Prof. Univ.Dr. Ing.Ec. TURCU OVIDIU LEONARD Absolventă POPA ELENA GEANINA 2020 UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” din BACĂU FACULTATEA DE ȘTIINȚE… [614127]

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” din BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific
Prof. Univ.Dr. Ing.Ec. TURCU OVIDIU LEONARD

Absolventă
POPA ELENA GEANINA

2020

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” din BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CĂI EFICIENTE DE REDUCERE A
CHELTUIELILOR DE APROVIZIONAR E-
DEPOZITARE LA S.C. INTERKLIMA FENSTER S.R.L.

Coordonator științific
Prof. Univ.Dr. Ing.Ec. TURCU OVIDIU LEONARD

Absolventă
POPA ELENA GEANINA

2020

CUPRINS

CAPITOLUL I – Introducere în problematica cercetării
I.1. Actualitatea temei
I.2. Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL II – Noțiuni teoretice privind costul de producție în cadrul firmei
II.1. Tipologia, rolul și funcțiile costului
II.2. Relația ofert ă-cost
II.3. Mecanismul formării și reducerii costului

CAPITOLUL III – Conducerea și organizarea aprovizionării – depozitării
III.1.Managementul aprovizionării: concept, activități, componente
III.2.Organizarea structurală a subsistemului de aprovizionare
III.2.1.Organizarea internă a compartimentului de aprovizionare -depozitare
III.2.2.Structura de personal și activitățile specifice

CAPITOLUL IV – Studiu de caz la S.C. INTERKLIMA FENSTER S.R.L.
IV.1. Descrierea firmei
IV.2. Managementul aprovizionării – depozitării
IV.3. Căi de reducere a costurilor privind aprovizionarea și depozitarea

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Ultima perioadă de tranziție și de desfășurare a activității în România pe toate planurile
începe să dea de gândit majoritatea antreprenorilor din țară, deoarece aceasta a scos la suprafață
o multitudine de probleme care a reliefat un proces continuu de degradare a crizei sociale și
economice prin: creșterea somajului, deficitul bugetar, nivelul înalt al inflației dar și falimentul
dat de majoritatea întreprinderilor din sector privat.
Spun sectorul privat deoarece el trece printr -o serie de măsuri pentru a se dezvolta, iar
dacă nu are o bază destul de dezvoltată riscă să ajungă într -un ritm alert la faliment. Un
antre prenor de calitate este obligat să își cunoască foarte bine acțiunile de desfășurare a
activității, și potențialele probleme pe care le poate avea sau întâmpina pe parcurs, ori anumite
împrejurări mai favorabile sau nefavorabile.

I.1. Actualitatea temei
Majoritatea firmelor își încheie anul financiar în luna martie, iar aici se constată că deși a
fost un an anterior cu activități economice intensive, realizările nu înregistrează profit sau mai
rău ies în pierderi. Aceste pierderi se datorează faptului că antreprenorul nu a constatat de la
început volumul de cheltuieli pe care le are pentru activitatea desfășurată. Un calcul corect si la
timp al costurilor este de o importanta vitală pentru întreprindere, deoarece pretul foarte mult
depinde de marimea chel tuielilor.
Fiecare antreprenor este cointeresat să dețină un control permanent asupra evoluț iei
volumulu i de cheltuieli și să întreprindă toate mă surile posi bile pentru reducerea acestora.
Reducerea costurilor în sine nu este un scop și nu trebuie să aibă efecte negative asupra
calităț ii produselor ci, dimpotrivă, să a sigure un spor de utilitate. Firmele care își neglijează baza
de cheltuieli devin rapid necompetitive și pierd teren pe piață în favoarea concurenței care profită
de atuul unor cheltuieli mi ci.
Diminuarea continuă a cheltuielilor este un factor esențial pentru o firmă care vrea să
rămână competit ivă, dar această reducere trebuie să fie în sine un mijloc de creștere a venitului.
Dacă reducerea cheltuielilor co nstituie un obiectiv de sine s tătător, managerii pierd din vedere
esențialul și riscă să fie întrecuți de concurenț i, care se servesc de acest fapt pentru extinderea

cotei de piață. Mărimea costului de producție este influențată de diferiți factori: calitatea
materialelor și materiilor prime, de nivelul productivităț ii muncii, de modul de dirijare și
administrare al activității economice, de resursele disponibile și nu în ultimul rând de
tehnologiile de fabricatie .
Tranziția schimbă cardinal relațiile dintre întreprindere și mediul să u de a ctivitate.
Principala componentă a mediului devine piața, care mijlocește legăturile multiple ale
întreprinderii cu mediul său. Mecanismul pieței este pentru firmă terenul de realizare a fluxului
aprovizionare – producț ie – desfacere.
Realizarea obi ectivelor întreprinderii este în funcție de sporirea flexibilității și
adaptabilității acesteia î n raport cu mediul , care în condițiile economiei de piață se modifică
permanent.
O activitate managerială trebuie să fie bine pla nificată în baza unui studiu minuțios al
tuturor condiț iilor ce pot servi ca suport pentru creșterea eficienț ei, aceasta reprezintă o garanție
de primă importanță pentru a sigurarea fiabilității î ntreprinderii.
Lucrarea de disertație ,, CĂI EFICIENTE DE REDUCERE A CHELTUIELILOR DE
APROVIZIONARE -DEPOZITARE LA S.C. INTERKLI MAFENSTER S.R.L." este concepută
și elaborată în rezultatul unei analize pe baza abordă rilor teoretice referitoare la acest subiect
cât și pe baza unei cercetări știintifice a activităț ii economico -financiare a f irmei INTERKLIMA
FENSTER.
În procesul de elaborare au fost colectate și analizate date cu caracter economic și
principiile de activitate ș i dezvolta re ale întreprinderii. Î n procesul de studiu prin analiză,
comparare și sinteză a rezultatelor activită ții dar ș i a prevederilor teoretice, am formulat o serie
de recomandă ri, principii de activitate si am elaborat unele criterii, care î n viziunea mea ar
duce la îmbunătățirea performanțelor întreprinderii î n domeniul studiat.
Reieș ind din volu mul mate rialului pus la dispoziț ie pentr u studiu am elaborat unele
soluț ii, modalitati de aplicare practică a cunoș tiințelor teoretice din domeniu, pentru ca pe viitor
activitatea întreprinderii să fie mai eficientă.

I.2.Motivarea alegerii temei
Tema pe care o voi dezbate în cadrul lucrării de disertație este reprezentată tocmai de
dinamica ce caracterizează mediul actual al întreprinderii și care este într -o continuă schimbare.
În ziua de astăzi majoritatea societatăților încearcă să economis ească , pe cât posibil ,
cheltuielile de aprovizionare și depozitare, deoarece acestea cuprind un buget destul de mare din
profitul anual.

CAPITOLUL II – Noțiuni teoretice privind costul de producție în cadrul
firmei

II.1. Tipologia, rolul și funcțiile costului
„Costul este în general, o măsură a ceva la care trebuie renunțat pentru a se obține
altceva. Economiștii folosesc, de regulă, conceptul de cost de oportunitate, adică costul prin
care se măsoară valoarea tuturor lucrurilor la c are trebuie să se renunțe pentru a obține
altceva. Măsura costului de oportunitate poate să coincidă, dar nu întotdeauna, cu cheltuielile
bănești prin care contabilul măsoară costul”. 1
Costul este în sine un parametru de referință pentru comportamentul p roducătorului care
are ca principal scop obținerea unui profit cât mai mare și mai asigurat, mai ales în condițiile
prezente în economia de piață, unde concurența prezice în mare parte comportamentul
producătorului.
Având în vedere condițiile economiei de piață, producătorul își asumă în totalitate
răspunderea d e a susține oferta de servicii în baza datelor contabile, economice dar și în funcție
de evaluările despre calitatea și cantitatea produselor și despre costurile pe care le percep acestea.
Datorită acestor considerente, majoritatea economiștilor au fost nevoiți să studieze mai în
amănunt conținutul economic al costului.
J.B.Say este un bine cunoscut economist francez care a demonstrat că la baza costului
există întodeauna cheltuielile conceput e de substituirea, combinarea dar și de folosirea factorilor
de producție, costul fiind în cele din urmă o recompensare a tuturor serviciilor de producție.
K. Marx a confirmat faptul că prețul de cost reprezintă acea parte a valorii care îl costă pe
producător și care se măsoară în cheltuiala de capital variabil și cea de capital constant.
John M.Keynes a făcut o eviden ță între costul factorial (acesta reprezintă contravaloarea
serviciilor curente aduse de factorii de producție) și costul de întrebuințare (plă țile către
furnizorii).2
Deși au fost formulate mai multe doctrine economice în diferite perioade istorice,
prioritatea o deține următoarea: costul de producție este format din totalitatea cheltuielilor

1 The MIT Dictionary Of Modern Economics
2 Dobrotă, Niță., Economie politică, Edi tura Economică, București, 1997, pp. 127 -131

realizate și/sau care urmează să fie făcute, acestea fiind exprimate valoric, de către o instituție
pentru producerea și desfacerea de bunuri (corporale și incorporale). Mai exact, evaluarea tuturor
eforturilor implicate în procesul economic.
Rolul costului de producție evidențiat de către acest concept, se caracterizează prin
următoarele aspecte:
– se identifică în prețul de vânzare al unui bun, acesta fiind parte component al
acestuia ;
– cuprinde toate cheltuielile realizate de instituție pentru susținerea ofertei ;
– este un indicator care ajută la măsurarea și compararea eforturilor depuse de instituție
pentru a produce și desface bunuri și servicii ;
– scoate în evidență unitatea dintre conținutul consumului de factori de producție și
valoarea acestora.
Funcția costurilor este definită ca ansamblul re lațiilor existente între cantitatea de bunuri
și servicii produse și costul total de producție. Deoarece costul este la baza ofertei, acesta deține
diferite funcții:
a) Funcția de măsurare a cheltuielilor – pentru a putea face o corelație între efort (cost ) și efect
(bunuri). Aici costul este un indicator economic calitativ;
b) Funcția de cercetare -dezvoltare – aceasta constă în faptul că atât tehnologiile noi cât și noile
produse apar ca urmare a unui efect de cercetare. Funcția se manifestă mai tare în m omentul în
care raportul dintre tehnologii le noi și costuri este mai mare;
c) Funcția de producție – aceasta se referă la rolul decisiv pe care îl joacă în realizarea
concepțiilor tehnologice și constructive pe baza invențiilor și inovărilor;
d) Funcția d e personal – aceasta prespune toate costurile suportate de instituție în pregătirea,
perfecționarea și motivarea personalului , pentru a crește calitatea și productivitatea în muncă ;
e) Funcția comercială – presupune efectul pozitiv al distribuției bunurilo r și asigurarea piețelor
de desfacere, astfel încât cheltuielile să nu fie mari ;
f) Funcția financiar -contabilă – determină structura și mărimea costurilor pentru realizarea
activității economice rentabile ;
g) Funcția de optimizare – deține rolul de a afla gama parametrilor de activitate al instituției , ce
presupune cos turi minime la capacitate maximă de producere;

h) Funcția de reglare și control – se ocupă cu dirijarea consumului de resurse în cadrul unor
situații ce necesită luarea unor decizii de politică economică.3
Costul de producție este definit ca ansamblul cheltuielilor ce sunt necesare pentru a obține
un volum de produse, dar și pentru evaluarea eforturilor implica te de către un proces economic.
Acest tip de cost este determinat de activitatea de producție efectivă. Pen tru acest caz putem
deosebi următoarele tipuri de costuri:
 costul real – reprezintă totalitatea cantităților de servicii și bunuri realizate de către
întreprinderi, ce sunt privite din prisma condițiilor de muncă dar și a factorilor de
producție ce sunt necesari în obținerea produsului necesar ;
 costul monetar – reprezintă totalitatea evaluărilor în preț de achizi ție sau monedă pentru a
determina factorii de producție necesari costului real ;
 costul de oportunitate – reprezintă testarea cantităților de servicii și produse ce pot fi
realizate în cadrul instituției, din suma producerilor într -un mediu nedeterminat (aceasta
deține două componente):
a)costuri implicite – fără plăți către terți ;
b)costuri explicite – costuri ale ofertei firmei – plăți pentru procurarea de materii prime, energie,
materiale etc. .
În funcție de procesul tehnologic, elementele costului se clasifică în:
a)costuri de bază – resurse umane și resurse financiare ;
b)costuri de regie – cheltuieli generale de birou, salariile personalului de administrație și
conducere, etc. .
După gradul de complexitate a diferitelor elemente :
a)costuri simple (monoelementare) – evaluarea elementelor primare (salarii, materii prime) ;
b)costuri complexe (polielementare) – includerea mai multor costuri simple, fară ca acestea să
devină operaționale (reparații capitale).
În funcție de purtătorul de cost:
a)costuri directe – identificate și măsurate pentru fiecare produs în parte ;
b)costuri indirecte – efectuate la realizarea întregii producții. Acestea sunt colectate și
repartizate cu ajutorul unor chei de distribuție asupra produselo r, la sfârșitul fiecărei perioade de
gestiune.

3 Dobrotă, Niță., Economie politică, Editura Economică, București, 1997 , pp. 131 -133

În funcție de termenul factorilor de producție și de efectuare a cheltuielilor:
a)costuri curente – conform perioadei în care are loc realizarea bunului ;
b)costuri preliminare – realizate în viitor, ce au efect asupra producției curente (concedii de
odihnă) ;
c)costuri anticipate – acestea nu aparțin perioadei în care sunt realizate cheltuielile (abonament
pentru 2021 plătit în 2020).
După natura activității economice realizate:
a)costuri productive – necesare pentru desfășurarea proceselor de producție ;
b)costuri neproductive – costuri rezultate în urma neajunsurilor în gestionarea factorilor de
producție.4

II.2.Relația ofertă -cost
,,Cantitățile de producție sunt măsurate, în primul rând, în unități fizice. Dacă se
multiplică numărul acestor unități fizice prin prețul lor de cost (cost unitar), se obțin costurile.
Relația între cantitatea produsă și costul acestei p roducții este funcția de cost” (A. Silem, J. M.
Albertini) . 5
Timpul scurt reprezintă intervalul în care un întreprinzător poate să mărească producția
doar în limitele capacităților de producție pe care le are la dispoziție. Conform deciziilor
investiționale anterioare, în acest timp f irma nu poate să schimbe tipul de tehnol ogie sau factorii
de producție.
Volumul de producție poate să fie potrivit doar prin modificarea materiilor prime dar și a
cantității de muncă.
Tot din același punct de vedere, în perioada lungă sunt posibile modifi cări în v olumul
producției pe baza unui „ mod tehnologic de capital intensiv” (multe mașini și puțini muncitori)
și / sau a unui „ mod tehnologic de muncă extensiv” (mulți muncitori și puține mașini).
Evoluția costurilor, pe un termen lung, este definită de economiile de scară și de
concentrare a producției.

4 Dobrotă, Niță., Economie politică, Editura Economică, București, 1997 , pp. 131 -133
5 Albertini , J.M.,Silem, A., Comprendre les théories économiques, vol. I, Editura Seuil, Paris, 1988, pag. 153

Economiile de scară sunt caracterizate prin scăderea costului pe termen lung, și concomitent
cu creșterea randamentului factorilor de producție o dată cu trecerea de la un aparat tehnic de
producție la altul.
Încadrarea în timpul economic al costului este principalul obiectiv al producătorului.
Evoluția generală a costului mediu total se încadrează în trei zone, deosebit de importante pent ru
comportamentul producătorului:
1. Zona degresivă – cost total unitar în scădere datorită scăderi i puternice a costului marginal;
2. Zona optimă – cele mai mici costuri unitare, sub cel marginal, care asi gură profituri mari din
vânzări;
3. Zona progresivă – creșterea producției realizează creșterea costului marginal, respectiv
costului mediu total . Tendința de ieșire a costurilor din această zonă îi atrage atenția
producătorului că trebuie să ia măsuri pe termen lung : promovarea progresului tehnic și
înnoire a produselor. 6

II.3. Mecanismul formării și reducerea costurilor
Principalul obiectiv al unui producător este maximizarea profitului care trebuie să fie
bazat pe un fundament rațional pentru mobilizarea și alocarea resurselor necesare, având spirit de
competitiv și cunoaștere bazată pe un calcul economic.
Pentru a ajunge la un nivel ridicat în ceea ce privește profitul, orice producător trebuie să
își mărească volumul de producție. Deși există unele restricții, printre care și caracterul limitat al
resurs elor de natură economică dar și prețurile factorilor de producție, orice producător ar putea
să își realizeze scopul reducând consumurile specifice cu factorii de producție, sau, mărind
randamentul factorilor.
Toate deciziile depi nd în mare măsură de varia țiile cererii. Dacă există o cerere elastic ă,
producătorul va maximiza producția cu costul total global, dacă există o cerere rigidă, el va
minimiza costul total global pentru obținerea producției dorite. Pentru acest ultim caz, există o
eliberare de resur se economice care vor trece la organizarea fabricării unor noi produse, lărgind
astfel oferta de servicii/bunuri.

6 Dobrotă, Niță., Economie pol itică, Editura Economică, București, 1997 , pp. 131 -133

Pentru o gestionare rațională dar si pentru reducerea costurilor materiale, grijă pentru
mediul înconjurător, producătorul are ca interes ofer irea unor game de produse atâta timp cât
ultima unitate din bunul vândut revine mai scump decât unitatea anterioară care aduce profit.
Pentru fiecare preț de vânzare îi corespunde o anumită cantitate pe care producătorul nu
are voie să o depășească. Aceas ta reprezintă curba ofertei producătorului, care indică cantitatea, a
cărei desfacere îi asigură firmei obținerea celei mai bune rentabilități dar și a celui mai mare
profit.
În momentul reducerii consumurilor specifice de materii prime, provenite din impo rt, se
economisește valută, astfel se reduce cererea de valută cu efecte poz itive asupra cursului de
schimb.
Atât pe piața națională cât și internatională, reducerea costului de producție determină o
anumită stabilitate sau chiar reducerea prețurilor, cre scând astfel competitivitatea produselor în
lupta cu concurența.
Pentru a reduce costul, întreprinzătorul este nevoit să găsească rezerve de reducere a
consumurilor, să acționeze în aceeași măsură pe toate compartimentele firmei, asupra tutu ror
factorilor, în toate fazele activității economice și să aplice toate măsurile posibile pentru a
diminua costurile în paralel cu toate pretențiile competiției impuse de piață.
Toate aceste modificări privind reducerea costului trebuie să se realizeze fă ră să aibă
influențe negative asupra calității serviciilor și bunurilor, ci, dimpotrivă, trebuie să asigure un
spor de calitate superioară.
În aceelași timp, tendința impusă de către concurență pe piața națională dar și
internațională este ca bunurile economice să asigure în costurile lor cât mai puțină materie primă,
muncă la cele mai înalte standarde , toate realizate prin tehnologii de ultimă oră.
Pentru a asigura reducerea costului, producătorii trebuie să aibă în vedere următoarele
aspecte:
1.își aleg cel mai bun proces tehnologic, atât din punct de vedere economic cât și ecologic ;
2.caută să cumpere factori de producție, la prețuri mici dar calitative, reducând astfel cheltuielile
privind exploatarea lor ;
3.scăderea consumului de factori de produc ție pe unitate, ca urmare a dezvoltării randamentului ;
4.asigură reducerea costurilor privind cercetarea și proiectarea, în departamentul administrației și
conducerii ;

5.îndeplinește obiectivele propuse, ținând cont de condițiile de producție dar și de res ursele
disponibile ;
6.identifică produsele ce generează consumuri energetice mari și a celor ce aduc pierderi,
imprimând un caracter preventiv asupra activității de minimizare a costurilor, prin intermediul
metodelor moderne de calcul și evidență ;
7.implem entează un sistem al managementului calității totale, ce asigură îmbunătățirea calității
serviciilor oferite, și respectiv prevenirea defecțiunilor, urmate de reducerea cheltuielilor
suplimentare, legate de prelucrarea rebuturilor, reclamațiilor consumator ilor etc., care în final
obțin mărfuri ce pot să fie propuse consumatorilor la prețuri mici, calitat e deosebită și profituri
înalte;
8.dezvoltarea sistemului de management al întreprinderii, având ca obiectiv reducerea
cheltuielilor administrative, prin au tomatizarea sistemului informațional.
Pentru a reduce costurile este nevoie de ridicarea standardelor, calificarea personalului, a
echipamentelor tehnice de producție, a tehnologiilor de fabricație, a activităților de gesiune,
administrare și conducere, de stimularea a personalului dar și creșterea productivității. Costurile
de producție sunt în corelație cu factorii interni, fiind dependente de activitatea producătorului,
dar și de factori externi, care sunt independeți de activitatea acestuia . Printre factorii externi
amintim: prețurile de cumpărare ale factorilor de producție și cele de vânzare a mărfurilor.
Majoritatea activității generate de către producător trebuie să fie concentrate asupra
următoarelor căi de reducere a costurilor:7
-scăderea preturilor de desfacere ;
-reducerea cheltuielilor administrative ;
-reducerea cheltuielilor salariale pe unitate de produs ;
-reducerea consumurilor de materii prime și materiale;
-folosirea întregului spațiu de producție ;
-dimensionarea optim ă a cheltu ielilor de dezvoltare;
-dimensionarea optimă pentru marketing .
În ziua de astăzi, creșterea rentabilității este principalul criteriu în luarea deciziilor
întreprinderilor de angajare, organizare și dimensionare a producției. Având în vedere

7 Heyne, Paul., Modul economic de gândire, Editura Didactică și Pedagogică, 1991 , pp.185

concurența, sin gura variabilă asupra căreia se poate acționa este volumul producției, găsirea
acelui cantități de produse care cresc încasările totale, concomitent cu reducerea costurilor totale.