Prof . univ. dr. Sergiu Bogdan [630447]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAY” CLUJ NAPOCA
Facultatea de Drept -Școala Doctorală

ÎNTRERUPERE A CURSULUI SARINII
REFERAT ȘTIINȚIFIC

Coordonator științific:
Prof . univ. dr. Sergiu Bogdan

Doctorand: [anonimizat]

2

DATE PERSONALE ALE TITULARULUI DE
RAPORT DE CERCETARE

Nume și prenume: Toduța Valentin Gheorghe
Data nașterii: 27.09.1989
CNP: [anonimizat];
Domiciliu: mun. Oradea, str. Aleea Sulfinei nr. 6, bl G2, sc. A, ap 18, jud. Bihor
Telefon contact: [anonimizat]
email: [anonimizat]

3

Date referitoare la forma de învățământ a doctorand: [anonimizat],
programul de doctorat, tema tezei de doctorat

Școala doctorală : Școala Doctorală de Drept din ca drul Universității Babeș Bolyai
Domeniul de doctorat : drept
Forma de învățământ : cu frecvență redusă
Programul de pregătire doctorală presupune participarea la următoarele
discipline :
1. Infracțiuni de serviciu și corupție
2. Infracțiuni în legătură cu criminalitatea organizată
3. Sancțiunile în d reptul penal
Tema de doctorat : „Agresiunile asupra fătului ”

4

PROGRAMUL DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ INDIVIDUALĂ

Termenul propus pentru susținerea publică a tezei de doctorat: septembrie 2019 Anul de
Studiu Expunerea și titlul temei Data programată Data prezentării
I 1. Proiectul de cercetare științifică septembrie 2017 septembrie 2017
II 1. Raport de cercetare
„Întreruperea cursului sarcinii ” septembrie 2018 septembrie 2018
III 1. Raport de cercetare
„Vătămarea fătului” septembrie 2019 septembrie 2019

5

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – Aspecte introductive și clarificări noționale ………………………….. ……………………….. 6
CAPITOLUL II – Dreptul la viață. Momentul de când viața începe să curgă în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului și a altor instanțe din afara Uniunii Europene precum și impactul
acestora asupra legislației penale românești ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
Secțiunea I – Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la viață ……….. 15
Secțiunea II -a – Jurisprudența altor instanțe din afara Uniunii Europene în privința dr eptului la viață .. 21
Secțiunea III -a – Considerații referitor la evoluția jurisprudenței în materia protecției fetusului ……….. 23
Secți unea IV -a Conformitatea reglementărilor din legislația românească cu prevederile Convenției
Europene a Drepturilor Omului și concluzii în această privință ………………………….. ………………………….. ……… 26
Capitolul al III -lea-Întreruperea cursului sarcinii ………………………….. ………………………….. …………. 27
1. Obiectul juridic al infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 27
2. Obiectul material al infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 31
3. Subiectul activ al infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 33
4. Subiectul pasiv al infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 35
5. Latura obiect ivă a infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 38
6. Formele infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 49
7. Latura subiectivă a infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 50
8. Cauza justificativă specială ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 54
9. Cauza specială de nepdepsire ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 58
Capitolul al IV -lea-Concluzii și p ropuneri de lege ferenda ………………………….. …………….. 60

6

CAPITOLUL I – Aspecte introductive și clarificări noționale

Analiza infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii nu se poate face fără a se stabili, cel puțin
incidental și sumar, însemnătate a noțiunii de ,,avort”, termen care urmează a fi clarificat pe parcursul
acestui studiu și care, prin natura lui, nu este în mod obligatoriu o infracțiune, ci va dobândi această
calitate numai dacă îndeplinește unele condiții strict prevăzute de lege.
Prob lematica avortului, respectiv a întreruperii cursului sarcinii, este o chestiune deosebit de
controversată în toate statele lumii, mai ales, datorită faptului că în această problemă intră în conflict
numeroase interese ale diferitelor entități.
Mai întâi, este incident dreptul la viață privată al femeii însărcinate, în special elementul privind
dreptul de autodeterminare a acesteia cu privire la posibilitatea ei de a dispune de propriul corp și de a
alege dacă aceasta dorește să aibă copil sau dacă nu doreș te acest aspect, alegând să pună capăt sarcinii.
După aceea, intervine în această chestiune și dreptul la viață, dreptul la integritate fizică și
sănătate al femeii însărcinate care ar putea dori să aleagă să pună capăt unei sarcini aflate în curs, în
măsu ra în care această sarcină ar periclita direct sau indirect drepturile menționate anterior.
 Drept comparat. În dreptul Statelor Unite ale Americii1, optica principală este în sensul
de a se considera că subiectul pasiv principal al infracțiunii de întrerup ere a cursului
sarcinii este femeia însărcinată, nefiind însă ignorate complet drepturile produsului de
concepție. Există, de asemenea studii2, unde s -a evidențiat diferența dintre rasa umană și
cea animală în materie reproductivă, subliniindu -se necesitat ea ca femeia însărcinată să
poată apela în siguranță la procedura avortului.
De cealaltă parte, situat într -o poziție, de regulă, antagonică față de interesele femeii însărcinate,
se regăsește dreptul la viață a produsului de concepție, a embrionului respe ctiv a fetusului și

1 Sandra L. Smith, Fetal Homicide: Woman or Fetus as Victim? A Survey of Current State
Approaches and Recommendations for Future State Application, 41 Wm. & Mary L. Rev. 1845
(2000), http://scholarship.law.wm.edu/wmlr/vol41/iss5/9 (referință din 17.08.2018)
2 Margery W. Shaw M.D., J.D. (1984) Conditional prospective rights of the fetus, Journal of
Legal Medicine , 5:1, 63 -116, accesibil la http://dx.doi.org /10.1080/01947648409513403 (referință
din 17.08.2018)

7

,,potențialitatea acestuia de a deveni o persoană” care să fie protejată atât de instrumentele legislative
naționale cât și de instrumentele internaționale.
 Drept comparat. Există numeroase studii3, de regulă realizate de autori pro-life care
apără drepturile fătului nenăscut, acestea subliniind că nu are relevanță dacă fetușii sunt
sau nu considerați ,,persoane” întrucât indiferent de gradul de dezvoltare al acestora este
necesar să beneficieze de protecție juridică, inclusiv de protecț ia legii penale. În Canada,
spre exemplu, în istoria recentă, a existat un proiect de lege4 prin care s -a dorit
incriminarea faptei de vătămare a produsului de concepție, de către o altă persoană decât
femeia însărcinată, astfel încât să poată fi reținut c oncursul de infracțiuni în ipoteza în
care și femeia însărcinată ar fi fost vătămată precum și produsul de concepție.
În final, nu se poate neglija interesul statului care are scopurile sale proprii în această chestiune,
interese care țin de problematici d emografice sau religioase, în funcție de specificul fiecărui stat în
parte.
 Drept comparat. Conflictul între interesele concurente a fost analizat în mai mute
universități5 iar cel mai adesea, se face trimitere la necesitatea respectării echilibrului
între drepturile femeii însărcinate și cele ale fetusului, cu o ușoară înclinație a balanței în
favoarea femeii însărcinate, în ceea ce privește dreptul din Statele Unite ale Americii.

3 Patricia A. King, The Juridical Status of the Fetus: A Proposal for Legal Protection of the
Unborn, Michigan Law Review, Vol. 77, No. 7, Symposium on the Law and Politics of Abortion,
accesibil la http://www.jstor.org/stable/1288038 (referință din 17.08.2018) sau Shah, Mamta K.
(2001) "Inconsistencies in the Legal Status of an Unborn Child: Recognition of a Fetus as Potentia l
Life," Hofstra Law Review : Vol. 29: Iss. 3, Article 5., accesibil la:
http://scholarlycommons.law.hofstra.edu/hlr/vol29/iss3/5 (referință din 17.08.2018)

4 A se vedea în acest sens Ken Epp, The truth about Bill C -484: A compassionate and
constitutionall y valid remedy to current injustice in Canadian criminal law, accesibil la
http://www.mollymatters.org/wp -content/uploads/2015/12/Epp_response_to_ARCC_C484. pdf,
(referință din 17.08.2018)

5 Sandra L. Smith, Fetal Homicide: Woman or Fetus as Victim? A Survey of Current State
Approaches and Recommendations for Future State Application, 41 Wm. & Mary L. Rev. 1845
(2000), accesibil la http://scholarship.law.wm.edu/wmlr/vol41/iss5/9 , (referință din 17.08.2018)

8

Pentru a se înțelege mai bine multiplele perspective și interese care vin în conflict, facem
trimitere la o analiză mai aprofundată6 a acestora însă aceasta analiză excedează
obiectivelor prezentului referat sens în care nu vom insista în această direcție .
Toate aceste interese care au intrat în conflict, au dus la apariția necesi tății pentru stat de a
reglementa materia avortului, statul român incriminând prin articolul 246 din C. pen. din 1864,
respectiv prin art. 482 -4823 din C. pen din 1936 infracțiunea de provocare ilegală a avortului.
Această infracțiune a fost menținută succ esiv și prin reglementările penale ulterioare, în mai
multe forme, fiind dezincriminat avortul, indiferent de modalitatea de săvârșire a acestuia, prin
Decretul -Lege nr. 1 din 1989.7
Adoptarea acestui act normativ a avut efecte grave asupra societății româ nești întrucât avortul
era permis în orice condiții, existând persoane care efectuau proceduri de avort fără a avea nici o
pregătire medicală, sau având o pregătire medicală necorespunzătoare ,ori în altă specialitate. Mai mult
de atât, este notoriu faptul că au existat și cazuri de avorturi produse în afara unităților sanitare.
Or, toate aceste probleme au provocat un număr foarte mare de vătămări corporale femeilor
însărcinate sau nou -născuților, unele cazuri soldându -se chiar cu decesul acestor persoane.
Văzând problemele create de dezincriminarea avortului, legiuitorul a hotărât să reincrimineze, în
C. pen. din 1968, fapta de provocare ilegală a avortului, incriminare care este foarte similară cu
infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii prevăzută de actualul C. pen.
Se va reține faptul că avortul nu este în mod necesar o infracțiune întrucât, în România, avortul
până la 14 săptămâni este permis și astfel, se observă că denumirea generică a acestei infracțiuni este

6 Akinirinola Bankole, Susheela Sigh, Taylor Haas – ,,Reasons why women have induced
abortions: Evidence fro m 27 cou ntries”, disponibil la https://www.guttmacher.org/journals/ipsrh
/1998/09/reasons -why-women -have -induced -abortions -evidence -27-countries . (referință din
17.08.2018)
7 Decretul -Lege nr. 1 din 1989, publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 27.12.1989

9

incompletă deoarece fapta de între rupere a cursului sarcinii este infracțiune doar atunci când este
săvârșită în condiții de nelegalitate.8
Pentru a se înțelege mai bine însemnătatea unor noțiuni care urmează a fi folosite în prezentul
studiu , se impune ca acestea să fie definite, astfel î ncât să se poată înțelege linia pe care o urmărește .
Prin noțiunea de sarcină, se va înțelege totalitatea fenomenelor care se petrec în corpul femeii
însărcinate între momentul fecundării ovulului și cel al nașterii, în timpul cărora embrionul, și ulterior
fătul, se dezvoltă în uterul matern.9
Din punct de vedere medico -legal, prin avort se înțelege întreruperea cursului sarcinii și
expulzarea produsului de concepție în primele 6 luni de dezvoltare intrauterină, acesta fiind împărțit în
avort ovular -în prim ele 2 luni de sarcină, avort embrionar -în lunile 3 -4 ale sarcinii și avort fetal în lunile
5-6 ale sarcinii.10
După depășirea celor 6 luni de sarcină, expulzarea produsului de concepție nu se mai consideră
avort ci naștere prematură dacă aceasta intervine î nainte de 37 de săptămâni de gestație.11
Alți autori din literatura de specialitate medico -legală consideră că demarcația între nașterea
prematură și avort este dată de viabilitatea fătului adică aptitudinea acestuia de a supraviețui singur în
afara corpulu i mamei sale, considerându -se că un făt de peste 38 cm lungime și 1500 gr. este viabil.12
Tot din perspectiva medicinii legale, se impune a fi clarificată noțiunea de embrion, însă și
aceasta prezintă unele controverse, în sensul că există unele opinii13 care consideră că ebrionul este

8 În același sens, M. Moise, teza de doctorat cu tema ,,Protecția penală a vieții intrauterine –
Rezumat”, București, 2014, accesată la data de 14.03.2017 pe pagin a de internet,
http://www.univnt.ro/rezumate_doctorat/index.php?dir=Drept%2F&download=Rotaru_Mihaela.pdf
9 http://www.csid.ro/dictionar -medical/sarcina -11338548/ , accesată la data de 2 4.03.2017
10 V. Iftenie, D. Dermengiu, Medicină Legală, Ediția a 2 -a, ed. C.H. Beck, București, 2014, p.
490
11 V. Iftenie, D. Dermengiu, op. cit., p. 491
12 G. Mihalache, Compendiu de Medicină Legală pentru Medicii Generaliști și Stomatologi,
ed. Universită ții din Oradea, Oradea, 2010, p. 261

10

produsul de concepție în primele trei luni de sarcină iar alte opinii14 prezintă embrionul ca fiind
produsul de concepție aflat în primele două luni de sarcină.
 Drept comparat. În Statele Unite ale Americii15 s-a încercat schimb area noțiunii de
concepție, afirmând că aceasta nu este sinonimă cu fecundația ci, mai degrabă reprezintă
implantarea blastocitului, adică cel de -al treilea stadiu al concepției.
În funcție de opinia îmbrățișată dintre cele expuse anterior, se va putea cla rifica și noțiunea de
făt, existând consens în literatura de specialitate că fătul este produsul de concepție, în perioada de viață
intrauterină, de la momentul încheierii fazei embrionare.
În acest sens, apreciez ca fiind deosebit de relevantă concluzia c ă, din punct de vedere științific și
chiar și juridic, este puțin importantă diferențierea efectuată între cele două noțiuni, respectiv între
embrion și făt, ambele reprezentând doar etape din evoluția intrauterină a aceluiași produs de c oncepție,
singurul element de diferențiere fiind gradul de evoluție al acestora.16
De asemenea, este necesar a fi lămurită însemnătatea termenilor de ,,embrion” și „fetus” și din
punct de vedere juridic, urmând a se observa că există numeroase opinii în această privință.
Mai întâi, va fi prezentată o opinie pe care nu o împărtăș im, respectiv aceea că embrionul este
produsul de concepție ce există de la începutul sarcinii și până sfârșitul celei de -a opta săptămâni a
sarcinii, după acest moment, produsul de concepție fiind de numit făt.17

13 Al. Plopeanu, Dicționar de obstetrică -ginecologie și genetică, Editura Dacia Europa Nova,
Lugoj, 1999, p. 165
14 S. Pană, S. Pană jr., Dicționar de obstetrică și ginecolofie, Editura Univers Enciclopedic,
București, 19 95, p. 75
15 E Huges, editor OB&Gyn Terminology, F.A. Davis, Philadephia, 1972, accesibil la
http://w ww.worldcat.org/title/obstetric -gynecologic -terminology -with-section -on-neonatology -and-
glossary -of-congenital -anomalies/oclc/550634 (referință din 17.08.2018)
16 A. E. Franț, Întreruperea cursului sarcinii. Repere juridice și etice, Editura Universul
Juridic, București, 2016, p. 21
17 M. Moise, teza de doctorat cu tema ,,Protecția penală a vieții intrauterine -Rezumat”,
București, 2014, accesată la data de 14.03.2017 pe pagina de internet,
http://www.univnt.ro/rezumate_doctorat/index.php?dir=Drept%2F&downloa d=Rotaru_Mihaela.pdf

11

Această opinie este argumentată prin aceea că, de la împlinirea a 2 luni lunare (8 săptămâni în
limbajul medico -legal), produsul de concepție își dezvoltă capacitatea de a prelua impulsul durerii de le
nervii senzoriali, dând comanda locului af ectat de durere să reacționeze.
Consider ăm însă că, această opinie nu este suficient argumentată și fundamentată, neputându -se
reține numai în baza criteriului posibilității de a simți durere, că un produs de concepție este, sau nu, un
făt.
Mai degrabă, c riteriul în funcție de care trebuie să se rețină că un produs de concepție este făt sau
embrion este acela al dezvoltării sale în ansamblu, în cursul sarcinii, criteriu care este mult mai complex
și include și criteriul aptitudinii de a simți durere.
Toto dată, există opinii18, care de altfel sunt și opinii majoritare, care susțin că, prin embrion se
înțelege o ființă umană, respectiv un produs de concepție al ființei umane, aflat într -un stadiu de
dezvoltare celulară în primele 14 săptămâni de la data fecun dării ovulului. Embrionul devine fetus după
depășirea momentului precizat anterior, respectiv după cea de -a treia lună de sarcină.
Cea din urmă perspectivă pare a corespunde mai bine imaginii legiuitorului român cu privire la
aceste noțiuni, aspect care re zultă dintr -o sumară analiză a dispozițiilor art. 201 alin. 1 lit. c din C. pen.
care incriminează vătămările aduse produsului de concepție după depășirea vârstei de 14 săptămâni,
indiferent de cine este subiectul activ al acestei fapte.
 Drept comparat. Importanța acestor termeni a fost evidențiată în dreptul Statelor Unite
ale Americii19, unde s -a subliniat importanța efectuării diferențierii între diferitele stadii

18 S. Bogdan, Drept penal. Partea Specială, Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 117
și M. Udroiu, Drept penal. Partea Specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 78
19 Ch. Kaczor, The Ethics of Abortion: Women's rights, Human life, and the question of
Justice, Taylor & Francisc Group, Routledge imprint, New York și Oxon, 2011, p. 6 -7, accesibilă la
https://books.google.ro/books?id=Smq2BQAAQBAJ&printsec=frontcover&dq=Ch.+Kaczor,+The+
Ethics+of+Abortion:+Women%27s+rights,+Hu man+life,+and+the+question+of+Justice,+Taylor+
%26+Francis+Group&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiz4bSVy_PcAhVlyKYKHY3MCtcQ6AEIJzA
A#v=onepage&q=Ch.%20Kaczor%2C%20The%20Ethics%20of%20Abortion%3A%20Women's%
20rights%2C%20Human%20life%2C%20and%20the%20question%20of%20Jus tice%2C%20Taylo
r%20%26%20Francis%20Group& (referință din 17.08.2018)

12

de evoluție ale produșilor de concepție, în controversata dezbatere ce exista între
susținăt orii avortului și cei care doreau ca această practică să fie interzisă.

13

CAPITOLUL II – Dreptul la viață. Momentul de când viața începe să curgă în
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a altor instanțe din afara Uniunii
Europene precum și impactul acestora asupra legislației penale românești

Dreptul la viață poate fi definit ca fiind acel drept care atribuie ființei umane prerogativa ca, după
ce a luat viață, să poată să își continue existența în mod natural.
Acest drept este unul fundame ntal, adică un drept fără de care, toate celelalte drepturi ar fi fără
substanță și iluzorii deoarece numai o persoană aflată în viață se poate bucura de drepturi și poate avea
obligații. Această chestiune este de o logică elementară și acesta este motivul pentru care toate
instrumentele juridice naționale și internaționale în materie de protecție a drepturilor omului protejează
dreptul la viață.
 Drept comparat. Există opinii20 care consideră că viața umană presupune doi factori
interconectați: viața corpulu i uman și viața experimentată și dezvoltată de funcțiile minții
umane. Același autor consideră corpul uman ca fiind instrumentul prin care ne bucurăm
de viață și astfel, protecția corpului și a vieții însăși sunt interdependente.
Dreptul la viață este prot ejat și de numeroase instrumente internaționale precum și de toate
legislațiile moderne, suprimarea voluntară a acestuia fiind permisă numai în cazurile anume prevăzute
de lege.
Unul dintre cele mai importante instrumente internaționale de protecție a drep tului la viață este
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la data de 10 decembrie 1948, unde se prevede la art. 3 că: ,,Orice ființă umană are
dreptul la viață, la libertate și la se curitatea persoanei sale.”
În România, dreptul a viață este protejat, mai întâi, prin însăși Constituția României care, la art.
22 alin. 1 prevede că dreptul la viață precum și dreptul la integritate fizică și psihică sunt garantate.

20 Hjordis Bjork Hakonardottir -Right to life:a Principle of Equality, Scandinavian Studies in
Law, p. 78

14

Mai departe, la alinea tul al treilea al aceluiași articol se specifică faptul că pedeapsa cu moartea
este interzisă pe teritoriul României.
În continuare, dreptul la viață este protejat de către statul român prin incriminarea infracțiunilor
care aduc atingere dreptului la viață , respectiv a capitolului I din titlul I a părții speciale a C. pen. unde
sunt incriminate infracțiunile contra vieții, a capitolului IV din același titlu, dar și a altor prevederi din
C. pen.
Pe lângă aceste prevederi care protejează dreptul la viață, ac est drept este protejat și de art. 2 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat faptul că primul paragraf al art. 2
din Convenție care consfințește dreptul la viață cuprinde ,,cele mai funda mentale” dispoziții din
Convenție și care cuprinde una dintre valorile cele mai ,,de bază” ale unei societăți democratice, acestea
implicând faptul că statele au atât obligația de a se abține de la a aduce atingere ,,cu intenție” acestui
drept, cât și obli gația de a lua măsurile potrivite pentru a proteja viețile celor aflați în jurisdicția
acestuia.21
Pe lângă dreptul la viață, este necesar a fi definite și clarificate și noțiunile de „embrion” sau
„fetus”. În acest sens, prin embrion se înțelege o ființă u mană, respectiv un produs de concepție al
ființei umane, aflat într -un stadiu de dezvoltare celulară în primele 14 săptămâni de la data fecundării
ovulului. Embrionul devine fetus după depășirea momentului precizat anterior, respectiv după cea de -a
treia lună de sarcină.22
Există însă opinii23 care apreciază că embrionul devine făt la sfârșitul celei de -a opta săptămân ă
de sarcină însă aceste opinii nu sunt împărtășite de marea masă a autorilor de specialitate.

21 Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 08.07.2004 în cauza Vo
împotriva Franței, paragraful 88.
22 S. Bogdan, Drept penal. Partea Specială, Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 117
23 M. Mihaela, teza de doctorat cu tema ,,Protecția penală a vieții intrauterine”, București,
2014.

15

Secțiunea I – Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la
viață

Mai întâi, se impune precizarea că România este obligată să respecte prevederile Convenției
Europene a Drepturilor Omului24 precum și jurisprudența acesteia întrucât Curtea Europeană a
Drepturilor Omului25 este singura care poate face interpretarea Convenției.
Astfel, prin Legea 30 din 199426, statul român a Ratificat Convenția, asigurând respectarea
prevederilor acesteia și a protocoalelor adiționale la Convenție pe teritoriul României.
Articolul 2 paragraful 1 din Convenție prevede următoarele:
„Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în
mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea
este sancțion ată cu această pedeapsă prin lege.”
La o primă analiză, se observă că nu este definit termenul de ,,viață” și nici termenul de ,,oricare
persoană” („everyone” în varianta Convenției din engleză sau „toute personne” în varianta franceză).
Prin această anali ză se urmărește să facă o analiză asupra momentului de la care o ființă umană
este considerată în viață și în mod evident acesta fiind implicit și momentul de la care beneficiază de
protecția legii, atât a celei naționale cât și a celei europene.
Astfel, î ntrebarea care se ridică este aceea că dacă fetusul beneficiază de un drept la viață de
dinainte de a se naște și dacă este așa, din ce moment acesta este considerat o persoană și cum vor fi
puse în balanță interesele fetusului în raport de interesele mame i.
Un aspect de notorietate este acela că, la momentul redactării Convenției Europene a Drepturilor
Omului, avortul era incriminat de statele europene, fiind considerat o violare directă a dreptului la viață

24 În continuare Convenția
25 În continuarea Curtea Europeană
26 Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, publicată în
Monitorul Oficial al României n r. 135 din 31 Mai 1994

16

al copilului nenăscut27 și deci, se poate susține că în acel moment fetusul beneficia de protecția
dreptului său la viață.
Cu toate acestea, lucrurile nu sunt atât de simple precum par la o simplă analiză, întrucât
Comisia Europeană28 și actuala Curte Europeană a Drepturilor Omului au evitat să definească în concret
noțiunea de „persoană” în sensul prevăzut de art.2 din Convenție ori să precizeze în mod clar dacă
fetusul beneficiază, sau nu, de această protecție, iar dacă ar beneficia de acest drept, acesta ar fi un drept
personal al său, sau ar fi o exten sie a drepturilor mamei sale.
În Cauza X împotriva Marii Britanii29 s-a stabilit că noțiunea autonomă „oricare persoană” din
cuprinsul art. 2 din Conve nție prin care este protejat dreptul la viață se putea aplica doar după momentul
nașterii și deci, numai p ersoanelor care au fost deja născute.
Cu toate acestea, în aceeași cauză, Comisia30 a dat unele explicații asupra conținutului noțiunii
de ,,început al vieții” precizând că, se constată o divergență mare de opinii în ceea ce privește această
noțiune, în sen sul că, în timp ce unii consideră că viața începe de la momentul concepției, alții consideră
că aceasta începe de la momentul când fătul este viabil iar cei mai consevatori,apreciază că aceasta
curge de la momentul nașterii copilului.
De asemenea, Comisia s-a poziționat în totalitate împotriva ideii de a recunoaște fetusului un
drept absolut la viață, însă nu s -a opus posibilității ca, la un moment dat, în lumina unor evoluții sociale
în statele contractante, fie să nu recunoscă deloc protecția fetusului de către art. 2 din Convenție, fie să
îi recunoască acestuia unele drepturi limitate.
Explicând prima parte a alineatului anterior, se observă că, dacă ar recunoaște fetusului un drept
absolut la viață, acest aspect ar avea un puternic impact asupra tuturo r legislațiilor naționale ale statelor
contractate care ar trebui să își armonizeze legislația națională cu dispozițiile Convenției.

27 Gregor Puppnick, Abortion and the European Convention of Human Rights, Irish Journal
Of Legal Studies, vol. 3(2)
28 Comisia Europeană a Drepturilor Omului
29 Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din data de 13.05.1980 în cauza X
împotriva Marii Britanii

17

Mai întâi, dacă la nivel european s -ar recunoaște un drept absolut la viață al fătului, toate statele
semnatare ale Convenț iei ar trebui să interzică în mod absolut avortul, chiar și pe cel terapeutic,
deoarece fetusul ar avea un drept absolut la viață.
Astfel, s -ar ajunge la situația de a se pune în balanță dreptul la viață al femeii gravide cu dreptul
la viață al fetusului, chiar dacă niciodată o viață nu ar putea fi considerată mai mult sau mai puțin
importantă decât o altă viață.
De asemenea, s -ar ajunge la situația în care statele contractante ar trebui să ofere și remedii
penale pentru orice atingere adusă fetusului, resp ectând obligația pozitivă a statelor membre de a
proteja încălcarea prevederilor Convenției și de către alte persoane, nefiind suficientă simpla
abstențiune a statului de a nu încălca el însuși aceste prevederi, prin agenții săi.
Însă, dacă s -ar ajunge la situația în care fetusului nu i s -ar recunoaște deloc protecția oferită de
art. 2 din Convenție sau i s -ar acorda o protecție limitată, atunci statele semnatare ale Convenției ar
beneficia în contiuare de o marjă de apreciere rezonabilă, în virtutea căreia acestea să poată reglementa
prin legi proprii, permiterea avortului, incriminarea sau neincriminarea penală a acestuia, precum și
incriminarea, sau nu, a atingerilor aduse vieții sau integrității corporale ale fătului, în funcție de
particularitățile spec ifice culturale ale fiecărui stat în parte.
O hotărâre cu un impact deosebit asupra acestui subiect a fost și Cauza H împotriva Norvegiei31
în care Comisia Europeană a precizat că nu trebuie să se decidă dacă fetusul poate beneficia de o
anumită protecție a sigurată de art. 2 din Convenție dar, cu toate acestea, nu trebuie exclus ca, în
anumite circumstanțe specifice, acest aspect să se schimbe, mai ales datorită faptului că statele
contractante aveau și au în continuare o divergență mare de opinii în această privință.
 Drept comparat. Cu privire la această divergență de opinii s -a subliniat că în decizia din
11.10.1974 a Curții Constituționale a Austriei s -a concluzionat că articolul 2 paragraful 1
din Convenție nu se aplică în cazul persoanelor nenăscute, în timp ce în jurisprudența
constantă a Curții Constituționale Federale din Germania s -a considerat că termenul
„orice persoană” (,,everyone”) cuprinde orice ființă individuală în viață deci și ființele
umane nenăscute.

31 Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din data de 19.05.1992 în cauza H
împotriva Norvegiei

18

 Curtea Supremă a Norvegiei și -a exprima t opinia în sensul că nu este de competența
instanțelor de judecată să stabilească un echilibru între interesele fetusului și interesele
mamei, apreciind că această sarcină revine puterii legislative.
În final, în hotărârea menționată anterior, Comisia Eur opeană a constatat faptul că trebuie să fie
respectat un echilibru just între interesele legitime ale fetusului și ale societății, pe de -o parte, și
interesele mamei, de cealaltă parte.
Față de cele arătate, s -a concluzionat că nu ar trebui să fie exclus c a fetusul, în anumite
circumstanțe, să beneficieze de protecția oferită de art. 2 din Convenție, în ipoteza în care ar fi mai
puține opinii divergente între statele membre. Cu toate acestea, probabil că acest lucru ar fi posibil în
lumina unor evoluții în ingineria medicală, însă până atunci, statele contractante trebuie să aibă o marjă
de apreciere într -un domeniu atât de sensibil precum este acesta.32
Se observă că această hotărâre a lăsat o portiță deschisă pentru ca, în condițiile unui alt context
socio -politic, Curtea să își reconsidere poziția anterioară printr -un eventual reviriment jurisprundețial în
care, la un anumit moment dat, să stabilească faptul că fetusul beneficiază totuși de protecția art. 2
privind dreptul la viață și să reglementeze care s unt condițiile și limitările în care acesta ar opera.
În Cauza Boso împotriva Italiei33, Curtea, deși nu a recunoscut că fetusul ar putea fi considerat o
„persoană” în sensul noțiunii autotome prevăzute de art. 2 din Convenție, prin folosirea unui silogism
ipotetic în care a pornit de la premisa că ,,și facă fetusul ar fi fost considerat o persoană în sensul art. 2
din Convenție”, aceasta a trecut la analiza conformității acelei legi cu dispozițiile Convenției deoarece
terminarea sarcinii s -a făcut în baza unei legi dată de Parlamentul Italian.
În mod concret, Curtea a sărit de la etapa verificării aplicabilității art. 2 din Convenție la fetuși,
la efectuarea următoarei etape, și anume la verificarea conformității legii naționale cu dispozițiile
Convenției.

32 A se vedea susținerea autorului studiului referitoare la drepturile produșilor de concepție și
modul cum acestea su nt limitate de către legiutor – AKE Saldeen, Some Refletions on Children’s
Rights in a European Perspective, Stockholm Institute for Scandinavian Law, accesibil la
http://www.scandinavianlaw.se/pdf/39 -10.pdf
33 Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 05.09.2002 în cauza Boso
împotriva Italiei

19

Astfel, Curtea a considerat că o lege care permitea întreruperea cursului sarcinii în anumite
condiții expres precizate, corespundea necesității unui echilibru just între, pe de -o parte interesul
societății de a proteja fetușii iar, pe de altă parte, inter esele femeii însărcinate și astfel, această lege se
încadra în marja de apreciere permisă statelor contractante în această materie.
În Cauza Vo împotriva Franței34, s-a ridicat problema dacă fetusul s -ar bucura de protecția art. 2
din Convenție precum și da că această protecție ar implica în mod automat existența unui remediu penal,
respectiv existența unei incriminări penale a infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii din culpă.
În acest sens, mai întâi, Curtea a reamintit că în situația în care s -a invocat dreptul la viața privată
al mamei, în ipoteza în care femeia era însărcinată, drept care intra în concurs cu interesele legitime ale
fetusului, viața ei privată a devenit strâns legată de viața fătului aflat în dezvoltare și astfel acestea nu au
putut fi disociate cu ușurință.
Concret, se ajunge în situația în care intră în conflict drepturi care intră sub incidența art. 2 din
Convenție privind dreptul la viață al fătului cu drepturi care intră sub incidența art.8 din Convenție,
respectiv viața priva tă a mamei.
Însă, și de această dată Curtea a ezitat și a precizat că nu este necesar să se decidă dacă un copil
nenăscut poate fi considerat ,,în viață” în sensul articolului 2 din Convenție sau dacă ar trebui considerat
ca o „entitate” asupra căreia, în lumina articolului 8 paragraful al 2 -lea din Convenție, s -ar justifica o
intervenție pentru protecția altuia. (intervenție asupra vieții fetusului pentru protejarea mamei, în acest
caz)
Importanța acestei hotărâri rezultă și din concluzia intermediară expu să la paragraful 80, potrivit
căreia, copilul nenăscut nu este privit ca fiind ,,o persoană”, direct protejată de art. 2 din Convenție și,
chiar dacă la un anumit moment dat s -ar recunoaște fătului un ,,drept la viață”, atunci acesta ar fi în mod
implicit limitat de drepturile și interesele mamei.
De asemenea, Curtea a afirmat că, totuși, prevederile Convenției nu presupun excluderea
posibilității ca, în anumite circumstanțe, dreptul la viață ce se asigură unei persoane născute, să fie
asigurate și unei per soane nenăscute.

34 Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 08.07.2004 în cauza Vo
împotriva Franței

20

Această concluzie este una extrem de importantă întrucât reprezintă o primă poziție tranșantă
asumată de Curte în această materie, poziție care, așa cum vom vedea ulterior, nu împiedică statele
contractante să asigure un standard mai înalt de protecție al fetușilor, în limita marjei de apreciere de
care acestea beneficiază.
Mai mult, Curtea a constatat că, deși au existat descoperiri spectaculoase în materia cercetării
genetice medicale, respectiv s -a descoperit posibilitatea p rocreerii asi state medical sau au fost efectuate
experimente numeroase efectuate pe embrioni, tot nu s -a putut ajunge la un consens cu privire la natura
și statutul embrionului sau a fetusului.
Astfel, Curtea a conchis că, nu este nici de dorit și nici măcar posibil, s ă se răspundă în abstract
la întrebarea dacă un copil nenăscut este o persoană în sensul art. 2 din Convenție, putându -se eventual
accepta, cel mult, că embrionul sau fetusul fac parte din rasa umană.35

35 Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 08.07.2004 în cauza Vo
împotriva Franț ei, paragraful 84

21

Secțiunea I I-a – Jurisprudența altor instanțe din af ara Uniunii Europene în privința
dreptului la viață

În cauza Vo împotriva Franței, citată anterior, fiind judecată mai întâi în fața Curții de Apel din
Lyon, instanța a dispus condamnarea persoanei care a produs uciderea unui făt nenăscut, pentru
săvârșir ea infracțiunii de ucidere din culpă, considerând că fătul este o persoană care beneficia de
protecția articolului care incrimina infracțiunea de ucidere din culpă. Astfel, curtea de apel a considerat
că, atât timp cât la data producerii incidentului fătul era în viață acesta era protejat de articolul care
incrimina uciderea din culpă, fără a fi nevoie de condiția ca acesta să fi fost viabil la data nașterii.
Cu toate acestea Înalta Curte de Casație și Justiție din statul francez nu a fost de acord cu opini a
exprimată anterior de curtea de apel, aceasta subliniind distincția între noțiunea de ,,ființă umană” și
,,persoană”, prima dintre ele fiind un concept biologic iar cea din urmă fiind un termen legal, atașat unei
categorii legale ale cărei drepturi au fo st perfectate la naștere, chiar dacă în anumite circumstanțe
drepturile dobândite la naștere erau consolidate retroactiv până la momentul concepției.
În cauza Roe împotriva lui Wade36, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a hotărât că
fetușii nu pot fi tratați ca fiind persoane în sensul legii, apreciind că nu se poate rezolva problema
dificilă a stabilirii momentului de la care viața începe să curgă.
Acest aspect a fost motivat prin aceea că dacă specialiștii din domeniul medicinei, filosofiei sau
teologiei nu au fost în măsură să ajungă la un consens, atunci juriștii, cel puțin în acest moment al
dezvoltării cunoștințelor umane, nu sunt în poziția de a specula care ar fi răspunsul corect.
De asemenea, în cauza Winnipeg Child and Family Services (Nor twest Area) împotriva lui G
(D.F.)37 Curtea Supremă a Canadei a ajuns la concluzia că deși un copil nenăscut nu poate fi considerat
ca fiind o persoană, totuși ar trebui să îi fie conferită o anumită protecție pentru ca acesta să nu sufere
vătămări pe perio ada cât se află în uterul mamei sale.

36 Hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii din data de 22.01.1973, Cauza Roe
împotriva lui Wade, pct. 159.
37 Hotărârea Curții Supreme a Canadei din data de 31.10.1997 în cauza Winnipeg Child and
Family Services (Nortwest Are a) împotriva lui G (D.F.)

22

Trecând la analizarea unei hotărâri de pe teritoriul african, este relevant că în cauza Christian
Lawyers Association of South Africa și alții împotriva Ministerului Sănătății și alții38, Înalta Curte a
Africii de Sud a stabilit că fetusul nu poate fi considerat ca fiind o persoană pe considerentul că, dacă
legiuitorul constituțional ar fi dorit să protejeze fetusul, atunci acesta ar fi făcut o mențiune expresă în
acest sens.
Această instanță a reținut că, a atribui o pe rsonalitate legală fetusului, ar duce la încălcarea într -o
mai mică sau mai mare măsură a demnității umane, vieții private, a religiei, opiniei sau a dreptului la
sănătate și astfel a admis excepția invocată prin care s -a susținut că fetusul nu are dreptur i în sensul
Constituției Africii de Sud.

38 Hotărârea Înaltei Curți a Africii de Sud din data de 10.07.1998 în cauza Christian Lawyers
Association of South Africa and Others v. Minister of Health and Others

23

Secțiunea I II-a – Considerații referitor la evoluția jurisprudenței în materia protecției
fetusului

Mai întâi, așa cum s -a expus anterior, este necesar a se constata că este o chestiune problematică
faptul că nu există o definiție a noțiunii de ,,viață” sau a noțiunii de ,,persoană” deoarece acest aspect
duce la apariția unor interpretări diferite a acestor termeni în cazurile concrete în care autoritățile
naționale sau europene aplică diferitele acte normative în care sunt folosite aceste noțiuni.
În ciuda acestei probleme însă, este dificil să nu se observe dificultățile deosebite care există în
încercarea de a stabili care este momentul exact din care un copil nenăscut este considerat o persoană,
această problem ă fiind una care a preocupat îndelung atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și
alte instanțe de pe diferite continente însă, cu toate eforturile depuse, tot nu s -a ajuns la un consens în
această privință.
Astel, analizând jurisprudența Curții Euro pene, expusă anterior, se constată că aceasta a debutat
într-un mod cât mai conservator, instanța stabilind că noțiunea autonomă de „oricare persoană” din
cuprinsul art. 2 din Convenție prin care este protejat dreptul la viață, se putea aplica doar după
momentul nașterii și deci, numai persoanelor care au fost deja născute.
Această interpretare a corespuns cel mai bine acelor vremuri în care în statele europene erau
discuții numeroase despre liberalizarea avortului deoarece, aceasta lăsa o anumită libertate statelor
membre de a emite legi care să permită avortul, până la data soluționării cauzei X împotriva Marii
Britanii, cele mai multe state membre având adoptate legislații care permiteau, în anumite condiții
avortul.
Odată cu evoluția societății europene, s-a constatat o reconsiderare parțială a jurisprudenței
Curții Europene, în Cauza H contra Norvegiei, citată mai sus, Curtea Europeană apreciind că, deși nu
se poate susține că fetusul este o persoană în sensul art. 2 din Convenție, totuși, în anumite
circumstanțe, a admis faptul că exista posibilitatea ca acest aspect să se schimbe mai ales datorită
faptului că statele contractante aveau o divergență mare de opinii în această privință.
Mai mult, tot în această cauză, s -a reținut faptul că, și dacă la u n anumit moment fătul va fi
considerat ca o persoană în sensul art. 2 din Convenție totuși, acest drept va trebui să respecte principiul
propoționalității și astfel, să asigure un just echilibru între interesele mamei și interesele fătului.

24

Deja, în cauza Vo împotriva Franței, citată anterior, instanța de contencios european a recunoscut
faptul că fetusul este o „entitate” care „aparține rasei umane”, acesta fiind singurul compromis la care s –
a reușit să se ajungă, deoarece numai asupra acestui aspect exist ă opinii convergente între statele
europene.
Observând aceste evoluții ale jurisprudenței Curții europene, se constată faptul că acestea sunt
conforme cu evoluția societății europene, în acest sens încercându -se a se face aplicarea scopului
Convenției de a fi un instrument viu care să se adapteze condițiilor sociale existente.
Făcându -se o trecere de la analiza jurisprudenței Curții Europene la cea a Curții Supreme a
Statelor Unite și a Canadei precum și a Înaltei Curți a Africii de Sud, se observă că și ac este instanțe au
evitat să se pronunțe asupra definiției noțiunii de persoană sau a noțiunii de viață, chiar și în lumina
multiplelor descoperiri medicale ce au avut loc în domeniul ingineriei medicale.
În acest sens, jurisprudența celor trei instanțe a fo st în aceeași direcție cu cea a Curții Europene,
toate înaltele instanțe menționate anterior evitând să dea un răspuns tranșant asupra înțelesului acestor
termeni, tocmai în scopul de a putea adapta însemnătatea acestor noțiuni evoluției și nevoilor socia le,
precum și luând în considerare lipsa de consens între diferiții specialiști implicați în stabilirea
însemnătății noțiunii de persoană aflată în viață.
Referitor la același drept la viață, se impune precizarea că, există autori39 care, după ce au
analiz at jurisprudența diferitelor instanțe în această materie, au considerat că aplicarea dreptului
egalității persoanelor presupune tratarea fiecăruia cu aceeași considerație și respect și astfel, viața unei
ființe umane aflată la începutul stadiului său de de zvoltare nu ar putea să fie superioară vieții mamei
care îl poartă. Acest argument a fost fundamentat pe aceea că, femeile ar trebui să aibă aceeași
autonomie ca bărbații, putând să hotărască asupra cursului vieții lor. Or, această autonomie lipsește
dacă femeia nu are posiblitatea de a controla oportunitatea unei sarcini, ea fiind obligată să respecte
reguli stabilite de terți.

39 Hjordis Bjork Hakonardottir -Right to life: a Principle of Equa lity, Scandinavian Studies in
Law, p. 99 , respectiv De Schutter Olivier, Internațional Human Rights Law, Second edition, ed.
Cambridge University Press, Cambridge 2014, p. 48

25

Analizând acest raționament, se observă că el este unul greșit și care nu poate fi însușit deoarece
duce înspre o direcție în car e se afirmă că viața mamei este mai importantă decât viața unei ființe umane
aflată la începutul dezvoltării, chestiunea paradoxală fiind tocmai aceea că el este fundamentat pe
principiul egalității.
Efectuându -se o scurtă reflecție asupta acestei susținer i, se ridică întrebarea dacă ființa umană
aflată în curs de dezvoltare în uterul mamei sale nu es te îndreptățită la respectarea aceluiași principiu al
egalității ca mama acestuia.
Consider că argumentul expus este greșit și cea mai prudentă soluție ar fi m enținerea, cel putin
temporar, a tendinței Curții Europene a Drepturilor Omului de a avea o atitudine conservatoare în
materia noțiunii de ,,persoană”, recunoscând dreptul la viață al fetusului însă cu anumite limitări firești.
În acest caz, se constată că intervin în conflict, așa cum susțin unii autori40, noțiunea de „interes
personal” la viață privată al mamei și noțiunea de „interes detașat” al produsului de concepție, cel din
urmă menționat reprezentând un interes general al societății de a proteja via ța de dinainte de apariția
persoanei, așa cum susține autorul citat.
Pe lângă acestea, se constată că se poate considera că există și un interes personal al fetusului de
a ajunge să fie născut și să fie în viață, neputându -se neglija cu totul potențialita tea lui de a deveni o
persoană.

40 Radu Chiriță, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Ediția a II -a, Editura C.H. Beck,
București, 2008, p. 53

26

Secțiunea IV-a Conformitatea reglementărilor din legislația românească cu prevederile
Convenției Europene a Drepturilor Omului și concluzii în această privință

Mai întâi, se impune a se preciza că dispozițiile Convenției i mpun un standard minim al
drepturilor omului care trebuie să fie respectat de către toate statele semnatare însă, acest aspect nu
înseamnă că statele nu pot să legifereze și să asigure respectarea unui standard mai înalt al respectării
acestor drepturi.
În acest sens, chiar dacă Curtea Europeană, în jurisprudența sa, nu a dorit să recunoască statutul
de persoană al embrionului și al fătului, acest lucru nu înseamnă că statele contractante nu pot să
asigure un înalt nivel de protecție al acestora, atât prin folosirea de remedii civile cât și prin folosirea
unor remedii penale.
O condiție esențială pe care statele membre trebuie să o urmărească în reglementarea acestei
materii este aceea a respectării unui echilibru just între interesele concurente care vin în conflict și
astfel, Curtea va aprecia că acea legislație se află în marja de apreciere permisă statelor contractante.
Analizând reglementările din dreptul penal român expuse anterior, se constată că acestea
corespund jurisprudenței Curții în materia art. 2 privind dreptul la viață din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, legiuitorul român încercând, oricât de dificil ar fi, să atingă un echilibru între
interesele mamei, pe de -o parte și interesele societății și al copilului nenăscut, de celaltă parte.
Mai mult de atât, se poate constata faptul că legiuitorul român a prevăzut un standard de
protecție a drepturilor omului chiar mai ridicat decât Convenția Europeană, cel puțin în materia
drepturilor copiilor nenăscuți, incriminând faptele ilicite ce pot f i săvârșite împotriva produșilor de
concepție umană, de la embrion la nou -născut.
În final, concluzionând cu privire la aceste aspecte , este de remarcat interesul și preocuparea cu
care legiuitorul a abordat incriminarea faptelor care aduc atingere copiilo r nenăscuți, statul român
respectându -și astfel obligația pozitivă de a proteja viitorii membri ai societății.

27

Capitolul al III -lea-Întreruperea cursului sarcinii

1. Obiectul juridic al infracțiunii

Prin obiectul juridic al infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii se va înțelege valoarea
socială protejată de norma juridică penală care incriminează această faptă, aceasta fiind o valoare
abstractă, imaterială. Autorii de specialitate41 vorbesc despre principiul ofensivității conform căruia o
faptă p revăzută de legea penală trebuie să aducă atingere unei valori sociale.
În acest sens, se observă că există consens în literatura de specialitate cu privire la faptul că
obiectul juridic special al infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii îl reprezi ntă relațiile sociale
privitoare la posiblitatea de întrerupere a cursului sarcinii și, mai exact, a modalității concrete în care
aceasta este permisă, cu respectarea drepturilor concurente care intră în conflict.
Astfel, legiuitorul a urmărit mai întâi, s ă protejeze drepturile fundamentale ale femeii însărcinate
respectiv viața, integritatea și sănătatea acesteia precum și viața sa privată, permițându -i acesteia să
hotărască singură întreruperea cursului sarcinii, până la împlinirea a 14 săptămâni de la în ceputul
sarcinii.
Din studiul expunerii de motive a Codului penal42 se observă interesul legiuitorului român de a
proteja dreptul la viață al ,,vieții în devenire” ca valoare socială, protecție care intervine de la momentul
concepției însă într -un mod condi ționat de interesele mamei sale.
Analizând denumirea capitolului în care este incriminată infracțiunea de întrerupere a cursului
sarcinii, se constată că această faptă este cuprinsă în capitolul al IV -lea din titlul I al părții speciale a C.
pen.

41 F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală. Vol I., Editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 266
42 Expunerea de motive a noului Cod penal, accesibilă la
http://www.scritub.com/stiinta/drept/EXPUNERE -DE-MOTIVE942011419.php

28

Se va reț ine astfel că incriminarea faptei de întrerupere a cursului sarcinii urmărește protejarea
relațiilor sociale privind normala desfășurare a sarcinii, denumirea capitolului al IV -lea menționat
anterior fiind de ,,Agresiuni asupra fătului”.
Mai mult de atât, făcând parte din titlul I al părții speciale a Codului penal, titlu care este
denumit ,,Infracțiuni contra persoanei” se poate trage concluzia că și fătul este privit de către legiuitor
ca fiind „o persoană”, cu toate conscințele legale care pot fi desprin se din acest aspect.
Totuși, această susținere trebuie nuanțată, deoarece noțiunea de ,,persoană” implică numeroase
efecte juridice și, din acest motiv, trebuie să se țină cont și de jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului în această materie , aspecte care au fost detaliate în antecedență.
Există opinii43 care, consideră că embrionul nu beneficiază de o protecție din perspectiva art. 201
din C. pen. ci numai fătul, chiar și în ipotezele în care fapta a fost săvârșită în afara unităților sanitare
autorizate sau de către o persoană care nu este medic de specialitate obstetrică -ginecologie cu drept de
practică, din considerentul că, datorită dezvoltării insuficiente a produsului de concepție, potențialitatea
acestuia de a deveni o persoană este îndepăr tată și astfel, în aceste ipoteze, legiuitorul protejează mai
ales integritatea și sănătatea femeii însărcinate.
Această opinie a fost explicată44 prin aceea că, în condițiile în care avortul este permis în primele
14 săptămâni de sarcină, nu se poate vorbi despre preeminența drepturilor produsului de concepție aflat
în conflict cu interesele contrare ale femeii însărcinate, mai ales în condițiile în care, în perioada
anterior menționată, produsul de concepție se prezintă sub forma unui embrion, nefiind sufi cient
dezvoltat cât să poată fi considerat un făt.
Din cele menționate anterior, ar rezulta concluzia că statul român a ales să protejeze dreptul la
viață al copilului nenăscut însă numai din momentul în care acesta a devenit făt întrucât numai din acest

43 M. Udroiu, Drept penal. Partea Specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 78
44 A. E. Franț, Întreruperea cursului sarcinii. Repere juridice și etice, Editura Universul
Juridic, București, 2016, p. 132

29

moment produsul de concepție este suficient de dezvoltat încât să treacă de la stadiul de embrion la
,,entitate care aparține rasa umană”, în sensul noțiunii autonome reținută în cauza Vo contra Franței45.
Alți autori de specialitate46 consideră că ceea ce s e dorește a fi protejat prin infracțiunea de avort
este în primul rând dreptul la o dezvoltare intrauterină corespunzătoare precum și dreptul la viață al
nenăscutului. Același autor apreciază că, pe lângă dreptul la viață al produsului de concepție, se
urmărește protejarea integrității corporale și a sănătății femeii însărcinate.
 Drept comparat. În dreptul german, s -a decis că este necesar să se respecte acel
echilibru fragil care există între drepturile fundamentale ale femeii însărcinate și
drepturile pro dusului de concepție, așa cum rezultă dintr -o decizie a instanței de
contencios constituțional german.47
Analizând cele două opinii expuse anterior, se constată că, în realitate, diferența de opinii se
bazează pe perspectiva diferită cu privire la care este obiectul juridic principal și care este obiectul
juridic secundar al infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii.
Deși, argumentele expuse în prima opinie expusă nu pot fi contestate, totuși, dacă sunt luate în
considerare aspectele de tehnică legisla tivă, se observă că această infracțiune este incriminată în cadrul
capitolului al IV -lea din titlul I a părții speciale a C. pen., acesta având denumirea de ,,agresiuni asupra
fătului”.
Nici chiar și argumentul că în primele 14 săptămâni de sarcină produsu l de concepție se prezintă
ca fiind un embrion, și nu un făt, nu poate înlătura concluzia că obiectul juridic principal este
reprezentat de drepturile și interesele produsului de concepție, neputând avea pretenția ca legiuitorul să
menționeze în titlul unu i capitol al C. pen. toate stadiile de dezoltare a produsului de concepție și că
toate aceste forme de viață sunt protejate de o anumită normă legală.

45 Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 08.07.2004 în cauza Vo
împotriva Franței, paragraful 84
46 S. Bodgan, D.A. Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra
înfăptuirii justiției, ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 137
47 Decizia Tribunalului Constituțional German din data de 25.02.1975, disponibil ă la
http://www.servat.unibe.ch/dfr/bv039001(referință din data de 17.08.2018)

30

Intenția legiuitorului în privința incriminării infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii a fost,
în mod evident, atât protejarea drepturilor femeii însărcinate cât și protejarea intereselor fătului.
Cu toate acestea, din Expunerea de motive a C. pen.48 rezultă că legiuitorul a dorit să protejeze
viața fătului, ca valoare socială, neexcluzând protecția v ieții unor forme de viață mai puțin dezvoltate,
cum este embrionul.
În această privință, evidențiem o opinie49 pe care noi o considerăm deosebit de importantă care
susține că viața femeii însărcinate este deja protejată suficient prin alte norme de incrimin are care
protejează viața oricărei persoane.
Mai mult, au existat argumente prezentate în doctrina de specialitate50 în sensul că intereseul
reglementării acestei infracțiuni ar consta în evitarea realizării de manopere abortive în condiții
improprii care s unt de natură a da naștere unor copii cu malformații.
Față de argumentele expuse anterior, consider că obiectul juridic principal al acestei infracțiuni îl
reprezintă protecția relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață, integritate fizică și sănăt ate al
produsului de concepție iar obiectul juridic special secundar protejat este dreptul la integritate și
sănătate al femeii însărcinate.
 Drept comparat. În sprijinul concluziei menționate anterior se va evidenția că în Decizia
din data de 10.01.1959 C urtea de Apel din Paris a concluzionat că autorul unei infracțiuni
de ucidere din culpă asupra unei femei însărcinate care, în urma accidentului rutier, a
născut înainte de termen iar fătul a decedat la 12 ore după producerea evenimentului
rutier, este vin ovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Autorii de specialitate
francezi au interpretat această hotărâre în sensul că fătul viabil are aceleași drepturi pe
care le are orice altă ,,persoană”.

48 Expunerea de motive a noului Cod penal, accesată la data de 22.03.2017 pe adresa
http://www.scritub.com/stiinta/drept/EXPUNERE -DE-MOTIVE942011419.php
49 R. Chiriță, Dreptul constitutional la viață și dreptul penal, Studia Universitaris Babeș
Bolyai. Seria Jurisprudenția nr. 1/2002, p. 126 -132.
50 T. Toader, G. Antoniu și alții, Explicațiile noului Cod penal, ed. Universul Juridic,
București, 2015, p. 110

31

2. Obiectul material al infracțiunii

Obiectul ma terial al acestei infracțiuni este unul multiplu. Mai întâi, costituie obiect material
corpul produsului de concepție (embrion sau făt) asupra căruia este îndreptată fapta ilicită.
De asemenea, constituie obiect material al acestei infracțiuni și corpul fe meii însărcinate asupra
căreia se exercită acțiuni sau inacțiuni care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de
întrerupere a cursului sarcinii.
În acest sens, corpul produsului de concepție va reprezenta un obiect material al infracțiunii de
sine stătător, acesta nefiind privit ca o parte a corpului mamei sale ci ca un titular de drepturi și ca o
ființă care beneficiază de protecția dreptului penal material.
Se observă astfel că, în această materie, statul român a reglementat un standard de pr otecție a
drepturilor omului mai înalt decât impune jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în
Cauza X împotriva Marii Britanii51 a considerat mai degrabă că drepturile fătului sunt o extensie a
drepturilor mamei, cel dintâi menționat neput ând fi considerat ca o persoană care să beneficieze direct
de protecția dreptului său la viață.
Există opinii52 care consideră că obiect material al acestei infracțiuni poate fi numai corpul
femeii însărcinate, în ipoteza în care sunt începute manoperele ab ortive și, pe parcurs, se constată că de
fapt nu există nici o sarcină.
Nu împărtășesc această opinie deoarece pentru ca fapta de întrerupere a cursului sarcinii să fie
prevăzută de legea penală, este o condiție preexistentă însăși existența unei sarcini î nainte de momentul
punerii în executare a rezoluției infracționale.
Mai mult de atât, în ipoteza în care, s -ar săvârșit o infracțiune de întrerupere a cursului sarcinii și,
din mijloacele de probă administrate ar rezulta faptul că fătul era deja decedat la momentul săvârșirii

51 Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din data de 13.05.1980 în cauza X
împotriva Marii Britanii
52 A. E. Franț, Întreruperea cursului sarcinii. Repere juridice și etice, Editura Universul
Juridic, București, 2016, p. 105

32

manoperelor abortive, s -ar ridica întrebarea dacă va reține infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii
sau dacă ar trebui reținută doar o infracțiune împotriva femeii însărcinate.
Consider că, în această ipoteză, fătul deja deceda t nu ar putea constitui obiect material al acestei
infracțiuni și astfel, nu s -ar putea reține infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii cât timp nu ar
exista o sarcină în care fătul să fie în viață la data producerii manoperelor abortive întrucât cu rsul
sarcinii a fost deja întrerupt, anterior, prin decesul produsului de concepție.
 Drept comparat. În Franța53, la un anumit moment, legiuitorul a incriminat și fapta celui
car efectua manopere abortive asupra unei femei considerate ca fiind însărcinate d ar care
nu era, în realitate, însărcinată.
 De asemenea, în Anglia, se considera tentativă de avort pedepsibilă, situația în care se
dovedea prin expertiză medico -legală că femeia asupra căreia s -au exercitat manoperele
de întrerupere a cursului sarcinii nu era însărcinată.54

53 F. Goyet, Droit pénal special, ed. A 7 -a, Paris, 1968, p. 344, apud V. Dobrinoiu și alții,
Noul Cod penal comentat. Partea Specială. Ediția a III -a, revăzută și adăugită, ed. Universul Juridic,
București, 2014 ., p. 109
54 M. Minovici, Tratat complect de medicină legală cu legislația și jurisprudența românească
și streinp, vol. II, Examenul și interpretarea faptelor medicale, Omul viu -moartea, Atelierele Grafice
SOCEC & CO., Societate Anonimă, București, 1930, apud A. E. Franț, op. cit., p. 144

33

3. Subiectul activ al infracțiunii

Subiectul activ care poate săvârși această infracțiune este unul general, necircumstanțiat, cât timp
acesta execută activitatea nelegală de întrerupere a cursului sarcinii.
Din analiza art. 201 din C . pen. rezultă faptul că subiect activ poate fi atât o persoană care are
calitatea de medic cât și o persoană care nu are această calitate.
Mai mult de atât, poate fi subiect activ un medic care nu are specializarea obstetrică -ginecologie,
cât și un medic care are acestă specializare, dacă nu are drept de liberă practică în această specializare
sau dacă săvârșește fapta într -o asemenea modalitate încât să încalce alte interdicții menționate expres
în art. 201 din C. pen. (spre exemplu producerea avortului î n afara unităților sanitare sau după depășirea
vârstei de 14 săptămâni de sarcină)
De asemenea, poate fi subiect activ al acestei infracțiuni și o moașă sau o asistentă, indiferent de
specializarea acestora.
Și un medic care are specializarea obstetrică -ginecologie poate fi subiect activ al acestei
infracțiuni în ipoteza în care, deși a avut drept de practică în această specializare, fie s -a pensionat, fie
împotriva acestuia s -a luat o altă măsură cum ar fi interzicerea exercitării profesiei de medic ca măs ură
complementară sau măsura de siguranță a interzicerii exercitării unei funcții.
Astfel, se constată că nu are relevanță existența cunoștințelor de specialitate în domeniul
obstetricii -ginecologiei ale subiectului activ al infracțiunii atât timp cât nu s unt respectate toate cerințele
impuse de art. 201 din C. pen.55
Chiar și femeia însărcinată poate fi subiect activ al acestei infracțiuni în situația în care acțiunile
sau inacțiunile acesteia întrunesc cerințele de tipicitate prevăzute în articolul mențio nat anterior.
Cu toate acestea, femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii nu va fi pedepsită pentru
această faptă, fiind prevăzută o cauză specială de nepedepsire la art. 201 alin. 7 din C. pen.

55 În același sens, A. Boroi, Drept penal. Partea Specială, ediția a II -a, ed. C.H. Beck,
București, 2014, p. 105

34

 Drept comparat. Tot în sensul că și femeia însărc inată poate fi autor al infracțiunii de
întrerupere a cursului sarcinii, atunci când sunt îndeplinite condițiile cerute de legea
penală este și opinia unor autori din SUA56, aceștia invocând argumentul că femeia
însărcinată trebuie să aibă o minimă responsa bilitate pentru viața pe care o poartă în
pântece. Mai mult, acești autori susțin și solicită chiar înlăturarea cauzei de nepedepsire a
femeilor însărcinate care săvârșesc infracțiunnea de întrerupere a cursului sarcinii,
argumentând că este necesar ca ace stea să răspundă penal, cel puțin, pentru suprimarea
vieții unui fetus viabil.
Nu sunt de acord cu opinia57 conform căreia femeia însărcinată nu poate fi subiect al infracțiunii
când își întrerupe cursul sarcinii, opinie fundamentată pe argumentul că fapta acesteia nu este
pedepsibilă deoarece chiar dacă fapta femeii însărcinate nu se pedepsește, totuși această faptă va
constitui infracțiune și nu se poate concepe existența unei infracțiuni în lipsa unui subiect activ.
Participația penală este posibilă sub t oate formele, respectiv coautorat, instigare sau complicitate.

56 Kristi Kleiboeker, Encouraging Responsibility During Preg nancy Through Amending the
Unborn Victims of Violence Act, 83 Wash. U. L. Q. 1621 (2005), disponibil la
http://openscholarship.wustl.edu/law_lawreview/vol83/iss5/6 (referință din 1 7.08.2018)
57 G. Antoniu, T. Toader și alții, Explicațiile noului Cod penal, ed. Universul Juridic,
București, 2015, p. 108

35

4. Subiectul pasiv al infracțiunii

Și asupra subiectului pasiv al acestei infracțiuni au existat și există controverse, atât pe vremea
C. pen. din 1968, cât și din momentul adoptării actualu lui C. pen.
Mai întâi, se impune a se face precizarea că există unii autori58 care consideră că numai femeia
însărcinată asupra căreia se exercită manoperele abortive este subiect pasiv al acestei infracțiuni,
probabil pe considerentul că aceste manopere su nt exercitate direct asupra corpului acesteia, și în mod
indirect, asupra fătului, acesta fiind privit ca o extensie a corpului femeii însărcinate.
Consider că această opinie este una criticabilă deoarece nu are în vedere evoluția legislativă care
a avut l oc prin intrarea în vigoare a actualului C. pen., existând numeroase preocupări ale legiuitorului
de a proteja viața în devenire, acest aspect fiind subliniat în Expunerea de motive a C. pen.
Spre deosebire de opinia exprimată anterior, există autori de sp ecialitate59 care consideră că este
subiect pasiv atât femeia însărcinată, asupra căreia sunt exercitate activitățile infracționale, cât și
produsul de concepție sau ,,copilul nenăscut”, așa cum acesta este adesea denumit.
Având în vedere concluziile despri nse în urma analizării obiectului juridic al infracțiunii de
întrerupere a cursului sarcinii, ne raliem celei din urmă menționate opinii, întrucât consider ăm că
această infracțiune are un subiect pasiv multiplu: femeia însărcinată și produsul de concepție al acesteia,
embrion sau făt.
Mai mult de atât, se va reține faptul că produsul de concepție este subiectul pasiv principal pe
considerentul că legiuitorul a dorit să protejeze cu prioritate viața în devenire.
Astfel, femeia însărcinată va fi de asemenea u n subiect pasiv al acestei infracțiuni însă unul
secundar, drepturile copilului nenăscut fiind protejate în mod independent și prioritar față de drepturile
mamei acestuia.

58 V. Dobrinoiu și alții, Noul Cod penal comentat. Partea Specială. Ediția a III -a, revăzută și
adăugită, ed. Universul Juridic, Bucur ești, 2014, p. 87 precum și A. Boroi, op. cit. p. 106.
59 M. Udroiu, op. cit., p. 78; M. Basarab și alții, Codul penal comentat. vol. II -Partea specială,
ed. Hamangiu, București, 2008, p. 200; S. Bogdan, Drept penal. Partea specială. Ediția a III -a,
revăzu tă și adăugită, ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 118

36

Această concluzie este parțial confirmată și de alți autori60 care observă că în ipot eza în care se
instalează moartea cerebrală a gravidei, copilul nenăscut se bucură în continuare de protecție penală și,
astfel, viața în devenire se bucură de independență.
Nici opinia61 conform căreia subiectul pasiv principal este statul și societatea în ansamblul
acesteia din cauza problemelor demografice existente, nu este convingătoare.
Deși nu se neagă existența interesului statului de a proteja viața în curs de formare totuși, acesta
nu poate fi recunoscut ca fiind principalul subiect pasiv, atât tim p cât el este cel care permite
producerea voluntară a avortului până la împlinirea vârstei de 14 săptămâni, la simpla cerere a mamei.
Cel mult, poate fi acceptat că statul este subiect pasiv secundar, recunoscându -i-se acestuia
încălcarea unor interese le gitime prin săvârșirea infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii pe
considerentul că interesele acestuia sunt mult mai fade, mai îndepărtate decât interesele femeii
însărcinate și ale produsului de concepție care sunt direct interesați.
Un ultim aspe ct se impune a fi precizat, și anume existența în literatura de specialitate a opiniei62
potrivit căreia, în ipoteza în care întreruperea cursului sarcinii s -a produs cu consimțământul femeii
însărcinate, iar în urma manoperelor abortive acesteia nu i s -a produs nici o vătămare, atunci aceasta nu
va fi subiect pasiv al infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii, singura persoană vătămată fiind
produsul de concepție.
Mă raliez acestei opinii, considerând că este în concordanță cu viziunea legiuitorului c are a ales
să protejeze distinct drepturile produsului de concepție de drepturile femeii însărcinate.
Din cele expuse anterior, se desprinde concluzia că există o constantă și anume, în toate situațiile
în care s -a săvârșit o infracțiune de întrerupere a c ursului sarcinii, subiect pasiv va fi produsul de
concepție, neputând exista o astfel de infracțiune fără a se aduce atingere acestei persoane vătămate.

60 S. Bogdan, Drept penal. Partea specială. Ediția a III -a, revăzută și adăugită, ed. Universul
Juridic, București, 2009, p. 118
61 G. Antoniu, T. Toader (coordonatori) și alții, Explicații preli minare ale Noului Cod penal,
Volumul III, ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 156
62 A. E. Franț, op. cit., p. 157

37

Mai mult, această concluzie va duce la întărirea susținerii anterioare că fetusul este subiectul pasiv
principal protejat prin această incriminare.
Pentru soluționarea acestei divergențe și pentru a se asuma o poziție tranșantă cu privire la
această problematică, consider că trebuie să se revină la însăși definiția noțiunii de subiect pasiv a
infracțiunii.
Cele mai multe opinii63 din literatura de specialitate sunt în sensul că subiectul pasiv al
infracțiunii este persoana titulară a valorii sociale care constituie obiectul juridic a infracțiunii, aceasta
neconfundându -se întotdeauna cu persoana prejudiciată.
Astfel, asumând poziția menționată la obiectul juridic special, se va conchide că subiectul pasiv
principal este produsul de concepție, embrion sau făt iar subiectul pasiv secundar este corpul femeii
însărcinate, pentru argumentele expuse anterior.
Cu toa te acestea, nu se poate nega interesul statului, oricât de general și mediat ar fi acesta,
interes cauzat de problematicile religioase sau de politică demografică. În acest sens, și statul poate fi
considerat, într -o mai mică măsură, titular al valorilor p rotejate de această incriminare și astfel și el este
subiect pasiv secundar al acestei infracțiuni.

63 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 278

38

5. Latura obiectivă a infracțiunii

O condiție preexistentă în cazul infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii este existența unei
stări de gravidit ate a feme ii, astfel cum aceasta stare a fost definită anterior. Condiția menționată este
una esențială, în lipsa ei neputându -se reține săvârșirea aceastei infracțiuni.
Înainte de a se trece la analiza elementului material al acestei infracțiuni, se const ată că o
relevanță deosebită are momentul de la care poate fi săvârșită această infracțiune.
Există consens în literatura de specialitate medicală în ceea ce privește aspectul că o sarcină are
ca moment de debut fecundarea ovulului de către spermatozoid. D acă se analizează strict condițiile
prevăzute de art. 201 din C. pen. se observă că acesta este momentul de la care poate fi săvârșită
infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii întrucât din acel punct putem discuta despre existența unei
sarcini.
Prob lema o reprezintă stabilirea momentului fecundării ovulului. Astfel, s -a ajuns la un
compromis în literatura medicală de specialitate prin care s -a reținut că din punct de vedere medical
durata sarcinii începe să se calculeze din prima zi a ultimei menstru ații a femeii însărcinate.64
Cu toate acestea, au existat autori în literatura de specialitate65 care au pus problema pastilelor
contraceptive utilizate după momentul actului sexual, respectiv a legalității sau nelegalității acestora.
Se constată că această discuție are o relevanță deosebită întrucât, dacă se consideră că de la
momentul fecundării ovulului începe o sarcină , iar ulterior acestui moment femeia însărcinată ingerează
cu intenție o pastilă contraceptivă în scopul întreruperii unei eventuale sarcin i atunci fapta acesteia va
constitui infracțiune, spre exemplu când este efectuată în afara unităților medicale autorizate, chiar dacă
aceasta nu va fi pedepsită de lege.
Autorii menționați propun însă o soluție preluată din doctrina germană și anume consi derarea
momentului de debut al sarcinii, cel puțin în accepțiunea dreptului penal, finalizarea așa -numitului

64 A. E. Franț, op. cit., p. 163
65 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 139 -140

39

„procedeu de nidare” care este situat undeva între 9 și 12 zile de la momentul întreținerii raportului
sexual.
Consider această opinie a fi una jud icioasă, având la bază principalul considerent că legiuitorul
nu a dorit să interzică folosirea pastilelor contraceptive uzitate după momentul actului sexual, mai ales
prin prisma faptului că femeii însărcinate îi este permis să avorteze până la împlinirea vârstei sarcinii de
paisprezece săptămâni.
 Drept comparat. Tot în dreptul german66, Codul penal prevede că nu constituie
infracțiune, actele abortive ale căror efecte s -au produs înainte de fixarea embrionului de
peretele uterului.(art. 218 alin. 1 din C. pen. german)
Astfel, chiar dacă această soluție nu se încadrează întrutotul pe tiparul prevăzut de art. 201 din C.
pen., se constată că interpretarea în această modalitate a normei penale corespunde cu spiritul legii,
respectiv cu scopul urmărit de către l egiuitor prin incriminarea acestei infracțiuni.
Referitor la această chestiune, a mai existat o opinie67 potrivit căreia, prin utilizarea pastilelor
contraceptive dar și a celor ,,de a doua zi”, din punct de vedere biologic, nu ajung să fie implantați în
uter. În această modalitate s -a apreciat că există un dubiu cu privire la posibilitatea unei sarcini viabile
iar, în aplicarea principiului general in dubi o pro reo , autorul întreruperii sarcinii nu va răspunde penal.
Suntem de acord și cu această opinie, în măsura în care, în urma constatării dubiului, se va
aprecia că nu a fost întrunită condiția preexistentă a unei sarcini viabile, fiind evident că dacă nu a
existat din punct de vedere juridic sarcina, în mod evident nu va putea exista nici o infracțiune d e
întrerupere a cursului sarcinii.
Elementul material al laturii obiective, în forma de bază a infracțiunii de întrerupere a cursului
sarcinii, presupune săvârșirea acestei fapte cu consimțământul femeii însărcinate, în circumstanțele
prevăzute de art. 201 alin. 1 lit. a -c din C. pen.
O primă modalitate de săvârșire a infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii presupune
săvârșirea manoperelor abortive în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în

66 A. E. Franț, op. cit., p. 163
67 A. E. Franț, op. cit., p. 163 -164

40

acest scop, indiferent de cal itatea persoanei care efectuază aceste manopere, chiar și dacă acesta este
medic specialist în domeniul obstetricii -ginecologiei.
Cel de -al doilea mod în care poate fi săvârșită infracțiunea în forma sa de bază constă în
săvârșirea manoperelor de întrerupe re a cursului sarcinii de către o persoană care nu are calitatea de
medic de specialitate obstetrică -ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate.
În această variantă, chiar dacă fapta este săvârșită într -o unitate sanitară auto rizată sau de către
un medic care are o altă specializare decât cea menționată, fapta va întruni elementele constitutive ale
unei infracțiuni.
Există opinii68 în literatura de specialitate potrivit cărora, în ipoteza în care avortul este produs de
către un alt medic, care nu are o specializare în obstetrică -ginecologie, în măsura în care medicul face
dovada că nu exista posibilitatea efectivă a femeii însărcinate de a efectua întreruperea cursului sarcinii
în condițiile prescrise de lege, ar putea interveni cauza justificativă a exercitării unui drept al persoanei
însărcinate. (dreptul la viață privată sau la autodeterminare al femeii însărcinate)
Consider că această opinie nu respectă dispozițiile exprese și imperative ale art. 201 din C. pen.
în sensul că f emeii însărcinate îi este permis să avorteze numai până la împlinirea a 14 săptămâni de
sarcină și intervenția să fie făcută doar de către un medic de specialitate obstetrică -ginecologie.
Astfel, nu poate interveni cauza justificativă a exercitării unui dr ept al persoanei vătămate,
deoarece această cauză presupune ca acel drept să fie recunoscut de lege, cu respectarea condițiilor și a
limitelor acestora, așa cum rezultă din art. 21 alin. 1 din C. pen.
Or, în ipoteza expusă, nu sunt respectate limitele legi i și astfel cauza justificativă menționată nu
poate interveni.
Mai mult de atât, această opinie intră în contradicție cu faptul că subiectul pasiv principal al
acestei infracțiuni este produsul de concepție (embrionul sau fătul) și astfel ar fi inechitabil ca, prin
exercitarea unui drept în afara limitelor prevăzute de lege, să se poată aduce atingere valorii sociale
protejate prin această incriminare.

68 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 140

41

Se va reține că, în ipoteza expusă, femeia însărcinată va săvârși o infracțiune de instigare la
întreruper ea cursului sarcinii iar pentru această faptă nu va fi pedepsită datorită cauzei speciale de
nepedepsire prevăzută de art. 201 alin. 7 din C. pen.
De asemenea, tot în speța menționată, medicul care nu are specializarea de obstetrică –
ginecologie și produce întreruperea cursului sarcinii va răspunde în calitate de autor al acestei
infracțiuni, în măsura în care nu există alte impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii
penale.
O ultimă modalitate în care poate fi săvârșită fapta în forma sa de bază presupune săvârșirea
manoperelor abortive dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni.
O chestiune importantă care se impune a fi lămurită se referă la momentul de la care va curge
acest termen de paisprezece săptămâni de sarcină.
În acest se ns, au existat opinii potrivit cărora acest termen va începe să curgă numai după
finalizarea procesului de nidare (9 -12 zile de la momentul întreținerii raportului sexual).69
În această privință, preferăm să rămânem la intrepretarea la care s -a ajuns la un compromis în
literatura medicală de specialitate prin care s -a reținut că din punct de vedere medical durata sarcinii
începe să se calculeze din prima zi a ultimei menstruații a femeii însărcinate.70
La această modalitate, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta reală a sarcinii pentru a nu
fi incidentă cauza de neimputabilitate a erorii de fapt.
Este relevant că, până la împlinirea vârstei anterior menționate a sarcinii, femeia însărcinată
poate obține producerea avortului în conformitate cu preve derile legale, fără ca fapta să fie prevăzută de
legea penală.
 Jurisprudență. Printr -o decizie a Curții de Apel Constanța71 s-au constata t ca fiind
neîntemeiate apărările formulate de către autorul unei infracțiuni de întrerupere a

69 S. Bogdan, D.A. Șerban, Drept penal. Partea Specială. Infracțiuni contra persoanei și
contra înfăptuirii justiției, ed. Universul Juridic, București, 201 7, p. 140
70 A. E. Franț, op. cit., p. 163

42

cursului sarcinii care, în calitate de medic de specialitate obstetrică -ginecologie, a
efectuat manopere de întrerupere a cursului unei sarcini care depășise paisprezece
săptămâni. Ni se pare judicioasă o asemenea soluție, întrucât specializarea medicului îi
permitea cu ușurință să stabilească vârsta sarci nii, ace sta beneficiind și de dotările
tehnice necesare în vederea clarificării acestui aspect.
În ipoteza în care fapta de întrerupere a cursului sarcinii a fost săvârșită fără consimțământul
persoanei vătăma te, se va reține forma agravată a acestei infracțiuni, care este prevăzută și pedepsită cu
o pedeapsă mai severă decât forma de bază, de art. 201 alin. 2 din C. pen.
Astfel, fapta prin care se exercită asupra unei femei însărcinate manopere de întrerupere a
cursului sarcinii care nu a depășit patrusprezece săptămâni, fără consimțământul acesteia, de către un
medic de specialitate obstetrică -ginecologie, cu drept de practică în această specializare și aceste
manopere sunt executate în unitățile sanitare auto rizate va constitui infracțiune. De la această ipoteză
există excepția potrivit căreia fapta nu va fi infracțiune dacă a fost săvârșită în scop terapeutic, în
interesul mamei sau al fătului.
Alineatul al treilea al art. 201 din C. pen. prevede o altă formă agravată a acestei infracțiuni care
se va reține în situația în care, în urma producerii operațiunilor de întrerupere a cursului sarcinii, se
produce vătămarea corporală sau moartea femeii însărcinate.
În cazul acestei forme agravate, latura subiectivă cu care acționează subiectul activ trebuie să fie
intenția depășită. În caz contrar, fapta de întrerupere a cursului sarcinii se va reține în concurs cu
infracțiunea de vătămare corporală sau, după caz, cu omorul ori omorul calificat.
Latura obiectivă a aces tei infracțiuni poate fi săvârșită atât prin mijloace brutale cum ar fi
aplicarea de lovituri femeii însărcinate în zona abdominală, prin procedee medicale intruzive sau
neintruzive dar și prin alte modalități, cum ar fi administrarea de substanțe toxice.
Se ridică întrebarea referitor la stabilirea încadrării juridice a faptei în situația în care, femeia
însărcinată îngerează cu intenție mai multe pastile care, duc la provocarea unei întreruperi a cursului
sarcinii.

71 Decizia penală nr. 129 din 02.02.2016 a Curții de Apel Constanța, accesibilă pe
www.rolii.ro (referință din data de 03.04.2018)

43

Dacă femeia însărcinată a ingerat pasti lele menționate cu scopul de a se sinucide însă această
urmare nu s -a produs dar, în mod praeterinteționat, s -a produs întreruperea cursului sarcinii sale, atunci
fapta nu va fi prevăzută de legea penală întrucât tentativa de sinucidere nu este infracțiune și nici
întreruperea cursului sarcinii nu va fi săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, neexistând intenție în
acest sens.
Dar dacă femeia însărcinată a ingerat substanțele menționate pentru a se produce întreruperea
cursului sarcinii atunci fapta sa va constitui infracțiune, aceasta nefiind totuși pedepsibilă datorită
cauzei speciale de nepedepsire prevăzute de art. 201 alin. 7 din C. pen.
Infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii poate fi săvârșită atât prin comisiune cât și prin
omisiune, mijloa cele folosite putând fi dintre cele mai diverse.
În modalitatea comisivă, infracțiunea poate fi săvârșită de către orice persoană. Referitor la
posibilitatea săvârșirii acestei infracțiuni prin inacțiune, se va reține că aceasta va fi posibilă în
condițiil e îndeplinirii cerințelor art. 17 din C. pen., respectiv existența unei obligații contractuale sau
legale de a acționa sau crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de către autorul
omisiunii, prin care s -a înlesnit producerea rezulta tului faptei.
Astfel, este evident că prin omisiune, fapta va putea fi săvârșită de către persoana însărcinată. De
asemenea, medicul sau asistentul medical va putea săvârși această faptă deoarece au o obligație legală
de a acționa, când sunt în desfășurare a atribuțiilor lor de serviciu sau contractuală atunci când serviciile
medicale sunt asigurate la o unitate spitalicească privată.
Mai mult de atât, fapta va putea fi săvârșită prin omisiune și de către soțul sau rudele femeii
însărcinate întrucât aceștia au o obligație legală de a asigura îngrijirea rudelor lor.
Momentul consumării acestei infracțiuni este atunci când s -a întrerupt cursul natural al sarcinii și
produsul de concepție fie este expulzat, fie este decedat în interiorul uterului femeii însărcin ate. Dacă s –
a realizat expulzarea, nu este relevant dacă produsul de concepție a fost expulzat viu sau decedat, fapta
consumându -se în oricare dintre situațiile menționate.

44

Urmarea imediată a acestei infracțiuni este fie uciderea sau distrugerea produsului de concepție
în interiorul uterului, chiar dacă nu s -a produs expulzarea, fie expulzarea produsului de concepție.72
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată trebuie să existe și să fie
dovedită de către organele judiciare, acea sta putând rezulta, spre exemplu, dintr -o expertiză medico –
legală.73
 Jurisprudență. Această chestiune este confirmată de argumentele reținute în decizia
penală a Curții de Apel Constanța, citată anterior, de unde rezult ă că stabilirea legăturii
de cauzalita te poate fi dovedit ă prin mai multe mijloace de probă, printre care și expertiza
medico -legală.
 De asemenea, printr -o decizie a Curții de Apel Iași74 s-a reținut într -o cauză în care
femeii însărcinate i -au fost aplicate lovituri cu obiecte contondente în z ona stomacului, cu
scopul vădit de a se produce întreruperea cursului sarcinii, că dacă prin expertiza medico –
legală nu s -a stabilit existența unei legături între agresiunile comise de către inculpat și
avort, există un dubiu care profită inculpatului. Apr eciem această soluție a fi una
discutabilă întrucât legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită întotdeauna numai prin
expertiză medico -legală, neexistând restricții probatorii în această privință.
Altfel spus, trebuie dovedit că acțiunea sau inacțiunea ca re întrunește elementele de tipicitate
obiectivă a infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii a dus la expulzarea fătului sau, deși nu a dus la
expulzarea fătului, a provocat decesul acestuia în interiorul uterului iar aceste urmări nu s -au produs din
alte motive, independente de acțiunile celui care a încercat să producă avortul.
Pe lângă expertiza medico -legală, pot fi folosite orice alte mijloace de probă din care să rezulte
că urmarea imediată s -a produs în urma săvârșirii elementului material, cum ar fi declarații de martor

72 A. Boroi, op. cit., p. 106
73 În ace lași sens, a se vedea decizia penală nr. 129 din 02.02.2016 a Curții de Apel Constanța,
accesibilă pe www.rolii.ro (referință din data de 03.04.2018)
74 Decizia nr. 205 din 05.12.2013 a Curții de Apel Iași, acc esibilă pe www.rolii.ro (referință
din data de 03.04.2018)

45

din care să rezulte manoperele abortive folosite sau expertiza toxicologică din care să rezulte
substanțele ingerate de femeia însărcinată.
O chestiune interesantă este reprezentată și de stabilirea pragului temporal până la car e se poate
săvârși această infracțiune. Această problemă prezintă o relevanță deosebită întrucât, în funcție de acest
element se va stabili încadrarea juridică a faptei, făcându -se dinstincția între infracțiunea de întrerupere
a cursului sarcinii, de o par te și infracțiunile de vătămare a fătului, violență în familie, lovire sau alte
violențe, uciderea din culpă sau omor, de cealaltă parte.
Sintetizând opiniile exprimate în literatura de specialitate, se va reține existența a trei opinii
principale cu privi re la momentul în care se consideră că are loc sfârșitul sarcinii și deci, implicit,
momentul până când se poate săvârși această infracțiune.
Prima opinie, care este cea mai conservatoare, consideră că o sarcină se încheie odată cu
expulzarea produsului de concepție, fie pe cale naturală, fie prin cezariană, urmată imediat de tăierea
cordonului ombilical75.
Această opinie este fundamentată pe un criteriu obiectiv, respectiv momentul în care, în mod
real, sarcina se poate considera ca fiind încheiată iar prod usul de concepție nu se mai afla în corpul
femeii însărcinate.
Perspectiva menționată este sprijinită de formularea articolului 201 din C. pen., prin curs al
sarcinii întelegându -se perioada în care produsul de concepție se află în corpul mamei sale, fiin d evident
că, după expulzarea sa, indiferent de mijloace, sarcina va putea fi considerată ca fiind încheiată.
Făcându -se o apreciere asupra acestei opinii, consider că aceasta deși pare a fi viziunea
legiuitorului asupra acestei infracțiuni, ea nu ia totuș i în considerare aspectele de ordin medical,
respectiv perioada de declanșare a procesului nașterii, din momentul ieșirii din uter și până în momentul
expulziei complete din corpul mamei.
Potrivit altei opinii76 sarcina se încheie odată cu momentul începeri i durerilor nașterii, respectiv a
declanșării procesului nașterii.

75 M. Udroiu, op. cit., p. 73
76 S. Bogdan, op. cit., p. 117

46

Opinia prezentată era adoptată de marea masă a doctrinei europene și avea avantajul de a proteja
prin legea penală, ca infracțiuni contra persoanei, faptele săvârșite din momentul începerii procesului
nașterii, săvârșite împotriva produsului de concepție.
Această perspectivă a fost însă criticată de unii autori77 având în vedere că existau cazuri în care
durerile nașterii apăreau cu câteva zile înainte de începerea procesului nașterii și, din aceată cauză, nu
poate fi reținut doar acest criteriu pentru a se stabili momentul când o sarcină se încheie.
O altă opinie, preluată din doctrina de specialitate mai veche, considera că o sarcină este
încheiată la momentul la care fătul este viabil, adi că din momentul în care fătul ar putea să
supraviețuiească în afara corpului mamei sale.
De altfel, așa cum s -a menționat anterior, din punct de vedere medico -legal, după depășirea
momentului de 6 luni de sarcină, expulzarea produsului de concepție nu se m ai consideră avort ci
naștere prematură dacă aceasta intervine înainte de 37 de săptămâni de gestație.
Și această opinie este criticabilă întrucât, de fapt, atribuie, chiar daca nu expresis verbis calitatea
de „persoană” unui produs de concepție de la mome ntul la care acesta ar putea trăi în afara corpului
mamei sale.
Or, dacă sarcina ar fi încheiată din momentul în care fătul ar fi viabil, atunci de ce o infracțiune
împotriva acestuia nu ar fi încadrată ca fiind o altă infracțiune contra persoanei?
Analizâ nd cele trei opinii principale, se constată că fiecare dintre ele prezintă lipsuri. Cu toate
acestea, cea mai rezonabilă și moderată dintre ele ar fi aceea potrivit căreia o sarcină este încheiată în
momentul începerii în mod obiectiv a procesului nașterii , moment care poate fi stabilit printr -o
expertiză medicală.
Mai mult de atât, având în vedere incriminarea infracțiunii de vătămarea a fătului, prevăzută de
art. 202 din C. pen., se constată că această opinie corespunde și cu viziunea legiuitorului asupra
procesului nașterii deoarece legiuitorul a ales să incrimineze distinct vătămările aduse fătului din
momentul declanșării procesului nașterii.

77 A. E. Franț, op. cit., p. 166

47

O altă chestiune problematică ce se impune a fi soluționată se referă la situația în care, se
săvârșește o faptă de întrerupere a cursului unei sarcini multiple. Se va reține un concurs de infracțiuni
sau se va reține o infracțiune unică?
În acest sens, opinia exprimată de autorii consacrați78 ai literaturii de specialitate este în sensul
că, se va reține o infracțiu ne unică, pe considerentul că există o singură sarcină a cărei întrerupere a fost
produsă.
Există însă voci79 care, pe fondul intrării în vigoare a C. pen. din 2009, susțin faptul că ar trebui
să se rețină un concurs ideal de infracțiuni în cazul în care se produce întreruperea cursului unei sarcini
multiple, evident cu condiția ca autorul faptei să cunoască faptul că sarcina este multiplă.
Consider însă că cea din urmă opinie este întemeiată întrucât, așa cum s -a expus anterior, am
concluzionat că obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale privind protejarea produsului
de concepție iar subiectul activ principal este embrionul sau fătul, în funcție de criteriul gradului de
dezvoltare a acestuia.
Această concluzie este susținută și de argum ente de topografie a C. pen., infracțiunea de
întrerupere a cursului sarcinii fiind prevăzută în cadrul capitolului IV, denumit ,,Agresiuni asupra
fătului”, observându -se astfel interesul legiuitorului de a proteja viața ,,copilului nenăscut”.
Mai mult de atât capitolul menționat anterior face parte din titlul I a părții speciale a C. pen.,
denumit generic „Infracțiuni contra persoanei”.
De altfel, chiar unii dintre autorii80 care susțineau că se va reține o infracțiune unică în ipoteza
expusă, deși și -au m enținut opinia anterioară și în lumina C. pen. din 2009, au considerat că obiectul
juridic principal protejat de incriminarea infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii este dreptul la
dezvoltare intraunterină și la viață al nou -născutului.81

78 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p.143, M. Udroiu, op . cit., p.79
79 A. E. Franț, op. cit., p. 280
80 S. Bogdan, op. cit., p. 121
81 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 137

48

Or, accep tând aspectele menționate anterior, în cazul existenței unei sarcini multiple, dacă în
urma activităților infracționale se produce decesul unui singur făt iar celălat supraviețuiește se va reține
un concurs de infracțiuni între o tentativă de întrerupere a cursului sarcinii și o faptă consumată.

49

6. Formele infracțiunii

Este posibilă efectuarea de acte preparatorii în cazul săvârșirii acestei infracțiuni însă acestea nu
sunt incriminate de lege ca fiind infracțiuni. (spre exemplu pregătirea de instrumente medicale pentru
săvârșirea faptei sau procurarea de otrăvuri etc.)
Tentativa la infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii este posibilă în cazul formelor
săvârșite cu intenție, respectiv în cazul formelor prevăzute de art. 201 alin. 1 și 2 din C. pen .
La forma agravată prevăzută la art. 201 alin. 3 din C. pen. tentativa nu este posibilă deoarece
aceasta faptă se săvârșește numai cu intenție depășită, neputând exista tentativă la o infracțiune care
implică existența culpei.
Din art. 201 alin. 5 C. pen. rezultă că tentativa la această infracțiune, atât cea perfectă cât și cea
imperfectă, este incriminată și pedepsibilă.
Înainte de Decizia Curții Constituționale 368/2017 referitoare la infracțiunea continuată am
apreciat că întreruperea cursului sarcinii nu poate fi săvârșită în formă continuată, deoarece este o
infracțiune cu un rezultat ireversibil și astfel, dacă se produce urmarea imediată a infracțiunii, respectiv
produsul de concepție este ucis în uter sau este expulzat, nu se va putea repeta un alt act material cu
același conținut împotriva acestuia, astfel nefiind îndeplinită condiția unității de subiect pasiv prevăzută
de art. 35 alin. 1 din C. pen.
Însă, din studiul argumentelor deciziei menționate anterior, rezultă că nu este necesară
îndeplinire a condiției unității de subiect pasiv pentru a se putea reține săvârșirea formei continuate, sens
în care ne vom reconsidera opinia, în sensul că această faptă va putea fi reținută în forma ei continuată,
atât timp cât sunt îndeplinite celelate condiții pr evăzute de legea penală.

50

7. Latura subiectivă a infracțiunii

Sub aspectul laturii subiective infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii, săvârșită în forma
de bază, se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
Și sub acest aspect există unele controverse între autori, existând unele opinii82 potrivit cărora
această infracțiune se săvârșește numai cu intenție directă, pe motivația că fapta trebuie săvârșită cu
scopul expres de a se produce întreruperea cursului sarcinii.
Totuși, nu se poate să n u fie admis argumentul că infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii
trebuie reținută în ipoteza în care, tatăl produsului de concepție se ceartă cu femeia însărcinată pe un alt
motiv decât existența sarcinii și, deși știe că este însărcinată, fără a urmări producerea întreruperii
sarcinii, îi aplică persoanei vătămate o lovitură în zona abdominală, provocând întreruperea cursului
sarcinii.
În această ipoteză, în sarcina autorului faptei va putea fi reținută și infracțiunea de întrerupere a
cursului sa rcinii, deoarece aceasta a prevăzut că este posibil să producă o întrerupere a cursului sarcinii,
deși nu a urmărit acest aspect, a acceptat posibilitatea lui prin aplicarea de lovituri persoanei vătămate
în zona abdominală, fiind astfel îndeplinite condiț iile art. 16 alin. 3 lit. b din C. pen.83
Pentru reținerea infracțiunii ce face obiectul prezentului studiu, din punctul de vedere al laturii
subiective, este imperios necesar ca persoana care săvârșește actele de comisiune sau de omisiune ce
întrunesc ceri nțele laturii obiective, fie să aibă cunoștință despre existența unei sarcini a femeii
însărcinate fie să își fi putut da seama, din elemente obiective , despre acest aspect (spre exemplu dacă
sarcina poate fi observată cu ochiul liber).
Forma agravată prev ăzută de art. 201 alin. 3 din C. pen. care are ca rezultat producerea unei
vătămări corporale sau a decesului femeii însărcinate poate fi săvârșită numai cu praeterintenție.84

82 M. Udroiu, op. cit., p. 79 , A. E. Franț, op. cit., p. 206
83 În același sens, a se vedea S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 143
84 În același sens, se vedea decizia penală nr. 129 din 02.02.2016 a Curții de Apel Constanța,
accesibilă pe www.rolii.ro (referință din 03.04.2018)

51

În acest sens, făptuitorul trebuie să acționeze cu intenția de a -i produce vătămă ri corporale și, din
culpă, să se producă avortul, fiind indiferent dacă fătul supraviețuiește sau nu după momentul expulzării
sale din corpul mamei.
Dacă autorul săvârșirii faptei penale acționează atât cu intenția de a produce întreruperea cursului
sarci nii, cât și cu intenția de a -i produce femeii însărcinate vătămări corporale sau de a o ucide85, atunci
infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii va fi reținută în concurs cu infracțiunea de vătămare
corporală sau, după caz, omor86.
 Jurisprudență. Curtea de Apel Constanța, prin decizia 129 din 02.02.2016 a reținut că
este săvârșită cu intenție depășită, fapta medicului care a acționat cu intenția de a provoca
avortul în privința unei sarcini care depășise paisprezece săptămâni și, din culpa acestuia,
s-a produs decesul femeii însărcinate.
 De asemenea, prin decizia nr. 205 din 05.12.2013 a Curții de Apel Iași s -a reținut că o
persoană care a obligat -o pe concubin a acestuia să înghită numeroase substanțe toxice pe
o mai lungă perioadă de timp și i -a aplic at numeroase lovituri cu obiecte contondente în
zona stomacului, cu scopul declara t de a întrerupe cursul sarcinii, întrunește elementele
constitutive atât ale infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii cât și pe cele ale
infracțiunii de tentativă la omor calificat față de femeia însărcinată .
În aceeași cauză, sarcina era gemelară iar în urma acțiunilor subiectului activ, s -a produs decesul
unui făt în timpul sarcinii iar celălalt făt a fost născut viu și a decedat la două luni de la nașterea sa
prema tură. Instanță a reținut că ,,pentru a exista infracțiunea de omor, acțiunea de ucidere, cu obiecte
contondente în abdomenul părții vătămate, trebuiau exercitate direct asupra copilului născut viu .”

85 Pentru detalii pe latura subiectivă în cazul unui concurs de infracțiuni înt re infracțiunea de
tentativă de omor și provocarea ilegală a avortului, a se vedea decizia penală nr. 252 din 27.02.2012
a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secția Penală, accesibilă la
http://www.scj.ro/1093/Detaliijurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0
%5D.Value=70501 (referință din 11.08.2017)
86 Pentru discuții pe latura subiectivă a infracțiunii de provocare ilegală a a vortului, se vedea
decizia penală nr. 205 din 05.12.2013 a Curții de Apel Iași, accesibilă la www.rolii.ro

52

Această viziune corespunde cu jurisprudența Curții Europe ne a Drepturilor Omului care a fost
reticentă în a recunoaște statutul de ,,persoană” produsului de concepție până la momentul nașterii, fiind
conformă și cu actuala perpectivă a legiuitorului român.
O analiză comparativă ce se impune a fi făcută este într e infracțiunea de întrerupere a cursului
sarcinii ce a avut ca rezultat vătămarea corporală a femeii însărcinate, prevăzută de art. 201 alin. 3 și
infracțiunea de vătămare corporală ce a avut ca urmare avortul, incriminată de dispozițiile art. 194 alin.
1 lit. d din C. pen.
Distincția între cele două infracțiuni diferite se va face prin raportare la atitudinea subiectivă a
autorului infracțiunii față de rezultatul acestei fapte.
Astfel, dacă autorul a urmărit doar să aducă vătămări integrității fizice și să nătății femeii
însărcinate fără să urmărească producerea unei întreruperi a cursului sarcinii atunci fapta sa va
reprezenta infracțiunea de vătămare corporală ce a avut ca urmare avortul.
În ipoteza în care scopul urmărit de autor a fost întreruperea cursu lui sarcinii și, din culpă, s -au
produs vreuna dintre consecințele prevăzute de art. 194 alin. 1 din C. pen. (cu excepția avortului) se va
reține infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii care a avut ca urmare vătămarea corporală,
prevăzută de art. 2 01 alin. 3 din C. pen.
Dacă s -a acționat atât cu intenția de a întrerupe cursul sarcinii, cât și cu intenția de a -i produce
vătămări corporale persoanei vătămate, se va reține un concurs între infracțiunea de întrerupere a
cursului sarcinii în forma de baz ă și vătămarea corporală în forma agravată prevăzută de art. 194 alin. 2
din C. pen.
Nu se va reține forma agravată a infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii, prevăzută de art.
201 alin. 3 din C. pen. deoarece, așa cum am susținut anterior, aceasta poate fi săvârșită numai cu
intenție depășită.
Forma agravată a infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii, prevăzută de art. 201 alin. 3 din
C. pen. va absorbi infracțiunea de vătămare corporală din culpă care a avut ca urmare avortul întrucât
conți nutul constitutiv al infracțiunii din urmă menționate este cuprins parțial în cel al faptei de
întrerupere a cursului sarcinii.

53

O altă comparație ce trebuie făcută este între infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii, în
forma sa agravată, care a av ut ca urmare moartea femeii însărcinate și infracțiunea de lovituri sau
vătămări cauzatoare de moarte.
Mai întâi, se observă că ambele infracțiuni se săvârșesc cu intenție depășită. La fapta de
întrerupere a cursului sarcinii există intenție sub aspectul s ăvârșirii activității de provocare a avortului și
culpă față de rezultatul morții femeii însărcinate iar la infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare
de moarte există intenție față de activitatea de lovire sau vătămare și culpă față de rezultatul de cesului
subiectului pasiv.
Deși sub aspectul laturii subiective există similitudini între aceste fapte totuși, stabilirea
încadrării juridice corecte, într -o anumită cauză concretă se va face tot în funcție de atitudinea
subiectivă cu care a acționat subie ctul activ.
Astfel, dacă subiectul activ a acționat cu scopul de a produce o întrerupere a cursului sarcinii și,
din culpă, s -a produs decesul femeii însărcinate, atunci se va reține infracțiunea de întrerupere a
cursului sarcinii și nu cea de vătămări cau zatoare de moarte.
Dacă s -a acționat cu scopul de a -i aplica lovituri sau de a vătăma femeia însărcinată și, din culpă,
s-a produs atât decesul femeii însărcinate cât și întreruperea cursului sarcinii se va reține doar
infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte deoarece nu sunt întrunite cerințele de
tipicitate subiectivă pentru infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii.

54

8. Cauza justificativă specială

Articolul 201 alin. 6 din C. pen. prevede că nu constituie infracțiune întreruper ea cursului
sarcinii efectuată de un medic de specialitate obstetrică -ginecologie, până la vârsta de douăzeci și patru
de săptămâni sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii în scop terapeutic, săvârșită ori în interesul
mamei ori în interesul fătulu i.
Mai întâi, se impune a se evidenția schimbarea de viziune a legiuitorului care, în C. pen. din
1968, la art. 185 alin. 6 menționa ca o cauză de nepedepsire fapta medicului care, în scop terapeutic,
întrerupea cursul sarcinii pentru a salva viața, sănăta tea sau integritatea femeii însărcinate de la un
pericol grav și iminent care nu putea fi înlăturat altfel.
Diferența între cele două reglementări, deși nu pare la o primă vedere una foarte mare, întrucât în
ambele cazuri pentru o asemenea faptă trebuie da tă o soluție de clasare a cauzei, totuși este una
semnificativă.
În cazul reglementării din C. pen. din 1968, fapta medicului care intervenea în condițiile
menționate constituia infracțiune, cu mențiunea că aceasta nu era pedepsibilă, însă în cazul
regleme ntării prevăzute în actualul C. pen. fapta nu mai este infracțiune, lipsind trăsătura esențială ca
fapta să fie nejustificată.
Consider a fi greșită opinia87 acelor autori care califică dispozițiile art. 201 alin. 6 din C. pen. ca
fiind o cauză de nepedepsi re întrucât exprimarea legiuitorului este în sensul că fapta medicului ,,nu
constituie infracțiune (…)”.
Or, pentru a reprezenta o cauză de nepedepsire, fapta trebuie să întrunească trăsăturile esențiale
ale unei infracțiuni însă aceasta să nu fie pedeps ită de lege.
De asemenea, apreciez a fi incorectă opinia88 conform căruia această cauză este una care înlătură
caracterul penal al faptei întrucât fapta rămâne în continuare prevăzută de legea penală, caracterul

87 G. Antoniu, T. Toader (coordonatori) și alții, Explicațiile noului Cod penal, ed. Universul
Juridic, București, 2015, p. 108
88 A. E. Franț, op. cit ., p. 21

55

infracțional al acestei fapte fiind înlăturat prin aceea că fapta nu are trăsătura esențială de a fi
nejustificată.
În esență, această cauză justificativă este o formă specială a stării de necesitate în care acționează
medicul de specialitate obstetrică -ginecologie, așa cum au subliniat unii autori89, în subsidiar, putându –
se reține cea din urmă cauză justificativă dacă cel care a întrerupt cursul sarcinii este o altă persoană
decât un medic de specialitatea precizată, în măsura îndeplinirii cumulative a condițiilor stării de
necesitate.
Motivele pe ca re le-a avut legiuitorul în instituirea acestei cauze justificative provin din punerea
în balanță a drepturilor și intereselor produsului de concepție cu dreptul femeii însărcinate la integritate
corporală, sănătate și viață.
În această situație, se acordă preferință drepturilor mamei însărcinate în detrimentul drepturilor
fătului, apreciindu -se a fi preferabilă protejarea unei vieți deja existente în detrimentul unei vieți în
devenire.
Analizând dispozițiile art. 201 din C. pen., se constată că noțiunea ,, în scop terapeutic” nu este
definită, nefiind clare limitele acesteia.
Consider că această noțiune trebuie înțeleasă în sensul că va interveni această cauză justificativă
în ipoteza în care întreruperea cursului sarcinii este făcută pentru a salva viața sa u integritatea fizică a
femeii însărcinate sau când este făcută în interesul fătului care suferă de boli genetice grave (așa –
numitul avort eugenic, cum este denumit în literatura de specialitate).90
Făcând o comparație între cauza justificativă a stării de necesitate și această cauză justificativă
specială, se va reține că, în timp ce în cazul stării de necesitate, fapta prevăzută de legea penală trebuie
să fi fost singura modalitate prin care putea să fi fost înlăturat pericolul, în cazul cauzei justificati ve
prevăzute de art. 201 alin. 6 din C. pen. nu este necesar ca întreruperea cursului sarcinii să fi fost
singura modalitate prin care să fi putut fi înlăturată starea de pericol pentru sănătatea sau viața femeii
însărcinate.

89 M. Udroiu, op. cit., p. 81
90 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 145

56

Altfel spus, pentru ca această cauză justificativă să înlăture caracterul infracțional al unei fapte
de întrerupere a cursului sarcinii, este suficient ca avortul să fi fost una din mai multe terapii posibile și
atestate prin înscrisuri medicale.91
Referitor la noțiunea vârstei de 24 de săptămâni a sarcinii se observă că, de fapt, legiuitorul are o
încercare timidă de a introduce în legea penală conceptul de viabilitate a produsului de concepție, adică
capacitatea acestuia de a supraviețui singur, independent de corpul mamei sale.
Deși, de regulă, viabilitatea este stabilită prin raportare la unele trăsături morfologice ale
produsului de concepție, respectiv existența unei anumite greutăți și a unei anumite înălțimi ale
acestuia92, totuși, există consens în literatura de specialitate că, d upă depășirea unei anumite vârste a
sarcinii, respectiv 6 luni lunare (24 de săptămâni), întreruperea cursului sarcinii nu mai este considerată
avort ci naștere prematură, tocmai din considerentul că produsul de concepție ar putea să fie viabil,
existând p osibilitatea ca acesta să supraviețuiască în afara corpului mamei sale.
Problematica ce se ridică din lămurirea înțelesului acestui termen se referă la care este relevanța
lui în contextul folosirii sale în cuprinsul art. 201 din C. pen.
Dacă se face o ana liză sumară a textului de lege menționat anterior, se poate observa cu ușurință
că pot fi întrunite condițiile cauzei justificative speciale atât până la îndeplinirea vârstei de 24 de
săptămâni a sarcinii cât și după împlinirea acestei vârste, atâta timp c ât este făcută în scop terapeutic.
Astfel, deși legiuitorul a introdus în textul legal vârsta de 24 săptămâni a sarcinii, totuși acesta nu
i-a dat o relevanță prea mare, cauza justificativă putând fi incidentă și după acest moment.
Consider ăm că, de fapt, legiuitorul a dorit ca după depășirea acestei vârste, întreruperea cursului
sarcinii să se facă numai în cazuri extreme, spre exemplu în ipoteza în care viața mamei este pusă în
primejdie(nu și sănătatea).

91 În același sens, S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 145
92 G. Mihalache, Compendiu de Medicină Legală pentru Medicii Generaliști și Stomatologi,
ed. Universității din Orad ea, Oradea, 2010, p. 261

57

Probabil că legiuitorul a dorit astfel să preia di n reglementările altor state, spre exemplu în
legislația italiană există o prevedere potrivit căreia, atunci când există posibilitatea vieții autonome,
întreruperea cursului sarcinii putându -se face numai dacă viața mamei este în pericol.93
Este totuși rema rcabil faptul că legiuitorul, pentru prima dată, a menționat într -un text de lege
despre interesul fătului, semn al preocupării acestuia pentru drepturile vieții în devenire.
Singura explicație ce poate fi găsită referitor la utilizarea limitei temporale a nterior menționate se
referă la aceea că, după depășirea vârstei sarcinii de 24 de săptămâni, având în vedere faptul că fătul
este viabil, întreruperea cursului sarcinii se poate face și în interesul acestuia, el având posibilitatea să
trăiască independent de corpul mamei sale.
Din nefericire, exprimarea folosită de legiuitor în cuprinsul art. 201 alin. 6 din C. pen. nu face
nici o distincție între întreruperea cursului sarcinii înainte de împlinirea a 24 de săptămâni de sarcină și
după acest moment, cauza justificativă menționată putând interveni în orice moment.

93 Pentru detalii S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 146

58

9. Cauza specială de nepdepsire

Articolul 201 alin. 7 din C. pen. prevede că nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe
cursul sarcinii.
Introducerea de către legiuitor a acestei ca uze de nepedepsire este una dintre cele mai importante
modificări aduse acestei infracțiuni, fiind de natură să pună capăt dezbaterilor doctrinare existente în
această materie în lumina C. pen. din 1968, aspect care rezultă din Expunerea de motive a C. pen ., citată
anterior.
Fiind o cauză de nepedepsire și nu o cauză justificativă, aceasta va produce efecte in personam
respectiv numai cu privire la persoana femeii însărcinate, indiferent de calitatea în care aceasta a
săvârșit fapta: autor, coautor, instiga tor sau complice.
Ceilalți participanți la săvârșirea faptei vor răspunde penal în funcție de contribuția lor la fapta de
întrerupere a cursului sarcinii.
Urmând logica acestui studiu în care s -a considerat faptul că obiectul juridic special principal îl
reprezintă protejarea relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al produsului de concepție iar
subiectul pasiv principal al acestei fapte este „copilul nenăscut” apreciez că această cauză de
nepedepsire este inoportună în contextul în care legiuito rul și -a exprimat în mod repetat interesul pentru
a proteja viața în devenire.
Altfel spus, deși legiuitorul dorește să protejeze produsul de concepție, totuși îi permite unei
femei însărcinate să își întrerupă cursul sarcinii, chiar cu încălcarea preveder ilor articolului 201 din C.
pen., fără ca aceasta să poată fi pedepsită.
Este adevărat că femeii însărcinate trebuie să îi fie respectat dreptul la autodeterminare și de a
avea control asupra corpului acesteia, respectiv să se procreeze când consideră opor tun însă atunci când
acest drept vine în conflict cu dreptul la viață a unui făt, atunci trebuie să se stabilească care dintre
drepturile menționate sunt prioritare și preferabile.
Din rațiuni de echitate precum și pe considerentul că în situații similare se vor aplica soluții
similare, apreciez că legiuitorul trebuia să fi stabilit o formă atenuată, precum în situația uciderii nou –

59

născutului de către mamă sau a vătămării fătului în timpul nașterii de către mamă, soluție adoptată și de
legislația germană.94

94 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 147

60

Capitolul al IV -lea Concluzii și propuneri de lege ferenda

O primă propunere de lege ferenda se referă la denumirea marginală a infracțiunii de întrerupere
a cursului sarcinii. Având o viziune mai conservatoare, apreciez că denumirea de ,,întreruperea i legală a
cursului sarcinii” ar fi fost mai potrivită, după modelul C. pen. din 1968 care incrimina ,,provocarea
ilegală a avortului”.
Această propunere, deși nu este una de o importanță foarte mare, ar fi utilă din punct de vedere al
conciziei terminologic e atât timp cât, în anumite condiții, respectiv până la împlinirea vârstei sarcinii de
paisprezece săptămâni , întreruperea voluntară a cursului sarcinii este permisă.
O a doua propunere de lege ferenda se referă la definirea noțiunii de ,,în scop terapeuti c” folosită
în cuprinsul art. 201 alin. 6 din C. pen. și delimitarea clară a limitelor acesteia.
Mai exact, este important a se stabili dacă întreruperea cursului sarcinii poate fi făcută numai
pentru a se proteja viața femeii însărcinate sau dacă aceasta se poate face și pentru a proteja sănătatea și
integritatea corporală a acesteia.
De asemenea, în cea din urmă situație menționată, au existat autori95 care au pus întrebarea dacă
se poate întrerupe cursul sarcinii și pentru a proteja sănătatea psihică a fe meii însărcinate sau aceasta
poate fi realizată numai pentru cazuri de boală fizică?
Fără a intra în prea multe discuții pe acest subiect, consider că în cazurile în care este pusă în
pericol însăși viața femeii însărcinate, se va putea întrerupe cursul sa rcinii, această ipoteză încadrându –
se cu certitudine în noțiunea de scop terapeutic, soluții similare existând în cele mai multe state
europene.
Referitor la situațiile în care se pune problema terminării cursului sarcinii pe motive de sănătate a
femeii în sărcinate este rezonabil a se considera că noțiunea de scop terapeutic trebuie să includă atât
cazurile de boală fizică cât și cazurile de boală psihică întrucât și cele din urmă menționate afecțiuni pot
fi de o gravitate deosebit ă.

95 A. E. Franț, op. cit., p. 255

61

Singura condiție ce se impune a fi respectată pentru a se realiza un echilibru între drepturile
concurente ale prezentului conflict este ca acea boală să prezinte un nivel de gravitate suficient care să
permită terminarea vieții produsului de concepție.
O ultimă chestiune se imp une a mai fi precizată cu privire la noțiunea de ,,scop terapeutic” și
anume dacă întreruperea cursului sarcinii trebuie să fie singura posibilitate de a înlătura pericolul
existent cu privire la viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărci nate sau este suficient ca
aceasta să fie una dintre variantele terapeutice cu șanse de reușită.
Considerând că raționamentul legiuitorului a fost acela de a proteja o viață aflată deja în ființă în
detrimentul unei vieți în curs de formare și având în ved ere că textul art. 201 alin. 6 din C. pen. nu
distinge, apreciez, alături de alți autori din literatura de specialitate96, că nu este necesar ca întreruperea
cursului sarcinii să fi fost singura variantă terapeutică, fiind suficient ca aceasta să fi fost o variantă care
să fi avut suficiente șanse de reușită pentru înlăturarea unui pericol grav.97
O a treia propunere de lege ferenda se referă la reformularea art. 201 alin. 6 din C. pen., în sensul
înlocuirii sintagmei „24 de săptămâni” cu noțiunea de viabilit ate, urmând a se stabili, de la caz la caz,
printr -o expertiză medico -legală, dacă produsul de concepție putea sau nu să trăiască independent de
corpul mamei.
Această propunere este formulată pe considerentul că, deși este bine -cunoscut că în alte state
europene este stabilită această limită tot printr -o barieră temporală, în lumina noilor descoperiri
medicale, s -a constatat faptul că fătul poate să supraviețuiască independent de corpul mamei sale și la
anumite vârste mai fragede, fiind asistat de aparatura medicală de specialitate.(de la 21 de săptămâni de
sarcină, conform unor autori98)
În acest sens, consider că ar fi oportun să fie înlocuită sintagma de „24 de săptămâni” cu
noțiunea de viabilitate.

96 S. Bodgan, D.A. Șerban, op. cit., p. 145
97 În sens contrar, A. E. Franț, op. cit., p. 253
98 A. E. Franț, op. cit., p. 251

62

Mai mult de atât, același alineat ar trebui să fie reform ulat pentru a se da valoare fie sintagmei de
„24 de săptămâni”, fie noțiunii de viabilitate, în sensul că ar trebui ca legiuitorul să menționeze că după
depășirea acestor etape, întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic este permisă numai pentru a
înlătura un pericol grav la adresa vieții femeii însărcinate.
O ultimă propunere de lege ferenda se referă la articolul 201 alin. 7 din C. pen., respectiv la
cauza de nepedepsire a femeii însărcinate care își întrerupe cursul sarcinii.
Mai exact, apreciez că se impune ca această cauză de nepedepsire să fie înlocuită cu o formă de
răspundere penală atenuată, așa cum se întâmplă de exemplu în cazul infracțiunii de ucidere a nou –
născutului de către mamă unde, mama nu răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de omor ci va
răspunde pentru o infracțiune cu limite ale pedepsei mult mai reduse.
Același raționament a fost respectat de către legiuitor în cazul infracțiunii de vătămare a fătului
unde fapta mamei care vatămă fătul în timpul nașterii este pedepsită de leg ea penală cu limite de
pedeapsă mai reduse.
Această propunere este fundamentată pe argumentul că dacă femeia însărcinată cunoaște că ea
nu va fi pedepsită indiferent de modalitatea în care produce întreruperea cursului sarcinii și indiferent
de momentul câ nd întrerupe această sarcină atunci incriminarea infracțiunii de întrerupere a cursului
sarcinii nu va produce nici un efect descurajator față de aceasta, legea penală neatingându -și unul dintre
scopurile sale esențiale.
De asemenea, actuala cauză de neped epsire duce la nerealizarea scopului declarat de legiuitor în
Expunerea de motive a actualului C. pen. referitor la protejarea drepturilor și a intereselor vieții în
devenire, contrazicând pur și simplu toate rațiunile pentru care s -a incriminat această fa ptă, mai ales
dacă se are în vedere faptul că femeia însărcinată este, cel mai adesea, un participant în cazul faptelor de
întrerupere a cursului sarcinii.

63

BIBLIOGRAFI E

STUDII ȘI ARTICOLE DE SPECIALITATE

1. AKE Saldeen, Some Refletions on Children’s Righ ts in a European Perspective, Stockholm
Institute for Scandinavian Law, accesibil la http://www.scandinavianlaw.se/pdf/39 -10.pdf
2. AVRIGEANU Tudor, Provocarea ilegală a avortului, Revista de Drept Penal nr. 2 din 1997
3. BANKOLE Akinirinola, SIGH Susheela, HAAS Taylor – ,,Reasons why women have
induced abortions: Evidence from 27 countries”, disponibil la
https://www.guttmacher.org/jour nals/ipsrh /1998/09/reasons -why-women -have -induced -abortions –
evidence -27-countries . (referință din 17.08.2018)
4. BILLAUER Barbara Pfeffer, The First Amendment, Moral Law and Abortion. The conflict
between Fetal Rights & Freedom of Religion, ed. Wiliam & Mar y Journal of Women and the Law, vol.
23, ed. a 2 -a, accesibilă la http://scholarship.law.wm.edu/cgi/viewcontent.cgi?
article=1449&context=wmjowl
5. BYK Cristian, Consiliul Europei, Medical and biological progress and the European
Convention of Human Rights, e d. Consiliului Europei, 1995, accesibil la https://books.google
.ro/books?id=Uv8OBAAAQBAJ&printsec=frontcover&dq=International+Human+Rights+Law:+Cases
,+Materials,+Commentary&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiVjsmwj -3UAhWBvBQKHY
ovAd8Q6AEIITAA#v=onepage&q=International%20Human%20Rights%20Law%3A%20Cases%2C
%20Materials%2C%20Commentary&f=false
6. CIOBANU Valentin, Agresiunile contra fătului, Realitate și perspective, accesibil la
http://www.drept.unibuc.ro/Agresiunile -contra -fatului -Realitate-si-perspective -Valentin -Ciobanu -s289 –
a534 -ro.htm
7. CIOCLEI Valerian, Infracțiunile contra persoanei în Noul Cod Penal -principalele
modificări față de reglementarea actuală, Curierul judiciar nr. 11 din 2012
8. CIOCLEI Valerian, Necesitatea incriminării fa ptei de vătămare a fătului prin noul Cod
Penal, Curierul Judiciar nr. 7 -8 din 2011

64

9. EKLUND Hans, Article 12 of the „UN’s Convention on the Righsts of the Child” and the
Procedural Status of Children in Sweden, Scandinavian Studies in Law, accesibil la
http://www.scandinavianlaw.se/pdf/51 -7.pdf
10. EPP Ken, The truth about Bill C -484: A compassionate and constitutionally valid remedy to
current injustice in Canadian Criminal Law, ed. Edmonton -Sherwoood Park, 2008, accesibilă la
http://www.mollymatters.org/wp -content/uploads/2015/12/Epp_response_to_ARCC_C484.pdf
11. FLEMING Marka, Feticide Laws: Contemporany Legal Applications and Constitutional
Inquiries, Pace Law Review nr. 43, 2008, accesibilă la
http://digitalcommons.pace.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1048&conte xt=plr
12. FRANȚ Ancuța Elena, Distincția între infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii și alte
infracțiuni, accesibil la https://www.universuljuridic.ro/distinctia -dintre -infractiunea -de-intrerupere –
cursului -sarcinii -si-alte-infractiuni
13. FRANȚ Ancuța Elena, Obiectul material al infracțiunii de provocare ilegală a avortului,
Analele Științifice ale Universității „A.I. Cuza” I ași, Tomul LVIII, Științe Juridice, 2012, nr. II
14. FRANȚ Ancuța Elena, Elemente definitorii ale legislației românești în materie de avort. O
perspectivă istorică, accesibil la http://www.ugb.ro/Juridica/Issue6RO/9._Elemente_definitorii
_ale_legislatiei_romanesti_in_materie_de_avort.Frant_Ancuta.RO.pdf
15. FRASE Richard, Comparative Criminal Justice, as a Guide to Americal Law Reform: How
Do the French Do it, How Can We Find Out, and Why Should We Care?, ed. California Law Review,
vol. 78, ed. a 3 -a, anul 1990, accesibilă la http://scholarlycommons.law.case.edu/
cgi/viewcontent.cgi?article=1334&context=caselrev
16. GAJA Alina, Dreptul la viață prin prisma instrumentelor internaționale și naționale de
drept, accesibil la https://www.juridice.ro/4 97539/apararea -vietii -intrauterine -prin-norme -juridico –
penale – absurditate -sau-necesitate.html
17. GOODWIN Michele, Fetal Protection Laws: Moral Panic and the New Constitutional
Battlefront, ed. California Law Review, vol. 102, anul 2014, accesibil la
http:// www.californialawreview.org/4fetal -protection -laws-moral -panic -and-the-new-constitutional –
battlefront/
18. Hjördís Björk Hákonardóttir , Right to life: a Principle of Equality, Scandinavian Studies in
Law, p. 78, accesibilă pe http://www.scandinavianlaw.se/pdf/55 -3.pdf

65

19. JACKMAN Martha, The status of the phoetus under canadian law, accesibil la
https://paper s.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2319193
20. JANSEN Robert, Unfinished feticide, Journal of medical ethics, Australia, Sydney, 1990,
accesibil la https://www. ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1375929/pdf/jmedeth00273 -0007.pdf
21. JOHNSEN Dawn, The Creation of Fetal Rights: Conflicts with Womens’s Constitutional
Rights to Liberty, Privacy and Equal Protection, ed. Indiana University Maurer School of Law, paper
905, anul 1986, accesibilă la http://www.repository.law.indiana.edu/cgi/viewcontent.cgi ?
article=1904&context=facpub
22. KING Patricia, The juridical status of the fetus: A Proposal for Lega l Protection of the
Unborn, Michigan Law Review, vol. 77:1647, anul 1979, accesibil la https://www.jstor.org/
stable/1288038?seq=1#page_scan_tab_contents
23. LEFTER Ion, Consecințele dezincriminării infracțiunii de provocare ilegală a avurtului în
cazul agrava nelor prevăzute de art. 185 alin. 3 și 4, în Dreptul nr. 10 -11 din 1991
24. LOTT John, WHITLEY John, Abortion an Crime: Unwanted Chilren and out -of-wedlock
Births, John M. Olin Center for Studies in Law, Economics and Public Policy Working Papers, Paper
254, a nul 2001, accesibil la http://digitalcommons.law.yale.edu/cgi/viewcontent .
cgi?article=1018&context=lepp_papers
25. MASON, John Keynon, The Troubled Pregnacy, Legal Wrongs and Rights in
Reprod uction, ed. Cambridge University Press, 2007
26. MELNIC Violeta, Protecția minorului -victimă a infracțiunilor contra vieții și sănătății în
unele state europene, accesibil la http://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/41310/ssoar –
studeuropene -2014 -2-melnic -Protection_of_the_Minor_ -.pdf?sequence=1
27. MOISE Mihaela Protecția penală a vieții intrauterine -Rezumat”, București, 2014, accesată
la data de 14.03.2017 pe pagina de internet,
http://www.univnt.ro/rezumate_doctorat/index.php?dir=Drept%2F&download=Ro taru_Mihaela.pdf
28. MURPHY Andrew, A survey of State Fetal Homicide Laws and Their Potential
Applicability to Pregnant Women Who Harm Theri Own Fetuses, ed. Indiana Law Journal, vol. 89:847,
anul 2014, accesibil la http://ilj.law.indiana.edu/articles/14 -Murph y.pdf
29. PĂTULEA Vasile, Avort. Provocare ilegală a avortului. Dezincriminare, Dreptul nr. 7 -8
din 1991

66

30. PEDONE Joanne, Filling the Void: Model Legislation for Fetal Homicide Crimes,
Columbia Journal of Law and Social Problems, accesibil la http://jlsp.law.col umbia.edu/wp –
content/uploads/sites/8/2017/03/43 -Pedone.pdf
31. PLOP Aliona, Răspunderea penală pentru provocarea ilegală a avortului, teză de doctorat,
accesibilă la http://www.c naa.md/files/theses/2015/22329/aliona_plop_thesis.pdf
32. POTTS Malcom, Legal Abortion in Eastern Europe, The Eugenic Review, ed. Departament
of Anatomy, University of Cambridge, Cambridge, 1966 accesibilă la https://www.ncbi .
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2906010/pdf/eugenrev00008 -0024.pdf
33. PUPPINCK Grégor, Abortion and the European Convention of Human Rights, Irish Journal
Of Legal Studies, vol. 3(2), accesibilă la http://ijls.ie/wp -content/uploads/2013/07/IJLS_Vol_3_ Issue
_2 _Article_8_7_Comparative_Puppinck.pdf
34. ȘERBAN Doris, Avortul etic, Caiete de Drept Penal nr. 3 din 2008
35. ROTARU Mihaela, Protecția penală a vieții intrauterine -Rezumat, http://www.
univnt .ro/rezumate_doctorat/index.php?dir=Drept%2F&download=Rotaru_Mihaela.pdf
36. SHAH Mamta, Inconsistencies in the Legal Status of an Unborn Child: Recognition of a
Fetus as a Potential Life, Hosfra Law Review: vol. 29, anul 2001, accesibil la
http://scholarlycommons.law.hofstra.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2131&context=hlr
37. SHAW Margery, Conditional prospective rights of the fetus, Journal of Legal Medicine, ed .
York University Libraries, 2009, accesibil la http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/
01947648409513403?journalCode=ulgm20
38. SMITH Sandra, Fetal Homicide: Woman or fetus as a victim? A survey of current state
aproaches and recommendations for future state application, William & Mary Law Reviews 1845, anul
2000, accesibil la http://scholarship.law.wm.edu/cgi/viewcontent.c gi?article =1539&context=wmlr
39. ROTARU Mihaela, Unele considerații asupra infracțiunii de vătămare a fătului, prevăzută
în art. 202 din noul Cod penal, cu specială referire la înțelesul noțiunii de „făt” și al sintagmelor „în
timpul sarcinii” și „în timpul nașterii”, Dreptul nr. 7 din 2012
40. RĂDUCANU Ruxandra, Protejarea dreptului la viață -drept fundamental al omului -prin
normele penale, accesibil la http://www.uab.ro/reviste_ recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/
raducanu _ro.pdf
41. TODUȚA V., Întreruperea cursului sarcinii, Caiete de drept penal nr. 2/2017

67

42. TODUȚA V., Dreptul la viață. Momentul de la care viața începe să curgă în jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor O mului precum și impactul acesteia asupra legislației penale românești,
Revista Dreptul 8/2017
43. VINES CRIST Juliana, Myth of Fetal Personhood: Reconciling Roe and Fetal Homicide
Laws, ed. Case Western Reserve Law Review, vol. 60, Ed. a 3 -a, anul 2010, accesi bil la
http://scholarlycommons.law.case.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1334&context=caselrev
44. Vîlcu Sorina, Întreruperea cursului sarcinii, congruență de drepturi și orgolii, accesibil la
http://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/crimlwr2015&div=7&id=&page =

TRATATE , MANUALE , CURSURI , DICȚIONARE ȘI CODURI COMENTATE

1. ANTONIU George ș.a., Explicațiile noului Cod penal, Vol. III, Editura Univ ersul Juridic,
București, 2015
2. BÂRSAN Corneliu, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol.
I. Drepturi și libertăți, Editura All Beck, București, 2005
3. BODEA Radu, Drept penal. Partea specială, editura Hamangiu, București, 2008
4. BODORONCEA Gabriela, CIOCLEI Valerian, KUGLAY Irina ș.a., Codul penal.
Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2014
5. BOGDAN Sergiu, Drept penal. Partea specială, ed. Universul Juridic, București, 2009
6. BOGDAN Sergiu, ȘERBAN Doris Alina, Drept pe nal. Partea specială. Infracțiuni contra
persoanei și contra înfăptuirii justiției, ed. Universul Juridic, București, 2017
7. BOROI Alexandru, Drept penal. Partea generală, ediția a II -a, Editura C.H.Beck, București,
2014
8. CHIRIȚĂ Radu, Convenția europeană a d repturilor omului, Comentarii și explicații. Vol. II,
Editura C. H. Beck, București, 2008
9. DE SCHUTTER Olivier, Internațional Human Rights Law, Second edition, ed. Cambridge
University Press, Cambridge 2014
10. DOBRINOI U Vasile și alții, Noul Cod penal comentat . Partea Specială. Ediția a III -a,
revăzută și adăugită, ed. Universul Juridic, București, 2014
11. FLORIAN Ștefan, Ghidul medico -legal al juristului, editura Napoca Star, Cluj -Napoca, 2005

68

12. IFTENIE Valentin, DERMENGIU Dan, Medicină Legală, Ediția a 2 -a, ed. C. H. Beck,
București, 2014
13. GOYET Francisc, Droit pénal special, ed. A 7 -a, Paris, 1968, p. 344
14. GROZA Ionel Lulu, ASTĂRĂSTOAE Vasile, Introducere în medicina legală pentru juriști,
ed. C.H. Beck, București, 2007
15. MIHALACHE Gabriel, Compendiu de Medicină Legal ă pentru Medicii Generaliști și
Stomatologi, ed. Universității din Oradea, Oradea, 2010
16. MINOVICI MINA, Tratat complect de medicină legală cu legislația și jurisprudența
românească și strein, vol. II, Examenul și interpretarea faptelor medicale, Omul viu -moartea, Atelierele
Grafice SOCEC & CO., Societate Anonimă, București, 1930
17. MITRACHE Constantin și MITRACHE Cristian, Drept penal român: Partea generală, ed. a
XI-a revăzută și adăugită, ed. Universul juridic, București 2012.
18. PANĂ Stelian, PANĂ Stelian jr ., Dicționar de obstetrică și ginecolofie, Editura Universul
Enciclopedic, București, 1995
19. PASCU Ilie, DOBRINOIU Vasile ș.a., Noul cod penal comentat. Partea specială, Editura
Universul Juridic, București, 2014
20. SCHABAS William, The European Convention of H uman Rights -A commentary, ed. Oxford
University Press, Oxford, 2015
21. SCHROEDEL Jean Reith, Is the fetus a person? A comparison of policies across fifty states,
ed. Cornell University Press, 2000
22. STRETEANU Florin, Tratat de drept penal: Partea generală, vo l. I, ed. C.H. Beck, București,
2008
23. STRETEANU Florin, NIȚU Daniel, Drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic,
București, 2014
24. TOADER Tudorel, MICHINICI Maria -Ioana ș.a., Noul Cod penal. Comentarii pe articole,
Editura Hamangiu, București, 2014
25. TOADER Tudorel, ANTONIU George și alții, Explicațiile noului Cod penal, ed. Universul
Juridic, București, 2015
26. UDROIU Mihail, Drept penal. Partea generala, Editura C.H. Beck, București, 2016
27. UDROIU Mihail, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2014

69

28. VOLONCIU Nicolae (coordonator) și alții, Noul cod de procedură penală comentat, ed.
Hamangiu, București, 2014
29. FRANȚ Ancuța Elena, Întreruperea cursului sarcinii. Repere juridice și etice, Editura
Universul Juridic, București, 2016

SURSE INTERNET

1. http://www.scritub.com/stiinta/drept/EXPUNERE -DE-MOTIVE942011419.php , acccesată la
data de 10.05.2017
2. http://www.csid.ro/dictionar -medical/sarcina -11338548/ , accesată la data de 24.03.2017
3. https://www.dictio.ro/medical/nastere
4. http://www.webdex.ro/online/dictionar/na%C5%9Ftere
5. http://www.scritub.com/stiinta/drept/EXPUNERE -DE-MOTIVE942011419.php
6. http://ro.scribd.com/doc/24915001/Curs -9-Medicina -Legala
7. https://en.wikipedia.org/wiki/Unborn_Victims_of_Violence_Act
8. www. juridice. ro
9. www.dreptonline.ro
10. www.rolii.ro
11. www.scj.ro
12. echr.coe.int
13. www.univnt.ro