Profesia de avocat aspecte de drept comparat [619581]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
DIN TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT
Programul de studii: MASTER INSTITUȚII JUDICIARE ȘI PROFESII
LIBERALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științif ic:
Prof. Univ. Dr. Dogaru Lucreția Absolvent: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACI E, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
DIN TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT
Programul de studii: MASTER INSTITUȚII JUDICIARE ȘI PROFESII
LIBERALE

PROFESIA DE AVOCAT
– ASPECTE DE DREPT COMPARAT –

Coordonator științific:
Prof. Univ. Dr. Dogaru Lucreția
Absolvent: [anonimizat]
2019

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

2

CUPRINS

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ………………………….. ……………………….. 4
CAPITOLUL I: STATUTUL PROFESIEI LIBERALE ……………………….. 6
1.1. PROFESIILE LIBERALE PE PLAN NAȚIONAL ……………………….. 6
1.2. PROFESIILE LIBERALE LA NIVEL INTERNAȚIONAL ……………. 8
CAPITOLUL II: REGLEMENTAREA PROFESIEI DE AVOCAT …….. 11
2.1. APARIȚIA AVOCATULUI ………………………….. ………………………….. 11
2.1.1. Aspecte istorice ale apariției avocatului ………………………….. …….. 11
2.1.2. Istoria profesiei de avocat în România ………………………….. ………. 13
2.2. DEFINIREA ȘI ROLUL PROFESIEI DE AVOCAT …………………….. 15
CAPITOLUL III: ASPECTE GENERALE PRIVIND PROFESIA DE
AVOCAT ÎN ROMÂNIA ………………………….. ………………………….. ………… 19
3.1. PRINCIPIILE DEONTOLOGICE ALE AVOCATURII …………………. 19
3.2. CALITATEA ȘI CAPACITA TEA AVOCATULUI ………………………. 22
3.3. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE AVOCATULUI ……………………….. 26
3.3.1. Drepturile avocaților ………………………….. ………………………….. ….. 27
3.3.2. Obligațiile avocaților ………………………….. ………………………….. …. 29
3.4. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCATULUI ………………………….. 30
A. Răspunderea profesională civilă ………………………….. …………………… 32
B. Răspunderea profesională penală ………………………….. ………………….. 34
C. Răspundere profesională disciplinară ………………………….. ……………. 34
3.5. FORMELE DE EXERCITARE A PROFESIEI DE AVOCAT ………… 36

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

3
CAPITOLUL IV: AVOCATUL ÎN SISTEMUL DE DREPT
INTERNAȚIONAL ………………………….. ………………………….. …………………. 39
4.1. ASPECTE PRELIMINARII ………………………….. ………………………….. . 39
4.2. AVOCATURA LA NIVEL INTERNAȚIONAL ………………………….. . 42
4.3. AVOCAT ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ………………………….. ………… 54
4.3.1. Dispoziții generale ………………………….. ………………………….. …….. 54
4.3.2. Jurisprudență ………………………….. ………………………….. ……………. 57
4.4. SONDAJE COMPARATIVE ………………………….. ………………………… 59
CONSIDERAȚII FINALE ………………………….. ………………………….. ………. 64
SUMMARY ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 66
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. …………………….. 69

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

4

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

„The best thing about the lawyer is that he is there when there is no one left. ”
PHILIPPE DUMAS

Profesia liberală este acea profesie reglementată care este exercitată în mod
independent de cătr e persoanele fizice, fie individual, fie colectiv în corpuri, care au
dobândit în prealabil o pregătire profesională adecvată. Dat fiind faptul că profesiile
liberale prezintă particularități incontestabile, acestea sunt încadrate în sistemul de
drept româ n ca instituții.
Raporturile juridice care guvernează profesiile liberale nu se încadrează în
obiectul dreptului muncii, astfel încât pe plan doctrinar se menționează despre
existența unui drept specific profesiilor liberale ca fiind parte componentă a dre ptului
profesional.
Potrivit Legii 51/1995, profesia de avocat este liberă și independentă, cu
organizare, funcționare și conducere autonome , stabilite de legea menționată, iar
exercitarea acestei profesii are ca scop promovarea și apărarea drepturilor, li bertăților
și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, de drept public și de drept
privat. Aceasta este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei și
descentralizării , iar avocatul este independent, dar se supune legii, stat utului profesiei
de avocat și codului deontologic al acesteia.
Astfel, avocatul este persoana care, pe baza unei calificări juridice superioară,
asigură apărarea justițiabililor în fața instanțelor judecătorești ori a altor autorități
publice, în condițiil e stabilite de lege.
Rolul avocatului nu se rezumă doar la funcția de reprezentare ori asistare a
justițiabililor, ci este considerat ca fiind unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai
judecătorului. Mai exact, prin pasiunea pentru adevăr și justiție a vocatul poate
contribu i la o stabilire corectă a faptelor într -o manieră decisivă ori la interpretarea

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

5
adecvată a legii care se aplică în conflictul dedus judecății și, în cele din urmă, la
pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Recunoașterea pe pl an internațional al drepturilor și libertăților omului, prin
Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Tratate internaționale referitoare la
drepturile civile și politice, precum și în cele referitoare la drepturile sociale și
economice, ori chiar în Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților
Fundamentale ale Omului, a căror protecție trebuie asigurată și garantată pe deplin,
dar și apărată în mod constant și efectiv, reprezintă fundamentul dimensiunii
universale a rolului avocatului într -o soci etate democratică.
În ceea ce privește exercitarea profesiei de către persoane străine, acestea pot
dobândi calitatea de membru al unui barou din România și pot exercita, în consecință,
profesia de avocat în România, dacă în statul în care își au domiciliu l dețin titlul
profesional de avocat, certificat de organismele profesionale recunoscute sau de
autoritățile publice care le autorizează, precum și în condițiile stabilite în acordul
încheiat cu Uniunea Europeană, conform prevederilor art. II din Legea nr. 201/2004
privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de
avocat. Pentru avocații din statele membre ale Uniunii Europene nu este necesară
existența unor convenții bilaterale.
Prezenta lucrare surpinde atât considerații le generale ale profesiei de avocat, cât
și aspectele comparative ale acestei profesii abordată la nivel internațional. Astfel, am
ales parcurgerea cursivă a prezentei teme prin expunerea informațiilor despre o
profesie liberală cum este ea reglementată în țara noastră , trecând mai apoi de la faza
incipientă la dezbaterea avocaturii ca profesie liberă și independentă , încă de la
începuturi până în prezent .
Pasul următor al proiectului a fost înfățișat de prezentarea det aliată a profesiei de
avocat în Român ia , recunoscută și stabilită prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea
și exercitarea profesiei de avocat , surprizând majoritatea capitolelor cheie ale acesteia .
Și nu în ultimul rând , în capitolul final, am ales cercetarea avocaturii ca profesie
liberală pe plan european, internațional, reliefată prin aspecte generale, comparative,
analize sub formă de sondaje și bineînțeles , prin jurisprudență.
Sumarizând, profesia de avocat este, a fost și va fi o profesie nec esară, dificilă și
prestigioasă, care oferă independență și totodată responsabilitate, indiferent de țară în
care este practicată. O profesie imprevizibilă, plină de provocări pe de -o parte, și cu
mari satisfacții sau dezamăgiri pe de altă parte prin rezultatele primite.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

6

CAPITOLUL I :
STATUTUL PR OFESIEI LIBERALE

1.1. PROFESIILE LIBERALE PE PLAN NAȚIONAL

Potrivit dicționarului roman, prin profesiune sau profesie se înțelege „ocupație,
îndeletnicire cu caracter permanent pe care o exercită cineva în baza unei calificări
corespunzătoare; complex de cun oștiințe teoretice și de deprinderi practice care
definesc pregătirea cuiva” iar prin profesiune liberă acea „profesiune exercitată de o
persoa nă pe cont propriu ( fără să fie angajată permanent într -o instituție sau
întreprindere)” . Liberul profesionist es te „acea persoană care exercită o profesiune
liberă”.1
La modul general, noțiunea de profesie denotă acel tip de activitate soci ală
exercitată pe fundamentu l unei calificări, a unei pregătiri profesionale. De asemenea,
înglobează complexul de deprinderi pr actice și cunoștiințe teoretice pe care o
persoană le dobândește prin pregătire, ulterior exprimându -se prin specialitatea sau
meseria însușite.
Pe de altă parte, nu există o definiție legală concretă a profesiei liberale care să fie
cuprinsă într -un act n ormativ. Cu toate acestea, dreptul fiscal oferă o definiție
implicită prin definirea activității independente, nu însăși a profes iilor liberale, acestea
fiind doar menționate. Astfel, conform Codului Fiscal art. 7 alin. 1 pct. 3 „activitatea
independentă e ste orice activitate desfășurată cu regularitate de către o persoană
fizică, alta decât o activitate dependentă” . În opoziție, art. 7 alin. 1 pct, 2 ne indică
„activitatea dependentă” care este „orice activitate desfășurată de o persoană fizică
într-o rela ție de angajare” .
La nivel național profesiile liberale sunt constituite în Uniunea Profesiilor Liberale
din România, pe scurt U.P.L.R.. Aceasta este o persoană juridică română, fără scop

1 Gheorghe MOROIANU , Statutul profesiilor liberale , Ed. Universul Juridic, București,
2008, p. 67.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

7
lucrativ, cu funcționare autonomă; este o organizație neguvernamenta lă, apolitică,
înființată la data de 11 iunie 2001, în baza Ordona nței Guvernului nr. 26/2000
dobâ ndind personalitate juridică prin înscrierea sa în Registrul asociațiilor și
fundațiilor; este formată din 12 asociații de profesii liberale și este deschisă aderării
tuturor organizațiilor profesionale, persoane juridice, care îndeplinesc condițiile
prevăzute în Statutul său.2
Principalele obiective ale U.P.L.R. sunt următoarele: apărarea intereselor
fundamentale ale persoanelor care practică o profesie libera lă; crearea cadrului juridic
corespunzător pentru dezvoltarea profesiilor liberale prin exercitarea lor autonomă sau
independentă, în raport atât cu statul cât și cu autoritățile publice; asigurarea
condițiilor prielnice pentru exercitarea profesiilor potr ivit liberei inițiative, precum și
în condiții de concurență raportat la dispozițiile legale, principiile deontologice și la
regulile statuare; sprijinirea materială, logistică și documentară pentru membrii săi , și
în mod special sprijinirea tinerilor, pen tru profesarea liberă a activității alese;
instituirea de relații de întrajutorare și cooperare cu alte organizații de acest tip pe plan
internațional.
Funcționarea Uniunii este asigurată de: Adunarea Generală , care este organul
suprem de conducere, fiind compusă din toți membrii; Consiliul de Conducere care
este organul executiv și este format din președinții asociațiilor membre; Președinte le
căruia îi corespunde un mandat de 2 ani, fiind ales dintre președinții asociaților
membre , actualul președinte fiin d Adrian Vascu, reprezentant al Asociației Naționale
a Evaluatorilor Autorizați din România ; Secretariatul General reprezentând aparatul
de specialitate și tehnico -administrativ, condus fiind de un secretar general; și ultimul
organ sunt Comisiile de speci alitate care au ori activitate permanentă ori temporară .
Se poate spune că până în anul 2004 sfera profesiilor liberale era în creștere prin
apariția unor legi noi care au încercat să ofere un răspuns realității aflată în continuă
dinamică, iar în prezent fenomenul iscat este ascendent.
Printre profesiile liberale care au reglementări legale de sine stătătoare se numără:
expert contabil și contabil autorizat (OG nr. 65/1994), notar public (Legea nr.
36/1995), avocat (Legea nr. 51/1995), medic (Legea nr. 95/2006), farmacist (Legea
nr. 95/2006), medic veterinar (Legea nr. 160/1998), practician în insolvență (OUG nr.

2 A se vedea Mădălin NICULEASA , Profesiile liberale, Ed. Universul Juridic, București,
2006, p. 28.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

8
86/2006), auditor financiar (OG nr. 79/1999), expert criminalist (OG nr. 75/2000),
executor judecătoresc (Legea nr. 188/2000), arhitect (Legea nr. 184/2001), precum și
alte 15 profesii. Însă de menționat este că sfera profesiunilor liberale care nu au o
reglementare proprie este mai curpinzătoare comparativ cu a celor care au
reglementări exprese.
Se consideră că legiuitorul a optat să reglementeze expres anumite profesii
liberale, iar altele sunt în faza de așteptare, deoarece se invește nevoia de sedimentare
a atribuțiilor profesiei, de crearea certitudinii c ă statul poate încredința reali zarea
anumitor interese particulare, dar integrabile în int eresul general social, unor
profesioniști care, în deplină cunoștiință de cauză, sunt capabili să satisfacă aceste
interese , prin asumarea responsabilității actelor lor profesionale.3
Concluzionând, reglementările referitoare la profesiile liberare indică
particularități incontestabile, ceea ce determină și locul acestora ca instituție în
contextul sistemului de drept român. De altfel, raporturile juridice specifice acestor
profesii independente nu sunt parte din obiectul dreptului muncii, fapt pentru care în
plan doctrinar se discută despre existența unui drept conferit profesiilor liberale, fiind
parte componentă a dreptului profesional.

1.2. PROFESIILE LIBERALE LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Profesiile liberale întrunesc zeci de milioane de membri la nivel mondial și
constituie un factor socio -economic de o importanță deosebită în cadrul comunității
internaționale. Acestea dau însemnătate atât dreptului la libera circulație a persoanelor
cât și a serviciilor.
În ceea ce privește lipsa unei preocupări doctrinare și l egislative globale cu
privire la această instituție se datorează și faptului că în perioada prerevoluționară
această instituție era inexistentă sau dacă exista avea o altă natură juridică.4 Chiar
imediat după anul 1990 a avut loc o inflație legislativă ref eritoare la această instituție,
eveniment ce a luat pe nepregătite legiuitorul și literatura de specialitate. Așadar

3 Gheorghe MOROIANU , op. cit., p. 79.
4 Mădălin N ICULEASA , op. cit., p. 15.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

9
trecerea bruscă de la „nimic” la „foarte mult” a determinat literatura de specialitate să
evite cu prudență maximă tratarea instituției.
Datorită faptului că instituția profesiilor liberale a avut o in contestabilă creștere la
nivel național, dar și la nivel intern ațional, lucru demonstrat și de faptul că există la
nivelul țării Uniunea Națională a Profesiunilor Liberale, instituție ce înglob ează toate
profesiunile din România, s -a creat și la nivel mondial Uniunea Mondială a
Profesiunilor Liberale (U.M.P.L).
Scopul primordial al instituirii U.M.P.L. a fost referitor la reprezentarea
sectorului socio -profesional la nivel internațional și totod ată țelul de a apăra profesiile
liberale și valorile esențiale promovate de acestea pe plan mondial.
Obiectivele statuare ale acestei Uniuni sunt: atingerea unei eficacități sporite în
modul de exercitare; transferul de informații complete și rapide referi toare la
problemele asem ănătoare cu care se confruntă profesiile liberale în țările membre,
bilateral și multilateral; promovarea internațională și elaborarea preocupărilor
comune; reprezentarea acestor profesii pe lângă organizațiile interguvernamentale, în
special prin dobândirea statutului consultativ pe lângă organizațiile acestea; crearea
metodelor necesare pentru promovarea valorilor umane în care profesiile liberale sunt
apărători tradiționali; suportul și asistența acordate profesiilor liberale de p retutindeni
care se află în dificultate.
U.M.P.L. este o organizație atât internațională cât și neguvernamentală, în care
pot fi membri activi organizațiile „interprofesionale naționale” pe de -o parte și
organizațiile „mono -profesionale” ale profesiilor li berale, pe de altă parte.
Prin organizație „interprofesională națională” , pentru fiecare țară se înțelege o
organizație reprezentativă care regrupează membrii profesiilor liberale exercitate sub
orice formă juridică existentă și ale căror s copuri sunt conf orme cu cele al e Uniunii.
Prin organizație „mono -profesională internațională” se înțelege organizația care
regrupează, în cel puțin cinci țări repartizate pe cel puțin două continente, membrii
unei singure profesii la nivel mondial și care urmărește obiect ive conforme cu cele ale
Uniunii.5 Organizațiile internaționale dar și regionale ale profesiilor liberale ce nu se
conformează condițiilor expuse anterior pot fi membre ale U.M.P.L. deținând statut de
membru asociat.

5 Idem, p. 30 -31.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

10
Mai exact, pot fi „ membri observatori ” care pot participa la lucrările Uniunii,
persoanele fizice care fac parte dintr -o profesie liberală și care își exercită activitatea
liber și sunt înscrise la o grupare în mod regulamentar care este membră a Uniunii sau
nu. Dacă gruparea este membră, admi terea membrului observator are nevoie de
acordul acelei grupări.
Organele de conducere ale U.M.P.L sunt următoarele: Adunarea , care este
compusă din organizațiile membre active, fiind reprezentate de un delegat, cu
posibilitatea de a fi însoțit de cel mult 2 delegați adjuncți; Consiliul Executiv cu
competențele următoare: executarea hotărârilor Adunării, prezentarea raportului
referitor la muncă efectuată și inițiativele adoptate; stabilirea și modificarea
Regulamentului Intern; asistarea Președintelui în î ndeplinirea funcțiilor sale și la
gestiunea generală a U niunii; Președintele Uniunii are rolul de a prezida Adunarea și
Consiliul Executiv, fiind membru de drept al oricărei Comisii ori grupe de lucru. Mai
mult, în cadrul Uniunii este instituit și un „comi tet de onoare” ce reunește
personalitățile care sunt aprobate de Consiliul Executiv și care au acceptat să dea
acestei Uniuni sprijin moral.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

11

CAPITOLUL II:
REGLEMENTAREA PROFESIEI DE AVOCAT

2.1. APARIȚIA AVOCATULUI
2.1.1. Aspecte isto rice ale apariției avocatului
Avocatura este o instituție cu o îndelungată tradiție istorică. Referindu -se la
vechimea și rolul instituției, d ‘Aguesseau spunea că este „Un ordre aussi ancien que
la magistrature, aussi noble que la vertu, aussi necesaire q ue la justice” , adică un
ordin la fel de vechi ca cel al magistraților, la fel de nobil ca virtutea și la fel de
necesar ca justiția.6
Desigur, această afirmație este precisă în situația în care se ia în considerare
sensul larg al profesiei de avocat. La î nceput , apărarea justițiabililor s -a efectuat în
diferite forme față de cele din epoca modernă, însă cu toate acestea se poate susține că
avocatura a evoluat în para lel cu justiția și totodată a fost influențată de organizarea
statală și politică.
Originea avocaturii este plasată, de majoritatea autorilor, în Roma, unde, așa cum
afirma și reputatul procedurist român E. Herovanu, la finele Republicii „a cunoscut
cea mai frumoasă epocă a istoriei sale.”7 Pe de altă parte, Roger Perrot, un cunoscut
procedurist francez a considerat că profesiunea de avocat este cea mai veche
profesiune judiciară.
În literatura de specialitate profesia de avocat este considerată fără niciun dubiu
ca fiind cea mai veche profesie judiciară, după cum a susținut și Roger Perrot,
profesie cu rădăcinile în epoca romană, identif icându -se cu obi ceiul vechilor patricieni
care încercau să își protejeze și să își apere clientela. Acestora li se cerea ajutorul, iar
cei aflați în nevoie li se adresau patricienilor cu strigătul de ajutor, advo catus.

6 Ioan LEȘ, Organizarea sistemului judiciar românesc , Ed. All Beck, București, 2004, p.
224.
7 A se vedea Ioan LEȘ, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii și a activității
notariale , Ed. Lumina Lex, 1997, p. 131.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

12
Jurisprudența a fost creată inițial de către jurisconsulți prin simpla interpretare a
textelor din legi. Iurisconsultae erau oamenii de știință care, printr -o interpretare
subtilă, adaptau de așa manieră dispozițiile dreptului civil, încât să le fac ă aplicabile
acelor cazuri care nu erau cunoscute în momentul adoptării legilor.8 Activitatea
jurisconsulților, la origine, s e mărginea în modul de precizare a normelor de drept care
sunt aplicabile, ori care sunt gesturile rituale ale fiecărui tip de proc es, ori care sunt
formulele solemne care erau necesare să fie pronunțate pentru ca părțile litigante să
obțină rezultatul favorabil lor.
Spre finalul Republicii, activitatea acestora a devenit atât de creatoare încât prin
interpretarea vechilor dispoziții, jurisconsulții pu teau să dea naștere unui drept nou,
îmbogățind chiar fizionomia juridică a societății romane.
În epoca îndepărtată a drep tului roman, singurii îndreptățiți să interpreteze dreptul
au fost pontifii, apoi au apărut jurisconsulții și în final avocații.
Activitatea acestora se identifica prin trei termeni, având: respondere , adică
consultațiile juridice pe care jurisconsulții le ofereau persoanelor particulare pe orice
arie; cavere , erau acele consultații referitoare la forma de redactare a act elor
normative; agere , ceea ce desemnează lămuririle pe care le dădeau jurisconsulții
referitoare la modul în care trebuia condus procesul.
În vechiul drept și clasic roman, judecătorii se alegeau de către părți dintre
persoanele particulare și erau confir mate de către pretori. Chiar și judecătorii se
adresau juriscons ulților pentru a reuși să condu că un proces în mod normal, deci în
domeniul procesual judecătorii cereau sfatul jurisconsulților.
Și grecii erau recunoscuți în arta pledoariei, doar că aceasta se rezuma la
discursuri scrise pe care clienții erau nevoiți să le citească în fața au dienței, lipsiți de
sprijinul a vocaților specialiști sau a unei organizații de avocați. Grecii nu au
considerat instituția avocatului ca un apărător , așa cum este consid erată în
moder nitate, cu atât mai puțin se vorbea despre instituția corpului profesional
avocațial, deși cunoșteau foarte bine arta pledoariei exercitată de logografi , care erau
redactorii discursurilor pe care le citeau clienții în fața audienței.
În țăr ile Orientului Antic justiția era aplicată de capul familiei, de căpetenia
statului, de șeful castei respective, de tribunalul corporației, de guvernatorul

8 Ligia DĂNILĂ , Organizarea și exercitarea profesiei de avocat – ediția 2, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, p. 1.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

13
provinciei și, în cazurile foarte grave, de însuși regele. Instituția avocatului nu exista,
așa cum nu exista nici instituția acuzării.9 Acuzare și apărarea erau înfățișate de
martori, iar aceștia prezentau cazul atât din perspectiva acuzării, cât și a apărării.
În timp, funcțiile incipiente ale avocaturii au evoluat și s-au specializat progresiv,
situa ție ce a determinat o evoluție dublă a profesiei, anume s-a conturat o grupare a
avocaț ilor pledanți pe de o parte, adică a celor care pentru clienți și în numele lor
pledau și se prezentau în fața organelor judiciare, iar, pe de altă parte, exista grupare a
celor care își asumau o specializare tot mai mare pe domenii și subdomenii ale științei
dreptului, acordând totodată consultanță juridică în principal.
În țările anglo -saxone și SUA există și în prezent această divizare în cele două
mari categorii sub de numirea de barristers , mai exact avocații pledanți și solicitors ,
avocații de consultanță.
Un aspect important al evoluției profesiei de avocat este că aceasta nu a fost
practicată inițial decât de către bărbați, fiind rezervată lor. Desigur, evoluția soci ală a
favorizat emanciparea femeii și pătrunderea acesteia în rândurile avocaților
profesioniști. În Franța, așadar, prin promulgarea Legii de la data de 1 decembrie
1900, accesul la profesie a fost disponibil tuturor, indiferent de sex, cu restricția
pentru soțul care deținea o profesie distinctă de cea pe care o dorea soția.

2.1.2. Istoria profesiei de avocat în România
În România primele norme privind organizarea profesiei de avocat le identificăm
în Legiunea Caragea, capitolul XX , dar și în Codul lui A ndronache Donici la art. 22,
unde se fac trimiteri la neajunsurile practicării avocaturii.
1. Transilvania
În perioada feudalismului timpuriu, în această regiune, la fel ca și în Țările
Române, desfășurarea procesului se caracteriza prin obligativitatea părților în litigiu
de a se prezenta personal în fața judecătorului, indiferent de natura civilă sau penală a
cauzei. În acest sens, puteau fi reprezentați numai aceia care nu aveau capacitatea să
stea în justiție și erau supuși unui regim de reprezentare legală , din această categorie
făcând parte femeile căsătorite, sau persoanele punse sub tutelă.10

9 Ligia DĂNILĂ , op. cit., p. 3
10 Cristina I. STOICA, Janice H. WEBSTER , Avocatul român în sistemul de drept
european , Ed. All Educatio n, București, 1997, p. 12.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

14
Deși reprezentarea prin procurator sau mandatar a devenit o instituție aprobată în
sistemul judiciar, s -au desființat interdicțiile în acest sens prin Decretul din 150 0,
menționându -se regula potrivit căreia, în situația unor violențe, partea care nu
participa perosnal nu mai avea dreptul să revoce afirmațiile avocatului său.
În acest sens s -a considerat că: „instituția reprezentării modifică regulile juridice
existente , ca o anticipare a instituției manadatului civil din dreptul modern, cu
caracter contractual.”11
Tot în această perioadă apare și „delegația avocațială ” care reprezintă baza
raportului stabilit între client și avocat, acesta din urmă putând fi angajat prin a ct scris
ori sigi liu autentic și oficial, fiind conservat de anumite instituții ori de înalți
demnitari precum curtea regală, judecătorii, episcopii. Reprezentarea se putea face și
în absența unei împuterniciri scrise, fapt considerat privilegiu acordat d e către
suveran.
Mandatul avocatului putea fi eliberat printr -o declarație personală, iar ulterior
mandatarul trebuia să își stabilească identitatea precum în cazul prezentării personale
la judecată, exceptând cazurile de bătrânețe ori boală a mandantului.
Tot în această perioadă a existat și instituția „avocatului general al curți i” care
apăra interesele suveranului în cauzele referitoare la drepturile curții regale.
Mai târziu avocații la românii din Transilvania erau denumiți „procatari” sau
„procuratori” . De menționat este că forma arhaică a profesiei de avocat,
„vechiletu l”, prin reprezentanții săi care erau vechilii, a fost o instituție cu rol
important în Regulamentele organice (1831 -1832), marcând începutul unei perioade
noi de organizare a avocaturii.
2. Țara Românească
Formele inițiale ale profesiei de avocat, cunoscute sub denumiri românești
tradiționale s -au conturat cu mult timp înainte. Punctul de pornire în organizarea
avocaturii l -a reprezentat epoca fanariotă, iar din acel moment istoric, odată cu
organizarea mai detaliată a sistemului judiciar s -a exprimat și nevoia reglementării
dreptului la apărare, respectiv la reprezentare.
În Țările Române deja exista o instituție asemuită avocatului, anume cea de
„vechi l”, deși ambele noțiuni existau în acea per ioadă. Distincțiile între cele două

11 Ibidem, p. 12.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

15
instutuții erau doar de ordin terminologic, iar reglementările fanariote din perioada
respectivă s -au rezumat doar la constatarea existenței avocaturii.
O etapă distinctă în organizarea profesiei a început odată cu adopt area
documentelor numite „Regulamentele Organice ”, în 1821 și 1822 , iar printr -o serie
de acte oficiale s -a înființat ulterior avocatura ca profesie. În 1843 a apărut o
reglem entare cu privire la aptitudinile de care trebuiau să dea dovadă avocații în
exercit area profesiei, iar în 1847 au fost reglementa te o serie de norme cu privire la
funcționarea profesiei de avocat. În același timp, modalitățile concrete în care urma să
fie organizată profesia de avocat, respectiv sub forma unui corp închis sau pe temeiul
principiului libertății absolute, erau încă obiect a numero ase dezbateri din perioada
arătată.12
Atestarea se putea obține prin minime cunoștiințe din obiceiul pământului și
pravile. Dat fiind faptul că erau „mulți veniți, dar puțini chemați” , domnul Țării
Românești George Dimitrie Bibescu a cerut intervenția legiuitorului pentru a curma
încurcăturile, abuzurile și înmulțirea judecăților din cauza facili tății de a se numi
avocat, fără a avea de cele mai multe ori nici cele mai de bază științe despre
avocatură.

2.2. DEFINIREA ȘI ROLUL PROFESIEI DE AVOCAT

Avocații constituie o profesie liberală structurată în ordine ori barouri, iar fiecare
barou este autonom și format pe lângă o instanță de judecată, în principiu pe lângă un
tribunal.
Defini țiile pe care le -a căpătat de -a lungul timpului profesia de avocat și
reprezentații săi au evoluat concomitent. Deși inițial prin avocat se înțelegea o singură
persoană care acorda ajutor celor aflați în nevoie sau impas, în prezent noțiunea de
„avoca t” curpinde o accepțiune și o sferă foarte largă.
Preocuparea pentru a se defini noțiunea de „avocat” a existat din cele mai vechi
timpuri, iar în principal, avocatul era considerat persoana care își ajuta , asista clientul.
De altfel, această funcție de asi stare a persoanei aflată în nevoie este tradițională și
istorică, concretizându -se de la un sfat simplu, ori formă scrisă, ori vorbită, până la

12 Idem, op. cit., p. 13.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

16
elaborarea și redactarea de acte, susținerea pledeoariei propriu -zise, sprijinul acordat
pe parcursul unui proce s și implicit participarea la luarea anumitor măsuri
procedurale.
În concret, imaginea tradițională a avocatului este deci cea a unui om de cultură, a
unui bun vorbitor care, dăruindu -și mintea, sufletul, logica, rațiunea și cunoștiințele
sale de specialit ate acordă un însemnat sprijin în descoperirea, realizarea, împlinirea
dezideratului de dreptate socială și juridică.13
Definirea noțiunii de „avocat” , dar și a fi nalității existenței sale depăș ește funcția
de reprezentare a avocaturii, funcție care se confund ă cu însăși noțiunea în sine, din ce
în ce mai mult. Această funcție de reprezentare conferă un plus de siguranță persoanei
asistate, care nu mai este singur în fața textului legal încălcat și este ocrotit de aura
celui care îi este alături, pierzând din dezarmarea persoanei complet lipsite de apărare.
Din punct de vedere terminologic, cuvântul care desemnează și reprezintă această
profesie este în primul rând acela de „avocat” , fiind folosită totodată și forma arhaică
de „advocat” . Pentru a înțelege mai b ine noțiune a este necesar să se facă referire și la
categoriile din logica formală, adică la diferența specifică și genul proxim.
Pe latura diferenței specifice se va analiza profesia liberală a unu i notar public.
Acesta este învestit să exercite un servic iu public și datorită statu tului funcției
autonome încheie acte juridice de autoritate publică. În pofida asemănărilor profesiei
liberale, diferența specifică se raportează la aceea că notarul este numit prin Ordin al
ministrului justiției, pe când avocatul dobândește calitatea de avocat prin înscrierea sa
în barou ca urmare a dobândirii calității în acord cu prevederile legale.14
Conform definiției clasice actuale, î n România, avocatul este persoana licențiată
în știinte juridice care, ul terior, este admisă în profesie, în baza unui examen organizat
de baroul în care intenționează să profeseze. După admiterea în profesie, avocatul
poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi înscris pe Tabloul avocaților
stagiari. La înscrierea în barou, avocatul depune un jurământ într -un cadru solemn.
După efectuarea stagiului obligatoriu de 2 ani, avocatul stagiar trebuie să susțină un
examen de definitivat organizat de barou, în urma căruia avocatul este înscris pe
Tabloul avocaților definit ivi. În principal, activitatea avocatului se realizează prin
consultații cu caracter juridic și prin asistență sau reprezentare în fața instanțelor

13 Ligia DĂNILĂ , op. cit., p. 14.
14 Idem, p. 15.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

17
judecătorești sau a altor organe de jurisdicție. În exercitarea profesiei, avocatul este
independent și se s upune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic. El
promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.15
Dimensiunea istorică a rolului avocatului în societate a fost evidențiată deosebit
de pertinent de către Fern and Payen, fost Decan al „Ordre de Paris” în lucrarea sa
„La Barreau (L’ Art est la Fonction) ”: „Avocații există din momentul în care
divergențele dintre oameni nu s -au mai soluționat prin forță…Acolo unde există un
text de lege este nevoie în primul rând d e un magistrat care să îl interpreteze și să îl
adapteze la realitatea cotidiană. Iar acolo unde se află un magistrat trebuie să existe
cel puțin doi avocați ”.16
Referitor la perioada Romei antice, avocatul era prietenul chemat în ajutor în caz
de vreun pe ricol, el fiind de asemenea și cel care stăpânea cel mai bine arta de a vorbi
și știința dreptului. De meționat este faptul că primele asociații profesionale de avocați
au luat ființă în epoca lui Justinian.
Apoi, în Evul Mediu, organizația avocaților dev ine tot mai mult un „ordin al
statului” , asemănat confreriilor religioase.
Încă din 1350 până în 1790, în Franța, „ordinul” era divizat în trei grupe:
consultanți, pledanți și audianți, având competențe diferite. După Revoluția franceză
din 1789, profesia a luat alt contur, o nouă organizare preluată de majoritatea
legislațiilor europene și americane, anume, avocatul îmbina rolul de reprezentant al
clientului cu cel de pledant în fața justiției.
Epoca contemporană și modernă, fiind bazate pe evoluția insti tuțiilor
democratice, îl situează pe avocat pe o poziție care îi conferă profesiei sale o
complexitate specifică și o dimensiune dublă, națională și universală.
Totuși, nu se poate vorbi strict într -o manieră sintetică despre rolul profesiei de
avocat, dat f iind faptul că implicațiile profesiei pe plan social, juridic, uman, etic și
filosofic sunt deosebite. Avocatul reprezintă pentru unii ceea ce ințial reprezentau
primii apostoli, spunea La Bruyere.
Reglementarea profesiei de avocat prin lege specială trebu ie înțeleasă, așa cum a
decis Curtea Constituțională , prin prisma concepției legiuitorului, potrivit căreia
avocatura este un serviciu public. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

15 https://ro.wikipedia.org/wiki/Avocat , accesat la data de 17.04.2019, ora 20:25.
16 Ioan LEȘ , op. cit ., 2004, p. 204.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

18
statuat că barourile sunt supuse exige nțelor legii, iar „parti ciparea avocatului la
administrarea justiției îl asociază funcționării unui serviciu public deoarece, pentru
unele din misiunile sale, baroul se găsește într -un fel legat de ordinul judiciar”. Se
subliniază astfel, și la acest nivel, rolul esențial pe care avocatura îl are în mecanismul
statal de înfăptuire a justiției.17
Rolul avocatului într -o societate democratică depinde de armonizarea
reglementării statutului său la nivel național cu principiile recunoscute pe plan
internațional în exercitarea și organi zare profesiei de avocat. Aceste reglem entări
naționale și internaționale referitoare la profesia de avocat constituie expresia
valorilor sedimentate de -a lungul istoriei dar și al condițiilor actuale, moderne,
specifice pentru integrarea europeană.18
În plus , într -o societate în care democrația se consolidează constant, avocații pot
avea un rol mult mai important, adică , avocații și democrația adevărată sunt
inseparabile.

17 A se vedea Ștefan N AUBAUER , Constituirea, organizarea și funcționarea prin Lege
specială a Corpului de Avocați din România – premise fundamentale pentru înfăptuirea
Justiției , Revista AVOCATUL din 05.09.2014.
18 Ioan LEȘ , op. cit., 2004, p. 209.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

19

CAPITOLUL III:
ASPECTE GENERALE PRIVIND PROFESIA DE
AVOCAT ÎN ROMÂNIA

3.1. PRINCIPIILE DEONTOLOGICE ALE AVOCATURII

Profesiunea de avocat, ca profesiune liberală și independentă, cu o finalitate bine
determinată în planul relațiilor sociale reglementate de norma de drept, se mulează în
formele ei de existență pe principiile ge nerale care sunt recunoscute și aplicate în
întreaga lume ca fiind principiile de bază ale profesiei.19
Necesitatea conturării unor principii generale a existat chiar de la începutul
nașterii profesiei, dat fiind faptul că prin particularitățile ei, avocatu ra nu se încadra în
niciun tipar al profesiilor liberale existente. Aspectele „sui generi s” care
individualiz ează această profesie, inevitab ile probleme care apar în raporturile dintre
colegi, magistrați, clienți ori întreaga societate la modul general, într epătunderea
independenței profesiei cu rigurozitatea și conștiinciozitatea de care profesionistul
este nevoit să dea dovadă în practică, au impus structurarea și elaborarea teoretică a
regulilor de maximă generalitate cunoscute ca principiile deontologice ale profesiei de
avocat.
Rolul acestor principii este dublu, în primul rând regulile statuează generozitatea
și larghețea tipice avocaturii, iar în al doilea rând stabilesc corectitudinea și rigoarea
exercitării profesiei, care în caz de încălcare duc la a plicarea sancțiunilor
corespunzătoare.
Astfel, potrivit Legii 51/1995 art. 1 și 2, respectiv art. 1 -13 și art. 109 din Statutul
profesiei de avocat sunt: principiul legalității, principiul libertății, principiul
independenței, principiul autonomiei și desc entralizării și principiul păstrării
secretului profesional. De asemenea, mai pot fi apreciate ca principii ale profesiei și
următoarele: principiul monopolului avocaților asupra activității specifice profesie,

19 Ligia DĂNILĂ , op. cit ., p. 5 3.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

20
principiul confraternității și respectului re ciproc, principiul demnității și onoarei
profesiei de avocat, principiul potrivit cu care avocatul îndeplinește atât funcție de
ordin public, cât și o funcție de ordin privat, principiul exercitării profesiei cu bună –
credință și principiul confidențialităț ii.
a) Principiul legalității, prevăzut de art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3 din Statut și de
art. 1, art. 2 din Lege se referă la faptul că profesia de avocat se exercită numai de
către avocați înscriși în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România, de oarece
constituirea și funcționarea de barouri independent de U.N.B.R. sunt strict interzise,
actele demarate în sensul constituirii fiind nule de drept. Avocații trebuie să exercite
numai acele activități specifice profesiei pe care Legea le prevede.
Un alt aspect al principiului menționat este invocarea în exercitarea dreptului la
apărare numai a legislației naționale sau a celei internaționale consacrată prin tratate
la care România este parte. Referitor la clienți, avocatul trebuie să promoveze și
implicit să apere drepturile, interesele legitime și libertățile acestora, asumându -și și
datoria de a îi da clientului sfaturi juridice bazate pe legi și acționarea doar în limitele
legale, statuare sau ale Codului deontologic, conform crezului său profesion al.
b) Principiul libertății încadrat în art. 6, art. 7 alin. (3) din Statut și art. 1 din
Lege, potrivit căruia libertatea și independența sunt garantate prin lege. Libertatea se
concretizează între altele, prin: libertatea de exprimare, libertatea de conști ință,
posibilitatea oricărui cetățean de a -și alege liber avocatul, libertatea deplină în
încheierea contractului de asistență juridică înte re avocat și client, libertatea de a
angaja cauze sau de a da consultații juridice pe întreg teritoriul țări.20 Acest drept a
fost recunoscut în mod expres și de Curtea Constituțională în cadrul Deciziei nr.
45/1995, unde se exprimă că „profesia de avocat este o profesie liberală și
independentă, acest principiu este fundamental.” Avocatul are libertatea de a opta și
de a-și schimba opțiunea pentru o profesie pe care Legea o prevede.
c) Principiul independenței este cuprins în art. 21 din Codul deontologic, art. 3
alin (1), art. 7 alin. (3), (4) și (5), art. 109 alin. (3), art. 128 alin. (1) din Statut, art. 39
alin. (6) și (7), art. 41, art. 43 din Lege. În exercitarea profesiei sale, avocatul este
independent și se supune numai Codului deontologic și Statutului profesiei.
Independența avocatului se divide în două ramuri, pe de o parte în independența

20 A se vedea Ligia CĂTUNĂ , Organizarea și exercitarea profesiei de avocat , Ed. Universul
Juridic, București, 2012, p. 12.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

21
profesiei de avocat, i ar pe de altă parte, în independența avocatului ut singuli , în
calitate de reprezentant al profesiei.
Așadar, independența organizării profesiei se manifestă atât la nivelul baroului ca
modalitate de organizare a acesteia, precum și la nivelul societățilo r civile
profesionale și al cabinetelor individuale, în sensul în care baroul cu formele de
exercitare sunt libere și independente să își desfășoare activitatea fără a fi cenzurate în
ceea ce privește constituirea și organizarea.
Succint , independența avo catului se manifestă în raport cu profesia, cu instanțele
și magistrații, colegii și independența materială. În exercitarea profesiei, avocatul nu
este supus niciunei restricții, constrângeri, presiuni, sau intimidări din partea
instituțiilor publice sau a utorităților ori a altor persoane juridice.
Independența avocatului față de client se regăsește ca o concretizare a principiului
independenței și în perioada interbelică, astfel, J. Appleton aprecia că: „Independența
avocatului există și față de client . Avocatul nu este salariatul clientului. (…) Avocatul
este liber să accepte sau să refuze cauza, și chiar să o abandoneze după ce a
acceptat -o”.21 Teza menționată a fost reluată și în conținutul legii avocaților care
statuează că: „Atât avocatul, cât și clien tul au dreptul să renunțe la contractul de
asistență juridică în condițiile prevăzute de statut”.
d) Principiul autonomiei și descentralizării este prevăzut de art. 49 din Lege și
art. 4 din Statut, reliefând faptul că profesia de avocat deține o organizare, funcționare
și conducere autonomă după condițiile Legii nr. 51/1995. Avocații sunt separați pe
deplin din punct de vedere organizatoric și de către stat și de către organele acestuia,
cât și de alte profesii judiciare. Astfel, principiul autonomiei reprezi ntă dreptul
prevăzut în lege pentru avocați, pentru formele de manifestare a profesiei și organelor
profesiei de a se gestiona singuri în Uniunea Națională a Barourilor din România și
totodată de a se bucura de libertatea deplină, respectând prevederile le gale.
e) Principiul păstrării secretului profesional este reglementat de art. 8, art. 9, art.
10 din Statut, art. 35, art. 36 din L ege, art. 2.3. din C odul deontologic și este un
principiu care ține de esența profesiei, neavând o natură juridică contractuală dat fiind
faptul că este de ordine publică, ci o natură legală.
Secretul profesiei a fost fundamentat de către Hippocrate care a afirmat
următoarele: „lucrurile pe care în practicarea sau în afara practicării artei mele le

21 Ioan LEȘ , op. cit ., 2004, p. 59.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

22
aflu cu privire la existența oam enilor și care nu trebuiesc divulgate, nu le voi
mărturisi altora” .
Păstrarea secretului profesional este o obligație absolută, nelimitată în timp,
comportă obligația de a nu vorbi și dreptul de a nu răspunde, și vizează orice alt
aspect al cauzei care a fost încredințată avocatului.22 Nerespectarea acestei obligații
constituie o abatere disciplinară gravă.
Curtea de la Strasbourg a statuat că în cauza Beham contra Marii Britanii că
protecția împotriva divulgării forțate a informațiilor schimbate între avoc at și client
consituie un element esențial a dreptului la reprezentare și asistență legală, care este o
condiție esențială a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție.23
Avocatura reprezintă o poartă larg deschisă înspre problemele per soanelor în
confruntarea lor cu viața, cu societatea ori cu reglementările impuse prin norma de
drept. Păstrarea secretului profesional se poziționează pe de o parte între
confidențialitatea persoanelor și garantarea demnității persoanei și pe de altă part e,
garantarea de manieră colectivistă a intereselor sociale.
De asemenea, mai pot fi menționate ca principii ale profesiei și următoarele:
principiul monopolului avocaților asupra activității specifice profesiei; principiul
confraternității și respectului reciproc; principiul demnității și onoarei profesiei de
avocat; principiul potrivit cu care avocatul îndeplinește atât o funcție de ordin public
cât și o funcție de ordin privat; principiul exercitării profesiei cu bună -credință și
principiul confidelități i.

3.2. CALITATEA ȘI CAPACITATEA AVOCATULUI

Poate fi membru al baroului din România cel care îndeplinește următoarele
condiții: este cetățean român și are exercițiul drepturilor civile și politice, este licențiat
al unei facultăți de drept sau doctor în drept, nu se regăsește în vreunul din cazurile de
nedemnitate prevăzute de lege, este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea

22 Ligia CĂTUNA , op. cit., p. 16.
23Diana UNGUREANU, Mihail UDROIU, Ovidiu PREDESCU , Privilegiul
confidențialității avocat – client în dreptul european al concurenței , Revista DREPTUL, nr.
5/2011, p. 229.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

23
profesiei .24 Dovada medicală constă într -un certificat medical de sănătate care este
eliberat în urma constatărilor pe care le -a făcut o comisie medicală constituită potrivit
condițiilor din statutul profesiei.
În ceea ce privește un membru al unui barou din altă țară, acesta poate profesa ca
avocat în România dacă se conformează condițiilor pe care legea le prevede, cu
excepția condiției referitoare la cetățenia română.
Intrarea în profesie necesită parcurgerea a două etape și anume: dobândirea
calității de avocat și înscrierea în baroul de avocați în vederea exercitării efective a
profesiei. Regula intrării în avocatură s e bazează pe susținerea unui examen de intrare
în profesie, examen organizat de barou potrivit prevederilor statutului profesiei și ale
legii.
Cu titlu de excepție, s -a apreciat că au posibilitatea de a fi primiți în profesie fără
a da examen titularul dip lomei de doctor în drept care a până la data primirii în
avocatură a exercitat funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau
jurisconsult pe o perioadă de 10 ani, cu condiția să nu -i fi încetat activitatea din
motive disciplinare care îl socotesc nedem pentru profesia de avocat.
Condițiile impuse de lege pentru a fi avocat trebuie întrunite cumulativ în
momentul depunerii cererii de înscriere în avocatură și acestea sunt:
a) Solicitantul să fie cetățean român – condiție care este unanim c erută de toate
sistemele legislative, iar în prezent asistăm la o elasticizare a acesteia, în special în
legislațiile țărilor din Comunitatea Europeană care devin din ce în ce mai mult
adeptele unor orientări internaționaliste.25 Tendința internaționalistă europeană a fost
adoptată și de către legea română, care statuează că membrul unui barou dintr -o țară
străină poate profesa ca avocat în România, doar cu respectarea condițiilor pe care
legea profesiei le impune.
Avocatul străin poate acorda consultanță n umai prin susținerea unui examen de
limbă română și implicit de cunoștiințe juridice de drept românesc. De asemenea are
obligația de a se înscrie în tabloul special pe care îl are fiecare barou și trebuie să se
supună statutului profesiei, codului deontolo gic și bineînțeles legii române.

24 Ligia DĂNILĂ , op. cit ., p. 16.
25 Ligia DĂNILĂ , Organizarea și exercitarea profesiei de avocat , Ed. Lumina Lex, 1999, p.
29.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

24
Acesta nu are dreptul de a pune concluzii scrise sau orale în fața instanțelor
judecătorești sau a celorlalte organe jurisdicționale, judiciare, excepția fiind insta nțele
de arbitraj internațional.
b) Să aibă exercițiul drept urilor civile și politice – exercitarea acestor drepturi
constituie elementul component , esențial și principal al statului constituțional al
cetățenilor. Situația în care un cetățean este privat de dreptul de a -și exercita drepturile
civile și politice de c are beneficiază , reprezintă una dintre cele mai grave sancțiuni,
echivalând totodată cu o gravă demnitate.
Pe de altă parte, raportat la principiile promovate de avocatură ori raportat la
calitățiile pe care este necesar să le aibă un avocat, este neaccept at ca o persoană care
nu deține exercițiul drepturilor sale civile și politice să reușească să dobândească
calitatea de avocat.
c) Să fie licențiat al unei facultăți de drept sau doctor în drept – condiție care
trebuie atestată prin absolvirea unei facultăți de științe juridice, mai exact să fie
licențiat la facultatea respectivă sau să fie declarat doctor în drept.
Această condiți e de competență precizată în lege a fost dezvoltată prin deciziile
mai multor barouri din țară, care, din dorința de a primi în pro fesie elemente cu o
deosebit de bună pregătire teoretică, au inserat ca o condiție obligatorie a primirii în
barou existența unei medii de absolvire ridicate.26 Deciziile au fost inițial contestate și
infirmate de către Consiliul fostei Uniuni Naționale a A vocaților, dar ulterior au fost
respectate în baza principiului autonomiei barourilor.
Legea nu prevede expres dacă absolventul este necesar să fie licențiat al unei
facultăți de drept din România sau din străinătate, însă Statutul profesiei dispune într –
o secțiune special dedicate cu referire la primirea în avocatură a persoanelor
aparținătoare unui stat membru al U.E. sau S.E.E. care sunt autorizate să își exxercite
activitățile sub titlul profesional pe care l -a obținut într -un stat membru.
d) Să nu se găs ească în vreunul din cazurile de nedemnitate prevăzute de le ge –
în acest sens candidatul trebuie să dovedească conduita sa ireproșabilă și moralitatea
sa deplină în momentul formulării cererii de înscriere în barou. Se socotește a fi
nedemnă pentru calita tea de avocat persoana condamnată definitiv printr -o hotărâre
judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru comiterea unei infracțiuni cu intenție
care aduce atingere prestigiului profesiei; persoana care a săvârșit abuzuri prin care

26 Idem, p. 31.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

25
s-au încălcat dreptu rile și libertățile fundamentale ale omului , stabilite prin hotărâre
judecătorească; persoana căreia i s -a aplicat sancțiunea interdicției de a profesa pe o
durată stabilită prin hotărâre judecătorească ori disciplinară.
Odată dobândită calitatea de avocat , cel primit în profesia de avocat se va înscrie
în barou, cu respectarea procedurii prevăzute de lege27, procedură ce implică două
etape diferite: depunerea jurământului de avocat și renunțarea, după caz, la situația
cazului de incompatibilitate.

Referit or la capacitatea juridică civilă a avocatului, teza susținută de Traian
Ionașcu este: „Persoana fizică are o singură capacitate de folosință și de exercițiu,
care împreună alcătuiesc capacitatea civilă în înțeles de capacitate în societate și nu
de capaci tate de drept civil, cu restrângeri ce pot varia de la o ramură la alta a
dreptului” , iar capacitatea juridică specială reprezintă forma de manifestare concretă a
capacității juridice civile generale.
Elementele care alcătuiesc capacitatea juridică general ă și specială a avocatului
sunt capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, recunoscute și de literatura de
specialitate.
Capacitatea de folosință reprezintă acea parte a capacității juridice a individului
care se referă la aptitudinea de a avea, dar și de a exercita pe de o parte drepturile
civile, iar pe de altă parte de a avea și asuma obligațiile civile prin săvârșirea de acte
juridice. Capacitatea de exercițiu a persoanei este capacitatea persoanei de a exercita
drepturile și de a asuma oblig ațiile singură, prin încheierea actelor juridice.
Raportat la profesia de avocat, capacitatea de folosință civilă exprimă atitudinea
generală și abstractă a persoanei de a avea drepturi și obligații civile , respectiv
posibilitatea de a -și exercita drepturile și de a -și asuma obligații prin încheierea de
acte juridice civile.28
Capacitatea de folosință specială a avocatului se referă la aptitudinea generală și
abstractă a persoanei fizice pe car e o dobândește în profesia de avocat și înscrise în
tabloul avocaților, aptitudini de a avea drepturi și obligații specifice profesiei.
Prin analogie, capacitatea de exercițiu specială a avocatului este capacitatea pe

27 Ligia DĂNILĂ , op. cit ., 2008, p. 23.
28 Idem, p. 26.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

26
care legea o recunoaște acestuia de a -și exercita drepturile și de a -și asuma obligațiile
profesionale specifice, în îndeplinirea mandatului său de avocat.

3.3. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE AVOCATULUI

Avocatul poate fi considerat un subiect special de drept, dat fiind faptul că
legislația spec ială statuează îndeplinirea unor condiții speciale pentru ca o persoană să
dobândească calitatea de avocat, drepturi și obligații speciale exclusiv legate de
exercitarea profesiei și care nu se complinesc în persoana niciunui alt subiect de drept.
Drepturi le și obligațiile avocatului sunt enumerate detaliat în Legea nr. 51/1995
de la art. 28 la art. 46 și în Statutul profesiei de avocat de la art. 92 la art. 119, dar
există și anumite drepturi consacrate în Codul de procedură civilă și în Codul de
procedură penală. Acestea pot fi exercitate în numele clientului de către avocați.
Totodată, legea impune anumite îndatoriri participanților la activitatea judiciară,
obligații pe care trebuie să le respecte și avocații.
Dispozițiile procedurale privitoare la obli gativitatea reprezentării sau asistării
părților printr -un avocat sau consilier juridic reprezintă o soluție pozitivă, care poate
determina o sustanțială sporire calificativă a actului de justiție și o mai bună apărare a
intereselor legitime ale cetățenilo r implicați într -o procedură judiciară. O atare soluție
este promovată și în dreptul comparat. Soluția adoptată de legiuitorul nostru este una
echilibrat, în sensul limitării ei numai la calea extraordinară de atac a recursului, iar în
cazul persoanelor fi zice și în cazul contestației în anulare ori și al revizuirii.29
De menționat este faptul că avocații care profesează în România sub titlu
profesional din statul membru de origine se supun acelorași reguli de conduită
profesională prevăzute de legea avocatu rii și de statutul profesiei ca și avocații care
profesează sub titlu profesional obținut în România, pentru activitățile desfășurate pe
teritoriul țării noastre. 30

29 Ioan LEȘ, Sebastian SPINEI , Reprezentarea și asistare părților prin avocat sau consilier
juridic în lumina Noului Cod de Procedură Civilă , Revista DREPTUL, nr. 5/2013, p. 27 -28.
30 Ioan LEȘ , op. cit ., 2004, p. 264.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

27
3.3.1. Drepturile avocaților
Drepturile principale în jurul cărora se axează activitatea a vocațială sunt:
a) Dreptul de a asista și reprezenta – drept prevăzut în art. 28 alin. (1) din Legea
51/2995 „avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte
orice persoană fizică și juridică” care se pe rfectează în baza unui contra ct încheiat în
formă scrisă și care odată înregistrat în registrul oficial de evidență, dobândește dată
certă. Ceea ce i se permite avocatului să facă în numele clientului derivă din
conținutul contractului de asistență juridică încheiat între avocat și cl ient în formă
scrisă. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate efectua orice act specific
profesiei, pe care îl consideră imperios necesar pentru realizarea intereselor persoanei
reprezentate.
Dreptul de a acorda asistență juridică însușește substa nța activității avocatului,
având două componente esențiale precum: asistența și reprezentarea clientului în fața
organelor judiciare. Punctul culminant al activității avocațiale îl reprezintă pledoaria
susținută, moment care poate atrage posibila reputați e de excepție a unui avocat.
b) Dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale profesiei – drept
integrat în art. 29 din Lege. Beneficierea de acest drept vizează toate structurile
organizatorice ale avocaturii, vizând atât organele de conduc ere colectivă, dar și cele
de conducere unipersonală, regula fiind respectarea cerințelor de vechime pe care
legea le impune.
c) Dreptul avocatului la onorariu – drept consacrat de art. 30 din Lege „pentru
activitatea sa profesională, avocatul arre dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor
cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său” . Onorariul avocațial se
stabilește pentru orice serviciu prestat de avocat și totodată se stabilește prin
negociere, iar punctul de pornire sunt onorariile mi nimale determinate de Consiliul
Uniunii Naționale a Barourilor din România. De asemenea, mai este prevăzut faptul
că acest contract dintre avocat și client nu poate fi controlat, direct sau indirect, de
vreun organ al statului.
d) Dreptul la asigurări sociale – acest drept se asigură în condițiile determinate de
lege, iar în scopul stabilirii și acordării pensiilor și ajutoarelor sociale cuvenite
avocaților și urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie, s -a constituit, în cadrul
U.N.B.R., Casa de Asigură ri a Avocaților.
Membrii Casei de Asigurări sunt toți avocații în activitate, avocații pensionari ,
dar și urmașii acestora c are a u drepturi la pensie și la ajutoare sociale. Pentru

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

28
constituirea fondurilor Casei de Asigurări , avocații înscriși în barou, car e au drept ul
de a-și exercita profesia , sunt obligați să contribui e la constituirea fondului, iar suma
nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul U.N.B.R.
e) Dreptul la păstrarea secretului profesional – pentru a se asigura acest drept,
legea prev ede unele garanții importante, cum ar fi faptul că actele și lucrările cu
carac ter profesional care se află sub egida avocatului sunt inviolabile. Nu este posibilă
percheziționarea avocatului, a domiciliului său, ori ridicarea de bunuri, înscrisuri,
decât în baza unui mandat și făcută de procuror. Legea interzice ascultarea și
înregistrarea convorbirilor telefonice, interceptarea și înregistrarea corespondenței
profesionale a avocatului, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
f) Dreptul la sediu profesional – avocatul care profesează individual, cabinetele
asociate, societatea civilă profesională și societatea profesională cu răspundere
limitată au dreptul la sediu profesional în circumscripția baroului în care sunt înscriși
și la sedii secundare în alt barou din țară sau din străinătate unde sunt luați în
evidență.31 Aprobarea constituirii sediilor secundare se dă de către Consiliul baroului
din circumscripția căruia se va deschide.
g) Dreptul la ocrotire legală – potrivit art. 37 alin (1) din Lege, în exercitare a
profesiei „avocații sunt ocrotiți de lege” , însă aceștia nu pot fi asimilați salariaților ori
funcționarilor publici. Cu toate acestea, sub aspectul drepturilor sociale un avocat este
asimil at persoanei încadrate în muncă, anume, timpul alocat avocaturii este considerat
vechime în muncă.
Avocatul se înfățisează și se conformează regulilor de conduită aplicabile în
instanță, apără interesele clientului său cu onoare și fără temeri, față de orice altă
persoană, dând dovadă de respect și loialitate față de f uncția de judecător. În niciun
moment un avocat nu trebuie să ofere cu știință unui judecător o informație falsă ori
de natură să inducă în eroare.32
Pe lângă aceste drepturi mai sunt recunoscute și alte drepturi precum: dreptul de a
fi independent și de a se supune numai Legii, Statutului profesiei și Codului
deontologic; dreptul de a exercita activități specifice profesiei de avocat; dreptul de

31 Ligia CĂTUNA , op. cit., p. 178.
32 Gabriela BALTAG , „Standarde de conduită în relațiile judecător -avocat, procuror –
avocat și judecător -procuror” , Revista DREPTUL, nr. 9/2015, p. 69.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

29
purta titlul de avocat, roba ca și costum profesional, insigna de avocat și de a avea
ligitimație de avocat; drep tul la recuperarea capacității de muncă, etc.

3.3.2. Obligațiile avocaților
Legislația referitoare la profesia de avocat impune avocaților și anumite obligații
importante care sunt destinate să garanteze exercitarea profesiei în cele mai optime
condiții, dintre care menționăm:
a. Obligația de a depune toate diligențele în prestarea adecvată a serviciului
avocațial – obligație esențială pentru exercitarea normală a profesiei, fiind însuși
obiectul contractului de asistență juridică. Conform art. 38 din Legea n r. 51/1995
„Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i -au fost încredințate, angajate
sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată sau la
organele de urmărire penală ori la alte instituții, conform mandatului încr edințat, să
manifeste conști inciozitate și probitate profesională, să pledeze cu demnitate față de
judecători și de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori
de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanța de judecată
dispune în acest sens” .
b. Obligația de a acorda asistență juridică în cauzele în care a fost desemnat din
oficiu sau gratuit de către barou – în acest sens trebuie să depună aceleași diligențe
raportat la prestația sa în cauzele în care a fost de semnat din oficiu sau gratuit.
c. Obligația de a acționa cu loialitate în prestarea activității avocațiale – prezenta
îndatorire este caracterizată printr -un caracter complex și face referire în mod special
la relațiile pe care avocatul le are cu justițiabil i. În concr et, avocatului nu îi este
perm is să asiste sau să reprezinte partea cu interese contrare în aceeași cauză ori în
cauze contrare nu poate pleda contra părții care i -a solicitat opinia mai înainte raportat
la aspectele litigioase specifice ale pri cinii.
d. Obligația de a păstra secretul profesional – avocatului îi este prohibit să dea
relații anumitei autorități sau persoane despre cauza care i -a fost atribuită, decât în
situația în care are dezlegare prealabilă în mod expres și formă scrisă din part ea
tuturor clienților săi interesați în cauză. Tot în acest sens, avocatul nu poate fi audiat
ca martor într -o cauză care i -a fost încredințată și nici nu poate avea funcția de expert
sau traducător în cauza încredințată.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

30
e. Obligația de a restitui actele înc redințate – dat fiind faptul că în exercițiul
profesiei, avocatul utilizează diverse acte sau înscrisuri originale pentru a dovedi
raporturile juridice pe care clientul său le invocă, el are datoria de a le restitui
persoanei de la care le -a primit, de reg ulă după finalizarea judecății.
f. Obligația de a participa la activitățile și ședințele stabilite de org anele
avocaturi i – potrivit art. 41 din Lege, avocatul are datoria de a participa la toate
activitățile ce țin de profesie, la ședințele pe care le convo acă Consiliul baroului sau
organele de conducere din care este parte. Absența nejustificată și repetată poate
atrage răspunderea disciplinară a avocatului.
g. Obligația avocatului de a achita taxele și contribuțiile prevăzute de lege și
statut – astfel, avoca tul are datoria să achite la timp taxele și contribuțiile sale pentru
formarea bugetului baroului, U.N.B.R. și al Casei d e Asigurări a Avocaților.
h. Obligația de a purta robă – această îndatorire se referă la purtarea robei
exclusiv în fața instanțelor judecă torești.
i. Obligația de a folosi procedee de publicitate conforme cu demnitatea profesiei
– avocatul nu are dreptul de a folosi, direct ori prin persoane interpuse, prin mijloace
de reclamă sau publicitate, procedee care nu sunt compatibile cu demnitatea pro fesiei
pentru a dobândi clientela.
Alte obligații instituite avocaților ar fi: obligația de respectare a principiilor
profesiei de avocat; obligația avocatului stagiar cu privire la formarea profesională
inițială; obligația avocatului definitiv cu privire la formarea profesională continuă;
obligația fiscală; obligația de deținere a unui sediu profesional apt pentru asigurarea
secretului profesional; obligația de a se abține de la exercitarea oricărei activități
profesionale în cazul în care există sau surv ine un conflict de interese, etc.

3.4. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCATULUI

Conceptul de răspundere reprezintă un pilon pe care se sprijină societatea noastră,
iar răspunderea avocaților apare atunci când este necesară menținerea unui climat de
legalitate și disciplină în cadrul unei profesii de elită.33

33 https://avocat -musat.ro/avocatura -raspundere -si-riscuri/ , accesa t la data de 13.10.2018, ora
19:15.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

31
Analizarea problemei răspunderii avocatului nu poate fi desprinsă de cadrul
general al obligațiilor pe care el și le asumă prin semnarea unui contract de asistență
juridică și nici dincolo de natura juridic ă a obligațiilor pe care și le poate asuma un
liber profesionist, care este aceea a unor obligații de diligență, de mijloace și în niciun
caz a unor obligații de rezultat.
Desigur, îndeplinirea obligațiilor asumate de către avocat trebuie realizată cu
diligența și priceperea intelectuală și profesională de care acesta dă dovadă, dar în
niciun caz nu se poate accepta existența în sarcina avocatului a unei obligații de
rezultat.
Răspunderea avocatului se angajează în cazul unei vinovății, a unei culpe, chiar și
a celei mai ușoare. Literatura franceză consideră că aprecierea culpei avocatului se
face raportat la neîndeplinirea obligației de sfătuitor, a obligației de prudență, de
diligență.
Curtea Constituțională a considerat în cuprinsul deciziei sale, că sint agma „de
natură să aducă atingere prestigiului profesiei” , din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea
nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, este
necontituțională, fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, constituin d astfel
„premisa aplicării acesteia în mod diferit, într -o manieră discriminatorie, ca rezultat
al unor interpretări sau aprecieri arbitrare” . În opinia instanței de control
constituțional această situație se datorează necircumstanțierii exprese „a infrac țiunilor
a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat”.34
În privința art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, Curtea a mai apreciat că
„legiuitorul nu prevede în mod expres și limitativ care sunt acele infracțiuni
inten ționate pentru a căror săvârșire și, implicit, condamnare, avocatul este nedem a
mai exercita profesia în cauză. Această împrejurare este de natură a da naștere
abuzurilor și arbitrariului, având în vedere spectrul larg al infracțiunilor intenționate
prevă zute de Codul penal și legile speciale. Din această perspectivă, Curtea reține,
totodată, că pot exista situații care, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni
intenționate, să poată fi adopotate soluții diferite pronunțare de către structurile

34 Ioan LEȘ , Opțiuni doctrinare cu privire la neconstituționalitatea art. 14 din Legea nr.
51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, și implicațiile
acestei soluții , Revista DREPTUL, nr. 1/2018, p. 55.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

32
componente a le profesiei de avocat cu privire la decizia menținerii sau excluderii din
profesia de avocat ”. 35
Instanța constituțională a respins pe bună dreptate criticile care au fost aduse
dispozițiilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, justificat de faptul că textul nu
conține niciun viciu de constituționalitate, ci doar prevede una din situațiile în care
încetează calitatea de avocat. Curtea nu a reținut nici criticile referitoare la
restrângerea dreptului de muncă al avocatului.
Exercitarea unei profesii sau activități în alte condiții decât cele legale constă în
derularea sau efectuarea unor acte specifice unei profesii sau unei activități, pentru
care legea cere autorizație sau îndeplinirea anumitor condiții, de către o persoană care
are o atare autorizație ori care întrunește cerințele legale, dar cu încălcarea regimului
juridic în care trebuie să efectueze actele în cauză36, astfel această situație consituie
infracțiune și este prevăzută de Codul Penal în art. 348 sub denumirea de Exercitarea
fără drept a pr ofesiei de avocat , pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
În funcție de norma juridică încălcată de avocat în exercitarea profesiei sale,
respectiv în funcție de tipul relațiilor sociale ocrotite, există răspunderi civile, penale
sau disciplinare a avocatului.
A. Răspunderea profesională civilă
Legea română nu stabilește în mod expres care este răspunderea profesională a
avocatului și nu determină nici în ce măsură se antrenează răspunderea avocatului în
cazul nerespectării obligațiilor sale profesionale. Cu toate acestea, răspunderea civilă
a acestuia nu este exclusă nici de lege și nici de statutul profesiei.
Pentru ca răspunderea civilă să fie antrenată se impun a fi întrunite cumulativ
aceleași elemente ale răspunderii civile clasice și anume vinovăția, în oricare din
formele ei (intenție sau culpă), prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta
săvârșită cu vinovăție și prejudiciu.37
a) Fapta cauzatoare de prejudiciu

35 A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017.
36 Mihai Adrian HOTCA , Unele considerații privind impactul noilor reglementări în
materie penală asupra profesiei de avocat, Revista AVOCATUL din 23.06.2014.
37 Ligia DĂNI LĂ, op. cit., Editura Lumina Lex, București, 1999, p. 220.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

33
Dat fiind faptul că munca avocatului se concretizează în mai multe categorii de
activități, diferențiate după obiectul conctractului de asistență juridică semnat cu
clientul, apărătorul are de la obligația privind informarea, asistența, reprezentarea,
până la obligația de a se abține de la activități concurențiale. Așadar , avocatul are atât
obligația de a face, cât și obligația de a nu face.
În orice caz, răspunderea pe care o are avocatul este de natură contractuală.
Răspunderea delictuală a avocatului intervine doar dacă avocatul este ținut să
răspundă pentru o faptă a sa săvârșită extracontractual, de natură să cauzeze un
prejudiciu terțelor persoane ca urmare a informațiilor furnizate de avocat în
exercitarea profesiunii.
b) Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu
Acest raport de cauzalitate între fapta avocatul ui și prejudiciu trebuie privit prin
prisma faptelor și actelor avocatului care au declanșat sau au favorizat producerea
efectului păgubitor. În cazul antrenării răspunderii profesionale a avocatului
considerăm că se impune analizarea nu numai a complexită ții, ci și a specificității
actelor și faptelor cauzatoare de prejudiciu, prin prisma noțiunii de „diligență
normală” a unui bun profesionist. Mai exact, problema cauzalității trebuie strâns
legată de problema imputabilității faptei.
c) Vinovăția avocatului
Conform tezei care susține că obligațiile asumate de avocat sunt obligații de
diligență, și nu obligații de rezultat, în mod clar se aplică în domeniu regula potrivit cu
care neatingerea rezultatului dorit de client nu este prin ea însăși o dovadă a culpei, ci
revine clientului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a
depus, pentru atingerea rezultatului preconizat, prudența și diligența care erau
obligatorii.
d) Prejudiciul cauzat
Prejudiciul este analizat ca efectul negativ pe care cli entul îl suferă ca urmare a
faptei ilicite săvârșite de avocat în exercitarea profesiei sale, fie ca urmare a încălcării
unui drept subiectiv al clientului, fie ca urmare a neocrotirii în mod diligent a unui
simplu interes al acestuia.
Desigur, în aprecie rea prejudiciului efectiv suferit, trebuie analizat fiecare caz
concret în parte, iar pentru ca interesul clientului să poată fi considerat lezat, trebuie
să fie foarte aproape în conținutul său de un adevărat drept subiectiv. Se admite că,

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

34
pentru a fi reț inut ca element al angajării răspunderii avocatului, prejudiciul poate să
aibă atât caracter patrimonial, cât și moral.
Așadar, ori de câte ori fapta culpabilă a acestui profesionist conduce la
producerea unui prejudiciu clientului sau unei terțe persoane este necesară atragerea
răspunderii civile a avocatului și obligarea acestuia la repararea integrală a pagubei.38
B. Răspunderea profesională penală
În desfășurarea activității sale de profesionist, avocatul își poate angaja
răspunderea penală în măsura în ca re faptele sale întrunesc elementele constitutive ale
unei infracțiuni.
Conform legii, avocatul nu poate răspunde penal pentru susținerile făcute, oral
sau scris, în fața instanței de judecată sau a oricăror alte organe, autorități, dacă aceste
susțineri s unt legate de aparăre și sunt necesare pentru stabilirea adevărului.
Urmărirea penală și trimiterea în judecată a avocatului pentru fapte penale
săvârșite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta se pot face numai în
cazurile și condițiile prevă zute de lege. Prin urmare, pentru ca un avocat să răspundă
penal pentru susținerile orale sau în scris făcute în fața instanței de judecată sau a altor
organe, trebuie ca acestea să nu fie în legătură cu apărarea sau să nu fie necesare
cauzei care i -a fost încredințată.
C. Răspundere profesională disciplinară
La începutul anilor 1900 răspunderea avocatului era angajată, ca regulă generală,
conform dreptului coumun și normelor disciplinare proprii profesiei. Astfel, Legea
pentru organizarea corpului de advocați din 12 martie 1907 stabilește atribuțiile
Consiliului de Disciplină în ceea ce privește judecarea acțiunii disciplinare împotriva
avocaților. Acțiunea putea fi intentată pentru orice acte de natură a compromite
onoarrea sau prestigiul avocatului, acte car e sunt legate nemijlocit de exercitarea
profesiei, iar plângerile cu un astfel de obiect puteau fi adresate de către orice
persoană la Decanul baroului. Judecata se desfășura cu citarea avocatului, decizia
acestuia fiind supusă apelului.39

38 Lacrima Bianca LUNTRARU, ” Discuții în legătură cu răspunderea civilă a avocatului față
de clinetul său ori în raport cu terțe persoane” , Revista DREPTUL, nr. 5/2015, p. 53.
39 Cristiana I. STOICA, Janice H. WEBSTER , op. cit., p. 18.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

35
Răspunderea disci plinară este o instituție specifică dreptului muncii și constă într –
un ansamblu de norme legale privind sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție
de către orice salariat, indiferent de funcția sau de postul pe care îl ocupă, a
obligațiilor asumate pr in contractul individual de muncă, inclusiv a normelor de
comportare. Aceste fapte sunt denumite de lege abateri disciplinare.
Răspunderea disciplinară își păstrează caracterul strict personal și nu poate fi
antrenată decât în exclusivitate pentru fapta pr oprie a avocatului aflat în culpă, însă la
fel ca și în dreptul muncii, această răspundere poate fi cumulată cu răspunderea civilă,
penală sau administrativă, după caz.
Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate avocaților sunt determinate în mod
expres de lege și sunt următoarele:
a) Mustrarea;
b) Avertismentul;
c) (modificată de Legea nr. 255, pct. 63) amendă de la 500.000 lei la 5.000.000
lei, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii se va face în termen
de 30 de zile de la data rămânerii definit ive a hotărârii disciplinare.
Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercițiul
profesiei, până la achitarea sumei. Limitele amenzii disciplinare se
actualizează periodic de către Consiliul U.N.B.R., în funcție de rata inflației;
d) Inter dicția de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an;
e) Excluderea din profesie.40
În perioada interdicției avocatul nu poate presta sub nicio formă asistența juridică,
nu poate face uz de calitatea sa de avocat și nu poate participa ka activitat ea organelor
profesiei.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare a avocatului se impune ca acesta să
acționeze cu vinovăție în forma sa de intenție, iar fapta sa să fie de natură a prejudicia
onoarea și prestigiul profesiei sau ale instituției.
Acțiunea disciplinară poate fi exercitată de Consiliul baroului, iar în cazul
abaterilor săvârșite de către decanii barourilor sau de organele de conducere a Uniunii,
dreptul de exercitare a acțiunii disciplinare aparține Consiliului Uniunii Naționale a

40 Tiberiu SAVU, Ștefan NAUBAUER , Comentariile noului cadru legal privind profesia de
avocat , Editura Universul Juridic, București, 2004, p. 174.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

36
Barourilor din România. Membrii comisiei permane nte care sunt anchetați nu po t
participa la dezbaterile privind luarea deciziei de exercitare a acțiunii disciplinare.
Instanțele competente în soluționarea acțiunilor disciplinare sunt Comisia de
disciplină a baroulu i, Comisia Centrală de Disciplină și Consiliul Uniunii Naționale a
Barourilor din România, în plenul său.
Termenul în care poate fi exercitată acțiunea disciplinară nu poate depăși un an de
la data săvârșirii abaterii. Prin urmare, acest termen curge efect iv de la data la care
abaterea a fost săvârșită și data la care abaterea a fost cunoscută de către cel care
exercită acțiunea disciplinară.41

3.5. FORMELE DE EXERCITARE A PROFESIEI DE AVOCAT

Activitatea avocațială se concretizează, în principal, în repre zentarea și asistarea
clientului în fața organelor de jurisdicț ie, de urmărire și de notariat, iar aceasta se
poate relaliza prin consultații și cereri cu caracter juridic; apărarea cu mijloace
juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale p ersoanelor fizice și juridice
în raporturile cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau
străină; activități de mediere; redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a
conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare; activități fiduciare
constând în primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri
financiare și bunuri, etc.42 Se poate spune că avocatul are monopolul exercitării
activității de asistență și de reprezentare a părților î n justiție.
Potrivit art. 5 din Legea 51/1995 și art. 180 din Statut consacră următoarele forme
de exercitare a profesiei de avocat: cabinete individuale, cabinete asociate, societăți
civile profesionale și societăți profesionale cu răspundere limitată.
Formele de exercitare a profesiei se regăsesc în majoritatea țărilor lumii, dar se
poate aprecia că legea română reprezintă o copie a legii franceze care organizează și
reglementează exericitarea profesiei de avocat în Franța.43 Însă și în SUA se întâlnesc
cele două forme, cea individuală și cea de grup, iar referitor la forma individuală, un

41 Ligia DĂNILĂ , op. cit., Editura C.H Beck, București, 2008, p. 203.
42 Ioan LEȘ , op. cit., 2004, p. 243.
43 Ligia DĂNILĂ , op. cit. 2008, p. 85.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

37
grup de avocați membri ai Inițiativei Juridice pentru Europa Centrală și de Est a
Asociației Baroului American, consideră că această formă prezintă și avantaje și
dezava ntaje.
Ca exemplu, un dezavantaj recunoscut este faptul că „nu ai niciodată pe cineva
care să te ajute, trebuie să îți găsești singur clienții, toate cheltuielile vor fi plătite de
avocatul singur care trebuie să își rezolve singur toate sarcinile administ rative ale
biroului, cazurile mari și complexe trebuie date unui alt avocat dacă nu există
experiența necesară pentru a le rezolva și, nu în ultimul rând, unii clienți cred că
avocații care practică individual nu pot rezolva decât cazuri mici; când există cazuri
mari, clienții se duc de obicei la firme mari”.44 Concepție care întărește ipoteza că în
SUA se practică profesia în principal sub formă de „industri e”, aceasta fiind totodată
și tendința de dezvoltare a avocaturii în vestul Europei.
Indiferent de f orma efectivă a avocaturii fie de grup, fie individuală, se apreciază
că trebuie să îndeplinească anumite cerințe pentru o constituire valabilă, deși de
menționat este că niciuna din aceste forme de exercitare nu deține prin lege
personalitate juridică.
Un avocat nu își poate exercita profesia, în același timp, în mai multe forme de
organizare a acesteia, însă este liber să își aleagă, să schimbe și să dispună în tot sau în
parte de forma de exercitare a profesiei, în condițiile prevăzute de Lege și Statut, cu
înștiințarea baroului din care face parte.45
În cadrul formelor de exercitare a profesiei pot profesa pe de o parte avocații
colaboratori, în baza unui contract de colaborare, având dreptul la clientelă proprie
doar prin intermediul formei de exercitare la care este colaborator și cu condiția să
informeze corespunzător bar oul și pe de altă parte avocații salariați, în baza unui
contract de salarizare în interiorul profesiei, neavând dreptul la clientelă proprie și nu
poate activa în mai multe forme de ex ercitare în aceeași calitate.
Astfel, formele de exercitare a profesiei de avocat innstituite în România sunt:
a) Cabinetul individual – în cadrul acestuia își pot desfășura activitatea un avocat
definitiv, singur ori împreună cu alți avocați colaboratori, ia r în situația din urmă,
avocatul titular are obligația să încheie convenții de colaborare în conformitate cu
Legea 51/1995 care cuprinde dispoziții exprese pentru convenții.

44 Idem, p. 86.
45 Ligia CĂTUNA , op. cit ., p.133

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

38
b) Cabinetele asociate – apar în urma unirii unor cabinete individuale pentru
exercit area în comun a profesiei. De asemenea, asocierea produce efecte în baza une i
convenții care trebuie încheiată în formă scrisă între avocații titulari ai cabinetelor.
Asocierea nu permite restrângerea drepturile avocaților asociați cu o singură excepție,
anume interdicția angajării unor clienți cu interese contrare.
c) Societatea civilă profesională – acest tip se constituie din doi sau mai mulți
avocați definitivi, dar își pot exercita activitatea și avocații colaboratori sau avocații
salariați.
d) Socitatea civ ilă profesională cu răspundere limitată – ia naștere prin asocierea
a cel puțin 2 avocați definitivi care își desfășoară activitatea , având personalitatea
juridică și un patrimoniu propriu. Aporturile asociaților la capitalul social pot fi sub
diverse for me, în industrie, bani sau în natură, ilustrat de activitatea profesională,
chiar de aportul de clientelă. Capitalul social al unei societăți este reprezentat de părți
sociale transmisibile și negociabile, fiind de cel puțin echivalentul în lei a 10.000
euro.
În ceea ce privește activitatea desfășurată de avocați, este relevantă o speță în
acest sens. Scopul încheierii unui contract de către o societate de avocatură a fost de a
încheia un contract de intermediere sportivă, activitate care nu este permisă a vocaților
în temeiul prevederilor legale. Mai mult decât atât, prevederile Regulamentului
privind intermendiarii ai Federației Române de Fotbal, respectiv art. 3 alin. (2) și (4)
se referă la posibilitatea avocaților de a efectua activități de intermedier e doar în
timpul negocierii unui transfer sau contract de muncă. Așadar, orice astfel de
activitate trebuie să se circumscrie activității juridice conform Legii nr. 51/1995 și
Statului profesiei de avocat și să nu mascheze o activitate de impresariat, moti v pentru
care se apreciază că un astfel de contract de asistență juridică este lovit de nulitate
absolută pentru cauză ilicită, urare a scoului de a eluda aplicarea unei norme legale
imperative potrivit dispozițiile art. 1238 Cod Civil.46
Concluzionând cele expuse mai sus , activitatea profesională se desfășoară de
avocații asociați, colaboratori și salariați, aceștia fiind nevoiți să își anagajeze
răspunderea profesională doar în limitele capit alului social scris dar și v ărsat .

46 Lucian SĂULEANU , „Limitarea caracterului de titlu executoriu al contractului de
asistență juridică la onorariu și la cheltuielile efectuat e de avocat în interesul clientului” ,
Revista DREPTUL, nr. 12/2018, p. 209.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

39

CAPITOLUL IV:
AVOCATUL ÎN SI STEMUL DE DREPT
INTERNAȚIONAL

4.1. ASPECTE PRELIMINARII

Odată cu aderararea României la Uniunea Europeană exercitarea profesiei de
avocat cunoaște o nouă dimensiune: începând cu 1 ianuarie 20 07, profesia de avocat
poate fi exercitată de către avocații r omâni, cu titlu ocazional sau permanent, în
oricare din statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele care sunt parte
la Acordul privind Spațiul Economic European dar care nu fac parte din UE (Islanda,
Liechtensteian și Norvegia), sub numele de „avocat uniunea european ă”.
Cabinetele de avocatură specializate în drept comercial și dreptul afacerilor, care
oferă servicii complete de consultanță juridică și asistență juridică, pentru
întreprinderile mici și mijlocii, respectiv întreprinderi mari di n România și din
străinatate, precum și pentru corporații internaționale, care doresc să se angajeze în
activitați economice în România sau în Europa Centrală și de Est.
În prezent între clienții cabinetelor de avocatură se numară firme naționale și
internaționale, corporații multinaționale, organizații comerciale și investitori în
comerțul național și internațional, cărora li se asigură consultanță juridică continuă.
Obiectivul cabinetului de avocatură este soluționarea cât mai eficientă și cât mai
rapidă a prob lemelor juridice de orice natură a clienților și acordarea de consultanță
juridică la cel mai înalt nivel profesional.
Avocaț ii pun a ccentul pe flexibilitate, inovație, și menținerea unor înalte
standarde profesionale.
Motto-ul cabinetelor de avocat ură este „profesionalism și parteneriat”, abordând
fiecare client și fiecare cauză cu profesionalism și dorind să fie un partene r de
încredere care contribuie în mod esențial la succesul clienților.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

40
Fiecare firmă, societate comercială are nevoie de un avo cat care acordă asistență
în mod eficient și se implică cu maximă promptitudine și seriozitate în desfășurarea
tuturor serviciilor juridice prestate.
Clienț ii cabinetelor de avocat se bucură de servicii juridice complexe de calitate,
incluzând atât asisten ță și reprezentare în fața instanț ei, cât și consultanță juridică de
specialitate, adaptată strict la nevoile clientului analizând toate posibilitățile de
acțiune.
Membrul unui barou din altă țară poate exercita profesia de avocat în România
dacă îndepline ște condițiile prevăzute de lege, mai puțin cea cu privire la cetățenia
română.
Pentru a acorda consultanță juridică privind dreptul românesc, avocatul străin are
obligația de a susține un examen de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de
limbă română, organizat de U.N.B.R.
Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la alegere, în cadrul
uneia dintre formele de organizare ale profesiei prevăzute în Legea 51/1995.
Avocatul străin nu poate pune concluzii orale sau scrise în fața instanțelor
judecătorești și a celorlalte organe jurisdicționale și judiciare, cu excepția celor de
arbitraj internațional.
Onorariile cuv enite avocatului străin se vor înregistra și se vor plăti integral în
România.
Avocatul străin care exercită profesia în România este obligat să se înscrie în
tabloul special ținut de fiecare barou și se supune prevederilor prezentei legi, ale
statutului profesiei și codului deontologic.
În ceea ce privește situația avocaților străini care au obținut calificarea
profesion ală în unul din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului
Economic European, situația acestora este diferită.
În cadrul negocierilor pent ru aderarea la Uniunea European ă, România și -a
asumat, în privința capitolului 2 de negocieri – „Libera cir culaț ie a persoanelor” ,
transpunerea în legislația română a celor două directive sectoriale – Directiva nr.
77/249/CEE privind facilitarea exercitării efective de către avocați a libertății de a
presta servicii, respectiv Directiva nr. 98/5/CEE privind fac ilitarea exercitării în mod
permanent a profesiei de avocat în alt stat membru decât cel în care a fost obținută
calificarea – precum și a Directivei nr. 89/48/CEE privind recunoasterea calificarilor

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

41
profesionale obținute în urma finalizării studiilor supe rioare cu o durata de minim trei
ani în ceea ce privește recunoașterea în România a diplomei de avocat.
Pentru aceste motive, transpunerea directivelor menționate s -a realizat prin
introducerea în Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profes iei de
avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a unui capitol nou,
referitor la exercitarea în România a profesiei de către avocații care au obținut
calificarea profesională într -unul din statele membre ale Uniunii Europene.
Capito lul astfel introdus a fost structurat în trei secțiuni: o secțiune de dispoziții
comune, o secțiune aplicabilă avocaților care își exercită cu caracter permanent
activitatea în România și care au obținut calificarea profesională într -unul din statele
membr e ale Uniunii Europene și care se stabilesc în România, precum și o secți une
privind exercitarea activităț ii de avocat prin prestarea de servicii.
În ceea ce privește dispoziț iile comune , acestea sunt aplicabile avocaț ilor
provenind din state le membre ale Uniunii Europene ș i car e își exercită profesia fie
prin desfășurarea de activități independente, fie ca avocați salariați în statul membru
de origine și în România, precum ș i prin prestarea de servicii.
Este recunoscută posibilitatea pentru avocații care profesează în România cu titlul
profesional din țara de origine de a desfășura aceleași activități profesionale ca și
avocații care profesează cu titlul profesional obținut în România ș i de a acorda
asistență juridică privind dreptul statului membru de ori gine, dreptul comunitar,
internațional, precum și dreptul româ nesc, cu re spectarea regulilor de procedură
aplicabile în fața instanțelor române și fără verificarea cunoștințelor, ca în cazul
celorlalț i avocați stră ini.
De menționat este că în legislația in ternă ( sectiunea a 3 a, cap.VII/1 din Legea nr.
51/1995 ) a fost preluată dispoziț ia din art. 4 al Direct ivei nr. 77/249/CEE, potrivit
căreia, în cazul prestă rii de servicii, trebuie eliminată orice condiț ie privind î nscrierea
într-o organizație profesional ă din statul respectiv, exclusiv în ceea ce priveș te
prestarea serviciilor.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

42
4.2. AVOCATURA LA NIVEL INTERNAȚIONAL

a) Franța
Avocatura este una dintre cele mai vechi și mai importante cariere juridice din
această țară. Ea are în Franța o mare tradiție și totodată o evoluție în mare măsură
distinctă de cea din alte țări.
Desigur, în mod tradițional, sarcina de reprezentare și apărare a părților s -a
concretizat prin două profesiuni, și anume cea de „avoca t” și cea de „avou é”.
Dezbinarea dintre cele două profesiu ni s-a produs la sfârșitul secolului al XV -lea.
Avocatul avea misiunea de a asista clie ntul prin intermediul pledoar iei care era
făcută cu prilejul dezbaterilor judiciare. Pe de altă parte, avou é avea sarcina de a
reprezenta clientul în îndeplinirea actel or de procedură, neavând p osibilitatea de a
pune concluzi i în procesul civil ori penal.
Pe lângă aceste două profesiuni se adăugau încă două: cea de consilieri juridici și
cea de agregați de la tribunalele comerciale. Activitatea consilierilor juridici con sta în
consultațiile pe care le puteau oferi persoanelor interesate, în domenii apărute în urma
evoluției comerțului și activităților comerciale . Consilieri juridici nu aveau o
reglementare corespunzătoare, iar cetățenii erau rezervați față de această prof esiune
care nu putea oferii garanții mari. Astfel, se creau neînțelegeri între avocați și
consilieri, cei din urmă fiind considerați un fel de „branconieri” ai dreptului, după
cum remarca și Roger Perrot.
În fața tribunalelor de comerț, părțile puteau fi a sistate și reprezentate prin orice
manadatar. Pentru a evita angajarea unor persoane lipsite de orice calificare și
onestitate, tribunalele comerciale recomandau părților angajarea unor persoane
competente și lo iale, pentru a le reprezenta și asista în li tigiile comerciale.47
Mandatarii primeau din partea tribunalelor comerciale un agrement, modalitate de la
care a pornit și denumirea acestor mandatari ca fiind „agregați” , fiind o profesiune
apărută în secolul al XVII -lea, iar în anul 1945 a dobândit statut legal.
Profesiunea este organizată într -o formă asemănătoare cu cea din alte state
europene. Mai exact, avocații sunt grupați într -un barou condus de către un consiliu

47 Ioan LEȘ, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat , Editura All Beck,
București, 2005, p. 79.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

43
ales pe o perioadă de 3 ani, iar în fruntea consiliului este ales un „batonnier” pentru
un mandat de 2 ani.
Începând cu anul 1971 s -a format un barou pe lângă fiecare tribunal de mar e
instanță, dar avocatura nu p utea fi exercita tă decât de persoanele care erau înscrise pe
tabloul unui barou. Astfel, în anul 1990 a fost consacrat un consiliul național al
barourilor, organism de utilitatea publică, cu personalitate juridică, având misiunea de
a reprezenta profesiunea de avocat pe lângă celelalte autorități publice.
În raza de activitatea a fiecărei curți de apel funcționează câte un centru regi onal
de formare profesională a avocaților (C.R.F.P.A.) . Acesta are sarcina de a asigura
formarea și perfecționarea profesională a avocaților și de asemenea poate elibera
certificate de aptitudine profesională, condiție absolut necesară pentru numirea în
profesia de avocat.
Au acces la avocatură numai cetățenii francezi sau persoanele din țările Uniunii
Europene sau din Spațiul Economic European. Persoanele care doresc să intre în
avocatură trebuie să aibă o bună conduită și să nu fi suferit condamnări penale sau
disciplinare ori administrative, în baza Legii privitoare la reorganizare și lichidarea
judiciară a întreprinderilor.48 Totodată canditații sunt obligați să aibă studii juridice
(diplomă de „maitrise en droit ”) sau o altă diplomă care să echivaleze profe sia.
Candidatul trebuie să susțină și un examen de adm itere în Centrul regional de
perfecțiune profesională a avocaților, examen care se desfășoară la facultățile de drept
desemnate în acest scop. Comisia de examen este formată din doi profesori
universi tari, unul este președintele juriului, un magistrat din ordinul judiciar, numit de
primul președinte al Curții de apel, dintr -un membru al Tribunalului administrativ și al
Curții administrative de apel și din trei avocați.
Durata studiilor în Centrul regio nal de perfecționare profesională este de un an,
iar efectuarea stagiului de 2 ani este obligatorie.
Avocatul poate pleda în fața tuturor autorități lor jurisdicționale și disciplinare,
făcând excepție Consiliul de Stat și al Curții de Casație . Ei dețin mon opolul pledoariei
în fața oricărei jurisdicții de drept comun. Activitatea avocatului se poate realiza și în
acordarea consultațiilor scrise ori verbale, dar și în redactarea unor acte juridice.
În mod tradițional, activitatea avocaților s -a desfășurat în cadrul cabinetelor
individuale, dar formele asociative de organizare profesională s -au dezvoltat tot mai

48 Idem, p. 81.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

44
mult în ultimele decenii. Așadar, în prezent, avocații au posibilitatea de a se organiza
în baza unui contract de asociație , în societăți civile profe sionale ori în societăți civile
de mijloace (adică avocații pun la comun toate mijloacele profesionale, însă fiecare
are propria clientelă) ori în societăți pentru exercițiul unei profesii liberale. Ultima
formă de societate menționată a fost instituită pr in Legea din 31 decembrie 1990 și le
permite avocaților să se asocieze cu persoane din afara profesiei, în scopul atragerii
capitalului. Aceeași lege a creat posibilitatea angajării avocaților salariați în cabinet.

b) Germania
În Germania, ca și în celelalte țări europene, se acordă o importanță semnificativă
formării și recrutării celor care vor să aibă o carieră juridică, precum este cea de
avocat. O condiție elementară este desigur absolvirea unei facultăți de drept pentru a
accede la o carieră juridică.
Studiile juridice în Germania durează, de regulă, 3 ani și jumătate, finalizându -se
printr -un examen de stat. Pe parcursul studiilor este absolut necesar ca fiecare student
să elaboreze lucrări practice în domeniul disciplinelor juridice fundamentale. De
asemenea, în timpul vacanțelor, studenții desfășoară stagii de practică cu o durată
totală de minim 3 luni.
După parcurgerea stagiulul, candidatul pentru o carieră juridică trebuie să
promoveze cel de -al doilea examen de stat care este decisiv pentru alegere a profesiei.
Acest examen se susține în fața unei comisii de practicieni ai dreptului cum sunt
judecătorii, avocații, etc. Repartizarea se face astfel: cei mai buni (circa 4 -5) pot
ocupa posturi de notari, cei cu rezultate bune pot ocupa posturi de ministe re ori în
magistratură, iar cei care au rezultate mediocre pot alege o carieră de jurist sau pot
accede la o carieră în avocatură. Pentru acești candidații din urmă, este suficient să
promoveze cel de -al doilea examen de stat, legea neimpunând alte concurs uri.
Una din carierele solicitate frecvent în Germania este cea de avocat. Spre
exemplu, la începutul anului 1996 existau peste 79.000 de avocați, iar cel mai mare
barou cu sediul în Munchen, avea peste 10.000 de avocați.
În doctrină, avocatul este apreci at ca fiind „un organ independent al justiției”
care își exercită profesia în mod liber, având scopul de a consilia și reprezenta părțile.
Pentru a deveni avocat, este necesară și obținerea unei autorizații „Zulassung” ,
pe lângă cel de -al doilea examen de stat. Autorizația este emisă de administrația

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

45
regională a justiției pe baza avizului consultativ al camerei de avocați. De asemenea
este obligatoriu să se încheie o asigurare de răspundere profesională.
De menționat este că avocații de pe lângă Curtea Fede rală de Justiție sunt supuși
unor condiții riguroase. Aceștia trebuie să aibă vârsta de 35 de ani împlinită și să fi
desfășurat fără nicio întrerupere cel puțin 5 ani profesia de avocat. Totodată, doritorii
la această profesie trebuie să fie admiși de o co misie care selectează avocații de pe
lângă Curte, iar desemnarea lor se face de către ministrul federal al justiției.
Legislația germană acordă o i mportanță considerabilă statu tului avocatului,
considerând avocatura ca un organ al serviciului public al justi ției. De aceea, avocatul
este obligat să exercite în mod conștiincios funcția, să spună adevărul în fața
tribunalului ( „Wahrheitspficht ”), să nu angajeze cauze care pun la îndoială
independența sa, să respecte secretul profesional și să nu angajeze părți c u interese
contrare.49 Avocații sunt obligați să contribuie la formarea viitorilor specialiști, având
datoria să accepte primirea perioadică a studenților în stagiu de practică.
Raporturile dintre avocat și client se stabilesc în baza unui contract de lucră ri
numit „Dienstvertrag” care impune avocatului doar obligații de diligență, nu și
obligații de rezultat, astfel cum s -a decis în mod judicios și în practica Curții federale
de Justiție. Onorariul avocațial se determină în baza tarifelor minimale care sunt
aprobate de codul federal referitor la remunerarea avocaților. Legislația germană
interzice pactele de „quota litis ” și orice înțelegeri care conferă avocatului d reptul de
a primi o remunerație în baza rezultatului procesului.

c) Italia
Avocatura în Italia es te organizată în funcție de niște principii asemănătoare cu
cele care funcționează și în alte țări democratice. Reprezentarea și asistarea părților se
realizează prin intermediul avocaților organizați pe baze liberale.
În mod tradițional, și în această țar ă s-a făcut o deosebire între funcția de asistare
a părților în fața instanței de judecată și funcția de reprezentare a acestora pentru
îndeplinirea actelor de procedură . Prima situație, asistarea, se face prin avocați
(avvocati – apărător asistent), iar r eprezentarea în îndeplinirea actelor de procedură se
face prin procuratori ( procurator – apărător reprezentant). Este aceeași distincție care
se face și în Franța ( avou é-avocatus ).

49 Ioan LEȘ, op. cit., Editura ALL Beck, București, 2005, p . 105.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

46
Prin Legea nr. 27 din 24 februarie 1997, cele două funcții au fost reunite într-una
singură și anume cea de avocați.
În dreptul procesual civil italian, participarea părții în proces prin avocat este o
condiție obli gatorie în fața Curții de Casație, a Curților de apel și în fața Tribunalelor.
În ceea ce privesc Tribunalele de pace , participarea avocatului ca reprezent al părților
este impusă de lege, ca regulă generală, numai în cauzele a căror valoare depășește
suma de 600 euro.

d) Portugalia
Avocatura joacă și în Portugalia un rol important în apărarea drepturilo r și
libertăților c etățenești. Și în d reptul portughez se face distincție între avocați și
solicita tori, adică între persoanele care asistă părțile la dezbateri și cele care le
reprezintă doar în îndeplinirea actelor de procedură. Ambele profesii sunt organizate
pe baze libe rale și au structuri organizatorice proprii.50
Rolul cel mai semnificativ în cadrul procedurii judiciare îi revine avocatului care,
în baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 3/1999, „participă la administrarea justiției
având în formă exclusivă, cu excepțiile prevăzute de lege, exercițiul apărării
părților” . Astfel, legea recunoaște avocaților independență tehnică, având obligația de
a respecta doar criteriile de legalitate și regulile dentologice ale profesiei, indicat de
art. 6 alin (2) din aceeași lege.
De asemenea, avocatul are dreptul de a comunica în mod nestingherit cu clientul
său, dreptul la protecția secretului profesional și dreptul de a recurge la intervenția
organelor jurisdicționale competente pentru garantarea drepturilor și garanțiilor
individual e, potrivit art. 114 din Legea nr. 3/1999.
Avocații din Portugalia sunt organizați conform unui ordin profesional, iar statutul
este stabilit prin lege. Ordinul Avocaților este apreciat ca unul din exemplele tipice de
organizare asociativă având un interes public care se ocupă de exercițiul profesiilor
liberale.
Ordinul Avocaților este definit ca fiind „o instituție reprezentativă a licențiaților
în drept care, în conformitate cu dispozițiile acestui Statut și a altor dispoziții legale
aplicabile, exercită avocatura” , potrivit art. 1 din Statut. Ordinul Avocaților este
independent de organele statului și beneficiază de autonomie.

50 Idem, p. 132.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

47
Organizarea profesiei se realizează pe principii asemănătoare cu cele existente în
alte țări democratice, inclusiv în România. Conform art. 4 din Statut, organele
profesiei sunt: Congresul care se organizează o dată la 5 ani; Adunarea Generală;
Președintele ( „Bastonario” ); Consiliul Superior; Consiliul General; adunările
districtuale; consiliile districtuale, consiile de deontologie; adunările de ținut;
delegațiile și delegații. Organul jurisdicțional al Ordinului Avocaților este Consiliul
Superior, compus din 20 de membri.
Solicitatorii ( „Solicitadores” ) sunt „auxiliarii ai administrării justiției care
exercită mandatul de reprezenta re judiciară în cazurile și cu limitările prevăzute de
lege” . Aceștia au sarcina de a reprezenta părțile în îndeplinirea actelor de procedură,
beneficiind de un statut propriu care le asigură independență și autonomia de acțiune.

e) Spania
Un loc important î n procedura judiciară le revine avocaților. La fel ca și în Franța,
Italia, Portugalia, în Spania se face distincție între avocați și mandatari, mai exact
între cei care asistă partea și cei care reprezintă clienții pentru îndeplinirea actelor de
procedură . Se face distincție între „procurador” , reprezenatrea procesuală și
„abogado” apărarea tehnică, adică asistența.
Conform art. 23 alin (1) L. Proc. Civ., reprezentarea în judecată se face printr -un
procurador împuternicit legal. În mod excepțional, legea p ermite ca părțile să se
înfățișeze personal numai în cazurile anume determinate de însăși textul enunțat
anterior, precum este cazul judecăților orale pentru care litigiul nu depășește suma de
800 euro, nefiind necesară nici asistarea părții de un avocat, conform art. 31 din L.
Proc. Civ.
Împuternicirea mandatarului se face prin 2 modalități, anume act notarial sau
declarație făcută în fața secretarului judiciar. Participarea acestuia la activitatea de
îndeplinire a actelor de procedură este o condiție indi spensabilă, cu titlu de excepție
sunt cazurile prevăzute de lege, iar nerespectarea ei atrage nulitatea absolută.
Procuradorii beneficiază de un statut special, potrivit căruia pentru a dobândi
calitatea de procurador sunt necesare a fi îndeplinite următoa rele cerințe: candidatul
să aibă naționalitate spaniolă, să fie major, să fie licențat în drept și să fi obținut titlul
de procurador de la Ministerul Justiției.
Această profesiune este organizată pe principiul unei profesiuni liberale și
independente, pr incipiul reglementat de art. 2 din Decretul Regal nr. 2046/1982.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

48
Datoria fundam entală a acestor profesioniști este „de a colabora cu organele
jurisdicționale în realizarea nobilei funcții publice de a administrar e a justiției,
acționând cu profesionalism, onoare și lealitate în apărarea intereselor persoanelor
reprezentate , potrivit art. 11 din Decretul Regal nr. 2046/1982.
Pentru desfășurarea funcției sale, procuradorul trebuie să colaboreze cu avocatul
ales de el ori de clientul său. Acesta este îndreptăț it să primească un onorariu
corespunzător în schimbul serviciului prestat. Legea interzice și în această țară
stabilirea unui pact „quota liti s”.
Apărarea tehnică a părților este oferită de lege exclusiv avocaților. Și în Spania
avocatura este o profesiune l iberă și independentă, organizată pe baze liberale.
Statutul general al avocaturii a fost aprobat prin Decretul Regal nr. 2090 din 24 iulie
1982. În baza art. 8 din acest statut, avocatura este o instituție consacrată justiției,
„înțelegerii și apărării dr epturilor și intereselor publice și private, prin aplicarea
științei și tehnicilor juridice” .
În fiecare provincie se găsește câte un colegiu al avocaților, cu sediul în capitala
provinciei respective. Sunt conduse de un decan, iar aceștia se întâlnesc înt r-o
Adunare generală, care este organul suprem al avocaturii. Consiliul General al
avocaturii este organul executiv, reprezentativ și coordonator al Colegiilor de Avocați
din Spania.
Statutul general al avocaturii spaniole instituie cu rigoare drepturile ș i obligațiile
avocaților. Datoria de bază a avocaților, în calitatea de participant la funcția publică
de administrare a justiției, este cea de a colabora cu organele jurisdicționale prin
apărarea drepturilor și intereselor care le -au fost încredințate. Av ocatul are dreptul să
acționeze în realizarea sarcinii sale cu libertate și independență, cu excepția limitărilor
cerute de lege și de normele morale ori de deontologie profesionale, în baza art. 42.
Avocatul este îndreptățit să beneficieze de o compensați e economică pentru
serviciile prestate, compensație sub forma onorariului. De asemenea, po t fi și retribuții
periodice dacă avocatul desfășoară o activitate permanentă raportat la un anumit
client.

f) Anglia
În Anglia, activitatea avocațială se desfășoar ă pe două categorii: „barristers” și
„solicitors” , deși este o distincție cu tradiție în dreptul englez, și -a pierdut o parte din
semnificațiile sale originare.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

49
Deosebirea dintre aceste două categorii se întemeiază pe existența unor funcții
diferite precu m: de reprezentare a părților pentru îndeplinirea actelor de procedură și
de asistare. „Courts and Legal Service ac t” a conceput un sistem nou de acordare a
dreptului de a reprezenta, „right to conduct litigation” și de a pleda „right of
audience” în fața in stanțelor de judecată.
Conform reglementării actuale, dreptul de a reprezenta și dreptul de a pleda se
poate acorda de orice asociație profesională, dar autorizată. Aceste asociații pot
acorda unei persoane atâ t dreptul de a ple da, cât și dreptul de a repr ezenta, aspect ce a
pus capăt monopolului exclusiv.
Profesia de solicitor nu s-a raportat exclusiv la îndeplinirea actelor de procedură
în numele și pentru clientul său, ci a avut și are în continuare competența de a
îndeplini și unele acte de drept materi al precum încheierea de contracte, tranzacții,
testamente, etc. Mai exact, solicitor -ul este îndreptățit să întocmească și acele acte
care în alte țări sunt realizate de către notari. Soluția este firească, dat fiind faptul că
profesia de notar nu este pra cticată în dreptul englez.
În cadrul profesiunilor judiciare, solicitor reprezintă părțile și răspunde de
îndeplinirea tuturor actelor de procedură. În cauzele simpliste, părțile se pot prezenta
ele însele, astfel că nu este necesar la serviciile unui solicitor .
Profesia de barrister este dedicată pledoariei, adică concluziilor care duc la
obținerea unei anumite soluții judiciare, astfel este considerat un expert în arta
pledoariei. Un barrister poate fi specializat în ramuri precum: dreptul comunitar,
dreptul comercial, dreptul afacerilor, dreptul mediului, dreptul financiar, etc.
Barristers sunt organizați în patru asociații profesionale, denumite Inns of Court
(Middle Temple, Inner Temple, Gray’s Inn și Lincoln’s Inn) , de care aceștia sunt
atașați. Există și un Consiliu general al baroului ( The General Council of Bar ), fondat
în anul 1894, care are responsabilități în materie disciplinară. Consiliul general este
alcătuit din 115 barristers, care reprezintă societățile societățile profesionale ( Inn
Circuits și Specialist Bar Associations ). El este un organ reprezentativ al profesiei,
având sedii în Londra și Bruxelles.51
Solicitors și barristers sunt considerați ca fiind auxiliari ai părților. Alături de
acești auxiliari există și profesioniști care au o func ție foarte importantă, aceea de
„oficiali ai Coroanei” , denumiți Attorney -General și Solicitor -General , fiind un fel

51 Idem, p. 23.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

50
consilieri juridici ai Coroanei. Aceștia sunt membri ai baroului și Camerei Comunelor
și ai Guvernului. Decanul lor este Attorney -General .

g) Elveția
Avocatura are un rol foarte important și în Elveția, în special în domeniul apărării
drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor , incluzând și persoanele juridice.
Avocații sunt organizați în asociații cantonale care constituie Federația Elvețiană a
Avocaților, cu sediul în Berna. Federația a fost fondată în 1898 și deține 24 de ordine
cantonale independente.
Scopul Federației este de apărare a demnității și independenței profesiei de
avocat; de perfecționare profesională a avocaților; de menținere a unor relații
colegiale între membrii profesiei; de promovare a relațiilor cu celelalte ordine
profesionale din cantoane și concilierea eventualelor divergențe; de reprezentare a
intereselor profesionale pe lângă autoritățile federale și promov area relațiilor cu
organizațiile similare din alte țări și cu organizațiile internaționale de avocați.

h) Argentina
În Argentina, o profesiune judiciară importantă este cea de avocat, iar, la fel ca în
alte țări latino -americane, se face deosebire între avoc ați ( „avogados ”) și
împuterniciți ( „pocuradores” ), doar primii menționați au dreptul de a pune concluzii
în fața instanțelor judecătorești. Această distincție este preluată din common law , unde
se face deosebirea între barristers și solicitors.
Avocatura e ste organizată raportat la modelul din alte țări democratice, adică atât
la nivel național, cât și la nivel provincial există colegii ale avocaților și barourilor.
Numărul avocaților din Argentina este relativ ridicat, peste 150.000. Profesia
poate fi desf ășurată doar în condițiile strict determinate de lege și numai dacă clienții
sunt înscriși în matricola instituită în acest sens.

i) Uruguay
Avocatura are un rol însemnat în peisajul personalului destinat să contribuie la
înfăptuirea justiției, precum și în alte țări democratice. Aceasta este organizată într -un
colegiu național al avocaților, denumit Colegiul Avocaților din Uruguay, fondat în 9
mai 1929, având sediul actual în Montevideo.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

51
Scopul Colegiului este de a stimula spiritul de unitate și solidaritate profesională
și totodată de a facilita colaborarea dintre avocați, aspect menționat în art. 1 pct. I din
Statutul Colegiului de Avocați; menținerea vie a cultului justiției și propunerea
măsurilor pentru îmbunătățirea organizării judiciare; contribuirea l a perfecționarea
ordinii juridice, etc.
Pentru a fi admis în avocatură nu se impun condiții deosebite sau foarte
restrictive. Așadar, potrivit art. 6 din Statut, pentru a intra în profesie este necesar a se
formula o cerere din partea persoanei interesate, să se publice în timp de 8 zile de la
solicitare la sediul social al Baroului și de a se accepta cererea de către conducerea
Colegiului, cu o majoritate absolută de voturi. Potrivit art. 7 din Statut, nu se poate
formula recurs împotriva soluției de respi ngere.
Colegiul avocaților supr aveghează corecta exercitare a profesiei și are puter i
disciplinare corespunzătoare. Sancțiunile care se pot aplica avocaților sunt
următoarele: avertismentul făcut de Președinte în formă privată ori în fața
Directoratului; m ustrarea; suspendarea parțială ori totală a drepturilor sociale și
bineînțeles cea m ai gravă sancțiune, excluderea din profesie. Aplicarea acestor
sancțiuni se află în competența Directoratului. Numai excluderea se poate cenzura pe
calea recursului la Aduna rea Generală a Avocaților.
Conform art. 21 din Statut, Colegiul este format din următoarele organe:
Adunarea Generală a Membrilor, Directoratul, Comisia Fiscală și Tribunalul de
Onoare. Adunarea Generală este organul suprem al Colegiului, directoratul este
organul adminitrativ de conducere, fiind compus dintr -un preșe dinte, vicepreședinte,
trezori er, bibliotecar, secretar și alți 6 membri. Comisia Fiscală este organul de control
financiar, formată din 3 membri titulari și alți 3 supleanți. Tribunalul de Ono are este
organul de control disciplinar, format din 3 membri care fac parte din Directorat și 4
avocați activi, care sunt aleși de Adunarea Generală, pe un mandat de 2 ani.

j) Venezuela
Avocatura, în Venezuela, îndeplinește funcția de apărare și reprezentare a
cetățenilor în fața organelor jurisdicționale. La nivelul fiecărui stat și în Districtul
Federal funcționează colegii ale avocaților, iar ele pot funcționa legal doar cu un
număr de cel puțin 10 avocați. Colegiile avocaților alcătuiesc împreună Federați a

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

52
Colegiilor de Avocați din Venezuela, având sediul în Caracas, beneficiind de
personalitate juridică și patrimoniu propriu.52
Profesia de avocat poate fi exercitată doar de persoane care complinesc condițiile
legale și care , potrivit art. 7 din Legea Avoca ților din 23 ianuarie 1967, sunt înscrise
într-un colegiu de avocați, dar și în Institutul de Asigurări Sociale ale Avocatului .
Organele Colegiului sunt Adunarea avocaților, Consiliul de conducere și
Tribunalul disciplinar. Adunarea este formată din toți avocații, constituind autoritatea
supremă a colegiului și se convoacă anual în ședință ordinară în luna decembrie.
Conducerea colegiului este sub edgida Consiliului de conducere, ales de Adunarea
avocaților și este constituit din președinte, vicepreședinte , secretar, trezorier,
bibliotecar și 3 supleanți.
La nivel național, Federația Colegiilor de Avocați este structurată în: A dunare,
Consiliu Superior, Directorat și Tribunal Disciplinar, acesta din urmă fiind o insta nță
de apel, compus din 7 membr i titulari .
Avocatura nu se poate exercita de funcționarii de cult, de militarii activi ori de
funcționarii publici. Avocații care sunt parte din Adunarea Națională nu -și pot
exercita profesia în cauze judiciare contencioase, dar nici nu pot gestiona intervenții
profesionale directe sau indirecte în fața Administrației Publice ori în fața
întreprinderilor în care statul venezuelean are participare majoritară. De altfel, ei nu
au posibilitatea să reprezinte terțe persoane în contractele, negocierile, gestiunile la
care este parte Națiune a, Statele, Institutele Autonome, Municipiile sau societățile în
care acestea au participare de capital. De asemenea, avocații care sunt parte din
adunările legislative ale statelor sau comisiile permanente nu au dreptul să exercite
avoc atura în timpul sesiunilor.

k) S.U.A
După caracterizarea recentă a unui autor francez, avocatul este „un uriaș
precedat de reputația sa bogată în nuanțe, dar și puțin înspăimântătoare” . Deși sunt
considerați uneori elita națiunii, avocații sunt des contestaț i în ultimele decenii, iar
motivele indicate printr -un sondaj din 1983 sunt: preocuparea mare a avocaților
pentru bani; antamarea frecventă a unor proceduri inutile și manipularea sistemului
judiciar fără a se lua în considerare binele ori răul care este p rodus pe această cale.

52 Idem, p. 225.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

53
S.U.A. au un număr extrem de mare de avocați, repartizați în barouri în fiecare
stat component al federației. „American Bar Association ”, înființată în anul 1878 este
cea mai mare asociație de avocați americani.
În general, avocații su nt asociați în mari corporații . Avocații care se axează pe
apărarea persoanelor prejudiciate în raporturile acestora cu marele businesses și
companiile de asigurări sunt numite „plaintiffs ’ lawyers” , iar cei care se bazează pe
apărarea marelui businesses, medicii ori companiile de asigurări sunt numiți
„defendants ’ lawyers ”, aceștia din urmă fiind cei mai retribuiți.
Admiterea în profesia de avocat este condiționată de obținerea unei diplome de
licență în drept și totodată de reușita unui examen foarte difi cil. Un astfel de examen
se poate desfășura pe parcursul mai multor zile și este format din 3 etape. În prima
etapă, candidatul primește un test care vizează dreptul constituțional al statului
respectiv, procedurile legale și alte materii studiate în primu l an de universitate; etapa
a doua este consacrată examinării unor materii de bază care sunt comune în mai multe
state, respectiv dreptul civil, dreptul penal și dreptul afacerilor; etapa a treia este
consacrată deontologiei legale și judiciare.53
Cei mai p restigioși avocați devin membri ai Baroului Curții Supreme și pot
accede în acest barou doar avocații admiși să practice profesia într -un stat de cel puțin
3 ani. Avocatul neeligibil pentru „Supreme Court Bar ” poate totuși să pledeze cauza
în fața instanței supreme.

l) Maroc
Avocatura în Maroc este o profesiune liberală și independentă, iar organizarea ei,
în linii generale, nu diferă de cea existentă în alte țări democratice. Dat fiind faptul că
a fost influențată în mare parte de organizarea franceză, până la cucerirea
independenței un număr semnificativ de avocați erau de naționalitate franceză.
După cucerirea independenței, un „dahir ” din 18 mai 1959 a impus criteriul de
cetățenie marocană pentru a se putea exercita profesia de avocat în fața instanțelor
judecătoreșt i, totuși cu excepția cetățenilor care aparțin statelor cu care Marocul a
încheiat acorduri referitoare la exercitarea reciprocă a avocaturii.
Profesia de avocat se poate exercita în acest stat doar de persoanele înscrise în
tabloul avocaților, iar aceștia își pot desfășura activitatea numai în cadrul unui barou

53 Idem, p. 270.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

54
de pe lângă una din cele 21 de Curți de apel. Barourile au personalitate juridică și se
pot constitui doar cu un număr minim de 100 de avocați definitivi.
Condițiile de accedere în profesie sunt foarte riguroase, numărul mare de avocați
din Maroc în prezent fiind și factorul determinant. Clasica licență în drept și
parcurgerea unui stadiu într -un centru regional de pregătire sunt două cerințe
obligatorii pe care legea le prevede. Apoi, un asp ect deosebit care face diferența este
vârsta, fiind imperativ pentru candidat să aibă vârsta de 40 de ani. În plus, exercitarea
profesiei este incompatibilă cu orice altă funcție sau activitate, inclusiv cea didactică
și de cercetare.

m) India
Exercitarea pr ofesiei de avocat nu este suspusă unor condiții deosebite, fapt ce a
condus la multiple critici în lumea juridică i ndiană, propunându -se tocmai re definirea
distincției făcută de legea „Advocates Act ” între cele două categorii de avocați
„Senior Advocates” , apartenența acestora la un barou se datorează „cunoștiințelor
speciale sau experienței în drept” și „Ceilalți avocați” .
Critici însemnate s -au făcut și cu referire la modul prin care se pregăteau viitorii
avocați de către universitățile indiene care „produ c o turmă de avocați care nu merită
să fie numiți avocați” .

n) Australia
În Australia se face o deosebire între cele două categorii de apărători:
„barristers” , adică cei care pledează în instanță, și „solicitors” , cei care pregătesc
procesul, fiind în relați i directe cu clienții. Există în Australia un număr relativ ridicat
de avocați.

4.3. AVOCAT ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
4.3.1. Dispoziții generale
În Europa, profesia de avocat a dobândit un interes instituit pe două niveluri:
supranațional și transnațional. D ispozițiile Tratatului de la Roma, care prevede libera
circulație a prestațiilor de servicii și dreptul de stabilire, ambele sprijinite de
Directivele din 22 martie 1977, dorind să faciliteze exercitarea efectivă a prestațiilor

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

55
avocaților și dau dovada car acterului tot mai i nternațional al rolului pe care îl are
avocatul. Profesarea avocaturii în spațiul comunitar presupun existența unei profesii
liberale și independente care se poate pune în slujba serviciilor publice și a justiției.
Exercitarea profesie i de avocat în România de către cetățeni străini ce dețin
calitatea de avocat se poate face fie prin dobândirea calității de membru al unui barou
din România, fie prin înscrierea grupărilor străine care exercită profesia de avocat în
tablourile barourilor din România.54
Dobândirea calității de membru într -un barou din România de către persoanele
fizice care dețin calitatea de avocat și sunt titulari de drepturi și obligații în raport de
Legea română privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, est e diferită în
funcție dacă sunt avocați din statele membre ale U.E. sau nu.
Persoanele fizice străine, în principiu, au posibilitatea de a dobândi calitatea de
membru aparținător unui barou din România și deci pot exercita avocatura, doar dacă
statul în ca re își au domiciliul dețin titlu profesional de avocat. Titlu trebuie să fie
certificat de organismele profesionale recunoscute sau de către autoritățile publice de
care sunt autorizate, precum și în cerințele stabilite în acordul încheiat cu U.E. potrivit
prevederilor art. II din Legea nr. 201/2004. Nu este necesară existența unor convenții
bilaterale pentru avocații aparținători statelor membre ale U.E.
Dobândirea calității de membru al unui barou românesc este rezultanta evaluării
unei documentații forma te și depuse în conformitate cu reglementările Statutului
profesiei și a avizării sale de către Comisia Permanentă.
Un alt mod de pătrundere pe piața serviciilor avocațiale este cea prin care
avocatul se înscrie în grupările străine care exercită profesia de avocat în tablourile
din România.
Raportat la înscrierea sediului profesional secundar al grupărilor străine care
profesează ca avocat, este supusă, de asemenea, avizului prealabil al Comisiei
Permanente a U.N.B.R. a cererii de evaluare și a documentați ei de evaluare.
Grupările străine, care nu au sediul profesional în România, pot deschide sedii
profesionale secundare în România și se pot înscrie în tablourile barourilor din
România pentru ca membrii acestora să exercite în numele grupării profesia de a vocat
în România, dacă în statul în care își au sediul profesional desfășoară această
activitate și au statutul de societate civilă profesională, certificată de organismele

54 Ligia DĂNILĂ , op. cit., Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 208.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

56
profesionale recunoscute sau de autoritățile publice care le autorizează, în condiț iile
stabilite în acor dul încheiat cu Uniunea Europen ă, conform prevederilo r art. II din
Legea nr. 201/2004.55
Conform Codului deontologic al avocaților din U.E. , dispozițiile Codului se
aplică avocaților în sensul Directivei Europene 77/249/CEE și al Direct ivei 98/5/CE.
Normele deontologice se vor aplica activității transfrontaliere desfășurate de avocat în
interiorul Uniunii Europene și în Spațiul Economic European .56 Astfel, potrivit art.
1.5. din Codul menționat prin activitate transfrontalieră se înțelege „orice raport
profesional cu un avocat din alt stat membru și activitățile avocatului într -un alt stat
membru, indiferent dacă avocatul se află sau nu acolo. ”
Integritatea continuă a Uniunii Europene și a Spațiului Economic European cu
intensificarea act ivității transfrontaliere a avocatului în interiorul S.E.E. au impus
necesitatea, pentru binele public, a definirii unor norme uniforme care sunt aplicabile
oricărui avocat din S.E.E, pentru activitatea sa transfronta lieră, indiferent din ce barou
aparține re spectivul avocat. Definirea unor astfel de norme are ca scop atenuarea
dificultăților ce derivă din aplicarea unei duble deontologii, astfel cum prevede în art.
4 și 7.2. din Directiva 77/249 și art. 6, 7 din Directiva 98/5/CE.
Principiile pe care se bazea ză Codul Deontologic al avocaților din U.E. sunt:
independența, încrederea și integritatea morală, secretul profesional, respectarea
deontologiei altor barouri, incompatibilități, publicitatea personală, interesul clientului
și limitarea răspunderii avocat ului față de client.
În raport de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este important de
menționat caracterul gratuit al procedurii în fața organismelor Convenției, încât pentru
a putea permite personelor lipsite de suficiente resurse de a avea acces la asistența
unui avocat, potrivit principiului egalității forțelor, Comisia a adoptat un addendum la
Regulamentul său interior, prin care a fost creat un sistem de asistență juridică.
Comisia a instituit astfel un control secundar, primul nivel de control găsindu -se
pe plan național, unde, avocatul este chemat să expună în fața judecătorului din țara sa
dispozițiile Convenției sau jurisprudenței organismelor de la Strasbourg.57 Deci,

55 Idem, p. 209.
56 Ligia CĂTUNA , op. cit ., p. 325.
57 Cristina I. STOICA, Janice H. WEBSTER , op. cit., p. 206.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

57
putem afirma că avocatul are un rol pe întregul plan juridic: drept public sau privat,
dreptul societăților, dreptul concurenței și drepturile omului.
Avocatul are posibilitatea de a profesa în afara granițelor țării sale, coabitând cu
confrații săi din străinătate, iar în fiecare stat, reglementările profesiei de avocat se
conformează tradițiilor răspunzând în aceleași timp imperativelor internaționale.

4.3.2. Jurisprudență

 Cazul Reyners vs. Belgia 2/74, 1974, ECR, 631
Dr. Reyners, o persoană de naționalitate ol andeză, ce deținea o diplomă
conferindu -i dreptul de a profesa ca avocat în Belgia, a fost exclus din această
profesie pentru că nu avea naționalitate belgiană, după cum impunea Decretul Regal
nr. 24/8/72 . Curtea a decis că art. 52 era direct aplicabil, chiar dacă nu existau
Directive specifice în această privință. Dire ctiva referitoare la tratamentul național se
impunea per se a fi aplicată și invocată de către orice persoană interesată. Curtea a
considerat, de asemenea, că art. 55 referitor la activitățile restrânse nu se putea aplica
avocaților, întrucât acestea erau activități care implicau o participare directă și
specifică în exercițiul autorității oficiale, iar acti vitatea de ea reprezenta un client în
proceduri judiciare nu putea fi considerată ca fiind definită prin aceasta, chiar dacă
continuarea acestor activit ăți se supunea unei obligații sau unui drept exclusiv
prevăzut de legislație.

 Cazul Thierffry vs Conseil de l ’ordre des Avocats a la Cour de Paris, 1977,
ECR, 765, Cazul 71/76
Dr. Jean Thierffry, cetățean belgian și deținător al unei diplome belgiene de
Doctor în Drept, care fusese recunoscută de către Universitatea din Paris ca fiind
echivalentă cu gradul de licențiere în drept din Franța, și care ulterior a obținut
Certificat d ’Aptitude a la Profession d ’Avocat a cerut admiterea în Baroul din Paris și
a fost respins pentru că nu avea un grad oferit în Franța, după cum prevede legislația
relevantă (Legea din 31/12/71). Curtea a decis că, din moment ce gradul avut fusese
acceptat de către Universitatea din Paris ca fiind echivalent, refuzul de a fi admis în
Baroul din Paris este contrar drepturilor prevăzute în art. 52.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

58
 Ordre des Avocats au Barreau de Paris vs Klopp, Cazul 107/84. 1984, ECR,
2971
Dr. Klopp, persoană de naționalitate germană și membru al Baroului din
Dusseldorf deținea gradul de Doctor în Dr ept și a obținut, de asemenea Certificat
d’Aptitude a la Profession d ’Avocat din Franța. S -a înscris apoi pentru a depune
jurământul ca avocat și pentru a fi înregistrat în perioada de instruire practică într -un
birou din Paris . Baroul din Paris i -a respi ns cererea pentru că nu ținuse seamă de
regula franceză de unicite de cabinet conform căreia avocații trebuiau să aibă cabinet
doar într -un singur loc prin competența lui Tribunal de Grand Instance în fața căruia
aveau dreptul să apară. Curtea a horărât, că, deși statele membre aveau dreptul să -și
practice profesia pe teritoriile lor, nu puteau împiedica persoanele provenite din alte
state membre să se stabilească într -un stat gazdă, în timp ce -și păstrau locul de
desfășurare a activității într -un alt stat .

 Comisia vs. Franța, Cazul 294/89, 1991, ECR 1 -3591
În ceea ce privește faptul că legislația pentru Directiva de Servicii implementată
în Franța a fost contestată de către Comisie întrucât a părut să introducă restricții noi.
Avocatului invitat i se cere a să colaboreze cu un membru al Baroului francez, chiar
dacă nu trebuia să apară în fața unei autorități sau a unui organ nejurisdicțional sau în
situații în care reprezentarea printr -un avocat nu era strict necesară. În plus, dacă un
avocat invitat apărea în fața Tribunaului de Grand Instance (Curtea Regională) în
cazuri civile, unde era obligatorie reprezentarea printr -un avocat, el trebuia să
instruiască un avocat local, membru al Baroului, sau care avea dreptul de a pune
concluzii sau dreptul de a duce la bun sfârșit procedurile necesare. Guvernul francez
nu a contestat primele două aspecte din argumentarea Comisiei pentru că a acceptat
judecata prestată în cazul german, dar a insistat asupra argumentării de la punctul trei.
Totuși, Curtea a acceptat de zbaterea Comisiei și a găsit prevederile legii franceze
contrare celei aparținând C.E. Citirea acestui caz are un merit extraordinar întrucât
Curtea clarifică unele aspecte ale deciziei germane.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

59
4.4. SONDAJE COMPARATIVE

Analiza comparativă despre sistem ene de acordare a asistenței juridice gratuite
prin răspunsurile următoarelor întrebări:
1. Este disponibilă asistența juridică gratuită pentru cauzele penale?
2. Este disponibilă asistența juridică gratuită pentru cauzele civile?
3. Este disponibilă asistența juri dică gratuită pentru consultațiile dinaintea
procesului?
4. Cine are dreptul să candideze?
5. Teste pentru aprobarea cererii
6. Ajutorul oferit de asistența juridică gratuită și administrarea
7. Cine asigură serviciile?
8. Sunt disponibile asigurările pentru cheltuielile judiciare?

Răspunsurile la întrebările menționate mai sus, în funcție de țări:

 Belgia
1. Da, există o schemă pro bono.
2. Da.
3. Da – centrele informaționale organizate de barou, plus centrele publice de
ajutor social – notarii prevăd consultații juridice și org anizații de voluntari.
4. Belgienii și orice altă persoană particulară prezentă în Belgia. Mai puțin
persoanele juridice, dar includ refugiații și pe cei care solicită dreptul de azil.
5. a) justificarea cererii trebuie să aibă o bază fundamentată și să fie core ctă
pentru a recompensa asistența juridică gratuită;
b) venituri – mai puțin de 700 euro pe lună – mijloace fixe de capital.
6. Statul furnizează fondurile, iar baroul le administrează și face plățile.
7. Acestea sunt asigurate de stagiari plătiți din fondurile public și avocați.
8. Da, și sunt recunoscute prin lege.

 Danemarca
1. Da, se acordă.
2. Da, dar nu când se referă la datorii în afaceri sau în cazuri de defăimare.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

60
3. Da, există birouri de consultații juridice gratuite, advokatvagterne , dar nu
atunci când este vo rba de dreptul afacerilor sau de transferuri de proprietăți
financiare.
4. Oricine, incluzând cli enți străini.
5. Nu există testul câștigurilor pentru consultația privind limitele financiare a
C.C.T. Cererea d e acordare a asistenței juridic e gratuită în materie civil ă
privind persoanele particulare necesită testul veniturilor și al temeiurilor.
6. Este acordată de autoritatea locală Statsant sau de Ministerul Justiției.
7. Centrele legale, da r și avocații particuari, sprijin special în materie de
reclamații ale consumatoril or.
8. Aproape în întregime.

 Germania
1. Da.
2. Da, Bavaria include și dreptul fiscal, nu și dreptul internațional. Cel care
pierde asistența juridică gratuită o cere de la stat – dacă este câștigător,
avocatul său o cere de la cel care a pierdut.
3. Nu include presta țiile juridice anterioare judecății.
4. Oricine este prezent în mod legal în Germania; sunt incluși refugiații.
5. În cauzele civile există un test dublu al temeiurilor; landurile a 16 state
folosesc teste; există onorarii speciale pentru asistența juridică – mai scăzute
decât onorariile care se încadrează în baremele normale, deci nu sunt prea
agreate de avocați.
6. În 3 orașe, Berlin, Bremen și Hamburg, există asistență juridi că gratuită,
asigurată de personalul juridic salariat din agențiile fondate în landuri.
8. Germania este cea mai mare piață a asigurărilor pentru cheltuieli judiciare.

 Grecia
1. Da, dacă are „privilegiul penuriei ”.
2. Foarte puțin, numai pentru anumite probleme ale consumatorilor.
3. Se acordă ajutor din partea Baroului.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

61
4. Cei lipsiți de mijloace și stră inii, doar dacă în statul de origine al acestora
asigură asistență juridică gratuită grecilor și unor persoane juridice, precum ce
se referă la activități caritabile și refugiați.
5. Temeiuri și venituri, candidatul este obligat să jure, declarându -și lipsa d e
mijloace.
6. Curtea sau baroul desemnează avocați, dar aceștia nu sunt plătiți.
7. Unii avocați particulari, unele asociații ale consumatorilor .
8. Nu.

 Italia
1. Da, este disponibilă, doar pentru infracțiuni grave – delicti.
2. Da – patrocino gratuito – acoperă, de asem enea, cereri ale victimei de
despăgubire .
3. Nu există o schemă oficială, dar se ocupă de aceasta voluntari sau organizații
caritabile.
4. Iltalienii și clienții străini pe teritoriul Italiei – dar asistența juridică gratuită nu
este întru totul disponibilă pentr u cauzele civile; numai persoanele particulare
au dreptul de a candida.
5. a) temeiuri – în cauze civile este foarte probabil câștigul de cauză;
b) venituri – trebuie fixate venitul și capitalul.
6. Există câte o comisie de asistență juridică gratuită la fiecare tribunal, cu plata
unei taxe mici; avocații nu au dreptul să pretindă clienților plata onorariului. În
cauzele penale judecătorul aporbă acordarea asistenței juridice gratuită.
7. Avocații desem nați de comisie sau avocați ale și de candidat. În cauzele penale
avocații sunt desemnați de curte sau aleși de client.
8. Acest lucru este considerat necesar, dar nu este folosit prea mult.

 Franța
1. Da.
2. Da, cel care pierde plătește cheluielile celeilalte părți, dar dacă cel care pierde
are asistență juridică, atunci acesta trebuie să plătească.
3. Există consilii de asistență juridică gratuită. Sunt incluse consultațiile
referitoare la căsătorii sau divorțuri „aide a l’acces au droit”.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

62
4. Cetățenii oricărei țări din EU plus refugiații și cei care solicită azil.
5. Justificare plus v enituri – este necesară o dovadă a câștigurilor.
6. Asistența juridică gratuită pentru reprezentarea în proces l’aide juridicionelle ,
este administrată de birouri din cadrul Palais de Justice .
7. Avocați aleși de client sau selectați de Batonnier.
8. Sunt avantajoas e, acoperă onorarile dacă sunt susținute de A.J.G parțială

Funcția avocatului în societate, iar conform codului IBA: „Avocații trebuie să se
mențină permanent onoarea și demnitatea profesiei lor. Ei se vor abține, în practică
și în viața provată, de la ori ce comportament care ar putea discredita profesia din
care fac parte.”

 Belgia
Avocații belgieni depun jurământ să fie loiali Regelui, să respecte Constituția și
legile țării, precum și să respecte tribunalele și au toritățile publice și să nu urm ărească
sau să apere un caz decât dacă ei îl cred „sincer și conștient” just.

 Franța
Avocații sunt membrii unei „profession liberale” și jură să își exercite profesia cu
demnitate, conștient, cinstit și uman.

 Germania
Un „rechtsanwalt ” trebuie să -și exercite profesi a în mod conștient și în viața
profesională și personală să acționeze într -o manieră corespunzătoare încrederii
asociate cu profesia.

 Grecia
Avocatul este un „ofițer public” și membru al unei profesii libere și liberale în
care elementul încrederii person ale a clientului în avocat este esențial, dar are
caracterul unei funcții publice legate de sistemul de justiție.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

63
 Italia
Un „avvocato ” are dreptul să îndeplinească orice tip de activitate judiciară sau
extrajudiciară. „Activitate judiciară” înseamnă munca i mplicată în proceduri
judiciare, inclusiv munca juridică existentă în afara procesului, dar în legătură cu
acesta. Serviciile juridice generale care nu se referă la o acțiune în instanță sunt
considerate „extrajudiciare” . Avocații au datoria de a acționa c u dem nitate și bună
cuviință.

 Luxemburg
Avocatul este un funcționar al tribunalului care oferă consultanță și apare în fața
curților. El are anumite drepturi de monopol în legătură cu probleme cum ar fi
prevederea opiniilor scrise și redactarea anumitor documente.

 Portugalia
Avocații aparțin unei profesii liberale. „Advogados” sunt sin gurii abilitați să ofere
publicului asistență juridică. Ei pot îndeplini, de asemenea, acțiuni legate de profesie
și reprezenta clienți în instanță. Aceștia trebuie să se a fle în serviciul justiției și al
legilor să îndeplinească anumite sarcini în beneficiul comunității, al Baroului și
colegilor lor, ca și al clienților.

 Spania
„Abogados” aparțin unei profesii liberale dedicate justiției și protejării interesului
public, d ar și al interesului clienților lor. Responsabilitatea pentru protecția tuturor
intereselor capabile să reprezinte juridic le este încredințată.

 Olanda
Avocații sunt membri independenți ai unei profesii liberale care acordă
consultanță juridică și servici i juridice fără a avea ca scop principal aspectul
comercial. Codul de Conduită al profesiei reglementează rolul lor. Ei trebuie să
depună toate diligențele pentru rezolvarea problemelor care le -au fost încredințate, dar
nu pot garanta soluționarea lor pozi tivă limitându -se la acordarea unui sfat cinstit și
bun.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

64

CONSIDERAȚII FINALE

Concluzionând, se poate afirma că profesia liberală, în special avocatura, este
acea profesie reprezentată legal, prin care se urmărește realizarea atât a unui interes
public, cât și a unuia privat și care se exercită pe baza unei calificări profesionale
recunoscute potrivit legii, prin care o persoană își realizează mijloacele de existență,
în temeiul unui contract de prestări servicii intelectuale, în mod independent și deplin
responsabil, în schimbul unui onorariu.
Mai mult, într-o societate bazată pe respect față de justiție, avocatul îndeplinește
un rol special. Îndatoririle acestuia nu este îngrădit e doar la executarea fidelă a
mandatului în limitele legii, fiind re sponsabil să vegheze la respectul statului de drept
și a intereselor celor ale căror drepturi le apără și susține. Este îndatorirea lui să fie și
sfătuitorul clientului, nu doar să pledeze pentru cauza sa. Astfel, respectul pentru
misiunea profesională a a vocatului este o condiție esențială a unei societăți
democratice și a statului de drept.
Scopul avocatului într -o societate democratică depinde întotdeauna de
armonizarea reglementării statutului său la nivel național cu principiile recunoscute pe
plan int ernațional, în exercitarea și organizarea profesiei de avocat. Desigur, aceste
reglementări naționale și internaționale raportate la avocatură, constituie expresia
valorilor sedimentate de -a lungul istoriei dar și al condițiilor actuale, moderne,
specifice pentru integrarea europeană.
Avocații nu trebuie să se teamă de invocarea dreptului comunitar, dreptului
internațional ori jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în situații interne,
iar în acest sens s -a luat în considerare crearea unor centr e internaționale de instruire
și s-a apreciat că acestea ar fi de un real ajutor în pregătirea avocaților europeni pentru
practica secolului următor.
Totodată se menționează în doctrină că au existat multe similarități în comparație
cu diferențele referito are la etica profesională la nivel internațional, iar procesul de
integrare nu este atât de dificil pe cât ar părea. Încrederea reciprocă ar fi esențială , dar

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

65
primul pas a fost luat prin forum. Este perfect posibil ca avo cații de la nivel
internațional , în special avocații europeni, să se unească și să respecte tradițiile
juridice ale diverselor țări, iar acest fapt ar trebui să fie obiectivul stabilit de barouri.
Comparativ, proporția procentuală a avocaților în sistemele judiciare din țările
studiate mai sus constituie un semn important al existenței unui veritabil stat de drept
și al posibilității cetățenilor de a recurge la un avocat, în vederea valorificării
drepturilor lor .
De asemenea, în ceea ce privește exercitarea profesiei de avocat, trebuie să
constatăm că monopolul de reprezentare nu este larg răspândit în grupul statelor
fondatoare ale Consiliului Europei, nici în materie civilă nici în materie
administrativă. Din contră, acest monopol este promovat în multe dintre aceste state,
în materie pen ală, în cadrul apărării interese lor autorului unei infracțiuni.
Raportat la abuzurile de procedură, avocații sunt pasibili de a fi sancționați pentr u
astfel de practici, în anumite state ale U.E., printre care și România . Mai mult decât
atât, justițiabilii din aceste state au posibilitatea de a pretinde daune -interese în caz de
inacțiune sau de greșeală profesională a avocaților.
Astfel, prin comparație, proporția avocaților din sistemele judiciare din țările
studiate în acest proiect este un semn important al existenței unui stat de drept și al
posibi lității cetățenilor de a folosi un avocat pentru a -și exercita drepturile.
Ca propunere, consider că existența unei asociații naționale, reprezentând
avocații, este esențială în protejarea intereselor aces tora și cele ale justițiabililor, prin
promovarea unui set coerent d e reguli deontologice. Lipsa une i astfel de organizații
poate crea probleme de coerență în normele deontologice adoptate, și poate dăuna,
într-un sens, eficienței justiției.

„In a lawye r's garden, a trial is a fruit tree that roots and does not die.”
Proverb italian

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

66

SUMMARY

In Romania, the lawyer profession is regarded as independent, free, and it is
settled as provided by the Law 51/1995, which regulates the organization an d the
practice of the profession, also the Code of ethics for its professionals. The lawyer
profession organization, functioning and administration are autonomous.
The fundamental principles on which the profession is build upon are: Principle
of freedom, independence, Principle of legality, Principle of autonomy and
decentralization, also the principle of keeping the professional secrecy.
The central body responsible for the profession of lawyers is the Romanian
National Union of Bar Associations( UNBR), which is a legal person of public
interest comprising all bar associations in Romania. It ensures qualified exercise of
the right of defence, professional competence and discipline, and the protection of the
dignity and honour of lawyers who are members o f the union. All Romanian bar
associations are members of the Romanian National Union of Bar Associations.
According to the Romanian law, one person can become a member of the Bar
when meeting the following criteria: the person has to be a Romanian citize n residing
in Romania, having civil and political rights and not practicing an authorized or
waged profession in another country; graduating from law faculty or having a PhD in
Law; not being involved in any case of indignity stipulated by the law.
The la wyer’s role, whether retained by an individual, a corporation or the state, is
as the client’s trusted adviser and representative, as a professional respected by third
parties, and as an indispensable participant in the fair administration of justice.
By e mbodying all these elements, the lawyer, who faithfully serves his or her
own client’s interests and protects the client’s rights, also fulfils the functions of the
lawyer in society – which are to forestall and prevent conflicts, to ensure that conflicts
are resolved in accordance with recognised principles of civil, public or criminal law
and with due account of rights and interests, to further the development of the law,
and to defend liberty, justice and the rule of law.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

67
One can freely choose his lawye r, and nobody can impose to a person a certain
lawyer. The client -lawyer relationship is based on honesty, rectitude, loyalty,
confidentiality and probity.
The Romanian law gives attorneys the right to choose the form in which to
exercise their profession . The activity of a lawyer regarding a client requesting legal
advice is grounded on a closed written contract, and it is dominated by the principle of
contractual freedom. The attorney is obliged to keep professional secrecy on every
aspect of the given case.
The lawyer has the role and obligation to defend the rights, liberty and interests of
the client. According to the article 113 from the Ethics Code of the lawyer profession:
"the lawyer can only act in the limits of the contract signed with his clie nt, except the
cases foreseen by law". Nevertheless, the lawyer has the right to give up the legal
assistance contract or the modify its terms in mutual agreement with the client. The
attorney cannot be named as a witness and cannot provide information to any
authority or person regarding the cause he is representing, unless he has the written
permission of the client.
The 51/1995 Lay states that these are the forms in which the lawyer profession
may be organised: individual law offices, associated law off ices, professional limited
liability societies or professional civil societies.
Apart from lawyers, European Union law does not regulate the conditions for
exercising as a legal professional. Legal professions are generally regulated at
national level. Al though there may be natural similarities between them, these
national regulations differ quite substantially from one country to another because
they reflect the continuation of often ancient traditions. The Committee of Ministers
of the Council of Europe (COE) has issued a number of recommendations on the legal
professions. One of these initiatives concerns the exercise of the profession of lawyer.
European Union law does not regulate the conditions for exercising a legal
profession. However, the 1998 Dir ective sets out the conditions in which a lawyer
who has qualified in one Member State can exercise his or her profession on a
permanent basis in another Member State.
At EU level, lawyers are represented by the Council of Bars and Law Societies of
Europe (CCBE) – an international non -profit -making association founded in 1960. It
acts as the liaison between the EU and Europe's national bars and law societies on all
matters of mutual interest relating to the exercise of the profession of lawyer.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

68
To be an in ternational lawyer menas that a large part of this is the constantly
evolving business world. Globalisation of business has changed the way law firms and
lawyers operate and the business model they employ. The need for lawyers with
international expertise, experienced in that type of work, is ever -growing. On the
other hand, this has also led to huge growth in the number of young lawyers around
the world. Ambitious lawyers looking to learn the trade need to find ways to
differentiate themselves from the cro wd. One of the best ways to do this is to develop
their profile as an international lawyer.
The purpose of the lawyer in a democratic society always depends on
harmonizing the regulation of his status at national level with internationally
recognized prin ciples in the exercise and organization of the lawyer's profession. Of
course, these national and international regulations reported to lawyers are the
expression of sedimentary values throughout history and current, modern, specific
conditions for Europea n integration.
Lawyers should not be afraid of invoking Community law, international law or
jurisprudence of the European Court of Human Rights in domestic situations, and in
this respect, the creation of international training centers has been considered and it
has been appreciated that they would be of real help in preparing European lawyers
for the practice of the next century.
At the same time it is mentioned in the doctrine that there were many similarities
in comparison with the differences regardin g the professional ethics at international
level, and the process of integration is not as difficult as it may seem. Mutual trust
would be essential, but the first step was taken through the forum. It is perfectly
possible for lawyers from the internationa l level, especially European lawyers, to
unite and respect the customs tradition of different countries, and that should be the
goal established by the bars.
By comparison, the proportion of lawyers in the judicial systems in the countries
studied in this project is an important sign of the existence of a genuine state of law
and of the possibility for citizens to use a lawyer in order to assert their rights.

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

69

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI, TRATATE, MONOGRAFII:
1. CĂTUNA Ligia , Organizarea și exercitarea profesi ei de avocat , Ed.
Universul Juridic, București, 2012;
2. DĂNILĂ Ligia , Organizarea și exercitarea profesiei de avocat , Ed. Lumina
Lex, București, 1999;
3. DĂNILĂ Ligia , Organizarea și exercitarea profesiei de avocat , Ed. C.H.
Beck, București, 2008;
4. LEȘ Ioan , Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii și activității
notariale , Ed. Lumina Lex, București, 1997;
5. LEȘ Ioan , Organizarea sistemului judiciar românesc , Ed. All Beck,
București, 2004;
6. LEȘ Ioan , Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat , Ed. All Beck,
București, 2005;
7. MOROIANU Gheorghe , Statutul profesiilor liberale , Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
8. NICULEASA Mădălin , Profesiile liberale , Ed. Universul Juridic, București,
2006;
9. SAVU Tiberiu , NAUBAUER Ștefan , Comentariile noului cadru legal
privind profesia de avocat, Ed. Universul Juridic, București, 2004;
10. STOICA I. Cristina, WEBSTER H. Janice , Avocatul român în sistemul de
drept european , Ed. All Edu, 1997.

ARTICOLE DE SPECIALITATE:
1. BALTAG Gabriela , Standarde de conduită în relațiile jud ecător -avocat,
procuror -avocat și judecător -procuror , Revista DREPTUL , nr. 9/2015, p. 69;

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

70
2. HOTCA Mihai Adrian , Unele considerații privind impactul noilor
reglementări în materie penală asupra profesiei de avocat , Revista
AVOCATUL din 23.06.2014;
3. LEȘ Ioan , Opțiuni doctrinare cu privire la neconstituționalitatea art. 14 din
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,
republicată, și implicațiile acestei soluții , Revista DREPTUL, nr. 1/2018;
4. LEȘ Ioan, SPINEI Sebastian , Reprezentarea și asistare părților prin avocat
sau consilier juridic în lumina Noului Cod de Procedură Civilă , Revista
DREPTUL , nr. 5/2013;
5. LUNTRARU Lacrima Bianca , Discuții în legătură cu răspunderea civilă a
avocatului față de clinetul său ori în raport cu terțe pers oane , Revista
DREPTUL, nr. 5/2015;
6. SĂULEANU Lucian , Limitarea caracterului de titlu executoriu al
contractului de asistență juridică la onorariu și la cheltuielile efectuate de
avocat în interesul clientului , Revista DREPTUL, nr. 12/2018;
7. UNGUREANU Diana, UDROIU Mihail, PREDESCU Ovidiu , Privilegiul
confidențialității avocat – client în dreptul european al concurenței , Revista
DREPTUL, nr. 5/2011.

ACTE NORMATIVE:
1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,
actualizată 2018;
2. Statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, varianta consolidată cu
modificările și completările survenite până la 26 ianuarie 2019;
3. Codul Deontologic al Avocatului Român , aprobat prin Hotărârea Consiliului
UNBR nr. 268/17.06.2017;
4. Codul Deontologic al Avocaților din Uniunea Europeană , adoptat la data
de 28 octombrie 1998, modificat în 19.05.2006;
5. Legislația profesiei de avocat , Editura Universul Juridic, 2011;
6. Legea nr. 201/2004 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea
și exercitarea pr ofesiei de avocat ;

Profesia de avocat – aspecte de drept comparat

71
7. Noul Cod Civil (Legea 287/2009), actualizat 2019, republicat în Monitorul
Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011;
8. Noul Cod fiscal 2019 (Legea 227/2015) actualizat în februarie 2019;
9. Noul Cod de Proc edură Civilă din 2010, în vigoare de la 15 februarie 2013 ,
actualizat la 10 ianuarie 2019;
10. Decizia nr. 45/1995, Curtea Constituționa lă;
11. Directiva nr. 77/249/CEE privind facilitarea exercitării efective de către
avocați a libertății de a presta servicii ;
12. Directiva nr. 98/5/CEE privind facilitarea exercitării în mod permanent a
profesiei de avocat în alt stat membru decât cel în care a f ost obținută
calificarea ;
13. Directivei nr. 89/48/CEE privind recunoasterea calificarilor profesionale
obținute în urma finalizării studiilor superioare .
14. Directivele din 22 martie 1977 ;
15. Decretul Regal nr. 2046/1982 .

SURSE ONLINE:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Avocat
2. https://avocat -musat.ro/avocatura -raspundere -si-riscuri/