Prof. Univ. Dr. Mariana Ciocoiu Absolvent Duță Dorin -2020 – UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREȘTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI… [613558]
UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE CRAIOVA
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific :
Prof. Univ. Dr. Mariana Ciocoiu
Absolvent: [anonimizat]2020 –
UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE CRAIOVA
REGLEMENTĂRI LEGALE
PRIVIND EFECTELE CĂSĂTORIEI
Coordonator științific :
Prof. Univ. Dr. Mariana Ciocoiu
Absolvent: [anonimizat]2020 –
Duță Dorin CUPRINS
CUPRINS
CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE ………………………….. ………… 7
1.1.- Funcțiile familiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 9
1.2 Funcția de perpetuare a speciei umane ………………………….. ………………………….. ………… 11
1.3 Funcția economică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 12
1.4 Funcția educativă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 14
1.5 Funcția de solidaritate socială ………………………….. ………………………….. …………………….. 15
CAPITOLUL II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI …………….. 18
2.1 Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei ………………………….. ………………………….. ………… 19
2.2 Principiul căsătoriei liber consimțite între soți ………………………….. ………………………….. . 21
2.3 Principiul egalității în drepturi dintre bărbat si femeie ………………………….. ………………. 21
2.4 Principiul potrivit căruia membrii familiei sunt datori să -și acorde unul altuia sprijin
moral și material. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 23
CAPITOLUL III. CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA ………………………….. ………….. 25
3.Noțiunea de căsătorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 25
3.1 Caracteristicile căsătoriei ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 28
3.2 Condiții de fond și condiții de formă ………………………….. ………………………….. …………….. 29
CAPITOLUL IV. EFECTELE CĂSĂTORIEI ………………………….. ………………………….. …… 32
4.1. Noțiunea de efecte juridice ale căsătoriei ………………………….. ………………………….. ……… 32
4.2. Raporturile personale dintre soți ………………………….. ………………………….. ………………… 33
4.2.1. Îndatorirea soților de a lua deciziile împreună ………………………….. ……………………….. 34
4.2.2 Numele soților ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 34
4.2.3 Obligația de a locui împreună ………………………….. ………………………….. …………………… 35
4.2.4 Obligația de respect și sprijin moral reciproc ………………………….. ………………………….. 36
4.2.5 Obligația de fidelitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 36
4.2.6 Îndatoririle conjugale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 37
4.2.7 Independența soților ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 37
4.2.8 Neînțelegerile soților cu privire la raporturile personale dintre ei …………………………. 38
4.2.9 Corelația dintre drepturile și îndatoririle personale ale soților ………………………….. …….. 38
Duță Dorin CUPRINS
4.3 Raporturile patrimoniale dintre soți ………………………….. ………………………….. …………….. 39
4.3.1 Regimul primar imperativ ………………………….. ………………………….. ………………………… 41
4.3.2 Regimul comunității legale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 46
4.3.3 Regimul separației de bunuri ………………………….. ………………………….. ……………………. 51
4.3.4 Regimul comunității convenționale ………………………….. ………………………….. ……………. 52
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 54
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 56
Duță Dorin INTRODUCERE
5
INTRODUCERE
Pentru realizarea lucrării de licență mi -am propus să abordez o tema de actualitate:
Reglementările legale privind efectele căsătoriei. , pe care o consider de interes în societatea contemp orană .
Lucrarea de față are la bază consultarea unei bibliografice însemnate : tratate, manuale, cur surii, monografii;
legislație, Internet, prezentate în literatura de specialitate, pe problematica dreptului familiei.
Lucrarea își propune să prezinte principalele aspecte privind căsătoria,noțiunea de c ăsători e
și efectele pe care această instituție a dreptului familiei le produce între soți.Căsătoria este în fapt
rezultatul unei lungi evoluții, prin care uniunea sexuală a bărbatului cu femeia a fost reglement ată
din punct de vedere al conviețuirii și al efectelor în ce privește copiii și transformată într -o instituție
respectată și stabilă.Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, închei ată
potrivit dispozi țiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele
imperative ale legii. Căsătoria înseamnă situația juridică, în principiu permanentă, a celor căsă toriți .
Această situație juridică este determinată de reglementarea legală privind căsătoria, care devine
aplicabilă prin încheierea actului juridic al căsătoriei, și există pe tot timpul cât durează rap ortul de
căsătorie.
Prezenta lucrare este structurată în trei capitole.
În primul capitol sunt prezentate Noțiunile generale despre familie, în care sunt detaliate funcțiile familiei :
funcția de perpetuare a speciei umane; funcția economică; funcția educativă; funcția de solidaritate socială.
Al doilea capitol abordează aspectele teoretice cu privire la considerații privind
căsătoria,respectiv noțiunea de căsătorie,caracteristicile căsătoriei cât și condițiile de fond și de
formă ale acesteia.
În capitolul al treilea numit Considerații privind căsătoria , am prezentat noțiunea de căsătorie
, caracteristicile căsător iei , condițiile de fond și condițiile de formă .
Capitolul al patrulea intitulat “Efectele căsătoriei” reprezintă substanța principală a
lucrării.Aici sunt abordate noțiuni de efecte juridice ale căsătoriei,raporturile personale dintre
soți,înda torirea soților de a lua deciziile împreună,numele soților,obligația de a locui
impreună,obligația de respect și sprijin moral reciproc,obligația de fidelitate,îndatoririle
conjugale,independent soților,neînțelegerile soților cu privire la raporturile pers onale dintre
ei,corelația dintre drepturile și îndatoririle personale ale soților,raporturile patrimoniale dintre
soți,regimul primar imperativ,regimul comunității legale,regimul separației de bunuri,regimul
comunitații convenționale.
Căsătoria are un car acter civil, se încheie pe viață, iar desfacerea ei este posibilă numai în condițiiexpres
prevăzute de lege.
Căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate dintre bărbat și femeie și se încheie în scopul întemeierii unei famili i.
Caracterele căsătoriei sunt bine reliefate de noul Cod Civil, acestea se referă la uniunea dintre bărbat și femeie,
căsătoria liber consimțită, este monogamă, se încheie în forme cerute de lege, deci are un caracter solemn, s e înche ie în
mod public în fața ofițerului de stare civilă .
O căsătorie valabil încheiată presupune, sub aspectul voințelor ce o susțin și raportat la fiecare dintre viitorii
soți existența consimțământului, caracterul său liber, adică netulburat în acuratețea sa prin eroare, dol sa u viole nță,
precum și caracte rul său actual.
Singura condiție impusă de lege referitor la etatea viitorilor soți este cea a vârstei minime da la care se poate
încheia căsătoria. Ca regulă, capacitatea matrimonială se dobândește odată cu împlinirea vârstei majoratului de 18 ani,
atât la bărbat cât și la femeie ( art. 271 alin. 1 NCC).
Duță Dorin INTRODUCERE
6
Formalitățile pentru încheierea căsătoriei se referă la etapele premergătoare și ulterioare încheierii căsătoriei.
După încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă întocmește de îndată, în registru l actelor de stare civilă, actul
de căsătorie care servește, alături de certificatul eliberat pe baza actului de căsătorie, ca principal mijlo c de do vadă al
căsătoriei ( art.292 NCC).
Lucrarea se încheie cu Concluzii în care sunt subliniate noțiunea de că sătorie și efectele pe care această
instituție a dreptului familiei le produce între soți. Această lucrare de licență reprezintă o încununare a c unoștinț elor
dobândite în decursul celor trei ani de studii la Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative Craiov a.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
7
CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
Etimologic, termenul „familie” provine din latinescul familia, -ae, care înseamnă totalitatea
membrilor dintr -o casă sau gintă. Termenul de „familie”, introdus în Țările Române după 1696 prin
filieră neogreacă, desemnează grupul social format din soți și copiii lor, grup numit, până atunci,
„fămeie” (de la latinescul familia). Acest termen se opune celui de „casă”, care desemna, în
principal, grupul de persoane fizice solidarizate prin legături de sâng e și prin interese clientelare1 .
Familia reprezintă o realitate sociologică datorită comunității de viață dintre membrii ei uniți
prin raporturi de căsătorie, rudenie și adopție, o realitate biologică prin uniunea dintre bărbat și
femeie și prin procrea re și o realitate juridică datorită reglementării de către legiuitor a relațiilor
care se stabilesc între membrii unei familii.
Familia tradițională românească era nucleară (adică era alcătuită doar din soți și descendenții
acestora), patrilineară și pat rilocală și de tip butuc (copii își întemeiau, după căsătorie, propriile
gospodării, cu excepția celui mai mic, care trebuia să locuiască în casa părintească).
Noțiunea de familie poate fi privită din două puncte de vedere: sociologic și juridic. Din
punct de vedere sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de
persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață,
interese și întrajutorare2.
Sociologii disting două tipuri de familie: – familia simplă sau nucleară, formată din părinți și
copii lor necăsătoriți; – familia extinsă sau largă, formată și din alte persoane în afară de primul
caz3.
Definirea exactă a noțiunii de familie comportă, indiscutabil, dificultăți determ inate, pe de -o
parte,de faptul că acest fenomen social, familia, constituie obiect de cercetare pentru multiple științe
ca: sociologia, dreptul, psihologia, medicina, științele istorice etc., fiecare încercând să surprindă
aspectele caracteristice din prop riul unghi de vedere, iar, pe de altă parte, fiindcă însuși legiuitorul
nu este consecvent, dând accepțiuni diferite acestei noțiuni .
În doctrină4 se vorbește de familie ca de o realitate socială, prin ea realizându -se o comunitate de
viață între soți, între părinți și copii, precum și, uneori, între alte rude. Familia este și o realitate
biologică, în sensul că, în cadrul ei se realizează procreaț ia prin unirea biologică dintre bărbat și
1V. Barbu, De bono coniugali. O istorie a familiei din Țara Românească în secolul al XVII -lea, Ed. Meridiane, București,
2003, p. 22.
2A. Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., București, 1983, p. 5 -15.
3I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a 8 -a revizuită și completată, Ed. Un iversul Juridic, București, 2006, nota de subsol nr. 3
de la p. 12.
4A se vedea: I . A l b u , Dreptul familiei, E.D.P., Bucure ști, 1975, p. 7; I . P . F i l i p e s c u , A . I . F i l i p e s c u ,
Tratat de dreptul familiei, ed. aVII -a, Ed. All Beck, București, 2002, p.1; . M . B a n c i u , Dreptul familiei, Ed. Argonaut,
Cluj-Napoca, 1998, p. 5 -7; T . R . P o p e s c u , Dreptul familiei, tratat, vol. I, E.D.P., București, 1965, p. 17.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
8
femeie și, în fine, familia este și orealitate juridică, pentru că, prin norme juridice, se reglementează
cele mai importante relații din cadrul acesteia.
Legiuitorul nu dă, în nici o reglementare, o definiție ge nerală a noțiunii de familie.
Cercetând diferitele categorii de reglementări, se constată că noțiunii de familie i se atribuie
atât un înțeles restrâns, în sensul că familia îi cuprinde pe soți și pe copii lor minori, cât și un înțeles
larg , atunci când părinților și copiilor lor minori li se alătură și alte categorii de persoane.
Cel mai adesea legiuitorul vizează înțelesul restrâns al noțiunii de familie. O asemenea
accepțiune se regăseau în dispozițiile art. 1 -44, 100-112 din Codul familiei și în cel e ale art. 1491
C.pen., care arată ce se înțelege, în concepția legii penale, prin „membru de familie” și în Titlul IX,
Capitolul I al Codului penal, intitulat: „Infracțiuni contra familiei”. Accepțiunea noțiunii de
familie, astfel cum se regăsea în Codul familiei, este cea de drept comun.În legi speciale, funcție de
scopul urmărit de legiuitor și de domeniul relațiilor sociale reglementate, noțiunea de familie
primește accepțiuni mai largi.
Familia este considerată elementul natural și fundamental al soci etății. Ea este o formă a relațiilor
sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie5, o instituție fundamental socială
întâlnită în toate societățile, chiar dacă formele ei particulare diferă sub stanțial dintr -un loc în altul.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care
izvorăsc din căsătorie, rudenie, precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie6.
5A. Giddens, Sociologie, ed. a IIl -a, Ed. ALL, București, 2001, p. 154; E. Poenaru, G. Aioanei, Căsătoria și divorțu l, Ed.
Hamangiu, București, 2008, p. 1.
6I.P. Filipescu, A.l. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a Vlll -a revăzută și completată, Ed. Universul Juridic,
București, 2006, p. 12.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
9
1.1.- Funcțiile familiei
În noul dicționar al limbii române (NODEX) familia este definită astfel: „grup de persoane
înrudite prin căsătorie sau prin sânge ca re trăiesc împreună (soț, soție, descendenții acestora)”7.
Familia este instituția fundamentală în toate societățile. Din perspectiva sociologică este “o
formă de comunitate umană alcatuită din doi sau mai multi indivizi, uniți prin legături de căsătorie
și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică si/sau latura psiho -socială”8.
Familia reprezintă una din cele mai vechi forme de asociere umană, o instituție stabilă cu
rosturi fundamentale pentru indivizi și pentru societate, având p arte si de o abordare juridică, fiind
descrisă ca un grup formal fondat pe baza unor legi și acte normative.
Aceste două laturi ale familiei: social și juridic au puncte comune, dar și semnificații
diferite. Astfel, cuplurile consensuale sunt acceptate de către sociologi ca fiind o formă a familiei
pentru că îndeplinește funcțiile ei, în schimb juriștii nu admit acest lucru considerând că nu sunt
îndeplinite condițiile care duc la recunoașterea familiei.
Însă sunt situații în care se întâmplă invers, soci ologii să nu recunoscă statutul de familie, iar
juriștii da. Acest lucru se întâmplă în cazul în care un cuplu a divorțat. Pentru că din punct de
vedere juridic mai există legături între ei sunt considerați familie, dar social nu, deoarece funcțiile
ce sta u la baza familiei au fost intrerupte.
Familiei i se acordă o atenție sporită deoarece pe lângă faptul că este una din cele mai vechi forme
de comuniune, aceasta influențează și modelează persoana umană.
Unii cercetători din domeniul psihanalizei, psiholo giei sociale și sociologiei considerâ că
familia este superioară altor grupuri sociale9. La baza acestor afirmații stau două principii: familia
își aduce aportul devreme și pe o durată îndelungată, și cea de -a doua este dată de rolul pe care îl
are familia în a stabili legături cu lumea socială exterioară.
Funcția definește un set coerent de activități, asemănătoare care au rolul să asigure identitatea unui
grup, existența acestuia, buna sa dezvoltare și adevarata sa relaționare cu mediul.
7Litera International, Noul dictionar explicativ al limbii romane , Editura Litera International, 2002
8I. Mitrofan, C.Ciuperca, Introducere in psihosociologia si psihosexologia familiei , Ed.Alternative, Buc., 1998, p.17
9Corina Bistriceanu, Sociologia familiei , Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2006, p.145.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
10
Sociologii au dat diferite clasificări ale acestor funcții10.
Printre ele se regăsesc:
1. funcții biologice și igienico –sanitare – acestea se referă la satisfacerea necesitatilor
sexuale ale membrilor cuplului conjugal, la nașterea copiilor și la asigurarea
condițiilor igienico sanitare care să asigure o dezvoltare biologică normală a tuturor
membrilor familiei. Funcția de reproducer e era esențială unității familiale, fiind
atribuită necesității primare de dezvoltare a societatii globale, necesitatea de
perpetuare fizică, biologică.
2. funcția economică – presupune acumularea veniturilor suficiente pentru întreg
colectivul familial și or ganizarea unei gospodării comune proprii pe baza bugetului
comun de venituri și cheltuieli astfel încât să se asigure locuința, hrana,
îmbrăcămintea, obiectele de trai și susținerea urmașilor pentru realizarea lor. Familia
asigurându -și această funcție fav orizează îndeplinirea celorlalte funcții.
3. funcția de solidaritate familială – se bazează pe egalitate, pe stima, pe susținere și pe
dragoste reciprocă între partenerii de cuplu, copii și parinți, frati și surori. Aceasta
funcție are menirea de a oferi stabi litate și unitate familiei.
4. funcția de socializare – urmărește integrarea idividului în societate. Aceasta funcție
vizează copilul, însă nu se referă doar la el. Familia are datoria de a transmite
valorile, atitudinile, caracteristicile, principiile comuni tății din care fac parte, pentru
ca toți membri ei să fie integrați în societate.
5. funcția etico -juridică a familiei – aceasta funcție este strâns legată de latura juridică a
familiei. Membrii unei familii au drepturi și responsabilități reglementate prin lege.
Functia juridică și -a pierdut din valoare odata cu apariția cuplurilor consensuale, iar
“responsabilitatea familială colectivă a fost înlocuită cu responsabilitatea
individuală”11.
În societatea noastră unele din aceste funcțiile au dispărut, altele s-au redus sau sunt asumate
în mare parte de alte instituții ale societății.
În linii mari, majoritatea sociologilor converg către recunoașterea acelorași funcții ale
familiei ca grup social.
Trebuie să remacăm, totuși, că între opiniile lor există și d iferențe semnificative de accente.
În studiile de sociologie a familiei sunt puse în evidență următoarele tipuri și subtipuri de
funcții:
a) funcții interne, prin care se asigură membrilor familiei un climat de afecțiune securitate și
protecție:
10Corina Bistrice anu, Sociologia familiei , Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2006, p.147.
11Corina Bistriceanu, Sociologia familiei , Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2006, p.135.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
11 -funcții biologice și sanitare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor sexuale ale membrilor
cuplului, procrearea copiilor, necesitățile igienico -sanitare alt copiilor și dezvoltarea biologică
normală a membrilor familiei;
-funcții economice, care constau în organizarea gospodăriei și acumularea de resurse
necesare funcționării menajului pe baza unui buget comun;
-funcții de solidaritate familială, care se referă la ajutorul bazat pe sentimente de dragoste și
respect între membrii familiei;
-funcții pedagogico -educative și morale, prin care se asigură socializa copiilor.
b) funcții externe, prin care se asigură relaționarea familiei cu exteriorul.
Importanța și impactul social al funcțiilor familiei rezidă și din reglementarea distinctă pe
care legiuitorul a dat -o relațiilor de familie, care s -au individualizat și s -au delimitat în suficientă
măsură de relațiile de drept civil, constituind un obiect distinct, de sine stătător, vizat de dreptul
familiei12.
Funcția biologică este o dimensiune esenț ială a familiei. În mod obișnuit, necesitățile
sexuale ale indivizilor 13sunt satisfăcute în cadrul cuplurilor familiale.
Familia este o realitate biologică14, determinată de uniunea dintre bărbat și femeie și prin
procreație asigură perpetuarea speciei uma ne fără de care nu se concepe societatea, copiii
constituind, în cadrul familiei, un puternic factor de coeziune, de echilibru moral, de bucurie și
încredere între soți.
Funcția economică a familiei este influențată de gradul de dezvoltare social -economic al
societății, importanța acesteia diferă de la o societate la alta având mai multe componente: de
producție, de profesionalizare a descendenților, de generare și gestionare a unui buget comun15.
Aceasta diferă de la o societate la alta și se concretizează în interesele comune determinate de:
regimul juridic al comunității de bunuri, obligația legală de întreținere între membrii familiei,
solidaritatea acestora în ajutorul acordat membrilor de familie aflați în nevoie din cauza
incapacității de a muncii.
1.2 Funcția de perpetuare a speciei umane
Funcția de perpetuare a speciei umane se referă la înlocuirea membrilor societății sau mai
bine-spus perpetuarea speciei umane, familia fiind grupul unde sunt reglementate relațiile sexuale
umane în cadrul căsătoriei.
12Mariana Ciocoiu (coord.), op. Cit., p. 13
13 I. Mitrofan, C.Ciuperca, Introducere in psihosociolog ia si psihosexologia familiei , Ed.Alternative, Buc., 1998, p.17
14I. Mitrofan, C.Ciuperca, Introducere in psihosociologia si psihosexologia familiei , Ed.Alternative, Buc., 1998, p.23
15A. Giddens, Sociologie, ed. a IIl -a, Ed. ALL, București, 2001, p. 138
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
12 Pentru asigurarea unei stabilități a societății umane a fost necesar ca sexualitatea să fie
reglementată într -o manieră acceptată de societate. Acest fenomen a avut loc în toate culturile
existente, în forme și grade diferite.
Deși, până nu demult, sexualitatea a fost strâns legată de noțiunile de familie și de căsătorie,
în prezent ea este acceptată și în afara căsătoriei, coincizând, adesea, cu relațiile intime ale unei
perechi înainte de căsătorie, cunoscute sub denumirea de co abitare.
Al doilea rol al funcției biologice a familiei îl constituie funcția de reproducere, de
procreare a copiilor sau funcția demograficã.
În legăturã cu funcția de reproducere există o multitudine de cercetări, bazate pe investigarea
unui număr mare de indivizi și de familii, care urmăresc nivelul fertilității.
Ca și celelalte funcții, funcția sexuală a cunoscut importante schimbări. A inceput să se
acorde o tot mai mare importanță performanțelor sexuale.
Niciodată nu s -a discutat ca acum desp re "satisfacție sexuală", "apetit sexual"16 etc.
De asemenea nu putem ignora faptul că, într -o perioadă relativ scurtă de timp, s -a trecut de
la familia extinsă, din punct de vedere numeric, la cea restrânsă.
Numărul de copii a scăzut continuu, ajungându -se la 1 -2 copii în societatea contemporană.
Se conturează tot mai clar tendința cuplurilor de a renunța la copii și de a trece la un alt mod
de viață – "familia axată pe adulți".
Asigurarea continuității biologice a fost și continuă să fie o funcție proprie grupului familial.
Însă modul cum își realizează familia modernă această funcție diferă de ceea ce a însemnat ea
pentru familia tradițională, și mai mult diferă semnificativ între familia nucleară și tipurile post-
moderne de familie.
1.3 Funcția economică
Această funcție reprezintă indicatorul principal de echilibru în cadrul unei familii, întrucât
rezolvarea problemelor de ordin economic contribuie, implicit, la menținerea unei familii
organizate, cu posibilități reale de rezo lvare a tuturor obligațiilor, atât fațã de ea însăși, cât și față de
societate. Fiind dependentă de tipul de societate și de nivelul de dezvoltare social -economicã a
acesteia, funcția economicã s -a modificat considerabil de -a lungul timpurilor.
Reglementa rea normelor de dreptul familiei, în virtutea funcției economice, își găsește
expresia în libertatea alegerii regimului matrimonial de către soți (art. 312 NCC), în posibilitatea
încheierii de către aceștia a unor convenții matrimoniale (art. 329 -338 NCC) 17 .
16 I. Mitrofan, C.Ciuperca, Introducere in psihosociologia si psihosexologia familiei , Ed.Alternative, Buc., 1998, p.31
17.Noul cod civil (Legea nr. 287/2009), republicat, actualizat la zi și consolidat prin: -Legea nr. 138/2014 – pentru
modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative conexe și -Legea nr. 60/2012 privind aprobarea OUG 79/2011 pentru reglementarea
unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Monitorul Oficial nr.255/2012.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
13 Funcția economică a familiei prezintã trei aspecte de bazã, și anume: aspectul productiv,
pregătirea profesionalã a tinerilor și latura financiar -contabilã.
Latura productivã se referă la obținerea de venituri din activități – din cadrul familiei – și
evitarea de cheltuieli prin acoperirea unor necesități ale membrilor familiei în interiorul său.
Aceastã laturã este o caracteristică a familiei rurale tradiționale sau a familiei tradiționale de
meșteșugari.
Al doilea aspect legat de funcția economi cã a familiei îl reprezintă cadrul necesar pentru
pregătirea profesională a tinerilor, respectiv de însușire a profesiunii de bazã și este caracteristică
acelorași tipuri de familii tradiționale.
Aspectul financiar -contabil al funcției îndeplinite de fami lie constă în administrarea unui
buget comun de venituri și cheltuieli, indiferent dacă veniturile provin din munca în gospodărie sau
din unele activități prestate în afara acesteia. Modul de realizare și mărimea veniturilor, împreună cu
structura cheltuie lilor, oferă informații asupra bunăstării materiale și a nivelului de trai al familiei,
cu toate implicațiile firești ce decurg din aceste aspecte și care se reflectă asupra relațiilor
armonioase din familie sau asupra riscului de maltratare și de neglijar e a copiilor.
Direct legată de funcția economică a familiei sau, mai exact, de latura sa financiar -contabilă,
este prezența unei locuințe adecvate, în care să se desfășoare întreaga activitate a familiei, lipsa
acesteia conducând, adesea, la destrămarea f amiliei.
În tot ceea ce privește căsătoria și asupra tuturor măsurilor privitoare la persoana și bunurile
copiilor, soții hotărăsc de comun acord. Ei contribuie la cheltuielile căsniciei în raport cu mijloacele
fiecăruia, iar bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, cu excepția celor expres
menționate de lege ca fiind proprii, sunt bunuri comune ale soților, pe care le administrează și
folosesc împreună și de care dispun tot astfel.
Noul Cod civil prevede la art. 258 alin. (1) că f amilia are la bază căsătoria liber consimțită
între soți18.
De asemenea, Constituția19 prevede la art. 48 alin. (1) că familia se întemeiază pe căsătoria
liber consimțită între soți.
În sensul legii, opinăm că oamenii trebuie să se îndrepte spre căsător ie numai datorită
afecțiunii și înclinației lor reciproce, fiind vorba despre bărbat și femeie. Liberul consimțământ la
căsătorie, ca principiu, trebuie să fie înțeles și prin respectarea legilor cu privire la această instituție
juridică, plecând și de la prevederea constituțională de la art. 48 alin. (1) că familia se întemeiază pe
căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a
asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
18Noul cod civil (Legea nr. 287/2009), republicat, actualizat la zi și consolidat prin: -Legea nr. 138/2014 – pentru
modificarea și completarea Le gii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative conexe și -Legea nr. 60/2012 privind aprobarea OUG 79/2 011 pentru reglementarea
unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Monitorul Oficial nr.255/2012.
19 Constituția României: *) Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003; republicată, cu reactualizare a
denumirilor și dându -se textelor o nouă numerotare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31
octombrie 2003.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
14 Principiul potriv it căruia membrii familiei au îndatorirea de a -și acorda unul altuia sprijin
moral și material, este prevăzut, în privința relațiilor dintre soți, în noul Cod civil la art. 309 alin. (1)
(soții își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral) ș i art. 325 alin. (1) (soții sunt obligați
să-și acorde sprijin material reciproc).
Normele morale cer ca între membrii familiei să existe o comunitate de interese spirituale și
materiale, care trebuie să fie în concordanță nu numai cu interesele personal e ale familiei, ci și cu
interesele societății.
Relațiile de familie, conform celor de mai sus, se întemeiază pe prietenie și afecțiune
reciprocă.
În Codul civil se află dispoziții legale care evidențiază acest principiu – sprijin moral și
material pe care trebuie să și -l acorde reciproc membrii familiei, sprijin moral și material ca rezultat
al prieteniei și afecțiunii reciproce, la care am făcut referire.
Astfel, se prevede că soții hotărăsc de comun acord în tot ce privește căsătoria și, totodată,
hotărăsc asupra măsurilor privitoare la persoana și bunurile copiilor.
Ei (soții) sunt obligați să contribuie la nevoile căsătoriei în raport cu mijloacele fiecăruia.
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei au regimul juridic de bunuri comune, a tât când este vorba de
regimul comunității convenționale, cât și când este vorba despre regimul matrimonial al comunități
legale (cu excepții prevăzute expres de lege sau în situația în care
soții optează pentru regimul separației de bunuri). Aceste bunuri se administrează și se folosesc
împreună și se dispune de ele aidoma.
De asemenea, vom găsi în normele dreptului familiei, reglementate pe larg, obligația de
întreținere între anumiți membrii ai familiei .
Este neîndoielnic că, în absența unor relații bazate pe sprijin moral și material reciproc,
familia nu ar exista ca atare decât în mod formal, ca un grup de persoane legate între ele biologic,
dar animate doar de porniri și sentimente egoiste, contrare rațiunii de a fi a familiei însăși.
1.4 Funcția educativă
Funcția educativă este tot atât de importantă ca și cea de reproducere biologică a oamenilor.
Prin ea se reproduce societatea, perpetuându -se moștenirea socială și culturală.
Sunt și alți factori care determină socializarea omului, dar nici u nul nu este mai puternic și
cu mai mare influență ca familia.
Familia a avut în toate timpurile un rol important în educația copiilor. În familie se
dobândesc primele noțiuni despre morală, se imprimă copilului reguli și deprinderi, principii ce
constitui e fundamentul pe care se formează personalitatea omului.
Educația în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală și
armonioasă. Părinții sunt datori să crească copilul, să se îngrijească de sănătatea, educația,
învățătura și pregăti rea profesională a acestuia. Această funcție are ca finalitate integrarea eficientă
a individului în societate, acest lucru realizându -se prin formarea după un anumit ideal de
personalitate.
Părinții au implicit și îndatorirea ca, prin felul lor de viață, să fie exemplu pozitiv pentru
copiii lor și un model de comportament în familie și societate. Nimic nu este mai dăunător pentru
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
15 educația copiilor decât viciile, imoralitatea, brutalitatea, incorectitudinea sau alte purtări reprobabile
ale unuia sau altuia dintre părinți20.
Principala îndatorire a părinților este aceea de creștere și educare a copiilor lor minori.
Raportat la principiul egalității în drepturi a copiilor, consacrat cu caracter general de art.
260 NCC, îndatorirea de creștere și educare priv ește copilul în general, fără a deosebi după cum
acesta este din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptat.
Corelativ acestei obligații îi corespunde dreptul copilului (din căsătorie, din afara căsătoriei
sau adoptat) de a fi crescut și educat de pări nții săi.
Creșterea copilului este apreciată ca fiind una dintre cele mai dificile responsabilități ale
părinților.
O importanță deosebită trebuie acordată comunicării între părinți pe probleme de disciplină
și de comportament ale copilului.
Părintele este cel mai important model pentru copilul său. El este principalul responsabil de
îndrumarea copilului.
Conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 272/200421, act normativ special în domeniul
protecției și promovării drepturilor copilului, rămas în vigoare și după data de 1 octombrie 2011, cu
excepția art. 40 alin. (1), art. 41 și art. 42, expres abrogate prin art. 230 lit. x) din Legea nr. 71/2011,
părinții au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă
dezvoltare ale copilului, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor
prevăzute de această lege.
Corelativ acestei obligații, părinții copilului au dreptul să primească informațiile și asistența
de specialitate necesare în vederea îng rijirii, creșterii și educării acestuia (art. 30 alin. (3) din Legea
nr. 272/2004).
În îndeplinirea obligației de creștere și educare se acordă întâietate principiului interesului
superior al copilului.
Conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, e xercitarea drepturilor și îndeplinirea
obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure
bunăstarea materială și spirituală a copilului. O asemenea bunăstare se poate realiza prin diferite
mijloace, și anume: prin îngrijirea copilului, prin menținerea relațiilor personale cu acesta, prin
asigurarea creșterii, educării și întreținerii copilului, prin reprezentarea sa legală și administrarea
patrimoniului său.
1.5 Funcția de solidaritate socială
Familia, în c alitatea ei de unitate socialã, presupune un sistem complex de relații între
membri, cu drepturi și obligații reciproce.
Condiția de bazã a coeziunii “succesului” vieții de familie o constituie “convergența”
acțiunii tuturor membrilor grupului în realizar ea unui scop comun.
20Mariana Cioc oiu ( coord.), op. Cit. p. 11
21 Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
( M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004);
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
16 Orice dereglare la nivelul acestor relații pericliteazã stabilitatea familiei. În familiile
nucleare (soț -soție), solidaritatea vizeazã relațiile dintre aceștia, analizate și prin prisma
distribuirii autoritãții în familie și a modulu i în care este structuratã diviziunea de roluri familiale.
Structura de autoritate presupune relații de subordonare, exercitate pe verticalã – între
generații diferite -, sau pe orizontalã, între partenerii cuplului conjugal sau între copii. În funcție de
modul de exercitare a autoritãăți, întâlnim, în literatura de specialitate, următoarele două tipuri de
familie: familia autoritar -absolutistã – cu tată dominator, care își exercită autoritatea asupra tuturor
membrilor – și familia autoritar -egalitară (dem ocratică), bazatã pe cooperare și pe o diviziune a
autorității pe mai mulți membri ai familiei.
În societatea modernă se observă tendința unei distribuții egale a autoritãții între parteneri,
de participare egală la luarea deciziilor.
Principiul potriv it căruia membrii familiei au îndatorirea de a -și acorda unul altuia sprijin
moral și material, este prevăzut, în privința relațiilor dintre soți, în noul Cod civil la art. 309 alin. (1)
(soții își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral) ș i art. 325 alin. (1) (soții sunt obligați
să-și acorde sprijin material reciproc).
Normele morale cer ca între membrii familiei să existe o comunitate de interese spirituale și
materiale, care trebuie să fie în concordanță nu numai cu interesele personal e ale familiei, ci și cu
interesele societății.
Relațiile de familie se întemeiază pe prietenie și afecțiune reciprocă.
În noul Cod civil22 se află dispoziții legale care evidențiază acest principiu – sprijin moral și
material pe care trebuie să și -l acor de reciproc membrii familiei, sprijin moral și material ca rezultat
al prieteniei și afecțiunii reciproce.
Astfel, se prevede că soții hotărăsc de comun acord în tot ce privește căsătoria și, totodată,
hotărăsc asupra măsurilor privitoare la persoana și b unurile copiilor.
Ei (soții) sunt obligați să contribuie la nevoile căsătoriei în raport cu mijloacele fiecăruia.
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei au regimul juridic de bunuri comune, atât când este
vorba de regimul comunității convenționale, cât și când este vorba despre regimul matrimonial al
comunități legale (cu excepții prevăzute expres de lege sau în situația în care soții optează pentru
regimul separației de bunuri). Aceste bunuri se administrează și se folosesc împreună și se dispune
de ele aidoma.
De asemenea, vom găsi în normele dreptului familiei, reglementate pe larg, obligația de
întreținere între anumiți membrii ai familiei¹ .
Este neîndoielnic că, în absența unor relații bazate pe sprijin moral și material reciproc,
familia nu ar exista ca atare decât în mod formal, ca un grup de persoane legate între ele biologic,
dar animate doar de porniri și sentimente egoiste, contrare rațiunii de a fi a familiei însăși.
22Noul cod civil (Legea nr. 287/2009), republicat, actualizat la zi și consolidat prin: -Legea nr. 138/2014 – pentru
modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normati ve conexe și -Legea nr. 60/2012 privind aprobarea OUG 79/2011 pentru reglementarea
unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Monito rul Oficial nr.255/2012.
Duță Dorin NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
17 Sprijinul moral și material reciproc, pe care membrii fami liei și -l acordă în mod natural, de
cele mai multe ori în mod generos și dezinteresat, nu este altceva decât expresia solidarității
familiale.
Din punct de vedere juridic, ca expresie a solidarității familiale, legea reglementează
obligația de sprijin mat erial și moral între soți, precum și obligația legală de întreținere [art. 309, art.
325 și art. 516 alin. (1) C. civ.]
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
18
CAPITOLUL II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
Căsătoria reprezintă o instituție extrem de importantă în economia dreptului familiei, pentru
că majoritatea relațiilor sociale ocrotite de această ramură de drept își au izvorul în căsătorie .
Din analiza Titlului I al Cărții intitulate „Despre familie ” din Codul c ivil23 putem desprinde
principiile care guvernează familia, căsătoria, principii care trebuie să fundamenteze orice act
normativ sau administrativ și orice decizie judiciară referitoare la aceasta.
În ordinea în care sunt prevăzute de textele legale, acest e principii sunt:
– principiul căsătoriei liber consimțite între soți [art. 258 alin. (1) și art. 259 alin. (1)];
– principiul egalității în drepturi a soților [art. 258 alin. (1)];
– principiul ocrotirii familiei de către societate și stat prin măsuri economice și sociale [art.
258 alin. (2) și (3)];
– principiul monogamiei [art. 258 alin. (4) și art. 259 alin. (1)];
– principiul interzicerii căsătoriilor între persoane de același sex [art. 258 alin. (4) ș i art.
259 alin. (1) și (2)];
– principiul încheierii căsătoriei în scopul întemeierii unei familii și dreptul de a se
căsători [art. 259 alin. (2)];
– principiul caracterului laic al căsătoriei sau caracterul subsecvent al căsătoriei relig ioase
[art. 259 alin. (3)];
– principiul solemnității căsătoriei [art. 259 alin. (4)];
– principiul egalității în drepturi a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie ( art.
260);
– principiul interesului superior al copilului [consacrat expres în art. 263 și reluat în art.
258 alin. (1), art. 261, art. 262 și art. 264].
23 Codul familiei a fost abrogat după intrarea în vigoare a noului Cod civil, care include prevederi cuprinse până atunci
în: Codul familiei; Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a decretului privito r la
persoanele fizice și persoanele juridice (Decretul nr. 31/1954); Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; Legea nr. 273/2004 privind regimul jurid ic al
adopției. Toate actele normative indicate în această secțiune au fost modificate la data intrării în vigoare a nou lui Cod
civil.
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
19 2.1 Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei
Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei este formulat în dispozițiile art. 258, alin. 3 Cod
Civil, arătându -se că în România ”Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice și socia le,
încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei ”.
Ocrotirea căsătoriei și familiei se realizează nu doar prin intermediul normelor dreptului
familiei, ci și cu ajutorul altor norme juridice. În acest sens Codul Civil reglementează riguros
condițiile de fond și cele de formă ale căsătoriei, drepturile și obligațiile personale și patrim oniale
ale soților, egalitatea în drepturi a soților, obligația de întreținere pe care soții o au unul f ață de
celălalt, drepturile și îndatoririle părinților față de copii lor minori, desfacerea căsătoriei p rin di vorț.
Art. 48, pct. 2 din Constituție prevede că prin lege se stabilesc condițiile de încheiere, de
desfacere și de nulitate a căsătoriei.
Familia este considerată element ul natural și fundamental al societății. Ea este o formă a
relațiilor sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie24, o instituție fundamental
socială întâlnită în toate societățile, chiar dacă formele ei particulare diferă substanțial dintr -un loc
în altul.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații,
care izvorăsc din căsătorie, rudenie, precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie25.
Noțiunea sociologică și cea jurid ică de familie, în mod obișnuit, coincid, se suprapun.
Există însă situații în care această corespondență nu există.
În cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, relațiile de fapt, în sens sociologic, încetează între
soți, deoarece nu mai există între ei o comunitate de viață și de interese. Dar unele drepturi și
obligații, deci relații de familie în sens juridic, continuă să existe – spre exemplu, cele privind
întreținerea, dreptul la nume, privind bunurile comune, dacă acestea nu au fost împărțite la
desfacerea căsătoriei.
Într-o definiție cuprinzătoare, familia reprezintă comunitatea socială prin care se realizează
viața în comun a soților și a copiilor acestora, care sunt uniți prin relații de ordin biologic,
economic,psihologic,spiritual26.
Familia e ste ocrotită nu numai de stat, ci și de societate în general, dreptul la ocrotire fiind
consacrat constituțional în art. 26 alin. (1).
Totodată, art. 8 al Convenției europene reglementează dreptul la respectarea vieții private și
de familie.
Respectul vieții private și de familie presupune obligația autorităților de a ocroti viața de
familie și, în același timp, obligația de a se abține de la orice ingerință arbitrară în aceasta.
Corelativ dreptului la ocrotirea familiei, alin. (3) al normei instituie obligația statului de a
24A. Giddens, Sociologie, ed. a IIl -a, Ed. ALL, București, 2001, p. 154; E. Poenaru, G. Aioanei, Căsătoria și divorțul,
Ed. Hamangiu, Bu curești, 2008, p. 1.
25I.P . Filipescu, A.l. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a Vlll -a revăzută și completată, Ed. Universul Juridic,
București, 2006, p. 12.
26. A.Stănoiu, M. V oinea, Sociologia familiei, Tipografia Universității București, Bucureș ti, 1985, p. 6; pentru definiții
privind familia, a se vedea și B.D. Moloman, Căsătoria civilă și religioasă în dreptul român, Ed. Universul Juridi c,
București, 2009, p. 13 -20.
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
20 sprijini încheierea căsătoriei, dezvoltarea și întărirea acesteia. Sprijinul poate fi materializat prin
diverse măsuri economice și sociale.
Spre exemplu, până la data de 3 iulie 2010, prin Legea nr. 356/2006 privind aco rdarea unui
sprijin financiar la constituirea familiei (în prezent abrogată prin Legea nr. 118/2010),
s-a prevăzut acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 200 euro pentru persoanele care se af lă
la prima căsătorie și au domiciliul sau reședința în R omânia, indiferent de cetățenia soților (sp rijinu l
era condiționat de următoarele elemente: ambii soți să fie la prima căsătorie, ambii soți să aibă
domiciliul sau reședința în România).
Tot astfel, O.U.G. nr. 158/2005 și O.U.G. nr. 148/2005, coroborate c u O.U.G. nr. 111/2010,
ambele în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2006, prevăd acordarea concediului și
indemnizației de maternitate, respectiv de îngrijire a copilului bolnav, de îngrijire a copilului până la
2 ani sau până la 3 ani în cazul copilul ui cu handicap.
Prin Legea nr. 277/2010 s -a reglementat alocația pentru susținerea familiei. Tot în scopul
ocrotirii și sprijinirii familiei, dezvoltării și consolidării solidarității familiale, bazată pe prietenie,
afecțiune și întrajutorare morală și ma terială a membrilor familiei, ce constituie un obiectiv de
interes național, a fost adoptată Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în
familie.
Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei, este prevăzut atât în acte internaționale (a rt. 16 pct.
3 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 23 pct. 1 din Pactul internațional cu priv ire la
drepturile civile și politice), cât și în acte normative interne [art. 26 alin. (1) din Constituț ie, ar t. 258
alin. (2) C. civ.] și are două componente: ocrotirea căsătoriei și ocrotirea familiei.
Preocuparea legiuitorului pentru ocrotirea căsătoriei rezultă din reglementarea riguroasă a
condițiilor de încheiere, de desfacere și de desființare a ei, reglementare care, potrivit Consti tuției
[art. 48 alin. (2)], este de domeniul legii (aceste condiții se regăsesc detaliate în Codul civil );
A doua componentă a acestui principiu – ocrotirea familiei – se realizează prin reglementarea
relațiilor dintre soți, a drepturilor și îndatoririlor lor re ciproce, pe calea sprijinului pe car e stat ul îl
acordă, prin măsuri economice și sociale, dezvoltării și consolidării familiei [art. 258 alin. (3 ) C.
civ.], dar și prin normele care vizează ocrotirea copiilor și a drepturilor lor, fie ele cuprinse în Co dul
civil sau în legi speciale, cum sunt Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturil or
copilului sau Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.
Potrivit art. 258 alin. (2) C. civ., familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a
statului, iar alin. (3) prevede că statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice și soci ale,
încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei.
Textul din Codul civil conține însă o nuanță nouă: consacră dreptul familiei la ocrotire din
partea societății și a statului.
Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei este prevăzut în art. 258 alin. (2) și (3) NCC, în care
se arată că statul sprijină dezvoltarea și consolidarea familiei prin măsuri economice și sociale și că
familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.
Ocrotirea căsătoriei și familiei se realizează nu numai cu ajutorul normelor Codului civil ci
și cu ajutorul altor norme juridice specifice cuprinse în alte acte normative de dreptul familie i, dar și
prin alte acte normative ce aparțin altor ramuri de drept.
Pentru a se asigura stabilitatea familiei, în Codul civil sunt reglementate riguros condițiile de
Noțiune și principii generale de fond și cele de formă ale căsătoriei, drepturile și obl igațiile
personale și patrimoniale ale soților, precum și desfacerea căsătoriei prin divorț.
Ocrotirea căsătoriei în țara noastră se realizează prin impunerea prin lege a egalității dintre
soți, a stabilirii raporturilor dintre părinți și copii prin oblig ațiile de întreținere pe care l egiuit orul le –
a reglementat în sarcina soților, în sensul îndeplinirii acestora fără discriminare unul față de celălal t
și, în anumite situații, chiar după ce căsătoria a fost desfăcută prin divorț.
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
21
2.2 Principiul căsătoriei liber consimțite între soți
Căsătoria are la bază libertatea viitorilor soți de a încheia o căsătorie.
Principiul libertății încheierii căsătoriei este prevăzut de o serie de acte internaționale (art.
16 pct. 1 din Declarația universală a drepturilor omului; art. 23 pct. 2 din Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice; CEDO consacră, în art. 12,dreptul fundamental al bărbat ului ș i
al femeii de a se căsători, în condițiile legii). În dreptul intern, principiul este de ordine pu blică ș i
are o valoare constituțională: potrivit art. 48 alin. (1) din Constituție, familia se întemeiază pe
căsătoria liber consimțită între soți, iar potrivit alin. (2) condițiile de încheiere a căsătorie i se
stabilesc prin lege ¹.
Importanța acestui principiu rezultă și din faptul că el este înscris, ca un drept fundamental,
în Constituția României, art. 48 pct. 1 stabilind că „familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimțită dintre soți …”.
În sensul legii, încheierea căsătoriei trebuie să aibă ca unic temei sentimentele de dragoste și
de prețuire dintre soți.
Dispozițiile constituționale fac, de asemenea, distincția între căsătoria civilă și cea
religioasă, stabilind că cea religioasă poate fi celebrată nu mai după încheierea celei civile (ar t. 48
pct. 2).
Căsătoria unește pe bărbat și pe femeie în cea mai firească comunitate socială, care le
contopește într -o asemenea măsură sentimentele, concepțiile și modul lor de viață, interesele și
idealurile încât în tre soți iau naștere relații multiple și de natură diferită, care le acoperă t oată g ama
vieții spirituale și sociale, de la relațiile de dragoste și prietenie la cele de asistență moral ă și
materială, până la întreaga lor viziune asupra vieții.
Căsătoria dă naștere unor raporturi juridice deosebit de complexe, care ar putea fi grupate în
raporturi dintre soți și raporturi dintre părinți și copii.
Atât raporturile dintre soți, cât și cele dintre părinți și copii, pot fi în sfera relațiilor personale
sau a raporturilor patrimoniale, cu precizarea că fiecare dintre ele își are propria identitate.
2.3 Principiul egalității în drepturi dintre bărbat si femeie
Acest principiu derivă din egalitatea deplină a femeii cu bărbatul în toate domeniile vieții
sociale, egalitate ce este consacrată de Constituția României în art. 16 alin. 3 unde „statul rom ân
garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați ” pentru ocuparea funcțiilor și demnităților
publice, civile sau militare, iar în ceea ce -i privește pe soți legea fundamentală arată că famil ia se
întemeiază și pe egalitatea soților (art. 48 alin. 1).
În acest sens, Codul familiei preciza în art. 1 alin. 4 : „În relațiile dintre soți, precum și în
exercițiul drepturilor față de copii, bărbatul și femeia au drepturi egale ”. Apoi, în art. 25, se arata c ă
„bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie ”, iar în art. 26 că „soții hotără sc de
comun acord în tot ceea ce privește căsătoria ”.
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
22 Valabilitatea unei căsătorii încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, când a intrat în
vigoare noul Cod civil, se apreciază în raport de dispozițiile legii în vigoare la data încheieri i
căsătoriei, adică în raport de prevederile Codului familiei, conform art. 25 din Legea nr. 71/201 1.
Căsătoria încheiată după data de 1 octombrie 2011 este supusă condițiilor de fond (pozitive sau
negative) și de formă prevăzute de noul Cod civil.
În privința numelui, legea (art. 27 C.fam.) permitea soților fie să -și păstreze, fiecare, numele
avut înainte de încheierea căs ătoriei, fie să -și aleagă numele unuia dintre ei sau numele lor reu nite.
Și în raporturile patrimoniale ale soților își face aplicațiunea același principiu al egalității.
Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 C.fam. „bunurile dobândite în t impul
căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților ”.
Părinții au aceleași drepturi și îndatoriri raportat la copii lor minori (art. 97 C.fam.) și, de
asemenea, toate măsurile privind persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți în comun,
potrivit art. 98 C.fam. ( În prezent, Codul Familiei este abro gat de Legea nr. 71/2011 pentru pun erea
în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil ).
Egalitatea femeii cu bărbatul în diferite activități este prevăzută și în numeroase acte
internaționale. Astfel, conform art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului „cu
începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nicio restricție în
ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o fami lie. E i
au drepturi egale la contra ctarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei".
De asemenea, potrivit art. 3 din Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și
culturale (adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la 16 decembrie 1966, ratificat de România prin
Decretul nr. 212/1974, B. Of. nr. 146/1974), „statele părți la prezentul Pact se angajează să asi gure
dreptul egal pe care îl au bărbatul și femeia de a beneficia de toate drepturile economice, socia le și
culturale care sunt enumerate în prezentul Pact".
Odată încheiată căsătoria, soții sunt egali în drepturi și îndatoriri, atât în relațiile dintre ei,
cât și în relațiile cu copiii lor minori; împreună trebuie să le asigure creșterea și educarea.
În relațiile dintre soți, drepturile și obligațiile fiecă ruia, având același conținut, sunt
complementare și au o singură finalitate: interesul comun27.
Egalitatea dintre bărbat și femeie nu exclude dreptul femeilor la un regim de protecție, la fel
cu al tinerilor, atunci când rațiuni sociale impun aceste măsuri 28.
Acest principiu depășește limitele relațiilor de familie, întrucât el trebuie să guverneze toate
domeniile vieții sociale și economice.
Din păcate, sunt situații în care principiul egalității sexelor nu este aplicat ferm nici în
relațiile de familie, dar nici în societate, motiv pentru care au apărut manifestări de organizar e a
femeilor pentru promovarea acestuia, cunoscute sub denumirea de mișcări feministe.
Chiar statul, prin organele administrației centrale și locale, a luat măsuri pentru
impleme ntarea riguroasă în viața publică a acestui principiu (consilierea femeilor cu probleme,
apeluri de urgență la poliție).
27E. Florian, Dreptul familiei, Ed. Limes, Cluj -Napoca, 2003, p. 20.
28Tr. lonașc u, Egalitatea condiției juridice a soților, în L.P . nr. 10/1958, p. 105 -106.
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
23 În noul Cod civil regăsim câteva dispoziții care se referă expres la egalitatea între sexe: art.
258 alin. (1), art. 308[1] – „Soții ho tărăsc de comun acord în tot ceea ce priveĩte căsătoria ”, art. 342,
art. 344 ș.a.m.d.
În conformitate cu textele de lege amintite, relațiile personale și patrimoniale dintre soți și
cele dintre aceștia și copiii lor, indiferent dacă sunt din cadrul sau d in afara căsătoriei, sunt evide nt
reglementate în aplicarea practică a egalității dintre bărbat și femeie în societatea noastră.
Principiul egalității sexelor , egalitatea dintre bărbat și femeie nu este specifică doar
instituției căsătoriei, având o aplic abilitate care excede ariei dreptului familiei.
Acest principiu se regăsește în:
• art. 7 al Declarației universale a drepturilor omului,
• art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice,
• art. 3 din Pactul internațional cu privir e la drepturile economice, sociale și cultur ale,
• art. 14 din CEDO
• și în art. 16 din Constituție.
Principiul egalității în drepturi dintre bărbat si femeie a dobândit o aplicare detaliată în
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicat ă, cu
modificările și completările ulterioare, în diverse domenii (accesul la muncă, la cultură, la pro cesul
de luare a deciziilor etc.).
În dreptul civil al familiei, principiul are modalități de aplicare specifice, cons acrate ca atare
în art. 23 pct. 4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și în
Constituție, care prevede în art. 48 alin. (1), egalitatea soților în căsătorie și în Codul civil, art. 258
alin. (1).
2.4 Principiul potrivit căruia membrii familiei sunt datori să -și acorde unul altuia
sprijin moral și material.
Codul familiei consacra acest principiu în art. 2 : „Relațiile de familie se bazează pe
prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să -și acorde unul altuia spri jin
moral si material ”.
Astfel, în tot ceea ce privește căsătoria și asupra tuturor măsurilor privitoare la persoana și
bunurile copiilor, soții hotărăsc de comun acord. Ei contribuie la cheltuielile căsni ciei în rapo rt cu
mijloacele fiecăruia, iar bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, cu exc epția
celor expres menționate de lege ca fiind proprii, sunt bunuri comune ale soților, pe care le
administrează și folosesc împreună și de c are dispun tot astfel.
Noul Cod civil prevede la art. 258 alin. (1) că familia are la bază căsătoria liber consimțită
între soți.
De asemenea, Constituția prevede la art. 48 alin. (1) că familia se întemeiază pe căsătoria
liber consimțită între soți.
În sensul legii, suntem de părere că oamenii trebuie să se îndrepte spre căsătorie numai
datorită afecțiunii și înclinației lor reciproce, fiind vorba despre bărbat și femeie. Liberul
consimțământ la căsătorie, ca principiu, trebuie să fie înțeles și prin respectarea legilor cu pr ivire l a
această instituție juridică, plecând și de la prevederea constituțională de la art. 48 alin. (1) că fami lia
se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și
îndatorirea părinț ilor de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
Duță Dorin PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
24 Principiul potrivit căruia membrii familiei au îndatorirea de a -și acorda unul altuia sprijin
moral și material, este prevăzut, în privința relațiilor dintre soți, în noul Cod civil la art. 3 09 alin. (1)
(soții își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral) și art. 325 alin. (1) (soții sunt ob ligați
să-și acorde sprijin material reciproc).
Normele morale cer ca între membrii familiei să existe o comunitate de interese spirituale și
materiale, care trebuie să fie în concordanță nu numai cu interesele personale ale familiei, ci ș i cu
interesele societății.
În Codul civil se află dispoziții legale care evidențiază acest principiu – sprijin moral și
material pe care trebuie să și -l acorde reciproc membrii familiei, sprijin moral și material ca r ezulta t
al prieteniei și afecțiunii reciproce, la care am făcut referire.
Astfel, se prevede că soții hotărăsc de comun acord în tot ce privește căsătoria și, totodată,
hotărăsc asupra măsurilor privitoare la persoana și bunurile copiilor.
Ei (soții) sunt obligați să contribuie la nevoile căsătoriei în raport cu mijloacele fiecăruia.
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei au regimul juridic de bunuri comune, atât când este vorba de
regimul comunității convenționale, cât și când este vorba despre regimul matrimonial al comunităț i
legale (cu excepții prevăzute expres de lege sau în situația în care soții optează pentru regimul
separației de bunuri). Aceste bunuri se administrează și se fo losesc împreună și se dispune de el e
aidoma.
De asemenea, vom găsi în normele dreptului familiei, reglementate pe larg, obligația de
întreținere între anumiți membrii ai familiei.
Este neîndoielnic că, în absența unor relații bazate pe sprijin moral și m aterial reciproc,
familia nu ar exista ca atare decât în mod formal, ca un grup de persoane legate între ele biolog ic,
dar animate doar de porniri și sentimente egoiste, contrare rațiunii de a fi a familiei însăși.
Or, sprijinul moral și material reciproc, pe care membrii familiei și -l acordă în mod natural,
de cele mai multe ori în mod generos și dezinteresat, nu este altceva decât expresia solidarități i
familiale.
Din punct de vedere juridic, ca expresie a solidarității familiale, legea reglemen tează
obligația de sprijin material și moral între soți, precum și obligația legală de întreținere [art. 309, art.
325 și art. 516 alin. (1) C. Civ.]29.
29Noul cod civil (Legea nr. 287/2009) , republicat, actualizat la zi și consolidat prin: -Legea nr. 138/2014 – pentru
modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative conexe și -Legea nr. 60/2012 privind aprobarea OUG 79/2011 pentru reglementarea
unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Monitorul Oficial nr.255/2012.
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
25
CAPITOLUL I II. CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
3.Noțiunea de căsătorie
Căsătoria romană era definită de jurisconsultul Modestin în modul următor: Nuptiae sunt
conjunctio maris et faeminae et consortium omnis vitae, divini et humani juris communicatio –
"Căsătoria este unirea bărbatului și a femeii, o comunitate pentru întreaga viață, îmbinarea dreptului
divin și uman". Prin urmare, se făcea referire la unirea fizică dintre bărb at și femeie; la caracterul
monogamic; caracterul perpetuu (pentru toată viața al familiei romane), precum și la intrarea soției
sub puterea soțului său).
Familia romană era concepută ca o instituție politică, condusă de bărbat, femeia având
statutul de s ubalternă și supusă a bărbatului, aceasta cel puțin până în epoca lui Instinian.30 Din
punct de vedere juridic, statutul femeii măritate depindea de forma de căsătorie contractată. În
evoluția drepului roman s -au cunoscut două forme de căsătorie:
– cum manus, prin care femeia trecea sub autoritatea părintelui său (patria potestas) sub
puterea bărbatului care acum îi era soț. Astfel, bărbatul avea drept de viață și de moarte asupra ei,
cu complementul de a exercita și un drept de proprietate asupra femei i;
– sine manus sau căsătoria liberă, care a înlocuit treptat, juridic si sociale pe cea în care
femeia era in manu viris. Statutul personal al femeii nu diferea pre mult de cel al celei aflate sub
autoritatea bărbatului. Aceasta, deoarece ea era supusă a utorității parentale. Astfel, femeia datora
respect bărbatului și trebuia să îl urmeze acolo unde el fixa domiciliul conjugal.31
Desprindem din cele mai sus ideea că ulterior, datorită evoluției societății romane care a
presupus dezvoltarea și diversificar ea relațiilor sociale și economice, și căsătoria romană și -a
modificat fizionomia inițială. Astfel, căsătoria cu manus și -a pierdut treptat aplicabilitatea practică
și caracterul exclusiv de utilizare și a fost înlocuită cu căsătoria fără manus, în care fe meia nu mai
cădea sub puterea bărbatului său, ci rămânea sub puterea propriului pater familias.
Căsătoria romană era precedată de o logodnă numită sponsalia care desemna o promisiune
pe care și -o făceau viitorii soți ca se vor uni ulterior prin căsătorie. Denumirea logodnei – sponsalia –
își are originea în epoca veche a Romei, când logodnicii utilizau verbul spondeo – "promit" – când
se angajau într -o logodnă.
Condițiile de fond necesare pentru o logodna erau diferite de cele pe care le vom analiza
atunc i când vom vorbi despre condițiile de fond ale căsătoriei.
Astfel, pater familias putea să logodească pe fiica sa (și în majoritatea cazurilor aceasta era
practica utilizată) chiar fără consimțământul acesteia, spre deosebire de căsătorie, unde vom vedea
că era necesar consimțământul ambilor soți.
Condiția de vârstă pentru logodnă era diferită de condiția necesară la încheierea căsătoriei,
în sensul că se puteau căsători copiii impuberi, dar care împliniseră vârsta de 7 ani.
Logodna nu era complet lipsit ă de efecte juridice, în sensul că logodnicul avea o acțiune de
adulter în caz de infidelitate a logodnicei sale, injuriile aduse logodnicei se răsfrângeau asupra sa și
putea introduce acțiune în acest sens și, deși logodna nu crea pentru părți obligația d e a se căsători,
în perioada împăratului Constantin, ruperea în mod nejustificat a logodnei atrăgea pentru partea
vinovată, obligația la daune materiale față de cealaltă parte.32
30 E. Molcuț, D. Oancea, Drept roman , Editura Șansa, București, 1993, p. 95;
31 N.C. Aniței, Dreptul familiei , Editura H amangiu, București, 2012, p. 26 ;
32 Ibidem
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
26 Laicizarea legislației matrimoniale a fost înfăptuită în urma Revoluției Fran ceze,
Constituția din 1791 în titlul 2, art.7 declara căsătoria un contract civil, iar ofițerul stării civile avea
competența de a o celebra.33
Cu privire la spațiul românesc nu avem date complete și sigure despre existența dreptului
geto-dac, dar se pare că în jurul secolelor V -VI î.Hr. familia gentilică era dominată de principiul
poligamiei. Ius valachium ne precizează că obiectul pământului a jucat un rol esențial în orânduirea
raporturilor de familie între strămoșii noștri. Astfel, familia medievală era tot patrilocală și supusă
autorității bărbatului.34
În primele pravile scrise în limba română s -a acordat o importanță deosebită căsătoriei,
aceasta fiind studiată atât sub aspectul condițiilor pentru încheirea valabilă a ei, a efectelor pe care
le produc e și a cauzelor pentru care poate fi desfăcută. Legiuirile amintite au oferit și primele
definiții în limba română ale acestei instituții, definiții care, fiind de drept cononic, erau valabile
pentru întregul spațiul ortodox. Astfel, îndreptarea legii, tip ărită în anul 1652 din porunca
domnitorului Matei Basarab, definea în glava 203 nunta (căsătoria): “drept împreunarea bărbatului
și a muierii, adecă amestecare, sau amestecare și moștenire întru toată viața lor, și omului celui
drept apropiiare de Dumnezeu ”.
În legiuirile românești de la începutul secolulul al XIX -lea, instituția căsătoriei a fost și mai
amănunțit reglementată, iar definiția acestei instituții a devenit extreme de explicită și completă.
Astfel în art. 63 din Codul Calimach, căsătoria este definite ca un contract (căsătorească tocmeală)
prin care “două persoane, parte bărbătească și partea femeiască, arată cu un chip legiuit a lor voință
și hotărâre, de a viețui într -o legiuită însoțire, cu dragoste, cu frica lui Dumnezeu și cu cinste întru o
tovărășie nedespărțită, de a naște prunci, a -I crește, a se agiuta ăntre ei după putință la toate
întâmplările.”35
În concepția vechiului Cod civil, care reglementa, la fel ca în prezent, raporturile de familie
ca făcând parte din ramura dreptului civil, căsătirua avea un caracter prin esență contractualist, fiind
acel acord de voință al viitorilor soți, ce se exprima într -o formă solemnă, în fața ofițerului stării
civile. O asemenea reglementare juridical a determinat autorii epocii să considere căsători a un
contract solemn prin care bărbatul și femeia stabilesc între ei, o uniune, consacrată de lege, cu
scopul de a trăi împreună.36
Căsătoria este în fapt rezultatul unei lungi evoluții, prin care uniunea sexuală a bărbatului
cu femeia a fost reglementată din punct de vedere al conviețuirii și al efectelor în ce privește copiii
și transformată într -o instituție respectată și stabilă.
Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit
dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale
legii.
Termenul de căsătorie a fost utilizat de Codul familiei cu două înțelesuri:
– în sensul de act juridic, adică era un act juridic bilateral, născut, prin acordul de
voință al viitoril or soți care consimt în mod liber și pe deplin egali, să se căsătorească conform
prevederilor Codului familiei;
– în sensul de statut legal al soților cu referire la raporturile personale și patrimoniale,
prevăzut de art.26 -36 din Codul familiei. Astfel, Codul familiei folosea, de exemplu, termenul de
căsătorie în sens de act juridic în art. 1 („căsătoria liber consimțită”), în art. 16(„căsătoria se încheia
33 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache , C. C. Hageanu, op.cit ., p. 16 ;
34 P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Parte generală , Ediția a II -a revizuită, Editura Universul Juridic, București,
2009, p. 130;
35 N. C. Aniței, op.cit., p. 27 ;
36 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român , Vol. I, Editura All, București, 1996, p.
184;
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
27 prin consimțământul viitorilor soți”), în art. 19 (care prevedea că „este nulă căsătoria încheiată c u
încălcarea dispozițiilor…”).
Căsătoria însemna situația juridică, în principiu permanentă, a celor căsătoriți. Această
situație juridică este determinată de reglementarea legală privind căsătoria, care devine aplicabilă
prin încheierea actului juridic al căsătoriei, și există pe tot timpul cât durează raportul de căsătorie.
În acest sens, Codul familiei folosea, de exemplu, termenul de căsătorie în art. 28, potrivit căruia
soții sunt obligați să poarte un anumit nume „în timpul căsătoriei”, dar și în a rt. 30, care stabilea
regimul juridic al bunurilor dobândite „în timpul căsătoriei”.
Căsătoria deși se aseamănă cu un contract civil fiind un act juridic bilateral, viitori soți
consimt în mod liber să încheie actul juridic prin care se căsătoresc sau nu , părțile sunt egale în fața
legii și nu se subordonează una celeilalte dar, nu este un contract deoarece se deosebește de acesta
prin faptul că, nu a fost concepută ca un contract, consimțământul este limitat la statutul legal al
căsătoriei, are al scop d ecât contractul.37
Actul juridic prin care se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract deoarece între
acestea există mai multe deosebiri:
A) În cazul contractului, fiecare parte urmărește un scop diferit de al celeilalte părți, pe
când în cazul căsătoriei ambele părți urmăresc un scop comun, care este întemeierea unei familii
(art.259 alin.2 din Codul civil);
B) Efectele juridice ale contractului sunt determinate de părți, în anumite limite stabilite de
lege (art.1270 din Codul civil), putând îmbrăca cele mai diferite aspecte, în timp ce efectele
căsătoriei sunt prestabilite de lege, voința părților neavând decât rolul de a determina aplicarea
statutului legal al căsătoriei, fără posibilitate a de a -l modifica în vreun fel. Cei care se căsătoresc au
numai posibilitatea de a accepta sau nu statutul legal al căsătoriei, așa cum este el stabilit de lege;
C) În principiu, contractul poate fi susceptibil de modalități (condiția și termenul), pe cân d
căsătoria nu poate fi afectată de asemenea modalități;
D) Contractul, fiind stabilit prin voința părților (mutuus consensus), poate înceta prin
acordul lor de voință în acest sens (mutuus dissensus), pe când căsătoria nu poate lua sfârșit prin
acordul d e voință al unuia dintre soți. În cazul contractului cu durată nedeterminată se admite că
acesta poate înceta, în principiu, prin voința unilaterală a uneia din părți, pe când căsătoria nu poate
înceta în asemenea mod. Contractul poate fi modificat de cătr e părți, prin acordul lor, ceea ce nu
este posibil în cazul căsătoriei;
E) În cazul contractului, dacă o parte nu -și execută obligațiile, cealaltă parte poate cere
rezoluțiunea, pe când căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile stabilite de lege;
F) Nulitățile căsătoriei prezintă anumite particularități față de cele ale contractului și ale
celorlalte acte juridice.38
S-a mai susținut și o altă teorie în privința naturii juridice a căsătoriei și anume aceea a
actului mixt, potrivit căreia, că sătoria are o dublă natură, contract și instituție. Această teorie a fost
exprimată în mai multe variante, în funcție de ponderea unuia sau altuia dintre elementele
componente.39 Astfel, o parte a autorilor au considerat căsătoria ca un contract ce dă naște re unei
asociații de persoane, la fel ca și în cazul contractului de societate, de mandat sau de locațiune; un
alt autor apreciază căsătoria ca fiind, în egală măsură, contract și instituție și, în fine alții acordă o
mai mare importanță caracterului său i nstituțional în dauna celui contractual.40
37 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Pui e, op.cit ., p. 47;
38 A. Drăghici, L. Olah, op. cit ., p. 27;
39 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei , Ediția a II -a, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 59;
40 I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică și Peda gogică, București, 1975, p. 54;
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
28 Codul civil reglementează căsătoria și potrivit art. 258 prevede că, familia se întemeiază pe
căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea
părinților de a asig ura creșterea și educarea copiilor lor.
Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.
Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei,
precum și dezvoltarea și consolidarea familiei.
Prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.
Scopul căsătoriei este de a se întemeia o căsătorie.
Codul civil definește căsătoria ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie
(art. 259 alin.1 NCC).
Celebrarea religioasă a c ăsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.41
3.1 Caracteristicile căsătoriei
1. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie. Uniunea dintre soți se
întemeiază pe consimțământul celor care se căsătoresc și es te reglementată de normele legale,
devenite aplicabile prin asemenea consimțământ. Căsătoria se încheie între bărbat și femeie. Deși
autorii în materie evită să amintească acest caracter al uniunii dintre un bărbat și o femeie,
considerăm că acesta trebuie avut în vedere pentru că principala funcție a familiei este aceea
biologică. Chiar dacă s -au legiferat în alte state și căsătorii între persoane de același sex,
imposibilitatea de a procrea face ca acele uniuni înte persoane de același sex să nu intre în sfera
conceptului de căsătorie.42
2. Căsătoria este liber consimțită, adică viitorilor soți consimt în mod personal și liber și pe
deplin egali, să se căsătorească conform prevederilor art.271 din Codul civil. Exprimarea
consimțământului liber al celor car e se căsătoresc este garantată prin dispozițiile legale, care permit
încheierea căsătoriei bazată pe afecțiunea reciprocă a viitorilor soți;
3. Căsătoria se încheie în forma cerută de lege, adică se încheie în formă solemnă, în fața
ofițerului de stare ci vilă, într -un anumit loc, în prezența viitorilor soți și doi martori, întocmirea în
registrul de stare civilă a actului de căsătorie;
4. Căsătoria este monogamă. Acest caracter decurge în mod firesc din fundamentul
căsătoriei, afecțiunea reciprocă a soțil or. Caracterul exclusivist al dragostei implică monogamia așa
cum prevede art. 259 alin.(1) NCC, căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o
femeie și art.271 prevede, căsătoria se încheie între bărbat și femeie. Prevederile legale asigură
acest caracter monogam al căsătoriei . Prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie
(art. 258 alin.4 NCC).43
5. Căsătoria are caracter civil. În Țările Române până la laicizarea căsătoriei efectuată prin
promulgarea codului civil în 1864, căsătoria a fost o instituție pur religioasă, aceasta a însemnând o
eră nouă în dreptul matrimonial român.
Încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorității de stat.
Potrivit dispozițiilor constituționale care garantează t uturor cetățenilor libertatea conștiinței și
libertatea exercitării cultului religios, soții au posibilitatea să procedeze și la celebrarea religioasă a
căsătoriei, dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în fața autorității de stat. Această celebrare
religioasă nu produce nici un efect juridic. Uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică.
Acest caracter este dat de către Constituție care prevede în art.48 „Căsătoria religioasă poate fi
41 C. C. Hageanu , Dreptul familiei și actele de stare civilă , Editura Hamangiu, București, 2012, p. 22;
42 A. Drăghici, L. Olah, op. cit ., p. 27;
43 S. Petrina Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil , Editura Hamangiu, București,
2012, p. 7;
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
29 celebrată numai după căsătoria civilă” iar art.259 al in.3 din Codul civil, „Celebrarea religioasă a
căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile”;
6. Căsătoria se încheie pe viață. În principiu căsătoria este menită să dăinuie pe timpul
vieții soților, căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia
dintre soți (art. 259 alin.4 din Codul civil). Totuși prin excepție căsătoria poate fi desfăcută prin
divorț;44
7. Căsătoria este întemeiată pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie.
Egalita tea între soți se referă atât la încheierea căsătoriei cât și la relațiile dintre soți și dintre aceștia
și copii lor. Astfel cum prevede art.332 alin.2 din Codul civil, convenția matrimonială nu poate
aduce atingere egalității dintre soți, autorității păr intești sau devoluțiunii succesorale legale;
8. Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii (art. 259 alin.(2) NCC). Căsătoria
este baza familiei și este ocrotită de lege. 45
Nu în ultimul rând căsătoria are și un scop special, în accepțiunea lui ce mai deplină, și
anume întemeierea unei comunități de viață între soți, în vederea procreerii, creșterii, educării și
pregătirii copiilor pentru viață.
În unele cazuri, scopul social al căsătoriei este limitat fie la î ntemeierea unei comunități de
viață, ca în cazul persoanelor incepabile de a procrea, care cunoscu această realitate la încheierea
căsătoriei, fie pentru a legaliza în ultim moment (in extremis vitae momentis) o uniune de fapt
preexistentă, situații admise în dreptul nostrum.
Cu toate acestea, astăzi, când în întreaga lume valoarea morală a familiei constituie în mod
juridic prin căsătorie devine o instituție tot mai perimată, în unele legislații chiar desacralizată prin
permisiunea căsătoriei între persoa ne de același sex, scopul special și demografic al căsătoriei își
pierde tot mai mult din importanță. Cuplurile care au putea forma familii temeinice pe care să se
bazeze viitorul societății preferă să trăiască în concubinaj, ignorând cele mai de seamă val ori
morale. În acest context, comunitățile de viață ale cuplurilor se reduc la simple comuniuni fizice,
lipsite de idealul nobil al constinuității familiei și neamului. Cu atât mai îngrijorătoare este
mentalitatea care pune stăpânire pe tinerii de astăzi, care manifestă un total dispreț față de stăpânire
pe tinerii de astăzi, care manifestă un total dispreț față de căsătorie. Este o suferință a societății
actuale care pentru a fi vindecată s -ar impune o implicare mai mare a legiuitorului, care să
stimuleze prin măsuri juridice încurajatoare încheierea căsătoriilor de către cuplurile ce trăiesc în
concubinaj, precum și să asigure o protecție juridical sporită familiilor întemeiate pe căsătorie.46
3.2 Condiții de fond și condiții de formă
Ca orice act juridi c, actul juridic al căsătoriei, este un “produs” volitional, având scop și
efect generator de consecințe juridice. Voința fiecăruia dintre viitorii soți, joacă rolul principal în
formarea actului juridic al căsătoriei: ea trebuie să existe, trebuie exterio rizată și, de asemenea
trebuie exprimată în scopul de a produce efecte juridice.
Considerată uneori ca expresie a libertății individuale, libertas nuptialis – comportând trei
attribute, anume libertatea căsătoriei, libertatea de a refuza căsătoria, libert atea alegerii partenerului
– nu are caracter absolut; voința de a se căsători nu poate ignora circumstanțele personale ale
purtătorului său, de aceea legea instituie unele restricții libertății căsătoriei – impunând vârsta
matrimonială, oprind căsătoria al ienatului mintal și a debilului mintal, interzicând bigamia – precum
și libertății alegerii viitorului soț – prohibind căsătoria între persoane de același sex biologic, între
rude, între tutore și minorul aflat sub tutelă.
44 M. Banciu, A. Al. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2012, p. 12;
45 C. C. Hageanu, op.cit ., p. 9;
46 S. Petrina Gavrilă, op.cit ., p. 13;
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
30 Exteriorizarea voinței, în aceas tă materie, urmează un ritual specific, ceea ce conferă
caracter solemn actului căsătoriei.
Conform noului Cod civil, încheierea căsătoriei este subordonată unor condiții de fond (art.
271-277), precum și unor condiții de formă, adică unor formalității (a rt. 278 -289).47
Pentru a se încheia căsătoria, trebuiesc îndeplinite următoarele condiții de fond: diferența
de sex, vârstă legală pentru căsătorie, consimțământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a stării
sănătății viitorilor soți.
Aceste condiții de fond se prezintă sub o formă pozitivă. Există însă și condiții de fond
care se prezintă sub o formă negativă, ele fiind de fapt impedimente la căsătorie, adică împrejurări
de fapt sau de drept a căror existență împiedică încheierea căsătoriei.
Condiții de fond negative sau impedimente la căsătorie sunt: existența unei căsătorii
nedesfăcute a uneia dintre viitorii soți (ceea ce consacră implicit principiul monogamiei), rudenia,
adopția, tutela, interdicția căsătoriei între persoane de același sex, alienația sau debilitatea mintală.48
A. Condiții de fond .
Trebuie dovedite de viitorii soți la încheierea căsătoriei. Clasificarea se face după cum
urmează:
– Privitoare la aptitudinea fizică: diferența de sex dovedită cu certificatul de naștere, vârsta
matrimon ială-minim 18 ani la băieți, iar la femei de 15 -16 ani cu dispensă de la Autoritatea
Tutelară, nu există o limită maximă; soții trebuie să -și dovedească reciproc sănătatea fizică cu
analize medicale amănuție, efectuate de un medic specialist.
– Conditii p entru o căsătorie liber consimțită. Consimțământul este răspunsul afirmativ –
DA, în formă autentică și solemnă în fața ofiterului de stare civilă. Consimțământul poate fi afectat
de vicii ca: eroarea, dolul sau viclenia, violența fizică sau morală. Consimț ământul trebuie să fie
actual, personal și simultan.
– Atitudinea morală. Comunicarea reciprocă a stării sănătății prin certificate medicale
prenupțiale. Scopul urmărit este ca viitorii soți să conștientizeze existența unor boli care ar prezenta
riscuri pentru viitoarea familie, care ar transmite ereditar anumite afecțiuni viitorului făt (copil).
Pentru încheierea căsătoriei în mod valabil este necesară lipsa impedimentelor (condiții
negative) ce pot fi invocate de către soț pe calea opoziției la căsătorie.
1. Existența unei căsătorii nedesfăcute – Bigamia, care este încriminată în codul penal.
2. Rudenia -Incest, care, de asemenea, este încriminată de codul penal.
– Este interzisă căsătoria pe linie directă indiferent de gradul de rudenie; pe linie colaterală
până la gradul IV inclusiv, între frate -soră, nepot -mătușă, văr -vară, etc.
3. Adopția este interzisă în următoarele situații:
-între adoptator și ascendenții lui și adoptat și descendenții lui.
-între adopatații de aceeași persoană. Impedimentul se numește rudenie civilă.
4. Căsătoria este interzisă între tutore și copilul minor aflat sub tutela sa.
5. Alienația și debilitatea mintală. Impedimentul se extinde și la persoana lipsită vremelnic
de facult ățile mintale cât timp aceasta stare există.49
Condițiile referitoare la diferența de sex și vârsta matrimonială – se adeveresc prin
certificate de naștere în original sau copii legalizate care se atașază la declarația de căsătorie,
precum și prin actele d e identitate.
Exprimarea consimțământului personal al căsătoriei se constată de către delegatul de stare
civilă care oficializează căsătoria (art. 287 NCC).
47 E. Florian, Dreptul familiei , Ediția a 4 -a, Editura C. H.Beck, București, 2011, p. 21;
48 M. Banciu, A. Al. Banciu, op.cit ., p. 13;
49 S. Petrina Gavrilă, op.cit ., p. 27 ;
Duță Dorin CONSIDERAȚII PRIVIND CĂSĂTORIA
31 Încheierea căsătoriei va putea fi dovedită numai prin certificatul de căsătorie, eliberat pe
baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă (art. 292 NCC).50
B. Condiții de formă.
Formalitățile premergătoare care au ca scop împiedicarea încheierii căsătoriei în cazul unor
impedimente. Declarația de căsătorie ce se face în scris la oficiul stării civile.
Orice persoană interesată poate face opoziție la încheierea căsătoriei în termen de 8 zile de
la depunerea declarației conform Legii nr.119/1996 privind actele de stare civilă.
Procedura de încheiere se face într -o anumită localitate, într -un anumit loc, în fața
delegatului de stare civilă, în prezența martorilor, toate aceste elemente asigurând solemnitatea
căsătoriei.Momentul încheierii căsătoriei are loc în timpul exprimării consimțâmântu lui.51
50 M. Banci u, A. Al. Banciu, op.cit ., p. 15 ;
51 L. Cetean -Voiculescu, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 60;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
32 CAPITOLUL IV. EFECTELE CĂSĂTORIEI
4.1. Noțiunea de efecte juridice ale căsătoriei
Încheierea căsătoriei generează, între cei care o încheie, raporturi multiple și complexe,de
natură diferită: socială, morală, juridică. Prin efecte juridice ale căsătoriei înțelegem relațiile de
natură personală și patrimonială care iau naștere între soți ca urmare a încheierii căsătoriei.52
Dreptul familiei se preocupă doar de urmările juridice ale căsătoriei.
În acest context, efectele căsătoriei reprezintă ansamblul consecințelor juridice ale acestei
instituții juridice.53
Relațiile ce se nasc între soți în timpul căsătoriei, în contextul legislației actuale stau sub
semnul egalității dintre bărbat și femeie. Art. 258 alin. (1) NCC consacră principiul potrivit căruia
soții au drepturi și obligații egale în raporturile dintre ei și în ce ea ce privește exercițiul drepturilor
părintești. Acest text se aplică atât drepturilor și obligațiilor personale ale soților, cât și raporturilor
patrimoniale. De altfel, aceste reglementări nu reprezintă altceva decât o aplicațiune, în domeniul
relațiilo r de familie, a principiului constituțional al egalității în drepturi (art. 16 din Constituția
României).54
Efectele căsătoriei sunt reglementate în noul Cod civil în Titlul II, intitulat “Căsătoria”,
Capitolul V fiind dedicate drepturilor și îndatoririlor personale ale soților (art. 307 -311) și Capitolul
VI drepturilor și obligațiilor patrimoniale ale soților (art. 312 -372). De asemenea, noul Cod civil
consacră efectele căsătoriei și alte articole din diferite capitole, de exemplu: art. 1031 prevede că
orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei, art. 970 -974 stabilește
vocația succesorală a soțului supraviețuitor și dreptul la abitație al acestuia.
Efectele căsătoriei sunt reglementate și în unele acte normative internați onale la care
România este parte sau pe care le -a ratificat ori la care a aderat, și anume: Declarația Universală a
Drepturilor Omului (art. 16), Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (art. 23
paragraf 4 și art. 24), Pactul inter național cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (art.
10 paragraf 1) etc.55
În raport de sfera persoanelor între care se produc aceste efecte, distingem următoarele
categorii de raporturi:
a) raporturi dintre soți;
b) raporturi dintre s oți și copiii lor;
c) raporturi dintre un soț și rudele celuilalt soț (raporturi de afinitate);
d) raporturi dintre membrii familiei și alte persoane fizice sau persoane juridice.
Raporurile dintre soți se referă la:
a) relații personale;
b) relații p atrimoniale.56
52 N. C. Aniței, op.cit ., p. 63 ;
53 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op.cit ., p. 81;
54 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 39;
55 N. C. Aniței, op.cit ., p. 63;
56 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op.cit ., p. 81;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
33 4.2. Raporturile personale dintre soți
Efectele personale reprezintă categoria principală a consecințelor căsătoriei, care își
subordonează clasa efectelor patrimoniale și care se materialize ază într -un spectru larg de relații
conjugale lipsite de conținut economic, evaluarea lor în bani fiind imposibilă. Cele mai importante
relații din această categorie sunt reglementate explicit sau doar implicit de către sistemul de drept
românesc, restul f iind guvernate doar de norme religioase și morale. Întreaga reglementare juridică
este subordonată principiului egalității soților în căsătorie, căruia îi corespunde obligația soților de a
hotărî de comun acord în orice problemă legată de căsătorie. Princi piul egalității soților presupune
caracterul reciproc al majorității drepturilor și obligațiilor cu caracter strict personal, neevaluabile în
bani, pe care le creează între soți căsătoria.57
Așadar, relațiile persoanale dintre soți constituie principalul conținut al raporturilor dintre
aceștia, cărora li se subordonează și relațiile de natură patrimonială. Cu alte cuvinte, raporturile
patrimoniale se află într -un raport de accesorietate față de raporturile persoanale.58
Potrivit doctrinei de dreptul famili ei, prin efectele persoanale ale căsătoriei trebuie să
înțelegem în principal următoarele obligații nepatrimoniale, pe care soții și le asumă prin căsătorie:
– acordarea sprijinul moral reciproc;
– fidelitatea;
– locuința comună;
– îndatoririle conjugale;
– obligația de a hotărî asupra numelui pe care soții îl vor purta în căsătorie.
În doctrină se mai arată că principiul egalității soților se opune producerii următoarelor
efecte persoanale ale căsătoriei:
– controlul exercitat de un soț asup ra corespondenței și a celorlalte relații sociale ale
celuilalt soț;
– autorizarea unui soț de către celălalt în vederea alegerii unei profesii;
– dobândirea de către un soț a cetățeniei celuilalt soț doat prin actul căsătoriei.59
Având în vedere dispozi țiile din noul Cod civil, se apreciază că relațiile personale dintre
soți presupun existența următoarelor obligații:
– de a lua deciziile împreună (art. 308 NCC);
– de a-și acorda respect și sprijin moral [art. 309 alin. (1) NCC];
– de fidelitate [art. 309 alin. (1) NCC];
– de a locui împreună [art. 309 alin. (2) NCC];
– de a avea împreună relații sexuale liber consimțite [art. 197 alin. (2) lit b) C.pen.];
– independența soților (art. 310 NCC);
– de a hotărî asupra numelui pe care îl vor purta în că sătorie (art. 311 NCC).60
Potrivit art. art.272 din Codul civil, vârsta minimă pentru căsătorie este de optsprezece ani
atât pentru bărbat cât și pentru femeie.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de șaisprezece ani se poate căsători
în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi, ori, după caz, a tutorelui și cu
autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul.
Conform prevederilor art.39 din Codul civil „Minorul dobândește, prin căsă torie,
capacitatea deplină de exercițiu.”
57 N. C. Aniței, op.cit ., p. 64;
58 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op.cit ., p. 81;
59 N. C. Aniței, op.cit ., p. 65 ;
60 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil, Familia , Editura Hamangiu, București, 2012, p. 132;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
34 În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună -credință la încheierea
căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercițiu.
Minorul care a fost de rea -credință la încheierea căsătoriei, în cazul că este anulată
căsătoria, pierde capacitatea de exercițiu deplină dacă între timp nu a ajuns major sau a obținut prin
recunoaștere de către instanța de tutelă capacitate de exercițiu anticipată.61
4.2.1. Îndatorirea soților de a lua deciziile împre ună
Soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria, potrivit art. 308 NCC.
Regula codeciziei astfel instituită – corolar al principiului deplinei egalități în drepturi a
soților [art. 258 alin. (1) NCC], este de aplicabilitate generală; ori de câte ori nu este prescrisă o
anumită conduită obligatorie în vederea îndeplinirii unui act sau luării unei măsuri, soții vor hotărî
înșiși, de comun acord, alegând soluția cea mai potrivită intereselor lor.
Așadar, guve rnarea familiei, este bicefală, funcțiile ce asigură direcția intereselor familiei
sunt recunoscute, în indiviziune ambilor soți, prin urmare orice decizie reclamă un acord al
acestora.
Cu titlu de exemplu, în materie nepatrimonială, alegerea locuinței c omune se face prin
acordul, expres sau tacit al soților care, de asemenea de comun acord, pot hotărî să locuiască
separate [art. 309 alin. (2) NCC].
În ce privește raporturile patrimoniale, regula codeciziei – prezentă în caz de modificare a
regimului mat rimonial existent (art. 369 NCC) – capătă uneori accente de fermitate, pentru că este
precursor al regulii cogestiunii, astfel că niciunul dintre soți, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu
poate dispune de drepturile asupra locuinței familiei fără consi mțământul scris al celuilalt soț [art.
322 alin. (1) NCC].
Acest principiu are ca finalitate promovarea intereselor familiei, astfel cum sunt ele
determinate, ierarhizate, prioritizate etc. de către soți. Așa fiind, instanța de tutelă nu ar putea
interven i pentru a cenzura o decizie luată de comun acord de către soți, afară numai dacă respectiva
decizie este în exercițiul autorității părintești – aflat de asemenea sub semnul codeciziei soților; pe
de altă parte, fiecare dintre soț exercită atributele codec iziei ca drepturi -funcție, iar nu ca puteri
discreționare, pe cale de consecință împotrivirea abuzivă a unuia dintre soți la un act preconizat de
celălalt poate fi înlăturată pe cale judecătorească.62
4.2.2 Numele soților
Conform prevederilor art. 281 NCC, la încheierea căsătoriei, viitori soți vor declara, în fața
ofițerului de stare civilă, numele pe care s -au învoit să -l poarte în căsătorie.
Viitorii soți pot conveni:
– Să își păstreze numele dinaintea căsătoriei;
– Să ia numele oricăruia dintre ei;
– Să ia numele lor reunite;
– Un soț poate să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele
lor reunite.
Potrivit dispozițiilor art. 311 NCC, soții sunt obligați să poarte în timpul căsătoriei, numele
declarat la închei erea căsătoriei. 63
61 C. C. Hageanu, op.cit ., p. 23;
62 E. Florian, op.cit ., p. 77;
63 Al. Bacaci, V. C. Dumitrach e, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 40 ;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
35 Dacă soții au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun și l -au declarat la
încheierea căsătoriei, unul dintre soți nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă,
decât cu consimțământul celuilalt soț .
În ca zul în care soții s -au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun,
pentru schimbarea numelui pe cale administrativă a unui dintre soți, este necesar consimțământul
celuilalt soț.
Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soți nu ar e efect asupra numelui de familie
al celuilalt soț.
Soțul supraviețuitor care rămâne cu, numele comun din timpul căsătoriei, numele celuilalt
soț care a decedat, poate opta în caz de recăsătorire pentru a -și păstra numele dinaintea recăsătoriri,
să ia num ele unuia sau altuia dintre viitori soți sau, numele lor reunite.
S-a opinat că potrivit art. 311 alin. (2) din NCC, acordul celuilat soț este necesar numai în
cazul schimbării numelui comun pe cale administrativă. 64 Astfel spus, acest acord nu este neces ar
atunci când schimbarea numelui intervine prin efcetul legii, cum este și cazul prevăzut de art. 53
alin. (1) din Legea nr. 273/2004. În temeiul acestui text, cel adoptat dobândește, prin adopție,
numele ceui care adoptă.65
4.2.3 Obligația de a locui îm preună
Pentru ca relatiile de familie să capete conținut și finalitate ,este necesar
ca sotii sa locuiască impreună.
Fiind stabilit, cu putere de principiu, ca sotii decid impreună, de comun acord in tot ceea ce
privește căsatoria (art. 308 NCC) inseamnă că, tot astfel, ei vor putea hotărî și cu privire la
domiciliu pe care -l vor avea.Această îndatorire rezultă din art. 309 alin. (2) NCC care prevede și ca
,pentru motive temeinice, sotii pot hotarî să locuiască s eparat. De altfel, o asemenea ipoteză a și fost
avută in vedere de legiuitor atunci când a statuat asupra drepturilor si obligațiilor păarinților față de
copii lor minori,arătându -se că” Dacă părinții nu locuiesc impreună, aceștia vor stabili, de comun
acord, locuința copilului”[art.496 alin.(2) Cod civil].
Fosta instanță supremă s -a pronunțat în sensul că împrejurările ca cele impuse de:
exercitarea undei profesiuni, necesitatea pregătirii de specialitate, îngrijirea sănătatii sau chiar
situaț ia in care nici una dintre locuințele soților nu asigură norma locativă, justifică domiciliile
separate ale soților.66
După cum s -a remarcat și în literatura de specialitate ,acestea sunt situații in care este
posibil ca soții să aibă domicilii c omune, iar soluția aleasă de soți are justificări temeinice.În lipsa
unor motive temeinice, refuzul unuia dintre soți de a locui împreună cu celălalt poate constitui
motiv de divorț.67
Alungarea din locuința comună a unui soț de către celălalt, p recum și părăsirea acestuia ,așa
încât soțul este supus unor suferințe fiyice si morale , constituie infracțiunea de abandon de familie,
așa cum legiuitorul a incriminat -o prin dispozițiile art.305 lit.a) din Codul penal.
Este contravenție da că , potrivit legii penale, nu constituie infracțiune, fapta constând in
alungarea din locuința comună a soțului sau a soției , a copiilor sau a oricărei persoane aflate în
întreținere(art.2 pct.30 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încăl care a unor norme
de conviețuire socială ,ordinii si liniștii publice).
64 T. Bodoașcă, A. D răghici, I. Puie, op.cit ., p. 73 ;
65 T. Bodoașcă, Schimbarea numelor persoanei fizice în reglementarea Ordonanței nr. 41/2003, în Analele Universității
Româno -Germane din Sibiu nr. 2/2003, p. 53 ;
66 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 43;
67 I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op.cit ., p. 41;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
36 În ceea ce privește posibilitatea unuia dintre soți de a obține,prin intermediul instanțelor de
judecată , evacuarea celuilalt soț din locuința comună. Opiniile exprimate în literatura de
specialitate au fost diferite. O parte a doctrinei și a practicii judiciare, sub vechea reglementare, a
susținut teza inadmisibilitații de principiu a evacuării soțului ,motivată , in general, pe aceea că
aceasta ar duce la o separare în f apt a soților , dispusă de către instanță , ceea ce trebuie evitat, fiind
împotriva principiilor căsătoriei. 68
S-a susținut că, acțiunea în evacuarea unui soț, atunci când acesta, prin comportarea sa
violentă ,ar pune în pericol grav viața sau sănătatea celuilalt soț și ar duce la imposibilitatea
continuării conviețuirii. Ea este admisibilă si in situația de excepție în care soțul ,a cărui evacuare se
solicită , este coproprietarul locuinței, fiindcă evacuarea dis pusă, chiar dacă duce la lipsirea acestui
soț de unele dintre atributele dreptului său de proprietate, este vremelnică și nu generează pierderea
dreptului la proprietate.69
4.2.4 Obligația de respect și sprijin moral reciproc
Obligația de respect și sprijin reciproc reprezintă o consecință a prieteniei și afecțiunii
dintre soți. Ea constă în obligația de sprijin pentru ca un soț să -și ridice nivelul intelectual,
presupune îngrijirea cu caracter personal pe care un soț trebuie să o acord e celuilalt dacă vârsta,
starea sănătății sau infirmitatea o cere. S -a arătat că morala conjugală impune îndatorirea de
sinceritate, îndatorirea soților de a fi răbdători unul cu altul, îndatorirea de a promova buna
înțelegere și comunitatea matrimonială d e viață, îndatorirea de a se încuraja și stimula reciproc în
activitățile lor familiale, profesionale, îndatorirea fiecăruia de a apăra, la nevoile, constea și
reputația celuilalt, îndatorirea de a se sprijin mutual în caz boală, depresie psihică.
Legiuit orul nu a detaliat conținutul obligației de sprijin moral reciproc dintre soți, fiindcă
aceasta ar fi și imposibil față de multitudinea și complexitatea situațiilor ce se pot ivi într -o căsători.
În lipsa reciprocității sprijinului moral, relațiile dintre soți pot fi grave afectate, subminând
încrederea și afecțiunea care asigură trăinicia familiei.70
Obligația de respect presupune ca soții să acționeze cu grijă ca să nu se rănească reciproc,
să se accepte unul pe celălalt așa cum este, fiecare cu calitățil e și defectele sale, să fie sinceri, atenți,
devotați, să se bazeze unul pe celălalt. Îndeplinirea acestei obligații presupune asigurarea dreptului
soțului la propria corespondență nefiind îngăduit soților să deschidă corespondența celuilalt (scrisă
sau el ectronică), să cenzureze corespondența celuilalt soț, a dreptului soțului de a -și alege profesia
sau meseria pe care o dorește, de a dispune de propriul corp.71
4.2.5 Obligația de fidelitate
Această obligație este prevăzută în art. 309 NCC, încălcarea ac estei obligații este motiv de
divorț. Până în anul 2006 încălcarea acestei obligații ducea la săvârșirea infracțiunii de adulter.
Obligația de fidelitate stă la baza dispozițiilor art. 408 alin.(2) NCC care prevăd prezumția
de paternitate „filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește prin efectul prezumției de paternitate”
adică este o prezumție legală relativă, copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei,
68 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 43;
69 C. Turianu, Despre posibilitatea evacuării din domiciliul comun al soțului în caz de violență exercită asupra soție,
Dreptul nr. 12/1992, p. 82;
70 G. C. Frențiu, op.cit ., p. 133;
71 C. T. Ungureanu și alți colaboratori, Noul Cod civil, Comentarii, doctrină și jurisprudență , Vol. I, Editura H amangiu,
București, 2012, p. 412 ;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
37 prezumție ce poate fi combătută prin proba contrarie, potrivit art. 429 -434 NCC prin introducerea
acțiunii de tăgadă a paternității ori contestația filiației față de tatăl din căsătorie.
În timpul căsătoriei soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria, se pot
ivi totuși situații în care soții să nu cadă de acord asupra unui act sau asupra unei măsuri ce ar trebui
luată în legătură cu viața în comun. Soții nu se pot adresa instanței de judecată pentru a decide cu
privire la neînțelegerea dintre ei deoarece nu există o prevedere legală în acest sens.
Pentru c a neînțelegerile să nu se amplifice și să ducă la desfacerea căsătoriei, soții trebuie
să găsească singuri modalitatea de a -și rezolva situația conflictuală.72
4.2.6 Îndatoririle conjugale
Îndatoririle conjugale nu sunt prevăzute expres în legislație dar, acestea sunt de natura
căsătoriei.
Îndatoririle conjugale constau raporturile sexuale pe care soțiile le au.
Obligația conjugală este în strânsă legătură cu prietenia și afecțiunea reciprocă dintre soți și
cu capacitatea lor sexuală. De asemenea, de capacitatea și dorința soților de a -și îndeplini această
obligație depinde hotărâtor realizarea funcției de perpetuare a specie umane a familiei.
Neîndeplinirea obligației conjugale nu înseamnă neapărat infidelitate. Dacă, totuși,
neîndepl inirea obligației conjugale este precedată sau urmată de infidelitate, sunt nesocotite două
obligații distincte.
Neîndeplinirea obligației conjugale de către unul dintre soți nu -l îndreptățește pe celălalt
soț să -l supună la raporturi sexuale prin constrâ negere deoarece, astfel, soțul respectiv săvârșește
infracțiunea de viol. Potrivit art. 197 alin. (2) lit.b) C.pen., violul săvârșit împotriva unui membru al
familiei se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, față de cel
simplu, care se pedepsește cu detențiune de la 3 la 10 ani. Evident, soțul este membru de familie.
Neîndeplinirea culpabilă a obligației conjugale constituie, motiv temeinic de divorț pentru
soțul care dorește îndeplinirea ei.
În schimb, neîndeplinirea acestei obligații din motive obiective se constituie într -o situația
pe care celălalt soț trebuie s -o accepte, înscriindu -se în cerințele sprijinului moral prevăzut de art.
309 alin. (1) NCC.73
4.2.7 Independența soților
Potrivit art. 310 NCC un soț nu a re dreptul să cenzureze corespondența , relațiile sociale
sau alegerea profesiei celuilalt soț,fiecare având dreptul la respectul vieții private și profesionale.74
Secretul corespondenței, adică al schimbului de idei dintre două sau mai multe persoane,
pe orice cale de comunicare, protejează confidențialitatea gândurilor unei persoane, una dintre cel
mai intime constituent ale personalității sale.75 Este un drept fundamental ocrotit prin art. 8 din
Convenția europeană și art. 28 din Constituția României, opo zabil inclusiv soțului. În acest sens,
inviolabilitatea corespondenței vizează nu numai conținutul propriu -zis al comunicărilor
72 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit., p. 42 ;
73 T. Bodoașcă, A. D răghici, I. Puie, op.cit ., p. 76 ;
74 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil, Comentariu pe articole , Editura C.H.Beck,
București, 2012, p. 318;
75 R. Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații , Ediția 2, Editura C.H.Beck,
București, 2008, p. 449;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
38 interumane, ci și integritatea mijloacelor de realizare, fiind sancționabile distrugerea, reținerea, etc.,
respectul coresponden ței nu se aplică documentelor deja primite de destinatar și conservate de
acesta.76
Relațiile sociale ale fiecăruia dintre soți sunt de domeniul vieții private sociale.77 Acestea
nu sunt afectate în niciun fel de calitatea de soț a persoanei.
Alegerea prof esiei de către fiecare dintre soți este opțiunea sa personală. Textul face
referire la profesie, nu și la ocupație sau funcție, și spre deosebire de legea franceză, unde este
reglementată exercitatea profesiei de către un soț și implicațiile acesteia, incl usiv de natură
patrimonială asupra celuilalt soț, – are în vedere strict libertatea de a alege profesia, fără să precizeze
dacă exercitarea acelei profesii este, și ea, cârmuită de același principiu al independenței. Sigura
rezolvare judiciară a neînțelege rilor dintre soți legate de exercitarea unei profesii este desfacerea
căsătoriei.78
Spre deosebire de corespondență sau relațiile sociale, alegerea profesiei de către oricare
dintre soți, unită cu exercitarea acesteia, reverberează în raporturile intrafami liale. De pildă,
limitându -ne la segmentul nepatrimonial al relațiilor dintre soți, exercitarea unei profesii anume ar
putea însemna un loc de muncă într -o altă localitate, pe cale de consecință, temporar cel puțin,
locuințe diferite. Astfel că fiecare din tre soți are dreptul de a -și alege liber profesia, fapt ce este
corelat cu principiul codeciziei în tot ce privește căsnicia (art. 308 NCC), ca atare independent de
care se face vorbire nu are accentele de fermitate ce protejează secretul corespondenție și viața
privată socială, ci semnalează, refuzul legiuitorului de a recunoaște un drept de veto în favoarea
celuilalt soț.79
4.2.8 Neînțelegerile soților cu privire la raporturile personale dintre ei
Reglementând raporturile personale dintre soți, legea prevede neînțelegerile dintre aceștia în
legătură cu asigurarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor personale vor fi soluționate de instanța
de tutelă, care are competență generală în toate litigii le ce rezultă din cartea referitoare la familie,
deci și în cele rezultate din neînțelegerile soților cu privire la raporturile personale dintre ei (art. 265
NCC).
Adeseori, aceste neînțelegeri sunt cauza acțiunilor de divorț. Pe cât de complexe sunt
aceste raporturi, pe atât de imposibil este a se consacra reguli, astfel încât soluționarea acestora
rămâne la înțelepciunea și buna -credință a soților.80
4.2.9 Corelația dintre drepturile și îndatoririle personale ale soților .
Obligațiile cu caracter personal impuse soților nu pot restrânge afirmarea personalității lor.
Viața în comun face necesară luarea a numeroare decizii care privesc traiul zilnic, creșterea
și educarea copiilor, gospodăria familiei. Potrivit art. 308 NCC, în tot ce privește căsăt oria soții
76 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit ., p. 318;
77 C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor om ului. Comentariu pe articole , Editura C.H.Beck, București, 2010, p.
635;
78 M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale , Editura Hamangiu, București, 2010, p. 150;
79 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinov ici, I. Macovei, op.cit ., p. 319 ;
80 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache , C. C. Hageanu, op.cit ., p. 45;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
39 hotărăsc împreună, de comun acord. Prin urmare, niciunl dintre soți nu poate decide, fără
consultarea celuilalt, cu privire la problemele de interes comun care privesc bunul mers al vieții de
familie.
Cu toate acestea, fiecare dintre soți se bu cură, potrivit legii, de independență în domeniul
vieții sale personale.
Astfel, căsătoria nu poate afecta regulile ce protejează integritatea psihică și fizică a soților.
De aceea, fiecare soț va decide în privința propriei sănătăți, pentru că fiecare persoană dispune liber
de propriul său corp, iar dreptul la viață este un drept fundamental. Se impune totuși o preciza, cu
privire la anumite aspecte, operează principiul deciziei comune. Spre exemp lu, soția nu poate
decide întreruperea cursului sarcinii sau fecundarea artificială, fără acordul soțului.
Aceste reguli se aplică și în privința drepturilor personalității, cum sunt: dreptul la onoare,
dreptul la imagine sau dreptul la intimitate.
Totod ată, fiecare dintre soți are libertatea sentimentelor și opiniilor artistice, literare,
sportive, politice, sindicale, religioase sau de altă natură, sub condiția ca manifestarea acestora să nu
afecteze interesele căsătoriei.81
4.3 Raporturile patrimoniale dintre soți
Căsătoria produce profunde modificări în statutul patrimonial al persoanei, creând o
configurație specifică a drepturilor și obligațiilor, distinctă de statutul persoanelor celibatare, chiar
dacă acestea trăiesc într -o uniune de f apt.82
S-a opinat că, dintre toate actele și faptele juridice care dau naștere raporturilor juridice de
familie, căsătoria produce cele mai numeroare efecte patrimoniale asupra persoanei. Pe de o parte,
în timpul căsătoriei se nasc drepturi și obligații pa trimoniale între soți, circumscrise vieții de familie
în cadrul cărora raporturile efective dintre soți prevalează adeseori asupra intereselor individuale; pe
de altă parte, persoane care intră cu terții în rețeauna de raporturi juridice care formează circ uitul
civil nu poate fi privită ca un cocontractant obișnuit. Chiar și atunci când un soț încheie singur un
act juridic, nu se poate face abstracție nici de faptul că, în realitate soții constituie o unitate, de
natură să perturbe standardele operațiunilor juridice curente.83
Prin relații patrimoniale dintre soți se înțelege totalitatea raporturilor sociale evaluabile în
bani care se nasc între cele două persoane de sex opus unite prin actul juridic al căsătoriei. Aceste
raporturi patrimoniale care îii tran sformă pe soți din doi actori independenți ai vieții sociale într -o
unitate economică și de acțiune, influențează ansamblul relațiilor cu caracter pecuniar între terți și
unul și ambii soți, Atât de covârșitoare este această influență, încât relațiile care au conținut
economic stabilite între soți și terți sfârșesc prin a fi absorbite în sfera noțiunii de relații
patrimoniale dintre soți.84
Astfel, relațiile patrimoniale dintre soți sunt reprezentate de totalitatea raporturilor juridice
cu caracter patrimonial care se stabilesc între soți, dar și între soți (considerați împreună sau separat)
și terți, drept consecință a încheierii căsătoriei.85
Numeroasele raporturi patrimoniale care iau naștere între soți în timpul căsătoriei pot fi
cuprinse în trei categorii:
– raporturi care se nasc cu privire la contribuția soților la cheltuielile căsniciei;
– raporturi cu privire la bunurile lor;
81 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op.cit ., p. 86 ;
82 M. Avram, C. Nicolescu, op.cit ., p. 1;
83 Ibidem
84 N.C.Dariescu, Relațiile patrimoniale dintre soți în dreptul internațional privat , Editura C.H.Beck, București, 2008, p.
22;
85 N. C. Aniței, op.cit ., p. 70;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
40 – raporturi privitoare la obligația reciprocă de întreținere.
Conținutul raporturilor patrimoniale dintre soți este format din drepturile și obligațiile cu
caracter patrimonial.
Legiuitorul român, prin dispozițiile noului Cod civil, a reconsiderat raporturile de familie
prin revenirea la tradiționala lor includere în Codul Civil, ceea ce tinde să confere din nou căsătoriei
un caracter de contract.86
În Noul Cod civil, Capitolul VI din Titlul II al Cărții a II -a este denumit “Drepturile și
obligațiile patrimoni ale ale soților” iar prevederile sale se referă la următoarele aspecte:
– Secțiunea 1 “Dispoziții comune” (art. 312 -338);
– Secțiunea a 2 -a “Regimul comunității legale” (art. 339 -359);
– Secțiunea a 3 -a “Regimul separației de bunuri” (art. 360 -365);
– Secțiunea a 4 -a “Regimul comunității convenționale” (art. 366 -368);
– Secțiunea a 5 -a “Modificarea regimului matrimonial” (art. 369 -372).87
A. Aspecte generale privind regimul matrimonial
De-a lungul timpului au fost date o seri de definiții regimul matr imoniale și acestea au avut
în vedere sensul restrâns al noțiunii, care vizează doar modul de împărțire sau distribuire între soți a
puterilor, bunurilor și datoriilor rezultate din căsătorie, cât și sensul larg, acela care include nu
numai relațiile dintr e soți cu privire la bunuri, dar și raporturile pecuniare dintre aceștia și terțe
persoane cu care intră în contact.
Regimul matrimonial a fost definit ca un ansamblu de reguli care ocârmuiesc chestiunile
de ordin pecuniar ce se nasc din uniunea soților p rin căsătorie sau ca un corpus specific care
determină statutul patrimonial al soților sau ca un ansamblu de norme juridice care guvernează
raporturile dintre soți cu privire la drepturile și obligațiile pecuniare ale vieții conjugale, precum și
relațiile care privesc gestionarea acestora.
Lato sensu noțiunea de “regim” desemnează un ansamblu de norme juridice, în timp ce
termenul de “matrimonial” desemneaza căsătoria (lat. “matrimonium” – căsătorie).
Din punct de vedere etimonologic, regimul matrimonial se referă la tot ce privește
căsătoria, fie că este vorba de raporturi persoane, fie de raporturi patrimoniale.
Stricto sensu, regimul matrimonial desemnează statutul patrimonial al soților. Tradițio nal,
noțiunea este folosită într -un sens restrâns, tehnic, pentru a desemna totalitatea normelor juridice
care reglementează raporturile dintre soți, precum și raporturile dintre aceștia și terți cu privire la
bunurile și datoriile soților.
Într-o formul a sintetică, regimul matrimonial, “una din legile primordiale ale familiei” , nu
reprezintă altceva decât “statutul care reglementează interesele patrimoniale ale soților în timpul
căsătoriei”.88
Reglementarea efectelor patrimoniale ale căsătoriei diferă î n funcție de epocă și de țară,
între regimul separatist și cel comunitar, care reprezintă extremenele, existând o diversitatea de
sisteme create prin combinarea elementelor din regimurile principale.89
Regimurile matrimoniale pot fi împărțite în mai multe categorii, în raport de criteriul de
clasificare utilizat.
Astfel:
1. după criteriul izvorului lor, se impart în legale și convenționale;
2. după structura lor se clasifică în regimuri matrimoniale de comunitate de bunuri
(universale sau parțiale) și de separație (regimul separației de bunuri și regimul dotal).
86 Al. Banciu, Raporturile patrimoniale dintre soți potrivit noului Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2011, p. 12;
87 C. T. Ungureanu și alți colaboratori , op.cit ., p. 419;
88 M. Avram, C. Nicolescu, op.cit ., p. 2;
89 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 50;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
41 Unii autori au identificate și categoria regimurilor matrimoniale electrice, care îmbină
separația de bunuri în timpul căsătoriei cu principiul comunitar ce se manifestă la desfacerea
acesteia. A stfel, s -a apreciat că și regimurile matrimoniale de acest fel (cum ar fi, de exemplu,
regimul matrimonial al participării la achiziții) intră tot în categoria regimurilor de separație,
întrucât toate bunurile soților sunt, în aceste regimuri, doar bunuri proprii, modelul de lichidare
ținând doar de funcționarea regimului matrimonial, iar nu de structura acestuia.
3. după criteriul posibilităților de modificare, distingem regimuri matrimoniale imuabile și
regimuri matrimoniale mutabile.90
B. Principiul lib ertății convențiilor matrimoniale
Noul Cod civil consacră în art. 312 NCC, principiul libertății convențiilor matrimoniale.
Acest principiu a existat și în Codul civil de la 1864, nemaifiind introdus în Codul familiei, act ce a
instituit un regim unic, le gal, imperativ, imutabil, și anume regimul comunității legale de bunuri.
Codul civil de la 1864 consacra regimul separației de bunuri ca regim matrimonial. În afara acestui
regim matrimonial legal, Codul civil de la 1864 cunoștea și regimul matrimonial con ventional,
regimul dotal. Regimul de drept comun, adică cel legal, al separației de bunuri, devenea aplicabil
numai în lipsa unei convenții matrimoniale.91
Potrivit art. 312 NCC, viitorii soți pot alege ca regim matrimonial:
– Comunitatea legală;
– Separația de bunuri;
– Comunitatea convențională.92
Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozițiile prevăzute de
art.312 -338 din Codul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel. Alegerea unui alt regim matrimonial
decât cel al comunității legale se face prin încheirea unei convenții matrimoniale. Viitori soți pot
opta însă numai între regimurile matrimoniale expres reglementate, fără a putea îmbina dispoziții
specifice unui anumit regim matrimonial cu cele specifice altui regim matrimoniale. Așadar, norma
consacră o libertate limitată a soților în alegerea regimului matrimonial, consacrând opțiunea
acestora doar pentru trei tipuri de regimuri matrimoniale.93
4.3.1 Regimul primar imperativ
Alin. (2) al art. 312 NCC dispune că, indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate
deroga de la dispozițiile acestei secțiuni. Se observă că în această secțiune este reglementat regimul
primar, pe care îl definim ca fiind totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile
stabilite între soți sau între unul sau ambii soți, pe de o parte, și terțe persoane, pe de altă parte,
raporturi ce au drept obiect bunuri existente în momentul încheierii căsătoriei, dobândite pe
parcursul acesteia, precum și obligațiile contractate în legăt ură cu aceste bunuri sau în vederea
îndeplinirii sarcinilor căsătoriei și care se aplică tuturor căsătoriilor indiferent de regimul
matrimonial căruia îi sunt supuși soții.94
Regimul primar este reglementat în art. 312 -338 NCC. El se referă la efectele re gimului
matrimonial, opozabilitatea lui, mandatul conventional și judiciar dintre soți, actele de dispoziție
care pun în pericol grav interesele familiei, independent patrimonială a soților, dreptul soților la
90 D. Lupașcu, C.M. Crăc iunescu, op.cit ., p. 89 ;
91 G. C. Frențiu, op.cit ., p. 145 ;
92 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, op.cit ., p. 77;
93 G. C. Frențiu, op.cit ., p. 146 ;
94 N.C Aniței, Relațiile patrimoniale dintre soți potrivit dispozițiilor din Noul Cod civil , Editura Universul Juridic,
București, 2011, p. 13;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
42 informare, la încetarea, schimbarea sau lichid area regimului matrimonial, la locuința familiei și
cheltuielile căsătoriei.
Statutul primar cuprinde regilile elementarea care se aplică în cadrul raporturilor
patrimoniale dintre soți, precum și celor existente între soți și terți. Ele reglementează doa r cu
caracter general, principial raporturile raporturilor patrimoniale dintre soți. Statutul primar are
caracter imperativ, întrucât se aplică în mod corespunzător și obligatoriu tuturor soților ca simplu
efect al căsătoriei și de la el nu se poate deroga . Dat fiind faptul că aceste reguli elemntare
reprezintă în fapt, un set de norme imperative și esențiale, norme de aplicare imediată, indiferent de
regimul matrimonial concre al soților, aceste norme se impugn cu forță obligatorie, trebuind
respectate înt ocmai, fără a se admite vreo derogare de la ele prin voința părților.95
S-a apreciat că regimul primar imperativ este un regim matrimonial incmplet, întrucât
fragmebtar cuprinde numai ceea ce s -a considerat că reprezintă dreptul imperativ și comun al
rapor turilor patrimoniale dintre soți, precum și dintre aceștia și terți.96 În raporturile soților cu terții,
regimul primar este chemat să concilieze două obiective aparent contrare: de a se evita ca starea
patrimonială a soților să costituie o frână a autonomi ei lor juridice și, implicit a libertății circuitului
civil, iar pe de altă parte, de a se evita ca această autonomie să dăuneze scopurilor căsătoriei.97
Astfel, dispozițiile Noului Cod civil în materia regimului matrimonial sunt următoarele:
a) Efectele regimului matrimonial
Între soți, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei.
Față de terți, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităților de
publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceștia l -au cunoscut pe altă cale.
Ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial
ales. El are obligația ca , din oficiu și de îndată, să comunice la registrul național notarial al
regimurilormatrimoniale, precum și, după caz, notarului public care a autentificat convenția
matrimonială o copie de pe actul de căsătorie (art. 291 NCC).
Potrivit art. 334 NCC, pent ru a fi opozabile terților, convențiile matrimoniale se înscriu în
Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii.
După autentificarea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei
de pe actul căs ătoriei, potrivit art. 291 NCC, notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al
convenției la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face mențiune
pe actul de căsătorie, la Registrul național notarial al regimuril or matrimoniale menționat, precum și
la celelalte registre de publicitate, în condițiile alin. (4). 98
Aceste dispoziții nu exclud dreptul oricăruia dintre soți de a solicita îndeplinirea
formalităților de publicitate.
Ținând seama de natura bunurilor, co nvențiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară,
se vor înscrie în registrul comerțului, precum și în alte registre de publicitate prevăzute de lege. În
toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităților de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin
înscrierea făcută în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.
Orice persoană, fără a fi ținută să justifice vreun interes, poate cerceta Registrul național
notarial al regimurilor matrimoniale și poate solicita, în condițiile legii, e liberarea de extrase
certificate.
95 G. C. Frențiu, op.cit ., p. 146;
96 C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod civil român , Editura Universul Juridic,
București, 2012, p. 114;
97 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinov ici, I. Macovei, op.cit ., p. 321 ;
98 Ibidem
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
43 Neîndeplinirea formalităților de publicitate face ca soții să fie considerați, în raport cu terții
de bună -credință, ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale.99
b) Mandatul convențional
Un soț po ate să dea mandat celuilalt soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe
care le are potrivit regimului matrimonial.100
c) Mandatul judiciar
În cazul în care unul dintre soți se află în imposibilitate de a -și manifesta voința, celălalt
soț poate cere instanței de tutelă încuviințarea de a -l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe
care le are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunțată se stabilesc condițiile, limitele
și perioada de valabilitate a acestui mandat.
În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soțul reprezentat nu
se mai află în situația de imposibilitate sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.
Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunuri le comune nu
pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți.
Cu toate acestea, oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile
mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate.
În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr –
un act juridic, soțul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune -interese
de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună -credință.
Sunt, de asemenea, exceptate darurile obișnuite.
Actul încheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când el este necesar
potrivit legii, este anulabil.
Terțul dobânditor care a depus diligenta necesară pentru a se informa cu privire la natura
bunului este apărat de efectele nulității. 101
d) Actele de dispoziție care pun în pericol grav interesele familiei
Potrivit art. 316 NCC, în mod excepțional, dacă unul dintre soți încheie acte juridice prin
care pune în p ericol grav interesele familiei, celălalt soț poate cere instanței de tutelă ca, pentru o
durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu
consimțământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără î nsă a se depăși în total 2
ani. Hotărârea de încuviințare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităților de
publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz.
Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătorești sunt anulabile. Dreptul la ac țiune
se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de la data când soțul vătămat a luat cunoștință
de existența actului.102
e) Independența patrimonială a soților
Conform prevederilor art. 317 NCC, dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soț poate
să încheie orice acte juridice cu celălalt soț sau cu terțe persoane.
Fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt, depozite bancare, precum și
orice alte operațiuni în legătură cu acestea.
În raport cu societatea bancară, soțul titular al contului are, chiar și după desfacerea sau
încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească
executorie nu s -a decis altfel.103
f) Dreptul la informare
99 C. T. Ungureanu și alți colaboratori, op.cit ., p. 421;
100 G. C. Frențiu, op.cit ., p. 152;
101 Al. Bacaci, V. C. Dumitrach e, C. C. Hageanu, op.cit., p. 57 ;
102 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinov ici, I. Macovei, op.cit ., p. 325 ;
103 T. Bodoașcă, A. Dr ăghici, I. Puie, op.cit ., p. 89;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
44 Fiecare soț poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile și
datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat , se poate adresa instanței de tutelă.
Instanța poate să îl oblige pe soțul celui care a sesizat -o sau pe orice terț să furn izeze
informațiile cerute și să depună probele necesare în acest sens.
Terții pot să refuze furnizarea informațiilor cerute atunc i când, potrivit legii, refuzul este
justificat de păstrarea secretului profesional.
Atunci când informațiile solicitate de un soț pot fi obținute, potrivit legii, numai la cererea
celuilalt soț, refuzul acestuia de a le solicita naște prezumția relativă că susținerile soțului reclamant
sunt adevărate.104
g) Încetarea regimului matrimonial
Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea
căsătoriei.
În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, î n condițiile prevăzute de lege
pentru încheierea convențiilor matrimoniale.
h) Lichidarea regimului matrimonial
În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin
bună învoială sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau,
după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.105
i) Locuința familiei
Noul Cod civil consacră pentru prima oară în dreptul românesc noțiunea de locuință a
famili ei, asigurându -i o protecție adecvată intereselor implicate și importante acordate de leguitor
acestei instituții. Întrucât art, 309 alin. (2) NCC impune soților îndatorirea de a locui împreună, ca
efect al căsătoriei, rezultă că locuința familiei are o im portanță decisivă pentru că permite coabitarea
și desfășurarea normală a vieții de familie.
Potrivit art. 321 NCC, locuința familiei este locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința
soțului la care se află copiii.
Oricare dintre soți poate cere not area în cartea funciară, în condițiile legii, a unui imobil ca
locuință a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.106
j) Regimul unor acte juridice privind locuința
Fără consimțământul scris al celuilalt soț, niciunul dintre soți, chiar dacă e ste proprietar
exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinței familiei și nici nu poate încheia acte prin
care ar fi afectată folosința acesteia.
De asemenea, un soț nu poate deplasa din locuință bunurile ce mobilează sau decorează
locuința fam iliei și nu poate dispune de acestea fără consimțământul scris al celuilalt soț.
În cazul în care consimțământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt soț poate să
sesizeze instanța de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului.
Soțul care nu și -a dat consimțământul la încheierea actului poate cere anularea lui în
termen de un an de la data la care a luat cunoștință despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la
data încetării regimului matrimonial.
În lipsa notării locuinței fami liei în cartea funciară, soțul care nu și -a dat consimțământul
nu poate cere anularea actului, ci numai daune -interese de la celălalt soț, cu excepția cazului în care
terțul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuință a familiei.107
k) Dreptu rile soților asupra locuinței închiriate
104 C. T. Ungureanu și al ți colaboratori, op.cit ., p. 429 ;
105 Ibidem, p. 430;
106 Al. Bacaci, V. C. Dumitrach e, C. C. Hageanu, op.cit., p. 62 ;
107 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, op.cit ., p. 93;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
45 În cazul în care locuința este deținută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soț are
un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este
încheiat îna inte de căsătorie.
În caz de deces al unuia dintre soți, soțul supraviețuitor continuă exercitarea dreptului său
locativ, dacă nu renunță în mod expres la acesta, în termenul prevăzut la art. 1834 NCC.108
l) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere
La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și
aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând
seama, în ordine, de interesul superior al copii lor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de
posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.
Soțul căruia i s -a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească
celuilalt soț o indemnizație pentru acoperirea cheltuielilor d e instalare într -o altă locuință, cu
excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă
există bunuri comune, indemnizația se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soțului căruia i
s-a atribuit benefic iul contractului de închiriere.
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului și produce
efecte față de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
Aceste prevederi se aplică în mod similar și î n cazul în care bunul este proprietatea comună
a celor 2 soți, atribuirea beneficiului locuinței conjugale producând efecte până la data rămânerii
definitive a hotărârii de partaj.109
m) Cheltuielile căsătoriei
Potrivit art. 325 NCC, soții sunt obligați să își acorde sprijin material reciproc.
Între soți este obligatorie și este prevăzută de art. 325 alin (2) NCC, soții sunt obligați să
contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenție
matrimonială nu s -a prev ăzut altfel.110
Cheltuielile căsătoriei se concretizează în acele cheltuieli care satisfac trebuințele normale
materiale și spirituale ale soților dar, aceste cheltuieli nu se reduc la suportarea cheltuielile comune
căsătoriei ci și la cheltuielile de între ținere, educare, învățătură și pregătirea profesională, ale
copiilor rezultați din căsătorie sau adoptați de către soți – art. 261 NCC „Părinții sunt cei care au, în
primul rând, îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori”. Aceste cheltuieli rezultă
că sunt obligatorii și sunt suportate de către soți în raport cu mijloacele fiecăruia deci, aceste
cheltuieli sunt acoperite atât din bunurile comune cât și din bunuri proprii ale soților. Tot în acest
sens sunt și prevederile art. 499 NCC care di spune “Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea
întreținere copilului lor minor, asigurându -i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și
pregătirea sa profesională.
Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinți i au obligația de a -i
asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.”
Soții fiind datori să -ți acorde unul altuia sprijin moral și material. Aceasta înseamnă că
acest sprijin se realizează prin suportarea cheltuielil or normale ale căsătoriei, asistență materială
între soți dar, și cheltuielile excepționale rezultate din căsătorie.111
n) Munca în gospodărie
Potrivit art.326 din Codul civil, munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru
creșterea copiilor reprezin tă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.112
108 Ibidem
109 C. T. Ungureanu și alți colaboratori, op.cit ., p. 440;
110 G. C. Frențiu, op.cit ., p. 177;
111 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantino vici, I. Macovei, op.cit ., p. 345;
112 C. T. Ungureanu și alți colaboratori, op.cit ., p. 444;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
46 o) Veniturile din profesie
Fiecare soț este liber să exercite o profesie și să dispună, în condițiile legii, de veniturile
încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.113
p) Dreptul la compensație
Soțul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soț poate obține o
compensație, în măsura îmbogățirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depășit limitele
obligației de sprijin material și ale obliga ției de a contribui la cheltuielile căsătoriei.114
4.3.2 Regimul comunității legale
La baza relațiilor patrimoniale dintre soți rămâne ca regim matrimonial, regimul
comunitățlegale, care cuprinde bunurile dobândite de fiecare dintre soți în timpul căsător iei, cu
excepția celor prevăzute de lege ce constituie bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți. Acestui
regim i s -au adus o serie de îmbunătățiri. De exemplu, s -a prevăzut expres că soții, împreună sau
asociați cu alte persoane, pot constiui societăți, asociații sau fundații, în condițiile legii, aducând ca
aport bunuri comune, da, cu acrodul ambilor soți.115
Caracteristicile regimului comunității legale sunt:
a) sub regimul comunității soții dobândesc două categorii de bunuri: bunurile proprii ale
fiecă rui soț și bunurile comune, în devălmășie. Existența acestor mase distincte de bunuri, cărora le
corespund și două categorii de datorii (comune și proprii) a făcut ca regimul comunității să fie
caracterizat ca fiind un regim de comunitate parțială.
b) es te un regim facultativ, soții putând să aleagă un regim complet diferit, regimul
separației de bunuri, sau un regim asemănător, cel al comunității convenționale, prin convenție
matrimonială. Numai în situația în care soții nu înțeleg să uzeze această facul tate, regimul
comunității legale li se aplică, în temeiul legii.
c) este un regim limitat imperativ. Din coroborarea art. 312 alin. (1) NCC cu art. 332 alin.
(1) NCC, potrivit căruia, “Prin convenție matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulităț ii
absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume
prevăzute de lege”, rezultă că o convenție matrimonială prin care s -ar opta pentru un alt regim
matrimonial decât cel prevăzut de lege este lovit de nulitate. D e exemplu, viitorii soți sau soții nu ar
putea opta pentru regimul participării la achiziții. Totuși, prin convenție matrimonială, soții pot lărgi
sau restrânege comunitatea legală de bunuri, pot institui obligativitatea acordului ambilor soți
pentru înche ierea anumitor acte de administrare, pot să convină includerea unei clauze de preciput
sau să stabilească modalitatea de lichidare a comunității convenționale. Deci caracterul imperativ al
regimului comunității legale este limitat de faptul că viitorii soț i sau soții au posibilitatea de a
reglementa, prin convenție matrimonială, anumite aspecte derogatorii de la dispozițiile regimului
comunității legale.
d) este compatibil cu clauzele prevăzute de art. 367 NCC care îl transformă în regim
conventional.
e) poate fi modificat oricând și de câte ori doresc soții, după trecerea a cel puțin un an de la
încheierea căsătoriei (art. 369 NCC).116
A) Bunurile comune
Potrivit art. 339 NCC, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oric are
dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.
113 Ibidem
114 Ibidem
115 N. C. Aniței, Dreptul familiei, op.cit ., p. 76;
116 M. Avram, C. Nicolescu, op.cit., p. 173;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
47 Aceste bunuri sunt considerate că sunt comune, deoarece legea presupune că ambii soți au
contribuit la dobândirea bunului și nu face distincție de cuantumul contribu ției fiecăruia.
Bunul dobândit de oricare dintre soți, este bun comun chiar dacă numai unul dintre aceștia
a contribuit efectiv la dobândirea bunului. 117
Concubinajul nu și -a găsit reglementare nici în Noul Cod civil, de aceea nu i se vor aplica
regulile referitoare la căsătorie. Aceasta înseamnă că bunurile dobândite de concubini vor intra în
proprietatea exclusivă a fiecăruia sau în coproprietatea celor doi, dacă au contribuit la achiziționarea
lor. Modalitatea în care fiecare concubin a contribuit la do bândirea bunurilor respective urmează a
fi lămurită prin probe, nefiind aplicabilă prezumția de comunitate.118
Contribuția soților este presupusă de lege, dar nu este o condiție pentru ca bunul să fie
considerat comun.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, aceasta este prezumată până la proba
contrarie.
Prezumția de comunitatea bunurilor nu are caracter absolut, ci numai relativ ceea ce
înseamnă că legiuitorul a recunoscut soțului interesat, posibilitatea combaterii ei prin orice mijloc
de pro bă.
Cu privire la veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul
asigurărilor sociale și altele asemenea, precum și veniturile cuvenite în temeiul unui drept de
proprietate intelectuală s -a apreciat că sunt bunuri comune, indif erent de data dobândirii lor, însă
numai în cazul în care creanța privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunității.119
B) Bunurile proprii
Potrivit art.340 din Codul civil, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:
a) bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care
dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt element e ale unui
fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra
semnelor distinctive pe care le -a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recom pensă, manuscrisele științifice sau
literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
f) indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral
adus unuia dintre soți;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și
bunul dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.120
Cât privește funcționarea regimului comunității legale, dispozițiile specifice privind
gestiunea bunurilor comu ne ale soților se îmbină cu cele de generală aplicare, prevăzute în cadrul
regimului primar, care sunt imperative șu de aplicare generală, indiferent de regimul matrimonial
specific fiecărei căsătorii.
Potrivit art. 342 NCC, regimul juridic al bunurilor p roprii se concretizează în dreptul
fiecăruia dintre soți de a folosi, de a administra și de a dispune liber de bunurile sale proprii.
117 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 92;
118 C. Dumitrescu, Natura juridică a bunurilor dobândite de concubini. Dovada calității de bun coachizit , Curierul
Judiciar nr. 5/2006, p. 65;
119 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op.cit ., p. 103 ;
120 C. C. Hageanu , op.cit ., p. 101;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
48 Gestiunea bunurilor comune ale soților are la bază, așadar egalitatea acestora și cunoaște,
în noul Cod civil, mai multe sisteme respectiv:
a) gestiunea paralelă (concurentă);
b) gestiunea comună (cogestiunea);
c) gestiunea exclusivă.121
1. Gestiunea paralelă (concurentă) a bunurilor comune ale soților
Regula, în materia gestionării bunurilor comune ale soților, conform noii reglementări, o
constituie gestiunea paralelă (concurentă), potrivit căreia fiecare dintre soți, are, în principiu,
puterea de a gestiona singur comunitate de bunuri, concretizată în faptul că încheierea actelor
privind bunurile comune are loc în virt utea propriilor sale puteri conferite de lege, iar nu în temeiul
mandatului tacit reciproc al soților.
Obiectul acestui tip de gestiune a bunurilor comune ale soților îl regăsim în conținutul art.
345 și 346 NCC. Fiecare dintre soți poate să încheie singu r actele de conservare, de folosință, de
administrare, de dobândire a bunurilor comune, actele de înstrăinare cu titlu oneros sau de grevare a
bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate
și darur ile obișnuite.
Corectivul adus de legiuitor independenței pe care această modalitate de gestionare a
bunurilor comune o conferă fiecăruia dintre soți o constituie răspunderea între soți, instituită prin
art. 345 alin. (4) NCC, potrivit căruia, pentru pre judiciile aduse comunității prin încheirea unui act
de către unul singur dintre soți, soțul neparticipant la încheierea actului poate cere celuilalt daune –
interese, fără a fi însă afectate drepturile dobândite de terții de bună -credință. Prin urmare dacă
terțul a fost de rea -credință, soțul neparticipant va putea solicita instanței anularea actului
prejudiciabil.122
b) Gestiunea comună (cogestiunea) a bunurilor comune ale soților
Gestiunea comună impune ca încheierea unor acte de dispoziție cu privire l a anumite
bunuri comune, expres prevăzute de lege, să nu poată avea loc decât cu consimțământul ambilor
soți.
Sunt acte a căror încheiere necesită consimțământul ambilor soți:
– actele de înstrăinare și de grevare a bunurilor imobile;
– actele de disp oziție cu titlu oneros cu privire la bunurile mobile supuse unor forme de
publicitate;
– actele cu titlu gratuit între vii privind bunurile mobile, cu excepția darurilor obișnuite;
– schimbarea destinației bunului comun;
– actele de dispoziție cu pri vire la bunurile comune în constituirea aportului la o societate
sau pentru dobândirea de părți sociale sau acțiuni.
Textul legii nu precizează dacă acordul soților trebuie să fie expres sau tacit, cu excepția
exprimării consimțământului în cazul încheier ii actelor de dispoziție cu privire la bunurile comune
în constituirea aportului la o societate sau pentru dobândirea de părți sociale sau acțiuni, când
consimțământul trebuie să fie în formă scrisă. Totuși, noțiunea de consimțământ prezumat,
concretizată în mandatul tacit reciproc al soților dispare. Prin urmare, în aplicarea principiului
cogestiunii bunurilor comune ale soților, este necesară exprimarea consimțământului ambilor soți
pentru încheierea fiecărui act, indiferent de forma în care aceasta are l oc.
121 D. Lupașcu, C. M. Crăciunescu, op.cit., p. 161;
122 M. Avram, C. Nicolescu, op.cit ., p. 256;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
49 Potrivit art. 347 NCC, sancțiunea lipsei acordului expres al soților în situațiile în care este
prevăzut de lege o constituie nulitatea relativă a actului. Cu toate acestea, cum prevede alin. (2) al
aceluiași articol, terțul dobânditor este apărat de efectele nulității actului încheiat dacă a depus
diligența necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului. În acest caz, nu vor putea fi
cerute de soțul prejudiciat decât daune -interese, fără a fi afectate drepturile dobândite de terțul de
bună -credință.123
c) Gestiunea exclusivă a bunurilor comune ale soților
Gestiunea exclusivă presupune că încheierea unor anumite acte privind bunuri comune nu
poate fi realizată decât de unul singur dintre soți, din cauza caracterul personal fie al actului ju ridic,
fie al bunului la care se referă, celălalt soț neputând interveni cu privire la asemenea acte.
De exemplu, fiecare dintre soți va putea dispune doar singur, prin testament, de bunurile
sale sau de unele dintre bunurile comune, datorită caracterului personal al actelor juridice mortis
causa, astfel cu prevede art. 350 NCC. De asemenea, soțul devenit asociat într -o societate la care a
adus ca aport un bun comun va exercita singur drepturile ce decurg din această calitate și va putea
realiza singur tra nsferul părților sociale ori, după caz, al acțiunilor deținute, astfel cum prevede alin.
(2) teza a II -a din art. 349 NCC.
Astfel de acte ce nu pot fi încheiate decât de unul dintre soți, reglementate în cadrul
regimului primar, sunt și cele prevăzute de art. 317 alin. (2) NCC, privind gestionarea depozitelor
bancare deschise pe numele unuia dintre soți, precum și cele cu privind bunurile comune destinate
exercitării profesiei unuia dintre soți, respectiv elementele unui fond de comerț care face parte din
comunitatea de bunuri.124
C. Datoriile comune ale soților
Potrivit art.351 din Codul civil, soții răspund cu bunurile comune pentru:
a) obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor
comune;
b) obligațiile pe care le-au contractat împreună;
c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale
căsătoriei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor
aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților.
Astfel, toate datoriile soților sunt propriii, cu excepția celor patru categorii cup rinse în art.
351 NCC.
Datoriile comune sunt determinate așadar, limitativ prevăzute de lege, reprezentând
obligații pe care soții sau unul dintre ei și le -au asumat – prin acte sau fapte juridice – și prin
intermediul cărora bunurile comune au fost conse rvate, diminuate sau majorate.125
În măsura în care obligațiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune,
soții răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în
drepturile creditorului pen tru ceea ce a suportat peste cota -parte ce i -ar reveni din comunitate dacă
lichidarea s -ar face la data plății datoriei.
Soțul care a plătit datoria comună are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț
până la acoperirea integrală a creanțelor p e care acesta i le datorează.
Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. 126
123 D. Lupașcu, C. M. Crăciunescu, op.cit ., p. 163;
124 M. Avram, C. Nicolescu, op.cit ., p. 258;
125 D. Lupașcu, C. M. Crăciunescu, op.cit ., p. 121;
126 C. T. Ungureanu și alți colaboratori, op.cit ., p. 486;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
50 Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său
personal poate cere partajul bunurilor comune, însă nu mai în măsura necesară pentru acoperirea
creanței sale.
Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii.
Veniturile din muncă ale unui soț, precum și cele asimilate acestora nu pot fi urmărite
pentru datoriile comune asumate de către celălalt soț, cu exce pția celor prevăzute la art. 351 lit. c)
NCC obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale
căsătoriei.127
D. Lichidarea regimului comunității legale
Potrivit art. 355 NCC, la încetarea comunității, aceasta se lich idează prin hotărâre
judecătorească sau act autentic notarial.
Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât și în
privința obligațiilor.
Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul
supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat. În acest caz, obligațiile soțului decedat se divid între
moștenitori proporțional cu cotele ce le revin din moștenire.
Cu privire la efectele încetării regimului comunității, dacă regimul comuni tății de bunuri
încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor
comune până la stabilirea cotei -părți ce revine fiecăruia.
În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale propr ii, după care se
va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor.
În acest scop, se determină mai întâi cota -parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției
sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligaț iilor comune. Până la proba
contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.128
Cu toate acestea, soții răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru
acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de c reșterea și educarea copiilor.
De asemenea se poate solicita și partajul în timpul regimului comunității.
Astfel, potrivit art. 358 NCC, în timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi
împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă au tentică notarială, în caz de bună învoială,
ori pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere.
În acest scop, se determină mai întâi cota -parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției
sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba
contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Bunurile atribuite fiecărui soț prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărțite
rămân bunuri comune.
Regimul comunității nu încetează decât în condiț iile legii, chiar dacă toate bunurile
comune au fost împărțite potrivit acestui articol.
Orice convenție contrară este lovită de nulitate absolută, în măsura în care nu este
compatibilă cu regimul comunității convenționale.129
127 Ibidem, p. 488;
128 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinov ici, I. Macovei, op.cit ., p. 378 ;
129 D. Lupașcu, C. M. Crăciunescu, op.cit ., p. 99;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
51 4.3.3 Regimul separației de bunuri
Acest regim este reglementat de către noul Cod civil și are ca sursă fie convenția
matrimonială încheiată, după caz, înainte de căsătorie [art. 330 alin. (2) NCC] sau în timpul
căsătoriei (art. 369 NCC) fie hotărârea judecător ească pronunțată la cererea uneia dinte soți atunci
când celălalt soț încheie acte care pun în pericol grav interesele patrimoniale ale familiei, în această
urmă ipoteză, desigur regimul separației înlocuiește regimul comunității legale sau al comunității
convenționale [art. 370 alin. (1) NCC].130
Acest regim are ca și esență disocierea intereselor de ordin pecuniar ale soților. Astfel că în
principiu, patrimoniile soților sunt și rămân distincte, atât în component activă, cât și în cea pasivă,
cu unele punc te de convergență generate de aplicare unor corrective de sorginte legală sau
convențională.
Cu privire la activul patrimonial, fiecare dintre soți este proprietar exclusive în privința
bunurilor dobândite înainte de căsătorie, precum și a celor pe care l e dobândește în nume propriu în
timpul căsătoriei (art. 360 NCC), iar sub aspectul pasivului patrimonial, niciunul dintre soți nu
poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț [art. 364 alin. (1) NCC].
S-a apreciat că impresia d e soți pecuniar cu totul străini unul față de celălalt, este
înșelătoare: relațiile patrimoniale dintre ei au, într -adevăr, coordonatele dreptului comun în materie
de mandat, îmbogățire fără justă cauză etc., dar există și inevitabile joncțiuni, de plidă n imic nu
oprește soții să dobândească bunuri în indiviziune [art. 362 alin. (1) NCC], să desfășoare activități
lucrative comune, să fie beneficiarii unor acte juridice cu titlu gratuit prin care, potrivit voinței
dispunătorului, sunt gratificați amândoi, ei răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare
dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și
educarea copiilor [art. 364 alin. (2) NCC] etc.
Regimul separației de bunuri funcționează după regu li ce cultivă în mod pronunțat
independent fiecăruia dintre soți, emblematică acestui tip de organizare matrimonială. Sub reverva
de a-și îndeplini obligația privind contribuția la cheltuielile căsătoriei (art. 325 NCC), fiecare își
administrează, foloseșt e și dispune de bunurile proprietate exclusivă fără nicio ingerință din partea
celuilalt; cu toate acestea, nu se vorbește de puteri discreționare ale fiecăruia dintre soți, pentru că
regula este considerabil atenuată prin mecanismul de cogestiune a unor b unuri instituit prin normele
regimului primar imperativ – se au în vedere, îndeosebi, prevederile art. 322 NCC care stabilesc
cerința consimțământului scris al soțului necontractant pentru valabilitatea oricărui act de dispoziție
privitor la drepturile asu pra locuinței familiei, precum și asupra bunurilor care garnisesc locuința
familiei, chiar dacă bunul în discuție ar fi proprietatea exclusive a unuia dintre soți.131
Dată fiind separația de patrimonii, desfacerea, desființarea sau încetarea căsătoriei ar t rebui
să fie lipsită de complicația lichidării regimului matrimonial. Acest lucru nu se întâmplă, traiul
comun transcede segmentul personal al relațiilor dintre soți și imprimă o oarecare coeziune
patrimonială, valabilă ca intensitate în funcție de o diver sitate de factori, inclusiv durata acestui
regim raportat la căsători, astfel că dizolvarea regimului separației presupune clarificarea legăturilor
patrimoniale ce au luat naștere între soți.132
S-a opinat că regimul separației de bunuri se situează la anti podul regimurilor comunitare,
este un regim separatist, cel mai individualist și care oferă cea mai mare independență patrimonială
a soților, tinzând să realizeze cea mai completă disociere a intereselor acestora.133
Separația de bunuri este considerată în literatura juridică franceză, mai puțin un regim
decât o absență contrară naturii lucrurilor, căci este inevitabil ca viața comună să antreneze o
130 T. Bodoașcă, Regimul separației de bunuri în reglementarea noului Cod civil român , Dreptul nr. 11/2010, p. 5 6;
131 F. Emese, op.cit ., p. 84 ;
132 Ibidem
133 N. C. Aniței, Dreptul familiei, op.cit ., p. 79;
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
52 anumită unitate de interese și mai ales o anumită confuziune a intereselor. Totuși, această opinie a
fost con testată de întreaga doctrină franceză, care este unanimă în a considera că separația de bunuri
este un veritabil regim matrimonial, datorită unor dispoziții ca acelea care se referă la contribuția la
cheltuielile căsătoriei, solidaritatea menajeră, protecț ia căminului familial, transferuri judiciare de
putere, care arată că bunurile soților sunt grevate de o afecțiune familială, de existența unei
prezumții de indiviziune și supuse recurgerii la diverse mecanisme, cum ar fi îmbogățirea fără justă
cauză sau s ocietatea de fapt, care dezvoltă un spirit comunitar.134
Unii autori califică regimul separației de bunuri drept un regim al neîncrederii și al
egoismului în care fiecare soț agonisește numai pentru el. Separația de bunuri se poate dovedi un
regim just da că există o egalitate economică între soți și aceștia intră în căsnicie cu averi sensibil
egale.135
4.3.4 Regimul comunității convenționale
În măsura în care regimul matrimonial legal al comunității de bunuri, astfel cum este
configurat de art. 339 NCC nu răspunde într -o manieră adecvată, așteptărilor viitorilor soți sau,
după caz, ale soților neavând vocația de a constitui tiparul patrimonial proprice în care aceștia să se
manifeste, ei au posibilitatea de a încheia o convenț ie matrimonială prin care să opteze pentru
regimul comunității convenționale. Așadar, acest regim poate fi activat pe cale voluntară, ori de câte
ori interesele patrimoniale ale soților reclamă instituirea unor derogări de la dispozițiile privind
regimul c omunității legale. Dată fiind concepția restrictivă din această materie care a stat la baza
elaborării noului Cod civil, derogările nu sunt permise decât în anumite condiții și în anumite limite.
Altfel spus, atunci când soții optează pentru regimul comuni tății convenționale, ei nu pot
reglementa prin convenția lor matrimonială decât anumite aspecte, prevăzute limitativ de art. 367
NCC, pentru toate celelalte aspecte urmând a se aplica, în complementare, regimul comunității
legale.136
Potrivit art.367 din Co dul civil, în cazul în care se adoptă comunitatea convențională,
convenția matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii
născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b)
bunurile de uz personal; și c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt
elemente ale unui fond de comerț care face parte din com unitatea de bunuri;
b) restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate în convenția
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei,
cu excepția obligațiilor prevăzute la art. 351 l it.c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru
acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de administrare; în
acest caz, dacă unul dintre soți se află în imposibili tate de a -și exprima voința sau se opune în mod
abuziv, celălalt soț poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței
de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă
acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunității;
e) modalități privind lichidarea comunității convenționale.137
134 Ibidem
135 T. Ionașcu, Regimul matrimonial legal, în cadrul revizuirii Codului civil român , Studii, nr. 2/1948, p.19;
136 F.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit ., p. 388;
137 Ibidem
Duță Dorin EFECTELE CĂSĂTORIEI
53 Cu privire la gestiune comunității, nu este la îndemâna părților extinderea convențională a
puterilor c oncurente și nici a celor exclusive, doar principiul cogestiunii poate fi amplificat
stipulându -se obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de administrare.
Clauzele privind lichidarea și partajul comunității ordonează soarta bunurilor comune
pentru cazul încetării regimului matrimonial și pot avea ca obiect stabilirea preciputului și/sau
modalitățile de lichidare a comunității convenționale [art. 367 lit. d) și e) NCC].138
Art. 333 din Noul Cod civil reglementează clauza de pr eciput care conferă soțului
supraviețuitor dreptul de a prelua fără plată, înainte de împărțirea moștenirii, unul sau mai multe din
bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate [art. 333 alin. (1) NCC]. Înțeleasă ca
liberalitate, clauza d e preciput are ca țel juridic să asigure soțului supraviețuitor proprietatea în
natură a unui bun comun anterior, rupând echilibrul emolumentului succesoral dintre soțul
supraviețuitor și ceilalți moștenitori ai soțului defunct. Pentru a proteja interesel e moștenitorilor
rezervatari, legiuitorul a prevăzut expres că preciputul este supus reducțiunii (nu și raporturilor
donațiilor) ori de câte ori se depășește cotitatea disponibilă în limitele căreia putea dispune de cuius
[art. 333 alin. (2) NCC].139
Activarea clauzei de preciput poate avea loc numai dacă regimul comunității convenționale
încetează prin moartea unuia dintre soți, clauza devine caducă în cazul încetării comunității în
timpul vieții soților – prin constatarea nulității, anularea ori desf acerea căsătoriei, prin înlocuirea
regimului comunității cu acela al separației de bunuri – în situația soților comorienți și, de
asemenea, atunci când bunurile care au format obiectul clauzei de preciput au fost vândute la
cererea creditorilor comuni [art . 333 alin. (4) NCC].
Lichidarea regimului matrimonial comunitar înseamnă, sistarea indiviziunii asupra masei
de bunuri comune. Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât
și în privința obligațiilor. Indiviziunea postcomunitară este cel dintâi efect al încetării regimului
matrimonial al comunității și ia sfârșit prin partaj, care poate fi realizat la o oarecare distanță în timp
de la încetarea regimului.
Cât privește modalitățile de lichidare a comunității convenț ionale, părțile au o diversitate
de opțiuni: ele pot conveni ca partajarea bunurilor comune să aibă loc în cote egale, sau dimpotrivă
înțelegerea poate fi pentru cote inegale de înfăptuire a partajului, pot stabili ca unul dintre ei să
primească nuda propr ietate, iar celălalt uzufructul etc.
În cazul regimului matrimonial al separației de bunuri, părțile, prin convenția
matrimonială, pot stipula clauze privind lichidarea în funcție de masa de bunuri achiziționate de
fiecare dintre soți în timpul căsătorie i, în funcție de care se va calcula creanța de participare; dacă
părțile nu au convenit altfel, creanța de participare reprezintă jumătate din diferența valorică dintre
cele două mase de achiziții nete și va fi datorată de către soțul a cărui masă de achiz iții netă este mai
mare [art. 360 alin. (2) NCC].
În timpul căsătoriei, regimul comunității convenționale poate fi schimbat cu un alt regim
matrimonial, prin act autentic notarial și cu respectarea condițiilor prevăzute pentru încheierea
convențiilor mat rimoniale.140
138 M. Avram, C. Nicolescu, op.cit ., p. 310;
139 P. Vasilescu, op.cit ., p. 107 ;
140 F. Emese, op.cit ., p. 86;
Duță Dorin CONCLUZII
54
CONCLUZII
Lucrarea de față analizează noțiunea de căsătorie și efectele pe care această instituție a
dreptului familiei le produce între soți.
Căsătoria reprezintă fundamentul familiei. Ea dă naște unor raporturi de natura persoanală și
patrimonială între soți, care nu pot fi generate de concubinaj. În urma încheierii căsătoriei ,
persoanele dobândesc o stare civi lă, aceea de soți.
Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit
dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale
legii.
Ca orice act juridic, actul juridic al că sătoriei, este un “produs” volitional, având scop și
efect generator de consecințe juridice. Voința fiecăruia dintre viitorii soți, joacă rolul principal în
formarea actului juridic al căsătoriei: ea trebuie să existe, trebuie exteriorizată și, de asemenea
trebuie exprimată în scopul de a produce efecte juridice.
Exteriorizarea voinței, în această materie, urmează un ritual specific, ceea ce conferă
caracter solemn actului căsătoriei.
Conform noului Cod civil, încheierea căsătoriei este subordonată unor c ondiții de fond (art.
271-277), precum și unor condiții de formă, adică unor formalității (art. 278 -289).
Pentru a se încheia căsătoria, trebuiesc îndeplinite următoarele condiții de fond: diferența de
sex, vârstă legală pentru căsătorie, consimțământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a stării
sănătății viitorilor soți.
Dreptul familiei se preocupă doar de urmările juridice ale căsătoriei.
În acest context, efectele căsătoriei reprezintă ansamblul consecințelor juridice ale acestei
instituții juridi ce.
Efectele căsătoriei sunt reglementate în noul Cod civil în Titlul II, intitulat “Căsătoria”,
Capitolul V fiind dedicate drepturilor și îndatoririlor personale ale soților (art. 307 -311) și Capitolul
VI drepturilor și obligațiilor patrimoniale ale soților ( art. 312 -372). De asemenea, noul Cod civil
Duță Dorin CONCLUZII
55 consacră efectele căsătoriei și alte articole din diferite capitole, de exemplu: art. 1031 prevede că
orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei, art. 970 -974 stabilește
vocația succesorală a soțului supraviețuitor și dreptul la abitație al acestuia.
Raporurile dintre soți se referă la: relațiile personale și relațiile patrimoniale.
Având în vedere dispozițiile din noul Cod civil, se apreciază că relațiile personale dintre soți
presupun existența următoarelor obligații: de a lua deciziile împreună (art. 308 NCC); de a -și acorda
respect și sprijin moral [art. 309 alin. (1) NCC]; de fidelitate [art. 309 alin. (1) NCC]; de a locui
împreună [art. 309 alin. (2) NCC]; de a avea împreun ă relații sexuale liber consimțite [art. 197 alin.
(2) lit b) C.pen.]; independența soților (art. 310 NCC); de a hotărî asupra numelui pe care îl vor
purta în căsătorie (art. 311 NCC).
S-a opinat că, dintre toate actele și faptele juridice care dau nașter e raporturilor juridice de
familie, căsătoria produce cele mai numeroare efecte patrimoniale asupra persoanei.
Prin relații patrimoniale dintre soți se înțelege totalitatea raporturilor sociale evaluabile în
bani care se nasc între cele două persoane de s ex opus unite prin actul juridic al căsătoriei. Aceste
raporturi patrimoniale care îii transformă pe soți din doi actori independenți ai vieții sociale într -o
unitate economică și de acțiune, influențează ansamblul relațiilor cu caracter pecuniar între ter ți și
unul și ambii soți, Atât de covârșitoare este această influență, încât relațiile care au conținut
economic stabilite între soți și terți sfârșesc prin a fi absorbite în sfera noțiunii de relații
patrimoniale dintre soți.
Astfel, relațiile patrimoni ale dintre soți sunt reprezentate de totalitatea raporturilor juridice
cu caracter patrimonial care se stabilesc între soți, dar și între soți (considerați împreună sau separat)
și terți, drept consecință a încheierii căsătoriei.
În concluzie, încheierea căsătoriei generează, între cei care o încheie, raporturi multiple și
complexe,de natură diferită: socială, morală, juridică. Prin efecte juridice ale căsătoriei înțelegem
relațiile de natură personală și patrimonială care iau naștere între soți ca urmare a încheierii
căsătoriei.
Duță Dorin BIBLIOGRAFIE
56 BIBLIOGRAFIE
I. Cursuri, tratate, monografii și alte lucrări de specialitate :
1. Ciocoiu Mariana (coord.) și colaboratorii, Dreptul familiei, Editura Sitech,
Craiova, 2009, ISBN 978 -606-530-476-5;
2. Ciocoiu Mariana (coord.), Sorin Stănciulescu, Amelia Diaconescu, Dreptul
familiei, Caiet de seminar, Editura S itech, Craiova, 2012, ISBN 978 -606-11-2112 -0;
3. M. Ciocoiu (coord.); C. Tita; Stănciulescu Sorin; Duțu N. Gabriel; O.
Vlăduț; B.Ghidirmic, Dreptul familiei, Editura Sitech, Craiova, 2009.
4. ALBU Ioan, Dreptul familiei , Editura D idactică și Pedagogică, București,
1975;
5. ANIȚEI Nadia -Cerasela , Relațiile patrimoniale dintre soți potrivit
dispozițiilor din Noul Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2011 ;
6. ANIȚEI Nadia -Cerasela, Dreptul familiei , Editura Hamangiu, Buc urești,
2012;
7. AVRAM Marieta, NICOLESCU Cristina, Regimuri matrimoniale , Editura
Hamangiu, București, 2010;
8. BACACI Alexandru, DUMITRACHE Viorica Claudia, HAGEANU
Cristina Codruța, Dreptul familiei , Ediția a 7 -a, Editura C.H.Beck, București, 2012;
9. BAIAS Flavius -Antoniu, CHELARU Eugen, CONSTANTINOVICI
Rodica, MACOVEI Ioan, Noul Cod civil, Comentariu pe articole , Editura C.H.Beck,
București, 2012;
10. BANCIU Adrian Alexandru , Raporturile patrimoniale dintre soți potrivit
noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2011 ;
11. BANCIU Maria, BANCIU Adrian Alexandru, Dreptul familiei conform
noului Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2012;
12. BÎRSAN Corneliu, Convenția europeană a drepturilor omului.
Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, B ucurești, 2010 ;
13. BODOAȘCĂ Teodor, DRĂGHICI Aurelian, PUIE Ioan, Dreptul familiei,
Editura Universul Juridic, București, 2012;
14. CETEAN -VOICULESCU Laura, Dreptul familiei , Editura Hamangiu,
București, 2012 ;
15. CHIRIȚĂ Radu, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii
și explicații, Ediția 2, Editura C.H.Beck, București, 2008 ;
16. DARIESCU Nadia Cerasela , Relațiile patrimoniale dintre soți în dreptul
internațional privat, Editura C.H.Beck, București, 2008;
Duță Dorin BIBLIOGRAFIE
57 17. DRĂGHICI Andreea, OLAH Lavi nia, Dreptul familiei și acte de stare
civilă , Editura Universității din Pitești, Pitești, 2010;
18. FILIPESCU P. Ion, FILIPESCU I. Andrei, Tratat de dreptul familiei,
Editia a VIII -a, revazuta si completata, Editura Universul Juridic, București, 2006;
19. FLORIAN Emese, Dreptul familiei , Ediția a 4 -a, Editura C.H. Beck,
București, 2011;
20. FRENȚIU Gabriela Cristina , Comentariile Codului Civil, Familia ,
Editura Hamangiu, București, 2012 ;
18. HAGEANU Cristina Codruța, Dreptul familiei și actele de stare civilă ,
Editura Hamangiu, București, 2012;
21. HAMANGIU Constantin, ROSETTI -BĂLĂNESCU, BĂICOIANU
Alexandru, Tratat de drept civil român , Vol. I, Editura All, București, 1996;
22. LUPAȘCU Dan, CRĂCIUNESCU Cristiana Mihaela, Dreptul familiei ,
Editura Univ ersul Juridic, București, 2011;
23. MOLCUȚ Emil, OANCEA Dan , Drept roman , Editura Șansa, București,
1993 ;
24. NICOLESCU Cristina, Regimuri matrimoniale convenționale în sistemul
noului Cod civil român, Editura Universul Juridic, București, 2012;
25. PET RINA GAVRILĂ Simona, Instituții de dreptul familiei în
reglementarea noului Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2012 ;
26. UNGUREANU Carmen Tamara și alți colaboratori, Noul Cod civil,
Comentarii, doctrină și jurisprudență, Vol. I, Editura Hamangiu, Bu curești, 2012;
27. VASILESCU Paul, Regimuri matrimoniale . Parte generală , Ediția a II -a
revizuită, Editura Universul Juridic, București, 2009;
II. Studii și articol e în reviste de specialitate:
1. BODOAȘCĂ Teodor, Schimbarea numelor persoanei fizice în
reglementarea Ordonanței nr. 41/2003 , în Analele Universității Româno -Germa ne
din Sibiu nr. 2/2003;
2. BODOAȘCĂ Teodor , Regimul separației de bunuri în reglementarea
noului Cod civil român , Dreptul nr. 11/2010 ;
3. DUMITRESCU Cezar, Natura juridică a bunurilor dobândite de
concubini. Dovada calității de bun coachizit , Curierul Judiciar nr. 5/2006;
4. IONAȘCU Traian, Regimul matrimonial legal, în cadrul revizuirii Codului
civil român, Studii, nr. 2/1948;
5. TURIANU Corneliu, Despre posibilitatea evacuării din domiciliul comun
al soțului în caz de violență exercită asupra soție , Dreptul nr. 12/1992 ;
Duță Dorin BIBLIOGRAFIE
58
III. Legislație:
1. Constituția României, revizuită în 2003;
2. Noul Cod civil, republica t în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie
2011;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prof. Univ. Dr. Mariana Ciocoiu Absolvent Duță Dorin -2020 – UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREȘTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI… [613558] (ID: 613558)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.