PROFESIONALE SPECIFICE CARIEREI DE CONSILIER EDUCATIONAL Prof. coordonator: Lector univ. dr. Strunga Alexandru Masterand: Floricica Liliana Andreea… [602336]
ROLUL PRACTICII REFLEXIVE IN
DEZVOLTAREA COMPETENTELOR
PROFESIONALE SPECIFICE CARIEREI
DE CONSILIER EDUCATIONAL
Prof. coordonator:
Lector univ. dr. Strunga Alexandru
Masterand: [anonimizat] 1. Fundamente stiintifice
1.1 Scopul și obiectivele consilierii în carieră
1.2 Etapele procesului de consiliere în carieră
1.3 Competențe necesare consilierului de orientare în carieră
1.4 Consilierul educational
INTRODUCERE
Când ne alegem și imaginăm cariera cei mai mulți dintre noi dorim să fim recunoscuți
ca fiind profesioniști buni și prima condiție ca acest deziderat să se realizeze este de a fi cu
adevărat profesioniști buni . Ce îl face pe un profesionist cu adevărat bun? Un cum ul de
factori, dar printre aceștia este și faptul că este un practician reflexiv .
Ce înseamnă a fi un profesor reflexiv? Să practici reflecția înainte, în timpul și după
acțiunea didactică, luând în considerare modurile în care persoana profesorului (setul de
convingeri personale, cunoașterea, experiențele, atitudinea etc) și contextul în care se produce
învățarea (constrângerile generate de contextul social) influențează învățarea sa personală și
pe cea a elevilor săi.
Am identificat 3 scopuri mari ale ref lecției pentru un profesor: privirea în oglindă pentru
a vedea cine suntem ca persoane, detașarea de evenimente pentru a le înțelege
semnificația, observarea imaginii noastre reflectate la nivelul elevilor/studenților.
Privirea în oglindă pentru a vedea ci ne suntem ca persoane ne aduce ca și beneficiu
autenticitatea. Profesorul autentic este cel care acționează din propria sa autoritate
profesională, este onest (caută și practică adevărul) și este direct (clar, precis). Vorbește aici și
acum (la subiect), din sine (lucruri pe care le -a experimentat mental, emoțional, obiectual) și
fără prejudecăți asupra altora (spune deschis ce experimentează în preajma altora). Modul în
care predă acest profesor se poate foarte bine întemeia pe principiile învățării din p sihologia
umanistă emise de Carl Rogers: învățăm dintr -o curiozitate naturală; învățarea semnificativă
se produce când conținutul acesteia este relevant pentru scopurile personale și când se
produce prin acțiune; învățarea este ușurată când cei care învață sunt implicați responsabil în
proces; independența, creativitatea și încrederea în sine apar când auto -criticismul și auto –
evaluarea sunt reduse, iar evaluarea făcută de ceilalți este de importanță secundară. Pentru a
deveni un astfel de profesor este nev oie să verificăm oglinda zilnic întrebându -ne: în ce
măsură ceea ce sunt în interior este congruent cu ceea ce văd în această oglindă? cum mă pot
vedea mai clar și mai obiectiv? cine (mai) sunt din punct de vedere profesional? (dimineața)
cum m -am manifest at azi? am dat maximul pe care puteam să îl dau? am fost prezent/ă în aici
și acum? cum s -a regăsit crezul meu profesional în ceea ce am făcut? (seara)
Detașarea de evenimente pentru a le înțelege semnificația ne aduce ca și beneficiu
înțelepciunea. Profes orul înțelept este cel care caută sensul și îl realizează; își dorește
instinctiv să se dezvolte personal; este o persoană complexă; este deschis și benevolent; are
relații bune cu ceilalți. La nivel funcțional, înțelege natura umană și a existenței, încea rcă să
învețe din propriile greșeli și din experiență; știe să asculte; știe că de -a lungul vieții ne
schimbăm valorile, raportarea la ce este dificil și ceea ce considerăm ca domenii divergente în
existență; știe când să ofere și când să se abțină de la s faturi; gândește atent înainte de a lua o
decizie. Pentru a deveni un astfel de profesor este nevoie să investești în mod conștienttimp în
gândire, să încerci să înțelegi și să conștientizezi modul în care funcționează propriile tale
mecanisme de cunoașter e și gândire, să scrii sau să discuți cu alții despre întrebări precum: ce
îmi doresc să realizez azi? cum îmi propun să fac acest lucru? cum am ajuns la concluzia că
acest curs al acțiunii este cel mai nimerit? cum îi va afecta pe ceilalți și cum mă va af ecta pe
mine acest curs al acțiunii? (înainte de a începe o zi de predare), cum reacționează
elevii/colegii la ce spun/fac? ce aș putea să schimb chiar acum? cât de aproape sunt de ce mi –
am propus și de unde știu că este așa? (în timpul unei zile de predar e); ce am reușit să realizez
azi? din ce motive? ce am învățat? care a fost rolul factorilor de context în realizarea mea de
azi?
Observarea imaginii noastre reflectate la nivelul elevilor/studenților ne aduce ca și
beneficiu finețea. Profesorul fin, rafin at este o persoană de calitate; are deja un stil elegant de
design și realizare a predării; este interesat de găsirea soluției elegante în predare – cum se
poate obține maxim de învățare cu minim de efort și irosire de resurse; caută calitatea
învățării; m odelează excelența. Pentru a deveni un astfel de profesor este nevoie să verifici
constant cum arată la nivelul elevilor/studenților tăi imaginea a ceea ce ai dorit să transmiți, să
verifici constant calitatea și eficiența învățării prin întrebări precum : ce resurse sunt necesare
pentru ca elevii să dobândească acele competențe pe care mi -am propus să le dezvolt? care ar
fi cea mai simplă manieră de a explica? cum pot elimina ostentația, afectarea și parada de
erudiție din stilul meu? cum răspunde structura lecției mele nevoilor fiecăruia dintre
elevii/studenții mei? (înainte de predare) predau ce am intenționat să predau? cât de corect
receptează elevii/studenții ceea ce tocmai transmit? (în timpul predării) căror nevoi de
învățare ale elevilor/studenților mei și ale mele am răspuns azi? în ce măsură am răspuns
acestor nevoi? am irosit resurse? am obținut maximul care putea fi obținut cu resursele pe care
le-am utilizat? ce e nevoie să schimb în designul meu pedagogic? (după predare)
Autenticitatea ne aduce apropierea de bine, înțelepciunea ne aduce apropierea de
adevăr, finețea ne aduce apropierea de frumos. Un profesor predă și informație și ceea ce este,
astfel că nevoia de reflecție vine din nevoia de a fi Bine, Adevăr, Frumos și a preda cu aceste
instru mente.
Capitolul 1. Fundamente stiintifice
1.1 Scopul și obiectivele consilierii în carieră
Consilierea în carieră vizează asistarea indivizilor, indiferent de vârstă și de momentul
vieții active, pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la propria carieră. Cu alte cuvinte,
consilierea în carieră se adresează deopotrivă elevilor , care fac primele alegeri legate de
viitorul lor profesional, și persoanelor adulte , care doresc să își dezvolte cariera sau să se
orienteze spre o nouă profesie.
În cadrul procesului de consiliere în carieră sunt investigate, pe de o parte, resursele și
aspirațiile personale (caracteristici individuale, nivelul de educație, experiența acumulată,
obiectivele de carieră), pe de altă parte, oportunitățile e xistente în mediu (oferta de educație
și/sau formare profesională, apariția de noi ocupații, soluții flexibile de angajare). Așadar,
consilierea în carieră are ca scop compatibilizarea resurselor și aspirațiilor personale cu
oportunitățile mediului socio -economic.
Spre deosebire de adulți, în cazul cărora consilierea în carieră îmbracă adesea forma
unei intervenții țintite pe rezolvarea unei probleme de carieră (reorientare profesională,
reinserție pe piața muncii după o perioadă de inactivitate etc.), în c azul elevilor, acest tip de
consiliere este, mai degrabă, un proces de explorare:
– explorarea caracteristicilor personale (elevii învață de ce este important să se
cunoască și identifică metodele prin care poate fi realizată autocunoașterea)
– explorarea lumii ocupaționale (elevii învață unde să caute informații despre
ocupații, care sunt caracteristicile ocupațiilor și cum să le compare între ele)
– explorarea ocupațiilor potrivite (elevii învață să identifice ocupațiile compatibile
cu profilul lor vocațional și să adune cât mai multe informații despre aceste ocupații)
– explorarea alternativelor/rutelor educaționale care îi pot conduce spre ocupațiile
compatibile (elevii învață să identifice alternativele educaționale, să le evalu eze și să ia decizii
cu privire la traseul educațional)
Astfel, la vârsta adolescenței obiectivele consilierii în carieră țin de:
Autocunoaștere – identificarea și înțelegerea caracteristicilor personale
relevante pentru orientarea în carieră (cunoașterea intereselor, abilităților, valorilor,
caracteristicilor de personalitate și conturarea profilului vocațional)
Explorarea lumii ocupațiilor – acumularea de informații referitoare la ocupații
(caracteristicile ocupațiilor și dinamica lor pe piața muncii)
Explorarea alternativelor de carieră – luarea deciziilor cu privire la carieră
(identificarea, explorarea și evaluarea alternativelor, având ca rezultat: alegerea unei
ocupații, alegerea unui traseu educațional)
Planificarea carierei – implementarea deciziilo r (stabilirea scopului și
obiectivelor de carieră pe termen scurt și mediu, elaborarea și implementarea unui plan
de acțiune) și, în timp, reevaluarea acestora
Tendințele actuale în consilierea carierei pun accent pe necesitatea formării și
dezvoltării abi lităților de management al carierei încă din timpul anilor de școală. Astfel, prin
programele de educație pentru carieră, elevii își însușesc primele noțiuni legate de:
promovarea personală, strategiile de căutare a unui loc de muncă, identificarea surselo r de
satisfacție profesională, învățarea permanentă, îmbinarea optimă a vieții profesionale cu viața
de familie etc.
1.2 Etapele procesului de consiliere în carieră
Atunci când ne referim la procesul de consiliere în carieră trebuie să facem distincție
între: demersul tipic de consiliere , cu valențe normative, care impune parcurgerea succesivă a
mai multor pași, și un demers centrat pe nevoile clientului , asemănător unui proces de
rezolvare de probleme, care presupune identificarea și rezolvarea problemei țintă cu care se
confruntă clientul.
Procesul tipic de consiliere în carieră presupune parcurgerea următorilor pași:
1. Evaluarea caracteristicilor personale (interese, abilități, caracteristici de
personalitate, valori) și întocmirea profilului vocațional al clientului.
2. Explorarea lumii ocupațiilor (caracteristici ale ocupațiilor).
3. Identificarea și evaluarea alternativelor (ocupații potrivite, trasee
educaționale).
4. Elaborarea planului de carieră (scop și obiective de carieră, plan de
acțiune).
5. Dezvoltarea a bilităților de management al carierei (promovare
și dezvoltarea personală).
Acest demers reprezintă, mai degrabă, un standard care se aplică identic în cazul tuturor
clienților, fără să țină seama de nevoile individuale ale acestora. Prin prisma unei astf el de
abordări, toți clienții au aceleași nevoi și urmăresc aceleași obiective.
În practică însă, lucrurile sunt mult mai nuanțate. În cele mai multe situații, clienții (fie
că sunt elevi, fie că sunt persoane adulte) se prezintă la consilierul de orientar e în carieră cu
probleme țintite care nu necesită abordarea tuturor pașilor menționați. De exemplu, un client
poate solicita ajutorul consilierului doar pentru a obține cât mai multe informații despre
ocupațiile de pe piața muncii sau pentru a -și întocmi u n curriculum vitae, un alt client vrea să –
și exploreze interesele, abilitățile și valorile, pe când un altul vrea ajutor în elaborarea planului
de carieră. Un bun consilier se va axa pe cerința sau cerințele clientului, fără să îl plimbe prin
toți pașii pr ocesului de consiliere. Alftel spus, eficiența procesului de consiliere în carieră nu
este dată de implementarea obligatorie a unui demers standard, cât mai ales de competența
consilierului în a -și ajuta clientul să -și identifice problema reală cu care con fruntă și de a -și
centra intervenția pe nevoile acestuia.
În concluzie, identificarea nevoilor este, poate, cel mai important pas din cadrul
procesului propriu -zis de consiliere în carieră. Cei mai mulți dintre clienți nu au o
reprezentare clară a nevoilor pe care le au în raport cu alegerile pe care trebuie să le facă în
planul carierei. Atunci când ajung în fața unui consilier de orientare în carieră, problema pe
care acești clienți o acuză, cel mai adesea, ține de incapacitatea de a lua o decizie. Astfel ,
consilierului îi revine rolul de a -și ghida clientul în identificarea problemelor sale reale, a
factorilor care stau la baza acestor probleme și, implicit, în conturarea nevoilor individuale de
consiliere.
Metode, tehnici ;i instrumente utilizate în proc esul de consiliere a carierei sunt selectate
în funcție de nevoile individuale ale persoanei consiliate și de competențele
consilierului, conferite acestuia prin pregătirea de specialitate.
Incercand o abordare exhaustiva a procesului de consiliere si orientare scolara si
profesionala, Gh. Tomsa (1999) propune mai multe directii de actiune: cunoasterea
personalitatii elevilor, educarea acestora in vederea alegerii carierei, informarea scolara si
profesionala, consilierea si indrumarea spre anumite studi i si profesii.
Dintre acestea, semnificative pentru activitatea desfasurata de consilierii scolari sunt :
· cunoasterea personalitatii elevului ;
· informarea scolara si profesionala ;
· consilierea propriu -zisa.
Aceste directii de act iune sunt, de fapt, etape pe care trebuie sa le parcurga procesul de
consiliere si orientare desfasurat in cadrul Centrelor si Cabinetelor Scolare de Asistenta
Psihopedagogica.
1. Cunoasterea personalitatii elevului
Cunoasterea personalitatii elevului repr ezinta un proces complex si de durata, o conditie
fundamentala a organizarii si desfasurarii eficiente a procesului de educatie, in general, dar si
o componenta esentiala a procesului de consiliere si orientare in scoala.
O serie de date precum: nivelul de cunostinte si capacitatea intelectuala a elevilor,
interesele si aptitudinile acestora, posibilitatile de dezvoltare intr -un anumit domeniu de
activitate, preferintele, aspiratiile, dorintele profesionale, atitudinea fata de invatare, fata de
munca, fata de societate, reprezinta repere importante in actiunea de cunoastere a
personalitatii elevului, actiune la care participa nu doar psihologul scolar, profesorul -consilier,
ci toate cadrele didactice ale unei scoli.
Metodele curente de investigare a individu alitatii utilizate in consilierea si orientarea
scolara si profesionala sunt:
· observatia ;
· convorbirea ;
· chestionarul ;
· testul psihologic ;
· evaluarea produselor activitatii ;
· metoda aprecierii obiective a personalitatii ;
· fisa de caracterizare psihopedagogica ;
· tehnici sociometrice.
Observatia – metoda fundamentala de cunoastere a personalitatii; consta in surprinderea
manifestarilor tipice, constante, definitorii ale comportamentului unui subiect in diferite
medii, in cursul desfasurarii anumitor activitati (exemplu : modul de lucru, perseverenta,
indemanarea, interesul, initiativa, constiinciozitatea etc.).
Ca metoda de cunoastere, observatia trebuie sa respecte anumite conditii :
· Datele observate sa fie consemnate imediat intr -o fisa de observatie curenta
. In formatiile culese sa fie interpretate pe baza unor criterii bine delimitate.
· Sa surprinda situatii cat mai variate, prin repetarea actiunilor de observar e.
· Sa utilizeze tehnici suplimentare de inregistrare, astfel incat, datele obtinute sa fie
cat mai obiective si conforme cu realitatea.
Convorbirea – metoda de culegere a unor informatii prin tehnici operationale de
tipul "intrebare -raspuns''; ofera posibilitatea de cunoastere a atitudinilor, opiniilor, motivelor,
intereselor, aspiratiilor, cunostintelor in diferite domenii, sentimentelor, convingerilor
subiectului.
Eficienta acestei metode depinde de respectarea anumitor reguli:
· discut ia sa aiba un caracter natural si sa abordeze in mod treptat problema in
cauza;
· rezultatele obtinute vor fi notate in caietul de observatii si confruntate cu datele
furnizate de alte metode de cunoastere a personalitatii.
· convorbirea sa s e desfasoare intr -o atmosfera de incredere si intr -o ambianta
naturala, obisnuita;
· convorbirea trebuie organizata si desfasurata in conformitate cu anumite scopuri
dinainte stabilite.
Utilizarea convorbirii de c atre consilier poate fi deosebit de eficienta, intrucat ea are la
baza contactul viu si permanent cu subiectul. De altfel, convorbirea este suportul consilierii
psihologice propriu -zise.
Chestionarul – este un instrument prin care consilierul poate obtine o serie de date
privind aspiratiile, preferintele, interesele, opiniile, atitudinile, motivatia, trasaturile de
personalitate ale subiectului consiliat.
Chestionarul cuprinde in structura sa o serie de intrebari. Modul de formulare si
organizare a intrebarilor – claritate, concizie, succesiu ne logica, adecvarea la specificul
problemei si la particularitatile populatiei investigate etc. – constituie o conditie a valorii
eficientei acestei metode (Chircev si Salade, 1976, p. 34).
In literatura de specialitate gasim diverse incercari de clasific are a chestionarelor. Mai
semnificativa este cea realizata dupa forma intrebarilor :
· chestionare cu intrebari inchise, in cazul carora subiectul trebuie sa aleaga intre 2
sau 3 raspunsuri de tipul: Da /Nu ; Intotdeauna/Uneori/Niciodata;
· chestionare cu intrebari precodificate multiplu, in cazul carora subiectul trebuie sa
aleaga un raspuns dintr -o serie de raspunsuri gata elaborate;
· chestionare cu intrebari deschise, care ofera posibilitatea subiectului de a raspunde
intr-o maniera personala;
· chestionare cu intrebari mixte, in cadrul carora alterneaza intrebarile inchise cu
cele deschise.
Exista, de asemenea, chestionare standardizate (de personalitate, de interese, de atitudini
etc.) utilizate, de regula, ca metode de diag noza psihologica.
Testul psihologic – proba standardizata ; consta in rezolvarea unor sarcini – identice
pentru toti subiectii – masurate cu etaloane precise si raportarea rezultatelor la caracteristicile
populatiei de apartenenta a subiectilor evaluati.
Testul este un instrument precis si rapid pentru aprecierea capacitatilor individuale. Este
vorba, dupa cum afirma A. Anastasi, despre o masura obiectiva si standardizata a unui
esantion de comportamente. In mai multe tari europene, tendinta actuala este de indepartare
treptata de utilizarea bateriilor de teste specifice consilierii si de fundamentare a deciziilor de
consiliere si orientare exclusiv pe baza acestora.
In general, testele psihologice nu trebuie utilizate in exces si in toate situatiile, ci doa r in
urmatoarele categorii de imprejurari (cf. M. Jigau, 2001, p. 157):
· cand exista un decalaj evident intre aspiratiile profesionale
si resursele intelectuale, de educatie si formare ale clientului;
· cand exista dificultati de comunicare sau clientul este nehotarat cu privire la
viitorul sau profesional ;
· cand optiunea clientului vizeaza o profesie care cere aptitudini speciale etc.
Testele raman totusi instrumente psihologice de evaluare ce nu pot fi ignorate, mai ales
in situatiile in care este necesara masurarea aptitudinilor intelectuale, a principalelor trasaturi
de personalitate, a potentialului creativ sau a altor aspecte comportamentale sau de
temperament.
Fara a le considera tehnici exclusive de investigare a person alitatii, testele prezinta o
serie de avantaje pentru procesul de consiliere si orientare scolara si profesionala :
· Testele usureaza selectia, inlocuind sau completand criteriile traditionale. Aceasta
selectie, bazata atat pe achizitiile dobandite cat si pe posibilitatile intelectuale, atat pe valoarea
globala cat si pe capacitatile speciale ale indivizilor, va permite alegerea profilurilor scolare
cat si a ocupatiilor care convin fiecaruia.
· Cu ajutorul testelor se investigheaza rata progr esului scolar individual intr -o
anumita perioada ; subiectii indecisi sunt sprijiniti in a -si alege o ruta scolara si profesionala
adecvata.
· Testele stimuleaza procesul de autocunoastere, autoevaluare.
Categoriile de teste specifice consilierii si orientarii scolare si profesionale sunt
urmatoarele:
· de masurare a aptitudinilor intelectuale – teste de inteligenta, care vizeaza factori
precum: intelegerea verbala, memoria, rationamentul, calculul numeric etc.;
· de investigare a trasa turilor de personalitate;
· de sondare a intereselor profesionale;
· de masurare a creativitatii;
· de masurare a aptitudinilor senzoriale (acuitate vizuala, auditiva, praguri
senzoriale);
· de masurare a aptitudinilor psihomotrice (coordonare motorie, orientare spatiala,
viteza de reactie, dexteritate);
· de masurare a aptitudinilor tehnice (rationament tehnic, aptitudini manipulatorii) ;
· de masurare a cunostintelor (generale sau in anumite domenii profe sionale) ;
· de evaluare a aptitudinilor practice de lucru si rezolvare a anumitor situatii.
Aplicarea si interpretarea testelor necesita din partea consilierului o pregatire speciala in
domeniul psihodiagnozei. In acest scop, el trebuie sa tina sea ma de cateva repere:
· sa aleaga testul potrivit situatiei investigate ;
· sa tina cont de limitele si conditiile speciale de utilizare prezentate de autor in
manualul testului;
· sa creeze un cadru adecvat unei examinari psihologice;
· sa pastreze o atitudine neutra pe parcursul intregii perioade de examinare;
· sa coroboreze rezultatele obtinute cu alte informatii despre subiect: istoria
personala, date despre familie, rezultate scolare, aspiratii etc.;
· sa corec teze permanent valoarea diagnostica si prognostica a acestor instrumente
psihologice de evaluare, urmarind confirmarea sau nu a predictiilor lor;
· scorurile la teste, oricat de slabe ar fi, nu trebuie prezentate in mod negativ ;
consilierul va prez enta subiectului disponibilitatile de care dispune pentru anumite domenii de
activitate scolara sau profesionala; fiecare calitate sau aptitudine trebuie relevata si
obiectivata, evitandu -se demoralizarea subiectului.
Evaluarea produselor activitatii – metoda de obtinere indirecta de date despre subiect
prin analiza produselor activitatilor desfasurate de catre acesta : lucrari de control, referate,
eseuri, creatii tehnice, artistice etc. Ele ne pot furniza informatii despre capacitatea de
concentrare, capa citatea de intelegere, capacitatea de elaborare mintala, volumul si precizia
cunostintelor, capacitatea de aplicare a acestora in practica, aptitudinile generale si speciale,
bogatia imaginatiei, creativitatea, trasaturi caracteriale si temperamentale, sti lul de munca etc.
Drept criterii de analiza a produselor activitatii subiectului se considera a fi:
originalitatea, expresivitatea, aplicabilitatea etc.
O importanta deosebita o prezinta analiza produselor realizate de subiect in mod
spontan, in timpul sau liber. Ele ne dezvaluie cu o fidelitate sporita orientarea motivationala
si interesele , arata Chircev si Salade (1976, p. 47).
Metoda aprecierii obiective a personalitatii a fost elaborata de psihologul roman Gh.
Zapan (1957), pe baza unor cercetari exper imentale desfasurate initial intre anii 1931 -1933.
Ea se aplica, de regula, pe o clasa de elevi, pe o grupa de studenti sau adulti care lucreaza
impreuna, se cunosc intre ei si au conditii care le dau posibilitatea sa se observe si sa se
cunoasca din ce in ce mai bine.
Obiectivul principal este acela de a surprinde gradul de intercunoastere dintre membrii
unui microgrup si de a educa abilitatea de intercunoastere obiectiva a acestora.
Procedeul experimentat de autor este urmatorul : se ofer a elevilor o anumita proba, spre
exemplu, una constand din mai multe probleme de matematica, pe care acestia trebuie sa le
rezolve. Dupa ce elevii rezolva proba, li se cere sa noteze, in ordine ierarhica, primii 30%
dintre colegii care considera ca vor lua notele cele mai bune si ultimii 30% care considera ca
vor lua notele cele mai slabe. Fiecare elev se va aprecia si pe sine, fie intre primii 30%, fie
intre ultimii 30%, sau se va lasa nescris, adica va figura printre cei de valoare medie.
De asemenea, profesorul, inai nte de a corecta lucrarile, va aprecia pe primii 30% si pe
ultimii 30% din elevii clasei la proba respectiva. In acest fel, profesorul are posibilitatea de a –
si perfectiona deprinderea de a cunoaste si aprecia obiectiv elevii.
Analog, consilierul scolar po ate utiliza aceasta metoda, luand drept criteriu de referinta
diverse aptitudini si trasaturi de personalitate ale subiectilor investigati.
Aplicarea curenta a metodei aprecierii obiective a personalitatii in practica consilierii si
orientarii elevilor pre zinta cateva avantaje :
· permite o diagnoza rapida a unor capacitati intelectuale sau trasaturi caracteriale;
· educarea capacitatii de apreciere si autoapreciere obiectiva la elevi;
· dezvoltarea la elevi a responsabilitatii propriilor aprecieri si decizii.
Fisa de caracterizare psihopedagogica – mijloc pentru consemnarea, sistematizarea,
prezentarea si organizarea datelor semnificative din diferite planuri ale personalitatii sau ale
mediului de provenienta/s colar, obtinute prin metode si tehnici specifice, in scopul cunoasterii
subiectului investigat.
Tehnici sociometrice : modalitati de evidentiere a dinamicii grupului, a sistemului de
relatii interpersonale in diferite colectivitati.
In cadrul tehnicilor so ciometrice sunt incluse: testul sociometric, matricea sociometrica
sau sociomatricea, indicii sociometrici, sociograma (individuala si colectiva) etc.
· Testul sociometric se prezinta sub forma unor intrebari (itemi) despre
preferintele, respingeril e, atitudinea neutra a membrilor unui grup (spre exemplu, clasa de
elevi), unii fata de altii.
· Matricea sociometrica sau sociomatricea este o tehnica de prelucrare a datelor
obtinute prin testul sociometric. Se prezinta sub forma unui tabel cu dub la intrare, in care sunt
introdusi, cu initiale si in ordine alfabetica, atat pe orizontala cat si pe verticala, subiectii
testati. In dreptul fiecarui subiect (pe orizontala) se noteaza cu semne (+, – sau culori diferite)
alegerile si respingerile. Pe baz a acestor date empirice se pot calcula apoi o serie de indici
sociometrici, cum ar fi: pozitia sociometrica a fiecarui subiect, statutul sociometric, coeziunea
grupului etc.
· Sociograma , introdusa de J.L. Moreno, este reprezentarea grafica a relati ilor
interpersonale.
Informatiile obtinute prin tehnicile sociometrice sunt deosebit de utile consilierului
scolar, in incercarea lui de a orienta pozitiv relatiile interpersonale din cadrul claselor de elevi.
Aceste tehnici pot furniza, totodata, si date importante cu privire la pozitia ocupata de elevi in
cadrul microgrupului scolar datorita prezentei sau absentei anumitor capacitati sau trasaturi de
personalitate, datorita motivatiei care sta la baza alegerilor si respingerilor exprimate, precum
si dator ita gradului de intercunoastere al elevilor (Gh. Tomsa, 1999, p. 215).
2. Informarea scolara si profesionala
Pentru a ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si profesionale realiste este absolut
necesara informarea elevilor cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la
posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea profesiilor si dinamica ei
specifica, la perspectivele dezvoltarii social -economice si oferta sociala de munca in d iferite
sectoare de activitat e.
In practica propriu -zisa a consilierii si orientarii, informarea elevilor asupra tipurilor de
scoli si a profilurilor de studii, precum si asupra profesiilor si cerintelor vietii sociale se
caracterizeaza printr -o succesiune gradata de actiuni, care por nesc de la o informare cu
caracter general spre una aprofundata si specializat a (cf. I. Holban, 1973, p. 49).
In urma diverselor contacte cu surse de informare si in urma discutiilor purtate cu
consilierul scolar, elevul se va decide asupra unui domeniu de activitate sau chiar a unei
profesii. Alegerea trebuie sa -i apartina in totalitate, consilierul doar asistandu -l in evaluarea
propriilor decizii. Rolul consilierului este de a -l invata pe elev cum sa obtina informatii utile,
cum sa le utilizeze eficient, sa le coreleze si sa le raporteze la posibilitatile sale. Elevul trebuie
sa stie ca alegerea sa nu trebuie sa fie definitiva, in sensul ca se poate reveni asupra ei.
G. Collins (1988) reda sintetic procesul de luare a deciziei profesionale:
· Alcatu irea unei liste cu : interese, abilitati, domenii de experienta, scopuri in viata,
obiective profesionale, profesiunea visata;
· Culegerea de informatii despre un numar de pr ofesiuni si posibilitatile lor;
· Alcatuirea unei liste evaluative a unui numar de profesiuni (alternative) si
posibilitatile lor (aspecte pozitive si negative);
· Decizia de a urma o alternativa;
· Miscarea in directia aleasa;
· Evaluarea deciziei.
3. Consilierea propriu -zisa
Divizarea procesului de consiliere si orientare in componente structurale sau directii
principale de actiune (cunoasterea, informarea si consilierea/indrumarea) este conventionala.
In practica consilierii si orientarii aceste componente se intrepatrund si se interconditioneaza,
iar consilierea sau indrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultanta a intregului proces.
Consilierea individuala se defineste prin relatia consilier -client, in cadrul careia
consilierul asista clientul in rezolvarea problemelor mentale, emotionale sau
socio/profesionale. Programul de consiliere individuala se desfasoara in sesiuni (sedinte)
terapeutice care confera clientului maxima confidentialitate, ceea ce permite explorarea
ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice.
Consilierea de gru p este data de procesul de relationare a consilierului cu un grup ai
carui membri au o problema comuna.
Scopul general pentru care se deruleaza consilierea in grup este acela de a facilita si
intari invatarea, a practica si exersa acele comportamente socia le dezirabile, favorabile
dezvoltarii personalitatii, insertiei socio -profesionale reusite, planificarii si punerii in practica
a unui proiect cu privire la cariera etc.
Prin prezentarea propriilor experiente (pozitive si negative), grupul conduce la
cristalizarea unui sentiment de comunitate, avand la baza nevoia de afiliere, apartenenta, se
clarifica dorinte, nevoi si optiuni, iar autorealizarea pozitiva a fiecarui membru este raportata
la dinamica grupului. Se creeaza, astfel, un mediu care dezvolta part icipantilor capacitatea de
a obtine informatii si abilitati, de a -si forma atitudini constructive. In interiorul grupului,
subiectii invata ca nu sunt singurii care intampina dificultati, care au griji si temeri.
1.3 Competențe necesare consilierului de orientare în carieră
În cadrul sistemului nostru de educație, orientarea și consilierea în carieră a elevilor este
asigurată de două categorii de specialiști: psihologul școlar și consilierul școlar .
Psihologul școlar este un specialist în psihologie educ ațională și/sau consiliere psihologică,
care investighează problemele de natură psihologică specifice mediului școlar; explică și
promovează înțelegerea procesului de dezvoltare a copilului/adolescentului și a relațiilor
dintre acest proces, comportament ș i învățare; selectează, administrează și interpretează
instrumente standardizate de evaluare psihologică; stabilește și comunică diagnosticul;
elaborează și implementează planuri individualizate/de grup cu caracter preventiv și/sau de
intervenție; oferă co nsiliere psihologică specializată în domeniul educațional; desfășoară
activități de cercetare psihologică.
Psihologul școlar este licențiat în psihologie, formarea profesională inițială a acestuia
realizându -se prin forme specifice sistemului național de învățământ care asigură dobândirea
competențelor profesionale minime necesare exercitării profesiei de psiholog.
Competențele specifice necesare psihologului școlar sunt formate și dezvoltate prin programe
de pregătire profesională complementară și / sau programe de formare profesională continuă
realizate prin forme specifice sau altele decât cele specifice sistemului național de învățământ.
Conform standardului ocupațional, competențele profesionale ale psihologului școlar sunt
grupate în competențe generale , necesare tuturor specialiștilor care își desfășoară activitatea
în sistemul de educație, și competențe specifice , aplicabile doar acestei calificări.
Competențele generale :
1. Managementul carierei
2. Implementarea standardelor de calitate specifice domeniului
3. Integrarea TIC în educație și formare
4. Respectarea deontologiei și standardelor profesionale
Competențe specifice :
1. Definirea problemelor și adoptarea deciziei de intervenție
2. Evaluarea psihologică
3. Stabilirea și comunicarea diagnosticului
4. Intervenția psihologică
5. Consilierea psihologică în domeniul educațional
6. Consilierea în carieră
7. Cercetarea psihologică
Competențele mai sus menționate acoperă toată gama de activități solicitate de mediul în care
psihologul școlar își desfășoară activit atea. Pentru realizarea activităților specifice procesului
de orientare și consiliere în carieră, psihologul școlar trebuie să își formeze și să -și dezvolte
acele competențe profesionale care au ca obiectiv:
1. Definirea problemelor de carieră ale elevilor
2. Evaluarea intereselor, abilităților, valorilor și caracteristicilor de personalitate
3. Întocmirea profilului vocațional
4. Explorarea lumii ocupațiilor
5. Asistarea elevilor în elaborarea și implementarea planului de carieră
6. Soluționarea problemelor de carieră și/sau a problemelor psihologice asociate
7. Formarea abilităților de management al carierei
În conformitate cu cerințele specifice ocupației, psihologul școlar realizează următoarele
sarcini :
– evaluează nevoile de consiliere în carieră ale elevilor;
– identifică și analizează problemele de carieră cu care se confruntă elevii: indecizie de
carieră, anxietate generată de luarea unei decizii de carieră, conflicte între opțiunile
elevilor și cele ale părinților etc.;
– stabilește resursele necesare soluționă rii problemelor identificate și adoptă decizia de
intervenție;
– evaluează interesele, abilitățile și valorile elevilor;
– întocmește profilul vocațional al elevilor;
– prezintă și explică profesorilor, părinților și elevilor rezultatele evaluării psihologice ;
– consiliază elevii în luarea deciziilor legate de carieră și oferă suport în elaborarea și
implementarea planurilor individualizate de carieră
– oferă intervenție psihologică specializată în scopul: optimizării autocunoașterii și
dezvoltării personale;
– asistă părinții în orientarea în carieră a copiilor lor;
– asistă profesorii în parcurgerea etapelor specifice procesului de orientare în carieră a
elevilor;
– dezvoltă programe de consiliere psihologică destinate elevilor, cadrelor didactice și
părinților / aparținătorilor elevilor.
Realizarea sarcinilor de muncă presupune cunoștințe teoretice și practice de: psihologie,
consiliere și terapie educațională, științele educației, limbă și comunicare, sociologie și
antropologie, servicii clienți și personal, cal culatoare și software, precum și deprinderi sociale
și deprinderi de rezolvare de probleme. Totodată, îndeplinirea cerințelor specifice ocupației
necesită un nivel foarte bun de dezvoltare a abilității generale de învățare, o bună capacitate
de procesare r apidă a informației și o abilitate crescută de a lua decizii corecte, cât mai
raționale.
Beneficiarii serviciilor oferite de psihologul școlar sunt: elevii, cadrele didactice și personalul
instituției de învățământ, părinții / aparținătorii elevilor.
Psihologii școlari care au dobândit statutul de "psiholog cu drept de liberă practică" își
exercită profesia cu respectarea principiilor și standardelor etice stipulate în Codul
deontologic elaborat de organizația profesională reprezentativă (Colegiul Psiholo gilor din
România).
1.4 Consilierul educational
Consilierul educational este un specialist în educație care planifică și desfășoară activități de
consiliere educațională individuală sau de grup care au drept obiectiv adaptarea elevului la
probleme specifice mediului școlar; implementează programele de educație pentru carieră în
scopul formării de competențe în domeniile vizate prin aria curriculară “Consiliere și
orientare”; organizează programe extracurriculare de orientare vocațională; promovează și
implementează programele de educație pentru sănătate care vizează formarea și dezvoltarea la
elevi a abilităților de management al stilului de viață.
Calificarea de consilier școlar este necesară cadrelor didactice licențiate în psihologie,
științele ed ucației sau științe socio -umane care doresc să se specializeze în consiliere
educațională și consiliere și orientare. O altă categorie de cadre didactice care sunt abilitate să
intervină în orientarea în carieră a elevilor, sunt profesorii diriginți (profe sori-consilieri)
responsabili cu implementarea curriculumului "Consiliere și orientare".
Competențele specifice necesare consilierului școlar sunt formate și dezvoltate prin programe
de formare continuă organizate prin structuri (centre / departamente) apa rținând sistemului
național de învățământ specializate în pregătirea cadrelor didactice.
Conform standardului ocupațional, competențele profesionale ale consilierului școlar sunt
grupate în competențe generale , necesare tuturor specialiștilor care își des fășoară activitatea
în sistemul de educație, și competențe specifice , aplicabile doar acestei calificări.
Competențele generale :
1. Managementul carierei
2. Implementarea standardelor de calitate specifice domeniului
3. Integrarea TIC în educație și formare
Competențe specifice :
1. Analiza problemelor specifice mediului școlar (inclusiv a nevoilor de orintare în
carieră ale elevilor)
2. Organizarea activităților de consiliere educațională/orientare vocațională
3. Orientarea vocațională
4. Educația pentru carieră
5. Promovarea programelor de educație pentru sănătate
6. Aplicarea principiilor, metodelor, și tehnicilor de consiliere educațională/orientare
vocațională
Altfel spus, consilierul școlar trebuie să își formeze și să -și dezvolte competențele
profesionale necesare pentru realizarea următoarelor sarcini :
– analizează și identifică nevoile de orientare în carieră ale elevilor;
– planifică și organizează activități de orientare vocațională individuală și/sau de grup
adresate elevilor;
– implică elevii în activități de autocunoaștere și dezvoltare personală și îi asistă elevii în
formarea și dezvoltarea deprinderilor și atitudinilor utile în luarea deciziilor legate de
carieră;
– investighează caracteristicile personale relevante pentru orientarea vocațională și le
analizează în raport cu opțiunile și oportunitățile educaționale și profesionale ale
elevilor;
– întocmește profilul vocațional și recomandă elevilor programe de studiu adecvate
aptitudinilor, intereselor și scopurilor educaționale;
– organizează activități extracurriculare care facilitează accesul elevilor la informații
relevante pentru deciziile legate de alegerea carierei (zilele carierei, vizite în instituții/
organizații, invitați din diferite domenii de activitate);
– recomandă și încurajează elevii și p ărinții acestora să solicite ajutorul psihologului
școlar în cazul în care se confruntă cu probleme psihologice care necesită intervenție
specializată;
– selectează și aplică principii, metode și tehnici de consiliere educațională;
– colaborează cu părinții, tutorii legali și alți specialiști în educație (cadre didactice,
psiholog școlar) în activități care au ca obiectiv orientarea vocațională a elevilor.
– Realizarea sarcinilor de muncă presupune cunoștințe teoretice și practice de
consiliere și terapie educa țională, științele educației, psihologie, limbă și comunicare,
servicii clienți și personal, calculatoare și software, precum și deprinderi sociale,
deprinderi utilizate în învățare și deprinderi de rezolvare de probleme. Totodată,
îndeplinirea cerințelor specifice ocupației necesită un nivel bun de dezvoltare a
abilității generale de învățare, o bună capacitate de procesare rapidă a informației și o
abilitate crescută de a lua decizii corecte, cât mai raționale.
–
– Activitatea profesională a psihologului șco lar și a consilierului școlar
(profesor -consilier) se desfășoară în conformitate cu reglementările legislative emise
de Ministerul Educației Naționale. În Tabelul 1 sunt prezentate comparativ: cerințele
de pregătire educațională, competențele specifice, in strumentele de lucru și
beneficiarii serviciilor furnizate de către specialiștii implicați în procesul de orientare
și consiliere în carieră a elevilor.
Tabelul 1. Specialiști implicați în procesul de orientare și consiliere în carieră a
elevilor
Tip d e
specialist
Psiholog școlar Consilier școlar Profesor –
consilier
Criterii
Studii Licență în psihologie Licență în psihologie, Licență
Master în psihologie științele educației sau
educațională sau științe socio -umane
consiliere psihologică
Tip de Consiliere psihologică Consiliere psihologică Consiliere
educațională
intervenție Consiliere educațională (consilierii școlari licențiați
în psihologie)
Consiliere educațională
(toți consilierii școlari)
Competențe Evaluare psihologică Investigarea Investigarea
specifice Intervenție psihologică caracteristicilor personale caracteristicilo
r personale
primară relevante pentru orientarea relevante
pentru
orientarea
Consiliere în carieră vocațională vocațională
Orientarea vocațională Orientarea
vocațională
Educație pentru carieră Educație pentru
carieră
Activități de Informare Informare Informare
orientare și Orientare vocațională Orientare vocațională Orientare
vocațională
consiliere în Consiliere în carieră (toți consilierii școlari)
carieră Consiliere în carieră
(consilierii școlari licențiați
în psihologie)
Instrumente Instrumente
standardizate Instrumente standardizate Instrumente
alternative de
utilizate de evaluare
psihologică de evaluare psihologică evaluare și
investigare a
Consilierul scolar este un profesor cu specialitatea pedagogie, psihologie, sociologie,
care isi desfasoara activitatea in cadrul centrelor si a cabinetelor de asistenta psi
hopedagogica, instituie conform Legii invatamantului in calitate de unitati conexe ale
invatamantului preuniversitar.
Rolul consilierului scolar corespunde statutului sau de cadru didactic (profesor –
consilier) care imbina activitatea de asistenta psihoped agogica a principalilor "actori ai
educatiei" (profesori, elevii, parintii) cu norma de predare -invatare -evaluare (/) in specialitate,
realizata, de regula, in invatamantul liceal sau/si la cursurile de perfectionare ale
educatoarelor si invatatorilor, org anizate prin liceele pedagogice.
Activitatea de baza a consilierului -scolar (profesorului -consilier), definita ca activitate
complexa de asistenta psihopedagogica si sociala a cadrelor didactice, elevilor si parintilor,
include un ansamblu de actiuni speci fice ( Asistenta psihopedagogica a elevilor, cadrelor
didactice si parintilor):
– informare de specialitate (in domeniul teoriei educatiei, didacticii generale, teoriei
curriculumului, psihologiei generale, psihologiei educatiei, psihologiei varstelor, met odologiei
cunoasterii elevului, managementului educatiei, sociologiei educatiei);
– consultare de specialitate (necesara pentru cunoasterea elevului si pentru proiectarea
pedagogica a activitatii didactice si educative) – Caietul dirigintelui, Fisa scolara , Proiectarea
pedagogica;
– examinare de specialitate (prin diferite metode de cunoastere a elevului , in general
prin aplicarea unor teste in mod special) – Bateria de teste, Cunoasterea elevului;
– orientare scolara, profesionala si sociala (cu scop de i nvestigare, informare, formare' –
dezvoltare, integrare; cu implicarea tuturor factorilor responsabili: scoala, familie, colectiv
didactic, elev, comunitate educativa locala) – Orientarea scolara st profesionala;
– perfecponare (in domeniul pedagogiei, psiho logiei, sociologiei educatiei/conform
programelor institutionalizate la nivel central, teritorial si focal) – Perfectionarea cadrelor
didactice;
– cercetare pedagogica (orientata, mai ales in domeniul didacticii generale si a -plicate)
– Cercetarea pedagogi ca.
Aceste actiuni specifice vizeaza, pe de o parte, stimularea procesului de adaptare
optima a elevului la cerintele societatii, scolii, colectivului didactic, colectivului clasei,
familiei, comunitatii educative locale, teritoriale, nationale, iar, pe de alta parte,
perfectionarea capacitatii profesorilor de proiectare pedagogica optima a activitatii didactice
si educative.
indeplinirea acestor obiective fundamentale angajeaza colaborarea profesorilor –
consilieri cu toti factorii implicati in proiectarea, realizarea si perfectionarea sistemului si a
procesului de invatamant la nivel teritorial si local.
Profesorul -consilier, coordonator al centrului de asistenta psihopedagogica (judetean,
respectiv al municipiului Bucuresti) contribuie la realizarea acestor obiective conform
statutului sau care prevede ( Regulamentul de organizare si de functionare a centrului de
asistenta psihopedagogica si a cabinetelor interscolare de asistenta psihopedagogica, elaborat
de Ministerul invatamantului, Directia Generala a in vatamantului Preuniversitar):
– coordonarea activitatii centrului si a cabinetelor interscolare de asistenta
psihopedagogica organizate in cadrul judetului (respectiv al muncipiului Bucuresti);
– asigurarea legaturilor metodologice si de informare cu Ministerul invatamantului si
cu Institutul de Stiinte ale Educatiei;
– participarea la activitatile de perfectionare organizate de Casa Corpului Didactic;
– participarea la activitatile de inspectie scolara, organizate de Inspectoratul Scolar;
– participar ea la sedintele Consiliului consultativ al Inspectoratului scolar (din care
poate face parte);
– colaborarea cu Directia Judeteana de Munca si de Protectie Sociala, cu Centrul
Judetean de Medicina Preventiva (respectiv cu Directia si Centrul muncipiului Bu curesti) si
cu mass. media teritoriala si locala.
Profesorii -consilieri de la centrul de asistenta psihopedagogica judetean (respectiv al
municipiului Bucuresti) indeplinesc urmatoarele atributii, stabilite in conformitate cu acelasi
Regulament:
– consilie rea tuturor "actorilor educatiei" (profesori, parinti, elevi etc.) in probleme
privind: (auto)cunoasterea elevilor, adaptarea acestora la viata scolii, familiei, comunitatii,
prevenirea, diminuarea si combaterea esecului si a abandonului scolar, orientarea scolara,
profesionala si sociala;
– examinarea psihopedagogica si psihosociala a elevilor si a claselor de elevi -problema
(la solicitarea inspectoratului scolar, a scolilor, profesorilor, parintilor, elevilor);
– elaborarea materialelor metodice necesare profesorilor si profesorilor -diriginti pentru
optimizarea procesului de proiectare si de realizare a activitatilor didactice si educative;
– elaborarea materialelor metodice necesare inspectorilor scolari si directorilor ui
itatilor de invatamant pentru op timizarea activitatilor manageriale, organizate la ni -vt.
teritorial si local.
– sprijinirea activitatilor de perfectionare si de cercetare pedagogica, organizate la
nivel teritorial si local prin intermediul comisiilor si catedrelor de specialitate;
– colaborarea cu factorii locali implicati in proiectarea unor obiective pedagogice
specifice, realizabile in mediul scolar si extrascolar.
Realizarea acestor obiective, presupune implicarea sistematica a profesorilor -con-
silieri in activitati manageriale speci fice organizate de Inspectoratul Scolar si de Casa
Corpului Didactic, prin intermediul consiliilor profesorale, a comisiilor si catedrelor metodice
care functioneaza la nivel scolar si interscolar: comisia educatoarelor, comisia invatatorilor,
comisia prof esorilor -diriginti, comisia de orientare scolara si profesionala, catedrele de
specialitate etc.
in cadrul comisiilor educatoarelor si invatatorilor profesorii -consilieri trebuie sa
colaboreze cm profesorii -logopezi de la centrul logopedic interscolar si d e la cabientele
logopedice scolare si interscolare care au responsabilitati in domeniul asistentei psiho –
pedagogice a educatoarelor, invatatorilor si parintilor in probleme privind: cunoasterea
copilului, stimularea dezvoltarii limbajului, proiectarea dife rentiata a instruirii.
Profesorii -consilieri de la cabinetele de asistenta psihopedagogica interscolare –
organizate in fiecare judet si in muncipiul Bucuresti au aceleasi atributii ca si profesorii –
consilieri incadrati la centrul de asistenta psihopedagogi ca judetean (al municipiului
Bucuresti), exercitate insa la nivelul zonei teritoriale stabilite de Inspectoratul Scolar.
in proiectarea si realizarea activitatii, profesorii -consilieri sunt sprijiniti de inspectorii
scolari, de profesorii -metodisti de la C asa Corpului Didactic si de conducerile de scoli care
asigura cadrul institutional necesar pentru solicitarea, organizarea si finalizarea actiunilor de
asistenta psihopedagogica a cadrelor didactice, elevilor si parintilor, la nivel de decizie
manageriala.
Activitatea profesorului -consilier in conditiile sistemului de invatamant din Romania
angajeaza practic trei tipuri de actiuni complementare:
– actiuni de asistenta psihologica, orientate special in directia cunoasterii elevului prin
strategii si mijloace de cercetare specifice;
– actiuni de asistenta pedagogica, orientate special in directia proiectarii
diferentiate/individualizate a procesului de educatie si instruire;
– actiuni de asistenta sociala, orientate special in directia optimizarii procesului d e
integrare a elevului in colectivul clasei si in diferite comunitati, in perspectiva orientarii sale
scolare si profesionale optime.
In acest context, profesorul -consilier care isi desfasoara activitatea in centrele si
cabinetele de asistenta psihopedagog ica indeplineste functia didactica de: profesor -psi-holog,
profesor -psihopedagog, profesor -sociolog ( Legea privind Statutul Personalului Didactic,
Titlul II, Capitolul I, Sectiunea , Art.(),b).
Capitolul 2. Studiu de caz
Cercetările recente de psihologie și cunoaștere a procesului de învățare (P. Golu, 1985;
N.Csomsky, J. Piaget, 1988; I. Neacsu, 1990; I. Drăgan, 1991; I. Radu, 1991) arată că tinerii
învață numai activând fizic și intelectual. Asimilarea noilor cunoștințe de specialitate și
dezv oltarea capacităților intelectuale necesită o activitate personală a subiectului, un efort de
gândire care să determine rezolvarea unei probleme.
Modern este recomandat alternarea activității individuale a fiecărui individ cu
momentele de activitate în ech ipe, în care consilierea individuală și coaching -ul individual
alternează cu consilierea de grup și coaching pentru facilitarea formării viziunii profesionale
și dezvoltarea abilităților de leadership și lucru în echipă.
Activitățile de consiliere profesio nală urmăresc dezvoltarea planului de carieră
personală și înzestrarea tânărului cu cunoștințe și abilități necesare pentru realizarea unui
management eficient al propriei cariere. Acest fapt se impune cu necesitate în condițiile unei
piețe de muncă flexib ile și în mare parte imprevizibile, fluctuante, aflată într -o continuă
metamorfoză atât a configurației sale externe (ponderea diverselor profesii pe piața muncii și
schimbarea relației dintre ele), cât și interne (modificări în cerințele impuse de diverse
profesii).
Cerințele locurilor de muncă evoluează în permanență:
– crește complexitatea sarcinilor ce trebuie îndeplinite; -crește numărul și complexitatea
competențelor, respectiv a cunoștințelor, deprinderilor, abilităților și atitudinilor ce trebuie
exercitate în cadrul locurilor de muncă, a valorilor ce trebuie respectate în cadrul lor;
– se exercită o presiune crescută asupra individului de a lua o serie de decizii în mod
individual;
– se accentuează rolul abilităților de comunicare eficien tă;
– se impune tot mai multă inițiativă, motivație și flexibilitate în exercitarea sarcinilor de
muncă.
În aceste condiții, o consiliere și o orientare profesională strictă, unidirecțională,
bazată pe un model static, de suprapunere a unor caracteristici personale cu caracteristicile
unui domeniu ocupațional, nu mai este validă. În concepția lui Savickas (1999), activitățile de
orientare trebuie să vizeze educarea tinerilor pentru independență și flexibiliate în 5 domenii
de competență: cunoștințe despre s ine, informații ocupaționale, luarea deciziei, planificare,
rezolvare de probleme. Aceste competențe dobândite permit exercitarea unui control asupra
propriei dezvoltări și asigură flexibilitate în managementul carierei profesionale.
Ca activități ce pot fi cuprinse într -un program de consiliere pentru carieră pot fi
menționate: prelegeri despre diverse ocupații, work -shop -uri pe teme de carieră, discuții de
grup, vizite la diverse locuri de muncă, studiul unor documente scrise, redactare de CV -uri și
scrisori de intenție, jocuri de rol, realizarea de colecții de informații și imagini despre diverse
locuri de muncă și profesii, consultarea specialiștilor în domeniul pieței forței de muncă.
Prin consilierea elevilor se realizează:
– evidențierea și accentuarea aspirațiilor vocaționale;
– îndrumarea către continuarea profesionalizării prin studii;
– îndrumarea în redactarea și pregătirea unor instrumente absolut necesare pentru
angajarea într -un loc de muncă și integrarea pe piața muncii;
– achizițion area de structuri cognitive integrative pentru informațiile despre sine,
ocupații și relațiile complexe dintre acestea;
– suport psihopedagogic în explorarea propriei persoane și a diverselor trasee
educaționale și profesionale;
– expunerea la informații ocupaționale;
– suport in dezvoltarea planului de carieră a studentului.
Un om nu se dezvoltă doar în plan profesional, ci și în plan personal. Nicio parte nu
trebuie neglijată. Așa cum cariera profesională nu este decât o felie din viața unei persoane,
Planul de carieră nu este decât o componentă a Planului de dezvoltare personală.
Deci, Planul de carieră nu trebuie confundat cu Planul de dezvoltare personală, fiind
diferite.
Un Plan de carieră este alcătuit, în esență, din scopul și obiectivele carierei, strategiile
de realizare a acestora, termene, resurse, posibile blocaje prevăzute. Obiectivele Planului de
carieră trebuie să decurgă din misiunea personală, din concepția de a fi a tânărului, din
obiectivul personal menționat în Planul de dezvoltare pers onală, iar acesta trebuie să
oglindească și să fie conectat în profunzimea naturii și caracteristicilor personale ale
individului, aptitudinilor și talentelor lui, modului lui de a fi, celor mai înalte nevoi ale lui.
Obiectivele trebuie fixate pe termen sc urt, mediu și lung iar, în ansamblu, ele trebuie corelate
și integrate astfel încât atingerea celor mai apropiate să constituie pași în atingerea celor
depărtate.
Planul de carieră este o hartă a vieții profesionale; oricând putem să vedem pe hârtie exact
unde ne aflăm în drumul nostru către atingerea obiectivelor propuse, ce pași am parcurs și
ce pași mai avem de parcurs. În același timp, Planul trebuie să ne ofere și flexibilitate în
atingerea obiectivelor.
Strategiile pentru atingerea obiectivelor trebuie să prevadă planuri alternative,
bazate pe toate scenariile posibile (de la cele mai pesimiste la cele mai optimiste).
Prin coaching ne formăm acele abilități, deprinderi si aptitudini de a folosi cuvântul,
imaginea, prezența, atitudinea ca resurse in perfecționarea artei de a comunica.
Comunicarea înseamnă un proces de transmitere a mesajului de la emițător la receptor
printr -un canal, fiecare din aceste trei elemente având un rol de îndeplinit pentru ca procesul
de comunicare să fie eficient.
Desco perirea vocației profesionale prin coaching este un subiect care suscită un interes
maxim pentru studenții participanți la consilierea de grup și coaching pentru facilitarea
formării viziunii profesionale și dezvoltarea abilităților de leadership și lucru în echipă, pe de –
o parte datorită actualității sale, pe de cealaltă parte, datorită atmosferei instructiv -amicale
indusă de consilierul școlar, dar și clarificării unor concepte specifice temei tratate.
În coaching se pot organiza workshop -uri interactive , derulându -se ca jocuri de
echipă, discuții de echipă, în care cei prezenți interacționează prin adresare de întrebări și
elaborare de răspunsuri.
Exemplu de workshop interactiv în coaching de grup:
– așezarea echipei în cerc pentru un contact vizual cât mai bun; -la invitația consilierului
școlar, fiecare își alege un partener lângă care se mută;
– inițial se împart câte trei post -it-uri;
– pe unul dintre post -it-uri, elevii scriu câteva cuvinte despre ei și activitatea lor profesională
din prezent, pe al doilea, trei domenii de interes profesional și pentru fiecare dintre ele o
abilitate utilă, din punctul lor de vedere, activării în unul dintre cele trei domenii; pe ultimul
bilețel, al treilea la număr, se notează o întrebare la care studenții implica ți trebuie să afle
răspunsul până la finele întâlnirii ședinței de consiliere de grup și coaching pentru facilitarea
formării viziunii profesionale și dezvoltarea abilităților de leadership și lucru în echipă;
– studenții din echipă schimbă bilețele între ei și, printr -o prezentare pe care aș numi -o aici
“încrucișată”, unde fiecare a citit rândurile celuilalt, “gheața a fost spartă’’, subiectele înșiruite
pe flipchart si discuția declarată “deschisă”;
– consilierul școlar monitorizează discuția studenților , îi corectează, îi îndrumă după
nevoi și, în final, subliniază concluziile finale ale întâlnirii de consiliere de grup și coaching
pentru facilitarea formării viziunii profesionale și dezvoltarea abilităților de leadership și lucru
în echipă.
Vocația profesională , reprezintă chemarea, înclinația, predispoziția, apropierea pentru
un anumit domeniu de activitate sau profesie.
Vocația profesională se află în directă legătură cu o disponibilitate lăuntrică,
incontestabilă, ce pornește din miezul sufletului nostru, se fundamentează pe abilitățile
noastre native pentru o profesie, pentru un loc de muncă, dar și transformarea aptitudinilor în
competențe în cazul practicării profesiei, care poate deveni sursa inepuizabilă de satisfacții
profesionale, buna dispo ziție și mulțumire zilnică.
Câteodată, ca urmare a constrângerilor de natură socială sau financiară, se pierde contactul cu
eul profund și ca urmare, cu vocația profesională, iar pentru regăsirea drumului către sinele
profesional este nevoie de un ghid, de un coach. Acesta poate fi o persoană dragă celui
îndrumat, ghidat, respectiv, un părinte, un profesor, un prieten sau poate fi un profesionist,
precum consilierul școlar sau psihologul care prin atitudine și înțelegere, ajută la apropierea
de vocația prof esională, de ceea ce împlinește un tânăr student -viitor profesionist cu adevărat.
Coachingul nu oferă răspunsuri concrete, ci orientează spre ele prin diverse întrebări
ajutătoare și se poate aplica atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Coaching -ul pentru facilitarea formării viziunii profesionale și dezvoltarea abilităților
de leadership și lucru în echipă reprezintă un proces bazat pe întrebări și răspunsuri prin care
o persoană cu un obiectiv profesional conștientizează propriile răspunsu ri, aptitudini și acțiuni
care îl conduc în direcția profesională dorită.
Revenind la calitățile necesare unui coach (consilier școlar/psiholog) în învățământul
superior, acesta are nevoie, pe lângă pregătirea și experiența profesională în domeniu, și de o
capacitate dezvoltată de empatie pe care să o mobilizeze în vederea unei relații autentice cu
studentul sau/studenții săi. Coach -ul trebuie să știe să asculte detașat, să își reducă la tăcere
propriile “voci”, să nu judece și nu în ultimul rând, să înțele agă dinamica
persoanei/persoanelor pe care o are/îi are în față, modul în care aceasta gândește, acționează și
simte.
Găsirea vocației nu este un proces facil, dar este unul posibil, necesitând constanță,
deschidere și câțiva pași de parcurs: identificarea vocației, stabilirea motivației, găsirea
resurselor interne și externe pentru a susține procesul de instruire într -un context potrivit. Și
dacă acesta nu există, se crează contextul potrivit.
În scoala învățarea trebuie corelată cu viața reală, viața prof esională și antreprenorială,
având în vedere sistemul în care trăim bazat pe economia de piață. Sistemul de educare
personală în afaceri, în leadership, în viața de familie, în educația financiară este foarte
important.
Materialele de dezvoltare personală ajută. Pot fi folosite în coaching -ul profesional ca
materiale instructiv -educative, cărți, reviste, CD -uri, dar și seminarii, întâlniri de dezvoltare
personală și profesională.
Vocația și ,,visul’’ personal reprezintă două dintre cele mai cunoscute teme din
dezvoltarea personală. Este dezbătută pe larg în literatura din străinătate, mai puțin în
literatura de dezvoltare personală din România.
Majoritatea oamenilor nici nu pun preț pe vocație, cu atât mai mult să încerce să și -o
găsească, să -și găsească u n drum profesional în viață. Descoperirea vocației reprezintă un
lucru important pentru viață, care începe cu educația dată de părinți, de la modul cum aceștia
văd lumea în care trăiesc, ei fiind influențați de experiența personală și de cultura socială în
mijlocul căreia trăiesc. Apoi, școala “ajustează” atât comportamentul, cât și modul în care
gândește fiecare. După terminarea facultății, tinerii care urmează acest nivel de instruire și
educație, pornesc în viață ca persoane independente. Cel puțin așa a r trebui. Există presiunea
socială, cultura socială, dar mai ales presiunea media, în special televiziunea, care “ajustează”
și ea comportamentul tinerilor absolvenți de învățământ superior.
Descoperirea vocației este preocuparea de dezvoltarea personală, este un mod în care
se trăiește viața, sursa unei motivații profesionale continue, care dă forță tinerilor de a trece
peste opreliști.
2.1 Organizarea individuală a activității de consiliere
Pornind de la ideile lui J. J. Rousseau, M. Montessori, O. Decr oly ș. a., orientarea
psihocentristă acordă prioritate instruirii individualizate, muncii independente, stimulării unei
puternice motivații interne pentru învățare, inclusiv pentru învățarea elevilor pentru viitoarea
lor carieră profesională.
Modalitatea d e organizare a consilierii și coaching -ului individual este cea a unui dialog
constructiv și amical între consilierul școlar/psihologul școlar și fiecare elev în parte,
completându -se de către primul partener al dialogului un formular de consiliere ce cupr inde
date personale ale elevului, despre studiile și rezultatele acestuia, despre familia și prietenii
lui, despre procesele psihice ale elevului, despre posibilele locuri de muncă și profesii
preferate până la momentul consilierii și despre cele vizate de acesta etc. Anterior acestui
dialog, fiecare elev va rezolva un test de aptitudini, din care să reiasă cariera profesională
dorită în funcție de personalitatea lui. În același scop, fiecare elev care participă la activitatea
de consiliere individuală și c oaching va răspunde la un chestionar/test de interese
profesionale. Sfătuirea, îndrumarea, ghidarea elevilor se face în mod personalizat, în funcție
de profilul profesional al fiecăruia, de personalitatea fiecărui elev, design -ul consilierii și
coaching -ului fiind același pentru toți elevii implicați în proiectul de consiliere în vederea
accederii pe piața muncii, respectiv fiind aplicate aceleași chestionare, aceleași teste, aceleași
formulare de consiliere, iar tematica dialogului fiind comună tuturor ele vilor, cu același
,,schelet metodologic’’, cu centrare pe viitorul profesional al fiecărui elev.
2.1.1 Condiții și cerințe ale organizării consilierii si coaching -ului individual
Nu se poate organiza consiliere individuală și coaching individual și mai ales diferențiate fără
cunoașterea temeinică a particularităților fizice și psihice de vârstă a elevilor, a grupului țintă
de elevi cu care consilierul școlar/ psihologul lucrează, precum și a particularităților fizice și
psihice individuale ale acestora.
Este necesară cunoașterea aptitudinilor și a intereselor fiecărui elev, a capacităților lui
intelectuale, afectivității, voinței, rezistenței lui la efort, precum și cunoașterea
particularităților anatomo – funcționale ale organelor de simț ale acestuia. A ceastă cunoaștere
a fiecărui elev necesită dialogul din timpul consilerii și coching -ului individual. Este foarte
importantă cunoașterea elevilor anterior implicării lor în proiect de către consilierul
școlar/psiholog în cadrul procesului instructiv -educat iv, din timpul cursurilor, a seminariilor
sau a lucrărilor practice.
Utilizarea modelului psihocentric de instruire în procesul instructiv -educativ la cursurile, dar
mai ales la seminariile și lucrările practice de laborator de specialitate este condiționa tă și de
însușirea anterioară de către elevi a unor tehnici de muncă intelectuală generale și specifice,
cum ar fi:
“citirea” unei scheme științifice;
efectuarea unui desen schematic după un proces tehnologic din industria alimentară
sau după o observa ție macroscopică sau microscopică la disciplina de învățământ Biologie;
interpretarea unui grafic, unei imagini, unei diagrame;
realizarea unor grafice;
conceperea unui proiect de cercetare științifică, precum proiectul ,,Cercetare științifică
a core lației plante melifere – albine – miere de albine – om – societate și rolul ei în educație’’
formularea de ipoteze plauzibile care să permită rezolvarea unor probleme, cum sunt și
cele legate de perisabilitatea unor produse alimentare, de igienă și sănă tatea alimentară,
pornindu -se de la ipoteze corelate, spre exemplu, cu fermentația butirică sau cu fermentația
acetică;
Tot atât de necesară ca și însușirea unor tehnici de muncă intelectuală este și însușirea unor
tehnici de activitate practică specifică specializării, de formare / dezvoltare a priceperilor și
deprinderilor cu tehnicile, aparatura, instrumentele și ustensilele de laborator specifice
studiului diverselor discipline de învățământ din Planul de învățământ al specializărilor.
Este important ca fiecare expert implicat în activitatea de consiliere a elevilor să cunoască
achizițiile cognitive, psihomotorii, afective, morale etc. obținute anterior de către elevi, să
cunoască atât greșelile și lacunele tipice ale elevilor din grupul țintă cu care lu crează, cât și
greșelile și lacunele din pregătirea fiecăruia, prin lucrul în echipă cu ceilalți experți ai
proiectului de consiliere, în special cu tutorii.
2.1.2 Valențe ale folosirii consilierii individuale și coaching -ului individual în activitatea
profesională a elevilor:
1) fiind o consiliere personalizată, îl ajută mai bine pe fiecare elev în alegerea viitorului
profesional, în întreprinderile fiecărui elev pentru a urma viitorul profesional ales, precum și
în ocuparea unui loc de muncă pe piața mu ncii;
2) permite o cunoaștere mai bună și mai rapidă a particularităților individuale ale elevilor,
dând posibilitate adaptării activității practico -didactice la acestea;
3) stimulează creșterea încrederii în forțele proprii, declanșarea unei motivații interioare
pentru studiul disciplinelor de specialitate, pregătind elevii mult mai bine pentru
profesionalizare, dar și pentru educația permanentă;
4) stimulează dezvoltarea la elevi a responsabilității față de sarcinile asumate sau
încredințate;
5) stimul ează autoconducerea (self -government);
6) dă posibilitate unei mai bune evidențieri a progreselor făcute de către fiecare elev în
parte; pot fi observate rapid dificultățile întâmpinate de acesta și deci, se poate interveni la
timp spre a -l ajuta să le dep ășească.
Organizarea individuală a consilierii și coaching -ului prezintă și unele dezavantaje, precum
faptul că este mare consumatoare de timp și de energie față de consilierea de grup; acest
consum se poate reduce dacă se aduce la cunoștința elevilor prin cipalele repere ale consilierii
lor, documentele fundamentale ce vor fi folosite, alte precizări despre proiectul de consiliere
necesare; este mai costisitoare decât alte tipuri de consiliere și coaching, necesitând materiale
(formulare, chestionare, teste ) pentru fiecare elev în parte.
Punând în balanță avantajele și dezavantajele organizării individuale a consilierii și a
coaching -ului, aceasta se înclină în favoarea primelor.
Activitatea individuală a consilierii și coaching -ului trebuie îmbinată adecvat cu organizarea
frontală și pe echipe grupului țintă de elev, consilierul școlar/psihologul având rol în
îndrumarea, controlarea, corijarea, sprijinirea activității elevilor în rezolvarea chestionarelor, a
testelor de interese și aptitudini profesionale, î n desfășurarea diferitelor activități de consiliere
în grup și coaching pentru facilitarea formării viziunii profesionale și dezvoltarea abilităților
de leadership și lucru în echipă.
2.2. Consilierea de grup și coaching pentru facilitarea formării viziun ii profesionale și
dezvoltarea abilităților de leadership și lucru în echipă
,,Când educăm un individ pentru societate, se presupune că îl educăm și pentru fericirea lui.’’
C. Narly
În învățământul contemporan trebuie să se ofere un cadru propice de manife stare a activității
în echipe. Studiile de psihologie socială și de pedagogie socială au dovedit că organizarea
activității didactice în echipe are influență benefică puternică asupra randamentului instructiv –
educativ, asupra coeziunii sociale, asupra dezv oltării intelectuale, estetice, asupra formării
profesionale a tinerilor, mai ales sub aspectul comportamentului moral și deci, cu impact
asupra formării / dezvoltării personalității acestora.
2.2.1 Alcătuirea și organizarea echipelor de elevi
Există mai m ulte modalități de formare a echipelor în organizarea consilierii și coaching -ului
de grup:
1) constituirea mecanică a echipelor de elevi, după ordinea alfabetică sau după așezarea
lor la mese;
2) constituirea dirijată a echipelor de elevi (cei mai mulți p edagogi optează pentru acest
mod de organizare a echipelor):
a) constituirea echipelor de elevi dirijată de nivelul intelectual al acestora -alcătuirea
,,echipelor de nivel’’, a echipelor omogene;
b) constituirea echipelor de elevi dirijată de nivelul intel ectual al acestora -alcătuirea
echipelor mixte ca nivel intelectual, al echipelor eterogene, neomogene (cea mai uzitată
modalitate de alcătuire a echipelor în învățământ) – echipe ce includ elevi cu nivel intelectual
diferit, respectiv elevi buni, mijlocii și slabi ca nivel de capacități intelectuale și de pregătire
profesională; în aceste echipe, influențele educative sunt benefice pentru toți membrii lor;
3) constituirea echipelor mixte în funcție de sexe –se realizează, de regulă, până la
adolescență, iar după aceasta se recomandă alcătuirea de echipe separate pe sexe, fiindcă apar
prietenii mai intime ce face mai dificilă colaborarea obiectivă cerută de munca în echipă;
4) constituirea liberă a echipelor de elevi – elevii se organizează singuri pe echipe, pe
baza prieteniilor, simpatiilor dintre ei, fiind posibilă situația nefuncțională în care un student
ar fi preferat de foarte mulți, iar alții de prea puțini, ceea ce ar duce la constituirea unor echipe
dezechilibrate numeric, fără o eficiență în muncă.
Atât formarea mecanică a echipelor, cât și alcătuirea absolut liberă a lor sunt nepotrivite,
deoarece în aceste cazuri rezultatele ce se obțin se datorează și hazardului.
Unii pedagogi consideră că structura unei echipe poate fi schimbată chiar în decursul
îndeplinirii unei sarcini, alții nu sunt de acord cu schimbarea componenței echipei decât când
se dă o nouă sarcină.
2.2.2 Conflictul socio – cognitiv -moment esențial în stimularea activității grupului țintă
de elevi
O cercetare a lui Hall și Watson (1970) ilustrează rolul structurant al conflictului socio –
cognitiv în cursul unor decizii colective. Menirea subiecților este de a rezolva o problemă, o
rezolvă mai întâi individual și apoi, împreună, intrând într -o procedură de consens.
Reguli ce se trans mit elevilor:
– evită orice dispută în favoarea ordinii tale;
– prezintă -ți poziția cât mai clar și mai logic cu putință, însă ai în vedere cu toată
seriozitatea reacțiile grupului în cazul fiecărei prezentări ulterioare a aceluiași punct;
– evită orice impas în termeni de victorie sau înfrângere în discutarea rangurilor; elimină
ideea că cineva trebuie să câștige, iar altul trebuie să piardă în timpul discuției; în caz de
impas, căutați cea mai apropiată soluție acceptabilă pentru ambele părți;
– evită s ă-ți schimbi părerea doar pentru a evita conflictul, din motive de acord și
înțelegere; rezistă presiunilor de a ceda fără un serios argument logic sau obiectiv; urmărește
o flexibilitate documentată; nu capitula fără împotrivire;
– evită procedurile de re ducere a conflictului cum ar fi votul majoritar, tragerea la sorți
etc.;
– consideră diferențele de opinie ca fiind mai degrabă ceva natural și profitabil, decât
jenante în luarea deciziei; în general, cu cât sunt mai multe idei exprimate, cu atât mai mult va
exista conflict -dar în același timp se va îmbogăți și gama resurselor;
– ferește -te de un acord chiar de la început; caută motivele unor acorduri aparente; se
ajunge la aceleași soluții fie din motive fundamental identice, fie din rațiuni complementare .
Prin elucidarea conflictului:
– se produc soluții calitativ superioare, făcându -se dovada unei mai bune creativități și
originalități;
– se folosesc mai mult resursele diferiților membri ai grupului de elevi;
– se propun mai multe soluții noi;
– se depăș ește mai mult nivelul celui mai calificat membru al grupului de elevi.
Elevii care sunt confruntați cu puncte de vedere minoritare sunt încurajați să se intereseze mai
mult de aspecte ale situației, gândesc într -un mod mai divergent și au mai multe șanse s ă
descopere noi soluții sau să elaboreze noi decizii. În ansamblu, aceste soluții sau decizii vor fi
mai bune și mai corecte.
În schimb, elevii confruntați cu puncte de vedere majoritare se vor concentra asupra unor
aspecte sau stimuli importanți pentru po ziția majorității, gândesc într -o manieră convergentă
și vor fi tentați să accepte soluția propusă în detrimentul unor eventuale noi soluții și decizii.
Eficacitatea soluțiilor și a deciziilor lor va fi deci corespunzătoare cu justețea și utilitatea
poziți ei care le este propusă. Apare mulțumirea mai degrabă cu un răspuns majoritar, în timp
ce în prezența unui răspuns minoritar suntem mai curând dispuși să -l considerăm insuficient și
să- l respingem.
Natura agenților de influență sau încrederea lor în sine pot juca un rol deosebit, determinând
subiecții să reconsidere diferitele aspecte ale situației și să se întrebe de ce aceste minorități
propun într -un mod atât de sigur un răspuns aparent puțin credibil.
Conflictul joacă și el un rol important în abordare a și rezolvarea problemelor puse de un
răspuns divergent propus fie de o majoritate, fie de o minoritate.
În cazul majorității (Mugny și Perez, 1987), o organizare socială este suficientă pentru
înlăturarea conflictului, în măsura în care indivizii se axea ză mai mult asupra statutului
majoritar al sursei, decât asupra conținutului propunerilor sale.
În cazul minorității, o asemenea organizare este mai puțin probabilă -indivizii nu au de
rezolvat probleme relaționale cu minoritatea, având în vedere poziția sa socială
nerecunoscută, și ca urmare, mai mult intrigați decât amenințați, ei își pot permite să analizeze
răspunsurile alternative.
Răspunsurile propuse de o sursă majoritară, fie că sunt corecte sau nu, sunt mai des adoptate
de subiecți, decât răspunsuri le unei surse minoritare. Subiecții minoritari inovează mai mult
decât subiecții condițiilor majoritare, dând în același timp răspunsuri corecte. De altfel, ei se
pretind a fi mai puțin ,,stresați’’ și ezită mai puțin să considere răspunsurile complicilor ca
fiind eronate, comparativ cu subiecții condițiilor majoritare.
Îndeosebi, în prezența unei minorități consistente, subiecții dovedesc o activitate cognitivă
mai importantă. Analizând influența unor surse disidente în raport cu răspunsurile așteptate în
mod normal, se observă că atunci când aceste surse tind să se impună cu prea multă forță
(condițiile majoritare), ele au un efect mai puțin inovator decât atunci când rămân minoritare
în grup. Minoritățile ar favoriza forme de raționament mai performante, efectul constructiv al
confruntării cu răspunsuri disidente pentru funcționări cognitive de natură variată fiind
demonstrat de Nemeth și colaboratorii săi.
Relațiile sociale au o capitală importanță în dezvoltarea cognitivă și formarea viziunii
profesional e a studenților. Originea fundamentală a gândirii trebuie căutată în structura
relațiilor sociale, fiind necesară o prestructurare a mediului social corespunzător unor norme,
reprezentări, reguli, scenarii sau ,,scripts’’ (Abelson, 1981, Nelson, 1981) care organizează
interacțiuni sociale la care indivizii trebuie să participe.
Conflictul socio -cognitiv este indus de opoziția dintre soluția sugerată de organizări sau
norme sociale și soluția cognitivă implicată de strategiile pre -operatorii utilizate de tin erii care
participă la activități sociocentrice sau sugerate de complicele experimentatorului, care
propune o soluție incoerentă.
De regulă, echipa trebuie să aibă un conducător (leader) și acesta să fie un student ales
în mod liber de către membrii echipe i. Liderul de echipă trebuie să aibă calități, precum: bun
organizator, muncitor, sociabil, bine pregătit, modest, sincer, devotat, stăpân pe sine,
inițiativă, cinste, loialitate, principialitate etc., nefiind agreați ca responsabili de echipă
studenții le neși, egoiști, mincinoși, îngâmfați.
Liderii de echipă trebuie îndrumați de către consilierul școlar/psiholog prin sfaturi, îndemnuri,
sugestii. Necesită mai puțină îndrumare cei ce posedă o bogată experiență în lucrul în echipă.
Când sarcinile de lucru su nt mai dificile, se impune o mai mare îndrumare a liderilor de
echipă. Liderul îi ajută pe ceilalți coechipieri să -și pună întrebări adecvate sau le poate adresa
el întrebări celorlalți coechipieri, în vederea depistării erorilor din activitate și găsirii soluției
adecvate pentru eficientizarea activității de echipă, dar și conștientizării progreselor făcute,
precum și a lipsurilor din activitatea lor. Sprijinul consilierului școlar/psihologului trebuie să
fie intermitent, în funcție de necesități. Acesta t rebuie: să -i încurajeze și să -i stimuleze pe
studenți în activitatea lor, conversând pe parcursul activității, din când în când cu membrii
fiecărei echipe despre stadiul activităților, despre modul în care doresc să continue; să
demonstreze încredere în fo rțele studenților.
Un rol foarte important în asigurarea eficienței activității pe echipe îl prezintă și
regimul de conducere a echipei, leadership -ul, atitudinea liderului față de echipă,
interrelaționarea lui în cadrul echipei.
Se cunosc trei regimuri de conducere: autoritară, democratică și laisser -faire.
Experimentele pedagogice au dovedit superioritatea conducerii democratice prin
următoarele valențe:
conducerea este realizată împreună cu echipa, conducătorul propunând activități, căi de
desfășurare a lor, dar alegerea este a echipei prin discuții și decizii colective;
interrelațiile din cadrul echipei sunt de cooperare, de solidaritate, de sprijin reciproc, de
amiciție, fiind absente tensiunile, conflictele;
creează premise pentru o activitate spont ană, încurajează inițiativa și autoperfecționarea;
scopurile, etapele și procedeele activității sunt stabilite în comun, repartizarea sarcinilor
fiind lăsată la inițiativa membrilor etc.
Liderul autoritar impune activitățile, sarcinile de lucru, procedeele de execuție, face aprecieri
personalizate și normative, nu motivează acțiunile lui, membrii grupei lui manifestând fie
apatie, fie agresivitate, nefiind posibilă o viață de echipă.
Conducerea de tip ,,laisser -faire’’ dă cele mai slabe rezultate, ea lasă pe fiecare
membru al grupei să lucreze după bunul său plac, liderul dă explicații doar dacă este solicitat,
face aprecieri foarte rare cu privire la activitatea echipei. Studenții lucrează cu întreruperi,
produsele activității grupei fiind de slab ă calitate.
Sunt necesare controlul și îndrumarea liderilor de echipe de către consilierii
școlari/psihologi/profesori, astfel încât să se asigure o conducere democratică, acceptată de
membrii echipelor. Studenții au dreptul de a -și schimba conducătorul, d acă primul ales nu are
un stil democratic de conducere.
2.2.3 Valențe ale folosirii organizării activității pe echipe a studenților
Dintre avantajele organizării activității pe echipe, pot fi menționate:
1) obținerea unor rezultate profesionale mai bune decât cele obținute prin activitate
frontală sau individuală, fiind activizați în muncă toți membrii echipei;
2) îmbunătățirea performanțelor profesionale ale studenților chiar într -o activitate
individuală ulterioară;
3) contribuie la formarea socială a studenților, fiind învățați să colaboreze în obținerea
unor rezultate mai bune în profesia lor viitoare, să organizeze munca de echipă, să conducă
activități, să distribuie sarcini în echipă, în funcție de capacitățile, aptitudinile, rezultatele
profesiona le ale fiecărui membru al echipei, îi face pe tineri mai altruiști, conștiincioși și
punctuali în îndeplinirea planurilor de activitate realizate de ei, le dezvoltă spiritul de
inițiativă, de inventivitate, critic și autocritic;
4) creșterea empatiei, capacit atea de a împărtăși emoția resimțită de celălalt și de a -i
înțelege punctul de vedere, ,,de a te pune în locul celuilalt’’ (Eisenberg și Strayer, 1987) și
cooperării;
5) obișnuirea studenților cu munca în colectiv, de a oferi și de a cere sprijinul
colegilor , de a critica și de a primi criticile colegilor, de a ține seama de punctul de vedere al
celorlalți, dar și de a -și apăra convingerile, pregătindu -i astfel pentru încadrarea în activitatea
profesională viitoare;
6) munca în echipe de studenți are influiențe pozitive asupra dezvoltării psihice a
studenților participanți la activitate: contribuie la dezvoltarea inteligenței, la constituirea și
dezvoltarea logicii, la dezvoltarea gândirii operatorii, obiective, la dezvoltarea gândirii
productive, creative, la f lexibilizarea și autonomia acesteia; într -o echipă puțin numeroasă
interacțiunile sunt mai frecvente și mai ușoare, iar studenții timizi se pot debarasa de inhibiții;
7) prezintă un aport și la dezvoltarea morală a tinerilor: trecerea de la morala
eteronomă la morala autonomă, facilitarea solidarității între membri, formarea multor trăsături
morale pozitive în comportamentul studenților, precum prietenia, perseverența, respectul
reciproc, responsabilitatea, atitudinea obiectivă etc.;
8) familiarizarea studențil or cu etica muncii în echipă, cu cerințele muncii în colectiv,
crearea unei motivații afective pentru profesie, dobândirea sensului relativității, formarea
calităților profesionale necesare la viitorul loc de muncă.
Lucrul în echipe poate avea însă și une le dezavantaje , ca de exemplu: se consideră că în
munca pe echipe ar fi activi numai anumiți studenți, cei cu rezultate bune la învățătură care
trebuie să se ocupe de rezolvarea temei date spre rezolvare echipei lor, de instruirea colegilor
cu rezultate ma i slabe din echipă, neglijându -și pregătirea și dezvoltarea pe măsura
posibilităților lor native; aceste situații pot fi înlăturate dacă studenții conducători ai echipelor
(care sunt, de regulă, cei cu rezultate bune la învățătură) îi vor antrena pe toți m embrii echipei
în activitate. La fel se întâmplă și la locul de muncă, unde șefii de echipă trebuie să -i
antreneze pe toți membrii echipei în activitate.
Este necesară promovarea unei baze psihopedagogice care să -i facă activi pe studenți, să
stimuleze mu nca autonomă a lor, comunicarea între studenți și care să permită stabilirea unor
noi relații permisive între consilierul școlar/psiholog/cadrul didactic și studenți.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROFESIONALE SPECIFICE CARIEREI DE CONSILIER EDUCATIONAL Prof. coordonator: Lector univ. dr. Strunga Alexandru Masterand: Floricica Liliana Andreea… [602336] (ID: 602336)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.