Prof. univ. dr. Roșu Claudia Pera Ionela -Mădălina 2 Cuprins CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE …………………………….. [617330]

1

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII: LICENȚĂ

SOLUȚIILE INSTANȚEI DE APEL ÎN
PROCESUL CIVIL

COORDONATOR: ABSOLVENT: [anonimizat]. univ. dr. Roșu Claudia Pera Ionela -Mădălina

2
Cuprins

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
1.1 CĂILE DE ATAC PREVĂZUTE DE LEGE ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
1.2 ORDINEA EXERCITĂRII CAILOR DE ATAC ………………………….. ………………………….. …………………… 5
CAPITOLUL II. DISPOZIȚII GENERALE REFERITOARE LA APEL ………………………….. ………………………….. 8
2.1 CARACTEIZAREA GENERALĂ A APELULUI ………………………….. ………………………….. …………………. 8
2.2 FORMELE APELULUI (PRINCIPAL, INCIDENT ȘI PROVOCAT) ………………………….. ……………….. 9
2.2.1 APELUL PRINCIPAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 9
2.2.2 APELUL INCIDENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 10
2.2.3 APELUL PROVOCAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 11
2.3 OBIECTUL ȘI PĂRȚILE APELULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 12
2.3.1 OBIECTUL APELULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 13
2.3.2 PĂRȚILE APELULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 15
2.4 TE RMENUL DE APEL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 18
2.5 EFECTELE APELULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 20
CAPITOLUL III. SOLUȚIILE PRONUNȚATE ÎN APEL ………………………….. ………………………….. ……………. 25
3.1 JUDECATA APELULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 25
3.2 RESPINGEREREA APELULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 32
3.3 ADMITEREA APELULUI, DESFIINȚAREA SENTINȚEI ȘI SOLUȚIONAREA CAUZEI ÎN FOND ………… 34
3.4. ADMITEREA APELULUI, DESFIINȚAREA SENTINȚEI ȘI TRIMITEREA SPRE REJUDECARE LA PRIMA
INSTANȚĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 41
3.5 REJUDECAREA CAUZEI DE CĂTRE PRIMA INSTANȚĂ ………………………….. ………………………….. … 47
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 50
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 52
1. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII ………………………….. ………………………….. ………………………….. 52
2. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE, RECENZII ………………………….. ………………………….. ………….. 52
3. JURISPRUDENȚĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 52
4. LEGISLAȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 53

3
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

În scopul înfăptuirii justiției, pentru asigurarea apărării drepturilor și libertăților
fundamentale ale persoanelor fizice și juridice precum și pentru asigurarea aplicării unitare a
legii și respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, Codul de procedură civilă a instituit
un set de reguli ce constituie drept comun în materie civilă. Cu toate acestea, Codul de
procedură civilă stabile ște cu prioritate aplicarea tratatelor internaționale privitoare la drepturile
omului precum și a dreptului Uniunii Europene, indiferent de statutul sau de calitatea părților.
Instanțele judecătore ști sunt cele care asigură înfăptuirea justiției. Accesul liber la
justiție este reglementat în art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană1 are dreptul de
a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Astfel dacă au fost
încălcate drepturile subiective ale unei anumite persoane aceasta se poate adresa instanței civile
prin introducerea unei cereri de chemare în judecată împotriva celui care îi nesocote ște dreptul
pretins.
Procesul civil parcurge două faze: faza judecății și faza executării silite.
Faza judecății cuprinde două etape și anume judecata în primă instanța și judecata în
căile de atac. La rândul ei, judecata în primă instanță cuprinde patru etape. După parcurgerea
etapei scrise, caracterizată prin depunerea actelor de procedură premergătoare judecății,
(cererea de chemare în judecată, întâmpinare, cererea reconvențională, dacă este cazul, răspuns
la întâmpinare/cererea reconvențională), are loc etapa cercetării procesului urmată de etapa
dezbaterilor, procesul în primă instanță, judecata urmând a se finaliza cu etapa deliberării și a
pronunțării hotărârii. În cadrul judecății în primă instanță, completul de judecată, legal
constituit, desfă șoară activitatea de cercetare și dezbaterea fondului pricinii, în vederea
soluționării acesteia, pronunțând o hotărâre defin itivă.
A doua etapă a judecății (judecata în căile de atac), se caracterizează prin atacarea
hotărârii pronunțată de prima instanță și cuprinde căi ordinare de atac (apelul) și căi
extraordinare de atac (recursul, contestația în anulare și revizuirea). Judecata în căile de atac
schimbă considerabil obiectul cererii, acesta fiind reprezentat de însă și hotărârea pronunțată în
primă instanță și nu de pretenția formulată în cererea de chemare în judecată sau în cererea
reconvențională, după caz. Prin interme diul căilor de atac, instanța superioară este chemată să
verifice legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătore ști pronunțată în primă instanță în
scopul îndreptării eventualelor erori de procedură sau de judecată.
Este necesar ca legea să prevadă că hotărârea atacată intră sub incidența căilor de atac.
Din art. 466 C. proc. civ. reiese faptul că orice hotărâre judecătorească poate fi atacată cu apel.
Această prevedere a instituit însă și excepția potrivit căreia nu pot fi atacate cu apel hotărârile
judecătore ști stabilite expres prin lege.2 De asemenea, căile extraordinare de atac nu pot fi
exercitate decât în cazurile prevăzute expres de lege. Exercitarea acestei etape este parcursă în

1 În cazurile expres prevăzute de lege, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă și de către alte
persoane sau organe potrivit art. 192 alin. (1) C. proc. civ.
2 În acest caz, amintim cu titlu de exemplu hotărârile ce pot fi atacate numai cu recur s: hotărârea de
perimare prevăzută la art. 421 C. proc. civ., hotărârea dată în baza recunoa șterii preten țiilor prevăzută la art. 437
alin. (1) C. proc. civ., hotărârea care consfin țește tranzac ția prevăzută la art. 440 C. proc. civ., etc.

4
mod obi șnuit, dar nu și obligatoriu, legea lăsând la alegerea păr ții interesate dacă dore ște sau
nu să recurgă la atacarea hotărârii pronunțate în primă instanță.

1.1 CĂILE DE ATAC PREVĂZUTE DE LEGE

Împotriva hotărârii judecătore ști pronunțată în primă instanță partea nemulțumită are
posibilitatea de a recurge la m ijloacele procedurale prevăzute de lege pentru a obține anularea
sau reformarea, parțială sau totală, a hotărârii. Aceste mijloace procedurale sunt căile de atac.
Trebuie reținut că recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept nu reprezintă căi de atac, ci mijloace procesuale speciale destinate
asigurării interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătore ști.3
În procedura civilă căile de atac sunt apelul, recursul, contestația î n anulare și revizuirea.
Aceste căi de atac pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii.
a) O primă clasificare a căilor de atac este făcută chiar de către legiuitor, în funcție de
condițiile de exercitare , în ordinare și extraordinare. Astfel art. 456 C. proc. civ. prevede apelul
drept cale ordinară de atac, iar recursul, contestația în anulare și revizuirea drept căi
extraordinare de atac.
Calea de atac ordinară se exercită împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de
oricare dintre părți, fără ca legiuitorul să limiteze motivele de fapt și de drept, singura condiție
fiind aceea ca legea să nu suprime în mod expres exercitarea acestei căi de atac.
Căile de atac extraordinare pot fi exercitate doar în condițiile și pentru motivele
prevăzute de lege în mod expres și limitativ. Această clasificare prezintă importanță atât din
punct de vedere al efectului suspensiv (în calea ordinara de atac) sau nesuspensiv (în căile
extraordinare de atac) precum și din punct de vedere al ordinii exercitării c oncomitente (căile
de atac extraordinare pot fi exercitate și concomitent potrivit art.459 al. (3) C. proc. civ.) sau
succesive a căilor de atac (potrivit art. 459 C. proc. civ., cât timp este deschisă calea de atac a
apelului nu pot fi exercitate căile ex traordinare de atac).
b) O a doua clasificare a căilor de atac este făcută în funcție de instanța competentă să
soluționeze cauza. Căile de atac de reformare sunt acelea care se soluționează de instanța
ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea care se atacă, în această categorie intrând
apelul si recursul, iar căile de atac de retractare sunt acele căi care se soluționează de însă și
instanța a cărei hotărâre este atacată, categorie în care sunt incluse contestația în anulare și
revizuirea.
c) În funcție de situația în care exercitarea căii de atac provoacă sau nu o noua judecată
în fond a cauzei acestea se clasifică în devolutive și nedevolutive. O cale de atac este
nedevolutivă dacă judecata hotărârii are loc fără să determine o nouă judecată în fond a pricinii.
Din această categorie fac parte recursul, contestația în anulare și revizuirea. Din art. 476 C.
proc. civ. reiese efectul devolutiv al apelului caracterizat prin faptul că instanța de apel poate
rejudeca pricina atât în drept cât și în fa pt. În mod excepțional, este posibil ca nici apelul să nu

3 G. Boroi, M. Stancu , Drept procesual civil, Edi ția a 4 -a, revizuită și adăugită , Editura Hamangiu,
Bucure ști, 2017, p. 599.

5
aibă efect devolutiv, astfel cum este prevăzut în art. 476 alin. (3) C. proc. civ. când prin
exercitarea căii de atac se urmăre ște anularea hotărârii de primă instanță și respingerea sau
anularea ce rerii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea
dosarului la instanța competentă.
d) În funcție de faptul dacă exercitarea căii de atac suspendă sau nu executarea
hotărârii atacate , căile de atac sunt suspensive de executare și nesuspensive de executare. În
principiu, căile de atac sunt nesuspensive de executare silită (recursul, contestația în anulare și
revizuirea). Recursul, de regulă, nu are caracter suspensiv, însă suspendă de drept executarea
hotărârii în cauzele privitoare la desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări cu
așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege.4 Există situații în care la cererea
recurentului, instanța de recurs dispune suspendarea executării cu plata unei cauțiuni.
În ceea ce prive ște contestația în anulare și revizuirea, acestea sunt, în principiu
nesuspensive de executare, dar ele suspendă executarea sub condiția dării unei cauțiuni, după
cum dispun art. 507, respectiv art. 512 C. proc. civ..
Calea de atac suspensivă de executare este apelul, dar în anumite situații apelul poate
avea și efect nedevolutiv, de exemplu, în cazul hotărârilor primei instanțe care se bucură de
executarea provizorie de drept sau judecătorească ori pentru care s -a încuviințat executarea
provizorie sau în cazul hotărârilor pronunțate în contestația la executare5.
e) În doctrină6 o ultimă clasificare a căilor de atac, în funcție de faptul dacă părțile au
sau nu acces direct la exercitarea căilor d e atac, o reprezintă clasificare în căi de atac comune
(apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea) și căi de atac speciale (recursul în interesul
legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

1.2 ORDINEA EXERCITĂRII CAILOR DE ATAC

Hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță poate fi atacată de partea
interesată prin intermediul mijloacelor procedurale prevăzute de lege. Astfel Codul de
procedură civilă consacră expres în cuprinsul art. 457 principiul legalității căilor de atac. Din
esența acestui principiu, reiese că nici un alt mijloc procedural nu poate fi folosit pentru a se
obține retractarea sau reformarea unei hotărâri judecătore ști.
Datorită varietății căilor de atac, spre deosebire de vechea r eglementare, legiuitorul a
prevăzut expres în cuprinsul art. 459 C. proc. civ. anumite reguli cu privire la ordinea exercitării
lor. Există o ierarhie a căilor de atac menită să asigure respectarea principiului dublului grad de
jurisdicție al instanțelor j udecătore ști. În acest sens, hotărârile pronunțate de judecătorii,
susceptibile de a fi atacate cu apel, pot fi atacate la instanța ierarhic superioară (tribunal), iar
hotărârile pronunțate de tribunal pot fi atacate la curtea de apel cu recurs.
Ordinea exercitării căilor de atac diferă în funcție de clasificare făcută după condițiile
de exercitare. Căile de atac extraordinare nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisă calea
de atac a apelului, rezultând astfel principiul succesiunii căilor de atac extraordinare cu cea
ordinară.

4 C. Ro șu, Drept procesual civil. Partea specială , Editura C. H. Beck, Bucure ști, 2015, p. 33.
5 Apel formulat potrivit Legii nr. 58/1934 asupr a cambiei si biletului la ordin.
6 G. Răducan și M. Dinu , Fișe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură și avocatură, Edi ția
a 3-a, revizuită și adăugită , Editura Hamangiu, Bucure ști, 2015, p.299.

6
Art. 459 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia atât timp cât este deschisă
calea ordinară de atac a apelului nu poate fi exercitată o cale extraordinară de atac stabilindu –
se astfel caracterul prioritar al apelului față de căile extraordinare de atac. A șadar, o hotărâre
judecătorească pronunțată de judecătorie în primă instanță nu poate fi atacată direct cu recurs,
dacă legea nu interzice în mod expres calea de atac a apelului. Există și hotărâri care nu sun t
susceptibile de apel, astfel încât, prin excepție, acestea vor fi atacate direct cu recurs. Sunt astfel
de hotărâri cele prin care se constată renunțarea la judecată, după cum prevede art. 406 alin. (6)
C. proc. civ. ; hotărâr ile prin care se co nstată pe rimarea potrivit art. 421 C. proc. civ. sunt supuse
recursului în termen de 5 zile de la pronun țare, la instan ța ierarhic superioară ; hotărârile de
suspendare a judecării procesului prevăzute de a rt. 414 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia
aceste hotă râri pot fi atacat e cu recurs la instan ța ierarhic superioară, în mod separat ; etc. De
altfel, nu se poate cere direct în recurs stabilirea situației de fapt și aplicare legii, dacă nu au
fost cerute în apel, instanța de recurs fiind limitată la ceea ce a statuat instanța de apel.
O altă regulă a exercitării căilor de atac are la bază principiul omisso medio, potrivit
căruia recursul este inadmisibil dacă apelul nu a fost exercitat. Acest principiu are în vedere
hotărârile judecătore ști susceptibile de apel , dar care nu au fost atacate pe această cale astfel că
recursul nu va putea fi exercitat omisso medio. Simpla neexercitare a apelului este suficientă
pentru ca exercitarea recursului să fie inadmisibilă, nefiind relevante motivele pentru care
partea inter esată nu a recurs la calea ordinară de atac.
În jurisprudență s -a decis că regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso
medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă
instanță nu a declarat ape l, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru
alte motive decât cele invocate în recurs.7
De la acest principiu alineatul al doilea al aceluia și articol a institui excepția potrivit
căreia o hotărâre susceptibilă de apel și de recurs poate fi atacată direct cu recurs la instanța
competentă să soluționeze recursul. Pentru valabilitatea acestei excepții trebuie îndeplinite
cumulativ anumite condiții care reies din conținutul aceluia și text de lege. O primă condiție este
dată de existența consimțământului expres al tuturor părților exprimat prin înscris autentic sau
prin declarație verbală, făcută în fața instanței de judecată a cărei hotărâre se atacă și
consemnată într -un proces -verbal semnat de pre ședinte și de grefier potrivit art. 404 alin.(1) C.
proc. civ. privitor la renunțarea la calea de atac în fața primei instanțe. O a doua condiție este
ca renunțarea la calea de atac a apelului să se facă în termenul prevăzut de lege pentru
exercitarea apelului, adi că după na șterea dreptului de a introduce apelul și până la expirarea
acestui termen. Acest fapt prezintă importanță în situația în care termenul de recurs prevăzut de
lege ar fi mai mic decât termenul de apel, desigur în acele situații în care cele două t ermene nu
sunt egale.
Ultima condiție care trebuie îndeplinită pentru a se putea trece peste calea de atac a
apelului, este ca recursul sa se îndrepte împotriva normelor de drept material, pentru îndreptarea
sau aplicarea necorespunzătoare a acestora, păr țile neputând formula oricare dintre motivele de
recurs. A șadar, o cauza nu poate fi casată, direct în recurs, pentru motivele indicate de art. 488
C. proc. civ., cu excepția punctului 8. Întrucât norma prevăzută de art. 459 alin. (2) teza finală
este de o rdine publică, părțile nu pot deroga de la aceasta. De asemenea, în jurisprudență s -a
apreciat că motivele care vizează exclusiv soluția instanței de fond, neanalizate de instanța de

7 I. Leș, Noul Cod de procedură civilă, , come ntariu pe articole, edi ția a-2-a, revizuită și adăugită , Editura
C.H. Beck, Bucure ști, 2015, p.701.

7
apel ca urmare a netimbrării apelului, nu pot fi examinate pentru prima d ată în recurs, deoarece
astfel s -ar eluda un grad de jurisdicție8.
Căile de atac extraordinare pot fi exercitate atât succesiv cât și concomitent, în condițiile
legii. Dacă hotărârea judecătorească cuprinde erori, unele făcând obiectul recursului, iar alte le
obiectul contestației în anulare sau revizuirii, căile de atac extraordinare pot fi exercitate și
concomitent, cu condiția ca recursul să se soluționeze cu prioritate, iar mai apoi să se
soluționeze concomitent sau succesiv celelalte căi extraordinare d e atac. Aceasta reiese din
obiectul diferit al căilor extraordinare de atac. Recursul are ca obiect hotărârile date în apel
precum și cele date fără drept de apel în vreme ce contestația în anulare și revizuirea au drept
scop îndreptarea erorilor dintr -o hotărâre. Având în vedere faptul că competența de soluționare
aparține unor instanțe diferite să soluționeze recursul, pe de o parte și contestația în anulare sau
revizuirea pe de alta parte, nu are loc prorogarea de competență, ci fiecare instanță va solu ționa
calea de atac potrivit competenței legale.
Din cele arătate rezultă că doar contestația în anulare și revizuirea pot fi exercitate atât
concomitent cât și succesiv, recursul fiind soluționat înaintea acestora după cum prevede art.459
alin. (3) tez a a II -a. În situația în care recursul este exercitat concomitent cu celelalte căi
extraordinare de atac, acestea din urmă voi fi suspendate până la soluționarea recursului, acestea
rezultând din caracterul de cale de atac de reformare al recursului, căile de atac de retractare
având un caracter mai restrictiv decât recursul.
Această regulă nu se aplică în cazul recursului și al contestației în anulare. Aceste două
căi de atac nu pot fi exercitate concomitent de și nu rezultă expres din cuprinsul art. 459 C . proc.
civ. În sprijinul aceste afirmații a intervenit art. 504 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit căruia
contestația în anulare nu este admisibilă dacă motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) putea fi
invocat pe calea apelului sau a recursului.
Codu l de procedură civilă a adoptat una dintre ideile premergătoare în doctrina9
contemporană și anume degrevarea sistemului judiciar prin reducerea căilor de atac în anumite
materii cu complexitate și importanță redusă. În acest sens au fost abrogate o serie de norme
care permiteau ca anumite hotărâri să fie supuse controlului judiciar, de exemplu hotărârile prin
are se admit cererile de încuviințare a executării silite nu sunt supuse căilor de atac. În anumite
materii apelul a fost consacrat drept ultima cale de atac, ci nu recursul. Din interpretarea per a
contrario a art. 483 alin. (2) C. proc. civ. reiese că sunt hotărâri care pot fi atacate doar cu apel
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 alin. (1), lit. a) -j) C. proc. civ., în cele
privind navigația civilă și activitatea în porturi, în cererile privind repararea prejudiciilor
cauzate prin erori judiciare precum și în alte cazuri prevăzute expres de lege.

8 I. Le ș, op.cit. , p.700.
9 A se vedea S . Spinei , Reglementarea căilor de atac în dreptul procesual civil , drept roman si drept
comparat, Editura Universul Juridic, Bucure ști,2013, p.38 -40.

8
CAPITOLUL II. DISPOZIȚII GENERALE REFERITOARE LA APEL

2.1 CARACTEIZAREA GENERALĂ A APELULUI

Constitu ția României prin prevederile art. 129 recunoa ște păr ții interesate și
Ministerului Public dreptul de a exercita căile de atac împotriva unei hotărâri judecătore ști.
Astfel, partea nemul țumită de hotărârea pronun țată în primă instan ță poate să declare apel
pentru verificarea legalită ții și a temeiniciei hotărârii.
Apelul este calea de atac ordinară menită să fundamenteze prezum ția de adevăr de care
se bucură hotărârea judecătorească pronun țată în primă instan ță. Așadar obiectivul apelulu i este
în principal stabilirea adevărului judiciar, și stingerea conflictului care l -a determinat pe apelant
să introducă cererea de apel. Calea de atac a apelului are rolul de a asigura respectarea dublului
grad de jurisdic ție al instan țelor judecătore ști și scopul de a anula sau modifica hotărârea primei
instan țe. Pentru respectarea dublului grad de jurisdic ție cererea de apel se transmite și se
soluționează la instan ța ierarhic superioară celei care a judecat cauza în primă instan ță, aceasta
din urmă re prezentând primul grad de jurisdic ție.
Prin intermediul apelului se urmăre ște verificar ea legalită ții și temeiniciei hotărârii în
primă instanță precum și înlăturarea sau remedierea eventualele erori de fapt sau de drept din
cuprinsul acesteia . Totodată, e ste destinat să asigure o respectare unitară a legii.
Apelul poate fi definit ca fiind calea de atac comună, ordinară, de reformare, de volutivă,
suspensivă de executare prin care partea nemul țumită de hotărârea primei instan țe sau, după
caz, procurorul solicită instan ței ierarhic superioare desfiin țarea sau modificarea hotărârii
atacate10.
Singura cale ordinară de atac este apelul, reglementat în art. 466 -482 C. proc. civ. De
asemenea, este caracterizat ca fiind o cale de atac comună (este deschisă păr ților din proces),
de reformare (se solu ționează de instan ța ierarhic superioară celei care a pronun țat hotărârea
care se atacă), devolutivă (urmăre ște anularea hotărârii de primă instan ță și respingerea sau
anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excep ții sau trimiterea
dosarului la instan ța competentă) și suspensivă de executare (suspendă executarea hotărârii).
Într-adevăr, apelul poate fi exercitat pentru orice fel de motive, indiferent de natura lor
(ele pot viza atât modul în ca re instan ța de fond a stabilit starea de fapt, cât și modul în care a
fost aplicată norma legală, atât cea de drept material, cât și cea procedurală)11.
Deși partea nemul țumită poate formula apel invocând orice nemul țumire referitoare la
nelegalitatea sau n etemeinicia hotărârii, art. 445 C. proc. civ. prevede obligativitatea procedurii
de îndreptare sau înlăturare a dispozi țiilor contradictorii ori completarea hotărârii, care nu poate
fi făcută decât în condi țiile prevăzute la art. 442 -444 C. proc. civ, iar nu prin intermediul căilor
de atac.
Partea nemul țumită de hotărârea primei instan țe poate formula apel principal prin care
critică hotărârea atacată și propune soluția pe care o consideră corectă. Instan ța de apel nu poate

10 C. Ro șu, op. cit. , p. 11.
11 S. Spinei, op.cit. , p. 48.

9
înrăută ți situa ția păr ții care a introdus cererea de apel, cu excep țiile prevăzute de art. 481 C.
proc. civ. .
În ceea ce prive ște legea aplicabilă hotărârilor pronun țate în apel, în caz de conflict
legislativ, este aplicabilă legea în vigoare la data începerii procesului civil. Prima etapă a
procesului civil, faza scrisă, începe odată cu introducerea cererii de chemare în judecată. În
acest sens, legea aplicabilă hotărârilor pronun țate în apel este legea sub care a fost introdusă
cererea de chemare în judecată. Noua lege de procedură c ivilă se va aplica pentru solu ționarea
cererilor de chemare în judecată introduse după intrarea ei în vigoare. Art. 27 C. proc. civ.
sprijină aceste argumente arătând, totodată, că hotărârile pronun țate pe parcursul procesului
civil rămân supuse termenelor și motivelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

2.2 FORMELE APELULUI (PRINCIPAL, INCIDENT ȘI PROVOCAT)

Codul de procedură civilă instituie trei varietă ți ale apelului și anume apelul principal
reglementat de art. 466 C. proc . civ., apelul incident reglementat de art. 472 C. proc. civ. și
apelul provocat prevăzut de art. 473 C. proc. civ..
2.2.1 APELUL PRINCIPAL
Apelul principal, este apelul formulat de partea nemul țumită de hotărârea pronun țată în
primă instan ță. Apelul princ ipal înveste ște instan ța ierarhic superioară celei care a pronun țat
hotărârea în fond, cu solu ționarea conflictului juridic dintre apelant, pe de o parte și hotărârea
care se atacă, pe de altă parte. În această situa ție, chiar dacă hotărârea nu a fost pronun țată
pentru argumentele și motivele indicate de pârât -adversarul apelantului, acesta trebuie să apere
hotărârea care se atacă.
Regula instituită de art. 466 C. proc. civ. este aceea că hotărârile pronun țate în primă
instan ță pot fi atacate cu apel, d acă legea nu prevede altfel. Totodată, art. 425 alin. (3) dispune
faptul că în partea finală a dispozitivului hotărârii trebuie arătat, printre altele, calea de atac la
care este supusă hotărârea precum și instan ța competentă să o solu ționeze.
Partea nemul țumită de hotărârea primei instan țe poate formula cerere de apel principal
prin care să ceară desfiin țarea sau reformarea hotărârii pronun țate în primă instan ță. În acest
sens au procedat și pârâ ții F. și Statul Român prin I. nemul țumiți fiind de hotărârea pronun țată
de Tribunalul Prahova.
În această speță12, reclamanta A. S.A. prin B a introdus cerere de chemare în judecată la
Tribunalul Prahova prin care a cerut constatarea nulită ții absolute a actelor de reconstituire a
dreptului de proprietate asupra u nui teren forestier în favoarea mo ștenitoarei E. și repunerea
părților în situația anterioară ca afect al constatării nulității.
Numita E., a încheiat un contract de vânzare, autentificat de B.N.P. la data de 22
octombrie 2009, prin care a înstrăinat resp ectiva suprafa ță de teren forestier către cumpărătorul
F., la pre țul de 600.000 euro .
Statul Român prin I., a introdus cerere de interven ție principală solicitând constatarea
nulită ții absolute a Hotărârii nr. 6806 din 03 iunie 2009 prin care a fost validată propunerea
Comisiei Locale Va lea Doftanei referitoare la restituirea dreptului de proprietate privată asupra

12 Decizia civilă nr. 1196 din 19.07.2017 pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție publicată pe
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=137687 .

10
terenului forestier, a contractului de vânzare încheiat între numita E. și cumpărătorul F. precum
și a tuturor actelor s ubsecvente.
La rândul său, pârâtul F. a invocat excep ția lipsei coparticipării procesuale pasive,
excep ție care a fost respinsă de către Tribunalul Prahova. Totodată, instan ța a respins ca
inadmisibilă cererea de interven ție principală formulată de Statu l Român prin I. și a admis
acțiunea constatând nulitatea absolută a Hotărârii nr. 6806 din 03 iunie 2009 și a stabilit dreptul
de proprietate asupra terenului. De asemenea, instan ța a constatat și nulitatea absolută a
contractului de vânzare. Instanța a di spus astfel în baza art. 3 alin. (2)4 din Legea nr. 169/199713
modificată și completată prin Legea nr. 247/200514 privind reforma în domeniile propriet ății și
justiției, precum și unele măsuri adiacente , potrivit căruia se poate formula cerere de
reconstituire pentru suprafețele de teren care au constituit o cotă ce depă șește 50 ha.
Hotărârea pronun țată de Tribunalul Prahova a fost atacată cu apel formulat de pârâții F.
și de Statul Român prin I. , cererea de apel fiind respinsă ca inadmisibilă întrucât instanța de
fond a judecat în limitele învestirii sale și în temeiul Legii nr. 169/1997 modificată și completată
prin Legea nr. 247/2005 .
Considerăm soluția dată de instanța de control ca fiind corectă deoarece instanța de fond
nu a încălcat no rmele materiale și procesuale în vigoare și a pronunțat o soluție corespunzătoare
apărărilor și probelor aduse de părți în susținerile sale.
2.2.2 APELUL INCIDENT
Apelul incident este una din varietă țile căii ordinare de atac, reglementat de art. 472 C.
proc. civ. care recunoa ște dreptul intimatului de a formula cerere de apel, în cadrul apelului
principal. De aici rezultă caracterul accesoriu al apelului incident fa ță de apelul principal. Se
poate face apel incident numai la apelul introdus de partea cu interese contrarii, astfel nu pot
formula apel, una împotriva celeilalte, păr țile cu acela și interes în proces.
Tot din caracterul accesoriu, reiese că apelul incident rămâne fără efecte dacă apelantul
principal î și retrage cererea de apel sau dacă nu a av ut loc o judecată în fond a apelului principal.
Dacă apelul este respins pe motive care impl ică fondul apelul incident poate fi admis, nefiind
aplicabile dispozi țiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ..
Apelul incident trebuie să fie formulat printr -o cerere proprie care să tindă la schimbarea
hotărârii primei instan țe. Această cerere trebuie să îmbrace formă scrisă, ad validitatem.
Cererea cu privire la apelul incident se depune de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul
principal, apelantul trebuind să depună la dosar răspuns la întâmpinare în termen de cel mult 10
zile de la data comunicării15.
Atunci când instan ța cercetează fondul cauzei, apelul incident produce acelea și efecte
ca și apelul principal. Prin apelul incident intimatul dore ște să mărea scă aria f actuală și juridică
pe care o poate analiza instan ța de apel ca urmare a apelului principal, modificându -se limitele
apelului la care face referire art. 479 alin. (1) C. proc. civ., putându -se ajunge la situa ția în care
situa ția apelantului este agravată în apel, nu ca urmare a admiterii apelului principal, ci ca
urmare a admiterii apelului incident16. Cu alte cuvinte apelul incident măre ște sfera cadrului
procesual al apelului principal cu privire la obiectul său.
În cazul în care intimatul, din a pelul principal formulat de partea cu interese contrarii,
nu depune cererea de apel în termenul prevăzut de lege, dar este chemat în calitate de intimat
în apelul principal , acesta poate formula apel incident, după expirarea termenului de apel,
împotriva a pelantului din apelul principal , devenind apelant în apelul incident. Astfel apelantul

13 Legea nr. 169/1997 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 299/4 noiembrie 1997 .
14 Legea nr. 247/2005 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 653 din 22 iulie 2005 .
15 C. Ro șu, op. cit. , p. 31.
16 A. V. Speriusi, Apelul în procesul civil, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2015, p. 31.

11
din apelul principal va deveni intimat în apelul incident. Însă dacă intimatul nu a căzut în
preten ții în fa ța primei instan țe, nu poate formula apel incident, iar apăra rea acestuia fa ță de
apelul principal se face prin întâmpinare.
Referitor la modul de soluționare a excepției calității procesuale pasive, instanța de apel,
a pronunțat o soluție diferită față de prima instanță.
Astfel, ilustrăm cu situația în care intima tul din cadrul apelului principal a reiterat
excepția calității procesuale pasive pe care instanța de apel nu a pus -o în discuția părților.
În spe ță17, în apelul făcut de reclamant împotriva hotărârii pronun țate de instan ța de
fond, intimatul a depus întâm pinare prin care a solicitat admiterea excep ției cererii
modificatoare. Tribunalul Gala ți nu a repus în discu ție această excep ție motivând că aceasta nu
a fost cerută prin mijlocul procesual prevăzut de art. 472 C. proc. civ..
În fond, reclamanta GOA a solicitat obligarea pârâ ților CLG și PRG la semnalizarea
corespunzătoare a intersec ției străzilor F. și S. din municipi ul Gala ți, la repararea integrală a
prejudiciului suferit în urma evenim entului ce a avut ca urmare pierderea totală a autoturismului
reclamantei, precum și la plata daunelor -morale și a cheltuielior de judecată. Reclamanta a
arătat semnalizarea necorespunzătoare a intersec ției care face imposibilă respectarea
indicatorului „STPO” situat pe strada F. din Gala ți.
Pârâtul MG, fiind legal cita t, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea
acțiunii ca nefondată, invocând excep ția lipsei calit ății procesuale pasive. Reclamantul a ar ătat
că renun ță la judecata cu pârâtul MG prin Primar, continuând judecata în contradictoriu cu
pârâtul CL G.
Instan ța a respins cererea reclamantei GOA ca neîntemeiată. În acest sens, reclamanta
GOA a formulat apel împotriva hotărârii pronun țate de Judecătoria Gala ți prin care a solicitat
admiterea apelului, schimbarea sentin ței apelate și admiterea ac țiunii introdusă în fa ța instan ței
de fond. Prin întâmpinare, intimatul CLG a solicitat respingerea apelului și men ținerea hotărârii
primei instan țe.
Tribunalul Gala ți a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea primei instan țe în sensul
că a respins ca nefondată excep ția calită ții procesuale pasive a IPJ Gala ți și a obligat pârâ ții la
semnalizarea corespunzătoare a intersec ției străzilor F. și S precum și la plata cheltuieli lor de
judecată către reclamant. A respins ca nefondate restul preten țiilor.
Împotriva hotărârii pronun țate de Tribunalul Gala ți ambele păr ți au declarat recurs.
Potrivit instan ței, intimatul CLG avea dreptul, chiar și după împlinirea termenului de
apel, să adere la apelul principal, printr -o cerere proprie care să tindă la schim barea hotărârii
primei instan țe concluzionând că orice intimat poate să adere la proces în orice condi ții. Curtea
de Apel respinge aceasta, motivând că tardivitatea cererii modificatoare solicitată de intimatul
CLG a fost respinsă prin încheiere interlocu torie, iar potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ.
încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel doar odată cu fondul.
În ceea ce prive ște apelul formulat de reclamant, art. 472 C. proc. civ. recunoa ște dreptul
intimatului de a formula apel incident chiar dacă acesta avea dreptul de a formula apel principal,
dar nu a formulat, în speran ța că nici partea potrivnică nu o s ă formuleze o astfel de cerere18.
2.2.3 APELUL PROVOCAT
După cum reiese din prevederile art. 473 C. proc. civ., apelul provocat interv ine în caz
de coparticipa ție procesuală, precum și atunci când au intervenit ter țe persoane în procesul
desfă șurat la prima instan ță. După împlinirea termenului de apel, intimatul are dreptul să

17 Decizia civilă nr. 315 din 10 decembrie 201 pronun țată de Curtea de Apel Gala ți, Sec ția I Civilă
publicată în revista „Bul etinul Cur ților de Apel nr.3/2016”.
18 L. Cristea, Apelul incident , în Buletinul Cu rților de Apel, nr. 3/2016, Editura C. H. Beck, Bu curești
2016, p. 32 -33.

12
introducă o cerere de apel împotriva unui participant la jude cata cauzei în fond, dar care nu este
parte în apelul principal, însă acesta din urmă trebuie să fie de natură să producă consecin țe
asupra situa ției sale în proces. Cerere de introducere a apelului provocat se depune, în scris,
odată cu întâmpinarea la ap elul principal și trebuie timbrată întocmai ca și cererea de apel
principal.
De asemenea, și apelul provocat are caracter accesoriu fa ță de apelul principal. Astfel
existen ța sa depinde de existen ța apelului principal. Dacă apelantul principal î și retrage cererea
de apel sau dacă apelul principal este respins pent ru motive care nu implică fondul, apelul
provocat nu mai poate fi solu ționat, rămânând fără efect.
Spre deosebire de apelul incident, care lărge ște cadrul procesual al apelului principal cu
privi re la obiectul cauzei, apelul provocat oferă un cadru procesual mai deschis, în sensul că
extinde judecata atât cu privire la obiect cât și cu privire la păr ți. În acest sens, pe lângă apelant
și intimat, care în cadrul apelului provocat î și inversează poziția procesuală, la judecata celor
două apeluri mai participă și alte persoane care au participat la judecata în fond a cauzei.
Intimatul poate introduce apel în două ipoteze: în caz de coparticipa ție procesuală,
împotriva altui inculpat și în cazul în care au intervenit ter țe persoane sau în caz de
coparticipa ție procesuală în fa ța instan ței de fond cu condi ția ca introducerea în cauză a acestora
să fie de natură să producă consecin țe juridice asupra situa ție sale . De aici reiese impo rtanța
acestei căi de atac. Apelul provocat este considerat o institu ție utilă în cazurile în care judecata
la prima instan ță a opus mai mult de două păr ți sau când la judecată au intervenit și alte
persoane, deoarece intimatul ar fi inter esat să introducă apel împotriva alt ei păr ți decât apelantul
sau de a extinde judecata apelului și în contradictoriu cu o altă parte care a figurat în proces la
prima instan ță, dar care nu a dobândit încă pozi ția procesuală de apelant 19.
De exemplu, o persoană a introdus cerere de chemare în judecată împotriva a doi pârâ ți
prin care solicită obligarea acestora la plata unei sume motivată prin faptul că cei doi au săvâr șit
o faptă ilicită, cauzându -i astfel un prejudiciu, iar instan ța admite cererea doar fa ță de unul
dintre pârâ ți. Pârâtul căz ut în preten ții declară apel împotriva hotărârii primei instan țe
introducând în cauză atât pe reclamant cât și pe celălalt pârât. În acest caz, intimatul reclamantul
se poate îndrepta împotriva apelantului prin întâmpinare nefiind necesar să introducă o ce rere
de apel incident sau provocat. El poate, însă să introducă o cerere de apel provocat împotriva
intimatului pârât pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei pretinse în cererea de chemare în
judecată în eventualitatea admiterii cererii de apel prin cipal.
În cazul în care, într -un proces pârâtu l cheamă în garan ție o altă pe rsoană, iar instan ța
respinge cererea de chemare în garan ție și ulterior cererea de chemare în judecată formulată de
reclamant, pârâtul nu are interes să atace hotărârea pronun țată pe motiv că a fost respin să
cererea de chemare în garan ție. Dar în situa ția în care reclamantu l formulează apel împotriva
pârâtului, acesta din urmă poate să introducă cerere de apel provocat împotriva celui chemat în
garan ție dacă nu este parte în apelul principal20.

2.3 OBIECTUL ȘI PĂR ȚILE APELULUI

Asigurând principiul dublului grad de jurisdic ție, judecata în căile de atac reprezintă a
doua etapă a judecă ții, apelul rep rezentând continuarea judecă ții, iar nu o judecată distinctă de
judecata în primă instan ță. Judecata în apel schimbă doar obiectul cererii, nu și păr țile
procesului. Mai mult, căile de atac și implicit apelul pot fi exercitate doar de către partea din
proces care justifică un interes, dacă lege nu dispune acest drept și în cadrul altor organe sau
persoane, după cum prevede, în mod expres, art. 458 C. proc. civ..

19 C. Ro șu op. cit. , p. 32.
20 G. Boroi și M. Stancu, op.cit., p. 615.

13
2.3.1 OBIECTUL APELULUI
Prin introducerea cererii de apel, apelantul urmăre ște anularea sau reformarea hotărârii
judecătore ști contestând legalitatea și temeinicia acesteia.
În sprijinul garantării principiului dublului grad de jurisdic ție, art. 466 C. proc. civ. a
delimitat obiectul apelului arătând care sunt hotărârile susceptibile de a fi atacate cu această
cale or dinară de atac. Astfel alin. (1) al acestui artic ol instituie regula potrivit căreia toate
hotărârile date în primă instan ță pot fi atacate cu apel, dacă prin lege nu se prevede expres altfel.
De la această regulă se instituie o serie de excep ții, în sensul că legiuitorul a suprimat
calea de atac în ca zul anumitor hotărâri judecătore ști. În acest sens o serie de hotărâri nu pot
face obiectul apelului fie pentru că legiuitorul a suprimat complet folosirea căilor de atac
împotriva acestora, fie pentru că a fost suprimată doar calea de atac a apelului, ace stea putând
fi atacate cu recurs.
Sunt hotărâri nesupuse căilor de atac, nici ordinare și nici extraordinare, cele prin care
se desface căsătoria prin acordul păr ților, cele prin care se admite cererea de încuviin țare a
executării silite, precum și alte hotărâri prevăzute expres de lege.
Dispozitivul hotărârii judecătore ști pronunțate în primă instanță trebuie să cuprindă,
printre altele și calea de atac la care este supusă hotărârea. Mențiunea gre șită din dispozitivul
hotărârii nu împiedică partea inte resată să introducă cererea de apel, după cum nu o împiedică
nici să introducă o anumită cale de atac.
Exemplificăm cu hotărârea pronunțată de Judecătoria Sector I Bucure ști în al cărei
dispozitiv este cuprinsă mențiunea „fără cale de atac”.
În spe ță21, după apelul făcut de grefier se constată că procedura de citare a fost legal
îndeplinită , iar la judecată sunt prezen ți doar contest atorul, intimatul solicitând judecata în lipsă.
Instan ța a invocat , din oficiu, excep ția de necompeten ță, iar contestatorul a arătat că instan ța
este competentă pentru solu ționarea cauzei. Contestatorul a solicitat anularea tuturor formelor
de executare silită precum și anularea actului de executare contestat și restituirea sumelor
reținute.
În motivarea cererii contestatarul a arătat că a primit, prin po ștă, de la intimat o
înștiințare din care a în țeles că trebuie să plătească lunar suma de 100 lei, rată pe care a achitat –
o până la data men ționată în în științare, renun țând la hrană și medicamente chiar dacă este
bolnav de can cer. Când s -a prezentat pentru stingerea obliga ției i s -a spus că mai are de plată
suma de 1.1917,15 lei. Totodată, a mai arătat că nu au fost respectate dispozi țiile legale în
materie de executare silită respectiv învestirea cu formulă executorie a titlul ui care nu a fost
emis de o instan ță judecătore ască precum și că intimata este o societate de recuperare cu
executor propriu, astfel nu putea trimite actele la un alt executor judecătoresc decât într -o
manieră frauduloasă și nelegală. Petentul a introdus o cerere de ajutor judiciar prin scutirea taxei
de timbru. În dovedirea sus ținerilor sale, petentul a depus la dosar înscrisuri.
În apărarea sa, intimatul a invocat excep ția lips ei calită ții procesuale pasive, excep ția
tardivită ții formulării contesta ției precum și excep ția netimbr ării, solicitând respingerea cererii
ca neîntemeiată.
Prin încheiere, instan ța a admis cererea de ajutor judiciare și a dispus ca plata să aib ă
loc în 6 rate lunare.
Analizând excep ția de necomp etență ridicată din oficiu, ins tanța se pronun ță în baza art.
248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia instan ța trebuie să se pronun țe mai întâi asupra
excep țiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă cercetarea în fond a
cauzei sau, după caz, administrarea de probe. Instan ța, constată că potrivit art. 714 alin (1) C.
proc. civ. coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instan ța competentă să solu ționeze

21 Decizia civilă nr. 24312 din 14 decembrie 2015 pronun țată de Judecătoria Sectorul I Bucure ști publicată
pe http://www.avocatura.com/speta/573533/incetare -executare -silita -judecatoria -sectorul -1-bucuresti.html .

14
contesta ția este judecătoria în a cărei circumscrip ție se află domiciliul/sediul debitorului, la data
introducerii cererii de executare silită. În acest caz, admite cerere de necompeten ță, invocată
din oficiu.
Potrivit art. 425 alin (3) C. proc. civ. dispozitivul hotărârii trebuie să indice , printre
altele, dacă hotărârea este executorie, dacă este supusă c ăilor de atac sau este definitivă precum
și instan ța competentă să o solu ționeze. În această spe ță instan ța arată că hotărârea pronun țată
nu este supusă căilor de atac prin men țiunea „ Fără cale de atac”.
În concluzie dacă judecătorul men ționează în dispoz itiv că hotărârea pronun țată este
supusă doar recursului, iar în realitate ea poate fi atacată și cu calea de atac ordinară, hotărârea
poate fi atacată cu apel deoarece legiuitorul este cel care conferă dreptul păr ții de a introduce
căile de atac, ci nu ma gistratul judecător care a pronun țat hotărârea.
Există încheieri judecătore ști, premergătoare sau nu, care, chiar dacă pot fi atacate
separat, potrivit Codului de procedură civilă nu pot forma obiectul apelului din diferite motive,
fie pentru că nu pot f i atacate cu apel, fie datorită instan ței care le -a pronun țat, fie pentru că
legiuitorul a înlocuit calea de atac a apelului cu o altă cale de atac22.
De asemenea, sunt hotărâri pentru care legea suprimă calea extraordinară a recursului,
acestea putând fi atacate doar cu apel. Ca atare, este supusă doar apelului hotărârea prin care se
respinge cererea de chemare în judecată, fără ca instan ța să se pronun țe pe fond, în materie
contencioasă, c ând judecătorul pune în discu ția păr ților necesitatea introducerii în proces a altei
persoane, iar păr țile nu solicită aceasta, dacă instan ța consideră că solu ționarea procesului
depinde de introducerea ter țului în proces după cum reiese din prevederile art. 78 alin. (2) C.
proc. civ. coroborat cu alin. (5) al aceluia și articol.
Hotărârea de partaj prevăzută de art. 995 C. proc. civ. este supusă numai apelului cu
excep ția cazului în care partajul s -a cerut printr -o cerere incidentală. În acest din urmă caz,
hotărârea urmează soarta hotărârii prin care se solu ționează cerer ea principală, fiind supuse
acelora și căi de atac.
Sau, mai putem exemplificam, hotărârea de dizolvare a societă ții, care poate fi atacată
de orice persoană interesată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicită ții,
prin înregistrarea în registrul comer țului, se comunică direc ției generale a finan țelor publice
județene și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV -a23. Hotărârile pronun țate
de judecătorii în procedura cu privire la cererile de valoare, poate fi atacată num ai cu apel la
tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, după cum reiese din prevederile art. 1033 C.
proc. civ..
În plus, hotărârile pronun țate asupra cererii posesorii pot fi atacată numai cu apel,
precum și ordonan ța pre ședințială cu exce pția situației în care competen ța apar ține cur ții de
apel, caz ul în care ordonan ța este supusă numai recursului, după cum legiuitorul a stabilit în
prevederile art. 1000 C. proc. civ..
Obiectul apelului poate fi reprezentat, pe lângă hotărârile pronun țate în pri mă instan ță,
și de hotărârile pronun țate în ultimă instan ță, după cu m prevede art. 466 alin. (2) C. proc. civ.,
cu condi ția ca instan ța care le pronun ță să nu poată să judece cauza decât în primă instan ță.
Hotărârile pronun țate în primă instan ță de curtea de apel nu sunt supuse apelului, ci eventual
recursului, Înalta Curte de Casa ție și Justi ție neavând competen ță în calitate de curte de apel24.
În ceea ce prive ște încheierile premergătoare, după cum reiese nemijlocit din prevederile
art. 466 alin. (4) C . proc. civ., acestea pot fi atacate cu apel doar odată cu fondul, dacă prin lege
nu se dispune altfel. Această regulă se justifică datorită faptului că vine în sprijinul respectării
principiului celerită ții, oferind judecă ții un caracter fluent.

22 A. V. Speriusi, op. cit., p. 101.
23 C. Ro șu, op. cit., p. 11.
24 A. V. Speriu si, op. cit., p.98.

15
Atunci câ nd prin lege se prevede expres, încheierile premergătoare pot fi atacate separat
cu apel. Exemplificăm prin încheiere de respingere ca inadmisibilă a cererii de interven ție
voluntară prevăzută de art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a cererii de chemare în jud ecată a altei
persoane precum și a cererii de chemare în garan ție prevăzute de art. 69, respectiv art. 74 C.
proc. civ. .
Hotărârile pronun țate în căile de atac de retractare (contesta ția în anulare și revizuirea),
prin aplicarea principiului accesorium seq uitur principale , sunt supuse acelora și căi de atac ca
și hotărârea ce a fost atacată prin intermediul lor. De aici rezultă că hotărârea pronun țată printr –
o contesta ție în anulare este susceptibilă de apel doar în cazul în care și hotărârea care a
constitu it obiect al contesta ției în anulare sau revizuire ar fi fost susceptibilă de apel25.
2.3.2 PĂR ȚILE APELULUI
Dreptul de a exercita căile de atac este consacrat atât de legea fundamentală prin art.
129 din Constitu ție cât și de Codul de procedură civilă fiind astfel recunoscut dreptul păr ții
interesate și al procurorului de a introduce cererea de apel, în condi țiile impuse de lege.
Codul de procedură civilă nu distinge între păr țile care pot exercita căile ordinare de
atac și cele care pot exercita căil e extraordinare de atac, acesta reglementând în Carta a II -a,
Titlul II, Capitolul I art. 458 subiectele căilor de atac.
Partea nemul țumită de hotărârea primei instan țe poate formula apel urmărind fie
reformarea, fie anularea hotărârii pronun țate în urma j udecării fondului. De regulă, subiectele
apelului sunt păr țile care au stat în judecată în fa ța instan ței de fond. Sunt reprezentate de
apelant, cel care formulează cererea de apel și de intimat. În ipoteza în care apelul este declarat
de ambele păr ți, acestea vor dobândi calită ți duble, respectiv atât de apelant, cât și de intimat26.
Apelul poate fi exercitat indiferent de motiv, dar pentru a putea introduce cererea de
apel trebuie să fie îndeplinite acelea și condi ții ca pentru introducerea cererii de ch emare în
judecată. Astfel, partea care introduce o cerere de apel trebuie să justifice un interes, să aibă
calitate și capacitate procesuală. Nu este suficient ca pentru formularea apelului să fi fost parte
în prima fază a judecă ții, ci partea care îl form ulează trebuie să justifice un interes. De exemplu ,
nu poate invoca apel reclamantul căruia i -a fost admisă cererea de chemare în judecată, după
cum nici intimatul care nu a căzut în preten ții deoarece ace știa au câ știg de cauză, deci nu
justifică un inter es.
Partea care introduce cererea de apel trebuie să aibă capacitate deplină de exerci țiu. Cel
lipsit de capacitate de exerci țiu nu poate fi parte în proces decât prin reprezentant legal, iar cel
cu capacitate de exerci țiu restrânsă trebuie să fie asista tă de ocrotitorul legal.
Calitatea păr ților se raportează, asemenea calită ții procesuale în p rimă instan ță, la
dreptul substan țial. A șadar, partea nemul țumită de hotărârea primei instan țe poate să exercite
calea ordinară de atac având astfel calitatea de apelant, împotriva celeilalte păr ți din proces,
care dobânde ște calitatea de intimat. Art. 478 alin. (3) C. proc. civ. stabile ște regula conform
căreia, în apel, calitatea păr ților nu se poate schimba, după cum nu se poate schimba nici
obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula noi preten ții.
Ilustrăm cu situația în care instanța de apel a pronunțat o hotărâre diferită față de
hotărârea pronunțată de prima instanță, în sensul că a recunoscut calitatea procesuală activă a
reclamantei prin admiterea apelului formulat împotriva hotărârii instanței de fond.

25 C. Ro șu, op. cit ., p. 13
26 I. Le ș, op.cit. , p. 698.

16
În această speță27, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., societate
aflată în stare de insolvență reprezentată de administratorul judiciar C. și pe pârâtul D.. Prin
această cerere reclamanta A. a solicitat constatarea nulită ții absolute a contractului de vânzare
a terenului aflat în localitatea E., jude țul Ilfov, precum și repunerea păr ților în situa ția
anterioară. În apărarea sa reclamantul a invocat prețul derizoriu și nelegal, lipsa
consim țământului reclamantei la încheierea contractului precum și frauda la lege.
Pârâta S.C. B. S.R.L. prin administratorul judiciar C., a introdus o cerere de chemare în
garan ție a numi ților D. și BNPA F., pentru ca aceștia să fie obliga ți solidar să suporte valoarea
actuală a imobilului ce face obiectul contractului, cu titlu de despăgubiri, în eventualitatea
admiterii ac țiunii în anulare, precum și restituirea pre țului plătit.
În acela și timp, Banca Comercială G. S.A. a formulat cerere de interven ție voluntară
prin care a solicitat respingerea ac țiunii reclamantei A. pe motivând prin lipsa calită ții
procesuale.
Instan ța de fond a re ținut că pârâtul D., cetă țean român și israelian, era căsătorit cu
reclamanta la data la care a devenit proprietarul terenului situat în comuna E., astfel încât, după
cum reiese și din hotărârea pronun țată în Israel, toate bu nurile dobândite în timpul căsătoriei
sunt bunuri comune ale so ților. Ulterior, D. a încheiat contractul de vânzare cu recla manta S.C.
B. S.R.L., contract ce a fost autentificat de BNPA F..
Tribunalul a stabilit că, în caz de nulitate absolută, calitatea procesuală este strâns legată
de interesul păr ții. Astfel o altă con diție esen țială pentru admisibilitatea ac țiunii civile este
interesul care trebuie să fie personal.
În aceste condi ții, inst anța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare și
repunerea păr ților în situa ția anterioară, dar aceasta se poate fa ce doar cu privire la pârâtul D.,
întrucât de și era căsătorit cu reclamanta, aceasta nu are drept de proprietate asupra terenului,
întrucât la data achizi ționării terenului, respectiv în anul 1998, le era interzis cetă țenilor străini
să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor. Întrucât reclamanta A. era cetă țean
israelian aceasta nu putea să fie proprietar al terenului dobândit de so țul său.
Având în vedere toate aceste considerente, instan ța a respins atât cererea de chemare în
judecată, câ t și cererile incidentale de chemare în garan ție.
Împotriva hotărârii pronun țate de instan ța de fond, reclamanta a formulat apel.
În ceea ce prive ște excep ția inadmisibilită ții schimbării cauzei în apel, instan ța de apel
a arătat că apărările pe care rec lamanta le -a adus în fa ța instan ței de fond ar putea să deducă
exist ența unui drept de crean ță în patrimoniul reclamantei, iar nu un drept de proprietate prin
promovarea ac țiunii. Cu toate acestea, împrejurarea că reclamanta A. tinde să justifice calitatea
sa prin apărarea unui drept de crean ță, nu schimbă cauza cererii în apel.
Instan ța de control argumentează și prin faptul că, într -o acțiune de constatare a nu lității
absolute a unui contract de vânzare, calitatea procesuală activă o poate avea și o ter ță persoană
care justifică un interes personal și direct. Astfel, având în vedere faptul că reclamanta a sus ținut
că are calitatea de coproprietar asupra terenului care face obiectul litigiului după cum reiese din
hotărârea declarativă ob ținută la un Tribun al pentru aspecte de familie din Tel Aviv, Israel în
dosarul nr. x-02-10 pronun țată la 10.06.2010, din care reiese faptul că toate bunurile dobândite
în timpul căsătoriei celor doi so ți, inclusiv terenul cumpărat în litigiu, este bun comun.
Mai mult, apel anta-reclamantă î și susține interesul în ac țiunea promovată cel pu țin din
perspectiva unui drept de crean ță pe care îl urmăre ște prin contestarea contractului de vânzare
deoarece înstrăinarea a fost făcută la un pre ț derizoriu, prin frauda la lege. Totodat ă, sus ține și
apărarea intereselor de partajare a bunurilor comune dobândite prin eforturile comune ale
ambilor so ți.

27 Decizia civilă nr. 461/ 21.03.2017 pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție publicată pe
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=136851 .

17
Concluzionând instan ța de control a admis apelul formulat de apelanta -reclamantă A., a
respins excep ția lipsei calită ții procesuale și a lipsei interesului, trimi țând cauza spre
soluționarea pe fond la prima instan ță.
Considerăm că solu ția pronun țată de instan ța de apel este corectă deoarece instan ța de
apel nu a urmărit modificarea cadrului procesual prin schimbarea cauzei, iar prin val orificarea
tuturor aspectelor care prezentau relevantă prin punerea lor în dezbatere nu a schimbat
fundamentul juridic al nulită ții contractului de vânzare. Prin solicitarea apărării dreptului de
crean ță pe care pretindea că îl avea asupra terenului care f ace obiectul contractului de vânzare,
apelantul a dorit să expliciteze o preten ție pe care a invocat -o în fa ța instan ței de fond,
păstrându -și astfel calitatea procesuală.
În caz de coparticipa ție procesuală, art. 60 alin. (1) C. proc. civ. a instituit pri ncipiul
independen ței procesuale arătând că actele de procedură, precum și apărările și concluziile
uneia dintre păr ți, fie reclamant, fie pârât, nu le pot profita și celorlal ți, dar mai mult, nu îi pot
nici prejudicia. Dacă la judecata cauzei pe fond participă mai mul ți reclaman ți și toți cad în
pretenții, fiind respinsă cererea lor de chemare în judecată, fiecare reclamant are dreptul de a
formula cerere de apel, dar aceasta va profita doar celui care a introdus cererea de apel. Desigur
că to ți reclam anții pot formula cerere de apel caz în care hotărârea ce se pronun ță în calea
ordinară de atac va profita sau, după caz, îi va prejudicia pe to ți participan ții la apel. La fel va
fi și situa ția în care la judecată participă mai mult pârâ ți care au căzut î n preten ții.
Pot declara apel și succesorii păr ților (universali, cu titlu universal, respectiv cu titlu
particular, atunci când legatul lăsat de defunct prive ște bunul obiect al litigiului), în cazul
decesului păr ții persoană fizică anterior expirării t ermenului de exercitare a căii de atac,
succesorii persoanei juridice, în cazul desfiin țării persoanei juridice parte în cauză anterior
expirării termenului de apel, creditorii care exercită ac țiunea oblică28.
Pentru a putea introduce o cerere de apel, par tea interesată trebuie să nu fi renun țat,
expres sau tacit, la dreptul de a exercita această cale de atac. Se consideră renun țare tacită
executarea par țială a hotărârii judecătore ști chiar dacă aceasta nu era susceptibilă de executare
provizorie. În acest sens partea care a executat par țial hotărârea nu mai poate introduce o cerere
de apel având ca obiect dispozi țiile pe care le -a executat. Art. 467 C. proc. civ. prevede că
renun țarea la apel prive ște doar apelul principal, păr țile care renun ță la atacarea hotărârii putând
formula apel incident sau provocat.
În legătură cu dreptul Ministerului Public de a exercita calea ordinară de atac, prin
raportare la art. 92 alin. (4) C. proc. civ., procurorul poate introduce cerere de apel chiar dacă
nu a introdus ac țiunea civilă, în cazurile în care interesul minorului, al interzi șilor judecătore ști
și al dispăru ților o cere precum și atunci când a participat la judecată, dar și în alte cazuri
prevăzute expres de lege.
Terțele persoane care au participat la judecata fondului, fiind introduse de păr ți prin
cererea de introducere voluntară, de arătare a titularului dreptului sau de chemare în garan ție
pot formula apel împotriva hotărârii de primă instan ță.
Mai mult, cu titlu de excep ție, apelul poate fi exerc itat și de persoane care nu au
participat la judecata cauzei în fond. Debitorul cu titlu particular al un ui drept sau bun ce
formează obiectul litigiului, dacă transmisiunea a avut loc după pronun țarea primei hotărâri de
fond și înainte de expirarea termen ului de apel, poate uza de calea apelului29.
Atunci când debitorul refuză sau neglijează să î și exercite drepturile și acțiunile, în
prejudiciul creditorului, acesta din urmă poate să exercite dreptul de apel al creditorului său.
Art. 1560 alin. (2) C. ci v. prevede excep ția potrivit căreia creditorul nu va putea să exercite

28 G. C. Fren țiu, D.L. Băldean, Nou l Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Editura Hamangiu,
Bucure ști 2013, p. 690.
29 V. M. Ciobanu, M. Nicolae, „Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat”, Editura Universul
Juridic, Bucure ști 2013, p. 1038.

18
acțiunile debitorului, chiar dacă acesta nu le exercită, atunci când este vorba despre ac țiuni
strâns legate de persoana debitorului.
Pe de altă parte, în materia procedurii necontenc ioase judiciare, art. 534 alin. (4)
dispune că apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la
soluționarea cere rii30.

2.4 TERMENUL DE APEL

Hotărârea pronun țată în primă instan ță poate fi atacată cu apel în termenul prevăzut de
lege. Termenul este intervalul de timp în care partea nemul țumită poate introduce cerere de apel
împotriva hotărârii pronun țate de instan ța de fond.
Ca regulă generală apelul poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la comunicare
dacă pri n lege nu se prevede altfel. Termenul de apel se calculează pe zile libere prin raportare
la art. 181 C. proc. civ. ceea ce înseamnă că nu se ia în considerare la calculul termenului prima
și ultima zi. Dacă ziua în care se împline ște termenul este o zi ne lucrătoare acesta se va împlini
în următoarea zi lucrătoare la ora 24:00.
Prin excep ție, hotărârile judecătore ști prevăzute expres de lege pot fi atacate într -un
termen mai scurt. Amintim cu titlu de exemplu încheierile prin care se respinge cererea de
interven ție voluntară care poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronun țare în
cazul în care păr țile au fost prezente la judecată, iar în lipsa acestora termenul începe să curgă
în 5 zile de la comunicare după cum dispune art. 64 alin (4) C. proc. civ.. Aceea și este situa ția
și în cazul încheierilor prin care se respinge cererea de chemare în judecată a altei persoane
prevăzută la art. 69 alin. (3) C. proc. civ. precum și încheierile de respingere a cererii de chemare
în garan ție prevăzute la art. 74 alin. (2) C. proc. civ..
Legea 62/2011 a dialogului social, republicată31 prevede în art. 214 -215 că hotărârile
pronun țate în primă instan ță referitoare la litigiile individuale de muncă pot fi atacate doar cu
apel în termen de 10 zile de la com unicare.
Termenul de exercitare a apelului mai poate fi și de 7 zile după cum rezultă din
prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/201432 privind procedura de prevenire a insolven ței
și de insolven ță, hotărârile judecătorului -sindic și cele ale pre ședintelui tribunalului sunt supuse
numai apelului, termen care începe să curgă de la pronun țare pentru păr țile prezente și de la
comunicare pentru cele absente.
De asemenea, acest termen se mai poate stabili și pe ore, în cazurile în care legea prevede
în mod expres aceasta. Astfel, prin Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfă șurarea
alegerilor pentru Parlamentul European, republicată33, împotriva hotărârii prin care instan ța
soluționează contesta țiile împotriva candidaturilor depuse, se poate face ap el în termen de 24
de ore de la pronun țare, la Curtea de Apel Bucure ști34.
Hotărârile prin care se solu ționează contesta ția împotriva candidaturilor de ob ținere a
mandatului de deputat sau senator, pot fi atacate cu apel în termen de 48 de ore după cum rei ese
expres din dispozi țiile art. 59 alin. (8) Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei
Deputa ților35.

30 V. M. Ciobanu, M. Nicolae, op.cit., p. 1039.
31 Legea nr. 62/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august
2014.
32 Legea nr. 85/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 24 iunie 2014.
33 Legea nr. 33/2007 a fo st publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.627 din 31 august
2012.
34 C. Ro șu, op. cit ., p. 17.
35 Legea nr. 208/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie
2015.

19
Datorită obliga ției de informare pe care Ministerul Public o are pentru o mai bună
asigurare a respectării drepturilor cetă țenilor, pentru procuror termenul de apel începe să curgă
din momentul pronun țării hotărârii, exceptând cazurile în care procurorul a participat la
judecata cauzei în fond, când acest moment echivalează cu momentul comunicării hotărârii.
Termenul de apel nu trebuie confu ndat cu termenul de motivare a apelului, acesta din
urmă fiind reglementat distinct în art. 470 alin. (5) C. proc. civ. care dispune momentul de la
care începe să curgă termenul de motivare al apelului.
Termenul de motivare a apelului curge din momentul c omunicării hotărârii judecătore ști
chiar și în situa țiile în care termenul de apel începe să curgă din alt moment decât cel al
comunicării. Însă termenul de motivare a apelului are aceea și durată ca și termenul de
introducere a cererii de apel și anume 30 de zile.
Deși termenul de motivare a apelului are aceea și durată ca și termenul de introducere a
cererii de apel, cele două termene pot curge din momente diferite. Există situații în care cele
două termene nu se suprapun.
În jurisprudență36, au existat co ntroverse în legătură cu acest aspect. Astfel, reclamantul
A a chemat în judecată pe pârâ ții B și C, solicitând constatarea nulită ții absolute a contractelor
de împrumut și a actelor subsecvente prin care aceste împrumuturi au fost garantate, precum și
plata cheltuielilor de judecată. Instan ța învestită cu solu ționarea cauzei a respins cererea de
chemare în judecată ca neîntemeiată, motivând că reclamantul nu a contestat semnăturile de pe
cele două înscrisuri și nici men țiunea „bun și aprobat” scrisă la fin alul fiecărui contract de
împrumut, astfel nu există motive pentru constatarea nulită ții absolute sau relative a celor două
contracte de împrumut sau a biletelor la ordin, accesorii acestor contract. Din aceste motive,
instan ța a dedus că reclamantul a fos t de acord cu restituirea sumelor consemnate în cele două
contracte.
Reclamantul A a formulat cerere de apel împotriva hotărârii pronun țate de instan ța de
fond la data de 12 august 2014 invocând excep ția referitoare la nelegal a citare și depunând, la
data de 10 noiembrie 2014, motivarea apelului. În acest sens, instan ța de apel a re ținut că
motivele de apel nu au fost formulate în termenul legal de motivare a apelului, fiind încălcate
prevederile art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) precum și art. 468 alin. (3) C. proc. civ.,
intervenind decăderea din dreptul de a motiva această cale de atac. Mai mult, s -a apreciat că, în
temeiul art. 476 alin. (2) C. proc. civ, instan ța urmeaz ă a se pronun ța, în fond, doar pe baza a
ce s-a invocat în fa ța primei instan țe.
Prin urmare, instan ța de apel a respins cererea apelantului pe motiv că a fost legal citat
la adresa indicată de acesta în cererea de chemare în judecată, iar solicitarea acestuia de a fi
citat la o altă adresă aleasă de acesta trebuia formulată prin tr-o cerere incidentală, ci nu în
cuprinsul cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru dintr -o altă cauză. În plus, s -a
apreciat că instan ța de fond a re ținut în mod corect for ța probantă a celor două contracte de
împrumut, concluzionând că reclama ntul nu avea motiv pentru care să refuze executarea
obliga ției.
Reclamantul A a formulat recurs prin care a solicitat casarea deciziei primei instan țe și
trimiterea dosarului la tribunal spre rejudecare cu respectarea prevederilor legale privitoare la
principiile procesului civil, la dreptul la apărare și la probă. În subsidiar, a solicitat casarea
hotărârii pronun țată în calea de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea art. 479,
art. 468 alin. (3) și art. 476 alin. (1) C. proc . civ..
Ținând cont de limitele judecă ții recursului, Înalta Curte a admis recursul și a trimis
cauza la instanța de apel pentru a rejudeca pricina, motivând că instan ța de apel nu a avut în
vedere prevederile art. 470 alin (5) C. proc. civ. care dispune că termen ul de motivare a apelului

36 Decizia civilă nr. 867 din 16.05 .2017 pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție publicată pe
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key= id&customQuery%5B0%5D.Value=136852 .

20
curge de la data comunicării hotărârii, în sit uația în care momentul de la care curge termenul de
apel este altul decât momentul comunicării hotărârii.
În concluzie, instanța de recurs a pronunțat o decizie corespunzătoare deoare ce instan ța
de apel a re ținut în mod gre șit faptul că cererea de apel a fost tardiv formulată neluând în
considerare momentul de la care începe să curgă termenul de motivare a apelului.
Termenul de apel nu poate fi suspendat, dar se poate întrerupe în caz urile în cale legea
prevede în mod expres. Dacă a intervenit moartea uneia dintre păr ți termenul se întrerupe până
la comunicarea hotărârii pe numele mo ștenirii, la ultimul domiciliu al defunctului, fără a se
arăta numele și calitatea fiecărui mo ștenitor . Din acest moment începe să curgă un nou t ermen
de apel. Introducerea cererii de apel de către mo ștenitorii defunctului nu echivalează cu
acceptarea mo ștenirii de către ace știa după cum prevede în mod expres art. 469 alin. (3) C. proc.
civ. interesul pract ic al acestei norme fiind acela de a exclude o eventuală re ținere a
moștenitorilor de a exercita această cale de atac.
În acela și timp, dacă mo ștenitorul are capacitate restrânsă de exerci țiu sau este lipsit de
capacitate de exerci țiu, precum și în cazul dispăru ților și al mo ștenirilor vacante termenul se
întrerupe până la numirea unui tutore, curator sau administrator judiciar, după caz.
În plus, termenul de apel se întrerupe și în cazul în care a intervenit decesul
mandatarului. În această situa ție, ter menul va începe să curgă de la comunicarea hotărârii direct
la domici liul părții, perioada de timp scursă până la acest moment nefiind luată în considerare.
Cel îndreptă țit cu depunerea cererii de apel poate să formuleze apel chiar înainte de
comunicarea hotărârii, dacă a luat cu noștință despre con ținutul său prin alte mijloace, dar în
acest caz termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii, ci nu de la data introducerii
cererii. Ca atare, apelantul are la dispozi ție un termen de 30 de zile de l a data comunicării
hotărârii, în care poate exercita apel, chiar dacă a introdus un apel nefondat înainte de
comunicare și nu se poate invoca excep ția tardivită ții introducerii cererii de apel dacă de la
termenul la care a fost introdus primul apel până la data la care a fost introdus cel de -al doilea
a trecut o perioadă de 30 de zile, dar care nu depă șește 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
Termenul general de apel este un termen de decădere, întrucât partea care nu și-a
exprimat acest drept p rin introducerea cererii nu mai poate formula apel împotriva primei
instan țe. Totu și, a fost instituită o derogare, prin intermediul art. 186 C. proc. civ., potrivit căreia
instan ța poate prelungi termenul de apel cu cel mult 15 zile de la data la care a a vut loc încetarea
motivelor ce au dus la imposibilitatea exercitării căii de atac. Pentru a putea fi acordată această
prelungire, partea decăzută din beneficiul termenului trebuie să dovedească motive temeinic
justificate.
În ceea ce prive ște apelul prov ocat și apelul incident, termenul de introducere a cererii
pentru exercitarea acestor căi de atac este diferit fa ță de apelul principal. Art. 474 alin. (1) C.
proc. civ. dispune că cele două forme ale apelului se depun odată cu întâmpinarea, ceea ce
înseam nă că partea care nu a formulat apel incident sau provocat odată cu întâmpinarea, este
decăzută din dreptul de a le invoca și nu beneficiază de un termen de 30 de zile, dispozi țiile art.
468 C. proc. civ. nefiind aplicabile în materia celor două varietă ți ale acestei căi ordinare de
atac.

2.5 EFECTELE APELULUI

Prin introducerea cererii de apel de către cel nemul țumit de hotărârea primei instanței
de fond , instan ța de apel este învestită cu solu ționarea căii de atac. Dacă cel îndreptă țit nu
introduce cerere de apel la împlinirea termenului prevăzut de lege, hotărârea pronun țată în
primă instanță va deveni executorie și definitivă.
Consecin țele juridice rezultate în urma introducerii cererii de apel sunt date de efectul
suspensiv precum și de efectul devolutiv al acestei căi de atac.

21
Efectul suspensiv al căii ordinare de atac se caracterizează prin suspendarea executării
hotărârii pronun țate de instan ța de fond, dacă prin lege nu se prevede altfel, după cum dispune
în mod expres art. 468 alin. (5) C. proc. civ.. Totodată, apelul se suspendă dacă a fost formulat
în termen. Prin excep ție, dacă hotărârea instan ței de fond a fost dată cu execu ție provizorie,
apelul nu mai are efect suspensiv de executare decât, la cerere, prin încuviin țare cu plata unei
cauțiuni.
Până la solu ționare cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviin țată provizoriu,
prin ordonan ță pre ședințială, chiar înainte de sosirea dosarului37.
În cazul în care apelul este exercitat conform Legii 58/1934 asupra cambiei și a biletului
la ordin38, acesta nu suspendă executarea.
Hotărârile judecătore ști pronunțate în primă instanță pot fi puse în executare provizorie
de drept sau prin încuviințarea instanței. Referitor la suspendarea executării provizorii a fost
greșit introdusă la Înalta Curte de Casație și Justiție39 cererea de apel, formulată împotriva
încheierii pronunțate de Curtea de Apel Bucure ști.
Instan ța de apel a respins cererea de suspendare a executării provizorii a Sentin ței civile
nr. 6349 din data de 21 iunie 2016 pronun țată de Tribunalul Bucure ști, sec ția a VIII -a conflicte
de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. x/3/2015.
Pârâta A. S.A a formulat calea de atac a apelului împotriva acestei încheieri, procedura
de citare fiind legal îndeplinită. A fost pusă în discuție admisibilitatea căii de atac, în raport cu
prevederile art. 450 alin (3) C. proc. civ..
Potrivit art. 248 C. proc. civ. conform căruia instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate
excepțiilor de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție analizează mai întâi această excepție.
Astfel, Înalta Curte constată că cererea de suspendare se judecă de instanța de ap el, iar
încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă acelora și căi de atac ca și hotărârea
atacată după cum reiese din dispozițiile art. 450 C. proc. civ.. Totodată, dispozițiile art. 719
alin. (6) se aplică și în această materie.
În speță, Sentința nr. 6349 din data de 21 iunie 2016 a Tribunalului Bucure ști a fost
pronunțată în vederea soluționării unui litigiu de muncă, iar Legea nr. 2/2013 privind unele
măsuri pentru degrevarea instan țelor judecătore ști40, hotărârile pronunțate în cererile pr ivitoare
la litigiile de muncă sunt supuse numai apelului, fiind supuse recursului. Prin urmare, încheierea
de soluționare a cererii de suspendare provizorie nu este supusă recursului, rămânând definitivă,
judecata acestei căi de atac fiind posibilă doar c u încălcarea principiului unicității căilor de atac,
fiind astfel un apel la apel.
Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs dispune respingerea cererii formulată
de recurenta -pârâtă A. SA și obligarea acesteia de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de
595 de lei.
Considerăm că soluția pronunțată de instanță este corectă deoarece au fost respectate
dispozițiile art. 719 alin (6) C. proc. civ., întrucât încheierea care face obiectul judecății în recurs
a fost pronunțată de către Curtea de A pel Bucure ști în faza de judecată a pricinii în apel,
devenind astfel definitivă, nemaiputând fi atacată cu recurs. În acela și timp, art. 466 C. proc.
civ. prevede categoriile de hotărâri care pot fi atacate cu apel. A șadar, încheierea atacată nu
face part e nici din categoria hotărârilor pronunțate în primă instanță, nici din categoria
hotărârilor date în ultimă instanță dacă instanța nu poate să judece decât în primă instanță,
potrivit legii.

37 C. Ro șu, op. cit ., p. 17.
38 Legea nr. 58/1934 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr . 100 din 1 mai 1934.
39 Decizia civilă nr. 319/16.02.2017 pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție, publicată pe
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=134997 .
40 Legea nr. 2/2 013 a fost publicată în Monitor ul Oficial, Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013 .

22
Ținând cont de principiul dublului grad de jurisdic ție, apelul reprezintă o continuare a
procesului civil, ci nu o nouă judecată a acestuia. Acest fapt reiese dintr -un alt efect al acestei
căi ordinare de atac și anume efectul devolutiv.
Instan ța de apel este îndreptă țită să re judece pricina analizând atât starea de drept cât și
pe cea de fapt, ceea ce înseamnă că, în urma punerii lor în discu ție a acestor aspecte, poate
statua atât în drept cât și în fapt. În acest sens, păr țile au posibilitatea de a supune apelului cauza
în ansamblul său.
Fiind o cale de atac de re formare prin care se exercită controlul judiciar, instan ța de apel
va verifica solu ția atacată din punct de vedere al temeiniciei, statuând dacă situa ția de fapt
reținută prin hotărârea atacată este concordantă cu probele administrate în cauză și a fost
corespunzător stabilită, după cum hotărârea apelată este verificată și sub aspectul legalită ții,
respectiv dacă prima instan ță a indicat, interpretat și aplicat corect normele de drept material
incidente situa ției de fapt deduse judecă ții, astfel cum ea a fo st reținută în cauză41.
Prin intermediul dispozi țiilor art. 476 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat o altă
consecin ța juridică a apelului prin introducerea în termen a cererii de apel . Cel îndreptă țit, prin
exercitarea apelului, provoacă o nouă judecată în fond a pricinii, instan ța putând să se pronun țe
în fapt și în drept. Întrucât instan ța de apel nu poate mări cadrul procesual, acela și articol arată
că instan ța învestită cu solu ționarea apelului se pronun ță doar pe baza celor invocate în fa ța
primei instan țe, dacă motivarea apelului sau încheierea nu cuprind noi motive, mijloace de
apărare sau dovezi.
În cazul în care păr țile arată fie prin cererea de exercitarea a apelului, fie prin
întâmpinare, care sunt aspectele cu privire la care se dore ște punerea în discu ție în calea de
atac, restul hotărârii care nu prive ște aspecte ce țin de preten țiile apelantului și intimatului, au
autoritate de lucru judecat, iar in stanța de apel nu se poate pronun ța asupra acestora.
Rejudecarea pricinii sau judecat a în fond nu sunt singurele motive pentru a se putea
exercita calea de atac a apelului. Partea interesată poate cere anularea hotărârii de fond și
anularea sau respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a ridicării unei excep ții sau
trimiterea pr icinii la instan ța competentă să o solu ționeze.
Însă judecă ții în această cale de atac îi sunt impuse anumite limite, instan ța neputând
mării cadrul procesual. Din acest motiv limitele efectului devolutiv trebuie privite din două
puncte de vedere după cum art. 477 și art. 478 C. proc. civ. dispun în mod expres.
Un prim aspect este instituit de principiul tantum devolutum quantum appellantum și
are în vedere limitele efectului devolutiv cu privire la ceea ce s-a cerut prin cererea de apel
respectiv prin întâmpinare.
Devolu țiunea poate fi tot ală sau pa rțială. Astfel, cel care depune cererea de apel trebuie
să motiveze apelul arătând care sunt problemele de fapt și de drept pe care trebuie să le pună în
discuție în fa ța instan ței de apel. Dacă motivarea nu a fost depusă, va avea loc o devolu țiune
totală, instan ța de apel urmând a se pronun ța asupra tuturor situa țiilor care au făcut obiectul
judecă ții în fond.
Acest aspect se aplică și în cazul intimatului, ca re prin încheiere trebuie să arate apărările
sale. Totodată, intimatul poate formula apel incident sau provocat, în condi țiile legii, iar efectul
devolutiv al apelului se va extinde și cu privire la cele sesizate prin aceste varietă ții ale apelului.
Instan ța se poate pronun ța și asupra solu țiilor care sunt dependente de partea din
hotărâre care se atacă. A șadar, dacă apelantul critică doar o cerere principală care a făcut
obiectul hotărârii judecătore ști pronun țată în primă insta nță, instan ța de apel se poate pronun ța
și asupra cererii accesorii dacă este strâns legată de solu ționarea cererii principale. De exemplu,
dacă pârâtul sus ține inexisten ța un ei obliga ții referitoare la plata unei sume de bani, iar
reclamantul cere restituirea acelei sume și plata dobânzilor aferente acesteia, dacă apelul

41 G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Vol. II, Art. 456 -1134, edi ția
a 2-a, revizuită și adăugită , Ed. Hamangiu, Bucure ști, 2016, p. 84 -85.

23
pârâtului apelant este admis cu privire la inexist ența obliga ției, hotărârea va viza și obliga ția de
plată a dobânzilor, întrucât nu pot fi plătite dobânzi asupra unei datori inexistente42.
Un al doilea aspect de c are instan ța de apel trebuie să țină cont în judecarea cauzei în
apel, este principiul tantum devolutum quantum iudicatum reglementat expres în art. 478 C.
proc. civ. care dispune limitele efectului de volutiv privitoare la ceea ce s -a judecat în primă
instanță. Instan ța de apel, pe lângă problemele ridicare de apelant sau de int imat prin mijloacele
prevăzute de lege, trebuie să judece cauza ținând cont de ceea ce s -a judecat de către prima
instanță.
Mai mult, părțile nu se pot folosi de alte motive, apărări sau dovezi, decât cele arătate
în cererea de motivare a apelului respectiv în întâmpinare sau cele arătate în fața instanței de
fond. Art. 478 alin. (3) C. proc. civ. dispune că, de și apelul schimbă considerabil obiectul
cererii, de la pretențiile formula te în aceasta de către reclamant la rejudecarea cauzei în fond,
calitatea părților precum și obiectul și cauza cererii trebuie să rămână acelea și, iar părțile nu
mai pot formula noi pretenții.
Și de această dată calitatea părților trebuie raportată la dreptul substanțial. Această
calitate procesuală nu trebuie confundată cu poziția procesuală pe care o au părțile în faza
judecății în apel. A șadar, dacă pârâtul a căzut în pretenții are dreptul de a exercita apelul
împotriva hotărârii primei instanțe, rec lamantul primind calitatea de intimat. De asemenea,
părțile î și pot păstra poziția procesuală în situația în care, fiind respinsă cererea de chemare în
judecată, reclamantul cade în pretenții și recurge la calea de atac a apelului.
Nici schimbarea cauzei sau a obiectului cererii de chemare în judecată nu sunt permise
în sensul că dacă în fața instanței de fond a fost formulată o cerere de restituire a unei supe de
bani care a fost dată cu titlu de împrumut, în apel nu se poate invoca în apel că acea sumă a vea
titlul de depozit sau după caz nu se poate pretinde în fața primei instanțe rezilierea unui contract,
iar în apel anularea acestuia.
În apel nu pot fi ridicate alte pretenții decât cele invocate prin cererea de chemare în
judecată respectiv prin întâmp inare. Dacă s -a solicitat anularea contractului de vânzare în fața
primei instanțe, nu se poate cere în apel și repunerea în situația anterioară.
De altfel, părțile pot să expliciteze pretenții cuprinse în apărări sau cereri care, fiind
dezbătute în fața primei instanțe, nu au fost suficient de clare rămânând nelămurite.
Temeiul juridic al acestei consecințe juridice a apelului este art. 478 alin. (4) C. proc.
civ. care prin aplicarea sa practică a stârnit necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost
sesizată de către Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă deoarece a considerat că prin interpretarea
art. 478 alin. (4) C. proc. civ. se poate mări cadrul pr ocesual, acesta fiind contrar alin. (1) și (3)
ale aceluia și articol. Pe lângă aceasta, Tribunalul Vâlcea a mai constata că art. 477 C. proc. civ.
permite o interpretare a art. 130 alin (2) și art. 131 C. proc. civ. în sensul că excepția
necompetenței mate riale poate fi invocată direct în apel.
Referitor la prima chestiune de drept care face obiectul pronunțării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată
că a aceasta a fost legal învestit ă deoarece soluționarea fondului cauzei la instanța de apel
depinde de lămurirea acestei chestiuni de drept, întrucât evocarea fondului în apel depinde de
soarta hotărârii pronunțate de prima instanță. Înalta Curte este chemată să constate în ce măsura
prevederile art. 478 alin. (4) C. proc. civ. reprezintă o derogare de la celelalte alineate ale
aceluia și articol, acestea din urmă dispunând interdicția modificării cadrului procesual în faza
de judecată a apelului.
Pentru dezlegarea acestor chestiuni de dr ept Înalta Curte a avut în vedere cele două
reguli fundamentale și anume tantum devolutum quantum appellantum și tantum devolutum

42 A se vedea G. Boroi și M. Stancu, op. cit., p. 634.

24
quantum iudicatum . Insistând asupra ultimei reguli, s -a stabilit că explicitarea pretențiilor
implicite vizează pretențiile vi rtuale. Pretențiile virtuale sunt acele pretenții care, chiar dacă nu
au fost invocate în mod expres prin cererea de chemare în judecată, depinde de pretenția
formulată prin cererea principală. A șadar, trebuie să existe o legătură strânsă între pretenția
arătată în cuprinsul cererii dedusă judecății în primă instanță și pretenția implicită, în absența
căreia să se realizeze o judecată incompletă sau o rezolvare gre șită a cauzei.
Acesta îsi are rațiunea în situațiile în care au fost introduse cereri insufic ient explicate
sau chiar dacă au fost explicate, au fost formulate incorect, sau au caracter secundar față de
cererea principală sau față de apărarea formulată. Prin această cale se asigură complexitatea
drepturilor conferite în urma pronunțării hotărârii și în acela și timp deplinătatea devoluțiunii cu
respectarea limitelor impuse de lege.
Mai mult, această explicitare nu poate fi făcută decât asupra pretențiilor invocate în fața
primei instanțe, invocare de noi pretenții putând avea loc doar în cazul dobâ nzilor, ratelor și a
oricăror despăgubiri născute după pronunțarea hotărârii de soluționare a fondului, excepție ce
reiese din dispozițiile art. 478 alin. (5) C. proc. civ..
Precizările aduse în faza procesuală a apelului cu privire la pretențiile care nu au fost
menționate în cuprinsul cererii deduse judecății nu pot conduce la mărirea cadrului procesual
și nu pot fi înlăturate pe motiv că încalcă principiul tantum devolutum quantum iudicatum prin
simplul fapt că instanța de fond nu s -a pronunțat asupra lo r.
A doua chestiune de drept din cuprinsul sesizării făcute de Tribunalul Vâlcea vizează
posibilitatea invocării excepției de necompetență materială datorită interpretării art. 130 alin.
(2) și art. 131 C. proc. civ. prin dispozițiile art. 477 și art. 478 din acela și act normativ. Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că, prin intermediul unei decizii43 pronunțate anterior de
acesta, s -a stabilit că necompetența materială, chiar dacă este de ordine publică, nu poate fi
invocată decât în fața instanțe de fond.
Mai mult, a arătat că nu se poate pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept, întrucât această decizie nu poate influența soluționarea cauzei în fond, ci
doar un incident procedural, această problemă fiind dezlegată anterior prin Decizia nr. 1 din 18
noiembrie 201344.
Pe baza celor arătate, prin Decizia 28/2015 din 21 septembrie 201545 Înalta Curte de
Casație și Justiție admite sesizarea și stabile ște că,
art. 478 alin. (4) C. proc. civ. privitor la explicitarea preten țiilor implicite ajută la o mai bună
interpretare a limitelor judecății și nu conduce la modificarea cadrului procesual.
În ceea ce prive ște sesizarea cu privire la posibilitatea invocării excepției de
necompetență în condițiile arătate de Tribunalul Vâlc ea în cuprinsul sesizării, Înaltei Curți de
Casație și Justiție respinge ca inadmisibilă această sesizare pe considerentele mai sus arătate.

43 Decizia nr. 113 din 21 ianua rie 2013, pronun țată de Sec ția I civilă publicată pe
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B 0%5D.Value=81620 .
44 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43
din 20 ianuarie 2014.
45 Decizia 28/2015 din 21 septembrie 2015a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
M. O f. nr. 722 din 16 octombrie 2015.

25
CAPITOLUL III. SOLUȚIILE PRONUNȚATE ÎN APEL

Procedura de soluționare a unei cererii de apel se aseamănă, în principiu, cu modul de
soluționare al unei cereri de chemare în judecată. Potrivit art. 482 C. proc. civ., dacă nu
contravin dispozițiilor Capitolului II al Titlului II din Codul de procedură civilă, dispozițiile
referitoare la judecata în primă instanț ă sunt aplicabile și în cazul judecății apelului.
Judecata în apel începe prin introducerea cererii de apel, de către partea interesată care
este nemulțumită de hotărârea pronunțată de instanța de fond prin intermediul căreia se
urmăre ște reformarea sau anularea hotărârii judecătore ști pronunțată de prima instanță.
Instanța de apel poate să respingă cererea de apel sau poate să o admită fie cu rejudecarea
cauzei pe fond fie cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță.

3.1 JUDECATA APELULUI

Instanța învestită cu soluționarea cererii de apel este instanța ierarhic superioară celei
care a judecat cauza pe fond. Astfel, dacă cererea de chemare în judecată este soluționată de
către judecătorie, cererea de apel va fi soluționată de către tribunal, iar dacă tribunalul judecă
în primă instanță o cerere dată de lege în competența sa ca instanță de fond, cererea va fi
soluționată de către curtea de apel.
Cererea de apel trebuie să cuprindă elementele de identificare ale părților și anume
numele și prenumele sau denumirea, în cazul persoanelor juridice, codul numeric personal sau
codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, precum și , după caz, codul de identificare
fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în re gistrul persoanelor
juridice și contul bancar. Dacă apelantul are domiciliul în străinătate, acesta va arăta o adresă
în România la care să îi fie comunicate actele privitoare la proces.
Această dispoziție expresă este menită să asigure celeritatea judec ății și să u șureze
comunicarea actelor de procedură cu apelantul care locuie ște în străinătate46.
În cererea de chemare în judecată mai trebuie să cuprindă atât identificarea hotărârii care
se atacă precum și motivele de fapt și de drept care au stat la b aza acestei cereri.
Motivarea oferă posibilitatea instanței de a cunoa ște de ce anume este nemulțumit
apelantul și, în acela și timp, dă posibilitatea intimatului să î și pregătească apărarea în funcție de
nemulțumirile învederate47.
Dacă cererea de apel ar e la bază mai multe motive, acestea trebuie arătate deodată
deoarece apelul vizează pricina în întregul ei.
Totodată, cererea de apel trebuie să cuprindă și probele invocate de apelant în susținerea
apelului formulat. Datorită efectului devolutiv, legea recunoa ște dreptul apelantului de a se
folosi de noi probe, neadministrate în fața primei instanțe.
În plus, art. 470 C. proc. civ. prevede și semnătura apelantului în cuprinsul cererii de
chemare în judecată. Astfel, sub sancțiunea nulității cererea de chemare în judecată trebuie să
cuprindă și semnătura celui care a introdus -o. această nulitate poate fi acoperită în condițiile
art. 196 alin. (3) C. proc. civ. în tot cursul judecății, chiar și la termenul la care se invocă. Dacă
apelantul lipse ște la ace l termen, nulitatea trebuie să fie acoperită până la primul termen
următor.
Mai mult, art. 470 alin. (4) C. proc. civ. dispune care sunt sancțiunile în situația în care
cererea de apel nu cuprinde toate mențiunile prevăzute la alin. (1) al aceluia și arti col. A șadar,
lipsa indicării hotărârii atacate și a semnăturii atrag sancțiunea nulității.

46 C. Ro șu, op. cit ., p. 22.
47 G. C. Fren țiu, op. cit., p. 706.

26
Tot aceasta este sancțiunea și în cazul în care lipse ște dovada achitării taxei de timbru.
Taxarea cererilor pentru exercitarea căii ordinare de atac sunt prevăzute de O.U.G. nr. 80/201348
care a stabilit un nivel minim de timbrare în cuantum de 20 lei sau de 50 lei, cu excepția cererilor
care vizează doar considerentele hotărârii, aceasta din urmă fiind timbrată cu suma de 100 lei
în toate situațiile.
Mai mult, acea stă ordonanță prevede și acțiunile care sunt scutite de la plata taxei
judiciare de timbru. Art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 dispune că sunt scutite de la plata taxei de
timbru orice cerere de exercitare a căilor de atac împotriva unei hotărâri prin care a f ost
soluționată o cerere care a fost scutită de plata taxei de timbru. Interpretarea acestui articol a
determinat Curtea de Apel Bucure ști să solicite Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea
unei hotărâri49 prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Necesitatea acestei sesizări este dată de faptul că nu se înțelege dacă prevederile art. 28
din O.U.G. nr. 80/2013 sunt aplicabile doar cererii de apel introdusă de reclamantul care a
pierdut procesul și a cărei cerere de chemare în judecată a fost scutită de taxa judiciară de timbru
sau se aplică și în cazul pârâtului care a introdus cerere de apel.
Analizând, Înalta Curte constată că această sesizare îndepline ște cerințele prevăzute de
art. 519 C. p roc. civ. referitor la condițiile de admisibilitatea pentru declan șarea procedurii
hotărârii prealabile. A șadar, Înalta Curte a constatat că art.1 alin. (1) din O.U.G. 80/2013 a
instituit principiul potrivit căruia cererile introduse la instanțele judecăto rești sunt supuse
taxelor judiciare de timbru cu excepțiile prevăzute de lege, reprezentând plata serviciilor
prestate de către instanțele judecătore ști în desfă șurarea activității sale.
Dispozițiile art. 29 și 30 din O.U.G. 80/2013 prevăd cazurile special e de scutire a părților
litigante de la plata taxei judiciare de timbru. Dat fiind caracterul special al acestor articole, se
aplică principiul conform căruia specialia generalibus derogant , acestea aplicându -se cu
prioritate față de art. 28 din Ordonanță. Acest principiu este întărit de mențiunea din finalul art.
28 „dacă legea nu prevede altfel ”. Caracterul de normă specială reiese și din topografia textelor
de lege, art. 29 fiind situat ulterior art. 28.
Datorită faptului că taxa judiciară de timbru este acordată intuitu personae , pârâtul nu
este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar în consecință art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013
nu se aplică și în cazul acestuia întrucât doar reclamantul este scutit de această taxă.
Beneficiul scutirii de taxa judiciară de timbru nu se poate extinde asupra altei pârți
litigante care nu a profitat de aceasta deoarece regula este că cererile de sesizare a instanțelor
judecătore ști sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar excepțiile sunt de strictă interpretare
și strict prevăzute de lege. Textul de lege are în vede subiectul calificat de lege și nu subiectul
care a exercitat calea de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea
formulată de Curtea de Apel Bucure ști și a reținut că interpretarea art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013
trebuie înțeleasă în sensul că de scutirea taxei de timbru în căile de atac beneficiază doar
reclamantul care a fost scutit de plata taxei de timbru pentru cererea de chemare în judecată.
Sunt prev ăzute sub sancțiunea decăderii lipsa motivelor de fapt și de drept, pe care se
întemeiază cererea de apel precum și lipsa probelor invocate în susținerea apelului. În aceste
două situații dacă apelantul nu a menționat acestea în cuprinsul cererii el nu mai are dreptul de
a motiva apelul sau de a invoca noi probe.
Dacă nu a motivat cererea în termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru motivarea
apelului, apelantul nu se poate folosi decât de motivele pe care le -a invocat în fața primei

48 O.U.G. 80/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr . 392 din 29 iunie 2013 cu
modificările și completările ulterioare.
49 Decizia nr. 55/2017 pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 943 din 29 noiembrie 2017.

27
instanțe. După cum reiese din dispozițiile art. 470 alin. (5) termenul de motivare a apelului
diferă e termenul pentru introducerea cererii de apel.
Rezultă de aici că trebuie făcută următoarea distincție: există un singur termen atât
pentru introducere, cât și pentru motiv area apelului, în cazul în care termenul de apel curge de
la comunicarea hotărârii, în cazul în care comunicarea hotărârii s -a făcut odată cu încheierea de
încuviințare a executării silite și în cazul în care partea a primit, sub semnătură, o copie de pe
hotărâre ori a cerut comunicarea hotărârii părții adverse; dimpotrivă, există două termene, unul
pentru exercitarea apelului și unul, de aceea și durată, pentru motivarea apelului, dar care curge
numai de la comunicarea hotărârii, în cazul în care termenul d e apel curge de la pronunțare și
în cazul în care partea interesată a declarat apel înainte de a i se comunica hotărârea de primă
instanță50.
În cazul în care pre ședintele instanței ori persoana desemnată de acesta pentru primirea
cererii de apel, constată că cererea nu îndepline ște cerințele prevăzute de lege, solicită
apelantului să completeze sau să modifice cererea de îndată, dacă este posibil. Dacă cererea a
fost trimisă prin po ștă, fax, po ștă electronică sau curier completarea sau modificarea se solici tă
în scris.
Dacă se apreciază că timpul rămas pentru completarea ori modificarea cererii nu este
suficient, pre ședintele sau persoana încredințată cu primirea cererii pot acorda un termen de cel
mult 5 zile care curge de la terminarea termenului de apel, termen în care se vor depune
eventualele completări sau modificări.
După primirea cererii, pre ședintele instanțe i a cărei hotărâre se atacă va dispune
comunicarea către intimat atât a cererii de chemare în judecată cât și a copiilor certificate de pe
înscrisurile alăturate, dar care nu au fost înfăți șate în fața primei instanțe. Totodată, intimatul
este în științat c ă are obligația de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicare.
Ulterior depunerii întâmpinării la dosarul cauzei, aceasta se comunică apelantului cu
obligația de a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.
După cum reiese din dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/201351 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătore ști, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevederile legii nr. 134/ 201052 privind Codul de procedură
civilă referitoare la pregătirea dosarului de apel de către instanța de fond se aplică proceselor începute
din data de 1 ianuarie 2019.
La sfâr șitul termenului de apel, dar și a celor două termene arătate mai sus, pre ședintele
sau persoana desemnată, va trimite spre soluționare dosarul la instanța de apel competentă.
Potrivit art. XIV alin. (4) din Legea nr. 2/2013 dacă, pe lângă cererea de apel, s -au
formulat și cereri de îndreptare, lămurire sau completare a hotărârii jud ecătore ști dosarul va fi
trimis la instanța de apel după expirarea termenului de apel privind hotărârile date asupra
acestor din urmă cereri.
Președintele instanței de apel sau persoana desemnată de acesta va repartiza cauza în
mod aleatoriu la un complet de judecată, prin rezoluție. Completul de judecată care a fost
învestit cu soluționarea cererii , dacă cererea de apel nu îndepline ște condițiile cerute de lege,
va solicita, în scris, apelantului completarea sau, după caz, modificarea cererii acordându -i un
termen de cel mult 10 zile care curge de la data comunicării.
Completul de judecată va comunica intimatului cererea de apel precum și motivele de
apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate care nu au fost înfăți șate la
prima ins tanță și îl va obliga pe acesta să depună la dosar întâmpinare în cel mult 15 zile de la

50 V. M. Ciobanu, M. Nicolae, op. cit ., p. 1064.
51 Legea nr. 2/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie
2013.
52 Legea nr. 134/2010 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 247 din 10 aprilie
2015, cu modificările și completările u lterioare.

28
comunicare. De asemenea, întâmpinarea se comunică apelantului care are obligația de a depune
răspuns la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la comunicare.
De la data primirii răspunsului la întâmpinare, în termen de 3 zile, judecătorul fixează
primul termen de judecată și dispune citarea părților. Termenul de judecată trebuie să fie de cel
mult 60 de zile data rezoluției.
În situația în care intimatul nu a depu s întâmpinare, respectiv apelantul nu a depus
răspuns la întâmpinare în termenele arătate anterior, la împlinirea acestor termene, judecătorul
va fixa termen de judecată care nu poate fi mai mare de 60 de zile de la data rezoluției și va
dispune citarea pă rților.
În ceea ce prive ște apelul incident și apelul provocat, cererea de apel se depune de
intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile alin. XV alin. (4)
din Legea nr. 2/2013 privind comunicarea întâmpinării și obliga ția de a depune răspuns la
întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la comunicare.
Apelul se judecă în complet de doi judecători fiind respectat principiul colegialității. În
ceea ce prive ște incompatibilitatea judecătorilor aceasta este prezentă în ca zul judecătorilor care
au pronunțat hotărârea pe fond sau o încheiere interlocutorie.
Completul de judecată, legal constituit, procedează la soluționarea cauzei doar dacă
procedura de citare a fost legal îndeplinită. Mai întâi se pronunță asupra excepțiil or de
procedură care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea fondului.
Prevederile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. scot în evidență faptul că excepțiile procesuale
se soluționează cu prioritate, unindu -se cu administrarea de probe sau cu fondul cauzei doar în
cazuri excepționale, mai precis atunci când dovezile necesare soluționării excepției procesuale
sunt acelea și cu dovezile necesar a fi administrate pentru finalizarea cercetării procesului sau
pentru soluționarea fondului53.
Spre deosebire d e judecata în fond, în cazul judecării căilor de atac cercetarea procesului
se face în ședință publică, dacă este necesar.
Dacă la prima instanță administrarea probelor, ca parte a etapei cercetării procesului,
are loc în cameră de consiliu, nu există argu mente pentru a se schimba situația în căile de atac,
unde are loc un control judiciar al celor dispuse de prima instanță54.
Datorită faptului că în etapa cercetării procesului se efectuează doar acte pregătitoare
dezbaterii fondului, dezbaterea în fond urme ază să aibă loc, de regulă, în ședință publică nefiind
afectat principiul publicității procesului civil.
În ceea ce prive ște administrarea probelor, după cum reiese din efectul devolutiv al
apelului, părțile nu pot invoca alte motive, apărări sau dovezi d ecât cele arătate în motivarea
apelului sau în fața instanței de fond.
Dispozițiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc în mod expres faptul că efectul
devolutiv al apelului, care provoacă o nouă judecată asupra fondului în această cale de atac,
guvernează și administrarea probelor, instanța de apel putând, atât să dispună refacerea, adică
readministrarea probelor care au fost administrate de prima instanță, cât și să completeze
probațiunea administrată în primă instanță cu alte probe, dacă apreciază că sunt necesare pentru
soluționarea cauzei, ori pot dispune administrarea probelor noi care au fost propuse prin cererea
de apel sau întâmpinare ori a căror necesitate a rezultate din dezbaterile ce au loc în fața instanței
de apel55.
Așadar, instanța de apel poate fie să refacă în totalitate probele administrate în fața
primei instanțe, fie să refacă doar o parte dintre acestea sau poate să administreze probe noi

53 A.V. Speriusi, op.cit ., p. 255.
54 C. Ro șu, A. Fanu -Moca, Administrarea pr obelor în noul Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 11/
2012, p. 82.
55 A. V. Speriusi, op. cit ., p. 266.

29
folosindu -le în acela și timp și pe cele administrate în fața primei instanțe sau să se pronun țe
doar pe baza dovezilor administrate în fața primei instanțe.
Judecătorul declară cercetarea procesului încheiată, prin încheiere, când se socote ște
lămurit și fixează termen pentru dezbaterea fondului.
După cum reiese din prevederile art. 389 C. proc. civ. în cazul judecării fondului, și în
cazul judecării apelului obiectul dezbaterilor îl reprezintă împrejurările de fapt și temeiurile de
drept cerute de părți sau invocate, din oficiu, de către instanță.
Mai mult, art. 479 alin. (1) dispune faptul că, în limitele cererii de apel, instanța de
control va verifica atât stabilirea situației de fapt cât și aplicarea legii de către instanța de fond.
Instanța de apel trebuie să judece în limitele a ceea ce se cere în cererea de apel
verificând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond în caz contrar
hotărârea fiind supusă casării.
Exemplificăm cu situația în care instanța de apel nu a judecat în limitele cererii de apel
nesocotind dispozițiile art. 479 alin (1) C. proc. civ., în acest caz judecata apelului reprezentând
doar o în șiruire de motive bazate pe considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Pe fondul cauzei56, fundamentul acțiunii civile îl reprezintă raportul litigios izvorât
dintr -un antecontract de vânzare al unui teren forestier guvernat fiind de răspunderea civilă
contractuală precum și de culpa pârâților C. și D. în executarea obligației rezultate în urma
încheierii convenției.
Reclamantul A. a introdus cerere de chemare în judecată la judecătoria Foc șani care s i-
a declinat competența către Tribunalul Vrancea. A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și
E. solicitând obligarea acestora la plata prețului primit în urma încheierii antecontractului de
vânzare legalizat de B.N.P. Asociați F. și G. la data de 26 februarie 2007. Ulterior, reclamantul
a introdus o cerere adițională prin care a redus cuantumul pretențiilor la 336.000 lei.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar la
primul termen de judecată au invocat excepția lipsei de interes.
Instanța de fond a reținut că pârâtul E. este mandatar al promitenților – vânzători H. și B.
pentru încheierea antecontractului de vânzare prin care H. și B. s -au obligat să vând suprafața
de 168 ha de pădure promitentului -cumpă rător A. A șadar, pârâtul E. nu este titular de drepturi
civile în antecontract.
Din cuprinsul antecontractului de rezultă faptul că promitentul -cumpărător se obligă la
plata sumei de 336.000 lei, sumă ce reprezintă prețul total al vânzării. Totodată, pro mitenții –
vânzători se obligă la plata dublului preț dacă nu se vor prezenta la notar după întocmirea cărții
funciare, la data obținerii titlului de proprietate de către cumpărător.
Instanța a constatat că pârâții C. și D. sunt succesori legali ai promiten ților-vânzători.
Tribunalul a reținut că Judecătoria Foc șani a pronunțat Sentința civilă nr. 3.502 din 08
iunie 2012 prin care a admis cererea formulată de reclamantul A. obligând pârâții B., C., D., și
E. la plata în solidar a sumei de 336.000 lei cu titlu de preț nedatorat. De și această sentință a
fost pronunțată sub imperiul Vechiului Cod de procedură civilă, argumentele reținute de
instanță au fost menținute și în noua reglementare. Această sentință a fost pronunțată pe motiv
că nu a putut fi primi tă apărarea pârâților care constă în faptul că reclamantul ar fi obținut terenul
forestier în baza unei procuri speciale de la defunctul H., în acest sens neexistând suficiente
dovezi.
Prin acelea și considerente, a fost reținută imposibilitatea vânzării p entru respectivul
imobil fiind constatată nulitatea certificatului de mo ștenitor al promitentului -vânzător H. dar și
lipsa calității lui E. de parte contractuală sau de succesor legal al părților contractante.

56 Decizia civilă nr. 1917 din 15 noiembrie 2017 pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție
publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=135259 .

30
Analizând sentința pronunțată de Judecătoria Focșani, Tribunalul a reținut că, în limitele
puterii de lucru judecat, promitenții -vânzători și succesorii acestora nu au îndeplinit în mod
culpabil poprirea obligațiilor rezultate din antecontract care este unul sinalagmatic cu executare
uno ict u.
Din c ele indicate, Tribunalul a constatat că imposibilitatea de a perfecta vânzarea nu
reiese din lipsa unei notificări din partea reclamantului A. de a se prezenta la notarul public,
această imposibilitate existând independent de notificarea reclamantului.
Din probatoriul administrat nu a rezultat nevalabilitatea antecontractului, instan ța
reținând că pârâtul E. este ter ț în această conven ție.
Din prevederile art. 1270, 1280 și 1546 C. civ. tribunalul a evocat că actul dedus
judecății reprezintă o promisiune b ilaterală de vânzare dând na ștere la dreptul oricărei părți de
a solicita rezoluțiunea actului, în conformitate cu prevederile legale. A șadar, convenția dintre
părți a dat na ștere unei obligații de a face.
Având în vedere faptul că în această cauză s -a solicitat, cu titlul de obliga ție de restituire,
cea de -a doua jumătate din suma totală stipulată în antecontract, solu ția dată de Judecătorie nu
poate fi aplicată în ceea ce prive ște solidaritatea și angajarea răspunderii unor ter ți întrucât nu
are autoritate de lucru judecat cu privire la aspectele care s -au solicitat în această speță.
Referitor la excepția lipsei de interes, instanța de fond a reținut că reclamantul justifică
un interes legitim, direct, personal, născut și actual a ceastă excepție fiind neîntemeiată.
Concluzionând, instanța a respins cele două excepții față de pârâții C. și D., iar față de
pârâtul E. a admis excepția lipsei calității procesuale respingând cererea de chemare în judecată
pe motiv că a fost introdusă î mpotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Privitor la pârâții C. și D. instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată obligându -i
pe cei doi la plata sumei de 336.000lei reprezentând obligația contractuală și a sumei de 1.005
lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Nemulțumiți de hotărârea pronunțată de Tribunalul Vrancea, pârâții C. și D. au formulat
apel, devenind astfel apelanți.
Analizând sentința care face obiectul apelului, instanța de control a reținut faptul că
insta nța de fond a motivat corect hotărârea prin valorificarea efectului pozitiv al autorității de
lucru judecat referitoare la neexecutarea obligației datorată culpei promitenților -vânzători.
Această culpă se dovede ște prin faptul că, promitenții -vânzători ar fi putut solicita cere
rezoluțiunea antecontractului de vânzare ca urmare a imposibilității de perfectare a vânzării.
Din acest fapt reiese că promitenții -vânzători nu au fost de bună -credință încercând să
invoce culpa promitentului -cumpărător pentru nede punerea diligenței în vederea obținerii
titlului de proprietate. Instanța de apel a apreciat că în mod corect instan ța de fond a re ținut că
Sentin ța civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Foc șani are autoritate de lucru judecat.
Curtea de apel a constatat că promitenții -vânzători nu au executat obligația de plată a
sumei de 336.000 lei care rezultă din convenție, cererea de chemare în judecată a reclamantului
A. fiind astfel întemeiată deoarece clauza din contract respectă dispoz ițiile art. 1298 C. civ.
Concluzionând, instanța de control a respins apelul formulat de C. și D. ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, a fost declarat recurs de recurentul D. prin care a solicitat
modificarea în tot a deciziei in sensul admiterii ap elului și prin urmare respingerea cererii de
chemare în judecată.
Motivân d recursul, D. a arătat că instan ța de apel a re ținut, în mod gre șit, autoritatea de
lucru judecat a Sentin ța civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Foc șani, argumentând
că nu există identitate de obiect între cele două cauze. Totodată, a susținut și faptul că, atât
instanța de fond cât și instanța de control au interpretat tendențios datele antecontractului în
favoarea reclamantului.
Mai mult, a susținut că instanța de co ntrol nu s -a pronunțat asupra susținerilor sale în
legătură atât cu reținerea eronată a Tribunalului Vrancea că reclamantul a completat o cerere

31
adițională de modificare a petitului cererii cât și cu neîndeplinirea obligațiilor reclamantului pe
care le ar e în calitatea sa de mandatar al familiei M.
Recurentul D. a argumentat și faptul că instanța de apel nu a analizat situația în care
instanța de fond a reținut imposibilitatea perfectării contractului de vânzare, dar în acela și timp
a obligat promitenții -vânzători la plata dublului pre șului primit, prin acest fapt instanța
admițând implicit lipsa de obiect a acțiunii.
De asemenea, recurentul a susținut faptul că instanța de control nu a făcut referire la cele
două excepții invocate în fața primei instanțe și anume excepția lipsei de interes și a lipsei
calității procesuale pasive. În motivare a prezentat pe larg condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească interesul pentru a putea face obiectul unei cereri în fața instanței precum și
condițiile pe care t rebuie să le îndeplinească o persoană pentru a avea calitatea de parte.
A arătat că C. și D. au calitatea de posibili mo ștenitori ai defunctului B., în acest sens
neavând calitatea procesuală pasivă deoarece puteau fi obligați la plata sumei menționate în
contract numai dacă nu se prezentau la notarul public, în termenul stabilit.
În acela și timp, intimatul a obținut titlu de proprietate asupra terenului forestier și nu i –
a notificat în vederea prezentării la notarul public pentru perfectarea vânzării.
Intimatul -reclamant a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând hotărârea pronun țată de curtea de apel, Înalta Curte constată că instan ța de
control nu s -a pronun țat asupra criticilor invocate în această cale de atac referitoare la faptul că
tribunalul a respins, în mod nelegal, ca neîntemeiată excep ția lipsei de intere s.
În plus, curtea de apel nu s -a pronunțat nici asupra faptului că, în mod gre șit, a fost
reținut de prima instanță completarea petitului acțiuni i și nici asupra aspectelor referitoare la
lipsa obiectului cererii de chemare în judecată.
Din aceste motive, s -a reținut că instanța de apel nu a respectat limitele cererii de apel
încălcând prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. apreciind că ace astă situație echivalează cu
necercetarea fondului.
În ceea ce prive ște criticile pe care le -a examinat, instanța de apel nu a efectuat o analiză
corespunzătoare ignorând prevederile art. 479 C. proc. civ. care dispune faptul că prin apel are
loc un cont rol complet, prin care se verifică temeinicia și legalitatea hotărârii instanței de fond,
dar în limitele stabilite prin cererea de apel.
Ca atare, hotărârea pronunțată de instanța de apel este doar o expunere de afirmații în
așa fel încât nu asigură tran sparență asupra silogismului judiciar care a determinat respingerea
apelului.
În consecința, Înalta curte admite recursul declarat și casează hotărârea atacată cu
trimiterea cauzei spre rejudecare la aceleia și instanțe.
Considerăm că soluția pronunțată d e Înalta Curte de Casație și Justiție este corectă
deoarece instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. având în
vedere faptul că instanța de apel nu s -a pronunțat asupra situației de fapt din speță și a aplicării
legii de către prima instanță.
De altfel, din dosarul cauzei nu reiese faptul că instanța ar fi invocat din oficiu motive
de ordine publică, astfel cu reiese din prevederile art. 479 alin. (1) C proc. civ., instanța de apel
putând invoca, din oficiu, motive d e ordine publică.
Potrivit art. 479 alin. (2) C. proc. civ. instanța de apel are un rol activ în administrarea
probelor putând să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluționarea
cauzei. Precizăm că legiuitorul a lăsat la alege rea judecătorului necesitatea administrării de noi
probe nefiind vorba de o obligație. În sprijinul acestor afirmații art. 254 alin. (6) C. proc. civ.
dispune că în căile de atac, părțile nu pot invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu
probe care nu au fost propuse sau administrate de acestea.

32
Partea care a făcut o mărturisire în fața primei instanțe nu poate să revină asupra
acesteia, decât în condițiile în care ar proba că mărturisirea a fost făcută din eroare de fapt
scuzabilă.
În schimb, î n cazul în care prima instanță ar considerat refuzul unei părți de a se prezenta
sau de a răspunde la interogatoriu ca o mărturisire, instanța de apel nu este ținută de această
apreciere, deoarece este vorba despre o prezumție de mărturisire lăsată la libe ra apreciere a
judecătorului de fond57. Însă, dacă consideră că prezumțiile simple utilizate de judecătorii
instanței de fond sunt temeinice, instanța de control va putea să se folosească de acestea.
După încheierea dezbaterilor, are loc deliberarea în se cret și pronunțarea hotărârii care
sunt guvernate de dispozițiile generale privind judecata în fața primei instanțe. Ca atare, la
deliberare participă membrii completului de judecată care au îndatorirea de a -și exprima opinia.
Are întâietate cel mai nou în funcție, iar pre ședintele este ultimul care î și exprimă opinia.
Potrivit dispozițiilor art. 395 alin. (3) dacă nu este suspendat din funcție sau dacă nu i -a
încetat calitatea de magistrat, judecătorul care a participat la judecata pricinii trebuie să î și
exprime opinia., chiar dacă nu mai este magistrat la instanța respectivă.

3.2 RESPINGEREREA APELULUI

În urma deliberărilor, instanța de apel poate și respinge apelul pronunțând una din
soluțiile cuprinse în dispozițiile art. 480 C. proc. civ..
Respin gerea apelului are drept consecință păstrarea hotărârii pronunțate de prima
instanță. Instanța va pronunța această soluție în situația în care, în urma judecării cererii de apel,
constată că cerințele și motivările apelantului nu sunt întemeiate. În acest sens, instanța de
control are obligația de a analiza toate motivele invocate de apelant în cererea de apel. Acest
aspect vizează atât apelul principal, cât și apelul incident și provocat.
Situația în care instanța de control respinge apelul se datorează f ie admiterii unei
excepții fie soluționării pe fond.
Așadar, în cazul admiterii unei excepții există o serie de motive care duc la respingerea
apelului. Dintre acestea amintim inadmisibilitatea, lipsa mențiunilor obligatorii din cuprinsul
cererii de apel precum și lipsa interesului sau a calității procesuale active și lipsa dovezii calității
de reprezentant.
În plus, dacă părțile nu au mai introdus un act de procedură pe o perioadă de 6 luni de
la ultimul act îndeplinit de părți sau de instanță, pricina r ămânând în nelucrare din motive
imputabile părților va avea loc perimarea de drept a apelului. Astfel cum reiese din dispozițiile
art. 416 C. proc. civ. referitoare la perimarea cererii, orice cerere de chemare în judecată, apel,
recurs, contestație în anu lare și orice altă cerere de reformare sau de retractare este supusă
perimării de drept dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părții.
În situația în care instanța de apel constată că cererea de apel a fost introdusă după
împlinire a termenului de apel va respinge apelul ca tardiv. Mai mult, dacă apelul nu a fost
timbrat în raport cu valoarea obiectului cererii de apel, instanța de control va anula apelul ca
netimbrat sau pentru insuficienta timbrare.
Dacă cererea de apel este legal introdusă și instanța procedează la judecata fondului, iar
în urma examinării în fapt și în drept a hotărârii primei instanțe constată că instanța de fond a
pronunțat o hotărâre corespunzătoare dispozițiilor legale, respinge apelul ca nefondat.
Ilustrăm aceasta prin soluția pronunțată58 de Curtea de Apel Pite ști în urma cercetării
fondului cauzei și a verificării temeiniciei și legalității hotărârii instanței de fond.

57 G. Boroi și M. Stancu, op. cit ., p. 649.
58 Decizia civilă nr. 6 din 11 ianuarie 2016 pronun țată de Curtea de Apel Pite ști publicată în Buletinul
Curților de Apel nr. 6 -7/2016 , p. 36 -38.

33
Contestatoarea B. Gh. Prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea deciziei
nr. 244196 din 23 ianuarie 2015 și obligarea intimatei C.J.P. Arge ș la emiterea unei noi decizii
de pensie prin care să valorifice salariile brute ale acesteia menționate în adeverința nr. 20438
din 13 mai 2014 eliberată de SC OMW Petrom SA și la plata diferenței dreptului de pensie
aferent începând cu luna următoare depunerii adeverinței precum și la plata cheltuielilor de
judecată.
Motivând cererea de chemare în judecată, B. Gh. susține că beneficiază de pensie pentru
limit ă de vârstă. Solicitarea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea salariilor
brute indicate în adeverința menționată a fost respinsă prin sentința contestată depusă de către
intimata C.J.P.. De și din cuprinsul adeverinței eliberate de anga jator rezultă că B. Gh. a
contribuit la bugetul de asigurări sociale, intimata nu i -a recalculat, în mod neîntemeiat,
drepturile de pensie. În raport cu principiul contributivității toate veniturile pentru care au fost
calculate și plătite contribuții treb uie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Intimata a formulat întâmpinare arătând în cuprinsul acesteia că la stabilirea drepturilor
de pensie nu pot fi avute în vedere veniturile menționate în adeverința emisă de SC OMW
Petrom SA deoa rece sporurile cu caracter nepermanent din cuprinsul acesteia nu au fost
introduse în baza de calcul a pensiilor.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a solicitat admiterea contestației pe
motivele arătate.
Instanța a constatat existența decizie nr. 244196 prin care contestatoarea a fost înscrisă
la pensie pentru limită de vârstă precum și obligativitatea angajatorului de a adăuga la bugetul
asigurărilor sociale de stat un procent de 15% asupra venitului brut obținut de personalul salariat
indiferent de modul de realizare al câ știgului.
Contribuția la fondul de pensii pentru salariile brute obținute de contestatoare a fost
vărsată de angajator la bugetul asigurărilor sociale se stat, intimata trebuind să aibă în vedere
aceste salarii brute la stabilirea drepturilor de pensie temeiul de preț al acesteia fiind reprezentat
de art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/201059 privind sistemul unitar de pensii publice.
Instanța de fond a admis contestația cu consecința a nulării deciziei nr 244196 din 23
ianuarie 2015 emisă de C.J.P. Arge ș. Intimata a fost obligată să emită o nouă decizie de
recalculare a drepturilor de pensie în conformitate cu salariile brute menționate în adeverința
emisă de SC MW Petrom SA, precum și la plata diferenței de drepturi de pensie. Cheltuielile
de judecată revin tot în sarcina intimatei acestea fiind în cuantum de 600 lei cu titlu de onorariu
de avocat.
Pârâta a formulat apel împotriva acestei hotărâri pe motive de nelegalitate arătând că au
fost încălcate dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice potrivit căruia sporurile cu caracter nepermanent nu pot constitui baza de recalculare a
pensiei. Totodată, a contestat și faptul că instanța nu a redu s cuantumul cheltuielilor de judecată.
Intimata -contestatoare a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ce nefondat.
Analizând prevederile legale referitoare la dreptul asiguraților de a cere stabilirea și
recalcularea pensiilor în conformitate cu veniturile incluse în salariul brut pentru care au fost
achitate contribuții de asigurări sociale, instanța a constatat că acestea trebuie avute în vedere,
în favoarea asiguraților, de către casele teritoriale de pensii.
Apelanta trebuia să calculeze drepturile la pensie pentru limită de vârstă dând eficiență
principiului contributivității dispus de art. 2 din Legea nr. 236/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice deoarece veniturile arătate în adeverința emisă de angajator au fost incluse în
salariul brut.
În ceea ce prive ște cheltuielile de judecată potrivit art. 451 alin (2) C. proc. civ. partea
de cheltuieli cu titlu de onorariu de avocat poate fi redusă de instanța de judecată dacă apreciază

59 Legea nr 263/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 852 din 20 decembrie 2010 .

34
că există discrepanță între valoarea obiectului ce rerii de chemare în judecată și valoarea
onorariului. De aici reiese facultatea instanței de a diminua cuantumul cheltuielilor de judecată,
legea neinstituind o obligație în sarcina judecătorului. Astfel, este lăsată la aprecierea instanței
de judecată ver ificarea disproporției dintre onorariul de avocat și valoarea obiectului cererii de
chemare în judecată, norma de drept care reglementează această materie fiind o normă
dispozitivă.
În concluzie, instanța de control nu poate să cenzureze modul în care in stanța de fond a
apreciat proporționalitatea valorii cererii de chemare în judecată și a onorariului de avocat.
Pentru toate aceste motive, instanța de apel va respinge apelul ca nefondat în baza art.
480 C. proc. civ. și a obligat apelanta la plata chel tuielilor de judecată în cuantum de 700 lei cu
titlu de onorariu de avocat.
Apreciem corectă soluția reținută de instanța de apel întrucât a respectat condițiile art.
480 C. proc. civ. a intrat în judecata fondului și a respectat limitele judecării apelulu i și a
procedat la modul de aplicare a legii de către instanța de fond.
În urma respingerii apelului, instanța de control menține hotărârea pronunțată de prima
instanță și obligă apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

3.3 ADMITEREA APELULUI, DESFII NȚAREA SENTINȚEI ȘI
SOLUȚIONAREA CAUZEI ÎN FOND

După învestirea instanței de apel cu cererea de apel formulată în condițiile legii, instanța
de control se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac inutila judecarea cauzei pe fond.
Astfel, dacă apelul nu a fost respins ca urmare a admiterii unei excepții, instanța de apel va intra
în soluționarea cauzei pe fond.
În urma admiterii apelului, dacă constată că hotărârea instanței de fond este netemeinică
sau nelegală, instanța de control va anula ho tărârea atacată și va dispune rejudecarea fondului
cauzei. În acest sens, art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a instituit regula conform căreia instanța de
apel poate anula hotărârea primei instanțe dacă constată că aceasta a fost pronunțată fără
judecata fo ndului sau de și a intrat în judecata fondului, instanța nu a respectat procedura de
citare a părților.
Totodată, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. a prevăzut și o excepție de la regula potrivit
căreia instanța de apel nu reține cauza spre soluționare în f ond, aceasta fiind dată de situația în
care apelantul, prin cererea de apel sau pârâtul, prin întâmpinare, au solicitat în mod expre
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a soluționat cauza pe fond sau la o altă instanță
egală în grad din acee ași circumscripție.
Ilustrăm regula instituită de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. cu situația pronunțării unei
hotărâri judecătore ști pronunțată cu încălcarea art. 153 C. proc. civ. referitor la citarea părților.
Prin cererea de chemare60 în judecată formulată de petentul B.M.S., introdusă pe rolul
Tribunalului Maramure ș în data de 29.06.2015, s -a solicitat dispunerea recunoa șterii hotărârii
pronunțate la data de 31 iulie 2014 de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din
Calaho rra, Spania. Obiectul aceste hotărâri îl constituie autoritatea părintească, pensia de
întreținere și autorizarea călătoriei în străinătate.
Tribunalul Maramure ș a reținut că Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din
Calahorra, Spania, a pronu nțat sentința nr.85/2014 prin care a acordat în dosarul nr. 73/2014
custodia fiului minor D.C.L.M., în sarcina tatălui B.S.R. și autorizarea acestuia de a călători cu
minorul în străinătate și de a schimba toate informațiile necesare din cuprinsul pa șaport ului

60 Decizia civilă nr. 1036 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, publicată în Buletinul
Curților de Apel, nr. 8 -9/ 2016, p. 31 -33.

35
acestuia. Autoritatea părintească a rămas în sarcina ambilor părinți, iar mama C.I.A. în calitate
de pârâtă, a fost obligată la plata pensiei de întreținere.
Petentul a adăugat la dosar înscrisurile prevăzute de Legea nr. 105/1992 arătând,
totodată, că îndepline ște condițiile formale pentru admiterea acestei hotărâri.
Analizând cauza, instanța a admis acțiunea formulată de petentul B.M.S. împotriva
intimatei C.I.A. recunoscând sentința nr. 85/2014 pronunțată la 31 iulie 2014.
Nemulțumită de hotărâre a pronunțată de Tribunalul Maramure ș, pârâta C.A.I. a
formulat cerere de apel prin care a solicitat admiterea apelului prin anularea hotărârii atacate și
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Apelanta a solicitat repunerea acesteia în
termenul de apel invocând citarea necorespunzătoare a acesteia.
Cererea de apel a fost motivată de faptul că nu a cunoscut existența acestui proces
întrucât a fost citată la o altă adresă. La data de 04 februarie 2016 a luat cuno ștință despre
existența pr ocesului și s-a înfăți șat la Judecătoria Târgu Lăpu ș, deoarece era în judecată un
proces ce avea ca obiect ordonanță pre ședințială. Ulterior, a identificat dosarul pe portalul
instanțelor. A depus la dosar dovezile necesare dovedirii faptului că locuie ște în Vadul Izei din
anul 2013, având domiciliul legal chiar în această localitate. Apelanta nu a arătat temeiul de
drept pe care î și întemeiază susținerile.
Prin întâmpinare, intimatul -reclamant B.M.S. a cerut anularea apelului pe motiv că
cererea de apel a fost tardiv introdusă. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de apel ca
nefondată și plata cheltuielilor de judecată.
În apărarea sa, intimatul -reclamant a solicitat în cererea de chemare în judecată citarea
apelantei -pârâte la adresa pe care o cuno ștea la data introducerii cererii, adresă pe care a
cunoscut -o dintr -o copie a cărții de identitate, părinții intimatei locuind la această adresă.
Intimatul -reclamant B.M.S. a motivat solicitările sale invocând lipsa mențiunilor pe care
trebuie să le cuprindă cererea de apel. Apelanta nu a arătat în cuprinsul cererii care este
hotărârea judecătorească pe care o atacă, nici care sunt motivele de fapt și de drept pe baza
cărora î și motivează cererea de apel. Având în vedere aceste considerente, sancțiune a este
decăderea conform art. 470 alin (3) C. proc. civ. prin raportare la art. 470 alin.(1) lit. b) și c) C.
proc. civ.. Ținând cont de faptul că apelanta se află în culpă procesuală, intimatul a cerut plata
cheltuielilor de judecată.
Temeiul juridic pe care intimatul î și întemeiază cerințele este dat de art. 453, art. 470 și
art. 480 alin. (1) C. proc. civ., iar dovezile depuse șa dosar sunt copia de pe cartea de identitate
a pârâtei și dovada citării prin publicitate a acesteia.
Pârâta a arătat că pân ă la data de 25 noiembrie 2015 a fost plecată în străinătate la muncă,
susținerile din întâmpinare nefiind adevărate în sensul că ea nu a semnat personal o în științare.
A ata șat la dosar copie de pe certificatul de înregistrare la asigurările sociale, copi e de pe
certificatul de impozit pe salariu pe anul 2015 și copie de pe adeverința de salariu.
Analizând apelul precum și hotărârea de fond, instanța de apel a constatat că pârâta a
fost citată la domiciliul indicat de reclamant în cererea de chemare în ju decată. Procedura de
citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul stabilit la data de 18 august 2015 deoarece nu
a fost restituită în științarea din care să reiese faptul că pârâta a ridicat actele de la Primăria unde
au fost afi șate. Ulterior, reclam antul a arătat că nu cunoa ște domiciliul efectiv al pârâtei instanța
dispunând citarea acesteia prin publicitate precum și la ultimul domiciliu cunoscut.
La termenul din data de 25 august 2015 s -a reținut măsura dispusă la termenul anterior,
iar la termen ul din data de 01 octombrie 2015 s -a revenit asupra acestei măsuri deoarece s -a
constatat că în științarea depusă la dosar a fost semnată personal de pârâtă. În aceste condiții, s –
a reținut termenul în cuno ștință față de pârâtă. Acest fapt a determinat neci tarea pârâtei pentru
termenul de judecată din data de 29 octombrie 2015 la care s -a pronunțat sentința nr. 1.115/2015
de către Tribunalul Maramure ș.

36
Din probatoriul administrat, reprezentat de înscrisurile pe care părțile le -au depus la
dosarul cauzei, r ezultă că hotărârea a fost comunicată cu respectarea prevederilor art. 164 C.
proc. civ. procesul -verbal întocmit în urma acestei proceduri fiind completat la rubricile
privitoare la numele agentului însărcinat cu înmânarea actelor, la data la care a fost întocmit,
semnătura agentului și ștampila Primăriei.
Prin raportare la art. 164 alin. (3) C. proc. civ. care dispune cuprinsul procesului -verbal
lipsa acestora fiind sancționate cu nulitatea, s -a stabilit că hotărârea judecătorească nu a fost
comunicată în mod valabil. Astfel, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită nici din prisma
nevalabilității domiciliului la care s -a făcut comunicarea.
Curtea apreciază întemeiate susținerile apelantei din cererea de apel, întrucât procedura
de citare nu a fo st legal îndeplinită. În etapa scrisă a procesului a fost întocmită dovada de
înmânare a dosarului de fond fiind atestat faptul că cererea de chemare în judecată a fost
comunicată, citația fiind întocmită la data de 10 iulie 2015 iar primul termen de judec ată a fost
stabilit ulterior, prin rezoluția din datat de 04 august 2015 ca fiind 18 august 2015.
În acest sens se constată că nu au fost respectate cerințele dispuse de art. 157 alin. (1)
lit. i) C. proc. civ. neputâdu -se considera că pârâta a avut term en în cuno ștință deoarece dovada
de înmânare a cererii de chemare în judecată nu produce efecte asupra procedurii legale de
citare. A șadar, instanța nu putea considera că pârâta a fost legal citată.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal, la primul ter men de judecată, citarea pârâtei
prin publicitate considerând că domiciliul acesteia nu este cunoscut, nefiind respectate cerințele
art. 167 C. proc. civ.. Mai mult, reclamantul nu a probat faptul că a făcut tot ce a putut pentru a
afla domiciliul pârâtei.
Citarea prin publicitate se face în caz de imposibilitate a îndeplinirii procedurii de citare
a pârâtului rezultată din faptul că pârâtul nu î și are indicat domiciliul la adresa arătată de
reclamant prin cererea de chemare în judecată și nici nu se poat e afla din evidența autorităților
învestite în acest sens. Astfel, trebuie ata șată dovada făcută de reclamant că a îndeplinit date
demersurile necesare pentru aflarea domiciliului actual al pârâtei nelegal citată. De regulă,
această dovadă se face prin ata șarea la dosarul cauzei a informațiilor obținute de la Direcția de
Evidență a Persoanelor.
Domiciliul pârâtei este în satul Vadul Izei din județul Maramure ș, începând cu data de
17 decembrie 2013, acest fapt putând fi identificat prin verificarea bazei d e date sau să pună în
discuția reclamantului necesitatea efectuării unor demersuri în vederea aflării domiciliului legal
al pârâtei.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea a anulat hotărârea atacată și a trimis
cauza spre rejudecare Tribunalului Maramure ș în baza art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ.
Apreciem corectă soluția pronunțată de Curtea de Apel, deoarece din apărările formulate
și din probatoriul administrat reiese faptul că instanța de fond nu a respectat procedura de citare
prevăzută de Capitolul II, al Titlului IV din Codul de procedură civilă referitor la citarea și
comunicarea actelor de procedură. În acela și timp instanța de control a respectat dispozițiile art.
480 alin. (2) și (3) C. proc. civ. în sensul că a admis apelul prin a nularea hotărârii și trimiterea
cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramure ș după cum a cerut expres apelanta prin cererea
de apel.
Din prevederile acestui articol reiese că instanța de apel nu va putea trimite cauza spre
rejudecare la instanța care a s oluționat procesul în fond, decât dacă părțile solicită în mod expres
această mențiune în cererea de apel sau, după caz, în întâmpinare. Relevanța acestei prevederi
este dată de dorința legiuitorului de a nu tergiversa soluționarea procesului, procedura de
soluționare a fondului cauzei de către instanța de apel ajutând la asigurarea principiului
celerității procesului civil.

37
Evocarea fondului se va dispune, în situațiile analizate, doar dacă prima instanță nu a
intrat în cercetarea fondului ori judecata s -a realizat în lipsa părții care nu a fost legal citată61.
Pentru reținerea altor împrejurări se va menține hotărârea atacată ca urmare a respingerii
apelului. Astfel evocarea fondului apare ca o obligație în sarcina judecătorului care soluționează
cererea de apel și nu ca o facultate a acestuia, neavând posibilitatea de a alege între reținerea
cauzei spre rejudecare sau trimiterea acestei la prima instanță, acest fapt reie șind din caracterul
de normă imperativă a art. 480 C. proc. civ.
Nejudecarea fondului reiese din faptul că prima instanța a soluționat cererea prin
admiterea unei excepții cum ar fi excepția lipsei calității procesuale, excepția lipsei interesului,
excepției tardivității sau admiterea eronată a excepției autorității de lucru judecat. Mai mult,
nejudecarea fondului poate fi reținută și în situația în care, de și a soluționat litigiul pe fond,
instanța nu a motivat hotărârea în întregul ei sau doar cu privire la anumite capete de cerere,
neexistând astfel o motivare pe care instanța să î și întemeieze soluția astfel pronunțată în
soluționarea litigiului.
O asemenea împrejurare poate fi considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului
cauzei, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța în imposib ilitatea de
a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său62.
Instanța de apel este chemată să verifice însă și legalitatea și temeinicia motivelor de fapt
și de drept care au stat la baza pronunțării hotărârii judecătore ști astfel încât, în lip sa unei astfel
de motivări din cuprinsul hotărârii atacate instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a
le verifica.
Tot o echivalență a nejudecării fondului o reprezintă și lipsa minutei sau de și aceasta a
fost întocmită nu este semnată în mod corespunzător. Potrivit dispozițiilor art. 401 C. proc. civ.,
ulterior luării hotărârii, trebuie întocmită o minută care să cuprindă soluția pronunțată arătându –
se, daca este cazul, soluția minoritară. În lipsa minutei, nu se poate ști cum a deliberat comp letul
și asupra căror aspecte s -a pronunțat neputându -se stabili dacă instanța a judecat sau nu fondul
cauzei. Tot acest articol dispune că lipsa semnăturii de pe acest act de procedură atrage nulitatea
minutei care nu poate fi acoperită.
În cazul în care instanța de apel constată existența altui motiv de nulitate decât
necompetența primei instanțe și competența ei, iar prima instanță a judecat în fond, anulând în
tot sau în parte procedura urmată în fața acesteia și hotărârea atacată, inst anța de apel va reține
procesul spre rejudecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă legea nu prevede
în mod expres altfel63.
Astfel, art. 480 alin. (6) C. proc. civ. dispune obligația instanței de a reține cauza spre
rejudecare, anulând hot ărârea instanței atacate pentru alt motiv decât cel cuprins în art. 480 alin.
(5) C. proc. civ., hotărârea astfel pronunțată fiind susceptibilă de recurs dacă legea nu prevede
altfel.
Exemplificăm aceasta prin hotărârea64 pronunțată de Curtea de Apel Pite ști prin care a
anulat hotărârea de fond prin admiterea apelului formulat de apelanta -intimată SC Oltchim SA.
Prin cererea de chemare în judecată introdusă de contestatoarea CA pe rolul Tribunalului
Arge ș a contestat art. 5 din decizia de încetare a contra ctului de muncă nr. 1210 din 15 mai
2013, emisă de intimata SC Oltchim AS – Direcția Petrochimică Bradu, prin Consorțiu de
administratori judiciari R SPRL și BDO BR SPRL. Prin aceasta, contestatoarea a solicitat
constatarea dreptului la salarii compensatorii în valoare de 51.318 lei.

61 I. Le ș, op. cit ., p. 740.
62 G. C. Fren țiu și D. L. Băldean, op. cit ., p. 728.
63 V. M. Ciobanu, op. cit ., p. 1094.
64 Decizia civilă nr. 243 din 10 februarie 2015 pronun țată de Curtea de Apel Pite ști, publicată în Buletinul
Jurispruden țial, Repertoriu anual, Curtea de Apel Pite ști, ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2015, p. 51 -55.

38
Motivând cererea de chemare în judecată, a arătat că numita CA a fost transferată la
Oltchim SA Rm. Vâlcea – Divizia Petrochimică Bradu/Pite ști la data de 29 ianuarie 2010.
Începând cu data de 14 iunie 2013 contract ul individual de muncă a încetat din inițiativa
angajatorului. Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC Oltchim SA reiese
dreptul contestatoarei la compensație bănească în cuantum de 51.318 lei, în funcție de vechimea
în muncă, iar prin art. 5 din decizia contestată s -a menționat dreptul acesteia la salariu
compensatoriu în valoare de numai 35.338 lei.
Totodată, a susținut că trebuie să primească echivalentul a 18 salarii brute, respectiv
suma de 51.318 lei, întrucât are o vechime mai mare de 15 ani.
În apărarea sa intimata a arătat, prin întâmpinare, că se află în procedura generală a
insolven ței, măsura restructurării neputând fi evitată. Intimata a invocat excep ția
inadmisibilită ții acțiunii pe motiv că măsurile administratorilor judicia ri ar fi trebui contestate
în fa ța judecătorului -sindic , după cum prevede Legea nr. 85/200665 privind procedurile de
prevenire a insolventei si de insolventa modificată și completată prin Legea nr. 85/2001466.
În acela și timp, a fost invocată și excepția lipsei de interes în motivarea căreia intimata
a arăta că hotărâre judecătorească pronunțată în acest sens nu poate fi pusă în executare în mod
separat în materia insolvenței. Deoarece planul de disponibilizare fusese atacat pentru legalitate
în insolvență cu consecința respingerii acțiunii în mod irevocabil, poate fi ridicată excepția
autorității de lucru judecat.
În urma încheierii unui acord, Petrom AS avea obligația să achite 50% din pachetul
compensatoriu cuvenit salariaților în eventualitatea unei con cedieri pe motive ce nu țin de
persoana salariaților cu titlu de plată anticipată la care salariații au dreptul în caz de concediere.
În aceste condiții, drepturile compensatorii ale contestatoarei CA au fost evaluate cu titlu de
diferență între ce i s -ar fi cuvenit potrivit contractului colectiv de muncă și suma primită de la
Petrom SA reprezentând plata anticipată.
Analizând atât contestația formulată, cât și întâmpinarea, instanța de fond a constatat că,
până la data de 29 ianuarie 2010, contestatoarea a ocupat funcția de contabil – planificare și
control mentenanță din cadrul SC OMW Petrom SA – Combinatul Petrochimic Arpechim
Pitești. Contractul de muncă a fost preluat de SC Oltchim SA Rm. Vâlcea în urma unui transfer
efectuat la datat de 15 mai 2010.
Intimata a emis decizia nr. 1210, din cuprinsul acesteia rezultând încetarea, din inițiativa
angajatorului, a contractului de muncă la data de 14 iunie 2013 datorită unor motive ce nu țin
de persoana angajatului. Art.5 al acestei decizii dispunea existența u nei creanțe a salariatului în
valoare de 38.737 lei cu titlu de drepturi salariale restante, indemnizație de concediu de odihnă,
primă de vacanță, contravaloarea tichetelor de masă și salarii compensatorii.
După cum reiese din art. 38 din contractul colect iv de muncă, salariații care sunt
concediați din motive care nu le sunt imputabile sunt beneficiari ai unei compensații în funcție
de vechime. În aceste condiții salariatul ar trebui să beneficieze de echivalentul a 18 salarii
medii brute datorită vechimii care depă șește 15 ani.
A mai constatat instanța că intimata nu a făcut dovada celor susținute în întâmpinare,
însă, cu toate acestea a fost ata șată la dosarul cauzei o adeverință din care reiese în științarea
contestatoarei de către Petrom SA de faptul că societatea va plăti diferența dintre pachetul
compensatoriu și plata efectuată anticipat de către OMW Petrom, în eventualitatea unei
concedieri.
Instanța a reținut că, în realitate, transferul a avut loc la data de 29 ianuarie 2010 acest
fapt fiind dovedi t prin carnetul de muncă, însă încetarea raporturilor de muncă a avut loc cu
depă șirea termenului de 3 ani fixat de cele două societăți, respectiv la data de 14 iunie 2013.
Reținând acestea și analizând dispozițiile art. 229 alin. (4) din Codul muncii, ins tanța a apreciat

65 Legea nr. 85/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 359 din 21 aprilie 2006 .
66 Legea nr. 85/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 25 iunie 2014 .

39
puterea de lege pe care o are contractul colectiv de muncă între părțile convenției, astfel suma
de care trebuia să beneficieze contestatoarea CA este de 51.318 lei.
Respectând procedura de soluționare prevăzută de art. 248 C. proc. civ., instanța s -a
pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare având drept urmare respingerea
acestora ca neîntemeiate.
Cu privire la contestația introdusă de contestatoare, Tribunalul a admis -o și a modificat
decizia nr 1210 din 15 mai 201 3, stabilind cuantumul net al salariilor compensatorii prevăzut
în art. 5 la valoarea de 51.318 lei.
Intimata SC Oltchim SA, căzând în pretenții, a introdus cerere de apel, în termenul legal,
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond pe motive d e nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a invocat aplicarea necorespunzătoare de către instanță a art. 36
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, arătând că orice acțiune judiciară sau
extrajudiciară precum și urmărirea silită a supra bunurilor debitorului a fost suspendată în urma
pronunțării sentinței nr. 617 din 30 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 887/90/2013.
Așadar, toate creanțele debitorului față de creditorii acestuia, urmează a fi achitate în baza
procedurii de ins olvență, în condițiile impuse de lege.
Totodată, intimata a considerat că instanța a răspuns în mod gre șit excepția autorității
de lucru judecat referitoare la cuantumul drepturilor compensatorii și la contestarea planului de
disponibilizare.
Planul de disponibilizare a fost întocmit în luna mai 2013 ca urmare a măsurii luate de
administratorul judiciar, acesta fiind atacat de către salariații de la Direcția Petrochimică Bradu
și respinsă de instanță prin sentință irevocabilă. De aici rezultă c ă această problemă a mai fost
soluționată prin sentința nr. 65308/2013 din dosarul 4451/90/2013 și sentința nr. 6339/2013 din
dosarul nr. 4268/90/2013.
Mai mult, apelanta susține si respingerea în mod eronat a excepției lipsei de interes a
reclamantei arg umentând prin faptul că nu poate fi pusă în executare în mod separat de
procedura insolvenței o eventuală hotărâre pronunțată în această pricină. Măsurile dispuse de
administratorul judiciar sunt supuse cenzurii judecătorului -sindic prin procedura specifi că
insolvenței.
Administratorii judiciari au scăzut din cuantumul sumelor achitate de Petrom conform
art. 5 din Acordul accesoriu încheiat între Petrom SA și Oltchim SA la data de 18 decembrie
2009 arătându -se astfel admiterea în mod eronat a acțiunii.
Au fost ata șate la dosarul cauzei cele două hotărâri judecătore ști, acordul accesoriu
dintre Petrom SA și Oltchim SA, organigrama direcției petrochimice, regulamentul de sesizare,
adresele nr. 885 din 28 mai 2013 a R SPRL și nr. 898/2013 a R SPRL, comunicat ul din data de
17 octombrie 2013 și situația persoanelor disponibilizate.
În apărarea sa, intimata -contestatoare a arătat că nu a cerut prin acțiune plata creanței în
cadrul procedurii insolvenței, nedeținând o creanță certă, lichidă și exigibilă care să poată fi
valorificată în această procedură a insolvenței. A solicitat stabilirea cuantumului corect.
Prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 modificate prin art. 75 din Legea nr. 85/2014,
în opinia intimatei -contestatoare, sunt aplicabile doar acțiunilo r care tind spre valorificarea unor
drepturi de creanță ce au ca obiect o sumă de bani. Astfel, acest articol este menit a asigura
înfăptuirea caracterului colectiv și consensual al procedurii insolvenței.
Creanța se realizează prin executarea obligație i corelative dreptului de creanță de către
debitor, în mod benevol sau pe calea acțiunii silite. În procedura insolvenței, toate creanțele
sunt supuse verificării în condițiile impuse de legea insolvenței, cu excepția creanțelor
constatate prin titluri ex ecutorii.
Dacă s -ar executa creanțele pe care salariații le au împotriva angajatorului, angajații ar
trebui să primească drepturile cuprinse în decizia emisă de societate deoarece consorțiu de
administratori judiciari verifică creanțele supuse procedurii.

40
În situa ția în care ar fi fost contestate planul de disponibilizare sau decizia de concediere
autoritatea de lucru judecat putea fi opozabilă în această speță. Aceasta nu se poate reține
întrucât a fost invocată stabilirea gre șită a plăților compensatorii. Intimat a-contestatoare nu a
fost parte în pricinile legate de problema relativității efectelor lucrului judecat.
În ceea ce prive ște interesul, ulterior pronunțării hotărârii ar fi în măsură să ceară
realizarea creanței care nu s -ar putea realiza decât în proce dura insolvenței. În această cauză,
interesul este reprezentat de recunoa șterea dreptului, ci nu de executarea silită a drepturilor
recunoscute în afara procedurii insolvenței.
Din aceste considerente soluția instanței de fond este legală și temeinică. Pl ata anticipată
a sumelor compensatorii ar putea fi reținută numai dacă concedierea ar fi fost invocată în termen
de 3 ani de la data preluării efective respectiv 29 ianuarie 2010.
Deliberând, Curtea de Apel a reținut opozabilitatea creanței a cărei valoa re este
contestată față de apelanta SC Oltchim SA aflată în procedura insolvenței. Are loc suspendarea
de drept a acțiunilor juridice de executare a creanțelor asupra debitorului aflat în stare de
insolvență, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 deoarece vizează orice fel de creanțe: certe
sau sub condiție, scadente sau nescadente, lichide sau nelichide, contestate ori necontestate,
deoarece potrivit dispozițiilor art. 61 -66 coroborate cu art. 28 alin. (1) lit. c) din legea
insolvenței, se procedează la v erificarea acestora urmând a se definitiva tabelul creanțelor, iar
creanțele salariaților vor fi înregistrate de administratorul judiciar chiar dacă lipse ște cererea de
admitere a creanței.
Administratorul judiciar trebuie să procedeze în conformitate cu art. 66 -68 din legea
insolvenței, la verificarea creanțelor în vederea stabilirii legitimității, a valorii exacte și a
priorității fiecărei creanțe. În cazul în care calculul făcut de către administratorul judiciar este
contestat, competența de soluționare aparține judecătorului -sindic, după cum reiese din
dispozițiile art. . 69 alin. (1) – art. 73 din Legea 85/2006 abrogate prin art. 99 –114 din Legea
85/2014.
În consecință, contestațiile referitoare la creanțele ce se opun debitorului aflat în stare
de in solvență, se înaintează administratorului judiciar urmând a fi soluționată de către
judecătorul -sindic.
În această speță sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 în prezent fiind
modificate prin art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței care dispun
suspendarea judecății până la închiderea procedurii insolvenței. Dacă procesul este soluționat
pe fond cu ignorarea acestor dispoziții, hotărârea astf el pronunțată va fi lovită de nulitate după
cum reiese din prevederile art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 C. proc. civ.
În aceste condiții, Curtea de Apel a admis apelul formulat de apelanta SC Oltchim SA,
având ca urmare anularea sentinței și reținere a cauzei spre rejudecare.
Conchidem că soluția pronunțată de instanță este corectă deoarece au fost respectate
prevederile art. 480 alin. (6) C. proc. civ. care dispune că instanța de control poate reține cauza
spre rejudecare dacă a existat o altă cauză de nulitate decât cele prevăzute de alin. (5) al aceluia și
articol.
În ceea ce prive ște rejudecarea cauzei de către instanța de apel, aceasta va avea loc prin
soluționarea cauzei de acela și complet de judecată care a soluționat cererea de apel acest lucru
reieșind din dispozițiile art. 480 C. proc. civ. care dispune că instanța de control va reține cauza
spre judecare.

41
3.4. ADMITEREA APELULUI, DESFIINȚAREA SENTINȚEI ȘI
TRIMITEREA SPRE REJUDECARE LA PRIMA INSTANȚĂ

Reprezentând o excepție de la regula potrivit căreia instanța de apel trebuie să rețină
cauza spre rejudecare, trimiterea cauzei la instanța care a soluționat litigiul în fond sau la o
instanță egală în grad din aceea și jurisdicție se poate face în condițiile impuse de dispozițiile
art. 480 a lin. (3) și (4) C. poc. civ..
În acest caz, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a judecat fondul procesului
poate avea loc dacă reclamanta sau pârâta au cerut în mod expres acest lucru prin cererea de
apel sau prin întâmpinare după cum reies e în mod expres din prevederile art. 480 alin. (3) C.
proc. civ..
Astfel, exemplificăm prin soluția67 de admitere a apelului și trimiterea cauzei spre
rejudecare la cererea pârâtei pronunțată de Curtea de Apel Suceava .
Prin cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta SC. R. SRL. pe rolul
Judecătoriei Boto șani, a chemat în judecată pe pârâții P.F.T. și PR prin care a solicitat anularea
contractului de împrumut autentificat de către B.N.P. ER, împrumutul fiind garantat cu ipotecă.
Reclamanta a ar ătat că asupra imobilului ipotecat s -a pronunțat o încheiere prin care s –
a încuviințat sechestrul asigurător până la concurența sumei respectivului imobil, acesta
neputând fi ipotecat în contractul de împrumut. Totodată a susținut că actul a fost încheiat doar
în frauda interesului său.
În apărarea sa, pârâta PR a afirmat că a consimțit la încheierea înscrisului datorită relației
de prietenie pe care o avea cu pârâtul, concretizată ulterior în căsătoria dintre cei doi pârâți,
pârâta neavând niciodată suma de 40.000 euro.
Prin întâmpinare, pârâta PR a contestat indicarea necorespunzătoare a temeiului juridic
al cererii precum și calitatea procesuală activă ca nefiind justificată de către reclamantă lipsind
interesul acesteia. A susținut că împrumutul este valabil datorită faptului că toate clauzele
cuprinse în contract sunt reale și constatate de notarul public făcând deplină dovada până la
înscrierea în fals.
Afirmațiile în legătură cu relația de prietenie dintre cei doi pârâți făcute de reclamantă
sunt părtinitoare deoarece P.F.T și PR s -au căsătorit ulterior încheierii contractului de
împrumut. Cei doi soți au divorțat la data de 10 aprilie 2012, acest fapt făcând relația dintre cei
doi să fie lipsită de importanță juridică și inoportună sub aspectul va lidității contractului.
Pârâtul P.F.T. a negat în fața instanței susținerile reclamantei expuse în cuprinsul cererii
de chemare în judecată, neformulând întâmpinare.
Analizând, instanța a concluzionat că reclamanta are un drept de creanță împotriva
pârâtului P.F.T., iar bunul ipotecat face parte din patrimoniul pârâtului fiind îndestulător pentru
acoperirea creanței. A constatat că încheierea contractului de împrumut a avut loc în data de 07
iunie 2010 având ca obiect suma de 40.000 euro pe durata de 3 ani de zile, împrumutul fiind
garantat cu imobilul situat în Boto șani, proprietatea lui P.F.T..
Acțiunea în răspundere contractuală introdusă de reclamanta SC R. SRL a fost admisă
în parte de Judecătoria Boto șani în sensul că a obligat pârâtul P.F.T. l a plata sumei de 29.535
lei reprezentând chiria și penalitățile de întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere precum
și suma de 3.846 lei cu titlu de contravaloare a utilităților și dobânda aferentă.
Judecătoria Boto șani a încuviințat sechestrul asi gurător asupra mai multor bunuri
proprietatea pârâtului P.F.T. printre care și imobilul situat în Boto șani, până la contravaloarea
sumei de 97.081 lei.
Temeiul de drept în baza căruia s -a pronunțat instanța de fond îl reprezintă art. 1179 C.
civ. privito r la condițiile esențiale pe care trebuie să le îndeplinească o convenție, printre aceste

67 Decizia nr. 107 din 01 aprilie 2015 pronun țată de Curtea de Apel Suceava publicată în Buletinul Cur ților
de Apel nr. 10/2015 p. 38 -42.

42
numărându -se și existența unei cauze licite. Totodată, din dispozițiile art. 1239 C. civ. reiese
valabilitatea cauzei chiar dacă aceasta nu a fost menționată expres p recum și prezumția cauzei
până la proba contrarie. De aici se instituie prezumțiile de valabilitate și de existență a cauzei
din care rezultă că nu trebuie dovedită, dar fiind prezumții relative sarcina probei revine celui
care invocă nevalabilitatea sau lipsa cauzei.
În această speță, sarcina probei revine reclamantei care nu a reu șit să probeze cele
invocate. Prin urmare actul nu a fost încheiat cu scopul de a frauda interesele reclamantei, prin
înscrisurile depuse de aceasta nefăcând dovada faptului că nu a avut loc încheierea contractului
de împrumut.
Mai mult, s -a reținut că afirmațiile reclamantei ar face obiectul acțiunii pauliene, însă
instanța s -a pronunțat numai în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată și
anume posibilitat ea de anulare a contractului de împrumut concretizat în lipsa cauzei acestei
convenții.
Reclamanta SC R. SRL a fost nemulțumită de hotărârea pronunțată de instanța de fond
și a introdus cerere de apel împotriva acestei hotărâri invocând prevederile art. 480 alin. (3) C.
proc. civ. care prevede că instanța de apel poate anula hotărârea primei instanțe și trimite cauza
spre rejudecare instanței de fond dacă părțile solicită în mod expres aceasta prin cererea de
chemare de apel sau prin întâmpinare.
În mot ivarea apelului, apelanta a susținut faptul că instanța de fond a reținut în mod
eronat că este învestită doar cu soluționarea acțiunii în anulare a contractului de împrumut
pentru lipsa cauzei deoarece reclamanta a invocat dispozițiile art. 1239 C. civ. î n concluziile
scrise.
La apelul formulat, a depus întâmpinare pârâta -intimată P.R. prin care a solicitat
respingerea apelului ca nefondat și păstrarea sentinței atacate conform art. 480 C. proc. civ.
motivând prin nesemnarea și nedatarea apelului.
De asemenea, a arătat că acțiunea pauliană nu este admisibilă dacă actul atacat implică
contractarea unor obligații reprezentând o excepție de la regula conform căreia actele încheiate
de debitor pot fi atacate cu acțiunea pauliană. A șadar, chiar dacă este in solvabil, debitorul nu
poate fi îngrădit de dreptul de gestionare al patrimoniului.
Tribunalul a procedat la analizarea fondului cauzei examinând existența motivelor de
nulitatea absolută a convenției. Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii a fost men ționat expres
că motivele invocate sunt specifice acțiunii pauliene, însă respectând principiul disponibilității
instanța s -a pronunțat doar în limitele cererii de chemare în judecată.
S-a constatat în mod gre șit de către prima instanță existența unei co ntradicții între
motivele de drept și cele de fapt. Instanța trebuia să pună în discuția părților nelămuririle legate
de corelația temeiului de fapt cu temeiul de drept.
Tribunalul având în vedere dispozițiile art. 480 alin. (3) C. poc. civ. a constatat că prima
instanță nu a judecat fondul cauzei și a anulat hotărârea primei instanțe trimițând cauza spre
rejudecare.
Considerăm soluția pronunțată de tribunal a fi corectă deoarece s -a pronunțat cu
respectarea dispozițiilor legale și în mod corect a reținut că instanța de fond a pronunțat o
hotărâre fără a intra în judecata fondului trebuind să pună în discuția părților nelămurirea legată
de concordanța temeiului juridic cu situația de fapt existente în această cauză.
Totodată, datorită faptului că apelant a a cerut expres în cuprinsul cererii de apel că
dorește trimiterea pricinii spre rejudecare la prima instanță, instanța de control a admis în mod
corect apelul, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
Pentru soluți onarea procesului într -un termen optim și previzibil și pentru a împiedica
tergiversarea procesului, această soluție nu poate fi dispusă decât o singură dată în cursul
procesului.

43
Ca atare, în ipoteza în care prin cererea formulată prin apelul declarat sa u prin
întâmpinare se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că judecata a avut loc în lipsa
părții nelegal citate, după rejudecare, dacă se constată că instanța de fond nu a cercetat fondul
cauzei, procesul nu va mai putea fi trimis din nou spr e rejudecare primei instanțe, ci hotărârea
instanței de fond se va anula, reținându -se cauza spre rejudecare de instanța de apel68.
Art. 480 alin. (4) C. proc. civ. dispune situația în care instanța de judecată a soluționat
cauza chiar dacă nu era competen tă, iar competența a fost invocată în condițiile impuse de lege,
instanța de apel va admite apelul anulând hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare
instanței care a judecat fondul cu încălcarea competenței sau la o altă instanță de acela și grad,
dar din aceea și jurisdicție.
În situația admiterii excepției de necompetență, din interpretarea prevederilor art. 480
alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 158 C. proc. civ. rezultă faptul că are loc
declinarea de competență în favo area instanței competente.
Astfel ilustrăm cu situația în care Curtea de Apel a admis în mod gre șit apelul, a anulat
hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
În practică69, în urma învestirii Tribunalului Prahova cu cererea d e chemare în judecată
introdusă de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, instanța a admis în
parte cererea reconvențională formulată de pârâtă, obligând reclamanta la plata sumei de
2.403.761 lei cu titlu de prejudiciu și suma de 30.76 4.92 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În soluționarea cauzei, instanța a reținut că reclamanta nu a susținut inadmisibilitatea
cererii reconvenționale ca fiind o veritabilă excepție procesuală, acest fapt determinând instanța
să nu o soluționeze î n mod prioritar. Instanța a apreciat aceasta ca fiind o simplă apărare de
fond. Au fost analizate dispozițiile art. 119 C. proc . civ. coroborate cu dispozițiile art. 720 C.
proc. civ. din care rezultă că pârâtul poate formula cerere reconvențională dacă a re pretenții în
legătură cu cererea de chemare în judecată.
La baza raporturilor juridice dintre părți au stat contractul de închiriere precum și cel de
prestări servicii care au avut acela și scop, fapt ce a determinat ca cele două să nu fie privite ca
fiind independente unul de celălalt. Astfel, pârâta avea dreptul de a formula cerere
reconvențională pentru solicitarea daunelor, chiar dacă nu au la bază exclusiv contractul de
închiriere a cărei îndeplinire s -a cerut pe baza acțiunii principale.
Prin co ntractul de locațiune încheiat la data de 4 decembrie 2006, reclamanta s -a obligat
să asigure pârâtei folosința terenului în suprafață de 24.500 mp situat în Pite ști. Pârâta urma să
desfă șoare pe acel teren activități de ecologizare a batalurilor aparținân d reclamantei SC A. SA.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani de la data de 1 decembrie 2006. În acest sens
a fost încheiat contractul de prestări servicii care a durat de la data semnării lui și până la data
de 1 octombrie 2009 când a avut loc finalizarea lucrărilor.
Terenul era deținut de reclamantă, în mod legal, în temeiul contractului de cesiune
încheiat cu Consiliul Local Pite ști, proprietarul terenului. De asemenea contractul a fost încheiat
la data de 23 noiembrie 2006 pe o perioadă de 5 ani.
În vederea efectuării lucrărilor pârâta a obținut autorizația de construire nr. 483/11
octombrie 2007 eliberată de Primăria Municipiului Ploie ști. Reclamanta a fost de acord cu
prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor stabilite prin contr actul de prestări servicii,
chiar dacă acesta se încheia la data de 1 octombrie 2009.
Ulterior, pârâtei i -a fost solicitat de către reclamantă întreruperea temporară a lucrărilor
de ecologizare a batalurilor motivată cu expirarea contractului de prestări servicii urmând ca
rezultatele acestei activități să fie evaluate din punct de vedere economic și tehnic.

68 G. C. Fren țiu și D. L. Băldean, op. cit ., p. 729.
69 Decizia civilă nr. 2364 din 18 noiembrie 2015, pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justi ție publicată
pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=130759 .

44
Mai mult, reclamanta a organizat o licitație pentru a continua ecologizarea batalurilor,
licitația fi ind câ știgată de societatea pârâtă. În urma acestei licitații trebuia încheiat un nou
contract de prestări servicii stabilind de comun acord cerințele pentru perfectarea acestuia.
Tribunalul a reținut că pe tot parcursul licitației, au fost comunicate pâr âtei notificări în
vederea rezilierii contractului de locațiune. În acest sens, i s -a pus în vedere pârâtei încetarea
contractului de prestări servicii, iar acest fapt determină încălcarea art. 10 din contractul de
locațiune și anume folosirea terenului po trivit destinației sale și în scopul în care a fost închiriat,
respectiv acela de a ecologiza batalurile.
În contractul de locațiune nu a fost inserat un pact comisoriu care să permită părților
rezilierea unilaterală a contractului fără încuviințarea instanței de judecată. În aceste condiții,
prin simpla notificare către debitor nu se putea cere rezilierea contractului de locațiune motiv
pentru care instanța nu va putea confirma o astfel de operațiune.
La momentul soluționării litigiului, cele două co ntracte au încetat prin ajungerea la
termen, în acest sens nu se poate constata de către instanța de judecată faptul că la data de 30
iunie 2010 a avut loc rezilierea contractului de închiriere deoarece notificarea făcută în acest
sens a fost făcută cu înc ălcarea dispozițiilor legale și în afara limitelor contractului. Mai mult,
evacuarea pârâtei nu a putut fi dispusă deoarece reclamanta nu mai avea dreptul asupra terenului
în litigiu, proprietarul de drept opunându -se acțiunii în evacuare.
Prejudiciul suf erit de pârâtă a fost cuantificat de expertul contabil la valoarea de
3.470.784 lei cu titlu de pierdere patrimonială cuprinzând și cheltuielile de intervenții,
cheltuielile de exploatare și cheltuielile de inventar și 2.403.761 lei reprezentând beneficiu
nerealizat.
Pârâta a investit în edificarea unei instalații de ecologizare bataluri pe terenul închiriat,
recoltarea acestora nefiind posibilă, după cum a stabilit expertul reprezentând o investiție
definitivă. După cum reiese din cuprinsul autorizației d e construire, proprietarul instalației are
obligația de a suporta cheltuielile de întreținere, iar beneficiarul lucrării este obligat să suporte
doar prețul la care s -a obligat prin convenție.
Pe de altă parte, construcția nu profită reclamantei, ci propr ietarului terenului, dar dacă
a fost respinsă cererea de evacuare a pârâtei este evident că aceasta nu suferă niciun prejudiciu
în urma investiției deoarece o va exploata în continuare cu respectarea condițiilor negociate cu
proprietarul terenului, respect iv Primăria Municipiului Ploie ști.
Beneficiul nerealizat constă în câ știgul patrimonial obținut de pârâtă în situația în care
lucrările nu ar fi fost sistate șa data de 1 decembrie 2009. Tribunalul a conchis că suma calculată
cu titlu de daune se cuvine p e bună dreptate pârâtei deoarece locațiunea s -a încheiat pe o durată
de 5 ani, care nu s -a împlinit la acel moment. Prin acordul dat de reclamantă pentru continuarea
lucrărilor până la finalizarea acestora reclamantul a creat pârâtului o falsă perspectivă punându –
i la dispoziție cantități mai mari decât cele indicate în cuprinsul contractului de prestări -servicii.
Toate aceste argumente, au determinat instanța de fond să respingă cererea de chemare
în judecată și să oblige reclamanta la plata sumei de 2.40 3.761 lei cu titlu de prejudiciu și suma
de 30.764.92 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cele două părți a fost nemulțumite de hotărârea primei instanțe, astfel că au contestat -o
pe motive de nelegalitate și netemeinicie pe calea apelului principal motivat pe larg în cuprinsul
deciziei instanței de control.
Pe cale de consecință, a fost admisă excepția de necompetență a instanțelor
judecătore ști solicitată de apelanta -pârâtă SC A. SA Ploie ști. În acela și timp, a fost respinsă ca
inadmisibilă cerer ea de acordare a despăgubirilor formulată de intimata -reclamante SC B. SRL.
Apelanta -reclamantă SC A. SA Ploie ști a fost obligată să plătească și suma de 68.583 lei
reprezentând despăgubiri materiale.
Restul dispozițiilor hotărârii au fost menținute în în cheierea atacată în sensul că cererea
apelantei -pârâte SC A. SA Ploie ști prin care se solicita repunerea în situația anterioară a fost

45
respinsă ca neîntemeiată. Mai mult, pârâta a fost obligată și la plata sumei de 1496,33 lei cu
titlu de cheltuieli de jud ecată.
Astfel, hotărârea instanței a fost motivată prin constatarea de către instanța de control a
renunțării la judecata apelului din partea apelantei SC A. SA Ploie ști, referitor la soluția de
respingere a capătului de cerere cu privire la constatarea r ezilierii contractului de locațiune și
evacuarea pârâtei SC B. SRL motivând că terenul a fost predat către Municipiul Ploie ști.
Apelul introdus de apelanta SC A. SA Ploie ști a fost judecat doar cu privire la soluția
instanței de fond referitoare la cere rea reconvențională.
Referitor la excepția necompetenței generale a instanței de a soluționa cererea
reconvențională, Curtea a aprobat criticile formulate de apelanta -reclamantă și a reținut că
instanța de fond nu a soluționat corect această excepție. Ac est fapt rezultă din producerea
daunelor în momentul în care s -a solicitat evacuarea pârâtei.
Instanța de fond s -a pronunțat în mod gre șit asupra excepției de necompetență deoarece
aceasta viza solicitarea reclamantei referitoare la cererea de evacuare. Ț inând cont de faptul că
pretențiile pârâtei se întemeiază pe baza contractului de prestări -servicii și nu pe baza
contractului de locațiune, cererea de despăgubiri trebuia soluționată de Curtea de Arbitraj de pe
lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova astfel cum reiese din art. 343 C. proc. civ. din
care reiese excluderea instanțelor judecătore ști în cazul în care a fost încheiată o convenție
arbitrală. În aceste condiții cererea reconvențională a pârâtei SC B. SRL a fost respinsă ca
inadmisibilă.
Curtea a constatat că soluția instanței cu privire la inadmisibilitatea cererii
reconvenționale este corectă deoarece, a șa cum a arătat și instanța de fond, aceasta nu a fost
cerută prin invocarea unei excepții ci a fost formulată ca o apărare a reclamante i susținând că
este inadmisibilă întrucât nu rezultă din raportul dedus judecății. În aceste condiții se impune o
judecată în fond a procesului. Deoarece noțiunea de inadmisibilitate vizează o anumită
modalitate de respingere a cererii și nu o excepție.
În ceea ce prive ște netimbrarea cererii, Curtea a reținut că i s -a adus la cuno ștință pârâtei –
reclamante achitarea taxei de timbru raportată la cuantumul sumei stabilite prin raportul de
expertiză, dar în acela și timp a fost acordat un nou termen de judecat ă pentru ca expertul să
răspundă obiecțiunilor ce s -au impus în acest sens.
Conform art. 33 alin. (2) din OUG 80/201370 privind taxele judiciare de timbru ,
judecătorul trebuie să aducă în vedere petentului obligația de a achita suma datorată. Instanța a
ignorat aceste dispoziții legale acest lucru neputând fi impus pârâtei reclamante, această
excepție fiind neîntemeiată. Mai mult, pârâta reclamantă a arătat că intenționează să achite taxa
de timbru.
Pentru aceste motive, cererea apelantei -reclamante împotr iva omisiunii instanței de a
anula cererea reconvențională este nefondată.
Prin urmare, Curtea a admis apelul pârâtei numai cu privire la despăgubirile materiale
în cuantum de 68.583 lei. A respins ca neîntemeiată cererea apelantei -reclamante de repunere
în situația anterioară. Apelanta – reclamantă SC A. SA Ploie ști a fost obligată la plata
cheltuielilor de judecată în cuantum de 1496,33 lei.
Apelanta – reclamantă SC A. SA Ploie ști a introdus cerere de recurs la Înalta Curte de
Casație și Justiție, motivată prin susținerea că instanța de apel s -a pronunțat cu privire la
excepția de necompetență încălcând normele de procedură referitoare la competența generală a
instanțelor judecătore ști.
Înalta Curte a considerat necesar ca instanța de prim control să stabilească pe care dintre
cele două contracte reclamanta î și întemeia dreptul la despăgubiri întrucât între părți au fost

70 Ordonan ța de Urgen ță a Guvernulu i nr. 80/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 392 din
29 iunie 2013 .

46
încheiate două contracte în acela și scop și anume contractul de închiriere încheiat la data de 4
decembrie 2006, respectiv contrac tul de prestări -servicii încheiat la 25 mai 2006.
Din analiza conținutului contractului de împrumut rezultă că art. 8 stabile ște
soluționarea diferendelor ivite pe baza acestei convenții va avea loc în fața instanțelor de drept
comun. Pe de altă parte, co ntractul de prestări -servicii în art. 10.3 conține clauza compromisorie
prin care s -a stabilit soluționarea litigiilor în caz de neînțelegere vor fi de competența Comisiei
de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova.
În concluzie, instan ța de apel s -a pronunțat în mod gre șit asupra excepției de
necompetență întrucât nu a arătat care pe baza cărui contract a soluționat această excepție. În
plus, instanța de prim control judiciar a arătat care sunt considerentele pentru care instanțele
sunt competente general să soluționeze litigiul și să acorde despăgubiri pe baza contractului de
prestări -servicii.
În mod gre șit au fost combinate elementele celor două contracte în sensul stabilirii
prejudiciului din contractul de închiriere pe baza celor menționate în contractul de prestări –
servicii. Înalta Curte a arătat astfel, că atât prima instanță cât și instanța de apel n u au determinat
limitele învestirii și nu au stabilit situația de fapt pentru aplicarea corespunzătoare a legii,
neglijând astfel rolul activ al judecătorului prevăzut în art. 22 C. proc. civ.
În aceste condiții, Înalta Curte a admis recursul a casat hot ărârea și a trimis cauza spre
rejudecare la instanța de apel.
Considerăm corectă soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece
hotărârea pronunțată de instanța de apel nu a fost motivată în mod corespunzător. Instanța de
apel trebuia să analizeze cele două contracte în mod distinct chiar dacă acestea au fost încheiate
cu acela și scop. Totodată, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 480 alin. (4) C. proc. civ.
care dispune anularea hotărârii pronunțate în fond dacă instanța de apel constată că aceasta a
fost pronunțată cu încălcarea normelor privind competența.
Potrivit art. 130 alin. (1) C. proc. civ. încălcarea normelor referitoare la competența
generală poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv în calea ordina ră de atac.
Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocate de părți ori de
către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei
instanțe71.
În ceea ce prive ște trimiterea cauzei spre rejudecare aceasta poate avea loc și la o altă
instanță egală în grad, dar din aceea și circumscripție. Anumiți factori, cum ar fi: mijloacele de
transport pe care părțile le au la dispoziție pentru a putea ajunge la termenele de j udecată,
domiciliul părților, pot determina alegerea unei anumite instanțe. Alegerea acesteia este lăsată
la latitudinea instanței.
Dacă apelul s -a judecat de instanța în favoarea căreia s -a strămutat cauza, soluția anulării
hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare se va pronunța în favoarea instanței din
circumscripția instanței învestite prin hotărârea de strămutare, și nu celei din raza teritorială a
instanței de la care s -a dispus strămutarea72. Rațiunea acestei situații este dată de eventualitate a
unor căi de atac ulterioare, cauza nemaiputând ajunge din nou pe rolul instanței care a dispus
strămutarea.

71 C. Ro șu, op. cit., p. 30.
72 G. C. Fren țiu și D. L. Băldean, op. cit ., p. 730.

47
3.5 REJUDECAREA CAUZEI DE CĂTRE PRIMA INSTANȚĂ

După soluționarea cererii de apel și anularea în tot sau în parte a hotărârii pronunțate de
prima instanța, dacă se solicită expres în cererea de apel sau în întâmpinare va avea loc
trimiterea dosarului la instanța care a soluționat cauza în fond sau la o altă instanță egală în
grad.
Urmează ca pricina să fie rejudecată cu respectarea limitelor impuse de soluția instanței
de control. Astfel, dacă instanța de control a admis în parte cererea de apel, va trimite hotărârea
spre rejudecare doar cu privire la aspectele pe care le consideră netemeinice sau nelegale.
Cu titlu de exemplu, arătăm situaț ia în care instanța de fond s -a pronunțat doar asupra
excepțiilor invocate, neintrând în judecata fondului.
Deși a ascultat părțile doar cu privire la excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare și
a precizat că se va pronunța doar cu privire la aceste excepții, instanța, ignorând procedura de
soluționare a acestora și suprimând, totodată întreaga etapă a dezbaterii în fond a procesului, a
pronunțat o hotărâre prin care a soluționat și fondul litig iului, în condițiile în care acesta nu a
fost dezbătut, iar părțile nu au avut posibilitatea de a -și exprima poziția cu privire la aspectele
de fapt și de drept ale litigiului dedus judecății73.
Tribunalul Vrancea74 a respins ca neîntemeiate excepțiile lip sei calității procesuale
active, a inadmisibilității acțiunii în ceea ce prive ște primul capăt de cerere precum și a
prescripției dreptului material la acțiune cuprinse în cel de -al doilea capăt de cerere care au fost
invocate de pârâta SC B.R. SRL. Totoda tă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de
reclamanta SC V.T -M SA Foc șani împotriva pârâtei SC B.R. SRL.
Invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, reclamanta a declarat apel împotriva
hotărârii pronunțate de instanța de fond. În motivare au fost invocate încălcarea dreptului la
apărare prin nerespectarea dispozițiilor art. 244 și 248 C. proc. civ., care dispun obligația
instanței de a cerceta procesul precum și a dispozițiilor art. 13, art. 211 și art. 258 C. proc. civ.
care instituie obliga tivitatea instanței de a pronunța cu privire la probele invocate prin acțiune.
Tribunalul a procedat la soluționarea cauzei pe fond chiar dacă nu a dezbătut fondul și nu a
acordat cuvântul părților cu privire la probele solicitate în apărare de reclamantă, instanța
punând în discuția părților doar excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Totodată, reclamanta prin cererea de apel a susținut încălcarea dispozițiilor art. 425 alin.
(1) lit. b) C. proc. civ., și a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc . civ. solicitând anularea hotărârii
atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceea și instanță deoarece Tribunalul a soluționat
cauza fără a cerceta fondul pricinii.
Deliberând, instanța de control a arătat că judecata în primă instanță se desfă șoară în
două etape și anume etapa cercetării procesului și cea a dezbaterilor în fond. În etapa cercetării
procesului, după cum reiese din dispozițiile art. 237 -388 C. proc. civ., se îndeplinesc actele de
procedură fie la cererea părților fie din oficiu. Ace astă etapă are rolul de a pregăti dezbaterea în
fond a cauzei.
Această etapă începe cu fixarea primului termen de judecată și se încheie când
judecătorul se declară lămurit, prin încheiere declarând încheiată cercetarea judecătorească. În
acela și timp, ju decătorul fixează termen pentru dezbaterea fondului.
În timpul cercetării judecătore ști părțile trebuie să fie ascultate în scopul terminării
cercetării procesului deoarece acest moment este important pentru ele, ulterior acestuia
nemaiputând face anumite acte de procedură.

73 I. A. Boldea, Anularea hotărârii instan ței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceea și
instan ță, întrucât acestea a solu ționat procesul fără a intra în judecata fondului , în Buletinul Cur ților de Apel nr.
5/2016, p. 31.
74 Decizia civilă nr. 46 din 07 martie 2016 pronun țată de Curtea de Apel Gala ți publicată în Buletinul
Curților de Apel nr. 5/2016, p. 31 -33.

48
Dezbaterile procesului poartă asupra temeiurilor de drept și a împrejurărilor de fapt
invocate de părțile litigiului sau, dacă este cazul, ridicate de instanța din oficiu dup cum reiese
di prevederile art. 389 -394 C. proc. civ.. Dezbaterile au loc oral, în fața instanței de judecată,
părțile putând depune note scrise.
În urma administrării probelor, pre ședintele completului întreabă părțile dacă mai au
cereri sau susțineri de formulat urmând a deschide dezbaterile asupra fondului. Astfel, se acordă
cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate. Aceste fapte se
consemnează în închei erea de ședință întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 425 și art. 233
C. proc. civ.
Președintele completului dispune încheierea dezbaterilor în conformitate cu art. 394 C.
proc. civ., când constată că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și tem eiurile de drept.
Ulterior dezbaterilor, are loc etapa deliberării și pronunțarea hotărârii existând obligația
instanței de a se pronunța cu privire la toate cererile supuse judecății. În această etapă are loc
soluționarea cauzei de către completul de jud ecată prin aplicarea corespunzătoare a legii.
Verificând actele și lucrările făcute în această speță, judecătorul a declarat încheiată
cercetare procesului și a deschis etapa dezbaterilor acordând cuvântul pârâtei. Aceasta a
solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată susținându -și excepțiile
invocate prin întâmpinare.
Reclamanta a cerut respingerea excepțiilor arătate de pârâtă solicitând administrarea
probei cu expertiza contabilă.
Instanța a amânat pronunțare specificând expre s că se va pronunța doar asupra
excepțiilor lipsei calității procesuale active, inadmisibilitatea cererii în raport cu primul capăt
al cererii și prescripția dreptului la acțiune din al doilea capăt de cerere arătate de pârâtă prin
întâmpinare.
Ulterior, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise privitoare la excepțiile invocate de
pârâtă.
Tribunalul prin sentința civilă nr. 51, a respins excepțiile invocate prin întâmpinare și,
în acela și timp, a soluționat și fondul litigiului respingând acțiunea re clamantei ca neîntemeiată.
În raport cu cele arătate, Curtea a constatat că hotărârea pronunțată de Tribunal este lovită de
nulitate absolută deoarece a fost pronunțată cu încălcarea normelor privitoare la procedura de
judecată a procesului în fața instanț ei de fond. în plus, au fost încălcate și dreptul părților la un
proces echitabil și dreptul la apărare.
Toate acestea se datorează faptului că, în contradictoriu cu mențiunea expresă că se va
pronunța numai asupra excepțiilor invocate de pârâtă, instanț a a soluționat și fondul cauzei prin
hotărârea pronunțată. Fondul litigiului nu a fost dezbătut, iar părțile nu au avut posibilitatea de
a-și expune punctele de vedere cu privire la împrejurările de fapt și de drept ale procesului.
În această cauză, insta nța a ignorat prevederile art. 389 -394 C. proc. civ. referitoare la
etapa dezbaterilor, sărind peste această etapă și pronunțând o hotărâre prin care a fost soluționat
și fondul, suprimând întreaga etapă a dezbaterilor în fond.
Mai mult, instanța de fond a ignorat și solicitarea reclamantei de a administra probe
soluționând cauza fără a se pronunța asupra expertizei solicitate.
Concluzionând, Curtea de Apel Galați a admis apelul formulat de apelanta -reclamantă
doar cu privire la soluția pronunțată asupra fondului cauzei cu consecința anulării hotărârii
atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat -o cu rejudecarea cauzei
doar în ceea ce prive ște fondul cauzei.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel este corectă deoarece soluția pronunțată de
Tribunal se circumscrie prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. fiind astfel justificată
anularea în parte a sentinței pronunțate de prima instanța.

49
În acest sens cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Vrancea care va rejudeca
în limitele impuse de instanța de apel, în sensul că se va pronunța doar asupra fondului pricinii,
deoarece s -a pronunțat asupra excepțiilor în mod lega și temeinic.
Instanța de fond va ține cont de normele de procedură privind judecata în primă instanță
și va proceda la judecata fondului, dispozițiile referitoare la citarea părților și administrarea
probelor rămânând aplic abile și în această situație.

50

CONCLUZII

Datorită scopului și noțiunii reglementării sale, calea de atac a apelului este necesară
pentru îndreptarea eventualelor gre șeli rezultate din aprecierea fondului cauzei sau din
nerespectarea sau omisiunea unor norme de ordin procedural.
Astfel, importanța apelului este dată de scopul pentru care a fost reglementat în Codul
de procedură civilă ce constă în controlul judiciar asupra temeiniciei și legalității hotărârilor
pronunțate de instanță sau a unor alte organe din afara sistemului judiciar.
Fiind o cale ordinară de atac, oricare dintre părți are dreptul să o exercite, de regulă,
pentru orice motive de drept și de fapt, î n condițiile impuse de lege. Apelul este singura cale de
atac care poate fi exercitată pentru orice motive, întrucât pentru celorlalte căi de atac legea
prevede în mod expres motivele de introduce exercitare a acestora.
De asemenea, prin caracterul său dev olutiv, de reformare, suspensiv de executare, apelul
este menit să asigure îndreptarea unei hotărâri nelegale precum și uniformizarea practicii
instanțelor în aplicarea și interpretarea regulilor de drept.
Mai mult, apelul asigură realizarea dublului grad de jurisdicție având drept consecință
menținerea, anularea sau modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță. A șadar, apelul
reprezintă o continuare a procesului civil și nu o cauză distinctă de procesul declan șat prin
introducerea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce prive ște extinderea apelului în actualul Cod de procedură civilă, considerăm
că această extindere este adusă în avantajul părții nemulțumite de hotărârea primei instanțe.
Reglementarea apelului a suferit o serie de modificări, da r majoritatea dispozițiilor din vechea
reglementare referitoare la această cale de atac au fost păstrate și în actualul Cod de procedură
civilă.
O modificare adusă de actualul Cod de procedură civilă în materia căilor de atac este
poziționarea apelului dre pt ultima cale de atac ierarhică în anumite materii cum ar fi hotărârile
pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 alin. (1), lit. a) -j) C. proc. civ., în cele privind navigația
civilă și activitatea în porturi. Rațiunea acestei modificări este dată de a sigurarea principiului
celerității, pentru a se asigura o soluționare cât mai rapidă a proceselor în funcție de gravitatea
și de complexitatea litigiului.
În acest sens, o serie de modificări au fost aduse acestei materii dintre care amintim
dispozițiile referitoare de termenul de introducere a cererii de apel. Regula instituită de art. 284
din vechiul Cod de procedură civilă prevedea un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii,
dacă prin lege nu se dispune altfel. În art. 468 din Codul de procedură c ivilă regula este dată de
termenul de apel de 30 de zile. Această modificare este menită să acorde părții interesate o
perioadă de timp mai mare pentru a depune cerere de apel.
Astfel, se asigură o mai bună aplicare a legii deoarece perioada de timp pentr u
descoperirea eventualelor gre șeli referitoare la legalitatea și temeinicia unei hotărâri, este mai
mare.
Soluțiile pronunțate de instanța de apel sunt menite să asigure aplicarea corespunzătoare
a normelor de drept. Prin cererea de apel se poate cere an ularea sau reformare hotărârilor
judecătore ști pronunțate de prima instanță dacă partea care justifică un interes, constată că
instanța de fond a pronunțat hotărârea prin încălcarea dispozițiilor legale.
Instanța de apel este învestită să soluționeze cere rea de apel și să constate dacă prima
instanță a procedat în mod corect la soluționarea cererii de chemare în judecată. Instanța de
control este menită să verifice stabilirea situației de fapt de către prima instanță precum și dacă
aceasta a aplicat legea în mod corespunzător.

51
Desigur, chiar dacă o parte a căzut în pretenții și nu este mulțumită de hotărârea
pronunțată de instanța de fond, instanța de control nu va putea să anuleze hotărârea decât dacă
constată că aceasta a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale. Astfel, instanța de
apel poate menține hotărârea atacată.
În concluzie, hotărârile pronunțate de instanța de apel reprezintă remedii de îndreptare
a erorilor care apar într -o hotărâre. Sistemul de drept procesual permite, pe lângă asi gurarea
unui control judiciar, și posibilitatea instanței de a reveni asupra unei hotărârii proprii, în
condițiile impuse de lege.
Calea de atac a apelului are importanța de a asigura garantarea dreptului la apărarea
drepturilor și intereselor sale precum și garantarea părților că drepturile acestora nu sunt
încălcate prin pronunțarea unei hotărâri de fond nelegale sau netemeinice. Acestora le sunt
asigurate condițiile necesare pentru a se adresa organelor de control în eventualitatea constatării
unor nere gularități.
Mai mult, calea de atac a apelului constrânge judecătorii să depună toată diligența
necesară în administrarea probatoriului, în judecarea cauzei precum și în motivarea
corespunzătoare a soluției pe care a reținut -o. Astfel, se asigură o mai bu nă funcționare a
sistemului de drept și o mai justă soluționarea a litigiilor ivite între reclamant și pârât.

52
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1 Boroi Gabriel, Stancu Mirela, Drept procesual civil, Ediția a 4 -a, revizuită și
adăugită , Editura Hamangiu, Bucure ști, 2017
2 Roșu Claudia, Drept procesual civil. Partea specială , Editura C. H. Beck,
Bucure ști, 2015
3 Răducan Gabriela, Dinu Mădălina , Fișe de procedură civilă pentru admiter ea în
magistratură și avocatură, Ediția a 3 -a, revizuită și adăugită , Editura
Hamangiu, Bucure ști, 2015
4 Leș Ioan, Noul Cod de procedură civilă, , comentariu pe articole, ediția a -2-a,
revizuită și adăugită , Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2015
5 Spinei Sebastian , Reglementarea căilor de atac în dreptul procesual civil , drept
roman si drept comparat , Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2013
6 Speriusi Vlad -Alin, Apelul în procesul civil , Editura Universul Juridic,
Bucure ști, 2015
7 Frențiu Gabriela Cristina , Băldean Denisa -Livia, Noul Cod de procedură civilă,
comentat și adnotat , Editura Hamangiu, Bucure ști, 2013
8 Ciobanu Viorel Mihai, Nicolae Marian, „Noul Cod de procedură civilă,
comentat și adnotat”, Editura Universul Juridic, Bucure ști 2013
9 Boroi Gabriel (coord.), Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole,
Vol. II, Art. 456 -1134, ediția a 2 -a, revizuită și adăugită , Ed. Hamangiu,
Bucure ști, 2016

2. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE, RECENZII

1 Cristea Luminița, Apelul incident , în Buletinul Curților de Apel, nr. 3/2016,
Editura C. H. Beck, Bucure ști 2016
2 Roșu Claudia, Fanu -Moca Adrian, Administrarea probelor în noul Cod de
procedură civilă , în Dreptul nr. 11/ 2012
3 Boldea Irina Alexandra, Anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei
spre rejudecare la aceea și instanță, întrucât acestea a soluționat procesul fără
a intra în judecata fondului , în Buletinul Curților de Apel nr. 5/2016

3. JURISPRUDENȚĂ

1 Decizia civilă nr. 1196 din 19.07.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Valu
e=13768 7
2 Decizia civilă nr. 315 din 10 decembrie 201 pronunțată de Curtea de Apel Galați,
Secția I Civilă publicată în revista Buletinul Curților de Apel nr.3/2016
3 Decizia civilă nr. 24312 din 14 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria
Sectorul I Bucure ști publi cată pe
http://www.avocatura.com/speta/573533/incetare -executare -silita -judecatoria –
sectorul -1-bucuresti.html
4 Decizia civilă nr. 461/ 21.0 3.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –

53
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key =id&customQuery%5B0%5D.Valu
e=136851
5 Decizia civilă nr. 867 din 16.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Valu
e=136852
6 Decizia civilă nr. 319/16.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Valu
e=134997
7 Decizia nr. 113 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Secția I civilă
8 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014
9 Decizia 28/2015 din 21 septembrie 2015a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. M. Of. nr. 722 din 16 octombrie 2015
10 Decizia nr. 55/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 943 din 29 noiembrie 2017
11 Decizia civilă nr. 1917 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Valu
e=135259
12 Decizia civilă nr. 6 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pite ști
publicată în Buletinul Curților de Apel nr. 6 -7/2016, p. 36 -38
13 Decizia civilă nr. 1036 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,
publicată în Buletinul Curților de Apel, nr. 8 -9/ 2016, p. 31 -33
14 Decizi a civilă nr. 243 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pite ști,
publicată în Buletinul Jurisprudențial, Repertoriu anual, Curtea de Apel Pite ști,
ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2015, p. 51 -55
15 Decizia nr. 107 din 01 aprilie 2015 pronunțată d e Curtea de Apel Suceava
publicată în Buletinul Curților de Apel nr. 10/2015 p. 38 -42
16 Decizia civilă nr. 2364 din 18 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție publicată pe http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Valu
e=130759
17 Decizia civilă nr. 46 din 07 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați
publicată în Buletinul Curților de Apel nr. 5/2016, p. 31 -33

4. LEGISLAȚIE

1 Codul Civil
2 Codul de procedură civilă
3 Legii nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin publicată în Monitorul
Oficial al României , Partea I, nr. 100/1 mai. 1934
4 Legea nr. 62/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
625 din 31 august 2014
5 Legea nr. 85/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
466 din 24 iunie 2014

54
6 Legea nr. 33/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.627 din 31 august 2012
7 Legea nr. 208/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 553 din 24 iulie 2015
8 Legea nr. 58/1934 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr .
100 din 1 mai 1934
9 Legea nr. 2/ 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 12
februarie 2013
10 O.U.G. 80 /2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 392 din 29
iunie 2013 cu modificările și completările ulterioare
11 Legea nr. 2/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
89 din 12 februarie 2013
12 Legea nr. 134/2010 a fos t republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I. nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare
13 Legea nr 263/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 852 din 20
decembrie 2010
14 Legea nr. 85/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 359 din 21 aprilie
2006
15 Legea nr. 85/2014 publicată în Monitorul Ofi cial, Partea I nr. 466 din 25 iunie
2014
16 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 publicată în Monitorul Oficial
al României nr. 392 din 29 iunie 2013