Prof . univ. dr. NICULESCU RODICA MARIANA [623331]
1
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coodonator științific:
Prof . univ. dr. NICULESCU RODICA MARIANA
Absolvent: [anonimizat]
2017
2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PS IHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE
DEVIANȚA ȘCOLARĂ ÎN PERIOADA
ADOLESCENȚEI. METODE DE INTERVENȚIE
PEDAGOGICĂ .
Coodonator științific:
Prof. univ. dr. NICULESCU RODICA MARIANA
Absolvent: [anonimizat]
2017
3
Cuprins
Capitole
PARTEA I: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ……………………………………………….. 5
INTRODUCERE ……………………………………………………………… ……………………………… 5
CAPITOLUL 1: ADOLESCENȚA – perioadă conflictuală ce marchează trecerea
de la perioada copilăriei la vârsta adultă.
1.1 Definire și caracteristici generale. …………………………………………………….. …………. 6
1.2 Stadiile adolescenței din per spectiva psihologiei vârstelor………………………………. 9
1.3 Criza de originalitate. …………………………………………………………………………………. 9
1.4 Principalele forme de manifestare a tulburărilor de comport ament în perioada
adolescenței……………………………………………………………………………………………….
10
CAPITOLUL 2: DEVIANȚA ȘCOLARĂ – problematică și conținut.
2.1 Noțiunea de comportament deviant …………………………………………………………….. 13
2.2 Noțiunea de devianță școlară ………………… ………………………………………………….. 15
2.3 Specificul devianței școlare. ………………………………………………………………………. 17
CAPITOLUL 3: CAUZE ALE DEVIANȚEI ȘCOLARE
3.1 Cauzele devanței școlare rap ortate la mediul familial. ………………………………………… 18
3.2 Cauzele devianței școlare raportate la mediul școlar. ………………………………………….. 19
3.3 Cauze ale devianței școlare raport ate la personalitatea elevu lui……………………………. 20
CAPITOLUL 4: FORME DE MANIFESTARE A DEVIANȚEI ȘCOLARE
4.1 Copiatul. ……………………………………………………………………………………………………….. 22
4.2 Absenteismul șco lar……………………………………………………………………………………….. 23
4.3 Abandonul școlar. ………………………………………………………………………………………….. 24
4.4 Violența școl ară…………………………………………………………………………………………….. 24
4
4.5 Vandalismul……………………………………………………………………………………………….. … 25
4.6 Toxi coma nia…………………………………………………………………………………………………. 26
CAPITOLUL 5: STRATEGII DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE ÎN
DEVIANȚA ȘCOLARĂ
5.1 Prevenția primară în cazul devianței școlare. ………. ……………………………………………. 27
5.2 Prevenția secundară în cazul devianței școlare. ………………………………………………….. 29
5.3 Prevenția terțiară (intervenția). ……………………………………….. ………………………………. 32
PARTEA A II -A:
CAPITOLUL 6: INVESTIGAȚIE PEDAGOGICĂ PRIVIND DEVIANȚA
ȘCOLARĂ
6.1 Problematica cercetării și operaționalizarea conceptelor……………………………………… 34
6.2 Coordonatele cercet ării. Obiectivele cercetării …………………………………………………… 34
CAPITOLUL 7: METODOLOGIA CERCETĂRII
7.1 Design -ul cercetării. ……………………………………………………………………………………. …. 36
7.2 Metodologia cercetării și instrumentalul de cercetare. ………………………………………… 36
CAPITOLUL 8: PARAMETRII DE ANALIZĂ A DEVIANȚEI ȘCOLARE ÎN
PERIOADA ADOLESCENȚEI
8.1. Analiza și interpretarea datelor investigației ……………………………………………………..
Prezentarea analizei răspunsurilor la chestionar pe itemi
Studii de caz. ………………………………… ……………………………. ……………… …………………. 37
60
CAPITOLUL 9: CONCLUZII. DISCUȚII. LIMITE ………………………………………….. 73
ANEXE ………………………………………………………………. …………………………………………….. 75
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………….. 79
5
„Să ne abținem să criticăm, fie și cu bună intenție, căci a
răni pe c ineva este ușor, iar a îndrepta este imposibil.”
(Arthur Schopenhauer)
PARTEA I – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
INTRODUCERE
Fenomenul educațional, privit în ansamblul elementelor sale constitutive, a
îndemnat și îndeamnă în continuare către multiple interoga ții referitoare la calitatea
educației, cu precădere la scăderea calității aces teia, indiferent de nivelul de învățământ la
care ne raportăm. Am adus în prim -plan calitatea întrucât este cea mai semnificativă
caracteristică a educației. Un sistem educațion al eficient trebuie să fie, în primul rând,
calitativ. În plan secund, am precizat că nivelul de învățământ la care ne raportăm nu este
foarte imp ortant deoarece educația este importantă la fiecare dintre vârstele omului .
Societatea actuală este dominată de diverse abateri de la norme: sociale,
psihologice, pedagogice etc. Pentru a afla cât mai multe detalii legate de câteva dintre
aceste abateri, lucrarea de față își propune să studieze fenomenul devianței școlare. Fiind
un fenomen complex și greu de anal izat în totalitate, studiul de față își va propune
cercetarea „devianței școlare în perioada adolescenței”. A fost selectată această categorie
de vârstă întrucât este cea mai problematică și greu de gestionat perioadă din viața oricărei
persoane. Pe fondul acestor concepte -cheie ale lucrării (devianța școlară și adolescența ),
s-a conturat și cel de -al treilea, și anume „metode de intervenție pedagogică” asupra
respectivului fenomen anomic – devianța școlară.
Prezenta lucrare este constituită din două sec țiuni. Prima este dedicată
fundamentării teoretice a problematicii investigate, tratând asftel aspecte ce țin de
specificul societății actuale și de cadrul educațional al acesteia. Sunt abo rdate mai multe
concepte -cheie, ca de exemplu: devianța școlară, ca uzele apariției acesteia, perioada
adolescenței. Apoi, atenția este îndreptată spre analiza din perspectivă pedagogică a
6
devianței școlare, cu accent pe intervalul de vârstă menționat . A doua secțiune este
destinată cercetării empirice cu caracter constata tiv-ameliorativ ce cuprinde trei etape:
• cea constatativă în care ne propunem să determinăm și să analizăm
elementel e constitutive ale devianței școlare în perioada adolescenței;
• cea de -a doua etapă este cea în care colectăm date referitoare la fenomenul
în cauză cu ajutorul elevilor adolescenți pe care îi supunem unei scurte
investigații;
• iar în final, ne propunem o serie de analize de ordin statistic și pedagogic
care să reflecte datele colectate în etapa anterioară.
7
CAPITOLUL 1
ADOLESCE NȚA – perioadă conflictuală ce marchează trecerea de la perio ada
copilăriei la vârsta adultă
1.1 Definire și caracteristici generale
„Tranziția de la copilărie la maturitate necesită trecerea prin câțiva ani de
adolescență, perioadă a vieții adeseori descrisă ca fiind cea mai tulburată, ce a mai stresantă
și cea mai dificilă dintre toate s tadiile dezvoltării.” ( Sion G, 2003, pag. 189).
Adolescența este o perioadă importantă a dezvoltării umane, cu numeroase
modificări biologice, fizice, psihice, morale și soci ale, o perioadă de tranziție de la
copilărie la maturitate. În cadrul acesteia se suprimă trăsăturile infantile, cedând locul unor
particularități complexe și a unor manifestări psihice individuale specifice.
Din punct de vedere biologic, adolescentul tin de spre echilibru prin adoptarea unui
model apropiat de cel al adultului, iar pe de altă parte, în plan psihologic, schimbările sunt
spectaculoase și complexe, cu salturi rapide în ceea ce privește evoluția.
Intervalul de vârstă în care se produce această tranziție diferă de la un individ la
altul, depinz ând de mai mulți factori: sex ( în genere, fetele debutează în adolescență
înaintea băieților), cadrul socio -cultural etc.
”Jean Piaget consideră adolescența între 15 și 18 ani, iar A. Gisell, între 10 și 16
ani.” ( Sion G, 2003, pag. 190). Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca
fiind perioada dintre 10 și 19 ani. Însă, adolescența clasică este încadrată în perioada dintre
15 – 18 ani la băieți și 14 – 18 ani la fete. Concluzionând, adoles cența ia final odată cu
majoratul individului.
Adolescentul devine mai preocupat de propria imagine și de poziția sa în raport cu
cei din jur. De asemenea, tinde către o îndepărtare de părinți, în încercarea de a deveni
independent și de a lua decizii pro prii pentru el însuși. Acesta este un nonconformist,
implicându -se activ în realizarea scopurilor sale, un original cu privire la adaptarea
soluțiilor urmărite și în modul de a privi și percepe lumea înconjurătoare.
Problema principală a adolescenților es te că se simt nevoiți să funcționeze în trei
mari dimensiuni: trecut, prezent și viitor. Astfel încât, în mod conștient sau inconștient,
8
aceștia nu au depășit totalmente problemele copilăriei, cu precădere cele legate de relația
cu părinții. În același tim p, ei încearcă să -și descopere așteptările legate de viitorul
apropiat. Pe de altă parte, adolescenții urmează și cea de -a treia direcție, și anume
preocuparea pentru prezent; în ce stadiu de situează ei acum și sursa modificărilor la care
sunt supuși atât la nivel fizic, cât și psihic.
O bună dezvoltare a adolescenților este bazată pe stimularea unor arii variate, strâns
legate de activitatea lor. Adolescenții echilibrați aleg întotdeauna activități care contribuie
la sporirea încrederii de sine, la dezvo ltarea comportamentului, la fructificarea abilităților
de socializare și comunicare, la identificarea pasiunilor și luarea deciziilor.
Părinții joacă un rol fundamental în cadrul acestei tranziții; trebuie să încurajeze
tendința adolescenților de a -și de scoperi propriile limite și de a -i ajuta să -și identifice
talentele , fiindcă această perioadă marchează debutul unei cariere în domeniul ales. Însă,
realitate a este cu totul diferită, dorința părinților de supraveghere, de dominare și control
devine neconc ordantă cu nevoile copilului, iscându -se deseori conflicte și neînțelegeri între
aceștia. Este util ca adulții, cu precădere părinții, să -și creeze noi strategii de comunicare
bazate pe empatie, încredere și respectarea intimității copiilor pentru a dezvol ta un cadru
armonios între cele două părți.
Traversarea perioadei adolescentine se face într -o notă tensionată, plină de trăiri
dramatice și presărată de conflicte și frământări interne pentru găsirea surselor de
satisfacere a aspirațiilor, în ciuda piedi cilor ivite în realizarea proiectelor de viitor.
Printre cele mai importante caracteristici ale adolescenței se numără dezvoltarea
conștiinței de sine, afirmarea propriei personalități și integrarea treptată în valorile vieții
sociale. (Albu E., 2007, pag . 70). Adolescența se caracterizează prin autoreflectare, prin
conștientizarea faptului că fiecare se diferențiază substanțial de ceilalți și că reprezintă un
ansamblu de valori care trebuie prețuite. Din dorința de a atrage atenția asupra ființei sale,
adolescentul se apreciază ca fiind punctul central în jurul căruia toate acțiunile se petrec.
Superioritatea față de ceilalți oameni provine dintr -o insuficientă cunoaștere de sine.
Esența integrării în valorile vieții sociale își are sorgintea în atașamentu l din ce în ce mai
conștient la grupul din care face parte (clasă, școală etc.). Carența unor criterii bine
stabilite de autoapreciere și lipsa experienței de viață, îndeamnă adole scenții către
consiliere și spri jin în a -și forma propriul ideal existențial , în a–și perfecționa nivelul
conștiinței și al conduitei moral -civice.
9
1.2 Stadiile adolescenței din perspectiva psihologiei vârstelor.
Studiile realizate asupra perioadei adolescenței arată că aceasta este divizată în mai
multe stadii și etape. De asemenea , intervalul acestei perioade diferă de la autor la autor.
Ursula Șchiopu și E. Verza propun câteva stadii al e adolescenței, și anume: preadolescența ,
adolescența propriu -zisă sau marea adolescență (16/18 până la 20 de ani) și adolescența
prelungită (18/20 până la 25 ani).
Preadolescența reprezintă etapa de stabilizare a maturizării biologice. În această etapă
se conturează individualizarea, precum și caracteristicile conștiinței și ale conștiinței de
sine. Tânărul aflat în această perioadă manifestă stări de impulsivitate, agitație, neliniște și
chiar oboseală. Apare, în majoritatea cazurilor, interesul pentru lectură și film. De
asemenea, se ancorează și dorința de afirmare ca expresie a socializării.
Adolescența propriu -zisă sau marea adolescență (16/18 p ână la 20 de ani) este
caracterizată, în principal, printr -o intelectualizare intensă. Apar noi dimensiuni morale în
această perioadă, și anume demnitatea și onoarea . Tânărul este pregătit din punct de
vedere psihologic și aptitudinal pentru diferite probl eme sociale complexe, cum ar fi
examenele, olimpiadele, concursurile etc.
Adolescența prelungită (18/20 până la 25 de ani) cuprinde tinerii apți și integrați deja în
câmpul de muncă, precum și tinerii studenți, aflați în stadiul de pregătire și dezvoltare
pentru a cunoaște piața muncii. În această perioadă, iese la iveală latura modernă a
tinerilor, energizarea lor, precum și o expansiune a personalității acestora. Adolescența
prelungită este etapa în care indivizii învață să -și asume rolul sexual, diferite
responsabilități legate de constituirea unei familii și angajamentele matrimoniale.
Astfel, adolescența ridică cele mai mari dificultăți în ceea ce privește procesul educativ
din cauza dezechilibrelor afective, a tulburărilor de conduită și a devierilor de caracter care
însoțesc deseori maturizarea.
1.3. Criza de originalitate
Adolescentul prezintă o ne concordanță față de noile solicitări impuse de societate prin
intermediul familiei, școlii, al opiniei publice etc. Această opoziție a fost denumită de
literatura de specialitate drept o „ criză” a adolescenței sau de originalitate, caracterizată de
10
multiplele conflicte interioare și exterioare, prin impulsivitate, prin ostilitatea față de
părinți, dar mai ales prin conduite deviante.
Indiferent de denu mirea pe care o poartă această „ criză”, ea este etapa în care
modificările fiziologice se efectuează lent, în care tânărul evoluează din punct de vedere
psihologic.
O primă trăsătură a acestei crize de originalitate, reprezentând totodată și o cauză a
apariției ace steia, este generată de ambiguitatea statutului adolescentin; adică acestuia i se
neagă identitatea de copil, însă nu îi este recunoscută capacitatea de a deveni adult.
Criza de originalitate se ramifică în trei etape:
a) perioada revoltei – în care tânărul refuză să se supună și este animat de ideea că i se
ordonă ceva. Acesta se revoltă împotriva familiei fie fugind de acasă, fie
reacționând impulsiv -agresiv; împotriva școlii, afirmându -și noua independență
prin exprimarea fanteziilor sentimentale și a râse telor stridente.
b) perioada închiderii în sine – personalitatea adolescentului este destul de puternică
încât nu mai este nevoit să se afirme. Tânărul își dorește să arate celorlalți că a
depășit perioada copilăriei și că este un individ stăpân pe sine, îns ă curiozitatea îl
împinge către descop erirea eului interior, închizându -se în sine.
c) perioada de exaltare și afirmare – în această etapă, tânărul se simte pregătit să se
înfrunte atât cu cei de vârstă apropi ată, cât și cu cei mai în vârstă . Încrederea și
stima de sine au sporit în interiorul adolescentului, fiind capabil să -și asume
responsabilitățile unui adult.
Astfel, criza de originalitate poate fi considerată o dorință arzătoare de exprimare și
manifestare cu ajutorul modelelor comportamentale și atit udinale.
1.4. Principalele forme de manifestare a tulburărilor de comport ament în perioada
adolescenței
Adolescența este o perioadă din viața umană care prezintă numeroase și complicate
transformări/schimbări ce au loc atât la nivelul psihic, comportamental ș i atitudinal al unui
individ social, cât și la nivelul fizic și biologic.
11
Discutând strict despre modificările ce au loc din punct de vedere comportamental
sau atitudinal, aduc în atenția dumneavoastră câteva forme de manifestare a tulbu rărilor de
comport ament în perioada adolescenței.
Încă din stadiul preadolescenței, considerată de unii autori o prelungire a pubertății,
tânărul manifestă stări de agitație și impulsivitate, precum și unele extravaganțe, momente
de neliniște, perioade dificile de concentr are și oboseală la efort. (Albu E, 2007, pag. 75 )
Aceste tulburări de comportament continuă să apară și în perioada adolescenței
propriu -zise, astfel devine vizibilă starea de revoltă caracterizată prin refuzul de a se
supune, prin manifestări de protest ș i răzvrătire. Această revoltă este îndreptată în principal
împotriva familiei, ulterior împotriva școlii (refuzând să accepte o autoritate recunoscută),
urmând să ajungă într -o fază finală în care se va revolta împotriva moralei și a bunelor
maniere, încer când să se elibereze de constrângerile sociale. Motivul principal al apariției
acestei revolte, în genere, îl reprezintă suspiciunea adolescentului cu privire la anihilarea
personalității în plină dezvoltare, acesta pleacă de la premisa conform căreia soci etatea și
toți membri acesteia sunt împotriva lui și doresc să -i suprime ascensiunea din punct de
vedere al dezvoltării. (Sion G, 2003, pag. 199 )
În altă ordine de idei, această fază de negare și revoltă survine din nevoia de
independență a adolescentului, simțindu -se dependent de familie. În cele din urmă, tânărul
va ajunge în punctul în care își va pierde dependența familială, cu scopul de a căpăta o
oarecare rupere de acest mediu, însă va cădea în propria capcană, devenind, în mod
involuntar, dependent d e grupul de prieteni și anturaj. (Sion G, 2003, pag. 199 )
În literatura de specialitate apare și fenomenul de comportament deviant în perioada
adolescenței, fiind în strânsă legătură cu dezvoltarea personală a tinerilor. Această devianță
comportamentală se însușește sub diverse forme, adeseori asimilată și înțeleasă de către
societate ca reprezentând un manifest al tulburărilor de comportament. Astfel, apar
situațiile de risc (impactul negativ pe care îl are asupra dezvoltării tinerilor, mediul social
defav orizant în care ei trăiesc) în rândul adolescenților, care conduc de cele mai multe ori
atât la eșecul integrării școlare, cât și sociale a acestora.
Strict legat de comportamentul deviant al adolescenților este și fenomenul de
delincvență juvenilă. Aceas tă caracteristică a fenomenului anomic necesită obligatoriu un
plan de intervenție asupra situațiilor de risc. Astfel că, se depistează în prealabil cauzele și
factorii infl uențabili care au condus la un astfel de comportament, urmând să se
12
construiască pl anurile de prevenire a delincvenței juvenile. Studiile arată că lipsa
implementării acestor programe personalizate conduc la recidiva rea situațiilor minore de
risc, adolescenții prezentând un comportament deviant și în stadiul maturizării.
Un alt factor de risc, responsabil de anomaliile atitudinale ale tinerilor, îl reprezintă
abuzul de substanțe toxice (tutun, alcool, droguri). Folosirea acestor substanțe deteriorează
nu numai starea de sănătate, punând în pericol viața consumatorului, ci și comportamentu l
agresiv, impulsiv și violent manifestat față de persoanele cu care intră în contact. (Sion G,
2003, pag. 200 )
13
CAPITOLUL 2
DEVIANȚA ȘCO LARĂ – problematică și conținut
2.1. Noțiunea de comportament deviant .
Devianța este definită în oric e dicționar de specialitate ca fiind un tip de conduită
care iese din normele admise de o societate dată (Dicționar de psihiatrie, 1998, p. 185) sau
o formă de comportament caracterizat printr -o distanț are semnificativă de normele sociale
stabilite pentru statutul social respectiv . (Dicționar de psihologie socială, 1981, p. 79).
Indiscip lina în cadrul școlii, ascunderea adevărului față de părinți (minciuna) ,
vorbitul în timpul unor concerte de operă, aruncarea intenționată a mâncării pe sub masă
sau pe sub canapea, obscenitatea, agresarea celor din jur, toate sunt abateri de la conduita
tipică într -o societate.
Termenul de „devianță” are mai multe accepțiuni, rezultate din mai multe puncte de
vedere, atât în plan sociologic, judiciar sau psihologic. Astfel că, din punct de vedere
sociologic, „devianța se referă la orice încălcare sau abatere de la normele scrise ale unei
colectivități, care amenință echilibrul sistemului și dă naștere unei sancțiuni” (Turliuc
M.N. , 2007, pag. 33 ). Sub raport judiciar, „devia nța privește violarea normelor legale, cu
alte cuvinte comportamentul antisocial fie infracțional sau delincvențial”. ( Turliuc M.N. ,
2007, pag. 41 ). Iar sub aspect psihologic, „devianța se definește drept o abatere variabilă,
mai mult sau mai puțin evident ă, de la normalitatea psihică și valorico -normativă, adesea
etichetată ș i sancționată.” (Turliuc M.N. , 2007, pag. 46 ).
Conform prof. dr. Maria Nicoleta Turliuc, caracteristicile de bază ale fenomenului
devianței sunt reprezentate de „universalitate, variab ilitate și relativitate”.
Universalitatea devianței se referă la faptul că aceasta a existat și există în toate
tipurile de societate. Sociologul Emile Durkheim consideră că „dacă nu există nimic
morbid în crimă, pedeapsa nu poate avea drept scop vindecar ea ei, ci menținerea
regularității conduitelor observabile” (citat de Turliuc M.N., 2007, pag. 54 ). Conduitele
universal e condamnate sunt următoarele (A. Cohen, 1966, p ag. 35; N. Goodman, 1998,
pag. 142; M. Cusson, 1997, p ag. 444):
1. omorul voluntar al unui membru al grupului de apartenență ;
14
2. incestul dintre mamă și fiu, tată și fiică, frate și soră ;
3. violul ;
4. furtul .
A doua mare caracteristică a devianței este reprezentată de variabilitatea acesteia.
Se referă strict la „ceea ce a generat complexitatea și exte nsia noțiunii, iar cunoașterea și
semnificațiile simbolice cu care operăm rămân în permanență în urma realității”. (Turliuc
M.N. , 2007, pag. 78 ). Diversitatea comportamentului deviant este redată de tipurile acestui
fenomen c are rezultă din încălcarea nor melor morale, a celor de politețe, a normelor
organizați onale sau instituționale, ori din încălcarea normelor juridice. Sociologii și
cercetătorii afirmă că „formele devianței corespund nivelului general de dezvoltare al unei
societăți” (Turliuc M.N. , 2007 , pag. 88) , ele multiplicându -se de -a lungul dezvoltării
structurii sociale. Printre factorii care determină un comportament deviant se numără:
procesul industrializării și globalizării, marile migrații ale populațiilor, consumul de alcool
și de stupefiant e, și nu în ultimul rând, libertinajul moral promovat de mass -media și de
sistemul educațional.
Ultima caracteristică de bază a devianței este relativitatea. Aceasta se manifestă
sub cinci aspecte:
1. Un comportament poate să apară într -un context normativ c a deviant, iar altul
nu.
2. Un act va fi condamnat dacă este pus într -o anumită situație și nu va fi
sancționat în alta.
3. Pentru a fi etichetat ca deviant și sancționat, un act trebuie mai întâi să devină
vizibil celorlalți.
4. Un act apare ca deviant doar atu nci când cei înzestrați cu puterea de a defini
devianța (în primul rând oamenii politici și diversele categorii de specialiști) au
inter es să facă acest lucru.
5. Un act va fi socotit sau nu deviant în funcție de status -rolul autorului său.
(Turliuc M.N. , 2007, pag. 100)
În literatura de specialitate, cel mai des utilizate criterii de definire a devianței sunt
următoarele:
1. Criteriul statistic: devianța apare ca o abatere semnificativă de la media
comportamentelor celorlalți.
15
2. Criteriul normativ : devianța apare ca o conduită ce dezamăgește o așteptare, ce
violează o normă socială sau neagă o valoare.
3. Criteriul magnitudinii și gravității actului deviant : sunt considerate deviante
numai acele acte care se abat în mod semnificativ de la așteptările ce lorlalți și al
căror grad de periculozitate solicită intevenția reprezentanților instituțiilor de
control social (poliție, justiție sau instituții corecționale).
4. Criteriul reacției sociale : devianța nu este o proprietate inerentă unor
comportamente, ci o calitate atribuită de anturaj în funcție de conveniențele
sociale.
5. Criteriul medical : devianții sunt indivizii incapabili să respecte normele sociale
din cauza deficiențelor lor fizice sau psihice.
Astfel, se poate aprecia faptul că devianța (comportamen tală) este un fenomen social
complex, omniprezent, care îndeplinește o serie de funcții sociale, dar, în același timp,
provocând și disfuncționalități la nivelul structurilor comunității respective. Pe de altă
parte, de menționat este și faptul că unul din tre mediile în care comportamentele deviante
sunt amplificate este mediul educațional . În subcapitolele următoare, vom discuta mai
multe în ceea ce privește accepțiunea de devianța școlară .
2.2. Noțiunea de devianță școlară
Școala reprezintă o instituți e menită pentru pregătirea copiilor și a tinerilor cu scopul
inserției sociale și creării unei vieți sociale, să transmită cunoștințele necesare pentru
aceasta și de a -l ajuta pe copil să asimileze principalele modele de acțiune socială. Școala
este și o instanță socializatoare de prim ordin, „o formă de organizare care îi familiarizează
pe indivizi cu exigențele integrării sociale în formele ei particulare (integrare culturală,
normativă, comunicațională, funcțională etc.) ale cărei efecte rezidă în capac itatea lor de a
dezvolta atitudini participative în legătură cu scopurile organizației (în cazul școlii, aceste
scopuri sunt: performanța școlară, disciplina liber consimțită, motivația pozitivă pentru
respectarea programului de activitate și a normelor de comportament).” (Neamțu C., 2003 ,
p.56).
Abaterea de la normele de conduită școlară îi îndepărtează pe tineri de scopurile
organizației școlare și, prin aceasta, intră în categoria celor acuzați, mai mult sau mai
puțin, de devianță școlară .
16
Expansiunea fenomenului de devianță școlară și nevoia de schimbare, de democratizare
a educației la nivel mondial a generat și un nou mod de abordare a acestor probleme în
cadrul principalelor organisme internaționale preocupate de evaluarea globală a
progreselor înre gistrate în domeniul educației (UNESCO, UNICEF ș.a.m.d.).
Devianța școlară trebuie privită în noile condiții internaționale ca o problemă de interes
major, specifică societății contemporane și aflată în strâ nsă conexiune cu tendințele
fundamentale ale ace steia. Din cauza impactului pe care abandonul școlar și absenteismul
îl au pe plan economic, social și cultural, UNESCO a propus ca principale modalități de
prevenție și diminuare a acestora democratizarea educației și accentuarea calității
acesteia, în se nsul adecvării ei la trebuințele de învățare fundamentale ale tinerilor.
De reținut este și aprecierea asupra conceptului de „trebuințe de învățare”, considerat
ca fiind ”cheia” intervenției în acțiunea de diminuare a absenteismului și abandonului
școlar. Pentru a avea succes în „diminuarea aban donului și absenteismului școlar,
fenomene socioeducative îngrijorătoare prin consecințele de ordin juridic, economic și
cultural, școala se vede obligată să identifice, să înt rețină și să satisfacă pe deplin
trebui nțele de învățare ale copiilor, preadolescenților și adolescenților.” ( Văideanu G.
1996, p ag.20).
Conform Cristinei Neamțu (2003 ), pe termen scurt, efectul cel mai important este
diminuarea formelor minore de devianță școlară. Dacă totul sau aproape totul este permis,
atunci conduite precum fuga de la școală, indiferența față de învățătură, insubordonarea,
neparticiparea la programul școlar sau refuzul autorităților școlare nu vo r mai fi taxate ca
deviante, vor putea fi interpretate ca un exercițiu al drept urilor elevilor în școală. Pe termen
lung, apare riscul formării unor tineri excesiv de individualiști; drepturile elevilor îi invită
să se centreze pe ei înșiși și pe propriile trebuințe. Necompensate prin activități educative
corespunzătoare, aceste drep turi pot încuraja egoismul, individualismul, spiritul de
competiție, în condițiile în care integrarea în societatea contemporană pretinde valorile
opuse.
Devianța școlară este un fenomen psihosocial mult prea complex pentru a fi cunoscut
sub toate aspectel e sale și mai ales pentru a fi supus unui control total de către autoritățile
școlare. Acest lucru nu înseamnă însă că un studiu atent și responsabil privind principalele
forme de manifestare a devianței școlare în vederea descifrării factorilor cu rol det erminant
17
în generarea acestora nu ar putea conduce către aflarea unor posibile căi de acțiune pentru
diminuarea manifestărilor deviante în mediul școlar.
2.3. Specificul devianței școlare
La prima vedere, devianța școlară se prezintă ca un caz particula r al devianței
comportamentale, determinat de specificul mediului social în cadrul căruia se manifestă
mediul școlar. Astfel, literatura de specialitate nu oferă o definire aparte, specifică acestui
gen de comportament deviant, însă poate fi definită p rin intermendiul noțiunilor de
abandon școlar, absenteism școlar , copiat sau chiar delincvență juvenil ă. Devianța școlară
vizează deci acele conduite ale elevilor care se abat de la normele și valorile ce
reglementează rol -statusul de școlar. Se au în vedere ș i noțiuni precum: indisciplină
școlară , inadaptare școlară , tulburări de comportament , devierea de la conduita școlară
sau chiar delincvența juvenilă.
Un termen mai puțin utilizat pentru a denumi manifestările de devianță școlară, dar
prezent, totuși, în unele studii de specialitate din ultimii ani (precum Păun, 1999) este cel
de „rezistență școlară”. Cristina Neamțu apreciază acest concept ca fiind o strategie
adoptată de unii elevi pentru a demonstra profesorilor că normele și valorile specifice
culturii școlare sunt incompatibile cu judecățile lor de valoare, cu modelele de
comportament la care ei au aderat.
Pentru a surprinde mai bine esența acestui fenomen de „rezistență școlară” , M. Rice
și G. Harris (1995, p ag. 84) au preluat un citat dintr -un vechi document privitor la educație:
”Cei mai mulți dintre elevi cred că ei și profesorii au interese diferite. În opinia lor, treaba
profesorului este să le încredințeze s arcini grele, iar treaba lor est e să scape de ele; (…)
profesorul este onorat de obedie nța elevilor, iar elevii sunt onorați de independența lor. ”
Revenind asupra conceptului central al lucrării de față – devianța școlară – apreciem că
indiferent de noțiunea utilizată, pentru a putea fi definit, se vor avea în vedere fenomene
precum: abandon ul școlar , absenteismul școlar , violența în școală, copiatul , toxicomania,
chiulul sau diferite acte de vandalism petrecute în unitățile de învățământ.
Concluzionând, autorii care au studiat acest fenomen, apreciază că „devianța școlară nu
va dispărea dec ât odată cu școala, ca formă de educație de masă instituționalizată. ”
(Neamțu C., 2003, p ag. 52).
18
CAPITOLUL 3
CAUZE ALE DEVIANȚEI ȘCOLARE
3.1. Cauze ale devianței școla re raportate la mediul familial.
”Socializarea este un proces psihosocial de transmit ere-asimilare a atitudinilor,
valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comun ități
în vederea formării, adap tării și integrării sociale a unei persoane. ” (Dicționar de
sociologie, 1993, p.555).
Astfel, un rol aparte în cadrul socializării îi revine familiei , ca instituție socială cu o
contribuție esențială în realizarea socializării primare a tânărului. Familia are un rol
important în formarea personalității copilului, acesta rămânând marcat pe tot parcursul
vieții sa le de sfaturile și îndemnurile părinteșt i. Tocmai de aceea, expresia cei 7 ani de
acasă redă dobândirea calității educației oferite în mediul familial.
Cel mai important efect al socializării în mediul familial îl reprezintă integrarea
socială. Din acest punct de vedere, integrarea familială este primul pas către conformitatea
vieții sociale. Stabilirea unor responsabilități cuvenite fiecărui membru al fa miliei, potrivite
vârstei și aptitudinilor, implicarea în soluționarea problemelor, constituie componen te ale
educației în familie ce vor influența considerabil conduita copilului, inclusiv în mediul
școlar.
Pentru asigurarea unei bune evoluții a tânărului este necesară respectarea unor
reguli impuse în familie, reguli educative sub forma unor exigențe pre cum:
– sentimentul de securitate al copilului ;
– sentimentul de iubire pentru copil ;
– evitarea amenințărilor, pedepselor și a fricii ;
– asumarea responsabilităților ;
– dezvoltarea unui nivel ridicat al toleranței pentru evitarea conflictelor.
Studiile de specialitate au estimat și elaborat un set de posibile cauze ale devianței
școlare raportate la mediul familial. Acestea sunt următoarele:
19
– în familiile cu o slabă coeziune, climatul este tensionat, chiar conflictual, starea de
spirit încărcată negativ a re repercusiuni și în mediul școlar;
– un nivel de instrucție și educație slab dezvoltat al părinților, dar și un stil educativ
necorespunzător al acestora sunt în măsură să influențeze integrarea școlară și socială a
copilului și să crească riscul către o posibilă inadaptare școlară a acestuia;
– diferitele modalități de tratare a copiilor și tinerilor, precum neglijență, abuz fizic,
emoțional sau sexual, influențează într -o manieră gravă capacitatea acestora de integrare
școlară;
– în cazul familiilor dez organizate prin divorț sau separare ori dezorganizate prin
deces, se poate discuta despre o slabă performanță școlară, din cauza apariției carențelor
emoționale și a tulburărilor de comportament.
Cristina Neamțu analizează incidența familiei asupra devian ței școlare a copilului și
apreciază că este necesară accentuarea relației de cooperare dintre familie și școală. Altfel
spus, atitudinea părinților față de școală reprezintă o variabilă importantă a adaptării
școlare.
Așadar, dacă există o conștientizare a necesității dialogului dintre familie și școală
se poate evita cu ușurință eșecurile școlare și comportamentele deviante ale tinerilor. Însă,
la polul opus, se situează lipsa totală sau parțială a dialogului, fapt ce conduce la „pasarea”
educației copil ului de la o instituție la alta.
3.2. Cauzele devianței școlare raportate la mediul școlar .
Având în vedere conceptul analizat în lucrarea de față – devianța școlară – este
absolut vizibil că nu se poate discuta despre cauzel e apariției acestui fenomen d ecât prin
raportare la mediul familial, ci trebuie discutat și analizat și mediul școlar.
Școala , atât ca mediu de dezvoltare a tânărului, cât și ca instituție publică și socială,
oferă o completare a socializării oferite în prim -plan de familie. Astfel c ă, socializarea în
mediul instituției școlare oferă posibilitatea adaptării copilului la mediul de viață școlar.
Aceasta survine, în primul rând, din asumarea de către tânăr a unui nou rol, cel de persoană
în curs de educare, rolul școlarului. Acesta va av ea noi responsabilități, îndatoriri, drepturi
și obligații, realizate cu ajutorul activităților educative desfășurate de către un personal
20
didactic bine pregătit, competent și specializat. Spre diferență de educația primită în
familie, tânărul, în școală, primește o educație de tip formal, axată pe reguli stricte care nu
trebuie încălcate, iar nerespectarea lor va atrage după sine o serie de sancțiuni și consecințe
destul de severe.
Literatura de specialitate afirmă fap tul că majoritatea cauze lor devianței școlare din
domeniu l educațional sunt legate de disfuncționalități ale procesului educațional. Cristina
Neamțu (2003) apreciază că există o seri e de deficiențe în proiectarea ș i desfășurarea
curriculum -ului și a obiectivelor didactice; în utilizarea unor metode și procedee de
predare-învățare -evaluare, precum și în adoptarea stilurilor educaționale ale personalului
didactic; toate acestea generând eșecul școlar și întru nind totodată cauzele obiective ale
devianței școlare.
Alături de toate acestea mențion ate mai sus, vin și o serie de cauze favorizatoare
fenomenului de inadaptare școlară, precum stările de anxietate ale tinerilor, depresia
elevilor și lipsa de interes manifestată de aceștia. Pe de altă parte, un rol important îl are și
realizarea unui act didactic calitativ, cu scopul de a stârni interesul elevilor.
Așadar, dacă aceste disfuncționalități ale procesului educativ vor fi soluționate,
riscul de a întâlni tineri care manifestă comportamente deviante din punct de vedere școlar
se va diminua. Est e clar că nu se va suprima sau dispărea, ci doar se va reduce; asta din
cauza celorla lți factori externi care acționează asupra tinerilor, cu precădere grupul de
prieteni (anturajul) care are o mare influență asupra comportamen tului acestora.
3.3. Cauzel e devianței școlare raportate la personalitatea elevului.
Cauzele devianței școlare sun t raportate atât la mediul familial, cât și la cel școlar,
dar cele mai importante sunt cele raportate la personalitatea elevului . Pentru a putea fi
descoperite și clas ificate, literatura de specialitate a elaborat o serie de teorii cu scopul de a
evidenția, în primul rând, caracteristicile psihologice ale devianței școlare. Astfel, J. Pinatel
a elaborat „teoria personalității criminale” ; R. Mucchielli a lansat „teoria disocialității” ;
iar T. Hirschi și M. Gottfredson au elaborat „teoria autocontrolului”.
„Teoria personalității criminale” aduce în prim -plan de lincvența ca fiind un produs
al mediului social care, pe de o parte oferă ocazia comiterii unor crime, iar pe d e alta
structurarea <<personalității criminale>>. Acest tip de personalitate, potrivit lui Pinatel, se
21
caracterizează prin agresivitate și labilitate psihică, persoana în cauză fiind lipsită de
sentimente de culpabilitate. (Neamțu C., 2003, pag. 167)
„Teor ia disocialității”, după cum presupune și denumirea, face referire la disocierea
dintre un individ deviant și unul nedeviant. Caracterizează individul deviant prin
neacceptarea colectivului, prin crearea unei false percepții sociale asupra celorlalți și pr in
evaluarea neadecvată a consecințelor propriilo r acte comise. (Neamțu C., 2003, pag. 168)
„Teoria autocontrolului” presupune că manifestările deviante survin din lipsa de
autocontrol a individului. Acest tip de indivizi sunt etichetați ca fiind implusivi , ușor
inflențabili și insensibili la sentimentele celor din jur. Această carență își are originile în
ineficiența socializării realizate de către mediul familial. (Neamțu C., 2003, pag. 170)
Concluzionând, apariția devianței școlare presupune mai întâi ap ariția unor cauze
provenite din mai multe medii și dimensiuni. Fiecare dintre ele acționează diferit asupra
tânărului, însă mereu conduc către același drum, crearea unui comportament deviant din
punct de vedere școlar.
22
CAPITOLUL 4
FORME DE MA NIFESTARE A DEVIANȚEI ȘCOLARE
Fenomenul de devianță școlară este unul complex și se manifestă sub o varietate
deosebită de celelalte fenomene anomice, din acest motiv survine și dificultatea clasificării
unor forme proprii de manifestare. Literatura de sp ecialitate însă, a încercat o încadrare a
acestor forme, după mai multe criterii, cele mai semnificative fiind cele de ordin structural
al conduitelor deviante la nivelul personalității și cele provenite din gravitatea lor socială.
4.1. Copiatul
Una dintre fo rmele de manifestare a devianței școlare, una minoră în aparență, este
copiatul . Aceasta este o modalitate de înșelătorie, în primul rând în ceea ce privește
Regulamentul de Ordine Interioară al oricărei școli, iar în cel de -al doilea rând, asupra
propriei persoane care manifestă acest comportament. Literatura de specialitate c onsideră
copiatul o formă de sup rimare și stipulare a însușirii cunoștințelor și dobândirii de noi
aptitudini, deprinderi și atitudini ale elevilor.
Cauzele care conduc către acest t ip de comportament deviant sunt:
– forțar ea copiilor de către părinți spre a obține note mari la toate disciplinele;
– nesiguranța elevilor în a înțelege corect informațiile;
– dorința de a obține note mari sub orice formă, inclusiv reproducerea ad -littera m a
ideilor;
– lipsa motivaț iei intrinseci a elevilor de a învăța și dezinteresul față de școală ca
instituție publică.
(Neamțu C., 2003, pag. 201)
Astfel, conform cauzelo r, se poate spune că cei care recurg la copiat nu sunt doar
elevii slabi educațional , ci și cei constrânși de diferite conjuncturi. Însă, elevii cu rezultate
școlare slabe, cei care au acumulat o serie de carențe educaționale și informaționale, au cel
mai des tendința de a copia. Există și posibilitatea existenței unor lacune emoționale c are
conduc către această soluție – copiatul .
23
Printre factorii care acționează asupra acestei forme de comportament deviant se
numără și:
– atitudinea permisivă a cadrelor didactice;
– modul de evaluare și notare ușor eronat al cadrelor didactice;
– uneori , lipsa de atenție și supraveghere din parte cadrelor didactice.
4.2. Absenteismul școlar
O altă formă de manifestare a devianței școlare este reprezentată de absenteismul
școlar. Aceasta este și o formă de abatere disciplinară pasivă, prin lipsa de interes a
elevului față de educația oferită de școală. Din păcate, cei care ar trebui să remedieze
aceste comportamente, nu fac altceva decât să înrăutățească situația. Părinții și profesorii,
adulții responsabili de conduita educațională și civică a copiilor, pre zintă o atitudine
negativă față de absenteismul școlar, asta conducând la repetarea fenomenului deviant în
mod continuu, mai exact la cronicizarea acestei probleme. Cel mai grav lucru este că
amplificarea acestui mecanism de apărare dezvoltat de copil cond uce către abandonul
școlar.
În literatura de specialitate (Neamțu C., 2003, pag. 208) se vorbește și despre
cauzele apariției acestei forme de manifestare a devianței școlare, principală fiind existența
unor disfuncționalități ale procesului in structiv -educativ din cadrul in stituției școlare.
Adaptarea insuficientă și inadecv ată a curriculum -ului, a conținuturilor învățării la
interesele elevilor, promovarea pedepselor și a recompenselor cu scopul motivării copiilor,
stilul educațional nepotrivit și modalit atea eronată de evaluare în sistemul educațional sunt
printre puținele cauze ale ap ariției absenteis mului școlar .
Pe de altă parte, mediul familial are o mare import anță și influență asupra
dezvoltării absenteismului fie de natură pozitivă sau negativă. A stfel că, lipsa de
comunicare dintre școală și familie, situația financiară precară a numeroase familii din
România, nivelul scăzut de cu ltură și atitudinea disprețuitoare a familiei față de școală sunt
câteva dintre aspectele care încurajează acest fenome n.
Așadar, calitatea sistemului educațional și a frecvenței școlare scade din zi în zi ,
fapt ce conduce tot mai des la apogeul absenteismului școlar, și anume abandonul școlar.
24
4.3. Abandonul școlar
După cum s -a prezentat și mai sus, abandonul școlar face par te din seria formelor
de manifestare a devianței școlare. Acest fenomen reprezintă transformarea absenteismului
dintr -o stare care ar putea fi rem ediată, într -una în care nu se mai poate rezolva prea mult.
Abandonul școlar reprezintă părăsirea instituției școlare de către elevi înaintea
încheierii ciclului de învățământ început. Sensul grav al acestui comportament este că cei
care au părăsit școala, nu se mai pot reînscrie în cadrul aceleiași instituții.
Datele statistice au demonstrat că abandonul școlar este primul și principalul pas
către dezvoltarea unui comportament delincvent ulterior. Cei care au renunțat la școală, rar
își reiau studiile. Majoritatea elevilor care au părăsit sistemul educațional sunt implicați și
în activități criminale.
Cauzele apariției acestui fenomen sunt în mare parte similare apariției
absentesimului. La aceastea adăugându -se repetenția, izolarea socială și cea față de grupul
de prieteni, etichetarea de către aceștia ca fiind un copil „ratat” sau „fraier”. Un elev care a
aban donat școala este catalogat ca fiind un infractor social. Însă, în esență, cauzele
abandonului școlar sunt mai complexe, fiind reprezentate de situația economică precară a
familiei sau apartenența la diferite culte religioase. (Neamțu C., 2003, pag. 213).
Pentru diminuarea și prevenirea fenomenului în cauză, primordială este cooperarea
și socializarea dintre familie și școală.
4.4. Violența școlară
Violența școlară este cea mai frecventă formă de manifestare a devianței școlare,
fiind datorată gradului ei de periculozitate care aduce un prejudiciu major asupra calității și
eficienței sistemului educațional.
În genere, violența se caracterizează prin manifestarea unui comportament agresiv
asupra celor din jur. Mai concret, cuvintele, gesturile, amenințările și șantajul, sunt
conduite care dăunează fizic și psihic unei persoane și a bunurilor pe care le deține.
Aducem în prim -plan atacurile de ordin psihologic și menționăm că violența
verbală afectează stima de sine oricărei persoane. În literatura de specialit ate, acest tip de
25
violență este numit și „violența ascunsă” sau mascată întrucât nu lasă urme vizibile, însă
de cele mai multe ori consecințele sunt mai grave decât cele ale violenței fizice.
Granița dintre a fi un elev tipic, cu un comportament adaptat ș i natural și a fi un
elev violent este foarte mică. Astfel că, în momentul în care un copil se atașează unui grup
violent, acesta va deveni parte din el, va copia și transpune toate acțiunile acelui grup. În
plus, se va conforma regulilor bandei respective . Toate acestea doar din dorința de
apartenență la un grup social.
Violența școlară se ramifică în două subcategorii:
– violența instituțională;
– violența non -instituțională.
Prima dintre ele este determinată de factori precum:
* normele și regulile șco lare;
* stilul educațional adoptat de cadrele didactice;
* raportul (înțeles greșit) dintre elev -profesor.
Această formă a violenței școlare este sancționată de către instituție prin
intermediul pedepselor disciplinare. În viziunea școlii, acestea au rolu l de a remedia
comportamentul deviant al el evilor, însă percepția tinerilor este cu totul și cu totul diferită,
aceștia asimilând -o cu o formă de violență. Astfel, elevii și -au creat falsa impresie că
școala este violentă c u ei și și -au format lozinca „violența naște violență ” pe care o
urmează cu strictețe. Aceste manifestări violente survin din lipsa de profesionalism a
cadrelor didactice și din modalitatea eronată de a rezolva conflictele școlare prin pedepse.
Cea de -a doua formă, violența non -instituți onală, se referă la manifestările deviante
ale elevilor în raport cu alți elevi. Acest tip de violență își are originile, de cele mai multe
ori, în comportamentele agresive domestice din familie sau comunitate.
4.5. Vandalismul
Vandalismul este o formă spec ifică a violenței școlare, caracterizată prin atacuri
îndreptate asupra obiectelor, a bunurilor deținute fie de instituția școlară fie de către elevi.
(Neamțu C., 2003, pag. 222).
26
Imagin ea de sine negativă a elevului î l împinge pe acesta către un asem enea
comportament. Starea lui de repulsie, atitudinea ostilă a profesorului față de el, declanșează
un act de vandalism.
Acești copii își doresc distrugerea efectivă a bunurilor deținute de școală (catalog,
catedră, materiale didactice) și de către elevi (rec hizitele școlare), având un singur scop:
redobândirea unui echilibru emoțional.
4.6. Toxicomania
Ultima formă de manifestare a devianței școlare despre care vom vorbi, dar totodată
una dintre cele mai grave și controversate, este toxicomania . Creșterea număr ului de elevi
care consumă substanțe nocive este alarmantă în ultimii ani.
Cristina Neamțu apreciază că toxicomania are ca și caracteristică principală
„sindromul de dependență ”. Acesta este definit ca fiind „un ansamblu de fenomene
comportamentale, cogni tive și fiziologice, în care utilizarea unei substanțe psiho -active
specifice determină o detașare progresivă a subiectului față de alte activități.” (Neamțu C.,
2003, p ag. 249).
În rândul adolescenților, drogurile au devenit sursa autonomiei lor, a dobân dirii
libertății absolute, calea de a evada din lumea reală și crearea unui univers iluzoriu propriu,
rupt totalmente de real.
De cele mai multe ori, consumul de droguri a reprezent at o trecere de la curiozitate
la dependență. Pentru ei, această activitat e a devenit și o experiență de viață. Tinerii care
recurg la dopaj sunt, î n general, slabi și vulnerabili și prezintă diferite tulburări
comportamentale.
Conform lui H. Nowlis (1969), „toxicomania este o patologie care se naște din
angoasă și se vindecă c u ajutorul încrederii. ”
27
CAPITOLUL 5
STRATEGII DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE ÎN DEVIANȚA ȘCOLARĂ
5.1. Prevenția primară în cazul devianței școlare.
Prevenția primară , în cazul oricărui tip de comportament deviant, are ca scop
dezvoltarea unor abilități nec esare pentru depășirea situațiilor critice, fără ca individul să
recurgă la comportamente deviante. Bineînțeles, această prevenție aduce în prim -plan și
măsurile necesare transformării mediului social într -unul mai securizant pentru membri i
săi.
Așadar, p revenția primară urmărește:
– combaterea sărăciei, diminuarea ratei șomajului și a inflației cu ajutorul unor
măsuri de politică socială și economică;
– măsuri pentru securitatea familiei și a copilului;
– măsuri de prevenire a maltratării copilului. (. Neamțu C., 2003, pag. 263)
În viața de zi cu zi, individul se confruntă cu numeroase situații -limită l a care nu
face față de multe ori. Astfel, măsurile menționate mai sus contribuie la dezvoltarea
capacității acestuia de a trece peste obstacolele întâlnite și la bunăstarea lui.
Prima măsură care trebuie aplicată, este cea de ordin politic și economic, care
presupune diminuarea ratei șomajului și a inflației, dar și scăderea sărăciei. Acestea din
urmă reprezentând cauze ale apariției stresului cotidian. Ast fel, există studii care au
demonstrat că factorul economic are o contribuție majoră asupra devianței, în mod direct
atunci când reprezintă cauza comportamentului în sine, dar și indirect atunci când se face
referire la condițiile și circumstanțele în care s-a desf ășurat actul deviant. Sărăcia
determină infracționalitate. Aceasta este un fenomen social cu care indivizii se confruntă
din ce în ce mai des. Ea stă la baza violenței și a abuzurilor asupra copilului, la baza
conflictelor familiale și conjugale, l a baza lipse i preocupării părinților pentru educația
tinerilor. De cele mai multe ori conduce la abandon școlar, furt, cerșit, dar și la trafic de
droguri și de persoane, prostituție, ș.a.m.d.
Cea de -a doua măsură, care presupune protecția familiei și imp licit a copilului,
urmărește prevenirea manifestărilor deviante în școală. În lucrarea „Politici sociale în
28
domeniul populației și familiei” (Mihăilescu I., 1995, pag. 172). a concentrat aceste măsuri
în trei categorii, după cum urmează:
a) politici amelio rative care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață ale
familiilor prin acordarea de alocații familiale și prin reducerea taxelor;
b) politici de remedierea educației vieții de familie prin servicii și programe de
consiliere/terapie familială. Acest ti p de politici este orientat mai mult către aspectele
individuale și interpersonale și mai puțin către aspectele situaționale ce caracterizează
politicile ameliorative. Obiectivele pe care le urmăresc acestea sunt:
– informarea părinților cu probleme fundam entale legate de viața de familie și
de îngrijirea și educarea copiilor;
– animarea comunicării între familii și stimularea unor demersuri comune de
către grupuri de părinți cu probleme sau trebuințe asemănătoare;
– inițierea și abilitarea părinților în ut ilizarea procedeelor educative adecvate
vârstei și particularităților individuale ale copiilor;
– formarea unor atitudini care să favorizeze colaborarea familiei cu alte instituții
educative: școala, grădinița, biserica;
– asistența psihologică sau psihote rapeutică acordată familiilor aflate în situații
de criză;
– consilierea părinților care au copii „greu educabili” sau cu nevoi speciale;
– pregătirea cuplurilor tinere în vederea maternității și paternității etc.;
c) politici substituționale care includ a cele programe și servicii de asistență socială
a familiei realizate de către instituții private și profesioniști care îngrijesc/supraveghează
copiii, prestează diverse activități menajere la domiciliu etc.
În completarea acestora vin și programe de asisten ță famil ială care asigură
bunăstarea copilului și armonia conjugală.
Se pot menționa și măsuri care previn absenteismul și abandonul școlar, precum:
– îmbu nătățirea îngrijirii copilului î n cadrul familial;
– ameliorarea participării școlare prin intermedi ul unor programe bine definite la
nivel național. (Neamțu C., 2003, pag.272)
29
Cea din urmă categorie de măsuri, care dorește prevenirea maltratării copilului,
urmărește cazurile de abuz asupra copilului care au condus la comportamente deviante din
punct de vedere școlar, dar și la acțiuni delincvente. Pentru prevenirea maltratării copilului,
este nevoie de o abordare holistică a situației, adică atât evaluarea situației de criză și a
copilului, cât și a factorilor perturbatori din jur. În cadrul acest ei abo rdări, se dorește ca
familia să depășească evenimentele generatoare de stres din trecut și să se creeze speranța
conform căreia copilul se va adapta.
Pentru a înțelege mai bine cele explicate mai sus, Cristina Neamțu ( 2003) propune
următorul caz:
P.T., s ex feminin, vârsta 15 ani.
Provine dintr -o familie dezorganizată: tatăl consumă băuturi alcoolice în exces,
provocând scandaluri; mama a părăsit familia când P.T. avea 7 ani, plecând cu un alt
bărbat. Din discuțiile purtate se pare că tatăl a încercat să î și violeze fiica, după care a
bătut -o.
Este o fire sensibilă și uneori refuză să creadă ceea ce se întâmplă în jurul ei. Este
instabilă din punct de vedere psihic; când se ridică tonul asupra ei plânge și se inhibă. Nu
manifestă suficient interes pentru ac tivitatea școlară și deseori absentează de la ore. În
relația ei cu profesorii și colegii s -au întâmpinat deseori dificultăți, fiind necesară multă
diplomație și multă muncă de lămurire.
Literatura de specialitate propune utilizarea „familiei de sprijin” c a metodă de
intervenție asupra unui caz asemănător. Această familie este formată din părinți voluntari,
cu experiența creșterii propriilor copii și dornici să se implice în intervenția cazurilor de
abuz asupra copilului.
Concluzionând, toate măsurile prez entate mai sus au ca scop comun pregătirea
copilului, a tânărului pentru viața școlară și socială și încearcă adaptarea acestuia la un
mediu de viață care presupune respectarea unor reguli.
5.2. Prevenția secun dară în cazul devianței școlare.
Acest tip de p revenție se rezumă la măsurile luate în cadrul instituțiilor de
învățământ. Scopul prevenției secundare este de a diminua disfuncționalitățile de la nivelul
30
educațional. Această diminuare are în vedere sporirea eficienței actului educațional și
mărirea gra dului de adaptare al educației școlare la transformările produse în societatea
contemporană.
Cristina Neamțu enumeră câteva măsuri de prevenție secundară, după cum
urmează:
a) realizarea unui sistem educațional flexibil care să ofere oportunități educațio nale
tuturor indivizilor în funcție de trebuințele educaționale de bază, de sex, de apartenență
etnică, de statut socio -economic, de vârstă etc.;
b) elaborarea unor măsuri care să conducă la accelerarea descentralizării
învățământului;
c) dezvoltarea învăț ământului alternativ (inclusiv pentru elevii cu un comportament
preinfracțional sau infracțional);
d) reforma curriculum -ului școlar astfel încât acesta să fie centrat atât pe
disciplinele de învățământ, cât și pe trebuințele elevilor (Moise C., Cozma T., 1996,.);
e) stabilirea unor măsuri de ordin administrativ care să conducă la motivarea
personalului didactic și la creșterea eficienței educației școlare (micșorarea normei
didactice, a numărului de elevi într -o clasă, înființarea posturilor de consilieri școlari în
fiecare unitate școlară etc.);
f) realizarea unor programe realiste pentru inserția socială, școlară și p rofesională a
elevilor cu un comportament deviant.
De asemenea, tot Cristina Neamțu (2003, p p..314-365), sugerează câteva strategii
de acțiu ne în vederea prevenirii devianței școlare:
a) adoptarea la nivelul școlii a unor măsuri menite să transforme școala într -un
mediu de învățare adecvat, plăcut și adaptat trebuințelor de bază ale elevilor (organizarea
claselor de elevi, flexibilizarea oraru lui școlar, regândirea conținuturilor de învățare,
realizarea de schimbări în stilul educațional și în stabilirea sancțiunilor etc.);
b) generalizarea la nivelul unității școlare a instrumentelor de predicție a
comportamentului delicvent, prin aplicarea un or scale de evaluare a stării educaționale și
morale ale elevilor. Aceste scale trebuie să cuprindă:
31
– evaluarea rezultatelor școlare și a frecvenței școlare a elevilor;
– aprecierea statutului elevului în cadrul colectivului -clasă (pentru a se cunoaște
gradul de integrare în colectiv și apartenența sa la grupuri informale);
– evaluarea conduitei școlare de către colegi, profesori, personalul auxiliar din
școală.
Pe baza informațiilor culese (la care se adaugă și o serie de date ce privesc
adaptarea la med iul familial, posibilitatea consumului de droguri, apartenența sa la grupuri
informale deli ncvente etc.) se pot realiza predicții asupra riscului de comportament deviant
la elevii respectivi. În situația în care probabilitatea unui asemenea comportament es te mai
mare, intervenția psihologului școlar, a asistentului social școlar, a familiei este absolut
necesară;
c) crearea unui etho s al școlii și utilizarea acestu ia în scop educativ; se au în vedere
toate activitățile organizate în școală și în afara ei cu scopul de a -i ajuta pe elevi să își pună
în valoare abilități le de care dispu n (nu numai cele strict școlare, ci și cele sportive,
aplicativ -practice etc.), să își asume responsabilitatea pentru îndeplinirea unor sarcini, să își
dezvolte sentimentul de mândrie că aparțin școlii respective. În acest mod, elevii se vor
simți mai mult puși în valoare, apreciați mai obiectiv, ajutați să interacționeze mai bine cu
colegii și profesorii lor;
d) includerea în curriculum -ul aflat la decizia școlii a unor programe de rezolvare a
conflictelor, de mediere a relațiilor dintre elevi sau dintre elevi și profesori;
e) realizarea parteneriatului cu părinții în sensul implicării reale a acestora în
probleme privind educația școlară etc.
„Personalul didactic, indiferent de n ivelul la care își desfășoară activitatea, poate
influența, prin personalitatea lui, prevenirea și diminuarea unor abateri de la exigențele
școlare sau, dimpotrivă, la amplificarea acestora.” (Poenaru R., Sava ., F.,1998 )
„Orice abordare eficientă a unei pr obleme de comportament pornește de la
convingerea profesorului privitoare la necesitatea de a oferi elevului o experiență școlară
pozitivă, recompensatoare și motivantă, și mai puțin expe riențe negative și punitive”
(Neamțu C, 2003, p ag. 329).
32
Astfel, pers onalul didactic va fi nevoit să acționeze încă din primele săptămâni de
școală, după cum urmează:
– identificarea semnelor de inadaptare școlară;
– aplicarea unor metode ce au ca interes dezvoltarea maturității sociale a tinerilor;
– sporirea motivației el evilor pentru învățare;
– ameliorarea climatului socio -afectiv favorabil educației;
– analizarea grupurilor de elevi formate în clasă;
– înlocuirea sancțiunilor cu tehnici de convingere;
– stimularea elevilor cu dificultăți de învățare prin activități și i ntegrarea acestora în
diferite grupuri social -educative .
Concluzionând, prevenția secundară, adică măsurile adoptate la nivel școlar asupra
diminuării devianței școlare, nu va fi suficientă dacă la nivel familial ori comunitar nu se
va interveni. Ceea ce înseamnă că prevenția secundară este complementară cu prevenția
primară. Totodată, daca actele deviante produse de tineri prezintă o gravitate ce depășește
autoritatea școlară sau familială, este necesară prevenția terțiară sau intervenția.
5.3. Prevenția te rțiară (intervenția) .
După cum s -a me nționat în subcapitolul precedent , prevenția terțiară sau intervenția
nu mai este realizată nici de către familie, nici de către școală, ci este nevoie de implicarea
persoanelor autorizate și specializate în cazurile de devianță școlară cu un nivel ridicat de
gravitate și periculozitate pentru om și societate.
Astfel, psihologul școlar sau consilierul educațional va întocmi un plan de
intervenție asupra comportamentului deviant al unui elev. Acesta va obține informațiil e
necesare despre tânăr de la personalul didactic: momentul zilei în care s -a produs actul
deviant, în ce zi a săptămânii s-a manifestat , în cadrul cărei activități a avut loc, reacția
colegilor săi etc.
Persoana avizată și calificată să întocmească un as tfel de program de intervenție,
are în vedere înlocuirea unui comportament deviant cu unul adecvat, aplicând diferite
metode de învățare.
33
„Conform teoriilor condiționării operante și a învățării sociale, comportamentul
elevului se poate modifica pe măsură ce acesta va fi pus în contact cu un comportament
model, adecvat. ” (Neamțu C., 2003, p ag. 380).
În programul de intervenție pentru combaterea devianței școlare va face parte atât
elevul care manifestă o conduită deviantă, cât și colegii săi care, în mod voluntar sau nu,
suportă consecințele actelor sale.
Există metode și teh nici de investigare și analiză a comportam entelor deviante ale
tinerilor pe care cadrele didactice le pot aplica cu ușurință; spre exemplu: observația
sistematică, analiza documentelo r, studiile de caz. Aceste metode îi vor facilita activitatea
profesorului, ajutându -l totodată să prevină noi comportamente deviante. Astfel, odată
descoperite primele semne ale unei conduite deviante și comunicate psihologului școlar
sau consilierului ed ucațional, se poate preveni eșecul școlar sau o posibilă viitoare
delincvență.
Programele de intervenție care au ca scop combaterea devianței școlare, pot fi
întocmite pentru majoritatea formelor de manifestare a acestui fenomen anomic: abandon
școlar, to xicomanie etc.
Aplicarea acestor planuri de prevenție și/sau intervenție va avea loc în timpul orelor
de dirigenție. Lecțiile vor fi susținute de către psihologul școlar sau consilierul educațional,
în prezența dirigintelui , dacă este cazul.
În unele caz uri, tânărul care manifestă un comportament deviant se va prezenta
singur la cabinetul persoanei specializate pentru descoperirea de noi informații ori pentru
aplicarea unor fișe individuale de lucru cu scopul verificării stării actuale ale acestuia.
34
PARTEA A II -A
CAPITOLUL 6
INVESTIGAȚIE PEDAGOGICĂ PRIVIND DEVIANȚA ȘCOLARĂ
6.1 Problematica cercetării și operaționalizarea conceptelor.
Am ales studiul acestei teme, și anume ” Devianța școlară în perioada adolescenței ”,
împletită cu ” Metode de inter venție pedagogică ” pentru realizarea unei lucrări de licență,
implicit pentru realizarea cercetării deoarece reprezintă un domeniu cu un subiect angajant,
fiind un fenomen cu care majoritatea indivizilor se confruntă, în mod diferit.
Pe de altă parte, un alt motiv pentru care am ales să fac studii asupra acestei teme, îl
reprezintă dorința de a afla ce se petrece în mintea unui elev cu un astfel de comportament
și care sunt cauzele pentru care acesta manifestă reacții deviante și alege să încalce
normele și valorile școlare.
6.2 Coordonatele cercetării.
Cercetarea este una constatativă.
Obiective :
1. Identificarea formelor de devianță prezente în mod frecvent în adolescență cu
referire particulară la o unitate de învățământ.
2. Determinarea motivelor pentru care elevii adolescenți apelează la copiat.
3. Identificarea atitudinii pe care elevii adolescenți o a u față de devianță în
instituția de învățământ pe care o frecventează.
4. Stabilirea părerii elevilor adolescenți în ceea ce priv ește persoanele responsabile
de apariția devianței școlare în cadrul instituției de învățământ din care fac
parte.
35
Ipoteza generală:
Fenomenul de devianță școlară este o realitate recunoscută la nivelul instituțiilor
școlare, uneori chiar tolerată și îmb racă forme diferite.
Ipoteze specifice :
1. Cele mai frecvente forme de devianță întâlnite în unitatea de învățământ sunt
copiatul și absenteismul.
2. Elevii adolescenți apelează la copiat din dorința de a rămâne în fruntea
ierarhiei clasei în ceea ce privește rezultatele școlare.
3. Elevii adolescenți consideră că în instituția de învățământ din care fac parte,
devianța școlară este tolerată.
4. Elevii adolescenți consideră că profesorii sunt vinovați de apariția devianței
școlare în cadrul instituției de învățământ.
36
CAPITOLUL 7
METODOLOGIA CERCETĂRII
7.1 Design -ul cercetării.
Investigația problematicii enunțate de temă s -a realizat pe un lot de 33 de
participanți cu vârste cuprinde între 17 și 18 ani, elevi ai Colegiului Național „Nichita
Stănescu” d in Ploiești.
Prin utilizarea metodelor de cercetare și aplicarea instrumentelor aferente folosite
(ancheta pe bază de chestionar și studiu de caz) s -a urmărit investigarea comportamentelor
deviante ale elevilor adolescenți, cauzele apariției acestui tip de comportament cu scopul
de a se fundamenta în realiatatea școlară conturarea unor metode de intervenție pedagogică
asupra acestor cazuri de devianță.
7.2 Metodologia cercetării și instrumentalul de cercetare.
Pentru realizarea cercetării propriu -zise, din metodologia psihopedagogică, au fost
folosite următoarele:
➢ metoda anchetei – bazată pe chestionar – metodă prin care s -a urmărit, cu
ajutorul chestionarelor aplicate, investigarea comportamentelor deviante din
rândul elevilor adolescenți
➢ metoda studi ului de caz – s-au realizat trei studii de caz bazate pe situații de
viață reale. Au fost supuși investigării 3 elevi adolescenți, dintre care 2 fete și
un băiat cu scopul identificării cauzelor apariției comportamentelor deviante în
școală, dar și stabili rea unor metode de intervenție pedagogică asupra cazurilor.
37
CAPITOLUL 8
PARAMETRII DE ANALIZĂ A DEVIANȚEI ȘCOLARE ÎN PERIOADA
ADOLESCENȚEI
Prezentul capitol conține analiza și interpretarea datelor din cadrul cercetării
pedagogice propuse. Se dore ște verificarea validării sau invalidării ipotezelor avansate în
investigație în baza analizării rezultatelor obținute în urma utilizării metodelor precizate
(pentru colectarea datelor) și a interpretării statistice a acestor rezultate, la care s -a adăugat
detalierea prin prezentarea unor cazuri specifice, studiate mai în detaliu.
S-au utilizat două metode de bază, cu instrumentele aferente, așa cum s -a menționat
anterior. Chestionarul a fost aplicat pe un număr de 33 de subiecți. Am ales trei dintre
aceșt ia pentru o analiză de caz , cu valoare de ilustrare a fenomenului analizat.
8.1. Analiza și interpretarea datelor investigației.
Metoda anchetei – bazată pe chestionar.
Chestionarul, prin itemii săi, și -a propus să investigheze atitudini, opinii și
compo rtamente în ceea ce privește devianța școlară în perioada adolescenței.
Item 1
Ierarhia formelor de manifestare a devi anței școlare în școala investigată
Conform tabelului de mai jos, au fost ierarhizate 6 forme de ma nifestare a devianței
școlare, și a nume: copiatul, absenteismul școlar, abandonul școlar, vandalismul școlar,
violența școlară și toxicomania. Chestionarul a fost aplicat pe 33 de subiecți.
În urma analizei răspunsurilor elevilor , contrar ipotezei conform căreia „ Cele mai
frecvente forme d e devianță întâlnite în unitatea de învățământ sunt copiatul și
absenteismul” , realitatea pare a demonstra că cele mai frecvente comportamente deviante
din punct de vedere al puterii de manifestare sunt vandalismul și toxicomania . Copiatul se
38
situează doa r la jumătatea ierarhiei alături de abandonul școlar, iar pe ultimele două locuri
apar absenteismul și violența școlară. Datele statistice arată că elevii adolescenți manifestă
comportamente agresive față de bunurile instituției școlare din care fac parte și ale
colegilor elevi (vandalism) și tind către consumul de droguri (toxicomanie). Acest lucru
poate doar să demonstreze că evoluția tinerelor generații din ziua de azi este de fapt o
involuție. Adolescenții devin din ce în ce mai violenți, apeleaz ă la că i ilegale pentru a -și
crea un uni vers propriu; faptul că , în ceea ce privește copiatul , acesta se află pe locuri
secundare în ierarhia formelor de devianță școlară , demo nstrează că elevii de azi au
renunțat la interesul față de școală; iar absenteismul f ără o pondere foarte serioasă ( ultimul
loc, în opinia elevilor) naște două posibile întrebări: (1) nici nu mai contează absențele de
la școală?; (2) dacă se vine la școală și preocupările dominante sunt vandalismul și
toxicomania ( pentru unii elevi), care mai este rostul educației?
Descriptive Statistics
N Mean
absenteism 33 2,27
violenta 33 2,91
copiatul 33 3,18
abandon 33 3,94
toxicomania 33 4,18
vandalism 33 4,52
Valid N (listwise) 33
Item 2
Frecvența „copiatului„ – fenomen anomic în rându l adolescenților.
Întrebarea cu numărul 2 a acestei cercetări are ca scop descoperirea ratei frecvenței
„copiatului” ca fenomen anomic întâlnit în adolescență. Studiul efectuat demonstrează că
20 dintre cei 33 , de subiecți investigați (60,6%) copiază deseori la examene, teze ori
lucrări. Procentul este mare, dacă îl coroborăm cu poziția copiatului în ierarhia devianțelor
analizate. Pare a fi un lucru comun să copiezi pentru un număr îngrijorător de mare de
subiecți, chiar dacă acestora nu li se pare că es te o formă importantă de devianță. În esență,
ipoteza este verificată, dată fiind frecvența cu care se copiază în rândul celor investigați.
Numai atenți a acordată acestui fenomen de către elevi nu mai arată cote care să îi
39
îngrijoreze . Doar 7 dintre subiec ți au răspuns că apelează la copiat rareori , 3 dintre subiecți
au copiat cel puțin o dată , 2 din totalul elevilor investigați nu au copiat niciodată (6,6%!) ,
iar unul singur a copiat întotdeauna.
Din păcate, copiatul nu apare ca un fenomen este un fen omen care se manifestă la nivel mediu
pentru că dacă se iau în considerare elevii ce copiază întotdeauna, rareori sau cel puțin odată
rezultă un număr de 28 din 33 ceea ce reprezintă 84,84 % și aceasta nu este puțin.
Item 3
Metodele preferate de copiat al e elevilor adolescenți.
Distribuția răspunsurilor celor 33 de respondenți cu privire la metodele preferate de
copiat ale elevilor adolescenți este următoarea: ap roximativ 43% dintre subiecți copiază
după fițuici făcute de ei ; 37% utilizează tehnologia pentru a copia; 9% dintre elevii
chestionați copiază din lucrarea altor colegi ; 6% dintre subiecți primesc rezultatele unei
examinări (de la colegi) ; 3% copiază din manuale și tot 3% copiază din fițuicile colegilor .
Faptul că procentul majoritar arată că elevi i adolescenți copiază din fițuici proprii
demonstrează că aceștia depun un minim efort pentru a -și crea materialul de copiat și
totodată parcurg cel puțin o dată materia de învățat pentru a și le creea. Însă, se poate
observa, cu ajutorul diagramei de mai jos, că rata procentuală de copiat prin intermediul
tehnologiei este destul de mare, ceea ce înseamnă că fenomenul tehnologizării populației
societății ia amploare și nu cu valențe pozitive neapărat.
40
metoda preferata de copiat
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid cursuri, manuale 1 3,0 3,0 3,0
fituici facute de mine 14 42,4 42,4 45,5
fituici facute de altcineva 1 3,0 3,0 48,5
am primit rezultatele 2 6,1 6,1 54,5
lucrarea altui elev 3 9,1 9,1 63,6
tehnologie 12 36,4 36,4 100,0
Total 33 100,0 100,0
41
Tabelul de mai sus arată prelucrarea statistică a datelor obținute în urma aplicării
chestionarului. Datele din acest tabel indică numărul exact de respondenți pentru fiecare
metodă de copiat în parte.
Item 4
Frecvenț a abaterilor de la sarcinile școlare în rândul adolescenților
„Apreciind sincer abaterile dumneavoastră de la sarcinile școlare, cât de des le -ați
făcut?” este o întrebare la care subiecții au răspuns astfel: 23 de elevi chestionați din totalul
de 33 se ab at destul de des de la sarcinile școlare; 4 dintre aceștia se abat foarte rar ; 3
subiecți se abat de la sarcinile școlare destul de rar ; 2 subiecți nu se abat niciodată , iar unul
singur se abate foarte des .
abaterile dvs de la sarcinile scolare
Frequenc y Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid foarte des 1 3,0 3,0 3,0
destul de des 23 69,7 69,7 72,7
destul de rar 3 9,1 9,1 81,8
foarte rar 4 12,1 12,1 93,9
niciodata 2 6,1 6,1 100,0
Total 33 100,0 100,0
Conform datelor obținute și inte rpretate cu ajutorul histogramei de mai jos, se poate
observa că abaterile de la sarcinile școlare se produc destul de des. Însă, faptul că doar un
singur respondent se abate foarte des de la sarcini, este un lucru bun, dar dezamăgitor este
că doar 2 dintr e elevii supuși investigației nu se abat niciodată.
42
Media abaterilor de la sarcinile școlare în rândul elevilor adolescenți este de 2,48.
Ceea ce este important este că 24 elevi din 33 (72,72%) recuno sc că se abat des și foarte
des. Procentul este îngri jorător, dar trebuie luată în calcul și vârsta respondenților la care, o
anume doză de bravare, poate să fi influențat aceste răspunsuri.
Item 5
Motivele pentru care elevii adolescenți copiază
Acest item al cercetării are în vedere motivele pentru care elevii adolescenți
copiază. Astfel, subiecții au fost rugați să ierarhizeze cele 5 motive date, iar analiza
statistică este dată de tabelul de mai jos. Se observă că timpul care îi presează pe elevii
adolescenți nu este un motiv plauzibil pentru a copia; d e asemenea elevilor nu le lipsește
nici motivația pentru învățare . Se poate spune, conform tabelului că nici slaba competență
a elevului de a rezolva sarcinile examinării nu este un motiv care să îi determine să
copieze. Tabelul de mai jos arată ierarhia f ăcută de subiecții respondenți.
43
Descriptive Statistics
N Mean
timpul care ii preseaza 33 2,30
lipsa motivatiei pt invatare 33 2,88
slaba competenta a elevului 33 3,03
toleranta profesorului 33 3,30
Competiția pentru note 33 3,48
Valid N (listwise ) 33
Datorită faptului că majoritatea respondenților au spus că motivul principal pentru
care copiază este competiția pentru note , ipoteza conform căreia „ Elevii adolescenți
apelează la copiat din dorința de a rămâne în ierarhia clasei în ceea ce prive ște rezultatele
școlare” se confirmă. Totodată, și ipoteza conform căreia „ Elevii adolescenți consideră că
profesorii sunt vinovați de apariția devianței școlare în cadrul instituției de învățământ .”
este confirmată parțial deoarece următorul motiv pentru care elevii adolecenți copiază este
toleranța profesorului.
Item 6
Definiții ale copiatului în viziunea adolescenților
Conform diagramei și tabelului de mai jos reiese că aproximativ 43% dintre
respondenți au asociat definiția „un furt este furt” copiatului; în jur de 40% din lotul de
subiecți investigați au apreciat copiatul ca fiind „o metodă simplă de a obține note mari”;
pe cân d doar 18% au ales definiția „copiatul nu face rău nimănui” . Din datele obținute,
putem deduce că elevii adolescenți sunt conștienți de faptul că fenomenul copiatului nu
este unul benefic și nici cinstit. Majoritatea respondenților au asociat copiatul cu un furt,
ceea ce înseamnă că această formă de manifestare a devianței școlare este recunoscută de
către adolescenți ca fiin d un act deviant. Dar, corelarea cu celălalt motiv, aflat pe poziția a
doua: copiatul este o metoda simpla de a obține note mari, și cu motivația prezentată la
itemul anterior, legată de păstrarea poziției în ierarhie, creează un tablou îngrijorător:
tinerii consideră că a ajunge și a rămâne în vârf de ierarhie este un scop ce scuză
mijloacele considerate fie ca o metodă mai ușoară, fie chiar ca furt (ceva declarat negativ).
44
care def se potriveste copiatului
Frequency Percent Valid Percent Cumulativ e
Percent
Valid copiatul nu face rau nimanui 6 18,2 18,2 18,2
un furt este furt 14 42,4 42,4 60,6
copiatul este o metoda
simpla de a obtine note mari 13 39,4 39,4 100,0
Total 33 100,0 100,0
Item 7
Opinia adolescenților despre elevii care ma nifestă un comportament deviant
Prin intermediul acestui item investigativ s -au obținut opiniile a 33 de respondenți
adolescenți cu privire la elevii care manifestă un comportament deviant. Datele statistice
arată după cum urmează: 43% dintre subiecți con sideră elevii cu un comportament deviant
45
ca fiind „persoane care vor să pară ceea ce nu sunt„ ; 28% dintre aceștia susțin că elevii
care au un comportament deviant sunt „persoane care știu să se descurce” ; 15% dintre
respondenți afirmă că elevii cu un com portament deviant „nu cred în respectarea unor
norme de disciplină sau de moralitate” și tot 15% asociază elevii care manifestă un
comportament deviant cu „persoane curajoase”.
Luând în calcul doar răspunsul care a întrunit cel mai mare număr procentual, se
poate spune că elevii adolescenți se ascund sub o mască din varii motive, fie pentru a
obține note mari, fie pentru a -și păstra locul în ierarhia clasei.
opinia dvs despre elevii care manifesta un comp deviant
Frequency Percent Valid Percent Cumula tive
Percent
Valid persoane care stiu sa se
descurce 9 27,3 27,3 27,3
persoane care vor sa para
ceea ce nu sunt 14 42,4 42,4 69,7
persoane curajoase 5 15,2 15,2 84,8
pers care nu cred in
respectarea unor norme de
disciplina 5 15,2 15,2 100,0
Total 33 100,0 100,0
46
Mergând mai în profunzimea analizei, constatăm însă că 28% dintre elevi susțin că elevii
cu comportament deviant sunt „persoane care știu să se descurce” ( admirarea unei fapte
rele); 15% asociază elevii care au un comportament devian t cu „persoane curajoase ” (din
nou conotație pozitivă pentru fapte negative). Procentul de 43% este foarte mare chiar și
pentru tineri i de 17 -18 ani, cu teribilismul implicit. Ceilalți 43% dintre subiecți care îi
consideră pe elevii cu un comportament devi ant ca fiind „persoane care vor să pară ceea
ce nu sun t” întăresc cumva ideea dominanței teribilismului. O anume doză de maturitate
poate fi vizibilă doar la cei 15% dintre respondenți care afirmă că elevii cu un
comportament deviant „nu cred în respectare a unor norme de disciplină sau de
moralitate” .
Item 8
Preocuparea instituției școlare pentru identificare a elevilor cu un comportament
deviant ( în percepția elevilor)
La întrebarea „În ce măsură considerați că în unitatea de învățământ în care studiați
se iau suficiente măsuri pentru a identifica elevii care nu se comportă corect?” cei 33 de
47
subiecți au răspuns astfel: 19 (57,57%) dintre ei consideră că unitatea de învățământ din
care fac parte ia în mare măsură suficiente măsuri pentru identificarea e levilor cu un
comportament deviant; 11 dintre aceștia spun că în mică măsură școala în care studiază
identifică elevii devianți; iar 3 dintre ei afirmă că doar în foarte mică măsură școala se
preocupă de identificarea acestui fenomen. (42,42%)
Rezultatele demonstrează că elevii, chiar în fața unui chestionar unde există tendința de a
răspunde cu o anume doză de formalism , dau răspunsuri distribuite aproape la egalitate
între aprecierea măsurilor ca fiind suficiente și, respectiv insuficiente .
in ce masura considerati ca in unitatea de invat in care studiati se iau suficiente masuri pt
a identifica elevii care nu se comporta corect
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in mare masura 19 57,6 57,6 57,6
in mica masura 11 33,3 33,3 90,9
in foarte mica masura 3 9,1 9,1 100,0
Total 33 100,0 100,0
48
Item 9
Persoanele responsabile de existența com portamentelor deviante în școli (în percepția
elevilor)
Cei 33 de subiecți au avut de ales 3 categorii de persoane responsabile de exist ența
comportamentelor deviante în instituțiile școlare din care fac parte, și procentele arată după
cum urmează: aproximativ 58% consideră că „elevii care manifestă un comportament
deviant” sunt cei responsabili; 21% îi consideră vinovați pe „profesorii ca re nu îi
pedepsesc pe elevii cu comportament deviant ” și tot 21% dintre aceștia pun
responsabilitatea pe umerii „grupului din care acești elevi fac parte deoarece îi acoperă pe
cei cu comportament deviant ”.
Acest item pare că infirmă ipoteza conform căre ia „Elevii adolescenți consideră că
profesorii sunt vinovați de apariția devianței școlare în cadrul instituției de învățământ.”
întrucât, în viziunea respondenților, responsabilitatea existenței comportamentelor deviante
în școli le revine elevilor care m anifestă acest tip de co nduită, în cea mai mare măsură.
Dar, luând în calcul conformismul răspunsurilor la chestionar e de acest tip, procentul de
21% ce consideră totuși profesorii ca fiind vinovați că nu pedepsesc, deci tolerează acest
tip de comportament e, este un procent semnificativ care îndreptățește formularea ipotezei
de la care am pornit.
cine credeti ca este responsabil de existenta comp deviante in instit din care faceti parte
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid prof care nu ii pedepsesc pe
elevii devianti 7 21,2 21,2 21,2
elevii care mainfesta comp
deviante 19 57,6 57,6 78,8
grupul din care acesti elevi
fac parte deoarece ii
acopera pe cei devianti 7 21,2 21,2 100,0
Total 33 100,0 100,0
49
Item 10
Traseul devian ță școlară – delincvență
La întrebarea „ În ce măsură considerați că acest tip de comportament se poate
agrava ulterior, ducând chiar la delincvență ?” , media răspunsurilor pe o scală de la 1 la 5
este de 2,21. Elevii adolescenți au răspuns astfel acestei întrebări: 21 dintre ei consideră că
un comportament deviant în școală conduce la delincvență în mare măsură; 6 dintre ei
spun că acest tip de comportament se poate agrava ulterior în mică măsură ; 4 dintre elevi
consideră că în foarte mare măsură agravare a către delincvență se poate produce; în vreme
ce doar 1 respondent afirmă că în foarte mică măsură se va ajunge la delincvență și tot 1
respondent este de acord că nu se va ajunge deloc la acest fenomen.
Cei ce văd o urmare negativă a comportamentului de viant în școală sunt, totuși 25 din 33
(75,75%) ceea ce reprezintă foarte mult. Nu poate însă să existe siguranța unui răspuns
neinfluențat de ideea conformismului cu ceea ce se așteaptă a se răspunde.
50
in ce masura considerati ca acest tip de comp se poat e agrava ulterior ducand chiar la
delincventa
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in foarte mare masura 4 12,1 12,1 12,1
in mare masura 21 63,6 63,6 75,8
in mica masura 6 18,2 18,2 93,9
in foarte mica masura 1 3,0 3,0 97,0
deloc 1 3,0 3,0 100,0
Total 33 100,0 100,0
Item 11
Predispoziția elevilor spre un comporta ment neconform normelor școlare
Din punct de vedere procentual, după cum arată și diagrama de mai jos, elevii
respondenți au răspuns astfel: 45% dintre adoles cenți consideră că „elevii care vor să fie
acceptați de ceilalți” sunt predispuși spre un comportament deviant; 30% sunt de părere că
„elevii care se află sub presiunea notelor mari” au un comportament neconform cu
normele școlare; 15% dintre respondenți s pun că „elevii care au probleme de viață, de
familie” au o mai mare predispoziție către un astfel de comportament; iar 9% dintre
adolescenți sunt de părere că „elevii care absentează mult” manifestă un comportament
deviant.
51
care dintre elevi sunt predisp usi spre un astfel de comp neconf normelor scolare
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid elevii care vor sa fie
acceptati 15 45,5 45,5 45,5
elevii care se afla sub
presiunea notelor mari 10 30,3 30,3 75,8
elevii care absenteaza mu lt 3 9,1 9,1 84,8
elevii care au probl de
familie 5 15,2 15,2 100,0
Total 33 100,0 100,0
Faptul că există nevoie de acceptare în grup este firesc la această vârstă. Poate că factorii
educaționali responsabili ar trebui să facă ceva mai mult pentru creșterea calității
influenței acestor grupuri în sensul influențelor pozitive și nu negative. Aici, nu doar
școala este responsabilă, nici măcar doar familia ci presa, biserica, societatea în ansamblu
ei care exacerbează influențele rețelelor de socializ are, ale cluburilor și ale altor medii cu
efecte negative.
52
Presiunea notelor este și ea o cauză serioasă dar aceasta se manifestă la nivelul formei
copiatului și eventual a absenteismului. Aici profesorii pot face foarte mult. Se pot face
evaluări în care elevii nu au ce copia, se poate schimba mentalitatea acestora, în special
prin crearea unui context în care prezumția de nevinovăție să funcționeze prioritar și nu
măsurile anti -furt prezumat ca intenție absolută.
Item 12
Toleranța comportamentelor d eviante în instituțiile școlare
Tabelul și histograma de mai jos indică următoarele date: 15 elevi adolescenți
consideră că, în instituția din care fac parte, comportamentele deviante sunt tolerate în
mică măsură ; 13 dintre respondenți apreciază că toleranța unor astfel de comportamente
este prezentă în mare măsură ; 3 dintre aceștia sunt de părere că în foarte mică măsură este
tolerat un comportament deviant; iar 2 adolescenți consideră că, în instituția în care
studiază, este tolerat un astfel de comportament în foarte mare măsură .
Media răspunsurilor la această întrebare, pe o scală de la 1 la 5, este de 2,58, ceea
ce înseamnă că tinde mai mult către toleranța comportamentelor deviante în instituțiile
școlare. Acest fapt atrage după sine și validarea ipoteze i conform căreia „Elevii adolescenți
consideră că în instituția de învățământ din care fac parte, devianța școlară este tolerată.”.
cons ca in instit de invat este tolerat acest tip de comp , se va putea face mai mult pt
combaterea lui
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in foarte mare masura 2 6,1 6,1 6,1
in mare masura 13 39,4 39,4 45,5
in mica masura 15 45,5 45,5 90,9
in foarte mica masura 3 9,1 9,1 100,0
Total 33 100,0 100,0
53
Atâta vreme cât, însă, 45,5% di ntre elevi declară că toleranța manifestată este în mare și
foarte mare măsură, se impune o regândire a atitudinii școlii însoțită de o schimbare de
paradigmă, de mod de gândire și de abordare a problemei.
Item 13.1.
„Consider că nu s -ar mai copia dacă…profesorii ar da subiecte care să presupună
gândirea și nu reactualizarea informației.”
Cu ac eastă afirmație au fost de acord majoritatea respondenților, 15 din 33
apreciind că nu s -ar mai copia în mare măsură.
consider ca nu s -ar mai copia daca profesorii ar da s ubiecte care sa presupuna G si nu
reactualizarea informatiei
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in foarte mare masura 15 45,5 45,5 45,5
in mare masura 9 27,3 27,3 72,7
in oarecare masura 7 21,2 21,2 93,9
in mica masura 2 6,1 6,1 100,0
Total 33 100,0 100,0
54
Răspunsul la acest item este absolut edificator: 72,8% dintre elevi consideră că o altă
modalitate de a privi și realiza evaluarea poate duce la scăderea tendinței de copiere.
55
Item 13.2.
„Consider că nu s -ar mai c opia dacă…nu ar mai exista presiune din partea părinților
pentru poziția noastră în ierarhia clasei.”
Faptul că majoritatea respondenților au fost de părere că acesta reprezintă un motiv
în oarecare măsură pentru a nu mai copia, apreciem că părinții nu influențează atât de mult
fenomenul copiatului. Dar o fac totuși suficient ( în mare măsură și foarte mare măsură
54,5%) pentru a se iniția măsuri de educare a părinților care trebuie să înțeleagă că poziția
într-o ierarhie nu este totul; relevanța ei depi nde de gradul de acoperire prin realitățile
competențelor dobândite de elevi.
consider ca nu s -ar mai copia daca nu ar mai exista presiune din partea parintilor pt
pozitia noastra in ierarhia clasei
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in foarte mare masura 8 24,2 24,2 24,2
in mare masura 10 30,3 30,3 54,5
in oarecare masura 14 42,4 42,4 97,0
deloc 1 3,0 3,0 100,0
Total 33 100,0 100,0
56
Item 13.3.
„Consider că nu s -ar mai copia dacă…materia ar fi predată atracti v, în așa fel încât să
ne intereseze ceea ce învățăm.”
20 dintre cei 33 de respondenți au apreciat că nu ar mai copia dacă li s -ar prezenta
informații interesante pentru ei, dacă materia ar fi predată atractiv.
consider ca nu s -ar mai copia daca materia ar fi predata atractiv, in asa fel incat sa ne
intereseze ceea ce invatam
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in foarte mare masura 20 60,6 60,6 60,6
in mare masura 7 21,2 21,2 81,8
in oarecare masura 5 15,2 15,2 97,0
in mica masura 1 3,0 3,0 100,0
Total 33 100,0 100,0
Dincolo de ceea ce arată histograma este interesant de prezentat distribuția prin relaționare
cu ite mul 13.1.
57
La acel item elevii considerau că o altă formă de evaluare ar putea schimba condu ita lor,
iar acum într -o proporție și mai mare 81,8% consideră că și o altă modalitate de predare ar
putea contribui semnificativ la această schimbare.
Item 13.4.
„Consider că nu s -ar mai copia dacă…probele de evaluare ar conține elemente
esențiale, impo rtante și nu detalii nesemnificative ce trebuie memorate.”
Luând în calcul răspunsurile majoritare ale elevilor adolescenți, 14 apreciind că în
foarte măsură nu s-ar mai copia dacă s -ar modifica sistemul de evaluare și 11 dintre
respondenți au fost de păr ere că nu s -ar mai copia în mare măsură , se poate sesiza o
problemă la nivelul evaluării din partea cadrelor didactice.
consider ca nu s -ar mai copia daca probele de evaluare ar contine elemente esentiale si
nu detalii nesemnificative ce trebuie memorat e
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid in foarte mare masura 14 42,4 42,4 42,4
in mare masura 11 33,3 33,3 75,8
in oarecare masura 8 24,2 24,2 100,0
Total 33 100,0 100,0
58
Corelarea cu răspunsurile la itemul 13.11 este și ma i evidentă în acest caz (75,7%)
consideră în foarte mare măsură și în mare măsură o asemenea abordare a evaluării:
59
Concluzii în urma analizei răspunsurilor la chestionarul legat de fenomenul
„devianței școlare” și a formelor sale de manifestare.
În acest punct încercăm o analiză a gradului de validare/ invalidare a celor patru
ipoteze specifice:
1. Cele mai frecvente forme de devianță întâlnite în unitatea de învățământ sunt
copiatul și absenteismul.
2. Elevii adolescenți apelează la copiat din dorința de a rămâne în fruntea
ierarhiei clasei în ceea ce privește rezultatele școlare.
3. Elevii adolescenți consideră că în instituția de învățământ din care fac parte,
devianța școlară este tolerată.
4. Elevii adolescenți consideră că profesorii sunt vinovați de apariți a devianței
școlare în cadrul instituției de învățământ.
Prima ipoteză se validează doar parțial. Fie din teribilism fie ca o realitate ”banală” ,
elevii chesti onați consideră copiatul ca pe un comportament deviant aflat la mijlocul
ierarhiei. Pe primele locuri sunt trecute : vandalismul și toxicomania.
Cea de -a doua ipoteză se validează explicit, la fel ca și ipoteza legată de
manifestarea unui anume grad de toleranță față de comportamentele deviante în școli, așa
cum este perceput acest aspect de către el evi.
Cea de -a treia ipoteză se validează , elevii exprimând în măsură semnificativă
părerea că școala ar putea fi mai puțin tolerantă cu acest tip de comportamente.
Cea de -a patra ipoteză se validează indirect. În declarația directă pare a nu se
valida, e levii fiind declarați ca principali responsabili, dar, itemii care solicită părerea
despre evaluare și predare înregistrează răspunsuri covârșitor semnificative legate de
nevoia de a se schimba ceva în predare și evaluare, pentru a se scădea tendința de c opiere.
60
STUDII DE CAZ
Pentru aprofundarea unor situații de comportament deviant am recurs la metoda studiului
de caz. Urmărindu -i pe elevii chestionați ți în urma discuțiilor cu profesorii am selecționat
trei cazuri care par a fi relevante.
Studiul de caz numărul 1.
Subiectul R.E.
A. Date despre subiect
I. Date biografice
Data și locul nașterii : 11 octombrie 2000, Ploiești.
Componența familială : familie completă, biparentală, formată din 3 membri – subiectul,
mama și tatăl.
Date despre părinți : mama are 40 de ani și este de profesie lucrător comercial într -un
supermarket; tatăl are 45 de ani și este de profesie inginer mecanic, însă nu profesează în
domeniu, ci activează în domeniul agricol, administrându -și propria afacere – o fermă în
apropierea orașulu i Ploiești.
II. Date medicale: subiectul nu este înregistrat în evidența medicală cu vreo
problemă de sănătate. A fost diagnosticat doar cu bolile copilăriei, fără importanță în
evoluția sa personală.
III. Date psihologice
Caracteristici ale dezvoltării psihice: manifestă lipsă de încredere în adulți, cu precădere în
părinții săi; este destul de atentă la detalii și reticență față de unii oameni; nu se remarcă
printr -o inteligență ieșită din comun, însă rezultatele sale școlare devin din ce în ce mai
slabe.
Manifestări comportamentale : subiectul este o fire agitată, considerând că această stare îi
este transmisă de către părinți. Face parte dintr -un grup de prieteni caracterizat de către
colegi ca fiind „copiii – problemă ai clasei”. Se simte bine în pre zența prietenilor, însă este
foarte iritată de strictețea mamei care îi interzice ieșirile urbane târzii cu prietenii.
Subiectului îi place „să trăiască clipa” după cum afirmă și spune că nu se gândește la viitor.
61
Comunicarea și relaționarea cu părinții: relația subiectului cu mama sa este un încordată;
cu tatăl este indiferentă pentru că nu se prea implică în educației ei.
Comunicarea și relaționarea cu persoanele de aceeași vârstă : subiectul face parte, după
cum am menționat și mai sus, dintr -un grup de prieteni care mainfestă comportamente
deviante. Ciudat este faptul că membri grupului sunt exclusiv băieți, eleva fiind singura
fată. Subiectul a spus că se integrează greu în grupurile de fete deoarece acestea sunt, în
general, plictisitoare. Apreciază c ă se simte bine în preajma prietenilor săi și că încearcă să
„guste câte puțin din toate”.
IV. Date pedagogice: subiectul este din județul Prahova, mai exact din orașul
Ploiești. Studiază la Colegiul Național „Nichita Stănescu” Ploiești. Nu manifestă vreo
preferință pentru vreo materie în special. Rezultatele sale școlare scad vizibil în fiecare
săptămână.
B. Condiția subiectului la momentul prezent
I. Particularități de vârstă ale subiectului:
R.E. este o adolescentă de 17 ani, elevă într-un liceu de prestig iu din orașul
Ploiești.
II. Modul de manifestare a subiectului în activitatea cotidiană:
În urma discuțiilor purtate cu subiectul s -a observat că este o persoană care are
nevoie de multă afecțiune din partea părinților și de un plan de intervenție persona lizat
pentru comportamentul său deviant. Se integrează greu în grupurile de fete, petrece mult
timp în preajma băieților, ceea ce intensifică lipsa sa de feminitate. Nu practică niciun
sport, însă îi plac ieșirile la terase cu prietenii săi. Îi place să ex ploreze mereu locuri noi.
Subiectul a dat de înțeles că pentru producerea unor stări de euforie apelează uneori la
substanțe etnobotanice , însă nu știe nimeni că le consumă, doar prietenii săi deoarece le
consumă împreună.
III. Aspecte particulare ale caz ului:
R.E. face parte dintr -o familie biparentală de care nu este mulțumită . Afirmă că
„deși sunt singură la părinți, aceștia nu -mi satisfac nevoile”. Consideră că dorește mai
multă libertate deoarece este la o vârstă la care părinții nu îi mai pot interz ice multe.
62
Subiectul analizat pare că nu înțelege foarte bine nici ce înseamnă libertatea , nici se
repre zintă satisfacerea nevoilor de către părinți.
C. Identificarea nevoilor subiectului
Nevoi ale subiectului în cauză:
Nevoia de comunicare cu părinții , de afectivitate și atenție din partea acestora și de
înțelegere a perioadei de tranziției de la copilărie la maturitate a subiectului.
Modalități de a răspunde acestor nevoi specifice:
Se va răspunde nevoilor specifice cazului prin intermediul câtorva ședin țe de
consiliere familială cu un psiholog autorizat și alte câteva întâlniri cu consilierul
educațional din unitatea de învățământ din care face parte pentru a remedia problema
notelor mici.
Analiza și interpretarea studiului de caz
Prezentul studiu de caz își propune să analizeze datele despre subiect, identificarea
posibilelor cauze generatoare de comportamente deviante și în ultimă fază, stabilirea unor
metode de intervenție pedagogică.
Subiectul R.E. este o tânără adolescentă, în vârstă de 17 ani, e levă în clasa a XI -a în
cadrul unui colegiu național din Municipiul Ploiești.
Din discuțiile purtate cu subiectul s -a constatat că aceasta manifestă un
comportament deviant. În primul rând se are în vedere consumul de substanțe interzise
(toxicomania). Su biectul a declarat că le consumă pentru a -și creea libertatea pe care
părinții nu i -o oferă. Faptul că atunci când au fost aduși în discuție părinții săi, R.E. a
manifestat o atitudine disprețuitoare față de ei, se observă că există și carențe emoționale î n
viața adolescentei.
Personal, am purtat o discuție și cu dirigintele clasei din care face parte subiectul și
acesta apreciază că R.E. este o tânără cu probleme de comportament. Acesta spune că este
izolată de colegii săi, de fete în special și că -și pet rece tot timpul alături de băieții violenți
din clasă. În ceea ce privește situația rezultatelor sale școlare, dirigintele spune că sunt mai
slabe pe zi ce trece, ceea ce ne indică o lipsă de interes față de educație și o lipsă de
63
motivație pentru învățare . Acesta a firmă și că eleva refuza inițial să participe la vreo
ședință de consiliere din cadrul școlii, spunând că nu are nevoie de intervenție din partea
consilierului educațional. Apreciem că adolescenta este în faza de negare a
comportamentului său dev iant și că are nevoie de intervenție. Dirigintele spune că mama
subiectului nu prezintă un interes major pentru educația sa întrucât nu ia parte frecvent la
ședințele cu părinții și că ia foarte rara legătura cu profesorii fetei. Cât despre tatăl elevei,
dirigintele spune că nu îl cunoaște personal. Acesta este de părere că adolescenta are
nevoie de intervenție specială urgentă, în caz contrat se poate ajunge la delincvență.
În altă ordine de idei, subiectul afirmă că dacă mama sa ar comunica mai mult cu e a
și dacă tatăl său ar veni mai des pe acasă, poate comportamentul său se va remedia.
Subiectul a fost de acord în cele din urmă să ia parte la câteva întâlniri cu o
persoană specializată în devianța școlară, respectiv consilierul educațional.
Astfel, se pot clasifica următoarele cauze ale comportamentului deviant al
adolescentei:
* cauze ale devianței raportate la mediul familial:
– slaba coeziune a familiei și lipsa de comunicare;
– nivelul slab de instrucție și educație al părinților
* cauze ale devia nței raportate la mediul școlar:
– disfuncționalități ale procesului educațional;
– lipsa motivației pentru învățare a elevei.
* cauze ale devianței raportate la personalitatea elevului:
– influența negativă a grupului de prieteni din care face parte;
– greutatea integrării în alte grupuri sociale;
– izolarea față de colegi;
– personalitatea elevei foarte ușor de manipulat și influențat.
Așadar, luând în calcul toate datele obținute despre subiect, identificate fiind și
posibilele cauze ale comportamentu lui său deviant, se pot sugera câteva metode de
intervenție pedagogică pentru a remedia conduita neconformă a adolescentei cu normele
64
morale și școlare. Având în vedere că subiectul a fost de acord să ia parte la câteva ședințe
de consiliere educațională, se consideră că primul pas către remediere este făcut și propun
următorii pași de intervenție asupra cazului:
-întocmirea unui contract semnat de comun acord cu subiectul în ideea stimulării
elevului în remedierea și monitorizarea comportamentului. Astfel , adolescenta va reuși să –
și conștientizeze propria devianță de la un comportament conform cu normele societății;
– înlocuirea comportamentului deviant cu unul nedeviant, mai bun, prin inter mediul
modelării. Vor fi îndepărtate conduitele cu impact negati v asupra subiectului, adolescenta
fiind plasată sub influența unor modele pozitive de conduită. Altfel spus, este necesară
îndepărtarea elevei de grupul actual din care face parte și convingerea acesteia că este
nevoie de exemple pozitive în viața sa ( de exemplu colegi cu o conduită nedeviantă)
pentru remedierea comportamentului său.
De asemenea, se va interveni și asupra mediului familial, prin intermediul unei
ședințe de consiliere cu ambii părinți ai subiectului pentru a clarifica nevoile actuale ale
adolescentei.
De altfel, se va acționa și asupra consumului de substanțe etnobotanice, adolescenta
urmând să fie în scrisă, cu propriul acord și cel parental, într -un program de voluntariat
pentru combaterea consumului de droguri și substanțe nocive.
Și nu în ultimul rând, pentru îmbunătățirea rezultatelor sale școlare, se va lua
legătura și cu profesorii elevei. Aceștia vor fi rugați să stimuleze subiectul prin activități la
care să participe de plăcere și sa încerce o integrare a elevei în noi grupuri pri n diferite
activități de lucru în grup.
Studiul de caz numărul 2
Subiectul T.N.
A. Date despre subiect
I.Date biografice
Data și locul nașterii : 23 aprilie 2000; Câmpina.
Componența familală : familie biparentală, form ată din 3 membri (subiectul, mama și t atăl).
65
Date despre părinți : mama are 42 de ani și este confecționer textil, însă momentan este în
Italia, unde lucrează ca menajeră; tatăl are 46 de ani și este de profesie lăcătuș mecanic,
însă activează în domeniul construcțiilor.
II. Date medicale : subiectul este declarat clinic sănătos de către medicul de
familie. Acesta a suferit o singură intervenție chirurgicală, aceea de extragere a
apendicelui.
III. Date psihologice:
Caracteristici ale dezvoltării psihice: subiectul manifestă stări frecvente d e nervozitate și
anxietate. Limbajul este unul vulgar mai mereu. Se remarcă prin rezultatele deosebite
obținute la matematică, fiind singura materie preferată.
Manifestări comportamentale : subiectul este nervos deseori, manifestă violență verbală și
fizică la școală, lovindu -și câteodată colegii cu diferite obiecte. Respectul pentru părinți
este prezent, însă lipsește cu desăvârșire față de colegi, profesori și alte persoane cu care
intră în contact.
Comunicarea și relaționarea cu părinții : relația subiec tului cu părinții săi este una bună,
bazată pe respect reciproc. Aceștia nu se plâng de comportamentul fiicei lor acasă, însă știu
de problemele create la școală.
Comunicarea și relaționarea cu persoanele de vârstă apropiată : subiectul este izolat social,
nu are prieteni cu care să -și petreacă timpul, lucru datorat comportamentului agr esiv de
care dă dovadă.
IV. Date pedagogice: eleva este dintr -un sat din județul Prahova și studiază la un
liceu din orașul Ploiești. Prezintă un interes deosebit față de ma tematică , rezultatele sale
școlare la celelalte materii mai puțin decât mediocre.
B. Condiția subiectului la momentul prezent
I. Particularități de vârstă ale subiectului
T.N. este o adolescentă de 17 ani care studiază într -un liceu din orașul Ploiești.
66
II. Modul de manifestare a subiectului în activitatea cotidiană:
În urma discuțiilor purtate cu subiectul s -a observat că acesta nu are probleme în familie,
singurul mediu în care își manifestă agresivitatea fiind școala. Eleva nu are prieteni nici în
mediul școlar, nici în cel personal. Refuză să vorbească despre acest aspect. Părinții nu
sunt mulțumiți de rezultatele școlare ale fiicei lor și își doresc să fie remediate cât de
repede este cu putință. Subiectului îi lipsește afecțiunea maternă, mama lipsi nd temporar
din viața sa.
III. Aspecte particulare ale cazului:
T. N. face parte dintr -o familie completă de care este mulțumită în mare parte. Singurul
inconvenient fiind plecarea mamei de acasă. Subiectul a avut un frate care a decedat în
urmă cu 4 ani , la vârsta de doar 3 luni. Aceasta mărturisește că moartea fratelui mai mic i –
a provocat răni emoționale adânci și că simte ură și dispreț față de oameni de atunci .
Acest dispreț survine din incompetența cadrelor medicale; fratele său a decedat din cauza
administrării necorespunzătoare a unui vaccin. Tocmai de aceea, singurele persoane în care
are încredere și pe care le respectă sunt mama și tatăl. De asemenea, tatăl este cel care s -a
ocupat de educația fetei până de curând.
C. Identificarea nevoilor subiec tului
Nevoi ale subiectului în cauză: prezența mamei, o atenție sporită din partea
ambilor părinți în ceea ce privește educația școlară a fetei, intervenție pedagogică pentru
remedierea rezultatelor școlare slabe și intervenție terapeutică pentru îmbunătăț irea
comportamentului agresiv.
Modalități de a răspunde acestor nevoi specifice : neapărată terapie
comportamentală realizată de un specialist și intervenție pedagogică sub formă de
consiliere realizată în cadrul școlii pentru rezolvarea problemelor de ord in educațional.
Analiza și interpretarea studiului de caz
Studiul de caz își propune, în primul rând, identificarea cauzelor care au condus
către comportamentul deviant al adolescentei și în funcție de acestea stabilirea unor metode
de intervenție pedago gică.
67
T. N. este o adolescentă în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XI -a, cu un mediu de
rezidență rural.
Personal, am purtat o serie de discuții cu aceasta, în urma cărora am constatat o
urgentă intervenție pedagogică. Subiectul prezintă un interes deo sebit față de o materie
anume, matematică, drept pentru care profesorul titular al acestei materii trebuie să o
încurajeze și să o susțină pentru a face performanțe în acest domeniu.
În ceea ce privește relația subiectului cu elevii colegi, se remarcă o t otală izolare
eleva poziționându -se în ultima bancă în timpul orelor de curs. Aceasta se implică activ
doar în timpul orelor de matematică.
Cât despre relația sa cu familia, se poate spune că T. N. este deranjată de părinții săi
doar din privința unui si ngur aspect, plecarea mamei în Italia. Subiectul consideră că mama
sa a plecat pentru a -i asigura o stare financiară bună, însă a declarat că „banii nu aduc
fericirea”. Nu se consideră o persoană nefericită, însă îi lipsesc sfaturile și îmbrățișările
mamei . Este mulțumită pe deplin de atitudinea tatălui său.
Am deschis și discuția referitoare la fratele său decedat, atingând coarda sensibilă a
subiectului. T. N. spune că „fratele meu este un înger păzitor pentru mine”. Este conștientă
de comportamentul său agresiv la școală, însă spune că apariția acestei conduite a apărut
odată cu decesul fratelui. Se observă deci un atac emoțional post -traumatic și o decepție
suferită în urma incidentului, tocmai de aceea este nevoie de terapie psihologică.
Astfel, în ur ma discuțiilor cu subiectul, având la bază și datele obținute, putem
identifica cauz ele apariției comportamentului său deviant. Principala cauză fiind de natură
emoțională, reprezentată de decepția suferită în urma decesului fratelui adolescentei. O
cauză secundară o reprezintă și lipsa mamei din viața subiectului în momentul de față.
Putem concluziona că agresivitatea elevei, lipsa de respect față de profesori și izolarea față
de colegi au fost generate de pierderea definitivă a fratelui și de pierderea te mporară a
mamei.
Odată identificate cauzele care au condus către un comportament deviant se pot
sugera și metodele de intervenție asupra cazului. Acestea sunt atât de ordin psihologic, cât
și pedagogic. Ne vom rezuma la cele de natură pedagogică și vom su pune atenției
următoarele :
68
– încurajarea și susținerea elevei din partea profesorului de matematică spre
obținerea performanțelor, având la bază interesul și potențialul ridicat al subiectului;
– o serie de ședințe de consiliere în școală pentru a face vi zibil faptul că interesul
pentru matematică pălește în fața lipse de motivație pentru învățare la celelalte materii;
– de asemenea, consilierul educațional poate prezenta și posibilele consecințe ale
unui comportament agresiv în viitor (delincvență, infrac ționalitate, criminalitate etc.);
– tot ședințele de consiliere o vor putea ajuta pe adolescentă să -și deschidă noi
orizonturi de interes.
În altă ordine de idei, este necesară și o discuție cu familia subiectului, în care să fie
adusă în prim -plan starea actuală a fetei și posibilele obstacole cu care se va întâlni dacă
nu-și va remedia comportamentul.
În concluzie, acest subiect este unul dintre multele cazuri de elevi adolescenți care
manifestă un comportament deviant și asupra cărora nu se intervine. Ajutați și sprijiniți,
acești tineri vor putea să dobândească o conduită conformă cu valorile societății.
Studiul de caz numărul 3
Subiectul P. A. – gen masculin, 18 ani, mediu de proveniență urban
A. Date despre subiect
I. Date biografice
Data și lo cul nașterii : 18 februarie 1999, Ploiești.
Componența familială : familie monoparentală formată din 2 membri (subiectul și tatăl).
Date despre părinți : tatăl are 50 de ani și este de profesie medic chirurg; mama lipsește din
tabloul familial, fiind divorța tă de tatăl subiectului
II. Date medicale : nu au fost înregistrate intervenții medicale asupra subiectului.
III. Date psihologice:
Caracteristici ale dezvoltării psihice : se remarcă o superficialitate a subiectului în timpului
discuției; are spirit de ob servație; vocab ularul îi este bine dezvoltat și este stăpân pe sine.
69
Manifestări comportamentale : subiectul prezintă o stare de plictis general față de lumea
înconjurătoare; nu este violent, însă îi tratează pe cei din jur sfidător, sarcastic și
superfici al. Acesta recunoaște că apelează deseori la consumul de droguri.
Comunicarea și relaționarea cu părinții : relația subiectului cu tatăl său este la fel de
superficială ca și cu ceilalți. Adolescentul prezintă dezinteres față de mama sa, de care nu
vrea să discute. Nu a mai văzut -o de 8 ani, subiectul fiind în custodia tatălui.
Comunicarea și relaționarea cu persoanele de aceeași vârstă : subiectul își tratează colegii
de clasă ironic, atunci când este prezent la școală întrucât absentează zilnic. Face part e
dintr -un grup de băieți mai mai de vârstă decât el cu care ăși petrece majoritatea timpului
liber. Subiectul declară că „Mă simt bine cu băieții mei. Bem, fumăm și mergem în cluburi.
Viața e scurtă, dar frumoasă.”
IV. Date pedagogice: adolescentul este d in județul Prahova și este elev într -un
liceu din orașul Ploiești. Profesorii îl văd foarte rar la orele de curs. Adolescentul repetă
clasa a XI -a din cauza numărului mare de absențe cumulate în anul precedent. Rezultatele
sale școlare sunt cu mult sub un nivel mediu.
B. Condiția subiectului la momentul prezent
I. Particularități de vârstă ale subiectului
P. A. este un adolescent în tranziția de la copilărie către maturitate. Are 18 ani și
repetă clasa a XI -a din cauza absențelor cumulate anterior.
II. M odul de manifestare a subiectului în viața cotidiană
Pe baza discuțiilor purtate cu subiectul s -a observat că este o persoană dornică de
libertate și de adrenalină. Acesta reprezintă propria autoritate supremă pentru el însuși și nu
acceptă sfaturile nimă nui. Prezintă o dezamăgire căpătată în urma divorțului părinților și
dispreț față de mamă. Acesta face parte dintr -o bandă de băieți cu comportament deviant ,
al căror comportament îl copiază. Fenomenul toxicomaniei este prezent și el în viața
adolescentulu i. P. A. spune că are un singur hobby care îl face fericit, și anume graf itti-ul.
Afirmă că „nu este vreun zid nedesenat de mine și prietenii mei în cartierul în care ne
distrăm”. Faptul că este pasionat de gra fitti poate atrage după sine o stimulare a
adolescentului către artă.
70
III. Aspecte particulare ale cazului
Tânărul P. A. manifestă un comportament deviant dăunător și toxic atât pentru
instituția de învățământ din care face parte, cât și pentru propria persoană. Adolescența este
o perioadă pe care o poate depăși orice tânăr cu ajutor și răbdare. Se observă că
absenteismul și toxicomania, ca forme de manifestare a devianței școlare, sunt prezente și
în viața subiectului.
C. Identificarea nevoilor subiectului
Nevoi ale subiectului în cauză: nevoia de comunicare cu subiectul; implicarea
activă a cadrelor didactice în viața sa de elev; nevoia de a fi ascultat și de a -și exprima
pasiunea pentru graffitti.
Modalități de a răspunde acestor nevoi: o mai bună comunicarea a tatălui cu
adolescentul; identific area talentelor subiectului pentru stimularea potențialului său;
intervenție la nivel pedagogic și nu în ultimul rând, stabilirea unor metode de
combatere a consumului de substanțe interzise.
Analiza și interpretarea studiului de caz
Prezentul studiu de caz își propune identificarea cauzelor care au generat apariția
comportamentului deviant al subiectului P. A. și stabilirea unor posibile metode de
intervenție în acest caz.
P. A. este un tânăr cu multiple probleme de conduită și tulburări de comportamen t.
Acesta este elev în clasa a XI -a la un liceu din județul Prahova, clasă pe care o repetă din
cauza absenteismului școlar. Subiectul face parte dintr -un grup de prieteni care au o
influență negativă asupra lui. Aceștia îl încurajează să lipsească de la ș coală, repetându -i că
în viață nu vei realiza nimic dacă mergi la școală. Merg deseori în cluburi, accesul
subiectului în astfel de incinte nu prezintă un obstacol întrucât este major, împlinind vârsta
de 18 ani de curând. Împreună cu prietenii săi experim entează varii mijloace de a -și creea
stări de euforie și de a beneficia de scurte momente de fericire. Un exemplu concret,
confirmat și de către subiect, fiind consumul de droguri. De asemenea, tot împreună cu
prietenii săi, merg și acoperă cu vopsea difer ite ziduri din cartierul în care locuiesc,
71
folosind tehnica gra fitti-ului. Personal, cred că acest talent poate fi transformat într -un
lucru benefic, înclinația tânărului către artă reprezentând o posibilă cale de remediere a
comportamentului său deviant.
Subiectul refuză să discute despre mama sa, considerând doar că l -a părăsit atunci
când avea nevoie de ea. Nu își dorește mama alături de el acum deoarece s -a obișnuit cu
stilul de viață actual. Am întrebat subiectul de unde are bani pentru a -și procura substanțele
etnobotanice și de a duce acest stil de viață. Răspunsul acestuia a fost: „Tata este medic.
Îmi permit. Îmi dă câți bani vreau. Nu -mi impune condiții.”
În urma discuției purtate cu subiectul se pot identifica și cauzele care au produs un
astfe l de comportament:
– divorțul părinților
– grupul de prieteni din care face parte
– starea financiară bună a familiei sale
– lipsa de implicare activă a tatălui în educația adolescentului
– lipsa unor reguli stricte la nivel familial pe care tânărul să le respecte.
Așadar, având în vedere cauzele identificate anterior, putem sugera și metode de
intervenție asupra cazului.
Un prim pas în recuperarea subiectului, îl reprezintă înștiințarea tatălui în ceea ce
privește situația fiului său deoarece est e nevoie de intervenție în mediul familial. Ta tăl va
trebui să verifice situaț ia școlară a elevului și să afle mai multe informații despre grupul de
prieteni din care face parte tânărul.
Ulterior, se va acționa la nivelul unității școlare în care P. A. s tudiază. Li se va
prezenta profesorilor interesul adolescentului pentru graffitti. Aceștia trebuie să -i stimuleze
talentul prin diferite activități educaționale înclinate către artă.
În ultimă fază, subiectul va avea nevoie și de consiliere educațională pentru
diminuarea absenteismului școlar. Consilierul educațional, împreună cu tânărul se vor
ocupa de remedierea comportamentului său deviant din acest punct de vedere. Tot
consilierul școlar îl va îndruma pe tânăr către o asociație care se ocupă de combat erea
72
consumului de substanțe nocive. Acesta ba fi înscris, dacă își va da acordul, într -un
program de voluntariat în cadrul asociației respective.
Concluzionând, depistarea la timp a comportamentului deviant al adolescentului a
fost un prim pas către rem edierea acestuia. Urmând ca acesta să se implice cu interes în
activitățile derulate de școală și sa aibă voință să ducă la bun sfârșit lupta împotriva
devianței.
În consecință, prin intermediul acestor studii de caz am vrut să aflu care sunt
cauzele re ale ale apariției devianței școlare, dar și sugerarea de metode de intervenție
pedagogică.
Referitor la ipotezele cercetării, rezultatele studiilor de caz analizate anterior duc la
o nouă validare a ipotezei conform căreia „Cele mai frecvente forme de de vianță întâlnite
în unitatea de învățământ sunt copiatul și absenteismul.”.
73
CAPITOLUL 9: CONCLUZII. DISCUȚII. LIMITE.
Principalele observații concluzive le abordăm în raport cu cele două secțiuni ale
prezentei lucrări. O primă secțiune este dedicată fundamentării teoretice a problematicii
devianței școlare în perioada adolescenței; metode de intervenție pedagogică. În acest sens,
studiul literaturii de specialitate s -a focalizat pe fenomenul educațional în cadrul deviant.
Informațiile referi toare la perioada adolescenței se regăsesc în primul capitol. Următoarele
patru capitole își îndreaptă atenția către fenomenul devianței școlare, pornind de la
specificul acesteia, cauze și forme de manifestare a acesteia și chiar strategii de intervenție
asupra acestui fenomen.
Cea de -a doua secțiune este destinată abordării empirice a prezentei problematici.
În acest sens, cercetarea psihopedagogică a vizat testarea unui set de ipoteze, potrivit
cărora „fenomenul de devianță școlară est e o realitate rec unoscută la niv elul instituțiilor
școlare, uneori chiar tolerată și îmbracă forme diferite”. Problema de cercetare vizează trei
populații țintă: părinți, elevi și cadre didactice; însă atenția este concentrată asupra elevilor
deoarece aceștia intră în cont act direct cu celelalte categorii țintă. Strategia de cercetare se
concentrează în jurul a trei etape: cea constatativă, în care ne -am propus să identificăm
cauzele și formele de manifestare a devianței școlare în perioada adolescenței. A doua
etapă este r eprezentată de colectarea unor date referitoare la fenomenul devianței școlare
cu ajutorul elevilor adolescenți care au fost supuși unei scurte investigații în vederea
testării ipotezelor cercetării. Strategia de cercetare cuprinde și etapa finală prin int ermediul
căreia ne -am propus să analizăm statistic și pedagogic datele colectate în etapa anterioară
cu privire la devianța școlară.
Prezentul studiu comportă și o serie de limite. Amintim, în primul rând, aspectele
legate de demersul de identificare a d evianței școlare. Literatura de specialitate reclamă o
structură extrem de complexă a devianței școlare, însă date fiind condițiile de timp, cele de
ordin procedural și cele legate de investigația propriu -zisă, precum și imposibilitatea de a
controla impli carea efectivă a elevilor adolescenți, descifrarea devianței școlare s -a
rezumat la investigarea unui număr strict de elemente constitutive, precum cauzele apariției
acestia, formele sale de manifestare și strategii de intervenție asupra acestui fenomen.
În al doilea rând, caracterul nereprezentativ și mărimea redusă a lotului de cercetare
ar putea constitui o altă limită a prezentului studiu. Astfel, eșantionul supus investigării a
fost de doar 33 de subiecți , dintre care 3 au fost aleși pentru o investi gație suplimentară,
74
realizându -se studii de caz privitoare la situația lor educațională deficitară. Pe baza acestui
motiv, ne aflăm în situația de a afirma că rezultatele obținute prezintă un caracter
orientativ, cu posibilitate redusă de generalizare pe p opulații mai largi.
Încheiem această discuție prin a aprecia că, din perspectiva demersurilor teoretice și
empirice realizate, prezenta lucrare își demonstrează relevanța și utilitatea în condițiile în
care preocupările actuale ale agenților educaționali (indiferent de nivelul la care discutăm)
sunt concentrate tot mai mult pe configurarea unor practici care să asigure și să mențină un
nivel crescut al calității educației. Apreciem că rezultatele studiului nostru constituie câteva
puncte de referință pentr u ameliorarea procesului educațional la nivelul învățământului
preuniversitar.
75
Anexe
Anexa 1 – CHESTIONAR
Vă rog să încercuiți răspunsul care considerați că vi se potrivește sau cu care sunteți de
acord. Vă asigur că răspunsurile furniz ate sunt confidențiale și vor fi utilizate doar în scopul unei
investigații destinate realizării lucrării de licență. De aceea, vă rog să răspundeți sincer la toate
întrebările. Vă mulțumesc pentru încredere și sinceritate!
Vârsta: Clasa:
Genul: Mediul de proveniență
Masculin Feminin Urban Rural
1. Dacă ar fi să evaluați puterea de manifestare a următoarelor comportamente în școala voastră pe
care l -ați pune pe locurile, 1, 2, 3, 4, 5, 6. Vă rugăm să faceți o ierarhie după părerea personală, prin
completarea poziției fiecărui comportament în caseta de dedesubt.
Copiatul Absenteismul
școlar
Abandonul
școlar
Vandalismul
școlar
Violența
școlară
Toxicomania
2. La examene/teze/ lucrări copiez/ am copiat:
Întotdeauna
Deseori
Rareori
Cel puțin o dată
Niciodată
3. Metoda de copiat preferată este/ a fost:
Copiatul
din cursuri/
manual/
cărți
Copiat
după fițuici
făcute de
mine Copiat după
fițuici făcute
de altcineva Am primi
rezultatele unui
test
Copiatul din
lucrarea altui
elev/student
Copiatul prin
intermediul
tehnologiei
4. Apreciind sincer abaterile dumneavoastră de la sarcinile școlare, cât de des le -ați făcut?
Foarte des Destul de des Destul de rar Foarte rar Niciodată
76
5. Care credeți că este motivul pentru care elevii copiază? Alegeți ceea ce credeți că este adevărat și
ierarhizați răspunsurile (1 pe primul loc, 5 pe ultimul loc; pot fi alese și numai trei motive).
Competiția pentru
note
Timpul care îi
presează
Slaba competență
a elevului de a
rezolva sarcinile
examinării Toleranța
profesorului
Lipsa motivației
pentru învățare
6. Care dintre următoarele definiții aserțiuni credeți că se potrivește cel mai bine copiatului?
Copiatul nu face rău nimănui
„Un furt este furt” Copiatul este o m etodă simplă
de a obține note mari
7. Care este opinia dumneavoastră despre elevii care manifestă un comportament care se abate de
la normele școlare sau de la normele morale?
Persoane care știu
„să se descurce” Persoane care vor să
pară ceea ce nu sunt
Persoane
curajoase
Persoane care nu cred în
respectarea unor norme de
disciplină sau de moralitate
8. În ce măsură considerați că în unitatea de învățământ în care studiați se iau suficiente măsuri
pentru a identifica elevii care nu se compo rtă corect?
În foarte mare
măsură În mare măsură
În mică măsură
În foarte mică
măsură Deloc
9. Cine credeți că este responsabil de existența comportamentelor deviante în instituția de
învățământ din care faceți parte?
Profesorii care nu îi pedep sesc
pe elevii devianți
Elevii care manifestă
comportamente deviante
Grupul din care acești elevi
fac parte deoarece îi acoperă
pe cei devianți
77
10. În ce măsură considerați că acest tip de comportament se poate agrava ulterior ducând chiar la
delincvență?
În foarte mare
măsură În mare măsură
În mică măsură
În foarte mică
măsură Deloc
11. În opinia dumneavoastră, care dintre elevi sunt predispuși spre un astfel de comportament
neconform normelor școlare?
Elevii care vor să
fie acceptați de
ceilalți
Elevii care se află sub
presiunea notelor mari
Elevii care absentează
mult
Elevii care au probleme
de viață, de familie
12. Considerați că în instituția de învățământ din care faceți parte, este tolerat acest tip de
comportament, că s-ar putea face mai mult pentru combaterea lui?
În foarte mare
măsură În mare măsură
În mică măsură
În foarte mică
măsură Deloc
13.Consider că nu s -ar mai copia dacă:
Variante de răspuns Deloc In mică
măsură In
oarecare
măsură În mare
măsură În
foarte
mare
măsură
a. Profesorii ar da subiecte care să presupună
gândirea și nu reactualizarea informației
b.Nu ar mai exista presiune din partea părinților
pentru poziția noastă în ierarhia clasei
c. Materia ar fi predată atractiv, în așa f el încât să
ne intereseze ceea ce învățăm
d. Probele de evaluare ar conține elemente
esențiale, importante și nu detalii nesemnificative
ce trebuie memorate.
e. Alt motiv (completați și bifați în caseta
corespunzătoare)
78
Anexa 2 – STUDIU DE CAZ
A. Date despre subiect
I. Date biografice
II. Date medicale
III. Date psihologice
IV. Date pedagogice
B. Condiția subiectului la momentul prezent
I. Particularități de vârstă ale subiectului
II. Modul de manifestare a subiectului în activita tea cotidiană
III. Aspecte particulare ale cazului
C. Identificarea nevoilor subiectului
Nevoi ale subiectului în cauză
Modalități de a răspunde acestor nevoi specifice
Analiza și interpretarea studiului de caz
79
Bibliografie
1. Albu, E., Psiho logia vârstelor, Universitatea Petru Maior, Târgu Mureș, 2007
2. Bauman, L., Richie, R., Adolescenții o problemă, părinții un necaz, Editura Antet,
Oradea, 1995.
3. Băban, A., (coord.), Consiliere psihopedagogică. Ghid metodologic pentru orele de
dirigenție și consiliere Editura Universitatii, Cluj -Napoca, 2001
4. Blându, V. Psihopedagogia comportamentului deviant. București: Aramis, 2012.
5. Boncu, St., Devianța tolerată, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iași, 2000
6. Boudon, R. (coord.), Tratat de sociologie, Editura Huma nitas, București,1997.
7. Ciofu, C., Interacțiunile părinți -copii, Editura Medicală Amaltea, București, 1999
8. Crețu, E., Probleme de adaptare școlară, Editura ALLEDUCATIONAL, București,
1999
9. Cucoș, C., Minciună, contrafacere, simulare, Editura Polirom, Iași , 1997
10. Dicționar de psihiatrie, 1998
11. Dicționar de psihologie socială, 1998
12. Dicțiobar de sociologie, 1993
13. Dragomirescu ,V., Psihosociologia comportamentului deviant, Editura Științifi că și
Enciclopedică, București, 1976
14. Ferréol, G., (coord.), Adolescenții ș i toxicomania, Editura Polirom, Iași, 2000
15. Furdui T ., Vlad N., Comportamentul deviant, Editura Ministerului de Interne,
București (2001) .
16. Iluț, P., Familia între cunoaștere și asistență, Editura Argonaut, Cluj -Napoca, 1995
17. Ionescu, I., Sociologia școlii , Editura Polirom, Iași, 1997
18. Maurice Cousson, Devianța, în lucrarea Raymond Boudon, Tratat de sociologie,
Editura Humanitas, București, 1997
19. Mihăilescu, I., Sociologie generală, 1995
20. Moise, C., Cozma, T., Reconstrucție pedagogică, Editura Ankarom, Iași, 1980
21. Nowlis, H., Drugs on the college campus, Garden City, 1969
22. Neamțu, C., Devianța școlară. Ghid de intervenție în cazul problemelor de
comportament ale elevilor. Polirom: Iași, 2003.
23. Neculau, A., (coord.), Analiza și intervenția în grupuri și organizaț ii, Editura Polirom,
Iași, 2000
80
24. Ogien, A., Sociologia devianței, Editura Polirom, Iași, 2002
25. Păun, E., Școala – abordare sociopedagogică , Editura Polirom, Iași,1999
26. Petcu, M., Delicvența. Repere psihosocial e, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1999
27. Poenaru, R. , Sava, F., Didactogenia în școală. Aspecte deontologice, psihologice și
pedagogice, Editura Danubius, București, 1998.
28. Preda, V., Delicvența juvenilă. O abordare multidisciplinară, Presa Universitară
Clujeană, Cluj -Napoca, 1998.
29. Rădulescu, S., Devianț ă, criminalitate și patologie socială, Editura Lumina Lex,
București, 1999.
30. Rădulescu, S., Sociologia devianței, Editura Victor, București, 1998.
31. Rădulescu, S., Voicu, M., Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și
Enciclopedică, Bucureș ti
32. Rice, M., Harris, G., Violent offenders: Appraising and managing risk. Washington,
1998
33. Selaru, M., Drogurile, Editura Semne, Iași, 2002 25. Soitu, L., Havărneanu, C.,
(coord.), Agresivitatea în școală, Editura Institutul European, Iași, 2001
34. Sion, G ., Psihologia vârstelor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003
35. Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1997
36. Șoitu, L., Hăvârneanu, C., Agresivitatea în școală, Editura Institutului European, I ași,
2001.
37. Turliuc M. N. (2007) Psihosociologia comportamentului deviant, Editura Institutului
European, Iași.
38. Văideanu, G., Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică, București, 1988.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prof . univ. dr. NICULESCU RODICA MARIANA [623331] (ID: 623331)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.