare la constituirea și funcționarea societății cooperative în conformitate cu principiile cooperatiste, fiind folosite la interpretarea și aplicarea prevederilor legii

În funcție de natura activității desfășurate, societățiile cooperative sunt:

societăți cooperative meșteșugărești – asociații de persoane fizice care desfășoară în comun activități de producție, de comercializare mărfurilor, de executare de lucrări și prestări servicii, care contribuie direct sau indirect, la dezvoltarea activitățiilor meșteșugărești ale membrilor cooperatori;

societăți cooperative de consum – asociații de persoane fizice care desfășoară în comun activități de aprovizionare a membrilor cooperatori și a terților cu produse pe care le cumpără sau le produc și activități de prestări de servicii către membrii lor cooperatori și către terți ;

societăți cooperative de valorificare – asociații de persoane fizice care se constituie în vederea valorificării produselelor proprii sau achiziționate prin distribuție directă sau prin prelucrare și distribuție directă.

societăți cooperative agricole – asociații de persoane fizice care se formează în vederea exploatării în comun de suprafețe agricole deținute de membrii cooperatori de a executa lucrări de îmbunătățire funciare, de a utiliza în comun mașini și instalații și de a valorifica produse agricole;

societăți cooperative de locuințe – asociații de persoane fizice care se formează cu scopul de a cumpăra, construi, renova și administra locuințe pentru membrii lor cooperatori;

societăți cooperative pescărești – asociații de persoane fizice care se constituie pentru a înființa ferme piscicole și de acvacultură, de a produce, repara, cumpăra, înreține echipamente, utilaje, instalații, ambarcațiuni de pescuit precum și de a prelucra și distribui produse piscicole;

1.5 Organizațiile cooperatiste

Organizațiile coopratiste sunt entități distincte de societăți cooperative, regimul juridic fiind stabilit de alte reglementări decât Legea nr. 1/2005.Organizațiile cooperatiste sunt structuri asociative specifice agriculturii și creditului.

Cooperativa agricolă este reglementată de legea cooperației agricole nr. 566/2004 . act normativ potrivit căruia acesta este persoană juridică de drept privat și se constituie prin asocierea persoanelor fizice și/sau juridice, în scopul promovării intereselor membrilor cooperatori, în conformitate cu principiile cooperatiste și al aplicării politicilor de stimulare a asocierii producătorilor în agricultură.

Organizațiile cooperatiste pot fi de gradul 1 (care se constituie numai între persoane fizice) și gradul 2 (structură cu personalitate juridică constituită din cooperative de gradul 1, în vederea integrării pe orizontală sau pe verticală a activității economice a acestora).

1.6 Cooperativele de credit

Cooperativele de credit sunt reglementate de O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. În conformitate cu art. 336 din O.U.G. nr. 99/2006, organizațiile cooperatiste de credit se pot organiza și funcționa sub forma cooperativelor de credit .

Cooperativele de credit se constituie ca o asociație autonomă de persoane fizice unite în mod voluntar în scopul satisfacerii nevoilor și asperațiilor lor comune, aspirații de ordin economic, social, cultural, a cărei activitate se desfășoară, în principal pe baza pricipiului intrajutorării membrilor cooperatori

Casa centală a cooperativelor de credit se constituie prin asocierea cooperativelor de credit (cel puțin 50 de cooperative ) în scopul gestionării intereselor lor comune, al urmăriri centralizate a respectării dispozițiior legale, a reglementării proprii aplicabile tuturor cooperativelor de credit, prin exercitarea supravegherii, pe baze individuale , a controlului administativ , financiar, tehnic asupra organizării și funcționării acestora.

Cooperativa de credit are ca obiect activități specifice instituțiilor de credit, respectiv atragerea de fonduri și acordarea de credit, fiind incluse în categoria instituțiilor de credit potrivit O.U.G. nr. 99/2006, prin care a fost abrogată Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară.

Organizațiile cooperatiste sunt, potrivit art. 6 lit. h) din Legea nr. 1/2005: „ cooperative de consum, cooperative meșteșugărești, societăți cooperative meșteșugărești, societăți pe acțiuni meșteșugărești , cooperative mici meșteșugărești și asociațiile acestora, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi ”.

1.7 Societăți europene

În conformitate cu art. 270 LSC, se pot constitui societăți comerciale europene care își stabilesc sediul pe teritoriul României, societăți cărora le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2157/2001 privind statutul societățiilor europene, cele din lege, precum și cele privitoare la societăți pe acțiuni, în măsura compatibilității lor cu dispozițiile regulamentului comunitar.

O societate europeană nu poate fi îmatriculată în registrul comerțului decât după încheierea unui acord privind implicarea angajațiilor în activitatea societății, în condițiile prevăzute de H.G. nr. 187/2007 privid procedurile de informare, consultare și alte modalități de implicare a angajaților în activitatea societății europene.

Din punct de vedere procedural, în termen de 30 de zile de la înregistrare, Oficiul Național al Registrului Comerțului va comunica Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunț privind îmatricularea societății.

Societatea europeană îmatriculată în România își poate transfera sediul social într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Totodată, există posibilitatea de a se retrage din societate pentru acționarii care au votat împotriva hotărârii adunării generale privind transferul sediului într-un alt stat membru al UE. Acest drept poate fi exercitat în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 31/1990, privind retragerea din societate a acționarilor.

1.8 Societății cooperative europene (SCE)

În România, prin O.U.G. nr. 52/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățiile comerciale și pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului a fost creat cadrul legal intern necesar aplicării directe a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1435/2003 privind statutul societății cooperative europene

Societatea cooperativă europeană reprezintă societatea al cărei capital este divizat în părți sociale, care au ca obiect principal satisfacerea nevoilor sau dezvoltarea activitățiilor economice și sociale ale membrilor săi și care este constituită în condițiile și prin mecanismele prevăzute de Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1435/2003.

„Directiva 2003/72/CE a fost transpusă în legislația națională în principal prin H.G. nr. 88/ 2007 privid procedurile de informare, consultare și alte modalități de implicare a angajaților în activitatea societății cooperative europene”. Dispoziție care transpun prevederile directivei se mai gasesc în Legea nr. 217/ 2005 privind constituirea, organizarea și funcționarea comitetului european de întreprindere, republicată.

O SCE reprezintă societate constituită pe teritoriul Uniunii Europene, al cărei capital subscris este divizat în părți sociale și al obiectiv principal este satisfacerea nevoilor sau desfășurarea activităților economice și sociale ale membrilor săi , în special prin încheierea de acorduri cu aceștia, în vederea furnizării de bunuri sau de servicii sau a executării de lucrări în cadrul activități exercitate de SCE.

2. Societățiile comerciale

2.1 Cadrul legal și conceptual al societățiilor comerciale

Pe baza dispozițiilor din Lege nr. 31/1990, inclusiv modificările intervenite prin Legea nr. 76/2012 Legea de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, precum și dispoziția generală din Noul Cod Civil (art. 1881), societatea comercială poate fi definită ca fiind „acordul de voință dintre două sau mai multe persoane prin care convin să contribuie cu aporturi bănești , alte bunuri sau cunoștințe specifice sau prestații pentru a desfășura unele activități cu scop lucrativ (producție , comerț sau prestare servicii) în vederea obținerii unui profit pe care să-l împartă” .

Conceptul „ societate comercială” poate fi analizat din două punte de vedere: contractual și instituțional- ca persoană juridică. Din punct de vedere contractual, societatea comercială presupune acordul de voință dintre două sau mai multe persoane, numite asociați sau fondatori ori acționari care se înțeleg să se asocieze, să contribuie la formarea capitalului social în scopul desfășurării unei activități economice pentru împărțirea beneficilor (profitului) și evident, suportând și pierderile. Societatea comercială trebuie să indeplinească condițiile de validitate conume tuturor contractelor, dar și condițiile speciale prevăzute, în principal, în Legea nr. 31/1990 a societățiilor. Din punct de vedere instituțional, societatea comercială este persoană juridică urmând să îndeplinească condițiile generale (prevăzute de Codul Civil) pentru orice persoană juridică și condițiile speciale, prevăzute în Legea nr. 31/1990.

Societățiile comerciale care au ca obiect principal de activiatate producția , aceasta se finalizează tot cu activitate de comerț, deoarece producerea mărfurilor nu are un scop în sine, ci pentru ca produsele (mărfurile) să fie comercializate.

Legea societățiilor comerciale este legea generală, în raport cu alte acte normative speciale aplicabile anumitor categorii de societăii care se organizează și funcționează în diferite domenii, cum ar fi în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al cooperației, al sistemului bancar, al pieței de capital.

Dispozițiile aplicabile societățiilor comerciale trebuie să fie în concordanță cu reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene în materia societățiilor comerciale, multe dintre Directivele Consiliului European fiind transpuse deja în legislația internă prin actele normative de modificare și completare a Legii nr. 31/1990, Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 441/2006.

2.2 Tipurile de societăți comerciale

În funcție de dispozițiile legale aplicabile și de regimul juridic, putem clasifica societățiile comerciale după mai multe criterii.

O primă clasificare pe baza Legii nr. 15/1990 privind transformarea fostelor unități socialiste de stat în regii autonome și societăți comerciale. Față de conținutul acestui act normativ, criteriul de clasificare a societăților comerciale este în functie de titularul capitalului social. Astfel societățile pot fi: societate cu capital integral de stat, societate cu capital mixt (de stat sau privat) și societăți cu capital integral privat. În cazul societăților cu capital integral de stat, singurul proprietar al capitalului social este statul.

În funcție natura societăților comerciale identificăm societăți de persoane și societăți de capital. În funcție de răspunderea asociațiilor : societăți în care asociații răspund solidar și nelimitat (de exemplu, societatea în nume colectiv) și societăți în care asociații raspund limitat, în funcție de aportul lor la capitalul social, aport exprimat sub forma unei cifre sau a unui procent.

Un alt criteriu de clasificare a societăților este în funcție de structura capitalului, criteriu potrivit căruia societățile au capital social împărțit în acțiuni (cazul societăților pe acțiuni) sau divizat în părți sociale (societăți cu raspundere limitată) sau părți de interes (societăți în nume colectiv, în comandită simplă)

Un criteriu de clasificare poate fi după izvorul general sau special de reglementare a societăților, astfel pot exista societăți reglementată de legea generală a societăților comerciale (Legea nr. 31/1990) și societăți reglementate prin legi speciale, cum ar fi: Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, modificată, O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și care reglementează societățile bancare (ca instituți de credit) aprobată și modificată prin Legea nr. 227/2007; Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației;Legea nr. 297/2004 privind piața de capital; O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2.3 Societăți de persoane

În societatea de persoane, ceea ce interesează este calitatea asociaților și nu capitalul aportat de aceștia în societate. La baza înființării unei societăți de persoane există încrederea între asociați.

Sunt societăți de persoane:

societăți în nume colectiv;

societăți în comandită simplă

Societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă se formează printr-un contract de societate (art. 5 alin (1) LSC) , deci trebuie să fie minim doi asociați, iar în cazul societății în comandită simplă minim un asociat comanditar și un asociat comanditat.

În societățile de persoane legea nu prevede un minim de capital social ,dar acesta trebuie să existe chiar în momentul constituirii societății, pentru că altfel nu ar putea dobândi personalitate juridică. Orice persoană juridică trebuie să aibă un patrimoniu. Se admit a se aporta orice fel de bunuri: numerar, în natură (bunuri corporale sau incorporale) și creanțe.

Capitalul social este divizat în părți sociale, numite în docrină „părți de interes”,de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile și sunt netransmisibile.

Răspunderea asociaților este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societății, creditorii pot urmări pe oricare dintre asociați pentru acoperirea creanțelor.Solidaritatea asociaților exista numai în raport cu creditorii societății. În schimb, intre asociați, obligațiile sunt divizibile, în funcție de modul de participare la beneficii și pierderi al fiecărui asociat.

Conducerea societăiilor de persoane revine adunării generale a asociațiilor.Administrarea și reprezentarea societățiilor în relațiile cu terți se face de către unul sau doi administratori care, de regulă, sunt asociați, dar pot fi și terțe persoane. Controlul activității economico-financiare se realizează de regulă, de către asociați, aceștia având posibiletatea să desemneze unul sau mai mulți cenzori.

2.4 Societăți de capital

Societățile de capital presupun ca element esențial capitalul aportat de către asociații-acționari, capitalul având mai multă relevanță decât calitățiilor asociațiilor. Sunt societăți de capital:

societăți pe acțiuni;

societăți în comandită pe acțiuni;

Societățiile pe acțiuni se constituie în baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă obligatoriu atât elemente specifice contractului de societate, cât și cele ale statutului de funcționare. Specific societățiilor pe acțiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin subscripție instantanee, la fel ca orice altă societate comercială, membrii fondatori aportând la capital sumele de bani, eventual, alte bunuri care s-au obligat , cât și prin subscripție publică în baza unui prospect de emisiune.

Capitalul social obligatoriu la constituire, stabilit prin lege, este de minim 90.000 lei și se poate constitui numai în numerar sau în numerar și natură. Capitalul social este împărțit în acțiuni, reprezentate prin titluri negociabile și transmisibile atât pe piețe financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cât și pe piețe neorganizate, mai cu seamă când acțiunile nu sunt cotate la bursă. Acțiunile sunt transmisibile atât prin acte juridice inter vivos(vânzare, donație) cât și prin acte juridice mortis causa (testament). Acțiunile sunt nominative (atunci când, în continutul lor, este înscris titularul dreptului) sau la purtător (simpla deținere a acestora valorând titlul de proprietate).

O societate de capital, poate emite ca titluri de valoare atât acțiuni, cât și obligațiuni. Principala obligație a acționarilor se referă la plata acțiunilor subscrise. Răspunderea acționarilor pentru datoriile societății este limitată la valoarea acțiuniilor pe care le deține fiecare. Fundamentul legal este art. 3 alin. (3) LSC, în care se prevede că „acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris”.

2.5 Societăți cu raspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată este o formă intermediară de societate comercială între societățile de persoane și societățile de capitaluri.Este formă internediară deoarece, în unele privnțe, se aseamănă cu societățile de persoane, iar sub alte aspecte cu cele de capitaluri, prezentând însă și particularități proprii care îi justifică autonomia .

Societatea cu răspundere limitată est o formă de societae comercială apărută mai tîrziu în activitatea comercială . Prima oară a fost reglementată în anul 1892 în Germania, fiind preluată în 1925 în Franța, iar în România prin Legea nr. 31/1990.

Societatea cu răspundere limitată se constituie în baza unui act constitutiv care cuprinde elemente specifice contractului de societate, dar și cele specifice statutului de funcționare. În cazul societățiilor cu un singur asociat, actul constitutiv va presupune, evident, numai statutul de funcționare.

Societatea cu răspundere limitată se bazează pe încrederea asociațiilor, ca și în cazul societăților în nume colectiv. Datorită acestui fapt numărul asociaților este limitat.

În cazul societățillor cu răspundere limitată, legea stabilește un capital minim pentru constituire, respectiv 200 lei și trebuie vărsat integral în momentul constituiri (art. 9 LSC). Capitalul social este împărțit în părți sociale, titluri de valoare care nu sunt negociabile și care nu sunt liber transmisibile, operând în cazul cesiunii acestora, reguli specifice stabilite de art. 202 LSC. Valoarea nominală minimă a unei părți sociale este stabilită de lege la 10 lei, părțile sociale în care este împărțit capitalul social fiind întotdeauna de valoare egală.

Conducere societăților cu răspundere limitată este asigurată de adunarea generală a asociaților, aceasta având atribiții esențiale cu privire la funcționarea societății. În adunarea generală hotările se adoptă, de regulă, cu majoritate absolută de voturi, în afara cazurilor expres prevăzute de lege când se cere o majoritate calificată.

Administrarea societății se realizează prin intermediul unuia sau mai multor administratori, numiți prin actul constitutiv sau aleși prin a dunarea generală din rândul asociațiilor sau din afara societății.

Controlul poate fi asigurat prin intermediul cenzorilor fie direct de către asociați care nu au și calitatea de administrator.

Capitolul IV Studiu de caz.

1. Contabilitatea la persoane fizice autorizate

Am ales ca studiu de caz: contabilitatea la persoane fizice autorizate deoarece sunt mai aproape de acest domeniu. Persoane fizică autorizată își desfăsoară activitatea în domeniu agriculturii.

1.1Obligații legale – Procedura de autorizare și înregistrare a PFA

Pentru a desfășura activități economice, potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

au îndeplinit vârsta de 18 ani;

nu au săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc domeniul financiar-fiscal, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

au un sediu profesionel declarat (să dețină un spațiu în folodință:închiriat, comodat sau în proprietate)

declară pe propria raspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzut de legislația specifică în domeniul sanitar, protecția mediului și protecția muncii.

Persoanele fizice au obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului și autorizare funcționării, înaintea începerii activității economice ce persoane fizice autorizate. Formalitățile legale se realizează cu Oficiul Registrului Comerțului (ORC) de pe lăngă tribinalul pe raza căruia persoana fizică îsi stabilește sediul profesional

Procedura legală de înregistrare și autorizare:

Verificare disponibilitate sau rezervare denumire firmă persoanei fizice:

Cerere de verificare disponibilitate sau rezervare denumire firmă;

Dovada privind plata taxei de registru;

Fotocopie BI/CI certificată „Conform cu originalul”;

Documentele se depun se verificării disponibilității sau rezervării firmei se obține de regulă în 2 ore de la depunerea cererii

Denumirea firmei: PFA POPA COZMIN- VASILE

Alegerea domeniului principal de activitate și domeniilor secundare de activitate și identificare coduri CAEN:

Clasa CAEN principală: 0111 – cultivarea cerialelor (exclusiv orez) plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase;

Clasa CAEN secundară: 4621 – comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat (produse din producția proprie);

Identificare spațiu pentru stabilirea sediului profesional.

Pentru autorizare și înregistrare PFA , se depun următoarele documente:

Cererea de înregistrare (original cod 11-10-180);

Dovada verificării disponibilității și rezervării firmei (original);

Carte de identitate sau pașaport (fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);

Documente care atestă drepturile de folosință asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizată);

Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinației imobilelor colective cu regim de locuință, prevăzut Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);

Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate (original);

Declarația-tip pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condițiilor legale de funcționare prevăzute de legislația specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii (ANEXA nr. 1, 2);

Dacă este cazul:

precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înțelege să afecteze folosința spațiului în vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate (declarație, etc.);

documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectațiune (declarație pe proprie răspundere);

documentele care atestă pregătirea profesională(ANEXA nr. 3, 4);

În cazul persoanelor fizice care desfășoară activitate economică autorizată și recunoscută într-un alt stat membru al UE sau al Spațiului Economic European, documentația care atestă funcționarea legală, obținută în celalalt stat (fotocopie și traducere în limba română certificată olograf).

Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.

Emiterea de către ORC a certificatului de înregistrare PFA care conține codul unic de înregistrare în registrul comerțului, autorizarea funcționării, precum și înregistrarea fiscală de către autoritatea fiscală competentă.(ANEXA nr. 3)

1.2 Registrele obligatorii pentru PFA

Conform legislației în vigoare, Registrele obligatorii pentru PFA sunt:

– Registrul unic de control ;

– Registrul jurnal de încasări și plăți (Anexa nr.10)

– Registrul inventar ;

1.REGISTRUL UNIC DE CONTROL

Contribuabilii, persoane juridice înregistrate țional al Registrului Comerțului, autorizate potrivit legii, au obligația să țina registrul unic de control potrivit Legii nr. 252/2003.

Registrul unic de control are ca scop evidențierea tuturor controalelor desfășurate la contribuabil de catre toate organele de control specializate, in domeniile: financiar-fiscal, sanitar, urbanism, calitatea in construcții, protecția consumatorului, protecția muncii, inspecția muncii, protecția împotriva incendiilor, precum și în alte domenii prevazute de lege.

Evidențierea controalelor în registrul unic de control se face cu semnăturile reprezentantului legal al contribuabilului și organului de control.

Registrul unic de control se numerotează se sigileaza si se pastreaza de reprezentantul legal al unitatii verificate sau de inlocuitorul acestuia. Registrul unic de control se tine la sediul social si la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizatii si/sau acorduri de functionare.

Registrul unic de control se elibereaza, contra cost, de directiile generale ale finantelor publice din raza teritoriala unde isi are sediul social contribuabilul, pe baza certificatului de inregistrare, in cazul comerciantilor, si pe baza certificatului de inregistrare fiscala, in cazul celorlalte categorii de contribuabili.

Contribuabilii nou-infiintati sunt obligati ca, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii, sa achizitioneze registrul unic de contro

REGISTRUL JURNAL DE ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI PENTRU PFA

Orice sumă platită, respectiv încasată, în numerar sau prin bancă se va înregistra în mod obligatoriu, cronologic, în Registrul-jurnal de încasări și plați (cod 14-1-1/b).

Potrivit OMFP 3512 / 2008 privind documentele financiar-contabile, REGISTRUL-JURNAL DE INCASARI SI PLATI (cod 14-1-1/b) servește ca:

– document de înregistrare a încasărilor și plăților;

– document de stabilire a situației financiare a contribuabilului care conduce evidența contabilă în partidă simplă;

– probă în litigii

Registrul-jurnal de încasări și plăți se arhivează împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

3. REGISTRUL INVENTAR PENTRU PFA

Servește ca document de înregistrare a bunurilor achiziționate sau realizate, pe baza documentelor justificative.

Persoanele care obțin venituri din activități independente și sunt obligate, potrivit legii, să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă sunt obligate ca cel puțin la sfârșitul exercițului financiar să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, potrivit procedurii stabilite prin OMFP 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii

La data de 31.12.2011 cu ocazia inventarierii anuale, rezultatele finale ale inventarierii se consemnează în Registrul inventar.

Potrivit art. 48 alin. (9) din Codul fiscal și pct. 41 din Normele de aplicare a Codului fiscal , toate bunurile și drepturile aferente desfășurării activității se înscriu în Registrul-inventar și constituie patrimoniul afacerii.

1.3 Declarațiile obligatorii către ANAF în cazul formei de impozitare – Sistem real

DECLARAȚIA 220

De la 1 ianuarie 2012, optiunea pentru determinarea venitului net in sistem real se exercita prin completarea declaratiei de venit estimat, declaratia 220, cu informatii privind determinarea venitului net anual in sistem real si depunerea formularului la organul fiscal competent.

Contribuabilii trebuie să depună declarația privind venitul estimat până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 15 zile de la inceperea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.

De asemenea, potrivit Codului Fiscal, opțiunea de a determina venitul net pe baza datelor din contabilitatea în partida simplă este obligatorie pentru contribuabil pe o perioada de 2 ani fiscali consecutivi și se consideră reînnoită pentru o noua perioadă dacă acel contribuabil nu solicită determinarea venitului net anual pe baza normelor de venit, prin completarea corespunzatoare a declarației de venit estimat și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv.

Îndiferent de forma de impozitare, impozitul pe venit se plătește trimestrial, cu urmatoarele termene: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 decembrie.

Declarația 200

Declarația se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, provenind din:

– Activități independente

– Cedarea folosinței bunurilor

– Activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real ș.a.

Delarația se depune până la data de 15 mai pentru anul anterior. Se completează înscriind cu majuscule, citeț și correct, datele prevăzute de formular.

Se completează în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil.

Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.

Anexa nr.1 Declarație pe propria răspundere ( față)

Anexa nr.2 Declarație pe propria răspundere (verso)

Anexa nr.3 Certificat de producător (față)

Anexa nr. 4 Certificat de producător(verso)

Anexa nr. 5 Certificat de înregistrare

Anexa nr 6. Certificat constatator

Anexa nr. 7 Rezoluție: admiterea cererii de înregistrare

Anexa nr. 8 Imprimate cu regim special

Anexa nr. 9 Registru de încasări și plăți 2013

Anexe

Anexa nr. 1 Declarația pe propria răspundere – față pg. 40

Anexa nr. 2 Declarația pe propria răspundere – verso pg. 41

Anexa nr. 3 Certificat de producător – față pg. 42

Anexa nr. 4 Certificat de producător – verso pg. 43

Anexa nr. 5 Certificat de înregistrare pg. 44

Anexa nr. 6 Certificat constatator pg. 45

Anexa nr. 7 Admiterea cererii de înregfistrare pg. 46

Anexa nr. 8 Imprimate cu regim special pg. 47

Anexa nr. 9 Registru de încasări și plăți pg. 48

Bibliografie

Alice Ene, Aria de cuprindere a noțiunii de „profesionist”. http://www.curierulfiscal.ro/files/2011/10/profesionist-alice-ene.pdf

C. Gheorghe, Concepte ale noului drept comercial: Profesionistul, în Curierul Judiciar, nr. 4/2012.

C. Stoica, Aspecte privind funcționarea societățiilor cooperatiste, în Revista de Contabilitate și Informatică de Gestiune, 2006

Dicționarul explicativ al Limbii Române, ed. a II- a, Ed. Universul Enciclopedic, București, 1996

Gheorghe Buta, Concepția monistă a Noului Cod Civil, Institutul de Cercetări Juridice „ Academia Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Craiova, 2011.

Lavinia Elena Smarandache, Comerciantul persoană fizică. Aspecte esențiale privind: dovada calității și atributele de identificare obligatorii, publicat în Pandectele Române nr. 5 din 2011

Simona Chirică, av. Mădălina Mitan, „Diverse aspecte în legătură cu adoptarea sistemului monist de noul Cod Civil”. Baroul București, SCA Schoenherr și Asociații

Smarada Angheni, Drept comercial.Profesioniștii-comercianți, Ed. C. H. Beck, București, 2013

Smarada Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C. H. Beck, București, 2007

Smaranda Angheni, Dreptul Comercial – Între dualism și monism, Noul Cod Civil. Comentarii, ed. a II-a, ed. Universul Juridic, 2011, pag. 45.

Stanciu D. Cărpenaru, Drept Comercial român, ed. a V-a, Ed. All Beck, București, 2004

Stanciu D. Cărpenaru, Drept Comercial în condițiile Noului Cod Civil,

T. Medeanu, M. Munteanu, O. Munteanu, Regimul juridic al patrimoniului regiilor autonome, în Revista de drept comercial nr. 10/1996

Țuțuianu Ion, Dreptul afacerilor. Suport de curs, Ed. Alma Mater, Bacău, 2013.