Profesia de asistent social:provocări și limite [614684]

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 4
I. Dezvoltarea profesiei de asistent social ………………………….. ………………………….. ………… 7
1. Cum a devenit asisten ța socială o profesie? ………………………….. ………………………….. ……… 7
1.1. Perioada interbelică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 7
1.2. Perioada comunist ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 8
1.3. Perioada post -comunistă ………………………….. ………………………….. ……………………….. 10
2. Statutul actual al asistentului social în România ………………………….. ………………………….. 12
2.1. Definirea profesiei d e asistent social ………………………….. ………………………….. ………. 12
2.2. Reglementarea profesiei de asistent social ………………………….. ………………………….. . 14
2.3. Atribuțiile asistentului social ………………………….. ………………………….. …………………. 15
2.4. Drepturi și obligații ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 16
II. Profesia de asistent social: ansamblu de competen țe, valori și roluri …………………….. 18
1. Valorile și etica profesională ………………………….. ………………………….. ……………………….. 18
1.1. Principalele valori ale practicii asistenței sociale ………………………….. ………………….. 18
1.2. Principiile etice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 19
1.3. Dilemele etice întâlnite în practica asistenței sociale ………………………….. …………….. 21
2. Competența în asistența socială ………………………….. ………………………….. ……………………. 23
2.1. Ce înțelegem prin competență? ………………………….. ………………………….. ……………… 23
2.2. Cunoștințele asistentului social ………………………….. ………………………….. ……………… 25
2.3. Deprinderile necesare în practica asistenței sociale ………………………….. ………………. 27
2.4. Motivația -vector al competenței profesionale ………………………….. ………………………. 29
3. Rolurile profesionale exercitate de asistentul social ………………………….. …………………….. 30

2
III. Dezvoltarea profesională a asistentului social ………………………….. ………………………… 34
1. Formarea ini țială a asistenților sociali ………………………….. ………………………….. …………… 34
1.1. Prima școală de asistență socială din România ………………………….. …………………….. 34
1.2. Formarea la nivel universitar ………………………….. ………………………….. …………………. 35
1.3. Integrarea pe piața muncii a tinerilor absolvenți ………………………….. …………………… 39
2. Formarea profesională continuă ………………………….. ………………………….. ……………………. 40
2.1. Ce înțelegem prin formarea continuă? ………………………….. ………………………….. ……….. 40
2.2. Treptele de competență profesională în asistența socială ………………………….. ………….. 42
2.3. Autonomia în exercitarea profesiei ………………………….. ………………………….. ……………. 45
2.4. Rolul standardelor profesionale în perfecționarea asistenților sociali …………………… 47
IV. Cadrul metodologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 49
1. Perspectiva de cercetare: Construcționist -constructivistă ………………………….. ……………… 49
2. Scopul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 49
3. Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 49
4. Întrebările cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 50
4.1. Întrebar ea generală de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………… 50
4.2. Întrebările specifice de cercetare ………………………….. ………………………….. ……………….. 50
5. Temele principale urmărite ………………………….. ………………………….. ………………………….. 50
6. Metode, tehnici, instrumente folosite în cercetare ………………………….. ……………………….. 50
6.1. Metoda de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 50
6.2. Tehnici de culegere a datelor ………………………….. ………………………….. …………………….. 51
6.3. Instrumentul de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………. 52
7. Metoda de analiză a datelor ………………………….. ………………………….. …………………………. 52
8. Descrierea grupului -țintă ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 52
10. Colectarea datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 53

3
V. Rezultatele cercetării și interpretarea datelo r ………………………….. …………………………. 56
1. Analiză și interpretare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 56
2. Beneficiile și l imitele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………. 86
3. Propunerile cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 87
Concluzii finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 88
Bibliografie generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 91
Anexa 1 – Ghidul de interviu pentru asistenți sociali
Anexa 2 – Ghidul de interviu pentru psiholog
Anexa 3 – Formularul de consimțământ informat pentru asistenți sociali
Anexa 4 – Formularul de consimțământ informat pentru psiholog

4
Introducere
Profesia de asistent social dobândește în prezent o i mportanță din ce în ce mai mare,
întrucât societatea a început să conștientizeze îndatoririle pe care le a re față de membrii săi
dezavantajați și încearcă astfel să găsească modalități și resurse pentru a le oferi sprijinul
necesar. Deși definiția atribuțiilor asistentului social s -a bucurat de atenția cercetătorilor existând
în acest sens un set bine definit de idei, în ceea ce privește activitatea practică și problemele
întâlnite zilnic de asistenții sociali, există încă o serie de aspecte care pot fi descoperite și
abordate.
Am ales să abordez această temă pentru a afla și analiza limitele și provocările s pecifice
cărora trebuie să le facă față asistenții sociali în timpul activităților lor curente, plecând de la
ideea că nu putem vorbi de progrese în domeniul asistenței sociale fără să facem o analiză a
nevoilor personalului care activează în cadrul sistem ului.
Asistenților sociali li se cere angajament, profesionalism, empatie, ab ilități și deprinderi
complexe necesare intervenției însă nu li se oferă nimic în schimb. Asistentul social este privit ca
,,omul hârtiilor” și deși impactul intervenției sale în societate se resimte, el nu este recunoscut
pentru ceea ce face. Acesta se lovește zilnic de dificultăți care vin atât de la benficiari, de la
colegi cât și de la sistemul de asistență socială iar singura motivație se leagă de altr uismul care îi
fundam entează întregul comportament. Toate aceste dificultăți pot duce la apariția ,,uzurii
profesionale” a asistentului social care îl afectează atât pe acesta, organizația cât și societatea în
ansamblu.
Astfel se poate observa că asistentul social este un pi lon important al întregului sistem, de
el depinzând practic buna implementare a legislației, politicilor și programelor sociale. Putem
trage astfel concluzia că studierea nevoilor sale este elementară pentru eficientizarea serviciilor
sociale.
Pentru a profundarea acestei teme, lucrarea de față este împărțită în cinci capitole din
care primele trei cuprind aspecte teoretice ale profesiei iar următoarele două descriu cercetarea
realizată.
Primul capitol al lucrării este dedicat analizării modului de dezv oltare a profesiei de
asistent social în România. În deschiderea acestuia este prezentat procesul istoric al trasformării
asistenței sociale în profesie, analizând în acest sens trei perioade distincte: perioada interbelică,
perioada comunistă și perioada post-comunistă. Capitolul continuă cu prezentarea aspectelor ce

5
țin de statutul asistentului social în România aici integrând următoarele elemente: definirea
profesiei de asistent social, reglementarea legislativă a acesteia în țara noastră, atribuțiile și
responsabilitățil e asistentului social precum și obligațiile și drepturile care îi revin acestuia
conform statutului său.
Acest capitol reprezintă o i ntroducere în profesia de asistent social, stabilind coordonatele
esențiale ale acesteia , din punct de ve dere istoric cât și legislativ.
Profesia de asistent social: ansamblu de competențe, valori și roluri este al doilea capitol
al lucrării și are în vedere prezentarea ansamblului de cerințe deontologice, teoretice și practice
pe care asistentul social treb uie să le îndeplinească pentru a -și exercita profesia eficient. În
deschiderea capit olului sunt prezentate aspecte legate de valorile și etica profesiei, aici
prezentând principalele valori pe care asistentul social treb uie să le folosească în practică ,
principiile etice care ghidează profesia precum și dilemele etice care pot să apară în activitatea
asistentului social. Capitolul continuă cu prezentarea rolului competenței profesionale în
exercitarea profesiei, aici făcând apel la cunoștințele și deprinder ile asistentului social precum și
la importanța motivației în dezvoltarea competenței. Ultima parte a capitolului prezintă rolurile
pe care le exercită asistentul social în profesia sa.
Așadar acest capitol pune în evidență importanța ansamblului de compet ențe, valori și roluri p e
care un asistent socia l bine pregătit trebuie să le aibă în vedere dacă își dorește ca intervenția lui
să fie eficientă și să aibă rezultatele dorite. Fără acest bagaj de cunoștințe , valori și roluri
exercitate profesia de asisten t social nu ar prinde contur iar importanța și complexitatea ei ar fi
pusă la îndoială.
Capitolul al treilea al lucrării descrie modalitățile de dezvoltare profesională existente în
asistența socială prin cele două moduri de formare în domeniu și anume fo rmarea inițială și
formarea cont inuă. Prima parte prezintă un scurt istoric al primei școli de asistență social ă din
România, descri e formarea la nivel universitar în domeniul asistenței sociale urmat apoi de
integrarea tinerilor absolvenți de studii în as istența socială pe piața forței de muncă. În ceea ce
privește al doilea subcapitol, acesta începe cu o scurtă prezentare a procesului de formare
continuă în cadrul căruia se regăsesc următoarele aspecte: treptele de competență profesională ca
formă de recu oaștere a dezvoltării în profesie, autonomia în exercitarea profesiei ca formă ce
atestă dezvoltarea profesională precum și rolul standardelor profesionale în profesionalizarea
asistentului social.

6
Acest capitol evidențiază importanța dezvoltării profesio nale în asistența socială, atât în ceea ce
privește pregătire a inițială cât și în formarea continuă. Un bun asistent social trebuie să aibă un
bagaj inițial de cunoștințe și competențe care trebuie să fie actualizat în permanență, astfel încât
să îi permit ă profesionistului să facă față unei societăți în continuă schimbare care prezintă
probleme din ce în ce mai complexe.
Cadrul metodologic al cercetării este cel de -al patrulea capitol și reprezintă începutul
părții practice a lucrării. În cadrul acestui capitol este prezentată perspectiva de cercetare,
scopurile, obiectivele și întrebările cercetării, metodele, tehnicile și instrumentele folosite
precum și grupul țintă al cercetării. Ultima parte a capitolului descrie modul în care s-a realizat
colectarea datelor .
Ultimul capitol este reprezentat de rezulta tele cercetării, analiză și interpretare a datelor
obținute. În prima parte a acestui capitol este prezentată interpretarea datelor obținute iar în a
doua parte sunt prezentate limitele întâlnite precum și propunerile făcute pe baza rezultatelor
obținute. Acest capitol definitive ază partea practică a lucrării.
Având în vederea că în România s -au realizat relativ puține cercetări în asistența socială
și chiar mai puține asupra asistenților sociali (Lazăr , 2015, p.10) consider că lucrarea de față
poate aduce un impuls pentru viitoarele cercetări în domeniu întrucât este important să se
analizeze și problema personalului din asistența socială dacă dorim ca sistemul în ansamblu să
fie eficient și să răspundă mai bine problemelor societății. Un sistem de asistență socială bazat
mai mult pe servicii decât pe beneficii are nevoie de asistenți sociali motivați, mulțumiți și
dornici să își profeseze meseria.

7
I. Dezvoltarea profesiei de asistent social
1. Cum a devenit asisten ța socială o profesie?
1.1.Perioada interbelică
Existența activităților asistențiale și a demersurilor teoretice vizând acest domeniu este
fundamental legată de tensionatul raport practic dintre individ și societate (Bocancea, 2003, p.
112). Pr ofesia de asistent social constituie interfața dintre individ și mediul social iar schimbarea
socială se relizează prin rezolvarea problemelor de natură socială a părute (Buzducea, 2009, p.
46).
Dacă facem o analiză a istoriei asistenței sociale din Români a se pot observa modificări
importante asupra sistemului. Forma de organizare atât administrativă cât și statală, sistemele
politice, conexiunile cu lumea occidentală au avut un impact puternic asupra asistenței sociale
din țara noastră, atât în perioada i nterbelică, atunci când asistența socială s -a dezvoltat
exponențial, dar mai ales în perioada comunistă, când aparatul de condu cere a produs efecte
negative, însă nu ireversibile în structura sistemului de asistență socială (Buzducea, 2005, p. 19;
Rădulesc u, 2007, p. 61).
Ca știință și profesie, asistența socială are orgini moderne, însă dacă o analizăm ca
activitate de ajutorare a nevoiașilor are o istorie îndelugată întrucât din cele mai vechi timpuri a
fost asociată cu idea de caritate și a fost atestat ă prin diverse documente și scrieri religioase
străvechi (Buzducea, 2009, p.49). Asistența socială a devenit o profesie la începutul secolului
XX, o dată cu diferențierea diferitelor tipurilor de prestații sociale (Bulgaru, Dilion, 2000 , p. 13;
Prelici, 2001, p. 9; Schimdt, 2007, p.78).
În anul 1893, în cadrul Congresului internațional al asociațiilor de binefacere s -a discutat
despre pregătirea de personal pentru o profesie disti nctă și anum e cea de asistent social . Prima
inițiativă în acest sens a fost luată de Statele Unite care în 1897 a u creat la New York prima
școală de Asistență Socială (Bulgaru, Dilion, 2000, p. 14; Schmidt, 2007, p. 78).
În România, dezvoltarea profesiei de asistent social a fost influențată de schimbările
sociale și politice din ultimul secol astfel încât aceasta a debutat și s -a dezvoltat începând cu anul
1920 (Rădulescu,2007,p.161). În această perioadă s -a făcut trecerea de la o formă de ajutor
bazată pe credință spre o o formă profesională de suport social care se realizează p rin intermediul
serviciilor sociale oferite de către asistenți sociali (Zamfir, 2009, p. 8).

8
Între cele două războaie, România a cunoscut un avans spectaculos în asistența socială și
a avut o bună tradiție în formarea asistenților sociali (Zamfir, 2009, p. 9). Statul s -a implicat activ
în dezvoltarea serviciilor sociale și în pregătirea asistenților sociali. Astfel, în anul 1929 a fost
înfințată prima școală de asistență socială și anume Școala Superioară de Asiste nță Socială
,Principesa Ileana” din Bucure ști care a avut o funcționalitate neîntreruptă jumătate de secol,
adică pănă în anul 1952 (Prelici, 2001, p. 10; Banciu, 20 09, p. 7; Stan, 2011, p. 54) . Pe lângă
faimoasa școala ,,Principesa Ileana” s -au constituit și Școlile de Surori de Ocrotire una în
București, la Cluj și alta la Iași, la care se mai adaugă Școala de Ocrotire a Societății ,,Principele
Mircea”.
Din 1929, Școala Superioară de Asistență Socială a socotit că este important să publice o
revistă -,,Asistența Socială. Tradiție și necesitate” sub forma unui buletin de știri a școlii care are
scopul susținerii muncii profesionale iar în anul 1936, tot sub coordonarea lui Dimitrie Gusti se
înființează Asociația pent ru Progresul Asistenței Sociale (Cheianu, 2000, p.28) . Tot din inițiativa
lui Dimi trie Gusti, la Institutul de Statistică, este înființată o secție de statistică socială, secție
care a efectuat un recensământ general al unităților și acțiunilor de as istență și ocrotire socială
(Pașa, Paș a, 2004, p. 123; Nicoară, 2012, p. 4). În 1939, Di mitrie Gusti concepe, propune și
obține, prin aprobarea Legii serviciilor so ciale din 1939, legiferarea dezvoltării unor noi tipuri de
servicii în cadrul comunității. Aceste servicii se refereau la suportul oferit familiilor care se
confruntau cu probleme sociale din cauza lipsei informațiilor (Rădulescu, 2007, p.163; Stan,
2011, p. 55).
În concluzie, perioada interbelică a reprezentat perioada în care România a avut o
evoluție importantă în ceea ce privește asistența socială, acest lucru fiind dovedit at ât prin
dezvoltarea pregătirii și formării asistenților sociali cât și prin multiplele acțiuni care au avut ca
scop creșterea importanței domeniului asistențe i sociale în plan societal.
1.2.Perioada c omunist ă
Ascensiunea asistenței sociale înregistrată în per ioada interbelică nu este una de durată
întrucât o dată cu intrarea României în sfera de influență sovietică și preluarea în acest caz a
guvernării de către Partidul Comunist, s -au produs modificări importante în structura socială, s –
au desfi ințat profesii le sociale și a s -a manifestat o alterare a valorilor societale iar acest context
politic nu a fost favorabil asistenței sociale (Rădulescu, 2007, p. 163; Banciu, 2009, p. 5 ).

9
După cel de -al Doilea Război M ondial, sistemul de asistență socială supraviețui ește
primului val de represiune exercitat de regimul comunist, organizându -se un sistem complex de
asistență socială teritorială, cu un singur asistent social la 30.000 de locuitori. Treptat a devenit
clar că asistența socială nu va fi tolerată de regimul comunist întrucât ,,statul comunist nu se
confruntă cu probleme sociale” (Rosetti, 2001, p.12;Nicoară,2012,p. 4). Astfel are loc desfințarea
Școlii Superioare de Asistență Socială și transformarea ei în școală postliceală ca apoi să se
desfințeze și aceast a, fiind transformată în școala de asistente medicale (Prelici, 2001, p. 11).
Ideea de societate perfectă și promovarea unei imagini de bunăstare la nivelul societății a făcut
ca profesia de asistent social să pară inutilă. Pe acest fundal, în 1969, Partid ul Comunist decide
desfințarea asistenței sociale (Zamfir, 2009, p. 8; Stan, 2011, pp. 60 -62). Profesia de asistent
social a dispărut din Nomenclatorul profesiilor și de pe piața locurilor de muncă. Sistemul de
administrare, funcționare, organizare a fost birocratizat și puternic centralizat acordând o mică
importanță autorităților locale. Activitatea era coordonată de Ministerul Sănătății și Prevederilor
sociale și apoi, de Mi nisterul Muncii (Rădulescu, 2007 , p. 162).
România socialistă avea la bază ,,un sistem de asistență socială puternic centraliz at și
birocra tic” (Zamfir, 1995, pp.104 -105) caracterizat prin personal nespecializat care înregistra o
eficiență redusă, asistența socială reprezenta o activitate care se folosea doar în ultima instanță, în
cazul în care nu se găseau alte modalități de rezolvare sau de aplanare a situației, intervențiile
altruiste au continuat , însă acestea au fost schimbate în rău, sistemul neîncurajând manifestații de
acest tip (Stan, 2011, p. 62).
Perioada comunist ă a fost caracterizată prin represiune, abuz de putere ceea ce a
determinat să fie privită ca o parte negativă din istoria României. Asistența socială era înțeleasă
într-un mod greșit și nu a fost acceptată într -o societate care se credea a fi perfectă și în care
problemele și deficiențele sociale nu își aveau locul și nu li se acorda importanță din partea
statului, încercând mereu să fie ascunse în fața societății. Lipsa preocupărilor sistemului de
conducere din ace ea vreme pentru domeniul social a încetinit proce sul de relansare după
Revoluție întrucât o parte din societate nu mai cunoștea rostul asistenței sociale în perioada de
tranziție, eforturile pentru dezvoltarea asistenței sociale fiind realizate în principal de specialiștii
din domeniu.

10
1.3.Perioada post -comunistă
După căderea regimului comunist, noile autorități de la București au înțeles că vor primi
din partea populației dreptul de a guverna doar dacă se vor angaja într -o politică al cărei scop
este de a repara nedreptățile comise de dictatură: marginali zarea competenței în profitul
ideologiei comuniste, înfometarea, cenzurarea presei și lipsa liberei circulații, egalizarea
veniturilor și implicit a condițiilor de trai (Bocancea, 2003, p. 130). Astfel, după revoluți a din ’89
societatea românească a avut p arte de un proces de schimbări complexe care s -au evidențiat în
plan social, economic, politic și cultural iar acest proces va influența dezvoltarea profesiei de
asistent social (Rădulescu, 2007, p. 163).
Revoluția din ’89 a găsit asistența socială total nepregătită pentru a face față noilor
probleme sociale apărute. În aceea perioadă nu existau specialiști în domeniu sub 40 de ani care
să activeze în sistemul de asistență socială. Regândirea profesiei de asistent social s -a realizat tot
de sociologi care s-au implicat în diverse acțiuni pentru introducerea profilului de asistent social
la nivel universitar (Rosetti, 2001, p. 13; Zamfir, 2009, p. 8). Profesorii Cătălin Zamfir și Elena
Zamfir au avut o contribuție remarcabilă în ceea ce privește modernizarea învățământului în
asistența socială precum și la dezvoltarea unor cercetări naționale și internaționale de amploare
cu privire la diagnoza și soluționarea unor probleme sociale (Bulgaru,Dilion,2000, p.14;Ludușan,
2001, p. 57; Schmidt, 2007, p. 27).
Este cunoscut faptul că anul 1990 reprezintă momentul de inițiere a statutului științific al
asistenței sociale în România și totodată o creștere a vizibilității profesiei prin intermediul
creșterii numerice a posturilor de asistent social pe piața muncii (Neam țu, 2007, p. 139). Însă
relansarea profesiei s -a realizat într -un context social lipsit de stabilitate în care nici decidenții
politici, nici populația nu cunoașteau care este rolul asistentului social în comunitate. Astfel,
rolul asistentului social a fos t mult timp subestimat iar pârghiile economice, sociale, juridice,
metodologice necesare practicării acestei profesii lipseau (Rădulescu,2007,p. 164;Zamfir,
2009,p.9). Pe la jumătatea anilor '90 rolul asistentului social era redus aproape în exclusivitate l a
intervenții în criză în special în domeniul familiei și copilului și acordarea de prestații sociale sau
beneficii și servicii cu impact pe termen scurt (Rădulescu, 2007, p. 166). Această situație avea să
facă mai dificil procesul de validare al profesiei și a făcut ca rolul asistentului social să fie unul
formal, capabil de a fi preluat de orice angajat din sistemul administrației, indiferent de profesie
sau pregătire (Bulgaru, Dilion, 2000, p. 48).

11
Treptat se reiau preocupările în domeniul asistenței so ciale și are loc o revigorare a
profesiei de asistent social care a beneficiat de o viziune fundamentată bazată pe experiența
românescă practică și teoretică modernă care are scopul să valorizeze statutul propriu, cu o înaltă
orientare umanistă specifică a cestei profesii (Schmidt, 2007 , p. 26; Banciu, 2009, p. 7). Profilul
cultural și social al asistentului social a fost redobândit și acceptat într -o perioadă relativ scurtă
de timp, începând formarea profesională a asistenților sociali în centre universitar e recunoscute
la nivel național – București, Iași, Timișoara, Cluj. În cadrul acestor universități s -a introdus
asistența socială ca dublă specializare în cadrul secțiilor teologie. Prima promoție de asistenți
sociali a absolvit în anul 1994 (Nicoară, 2012, p. 4; Pa șa, Paș a, 2004, p. 125).
La refacerea învățământului de asistență socială au adus contribuții importante și unele
organizații internaționale și specialiști din câteva universități din Europa și Statele Unite ale
Americii (S.U.A.) (Bulgaru, Dilion , 2000, p. 48). Un suport important pentru promovarea
profesiei de asistent social și al cercetărilor din domeniu a venit din partea Fondului Internațional
pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (U .N.I.C.E.F.) din România care a determinat
dezvolt area unor programe de studii bine structurate cu mari universități din Europa și S .U.A,
sprijinul financiar pentru vizite de stud iu ale profesorilor și studenții lor români din domeniul
asistenței sociale, dezvoltarea unor centre de practică model pentru st udenții în asistența socială
centrate pe sarciniile pentru copii și familiile în dificultate (Rădulescu, 2007, p. 167). De
asemenea, o contribuție importantă au avut -o asistenții sociali angajați în cadrul diferitelor
organizații neguvernamentale care prin intermediul rezultatelor obținute au încercat promovarea
profesiei, dar și a tinerilor asistenți sociali care au determinat o presiune pentru crearea posturilor
în asistență socială și au avut un rol important în dezvoltarea metodologiilor aplicate în pra ctică
(Schmidt, 2007, p. 29; Zamfir, 2009, p. 11).
În societatea modernă, asistența socială a devenit o activitate multidisciplinară, cu o
complexitate ridicată și specializată. Asistentul social are un rol important în conștientizarea
necesităților grupu rilor în situație de risc precum și în promovarea drepturilor acestora, scopul
acțiunii specialistului fiind acela de a găsi modalități eficiente de integrare a acestora în viața
socială. Asistentul social, facilitează accesul indiviziilor aflați în dificu ltate la serviciile de
specialitate, realizând astfel orientarea către înțelegerea corectă a cadrului legislativ de protecție
socială. În acest fel se realizează o compatibilizare cu țările din Uniunea Europeană (Zamfir,

12
2009, p. 34). Astăzi, asistența soc ială este recunoscută ca o necesitate, un sistem absolut necesar
pentru dezoltarea comun ității (Buzducea, 2005, p. 22).
2. Statutul actual al asistentului social în România
2.1.Definirea profesiei de asistent social
Asistența socială poate fi privită printr -o triplă perspectivă: ca profesie distinctă care are
propriul statut profesional; ca sistem de pregătire, formare și perfecționare a specialiștilor ce
activează în cadrul domeniului; ca sistem instituțional specializat incluzând serviciile, acțiunile
care au s copul de a rezolva problemele sociale ale beneficiarilor (Banciu, 2009, p. 3).
Din perspectiv ă sociologică, Hall în anul 1951 ( apud Tompea, 2003, p. 404) consideră
profesia ,,un grup organizat aflat în interacțiune constantă cu societatea ce formează matr icea ei,
care funcționează printr -o rețea de relații formale și informare, producându -și propria subcultură,
la care adaptarea este o condiție ne cesară pentru succesul carierei ”. Deși la începutul secolului , în
anul 1951 Flexner ( apud Buzducea, 2009, p. 49) își punea întrebarea dacă asistența socială este o
profesie, cercetările teoretice dezvoltate au condus la concluzia că asistența socială este o
profesie, dar și o știință, bazată pe legi, principii, teorii și metodologie proprii (Miftode, 1999, p.
11).
O definiție internațională oficială a profesiei de asistent social a fost propusă și adoptată
în anul 2001, de către Federația Internațională a Asistenților Sociali împreună cu Asociația
Internațională a Școlilor de Asistență Socială. Potrivit acestei def iniții profesia de asistent social
,promovează schimbarea socială, rezolvarea de probleme în relațiile interumane și împuternicirea
și eliberarea oamenilor, în vederea creșterii bunăstării. Utilizând teorii ale comportamentului
uman și sistemelor sociale, asistența socială intervine în punctele în care oamenii interacționează
cu mediul lor. Principalele drepturi ale omului și justiției sociale sunt fundamentale pentru
asistența socială (Buzducea, 2008, p. 17; Tomiță, Baciu, Lazăr, 2012, p. 46). În definiția dată,
observăm că accentual cade pe rezolvarea de probleme, asistentul social contribuind astfel prin
acțiunile sale la schimbarea socială.
Ca profesie, asistența socială este unică întrucât se distinge prin necesitatea caracterului
său multidisciplinar și apare ca un răspuns la multitudinea problemelor complexe existente în
societate. Asistenții sociali sunt preocupați de problemele sociale existente în societate, de
cauzele, soluțiile și impactul produs de acestea asupra persoanelor, familiilor, grupuri lor,

13
comunitățiilor (Buzducea, 2008, p.17). Prin acțiunea lor, asistenții sociali duc la îmbunătățirea
calității vieții și funcționalității sociale (Rosetti, 2001, p.13). De subliniat este faptul că asistenții
sociali trebuie să se asigure că persoanele ca re beneficiază de servicii și prestații sociale, au parte
de acest suport ca urmare a drepturilor pe care acestea le au și nu ca urmare a milei sau
binevoienței societății.
Funcția asistentului social este aceea de susține beneficiarul pentru a depăși pr oblemele
întâmpinate pe plan social și personal. Se va urmări restabilirea normalități prin diverse activități
desfășurate atât cu beneficiarul cât și prin acțiuni în care este implicată comunitatea. Alegerea
activităților se face în funcție de problema cl ientului (Bulgaru,Dilion,2000, p.18; Constantinescu,
2000, pp.125 -126). Asistentul social desfășoară acțiuni prin care ajută oam enii, grupurile și
comunitățile , însă rolul său este acela de a se asigura că mediul social în care trăiesc oamenii,
comunitățil e și grupurile reprezintă în fapt o rețea puternică, rezistentă și bazată pe sprijin
reciproc.
Misiunea asistentului social este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate,
marginalizare sau cu risc de excluziune socială printr -o participare act ivă în ceea ce privește
rezolvarea problemelor sociale din comunitate, asigurarea unui nivel de viață decent, creșterea
calității vieții și îmbunătățirea funcționării sociale a persoanelor astfel încât să refacă
dezechilibrele apărute. Conceptul de îngriji re se află în centrul asistenței sociale întrucât
asistentul social are un rol important în vindecarea societății prin acțiunile întreprinse.
(consiliere, terapie, schimbare și reformă socială) . De aici, rezultă și necesitatea ca asistentul
social să aibă vaste cunoștințe teoretice, deprinderi practice dar nu în ultimul rând vocație, care
reprezintă o condiție absolut necesară practicării acestei profesii (Buzducea, 2005, pp. 22 -23;
Roth, Rebeleanu, 2007, p. 38; Vladu, 2010, p. 236).
După cum se poate obse rva pe parcursul timpului au apărut diverse afirmații referitoare la
cine este asistentul social și care este rolul acestu ia în societate. Astfel asistentul social este cel
care răspunde problemelor sociale ale societății și pentru a îndeplini acest rol el trebuie să aibă o
serie de calități, deprinderi, cunoștințe care să îl ajute să intervină în favoarea persoanelor
vulnerabile.

14
2.2.Reglementarea profesiei de asistent social
Orice profesie are nevoie s ă fie reglementată legislativ pentru ca cei care o r eprezintă să
fie recunoscuți de către societate. În România, profesia de asistent social a fost legitimată și
recunoscută la adevărata ei valoare după perioada comunistă când s -au realizat demersuri în
vederea reglementării acestui domeniu.
În prezent, ca drul legal ce reglementează statutul juridic al asistentului social este
reprezentat de:
 Legea nr. 292/2011, cap. VI (Personalul din sistemul de asistență socială), publicată în
M.Of. nr.905 din 20 decembrie 2011;
 Legea nr. 466 din 4 nov. 2004 privind stat utul asistentului social (M.Of. Nr.1088 din 23
nov 2004);
 Codul deontologic al profesiei de asistent social nr.1/2008, publicat în M.Of. Partea I nr.
178/6 martie 2008;
 Hotârărea nr. 8 din 29 martie 2011 privind acordarea treptelor de competență
profesiona lă asistenților sociali, act emis de Colegiul Asistenților Sociali;
 Pentru unele domenii ale asistenței so ciale sunt reglementate și legi speciale (de exemplu
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției etc.).
Legea nr. 446/2004, privind statutul asistentului social în România reprezintă cel mai
important pas care a fost făcut pentru reglementarea profesiei. Acest act legislativ cuprinde o
serie de reglementări absolut nec esare în exercitarea profesiei ș i aduce un plus de importanță
asistenților sociali în plan societal. Principalele reglement ări sunt legate de formarea inițială a
asistentului social și condiț iile de exercitare a profesiei, d repturi le și obligațiile sisten tului social,
incompatibilități și interdicții, relațiile asistentului social cu alți specialiști în domeniul asistenței
sociale, p rincipii le etice fundamentale. De asemenea, această lege conține reglemetări privitoare
la Colegiul Național al Asistenților Sociali. Potrivit acestei legi, art. 2, alin. 1 ,titlul de asistent
social poate fi exercitat de: persoana care a obținut diploma de licență în cadrul unei instituții de
învățământ superior cu specializare în domeniu, acreditată conform legii; persoana care deține
diploma de asistent social echivalată conform legii; persoana care deține diplomă de asistent
social eliberată sau recunoscută într -unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, într -unul
dintre statele aparținând Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană. De

15
asemenea, nu poate exercita profesia de asistent social persoana care nu este înregistrată în
Registrul național al asistenților sociali din România, a fost condamnată printr -o hotărâre
judecătorească definitivă pentru săvărș irea cu intenție a unei infracțiuni care a avut legătură cu
exercitarea profesiei de asistent social și pentru care nu a intervenit reabilitarea, are interzis
dreptul de a exercita profesia prin hotărâre judecătorească, are temporar suspendat avizul necesa r
exercitării profesiei (Legea nr. 446/2004, art. 2; Sorescu, 2005, pp. 39-40; Andrioni, 2009, pp.
47-48; Vladu, 2010, p. 234; Nicoară , 2012, pp. 16-17).
Cadrul legislativ actual ghidează activitatea asistenților sociali și impune acordarea unor
servicii de calitate beneficiarilor, transformând practic o ,,activitatea de ajutorare” într-o profesie
cu impact social puternic care reprezintă un pilon important în dezvoltarea com unității (Nicoară,
2012, p. 18).
2.3. Atribuțiile asistentului social
Din punct de v edere profesional, asistentul social are un ansamblu de valori, abilități,
calități, deprinderi care îl ajută să intervină eficient în diferite probleme sociale. Asistentul social
se va orienta, în funcție de atributele pe care le posedă, către domeniul de activitate care îi este
potrivit. Majoritatea asistenților sociali nu rămân generaliști și se specializează într -o anumită
categorie de beneficiari, astfel o parte din ei râmân în sfera teoretică, fiind implicați în elaborarea
strategiilor sau dezvoltarea de politici sociale în domeniu însă o mare parte a asistenților sociali
aleg practica preferând să intre în contact direct cu diferite categorii de beneficiari
(Constantinescu, 2000, p. 127; Vladu, 2010, p. 237).
În general specialiștii în asistență s ocială își pot desfășura activitatea în: servicii publice
de asistență socială (primării, consilii județene și locale), instituții sanitare (spitale, policlinici,
dispensare), institutul public de educație (școli, licee), penitenciare (serviciul de probați une),
unități de cult (biserica), organizațiile non -guvernamentale, precum și alte unități instituționale
care au component ă de asistență socială (Sorescu, 2005, p. 46; Buzducea, 2008, p. 22).
Serviciile acordate de asistentul social pot varia în funcție de instituția al cărei angajat
este, însă există câteva activități obligatorii pe care specialiștii le desfășoară în principal:
 identifică populația care are nevoie de servicii de asistență socială;
 realizează identificarea și evaluarea problemelor socio -umane specifice anumitei regiuni,
comunități sau localități;

16
 elaborează programe, planuri de acțiune, activități, măsuri și servicii specilizate specifice
domeniului;
 sensibilizează și informează opinia publică cu privire la diferite probleme sociale;
 în fu ncție de evaluarea nevoilor stabilește modalitățile beneficiarilor de accesare a
prestațiilor și serviciilor specializate;
 dezvoltă programe de formare profesională și cercetare ști ințifică (Legea 446/2004, art. 3,
alin. (3); Sorescu, 2005, p. 40; Nicoară, 2012, p. 17).
Furnizarea serviciilor sociale se poate face atât de asistentul social cât și de alți specialiști
din acest domeniu de activitate. Asistentul social va coordona activitatea de acordare a serviciilor
având următoarele atribuții principale:
 derulează activități de sensibilizare și informare cu privire la serviciile sociale;
 identifică persoanele/grupurile/comunitățile care se află într -o situație dificilă precum și a
cauzelor care au determinat apariția acestor situații;
 realizează activități de consiliere în vederea obținerii drepturilor sociale;
 elaborează planul de intervenție;
 se implică în elabora rea planului individualizat de asistență și îngrijire;
 participarea la monitorizarea, evaluarea și controlul serviciilor sociale;
 participă activ la întocmirea planurilor de asiste nță socială județene și locale (Vladu,
2010, p. 235, Nicoar ă, 2012, pp. 18-22).
Deși atribuțiile și serviciile pe care le oferă asistentul social variază în funcție de instituția
în care își desfășoară activitatea, aspec tele prezentate mai sus se regăsesc în majoritatea fișelor
de post ale specialiștilor, care au sarcini diverse av ând nevoie de o pregătire complexă și
multidisciplinară.
2.4.Drepturi și obligații
În legea nr. 446/2004 privind statutul asistentului social, art . 12, sunt prezentate
principalele drepturi ale asistentului social:
 dreptul de a contribui la dezvoltarea profesiei pentru a răspunde eficient nevoilor
beneficiarilor ;
 dreptul de a asigura cre șterea interesului și încrederii societății în sistemul de asi stență
socială ;

17
 dreptul la liber ă practică, în condițiile legii ;
 dreptul de a -și apăra profesia ;
 dreptul de a fi deschis c ătre noi domenii de intervenție și activitate ;
 dreptul ca interesele profesiei să fie apărate și reprezentate de către Colegiu ;
 dreptu l de a fi informat în legătură cu exercitarea profesiei ;
 dreptul de a beneficia de programe de formare continu ă.
Pe lângă aceste drepturi, în exercitarea profesiei sale, asistentul social trebuie să
îndeplinească și anumite obligații. Aceste obligații se regăsesc în mai multe acte legislative și se
împart în următoarele categorii : obligații față de profesia de asistent social ; obligații față de
beneficiari ; obligații față de membrii corpului professional; obligațiile asistentului social în
relațiile cu ins tituțiile publice. Principalele obligații ale asistentului social, care se regăsesc în
toate aceste sfere amintite , sunt:
 să respecte codul etic și să își ghideze activitatea în funcție de standardele profesiei ;
 să își desfășoare activitatea în conformite cu legislația în vigoare ;
 să asigure o implicare activă a beneficiarilor în procesul decizional și de acordare a
serviciilor ;
 să respecte confidențialitatea datelor;
 să respecte intimitatea beneficiarilor ;
 să respecte demnitatea și unicitatea persoanei ;
 să aibă o relație bazată pe respect cu colegii de muncă și să nu existe nici -o formă de
litigiu în colaborarea lor ;
 să nu aibă contacte fizice cu beneficiarii, care să aducă prejudicii acestora (Legea nr.
446/2004, art. 13 ; C.N.A.S.R. Codul nr. 1/2008 , art. 15-34; Legea nr. 292/2011, art. 124).
Ca și în alte profesii și în domeniul asistenței sociale profesioniști au o serie de drepturi și
obligații care le reglementează activitatea și le ghidează munca cu beneficiarii. O parte din
obligațiile prevăzute sunt identice cu valorile pe care asistentul social trebui e să le respecte în
practica sa , specialistul având astfel responsabilitatea de a avea un comportament etic în cadrul
interacțiunilor sale la locul de muncă.

18
II. Profesia de asistent social: ansamblu de com peten țe, valori și roluri
1. Valorile și etica profesională
1.1.Principalele valori ale practicii asistenței sociale
Valoarea este aprecierea pe care orice subiect o manifestă față de un obiect, după
criteriul socialmente împărtășit al satisfacerii unei nevo i sau a unui ideal. Se spune adesea despre
cineva că are valoare sau nu are valoare , că nu merită sau merită atenție (Bulgaru, Dilion, 2000,
p. 90).
Valorile din activitatea socială sunt o colecție de credințe, opinii și puncte de vedere cu
privire la cee a ce este corect, bun sau de dorit, iar acestea sunt formate în timpul socializării
(Dimitrijoska, Ilievski, 2016, p. 51). În anul 1992 Petz (apud Dimitrijoska, Ilievski, 2016, p. 51)
subliniază faptul că valorile sunt ipotetice revendicări care contribui e la înțelegerea
comportamentului de către oameni și sunt recunoscute pe baza obiectivelor pe care le urmăresc și
care sunt importante pentru noi în cursul vieții.
Toate profesiunile au o anumită orient are valorică care le circumscriu misiunea socială și
direcționează valorile profesionale ale persoanelor care le practică. Pentru asistența socială există
un astfel de sistem de valori profesionale, care o apropie, dar totodată o și deosebește de celelalte
profesiuni din domeniul științelor sociale (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 105). Valorile profesionale
sunt compatibile în general cu cele ale societății, dar pot exista și diferențe importante în ceea ce
privește prezentarea, prioritățile, interpretarea lor (Sirotenco, 2006, p. 7).
Natura și misiunea umanistă a asistenței sociale contemporane este reflecată în statutele
tuturor colegiilor și asociațiilor asistenților sociali din întreaga lume. Majoritatea practicienilor
din domeniul asistenței sociale subscriu la valorile fundamentale , prezentate în Codul
deont ologic elaborat de Asociația Națională a Asistenților Sociali (N .A.S.W.) (apud Roth,
Rebeleanu, 2007, pp. 105-106) care au o importanța cardinală pentru profesie, acestea fiind:
 Afirmarea individualității proprii. Oamenii au dreptul la libertate, la alege rea propriilor
lor valori și modalități de viață, atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora.
 Lupta împotriva tiparelor și a clișeelor în a -i percepe pe ceilalți. Lupta împotriva
prejudecăților.

19
 Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele n ecesare. Oamenii au dreptul la
resursele necesare susținerii vieții și dezvoltării lor și de posibilități de a -și realiza și de a -și
exprima potențialitățile.
 Respectul demnității și încrederea în valoarea ființei umane Fiecare persoana este o
valoare în s ine și este unică. Procesul de asistență socială va trebui să conducă la valorizarea
personalității umane, la creșterea demnității ei și la respectarea individualității fiecărui asistat .
 Încrederea în capacitatea de autodeterminare și în capacitatea de rez olvare a
problemelor persoanelor asistate. Încrederea în capacitatea de învățare și dezvoltare a
persoanelor.
 Păstrarea confidențialității informațiilor primite de la asi stați sau de la alte persoane în
legătură cu aceștia.
Toate aceste valori au o impor tanță deosebită în exercitarea profesiei de asistent social
întrucât ghidează activitatea specialistului și duc la creșterea calității intervenției. Fără aceste
valori, asistentul social ar avea o muncă haotică ș i nu ar putea să fie eficient.
1.2.Principiile e tice
Etica este știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de
dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială, reprezent ând
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei un ei societăți. În limbajul
curent termenul de etică se utilizează sinonim cu cel de morală și se referă la ceea ce este bun
(Popoviciu, 2009, p. 35; Sandu, 2012, p. 57).
Etica profesională oferă îndrumare asistenților sociali în aplicarea valorilor profesi onale
în activitatea practică (Sirotenco, 2006, p. 8). Specialiștii folosesc și cunosc Codul Etic al
profesiei, care reprezintă un set de reguli ce reflectă principii generale de conduită profesională,
iar comportamentul asistentului social trebuie să fie consecvent și responsabil, astfel încât să nu
afecteze imaginea profesiei (Popoviciu, 2009, p. 37). Scopul codului de etică, potrivit N.A.S.W.
(apud Krogsrud Miley , O'Melia, DuBois, 2006, p. 535) este ,,de a identifica valorile morale,
fundamentale care s tau la baza misiunii profesiei de asistent social, de a stabili un set de
standarde de conduită profesională, de a clarifica responsabilitățile și acțiunile profesioniștilor
care vor rezolva posibile conflicte de natură etică.”

20
Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor și noțiunilor de bază ale
unei discipline. Un principiu etic se referă la noțiunile de bază privind desfășurarea unei vieți
morale, acceptate în cadrul unei colectivități – în cazul nostru, noțiuni de bază în practi ca
asistenței sociale (Witec, Mihăescu, 2005, p.50).
Cea mai cunoscută și apreciată tipologie contemporană în ceea ce privește principiile
etice este Codul Etic din 1996 care a fost propus de N.A.S.W. Acest cod este format din șase
valori cheie, fiecare a vând ca fundament un principiu etic distinct :

Tabelul 1. Valorile și principiile etice ale asistenței sociale
Valori Principii etice
Furnizarea de servicii în beneficiul clienților Asistenții sociali asistă persoanele aflate în
dificulate implicându -se în identificarea , evaluarea
și soluționarea problemelor sociale.
Justiția socială Asistenții sociali se asigură de egalitatea șanselor
privind accesul clienților la informații, servicii,
resurse.
Demnitatea și unicitatea persoanei Asistenții sociali res pectă și promovează
demnitatea individului, unicitatea și valoarea
fiecărei persoane.
Autodeterminarea Asistenții sociali respectă și promovează dreptul
clienților la autodeterminare.
Relațiile interumane Asistenții sociali acționează cu onestitate și
responsabilitate în concordanță cu misiunea
profesiei și standarde profesionale.
Integritatea Asistenții sociali acționează cu onestitate și
rsponsabilitate în concordanță cu misiunea
profesiei și standardele profesionale.
Competența Asistenții sociali t rebuie să își desfășoare
activitatea numai în aria de competență
profesională.
Sursa: Sirotenco, 2006 , p. 8 ; Roth, Rebeleanu, 2007, p. 105 ;Andrioni, 2009, p.
34;Popoviciu, 2009, pp. 123-125.

21
La fel ca și valorile, principiile etice au o importanță deo sebită în practica asistenței
sociale, întrucât un asistent social nu poate avea o intervenție eficientă fără a respecta prevederile
Codului Etic. Specialistul trebuie să își însușească normele etice existente dar în același timp să
le adapteze cu propriil e valori și principii astfel încât sprijinul acordat beneficiarilor să fie
personalizat și adaptat at ât regulilor sistemului cât și personalității asis tentului social care
intervine.
1.3.Dilemele etice întâlnite în practica asistenței sociale

Deși există mul te acte normative dar și cercetări care prezintă valorile și principiile, care
au scopul să ghideze activitatea asistenților sociali, aceste a nu prezintă însă reguli le specifice de
urmat în practică (Siretenco, 2006, p. 9). Astfel, asistenții sociali sunt confruntați zilnic cu nevoia
de a lua decizii morale. Uneori ei au posibilitatea s ă discute deciziile pe care le iau cu colegii lor,
cu supervizorii lor. În majoritatea cazurilor, adeseori încă din studenție, ei au de luat singuri
decizii, fiindcă situații le pe care le au de rezolvat sunt urgente (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 108).
În repetate rânduri asistenții sociali sunt angregați în situații contradictorii de risc, situații în care
profesioniștii identifică faptul că binele individului este în conflict cu binele celorlalți indivizi,
trebuind să decidă adoptarea unei soluții optime care să nu lezeze nici unul din drepturile părților
implicate (Andrioni, 2009, p. 56).
Atunci când loialitatea asistentului social se află în mijlocul unor intere se aflate în
conflict, pot apărea zone problematice în abordarea asistențială care determină anumite dileme
etice. Aceste dileme etice în asistența socială pot apărea ca urmare a generării următoarelor
situații:
 situația suprapunerii intereselor asistențilo r sociali cu ale beneficiarilor;
 situația conflictului dintre valorile personale ale asistentului social și valo rile
instituționale;
 situația conflictului dintre valorile personale ale asistentului social și valorile
profesionale;
 situația conflictului dintre valorile personale ale asistentu lui social și valorile culturale;
 situația intereselor conflictuale asistent social/grupuri de b eneficiari (Dilion, 2005, p. 62 ;
Andrioni , 2009, p. 59; Roth, Rebeleanu, 2007, p. 112; Dimitrijoska, Ilievski, 2016, p. 52).

22
Pentru ca asistenții sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor
morale prin luarea unor decizii responsabile, ei trebuie să știe și să recunoască acele aspecte ale
practicii asistenței sociale care pun în balanță diferite valori morale, să își clarifice propriile lor
valori personale, pe care să le raporteze la valorile profesiei (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 108).
Principalele recomandări făcute de asociațiile profesionale din domeniul asistenței sociale
în situația unor dileme etice vize ază în principal analizarea problemelor etice pe baza
următoarelor criterii:
 principiile etice de bază;
 contextul etic, moral și forțele ce constituie condițiile î n care are loc acțiunea;
 motivele c are determină apariția acțiunii;
 natura acțiunii care se r eferă la conținutul moral al acțiunii;
 consecințele acțiunii asupra diferitelor grupuri având în vedere implicații le pe termen
scurt, mediu, lung (Andrioni, 2009, p. 60 ; Popoviciu, 2009, p. 49).
Unii specialiști au dezvoltat o teorie legată de ordonarea priorităților etice. Ei consideră
că asistentul social trebuie să realizeze o prioritate a valorilor atunci când are de luat o decizie
etică. Dacă asistentul social se află în situația de a alege două valori atunci el va trebui să o
aleagă pe cea care ocup ă locul cel mai de sus în scara de valori (Rosetti, 2001, p. 20; Popoviciu,
2009, p . 65).
În anul 1988 , Loewenberg și Dolgoff ( apud Rosetti, 2001, p. 20) au făcut o clasificare a
valorilor în funcție de care să se ghideze asistentul social atunci când es te în fața unei dileme
etice:
 protejarea vieții (nevoile de bază pentru supraviețiure ale indivizilor și/sau a societății);
 menținerea autonomiei , independenței și libertății;
 egalitatea oportunităților de acces la îngrijire;
 promovarea unei mai bune calit ăți a vieții;
 menținerea dreptului fiecărei persoane la intimitate/confidențialitate;
 a spune adevărul și a face cunoscute toate informațiile relevante;
 practica în acord cu regulile acce ptate voluntar.
În situația în care apar dileme etice în activitate este important să se creeze un cadru
organizațional adecv at astfel încât problemele să poată fi abordate, analizate și soluționate de
către asistentul social împreună cu alți profesioniști pentru ca rezolvarea acestora să se facă cât

23
mai eficient. În situ ații de acest gen este de preferat ca asistentul social să colaboreze cu echipa
pluridisciplinară și cu supervizorii sociali. În acest mod, analizarea problemelor de etică va
determina aparția unor noi modalități de soluționare a dilemelor etice asistenția le (Prelici, 2001
,p. 48 ; Rosetti, 2001, p. 18; Andrioni, 2009, p. 61).
Practica îl pune pe asistentul social în fața unor conflicte de valori sau interese,
practicantul fiind obligat să aleagă sau să opteze pentru o soluție dintr -o serie întreagă, unele
dintre ele fiind chiar total opuse. Numai o cultură solidă, o bogată experiență de viața și
convingeri ferme îl pot salva de la greșeli și astfel de la încălcarea propriulu i statul și a propriei
profesii (Bulgaru, Dilion, 2000, p. 93). Există astfel o dif erență observabilă în intervenția și
capacitatea de a depăși situațiile dificile între asistentul social cu experință și asistentul social
debutant (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 14).
Este important nu numai a satisfice aceste d ileme etice, ci ele trebuie și recunoscute,
evaluate și identificate astfel încât să se descopere cele mai bune modalități de a le rezolva.
Dezvoltarea propriul ui sistem de valori, capac ităților de dezvoltare continuă , precum și
cunoașterea legilor, reglementărilor și aplicarea lor, nec esită o educație permanentă, care să
permită lucrătorilor sociali o reflectare corectă asupra dileme etice, pentru a construi atitudini
proprii în situații specifice și pentru a rezolva problema cu o mai mare implicare și part icipare a
clientului (Dimitrij oska, Ilievski, 2016, p. 57).
2. Competența în asistența socială
2.1.Ce înțelegem prin competență?
În literatura de specialitate, competența este definită drept capacitatea unei persoane de a
se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a pro blemei în discuție,
capacitatea unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. Competența conferă
precizie, siguranță, randament și permite rezolvarea de situații dificile având în vedere direcția în
care s -a format (Vlașin, 2013, p. 35). Laurențiu Șoitu (2001) descrie componentele practice
numindu -le competențe care cumulează întregul ansambl u de abilități personale : a ști, a ști să
faci, a ști să fii și să devii.
În ceea ce privește competența în cadrul exercitării unei profesii, Pi tariu (1983, p. 30)
este de părere că acestă competență ,,presupune un ansamblu de cunoștințe, abilități și deprinderi
specifice, însușite în mod temeinic, care se concretizează prin efectuarea unor acțiuni bine

24
precizate ”. Astfel competența profesională reprezintă o potențialitate intrinsecă a persoanei și
este asigurată de ansamblu de abilități necesare cunoașterii unui anumit domeniu de activitate.
În orice domeniu profesional, competența presupune capacitatea de îmbinare a
cunoștințelor teoretice, pra ctice și valoric -motivaționale solicitate pe parcursul exericitării
profesiei respective. A fi competent profesional înseamnă a putea răspunde în mod adecvat
scopurilor pe care exercitarea unei anumite profesii le incubă (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 68).
Com petența se demonstrează nu prin îndelugate reflecții și calcule, ci prin adaptări rapide la
schimbările intervenite în context, automatismele intervenite diminuează apelulul la funcții
intelectuale și fac loc aptitudinilor specifice (Șoitu, 2001, p. 57).
Pentru a evalua competența profesională, trebuie s ă analiz ăm trei accepțiuni ale acesteia :
capacitatea de a efectua în mod optim o anumită activitate; concordanța calităților individuale cu
cerințele profesiunii ; potențialitatea de a dezvolta alte calităț i. De asemenea, identificarea
competenței profesionale presupune : calitatea muncii și tempoul ei înalt ; capacitatea omului de
a-și desfășura activitatea în mod constant în timpul prestabilit ; existen ța elementelor creatoare în
muncă ; implicarea unor compon ente structurale ale persoanalit ății (Constantinescu, 2004, p.
158).
În ceea ce privește asistența socială, competența profesională este o cerință etică întrucât
clienții au dreptul de a primii servicii competente din partea asistentului social. Asistenți i sociali
trebuie să fie competenți pentru a putea răspunde eficient nevoilor beneficiarilor care, de multe
ori, se află în situații complexe iar rezolvarea problemor întâmpinate de aceștia impune o
abordare multidisciplinară și individualizată care necesi tă astfel o serie de cunoștințe și
deprinderi variate și aprofundate.
Conform lui Miftode (1999, pp. 42 -48) sistemul de competențe practice în asistența
socială însumează ,,produsul cunoașterii, al deprinderilor și al valorilor ” astfel încât aceasta
vizează câteva sfere importante :
 evaluarea nevoilor , situațiilor și riscurilor care apar în domeniul asistenței sociale;
 elaborarea unor planuri eficente de intervenție;
 stabilirea formei pe care trebuie să o ia intervenția primară în soluționarea cazului;
 măsurarea rezultatelor în raport cu obiectivele asistenței sociale;
 transferul cunoașterii și deprinderilor în domenii și situații noi;

25
 conștientizarea și responsabilizarea implicațiilor profesionale din asistența socială asupra
comunității și a vieții soci ale.
Din punct de vedere al deontologiei profesiei, exigen țele valorice după care se ghidează
formarea competențelor sunt următoarele :
 construirea și asumarea unui sistem de valori propriu;
 respectarea și valorizarea diversității și unicității;
 promovare a drepturilor omului în toate acțiunile întreprinse;
 asistarea în vederea întărir ii controlului și îmbunătățirii calității vieții;
 identificarea și intervenția împotriva discriminării;
 practicarea profesiei într -un mod care să nu dezavantajeze individul, g rupul, comunitatea
(Coman, Coman, 2002, p. 171).
Deprinderile și cunoștințele, ca forme ale competenței, se formează în registrul
cunoscut al disciplinelor studiate în cadrul universităților cu specializarea în domeniu. Sistemul
actual de formare asigură programe prin care pot fi însușite cunoștințele profesionale care apoi
sunt puse în practică, prin intermediul căreia se dezvoltă deprinderile. Pregătirea inițială a
asistenților sociali nu este suficientă, întrucât asistentul social are obligația de a -și îmbunătății
permanent competențele de care dispune prin diverificarea activităților destinate clienților,
implicarea în cercetarea curentă, studiul individual, permanenta consultare a literaturii de
specialitate, toate acestea contribuind la formarea și de zvoltarea competenței profesionale.
2.2.Cunoștințele asistentului social
Orice profesie se sprijină pe un corp de cunoștințe care ghidează activitatea practicantului
din domeniu. Cunoștințele unei profesiuni se referă la experiențele verificabile și apar sub forma
unor informații riguroase, valide, coerente și care vizează un anumit grad de obiectivitate
(Constantinescu, 2004, p. 161).
În general, cunoștințele iau forma unor grupuri de concepte și teorii, legate de diferitele
arii de practică. Ca orice profe sie care se află într -un proces de dezvoltare, asistența socială
accede la un set de cunoștințe distincte care au în vedere construirea sistemului teoretic al
profesiunii.Sursele teoretice necesare asistenței sociale sunt variate de aceea stabilirea
cunoșt ințelor necesită o identificare și formulare a conceptelor potrivite acestui domeniu
(Coman, Coman, 2002, p. 170) Selecția datelor teoretice necesare în exercitarea profesiei de

26
asistent social se face în funcție de relevanța pe care o au acestea în domeni u. După ce sunt
testate aceste teorii, ele sunt reformulate în funcție de cerințele sistemului de pregătire, ajungând
apoi în practica asistenței sociale (Tompea, 2003, pp. 430-431).
Datorită caracterului multidiminensional al intervenției în domeniu, asi stența socială are
o paletă largă de cunoștințe necesare practicării acestei profesii, unele dintre ele făcând referire
strictă doar la domeniul de studiu al asistenței sociale, altele fiind reprezentate de informații care
provin din alte domenii conexe. A ceste discipline/teorii se înterpătrund reciproc și duc la
consolidarea unui nou statut profesional specializat – asistența socială. Profesia dobândește astfel
treptat caracteristici proprii în sfera cunoașterii și acțiunii sociale, se delimitează cu înțel epciune
de profesii învecinate și cooperează cu ele (Prelici, 2001, p. 37). Con form Elenei Zamfir (2007,
p. 9) vor deveni fundamente de bază pentru asistența socială domenii științifice aplicative
precum psihologia socială și sociologia, antropologia și li ngvistica, psihologia și pedagogia,
politici sociale și politologia, cultura organizațiilor și managementul, medicina și anatomia,
filozofia și etica, dreptul și economia.
Având în vedere complexitatea problemelor sociale și a impactului lor asupra bunăs tării
persoanelor/grupurilor/comunităților, asistența socială implică de asemenea cu necesitate
precizări teoretice privind tipologia riscurilor precum și modele de soluționarea lor într -un anume
context socio -cultural în continuă dinamică și schimbare (Co man ,Coman, 2002, p. 174).
Prelici (2001, p. 36) consideră că baza de cunoștințe necesare în domeniul asistenței
sociale nu vizează doar aspectele teoretice obținute în diferite tipuri de formare ci un cumul de
informații care provin din : propria experien ță a asistentului social, teorie, studiul sistematic al
fenomenelor relevante, experiența direct ă și relevată de către alți asistenți sociali practicieni.
Observăm că deși asistența socială este o profesie relativ recentă, aceasta și -a impus o
dată cu tr ecerea timpului un set de cunoștințe destul de vast cu influențe care provin din mai
multe domenii de activitate, pe care asistenții sociali sunt obligați să le obțină în decursul
formării lor inițiale și continue. Toate aceste competențe reprezintă un cad ru obligatoriu pentru
exercitarea în condiții de eficiență a profesiei și reprezintă o modalitate de a se legitima asistentul
social pe piața muncii în comparație cu profesioniști din alte domenii sociale asemănătoare.

27
2.3.Deprinderile necesare în practica a sistenței sociale
În procesu l de oferire a ajutorului la nivel profesional, asistentul social folosește pe lângă
cunoștințe teoretice și valori etice și o serie de competențe practice, denumite deprinderi .
Filimon Turcu și Aurelia Turcu (2000, p. 51) au descris deprinderea ca fiind ,,o
componentă a activității, formată la început pe bază conștientă, dar care, în urma unui exercițiu
repetat , se consolidează și se desfășoară în mod automatizat, fără controlul social conștient,
permanent. Automatizarea unor componente ușurează efectul activității, în sensul că desfășurarea
ei este centrată pe obi ectivele pe care le urmărește și nu pe componentele sale care pot fi supuse
oricând controlului conștient.”
În general, există câteva etape în formarea deprinderilo r:
 etapa familiari zării cu acțiunea: are loc o instruire verbală și o demonstrare a modelui de
urmat ;
 etapa învățării analitice : se învață succesiv deprinderile însă printr -o fragmentare a
acestora în unități mici ;
 etapa organiz ării și sistematizării : se r ealizeaz ă o unire a tuturor componentelor
fragmentate și se urmărește eliminarea erorilor apărute ;
 etapa sintetiz ării și automati zării: are loc o integrare deplină a componentelor printr -o
automatizare a acțiunii și prin reducerea controlului conștient;
 etapa perfec ționării (Goian, 2004, p. 15).
În cadrul asistenței sociale, deprinderile folosite de specialistul în domeniu nu sunt niște
sarcini robotice, standard care să fie folosite cu exactitate în anumite situații fără a implica
conștiința și adaptarea la mediu. Asistentul social selectează și adaptează deprinderile necesare
pentru ca acestea să se potrivească anumitor nevoi ș i caracteristici ale persoanei /problemei
/situației (Prelici, 2001, p. 19 ; Goian , 2004, p. 20).
În literatura de specialit ate, există o palet ă largă de prezentări ale componentelor practice
necesare în asistența socială, între acestea putând să se observe anumite similarități, dar fără ca
acestea să fie identice.
În anul 1990, Martin Davies ( apud Goian, 2004, p. 20) prezintă următoarele deprinderi
necesare asistentului social :
 deprinderea de a lucra într -un mediu ostil;
 deprinderi în stabilirea de relații interpersonale;

28
 deprinderi de a lucra în situații stresante;
 deprinderi de redactare în scris;
 deprinderea de a -și impune autoritatea profesională;
 deprinderea de a face față în situații de confruntare;
 deprinderi de a lucre în cadrul unei echipe multidisciplinare.
Vasile Miftode (1999, pp. 37-41) folosește pentru aceste componente practice atât
termenul de ,,abilitate” cât și cel de ,,deprindere”. Autorul enumer ă următoarele abilități necesare
asistentului social : abilit ăți cognitive, abilități în relațiile interpersonale ; abilități în luarea
deciziilor ; abilit ăți administrative ; abilități în valorificarea resurselor.
Asoc iația Națională a Asistenților Sociali din S .U.A. (N.A.S.W.) a identificat următoarele
aptitudini ca esențiale pentru activitatea asistenților sociali : aptitudine în ascultarea altora cu
înțelegere și scop ; aptitudine în alegerea informației și adunarea pr obelor ; aptitudine în crearea și
menținerea relațiilor de ajutor profesional; aptitudine în observarea și interpretarea
comportamentului varbal și nonverbal ; aptitudine în implicarea clienților de a face eforturi pentru
a-și rezolva problemele; aptitudinea de g ăsi soluții inovatoare pentru rezolvarea problemelor
clienților ; abilitatea în interpretarea rezultatelor obținute din studii și literatura de speci alitate ;
aptitudinea în medierea și negocierea părților aflate în conflict.
Literatura de specialitat e acordă o importanță deosebită și anumitor deprinderi care au
rostul de a preveni epuizarea profesională, fenomen des întâlnit în domeniul asistenței sociale
care se carcaterizează printr -un disconfort general atât în viața profesională cât și în cea
personală. Printre cele mai importante deprinderi amintim : managmentul timpului, gândirea
pozitivă, activități relaxante, grupuri de support, varietate la locul de muncă, umorul ( Bărbat,
2004, p. 68 ).
Deși comunitatea profesională nu a ajuns la un consens cu privire la un set de deprinderi
standard în cadrul profesiei de asistent social, diversitat ea clasificărilor din domeniu a făcut ca
procesul de acordare a serviciilor să fie mai ușor de pus în practică (Goian, 2004, p. 28). Toate
aceste deprinderi depind parțial de abilitățile native ale asistentului social și parțial de
experiențele avute. Pe lângă acestea, programele educaționale facilitează o învățare a acestor
deprinderi prin materiale teoretice și prin parcticarea anumitor abilități de bază. De asemen ea,
asistentul social trebuie să -și consolideze permanent deprinderile pentru a -și ajuta clientul în
atingerea scopurilor.

29
2.4.Motivația -vector al competenței profesionale
Psihologi, sociologi, specialiști în managmentul resurselor umane ajung la un consens în
ceea ce privește importanța motivației în manifestarea și dezvoltarea comportamentului
performant.
Motivația, este definită de U. Șchi opu (1997, p. 464) ca fiind ,, o structură de factori
indisociabili temporar de activare în conduite a unor caracteri stici și cerințe ale personalității,
care dermină manifestarea tensiunii sau plăcerii implicate, dar și mesajul latent și de suprafață al
acesteia. ” Când vorbim de motivație, ne gândim la ansamblul motivelor care dinamizează
comportamentul uman, mai exact, motivația este construită din structurarea tuturor motivelor,
întrucât ele nu sunt pe același plan ( Constantinescu, 2004, p. 188).
Dacă plecăm de la principiul că motivația evoluează în timp, că este o construcție
permanentă a numeroși factori obiectivi și nu a unor forțe misterioase care împing individul
conform dorințelor sale, putem să observăm importanța motivației în contextual competenței
profesionale a asistenților sociali (Jovelin, 2004, p. 218).
Pentru ca un angajat să ajungă la optimul motivaț ional și astfel să își dezvolte competența
profesională, acesta trebuie să coreleze motivația extrinsecă (salariul, condițiile de muncă,
promovare și recunoaștere etc.) cu cea intrisecă, care se referă la posibilitățile de realizare a
propriilor obiective, dorința interioară de a realiza un lucru, curiozitatea intelectuală
(Constantinescu, 2004, p. 199). Aceste două tipuri de motivații au efecte diferite asupra eficienței
muncii. S -a constatat că atunci când celelalte condiții sunt egale, motivația interioa ră este mai
eficace decât cea negativă. În vederea obținerii unor performanțe ridicate din punct de vedere
calitativ, trebuie să se formeze un complex motivațional în care motivațiile interioare să aibă un
loc central însă nici motivațiile exterioare nu tr ebuie să lipsească (Vlașin, 2013, p. 39). Plăcerea
și dragostea, dorința de a ajuta –care ar trebui să fie tot timpul prezentă, mai ales când vrei să
aperi valorile și realizezi o muncă eficientă – fac parte intrinsecă din motivația asistentului social
aflat la mijlocul carierei (Jovelin, 2004, p. 219).
De multe ori, competența profesională este asociată cu aspirația angajatului. Aspirația
este o dorință care vizează un model al cărui realizare constituie un progres într -o anumită
direcție. În acest sens, teoria socială cognitivă demonstrează că personele care înregistrează
performanțe importante își și propun scopuri înalte și desfășoară acțiuni la nivelul determinat de
propriile așteptări (Constantinescu, 2004, p. 190). Pentru rezultatele obținute, angaja ții primesc o

30
recompensă financiară și o apreciere corespunzătoare care duc astfel la o creștere a motivației în
muncă și implicit la continuarea perfecționării propriei activități.
În general, trebuie să existe o co relație între ambele tipuri de motiva ție pentru ca un
angajat să îți desfășoare activitatea în condiții de performanță maximă. Competența profesională
în asistența socială are o latură motivațională individuală puternică, care derivă tocmai din scopul
asistenței sociale ca profesie: promovare a unei interacțiuni benefice reciproce între indivizi și
societate, care să urmărească creșterea calității vieții indivizilor, grupurilor, comunităților prin
rezolvarea problemelor sociale dificile și complexe (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 69; Laz ăr, 2004,
p. 35).
3. Rolurile profesionale exercitate de asistentul social
Conform Dicționarului de psihologie Larousse ( Silammy, 1998 ) noțiunea de rol este
corelativă cu cea de status. În timp ce statusul desemnează poziția unei persoane într -un grup
social, prin rol s e înțelege conduita așteptată de la o persoană al cărei statut îl cunoaștem. Fiecare
persoană poate avea mai multe statusuri sau poziții (profesionale, familiale, politice, cetățenești)
care se asociază între ele și compun statusul global. De asemenea, fie care status poate fi realizat
prin unul sau mai multe roluri (Mihăilescu, 2000, p. 125). Rolurile asistentului social se referă la
comportamentele la care se așteaptă persoana asistată, agenția în care lucrează asistentul social
din partea acestuia (Soresc u, 2005, p. 44).
Asistentul social îndeplinește în practica de specialitate mai multe roluri în funcție de
activitatea sa, care poate fi raportată la persoane, grupuri, familii, organizații sau comunitate.
Este important ca asistentul social să se folosea scă în realizarea rolurilor de abilitățile,
cunoștințele, deprinderile practice dobândite.
Cele mai importante roluri ale asistentului social prezentate în literatura de specialitate
sunt:
 Inițiator oferă atenție problemei apărute sau problemei potențiale . Acest rol urmărește
în esență anticiparea apariției problemei. Asistentul social ajută indivizii și grupurile să -și
determine nevoile, să -și clarifice și identifice problemele, să -și selecteze și să aplice o strategie
de lucru, să -și dezvolte capa citățile pentru a se ocupa de problemele lor într -un mod eficient
(Schmidt, 2007, p. 67). Deoarece a atrage atenția asupra problemelor nu înseamnă și a le rezolva,
rolul de inițiator este adesea urmat de alte categorii de activități (Prelici, 2001, p.20).

31
 Consultant/consilier este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia
și/sau obținerea unor schimbări în capacitatea individ ului de a -și rezolva problemele (Roth,
Rebeleanu, 2007, p.51). Imaginea asistentului social care consiliază per soanele aflate în
dificultate este una obișnuită în rândul specialiștilor. În asistența socială, consilierea presupune
standarde etice, responsabilitate, experiență, implicare științifică, deschidere și respect față de
alții, educație în spiritul demnități i. Regăsim consilierea sub forma ascultării empirice, ca
element de suport în luarea deciziilor și în calitate de componentă a terapiei familiele (Șoitu,
2012, p. 46).
 Avocat este un rol exercitat atât în cazul persoanelor sărace, cât și în cazul celor exc luse
social, prin pledarea cauzei beneficiarilor în fața unor instituții diverse (Buzducea, 2009, p. 70).
În cadrul acestui rol asistentul social desfășoară activități specific pentru obținerea beneficiilor ce
revin cliențiilor sau activități de lobby în v ederea îmbunătățirii comunicării dintre membrii
(Roth, Rebeleanu, 2007, p. 51; Buzducea, 2008, p. 21).
 Broker sau agent de legătură acest rol asistentul social îl îndeplinește prin stabilirea
legăturilor dintre indivizi sau grupuri soci ale, care a u nevoie de ajutor și serviciile
comunitare (Bulgaru, 2000, p. 23). Exercitând acest rol, asistentul social ajută persoanele să -și
definească resursele și obiectivele, le informează și le ajută să aleagă cea mai potrivită acțiune
sau serviciu (Schmidt, 2007, p. 67). Pentru îndeplinirea acestui rol asistentul social trebuie să
cunoască foarte bine instituțiile și serviciile din asistență socială precum și resursele existente în
comunitate pe care beneficiarii le pot utiliza (Sorescu, 2005, p. 45).
 Mediator care implică intervenția asistentului social în dispute dintre părți, pentru a le
ajuta să ajungă la un consens (Bulgaru,2000,p.23). Asistentul social facilitează accesul
persoanelor marginalizate la resursele comunității, respectând autodeterminarea. El es te un
mediator între resursele comunitare și beneficiari, realizează legătura dintre nevoile și
problemele beneficiarilor și instituțiile, serviciile și prestațiile sociale disponibile în comunitate
(Buzducea, 2009, p. 68).
 Negociator întrucât adună împre ună persoanele care sunt în conflict și le ajută să ajungă
la un compromis (Bulgaru, 2000, p. 24). Negocierea poate fi definită ca o formă de implicare a
doi sau mai mulți actori sociali în rezolvarea unui diferend comun. Se impune să completăm însă
o astf el de definire cu cel puțin două elemente cheie: procesul de comunicare, ca mijloc de
soluționare și rezultatul, la care se ajunge de comun acord (Gîrleanu -Șoitu, 2010, p. 289).

32
 Educator /formator/instructor deoarece instruiește, formează și asigură eficie nt
pregătirea altor prestatori de servicii, voluntari sau chiar clienți (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 51).
Realizarea acestui rol are în vedere oferirea de informații și modele de comportament adecvate
pentru diferite situații. Este important ca asi stentul social să fie atât bine informat cât și să poată
trasmite eficient și accesibil informațiile. Est e necesar să se facă distincție între sfat și informație,
a oferi o informație înseamnă a pune la dispoziția persoanelor asistate datele necesare pentr u a
putea lua o decizie. Ele au libertatea de a alege dacă vor folosi sau nu datele primite. Dacă
asistentul social oferă sfaturi, el apare automat în poziția celui care știe ce este de făcut. (Prelici,
2001, p.20; Sorescu, 2005, p. 46). Pentru a se evita această situație este de recomandat ca
asistentul social să recunoască că informațiile pe care el le oferă reprezintă doar o parte din
experiența socială disponibilă, opiniile trebuie clar etichetate în acest fel și nu prezentate ca
fapte, informaț iile tre buie legate de problemele care determină intervenția comună (Alexiu, 2008,
p. 14).
 Coordonator implică conjugarea a mai mu ltor componente într -o manieră organizată
(Bulgaru, 2000, p. 24). Asistentul social desfășoară activități care ajută clienții să -și de zvolte
competențele, făcând legătura între sistemele și subsistemele în care este implicat clientul (Roth,
Rebeleanu, 2007, p. 51).
 Cercetător rol care poate reveni oricărui asistent social. Cercetarea presupune
consultarea literaturii de specialitate, efe ctele unor activități din domeniul practicii , evaluarea
meritelor și a neclarităților în cazul diferitelor programe sau studierea trebuințelor comunitare
(Prelici, 2001, p. 21).
 Facilitator de grup fiind un lider pentru grupurile experimentale. Grupul poat e fi de
educație, terapeutic, de autoajutorare (Bulgaru, 2000, p. 24).
 Planificator/ director de program rol ce presupune activități specifice de scriere de
proiecte și de evaluare a lor în vederea dezvoltării și susținerii resurselor, serviciilor și
programelor sociale (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 51).
 Consultant întrucât oferă informații beneficiarilor referitoare la modalitățile de rezolvare
a situațiilor problematice, la resursele comunitare, precum și la modalitățile de accesar e a
acestora (Buzducea, 2 009, p. 70). Specialistul asigură asistența în cazul unor cercetări precum și
a altor profesioniști sau servicii în efortul de înțelegere și rezolvare a problemelor sociale.

33
 Supervizor de stagiu. Supervizarea și relația de supervizare sunt extrem de import ante
pentru o performanță în muncă a profesionistului (Lundén, 2007, p.163). Supervizarea este un
proces de reglementare a desfășurării activităților practice în asistența socială care precizează
cadrul specializat al intevenției în comunitate prin int erme diul serviciilor de support (Zamfir,
2006,p.21) . Asistentul social cu atribuții în domeniul supervizării trebuie să îndeplinească
sarcinile specifice acestei activității cu promtitudine și punctualitate, relația de acest tip bazându –
se pe o comunicare efic ientă și un feed -back permanent (Miftode, 1999, p. 57).
 Membru al unei echipe de profesioniști. Lucrul în echipă este este un mod prin care se
împărtășesc informații și se stabilesc sarcini pentru membrii acesteia. Fiecare membru este o
resursă importantă pentru îndeplinirea obiectivului echipei. Asistentul social trebuie să aibă
capacitatea de a colabora cu ceilalți membrii ai echipei multisciplinare (Vladu, 2010, p. 231).
 Colectare de fonduri întrucât popularizează serviciile sociale pentru a aduna fondu ri în
vederea dezvoltării și implementării de programe sau servicii (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 53).
 Orator deoarece asistentul social deseori trebuie să vorbească în public pentru a informa
diferite grupuri sociale despre serviciile sociale promovate (Bulg aru, 2000, p. 25). În acest caz
asistentul social trebuie să aibă abilități de comunicare bine definite (Sorescu, 2005, p. 46).
 Manager de caz întrucât asistentul social coordonează planul serviciilor și activităților
acordate beneficiarilor fără a se imp lica în relații profesionale de lungă du rată cu beneficiarii
(Buzducea, 2009,p.70).Specialistul se implică activ în implementarea, monitorizarea sau
îndrumarea procedurilor și politicilor de asistență socială la nivelul unor servicii sau organizații
(Roth, Rebeleanu, 2007, p. 51).
În funcție de situația cu care se confruntă asistentul social poate folosi unul sau mai multe
roluri pentru a putea să intervină eficient și pe ntru a -și atinge scopul propus (Vladu, 2010, p.
233).
Rolurile asistentului social sunt complexe. Este necesar ca asistentul social să fie
conștient de faptul că toate activitățile lui cu clienții trebuie să poarte pecetea unei munci cu
dăruire de sine.

34
III. Dezvoltarea profesională a asistentului social
1. Formarea inițială a asistenților sociali
1.1.Prima școală de asistență socială din România

Pregătirea personalului în domeniul asistenței sociale, pe plan internațional are o vechime
de peste 100 de ani. Congresul internațional al asociațiilor de binefacere din 1893 a reprezentat
cadrul în care s -a inițiat pentru prima dată formarea în acest domeniu iar prima școală de
asistență socială a fos t deschisă în 1897 în New York (Bulgaru, 2008, p. 45) .
În România, formarea și pregătirea asistenților sociali a început în anul 1929, o dată cu
înfiin țarea Școlii Superioare de Asistență Socială ,,Principesa Ileana”. Această instituție de
învățământ superior se transformă în ,,Institutul de Prevederi Sociale” în anul 1949, funcționând
sub această formă până în 1952 când a avut loc desfințarea lui. În anul 1958 s -a înființat Școala
post-liceală de asistență socială care s -a desfințat apoi în anul 1969, odată cu întregul sistem de
asistență socială din țară (Mănoiu, Epureanu, 1991, p. 129; Prelici, 2001, p. 10 ; Banciu, 2009,
p.7; Zamfir , 2009, p.8)
Această școală a fost înfințată cu aprobarea Ministerului Sănătății și al Ocrotirilor Sociale
și a fost coordonată direct de Institutul Social Român, condus în aceea vreme de renumitul
Dimitrie Gusti (Rădulescu, 2007, p. 162). Programa analitică care a stat la baza școlii noi
înfințate a fost elaborată de același Dimitri e Gusti în colaborare cu Henri Stahl , I. Moldovan, S.
Mănuilă, V. Mănuilă (Cheianu, 2000, p. 26). Această programă avea în vedere cunoașterea celor
mai importante :aspecte ale vieții sociale u rbane atât din punct de vedere teoretic cât și din punct
de vedere practice; informații generale exercitării profesiei (legislație, economie politică,
sociologie, psihologie generală și diferențiată, igienă și sănătate publică etc.); metodologia și
tehnica investigațiilor sociale, generale și de cauzistică, statistică și contabilitate ;tehnicile de
acțiune socială pe colectivități și grupuri, cauzistică socială individuală (M ănoiu, Epureanu,
1991, p. 131). Cursurile erau urmate de seminarii practice în cent re experimentale, organizate
inițial pentru : asisten ța familiei, servicii sociale acordate la spital, practica în asistența socială
industrial ă și asistența grupurilor (Bulgaru, Dilion, 2000, p. 41).
Corpul profesoral al școlii era reprezentat de colabor atori și elevi ai profesorului
Dimitrie Gusti. Profesorii erau specialiști de renume în domeniile care reprezentau obiecte de
studiu: sociologie, psihologie, pedagogie, statistică, legislație socială, medicină, urbanism

35
(Schmidt, 2007, p. 23). Procesul de formare al asistenților sociali s -a desfașurat inițial într -un
program de pregătire universitară de patru ani, între 1929 și 1959, după care, între 1959 și 1969 ,
s-a trecut la forma de colegiu, cu programul redus la trei ani (Rădulescu, 2007 , p. 164).
Pentru a promova pe larg unele aspecte ale asistenței sociale dezvoltate în cadrul Școlii
Sociologice de la București, precum și în scopul de a determina modalitățile de desfășurare a
practicii, Școala Superioară de Asistență Socială publică în anul 1929 rev ista ,,Asistența
Socială ”, sub forma unui buletin periodic care a ap ărut până în 1936. Din acest an se înființează,
sub conducerea lui D. Gusti , Asociația pentru progresul asistenței sociale, care preia revista de
specialitate și o coordonează până în 194 4. Pe lângă informațiile generale privind activitatea
Școlii Superioare de Asistență Socială, revista publică multiple cercetări de teren con cretizate în
studii sociologice , recenzii, materiale cu o valoare documentară și științifică valoroasă (Bulgaru,
Dilion, 2000, pp. 42-43).
Înaintea celui de -al Doilea Război M ondial, România se număra printre puținele țări din
lume în care a avut loc o inițiere a dezvoltării a unui sistem de asistență socială profesionist care
a avut o evoluție rapidă și bazată pe o î naltă calificare. Pe perioada funcționării sale, școala de
asistență socială românească a fost considerată ca fiind una de frunte în Europa și în lume
datorită sistemului de formare a specialiștilor foarte bine pus la punct, fiind caracterizată prin
servic ii educaționale eficiente și de calitate (Bulgaru, Dilion , 200 0, p. 43; Schmidt, 2007, p. 25).

1.2.Formarea la nivel universitar
În perioada actuală, formarea profesională inițială și apoi pe domenii stricte se realizează
prin intermediul studiilor de licen ță și de masterat în cadrul învățământului superior atât de stat
cât și particular, încercând treptat să se elimine formele anterioare de pregătire în acest domeniu
și anume post -licealele (Neamțu, 2007, p. 140). Trebuie de subliniat că sistemul de învățăm ânt
superior și prin urmare și cel de asistență socială, se află într -un proces de modificare structurală
ce are ca scop alinierea la normele europene în ceea ce privește standardizarea pregătirii
profesionale, omogenizarea competențelor în vederea recunoa șterii pregătirii și diplomelor la
nivelul Uniunii Europene (Copos escu, 2002, p. 166). Integrarea României în Uniunea Europeană
a oferit sferei universitare atât o serie de oportunități importante cât și o accentuare a competiției
prin internaționalizarea ei. Astfel competiția universitar ă a depășit granițele țări i determinând
apariția în cadrul sistemului universitar a unor noi provocări și riscuri (Zamfir , 2009, p. 298).

36
Pregătirea și formarea inițială a asistenților sociali are la bază contrucția une i calificări
validate de diplomă (Lantrin, 2004, p. 273). Obținerea calificării în acest domeniu se realizează
în perioada actuală în cadrul instituțiilor de învățământ superior specializate în facultăți care
pregătesc viitori specialiști în sfera socială (L egea nr. 446/2004, art. 6; Sorescu, 2005, p. 40;
Bulgaru, 2008, p. 45).
În acord cu Legea nr. 288/2004 cu privire la organizarea studiilor universitare cu HG nr.
896/2004 și HG nr . 1175/2006 cu privire la domeniile și specializările din învățământul supe rior,
asistența socială este un domeniu autonom în învățământul superior având propria specializare
distinctă. Există trei cicluri de studii cu durate diferite care se caracterizeaz ă prin proceduri
distin cte de admitere și de absolvire :
 studii universitare de licen ță, cu o durată de 3 ani și minim 180 de credite transferabile;
 ciclu de studii universitare de masterat, cu durată de 2 ani și un număr de 60 -120 credite
de studiu transferabile;
 ciclu de studii universitare de doctorat, cu durata de 3 ani și sus ținerea lucrării în maxim
trei ani de la încheierea studiilor doctorale.
Potrivit HG nr. 580/2014, există în România 25 de programe de studiu de Asistență
Socială, din care unul în limba maghiară iar celelalte în limba română. Un număr de 15 programe
funcționează în universități de stat și sunt acreditate, iar 8 în universități particulare, dintre care 6
acreditate și 2 autorizate provizoriu. La acestea se adaugă 18 programe de studiu Teologie
Asistență Socială, dintre care 17 acreditate, 16 în universităț i de stat și unul într -o universitate
particulară, iar un alt program desfășurându -și cur surile în limba germană –Sibiu.

Tabelul 2. Programe de studiu Asistență Socială și Teologie Asistență Socială în anul 2014
Tipul instituției Asistență Socială Teologi e-Asistență Socială
Acreditat Autorizat
provizoriu Acreditat Autorizat
provizoriu
Universitate de stat 15 – 16 1
Universitate particulară 8 2 1 –
Total 23 2 17 1
25 18
Sursa HG nr. 580/2014 ; Sorescu, 2015, p. 29

37
În cadrul asistenței sociale, preg ătirea este realizată atât în cadrul î nvățământului superior
de stat cât și în învățământul particular. Învățământul de stat, cel căruia îi este alocat un procent
din PIB din bugetul de stat și care în funcție de subvenționare asigură un anumit număr de lo curi
bugetate și un număr de locuri care prevăd achitarea ta xelor de studii (Neamțu, 2007, p. 141).
Universitățile cu secții în asistență socială au o programă de studiu cu o durată de 3 ani
având atât forma studiilor de zi prin care se înțelege derulare a în timpul zilelor lucrătoare din
timpul săptămânii a tuturor act ivităților didactice stabilite, precum și învățământ ID (învățământ
la distanță) care desfășoară activități didactice mult mai restrânse în comparație cu învățământul
la zi, având cursurile stabilite la sfârșitul săptâmânii, bazându -se pe activități de tip tutorial
(Neamțu, 2007, p. 143).
Calificarea inițială în asistența socială prevede prin programele sale, construirea unei
anumite identități profesionale și dezvoltă achiziți a de competențe individuale din cadrul
meseriei (Lantrin, 2004, p. 287). În cadrul secțiilor de asistență socială, studenții trebuie să
obțină atât cunoștințe teoretice cât și abilități practice necesare pentru a putea profesa în acest
domeniu. În ceea ce privește cunoștințele teoretice, absolventul de asistență socială trebuie să
aibă parte de o formare multidisciplinară care să cuprină atât informații referitoare strict la
sistemul de asistență socială (legislație, etică, intervenție, categorii de benefic iari) cât și
informații ce țin de sfera psihologiei, sociologiei, antropologie i, politologie i, medicină socială iar
prin specializări modulare, terapii individuale și de grup (Zamfir, 2007, pp. 5-6; Sălăjeanu, 2011,
p. 1311). În timpul studiilor studenții d e la asistență socială își vor însuși i valori care să le ghideze
activitatea și să îi ajute să înțeleagă implicațiile acțiunilor lor și dileme etice. Ei sunt pregătiți să
înțeleagă și să respecte diferențele umane în termeni de vârstă, naționalitate, abili tăți culturale,
fizice și psihologice ale clienților cu care lucrează (Dimitrijoska, Ilievski, 2016, p. 49).
Practica este extrem de importantă în formarea tinerilor asistenți sociali deoarece fără
acest sector de activitate un absolvent nu poate deveni u n bun specialist în domeniu. Pent ru a
putea profesa trebuie să cunoască tehnicile, modalitățile de intervenție, să dobândească
deprinderile, abilitățile practice necesare în munca de teren (Mănoiu, 1999, p. 209). Învățământul
universitar acordă o importanț ă deosebită formării practice în domeniu astfel încât această
ramură a formării profesionale s -a dezvoltat pe parcursul timpului, instituțiile de învățământ
superior dezvoltând programe de formare practică cât mai eficiente. Instruirea practică a fost
conc epută sub forma unor stagii graduale care se desfășoară pe parcursul perioadei de studii,

38
precum și sub forma unor perioade de trei săptămâni l a sfârșitul anului universitar (Bulgaru,
2008, pp. 49 -50; Goian, 2010, p. 7).
Pe lângă cunoștințele teoretice și deprinderile practice, absolventul pentru a putea deveni
un bun asistent social trebuie să aibă anumite caracteristici personale care nu pot fi învățate
(Roth, Rebeleanu, 2007, p.69; Popoviciu, 2009, p.7). Conform unui studiu realizat de Mireile
Prestin i-Chris tophe (apud Vilbrod, Ionescu, 2004, p. 71) studenții care aleg să studieze asistența
socială își doresc/sunt utili societății, se regăsesc în valorile societății, mențin contactul cu
ceilalți, acordă un loc important familiei iar trăsătura domninată este altruismul.
Formarea inițială este dovedită prin intermediul diplomei de licență, însoțită de foaia
matricolă. Absolvenții pot profesa în domeniu abia după ce abțin avizul de exercitare al profesiei
în urma analizei făcute de Comisia de avizare și a testare profesională din cadrul Colegiului
Național al Asistenților Sociali. Asistentul social va putea obține avizul de exercitare a profesiei,
având tre apta de competențã profesională -debutant. După efectuarea perioadei de debut a
profesiei, asistentul so cial poate să solicite obținerea altei trepte profesionale superioare în
funcție de evoluția competențelor sale ( C.N.A.S.R. Hotărârea nr. 8/2011 ; Sălăjeanu, 2011, p.
1309 ).
Pregătirea și formarea în domeniul asistenței sociale trebuie să îndeplinească cât eva
standarde pentru a fi considerată eficientă. Aceste standarde vor viza pe de o parte criteriile
minimale de formare care se referă la pregătirea de specialitate pe baza disciplinelor obligatorii,
de natură socio -umană iar pe de altă parte vorbim de p unerea în practică a cunoștințelor care se
referă la intervenția activă (Zamfir, 2009, p. 310).
Comisiile de specialitate din cadrul Agenței Române de Asigurare a Calității în
Învățământul Superior (A .R.A.C.I.S.) și a ministerului de resort recomandă resp ectarea în cadrul
procesului de învățământ a mai multor standarde p rintre care cele mai importante sunt:
 este obligator ie aplicarea sistemului european de credite de studiu transferabile (ECTS);
 includerea în programele de studiu a unei limb i străine de ci rculație internaț ională;
 obligativitatea inițierii în cadrul metodologiei cercetării ștințifice dar și în domeniul
informaticii;
 prezența în domen iul asistenței sociale a modulului practic de pregătire;
 structurarea p lanului de învățământ astfel în cât să s e aibă în vedere prezența în cadrul
acestuia a disciplinelor necesare pentru a asigura o pregătire de specialitate corespunzătoare;

39
 asigurarea formării de către cadre didactice tinere de specialitate și îndeplinirea
condițiilor cu privire la vârsta persona lului (titularii nu pot depășii vârsta personalului);
 finanțatarea de la bugetul de stat a minimum 50% dintre locurile de studii universitare de
masterat (Legea nr. 288/2004, art.11; Neamțu, 2007, pp. 148 -149).
1.3.Integrarea pe piața muncii a tinerilor absol venți
Conform lui Florin Laz ăr (2015, p. 19) în România, există mai mult de 35.000 de
absolvenți de studii universitare, de specialitate asistenți sociali, în contextul în care în ultimii 25
de ani au fost mai bine de 20 de generații de absolvenți în dome niu. Deși numărul celor pregătiți
pentru a profesa în sistem pare mare, prezența celor care au o pregătire superioară specializată în
sistemul de asistență socială este redus ă (Arpinte, 2015, p. 18). În acest context, putem vorbi de
un fenomen de deprofesi onalizare a asistenței sociale (Zamfir, 2007, pp. 6-7).
Construirea unei cariere în contextual social -economic actual din România caracterizat de
locuri de muncă instabile, globalizare, capacitatea de inserție profesională și o pregătire pe tot
parcursul vieții reprezintă doar o parte din provocările cu care tinerii asistenți sociali trebuie să se
confrunte pe piața muncii. (Runcan, Goian, 2013, p. 103)
Figura 1. Domeniul și nivelul studiilor angajați lor Serviciilor Public e de Asistență Socială din
Români a

Sursa Lazăr, 2015, p. 19 0 100 200 300 400 500 600 700 800LiceuPostlicealăAlt domeniuȘtiințe sociale Teologie Asistență socială Asistență socială

40
În pofida creșterii specializării în asistența socială, sistemul nu este încă pregătit să
primescă un număr de absolvenți atât de mare pe piața muncii din domeniu. În schema prezentată
putem observa că asistăm la un sistem de asistență socială format în mare parte de angajați
specializați în alte domenii anexe sau total opuse asistenței sociale. Deși avem asistenți sociali
foarte bine pregătiți , nu sunt integrați într -un loc de muncă întrucât suntem încă în situația în care
orice angajat al unui serviciu public, indiferent de pregătirea profesională pe care o are poate să
preia responsabilitățile asistentului social.
Acest fenomen se datorează unei lipsei de informații la nivel societal despre profesia de
asistent social, ocup ării prin intermediul unor criterii politice a funcțiilor de conducere a
direcțiilor de asistență socială, blocării posturilor de asistent social dar și a menținerii în același
timp a posturilor personalului necalificat, din motive bănuite, dar necunoscute oficial. Se
consideră că angajarea în sistemul de asistență socială imediat după Revoluție a fost o soluție
luată într -o situație de criză. Faptul că persoanele care au rămas în sistem nu s -au perfecționat și
nu au mai evoluat denotă o problemă a autorită ților care nu țin cont de nevoia acută de asistenți
sociali specializați care să îș i aducă aportul pentru depășirea perioadei de criză (Sorescu, 2015, p.
30).
Pe lângă această imagine negativă a intergrării tinerilor pe piața muncii, există și un
număr în semnat de absolvenți care profesează cu succes în domeniul asistenței sociale. Conform
unui studiu realizat de P. L. R uncan și C. Goian (2013, p. 103) absolvenții, ca noi angajați pe
piața muncii, au o carieră dominată de aspirații, dăruire pentru o cauză și văd o provocare în
locul lor de muncă fiind dornici să învețe. De asemenea, tinerii au o flexibilitate mare pe piața
muncii și aduc în cadrul organizației în care îți desfășoară activitatea, un flux nou de informații
(Brăftăleanu, 2007, p. 449).
2. Formarea profesională continuă
2.1. Ce înțelegem prin formarea continuă?
Profesia de asistent social cere o înaltă calificare, specialiștii trebuind să aibă un
ansamblu de abilități intelectuale, cunoștințe atât din cadrul asistenței sociale cât și din aria unor
domenii conexe, precum și o serie de valori și principii care să le ghideze activitatea, toate
acestea reprezentând practic un profil atitudinal specific (Sorescu, 2015, p. 30). Acest profil

41
poate fi obținut numai printr -o formare profesională i nițială și continuă a practicantului care să îi
ofere posibilitatea să ofere servicii de calitate beneficiarilor săi.
În ceea ce privește formarea profesională continuă, aceasta presupune dezvoltarea
capacităților și competențelor deja existente precum ș i obținerea altora noi. Formarea
profesională continuă are la bază o formare profesională inițială și se poate realiza prin diferite
modalități de formare atât printr -un demers individual cât și prin unul de grup (Moraru, 2014, p.
32; Călăuz,Runcan , 2011,p .120). Pregătirea continuă este un instrument indispensabil atât pentru
profesioniști cât și pentru angajatori întrucât prin acesta se poate susține adaptabilitatea
anga jațiilor la situațiile complexe și valorizează competențele individuale și colective (L antrin,
2004, p. 290).
Conform Hotărârii nr. 1 din 2013 (art.1 și 2) a Colegiului Național al As istenților Sociali
din România (C.N.A.S.R.), formarea profesională continuă în asistență socială în România este
făcută de furnizorii care sunt înregistrați în Registrul Național al Furnizorilor de Formare
Profesională în Asistență Socială sau de alte instutuții/persoane avizate, iar printre obiectivele
acesteia se enumeră și cunoașterea și respectarea standardelor de calitate stabilite pentru
serviciile de asis tență socială, creșterea gradului de pregătire a asistenților sociali, astfel încât să
fie mărită și competiția acestora în rapo rt cu piața serviciilor sociale.
Gherguț (2003, pp. 66-69) descrie procesul de pregătire profesională în patru etape
distincte : politica de preg ătire profesională a organizației – se referă la resursele umane ale unei
organizații ; stabilirea unui mod prin care se organizeaz ă pregătirea profesională -organizațiile pot
apela la asigurarea pregătirii pe plan intern sau pot opta la col aboratori externi ; realizarea unei
identific ări a nevoilor profesionale existente –cuprinde informații din trei niveluri distincte :
nivel organizațional, nivelul postului; nivelul individual; planificarea pregătirii profesionale
(programele pot fi formale , informale, desfășurate în timpul sau în afara programului , num ărul de
persoane, tematica, conținutul activităților, costurile).
Pentru a întări și mai mult importanța profesionalizării în asistența socială, în anul 2009
s-a înființat Institutul Naționa l de Asistență Socială (I .N.A.S.) care are ca atribuții dezvoltarea,
pregătirea, cercetarea și formarea profesională continu ă în asistența socială în vederea exercitării
calificate a profesiei. Un astfel de organism este extrem de important pentru profesie pe termen
lung întrucât ajută la dezvoltare profesională a asistenților sociali și reprezintă o validare a
cadrului prin care se poate realiza acesta (CNASR Hotărârea nr.2/2009, anexa 1, capitolul 1).

42
În vederea realizării promovării accesului asistențil or sociali la programe de formare,
profesională și implicit pentru recunoașterea acestora s -a instituit în cadrul C .N.A.S.R.-ului
Biroul Executiv al Colegiului care are în componen ță patru comisii operative: Comisia de
Avizare și atestare profesională, Com isia de formare profesională, Comisia de deontologie
profesioală, Comisia de strategie și dezvoltare profesională. Se poate observa că se pune un
accent puternic asupra formării, dezvoltării și avizării profesionale ( C.N.A.S.R. Hotărârea nr.
1/2012, art. 57).
Formarea profesională continuă în asistența socială are în vedere obținerea unor
competențe care să îl ajute pe asistentul social să se adapteze transformărilor din câmpul social,
practicantul realizând astfel o actualizare a cunoștințelor obținute în cadrul formării inițiale. Prin
intermediul programelo r de formare asistentul social își dezvoltă o cultură profesională de
specialitate al căr ui orizont se reîntregește pe pa rcursul vieții prin intermediul unui proces de
învățare continuă care duce la mod ernizarea cadrului de exercitare a profesiei, printr -o
receptivitate crescută la dinamica practicii profesionale (Luntrin, 2004, p. 289 ; Zamfir, 2009, p.
311; Paulischin ș.a., 2013, p. 14).
2.2. Treptele de competență profesională în asistența socială
Formarea profesională continuă este un instrument de gestionare a competențelor. Astfel
aceasta duce la dezvoltarea competențelor și este absolut necesară celor care lucrează în
domeniul intervenției sociale. O competență reală deținută de o persoană este rezultatul unor
achiziții atât teoretice cât și practice și poa te oferi un model despre ceea ce înseamnă o
intervenție reușită (Lantrin, 2004, pp. 287-289).
Practica profesională delimitează în timp competențele profesionale ale asistenților
sociali, as tfel CNASR -ul ca reprezentant al corpului asistenților sociali din România a impus
câteva criterii de departajare iar în funcție de acestea se încadrează asistenții sociali în cele patru
trepte distincte (Sălăjeanu, 2010, p. 76). Pentru acordarea unei trep te de competență se utilizează
de către C .N.A.S.R. un sistem de credite specifice. Creditele se acordă în funcție de participarea
sau absolvirea unor programe de formare profesională, membrii colegiului sunt obligați să adune
într-un an de practică profesi onală cel puțin 10 credite, indiferent de treapta profesională
(C.N.A.S.R. Hotărârea Nr. 1/2013, Art. 5, 6 ; C.N.A.S.R. Hotărârea Nr.1/2012, Art. 18 -19).
Principalele activități care presupun acordarea de credite sunt : cursuri de formare profe ssional ă

43
continuă ; urmarea unor cursuri de masterat sau postuniversitare în domeniul social; ateliere de
lucru/work -shop -uri cu tematică în domeniul social; dezbateri publice; membrii al consiliilor de
conducere, a organismelor teritoriale; suținerea unor cursuri de formare în calitate de lector ;
coordonarea practic ă a minim 5 studenți ; supervizarea a minim doi asistenți sociali; publicarea
unei lucrări cu caracter știnți ific și profe sional; publicarea de articole în reviste de specialitate ;
publicarea de lucrări în tratate /cărți ; abonament la reviste de specialitate; activit ăți de formare
profesională organizate de C .N.A.S.R; participarea de cursuri profesionale și tehnice
(C.N.A.S.R. Hotărârea Nr. 1/2012, Anexa 1).
Treptele de competență profesională rep rezintă o modalitate de formare profesională
continuă și de asemenea o modalitate de recunoaștere a competențelor și meritelor asistenților
sociali.
Tabelul 3. Trep tele de competență profesională ale asistenților sociali
Treapta de
competență Experiența
profesională Conținutul activității Instituții unde îți
pot desfășura
activitatea Metode
utilizate
Debutant Mai puțin de
12 luni
vechime -Evaluare inițială
-Activități de prevenire a
situațiilor de risc
-Inventarierea și prezentare
caz S.P.A.S.
D.G.A.S.P.C
O.N.G.
Instituții de cult Observația
Interviul
Genograma
Ecomapa
Practician Minim 1 an
vechime -Evaluare inițială
-Activitati de prevenire a
situațiilor de risc
-Evaluare detaliata,
-Muncă în echipă
S.P.A.S.

D.G.A.S.P.C.
Direcții de
Muncă și
Protecție Socială

Spital

Poliție

Școală

O.N.G.

Instituții de cult Observația
Interviul
Genograma
Ecomapa
Analiza
documentelor
Studiul de caz

44
Specialist Minim 3 ani
vechime Realizarea planului de
intervenție
Evaluare detaliată
Managment de caz
Muncă în echipă
Intervenție specializată D.G.A.S.P.C.
Direcții de
muncă și
protecție socială
Penitenciar
Spitale
Școală
Poliție
O.N.G.
Instituții de cult Observația
Interviul
Genograma
Ecomapa
Studiul de caz
Analiza
documentelor
Consiliere
Advocacy
Empowerment
Principal Minim 5 ani
vechime Managementul serviciilor 

Elaborarea de politici
sociale/strategii
Activitati de mediere și
negociere

Expertiza profesională în
asistența socială

Lobby și advocacy Ministere/Agenții

Instituții
centrale
Instituții
de Cercetare 

Organisme
internaționale 

Forme
independente Observația
Interviul
Genograma
Ecomapa
Analiza
documentelor
Studiul de caz
Consiliere
Supervizare
Sursa C.N.A.S.R Codul nr. 1/2008 (anexa 1) ; C.N.A.S.R. Hotărârea nr. 8/2011 art.1 ; Decizie
C.N.A.S.R. privind competențele profesionale ; Sălăjeanu, 2011, p. 1309
O dată cu trecerea de la un stadiu inferior la un stadiu superior, competențele asistenților
sociali sunt din ce în ce mai complexe.
Treptele de competență profesională sunt incompatibile cu alte forme de gradație
profesională și reprezintă singura modalitate de recunoaștere a competențelor (Sălăjeanu, 2010,
p.77).
Conform lui Lazăr (2015, p. 19) există un relativ echilibru în cadrul treptelor de
competență dacă analizăm ponderea asistenților sociali încadarați în fiecare dintre ele.

45
Figura 2 . Distribuția asistenților sociali în funcț ie de treapta de competenț ă

Sursa Lazăr, 2015, p.20
Conform datelor prezentate se poate observa că cei mai mulți asistenți sociali au vechime
de cel puțin 3 ani în muncă, cei mai mulți dintre cei încadrați în sistem sunt specialiști urmați
îndeaproape de asistenții sociali principali. Următoarea categorie este reprezentată de asistenții
sociali debutanți iar cei mai puțini angajați din domeniu sunt cei practicanții, ponderea mică a
acestora putând fi explicată parțial de ,,blocarea ” posturilor din sistemul de stat din perioada
crizei economice.
2.3. Autonomia în exercitarea profesiei
Autonomia profesională se recunoaște și se afirmă în momentul în ca re asistentul social a
dobând it competențele necesare pentru a decide suveran asupra diagnosticului și soluțiilor
rezultate din ,,problema ” clientului (Tompea, 2011, p. 406). Această autonomie le permite
asistenților sociali să aibă o proprie orientare în actul profesional, să aibă un nivel redus de
supervizare, să li se acorde responsabilitate în ceea ce privește acordarea serviciilor dar și a
timpului efectiv de lucru (Manea, 2007, p. 90) .
Un aspect cheie al autonomiei profesionale este dreptul asistenților sociali de a lua decizii
legate de activitatea de muncă pe baza cunoștințelor și a valorilor lor profesionale, fără a fi
supuși dispozițiilor date de cei din afara profesiei de asistent social sau constrângerilor
incompatibile cunoașterii și valorilor acestora. În România însă mu lți dintre asistenții sociali 30%
24% 32% 14%
Principal
Debutant
Specialist
Practicant

46
funcționează într -un context puternic birocratizat, iar autonomia lor ca specialiști este de multe
ori devalorizată sau chiar inexistentă, acest lucru determinând apariția unor dubii cu privire la
maturitatea acestei profesii (Manea, 2007, p. 91) .
Pe lângă acestă autonomie pe care asistentul social o poate avea în cadrul unei instituții
cu atribuții în domeniul social, o dată cu reglementarea profesiei apare o noutate în ceea ce
privește exercitarea profesiei și anume libera practică în asistența socială. În anul 2006, s -a
adoptat Regulamentul privind exercitarea profesiei în condiții de liberă practică prin decizia
Biroului executiv al C .N.A.S.R. privind înfințarea cabinetelor individuale, asociate și a
societăților civi le (Sălăjeanu, 2010, p. 77). Pentru a putea să își desfășoare activitatea în acest
context este necesar ca asisten tul social să aibă minim 5 ani ( treapta de competență principal),
neîntrerupt, vechime în domeniul asistenței sociale ( de la data licențierii în domeniul asistenței
sociale și de la înregistrarea în Registrul Naț ional al Asistenților Sociali) (CNASR Hotărârea
nr.8/2011, art. 7 ; Legea nr. 446/2004, art. 9; C.N.A.S.R. Hotărârea nr. 1/2012, Anexa 1, art. 27 –
32).
În vederea obținerii acestui atestat de liberă prac tică asistentul social va depun e la sediul
C.N.A.S.R. un dosar care să cuprindă : cererea de ob ținere a atestatului de practică, dovada
exercitării profesiei, scrisoarea de motivație, curriculum vitae (format europass), recomandări din
partea a trei asistenți sociali principali, dovada obținerii titlului de asistent social principal,
dovada achitării taxei de analiză a cererii în vederea obținerii aviz ului de liberă practică, cotizaț ia
de membru achitată ( Hotărârea C.N.A.S.R nr. 1/2012, art. 24 , alin.1 ;Cucu -Chiuhan, 2013, p. 15).
Analizarea cererilor de eliberare a atestatelor de liberă practică , precum și cererile de
eliberare a certificatelor de înregistrare a forme lor independente de exercitare a profesiei de
asistent social este realizată d e către Comisia de avizare și atestare profesională din cadrul
Biroului executiv al C .N.A.S.R-ului care propune apoi Biroului eliberarea acestora (Sălăjeanu,
2011, p. 1306 ; C.N.A.S.R. Hotărârea nr. 1/2012, art. 60 ).
În vederea acestei independențe profes ionale, asistentul social își poate desfășura
activitatea în cadrul unui :
 cabinet individual de asistență socială, care este o formă de exercitare a profesiei de către
asistentul social cu drept de liberă practică, atestat în vederea prestării s erviciilo r de asistență
socială , înregistrat în Registrul național al asistenților sociali din România, partea a II -a;

47
 cabinet asociat de asistență socială, în cadrul căreia Contractul de asociere va fi declarat
la Colegiul Național al Asistenților Sociali, urmând ca noua formă independentă de exercitare a
profesiei de asistent social să fie înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din
România, partea a II -a;
 societate civilă constituită printr -un contract de societate civilă de către doi sau mai mulți
asistenți sociali cu drept de liberă practică, declarată la Colegiul Național al Asistenților Sociali
și înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România, partea a II -a (C.N.A.S.R
Hotărârea nr. 1/2012; Cucu -Chiuhan, 2013, pp. 17-18).
Activitatea independent ă a asistenților sociali în România este puțin dezvoltată și
cunoscută deoarece furnizorii privați și cei de stat se bazează pe specialiștii angajați în structurile
proprii iar idea de a angaja un asistent social din exterior pentru anumite sarcini nu este prea mult
luată în considerare. Deși formele individuale de prestare a serviciilor de asistență nu sunt atât de
numeroase nu trebuie uitați cei care și -au dezvoltat propriile cabinete individuale, asociate
precum și acele so cietăți civile care au contracte pe care le -au realizat la nivel personal,
neexistând practic o piață de furnizare a acestor servicii. Practica celor peste 20 de forme
independente de exercitare a profesiei înregistrate în C .N.A.S.R. infirmă negativismul a tât a unor
oameni ai profesiei cât și a anumitor instituții ale statului (Sălăjeanu, 2010, p. 77).
2.4. Rolul standardelor profesionale în perfecționarea asistenților sociali
Standardele reprezintă nivelurile de profesionalism la care își exercită profesia, o rice
membru care activează în cadrul profesiei respective (Sorescu, 2005, p. 48). Prin intermediul
standardelor profesionale se poate realiza evaluarea și monitorizarea sistemului și implicit a
specialistului având în vedere respectarea unor condiții clare în ceea ce privește claritatea și
competența socială (Zamfir, 2006, p. 13).
Standardele profesionale au scopul de a informa fact orii de decizie politică , finanțatorii,
autoritățile locale, managerii serviciilor sociale, asistenți sociali, inspectori , alți profesioniști
obligați să coopereze în livrarea de servicii și nu în ultimul rând utilizatorii serviciil or sociale
despre: rezultatele așteptate în urma furnizării serviciilor; principiile de bază care modelează
furnizarea de servicii sociale; acțiunile și procedurile care ar trebui întreprinse în vederea
atingerii rezultatelor; condițiil e umane, financiare, materiale necesare furnizării de servicii în

48
condiții optime; criteriile și indicatorii care pot fi monitorizați și care demostrează respectarea
standardelor în furnizarea serviciilor (Kozma, 2011, p. 171; Zamfir, 2006, p. 18).
Profesia de asistent social presupune formarea și practicarea acesteia după cerințe bine
delimitate în vederea păstrării unui echilibru între pregătirea teoretică și practică î n intervenția
socială. Este important ca asistenții sociali să aibă ca pacitatea de a fi flexibili și de a-și adapta
intervenția în funcție de schimbările ce apar pe plan social. Pe baza formării profesionale, în
acord cu cerințele standard, specialiștii tr ebuie să fie capabili să identifice nevoile persoanelor,
grupurilor, comunităților cu risc de marginalizare și excluziune socială, să formuleze soluții
eficiente și să intervină rapid în favoarea beneficiarului (Călăuz, Runcan, 2011, p. 120 ; Arpinte,
2015 , p. 23).
Standardele profesionale în asistența socială au în vedere trei arii de competență:
 cunoștințele profesionale trebuie să asigure o înțelegere eficientă a beneficiarului și a
problemei sale;
 capacități de relaționare și comunicare;
 respect pentru valorile morale cu aplicabilitate în practica profesiei (cunoașterea și
respectarea codului deontologic al asistenților sociali) (Zamfir, 2006, pp. 18 -19).
În cadrul Codului etic I nternațional sunt identificate de asemenea standardele etice cele
mai impo rtante pentru activitățile asistentul social și anume: responsabilități ale asistenților
sociali față de clienți, respnsabilități etice ale asistenților față de clienți, responsabilitățile etice
ale asistențile în cadrul practicii asistențiale, responsabil itățile etice ale asistenților sociali ca
profesioniști, responsabilități ale asistenților sociali față de profesia lor, responsabilitățile etice
ale asistenților sociali față de întreaga societate (Sorescu,2005, p. 48; Krogsrud Miley , O'Melia
,DuBois, 200 6, pp. 539-540).
Se consideră că dezvoltarea unor standarde profesionale pentru serviciile sociale pot duce
în continuare la o profesionalizare a asistenților sociali (Kozma, 2011, p. 175). Profesionalizarea
înseamnă pe lângă calificarea lucrătorilor în d omeniu, pentru a oferi servicii de calitate, și
informații oferite de experți ,celor în cauză, în vederea obținerii unor inovații în domeniul
serviciilor sociale. Recunoașterea și aplicarea în practică a standardelor reprezintă un mod prin
care asistenții sociali dovedesc că acționează cu profesionalism și intervenția lor este una
eficientă ( Arpinte, 2015, p. 19).

49
IV. Cadrul metodologic

1. Perspectiva de cercetare : Construcționist -constructivistă
M-am situat în perspectiva construcționistă . Aceasta asumă exist ența unor realităț i
multiple, uneori conflictuale , realităț i care se schimbă ca urmar e a construcț iei și reconstrucției
(Băban, 2002, p. 11). Așa cum precizează Antonio Sandu (2012, p. 29) ,,c onstructivismul
plasează formarea constructelor la nivelul indi vidului care le proiectează asupra mediului social” .
Construcționismul plasează formarea constructelor la nivelul interacțiunilor din mediul social
indivizii însușinduși -le și reproiectându -le asupra mediului social.
Construcționismul poate fi u tilizat m etodologic, pornind de la importanța subiectului
epistemic în construcția socială a adevărului. Conceptul de ad evăr are semnificație așadar în
legătură cu un fapt sau expe riență acceptat social ca atare (Băban, 2002, p. 7).
Am ales perspectiva constructi vistă întrucât în cercetarea mea mi -am propus să
evidențiez proceselor prin care asistenții sociali ajung să descrie, să explice și să ia act de mediul
profesional în care își desfășoară activitatea și care -i include. Construcționismul are în vedere
procesul de sensificare -creare de sensuri – prin care indivizii asumă un înțeles experienței
subiective asupra realității. Indivizii sunt astfe l capabili să producă realități diferite – paralele
(Gergen, 2005 -apud Sandu , 2012, p. 30 ).

2. Scopul cercetăr ii
Scopul cercet ării este de a identifica provocările și limitele care apar în exercitarea
profesiei de asistent social precum și analizarea modului în care asistenții sociali înțeleg să își
desfășoare activitatea.
3. Obiectivele cercetării
 Identificarea aspectelor legate de statutul și profilul de competențe al asistentului social în
România ;
 Analizarea relațiilor instituționale și interinstituționale dezvoltate de asistenții sociali ;
 Evaluarea modului în care asistenții sociali percep intervenția și luc rul cu beneficiarii ;
 Identificarea modalit ățiilor de de zvoltare profesională a asistenților sociali;

50
 Identificarea motiva ției exerc itării profesiei .

4. Întrebările cercetării
4.1. Întrebarea generală de cercetare
Care sunt provoc ările și limitel e profesi ei de asistent social?
4.2. Întrebările specifice de cercetare
 Care sunt percepțiile asistenților sociali referitoare la statutul și profilul de competențe
necesar e exercit ării profesiei în România?
 Cum se caracterizează re lațiile instituționale ș i interinstituționale ale asistentului social?
 Prin ce se caracterizează intervenția asistentului social asupra beneficiarului?
 Care sunt modalitățile prin care a sistentul social se dezvoltă profesional ?
 Care este motivația asistenților sociali la locul de muncă?
 Ce lecții au învățat și ce sfaturi ar oferi asistenții sociali altor persoane?

5. Temele principale urmărite
Temele interviului au fost construite astfel încât să răspundă întrebărilor cercetării:
 Percepții asupra statutului și profil ului de competențe al asistentului social în România;
 Percepțiile asistenților sociali asupra relațiilor instituționale și interinstituțion ale;
 Opiniile asistenților sociali referitoare la lucrul cu beneficiarii;
 Opiniile asistenților sociali cu privire la dezvoltarea profesională în domeniu;
 Percepții cu privire la motivarea exercitării profesiei de asistent social;
 Opinii cu privire la lecțiile învățate și sfaturile oferite altor persoane.

6. Metode, tehnici, instrumente folosite în cercetare
6.1. Metoda de cercetare
Interviul de cercetare este definit drept tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a
informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru
descrierea științifică a fenomenelor sociou mane (Chelcea, 2001, p. 267).

51
Am folosit interviul, ca metodă de colectare a datelor deoarece în cercetarea mea am
căutat să înțeleg în profunzime subiecții (asistenții sociali) și să le dau posibilitatea de a -mi oferi
răspunsuri personale (fără intervenț ia altor persoane) dar și răspunsuri spontane (primele reacții
fiind cele mai semnificative) și de asemenea am putut observa comportamentul non -verbal care
sporește calitatea și cantitatea informațiilor.
Interviul presupune : o relație duală de comunicar e între cercetător și persoana/persoanele
intervievate; un obiectiv explicit menționat, interviul având la bază un acord scris al persoanei
intervievate; un context specific care poate facilita sau inhiba derularea sa; un schimb structurat
de informații în care obiectivul cercetătorului este acela de a stimula persoana intervievată să își
verbalizeze convingerile, percepțiile, cu noștințele, emoțiile (Băban, 2002, pp. 45 -46).
Având în vedere complexitatea temei analizate consider că interviul m -a ajutat să realizez
o explorare nuanțată a problemei prin obținerea din partea persoanelor intervievate a unor
semnificații subiective asupra provocărilor și limitelor întâlnite în cadrul profesiei de asistent
social.
6.2. Tehnici de culegere a datelor
Pentr u culegerea datelor am folosit drept tehnică interviul semi -structurat. Am ales să
aplic acest tip de interviu deoarece mi -am propus să urmăresc în cercetare câteva domenii
principale, ghidând discuția prin intermediul întrebărilor specifice dar în același timp să ofer
posibi litatea intervievaților de a avea un anumit grad de libertate în desfășurarea interviului. De
aseamenea acest tip de interviu a facilitat și realizarea unor anumite comparații în cercetare.
În literatura de specialitate sunt prezentate atât avantajele cât și dezavantajele interviului
semi -structurat:
 avantaje : colectarea de date este un sistem , interviul oferă un anumit grad de liberate,
cercetătorul poate alege asupra căror topici să insiste și care pot fi omise;
 dezavantaje: întrucâ t cercetătorul poate adapta structura interviului pentru fiecare
participant , experiența interviului este diferită pentru fiecare persoană intervievată, posibilitatea
de comparare este redusă, întrebările cheie pot să nu fie puse sau să fie tratate cu sup erficialitate
(Băban, 2002, p. 36).

52
6.3. Instrumentul de cercetare
Instrumentul de lucru folosit în elaborarea studiului este ghidul de interviu. Acesta este
construit din întrebări deschise, întrebări care vizează întreaga temă și care pe parcursul
convers ației pot fi a daptate în funcție de situație (Miftode, 1995, p . 236).
7. Metoda de analiză a datelor
Pentru analiza și interpretarea datelor am optat pentru analiza tematică de conținut
deoarece aceasta presupune identificarea firului comun care apare în int erviuri printr -un proces
inductiv de evaluare și descoperire . Tehnica presupune o î ncercare de „obiectivare” a
conținutului verbal, vizual sau scris a unor mesaje. Obie ctivarea are loc prin măsurarea
frecv enței anumitor unități (cuvinte, fraze, expresii), a spațiului alocat unităț ii (lungime a frazelor
sau paragrafelor), a formei pe care o ia (interogații, afirmații, exclamații), a intensității de
manifestare (Băban, 2002, p p. 102-103).
8. Descrierea grupului -țintă
Grupul țintă este reprezentat de opt asiste nți sociali începători și cu experiență din
instituțiile guvernamentale și organizațiile non -guvernamentale din ora șul Iași care acordă
servicii de asistență socială.
Criteriile de selecție a participanților au fost:
 asistenți sociali cu vechime de minim un an -maxim trei ani, angajați a i unei instituții de
stat;
 asistenți socia li cu vechime de minim zece ani , angajați a i unei instituții de stat;
 asistenți sociali cu vechime de minim un an -maxim trei ani, angajați a i unei organizații
non-guvernamentale;
 asistenți sociali cu vechime de minim zece ani, angajați a i unei organizații non –
guvernamentale .
În construirea grupului țintă am avut în vedere diversitatea instituțiilor și a domeniilor de
activitate a asistenților sociali astfel încât să pot avea o imagin e mai complexă asupra s ituației
acestora. De asemenea datorită str ucturii grupului țintă am putut realiza diverse comparații în

53
funcții de tipul instituției (privat/public) precum și în funcții de v echimea subiecțiilor participanți
la studiu .
9. Triangularea datelor
În vederea verificării datelor obținute prin intermediul celor opt interviuri, am realizat un
interviu cu un psiholog, care a fost bazat pe aceleași teme urmărite ca și în cadrul ghidului format
pentru asistenții sociali, înrebările fiind însă mai restrânse și adaptate subiectului. Scopul acestui
interviu este pe lângă verificarea datelor obținute și cel de acordare unei consistențe mai ridicate
cercetării efectuate, prin înregistrarea unor păreri din afara sistemului de asistență social ă care
poate oferi o altă perspec tivă asup ra datelor obținute inițial . Pentru a îndeplini scopurile
prezentate, interviul a fost aplicat unui ps iholog care este angajat al unei organizații non –
guvernamentale și care are o vechime în domeniul de 3 ani. Am considerat c ă acest specialist
este potrivit pentru cercetare deoarece lucrează în echipă cu asistentul social al organizației iar
acest lucru îl determină să cunoască diferite aspecte ale activității asistentului social.
10. Colectarea datelor
În perioada aprile -mai 2 016 a avut loc culegerea datelor cercetării, respectiv realizarea
celor opt interviuri în orașul Iași. Interviurile au fost realizate astfel: patru interviuri cu asistenți
sociali cu experiență de peste zece ani din care doi angajați în domeniul public și doi angajați în
domeniul privat ; patru interviuri cu asistenți sociali cu experiență de minim un an -maxim trei ani
din care doi angajați în mediul privat și doi angajați în mediul public.
Interviurile realizate au fost structurate în șase teme majore, fi ecare având un număr de
întrebări. În cadrul interviului am urmărit obținerea informațiilor despre modul în care asistenții
sociali percep statutul și profilul de competențe necesar exercitării profesiei; despre relațiile
organizaționale și interorganizaț ionale pe care le dezvoltă asistentul social; despre intervenția și
lucrul asistentului social cu beneficiarii; despre modalitățile de dezvoltare profesională a
acestuia; despre motivația la locul de muncă dar și lecții pe care le -au privit și sfaturi pe c are le
oferă altor persoane.
Cu membrii grupului țintă am intrat în contact prin intermediul atât a voluntariatului pe
care l -am realizat la organizațiile non -guvernamentale a căror apecialiști au participat la cercetare
dar și prin realizarea practicii de licență în cadrul unei instituții guvernamentale, în cazul acesteia

54
acordul aplicării interviurilor s -a făcut în urma realizării u nui dosar specific care cuprinde
metodologia cercetarii, ghidul de interviu precum și cuprinsul lucrării. După aprobarea do sarului
am semnat un contract de confidențialitate cu instituția prin care sunt obligată să nu divulg datele
personale ale persoanelor intervievate sau alte informații care să aducă vreun prejudiciu
instituției.
Înainte de colectarea propriu -zisă am reali zat căte o întrevedere cu fiecare asistent social
în care am înmânat formularul de consimtământ, am prezentat scopul cercetării, întrebarea de
cercetare și temele urmărite. Aceste întâlniri s -au realizat la locul de muncă al persoanelor
intervievate, stabi lind în cadrul acestora și locul, data și ora interviurilor care urmau a fi luate.
Interviurile au fost de tip individual, fără prezența altor membrii ai instituției/organizației,
au fost luate atât la locul de muncă al angajatului cât și în locuri public e, au durat între 30 -70 de
minute, timp în care persoanele au fost înregistrate. Datorită programului încărcat am fost
nevoită să întrerup în două cazuri interviurile și să revin următoarea zi pentru continuarea
acestuia.
De asemenea, asistenții sociali a u evitat să răspundă la anumite întrebări legate de mediul
instituțional în care își desfășoară activitatea precum și la întrebări care vizau relația cu cu ceilalți
membri ai instituției. Pentru o obține răspunsurile dorite a trebuit să le reformulez și să le
reintegrez sub altă formă în timpul interviului. De asemenea, după primele primele experiențe de
acest tip, am ales ca restul interviurilor să se realizeze în locuri publice astfel încât asistenții
sociali să se simtă confortabil și să poată să își exp rime liber gândurile cu privire la anumite
aspecte mai delicate.
Pentru asigurarea anonimatului respondenților, toate numele subiecților intervievați, a
persoanelor invocate de aceștia în interviuri, precum și datele din interviu care ar putea conduce
la identificarea persoanei au fost omise î n prezentarea finală a lucrării.
În vederea analizării datelor obținute de la persoanele intervievate și pentru păstrarea
identității acestora am optat să codific datele, aceste informații regăsindu -se în tabelul ur mător.

55
Tabel 4. Codificarea persoanelor intervievate
Nr.
crt. Ocupație Vârstă Vechime
în
domeniu Tipul instituției Studii absolvite Acronimul
folosit
1. Asistent
social 25 ani 1 an Neguvernamentală
Licență/ Masterat S1, 1, privat
2. Asistent
social 25 ani 2 ani Neguvernamentală
Licență/ Masterat S2, 2, privat
3. Asistent
social 32 ani 11 ani Neguvernamentală
Licență/Masterat S3, 11, privat
4. Asistent
social 34 ani 12 ani Neguvernamentală Licență/ Masterat S4, 12, privat
5. Asistent
social 24 ani 1 an Guvernamentală Licență/ Masterat S5,1, stat
6. Asistent
social 24 ani 1 an Guvernamentală Licență S6, 1, stat
7. Asistent
social 40 ani 10 ani Guvernamentală Licență S7, 10, stat
8. Asistent
social 43 ani 18 ani Guvernamentală Licență/ Master at S8, 18, stat
9. Psiholog 26 ani 3 ani Neguvernamentală Licență S9, 3, privat
Sursa: Elaborare proprie
Din dorința de a respecta confidențialitatea informațiilor primite am prezentat în tabelul
de mai sus doar datele necesare diferențierii răspunsurilor, a stfel încât acestea să poată
fi folosite în interpr etarea dat elor și prezentarea rezultatelor .

56
V. Rezultatele cercetării și interp retarea datelor

1. Analiză și interpretare
În urma cercetării efectuate în orașul Iași în care am aplicat opt interviuri asiste nților
sociali angajați în instituții de stat ( patru interviuri) și instituții private (patru interviuri) am putut
analiza modul în care asistenții sociali își exercită profesia precum și provocările și limitele
apărute în desfășurarea activităților specif ice locului de muncă. Prin analizarea comparativă a
răspunsurilor primite din domeniul de stat, respectiv domeniul privat am putut observa o serie de
similarități dar și diferențe în ceea ce privește exercitarea profesiei de asistent social. De
asemenea, î n interpretare am ținut cont și de diferența de experiență între asistenți social i.
a) Percepții asupra statutului și profilului asistentului social în România ;
Pentru a structura profilul asistentului social în România m -am axat în culegerea datelor
pe modu l în care asistenții sociali își percep propriul statutul, pe atribuțiile și responsabilit ățile pe
care aceștia trebuie să le îndeplinescă, pe ansamblu de desprinderi, cunoștiințe, valori necesare
exercitării profesiei.
Conform răspunsurilor primite, asis tenții sociali concep profesia ca o carieră prin
intermediul căreia se realizează bunăstarea societății rezolvând problemele sociale existente în
comunitate : ,,Este o profesie pe care o desfășor cu mare drag. De când eram copil mi -am dorit
să fiu aproape d e cei care sunt aflați în nevoie, să îi ajut să descopere soluțiil e cele mai
potrivite problemelor cu care se confruntă…s ă aduc un bine comunității mele ” (S1, 1, privat) .
Aceste aspecte afirmate sunt întâlnite și în cadrul definiției oficiale oferite de că tre Federația
Internațională a Asistenților Sociali împreună cu Asociația Internațională a Școlilor de Asistență
Socială potrivit căreia profesia de asistent social ,, promovează schimbarea socială, rezolvarea de
probleme în relațiile interumane, împuternic irea și eliberarea oamenilor, în vederea creșterii
bunăstării ” (Buzducea, 2008, p. 17 ).
În ceea ce privește rolul asistentului social în societate, intervievații consideră că acesta
este foarte important prin prisma intervențiilor pe care asistentul soci al le are asupra persoanelor
care întâmpină diverse probleme sociale, asistentul social fiind considerant ,,omul zilelor
noastre – o persoană completă, echilibrată, menită să ajute și să fie oricând la dispoziția celui

57
aflat în nevoie ”(S8, 18, stat ). Deși, asistentul social se ocupă în principal cu recuperarea și
(re)integrarea psiho -socială și profesională a persoanelor cu probleme speciale și probleme
sociale diverse (Buzducea, 2009, p. 36) iar impactul muncii asistentului social se resimte în
societate, a cesta nu are un statut bine delimitat ,,activitatea lui nefiind înțeleasă de către societate
și de multe ori confundată cu alte profesii” (Bocancea, 1999, p.84). Această provocare am
întâlnit -o în răspunsurile tuturor asistenților sociali, aceștia consider ând că nu este suficient de
bine promovată această profesie la nivel societal: ,,Rolul asistentului social în societatea
noastră este unul foarte important însă acest lucru nu se vede…în perioada studenției eram
foarte mult întrebată ce o să fac după ce o să termin, mulți nu știau la ce se referă și vedeam
un blocaj, confundau profesia mea cu asistentul medical și le explicam…apoi ”(S2, 2, privat) .
Se poate observa faptul că , de multe ori chiar mass -media promovează această co nfuzie dintre
asistentul social și alte profesii : ,,mass -media are un im pact negativ asupra promovării” (S5, 1,
stat) . În vederea unei mai bune promovări ale profesiei, asistenți sociali au identificat câteva
soluții printre care: o acțiunea mai amplă a Co legiului Național al Asistenților Sociali care să
vizeze mai mullte acțiuni de informare la nivel societal, acțiuni de promovare din partea
universităților cu specializări în asistență socială, promovare corectă a profesiei în mass -media.
Această dificul tate cu privire la înțelegerea defectuasă a rolului asistentului social la nivel
societal este recunoscută și de către psihologul intervievat care consideră ,,în România încă nu
se cunoaște foarte bine termenul de asistent social, nu cred că se realizeză c âtă importanță are
acesta în societate ”(S9, 3, privat).
Pentru exercitarea rolului său , asistentul social îndeplinește o serie de atribuții care însă
diferă în funcție de fișa postului , existând diferențe datorate organizației/i nstituției în care
lucrează , categoriei de beneficiari cu care desfășoară activități. Există însă există câteva atribuții
general valabile pe care le -am regăsit în toate răspunsurile primite în cadrul culegerii datelor,
acestea fiind întâlnite ș i în literatura de specialitate : reali zează documentația neces ară
activităților desfășurate pentru fiecare caz în parte, identifică și realizează evaluarea inițială,
realizează consilierea cu beneficiarul precum și cu familia acestuia, participă la monitorizarea,
evaluarea și controlul servici ilor sociale , asigură comunicarea între instutuții în ceea ce privește
cazul identificat,derulează activități de informare și sensibilizare cu privire la serviciile ( Legea
446/2004, art. 3, alin. 3 ) :,,În fișa postului scriu multe, pe care încerci să le fa ci cât mai clar.
Trebuie să ai grijă de cazuri de la început până la sfârșit, să dezvolți proiecte la nivelul

58
organizației, să stabilești perteneriate. Asistentul social face de toate și de multe ori nu mai știe
ce scrie în fișa postului pentru că oricum e l este multifuncțional pentru că există o rubrică în
care scrie altele…"( S4, 12 , privat) .
Pe lângă atribuțiile de bază, unii asistenții sociali vorbesc și de alte ,,atribuții” care nu țin
de cele prezente în fișa postului dar pe care aceștia le fac dato rită lipsei de servicii complete care
să acopere în întregime nevoile beneficiarului dar și datorită dorinței specialiștilor de a ajuta cât
mai mult beneficiarii, printre acestea enumerându -se: efectuarea cumpărăturilor beneficiarilor
(,,de multe merg și l e fac cumpărăturile vârstnicilor” -S2, 2, privat ), sprijin în realizarea temelor
școlare (,,unor tineri le dau meditații la istorie pentru că au examenul de bacalaureat anul
acesta” -S5, 1, stat), ajutor în prepararea hranei (,,spre exemplu când merg la vâr stnici în vizite,
unii mă mai roagă să le încălzesc hrana sau să îi ajut la bucătărie…bineînțeles, nu este
atribuția mea însă dacă îl vezi așa neputincios nu poți să nu îi dai o mână de ajutor ”-S3, 10,
privat) . Dintre persoanele intervievate aceste ,,atrib uții” sunt întâlnite de către asistenții sociali
care lucrează cu persoanele vârstnice dependente și cu tinerii care au părăsit centele de
plasament.
Existența acestor atribuții suplimentare este confirmată și de către psihologul intervievat
care prezint ă situații în care asistentul social din instituția în care lucrează realizează acțiuni care
nu sunt în conformitate cu fișa postului : ,,Am v ăzut-o de multe ori pe colega mea venind cu
pungile de cumpărături de la piață pe care le aducea vârstnicei, acest lucru nu este prezent în
fișa postului ei dar câteodată din cauza lipsei de personal trebuia să facă și asta”(S9, 3,
privat) .
Diversitatea atribuțiilor și responsabilităților exercitate de asistentul social necesită
experiență pentru a putea fi îndeplinit e cu profesionalism. Acest lucru este confirmat de asistenții
sociali cu vechime mică în domeniu, care lipsiți de experiență au întâmpinat dificultăți în
realizarea unor atribuții, acestea fiind legate atât munca de teren cât și de întocmirea
documentației specifice: ,,mi-a fost greu la început să înțeleg tot ce trebuie să fac […] și acum
mai am nelămuri însă treptat le depășesc”(S6, 1, stat). Legat de acest aspect, se poate observa
că procesul de acomodare la locul de muncă este mult mai rapid în domeniul privat în care
supervizarea debutanților se face îndeaproape de către persoana responsabilizată în acest sens în
comparație cu sistemul de stat în care debutanții trebuie să implementeze diferite modalități de
adaptare și de copy -ing pentru a putea să îți îndeplinescă atribuțiile fiind sprijiniți destul de puțin

59
de supervizori: ,,am reușit să învăț ce am de făcut datorită colegei mele care m -a supravegheat
mereu la început”(S2, 2, privat ) / ,,procesul de pregătire este foarte scurt și trebuie să înveți să
înveți pe parcurs… trebuie să furi meserie dacă vrei să știi”(S5, 1, stat). Această situație vine în
contradicție cu legislație în viguare care recunoște dreptul persoanei debutante de a beneficia de
o perioadă de stagiu de 12 luni ( Legea 188/1999, consilida tă 2009 art. 60, alin. 2) . Acestă
diferență dintre adaptarea la locul de muncă este evidențiată și de Constantinescu (2004, p. 161)
care consideră că instituțiile de stat nu oferă suficientă coordonare noilor angajați și de aceea
procesul de învățare este mai lung decât în instutuțiile private în care se acordă o importanță
deosebită pregătirii inițiale a angajațiilor.
Pentru a fi competent, asistentul social trebuie să dezvolte anumite deprinderi și să își
însușească o serie de cunoștințe. În ceea ce pr ivește deprinderile folosite de specialistul în
domeniu acestea nu sunt niște sarcini robotice, standard care să fie folosite cu exactitate în
anumite situații fără a implica co nștiința și adaptarea la mediu, de aceea asistentul social trebuie
să realizeze o selecție a acestora atunci când intervine (Prelici, 2000, p. 19). Unii asistenții sociali
consideră că cele mai importante deprinderi ar fi cele legate de comunicare eficientă atât cu
beneficiarii cât și alți specialiști, controlul stresului, redactare a documentelor, planificarea
timpului, vizionarea în ansamblu a cazurilor. Multe dintre deprinderile identificate pot fi incluse
în diverse enumerări existente în literatura de specialitate cu privire la competențele asistentului
social. Alți asistenți soc iali vorbesc de abilități descoperite de -a lungul intervenției, care se
dezvoltă în funcție de cazul la care lucrează: ,,intri în contact cu un om și de fapt, descoperi că
ai niște lucruri noi în tine, te redescoperi, în situații limită îți dezvolți niște deprinderi pe care
nu știai că le ai” (S4, 12 , privat). Acest lucru poate fi explicat prin faptul că în cadrul asistenței
sociale, deprinderile folosite de asistentul social nu sunt niște sarcini robotice care să fie folosite
cu exactitate în anumite situa ții fără a implica conștiința și adaptarea la mediu. Asistentul social
selectează și adaptează deprinderile nece sare pentru ca acestea să se potrivească anumitor nevoi
și caracter istici ale persoanei /problemei /situație i (Prelici, 2001, p. 19 ; Goian , 2004 , p. 20).
Referitor la cunoștințe, în profesia de asistent social aceastea trebuie să fie vaste, să
cuprindă o arie mare de domenii: ,,cunoștințele trebuie să fie vaste din domenii precum
sociologie, psihologie, drept, etică, managment, legislație în dom eniu. Toate acestea formează
asistența socială”(S6, 1, stat). Toate aceste competențe reprezintă un cadru obligatoriu pentru
exercitarea în condiții de eficiență a profesiei și reprezintă o modalitate de a se legitima asistentul

60
social pe piața muncii în c omparație cu profesioniști din a lte domenii sociale asemănătoare
(Prelici, 2001, p. 37). O sursă importantă în dezvoltarea acestor cunoștințe este reprezentată de
studiile universitare care asigură pregătirea de bază pentru exercitarea acestei profesii îns ă pe
lângă învățământul superior, asistenții sociali intervievați acordă o importanță deosebită și teoriei
învățate din experiențele existe la locul de muncă ,,este important să împletești cunoștințele
dobândite la facultate cu informațiile pe care le dobâ ndești la locul de muncă, din experiențele
direct e ale tale…totul este o formare continuă.” (S1,1,privat) . Răspunsul se regăsește în
afirmația lui Prelici (2001, p. 36) care consideră că baza de cunoștințe necesare în domeniul
asistenței sociale nu vizează doar aspectele teoretice obținute în diferite tipuri de formare ci un
cumul de informații care provin din: propria experiență a asistentului social, teorie, studiul
sistematic al fenomenelor relevante, experiența direct și relevată de către alți asistenți sociali
practicieni.
Fiecare asistent social se folosește în practicarea profesiei de o serie de valori care îi
ghidează activitatea. Valorile din activitatea socială sunt o colecție de credințe, opinii și puncte
de vedere cu privire la ceea ce este core ct, bun sau de dorit, iar acestea sunt formate în timpul
socializării (Dimitrijoska, Ilievski, 2016, p. 51). Asistenții sociali intervievați fac apel la valori
binecunoscute cum ar fi confidențialitatea, non -discriminarea, egalitatea, respectul pentru
bene ficiari, încurajarea pentru depășirea unor situații critice, solidaritatea. Aceste aspecte sunt
asemănătoare cu valorile fundamentale prezentate în Codul Deontologic al Asistenț ilor Sociali,
elaborat de NASW (Roth, Rebeleanu, 2007, pp.105 -106): ,,Valorile după care îmi ghidez
activitatea sunt: confidențialitatea, respectarea demnității umane, valorificarea oamenilor,
încurajarea acestora pentru a identifica metode de a depășii sit uațiile de criză,
solidaritatea ”(S3, 10, privat).
Asistenții sociali începăto ri au avut dificultăți în ceea ce privește respectarea anumitor
valori. Din punctul lor de vedere, cel mai greu a fost să respecte confidențialitatea datelor
beneficiarilor serviciului lor întrucât în unele cazuri, fără inte nție au divulgat informații cu
caracter confidențial prieteniilor, familiei, colegilor: ,,Mi-a fost greu la început până m -am
obișnuit să respect confidențialitatea datelor, fără să îmi dau seama le povesteam prietenelor
mele despre diferite cazuri de la servici și nu era ok…” (S1, 1, privat) . Acest aspect este deseori
întâlnit în cazul tinerilor asistenți sociali care încalcă involuntar confidențialitatea prin divulgarea
unor informații legate de cazurile înt âlnite, familiei, prieteniilor, colegilor. De asemenea

61
reprezintă o încălcare a acestei valori și dezvăluirea accidentală sau din neatenție a unor dosare
sau identități precum și folosirea unor mijloace de comunicare neprotejate ( Krogsrud Miley, O’
Melia, DuBois, 2006, p.184 -185).
Se poate observa faptul că profilul asistentului soc ial este unul complex și încărcat cu
provocări și limite. Una din primele provocări cu care specialiștii trebuie să se confrunte este
legată de recunoașterea deficitară la nivelul societății a st atulului asistentului deși activitatea lui
influențează extre m de mult modul de funcționare a comunităților. De asemenea asistenții sociali
au o paletă largă de responsabilități și atribuții care necesită o gamă diversificată de cunoștințe,
valori, deprinderi complexe fără de care profesionistul nu interveni eficien t.

b). Percepți ile asistenților sociali asupra relațiilor instituț ionale și interinstituționale;
Mediul organizațional și ansamblul relațiilor profesionale dezvoltate îți pun amprenta
asupra modului în care asistenții sociali își exercită profesia. Aces te două aspecte pot transforma
locul de muncă într -un mediul plăcut care să îl ajute pe specialist să își desfășoare munca cât mai
eficient sau din contră într -un mediu ostil care să impună anumite limite intervenției și
activităților întreprinse de asiste nții sociali.
Asistenții sociali intervievați au început să activeze în instituția actuală după finalizarea
studiilor (licență/master) sau în timpul studiilor universitare de master. Procesul de angajare a
fost diferit, o parte din subiecți au ocupat pos tul în urma unei perioade de voluntariat pe care au
realizat -o la organizația actuală în urma căreia au primit postul pe baza experienței dobândite și
datorită capacităților obținute pe parcursul timpului :,,Am făcut voluntariat iar din fericire
pentru mine un post de asistent social tocmai se eliberase, așadar am fost omul potrivit la
momentul potrivit.“ (S1, 1, privat) .O altă parte a asistenților sociali intervievați au obținut postul
după susținerea unui examen și al unui interviu :,,am fost angajată în urm a conc ursului pe care
l-am susținut, apoi a urmat un interviu… ”(S5, 1, stat).
Așa cum reiese din răspunsurile oferite de asistenții sociali intervievați, motivația
alegerii actualului loc de muncă este legată de: dorința de a lucra în domeniu în care a u studiat,
proximitatea locului de muncă, posibilitatea de avansare, atașamentul dezvoltat față de misiunea
și activitățile organizației/instuției: ,,Am ales actualul loc de muncă pentru că îmi doream să
lucrez în domeniul pentru care am studiat și pentru că mi -am dorit să rămân aici și să nu plec
în alt oraș ”(S6, 1, stat).

62
În cadrul organizației se dezvoltă diferite tipuri de relații între angajați. Aceste relații
influențează în mod direct modul în care asistenții sociali își percep locul de muncă precum și
intervenția acestora. În mediul privat, persoanele intervievate vorbesc de o bună colaborarea cu
ceilalți colegi, despre relații care depășesc sfera profesională, membrii organizației păstrând
legătura și în afara serviciului: ,,Știi că se se spune că nu trebuie să amesteci munca c u familia
sau prietenii însă eu am mai multe categorii de prieteni, o categorie este reprezentată de
prietenii de la servici…noi ne spunem familia de la serviciu pentru că ajungi să discuți și
lucruri p ersonale și ajungi să dezvolți niște relații de prietenie frumoase” (S2, 2, privat) . Acest
tip de relații îi ajută pe asistenții sociali să fie eficienți și de asemenea să fie motivați la locul de
muncă. Importanța dezvoltării la locul de muncă a unei relații armonioase și baza te pe sprijin
reciproc între colegi este subliniată și de Ticu C. (2009, p. 312) care consideră că ,,stabilirea unei
relații pozitive cu colegii de muncă poate determina angajații organizației să își perceapă locul de
muncă mult mai atractiv și mai interes ant”.
În ceea ce privește instituțiile guvernamentale, subiecții apreciază relațiile ca fiind
armonioase însă de multe ori sunt doar strict profesionale. Aceștia subliniază faptul că de multe
ori apar situații tensionate, însă acestea sunt rezolvate astf el încât să nu afecteze climatul
organizațional. Cauzele acestor tensiuni ar putea fi regăsite în : spațiul de lucru restrâns pentru
fiecare angajat, diferențele de mentalitate, vârstă, experiență a angajațiilor, programul încărcat al
fiecărui angajat. O p roblemă a fost ridicată de asistenții sociali începători care vorbesc de
existența unor conflicte profesionale cu unii colegi cu experiență vastă în domeniu. ,, Sunt o
parte din colegi cu care mă înțeleg bine dar sunt și o parte cu care nu sunt pe aceeași l ungime
de undă…în general cu persoanele mai în vârstă nu prea mă potrivesc, sunt îndoc trinate într -o
mentalitate învechită” (S5, 1, stat). Aceste neînțelegeri pot apărea între angajații cu experință
îndelungată în organizație și cei proaspăt angajați deoa rece se pot dezvolta contradicții
determinate de diferențe între aspirații, informații, modalități de intervenție ținând cont de faptul
că tinerii absolvenți pot veni cu un flux nou de idei care să nu fie acceptate de persoanele care
sunt profund înrădăcin ate în practicile și metodele tradiționale de intervenție (Brăftăleanu, 2007,
p.449).
Un alt aspect pe care l -am urmărit în cadrul interviurilor, a fost legat de relațiile
subiecțiilor cu persoana față de care se subordonează. Din răspunsurile primite de la asistenții
sociali intervievați am putut observa că aceștia caracterizează aceste interacțiuni ca fiind bazate

63
strict pe informațiile profesionale, considerând persoana față de care se subordonează drept o
persoană demnă de urmat, autoritară și care tre buie tratată cu respect. În ceea ce privește gradul
de comunicare între cele două parți, am observat că acesta diferă în funcție de tipul
instituției/organizației. În instituțiile guvernamentale, comunicarea dintre cordonatorii de servicii
și subordonați e ste caracterizată prin interacțiuni stricte de subordonare, comunicarea vizând
doar problemele administrative. Acestă comunicare deficitară dintre asistenții sociali
intrervievați și persoana față de care se subordonează este subliniată și de A. Călăuz (20 14) care
consideră că în momentul de față fișele șefilor de servicii nu cuprind decât o parte din
responsabilități legate de coordonare, c ontrol, monitorizare, evaluare iar cele de sprijinire,
prevenire a stresului profesional sau de dezvoltare a co mpetenț elor profesionale sunt absente,
acest lucru determinând de multe ori un climat organizațional rigid: ,,Cu persoana față de care
mă subordonez am o relație strict profesională, nu pot să spun că noi comunicăm foarte mult,
mai mult când vine vorba de semnatu l hârtiilor și cam atât ” (S5, 1, stat).
În organizațiile non -guvernamentale comunicarea dintre angajați și persoana față de care
se subordonează se axează de asemenea strict pe problemele profesionale, însă nu se limitează
doar la funcția de control, eval uare, monitorizare ci și la modalități de depășire a anumitor
dificultăți întâlnite în practică precum și metode de dezvoltare a competenței :,,Cu coordonatorul
serviciului am o relație profesională bazată pe respect, nu suntem foarte apropiate însă mă
ajută atunci când întâmpin prob leme și nu știu cum să procedez ” (S3, 11, privat).
În legătură cu relațiile pe care asistenții sociali le au cu directorul organizației/instituției acestea
sunt apreciate de către subiecți, indiferent de tipul instituției, ca fii nd relații de subordonare, de
respect. Directorii instituțiilor nu au un contact direct frecvent cu fiecare angajat, interacținile
dintre aceștia realizându -se mai mult atunci când au loc întâlniri cu toți membrii organizației sau
când este necesară în mod expres intervenția acestuia: ,,În ceea ce privește directorul instituției,
nu pot să spun că intrăm foarte mult în contact însă în momentele în care ne întâlnim la
ședințe sau în diverse contexte, av em subiecte strict profesionale ” (S7, 10, stat).
Pe lân gă relațiile formate în cadrul organizației, asistenții sociali dezvoltă prin
intermediul locului de muncă și relații interinstituționale. Subiecții intervievați consideră că
aceste relații sunt necesare pentru îndeplinirea misiunii și obiectivelor fiecăre i organizații
indiferent de tipul acesteia întrucât toate instituțiile sociale din județ și nu numai trebuie să se
completeze reciproc și să creeze un sistem complex de asistență socială care să vină în sprijinul

64
persoanelor aflate în nevoie: ,,Fără relați i interinstituționale nu se poate, fără colaborarea
instituțiilor între ele nu ai putea soluționa cazurile pentru că atunci când apare un caz ai
nevoie de informații, referiri ”(S8, 18, stat).
Deși asistenții sociali intervievați apreciază relațiile int erinstituționale ca fiind extrem de
importante, ei consideră că există dificultăți în stabilirea acestor relații. O dificultate este legată
de colaborarea dintre public și privat, acest tip de colaborare fiind destul de greu de realizat:
,,Există două tipu ri de relații interinstituționale, ONG -ONG, acest tip de relații sunt
funcționale și există numeroase proiecte în parteneriat care vin în beneficiul grupurilor
vulnerabile și relația ONG -autoritate publică unde colaborarea este mai dificilă .” (S3, 11,
privat). Printre cauzele principale ale acestei colaborări deficitare, se numără: lipsa de
comunicare dintre părți, lipsa fondurilor, l ipsa de competență în domeniu a instituției publice, î n
unele colaborări, proiecte care se desfășoară pe o anumită perioadă de timp astfel încât nu se
poate asigura continuitatea, m inusuri legislative (Turcu, Toea, Bagoli, 2013, p.11 -12).
Această dificultate este confirmată și de către psihologul intervievat care consideră
comunicare ONG -stat destul de puțin fundamentată: ,,Avem relații foarte bune cu cei din
mediul privat în schimb relațiile cu statul nu pot să spun că sunt chiar bune pentru că ne
lovim de foarte m ulte piedici atunci când încercă m să realizăm parteneriate cu ei” (S9, 3,
privat).
O altă dificultate în stabilir ea relațiilor interinstituționale este legată de o calaborare
deficitară cu instituțiile din mediul rural. Subiecții consideră că aceasta este o problemă
importantă cu ca re se confruntă întrucât le afectează în mod negativ activitatea prin îngreunarea
procesului de intervenție.: ,,Cu unele primării din comunele județului Iași colaborăm destul de
greu, asistenții sociali de acolo ne îngreunează uneori munca pentru că nu răspund la
adresele trimise de noi, nu intervin cum ar trebui…”(S7, 10, public) .
De r emarcat este faptul că unii din asistenții sociali intervievați folosesc relațiile
personale constituite de -a lungul timpului cu diverși specialiști pentru a putea crea și dezvolta
relații interinstituționale și proiecte care să aibă la bază o colaborare e ficientă: ,,Eu țin legătura
cu unii colegi din facultate care lucrează pe la diferite organizații sau instituții atât în Iași cât
și în alte județe și acest lucru mă ajută pentru că atunci când vreau să realizez un proiect
vorbesc cu ei și facem un partene riat…este vorba de relații care ajută organizația ” (S2, 2,
privat) . Apelul la relațiile personale pe care asistenții sociali le -au dezvoltat este o modalitate

65
eficientă folosită de a atrage și a implica parteneri în proiecte și de asemenea dovedește grad ul
mare de motivație a asistentului social pentru implementarea acelui proiect ( Turcu, Toea, Bagoli,
2013, p.30).
c) Opiniile asistenților sociali referito are la lucrul cu beneficiarii;
Relația asistenților sociali cu beneficiarii influențează în mod dire ct modul în care
specialiștii își percep profesia. În funcție de activitățile pe care asistentul social le realizează
împreună cu clienții, pot apărea apărea o serie de provocări și limite în activitatea profesională.
Subiecții intervievați lucrează cu cat egorii diferite de beneficiari iar părerile în acest sens sunt
influențate de acest lucru, fiecare asistent social raportându -se diferit la activitatea sa.
Subiecții intervievați lucrează cu următoarele categorii de beneficiari: copiii care au
săvârșit o faptă penală și nu răspund penal; copiii ocrotiți în regim de asistență maternală și
asistenți maternali; tineri care au părăsit centrele de plasament ; familii monoparentale, cu mamă
unic susținător al familiei; persoane vârstnice dependente sau semi -depen dente. Referitor la
întrebările legate de activitatea lor cu beneficiarii am obținut atât răspunsuri diferite cât și
răspunsuri asemănătoare deși categoriile cu care lucrează asistenți sociali nu sunt aceleași.
Relația asistenților sociali intervievați cu beneficiarii lor este descrisă de subiecți diferit
în funcție de domeniul de activitate. Toți specialiștii vorbesc de importanța promovării unei
relații strict profesionale bazate pe respect, sprijin și încredere în care beneficiarul să participe
activ la depășirea situației problematice în care se află: ,,Relația cu beneficiarii este una bună,
bazată pe sprijin și încredere…încerc pe cât posibil să îi atrag în procesul de intervenț ie astfel
încât să îi fac să simtă că dețin controlul vieții lor ” (S4, 12, privat) . Este important ca asistentul
social să promoveze o relație construită pe valorile de bază ale profesiei și să implice activ
beneficiarul în intervenție ( Krog srud Miley, O'Melia, DuBois, 2006 , p. 430). Acest tip de relație
nu poate fi de fiecare d ata instituită deoarece în anumite cazuri există factori care perturbează
bună colaborare dintre cele două părți.
În funcție de categoria cu care lucrează, subiecții descriu relațiile cu beneficiarii în mod
diferit. Dintre subiecții interievați, cei car e întâmpină cele mai multe provocări în dezvoltarea
relației de ajutor, sunt asistenții sociali care lucrează cu copiii care au săvârșit o faptă penală și
nu răspund penal. Acești subiecți descriu intercțiunile cu beneficiarii ca fiind dificil de realizat,
atât datorită minorilor care nu le acordă importanță specialiștilor cât și părinților care

66
încureajează comportamentele inadecvate ale copiilor lor: ,,Ooo, greu de răspuns… relația cu
beneficiarii noștri nu este întotdeauna cea dorită…o mare parte din tine ri nu înțeleg
consecințele faptelor lor și le rep etă fiind încurajați de părinți ”(S6, 1, stat). Asistenții sociali
își descriu beneficiarii ca fiind rigizi, violenți verbal, ostili iar pentru a putea să dezvolte o relație
cu aceștia, asistenții sociali tr ebuie să își impună autoritatea și să fie extrem de stricți atât cu
tinerii cât și cu familia lor: ,,Dacă nu te impui și nu te vede…cel puțin la început ca o autor itate,
nu reușești sa faci nimic ”(S7, 10, stat).
Subiecții care lucrează în sistemul de as istență maternală, descriu relația cu beneficiarii
ca fiind strict profesională, uneori asistenții sociali întâmpină dificultăți în construirea relației cu
copiii care intră în sistem, datorită vârstei mici, abuzurilor sau neglijării la care au fost expuși ,
lipsa familiei. De asemenea asistenții sociali din acest domeniu pot întâmpina dificultăți în relația
cu familia biologică întrucât unii părinții nu își doresc să facă schimbările necesare reintegrării
copilului în mediul familial Cu asistenții maternali aceștia au o relație bazată pe respect și
cooperare, chiar dacă mai apar neînțelegeri, acestea sunt depășite astfel încât să nu fie afectată
situația copilului :,,Relațiile dezvoltate sunt strict profesionale, la întâlniri participă și asistentul
maternal, psihologul și părintele biologic unde este cazul. Copiii în unele cazuri sunt mai greu
de abordat iar acest lucru este de înțeles dacă ne gândim la situația problematică în care se
află. Cu asistenții maternali avem o relație bună, iar cu părinții, normal nu sunt beneficiarii
noștri , depinde de situație , uneori satisfăcătoare , uneori puțin spus dificilă ” (S8, 18, stat).
Asistenții sociali care lucrează cu familiile monoparentale, respectiv mama -copil dezvoltă
relații bazate pe sprijin în vederea acomodări i în cadrul centrului rezidențial, în primă fază,
ulterior urmărind pașii din planul individualizat de intervenție. În dezvoltarea relației întâmpină
și aceștia o serie de dificultăți, legate de mamele singure care refuză să colaboreze și să respecte
măsur ile stabilite : ,,Nu știu cum aș putea să descriu relația mea cu beneficiarii…cu copiii am o
relație apropiată, toți îmi sunt dragi, iar cu mamele relația diferă, există situații când nu au
grijă de igiena copiilor lo r iar eu insist pe acest aspect ”(S1, 1, privat). Pentru ca intervenția să
aibă succes subiecții sunt nevoiți uneori să își impună autoritatea în fața mamelor -beneficiare ale
centrului, în unele cazuri apelând la sancțiuni: ,,Dacă nu respectă ce am stabilit împreună, ele
primesc un avertisment ia r la trei avertismente, ex ista riscul să plece din centru ”(S1, 1, privat) .
În ceea ce privește subiecții intervievați care lucrează în domeniul persoanelor vârstnice,
aceștia apreciază relația cu beneficiarii ca fiind una armonioasă, bazată pe respect și încredere. Ei

67
își percep beneficiarii ca fiind persoane de la care au foarte multe lecții de învățat, datorită
experienței de viață a acestora dar și persoane cu care pot socializa ușor: ,,Cu acești oameni îți
dezvolți o relație frumoasă pentru că au o exp eriență bogată de viață și realizezi când vorbești
cu ei că au o dorință de a trăi fantastică iar pe tine te văd ca un impuls pentru că au nevoie de
tinerețe iar tu poți să le aduci acest gram de tinerețe prin glume, prin socializarea cu ei, prin
ascultare a lor…practic tu ești modul prin care ei se simt mai tineri” (S2, 2, privat) .
Deși asistenții sociali percep într -un mod pozitiv beneficiarii, uneori în dezvoltarea relațiilor pot
apărea unele limite care pot veni sau nu din partea beneficiariilor direc ți. Pe de o parte există
provocări care vin din partea vârstnicilor: temperament dificil, probleme de sănătate, financiare,
familiale. Iar pe de altă parte există limite impuse uneori de familia vârstnicului: ostilitate din
partea familiei, neimplicare, li psa resurselor financiare: ,,Sunt vârstnici cu care se lucrează bine
din prima, sunt alții care necesită mai mult timp pentru că aceștia au diferite probleme de
ordin emoțional, medical, financiar. Pe de altă parte provocări apar și de la aparținători care
pot îngreuna stabilirea unor relații de ajutor și pot dezvo lta ostilitate față de servicii ” (S4, 12,
privat) . Pentru a reuși să stabilească o relație satisfăcătoare, asistenții sociali trebuie să acționeze
cu profesionalism și să să fie receptivi astfel î ncât să susțină eficient beneficiarul: ,,Pentru a
putea să dezvolt o relație bună cu vârstnicii trebuie să le dovedesc că sunt o persoană capabilă
profesional și că știu să îi înțeleg. Trebuie să găsim împreună soluții pentru problemele cu
care se confruntă ”(S3, 11, privat) .
Referitor la asistentul social care lucrează cu tinerii care au părăsit centrele de plasament,
acesta consideră că are o relație apropiată cu beneficiarii serviciului datorită faptului că au vârste
apropiate: ,,Eu cu beneficiarii am o re lație deschisă probabil datorită vârstei
apropiate…bineînțeles ei respectă postul pe care î l am chiar dacă sunt mai tânără ” (S5, 1,
stat). Vârsta apropiată poate favoriza dezvoltarea unei relații favorabile cu clientul dacă
asistentul social știe să impu nă anumite limite (Roth, Rebeleanu, 2007, p. 15). Deși există o
relație deschisă între părți aceast lucru nu înseamnă că nu există și situații în care apar dificultăți
în sprijinirea beneficiarului. Asistentul social vorbește de două tipuri de beneficiari care uneori
determină apariția unor dificultăți: tineri care se folosesc de situația în care se află pentru a
șantaja emoțional asistentul social, sperând că dacă îl impresionează ar putea avea anumite
beneficii și pe de altă parte tinerii conflictuali car e nu doresc să colaboreze și sunt rezistenți la
schimbare: ,,În ceea ce privește categoria de beneficiari cu care lucrez , cu unii se lucrează mai

68
ușor cu alții mai greu, sunt situații în care ei încearcă foare mult să inspire milă și să
șantajeze emoțional și de asemenea mai există și acei beneficiari conflictuali car e nu doresc
deloc să colaboreze ”(S5, 1, stat). Pentru a face față acestor tipuri de beneficiari asistentul social
trebuie să fie ferm și să insiste pe producerea schimbării.
După cum putem ob serva, în funcție de domeniul în care asistenții sociali își desfășoară
activitatea se pot dezvolta o serie de provocări și limite care vin din partea grupului țintă a
serviciului. Pentru a putea face față acestora , asistenții sociali folosesc diferite strategii prin care
să diminueze rezistența la schimbare a beneficiarilor: acordă mai mult timp situațiilor
problematice, devin autoritari și stabilesc reguli de respectat, aplică sancțiuni, cer sprijinul unor
alți specialiști.
Uneori este greu de stabilit o relație asistent social -client întrucât mulți dintre specialiștii
din domeniu au un număr mult prea mare de cazuri de care trebuie să se ocupe lunar. Numărul de
mare de cazuri pe care un asistent social le are influențeză în mod negativ calitatea servicii lor
(Arpinte, 2015, p. 20). Prin intermediul interviurilor am observat că există o diferență mare între
numărul de cazuri ale unui asistent social din mediul privat și numărul de cazuri ale unui
specialist din instituțiile statului. Subiecții din organizaț iile non -guvernamentale au în
responsabilitatea lor un număr de aproximativ 40 -50 de beneficiari, în schimb subiecții din
instituțiile guvernamentale trebuie să se ocupe de aproximativ 100 de beneficiari astfel se poate
observa că numărul cazurilor asisten tului social din mediul de stat este dublu comparativ cu
situația din mediul privat.
Asistenții sociali intervievați din mediul guvernamental spun că numărul mare de cazuri
este una din cele mai mari probleme cu care se confruntă la ora actuală pentru că având foarte
mulți beneficiari ei nu reșesc să intervină eficient în fiecare caz: ,,Numărul beneficiarilor
variază de la lună la lună. În prezent lucrez cu aproximativ 100 de cazuri însă au fost luni în
care am depășit acest număr. Este greu pentru că nu poți intervii cum ar trebui în fiecare
caz…nu știu cu m ai putea…doar să ai o clonă ”(S8, 18, stat).
Deși numărul beneficiarilor este mai mare în sistemul de stat, subiecții din organizațiile
non-guvernamentale consideră că este dificil să intervii ef icient și în 40 -50 de cazuri, având în
vedere complexitatea intervenției și necesitatea monitorizării permanente a cazului :,,Eu am în
jur de 40 de cazuri lunar însă ar fi mai bine dacă aș avea mai puține pentru că nu poți să
mergi o dată pe lună la om acas ă, să stai 10 minute și să pleci. Tu trebuie să cunoști omul

69
respectiv, să vezi ce nevoi are, cum poți să îl mai ajuți, să știi mereu ce se întâmplă cu el…ei
bine lucrurile astea nu poți să l e faci dacă ai atât de mulți beneficiari ”(S4, 12, privat) .
Legea 292/2011 (art. 122, alin. 2) prevede faptul că ,,a utoritățile administrației publice
locale angajează asistenți sociali sau contractează serviciile acestora pentru a realiza activitățile
prevăzute , cu respectarea rapo rtului de un asistent social la maximum 300 de beneficiari. ” Deși
legislația prevede acest număr, asistenții sociali consideră că o intervenție nu se poate realiza în
condiții de eficiență maximă atunci când asistentul social lucrează cu mai mult de maxim 30 de
cazuri întrucât fiecare caz t rebuie să fie tratat în mod individualizat iar intervenția care se
realizează vizează atât beneficiarii direcți cât și cei indirecți: ,,După părerea mea un asistent
social, ca să fie eficient și să aibă în care stesul să nu îl macine, trebuie să lucreze cu
aproximativ 20 -30 de c azuri. Așa poți să te ocupi de fiecare în parte, să mergi pe teren, să faci
și documntația necesară… dacă ar fi numai astea de făcut ”(S5, 1, stat).
Pe lângă numărul mare de cazuri avute în resposabilitate, asistenții sociali au și un
program încărcat de sarcini care cuprind atât activități realizate la sediul instituției cât și activități
care presum deplasarea pe teren. Programul subiecțiilor, indiferent de tipul instituției, este de 8
ore/zi cu posibilitatea de prelungire în cazu l unor situații care cer acest lucru: ,,Se lucrează în
program normal 8 ore/zi, deși, în situații de urgență, se poate sta și peste progr am până la
soluționarea cazului ”(S6,1,stat). Acest program este prevăzut și în legislația aferentă
,,repartizarea timpului de muncă în cadrul săptă manii este, de regulă, uniformă , de 8 o re pe zi
timp de 5 zile, cu două zile de repaus ” (Legea 53/2003,art.110). Deși programul ar trebui prelugit
doar în situații excepționale, asistenții sociali sunt nevoiți de multe ori să stea după program
pentru a reușii să îți îndeplinescă atribuțiile :,,De multe ori stau după program pentru că în
profesia asta mereu există ceva urgent de realizat care n u poate fi lăsat pe o altă zi ” (S1, 1,
privat) .
Având în vedere volum ul mare de muncă, asistenții sociali dezvoltă anumite strategii
pentru a avea o intervenție eficientă. Pentru a putea să facă față sarcinilor de serviciu asistenții
sociali își planifică riguros activitățile zilnice, acordând prioritate urgențelor și demer surilor care
au termen limită:,, Eu am realizat un sistem de îndosariere al urgențelor pe care le denumesc
cât mai hazliu cât să îmi atragă atenția, fiecare asistent social probabil îți dezvoltă un astfel de
sistem de rezolvare a problemelor” (S2, 2, privat ).

70
Dificutăți există mai ales în cazul asistenților sociali începători care nu știu cum să își
organizeze bine munca și cum să facă față diverselor sarcini. Deși la început ei sunt îndrumați de
o persoană cu experiență, ei nu reuș esc să acumuleze într -un timp scurt deprinderi care necesită
ani de experiență. Acest aspect este subliniat de M. Roth și A. Rebeleanu (2007,p.14) care
consideră că ,,modul în care persoanele cu experiență își organizează munca și își stabilesc
prioritățile diferă de cel al asist enților sociali debutanți care se pierd uneori în detalii, nu reușesc
să identifice aspectele esenți ale și au o intervenție haotică ”:,,Eu la început îmi făcem diferite
scheme de pe care să învâț, prin care să îmi stabilesc care sunt urgențele…mi -a fost g reu la
început. Și acum mai am multe de învăț însă treptat o să dobândesc cunoștințele necesare ”(S1,
1, privat) .
Pe lângă dificultățile prezentate mai sus, în execitarea profesiei, mulți asistenți sociali
întâmpină și alte provăcări și limite ale căror su rsă diferă de la caz la caz. Întrebați care ar fi
principalele limite care apar în intervenție, subiecții au prezentat o varietate de dificultăți cu care
se confruntă, pe care le voi prezenta în paginile următoare.
Activitatea asistenților sociali este gh idată de legislația în domeniu care deși are scopul
clarificării intervenției și legalizării acțiunilor specialiștilor uneori chiar acesta poate reprezenta o
limită în exercitarea profesiei. Asistenții sociali consideră că în unele cazuri legislația nu est e în
conformitate cu realitatea de pe teren iar unele proceduri mai mult îngreunează intervenția decât
să o simplifice. Există de asemenea unele limte care ar putea să se înscrie într -un singur cuvânt
,,birocrație”. Birocrația este prezentă în sistemul de asistență socială și îngreunează mult
activitatea asistenților sociali, ei fiind obligați să se supună ei (Moraru, 2014, p.31). Subiecții
vorbesc de o legislație care face dificil procesul de acordare a ajutorului și implementare a
serviciilor datorită num ărului mare de hârtii care trebuiesc completate până să se primească un
rezultat și datorită perioadei foarte mari de timp de la evaluarea cazului până la intervenția
propriu -zisă: ,,Trebuie completată o cantitate enormă de instrumente de lucru, care cupri nd
același lucru… mi se pare absurd , pentru că lucrurile acestea îți consumă timp iar oamenii au
nevoie de mine ca om, nu îi interesează dac ă eu am completat 100 de hârtii ”(S2, 2, privat) .
Pentru exercitarea profesiei sale, asistentul social are nevoie de resurse materiale care să
îi permită o intervenție eficientă. Unele dintre aceste resurse lipsesc și astfel asistentul social se
află uneori în imposibilitatea de a ajuta. Asistentul social are nevoie de resurse care să îi permită
să intervină în timp util pe teren dar și de resurse destinate beneficiarului pe care îl are în

71
responsabilitatea sa: ,,Este foar te greu pentru că nu există un mijloc de transport pus la
dispoziție de către instituție…lipsa acestuia întârzie intervenția mea și în plus sunt ob ligată să
suport frigul, ploaia, v ântul atunci când merg pe teren ” (S7, 10, stat). De asemenea legat de
condițiile de muncă ale asistențiilor sociali, aceștia au amintit în cadrul interviurilor problema
legată de lipsa spațiului personal pentru desfășurare a activității. În cadrul instituțiilor, mai ales
cele de stat, asistenții sociali au birouri comune cu încă trei -cinci oameni și întâmpină diverse
dificultăți în realizarea atribuțiilor și în păstrarea unui anumit spațiu dedicat documentației și
lucrurilor personale: ,,Am biroul comun cu încă patru persoane și e foarte greu pentru că nu
am spațiul suficient, ne amestecăm uneori dosarele din grabă și apoi ne agităm să le
găsim…lucruri de genul acesta. Să nu mai amintim că trebuie să ne programăm fiecare cu m și
unde realizăm întâlnirile cu benefici arii…” (S8, 18, stat) . Deși asistentul social are dreptul la
condiții minime care să îi permită o bună desfășurare a activităților, de multe ori asistenții sociali
trebuie ,,să realizeze consilierea beneficiarului pe holurile instituțiilor sau în locuri publice”
(Runcan, Sirotenco, 2006, p. 91).
Tot în sfera lipsei resurselor intră și finanțarea deficitară a serviciilor care îi face uneori
pe asistenții sociali să se simtă inutili pentru că nu pot face nimic să aj ute persoana aflată în
nevoie: ,,Nu știu dacă se leagă de ce m -ai întrebat însă o problemă este finanțarea deficitară a
întregului sistem de asistență socială pentru că îl vezi pe omul din fața ta că are o problemă
însă nu ai cum să îl ajuți pe ntru că nu a i resursele necesare ” (S5, 1, stat). Au existat situații
când unii asistenți sociali se foloseau de propriile resurse pentru a oferi un ajutor de minim de
urgență beneficiariilor, acest lucru dovedind vocația și dăruirea de care dau dovadă unii asistenți
sociali :,,Au fost situații în care le -am cumpărat din banii noștri scutece bâtrânilor…am strâns
mână de la mână de la fiecare membru al fundației” (S3, 11, privat) .
Unele din problemele financiare prezentate se întâlnesc atât în sistemul de stat cât și î n
sistemul privat însă subiecții din instituțiile guvernamentale reclamă prezența unor mai multe
dificultăți legate de condițiile de exercitare a profesiei comparativ cu cei din mediul non –
guvernamental.
Dacă privim din altă perspectivă, putem observa că asistenții sociali se supun benevol
unor riscuri atunci când intervin pe teren. Subiecții recunosc aceste riscuri ca pe niște limite ale
profesiei, întrucât există unele situații când datorită acestora ei nu pot să intervină deoarece în
unele cazuri le es te pusă în pericol siguranța propriei persoane. Subiecții amintesc de mai multe

72
pericole la care se supun zi de zi în activitatea lor, acestea având surse diferite. Asistenții sociali
pot întâlni în intervenție oameni conflictuali, care pot fi beneficiarii , familia sau persoane din
contextul social al acestora: ,,Intri în casa unui om pentru care tu ești străin și el la fel pentru
tine…nu știi la ce să te aștepți, poți avea parte de oameni în stare de ebrietate, oameni agresivi,
oameni bolnavi psihic. Mereu este o aventură când trebuie să merg în evaluare la un nou
beneficiar pentru că nu știu ce o să găsesc acolo ” (S7, 10, stat).
De asemenea, asistenții sociali pot intra în contact cu diferiți oameni care au boli
contagioase, cu purtători de diferiți par aziți iar acest lucru le poate pune în pericol sănătatea : ,,ca
asistent social poți să fii predispus să iei boli transmisibile, păduchi, purici…trebuie să încerci
să te ferești cât de mult posibil” (S1, 1, privat). Alte situații riscante pot fi reprezent ate de zona în
care locuiește beneficiarul, asistentul social fiind nevoit să se deplaseze în zone periculoase de la
periferia orașului, zone pe care asistentul social poate nu le cunoaște și nu poate să premediteze
pericolul la care se poate expune :,,poț i merge în zone care sunt în sine periculoase, poți f i
mușcat de câini, agresat de oa menii străzii”(S5, 1, stat) .
Aceste riscuri sunt confirmate și de psihologul intervievat acesta considerând că
asistentul social este pus zilnic în pericol atunci când ef ectuează munca de teren, mai ales în
cazuri care sunt noi și despre care nu se cunosc foarte multe informații :,,Colega mea se ocup ă cu
evaluarea inițială a cazului și mă gândesc că de multe ori este periculos pentru că nu știi peste
cine dai atunci când me rgi pe teren, nu știi posibilul beneficiar, nu știi familia acestuia…este o
provocare mare ”(S9, 3, privat) .
Riscurile în intervenție sunt nenumărate iar asistentul social în cele mai multe cazuri
intervine singur datorită lipsei de personal din sistem. Putem să spunem că intervenția pe teren
reprezintă o aventură pentru asistentul social care uneori își pune în pericol siguranța personală
pentru a putea ajuta o persoană în nevoie (Schimidt, 2007, p. 71).
După cum putem observa, asistentul social întâlne ște în lucrul cu beneficiarul o paletă
largă de provocări și limite, a căror sursă este reprezentată chiar de beneficiari, apoi de sistemul
național de asistență socială și nu în ultimul rând de la societatea în ansamblu.
În contextul unei profesii care presupune posibilitatea apariției unei multitudini de situații
dificile asistentul social este predispus apariției fenomenului de epuizare profesională sau cum
este cunoscut în literatura de specialitate ,,starea de burn -out”. Epuizarea profesională este u n
fenomen recunoscut și studiat în literatura de specialitate întrucât aceasta are implicații atât

73
asupra asistenților sociali, a beneficiarilor acestuia cât și asupra organizației/instituției în
ansamblu (Goian, 2004, p.73). Asistenții sociali recunosc ex istența apariției stresului profesional
și îl definesc ca fiind o reacție la prea mulți factori stresanți: ,,Epuizarea profesională este un
moment în care pur și simplu simți că nu mai poți pentru că se adună foarte multe lucruri
care îți cauzează stres și cedezi psihic ”(S7, 10, stat). Modul în care subiecții percep acest
fenomen se regăsește într -o oarecare măsură în definiția dată de Jerry Edelwich ( apud Goian,
2004, p. 74) potrivit căreia ,,fenomenul de epuizare profesională poate fi co nsiderată o disfu cție
inerentă a situației muncii care cuprinde un dezechilibru între resursele individuale și
organizaționale întâlnite de exigențele muncii în ră spunsurile de natură emoțională , oboseală.”
Toți asistenții sociali au vorbit despre apariția în cariera lor a cel puțin unui episod de
epuizare profesională, indiferent de tipul instituției sau de anii de vechime. Am putut observa
din răspunsurile lor că aceștia au trecut prin toate etapele necesare astfel încât să apară stresul
profesional: entuziasm, stagnare , frustrare, apatie (Bărbat, 2004, p. 68): ,,O astfel de stare de
epuizare profesională a fost când a trebuit să rămân singură responsabilă de centru, la
început m -am bucurat pentru că m -am gândit că o să pot să demonstrez șefei mele cât de
capabilă sunt. Însă având atât de multe responsabilități: de luat noi cazuri în evidență, de a
asigura serviciile pentru cele deja cazate, adrese către primărie, monitorizarea celor decazate
și multe alte…pur și simplu am cedat. M -am transformat într -un om frustra t și nu am mai
făcut nimic bine ”(S1, 1, privat) .
Cauzele epuizării profesionale se regăsesc în dificultățile prezentate până acum în cadrul
interpretării, acestea putând fi legate de: ore multe de muncă, birocrație, beneficiari ostili, condiți
neadecvate de mu ncă, număr exagerat de cazuri, lipsa comunicării cu colegii, cu supervizorul,
lipsa salarizării adecvate, lipsa pregătirii profesionale.
Principalele simptome caracteristice epuizării profesionale, enumerate de către subiecții
intervievați apar la nivelul : sentimentelor, corporal, viață personală, relațiilor cu colegii, la
nivelul muncii. Fenomenul de epuizare afectează negativ toate aceste nivele: ,,Dator ită fap tului
că nu am știut să gestionez anumite situații am ajuns o dată într -o stare în care eram pr af atât
de plan personal cât și la muncă pentru că nu mai reușeam să comunic nici cu familia,
prietenii dar nici l a muncă nu mai dădeam randament ”(S8, 18, stat).
Ca și modalități de depășire a acestor momente de epuizare profesională, asistenții sociali
au aplicat diferite metode printre care: un scurt concediu, gândire pozitivă, solicitarea sprijinului

74
echipei de muncă, managmentul timpului, astfel încât să poată fi integrate în programul zilnic și
momente de relaxare, schimbarea evenimentelor care produ c stres: ,, Ce am făcut ca să nu mai
fiu în situația respectivă? Foarte simplu, un mic concediu urmat apoi de o regândire a
programului astfel încât să am timp să mă relaxez mai mult și am încercat să mă implic cât
mai mult în activitățile e xtracuriculare a le organizației ”(S4, 12, privat) .
Am putut observa prin intermediul interviurilor că epuizarea profesională apare indiferent
de vechimea în muncă, asistenții sociali începători fiind predispuși la apariția acestui fenomen
datorită lipsei de experiență și datorită faptului că nu au încă dezvoltate deprinderile necesare
pentru a face față situațiilor stresante. Atunci când se angajează, unii tineri au așteptări nerealiste,
nu știu foarte bine în ce costă munca lor iar atunci când iau contact direct cu reali tatea din sistem
se pot simți incompetenți și demotivați (Goian, 2004, p. 75). Acest lucru este prezent mai ales în
cazul tinerilor care nu au făcut practică sau voluntariat, nu au luat contactul cu mediul de muncă
astfel decalajul dintre teoria învățată î n facultate și realitate poate determina apariția unor
probleme legate de adapatrea la locul de muncă: ,,Chiar când m -am angajat am avut un astfel
de moment pentru că atunci când ești absolvent ai niște imagini greșite asupra a ceea ce
înseamnă profesia de asistent social și practic, te lovești de realitate care uneori te poate face
să renunți…am avut colegi care au renunțat după primele săptămâni ”(S6, 1, stat).
Pentru că asistența socială este o profesie care presupune zilnic cazuri sociale dificile,
unele dintre ele chiar de neînchipuit, am dorit să indentific gradul în care cazurile întâlnite la
locul de muncă le afectează viața profesională a subiecțiilor. Aici, am identificat diferențe majore
între asistenții sociali proaspăt angajați și asistenții sociali cu vechime vastă în domeniu.
Asistenții sociali începători sunt afectați profund de cazurile cu care lucrează, își folosesc
timpul personal pentru a rezolva unele sarcini de serviciu iar impactul profesional afectează
echilibrul vieții zilnice al subiecțiilor :,,Să știi că pe mine mă afectează însă destul de mult
cazurile de la servici, sunt cazuri în care mă trezesc seara și mă gândesc la situația
beneficirilor, mă gândesc cum aș putea să îi ajut mai mult și îmi este frică ca nu cumva unul
din pers oanele drag i mie să treacă prin ce trec ei ”(S5, 1, stat). De asemenea, am remarcat
faptul că modul de adaptare al asistențiilor sociali la situațiile dificile cu care lucrează depinde de
personalitatea fiecărui specialist în parte, sunt asistenți sociali care reușesc destul de rapid să
depășească impactul emoțional inițial și sunt și asistenți sociali care se adaptează greu sau deloc
la co ndițiile profesiei: ,,Mi-a fost greu la început…și acum îmi amintesc prima anchetă socială

75
făcută însă m -am adaptat pentru că dacă nu o faci ajungi să îți plângi de milă și nu e ok însă
depinde de caracter ”(S1, 1, privat) .
Asistenții sociali cu mai multă experiență au deja dezvoltată o anumită capacitate de
adaptare prin care fac față cazurilor dificile pe care le înt âlnesc la serviciu. O dată cu creșterea
experienței, asistenții sociali percep persoana în nevoie ca pe propriul client pe care trebuie să îl
ajute doar prin acțiuni strict profesionale: ,, La începutul carierei eram foarte afectată de
problemele întâlnite pe teren dar în timp cred că am dobândit o anumită imunitate în acest
sens. Întradevăr sunt și acum cazuri care mă emoționează dar încerc să văd omul din fața mea
ca o persoană normală care are nevoie de ajutor, atât ”(S3, 11, privat) .
Fiecare asistent soc ial încearcă să nu se implice emoțional în cazurile pe care le are de
rezolvat, el învață treptat să se detașeze și să separe viața profesională de viața de familie și să fie
atât un sprijin pentru familia lui cât și pentru beneficiari : ,,Eu am o mantie p e care o iau pe
mine când plec la servici și pe care o dau jos când plec de la servici. Se întâmplă sa fiu sunată
și în timpul liber când apar anumite prob leme..dar păstrăm mantia, mereu ”(S2, 2, privat) .
Am putut observa prin analizarea acestei teme că a sistentul social are o muncă complexă
cu beneficiarul care aduce o serie de provocări și limite zilnice. Prin intervenția lui, asistentul
social trebuie să facă față atât dificultăților care vin din partea grupului țintă al serviciului cât și
din partea si stemului. Toate aceste dificultăți se pot cumula și pot avea implicații negative atât
asupra asistentului social, asupra beneficiarilor cât și asupra instituției în ansamblu. Pentru a face
față acestor dificultăți, asistentul social trebuie să se adapteze la condițiile de muncă și să separe
viața profesională de viața personală.
d) Opiniile asistenților sociali cu privire la dezvoltarea profesională în domeniu;
Profesia de asistent social cere o înaltă calificare, specialiștii trebuid să aibă un a nsamblu
de deprinderi, cunoștințe, valori și principii care să le ghideze activitatea. Acest profil de
competențe poate fi obținut numai printr -o formare profesională inițială și continuă a
practicantului care să îi ofere posibilitatea de a acorda servicii de calitate beneficiarilor săi.
Formarea profesională inițială și apoi pe domenii stricte se realizează prin intermediul
studiilor de licență și de masterat în cadrul învățământului superior atât de stat cât și particular, în
urma cărora se urmărește dob ândirea competențelor profesionale minime necesare pentru accesul
în profesie (Neamțu, 2007, p. 140).

76
În ceea ce privește acest tip de formare, trebuie să subliniez faptul că toți asistenții sociali
intervievați au studii superioare în domeniul asistenței sociale, forma de învățământ zi, realizate
într-o universitate de stat. Subiecții, apreciază formarea inițială ca fiind extrem de importantă
întrucât în cadrul acesteia au obținut informațiile teoretice de bază fără de care nu s -ar fi putut
descurca la lo cul de muncă :,,Pe mine m -au ajutat informațiile pe care le -am obținut în
facultate, cine spune că nu are nici -o treabă teoria cu practica nu știe despre ce vorbește, toate
se leagă…dacă nu știi legislația, metodologia, instrumentele de lucru nu poți să
profesezi.” (S5,1,stat)
Deși toți asistenții sociali intervievați acordă o importanță deosebită formării inițiale,
unii dintre ei consideră că ar trebui îmbunătățite programele de studii întrucât nu acoperă
suficient cerințele de formare practică: ,,Este importantă pregătirea inițială însă cred că
universitățile ar trebui să se axeze mai mult pe practică pentru că așa îți poți dezvolta
abilitățile…exersând. Ar trebui să se realizeze module de practică care să permită studenților
să participe mai mul t la activitățile instituțiilor de profil din domeniu ”(S7, 10, stat).
Legat de formarea profesională continuă, asistenții sociali consideră că aceasta este
modalitatea prin care un specialist se poate perfecționa și poate deveni mai bun în domeniul său.
Impo rtanța acestui tip de formare este recunoscut și de către M. Lantrin (2004, p. 290) care
consideră pregătirea continuă ca fiind ,, un instrument indispensabil atât pentru profesioniști cât și
pentru angajatori întrucât prin acesta se poate susține adaptabil itatea angaj ațiilor la situațiile
complexe și valorizează competențele individuale și colective.” Subiecții înțeleg prin formarea
continuă atât documentarea/studiul individual al specialistului cât și programele de formare
continuă la care poate participa :,,Eu ca să mă dezvolt profesional citesc mult în domeniu și
particip la diferite evenimente care să mă ajute să cunosc mai multe în domeniul meu de
activitate ”(S1, 1, privat) .
Asistenții sociali intervievați participă la evenimente și cursuri de formare oferite atât de
instituția în care își desfășoară activitatea cât și de C .N.A.S.R. datorită statutului de membri pe
care îl au în cadrul acestuia. Dreptul de a benficia de aceste cursuri și programe este stipulat și în
Legea 292/2011 (art. 126) prin care ,,autoritățile administrației publice centrale și locale, precum
și furnizorii de serv icii sociale publici și privați au obligația de a promova, facilita și asigura
personalului programe de formare profesională, precum și programe de instruire specifică.”

77
Subiecții din instituțiile de stat întâmpină uneori dificultăți în accesarea unor programe de
formare continuă. Aceștia beneficiază în mod normal de diferite cursuri însă datorită fondurilor
scăzute în acest sector, repartizarea fiecărui angajat în parte pentru un anumit program necesită o
perioadă destul de lungă de timp, unii asistenți sociali fiind nevoiți să își plătească cursuri din
banii proprii întrucât cele oferite sunt relativ puține: ,,Noi în fiecare an dăm o listă cu ce cursuri
vrem să facem iar în funcție de fonduri putem să beneficiem de ele, însă instituția noastră nu
poate să acopere cerințele noastre și astfel se desfășoară destul de puține. Uneori trebuie să le
plătim și cel mai ieftin este 300 de lei ” (S7, 10, stat) .
Asistenții sociali d in organizațiile non -guvernamentale participă și ei la diferite cursuri și
programe de formare continuă, multe dintre ele fiind oferite de către organizația în care își
desfășoară activitatea. Aceștia beneficiază, comparativ cu mediul de stat de mai multe posibilități
de dezvoltare profesională :,, Cursuri în sine de formare au fost multe, unele organizate chiar
de organizația mea, altele de către alte organizații care au fost decontate…numărul exact nu îl
mai știu pentru că de doi ani tot merg, oricum par ticip lunar la câte un curs pentru că am
posibilitatea asta dar și pentru că îmi doresc să învăț” (S2, 2, privat) . Și asistenții sociali din
mediul privat mai întâmpină dificultăți în accesarea diferitelor programe, însă comparativ cu
mediul de stat, angaja ții beneficiază de mai multe posibilități de dezvoltare profesională. Acest
lucru este confirmat de psihologul intervievat care consideră că asistentul social din organizația
în care își desfășoară activitatea beneficiază de programe care să îi asigure for marea continuă :
,,Colega mea merge des la programe ca și noi de altfel, aici putem să spunem că suntem
norocoși ”(S9, 3, privat).
Asistenții sociali participă la diverse programe/cursuri de formare continuă, pe care le
aleg în funcție de atribuțiile pe car e le au la locul de muncă dar și în funcție de planurile lor
pentru viitor, astfel ei pot opta atât pentru cursuri care țin doar de domeniul lor de activitate cât și
programe de formare care au în vedere tematici ce nu țin neapărat de fișa postului lor.
Am observat prin intermediul interviurilor o motivație mai mare a asistenților sociali
începători de a participa la programele și evenimentele de formare profesională comparativ cu
persoanele cu mai multă experiență în domeniu. Începătorii sunt dornici să î nvețe și să se
perfecționeze: ,,De când m -am angajat numai la cursuri merg, îmi place tare mult să învăț și
vreau să fiu din ce în ce mai bună în acest domeniu ”(S1, 1, privat) .

78
Limitele în ceea ce privește accesibilitatea la diferite programe, cursuri, întâlniri de
formare continuă au două surse diferite. Pe de o parte sunt sursele ce vin din partea sistemului
caracterizat prin lipsa fondurilor necesare, dificultatea de a lipsi de la serviciu (,,poate că este un
program foarte bun la Cluj spre exemplu da r nu poți să pleci două săptămâni și să lași așa
munca ta” -S2, 2, privat ) iar pe de altă parte sunt limite personale care se referă la motivația
scăzută, lipsa resurselor financiare necesare pentru a urma un program plătit, motive personale
care nu permit deplasarea (,,este cam greu să merg acum pentru că am copil mic și nu prea îmi
permit să îl las cu cineva o perioada de timp ”-S7, 10, stat). Unele din limitele idetificate de
asistenții sociali se regăsesc și în literatura de specialitate, D. Arpinte (201 5, p. 21) considerând
că deși în momentul actual este recunoscut dreptul asistenților sociali la formare profesională
continuă încă mai există probleme legate de lipsa resurselor dar și datorită unei o lips e de interes
a angajațiilor în a se perfecționa.
Indiferent de tipul instituției, tipurile de cursuri urmate sau frecvența acestora, asistenții
sociali consideră că acestea au avut un impact pozitiv asupra carierei lor. Prin intermediul acestor
activități asistenții sociali și -au dezvoltat noi abilități, au cunoscut noi profesioniști, au descoprit
noi informații, noi modalități de acțiune, noi schimbări legislative și politice sociale :,,M-au
ajutat să mă dezvolt profesional, personal și au reprezentat o activitate relaxantă care m-a scos
din rutina servi ciului ” (S3, 11, privat) .
În vederea recunoașterii competențelor și meritelor asistenților sociali, CNASR -ul ca
reprezentat al corpului asistenților sociali din România a impus patru trepte de competență
profesionale disticte. Aceste trepte sunt: debutan t, practician, specialist și principal (Sălăjeanu,
2010, p. 76).
Întrucât treptele constituie o modalitate de formare continuă și reprezintă singurul mod de
recunoaștere a competențelor asistenților sociali, am fost interesată să identific modul în care
asistenții sociali percep acest sistem. Subiecții intervievați se impart în două trepte: patru
asistenți sociali practicanți și patru asistenți sociali principali.
În ceea ce privește modul în care asistenții sociali intervievați percep treptele de
compet ență profesională, părerile subiecțiilor diferă, existând opinii contradictorii și între
membrii aceleiași organizații/instutuții. O parte din asistenți sociali consideră că treptele
profesionale reflectă propria comptență și că ele sunt importante pentru că fac departajarea într –
un asistent social începător și unul cu vastă experiență în domeniu, oferindu -i anumite beneficii

79
(unele instituții) și recunoștință celui din urmă : ,,Ele sunt simbolice pentru că fac o delimitare a
unui asistent social intrat rece nt pe piața muncii și un asistent social cu mai multă experiență ,
te impu lsionează să îți dorești să promovezi și au duc la o mică creștere a salariului ”(S6 , 1,
stat).
Pe de altă parte, unii subiecți sunt de părere că treptele de competență nu sunt un ind icator al
competenței sau al profesionalismului iar ceea ce contează sunt rezultatele obținute și impactul
asupra grupului țintă: ,,Nu vă d o necesitate obținerea unor trepte atât timp cât tu, ca
profesionist, te afli într -o continnuă dezvoltare prin faptul că mereu trebuie să -ți reactualizezi
informațiile d in domeniul social. ”(S7, 10, stat).
Am putut observa că deși asistenții sociali din domeniul public au anumite beneficii în
urma utilizării acestor trepte întrucât se reflectă în vechime și grila de sala rizare, unii din
asistenții sociali din aceste instituții nu consideră că acestea ar fi utile în cadrul profesiei. Păreri
contradictorii s -au înregistrat și în mediul privat indiferent de treapta de competență a
subiecțiilor.
În vederea eficientizării act ivității asistenților sociali, a profesionalizării și totodată a
dezvoltării profesionale a acestora au fost create standardele profesionale. Prin intermediul
acestora se poate realiza evaluarea și monitorizarea sistemului și implicit a specialistului avân d
în vedere respectarea unor condiții clare în ceea ce privește claritatea și competența socială
(Zamfir, 2006, p. 13).
Modul în care asistenții sociali percep rolul standardelor în perfecționarea activității lor
apare din nou în contradictoriu. Pe de o p arte, avem asistenții sociali care consideră că aceste
standarde nu sunt folositoare întrucât fiecare asistent social știe cum anume să își organizeze
intervenția: ,,Intervenția nu ar trebui să fie condiționată de un anumit standard întrucât de
multe ori e le nu sunt adaptate nevoilor din teren și nu reflectă calitatea acesteia.” (S2, 2,
privat)
În contradictoriu cu aceștia, există și alți asistenți sociali care susțin că standardele profesionale
au un rol important pentru că asigură îndeplinirea calității s erviciilor, în felul acesta asistentul
social poate dovedi că a intervenit eficient: ,,Ele au rolul lor pentru că dacă te folosești de ele
știi că ai fost corect conform legii.” (S4, 12, privat). Acest aspect este menționat și de D. Arpinte
(2015, p. 19) care consideră că aplicarea standardelor reprezintă un mod prin care asistenții
sociali dovedesc că acționează cu profesionalism și intervenția lor este una eficientă .

80
În funcție de diferiți factori, în dezvoltarea sa profesională asistentul social poate a junge
la un moment dat să fie autonom. Subiecții percep autonomia ca fiind ,,posibilitatea de a lua
decizii singur în anumite cazuri și a stfel de a avea o anumită indep endență în raport cu
superiorii ”(S4, 12, privat). Modul în care asistenții sociali perc ep autonomia se regăsește în
definiția dată de D. Tompea (2011, p. 406) conform căreia autonomia reprezintă capacitatea de a
acționa lib er iar acest lucru le permite asistenților sociali să aibă o proprie orientare în actul
profesional, să aibă un nivel re dus de supervizare, să li se acorde responsabilitate în ceea ce
privește acordarea serviciilor dar și a timpului efectiv de lucru.
Din interviurile realizate, am putut observa faptul că gradul de autonomie al subiecțiilor
depinde de specificul instituție i în care acesta este angajat. Astfel în organizațiile non –
guvernamentale, subiecții î mbină supervizarea cu autonomia :,,În general în organizația în care
lucrez sunt o persoană autonomă, în sensul în care șefa îmi oferă posibilitatea de a decide în
ceea ce privește munca mea însă în chestiunile importante ne s fătuim astfel încât decizia să fie
luată în comun ”(S2, 2, privat) .
Această imagine a autonomiei din mediul non -guvernamental este reflectată și de către
psihologul intervievat care consideră că în org anizația în care lucrează, asistentul social are o
anumită libertate de a decide însă el este supravegheat de șefă atunci când trebuie luate unele
hotărâri importante : ,,Toți angajații din organizație avem o oarecare autonomie pentru că ni se
dă posibilita tea să decidem în cazurile ce ne privesc în sensul în care nimeni nu decide pentru
noi, însă suntem și supervizați ca deciziile noastre să fie eficiente ”(S9, 3 , privat) .
În mediul guvernamental, subiecțiilor le este uneori îngrădită libertatea de a lua d ecizii în
ceea ce privește munca lor iar acest lucru afectează calitatea serviciilor: ,,Trebuie ca asistent
social să ai posibilitatea să iei propriile decizii pentru că tu lucrezi la caz și știi cel mai bine ce
trebuie exact să faci…însă uneori ești obliga t să intervii în funcție de ce spune șeful pentru că
el decide” (S5, 1 , stat).
Se poate observa că asistentul social nu are un grad suficient de ridicat al autonomiei
profesionale, uneori acestă libertate de a alege este chiar inexistentă, deși pentru a p utea acționa
eficient el are nevoie de multe ori de o anumită independență profesională. Lucrul acesta este
greu de realizat, indiferent cât de permisibil și înțelegător ar fi managerul instituției, pentru că,
din păcate, trăim într -o țară în care pentru a acționa asistentul social trebuie să se lovească de un
întreg lanț al birocrației (Manea, 2007, p. 91).

81
Legat de dezvoltarea carierei am fost interesată să identific planurile profesionale pe care
asistenții sociali doresc să le pună în practică în viito r. Ceea ce am putut observa prin intermediul
interviurilor legat de acest aspect , a fost faptul că toți subiecții își doresc să lucreze în domeniul
asistenței sociale și nu au în vedere o reorietare profesională: ,,Îmi doresc să rămân tot în
domeniul asost enței sociale, nu mă v ăd să fac altceva ”(S2, 2, privat) .
În urma răspunsurilor primite, am putut observa trei tipuri de subiecți și anume: subiecți
care își doresc să rămână în instituția actuală, subiecți care doresc angajarea într -o altă instituție
și subiecți care doresc să rămână în instituția actuală, păstrând de asemenea și actualul loc de
muncă. În primul caz, asistenții sociali își doresc să rămână în organizația/instituția actuală însă
au în vedere posibilitatea avansării, a schimbării departamen tului în care lucrează cu altul ,,Îmi
doresc să avansez la actualul loc de muncă și de ce nu să lucrez în alt departament…aș vrea să
lucrez cu mai multe categorii de beneficia ri și astfel să învăț mai multe ”(S6, 1, stat) .
De asemenea, unele răspunsuri a u dovedit dorința subiecțiilor de a schimba
instituția/organizația în care își desfășoară activitatea și de asemenea posibilitatea exercitării
profesiei într -o altă țară : ,,Sincer nu mă văd tot în acest loc de muncă, bineînțeles vreau să
lucrez în continua re în sistem însă aș vrea să activez pe viitor într -un ONG sau…m -am gândit
și la posibilitatea de a mă anga ja ca asistent social în Anglia ”(S5, 1, stat).
Ultima categorie este reprezentată de asistenții sociali care își doresc păstrarea actualului
loc de muncă, nu au în vedere promovarea sau o altă formă de dezvoltare în carieră. Ei sunt
mulțumiți cu actualul loc de muncă și urmăresc doar eficiența intervenției proprii: ,,Vreau să am
cât mai multe cazuri rezolvate, să îmi îmbunătățesc cunoștințele, compe tența, modul de
intervenție…fără să urmăresc o anumi tă carieră în asistența socială ”(S8, 18, stat).
După cum putem observa, asistenții sociali întâmpină anumite limite și provocări în
dezvoltarea profesională, întrucât în unele cazuri el nu are îndeplin ite condițiile care să îi permită
să se perfecționeze în acest domeniu și să fie din ce în ce mai bun la locul de muncă.
e) Percepții cu privire la motivarea exercitării profesiei de asistent social;
Întrucât pentru a exercita o profesie este nevoie de motivație, am ales să abordez și acest
subiect în cadrul interviurilor pentru a vedea care sunt principalele surse de motivație în ceea ce
privește actualul loc de muncă precum și provocările și limitele care pot apărea în acest domeniu.

82
Motivația în muncă este o stare internă care determină angajat ul să cheltuie efort și
energie pentru realizarea obiectivelor organizaționale, în același timp atingându -și și propriile
obiective (Constantinescu, 2004, p. 197).
Motivația este percepută de către subiecți i intervievați ca fiind un aspect extrem de
important în exercitarea profesiei fără de care nu ar putea să ducă la sfârșit activitățile propuse:
,,Orice profesionist trebuie să fie motivat, motivația este motorul fără de care nu poți să
funcționezi ” (S4, 12, privat) .
Din răspunsurile oferite de către asistenții sociali, reiese faptul că toți subiecții sunt
motivați însă sursa acestei motivări diferă de la un angajat la altul. Subiecții consideră că forma
de motivație care primează în exercitarea acestei pr ofesii este cea intrinsecă întrucât dorința de a
profesa izvorăște din însuși conținutul muncii, iar activitatea la locul de muncă nu apare ca un
mijloc de dobândire a unor beneficii, ci este un scop, o valoare care îi mobilizează :,,Noi suntem
motivați de numărul de cazuri rezolvate…este o meserie în care trebuie să pui suflet și pe care
nu o faci pentru bani întrucât atunci când intri în contact cu oameni care au nevoie de
ajutorul tău trebuie să gândești dezinteresat” (S8, 18, stat).
Existența acestui t ip de motivație este confirmat și de psihologul intervievat care
consideră că asistentul social din organizația în care lucrează are la bază o puternică motivație
intrinsecă: ,,Nu poți să faci o meserie care presupune contactul cu oamenii dacă nu ai o
motivație interioară, atât eu cât și asistentul social ne place ceea ce facem și de asta suntem
motivați ”(S9, 3, privat).
De asemenea, am identificat în cadrul interviurilor o formă de auto -motivare a
subiecților, ei își doresc să obțină noi informații, să de vină cât mai buni în domeniu iar acest
lucru îi impulsionează la locul de muncă: ,,Sunt motivată pentru că îmi doresc să învăț cât mai
multe în acest domeniu, pentru mine motivația înseamnă mai mult creșterea cunoștințelor și
dobândirea abilităților care s ă mă ajute la locul de muncă” (S1, 1, privat) . Acest tip de
motivație este întâlnim mai ales în cazul tinerilor angajați care își doresc să obțină experiență
profesională, sunt implicați și își doresc să obțină informații noi (Jovelin, 2004, p. 219).
Legat de motivația extrinsecă, în această paletă intră formele de valorizare pe care unii
angajați le primesc în cadrul organizației/instituției. Aceste forme sunt amintite de către subiecții
angajați în organizațiile non -guvernamentele și sunt considerate ca f iind importanți factori de
impulsionare: ,,Pe mine mă motivează foarte mult șefa mea pentru că este acel gen de om care

83
te face să îți dorești să fi mai bun și te laudă pentru fiecare acțiune pe care ai făcut -o
indiferent cât de neînsemnată ar fi ”(S2, 2, privat) .
În ceea ce privește motivația financiară, aceasta este apreciată de subiecți ca fiind
deficitară în sistemul de asistență socială deși ea are un rol extrem de important în impulsionarea
angajațiilor: ,,Motivația financiară este foarte importantă pentru că nu poți să faci muncă
voluntară toată viața însă în domeni ul noastru salariile sunt mici și pot să spun că uneori pot
fi chiar un factor demotivațional. Însă dacă faci ceea ce îți place poți să trăiești cu banuți
aceștia puțini…” (S8, 18, stat). Problema salarială este recunoscută și de către E. Zamfir (2006,
p. 25) care consideră că ,,politica salarială în domeniul asistenței sociale nu este deloc
stimulativă pentru angajații a căror muncă capătă uneori un caracter voluntar determinat de o
putern ică voință interioară.” Deși nivelul salarial este mai ridicat în sistemul privat comparativ cu
cel de stat, subiecții consideră că salariile nu sunt în conformitate cu volumul de muncă depus
zilnic pentru îndeplinirea atribuțiilor: ,,Deși avem salarii puț in mai mari decât cei din instituțiile
statului tot nu putem vorbi de o motivație financiară pentru că salariile n u sunt pe măsura
muncii noastre ”(S3, 10, privat) .
Dacă angajații nu sunt motivați, ei pot să își piardă interesul pentru locul de muncă iar î n
unele cazuri ei pot renunța chiar la acesta. Având în vedere faptul că toți subiecții sunt motivați
într-o formă sau alta am încercat să identific dacă au existat momente în care au fost profund
demotivați și modul în care au depășit aceste episoade. În acest sens, subiecții au confirmat
faptul că au trecut uneori prin momente în care și -au pierdut motivația iar acest lucru i -a afectat
atât pe plan profesional cât și personal: ,,Au existat situații în care pur și simplu am vrut să
renunț pentru că nu mai găseam nici -o motivație în ceea ce făceam…” (S7, 10, stat). Aceste
momente sunt determinate de o serie de factori demotivatori printre care se numără: politica,
administrarea și managementul organizației ; venitul angajatului (salariul ș i alte avantaje
materiale); relațiile organizatorice, impactul serviciului asupra vieț ii personale (timp liber versus
timp ocupat) .
Pentru a -și recăpăta motivația, asistenții sociali au făcut apel la propriile resurse
motivaționale dar și la sprijinul colegiilor și a famil iei. Ei au ținut cont de misiunea pe care o au
ca asistenți sociali iar îndeplinirea obiectivelor propuse la locul de muncă i -a făcut să nu renunțe
la acestă profesie: ,,Dorința de a îndeplini obiectivele indife rent de greutăți mă motivează și

84
reușesc să d epășesc momentele dificile. De asemenea am noroc de oameni minunați în jurul
meu care mereu îmi ridică moralul ” (S3, 10, privat) .
Deși asistenții sociali întâmpină diverse dificultăți în exercitarea profesiei, întrebați ce le
place la acest loc de muncă, au oferit răspunsuri care arată puternica motivație intrinsecă pe care
o au și de asemenea importanța vocației în acest domeniu. Asistenții sociali fac această meserie
pentru că vor să ajute, vor să fie un sprijin al comunității și nu sunt dominați de int erese
materiale: ,,Îmi place pentru că intri în contact cu oamenii, că ai o satisfacție atunci când îi
ajuți, indiferent cât de puțin…este o meserie care ține de latura umană în care poți să dăruiești
și din care înveți foarte multe lucruri care te ajută în viață ”(S1, 1, privat) .

f) Opinii cu privire la lecțiile învățate și sfaturile oferite altor persoane.

A fi asistent social nu este un lucru ușor pentru că presupune multă muncă și o serie de
sacrificii pe care profesionistul le face în fiecare zi. Prin exercitarea profesiei, asistentul social
învață lucruri noi zilnic, unele dintre ele reprezentând adevărate lecții de viață (Schmidt, 2007,
p.53). Pentru a evidenția mai bine experiența, provocările profesiei, precum și modul în care
acesta le -a făcu t față am făcut apel atât la lecțiile învățate de subiecții pe parcursul profesiei cât și
la sfaturile pe care le -ar putea oferi din postura lor altor persoane.
În ceea ce privește lecțiile învățate, le -am solicitat asistențiilor sociali să îmi prezinte a tât
lecțiile învațate din propria experiență cât și cele din experiența altor persoane. Referitor la
primul aspect, asistenții sociali au vorbit despre dobândirea unor moduri noi de relaționare, de
gestionare a resurselor și situațiilor dificile, abilități de ascultare activă a celuilalt, modalități noi
de dezvoltare atât personală cât și a celor din jur :,, Ce am învățat într -un an în profesia asta nu
aș fi învațat în alte profesii în 10 ani…am învățat să comunic mai bine, să depășesc situații
dificile, s ă mă dezvolt ca om, să îmi ascult aproapele, să fie empatică…și multe altele ”(S6, 1,
stat).
Referitor la lecțiile învățate de la alte persoane, asistenții sociali au subliniat prezența a
două categorii de persoane care au un impact important asupra lor: beneficiarii și specialiștii. De
la beneficiari, subiecții au învățat să aprecieze mai mult viața pe care o au, modal ități de a face
față unor situații conflictuale, tehnici de susținere a unei persoane aflate în nevoie: ,,Am învățat
de la beneficiari mul te lecți de viață dar în același timp am realizat că trebuie să mă bucur de
tot ce am în v iața mea. Niciodată nu ne oprim din învățat pentru că în profesia asta poți primi

85
o lecție de viață în fiecare zi ”(S5, 1, stat). Subiecții au învățat lucruri importa nte și de la alți
specialiști din domeniu, relațiile dezvolte cu aceștia au contribuit la formarea profesională a
asistenților sociali iar sprijinul pe care l -au primit a fost de un real ajutor: ,,La începutul carierei
mele am învățat multe lucruri de la c olegii mei, căci facultatea nu te pregătește suficient ca să
faci față vieții profesionale.”(S3, 10, privat) .
Sfaturile pe care asistenții sociali le -ar putea oferi sunt și ele împărțite pe două categorii :
sfaturi oferite altor specialiști și sfaturi pe ntru tinerii absolvenți. Referitor la sfaturile oferite
specialiștiilor, asistenții sociali își îndeamnă colegii să continue pe acest drum, să lucreze cu
profesionalism, să fie puternici și să promoveze profesia în societate: ,,Să nu renunțe ușor, să
caute mereu soluții pentru problemele sau provocările ce le întâlnesc și să nu uite că
activitatea în domeniul social este foarte complexă da r poate aduce multe satisfacții ”(S8, 18,
stat). În ceea ce privește sfaturile pentru tinerii absolvebți, ei îndrumă tin erii spre voluntariat
întrucât doar așa pot înțelege ce înseamnă profesia de asistent social. De asemenea îi îndrumă să
fie pregătiți, perseverenți și să aleagă această profesie doar dacă au o doză mare de altruism:,, În
primul rând aș vrea să vă felicit pe toți pentru că ați ales o carieră în domeniul asistenței
sociale. Doar perseverența și bunătatea vă vor ajuta să aveți zile frumoase în lucrul cu
beneficiarii voștri. Urmați -vă visele, indiferent care sunt acestea! Cu cât visați și vă doriți mai
mult cu a tât veți ajuge acolo unde vă este locul!” (S4, 12, privat) .
Am integrat și această temă în interviul meu deoarece am considerat că pentru a cunoaște
mai bine activitatea asistenților sociali este importa nt să identific atât lecțiile pe care aceștia le -au
primit de -a lungul experienței profesionale dar și sfaturile pe care ei le -ar oferi mai departe altor
persoane. De asemenea, prin abordarea acestor aspecte am înc heiat interviul cu pozitivism
identificând aspectele frumoase ale profesiei.

86
2. Beneficii le și limitele cercetării
Un prim beneficiu al lucrării de față este acela că abordează o tematică destul de puțin
studiat ă în țara noastră și as tfel poate reprezenta un impuls pentru viitoarele cercetări în acest
domeniu. Această lucrare aduce un plus de informații în ceea ce privește aprofundarea aspectelor
generale legate de profesie dar și un el ement de noutate prin intermediul cercetării efectuate în
urma căreia sunt identificate provocările și limitele întâlnite de asistenții sociali .
Un alt benefic iu poate fi legat de partea de cercetare, în care am avut un grup țintă format
din specialiști din domenii variate iar acest lucru mi -a permis să am o imagine complexă asupra
problematici studiate . Datorită criteriilor multiple de selecție am putut să înțe leg mai bine sursa
dificultăților asistenților sociali dar și diferențele care apar în modul în care aceștia își percep
locul de muncă.
În decursul cercetării am întâlnit și anumite limite. O primă limită a fost reprezentată de
timpul redus al asistențilo r sociali fapt ce a dus la oferirea de către aceștia a unor răspunsuri
scurte și neclare ceea ce a determinat reluarea unor întrebări pe parcursul interviului pentru a
obține ră spunsurile dorite. T ot datorită timpului limitat al subiecțiilor am fost nevoit ă să întrerup
interviul și să îl reiau următoarea zi.
O altă limită a fost evitarea de către persoanele intervievate a întrebărilor care care vizau
mediul organizațional și relațiile cu membrii organizației ceea ce a determinat repetarea
întrebărilor sub o altă formă în cadrul interviurilor. De asemenea, au fost situații când subiecții
au adus în discuție în timpul interviurilor unele informații irelevante fapt pentru care în anumite
cazuri a trebuit să insist și să explic de mai multe ori sensul întrebări le stabilite.
În cadrul cercetării efectuate am încercat să rezolv o parte din aceste limite astfel încât
colectarea, interpretarea datelor precum și concluziile finale să nu fie afectate.

87
3. Propunerile cercetării
Pe baza provocărilor și limitelor i dentificate în cercetare am putut dezvola o serie de
propuneri care au în vedere îmbunătățirea situației asistenților sociali din România .
O primă propunere are în vedere o acțiune mai amplă a Colegiului Național al
Asistenților Sociali care să aibă în v edere îmbunătățirea poziției sociale a asistenților sociali, a
identității profesionale a acestora, a imaginii profesiei având în vedere o promovare a profesiei la
nivel societal , dar și printre celelate pr ofesii din domeniul social.
O altă propunere vize ază creșterea numărului de asistenți sociali care lucrează în
domeniu, astfel încât să poat ă crește calitatea și nivelul serviciilor indifirent de tipul acestora sau
de categoriile de beneficiari pe care îi are în vedere. De asemenea, consider că ar trebui
îmbunătățită salarizarea astfel încât angajații să fie motivați să rămână în acest domeniu și să iși
desfășoare activitatea eficient.
Asigurarea supervizării profesionale a personalului din domeniul asistenței sociale dar nu
în sensul controlului adminis trativ ar putea reprezenta o altă recom andare. Pentru realizarea
acesteia este impor tant ca fișele șefilor de servicii să cuprind ă nu doar responsabilități
administrative (contro l, evaluare, monitorizare) ci și cele de sprijin, prevenirea stresului
profesi onal sau de dezvoltare a competențelor profesionale. De asemenea se poate apela și la o
formă de supervizare externă .
O propunere este legată și de îmbunătățirea parteneriatului public -privat prin informarea
părților cu privire la avantajele unei astfel d e colaborări. Consider că o informare corectă a
ambelor părți ar putea impulsiona o colaborare dintre cele două care să aibă în vedere o
coordonare comună a activităților și deciziilor dar și o distribuire corectă a riscurilor între
parteneri.
Investiția în formarea continuă/finanțarea participării la cursurile de formare continuă
este o altă propunere care poate îmbunătății destul de mult activitatea asistenților sociali.
Formarea continuă a asistenților sociali are un impact major asupra sistemului de as istență
socială în ansamblu ducând la creșterea calității calității serviciilor oferite în cadrul acestuia.
Propunerile prezentate sunt realizate la nivel general și au în vedere îmbunătățirea
condițiilor de exercitare a profesiei. Însă pentru o mai bună acțiune în acest domeniu se poate lua
în vedere și existența unor recomandări individualizate realizate pentru fiecare serviciu de
asistență socială.

88
Concluzii finale

Profesia de asistent social este una complexă ce presupune o paletă largă de atribuții și
responsabilități care pentru a fi îndeplinite eficient necesită din partea profesionistului un bagaj
de valori, cunoștințe și abilități pe care să și le însușească și să le folosească corespunzător în
intervenție Pentru a exercita însă această profesie, asistentul social nu trebuie doar să fie bine
pregătit din punct de vedere teoretic ci să fie capabil să facă față tuturor provocărilor și limitelor
pe care le presupune acest domeniu.
Prin intermediul acestei lucrări, am înțeles că profesia de asistent social nu este una
ușoară ci presupune o serie de dificultăți cu care asistenții socaili se confruntă zi de zi. Aceste
provocări și limite au surse diferite iar prezența unora dintre ele arată mari probleme ale
sistemului național de asistență socială.
Deși impactul muncii asistentului social se resimte în societate, o primă provocare vine
chiar din partea acesteia întrucât asistentul social nu are un statut bine delimitat iar profesia
aceasta este de multe ori confundată cu alte profesii cum ar fi cea d e asistent medical sau de
îngrijitor personal. Lipsa informațiilor la nivel societal asupra acestei profesii cre ează un
prejudiciu de imagine al asistentului social iar eforturile lui nu sunt recunoscute de către
societate.
O altă provocare a fost identif icată în stabilirea relațiilor de muncă. Asistenții sociali
apreciază diferit calitatea relațiilor cu colegii în funcție de tipul organizației în care își desfășoară
activitatea. În mediul guvernamental relațiile sunt strict profesionale și apare în unele cazuri
conflictul dintre generațiile de asistenți sociali. De asemenea relaționarea cu persoana față de
care se subordonează este relativ scăzută, contactele stabilite între cele două părți vizând doar
chestiuni profesionale.
În ceea ce privește relațiil e interorganizaționale, se poate evidenția slaba colaborare
dintre privat și public, recunoscută ca fiind o limită a intervenției atât de asistenții sociali din
mediul privat cât și de cei din mediul public. Relații deficitare care afectează activitatea
asistenților sociali sunt legate și de relațiile dintre instituțiile din mediul urban și cele din mediul
rural, colaborarea dintre cele două fiind foarte slabă. Un lucru important de remarcat este faptul
că asistenții sociali se folosesc de relațiile persona le pentru a dezvolta parteneriate și a
îmbunătății relația dintre instutuții.

89
Cele mai multe provocări sunt însă întâlnite în cadrul intervenției și lucrului asistențiilor
sociali cu beneficiarii. Asistenții sociali întâlnesc oameni diferiți în fiecare zi iar unii dintre ei pot
fi conflictuali, rigizi, ostili, neimplicați iar acest lucru îngreunează activitatea specialiștilor.
Familia beneficiarilor de asemenea poate impune limite și în unele cazuri poate determina
încheierea procesului de ajutor. De aseme nea, numărul mult prea mare de cazuri al asistenților
sociali face ca relația specilist -beneficiar să fie greu de format iar intervenția eficientă în fiecare
caz imposibil de realizat uneori.
Pe lângă numărul mare de cazuri avute în resposabilitate, asist enții sociali au și un
program încărcat de sarcini care cuprind atât activități realizate la sediul instituți ei cât și activități
care presupun deplasarea pe teren. Programul subiecțiilor, indiferent de tipul instituției, este de 8
ore/zi însă acesta se pr elugește de multe ori datorită volumului mare de muncă pe care îl au de
realizat.
În ceea ce privește intervenția pe teren, putem observa că asistenții sociali se supun
benevol unor riscur i. Subiecții recunosc aceste riscuri ca pe niște limite ale profesi ei, întrucât
există unele situații când datorită acestora ei nu pot să intervină întrucât în unele cazuri le este
pusă în pericol siguranța propriei persoane. Riscurile în intervenție sunt nenumărate iar asistentul
social în cele mai multe cazuri intervine singur datorită lipsei de personal din sistem.
O altă provocare cu care asistenții socaili se confruntă în profesia lor este legată de
birocrație. Aceasta face dificil procesul de acordare a ajutorului și implementare a serviciilor
datorită numărului mar e de hârtii care trebuiesc completate până să se primească un rezultat și
datorită perioadei foarte mari de timp de la evaluarea cazului până la intervenția propriu -zisă.
Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă asistenții sociali este dată de lipsa
resurselor materiale, aceste dificultăți întâlnindu -se mai ales în sectorul guvernamental.
Asistentul social are nevoie de resurse care să îi permită să intervină în timp util pe teren dar și
de resurse destinate beneficiarului pe care îl are în resp onsabilitatea sa . Au existat situații când
unii asistenți sociali se foloseau de propriile res urse pentru a oferi un ajutor minim de urgență
beneficiariilor, acest lucru dovedind vocația și dăruirea de care dau dovadă unii asistenți sociali .
Tot în această sferă se pot include și condițiile nesatisfăcătoare de la locul de muncă. În cadrul
instituțiilor, mai ales cele de stat, asistenții sociali au birouri comune cu încă trei -cinci oameni și
întâmpină diverse dificultăți în realizarea atribuțiilor și în păs trarea unui anumit spațiu dedicat
documentației și lucrurilor personale . O altă problemă legată tot de zona materială, este legată de

90
grila de salarizare care nu este deloc satisfăcătoare și care reprezintă un principal factor
demotivant.
Dificultățile a par însă și în dezvoltarea profesională a asistenților sociali. Limitele în ceea
ce privește accesibilitatea la diferite programe, cursuri, întâlniri de formare continuă au două
surse diferite. Pe de o parte sunt sursele ce vin din partea sistemului caract erizat prin lipsa
fondurilor necesare, dificultatea de a lipsi de la serviciu iar pe de altă parte sunt limite personale
care se referă la motivația scăzută, lipsa resurselor financiare necesare pentru a urma un program
plătit, motive personale care nu per mit deplasarea .
Aceste provocări prezentate pot determina apariția epuizării profesionale a asistenților
sociali. Din păcate toți asistenții sociali intervievați recunosc apariția în cariera lor a cel puțin
unui episod de epuizare profesională, indifere nt de tipul instituției sau de anii de vechime.
Epuizarea profesională apare indiferent de vechimea în muncă, asistenții sociali începători fiind
predispuși la apariția acestui fenomen datorită lipsei de experiență și datorită faptului că nu au
încă dezvo ltate deprinderile necesare pentru a face față situațiilor stresante. Însă aceste momente
difici le pot apărea și la persoanele cu experiență datorită adunării frustrărilor și nevoilor legate de
această exercitarea acestei profesii .
După cum putem vedea, p rofesia de asistent social presupune o gamă largă de provocări
și limite a căror sursă poate fi considerată: societatea, mediul organizațional, alte organizații
/instituții, grupul țintă al serviciului, sistemul de asistență socială. De asemenea, se pot id entifica
și o serie de limite personale ale asistențiilor sociali care uneori le afectează activitatea la locul
de muncă.
Toate aceste limite și provocări afectează atât asistentul social, organizația cât și
societatea în ansamblu. Funcționarea deficitară a asistentului social poate detrmina o intervenție
ineficientă asupra beneficairilor iar acest lucru duce la o decădere a întregului sistem de asistență
socială.

91
Bibliografie generală

1. Agabrian , M. (2004). Cercetarea calitativă a socialului , Editura Institutul European, Iași .
2. Alexiu , T.M. (2002). Poziții și supoziții față de formarea profesional ă în domeniul asistenței
sociale, în Coposescu , S. (coord.) , Conferința Internațională Tempus -Modele de Educație în
Asistența Socială , Editura Universității ,, Transilvania”, Brașov .
3. Alexiu, T. M. (2008) . Teorii și practici ale intervenției în asistență socială , Editura Mirton,
Timișoara .
4. Andrioni , F. (2009). Repere deontologice în asistența socială , Editura Focus, Petroșani.
5. Arpinde, D. (2015). Professionalizati on of romanian public social work services: an
imposible challenge?, Journal of Community Positive Practices , XV, pp.17 -25.
6. Banciu, A. (2009). Asistența socială: profesie, vocație și comportament civic. O
perspectivă istorică, Revista de Asistență So cială , Nr. 1 -2, pp. 3-8.
7. Băban , A. (2002). Metodologia cercetării calitative , Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca .
8. Bărbat, C. (2004). Stresul și societatea contemporană. Implicații pentru practica de asistență
socială , Revista de Asistență Soc ială, Nr. 4, pp.67 -61.
9. Brăftăleanu, N. (2007). Noile generații de studenți și aspirațiile cu privire la locul lor de
muncă, Revista de Marketing -Managment , Anul XVII, vol.5 -6, pp.448 -450.
10. Bocancea , C. (2003), Dimensiunea contextuală a asistenței sociale, în Neamțu, G. (coord.),
Tratat de asistență socială , Editura Polirom, Iași .
11. Bulgaru, M., Dilion, M. (2000 ). Concepte fundamentale ale asistenței sociale -Note de curs ,
Chișinău .
Disponibil la : http://www.bp -soroca.md/pdf/ConcepteAS.pdf
12. Bulgaru, M. (2008). Învățământul în asistența socială din Republica Moldova: realizări ș i
probleme ,Revista de asistență socială , nr.3(23), pp.44 -50.
13. Buzducea , D. (2005). Aspecte contemporane de asistență soci ală, Editura Polirom, Iași.
14. Buzducea, D. (2008). Asistența socială: structură, istorie și dezbateri recente, Revista de
cercetare și intervenție socială , Volumul 21, Editura Lumen, Iași, pp.15 -34.

92
15. Buzducea, D. (2009). Sisteme moderne de asistență social ă. Tendințe globale și practici
locale , Editura Polirom , Iași.
16. Cheianu , D. (2000). D. Gusti: La orginile asistenței sociale , în Dilion , M., Bulgaru , M.
(coord.), Asistența socială în perioada de tranziție -probleme și modalități de soluționare –
Materiale co nferinței din 29 -30 octombrie 1999 , Chișinău , pp.24 -30.
Disponibil la : https://www.yumpu.com/pt/document/view/14648381/pdf -asisten ta-sociala –
in-perioada -de-tranzitie -tempus –
17. Chelcea , S. (2001). Metodologia cercetării sociologice -Metode cantitative și calitative ,
Editura Economică, București .
18. Coman , A., Coman , C. (2002). Profilul de competențe al asistentului social în România. O
abordare curriculară , în Coposescu , S. (coord.) , Conferința Internațională Tempus -Modele de
Educație în Asistența Socială,Editura Universității ,,Transilvania” , Brașov, pp. 170-174.
19. Constantinescu , M. (2000) . Rolul asistentului social în România , în Dilion, M., Bulgaru,
M.(coord.), Asistența socială în perioad a tranziție:probleme și modalită ți de soluționare –
Materiale conferinței din 29 -30 octombrie 1999 , Chișinău , pp. 123 -130.
20. Constantinescu , M. (2004). Competența socială și competența profesională , Editura
Economică, București .
21. Coposescu, S. (2002). Romanian social work edu cation in the european context , în
Coposescu , S. (coord.) , Conferința Internațională Tempus -Modele de Educație în Asistența
Socială , Editura Universității ,,Transilvania”, Brașov .
22. Cucu -Ciuhan , G. (2013) . Ghid de certificare și recunoaștere pentru profesia de asistent
social
Disponibil la : http://cnred.edu.ro/pdf/imipqnet.ro/asistent -social.pdf
23. Dilion, M. (2005). Valori, norme și considerații etice în practica asist enței sociale a
refugiaților, în Bulgaru. M. ( coord. ), Asistența socială a persoanelor refugiate , Chișinău, Editura
Lyceum, pag. 62 .
Disponibil la https://www.yumpu.com/pt/document/view/14649060/pdf -mbulgaru -coord
asistenta -sociala -a-persoanelor -refugiate/2
24. Dimitrijoska , S., Ilievski, V. (2016). Ethics and Value Dilemmas in Social Work, Revista de
Asistență Socială , anul XV, nr. 1, pp. 49 ‑58.

93
25. Dragomir, V. (2004). Valorile în practica asistenței sociale, Revista de asistență socială , Nr.
1, pp. 86 -92, București.
26. Gîrleanu -Șoitu, D. T. (2010). Negocierea și medierea conflictelor, Manual Asistență
Socială -Învățământ la distanță, Anul III, Semestrul I , Editura Universității ,,Alexandru Ioan
Cuza ” , Ia și.
27. Gherguț, A. (2003). Managmentul serviciilor de asistență psihopeda gogică și socială. Ghid
practic , Editura Polirom, Iași .
28. Goian , C. (2004). Deprinderi în asistența socială , Editura Institutul European, Iași .
29. Goian , C. (2010). Formarea practică a viitorilor profesioniști în domeniul asistenței
sociale , Editura Univer sității de Vest, Timișoara .
30. Krogsrud Miley, K., O’Melia, M., DuBois B. (2006). Practica asistenței sociale , Polirom,
Iași
31. Kozma , J. (2011). Developing Professional S tandards for Social Services,în Buzducea, D.,
Rujoiu V., Lazăr , F., Szbo, A., Ene, T. (editori), International Social Work , Editura Universității
din Buc urești, București.
32. Lantrin , M. (2004). Formarea continuă, un instrument de gestionare a competențelor, în
Vilbrod , A. , Ionescu , I. (coord), Asistența Socială în tranziție , Institutul Eu ropean, Iași .
33. Lazăr, G. (2004). Motivația muncii în managmentul organizațiilor sociale, Revista de
Asistență Socială , Nr. 4, pp. 32-37.
34. Lazăr , F. (2015) . Profilul asistenților sociali din România , Editura de Vest, Timișoara .
Disponibil la : http://www.cnasr.ro/imag/files_1/146539109455644ab758667.pdf
35. Lazăr , F. (2015). Asistența socială fără asistenți sociali? , Editura Tritonic, București .
Disponibil la http://www.cnasr.ro/imag/files_1/38139820856615c1ad83f2.pdf
36. Ludușan, M. (2001). Introducere în asistența socială , Editura Un iversității ,,1 Decembrie
1918” , Alba Iulia .
37. Lundén , K. (2007). Supervizarea ca sprijin pentru profesioniști în Munteanu , A.,
Supervizarea. Aspecte practice și tendințe actuale , Editura Polirom, Iași .
38. Manea, L. (2007). Autonomie profesională și supervizare în asistența socială, Revista de
asistență socială , Nr. 3, Bucu rești, pp. 90-96.
39. Mănoiu , F. ,Epureanu , V. (1991). Asistența socială în România , Editura All, Iași .

94
40. Miftode, V (1995). Metodologia sociologică.Metode și tehnici de cercetare sociologică ,
Etitura Porto -Franco, Galați
41. Miftode, V. (1999) . Fundamente al e asistenței sociale , Editura Eminescu, București .
42. Miftode , V. (2003). Tratat de asistență socială -Fundamente teoretice și metodologice ,
Volumul I, Editura Fundației Axis, Iași .
43. Mihăilescu , I. (2000). Sociologie generală , Editura Univers ității din Bucu rești, București.
44. Moraru, D. V. (2014). Asistentul social în mediul rural din România. Aspecte teoretice și
practice ale formării, intervenției și nevoilor acestuia, Revista de Asistență Socială , Anul XIII, nr.
1, pp. 27 -42.
45. Neamțu , G. (2007). Formarea profesioală a asistentului social din perspectiva Declarației de
la Bologna , în Munteanu , A., Sagebiel , J. (coord.) , Practici în asistența socială : România și
Germania ,Editura Polirom, Iași .
46. Nicoară , P. C. (2012). Rolul asistentului și lucrătorului s ocial în cadrul serviciilor furnizate
de administrația publică locală , Cluj -Napoca .
Disponibil la : http://www.incluziunesociala.ro/upls/90_rolul_asistentului_social.pd f
47. Paulischin, H., Rădulescu , A., Costin , A. , Petre , T. (2013). Profesia de asistent social –
influențe, Revista Asistența Socială Modernă , CFCECAS.
Disponibil la:
http://www.cfcecas.ro/images/stories/Publicatii/revista%20de%20asistenta%20sociala_cfcecas%
20martie%202013.pdf
48. Pașa, F. , Paș a, M. L. (2004). Asistența socială în România , Editura Polirom, Iași .
49. Pitariu , H. (1983). Psihologia selecției și formării profesionale , Editura Dacia, Cluj –
Napoca .
50. Popoviciu , S. (2009). Deontologia profesiei de asistent social , Editura Universității
Emanuel, Oradea .
51. Prelici , V. (2001). Asistența socială: idee, demers, profesie , Editura Mirton, Timișoara .
52. Prestini -Christophe , M. (2004). Raportarea la sine și formarea inițială a asistenților sociali,
în Vilbrod, A., Ionescu , I. (coord.), Asistența Socială în tranziție , Institutul European, Iași .
53. Rădulescu , A. (2007). Dezvoltarea profesiei și a rolului asistentului social în România, în
Munteanu , A., Sagebiel , J. (coord.), Practici în Asistența Socială: România și Germania , Editura
Polirom, Iași.

95
54. Rosetti , I. (2001). Fundamentele practicii în asistența socială/ Asistența socială a familiei în
mediul rural , Editura Mirton, Timișoara .
55. Roth , M., Rebeleanu , A. (2007). Asistența socială. Cadrul conceptual și aplicații practice ,
Editura Presa Universitară Clujană, Cluj -Napoca .
56. Runcan, P.L., Goian, C. (2013). Career Aspirations of Soci al Work Students from Romania,
Revista de Asistență Socială , Anul XII, Nr. 1, pp. 103 -112.
57. Sandu, A. (2012). Metode de cercetare în știința comunicării -curs universitar , Editura
Lumen , Iași .
58. Sandu , A. (2012). Etică și deontologie profesională , Editura Lumen, Iași .
59. Sălăjeanu , F. (2010) . Despre reglementarea profesiei de asistent social, în Buzducea , D.
(coord.), Asistența Socială a grupurilor de risc , Editura Polirom, Iași .
60. Sălăjeanu , F. (2011). Colegiul Național al Asistenților S ociali. Prezentare ș i obiective, în
Neamțu G. (coord.), Tratat de Asistență Socială -ediția a II a , Editura Polirom, Iași .
61. Schmidt , M. C. (2007). Introducere în asistența socială , Editura Focus, Petroșani .
62. Sillamy, N. (1998). Dicționar de psihologie Larousse , Editura Unive rs Enci clopedic,
București.
Disponibil la http://www.bp -soroca.md/psihologie/6365042 -Dictionar -Psihologie Larousse1.pdf
63. Siroten co, E., Runcan , P. (2006). Asistentul social față în față cu clientul , Editura
Eurostampa, Timișoara .
64. Sorescu , M.E., Berilă , I. (2005). Asistența socială -sistem și profesie , Editura Universitaria
Craiova, Craiova .
65. Sorescu, M. E. (2015). Învățământul ro mânesc de asistență socială – istoric, standarde și
perspective, Revista de Asistență Socială , Nr. 1, pp. 23-34, București.
66. Stan, D. (2011). Fundamentarea asistenței sociale în spațiul românesc, în Neamțu ,
G.(coord.) , Tratat de Asistență Socială -Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași .
67. Șchiopu, U. (1997). Dicționar de psihologie , Editura Babel, București .
68. Șoitu, D. T. (2012). Formarea viitorilor asisenți sociali pentru activitatea de consiliere , în
Dumitrașcu , H. (coord.), Consilierea în asistența social ă, Editura Polirom , Iași .
69. Șoitu, L. (2001). Pedagogia comunicării , Editura Institutul European, Iași .
70. Ștefăroi, P. (2012). Paradigma umanistă a asistenței sociale sau scurtă introducere în
asistența socială umanistă, Revista de asistență socială, Nr. 1 , pp. 161 -171, București.

96
71. Ticu, C. (2009). Determinați ai motivației în muncă -de la teorie la analiza realității
organizaționale, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.
72. Tomiță , M., Baciu , L., Lazăr , T. (2012), Organizarea și funcționarea sist emului de asistență
socială în România , Editura ProUniversitaria, București .
73. Tompea, D. (2003). Deontologia asistenței sociale și construcția paradigmei profesionale în
Neamțu G. (coord.) , Tratat de asistență socială , Editura Polirom, Iași .
74. Turcu , F., Turcu , A. (2000). Dicționar explicativ de Psihologie Școlară , Editura Eficient,
București .
75. Turcu, M., Toea A. , Bagoli C. (2013). Repere pentru îmbunătățirea parteneriatului public
privat în domeniul social -Ghid pentru organizațiile neguvernamentale, Proiect cofinanțat din
Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacitații Administrative
2007 -2013.
Disponibil la : http://www.crips.ro/doc/podca_ghid.pdf
76. Vladu, V. (2010). Manu alul de bune practice sociale , Editura Risoprint, Cluj -Napoca .
Disponibil la: http://aida -social.ro/uploads/doc42.pdf
77. Vlașin , I. (2013), Competența -participarea de calitate la îndemâna oricui , Editura Unirea,
Alba –Iulia.
78. Witec, S., Mihăescu, P. E. (2005). Valori în asist ența socială în, Harald H. (coord . proiect)
Program de formare în practica asistențe i sociale . Cunoștințe și deprinderi de bază pentru
referenții sociali din cadrul autorităților publice locale -Manualul participantului , București , pp.
45-55.
79. Zamfir , E, Zamfir , C. (1995) . Politici sociale. România în context european , Editura
Alternative, București .
80. Zamfir, E. (2006). Asistența socială ca practică și formare profesională: stand arde
profesionale, evaluare, monitorizare și supervizare, Revista de Asistență Socială , Nr.1, pp. 10 -26,
București
81. Zamfir, E. (2006). Asistența socială ca practică și formare profesională: standarde
profesionale, evaluare, monitorizare și supervizare, Revista de Asistență Socială , Nr. 1, pp. 10 –
26.
82. Zamfir , E. (2007). ,,Noi am făcut primul pas. Urmează ca ei să se ajute singuri, Facultatea
nu va fi o instituție de binefacere.”, Revista de Asistență socială , Nr. 1 -2, București, pp. 3 -11.

97
83. Zamfir, E. (200 9). Asistența socială în România. Teorie și acțiune socială , Editura
Mitropolia Olteniei, Craiova .

Legislație

1. Legea Nr. 188/1999 privind Statutul f uncționarilor publici (republicat în Monitorul Oficial
nr. 365 din 29.05. 2007 ).
2. Legea nr. 53/2003 -Codul Mun cii (republicat in M onitorul Oficial nr. 345 din 18.05. 2011).
3. Lege a nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare (publicat ă în Monitorul Ofic ial,
Partea I nr. 614 din 07 .07.2004 ).
4. Legea nr. 466/ 2004 privin d statutul asistentului social ( publica tă în Monitorul Oficial
Nr.1088 din 23.11. 2004) .
5. Legea nr. 292/2011 -Legea asistenței sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din
20.12.2011 ).
6. Codul deontologic al profesie i de asistent social nr. 1/2008 (publicat în Monitorul Oficial
Partea I nr. 178, 6.03.2008) .
7. Hotărârea Guvernului nr. 1336/ 2001 privind domeniile și specializarile de referință din
învațămâ ntul universitar (publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 21.01. 2002 ).
8. Hotărârea Guvernului nr. 896/2004 pentru modificarea Hotărâri i Guvernului nr. 1.336/2001
privind domeniile și specializările de referință din învățământul universitar (publicată Monitorul
Oficial Partea I nr. 539 din 16.06.2004).
9. Hotărâ re Guvernului nr. 1175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licen ță și
aprobarea listei domeniilor și specializări lor din cadrul acestora (p ublicată in Monitorul O ficial,
Partea I nr. 769 din 11.09. 2006 ).
10. Hotărârea Guvernului nr. 2/2009 privind completarea Regulamentului de organizare și
funcționare al Colegiului Națion al al Asistenților Sociali (publicată în Monitorul Oficial nr. 481
din 13.07.2009).
11. Hotărârea C .N.A.S.R. nr. 8/2011 privind acordarea treptelor de compet ență profesională
asistenților sociali (publicată î n Monitorul Ofic ial, Partea I nr. 315 din 9.05. 2011 ).
12. Hotărârea C .N.A.S.R. nr. 1/2012 privind adoptarea Regulamentului de organizare și
funcționare al Colegiului Național al Asistenților Sociali (publicată în Monitorul Oficial nr. 265
din 23.04.2012).

98
13. Hotărârea C .N.A.S.R. nr. 1/2013 privind aprobarea norme lor privind formarea profesională
continuă a asistenților sociali.
14. Hotărârea Guvernului nr. 580/2014 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al
specializărilor /programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ
superior (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 527 din 16.07.2014 ).

99
Anexa 1
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială
Student: Beldianu Sabina Ioana

Ghid de interviu
(asistent social)
Tema : Profesia de asistent social:provocări și limite
Scopul : Prin acest interviu doresc să aflu provocările și limitele care apar în exercitarea
profesiei de asis tent social precum și modului în care asistenții sociali înțeleg să își desfășoare
activitatea.
Condiții de confidențialitate : Acest ghid de interviu și răspunsurile persoanelor
intervievate sunt confidenț iale.
Teme majore abordate:
a) Percepții asupra statutului și profilului asiste ntului social în România;
b) Percepțiile asistenților sociali asupra relațiilor instituționale și interinstituțion ale
dezvoltate;
c) Opiniile asistenților sociali referitoare la lucrul cu beneficiarii;
d) Opiniile asistenților sociali cu privire la dezvolt area profesională ;
e) Percepții cu privire la motivarea exercitării profesiei ;
f) Opinii cu privire la lecțiile învățate și sfaturile oferite altor persoane.
Posibile întrebări
a). Percepții asupra satutului și profilului asistentului social în România
Ce înseamnă pentru dumneavoastră profesia de asistent social?
Care considerați că este rolul asistentului social în societate?
Ce părere aveți despre promovarea actuală a profesiei de asistent social în România?
Ce acțiuni ar trebui să se realizeze pentr u ca asistentul social să fie apreciat și recunoscut ?
Conform fișei postului, care sunt atribuțiile dumneavoastră?

100
Ați întâmpinat dificultăți în realizarea unor atribuții? Ați putea să îmi exemplificați?
Care sunt deprinderile pe care le folosiți pentru a îndeplini aceste atribuții?
Ce cunoștințe ar trebui să aibă un asistent social competent?
Care sunt principalele valori care vă ghidează activitatea?
b). Percepții asupra relațiile instituționale și interinstituționale dezvoltate la locul de
muncă
Cum a ți decis să lucrați în această instituție?
Cum ați putea descrie relațiile dumneavoastră cu colegii ?
Dar cu persoana față de care vă subordonați?
Ce ați putea să îmi spuneți despre relațiile interinstutuționale?
În exercitarea profesiei ați întâlnit prov ocări/limite care vin din partea colectivului cu care
lucrați?Exemplificați.
c). Percepții asupra lucru lui cu beneficiarii
Care este categoria de beneficiari cu care lucrați ? Care este numărul lor?
Puteți să îmi descrieți relația cu beneficiarii dvs?
Câte ore lucrați pe zi? Cum vă gestionați timpul pentru a reuși să interveniți eficient în fiecare
caz?
Care sunt principalele limite pe care le întâlniți în intervenție? Exemplificați
Ați avut momente de epuizare profesională? Ați putea să îmi povestiți un astfel de moment?
Cum ați reuși t să depășiți dificultățile întâlnite ?
În ce măsură vă afectează cazurile cu care lucrați? Cum reușiți să separați viața personală de
viața profesională?
d). Opinii cu privire la dezvoltarea profesională
Ce cursuri de formare profesioanală ați mai urmat în afară de cursurile facultății?
Care considerați că a fost utilitatea lor pentru cariera dumneavoastră?
Ați întâlnit limite în dezvoltarea carierei în domeniu? Care este sursa acestora? (ex.limite care
provin de la locul de m uncă, de la propria persoana etc.)
Cât de necesare sunt treptele de competență existente în profesie?
Care este treapta dvs de competență ? Cât de mult reflectă acesta competența dvs?
Care considerați că este rolul standardelor profesionale în dezvoltarea calității intervenției?

101
Ce înțelegeți dumneavoastră prin autonomie? În locul dvs de muncă ați întâlnit limite care nu vă
permit să acționați liber?
Ce planuri aveți pentru viitor în ceea ce privește cariera?
e). Percepții privind motivația exercitării pr ofesiei
Este important ca un asistent social să fie motivat? Argumentați
Sunteți motivat în acest moment? Care sunt sursele motivării? (intrinsecă/extrinsecă)
Au existat momente în care ați dorit să renunțați la locul de muncă? Care au fost principalii
factori care v -au demotivat?
Cum ați depășit acele momente? Cum v -ați recăpătat motivația?
Ce vă place la această profesie?
Dacă ați putea să schimbați ceva la locul dvs de muncă, care ar fi acesta?
f) Opinii cu privire la lecțiile învațate
Ce ați învățat di n experiențele dumneavoastră profesionale? Descrieți
Ce ați învățat din e xperiențele altor persoane?
Ce sfaturi ați oferi altor specialiști?
Ce sfaturi le -ați putea oferi tinerilor absolvenți?
Date socio -demografice
Gen M___
F____
Vârsta____
Mediu l de proveniență rural___
urban___
Starea civilă ________________
Studii absolvite______________
Nivelul postului conducere_____
execuție______
Vechime în specialitate ____(ani)
Tipul institu ției guvernamentală___
neguvernamentală___

102
Anexa 2

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială
Student: Beldianu Sabina Ioana

Ghid de interviu
(psiholog)
Tema : Profesia de asistent social: provocări și limite
Scopul : Scopul general al cercetării este de a afla provocările și limitele care apar în
exercitarea profesiei de asistent social precum și a modului în care asistenții socia li înțeleg să își
desfășoare activitatea. Scopul prezentului interviu este de a cunoaște o perspectivă diferită asupra
problematici studiate care să îmi ofere op ortunitatea de a verifica datele obținute până acum.
Condiții de confidențialitate : Acest ghid de interviu și răspunsurile persoanelor
intervievate sunt confidențiale.
Teme majore abordate:
a) Percepții asupra statutului și profilului asistentului social în România ;
b) Percepțiile asupra relațiilor instituționale și interinstituționale dezvoltate de
asistentul social la locul de muncă ;
c) Opiniile referitoare la activitatea asistenților sociali ;
d) Opiniile cu privire la dezvoltarea profesională a asistenților sociali ;
e) Percepții cu privire la motivarea exercitării profesiei de către asistenți i sociali .
Posibile întrebări
a). Percepții asupra profilului asistentului social în România
Cum vedeți dvs profesia de asistent social?
Care considerați că este rolul asistentului social în societate?
Ce părere aveți despre promovarea actuală a profesie i de asistent social în România?
Ce acțiuni ar trebui să se realizeze pentru ca asistentul social să fie apreciat și recunoscut ?

103
Care ar fi cele mai importante atribuții ale asistentului social din organizație?
Ce deprinderi principale credeți că ar trebu i să aibă un asistent social?
Ce cunoștințe ar trebui să aibă un asistent social competent?
Care credeți că sunt valorile pe care un asistent social ar trebui să le pună în practică?
b). Percepții asupra relațiilor instituționale și interinstituționale de zvoltate de asistenții
sociali la locul de muncă
Cum ați putea descrie relația asistentului social cu colegii ?
Cum vedeți relația dintre asistentul social și persoana față de care se subordonează?
Ce ați putea să îmi spuneți despre relațiile interinstiut uționale ale organizației?
c).Percepții asupra intervenției asistentului social
Cum puteți descrie relația dintre asistentul social și beneficiarii săi? Cum vedeți lucrul activitatea
asistentului social cu beneficiarii?
Care credeți că sunt principalele provocări/limite pe care asistenții sociali le întâlnesc în
practică?
Cum credeți că reușește asistentul social să le depășească?
d).Opinii cu privire la dezvoltarea profesională
Asistentul social din organizație a participat la cursuri de formare profesi onală? Ați putea să îmi
dați exemple de programe, cursuri la care a participat?
Care considerați că a fost utilitatea lor pentru activitatea asistentului social?
Are asistentul social limite în dezvoltarea carierei în domeniu? Care ar fi sursa acestora?
(ex.limite care provin de la locul de muncă, de la propria persoana etc.)
Ce părere aveți despre autonomia asistentului social la locul de muncă? Sunt limite care nu îi
permit să acționeze liber?
e). Percepții privind motivația exercitării profesiei
Este im portant ca asistentul social să fie motivat? Argumentați
Este motivat asistentul social la locul de muncă? Care ar fi sursele motivării? (intrinsecă
/extrinsecă)
Au existat situații în care asistentul social a fost epuizat? Ați putea să îmi povestiți un as tfel de
moment?
Cum credeți că și a recăpătat motivația?
Date socio -demografice

104
Gen M___
F____
Vârsta____
Mediul de proveniență rural___
urban___
Starea civilă ________________
Studii absolvite______________
Funcția ocupată ______________
Nivelul postului conducere_____
execuție______
Vechime în specialitate ____(ani)
Tipul instituției guvernamentală___
neguvernamentală___

105
Anexa 3

Universitatea ,, Alexandru Ioan Cuza’’ Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială
Student: Beldianu Sabina Ioana

FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT
PENTRU SUBIECȚII INTERVIEVAȚI
(Asistenți sociali)
Sunteți ruga t să citiți acest formular cu multă atenție și să puneți orice întrebare
referitoare la participarea dvs. la acest studiu, înainte de a accepta și de a vă da acordul final în
scris.
Sunteți invitat să participați la o cercetare explorativă cu privire la r ealizarea lucrării de
licență car e are scopul de a surprinde provocările și limitele cu care se confruntă asistenții
sociali.
Participarea la acest studiu presupune răspunsul la o serie de întrebări dintr -un inter viu
individual la care puteți răspunde în condițiile anonimatului. Întrebările vizează o serie de
aspecte ca :
a) Percepții asupra statutului și profilului asistentului social în România ;
b) Percepțiile asistenților sociali asupra relațiilor instit uționale și interinstituționale;
c) Opiniile as istenților sociali referitoare la lucrul cu beneficiarii ;
d) Opiniile asistenților sociali cu privire la dezvoltarea profesională ;
e) Percepții cu privire la motivarea exercitării profesiei ;
f) Opinii cu privire la lecțiile învățate și sfaturile oferite a ltor persoane.
Timpul necesar pentru răspunsul la înt rebări este de aproximativ 30 -70 de minute.
Dacă veți fi de acord, aceste răspunsuri vor fi înregistrate cu un reportofon, telefon și / sau cu
camera video. Dacă nu doriți înregistrarea, putem consemna răspunsurile dvs. în scris.
Această cercetare este efec tuată în perioada octombrie 2015 – iunie 2016 .

106
Sunteți liber să nu răspundeți la o anumită întrebare dacă nu doriți, indiferent de motiv.
Există o foarte mică posibilitate ca, în timp ce răspundeți la întrebări, să vă simțiți neconfortabil
sau să apară stări de obos eală, caz în care vă rugăm să îmi comunicați acest lucru.
Participarea la acest studiu este voluntară, nu este însoțită de o recompensă financiară și
nu va implica costuri din partea dvs. Toate datele personale vor fi păstrate confidențial, fără a
include numele dvs. și nici o dată personală care să vă identifice în mod indirect. Înregistrarea
răspunsurilor va fi păstrată în siguranță. Informațiile rezultate din participarea dvs. pot fi
publicate în scop științific, dar fără precizarea numelui dvs. Sunteți liber să decideți dacă veți
dori sau nu să participați în acest studiu. Puteți să vă retrageți din studiu în orice moment.
Menționez că am pus întrebări cu privire la orice problemă le gată de studiu, am primit
lămuriri și sunt de acord ca de bună voie să particip la acest studiu. Primesc o copie a acestui
formular.

Nume și prenume subiect , Nume și semnatură student
_________________________ _______________________
__________________ (semnătura) __________________(semnătura)
(Data, Loc)_________________ (Data, Loc) __________________
Telefon: ___________ ________ Telefon: ________________

107
Anexa 4

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială
Student: Beldianu Sabina Ioana

FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT
PENTRU SUBIECȚII INTERVIEVAȚI
(Psiholog )

Sunteți rugat să citiți acest formular cu mult ă atenție și să puneți orice întrebare
referitoare la participarea dvs. la acest studiu, înainte de a accepta și de a vă da acordul final în
scris.
Sunteți invitat să participați la o cercetare explorativă cu privire la realizarea lucrării de
licență car e are scopul de a surprinde provocările și limitele cu care se confruntă asistenții
sociali.
Participarea la acest studiu presupune răspunsul la o serie de întrebări dintr -un inter viu
individual la care puteți răspunde în condițiile anonimatului. Întrebăr ile vizează o serie de
aspecte ca :
a) Percepții asupra statutului și profilului asistentului social în România;
b) Percepțiile asupra relațiilor instituționale și interinstituționale dezvoltate de asistentul
social la locul de muncă;
c) Opiniile referito are la activitatea asistenților sociali;
d) Opiniile cu privire la dezvoltarea profesională a asistenților sociali;
e) Percepții cu privire la motivarea exercitării profesiei de către asistenții sociali.
Timpul necesar pentru răspunsul la înt rebări este d e aproximativ 30 -70 de minute.
Dacă veți fi de acord, aceste răspunsuri vor fi înregistrate cu un reportofon, telefon și / sau cu
camera video. Dacă nu doriți înregistrarea, putem consemna răspunsurile dvs. în scris.
Această cercetare este efec tuată în p erioada octombrie 2015 – iunie 2016 .

108
Sunteți liber să nu răspundeți la o anumită întrebare dacă nu doriți, indiferent de motiv.
Există o foarte mică posibilitate ca, în timp ce răspundeți la întrebări, să vă simțiți neconfortabil
sau să apară stări de obo seală, caz în care vă rugăm să îmi comunicați acest lucru.
Participarea la acest studiu este voluntară, nu este însoțită de o recompensă financiară și
nu va implica costuri din partea dvs. Toate datele personale vor fi păstrate confidențial, fără a
inclu de numele dvs. și nici o dată personală care să vă identifice în mod indirect. Înregistrarea
răspunsurilor va fi păstrată în siguranță. Informațiile rezultate din participarea dvs. pot fi
publicate în scop științific, dar fără precizarea numelui dvs. Sunte ți liber să decideți dacă veți
dori sau nu să participați în acest studiu. Puteți să vă retrageți din studiu în orice moment.
Menționez că am pus întrebări cu privire la orice problemă legată de studiu, am primit
lămuriri și sunt de acord ca de bună voie să particip la acest studiu. Primesc o copie a acestui
formular.

Nume și prenume subiect , Nume și semnatură student
_________________________ _______________________
__________________ (semnătura) __________________(semnătura)
(Data, Loc)_________________ (Data, Loc) __________________
Telefon: ___________ ________ Telefon: ________________