Prof. univ. dr. med. Delia Elena ZĂHOI [611503]

1

Prof. univ. dr. med. Delia Elena ZĂHOI
Asist. univ. dr . med. Dorina SZTIKA
Asist. univ. dr. med. Ecaterina DĂESCU
Asist. univ. dr. med. Lucia STOICAN

AANNAATTOOMMIIAA OOMMUULLUUII
Volumul V : ORGANE DE SIMȚ
Semestrul I I

Ediție revizuită și adăugită

Editu ra „Victor Babe ș”
Timișoara 2018

Editura „Victor Babeș”
Piața Eftimie Murgu 2, cam. 316, 300041 Timișoara
Tel./ Fax 0256 495 210
e-mail: [anonimizat]
www.evb.umft.ro

Director general: Prof. univ. dr. Dan V. Poenaru
Director: Prof. univ. dr. An drei Motoc

Colecția: MANUALE
Coordonator colecție: Prof. univ. dr. Sorin Eugen Boia
Rerefent științific: Prof. univ. dr. Petru Matusz

ISBN general: 978 -606-786-080-1
ISBN vol. V: 978-606-786-087-0

© 2018 Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate.
Reproducerea parțială sau integrală a textului, pe orice suport,
fără acordul scris al autorilor este interzisă și se va sancționa
conform legilor în vigoare.

1
ORGANUL OLFACTOR
(Organum olfactorium; Org anum olfactus )

Organul ol factor face parte din sensibilitățile specifice de relație, având
ca excitant specific substanțele odorizante. Olfacția constă în identificarea
senzorială a naturii acestor substanțe, cât și a gradului lor de concentrație în
mediul de aer inspirat.
Olfacția este simțul cel mai important la nevertebrate, are un rol capital
la vertebratele inferioare și devine un simț accesor la specia u mană, unde
predomină văzul și auzul. Astfel, la om rinencefalul se reduce , ajungând să
reprezinte 1/12 din cortexul cere bral.
I se descriu 3 segmente:
Segmentul receptor , periferic este situat la nivelul foselor nazale.
Segmentul intermediar , de transmisie este reprezentat de calea
olfactorie.
Segmentul central , de analiză și integrare este reprezentat de cortexul
cerebral, l a nivelul căruia excitațiile senzoriale s unt transformate în senzații
olfactive conștiente.

NASUL (Nasus )
Nasul cuprinde segmentul periferic al organului olfactor, dar în același
timp (prin fosele nazale) reprezintă primul segment al căilor re spiratorii.
Prezența curenților de aer la nivelul foselor naza le, per mite particulelor
odori zante să vină în contact cu rece ptorul olfactiv de la acest nivel.
Nasul, situat în mijlocul regiunilor faciale, protejează cavitatea nazală și
are rol im portant în fizionomi e prezentând diferențe rasiale și indivi duale. Are
forma unei piramide triunghiulare (p iramida nazală) cu baza inferior.

Forma exterioară
Conform Terminologiei Anatomica, nasul prezintă:
Rădăcina nasului (Radix nasi ) situată între cele două sprâncene, ar e
formă ușor concavă în sens vertical și convexă în sens transversal; formează
unghiul nazo -frontal corespunzător punctului craniometric nasion ( Nasion ).
Dosul nasului (Dorsum nasi ) sau margine a anterioară a nasului este
format prin unirea celor două versa nte laterale ale acestuia și se întinde de la
rădăcină la vârf. Această margine prezintă variații in dividuale de lungime și
direcție putând fi: rectil inie, concavă, convexă și determinând numeroase tipuri
de nas.
Vârful nasului (Apex nasi ) se află în pre lungirea dosului nasu lui.
Aripa nasului (Ala nasi ) pereche este porțiunea inferioară, ar cuită a
feței subcutanate, situată lateral de vârful nasului.

2
În funcție de raportul lungimii nasului și lă țimii bazei, se des criu trei
tipuri de nas:
 nas lepterinic – lung și subțire,
 nas mezerinic – mediu proporționat
 nas platirinic – scurt și lățit la bază.

Cavitatea nazal ă (Cavitas nasi)

Situată în centrul mas ivului facial, cavitatea nazală are forma unui tub
turtit transversal , divizat printr -un sept median în două compa rtimente.
Are două orificii: anterior și posterior și patru pereți: superior, i nferior,
medial și lateral.
Nările (Nares ) sunt două orificii dispuse la baza nasului, deli mitate de
aripile nasului și separate între ele prin porți unea mem branoas ă a septului
nazal. Ele realizează comunicarea c avității nazale cu exteriorul.
Coanele (Choanae ), realizează comunicările cavității nazale cu etajul
nazal al faringelui.
Septul nazal (Septum nasi ) sau peretele medial prezintă următoarele
porțiuni:
 Partea membranoasă ( Pars membranacea ),
 Partea cartilaginoasă ( Pars cartilaginea ),
 Partea osoasă ( Pars ossea ),
 Organul vomeronazal ( Organum vomeronasale ).
Datorită structurii lui lamelare, fragile și a dispoziției lui între stâlpii de
rezistență ai viscerocraniulu i, septul nazal poate pr ezenta o serie de deformații
constituționale sau posttraumatice.
Vestibulul nazal (Vestibulum nasi ) este o porțiune dilatată de limitată
lateral de aripile nasului și care prezintă median partea mo bilă a septului nazal.
Limen nasi (Limen nasi ) este o creastă arcuită care mărginește posterior
și lateral vestibulul nazal; el corespunde marginii inferioare a cartilajului nazal.
Șanțul olfactor (Sulcus olfactorius ) este situat superior de agger nasi și
are rolul de a conduce aerul încă rcat cu substanțe odorizante în regiunea
olfactivă a mucoasei nazale.
Agger nasi (Agger nasi ) este o creastă proeminentă determinată de 1 -2
celule etmoidale anterioare.
Recesul sfenoetmoidal (Recesus sphenoethmoidalis ) reprezintă locul de
deschidere a sinu sului sfenoidal.
Peretele lateral al cavității nazale este neregulat și prezintă:
Conca nazală supremă (Concha nasis suprema ), lamă osoasă r ăsucită,
de dimensiuni reduse.
Conca nazală superioară (Concha nasis superior ) lamă încurb ată, care
delimitează cu labirintul etmoidal meatul superior.
Meatul nazal superior (Meatus nasi superior ) este cel mai scurt și mai
puțin profund. La nivelul lui se deschid celulele e tmoidale pos terioare.

3
Conca nazală mijlocie (Concha nasis media) , mai dezvo ltată de cât cea
superioară, participă la delimitarea meatului nazal mijlociu.
Meatul nazal mijlociu ((Meatus nasi medius ) prezintă la nivelul
peretelui lateral mai multe elemente:
Atriul meatului mijlociu (Atrium meatus medii ) este o depre siune
situată superior și posteri or de vestibul.
Bula etmoidală (Bulla ethmoidalis ) este o celulă etmoidală pro –
eminentă, situată superior și posterior de procesul uncinat.
Infundibulul etmoidal (Infundibulum ethmoidale ) reprezintă po rțiunea
anterioară a meatului mijlociu; are forma unui fund de sac îngust, în care se
deschid sinusul frontal și celulele etmoidale ante rioare
Hiatul semilunar (Hiatus semilunaris ) este un spațiu îngust
(despicătură) dispus între procesul uncinat și bula etmoidală. El re prezintă
orificiul de co municare al s inusului maxilar.
Conca nazală inferioară (Concha nasis inferior ), cea mai mare dintre
ele, ia parte la delimitarea meatului nazal inferior.
Meatul nazal inferior (Meatus nasi inferior ) este cel mai volumi nos,
întinzându -se pe toată lungimea peretelui la teral al cav ității na zale. La nivelul
lui se află orificiul inferior al canalului nazolacrimal ( Apertura ductus
nasolacrimalis ).
Meatul nazal comun (Meatus nasi communis ) este un spațiu vertical
delimitat între fața medială a cornetelor și septul nazal.
Meatul nazofaringian (Meatus nasopharyngeus ) reprezintă por țiunea
din cavitatea nazală situată posterior de cornetele n azale mi jlociu și inferior; se
termină la nivelul coanelor.
Plexul cavernos al cornetelor (Plexus cavernosus conchae ) se
formează prin anastomoza numeroaselor vene de la nivelul mucoasei
cornetelor (în spe cial mijlociu și inferior). El are rolul de a încălzi ae rul
inspirat.
Tunica mucoasă (Tunica mucosa ) căptușește cavitatea nazală, aderă
intim la periost și pericondru, mulându -se pe to ate neregularitățile acestora.
La nivelul coa nelor mucoasa nazală se continuă cu mucoasa porțiunii
nazale a faringelui, iar la nivelul nărilor se continuă cu tegumentele
vestibulului nazal. Mucoasa na zală se prelungește și la nivelul sinu surilor
parana zale.

Are o grosime cuprinsă între 1 și 3 mm, o consistență friabilă și prezintă
două porțiuni:

Porțiunea respiratorie (Pars respiratoria ), mai groasă (0,5 -2 mm) și
bine vas culari zată, de culoare roșiatică; prezintă num eroase glande nazale
(Glandulae n asales ) seroase și mucoase. Aceste glande se prelungesc și la
nivelul sinusurilor para nazale.
Structură
Porțiunea respiratorie a mucoasei nazale prezintă:
– epiteliu cilindric pseudostratificat ciliat,

4
– glandele endoepiteliale cu secreție mucoasă caracter istice,
– membrana bazală, interpusă î ntre epiteliu și corion,
– corion, un strat gros de țesut conjunctiv lax aflat sub epiteliul
respirator, cu vase sanguine, limfatice și fibre nervoase; adăpostește
numeroase gla nde mixte al căror produs lor de secreție um ezește suprafața
mucoasei.

Porțiunea olfactorie a mucoasei nazale (Pars olfactoria tunicae
mucosae nasi ) de culoare gălbuie (datorită prezenței unui pigment),
corespunde lamei ciuruite a osului etmoidal, zonelor învecinate ale septului
nazal și corn etului superior.
Ea re prezintă porțiunea periferică a organului olfactory, are o grosime
de 60 μ și ocupă o suprafață mica a cavităților nazale, aproximativ 2 -5 cm2.

Structură
Porțiunea olfactorie este formată din 4 tipuri de celule și glande
olfactorii:
– celule olfactorii (50 milioane) sunt celulele receptoare ale
substan țelor odorizante,
– celule de susținere (echivalente celulelor gliale) numeroase, sunt de 2
tipuri: columnare și cu microvili; conțin în citoplasmă un pi gment brun -auriu,
care dă culoarea p orțiunii olfact orii a tunicii mucoase.
– celule bazale , localizate în imediata vecinatate a lamei bazale, sunt
rotunde și învelesc prima porțiune a axonului celul elor olfactorii; sunt celule
stem, care se pot diferen ția în celule de sus ținere sau olfactori i.
– celulele în perie sunt rare, au numeroși microvili scurți la polul apical,
dispu și printre celulele de susținere.
– glande olfactorii (Bowmann), seroase, a căror secre ție formează o
peliculă fină ce acoperă mucoasa olfactorie; ele d izolvă substan țele odorizante
și le transmit spre celulele olfactorii.
Celulele olfactorii sunt celule neuronale bipolare situate în grosimea
epiteliului. Au aspect fuziform, prezintă un nucleu sferic, volum inos, dispus
spre stratul bazal și două tipuri de prelung iri:
 o prelungire periferică (dendritică modificată), cilindrică, neregulată, care
se ter mină la suprafața epiteliului printr -o mică veziculă de la care
pornesc 5 -6 cili scurți, care vin în contact cu aerul inspirat; cilii formează
o adevărată rețea olfactorie și conțin receptori specifici pentru substanțele
odorizante din aerul inspi rat, care devin solubile în secre țiile glandelor
olfactorii.
 o prelungire centrală, axonică, mult mai subțire, cu aspect flex uos, care
prezintă pe traiect mici proeminențe ovoide. Pre lungirile centrale p ătrund
în corionul mucoasei, traversează orificiile lamei ciuruite a osului
etmoidal și fac sinapsă cu dendritele celulelor mitrale în glomerulii
bulbilor olfactori.

5
Considera ții clinice
Capacitatea olfactorie poate fi modificată prin 3 mecanisme, care afe ctează :
– transportul aerului la nivelul cavită ții nazale (traumatisme, devia ție de
sept, inflama ții, tumori),
– capacitatea senzorială a epiteliului olfactiv (infec ții, neoplasme,
inhalarea unor substan țe toxice, radioterapie),
– porțiunea centrală a căilor olfactorii (traumatisme cerebrale, tumori,
administrarea unor substan țe neurotoxice, afecțiuni endocrine).

Leziunile pot fi temporare (datorită capacită ții de regenerare a epiteliului
olfactor), sau permanente.

Tulburări olfactorii:
 hiposmie – diminuare a sensibilită ții olfactorii (totală, parțială),
 ansosmie – pierderea sensibilită ții olfactorii (totală, parțială),
 hiperosmie – creștere a sensibilității olfactorii (generală, parțială),
 disosmie – percep ția unor mirosuri inexistente,
 agnozie – incapacitatea de a diferen ția, identifica verbal mirosur ile.

6
CĂILE OLFACTORII

Căile olfactorii sunt căi senzoriale ascendente care conduc impulsurile
nervoase (declan șate de substanțele odorizante) de la celulele olfactorii ale
mucoasei nazale, se continuă cu nervii olfactori bulbul olfactor, tractul
olfactor, striile olfactorii și se termină la nivelul centr ilor olfactori, unde sunt
transformate în se nzații.

Primul neuron al căii sau neuronul periferic, este un neuron de tip
bipolar și este r eprezentat de celulele olfactorii (SCHÜLTZE) din porțiunea
olfactorie a mucoasei nazale. Prelungirile dendritice, scurte și groase, se
îndreaptă spre suprafața liberă a mucoasei olfactive unde se termină prin
porțiuni dilatate numite bastonașe olfactive, p revăzute cu cili care culeg
excitațiile chimice determinate de substanțele odoriza nte.
Prelungirile axonice, subțiri și nemielinizate, grupate în 12 -20 de
filetele nervoase olfactorii, traversează orificiile lamei ciuruite a osului
etmoidal și fac sinaps ă la nivelul bulbilor olfactori.

Al doilea neuron al căii olfactorii este reprezentat de neuronii bipolari
de la nivelul bulbilor olfactori.
Bulbii olfactori sunt două formațiuni situate pe fețele inferioare ale
lobilor frontali, iar inferior se găsesc în porțiunile anterioare ale șanțurilor
olfactorii de la nivelul porțiunii orizontale a os ului etmoidal.
Axonii neuronilor bipolari, mieliniza ți, se continuă cu tracturile
olfactorii, situate pe fa ța inferioară a lobilor frontali.
Tracturile olfactorii s e îndreaptă posterior și formează o expansiune
triunghiulară trigonul olfactor (Trigonum olfactorium), care anterior de
nivelul spațiului perforat anterior se divide în trei brațe numite strii olfactorii:

 medială, se îndreaptă spre rostrul corpului calo s și se termină în aria septală;
o parte din fibre ajung în partea controlaterală travers ând comisura
anterioară;

 mijlocie, inconstantă și cea mai subțire, se termină la nivelul substan ței
perforate anterioare;

 laterală, cea mai voluminoasă și cea ma i importantă, este acoperită de o
lamă fină de substanță cenușie având aspect de girus, numit girus olfactiv
lateral și se termină la nivelul cortexului olfactor primar (piriform), amigdală
și cortexul entorinal.

Al treilea neuron este localizat în corte xul olfactor primar și se
proiectează în nucleul dorsomedial al talamusului, nucleii bazali și sistemul
limbic.

7
OCHIUL ȘI STRUCTURILE LUI ANEXE
(Oculus et structurae pertinentes )

Organul senzorial vizual este format din:
1. segmentul periferic sau rece ptor – reprezentat de bulbul ocu lar și anexele
lui,
2. segmentul intermediar sau de transmisie – format de nervii optici și căile
optice,
3. segmentul central sau cortical de integrare.

BULBUL OCULAR
(Bulbus oculi)

Bulbul ocular reprezintă segmentul periferic al celui mai important
organ senzorial.

Formă și dimensiuni
Bulbul ocular are formă sferică imperfectă. Creșterea și dezvol tarea
bulbului este reglată de rezistența la care sunt supuși pereții lui sub acțiunea
factorilor interni (în special cor pul vitros) și externi: tracțiu nile musculare,
presi unea corpului adipos al orbitei, diferența de structură dintre diferitele
regiuni.

Pentru descriere și orientare, se folosesc o serie de termeni fără substrat
anatomic; astfel, el a fost comparat cu gl obul te restru și i se descriu:
 un pol anterior (Polus anterior) și
 un pol posterior (Polus poste rior), care reprezintă punctele cele mai
proeminente,
 un ecuator (Equator ), care este cercul perpendicular pe axul bulbului
ocular situat la distanță egală față de cei doi poli,
 meridiane (Meridiani ) liniile circulare care trec prin cei doi p oli,
 axul extern al bulbului ocular (Axis bulbi externus ) este linia care unește
cei doi poli, confundându -se cu diametrul an tero-posterior,
 axul intern al bulbului ocul ar (Axis bulbi internus ) reprezintă distanța
dintre fața posterioară a corneei și retină, linie para lelă cu axul extern,
 axul optic (Axis opticus ) este o linie care se întinde între obiec tul privit și
fovea centrală a retinei, trecând prin centrul cornee i și al cristali nului,
 un segment anterior (Segmentum anterius ) dispus anterior de ecuator; este
accesibil explorării clinice,
 un segment posterior (Segmentum posterius ) situat p osterior de ecua tor.

8
Dimensiuni :
– diametrul antero -posterior măsoară aproxi mativ 24,5 -25 mm;
– diametrul transversal măsoară 23 -24 mm;
– diametrul vertical măsoară 23,6 -24 mm,
– circumferin ța măsoară 69 -85 mm,
– greutate – aproximativ 7 -8 g,
– volumul este de circa 6,5 cm3.

Considera ții clinice
Modificarea dimensiunilor diamet rului anteroposterior determină vicii de
refrac ție:
Miopia – diametrul anteroposterior este mai mare (> 26 mm), iar razele
luminoase focalizează anterior de retină; se corectează cu lentile bico ncave.
Hipermetropia – diametrul anteroposterior este mai mic (˂ 22 mm) și razele
luminoase focalizează posterior de retină; se c orectează cu lentile biconvexe.

Amplasarea în orbită și raporturile cu conținutul orbitei

Orbitele sunt două cavități osoase profunde situate de o parte și de alta a
rădăcinii nasului, f iind interpuse între oasele neurocraniului și cele ale
viscerocraniului, care alcătuiesc mas ivul facial.
Ca și formă, orbita a fost comparată în general cu un con cu baza
anterior, sau cel mai frecvent cu o piramidă patrulateră cu unghiurile rotunjite.
Axul orbitei este orientat oblic anterior și lateral, datorită faptului că
peretele medial este dispus în plan sagital, în timp ce peretele lateral este
orientat oblic posterior și medial.
Cele două axe orbitale prelungite posterior, se întâlnesc la nivelul
marginii superioare a șeii turcești sub un unghi de aproximativ 45o. Pereții
laterali ai orbitelor formează între ei un unghi de 90o.
Aditusul orbital (Aditus orbitalis ) sau baza orbitei este orientat oblic
inferior și lateral și măsoară aproximativ 35 mm (26-42 mm) înălțime și 40
mm lățime (36 -47 mm).
Această orientare a aditusului orbital favorizează extinderea câmpului
vizual lateral și inferior, conferind în același timp o mai mică protecție
bulbului ocular în aceste direcții, iar între axul orb itei și axul bulbului ocular se
form ează un unghi de aproximativ 18 -23o.
Bulbul ocular ocupă partea anterioară a cavității orbitale, pe care o depă –
șește ușor anterior.
Bulbul ocular este separat de conți nutul orbitei prin vagina bulbului
ocular sau capsula l ui TENON.

9
Constituția anatomică
Bulbul ocular este format din 3 tunici concentrice:

Tunica fibroasă (Tunica fibrosa bulbi ), externă, care la rândul ei are
două porțiuni:
 anterioară, transparentă – cornee (Cornea );
 posterioară, opacă – sclera (Sclera );

Tunica vasculară (Tunica vasculosa bulbi ), mijlocie, divizată în 3
porțiuni:
 coroida (Choroida ), posterior;
 corpul ciliar (Corpus ciliare ), în porțiunea mijlocie;
 irisul (Iris), anterior;

Tunica internă (Tunica interna bulbi ), nervoasă reprezent ată de:
 retină (Retina ),
 nervul optic (Nervus opticus ).

Spațiile delimitate de aceste tunici sunt ocupate de mediile tran sparente
și refringente: corpul vi tros, cris talinul și umoarea apoasă.

TUNICA FIBROASĂ
(Tunica fibrosa bulbi)
Sclera (Sclera )

Sclera, comp onentă a tunicii fibroase acoperă cele 4/5 poste rioare ale
bulbului ocular, reprezentând un segment de sferă cu dia metrul de 22 mm.
Este o membrană de culoare albă. La copii, datorită grosimii red use are
o nuan ță alb -albăstruie; la persoanele în vârstă devine alb -gălbuie, datorită
depozitelor adipoase.
Grosime : sclera este mai groasă în ju rul papilei ner vului optic (1mm) și
se subțiază treptat spre anterior (0,5 -0,7 mm); este cea mai rezistentă dintre
tunici.
Rol de:
– protecție a elementelor sen zoriale,
– menținere a formei bulbului ocular,
– a opune rezisten ță forțelor interne și externe,
– suport pentru inser ția mușchilor extrinseci ai bulbului oc ular.
Sclera pre zintă:
 două fețe: externă și internă,
 două margini: anterioară și posterioară.

10
Fața e xternă este înconjurată de o lamă episclerală de țesut con junctiv
lax, foarte bine vascularizat. Ea este mai groasă în por țiunea anterioară și are o
rețea vasculară mai bogată, prov enind din arterele ciliare anterioare.
Prin in termediul acestei lame, s clera vine în raport:
 anterior cu conjunctiva și fundurile de sac conjunctivale de la nivelul
limbului cornean;
 posterior cu mușchii oculomotori și vagina bulbului ocular (capsula
lui Tenon).

La nivelul feței externe se evidențiază mai multe orificii:
 orificiile arterelor ciliare anterioare, la locul de inserție a mușchilor
drepți sau ușor anterior de aceștia;
 orificiile venelor vorticoase, de obicei în număr de 4, dispuse poste –
rior de ecuator;
 orificiile arterelor și nervilor ciliari posteriori în număr de 15 -20,
care formează o coroană eliptică în jurul orificiului ner vului optic.
 orificiile arterelor și nervilor ciliari lungi, dispuse izolat în inte riorul
și în afara acestei coroane.

Fața internă corespunde stratului extern al coroidei, străbătut de
arterele ciliare lungi posterioare și de nervii ciliari. Cele două membrane aderă
printr -un strat fibros delicat. Anterior, scl era aderă de corpul ciliar (pintenele
scleral, pe care se inseră m ușchiul ciliar).

Marginea anterioară are forma unui șanț în ca re pătrunde por țiunea
periferică a corneei – șanțul scleral (Sulcus sclerae ).
În unghiul dintre cornee și iris, se formează o rețea de țesut conjunctiv
scleral – rețeau trabeculară (Reticulum trabeculare ), care prezintă 3
componente:
– partea corneosclera lă (Pars corneoscleralis ) – atașată de scleră,
– partea uveală (Pars uvealis ) – atașată de iris,
– pintenele scleral (Calcar scleae ) – proeminen ță circulară a sclerei
(fascicule de colagen) spre camera anterioară a bulbului ocular. Pe partea lui
anterioară se fixează re țeaua trabeculară, iar pe cea posterioară, fibrele
longitud inale ale mu șchiului ciliar.

Sinusul venos scleral (Sinus venosus sclerae ) sau canalul venos al lui
Schlemm este un canal circular situat la nivelul joc țiunii scler ocorneene, în
interi orul șanțului scleral.

Marginea posterioară limitează orificiul posterior al nervului optic.
Canalul intrascleral al nervului optic are forma unui tru nchi de con cu diame –
trul de 1,5 mm și este închis anterior de lama ciuruită (Lamina cribrosa ), prin
care trec filetele nervoase.

11
Structură
Sclera este alcătuită din 3 straturi:

Lama episclerală (Lamina episcleralis ) este un strat sub țire, fin de țesut
conjunctiv, bine vascularizat, care acoperă slera, fiind situat sub vagina
bulbului ocular. Pe l ângă vas ele de s ânge, mai con ține fibre nervoase
amielinice, fibrobla ști, macr ofage și limfocite.

Substan ța proprie sclerală (Substantia propria sclerae ) sau stroma,
avasculară, este formată din fibre de colagen, disp use în benzi (care conferă o
rezisten ță crescu tă acestei structuri), fibre elastice și substanță ciment. Benzile
se intersectează între ele în toate direc țiile, determin ând opacitatea sclerei.

Lamina fusca sclerală (Lamina fusca sclerae ) stratul intern, bogat în
celule pigmentate (maronii), majoritar migrate de la nivelul c oroidei. Este
separată de coroidă prin spa țiul supracoro idian.

Vascularizație – sclera este slab vascularizată, chiar avasculară; ea este nutrită
de vasele situate la nivelul episclerei (ramuri din arterele ciliare anterioare),
care pătrund prin canale emisare. A fost descris și în jurul nervului optic un
cerc arterial format din ramuri anastomotice ale arter elor ci liare posterioare.

Inervație – sclera este foarte bine inervată. Inerva ția porțiunii a nterioare este
asigurată de ner vii ciliari lungi, în timp ce inerva ția porțiunii posterioar
provine din nervii ciliari scur ți.

Considera ții clinice
– modificări pigmentare:
– melanoza congenitală (placarde brun -negricioase),
– „sclera albastră ” – subțire, transparentă (osteogeneza i mperfectă,
boli genetice)
– icterul scleral – colora ție gălbuie (hepatite),
– plăgi sclerale superficiale sau perforante,
– afecțiuni inflamatorii : episclerite (superficiale) sau sclerite (pr ofunde),
– afecțiuni degenerative,
– tumori primare sau secunda re.

12
Corneea (Cornea )

Corneea reprezintă segmentul anterior al tunicii fibroase a bul bului
ocular, fiind dispusă la nivelul orificiului anterior al scl erei. Este ro tunjită,
perfect transparentă, are forma unui segment de sferă, cu raza mai mică decât a
sclerei.
Corneea proemină în partea ante rioară a bulbului ocular și acoperă
irisul, orificiul pupilar și camera anterioară a bulbului ocular.
Rol:
– barieră de protec ție împotriva microbilor și a corpilor stră ini,
– împreună cu cristalinul constituie medii refringente ale bu lbului ocular
(reprezent ând 2/3 din puterea de refrac ție),
– ecran protector prin filtrarea razelor UV.
În mod normal, puterea de refrac ție a corneei este de apr oximativ 43 de
dioptrii.
Grosimea corneei:
– este mai mare la perifer ie (0,7 mm) și
– diminuă progresiv spre centru, unde ajunge la 0,52 mm. Por țiunea
centrală are cea mai mare putere de refrac ție.
Corneea prezintă:
 2 fețe:
o fața anterioară ( Facies anterior ) și
o fața posterioară ( Facies poste rior);
 o circumferință: limbu l cornean ( Limbus corneae ).

Fața anterioară (Facies anterior) are formă eliptică cu:
– diametrul transver sal de 11 mm,
– diametrul vertical de 12 mm,
– raza de cur bură de 7,84 mm.
Porțiunea centrală mai proeminentă poartă numele de vârful corneei
(Vertex corneae ) și corespunde polului anterior al bulbului ocular.

Fața posterioară (Facies posterior) este circulară cu:
– diametrul de 12 mm și
– raza de curbură de 7 mm.

Limbul cornean (Limbus corneae) este un inel circular, care
corespunde zonei de jonc țiune între cornee și scleră. Circu mferința corneei are
aceeași conformație ca și orificiul anterior al sclerei; ea prezintă o oblicitate
mai a ccentuată superior și inferior decât medial și lateral. Sclera „calcă” pe
fața ant erioară a corneei și acest luc ru este mai pronunțat superior și inferior
decât la extremitățile axului transversal. De aceea corneea are formă circulară
din normă posterioară și eliptică (ovalară) din normă anteri oară. Corneea și
sclera nu sunt juxtapuse ci sunt intim unite prin fuzion area țesutului.

13
Structură – corneea este formată din 5 straturi:
 epiteliu anterior (Epithelium anterius ) – epiteliu scuamos strat ificat,
necheratinizat, format din 7 -8 straturi de celule (50 -90μ); se
regenerează la 7 -10 zile. El se continuă cu epiteliul c onjunctival, care
se îngroasă în apropierea limbului cornean și formează inelul
conjunctival (Anulus conjunctivae ).
 lamina limitantă anterioară (Lamina limitans anterior) sau mem –
brana Bowman (8 -14μ) – avasculară, alcătuită din fibre de colagen
(contribuie la rezisten ța cornnei); se termină la nivelul lim bului
cornean sau se continuă cu fibrele conjunctivei.
 substanța proprie (Substantia propria ), stroma corneană reprezintă
90% din grosimea corneei, este formată din:
o aproximativ 60 de fascicule sau lamele din fibre de colagen;
fibrele din aceea și lamelă sunt paralele între ele și
perpendiculare pe lamelele adiacente; toate fibrele însă sunt
paralele cu supra fața corneei; această dispozi ție a lor asigură
transparen ța corn eei;
o substan ță fundamentală, format ă din cheratocite, care produc
colagen și proteoglicani.
 lamina limitantă posterioară (Lamina limitans posterior) sau
membrana Descemet (2 -10μ) – acelulară, este dispusă ca o bandă
subțire, elastică, posterior de substanța proprie. În ve cinătatea
circumfe rinței corneei se îngroașă pentru a constitui inelul lui
Döllinger. Are capacitate de r egenerare.
 epiteliu posterior (Epithelium posterior ) este un endoteliu for mat
dintr -un singur strat de celule plate hexagonale (3 -4μ); vine în contact
cu umoarea apoasă și prezintă microvili. Rolul lui principal este să
regleze hidratarea stromală și astfel să mențină transparența corneei.

Vascularizație – corneea adultă este avsculară. Există un plex vascular la
joncțiunea corneosclerală; de asemenea este nutrită prin umoarea apoasă.

Inervație – corneea este bine inervată prin ramuri care provin din nervii ciliari
lungi și scurți (din n.oftalmic). La nivelul limbului co rnean se observă 70 -80
de filete nervoase anas tomozate, care for mează un ver itabil plex pericornea n.
Din el pornesc o serie de ramuri care constituie în straturile corneei o
rețea ante rioară și alta posterioară.
Corneea mai primește fibre nervoase din nervii conjunctivali și
episclerali, care formează o rețea secundară la periferia corneei.

14
Considera ții clinice
– anomalii congenitale de formă și mărime:
megacorneea – diametrul orizontal >13 mm,
microcornee – diametrul orizontal ˂ 10 mm,
cheratoconus (formă conică),
cheratoglobus (formă globulară)
corneea plană ,
scleorcorneea (opacifierea cong enitală),
– vicii de refrac ție:
astigmatismul – formă neregulată a fe ței anterioare a corneei. Razele
luminoase focalizează în focare multiple și imaginea la nivelul retinei este
distorsionată; se corectează cu lentile cili ndrice.
– inflama ții: cheratite ,
– traumatisme: plăgi, contuzii, corpi străini, arsuri,
– distrofii – opacifierea corneei,
Cheratoplastia – transplantul de cornee poate fi:
– perforantă (cuprinde toată grosimea corneei)
– lamelară ( înlocuirea unei păr ți din grosimea corneei).
Cheratoprot eza – cornee artificială,

Reflexul cornean („de clipire”) – închiderea reflexă rapidă a pl eoapelor (0,1
secunde) atunci c ând este atinsă corneea; diminu area sau absen ța lui – leziuni
ale nervilor oftalmic (calea aferentă), facial (calea eferentă) sau ale nucleilor
din trunchiul cerebral.

15
TUNICA VASCULARĂ
(Tunica vasculosa bulbi)

Este tunica mijlocie a bulbului ocular (tractul uveal). Este o membrană
de culoare în chisă și foarte bine vascularizată.
Prin bogăția de vase, ea contribuie în mare măsură la nutriția ochiului.
Pe de altă parte, are un rol important în men ținerea presiunii
intraoculare și a temperaturii constante în interiorul bulbului ocular, necesară
funcț ionării elementelor vizuale.

Este formată din:
– o porțiune posterioară – coroida ,
– o porțiune anterioară – irisul,
– între cele două se interpune a treia porțiune – corpul ciliar.

Coroida (Choroidea )

Este porțiunea posterioară a tunicii medii, o membrană fină, fragilă,
pigmentată și una din cele mai vascularizate structuri ale o rganismului.
Coroida reprezintă aproximativ 2/3 dintr -o sferă cu diametrul de 24 mm.

Rol:
– nutriția straturilor superficiale ale retinei,
– termoreglare – menține temperatura constantă la nivelul retinei,
– modularea tensiunii intraoculare prin control ul fluxului va scular,
– ecran protector la lu mină prin multitudi nea celulelor pig mentate.

Grosime : variabilă, măsurând 0,5 mm posterior și 0,3 mm ant erior.

Coroida prezintă:
 două fețe: externă și internă;
 două orificii: anterior și posterior.
Fața e xternă, convexă răspunde sclerei cu care este solidarizată prin
vase și nervi și prin lamina fusca, o lamă de țesut conjunctiv lax. Coroida este
foarte ade rentă de peretele scle ral la nivelul orificiului nervului optic și al
orificiilor venelor vorticoas e.
Fața internă este concavă și se mulează pe stratul pigmentar al retinei,
fără să adere de el.
Orificiul posterior este traversat de nervul optic; coroida este întreruptă
la acest nivel și formează un canal.
Orificiul anterior este situat anterior de ecu ator și este marcat de o linie
circulară, festonată numită ora seratta .

16
Structură – histologic, coroidei i se descriu între 4 și 6 straturi:
1. lama supracoroidiană (Lamina suprachoroidea ) sau stratul pi gmentar extern,
este zona de tranzi ție între scleră și coroidă; este formată din fibre conjunctive
elastice și de colagen dispuse în lamele, melanocite și fibroblaști; vine în
raport cu lamina fusca sclerală (unii autori o consideră ca strat extern al
coroidei).
2. spațiul pericoroidian (Spatium perichoroi deum ) este spațiul de limitat de
lamelele supracoroidiene. El comunică cu spa țiul supra scleral și este traversat
de vasele și nervii ciliari posteriori lungi.
3. lama vasculară (Lamina vasculosa ) sau stratul vaselor mari se caracteri zează
printr -o dispo ziție caracteristică: arterele sunt situate profund, iar venele
superficial. Arterele cu originea în arterele ciliare scurte posterioare, au traiect
longitudinal și apoi se ramifică abu ndent. Venele au o dispoziție caracteris tică
– 10-15 ramuri venoase c olectoare confluează radiar dând naștere unei vene
mai mari cu traiect curb. La rândul lor aceste vene se unesc și formează vene
cu calibru mai mare și traiect spiralat. În final venele coroidei se reunesc în 4
vene spiralate – venele vorticoase , care perf orează sclera și se varsă în venele
oftalmice. Mul ți autori subdivid lama vasculară în două straturi:
– extern (Haller), format din vase mari, în special vene;
– intern (Sattler), format din vase de calibru mijlociu și mic, format în special
din artere c u originea în arterele ciliare posterioare scurte. Stroma
extravasculară con ține fibroblaști, fibre elastice, fibre musculare netede și
melanocite gigantice, disp use perivascular.
4. lama coriocapilară (Lamina coroidocapillaris ) este formată din ramific ațiile
abundente ale arteriolelor coroidinene, care formează o re țea anastomotică
bogată, continuă, dispusă într-un singur plan. C apilarele sunt fenestrate și au
dimensiuni mari. Diametrul lor variază între 20 -40 μ, dar la nivelul foveei,
unde densitatea l or este mai mare, diametrul se reduce la 10 μ.
5. lama bazală (Lamina basalis ) (Bruch), este o membrană subțire, transpa rentă.
Este zona de legătură dintre lama coriocapi lară și epit eliul pigmentat al retinei.
Vasele sanguine ale coroidei (Vasa sangui nea choroideae )

Arterele coroidei provin din artera oftalmică prin 3 surse:
– arterele ciliare scurte pos terioare, care pătrund în spa țiul
supracoroidian, unde se ramifică;
– arterele ciliare lungi posterioare, au traiect spre polul anterior, între
coroidă și scleră;
– arterele ciliare anterioare, se anastomozează cu arterele ciliare lungi
posterioare și formează cercul arterial mare al irisului.

Venele coroidei se grupează în 4 trunchiuri principale situate în planul
superficial al stratului vaselor mari. Ele se situ ează posterior de ecuator, 2
superior și 2 inferior. Fiecare trunchi se continuă cu câte o venă vorticoasă,
care perforează sclera și se varsă în vena oftalmică.

17
Inervație – coroida este bine inervată prin cele două componente ale
sistemului au tonom: simpatică și parasimpatică.
Fibrele nervoase provin din nervii ciliari lungi și scurți. Ei perforează
sclera, fiind dispu și circular în jurul nervului optic și se ramifică la nivelul
coroidei și supracoroidei, nu și la nivelul coriocapilarei. Fibrel e nervoase
formează o re țea densă, din care se constituie plexuri periv asculare.
Fibrele simpatice determină vasoconstric ția, iar cele par asimpatice
determină vasodilata ția.

Corpul ciliar (Corpus ciliare )

Este segmentul intermediar al tunicii mijlocii; are forma unui inel
interpus între coroidă și iris.
Rol în:
– secre ția umorii apoase,
– dinamica umorii apoase,
– procesul de acomodare, la nivelul lui inser ându-se fibrele zonulare
(ligamentul suspensor al cristalinului, zonula lui Zinn).
Dimensiuni :
– lățime de 7 -8 mm și o
– grosime care cre ște de la 0,2 mm posterior la 1,2 mm a nterior.
Pe secțiune sagitală are forma unui triunghi foarte ascuțit, de 6 mm
lungime cu v ârful la coroidă și baza anterior, aproape de iris.

Corpul ciliar prezintă două por țiuni:
– anterioară – plicaturată (pars plicata ) formată din procesele c iliare și
mușchiul ciliar; reprezintă 25% din lungimea corpului c iliar.
– posterioară – plană (pars plana ) sau orbiculus ciliaris , are aspectul
unei benzi de 3 -4 mm lă țime foarte pigmentată la interior; se continuă
posterior cu coroida la nivelul orei ser ata.
Procesele ciliare (Processus cilliares ) sau procesele ciliare mari sunt
reprezentate de 70 -80 de pliuri radiare, dispuse între ora serata și iris.
Procesele ciliare măsoară aproximativ 2 mm lungime, 0,5 mm grosime și 1,5
mm lățime și au formă de piram idă triunghiulară.
Prezintă:
– o față orientată ante rior, spre mușchiul ciliar și
– două fe țe posterolaterale, care vin în raport cu procesele învecinate;
între procese se află ni ște depr esiuni care le separă, numite văi ciliare.
Suprafa ța proceselor ciliare este mare ~ 6 cm2, necesară procesului de
ultrafiltrare și transport al fluidelor pentru produc erea umorii apoase.
Ansamblul proceselor ciliare formează coroana ciliară (Corona
ciliar is).

18
Plicile ciliare (Plicae cilliares ) sunt proeminen țe asemănătoare
proceselor ciliare, dar mai mici (procese ciliare mici sau intermediare), care se
insinuează în văile ciliare.

Mușchiul ciliar ( M.cilliaris ) este dispus anterior de procesele ciliare.
Din normă anterioară are forma unui inel turtit, iar pe sec țiune sagitală are
formă triunghiulară cu baza anterior.
Este consti tuit din 3 tipuri de fibre:

Fibre meridionale (Fibrae meridionales ), longitudinale sau mușchiul
tensor al coroidei (mușchiul lui Brücke ) sunt dispuse paralel cu meridianele
bulbului ocular.
Ele se inseră anterior pe pintenele scleral și rețeau trabeculară, se
îndreaptă aproape paralel spre posterior și se inseră pe lama supraco roidiană.
Contrac ția lor tracționează pintenele scleral și deschide rețeaua
trabeculară și canalul venos scleral (Schlemm).

Fibrele circulare (Fibrae circulare ) sau sfincteriene (mușchiul lui
Müller sau mușchiul lui Rouget) formează 2 -3 fascicule groase, rotunde,
separate printr -un strat gros de țesut conjunctiv și sunt dispuse inelar, paralel
cu circumferința mare a irisului. Prin contrac ția lor fibrele zonulare se
relaxează și astfel au rol în procesul de acomodare.
Se consideră că la miopi predomină fibrele longitudinale, în timp ce la
hipermetropi predomină cele circulare.

Fibre radiare (Fibrae radiales ) sau oblice, conectează fibrele
longitudinale și circulare ajungând la rădăcina irisului sub formă de evantai;
ele constituie porțiunea mijlocie a mușchiului c iliar.

Structură
Corpul ciliar este f ormat din 2 straturi epiteliale:
– epiteliu pigmentat (extern), cu celule cuboidale, care se continuă cu
stratul pigmentar al retinei;
– epiteliu nepigmentat (intern), în contact cu umoarea apo asă,
– stroma, foarte sub țire conține proteoglicani, fibre de c olagen și
elastice,
– capilare fenestrate, în por țiunea centrală a proceselor cili are.

Vascularizație – sângele arterial al corpului ciliar provine din două surse
arteriale: – arterele ciliare lungi posterioare și
– arterele ci liare anterioare.
Ele for mează cercul arterial mare al irisului, din care se deta șează
ramuri pentru corpul ciliar.
Venele sunt numeroase, în special în porțiunea posterioară a co rpului ci –
liar și drenează spre venele vorticoase.

19
Inervația este realizată în principal ramurile ner vilor ciliari scur ți, care
formează un bogat plex parasimpatic. Majoritatea ra murilor plexului sunt
destinate mușchiului ciliar.
Există și fibre simpatice, care provin din ganglionul cervical s uperior,
pe calea nervilor ciliari lungi.

Irisul (Iris)

Irisul reprezintă partea anterioară a tunicii vasculare a bulbului ocular.
Este o structură circulară, așezată anterior de cristalin și perfor ată central de
orificiul pu pilar;.
Rol:
– diafragm, care reglează cantitatea de lumină ce pătrunde în ochi.

Dimensi uni:
– diametrul de 12 -13 mm,
– grosimea este variabilă:
– porțiunea cea mai groasă (colareta) măsoară 3,3 mm și se află în
apropierea orificiului pupilar, iar
– porțiunea cea mai subțire, de 0,5 mm se află în apropierea marginii
ciliare.
Irisul pre zintă:
 două margini: pupilară și ciliară;
 două fețe: anterioară și posterioară.

Marginea pupilară (Margo pupillaris ) sau circumferința mică
delimitează orificiul pupilar. Acesta are rolul de a regla cantitatea de raze
luminoase care pătrund în ochi. El se mi cșorează sub influența luminii
puternice – mioză și se mărește când lumina este slabă – midriază . Când
pupila este mediu dil atată măsoară 3 -4 mm diametru.

Marginea ciliară (Margo cilliaris) sau circumferința mare a iri sului
răspunde corpului ciliar și j oncțiunii sclero -corneene.
Irisul este menținut în poziție prin 3 elemente:
– continuitatea țesutului său conjunctiv cu cel al mușchiului c iliar,
– vasele care pătrund în iris și
– prelungirile ligamentului pecti nat.

Fața anterioară (Facies anterior ), convexă, limitează posterior camera
anterioară și are culoare variabilă. Este împărțită de colareta (o creastă
circulară) în două zone: centrală și perife rică.
Zona centrală, pupilară sau sfincteriană este pig mentată și relativ plană.
Zona periferic ă sau ciliară are as pectul unei rețele de fibre/creste cu
direcție radiară, determinate de vasele irisului.

20
Inelul iridian mic (Anulul iridis minor ) sau inelul colorat inte rior
măsoară 1 -2 mm și se află în jurul pupilei. Prezintă o serie de stria ții fin e
dispuse radiar.

Inelul iridian mare (Anulul iridis major ) sau inelul colorat exte rior
măsoară aproximativ 3 -4 mm; este dispus în jurul inelului iri dian mic și
prezintă de asemenea stria ții. Cele două inele sunt separate de o linie fest onată.

Culoarea irisului este de pendentă de:
– densitatea și structura stromei,
– pigmentarea epiteliului și
– conținutul de pigment al melanocitelor stromale.
Culoarea irisului variază și în funcție de vârstă; pigmentarea maximă
este atinsă la vârsta de 15 ani și d iminuă la bătrâni.
Se descriu două ti puri de iris:
– irisuri deschise (în general albastre) la care epiteliul iridian este subțire
și celulele pigmentare sunt reduse numeric.
– irisuri închise (maro) cu epiteliu gros și cu stroma pigmen tată.

Fața posterioar ă (Facies posterior ) ușor concavă are o culoare brun –
neagră. Ea răspunde prin porțiunea centrală cristalin ului, iar prin cea periferică
proceselor ciliare. Fața posterioară a irisului nu este net edă, ci prezintă o serie
de plici iridiene (Plicae iridis ) cu direcție radiară sau circulară.

Pupila (Pupilla ) este un orificiu rotund delimitat de marginea pupilară
sau circumferința mică a irisului. Nu ocupă exact porți unea cen trală a irisului
(ușor deviat inferior și medial) și nu întotdeauna are aspect circu lar.
Mobilitatea pupilei este controlată de doi mușchi cu a cțiune an tagonistă:

Mușchiul sfincter al pupilei (M.sphincter pupillae ) format din fibre
musculare netede dispuse circular în jurul orificiului pup ilar sub forma unui
inel de 0,8 -1,1 mm grosime și aderă puternic de stroma ir idiană. Contrac ția lui
micșo rează dimensiunile pupilei.

Mușchiul dilatator al pupilei (M.dilatator pupillae ) este dispus radiar
de la marginea ciliară la marginea pupilară a irisului. Fibrele iau punct fix pe
marginea ciliar ă și prin contracția lor apropie margi nea pupilară de marginea
ciliară și dilată astfel orif iciul pupilar.

Membrana pupilară (Membrana pupillaris ) este o membrană cir culară
subțire, transparentă care acoperă pupila în perioada fetală. În luna a VII -a a
vieții fetale se subțiază și prezintă un mic orificiu cen tral, care crește treptat și
în lunile a VII -a-aIX-a se r esoarbe complet. Locul de inser ție a membranei
pupilare este marcat de o creastă circulară – colareta .

21
Considera ții clinice
Anizocoria – inegalitatea dimensiunilor pupilare (congenitală sau dob ândită),
Discoria – modificarea formei pupilare,
Colobomul – absen ța unui segment, fisură/fantă – formă de “gaură de cheie”,
Microcoria/midriaza – congenitale
Corectopia – poziția anormală a pupilei,
Persisten ța membranei pupilare
Modificări de culoare – hemoragii, tumori, glaucom,
Reflexul pupilar fotomotor – modificarea diametrului pupilar în func ție de
intensitatea luminii.
– la lumină puternică – mioza (micșorarea dimensiunilor pupilei).
– la lumină slabă – midriaza (creșterea dimensiunilor pup ilei).
Modificarea/abolirea reflexului pupilar – afectarea căii aferente (nervul optic)
sau eferente (nervul oculomotor).

Structură – irisul este constituit din:
– stroma iridiană (Stroma iridis) , rep rezintă elementul structural
principal al irisului. Este formată dintr -o rețea de fibre de colagen, în ochiurile
căreia se găsesc mușchiul sfincter al pupilei, mu șchiul dilatator al pupilei, vase
și nervi. Stroma este dispusă între 2 straturi limitante: an terior și posterior, care
reprezintă co ndensări ale stromei.
La nivelul stromei se eviden țiază 2 tipuri de celule:
– pigmentate, melanocite și
– nepigmentate, în special fibroblaste.
Vasele stromei includ arteriole, capilare și venule. Ramurile arteriale
provin din cercul arterial mare al irisului și au traiect r adiar spre marginea
pupilară. Venele au pere ți foarte subțiri.
Fibrele nervoase de la nivelul stromei sunt în general ami elinice.
– epiteliul pigmentar (Epithelium pigmentosum ) sau epit eliul pos terior
este situat posterior de stromă. Este format din celule rectangulare sau
piramidale care con țin o cantitate mai mare de pigment.

Vascularizație – vascularizația irisului este foarte bogată; vasele au dis poziție
radiară și se anstomozează între ele formând două cer curi art eriale ale irisului:
mare și mic.
Cercul arterial mare al irisului (Circulus arteriosus iridis m ajor) este
format din:

22
 arterele ciliare lungi posterioare (în număr de 2 -3), care după ce au
străbătut supracoroida se divid în două r amuri termi nale la nivelul
corpului ciliar;
 arterele ciliare anterioare sunt ramuri ale arterelor muscu lare. Perfo –
rează sclera la nivelul inserției musculare și se anas tomozează cu ra –
murile arterelor ciliare lungi poste rioare. Astfel, se formează un inel
arterial – cercul arterial mare al irisului. De la nivelul lui iau naștere
trei tipuri de ramuri: ramuri ciliare (destinate corpului ciliar), ramuri
iridiene și ramuri coroidiene (care se îndreaptă spre ora s erata).
Cercul arterial mic al irisului (Circulus arteriosus iridis minor ) este
format din ramurile iridiene cu originea în cercul arterial mare. Ele se
îndreaptă radiar și la nivelul marginii pupilare se divid fiecare în două ramuri.
Prin anastomoza acestora în jurul pupilei se for mează cercul a rterial mic.
Existența cercului arte rial mic în jurul pu pilei este contr oversată.
Venele irisului pornesc de la nivelul pupilei, au direcție radiară, traver –
sează corpul ciliar și drenează în venele vorticoase.

Inervație – nervii irisului provin din ner vii ciliari lungi și scurți; ei for mează
un plex iridian din care se desprind 3 tipuri de fibre:
 anterioare, cu rol senzitiv,
 musculare, motorii pentru cei doi mușchi,
 vasomotorii, pentru reglarea circulației iridiene.

Considera ții clinice
Aniridia – absența irisului,
Colobomul – lipsă de substan ță uni – sau bilateral,
Heterocromia – culoarea irisului diferă de la un ochi la altul sau există
porțiuni ale irisului cu colorație diferită; poate fi congenitală sau cauzată de o
inflama ție.

23
Spațiul unghiulu i iridocornean ( Spatia anguli iridoco rnealis)

Spațiul unghiului iridocornean reprezintă o zonă de tranziție între cor –
nee, scleră, iris și corpul ciliar. El cuprinde mai multe ele mente:
 limbul cornean,
 joncțiunea iridociliară,
 rețeaua trabeculară,
 sinusu l venos scleral (canalul venos al lui Schlemm),
 unghiul iridocornean.

Limbul cornean (Limbus corneae ) este o zonă de joncțiune între
corneea transparentă și sclera opacă. Are forma unui inel translucid ( eliptică,
cu axul mare orizontal).
Se descriu:
– limbul cornean anatomic – corespunzător jonc țiunii corneoscl erale,
– limbul cornean chirurgical , o zonă albastră de aproximativ 2mm,
situată la zona de tranzi ție între sclera albă și corneea transparentă (vizibilă
după incizia conjunctivei).
Limbul cornean con ține căile de scurgere a umorii apoase și totodată
reprezintă zona de incizie pentru interven țiile la nivelul camerei anterioare a
bulbului ocular (tratamentul cataractei și glaucomului).
Este delimitat de 2 șanțuri:
Șanțul scleral extern , determinat de mod ificarea unghiului de curbură
între cornee și scleră.
Șanțul scleral intern format de pintenele scleral; con ține canalul venos
scleral și aparatul de scurgere a umorii apoase.

Joncțiunea iridociliară este formată de inserția circumferinței irisului
pe ba za corpului ciliar și constituie peretele posterior al ung hiului cilioscleral.
Inserția se face posterior de pintenele scleral și anterior de mușchiul ciliar și
cercul arterial mare.

Rețeaua trabeculară (Rete trabeculare) este formată din lame
conjunct ivo-elastice divergente, care se anastomozează între ele și del imitează
o serie de spa ții intertrabeculare.
Acest sistem de formă prismatic triunghiulară este dispus în pr ofunzime,
paralel cu limbul cornean și are rol în evacuarea umorii apoase din camera
anterioară a bulbului ocular.
Vârful lui se află la nivelul corneei, iar baza pe pintenele scleral; fața
externă este în contact cu sinusul venos scleral (c analul venos al lui Schlemm),
iar fața posterioară formează limita perife rică a camerei a nterioar e.
Rețeaua trabeculară prezintă două porțiuni:

24
Partea corneosclerală (Pars corneoscleralis) , principală, este dispusă
la peri feria cor neei. Este formată din lamele de c olagen perforate, conectate
prin fibre, care se dispun în evantai și devin tot mai nu mero ase pe măsură ce se
apropie de pintenele scleral. Astfel, dacă la periferie sunt 3 -4 straturi, la nivelul
pintenelui scleral numărul lor crește până la 20.

Partea uveală (Pars uvealis ), internă, mai puțin dezvoltată, este formată
din fibre care se în tind de la periferia corneei la co rpul ciliar.
Spațiile intertrabeculare sunt eliptice și devin tot mai mci, de la partea
uveală spre straturile profunde ale păr ții corneosclerale. Ele nu sunt aliniate,
astfel că umoarea apoasă are un traiect sinuos c ând le traversează, în traiectul
ei spre sinusul venos scl eral.

Sinusul venos scleral (Sinus venosus sclerae) sau canalul venos al lui
Schlemm este situat în șanțul scleral intern:
– limbul cornean (superolateral) și
– pintenele scleral (posterior).
Are struc tura unui canal endotelial dispus circular, paralel cu limbul
cornean. Peretele extern al canalului este mai rigid, în timp ce per etele intern
este mai elastic.
La nivelul lui au fost des crise canale interne (de di mensiuni red use) care
fac legătura cu c amera ante rioară și canale externe de dime nsiuni variabile (de
la dimensiunile unui capi lar până la dimen siunile unei vene episclerale) care
fac legătura cu ve nele intra – și epis clerale.
Lumenul canalului prezintă o serie de septuri, care împiedică c olabarea
peretelui intern al canalului și totdată mențin deschise canalele de scurgere a
umorii apoase.

Unghiul iridocornean este curpins între joncțiunea scler ocorneană – an-
terior, corpul ciliar și iris – posterior. El formează porțiunea cea mai profun dă a
camerei anterioare și are o valoare cuprinsă între 20 și 40o.
– reducerea valorii sub 20o = unghi închis;
– creșterea valorii peste 40 -45o = unghi deschis.

Gradul de deschidere și pro funzime ale unghiului depind de mai mulți factori:
 vârstă: îngus t la nou -născut și cu tendință de închidere la bătrâni,
 inserția rădăcinii irisului,
 poziția cristalinului: cristalin anterior = unghi îngust, crista lin
absent = unghi deschis,
 dezvoltarea porțiunii circulare a mușchiului ciliar – unghi în gust la
hiperm etropi și larg la miopi.

25
TUNICA INTERNĂ A BUL BULUI OCULAR
(Tunica interna bulbi)
Retina (Retina )

Retina este tunica internă a bulbului ocular, singura de origine neurală și
cea mai importantă func țional.
Este o membrană fină, delicată, de culoare ușor rozacee da torită
vasculariza ției. Grosimea retinei variază de la 0,5 mm în ve cinătatea papilei, la
0,18 mm la ecuator și 0,1 mm la nivelul orei serata.
Ea se întinde de la nervul optic până la orificiul pupilar. La nivelul orei
serata (situată la 5 mm posterior de ecuator), retina își modifică profund
structura și de aceea ea se îm parte în două porțiuni:
 o porțiune optică, posterioară, întinsă până la ora serata – retina
vizuală,
 o porțiune oarbă, anterioară.
Macroscopic, retinei i se descriu:
 două su prafețe: exterioară și interioară,
 o margine sau circumferință anterioară.

Suprafața exterioară este convexă și răspunde coroidei. Între c ele două
nu există aderențe decât la nivelul papilei optice și a orei serata.

Suprafața interioară este concavă și v ine în raport cu corpul v itros, pe
care se mulează și față de care nu prezintă aderențe decât la n ivelul orei serata.
Această suprafață este perfect netedă aproape în total itate (aspect important
pentru o vedere normală) .

Ora serata (Ora serrata) este zo na de tranzi ție între retină și segmentul
posterior, pars plana al corpului ciliar. Ea are un aspect din țat și culoare
albicioasă pe fondul întunecat al corpului ciliar. Corespunde marginii
anterioare a retinei.
Este determinată de succesiunea a 16 -48 pre lungiri dințate ale țesutului
retinian în epiteliul ciliar; ele au formă triunghiulară, cu v ârful spre văile
ciliare. Ora serata aderă puternic de corpul vitros.

Porțiunea oarbă a retinei (Pars caeca retine) acoperă fața post erioară
a corpului ciliar și f ața posterioară a irisului. Are la r ândul ei două porțiuni:
 porțiunea ciliară (Pars cilliaris retinae) sau porțiunea mijlocie a
retinei și,
 porțiunea iridiană (Pars iridica retinae) sau porțiunea a nterioară.
Structura retinei ciliare – porțiunea ciliară a retinei este formată din 2
straturi de celule epiteliale: un strat pigmentar extern și un strat intern ale cărui
celule dau naștere unui sistem de fibre transparente, ine xtensibile, care se
inseră pe cristalin fo rmând fibrele zonulare.

26
Structura retinei i ridiene – porțiunea iridiană a retinei este formată
dintr -un strat anterior ce conține celule mioepiteliale (m ușchiul dila tator al
irisului) și un strat posterior pigmentar.
Porțiunea optică a retinei (Pars optica retinae) se întinde de la ora
serata la p apila nervului optic.
Structură – prezintă două foițe:
 externă – epiteliul pigmentar,
 internă – membrana nervoasă, înalt diferențiată la nivelul căreia pot
fi distinse dinspre exterior spre interior 9 straturi.

Stratul pigmentar ( Stratum pigmentosum) este dispus su perficial, în
raport cu coriocapilara. Este format din celule cu a spect poli morf și măsoară
aproximativ 10 -20 µ grosime. La nivelul orei serata epiteliul pigmentar se
prelungește cu cel al corpului ciliar. La nivelul maculei, celulele pigmentar e
sunt numeroase, direct proporționale cu celulele fotoreceptoare. De pe fața
internă a acestor celule se des prind o serie de prelungiri care se interpun între
conuri și bastonașe. Sub influența exc itantului luminos pigmenții pătrund în
aceste pre lungiri și astfel se asigură în jurul conurilor și bastonașelor o
„cameră obs cură”.

Stratul nervos ( Stratum nervosum) sau neuroepiteliu prezintă 9 straturi:
1. Stratul cu segmente interne și externe ( Stratum segmentorum externo rum et
internorum) sau stratul c u conuri și bastonașe – celulele vizuale sunt de două
tipuri: unele cu bastonașe, al tele cu conuri. Ele au un corp mic și două tipuri de
expan siuni: externă – reprezentată de con sau bastonaș și o expan siune internă.
Conurile și bastonașele re alizează un strat cu aspect striat, cu grosimea de 40 µ.
Bastonașul este un cilindru fragil de 60 µ lungime, împărțit în 2
porțiuni: articol intern și articol extern. Articolul extern este format din
numeroase dis curi (2000), a căror membrană conține rodopsină, ca re este
elementul fotoreceptor. Bastonașul este adaptat pentru vederea cr epusculară și
aprecierea diferențelor de intensitate a luminii.
Conul este o prelungire cu lungimea de 35 µ și cu structură
asemănătoare cu bastonașul. Conul este adaptat percepției f ormei și culorii
obiectelor. Astfel, în fovea centrală există numai conuri dis puse în buchet
(circa 2500); conurile maculare sunt mai fine și mai lungi decât cele periferice.
Articolul intern ale ambelor tipuri de celule are proprietă ți contractile (la
lumină conurile se scurtează, iar bastona șele se alungesc) și vine în raport cu
artboriza țiile primului neuron.
Celulele cu bastonaș la om sunt mai numeroase decât cele cu conuri.
S-au estimat 120 -150 de milioane de celule cu bastonaș și 6,3 -6,8 mi lioane de
celule cu con.

2. Stratul limitant extern (Stratum limitans externum) lamă fină întinsă în tre
papilă și ora serata; permite trecerea conurilor și bastonașelor.

27
3. Stratul nuclear extern (Stratum nucleare externum) este un strat gros (45 µ)
reprezenta t de corpul celulelor cu conuri și bastonașe dispuse în 8 -9 rânduri;
corpul celulelor cu con este de 3 -4 ori mai voluminos de cât cel al celul elor cu
bastonaș.

4. Stratul plexiform extern (Stratum plexiforme externum) conține com plexele
sinaptice ale ce lulelor fotoreceptoare cu celulele bipol are. Este mai gros la
nivelul regiunii m aculare.

5. Stratul nuclear intern (Stratum nucleare internum) conține 3 ti puri de celule:
bipolare, cu rol în neurotransmisie, celule orizontale de asocia ție și celule de
susținere. Cele mai im portante sunt celulele b ipolare. Dendritele sinapsă cu
celulele fotoreceptoare omo nime. Ele reprezintă pr imul neuron al căii optice.

6. Stratul plexiform intern (Stratum plexiforme internum) este zona ce conține
conexiunile sinapt ice dintre celulele bipolare și cele ganglio nare.

7. Stratul ganglionar (Stratum ganglionicum) are 10 -20 µ, cu ex cepția regiu nii
maculare unde ajunge la 80 µ. Celulele gan glionare sunt mul tipolare;
dendritele lor fac sinapsă cu celu lele bipolare, i ar axonii lor participă la
formarea ne rvului optic. După CAJAL se disting 3 ti puri de celule ganglio –
nare: celule g igante (30µ), celule medii (20µ) și celule mici (7 -8µ), acestea
fiind mai num eroase.

8. Stratul fibrelor nervoase (Stratum neurofibrarum ) este format din axo nii
celulelor ganglionare. Fibrele sunt dispuse paralel cu suprafața re tinei, își
schimbă direcția în unghi drept la nivelul discului optic și formează o
proeminență inelară numită papila nervului optic. Axonii străbat lamina
cribroasă a sclerei și devin mielinizați.

9. Stratul limitant intern (Stratum limitans internum ) este o mem brană subțire,
neregulată care separă fibrele optice de co rpul vitros.

Retina prezintă în partea sa posterioară două regiuni cu aspect diferit,
speciale din punct de vedere morfologic și fiziologic: discul nerv ului optic și
macula.

Discul nervului optic (Discus nervi optici ) corespunde locului unde
retina se continuă cu nervul optic. La examenul oftalmoscopic discul are
culoare alb -roz, este rotund sau uș or ovalar și dispus la 3 mm medial și 1 mm
inferior de polul posterior al bulbului ocular. El măsoară la adult 1,5 -1,8 mm.
În ce ntrul discului se află o ușoară depresiune fiziologică excavația discului
(Escavatio disci ). La nivelul ei se observă vasele cen trale ale ret inei.

28
Macula ( Macula lutea ) sau pata galbenă ocupă exact polul pos terior al
bulbului ocular. Este o regiune pigmentată de formă ovalară cu diametrul mare
de 2-4 mm. Pigmentul gălbui (luteină) este secretat de celulele ganglionare și
bipolar e.
Ea prezintă o depresiune numită foseta centrală (Fovea centralis) cu
diametrul de 1 -2 mm. Marginile foveei co respund porțiunii celei mai groase a
retinei.
Fovea apare mai închisă la culoare, roșiatică, datorită faptului că în acest
punct retina este f oarte subțire și se vede stratul pigmentar.
La nivelul foveei nu există decât conuri dispuse într -un buchet central
(20000 -30000 de conuri), în jurul căruia celelalte elemente se dispun în
spirală. La periferia fo veei se evidențiază și câteva bastonașe.

Foveola (Foveola ) este porțiunea cea mai subțire a foveei cen trale cu
diametrul de aproximativ 0,2 -0,4 mm. Ea conține numai co nuri ( aproximativ
2500).

Vasele retinei (Vasa sanguinea retinae )
Vasculariza ția arteială a retinei este asigurată în cea mai mare parte de
artera centrală a retinei (A.centralis retinae, pars intraocularis) , ramură din
artera oftalmică, la care se adaugă și vasele coriocapilarei (pentru1/3 externă).

Artera oftalmică (A.ophtalmica ) ia naștere din artera carotidă i nternă la
nivelul proceselor clinoidiene ante rioare. Travers ează canalul optic, pătrunde
în orbită și se termină la nivelul unghiului medial al ochiului prin artera
unghiulară.
Artera centrală a retinei este prima ramură colaterală, subțire, a arterei
oftalmice, luâ nd naștere de obicei din prima porțiune a arterei, înainte de
pătrunderea ei în orbită.
Se orientează anterior, în ra port cu fața laterală a ner vului optic și la
1 cm posterior de polul posterior al bulbului ocular p ătrunde în nervul optic.

Străbate a poi nervul optic și ajunge la nivelul papilei, unde dă naștere
următoarelor ramuri colaterale:
 Arteriola temporală retiniană superioară (Arteriola temporalis
retinae su perior ),
 Arteriola temporală retiniană inferioară (Arteriola temporalis
retinae infe rior),
 Arteriola nazală retiniană superioară (Arteriola nasalis retinae
superior),
 Arteriola nazală retiniană inferioară (Arteriola nasalis r etinae in –
ferior ),
 Arteriola maculară superioară (Arteriola macularis sup erior),
 Arteriola maculară inferioară (Arteriola macularis inf erior),
 Arteriola maculară medie (Arteriola macularis media ).

29
Prin anastomozarea acestor ramuri în jurul nervului optic se formează
cercul vascular al nervului optic (Circulus vascul osus nervi optici ).
La nivelul punctului de penetrare al nervului optic prin scleră, acesta
este înconjurat de cercul vascular al nervului optic.

La nivelul retinei se descriu două rețele arteriale:
 O rețea superficială localizată în stratul plexiform extern,
 O rețea profundă, dispusă la limita dintre stratu l nuclear in tern și
stratul plexiform intern. Această rețea este mai bine dezvoltată.

Venulele retinei pornesc de la periferie și la nivelul papilei se unesc și
formează un trunchi unic – vena centrală a retinei (V.centrale retinae, pars
intraocularis ). Ea urmează axul nervului optic, cel mai frecvent fiind situată
lateral de arteră și se varsă fie direct în sinusul cavernos, fie în vena oftalmică
superioară.

Afluenții de origine ai venei centrale a retinei sunt:
 Venula temporală retiniană superioară (Venula temporalis reti nae
superior),
 Venula temporală retiniană inferioară (Venula temporalis reti nae
inferior),
 Venula nazală retiniană superioară (Venula nasalis retinae supe –
rior),
 Venula nazală retiniană inferioară (Venula nasalis retinae i nfe-
rior),
 Venula maculară superioară (Venula macularis sup erior),
 Venula maculară inferioară (Venula macularis inferior ),
 Venula maculară medie (Venula macularis media ).

30
Considera ții clinice
Retina:
Afec țiuni ale celulelor fotoreceptoare:
Hemeralopia (cecitate diurnă) – afectarea celulelor cu con,
Nictalopia (cecitate nocturnă) – afectarea celulelor cu bastona ș (cong enitală,
deficit sever de vitamina A),
Daltonism (cecitate cromatică) – anomalii de dezvoltare a celulelor
fotoreceptoare,
Afec țiuni vasculare :
Retinopatia diabetică,
Retinopatia hipertensivă,
Ocluzia ACR (spasm, embolie),
Tromboza VCR,
Hemora gii,
Afec țiuni degenerative :
Degenerescen ța maculară – frecventă la v ârstnici,
Retinopatia pigmentară – degenerescen ța retiniană periferică
(epiteliul pig mentar),
Dezlipirea retinei : separarea celor 2 straturi ale por țiunii optice a retinei
(idiopatică, secundară unor traumatisme)
Cecitatea (congenitală sau dob ândită) – afectarea retinei, a mediilor
transparente și refringente, sau a căilor/ariilor optice.

Nervul optic :
Anomalii congenitale:
– hipoplazia nervului optic,
– excava ția discului optic ,
– colobomul discului optic ,
– megalopapilia ,
– pigmentarea discului optic (dezpozite de melanină),
– inflama ții: nevrite ,
– atrofie ,
– tumori ,
– edem papi lar – creșterea presiunii LCS,
– glaucom – ansamblul afec țiunilor care determină lezarea progresivă,
ireversibilă a nervului optic, cu diminuarea acuită ții vizu ale, până la cecitate.

31
MEDIILE TRANSPARENTE ȘI REFRINGENTE
ALE BULBULUI OC ULAR

În interioru l bulbului ocular, în spațiul circumscris de cele trei tunici
concentrice, se află o serie de structuri anatomice transparente, pe care le
străbat razele luminoase în traiectul lor spre retină.

CRISTALINUL (Lens )

Cristalinul este o lentilă biconvexă așez ată posterior de iris și de
umoarea apoasă și anterior de corpul vitros. Este menținut în poziție printr -un
sistem de fibre care constituie zonula ciliară a lui Zinn sau ligamentul
suspensor al cristalinului.
Rol:
– focalizarea razelor luminoase la nivelu l retinei.
Principala lui proprietate este plasticitatea care îi permite să -și modifice
curburile și indicele de re fracție în cursul acomod ării.
Indicele de refrac ție al cristalinului este de 15 dipotrii (mai mic dec ât cel
al corneei).
Dimensiuni :
– 9-10 mm înălțime,
– 4 mm grosime,
– 0,2 g greutate.
Ca orice lentilă, cristalinul prezintă două fețe: anterioară și post erioară și
o circumferin ță.

Fața anterioară (Facies anterior ) a cristalinului, mai plană (raza de
curbură ~ 10 mm), vine în raport cu irisu l, îm preună cu care delimitează
camera posterioară, limitată la exterior de u nghiul cilioiridian. Porțiunea cea
mai proeminentă a feței anterioare se numește pol an terior (Polus anterior ).
Fața posterioară (Facies posterior ), mai convexă (raza de curb ură ~ 6
mm), vine în raport cu corpul vitros, existând o zonă de aderență între cele
două elemente. La fel ca și fața anterioară și cea posterioară prezintă un pol
posterior (Polus posterior ).
Axul (Axis) cristalinului unește cei doi poli și măsoară 4 -6 mm.

Ecuatorul (Equator ) sau circumferin ța cristalinului corespunde locului
de întâlnire a celor două fe țe și măsoară aprox imativ 9 -10 mm.
La nivelul lui se inseră fibrele zonulare, iar suprafa ța lui prezintă o serie
de creneluri care corespund văilor ciliare . Ele sunt determinate, cel puțin
parțial de tracțiunile exercitate de f ibrele zonulare și diminuă sau dispar atunci
când fibrele zonulare se relaxează.

32
Între ecuator și procesele ciliare există un spațiu de aproximativ 1 mm
care cores punde limbului corn ean.
În mod normal, cristalinul este perfect transparent (la bătrâni devine
gălbui) și are consistență ușor păstoasă la periferie și mai dur în porțiunea
centrală denumită nucleul cristalinului (Nucleus lentis ). Con sistența
cristali nului variază și în rap ort cu vârsta; moale la copil, el d evine ferm la
adult și aproape dur la b ătrâni.

Structură – cristalinul este format din:
 capsulă,
 epiteliu,
 fibre,
 substanță.

Capsula cristalinului (Capsuls lentis ) sau cristaloida este o membrană
subțire și transparen tă care învelește cristalinul, scretată de epiteliu și fibre.
Este mai groasă la ecuator și în partea ante rioară și subțire în partea
posterioară. Are un aspect omogen și este formată din lamele de colagen
suprapuse. Acest aspect îi conferă elasticitate, proprietate care se reduce odată
cu înaintarea în vârstă.

Epiteliul cristalinului (Epithelium lentis ) situat doar pe fa ța anterioară
a cristalinului este format dintr -un singur strat de celule cuboidale ; el tapetează
fața posterioară a porțiunii ante rioare a capsulei cris taliniene.

Fibrele cristalinului (Fibrae lentis ) sunt ni ște be nzi celulare plate cu
direcție antero -posterioară și formă prismatică hexagonală pe sec țiune.
Ele se formează pe tot parcursul vie ții prin diferențierea celulelor
epiteliale , care suferă un proces de elongare și pe măsură ce se formează, se
dispun în stra turi concentrice.
Lățimea fibrelor variază între 7 -8 µ în por țiunea centrală și 10 -20 µ la
periferie.
În raport cu pozi ția lor, se disting 3 straturi de fibre:
 centrale, p rimele formate, sunt aproape rectilinii și unesc cei doi poli,
 mijlocii, au traiect curb, cu concavitatea central,
 superficiale, fibrele tinere, care au un traiect din ce în ce mai complex,
pe măsură ce se apropie de capsulă. Pe parcursul embriogenezei,
extremită țile lor sunt unite de o substan ță ciment intefibrilară și dau
naștere unor formațiuni numite raze (Radii ). Din unirea razelor rezultă
stele. Jonc țiunea fibrelor centrale formează stele cu 3 colțuri sau „Y” pe
fața anterioară și de „Y” în tors pe fa ța posterioară. Stelele din straturile
mai superficiale, formate după na ștere, sunt tot mai complexe, cu raze
mai numeroase (6 -15), cu aspect dendritic.

33
Fibrele centrale sunt scurte, mai dense (conferă duritatea nucleului
cristalinian) și lipsite de nucle u, în timp ce fi brele supe rficiale sunt mai late,
mai moi și posedă nuclei. Marginile fibrelor centrale sunt dantelate, iar cele ale
fibrelor perife rice sunt netede.
Creșterea regulată a fibrelor determină straturi concentrice, fie care alcă –
tuit din fib re de aceeași vârstă.

Substanța cristalinului (Substantia lentis ) este o lamă subțire dispusă
între porțiunea anterioară a capsulei și epiteliu, între epiteliu și masa de fibre și
între fibre și porțiunea posterioară a capsulei. Central, ea se întinde de la un
pol la celălalt și participă la formarea structurile sub formă de stele pe care se
inseră fibr ele cristalinului.

Considera ții clinice
Afakia – absen ța cristalinului,
Anomalii de formă și dimensiuni:
Lenticonus – formă conică a fe țelor,
Lentiglob us – deformare sferică generalizată,
Colobomul – fantă,
Microsferofachia – cristalin mic, sferic,
Anomalii de pozi ție:
Subluxa ția – deplasare par țială,
Luxa ția – deplasarea totală (anterioară sau posterioară),
Cataracta – opacifierea cristalinului.

ZONULA CILIARĂ
(Zonula ciliaris)

Zonula ciliară sau ligamentul suspensor al cristalinului este formată
dintr -un sistem de fibre radiare în tinse de la corpul ciliar (majoritatea din pars
plana ) la capsula cristalinului, în zona ecu atorială.
Pe secțiun e sagitală, zonula are formă triunghiulară cu baza la ecuatorul
cristalinului și vârful la ora serata. Este formată din fibre transparente,
inelastice.

34
Prezintă:
O fața anterioară care constituie limita posterioară a camerei
posterioare, delimitată între iris – anterior, cristalin și zonulă – poste rior și
corpul ciliar – la pe riferie. Zonula se pliază ca și procesele ciliare fo rmând o
serie de cute și șan țuri. Ea aderă la procesele ciliare, dar la nivelul văilor
ciliare rămân mici spații numite spații zonulare (Spatia zonularia ) care
reprezintă recesuri ale camerei posterioare. Ele comu nică larg la nivelul bazei
proceselor ciliare cu camera posterioară, fiind de fapt niște diverticuli ai
acesteia. Numărul spațiilor este aproximativ egal cu cel al văilo r ciliare (70).

O față posterioară , în raport cu corpul vitros, între ele de limitându -se
un spațiu, care se lărgește progresiv încât la nivelul cristali nului ia aspectul
unui veritabil canal, canalul lui Petit sau spațiul retrozonular (Spatium
retrozon ulare). Acest spațiu are aspect triun ghiular pe secțiune sagitală, cu
baza la cris talin și este delimitat pos terior de corpul vitros și anterior de fibrele
zonulare. Calibrul său nu este uniform; pre zintă por țiuni îngustate, care
corespund ridicătu rilor ciliare și por țiuni mai dilatate care corespund văilor
ciliare. Fibrele for mează fascicule, separate prin fante care devin căi de
comunicare în tre canal și camera post erioară.
Fibrele zonulare (Fibrae zonulares ) au aproximativ 7 mm lun gime și
2-8 µ lățime și sunt grupate în fascicule elastice. Ele au rolul de a menține în
poziție cristalinul și de a transmite forțele generate de mușchiul ciliar în
procesul de acomodare.
În func ție de grosime, fibrele sunt de 3 tipuri:
– tipul I – groase, ondulate,
– tipul II – subțiri și netede,
– tipul II – foarte fine și cu traiect circular.
În funcție de modul de inserție a fibrelor, acestea se împart în:
 fibre orbiculo -capsulare posterioare, care pornesc de la nive lul inelu –
lui ciliar și se inseră pe partea po sterioară a capsulei crist aliniene;
 fibre orbiculo -capsulare anterioare, mai groase care se inseră în
porțiu nea periferică a părții anterioare a capsulei;
 fibre cilio -capsulare posterioare, foarte fine și numeroase, care por –
nesc din văile ciliare și se i nseră între fibrele or biculo-capsulare și
ecuator;
 fibre cilio -ecuatoriale, numeroase, pornesc de pe vârful proceselor
ciliare și se in seră pe ecuator;
 fibre cilio -ciliare, întinse între două porțiuni ale corpului ci liar; au rol
de susținere.
Fibrela z onulare anterioare și posterioare delimitează între ele un spațiu
dispus în jurul ecuatorului (canalul lui Hannover).

Vasculariza ție și inervație
Cristalinul este lipsit de vase și nervi, nutriția lui realizându -se prin di –
fuziunea lichidelor prin capsulă de la nivelul proces elor ci liare. Circulația li –
chidelor nutritive se face prin interstițiul f ibrelor.

35
Procesul de acomodare
Cristalinul este singurul element variabil al mediilor transpa rente și re –
fringente ale bulbului ocular. Prin modificarea curbur ilor sale (apl atizare –
bombare), el face ca razele luminoase de la obiectele privite, situate aproape
sau la distanță să se focalizeze strict la nivelul retinei, proces numit
acomodare.
Nivelul acomodării se măsoară în dioptrii, iar cristalinul are
aproximativ 20 dioptrii, asigur ând 1/3 din puterea de refrac ție a ochiului.
Mecanismul de acomodare a cristalinului a fost explicat de Helmholtz
astfel:
 la privirea obiectelor apropiate se contractă mușchiul ciliar și se re –
laxează fibrele zonulare. În felul a cesta cristalinul eliberat de tracțiu –
nea ecuatorială și datorită proprietăților lui elastice își bombează fe –
țele (în special cea anterioară) și crește diametrul antero -posterior în
dauna celui vertical.
 la privirea obiectelor îndepărtate, mușchiul ciliar se rel axează și fi –
brele zonulare tracționează porțiunea ecuatorială a cris talinului, care
astfel se aplatizează și își reduce d iametrul antero -posterior.

La ochiul emetrop, cristalinul realizează perfect această funcție până
aproximativ în jurul vârste i de 40 de ani. După această vârstă dat orită unei
scleroze progresive a substanței cristalinului, amplitu dinea acomodării scade,
astfel că imaginea se formează posterior de re tină. Se pierde claritatea vederii
de aproape, iar vederea la distanță care cor espunde unei relaxări a mușchiului
cilar este bună.

Considera ții clinice
Viciile de refrac ție:
Prezbiopia – diminuarea abilită ții de acomodare odată cu înaintarea în
vârsta; se corectează cu lentile biconvexe.
Tulburări de acomodare:
– insuficien ța de acomodare (vârstă, afec țiuni neurolog ice etc.),
– spasmul de acomodare (afectarea mu șchiul ciliar).

36
CAMERELE BULBULUI OC ULAR
(Camerae bulbi)

Camera anterioară (Camera anterior ) a bulbului ocular este re –
prezentată de spațiul cuprins între fața poster ioară a corneei și fața ant erioară a
irisului. Peretele ei anterior este convex; peretele posterior bombează puțin
înspre lumenul camerei.
Dimensiuni:
– diametru transversal de 12 mm,
– diametrul anteroposterior de 3 mm,
Este mai ad âncă la persoanele cu h ipermetropie, la copii și la pe rsoanele
în vârstă. Reducerea ad âncimii sub 2,5 mm cre ște riscul de închidere a
unghiului iridocornean.
Ea conține umoare apoasă (~ 25 ml).

Umoarea apoasă (Humor aquosus ) este un lichid clar, transpa rent, care
se găse ște în cerele posterioară și anterioară ale bulbului oc ular.
Are o compoziție chimică aproape similară cu cea a plasmei, dar con ține
mai pu ține proteine și glucoză și mai mult acid lactic și asco rbic. Conține 98%
apă, iar indicele de re fracție este de 1,336.
Cantitatea de umoare apoasă variază între 0,2 -0,3 cm3. Umoarea apoasă
se produce la nivelul proceselor ciliare, printr -un mecanism complex de filtrare
a sângelui, secre ție și d ifuziune, cu o rată de 1,5 -4,5 μl/minut. P ătrunde din
camera p osterioară prin orificiul pupilar în camera ante rioară.
Umoarea apoasă părăse ște bulbul ocular prin canalele de drenaj situate
în camera anterioară, la joncțiunea iridosclerocorneană; la acest nivel,
traversează rețeaua tra beculară și ajunge în canalul venos al lui Sch lemm, de
unde este drenată apoi în sistemul venos.

Rol:
– asigură nutri ția cristalinului, corneei și irisului,
– elimină produ șii de catabolism ai acestor structuri,
– constituie un mediu transparent necesar vederii,
– contribuie la men ținerea presiunii i ntraoculare (12 -22 mmHg),
– asigură protec ție împotriva razelor UV.

Camera posterioară (Camera posterior ) este un spa țiu situat î ntre fața
posterioară a irisului, fața anterioară a cristalinului și corpul c iliar. Cele două
camere comunică prin orifi ciul pupilar, care permite tr ecerea umorii apoase
din camera posterioară în camera anterioară.

37
Camera postrema, camera vitroasă (Camera postrema; Camera
vitrea) este dispusă între fața posterioară a cristalinului și retină. Este cea mai
mare și reprezintă aproximativ 80% din v olumul bulbului ocular. Ea con ține
corpul vitros.

Corpul vitros (Corpus vitreum ) este o substanță transparentă delicată,
semifluidă care umple camera vitroasă.

Rol:
– menține forma bulbului ocular,
– amortizează șocurile contribuind la protecția retinei,
– menține retina în pozi ție normală prin presiunea exercitată as upra ei.

De constituție gelatinoasă, foarte bine hidratat, el primește conturul
sferic al bulbului ocular, dar este ușor deprimat anterior în porțiunea centrală
de către c ristalin la nivelul fosei hialoidiene (Fossa hya loidea).
Corpul vitros este conținut în membrana vi troasă (Membrana vi trea),
o membrană subțire, care aderă anterior de corpul ciliar printr -un ligament
circular de 0,5 mm lățime dispus în jurul fosei h ialoidiene, iar posterior aderă
de papila nervului optic.
Porțiunea periferică a corpului vitros, alcătuită din fibre de co lagen și
hialocite este mai consistentă comparativ cu porțiunea cen trală.
Corpul vitros este traversat de la discul nervului opti c la polul p osterior
al cristalinului de un canal – canalul hialoidian (Canalis hyalo idei), care în
prioada fetală este traver sat de artera hialoidiană (A.hyaloidea ). Această
arteră alimentează rețeaua arte rială pericrista liniană, în cursul dezvoltării
cristalinului. Porțiunea centrală a cana lului este frecvent îngustată și
fragmentată.
Corpul vitros se prezintă sub forma unei substanțe gelatinoase – umoa –
rea vitroasă (Humor vitreus ), divizată de un sistem de lamele care formează
stroma vitroasă (Stroma vitreus ).
În jurul canalului hialoidian se dispune un sistem membranar format din
asocierea unor structuri lamelare și orificii. Ele au o dis poziție radiară în por –
țiunea centrală, iar la periferie sunt d ispuse cir cular, concentric.
Corpul vitros este f ormat în procent de 98% din apă, 0,1% săruri și
restul proteine și polizaharide.

38
Considera ții clinice
Hipertensiunea intraoculară (> 21 mmHg) cauze:
– producerea excesivă a umorii apoase,
– drenaj inadecvat,
– traumatisme oculare,
– administrarea u nor medicamente.

Hipotonia intraoculară – scăderea tensiunii sub 7 mmHg
– diminuarea secre ției umorii apoase,
– absorb ția exagerată,
– diminuarea presiunii sanguine (arterele ciliare sau ofta lmică),
– diminuarea corpului vitros,

Corpul vitros
Anomalii congenitale – persisten ța arterei hiloidiene,
Inflama ții,
Hemoragii,
Tumori,
Lichefierea,
Detașarea posterioară a corpului vitros de retină.

39
STRUCTURILE ANEXE ALE BULBULUI
OCULAR
(Structurae oculi accessoriae)

Structurile anexe sau accesorii ale bul bului ocular sunt r eprezentate de:
 periorbită,
 septul orbital,
 vagina bulbului ocular (capsula lui Tenon),
 spațiul episcleral,
 corpul adipos al orbitei,
 mușchii extrinseci ai bulbului ocular,
 fasciile musculare,
 sprâncenele,
 pleoapele,
 tunica conjunctivă,
 aparatul lacrimal.

PERIORBITA (Periorbita)

Periorbita este o membrană fibromusculară, subțire, care tape tează pere –
ții cavității orbitale; are o culoare albă -sidefie. Este conside rată p eriostul orbi –
tei, dar are nu numai rol de contenție , ci și un rol activ deo arece conține fibre
musculare netede. Periorbita continuă la nivelul cav ității orbitare dura mater
craniană, fiind considerată ca o expansiune a ac esteia, ușor modificată.
Perior bita se inseră pe margi nile orbitei și se expansionează sub forma u nui
inel, pe care se inseră septul orbital. La nivelul porțiunii anterioare a peretelui
medial al cavității orbitare se d edublează pentru a forma loja sacului lacrimal.
De la nivelul periorbitei pornesc o serie de septuri, care pe de o parte se
fixează pe tecile fibroase ale mușchilor extrinseci, iar pe de altă parte fixează
corpul adipos al orbitei. Se consideră astfel că pe riorbita aparține sistemului
fibro -elastic al orbitei.
Din punct de vedere structural, se disting două părți:
 parte fibroasă, formată din două straturi de fibre conjunc tive cu
direc ție oblică: un strat extern, mai gros și un strat intern, mai
subțire, de pe care se detașează septurile;
 o parte musculară, care formează mușchiul orbital al lui Müler.

40
SEPTUL ORBITAL (Septum orbitale)

Este o membrană fibroasă, subțire, formată din țesut fibro -elastic, alb -si-
defiu, mai dens în porțiunea externă. El constituie un ”văl” fibros, care separă
pleoapele de conținutul orbital și se întinde de la aditusul orbital până la tarsu ri
și ligamentele palpebrale, care le prelungesc.
Superior și inferior septul orbital se inseră chiar la nivelul marginilor
orbitei.
Medial, septul orbital se inseră posterior de creasta lacrimală
posterioară, iar lateral se inseră anterior de ligamentul palpe bral late ral.
Porțiunea ce ntrală a septului orbital este mai subție și inserțiile ei sunt mai
puțin nete.
Septul orbital are două por țiuni: superioară și inferioară.
Porțiunea superioară a septului orbital este străbătută de numeroase
orificii prin care trec elem entele vasculo -nervoase de la nivelul or bitei –
pachetele vasculo -nervaose: lacrimal, supraorbital și supratrohlear și ori ficiul
venei unghiulare. Segmentul mijlociu al por țiunii superi oare este traversat de
fibrele mușchiului ri dicător al pleoapei supe rioare.
Porțiunea inferioară se inseră pe marginea tarsului inferior. Extremitățile
ambelor porțiuni ale septului orbi tal se termină pe marginile ligamentelor
palpebrale medial și respectiv la teral.

VAGINA BULBULUI OCUL AR (Vagina bulbi)

Vagina bulbulu i ocular sau capsula lui Tenon este o formațiune fibro –
elastică ce acoperă porțiunea sclerală a bulbului oc ular.
Are forma unui segment de sferă gol, cu deschiderea orientată a nterior,
care se mulează pe cornee. Se întinde de la nivelul orificiului nervulu i optic,
unde se întrepătrunde cu fibrele sclerei, la limbul corn ean.
Grosimea vaginei bulbului ocular nu este uniformă; albă, suplă, rezis –
tentă în regiunea ecuatorială, se subțiază atât post erior, cât mai ales anterior, pe
măsură ce se apropie de cornee .
Vagina bulbului ocular este formată din două foițe: internă și externă,
separate printr -un spațiu închis numit spațiu suprascleral sau episcleral.
Foița internă, bulbară sau sclerală, foarte subțire, este concavă și netedă;
învelește sclera și aderă inti m de aceasta.
Foița externă, orbitară, mai groasă este mai bine individuali zată. Ea pre –
zintă 2 segmente:
Segmentul anterior , preecuatorial vine în raport cu conjunctiva bu lbară,
de care este separată printr -un spațiu subconjunctival, care conține vasele
conjunctivale. Prin fața profundă, vagina formează limita anterioară a spațiu lui
episcleral, la nivelul căruia se pot ob serva expansiunile mușch ilor drepți ai
bulbului ocular și arterele ci liare anterioare.

41
Segmentul posterior al vaginei vine în raport cu corpul adipos al o rbitei
și cu numeroasele travee conjunctive care îl div izează și care servesc drept
suport pentru elementele vasculonervoase.
Vagina bulbului ocular prezintă numeroase orificii:
 orificiul anterior, care circumscrie corneea,
 orificiile celor șase mușchi extrinseci ai bulbului ocular, dis puse
retro ecuatorial, cu excepția orificiului mușchiului drept inferior, care
se află anterior de ecuator,
 orificiul posterior al nervului optic,
 orificiile venelor vorticoase și cele ale elementelor v asculo nervoase
ciliare.

SPAȚIUL EPISCLERAL (Spatium episclaerale)

Spațiul episcleral sau spațiul suprascleral este un spațiu virtual, delimitat
între cele două foițe ale vaginei bulbului ocular. El este trave rsat de nu meroase
travee conjunctive extr em de fine, laxe, a căror a nsamblu formează țesutul
episcleral. Datorită laxității lor, ele permit bulbului ocular să se miște în
cavitatea fo rmată de foița ex ternă, fibroasă a capsulei lui Tenon. Spațiul epis –
cleral conține un li chid interstițial.

CORP UL ADIPOS AL ORBITEI
(Corpus adiposum orb itae)

Corpul adipos al orbitei este format din țesutul adipos care ocupă spa –
țiile rămase libere între diferitele structuri ale orbitei, de la axul ce ntral repre –
zentat de nervul optic, până la pereții orbitei, in sinuându -se între mușchi.
El se subdivide în două părți:
– spațiul central, intra muscular sau intraconal și
– spațiul periferic, perimus cular sau extraconal.
Spațiul central se dispune în jurul tecii nervului optic și acoperă polul
posterior al bulbu lui ocular. Această grăsime are aspect fin lob ulat; lobulii de
la vârful orbitei sunt mai mari și înconjura ți de o membr ană fibroasăsub țire.
Spațiul periferic este mai bine delimitat. Țesutul adipos se am plasează
în spațiile intermusculare și se dispune s ub forma a unor lobuli mai mici,
delimita ți prin septuri fibroase bine definite.

Considera ții clinice
Exoftalmia – protruzia anterioară a bulbului ocular (hipertiroidism, inflama ții,
tumori).

42
FASCIILE MUSCULARE (Fasciae musculares)

Fiecare dintre muș chii extrinseci ai bulbului ocular este în velit de la
originea sa până la nivelul inserției sclerale de un ma nșon ce lulo-fibros numit
fascie musculară.
Structura acestor fascii este dife rită în porțiunea posterioară a
mușchiului față de cea anterioară. Astfel, în porțiunea posterioară ele sunt
foarte fine, transparente și se în groașă progresiv spre anterior fuzionând în
apropierea inserției scle rale a mușchi ului cu vagina bulbului ocular.
Fiecare fascie este formată din 2 foițe:
– foița bulbară, care cores punde feței profunde a mușchiului și
– foița orbitală, care acoperă fața superficială a mușchiului.

În structura fasciilor musculare intră două tipuri de fibre:
 longitudinale, situate în profunzime, care perforează oblic mușchiul
și se condensează ap oi în jurul corpului musc ular;
 circulare, dispuse superficial; cu aspect curb, ele se etalează pe
supra fața bulbului ocular, în special în porțiunea pree cuatorială, unde
formează un adevărat inel.
La nivelul marginilor fiecărui mușchi, fibrele transvers ale ale foi ței
orbitale fuzionează cu fibrele foiței bulbare și se întind până la mușchiul
învecinat alcătuind membrane intermusculare.
Fasciile musculare, membranele intermus culare și mușchii drepți
consti tuie în ansamblu un con musculo -aponevrotic cu baz a anterior,
răspunzând vaginei bulbului ocular.

43
MUȘCHII EXTRINSECI A I BULBULUI OC ULAR
(Musculi externi bulbi oculi)

Cavitatea orbitală conține 8 mușchi destinați mișcărilor bulbului ocular
și pleoapelor: mușchiul orbital, mușchii drepți în n umăr de 4, m ușchii oblici în
număr de 2 și mușchiul ridicător al pleoapei supe rioare.

MUȘCHIUL ORBITAL

Mușchiul orbital ( M.orbitalis) al lui Müller este o lamă muscu lară
netedă, care acoperă ca o punte fisura orbitală inferioară și se pierde în
periorbită. El se pară conținutul orbitei de fosa pt erigopala tină.
Limitele sunt foarte variabile, lungimea mușchiului variind în tre 1 -10
mm.
Mușchiul orbital este format din fibre musculare netede; fața lui orbitală
este concavă și este acoperită de o fascie fibroasă sub țire.
Rolul lui nu este bine definit. S -a constatat că la v ârful orbitei, vena
oftalmică se divide în câteva canale venoase, situate între inelul tendinos
comun și mușchiul orbital; de asemenea, mușchiul orbital este traversat de
câteva canale venoase, car e se îndreaptă spre plexul venos pterigoid. Datorită
relațiilor str ânse între mu șchiul orbital și canalele venoase, i se atribuie un
posibil rol în dinamica vasculară.

Motilitatea bulbului ocular este un fenomen foarte complex, la
realizarea căruia contr ibuie 6 mușchi:
 4 cu direcție antero -posterioară – mușchii drepți: superior, in ferior,
medial și lateral și
 2 cu direcție oblică față de axul sagital al bulbului ocular – mușchii
oblici: superior și inferior.

Acești mușchi alcătuiesc un ansamblu anatomic în formă de con, cu vâr –
ful posterior, spre vârful orbitei, unde se inseră, cu excep ția mușchiului oblic
inferior. Toți sunt mușchi striați, turtiți, sub for ma unor panglici.

44
MUȘCHII DREPȚI

Mușchii drepți sunt denumiți în raport cu poziția lor față de pereții
cavității orbitale: mușchiul drept superior (M.rectus superior ), mușchiul
drept inferior (M.rectus inferior ), mușchiul drept medial (M.rectus
medialis ) și mușchiul drept lateral (M.rectus lateralis ).
Cei 4 mușchi drepți și mușchiul oblic superio r se inseră prin i ntermediul
unei formațiuni tendinoase inelare – inelul tendinos comun sau ten donul lui
Zinn.

Inelul tendinos comun (Anulus tendineus communis) se situează în
depresiunea omonimă din dreptul orificiului orbital al canalului optic și a
porțiunii învecinate a fisurii orbitale superio are.
Având as pect de pâlnie, inelul tendinos comun este divizat în două
compartimente:
– superior (tendonul lui Lockwood), prin care trec nervul optic și artera
oftalmică și
– inferior (tendonul lui Zinn), care corespunde fisurii orbitale
superioare și prin care trec nervii oculo motor, abducens și nazoc iliar.
Lateral de inelul tendinos comun trec nervii trohlear, lacrimal și frontal.
Inelul tendinos comun este o bandă de țesut fibros, albă -sidefie cu o lun –
gime de circa 5 mm și o grosime de 2 mm, orie ntată postero -anterior. Ea se
lărgește progresiv și se divide în 4 bandelete, la nivelul cărora se situează
mușchii motori ai bulbului ocular.

Corpul muscular
De la originea pe inelul tendinos comun, (după aproxi mativ 8mm) cei 4
mușchi drepți se îndreaptă anterior și divergent, de -a lungul peretelui
corespunzător al orbitei până aproximativ la nivelul ecuatorului bulbului
ocular. Cei 4 mușchi drepți for mează p osterior de bulbul ocular un con a cărui
ax este forma t de nervul optic.

Inserțiile anterioare – după un traseu de 40 -42 mm lungime, mușchii
drepți, se termină fiecare prin c âte o lamă tendi noasă de 7 -10 mm lungime și
10 mm lățime pe scleră; inser ția se face de -a lungul unei linii ne regulate,
mușchiul drep t medial fiind situat cel mai ante rior, iar mu șchiul drept superior,
cel mai post erior.
Distanța inserției mușchilor drepți în raport cu corneea crește de la
dreptul medial la dreptul superior și de la dreptul inferior la cel lateral în
progresie aritmet ică: 5, 6, 7, 8 mm.

45
MUȘCHII OBLICI

În număr de doi, ei sunt denumiți tot în raport cu așezarea lor față de
bulbul ocular: mușchiul oblic superior (M.obliquus superior) și mușchiul
oblic inferior (M.obliquus inferior) .
În ansamblu, cei doi mușchi oblici f ormează o chingă musculară oblică,
al cărei ax for mează cu axul bulbului ocular un unghi de apr oximativ 50o cu
deschiderea anterior.

Mușchiul oblic superior (M.obliquus superior) , cel mai lung și mai
subțire dintre mușchii extrinseci ai bulbului ocular este un mușchi digastric.
Inserțiile mușchiului sunt descrise diferit. Concepția clasică susține că
inserția mușchiului se face pe inelul tendinos comun. Alți autori afirmă că
mușchiul se inseră pe periostul orbitei sup ero-medial față de canalul optic.
Traiectul mușchiului oblic superior este complex și prezintă trei porțiuni
succesive:
– un corp muscular cilindric, care continuă spre anterior tendo nul de
origine.
– a doua porțiune, trohleea (Trochlea) este un tendon rotunjit de 4 -6
mm, care se angajează în tr-un inel fibrocartilaginos fixat la nivelul
fosetei trohleare. Tendonul alunecă în scripete prin intermediul unei
burse seroase, care înconjoară tendonul ca o si novială – vagina ten –
dinoasă a mușchiului oblic superior (Vagina tendinis mus culi
obliqui s uperioris).
– a treia porțiune, în tendonul își schimbă direcția în dreptându -se
inferior, lateral și posterior, se curbează după convexitatea bulbului
ocular și lărgindu -se ca un evantai se inseră în cadranul su pero-
lateral al emisferei posterioare a bu lbului ocular, în apropierea venei
voticoase superioare laterale (temporale). Linia de inser ție sclerală,
lungă de 1 mm, descrie o curbă cu convexitatea orientată postero –
lateral.

Mușchiul oblic inferior (M.obliquus inferior) este cel mai scurt dintre
mușchii extrinseci ai bulbului ocular. În opoziție cu ceilalți m ușchi, el nu se in –
seră la nivelul vârfului orbitei.
Mușchiul ia naștere prin scurte fibre tendinoase pe planșeul or bitei, într –
o fosetă situată lângă orificiul superior al canalului na zolacrimal. De la origine,
corpul muscular se orientează oblic la teral și posterior, trece inferior de
mușchiul drept inferior, se mu lează pe curbura bulbului ocular și se inseră în
cadranul infero -lateral al emis ferei post erioare, la 5 -6 mm distan ță de orifi ciul
nervului optic.

46

Vascularizația mu șchilor extrinseci

Arterele
Mușchiul drept superior primește ramuri din două surse a rteriale: artera
oftalmică, pentru porțiunea posterioară a mușchi ului și artera la crimală pentru
porțiunea anterioară. Fiecare a rteră dă naștere la 2 -3 ramuri.
Mușchiul drept medial este irigat de artera musculară infe rioară, care dă
naștere la 6 -8 ramuri.
Mușchiul drept inferior primește 3 -7 ramuri din artera muscu lară infe –
rioară.
Mușchiul drept lateral este irigat de artera la crimală prin 2 -5 ramuri; in –
constant, mai poate primi ramuri și din artera musculară inferi oară.
Mușchiul oblic superior este vascularizat din surse arteriale di ferite:
pântecul posterior primește ramuri de la artera supraorb itală sau de la artera
etmoida lă posterioară; pântecul anterior este vascula rizat de ramuri din artera
oftalmică.
Mușchiul oblic inferior este vascularizat de artera musculară in ferioară.

Venele
Sângele venos al mușchilor drepți ai bulbului ocular drene ază spre ve –
nele oftalmice sup erioară și inferioară.
Sângele venos al mușchiului oblic superior drenează în princi pal spre
vena oftalmică superioară prin afluenții ei de orig ine.
Sângele venos al mușchiului oblic inferior drenează în vena fa cială prin
intermediul venei unghiulare.

Inervația mu șchilor extrinseci
Mușchii extrinseci ai bulbului ocular sunt inervați de 3 per echi de nervi
cranieni: oculomotor (III), trohlear (IV) și abducens (VI).

Nervul oculomotor inervează mu șchii:
– drept superior,
– drept inferior,
– drept medial,
– oblic inferior.

Nervul trohlear inervează mu șchiul:
– oblic superior.

Nervul abducens inervează mu șchiul:
– drept lateral.

47
Acțiunea mușchilor drepți și oblici
Bulbul ocular este menținut în poziția fiziologică la nivelul or bitei
printr -un sistem compl ex de elemente anatomice, care îi permite să efectueze
mișcări în toate direcțiile, fără a -și modifica raporturile față de pereții orbitei.
Astfel, mușchii drepți au tendința de a deplasa bulbul ocular posterior și
medial; mușchii oblici tracționează bulbu l ocular anterior și medial.
Tendința celor două grupe musculare de a deplasa bulbul ocular medial
este compensată de acțiunea mușchiu lui drept l ateral și de fibrele musculare
netede ale capsulei lui Tenon.
Acestor elemente li se adaugă acțiunea corpulu i adipos al orbitei, care
susține bulbul ocular ca un înveliș elastic, ce nu -i permite depla sarea poste rioară.
Un rol important îl au și elementele vasculo -nervoase, în special nervul
optic, care împiedică deplasarea bulbului ocular sp re anterior.
Mișcările bulbului ocular rezultă din combinarea mișcărilor care se efec –
tuează în jurul unor axe convenționale, orientate în cele trei planuri ale spațiului.
Cele trei axe se intersectează sub un unghi de 90o într-un punct co mun
numit centru de rotație s au de mișcare, situat pe axul vizual al ochiului la 1,3
mm posterior de centrul bulbului oc ular.
În jurul axului vertical se realizează mișcări de abducție – adducție.
În jurul axului transversal se efectuează mișcări de ridicare – coborâre.
În jurul a xului antero -posterior se produc mișcări de rotație medială –
laterală.
Cei șase mușchi extrinseci ai bulbului ocular se grupează în trei centuri
(chingi) musculare, care au acțiuni antagoniste .
Mușchii drept medial și lateral formează o centură dispusă în plan ori –
zontal; acest plan corespunde planului de mișcare a bulbului ocular în jurul
axului vertical:
– mușchiul drept lateral este abductor,
– mușchiul drept medial este adductor.
Ei au acțiune antagonistă în cazul aceluiași bulb ocular. Când acțiunea
lor este raportată la ambii ochi, mușchiul drept medial de la un ochi și
mușchiul drept lateral de la celălalt ochi au acțiune sinergică.
Mușchii drept superior și drept inferior formează o centură musculară
dispusă în plan vertical. Planul acestei chingi musc ulare formează cu axul sa –
gital al bulbului ocular un unghi de 25o; această dispoziție permite efectuarea
unor mișcări mai complexe, combinate.
– mușchiul drept superior este în mod principal ridicător al bulbului
ocular și accesor rotator medial;
– mușchiul drept inferior are ca acțiune principală coborârea bulbului
ocular și accesor rotația late rală.
Mușchii oblici superior și inferior formează o altă centură mus culară
dispusă tot în plan vertical. Ea formează cu axul sag ital al bul bului ocular u n
unghi de 50o deschis anterior.
– mușchiul oblic supe rior este în principal rotator medial și accesor
abductor și coborâtor;
– mușchiul oblic inferior are ca acțiune principală rotația laterală, iar
accesor este abductor și ridicător.

48
Mișcările complexe ale mușchilor extrinseci ai bulbului ocular, le
permite să acționeze în mod diferit, ca anatagoniști sau sinergiști. Astfel, este
posibil ca bulbul ocular să fie orientat spre un anumit punct din spațiu, nu
numai din poziție de repaus ci și din poziție de mișcare. În cazul vederii
binoculare, mișcările bulbilor oculari se efectuează într -o strânsă
interdependență, coordo nată și reglată de un complex nervos.

Considera ții clinice
Afectarea motilității oculare poate fi determinată:
– de o leziune musculară ,
– de o leziunea a nervului motor, cel mai frecvent.
Datorită lungimii relativ mari a traiectului nervilor motori ai bulbului
ocular, leziunile acestora pot avea localizări diferite:
– la nivelul nucleilor de origine,
– la nivelul traiectului intracra nian sau
– intraorbital.
Lezarea nervilor motori se manifestă obiectiv prin deviația bulbului
ocular și limitarea mișc ărilor efectuate de mușchiul afectat, pe care pacientul
încearcă să le compenseze prin poziția capului (torticolis).
Nistagmus – mișcări involuntare, sacadate (congenital sau dobăndit),
Strabism – mișcările bulbilor oculari nu sunt coordonate, axele vizuale nu sunt
paralele,
Diplopia (vederea dublă) – paralizia nervilor motori sau a mu șchilor extrinseci.

Paralizia nervului oculomotor (II I)
Paralizia totală este relativ rară și se manifestă prin ptoză palpebrală,
deviața laterală și ușor inferioară a bulbului ocular prin acțiunea mușch ilor
drept lateral și oblic superior. Diplopia este absentă datorită ptozei pa lpebrale.
Paralizia parțială este mult mai frecventă și afectează numai unul
dintre mușchi: ridicător al pleoapei superioare, drept superior sau drept m edial.
De asemenea, sunt afectați și mușchiul ciliar (acomodarea cristal inului
la privirea obiectelor apropiate) și mușchiul sfincte r al pupilei (midriază,
pentru că mai rămâne în funcțiune doar mușchiul d ilatator al pupilei, acționat
de simpatic.
Paralizia nervului trohlear (IV)
Paralizia nervului trohlear determină strabism unilateral. Ochiul este
orientat ușor medial și superior cu diplopie, deoarece obiectele nu mai sunt
proiectate corespunzător la nivelul retinei. Coborârea ochiului este îngreunată.

49
Paralizia nervului abducens (VI)
Paralizia nervului abducens este cea mai frecventă paralizie oculară
izolată. Ea antrenează paralizi a muschiului drept lateral, ceea ce duce la
strabism convergent și diplopie. De asemenea există o l imitare a mișcărilor de
rotație laterală a bulbului ocular.

MUȘCHIUL RIDICĂTOR A L PLEOAPEI
SUPERIO ARE
(M.levator palpebrae superior)

Mușchiul ridicăto r al pleoapei superioare este un mușchi sub țire, turtit,
de formă triunghiulară, interpus între mușchiul drept su perior și tavanul or –
bitei. El nu este implicat în mișcările bulbului ocular.
Mușchiul ia naștere pe periostul porțiunii aripii mici a osului sfenoidal,
superior de ca nalul optic și pe porțiunea învecinată a inelului tendinos comun.
Tendonul de origine, se continuă cu corpul muscular, orientat anterior, care se
lățește progresiv. Mu șchiul este situat în proximitatea mu șchiului drept
superior.
În apropierea marginii superioare a orbitei, el redevine tendinos,
etalându -se sub formă de evantai pe toată lăți mea pleoapei superioare. Fibrele
acestui tendon se dispun în două lame și se termină în mod dif erit:
 lama superficială (Lamina superficialis) , care se inseră pe fața
profundă a dermului pleoapei superioare,
 lama profundă (Lamina profunda ), care se inseră pe tars și pe
pereteții medial și lateral ai orbitei.
Mușchiul ridică porțiunea tarsală a pleoapei superioare și des coperă cor –
neea. Prin acea stă acțiune el este antagonist al mușchiului orbicular al ochiului.
Vascularizație și inervație:
Arterele – În apropierea originii sale, mușchiul este irigat de ramuri ale
arterei oftalmice. Porțiunea anterioară primește ramuri din artera lacrimală și
uneo ri din artera supraorbitală.
Venele – Mușchiul prezintă o rețea venoasă bogată, în special la nivelul
porțiunii sale anterioare, care constituie o largă anastomoză între vena oftal –
mică și vena lacrimală.
Inervația mușchiului este asigurată de o ramură din nervul oculomotor
(III).

Considera ții clinice
Blefaroptoza (căderea pleoapei superioare) – uni-sau bilaterală (di sfuncție
musculară sau a nervului III).

50
SPRÂNCENELE
(Supercilium)

Sprâncenele sunt dispuse la nivelul arcurilor supraciliare și au forma
unor proeminențe rotunjite, acoperite cu fire de păr. Ele au rolul de a opri
scurgerea transpirației de pe frunte la nivelul bulbului ocular. De asemenea
sprâncenele sunt foarte mobile și au rol impor tant în estetică și mimică.
Sprâncenele prezintă trei porțiuni:
 medială, mai mare și rotunjită numită cap,
 mijlocie numită corp,
 laterală, mai subțiată numită coadă.

Stratigrafie:
Pielea este groasă și aderentă la straturile subiacente. Firele de păr ale
sprâncenelor măsoară 0,5 -2 cm sunt rezistente și culoa rea lor diferă de la un
individ la altul (de obicei au aceeași culoare cu părul capului). Firelor de păr le
sunt anexate glande sebacee și sudoripare în număr destul de mare.
Țesutul celular subcutanat este format din țesut conjunctiv destul de
dens. Conț ine numeroase elemente vasculonervoase , iar la nivelul capului
sprâncenei se află o condensare adipoasă, care întă rește acest plan.
Planul muscular este destul de complex și este format din două straturi:
 superficial, în care se găsesc mușchiul orbicular al ochiului și
mușchiul occipitofrontal,
 profund, din care fac parte mușchii corugator al sprâncenei (sprânce –
nos) și procerus.
Planul submuscular conține țesut celular lax care facilitează al unecarea
planului muscular pe planul osteoperiostic. Conține ele mente vasculonervoase.

Vascularizație și inervație
Arterele dispuse sub forma unei rețele sunt ramuri din arterele supraor –
bitală, supratrohleară și temporală superficială.
Venele drenează pe de o parte în vena oftalmică și pe de altă parte în
vena tempo rală superficială.
Drenajul limfatic se realizează atât spre nodurile limfatice pa rotidiene
cât și spre nodurile limfatice submandibulare.
Inervația senzitivă a sprâncenelor este asigurată de nervii su praorbital
și supratrohlear, ramuri din nervul fronta l (din nervul of talmic).
Inervația moto rie se realizează prin ramurile temporale ale nervului
facial.

51
PLEOAPELE
(Palpebrae)

Pleoapele sunt două pliuri musculo -membranoase, mobile, care acoperă
și protejează porțiunea anterioară a bulbului ocular. Pr in mișcările lor,
pleoapele întind pe supra fața bulbului ocular lichidul secretat de glandele
lacrimale și protejează bulbul ocular de corpii străini.
În raport cu pozi ția lor, se evi dențiază o pleoapă superioară (Palpebra
superior) și o pleoapă infe rioară (Palpebra infer ior).
Când ochiul este deschis, pleoapa superioară acopară 1/6 din suprafa ța
corneei, iar cea inferioară ajunge doar la nivelul limbului corn ean.
Fiecare pleoapă prezintă:
 2 fețe: anterioară și posterioară,
 2 extremități: medială și lat erală,
 2 margini: posterioară și anterioară.

Fața anterioară (Facies anterior ), cutanată este convexă. Ea pre zintă o
porțiune centrală sau tarsală și una periferică, ce formează în ansamblu un șanț
– șanțul orbitopalpebral . Cel al pleoapei supe rioare es te mai pronunțat, iar
cel al pleoapei inf erioare este mai puțin profund și mai aproape de marginea li –
beră a pleoapei. De asemenea șanțul este foarte marcat la bătrâni și la persoa –
nele slabe.
Uneori un pliu cutanat vertical, concav lateral unește cele do uă șanțuri –
plica palpebronazală (Plica palpebronasalis) , sau epicantul.

Fața posterioară (Facies posterior) este concavă și se m ulează pe fața
anterioară a bulbului ocular. Este acoperită de co njunctivă.

Extremitățile pleoapelor se unesc formând:
 comi sura medială (Commissura medialis palpebrarum) marcată de
proeminența ligamentului palpebral medial,
 comisura laterală (Commissura lateralis palpebrarum) de forma
unei de presiuni liniare, cu direcție oblică inferior și lateral.

Marginea posterioară (Limbus posterior palpebrae) sau marginea
orbitală este aderentă și corespunde marginii orbitale respective, de care este
separată prin șanțul orbitopalpebral.

Marginea anterioară (Limbus anterior palpebrae) sau marginea li beră
are circa 2 -3 mm grosime.
Marginile ante rioare sunt apropiate când ochiul este închis și se
depărtează când ochiul este deschis, delimitând un orificiu ovalar cu axul mare

52
orizontal numit fanta palpebrală (Rima palpe brarum) . Ea măsoară
aproximativ 10 -11 mm înălțime ( în por țiunea ce ntrală) și 30 -31 mm lungime
în plan or izontal.
Pe marginea liberă, aproape de extremitatea medială a pl eoapei se află o
mică proeminență tuberculul lacrimal , care divide această margine în 2
porțiuni:
 porțiunea lacrimală este scurtă, rotunjită și lipsită de cili. Ea conține
canaliculul lacrimal.
 porțiunea ciliară este plană; ea prezintă două margini: ante rioară
(rotunjită) și poste rioară (ascu țită), separate printr -un interstițiu.
Marginea anterioară servește pentru implantarea cili lor.

Cilii (Cillia ) sunt fire de păr mai rigide decât cele ale sprânce nelor,
concave, mai lungi și mai numeroase pentru pleoapa supe rioară. Ei se
implantează pe 3 -4 rânduri dispuse neregulat. Posterior de in serția cililor se
află orificiile glande lor sebacee MEIBOMIUS.
Marginea posterioară marchează limita conjuncti vei palp ebrale.
Interstițiul constituie linia de demarcație între piele și muc oasă.

Unghiurile ochiului măsoară aproximativ 60o și se forme ază prin unirea
marginilor libere ale pleoapelor de aceeași parte.

Unghiul lateral (Angulus oculi lateralis) este mic și ascuțit;

Unghiul medial (Angulus oculi medialis) este rotunjit și mai profund.
La nivelul lui se evidențiază două formațiuni: caruncula lacri mală și plica
semi lunară.

Structură – pleoapele sunt for mate din șapte planuri suprapuse:
1. Pielea este cea mai sub țire din corp, fină, mobilă, traversată de numeroase
pliuri transversale. Este acoperită de peri pufoși și conține glande sudo –
ripare și sebacee.

2. Țesutul celular subcutanat este foarte subți re și lax. El se d estinde și se
infiltrează foarte ușor.

3. Stratul muscular striat este format de mușchiul orbicular al ochiului.
Pleoapa superioară con ține și fibre ale mușchiului ridicător al pleoapei
superioare.

4. Stratul celular submuscular care conține țesut celular lax areo lar. La nivelul
lui se află vasele și nervii.

5. Stratul fibros sau scheletul pleoapelor este format din 2 por țiuni:
– centrală sau tarsul și
– periferică sau ligamentele palpe brale.

53
Tarsul este constituit din țesut f ibro-elastic condensat.

Tarsul superior (Tarsus superior) este concav și are formă apr oximativ
ovală. El are aproximativ 30mm lungime și 10mm lățime în porțiunea centrală.

Tarsul inferior (Tarsus inferior) este concav de asemenea și are formă
dreptunghiu lară. El are aproximativ 4mm lățime.

Fiecare tars prezintă:
 două fețe: anterioară – convexă, răspunde mușchiului orbicular al
ochiului și poste rioară – concavă, se mulează pe bulbul oc ular;
 două margini: liberă – răspunde marginii libere a pleoapei și ad erentă
fixată de marginea orbitală;
 două extremități – medială și laterală.

Ligamentul palpebral lateral (Lig.palpebrale laterale) – este un
fascicul alb -sidefiu de 6 -8 mm lungime, care unește extremitățile late rale ale
celor două tarsuri. Se inseră pe o sul zigomatic.

Ligamentul palpebral medial (Lig.palpebrale mediale) unește ex –
tremitățile mediale ale celor două tarsuri. Are forma unei benzi fi broelastice de
circa 8 -9 mm lungime și se inseră pe cele două creste lacrimale.

6. Stratul muscular neted e ste format din doi mușchi: mușchiul tarsal supe –
rior (M.tarsalis superior) și mușchiul tarsal inferior (M.tarsalis inferior).
Mușchii tar sali conțin atât fascicule cu direcție verticală care se inseră pe
margi nile orbitale ale celor două tarsuri, cât și fibre cu direcție transversală,
paralele cu mar ginea orbitală a tarsurilor. Cei doi mușchi tarsali au fost de s-
criși de Müller. Mușchiul tarsal superior este considerat ca un fascicul
detașat de pe fața inferioară a mușchiului ridi cător al pleoa pei su perioare,
iar cel inferior ca o prelungire a mu șchiului drept inferior.

7. Stratul mucos al pleoapelor conține numeroase glande, care pot fi gru pate
în:
 glande tarsale (Glandulae tarsales) (glandele lui MEIBOMIUS)
sunt glande sebacee modificate, conținu te în grosimea tarsurilor.
Sunt dispuse sub conjunctivă sub forma unor puncte galbene, care
formează o pată verticală. Au forma unui tub rectiliniu cu un canal
central.
 glande ciliare (Glandulae cilliares) (glandele lui MOLL) sunt
glande su doripare modifi cate, dispuse între foliculii piloși ai cililor și
au direcție oblică; au dimensiuni reduse.
 glande sebacee (Glandulae sebaceae) (glandele lui ZEIS) anexate
cililor și firelor de păr ale pleoapelor.

54
Vascularizație
Arterele – pleoapele sunt vascularizate de arterele palpebrale s uperioară
și inferioară, ramuri din artera oftalmică. Arterele palpe brale se distribuie în
două rețele: pretarsală și retrotarsală.
Venele – la nivelul pleoapelor există câte două rețele venoase omonime
arterelor. Venele posttarsale drenează spre vena oftalmică, iar cele pretarsale
spre vena facială.
Limfaticele pleoapelor drenează spre nodurile limfatice paroti diene și
submandibulare.

Inervația:
 motorie este asigurată de nervul oculomotor pentru mușchiul r idică-
tor al pleoapei supe rioare și facial pentru mușchiul orbicular al
ochiului.
 senzitivă este realizată de ramuri ale nervului trigemen: su praorbital,
lacrimal, infraorbital.

Considera ții clinice
Ablefaria – absen ța sau hipoplazia congenitală a pleoapelor,
Madaroza – absen ța genelor,
Afec țiuni inflamatorii:
Orjeletul – inflama ția glandelor sebacee,
Chalazionul – inflama ția glandelor tarsale (Meibomius),
Blefarita – inflama ția marginii libere a pleoapei,
Ptoza palpebrală – afectarea mu șchiului sau a nervului oculom otor,
Blefarofimoza – îngustarea fantei palpebrale,
Blefarospasm – contrac ție involuntară a mușchilor palpebrali,
Epicantul (cuta mongoloidă) – pliu musculocutanat vertical la nivelul
unghiului medial,
Xantelasma – depuneri de colesterol la nivelul pleoapelor (ungh iul m edial),
Ectropion – răsfrângerea spre exterior a marginii libere a pleo apei,
Entropion – răsfrângerea spre exterior a marginii libere a pleo apei.

55
TUNICA CONJUNCTIVĂ
(Tunica conjunctiva)

Este o membrană mucoasă, subțire, transparentă, care tapetea ză fața
posterioară a pleoapelor și fața anterioară a bulbului ocular. Ea este împărțită
în 3 porțiuni: conjunctiva bulbară, conjunctiva palpe brală și conjunctiva
fundu rilor de sac superior și inferior.

Tunica conjunctivă bulbară (Tunica conjunctiva bul bi) este sub țire și
transparentă și vine în raport cu bulbul ocular; prezintă două por țiuni: cor neană
și sclerală. Porțiunea sclerală este separată de va gina bu lbului ocular (capsula
lui TENON) printr -un strat de țesut celular lax care dispare la 3mm po sterior
de cornee. De la acest nivel până la per iferia corneei, cele două for mațiuni
fuzionează formând inelul conjunct ival.
În unghiul medial al ochiului, conjunctiva alcătuiește două formațiuni
particulare:
 plica semilunară (Plica semilunaris) este un pliu vertical, falci form,
turtit antero -posterior. Este formată din țesut conjunc -tiv care conține
și câteva fibre musculare netede și uneori o porțiune cartilaginoasă;
 caruncula lacrimală (Caruncula lacrimalis) este o proeminență de
culoare roz, situat ă medial de plica semilunară. Este un segment izo –
lat de pleoapă, constituit dintr -un grup de foli culi piloși atrofiați,
glande sebacee, glande sudoripare, fibre musculare – toate acoperite
de o membr ană.

Tunica conjunctivă palpebrală (Tunica conjunctiva palpebrarum)
începe la nivelul marginii libere a pleoapelor și căptuș ește fața poste rioară a
tarsului și a mușchilor palpebrali. Este foa rte aderentă la ni velul tarsului și
foarte puțin fixată la nivelul m ușchilor.

Fundul de sac conjunctival superior (Fornix conjunctivae supe rior) se
formează prin reflexia conjunctivei de pe fața posterioară a pl eoapei superioare
pe fața anterioară a bulbului ocular. Este situat la 8 -10mm distanță față de lim –
bul cornean. În porți unea mijlocie este separat de mușchii r idicător al pleoapei
superioare și drept superior prin țesut conjunctiv lax, care conferă o mare mo –
bilitate pleoapei.

Fundul de sac conjunctival inferior (Fornix conjunctivae inf erior) este
ușor mai apropiat de limb. El intră în raport cu un spațiu foart e îngust delimi tat
de expansiunile conjunctivale ale mușchiului drept inf erior.

56
Sacul conjunctival (Saccus conjunctivalis) este un sac mucos, deschis
anterior, la nivelul fantei palpebrale. El delimitează cavitatea co njunctivală,
care în mod normal conț ine un strat extrem de subțire de lichid lacrimal.

Structură
Porțiunile palpebrală și orbitală ale conjunctivei sunt formate din 2
straturi de epiteliu dublu stratificat:
– superficial – celule cilindrice,
– profund celule cuboidale.

Glandele conjunct ivale (Glandulae conjunctivales) sunt forma țiuni
glandulare anexate conjunctivei, cu rol de lubrifiere. Sunt trei tip uri de glande
în funcție de localizarea lor la nivelul porțiunilor conjunct ivei.

Vascularizație
Conjunctiva posedă două teritorii vascu lare: palpebral și c iliar.

Arterele
Arterele teritoriului palpebral care cuprinde și conjunctiva fun dului
de sac provin din mai multe surse: arterele palpebrale, lacri male, temporală su –
perficială, supraorbitală, infraorbitală.
Arterele teritoriului cil iar provin din arterele ciliare anteri oare.
Venele sunt numeroase și drenează spre venele faciale și tem porale pen –
tru teritoriul palpebral, respectiv spre venele ciliare ante rioare pentru teritoriul
ciliar.
Drenajul limfatic al conjunctivei se face spre nodurile limfatice paroti –
diene și submandibulare.

Inervația conjunctivei este de natură senzitivă și se realizează prin r amurile
nervului trigemen: lacrimal, frontal, iar în apropierea limbului se găsesc și
ramuri ale nervilor ciliari.

Considera ții clinice
Hiperemia conjunctivală (înroșirea) – conunctivită,
Hemoragia subconjunctivală – traumatisme, inflama ții,
Pterigion – îngroșare (degenerativă) a conjunctivei care afectează co rnea.

57
APARATUL LACRIMAL
(Apparatus lacrimalis)

Aparatul lacrimal e ste format din glanda lacrimală, care secretă
lacrimile și un ansamblu de conducte care colectează și conduc la crimile –
căile lacri male. Func ționarea normală a sistemului lacrimal este esențială
pentru desfă șurarea optimă a funcției de refracție a bul bului ocular și
menținerea integrității corneei.

Glanda lacrimală (Glandula lacrimalis) situată în porțiunea su perolate –
rală a orbitei, are rolul de a secreta lacrimile și de a le de versa pe suprafața
conjunctivei.
Ea este împărțită de mușchiul ri dicător al pleoapei superioare și de un
sept fibros în două porțiuni: o porțiune principală, orbitală și o porțiune
secundară palpebrală.

Porțiunea orbitală (Pars orbitalis) este situată în foseta omonimă a
porțiunii orbitale a osului frontal. Turtită dinsp re superior spre in ferior și
alungită transversal, a fost comparată cu o migdală.
Este mai voluminoasă și măsoară aproximativ 20 mm lungime, 12 mm
lățime și 5 mm grosime. Această porțiune se inte rpune în tre bulbul ocular și
tavanul orbitei.
Prezintă:
 două fețe: supero -laterală în raport cu periostul orbital și in fero-me-
dială așezată pe mușchiul ridicător al pleoapei supe rioare;
 două margini: anterioară și posterioară;
 două extremități: medială și laterală.

Porțiunea palpebrală (Pars palpebralis) ocupă partea laterală a
pleoapei superioare. Are formă patrulateră și măsoară 1/3 din volu mul glandei
lacrimale fiind alcătuită din 15 -40 lobuli mici.
Prezintă:
 două fețe – superioară, în raport cu tendonul mușchiului ri dicător al
pleoapei superioare și i nferioară, care vine în ra port cu fundul de sac
conjunctival superior și spre posterior cu țesutul adipos orbital;
 două margini – anterioară și posterioară;
 două extremități – medială și laterală.

Canalele excretorii (Ductuli excretorii) sunt variabile c a dispo ziție și
număr; se divid în 2 categorii: principale și accesorii.

58
Canalele principale , în număr de 2 -6, provin de pe fața infe rioară sau
de pe marginea anterioară a porțiunii orbitale. Se orien tează oblic anterior și
inferior, străbat porțiune a palpebrală a glandei (unde primesc câteva din
canalele ei excretorii) și se d eschid la nive lul fundului de sac conjunctival
superior. Sunt rectil inii și paralele între ele.

Canalele secundare sunt mai mici, dar mai numeroase (6 -12). Ele
provin din porț iunea palpebrală și se deschid în canalele principale, sau direct
în fun dul de sac conjunctival superior.
Există și glande lacrimale accesorii (Glandulae lacrimales a ccesso –
riae) (glandele lui KRAUSE) situate la nivelul fundurilor de sac conjunctivale.
Ele au aceeași structură ca și glanda lacr imală.

Structură
Glanda lacrimală este o glandă exocrină tubuloacinoasă, formată din
lobuli separa ți prin țesut conjunctiv lax. Fiecare lobul este format din acini și
ducte intralobulare. Aceste se unesc și formează ductele excretorii. Acinii sunt
forma ți dintr -un strat de celule cilindrice cu rol secretor dispuse pe o
membrană bazală.

Căile lacrimale asigură evacuarea lacrimilor; se întind de la fun dul de
sac conjunctival superior, unde se deschid canalele excret orii la meatul inferior
al cavității nazale și cuprind mai multe segmente.
Când pleoapele sunt apropiate, între marginile lor libere și fața a nte-
rioară a bulbului lacrimal se delimitează un spațiu de formă triunghi ulară, cu
baza posterior. El se numește „ râul l acrimal ” (Rivus lacrimalis ) și reprezintă
traseul parcurs de lacrimi până la fundul de sac al lacului lacrimal.

Lacul lacrimal (Lacus lacrimalis) este un spațiu mic, triunghiular s ituat
între porțiunile mediale ale celor două margini libere ale pleo apelor. În aria lui
se află caruncula lacrimală.

Punctele lacrimale (Punctum lacrimale) sunt două mici orificii (0,3
mm), rotunde sau ovalare, situate la nivelul extremității mediale a marginii
libere a fiecărei pleoape; ele sunt dispuse în vârful unor pr oeminențe conice –
papilele lacrimale (Papilla lacrimalis) . Punctul lacrimal superior este dispus
medial față de cel inferior, ast fel încât în ocluzia pleoapelor cele două puncte
nu se suprapun. Pu nctele sunt permanent deschise datorită unei lame de țesut
conju nctiv dens care le în conjoară ca un inel.

Canaliculele lacrimale (Canaliculus lacrimalis) în număr de două
(supe rior și inferior) continuă punctele lacrimale și sunt cuprinse în
profunzimea marginii libere a pleoapelor.
Fiecare canali cul are o p rimă porțiune verticală de circa 2,5 mm și apoi
o porțiune orizontală cu lungimea de 5 -7 mm.

59
La limita dintre cele două porțiuni se află o dilatație – ampula
canaliculului lacrimal (Ampulla canaliculi lacrimalis).
Pe fața posterioară a celor două canalic ule se dis pun fi brele por țiunii
lacrimale a mu șchiului orbicular al ochiului (mușchiului lui HORNER).
Înainte de vărsarea în sacul lacrimal, cele două canalicule confluează într -un
canal unic, a cărui lungime variază între 1 -3 mm. El poate lipsi și fieca re
canalicul se deschide independent în sacul lacri mal.

Sacul lacrimal (Sacus lacrimalis) este un canal membranos situat în
șanțul lacrimal de pe peretele medial al orbitei.
Are formă cilin drică, ușor turtit trans versal și direcție verticală. Măsoară
aproxima tiv 12 -14 mm înălțime și are diametrul de 4 -6 mm.
Extremitatea superioară este închisă în fund de sac (Fornix sacci
lacrima lis), iar extremitatea infe rioară se continuă fără o limită precisă cu
canalul na zolacrimal.
Prezintă patru fețe:
 anteri oară, vine în raport cu ligamentul palpebral medial, ten donul
mușchiului orbicular al ochiului și cu vasele un ghiulare;
 posterioară, vine în raport cu tendonul reflectat al ligamentu lui palpe –
bral medial și cu mușchiul lui Horner;
 laterală, corespunde unghiului format de cele două tendoane ale liga –
mentului palpebral medial și este perforată de seg mentul comun al
celor două canalicule lacrimale;
 medială, corespunde șanțului lacrimal limitat de cele două creste
lacrimale.

Canalul nazolacrimal (Ductus nasolacrimalis) continuă s acul la crimal
și este dispus într -un canal osos situat pe peretele lateral al ca vității nazale;
măsoară 12 -16 mm lungime și are un diametru de 4 -5 mm, care însă nu este
uniform.
Se deschide în meatul inferior al cavității naza le la aproximativ 3 cm
posterior de aripa nasului. El se proiectează de -a lungul unei linii care unește
comisura pal pebrală medială cu șanțul nasopalpebral de partea respectivă.
Căile lacrimale sunt alcătuite în special din mucoasă, care se continuă
inferior cu mucoasa nazală.
Această mucoasă nu este nete dă ci prezintă nume roase pliuri mucoase
numite valve. Unul dintre ele se află la nivelul or ificiului inferior al canalului
nazolacrimal nu mit plica lacrimală (Plica lacrimalis) , care se opune
refluxul ui lichi delor și aerului din meatul inferior spre punctele la crimale.

60
Vascularizație
Arterele provin din artera lacrimală și arterele palpebrale ra muri ale ar –
terei oftalmice.
Venele drenează spre venele oftalmică și unghiulară, dar și spre plexul
venos al cornetului inferior.

Inervația senzitivă este asigurată de nervul lacrimal, ramură a nervului
oftalmic (V).
De asemenea glanda lacrimală mai primește și:
– fibre simpatice cu originea în ganglionul cervical superior și
– fibre parasimpa tice cu rol secretor, pe calea nervului petros mare
provenite din nucleul salivar superior și atașate nervului facial (VII).

Considera ții clinice
Afec țiuni congenitale
– agenezia glandei lacrimale,
– ectopii glandulare,
Tulburări ale secre ției lacrimale :
– alacrimia , “ochiul uscat” – absen ța sau reducerea secreției
(congenitală, leziuni ale glandei lacrimale, neurologice)
– epifora – hipersecre ția (iritații, boli endocrine, vicii de r efracție etc.)
Afec țiuni inflamatorii
Dacrioadenită – inflama ția gl andei lacrimale,
Dacriocistită – inflama ția sacului lacrimal,
Dacriostenoză – atrezia/obstruc ția canalului nazolacrimal.

61
CĂILE OPTICE

Căile optice trimit impulsuri de la receptorii specifici ai bulbu lui ocular
la scoarța cerebrală, unde are loc anali za vizuală. Lanțul neuronal este format
din 3 neuroni: primul este reprezentat de celu lele bipolare din retină, al doilea
neuron de celulele multipolare din retină, iar al tre ilea neuron este situat în
corpul genic ulat lateral.

Retina vizuală poate fi îm părțită print r-un meridian vertical în 2
sectoare:
 lateral sau temporal,
 medial sau nazal.

Fiecare sector, la rândul lui , poate fi împărțit printr -un meridian
orizontal în 2 sectoare: superior și inferior. Astfel, pe supr afața retinei vizuale
rezultă 4 ca drane:
 supero -medial,
 supero -lateral,
 infero -medial,
 infero -lateral.

În fiecare cadran se proiectează o porțiune de spațiu, care în an samblu
formează câmpul vizual monocular. El este mai extins în ca dranul temporal –
90o.
Câmpul vizual binocular este o combinație între cele două câmp uri mo –
noculare, care se suprapun pe linia mediană. Astfel, apare o zonă ovalară, me –
diană, care este văzută cu ambii ochi și două zone laterale înguste, semilunare,
văzute doar cu ochiul din partea respectivă. Orice obiect s ituat în câmpul vi –
zual binocular dă o imagine pe fiecare din cele două retine în două puncte
omologe sau conjugate . Cele mai caracteristice puncte conjugate sunt
maculele.

Nervul optic conține axonii celui de -al doilea neuron (aproxi mativ
500000 de fibr e); aceștia converg spre papilă, traverse ază co roida și sclerotica.
Nervul are un traiect sinuos la nivelul orbitei în interiorul conului muscular,
traversează canalul optic și devine intra cranian. Po rțiunea intracraniană are
aproximativ 1 cm și este ori entată posterior și medial până la nivelul chiasmei
optice. Nervul optic este format din 3 fascicule:
 temporal,
 macular,
 nazal.

62
În porțiunea retrobulbară, fasciculul temporal care este situat lat eral este
împărțit de fasciculul macular în două porțiuni: superioară și inferioară. Fasci –
culul nazal este dispus medial. Pe măsură ce se îndepă rtează de bulbul ocular
fasciculul macular tinde să se apro pie de axul nervului și în segmentul intra –
cranian el devine central. Fasciculul nazal este mai voluminos dec ât fasciculul
temporal, el co respunzând la 2/3 din suprafața retinei.

Chiasma optică este o lamă albă, alungită transversal, în formă de „X”
formată prin încrucișarea parțială a fibrelor nervilor optici. Cei doi nervi optici
ajung la nivelul unghiurilor anterioare ale chias mei, iar din unghiurile poste –
rioare pornesc bandeletele optice. La ni velul chi asmei:
 fibrele temporale sau directe își păstrează poziția lor laterală și ajung
la bandeleta optică de aceeași parte.
 fibrele nazale sau încrucișate forme ază două fascicule. Fi brele nazale
din cadranul inferior urmăresc traseul marginii anterioare a chiasmei,
trec apoi pe marginea laterală și ajung la bandeleta optică de partea
opusă. Fibrele nazale din ca dranul superior se îndreaptă de -a lungul
marginii laterale a chiasmei spre marginea ei posterioară; înconjoară
marginea posterioară și ajung la bandeleta optică de pa rtea opusă.
 fibrele maculare se divid în două fascicule: un fascicul direct, care
urmează calea fibrelor temporale și se regăsesc în ban deleta optică de
aceeași parte și un fascicul încrucișat, care trece în bandeleta optică
de partea opusă.

Bandeleta optică , pereche, pornește de la nivelul unghiului post erior al
chiasmei optice și se termină prin două rădăcini. Rădăcina later ală este cea m ai
voluminoasă și mai importantă. Ea se termină la corpul geniculat lateral.
Rădăcina medială se îndreaptă spre coliculul cvadrigemen superior. Fibrele
rădăcinii medi ale conduc căi reflexe optice. Coliculii cvadrigemeni superiori
au rol im portant în contr olul reflex al motricității oculare.

Fiecare bandeletă optică conține:
– fibre temporale provenite de la ochiul homolateral,
– fibre nazale de la ochiul controlateral,
– fibre maculare de la ambii ochi.

Corpul geniculat lateral este centrul de recepție primară a fibrelor celu –
lelor multipolare ale retinei. Structural, corpul geniculat lateral este format
dintr -o alternanță de benzi albe și cenușii; ex istă 6 benzi cenușii. După unii
autori fiecare fibră retiniană se proiectează pe 3 benzi cor espondente și fieca re
radiație optică ar avea raporturi la origine cu toate cele 6 straturi. Fibrele
jumătății temporale, homo laterale se proiectează pe straturile 2, 3, 5, iar fibrele
nazale, contro laterale se proiectează pe straturile 1, 4, 6.

63
Radiațiile optice ale lu i GRATIOLET se întind de la corpii ge niculați
laterali la cortexul vizual. La origine, radiațiile optice for mează un fascicul
gros, care se lărgește progresiv, descrie o curbă cu concav itatea medial pentru
a ajunge pe marginile sciz urii calcarine. La ni velul radiațiilor optice, fibrele
provenite din c adranele supe rioare ale retinei se află superior, fibrele provenite
din cadranele infe rioare ale retinei sunt dispuse inferior, cele două fiind sepa –
rate prin fibre maculare.

Cortexul vizual este localiz at în jurul șanțului calcarin; cuprinde aria
striată, unde se termină radiațiile optice, înconjurată de arii peri – și parastriate,
care servesc la integrarea senzațiilor vizuale. Aria striată 17 a lui
BRODMANN corespunde scizurii ca lcarine și celor două ma rgini ale ei. Ea
este zona de proiecție și recepție a sen zațiilor vizuale. Retina se proiectează
punct cu punct la nivelul ariei striate. Fibrele maculare se proiectează
posterior, iar fibrele peri ferice anterior, cele superioare pe buza s uperioară a
scizurii, iar cele infe rioare pe buza inferioară.
Aria peristriată sau câmpul 18 BRODMANN formează o se milună care
înconjoară aria striată, iar aria parastriată sau câmpul 19 BRODMANN în –
conjoară aria 18. Ariile 18 și 19 au rol as ociativ.

64
URECHEA
(Auris)

Urechea este organul auzului și echilibrului; la fel ca celelalte o rgane de
simț și organul acusticovestibular este format din trei segmente:
 segmentul receptor periferic;
 segmentul intermediar, de transmisie – calea acustico -vestibu lară;
 segmentul cen tral sau cortical de integrare.

Urechea este subdivizată în trei părți:
 urechea externă,
 urechea medie,
 urechea internă

URECHEA EXTERNĂ
(Auris externa)

Urechea externă (Auris externa) este segmentul care captează, concen –
trează și dirijează undele son ore din mediul extern spre ure chea medie.
Conform Terminologiei Anatomica, este formată din trei po rțiuni:
 auriculă (Auricula ) – o porțiune de forma unei pâlnii cu aspect
neregulat,
 meatul acustic extern (Meatus acusticus exter nus) – o porțiune de
form a unui canal care continuă auricula,
 membrana timpanică (Membrana tympanica ).

AURICULA (Auricula)
Auricula (pavilionul) prezintă la rândul lui două porțiuni:
 lobulul urechii (Lobulus auriculae ) ocupă cincimea inferioară a
auriculei și are o înălțime de 10 -12 mm. Lobu lul urechii are aspect
variabil – triunghiular, patrulater, ova lar sau semicircular și spre
deosebire de restul auriculei nu prezintă schelet cartilaginos, fiind
format numai din țesut adipos dispus într -un repliu c utanat.
 cartilajul auricula r (Cartilago auriculae ) este o expansi une la –
melară fibro cartilaginoasă dispusă simetric pe părțile laterale ale
capului, în tre mastoidă și articulația temporo -mandibu lară.

65
Auricula este aderentă în 1/3 anterioară (unde se conti nuă cu meatul
acustic ex tern) și liberă în cele două treimi posterioare; axul mare al auriculei
este ușor înclinat posterior formând cu axul vertical un unghi de 100.
De formă ovalară, cu extremitatea superioară mai voluminoasă, prin
modul de inserție auricula formează cu fața l aterală a craniu lui un unghi de
200-300 cu deschiderea posterioară numit unghiul ce falo-auricular.
Limita superioară a auriculei corespunde liniei orizontale care tr ece prin
gaura supraorbitală, iar limita inferioară se află la ni velul liniei orizontale care
trece inferior de aripa nasului.
Dimensiu nile auriculei prezintă o mare variabilitate individuală;
înălțimea medie variază între 60 -65 mm, iar lățimea medie măs oară aproxima –
tiv 25 -35 mm.
Auricula prezintă: două fețe și o circumferință.

Fața antero -laterală este orientată oblic medial, anterior și ușor
inferior, este neregulată și prezintă o serie de reliefuri și d epresiuni.
În mijlocul acestei fețe se evidenția ză o depresiune profundă care se
continuă cu meatul acustic extern. Această depresiune se numește conca
auriculei (Concha auriculae) .

Helixul (Helix ) este un relief curb care mărginește circumferința
auriculei. El începe din interiorul concăi printr -o ext remitate efi lată n umită
rădăcina helixului (Crus helicis ), care împarte conca în două segmente:
– unul ovalar superior cymba concăi (Cymba conchae) și
– altul inferior de formă triun ghiulară cavitatea concăi (Cavitas
conchae; Cavum conchae) care se continu ă cu meatul acustic extern .
Helixul conturează marginea anterioară în 1/3 supe rioară, înconjoară
porțiunea superioară a circumferinței auriculei și cele 3/4 ale marginii
posterioare și se termină printr -o porțiune numită coada he lixului (Cauda
helicis ).
În partea postero -superioară a helixului se află uneori o mică
proeminență numită tuberculul auricular (Tuberculum auriculare) sau
tuberculul lui DARWIN (cu caracter sexual secundar masculin și rasial).

Spina helixului (Spina helicis) este o mică proem inență s ituată la unirea
rădăcinii helixului cu porțiunea ascendentă.

Antihelixul (Antihelix ) este un relief alung it situat în interiorul
conturu lui helixului, luând naștere în dreptul cozii acestuia.
De la origine se îndreaptă superior și se termină pri n două ramuri –
rădăcinile antihelixului (Crura anti helicis ) care delimitează o mică
depresiune – foseta triunghiulară (Fossa trian gularis ).
Între helix (posterior), antihelix (inferior) și rădăcina poste rioară a
antihelixului (superior) se delimitează o depresiune arcuată numită scafa
(Scapha).

66
Antihelixul este separat de helix printr -un șanț numit șanțul helixului
(Sulcus cruris helicis ).

Tragusul (Tragus ) este un relief lamelar de formă triunghiulară (cu
vârful posterior), dispus anterior de concă și inferior de helix. Tragusul este
separat de rădăcina helixului prin incizura anterioară (Incisura anterior ), iar
de antitra gus prin incizura i ntertragică (Incisura intertragica ).
Pe fața medială a tragu sului la adulți și bătrâni se află implantate cât eva
fire de păr, care au rolul de a opri pătrunderea particulelor străine în meatul
acustic extern. Pe marginea superioară a tragusului uneori se află o mică
proeminență numită tuberculul supratragic (Tuberculum supratragi cum).

Antitragusul (Antitragus ) este o proeminență de formă ovalară situată
posterior de tragus, în porțiunea postero -inferioară a concăi. Ant erior de el se
află originea antihelixului de care este separat printr -un mic șanț – fisura
antitragohelicină (Fissura antitragoheli cina) . Între antitragus și rădăcina
antihelixu lui se află șanțul auricu lar posterior (Sulcus posterior auriculae ).

Fața postero -medială sau postero -internă a auriculei este orient ată spre
mastoidă și reprezintă mulajul negativ al feței ant ero-laterale. Pe această fa ță
se remarcă numeroase neregularități, care sunt cores pondentul reliefurilor de la
nivelul feței antero -laterale:
 eminența concăi (Eminentia conchae) , reprezintă relieful cel mai
proemi nent. Este limitată anterior de zona de inserție craniană a
auricule i auricular și mărginită superior, pos terior și inferior de
șanțul transvers al antihel ixului.
 eminența scafei (Eminentia scaphae) are formă ovalară, cu
concavitatea anterior; este dispusă între fosa antihelixului și
circumferința aur iculei.
 eminența fose tei triunghiulare (Eminentia fossae triangularis) este
situată în porțiunea superioară a feței post ero-mediale.

Circumferința auriculei separă cele două fețe. Are formă ovalară,
urmărește conturul helixului de la nivelul rădăcinii până la nivelul cozii ș i se
continuă la nivelul lobulului auricular; anterior cir cumferința este completată
de relieful tragusului. Punctul cel mai superior al auriculei poartă numele de
vârful auriculei (Apex auri culae).

Structura auriculei
Auricula urechii externe este form ată din:
 schelet fibro -cartilaginos,
 ligamente,
 mușchi.

67
Cartilajul auricular (Cartilago auriculae ) formează scheletul a uriculei
și ocupă toată suprafața acestuia, cu excepția lobul ului urechii. Este subțire,
elastic, determină toate reliefurile de formă d escrise la feț ele auriculei și se
continuă cu cartilajul meatului acustic extern; în plus mai prezintă unele detalii
de dimensiuni mai mici, in vizibile pe auricula acoperită de tegumente. Dintre
acestea se re marcă: spina sau apofiza helixului , situată l a unirea rădăcinii cu
porțiunea ascendentă a acestuia; prelungirea ( Langheta ) terminală a helixului
la nivelul cozii sale și ponticola – o creastă verticală pe partea convexă a
concăi, loc de inserție pentru mușchiul auricular posterior.
Cartilajul auricul ar conține foarte multe fibre elastice și este ac operit pe
ambele fețe de un pericondru gros.

Ligamentele auriculare (Lig.auricularia ) sunt împărțite în: ex trinseci
și intrinseci.
Ligamentele extrinseci unesc auricula cu osul temporal. În număr de
trei, ele sunt:
 ligamentul auricular anterior (Lig.auriculare anterius ), care unește
tragu sul și spina helixului cu arcul zigomatic și aponevroza
temporală;
 ligamentul auricular posterior (Lig.auriculare posterius ) unește
eminența concăi cu mastoida;
 ligamentu l auricular superior (Lig.auriculare superius) este dis pus
între eminența concăi și scuama osului temp oral.
Ligamentele intrinseci unesc elementele scheletului cartilaginos
menți nând forma auriculei.

Mușchii auriculari (Mm.auriculares) la fel ca și liga mentele se împart
în extrinseci și intrinseci.
Mușchii extrinseci în număr de trei, apa rțin funcțional mușchi lor
mimi cii; au o singură inserție pe auricula urechii, iar cealaltă pe zonele
învecinate. La om sunt mușchi rudimentari, rolul lor de a orienta a uricula
auricular spre direcția undei sonore fiind preluat de reliefurile aflate pe fața
antero -laterală a auriculei.
Mușchiul auricular anterior (M.auricularis anterior ) pornește de pe
fața laterală a aponevrozei epicraniene și se prinde pe spina he lixului și
marginea anterioară a concăi.
Mușchiul auricular superior (M.auricularis superior ) se de tașează de
pe aponevroza epicraniană superior de pavilion și se ter mină pe eminența
fosetei naviculare a antihelixului.
Mușchiul auricular posterior (M.auricula ris posterior ) are origi nea pe
mastoidă și se termină pe eminența concăi.
Toți acești mușchi slab dezvoltați la om, au acțiune foarte re dusă asupra
auriculei urechii.

68
Mușchii intrinseci numiți de Terminologia Anatomica mușchi
auriculari (Mm.auriculares) sunt mușchi rudimentari, formați doar din câteva
fascicule musculare. Ei sunt reprezentați de:
 mușchiul mare al helixului (M.helicis major) se întinde verti cal de
la ni velul spinei helixului la porțiunea superioară a marginii
anterioare a helixului;
 mușchiul mic al helixului (M.helicis minor ) este un fascicul oblic ce
înconjoară rădăcina helixului;
 mușchiul tragusului (M.tragicus ), scurt are traiect vertical pe fața
laterală a tragusului;
 mușchiul piramidal auricular (M.piramidalis auriculae) este
dispus în tre spina helixului și tragus;
 mușchiul antitragusului (M.antitragicus ) unește antitragusul cu
antihe lixul și rădăcina helixului;
 mușchiul transvers auricular (M.transversus auriculare ) este
constituit din fibre musculare întinse de la eminența conc ăi la
eminența sc afoidiană;
 mușchiul oblic auricular (M.obliquus auriculae ) se întinde în tre
porțiu nea superioară a eminenței concăi și eminența fosei
triunghiulare.
 mușchiul incizurii terminale (M.incisurae terminale) incon stant
este si tuat inferior de incizura intertragică.
Auricula este acoperită de piele, care este separată de lama fi brocartila –
ginoasă printr -un strat de țesut celular subcutanat.
Pielea auriculei este subțire, acoperită cu peri fini (mai numero și la
nivelul concăi și scafei) și conține glande glande sebacee și sudorip are. Este
mai aderentă pe fața anterolaterală și mai mo bilă pe fața post eromedială.

Vascularizația auriculei

Arterele provin din două surse arteriale, ambele fiind ramuri ale arterei
carotide externe:

Artera tem porală superficială se plasează anterior de tragus și
posterior de articulația temporomandibulară; de pe fața ei poste rioară se
detașează în general trei ramuri auriculare anterioare care se distribuie
tegumentelor l obulului auricular, helixului, porțiun ii anterioare a concăi și
mușchiului auricular anterior. De asemenea din ramura parietală a arterei
temporale superficiale se desprind mici ramuri destinate auric ulei.

Artera auriculară posterioară emite fine ramuri auriculare pos –
terioare, care irigă faț a posteromedială a auriculei și circumfe rința. C âteva
ramuri irigă și porțiunea periferică a feței anterolate rale; aceste ramuri fie trec
peste circumferință (ramuri circumfl exe), fie perforează lama fibro –
cartilaginoasă (ramuri perforante).
Cele două cu rente arteriale sunt anastomozate între ele.

69
Venele – drenajul venos al feței antero -laterale a auriculei se reali zează
prin intermediul venelor auriculare anterioare în vena temporală super ficială și
apoi în vena jugulară externă. Fața postero -medială a auriculei prezintă o rețea
venoasă care drenează în vena auriculară posterioară, care se varsă tot în vena
jugulară ex ternă.

Limfaticele – auricula urechii prezintă o rețea limfatică bo gată, care
poate fi împărțită în trei teritorii în funcție de nodur ile lim fatice în care dre –
nează:
 teritoriul antero -superior al feței antero -laterale, care dre nează în
nodu rile limfatice parotidiene superficiale;
 teritoriul inferior al feței antero -laterale, care drenează în nodu rile
limfatice cervicale laterale su perficiale;
 teritoriul posterior drenează porțiunea posterioară a feței an tero-late-
rale și fața postero -medială spre nodurile limfatice retroaur iculare.

Inervația auriculei este dublă: motorie pentru mușchii au riculari și senzitivă
pentru tegumente.

Inervația motorie este realizată de ramuri ale nervului f acial:
 ramurile temporale (din ramura temporo -facială a nervului fa cial)
inervează mușchiul auricular anterior, parțial mușchiul a uricular su –
perior și mușchii intrinseci de la nive lul feței antero laterale a
auriculei;
 nervul auricular posterior inervează mușchiul auricular poste rior,
parțial mușchiul auricular superior și mușchii in trinseci ai feței pos –
tero-mediale a auriculei.

Inervația senzitivă a auriculei este asigurată de:
 nervul auriculo temporal (ramură a nervului mandibular), din care la
nivelul tragusului se desprind nervii auriculari anteriori (de obicei
doi) care inervează tegumentele tragu sului și porțiunii antero -supe-
rioare a helixului;
 nervul auricular mare (ramură a plexului cer vical) inervează
tegumen tele feței postero -mediale a auriculei și cea mai mare parte a
helixului, antihelixului, antitragusul și l obulul auricular;
 ramura senzitivă a auriculei (neomologată de T.A.) ia naștere din
porțiunea intrapetroasă a nervului facial , în dreptul gău rii
stilomastoidiene. Inervează tegumentele meatului acustic extern,
conca și porți unea supraiacentă ei.

70
MEATUL ACUSTIC EXTER N
(Meatus acusticus externus)

Meatul acustic extern (Meatus acusticus externus ) repr ezintă cel de -al
doilea se gment al urechii externe; el este un co nduct care conti nuă cavitatea
concăi de la nivelul porului acustic extern și se termină la n ivelul membranei
timpanice.
Meatul acustic extern are rolul de a conduce undele sonore captate de
pavilion către peretele m embranos al cavității timpan ice.

Forma sa este cilindrică neregulată, ușor aplatizată antero -posterior.
Prezintă două por țiuni îngustate:
– prima, situată la unirea celor 2/3 externe cu 1/3 internă și
– a doua, numită istm, la 5 mm de membrana timpanică .

Direcția meatului acustic extern este oblică dinspre lateral spre medial
și dinspre pos terior spre anterior, prezentând pe traiectul său o serie de curburi.
Astfel:
 în plan orizontal are forma unui S it alic având două curburi – o
curbură laterală cu c onvexitatea anterior și o curbură me dială cu
convexitatea lateral și trei segmente:
o un segment lateral orientat oblic medial și anterior (până la
baza tra gusului),
o un segment mijlociu orientat medial și posterior sub un unghi
de 1100,
o un segment medial o rientat oblic medial și ant erior.
 în plan frontal meatul acustic extern are o direcție orizontală până în
segmentul mijlociu, pentru ca în segmentul medi al să se orienteze
inferior și medial.
Prin tracțiuni înspre superior și posterior, acționând asupra au riculei,
aceste curburi se pot redresa, ușurând examinarea otos copică.

Dimensiuni
Lungimea medie a meatului acustic extern este de 24 -25 mm, di ntre care
8 mm aparțin segmentului fibrocartilaginos. Datorită poziției oblice a
membranei timpanice, peretele inferior este mai lung cu 5 mm.
Diame trul meatului variază între 8 -10 mm fiind mai redus la nivelul
istmului (4,5 -6,5 mm).

Structură – meatul acustic extern este constituit din două părți dis tincte: una
internă sau osoasă săpată în osul temporal și un a externă sau fibro –
cartilaginoasă.

71
Meatul acustic extern cartilaginos (Meatus acusticus externus
cartilagi neus) reprezintă porțiunea laterală. Este format din:
 cartilajul meatului acustic (Cartilago meatus acustici) are forma
unui jgheab cu concavitate a orientată superior și for mează porțiunea
anterioară și inferioară a meatului acustic extern. El prelungește spre
medial cartilajul auriculei până la nivelul porului acustic extern. La
nivelul pe retelui anterior al cartilajului meatului acustic se afl ă 2-3
incizuri cu traiect vertical, care favorizează mobilizarea mea tului.
Una dintre acestea este mai mare și poartă denumirea de incizura
cartilajului meatului acustic (Incisura cartilag inis meatus acustici) .
Porțiunea laterală a peretelui anterior a l meatului acustic extern cartila –
ginos este formată de lama tragusului (Lamina tragi ), care co ntinuă medial
cartilajul tragusului.
Posterior și superior, cartilajul meatului acustic extern este co mpletat de
o lamă fibroasă de forma unui jgheab cu concavi tatea inferior.
Porțiunea osoasă a meatului acustic extern are o lungime medie de
14-16 mm și la formarea ei participă:
 porțiunea timpanică a osului temporal de forma unui jgheab cu
conca vitatea superior; ea formează pereții anterior, infe rior și poste –
rior ai porțiunii mediale a meatului acustic ex tern;
 porțiunea scuamoasă a osului temporal , care prin segmentul ei
infrazi gomatic participă la formarea peretelui superior al părții me –
diale a meatului acustic extern;
 procesul mastoidian , care ia parte pe o mică suprafață la edifi care
peretelui superior al porțiunii mediale a meatului acustic e xtern.
Orificiul intern al segmentului osos prezintă pe circumferință, în porțiu –
nea corespunzătoare osului timpanal, un șanț numit șanțul ti mpanic (Sulcus
timpanic us) în care se va insera timp anul.
În partea superioară a circumferinței, corespunzătoare scuamei osului
temporal, se formează incizura timpanică (Incisura tympanica) sau
segmentul lui Rivinus – mic șanț osos, care corespunde porțiunii flacida a
membranei timpanice.
La 2-3 mm superior de porul acustic extern pe fața temporală a scua mei
osului temporal se află o mică lamelă osoasă numită spina s uprameatum a lui
Henle, punct de reper important în trepanațiile pe ma stoidă.
Porul acustic extern (Porus acusticu s externus ) reprezintă orifi ciul prin
care este deschisă la exterior porțiunea osoasă a meatului acu stic și este deli –
mitat în cea mai mare parte de osul timpanal.
Meatul acustic extern este acoperit de piele, care se continuă de la
nivelul auriculei. Ea prezintă în 1/3 externă foliculi pilo și și numeroase glande
ceruminoase și sebacee.
Glandele ceruminoase sunt glande sudoripare modificate, care s ecretă o
substan ță fluidă.
Glandele sebacee produc sebumul.

72
Amestecul secre țiilor celor două tipuri de gland e formează un produs cu
aspect de ceară – cerumenul .
Rolul cerumenului :
– de protec ție – acționează ca o barieră mecanică și chim ică,
– menține un ph ușor acid și are efect antibacterian,
– împreuna cu firele de păr împiedică pătrunderea accidentală a insectelo r
mici în meatul acustic extern și protejeajă membrana timpanică,
– menține elasticitatea membranei timpanice,
– lubrefiază meatul acustic extern împiedic ând uscarea și iritarea pielii
foarte fine de la acest nivel.
– curăță membrana timpanică și meatul acustic extern de celulele
descuamate și impurități, pe care le drenează lent, dar constant spre
exter ior.

Raporturi
Meatul acustic extern are următoarele raporturi:
 anterior cu articulația temporomandibulară; în porțiunea late rală, în –
tre cartilajul meatului ac ustic extern și 1/3 laterală a condilului man –
dibulei se poate interpune o lamă subțire de țesut glandular par oti-
dian. Porțiunea medială a peretelui anterior al meatului acustic e xtern
este formată de osul tim panal (foarte subțire în această porțiune) in tră
în raport cu porțiunea medială a condilului mandibulei.
 posterior cu procesul mastoidian, de cavitățile căruia este sepa rat
printr -un perete osos de grosime variabilă. La acest nivel se proiec –
tează porțiunea a treia a canalului nervului fa cial.
 superior, în porțiunea laterală cu elementele fosei temporale, iar în
porțiunea medială cu fosa cerebrală m ijlocie și ele mentele ei.
 inferior cu loja glandei parotide.

Vascularizație
Arterele. Sângele arterial pentru porțiunea laterală a meatului acustic
extern provine din aceleași surse ca și pentru auriculă: artera tempo rală
superficială și artera auriculară posterioară. Porțiunea medială, osoasă este
vascul arizată de ramuri provenite din artera maxilară și din artera auriculară
posteri oară.
Venele. Rețeaua venoasă anterioară a meatului acustic extern drenează
în venele temporale superficiale și în venele maxilare, prin intermediul
plexului pterigoidian. Rețeaua venoasă posterioară dre nează prin vena
auriculară pos terioară în vena jug ulară externă.
Limf aticele. Rețeaua limfatică a meatului acustic extern are ace lași
traiect cu rețeaua auriculei auricular.
Inervația
Inervația senzitivă este asigurată de ramuri ce provin din ner vul auri –
culo-temporal (ramuă din nervul mandibular), ramura auri culară a ne rvului
vag și ramura senzitivă a nervului facial.

73
Considera ții clinice
Anomalii congenitale ale auriculei și meatului acustic extern :
Mărime:
Agenezia ,
Macrotia ,
Microtia ,
Poziție si număr:
Sinotia – foarte apropiate pe linia mediană,
Melotia – situa te la nivel cervical,
Poliotia ,
Urechea în ansă (depărtată de craniu),
Fistula congenitală ,
Atrezia meatului acustic extern ,
Duplicarea/septarea meatului acustic extern ,
Afec țiuni inflamatorii – otita, pericondrita,
Traumatisme ,
Corpi străini ,
Dopul de cerumen ,
Tumori – adenomul ceruminos.

MEMBRANA TIMPANICĂ
(Membrana tympanica)

Membrana timpanică (Membrana tympanica) este o membrană
subțire, care separă meatul acustic extern de cavitatea timpanică.

Formă: are formă de disc conic, excavată în 1/3 superioară și bombată
spre interior în rest.
Partea centrală, cea mai bombată poartă denumirea de ombilicul
membranei timpanice (Umbo mem branae tympan icus).
Forma conică se datorează includerii mânerului cio canului, care
realizează un unghi obtuz de 1 200, deschis spre exte rior, cu vârful la ombilic.
Circumferința membranei tim panice este elip tică, neregul ată.

Dimensiuni :
– diametrul vertical este aproximativ 9,5 -10 mm,
– diametrul orizontal are 8,5 -9 mm,
– grosimea în porțiunea centrală este de c irca 0,1 mm,
– grosimea la periferie ajunge la 0,55 -0,95 mm,
– suprafața membranei timpanice măsoară aproximativ 65 mm2.

74
Orientare Membrana timpanică are o dispoziție variabilă în funcție de
individ și în funcție de vârstă.
În general, este dispusă obl ic inferior și medial, astfel încât form ează cu
peretele inferior al meatului acustic extern un unghi care măsoară aproximativ
45° – 55o la adult.
În perioada embrionară membrana tim panică are o poziție ori zontală și
se redresează odată cu dezvoltarea c raniului, astfel la nou n ăscut membrana
timpanică formează cu peretele inferior un unghi de circa 30 -34°.

Este formată din două por țiuni: pars tensa , cea mai importantă și pars
flaccida .

Pars tensa (membrana timpanică propriu -zisă) este o mem brană
fibroasă, albă sidefie, groasă, elastică, rezistentă, bine întinsă, puțin mobilă
dispusă la nivelul extremității interne a meatului acustic extern pe care îl
separă de urechea me die.
Membrana timpanică prezintă la pe riferie, pe aproape toată
circumferin ța, o îngroșare care formează inelul fibrocartilaginos (Anulus
fibrocartilagineus) prin care se inseră în șanțul timpanic.

Structură
Membrana timpanică este constituită din trei straturi:
 stratul extern – epidermul reprezintă continuarea epider mului de la
nivelul meatului acustic extern; el este format din 5 -10 straturi de
celule pavimentoase la pars flaccida și 3 -5 straturi la pars te nsa;
 stratul mijlociu – fibros sau lamina propria este constituit din fibre
sistematizate pentru pars tensa și mai pu țin orga nizate (aproape
absente) pentru pars flaccida . Structura fibrilară a pars tensa , cu o
anumită organizare, determină modul de vibrație a mem branei
timpanice. Fibrele sunt de patru ti puri:
o radiare , dispuse la exterior; pornesc din partea inferioară a mâ –
nerului ciocanului și se distribuie sub formă de evantai spre
inelul fibrocarti laginos; mânerul ciocanului poate astfel prezenta
mișcări de rotație în jurul axului său longitudinal.
o circulare , dispuse central; au ca punct de origine apofiza mică a
cioca nului, au traiect ovalar și se unesc cu cele de partea opusă,
inferior de mânerul ciocanului. Cea mai mare densitate de fibre
circulare se găsește la periferie și descresc spre ombilic, în
vecinătatea căruia acestea lipsesc;
o parabolice , pornesc de pe apofiza scurtă a ciocanului și ira diază
în două fascicule pe fețele anterioară și posterioară ale
membranei tim panice până la nivelul inelului fibros.
o semilunare , descriu arcuri la periferia membranei timpa nice,
dispuse atât concav, cât și convex față de ombi lic.

75
Aceste fibre conferă membranei timpanice un anumit grad de rigiditate,
cât și posibilitatea de a se deforma fără a -și modifica ca racteristicile acustice
esențiale.
 stratul intern – mucos, se continuă cu mucoasa urechii me dii și este
format de un sin gur strat de celule cuboidale.

Pars flaccida (membrana Scharpnell) este porțiunea membranei
timpanice situată supe rior de li gamentele timpano -maleolare și este l imitată
superior de segmentul liber al scuamei osului temporal sau segmentul lui
Rivinius.
Are culoare rozalie și nu este mărginită de inelul timpanic.

Formă : triunghiulară cu baza superior, iar vârful co respunde apofizei
scurte a ciocanului; este dispusă aproape vertical și măsoară apr oximativ 2 -3
mm înălțime.
La nivelul pars flaccida, lamin a proprie mai pu țin dezvoltată și lipsa de
organizare a fibrelor de colagen, explică laxitatea ei marcată.

Examenul otoscopic evidențiază următoarele aspecte:
– mem brana timpa nică prezintă o colorație alb -cenușie strălucitoare
neuni formă, lăsând să se observe prin transparența sa o serie de el emente ale
urechii medii și anume:
– în porțiunea superioară se observă un re lief alb -gălbui – procesul
lateral al cioca nului; de la acesta pornesc spre inelul fibrocartilaginos două
plici:
– plica maleolară anterioară (Plica mallearis anterior) și
– plica maleolară posterioară (Plica mallearis posterior) .
– de la nivelul procesului lateral al ciocanului coboară către ombilic,
radiar sub forma unei benzi albicioase, un alt relief repre zentat de mâ nerul
ciocanului, proeminența maleolară (Proem inentia mallearis) .
– tot prin transparență se poate observa uneori promontoriul și apofiza
orizontală a nicovalei.

Datorită înclinației timpanului raza de lumină proiectată la ot oscopie, se
reflectă în porțiunea anter o-inferioară sub forma unui triunghi luminos (des cris
de Politzer), cu vârful la nivelul o mbilicu lui și baza orientată antero -inferior.

Examenul feței interne a membranei t impanice (endotimpanice)
eviden țiază:
– relieful mânerului ciocanului,
– inelul fibros de aspectul unui burelet albi cios și
– plicile maleolare anterioară și posterioară.

76
Vascularizație
Arterele sunt dispuse în două rețele, puternic anastomozate prin ramuri
perforante.
Rețeaua subdermică continuă rețeaua conductului auditiv ex tern și pro –
vine din artera timpanică anterioară. Este mai densă în porțiunea centrală și
postero -superioară. Ramurile arteriale converg spre ombilic; două dintre aces –
tea sunt mai voluminoase și se anas tomozează între ele sau se termină în jurul
ombiliculu i prin 2 -3 anse.
Rețeaua submucoasă este mai densă la periferie și este formată din ra –
muri ale arterelor timpanice mijlocie și inferioară, precum și ale art erei stilo –
mastoidiene.

Venele la fel ca și arterele formează două rețele anstom ozate între ele.
Rețeaua subdermică drenează în venele meatului acustic extern, tri –
butare venei jugulare externe.
Rețeaua submucoasă drenează în rețeaua tubară, care se în dreaptă apoi
spre plexul venos pterigoidian.

Limfaticele drenează spre nodurile limfatice parotidien e și cer vicale
profunde pe de o parte și spre nodurile retrofaringiene pe de altă parte.

Inervația membranei timpanice este bogată, ceea ce îi conferă o mare
sensibilitate. Fibrele nervoase ale plexului subdermic provin din nervii: auri –
culotemporal, va g (X), intermediar al lui Wrisberg (VII bis), iar pentru plexul
submucos din nervul timpanic Jacobson (ramură din ne rvul glosofaringian –
IX).

Considera ții clinice
Afec țiunile membranei timpanice:
Miringita ,
Mirigoscleroza (degenerescen ța țesutului con junctiv)
Atrofia (degenerescen ța stratului fibros)
Perfora ția (traumatică, inflamatorie),
Retrac ția – (presiune negativă la nivelul urechii medii).

Hipoacuzia de transmisie (afectarea transmisiei sunetului prin urechea
externă): corpi străini, ruptur a membranei timpanice.

77
URECHEA MEDIE
(Auris Media)

Urechea medie este dispusă sub forma unei cavități în grosimea osului
temporal, fiind situată între meatul acustic extern și urechea internă. Ea
cuprinde: cavitatea timpanică, oscioarele auditive (cu articula țiile și mușchii
lor) și tuba auditivă.

CAVITATEA TIMPANICĂ (Cavitas tympani)

Cavitatea timpanică (Cavitas tympani) este un spațiu săpat în stânca
osului temporal realizând:
 o cavitate aeriană care comunică anterior cu faringele prin tuba audi –
tivă și posterior cu cavitățile mastoidiene prin adi tus ad a ntrum;
 un spațiu pentru lanțul de oscioare, element mecanic inter pus între
timpan și fereastra ovală. Această dispoziție me canică asigură rolul
său de transmisie sonoră.

Formă Cavitatea urechi i medii sau casa timpanului are formă
neregulată cuboidală, îngustată în porțiunea centrală, care pe secțiune îi dă
aspectul unei len tile biconcave.

Dimensiuni cavitatea timpanică măsoară:
– diametrul antero posterior – 13-15 mm;
– diametrul vertical este mai mare poste rior (15mm) și se re duce în
porțiunea anterioară (7mm);
– diametrul transversal – 4-5 mm în porțiunea periferică și 2 mm în
porțiunea mijlocie sau centrală.
Cavității timpanice i se descriu șase pereți: tegmental, jugular, l abirintic,
masto idian, carotic și membranos.

Peretele tegmental (Paries tegmentalis ) sau superior, subțire, este
format de o porțiune a feței anterosuperioare a stâncii osului temporal – tegmen
timpani.
Este orientat oblic anterior, lateral și infe rior reducând spre an terior
înălțimea cavității timpanice.
Structura și grosimea lui sunt diferite. Astfel, în 1/3 anterioară este
relativ gros și compact fiind alcătuit din stânca osului tem poral. În cele 2/3
poste rioare este subțire, străbătut de orificii vasculare și une ori el poate fi
dehiscent, favorizând raporturile d urei-mater cu mucoasa casei tim panului.

78
Peretele tegmental dă inserție ligamentelor superioare ale cioca nului și
nicovalei, care pot lua aspectul unor creste.
Peretele tegmental prezintă raporturi direc te cu fosa craniană mijlocie,
corespunde circumvoluțiilor temporale 3 și 4 prin i nterme diul meningelor ce –
rebrale.
Spațiul casei timpanului este împărțit topografic în trei com partimente:
 un etaj superior epitimpanic , atica, căsuța sau lojeta, în care s e
găsește cea mai mare parte a elementelor osicul are;
 un etaj mijlociu – corespunzând membranei timpanice, nu mit atriu și
 un etaj inferior , hipotimpanic , corespunzător porțiunii osoase
dispuse inferior de timpan.
La nivelul peretelui tegmental, în aprop ierea celulelor mastoidiene se
eviden țiază o depresiune reprezentată de recesul epitimpanic (Recessus
epitympanicus), a cărui tavan rotunjit este numit partea cupulară (Pars
cupularis) .

Peretele jugular (Paries jugularis ) sau inferior, subțire, este par tea cea
mai declivă a cavității timpanice. Situat cu aproximativ 2 mm inferior de
șanțul timpanic, peretele inferior separă atajul hipotimpanic de golful venei
jugulare.
Suprafața lui este neregulată, anfractuoasă și uneori poate fi dehiscent,
fiind acope rit doar de țesut fibros și membrana m ucoasă.
La jonc țiunea peretelui jugular cu peretele medial, se deschide
canaliculul timpanic, care permite trecerea nervului om onim.
Anterior, peretele jugular corespunde planului intercarotico -jugular, de
formă tri unghiulară cu vârful inferior.
Posterior, peretele jugular corespunde golfului venei jugulare interne,
raport important datorită posibi lității de producere a trombofleb itei jugulare
prin afecțiunile inflamatorii ale urechii m edii.
În funcție de înălțimea golfului, planșeul poate fi:
 gros, completat de celule hipotimpanice,
 subțire, chiar dehiscent, golful venei jugulare putând de termina o
proeminență la nivelul cavității timpanice – proeminența stiloidiană
(Proeminentia styloidei).

Peretele labirintic (Paries labyrinthicus ) sau intern este r eprezentat de
către fața infero -laterală a labirintului osos de unde derivă și numele. El separă
urechea medie de urechea internă, prezentând cele mai multe detalii:
 în centrul său se găsește o proeminență mamelonată conică sau
plană, care măsoară aproximativ 5 -6 mm înălțime și 8 mm lățime,
numită promontoriu (Promontorium ). Acest relief co respunde
medial pri mei spire a melcului osos, iar lateral ombilicului
membranei timpanice. Promontoriul prezintă la nivelul baze i un
orificiu care se continuă apoi pe suprafața sa cu un șanț vertical –
șanțul promontoriului (Sulcus promonto rii), de la care pornesc

79
câteva ramificații. Șanțul și ramifica țiile lui conțin nervul timpanic al
lui Jacobson cu ramurile sale.
 Subiculum pr omontoriului (Subiculum promontorii ) este un re lief
osos care prelungește promontoriul în direcție poste rioară și separă
fereastra ovală de fereastra rotundă.
 postero -superior de promontoriu se găsește o depresiune ovalară,
fosa fe restrei ovale (Fossula fenestrae vestibuli ) în fundul c ăreia se
află un orificiu – fereastra ovală , (Fenestra vestibuli ) închisă de o
membrană pe care se fixează talpa scăriței. Această fereastră
corespunde vestibulu lui. De formă eliptică sau reniformă, cu
marginea superioară concavă și marginea inferioară aproape
orizontală, fereastra ovală este ușor în clinată anterior și inferior și
măsoară aproximativ 3mm lun gime și 1,5 mm înălț ime.
 postero -inferior promontoriului se găsește o altă depresiune rotundă,
fosa ferestrei rotun de (Fossula fenestrae cochleae ) la nivelul căreia
se află un orificiu – fereastra rotundă (Fenestra cochleae ). Orificiul
este în chis de membrana ferestrei rotunde numită membrana
timpanică se cundară (Membrana tympa nica secundaria ), care
corespunde rampe i timpanice a melcu lui. Fereastra rotundă este un
orificiu rotunjit sau ovalar, cu un diametru de aproximativ 2 -3 mm,
orientat lateral, infe rior și post erior.
 Creasta ferestrei rotunde (Crista fenestrae cochleae) reprezintă
porțiunea mai proeminantă a ci rcumferinței ferestrei ro tunde, la
nivelul căreia se inseră membrana timp anică se cundară.
 posterior față de promontoriu și adiacent ferestrei totunde se află o
altă de presiune numită sinus timpani (Sinus tympani ). De mărime
variabilă, 1 -4 mm, sinusul ti mpanic corespunde orifi ciului ampular al
canalului semicircular posterior.
 antero -superior de promontoriu se află un canal prin care trece
mușchiul tensor al timpanului. Lung de aproximativ 5 mm, acest
canal determină o proeminență oblică spre posterior, lateral și su –
perior; el are o extremit ate an terioară, la nivelul regiunii su pero-
mediale a orificiului tu bar, și una posterioară, inferior de emer gența
celei de -a doua porțiuni a canalului facialului, anterior de fe reastra
ovală. Extremitatea posteri oară are aspect curb, cu concavitatea
anterior și se numește proces cohleariform (Processus co chleari –
formis ).
 în partea postero -superioară a peretelui labirintic, ala nivelul
epitimpanului se găsesc două relie furi suprapuse de mare importanță.
Cel super ior este determinat de proemi nența canalului
semicircular lateral (Proeminentia canalis semicircula ris lateralis )
iar cel inferior de a doua porțiune a canalului facialului
(Proeminentia canalis fa cialis ) (apeductul lui Fallope).

80
Peretele mastoidian (Paries mastoideus ) sau posterior separă urechea
medie de cavitățile din grosimea mastoidei și este cel mai înalt perete
măsurând aproximativ 14mm. Prezintă două etaje su prapuse:
 etajul superior, ocupat de un orificiu neregulat – aditus ad antrum
mastoidi an (Aditus ad an trum mastoideum ), canalul de comunicare
cu antru mastoidian,
 etajul inferior, marcat de mai multe reliefuri osoase și fosete cu
impor tanță în chirurgia otologică.
Antrum este un canal prismatic triunghiular cu di recție oblică posterior,
lateral și superior. Baza, dispusă superior măs oară în medie 3 -4 mm lungime
cât și lățime, este subțire și foarte fragilă.
Peretele medial (intern) are raporturi pe toată lungimea sa cu
proemineța canalului semicircular lateral (Proeminentia canalis s emicir-
cularis lateralis ).
Peretele inferior corespunde fosei în care se află porțiunea scurtă a nico –
valei; medial de această fosă peretele vine în raport cu a doua porțiune a
cana lului facialului (Proeminentia canalis facialis ) (apeductul lui Fallope).
Peretele lateral (extern) corespunde în cea mai mare parte meatului
acustic extern.
Peretele posterior prezintă la nivelul etajului inferior:
Eminența piramidală (Eminentia pyramidalis) sau piramida, c are este
o pro eminență conică situată la unirea peretelui mastoidian cu cel la birintic
(medial); vârful piramidei, orientat anterior permite trecerea mușchiului
scăriței. De la nivelul ei po rnesc trei reliefuri:
 creasta cordală, orientată lateral spre orificiul nervului coarda timpa –
nului;
 creasta piramidală, orientată inferior spre procesul stilo idian;
 ponticulus, orientat spre foseta ovală.
Împreună cu relieful canalului facialului, aceste creste del imitează mai
multe recesuri.
Fosa includis (Fossa includis ) dispusă inferior de aditus repre zintă
punctul de inserție a apofizei orizontale a nicovalei, prin liga mentul ei poste –
rior.
Sinusul posterior (Sinus posterior ) este o altă depresiune a pe retelui
mastoidian, situată inferior de a treia porțiune a can alului fa cialului.
Orificiul timpanic al canalicululu i corzii timpanului (Apertura
tympa nica canaliculi chordae tympani) se află în dreptul eminenței pi ramidale,
la unirea peretelui mastiodian cu peretele membranos (la teral).
Mastoida este porțiunea osului temporal de forma unei pira mide triun –
ghiulare c u baza superior. La nou născut este slab dez voltată. Pe măsură ce se
conturează și crește, are loc și pneumatizarea ei, care constă în apariția unor
cavități neregulate, dintre care una este mai mare și constantă, numită antrul
mastoidian (Antrum mas toideum). Celelalte cavități numite celule
mastoidiene (Cellulae mas toideae) sunt inconstante și sunt dispuse co ncentric
în jurul antrului mastoidian.

81
Aceste cavități pneumatice comunică atât între ele, cât și cu ure chea me –
die printr -un canal de legătură – aditus ad antrum .
Antrul mastoidian la nou născuți și sugari este situat superior de meatul
acustic și superficial; peretele său extern are o gr osime de 2 -3 mm. La adult,
antrul are o formă aproximativ cubică, cu latura de 1cm, fiind situat postero –
superio r față de meatul acustic extern, în partea ant ero-superioară a mastoidei,
la o pr ofunzime de 1,5 cm.
Peretele superior al antrului pietroscuamos constituie tegmen a ntri, este
subțire uneori dehiscent și uneori se evidențiază câteva celule supraantrale.
Vine în raport cu etajul mijlociu al e ndobazei.
Peretele inferior sau planșeul este în raport cu celulele s ubantrale pro –
funde și de obicei este situat sub nivelul aditusului.
Peretele lateral reprezintă calea de abord chirurgical a antrului. Are gro –
sime va riabilă și de obicei prezintă câteva celule periantrale s uperficiale.
Peretele medial petros, vine în raport cu partea posterioară a canalului
semicircular lateral, cu bucla canalului semicircular poste rior și corespunde
fosei cerebeloase.
Celulele mastoi diene sunt dispuse radiar în jurul cavității an trale; ele
sunt foarte variabile ca număr, formă și volum, dar toate comunică direct sau
indirect cu antrul. Ele reprezintă un rezervor de aer, care eg alizează presiunea
la nivelul urechii m edii, în caz de di sfunc ție a tubei auditive.

Topografia celulelor mastoidiene
Sistematizarea grupelor celulare se face pe de o parte în raport cu un
plan frontal tangent la marginea posterioară a po rțiunii des cendente a sinusu lui
sigmoidian, care delimitează două grupuri : anterior și post erior, iar pe de altă
parte printr -un plan tangent la fața medială a vârfului mastoidian, care
delimitează un grup superficial și unul profund.
Grupul anterior cuprinde un strat superficial format din celu lele perian –
trale și celulele s ubantrale și un strat profund format din antru și celulele su –
bantrale profunde. Grupului anterior i se pot ală tura inco nstant celule acceso –
rii, care pot fi celule supraa ntrale și ce lule perifaciale, în special retrofaciale.
Grupul posterior, mai subțir e conține celule retrosinusale, cen trate de
canaliculul venei emisare mastoidiene și celule per isinusale.
În afara acestor grupuri se descriu și celule aberante situate la p eriferia
mastoidei: celule temporozigomatice, celule occipit omastoi diene, celule pe-
troase. De asemenea mai există și un grup al vârfu lui, situat în jurul șanțului
digastric.

Peretele carotic (Paries caroticus ) sau anterior, mai îngust, el se află la
confluen ța pereților medial și lateral.
El este format din porțiunile timpanică și petroasă ale osului te mporal și
are o înălțime de aproximativ 7 mm.
1/3 lui superioară este cel mai frecvent pneumatizată și poate pr ezenta o
depresiune numită reces epitimpanic anterior.

82
În 1/3 mijlocie se află orificiul timpanic al tubei auditive. Acest a are
formă eliptică înalt de 5 mm și cu o lățime de 3 mm. Supero -medial de
orificiul tubar se află canalul mușchiului tensor al timpanului.
1/3 inferioară a peretelui ca rotic, plană, vine în raport cu porțiunea
ascendentă și genunchiul cana lului caroti c. Acest se gment prezintă două, trei
orificii mici prin care trec ramurile timpanice ale arterei car otide interne și
filetele nervoase caroticotimpanice (din nervul glosof aringian – IX).

Peretele membranos (Paries membranaceus ) sau lateral este for mat în
cea mai mare parte de membrana timpanică și de o zonă osoasă peritimpanică.
Porțiunea osoasă a peretelui membranos este mai lată în partea superioară
(epitimpanică) 5 -6 mm; anterior și pos terior este redus la 2 mm iar inferior la –
1,5 mm.

OSCIOARELE AU ZULUI; OSCIOARELE AU DITIVE
(Ossicula auditus; Ossicula auditoria)

Oscioarele auzului/auditive (Ossicula auditus; Ossicula auditoria ) în
număr de trei, sunt dispuse între peretele membr anos și peretele la birintic al
urechii medii, fiind articulate între e le.

Rol:
– formează un lan ț osos semirigid, care asigură trans formarea și
transmiterea presiunii undelor sonore la nivelul lich idelor labirintice.

Scărița (Stapes ) este osciorul cel mai medial, situat pe peretele
labirintic al urechii medii, între fer eastra ovală și apofiza lenticulară a
nicovalei.
Are forma unei scărițe de călărie și o greutate de 2 -2,5 mg.
Scărița prezintă:
 capul scări ței (Caput stapedis ) cilindric sau discoidal, orientat
lateral, este prevăzut cu o fațetă arti culară, ce se articu lează cu
apofiza lenticulară a ni covalei;
 baz scări ței sau platină ( Basis stapedis ), lamă osoasă subțire de 3
mm lungime și 1,4 mm lățime; are as pect reni form cu o margine
superioară convexă și o margine inferioară ușor concavă și fixată la
membrana f erestrei ovale printr -un ligament inelar;
 o ansă formată din două brațe sau ramuri: braț anterior (Crus ante –
rius) și braț posterior (Crus posterius ). Brațele sunt inegale, cel
poste rior este mai lung, mai gros și mai încurbat. Brațele se fixează
pe baza sc ăriței sub un unghi de 900.

83
Nicovala (Incus ) este osciorul intermediar și cel mai greu, cântă rind
aproximativ 25 mg.
Prezintă un corp și două procese (apofize).
Corpul nicovalei (Corpus incudis ) situat la nivelul epitimpanului, este
turtit transversal și prevăzut în partea anterioară cu o suprafață eliptică,
excavată, care se articulează cu capul cioca nului.
Este suspendat de peretele tegmental printr -un ligament.
Din partea postero -inferioară a corpului se de tașează apofizele, care
formează un unghi de 850-900, deschis inferior și p osterior.

Apofiza lungă (Crus longum ) sau verticală este subțire la origine, are
un traiect descendent, aproape paralel cu mânerul ciocanului, apoi se
inflectează orizontal terminându -se printr -o porțiune rotun jită numit ă proces
lenticular (Processus lentic ulans). Aceasta se ar ticulează cu scărița.

Apofiza scurtă (Crus breve ) este orizontală. Are formă triunghi ulară,
este mai scurtă și mai voluminoasă.
Se îndreaptă posterior și se fixează printr -un ligament suspensor pe
foseta incudis de pe peretele mastoidian al cavității tim panice.

Ciocanul (Malleus ) este așezat în raport cu timpanul, fiind cel mai lung
dintre oscioare. El măsoară 7 -9 mm lungime.
I se descriu: un cap, un gât, un mâ ner și două apofize.

Capul cioca nului (Caput mallei ) situat în atajul epitimpanic, este
rotunjit și în partea sa postero -inferioară pre zintă o fațetă articulară pe ntru
corpul nicovalei.
Este suspendat printr -un ligament de peretele tegmental.

Gâtul ciocanului ( Collum mallei ) este por țiunea îngustată în sens
antero posterior a osului și vine în raport prin fața sa medială cu nervul coarda
timpanului, care traversează urechea medie, iar prin fața late rală cu membrana
timpanică.

Mânerul ciocanului ( Manubrium mallei ) este dispus oblic i nferior și
poste rior.
Este inclus în grosimea membranei timpanice și se termină printr -o
porțiune lățită – spatulă, care corespunde ombilicului.
De la nivelul colului se desprind două procese:
 procesul lateral (Processus lateralis ) sau apofiza scurtă, cu direcție
trans versală; pe ea se fixează ligamentele ti mpano -maleolare.
 procesul anterior (Processus anterior ) sau apofiza lungă, foarte
subțire, ușor sinuoasă pe care se fixează ligamentul anterior al
ciocanului.

84
Articula țiile oscioarelor auditive
(Articulationes ossiculorum auditus;
Articulationes ossiculorum auditoriorum)

Oscioarele auditive sunt unite între ele prin articulații și de asemenea
sunt fixate de pereții cavității timpanice prin ligamente.

Articulația incudomaleolară (Articulatio incud omallearis) se reali-
zează între capul ciocanului și corpul nicovalei. Suprafeț ele articulare sunt
acoperite de cartilaj hialin, care se osifică după vârsta de 50 de ani. Mișcările
articulare sunt foarte reduse, apr oape absente.

Articulația incudostapedia nă (Articulatio incudostapedialis ) uneș te
apofiza lenticulară a nicovalei cu capul scăriței. Este o enar troză prevăzută cu
capsulă articulară și are o mobilitate mult mai mare.

Sindesmoza timpanostapediană (Syndesmosis tym panos tapedi alis)
unește s cărița cu peretele labirintic al cavității timpanice.

Mișcările în cadrul acestor articulații sunt foarte reduse, mai exact nu au
loc mișcări articulare propriu -zise. Mânerul ciocanului vibrează odată cu
membrana timpanică, în care este inclus. Mi șcările care-i sunt imprimate sunt
transmise prin lanțul de oscioare lichidu lui perilimfatic din vestibul. Întregul
lanț de oscioare funcțio nează ca un lanț elastic, deplasându -se în bloc. Elastici –
tatea este asigurată de prezența celor două articulații pe traie ctul lui.

Ligamentele oscioarelor auditive
(Ligg.ossiculorum auditus; Ligg.ossiculorum auditori orum)

Fiecare din cele trei oscioare este legat de pereții urechii medii printr -o
serie de ligamente parieto -osiculare.
Ciocanul prezintă trei ligamente:
 ligamentul anterior al ciocanului (Lig.mallei anterius) se desprinde
de la ni velul colului (superior de apo fiza anterioară) și se fixeză la
nivelul peretelui carotic al cavită ții timpanice, în apropierea fisurii
petrotimpanice;
 ligamentul superior al ciocanu lui (Lig.mallei superius) , foarte
subțire, unește capul cio canului cu pe retele tegmental al cavității
timpanice;
 ligamentul lateral al ciocanului (Lig.mallei laterale) , triunghiular,
se desprinde de pe colul ciocanulului și se fixează pe peretele latera l
al etajului epitim panic.

85
Helmholtz a descris sub numele de ligamentul axial al ciocanului, în
jurul căruia se rote ște ciocanul, format din liga mentul anterior și segmentul
posterior al ligamentului l ateral.

Nicovala prezintă un ligament superior (Lig.incudis superius ),
inconstant care fixează corpul acesteia de peretele tegmental al ca vității
timpanice și un ligament posterior (Lig.incudis posterius ), scut, ce unește
apofiza scurtă de fosa incu dis în care aceasta se sprijină.
Scărița prezintă un si ngur ligament fibros numit ligamentul inelar al
bazei scări ței (Lig.anulare stapediale ) care fixează b aza scăriței de circumfe –
rința ferestrei ovale.

Membrana scăriței (Membrana stapedialis) este un repliu mucos care
acoperă spațiul semicircular delimita t de marginile concave ale celor două
brațe ale scăriței.

Mușchii oscioarelor auditive
(Musculi ossiculorum auditus;
Musculi ossciculorum auditori orum)

Sunt în număr de doi: mușchiul tensor al timpanului și mușchiul scăriței.

Mușchiul tensor al timpan ului (M.tensor tympani ) este un mușchi
fuziform, care măsoară 2 -2,5 cm lungime și ocupă canalul osos sit uat superior
de porțiunea cartilaginoasă a tubei auditive; se inseră pe p ereții canalului osos,
dar șî pe por țiunea cart ilaginoasă a tubei auditive și pe aripa mică a osului
sfenoidal. Se îndreaptă posterior, supe rior și lateral, de -a lungul marginii
superioare a tubei auditive.
Corpul muscular se continuă cu un tendon, care cotește în unghi drept,
părăsește canalul osos, traver sează cavitatea tim panică dinspre medial spre
lateral și se inseră pe extremitatea superioară a mânerului ciocanului.
Prin contracția sa trage medial mânerul ciocanului, pu nând în te nsiune
membrana timpanică, iar totodată prin intermediul nicovalei împinge scărița în
fereastr a ovală, crescând presiunea lichidelor intralabirin tice. Aceste
membrane (timpanul și membr ana ferestrei ovale) în tensiune vi brează mai
puțin la undele son ore, ca atare mușchiul prin contracția sa reali zează un rol
protector în caz de zgomote puternice .
Mușchiul este inervat de un filet din ganglionul otic, atașat ner vului
mandibular.

Mușchiul scăriței (M.stapedius ) este mai mic, măsurând aproximativ
8mm lungime și se inseră într -un canal osos situat intra piramidal. Tendonul
subțire, iese prin orific iul din vârful pir amidei și se orientează anterior pentru a
se insera pe brațul post erior al scăriței.

86
Prin contracția sa trage lateral și posterior scărița relaxând membrana
ferestrei ovale și scăzând tensiunea lichidelor in tralabirintice. Tot odată, prin
intermediul nicovalei, împinge ciocanul în afară, scoțând de sub tensiune
timpanul. Prin aceste fenomene se realizează condiții fizice pentru recepția și
transmit erea celor mai mici zgomote sau su nete, deci mușchiul scăriței are rol
amplificator al a udiției, fiind nu mit și mușchiul aten ției auditive.
Mușchiul este inervat de nervul stapedian, ramură din ne rvul fa cial.

Tunica mucoasă a cavității timpanice (Tunica mucosa cavitas
tympanicae ) este foarte subțire, de culoare gri -roz, transparentă și a derentă la
periost. Ea se continuă pe de o parte cu mucoasa farin giană prin intermediul
mucoasei tubei auditive, iar pe de altă parte se continuă cu mucoasa care
acopară celul ele mastoidiene. Epiteliul este alcătuit din trei tipuri principale de
celule: c elule ciliate de tip respirator, celule mucipare, care secretă mucus
(asigurând umezi rea cililor) și celule neciliate, care au fr ecvent microvili.
De la nivelul pereților, mucoasa se răsfrânge la nivelul la nțului de os –
cioare cu ligamentele și musculatura lor determinând o serie de pliuri care
conțin elemente vasculonervoase.
Principalele pliuri ale mucoasei cavității timpanice sunt:
Plica maleolară posterioară (Plica mallearis posterior) reprezintă
segmentul posterior al ligamentului malear lateral.
Plica maleolară anterioară (Plica mallearis anterior) cuprinde în
grosimea ei ligamentul malear anterior și procesul anterior al cio canului,
precum și prima porțiune a nervului coarda ti mpanului.
Plica coarda timpanului (Plica chordae tympani) se formează pri n
reflexia mucoasei peste nervul coarda timpanului.
Plica nicovalei (Plica incudis ) leagă apofiza scurtă de peretele osos în –
globând și ligamentul posterior al nicovalei.
Plica scăriței (Plica stapedialis) unește scărița cu piramida, în conjurând
totodată mușchiul scăriței.
Pliurile mucoasei contribuie la împărțirea cavității timpanice în spații
secundare. Spațiul cavității timpanice este împărțit în trei com partimente:
La nivelul etajului timpanic, plicile mucoasei delimitează trei r ecesuri:
 recesul ante rior (Recessus anterior) situat între plica maleolară
anterioară și pars tensa a membranei timpanice, anterior de mânerul
ciocanului;
 recesul posterior (Recessus posterior ), dispus posterior de mâne rul
cioca nului;
 recesul superior (Recessus superior ) del imitat între pars flac cida a
mem branei timpanice (lateral), colul ciocanului (me dial), ligamentul
lateral al ciocanului (superior). Com unică cu recesul posterior printr –
un spațiu foarte îngust.

87
Vascularizația cavității timpanice
Arterele. Rețeaua arteri ală a cavității timpanice este bine repre zentată,
în special la nivelul planșeului, al promontoriului și a jumă tății inferioare a
pereților carotic și membranos și provine din surse multiple:
 artera caroticotimpanică, ramură din artera carotidă internă, pătrunde
prin peretele carotic și se distribuie acestuia și ju mătății inferioare a
promontoriului;
 artera timpanică anterioară, ramură din artera maxilară in ternă,
traver sează fisura pietrotimpanică și se împarte în trei ramuri care se
distribuie peret elui membranos, lanțului de oscioare și jumătății late –
rale a peretelui tegmental, r espectiv jugular;
 artera stilo -mastoidiană, ramură din artera auriculară poste rioară sau
din artera occipitală, se angajează prin gaura sti lomastoidiană în ca –
nalul facia lului, ajunge în urechea medie distribuindu -se peretelui
mastoidian și mușchi ului scăriței;
 artera timpanică superioară ramură din artera maxilară in ternă,
pătrunde în urechea mijlocie prin hiatul nervului pietros mic și vas –
cularizează tegmentul și mușch iul tensor al timpanului;
 artera timpanică inferioară, ramură din artera faringiană as cendentă,
pătrunde prin peretele jugular, se angajează în ca naliculul timpanic și
se distribuie promontoriului și orificiu lui tubar;
 artera petroasă superficială, ramu ră din artera meningee mijlocie,
însoțește nervul pietros mare în hiatul său, apoi se anastomozează cu
artera stilomastoidiană în canalul fa cialului;
 artera auriculară profundă, ramură din artera maxilară in ternă
pătrunde prin peretele inferior al meat ului acustic extern și se distri –
buie membranei timpanice și peretelui mem branos.
Ramurile arteriale se anastomozează în corionul mucoasei tim panice,
formând o rețea continuă din care pornesc ramuri osoase și m ucoase.
Venele sunt voluminoase și urmează î n sens invers traiectul arterelor.
Ele drenează în plexurile venoase pterigoidian și fari ngian, golful venei jugu –
lare, venele meningee mijlocii și sinusul petros su perior.
Limfaticele drenează în nodurile limfatice parotidiene, retro – și laterofa –
ringien e și mastoidiene.
Inerva ția
Inervația motorie este realizată de ramuri din ganglionul otic pentru
mușchiul tensor al timpanului, iar pentru mușchiul scăr iței de o ramură din
nervul facial.
Inervația senzitivă și parasimpatică provine din nervul tim panic al lui
Jacobson (ramură din nervul glosofaringian), iar cea sim patică din plexul sim –
patic pericarotidian.

88
TUBA AUDITIVĂ
(Tuba auditiva; Tuba auditoria)

Tuba auditivă (a lui Eustache) este un conduct osteo -fibro -cartilaginos,
care unește porțiunea a nterioară a cavității timpanice cu per etele lateral al rino –
faringelui.
Rol:
– ventila ția urechii medii și
– menținere unei presiuni egale pe ambele fețe ale membranei timpanice.
Tuba auditivă are o lungime de 35 -45 mm și este orientată oblic an terior
inferior și medial; formează cu planul orizontal un unghi de 450.
Privită în ansamblu are forma a două trunchiuri de con aplatizate
transversal unite prin vârfurile lor.
Segmentul situat postero -extern reprezentând 1/3 este porțiunea osoasă
(Pars ossea ), iar segmentul antero -intern repr ezintă porțiunea cartilaginoasă
(Pars cartilaginea) . La unirea celor două porțiuni se găsește zona cea mai
îngustă – istmul t ubei auditive (Isthmus tubae auditorae ).

Porțiunea osoasă (Pars ossea ) este situată în etajul i nferior al ca nalului
musculotubar al stâncii osului temporal. Are aspectul unui trunchi de con
(pâlnii) cu baza situată posterior la nivelul orificiului timp anic și vârful la ni –
velul istmului. Măsoară 10 -12 mm lungime, 3 -4 mm înălțime și 2 mm lățime.
Canalului tubar i se descriu patru pereți:
 peretele medial, de origine petroasă este format de o lamă osoasă
subțire, care separă canalul carotic de canalul tubar. Poate fi
dehiscent sau poate prezenta celule pneumatice (Cellulae
pneumaticae ).
 peretele later al este format în porțiunea superioară de teg men tim –
pani, iar în porțiunea inferioară de apofiza tubară a timpan ului.
 peretele superior relativ gros este reprezentat de o prelungire a teg –
men timpani dublată de canalul mușchiului tensor al timpan ului.
 peretele inferior de origine petrotimpanică este gros și este str ăbătut
de sutura petrotimpanică anterioară.

Orificiul timpanic al tubei auditive (Ostium tympanicum tubae
auditivae; Ostium tympanicum tubae auditoriae) se deschide în porțiu nea
superioară a peretelui carotic (anterior) al cavității timpanice.

Istmul tubei auditive (Isthmus tubae auditivae; Isthmus tubae au –
ditoriae) are formă variabilă, eliptică, ușor aplatizată, dințat uneori și măsoară
aproxi mativ 2 mm înălțime și 1 mm lățime.

89
Porțiunea cartilaginoasă (Pars cartilaginea) reprezintă t uba pro priu-
zisă. Ea prelungește porțiunea osoasă printr -un cartilaj sub forma unui jgheab
trans format în canal printr -o lamă me mbranoasă tubară.

Cartilajul tubei auditive (Cartilagio tubae auditivae; Car tilagio tu bae
audito riae) formează por țiunea postero -medială a tubei și pe secțiunea are
aspectul literei J inversate. Structura lui este similară cu cea a auriculei și a
cartilajului nazal.
Este alcătuit din 2 lame:

Lama medială (Lamina medialis) mai l ungă, are formă triunghi ulară cu
baza la rino faringe. Este mai mică la nivelul i nserției osoase și înălțimea ei
crește progresiv spre faringe.

Lama laterală (Lamina lateralis) are înălțime constanată, este mai
subțire și răsucită an tero-lateral sub forma unui cârlig cu concavitatea inferior.
Cartilajul tubar prezintă o serie de incizuri superficiale, chiar fi suri
uneori, dispuse paralel cu axul tubei. Una dintre fi suri se află în general la
unirea celor două plăci. Ele favorizează mobil itatea și di latarea tubei.

Lama membranoasă (Lamina membranacea) formează peretele lateral
al tubei, transform ând jgheabul cartila ginos în canal. Este alcătu ită din țesut
conjunctiv și elastic re partizate in egal. Pe marginea medială predomină fibrele
elastice, iar pe ma rginea laterală predomină fibrele conjunctive făcând -o
inextensib ilă.

Orificiul faringian al tubei auditive (Ostium pharyngeum tubae
auditivae; Ostium pharyngeum tubae auditoriae) este mobil și extensibil. Se
deschide pe pe retele lateral al rinofaringelu i.
Are formă tri unghiulară cu baza inferior (mai rar eliptic sau oval) și este
orientat an terior, medial și inferior.
Este delimitat:
– anterior de o margine (repliu) scurtă, subțire, care se prelungește
inferior cu plica salpin gopalatină;
– posterior printr -o margine groasă (12 mm) determinată de cartilajul
tubar.
Este singura porțiune mobilă a orificiului și se pre lungește pe peretele
lateral al faringelui prin plica salpingofarin giană, inconstantă (i nferior de pliul
salpingopalatin ridicat de mușchiul r idicător al vălului palatin).

Tunica mucoasă (Tunica mucosa) tapeteaz ă pereții tubei audi tive
conti nuându -se pe de o parte cu mucoasa faringiană, iar pe de altă parte cu
mucoasa urechii medii. Este o mucoasă de tip respirator și conține o se rie de
glande tu bare (Glandulae tub ariae) și formațiuni limfoide, mai dezvoltate în
apropierea orificiului faringian, care alcătuiesc amigdala tubară.

90
În jurul porțiunii cartilaginoase a tubei auditive se inseră pe baza
craniului mușchii tensor, respectiv ridicător ai vălului palatin. În traie ctul lor
înconjoară tuba auditivă ca o butonieră.
Mușchiul tensor al vălului palatin tracțio nează prin contracția lui
porțiunea postero -laterală a tubei lărgind -o și intervine astfel în ventilația și
echil ibrarea pr esiunii din cavitatea timpanică.
Mușchiul ridicător al vălului palatin deter mină des chiderea orificiului
faringian al tubei auditive.
În mod normal, tuba auditivă este închisă. Ea se deschide în mod regulat
în timpul deglutiției, permițând schimbul de ae r dintre urechea medie și
rinofaringe. Astfel, presiunea din urechea medie este menținută la o valoare
egală sau apropiată presiunii atmosferice, egalizarea presiunilor de o parte și
de cealaltă a membrane timpanice fiind necesară unei bune transmisii a
undelor sonore spre urechea internă.

Vascularizația tubei auditive
Arterele provin din trei surse principale: artera faringiană as cendentă
(ramură din artera carotidă externă), artera palatină ascen dentă (ramură din
artera facială) și artera maxilară inte rnă prin ra murile m eningee mijlocie și
vidiană.

Venele formează o rețea bogată în jurul tubei auditive dre nând în
plexu rile pterigoidiene și de aici în venele jugulare.

Limfaticele rețeaua limfatică este mai bine reprezentată în apropierea
orificiului f aringian, unde comunică cu rețeaua limfatică a cavit ății nazale și
cea a sinusurilor prin plexul pretubar, situat în pe retele f aringelui. Colectoarele
limfatice se îndreaptă spre nodurile limfatice re trofaringiene, jugulare și
parotidiene.

Inervația
Inervația motorie este asigurată de ramuri din plexul faringian pentru
mușchiul ridicător al vălului palatin și de nervul mușchiului te nsor al vălului
palatin (ramură din nervul mandibular) pentru mușchiul omonim.

Inervația senzitivă este asigurată de ramura tubară din nervul timpanic
al lui Jacobson (ramură din nervul glosofaringian) pentru m ucoasa porțiunii
osoase și de către nervul mușchiului tensor al vălului palatin și ramuri din
plexul faringian, pentru mucoasa orifi ciului farin gian și cea a porțiunii
cartila ginoase.

91
Considera ții clinice
Inflama ții:
Otita medie ,
Mastoidita ,
Otoscleroza – blocarea tălpii scări ței (excrescență osoasă ano rmală),
Colesteatomul – tomoră benignă (hiperplazia epiteliului comprimă
oscioarele),
Paralizia mu șchiului scăriței – leziuni ale nervului VII,
Disfunc ția tubei auditive – inflama ții, obstrucție mecanică, insuficiența
mușchiului tensor al vălului palatin,
Hipoacuzia de transmisie (afectarea transmisiei sunetului prin urechea
medie): otite, afectarea lan țului de oscio are, obstruc ția tubei auditive).

92
URECHEA INTERNĂ
(Auris interna)

Urechea internă reprezintă segmentul esențial comun a două organe
senzoriale: acustic și vestibular fiind denumită și organ vesti bulocohlear
(Organum vestibulocochleare).
Acest organ est e format dintr -o serie de cavități situate în gro simea por –
țiunii petroase a osului temporal, medial și ușor posterior de cavitatea timpa –
nică, tapetate de formațiuni moi în care circulă li chidele labirintice.
Urechea internă cuprinde mai multe elemente:

LABIRINTUL OSOS
(Labyrinthus osseus)

Labirintul osos (Labyrinthus osseus ) ocupă 1/3 mijlocie a por țiunii pe –
troase a osului temporal și este format din 3 păr ți: vestibul, 3 canale
smicirculare și cohlee.

Vestibulul (Vestibulum ) este por țiunea centr ală a labirintului osos și
este dis pus între cavitatea timpanică și meatul acustic intern.

Dimensiuni :
– 6-7 mm lungime,
– 2-3 mm lățime și
– 5-6 mm înălțime.

Are formă neregulată (ovalară, u șor turtită transversal); a fost comparat
cu un paralelipi ped și i se descriu șase pereți:

Peretele lateral sau timpanic separă vestibulul de urechea me die. El
este ușor convex și orientat oblic, medial, inferior și anterior și pr ezintă trei
orificii:

 fereastra ovală, situată în partea antero -inferioară, aprop ape de pere –
tele inferior. Ea prezintă o margine superioară con cavă și o margine
inferioară convexă și are 3 mm lungime și 1,5 mm înălțime.
Fereastra ovală este obturată de baza scăriței și răspunde în exterior
cavității timpanice și în interior ram pei v estibulare;

93
 orificiul anterior al canalului semicircular lateral, de formă eliptică
cu axul mare orizontal măsoară 2 -2,5 mm lungime și 1,5 mm
înălțime. Este situat la 1 mm superior de fereastra ovală și inferior de
orificliu canalului semicircular posterio r de care este separat printr -o
creastă ampulară;
 orificiul posterior al canalului semicircular lateral este circu lar și are
un diametru de 1 -2 mm. Este situat la 1 -2 mm supe rior de orificiul
ampular al canalului semicircular posterior și inferior de or ificiul
comun neampular al canalelor anterior și posterior.

Peretele medial răspunde fundului meatului acustic intern și este com –
parabil ca dimensiuni și orientare cu cel lateral. Prezintă pa tru rec esuri deter –
minate de elementele labirintului membranos și o creastă or izontală.

Recesul eliptic, recesul utricular (Recessus elipticus; Recessus
utricularis ), dispus antero -superior este mărginit posterior de șanțul
apeductului vestibulului și inferior de creasta vestibul ară.
În partea anterioară a recesulu i se află o serie de orificii traversate de
terminațiile nervului utricular. În partea posterioară, perpendicular pe creasta
vestibulară se găsește un șanț (ocupat de apeductul vesti bulului) care se
termină superior cu apertura internă a canali culului ve stibulului (Apertura
interna canaliculi vestibuli).

Creasta vestibulului (Crista vestibuli ) este o proeminență osoasă
orizon tală situată la unirea 1/3 superioare cu cele 2/3 inferioare ale peretelui
medial. Ea prezintă o porțiune anterioară mai lățită nu mită piramida
vestibulului (Pyramis vestibuli) . Creasta vestibulară separă rec esul eliptic și
șanțul apeduc tului vesibulului, dispuse superior de recesul sferic, situat
inferior.

Recesul sferic, recesul sacular (Recessus sphericus; Recessus sac –
cularis) ocupă zona antero -inferioară a peretelui m edial. Este mai profund și
prezintă în porțiunea centrală o zonă perforată prin care trec terminațiile
nervului sa cular.

Recesul cohlear (Recessus cochlearis ) este situată postero -inferior, în
apropierea planșeu lui vestibulului; el corespunde extremității posterioare a
canalului cohlear și prezintă o zonă pe rforată prin care trec filetele ramurii
cohleare a nervului acustic ovestibular.

La nivelul recesurilor se găsesc o serie de zone perforate numite pete
ciuru ite (Macula cribrosa ). În funcție de localizare, ele sunt:
 macula cribrosa superioară (Macula cribrosa superior) , situată la
nivelul recesului eliptic; este traversată de filetele nervilor utricular,
ampular anterior și ampular lateral;

94
 macula cribrosa m ijlocie (Macula cribrosa media) , se află în ca –
dranul postero -superior al vestibulului și este traversată de filetele
nervului ampular posterior;
 macula cribrosa inferioară (Macula cribrosa inferior) , situată la
nivelul re cesului sferic, este traversată d e filetele nervului sa cular.

Peretele superior , îngust (2,5 mm), este concav inferior și poste rior și
prezintă două orificii: anterior – orificiul ampular al c analului semicircular
anterior (de formă eliptică) și posterior orificiul comun canalelor sem icirculare
anterior și posterior (de formă ci rculară).

Peretele posterior , vertical, de aproximativ 3 -4 mm înălțime se întinde
de la orificiul comun al canalelor anterior și post erior până la orificiul ampular
al canalului semicircular posterior. Acest pe rete pr ezintă un mic relief numit
lamă spirală secundară, care se prelun gește pe peretele lateral.

Peretele anterior este mai îngust (1,5 mm) și corespunde supe rior
primei porțiuni a canalului facialului, iar inferior ultimului sfert al pr imei spire
a melcului. În partea inferioară a acestui p erete, la li mita cu peretele inferior se
află un orificiu de comunicare a vestibu lului cu ra mpa vestibulară a melcului
osos – este orificiul vestibular al melcului. Acest orificiu este delimitat inferior
printr -o lamă osoasă – lama spirală a melcului.

Peretele inferior sau planșeul vestibulului separă vestibulul de
porțiunea inițială a melcului. El are 5 -6 mm lungime și 2,5 mm lățime și
prezintă două ori ficii:
 orificiul ampular al canalului semicircular posterio r;
 fanta vestibulo -timpanică cu o lățime de 0,5 mm.
De la nivelul peretelui inferior, anterior de recesul cohlear se detașează
lama spirală. După un traiect orizontal de 2 mm, se încur bează anterior trecând
inferior de orificiul vestibular al melcului și se angaj ează apoi în cohlee, deli –
mitând cele două rampe – vestibulară și timp anică. Prin fanta vestibulotimpa –
nică cavitatea vestibulară comu nică cu rampa timpanică.

95
CANALELE SEMICIRCULA RE
(Canales semicirculares)

Sunt trei cavități osoase tubulare a rcuite, situate superior și post erior de
vestibul. Au diametrul de 7 -8 mm și un calibru de 1,5 -2 mm; fiecare canal
prezintă câte o extremitate di latată numită ampulă (a cărei diametru este
dublu).
Ambele extre mități ale canalelor se deschid la nivelul v estibulului prin 5
orificii; două dintre extremită țile neampulare se unesc și prezintă un orificiu
comun.
Canalele semicirculare sunt denumite în raport cu pozi ția lor spațială:
anterior ( Canalis semicircularis anterior ), poste rior ( Canalis semi circula ris
posterior ) și lateral ( Canalis semicircularis la teralis ).

Canalul semicircular anterior (Canalis semicircularis anterior)
descrie un arc pe tavanul vestibulului, fiind aproape perpendicular pe axul
porțiunii pe troase a osului temporal și măsoară 15 -18 mm. El proemină pe fața
superioară a porțiunii petroase a osului temporal formând eminența arcuată.
Canalul prezintă o extremitate dilatată numită ampula osoasă anterioară
(Ampulla ossea anterior ) care se des chide în partea anterioară a peretelui
super ior al vestibu lului și o ex tremitate nedilatată, care se une ște cu cea a
canalului semicircular posterior și se de schide printr -un orificiu comun.

Canalul semicircular posterior (Canalis semicircularis poster ior) este
aproape paralel cu axul porțiunii petroase a osului temporal, formează o
circumferință aproape completă, fiind cel mai lung (18 -22 mm) și este situat
profund. Ampula osoasă p osterioară (Ampulla ossea posterior ) se deschide
în por țiunea inferioară și posterioară a vestibul ului, la 2 mm de fereas tra ovală.
Orificiul neampular se deschide în can alul comun.

Canalul semicircular lateral (Canalis semicircularis lateralis ) des crie
o curbă pe peretele lateral al vestibulului, este cel mai scurt (12 -15 mm) și
formează cu planul orizontal un ungh i de 300. Bucla osoasă constituie un reper
chirurgi cal important deoarece corespund e postero -superior antrului
mastoidian, iar antero -inferior peretelui medial al cav ității timpanice, ve nind în
raport cu canalul facialului. Orificiul ampulei osoase later ale (Ampulla ossea
lateralis) se află la nivelul unghiului antero -superior al peretelui lateral al
vestibulului, superior de fereastra ovală. Orificiul neampular se află în unghiul
postero -superior al peretelui lateral al vestibulului, superior de orificiu l
ampular comun și inferior de orifi ciul am pular al canalului semicircular
posterior.

96
COHLEEA (Cohlea)

Cohleea sau melcul este un conduct osos spiralat, care descrie două
spirale și jumătate în jurul unei formațiuni conice ce ntrale; a fost comparat cu
o cochilie de melc.
În ansamblu, poate fi considerat un con cu vârful orientat ante rior și
lateral și baza posterior și medial, corespunzând fosetei co hleare din fundul
meatului acustic intern.
Este situat anterior de vestibul și are axul orientat per pendi cular pe axul
porțiunii petroase a osului temporal.
Cohleei i se descriu următoarele porțiuni:

Modiolul cohleei (Modiolus cochleae) reprezintă porțiunea cen trală for –
mată din os spongios și străbătută de o serie de canalicule v asculonervoase.
Are f ormă conică, măsoară 3 mm înălț ime și are o lățime de 3 mm la nivelul
bazei.

Baza modiolului (Basis modioli) , ușor concavă răspunde fosetei
cohleare a meatului acustic intern și este perforată de o serie de orificii prin
care trec filetele nervului acus tic. Aceste orificii sunt dispuse într -o dublă
spirală, având același sens cu cel al canalului cohlear.
Orificiile de la baza modiolului cores pund unor canalicule subțiri
paralele cu axul modiolului numite canalele lon gitudinale ale modiolului
(Canales longitudinales modioli).
Canalele longitudi nale se deschid într -un canal cilindric continuu –
canalul spiral al modiolului (Canalis spiralis modioli) , care urmăr ește partea
corticală a modiolului, care adăpostește ganglionul spiral al cohleei
(Ganglion spirale cochlee ).
Ganglionul spiral al cohleei este format din 30 -35000 de neuroni
bipolari de două tipuri: mieliniza ți și amielinici. Dendritele lor fac s inapse cu
baza celulelor ciliate din organul lui Corti, iar axonii lor formează nervul
cohlear.
Vârful modiolului nu atinge vârful colu melei; el se termină printr -o
lamă osoasă compactă numită lamina modiolului (Lamina modioli), care se
continuă cu peretele despărțitor dintre a doua și ultima spiră a melcului.

Canalul spiral al cohleei (Canalis spira lis cochleae) este un tub osos
cilindric format din os compact. El se rulează în jurul modiolu lui, de la bază
spre vârf descriind două spire și jumătate.
Are o lun gime de aproximativ 30 mm și un diametru de 3 mm la bază,
care se reduce progresiv, ajung ând la 1mm în porțiunea superioară.
Canalul spiral începe pe partea internă a promontoriului, printr -o
porțiune dreaptă, care ia parte la formarea peretelui inf erior al vesti bulului.
Această porțiune se continuă cu două spire în jurul modiolului, iar cea de-a
treia, i ncompletă se află la 1 mm distanță de vârful modio lului.

97
Canalul spiral al melcului este subdivizat incomplet de către o lamelă
osoasă numită lama spirală osoasă (Lamina spiralis ossea) .
Lama spirală ia naștere la nivelul peretelui inferior al vestibulului,
superior de fereastra ro tundă. După un scurt traiect orizontal, pătrunde în
canalul spiral al cohleei și urmează traiectul acestuia sub forma unui sept
incomplet.
La nivelul de origine a lamei spirale din ves tibul, pe peretele opus al
canalului spiral se află lama spirală se cundară (Lamina spiralis s ecundaris ).
Cele două lame osoase separă in complet lumenul vestibulului din dreptul
ferestrei ovale de fereas tra ro tundă.
Lama spirală prezintă două fețe – anterio ară, și posterioară și două
margini – medială și laterală.
Fața anterioară, orientată spre vârful modiolului este străbătută de mici
creste, care delimitează șan țuri.
Fața posterioară, orientată spre vestibul este netedă.
Marginea medială, concavă răspune peretelui modiolulu i de care aderă.
Marginea laterală, convexă, mai subțire este liberă.

În constituția lamei spirale se disting două lamele, unite între ele prin
tracturi conjunctive:
– lamela vestibulară (Lamella vestibularis) și
– lamela timpa nică (Lamella timpanica) ; ea este străbătută de o serie de
orificii nervoase (Foramina nervosa) prin care trec filetele nervului
acustic.

Între cele două lamele se găsește un sistem de canalicule dispuse
transversal, care pornesc de la nivelul canalului spiral al columelei și s e
deschid la nivelul la melei timpanice.
Marginea liberă a lamei spirale dă inserție membranei bazilare care se
continuă spre peretele lateral al canalului spiral, completând separarea cavității
în două compartimente:
– scala (rampa) vestibulară (Scala ve stibuli ), situată su perior și
– scala (rampa) timpanică (Scala tympani) , situată inferior.
La nivelul porțiunii inițiale a rampei tim panice, anterior de fereastra
rotundă se află orificiul intern al canali culului cohleei (Apertura interna
canaliculi cochleae) .
Lama spirală se îngustează progresiv spre vârf și se termină printr -un
cârlig ascuțit numit cârligul lamei spirale (Hamulus la minae spir alis).
Acesta prezintă o margine convexă, lateral și una concavă, care
delimitează împreună cu lamina modio lului un orificiu numit helicotremă
(Helic otrema ). Prin helico tremă cele două rampe comunică între ele.

98
MEATUL ACUSTIC INTER N
(Meatus acuticus internus)

Este situat în grosimea porțiunii pietroase a osului temporal, pe rpendi –
cular cu axul având o direc ție oblică anterior și lateral.
El prezintă:
– o extremita tea posterioară care se deschide pe fața poste rioară a
porțiunii pietroase prin orificiul acustic intern (Porus acusti cus
internus ) și
– o extremitate anterioară în chisă numită fundul mea tului ac ustic
intern (Fundus meatus acustici interni ) corespunzând pe retelui
medial al vestibulului și bazei columelei.

Extremitatea anterioară a meatului este divizată printr -o creastă trans –
versală (Crista transversa) și o creastă verticală (Crista vertic alis) în patru
cadrane:
 antero -superior, care conține aria nervului facial (Area nervi facia –
lis) corespunzând orificiului intern al canalului nervului f acial;
 postero -superior – aria vestibulară superioară (Area vesti bularis su –
perior ) care corespunde unei po rțiuni a peretelui medial al vestibu –
lului perforată de orificii prin care trec file tele ne rvului vestibular;
 antero -inferior sau aria cohleară (Area cochlearis; Area co hleae )
care răspunde bazei columelei și prezintă orificiile în sp irală care for –
mează tractul spiral al orificiilor (Tractus spi ralis foraminosus)
prin care trec filetele nervului cohlear;
 postero -inferior sau aria vestibulară inferioară (Area ves tibularis
inferior ) corespunzătoare porțiunii inferioare a pe -retelui vestibular
medial, car e cuprinde 2 -3 orificii de trecere pentru filetele nervului
sacular. Posterior de aceste orificii, se distinge un alt orificiu mai
mare – gaura singulară (Foramen singulare) , prin care trece nervul
ampular posterior.

99
SPAȚIUL PERILIMFATIC
(Spatium perylim phaticum)

Este spa țiul situat între pere ții labirintului osos și labirintul membranos
și con ține perilimfa.

Perilimfa (Perilimpha) este un lichid opac, asemănător din punct de
vedere al vâscozității cu lichidul cerebrospinal; se găsește în spa țiul
perilimfatic al canalelor semicirculare și în cele două rampe ale canalului
cohlear. Este secretat prin ultrafiltrarea lichidului cerebrosp inal (LCS) sau a
sângelui și drenează prin venule. El are un conținut mai ridicat în fracțiunile
alfa și beta I proteice f ață de LCS și de asemenea, un conținut mai ridicat de
Na.

Apeductul vestibulului (Aqueductus vestibuli) este un c anal în gust care
unește cavitatea vestibulului cu fosa cerebeloasă. Apeductul vestibulului
conține canalul endolim fatic și o venă sat elită.

Dimensiuni:
– 6-12 mm lun gime și
– 1-1,5 mm diametru.

Are origi nea la nivelul por țiunii superioare a peretelui medial al
vestibulului și traiect ascendent, inițal pe mar ginea medială a orificiului
comun al canalelor semicirculare anterior și poste rior, apoi descinde posterior
și late ral, spre sinusul transvers. Perfor ează corticala porțiunii petroase a osului
temporal și se des chide pe fața ei posterioară printr -un orificiu sub formă de
fantă oblică antero -inferior, situat la nivelul porțiunii su pero-mediale a fo setei
endolimfat ice.

Apeductul cohleei (Aqueductus cochleae) este un canal icul osos de 10 –
12 mm lungime, mai sub țire decât apeductul v estibulului, care unește spațiile
perilim fatice ale cohleei cu spațiile subarahnoidiene ale fosei ce rebeloase.
Are originea printr -un mic orificiu (orificiul intern al apeduct ului) situat
la nivelul porțiunii inițiale a rampei timpanice (anterior de fe reastra rotundă) și
se orientează posterior, medial și inferior pentru a se termina la nivelul
margini i posterioare a porțiunii petroase a osului temporal (la 5 mm inferior de
meatul acustic i ntern) în foseta piramidală.
Apeductul este străbătut de o pre lungire a durei -mater care conține o
venulă și un canalicul lim fatic, dar nu este permeabil la toți i ndivizii.

100
LABIRINTUL MEMBRANOS
(Labyrinthus membranaceus)

Este situat în interiorul labirintului osos, de care este separat prin
perilimfă. El cuprinde:

Spațiul endolimfatic (Spatium endolymphaticum) – un sistem închis
alcătuit dintr -o serie de formați uni conjunctivo -epite liale, care c omunică între
ele și conțin elementele senzoriale ale ure chii interne și un lichid numit
endolimfă.

Endolimfa (Endolympha) este un lichid vâscos situat în cavitățile
labirin tului membranos și conține mai puțin Na și ma i mult K decât p erilimfa.
Este secretat în celulele marginale ale striei vasculare a canal ului cohlear și
absorbit în sacul endolimfatic.

Labirintul membranos are două componente:
– labirintul vestibular și
– labirintul cohlear.

Labirintul vestibular (Labyrinthus vestibularis)

Este partea centrală a labirintului membranos, care cupri nde:
– utricula,
– sacula și
– canalele semicirculare.
Aceste cavități co munică între ele prin canalicule și formează un sistem
închis care conține endolimfă.

Utricula (Utriculus ) este o veziculă de formă ovoidală, lungă de 3 -4
mm, și turtită transversal (2 mm lățime).
Fața medială răspunde recesului eliptic (utricular) al vestibulului osos,
de care aderă prin tracturi fine conjunctive.
Fața late rală corespunde f erestrei ovale și prezintă orificiile canalului
semicircular late ral. În porțiunea postero -superioară se găsesc: orificiul comun
al canalelor se micirculare anterior și p osterior, orificiul ampular al canalului
semicircular posterior și ra mura utricular ă a can alului endolimfatic.
Suprafața internă a utricu lei este netedă fiind reprezentată de un epiteliu,
cu excepția unei zone de 3/1 mm, unde prezintă o proeminență numită macula
utriculară.

101
Sacula (Sacculus ) este o veziculă mai mică decât utricula, a proape
sferică, cu diametrul de 2 mm.
Este situată anterior, inferior și medial, în recesul sferic (sacular) al
vestibulului osos, de care aderă prin tracturi conjunctive.
Din porțiunea ei posterioară se desprinde ca nalul utricular, ramură a
canalului e ndolimfatic, iar inferior co munică cu canalul cohlear, printr -un tub
scurt, ductul reunienes al lui Hansen. S uprafața interioară este acoperită de
epiteliu.

Canalele semicirculare (Ductus semicirculares ) ocupă interiorul
canalelor osoase, având aceeași formă, lungime, config urație și di recție.
Calibrul lor re prezintă 1/4 din cel al canalelor osoase și sunt așezate
excentric de -a lungul peretelui lateral sau convex al canalelor oso ase, de care
sunt fixate prin travee de fibre conjunct ive.

Canalul semi circular anterior (Ductus semicircularis anterior )
prezintă o extremitate ampulară – ampula membranoasă anterioară
(Ampulla membrana cea anterior) și o extremitate neampulară comună cu
canalul sem icircular posterior.

Canalul semicircular posterior (Ductus semicircularis posterior )
prezintă de asemenea o extremitate ampulară – ampula membrano asă
posteri oară (Ampulla membranacea posterior) și o extremitate neampulară
comună cu canalul semicircular anter ior.
Brațele canalelor membranoase nu au o d ispoziție i ndentică cu cea a
canalelor osoase. Se evidențiază astfel un braț membranos comun (Crus
membra naceum commune) pentru canal ele semicirculare anterior și posterior
și trei brațe membranoase ampulare (Crura membranacea ampularia) .

Canalul semicircular later al (Ductus semicircularis lateralis) prezintă
la o extremitate ampula mambranoasă laterală (Ampulla mem branacea
lateralis) , iar la cealaltă extremitate brațul membranos sim plu (Crus
membran aceum simplex) .
Canalele semicirculare se deschid în utriculă și sunt tapeta te de un
epite liu de acoperire.

Canalul utriculosacular (Ductus utriculosaccularis) are forma li terei
Y, cu un braț utricular și unul sacular, care se unesc și se conti nuă cu canalul
endo limfatic.

Canalul utricular (Ductus utricularis) pornește de pe fața me dială a
utriculei sub forma unei fante înguste. După un scurt traiect posterior și
superior se unește cu canalul sacular (Ductus saccularis) și formează canalul
endoli mfatic.

102
Canalul endolimfatic (Ductus endolymphaticus) traversează apeductul
vesti bulului. Porțiunea lui inițială, mai dilatată, n umită sinus este situată în
cavitatea vesti bulară. În prima porțiunea a apeductului vest ibulului canalul se
îngustează și se dilată din nou pentru a se termina cu sacul endolimfatic.
Lungim ea canalului este de 4mm, iar diametru variază între 0,8mm la nivelul
sinusului și 0,1mm la nivelul istmului.

Sacul endolimfatic (Saccus endolymphaticus) este porțiunea dis tală a
ductului endolimfatic și constituie o prelungire a labirintului membranos, cu
rol de rezervor pentru excesul de end olimfă. Are formă ovoidală cu diametrele
de 2/1 mm. Porțiunea proxi mală a sacului este intraosoasă, dar cea mai mare
parte este situată pe fața posterioară a porțiunii petroase a osului te mporal,
extradural.

Canalu l reuniens (Ductus reuniens) sau canalul lui Hansen, este un
canal subțire care conectează sacula cu ductul cohlear. Are originea în
porțiunea inferioară a sa culei și se termină în apropierea extremită ții
vestibulare a can alului cohlear.

Macula (Maculae) este organul senzorial vestibular. Se ev idențiază:
– macula utriculară (Macula utriculi) , cea mai mare arie arie
senzorială vestibulară, este situată pe peretele inferior al utriculei, în
plan orizontal (paralel cu baza craniului). Are formă triunghiular ă (de
inimă) cu v ârful posterior.
– macula saculară (Macula sa culi), are formă eliptică și este situată
pe fața medială a saculei, în plan vertical.

Structură
Macula este formată din:
– membrană bazală,
– celule de sus ținere, columnare dispuse pe un r ând,
– celule senzoriale cu cili și
– membrana statoconială (otolitică).

Celulele senzoriale sunt prevăzute la polul apical cu num eroși cili care
pătrund în masa gelati noasă a membranei statoconiale și constituie
mecanoreceptorii urechii interne. Fieca re celulă senzorială are un kin ocil situat
central și câte 70 -100 de stereocili; ei sunt dispu și în rânduri, în ordinea
descrescătoare a înălțimii (cel mai înalt fiind l ângă kinocil). Celulele
senzoriale sunt de 2 tipuri:
– tipul I, rotund, au baza înconjura tă de o re țea de terminalții
nervoase în formă cupă (de tip caliceal)
– tip II, cilindrice, au doar o termina ție dendrtitică la bază și
realizează conexiuni nervoase de tip buton sinaptic.

103
Termina țiile dendrtitice care ajung la baza celulelor senzoriale sun t ale
neuronilor din ganglionul vestibular (Scarpa), localizat în por țiunea laterală a
meatului acustic intern.
Cilii sunt orienta ți după o linie cu aspect curb numit striola (Striola) ,
care ocupă por țiunea centrală a maculei .
La nivelul saculei cilii su nt orienta ți în afara striolei, iar la nivelul
utriculei înspre striolă. Orientarea diferită a cililor îi face sensibili la diferite
tipuri de mi șcare.
Excitația fiziologică a maculei utriculare este gravita ția și accelerația
lineară, iar a maculei sacula re – gravita ția și accel erația verticală.

Membrana statoconială (Membrana statoconiorum) (otolitică) are
aspectul unei mase gelatinoase, omogene, care conține o serie de elemente
cristaline numite statoconii (Statoconium) sau otoliți, for mate din carbona t de
calciu.
Otoli ții fiind mai grei dec ât endolimfa, sub ac țiunea gravitației vor
distorsiona cilii celulelor senzoriale.

Crestele ampulare (Crista ampularis) sunt mici pliuri mucoase de
formă semilunară și culoare alb -gălbuie, dispuse pe fața medială a ampulelor,
aproa pe de deschiderea în utriculă. Ele ocupă circa 1/3 din diametrul ampular.
Ele sunt formate din:
– membrană bazală,
– celule senzoriale cu cili (similare celor maculare),
– celule de susți nere și
– o masă gelati noasă, care le acoperă și în care pătrund cilii
celulelor senzoriale.
Această formațiune conică se nu mește cupolă ampulară (Cupula
ampullaris); este moale și transparentă cu aspect fibrilar, dar nu conține
otoliți. Cupola ajunge p ână la tavanul ampulai, obstru ând lumenul canalului
semic ircular.
Cupola este străbătută în lun gime de canale fine numite șanțuri
ampulare (Sulcus ampulla ris) în care pătrund perii acustici ai celulelor
senzoriale rezultați din fuziu nea cililor lor.
Mișcarea endolimfei determină deformarea cupolei și mișcare a cililor.
Excitantul este accelera ția unghiulară.

104
Labirintul cohlear (Labiyrintus cochlearis)

Este por țiunea labirintului membranos formată din canalul cohl ear, care
conține organul spiral.
Rampa mijlocie (Scala media) a cohleei, este dispusă între ramp a
vestibu lară și rampa timpanică. Ea adăpostește canalul cohlear.

Canalul cohlear (Ductus cochlearis ) este un canal spiralat așezat în
interiorul cohleei. El începe în vestibul (peretele inferior) printr -o extremitate
închisă în fund de sac numită cecul vestibular (Caecum vestibulare ); în
această porțiune comunică și cu sacula prin canalul r euniens al lui Hensen
(Ductus reuniens ). Pr ima porțiune, scurtă are un traiect orizontal și acoperă
fanta vesti bulotimpanică. Apoi pătrunde în canalul spiral al coh leei, pe care îl
parcurge descriind, ca și aceasta, două ture și jumătate de spiră. Se termină la
vârful coh leei printr -o extremitate de asemenea în fund de sac numită cecul
cupo lei (Caecum cupulare) . Canalul cohlear ocupă o mică parte din cavita tea
canalului spiral și este dispus de -a lungul marginii libere (late rale) a lamei
spirale osoase, până la peretele lateral al canalului spi ral, realizând astfel
separarea dintre cele două rampe cohleare.
Privit pe secțiune transversală canalul cohlear are for mă pris matic
triunghiulară cu vârful la lama spirală osoasă și baza pe pere tele lateral al ca –
nalului spiral. Cei trei pereți ai canalului c ohlear sunt:
 peretele vestibular, membrana vestibulară (Paries vestibularis;
Mem brana vestibularis ), anterior, nu mit și membrana vestibulară a lui
Reisner separă rampa vestibulară de canalul cohlear. Este o lamă
conjunctivă întinsă de la marginea internă a limbului lamei spirale la
porțiunea anterioară a ligamentului spiral; este formată din două straturi
de celule e piteliale separate de o me mbrană bazală.

 perete extern (Paries externus) este format din porțiunea liga mentului
spiral situată între cele două creste de inserție a membranelor vesti bulară
și cohleară. La nivelul lui se eviden țiază o îngroșare a endostul u numită
ligamentul spiral (Ligamentum spirale) . Pe sec țiune transversală,
ligamentul are formă semilunară și prezintă o față aderentă la pe retele
canalului spiral osos și o față liberă (vestibulară). La nivelul fe ței libere
se prezintă o îngroșare, l a locul in serției membranei bazilare numită
proeminența spi rală (Proeminentia spiralis) , care corespunde unui vas
sanguin – vas proeminent (Vas pro eminens). Între proeminența spirală
și membrana vestibulară se află o zonă ușor deprimată, bogat
vasculari zată numită stria vasculară (Stria vascularis) . Se consideră că
aceasta are rol foarte im portant în formarea endolimfei, printr -un
mecanism activ comparabil cu cel al tubului distal al rinichiului.
Proeminența spirală de limitează la nivelul extremității laterale a
ligamentului spiral șanțul spiral ex tern (Sulcus spiralis exte rnus).

105

 perete timpanic, membrana spirală (Paries tympanicus; Mem brana
spira lis) (perete posteri or) este format de porțiunea pe riferică a lamei
spirale și lama bazilară. Membrana sp irală se inseră pe fața vestibu lară a
ligamentului spiral la nivelul unei proeminențe denumită creasta
bazilară, creasta spirală (Crista basilaris; Crista spiralis) . La pe riferia
lamei spirale osoase se dispune lama bazilară (Lamina basilaris ).
Această l amă osteo -membranoasă lungă de 33 mm separă rampa tim –
panică (inferior) de rampa vestibulară (superior). Lama ba zilară, are o
grosime de aproximativ 1 mm la bază, care cre ște treptat, ajung ând la 5
mm la niveul v ârfului; are o structură conjunctivă comple xă, care îi
conferă proprietăți mecanice importante. Este f ormată din trei straturi:
vestibular (superior) format dintr -o sub stanță hialină omogenă, mijlociu
ce conține un sistem fibrilar cu dispoziție radiară și timpanic (inferior)
format din celule conj unctive cu prelungiri care se întrepătrund.

La nivelul peretelui timpanic al canalului cohlear între limbul la mei
spirale și șanțul spiral extern se află organul spiral.

Limbul spiral (Limbus spiralis) este o îngroșare a endostului marginii
libere a lam ei spirale osoase. Limbul are fromă triunghiu lară și prezintă o
bază, o buză timpanică (Labium limbi tympanicum) și o buză vestibulară
(Labium limbi vestibulare) , între care se delimitează un șanț – șanțul spiral
intern (Sulcus spi ralis internus) . Fața a nterioară a limbului prezintă o serie de
șanțuri longitudi nale și transversale, care se întretaie sub un unghi de 900,
determinând niște reliefuri pa trulatere numite dinți acustici (Dentes acustici) .
Înălțimea dinților crește pe m ăsură ce se apropie de f ața antero -laterală (șanțul
spiral extern). Spațiile interdentate sunt ocupate de celule epiteliale de forma
literei T, care contribuie la susținerea membranei tectoria.

Membrana tectoria (Membrana tectoria) este o membrană groasă
formată dintr -o matrice glicoproteică, în care se dispun microfilamente
proteice. Are o greutate specifică asemănătoare endolimfei și este elastică,
fiind secret ată de celulele de sus ținere ale organului spiral. Ea este fixată de
celulele limbului spiral și acoperă șan țul spiral intern și organul spiral. În
grosimea membr anei pătrund cilii celulelor senzoriale.
Organul spiral (Organum spirale) cuprinde membrana reticulară și
șanțu rile spirale intern și extern.

Membrana reticulară (Membrana reticularis) este formată dintr -un
reticul subțire de fibre de colagen, care reunește polii superiori ai celulelor de
susținere ale organului spiral și ai celul elor senzoriale; este foarte subțire și
este străbătută de cilii celul elor senzoriale în spațiul endolimfatic.
Orga nul spiral (Corti) reprezintă organul esențial al auzului, la nivelul
căruia are loc recepția vibrațiilor sonore și transfo rmarea lor în influx ner vos.
Aplicat pe lama bazi lară, el descrie o spiră pe lungimea co hleei.

106
Are o structură complexă, fiind alcătuit din:
1. celule de susținere dispuse pe lama bazilară sunt de mai multe tip uri:
 celule care formează stâlpi sau pilieri (porțiunea mijlocie a organu lui
senzo rial). Sunt celule de formă piramidală dispuse în două rânduri
(extern și intern); distanțate la bază, ele se un esc prin porțiunea
superioară și delimitează canalul sau tunelul lui Corti . Tunelul este un
spațiu triunghiular, situat între cei doi pilieri și membrana bazilară.
 celule falangiene Deiters, sunt celulele de susținere a celulelor ciliate și
sunt de 2 tipur i :
– externe, dis puse pe 3 -4 rânduri lateral de stâlpul extern. Au as pect
fuziform și prezintă o prelungire superioară efilată, care
contribuie la formarea membranei reticulare și una infe rioară,
care se sprijină pe lama bazi lară. Polii superiori ai ce lulelor
Deiters sunt ușor d eprimați și sprijină celulele ciliate.
– interne, sunt dispuse pe un singur rând în interiorul stâlpilor.

2. celule senzoriale sau celule ciliate , sunt dispuse în două rân duri, de -o parte
și de alta a pilierilor/stâlpilor:
 celule ci liate interne, rotunde, în număr de 3500, sunt dispuse pe un
singur rând; ele au rol în percep ția stimulilor mecanoacustici.
 celule ciliate externe, cilindrice, în număr de 10 -12000, sunt dispuse pe
3-4 rânduri pe fața externă a stâpilor. Aceste celule sun t implicate în
amplificarea sunetelor.
Celulele ciliate prezintă o extremitate bazală rotunjită, la nivelul căreia
ajung dendritele neuronilor din ganglionul spiral (95% dintre ele ajung la
celulele ciliate interne) și o extremitate apicală, prevăzută st ereocili (50-100
de cili/celulă) ; nu au kinocili. Cilii proemină în lumenul rampei mijlocii, care
conține endolimfă.
Celulele ciliate interne au cili mai puțini, mai scur ți și mai rigizi, dispuși
în benzi de forma literei “U” sau “V”. Stereocilii cel ulelelo r ciliate externe
sunt așezați în formă de sau W, sunt mai lungi și puternic atașați de membrana
tectoria.

3. alte celule (celule accesorii):
 celule Hensen, dispuse în afara celulelor Deiters, au vârful mai larg de –
cât baza și înălțimea lor se reduce din interior spre ext erior;
 celule Claudius, celule de tranziție între celulele Hensen și ce lulele șan –
țurilor spirale intern și extern;
 celule Böttcher, dispuse la baza celulelor Claudius.

Funcția celulelor accesorii este mai puțin cunoscută, acestora atri buin-
du-li-se un rol metabolic.

107
Ganglionul spiral al cohleei (Ganglion spirale cochleae ) este format
dintr -un grup de celule nervoase (35 -50000), localizate în modiolul melcului
osos.
El con ține corpul neuronilor bipolari ai nervului cohlear, care reprez intă
primul neuron al căii acustice.
Dendritele lor fac sinapsă cu baza celulele ciliate ale organului spiral.
Axonii, formează componenta cohleară a nervului vestibulo -cohlear
(VIII) și fac sinapsă cu dutoneuronii căii acustice situați în nucleii cohlear i ai
trunchiului cerebral.
Ganglionul spiral conține două tipuri de neuroni :
– tipul I (reprezintă peste 90%), format din neuroni mari, mieliniza ți,
care sunt conecta ți cu celulele ciliate i nterne;
– tipul II, format din neuroni mici, amielinici.

VASELE SAN GUINE ALE URECHII IN TERNE
(Vasa sanguinea auris internae)
Arterele
Irigația arterială a urechii interne este asigurată de artera labi rintică
(A.labyrinthi) , ramură din artera cerebeloasă anterio ară infe rioară. După ce
emite artera subarcuată ca și ramur ă col aterală, ar tera labirintică se împarte în
două ramuri:
 artera vestibulară anterioară (A.vestibularis anterior; A.vestibuli) ,
care vascularizează macula utriculei, pereții su periori ai saculei și
utricu lei, ampulele și canalele semicircu lare membra noase anterior și
lateral;
 artera cohleară comună (A.cochlearis communis) este ramura
principală (asigură 80% din fluxul sanguin); se divide la rândul ei în:
o artera vestibulocohleară (A.vestibulocochlearis), se împarte la
baza mo diolului într -o ramură co hleară (R.cochlearis) care
vascularizează ¼ in ferioară a modiolului și canalului cohlear și o
ramură vestibulară posterioară (R.vestibularis posterior) care
vascularizează macula sacu lară, pereții inferiori ai sa culei și
utriculei, ampula și pereții mem branoși ai canalului semicircular
posterior.
o artera cohleară proprie (A.cochlearis propria) se distribuie
ductului cohlear.
o artera spirală a modiolului (A.spiralis modioli) parcurge interio –
rul mo diolului sub formă unei spirale împreună cu fi brele
nervu lui acustic și la intervale regulate emite arterele radiale
externe și interne. Arterele radiale externe, mai lungi trec inferior
de rampa vestibulară pe care o vascularizează și ajung la nivelul
peretelui extern al ductului cohlear, unde formează o rețea bogată.
Arterele radiale interne, dau ramuri pentru ga nglionul spiral, lama
spirală osoasă, limbul spiral, lama ba zilară și șanțul spiral intern.

108
Venele
Circulația venoasă a urechii interne este formată în principal din trei
vene: vena apeductului vestibu lului, vena apeductului cohleei și venele
labirintice.

Vena apeductului vestibulului (V.aqueductus vestibuli) ia na ștere prin
confluen ța venele canalelor semicirculare (Vv.ductuum semicircularium)
(care drenează în special por țiunile ampulare) și pr imește și bogatul plex venos
care înconjoară sacul endolimfatic; se varsă în sinusul petros inferior sau în
sinusul sigmoid.

Vena apeductului cohleei (V.aqueductus cochleae ) drenează cea mai
mare parte a s ângelui venos de la nivelul cohleei. Se formează prin
confluen țavenei comune a modiolului cu vena vestibulocohleară. Vena este
situată într -un canal paralel cu apeductul cohleei și se varsă în sin usul petros
inferior sau direct în gloful venei jugulare interne

Vena comună a modiolului (V.modioli commu nis) formată la baza
modiolului prin conflen ța a două vene:
– vena rampei vestibu lare (V.scalae vestibuli) care drenează rampa
vestibulară și lama spi rală osoasă și
– vena rampei timpanice (V.scalae tympani) , care drenează rampa
timpa nică, peretele extern al canal ului cohlear membranos și o rganul
spiral.

Vena vestibulocohleară (V.vestibulocochlearis) , prezintă 3 afluen ți:
– vena vestibulară anterioară (V.vesti bularis anterior) drenează
circulația venoasă a utriculei și am pulelor canalelor semi circulare
anterior și lateral.
– vena vestibulară posterioară (V.vestibularis posterior), drenează
sângele venos al saculei, canalului semicircular posterior și bazei
cohleei.
– vena ferestrei cohleare (V.fenestrae cochleae ).

Venele labirintice (Vv.labyrinthi ) au originea la nivelul labirin tului
mem branos, tarversează meatul acustic intern și drenează în sin usul transvers
sau în sinusul petros inferior.

109
Considera ții clinice
Sistemul aud itiv
Inflama ții:
Labirintita,
Neurita acustică,
Hipoacuzia de percep ție (sunetele nu sunt percepute): prezbi acuzie, zgomote
puternice, varia ții bruște de presiune a aerului, leziuni ale ur echii interne sau
ale nervului acustic,
Surditatea – ereditară sau dob ândită (traumatisme, infec ții),
Tinitus, acufene (“zgomote în urechi”) – percep ția unor sunete în absen ța
oricărui zgomot.

Sistemul vestibular
Vertijul (senza ția falsă de mișcare de rotație)
– Vertijul paroxistic benign – dislocarea otoli ților,
– Sindromul Meniere – creșterea volumului și presiunii end olimfei,
– Nevrita vestibulară – inflama ția nervului vestibular.
Kinetoza (răul de mi șcare) – discordan ța între stimularea vizuală și
vestibulară.

110
CĂILE COHLEARE

Căile cohleare cuprind trei neuroni; încep la nivelul ure chii interne și se
termină la nivelul cortexului, în ariile acu stice.

Primul neuron se găsește în ganglionul spiral, așezat în canalul spiral
osos. Dendritele acestui neuron pătrund între lamelele lamei spir ale osoase și
ajung la celulele senzoriale ciliate de la care preiau excitați ile. Axonii neuroni –
lor din gangli onul lui Corti străbat canalele modiol ului și părăsesc melcul osos
pe la nivelul bazei acestuia. Apoi, se unesc și formează nervul cohlear (VIII) și
se termină la nivelul nu cleilor tru nchiul cerebral.

Al doilea neuron este reprezentat de neuronii din nuc leii co hleari ante –
rior și posterior. Nucleul cohlear anterior, situat între bulb și punte primește
aproape toate fibrele nervului cohlear, cu excepția a două f ascicule care provin
din saculă și care ajung la nucleul co hlear lateral. Nucleul posterior pr imește
fibre numai din nucleul an terior și conține al doilea neuron al căii acustice. De
la nivelul nu cleului pornesc trei co ntingente de fibre:

 calea cohleară anterioară (principală) – fibrele provenite de la nucleul
cohlear anterior se încrucișează pe linia mediană cu lemniscul median și
formează un fascicul transversal numit corp trapezoid. Ajunse pe partea
laterală a calotei mezence falului, fibrele corpului trapezoid se
inflectează și devenind ascendente constituie un mănunchi de fibre
numit lemnisc ul lateral (banda lui Reil laterală). Acesta urcă prin partea
laterală a calotei mezencefalice, o parte din fibre pătrund în coli culii
cvadrigemeni inferiori și apoi în corpul geniculat medial de partea
respectivă. O parte redusă din fibrele ganglionului cohlear an terior nu se
încrucișează ci intră în constituția lem niscului lateral ho molateral.

 calea cohleară posterioară – fibrele care părăsesc nucleul co hlear poste –
rior se insinuează între pedunculul cerebelos infe rior și planșeul
ventriculului IV formând striile acustice.

 căile reflexe cuprind trei centri la nivele di ferite și fibrele aces tora
asigură reflexele cu punct de plecare auditiv sau in teracțiuni cohleare.
Cei trei centri sunt:
o complexul olivar superior, situat în regiunea bulbopontină pri-
mește aferențe de la nucleii cohleari anteriori homo – și hetero –
laterali. Fibrele eferente se distribuie cohleei, nu cleului nervului
facial (ceea ce explică bilateralitatea re flexului stapedian),
cornului ante rior al măduvei spinării, nucleiilor oc ulocefalogiri
(VI, VII, IX), substanței reticu late, nucleilor vegetativi ai nervilor
cranieni;

111
o nucleii lemniscului, situați în regiunea pontopedunculară primesc
aferențe din lemniscul lateral, iar eferențele se di stribuie porțiunii
superioare a corpului g eniculat medial homolateral și tuberculului
cvadrigemen inferior hetero lateral;
o nucleii tuberculului cvadrigemen inferior primesc aferențe de la
lemniscul lateral homolateral și de la nucleii lemnis cului lateral
heterolateral. Eferențele ajung la tuberc ulul cvadrigemen contro –
lateral.

Al treilea neuron (talamo -cortical ) corespunde neuronilor din corpul
geniculat medial al talamusului. Axonii acestori neuroni for mează radiațiile
acustice. Ele trec prin porțiunea sublenticulară a caps ulei interne și aju ng la
cortexul cerebral în girusul temporal su perior, aria 41. Ariile 42 și 22 au rol în
gnozie. Proiecția corticală a fiecărei căi ac ustice este bilaterală.

112
CĂILE VESTIBULARE

Căile vestibulare sunt cele care vehiculează informațiile r ecepționate de
celulele senzoriale de la nivelul maculelelor și cr estelor am pulare, cu privire la
orientarea în spațiu, poziția corpului și stabiliza rea privirii.

Primul neuron este reprezentat de neuronii din ganglionul lui Scarpa,
situat în partea postero -superioară a meatului acustic intern. Dendritele acestor
neuroni pornesc de la polul bazal al celulelor ci liate maculare (utriculare și sa –
culare) și ale crestelor ampulare, se mie linizează și formează trunchiurile
nervi lor utricular, sacular, ampu lari (lateral anterior și posterior). Axonii,
părăsesc ganglionul lui Scarpa și formează nervul vestibular.

Al doilea neuron este reprezentat de complexul nucleilor vesti bulari,
situați în aria bulbo -pontină. Complexul nuclear este situat la nivelul planșeu –
lui ventri culului IV și cuprinde 4 nuclei principali:
 nucleul vestibular superior (nucleul lui Bechterew) situat la nivelul
unghiului lateral al ventriculului IV;
 nucleul triunghiular (nucleul dorsal intern al lui Schwalbe), cel mai
voluminos este așezat la nivelul aripii albe externe a bulb ului;
 nucleul dorsal extern (nucleul lui Deiters) situat între nucleul
superior și nucleul descendent;
 nucleul inferior (nucleul lui Roller) situat inferior de nucleul dorsal
extern.

Acestor nuclei li se adaugă nucleul fastigia l, situat în afara ariei vestibu –
lare, la nivelul vermisului cerebelos, superior de oliva bul bară.
Axonii deutoneuronilor sunt grupați în fascicule și au multiple
conexiuni care le permit controlul și coordonarea mișcărilor reflexe ale
trunchiului, gâ tului, membrelor și ochilor.

 conexiunile medulare sunt asigurate prin tracturile vesti bulo-spinale:
 tractul vestibulo -spinal lateral cu originea în nucleul dor sal extern
(Deiters). El coboară în cordonul lateral de aceeași parte a măduvei și
se distribuie la toate etajele măduvei spinării. Are acțiune acti vatoare
asupra moto neuronilor mușchilor extensori și inhibitoare pentru
mușchii flexori.
 tractul vestibulo -spinal anterior cu originea în nucleul tri unghiular
(Schwalbe). Acesta coboară în cordonul ante rior al măduvei, având
distribuție bilaterală, în special la ni velul regiunii cervicale și por –
țiunii superioare a regiunii toracice a măduvei spinării. Intervine în
coordonarea mișcărilor capului și gâtului.

113
 conexiuni cerebeloase cuprind căi aferente și eferente care re alizează trei
fascicule:
 fascicului vestibuo -cerebelos direct ajunge pe calea pe dunculului
cerebelos inferior la nucleul fastigial;
 fasciculul vestibulo -cerebelos indirect provine din nucleii
triunghiular și dorsal extern și ajunge la co rtexul floculo -nodular;
 fasciculul cerebelo -vestibular ia naștere în zona arhicerbe lului și se
distribuie nucleilor vestibulari pe două căi: di rectă și încruc ișată.
Se realizează , astfel, circuitul vestibulo -cerebelo -vestibular, care
coordo nează contrac țiile musculare necesare menținerii posturii.

 conexiuni cu formația reticulară , joacă un rol important în ni stagmus și
explică tulburările vegetative din sindromul vertiginos (greață, vărsături,
paloare, tahicardie, etc).

 conexiuni cu nucleii oculomotor i (III, IV, VI) se realizează:
 direct, prin fibre ce se alătură bandeletei longitudinale pos terioare,
situată pe planșeul ventriculului IV;
 încrucișat, polisinaptic cu relee cerebeloase și reticulate. Ele provin
în special din nucleu vestibular superior ș i în mai mică măsură, din
nucleul triu nghiular și nucleul dor sal extern.
Conexiunile cu nucleii oculomotori – căi ale nistagmusului.

 conexiunile cu cortexul cerebral – unesc com plexul nu cleilor vestib ulari
cu cortexul cerebral. Ele ajung în lobul tempo ral, aria 21, anterior de aria
auditivă.

114
SISTEMUL GUSTATIV

Sistemul gustativ este sistemul senzorial responsabil de percep ția
gustului și aromelor.
El cuprinde trei segmente:
 periferic, receptor organul gustative – localizat la nivelul limbii,
 intermedi ar, de transmisie – calea gustativă,
 central, cortical – cu rol de integrare.

ORGANUL GUSTATIV; ORGANUL GUSTULUI
(Organum gustatorium; Organum gustus )

Este un organ senzorial situat pe suprafa ța limbii. Conform
Terminologiei Anatomica, este format din:
– coliculii gustativi /mugurii gustativi (Coliculus gustatorius; Gemma
gustatoria)
– porii gustativi (Porus gustatorius).

LIMBA (Lingua )

Organ esențial al simțului gustativ, limba îndeplinește în același timp un
rol important în toate funcțiile aparatului dento -maxilar; datorită mobilității
mari, participă la masticație, deglutiție și fonație.
Limba este on organ musculos, median, care proemină pe plan șeul ca –
vității bucale situându -se între bolta palatină și fața linguală a arcurilor den –
tare.
Are forma unui con aplatizat dinspre superior spre inferior și este alcă –
tuită din mai multe segmente:

Morfologie externă
Corpul limbii (Corpus linguae ) este segmentul orizontal, mobil al
limbii, care se termină cu vârful limbii (Apex linguae ).

Rădăcina limbii (Radix linguae ) formează porțiunea posterioară,
verticală a organului, conectată de elementele osoase învecinate (osul hioid,
procesul stiloidian al osului temporal și mandibula) și de seg mentul
palatofaringian prin intermediul mușchilor și mucoasei lin guale.

115
Dosul limbii (Dorsum linguae ), sau fața superioară a limbii, aproape
plană în sens transversal, are un aspect convex în plan ante roposterior și este
subdivizat de șanțul terminal al limbii (Sulcus terminalis linguae ), care are
formă de "V" deschis spre anterior, în două suprafețe:
 partea anterioară, partea presulcală (Pars anterior; Pars presul calis )
care ocupă 2/3 din fața dorsală a limbii și are un aspect aproape uni form. La
nivelul părții presulcale (ante rioare) a dosului limbii pe linia mediană s e
află șanțul me dian al limbii (Sulcus medianus li nguae ).
 partea posterioară, partea postsulcală (Pars posterior; Pars post –
sulcalis ), sau fața faringiană, cu aspect foarte neregulat datorită prezenței
unor glande foliculare.

Gaură oarbă a limbii (Forame n caecum linguae ) este o depre siune
situată la vârful șanțului terminal.

Fața inferioară a limbii (Facies inferior linguae ), mai puțin în tinsă ca
cea dorsală, privește spre planșeul bucal. La nivelul ei se pot observa de o
parte și de alta a liniei medi ane două pliuri dințate, ru dimentare numite plici
fimbriate (Plica fimbriata ).

Frâul limbii (Frenulum linguae ) este o plică mediană situată în tre fața
inferioară a limbii și planșeul bucal.

Marginile limbii (Margo linguae ) sunt reprezentate de părțil e laterale
rotunjite ale corpului și vârfului limbii, care vin în contact di rect cu alveolele
dentare.

Vârful limbii (Apex linguae ) este orientat anterior și prezintă o mică
incizură pe linia mediană.

Structură
Structural, limba este formată din:
 schel et fibros,
 mușchi,
 mucoasă.
Scheletul fibros al limbii formează suportul pentru inserția mușchilor.
El cuprinde:
Septul lingual (Septum linguale ) este o lamă fibroasă cu margini
neregu late, falciformă, dispusă în plan mediosagital. Ea se fixează pe mijloc ul
feței anterioare a osului hioid și se termină în apropierea vârf ului limbii.
Aponevroza linguală (Aponeurosis linguae ) acoperă dosul limbii și
repre zintă o îngroșare a laminei proprii a mucoasei li nguale.

Mușchii limbii (Musculi linguae ) efectuează mi șcările mu ltiple și com –
plicate ale limbii prin contracții simetrice (deglutiție, vorbire) și asimetrice
(masticație).

116
În raport cu originea embriologică se încadrează în două grupe:
Mușchii extrinseci sau scheletici au originea pe oasele înveci nate limbi i
și pătrund la nivelul rădăcinii limbii. Asigură poziția și deplasările limbii.
Mușchiul genioglos (M.genioglossus ) este un mușchi puternic, dispus
de o parte și de alta a septului limbii. Are fibre divergente, orie ntate superior și
posterior. Este depres or și protra ctor al limbii.
Mușchiul hioglos (M.hyoglossus ) este lat și subțire. Fibrele lui sunt
orientate superior. Este depresor și retractor al limbii, a ntagonist al mușchiului
genioglos. El are două porțiuni:
Mușchiul condroglos (M.chondroglossus )
Mușchiul ceratoglos (M.ceratoglossus )
Mușchiul stiloglos (M.styloglossus ), subțire este concav inferior,
anterior și medial. Este retractor – trage limba superior și posterior.

Mușchii intrinseci sau proprii ai limbii au originea și inserția pe
scheletul fib ros al acesteia. Sunt orientați în trei planuri principale și determină
volumul și forma limbii.
Mușchiul longitudinal superior (M.longitudinalis superior ), este o
lamă musculară situată superficial, inferior de aponevroza lin guală. El se
întinde în tre rădăcina și vârful limbii. Prin contracție scurtează limba și o
recurbează su perior.
Mușchiul longitudinal inferior (M.longitudinalis inferior ), este situat
pe fața inferioară, între rădăcina și vârful limbii. El scurtează lim ba și o
recur bează inferior.
Mușchiul transvers al limbii (M.transversus linguae ), este dis pus
orizon tal de la septul lingual la marginea limbii, între mușchii longitudin ali. El
determină îngustarea și alungirea limbii.
Mușchiul vertical al limbii (M.verticalis linguae ), este întins de la
apone vroza limbii la fața inferioară a acesteia. Are rol de turtire a limbii.

Tunica mucoasă a limbii (Tunica mucosa linguae)

Tunica mucoasă a limbii (Tunica mucosa linguae ) acoperă supra fața
limbii și se continuă cu mucoasa planșeului bucal, a vălului palatin și a
porțiunii orale a faringelui. Subțire, netedă și transparentă la nivelul feței
inferioare a limbii, ea începe să se îngroașe la nivelul marginilor și atinge
grosimea maximă la nivelul fe ței dorsale a limbii. În m ucoasa feței dorsale a
limbii (partea postsulcală) se găsește tonsila linguală (Tonsilla lingualis )
formată din aglomerări de for mațiuni limfat ice mici.
La nivelul tunicii mucoase se evidențiază papilele linguale (Papillae
linguales ) care sunt mici proeminen țe mamelonate, s ituate pe fa ța dorsală a
limbii, de la vârful ei până la șanțul terminal. Ele dau aspectul rugos al fe ței
dorsale a limbii, au forme variate și se grupează în 4 tip uri:

117
Papilele filiforme (Papillae filiformes ) sunt cele mai numeroase, fiind
localizate pe to ată suprafa ța porțiunii presulcale a limbii. Au aspectul unor
mici proeminențe cilindrice sau co nice de 2 -3 mm, din vârful cărora se
desprind mici pre lungiri filiforme. Unele dintre papile sunt mai largi și sunt
denumite papilele conice (Papillae conicae ). Sunt dispuse sub forma unor linii
oblice, paralele cu șanțul terminal, cu excepția v ârfului limbii, unde sunt
dispuse transversal. Nu con țin muguri gustativi; li se atribuie o funcție
mecanică rudimentară, facilit ând progresia alimentelor spre faringe. Sunt
keratinizate și au o culoare albicioasă.

Papilele fungiforme (Papillae fungiformes ) în număr mai redus dec ât cele
filiforme (150 -200), sunt dispuse anterior de "V" – ul lingual pe marginile
limbii dar și pe toată partea presulcală (ante rioară) a fe ței dorsale a limbii. Au
aspectul unor mici proeminen țe cu diametrul de 1mm. Forma este rotunjită,
asemănătoare unei ciuperci și li se descriu o e xtremi tate voluminoasă, liberă și
o extremitate subțiată, aderentă. Prezintă un număr variabil de muguri
gustat ivi, localiza ți superficial la nivelul extremității libere. Ele nu sunt
keratinizate, dar sunt foarte bine vascularizate și au o c uloare ro șie.

Papilele circumvalate (Papillae valatae ) sau caliciforme sunt cele mai
voluminoase (av ând un diametru de 3 -5 mm ) și mai importante. În număr de
7-9 ele sunt situate ante rior și paralel cu șanțul terminal și formează "V" -ul
lingual. Ele sunt formate dintr -o proeminență centrală – papila propriu -zisă,
înconju rată de un repliu al mucoasei numit calice. Între papilă și calice se
găsește un șanț circular, peripapilar numit rigolă. Sute de muguri gustativi se
găsesc pe pe reții laterali ai papilei la nivelul șanțului. Această dispozi ție a
mugurilor gustativi permite contactul prelungit al substan țelor cu saliva
secret ată de glandele salivare mici situate la nivelul șanț ului.

Papilele foliate (Papillae foliatae ) sunt 4 -11 pliuri verticale scurte, p aralele,
de culoare ro șie, localizate (de obicei simetric) pe marginile li mbii și în partea
posterioară a fe ței dorsale a l imbii. Prezintă numero și muguri gustativi
localiza ți pe părțile laterale.

Corpusculii gustativi/mugurii gustativi
(Cali culus gusta torius; Gemma gustatoria)

Corpusculii gustativi/mugurii gustativi (Caliculus gusta torius;
Gemma gustatoria) sunt struct uri epiteliale microscopice care con țin
chemorecptori ce vin în contact cu termina țiile nervilor gustativi.
De formă ovalară și aproximativ 80µ înălțime, corpusculii gust ativi sunt
localiza ți în special la nivelul papilelor linguale, cu excepția celor fil iforme.
Ei se dispun însă și în afara ariei papilare, fiind dispersa ți pe fața dorsală
și pe marginile limbii, numărul variind între 300 și 10000. Sunt mai numeroși

118
în partea posterioară a fe ței dorsale a limbii, în special în jurul pere ților
papilelor ci rcumvalate, unde sunt aproximativ 2500 de corpusculi pentru
fiecare papilă.
Fiecare corpuscul este alcă tuit din două tipuri de celule : de susținere și
senzoriale și prezintă apical un por gustativ (Porus gustat orius) de 2µ, care se
deschide la suprafa ța mucoasei li nguale.
Celulele de sus ținere, în număr de 40 pentru fiecare corpuscul, sunt
cilidrice și se dispun printre celulele senzoriale.
Celule senzoriale (gustative) în număr de 50 -150 pentru fiecare
corpuscul sunt celule epiteliale modificate ; fieca re celulă prezintă o
extremitate apicală prevăzută cu serie de microvili (cili gustativi) localiza ți la
nivelul por ului gustativ și o extremitate bazală, sub țire, care vine în contact cu
terminațiile nervilor gust ativi.
Substan țele chimice dizolvate în salivă, difuzează prin pori și stimulează
receptorii celulelor senzoriale situa ți la nivelul m icrovililor.
Sunt descrise 5 tipuri de senza ții de gust :
– dulce – determinat de carbohidra ții naturali sau artificiali,
– sărat – determinat de con ținutul sărat de s oiu (clorură sau bicarbonat
de sodiu),
– acru – determinat de acizi (citric, acetic),
– amar – determinat de o serie de produse organice sau chimice,
– umami „de savoare” – cel mai nou descris, determinat de prezen ța
glutamatului.

Considera ții clinice
Modi ficări ale sim țului gustativ:
– hipogeuzia – diminuarea sim țului gustativ,
– ageuzia – pierderea sim țului gustativ,
– disgeuzia – incapacitatea de a diferen ția gusturile, sau prezența unui
gust metalic.
Ele sunt cauzate de: boli metabolice, neurologice, a numite med icamente sau
substan țe toxice, refluxul gastroesofagian, infecții ale cavității b ucale sau ale
glandelor salivare, radioterapie, fumat.

119
CĂILE GUSTATIVE
Zona de recepție a senzațiilor gustative se află în principal pe fa ța
dorsală a lim bii și la nivelul marginilor.
Se disting 5 tipuri de senzații gustative: dulce, sărat, acru, amar și
umami (cel mai nou descoperit). Aceste senza ții sunt detectate de mugurii
gustativi de pe toată suprafa ța limbii, dar unele regiuni ale limbii au o
sensibilitat e crescută pentru anumite senza ții.
O triplă inervație senzorială a limbii asi gură transmiterea sensibilității
gustative:
– nervul intermediar al lui Wrisberg (VII bis),
– nervul glosofaringian (IX) și
– nervul vag (X).

Primul neuron este reprezentat de neuronii din ganglionii peri ferici ai
nervilor cranieni VII, IX și X: ganglionul geniculat al ner vului facial,
ganglionii superior (Ehrenritter) și inferior (Andersch) ai ner vului
glosofaringian și gan glionii superior și inferior ai nervului vag.
Dendritele neuronilor din ganglionul geniculat pe calea ner vilor lingual
și coarda timpanului se distribuie corpusculilor din cele 2/3 ant erioare ale lim –
bii. Axonii neuronilor din ganglionul g eniculat intră în componența nervului
intermediar Wrisberg păt rund în bulb la deutone uronul aflat în nucleul trac –
tului solitar.
Dendritele ganglionilor senzitivi ai nervilor glosofaringian și vag preiau
senzațiile gustative din 1/3 posterioară a limbii. Axonii lor ajung deasemenea
la nivelul nucleului tractului soli tar.

Al doilea neuron al căii gustative este localizat în nucleul trac tului soli –
tar, a cărui porțiune superioară s -a individualizat sub forma nucleului gustativ
al lui Nageotte. Axonii celui de -al doilea neuron se încrucișează la nivel bulbar
și se alăt ură lemniscului medial până la n ivelul talamusului.

Al treilea neuron se află în talamus la nivelul nucleului ventral postero –
medial.
Fibrele talamocorticale ajung la nivelul porțiunii operculare a girului
postcentral al lobului parietal – aria gustativă primară (aria 43). În apropierea ei
se află aria somestezică secundară, localizată în profunz imea șanțului lateral
Sylvius, în zona insulo -operculară.

120
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. ALBU,I., GEORGIA,R. – Anatomie topografică , Editura ALL, București,
1994 .
2. ANDRONESCU,A. – Anatomia dezvoltării omului. Embriologie medicală ,
Editura Medicală, București, 1987.
3. ANSON,B.J., CHESTER,B.McVAY – Surgical Anatomy , volume 1,
W.B.Saunders Company, Philadelphia, London, Toronto, 1971.
4. ANSON,B.J., McVAY,C.B. – Surgical a natomy, 6-th Edition, vol.I,
Saunders, Philadelphia, London, Toronto, 1984.
5. BENINNGHOFF,A., – Makroskopische und microskopische Anatomie des
Menschen, 3 Band, Urban & Schwarzenberg, München, Wien, Baltimore,
1985.
6. BENNINGHOFF,A. – Anatomie. Makroskopische Anatomie, Embryologie
und Histologie des Menschen , Band 2, Urban & Schwarzenberg München,
Wien, Baltimore, 1994.
7. CSILLAG,A. – Atlas of the Sensory Organs: Functional and Clinical
Anatomy , Springer Science & Business Media, 2007.
8. DRAKE,R., WAYNE VOGL,A., M ITCHELL, A.W.M. – Gray’s Anatomy
for Students, 3rd edition , Elsevier Churchill Livingstone, 2015.
9. ELLIS,H. – Clinical Anatomy, eight edition, Blackwell Scientific
Publications London, Edinburgh, Boston, Melbourne, Paris, Berlin,
Vienna, 1992.
10. ELLIS,H., MAH ADEVAN,V. – Clinical Anatomy Thirteenth Edition,
Wiley Blackwell, 2013.
11. KAHLE,W., FROTSCHER,M. – Color Atlas of Human Anatomy Vol.3,
Nervous System ans Sensory Organs 6th edition , Thieme Stuttgart – New
York, 2010.
12. KAMINA,P. – Dictionaire Atlas d'anatomie , Maloine S.A. Editeur, Paris,
1983.
13. KELLEY,M,W., WU,D.K., POPPER,A.N, FAY,R.R. – Development of
the Inner Ear , Springer Science and Business Media, 2005.
14. KÖPF -MAIER, P. – Wolf-heidgger’s Atlas of Human Anatomy, 2 Head
and Neck, Thorax, Abdomen, Pelvis, C NS, Eye, Ear, Karger, Basel,
Freiburg, Paris, London, New York, Bangalore, Bangkok, Singapore,
Tokyo, Sydney, 2004.

121
15. KUNTZ,A. – The autonomic nervous system , 4th edition, Lea and Febiger:
Philadelphia, 1953.
16. LANTZ,T von, WACHSMUTH,W. – Practische Anatomie , Zweiter
Bandsechster Teil, Bauch., Springer -Verlag, Berlin, New York, London,
Paris, Tokyo, Hong Kong, Barcelona, Budapest, 1993.
17. LEGENT, F., PERLEMUTER, I., VANDENBROUCK, CL. – Cahiers
d’Anatomie O.R.L ., Masson, Paris, New York, Barcelone, Milan, Mexico,
Soa Paolo, 1981.
18. MARTINI, F.H., TIMMONS M.J., TALLITSCH R.B. – Human Anatomy ,
Pearson, Benjamin Cummings, San Francisco, Boston, New York, Cape
Town, Hong Kong, London, Madrid, Mexico City, Montreal, Munich,
Paris, Singapore, Sydney, Tokyo, Toronto, 2006.
19. McKINLEY, M., O’LOUGHLIN V.D. – Human Anatomy , McGraw Hill,
Boston, Burr Ridge, IL Dubuque, IA Madison, WI New York, San
Francisco, St Louis, Bangkok, Bogota, Caracas, Kuala Lumpur, Lisbon,
London, Madrid, Mexico City, Milan, Montreal, New Delhi, Santiago,
Seoul, Singapoe Sydney, Taipei, Toronto, 2006.
20. MESCHER,A.L. – Junqueira Histologie, tratat & atlas, Edi ția a 13 -a,
Copyright Editura Medicală Callisto, 2016.
21. MOLL,K.J. – Anatomie , Verlag Jungjohann -Neckarsulm, 1979.
22. MOORE,K.L. – Clinically Oriented Anatom y (third edition), Williams &
Wilkins, Baltimore, Philadelphia, Hong Kong, London, Munich, Sydney,
Tokyo, 1992.
23. MOORE,K.L. – The Developing Human , W.B.Saunders Co., Philadelphia,
1982.
24. MOSES, K.P., BANKS, J.C., NAVA, P.B., PETERSEN D. – Atlas of
Clinical G ross Anatomy , Elsevier Mosby, 2005.
25. NESKEY, D., ANDERSON,J. E., CASIANO,R.R. – Nasal, Septal, and
Turbinate Anatomy and Embryology, Otolaryngol Clin N Am 42 (2009)
193–205.
26. NETTER, F.H. – Atlas of Human Anatomy , Third Edition, Icon Learning
System, Teterbo ro, New Jersey, 2003.
27. NETTER,F.H. – Atlas of Human Anatomy , CIBA -GEIGY Limited, Basle,
1991.
28. REPCIUC,E. – Anatomie. Angiologie, glandele endocrine, sistemul nervos
și organele de simț , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966.
29. SCHUENKE,M., SCHULT E,E., SCHUMACHER,U. – Thieme Atlas of
Anatomy – Head and Neuroanatomy , Thieme Stuttgart, New York, 2007.

122
30. SCHUMACHER,G.H. – Anatomie. Lerhbuch und Atlas , Band 1, Kopf,
Orofaziales System, Auge, Orh, Leitungsbahnen. Johann Ambrosiusth,
Leipzig, Heidelberg, 1991.
31. SCHUMACHER,G.H. – Anatomie. Lehrbuch und Atlas , Band 2, Johann
Ambrosius Barth, Leipzig, Heidelberg, 1991.
32. SINELNIKOV,R.D.,SINELNIKOV,I.R. – Atlas anatomii celoveka , tom 2,
Medițina, Moskva, 1990.
33. SINGH,I. – Textbook of Anatomy: Volume 3: Head and Neck, Central
Nervous System , Jaypee Brothers Medical Publishers, New Delhi, Panama
City, London, 2011.
34. SNELL,R.S. – Clinical Anatomy by Regions , 8th edition, Wolters
kluwer/Lippincot Williams & Wilkins, 2008.
35. STANDRING,S. – Gray’s Anatomy. The Anatomica l Basis of Clinical
Practice . Thirty -Ninth Edition, Elsevier Churchill Livingstone, 2005.
36. TERMINOLOGIA ANATOMICA – Federative Committee on Anatomical
Terminology, Thieme Stuttgart, New York 1998.
37. VIGUÉ, J., MARTIN, V. The human body,The essential illustra ted
reference, VDavid & Charles Book, Devon, 2005.
38. WALDEYER,A. – Anatomie des Menschen, Erster Teil , Walter de Gruyter
Berlin, New York, 1973.
39. WALDEYER,A., MAYET,A. – Anatomie des Menschen, Erster Teil,
Allgemeine Anatomie , Walter de Gruyter, Berlin, New Y ork, 1987.
40. WALDEYER,A., WALDEYER,U., MAYERT,A. – Anatomie des
Menschen, Erste Teil , Walter de Gruyter, Berlin, New York, 1976.

123
Cuprins

ORGANUL OLFACTOR ………………………….. ………………………….. ……………….. 1
NASUL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 1
Cavitatea nazală ………………………….. ………………………….. ………………… 2
CĂILE OLFACTORII ………………………….. ………………………….. …………………… 6
OCHIUL ȘI STRUCTURILE LUI ANEXE ………………………….. ……………….. 7
BULBUL OCULAR ………………………….. ………………………….. ……………………….. 7
TUNICA FIBROASĂ ………………………….. ………………………….. ……………. 9
Sclera ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9
Corneea ………………………….. ………………………….. ………………………….. 12
TUNICA VASCULARĂ ………………………….. ………………………….. ……… 15
Coroida ………………………….. ………………………….. ………………………….. 15
Corpul ciliar ………………………….. ………………………….. ……………………. 17
Irisul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 19
Spațiul unghiului iridocornean ………………………….. ………………………… 23
TUNICA INTERNĂ A BUL BULUI OCULAR ………………………….. ……. 25
Retina ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 25
MEDIILE TRANSPARENTE ȘI REFRINGENTE ALE
BULBULUI OCULAR ………………………….. ………………………….. ………………….. 31
CRISTALINUL ………………………….. ………………………….. ………………….. 31
ZONULA CILIARĂ ………………………….. ………………………….. ……………. 33
CAMERELE BULBULUI OC ULAR ………………………….. ………………….. 36
STRUCTUR ILE ANEXE ALE BULBUL UI OCULAR ……………………….. 39
PERIORBITA ………………………….. ………………………….. …………………….. 39
SEPTUL ORBITAL ………………………….. ………………………….. …………….. 40
VAGINA BULBULUI OCUL AR ………………………….. ………………………. 40
SPAȚIUL EPISCLERAL ………………………….. ………………………….. ……… 41
CORPUL ADIPOS AL ORB ITEI ………………………….. ……………………… 41
FASCIILE MUSCULARE ………………………….. ………………………….. ……. 42
MUȘCHI I EXTRINSECI AI BULB ULUI OCULAR ………………………….. .. 43
MUȘCHIUL ORBITAL ………………………….. ………………………….. ……….. 43
MUȘCHII DREPȚI ………………………….. ………………………….. ……………… 44
MUȘCHII OBLICI ………………………….. ………………………….. ……………… 45
MUȘCHIUL RIDICĂTOR A L PLEOAPEI SUPERIOA RE ……………….. 49
SPRÂNCENELE ………………………….. ………………………….. ………………………….. 50
PLEOAPELE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 51
TUNICA CONJUNCTIVĂ ………………………….. ………………………….. …………… 55

124
APARATUL LACRIMAL ………………………….. ………………………….. …………… 57
CĂILE OPTICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 61
URECHEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 64
URECHEA EXTERNĂ ………………………….. ………………………….. ……………….. 64
AURICULA ………………………….. ………………………….. ………………………. 64
MEATUL ACUSTIC EXTER N ………………………….. …………………………. 70
MEMBRANA TIMPANICĂ ………………………….. ………………………….. … 73
URECHEA M EDIE ………………………….. ………………………….. ……………………… 77
CAVITATEA TIMPANICĂ ………………………….. ………………………….. …. 77
OSCIOARELE AUZULUI; OSCIOARELE AUDITIVE ……………………. 82
Articulațiile oscioarelor auditi ve ………………………….. ……………………… 84
Ligamentele oscioarelor auditive ………………………….. …………………….. 84
Mușchii oscioarelor auditive ………………………….. ………………………….. . 85
TUBA AUDITIVĂ ………………………….. ………………………….. ……………… 88
URECHEA INTERNĂ ………………………….. ………………………….. …………………. 92
LABIRINTUL OSOS ………………………….. ………………………….. ………….. 92
CANALELE SEMICIRCULA RE ………………………….. ………………………. 95
COHLEEA ………………………….. ………………………….. ………………………… 96
MEATUL ACUSTIC INTER N ………………………….. ………………………….. 98
SPAȚIUL PERILIMFATIC ………………………….. ………………………….. ….. 99
LABIRINTUL MEMBRANOS ………………………….. ……………………….. 100
Labirintul vestibular ………………………….. ………………………….. ……….. 100
Labirintul cohlear ………………………….. ………………………….. …………… 104
VASELE SANGUINE ALE URECHII INTERNE ………………………….. . 107
CĂILE COHLEARE ………………………….. ………………………….. …………………… 110
CĂILE VESTIBULARE ………………………….. ………………………….. ……………… 112
SISTEMUL GUSTATIV ………………………….. ………………………….. …………….. 114
ORG ANUL GUSTATIV; ORGAN UL GUSTULUI ………………………….. … 114
LIMBA ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 114
Tunica mucoasă a limbii ………………………….. ………………………….. ….. 116
Corpusculii gustativi/mugurii gustativi ………………………….. …………… 117
CĂILE GUSTATIVE ………………………….. ………………………….. …………. 119
BIBLIOGRAFIE SELECTI VĂ………………………….. ………………………….. …… 120