Prof. univ. dr. Mihaela Herciu ABSOLVENT: Joarz ă Victoria Maria SIBIU 2018 UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE… [619043]

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

LUCRARE DE LICENTĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Mihaela Herciu

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

FORMAREA ȘI UTILIZAREA CAPITALURILOR FIRME I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Mihaela Herciu

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

CUPR INS

1. Capitolul I. Formarea capitalurilor firmei ………………………….. 5
1.1 Definiția capitalului ……………………………………………. .5
1.2 Clasificarea capitalurilor firmei ……………………………… ….7
1.3 Structura capitalurilor ………………………………………… ..10
1.4 Constituirea capitalurilor …………………………………… ….12
2. Capitolul II. Politica de finanțare și costul capitalului …………….. .20
2.1 Defini ția politicii financiare ………………………………………………… 20
2.2 Deciziile de finanțare …………………………………………… 20
2.3 Costul capitalului ………………………………………………. .29
3. Capitolul III. Studiu de caz ……………………………………… …..30
3.1 Istoric ………………………………………………………… …31
3.2 Structura Grupului Volkswagen …………….. …………………..32
3.3 Veniturile Grupului Volkswagen ………………………………..33
3.4 Capitalul Grupului …………………… ……………. ……………………..35
3.5 Analiza ratelor de structura a pasivului bilanțier………………..40
4. Concluzii …………………………………………………………… ..47
5. Bibliografie ………………………………………………………… .48

Introducere

Lucrarea de față iși propune să prezinte principalele aspecte teoretice și prac tice
în legătura cu formarea si utilizarea capitalului unei firme. Este structurată în trei
capitole, două capitole de teorie și ultimul capitol partea practică, un studiu de caz.
Pentru studiul de caz am ales Grupul Volkswagen.
Am ales această temă,deoare ce din punctul meu de vedere capitalul este cel mai
important în activitatea unei entități economice.
În vederea înfințării unei societăți capitalul este cel care pune temelia proiectului,
mai exact, capitalul social, fiind materialul ce urmează a fi mode lat pentru ca activitatea
societății să prindă contur.
În primul capitol am vorbit despre formarea capitalurilor firmei. Am definit
noțiunea de capital, am clasificat capitalurile, am vorbit de conținutul și structura lui.
În capitolul doi am vorbit de politica de finantare si costul capitalului. Am
definit politica de finantare, am enumerate deciziile de finantare, am definit costul
capitalului. Esențial pentru înțelegerea acestor fenomene este luarea contactului cu
viața economică reală. De aceea, în capitolul trei sunt explicate noțiunile teoretice
redate în primele două părți ale lucrării, realizându -se aplicarea acestora asupra unor
date financiare concrete. In studiu de caz am analizat capitalul Grupului Volkswagen.
Pentru început am intrat pe sit e-ul firmei.Am aflat istoria firmei, cand si unde a
fost infiintata,semnificatia numelui firmei si care sunt companiile cuprinse in acest
grup.
Am studiat documentele firmei de unde am aflat membrii asociati, obiectul de
activitate, capitalul social, dos arele de documente contabile printre care si situatiile
financiare ale anilor precedenti de unde am afla situatia si evolutia firmei in ultimii 2
ani dar si organigrama firmei, etc.
Astfel, în prima parte a acestui capitol am prezentat pe scurt societate a, domeniul
de activitate, structura organizatorică, piața și concurența.Dupa care am analizat
capitalul firmei. Pe langa aceasta am analizat si politica de finantare a firmei si costul
capitalului,dar si problematica influentei structurii capitalurilor as upra valorii firmei.

5
Capitolul I.
Formarea capitalurilor firmei

1.1 Defini ția capital ului

Capitalul este una d intre ideile centrale ale stiinț elor economice si este produs de
însuș i sistemul economic.
Orice activitate dusă în scop ul obț inerii de profit este de neconceput î n
lipsa capi talului. Ca factor de producț ie capitalul este reprezentat de active care sunt
capabile sa genereze venit .
Categoria economică de capitaluri a fost una dintre cele mai puțin utilizate în
România, din motive care au ținut de aspectele de ordin politic, iar atunci cand s -a
utilizat, a fost folosita distructiv, ca acuzați e la adresa economiei de piață și a
capitalismului în general.
În Dicționarul de neologisme , ediția 1978 capitalul este defini t astfel:
-„valoare care, prin exploatarea muncitorilor salariați, produce plus valoare“;
-„categorie economică ce reflectă relația socială de subordonare și exploatare a
muncitorului salariat de către capitalist“;
-„clasa capita listă, capitalism“.
În Dicționarul Enciclopedic , ediția 1993, capitalurile au următoarea definiție:
„Ansamblul valorilor materiale rezultate din activitatea umană și totalitatea valorilor
financiare deținute de o firmă, utilizabile în scopul obținerii unui venit“.
Într-o lucrare preluată în Manualul de Economie Politică, ediția 19951, capitalurile
se definesc astfel: „Capitalul reprezintă categoria bunurilor produse și utilizate în
scopul producerii altor bunuri economice“. Tot acolo, capitalurile se denume sc și
„capitaluri reale“.
Prin urmare putem defini capitalul ca ansamblu de bunuri posedate în bani sau
totalitatea resurselor bănești învestite intr -o afacere în scopul obținerii altor produse si
servicii destinate .
Capitalurile sunt clasificate in doua c ategorii:
 capitalul fix
 capitalul circulant

Capitalul fix reprezin tă acea parte a capitalului format din bunuri care participă
la mai multe cic luri de producție, se consuma treptat și se înlocuiesc după mai mulți
ani de utilizare.
În ”Economia politica” capitalul fix este definit ca fiind „acea parte a capitalurilor
firmei, formată din bunuri de folosință îndelungată create în procesele economice
anterioare cu scopul de a produce cu ajutorul lor alte bunuri materiale și valori,
elementele care f ormează capitalul fix participând la mai multe cicluri economice, fără
să-și schimbe forma fizică, se depreciază și își transmit treptat valoarea asupra

Economie politică , Ed. Economică, București, 1995, pag. 128.

6
produselor și serviciilor la fabricarea cărora au participat, se înlocuiesc după mai mulți
ani de utili zare, atunci când s -au uzat fizic sau moral, pot funcționa independent și au
o valoare mai mare decât cea stabilită prin actele normative pentru obiectele de
inventar.“2

Capitalul circulant reprezin tă acea parte a capitalului , care este format din
bunuri, acestea fiind consumate în întregime în decursul unui singur ciclu de producție
și care trebuie înlocuit cu fiecare nou ciclu.
Un alt aspect important constituie rotația capitalurilor.

Schema 1. Rotația capitalurilor

Este indubitabil că accelerarea vitezei de rotație a tuturor capitalurilor duce la
eliberarea (absolută sau relativă) de fonduri, la reducerea costurilor și la creșterea
profiturilor.
Orice stocare, indiferent de natura capitalului, pe traseul arătat, nejust ificată prin
profitul obtenabil, este antieconomică și vizează un management neperformant.
Diferența între B' și B este profitul, scopul și obiectivul principal al firmei, dar și
un „avertisment“ că a realiza un astfel de circuit fără profit este o aberaț ie economică.
Accelerarea vitezei de rotație a capitalurilor, între alte implicații, are cel puțin trei,
deosebit de favorabile:
 scurtarea duratei de recuperare a capitalurilor;
 scurtarea duratei de obținere a profitului;
 scurtarea duratei de utilizare a c apitalurilor și, prin aceasta, reducerea costului
capitalurilor;

N. Dobrotă, Economie politică, Ed. Economică, București, 1999, pag. 107 -108.

7
Potrivit uneia dintre lucrările citate3, „capitalul real“ participă la un circuit
specific, astfel:
 stadiul întâi – capitalul se transformă în capital real
 stadiul al doilea – utilizarea prod uctivă a capitalului real pentru producerea de
bunuri economice;
 ultimul stadiu – trecerea bunurilor economice produse din forma de marfă în
forma bănească.
Îmbunătățirea structurii capitalurilor, inclusiv (și mai ales) a capitalului fix și
accelerarea vit ezei de rotație, rămâne una dintre sursele importante de obținere a
profitului, care, în general, depinde, în proporție covârșitoare, de calitatea
managementului firmei.
În ansamblul acestei problematici, trebuie să se țină seama că creșterea ponderii
capitalului fix în ansamblul capitalului firmei, urmare a procesului de completare și
perfecționare a tehnologiei de fabricație, creează tendința de î ncetinire a vitezei de
rotație a capitalurilor și de reducere a profiturilor, prin creșterea volumului capital ului
fix și a amortizării.
1.2 Clasificarea capitalurilor firmei
Capitalurile fac parte dintre factorii de producție (natura, munca, capitalul,
informația etc.).
Având un rol important , conceptul de capital, modul de formare a capitalurilor,
alocarea lor în cadrul proceselor economice, modul lor de utilizare și finalitatea
utilizării lor trebuie să fie bine cunoscute și stăpânite.
Pentru cunoașterea acestora, capitalurile se clasifică după criterii multiple, în
funcție de scopul urmărit.
Dintre aceste crit erii, unele sunt de mai mare circulație și, ca urmare, le enumerăm
mai jos:
a) după modul în care participă la procesele economice, se consumă și se
înlocuiesc, capitalurile, se clasifică, așa cum s -a arătat, în:
 capitalul fix;
 capitalul circulant;
b) după conți nutul lor:
 capitalul economic;
 capitalul permanent;
 capitalul de lucru (fondul de rulment);
c) după forma de proprietate:
 capitalul propriu;
 capitalul împrumutat;
d) după rolul și forma capitalului:
 capital productiv;
 capital financiar;
e) după modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor:

Economie politică , Editura Economică, București, 1995, pag. 130.

8
 capital subscris;
 capital vărsat;
 capital nevărsat.

Mai jos redăm câteva definiții (mai puțin la capitalul fix și capitalul circulant, la
care definițiile s -au pr ezentat deja la subcapitolul 1.1 .)
Capitalul ec onomic reprezintă totalitatea activului bila nțului contabil al firmei si
este format din bunuri și valori, respectiv a pasivului bilanțului firmei, acesta fiind
format din drepturi de proprietate și din obligații.
Capitalul propriu reprezintă diferența di ntre capitalul economic și datoriile
firmei. Acesta se formeaza din contributii externe si interne.
Contributiile externe – aportul proprietarilor si eventual aporturile statului,
colectivitatilor sau unor organisme specializate.
Contributiile interne – capacitatea de autofinantare a firmei.
În categoria capitalurilor proprii sunt cuprinse:
 capitalul social;
 rezervele asimilate capitalurilor;
 fonduri, provizioane, rezultatele capitalurilor.
Capitalul împrumutat este, ceea ce îi spune numele, capitalul alt ora, pe care
firma trebuie să -l remunereze și ramburseze.
În legătură cu forma de proprietate a capitalurilor, sunt situații frecvente în care
capitalurile proprii sunt mai scumpe decât cele împrumutate, situație care a generat
sintagma că este mai profita bil să lucrezi cu banii altora.
Această stare de lucruri derivă din riscul . Plasamentul într -o firmă este mai riscant
decât dacă s -ar face într -o bancă sau în alte zone, cu remunerație fixă, cel puțin din
două motive:
 Remunerarea capitalurilor plasate în f irmă se face prin dividende acordate din
profit, or i, nivelul profitului este rezultanta unei multitudini de factori greu de
gestionat, mulți fiind imprevizibili, derivați dintr -o stare de incertitudine
specifică.
 Recuperarea capitalurilor avansate este co ndiționată de bonitatea firmei
(lichidate, solvabilitate, profitabilitate), care ține, de asemenea, de cel puțin
aceleași stări de lucruri, redate la aliniatul precedent.
Deținătorii de capitaluri își plasează fondurile în cadrul firmei numai dacă
dividend ul oferit este mai mare decât dobânda oferită de bancă sau remunerația ce i se
oferă la alte forme de plasament, or, această diferență duce la un cost al capitalurilor
mai mare.
Capitalul permanent este format din capitalul propriu împreună cu
împrumuturi le pe termen mediu și cele pe termen lung.
Capitalul de lucru (fondul de rulment) reprezintă capitalul permanent, din care
se scad imobilizările (activele corporale și necorporale, la valoarea lor netă).
Capitalul de lucru, în condiții normale, trebuie să acopere necesarul de fond de
rulment , care, în general, rezultă din următoarea relație:
NFR = S + C – D

9
în care:
NFR = necesarul de fond de rulment;
S = stocurile de active circulante;
C = creanțele;
D = datoriile.
Condițiile complexe în care își desfășoar ă firmele activitatea, dinamica acestor
condiții, structura, volumul și dinamica fluxurilor de numerar din cadrul lor fac ca, de
regulă, să apară diferențe între capitalul de lucru (FR) și NFR, diferențe care, în funcție
de sensul lor, au conotații importa nte și impun măsuri manageriale diferite, specifice,
de soluționare, astfel:
FR  NFR = EFR (excedent de fond de rulment)
FR  NFR = DFR (deficit de fond de rulment)
Deci, atunci când capitalul de lucru este mai mare decât necesarul de fond de
rulment, ave m de -a face cu un excedent , care trebuie să fie plasat în condiții favorabile,
ca timp (astfel încât să poată fi recuperat și utilizat la nevoie) și ca randament (adică la
o dobândă, dividend, sau curs bursier), care să satisfacă interesele din cadrul firm ei,
menționate, și în primul rând pe cele ale deținătorilor de capitaluri.
Când capitalul de lucru este mai mic decât necesarul de fond de rulment, s -a creat
un deficit care trebuie acoperit prin apelare la surse financiare suplimentare (de regulă,
la cred ite de trezorerie), care, evident, ca orice marfă, au un cost ale cărui implicații
trebuie să fie bine analizate și transformate în măsurile de corecție ce se impun (de
regulă, pentru lichidarea imobilizărilor de active circulante).
Capitalul productiv este o noțiune mai puțin conturată și ar putea fi considerat
capitalul necesar derulării ciclului de exploatare. Capitalul productiv se întâlnește sub
două forme:
– capital real , acesta este numit și capital tangibil , format din bunuri materiale;
– capital um an, numit și capital intangibil.
Capitalul subscris reprezintă însumarea valorii acțiunilor pentru care fiecare
deținător de capital a subscris atunci când a avut loc oferta (licitația).
Capitalul vărsat este valoarea acțiunilor subscrise, transformate în lichiditate,
prin depunerea numerarului echivalent la casierie sau în contul firmei.
Capitalul nevărsat , care este partea de acțiuni subscrise al căror preț nu a fost
vărsat în contul firmei (cu implicații multiple și foarte serioase, așa cum se va arăta

10
1.3. Structura capitalurilor
Prin structura contabila de capitaluri sunt delimitate sursele de finantare stabile ale
valorilor economice constituite ca active patrimoniale ale întreprinderii.
Determinativul stabil marcheaza prezenta acestor surse la di spozitia întreprinderii pe o
perioada mai mare de un an. O asemenea trasatura reprezinta unul din elementele care
pledeaza pentru desemnarea lor si prin notiunea de capitaluri permanente.
Capitalurile proprii reprezinta totalitatea capitalurilor pr oprietate individuala sau
ale asociatilor, care se înscriu în pasivul bilantului, precum si sursele create sau primite
pe parcursul functionarii agentului economic, prezentandu -se în urmatoarea structura:
 capitalul social;
 primele legate de capital
 rezerve le din reevaluare;
 rezervele;
 rezultatul exercitiului;
 rezultatul reportat;
 fondurile proprii;
 subventiile pentru investitii;
 provizioanele reglementate.
Structura complexa a capitalurilor determina utilizarea unui sistem de conturi
capabil sa asig ure înregistrarea, urmarirea si controlul, în mod distinct a elementelor
specifice din componenta lor. Libertatea de actiune, specifica economiei de piata,
presupune si diversificarea cailor prin care o întreprindere îsi poate atrage noi capitaluri
sau îsi poate plasa în mod rentabil propriul capital.
În general, firmele consideră următorii factori ca determinanți ai structurii optime a
capitalului.
1.Stabilitatea vânzărilor . O firmă ale cărei vânzări sunt relativ stabile poate să
angajeze fără nici un risc datorii și să -și asume cheltuieli fixe mai ridicate decât o
firmă cu vânzări instabile.
2. Structura activului . Firmele ale căror active sunt adecvate garantării creditelor
tind să utilizeze datoriile destul de mult.
3.Levierul exploatării . O firmă cu levier al exploatării mic este mai capabil ă să
folosească levierul financiar deoarece interactiunea dintre cele două leviere determină
efectul total al unei scăderi a vânzărilor asupra profitului din exploatare și fluxurilor
nete de numerar.
4.Rata creșterii . Firmele cu o creștere rapidă trebui e sa se bazeze mai mult pe
capital extern (datorii si emisiune de acțiuni).
5. Profitabilitatea . Se observă adesea că firmele cu rate foarte ridicate de
rentabilitate a investițiilor utilizează, relativ, datorii mici. Deși nu există o justificare
teoreti că pentru acest fapt, o explicație practică este că firmele foarte profitabile, pur și
simplu nu au nevoie de datorii mari pentru finanțare. Ratele lor de rentabilitate ridicată

11
le permit să -și asigure finanțarea în cea mai mare parte din profiturile rețin ute cu acest
scop (autofinanțare).
6. Impozitele . Dobânda fiind o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal,
deducerile cu acest element de cost sunt mai consistente pentru firmele cu rate ridicate
de impozitare. Deci, o firmă care trebuie să -și impoziteze profitul cu o rată ridicată își
crește avantajul prin utilizarea datoriilor.
7. Condițiile pieței . Piețele acțiunilor și obligațiunilor suferă atât pe termen lung,
cât și pe termen scurt, schimbări care pot avea o influență importantă asupra s tructurii
capitalului unei firme.
8. Atitudinea creditorilor . În majoritatea cazurilor, firma discută structura sa
financiară cu creditorii ale căror sfaturi cântaresc greu în luarea deciziei.
9. Atitudinea conducerii . Conducerea poate exercita propriil e judecăți în legatură
cu structura de capital adecvată. Anumiți conducători tind să fie mai conservatori decat
alții și aceștia utilizează mai puține datorii decât media firmelor din aceeași ramură de
activitate, în timp ce pentru alți conducători situați a este inversă.
10. Condițiile interne ale firmei . Condițiile interne pot să aibă o influență asupra
structurii optime a capitalului.
11. Flexibilitatea financiară . Mentinerea flexibilității financiare înseamnă
menținerea unei rezerve adecvate a capaci tății de a lua cu împrumut bani.
Determinarea unei rezerve adecvate de a se împrumuta depinde de mulți factori, dintre
care: nevoile previzionate de fonduri, previzionarea condițiilor pieței de capital,
încrederea conducerii în previziune și consecințele u nui climat insuficient de sigur.
12. Controlul . Nu trebuie subestimat nici controlul pe care –l pot exercita
acționarii asupra managerilor privind structura de capital, deși acest control nu este
prea indicat date fiind desele schimbări ale situa țiilor î n care este pusă firma.
Schema 2. Structura capitalului întreprinderii

12
1.4. Constituirea capitalurilor firme
Modul în care firma își asigură capitalurile, în volumul și structura necesară, la
timp și l a un cost redus, o aduce în centrul activității de man agement, impunând un alt
loc și rol managementului financiar.T oate activitățile economice, înainte de a se
organiza și demara, presupun bani, iar finalizarea lor are rațiune, se justifică numai
dacă se încheie tot cu bani, dar mai mulți, pentru a se relua activitatea pe un plan
cantitativ și calitativ superior.
Aceste realități, a căror complexitate și implicații nu manifestă tendințe de
simplificare sau ameliorare, dimpotrivă, impun promovarea unei culturi financiare
adecvate, ca o conduită generală.
Managerii firme lor sau instituții lor de mare complexit ate și anvergură, sunt în primul
rând pregătiți în problematica financiară, cunosc legislația bugetară, fiscală,
problematica generală a bilanțului contabil etc., încât din fiecare idee pe care o
dezvoltă , rezultă, banii, excedentul monetar cu care se va încheia afacerea.
Soluționarea problematicii formării capitalurilor firmei implică cunoștințe de
sinteză și unele de detaliu, cel puțin din zona finanțelor publice, finanțelor firmei,
finanțelor managerial e, analizei economice, piețelor de capital, sistemului bancar,
managementului etc. și mai cu seamă a managementului financiar.
Pentru o mai bună înțelegere, tratare și organizare a managementului financiar,
sursele de formare a capitalurilor firmei se împa rt în două mari grupe:
 surse interne (autofinanțarea);
 surse externe.
Sursele extern e, la rândul lor, pot fi împarțite astfel:
 contribuția proprietarilor;
 împrumuturi pe termen mediu și lung:
– împrumuturi obligatare;
– împrumuturi bancare;
 surse nerambursabil e (din partea statului – sub formă de subvenții sau alocații,
surse nerambursabile din partea unor organisme financiare externe etc.);
 alte surse externe decât cele ale firmei (donații, sponsorizări etc.).
Constituirea capitalurilor
Sursa internă, în vo rbirea curentă, este denumită autofinanțare, semnificând
veniturile nete proprii destinate formării capitalurilor.
Dimensiunea acestei surse depinde de capacitatea de autofinanțare a firmei
(CAF).
Autofinanțarea însă este abordată în literatura de speciali tate în mai multe
moda lități de exprimare :
 autofinanțarea globală sau brută, semnificând diferența dintre venituri și
cheltuieli (V -C);

13
 autofinanțarea de menținere, sau de supraviețuire, adică aceea destinată doar
unei reproducții simple, fiind formată din amortizarea pentru înlocuire și din
profitul destinat menținerii nivelului de dezvoltare atins;
 autofinanțarea de expansiune, adică aceea capabilă să finanțeze dezvoltarea
firmei, ea numindu -se și autofinanțare netă, fiind formată din amortizarea și
profi tul care exced reproducția simplă și sunt destinate majorării patrimoniului;
 autofinanțarea imediată, adică autofinanțarea lichidă, disponibilă la acea dată;
 autofinanțare amânată, adică autofinanțarea potențială, care va putea deveni
realitate în viitor ș i în anumite condiții.
Dimensionarea corectă a acestei surse de formare a capitalurilor firmei,
proiectarea evoluției ei și managementul realizării acestui obiectiv sunt de importanță
vitală pentru firmă.
Această sursă își are substanța în cele două zone a rătate (zona profitului și zona
amortizării).
Masa profitului provine din volumul activității și nivelul costurilor sau al
cheltuielilor.
Amortizarea provine din volumul acesteia încorporat ă în cheltuieli, acesta
depinzând de volumul capitalului fix, de m etoda de amortizare, de politica de
amortizare promovată de firmă și de volumul scoaterii din uz a activelor fixe, care, la
rândul lui, depinde de volumul și calitatea lucrărilor de modernizare, reparație,
întreținere, de uzura morală, de schimbare a profil ului de fabricație etc.
Dintre toate sursele de formare a capitalurilor la care poate apela o firmă, singura
sursă care le oferă la costuri care intră sub controlul exclusiv al firmei este
autofinanțarea, deci sursele interne. Cu cât ponderea acestor surse în totalul surselor
care formează capitalurile firmei este mai mare, cu atât se poate reduce costul mediu
al capitalului, crește profitul și deci șansele de dezvoltare a firmei, concomitent cu
reducerea riscului de firmă.
Un indicator orientativ în acest sens ar fi rata profitului net destinat formării
capitalului, calculată la volumul cheltuielilor ocazionate de formarea masei profitului
din care s -a prelevat pr ofitul net . Deci:
100CPNRPN 

în care:
RPN = Rata profitului net (partea destinată f ormării capitalului);
PN = Profitul net (partea destinată formării capitalului);
C = Cheltuielile ocazionate de formarea profitului net destinat formării
capitalului.
Aceasta arată în ce măsură vânzările generează fluxuri monetare pentru
menținerea și amplificarea potențialului firmei și pentru remunerarea și îmbogățirea
asociaților. Cu cât rata este mai mare, cu atât capacitatea de autofinanțare este mai
mare. Cash -flow-ul, de altfel, mai este denumit și marja brută de autofinanțare.
Indiferent de valențele acestui raport, autofinanțarea asigură firmei avantaje certe,
dintre care enumerăm:

14
 crește cointeresarea firmei pentru a obține rezultate superioare, pe toate plan urile
(inclusiv în stabilirea de structuri de activitate și de fonduri mai performante,
mai avantajoase);
 creșterea disponibilităților monetare ale firmei;
 creșterea reală a capacității de finanțare a dezvoltării firmei;
 creșterea activului real al firmei;
 majorarea reală a averii proprietarilor firmei;
 subordonarea dezvoltării firmei rezultatelor activității proprii și diminuarea
riscurilor de firmă;
 sporirea intereselor din cadrul firmei pentru dezvoltare;
 siguranță în acoperirea necesităților financiare;
 libertate de acțiune, independență, autonomie;
Formarea capitalurilor firmei din surse externe
Așa cum am văzut , sursele externe sunt multiple.
Dintre acestea fac parte, între altele:
 contribuția proprietarilor;
 împrumuturile pe termen lung:
– împrumuturile obligatare;
– împrumuturile bancare;
împrumuturile rambursabile ale altor instituții financiare;
 surse nerambursabile:
– de la stat (alocații și subvenții);
– de la instituții financiare și comunități internaționale;
– de la terți (donații, sponsorizări etc.). Capitalul social, pe tot parcursul
existenței lui, trebuie abordat în cele două conotații pe care le îmbracă:4
 ca substanță materială și bănească, dimensiune care, din punct de vedere
contabil, se regăsește în activul bilanțului;
 ca drepturi și obligații care , ca dimensiune, tot din punct de vedere contabil, se
reflectă în pasivul bilanțului.
Ca lichiditate, contribuția proprietarilor, respectiv capitalul social poate fi:
 capital social subscris, respectiv contribuția la care s -au angajat proprietarii pe
parcu rsul constituirii firmei sau a derulării, până la finalizare, a ofertei de acțiuni;
 capitalul social vărsat, respectiv partea din capitalul subscris care a devenit
lichiditate pentru firmă;
 capitalul social nevărsat, respectiv partea subscrisă și nevărsată la un moment
dat.
Pentru managementul firmei, în general, și pentru managementul financiar, în
special, dimensiunea celor trei categorii reprezintă o sursă informațională cu
semnificații profunde, dintre care subliniem:
 nesubscrierea întregului volum de a cțiuni din ofertă vizează, de regulă, direct,
credibilitatea firmei, aspect de fond care trebuie să fie tratat cu toată atenția:

Adriana Popa, Alina Dăneț, Adrian Dăneț,Management financiar,Editura Economică,2001

15
 cererea de subscriere peste nivelul ofertei este, în general, un semnal bun la
adresa imaginii și credibilității firmei, care, dacă a fost proiectată conștient, este
bine, însă dacă este doar un rezultat aleatoriu, atunci firma a ratat o șansă, o
oportunitate;
 nevărsarea integrală a capitalului subscris, în termenul fixat, are, ca geneză, de
regulă, două cauze nefavorabile firmei, care trebuie să fie tratate cu atenția
necesară (prima cauză: scăderea credibilității firmei; a doua cauză: intrarea celor
care au subscris într -o situație financiară anormală).

Emiterea de acțiuni o fac (cu respectarea reglementărilor legale) deținători i de
patrimonii, care au nevoie de capitaluri.
Subscripția se face pe piața de capitaluri, pe care se întâlnesc deci oferta și cererea.
Oferta o fac, în toate cazurile, deținătorii de patrimonii (libere, negrevate de
obligații) care au nevoie de capitaluri .
Cererea poate veni de la persoane fizice și de la persoane juridice (alte firme, instituții
publice etc., inclusiv din partea unora care urmăresc spălarea banilor murdari). Cei care
formează cererea potențială sunt investitori potențiali, deținători de capitaluri, doritori de
a subscrie în cadrul emisiunii de acțiuni. Atunci când subscrierea este masivă și volumul
emisiunii se acoperă în timp scurt, firma și afacerea sunt credibile și invers. Tentația însă
o generează calitatea afacerii (seriozitate, pro fitabilitate, riscul redus, calitatea
managementului, dividendul).
Subscripția publică este un moment de referință, de importanță deosebită pentru
firmă, care trebuie pregătit temeinic, orice fisură afectând direct și grav ima ginea și
credibilitatea firmei .
Firma trebuie să conțină elemente informaționale:
 principalii indicatori de performanță ai firmei și afacerii (CA, cost, profit,
valoare adăugată etc.);
 demonstrații privind stabilitatea, șansele de dezvoltare a firmei, comparații
favorabile etc.;
 elemente reale și convingătoare din ultimul bilanț contabil și din contul de profit
și pierdere;
 elemente de susținere din raportul cenzorilor;
 dividendele acordate în ultimii ani;
 eventuale obligațiuni vândute și nerăscumpărate;
 elemente susținătoar e din hotărârea AGA privind emisiunea respectivă;
 felul acțiunilor etc.
Emisiune de acțiuni se poate face pe piața primară sau pe piața secundară de
capitaluri.

Acțiunile care se emit au o tipologie variată, din care menționăm câteva criterii de
clasifica re și tipuri de acțiuni:
 după drepturile conferite acționarilor:
– ordinare (cu drepturi egale pentru toți);

16
– preferențiale (cu dividend fix, de pildă, tip de acțiune care complică
sistemul de evidență și de lucru);
 după formă:
– nominale (când se dorește selec tarea acționarilor, în care scop acțiunile
cuprind elemente în plus de această natură: numele, condiții etc.);
– la purtător (la care au acces toți cei care doresc să cumpere);
 după alte criterii:
– cu valoare sau fără valoare (valoarea nominală este rezultatu l împărțirii
capitalului social la numărul de acțiuni, iar valoarea reală o stabilește piața
de capital, deci înscrierea valorii nominale pe acțiune nu este relevantă);
– gratuite, pentru atragere investitori;
– populare, pentru incitare cerere;
Dividendul răm âne, după cum s -a arătat, unul dintre mijloacele esențiale pentru
atragerea deținătorilor de capitaluri.
Ca urmare, firma trebuie să -și elaboreze o politică a dividendelor, care să fie
tratată ca una dintre opțiunile strategice majore ale firmei, prin care să se asigure
echilibrul optim între cerințele financiare actuale și de perspectivă ale firmei.
În managementul capitalurilor firmei, acțiunile pot fi întâlnite la valori diferite, ca
de exemplu:
 la valoarea nominală, adică la valoarea înscrisă pe ele, va loare ce rezultă, așa
cum s -a arătat, din împărțirea capitalului social la nr. de acțiuni pe care le
reprezintă (înscrierea ei având doar rațiuni care țin de propagarea unei anume
imagini a firmei) și se exprimă astfel:
NACSVN

 la valoarea p atrimonială (contabilă), reprezentând activul net al firmei raportat
la nr. de acțiuni în care este reprezentat (activul net fiind activul total, din care
s-au dedus datoriile):

NAANVP
 la valoarea intrinsecă, adică la valoarea care rezultă din raportarea activului net
corectat (activul net, din care s -au dedus activele latente: provizioane, cheltuieli
anticipate etc.) la numărul de acțiuni:

NAANCVI
 la valoarea financiară, respectiv la valoarea recunoscută pe piața monetară, ad ică
la valoarea nominală, corectată cu raportul între rata dividendelor și rata
dobânzii;

DobRDivRVN VF5
 la valoarea de randament, adică la valoarea nominală corectată cu raportul între
rata profitului net și rata dobânzii;

Adriana Popa, Alina Dăneț, Adrian Dăneț,Management financiar,Editura Economică,2001

17

DobRPNRVN VR

În legătură cu valoarea acțiunilor apare necesitatea actualizării ei, operațiune care
se realizează cu ajutorul Factorului de actualizare , indicator care se determină după
următoarea formulă:
01
CCFA

în care:
FA = factorul de actualizare;
C = cursul bursier;
1 = valoarea acțiunii la un moment dat;
0 = valoarea acțiunii la o dată de referință.
Deținătorii de acțiuni (acționarii) au, în general, următoarele drepturi:
 de a participa la managementul firmei, în special la luarea deciziilor de
dezvoltare a firmei, de divizare sau lichidare și la cele privind repartizarea
profitului și dividendelor (problema zilei, pentru România, este găsirea soluțiilor
pentru a asigura acționarilor acest drept legitim);
 dreptul de remunerare a acțiunii, care devin e real numai după vărsarea c/valorii
acțiunii, iar drepturile se calculează pro rata temporis, respectiv (în mod normal),
numai pentru perioada în care firma s -a folosit de capitalul respectiv;
 dreptul de participare la majorarea capitalului social al firm ei, participare care
poate îmbrăca forme diverse, cum sunt:
 la acțiunile noi oferite de firmă, acționarii să poată opta, primii, într -un
termen, limită, fixat de adunarea generală a acționarilor; să beneficieze de
opțiune pentru acțiuni la un preț superior sau preferențiale etc.;
 participarea la majorarea capitalului social prin încorporarea profitului în
acțiuni noi, sau prin majorarea valorii celor vechi etc.
Capitalul social format prin aportul de capital al proprietarilor, prin vărsarea
c/valorii acțiun ilor subscrise, se poate, în timp, majora sau micșora.
Majorarea capitalului social se poate decide numai după vărsarea integrală a
c/valorii acțiunilor subscrise.
Majorarea capitalului social are avantaje și dezavantaje.

A doua sursă externă principală de formare a capitalurilor este prin împrumuturi
obligatare .
Sunt denumite, astfel, ca urmare a faptului că atragerea unor capitaluri disponibile
necesare se face utilizând ca instrument obligațiunea.
Obligațiunea, se definește, în general, astfel:
 hârtie de valoare, un titlu financiar care se poate plasa pe piața de capital și se
poate negocia;
 este un titlu de creanță (fiind o parte dintr -un împrumut, dintr -o obligație).

18
Obligațiunile sunt remunerate de către cei care le -au pus în circulație, cu un venit
fix, sigur, de regulă, cu o dobândă. Punerea în circulație a obligațiunilor se face tot prin
emisiune, cu cele două variante deja arătate: emisiune publică și emisiune închisă.
Pentru a se face emisiunea, trebuie să fie îndeplinite, între altele, două con diții
obligatorii:
 existența unui compartiment cu sarcina de urmărire a răscumpărării și
remunerării obligațiunilor emise;
 agrearea emisiunii de către o bancă.
Emisiune a de obligatiuni are același rol ca și la emisiunea de acțiuni, adică acela de a
convin ge deținătorii de capitaluri să investească în obligațiunile emitentului. Ca
elemente în plus, apar: volumul obligațiunilor emise anterior și nerăscumpărate; modul
și condițiile de răscumpărare a noilor obligațiuni; valoarea nominală; dobânda; durata
împru mutului etc.
Emisiunea nu poate depăși o pătrime din patrimoniul emitentului.

A treia mare sursă externă de formare a capitalurilor firmei o formează
împrumuturile bancare pe termen mediu și lung.
Nivelul, structura și costul împrumuturilor bancare rez ultă din negocierea dintre
solicitant (subiectul cererii de fonduri) și ofertant (societatea bancară).
Teoreticienii și practicienii politicii bancare susțin că acele politici de creditare
sunt recomandabile, în care câștigă ambele părți, deci și creditor ul, și debitorul.
Evident, procesul de negociere trebuie să fie bine pregătit, cu calcule, cu planuri
de afaceri, cu demonstrații prin indicatori de performanță adecvați, prin solicitare și
oferte de garanții, prin oferte de niveluri de dobânzi, de comisio ane, de condiții de
angajare și rambursare etc. Firesc, toate acestea, în timp, s -au constituit într -o adevărată
literatură de specialitate (management bancar, gestiune bancară, riscuri bancare etc.),
literatură care, astăzi, practic, se îmbogățește mai cu seamă prin detalii, de multe ori
scăpându -se din atenție esența, și anume faptul arătat că scopul final îl constituie
avantajul reciproc (bancă – client), creșterea economică generală și progresul
economico -social al țării.
Pentru o firmă, planul de aface ri – ca instrument de management – are conotații
și utilizări multiple (definirea obiectivelor strategice și tactice; controlul pilotajului
firmei; emițător de mesaje pentru cei interesați etc.). Esențial însă pentru relația arătată,
planul de afaceri are valoare doar dacă exprimă o afacere reală, profitabilă, cu riscuri
minime, pentru ambele părți. Realitatea, profitabilitatea și riscurile afacerii nu trebuie
nici povestite, nici cosmetizate, ci demonstrate prin calcule, indicatori de performanță
adecvați, avize etc.
În utilizare, firma trebuie să respecte destinația aprobată a subvenției, iar la finele
perioadei de gestiune, să o justifice, prin decont.
Firma trebuie să aibă un program de restructurare și modernizare a activităților
subvenționate de la bug etul de stat, în sensul reducerii sau eliminării subvenției,
program care trebuie urmărit în realizare.

19
Fondurile nerambursabile de la instituțiile bancare sau financiare internaționale
se pun la dispoziția firmelor pe bază de proiecte, acțiunile fiind coo rdonate și sprijinite
de o instituție agreată de proprietarii sau administratorii fondurilor respective.
Formarea capitalurilor din alte surse externe nerambursabile (sponsorizări, donații
etc.) trebuie văzută și tratată la fel. Sponsorizările și donațiile sunt date în baza unor
acte normative clare, au o destinație fixată și cei care le -au făcut au stabilit și unele
condiții de utilizare, potrivit legii, condiții care trebuie să fie respectate. În nici un caz
nu trebuie să fie înțelese simplist: bani care nu ne costă n imic și putem face orice cu ei
nu aduc eficiența.

20
CAPITOLUL II
Politica finaciara si costul capitalului

2.1 Definiția politicii financiare

Politica financiară reprezintă o parte componentă a politic ii generale a
întreprinderii avâ nd o influență deosebită asupra constituirii, repartizării și folosirii
fondurilor în scopul realizării programelor economice curente și de dezvoltare a
creșterii eficienței ciclurilor operaționale și de investiții p recum și a întregii a ctivități.
Între politica generală economică și cea financiară există puncte de corelație,
deoarece politica financiară are misiunea de a rezolva aspectele legate de metodele de
procurare a fondurilor, alocarea pe destinații și folosirea eficientă a acesto ra, asigurarea
echilibrului financiar, reducerea prețurilor, costului capitalului etc.
Deciziile de politică financiară se sprijină pe structura financiară adoptată de
întreprindere în funcție de obiectivele sale de rentabilitate, de creștere și de risc.
Principalele sarcini ale politicii financiare constau în alegerea unui ritm de creștere a
capitalului economic și de modalitățile de finanțare a acestei creșteri, deoarece o
asemenea alegere generează sporirea capitalului financiar și gradul de autonomie a
întreprinderii.
Alegerile depind de obiectivele întreprinderii și de mediul înconjurător și sunt
guvernate de relațiile de puter e în interiorul întreprinderii.
2.2Deciziile de finantare
Orice întreprindere pentru a -și efectua activitatea financiară elabore ază decizii
financiare. Principalele decizii de politică financiară sunt:
 decizia de investire
 de finanțare
 de autofinanțare
 dividendelor
Decizia de investi re a unui agent economic este decizia de a plasa capitalul într -o
anumită operațiune, este rezultatul corelării dintre costul capitalului utilizat
și rentabilitatea calculată . Costul capitalului este rentabilitatea minimă cerută de
aducătorii de fonduri pentru a finanța proiectele unei întreprinderi, adică costul
capitalului utilizat este prețul pe care trebuie să -l plătească întreprinderea pentru
reconstituirea totalului pasivului respectiv pentru a se aproviziona cu capital. Costul
capitalului constituie legătura directă între rentabilitatea investițiilor și rentabilitatea
reclamată de aducătorii de capital.
În cazul în care întreprinderea investeș te în proiecte cu rentabilitate mai mică decît
costul capitalului ea va fi sancționată econ omic pe piață în felul următor:

21
 Dacă întreprinderea se finanțează prin îndatorare ea va obține pierderi contabile
în măsura în care rezultatele financiare sunt mai mici decît cheltuielile
financiare.
 Dacă întreprinderea este finanțată din capital propriu, pierderile contabile se
transmit asupra capitalului propriu micșorîndu -l, însă dacă întreprinderea
investește în proiecte cu rentabilitate mai mare decît costul cap italului atunci ea
nu va avea probleme cu suportarea cheltuielilor financiare și se vor crea
posibilități de creștere a volumului capitalului propriu.
Costul capitalului reprezintă un indicator de acceptare sau de respingere a unui
proiect de investiții re spectiv a deciziei de investiri.
Decizia de finanțare reprezintă opțiunea întreprinderii de a -și acoperi nevoile de
finanțare a proiectelor avute în vedere prin fonduri proprii, împrumutate sau
participație. Decizia de finanțare este proprie fiecărei între prinderi și fiecărui proiect în
parte. Nu există o decizie optimă pentru toate întreprinderile indiferent de condiție, de
loc și de timp. Adoptarea deciziei financiare înseamnă a opta între fondurile proprii și
creditele bancare în vederea finanțării unui proiect sau adoptarea unei anumite ponderi
de fonduri pro prii față de creditele bancare.
Actul deciziei de finanțare depinde de întreprindere, deoarece ea este cea mai
interesată în folosirea cu eficiență a fondurilor la dispoziție și obținerea unor rezult ate
bune. În același timp decizia de finanțare nu depinde exclusiv de întreprindere ci și de
bancă, de facilitățile pe care le poate obține în negocierea creditelor sau de acționari și
de disponibilitatea lor pentru a subscrie la creșteri de capital, de ce rereariscul
insolvabilității debitorului ce poate aduce după sine o pierdere a sumei
împrumutate; riscul imobilizării în cazul în care debitorul nu respectă angajamentul
achitării la scadență. și oferta pe piața capitalului de împrumut, de existența sau
inexistența capitalurilor libere de atras. Dacă remunerația sau costul capitalului propriu
și a celui împrumutat au o pondere mare în luarea deciziei de finanțare, atunci acest
criteriu de rentabilitate a proiectului este hotărîtor.
Pentru a clarifica posibil itatea alegerii între două căi de finanțare se procedează la
analiza cîtorva indicatori și anume:
 rentabilității6
 solvabilității
 lichidității
Pentru a afla situația financiară și necesarul precum și posibilității implementării
deciziei de finanțare. Incide nța acestor indicatori asupra deciziei de finanțare se
prezintă în felul următor:

Adriana Popa, Alina Dăneț, Adrian Dăneț,Management financiar,Editura Economică,2001

22
 dacă rentabilitatea calculată este superioară ratei dobînzii, atunci este oportună
apelarea la împrumuturi deoarece în astfel de cazuri îndatorarea contribuie la
creșterea ma sei profitului și creșterea randamentului capitalului propriu.
 decizia de finanțare prin îndatorare are o influență pozitivă asupra solvabilității,
însă în cazul producerii unor pierderi solvabilitatea degradează mult mai repede.
 finanțarea prin îndatorare are influență pozitivă și asupra lichidității, însă avînd
în vedere faptul că resursele primite prin îndatorare cu un termen limitat este
necesar ca durata de întrebuințare a resurselor să nu depășească scadența sumelor
împrumutate.
Autofinanțarea este pr incipiul cel mai răspîndit și arată că întreprinderile trebuie să –
și asigure dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obținute în exercițiile
anterioare. Autofinanțarea prezintă avantaje reale pentru întreprindere și pentru
acționari.
 întreprin derea, ca persoană juridică, este avantajată fiindcă pentru realizarea
creșterii economice nu are nevoie să apeleze la resurse externe sau la acționari
pentru a -i convinge să cumpere acțiuni sau să sporească valoarea nominală a
acțiunilor și nici să apelez e la piața financiară de capitaluri.
 acționarii sunt avantajați deoarece fără nici un efort financiar din partea lor crește
valoarea bursieră a întreprinderii și a acțiunilor pe care le dețin, adică crește
bogăția acționarilor.
Politica de dividend ne arată opțiunea întreprinderii de a distribui sau nu dividende
în anumite exerciții financiare de creștere continuă, de reducere sau de păstrare
nemodificată a mărimii divi dendelor de la an la an urmărind un anumit scop. Politica
dividendelor reprezintă o cale de afirmare a necesității societății pe acțiuni pentru a
cunoaște și a aprecia aspectul viabilității, prosperității și rentabilității dezvoltării.
Prin politică de div idend întreprinderea își alege un anumit tip de acționariat.
Distribuind dividende scăzute se poate ajunge la descurajarea unor acționari care pot
arunca pe piață acțiunile de care dispun contribuind la scăderea cursului acestuia. În
schimb această politic ă permite capitalizarea unei părți importante a profitului, fapt
care are ca rezultat creșterea valorii întreprinderii, cursului acțiunii și perspective
favorabile de profit pentru anii următori ce este evaluat și apreciat de un număr mai
mare de acționari și de consiliul de administrație sau de adunarea generală a
întreprinderii.
Distribuind dividende cu o mărime ridicată în fiecare an se obține încrederea și
fidelitatea acționarilor, însă această politică creează posibilități mai slabe de
autofinanțare, d e creștere economică și de creștere bursieră a întreprinderii. O politică
anumită de stabilitate a mărimii dividendului este de dorit atît pentru întreprindere cît
și pentru acționari, deoarece, acceptînd această politică, întreprinderea poate influența
asupra încrederii acționarilor precum și asupra partenerilor de pe piața financiară atît a
statului cît și în afara lui.

23
Politica optimă a dividendelor asigură echilibrul dintre dividende curente și
creșterea lor viitoare care maxizimizează prețul acțiunilor . O politică de distribuire a
dividentelor poate fi considerată scăzută dacă rata de distribuire nu depășește 20% din
profitul net. Politica de distribuire este considerată puternică atunci cînd rata de
distribuire a dividentelor depășeș te 60% din suma pro fitului net.
Distribuirea dividentelor la acționari se face prin 2 moduri:
 plata dividentelor către acționari
 răscumpărarea acțiunilor întreprinderii de la acționari
Politica de divident este influențată de 2 categorii de factori :
 situația financiară a înt reprinderii
 preferințele investitorilor
Situația financiară a întreprinderii – atunci cînd întreprinderea atrage credite sau
emite obligațiuni pe piața financiară. Ea se confruntă cu o restricție care constă în faptul
că dividendele vor fi plătite numai du pă satisfacerea obligațiilor față de debitori.
Majoritatea contractelor de împrumut menționează faptul că dividendul poate fi plătit
numai atunci cînd există un indice de protecție cum ar fi indicii lichidității curente.
Preferințele investitorilor – luînd în considerare politica acționarilor și interesele
acestora, politica de dividend trebuie să satisfacă 2 cerințe:
 stabilitatea dividendelor distribuite
 politica credibilă ce se bazează pe un profit real și o politică de repartizare a lui
vizînd interesul pe termen lung a acționarilor.
Urmărirea politicii de dividend se realizează prin calcularea diverșilor indicatori
care exprimă anumite aspecte de realizări în acest domeniu. Principalii indicatori ai
politicii de dividend sunt:
Divident pe o acțiune = Vol. anual al div. / Nr. acț.
Randamentul pe o acțiune = Div. pe o acț. / Cursul acțiunilor
Profitul de la o acțiune = Profit anual al soc. / Nr. acț. emise
Coef. de capitalizare = Cursul acț. / Profitul pe o acțiune
Activul net contabil pe o acț. = (Tot. act iv – Total datorii) / Nr. de acț.
Rata distribuirii divid. = Val. tot. al div. plătite (1 an) / Profitul net Riscurile financiare
și riscul de credit
Riscul financiar este riscul asumat de întreprindere prin adoptarea îndatorării ca mijloc
de finanțare; el este un risc suplimentar și depinde de maniera finanțării întreprinderii.
O întreprindere finanțată numai din capital propriu nu comportă risc financiar.

24
El apare numai atunci cînd întreprinderea se finanțează prin împrumuturi bancare
sau împrumuturi obli gatare. Riscul financiar multiplică riscul economic și depinde de
capacitatea întreprinderii de a -și acoperi sarcinile financiare. Întreprinderea îndatorată
trebuie să verse periodic la bancă sume ce reprezintă suma principală plus dobînda.
Aceste vărsămin te au caracter stabil, fiind provizionate prin contractul de credit.
Cu ca t structura financiară a întreprinderii este mai îndatorată cu atît mai mare este
riscul financiar. Riscul financiar poate fi subdivizat de:
 riscul dobînzii
 riscul ratei schimbului v alutar
 riscul de nerambursare
Riscul de dobîndă este acel care decurge pentru debitor sau creditor din utilizarea
ratei fixe sau variabile a dobînzii după încheierea contractului pînă la scadență. Riscul
ratei dobînzii este prezent și pentru bănci și pentr u întreprindere. În cazul întreprinderii
riscul poate avea loc cînd există excedente de lichiditate care trebuie plasate precum și
atunci cînd apar deficite de lichidități care trebuie acoperite cu credite.
Riscul cursului de schimb valutar reprezintă pier derea în urma deprecierii valutei
din contract. El este suportat de întreprinderi asupra ansamblului operațiunilor
efectuate în monedă străină. Riscul valutar poate fi:
 risc asupra operațiunilor comerciale
 risc asupra operațiunilor financiare
 risc de grup
Riscul de credit este riscul imposibilității rambursării de credit sau lichidării
obligațiunilor fapt care ar genera pierderi altui agent economic. Fiind o categorie a
riscului economic el constă în:
 riscul insolvabilității debitorului ce poate aduce după sine o pierdere a sumei
împrumutate;
 riscul imobilizării în cazul în care debitorul nu respectă angajamentul achitării
la scadență.
Drept urmare prețul creditului cuprinde nu numai dobînda propriu -zisă ci și
cheltuielile administrative și remunerarea riscu lui de credit. Politica financiară a
societatii comerciale reprezintă un "ansamblu de decizii, de opțiuni fundamentale
pentru cea mai eficientă aloca re a capitalului". Această definiție evidențiază scopul
esențial al unei politici financiare promovată de o firmă pe baza cunoașterii condițiilor
concrete ale mediului în care funcționează. In mod firesc, ea se raportează la obiectivele
economice pe care s ocietatea comerciala le are de îndeplinit, luând în considerare
riscurile posibile asumate și impactul acțiunii diverșilor factori implicați asupra valorii
firmei, a cărei creștere constituie obiectivul principal urmărit.

25
Politica financiară reprezintă o p arte componentă a politicii generale a societatii
comerciale avand o influență deosebită asupra constituirii, repartizării și folosirii
fondurilor in scopul realizării programelor economice curente și de dezvoltare a
creșterii eficienței ciclurilor operați onale și de investiții precum și a intregii activități.
Politica financiara are misiunea de a rezolva aspecte legate de metodele de
procurare a fondurilor, stabilirea pe destinatii si folosirea eficienta a acestora,
asigurarea achilibrului financiar etc.
Politica financiară a societatii comerciale poate fi definită și ca ansamblu al
obiectivelor și mijloacelor (instrumentelor) specifice acestui domeniu de activitate. În
această sens, ea include opțiunile referitoare la: determinarea nevoilor de resurse
financiare; alegerea tipurilor de finantare si a surselor de procurare a capitalului în
functie de costul acestora; stabilirea raportului dintre finantarea pe termen lung si cea
pe termen scurt; distribuirea resurselor financiare pe active imobilizate si activ e
circulante, inclusiv pe elemente ale acestora, etc.
Totodată, politica financiară a societatii comerciale reprezintă o parte integrantă a
politicii economice a acesteia. În condițiile economiei de piața moderne, elaborarea si
aplicarea deciziilor de poli tică economică integrează organic componentele financiare,
fără de care crearea și funcționarea întreprinderii nu ar fi posibilă. Prin urmare, pot fi
avute în vedere anumite direcții de manifestare ale politicii financiare a societatii
comerciale, în rapor t cu problematica financiară specifică înființării, efectuării de
investiții, exploatării și, în final, distribuirii profitului și acordării de dividende către
acționari. În acest sens, se pot distinge:
a) selectarea proiectelor de investiții, ca suport al alocării resurselor financiare pentru
finanțarea proiectului ales;
b) identificarea modalităților de finanțare, respectiv a surselor de capital utilizabile;
c) fundamentarea structurii financiare a societatii financiare, cu asigurarea unui raport
optim în tre capitalul propriu și capitalul împrumutat;
d) alegerea variantei de distribuire a dividendelor, respectiv a profitului net;
e) modificarea mărimii capitalului propriu și alegerea soluțiilor de aplicat în acest scop;
f) îndatorarea (sau dezdatorarea) în treprinderii, pornind de le nevoia de lichidități și
evoluția ratei dobânzii pe piața financiară, etc.
Fiecare dintre coordonatele enumerate comportă elemente caracteristice supuse
analizei factorilor de decizie în vederea fundamentării opțiunilor, luând î n considerare
impactul celor din urmă asupra activității firmei. Din acest unghi de abordare, politica
financiară a întreprinderii poate fi definită și ca ansamblu al deciziilor privitoare la
activitatea sa financiară, incluzând obiective proprii, fie pe t ermen lung, de ordin
strategic (investiții, modificări ale mărimii capitalului, etc.), fie pe termen scurt, de
ordin tactic (organizarea fluxurilor de trezorerie, contractarea împrumuturilor pe
termen scurt, etc.).

26
2.3 Costul capitalului
Costul capitalul ui este definit ca medie a costurilor specifice surselor de finanțare a
întreprinderii . Această medie este în funcție de exigențele diferiților investitori în
materie de rentabilitate scontată pentru investiția lor financiară în întreprindere.
Această dim ensiune a costului capitalului este exogenă (externă) gestiunii financiare a
întreprinderii . Aceeași medie este determinată de ponderile în care fiecare sursă de
capital se regăsește în structura financiară a întreprinderii. Această dimensiune a
costului capitalului este indogenă (internă) gestiunii financiare și asupra ei managerii
întreprinderii au o anumită libertate de decizie. Modificarea structurii financiare poate
conduce în anumite condiții la reducerea costului capitalului și la creșterea valorii
întreprinderii.
În această perspectivă costul capitalului ne apare ca un cost de oportunitate al
finanțării de către întreprindere a investițiilor sale. În mod necesar, aceasta este un cost
mediu ponderat al capitalului
Deși atât investitorii, cât și manag erii urmăresc același scop – maximizarea valorii
de piață a companiei, calea, pe care ei o parcurg pentru ași atinge scopul, este diferită.
In timp ce investitorii urmăresc obținerea unei rate de rentabilitate a investiției mai
mare decât rata medie de pe piață , managerii financiari sunt preocupați de minimizarea
costului capitalurilor mobilizate.
Minimizarea (reducerea) costului capitalului se poate realiza prin modificarea
structurii capitalurilor mobilizate, spre ex., prin modificarea ponderii capitalulu i
împrumutat și, respectiv, a celui propriu în totalul capitalului: pentru o anumită
structură a capitalului, spre ex., 30% – capital împrumutat și 70% – capital
propriu, costul capitalului împrumutat va fi mai mic decît în cazul în care structura
capitalu lui va fi inversă (70% – capital împrumutat și 30% – capital propriu), fapt ce va
influența costul capitalului mobilizat7.
Din aceste considerente, decizia privind investirea și cea privind finanțarea acesteia
urmează să fie analizate concomitent. Iar orice proces decizional este precedat de un
amplu proces de evaluare. În toate procesele de evaluare este nevoie de o referință
fiabilă („benchmark”), în raport cu care se estimează o valoare pentru investiția de
resurse financiare într -o întreprindere sau într -un proiect de investiție (investiție directă
sau de portofoliu, în dependență de scopul investirii).
În lipsa acestei referințe nu se poate da valoare afacerii ce ar rezulta din
respectiva investiție a capitalului . În această ordine de idei, costul capita lului este costul
de oportunitate al investiției de capital la o anumită clasă de risc. În termeni mai uzuali,
costul de oportunitate al investiției de capital ar putea fi definit ca un cost al șansei
pierdute : „ce-am avut și ce -am pierdut”.
Ca investitor (spre ex.), am avut șansa să cîștig o rată medie în sectorul de activitate
al afacerii (o rată normală pentru clasa de risc a respectivului sector economic), șansă

Adriana Popa, Alina Dăneț, Adrian Dăneț,Management financiar,Editura Economică,2001

27
pe care am pierdut -o (sau am cîștigat -o), investind într -o întreprindere anume sau într –
un proiect de investiție din sector și care îmi promitea o rentabilitate internă (RIR) mai
mare decît rata medie de rentabilitate ( k).
Obiectivul de maximizare a bunăstării investitorului reclamă maximum de
rentabilitate la aceeași cantitate de risc. Astfel c ă, la aceeași mărime a riscului,
investiția se va face în proiectul cu rentabilitatea cea mai mare. Investitorii de capital
în cadrul unei întreprinderi sau în cadrul unui proiect de investiții urmăresc
maximizarea averii printr -o remunerare (RIR) superioa ră (peste rata medie de
rentabilitate “k” din clasa respectivă de risc de afaceri): RIR > k →VAN > 0 (rata
interna de rentabilitate (RIR) este rata de actualizare a fluxurilor viitoare de trezorerie
pentru care VAN este egala cu zero. Altfel spus, rata int erna de rentabilitate este acea
rata de actualizare pentru care valoarea actualizata a costurilor (ieșirile de trezorerie)
este egala cu valoarea actualizata a veniturilor (intrări de trezorerie), iar profiturile
viitoare actualizate sunt zero.
Rata intern a de rentabilitate trebuie sa fie mai mare sau egala cu rata medie pe piață
sau cu costul mediu ponderat al capitalului, pentru a justifica investiția făcută. Numai
în aceste condiții rata interna a rentabilității permite compensarea costului finanțării ).
Care va fi rata de rentabilitate, cerută de investitori? Răspunsul la această întrebare se
află în multitudinea de oportunități de investire din economie, care au un risc
comparabil cu cel al proiectului analizat.
Soluționarea problemelor ce vizează estima rea costului capitalului se bazează pe
utilizarea principalelor elemente ce reflectă conceptul de cost al capitalului, care
presupun următoarele:
 capitalul companiei are o structură complexă și se formează pe seama combinării
diverselor surse de finanțare ;
 atragerea oricărei surse de finanțare a investițiilor presupune anumite cheltuieli,
care reprezintă în sine, costul sursei respective ;
 pentru a aduce costurile diverselor componente ale capitalului atras la o bază
comparabilă, costul fiecărei surse în par te se determină în rate procentuale (%);
 în baza costului fiecărei surse de finanțare a investițiilor (exprimate în %) și, a
cotei părți a acestuia în capitalul total se determină CMPC – costul mediu
ponderat al capitalului (WACC – Weighted Average Cost of Capital);
 sub influența conjuncturii pieței și a altor schimbări, costul diverselor
componente ale capitalului se modifică . Aceasta presupune necesitatea estimării
periodice ale CMPC (WACC) și necesitatea luării în considerației a acestui
factor la promov area deciziei investiționale;
 interpretarea indicatorilor ce caracterizează costul capitalului pentru diverși
subiecți ai activității investiționale este diversă. Astfel,
 utilizatorii resurselor investiționale interpretează costul capitalului ca prețul,
care urmează a fi achitat pentru resursele atrase din diverse surse de finanțare,
fără a diminua valoarea de piață a capitalului.

28
 creditorii și alte categorii de subiecți ai procesului investițional interpretează
costul capitalului ca fiind, cel puțin, rata minimă a rentabilității pentru resursele
investiționale acordate.
Costul capitalului propriu
Costul capitalului propriu este, în linii mari, costul pe care firma îl suportă pentru
plata dividendelor către acționari. Finanțarea întreprinderii, inclusiv în scopuri
investiționale, din fonduri proprii cuprinde: a) finanțarea din surse proprii interne ,
formate din:
 profitul reinvestit;
 amortizare (uzură – pentru activele fixe);
 rezerve;
Finanțarea din surse proprii atrase , respectiv: – emisiunea de acțiuni; – aporturi
noi de numerar; – conversia obligațiunilor în acțiuni. Chiar dacă sursele de finanțare
care se formează în cadrul firmei par gratuite, ele reprezintă un cost , deoarece, în linii
mari, aparțin acționarilor, iar aceștia ar putea să le plaseze pentru o anumită remunerație
pe piața financiară. Deoarece angajamentele luate față de proprietari sunt formale,
estimarea costului capitalului propriu este destul de dificil de efectuat, în comparație
cu estimarea costului capitalului împrumutat (pentru care exi stă angajamente clare de
remunerare a creditorilor). În cele ce urmează, se va analiza costul capitalului propriu
pentru diferite surse de finanțare a investițiilor , cum ar fi: – amortizarea (uzura), –
acțiunile preferențiale, – acțiunile ordinare (simple) ; – profitul reinvestit.
Costul capitalului de împrumut
În general, capitalul împrumutat este reprezentat de:
 împrumutul bancar;
 împrumutul obligatar (obl igațiuni emise pe piața financiara).
Estima rea capitalului împrumutat are serie de particularități și anume:
 simplicitatea relativă a determinării indicatorului de bază a estimării costului
capitalului .
În calitate de astfel de indicator de bază poate se rvi rata dobânzii stabilită pentru
credit, rata cuponului obligațiunilor , care ulterior poate fi corectată corespunzător.
Acest indicator este stabilit direct de condițiile contractuale, condițiile de emisiune sau
de alte forme de angajamente contractuale ale întreprinderii (companiei); – reducerea
costului capitalului împrumutat ca rezultat al corectărilor fiscale. Deoarece dobânzile
aferente creditului bancar se includ în cheltuieli , ele micșorează mărimea bazei
impozabile a întreprinderii și respectiv reduc costul capitalului împrumutat pe mărimea

29
impozitului dat ; – costul capitalului împrumutat are o legătură strânsă cu nivelul
solvabilității întreprinderii, estimat de creditor.
Cu ca t este mai înalt nivelul solvabilității întreprinderii, conform estimăr ilor
creditorilor (adică, cu cît este mai înalt reitingul creditar al întreprinderilor pe piața
financiară), cu atât este mai mic costul capitalului atras de către întreprindere.
Sistemul Du Pont
1.Rentabilitatea activelor (RoA) este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate
ai unei companii, si masoara eficienta utilizarii activelor, din punctul de vedere al
profitului obtinut.
Daca in cazul rotatiei activelor totale este vorba de cati lei de vanzari se obtin de pe
urma unui leu de active, rentabilitatea activelor arata cati lei aduce sub forma de profit
un leu investit in active.
Se poate spune ca este un indicator mai important si mai complet, pentru ca scopul
final al oricarei afaceri este obtinerea de profit.
Formula de calcul rentabilitatea activelor:

Profit net / Active totale

2.Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) este cel mai important indicator de
masurare a performantelor unei companii. Indicatorul este calculat ca raport intre
profitul net obti nut de companie si capitalurile proprii, acestea din urma reprezentand
practic contributia actionarilor la finantarea afacerii.
O rentabilitat e8 mare a capitalurilor proprii inseamna ca o investitie materiala mica a
actionarilor a fost transformata intr -un profit mare, iar asta este cel mai important
pentru o afacere: sa maximizeze rezultatele resimtite de actionari

Formula de calcul pentru rentabilitatea capit alurilor proprii:

Rezultat net / Capitaluri proprii

Balteș Nicolae (coord.), Comaniciu Carmen, Herciu Mihaela, Ciuhureanu Alina Teodora, Sava Raluca, Brătian Vasile,
Țăran Moroșan Adrian. Analiza economico -financiară a întreprinderii – Ed. a 2 -a, rev. – Sibiu: Editura Uni versității
„Lucian Blaga“ din Sibiu, 2013

30

CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ

GRUPUL VOLKSWAGEN

Grupul Volkswagen , oficial: Volkswagen AG este compania mama a
concernului constructor de automobile german Volkswagen și totodată una dintre cele
mai mari companii auto la nivel mondial. Subsidia rele concernului sunt companiile :
 Audi
 Bentley
 Bugatti
 Ducati (motociclete)
 Lamb orghini
 MAN (camioane)
 Porsche
 Scania (camioane)
 SEAT
 Škoda
 Volkswagen (ex. autobuze , automacarale , autofrigorifice ).

În anul 2017, vânzările a u fost cu 1,9% mai mari decât în anul precedent,
la 76,7 miliarde de euro . Vânzările generate în străinătate au reprezentat o cotă
de 62,5 (61,2)%. Costul vânzărilor a crescut cu 4,5%, până la 73,4 miliarde de
euro .Principală piață de desfacere a autom obilelor produse de Grupul
Volkswagen este Uniunea Europeană , urmată de China .

31

3.1 Istoric
Compa nia VW a fost fondată în 1937 de regimul nazist cu scopul fabricării unei
mașini ieftine accesibile categoriilor sociale cu venituri mici. Însuși numele companiei
reflectă scopul ei, în traducere numele însemnând „mașină a poporului”. Primul model
produs d e companie a fost VW Käfer tradus „VW Gândac” (în engleză: „Broscuță”),
conform planurilor realizate de marele constructor de automobile austriac Ferdinand
Porsche. După al Doilea Război Mondial, în 1945, armata britanică a preluat controlul
asupra fabrici i și a repornit producția de Käfer -uri. În 1948 guvernul britanic a
retrocedat Germaniei compania Volkswagen, iar conducerea a fost preluată de
Heinrich Nordhoff, fost manager al companiei Opel.
În 1960, odată cu vinderea unei părți din acțiunil e din proprietatea statului,
numele societății a devenit „Volkswagenwerk Aktiengesellschaft” (Aktiengesellschaft,
abreviat AG, înseamnă societate pe acțiuni sau S.A.). Numele a fost schimbat în
„Volkswagen AG” în 1985, pentru a reflecta diversificarea inte rnațională a companiei
având sediul la uzinele Volkswagenwerk din Wolfsburg, Germania. Momentan
compania germană este ca mărime al treilea constructor de mașini la nivel mondial.
Grupul Volkswagen, cu sediul la Wolfsburg este unul dintre liderii producției
mondiale de automobile și cel mai mare producător auto din Europa. Grupul este
format din zece branduri din șapte țări europene: Volkswagen, Audi, Seat, Skoda,
Bentley, Bugatti, Lamborghini, Volkswagen Autovehicule Comerciale, Scania și
MAN. Fiecare brand are propriul său caracter și funcționează ca o entitate
independentă pe piață . Spectrul de produse se extinde de la masini mici cu consum
redus la vehicule din clasa de lux. Grupul Volkswagen este de asemenea activ și în alte
domenii de activitate, fabri că motoare diesel pentru aplicații marine și de staționare
(centrale electrice la cheie), turbocompresoare etc.

32
3.2. Structura grupului
Grupul Volkswagen este unul dintre cele mai importante grupuri multibrand în
industria automobilelor. Activi tățile comerciale ale Companiei cuprind Diviziile de
Automotive și Servicii Financiare. Grupul Volkswagen este alcătuit din două divizii:
divizia de automobile și divizia de servicii financiare.
Tabel 1.Vanzări
VÂNZĂRI
VEHICULE VENITURILE DIN
VÂN ZĂRI
Mii de vehicule /
milioane de euro 2017 2016 2017 2016
Europa / Alte piețe 4731 4635 142753 138079
America de Nord 992 968 38818 35454
America de Sud 526 421 9988 7973
Asia-Pacific 2 4527 4367 39123 35761
Grupul Volkswagen 2 10777 10391 230682 217267

Divizia de automobile cuprinde domeniile de afaceri pentru autoturisme,
vehicule comerciale și energetică. Zona de afaceri a autoturismelor de pasageri
consolidează în principal mărcile de automobile de pasageri ale Grupului
Volkswagen. Activitățile se axează pe dezvoltarea vehiculelor și a motoarelor, pe
producția și vânzarea de autoturisme, precum și pe piața de piese originale. Portofoliul
de produse variază de la automobile compacte cu consum redus la vehicule de lux și
include motoci clete și va fi suplimentat treptat prin soluții de mobilitate.
Spațiul de afaceri al vehiculelor utilitare cuprinde în primul rând dezvoltarea,
producerea și vânzarea de vehicule utilitare ușoare, camioane și autobuze de la mărcile
de vehicule comerciale V olkswagen, mărcile Scania și MAN, serviciile de piese de
schimb originale și serviciile conexe corespunzătoare. Colaborarea dintre mărcile
comerciale MAN și Scania este gestionată și coordonată sub umbrela companiei
Volkswagen Truck & Bus GmbH. Portofoliul de vehicule comerciale variază de la
pickups la camioane grele și autobuze.
Zona de inginerie energetică combină motoarele cu diametru mare,
turbomachinery, angrenaje speciale, componente de propulsie și sisteme de testare.
Activitățile Direcției Servicii Financiare includ finanțarea dealerilor și a
clienților, leasingul de vehicule, activitățile bancare și de asigurare, precum și ofertele
de gestionare a flotei și de mobilitate.

33
Cu mărcile sale, Grupul Volkswagen este prezent pe toate piețele relevante di n
întreaga lume. Principalele piețe de vânzări ale Grupului includ în prezent Europa de
Vest, China, SUA, Brazilia și Mexic.
Volkswagen AG și Grupul Volkswagen sunt gestionate de consiliul de
administrație al Volkswagen AG, în conformitate cu statutul Volk swagen AG și cu
regulamentul de procedură al consiliului de administrație al Volkswagen AG emis de
Consiliul de Supraveghere.
Fiecare brand din grupul Volkswagen este administrat de un consiliu de
administrație, care asigură dezvoltarea independentă și aut onomă și operațiunile sale
comerciale. Obiectivele și cerințele grupului stabilite de Consiliul de administrație al
Volkswagen AG trebuie să fie respectate în măsura permisă de lege. Aceasta permite
urmărirea intereselor la nivel de grup, protejând în acel ași timp și consolidând
caracteristicile specifice fiecărei mărci. Chestiunile importante pentru Grup ca întreg
sunt prezentate Consiliului de administrație al Grupului pentru a ajunge la un acord
între părțile implicate, în măsura permisă de lege. Dreptur ile și obligațiile organelor
statutare ale societății de marcă relevante rămân neschimbate.
Companiile grupului Volkswagen sunt gestionate separat de conducerea lor. Pe
lângă interesele propriilor companii, conducerea fiecărei societăți individuale ia în
considerare interesele grupului și ale brandurilor individuale, în conformitate cu cadrul
stabilit de lege.

3.3.Veniturile Grupului Volkswagen
În anul fiscal 2017, vânzările au fost cu 1,9% mai mari decât în anul precedent,
la 76,7 miliarde de euro . Vânzările generate în străinătate au reprezentat o cotă de 62,5
(61,2)%. Costul vânzărilor a crescut cu 4,5%, până la 73,4 miliarde de euro .
Profitul brut a scăzut la 3,4 (5,1) miliarde de euro.
La 7,1 miliarde de euro , cheltuielile de vânzare, cheltuieli g enerale și administrative
au scăzut cu 1,2 miliarde de euro față de cifra din anul precedent.
Rezultatul operațional net sa îmbunătățit cu 1,9 miliarde euro până la -0,2 ( -2,0 )
miliarde de euro.
La valoarea de 8,6 miliarde de euro (8,7) miliarde, rezulta tul financiar sa situat
la nivelul anului anterior.
Inclusiv cheltuiala cu impozitul pe venit de -0,4 ( -0,7 ) miliarde EUR, venitul net al
anului sa ridicat la 4,4 miliarde de euro în anul analizat, față de 2,8 miliarde euro în
anul precedent.

34

Tabel 2. Adeverinta de venit
Milioane EUR 2017 2016

Veniturile din vânzări 230682 217267
Costul vânzărilor -188140 –
176270
Rezultat brut 42542 40997
Cheltuieli de distribuție -22710 -22700
Cheltuieli administrative -8254 -7336
alte venituri de operar e 14500 13049
Alte cheltuieli de exploatare -12259 -16907
Rezultatul operational 13818 7103
Ponderea rezultatului investițiilor contabilizate prin acțiuni 3482 3497
Venituri din dobânzi 1 951 1285
Cheltuieli cu dobânzile 1 -2317 -2955
Alte rezultate financiare 1 -2022 -1638
Rezultatul financiar 94 189
Rezultatul înainte de impozitare 13913 7292
Impozitul pe venit / cheltuiala -2275 -1912
Actual -3205 -3273
amânat 930 1361
Rezultatul după impozitare 11638 5379
din care pot fi atribuite
Intere se necontrolabile 10 10
Volkswagen AG investitori de capital hibrid 274 225
Acționarii Volkswagen AG 11354 5144

VÂNZĂRI DE VEHICULE
Volkswagen AG a vândut un total de 2.584.375 (2.632.144) vehicule în anul
fiscal 2017. Vehiculele vândute în străinătate au reprezentat o cotă de 70.0 (69.7)%.
PRODUCȚIE
Volkswagen AG a produs un total de 1.224.609 de autovehicule la fabricile de
autovehicule din Wolfsburg, Hanovra și Emden în perioada de raportare ( –
1,3% ). Producția medie zilnică a Volkswagen AG a fost d e 5.370 (5.423) de unități.

35
ANGAJAȚI
Începând cu data de 31 decembrie 2017, un număr de 117.420 (113.928)
persoane au fost angajate la sediile Volkswagen AG, cu excepția personalului angajat
în filiale. Din această cifră, 4.953 (4.999) erau stagiari profes ioniști. 4.380 (2.936)
angajați s -au aflat în faza pasivă a pensionării lor parțiale.
Angajații de sex feminin au reprezentat 17,1 (17,0)% din forța de
muncă. Volkswagen AG a angajat 5.069 (4,721) lucrători cu fracțiune de
normă. Procentul angajaților stră ini a fost de 6,1 (6,1)%. 83,4 (83,5)% din angajații din
zona de producție a Volkswagen AG au absolvit cursuri de formare profesională sau
suplimentară în perioada de raportare. Proporția absolvenților a fost de 18,9 (18,8)%
în aceeași perioadă. Vârsta med ie a angajaților în anul fiscal 2017 a fost de 43,6 (43,2)
ani.
3.4. C apitalului Grupului Volkswagen
Capitalul social al Volkswagen AG sa ridicat la 31 decembrie 2017 la
1.283.315.873,28 € (1.283.315.873,28 €). Acesta a fost compus din 295.089.818
acțiuni ordinare și 206.205.445 acțiuni preferențiale. Fiecare acțiune transmite un
interes fictiv de 2,56 euro în capitalul social.
Capitalul subscris al Volkswagen AG a fost de 1 283 315 873,28 EUR la sfârșitul
perioadei de raportare.
La sfârsitul perioadei de r aportare, activele necorporale ale diviziei de
automobile, precum si imobilizările corporale s -au majorat ușor de la un an la
altul. Activele de leasing au scăzut față de sfârșitul lunii decembrie 2016, ca urmare a
vânzării unei părți din Grupul PGA. Inves tițiile la capitalul propriu au scăzut
ușor. Rezultatele pozitive de afaceri ale societăților mixte chineze, cumpărarea
acțiunilor din Navistar și reevaluarea dobânzii în AIC au fost compensate prin plățile
dividendelor rezolvate de societățile mixte chine ze, prin reevaluarea investițiilor,
precum și prin reclasificarea unor acțiunile din Holding, care sunt deținute acum pentru
vânzare. La 140,9 milioane de euro (139,0) miliarde de euro, totalul activelor
necuratate a fost la un nivel față de anul precedent .
Activele curente s -au ridicat la 80,2 milioane euro (81,1 miliarde de euro) și au
fost practic neschimbate de la un an la altul; stocurile incluse în această cifră au crescut
cu 3,3% din motive legate de producție. Valoarea totală a titlurilor a fost de 13,5
miliarde euro (14,7) miliarde de euro, iar numerarul total și echivalentele de numerar
au fost de 13,8 miliarde (14,5) miliarde de euro, ambele înregistrând o scădere față de
31 decembrie 2016.
La sfârșitul anului 2017, capitalul diviziei de automobil e a crescut cu 18,0% față
de anul precedent la 81,6 miliarde de euro . A fost afectată în mod pozitiv de creșterea
veniturilor sănătoase în pofida elementelor speciale, precum și de efectele măsurării
instrumentelor derivate recunoscute în afara profitului sau pierderii, notele
hibride emise în iunie 2017 și pierderi actuariale mai mici din evaluarea provizioanelor
de pensii. Efectele traducerii valutare și divid endul plătit acționarilor Volkswagen AG

36
au condus la o scădere a capitalului diviziei de automobile. Majorarea de capital
implementată în cadrul diviziei de servicii financiare a redus, de asemenea, capitalul
propriu în divizia de automobile, unde deducere a a fost recunoscută. Interesele
necontrolate sunt atribuite în principal RENK AG și AUDI AG. Deoarece acestea au
fost mai mici decât interesele necontrolate care pot fi atribuite Diviziei de Servicii
Financiare, cifra pentru divizia Automotive, unde deduc erea a fost recunoscută, a fost
negativă.
Rata capitalului propriu a crescut la 36,9 (31,4)%.
Pasivele nelucrative în valoare de 69,8 (70,0) miliarde euro au fost la un nivel
cu 31 decembrie 2016. Alte pasive neperformante au scăzut, în principal ca urmar e a
efectelor pozitive ale măsurării instrumentelor financiare derivate. Reforma fiscală din
SUA a fost adoptată la sfârșitul anului, ceea ce a dus la o scădere a pasivelor privind
impozitul amânat de 1,0 miliarde de euro .
La 31 decembrie 2017, pasivele c urente s -au ridicat la 69,7 miliarde EUR , în
scădere cu 13,9% față de sfârșitul anului 2016. Printre altele, reclasificările din pasivele
necurătoare la cele curente datorate scadențelor rămase mai scurte au dus la o creștere
a pasivelor financiare curent e la -0,5 ( -1,0) miliard. Cifrele pentru Divizia de
Automobile includ, de asemenea, eliminarea tranzacțiilor intragrup dintre diviziile de
Automotive și Servicii Financiare. Dat fiind că pasivele financiare curente pentru
divizia primară de autovehicule a u fost mai mici decât creditele acordate diviziei de
servicii financiare, a fost prezentată o sumă negativă. Punctul "Opțiuni de plasare și
drepturi de compensare acordate acționarilor care nu dețin controlul asupra dobânzilor"
cuprinde, în principal, răsp underea pentru obligația de a achiziționa acțiunile deținute
de ceilalți acționari cu float liber al MAN. Alte datorii actuale au scăzut ca urmare a
efectelor pozitive din evaluarea instrumentelor financiare derivate. Alte prevederi
curente au scăzut semni ficativ datorită utilizării acestora în legătură cu problema
dieselului.
La sfârșitul anului 2017, activele totale ale diviziei de automobile s -au ridicat la
221,1 miliarde (220,1) miliarde de euro și au fost astfel la un nivel față de anul
precedent.
Capi talul investit a crescut la 97 021 (91 020) milioane EUR, în principal datorită
stocurilor mai mari, precum și adaosurilor la investițiile în imobilizări corporale și
costurile de dezvoltare capitalizate.
Rentabilitatea investiției (ROI) reprezintă rentabi litatea capitalului investit
pentru o anumită perioadă bazată pe rezultatul operațional după impozitare. ROI sa
îmbunătățit de la an la an, pe fondul profitului operațional mai mare și, la 12,1 (8,2)%,
a depășit rata minimă de rentabilitate a capitalului i nvestit de 9%, în pofida efectelor
negative ale elementelor speciale asupra câștigurilor salariale.
La 5.821 (5.643) milioane euro, costul de oportunitate al capitalului (capitalul
investit înmulțit cu costul capitalului) sa majorat față de nivelul din anu l precedent,
datorită majorării capitalului investit. Rezultatul operațional după impozitare a fost
afectat negativ de articole speciale și a condus la o contribuție de valoare pozitivă de
5.935 € (1.775) milioane, după costul oportunității capitalului inv estit.

37

Tabel 5.Costul capitalului
Milioane EUR 2017 2016

Rezultatul din exploatare după impozitare 11756 7419
Capitalul investit (media) 97021 91020
Rentabilitatea investiției (ROI) în% 12.1 8.2
Costul capitalului în% 6 6.2
Costul capitalului inve stit 5821 5643
Contribuția valorii 5935 1775

Grficul 1. Costul capitalului

Se observ ă crestrea costului capitalului în anul 2017 cu 178 milioane euro fața
de anul 2016,acesta fiind acum 5821 milioane euro,iar in 2016 era 5643 milioane euro.

5550560056505700575058005850
2017 20165821
5643Costul capitalului investit

38
Tabel 4. Bilanțul Grupului Volkswagen pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie
2017
Milioane EUR 31
decembrie
2017 31
decembri
e 2016

Bunuri
Active imobilizate
Active necorporale 63419 62599
Imobilizări corporale 55243 54033
Închiriați activ e 39254 38439
Proprietate de investitie 468 512
Investiții cu participare la capitalul
propriu 8205 8616
Alte investiții în capitaluri proprii 1318 996
Creanțe privind serviciile financiare 73249 68402
Alte active financiare 8455 8256
Alte creanțe 2252 2,009
Creanțe fiscale 407 392
Active privind impozitul amânat 9810 9756
262081 254010
Active curente
Stocurile 40415 38978
Creanțe comerciale 13357 12187
Creanțe privind serviciile financiare 53145 49673
Alte active financiare 11998 11844
Alte creanțe 5346 5130
Creanțe fiscale 1339 1126
Titluri tranzacționabile 15939 17520
Numerar, echivalente de numerar și
depozite la termen 18457 19265
Activele deținute pentru vânzare 115 –
160112 155722
Total active 422193 409732

Capitaluri și pasive
Echitate
Capital subscris 1283 1283

39
Milioane EUR 31
decembrie
2017 31
decembri
e 2016
Rezervele de capital 14551 14551
Venituri reținute 81367 70446
Alte rezerve 560 -1158
Capitaluri atribuibile investitorilor de
capital hibrid Volkswagen AG 11088 7567
Capitaluri atribuibile acționarilor
Volkswagen AG și investitorilor
hibrizi de capital 108849 92689
Interese necontrolabile 229 221
109077 92910
Datorii necuratate
Raspunderi financiare 81628 66358
Alte datorii financiare 2665 4488
Alte datorii 6199 5664
Datorii privind impozitul amânat 5636 4745
Provizioane pentru pensii 32730 33012
Provizioane pentru impozite 3030 3556
Alte prevederi 20839 21482
152726 139306
Datorii curente
Opțiunile de plasare și drepturile de
compensare acordate acționarilor
care nu au controlul asupr a
interesului 3795 3849
Raspunderi financiare 81844 88461
Datorii comerciale 23046 22794
Obligații fiscale 430 500
Alte datorii financiare 8570 9438
Alte datorii 15961 15461
Provizioane pentru impozite 1397 1.301
Alte prevederi 25347 35711
160389 177515
Total capitaluri proprii și pasive 422193 409732

40

3.5Analiza ratelor de structur ă a pasivului bilanțier
Tabel 5.
2017 2016
Capital subscris 1283 mil Euro 1283 mil Euro
Datorii pe termen lung 152726 mil Euro 139306 mil Euro
Datorii pe term en scurt 160389 mil Euro 177515 mil Euro
Capital propriu 109077 mil Euro 92910 mil Euro
Datorii totale 313115 mil Euro 316821 mil Euro
Capital investit 97021 mil Euro 91020 mil Euro
Datorii financiare 81628 mil Euro 66358 mil Euro
Pasive totale 422193 mil Euro 409732 mil Euro

1.Rata autonomiei financiare
Formula de calcul :

CPR= capital propriu,
PB= pasiv bilantier
PB(2017) = Capital Propriu + datorii pe termen scurt+ datorii pe termen lung=
109077 mil Euro + 152726 mil Euro + 160389 mil Euro= 42219 2 mil Euro
PB(2016)= 92910 mil Euro +139306 mil Euro +177515 mil Euro =409731 mil
Euro
Rata autonomiei financiare n 2017 = 109077
422192 x 100 = 0,2583 x 100 = 25,8358
Rata autonomiei financiare in 2016 = 92910
409731 x 100 = 0,2267 x 100 = 22,6758
Ponderea capitalului propriu în total pasiv bilantier în anul 2017 este de 26%, iar
in anul 2016 este de 23 %. Se observ ă o crestere a ratei autonomiei financiare în anul
2017 fata de anul 2016 cu 3,16 puncte procentuale. Asadar situația financiara a firmei
este una buna.
2.Rata stabilității financiare (Rsf)
Formula:
Rsf = 𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑒𝑛𝑡
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑎𝑠𝑖𝑣  100

41
SF (2017) = 152726
97021 = 1,5741

SF(2016) = 139306
91020 = 1,5304
Indicatorul stabilitatii financiare ne indica pon derea datoriei pe termen lung in
capitalul investit.Se observa o crestere a ratei stabilitatii financiare cu 4,37 puncte
procentuale în anul 2017 fata de anul 2016.
3. Rata îndatorarii globale (R ÎG)
Formula:

Rig(2017) =313115
422193 x100
=74,1639

Rig(2016) =316821
409732 x100
=77,3239

Se observa o scadere a ratei îndatorarii globale cu 3,16 puncte procentuale în
anul 2017 fața de anul 2016.

4. Rata soluvabilitatii generale (Rsg)
Formula:
Rsg= 𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒

SG(2017) =422193
313115 = 1,3483

SG(2016) =409732
316821 =1,2932

5.Rata soluvabilitătii patrimoniale (Rsp)
Formula:
Rsp = 𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑒𝑟 𝑚𝑎𝑛𝑒𝑛𝑡

SP(2017) = 109077
422193 = 0,2583

42
SP(2016) = 92910
409732 = 0,2267

6.Rata rentabilitatii economice (Rec)
Formula:
Rec = 𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑜𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 100

Profit ul din exploatare = marja bruta + alte venituri din exploatare – costuri de distributie
– cheltuieli administrative – alte cheltuieli de exploatare
Date preluate din tabelul 2.
Proft de exploatare(2017)= 42542+14500 -(-22710) -(-8254) -(-12259)= 100265
Profit d e exploatare (2016)= 40997+13049 -(-22700) -(-7336) -(-16907)= 100989

Rec(2017)=100265
422193x 100= 23,7486

Rec(2016)=100989
409732X 100 =24,6475

7.Rata rentabilitatii financiare
Formula:
Rf = 𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑛𝑒𝑡
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢  100

Profitu net= Profit brut – Impozitul pe profit
Datele sunt preluate din Tabelul 2.
Proft net(2017)=42542 – (-2275)= 44817
Profit net(2016)=40997 – (-1912)= 42909

Rf(2017)=44617
109077 x 100 =40,9041

Rf(2016)=42909
92910 x 100 =46,18 34

43
2016 2017 2017/2016
1.Rata autonomiei
financiare 22,6758 %
25,8358 %
3,16%
2.Rata stabilității
financiare 1,5304 %
1,5741 % 0,04%
3.Rata îndatorării globale 77,3239 %
74,1639 %
-3,16%
4.Rata soluvabilitatii
generale 1,2932 %
1,3483 %
0,06%
5.Rata soluvabilitatii
patrimoniale 22,67 % 25,83 % 3,16%
6Rata rentabilitatii
economice 24,6475 % 23,7486 % -0,90%
7.Rata rentabilitatii
financiare 46,1834 %
40,9041 % -5,28%

Grafi cul 1. Ratele de structura a pasivului bilantier in anul 2016

In anul 2016 r ata autonomiei financiare este 22,6758 %,r ata stabilității financiare este
1,5304 %, rata îndatorării globale 77,3239 % ,rata soluvabilitatii generale 1,2932 %,r ata
soluv abilitati i patrimoniale 22,67 %,r ata ren tabilitatii economice 24,6475%,iar rata
rentabilitatii financiare este 46,1834 % .
22,68%
1,53%
77,32%
1,29%22,67%24,65%46,18%2016
1.Rata autonomiei financiare
2.Rata stabilității financiare
3.Rata îndatorării globale
4.Rata soluvabilitatii generale
5.Rata soluvabilitatii patrimoniale
6Rata rentabilitatii economice
7.Rata rentabilitatii financiare

Tabel 6. Ratele de structura a pasivului bilanțier

44

Graficul 2. Ratele de structura a pasivului bilantier in anul 2017

În anul 2017 rata autonomiei financiare este 25,8358 % ,rata stabilitatii financiare este
1,5741 %, rata îndatorării globale este 74,1639 %,rata soluvabilitatii generale este
1,3483 %,rata soluvabilității patrimoniale este 25,83 %23,rata rentabilității
economice este 7486 % si rata rentabilității financiare este 40,9041 %

Graf icul 3. Ratele de structura a pasivului bilanțier 2016 -1017

25,84%
1,57%
74,16%
1,35%25,83%23,75%40,90%2017
1.Rata autonomiei financiare
2.Rata stabilității financiare
3.Rata îndatorării globale
4.Rata soluvabilitatii generale
5.Rata soluvabilitatii patrimoniale
6Rata rentabilitatii economice
7.Rata rentabilitatii financiare
0,00%20,00%40,00%60,00%80,00%Ratele de structura a pasibului bilanțier
2016 2017

45

În anul 2017 rata autonomiei financiare este de 26%, iar in anul 2016 este de 23
%.Se observ ă o crestere a ratei autonomiei financiare în anul 2017 fata de anul 2016
cu 3,16 puncte procentuale. Asadar situația financiara a firmei este una buna.
Indicatorul stabilitatii financiare ne indica ponderea datoriei pe termen lung in capitalul
investit.Se observa o crestere a ratei stabilitatii financiare cu 0,04 puncte procentuale
în anul 2017 fata de a nul 2016. Se observa o scadere a ratei îndatorarii globale cu 3,16
puncte procentuale în anul 2017 fața de anul 2016. Rata stoluvabilității generale creste
in 2017cu 0,06 puncte procentuale, la fel si rata soluvabilității patrimoniale creste in
2017 cu 3,16 puncte procentuale.În 2017 ratele rentabilitatii economice si ratele
rentabilitatii financiare scad fața de 2016.

Gradul de îndatorare
Formula:
Gi=Datorii totale/Active totale= Datorii totale/Datorii totale+Capitaluri proprii
GI( 2017) = 313115
422193 = 0,7416

GI(2016) = 316821
409732 = 0,7732
În anul 2017 gradul de îndatorare este de 74%, acesta scazand cu 3,16 puncte
procentuale fața de anul precedent. În 2016 gradul de îndatorare a fost 77%.
Levierul financiar
Formula :
LF = Datorii financia re/Capitaluri proprii=Credite bancare/Capitaluri proprii
LF (2017) = 81628
109077 = 0,7483
LF (2016) = 66358
92910 = 0,7142
În 2017 levierul financiar crește cu ~ 3 puncte procentuale față de anul
2016.Rezultatul obținut este unul subunitar,ceea ce înseamna că firma nu înregistreaza
un grad ridicat de îndatorare.

46

0,380,40,420,440,460,48
2016 20170,4618
0,4108ROE
0,1040,10450,1050,10550,1060,1065
2016 20170,10470,1061ROA Sistemul DuPont
a) Rentabilitatea capitalului (RoE)
Formula :
RoE=Profit net/Capitaluri proprii

RoE(2017 )=44817
109077 = 0,4108
RoE(2016 )=42909
92910 = 0,4618
RoE masoară profitul ce rezultă din investitia facută de acționari. Deși in anul
2017 RoA a scazut fața de anul 2016, cand acest a a fost 46% , firma tot are un profit
rezonabil de 41%.

b) Rentabilitatea activelor (RoA)
Formula:
RoA= Profit net/Active totale
RoA( 2017 )=44817
422193 =0.1061
RoA( 2016 )=42909
409732 =0,1047
RoA arata cat de ef icient isi utilizeaza activele acesta companie.Se observ ă o
crestere a acesteia de la un an la altul. Acest fapt ne arata ca firma devine tot mai
eficientă.

47

Concluzii
Scopul lucrării de față, est e de a sublinia importanța și complexitatea
capitalului intreprinderii și structurii acesteia.
Structura capitalului utilizat de întreperindere pentru a degaja o plus -valoare
prin schimb, depinde de natura activității întreprinderii, de mediul său, și, în particular,
de condițiile schimburilor sale cu alți agenți economici, de alegerea acestei structuri
depinde eficacitatea economică a întreprinderii și potențialul său economic.
Natura activității întreprinderii determină tipul problemei financiar e cu care
aceasta se va confrunta. Dacă există mecanisme financiare comune tuturor
întreprinderilor, problemele finanțării vor fi însă diferite, conform structurii capitalului
economic. O importanță deosebită, în cadrul gestiunii financiare a întreprinderi i,
prezintă procurarea și utlizarea capitalului în vederea realizării obiectului de activitate
și a obținerii de rezultate finale favorabile.
Capitalul întreprinderii se constituie din diverse surse și se utilizează conform unei
raționalități proprii, asp ecte care influentează eficiența general. De aceea, o importanță
deosebită prezintă existența unei interdependențe între costul capitalurilor și structura
financiară.Optimizarea structurii financiare presupune stabilirea acelei combinări între
capitaluri p roprii și cele împrumutate, definită în termeni de rentabilitate și risc, care
să maximizeze valoarea acțiunilor întreprinderii. Costul capitalului reprezintă costul
pe care întreprinderea l -ar avea de plătit pentru reconstituirea pasivului său, în vedere a
aprovizionării cu capitaluri, indiferent de costurile resurselor utilizate momentan.
Întreprinderea, în funcție de organizare și de profilul de activitate, poate lua
deciziile corecte în materie de finanțare a activității, astfel încât să se determine
maximizarea valorii de piață prin creșterea rentabilității financiare.
Importanța acestei probleme incită la studiul său cât mai aprofundat și date
fiind schimbările prin care trec întreprinderile din țările în tranziție la economia de
piață, la studiul posibilităților de ajustare a teoriilor și practicilor din economiile de
piață dezvoltate la caracteristicile acestora. Modelele propuse se constituie într -un
posibil suport aplicativ al managementului financiar al întreprinderii, iar modelul
transmitanțel or ar putea fi utilizat în procesul decizional datorită faptului că oferă
posibilitatea stabilirii raportului optim dintre diferitele resurse de finanțare funcție de
structura previzionata a activelor. Fundamentul modelelor, cifra de afaceri este
consider at a fi criteriul cel mai potrivit având în vedere situația actuală a î ntreprinderi .
Pentru refacerea performanțelor întreprinderea trebuie să urmărească, înainte de
adoptarea altor criterii, producerea de mărfuri de calitate, în cantitatea și calitatea
cerută de piață.

48

Bibliografie

1. Adriana Popa, Alina Dăneț, Adrian Dăneț,Management financiar,Editura
Economică,2001
2. Balteș Nicolae (coord.), Comaniciu Carmen, Herciu Mihaela, Ciuhureanu
Alina Teodora, Sava Raluca, Brătian Vasile, Țăran Moroșan Adrian.
Analiza economic o-financiară a întreprinderii – Ed. a 2 -a, rev. – Sibiu:
Editura Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, 2013
3. Colin, A. Carnall, Managing change in organizations , Ed. Prentice Hall
International, Marea Britanie, 1990, pag. 1.
4. Dragota,Ma nagement financiarVol.II Politici financiare de întreprindere,
Editura Economică,2003
5. Economie politică, Ed. Economică, București, 1995.
6. Economie politică, Editura Economică, București, 1995.
7. Florin Erhan,Gestiune si analiza financiara,Editura Economica,20 02
8. Fritz Machlup, Bösenkredit, Industriekredit und Kapitalbildung, Reprint
der 1. Auflage Wien,1931
9. Ilie Vasile, “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Meteor Press, 2010
10. Iosif Moldovan, Finanțarea investițiilor si dezvoltarea economica durabilă,
Editura Univesitații “Lucian Blaga”din Sibiu, 2015
11. N. Dobrotă, Economie politică, Ed. Economică, București, 1999.
12. Olaru Silvia “Managementul întreprinderii”, Ed. ASE, 2005
13. Steve Robinson, Traducere de Roxana Toader Management financiar,
Editura Teora,1999
14. Victor Dragota, Anamaria Ciobanu, Laura Obrejan, Mihaela
Dragota,Management financiarVol.II Politici financiare de întreprindere,
Editura Economică,2003
15. https://www.volkswagenag.com
16. https://www. wikipedia.org/