Prof. univ. dr. MARIA VOINEA [612037]
Prof. univ. dr. MARIA VOINEA
FAMILIA CONTEMPORAN Ă
MICĂ ENCICLOPEDIE
FOCUS
Bucuresti,
2005
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
©2005, Bucure ști
Prof. univ. dr. MARIA VOINEA
FAMILIA CONTEMPORAN Ă. MICĂ ENCICLOPEDIE
Editura FOCUS
EDITAT CU SPRIJINUL
AGENȚ IEI NAȚIONALE PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ
Autorul răspunde pentru materialele publicate.
ISBN 973-87104-6-4
2
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Cuprins
Cuvânt introductiv …………………………………………………………………………………………….. 7
Capitolul I …………………………………………………………………………………………………………… 9
UNIVERSALITATEA INSTITU ȚIEI FAMILIALE …………………………………………… 9
1.1. Familia – defini ții, caracteristici, tipuri ………………………………………………………….. 9
1.1.1 Cadrul conceptual ……………………………………………………………………………….. 9
1.1.2. Caracteristicile familiei …………………………………………………………………….. 11
1.1.3 Tipuri de familie ……………………………………………………………………………….. 12
1.2. Structura familiei ……………………………………………………………………………………… 13
1.2.1. Componen ța numeric ă……………………………………………………………………… 13
1.2.2. Structura pe genera ții………………………………………………………………………… 15
1.2.3. Statusuri și roluri familiale ……………………………………………………………….. 17
1.3. Func țiile familiei………………………………………………………………………………………. 22
1.3.1. Func ția biologic ă………………………………………………………………………………. 25
1.3.2. Func ția economic ă……………………………………………………………………………. 28
1.3.3. Func ția pedagogico-educativ ă și morală ……………………………………………… 30
1.3.4. Func ția de coeziune și solidaritate conjugal ă………………………………………. 37
1.4. Direc ții de abordare conceptual ă a familiei ………………………………………………… 44
1.4.1.Teoria interac ționistă………………………………………………………………………….. 44
1.4.2. Teoria func ționalistă ………………………………………………………………………….. 49
1.4.3. Teoria sistemică ………………………………………………………………………………… 52
1.4.4. Teoria utilitaristă ………………………………………………………………………………. 54
Capitolul II ………………………………………………………………………………………………………. 57
FAMILIA ȘI RUDENIA –O PERSPECTIV Ă SOCIO-ISTORIC Ă…………………….. 57
2.1. Conceptul de rudenie ………………………………………………………………………………… 57
2.2. Felurile rudeniei ……………………………………………………………………………………….. 57
2.2.1. Rudenia fireasc ă……………………………………………………………………………….. 57
2.2.2. Rudenia prin adopț ie (civilă)………………………………………………………………. 58
2.2.3. Afinitatea ………………………………………………………………………………………….. 58
2.3. Gradul, întinderea și dovada leg ăturii de rudenie ………………………………………….. 59
2.3.1. Gradul de rudenie ……………………………………………………………………………… 59
2.3.2. Întinderea rudeniei …………………………………………………………………………… 60
2.3.3. Dovada leg ăturii de rudenie ……………………………………………………………….. 61
2.4. Sisteme de rudenie ……………………………………………………………………………………. 62
2.4.1. Sistemul rudeniei totemice …………………………………………………………………. 63
2.4.2. Sistemul rudeniei agnatice …………………………………………………………………. 63
2.4.3. Sistemul rudeniei cognatice ……………………………………………………………….. 64
2.5. Rudenia din perspectiv ă socio-istoric ă……………………………………………………….. 66
2.5.1. Societatea de vân ători și culegători …………………………………………………….. 66
2.5.2 Societatea horticol ă…………………………………………………………………………….. 67
2.5.3. Societatea agricol ă……………………………………………………………………………… 68
2.5.4. Societatea industrial ă………………………………………………………………………… 68
Concluzii ……………………………………………………………………………………………………. 72
3
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
2.6. Teorii despre rudenie ………………………………………………………………………………… 73
2.6.1. Teoria filia ției (Radcliffe-Brown A.R., Fortes M.) …………………………………. 73
2.6.2. Teoria structural ă a alianței (Levi-Strauss C., Dumont L., Needham R.) .. 73
2.6.3. Teoria „caselor” (Boas F., Schmidt K.) ……………………………………………….. 75
Capitolul III ……………………………………………………………………………………………………… 77
CĂSĂTORIA- FENOMEN SOCIAL ȘI JURIDIC COMPLEX …………………………. 77
3.1. Consideraț i generale ………………………………………………………………………………… 77
3.1.1. Preciz ări terminologice ………………………………………………………………………. 78
3.1.2. Scurt istoric ………………………………………………………………………………………. 78
3.2. Căsătoria – perspectiva juridic ă………………………………………………………………… 80
3.2.1. Condi ții de fond ale încheierii căs ătoriei ……………………………………………… 82
3.2.2.Condi ții de formă ale încheierii c ăsătoriei ……………………………………………. 83
3.2.3. Efectele c ăsătoriei ……………………………………………………………………………… 84
Relațiile părinți-copii ……………………………………………………………………………………… 84
3.2.4. Desfacerea c ăsătoriei …………………………………………………………………………. 84
3.3. Motiva ții și condiționări ale constituirii familiei ………………………………………….. 85
3.3.1. Alegerea partenerului – între politica familial ă și opțiunea personal ă……. 89
3.3.2. Factori motiva ționali implica ți în alegerea partenerului marital ……………… 93
3.4. Teorii privind alegerea partenerului marital ……………………………………………….. 95
3.4.1. Teoria rolurilor și dragostei reciproce …………………………………………………. 95
3.4.2. Teoria spiralei dragostei …………………………………………………………………….. 96
3.4.3. Teorii socio-culturale …………………………………………………………………………. 96
3.4.4. Teoria personalit ății…………………………………………………………………………… 97
3.4.5. Teoria filtrului ………………………………………………………………………………….. 97
3.4.6. Teoria centru-sateli ți…………………………………………………………………………. 98
3.5. Sex și căsătorie ………………………………………………………………………………………… 98
Capitolul IV. …………………………………………………………………………………………………… 103
SOCIETATEA MODERN Ă ȘI FAMILIA ………………………………………………………. 103
4.1. Familia: stabilitate și transformare ………………………………………………………….. 103
4.2. Schimb ări în plan demografic ………………………………………………………………….. 107
4.1.1. Ță rile dezvoltate – îmb ătrânirea popula ției………………………………………… 108
4.1.2. Ță rile în curs de dezvoltare – explozia demografic ă……………………………. 111
4.1.3. Reechilibrarea evolu ției natalit ății…………………………………………………….. 114
4.2. Schimb ări în func țiile familiei și efectele lor ………………………………………………. 116
4.2.1. Socializare și educație………………………………………………………………………. 117
4.2.2. Identitate, securitate, integrare social ă……………………………………………… 129
4.4. Schimb ări în structura familiei …………………………………………………………………. 131
4.4.1. Noi valori și modele familiale ……………………………………………………………. 133
4.4.2. Restructurarea familiei: modele alternative de via ță…………………………… 135
4.4.2.1. Celibatul ……………………………………………………………………………………. 135
4.4.2.2 Familiile f ără copii ………………………………………………………………………. 136
4.4.2.3. Concubinajul (uniunea consensual ă)…………………………………………….. 137
4.4.2.4 Familia monoparental ă………………………………………………………………… 138
4.4.2.5. C ăsătoria deschis ă………………………………………………………………………. 138
4.4.2.6. Familiile reconstituite …………………………………………………………………. 138
4.4.2.7. Familiile reorganizate …………………………………………………………………. 140
4.4.2.8. Simulacre familiale …………………………………………………………………….. 140
4
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul V. ……………………………………………………………………………………………………. 143
FAMILIA MONOPARENTAL Ă…………………………………………………………………….. 143
5.1. Delimit ări conceptuale ……………………………………………………………………………. 143
5.2. Tipologia familiei monoparentale …………………………………………………………….. 146
5.2.1. Familii monoparentale cu statut temporar/permanent ………………………… 146
5.2.2 Familia monoparental ă versus familia biparental ă……………………………… 147
5.3. Monoparentalitatea – de la stigmatizare la op țiune individual ă normală………. 150
5.3.1. Evoluț ia percepției sociale asupra monoparentalit ății………………………….. 150
5.3.2. Dimensiunea statistic ă a monoparentalit ății…………………………………………. 151
5.4. Probleme asociate familiilor monoparentale ………………………………………………. 151
5.4.1. Mame singure ………………………………………………………………………………….. 152
5.4.2. Tați singuri ………………………………………………………………………………………. 155
5.5. Func ționalitatea familiei monoparentale …………………………………………………… 157
5.4.1. Rela ția parentală în familia monoparental ă………………………………………….. 158
5.5.2. Modelul parental – autoreproducere versus opozabilitate ………………………. 161
5.5.3. Familia monoparental ă și integrarea social ă a copiilor ………………………….. 167
5.6. Suportul pentru familiile monoparentale ……………………………………………………. 169
Capitolul VI ……………………………………………………………………………………………………. 171
DESTRUCTURAREA FAMILIEI ………………………………………………………………….. 171
6.1. Instabilitatea familiei ………………………………………………………………………………. 171
6.1.1. Familia dezorganizat ă……………………………………………………………………….. 171
6.1.2. Cauze și consecin țe ale dezorganiz ării familiei …………………………………. 174
6.3. Divor țul…………………………………………………………………………………………………. 178
6.3.1. Etapele ș i formele divor țului…………………………………………………………….. 178
6.3.2. Efectele divor țului……………………………………………………………………………. 180
6.4. Decesul ș i abandonul familial …………………………………………………………………. 184
6.4.1. Decesul unuia din p ărinți…………………………………………………………………… 184
6.4.2. Abandonul familial …………………………………………………………………………… 185
6.5. Violen ța domestică …………………………………………………………………………………. 186
6.5.2. Teorii privind violen ța domestic ă……………………………………………………. 195
6.5.2.1. Teorii sociologice ………………………………………………………………………. 195
6.5.2.2. Teoriile psihologice ……………………………………………………………………. 196
6.5.2.3. Teoriile feministe ……………………………………………………………………….. 197
6.5.3 Cauze ale violen ței domestice …………………………………………………………….. 198
6.5.4. Efecte ale violen ței domestice ……………………………………………………………. 199
6.5.5 Violen ța domestic ă în România …………………………………………………………… 200
Capitolul VII. …………………………………………………………………………………………………. 209
FAMILIA ROMÂNEASC Ă ÎN TRANZI ȚIE………………………………………………….. 209
7.1. Caracteristicile perioadei de tranzi ție……………………………………………………….. 209
7.1.1.Schimbă ri în planul mentalit ăților……………………………………………………….. 209
7.1.2. Revalorizarea familiei ……………………………………………………………………….. 210
7.2. Muta ții și schimbări în cadrul familiei din perspectiv ă socio-economică ……….. 213
7.2.1. Efecte negative ale tranzi ției asupra familiei ………………………………………… 216
7.2.2. Efecte pozitive ale tranzi ției asupra familiei ………………………………………… 218
7.3. Schimb ări în dimensiunile demografice ale familiei ……………………………………. 220
7.3.1. Natalitatea și fertilitatea …………………………………………………………………….. 221
7.3.2. Nupț ialitatea …………………………………………………………………………………….. 223
7.3.3.Divor țialitatea …………………………………………………………………………………… 224
5
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
7.3.4. Rec ăsătorirea …………………………………………………………………………………… 226
7.4. Noi modele familiale în perioada de tranzi ție…………………………………………….. 226
7.5. Problematica familiei în contextul politicilor sociale din România ……………….. 228
7.5.1. Politicile sociale în sfera familiei ……………………………………………………….. 229
7.5.2. Instrumentele politicilor familiale ………………………………………………………. 234
7.5.3. Politica familial ă în România post-decembristă ……………………………………. 235
7.6. Concluzii ……………………………………………………………………………………………….. 238
BIBLIOGRAFIE: …………………………………………………………………………………………… 240
6
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Cuvânt introductiv
Familia este una dintre realit ățile sociale cele mai intime nou ă. Este, poate,
fenomenul social cel mai. ..familiar. În toate societăț ile oamenii întemeiaz ă
familii, de și deseori aceste familii sunt diferite de tipul de familie cu care suntem
obișnuiți în prezent.
Este incontestabil c ă în societ ățile contemporane familia a suportat
profunde transform ări. Modificarea rolurilor, reor ganizarea structurii familiei,
redimensionarea contribu ției fiecăruia la bunul mers al familiei au creat o nou ă
imagine asupra a ceea ce trebuie s ă fie astă zi instituția familial ă.
Chiar dac ă de familie se leag ă o serie de elemente indispensabile omului
și societăț ii: copiii, casa ș i gospod ăria, protec ția, siguran ța, afecțiunea,
intimitatea, valorile morale – unele dintre acestea sunt realizate și în alte forme
de convie țuire, mai mult sau mai pu țin acceptate. A șa se face c ă în paralel cu
forma universală recunoscut ă a familiei – întâlnim modele nonmaritale care pun
problema legitimit ății instituției clasice a familiei. Comportamentele sexuale
precoce și premaritale, uniunile consensuale, monoparentalitatea, celibatul,
uniunile hetero și homosexuale legiferate sau nonlegiferate vor concura cu
familia clasic ă, stabilă, cu doi părinți și cu copii.
Mileniul trei va diversifica tabloul variet ății formelor de convie țuire
umană în lume. Schimb ările privind structura, func țiile, atribu țiile familiei se vor
accelera și probabil vor deveni ma i frecvente noi modele și forme de asociere
umană.
Dinamica societ ății și proliferarea formelor alternative nu trebuie și nu
poate să determine dispari ția familiei. Familia va continua s ă rămână ceea ce a
fost dintotdeauna, „leagă nul naturii umane", unitatea structural ă de bază a
orică rei societăț i. Chiar dac ă familia nuclear ă nu mai constituie forma
dominant ă, familia – ca institu ție – nu se afl ă în criză, ci într-un proces de
adaptare la cerin țele unei societăț i post-moderne.
Ca grup special de apartenen ță familia nu și-a pierdut, prin nuclearizare,
capacitatea de a deveni un refugiu și un mijloc de adaptare în situa țiile de criz ă.
Într-un mediu nou, instabil, fluctuant, indivizii risc ă să-și piardă chiar identitatea
socială , dacă nu au o unitate social ă stabilă din viața lor la care s ă se raporteze.
Ori, în familie sunt investite cel mai adesea afectivitatea și resursele economice;
7
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
tot aici e reg ăsit și grupul predilect de definire a identit ății, sunt “negociate”
semnifica ții, sunt “confec ționate” repere pentru via ța socială exterioar ă grupului
familial.
Dacă în momentele de criz ă centrarea pe familie apare ca o solu ție la
complexul de incertitudine , ca un refugiu în fa ța unei situa ții anomice, stabilirea
acestei retrageri din via ța societății ca model stabil ș i generalizat și cantonare în
relațiile de familie nu are efecte negative.
Centrarea pe familie a comportamentelor de asociere duce la un nivel
scăzut de încredere interpersonală și instituțională, la creșterea costurilor
tranzacțiilor, împiedicând dezvoltarea. Tendinț a de men ținere a unei fals în țelese
autonomii a familiei nu poate fi func țională nici sub aspect material, nici
relațional.
Prin universalitatea, complexitatea și flexibilitatea sa, familia continu ă să
ocupe un loc central în tre factorii ce determin ă și orienteaz ă dezvoltarea,
continuitatea societăț ilor umane, prin oferirea unui climat afectiv, valoric,
normativ ordonat, securizant ș i individualizat.
8
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul I
UNIVERSALITATEA INSTITU ȚIEI FAMILIALE
1.1. Familia – defini ții, caracteristici, tipuri
1.1.1 Cadrul conceptual
Familia este una dintre realit ățile sociale cele mai intime nou ă. Este, poate,
fenomenul social cel mai… familiar. În toate societ ățile oamenii întemeiaz ă familii,
deși deseori aceste familii sunt diferite de tipul de familie cu care suntem obi șnuiți
în prezent.
Definind mai mult afectiv decât ra țional, orice individ ar putea spune ce
este o familie, acest lucru fiind posibil datorit ă faptului c ă fiecare om a avut de-a
face în decursul vie ții sale cu familii, fie c ă este vorba de familia în care s-a
născut, de propria lui familie, sau de cele din comunitatea în care tr ăiește.
Familia este unul din cele mai r ăspândite tipuri de grupuri sociale ș i, cu
toate acestea, încercarea de a o defini nu este deloc uș oară, ci, dimpotriv ă, marea
diversitate de tipuri de familie care s-au succedat de-a lungul timpurilor sau care
coexistă în societățile contemporane, impune gă sirea unor caracteristici comune.
Din perspectiv ă sociologic ă, familia – ca form ă specifică de comunitate
umană – desemneaz ă “grupul de persoane unite prin c ăsătorie, filia ție sau rudenie,
ce se caracterizeaz ă prin comunitate de via ță, de sentimente, aspira ții și interese”,
apărând astfel ca o realitate social ă distinctă , ca un grup natural ș i social
fundamental, caracteri stic tuturor societăț ilor, în care se manifest ă multiple rela ții,
fundamentale fiind cele de căsătorie și rudenie .
În sens juridic, familia este un grup de persoane , reglementat prin norme
legale între care s-au stabilit drepturi și obligații Aceste norme stabilesc modul de
încheiere a că sătoriei, stabilirea paternit ății, drepturile ș i obligațiile soților, relațiile
dintre părinți și copii, modul de transmitere a mo ștenirii etc. Din această
perspectiv ă, familia este un grup form al, reglementat prin legi ș i alte acte
normative.
9
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Cele două sensuri ale no țiunii de familie, de regul ă, se suprapun dar, exist ă
în realitate și situații în care nu apare aceast ă coresponden ță. De exemplu, în cazul
desfacerii c ăsătoriei prin divor ț, relațiile în fapt, în sens sociologic înceteaz ă, între
soți nemaiexistând comunitate de via ță și interese. Cu toate ac estea, unele drepturi
și ob1igații rămân valabile deci, rela țiile de familie în sens juridic continu ă să
existe. Ele se referă la administrarea bunurilor comune, men ținerea numelui,
întreținerea copiilor, la cre șterea și educarea lor. Este necesar a se face distinc ție
între raporturile faptice, sociologice de familie și raporturile juridice, cu atât mai
mult cu cât via ța demonstrează că oamenii se asociaz ă și în uniuni consensuale
(concubinaje) ale c ăror consecin țe sunt eludate juridic de cele mai multe ori.
În astfel de situa ții, sensul sociologic al no țiunii de familie este mult mai
larg decât sensul juridic. Un exemplu semnificativ îl constituie cuplurile
consensuale, considerate de c ătre sociologi familii. Dar, acestea nu se pot încadra
în noțiunea de familie definit ă juridic, pentru c ă raporturile dintre parteneri nu sunt
sancționate prin că sătorie legal ă.
Cele două perspective juridic ă și sociologic ă, se completeaz ă reciproc în
unele situa ții, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei
juridice și, implicit, la schimbarea reglement ărilor legale privind familia.
Sociologul trebuie s ă cunoască reglement ările juridice ale rela țiilor de
familie, s ă țină cont de ele în studiile sale, dar s ă pătrundă dincolo de normele
juridice pentru a surprinde via ța de familie în întrea ga ei complexitate.
Analizând defini țiile familiei date de autori consacra ți în studiul acesteia,
putem stabili caracteristicile sale și tipurile de rela ții pe care le implic ă.
George Peter Murdock (1949) definea familia drept grupul social ai c ărui
membri sunt lega ți prin raporturi de vârst ă, căsătorie sau adop ție și care trăiesc
împreună, cooperează sub raport economic ș i au grijă de copii.
A. Giddens consideră că familia este “un grup de persoane legate direct
prin relații de rudenie, ai c ărei adulți își asumă responsabilitatea pentru cre șterea
copiilor“.
E. Burgess și H. Locke delimiteaz ă în cadrul familiei unitatea de
interacțiuni și intercomunic ări personale, cuprinzând rolurile sociale de so ț și
soție, mamă și tată, fiu ș i fiică, frate și soră , iar A. Berge, prin compara ție cu
personalitatea individual ă, definește familia ca un fel de personalitate colectiv ă a
cărei armonie general ă influențează armonia fiecă reia dintre p ărți.
Pentru C. Levi Strauss în “ Les Structures elementaires de la parenté“
(1949), familia este un grup care î și are originea în c ăsătorie, fiind alc ătuit din so ț
și soție și copiii născuți din unirea lor (grup c ăruia i se pot ad ăuga și alte rude), pe
care-i unesc drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase ș i sociale (
inclusiv drepturi și interdicț ii sexuale).
Relațiile din cadrul familiei pot fi reduse la urm ătoarele categorii:
10
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• Relațiile dintre so ți (parteneri) reglementate prin c ăsătorie sau prin consens;
• Relațiile dintre p ărinți și copii (dintre ascenden ți și descenden ți);
• Relațiile dintre descenden ți (copiii aceluia și cuplu);
• Relațiile de rudenie între me mbrii cuplului familial și alte persoane (pă rinții
din familia de origine, socri, cumna ți, etc.)
În orice societate familia s-a distins ca grup specif ic, caracterizat printr-o
puternică sudură internă, menținută datorită forțelor interne. For țele interne care
unesc familia sunt sentimentele puternice și atașamentul emo țional al soț ilor,
precum și al părinților și copiilor, respectul reciproc , solidaritatea. “ La aceast ă
coeziune sentimental ă s e v a a d ăuga o împletire de dependen țe rezultate din
funcțiile economice, sociale și culturale, din îndatoririle fa ță de copii, fa ță de
părinți“.
Principalul mecanism de c onstruire a familiei este c ăsătoria, având dou ă
aspecte: legal (sanc ționarea uniunii conjugale printr-o decizie luat ă de persoane
autorizate și transcrierea acestei decizii în acte de stare civil ă) și religios
(sancționarea unei uniuni conjugale de c ătre un cleric). În reglement ările juridice
contemporane, c ăsătoria are ca scop întemeierea unei familii, ea are la baz ă liberul
consimțământ al partenerilor, este monogam ă (cu excep ția unor ță ri islamice), are
caracter solemn și se bazeaz ă pe egalitatea în drepturi a so ților.
1.1.2. Caracteristicile familiei
Familia se distinge de alte forme de asociere uman ă prin urm ătoarele
caracteristici:
– este formată din persoane unite prin rela ții de că sătorie, sânge sau adop ție;
– membrii familiei, de regul ă, locuiesc sub acela și acoperiș, alcătuind un
singur menaj;
– este compus ă din persoane ce interac ționează, comunic ă în cadrul rolului
de soț – soție, mamă – tată;
– menține și perpetuează o cultură comună, derivat ă în principal din
cultura societ ății date.
Familia este unicul grup soci al caracterizat prin determină ri naturale,
biologice, în care leg ăturile de dragoste și consangvinitate capătă o importan ță
primordială . Familia este în societatea contemporană singurul grup întemeiat pe
iubire. Condițiile juridice sau normele practice nu intervin în general decât pentru
a consolida leg ăturile reciproce de în țelegere, unitatea de aspira ții și scopuri. În
prezent, afec țiunea și iubirea nu-ș i au locul la serviciu, de exemplu, sau la școală ,
sau atunci când facem cump ărături. Multe dintre rela țiile pe care le avem cu
ceilalți oameni în afara familiei sunt impersonale.
11
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În secolele trecute (dar și în multe societ ăți tradiționale contemporane)
lucrurile stau cu totul altfel: via ța publică era impregnat ă de afecțiune sau ur ă, în
timp ce via ța familial ă se desfășura în mare m ăsură din datorie sau din nevoie, nu
neapărat din iubire. Mai mult, după cum arat ă istorici ai familiei precum Philippe
Aries sau Jean-Louis Flandrin (1998), iubirea pasional ă și sexuală era rezervată
exclusiv leg ăturilor extraconjugale; era imoral ș i dovedea lips ă de respect s ă îți
tratezi soția ca pe o amant ă.
Putem defini familia ș i ca un grup de persoane între care exist ă drepturi și
obligații care izvor ăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopț ii) precum și din alte
raporturi asimilate rela țiilor de familie. În acest caz, accentul cade pe elementele
juridice implicate în via ța de familie.
1.1.3 Tipuri de familie
În limbajul comun, termenul de fam ilie este folosit în mod nediferen țiat,
atât pentru familia din care provine un individ, cât și pentru propria familie,
constituită prin căsătorie. Analiza sociologic ă impune îns ă distincția între tipurile
de familii existente, o prim ă diferențiere fiind cea între familia de origine și
familia de procreare.
Familia de origine – desemneaz ă familia în care te na ști și crești, fiind
formată din mam ă, tată , fraț i, surori, cunoscut ă sub numele de familie de orientare,
familie cosanguin ă.
Familia de origine este grupul din care face parte individul prin na ștere, în
acest caz raporturile parentale și filiale sunt dominante , familia de origine
asigurând protec ția și socializarea descenden ților.
Familia de procreare mai poartă numele de familie proprie, familie
conjugală, fiind stabilit ă prin propria c ăsătorie și incluzând so țul, soția, fiii și
fiicele lor. Acest tip de familie es te cunoscut ca fiind forma elementar ă, baza
sistemului de înrudire în orice societate. Pornind de la rela țiile existente în
interiorul acestei familii, putem de limita conceptul de familie extins ă sau lărgită,
care vizeaz ă unirea mai multor familii nucleare în linie vertical ă, cu genera ții
succesive adiacente.
Familia conjugal ă este constituit ă prin alegerea partenerului și are ca
fundament c ăsătoria, înțeleasă ca uniune liber consim țită între dou ă persoane de
sex opus, în condi țiile legii și cu scopul întemeierii unei familii. În studiile
antropologice efectuate de Radcliffe-Brown acest tip de familie numit ă elementar ă
este considerat ă bază a sistemului de înrudire în orice societate. Existen ța familiei
elementare produce trei feluri speciale de rela ții sociale: aceea dintre p ărinți și
copii, dintre copiii acelora și părinți și dintre so ț și soție ca părinți ai acelora și
copiii.
Pentru definirea tipurilor de familie, un alt criteriu poate fi locuin ța,
distingând familiile de reziden ță (persoanele care locuiesc în aceea și casă, au
12
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
locuință comună și desfășoar ă unele activit ăți economico gospod ărești în comun)
și familiile de interac țiune care semnific ă, relații de întrajutorare, schimburi
reciproce, vizite cu celelalte rude.
În raport cu modul de exercitare a autorit ății în cadrul familiei, sistemele
familiale pot fi patriarhale, matriarhale sau egalitare. În sistemul patriarhal,
autoritatea în cadru l familiei este de ținută de bărbatul cel mai vârstă (la familia
extinsă), sau de so ț (în familia nuclear ă). În sistemul matriarh al, autoritatea este
deținută de femeia cea mai în vârst ă sau de so ție. În societăț ile moderne este
răspândit sistemul egalitar: puterea și autoritatea fiind sensib il egal distribuite între
soț și soție.
Din analiz ă nu poate fi omis criteriul normalit ății vieții de familie,
înțelegând prin aceasta îndeplinirea tuturor func țiilor pe care familia și le-a
asumat; delimit ăm în acest sens familii normale și familii caren țele,
dezorganizate, vulnerabile (Voinea Maria, 1994).
1.2. Structura familiei
Structura și funcțiile familiei reprezint ă coordonate esenț iale în definirea ș i
descifrarea mecanismului complex al familiei, concepte cheie ale în țelegerii
evoluției formelor istorice de organizare familial ă.
Structura familiei vizeaz ă caracteristicile permanente ale familiei
considerată în ansamblul ei și pe care nu le identific ăm la membrii acesteia.
Conceptul de structur ă are două semnifica ții care, la rândul lor, cuprind mai multe
elemente componente.
Ca grup social primar, familia are o anumit ă structură ce poate fi
caracterizat ă în raport cu dou ă criterii:
• cantitativ (componen ța numeric ă, structura pe genera ții, rețeaua de statusuri
și roluri familiale);
• calitativ (diviziunea rolu rilor în cadrul familiei și modul de exercitare a
autorității).
În fapt, fiecare din aceste elemente au cunoscut anumite particu1arit ăți care
au marcat istoria familiei, au diferenț iat formele de constituire și organizare
familială în diferite perioade istorice și în contexte na ționale diverse.
1.2.1. Componen ța numeric ă
Sistemele familiale pot fi foarte diferite de la o societate la alta, dar ele au
existat și există dintotdeauna și oriunde în lume. Sistemele familiale se
diferențiază între ele dup ă gradul de cuprindere a gr upului familial, forma de
transmitere a mo ștenirii, modul de stabilire a reziden ței noilor cupluri, modul de
exercitare a autorit ății în cadrul familiei.
13
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Fiecare societate ș i-a format modele prop rii cu privire la m ărimea optim ă a
popu1ației, la num ărul dezirabil de copii pentru o familie, modele în care se
regăsesc în forme specifice tradi țiile, aspira țiile, cutumele, un întreg specific
național și cultural. Num ărul mare de descenden ți poate semnifica o surs ă de
securitate pentru p ărinți, de siguran ță și confort la b ătrânețe, dar ș i dificultăț i
materiale greu de asumat ș i depășit.
Evoluția formelor de via ță familială evidențiază influențele sociale și
culturale multiple. În pl an structural, familia a trecut de la o form ă mai larg ă cu
descendență mare, cu cel puț in trei genera ții, cu o strict ă diviziune a rolurilor și
autorităților familiale, la form ă restrânsă de tip nuclear, alc ătuită din dou ă
generații și cu o descenden ță redusă.
Componen ța numeric ă, talia variaz ă de la tipul larg al. familiei extinse
(unde sunt reunite 30 – 40 de persoane într-o singur ă unitate familial ă) la tipul
restrâns – nuclea r, alcătuit din 3 – 4 persoane.
În prezent, familia nuclear ă se răspândește tot mai mult în lume.
Antropologi precum G.P. Mur dock au avansat ideea generaliz ării familiei nucleare
care permite realizarea a patru func ții fundamentale, pentru via ța socială , și
anume: func ția sexuală, economic ă, reproductiv ă și educațională. Fără realizarea
primei func ții și celei reproductive, societatea s-ar stinge, fă ră cea economic ă,
viața ar înceta, fă ră cea educa țională, cultura s-ar sfâr și.
Pe plan economic în societăț ile tradiționale, familia era deplin autonom ă,
se ocupa de exploatarea agricolă și asigura existen ța tuturor membr ilor ei prin
munca în comun în gospod ăria familial ă. Socializarea prin familie comporta atât
formarea profesională propriu-zis ă, cât și transmiterea c ătre descendenț i a unor
principii, norme și reguli morale ș i religioase necesare integr ării lor optime în
viața familială și în cea social ă. Solidaritatea membrilor familiei f ăcea posibil ă
asigurarea protec ției și îngrijirii copiilor, infirmilor, bolnavilor și bătrânilor,
împărțirea resurselor între membrii grupului, asigurarea securit ății tuturor. Copiii
nu constituiau un scop în sine, ci, mai degrab ă, un mod de asigurare a perenit ății
grupului, pentru participarea la sarcinile cuplului și gospodăriei. Individul se
estompeaz ă în folosul institu ției căreia îi apar ține și care exist ă atât timp cât exist ă
patrimoniul care-i asigur ă continuitatea.
“În Europa premodern ă, căsătoria începea de regul ă c a u n a r a n j a m e n t î n
privința propriet ății, continua cu cre șterea copiilor și se termina cu dragostea.
Puține cupluri se că sătoreau în realitate “din drag oste”, dar multe ajungeau s ă se
iubească în timp, în vreme ce conduceau împreun ă gospodă ria, creșteau copiii ș i
împărțeau experien țele vieții. Aproape toate epitafurile p ăstrate dovedesc o
profundă afecț iune față de soțul decedat. Prin contrast, în cea mai mare parte a
Occidentului modem, c ăsătoria începe din dragoste, continu ă cu creș terea copiilor
(acolo unde ei exist ă) și se termin ă – adesea – cu probleme referitoare la
proprietate, punct în care dragostea este absent ă sau doar o amintire îndep ărtată.”1
1 John Boswell, The Marriage of Likeness , 1995, p. XXI, citat în Giddens, pp. 156 –157
14
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În societatea modern ă, ca urmare a unor puternice muta ții economice și
sociale, structura ș i funcțiile familiei se restructureaz ă, se redimensionează și se
reorienteaz ă. Mobilitatea geografic ă și socială a restructurat familiile care au
devenit mai mobile ș i mai adaptate noilor cerin țe (A. Toffler, 1975). Secolul al
XX-lea a scindat unitatea dintre familie și muncă, a antrenat schimbarea modelelor
tradiționale, apari ția unor noi modele familiale. Dintre acestea, tot mai frecvente
sunt familiile monoparentale și cele fără descenden ți, considerate cu deficit de
structură.
Structurile familiale atipice pot avea urm ătoarele forme:
– mamă cu copil (copii);
– tată cu copii (copii);
– un cuplu marital f ără descenden ți;
– doi sau mai mul ți frați (surori) orfani neinstitu ționalizați;
Primele două situații indică tipuri de familii monoparentale, rezultate prin:
decesul unuia din pă rinți, părăsirea, abandonul familiei, na șterea în afara familiei
(cazul fetelor mame).
Diversitatea și complexitatea realit ății ne oferă tipuri și frecvențe diferite de
la o zonă geografic ă la alta, de la o comunitate social ă la alta.
Prezența mai multor tipuri de stru cturi familiale ne oblig ă să folosim
concepte și definiții operaț ionale în care s ă includem diversitatea întâlnit ă. Un
criteriu pentru stabilirea acestor tipuri ( și altele) de structuri familiale rezult ă din
considerarea grupurilor de rude care tr ăiesc în aceea și familie. Grup ul de rude
poate fi extrem de mare, cum este cazul familiilor vechi (familia roman ă trăind în
“domus”, șatrele de țigani, familiile slave sadrug ale sau forma lor restrâns ă
inocosma ș i, în genere, întregul gr up de familii pe care Fred eric Le Play le-a numit
“famille souche”), sau, dimpotriv ă, poate fi foarte mic, restrâns la so ți și copiii lor,
cum este cazul familiei numit ă de Durkheim “conjugal ă”.
La noi în ț ară în fazele preindu striale ale dezvolt ării sociale, familia se
caracteriza printr-o descenden ță numeroas ă apreciată pozitiv ca bra țe de munc ă
necesare unei economii casnice închise. Secolul nostru și, în special, procesele de
industrializare și urbanizare au determinat muta ții în sfera vie ții de familie prin
antrenarea masiv ă în produc ție a femeilor, mobilitatea social ă , creș terea duratei
de instruire au contribuit la sc ăderea natalit ății, la schimbarea opticii fa ță de
mărimea familiei, la asumarea unor riscuri și la găsirea unor subterfugii pentru
eludarea legisla ției interzicerii avorturilor, abrogat ă în decembrie 1989.
1.2.2. Structura pe genera ții
Dimensiunea generaț ională a structurii variaz ă de la tipul extins la cel
restrâns, de la societăț ile tradiționale la cele moderne, purtând amprenta istoric ă și
social-cultural ă. Dacă luăm în considerare factori biologici cum ar fi : durata
15
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
medie de via ță, vârsta la c ăsătorie, perioada necesar ă procreă rii etc. într-o familie
pot coexista patru-cinci generaț ii.
Traiul laolalt ă al mai multor genera ții antreneaz ă o serie de probleme
specifice de ordin material (locuin ță, venituri), psihic și social concretizate în
posibile neîn țelegeri, diversiuni și opinii, conflicte etc. Unel e dintre aceste tensiuni
și discrepan țe sunt explicabile prin experien țe de viață diferite, nivele de instruc ție
și educație, atitudini și convingeri determinate de emanciparea economic ă a
tinerilor, de procese de modernizare și schimbare.
În multe studii de specia litate întâlnim opinii după care unor na țiuni,
popoare le sunt caracteristice tipul extins de familia sau, dimpotriv ă, tipul
conjugal, restrâns.
În țările africane, dar și în China ar domina tipul la rg al familiei, în timp ce
în S.U.A. întâlnim frecven t modelul nuclear. În familiile nucleare structura pe
generații este simpl ă: două generații, cea a so ților ș i cea a urmaș ilor lor. O astfel
de structur ă are un num ăr mic de persoane și o viață de familie specific ă,
construită în jurul acestui nucleu restrâns.
Avantajele tipului extins pot fi sistematizate astfel:
1. Capacitatea sporit ă de a furniza servicii so ciale membrilor familiei
(îngrijirea copiilor, bolna vilor, vârstnicilor);
2. Posibilitatea de a acumula resurse mai mari;
3. Durabilitatea și continuitatea acestei forme de asociere, vizibile în
condițiile dispari ției unuia dintre membrii familiei;
4. Influen ța mai mare pe care o poate exercita asupra comunit ății locale
(mai ales în mediul rural);
Forma extins ă a familiei prezint ă și unele inconveniente sau dezavantaje,
cum ar fi:
1.Dificult ăți în conducerea acestui tip de familie;
2. Satisfacerea limitat ă a cerințelor materiale ale tinerilor;
3. Surse sporite de conflicte:
Aceste caracteristici favorabile sau nu, acceptate sau respinse nu au un
caracter universal, de obligativitate pentru toate societ ățile și situațiile date. Ele
trebuie luate în considerare ca elemente analitice ale fenomenului, dar familia ca
atare exist ă în forme concrete extrem de diverse, cu multiple tr ăsături specifice.
În societatea modern ă, ca urmare a impactului cu fenomene și procese
sociale ce antreneaz ă și dislocă mase mari de oameni dintr-un mediu în altul,
dintr-o zon ă sau localitate în alta, asist ăm la un proces marcat de nuclearizare a
familiei. Speciali știi vorbesc chiar de o cre ștere mai rapid ă a numărului de familii
în raport cu num ărul populaț iei (ca urmare a scindă rii familiei la momentul
căsătoriei descenden ților, a reducerii dimensiunilor medii ale familiei).
16
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
1.2.3. Statusuri ș i roluri familiale
Familia (ca și alte grupuri sociale) se prezint ă ca o reț ea complex ă de
poziții, status-uri ș i roluri sociale. Viabilitatea și specificitatea familiei sunt date
de aceste status-uri și roluri, de întrep ătrunderea lor, de aspiraț ii și împliniri, de
deziderate și fapte rezultate din acest complicat organism social.
Status-ul exprimă poziția de baz ă a unei persoane în cadrul unui grup și
comportamente a șteptate în mod legitim de la ce i în raport de care se defineș te
persoana în cauză .
Rolul reprezint ă ansamblul de comportamente normate standard asociate
status-urilor. R. Linton defi nea rolul printr -un mod tradi țional de a face lucrurile,
într-un sistem de comportamente relativ permanente ș i consistente între ele, iar
status-ul unei persoane ca fiind constituit din totalita tea drepturilor ș i obligațiilor
ce-i revin acesteia într-un grup social.
În familie, status-urile și rolurile sunt asociate indivizilor dup ă cum
urmează : soț, soție, tată, mamă, fiu, fiică, bunic, nepot etc.
Mecanismele status-rol asociate pozi țiilor mai sus men ționate dau viață și
sens familiei, pun în mi șcare acest univers, îl permanentizeaz ă.
Să exemplific ăm cu ajutorul statusului de mam ă pe care o femeie îl ob ține
în raport de naș terea ș i îngrijirea copiilor.
Potrivit acestui status, rolul fundamental al mamei se concentreaz ă spre
asistența și protecția oferite copiilor, asociind îns ă și alte roluri particulare
specifice, care pot determina anum ite comportamente materne (o mam ă poate fi
tandră, iubitoare, în țelegătoare, grijulie sau dimpotrivă , rece, distant ă, indiferent ă).
Diviziunea rolurilor reprezint ă o component ă important ă a vieț ii de familie
ce antreneaz ă o bogat ă și diversificat ă rețea de rela ții sociale. Varietatea și
complexitatea rela țiilor sociale, direc țiile și modalităț ile specifice în care îi
orientează pe membrii grupului s ă participe efectiv la via ța acestuia – asigur ă
unitatea și coeziunea familie.
Rolurile conjugate sunt marcate de rela țiile natural-biologice ale cuplului,
de complexitatea și profunzimea celor spiritual-p sihologice, morale, juridice,
economice. Unele dintre acestea domin ă într-o anumit ă fază a constituirii cuplului,
altele au o manifestare lent ă în traiul cotidian, dobâ ndind accente într-o direc ție
sau alta, func ție de o suit ă de factori obiectivi și subiectivi. În momentele de
început ale cre ării cuplului erotic interindividual , partenerii se cunosc destul de
puțin în ceea ce prive ște aspecte valorice și de esen ță ale personalit ății lor,
dominanta constituind-o atrac ția și preferin ța irezistibil ă pe care o exercit ă
partenerul și care, la nivelul individual dezvolt ă puternice st ări emoțional afective.
Relațiile natural-biologic sunt marcate de atrac ția sexuală dintre cei doi
soți, de necesit ățile biologice ale acestora ș i de tendin ța natural ă de menținere și
17
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
de perpetuare a speciei umane. Rela țiile sexuale îi apropie pe so ți, le dă
sentimentul împlinirii drag ostei conjugale, armoniei și echilibrului atât de necesare
orică rui cuplu. Pe bună dreptate, afirma A. Berge că „familia constituie un soi de
personalitate colectiv ă a că rei armonie general ă influențează armonia fiecă reia
dintre părți”.
Realizarea descenden ței – consecin ță firească a raporturilor sexuale dintre
soți – contribuie la împlinirea rosturilor fundamentale ale institu ției familiei, la
apariția status-urilor și rolurilor parentale, antreneaz ă obligații și responsabilit ăți
noi, modalit ăți diverse și complexe de raportare la ei în șiși, unul la cel ălalt și la
proprii lor copii.
Dorința de a avea urma și se împlete ște cu dragostea pentru ace știa, cu
interesul și preocuparea pentru creș terea lor normală și armonioas ă. Modurile
diverse în care so ții îți asumă responsabilităț ile paterne au conotaț ii sentimental-
afective și psihologice ce marcheaz ă socializarea copiilor, formarea personalit ății
lor. Din aceast ă perspectiv ă R. Vincent realizează o clasificare a modelelor de
conduită conjugală și a efectelor acestora pentru descenden ți.
1. părinți excesiv de preocupa ți doar de dragostea lo r, neglijând celelalte
aspecte ale vie ții de familie și percepând apari ția copiilor ca pe un element
perturbator al rela ției conjugale;
2. părinți indiferen ți, neglijen ți, preocupa ți de ie în șiși, ducând o via ță
aparte, separat ă de cea a copiilor, frustrându-i de orice control și îndrumare
parentale;
3. părinți infantili, cu o personalitate slab ă, care oferă descendenț ilor
modele de comportament necorespunz ătoare;
4. părinți conflictuali care prin via ța și exemplul lor perturbă dezvoltarea
copiilor, orientându-i spre comportamente deviate.
Rolurile conjugale sunt extrem de complexe și antreneaz ă sentimente,
gesturi, ac țiuni, mobiluri dintre cele mai dive rse, conferind familiei particularit ăți
pe care nu le reg ăsim la alte grupuri soci ale. Partenerii dezvolt ă o relație intimă
care le permite s ă-și satisfac ă trebuințele biologico-sociale, dar și pe cele
sentimental-afective, facilitând comunicarea, în țelegerea, încrederea și
receptivitatea reciproc ă în asumarea responsabilit ăților și grijilor familiale.
Încărcătura psihologic ă a relaț iilor și rolurilor conjugale declan șează nu doar
preocuparea pentru sex, ci și suportul emo țional al afec țiunii fizice și spirituale,
comunicarea ca suport al viabilit ății grupului, al form ării unui climat optim de
viață, premisă a integrării sociale corespunz ătoare a tuturo r membrilor.
Viața de familie este marcată de rela țiile spiritual-psihologice ale
membrilor grupului întemeiate, în principal, pe componenta afectiv ă, pe
sentimente ce leag ă grupul. Diversitatea relaț iilor spiritual-psihologice și morale
este întemeiat ă pe sentimente de dragoste ale membrilor familiei care, la rândul
lor, pot fi stratificate astfel:
18
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– dragostea conjugal ă (dragostea erotic ă dintre parteneri, dublat ă de
sentimente de respect, stim ă, încredere);
– dragostea matern ă și paternă (dragostea p ărinților față de progenituri);
– dragostea filial ă (dragostea descenden ților față de ascenden ți);
– dragostea fraternală (dragostea dintre fraț i și surori);
Tabloul acestor rela ții și sentimente dobânde ște viață și consisten ță în traiul
cotidian în care se reg ăsesc – în form ă latentă sau manifest ă – funcție de
momentele de bucurii, satisfac ție, eșecuri, neîmpliniri etc.
Relațiile menționate cunosc anumite forme de manifestare în func ție de
morala și moralitatea cuplului, de tradi ții, obiceiuri, interdic ții, tabuuri. Tipul
legiferat de c ăsătorie ca și ansamblul dezvoltă rii socio-culturale în care sunt
plasate familiile î și pun amprenta asupra rela țiilor conjugale. Astfel, familia
monogam ă implică fidelitatea conjugal ă, principiu statuat în norme, în coduri
morale și juridice, în condu itele partenerilor.
Interesul societăț ii față de institu ția familiei se concretizeaz ă și prin
diversitatea sanc ționărilor morale și punitive ale adulterului. Criteriile sexuale
după care oamenii s-au asociat au evoluat pe linia excluderii de la aceste rela ții a
diferitelor grade de rudenie. Pe diferite trepte ale dezvolt ării sociale, via ța de
familie s-a desfășurat pe baza tabuului incestului și a altor interdic ții sexuale. De
asemenea, via ța de familie presupune respectul reciproc al partenerilor, încrederea
și solidaritatea lor – sentimente ce vor influen ța relațiile cu descenden ții. Relațiile
de sânge, de rudenie dintre p ărinți și copii, ca ș i între descenden ți au o înc ărcătură
morală excepțională, caracterizând esen ța acestei forme de asociere uman ă.
Rolurile conjugale sunt puternic diferen țiate în societ ățile în care familia
îndeplinește o multitudine de func ții și nu doar cele de reproducere și socializare.
Astfel, în societăț ile tradiționale, familia reprezenta o unitate de produc ție în
cadrul că reia sarcinile și responsabilit ățile erau riguros precizate ș i atribuite dup ă
sex, vârst ă, rangul na șterii. Bărbatul, so ț și părinte absolut, avea un rol economic
privilegiat, cu o mare responsabilitate, și anume aceea de a asigura buna
desfășurare a întregului mecanism economic ș i social al familiei. Constituirea
familiei conjugale implic ă și crearea unor condiț ii materiale necesare desfăș urării
firești a vieții de familie ș i împlinirii rosturilor ei pentru fiecare individ și pentru
societate. Existen ța unei locuin țe, dotarea acesteia cu mijloace gospod ărești și
tehnice necesare ca și asigurarea unui buget cu care s ă satisfacă necesitățile
materiale și spirituale ale membrilor grupului formeaz ă coordonatele economice
fundamentale. Rolurile conjugale se manifest ă diferențiat în plan economic;
bărbatul va avea obliga ții de procurare a mijloacelo r necesare traiului familiei și
va concentra activit ățile gospod ărești spre satisfacerea nevoilor familiei, iar so ția
va prelua muncile casnice tradi ționale: preg ătirea hranei, îngrijirea copiilor,
curățenia, spălatul rufelor etc. Copiii, potriv it sexului, vârstei, rangului na șterii
aveau o serie de obliga ții casnice precum și legate de munca la câmp, îngrijirea
vitelor etc.
19
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Schimbările sociale determinate de procesele de mobilitate,
industrializare, urbanizare, modernizar e au antrenat o mobilitate a rolurilor
familiale, o ruptur ă față de modelele tradi ționale, un declin al diferenț ierii
rolurilor.
Istoria familiei atest ă diversitatea modurilor de rela ționare a partenerilor
în cuplu, de satisfacere a rolu rilor conjugale pe fondul varietăț ii tipurilor de
personalitate ale indivizilor și a unor factori interni și extrafamiliali.
Azi, putem vorbi de o mobilitate a rolurilor conjugale, de o ruptur ă față
de modelele tradi ționale, chiar de un declin al diferen țierii rolurilor. Din aceast ă
perspectiv ă, se pot distinge:
1. Familii în care rolurile conj ugale sunt asumate corespunz ător cerințelor
și exigențelor normalit ății funcționale a cuplului. Aces tea constituie pentru
indivizii în cauz ă premise ale adapt ării și integrării sociale, moduri de rela ționare
optimă cu mediul social larg, surse de satisfac ții și condiții pentru performan țe
profesionale și sociale.
2. Familii în care rolurile conjugale sunt realizate parț ial și nesatisfăcător,
pe fondul unei st ări de indiferen ță sau tensiuni. În aceste familii, rela ționarea
interpersonal ă este deficitar ă și disfuncțională antrenând și agravând conflicte,
manifestă ri violente ale c ăror efecte se resimt în via ța profesional ă și socială a
partenerilor, în dezechilibre și lacune de socializare ale copiilor.
Reușita marital ă este dependent ă î n m a r e m ăsură de capacitatea
partenerilor de a-ș i asuma rolurile conjugale , de a satisface aspira țiile și trebuințele
specifice, de a armoniza și stabiliza unitatea grupului.
În literatura de specialitate (mai ales în studiile psihologice și psihiatrice)
se insistă asupra dezechilibrelor generate de lipsa de seriozitate și interes în
asumarea rolurilor, de conflictele motiva ționale care perturb ă fenomenele de
intercunoa ștere ș i acomodare a partenerilo r – conflicte de rol.
Sociologul este și el interesat de posibilele c onflicte de rol, de discrepanț a
dintre manifestarea rolului și modelul expectat și aspirat, de m ăsura în care acestea
duc la distorsiuni în via ța conjugal ă, la orientarea spre alt partener sau la disolu ția
familiei. Situa ții cu finalitate asem ănătoare se întâlnesc la so ți puțin flexibili în
asumarea rolurilor conjugale, rigizi și indiferen ți față de partener. În toate aceste
cazuri se simte nevoia de tact, r ăbdare, înțelegere, de acomodare și ajustare, de
remodelare a personalit ății pentru p ăstrarea unităț ii conjugale.
În familia conjugal ă se resimt ș i acționează influențe ale modelelor de rol
din familiile de origine ale celor doi so ți.
Structura de autoritate – vizează capacitatea familiei de a elabora norme
și valori necesare func ționării familiei prin impunere sau consens.
Istoria familiei a consemnat dou ă tipuri de autoritate ș i anume:
20
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– Autoritatea ascenden ților asupra descenden ților, deci a p ărinților față de
copii, a bunicilor fa ță de nepo ți; acest tip implic ă respect, supunere din partea
tinerilor, participare la sarcinile stabilite de adul ți, preluarea unor responsabilit ăți
în cadrul familiei.
– Forme secundare de autoritate, adic ă ale copiilor față de părinți, ale
tinerilor fa ță de vârstnici; tipul acesta de autoritate se întâlne ște în societ ățile
moderne în care are loc un accentua t proces de emancipare economic ă și socială a
tinerilor, pe baza că reia se pot exprima pozi ții ca cele men ționate mai sus.
În orice familie considerată normală din punct de vedere func țional –
autoritatea se exercit ă „vertical” (între genera ții diferite) și „orizontal”, între
membrii aparț inând aceleia și generații (autoritatea primului n ăscut).
Exercitarea autorit ății este condiț ionată de o serie de factori de ordin
economic, social, cu ltural, de tradi ții și norme existente în comunitatea respectiv ă,
dar și de factori interni familiali printre care amintim mă rimea grupului și
componen ța generaț ională.
Există diferite experien țe acumulate în via ța de familie din diferite epoci
care absolutizeaz ă rolul și autoritatea b ărbatului. Din aceast ă perspectiv ă, în istoria
formelor de via ță familială , apreciem c ă s-au conturat dou ă tipuri de autoritate:
1. Tipul autoritar , dominat de regul ă de bărbat.
2. Tipul egalitar , în care autoritatea este dispus ă între cei doi parteneri.
Tipul autoritar cunoa ște la rândul să u două forme:
– forma absolut ă;
– forma moderat ă.
În primul caz întâlnit în familiile patriarhale, tradi ționale, bărbatul deține
puterea absolută : el stabile ște diviziunea rolurilor, hot ărăște orientarea
profesional ă și maritală a propriilor copii, reprezint ă interesele familiei în raport
cu biserica, ș coala, prim ăria etc. Rolul economic privilegiat al b ărbatului a f ăcut
posibilă autoritatea sa excesiv ă, poziția de ș ef absolut al familiei.
Forma moderat ă reprezint ă o combina ție a elementelor autoritare
absolute cu unele momente de egalitarism, de deschidere în raporturile dintre so ți
și dintre genera ții.
Tipul egalitar sau „familia de parteneri” este mai des întâlnit în
comunitățile urbane în perioada modern ă, fiind asociat proceselor de dinamic ă și
de schimbare socială , creș terii nivelului de educa ție, antren ării femeii în activit ăți
productive și social-culturale. Proceselor de urbanizare și modernizare le sunt
asociate schimb ări în viața de familie, în sensul democratiz ării relațiilor conjugale,
participării bărbatului la muncile casnice, in teresului sporit al acestora fa ță de
problemele gospod ărești ca și față de cele pedagogico-educative.
21
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Structura familiei este diferit ă de la o comunitate la alta, func ție de
condiții istorice, economice, sociale, morale, de tradi ții și norme dominante, de
personalitatea so ților.
În cercetă rile de teren se identifică tipurile de familii dup ă modul în care
sunt asumate rolurile și autoritatea partenerilor.
Într-un studiu realizat de Elisabeth Bott sunt depistate câteva astfel de
tipuri existente în Marea Britanie.
1. Familii în care ambii so ți îndeplinesc separat și independent o serie de
roluri familiale . În aceste familii, so țul contribuia doar cu o parte din venitul s ău
pentru activit ățile curente ale familiei, delimitarea rolurilor fiind clar ă: soțul
asigură resursele financiare și soția îndepline ște rolurile casnice gospod ărești. Cea
mai mare parte a timpului liber este petrecut ă separat cu prieteni, colegi și rude.
2. Familii în care ambii so ți îndeplinesc cât mai multe din treburile
casnice împreun ă și petrec împreun ă timpul liber. Unele activit ăți domestice erau
îndeplinite alternativ de c ătre soți, realizându-se un schimb de roluri. Identificând
aceste tipuri de familii, cercet ătoarea engleză a căutat să stabilească relațiile
acestora cu mediul social și, mai concret, cu tipul ocupa țiilor profesate, cu aria
rezidențială și cu grupul de prieteni ș i vecini. Dacă primele dou ă repere nu s-au
dovedit a fi semnificative, în ce prive ște grupul de prieteni, cercul social
frecventat, corela țiile sunt mai clare. S-a constatat c ă relațiile sociale st abilite între
diferite familii se realizeaz ă sub forma unor rela ții sociale.
În formația de rețea socială fiecare membru (fiec are familie) stabile ște
relații sociale doar cu anumiț i membri din reț ea, care nu se cunosc neap ărat între
ei.
Observația autoarei men ționate poate fi rezumat ă în felul urm ător: modul
de efectuare a rolurilor conjugale dintr-o familie depinde de num ărul de leg ături
sociale dintre membrii re țelei sociale c ăreia îi apar ține familia. Altfel spus, cu cât
rețeaua social ă respectiv ă cuprinde mai multe leg ături între familiile din care este
formată , cu atât num ărul de roluri efectuate separat de fiecare so ț este mai mare.
Este evident c ă, dacă nevoia de comunicare a partenerilor este satisfă cută în
familie prin intermediul schimbului de rol, a petrecerii împreun ă a timpului liber,
frecvența relațiilor cu persoane din afara cuplului este mai mic ă.
O familie este cu atât mai coezivă , sentimentul de dragoste, încredere este
mai prezent, cu cât distribuț ia sarcinilor, a deciziilor se împarte între parteneri.
Participarea la activit ățile domestice, la îngrijirea copiilor asigur ă bunul mers al
familiei, echilibrul ș i armonia indispensabile unei func ționalități normale.
1.3. Func țiile familiei
Familia îndepline ște anumite funcț ii pentru cei care fac parte din ea, dar și
pentru societate în general.
22
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Familia este o institu ție universal ă, întâlnită pretutindeni și îndeplinind
aceleași funcții principale: transmiterea mo ștenirii biologice și culturale, asigura-
rea protec ției materiale și emoționale pentru descenden ți, formarea unui climat de
dezvoltare a personalit ății tuturor membrilor ei. În orice societate familia s-a
distins ca grup specific caracterizat printr-o puternic ă sudură internă, menținută
atât prin acț iunea unor for țe interne, cât și prin presiunea societ ății.
Forțele interne care unesc familia contemporan ă sunt sentimentele de
dragoste și atașament al so ților, precum și al părinților și copiilor, respectul
reciproc, solidaritatea membrilor. Alte for țe interne importante sunt nevoile de
sprijin material și psihologic – atât ale copiilor cât și ale adul ților. Supravie țuirea
este mai u șoară într-o familie decât pe cont propriu, în special în societ ățile sărace.
Presiunea social ă pentru întemeierea și menținerea unei familii a sc ăzut în
ultimul timp. În secolele trecute, celibatul sau divor țul erau foarte greu acceptate
de societate. În prezent toleran ța a crescut și indivizii au posibilităț i mai mari de a-
și hotărî singuri viaț a. Totuși, presiunea social ă în favoarea familiei înc ă mai
există și este puternic ă. O femeie nec ăsătorită după o anumit ă vârstă, de exemplu,
este etichetat ă ca „fat ă bătrână" și este deseori considerată „ciudat ă”,
,,neîmplinit ă”.
O familie se individualizeaz ă în raport de alte grup uri sociale prin stilul
propriu de via ță: prin limba, regulile de compor tament, obiceiurile, valorile
specifice poporului și categoriei sociale că rora le aparț ine.
“Familia, ca grup fundamental al societ ății, fixează locul individului într-
un sistem de organizare social ă, creează cadrul necesar dezvolt ării personalit ății,
facilitând rela țiile acestuia cu celelalte sfere ș i domenii ale vieț ii sociale”.
În societăț ile arhaice rela țiile de rudenie se suprapuneau aproape în
totalitate peste rela țiile sociale din cadrul grupului, fapt ce implic ă interesul
deosebit manifestat fa ță de ele de studiile antropologice.
“Răspunzând în primul rând unei func ții economice, c ăsătoria a fost
definită drept o veritabil ă “cooperativ ă de produc ție”, în cadrul c ăreia femeilor le
revenea rolul cel mai important. Ob ținerea femeilor în calitatea lor de so ții,
constituie una dintre problemele esen țiale ale oric ărei societăț i, reglementarea
“accesului” la femei fiind în final o form ă de reglementare a vie ții sociale în
ansamblu; prin c ăsătorie rețeaua relaț iilor (nu de rudenie) se amplific ă. Între cei
doi membri ai cuplului, ca so ț și soție, recunoscu ți ca atare de colectivitate și
“marcați” ceremonial de aceast a, se instituie o rela ție de afinitate.
Unirea îi priveș te pe cei doi parteneri, dar – în general sau poate în mai
mare măsură – privește întreaga colectivitate, întregul grup social din care ei fac
parte. Întemeiat ă pe schimbul de valori domin at de ideea de reciprocitate,
căsătoria constituie un mecanism de maxim ă eficacitate prin care o societate
arhaică, legându-ș i membrii în totalitatea lor, pr intr-un ansamblu de prest ări,
contra prest ări de toate naturile, se autoregleaz ă ca un sistem global, schimbându-
23
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
se femeile, valori prin excelen ță, după reguli precise, societatea reu șește să se
mențină pe ea însăși ca subiect determinant în permanent ă stare de func ționare”.
“Alte func țiuni sociale atribuite c ăsătoriei se refer ă la relația intergenera ții,
între părinți și copii deci, rostul uniunii conjugale fiind de a-i proteja pe cei mici,
de a le asigura bun ăstarea material ă și, nu mai pu țin, moral ă, aceasta prin
atribuirea unui tat ă “legal” nou – nă scutului”.
Specificitatea familiei în raport cu alte gru puri sociale este eviden țiată
prin complexitatea func țiilor îndeplinite de ea de-a l ungul istoriei, prin rolul ei
decisivi pentru indivizi și pentru societate. S-au formulat o serie de opinii
privitoare la aceste func ții, s-au pus accente și nuanțe diferite, au fost identificate
criterii și tipologii diverse, dar cele mai multe au fost convergente, subliniind
semnifica țiile lor în via ța grupului și în integrarea socială a indivizilor.
G.P. Murdock, pornind de la afirma rea caracterului universal al familiei
nucleare, aprecia c ă aceasta îndepline ște în esen ță patru func ții: sexual ă,
reproductiv ă, economic ă și educațională sau socializatoare. W. F. Ogburn
apreciază că în societăț ile tradiționale familia îndeplinea func țiile de: reproducere,
economic ă, educațională, recreațională, religioasă și social psihologic ă.
În opinia lui T. Parsons func țiile fundamentale și exclusive ale familiei
sunt cea de socializare primară a descenden ților cu scopul integr ării
corespunz ătoare a acestora în societate și cea de asigurare a securit ății emoționale
a adulților. O încercare de clasificare a func țiilor familiei întâlnim la Jacques
Sabran, care sugerează următorul model:
a. funcții fizice , în care include func ția de reproducere, economic ă și
funcția de protecț ie;
b. funcții culturale, care vizeaz ă dimensiunile afective și sociale
concretizate în func ție de educa ție și în cea de asigurare a bun ăstării fiecărui
membru al familiei.
R. Hill (1973) prezenta drept func ții ale familiei urm ătoarele:
• subzisten ța fizică a membrilor familiei, prin procurare de hran ă, adăpost și
îmbrăcăminte;
• creșterea num ărului de membri ai familie i prin reproducere sau adop ție;
• socializarea copiilor pe ntru rolurile de adul ți în familie și în alte grupuri
sociale;
• menținerea ordinii între memb rii familiei, între aceș tia și străini;
• păstrarea moralei motivaț iei necesare pentru îndeplinirea unor sarcini în
familie și alte grupuri sociale;
• producerea și distribuț ia de bunuri și servicii necesare pentru men ținerea
unității familiei.
24
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În literatura româneasc ă de specialitate întâlnim opinii interesante și
precizări importante legate de func țiile familiei.
Tr. Herseni aprecia că familia ca institu ție socială organizat ă și
sancționată prin reguli colective cuprinse în obiceiuri, norme, legi are, mai ales,
două funcții: creșterea copiilor și completarea social-economic ă a soților pentru a
forma împreun ă o unitate social ă eficientă.
Cornelia Dimitriu men ționează o complexitate de func ții de baz ă ale
familiei, printre care cele cu caracter biologic, juridic, economic, cultural și
educativ.
O caracterizare complexă a funcțiilor familiei apar ținând reputatului
sociolog Henry H. Stahl cuprinde:
A. funcții interne , care contribuie la crear ea unui regim de via ță intimă
menit să asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protec ție și afecțiune.
B. funcții externe , asigurând, în principal, dezvoltarea fireasc ă a
personalit ății fiecărui membru al grupului, socializarea și integrarea
corespunz ătoare în viaț a socială .
Din primul grup fac parte urm ătoarele func ții:
1. Funcții biologice și sanitare constând din satisfacerea cerin țelor și
necesităț ilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugal, procrearea copiilor și
asigurarea necesităț ilor igienico-sanitare de dezvoltare biologic ă normală a tuturor
membrilor familiei.
2. Funcții economice realizate prin acumular ea unor venituri pentru întreg
colectivul familial și organizarea unei gospod ării pe baza unui buget comun.
3. Funcții de solidaritate familial ă. Incluzând ajutorul ba zat pe sentimentele
de dragoste ș i de respect între p ărinți și copii, între fraț i și surori, fa ță de bătrânii
din familie sau fa ță de bolnavi și infirmi.
4. Funcții pedagogice – educative și morale – vizând asigurarea educa ției și
învățământului copiilor, socializarea primar ă a acestuia”.
În raport cu membrii grupului, familia are rolul de a asigura socializarea
primară, securitatea emo țională și trebuința de apartenen ță la grup a membrilor ei.
1.3.1. Func ția biologic ă
În cadrul acestei func ții se delimiteaz ă două compartimente – satisfacerea
necesităț ilor sexuale ale partenerilor și procrearea, asigurarea descenden ței – care
permit departajarea omului, sub aspectul comportamentului sexual, de celelalte
specii.
25
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Func ția biologic ă este o dimensiune esen țială, asigurând satisfacerea unor
nevoi vitale pentru indivizi, grup și, prin aceasta, pentru societate și anume:
• satisfacerea necesit ăților sexuale;
• asigurarea reproducerii;
• întărirea unității, coeziunii, a solidarit ății familiale;
• crearea premiselor pentru îndeplinirea celorlalte func ții, pentru armonia și
stabilitatea societ ății.
Societ ățile contemporane au devenit mai pe rmisive cu privire la raporturile
sexuale premaritale și extraconjugale; cu toate acestea, familia r ămâne principalul
loc de satisfacere a necesităț ilor sexuale ș i modalitatea de reproducere biologică .
Sexualitatea este asociat ă cu dragostea, cel puț in din perspectiva normelor
și valorilor sociale larg acceptate social. Încercarea de la sfâr șitul anilor ’60 și
începutul anilor ’70 a unor tineri nonconformi ști de a disocia sexualitatea de
dragoste nu a produs efecte de amploare și nici de lung ă durată.
Consecință firească și previzibil ă a relației sexuale, procrearea sau func ția
demografic ă a familiei are o importan ță excepțională pentru indivizi și pentru
societate, antrenând schimb ări esențiale în modelul activit ăților familiale, în
destinul familiei și al societ ății.
Comportamentul procre ării sau reproduc ției alături de cel nup țial este
expresia unui model cultural complex care se formeaz ă într-un timp îndelungat și
care suport ă influența unor factori diverș i.
La nivelul unui cuplu, comportame ntul reproductiv poate fi influenț at de:
vârsta soției; durata că sătoriei; starea de s ănătate a cuplului (în special a so ției);
utilizarea mijloacelor contraceptive; dorin ța cuplului (în special a soț iei) de a avea
copii; nivelul de instruc ție al partenerilor; angajarea profesional ă a soților;
distribuția rolurilor ș i autorității, comunicarea între parteneri.
La nivelul societ ății fertilitatea cuplurilor este influen țată de o serie de
factori cum ar fi cei economici, demografici, legislativi, de politică socială etc.
De exemplu, sub aspect strict de mografic, fertilitatea este influen țată de
nupțialitate (frecven ța căsătoriei în cadrul unei popula ții într-o perioad ă de timp)
prin următorii indici:
a. vârsta la c ăsătorie;
b. ritmul de constituire a familiilor;
c. proporția persoanelor c ăsătorite și frecvența celibatului definitiv.
Comportamentul reproductiv al cuplurilor ca și nupțialitatea intereseaz ă
deopotriv ă sociologia, demografia, psih ologia, antropologia cultural ă, entografia.
În studiul sociologic al aceste i problematici, dintre care men ționăm:
1. proporția căsătoriei la 1000 locuitori;
26
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
2. vârsta medie la prima c ăsătorie;
3. rata total ă de nupțialitate;
4. frecven ța populaț iei căsătorite la 20-24 ani (femei) și 25-29 ani (b ărbați)
ca indice al precocităț ii căsătoriei;
5. propor ția popula ției care a contractat o c ăsătorie cuprinzând persoanele
căsătorite, divor țate și văduve, la vârstele 15-49 ani, ca indice al propensiunii
pentru căsătorie;
6. propor ția populaț iei necăsătorite la vârstele 45- 49 ani, ca indice al
celibatului definitiv.
Un tablou complet la scara societ ății surprinde atât fertilitatea legitim ă
(matrimonial ă), cât și fertilitatea nelegitim ă, rezultat al procre ării în afara familiei.
Pentru a exemplifica necesitatea utiliz ării de către sociolog a indicatorilor
demografici s ă urmărim relația dintre vârsta de c ăsătorie și durata c ăsătoriei și
influențele acesteia asupra fertilit ății.
V. Ghețău arăta că fertilitatea cuplurilor este determinat ă de durata
căsătoriei (și în primul rând la c ăsătoriile încheiate la vârste tinere, situa ție în care
segmentul de vârst ă fertilă ridicată – 20-28 ani – este petrec ut în cadrul cuplului).
Din acest studiu rezult ă că peste 80% din totalul na șterilor se realizeaz ă în primii
10 ani de c ăsătorie.
La nivelul social, fertilitatea este influen țată nu doar de factori demografici,
ci și de dezvoltarea economico-social ă, de procesele de mobilitate social ă,
urbanizare, modernizare care antrenând schimb ări sociale semnificative au
contribuit la o redimensionare a structurii și funcțiilor familiei.
Referitor la comportamentul sexual și reproductiv exist ă modele diferite de
la o țară la alta, de la societ ățile tradiționale la cele moderne.
Literatura american ă de specialitate insist ă asupra diferen țelor dintre femei
și bărbați ca și asupra deosebirilor di ntre clasele mijlocii și inferioare în
problemele de sex și comportament repr oductiv. Este citat ș i argumentat modelul
femeilor americane care sunt orientate mai pu țin spre sex și mai mult spre
căsătorie (ș i dragoste conjugal ă) în compara ție cu bărbatul. Astfel, într-o lucrare
de specialitate argumentele folosite pentru a ilustra acest model rezult ă din:
a. faptul biologic care sus ține că numai femeile pot fi îns ărcinate;
b. controlul asupra concep ției nu poate fi perfect și, de aici, posibilitatea
unor sarcini nedorite;
c. faptul structural-social care se refer ă la lipsa unei protecț ii
instituționalizate pentru femeile gravide nec ăsătorite pentru o mam ă și copilul ei.
Într-un alt perimetru geografic ș i socio-cultural, în Su edia, comportamentul
sexual premarital este perfect normal și acceptat de societate. Ca urmare a
permisivit ății sociale și a libertăț ii sexuale largi se înregistreaz ă în Suedia (dar și
27
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
în alte țări scandinave) un num ăr mare de sarcini nedorite, de avorturi în primele
opt luni ale că sătoriei. Speciali știi vorbesc despre un model de „c ăsătorie de
probă” în care afec țiunea, prietenia, sexul se afl ă în armonie. Ca urmare a acestor
„coabitări juvenile” sau „c ăsătorii consensuale” vârsta medie la c ăsătoria oficial ă
depășește la femei 25 ani, în timp ce în țările estice din Eu ropa se situeaz ă în jur
de 21 ani.
În legătură cu proliferarea formelor de coabitare și consecin țele acestora,
sociologul Rita Liljestrom sus ține ideea necesităț ii altor forme de familie decât cea
tradițională, pentru a „elibera indivizii de complexul nucleulu i familial, adic ă al
„fixității primatului leg ăturilor de sânge asupra altor leg ături sociale și
sentimentale”.
Sunt aduse argumente de tipul na șterilor în afara mariajului, adop țiilor care
sunt foarte frecvente, schimb ării rolurilor tradi ționale atribuite femeii și bărbatului
și propusă ideea unui „pluralism familial”. În aceast ă ordine de idei trebuie s ă
menționăm și alte forme de coabitare și anume cele dintre dou ă persoane de
aceleași sex.
Sociologul interesat în pr oblematica familie trebuie s ă studieze toate
tipurile de coabitare, formele legale și ilicite, consecin țele acestora ș i pe aceast ă
bază să găsească strategii pentru diminuarea disfunc țiilor unora dintre acestea.
Viața socială este extrem de dinamic ă, înregistrează schimbări în formele ei
de organizare și asociere, inclusiv în privin ța structurii ș i funcțiilor familiei. În
ciuda acestui dinamism, a modific ărilor înregistrate ș i a previziunilor sumbre
preconizate de unii cercet ători, familia nu a încetat s ă constituie forma cea mai
profundă de asociere a b ărbatului și femeii și va continua s ă reprezinte și în viitor
„leagănul națiunii umane”.
1.3.2. Func ția economic ă
Problematica circumscris ă funcțiilor economice ale familiei rezid ă, în
principal, în realizarea unor venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor
familiei și organizarea unei gospod ării pe baza unui buget comun de venituri și
cheltuieli. Responsabilit ățile familiei private din aceast ă perspectiv ă par să fie
extrem de importante, asigurând ca drul material indispensabil vie ții, satisfacerea
corespunz ătoare a tuturor trebuin țelor membrilor familiei, dobândirea unor bunuri
și valori care să permită siguranța, bunăstarea ș i confortul indivizilor ș i grupului.
În mod tradi țional, func ția economic ă a cuprins trei dimensiuni importante:
a. componenta productiv ă, care vizeaz ă producerea în gospod ărie a
bunurilor ș i serviciilor necesare traiului familiei;
b. componenta privind preg ătirea profesional ă a descenden ților,
transmiterea ocupa țiilor de la p ărinți la copii;
28
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
c. latura financiar ă constând în administrare a unui buget de venituri și
cheltuieli pentru acoperirea nevoilor familiei și realizarea unor economii, surs ă a
dobândirii unor bunuri și valori.
De-a lungul istoriei familiei s-au înregistrat substan țiale modific ări în
funcția economic ă în general și cu privire la fiecare dimensiune a ei, în mod
special.
În mediul rural tradi țional familia reprezenta o unitate de produc ție, un
atelier de munc ă unde se asigurau cele necesare traiului prin munca tuturor în
interiorul grupului. Date fiind particularităț ile acestei forme de organizare
familială, satisfacerea de c ătre grup a necesităț ilor de trai, munca împreun ă a
soțiilor și copiilor, potrivit unei riguroase di viziuni a sarcinilor, structura de
autoritate, rela țiile dintre ascenden ți și descenden ți, funcția economic ă asigură
bunul mers al familiei, unitatea și durabilitatea sa. P ărinții erau interesa ți ca proprii
lor copii s ă le moștenească nu doar numele și bunurile dobândite, ci și ocupațiile,
să asigure o continuitate a neamului, o transmitere a p ământului, a dragostei
pentru el, cuno ștințele necesare deprinderilor de a-l munci. În mediul rural
tradițional – și într-o oarecare m ăsură și în cel actual (mai evident în S.U.A. și în
Australia) transferarea meseriilor și ocupațiilor de la p ărinți la copii este un fapt
universal ce ofer ă familiei o incontestabil ă responsabilitate.
Societatea contemporan ă, bazată pe diviziunea muncii între membrii s ăi și
pe specializarea acestora antreneaz ă o serie de schimb ări în planul vie ții
economice, diminuând co mponentele sale tradi ționale. Secolul al XX-lea, prin
procesele de industrializare, modernizare, mobilitate social ă a schimbat locul de
muncă al indivizilor, deplasându-l din in teriorul familiei în exterior în
întreprinderi și servicii sociale.
Cu referire la situa ția din Fran ța, spre exemplu, cei mai mul ți indivizi sunt
angajați într-un sector de munc ă pentru care sunt salariza ți; familiile țărănești
produc pentru pia ță furnizând produse celorlalte clase ș i categorii sociale. O idee
interesant ă ce se desprinde din studiile france ze de specialitate este aceea c ă
familia oferă azi mai pu țină securitate material ă decât în trecut. Sunt f ăcute referiri
în acest sens cu priv ire la familiile cu șomeri, la riscurile legate de pierderea
locului de munc ă, la precaritatea unor rezerve și a unui patrimoniu utilizabil în
caz de crize (ș omaj, boal ă, accidente etc.). În familiile tradi ționale părinții realizau
instrucția și formarea profesional ă a tinerilor prin transmiterea cuno ștințelor în
chiar procesul muncii.
Există o serie de cauze care au contri buit la reducerea rolului familiei
moderne în instrucț ia copiilor și anume:
a. Părinții lucreaz ă în afara familiei și sunt mai pu țin timp împreun ă cu
copii lor care sunt du și, adesea, de la vârstele cele mai fragede, în cre șe și
grădinițe;
29
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
b. Munca p ărinților în domenii diferite, diversificarea ocupaț iilor și
transform ărilor lor nu mai determin ă cu obligativitate tr ansmiterea „meseriei
familiale”;
c. Copiii trebuie s ă învețe mai multe lucruri decât în trecut și părinții lor nu
le mai pot satisface nevoia de instruc ție la aceste exigen țe.
În general vorbind, societatea contemporan ă înregistreaz ă următoarele
particularit ăți:
• familiile sunt interesate să realizeze cât mai multe venituri;
• tinerii sunt dornici s ă parcurgă un proces de instruire, indiferent de costuri;
• tânăra genera ție dorește să deprindă o profesie (nu neap ărat pe cea a
părinților) cu standard ridicat și aducătoare de venituri mari;
• gestionarea bugetului, structura ch eltuielilor este foarte diversificat ă,
funcție de exigen țele societății moderne.
Prin exigen ța unei locuin țe corespunz ătoare cerin țelor și aspiraț iilor
membrilor grupului, prin asigurarea resurselor necesare traiului, func ția
economic ă influențează și potențează celelalte func ții, contribuind la solidaritatea
și intimitatea cuplului, la socializarea descenden ților, la protec ția și siguranța
indivizilor.
1.3.3. Func ția pedagogico-educativ ă și morală
Familia este una dintre principalele institu ții socializatoare ale societ ății,
înțelegând prin socializare “procesul social fundamental prin care orice societate
își proiectează , reproduce și realizeaz ă prin conduite adecvate ale membrilor s ăi,
modelul normativ și cultural”.
Mecanismele și agenții socializ ării cunosc o mare varietate asigurând,
fiecare în parte ș i toți împreun ă, stabilitatea și funcționalitatea structurilor sociale,
coeziunea intern ă, continuitatea și permanen ța structurilor grupale. Luând drept
sintetizatoare a procesului de socializare cunoscut ă afirmație a lui R.E. Park:
“omul nu se na ște uman, ci devine în procesul educa ției” și revenind la familie ca
agent al socializă rii, putem afirma c ă aceasta este nu numai primul agent, dar și cel
care pune bazele socializă rii cuplului.
În cadrul familiei, copilul î și însușește normele și valorile sociale, devenind
apt să relaționeze cu ceilal ți membrii ai societ ății. Socializarea în familie are mai
multe componente:
• normativă, prin care se transmit c opilului principalele norme și reguli
sociale;
• cognitivă, prin care copilul dobânde ște deprinderi și cunoștințe necesare
acțiunii ca adult;
30
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• creativă , prin care se formează capacitățile de gândire creatoare și de a da
răspunsuri adecvate în situa ții noi;
• psihologic ă, prin care se dezvolt ă afectivitatea necesar ă relaționării cu
părinții, cu viitorul parten er, cu proprii copii ș i cu alte persoane, aceast ă
component ă fiind sintetizat ă prin expresia “comunicare psihologic ă”.
Fiind “instan ța” care realizeaz ă socializarea primar ă, primul grup în care
copiii au contact continuu și primul context în care se manifestă modelele
socializării, familia nu poate fi concurat ă de nici o alt ă instanță.
M. Bouchard define ște trei modele ale comportamentelor educative ale
părinților, acestea fiind definitorii pentru stilurile educative parentale ș i, în
consecință, pentru dezvoltarea copilului, in cluzând aici dezvoltarea cognitiv ă,
integrarea socială și reușita școlară.
Primul dintre modele este cel ra țional, caracterizat prin faptul c ă gestiunea
activității educative este ierarhic ă, părinții fiind cei care decid asupra devenirii
copilului și care impun a șteptările lor acestuia din urm ă. Comunicarea dintre
părinți și copii este ierarhic ă, părinții având tendinț a de a le impune copiilor
propriul sistem de valori, credin țe, atitudini.
Modelul umanist plaseaz ă părintele mai degrab ă pe o pozi ție de ghid al
copilului, l ăsându-l să aibă propriile opț iuni și să decidă autonom. Copilul de ține
puterea și gestionează resursele propriei educa ții, în timp ce p ărintele îl sprijin ă, îl
încurajeaz ă, îl stimuleaz ă.
Modelul simbio–sinergetic, corespunde unei co-gestiuni a puterii, p ărinții și
copiii fiind parteneri în activităț i care-i intereseaz ă în egală măsură, relația
educativă fiind bazat ă pe schimb și reciprocitate.
Considerând familia ca unitate educativ ă, caracterizat ă prin coeziune și
adaptabilitate, D. H. Olson a elaborat un model “complex”, pentru a stabili tipul
(cel mai potrivit) pentru dezvoltarea psiho-social ă normală a copilului. Conform
acestui model, coeziunea familial ă este definit ă ca legătură emoțională între
membrii și este măsurată prin intermediul a nou ă variabile: angajare emo țională,
independen ță, frontiere, coali ții, timp, spa țiu, prieteni, luarea deciziilor, interese ș i
loisir. Ea se poate încadra într-un tip (n ivel) din patru: dezangajare, separare,
conexiune și împletire/nediferenț iere. Din punctul de vedere al adaptabilit ății –
capacitatea sistemului familial de a- și schimba structurile de putere, rolurile și
regulile, ca r ăspuns la un stres situa țional sau de dezvoltare -, m ăsurată prin
intermediul a ș apte variabile (disciplin ă, control, posibilit ăți de afirmare a sinelui,
reguli rela ționale, mecanisme de autoreglare), familiile pot fi rigide, structurate,
flexibile sau haotice.
Familiile care ob țin un scor situat în zonele marginale sunt disfunc ționale
din punct de vedere al coeziunii familiale, func ționale fiind cele ale c ăror scor se
situează în cele două zone centrale. Similar, din punct de vedere al adaptabilit ății
31
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
sunt disfuncț ionale familiile ale c ăror scor le plasează la extreme și funcționale
cele plasate în centru .
Plecând de la acest model, M.V.G. Morva și G. Baron argumentează că
pentru dezvoltarea psihologică a copilului tipul de interac țiune familial ă și
comportamentul fiec ăruia dintre membri conteaz ă mai mult decât prezen ța/absența
unuia dintre p ărinți sau a fra ților, un rol important avându-l și flexibilitatea
familiei.
Am f ăcut aceste ultime preciz ări pentru c ă se consider ă că funcția educativ ă
și socializatoare a familiei a fost preluată de alte institu ții și, de asemenea, pentru
că se discut ă tot mai mult de spre competen ța/incompeten ța diverselor structuri
familiale – complete/incomplete – în socializarea copilului. Familia, ca și mediu
socio-afectiv unic, preg ătește copilul pentru via ță, învățându-l ceea ce e bine și
ceea ce e ră u, formându-i no țiunile de dreptate și frumos și, în acela și timp,
oferindu-i un model de co mportament, de dragoste și de respect pentru ceilal ți.
Unii autori abordează socializarea ca proces fundamental prin care se
transmite mo ștenirea cultural ă, normele și valorile perene, ca mecanism prin care
cultura unei societ ăți formeaz ă personalit ățile umane. Cunoscuta afirma ție a lui
R.E. Park „omul nu se na ște uman, ci devine în procesul educa ției”, redă sinteza
procesului de socializare. Sociologul J. Szczepanski definea socializarea drept
acea parte a influen ței mediului, care determină individul s ă participe la via ța
socială , îl învață să înțeleagă cultura, îl face capabil s ă îndeplineasc ă anumite
roluri sociale. Fiind un proces complex, care cuprinde educa ția fără să se rezume
doar la ea, socializarea se manifest ă pe tot parcursul vie ții individului implicând
forme și mijloace specifice de realizare. Cele mai semnificative aspecte pe care le
cuprinde sunt:
1. socializarea formeaz ă educația, stă pânirea instinctelor ș i nevoilor,
satisfacerea lor într-un mod prev ăzut de societatea respectiv ă;
2. socializarea insufl ă aspirații și năzuințe în vederea ob ținerii unor lucruri
sau calități, a unui prestigiu;
3. socializarea permite transmiterea unor cuno ștințe și posibilitatea
satisfacerii unor roluri;
4. socializarea asigur ă o calificare profesional ă și alte calit ăți necesare în
viață.
În orice societate „fam ilia constituie factorul primordial al form ării și
socializării copilului, reprezentând cadru l fundamental în interiorul c ăruia sunt
satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului s ău
ciclu de cre ștere ș i dezvoltare.”
În calitatea sa de grup social omogen și instituție social-juridic ă
fundamental ă, familia reprezint ă cadrul principal în interiorul c ăruia, prin
intermediul procesului de socializare, indivizii î și însușesc primele noț iuni cu
32
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
privire la datorie, responsabilitate, interdic ție, marcând dezvoltarea unei structuri
generalizate a con științei morale și juridice.
Familia constituie cadrul de realizare a sociabilit ății, premisa deprinderii
normelor dezirabile, a modelelor de conduit ă așteptate. Individul, în cadrul
familiei, stabile ște primele contacte în în țelegerea noț iunilor de responsabilitate și
raționalitate, primele confrunt ări cu situa ții supuse prescrip țiilor, interdic țiilor,
evaluărilor normelor și idealurilor grupului social larg.
În cadrul familiei are loc modelarea personalit ății copilului, trecerea de la
un comportament normativ (reglat din exterior), la un comportament normal
(bazat pe autoreglare și autonomie moral ă). Familia, fiind un mediu afectiv și
protector asigur ă copiilor securitate, îngrijire, subzisten ță și sprijin material și
moral.
„Mediul familial – afirm ă Andre Berge – îl satis face pe copil în m ăsura în
care ră spunde trebuinț elor sale elementare, adic ă în măsura în care este un mediu
afectiv și protector, dubl ă condiț ie indispensabil ă pentru ca fiin ța tânără să învețe
să se construiasc ă pe sine, s ă se situeze în raport cu ceilal ți, să se polarizeze din
punct de vedere sexual, efectuând, fă ră pericol, primele sale experien țe sociale ș i
sentimentale”.
Asupra valen țelor educogene ale familie, ocrotirii și protecț iei pe care le
oferă copiilor s-au pronun țat numeroase personalităț i. Astfel, dac ă August Comte
atrăgea atenția asupra faptului c ă familia trebuie preferat ă „mănăstirilor scolastice,
Andre Berge afirma c ă ambianța familială este o unitate fundamental ă pentru
specie. Familia, ca mediu afectiv, ofer ă prin tandre țe „vitamina psihologic ă”
creșterii copilului, iar neachitarea de aceast ă funcție nutritiv ă spirituală constituie
unul din marile defecte ale p ărinților.
Socializarea primară este etapa procesului de socializare care orienteaz ă
evoluția copilului în pr imii 6-7 ani de via ță. Socializarea primar ă sau de baz ă
permite deprinderea regulilor de comportare, a normelor și valorilor ce pot fi
asimilate la vârste mici și care constituie bagajul informa țional și afectiv al
orică rui individ. În aceast ă etapă el se consolideaz ă în „urzeala rela țiilor trăite în
copilărie”, adică în relațiile de comportament ci persoa ne întâlnite zilnic, cu modul
lor de a explica, de a comunica, de a cere, de a exprima sentimente, preocup ări.
Despre rolul familiei în socializarea copiilor g ăsim observa ții pertinente
într-o recent ă lucrare consacrat ă acestei problematici. Plecând de la ideea c ă
familia reprezint ă primul grup cu care copii au contact continuu și primul context
în care se manifestă modelele socializ ării, autorii apreciaz ă că din acest punct de
vedere familia nu poate fi „concurat ă” cu nici o alt ă instanță. Prin naștere, copilul
este plasat în societate potrivit statutului social al familiei sale. Acest statut va
influența modul de relaț ionare cu ceilal ți (din această perspectiv ă se apreciaz ă că
există diferențe între modul cum este trat at copilul unei mame nem ăritate, copilul
unei familii cu dubl ă carieră , fiica unui cleric sau fiul unui ofi țer de poli ție). Acest
statut va influen ța cariera de adult, ascensiunea profesional ă și socială . „Statutul
33
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
familie este, pentru copil, mediatorul culturii care exist ă în societatea mai larg ă”
afirmă autorii. Fiecare familie particip ă direct la un num ăr limitat de subculturi și
rețele (bazată pe poziția de clas ă, de apartenen ță etnică, de rudenie, ocupa ție sau
interese). Acestea sunt versiunile societ ății largi, care ajung la copil prin exemple,
prin învățare, prin activitate zilnic ă.
Dar, familia nu este un simplu transmi țător pasiv al subculturii, ci joac ă un
rol activ, filtrând elementele subculturilor existente. Acest lucru se realizeaz ă –
după autorii men ționaț i – prin activit ățile la care copilul ia parte (mersul la
biserică, vizitarea prietenilor, mersul la meciur ile de fotbal etc.). Concluzia ce se
poate desprinde din aceast ă optică este că statutul familiei determin ă forma de
socializare a copilului, ordinea ac țiunilor și responsabilii acestui proces.
Familia este pentru copil cadrul în care se asigur ă primele tipuri de rela ții
sociale, de experien țe și exigențe specifice. „Ei primesc îngrijire în schimbul
dependen ței și atenție în schimbul sociabilit ății”. Procesul de socializare prin
familie este un proces de înv ățare socială care se manifest ă în mai multe direc ții:
a. învață că adulții au dorin țe, interese ș i obiceiuri ș i că este avantajos s ă se
adapteze acestora;
b. învață că trebuie s ă împartă resursele (spa țiul, obiectele, timpul și
afecț iunea părinților);
c. învață cum este de dorit s ă se poarte;
d. învață cum să lupte pentru a ob ține un lucru, a satisface o dorință ;
Familia este grupul referen țial ale cărui valori, norme și practici copilul le
adoptă și se raporteaz ă la ele în evaluarea comportamentului.
Fiecare vârst ă, fiecare studiu al vie ții are – cum aprecia Rousseau –
perfecțiunea care îi convine, felul ei pr opriu de maturitate. Din aceast ă
perspectiv ă, clasificarea lui M. Debe sse privind etapele educa ției este util ă
înțelegerii problemelor educog ene complexe ale familiei:
a. vârsta creș ei (de la na ștere la 3 ani);
b. vârsta micului faun (de la 3 la 7 ani);
c. vârsta ș colară (6-14 ani);
d. vârsta nelini știlor pubertare (12-16 ani);
e. vârsta entuziasmului juvenil (16-20 ani).
Alți autori pun în relaț ie directă vârsta copiilor cu etapele ciclului familiei:
a. familii cu copii pre școlari;
b. familii cu copii de vârst ă școlară;
c. familii cu adolescen ți.
34
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Fiind vorba de o continuitate a func ției educative a familiei, trecerea de la o
formă la alta include modalit ățile diverse de formare a rela țiilor intrafamiliale,
intergenera ționale, a normelor și valorilor specifice aces tora. Pentru fiecare din
aceste vârste sunt specifice ac țiuni legate de îngrijire, protec ție, educa ție. În
primele etape accentul cade pe îngrijire, ocrotire, protec ție; la vârstele școlare
ajutorul este centrat pe îndrumare și control în activit ățile școlare. La vârsta
pubertăț ii apar probleme legate de educa ția sexual ă. Pubertatea ș i, mai ales,
adolescen ța sunt etape în care apar sentimente noi, se îmbog ățește sensibilitatea,
se erotizeaz ă. Aceste dou ă etape au un rol hot ărâtor în formarea personalit ății, în
deprinderea unor conduite mo rale indispensabile unei vie ți normale.
Este îndrept ățită aprecierea după care „familia reprezint ă factorul
primordial al socializ ării morale și integrării sociale a adolescentului, constituind
cadrul fundamental în interiorul c ăruia sunt satisf ăcute trebuin țele sale psihologice
și sociale. În calitatea sa de mediu „natural” și de grup primar, ea este primul
intermediar în rela țiile cu societatea și constituie matricea care-i imprim ă
adolescentului cele mai importante ș i cele mai durabile tr ăsături caracteriale și
morale.
Dacă familia este saturat ă de privațiuni și ostilităț i, de condi ții care privează
copilul de afec țiune și de satisfacere adecvată a dorințelor și aspirațiilor lui fireș ti,
tânărul poate ajunge la un conflict de adaptare. Din aceast ă perspectiv ă se poate
aprecia că orice caren ță a grupului familial, slă birea unităț ii și coeziunii familiale
perturbă viața copilului, antreneaz ă o serie de perturb ări de comportament.
În familie se construiesc modele pentru toate rela țiile umane fundamentale,
cum ar fi rela țiile de supra sau subordonare, de complementaritate, de
reciprocitate, se descoper ă comportamente sociale elementare, orientate spre
apărarea drepturilor proprii și respectarea drepturilor altora. Un rol foarte
important în procesul de so cializare îl are structura și funcționalitatea familiei. Se
apreciază – pe bună dreptate – c ă familia are un rol deoseb it de important în raport
cu societatea. Familia ofer ă substanța fizică și socială a existen ței societății,
suportul natural și cultural indispensabil prop ășirii ei. Nicolae Iorga aprecia c ă: „o
societate tr ăiește și se oglinde ște mai ales în copii ei”.
De regulă, familiile cu probleme de ordi n educogen, socializator prezint ă
grave deficien țe structurale sau func ționale. Copilul are nevoie de familie, dar nu
de orice fel de familie, ci de una complet ă, în deplin ătatea exercit ării funcțiilor
sale recunoscute de societate. Astfel, în familiile în care există probleme create de
decesul sau abandonul unuia dintre p ărinți, divorț, slabă autoritate parental ă, relații
conflictuale între parteneri pot apare manifest ări predelincvente și delincvente la
minori. Aceste comportamente deviante nedorite și respinse de societate sunt, de
fapt, eșecuri ale socializ ării.
Sarcinile educogene ale familiei sunt multiple și complexe; ele presupun o
acțiune conștientă și consecvent ă a ambilor p ărinți și, de asemenea, orientarea
acțiunilor educa ționale la specificul personalit ății copilului. Se poate aprecia c ă
35
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
funcția socializatoare are un caracter inten țional, urmând formarea personalit ății
copilului, inducerea de comportamente dezirabile, integrarea lui în via ța socială.
Complexitatea acestei func ții rezidă și în faptul c ă eficiența ei este
influențată de acț iunile educogene ale altor instan țe socializatoare, în primul rând,
ale familiei. La aceasta se adaugă o serie de condi ții pe care ar trebui s ă le
îndeplineasc ă părinții și anume:
– să aibă conștiința necesităț ii acț iunilor educative;
– să dorească desfășurarea unor activit ăți sistematice ș i consistente în
vederea educ ării copilului;
– să aibă clar conturat ă finalitatea ac țiunilor educative;
– să aibă capacitatea de a desf ășura aceste activităț i, să dispună de
timpul necesar și de mijloace adecvate pentru realizarea unor asemenea activit ăți.
În această ordine de idei se contureaz ă trei tipuri de familii:
a. familii înalt educogene , care sprijin ă educarea tinerilor, le asigur ă
condiții pentru realizarea unei preg ătiri profesionale și culturale adecvate, pentru
petrecerea timpului liber în mod pl ăcut și util ș i care realizeaz ă o legătură cu
școala pentru a asigura controlul activit ăților din aceast ă sferă ;
b. familii educogene satisf ăcătoare, care asigur ă copiilor condi ții obiective
și subiective de educaț ie familial ă, se preocup ă de reușita lor în via ță, dar nu
organizeaz ă și controlează sistematic activit ățile în aceast ă direcție;
c. familii nesatisf ăcătoare educogen , caracterizate prin climat psihic
necorespunz ător, relaț ii reci sau de indiferen ță, lipsa controlului parental,
insuccese profesionale ale copiilor.
Relația părinți-copii poate fi distorsionat ă de o serie de excese ale
părinților, dintre care unele se pot datora lipsei de afec țiune și interes sau
dimpotriv ă unui interes și control exacerbate.
Familia este în mare m ăsură răspunzătoare de comportamentele copiilor, de
lipsa lor de socializare sau de socializarea negativă . Socializarea negativ ă se
realizează, de regul ă, în grupurile marginale și urmărește promovarea altor norme
și valori decât cele acceptate de societatea respectiv ă.
Unul dintre efectele procesului socializ ării, exercit ării rolurilor de c ătre
indivizi în conformitate cu a șteptările grupului, particip ării la viața socială este
integrarea socială .
Integrarea socială este un proces social fundamental care presupune
acomodarea, adic ă soluționarea conflictelor existente între diferite aspiraț ii și
atitudini comportamentale, între indivizi, grupuri, clase.
Cei mai mul ți autori definesc integrarea social ă ca o stare obiectiv ă dată de
asamblarea și ajustarea reciproc ă într-un sistem organizat al unei totalit ăți de
36
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
elemente (indivizi, grupuri, norme, valori, ac țiuni) între care se stabilesc raporturi
de interdependen ță.
În sociologia american ă, la T. Parsons mai ales, problema integr ării sociale
este tratat ă ca o parte a teoriei ordinii sociale. Ceea ce este esenț ial și definitoriu
pentru structura personalit ății umane – arat ă Parsons – s-a format în procesul
socializării, pe baza unor structur i interne, unor sisteme sociale obiective, în care
individul a fost prins de când s-a n ăscut și până când este apt s ă îndeplineasc ă
roluri specifice. Proces ul de socializare cunoa ște o serie de stadii, definite ca
forme de preg ătire a indivizilor pentru îndeplinirea unor roluri în structurile
ierarhice institu ționale. Prin intermediul struct urii sociale individul este preg ătit să
dezvolte, s ă-și defineasc ă activitatea la nivel tehnic, managerial, instituț ional,
societal. În procesul de socializar e se disting trei stadii: familia, școala și un nivel
superior orientat spre ob ținerea unor structuri ridicate.
Valorile familiale, exercitarea rolurilor și rețeaua raporturilor interpersonale
din cadrul grupului familial sunt primele repere colective care permit copilului ș i
adolescentului în țelegerea func ționării universului social. O serie de teorii (psiho
sau sociologice) abordeaz ă socializarea ca un proces de maturizare ce permite o
cunoaștere progresiv ă a normelor și valorilor, a modurilor de a reac ționa la ele
copilul. În acest proces de maturizare progresiv ă, comportamentele și atitudinile
părinților, complementare cu cele ale altor pers oane din mediul imediat (prieteni,
vecini, colegi, profesori), reprezint ă experien țe de socializare decisive pentru
evoluția ulterioar ă a personalit ății copilului.
Procesul de socializare – desf ășurat pe întreaga durat ă de viață a individului
oferă acestuia ș ansa form ării sale sociale, d obândirii echilibrului emo țional,
menținerii integrităț ii personalităț ii, integrării sale în via ța socială .
1.3.4. Func ția de coeziune și solidaritate conjugal ă
Pentru fiecare om familia reprezint ă un univers inconfund abil de care se
leagă strâns na șterea, cre șterea, formarea și dezvoltarea personalit ății, mediul în
care înva ță să articuleze sunetele, s ă decodifice primele semne și simboluri ale
vieții. Familia este mediul social-afe ctiv unic în care copilul se preg ătește pentru
confruntarea cu via ța, cu munca, cu greut ățile și obstacolele inerente ascensiunii
sale, oaza de lini ște, bucurie, confort și securitate în raport cu trepida țiile
societăț ii. În familie se înva ță de timpuriu normele și categoriile eticii, ale
comportării, se delimiteaz ă binele de r ău, dreptul de injust, se formeaz ă conduite
dezirabile în raport cu modelul normativ al societ ății. Familia, prin mijloacele sale
specifice, afective și morale furnizeaz ă individului informa ții utile form ării și
integrării lui sociale.
Familia și sarcinile pe care familia le îndepline ște în raport cu membrii ei
asigură atât socializarea ș i integrarea acestora în via ța socială , cât și
funcționalitatea și continuitatea institu ției, echilibrul social ș i normativ dorit.
37
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Una din funcț iile fundamentale exercitate de familie, cea de solidaritate, asigur ă
unitatea, intimitatea, coeziunea, tr ăirea grupului, condi ția de baz ă a coeziunii
familiei, a realiz ării “sudurii ei interne” (J. Szcz epanski), o constituie convergen ța
acțiunii tuturor membrilor grupului în realizarea unui scop comun și anume,
desfășurarea normală , armonizarea vie ții grupului.
Asigurând “succesul c ăsniciei”, aceast ă funcție este fundamental ă din cel
puțin trei motive:
• asigurând indivizilor securitate emo țională, încredere, sprijin, protecț ie și
posibilitatea dezvolt ării armonioase a personalit ății;
• orice dereglare în aceast ă funcție duce la subminarea unit ății grupului,
antreneaz ă perturbă ri în celelalte func ții ceea ce reprezint ă un indiciu al
începutului dezagreg ării familiei;
• solidaritatea și coeziunea familial ă antreneaz ă, practic, toate momentele
vieții cuplului și, de asemenea, to ți membrii familiei. Realizarea acestui
deziderat al solidarit ății și al unității presupune o rela ție funcțională între
parteneri, între ace știa și descenden ții lor și, după caz între ceilal ți membrii
ai familiei.
Manifestarea solidarităț ii și unităț ii familiale începe înc ă din familiile de
origine ale partenerilor, prin modul în care ei au fost preg ătiți, educați, orientați
spre înțelegerea celuilalt, spre oferirea protec ției și afectivit ății. Anticiparea unor
roluri viitoare (so ț, părinte etc.), furnizarea unor informa ții și a unor modele de
conduită , care vor asigura satisfacerea optim ă a acestor exigen țe, sunt sarcini ale
familiei de origine.
Unitatea și solidaritatea familiei depind de motivaț ia căsătoriei, de
intensitatea și trăinicia sentimentelor dintre parten eri, în asigurarea acestora fiind
antrenați atât factori interni – dragostea reciproc ă în alegerea partenerului,
sentimentul datoriei fa ță de acesta și față de copii, aspira ții comune, grija pentru
casă și gospodăria comun ă, năzuința conștientă sau nu de a îndeplini a șteptă rile
mediului social – cât și de factori externi, în a c ăror categorie putem include:
sancțiunile magice sau religioase, referitoare la dificult ățile de organizare a unei
gospodă rii în afara c ăsniciei, ca și cele legate de asigurarea unei locuin țe, opinia
publică etc.
Relația conjugal ă
În centrul familiei din punc tul de vedere al coeziunii și solidarit ății
familiale se afl ă relația conjugal ă care are multiple moduri de manifestare. Ea este
înainte de toate o rela ție de intimitate atât de pre țioasă sau de recompensat ă ca
aceea care poate fi experimentat ă în căsnicie. Intimitatea rela ției conjugale este
realizată prin împletirea unor gesturi și acțiuni, a unor semne de comunicare
specifice, întemeiate pe sentimente, norme, valori și aspiraț ii comune. Varietatea
acestor manifestă ri cuprinde o palet ă largă de la: atingerea fizic ă de natur ă
38
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
afectivă, nonsexuală , la sentimente împ ărtășite, comunicare deschis ă și onestă,
armonie intelectual ă și spiritual ă, apreciere receptiv ă față de reacțiile fizice și
emoționale ale partenerului, pl ăceri sexuale împ ărtășite cu dragoste la
responsabilităț i și griji comune, încredere statornicit ă etc.
Intimitatea cuplului nu se formeaz ă automat și fără obstacole. O rela ție
conjugală intimă de lung ă durată nu este rezultatul involuntar al emo țiilor
trecă toare, ci crea ția timpului și voinței partenerilor. Ea implic ă atât relația fizică
de intimitate, cât și pe cea emo țională care necesit ă timp, răbdare, acomodare,
responsabilităț i comune. Prin trecerea la via ța conjugală , cei doi so ți se antrenează
într-o serie de activit ăți și responsabilităț i comune, de drepturi și îndatoriri ce pot
fi sintetizate astfel:
a. Obligația de fidelitate conjugal ă, consecin ță a caracterului monogamic al
familiei;
b. Datoria so ților de a-ș i acorda un sprijin nelimita t în toate domeniile vie ții
private și publice, astfel încât cei doi so ți stră ini în trecut s ă constituie o pereche
cu interese comune;
c. Diviziunea muncii ș i a responsabilit ăților legate de familie, în condi țiile
în care ambii parteneri particip ă la viața extraconjugal ă;
d. Drepturi și îndatoriri specifice normelor juridice și morale ale respectivei
societăț i;
e. Sprijin moral reciproc, asigurarea condi țiilor pentru perfec ționare
profesional ă și pentru integrarea social ă a partenerilor.
Relația conjugal ă ca temei al unit ății și solidarit ății familiale conț ine
multiple elemente conflictuale legate de:
a. alegerea partenerului (în se nsul unei posibile neconcordan țe între
așteptări și realitate în privin ța partenerului ales);
b. distribu ția rolurilor și autorității (cu referire la posibile discrepan țe între
soți în ceea ce priveș te participarea la activit ățile menajere, la cele legate de
creșterea copiilor, la formul area unor decizii privi nd problemele importante ale
cuplului);
c. factori subiectivi ce ț in de tră săturile de temperament și caracter ale
soților, capacitatea de modelare și schimbare a acestora, influen ța unor rude,
prieteni, cunoș tințe.
Unii din ace ști factori au o determinare concret istoric ă ceea ce face s ă
înregistrăm schimb ări în desfășurarea lor de la o societate la alta, de la o etap ă de
dezvoltare la alta. De exemplu, factorii care influen țează statusurile și rolurile
membrilor familiei și care contribuie la evolu ția particularizat ă a acestora sunt:
– nivelul de dezvoltare economico-socia1 ă a respectivei societ ăți;
– normele și valorile culturale și morale dominante ;
39
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– tipul de familie (extin s, nuclear sau atipic)
– caracteristicile partenerilor.
Solidaritatea familial ă nu este un dat, ea se construie ște, se perfec ționează
în procesul firesc al vie ții de familie prin ajust ările reciproce ale partenerilor,
printr-o serie de concesii, dar și prin concentrarea eforturilor spre realizarea unui
scop comun, a unor aspira ții și idealuri comune.
Nu este exagerat s ă apreciem c ă manifestarea solidarit ății și unității
familiale începe înc ă din familiile de origine a parten erilor prin modul în care ei au
fost pregătiți, educați, orientați spre înțelegerea celuilalt, spre oferirea protec ției și
afectivității. Familia de origine, prin socializarea primar ă a copiilor modeleaz ă și
formează moduri de comportament, atitudini și reacții necesare st ăpânirii unor
roluri viitoare. Famili a de origine anticipeaz ă rolurile viitoare de so ț, părinte și
furnizează informații și modele de conduit ă în vederea satisfacerii optime a
acestor exigente.
,,Căsătoria este cu siguran ță o afacere personal ă, dar șansele ei de reu șită
sunt cu atât mai mari cu cât viitorii parteneri sunt mai curând și mai bine avertiza ți
în legătură cu dificultăț ile de toate felurile de care riscă să se ciocneasc ă și la care
se pot astfel gândi”.
Unitatea și solidaritatea familiei depind de motivaț ia căsătoriei, de
intensitatea și tră inicia sentimentelor dintre parteneri. Dragostea – sentiment
complex, cu mare înc ărcătură emoțională constituie piatra de temelie a familiei și
de încercare a so ților în diferite împrejur ări și evenimente importante. In mod
normal, permanen ța dragostei între so ți are un rol deosebit de puternic în
următoarele direc ții:
a. alegerea partenerului, de butul constituirii cuplului;
b. cunoașterea ș i adaptarea so ților, asigurarea unit ății și intimității cuplului;
c. relația sexuală și realizarea descenden ței;
d. desfășurarea socializ ării copiilor;
e. relaționarea cuplului cu rudele, prietenii, cuno ștințele;
Conceptele de unitate sau coeziune reflect ă starea de realizare famiIia1 ă, de
armonie și echilibru ce rezid ă din acțiunea combinat ă a unor factori interni ș i
externi familiali. Unii autori folo sesc expresia de succes în c ăsătorie și cu sensul
de asigurare a unit ății cuplului .
Dintre factorii interni antrena ți în asigurarea coezi unii grupului familial
amintim: dragostea reciproc ă în alegerea partenerului; sentimentul datoriei fa ță de
soț și față de copil; aspira ția comun ă spre ascensiune, spre carieră ; grija pentru
casă și gospodărie comun ă; năzuința conștientă sau nu de a îndeplini a șteptările
mediului social, ale familiei largi.
40
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În seria factorilor externi care contribuie la men ținerea unit ății cuplului, la
întărirea solidarităț ii sale men ționăm sancțiunile magice sau religioase legate de
disoluția familiei presiunile econo mice referitoare la dificult ățile de organizare a
unei gospod ării în afara c ăsniciei, ca ș i cele legate de asigurarea unei locuin țe;
opinia public ă care amendează statutul persoanelor divor țate ș.a.
Cele mai multe teorii cu pr ivire la succesul în c ăsnicie pun accent pe
atașamentul și afecțiunea partenerilor, pe dobândire a fericirii personale prin
obținerea unui echilibru emo țional, pe armonizarea personalit ății adulte prin
căsătorie.
În această direcție se înscrie ș i concepția lui T. Parsons, dup ă care familia
conjugală formată din soți și descenden ții lor este privit ă ca un subsistem social
care, în virtutea func țiilor de socializare și solidaritate tinde la stabilitate și
echilibru.
În deceniile 6 și 7 au apărut teze care valorific ă experien țele sociale noi în
materie de familie și avansează ideea dup ă care familia este o institu ție slabă. R.
Hill afirma ,,Compozi ția sa bizar ă în ceea ce prive ște sexul ș i vârsta o face s ă fie
un grup de lucru neeficient, un slab com itet de planificare, un grup de distrac ții
incomode și un grup incert de comunitate spiritual ă. Conducerea ei este asumat ă
de doi amatori, relativ f ără experien ță, aproape tot timpul cât o exercit ă,
nepregătiți pentru rolurile de so ț, soție și de pă rinți.”
Familia poate supravie țui, chiar în condi ții de tensiune ca urmare a
capacității ei de adaptare, a flexibilit ății relațiilor intrafamiliale. Teoria care leag ă
succesul c ăsătoriei de dragoste apare devalorizat ă. Are loc o inversare de valori,
orientare spre competen țele legate de exercitarea rolului de partener. Tema
dragostei romantice ca baz ă a fericirii familiale este infirmat de cre șterea
infidelității conjugale, a divor țurilor, de e șecurile cooper ării familiale. 0 serie de
teorii recente acrediteaz ă ideea pierderii caracterului unitar normativ și afectiv al
familiei, elimin ării determinismelor sociale în contactarea c ăsniciei. Unitatea,
armonia și echilibrul cuplului se realizeaz ă prin abilit ățile partenerilor de a rezolva
conflicte, de a dep ăși situațiile tensionate, dificult ățile financiare, greut ățile legate
de creșterea copiilor.
Factorii ce contribuie la asigurarea coeziunii și solidarit ății familiale ar
putea fi sintetizaț i în felul urm ător:
Factori anteriori mariajului Factori prezen ți în cursul c ăsătoriei
1. Reușita că sătoriei părinților;
2. Durata logodnei;
3. Informația sexuală adecvată
4. Fericirea personal ă în timpul copil ăriei;
5. Aprobarea c ăsătoriei de c ătre părinți;
6. Similitudine etnic ă și religioasă;
7. Nivel ridicat de educa ție și instrucț ie al
partenerilor;
8. Concordan ța vârstelor;
9. Gradul de maturitate 1. Aptitudinea precoce a femeii în rela ția
erotică ;
2. Încrederea în satisfac ția de tip egalitar;
3. Sănătatea fizică și mentală;
4. Interese comune și atitudini favorabile
față de partener;
5. Atitudinea fa ță de căsătorie;
6. Existența copiilor;
41
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În mod normal familia trebuie s ă îndeplineasc ă toate func țiile care îi sunt
proprii, îns ă în realitate familiile îndeplinesc diferit aceste func ții. Importan ța
fiecă reia dintre ele devine evident ă prin lipsa ei sau prin manifestarea incomplet ă
și ineficient ă; astfel, caren țele în func ția de solidaritate atrag disfunc ții în
satisfacerea necesit ăților sexuale și în realizarea socializ ării și educației, carențele
în realizarea func țiilor economice pot avea efecte negative asupra condi țiilor de
viață ale membrilor familiei etc. Realita tea din cadrul familiei este mult mai
complicat ă decât o percepem prin semnele vizibile; sunt familii caren țate
funcțional care continu ă să supraviețuiască, cum, de altfel, exist ă și familii în care
membrii lor nu sunt conș tienți de caren țele familiei în care tr ăiesc.
De-a lungul timpului toate aceste elemente au cunoscut schimb ări,
particularit ăți ce au marcat momente sp ecifice în istoria fami liei, articulându-se în
diferite sisteme coerente adaptate specificului și cerințelor diferitelor contexte
istorice, economice, sociale.
“În civiliza ția preindustrial ă, deși forma familiei varia de la un popor la
altul, în majoritatea cazurilor oamenii tr ăiau în familii largi, cu mai multe
generații, funcționând ca o unitate de produc ție economic ă”.
În societăț ile arhaice familia era deplin autonom ă din punct de vedere
economic. Cantonat ă într-o existen ță agricolă, familia asigura din exploatarea
proprietăț ilor sale, existen ța tuturor membrilor ei, pr in munca în comun în
gospodă ria familiei. Familia producea ceea ce reprezenta necesarul membrilor ei,
toate persoanele active din familie participau în func ție de sex, vârst ă și atitudini la
muncile câmpului, la treburile domestice sau în micile ateliere de pe lâng ă
gospodă rie. Tot ceea ce se producea era utilizat în familie și foarte puț ine produse
erau utilizate pentru schimb. Activitatea productiv ă, deși nu constituia o meserie
propriu-zis ă, separată de restul existenț ei, constituia un mod de via ță.
Formarea tinerilor comporta dou ă aspecte: educa ția, însușirea normelor și
valorilor grupului și formarea profesională propriu-zis ă. Este vorba, deci, despre o
altă funcție pe care familia tradi țională o îndeplinea în societate, și anume
socializarea. În ceea ce prive ște formarea profesional ă, obiceiurile, tehnicile și
cunoștințele specifice activit ății de baz ă a familiei erau transmise c ătre tânăra
generație, pentru a deveni ș i ei produc ători, cultivatori ai p ământului […].
Educația se realizeaz ă prin transmiterea c ătre descenden ți a unor principii, norme
și reguli morale și religioase necesare integr ării lor optime în viaț a familial ă și cea
socială .
În familiile tradi ționale solidaritatea este o alt ă funcție esențială. Familia
asigură protecție și îngrijire copiilor, infirmilor, bolnavilor și bătrânilor. O
caracteristic ă a acestei familii este asigurarea subzisten ței pentru persoanele
inactive, împ ărțirea resurselor între membrii grupului, asigurarea securit ății
tuturor. Familia are mai multe șanse de a progresa cu cât num ărul celor care
42
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
muncesc este mai mare și, prin aceasta este mai pu țin vulnerabil în caz de boal ă,
incapacitate temporal ă sau definitiv ă de muncă.
Familia tradi țională a dezvoltat puternice relaț ii de vecin ătate și de
comunitate, bazate pe cooperare ș i întrajutorare, rela ții ce iau o form ă manifestă cu
ocazia unor s ărbători religioase sau familiale și de a unor petreceri laice. Rolul
familiei în societate arhaice era deosebit de important, familia alc ătuind o verig ă
important ă și stabilității comunit ății.
Talia larg ă, rezultă din convieț uirea mai multor cupluri c ăsătorite,
aparț inând mai multor genera ții, este completat ă în structura familiei tradi ționale
de relaț ii foarte clar determinare între membrii s ăi, rezultat al existen ței unor
structuri de roluri pe vârste și pe sexe fixe.
“Acest tip de familie este, deci, o institu ție. Individul se estompeaz ă în
folosul acestei institu ții, care exist ă atâta timp cât exist ă patrimoniul care-i asigur ă
continuitatea”.
Tipul de familie extins prezen ta o serie de avantaje, dar ș i dezavantaje.
Principalele avantaje se refer ă la soliditatea și forț a acestei familii – avea o
influență considerabilă asupra comunităț ii locale, în special rurale, apartenen ța la
ea echivala cu o asigurare în caz de boal ă, dizabilitate, b ătrânețe, ea având
capacitatea și resursele să -și îngrijeasc ă membrii în astfel de situa ții dificile;
dispariția unui membru nu îi afecta stabilitatea ș i continuitatea. Pe de alt ă parte, ea
oferea tinerilor – subordona ți total celor mai vârstnici și fără drepturi de decizie
asupra proprietăț ii – o satisfacere limitat ă a cerințelor lor materiale, ocazionând
situații conflictuale prin densitatea sa și fiind greu de condus, chiar și sub norma
autorității paterne absolute.
Procesele de industrializare și urbanizare au avut ca efect nu doar o
transformare a societăț ii din punct de vedere economic , ci au transformat în mod
profund societatea astfel încât putem face o distinc ție clară între familia
preindustrial ă și familia modern ă.
“În societ ățile moderne (cele mai specifice celui de-al doilea val dup ă
aprecierile lui A. Toffle r) au loc puternice mutaț ii economice și sociale ce
antreneaz ă o serie de modific ări în structura și funcțiile familiei.
În aceast ă perioadă asistăm la o serie de procese noi: structurile familiale au
evoluat sub influen ța factorilor economici. Se constituie o clas ă a muncitorilor
care își coordonează viața după alte principii decât ale clasei agricultorilor. În
primul rând, are loc o transferare a locului de munc ă din familie și de pe câmp în
întreprinderi. Are loc un accentuat proces de mobilitate geografic ă și socială care
va marca via ța de familie. Toffler afirma: “sfâ șiate de migra ția spre ora ș, lovite de
furtuni economice, familiile s-au mic șorat, au devenit mai mobile ș i mai adoptate
noilor cerin țe”. Familia nuclear ă a luat locul familiei l ărgite, devenind tipul
modern, acceptat și răspândit în toate societ ățile moderne. “Familia nuclear ă a
devenit o tr ăsătură specifică a tuturor societ ăților moderne. “Familia nuclear ă a
devenit o tră sătură specifică a tuturor societ ăților aparț inând celui de-al II-lea val”
43
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– afirma Toffler. Secolul al XX-lea a scindat unitatea dintre familie și muncă.
Deplasarea la ora ș a dus la dezr ădăcinarea din mediul tradi țional, la abandonarea
patrimoniului, la munca în fabric ă, la oraș.
O serie de func ții ale familiei sunt preluate de institu țiile specializate: cre șe,
grădinițe, azile pentru b ătrâni. Acest fapt îi va de termina pe unii autori s ă
vorbească de declinul familiei, de iminen ța sfârșitului ei”.
Acest proces de transforma re a familiei a continuat îns ă:
“Sistemul familial a suportat metamo rfoze structurale treptate de-a lungul
ultimei jum ătăți de veac. El a transgresat de la o structur ă extinsă
multigenera țională […] către o structur ă familială relativ restrâns ă de tip nuclear
(părinții și copiii lor), dar având ca specific p ăstrarea unor raporturi semnificative
de tip “satelit” cu familiile de orig ine, ceea ce i-a conferit un dinamism
interpersonal ș i intergenera țional deosebit” (Mitrofan, I și Mitrofan, N, 1996).
1.4. Direcț ii de abordare conceptual ă a familiei
1.4.1.Teoria interac ționistă
Adepții teoriei interac ționiste consider ă că familia cunoa ște în aceast ă
perioadă o dublă modificare: pe de o part e o "privatizare", cu o aten ție
crescută pentru calitatea rela țiilor din sânul familiei, iar pe de alt ă parte o
"socializare" ca rezultat al unei interven ții mult mai mari a stat ului în biasurile
școlii și moralei.
Interacționismul simbolic, ai c ărui reprezentan ți principali sunt Charles
Herton Cooley și Georges Herbert Mead, are la baz ă conceptul de "sine" ( self)
împrumutat din psihologia social ă și se caracterizeaz ă în principal prin structura
sa independent ă.
Intersubiectivitatea 2 se găsește în interac ționism în m ăsura în care:
• indivizii ac ționează nu în func ție de ceilal ți, ci în func ție de
reprezent ările pe care și le fac despre ceilal ți și despre ac țiunile lor;
• reprezent ările se nasc în interac țiunile sociale și nu în spiritul individului;
• sensul dat interac țiunilor se modific ă continuu în cursul aceloraș i
interacțiuni.
Burgess, Locke și Thomes 3 susțin ipoteza conform c ăreia familia (în
principal cea american ă) evolueaz ă de la familia de tip "institu ție" la familia de
tip "acompaniament".
2 Bawin-Legros, B. – Sociologie de la familie , De Boeck Universite, Bruxelles, 1996.
44
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Societatea modern ă renunță la funcțiile istorice ale familiei pentru a
lăsa loc doar asocierilor bazate pe intimitate și interrela ționare. De fapt,
coordonatele principale care caracterizat ă familia de tip acompaniament
(schimburile afective – postulatul în func ție de care se stabile ște egalitatea între
sexe, democra ția în ceea ce priveș te luarea de decizii la nivel familial,
neexcluderea copiilor în momentul lu ării unor decizii) reflect ă aceste
modificări. Obiectivul acestei "noi" familii este dezvoltarea personalit ății
fiecă ruia dintre membri, libertatea expresiei și atenționarea asupra faptului c ă
grupul familial reprezint ă mediul în care se poate construi cea mai mare fericire
individual ă posibilă.
În accepț iunea abord ării interac ționiste familia nu reprezint ă un "grup" de
persoane care tr ăiesc în comun pentru asigurarea în bune condi ții a menajului, ci
o entitate de persoa ne într-o interac țiune permanent ă care conduce la
construirea identit ății personale (prin intermediul socializ ării primare) a
fiecăruia ș i la obținerea stării de fericire individual ă.
Burgess scoate în eviden ță progresul pe care 1-a f ăcut femeia la nivelul
statusului și rolului ei în cadrul acestui tip de familie. Emanciparea economic ă
constituie un eveniment important pentru schimb ările din interiorul familiei,
deoarece aceast ă emancipare duce la dispari ția progresivă a func țiilor
tradiționale ale familiei (economic ă, educativ ă, religioas ă) în favoarea func țiilor
predominant afective.
Egalitatea care se stabile ște între so ți nu presupune identifi care între roluri
sau schimburi între atribu țiile pe care le are fiecare rol, ci presupune
interdependen ță creând rela ții de egalitate prin intermediul diferen țelor specifice
între roluri.
Imaginea femeii ca personaj centr al al familiei se datoreaz ă pe de o
parte evolu ției familiei de la o familie patriarhală la o familie de tip
acompaniament, iar pe de alt ă parte atribuirii rolului de expert incontestabil în
materie de afectivitate femeii, rol care determin ă principala func ție a acestui tip
de familie.
Familia institu țională se defineș te din punctul de vedere al lui Burgess în
sensul urm ător: sub acela și acoperi ș trăiesc mai multe genera ții, bunicii care
rămân alături de copiii lor, b ărbați căsătoriți sau fete celibatare. Femeile
căsătorite părăsesc casa p ărintească în momentul mariajului pentru a- și urma
soțul în casa acestuia și a părinților săi.
Acest mod de organizare pr esupune o integrare puternic ă sub presiunea
factorilor externi cum ar fi: legile, tradi ția, religia și mediul social înconjur ător
(anturajul). Aceast ă integrare se men ține datorit ă șefului familiei, c ăruia i se
supun toți membrii familiei.
3 Burgess, E.W., Locke, H.J., Thomes, M.M., The Family from Institution to Companionship ,
New York, American Book Company, 1993.
45
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Prin opozi ție, familia modern ă este de talie redus ă, fiind format ă din
părinți și câțiva copii (num ărul acestora fiind din ce în ce mai mic, în majoritatea
cazurilor nu mai mare de trei). Forț a unificatoare a acestui tip de familie const ă
din ce în ce mai puț in în presiunile impuse de comunitate, dar din ce în ce mai
mult în rela țiile interpersonale și în interac țiunile familiale. Afec țiunea
mutuală, înțelegerea binevoitoa re, intimitatea rela țiilor, compatibilitatea
temperamentelor, consen sul asupra valorilor și obiectivelor constituie elemente
determinante ale acestei forme de familie "idilic ă".
Căsătoria institu țională este în principal aranjat ă de părinți în funcție de
considerente economice, în func ție de statutul social și de exigen țele de
adaptare a individului la famili a viitorului partener de via ță. Familia modern ă se
vrea democratic ă: căsătoria nu este aranjat ă de părinți, tinerii î și vor organiza ei
înșiși propria lor via ță comună care se va constitui pe baza sentimentelor de
dragoste și a compatibilit ății de interese. Aceast ă independen ță față de părinți se
va menține și după căsătorie când so ții vor locui în propria lor cas ă. Postulatul
egalității între b ărbat și femeie va ghida întreaga organizare a familiei, iar
consensul și libertatea fiec ăruia sunt dou ă precepte incontestabile ale familiei de
tip acompaniament.
Căsătoria de tip acompa niament se realizează pe baza leg ăturilor strânse
dintre cei doi viitori so ți, pe baza rela țiilor afective, pe baza simpatiei și
intereselor comune. Când aceste leg ături slă besc, ruptura cuplului devine
posibilă, pe când în famili a de tip institu țional divor țul este dezonorant.
Ruptura în familia de tip acompaniament este posibil ă datorită
diversific ării activit ăților indivizilor. Femeia și-a câștigat drepturile economice,
sociale, educative, politice, putându- și controla propriul de stin, ne mai fiind
obligată doar să se supun ă soțului ca în familia de tip institu ție.
Burgess 4 a formulat câ țiva indicatori ai reu șitei căsătoriei plecând de la
următoarele variabile:
• selectarea partenerului;
• momentul și durata logodnei;
• dragostea romantic ă și dorința sexuală;
• reprezent ările unei c ăsnicii fericite;
• satisfacția în căsnicie dup ă câțiva ani.
În 1963 W. J. Goode5 examineaz ă impactul pe care 1-a avut
industrializarea asupra familiei și nuanțează câteva concluzii:
• creșterea num ărului de salaria ți duce la pierderea controlului rudelor
(familiei extinse) asupra familiei nucleare;
4 Idem, p. 144.
5 Good, W.J. – World Revolution and Families Patterns, New York, Free Press, 1963.
46
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• controlul p ărinților în alegerea pa rtenerului pentru copilul lor scade;
zestrea, ca factor de control al destinului matrimonial îș i pierde din importan ță;
• creșterea importan ței economice a întreprinderilor în detrimentul
familiei a f ăcut să crească importan ța dimensiunilor af ective a grupului
matrimonial;
• adaptarea la noul status marital este condi ționată în mai mare m ăsură
de legăturile care se stabilesc în cuplu decât de gradul de integrare a
individului la familia de baz ă a soțului;
• soții sunt în m ăsură să își rezolve ei în șiși conflictele de la nivel
familial, iar instabilitatea cuplului poate s ă se finalizeze, în ultimă
instanță, și cu separarea celor doi so ți.
L a r â n d u l s ău , J . K e l l e r h a l s6 nuanțează câteva tră sături ale
familiei de tip acompaniament:
• chiar dac ă producția economic ă în întreprinderi a crescut, practicile
domestice ocup ă, încă, în marea majoritate a fa miliilor o parte important ă
a timpului;
• statul, școala și întreprinderile realizeaz ă un număr mare de activit ăți de
socializare, dar lucrul acesta nu presupune diminuarea num ărului de
funcții de socializare a copiilor pe care le îndepline ște familia. Ast ăzi,
mai mult ca în orice alt ă perioadă, în familie se realizeaz ă constituirea
identității personale, punându-se accent pe consolidarea și
transmiterea valorilor parentale;
• crește importan ța pe care o are solid aritatea familial ă în ceea ce prive ște
asigurarea securit ății individuale.
R. Hill7 descrie ș apte etape pe care le parcurge familia :
1. Tineri căsătoriți fără copii
2. Perioada pre școlară a copiilor
3. Școala primar ă
4. Adolescen ța
5. Perioada de la 19 ani în sus
6. Perioada postparental ă
7. Perioada de retragere (a so ților)
Toate variabilele interac țiunii (comunicare, împ ărțirea sarcinilor, perioadele
de conflict, coeziunea) se pot reg ăsi în oricare din aceste et ape ale ciclului familial.
6 Kellerhals, J., Troutrot, P.Y., Lazega, E., Microsociologie de la famille , PUF, „Que sais-je?", 1984.
7 Hill, R. – Contemporary developments in family theory, New York, Harper, 1966.
47
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
R. Hill și E. Goffman8 formuleaz ă două idei fundamentale care dau o anumit ă
viziune asupra realit ății înconjur ătoare și care sunt caracteristice familiei în aceast ă
perioadă:
1. Socializarea – p r o c e s u l p r i n c a r e f i i n ța uman ă a c h i z iționează
propriul model de comportament, procesul prin care î și achiziționează propriul
sistem de valori, de atitudini și dezvoltarea acestora pe parcursul întregii vieți.
Principalul aport pe care îl aduce interac ționismul în sus ținerea acestei idei
este că socializarea reprezint ă un proces interactiv care nu este viabil decât prin
intermediul men ținerii în joc a mai mu ltor actori sociali (mam ă, tată, bunici etc),
fiecare dintre ace știa fiind responsabili și contribuind la modificarea datelor ini țiale.
2. Personalizarea (formarea personalit ății) – procesul prin care se
achiziționează modelele de comportament stabil.
Interacționiștii pun accentul pe trei procese abstracte și anume: formarea
"Sinelui" (Seif) – con știința de a fi o entitate (parte) a întregului, "j ocul de rol" (role
taking) care presupune un proces de identificare și de "jucare" a Altuia și formarea
"Altul-ui generalizat" (g eneralized other),adic ă a imaginii pe care ne-o oferă societatea
despre normele și valorile ei. Este vorba de forma psihologist ă a procesului care
astăzi e cunoscut sub numele de "habitus" (procesul pedagogic care presupune
interiorizarea de norme și de coduri sociale prin intermediul punerii într-o
permanent ă legătură între Șinele însu și și alții) și care a fost analizat de Bourdieu.
Curentul interac ționist a pus un accent im portant pe procesul de
constituire a identit ății soțului, soției, tatălui, mamei, copilului și a analizat, de
asemenea, cum identitatea mamei sau tat ălui contribuie la fo rmarea ansamblului
de reprezent ări pe care individul și ie face despre sine însu și. în acest sens,
interacț ionismul simbolic a ar ătat utilitatea sa pentru a în țelege rupturile,
separă rile, lipsa de investi ții într-un rol, toat e acestea putând ap ărea la nivelul
oricărei familii.
Numeroase studii asupra predic ției în materie de e șec sau succes familial
încearcă să explice cum identit ățile familiale intr ă sau nu în concuren ță cu
identitățile rezultate din alte forme de activitate ale vie ții sociale. Din aceast ă
perspectiv ă înțelegerea perioadelor de criz ă prin care poate tr ece o familie sunt
interpretate prin analiza rela țiilor care apar datorit ă atragerii individului spre un
alt rol sau datorit ă aparițiilor unor situa ții exterioare grupului familial ș i care nu
depind de acesta.
C. Levi – Strauss9 arată că în mariajul modern ca și în mariajul arhaic un
factor important al form ării familiei este consti tuit de stabilirea leg ăturilor de
comunicare între indivizi. în că sătoria modern ă exigențele comunic ării nu se
pot menține decât dacă soții sunt egali în drepturi și obligații recipro ce, acesta
fiind argumentul pe care îl susț ine interac ționismul în formularea principiului
8 Hill, R. – The American Family in the Future , în „Journal of Marriage and the Family", 1964.
9 Levi-Strauss C., Les structures elementaires de la parente , Paris, Monton, 1967.
48
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
după care egalitatea într e sexe reprezint ă o condiție de baz ă a comunic ării și a
menținerii schimburilor conjugale.
1.4.2. Teoria func ționalistă
Teza funcț ionalistă este relativ simpl ă: nu exist ă în societate organ f ără
funcții, elemente f ără rol, configura ții structurale f ără utilitate.
Disfuncționalitatea anun ță în general bulvers ări, crize și dificultăți în readaptare.
Analiștii funcționaliști, antropologi (Malinow ski, Radcliff, Brown),
sociologi (Durkheim, Parsons, Merton) sau culturali ști (Linton) au ajuns la un
rezultat fundamental: de a în țelege dinamica rolurilor și statusurilor ș i de a
furniza astfel un punct de porni re pentru o teorie autonom ă în ceea ce prive ște
omul și societatea.
T. Parsons10 arată că orice ac țiune oscileaz ă mereu între 5 variabile de
configura ție (pattern variable):
• afectivitate sau ne utralitate afectiv ă: actorul social se poate l ăsa
ghidat de sentimente sau, din contr ă, poate s ă-și reprime toate
manifestă rile de afectivitate;
• orientare spre colectiv sau orientare c ătre sine: acțiunea poate s ă fie
motivată de obiective care sunt comune ș i altor actori sociali sau s ă fie
motivată de un scop strict personal;
• universalism sau particularism: actorul poate s ă judece mediul s ău cu
ajutorul criteriilor general aplicabile într-un mod unive rsal sau, din
contră, cu ajutorul criteriilor specif ice pentru fiecare lucru evaluat;
• calitate sau realizare: evaluarea altuia presupune fie raportarea la criterii
care să vizeze calit ăți individuale ale celui ev aluat, fie raportarea la
performan țele rezultatelor ac țiunilor celui evaluat;
• specificitate sau difuziune: actorul poate s ă fie interesat de o anumit ă
parte a personalit ății sau a ac țiunii altor actori sociali sau s ă fie interesat
de aceștia în totalitate.
Acțiunea uman ă se descompune în patru subsisteme (organism,
personalitate, sistem social și sistem cultural), acestor a corespunzându-le patru
categorii func ționale care asigur ă continuitatea și funcționarea eficient ă a
întregului sistem. T. Parsons 11 definește aceste categorii astfel:
• adaptarea la condiț iile globale al e mediului înconjur ător: aceast ă
funcție răspunde necesit ății sistemului de a- și lua resurse din mediul
înconjurător pentru a putea supravie țui și funcționa;
10 Parsons T. – The Social Sistem , New York, Free Press, 1951.
11 Parsons, T., Bales, R.F. – Family Socialization and Interaction Process , London, Routledge și Kegan, 1956.
49
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• orientare spre realiz area obiectivelor : pentru a func ționa, un sistem î și
fixează obiective și caută mijloace prin intermediul c ărora să
realizeze aceste obiective propuse;
• integrarea intern ă a sistemului: presupune coordonarea și integrarea
diferitelor p ărți ale sistemului într-un mod care s ă ducă la stabilizarea lui;
• menținerea modelelor de control: această f u n cție corespunde
producerii, men ținerii și reproducerii unui ansamb lu de valori comune
care să furnizeze motiva ții necesare pentru ac țiunea individual ă.
În concep ția lui Parsons, familia nu este un grup izolat sau un subsistem
independent de so cietatea global ă, ci reprezint ă un subsistem care are leg ături
cu celelalte subsisteme, dar mai ales cu sistemul social în întregime.
Parsons subliniaz ă două probleme esen țiale care apar la nivelul familiei
moderne:
• problema pe ca re o ridic ă relațiile ce apar într e familia conjugală ,
nucleară și restul familiei extinse;
• problema "diferen țierilor" care corespund unui fenomen de
demultiplicare a rolurilor pentru asumarea acelora și funcții.
Pentru a în țelege teoria lui Parsons trebuie s ă analizăm conceptul de
"diferențiere". "Diferen țierea" corespunde unei specializ ări crescute care
conduce, în societ ățile moderne, la dezv oltarea de noi agen ți (instanțe) care
îndeplinesc func ții care pân ă în momentul anterior erau exercitate de agen ți
(instanțe) nespecializate. Astfel, cre șele, școlile, serviciile so ciale, spitalele,
grupurile de loisir preiau din func țiile care erau exercitate în mod strict de c ătre
familie.
Pe plan microsocia l, familia exercit ă două funcții fundamentale și
ireductibile:
• socializarea primar ă a copiilor pentru ca ei s ă poată deveni membri ai
societății în care tr ăiesc;
• formarea personalit ății adulte a individului.
Locul central al socializ ării este ocupat de "i nternalizarea cultural ă a
societății în con știința copilului", aceasta fiind realizat ă prin procesul de
transmitere a ideilor, valorilor și conceptelor fundamentale ale societ ății.
Această funcție se exercită în primul rând prin rolurile parentale "jucate"
de mamă și tată în familie, iar apoi se realizeaz ă prin intermed iul altor agenț i ca
de exemplu cre șa, școala, grupurile de loisir.
Parsons consider ă familia, mai înainte de orice, sistemul de
transmitere intergenera țională a sistemului de valori ș i abia, în al doilea rând,
un sistem relaț ional sau interac țional între so ți, așa cum sus ține interac ționismul.
50
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Prin intermediul acestei func ții exercitate de familie se urm ărește
pregătirea tinerilor pentru ob ținerea autonomiei și pentru asumarea
responsabilităț ii, punându-se accent pe modul de manifestare al ata șamentului
afectiv pe care p ărinții îl acord ă copiilor.
Dragostea p ărinților este o condi ție necesar ă și primordial ă, ea
condiționând reu șita copilului în școală, dar și integrarea lui în grupul de colegi.
Astfel, copilul va dezvolta o puternic ă motivație de realizare personal ă,
atitudine necesar ă într-o societate a c ărei valoare esen țială este "activismul
instrumentar'. Familia es te agentul principal de transmitere a normelor,
valorilor și rolurilor care îi permit individului s ă se integreze într-o societate
bazată pe dezvoltarea personal ă a actorului social.
A doua func ție, cea de formare și dezvoltare a personalit ății adulte
constă în preg ătirea individului pentru c ăsătorie, rela țiile dintre so ți fiind
puternice, iar leg ăturile cu membri familiei de provenien ță (părinți, frați etc.)
slăbind în timp. Aceast ă relație echilibrat ă între soți va constitui garan ția pentru
asigurarea echilib rului copiilor.
Teza, conform c ăreia că sătoria și familia permit adultului s ă-și găsească
echilibrul emo țional, este demonstrat ă psihanalitic de c ătre Parsons: fiecare
etapă de dezvoltare a personalit ății lasă un număr de reziduuri, care constituie o
stratificare în structura personalităț ii. Cel mai bun mijloc pentru adult s ă-și
exprime aceste elem ente reziduale, înc ă infantile în personalitatea sa, este de a
intra în rela ție cu propriii copii, condi ție necesar ă transcederii situa ției infantile și
adoptarea unui rol pa rental responsabil.
După Parsons, familia contemporan ă este o familie nucleară , relativ
izolată de familia extins ă, fiind bazat ă pe un sistem bilateral (al familiei de
provenien ță și al familiei actuale).
Individul este mereu membru a dou ă familii: cea de proveniență
(familia de orientare), unde individul este n ăscut, și cea de-a doua (numit ă
familie de procreere) rezultat ă în urma c ăsătoriei individului.
Familia are obliga ția de a transmite copilulu i ansamblul de valori ale
societăț ii, dar și configura țiile de comportament.
Așa cum sistemul social în totalitatea sa face diferen țieri și specializ ări,
subsistemul familial diferen țiază între rolul masculin și cel feminin pe baza
unei complementarităț i funcționale ale b ărbatului și femeii.
Tatăl realizeaz ă un rol instrumental, de leg ătură cu societatea, dar și de
asigurare a bazei materi ale a familiei, totodat ă fiind ș i cel care realizeaz ă
eficacitatea func ționării grupului familial, în timp ce mama are un rol expresiv,
de realizare a coeziunii afective în in teriorul familiei.
Această structurare bipolar ă a rolurilor în func ție de sexe joac ă un rol
determinant pentru formarea personalit ății copilului, deoarece socializarea
51
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
presupune proces ul de achizi ție a atitudinilor și abilităților necesare individului
pentru juc ărea unui rol social determinat . Pentru personalitatea receptiv ă a
copilului, ceea ce vede în familie este mult mai puter nic decât toate doctrinele
morale care i se inoculeaz ă mai târziu.
E. Erikson12 consideră că "părinții stabilesc sistematic, chiar dac ă
inconștient, în sistemul nervos al copilului gramatica elementar ă a modelelor lor
culturale". Când modele le contrare egalit ății între sexe constituie "gramatica"
copilului este dificil s ă îi mai fie schimbat ă copilului aceast ă concepție când va
ajunge la o vârst ă matură.
1.4.3. Teoria sistemic ă
Abordarea sistemic ă analizeaz ă structura familiei din punctul de
vedere al psihoterapeuticii, cercet ătorii începând s ă se intereseze de familie
ca de o unitate de disfunc ționalități emoționale.
Reprezentan ții de baz ă ai acestei abord ări, Bateson și Bowen13 își
centrează atenția pe rela ția mam ă – copil ca surs ă principal ă a
psihopatologiei form ulând câteva întreb ări fundamentale asupra existen ței
umane: poate individul s ă-și controleze propriul destin ? ce tipuri de explica ții
psihologice ne permit s ă înțelegem o lume atât de "brutal ă"? cum putem face
față destinului orb?
N.B. Epstein și D. S. Bisho14 au definit în maniera urm ătoare ipotezele
fundamentale ale analizei sist emice privitoare la familie:
• Toate componen tele familiei sunt interrela ționate;
• O component ă a familiei nu poate fi în țeleasă separat de restul sistemului;
• Structura familiei și organizarea ei constituie concepte
importante pentru determinarea co mportamentului membrilor familiei;
• Configura țiile tranzac ționale ale sistemului familial dau un mod de
comportament specific membrilor familiei.
R. Cromwell și D. Olson15 dezvoltă modelul cauzalit ății circulare care
integrează două dimensiuni fundamentale:
A. coeziunea, care caracterizeaz ă legăturile emo ționale între membrii
unei familii și care e determinat ă prin explorarea clinic ă a 9 variabile: angajarea
(implicarea) emo țională: independen ța; frontierele (limitele); coali țiile; timpul;
spațiul; prietenii; luarea deciziilor; punctele de inte res (hobby-urile) și petrecerea
timpului liber
12 Uberti, M.L. – Les metiers de la psy , Paris, Rebondir, 2000.
13 Idem, p. 78.
14 Epstein, M.B., Bishop, D.S. – Problem – centred systems: therapy of the family , New York, Brunner/Mazel, 1981.
15 Olson D. – families, what makes them work? , Londra, Sage, 1984.
52
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Plecând de la aceste caracteristici, Olson consider ă că există 4 nivele
de coeziune (de la dezangajare la uniune puternic ă, de la separare la conexiune).
B. adaptabilitatea care exprim ă capacitatea sistemului familial de a- și
schimba structurile de putere, rela țiile de rol și regulile rela ționale ca
răspuns la o presiune situa țională sau ca urmare a impactului dezvolt ării.
Aceast ă adaptabilitate poate s ă fie rigid ă, structurat ă, flexibilă, haotică,
ea fiind evaluat ă pe baza urm ătoarelor variabile: 1 .disciplina; 2.controlul;
3.capacitatea de afirmare; 4. stilul de negociere; 5.compleme ntaritatea rolurilor
6.regulile de rela ționare 7.mecanism ele de retroac țiune.
Alți reprezentan ți ai abord ării sistemice, ca D. Kantor ș i W. Lehr se
distanțează de terapia familial ă pentru a aborda func ționalitatea familiilor
obișnuite prin prisma vie ții lor cotidiene.
După acești autori16 familiile au tendin ța să se grupeze în 3 mari categorii:
• familia democratic ă (deschisă ) se caracterizează printr-un echilibru
dinamic între rigoare ș i flexibilitate, între drepturile individuale și
cele colective. Divergen țele de opinie sunt exprimate liber, emo țiile
sunt împărtășite, negocierile sunt încurajate. Puterea se exercit ă într-un
mod suplu și variabil în func ție de circumstan țe. în versiunea
neadaptării acest tip de familie g ăsește rezolvarea prin rupturi și separări.
• familia autoritar ă (închisă) constituie un ansamblu foarte structurat și
ierarhic, condus de norme și reguli foarte stricte. Interesele individuale
sunt clar subordonate celor de grup și se acord ă o importan ță primordial ă
valorilor tradi ționale și loialității familiale. Puterea este și rămâne în
mâinile p ărinților. în varianta negativ ă această familie este o cochilie
rigidă.
• familia anarhic ă: la nivelul acestei familii nu exist ă decât puține reguli ș i
limite. Preferin țele și credin țele individuale iau forma nevoilor
colective și a rolurilor familiale. Exprimarea emo țiilor și a
sentimentelor tind s ă fie spontane și pasionale. în forma negativ ă, este
vorba de un grup haotic îndreptat spre anomie.
Aceste 3 profiluri nu exist ă în stare pur ă, fiecare luând forme mai mult sau
mai puțin adaptate.
Sistem familial poate fi descompus la rândul lui în 3 subsisteme :
subsistemul unit ății familiale, subsistemul interpersonal și subsistemul personal,
fiecare dintre ele între ținând rela ții cu celelalte și cu lumea întreag ă.
Autorii mai disting 2 dimensiuni: accesul și ținta.
Dimensiunea "accesului " se subdivide în diferite tipuri de atuuri: energia,
spațiul, timpul care constituie resursele pe care membrii familiei le folosesc în
16 Kantor D., Lehr W. – Inside the family: Toward a theory of Family Process, San Francisco, Jossey Bass Inc., 1973.
53
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
viața lor cotidian ă. Importan ța dată timpului și spaț iului este marcat ă de
necesitatea stabilirii un ei cartografii a activit ăților cotidiene ale membrilor
unei familii, iar energia se refer ă la modul de func ționare al familiei și maniera
în care aceasta se prezint ă în fața lumii.
Dimensiunea " țintă" se refer ă la ansamblul de obiective pe care familia
îl fixează la nivelul celor 3 subsisteme ale sale. Aceast ă dimensiune este
subdivizat ă în: afectivitate, autoritate și semnifica ție.
Acești autori analizeaz ă familia și prin prisma politicii psihologice,
făcând analogie cu teoria jocurilor, dis tingând 4 roluri pe care membrii familiei
le pot juca: ini țiator (moteurs-movers), "urm ăritor" (suivants- followers),
opozant, spectator.
1.4.4. Teoria utilitarist ă
Ipoteza de baz ă a teoriei schimbului social – postulat fundamental al
utilitarismulu i – se bazeaz ă pe ideea c ă indivizii intr ă în relație unii cu al ții, în
ceea ce prive ște dragostea, prietenia, obliga țiile profesionale , cu scopul de a
obține anumite gratifica ții simbolice sau materiale. Pentru a func ționa, rela ția
trebuie să se bazeze pe o gratifica ție reciproc ă.
Teoria schimbului social este în primul rând una psihologică și apoi
sociologic ă în măsura în care ea pune costul și beneficiul în termeni de înt ărire
și învățare.
Unul din reprezentanț ii utilitarismului, Homans17 susține ideea conform
căreia indivizii reproduc comporta mentele care a duc gratificaț ii și nu repet ă
comportamentele nongratificante.
Utilitarismul recunoa ște și importan ța altuia implicat într-o rela ție.
Secretul schimbului uman e de a putea da altei persoane ce ea ce este cel mai
gratifiant pentru ea, decât ceea ce este cel mai costisitor pentru sine și invers,
este mult mai avantajos de a ob ține ceea ce este gratifia nt pentru sine decât ceea
ce este costisitor pentru cel ălalt.
Interacțiunea este personalizat ă, bazându-se pe echitate și reciprocitate.
într-un cuplu se poate spera primirea de gratificaț ii simbolice și materiale de
valori echivalente. Dac ă schimbul nu este echitabil indivizii implica ți cad într-o
"suferință morală " (M. Rolof,1981) într-un cupl u este posibil ca cei doi
parteneri s ă fie influen țați de trecutul lor în ceea ce prive ște echitatea și valorile
de schimb, dar nu mai pot continua rela ția din momentul în care ceea ce este
anticipat de unul sau de altul nu mai core spunde cu ceea ce a fost dat sau primit
înainte.
Relațiile interpersonale se constituie în func ție de rolurile sociale.
Scanzoni18 consideră că rolurile tradi ționale ofer ă femeilor mai pu ține
17 Homans, G.C. – Social behavior: its elementary forms , Londra, Routledge and Kagan, 1961.
54
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
posibilităț i de gratificare decât bă rbaților. Dacă resursele economice (materiale)
ale soțului sunt importante, el va avea acces la mai mul ți bani și va putea
dezvolta un cerc de rela ții interumane mult mai mare. Femeia, cantonat ă în rolul
ei domestic va putea considera aceast ă relație ca "pre țioasă" pentru ea.
Echitatea între roluri va ap ărea din ce în ce mai dispropor ționată.
J. Kellerhals19 enumeră câteva norme sociale implicite și explicite care
permit căsătoriei să fie văzută ca o institu ție în care se evit ă conflictele legate de
dezechilibrul membrilor:
a. homogamia garanteaz ă în principiu o anumit ă egalitate a
capitalurilor ini țiale și limiteaz ă prin aceasta impactul posibil al
contradic țiilor între normele societ ății și cele ale comunit ății;
b. raritatea separ ărilor face s ă fie mai puț in crucial ă (pentru so ți)
problema drepturilor fiec ăruia în ceea ce prive ște produsele materiale și
spirituale (simbolic e) ale uniunii;
c. bărbatul și femeia sunt percepu ți ca participan ți "naturali" ( din
punct de vedere biologic și psihologic) dac ă diferențele care apar prin
compararea modului lor de manifestare nu sunt majore;
d. atuurile femeii (educa ția, feminitatea) sunt diri jate în întregime spre
căsătorie și spre activităț ile care sunt asociate acesteia. Aceste atuuri nu sunt
negociate pe nici o pia ță. Nu este corect s ă evaluăm calitățile feminine
comparativ cu cele ale b ărbatului, nu doar pentru c ă femeile desf ășoară
servicii și funcții diferite decât b ărbații, dar mai ales pentru c ă aceste activit ăți
nu au sens decât în raport cu familia.
În contextul actual al schimb ării radicale a parametrilor că sătoriei sau
coabitării – munca so ților, atuurile negociabile, separ ările multiple – este dificil
de definit normele schimbului dup ă care func ționează grupul familial.
Nu se mai pune problema schimbului evaluat în termeni economici, ci a
schimbului fondat pe mecanis mele psihologice ale gratific ării personale –
obținerea de satisfac ții relaționale, afective ș i identitare în sânul propriului cuplu.
Afecțiunea în cercul domes tic a impus o progresiv ă devalorizare a
rolurilor conjugale și schimburile nu se pot mă sura după o singur ă mărime a
normelor de divizare a muncii și de complementar itate a sexelor.
Fragmentarea schimbului și repartiția indiferentă (fără a exista ni ște
reguli bine stabilite) a sarcinilor define ște modelul schimbului social fondat pe
echivalen ța prestărilor (activit ăților desfășurate), mai pu țin eficace.
Bertrand Lemenncier20 definește familia ca o "înt reprindere sau ca o
comunitate de interese care ofer ă membrilor să i beneficii de toate felurile care sunt
18 Scanzoni, J. – Sexual Bargaining, Power, Politics and the American marriage, New Jersey, Prentice Hali, 1972.
19 Kellerhals, J., Troutrot, P.Y., Lazega, E., Microsociologie de la famille , PUF, „Que sais-je?", 1984.
20 Lemenncier, B. – Le Marche du mariage et de la famille , Paris, PUF, 1988.
55
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
dificil de procurat la un pre ț rezonabil de pe pia ță". Aceste beneficii pot fi materiale, ca
de exemplu o locuin ță sau imateriale, ca de exemplu dragostea și afecțiunea. Acestea
trebuie asigurate în cazul unei boli sau pierderea locului de munc ă prin susținere
financiară sau afectiv ă.
Relaț iile afective din cadrul familiei prezint ă caracteristica particular ă de a
exista pe o lungă perioadă de timp ș i de a fi exclusiv îndreptate c ătre o anumit ă
persoană. O 'întreprindere" care vrea s ă ofere astfel de servicii nu poate s ă garanteze
nici continuitatea în timp pe o perioad ă lungă, nici exclusivitatea.
G.S. Becker21 a propus o teorie a cap italului uman asociat ă conceptelor de
producție și de investi ție:
1. diviziunea sarcinilor între so ți
Beneficiul prov ine din aceea c ă investițiile în orice sector al activit ății sunt mult
mai importante dac ă sunt îndeplinite atât de femeie cât și de bărbat.
2. fecunditatea și altruismul intergenera țional
Sacrificiul p ărinților va fi r ăsplătit de copii mai târziu , când vor deveni la
rândul lor adul ți și vor fi cei care au grij ă de propriii p ărinți. Gary Becker introduce
termenul de "altruism intergenera țional" precizând c ă egoismul care caracterizeaz ă
schimburile la nivelul "pieț ei" este înlocuit la nivelul familiei de altruismul care este
propriu rela țiilor ce se stabilesc la acest nivel.
21 Beker, G.S. – A Treatise on the Family, Cambridge, Harvard University Press, 1981.
56
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul II
FAMILIA Ș I RUDENIA –
O PERSPECTIV Ă SOCIO-ISTORIC Ă
2.1. Conceptul de rudenie
În sens larg, termenul de rudenie este definit drept raport juridic civil bazat
pe legătura de sânge între persoane care descind una din alta (rudenie direct ă) sau
care, fă ră a descinde una din alta, au un ascendent comun (rudenie colateral ă).
În cadrul unei familii o persoan ă poate avea calitatea de so ț, rudă sau afin.
Din acest motiv, rudenia constituie numai unul din izvoarele familiei.
2.2. Felurile rudeniei
2.2.1. Rudenia fireasc ă
Rudenia fireasc ă se întemeiaz ă pe faptul na șterii. Șirul de persoane între
care există relații de rudenie se nume ște „linie de rudenie”. Aceasta poate fi
dreaptă sau colaterală .
Rudenia în linie dreapt ă și rudenia în linie colateral ă
Rudenia în linie dreapt ă este leg ătura de rudenie dint re persoane care
coboară unele din altele fie în mod nemijlocit (în sensul c ă persoana este copilul
celeilalte), fie în mod mijloc it, indirect (în sensul c ă persoanele nu sunt n ăscute
una din alta, dar între ele exist ă un șir neîntrerupt de naș teri). Sunt rude în linie
dreaptă tatăl, fiul, nepotul de fiu.
Rudenia în linie dreapt ă poate fi ascendent ă (suitoare) și descendent ă
(coborâtoare). Rudenia ascendentă leagă o persoan ă cu cei din care coboar ă
(plecând de la copil spre p ărinți și bunici), în timp ce rudenia descendent ă leagă o
persoană cu acei care coboar ă din aceasta (plecând de la pă rinți spre copil ș i nepot
de fiu) 22.
22 Filipescu I.P., Tratat de dreptul familiei , Editura All, Bucureș ti, 1993, p.294.
57
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Rudenia în linie colateral ă este legătura de rudenie dintre dou ă persoane
care, fă ră a descinde una din alta, au un autor comun. Sunt rude în linie colaterală
frații între ei, verii primari între ei etc.
Rudenia din c ăsătorie și rudenia din afara c ăsătoriei
Rudenia bazat ă pe filiația din căsătorie poartă denumirea de rudenie „din
căsătorie”.
În cazul în care atât concep ția, cât și nașterea unei persoane se produc f ără
ca părinții acesteia s ă fie căsătoriți, filiația este din afara c ăsătoriei iar rudenia
bazată pe această filiaț ie este „din afara c ăsătoriei”23.
Legisla ția în vigoare acord ă aceeaș i ocrotire rudeniei din c ăsătorie și celei
din afara c ăsătoriei. Astfel, potrivit articolului 63 din Codul Familiei, copilul din
afara căsătoriei a cărui filiaț ie a fost stabilit ă are, față de părintele său și rudele
acestuia, aceea și situație legală ca a copilului din c ăsătorie. Articolul 65 din
acelaș i act normativ prevede faptul c ă dispozițiile legale privind filia ția din
căsătorie se aplic ă și filiației din afara c ăsătoriei.
Cele dou ă tipuri de filiaț ie sunt reglementate diferit în ceea ce prive ște
modalitatea stabilirii lor, Codul Familiei incluzând prevederi separate privind
numele copilului din c ăsătorie și numele copilului din afara c ăsătoriei.
2.2.2. Rudenia prin adop ție (civilă)
În cazul adop ției, legătura de rudenie exist ă între adoptator și rudele
acestuia, pe de o parte, ș i adoptat ș i descenden ții săi, pe de alt ă parte.
Rudenia prin adop ție se substituie rudelor fireș ti, care nu mai persist ă decât
a constitui un impediment la c ăsătorie (articolul 6 din Codul Familiei). Rudenia
rezultată din adop ție înceteaz ă numai pentru viitor, în cazul desfacerii adopț iei. În
sarcina fostului adoptator se poate stabili obliga ția de între ținere a fostului adoptat,
în condițiile aceleia și legi. În cazul declar ării nulității adopției, legătura de rudenie
se desfiin țează cu caracter retroactiv.
Gradul de rudenie se stabile ște ca și la rudenia fireasc ă: între adoptat și
adoptator, rudenia este de gr adul întâi, ca între copil și părinte.
În ceea ce prive ște legătura de rudenie între adoptat și adoptator, dovada
rudeniei se face prin proba adopț iei însăși. Între celelalte rude, în cazul adop ției,
dovada se face ca și la rudenia fireasc ă.
2.2.3. Afinitatea
Cu toate c ă legea nu o define ște, afinitatea sau alian ța este leg ătura dintre
soț și rudele celuilalt so ț (de exemplu: între ginere și socrii, între cumna ți)24.
23 idem, p. 65.
24 Popescu T.R., Dreptul familiei. Tratat , vol. I, Editura Didactic ă și Pedagogică , București, 1965, p. 20.
58
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Afinitatea nu exist ă între rudele unui so ț și celuilalt so ț, de exemplul între cuscri.
De asemenea, nu exist ă afinitate (nici rudenie) între so ți.
Rudele unuia dintre so ți sunt afini cu celă lalt soț, fără a deosebi dup ă cum
rudenia este din c ăsătorie sau din afara c ăsătoriei, deoarece ambele se bucur ă de
aceeași ocrotire juridică . Afinitatea exist ă și în cazul în care rudenia rezult ă prin
adopție.
Fiind un efect al c ăsătorie și al rudeniei, afinitatea exist ă numai în m ăsura
în care acestea sunt legalmente stabilite. În situa țiile în care c ăsătoria înceteaz ă sau
se desface prin divor ț ori rudenia prin adopț ie ia sfârș it, legătura de afinitate
încetează.
Unele efecte juridice ale afinit ății însă se pot men ține. Spre exemplu, în
cazul dispozi țiilor legale privind recuzarea judec ătorilor (articolul 27 punctul 3 din
Codul de procedur ă civilă). În alte cazuri, efectul juridic este prev ăzut nu numai în
considerarea leg ăturii de afinitate, ceea ce înseamn ă că el se men ține în condi țiile
legii, chiar dac ă încetează afinitatea. În acest sens, poate fi men ționat articolul 87
din Codul Familiei privitor la obliga țiile de între ținere dintre so ț și copilul celuilalt
soț.
În absența legii, regulile privind felurile rudeniei fire ști și stabilirea acesteia
se aplică , prin analogie, și afinităț ii. Astfel, un so ț este afinul rudelor celuilalt so ț
și în acela și fel și grad în care acest din urm ă soț este rudă cu rudele sale, unul
dintre soți fiind, de pild ă, afin de gradul doi, în linie colateral ă cu cumnatul să u25.
Proba afinităț ii se face prin dovada rudeniei și a că sătoriei din care rezult ă.
În cazurile anume prev ăzute de lege, afinitatea produce efecte juridice, în
materie de nedemnitate succesoral ă (articolul 659 din Codul civil), recuzare a
judecătorilor (articolul 27 din Codul de procedur ă civilă), de stră mutare a
proceselor (articolele 37- 39 din Codul de procedur ă civilă), precum ș i în materia
martorilor (articolele 189 și 190 din Codul de procedur ă civilă).
2.3. Gradul, întinderea și dovada leg ăturii de rudenie
2.3.1. Gradul de rudenie
Distanța între rude se m ăsoară cu ajutorul gradului de rudenie.
Stabilirea gradului de rudenie se face diferit, în func ție de felul liniei de
rudenie.
La rudenia în linie directă acesta se socote ște după numărul nașterilor prin
care se stabile ște legătura de sânge între dou ă persoane. Astfel, fiul ș i tatăl sunt
rude de gradul întâi, nepotul de fiu cu bunicul sunt rude de gradul al doilea etc.
25 Filipescu I.P., op. cit., p. 301.
59
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În cazul rudeniei în linie colateral ă, gradul de rudenie se socote ște după
numărul nașterilor, pornind de la una din rude, în linie ascendent ă, până la autorul
comun, și apoi de la acesta, în linie descendent ă, până la cealalt ă rudă26.
Pentru a calcula gradul de rudenie colateral ă, se num ără nașterile
intervenite între cele dou ă linii de rudenie de la fiecare din cele dou ă rude între
care avem s ă stabilim gradul de rudenie pân ă la autorul comun ș i apoi se adun ă
nașterile de pe cele dou ă linii.
De exemplu, fraț ii sunt rude de gradul al doilea, unchiul și nepotul de frate
sunt rude de gradul al treilea iar verii pr imari sunt rude de gradul al patrulea.
Dup ă cum se poate constata, în ca zul rudenie colaterale nu exist ă rude de
gradul întâi.
2.3.2. Întinderea rudeniei
Legătura rudeniei prezint ă interes din punct de ve dere juridic numai dac ă
generează efecte juridice. Pentru a îndeplini aceast ă condiție, o astfel de leg ătură
trebuie stabilit ă în condiț iile prevăzute de lege.
Se pot ivi urm ătoarele situa ții27:
1) Legislația în vigoare prevede expres gradul de rudenie pân ă la care
rudenia produce efecte juridice . Este cazul prevederilor legale referitoare la:
oprirea că sătoriei între rude în linie colateral ă, până la gradul patru inclusiv
(articolul 6 din Codul Fa miliei); acordarea între ținerii între p ărinți și copii, bunici
și nepoți, stră bunici și nepoți, frați și surori sau între alte persoane anume
prevăzute de lege (articolul 86 din Codul Familie i); chemarea la succesiune, care
există pentru descendenț i, ascenden ți și rudele în linie colateral ă până la gradul
patru inclusiv (articolele 659 și următoarele din Codul civil); neadmiterea
martorilor, neputând fi audiate în aceast ă calitate rudele pân ă la gradul trei
inclusiv (articolul 1 89 din Codul de procedur ă civilă).
2) Legislația în vigoare ofer ă un criteriu cu ajutorul c ăruia să se poată
determina gradul de rudenie pân ă la care rudenia produce efecte juridice . Astfel
de prevederi se reg ăsesc în Codul civil, referindu- se la: calitatea de persoane
interpuse a rudelor so țului donator la a c ărui moștenire acestea sunt chemate în
momentul dona ției (articolul 941); nulitatea dona țiilor deghizate sub forma unui
contract oneros sau f ăcute unor persoane interpuse – tat ăl, mama ș i descenden ții
persoanei incapabile de a primi cu titlul gratuit (articolul 812).
3) Legislația în vigoare recunoa ște efecte juridice ale rudeniei f ără a
specifica gradul de rudenie . Printre situa țiile de acest gen se num ără: încredin țarea
copiilor în caz de divor ț unor rude (articolul 42 di n Codul Familiei; instituirea
curatelei la cererea rudelor (articolul 154 din Codul Familiei); plata crean țelor pe
26 Pricopi A., Rudenia în dreptul român , Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2000, p. 8.
27 A se vedea pe larg Filipescu I.P., op. cit. , p. 296 – 297.
60
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
care le au fa ță de tutore o rud ă în linie dreapt ă ori frații sau surorile tutorelui, în
timpul tutelei (articolul 126 din Codul Fam iliei); încheierea de acte juridice între
tutore, o rud ă în linie dreapt ă ori fraț ii sau surorile tutorelu i, pe de o parte, și
minor, pe de altă parte (articolul 128 din Codul Familiei).
2.3.3. Dovada leg ăturii de rudenie
Mijloacele de prob ă ale rudeniei diferă în funcție de efectele urm ărite prin
acest demers, după cum urmeaz ă:
a) Prin dovedirea rudeniei se urm ăresc efecte de stare civil ă.
În această situație, dovada rudeniei se face, în principiu, cu acte de stare
civilă.
În anumite împrejur ări excepționale, starea civil ă se poate proba prin orice
mijloace de prob ă. Astfel de împrejur ări pot fi reconstituirea sau întocmirea în
cazuri speciale a actelor de stare civil ă28 și situaț iile în care, din orice împrejurare,
dovada filia ției față d e m a m ă nu se poate face prin ce rtificatul constatator al
nașterii ori când se contest ă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al
nașterii, în privin ța filiației față de mamă29.
b) Prin dovedirea rudeniei se urm ăresc interese patrimoniale (de exemplu
în materie succesoral ă).
În această situație, dovada rudeniei se poate face și prin alte mijloace de
probă decât actele de stare civil ă, cu condiț ia ca aceste probe s ă nu fie contrare
certificatelor de stare civilă .
Spre exemplu, în cadr ul procedurii succesoral e, notarul poate stabili
numărul și calitatea mo ștenitorilor și prin martori iar în cazul apari ției unor
contestaț ii, soluționarea acestora este de competen ța instanței judecătoreș ti30.
c) Aplicarea unor dispozi ții legale se întemeiaz ă pe existen ța calității de
rude.
În această situație, dovada leg ăturii de rudenie se poate face prin orice
mijloc de prob ă.
Principalele situa ții de acest gen sunt:
1) opunerea la că sătorie, întemeiat ă pe rudenie (articolele 6 și 7 din Codul
Familiei);
2) încredin țarea copiilor din c ăsătorie, în cazul divor țului, unor rude
(articolul 42 din Codul Familiei);
28 Articolul 32 din Decretul nr. 278/ 1960 privind actele de stare civil ă.
29 Articolul 50 din Codul Familiei.
30 Stătescu C., Drept civil , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1970, p. 181.
61
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
3) stabilirea obliga țiilor de între ținere între rudele prev ăzute de articolul 86,
alineatul 1 din Codul Familiei;
4) aprobarea de c ătre autoritatea tutelar ă a plății creanțelor pe care le au fa ță
de minor, tutorele, so țul, o rudă în linie dreapt ă ori fraț ii sau surorile tutorelui
(articolul 126 din Codul Familiei);
5) determinarea actelor juridice a c ăror încheiere este oprită , și anume între
tutore, soțul, o rudă în linie dreapt ă ori fraț ii sau surorile tutorelui, pe de o parte, și
minor, pe de altă parte (articolul 128 din Codul Familiei);
6) instituirea curatelei la cererea celor îndritui ți, printre care și a rudelor
(articolul 159 din Codul Familiei);
7) determinarea leg ăturilor de rudenie care justific ă lipsa de denunț are a
omorâtorului, în materie de nedemnitate succesoral ă (articolul 659 din Codul
civil);
8) stabilirea leg ăturii de rudenie pentru nulitatea liberalit ăților făcute unor
persoane interpuse (articolele 812 și 941 din Codul civil) sau a validit ății
dispozițiilor testamentare s ăvârșite în condiț iile articolului 8 83 din Codul civil;
9) recuzarea judec ătorilor sau a exper ților, pe motivul c ă sunt rude cu
părțile (articolele 27, 28 și 208 din Codul civil);
10) înlă turarea martorilor propu și spre ascultare, pe acela și motiv (articolele
189 și 190 din Codul de procedur ă civilă)31.
În cadrul procesului penal, proba filia ției poate fi f ăcută și cu mijloacele
procesuale penale prevă zute de Codul de procedur ă penală, deci nu numai în
condițiile înscrise în Codul familiei sau stabilirea filia ției din afara c ăsătoriei nu se
poate face în condi țiile Codului familiei. În acest sens, recunoaș terea copilului din
afara că sătoriei făcută în cadrul procesului pe nal nu este suficient ă, adică nu
valorează recunoașterea prin înscris autentic (prin hot ărâre judec ătorească).
2.4. Sisteme de rudenie
Rudenia, conceput ă ca legătură reală sau presupus ă între dou ă sau mai
multe persoane, a avut de-a lungul timpului o evolu ție complex ă, în strâns ă
legătură cu evoluția raporturilor conjugale.
În cadrul primelor forme de convie țuire în ceat ă, rudenia a luat forma
elementar ă a raportului dintre mam ă și copii.
Întrucât succesiunea genera țiilor presupunea ș i legătura dintre ascenden ți și
descendenț i, pentru a se evita incestul s-a introdus o interdic ție (tabu ) cu privire la
raporturile dintre persoanele din genera ții diferite (a șa numita c ăsătorie pe grupe).
31 Filipescu I.P., op. cit., p. 298.
62
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Pe măsura dezvolt ării comunit ăților umane, odat ă cu afirmarea tot mai
puternică a rolului economic și demografic al femeii s-a impus un mod de
organizare superior – matriarhatul. Pe o baz ă matrilineal ă și matrilocal ă s-a produs
o agregare a comunit ăților umane de la familia mare la gint ă, fratrie și trib, cu un
puternic ascendent feminin. În acest cadru ginta era exogam ă iar fratria endogam ă.
Societățile antice aveau la baz ă structura de clan, folosind metode
unilineare de conceptualizare a r udeniei. În timp ce unele societ ăți aveau la baz ă o
conceptualizare matrilinear ă (axată exclusiv pe femei), altele se bazau pe sisteme
de rudenie agnatice (în care leg ătura de rudenie este ex clusiv pe linie patern ă)32.
Treptat, s-a produs o trecere progresiv ă de la principiile exclusiv agnatice la
conceptualizarea înrudirii bilaterale.
2.4.1. Sistemul rudeniei totemice
Acest nu se baza nici pe procrea ție și nici pe familie, ci pe convingeri religioase.
Rudenia dintre membrii unei astfel de comunit ăți era atribuit ă unei filia ții
legendare, având la origine un str ămoș mitic, simbolizat de un animal, o pas ăre,
insectă , plantă sau chiar un fenomen meteorologic sau al naturii (soarele, focul,
apa, vântul etc).
În aceste sisteme fiecare persoan ă apărea ca reîncarnarea unui str ămoș cu
care se identifica prin ritualuri magice, s ăvârșite în anumite locuri, ca manifest ări
concrete ale raporturilor de rudenie.
În secolul XX, tote mismul mai era înc ă răspândit la triburile australiene,
unde erau întâlnite ritualur i totemice, compuse din recit ări, invocaț ii, gestică și
mimică rituală, bazate pe scenarii orale fixe. Astfel, etnografii au clasificat în
Australia 704 totemuri33.
2.4.2. Sistemul rudeniei agnatice
Acesta este legat de grupul familial, cuprinzând toate persoanele care
locuiau împreun ă, sub acela și nume ș i sub acela și acoperiș . Numit ș i rudenie
unilateral ă, acest sistem de rudenie a rezulta t din gruparea într-o singur ă familie.
Rudenia agnatic ă era o rudenie exclusiv prin b ărbați, acestora revenindu-le
întreaga putere. La moartea capului de fa milie, deveneau capi de familie numai
descendenț ii săi masculini de prim rang.
Persoanele care nu puteau dovedi descenden ța directă dintr-un str ămoș
comun, dar care puteau invoca unele prezum ții pentru a dovedi o astfel de
descendență (același nume de familie, comunitatea de cult familial) aveau calitatea
de rude agnatice îndep ărtate.
32 Goody Jack, Familia european ă. O încercare de antropologie istoric ă, Editura Polirom, Ia și, 2003, p. 29.
33 Kernbach Victor, Dicționar de mitologie general ă, Editura Albatros, Bucure ști, 1995, p. 634 – 635.
63
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Treptat, pe m ăsură ce membrii familiei au dobând it o libertate din ce în ce
mai mare, sistemul de rudenie agnatic a dec ăzut, fiind înlocuit cu rudenia de
sânge.
2.4.3. Sistemul rudeniei cognatice
Acest sistem are la bază legătura de sânge (consagvinitatea), presupunând
cunoștințe mai evoluate asupra procesului de crea ție. În acest sistem, rudenia este
recunoscut ă între persoanele n ăscute din aceea și mamă și, printr-o l ărgire a sferei
observației, din acela și tată.
În linia de rudenie consanguin ă se presupune c ă toți membrii sunt lega ți
biologic unul de altul prin progenituri doar de un sex.
Grupul consanguin se bazeaz ă pe următoarele principii:
a) în cadrul s ău, fiecare persoan ă devine membru în mod automat de la
naștere;
b) calitatea de membru este pentru toat ă viața, fă ră a se schimba prin
căsătorie, reședință sau alți factori;
c) so țul și soția aparț in unor grupuri uniliniale diferite;
d) fiecare membru al gr upului este, teoretic, rud ă consanguin ă cu fiecare alt
membru al grupului.
Înțelegerea diferitelor sisteme de rudenie impune și definirea altor termeni
utilizați frecvent în antr opologia socială , precum descenden ța, clanul și tribul.
Descendenț a (în societ ățile tradiționale și primitive v ăzută strict ca neam)
este descris ă generic drept un grup de oameni care se trag dintr-un str ămoș comun
cunoscut.
J. Bouju define ște „descenden ța” drept „un grup de filia ție uniliniar ă,
exogamă34, localizat sau nu, ai c ărei membri se reclam ă fie pe linie agnat ă35
(patrilinear), fie pe linie uterin ă (matrilinear) dintr-un str ămoș comun cunoscut”36.
În anumite societ ăți, neamul este extrem de întins, putând coborî pân ă la a
zecea genera ție. Odată depășit un anumit prag în ceea ce prive ște numărul,
descendenț a se segmentează și disperseaz ă, în timp diferitele segmentele devenind
descendenț e teritoriale și exogame care constituie tot atâtea fac țiuni ale clanului.
R. Fox face distinc ție între sistemul de „segmentare prin derivare”, în care
descendenț ele sunt ierarhizate dup ă ordinea segment ărilor succesive în func ție de
34 Exogamia este regula conform c ăreia căsătoriile trebuie obligatoriu contractate în afara unui anumit grup.
Opusul exogamiei este endogamia, definit ă drept regul ă conform c ăreia căsătoriile trebuie obligatoriu
contractate în cadrul aceluia și grup.
35 Rudenia agnatică este legătura de rudenie excl usiv pe linie patern ă.
36 Bouju J., Descendență, în Pierre Bonte, Michel Izard, „Dic ționar de etnologie și antropologie” , Editura
Polirom, Ia și, 1999, p. 191
64
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
descendenț a-tulpină și sistemul de „segmentare perpetu ă”, care produce segmente
egale ș i în raport de opozi ție unele față de latele37.
Între membrii descenden ței se stabilesc rela ții genealogice, care îi leag ă
unii de alții și pe toți de stră moșul fondator al descenden ței.
Ca unitate social ă, descenden ța combina reziden ța (patrilocal ă sau
matrilocal ă), filiația (patrilinear ă sau matrilinear ă), principiul de autoritate
(stratificare dup ă vârstă și sex, frate mai mare și mezin) ș i patrimoniul (mo ștenire
și succesiune în primogenitur ă).
Clanul este definit generic drept un grup de oameni care consider ă că se
trag dintr-un str ămoș comun, dar care nu pot id entifica toate „verigile lan țului”
care îi une ște de acesta.
E. Copet-Rougier consider ă că noțiunea de „clan” se aplic ă orică rui grup
exogam ai c ărui membri se reclam ă de la un str ămoș comun în virtutea unui mod
de filiaț ie exclusiv (pe linie patern ă sau maternă )38.
În opinia adep ților evolu ționismului, aceste grupuri, denumite în trecut
ginți, au fost o lung ă perioadă de timp de origine exclusiv matriliniar ă, trecerea la
patrilinearitate fiind determinat ă de schimbarea modului de succesiune.
Ulterior, clanul a fost perceput ca o unitate exogam ă plasată pe un anumit
teritoriu, care se caracteriza prin exploatarea colectiv ă a resurselor și proprietate
comună.
În unele cazuri, stră moșul nu este cunoscut, poate fi un str ămoș mitic sau
poate să nu fie un om, ci o plant ă sau animal. Str ămoșii care recunosc c ă se trag
dintr-un str ămoș eponim (de la care î și trag numele) sunt lega ți printr-o serie de
interdicții de ordin ritual și alimentar.
Membrii clanului manifest ă un sentiment de solidaritate social ă,
manifestat ă prin întrajutorare, participarea la ceremonii și datoria de a-i r ăzbuna pe
cei uciși.
Clanul poate îndeplini diverse func ții:
a) ca unitate exogam ă, impune schimbul de femei și „circulația” acestora;
b) ca unitate politic ă, se poate alinia cu alte clanuri, formând un trib;
c) religioas ă;
d) ceremonial ă.
No țiunea de „trib” a fost utilizat ă pentru prima dat ă de către evoluționiștii
din secolul al XIX-lea, pentru a desemna organizarea politic ă a societăț ilor situate
în stadiul barbar al evolu ției omenirii. În sens generic, tribul reprezint ă o formă de
37 Fox R., Kinship and Marriage, an Anthropological Perspective , Penguin Books, Harmmondswort, 1967.
38 Rogier Copet E., Clan, în Pierre Bonte, Michel Izard, „Dic ționar de etnologie ș i antropologie” , Editura
Polirom, Ia și, 1999, p. 148
65
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
organizare economic ă și social-politic ă caracteristic ă populațiilor aflate în stadiul
de dezvoltare a comunei primitive.
E. R. Service (1962) și M. Sahlins (1968) au desc ris tribul drept un stadiu
universal al evoluț iei omenirii, asociat revolu ției neolitice, aflat între ceat ă și stat.
Ulterior, conceptul a fost pr eluat de antropologie, fiin d utilizat pentru a descrie
societăț ile nestatale („tribale”). Tribul reunește în general mai multe clanuri aflate
sub autoritatea unui șef și se define ște prin intermediul teritoriului în care
trăiește39.
2.5. Rudenia din perspectiv ă socio-istoric ă
2.5.1. Societatea de vân ători și culegători
În grupurile de vân ători și culegători – prima form ă de organizare societal ă
a omenirii pe criteriul ocupa ției economice – leg ăturile de rudenie erau cele ce
dețineau o importan ță vitală.
Este dificil pentru membrii societ ății moderne s ă aprecieze importan ța
acestor leg ături, pentru c ă marea majoritate a interac țiunilor noastre sociale sunt
organizate în afara unor roluri bazate pe leg ături de rudenie.
Cu puține excep ții, rudenia este considerat ă principiul central de organizare
în societăț ile de vân ători și culegători.
Două tipuri de familie intr ă în componen ța grupurilor de rudenie: nucleare
și extinse.
O familie nuclear ă cuprinde un b ărbat, soț ia sau so țiile lui și copiii lor
necăsătoriți.
Poligamia este larg r ăspândită, posesia mai multor so ții reprezentând un
bun economic în acest tip de societate și totodată, prin extensie, un simbol al unui
statut social ridicat,
Familia nuclear ă este de obicei part e dintr-un grup mai larg și mai complex
de relații de rudenie, cel al familiei extinse.
Ea are o organizare de tip patriliniar motivat ă probabil de valorizarea mai
puternică a vânătorii ca ocupaț ie exclusiv masculin ă și un caracter patrilocal.
Familia lărgită deține o important ă funcție economic ă, pentru c ă legăturile
pe care le stabile ște între vân ătorii săi încurajeaz ă practicile de distribu ție, în
special a hranei, a c ărei achizi ție zilnică devine adeseori nesigur ă pentru familia
restrânsă, nucleară .
În ceea ce prive ște practica c ăsătoriei, în societ ățile de vân ători și culegători
putem identifica un fenomen similar exogamiei și anume cel al împrumutului
39 Nicolae Panea, Antropologie culturală și socială, Editura Omniscop, Craiova, 2000, p. 109 – 110
66
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
soției. Scopul pare a fi atât economic cât și strategic, de întâlnire, restabilire ori
inițiere de noi leg ături între membrii masculin i ai diferitelor grupuri.
Practica pleacă de la prezum ția că femeile constituie bunuri câ știgate, îns ă
ar fi de notat s ă consideră m în aceast ă societate c ă femeia este exclusiv un bun, o
proprietate. Ea adesea are o influen ță considerabil ă în viața grupului și foarte rar
este îndep ărtată din poziția pe car o ocup ă.
2.5.2 Societatea horticol ă
Ca și în societăț ile de vân ători și culegători, relațiile de rudenie continu ă să
prezinte o deosebit ă importan ță.. Individul tr ăiește într-un grup restrâns,
autosuficient, în car e majoritatea, dac ă nu chiar to ți cei cu care individul intr ă în
contact sunt lega ți prin relaț ii de rudenie.
Familia extins ă este un fenomen constant întâ lnit, ea îndeplinind un num ăr
de funcții esențiale pentru membrii s ăi componen ți.
Mai presus de toate grupul familiei l ărgite func ționează ca un element de
sprijin reciproc, asigurân du-i individului protec ție împotriva duș manilor și suport
economic.
Familia extins ă are de asemenea un importan t rol de reglare în iniț ierea și
funcționarea cuplului marital.
O trăsătură semnificativ ă a filiației în societ ățile horticole o constituie
importanța acordată mamei și legăturilor de rudenie cu aceasta.
Din acest punct de vede re, societatea horticol ă, atât în stadiul ei simple, cât
și în cel avansat, este unic ă.
Faptul este consemnat în Atlasul Etnografic al lei Murdock, unde procentul
grupurilor cu filia ție matriliniar ă raportat la tipurile analizate de societ ăți estre
următorul:
SOCIETĂȚI DE VÂN ĂTORI ȘI CULEG ĂTORI 10%
SOCIETĂȚI HORTICOLE SIMPLE 26%
SOCIETĂȚI HORTICOLE AVANSATE 27%
SOCIETĂȚI A G R A R E 4 %
Caracterul matrilocal este dovedit de frecven ța cu care cuplurile c ăsătorite
se stabilesc împreun ă cu familia so ției sale în apropierea acesteia. În acela și Atlas
Etnografic reg ăsim urmă toarele cifre:
67
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
SOCIETĂȚI DE VÂN ĂTORI ȘI CULEG ĂTORI….. 3%
SOCIETĂȚI HORTICOLE SIMPLE ……………….. 15%
SOCIETĂȚI HORTICOLE AV ANSATE ……………5%
SOCIETĂȚI AGRARE ……………………………… 1%
Acest patern este aparent legat de contribu ția femeii pentru asigurarea
subzistenței în societ ățile horticole; aceast ă este implicat ă în cele mai multe din
activitățile de procurare a hranei.
În societăț ile horticole avansate, consecin ță. a unui grad mai înalt de
dezvoltare economic ă și de stratificare socială , crește rolul ș i importan ța
motivației maternaliste în încheierea c ăsătoriei.
Fetele aflate la vârsta c ăsătoriei sunt v ăzute ca un bun economic de valoare,
iar bărbații care urmeaz ă să se că sătorească trebuie s ă plătească pentru acest
privilegiu acel „pre ț al miresei" ori s ă presteze anumite servicii familiei viitoarei
soții.
Pentru tinerii b ărbați cu resurse economice limitate, grupurile de rudenie î și
aduc un important aport prin împrumutarea unei sume din „pre țul miresei", în
contextul în care că sătoria este considerată drept o investi ție solidă.
2.5.3. Societatea agricolă
Relațiile de rudenie continu ă să depună un loc important in via ța
individului în societăț ile agricole.
Pentru societate îns ă, rolul acestora. a fost puternic diminuat comparativ cu
societăț ile de vân ători și culegători ori cu cele horticole. Explica ția constă într-o
creștere a gradului de organizare și specializare al societ ății.
In societăț ile agrare familia este considerat ă întâi de toate o form ă de
organizare economic ă și politică, fapt sus ținut de caracteristicile instituț iei
căsătoriei.
Astfel, datorită implicațiilor sale majore c ăsătoria a fost considerată mult
prea important ă pentru a fi lă sată la decizia tinerilor, de aceea adeseori mariajele
erau aranjate, planificate de c ătre părinți, uneori cu ajutorul unor persoane
specializate „marriage brockers".
2.5.4. Societatea industrial ă
Dacă în societăț ile „primitive" aproape fiecare aspect al vie ții era centrat pe
relațiile de rudenie asigurând acoperirea celei mai mari pă rți a nevoilor i ndivizilor,
acest lucru nu mai este valabil în noul tip de societate.
68
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Deși funcțiile grupului de rude începuse s ă suporte anumite transform ări cu
mult timp în urm ă, nici un alt tip de societate cunoscut ă nu au mai suferit o a șa
drastică alterare a rolurilor sa le ca societatea industrial ă.
Legăturile de rudenie sunt din ce în ce mai reduse ca importan ță. Familia
lărgită este atât de dispersat ă încât devine aproape imposibil ă menținerea unor
relații constante și suportive.
În ceea ce prive ște familia nuclear ă, ea înceteaz ă a mai fi o unitate de
producție, ca în societ ățile agrare. Alte func ții ale sale sunt preluate de institu ții
specializate, de exemplu institu ția școlii.
Funcția de bază a familiei este de a împlini, de a satisface aspecte personale
ale vieții individului. Acesta presupun e atât o continuitate a func țiilor sale istorice
– de reproducere, creș tere a copiilor ș i împlinirea nevoilor sexuale, cât și o sporire
a responsabilităț ilor sale privind asigurarea unui cadru adecvat de dezvoltare a
personalit ății, a relaț iilor afective și a consumului de bunuri și servicii.
Unul dintre cei mai vizibili indicatori ai transform ărilor îl reprezint ă
instituția căsătoriei.
În majoritatea societ ăților horticole, agrare, în fazele simple ori dezvoltate,
mariajul a fost gândit în mare parte în termeni economici respectiv politici în cazul
claselor guvernante.
Aceasta s-a reflectat în practica „c ăsătoriilor aranjate" în care p ărinților le
revenea responsabilitatea major ă de a decide care va fi viitorul partener, precum și
în obiceiul zestrei ori a „pre țului miresei ”.
Pentru a-ș i îndeplini nevoile de compasiune b ărbații se întâlneau cu al ți
bărbați, iar femeile c ăutau numai tov ărășia femeilor.
Pentru satisfacerea ne voilor de dragoste și a celor sexuale, b ărbații, mai ales
cei cu stare î și puteau alege o partener ă în acest sens în timp ce so țiile lor trebuiau
să accepte acest fapt, f ără posibilitatea de a alege.
Spre deosebire de ace știa, indivizii din societ ățile industriale acord ă o
definiție mult mai nuan țată, în termeni romantici că sătoriei.
Aceasta devine o uniune dintre un b ărbat și o femeie care sunt atra și unul de
celălalt din punct de vedere fizic și psihologic ș i care găsesc în compania celuilalt
o continuă sursă de plă cere ș i satisfacț ie.
Părinții pot interveni cu sfaturi, dar adeseori p ărerile for au prea puț ină
importanță în luarea deciziei.
Pe de altă parte, dac ă mariajul e șuează în a împlini aspira țiile membrilor
cuplului, sunt acum mai pu ține impedimente de ordin economic, moral și legal de
a recurge la divor ț.
69
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Un rol important in acest sens l-a avut procesul de emancipare a femeii,
rolul său în societatea cunoscân d profunde transform ări în report cu vechile tipuri
de organiz ări.
Acest fapt s-a datorat atât progres ului tehnologic specific societ ăților
emancipate, cât și intensific ării mișcării privind con știentizarea drepturilor femeii
și a noilor posibilit ăți ce li se deschid în noua societate.
Relațiile între schimb ările familiale și ascenden ța tehnicii și tehnologiei în
lumea contemporan ă nu sunt nici simple, nici lineare, f ăcând inutil ă căutarea de
cauzalități unice.
Forța instituției familiei este reprezentat ă nu doar de capacitatea de a primi
legi dure ale destinului economic, ci mai ales a puterii de a se adapta la diverse
situații.
Indivizii, în cele mai grele condi ții impuse de industrializare au c ăutat să
găsească strategii conforme cu interesele lor.
Fenomenul de „revolu ție industrial ă" este îns ă un concept static, el
desemnând un punct de plecare ales în mod conven țional de c ătre istorici ș i
economiști pentru a clasifica schimb ările tehnice care au afectat din aproape
în aproape în treaga evolu ție economic ă, precum și raporturile sociale din
principalele țări europene.
În afara continentu lui european îns ă, viaț a de familie a r ămas însă tributară
unor game de organizare proprii, a șa cum am v ăzut, societăț ilor preindustriale.
Vom vedea, în cazurile analizate cum forme particulare de structurare a
vieții de familie sunt generate pe un pattern tradi ționalist și suportă influențele
combinate pe care cultura, diversitatea social ă., istoria ș i religia le-au exercitat de-
a lungul timpurilor.
Japonia
Cea mai adâncă inegalitate în Japonia este bazat ă pe diferen ța de status și
gen. Discrepan țele în recep ția apartenen ței la un anumit sex, subordonarea femeii
bărbatului sunt înt ărite de institu țiile sociale și culturale japoneze, punându- și
amprenta în egal ă măsură asupra vie ții de familie, educa ției și activit ății
economice. Reformele din ultimele decenii au adus o oarecare îmbun ătățire a
situației femeii – dreptul la educa ție, școli secundare, garantarea dreptului de a
divorța.
Industrializarea și urbanizarea au f ăcut posibile liberarea femeii de sub
dominația tatălui sau în cadrul familiei și de necesitatea de a accepta c ăsătoriile
aranjate. Mul ți sociologi din Japonia ș i din Statele Unite au constatat însa c ă
statutul femeii japoneze este mult mai complex.
70
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În timp ce femeia este cu siguran ță într-o pozi ție de subordonare fa ță de
bărbat în domeniul public al vie ții, în afara acestuia, în cadrul c ăminului ele
dispun de o putere considerabila.
În ceea ce priveș te căsătoria, exist ă anumite limite în formare, pân ă la care
fiecare trebuie s ă își găsească un partener (25 de ani pentru femei si 27 pentru
bărbați).
Tinerele femei japoneze, în mare a lor majoritate se conformeaz ă acestor
roluri, îns ă pot fi identificate și tendințe de orientare spre alte valori, de tip
occidental, împlinire pe plan profesional, câ știgarea independen ței.
In privin ța motiva ției la căsătorie, multe din femeile japoneze sunt în
căutarea mariajului din dragoste, dar 25% din totalul c ăsătoriilor sunt înc ă
aranjate, cei 2 fiind introduș i unul altuia de c ătre un intermediar, care le
examineaz ă mediul de provenien ță si referin țele personale.
Pentru ambele sexe este valorizat ă petrecerea a cât ma i mult din timpul liber
în compania familiei, lucru dificil de re alizat în contextul economiei exigente a
societăț ii moderne japoneze.
Mexic
Familia mexican ă îndepline ște toate func țiile specifice unei familii, îns ă
face acest lucru într-o manier ă distinctă . Valorile, normele, credin țele și atitudinile
adoptate în via ța de familie sunt caracteristice doar vie ții mexicanilor și latino-
americanilor.
Familia nuclear ă este cu adev ărat în aceast ă societate realul pivot al vie ții
psihologice și sociale al tuturo r mexicanilor. Vie țile lor se rezum ă doar la munca
și al timpul petrecut în familie.
În Mexic, familia nucleară ideală face parte dintr-o re țea a familiei l ărgite
în care fiecare membru se poate baza pe sprijinul celuilalt. Structura sa este
ierarhică: cei în vârst ă au autoritate asupra celor mai tineri, iar b ărbații asupra
femeilor, și aceasta în fiecare stadiu al vie ții.
Valorile familiale acceptate solicit ă proximitate, coeziune, respect pentru
autoritatea parentală și cooperare. Competi ția și confruntarea sunt descurajate, iar
autonomia individuala și acumularea personal ă nu sunt valorizate.
Rolul pe care cei doi membri ai cuplului îl joaca în cadrul rela ției lor cu copii
este considerat mult mai important decât rolurile de soț si soție. Percep ția comună
este că dragostea și afecț iunea mamei sunt mult mai puternice ș i mai importante
decât sentimentele similare ale so ției.
În fapt, deoarece familia mexican ă standard este una de tip extins, so ții
rareori au clipe de intim itate; ei sunt capabili s ă-și transforme angajamentul lor
inițial de căsătorie într-un angajament pe via ță față de copii și mai apoi față de
nepoții lor.
71
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Egipt
Ceea ce impresionează cel mai mult în societatea egiptean ă este contrastul
dintre rolurile pe care femeile și bărbații le au în cadrul acesteia. Ei au obliga ții
religioase difer ite, responsabilit ăți familiale diferite și de asemenea drepturi
specifice. Atât în via ța publică, cât și în cea privat ă, există o distanță care îi separ ă
pe cei doi.
Există o "segrega ție sexuală" în societatea egiptean ă.. Viaț a publică aparț ine
în mod evident b ărbaților, în timp ce femeia "de cas ă" este un rol teatru foarte
onorabil respectat și valorizat în Egipt. Este dificil sa fii considerat ă o musulman ă
respectabil ă și totodată să ai o viață publică.
În ceea ce prive ște practicile c ăsătoriei, islamismul tradi țional promoveaz ă
mariajul timpuriu pentru femei ș i vede în femeia adult ă, necă sătorită o amenin țare
pentru ordinea publică .
Partenerul ideal de c ăsătorie provine din filia ția pe linie patern ă. Acest
model este datorat ă caracterului patriarhal al societ ății egiptene, dominat ă de
figura bărbatului, cel care de ține mai mult ă putere, mai multe drepturi și un
prestigiu mai ridicat decât femeia.
Moștenirea este patrilinear ă, iar mariajul are un ca racter patrilocal, în
special în zonele rura le ale Egiptului. C ăsătoria este aranjat ă de către familie; cei
doi nu se întâlnesc înainte de mariaj nici chiar la ora ș.
Legile islamice stipuleaz ă necesitatea consim țământului ambelor par ți la
încheierea c ăsătoriei, îns ă în realitate, adeseori tinerii nici nu sunt consulta ți. În
special tân ăra mireas ă este lipsit ă de orice putere decizional ă. Odată stabilit
acordul, începe procesul de negociere – stabilirea detaliilor legate de nunt ă și
prețul pe care familia tân ărului urmeaz ă să-1 plătească . Viitorul cuplu semneaz ă
un contract ce cuprinde suma pe care mirele o va pl ăti și promisiunea acestuia c ă
nu-și va mai lua și alte soții.
Poligamia este legal ă în Egipt dar este un fenomen destul de izolat, datorit ă
posibilităților limitate de între ținere și a opoziț iei soțiilor. Un divor ț este permis,
însă rata acestuia se menț ine în limite destul de sc ăzute.
Concluzii
Se poate stabili ca la un anumit grad de echivalen ță între timpurile de
societăț i construite de-a lungul evolu ției istorice și tipologiile familiale
caracteristice diferitelor perioade.
Astfel, familia patriarhal ă, aflată sub autoritatea cel ui mai în vârst ă adult de
sex masculin („pater fa milias”) este specific ă popoarelor de culeg ători și vânători.
Evul mediu și societatea agrarian ă aduc în prim plan un nou tip de familie –
72
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
familia tradi țională care prezint ă destul de pu ține schimb ări semnificative dac ă
raportăm la cea patriarhal ă.
Începând cu secolul al XVI-lea, dar ma i ales din secolul al XVIII-lea odat ă
cu apariția societăț ilor industriale, se impune familia modernă nucleară. Sfârș itul
secolului XX se pare c ă aduce în prim plan un n ou tip de familie "familia
restructurat ă", concept ce cuprinde o pluralitate de configura ții familiale.
Dacă anumite transform ări pot fi reg ăsite cu u șurință, chiar și cu note
particulare în societăț ile Europei contemporane, nu se poate vorbi totuș i de o
universalitate a manifestă rii caracteristicilor fami liilor moderne. Putem încă
identifica în diferite zone ale spa țiului geografic atribute viabile ale modului de
structurare ș i funcționare a familiilor tradi ționaliste.
Elemente de modernitate sunt acceptat e încet dar sigur, ele integrându-se în
cultura specific ă, în valorile și tradițiile fiecărei societ ăți în parte, printr-un
echilibru dinamic, în condi țiile iminen ței gradului de de schidere a acestora și a
influenței procesului de globalizare.
2.6. Teorii despre rudenie
2.6.1. Teoria filia ției (Radcliffe-Brown A.R., Fortes M.)
Teoria filia ției se întemeiaz ă pe rolul atribuit principiului genealogic care
gestionează apartenen ța la o colectivitate consagvinic ă. Ea a fost elaborat ă pornind
de la studiul societăț ilor în care aceast ă apartenen ță se exprim ă în maniera cea mai
evidentă, acolo unde filia ția define ște identit ăți colective recipr oc exclusive.
Aceste societ ăți se conduc după o filiație uniliniar ă, în conformitate cu care
transmiterea apartenen ței este determinat ă fie prin referire la unul singur din cei
doi părinți, fie tatăl (tip patriliniar), fie mama (tip matrilinear). Spre exemplu, într-
un regim de filia ție matriliniar ă, indivizii de ambele sexe fac parte din grupul de
filiație căruia îi aparț ine mama lor, acela și cu cel c ăruia îi aparț ine mama mamei
lor40.
2.6.2. Teoria structural ă a alianței (Levi-Strauss C., Du mont L., Needham R.)
Teoria ofer ă o explica ție general ă a sistemelor matrim oniale. Bazându-se pe
o teorie a schimbului, promotorii acestei perspective trateaz ă alianța ca pe un fapt
de comunicare: principiul reciprocit ății guverneaz ă orice uniune matrimonial ă,
astfel încât schimbul pune mereu grupurile în rela ție iar femeile circul ă între
bărbați asemenea bunurilor. Necesitatea schimbului î și are originea, în opinia lui
40 Hoseman M ., Relații parentale , în Pierre Bonte, Michel Izard, „Dic ționar de etnologie și antropologie” ,
Editura Polirom, Ia și, 1999, p. 511
73
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Levi-Strauss, în exogamie și în prohibi ția incestului. Astfel prohibi ția incestului
reprezintă nu doar o regul ă negativă, ci ș i o lege a schimbului iar exogamia este o
regulă pozitivă, care îi constrânge pe b ărbați să-și dea surorile altor b ărbați pentru
a obține, la rândul lor so ții.
Potrivit acestei teorii, regulile c ăsătoriei se reduc la un mic num ăr de
structuri, împ ărțite în trei categorii:
1. Structurile elementare sunt acele structuri în care regulile specific ă
individului cu ce grup sau cu ce categorie de persoane se pot c ăsători. Căsătoria
cu oricare alt ă categorie de persoa ne este considerată greșită și posibil
incestuoas ă. Ele se caracterizeaz ă prin faptul c ă regulile de alegere a so țului sunt
promulgate într-un mod pozitiv în interiorul consangvinit ății: este vorba de
căsătoria recomandabil ă sau preferen țială între rude apropiate.
Aceste structuri se împart la rândul lor în dou ă categorii:
– schimbul restrâns (simetric) asociaz ă întotdeauna un num ăr par de unit ăți
de schimb inter-c ăsătorii. Autorul d ă exemplul unor societ ăți australiene
organizate potrivit unui mod simbolic binar care le împarte în jum ătăți exogame.
Astfel, într-un trib format din patru sec țiuni exogame membrii sec țiunilor 1 ș i 3 se
căsătoresc în sec țiunile 2 și 4. Alian ța leagă permanent, dou ă câte dou ă, unităț ile
între care se produce schimbul ș i introduce la nivel local o regul ă de căsătorie între
veri încruci șați.
– schimbul generalizat (asimetric) se caracterizeaz ă prin orientarea
căsătoriei într-o singur ă direcție. Astfel, un b ărbat este obligat s ă se că sătorească
cu verișoara sa matrilateral ă, fiindu-i interzis ă căsătoria cu veri șoara patrilateral ă.
Această orientare unilateral ă determin ă o împărțire a grupurilor de unifilia ție între
grupuri de donatori și grupuri de receptori de femei.
2. Structurile semicomplexe func ționează în societăț ile în care interdic țiile
matrimoniale sunt atât de nume roase încât, în cazul unei populaț ii reduse numeric,
alegerea so țului este inevitabil limitat ă. Deși căsătoria între consagvini apropia ți
este interzis ă, rudele mai îndep ărtate sunt alese în mod preferen țial ca soți de
îndată ce prohibi țiile sunt îndep ărtate.
3. Structurile complexe sunt acele sisteme în care regulile stabilesc
individului cu cine anume nu se poate c ăsători, dar ele nu-i specific ă cu cine
anume poate sau trebuie s ă se căsătorească. Un sistem complex poate interzice
individului de a se c ăsători cu anumite categorii de rude sau chiar cu membrii
unui grup etnic particular, dar îi las ă în rest deschis ă alegerea partenerului sau
partenerei sale. Aces te structuri promulg ă puține reguli negative, care nu interzic
decât căsătoria între rude apropiate, în cadrul lor alegerea so țului ținând de alte
determinări decât de cele ale înrudirii (cate gorii sociale, profesionale, religioase,
vecinătate, moștenire etc)41.
41 Copet-Rougier E., „Alian ță”, în Bonte Pierre, Izard Michael, Dicționar de etnologie și antropologie , Editura
Polirom, Ia și, 1999, p. 43 – 46
74
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
2.6.3. Teoria „caselor” (Boas F., Schmidt K.)
Studiile asupra înrudirii au fost dominate o lung ă perioadă de timp de
noțiunile de „descenden ță uniliniar ă”sau „biliniar ă”. Cercetă torii s-au concentrat
exclusiv asupra societ ăților în care pozi ția fiecărui individ este determinat ă în
funcție de apartenen ța sa la o descenden ță fie patern ă, fie matern ă, sau în care
elementele de statut individual sunt repa rtizate astfel încât unele dintre acestea
sunt transmise de descenden ța paternă iar altele de descenden ța maternă.
Ulterior cercet ătorii și-au extins preocup ările și spre sistemele cognatice, în
care individul î și poate realiza pozi ția din structura social ă iar elementele
statutului s ău nu depind de o descenden ță sau de alta.
Cercetă rile întreprinse de Schm idt în 1957 au eviden țiat faptul c ă în Evul
Mediu timpuriu descenden ța nobilă nu coincidea cu descenden ța agnatic ă,
existând și situații în care aceasta era complet lipsit ă de o baz ă biologică. Așa
numitele „case” aveau la baz ă o moș tenire spiritual ă și material ă care includea
demnitatea, originile, neamul, rudele, numele și simbolurile, pozi ția, puterea și
bogăția etc.
Spre deosebire de clan sau ascenden ță, casa prezint ă o serie de caracteristici
distincte, fiind o persoan ă morală deținătoare a unui domeniu compus atât din
bunuri materiale, cât și imateriale, și care se perpetueaz ă prin transmiterea
numelui s ău, a averii și titlurilor sale, în linie real ă sau fictivă , în baza înrudirii
și/sau alian ței.
În societăț ile organizate în care continuitatea genealogiei are la baz ă
principiul alian ței temporare sau prelungite între două sau mai multe ascenden țe,
în vederea apari ției unor unităț i sociale de tip nou. Hipergamia și hipogamia devin
tactici utilizate simultan sau succesiv, la fel ca și endogamia și exogamia. În
funcție de interesele sociale, politice sau economice conjuncturale, casele
decideau extinderea sau diminuarea re țelelor de alian țe matrimoniale42.
42 Levi-Strauss C., „Cas ă”, în Bonte Pierre, Izard Michael, Dicționar de etnologie și antropologie , Editura Polirom,
Iași, 1999, p. 127 -128
75
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
76
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul III
CĂSĂTORIA
– FENOMEN SOCIAL ȘI JURIDIC COMPLEX
3.1. Considera ți generale
Problematica pe care o comport ă constituirea familiei este complex ă,
cuprinzând, deopotriv ă, factori sociali, economici , biologici, psihologici și juridici.
Instituție juridică și, în aceea și măsură, un grup social fundamental pentru indivizi
și pentru societate, familia este puternic legat ă de că sătorie.
La baza constituirii familiei (la majoritatea popoarelor) se afl ă actul
căsătoriei, considerat de to ți specialiștii ca reprezentând evenimentul demografic
cel mai puternic, influen țat de factori sociali, juridici, culturali, psihologici și
morali.
Pentru sociologi și demografi, că sătoria marchează începutul primei
secvențe a ,,ciclului de via ță familială”, ea influen țând evenimente demografice de
maximă importan ță, cum ar fi fertilitatea și natalitatea.
Viața desfășurată de indivizi în cadrul institu ționalizat al familiei cuprinde
două aspecte esen țiale: o latur ă biologică constantă, în formă aproape neschimbat ă
de-a lungul timpului și care constă în procrearea și creșterea copiilor ș i o latură
socială, veșnic schimb ătoare, reprezentând morala, educa ția, economia, aspectele
juridice ș i psihice.
Căsătoria și familia cunosc o evoluț ie în timp, asupra lor punându- și
amprenta transform ările din via ța economic ă și socială, moravurile, tradiț iile,
obiceiurile. Putem spune că între că sătorie și familie, pe de o parte și viața sociala
în ansamblul ei, pe de alt ă parte, are loc un perm anent proces de influen țare, de
condiționare, de ajustare. La nivelul vie ții de familie, în rela țiile dintre parteneri,
schimbările nu au aceea și esență și profunzime ca cele din via ța socială și, mai
ales, nu se instaureaz ă automat. Schimb ările petrecute în modelele familiale sunt
și rezultatul ac țiunii convergente a unor factori culturali, psihologici, juridici,
morali.
În această ordine de idei, trebuie men ționat și faptul c ă familia nu se
manifestă pasiv în raport cu schimb ările din societate, nu se limiteaz ă doar la
înregistrarea lor și la modificarea corespunză toare a structurii și funcțiilor sale.
77
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Familia are și un rol activ în aceste transform ări, manifestându-se ca grup, ca
agent transformator în raport cu societatea.
Ideea studiului familiei prin prisma schimbă rilor societăț ii globale, a rolului
ei de activare și influențare a unor structuri sociale este pus ă în eviden ță de autori
cunoscuți ai domeniului, care apreciaz ă: “Familia nu se raporteaz ă pasiv la
schimbările petrecute în societate, înregistrând doar aceste schimb ări și
modificându-se ca ră spuns mai mult sau mai puț in mecanic la acesta. Familia
fiind, într-un fel sau altul, un adev ărat “laborator” al vie ții sociale se manifestă ca
un agent activ transformator, atât prin membrii s ăi, cât și prin sine ca grup.
Factorii care influen țează elementele definitorii al e familiei sunt economici,
sociali, morali, juridici, ei reglementând și orientând constituirea familiei,
încheierea c ăsătoriei, rela țiile dintre so ți, relațiile părinți-copii, ansamblul vie ții de
familie.
3.1.1. Preciz ări terminologice
Potrivit „Dicț ionarului de sociologie” (Zamfir C., Vl ăsceanu L., 1993, p.
91), că sătoria reprezint ă o „modalitate acceptat ă social prin care dou ă sau mai
multe persoane constituie o familie”.
Căsătoria poate comporta un aspect juridic, constând în sanc ționarea
formală de către o institu ție legitim ă a uniunii maritale ș i un aspect religios,
constând în sanc ționarea formală de către o institu ție religioas ă legitimă a uniunii
maritale.
În prezent că sătoria religioas ă este facultativ ă, neputând fi încheiat ă decât
după sancționarea juridică .
Împreună cu filia ția, căsătoria reprezint ă mecanismele sociale de
transmitere a mo ștenirii, bunurilor materiale ș i imateriale, de tip religios, spiritual,
cultural etc.
3.1.2. Scurt istoric
În amplul și documentatul studiu despre primitivi, Nicolae Petrescu
apreciază căsătoria drept un act de natur ă civilă religioasă ce comport ă o mulțime
de aspecte printre care evolu ția socială a popoarelor, multitudinea tradi țiilor,
obiceiurilor, moravurilor, toate determinând o mare diversitate a tipurilor în care
se realizeaz ă căsătoria. La popoarele primitiv c ăsătoria, având un pronunț at
caracter juridic, poate fi constituită prin: cump ărarea soției, prin unirea
preferențială a partenerilor și prin ră pire.
Pentru popoarele primitive, c ăsătoria își are sorgintea în familie
(Westermarck), adev ărata viață conjugal ă începând dup ă ce are loc na șterea unui
copil, care marcheaz ă definitivarea actului nup țial.
78
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Unele obiceiuri ce ț in de căsătorie, de formele în care ea poate fi încheiat ă,
se perpetueaz ă în istoria familiei și a societăț ii, ceea ce face ca pe trepte evoluate
de dezvoltare (secolele XIX și XX) să mai putem întâlni c ăsătoria prin ră pirea
soției.
La multe popoare c ăsătoria este condi ționată de avere, de dreptul p ărinților
asupra copiilor, de prejudec ăți și diferențieri sociale, ceea ce duce la o situa ție de
înjosire a femeii, la considerarea ei drept mijloc de sporire a bunurilor so țului.
Asupra formelor de c ăsătorie s-au fă cut numeroase studii, pu țin fiind îns ă
cele care surprind în mod corespunz ător corespondenț a dintre acestea și factorii
economici, sociali, morali existen ți pe diferite trepte de dezvoltare a societ ății.
Formele familiei dup ă unii autori sunt: poligamia, poliandria și monogamia, iar
din punctul de vedere al descenden ței, există familii matronimice și patronimice.
Alți autori absolutizează forma monogam ă a familiei, neglijând tipurile variate
întâlnite în diverse societ ăți și culturi.
În această ordine de idei, men ționăm poziția lui Westermarck care define ște
familia ca ,,o uniune mai mult sau mai pu țin durabil ă între mascul și femelă,
uniune care dureaz ă pe timpul actului reproducerii și nașterii progeniturii”.
Istoria mai veche și chiar recent ă ne oferă exemple de c ăsătorii poliandre,
în care deci so ția are mai mul ți soți, sau de familii poligine. Men ționăm în acest
sens o lucrare în care sunt descri se diverse tipuri de familii poligame și poligine în
triburi din Orientul Apropiat și din Africa. Cu toate deosebirile de opinii ale
specialiștilor și în ciuda formelor variate de că sătorie prezente în lume, există un
consens în ceea ce prive ște rolul că sătoriei în societate.
Fără îndoială, căsătoria poate fi apreciat ă ca un instrument principa1 și
dinamic de creare a grupur ilor familiale, a comunit ăților umane si, prin aceasta, un
temei al permanen ței existen ței umane.
Istoria familiei a relevat faptul c ă structura ș i organizarea acestei forme de
comunitate uman ă depinde, în bun ă parte de că sătorie. Formele istorice ale
căsătoriei sunt monogamia și poligamia . Poligamia apare, fie sub forma
poligamiei propriu-zis ă, adică căsătoria unui b ărbat cu câteva femei, fie sub forma
poliandriei , adică căsătoria unei femei cu câț iva bărbați.
După reputatul antropolog G. P. Murdock, poligam ia apare frecvent în
societăț ile studiate de el. As tfel, el consemneaz ă apariția monogamiei în 43 de
societăț i cunoscute etnologilor, poligamia în 193, iar poliandria în dou ă.
Specialiștii iau în considerare și alte criterii, cum ar fi aria de alegere a so țului.
Potrivit acestui criteriu, întâlnim c ăsătorii endogamice , încheiate în cadrul
colectivității proprii mai largi și căsătorii exogamice , încheiate din necesitate între
parteneri care fac parte din grupuri diferite.
79
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
3.2. Căsătoria – perspectiva juridic ă
Reglement ările juridice care au înso țit familia de-a lungul istoriei s-au
concentrat mai ales asupra c ăsătoriei. Se poate aprecia c ă actul căsătoriei apare ca
un instrument principal ș i dinamic de creare a grupurilor familiale, a comunit ăților
umane ș i, prin aceasta, constituie un temei al permanen ței existen ței umane.
În cele mai multe cazuri, legisla ția familiei a fost marcat ă în decursul
timpului de inegalitatea femeii cu b ărbatul și de pozițiile privilegiate ale unor clase
și categorii sociale.
Astfel, în vechiul drept roman, fa milia se afla sub puterea discre ționară a
șefului ei, ,,pater famillias” ale c ărui drepturi erau nelimitate. Femeia era
considerat ă ca ș i un sclav, drepturile ei fii nd practic nule. La greci dominau
aceleași reguli de supunere totală a femeii, începând cu modul de adresare și până
la acceptarea de a fi p ăzită de câini sau eunuci. Unele reglement ări juridice cu
privire la c ăsătorie puneau în eviden ță carențe privind concep ția despre familie,
despre rela țiile matrimoniale.
Referitor la vârsta c ăsătoriei, stabilit ă diferențiat de la o epoc ă la alta și de
la un popor la altul, existau în unele legisla ții precizări surprinză toare. Astfel,
romanii acceptau drept vârst ă minimă pentru fete 12 ani, iar pentru bă rbați, după
caz, în func ție de o cercetare corporal ă prealabilă.
La popoarele germane, în Evul Mediu se practică în scopuri patrimoniale,
obiceiul ca tat ăl sa-ș i însoare fiul încă impuber cu o fat ă nubilă și să îndeplineasc ă
el îndatoririle conjugale pân ă la vârsta pubert ății fiului său. Atât la germani, cât și
la romani s-a p ăstrat până târziu, spre sfâr șitul feudalismului, dreptul stă pânului,
așa numitul ,,jus primae noctis” în unele cazuri ,,jus tri noctis”, potrivit c ăruia el
avea dreptul la favorurile miresei în prima sau în primele trei nop ți după nuntă.
În ceea ce prive ște adulterul, dac ă el era acceptat aproape f ără restricții
pentru bărbați, pentru femei atr ăgea după sine alungarea, dezonoarea, oprobiul
public sau chiar moartea.
În dreptul francez din seco lul al XIX-lea, inegalitatea femeii era stabilit ă
prin faptul c ă era considerat ă aproape iresponsabil ă alături de minori și nebuni, ea
neavând dreptul sa- și administreze bunurile fă ră consimțământul scris al so țului.
În țara noastră , deși vechiul drept românesc poate fi apreciat mai progresist
decât al altor popo are în ceea ce priveș te reglementarea institu ției familiei totu și el
a păstrat starea de inferioritate pentru fe meie, limitând drepturile ei. Astfel,
conform Codului Calimachi, infidelitatea so ției se pedepsea cu închiderea la
mănăstire și pierderea zestrei. Codul civil român de la 1864 a p ăstrat în mare parte
inegalitatea femeii, incap acitatea ei în privin ța încheierii unor acte civile. De și
printr-o lege din 1923 s-a abrogat în mod expres incapacitatea femeii m ăritate,
starea de inegalitate nu a disp ărut, bărbatul continuând s ă dețină prerogativele
șefului familiei.
80
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Din punct de vedere juridic, c ăsătoria reprezint ă uniunea consim țită dintre
un bă rbat și o femeie, încheiat ă cu respectarea dispoziț iilor legale, cu scopul
întemeierii unei familii.
Dreptul familiei, ca ramur ă specializat ă a dreptului, cuprinde totalitatea
normelor juridice care reglementeaz ă raporturile personale și patrimoniale ce
izvorăsc din căsătorie, rudenie, înfiere și altele asimilate de lege cu raporturile de
familie.
Principiile fundamentale ale legisla ției noastre în materie de familie sunt
următoarele:
– ocrotirea de c ătre stat a că sătoriei și familiei
– ocrotirea intereselor mamei și ale copilului
– deplina egalitate în drepturi dintre b ărbat și femeie în toate domeniile
vieții economice, politice, de stat si culturale;
– asigurarea de drepturi egale la munc ă, salariu, odihn ă, asigurări sociale ș i
învățământ pentru to ți cetățenii.
În țara noastră , scopul încheierii că sătoriei îl constituie în mod implicit
întemeierea unei familii în sprijinul acestui principiu vin și reglement ările stipulate
în Codul familiei cu privire la c ăsătorie și familie.
Fără a intra în detalii de ordin juridic, consider ăm oportun s ă facem câteva
precizări ce decurg din legisla ția căsătoriei și ale căror consecin țe asupra vieț ii
partenerilor, a grupului familial în ansamblu, sunt evidente.
a. Scopul c ăsătoriei îl constituie întemeierea unei familii
Dacă o căsătorie s-ar încheia în mod formal, în alt scop decât al întemeierii
unei familii, aceasta ar c ădea sub inciden ța dispoziț iilor legale care sanc ționează
orice încă lcare a normelor imperative. În țara noastră ca ș i în alte țări, că sătoria
ocrotită de lege și apreciat ă drept baz ă a întemeierii familiei. Cu alte cuvinte,
întemeierea rela țiilor de familie constituie con ținutul căsătoriei, cauza necesară și
fundamental ă a acesteia.
b. Căsătoria are la baz ă liberul consim țământ al partenerilor.
Căsătoria este ,,uniunea liber consim țită între un b ărbat și o femeie,
încheiată potrivit dispozi țiilor legate, cu scopul de a întemeia o familie și
reglementat ă de normele imperative ale legii”. În aceste condi ții, legea precizeaz ă
drept temei al c ăsătoriei, afec țiunea reciproc ă a soților, excluzând presiunea
părinților sau a altor persoane și orice considerente de ordin economic.
c. Căsătoria este monogamă
Acest principiu este circumscris în cadrul legal în forma “este oprit s ă se
căsătorească bărbatul care este c ăsătorit, sau femeia care este c ăsătorită” (Art. 5
din Codul familie)
81
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
d. Caracterul solemn și civil al c ăsătoriei.
În virtutea acestui principiu c ăsătoria se poate încheia numai în fa ța
autorității de stat sau în cazuri excepț ionale, în faț a unor persoane ce sunt învestite
să înlocuiască autoritatea de stat (comandantul unei nave etc.). În ceea ce prive ște
caracterul civil, men ționăm dublul caracter al c ăsătoriei: laic și religios, cu
amendamentul c ă valoare ș i efecte juridice au doar c ăsătoriile încheiate în fa ța
autorității de stat.
e. Egalitatea în drepturi a so ților
În relațiile dintre so ți, precum și în exerci țiul drepturilor fa ță de copii,
bărbatul și femeia au drepturi egale. Apreciem c ă statutul so țului și al soției în
familie, ca și rolurile asociate lor sunt concret determinate, prezentând a serie de
particularit ăți de-a lungul istoriei formelor de familie. Sistemul drepturilor și
obligațiilor ce revin celor doi parteneri, diviziunea rolurilor în cadrul familiei sunt
puternic influen țate de forma familiei, de structura și talia ei, de nivelul de
dezvoltare economico-social ă, de normele și valorile culturale și morale
dominante. La acestea se adaug ă și o serie de particularit ăți ce țin de partenerii
cuplului conjugal: temperamen t, caracter, idealuri, motiva ții legate de via ța de
familie etc. Cadrul legislativ, al ături de alț i factori de natură socio-economic ă
joacă un rol important în reglementarea rela țiilor dintre so ți, în asigurarea
coeziunii și stabilității familiale, poten țează funcționalitatea grupului și asigură
temei ancor ării lui în fenomenele și procesele sociale ale realităț ii.
Codul familiei, adoptat în 1954, a vizat reglementarea rela țiilor familiale în
contextul societăț ii socialiste. Astă zi nu beneficiem înc ă de un act normativ nou,
în materie de familie și de relaț ii familiale racordat la timpurile pe care le tr ăim
acum, la schimb ările sociale înregistrate. Reglement ările juridice ale întemeierii
familiei țin cont de aspectele variate legate de tradi ții, obiceiuri, aspira ții,
preocupări, de ansamblul condi țiilor de viață .
3.2.1. Condi ții de fond ale încheierii c ăsătoriei
Condițiile de fond ale încheierii c ăsătoriei au drept scop s ă asigure
încheierea unei că sătorii numai de c ătre acele persoane care sunt apte din punct de
vedere fizic ș i moral să întemeieze o familie. Aceste condi ții sunt grupate astfel:
a. condiții privitoare la aptitudinea fizic ă de a întemeia o familie;
b. condiții menite s ă asigure o c ăsătorie liber consim țită;
c. condiții de ordin moral.
Din prima grup ă fac parte vârsta legal ă pentru c ăsătorie și starea de
sănătate a viitorilor so ți. Referitor la condi ția vârstei matrimoniale, potrivit
reglement ărilor legale este fixat ă vârsta minim ă de 18 ani pentru b ărbați și 16 ani
pentru femei. Criteriul vârstei se constituie drept o condi ție de fond a c ăsătoriei în
funcție de obiceiuri, de politic ă demografic ă și de maturitatea biologic ă pe care o
82
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
reclamă întemeierea unei familii. A șa se explică diferențele privind pragul de
vârstă acceptat la diferite popoare (în Polonia, 21 ani pentru b ărbați și 18 ani
pentru femei, în Germania 18 ani pentru ambele sexe etc.).
Condițiile de sănătate au o mare importan ță în încheierea că sătoriei. So ții,
obligați să comunice reciproc starea s ănătății lor, procedeaz ă prin prezentarea unor
certificate medicale de atestare a s ănătății. Legea ține seama în acest caz și de
unele considerente de ordin social și profilactic în dorin ța de a asigura o
descendență sănătoasă. În acest scop sunt prev ăzute expres interdic ții pentru
alienați și debili mintali, pentru cei cu boli degenerative grave.
Lipsa unor piedici legale la c ăsătorie
Literatura juridic ă tratează și aspectele ce țin de « piedicile legale” ale
căsătoriei. Exist ă în acest caz o justificare de or din etic, în sensul de a evita
crearea prin c ăsătorie a unor situa ții necompatibile cu pr incipiile de convie țuire
acceptate. Problemele care s unt circumscrise condi țiilor de fond negative sunt:
1. Starea de persoan ă căsătorită
În aceast ă problem ă codurile familiei din majoritatea țărilor prev ăd
interdicția cumulului în materie de c ăsătorie. ,,Este oprit s ă se că sătorească
bărbatul care este c ăsătorit, sau femeia care este c ăsătorită” (art. 5 Codul familiei).
Acest principiu decurge din caracterul monogam al familiei. De altfel, înc ălcarea
principiului monogamiei este sanc ționată atât pe planul dreptului familiei, cu
nulitatea absolut ă a căsătoriei (art. 19 Codul familiei), cât și pe planul dreptului
penal (art. 443 Cod penal).
2. Rudenia ca impediment la c ăsătorie. Căsătoria este oprit ă între rudele
apropiate. Aceast ă interdicție are rațiuni de ordin biologi c, considerându-se că
unirile dintre rude apropiate nu asigur ă o descenden ță sănătoasă. Legea interzice,
în primul rând, c ăsătoria între rudele fireș ti în linie dreapt ă, indiferent de grad.
Deci nu se pot c ăsători tatăl cu fiica, mama cu fiul, bunicul cu nepoata ș.a.m.d.
Sunt interzise c ăsătoriile între rude în linie colateral ă până la al patrulea grad
inclusiv, adică între frate ș i soră , între unchi și nepoată, mătușă și nepot, între veri
primari (art. 6 al. 1 Codul familiei). C ăsătoria este interzis ă între înfietor și înfiat,
între ascenden ții și descenden ții înfietorului și înfiat, ca ș i între ascenden ții
primului și descenden ții înfiatului.
3.2.2.Condi ții de form ă ale încheierii c ăsătoriei
Condițiile de form ă și, în special, încheierea c ăsătoriei în fa ța ofiț erului de
stare civil ă constituie forma recunoa șterii sociale a c ăsătoriei, premisa ocrotirii ei
de către stat. Aceste condi ții implică respectarea unei suite de formalit ăți legate de
căsătorie (declara ția de căsătorie, opozi ția la căsătorie).
83
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
3.2.3. Efectele c ăsătoriei
În cadrul rela țiilor dintre so ți vom distinge între relațiile personale ș i cele
patrimoniale.
Legea reglementeaz ă în cadrul rela țiilor personale, pe acelea cu privire la
obligația de fidelitate, de sprijin moral, ma terial, pe cele privitoare la numele și
domiciliul so ților (art. 2, art.. 27, 28, 62 din Codul familiei și art. 93 din Codul
civil).
Relațiile părinți-copii
Din punct de vedere juridic filia ția maternă se dovede ște prin actul na șterii
și nu ridică dificultăț i.
În ceea ce prive ște filiația după tată, ea poate fi mai greu de demonstrat.
„Copilul n ăscut în timpul c ăsătoriei are ca tat ă pe soțul mamei, iar copilul n ăscut
după desfacerea, declararea nulităț ii sau anularea c ăsătoriei, are ca tat ă pe fostul
soț al mamei, dac ă a fost conceput în timpul c ăsătoriei și nașterea a avut loc
înainte ca mama s ă fi intrat într-o nou ă căsătorie” (art. 53 Codul familiei).
Prezumția de paternitate poate fi r ăsturnată numai prin ac țiune în justi ție, respectiv
paternitatea poate fi t ăgăduită dacă este cu neputin ță ca soțul mamei s ă fie tatăl
copilului. În acest caz se aduc probe efective (sterilitatea so țului, absen ța acestuia
de la domiciliu în perioada în care a fost conceput copilul, adulterul dovedit al
femeii) care au valabilitate înso țite de tă găduirea de că tre soț a paternit ății.
3.2.4. Desfacerea c ăsătoriei
Cauzele desfacerii c ăsătoriei pot fi:
a. moartea unuia din so ți;
b. declararea judec ătorească a morț ii unuia din so ți;
c. desfacerea că sătoriei prin rec ăsătorirea so țului celui ce fusese declarat
mort;
d. divorțul
Divorțul reprezint ă forma legal ă a desfacerii c ăsătoriei.
În România (ca și în celelalte țări foste socialiste) au ac ționat principiile
juridice ale divorț ului sancțiune. Potrivit acestora, divor țul se pronun ța din culpa
unuia din so ți și antrena o serie de dificult ăți pentru cel în cauz ă. În general, se
perpetuase o optic ă potrivit c ăreia statutul social al unei persoane divor țate era
condamnabil.
84
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În prezent se preconizează o legisla ție nouă în materie de divor ț, divorț ul
prin consens, prin care se poate desface că sătoria la cererea partenerilor f ără
proceduri legislative greoaie și de durat ă.
Dreptul familiei reglementeaz ă și alte raporturi importante cum ar fi:
drepturile și îndatoririle p ărintești, ră spunderea penală pentru neîndeplinirea
obligațiilor paterne, aloca ția și contribu ția de între ținere etc.
Cunoașterea acestora permite în țelegerea corect ă a mecanismelor juridice
ce acț ionează în sensul asigură rii funcționalității uneia dintre cele mai
reprezentative institu ții sociale: familia.
3.3. Motiva ții și condiț ionări ale constituirii familiei
Căsătoria este un fenomen complex ce declan șează multiple consecin țe
sociale, afective, morale, juridice care privesc atât partenerii cuplului, cât ș i
descendenț ii acestora. C ăsătoria este supus ă determinismelor sociale, în ciuda
faptului c ă nu are un caracter obligatoriu. Cu alte cuvinte, 1ibertat ea indivizilor nu
este totală, ci limitat ă de o serie de constrângeri de natur ă fizică sau geografic ă,
socială sau cultural ă.
Din multe studii consacrate alegerii partenerului, motiva ției căsătoriei și, în
genere, constituirii familiei se degaj ă ideea dup ă care căsătoriile nu se fac la
întâmplare, ci în func ție de o serie de determin ări mai mult sau mai pu țin evidente.
Această idee este sus ținută și de psihologul francez Henri Salvat care, conș tient de
intervenția unor factori de selec ție în stabilirea c ăsătoriei afirma: ,,alegerea unui
tovarăș de viată continuă să fie un fenomen social. Posibi1it ățile acestei alegeri, în
pofida mobilităț ii geografice sau sociale sporite nu sunt un joc al hazardului”.
Alegerea partenerului nu este un proces simplu bazat doar pe atractivitate
fizică sau iubire. Con știent sau incon știent, în alegere ț inem seama de o serie de
factori individuali sau sociali.
Persoana aleas ă poate să aparț ină grupului nostru de prieteni sau colegi de
serviciu, poate fi vecin ă cu noi, poate avea acela și nivel de instruc ție sau poate
avea o prezență fizică plăcută. În mulțimea persoanelor eligibile noi intervenim
încă de la început, cu numite criterii, urmând ca apoi, trecând prin mai multe filtre
sau luând în considerare mai mul ți factori, s ă găsim în sfâr șit persoana potrivit ă.
Criteriile de alegere sunt foarte numeroase și de o forate mare diversitate; dintre
acestea vom încerca s ă le prezent ăm pe cele mai importante sau cele care apar cel
mai frecvent în cercetă rile pe aceast ă temă.
Exogamia – este unul dintre criteriile genera le în alegerea partenerului. Prin
exogamie în țelegem presiunea de a te c ăsători în afara „famil iei”, a grupului din
care faci parte. Astfel, în legislaț ia multor state, printre care și România, este
interzis să te căsătoreș ti cu membri ai propriei familii pân ă la a IV-a spi ță. Există
variații totuși de la ț ară la țară. Exogamia este un criteri u puternic, el fiind sus ținut
85
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
și de normele religioase (religia cre ștină interzice rudelor de gradul I s ă se
căsătorească între ele), de legisla ție sau de normele sociale și culturale.
Endogamia și homogamia sunt la rândul lor criterii cu arie larg ă de
cuprindere.
Prin endogamie în țelegem presiunea de a te c ăsători în cadrul grupului din
care faci parte, excluzând familia. Acest criteriu poate avea o posibil ă explicație în
frică, neîncredere sau teama de str ăini. Un important aspe ct al endogamiei îl
constituie homogamia, care poate fi definit ă ca forță ce impulsioneaz ă o persoană
să aleagă pe cineva de aceea și rasă, religie, vârst ă, educație, inteligen ță, mediu
social etc. putem vorbi de o homogamie geografic ă Acest criteriu, care cuprinde în
aria lui to ți ceilalți factori exercit ă o presiune mare, ma joritatea persoanelor ținând
cont de el atunci când aleg – în func ție de domeniul de inte res. Datele statistice
care arată forța acestui criteriu infirm ă teoriile personalit ății, care pun în prim plan
principiul „diferen țele se atrag”.
Asupra problematicii complexe pe care o comport ă alegerea partenerului s-
au oprit, mai mult sau mai pu țin direct numero și specialiști ale căror preocup ări
converg în aceea și direcție. Mulț i sunt tenta ți să studieze dacă alegerea
partenerului a fost impus ă sau cauzată de diverse motive ra ționale, afective,
morale, sociale etc. Lipsesc studiile în care aceast ă alegere este urm ărită din
punctul de vedere al reuș itei ei, înț elegerii partenerilor, al fericirii cuplului. De
altfel întreprinderea unei astfel de încerc ări ar necesita un efort interdisciplinar
(medicină, biologie, psihologie, sociol ogie etc.) greu de realizat.
În această situație cel mai u șor pare a fi r ăspunsul la într ebarea ,,Cine se
căsătoreș te și cu cine ?”. Aceast ă întrebare ș i-a pus-o sociologul francez Alain
Girard, încercând prin r ăspuns să găsească o corela ție între schimb ările din
structura socială și familie. Alain Girard a întreprins o anchet ă sociologic ă prin
care a eviden țiat atât caracteristicile sociale și culturale ale fenomenului, cât și
implicațiile lui psihice, m ecanismele complexe care stau la baza relaț iilor
interpersonale. El apreciaz ă importan ța căsătoriei din punct de vedere biologic și
social, ară tând că aceasta constituie cea mai important ă și stabilă instituție a
societăț ii. Studiul s ău a plecat de la necesitatea eviden țierii transform ărilor intense
și profunde din societatea industrial ă, care s-au reflectat și în modul de alegere a
partenerului, în constituirea cuplului, determinând muta ții în mecanismele de
selecț ie socială a acestora. Cert este faptul c ă un individ ajuns la vârsta c ăsătoriei
are o anumit ă origine geografică , aparținând prin na ștere unei familii, unui mediu
social bine definit, are un anumit nivel de instruc ție, o profesie care- și vor pune
amprenta în formularea op țiunii pentru întemeierea unei familii. Pe scurt,
concluziile la care ajunge Girard pot fi astfel sistematizate:
a. apropierea domiciliilor cons tituie adesea preludiul unei c ăsătorii;
b. locul na șterii joacă un rol important, chiar dac ă viitori so ți se vor căsători
în altă parte
86
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
c. condiția socială este primordial ă (45% din c ăsătorii se încheie între tineri
aparț inând aceluia și mediu social, oricare ar fi el. Aceast ă proporție se ridic ă până
la aproape 70% dacă adăugăm mediile sociale apropiate);
d. nivelul instruc ției, afinit ățile culturale, credinț ele religioase au, de
asemenea, un rol important în acordul ce determin ă căsătoria.
A1egerea partenerului ca mo ment de debut al încheg ării cuplului. c ăsătoria
ca institu ție ale cărei consecin țe vizează perpetuarea comunit ății, intereseaz ă în
măsură esențială societatea. De fapt, toate societăț ile acordă importan ță căsătoriei,
reglement ărilor juridice ș i consecin țelor sociale ale constituirii și desfășurării ei,
dețin reguli stricte, o sum ă de imperative și interdic ții ale realiz ării mariajului.
Căsătoria este un act esen țialmente individual care reprezint ă pentru societate o
funcție continu ă, ce se exercită pe tot parcursul existen ței grupului. Autori de
renume, ca M. Mead, Malinovski, Levi-Str auss, H. Hill au realizat studii de
referință cu privire la fenomenul c ăsătoriei. Cunoscutul sociolog american Rueben
Hill, într-una din primele sale lucr ări formuleaz ă câteva aprecieri a c ăror
valabilitate a fost confirmat ă de numeroase studii. El a constatat c ă:
– individu1 caut ă un partener asemă nător sieși;
– vârsta la care se realizează căsătoria a crescut continuu;
– succesul că sătoriei depinde, nu atât de part ener, cât de momentul în care
se perfecteaz ă opțiunea;
– că sătoriile între persoane de rase, na ționalități diferite sunt mai
vulnerabile.
Unele din aceste ipoteze au fost, dup ă aprecierile ulterioare ale lui Hill,
supertestate. Este și cazul ipotezei homogamiei , potrivit c ăreia cei asem ănători se
întâlnesc și se că sătoresc și a ipotezei apropierii reziden țiale ca factor de predic ție
a căsătoriilor.
Alți autori insistă asupra calit ăților asemănătoare și a atracțiilor determinate
de acestea în alegerea partenerilor de via ță. Henry Dicks, un specialist în terapia
familiei, fixeaz ă trei grupuri de factori ce ac ționează în opțiunea marital ă:
1. presiunea socială , religia ș i banii
2. conștiința personală și interesele personale
3. atracția inconștientă.
Psihiatrul englez R. Skynner apreciaz ă că se atrag persoane care au avut
situații și experienț e similare în copil ărie, probleme fami1iale asem ănătoare.
Această idee vine s ă întărească afirmația sociologilor dup ă care modelul familie
de origine influen țează în mod fundamental op țiunile și orientările maritale.
Astfel, în formarea unui cuplu, similarit ățile își spun cuvântul. Se atrag
între ei, în mod incon știent cei care în familiile de origine au avut dificult ăți în
,,împărțirea” afec țiunii, au avut mari pierderi … sau cei care au fost crescuț i la
87
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
casele de copii”. Succesul în c ăsătorie ar depinde ș i de o serie de factori psihologi,
de similitudini de caractere și temperamente, de sl ăbiciuni și defecte apropiate.
Problematica alegerii partenerului este prezent ă și în literatura româneasc ă,
unde remarc ăm studiile realizate în cadrul Ș colii sociologice de la Bucureș ti în
perioada interbelic ă sub conducerea profesorului Dimitrie Gusti. Xenia Costa-
Foru este, în acest sens , un nume de referin ță, preocup ările ei pentru domeniul
vieții familiale, ca și pentru fundamen tarea metodologic ă a studiului monografic
asupra familiei fiind cunoscute și apreciate. În aceast ă ordine de idei, ne propunem
să prezentăm succint câteva aspecte desprinse din cercet ările întreprinse de
autoare în anii 19 27— 1931 în localit ățile : Fundul Moldovei, Nerej, Runcu,
Drăguș și Cornova.
Un prim grup do probleme cu referire la motiva ția căsătoriei a permis
încadrarea r ăspunsurilor subiec ților în trei categorii de factori, ș i anume:
– motivarea prin obicei și tradiții;
– motivarea prin impunere din partea rudelor și colectivit ății;
– motivarea prin propria determinare a individului;
Motivația economic ă, concentrat ă în jurul zestrei, al p ământului în special,
a fost deosebit de pregnant ă în perioada interbelic ă. Acest factor a antrenat și
menținut multe conflicte, alterând sentimentele partenerilor, declan șând puternice
drame. Nu de pu ține ori c ăsătoria se încheia în ciuda voin ței partenerilor,
ajungându-se la situa ția absurd ă ca aceștia să se cunoasc ă abia cu prilejul
căsătoriei. Părinții și rudele stabileau de multe ori partenerii în func ție de situa ția
materială a acestora, urm ărind obținerea unei buc ăți de pământ pe care s ă
munceasc ă membrii familiei. Interven ția părinților trebuie judecat ă în funcție de
optica acestora asupra familiei, de num ărul celor care o compuneau, de puterea de
muncă, de situația lor material ă, ca și de relațiile interpersonale.
Această motivație apare expres formulată în multe studii monografice din
care redăm : ,,căsătoria se face în primul rând di n interes material. Se are în
vedere, în primul rând, averea. Zestre a este pe primul plan al preocup ărilor
viitorilor so ți. Apoi se caut ă vrednicia, h ărnicia, tot în vederea intereselor
materiale de a produce muncă pentru îngrijirea celor b ătrâni”.
Frecvența motiva țiilor economice nu exclude îns ă și situațiile în care
dragostea, afecț iunea reciproc ă, calitățile fizice ș i morale sunt apreciate și invocate
de subiecț i. În unele lucr ări apare ca problem ă de studiu, ală turi de motiva ție –
scopul declarat al c ăsătoriei. Întâlnim o palet ă 1argă de scopuri m ărturisite, cum ar
fi grija perpetu ării neamului, satisfacerea unor necesit ăți biologice, nevoia de bra țe
de muncă, teama părinților de a ajunge la b ătrânețe fără sprijin și îngrijire etc., —
sunt tot atâtea scopuri ale încheierii c ăsătoriei. De cele mai multe ori, scopurile
mărturisite se suprapun motiva ției propriu-zise ale alegerii viitorului so ț, ale
întemeierii familiei conjugale.
88
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Alegerea partenerului, de și un act de op țiune individual ă nu depinde
întotdeauna de motivele și scopurile invocate în acest sens, de dorin țele și
sentimentele viitorilor parteneri. Colectivitatea a stabilit după caz, o serie de
norme și reguli, restric ții și chiar interdic ții în realizarea c ăsătoriei de care se ține
cont. Printre acestea, amin tim rudenia, rangul na șterii, ieșirea fetelor la hor ă,
satisfacerea stagiu lui militar de c ătre băieți, ca și unele interdic ții ce țin de
deosebirile de neam, religie, categorie social ă specifice organiz ării sociale din
perioada interbelic ă din țara noastră . O preocupare aparte în studiile consacrate
familiei o constituie calit ățile partenerilor, însu șirile apreciate și căutate în vederea
întemeierii unui cuplu. Calit ățile morale ale so ților, hărnicia, puterea de munc ă,
calitățile gospod ărești sunt apreciate în mai mare m ăsură decât calit ățile fizice,
frumusețe, înf ățișare etc.
Din multitudinea problemelor cu care se confrunt ă partenerii, mai re ținem:
relațiile sexuale înaintea c ăsătoriei, fidelitatea conjugal ă, morala vie ții familiale,
interdicțiile privind practicarea rela țiilor sexuale normale, num ărul dezirabil de
copii, toate având un rol important atât în asigurarea coeziunii și stabilității
grupului, cât și în menținerea prestigiului să u în viața socială .
Problemele vie ții de familie, aleger ea partenerului, motiva ția căsătoriei,
condițiile economico-sociale și morale ale vie ții cuplului au fost studiate în anii
1970—1989 de c ătre cercetă tori și cadre didactice din Universitatea din Bucure ști.
Aceste probleme au f ăcut parte integrantă din studii privind fenomene sociale și
demografice esen țiale cum ar fi nup țialitatea, fertilitatea, fecunditatea, natalitatea
și altele, dar ale c ăror rezultate nu au putut fi publicate decât par țial și într-o
anumită măsură trunchiat.
3.3.1. Alegerea partenerului – între politica familial ă și opțiunea personal ă.
Un rol deosebit în viaț a tinerilor c ăsătoriți îl joacă părinții, fă ră al că ror
consimțământ nu poate avea loc c ăsătoria propriu-zis ă. ,,Fără consimțământul
părinților, căruia i se d ă atenția deosebită , nu se căsătoreș te nimeni, c ăci pierde
averea, zestrea etc. iar tinerii singuri nu cutează . In lipsa p ărinților, rudele cele mai
apropiate îș i dau consim țământul”.
În satele b ănățene, puterea p ărinților și socrilor asupra tinerilor c ăsătoriți
este deosebit de mare, izvorâtă din stăpânirea averii. ,,Ei poruncesc c ăsătoriile,
divorțurile și nașterile. Fără voia lor tinerii c ăsătoriți nu au dreptul s ă facă copii.
De cele mai multe ori, întâlnirile tinerilor aveau loc în circumstan țe
,,oficiale” : hora,. șezătoarea, nedeica, claca, iar în unele situa ții se organizau
,,vederi” sau cereri propriu-zise în c ăsătorie, conform c ărora rudele sau
cunoștințele, printr-o în țelegere prealabiI ă, stabileau întâlnir i între viitorii so ți.
Indiferent de prilejurile de întâlniri pe care le aveau tinerii, independent de
motivele sau scopurile urm ărite de ei, alegerea partenerului se face prin cererea în
căsătorie și tocmirea zestrei. Potrivit regulilor transmise din genera ție în genera ție,
cererea în c ăsătorie era f ăcută de pă rinții băiatului, sau de rude ale acestuia ș i în
89
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
nici un caz de viitorul so ț. În viaț a generală a satului cererea în c ăsătorie, peț itul
constituiau momente de mare însemn ătate, cu semnifica ție publicitar ă deosebită .
În mod obi șnuit, căsătoria era precedat ă de logodn ă, despre care întâlnim
aprecierea c ă ,,este o formalitate de oficializare a st ării de fapt existente între doi
tineri a că ror că sătorie este definitiv hot ărâtă. Oficializarea atrage dup ă sine un
anume regim social acceptat de tineri, de p ărinți și de stat, ea incumb ă drepturi și
obligații, oferirea de daruri, petrecerea timpului liber împreun ă etc.
Studiile întreprinse în aceast ă problemă pun în eviden ță aspecte ca:: vârsta
la care se poate încheia logodna, condi țiile puse de parteneri ș i, mai ales, de
părinți, durata logodnei, ob1iga țiile pe parcursul acestei perioade, consecinț ele
eventualei ruperi a logodnei, opinia comunit ății față de acestea etc. Dup ă o
perioadă mai mare sau mai mic ă de timp, determinat ă de încheierea preg ătirilor
pentru nunt ă, de pregătirea trusoului, se poate trece la realizarea c ăsătoriei.
În acest cadru, o importanță mare o are nunta propriu-zis ă, care este ,,cea
mai mare s ărbătoare în via ța unui gospodar, o petrecere a șteptată, îndelung
pregătită, la care fiecare caută că arate ce poate și care este întov ărășită
întotdeauna de o serie de acte rituale închegate în ceremonii”.
Atitudinea p ărinților constituie unul din factorii importan ți în alegerea
partenerului. Atunci când aceast ă atitudine este pozitiv ă sau când persoana aleas ă
este în concordan ță cu dorin țele familiei procesul de alegere a partenerului se
finalizeaz ă cu o eventual ă căsătorie. Dar, de multe ori, intervine o neconcordan ță
între politica familiei și opțiunea părinților. Aceștia, considerând c ă știu ce este
mai bine pentru copilul lor și că experien ța de viață le dă dreptul la acest lucru,
aleg un partener care poate s ă nu fie deloc pl ăcut de fiul sau fiica lor.
În multe societ ăți alegerea partenerului este o responsabilitate ce revine
părinților. De exemplu, se estimeaz ă că 40-50% din c ăsătoriile japoneze sunt
aranjate de p ărinți (The Individual, Marriage and the Family, Lloyd Saxton).
Părinții au mai multe metode de control asupra alegerii partenerului, care
diferă de la o societate la alta, în func ție de normele sociale și culturale, de tradi ții
și obiceiuri. Dintre aceste metode amintim (Loyd Saxton, 1989):
• în societăț i aranjarea c ăsătoriei are loc foarte devreme sau chiar la
nașterea copiilor, astfel p ărinții putând controla alegerea partenerului. În
India că sătoria are loc la o vârst ă foarte fraged ă, 10-11 ani, fata urmând
să locuiască cu părinții băiatului chiar dac ă consumarea c ăsătoriei nu a
avut loc.
• o altă metodă de control este s ă supervizezi activitatea social ă a copiilor.
Astfel, fata nu poate ieș i în compania unui b ăiat fă ră să fie însoțită de
cineva care s ă vegheze la activitatea cuplului. De multe ori supervizor
este o rud ă a fetei.
• o a treia metod ă de control este aceea de a uza de anumite bariere
psihologice, cum ar fi, de exemplu, de a le învăț a pe tinerele fete c ă este
90
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
bine să fie timide în rela țiile cu băieții și de a nu vorbi despre rela țiile
sexuale decât dup ă căsătorie;
• a patra metod ă dă o anumit ă libertate cuplului fa ță de supervizare sau
față de barierele psihologice, dar, în cazul în care fata r ămâne gravid ă,
cuplul trebuie s ă se căsătorească. Părinții încearc ă astfel să prevină ca
fata să rămână necăsătorită dacă așteaptă un copil.
• ultima metod ă dă libertatea tinerilor s ă se asocieze, p ăstrând un
cvasicontrol al pă rinților, iar dac ă fata rămâne gravid ă nu trebuie
neapărat să se căsătorească, copilul fiind acceptat în familia mamei.
Există câteva patternuri, în func ție de normele culturale și de tradi ții, cu
privire la alegerea partenerului: mediteranean, nordic și afro-american.
În cel mediteranean alegerea partener ului este sub totalul control al
părinților. Fata trebuie s ă rămână virgină până la căsătorie. Rela țiile sexuale
premaritale nu sunt acceptate decât pentru b ăieți. Există standarde diferite de
judecată și de control al tinerilor, cele pentru b ăieți permit o mai mare libertate în
raport cu cele pentru fete.
În modelul nordic p ărinții au un rol mai mic fa ță de tineri. Exist ă un
egalitarism social și sexual între bă ieți și fete. Rela țiile sexuale înainte de c ăsătorie
sunt permise atât pentru fete, cât ș i pentru b ăieți. Virginitatea î și pierde din
importanță, iar dublu standard de cont rol dispare. Necesitatea c ăsătoriei nu apare
decât atunci când fata r ămâne gravid ă.
În cel afro-american, graviditatea nu mai conduce în mod automat c ătre
căsătorie. Perechea poate r ămâne împreun ă și după nașterea copilului, dar
căsătoria nu mai este legitimat ă. Părinții trăiesc în concubinaj. Existau și situații în
care tatăl acceptă paternitatea, dar nu r ămâne cu familia, el putând sau nu s ă-și
ajute copilul. El ră mâne în contact cu familia chiar dac ă nu este obligat s ă o facă.
Părinților le revine misiunea s ă prospecteze și mai apoi s ă aleagă un
partener pentru copilul lor. De cele mai multe ori sunt c ăutate avantajele materiale,
dar acestea sunt corelate și cu factori, ca de exemplu, statutul social, s ănătatea,
educația. Cei care au un venit ridicat pot c ăuta un partener di ntr-o familie bun ă,
care să aibă relații în înalta societate.
Un rol important este jucat aici de dot ă sau zestre, aceasta putând fi o sum ă
de bani sau anumite propriet ăți – case, animale, p ământ etc. – dat ă de către părinții
fetei în momentul c ăsătoriei. În multe societ ăți – de exemplu Grecia – o fat ă nu se
poate căsători până când nu are zestrea necesar ă.
În România, în trecut, zestrea funciar ă avea o importan ță foarte mare. O
fată săracă, lipsită de pământ nu avea mari șanse pentru o c ăsătorie reușită, ea
nefiind acceptat ă de părinții băiatului. Un exemplu edificator în acest sens îl g ăsim
în romanul „Ion” de Liviu Rebreanu . Personajul principal, Ion prefer ă să se
căsătorească cu o fată care avea p ământ decât cu o fat ă pe care el o pl ăcea. În
perioada comunist ă, interesul s-a mutat de la factorii materiali, care nu î și pierd de
91
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
tot importan ța, spre factorii sociali, cum ar fi statusul social sau „rela țiile”. Dac ă o
fată făcea parte din nomenclatur ă sau pă rinții acesteia aveau „rela ții” atunci ea era
considerată o „partid ă bună”.
În opoziție cu institu ția zestrei este pre țul miresei. Acest pre ț intervine în
societăț ile în care femeia este considerat ă ca având o importan ță în creșterea
venitului familiei. Ace ști bani sunt un semn al statusului sau al bunelor inten ții. În
multe cazuri p ărinții apeleaz ă la serviciile unor pe țitori. Ei au rolul de a netezi
drumul spre în țelegerea familiilor cu privire la c ăsătorie. În România, în perioada
interbelic ă, după cum ară ta și Xenia Costa-Foru, pe țitul era un moment de
însemnătate în via ța satului prin care se semnala viitoarea c ăsătorie.
De multe ori între dorin țele părinților și opțiunea personal ă intervine o
contradicție, tinerii putând sau nu s ă ia în considerare aceste dorin țe. Ei pot s ă se
căsătorească și fără consimțământul pă rinților (majoritatea statelor nu mai iau în
considerare dorin ța părinților în momentul încheierii c ăsătoriei), sperând ca în
timp și mai ales dup ă nașterea primului copil, rela țiile să se normalizeze. În acest
caz există și alternativa s ă piardă orice sprijin, cum spun ea Xenia Costa-Foru „f ără
consimțământul părinților …, nu se că sătoreș te nimeni, c ăci pierde averea, zestrea
etc.” În România de ast ăzi, în situa ția grea economic ă în care ne afl ăm, tinerii au
de făcut o alegerea grea, când se afl ă în faț a unei astfel de situa ții, deoarece
sprijinul economic al pă rinților, mai ales în primii ani de c ăsnicie devine foarte
important.
În sondajele realizate pân ă în decembrie 1989 privind op țiunile maritale
tinerii apreciau calit ățile morale și psihologice ale partenerilor, personalitatea
acestora, aspiraț iile și preocup ările de viitor. Este de a șteptat ca odat ă cu
schimbările sociale din România, pe fondul unei instabilit ăți economice generate
de inflație, șomaj, cre șterea costului vie ții, în motiva ția marital ă să apară mai
puternic factorul material (surse de venituri, m ărimea veniturilor, siguran ța
economic ă, statutul de privatizat etc.).
Rolul părinților și al altor rude (fra ți mai mari) privind c ăsătoria tinerilor
pierde din influen ță și importan ță pe fondul emancip ării economice a
descendenț ilor, acceler ării schimb ărilor, democratiz ării relațiilor dintre sexe,
creșterii toleran ței sociale față de comportamentele sexuale premaritale.
În lume ast ăzi au loc puternice schimb ări privind c ăsătoria și familia; unele
dintre acestea sunt tot mai evidente și în România dup ă 1990. Dintre fenomenele
și procesele ce intersectează familia, cele mai semn ificative la noi în țară sunt:
reducerea natalit ății (rata de natalitatea în 1992 este de 12%); sc ăderea
nupțialității, creșterea divorț ialității, frecvente coabitaje, fe nomene de abandon etc.
Apreciem c ă aceste schimb ări sunt, mai curând, dovada unei tranzi ții în
privința căsătoriei și familiei și nu atât pierderea interesu lui pentru aceste institu ții
și valorile lor.
92
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
3.3.2. Factori motiva ționali implica ți în alegerea partenerului marital
Referitor la factorii motiva ționali invocaț i în studii mai recente, cele mai
frecvente opinii ale subiecț ilor investiga ți s-au orientat spre:
A. Dorința de a întemeia o familie
Această opțiune confirm ă cultul pe care românul l-a avut dintotdeauna
pentru familie, propensiunea pentru c ăsătorie, respectul pentru valorile perene ale
acestei str ăvechi institu ții sociale. Românii au manifestat interes și respect față de
instituția familiei și factorii sociali, cu lturali, morali implica ți în constituirea ei,
promovând o concepț ie sănătoasă, rezultat al unui lung proc es istoric în care sunt
antrenate deopotriv ă, tradiț ii, obiceiuri, mentalit ăți, aspirații și motivații.
B. Nevoia de dragoste, de afec țiune
Dragostea dintre parteneri este sentimentul trainic și profund ce anticipeaz ă
căsătoria și constituirea familiei, poten țând comunicarea fizic ă și spiritual ă,
stabilizarea rela țiilor sexuale, complementaritatea psihologic ă. Fiind un sentiment
complex, cu o puternic ă dimensiune erotic ă asigură o relație continu ă ce
acționează ca un amortizor – cum se exprima în mod plastic un specialist al
domeniului — împotriva presiunilor și tensiunilor vieț ii cotidiene. Reverbera țiile
dragostei partenerilor se resimt în rela țiile acestora cu descenden ții, în armonia
conjugală, în viaț a socială desfășurată dincolo de „poarta familiei”.
Mariajul este cea mai convenabilă cale și singura acceptat ă legal prin care o
persoană poate să-și manifeste iubirea față de o altă persoană.
Există mai multe definiț ii ale iubirii. Astfel, Lowen consider ă că iubirea
este promisiunea unei continue pl ăceri din partea unei persoane care î și dă
dragostea și așteptarea pl ăcerii din partea persoanei cu care împarte iubire. Pentru
Casler, iubirea este frica de a pierde o important ă sursă de satisfac ții. Adams
consideră că iubirea este sentimentul, sim țirea pentru o alt ă persoană care te
acompaniaz ă în dorința și impulsul de a fi intim pe orice cale (fizic ă, emoțională,
intelectual ă) cu persoana iubit ă. Prin iubire se în țelege procesul prin care oamenii
își satisfac o varietate de nevoi sociale ș i emoționale: intimitate, securitate,
afecț iune, grijă , stimulare, acceptare.
Dragostea are multe fa țete de manifestare ceea ce face greu procesul de
definire și înțelegere a ceea ce este considerat esen țial în iubire, ca baz ă a
căsătoriei. Conform lucr ării Today’s Marriage în c ăsătorie conteaz ă:
– grija pentru cel ălalt – 39%
– respectul pentru cel ălalt – 32%
– acceptarea celuilalt – 31%
– înțelegerea mutual ă pentru celă lalt – 29%
– o relație strânsă, „mereu împreună ” – 27%
– sentimentul adânc, puternic pentru cel ălalt – 27%
– afecț iunea – 24%
– sacrificiul de sine – 22%
93
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– dăruirea necondiț ionată – 20%
– încrederea ș i confiden țialitatea – 18%
– onestitatea – 14%
– compatibilitatea cu privir e la scopurile în via ță – 11%
– prietenia – 9%
– compasiunea – 7%
– sprijinul pentru cel ălalt – 5%
– abilitatea de a comunica – 4%
– securitatea – 2%
– să faci sex -1%.
Aceste date ne ofer ă o imagine a multitudinii de în țelesuri care pot exista
atunci când vorbim de dragoste. Se observ ă că majoritatea r ăspunsurilor au pus pe
prim plan grija și respectul pentru cel ălalt. Dacă unul dintre parteneri în țelege că
dragostea se referă doar la rela ții sexuale ș i celălalt partener consider ă că
dragostea se bazează în principal pe respect, atunci exist ă o posibilitate foarte
mare ca respectiva relaț ie să nu conduc ă spre căsătorie. Dragostea, consider ă
Stephen Jorgensen are patru prin cipale forme de manifestare:
1. Dragostea prieteneasc ă – satisfac ția de a fi cu alt ă persoană. Fiecare
partener dore ște intimitate, grij ă, afecțiune, securitate. Partenerul în dragostea
prieteneasc ă este sensibil, calm, relaxat. Multe cupluri î și petrec o mare parte din
timp în cadrul dragostei prietene ști ceea ce face ca aceasta s ă fie una dintre cele
mai comune forme de manifestare a dragostei.
2. Dragostea altruist ă – satisfac ția emoțională pe care o produce
sentimentul oferit altcuiva. Sorokin arat ă că la baza dragostei altruiste st ă nevoia
de a ajuta pe altcineva. Acest tip de dra goste este un ingredient necesar în via ța
orică rui cuplu.
3. Dragostea pasional ă – dragoste profund ă, adâncă, cu puternice elemente
sexuale și erotice. Când dragostea ș i dorinț a sexuală există împreună în aceea și
persoană, fiecare emo ție, simțire față de celă lalt devine mai puternic ă.
4. Dragostea romantic ă – „idealizarea frumuse ții, grației și șarmului la o
femeie și a curajului, voiniciei și sacrificiului la un b ărbat”. Dragostea romantic ă
poate exista atât în prezen ța, cât și în absen ța nevoilor sexuale. Cuplul bazat pe
dragostea romantic ă dorește să fie singur deoarece intimitatea puternic ă generată
de aceast ă formă de dragoste se bazeaz ă pe dorin ța de a fi singuri. Dragostea
romantică poate fi unul din motivele majo re care îi împing pe oameni s ă se
căsătorească.
În dragoste se dezvolt ă norme de comportament pentru ambii parteneri. De
exemplu, persoana iubit ă nu trebuie s ă-și arate dorin ța, afecțiunea decât înspre
iubit. Pentru Fromm, dragost ea are patru mari componente: grijă ,
responsabilitate, respect și recunoaștere. Grija înseamn ă atenția pe care o acorzi
celui de care e ști îndrăgostit. Responsabilitatea implic ă abilitatea de a r ăspunde la
nevoile celuilalt ca fi ind propriile nevoi. Respectul te face s ă-i vezi pe ceilal ți așa
94
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
cum sunt ș i să le accep ți calitățile și defectele. Cunoa șterea înseamn ă motivația
spre înțelegerea sentimentelor, a percep țiilor, a nevoilor sau a temerilor celuilalt.
Unii cercetă tori consideră că dragostea nu este bun ă. Ei aduc în discu ție trei
argumente pentru sus ținerea acestui punct de vedere. Astfel, ei consider ă că
dragostea te împinge s ă vezi doar calit ățile pozitive ale celuilalt, s ă idealizeze
imaginea lui, ceea ce poate constitui dup ă mariaj un motiv de disput ă. Un al doilea
argument este acela c ă dragostea nu este altceva decât o necesitate. Casler arat ă că
oamenii se îndr ăgostesc din patru motive:
– din nevoia de securitate, acceptare și conformare în societate;
– pentru a justifica rela țiile sexuale;
– din frica de a pierde o sură de satisfacere a nevoilor.
Ultimul argument adus în discuț ie este acela c ă dragostea conduce la ceea
ce numim gelozie, ca un motiv puternic de conflict în mariaj, ce condu ce chiar la
divorț, separare sau crim ă pasională .
Dincolo de acest punct de ve dere putem considera dr agostea ca fiind unul
dintre cei mai puternici factori de alegere a partenerului de via ță.
Alături de sentimentele de dragoste, de respect și încredere reciproc ă, soții
sunt uniți de aspiraț ii și interese comune legate de prosperitate, ascensiune
profesional ă și socială, satisfacții legate de performan țele descenden ților.
C. Dorința de a avea urmaș i
Copiii constituie ra țiunea de a fi a familiei, liantul partenerilor,
concretizarea sentimentelor de dragoste conjugal ă. Existența copiilor antreneaz ă
schimbări radicale în rela țiile partenerilor, incumb ă responsabilit ăți noi ș i dificile,
diversifică rolurile conjugale.
3.4. Teorii privind aleger ea partenerului marital
Mulți cercetători s-au aplecat asupra prob lematicii alegerii partenerului
încercând s ă găsească factorul sau factorii predominan ți luați în considerare în
momentul alegerii. Ei au propus (reg ăsite în lucrarea T oday’s Marriage and
Families ) câteva teorii despre cu m se întâlnes c, cum aleg și pe cine aleg cei care
se că sătoresc. Dintre aceste teorii prezent ăm câteva:
3.4.1. Teoria rolurilor și dragostei reciproce
Aceasta pleac ă de la ideea c ă oamenii se îndr ăgostesc și se căsătoresc
atunci când „î și satisfac unul altuia nevoile pentru dezvoltare personal ă, atunci
când aceste nevoi sunt în țelese, respectate și crezute” (Thomas Gullota, Gerald
Adams, Sharon Alexander, Today’s Marriages and Families ).
95
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Partenerul trebuie s ă înțeleagă dorințele celuilalt și să-i acorde întregul
sprijin pentru ca acesta s ă se împlineasc ă. Între parteneri trebuie s ă existe iubire,
atracție interpersonal ă, intimitate.
3.4.2. Teoria spiralei dragostei
Această teorie consider ă că dragostea între dou ă persoană trece ciclic prin
anumite stadii. Primul stadiu este ac ela în care partenerii stabilesc anumite
raporturi între ei. Cei doi parteneri se simt bine unul cu altul, „cred c ă își înțeleg
unul altuia tr ăirile, valorile, a șteptă rile; și se simt liberi s ă vorbeasc ă între ei”. Al
doilea stadiu este cel în care comunica rea dintre cei doi parteneri devine mai
intensă și mai intim ă. Fiecare partener îi prezint ă liber celuilalt scopurile, temerile,
așteptările, trăirile cele mai intime, f ără să simtă nici o constrângere. Este stadiul
propriei prezent ări.
Cel de-al treilea stadiu este cel de dependență mutuală între cei doi
parteneri. Comportamentul partenerilor devine interdependent. Fiecare simte
nevoia să-i comunice celuilalt o dorință sexuală, o trăire emoțională, o nevoie
materială etc. Cel de-al patrulea și ultimul stadiu este cel în care nevoile
personalit ății sunt satisf ăcute. Este stadiul în care ce lelalte trei stadii se „combină
pentru a satisface nevoile partenerului pentru intimitate, respect, încurajare și
recunoaștere”. Procesul este reversibil dac ă apar neîn țelegeri între cei doi
parteneri. Cu cât aceste neîn țelegeri sunt mai accentuate cu atât reversibilitatea
este mai rapid ă.
3.4.3. Teorii socio-culturale
Aceste teorii consider ă că există anumiți factori socio-culturali, anumite
câmpuri eligibile care pot conduce într-o propor ție mai mare ca partenerii s ă se
întâlneasc ă și eventual s ă se căsătorească. Selecția partenerului se face dup ă
factori ca: rasa, religia, clasa socială , vecinătatea. Cei mai importan ți sunt însă :
– vecinătatea – partenerii tind s ă fie apropia și ca locuin ță unul de cel ălalt.
Alain Girard consider ă într-o anchet ă realizată în Franța că vecinătatea tinde s ă fie
punctul de plecare al unei c ăsătorii.
– endogamia rasial ă și religioas ă – de obicei partenerii tind s ă aparț ină
aceluiași grup rasial sau religios.
– homogamia socială și culturală – persoanele cu acela și nivel de instruc ție,
educație sau apar ținând aceleia și clase sociale tind într-o propor ție mai mare să se
căsătorească între ei. Persoanele care au acelea și valori ș i așteptări sunt atrase
unele de celelalte într-o propor ție mai mare.
Una dintre cele mai cunoscute teorii este cea a schimbului social.
Această teorie are ca principale concepte costul și beneficiul. Aplicat ă la
studiul alegerii partenerului, teor ia schimbului social consider ă că partenerii fac
96
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
alegerea în func ție de costurile și beneficiile rezultate în urma alegerii. Beneficiile
așteptate și costurile pot fi bani, bunuri, rela ții, atenție etc. partenerii intr ă în
relație implicând anumite costuri, considerând c ă acestea le vor aduce beneficii.
De exemplu, o persoan ă care are un venit substan țial își va alege partenerul care îi
va aduce relaț ii sau lini ște. Principalele implica ții ale acestei teorii asupra alegerii
partenerului sunt (McCubin, Marriage and Family) urm ătoarele:
– indivizii aleg partenerii care aș teaptă să le aducă cele mai mari beneficii;
– când costurile alegerii sunt relativ eg ale ei aleg partenerul de la care
așteaptă cel mai mare câ știg;
– când beneficiile sunt relativ egale este ales partenerul care implic ă cel mai
scăzut cost;
– când efectele imediate sunt relativ egale este aleas ă alternativa care
promite un efect pozitiv de durat ă;
– când efectele de lung ă durată sunt relativ egale este aleas ă alternativa care
promite cel mai bun efect imediat.
Alte teorii pun accentul pe transform ările din societate care se reflect ă și
asupra modului de alegere a partenerului. Astfel, Alain Girard a întreprins un
studiu în care a ar ătat că transform ările din societatea industrial ă și-au pus pecetea
și asupra selecț iei partenerului. Concluziile la ca re el a ajuns, multe dintre ele
regăsindu-se și la Rueben Hill, sunt:
– apropierea domiciliilor constitu ie adesea preludiul unei c ăsătorii;
– locul na șterii joacă un rol important, chiar dac ă viitori so ți se vor c ăsători
în altă parte;
– condiț ia socială este primordial ă;
– nivelul instruc ției, afinit ățile culturale, credin țele religioase au un rol
important în determinarea c ăsătoriei.
3.4.4. Teoria personalit ății
Această teorie pune accentul pe personalitate ca factor major care îi face pe
oameni să se îndrăgostească și/sau căsătorească. Winch consider ă că „diferențele
se atrag” și că partenerii se aleg astfel încât nevoile lor s ă fie complementare.
Teoria nevoilor complementare consideră că persoanele evolueaz ă în relația lor
atunci când au personalităț i diferite. De exemplu o persoan ă căreia îi place s ă fie
dominată se va că sători cu cineva care dore ște să domine.
3.4.5. Teoria filtrului
Această teorie consider ă că există o serie de filtre care determin ă cine cu
cine să se că sătorească. „Doi indivizi dezvolt ă relații intime, se îndr ăgostesc și
97
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
eventual se c ăsătoresc dac ă ei trec împreun ă anumite stagii filtre”. Cea mai
important ă teorie este cea numit ă stimul-valoare-rol (SVR). Teoria SVR arat ă că
atractivitatea fizic ă este factorul principal care influenț ează alegerea partenerului.
Cercetă rile au ară tat că persoanele asem ănătoare ca atractivitate fizic ă tind să se
întâlneasc ă într-o propor ție mai mare între ele. Atractivitatea fizic ă este primul
filtru, cel numit și stimul. Al doilea stadiu este numit valoare, începe atunci când
partenerii î și exploreaz ă unul altuia valorile și interesele. Sunt discutate în acest
stadiu credin țele religioase, dorin țele sexuale, pă rerile politice, planurile cu privire
la familie etc. Dac ă acestea sunt compatibile rela ția se reîntoarce la stadiul stimul
unde încearc ă să găsească o altă persoană atractivă fizic. Cel de-al treilea ș i ultim
stadiu este cel numit rol. În acest stadiu, partenerii încep s ă-și evalueze unul altuia
personalitatea, prin aceasta în țelegând stabilitatea emoț ională, maturitatea etc.
3.4.6. Teoria centru-sateli ți
Această teorie consider ă că există un factor principal care poate fi
dragostea, vecin ătatea, condi ția socială , atractivitatea fizic ă etc. și o serie de al ți
factori care au o influen ță secundară în alegerea partenerului. Partenerul este ales
în principal în func ție de factorul central, dar o contribu ție important ă este adus ă și
de alț i factori care nu joac ă un rol central, dar care însuma ți pot avea o contribu ție
important ă.
3.5. Sex ș i căsătorie
Comportamentul sexual în cadrul familiei a suferit unele modific ări ca
răspuns la evolu ția acestei institu ții. Transform ările ce au intervenit în cadrul
familiei în ultimele d ecenii impun abordarea rela ției dintre cei doi parteneri pe
baza unor orient ări noi:
a) o orientare potrivit c ăreia individul are propriile drepturi, în care femeia
nu este supus ă dependen ței bărbaților, nu sufer ă presiuni sociale și psihice
obligând-o la c ăsătorie sau maternitate;
b) o orientare în care individul nu ia ini țiativa în mod agresiv, nu este
obligat să cucereasc ă, să meargă la ră zboi.
Aceste dou ă noțiuni sunt strâns legate de aspira țiile fiecăruia în cadrul unei
relații, dar ceea ce este important este de a fi capabili s ă se considere mutual ca
fiind într-adevă r egali. Unii cercet ători utilizeaz ă termenul de rela ție doar pentru a
defini leg ăturile intime care exist ă între doi oameni (de exemplu rela țiile dintre
amanți sau dintre p ărinți și copii), iar al ții restrâng defini ția doar la partea sexual ă
a legăturii dintre doi oameni.
Acceptând ideea c ă ambii parteneri primesc satisfac ție într-o rela ție, dar
diferă gradul în care aceasta se realizeaz ă, unii autori consider ă că „termenul de
98
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
relație a înlocuit termeni ca: întâlnire de dragoste, afacere amoroas ă, logodnă și
chiar căsătorie în definirea statutului unui cuplu”. (Mc.Cubbin, H.Dahl, 1985)
Termenii care au fost men ționați mai sus se refer ă la angajamentele cu
responsabilităț i bine definite și care sunt mai pu țin flexibile, pe când termenul de
„relație” reflectă tendința tot mai evidentă spre tipuri tot mai flexibile de
angajamente.
Psihiatrul E.Fromm, care s-a ocupat în mod deosebit de analiza rela țiilor de
dragoste, a ar ătat că fiecare fiin ță umană simte nevoia s ă iasă din izolare și să se
apropie de al ții. Singura metod ă de a scăpa definitiv de iz olare este o rela ție intimă
de iubire. Pentru a dobândi capacita tea de a se implica într-o rela ție amoroas ă care
poate cere sacrificii și compromisuri este necesar ca fiecare s ă poată să-și împartă
personalitatea cu cineva, trebuie mai întâi s ă aibă o personalitate puternic ă pe care
începe să și-o formeze din adolescen ță, având ca bază socializarea primar ă. De
aceea se recomand ă începerea vie ții sexuale dup ă 17-18 ani; și aceasta este vârsta
minimă legală pentru că sătorie, în multe țări.
Căutarea unei relaț ii se poate explica nu numai la nivelul individului, ci și
la nivelul colectivităț ii. Antropologul Claude Levi Strauss afirm ă că ceea ce
guvernează toate rela țiile sociale este „p rincipiul reciprocit ății”, care cont ă în
obligativitatea celui care a primit un cadou de a returna în timp, acela de o valoare
echivalent ă cadoului primit. Acest punct de vedere ne indic ă faptul că schimbările
dintre partenerii unei că sătorii reprezint ă o parte a puterii sistemului social. Rangul
unei familii pe o scar ă socială crește sau se men ține prin c ăsătorie. Astfel, folosind
explicațiile conflictuale, schimburile dintre so ți considerate ca baz ă a vieț ii sociale
reprezintă mai degrab ă o reflectare a diferen țelor existente în puterea economic ă și
politică decât o norm ă a reciprocităț ii. Căutarea unor gratifica ții personale și
reciproce în cadrul unei relaț ii constituie fundamentele pe care se poate realiza
alegerea partenerului.
Formarea unei familii umane, exerc itarea comportamentului sexual și
nupțial se bazează pe o serie de caracteristici cum ar fi:
• limbajul ca indicator al unor sisteme personale de coduri;
• controlul de sine (autocontrolul);
• capacitatea de previziune;
• existența unor sentimente puternice de dragoste, de afinitate, de
compatibilitate.
Căsătoria ră mâne tipul perfect de rela ție intimă în societatea modern ă și în
ciuda ratei tot mai mari a divor țialității nu exist ă semne c ă această instituție ar
cădea în desuetudine.
Cu toate acestea, trebui e luate în considerare și ritualurile în care unii
indivizi hot ărăsc să iasă din modelele tradi ționale și să trăiască în una din
alternativele c ăsniciei: singur ătatea sau coabitarea. Alegerea unui stil de via ță
99
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
parcurge diferite etape în care cea mai simpl ă explicație oferită este a instinctului
sexual. Astfel, în jurul vârstei de 20 ani, tinerii se confrunt ă cu încercarea de a- și
câștiga independen ța, competen ța, responsabilit ățile, egalitățile, toate fiind puse în
legătură cu sexualitatea. Este și perioada în care oamenii iau cele mai importante
decizii privind via ța lor personală : logodna, uniunea consensual ă, căsătoria, dac ă
vor avea mai mulț i parteneri sexuali, dacă vor fi homosexuali sau bisexuali. Multe
din problemele vârstei de peste 30 de ani pot av ea, de asemenea, conota ții sexuale:
decizia de a se că sători după o burlăcie îndelungat ă, decizia de a avea copii,
decizia de a schimba partenerul dup ă divorț etc.
Instinctul sexual este unul dintre cele mai puternice pe care le are specia
umană. Valorizarea rolului sexual-afe ctiv al femeii care tinde s ă-l egalizeze pe cel
al bărbatului și chiar să-l domine sub aspectul ini țiativelor sexuale și al exigen ței
fidelității – a condus la creș terea preten țiilor de alegere a partenerului de viață ,
oferind astfel ș ansa celibatului sau coabit ării. În ultimele decenii au loc în lume, în
general în Europa și în România în special, o serie de schimb ări legate de familie
dintre care enumeră m:
a) Creșterea vârstei la c ăsătorie . În România, în ultimii 20 de ani, vârsta
medie la prima că sătorie a variat în jurul vârste i de 21-22 de ani la fete și 24-26 de
ani la băieți. Media de vârst ă la prima c ăsătorie în SUA este de 23 de ani pentru
fete ș i 25,9 pentru bă ieți.
b) Scăderea „contingentului” de oameni care se pot c ăsători. Femeile tind
să se că sătorească cu bărbați având doi-trei ani mai mult decât ele. Șansele de
căsătorie pentru o persoană de 25-30 de ani sunt diferite pentru un b ărbat sau
pentru o femeie: b ărbatul tinde s ă se căsătorească cu o femeie mai tân ără,
conferind astfel un dezavantaj femeii care a înaintat în vârst ă.
c) Sexul în afara c ăsătorie este tot mai mult acceptat. Îmbun ătățirea
metodelor contraceptive, posibilitatea legal ă a unei întreruperi de sarcin ă, o mai
mare toleran ță a societății față de sexualitatea nonmarital ă sunt fenomene tot mai
frecvente.
Una dintre marile diferen țe între alegerea partenerului în prezent, fa ță de
trecut este aceea c ă relațiile sexuale premaritale nu mai sunt cu stricte țe interzise,
ci chiar recomandate. Dac ă în trecut era preferabil ca o fat ă care se c ăsătoreș te să
fie virgin ă, în zilele noastre acest criteriu a că zut. Cercet ările au arătat că femeile
se simt bine sexual atunci când aceste rela ții au loc cu persoana iubit ă. De multe
ori primele rela ții sexuale au loc cu persoana care va fi partener de via ță. Relaț iile
sexuale se îmbină foarte bine cu dragostea romantic ă sau pasional ă.
Chiar dac ă relația sexuală nu mai este un criteriu cu o for ță mare în alegerea
partenerului, acesta trebuie luat în seam ă, corelat cu alte criterii cum ar fi
dragostea, atitudinea p ărinților față de că sătoria copiilor lor etc.
d) Creșterea ratei divor țurilor contribuie la am ânarea deciziilor de
căsătorie pentru o serie de persoane. Oamenii pot fi determina ți să fie singuri
dacă au ca motiva ție faptul c ă nu sunt atractivi sexual, sau dac ă nu și-au rezolvat
100
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
problemele timpurii de natur ă psihosexual ă sau dacă sunt homosexuali. O alt ă
motivație pentru amânarea c ăsătoriei este aceea c ă nu mai resimt presiuni sociale,
nu mai sunt stigmatiza ți, ci simt nevoia s ă aibă mai mare libertate, s ă rămână
necăsătoriți pentru o lungă perioadă de timp. Unii oameni au nevoie de libertate
pentru a încerca noi experien țe și nu vor s ă pună capăt acestei libert ăți asumându-
și responsabilit ățile emoționale și financiare ale unei că sătorii.
Printre avantajele singur ătății se num ără: posibilitatea unei cariere
profesionale, împlinirea de sine, disponibilitatea sexual ă, libertatea schimb ării etc.
După Peter Stein (1976), dezavantajele c ăsătoriei sunt: plictiseala,
nefericirea, slaba comunicare, frustrarea sexual ă, limitarea mobilit ăților și a
disponibilit ăților pentru noi experien țe.
Căsătoria poate crea o anume intimitate care nu trebuie confundată cu
sexualitatea.
Studiind dezvoltarea individulu i, E. Erikson a observat c ă viața sexuală a
oamenilor este dominat ă, în egală măsură, de împlinirea propriei personalit ăți și de
găsirea plăcerilor ce fac din via ța sexuală un fel de b ătălie. Astfel, oamenii aspir ă
la „utopia genital ă”, cum define ște Erikson un tip ideal de rela ții caracterizat ă prin
orgasm reciproc în relaț iile de dragoste de tip heterosexual, în care exist ă
încredere mutual ă între parteneri și în care ciclurile muncii, procreaț iei și relaxării
se desfășoară cu regularitate. În climatul contemporan de libertate sexual ă se poate
face distinc ție între sexualitate și intimitate.
Olson (1977) a identificat șapte forme de intimitate:
1. emoțională, canalizat ă spre susț inerea reciproc ă și dragoste:
2. sexuală , care ofer ă satisfacții reciproce în via ța sexuală ;
3. socială , centrată pe frecventarea acelora și prieteni, prin apartenen ța la
aceleași grupuri (biseric ă, partide etc.);
4. intelectual ă, orientată spre discu ții despre idei, valori sau teorii, respectiv
spre dezbateri politice sau literare;
5. recreațională, caracterizată prin utilizarea timpului liber prin practicarea
acelorași hobby-uri, sporturi etc.;
6. estetic ă, care ofer ă identificarea partenerilor prin acelea și gusturi sau
idei;
7. religioas ă, direcționată spre împ ărtășirea acelora și credințe și idei
religioase.
Intimitatea, ca latur ă afectivă a dragostei – este considerată drept garan ția
dezvoltării și stabilității unui cuplu.
101
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
102
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul IV.
SOCIETATEA MODERN Ă ȘI FAMILIA
4.1. Familia: stabilitate ș i transformare
Unitatea socială de bază, ce asigur ă existența și continuitatea societ ății,
familia – indiferent de forma și dimensiunile sale – a fost permanent și va continua
să fie o constant ă a existen ței umane. Remarcabilele sale posibilit ăți de
transformare și adaptare nu au fost poate niciodat ă mai bine puse în eviden ță ca în
ultimele decenii. Familia tradi țională a fost înlocuit ă de familia nuclear ă care, în
societăț ile occidentale mai ales, tinde s ă nu mai constituie nici ea regula,
“împărțind” spațiul social cu alte forme de familie – ex. monoparental ă, cuplu
consensual – care câ știgă tot mai mult teren.
Entitatea dinamic ă, familia este “cutia de rezonan ță în care se resimt toate
armoniile sau dizarmoniile societăț ii ca organism viu. În familie se reflect ă, la
scară mică, mutațiile profunde din via ța socială și cultura societ ății. Prin familie se
transmit obiceiurile, tradi țiile de la înainta și, expresie a perenit ății culturale, a
unității dintre continuitate și discontinuitate; în familie se creeaz ă noi modele
culturale – consecin ță a condițiilor socio-culturale în schimbare.
Din perspectiv ă culturală familia este mediul soci o-uman în care se creeaz ă
personalitatea cultural ă a fiecărei ființe nou-născute ținând seama de reperele
trecutului, de condi țiile prezentului ș i aspirațiile viitoare”.
Familia plaseaz ă individul într-un sistem coerent de norme și reprezent ări,
ghidându-l spre locul pe care-l va ocupa în societate, creeaz ă condițiile și oferă
reperele necesare constituirii identit ății sociale și personalităț ii, mediaz ă și
facilitează relaț iile membrilor s ăi cu tot ce îi este exterior.
Transform ările mediului social au determinat, ca r ăspuns adaptiv,
transform ări în structura familiei. În unele cazuri schimb ările au fost atât de mari
încât însăși noțiunea de familie a devenit relativ neclar ă, acoperind un spectru tot
mai larg de asocieri. Central r ămâne rolul s ău de refugiu afectiv și modul cum este
percepută de membrii s ăi. Astfel, vorbim de familie monoparental ă în cazul unei
mame singure, care nu a fost c ăsătorită, dar și în cazul unui cupl u consensual, dac ă
această opțiune ca p ăstra celelalte calit ăți ale familiei, dar nu va cuprinde actul
căsătoriei.
103
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Încă din momentul trecerii de la familia tradi țională la cea nuclear ă a
început să se vorbeasc ă despre o criz ă a familiei, considerându-se c ă divorțialitatea
în creștere este o consecin ță a fragilităț ii acestui nou tip de familie. De fapt, atât
reducerea taliei familiei, ca ș i creșterea divor țialității au fost efectele produse de
schimbările intervenite în mediul socio-economic ( și anume procesele de
industrializare și urbanizare).
Mai mult chiar, G. Ferreol sus ține că familia nuclear ă – cel puțin în ceea ce
privește numărul de persoane ce locuiesc împreun ă și calitatea rela țiilor de sprijin
între rude – este departe de a fi o noutate. Admi țând – cel pu țin tacit – c ă procesele
de industrializare și urbanizare au dus la modificarea structurii de autoritate, a
funcțiilor familiei și repartizării rolurilor familiale etc. , G. Ferreol demonstreaz ă
că în ceea ce prive ște coabitarea intergenera țională și vitalitatea rela țiilor de
rudenie, ideea c ă “urbanizarea și industrializar ea au antrenat nuclearitatea
familiei” nu este decât un alt “stereotip ce trebuie comb ătut”.
El arată că cercetă rile istoricilor și cele ale demografilor au demonstrat c ă
în secolele al XVIII – lea ș i al XIX – lea, “gradul de coabitare” intergenera țională
– ținând cont de pr ocentul mortalit ății – nu era dintre cele mai ridicate. Pe de alt ă
parte, vitalitatea rela țiilor de rudenie nu s-a dezmin țit niciodat ă cu adevărat. Fie că
este vorba de dispozi ții testamentare, de dona ții sau mo șteniri, solidaritatea dintre
generații continu ă să predomine. Aceste ajutor ări, durabile sau ocazionale, ascult ă
de o logic ă în același timp de “subzistență ” și de “promovare”. Ea se manifest ă în
diverse moduri: servicii de îngrijire, împrumuturi financiare, inser ție profesional ă
(nepotism).
Cuplurile tinere, la rândul lor, nu r ămân inactive. Sus ținerea lor efectiv ă
este cu atât mai apreciat ă în caz de boal ă sau de vă duvie. De altfel, proximitatea
rezidențială nu a apărut. Cuplurile tinere tind s ă nu se stabileasc ă prea departe de
rezidența părinților (G. Ferreol: conform studiilor desf ășurate, în Fran ța aproape
75% dintre copii c ăsătoriți locuiesc la mai pu țin de dou ăzeci de kilometri de
părinți).
“De la via ța cotidian ă la ritualurile importante (botez, prima comuniune,
înmormânt ările) ocaziile de întâlnire sunt facilitate. Toate aceste contacte înt ăresc
coeziunea și omogenitatea. Anumite practic i de nepotism sunt o consecin ță
directă . Informa țiile schimbate sunt câteodat ă de un mare interes, c ăci pot fi
folosite pentru l ărgirea rela țiilor, găsirea unei locuin țe sau a unui loc de muncă .
Toate aceste perspective merg în întâmpinarea perspectivelor de nuclearizare.
Vicisitudinile conjuncturii nu condamn ă dinamica familial ă ci o întăresc. Departe
de a ne limita la comunit ățile sătești, influen ța relațiilor de rudenie (funcț ii
afective, rituale sau simbolice) r ămâne mereu la fel de puternic ă”.
Totuș i, schimb ările intervenite în func țiile familiei au avut și continuă să
aibă și efecte negative, atât pentru indivizi, cât și pentru societate. Schimbarea
comportamentelor reprod uctive – sau, dimpotrivă , menținerea lor în condi țiile
unor schimb ări importante de mediu ș i progres medical – au avut ca efect
104
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
îmbătrânirea popula ției (prin reducerea ratei natalit ății în condi țiile creșterii
semnificative a speran ței de viață) sau creșteri alarmante ale popula ției, în țări în
curs de dezvoltare. Probleme di ferite, cauze diferite, dar acela și element central:
familia – formele ei, rolurile ei, valorile ce delimiteaz ă existența și dinamica sa.
Normele, valorile interiorizate în procesul socializ ării primare, vor continua s ă se
manifeste ca repere puternice în tot restul vie ții, mai ales în cazul persoanelor cu
un nivel de educa ție mai scăzut, care nu au acces la alte sisteme valorice sau alte
experiențe, decât cele oferite de mediul direct de interac țiune, al c ărui element
central este familia.. Pe de alt ă parte, aceste norme interiorizate în familie, în
perioada copil ăriei, se încarc ă cu valoare afectiv ă, căpătând astfel o și mai mare
inerție, deci rezisten ță la schimbare.
Anumite comportamente vor continua astfel s ă persiste, chiar dac ă eficiența
lor socio-economic ă este scăzută – așa cum este, de exemplu, și tendința existent ă
în unele țări în curs de dezvoltare de a refuza înscrierea fetelor în înv ățământul
primar. Anumite considerente socio-culturale (uneori și religioase) se opun
educării femeilor, rezervân du-le în societate și în familie acelea și roluri
tradiționale, pentru care se presupune c ă nu au nevoie de educa ție. De fapt s-a
constatat c ă un nivel mai crescut de educa ție (primar ă în primă instanță) crește
eficiența cu care femeile î și îndeplinesc chiar și aceste func ții “tradiționale”.
Simpla existen ță a ofertei de educaț ie nu a schimbat, îns ă aceste comportamente,
care au dat rezultate mu lt mai bune în cazul b ăieților, dar continu ă să aibă o
eficiență mai redus ă pentru fete.
Pentru ocrotirea fam iliei, a copiilor, cre șterea/scăderea natalit ății,
îmbunătățirea accesului la educa ție, stimularea desprinderii de sfera strict ă a
familiei și dezvoltarea unor comportamente asociative utile, și nu numai, statul,
asistat sau nu de organisme interna ționale, a elaborat și implementat diverse
politici și programe. Având uneori explicit, alte ori implicit în vedere familia, ele
nu au reu șit să rezolve toate aceste probleme, chiar dac ă unele au avut rezultate
remarcabile pe direc țiile pe care ș i le-au propus.
Iată de ce analiza schimb ărilor survenite în structura familiei, modul în care
s-au modificat func țiile sale de baz ă, efectele conexe acestor schimb ări, valorile ce
delimiteaz ă viața de familie și efectele pe care le genereaz ă în diverse medii socio-
economice, sau la nivel individual, nu înceteaz ă a constitui o tem ă interesant ă și
actuală de analiză .
Desigur, pornind de la familie și de la func țiile sale se poate ajunge la
aproape orice aspect al existen ței noastre sociale, economice, demografice ș.a.
Trebuie a șadar să precizez asupra că ror aspecte m ă voi opri în prezenta lucrare ș i
care au fost motiva țiile pe baza c ărora am decupat aceste teme din problematica
vastă a efectelor schimb ărilor suferite de modelul familiei tradi ționale și chiar ș i
nucleare.
Creșterea fără precedent a popula ției, ca urmare a cre șterii popula ției din
țările mai puț in dezvoltate, ca și – la antipod – îmbă trânirea popula ției din țările
105
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
occidentale dezvoltate sunt dou ă dintre problemele cele mai stringente cu care se
confruntă societăț ile umane ale acestui început de mileniu. Interesant este c ă
aceste stă ri de fapt atât de opus e sunt rezumatul modific ărilor suferite de acela și
element din structura familiei: compor tamentele reproductive, ca urmare a
cantonării în valori și opțiuni comportamentale diametral opuse.
Urmărind modul în care op țiunile valorice și comportamentale din sfera
familiei influen țează alte comportamente constat ăm că putem integra în analiză
comportamentele asociative, cu efecte de lung ă durată la nivelul comunit ății, și nu
în ultimul rând, atitudinile fa ță de schimbarea sistemic ă – ca în cazul familiei
românești ce reac ționează la tranzi ție. Desigur, normele cu lturale ce delimiteaz ă
comportamentele familiale nu ac ționează singure, ci î și produc efectele într-un
mediu complex, cu multiple tipuri de influen țe și condiț ionări. Rolul și puterea
acestor norme și valori devine mai clar ă în momentul producerii unor schimbă ri la
nivelul celorlalte componente ale vie ții sociale.
Funcțiile familiei au cunoscut transform ări profunde, evolu ția familiei
sincronizându-se cu schimb ările din mediul socio-economic.
Schimbările produse în comportamentele nup țiale și nataliste, ca urmare
directă a modifică rii modelelor familiale au avut consecin țe importante atât pentru
individ, cât și pentru societate. Consecin țele sunt mixte: și pozitive și negative,
neputând face o delimitare consecin țe pozitive . numai pentru individ, negative –
pentru societate.
La nivel individual schimb ările intervenite în modele le familiale au dus (în
unele țări) la “cre șterea gradului de satisfac ție a partenerilor, cre șterea
independen ței lor unul fa ță de altul, cre șterea inser ției femeii în activitatea social ă
și creșterea posibilit ăților ei de participare la via ța socială . Pe de alt ă parte unele
noi modele de familie sau de menaj (cuplurile consensuale nefertile, menajele de o
singură persoană) sărăcesc familia de unele sau de majoritatea func țiilor ei”.50
În țările dezvoltate natalitatea a sc ăzut atât din cauza schimb ărilor suferite
de modelele familiale, cât și datorită schimbării atitudini fa ță de copii. Ei nu mai
au valoare productiv ă, ca în familia tradi țională, ci au devenit investi ții în viitor.
Fluxurile de sus ținere se îndreapt ă acum dinspre p ărinți spre copii, iar în
condițiile în care familia es te tot mai interesat ă să-și mențină standardul de via ță
ridicat și prețul descenden ței este de asemenea mare , apare în mod firesc o sc ădere
a cantităț ii descendenț ei, în favoarea calităț ii acesteia.
Țările în curs de dezvoltare se confrunt ă cu situații foarte diferite: cre șterea
populației care, în condi țiile unui standard de via ță foarte sc ăzut, accentueaz ă
sărăcia și frânează dezvoltarea.
În ambele cazuri modelele de familie și valorile acț ionale derivate din
acestea au o mare importan ță în generarea ș i menținerea respectivelor situa ții.
50 Mihăilescu Ioan, Politici sociale în domeniul popula ției și familiei , în „Politici sociale. România în
context european”, Ed.A lternative, 1995, Bucure ști, p.101.
106
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Educația și socializarea copiilor este pentru țările dezvoltate tot mai puț in o funcție
a familiei și tot mai mult a societ ății. Familia sus ține financiar educaț ia copiilor,
conștientizând valoarea sa. În țările în curs de dezvoltare lipsa educa ției părinților,
sărăcia, menținerea delimit ării rolurilor familiale ca în familia extins ă (pe criterii
de sex), formeaz ă un complex de factori ce împiedic ă accesul universal la
învățământul primar, cele mai afectate fiind fetele. Lipsa investi țiilor în educa ție
scade șansele de dezvoltare economic ă și limiteaz ă posibilitățile acestor ță ri de a
folosi eficient cantitatea mare de for ță de munc ă de care dispun – pentru c ă este
slabă calitativ.
Chiar dac ă familia nuclear ă nu mai constituie forma dominant ă, familia –
ca institu ție – nu se afl ă în criză, ci într-un proces de adaptare la cerin țele unei
societăț i post-moderne.
Ca grup special de apartenen ță familia nu și-a pierdut, prin nuclearizare,
capacitatea de a deveni un refugiu și un mijloc de adaptare în situa țiile de criz ă.
Într-un mediu nou, instabil, fluctuant, indivizii risc ă să-și piardă chiar identitatea
socială , dacă nu au o unitate social ă stabilă din viața lor la care s ă se raporteze.
Ori, în familie sunt investite cel mai ades afectivitatea și resursele economice; tot
aici e reg ăsit și grupul predilect de definire a identităț ii, sunt “negociate”
semnifica ții, sunt “confec ționate” repere pentru via ța socială exterioar ă grupului
familial.
Dacă în momentele de criz ă centrarea pe familie apare ca o solu ție la
complexul de incertitudine , ca un refugiu în fa ța unei situa ții anomice, stabilirea
acestei retrageri din via ța societății ca model stabil ș i generalizat și cantonare în
relațiile de familie nu are efecte negative.
Centrarea pe familie a comportamentelor de asociere duce la un nivel
scăzut de încredere interpersonală și instituțională, la creșterea costurilor
tranzacțiilor, împiedicând dezvoltarea. Tendința de men ținere a unei fals în țelese
autonomii a familiei nu poate fi func țională nici sub aspect material, nici
relațional.
Prin universalitatea, complexitatea și flexibilitatea sa, familia continu ă să
ocupe un loc central în tre factorii ce determin ă și orienteaz ă dezvoltarea,
continuitatea societăț ilor umane, prin oferirea unui climat afectiv, valoric,
normativ ordonat, securizant ș i individualizat.
4.2. Schimb ări în plan demografic
“În toate societ ățile europene, fertilitatea este puternic influen țată de
comportamentul nup țial al popula ției, întrucât ponderea cea mai mare în
fertilitatea total ă o au cuplurile familiale stabile”.23
23 Mihăilescu Ioan, Familia în societ ățile europene , Ed. Universit ății din Bucure ști, 1999, p.55.
107
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Cuplul familial este axat tot mai mult pe satisfacerea nevoilor sale afective,
pe interesele sale, dinspre familie ca institu ție cu anumite obliga ții față de
societate accentul se mut ă pe individ și pe nevoile sale. Noile forme de familie
răspund, astfel, unor nevoi ale individului și mai puț in nevoilor societ ății. Desigur,
această atitudine va avea efecte negative la nivelul societ ății și implicit, asupra
acestor indivizi, dar pe termen lung. Beneficiile ce pot fi ob ținute pe termen scurt
– ca urmare imediat ă a optării pentru un anumit tip comportament nup țial și fertil
– primeaz ă.
Căsătoria-sexualitatea și căsătoria-copii nu mai sunt în rela ție de
interdeterminare.
Cercetă rile făcute în țările din Europa, S.U.A. și Canada, de și nu au ajuns la
rezultate similare, permit totuș i surprinderea principalilor factori care au
determinat schimbă ri în comportamentele nup țiale ș i în modelele familiale.
Factorii cel mai frecvent pu și în eviden ță sunt:
• diminuarea func țiilor familiei prin preluarea unora de c ătre societate;
• creșterea gradului de ocupare a femeilor și a dorin ței femeilor de
promovare socială ;
• creșterea independenț ei economice a tinerilor;
• creșterea veniturilor prin care s-a asigur at unor persoane posibilitatea de a
trăi singure și s-a redus mult frecven ța că sătoriilor pe motive de
constrângere economic ă;
• creșterea diversităț ii politice, culturale ș i spirituale;
• schimbări și moravuri și creșterea permisivit ății sociale la noile forme de
comportament;
• efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la
un grup la altul și chiar de la o societate la alta”.24
4.1.1. Țările dezvoltate – îmb ătrânirea popula ției
Asigurarea descenden ței este una din func țiile fundamentale ale familiei. În
ultimele decenii atât atitudinea fa ță de copii cât și cantitatea descenden ței au
cunoscut schimb ări importante, accentul mutându-se pe calitatea descenden ței.
Desigur, cauzele acestor schimb ări sunt multiple. Dorin ța de a avea mai
puțini copii este justificat ă adesea prin costurile tot mai ridicate implicate de
creșterea unui copil. Mobilitatea social ă și profesională crescută, pe de alt ă parte,
ca și “emanciparea” femeii determin ă cuplurile s ă se axeze pe urm ărirea
succesului profesional. “În societatea româneasc ă aflată spre economia de pia ță,
24 Mihăilescu I., Politici sociale în domeniul popula ției și familiei, în „Politici sociale. România în context european ”,
Ed. Alternative, 1995, Bucure ști, p.100.
108
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
scăderea natalit ății ca și a nupțialităț ii sunt indiciile unui cost ridicat al vie ții, ale
incertitudinii și nesiguran ței zilei de mâine, ale reorient ării indivizilor spre alte
valori decât cele legate de c ăsătorie și copii. Costul descenden ței este din ce în ce
mai mare, exprimând atât cheltuieli directe (hran ă, îmbrăcăminte, locuin ță) cât și
indirecte (întreruperea activit ății lucrative a mamei pent ru îngrijirea copiilor)”.25
“Mișcarea natural ă a populaț iei (natalitatea, mortalitatea, sporul natural) a
înregistrat, în ultimele 3- 4 decenii, asemenea tendin țe, încât ea este ast ăzi
considerată , în multe societ ăți dezvoltate, o problem ă socială important ă. În multe
țări au fost elaborate ș i aplicate politici demografice prin care s ă se dea un ră spuns
acestei probleme. Sub acest aspect, ță rile europene sunt confruntate cu probleme
complet diferite de cele caracteristice țărilor în curs de dezvoltare. Dac ă în
majoritatea țărilor în curs de dezvoltare politicile demografice î și propun s ă
controleze și, în multe ță ri, să frâneze o cre ștere demografic ă foarte rapid ă, în
majoritatea țărilor europene problema principal ă constă într-o evolu ție
demografic ă îngrijorătoare care, pe termen lung, poat e provoca, în anumite zone, o
scădere a populaț iei totale”.26
Creșterea divor țialității, fragilitatea familiei nuc leare, extinderea coabit ării
contribuie de asemenea la sc ăderea natalit ății. În acest sens se observ ă că
procrearea este înc ă puternic legat ă de structuri familiale complete, proliferarea
familiilor monoparentale nereu șind să compenseze efectele divor țialității. Este în
primul rând vorba de reducerea num ărului de copii pe care o familie îl consider ă
ideal, nu de lipsa dorin ței de a avea copii.
Cele mai importante schimbă ri la nivelul familiei – chiar și nucleară – ce au
afectat negativ natalitatea sunt schimbarea fluxurilor de sus ținere părinți-copii și a
semnifica ției pe care o au copii pentru p ărinți. Aceste schimbă ri se înregistreaz ă și
se explică prin schimb ările suferite de familie în toate dimensiunile sale.
Principalele transform ări intervenite în modelele familiale pot fi rezumate
astfel: în ceea ce prive ște relația “familie-societate, sc ăderea importan ței funcției
economice a familiei; laicizarea și dezinstitu ționalizarea par țială a familiei;
“emanciparea” femeii; preluarea unor func ții familiale de c ătre societate;
diminuarea rela țiilor de rudenie ș i vecinătate; diminuarea controlului comunitar
asupra comportamentelor demografice; cre șterea bun ăstării materiale a familiilor;
creșterea preocup ărilor familiale fa ță de problemele sociale; Comportamentelor
tinerilor nec ăsătoriți – extinderea experien țelor sexuale premaritale; controlul
fecundităț ii; extinderea coabită rii premaritale; extinderea celibatului definitiv și a
menajelor de o singur ă persoană; creșterea permisivit ății sociale și a toleranț ei
părinților față de comportamentele premaritale ale tinerilor”.27
Familia este adesea mai bogat ă decât acum 4-5 decenii, deoarece femeile
contribuie semnificativ la cre șterea veniturilor. Membrii s ăi sunt în mare m ăsură
25 Voinea Maria, Psihosociologia familiei , Ed. Universit ății București, 1996, p.78.
26 Mihăilescu Ioan, Familia în societ ățile europene , Ed. Universit ății din Bucure ști, 1999 – p.40
27 Idem, p.132.
109
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
independen ți financiar, deci ra țiunile economice contri buie într-o mult mai mic ă
măsură la stabilitatea grupului familiar. Vârsta de c ăsătorie tinde s ă crească , și
chiar se poate renun ța la formalizarea rela ției, mai ales în cazul cuplurilor care nu
își doresc copii. Pre țul descenden ței este ridicat, atât prin costurile directe pe care
le implică – mai ridicate decât în trecut, pentru realizarea unei descenden țe de
calitate superioar ă (educație) – cât și prin încetarea (temporar ă a) activit ății femeii,
deci reducere a veniturilor familiei.
Astfel, comportamentele familiale apar și ele modificate: “cre ște importan ța
relațiilor emo țional-afective dintre parteneri; se intensific ă preocupările soț ilor
pentru calitatea vie ții familiale; se diversific ă formele de convie țuire: de aici
declinul relativ al familiei nucleare bazat ă pe căsătorie, extinderea cuplurilor
consensuale, extinderea cuplurilo r consensuale, extinderea rela țiilor dintre
persoane tră ind în menaje diferite, apari ția unor norme sociale care reglementează
noile forme de convie țuire, toleran ța socială crescută față de aceste noi forme de
conviețuire; modificarea rela țiilor dintre parteneri: tendin ța de egalizare a
pozițiilor de autoritate ale so ților, emanciparea pozi ției femeii, o mai mare
acceptare social ă a relațiilor sexuale extraconjugale, cre șterea importan ței
comuniunii de preocup ări, mentalit ăți, atitudini ș i interese; modificarea fertilit ății
și a rolului copiilor: scă derea fertilităț ii, controlul fecundit ății, unilateralizarea
fluxurilor de sus ținere părinți-copii, concentrarea preocup ărilor familiei pe
calitatea descenden ței, diminuarea rolului mo ștenirii (avere, nume, rang social);
creșterea relativ ă a instabilit ății familiei nucleare: cre șterea divor țialității, scăderea
ratei recăsătoririlor, o mai mare acceptare individual ă și socială a divorț ialității,
reflectată și de modificarea legislaț iilor divor țului.
Ca rezultant ă generală , se poate afirma c ă aceste modific ări au produs:
• la nivel individual: o egalizare a statutului bă rbaților și femeilor, o cre ștere
a bunăstării familiei, o cre ștere a satisfac ției partenerilor din convie țuire
într-un anumit cuplu și ca urmare a adopt ării unui anumit comportament
nupțial și fertil;
• la nivel societal: o scă dere a rate nup țialității, o scădere a natalit ății și o
creștere a instabilităț ii familiei nucleare”.28
Pentru familia tradi țională, cu preocup ări preponderent agricole, copiii
reprezentau un pre țios ajutor în gospod ărie și o asigurare a sprijinului la bă trânețe.
Fluxurile de sus ținere erau orientate ș i dinspre p ărinți spre copii și invers. Odată
cu mutarea sursei de câș tig din gospod ăria agricol ă spre industrie ș i servicii, copiii
au devenit consumatori: fluxurile de sus ținere sunt numai dinspre p ărinți spre
copii. Oportunit ățile de câștig apărute în acest nou mediu sunt mult mai mari decât
cele oferite de agricultura tradi țională, dar necesită deținerea unui capital
educațional destul de ridicat – mai ales dac ă ne raport ăm la cerin țele activit ăților
desfășurate în familia tradiț ională.
28 Idem, p.133.
110
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Investițiile ce trebuiesc f ăcute într-un copil pentru a se forma ca individ cu
șanse ridicate de integrare social ă și profesională în societățile europene de ast ăzi
sunt, aș adar, mult mai mari decât în trecut. Pentru a putea realiza acest obiectiv,
familia trebuie s ă se concentreze pe calitatea descenden ței.
Costul realiz ării unei descenden țe considerată satisfă cătoare calitativ fiind atât de
ridicat “cuplul încearc ă să împace dorin ța de a avea copii cu interesul de a-ș i
menține nivelul de trai ș i de a asigura o calitate crescând ă descendenț ilor. Prin
contrast putem remarca că în familiile în care există o preocupare scă zută pentru
calitatea descenden ței, numărul de copii este mult mai mare”.29
Extinderea noilor forme de familie – incomplet ă – determin ă în mod direct
schimbarea fertilit ății, numărul mediu de copii din cupl urile consensuale fiind mai
mic decât cel din cuplurile consensuale.
“Influența creș terii ponderii cuplurilor consensuale și a menajelor de o
singură persoană asupra sc ăderii fertilit ății este îns ă mai redus ă decât am fi tenta ți
să credem. În paralel cu cre șterea ponderii acestui tip de cupluri și menaje a avut
loc o cre ștere a ponderii na șterilor ilegitime (în afara c ăsătoriei) în totalul
nașterilor. Menajele de o singur ă persoană și cuplurile consensuale nu suspend ă
complet fertilitatea, ci doar o diminueaz ă”.30
Creșterea duratei medii de via ță, ca urmare a progreselor medicale și
științifice, a cre șterii gradului de educa ție în popula ție și implicit a îmbună tățirii
condițiilor de mediu – ap ă, sanitație etc. – împreun ă cu scăderea natalit ății au ca
efect scăderea popula ției și pe termen lung îmb ătrânirea popula ției. Scăderea
absolută a populaț iei este considerată o problem ă deosebit de grav ă, deoarece va
avea ca efecte directe scă derea forț ei de muncă , penuria for ței de munc ă tânără. În
aceste condi ții costurile de produc ție vor cre ște, ca urmare a sc ăderii
competitivit ății; mobilitatea social ă scade, ducând la blocajul carierelor
profesionale.
Mai mult, povara economic ă ce va ap ăsa pe umerii unei popula ții active
reduse ce va trebui s ă susțină o popula ție trecută de vârsta activ ă mult mai
numeroas ă va afecta natalitatea acestui segment tân ăr – costul vie ții fiind ridicat
vor suporta cu greu preț ul creșterii unui copil.
4.1.2. Țările în curs de dezvoltare – explozia demografică
Țările mai pu țin dezvoltate se confrunt ă cu o problem ă diametral opus ă:
creșterea îngrijor ătoare a popula ției. “Deși creșterea popula ției este în mare
măsură controlat ă în S.U.A., din punct de vedere global ea continu ă să se numere
printre cele mai grave (dac ă nu chiar cea mai grav ă) problem ă socială cu care se
confruntă umanitatea”.31
29 Idem, p.57.
30 Idem, p.56.
31 Ritzer G., Social problems , Ed. Random House, 1986, New York, p.495.
111
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În general na țiunile considerate a fi mai pu țin dezvoltate sau în curs de
dezvoltare au un standard de via ță mai scăzut decât na țiunile dezvoltate. O mare
parte din popula ția acestor țări trăiește la nivelul de subzisten ță, resursele medicale
fiind limitate.
Creșterea popula ției în țările nedezvoltate – fii nd vorba de dublarea într-un
timp tot mai scurt a unei popula ții tot mai mari – a dus la cre șterea popula ției
totale.”Conform unor estimă ri 9% din persoanele care au tr ăit vreodat ă sunt în
viață acum”.32
Țările mai puț in dezvoltate nu au parcurs, asemeni celor occidentale, un
proces de transformare dinspre o societate predominant rural ă spre una industrial ă,
ci au “importat” elementele modernit ății, ceea ce a generat efecte benefice
îmbunătățirea asisten ței medicale, a condi țiilor de via ță – dar și consecin țele
nedorite asupra evolu ției numărului popula ției.
“În țările dezvoltate inova țiile științifice s-au dezvoltat într-o perioad ă
lungă de timp și au dus gradual la sc ăderea ratei mortalit ății. Între timp
productivitatea a crescut și fertilitatea s-a ajustat la aceste condiț ii noi”.33
Interrelaționarea tuturor elementelor procesul ui de modernizare a format un
cuplu de for țe ce a produs efecte conjugale diferite de cele ale fiecă rui element
luat separat. Acest lucru este mai evident ca oriunde în evolu țiile înregistrate de
țările lumii a treia.
În țările nedezvoltate aceste cuno ștințe medicale, exper ți, echipamente,
proceduri au fost importate și au avut efecte remarcabile asupra mortalit ății
infantile și totale, care au sc ăzut rapid.
Deoarece locuitorii nu au fost implica ți în conceperea ș i desfășurarea
acestor programe, schimb ările survenite la nivelul cuno ștințelor medicale și a
condițiilor de mediu nu au dus la schimbarea comportamentelor lor natale. Iat ă
spre exemplificare cazul Ceylon-ului, actualmente Sri Lanka. Rata mortalit ății în
această țară a fost redus ă la jumătate în numai un an (din 1946 în 1947). Ce s-a
întâmplat ? A fost cump ărat insecticid – DDT cu care s-a stropit pentru omorârea
țânțarilor și a altor insecte. Ca urmare, malaria și alte boli grave au avut o
incidență în popula ție mult mai sc ăzută. DDT-ul a fost importat, ca ș i experții care
au condus opera țiunea. Popula ția țării nu a jucat – sau a jucat un rol neînsemnat în
cadrul acestui program, care a schimbat atât de profund rata lor de mortalitate. Cu
atât mai pu țin acest program ar fi putut s ă le influen țeze feritilitatea. Astfel, un
număr mare de copii ș i de nou n ăscuți, care în mod “normal” ar fi murit, au
supravieț uit. Acest fapt a accelerat cre șterea popula ției în respectivul an, iar
situația s-a men ținut și în anii urm ători.
Această explozie a popula ției a modificat structura dominant ă de familie
existentă anterior – familia extins ă. Fiind ță ri predominant rurale, norma familiei
32 Idem, p. 504.
33 Idem, p.512.
112
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
extinse era o adaptare perfect ă la condi ționările mediului socio-economic.
Creșterea popula ției, însă, a determinat o modificare a structurii sale de baz ă,
împingând tot mai mult e familii sub limita s ărăciei.
Cei mai să raci membrii ai familiilor din mediul rural au fost rup ți de
legăturile cu familia extins ă – și de toată protecția și sprijinul pe care aceasta putea
să li-l ofere – și “aruncați” în orașe să trăiască în condiții extreme de priva țiuni,
adesea în capsula fragil ă a unei familii nucleare, aflat ă și ea în dificultate.
Orașele, slab industrializate nu au nici pe departe capacitatea de a absorbi
forța de munc ă disponibilă în interiorul lor, astfel încât segmente largi de
populație care sperau s ă găsească aici rezolvarea problemelor lor – lipsa de hrană ,
de posibilit ăți a familiei de origine de a între ține un num ăr tot mai mare de
membrii – ajung de fapt s ă trăiască în condiții extrem de proaste. Mai mult, din
cauza sărăciei, lor le lipsesc multe din resursele de care beneficiază familia
nucleară în ță rile industrializate. De exemplu, ei nu î și pot permite s ă plătească
asigurări de viață și dizabilit ăți, care să înlocuiască protecția pe care în trecut le-o
oferea familia extins ă. Și, tot din cauza s ărăciei, nu pot s ă se bazeze pe stat ca s ă le
ofere sprijin pentru îngrijirea b ătrânilor sau educa ția copiilor, a șa cum pot s ă facă
familiile nucleare din majoritatea țărilor industrializate.
O altă deosebire între familiile nucleare din țările mai pu țin dezvoltate și
cele din țările dezvoltate este c ă primele au o fertilitate ridicat ă, în timp ce
fertilitatea tot mai scă zută a celorlalte tinde s ă fie considerată o problem ă tot mai
gravă.
Fertilitatea ridicat ă, și deci obliga ția de a între ține un num ăr mare de copii
nu lasă acestor familii nici o șansă de a ieș i din cercul vicios al s ărăciei: din cauz ă
că femeile sunt atât de frecvent îns ărcinate și au mereu copii mici în îngrijire, la
care se adaug ă lipsa unui ajutor din partea rudelor – familia extins ă fiind slăbită –
le este foarte greu s ă se angajeze pentru a m ări venitul familiei . Ca urmare, multe
familii sunt nevoite s ă-și trimită copiii să lucreze înc ă de la vârste fragede, pentru
a-și ajuta familia.
Munca copiilor în ora șe are o valoare productiv ă mică, astfel încât copiii
câștigă foarte puț in. În plus, munca copiilor împiedic ă dezvoltarea economic ă pe
termen lung, deoarece se suprapune peste ș i perturbă procesul de educa ție. Ca
urmare noile genera ții nu vor avea nivele de preg ătire mai ridicate, ci vor ră mâne
prea mulț i la nivelul înaintaș ilor lor de la ferma tradiț ională.
Chiar și în țările care înregistreaz ă creștere economic ă, calitatea vie ții
indivizilor nu se poate ameliora atât timp cât popula ția în continu ă creștere
absoarbe tot pulsul economic realizat.
Adoptarea unor politici antinataliste indic ă faptul că problema a fost deja de
mult perceput ă, necesitatea schimb ării comportamentelor na taliste fiind de mare
importanță. De ce continuă populația să dea naștere la tot mai mul ți copii, știind că
nu vor putea tr ăi în condi ții bune, c ă vor greva asupra b ugetelor familiale, c ă vor
avea de îndurat privaț iuni și frustră ri?
113
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Sărăcia, nivelul slab de educa ție – necunoa șterea mijloacelor contraceptive
– sunt factori determinan ți, dar trebuie să ne întreb ăm care este substratul valoric,
normativ, al acestui mod de via ță, pentru c ă programele antinataliste nu lupt ă
numai cu slaba educa ție a cuplurilor, ci și cu dorin ța acestora de a avea o
descendență numeroas ă. Astfel, cercet ările au delimitat în țările nedezvoltate
existența unui ansamblu de norme, valori ș i tradiții pronataliste care duc la
menținerea unui nivel ridicat al fertilităț ii.
Idealizarea familiei cu mul ți copii; c ăsătoria la vârste fragede, începerea
vieții sexuale ș i a procre ării de asemenea la vârste mici sunt valori și norme
comportamentale înc ă foarte puternice, ce influen țează direct cre șterea popula ției.
Descendenț a numeroasă era necesară asigurării continuit ății familiei în condi țiile
unor rate de mortalitate infantil ă și a copiilor foarte ridicate. Această situație,
caracterizând mediul de via ță timp de secole, a deve nit extrem de puternic ă,
persistând și după ce nu a mai avut valoare practic ă.
Modelele tradi ționale de definire a rolurilor în func ție de criterii sexuale au,
de asemenea o mare rezistență . Ca și modelul tradiț ional, femeile trebuie s ă
procreeze, s ă se ocupe de cre șterea copilului, s ă se subordoneze so țului, să nu aibă
și să nu îți dorească independență economic ă. Conform aceluia și model, femeile
sunt asociate cu calit ăți materne – emo ționalitate, pasivitate, empatie etc., iar
bărbații cu calit ăți virile – activi, protectori, asigur ă resursele economice. Aceast ă
“împărțire” a calit ăților greveaz ă asupra șanselor femeilor de a-ș i găsi un loc de
muncă sau de a beneficia de educa ție.
“În unele țări cu o cre ștere demografic ă rapidă se apreciaz ă că menținerea
unei rate înalte a fertilit ății poate frâna ritmul dezvolt ării și poate avea efecte
socio-economice negative (suprapopularea ora șelor, creș terea șomajului, poluare,
condiții de locuit inadecvate, deteriorarea asisten ței sanitare sau imposibilitatea
ameliorării acesteia, cre șterea analfabetismului, accelerarea infla ției). Potrivit
acestor aprecieri au fost adoptate m ăsuri antinataliste, de promovare a familiei cu
un număr cât mai mic de copii”.34
4.1.3. Reechilibrarea evolu ției natalit ății
“În ultimii treizeci de ani și, îndeosebi, dup ă Conferinț a Mondială a
Populaț iei din anul 1974, în majoritatea țărilor dezvoltate și în numeroase țări în
curs de dezvoltare au fost formulate politici ale familiei și politici demografice sau
au fost adoptate m ăsuri legislative, economice și sociale privind popula ția și
familia. Este adev ărat că multe țări nu dispun de o politic ă a familiei propriu-zis ă,
pe motiv c ă asemenea politici ar afecta drepturile fiec ărui individ, ale fiec ărei
familii de a decide în mod liber asupra num ărului de copii pe care s ă îi aibă. Sunt
și situații în care formularea unei politici demografice este evitat ă pe considerente
istorice. De exemplu, în Germania, discu țiile referitoare la politica demografic ă
34 Mihăilescu I., Familia în societ ățile europene , Ed. Universit ății din Bucure ști, 1999, p.142.
114
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
sunt foarte delicate, întrucât acest tip de intervenț ie statală a fost compromis
printr-o folosire denaturată în perioada nazismului”.35
Țările dezvoltate se orienteaz ă spre politici pronataliste sau politici
neutraliste. Politicile neutraliste au ca obiectiv ameliorarea situa ției familiale –
creșterea nivelului de trai ai membr ilor familiei, oferirea de asistență familiei, dar
lasă la latitudinea cuplurilor hot ărârea privind num ărul de copii pe care și-i doresc.
Politicile pronataliste urm ăresc creș terea fertilit ății și a dimensiunilor
familiei. Acest obiectiv este important pentru asigurarea înlocuirii genera țiilor.
Scăderea num ărului popula ției afecteaz ă forța de munc ă disponibil ă și – mai ales
în cazurile în care pentru suplinirea nevoilor de for ță de muncă se import ă forță de
muncă – menț inerea tră săturilor naționale specifice. O popula ție mai mare asigur ă
menținerea și creșterea rolului interna țional al unei societ ăți. Desigur, în cazul în
care este valoroas ă și din punct de vedere calitativ – are o productivitate a muncii
ridicată .
În țările în curs de dezvoltare, datorit ă creș terii îngrijor ătoare a populaț iei
este nevoie de implementarea unor po litici, programe antinataliste, care s ă vizeze
scăderea fertilităț ii și a dimensiunilor familiei.
Asupra acestor aspecte se poate interveni prin m ăsuri legislative –
reglementarea accesului la mijl oacele de control a fertilit ății, reglementarea
legislativă a avorturilor, divor țurilor, reglement ări privind cuplurile consensuale,
celibatul și familiile f ără copii – dar și prin măsuri economice și sociale – asisten ța
familiei, ameliorarea statutului femeii.
“În țările cu o fertilitate foarte ridicat ă, îngrijoră rile demografice și
socioeconomice justific ă preocupările pentru o fertilitate sc ăzută ca mijloc de a
realiza obiectivele de dezvoltare na țională. Potrivit datelor furnizate de Divizia
pentru Populaț ie a O.N.U., mai mult de jum ătate dintre guvernele ță rilor în curs de
dezvoltare ( țări care cuprind peste 60% din popula ția globului) consideră ratele de
creștere a populaț iei din țările lor ca fiind prea mari. Circa 40% dintre guvernele
țărilor în curs de dez voltare întreprind m ăsuri exprese de reducere a fertilit ății.
Conferința Mondială a Populaț iei din Mexico din anul 1984 a insistat asupra
legăturilor dintre dezvoltarea socioeconomic ă și politica populaț iei și a adoptat o
serie de recomand ări în acest domeniu:
a. formularea planurilor, programelor sau strategiilor de dezvoltare pe baz ă
de demersuri integrate care s ă ia în considerare interrela țiile dintre popula ție,
resurse, mediul înconjur ător și dezvoltare;
b. formularea planurilor și programelor de dezvoltare în concordan ță cu
tendințele demografice încât s ă se poată asigura eradicarea foametei, cre șterea
nivelului de nutriț ie și sănătate, eradicarea analfabetismului de mas ă,
35 Mihăilescu I., Politici sociale în domeniul popula ției și familiei, în „Politici sociale. România în context european”,
Ed. Alternative, 1995, Bucure ști, p.101.
115
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
îmbunătățirea statutului femeii, eliminarea șomajului de mas ă și inechității în
relațiile economice interna ționale;
c. intensificarea cooper ării interna ționale, cre șterea exporturilor, încurajarea
investițiilor, reducerea dobânzilor;
d. evitarea dezechilibrelor eco logice rezultate din cre șterea populaț iei și din
trecerea de la tehnologiile tradi ționale la tehnologiilor industriale moderne;
e. formularea politicilor popula ției prin luarea atent ă în considerare a
nivelului individual, familial și comunitar, a factorilor macro- și micro-sociali;
f. formularea politicilor popula ției în consens cu valorile și nevoile locale;
g. fundamentarea științifică a politicilor popula ției, creșterea competen ței
celor care aplic ă aceste politici și intensificarea cooper ării interna ționale în acest
domeniu ( Report of the Interna țional Conference on Population , 1984)”36
4.2. Schimb ări în func țiile familiei și efectele lor
De-a lungul timpului, familia s-a modificat atât ca func ții cât și ca structur ă,
adaptându-se mereu noilor condi ții și cerințe ale mediului social.
Unele func ții ale familiei tradi ționale (extins ă) au fost preluate de alte
instituții – educarea copiilor, îngrijirea vâ rstnicilor – altele s-au men ținut ca func ții
ale familiei, dar au suferit modific ări importante la nivelul con ținutului.
Asigurarea continuit ății biologice și culturale a fost și continuă să fie o
funcție proprie grupului familial. Îns ă modul cum î și realizeaz ă familia modern ă
această funcție diferă de ceea ce a însemnat ea pentru familia tradi țională, și mai
mult difer ă semnificativ între familia nuclear ă și tipurile post-moderne de familie.
Funcția economic ă a familiei s-a orientat spre investirea în calitatea
descendenț ei și spre asigurarea unui standard de viață mai ridicat membrilor s ăi.
Familia nuclear ă din țările dezvoltate este mai bogat ă decât familia tradi țională și
decât familia nuclear ă de acum câteva decenii, în schimb produce mai pu țini copii.
Chiar dac ă pe termen scurt acest fapt are efecte (economice) pozitive – o societate
mai bogat ă – pe termen lung situa ția amenin ță să se răstoarne: sc ăderea ponderii
populației tinere în totalul popula ției va duce la stagnare economic ă, creșterea
costurilor de produc ție și nu numai. Important liant în structura familiei extinse,
dependen ța economic ă față de familie (a so ției în special) s-a redus, considerentele
economice constituind cu greu un argument, în favoarea stabilit ății familiei
contemporane.
Satisfacerea nevoilor emo ționale, a tr ăirilor intime ș i menținerii
personalit ății, identit ății, a devenit principala preo cupare a familiilor/cuplurilor
36 Idem, p.102.
116
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
moderne. Împ ărtășirea de valori, interese, preferin țe comune are pentru
familia/cuplul modern o importan ță deosebită .
În ceea ce prive ște transmiterea de la ascenden ți la descendenț i a unei
poziții sociale, a unor roluri ș i statusuri, importan ța moștenirii (nume, avere,
status) a sc ăzut; familia modern ă dorește să asigure urma șilor săi posibilitatea de a
accede spre statusuri/roluri sociale mai bune prin investi ții educaționale și afective
cât mai ridicate.
4.2.1. Socializare și educație
Scopul oric ărei societ ăți este acela de a- și menține echilibrul, ordinea
socială și normativ ă. Acest deziderat se poate atinge prin func ționarea optim ă a
elementelor structurii sociale, a grupurilor, colectivit ăților și a institu țiilor și, prin
integrarea armonioas ă a indivizilor în diverse sfere ale societ ății. Pentru realizarea
acestor scopuri func ționale, societatea și-a creat ș i perfecționat mecanisme
specifice de socializare și integrare social ă.
Socializarea este definit ă în “ Dicționarul de sociologie ”41 ca “un proces
psihosocial de transmitere – asimila re a valorilor, atitudinilor, concep țiilor sau
modelelor de comportare specifi ce unui grup sau unei comunit ăți, în vederea
formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane; în acest sens socializarea
este un proces interactiv de comuni care, presupunând dubla considerare a
dezvoltării individuale și a influen țelor sociale, respecti v modul de receptare și
interpretare a mesajelor sociale și dinamica variabil ă a intensităț ii și conținutului
influențelor sociale”.
Conceptul de socializare define ște procesele, mecanismele și instituțiile
prin care societatea se repr oduce în fizionomia personalit ății umane care îi este
specifică, în anumite structuri de comportament ce r ăspund așteptărilor și
prescripțiilor sociale. Socializarea este abordat ă și ca proces fundamental prin care
se transmite mo ștenirea cultural ă a unei societăț i și care asigur ă transferul de
cultură de la o generaț ie la alta.
Individul se na ște într-o anumit ă cultură pe care o preia, o interiorizeaz ă și
o transmite urm ătoarelor genera ții. Fără socializare societatea nu ar putea
supravieț ui, după cum nici individul nu ar putea supravie țui în afara socializ ării.
În concep ția structural func ționalistă parsonian ă, procesul de socializare
poate fi definit, în ansamblul s ău, ca transmitere ș i însușire a unor modele cultural
normative prin intermediul c ărora indivizii dobândesc conduite socialmente
dezirabile și își însușesc procedurile sau regulile nece sare pentru a putea dezvolta
acțiuni dezirabile, “normale”, predictibile, pentru a șteptările colectivit ății. În
sistemul construit de Parsons42, toate presiunile normative exercitate de
subsistemele sau institu țiile sociale sunt orientate în direc ția realizării scopului
41 Zamfir C., Vl ăsceanu L. (coord) – “Dic ționar de sociologie”, Ed. Babel, Bucure ști, 1998, p.586.
42 Parsons,T., The Social System , The Free Press, New York, 1951, p.247.
117
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
distinct de conformare obligatorie a indivizilor la exigen țele rolurilor sociale pe
care sunt chema ți să le îndeplinească în viața socială . Fiecare individ
conștientizeaz ă că exigența conform ării la regulile și simbolurile grupului din care
face parte este o tendin ță “normală”, care trebuie evaluat ă în mod pozitiv, în timp
ce încălcarea acestora reprezint ă o tendință “anormal ă”, irațională chiar, care
trebuie sanc ționată. Noțiunea fundamental ă care caracterizeaz ă scopul principal al
socializării este cea de identitate, pe care Pars ons o preia de la Freud, supraeul,
sinele și eul, fiind toate produse ale socializ ării. Conținutul procesului de
socializare are o tripl ă finalitate:
• psihică, implicând maturizarea copilului prin fixarea unor tră sături psihice
persistente;
• socială , presupunând deprinderea cu exigen țele impuse de exercitarea
corectă a rolurilor sociale;
• culturală, cu referire la internalizarea “c odurilor” culturale, a simbolurilor
normative ș i evaluative.
Procesul de socializare a form at obiectul a numeroase analize științifice,
care au urm ărit să pună în eviden ță factorii determinan ți, agenții de socializare,
mecanismele prin care aceasta se realizeaz ă. Complexitatea domen iului de studiu
a condus la formularea unor teorii diferite ale socializ ării, dintre care cele mai
importante sunt teoriile înv ățării și teoriile dezvolt ării cognitive. Ambele pun în
centrul analizelor comportamentul uman, supus unor continue modific ări și
devenirii, ca urmare a experien țelor trăite de individ.
Rezultanta procesului de socializar e o constituie personalitatea social ă43,
iar modelul cultural pe care se sprijin ă formarea acestei personalit ăți este așa
numitul sociotip (“personalitatea de baz ă” la A. Kardiner), definit ca o
configura ție psiho-socio-cultural ă, comună membrilor unei anumite societ ăți, care
reprezintă un tip de personalitate exemplar ă și în raport cu care indivizii pot
manifesta variante particular e ale propriei lor personalit ăți. Socializarea are loc de-
a lungul a trei etape de via ță, implicând astfel trei forme principale:
• socializarea primar ă (de bază) se desfășoară în timpul copil ăriei timpurii, în
cursul căreia copilul este supus influen țelor exercitate de p ărinți și pe care
le internalizeaz ă profund în structura personalit ății sale în formare.
Învățând să distingă între diferite obiecte fizice și relații familiale, copilul
va ajunge ulterior s ă-și dezvolte con știința stabilă a propriei identit ăți
personale.
• socializarea secundar ă are loc prin intermediul înv ățării normelor care
reglementeaz ă relațiile copilulu i cu egalii s ăi (frați, colegi, prieteni, etc.); pe
de altă parte, aceast ă formă intervine ca element instrumental, care îl oblig ă
pe copil s ă ia în considerare faptul c ă rolurile sociale, pe care este chemat
43 Rădulescu M. S., Homo Sociologicus. Ra ționalitate și iraționalitate în ac țiunea uman ă, Casa de editur ă și presă “Șansa”
SRL, Bucure ști, 1994, p.237.
118
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
să le îndeplineasc ă, nu se desf ășoară întotdeauna în contexte afective sau
protective, școala și relațiile implicate de ea, propunând un tip de
socializare definit de instrumentalitate și neutralitate afectiv ă, spre
deosebire de familie, care socializeaz ă copilul într-un climat predominant
afectiv;
• socializarea continu ă (a adultului) în tot cursul desf ășurării vieții adultului,
pe măsură ce acesta asimileaz ă noi valori, dobânde ște noi deprinderi,
aptitudini ș i experien ță de viață, se raliaz ă la diferite opinii și achiziționează
noi roluri sociale. Spre deosebire de socializarea primar ă, orientată de
elemente ideale, socializarea continu ă se concentrează pe elemente realiste.
Înainte de a exercita un anumit rol, individul parcurge o perioadă de
pregătire în care înva ță comportamentele pretinse de noul rol, drepturile și
îndatoririle acestuia. Acest proces de preg ătire pentru nou; rol este denumit
socializare anticipativ ă. Aceasta se realizeaz ă prin intermediul familiei, școlii, prin
cursuri de calificare sau recalificare, jocuri, etc.
Ciclul de via ță, anumite elemente intervenite pe parcursul vie ții, determin ă
individul s ă învețe roluri complet noi și să le abandoneze pe cel e vechi. Un student
în primul an de studiu va avea de înv ățat un rol foarte diferit de cel de elev. Dac ă
va locui într-un campus universitar, va trebui s ă se adapteze unui mediu de via ță
complet diferit de cel familial. Un tână r care se că sătoreș te începe s ă exercite un
rol și abandonează comportamentele asociate ro lului de celibatar. O persoană care
iese la pensie î și abandonează o mare parte din rolurile anterioare și intră într-un
rol, cel de pensionar. În toate aceste situa ții, intervine resocializarea, care const ă
într-un proces de înv ățare a unor roluri noi și de abandonare a unor roluri
anterioare.
Exist ă situații în care unele persoane sunt constrânse la o resocializare
radicală . Într-o m ănăstire, în timpul serviciului militar sau într-un penitenciar,
condițiile de via ță sunt foarte diferite de cele în care individul a tr ăit anterior.
Aceste medii de via ță, denumite de Erving Go ffman (1922 – 1982) institu ții totale,
sunt locuri în care oamenii sunt izolaț i de restul societ ății pentru o perioad ă lungă
de timp și în care comportamentele lo r sunt strict reglementate.
Socializarea, de și este un proces global, se realizeaz ă în cadrul unor
grupuri, în medii sociale diferen țiate. Grupurile și mediile sociale se raportează în
mod diferit la cultura societ ății globale. Din acest motiv, so cializarea poate avea o
formă pozitivă conform ă cu valorile, normele ș i așteptările sociale dezirabile și
promovate de c ătre societate, sau negativ ă, contrară așteptărilor, valorilor ș i
normelor sociale generale, dar conform ă cu cele ale unui grup sau ale unei
subculturi. Distinc ția dintre pozitiv și negativ implic ă anumite judec ăți de valoare,
de raportări la anumite ierarhii de va lori. Pentru a evita judecăț ile de valoare, unii
sociologi propun o distinc ție mai neutr ă, între socializare concordant ă (conform ă
cu valorile și normele sociale generale) și socializarea discordant ă (neconform ă cu
valorile și normele sociale generale).
119
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Utilizând aceste dou ă perechi de tipuri, se poate face o clasificare mai
precisă, indentificând patru forme:
Socializare
Concordantă Discordant ă
Pozitivă I II Socializare
Negativă III IV
Sursa: I. Mihă ilescu – “Sociologie generală ”, Ed. Universit ății, București, 2000, p.101
În forma I (pozitiv ă – concordant ă), socializarea se realizeaz ă conform
unor valori și norme sociale fundamentale ș i în concordanță cu valorile și normele
promovate de societatea global ă. În forma II (pozitiv – discordant ă), societatea se
realizează în conformitate cu normele și valorile sociale fundamentale, dar în
concordan ță cu unele norme și valori promovate de unii agen ți socializatori. De
exemplu, într-o societate totalitar ă, statul poate promova anumite norme și valori
(obediență, reprimarea spiritului critic, dela țiunea) care sunt în discordan ță cu
valorile și normele fundamentale, esen țiale într-o societate normal ă, democratic ă.
O familie, un grup de fam ilii sau un grup social, care î și vor educa copiii prin
raportare la valorile fundamentale (cinste, respect, demnitate, etc.) vor realiza o
socializare pozitiv ă, dar discordant ă în raport cu normele promovate de agen ții
socializatori controla ți de statul totalitar. În cazul în care familiile ș i grupurile
realizează o socializare conform ă cu normele și valorile statului totalitar, dar
neconform ă cu valorile și normele sociale fundamentale, avem a face cu forma III
– socializarea negativă concordant ă. În forma IV (negativ discordant ă),
socializarea se realizeaz ă contrar normelor și valorilor fundamentale ș i cele
promovate la nivel social general. În acest caz, avem a face cu o socializare
deviantă în raport cu societatea globală , dar conform ă cu normele unui grup sau
subculturi. Socializarea negativ-discordant ă poate fi întâlnit ă în cazul unor
comunități marginale (grupuri etni ce, religioase care refuz ă societatea înglobant ă)
sau în grupuri delicvente care se raporteaz ă la o subcultur ă delincvent ă.
Distinc țiile dintre pozitiv-negativ, concordant-discordant nu sunt
întotdeauna u șor de făcut. Ele presupun raportarea la anumite valori generale
(universalii culturale, universalii morale) care sunt dificil de opera ționalizat în
cercetarea sociologic ă. Dificultatea unor asemenea analize nu trebuie s ă conducă
la evitarea lor, pe motivul asigură rii neutralit ății axiologice.
În mod real, socializarea este echivalentă cu asimilarea creativit ății.
Copilul, adolescentul, tân ărul, adultul sau vârstnicul vor fi capabili, în urma
procesului de socializare, s ă exercite “o activitate creativă , mediată de simbolurile
normative și evaluative generale, care servesc ca ghid al conduitei ș i, propriile
modele de aspira ții culturale, cu acest an samblu formând configura ția
120
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
personalităț ii sociale în cadrul c ăreia motiva țiile interne se împletesc armonios cu
cerințele normative ale mediului social”44.
Caracteristicile principale ale acestui proces sunt multiple, fiind definite de
valențele epocii istorice ș i de tră săturile distincte ale spaț iului social. F. Elkin și G.
Handel le sintetizeaz ă în felul urm ător : a) procesul de so cializare este un proces
de durată (continuă în tot cursul vieț ii individului; b) el are loc prin interac țiunile
cu alț i indivizi; c) de-a lungul s ău, un rol important îl joac ă mijloacele de
comunicare; d) desfășurarea sa implică existența unor contexte semnificative din
punct de vedere emo țional; e) aceste contexte sunt modelate de diferite grupuri
sociale45 .
Toate caracteristicile men ționate eviden țiază faptul c ă procesul de
socializare se afl ă într-o leg ătură directă cu particularit ățile biologice și psihice ale
dezvoltării umane ale diferitelor perioade de vârst ă:
• socializarea în copil ărie implic ă dobândirea capacit ății de comunicare și
interacțiune, competen ței de exercitare a rolurilor de copil, ș colar, prieten,
conștiinței datoriilor și responsabilit ăților cu privire la normativitatea vie ții
sociale;
• are, în esen ța ei, rol anticipativ , pregătind tinerii pentru v iitoarele roluri de
adult G. H. Mead a utilizat, pentru aces t caracter anticipativ al procesului
de socializare, no țiunea de “preluarea rolului altuia”46 .Un rol important în
acest proces îl are “cultura” tinerilor și raporturile între genera ții;
• este caracterizat ă, mai ales, de experien țele familiale, ocupa ționale și
culturale dobândite în contexte particulare de via ță (economic sau politic,
de exemplu). În timp ce socializarea copilului sau adolescentului are
caracter general, socia lizarea adultului posed ă un caracter specific,
determinat de participarea la diferite institu ții și activități sociale cu
conținut variabil. O.G. Brimm consideră că, spre deosebire de socializarea
copilului, socializar ea adultului are urm ătoarele tr ăsături : a. Presupune,
mai degrab ă, sinteza “vechiului mate rial” decât dobândirea unuia nou ; b.
Implică schimbarea de la un punct de vedere idealist la unul realist ; c. Are
la bază învățarea capacit ății de confruntare cu cerin țe conflictuale ; d.
Dezvoltă componen ța pentru exercitarea unor roluri specifice47 .
• presupune “dezangajarea” fa ță de rolurile sociale active și familiarizarea cu
alte roluri participative (în familie, organiza ții cu caracter voluntar, în
activități culturale ș i chiar productive). În tr-o serie de societ ăți, cum este
cazul societăț ii române ști, lipsesc mecanismele și factorii care s ă asigure
44 Rădulescu S. M., Banciu D., Introducere în sociologia delincven ței juvenile , Ed. Medical ă, București, 1990, p.20, apud
Rădulescu S.M., Sociologia vârstelor , Ed. Hyperion XXI, Bucure ști 1994, p.84.
45 Frederik Elkin, Gerald Handel, The Child and Society. The Process of Socialization , New York, Random House,
1984, p.34, apud R ădulescu S.M., op. cit. , p.84.
46 Mead G.H., Mind, Self and Society , Chicago, University of Chicago, Press, 1934.
47 Orville G. Brimm Jr. , Socialization After Childhood; Two Essays , New York, Willey, 1996, p.25.
121
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
socializarea popula ției vârstnice pentru cerin țele rolului de “b ătrân”. Ca o
consecință, o mare parte dintre b ătrâni tră iesc izola ți de societate, f ără nici
un fel de “angajament social”, situa ție care contribuie la accelerarea
procesului de îmb ătrânire și la accentuarea tr ăsăturilor determinate de
patologi b ătrâneții. O serie de sociologi apreciaz ă că, în societăț ile
contemporane, este legitim ă chiar “o socializare pentru moarte” constând în
pregătirea bătrânilor pentru episodul final al vie ții lor48. O asemenea form ă
de socializare implic ă și pe membrii familiei, pe to ți aceia afla ți în relaț ii
apropiate vârstnicilor.
Socializarea este realizat ă într-o multitudine de forme și situații, de
numeroș i agenți, dintre care, mai importan ți sunt familia, grupurile perechi, școala
și mijloacele de comu nicare în mas ă.
Grupurile vechi, formate din pers oane care au aproximativ aceea și vârstă,
se manifest ă ca agenți puternici de socializare, mai ales în perioada copil ăriei și a
adolescen ței. Chiar de la o vârst ă foarte mic ă copiii de aceea și vârstă
interacționează ușor. Deși stă pânesc mult mai pu țin simboluri și mijloace de
comunicare, comparativ cu adul ții, ei comunic ă mai ușor decât ace știa. Grupurile
perechi ofer ă posibilitatea manifest ării independente, în afara controlului
părinților, spontaneitatea limitat ă, cenzurat ă (de adul ți) sau autocenzurat ă în
prezența adulților, manifestându-se liber. Se stabilesc în aceste condi ții relații pe
orizontală, de interac țiune între egali, ca parteneri de cooperare și competi ție cu
acelaș i statut. Grupurile perechi socializeaz ă caracteristici, tr ăsături culturale sau
subculturale care nu sunt avute în vedere de p ărinți sau sunt neconforme cu
valorile și normele acestora, imprim ă o subcultur ă juvenilă, frecvent ignorat ă de
adulți.
Școala este un agent socia lizator complex, care ofer ă atât informa ții,
calificări, cât ș i un întreg climat valoric și normativ, formal și informal. Fiecare
școală ajunge s ă dobândeasc ă trăsăturile și elementele culturale specifice, astfel
încât elevii unei școli se vor deosebi de al ții de aceea și vârstă , dar de la o alt ă
școală .
Cercetă rile efectuate de Jesse Pitts și Michel Crozie în Fran ța, arată că
școala dezvolt ă un raport de complexitate în tre copii, pe care îl numesc
“comunitate delincvent ă”, manifestat ă ca o complicitate într e elevi pentru a se
proteja de autoritatea profesorului, ceea ce nu exclude competi ția între elevi,
pentru a se identifica cu acesta. Școlile din România au caracteristici similare
celor franceze, cu unele încerc ări de implementare a modelelor pedagogice noi.
Mijloacele de comunicare în mas ă tind să devină , în societăț ile dezvoltate,
unul din principalii agenț i de socializare. Mass-media desemneaz ă ansamblul
organizațiilor care vehiculează către un num ăr mare de oameni, efecte
socializatoare ale acestora fiind obiectul a numeroase analize, de cele mai multe
48 Elkin Frederik, Handel Gerald, The Child and Society. The Process of Socialization , New York, Random House,
1984, p.226.
122
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
ori contradictorii. O concluzie comună a acestor cercet ări este că mijloacele de
comunicare în mas ă au atât efecte pozitive, cât ș i efecte negative, dependente de
conținutul mesajului.
Familia constituie, în orice societ ate, “factorul primordial al form ării și
socializării copilului, reprezentând cadrul fundamental în interiorul c ăruia sunt
satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului s ău
ciclu de cre ștere și dezvoltare”49. Familia este cadrul pr incipal în interiorul c ăruia,
prin intermediul procesului de socializare, indivizii î și însușesc primele noț iuni cu
privire la datorie, responsabilitate, interdic ție, marcând dezvoltarea unei structuri
generalizate a con științei morale și juridice; de asemenea, în cadrul familiei se
realizează sociabilitatea, premisa deprinderii no rmelor dezirabile, a modelelor de
conduită așteptate, individul stabilind primele contacte în în țelegerea no țiunilor de
responsabilitate și raț ionalitate, primele confrunt ări cu situa ții supuse
prescripțiilor, interdicț iilor, evalu ărilor normelor și idealurilor grupului social larg.
Func ția de socializare a familiei se realizeaz ă în patru situa ții specifice:
• situațiile de educa ție morală, având la baz ă relațiile de autoritate prin
intermediul că rora i se furnizeaz ă copilului regulile morale;
• situațiile de înv ățare cognitivă , prin care copilul înva ță sistemul de
cunoștințe, aptitudini, deprinderi necesare convie țuirii în societate;
• situațiile de comunicare psihologic ă, care dezvolt ă afectivitatea specific
umană, cu un rol deosebit de impo rtant în echilibrul moral și psihologic al
individului;
• situațiile angajând imagina ția, prin intermediul c ărora se dezvolt ă
capacitățile creatoare și gândirea participativ ă.
Fiind grupul cel mai coeziv și factorul care exercit ă influențele cele mai
persistente asupra personalit ății, familia educ ă spiritul de comunicare și cooperare,
facilitează transmiterea obiceiurilor și valorilor de la p ărinți la copii, ghideaz ă din
punct de vedere moral conduitele acestor a. În cadrul familiei are loc modelarea
personalit ății copilului, trecerea de la un com portament normal, bazat pe auto-
reglare ș i autonomie morală
“Mediul familial – afirm ă André Berge – îl satisface pe copil în mă sura în
care ră spunde trebuinț elor sale elementare, adic ă în măsura în care este un mediu
afectiv și protector, dubl ă condiț ie indispensabil ă pentru ca fiin ța tânără să învețe
să se construiasc ă pe sine, s ă se situeze în raport cu ceilal ți, să se polarizeze din
punct de vedere sexual, efectuând f ără pericol, primele sale experien țe sociale ș i
sentimentale”50 .
Socializarea primară este etapa procesului de socializare care orienteaz ă
evoluția copilului 6-7 ani de via ță. Socializarea primar ă, sau de baz ă, permite
49 Hill R., Teoria modern ă a sistemelor și familia, 1973, apud Voinea M. , op. cit . , p.62.
50 Apud Voinea M., op.cit., p.63.
123
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
deprinderea regulilor de comportare, a normelor ș i valorilor ce pot fi asimilate la
vârste mici și care constituie bagajul informa țional și afectiv al oric ărui individ în
această etapă el se consolideaz ă în cadrul rela țiilor de comportament cu persoanele
întâlnite zilnic, cu modul lo r de a explica, de a comunica, de a exprima sentimente,
preocupări.
Plecând de la ideea c ă familia reprezint ă primul grup cu care copiii au
contact continuu și primul context în care se manifestă modelele socializ ării, se
apreciază că, din acest punct de vedere, familia nu poate fi concurat ă cu nici o altă
instanță. Prin naștere copilul este plasat în societ ate potrivit statutului social al
familiei sale. Acest statut va influen ța modul de rela ționare cu ceilal ți, va influen ța
cariera de adult, ascensiune profesional ă și socială , fiind un mediator al culturii
care există în societatea mai larg ă. Fiecare familie particip ă direct la un num ăr
limitat de subculturi și rețele (versiunile societ ății largi) care ajung la copil prin
învățare, prin activitatea zilnic ă, familia având un rol activ de filtrare a
elementelor subculturilor exis tente. Familia este pentru copil cadrul în care se
asigură primele tipuri de relaț ii sociale, de experien țe și exigențe specifice, este
grupul referen țial ale c ărui valori, norme și practici copilul le adopt ă și le
raportează la ele în evaluarea comportamentului. Pentru a în țelege problemele
complexe ale familiei, unii autori pun în rela ție directă vârsta copiilor cu etapele
ciclului familiei:
• familii cu copii preș colari;
• familii cu copii de vârst ă școlară;
• familii cu adolescen ți.
Potrivit studiului “Pentru o societate centrată pe copil” (Ed. Alternative,
București, 1997), coordonat de Zamfir C., acest proces are urm ătoarele direc ții:
• 0 – 3 ani – până la aceast ă vârstă copilul nu beneficiaz ă de un sistem
instituționalizat de educa ție în afara familiei. Educa ția primită este realizat ă
exclusiv de c ătre familie, care trebuie s ă-și permită supravegherea ș i
educația copiilor, s ă aibă timp liber disponibil și resursele materiale
necesare.
• 3 – 6/7 ani – copilul intră în sistemul institu ționalizat de înv ățământ
(grădiniță). Este esen țială dezvoltarea unei relaț ii de cooperare între familie
și grădiniță sau școală . Este necesar ă o educa ție a familiei pentru
dezvoltarea capacit ății familiei de a oferi o în grijire de calitate copiilor.
• 7 – 15 ani – educa ție formală , învățământ general obligatoriu.
• 15 – 18 ani – adolescen ții caută repere: un sistem de valori, exemple
concrete, modele, sfaturi care s ă le asigure succesul în societate. Ei au
nevoie de sprijin pentru a realiza trecerea de la adolescen ță la maturitate.
Un accent deosebit tre buie pus pe discu ții privind întemeierea unei familii,
privind alcoolismul, drogurile , riscurile acestora, educaț ia sexuală .
124
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Este îndrept ățită aprecierea după care “familia reprezint ă factorul
primordial al socializ ării morale și integrării sociale a adolescentului constituind
cadrul fundamental în interiorul c ăruia sunt satisf ăcute trebuin țele sale psihologice
și sociale. În calitatea sa de mediu natural și de grup primar, ea este primul
intermediar în rela țiile cu societatea și constituie matricea care-i imprim ă
adolescentului cele mai importante și mai durabile tră sături caracteriale și
morale”.51
Dacă familia este saturat ă de privațiuni și ostilităț i, de condi ții care priveaz ă
copilul de afec țiune și de satisfacerea adecvat ă a dorințelor și aspirațiilor lui
firești, tânărul poate ajunge la un conflict de adaptare. Din aceast ă perspectiv ă se
poate aprecia c ă orice caren ță a grupului familial, sl ăbirea unităț ii și coeziunii
familiale perturb ă viața copilului, antreneaz ă o serie de perturb ări de
comportament. Asupra rela țiilor părinți-copii ca nucleu al socializ ării familiale s-
au formulat o serie de observa ții și deziderate. Herbert Gans sugerează trei tipuri
principale de interac țiuni familiale (cu referire la S.U.A.).
Familii centrate pe adul ți (în care familia este condus ă de către adulți,
pentru adul ți, prin includerea unor comportamente conforme cu modelul parental
dezirabil; p ărinții din aceast ă categorie nu au preocup ări exprese pentru
dezvoltarea ș i orientarea copiilor lor.
Familiile centrate pe copii, în care p ărinții își subordonează plăcerile,
satisfacerii dorin țelor copiilor. Ace ști părinți doresc pentru copiii lor o situa ție mai
reușită decât au avut-o ei.
Familii conduse de adul ți, specifice vârfurilor din clasa mijlocie. P ărinții au
de regulă studii superioare și pot aprecia mai bine viitorul adolescenților lor.
Copiii sunt înv ățați să lupte pentru dezvoltarea lor în conformitate cu propria
individualitate, s ă obțină note bune la ș coală .
În familii se construies c modele pentru toate rela țiile umane fundamentale,
cum ar fi rela țiile de supra – sau subordonare, de complementaritate, de
reciprocitate, se descoper ă comportamente sociale elementare orientate spre
apărarea drepturilor proprii și respectarea drepturilor altora. Un rol foarte
important în procesul de socializare îl are structura și funcționalitatea familiei.
Relația părinți copii poate fi distorsionată de o serie de excese ale p ărinților, dintre
care unele se pot datora lipsei de afecț iune și interes sau, dimpotriv ă, unui interes
și control exacerbat.
51 Rădulescu S., Banciu D. , Adolescen ții și familia , Ed. Științifică și Enciclopedic ă, Bucure ști, 1987, p.46.
125
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
EXCESELE
PĂRINȚILOR
Atitudine liberă Suprasolicită ri educative
pasivitate
indolență
indiferență
indulgență
nesupraveghere control excesiv
sancțiuni negative în cazul
unor eșecuri școlare
exigențe profesionale mari
program rigid de înv ățătură
CARENȚ E ÎN SOCIALIZAREA
COPIILOR
egoism
nesinceritate
superficialitate
insuccese școlare și profesionale
comportamente refractare
comportamente deviante
Sursa: Maria Voinea, “Sociologia familiei”, Ed. Universit ății București, 1993, p.68
Cercetă rile și sociologia familiei pun în eviden ță faptul că, în societăț ile
urbane moderne, familia a pierdut o mare parte din importan ța sa socializatoare
tradițională. Fie că există un singur p ărinte, fie c ă ambii părinți, deși locuiesc
împreună, interacționează cu copilul doar câteva ore pe zi, func ția socializatoare a
familiei se exercit ă mai sumar, împ ărțindu-și elementele cu al ți agenți socializatori
amintiți.
Cunoștințele necesare astă zi pentru ocuparea unui post pe pia ța muncii sunt
numeroase și diverse, necesitând în vedere însu șirii depunerea unui efort
intelectual constant. În familia tradi țională socializarea și educarea indivizilor
trebuia să răspundă unor cerin țe mult mai modeste, fiind realizat ă în cea mai mare
măsură în familie.
În societatea modern ă această funcție a fost preluat ă de alte institu ții,
specializate. Procesul de educa ție din societatea modern ă, instituționalizat și
126
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
standardizat, are implica ții majore asupra evolu ției societății. Societatea cunoa ște
în mod inevitabil divers e sisteme de inegalit ăți, ce au func țiile lor în mecanismele
dezvoltării. Economia de pia ță implică nu numai avantaje, ci și riscuri, e șecuri,
asumare de ră spundere și eforturi mari, selec ții dure, impune preg ătire și aptitudini
deosebite, pe care nu le are oricine. În aceste condi ții se remarc ă importan ța
procesului educa țional, ce are implica ții sociomorale largi, legate de traiectoriile
de viață ale tinerilor.
Familia s-a adaptat la aceast ă situație, acceptând educa ția formal ă ca
valoare și ca atare investind o parte însemnat ă din venituri în aceasta. Este,
bineînțeles, vorba despre o investi ție în calitatea descenden ței lor.
Unilateralizarea fluxurilor de sus ținere – numai dinspre p ărinți spre copii –
este rezultatul schimb ării atitudinii față de copii, care devin centrul existenț ei
familiei.
Cunoștințele necesare astă zi pentru ocuparea unui post pe pia ța muncii sunt
numeroase și diverse, necesitând în vedere însu șirii depunerea unui efort
intelectual constant. În familia tradi țională socializarea și educarea indivizilor
trebuia să răspundă unor cerin țe mult mai modeste, fiind realizat ă în cea mai mare
măsură în familie.
În societatea modern ă această funcție a fost preluat ă de alte institu ții,
specializate. Procesul de educa ție din societatea modern ă, instituționalizat și
standardizat, are implica ții majore asupra evolu ției societății. Societatea cunoa ște
în mod inevitabil divers e sisteme de inegalit ăți, ce au func țiile lor în mecanismele
dezvoltării. Economia de pia ță implică nu numai avantaje, ci și riscuri, e șecuri,
asumare de ră spundere și eforturi mari, selec ții dure, impune preg ătire și aptitudini
deosebite, pe care nu le are oricine. În aceste condi ții se remarc ă importan ța
procesului educa țional, ce are implica ții sociomorale largi, legate de traiectoriile
de viață ale tinerilor.
Familia s-a adaptat la aceast ă situație, acceptând educa ția formal ă ca
valoare și ca atare investind o parte însemnat ă din venituri în aceasta. Este,
bineînțeles, vorba despre o investi ție în calitatea descenden ței lor.
Unilateralizarea fluxurilor de sus ținere – numai dinspre p ărinți spre copii –
este rezultatul schimb ării atitudinii față de copii, care devin centrul existen ței
familiei.
Educaț ia fetelor
În unele țări în curs de dezvoltare familia modelul familiei tradi ționale este
încă puternic, socializarea și educația tind s ă fie reduse – mai ales pentru
segmentele cele mai s ărace din popula ție – la sfera familiei. Acest fapt are
consecințe grave asupra economiei, care nu poate valorifica eficient resursele mari
– dar slabe calitativ – de for ță de muncă .
127
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Accesul inegal la educa ție aduce femeile lumii a treia un standard de via ță
scăzut și mulți copii. Femeile se confrunt ă cu mari dezavantaje educa ționale în
multe părți din Asia și Africa, cu toate c ă piedicile formale au fost înl ăturate în
multe aceste țări. Analfabetismul este astfel o mare problem ă, femeile reprezint ă
2/3 din adul ții analfabe ți din aceste țări. Aceast ă situație este rezultatul convingerii
că nu are rost s ă educi o fat ă, când ea poate s ă lucreze în pia ță sau pe câmp –
băieții sunt în mai mică măsură afectaț i de aceste convingeri.37
Persistența rolurilor definite pe cr iterii de sex, care rezerv ă femeii doar
sarcinile casnice, munca în gospod ărie și pe câmp, na șterea și creșterea copiilor,
au efecte negative atât la nivel individual, cât și social. La nivel individual
generează frustrare, iar la nivel societal pierderea prin nefolosire eficient ă a unui
important capital uman.
Site-ul UNICEF ofer ă informa ții cu privire la cauzele ce împiedică
participarea fetelor la programele educa ționale la care au formal acces și
strategiile UNICEF de dep ășire a acestor bariere în calea dezvolt ării acestor copii.
Avantajele investirii în educa ția fetelor sunt multiple și privesc atât familia
fetei, cât și societatea:
• cresc ratele de participare a for ței de munc ă feminină și câștigurile
• crește productivitatea muncii femeilo r în sectorul non-formal
• creșterea câștigurilor și a productivit ății sunt benefice atât pentru
comunitate, cât și pentru societate
• scade rata fertilit ății – studii din Thailanda arat ă că cu cât num ărul
de copii/familie scade, cu atât cresc ratele de participare școlară
• scad ratele de mortalitate infantil ă și a copiilor
• scad ratele de mortalitate matern ă
• creează beneficii educa ționale intergenera ționale
• aduce beneficii semnificative rela ției cu mediul de via ță.
Printre factorii principali care limiteaz ă oportunit ățile educa ționale ale
fetelor se num ără:
• Sărăcia. Gospodă riile se confruntă cu două tipuri de costuri când î și trimit
fetele la școală : directe – costuri de școlarizare, rechizite, uniforme,
transport, și alte diverse costuri și indirecte – ie șirea fetei din activit ățile
casnice și agricultur ă, curăț enie, preg ătitul mânc ării, îngrijirea fra ților mai
mici, a b ătrânilor și a celor bolnavi. Familia va trebui s ă găsească alte
persoane pentru aceste tre buri, deci va trebui s ă plătească. Studii în mai
multe țări au indicat c ă imposibilitatea familiei de a acoperi aceste
cheltuieli este principala cauz ă pentru care fetele nu merg la școală .
37 Internet www.unicef.org/
128
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• Calitatea slab ă a educa ției și slaba ei relevan ță (importan ța în evolu ția
ulterioară).
• Accesul limitat și infrastructura slab ă. Părinții nu-ș i vor trimite fetele la
școală dacă ele trebuie s ă parcurgă distanțe prea lungi pân ă la acestea.
Existența unor centre – satelit ș coli mai mici în ap ropierea localit ăților a
dus la cre șterea înscrierii și frecvent ării școlii de către fete. În unele culturi
este nevoie s ă se asigure școli separate pentru fete. Lipsa wc-urilor și a apei
sunt alte motive pentru care fetele nu frecventeaz ă școala.
• Posibilitățile limitate de generare de venituri. A șteptările parentale, dar și
ale elevilor cu privire la beneficiile investi ției în educa ție influen țează de
asemenea participarea fetelo r la procesul de educa ție. Obiceiurile sociale,
condițiile pieței, legisla ția muncii, atitudinea angajatorilor influen țează
angajarea femeilor în munc ă. În ariile rurale s ărace este foarte greu pentru o
femeie să găsească de lucru și de obicei femeile trebuie s ă plece din aceste
zone pentru a g ăsi de lucru.
• Factorii socio-culturali. În unele țări normele socio-culturale nu accept ă
educația fetelor. Riturile de ini țiere, căsătoria la vârste fragede și practicile
“seclusionare” se opun școlii.
Strategii pentru înl ăturarea barierelor din calea educa ției fetelor –
programele de obicei con țin o combina ție între urm ătoarele strategii: reducerea
costurilor directe ș i conjuncturale: burse, programe pentru gr ădiniță și educație
preșcolară, programe privind s ănătatea și nutriția în ș colile primare, manuale
gratuite sau subvenț ionate, renun țarea la uniforme, subven ționarea transportului
etc. multe din aceste programe au dus la rezultate promi țătoare; îmbun ătățirea
calității și utilităț ii educației – îmbun ătățirea cursurilor, manualele și materiale
adecvate, îmbun ătățirea preg ătirii profesorilor și a metodelor de predare;
îmbunătățirea manualelor pentru a înl ătura specifica țiile eronate legate de
implicațiile apartenen ței la un sex sau la altul, cre șterea num ărului de profesoare,
administratoare; cre șterea accesului la ș coli care beneficiaz ă de infrastructura
minimă necesară ; educarea p ărinților cu privire la beneficiile implicate de
educarea fetelor pentru arm onizarea acesteia cu credin țele socio-culturale (ex.
Fetele nu trebuie s ă mai continue școala dup ă ritualurile de ini țiere, fetele vor
pierde valorile tradi ționale în școală , practicarea c ăsătoriei la vârste fragede).
Creșterea implic ării comunit ății în conducerea ș colii s-a dovedit foarte eficient ă în
schimbarea opiniei privind educarea fetelor.
4.2.2. Identitate, secur itate, integrare social ă
În familiile tradi ționale individul se integra prin na ștere într-un sistem clar
definit de roluri și statusuri, iar mobilita tea socio-profesional ă era foarte redus ă.
Astfel, încă de la na ștere era prescris social – în func ție de averea, numele
129
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
familiei, dar ș i de sexul individului – ce traiectorie profesional ă, maritală va avea
fiecare. În consecin ță, datorită prescrierii sociale a rolurilor și statusului fiec ărui
individ, familia (prin car acteristicile sale) realiz a automat integrarea social ă a
membrilor s ăi; cantitatea de incertitudi ne fiind foarte mic ă, criza identitar ă practic
nu exista – pentru cei ce f ăceau parte dintr-o familie. Asigurarea securit ății tuturor
membrilor s ăi – îngrijirea copiilor, infirmilor, bolnavilor și bătrânilor, asigurarea
securității economice – este o func ție esențială a familiei tradi ționale.
În familia modern ă autodeterminarea familial ă, individual ă și profesional ă
a crescut prin modernizare, în schimb mediul a devenit mai pu țin securizat în
comparație cu familia tradi țională. Libertatea crescut ă, plătită cu un sentiment al
insecurității de asemenea mare a impus indivizilor eforturi sporite de adaptare nu
numai la un dinamism social necunoscut înainte, dar și la cerința de a ră spunde
acestui mediu cu o mai mare responsabilitate.
Indiferent în ce forme î și găsește echilibrul, familia r ămâne un grup special
de apartenen ță, ce oferă individului protec ție, identitate, salvându-l a șa cum spune
Neuburger, de la dispari ția prin uniformizare, prin banalizare. Fundamentul
apartenen ței la o familie sau la un cuplu, argumenteaz ă același autor, este
împărtășirea unui aceluia și “mit”, imposibil de con știentizat de membrii familiei.
Acest mit familial orienteaz ă și determin ă în mare m ăsură toate deciziile
personale, atitudinea fa ță de viață. El nu poate fi schimbat decât odat ă cu intrarea
într-o nou ă familie, într-un nou mit, într-o alt ă ordine.
Această potență a familiei de a genera ordine ș i sens este subliniată și de M.
Larionescu: “ una din temele cele mai in citante ale sociologiei familiale din țara
noastră privește credo-ul colectiv sau puterea normal ă a comunit ății familiale ca
posibilă alternativ ă la criza de solidaritate, la atomizarea societ ății contemporane.
A reieșit că familia își poate asuma rolul de m oderator moral al societ ăților
turbulente, anomice, întrucât îndepline ște câteva cerin țe esențiale:
a. ea fixează sentimentul public acceptat de conș tiința socială , facilitând
astfel unirea oamenilor prin ataș area lor la valori ș i credințe comune.
b. familia poate între ține o viață colectivă de intensitate suficient ă pentru a
simula ac țiunea protectoare a membrilor s ăi în faț a deviației, dezintegr ării vieții
sociale;
c. când familia este integrat ă, coerentă, vie, între membri s ăi există un
schimb continuu de idei, sentimente, un soi de “asisten ță mutuală ” care antreneaz ă
pe membrii s ăi în calitate de participan ți la “energia colectiv ă” care întă rește
energia lor individual ă mai ales atunci când este nevoie (Emile Durkhein “Despre
sinucidere”, Iaș i, Institutul European, 1993, p.165)
d. familia poate oferi un fundament omului social din noi “care formeaz ă
omul civilizat și-i dă prețul existen ței” (ibidem p.167)
130
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
e. se impune o revizuire a rolului fe meii ca agent soci alizator în cadrul
grupului familial”.38
Perioadele de criz ă traversate de o societate eviden țiază puterea familiei de
a-și îndeplini, în continuare, func ția de generare a unui mediu de definire
identitară, de securitate emo țională și de mediere a relaț iilor individului cu un
mediu exterior perceput ca ostil:”familia are o valoare deosebit ă ca institu ție prin
care membrii societ ății se pot adapta crizei. Familia r ămâne un câmp de cercetare
în perioadele de schimbare social ă sau dezorganizare social ă”.39
4.4. Schimb ări în structura familiei
Dacă debutul secolului XX marca totodat ă începutul extinderii și
generalizării sistemului familiei nucleare, decen iul al optulea consemna regresul
acestuia. Familia, arat ă specialiștii, “a devenit “insular ă”, una din func țiile
tradiționale, cea de îngrijire a vârstnicilor a disp ărut, iar func ția de socializare a
copiilor este împ ărțită cu alte institu ții sociale. Schimbarea statutului social al
femeii prin implicarea ei în activit ăți profesionale extrafamiliale determin ă noi
regăsiri ale rolurilor acestora. Copilul ocup ă un loc central, alt ădată mai puțin
înregistrat, fapt ce conduce la rândul s ău la stabilirea de noi rela ții între părinți, pe
de o parte (e.g.: redistribuirea responsabilit ăților în educa ția și îngrijirea copiilor),
iar pe de altă parte, la noi raporturi între p ărinți și copii. Familia de vine din ce în
ce mai mult un loc de refugiu afectiv ca reac ție la condi țiile stresante ale mediului
exterior”.
Într-adevăr, societatea contemporan ă se confrunt ă cu o problematic ă nouă
privitoare la via ța de familie și cu noi forme de constituire și de organizare a
cuplurilor. Opț iunile popula ției sunt diversificate ca urmare a schimb ărilor
petrecute în plan economic, cultural, educa țional. Schimb ările intervenite sunt atât
de importante încât și termenul de familie a deven it tot mai ambiguu, tinzând s ă
acopere realităț i semnificativ diferite de cele caracteristice genera țiilor precedente.
Această situaț ie se datoreaz ă în mare m ăsură fenomenelor și proceselor
sociale obiective care au antrenat o serie de modific ări la nivelul structurii și
funcțiilor familiei.
Cele mai semnificative dintre aceste sunt:
• angajarea femeilor în activit ăți extrafamiliale și efectele asupra nivelului
fertilității, asupra dimensiunilor economice și socializatoare ale familiei,
creșterea divor țialității.
38 Larionescu M., Familia: primatul ordinii morale , în „Sociologie româneasc ă”, nr.4/1994, p.489.
39 Ghebrea G., Familia și tranziția la economia de pia ță. Modalit ăți de abordare , în „Calitatea vie ții”, nr.2-3/1993,
p.159.
131
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• procesul de mobilitate teritorial ă care a diversificat modelele de via ță
familială, lărgirea ariei de selec ție a partenerului conjugal și realizarea unor
frecvente că sătorii exogame geografic.
• urbanizarea și modernizarea care au contribu it la interferarea modelelor
familiale urbane și rurale tradi ționale și au generat apari ția unor noi tipuri
de asociere între sexe: uniuni consexuale, hetero și homosexuale, c ăsătorii
de probă ș.a.
Creșterea gradului de școlarizare a populaț iei, ridicarea nivelului de
instrucție al femeilor au antrenat o serie de modific ări în vârsta la c ăsătorie (în
sensul cre șterii acesteia), în distribu ția rolurilor ș i autorității, în atitudinea față de
căsătorie, natalitate, planning familial.
Conceptul clasic de “structur ă a familiei” teoretizat și operaț ionalizat în
literatura de specialitate […] I se asociaz ă tot mai mult ast ăzi cel de “restructurare
a familiei”. Acesta se refer ă la noile tipuri de familii, la modelele alternative tot
mai frecvente în ultimii ani, la particularit ățile și disfuncțiile acestora.
Restructurarea familiei include: cuplurile consensuale, cuplurile f ără
descendenț i, familii monoparentale (materne sau paterne), persoane divor țate (cu
sau fără descenden ți), persoane celibatare, mame-fete (mame celibatare).
Familia nucleară se dezintegreaz ă din diferite cauze:
ABANDON
SEPARARE
DECES
DIVORȚ
CONCUBINAJ
Uniuni hetero
Uniuni homo
Familii monoparentale
MODELE ALTERNATIVE
Materne Paterne
132
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Noile forme de familie prezint ă particularit ăți față de tipul clasic complet
de familie, cu referire în special la perturb ările de rol, la restructurarea, diminuarea
sau potenț area unora din func ții.
Uneori aceste forme sunt mai pu țin eficiente economic (în special în cazul
familiilor monoparentale materne, în care mama este foarte tân ără) – insuficien ța
veniturilor, capacitatea sc ăzută de acoperire a unor ti puri de nevoi, orientarea
unidirecțională a consumului. În plan biologi c, aceste familii se confrunt ă cu
probleme de sexualitate, de restrângerea descenden ței. Lipsa partenerului, a
dragostei conjugale este o alt ă consecin ță negativă a “descomplet ării” structurii
familiei nucleare. Dificult ățile și perturb ările intrafamiliale specifice acestor
modele se reg ăsesc în plan extraf amilial în ce prive ște integrarea socioprofesional ă
a adultului, comportamentul școlar și social al minorului, rela țiile cu institu țiile și
comunitatea.
4.4.1. Noi valori ș i modele familiale
După anii '70, schimb ările în mentalitatea ș i judecata valori lor au dus la
transform ări ale familiei moderne. Dorin ța de libertate înregistrat ă la toate
nivelele societ ății, valorizarea din ce în ce mai pregnant ă a individualismului,
evoluția tehnicii și transform ările structurale ale societ ății au avut repercusiuni
și asupra familiei tradi ționale. Astfel, datorit ă decalajului existe nt între opiniile,
mentalitățile și transform ările din structurile sociale au ap ărut mai multe modele
ale familiei contempor ane, ca o alternativă a căsniciei.
La originea transform ărilor care au avut loc, la nivelul familiei, în
ultimii 30 de ani se afl ă:
– prelungirea dura tei studiilor;
– dificult ăți de inser ție profesional ă; căutarea, de c ătre femei, a
autonomiei;
– folosirea meto delor anticoncep ționale care au redus num ărul
nașterilor nedorite;
– scăderea creditului acordat c ăsătoriei ca ș i garanție, odată cu
creșterea num ărului divor țurilor;
– diminuarea num ărului de practican ți ai unei religii (în special a
catolicismului) care interz ice sexualitatea în afara că sătoriei sau o mai mare
libertate de gândire în ceea ce prive ște această problemă.
Astăzi, vorbim în mod obi șnuit despre concubinaj, familii recompuse,
familii vitrege, familii secund are pentru a califica situa ți a î n c a r e s e a f l ă un
copil.
133
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Cercetările întreprinse de Institutul Na țional de Statistic ă și Studii
Economice din Fran ța23 arată că după 1960 familia a cuno scut o serie de
transform ări:
– a scăzut num ărul căsătoriilor și al familiilor rec ăsătorite, dar a
crescut num ărul uniunilor libere;
– a crescut num ărul divorț urilor sau al separ ărilor;
– a crescut num ărul familiilor monoparentale, al familiilor recompuse
(iar unul dintre so ți are cel pu țin un copil dintr-o c ăsătorie anterioar ă);
– a scă zut numă rul de nașteri;
– a crescut num ărul de copii n ăscuți în afara c ăsătoriei;
– a crescut num ărul femeilor care lucreaz ă și, deci, și al familiilor în
care cei doi so ți desfășoară o activitate profesional ă.
Theodore Caplow stabilește câteva reguli ale valori lor afective care apar în
relațiile de rudenie:
• relația conjugal ă are cea mai mare valoare afectiv ă dintre toate rela țiile
existente, atât pentru so ț, cât și pentru so ție, dar so țul poate s ă-i confere
o mai mare valoare decât so ția;
• relația părinte-copil are o mai mic ă valoare decât rela ția conjugal ă, dar o
valoare mult mai mare decât orice altă relație;
• partenerul unei ru de apropiate are aceea și valoare ca și ruda îns ăși;
• părinții care au mai mul ți copii trebuie s ă le atribuie o valoare egal ă
fiecăruia dintre ei pe tot parcursul vie ții;
• copiii ai că ror părinți sunt căsătoriți a doua oară pot primi aceea și valoare
din partea fiec ăruia dintre pă rinți;
• un copil trebuie s ă confere valori egale fra ților sau surorilor, dar nu mai
mare decât unuia dintre p ărinți;
• prietenii de ambele sexe pot avea aceea și valoare ca fra ții sau ca
surorile, dar mult mai mic ă decât valoarea pe care o au partenerul de
viață, părinții sau copiii;
• rudele îndep ărtate pot avea aceea și valoare ca fraț ii sau surorile, dar
mult mai mic ă decât valoarea atribuit ă partenerului de viață , părinților sau
copiilor.
Coexisten ța legăturilor între so ți, pe de o parte ș i între părinți și copii, pe
de altă parte diminueaz ă efectele destabilizatoare ale dragostei în familia
modernă.
134
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Căsătoria nu mai este o institu ție care s ă marcheze debutul vie ții în
comun. Viaț a conjugal ă este instabil ă sau, mai bine sp us, fragilitatea sa și-a
schimbat sensul în raport cu alte epoci.
Perioada contemporan ă este caracterizat ă de o mai mare st ăpânire a
destinului personal și familial, din dou ă motive:
• un sistem de valori care aprob ă această autonomie, devalorizând
moștenirea material ă și simbolic ă;
• condiții obiective care fac posibil ă această stăpânire a propriului
destin (ca de exemplu, tehnicile moderne de control asupra na șterii).
4.4.2. Restructurarea familiei: modele alternative de via ță
4.4.2.1. Celibatul
Celibatul sau nonmariajul reprezintă un model de menaj în care
individualitatea se afirm ă în deplin ă libertate. În general, cauzele extinderii
fenomenului de celib at sunt de natur ă obiectivă cât ș i subiectiv ă. Cele de natur ă
obiectivă pot fi grupate în câteva categorii:
• cauze de ordin sexual: impoten ță sexuală , dificultăț i de adaptare sexuală ;
• cauze de ordin psihorela țional: lipsa unor atitudini pentru parteneriat, st ări
depresive, complexe de inferioritate;
• cauze de ordin material: constr ângeri economice, lipsa locuin ței etc.
Cauzele de natur ă subiectiv ă pot fi:
• existența unor imagini defo rmate asupra familiei și asupra sarcinilor ei;
• lipsa de curaj în asumarea responsabilit ăților familiale și parentale;
• psihotraume, cauzate de conflict ele conjugale grave din familia de
origine.
Din analiza acestor cauze nu trebuie s ă se înțeleagă că celibatul înseamn ă
neapărat frustra ție și neîmplinire, cel pu țin pentru persoanele care îl accept ă
deliberat și care nu au tr ăit niciodată vreun mariaj. Celibatul induce o serie de
avantaje celor care îl adopt ă: independen ța economic ă și libertatea personal ă,
varietatea și schimbarea, accentul pus pe realizarea profesional ă.
Totodată, celibatul se confrunt ă cu o serie de proble me de ordin psihologic
și social, cum ar fi: sentimentul de frustrare în ra port cu colegii, cunoscu ții sau
rudele care î și au familiile lor; sentim entul de culpabilitate fa ță de sine și față de
societate; sentimental izol ării, și abandonului, sentimental egoismului ș i
individualismului. Mai mult, cu cât persoana celibatar ă înainteaz ă în vârstă, cu atât
ea se confrunt ă cu mai multe probleme, iar sentimental abandonului se
135
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
accentueaz ă, la care se adaug ă sentimental de insecurizare social ă. Totuși, nu
înseamnă că celibatul induce astfel de st ări pentru c ă există oameni care, de și
căsătoriți, se simt singuri, izola ți față de societate a șa cum exist ă celibatari care
sunt perfect integra ți psihosocial.
Consecințele celibatului sunt multiple și complexe în plan social. În primul
rând, se diminueaz ă nupțialitatea și natalitatea, ceea ce poate antrena dezechilibre
demografice pe termen lung. De asemenea, sunt maximalizate func țiile economic ă
și sexuală.
Refuzul mariajului – celibat ul, duce, în unele situa ții, la traiul restrâns al
individului. Ca și alte comportamente familiale c onsiderate în trecut deviante,
celibatul a câș tigat o largă acceptare social ă, mai ales dac ă ne gândim c ă în trecut
era nu numai sanc ționat formal – taxa de celibat – ci și dezaprobat de normele
informale în vigoare. Chiar dac ă este în prezent acceptat de societate, celibatul
continuă să aibă o serie de consecin țe negative pentru indivizi: sentimente de
frustrare, insatisfac ții pentru cei care din motive obiective nu s-au c ăsătorit, dar și
pentru societate – sc ăderea nup țialității, scăderea natalit ății, dezechilibre
demografice.
4.4.2.2 Familiile f ără copii
O formă a restructur ării familiei o cons tituie cuplul f ără copii, modelul spre
care se orienteaz ă o parte semnificativă a populaț iei tinere. În ță rile dezvoltate
există un procent de circa 10-15% din popula ția adultă căsătorită reprezentat de
persoane f ără copii (cazurile sunt mai frecvente în mediile urbane ș i în familiile în
care soția urmeaz ă o carieră profesională ).
Cuplurile f ără descenden ți fac parte din tipurile de familie cu deficit de
structură și comport ă o serie de particularit ăți. Ele nu satisfac sarcini semnificative
ale familiei și, în primul rând, nu asigur ă reproducerea biologic ă apreciată ca
funcție fundamental ă a cuplurilor. Cauzele sunt multiple, de la cele de ordin
individual (starea de s ănătate fizică și mentală, egoism), pân ă la cele de ordin
social, legate de greut ățile vieții, de costul ridicat al cre șterii unui copil.
În cadrul familiei f ără copii, axul central al vie ții familiale nu îl mai
reprezintă copiii, ci cuplul so ț – soție, care devine centrul de greutate, în jurul
căruia graviteaz ă dorințele, aș teptă rile, speran țele, plăcerile. Partenerii din această
categorie, explic ă alegerea acestui tip prin dorin ța de a fi independen ți în relația
lor față de copil. Apari ția copilului într-un cupl u deseori restrânge sfera
activităților profesionale și extraprofesionale și totodată determin ă o serie de
responsabilităț i parentale fa ță de aceș tia.
Un alt motiv important care a dus la apari ția și dezvoltarea acestui tip de
cuplu este emancipa rea femeii. Renun țând la pozi ția de gospodin ă casnică, supusă
soțului și societăț ii, multe femei au renun țat și la maternitate. Libertatea de a fi
mamă, de a da via ță se înțelege ca o datorie fa ță de ceilal ți, de umanitate în
136
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
general. Lipsa unui copil în familie poate fi explicat ă și de dificult ățile economice
cu care indivizii sunt confrunta ți, mai ales în zilele noastre: șomaj, lipsa unei
slujbe stabile, venituri foarte mici. Tinerii se gândesc c ă un copil crescut în astfel
de condiții ar fi cel mai nefericit și ajung la concluzia c ă este mai bine f ără copil.
La cuplurile f ără descendenț i, funcția de reproducere nu exist ă, din aceasta
rezultând și absența funcției de socializare. În schimb, familiile f ără copii
maximizeaz ă funcția economic ă și cea sexuală . Astfel, cuplurile f ără copii își duc
existența între o via ță economic ă sigură și una lipsit ă de fream ătul existen ței
urmașilor. Atâta timp cât ea reu șește să treacă peste insatisfacț iile generate de
lipsa copiilor, raț iunea ei de a fi este motivat ă și justificată .
4.4.2.3. Concubinajul (uniunea consensuală)
Concubinajul sau uniunea consensual ă reprezint ă un model de asociere, un
mod de a tr ăi împreun ă al cuplurilor moderne, în afara contractului c ăsătoriei. O
diferență semnificativ ă între aceste cupluri și familia nuclear ă nu există deoarece
partenerii care tră iesc în cadrul uniunilor libere realizeaz ă majoritatea func țiilor
familiei normale și se confruntă cu acelea și probleme.
Cauzele care conduc la formar ea uniunilor libere sunt multiple ș i complexe.
Conștientizarea faptului c ă uniunea liber ă este un mod mai economic, mai pl ăcut
și mai confortabil de a tr ăi împreun ă, ca ș i dorința de a avea rela ții intime
emoționale nesubordonate vreunui contract legal fac ca popularitatea acestui mod
de viață să crească simțitor, mai ales în ultimii ani. Afirmarea deplin ă a senti-
mentului libert ății și plenarit ății de manifestare a partenerilor în toate planurile
face ca op țiunea pentru concubinaj s ă satisfacă nevoia de autonomie. Refuzul
partenerilor pentru un contract legal poat e reprezenta respingerea unor raporturi
disfuncționale între individ și societate. Regina fidelit ății liber consim țite, ce
decurge din acordul mutual între cei doi parteneri, poate fi mai puternică decât
mariajul. În uniunea liber ă, tinerii se angajeaz ă în vederea unei cre șteri calitative a
relației spre deosebire de cei care opteaz ă pentru căsătorie care o fac sub temerea
de degradare datorit ă faptului c ă în momentul în care se încheie contractul marital,
vigilența tinerilor față de posibilele infidelit ăți creș te imediat.
Uniunea liberă poate fi, deci, o simpl ă etapă premerg ătoare căsătoriei.
Totuș i, realitatea social ă demonstreaz ă că acest stil de viață se impune tot mai
mult ca un model de convie țuire susceptibil de a se extinde asupra întregii vie ți și
de a înlocui c ăsătoria.
Se consider ă că opțiunea pentru concubinaj încearc ă să satisfacă prin
conjugare nevoia de dependen ță și de identificare cu cea de autonomie, angajând
implicarea afectiv ă plenară , negând aspectul contractual al rela ției și exaltându-l
pe cel al libert ății de manifestare, pe m ăsura satisfac ției mutuale ș i a nevoilor
autentice de a fi împreun ă. Uniunile libere propag ă regula fidelit ății liber
consimțite, cu mai mult ă tărie decât mariajul, avantajele acestora fiind, în viziunea
137
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
specialiștilor (Coleman J., Rotrin M.), urm ătoarele: satisfac ție sexuală crescută, un
nivel de trai ridicat, posibilitatea realiz ării compatibilit ății. Principalele
dezavantaje sunt: dezinteresul fa ță de funcția reproductiv ă, limitarea prematur ă a
experienței întâlnirilor, perpet uarea rolului tradi țional al familiei (uneori
coabitarea juvenil ă poate fi mai mu lt în avantajul b ărbatului decât al femeii).
4.4.2.4 Familia monoparental ă
Familiile monoparentale se refer ă la menajele formate dintr-un singur
părinte și copiii acestuia reprezint ă o serie de particularit ăți față de tipul clasic
complet de familie, mai ales în ceea ce prive ște redimensionarea func țiilor pe care
ar trebui s ă le îndeplinească . Această redimensionare este relativă , deoarece, în
condițiile actuale, acest proces se întâlne ște și în cadrul familiei clasice, doar
motivele ce stau la baza lui sunt diferite. O situa ție aparte o reprezint ă cazul
părinților adolescen ți, tot mai frecvent ă în ultimele decenii, cu consecin țe grave
atât pentru p ărinte cât ș i pentru copil. Problematica indus ă de monoparentalitate
este complex ă, greutăț ile fiind cu atât mai mari, cu cât vârsta p ărinților este mai
mică, însă familia monoparental ă rămâne, dincolo de efecte o op țiune, o
alternativ ă, o realitate social ă ce capătă consisten ță prin însăși proliferarea ei.
4.4.2.5. C ăsătoria deschisă
Căsătoria deschis ă este un model de convie țuire aflat între concubinaj și
familia nucleară . Ea se suprapune peste valorile și stilul de via ță a concubinajului,
dar, în acela și timp, se aseam ănă cu familia nuclear ă prin oficializare și structură.
Având înc ă multe “capcane psihologice” legate de socializarea copiilor, de
solidaritatea conjugal ă și filială, se consider ă, totuși, că aceasta este o necesitate
pentru individ, de și nu constituie solu ția definitiv ă a problemelor maritale și, cu
atât, mai mult, nu reprezint ă salvarea familiei ca institu ție.
4.4.2.6. Familiile reconstituite
Familiile reconstituite (Stahl, 1968) sau comasate (Voinea M., 1993)
reprezintă modele de convie țuire în care parten erii au mai fost c ăsătoriți și au
descendenț i din mariajele anterioare, confruntân du-se cu o serie de probleme, din
perspectiva func ționalității și viabilității ei.
Cuplul actual reune ște copii din mai multe uniuni familiale și realizeaz ă
propria descenden ță. Problemele pe care le ridică aceste cupluri sunt complexe și
dificile, vizând atât latura economic ă a vieț ii de familie, rela țiile intrafamiliale,
solidaritatea și unitatea cuplului, îngrijirea ș i educarea copiilor naturali și vitregi.
După separare, exist ă întotdeauna o faz ă mai mult sau mai pu țin
lungă de monoparentalitate, pân ă când fiecare din cei doi so ți vor putea pune
bazele unei noi rela ții.
138
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Separarea sau decesul duc la schimb ări în lumea individului, individ ce
poate să minimalizeze această schimbare care a ap ărut și să încerce intrarea
imediată într-un nou cuplu sau s ă considere că este mult mai important s ă
rămână singur, cel puț in pentru o anumit ă perioadă de timp.
Schimbările în situa ția financiar ă, profesional ă sau reziden țială duc la
frecvente probleme.
Prezența copiilor poate s ă reprezinte o sarcin ă destul de dificil ă pentru un
părinte singur, iar cre șterea lor o adev ărată problem ă, mai ales pentru o mam ă
care nu are o situa ție financiar ă prea bun ă.
Recompunerea familial ă se realizeaz ă, în medie, în primii cinci ani dup ă
despărțirea de partenerul de via ță27, dar num ărul de ani pe care individul îi
petrece pân ă la stabilirea unei noi rela ții este diferit la b ărbați în compara ție cu
femeile.
Datorită faptului c ă în cazul femeilor care au avut unul sau mai mul ții
copii rezulta ți în urma rela ției anterioare îngrijirea aces tora le revine , este mult
mai greu s ă se reangajeze într-o perioad ă scurtă de timp într-o nou ă relație.
În cazul b ărbaților, aceștia se recăsătoresc mult mai rapid și într-un num ăr
mai mare decât femeile.
În cazul copiilor, familia recompus ă bulverseaz ă noțiunea de p ărinte.
în familia recompus ă, relaț ia între p ărinții vitregi și copii poate duce la
anumite tensiuni, fiecare dorind s ă-și defineasc ă propriul loc și rol, mai ales
dacă recăsătoria sau concubinajul va pune la un loc copiii din dou ă căsătorii
anterioare, care ac um, vor trebui s ă crească sub acela și acoperiș.
Familia recompus ă în urma decesului partenerului de via ță ridică
anumite probleme speciale, deoarece decesul soț ului sau al so ției lasă un loc
vacant, iar alegerea unui nou partener poate s ă fie determinat ă doar de dorin ța de
a găsi un substitut al cel ui care nu mai este.
În cazul recompunerii familiale ca urmare a unui divor ț, noul partener
va avea un alt statut pentru co pil, deoarece mama sau tat ăl lui cu care nu mai
locuiește continu ă să existe. în aceast ă situație, problemele care apar sunt legate
de:
– dificultatea de a rela ționa și de a-și forma noi modele în afara celor
văzute până la momentul divor țului părinților săi;
– imposibilitatea admiterii c ă locul tatălui/mamei a fost lu at de altcineva;
– nevoia de a avea un prieten c ăruia să îi facă confiden țe, care să îi fie
complice și găsirea acestuia în p ărintele vitreg;
– acceptarea autorit ății tatălui vitreg;
– men ținerea unei rela ții cu tatăl sau cu mama sa, în grija c ărora nu se mai
află.
139
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Familia recompus ă face să crească, probabilita tea ca înc ă de la naștere un
copil să aibă o soră sau un frate vitreg.
În cadrul familiei recompuse se accentueaz ă foarte mult func ția de
solidaritate, în timp ce latura economic ă, este foarte mult afectat ă. În ceea ce
privește socializarea, se consider ă că nu se deosebe ște foarte mult de cazul
familiei monoparentale, în sensul c ă fiecare p ărinte tinde s ă-i acorde mai mult ă
atenție propriului copil, îns ă există și alte influen țe socializatoare, unele indirecte
și inconștiente.
4.4.2.7. Familiile reorganizate
Familiile reorganizate se aseam ănă cu cele reconstituite, cu deosebirea c ă
cel puțin un partener nu are copii din mari ajele anterioare. S-a constatat c ă
familiile reorganizate sunt mult mai dinamice și din punct de vede re statistic, mult
mai frecvente decât cele rec onstituite, deoarece o persoan ă își poate reface via ța
chiar de mai multe ori în cadrul mai multor configura ții reorganizate. Spre
deosebire de familia reconstituit ă, cu care se aseam ănă sub aspectul socializ ării,
solidarității și al funcției sexuale, familia reorganizat ă se apropie de modelul de
referință – familia nuclear ă – în ceea ce prive ște funcția economic ă și de
reproducere.
4.4.2.8. Simulacre familiale
Semi-că snicia este un experiment neofam ilial sub semnul “falselor solu ții”,
având ca scop prelungirea c ăsătoriei din punct de vedere legal, în ciuda
modificărilor și alterărilor de esen ță care pericliteaz ă în fond continuitatea
acesteia, prin degradarea semnificativ ă a complexului interrela țional marital.
Această formulă maritală se întâlne ște frecvent în cuplurile cu rela ții tensiv-
conflictuale cronice ș i constă în adoptarea și exercitarea incomplet ă a rolurilor
maritale de c ătre unul sau ambii so ți.
Pseudo-căsnicia sau “viețile paralele” constituie forma de manifestare cea
mai gravă a simulacrelor familiale actuale și constă în adoptarea și exercitarea
inautentic ă a rolului conjugal-par ental. Astfel de c ăsătorii aparente sunt de obicei
realizate sub influenț a sau hotărârea unor ter ți (părinți), pe baza unor în țelegeri cu
caracter material, situa ție care persist ă totuși în condi țiile societ ății contemporane.
Căsătoriile de convenien ță se mențin pentru problema locuin ței, a investi țiilor
materiale comune și pentru prezen ța copiilor.
Uniunile homosexuale iau amploare în ciuda prejudec ăților. Fie că rezultă
din complexe incon știente, din educa ția deficient ă sau din decep ții,
homosexualitatea este tratat ă diferit atunci când se pune problema existen ței
copilului. Devenind p ărinți prin diverse modalit ăți: adopție, însămânțare
artificială, contact sexual în timpul unei c ăsătorii sau rela ții heterosexual ă doar în
140
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
scop procreativ, cupl urile homosexuale î și susțin dreptul la cre șterea și educarea
copiilor, încuraja ți și de numeroasele cercet ăr i c a r e s – a u s o l d a t c u e șec în
demonstrarea incompeten ței mamelor lesbiene de a-ș i crește copiii.
Grupul comunitar . După anii ’60 – ’70, ca o replic ă și o formul ă de protest
la dresa “restric țiile între fidelitate și ipocrizie din familia strict monogam ă, tinerii
furioși ai sfârșitului de secol î și caută o nouă mistică – cea a comunit ății sexuale în
grup” (G. Tordjman, 1973 apud Mitrofan I., Ciuperc ă C. – “Incursiune în
psihologia și psihosexologia familiei”, Edit Pres “Mihaela” SRL, Bucureș ti 1998,
p.89), adep ții acestor grupuri î și conferă astfel iluzia unei pretinse libert ăți
individuale, omi țând gradul de degradare a raporturilor dintre b ărbați și femei.
Swingers desemnează un schimb voluntar și temporar între perechi, în scop
sexual. Ace știa diferă de adulterini pentru c ă acordul este stabilit între membrii
perechi, dar și între perechi, fiind considera ți de cele mai multe ori “varia ție” de la
normele sociale, ca posesori ai unui înalt și neobișnuit interes sexual.
Controversate sau nu, familia restructurat ă și simulacrele familiale se
impun în aten ția speciali știlor și nu numai, dând un no u sens comportamentelor
interpersonale. Pe m ăsură ce “realitatea familial ă” se diversifică , termenul de
familie devine tot mai ambiguu. În studiul “Schimb ări în modelele familiale ” I.
Mihăilescu urm ărește schimb ările intervenite în modelele familiale, atât la nivelul
relației familie – societate, cât și la nivelul comportamentelor tinerilor nec ăsătoriți,
al comportamentelor nup țiale ș i al celor familiale.
Dinamica modelelor familiale se datoreaz ă unor complexe de factori
economici, sociali, ideologici, îns ă aceste schimb ări nu semnific ă nicidecum
prăbușirea familiei ca institu ție socială . “Indiferent de complexitate și profunzimea
schimbărilor care au avut loc, în toate societăț ile europene se manifest ă o atitudine
favorabilă față de familie și se practică comportamente dezirabile din punct de
vedere social”.
141
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
142
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul V.
FAMILIA MONOPARENTAL Ă
5.1. Delimit ări conceptuale
Definită în “Dicț ionarul de Sociologie”19 ca “menaj parafamilial format
dintr-un singur p ărinte și copiii săi”, familia monoparental ă are meritul de a defini
familia prin rela ția parental ă care este secundar ă în defini țiile “clasice” ale
familiei, unde decurge din rela ția conjugal ă.
Conceptul surprinde una din direc țiile esen țiale ale transform ărilor
înregistrate în ultimele trei decenii în domeniul fami liei: “posibilitatea ca cele
două tipuri de raporturi familiale – conjugal și parental – s ă apară și să funcționeze
separat unul de cel ălalt”.20
Termenul de “familie monoparentală ”, cu un conț inut simplu și clar,
aparent, ascunde totu și o serie de capcane:
• Definiția însăși, obiect al controverselor, ridic ă întrebări referitoare la
unitatea de referin ță – menajul, care poate cuprinde și alte persoane sau, în
mod strict, unitatea p ărinte – copil, la tipul de copil avut în vedere, definit
în funcție de vârstă sau în func ție de statutul marital.
• Utilizarea conceptului, de și ar trebui s ă fie neutră , tinde să se înregistreze
modului de a privi lucrurile specific pedagogilor și psihiatrilor (care
atribuie aproape toate tulbur ările apărute în dezvoltarea copilului pe seama
structurilor familiale “disimetrice”) ș i câmpului interven ției sociale (aflat în
permanent ă căutare de popula ție “în dificultate ”, care trebuie asistate )43;
• Monoparentalitatea nu este “sta ționară”: ea poate aluneca într-o coabitare
sau într-o c ăsătorie, așa cum, dup ă consumarea unor experienț e de acest
gen, poate fi reg ăsit caracterul predominant transversal al cercet ărilor nu
permite, îns ă, o concluzie cert ă în ceea ce prive ște caracterul s ău tranzitoriu
sau durabil44;
19 Zamfir C., Vl ăsceanu L., Dicționar de Sociologie , Ed. Babel, Bucure ști, 1998.
20 Stănciulescu, E., Socilogia educa ției familiale , vol. I. Ed. Polirom, Ia și, 1997, p.138.
43 Lefaucheur N., Les Familles dites Lifes Monoparentales , în Fr. De Singly (dir), “L a Famille. L’etat de savoirs”,
Paris, 1991, Editions La Decouvert, p.67 – 74.
44 Kaumon, J.C., Famille et pauvreteé en Europe , Rapport à la Commission des Communauté Europeénnes, 1990.
143
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• Atributul „monoparental ă” instaureaz ă o discriminare între cei doi parteneri
din punct de vedere al raportului între relaț ia conjugal ă și cea parentală :
ultima este independent ă de prima în cazul partenerului c ăruia îi este
încredințat copilul ș i care poate fi p ărinte (unic) f ără a (mai) fi so ț(ie), dar
tot ultima este dependent ă de relația conjugal ă pentru cel ălalt partener,
pentru care încetarea calit ății de soț (ie) echivaleaz ă cu încetarea calit ății de
părinte. Monoparentalitatea efectiv ă nu coincide cu cea statistic ă. L.D.
Scanzani și J. Scanzani (1998) vorbes c despre „sistemul familial
binuclear”, iar C. Guillot ș i G. Eyrand (1993) prefer ă folosirea termenului
de „familie bifocal ă”, specific ă situaț iei copiilor care au doi p ărinți și, deci,
cel puțin potențial, două cămine.
Introdus ă sub influen ța feminismului, în vederea schimbă rii modalit ății de
abordare a maternit ății din afara familiei și a disociaț iei familiei, no țiunea de
„familie monoparental ă”, în ciuda limitelor sale, este preferat ă celor de „familie
dezorganizată ”, „familie dezmembrat ă”, „familie incomplet ă” sau „disimetric ă”.
E. Stănciulescu consider ă că „termenul de <<familie parental ă>> ar fi, poate, mai
adecvat: el afirm ă normalitatea sociologic ă a unității constituite dintr-un adult și
copiii săi, respectiv a existen ței relației parentale independent de cea conjugal ă”21.
Din punct de vedere soci ologic, familie monoparental ă poate fi definit ă ca
un grup social constituit pe baza rela țiilor de rudenie, între unul dintre p ărinți (cel
singur) și copilul sau copiii s ăi, grup caracterizat prin st ări afective, aspira ții și
valori comune. Într-o astfel de abordare, fam ilia monoparental ă este un grup
primar, iar membrii s ăi întrețin relații directe, informale.
Din perspectiv ă juridică, familia monoparental ă apare ca „un grup de
persoane între care s-au stabilit drepturi ș i obligații, reglementate prin norme
legale”.22 Față de accep țiunea juridic ă a familiei nucleare, clasice, familia
monoparentală tinde să constituie o abatere, în sensul producerii efectelor juridice
nu în urma încheierii unor cont racte, cum ar fi cazul în că sătoria legal ă ci
„preponderent ca urmare a unor rela ții de descenden ță sau adop ție”.23
În legea cea mai recent ă care reglementeaz ă suportul social al statului
pentru aceste familii, sunt definite ca « familiile formate din persoana singur ă și
copiii în vârst ă de până la 18 ani afla ți în întreținere și care locuiesc împreun ă cu
aceasta ».
Familia monoparental ă poate rezulta ca urmare a unor experien țe diferite:
• divorț;
• decesul unuia dintre parteneri;
• cupluri cu copii, nec ăsătoriți;
21 Idem, p. 139.
22 Codul familiei, Art.97.
23 Codul familiei, Art. 47 și Art. 56.
144
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• nașterea precoce a unui copil f ără a se că sători cu tat ăl copilului (fertilitate
precoce, mame adolescente);
• decizia unor femei (trecute de 30 de ani, de regul ă) de a avea un copil în
afara unei că sătorii legale, etc.
Cercetă rile sociologice privind familia monoparental ă sunt centrate pe trei
teme principale:
• Condiții de viață și vulnerabilitate socio-economic ă, studii asupra nivelului
de trai;
• Eficacitatea politicilor familiale, a ac țiunilor sociale și a transferului social;
• Efectele „disocia ției familiale”.24
Din punct de vedere sociologic, analiza acestui tip de familie vizeaz ă
mai multe puncte de discu ție:
• Familia monoparental ă antreneaz ă riscul fragilit ății sociale, în sensul
că, puține sunt rupturile între so ți care se petrec în lini ște, fără să existe
conflicte majore între cei doi;
• Creșterea num ărului familiilor monoparentale este înso țită, la nivel
social, de pierderea re perelor atât pentru p ărinții separați, dar mai ales
pentru copiii care cresc într-o astfel de familie;
• Despărțirea de so ț/soție duce la scă derea nivelului de trai, dar și la
creșterea riscului de excl uziune sau de dependen ță socială față de
sistemule de asigur ări sociale, mai ales în cazul mamelor f ără studii sau
care nu au avut un loc de munc ă înainte de separare.
În aceste situa ții rețeaua social ă (familia de origine, prietenii etc.) este
importantă pentru limitarea fragilit ății sociale, dar este inegal ă de la un mediu la
altul. Evolu ția rețelei de rela ții sociale depinde într-o oarecare m ăsură și de
nivelul de studii al p ărintelui care r ămâne singur, datorit ă situaț iei financiare sau
lipsei de ti mp liber;
Chiar dac ă fiecare dintre cei doi so ți vor încerca s ă reintre într-o nou ă
relație, va exista o perioad ă, mai lung ă sau mai scurt ă de timp de
„monoparentalitate";
De cele mai multe ori copilul va r ămâne în grija mamei, dar și tatăl
trebuie s ă își asume, în continuare, responsabilit ățile legate de educa ția
propriului copil.
De asemenea, apar mai multe tipur i de probleme, determinate de
separarea partenerilor care, pân ă nu demult, constituiau un cuplu sau o familie:
• singurătatea;
24 Gherghel, A., Familiile monoparentale , în „Revista Român ă de Sociologie”, nr. 5-6, Ed. Academiei Române,
București, 1999, p.485.
145
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• probleme de s ănătate, depresia;
• dificultăț i financiare;
• probleme legate de via ța cotidian ă;
• suferința provocat ă de despărțirea de prop riii copii;
• suferința copiilor de a fi desp ărțiți de părinți;
• suferința provocat ă de faptul c ă părintele va trebui s ă își crească singur
copilul, ap ărând probleme de au toritate, de educa ție, de responsabilitate,
de sănătate;
• suferința provocat ă de conflictele pe care le poate avea cu propriii copii;
• găsirea unei linii de mijloc între via ța profesional ă și cea familial ă.
5.2. Tipologia familiei monoparentale
Cercetă rile asupra familiei monoparentale au în țările occidentale o istorie
de aproape 30 de ani, în timpul c ărora s-au impus câteva puncte de referin ță pentru
acest domeniu, prin lucr ările cercet ărilor care au studiat această problematic ă.
Realizarea unei tipologii a famili ilor monoparentale este dificil ă din cauza
multiplelor aspecte ce trebui e luate în considerare.
Menajele formate dintr-un singur pă rinte și copiii acestuia pot ap ărea în
urma divor țului, abandonului familial, decesului unuia dintre p ărinți, a adopției
realizate de o persoană singură sau a creșterii copiilor în afara că sătoriei.
5.2.1. Familii monoparentale cu statut temporar/permanent
R. Hill (1986) reconstruie ște tipologia familiilor monoparentale, având ca
punct de plecare faptul c ă părintele singur poate sau nu s ă se (re) c ăsătorească.
Astfel, el distinge opt tipur i de familii monoparentale, patru cu statut permanent și
patru cu statut temporar, fiecare tip având caracteristici specifice, precum și
implicații și efecte diferite, mai ales în ceea ce prive ște creșterea și influențarea
psiho-comportamental ă a copiilor
În cadrul familiilor monoparentale cu statut temporar sunt incluse
următoarele tipuri:
• Soțul divorțat și recăsătorit;
• Soțul văduv ș i recăsătorit;
• Soții separați de ră zboi și apoi reuni ți;
• Căsătoria post-sarcin ă.
146
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
De cealalt ă parte, familiilor monoparentale cu statut permanent, putem
deosebi:
• Soțul divorțat și necăsătorit;
• Soțul văduv dar necă sătorit;
• Separarea permanent ă;
• Un părinte necă sătorit cu un copil nelegitim.
5.2.2 Familia monoparental ă versus familia biparental ă
Cristian Ștefan (“Familia monoparental ă”, Ed. Arefean ă, 2001, p.9)
stabilește drept criteriu num ărul persoanelor care constituie familia, aceasta putând
fi o familie monoparental ă binară (doi membri), ter țiară (trei membri), etc.
P.A. Gongla și E.H. Thompson (1985, p.401) o tipologie a familiilor (mono
și bi-parentale), pe baza dimensiunilor specifice unei familii31 .
• dimensiunea structural ă, se referă la numărul și calitatea familiei în cadrul
structurii relaț iilor de familie (de rudenie);
• dimensiunea interactiv ă, a organiz ării familiei se refer ă la procesele de
comunicare și contact dintre membri și variază deopotriv ă în interiorul
familiei și în afara ei;
• dimensiunea psihologic ă, ce include atât particularit ățile fiecărui membru,
cât și sentimentul ata șamentului și identității comune a membrilor familiei.
În abordarea proprie a aceste i tipologii, autorii fac urm ătoarele preciz ări:
– cu toate c ă se face referire doar la prezen ța sau absen ța implicării unui
părinte în fiecare dimensiune în parte, gr adul de implicare al acestuia se afl ă, în
realitate pe un continuum. Acest grad de implicare, extrem de important în
realitate, nu este luat în considerare de aceast ă tipologie care, ca orice demers de
acest fel, simplific ă foarte mult realitatea;
– se consider ă că părintele despre care se vorbe ște poate s ă fie sau să nu fie
prezent (fizic) în familie.
În ambele tipuri de struct uri familiale este posibil s ă luăm în considera ție că
părintele în discu ție este sau nu implicat psihologic și interacțional în familie.
31 Apud Preda M., Grupuri sociale ignorate sau excluse de politicile sociale, în C. Zamfir (coordonator) – “Politicile
sociale în România”, Ed. Expert, Bucure ști, 1999, p.318
147
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
TIPOLOGIA FAMILIILOR MONO ȘI BI-PARENTALE
STRUCTURAL
DOI PĂRINȚI PĂRINTE SINGUR
Interacțional Interacțional
Psihologic Prezență Absență Psihologic Prezență Absență
Prezență Prezență
A B E F
Absență Absență
C D G H
Sursa: P.A. G ongla, E.H. Thompson, 1985, p.401
Tipul A: reprezint ă familia nuclear ă, tradițională: doi părinți căsătoriți,
locuind împreun ă, interacționând în mod continuu cu familia, implica ți psihologic
în familie. Acest tip de fa milie este conservat de societate, fiind considerat o
formă ideală (dezirabil ă) și fiind folosit ca o norm ă socială în raport cu care sunt
judecate și etichetate drept deviante (de c ătre oamenii obi șnuiți) toate celelalte
familii care nu-i seam ănă.
Tipul B: pune în discu ție acel părinte care interac ționează foarte pu țin cu
ceilalți membrii ai familiei, de și din punct de ve dere psihologic este membru al
familiei. Acest tip de familie poate apare dac ă unul din p ărinți este spitalizat, la
închisoare sau are serviciul în alt ă localitate, ceea ce-l oblig ă să fie despărțit de
familie pe o perioad ă lungă de timp.
Tipul C: interac țiunea unuia dintre p ărinți cu familia este aparent ă, el, de
fapt, canalizându- și energia și atenț ia spre altceva (profesie, rela ție extraconjugal ă,
etc.). Această situaț ie desemneaz ă, în realitate, absen ța din cadrul familiei din
punct de vedere psihologic.
Tipul D: considerat de autori, ca fiin d foarte rar, poate fi exemplificat prin
situația în care un p ărinte a suferit acț iuni psihice serioase, ceea ce a impus
absența, psihologic ă și interacțională, din viața de familie. C ăsătoria dintre so ți
este menținută doar formal (unul din motive ar putea fi cel economic), unul din
părinți renunțând cu totul la îndatoririle și drepturile de so ț și părinte.
O prim ă observație poate fi f ăcută în legătură cu familiile “normale”, social
etichetate astfel, cu ambii p ărinți prezenți, care pot îmbr ăca forme diferite în
funcție de tipul de implicare a p ărinților în via ța de familie. Putem discuta astfel
de o camuflare a familiilor monoparental e în cadrul legal al familiei nucleare.
148
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Tipul E: reprezint ă tipul de familie în care ambii p ărinți, deși separaț i sau
divorțați, păstrează legături intense cu copiii și sunt implica ți în viața acestora, atât
psihologic, cât ș i interacțional. Poate fi cazul p ărinților care, dup ă divorț, au
obținut, fiecare dreptul de custodie asupra copiilor.
Tipul F: pune în discu ție cazul p ărintelui care înceteaz ă să interacționeze cu
familia, dar r ămâne ataș at de ea, din punct de vede re psihologic. Acesta înc ă îi
privește pe membrii familiei ca fiind importan ți pentru el (ea) ș i își modific ă
comportamentul în func ție de modul în care percepe a șteptările lor. Acest tip de
familie poate cuprinde și familiile în care unul dintre p ărinți a murit, dar ceilal ți
membrii ai familiei îi pă strează amintirea vie și o evocă pentru a se orienta și în
funcție de ea comportamentul, gândurile, emo țiile. Prezen ța acestui p ărinte în
familie este psihologic ă, chiar dacă fizic el nu mai exist ă.
Tipul G: de familie monoparental ă este foarte rar ș i greu de imaginat,
referindu-se la un p ărinte separat de familie în mod formal, absent psihologic (nu
se mai consideră responsabil și nu se mai implic ă în problemele familiale), dar
care interac ționează cu membrii familiei și, deși nu-i mai pas ă de ea, îi întâlne ște
în mod repetat pe ceilal ți membrii ai ei.
Tipul H: este tipul clasic de familie monoparental ă, recunoscut ca atare și
de societate ș i de literatura de specialitate. El nu se refer ă la acea familie în care
numai unul dintre p ărinți se ocup ă de copii; este implicat atât psihologic, cât și
interacțional în via ța acestora. Celă lalt părinte a părăsit familia prin divor ț, moarte,
abandon sau nu a fost niciodat ă parte a acelei familii.
Desigur, există în realitate tipuri de familie care s ă corespund ă fiecărui
ideal tip prezentat, numai c ă unele – precum tipul A – sunt mai mult r ăspândite
decât altele, dup ă cum putem spune c ă există și situații care nu pot fi încadrate în
nici unul dintre acestea, fiind tipuri intermediare.
Un tip aparte de familie monoparental ă, menționat de Cristian Ștefan, este
cel în care familia rezult ă din adop ția de către un adult a unuia sau mai multor
copii, exemplul de notorietate public ă fiind în acest caz al artistei Elena Cârstea.
Putem afirma c ă acest termen acoper ă o mare varietate de situaț ii, care se
diferențiază în funcție de sexul p ărintelui, situa ția matrimonial ă (văduv, divor țat,
separat, celibatar), dar și de factorii care au generat situa ția monoparental ă –
separarea cuplului, decesul unuia dintre so ți, maternitatea în afara c ăsătoriei,
precum și de factori subiectivi – situa ția dorită, căutată , deliberat sau voluntar
asumată sau impus ă, ca urmare a unei op țiuni libere sau survenite în condi ții
impuse, mai mult sau mai pu țin conștient asumat ă sau impus ă, perceput ă negativ
sau afirmat ă voluntar. Diferen țele dintre aceste situa ții sunt notabile, a șa cum vom
vedea într-un capitol viitor.
149
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
5.3. Monoparentalitatea – de la stigmatizare la op țiune individual ă
normală
5.3.1. Evolu ția percep ției sociale asupra monoparentalit ății
Societatea tradi țională, prin mecanismele ei, de zaproba monoparentalitatea
și încuraja stigmatizarea celor ce alegeau, voit sau nu, acest stil de via ță.
În societatea modern ă, datorită apariției și generaliz ării familiei nucleare,
ruptura de comunitate a pe rmis schimbarea viziunii și percepției față de acest tip
de menaj. Familia clasic ă nu mai este atât de important ă pentru dezvoltarea
personalit ății optime a copilului, în anumite condi ții, bineînțeles. Pentru un copil
este mai indicat ă o familie monoparental ă decât una în care exist ă certuri și
probleme. Dac ă în trecut familiile cu c ăsătorii nereu șite trebuiau s ă rămână
împreună de dragul copiilor, în prezent se apreciază că este mai bine pentru copii
dacă părinții se despart, în loc s ă-i supună unui permanent conflict în familie.
În ceea ce prive ște repercusiunile asupra adul ților, se consideră că pentru
bărbați, cele mai mari sunt costurile psi hologice, având în vedere faptul c ă rolul
matern este imposibil de substituit, în timp ce pentru. femei prevaleaz ă costurile
materiale. Spre deosebire de alte mode le familiale menajele monoparentale se
confruntă cu dificultăț i economice și socializatoare mai mari.
S-au eviden țiat o serie de consecin țe negative ș i pentru copii. Astfel, b ăieții
din familiile mono parentale prezint ă o rată mai mare a comportamentelor
deviante. La nivelul familiei monoparentale, func țiile nu mai pot fi realizate în
mod optim, apă rând astfel o serie de dificult ăți și deficienț e. Funcția sexuală și cea
reproductiv ă sunt minimizate deoarece separarea so ților și dificultatea p ărintelui
rămas cu copii în a- și găsi un partener care s ă-i accepte situa ția împiedic ă
realizarea respectivelor func ții.
Elementul cel mai vizibil care influen țează viața familiilor monoparentale
este costul ridicat al vie ții, implicând eforturi deosebite din partea p ărintelui rămas
cu copiii. O situa ție deosebită la familia monoparental ă o prezint ă funcția de
socializare. Lipsa unui p ărinte poate determina lipsa afectivităț ii de care are nevoie
copilul, acesta nerealizând actul unei socializ ări firești și integrarea în societate.
Totuș i, în zilele actuale sistemul școlar înlocuieș te, în mare m ăsură, procesul
instructiv – educativ al familiei. Ma i mult, chiar în fa miliile complete p ărinții nu
mai dispun de timpul necesar realiz ării procesului instructiv – educativ, iar o parte
dintre ei nu au con știința necesității acțiunilor educative.
În concluzie, nu se poate afirma cu certitudine c ă familia monoparental ă nu
este indicat ă pentru evoluț ia ulterioar ă a copilului, din moment ce și familia
clasică se confruntă cu probleme similare.
Ceea ce se desprinde tot mai clar, dincolo de varietatea și complexitatea
cazurilor de monoparentalitate, este c ă urmând percep ția monoparentalit ății, ca
150
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
“experien ță traumatizant ă” sau ca o “continuitate logicã”32, există două modalități
de a tră i și de a se raporta la monoparentalita te: ca marginalitate sau ca model
familial alternativ, liber ales, cu specificarea c ă a doua variantă începe s ă se
impună tot mai mult, în defavoarea celei dintâi.
Este important a sublinia caracterul alte rnativ al acestui ti p de familie, care
nu constituie un tip „deviant” sau „a normal”. Monoparentalitatea devine
„normală” în sens sociologic, în condi țiile în care înregistreaz ă o creștere a
frecvenței și devine o conduit ă comună în societăț ile actuale.
5.3.2. Dimensiunea statistică a monoparentalităț ii
Creșterea ratei divor țialității, a fertilit ății ilegitime, schimb ările valorice, de
mentalitate din ultimele decenii au f ăcut ca acest tip de familie s ă cunoască o
răspândire deosebit ă. În societăț ile occidentale contemporane, problematica
familiei cu un singur p ărinte este din ce în ce mai amplu luat ă în considera ție. În
unele țări, cum ar fi Norvegia, ponderea fa miliilor monoparentale tinde spre 20%.
De asemenea, în Marea Britanie aproxi mativ una din 5 familii cu copii este
monoparental ă (Jarvis & Jenkins, 1997, p.60 ).
România prezint ă un tablou aparte, cu o rat ă înaltă a că sătoriilor (comparativ
cu alte țări), cu divor țialitatea sc ăzută. Un fenomen mai frecvent care conduce la
formarea familiilor monoparentale poate fi separarea, fapt mai greu surprins în
studiile sociologice, precum și numărul foarte mare de copii n ăscuți în afara
căsătoriei ar putea explica existen ța acestui tip de familie. Studiile estimeaz ă o
pondere a acestora de 10- 12% în totalul gospodă riilor.
5.4. Probleme asociate familiilor monoparentale
A trăi într-o familie în care unul dintre p ărinți lipseș te presupune
confruntarea cu probleme majore care țin atât de interac țiunea familiei cu mediul
exterior, cât și de relațiile dintre membrii familiei, de interac țiunile din interiorul
familiei ca subsistem social.
Responsabilităț ile părintelui singur cresc atât în exteriorul familiei, cât și în
interiorul acesteia, iar st atul preia adesea prea pu țin din acest surplus de solicit ări.
Văduv, divor țat sau niciodat ă căsătorit, femeie sau b ărbat, părintele singur are
nevoie de sprijin exterior pentru a- și rezolva problemele care în mod normal sunt
rezolvate de dou ă persoane (so țul și soția).
Potrivit unei sinteze realizate de Bawin-Legros (1988), studiile asupra
familiilor monoparentale arat ă că probabilitatea de a identifica nașteri ilegitime ,
abandonuri ale copiilor, tulburări de comportament , abandon/e șec școlar sau
chiar delincven ță este mai mare în aceast ă categorie de popula ție. Familiile
monoparentale sunt adesea victime ale să răciei, iar copiii au tendin ța de a repeta
32 Ghelghel A., Familiile monoparentale , în “Revista Român ă de Sociologie”, Ed. Academiei Române, nr.5-6, Ed.
Academiei Române, Bucure ști, 1999.
151
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
experiența părinților. Acelea și studii arat ă că monoparentalitatea rezultat ă din
divorț este corelat ă cu o diminuare a activităț ii educative : mama este
suprasolicitat ă atât din punct de vedere emoț ional cât și material și relațional și
este mai pu țin disponibil ă pentru copil exact când ace sta are mai mare nevoie de
atenție și eforturi sporite. În acest timp rolu l patern este analizat în termenii
"absenței paterne", "depriv ării paterne", "deresponsabiliz ării paterne". În urma
rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de p ărinte este puternic
diminuată, părinții comunic ă mai puțin bine cu copiii, sunt mai pu țin afectuo și le
controlează mai puțin bine comportamentul.
Copiii din familiile monoparentale car e au experimentat trauma divor țului
părinților sunt marca ți de numeroase probleme psihologice și relaționale . Totuși,
acești copii reacț ionează diferit în func ție de vârst ă, sex, timpul trecut de la ruptura
intervenit ă între părinți, calitatea rela ției trecute și prezente cu fiecare dintre
aceștia.
Cei mai puternic afectaț i în urma unui divor ț sunt copiii de vârst ă mică, ei
devenind mai neascult ători, agresivi ș i mai puț in afectuo și. Studiile arat ă că sunt
marcaț i de triste țe, de sentimente de frustrare, confuzie și anxietate, mul ți dintre ei
căutând contactul cu p ărintele absent. Copiii de vârste mai mari sunt adesea furio și
pe părintele pe care îl consideră vinovat. Nici în adolescen ță experiența divorț ului
nu este suportat ă fără probleme, existând sentimente de triste țe, furie, nelini ște în
legătură cu viitorul.
Pe de alt ă parte trebuie remarcată creșterea substan țială pe care au
înregistrat-o tinerele mame necă sătorite . Situația lor nu este deloc de neglijat, cu
atât mai mult cu cât adesea nasc copii la vârste mici (adolescen ță). Datorit ă
copilului, în cele ma i multe cazuri nu reuș esc să-și termine studiile și să
dobândeasc ă o calificare pentru a se angaja. De obicei, r ămân dependente de
ajutoarele sociale chiar și atunci când copiii cresc și ar putea lucra m ăcar cu
program redus.
Studiile sociologice indic ă faptul c ă familiile monoparentale sunt mai
expuse riscului de s ărăcie decât familiile cu doi p ărinți.
Implicațiile asupra copiilor sunt dramatice. S ărăcia afecteaz ă șansele de
dezvoltare normal ă pe termen lung ale copilului conducând adesea chiar la
abandon școlar, devalorizare a școlii și a menirii ei sociale.
5.4.1. Mame singure
Cre șterea num ărului familiilor monopar entale a dus la un num ăr tot mai
mare de femei care au dobândit statutul de mam ă singură. Norton ș i Glick
apreciau c ă 88% din totalul familiilor monopar entale în SUA în 1986 erau
conduse de femei. Pe de alt ă parte, Jane Millar (1992) concluziona c ă există un
milion de mame singure în Ma rea Britanie, 2/3 din ele tr ăind în condi ții de sărăcie.
Din 1971 num ărul mamelor singure a crescut de 2, 4 ori, ajungând la 1.200.000,
152
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
reprezentând 17,5% din tota lul familiilor cu copii și 93% din familiile
monoparentale (C. Oppenheim, 1990).
Propor ția văduvelor în totalul mamelor singure din Marea Britanie este
aproape neînsemnată , majoritatea acestora fiind caz uri de femei care au fost
căsătorite (au tr ăit împreun ă) cu tatăl copiilor lor. În acela și timp se constat ă
scăderea vârstei mamelor, situaț ie explicat ă, pe de o parte, de cre șterea ratei
divorțurilor la femeile care s-au c ăsătorit timpuriu ș i, pe de alt ă parte, de cre șterea
numărului femeilor tinere cu copii ilegitimi.
În cazul mamelor singure, se apreciaz ă că prima problem ă care va apare va
fi experien ța dificultăților financiare. Ele pot afecta monoparentalitatea pe termen
lung. Copilul devine un suport economic pentru multe dintre ele. Adolescentele
care nu reu șesc să-și termine studiile și, deci, nu se pot angaja, de obicei, r ămân
dependente de ajutoarele sociale acor date, chiar atunci când copiii cresc și ele ar
putea să lucreze m ăcar cu program redus. Cert este că situația economic ă a
mamelor singure este din ce în ce mai grav ă și că ceea ce se nume ște “feminizarea
sărăciei” nu mai este demult doar o tem ă din cărți, ci o realitate. Datele din Europa
referitoare la mamele singure, prezentate în tabelul urm ător, pot fi edificatoare.
Situația familiilor monoparentale ș i a mamelor singure în Europa
Familii monoparentale (%)
față de toate familiile din
țara respectiv ă
Țara Mame singure care lucreaz ă
sau sunt în c ăutare de lucru
19 Marea Britanie 50
15 Danemarca 87
13 Germania 69
11 Franța 85
10 Olanda 48
10 Portugalia 71
9 Islanda 37
6 Italia 67
5 Grecia 65
10 Media Uniunii
Europene 66
21 Norvegia 90
5 Polonia 30
10,5 România –
Sursa: Comisia Na țională pentru Statistic ă. 1994
În SUA, familiile conduse de o femeie singur ă înregistreaz ă o probabilitate
de a se afla sub limita de s ărăcie de 3 ori mai mare decât familiile conduse de un
bărbat singur și de 6 ori mai mare decât fa miliile conduse de ambii p ărinți.
153
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Spre deosebire de ta ții singuri care, conform statisticilor, se ocup ă de copiii
cu vârste mai mari, mamele singure se v ăd în imposibilitatea de a lucra, în
condițiile în care vârsta copiilor este foarte mic ă și ajutorul din partea rudelor
inexistent.
Interesul femeilor cap de familie de a- și găsi un loc de munc ă este foarte
mare, propor țional cu nevoile lor de ve nituri suplimentare. Din p ăcate multe dintre
ele nu au calificarea necesar ă pentru a g ăsi o slujb ă, nu pot lucra datorit ă vârstei
mici a copiilor sau prefer ă să nu se angajeze pentru a nu pierde ajutorul social
oferit de stat. În acest punct, foarte importante sunt politicile sociale ale fiec ărei
țări în parte, care pot încuraja sau descuraja p ărinții singuri să -și caute o slujb ă. O
soluție adoptat ă de unele state occidentale este aceea de a încuraja angajarea cu
program redus, prin prevederea num ărului de ore de lucru/ s ăptămână, permis
celor care beneficiază de ajutor social.
Se poate considera c ă prin angajarea în activit ăți profesionale o mam ă
singură va avea mult mai puț in timp la dispozi ție pentru a-ș i crește și educa copiii.
Dar în acest caz, ea va dispune de mai pu țini bani pentru a le satisface acestora
nevoile. F ără a avea o op țiune favorabil ă uneia sau alteia dintre situa ții, constat ăm
doar că în Europa Occidental ă două treimi dintre mamele singure lucreaz ă sau
caută de lucru, un procent foarte mare, comparându-l cu cel al mamelor din
familiile cu ambii p ărinți care lucreaz ă.
Dincolo de problemele economice, mamele singure se pot confrunta cu
dificultăți pe linia exercit ării rolului parental și a relaționării interpersonale. În
cadrul familiei cu ambii p ărinți distribuț ia responsabilit ăților, a rolurilor parentale
se realiza în direc ție complementar ă și compensatorie. Mama singur ă va fi pus ă în
situația unei cre șteri a tensiunii și încordării în ceea ce priveș te adoptarea rolului
parental, a unei extinderi a rolului cu sa rcini auxiliare, nespecifice rol – sexului.
Această “acoperire” de roluri simultane parentale necesit ă timp, energie ș i
angajează cereri conflictogene din pu nct de vedere psihologic.
Pe linia rela ționării mamă – copil se petrec schimb ări, de asemenea. Timpul
disponibil afectat rela ționării cu copilul se restrânge considerabil.
Exist ă posibilitatea ca limitele dintre rolul parental și cel al copilului s ă se
estompeze în sensul c ă, pe de o parte, mama, în special dac ă are mai mul ți copii
poate “abdica” de la rolul s ău de pă rinte, devenind un fel de partener al celui mai
în vârstă dintre copii și, pe de alt ă parte, poate pretinde copiilor s ăi să fie mult mai
maturi decât sunt ei în realitate (Glenwick și Mowrey, 1986). A șadar, mama
începe să sporeasc ă raporturile de comunicare privito are la diferite aspecte legate
de viață cu copilul care, în mod cresc ător îș i asumă rolul de confid ent. În multe
situații mama tinde s ă se sprijine pe copil, considerându-l suport emo țional, astfel
încât copilul este impli cat în structuri interac ționale ce reclam ă un anumit grad de
maturitate în raport cu care el este suficient preg ătit. Dacă, treptat mama tinde s ă
se confeseze copilului rolul de p ărinte absent, conflictele ce apar între ei tind a se
imita vechile conflicte materiale. Copilul este presat s ă preia acest rol și poate fi
154
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
pedepsit pentru c ă se “comport ă”ca fostul so ț. Deoarece copiii nu pot s ă-și
exprime tră irile tensional-conflictuale și sentimentele, în timp pot s ă apară diferite
forme “marcate” de reacț ie, cum ar fi cazul unor somatiz ări sau conduite
nevrotice.
Unii cercetă tori atrag atenț ia asupra unor probleme particulare mam ă-fiică
în această situație. În mod primar, sunt implicat e aici sentimente de gelozie ș i
competiție, în arii psihologice, cum ar fi “întâlnirile” și realizările ulterioare
academice.
5.4.2. Tați singuri
De și cazurile b ărbaților în aceast ă situație sunt mult mai pu țin frecvente, se
constată în ultimii ani o tendin ță în creștere. Conform acelea și statistici, Norton și
Glick apreciau c ă în 1986, în SUA, 12% din to talul familiilor monoparentale erau
conduse de tat ă, media de vârst ă a acestuia fiind în jur de 42 de ani, cu tendin ță de
scădere. Privitor la sexul copiilor, în cele mai multe cazuri figureaz ă băieții, spre
deosebire de cazul mamelor singur e unde predominau fetele.
Părinții singuri, taț i, dispun de o mai mare libertate financiar ă decât
mamele singure, ca urmare a nivelului, în general, mai crescut de educa ție, care le
permite asigurarea unei securit ăți economice sporite și o mai mare flexibilitate în
folosirea resurselor financiare.
Dilatarea rolului parental la taț ii singuri este o experien ță diferită de cea a
mamelor singure. Tat ăl în calitate de unic p ărinte prezintă caracteristici diferite pe
linia adopt ării și exercitării rolului parental. El este con știent că trebuie s ă fie
pentru copil ș i tată și mamă ceea ce conduce la apari ția unor noi responsabilit ăți,
cum ar fi cele legate de menaj și de treburile casnice și gospodărești. Unii sunt
lipsiț i de asemenea experien țe și se manifest ă prin tendin ța de a împ ărți acest gen
de sarcină cu copiii (Greif G.L., 1985). Fetele sunt de mai mare ajutor în aceste
situații.
Comparând cele dou ă tipuri, tat ăl primește un sprijin mai redus din partea
copiilor decât mama (ca p ărinți singuri). Aceast ă situație este determinat ă de mai
mulți factori:
• neimplicarea voluntar ă a copiilor de c ătre tatăl lor pentru ca el s ă poată
oferi dovezi privind “competen ța” lui în leg ătură cu treburile casnico-
menajere;
• încercarea de a u șura tranzi ția copiilor spre noul stil de via ță;
dificultatea în planificarea muncilor casnice datorit ă implicării în două categorii de
solicitări (Hanson, 1986).
În adoptarea și exercitarea noului s ău rol, tatăl întâmpin ă dificultăți, ei se
plâng mai ales de faptul c ă nu mai pot sincroniza multip lele îndatoriri legate de
creșterea și educația copiilor, de treburile casnico – menajere și de activit ăți socio-
155
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
profesionale sursa mijloacelor de subzistență . Cele mai multe dificult ăți apar în
cazul în care copiii sunt foarte mici, necesitând m ăsuri speciale de îngrijire.
Potrivit investiga țiilor, tații (în calitate de singur p ărinte) îș i adoptă și-și
exercită rolul parental într-o manier ă competent ă, cu efecte pozitive asupra
profilului psiho-comportamental al copi lului (Ambert A.M., 1982; Hanson S.,
1981). De exemplu, ei satisfac în mai mare m ăsură, nevoile emo ționale ale
copiilor lor, oferindu-le, în manier ă compensatorie, r ăspunsuri comportamentale
specifice rolului matern. Conform unor cercet ări, copiii ce apar țin familiilor numai
cu tată apreciază și evaluează gradul de investi ție afectivă a acestuia într-un mod
superior fa ță de cei ce apar țin familiilor cu ambii p ărinți. Există însă și multe
deosebiri:
• tatăl solicită mai mult ă independen ță copilului;
• în asumarea noului rol parental tat ăl își schimbă unele atitudini ș i practici
folosite în cre șterea și educația copiilor. El devi ne mai protectiv și mai
grijuliu (sl ăbind în ceea ce prive ște autoritatea), acordând o mai mare
importanță aspectelor legate de educa ție și nu celor disciplinare;
• apelul la diferite forme de sprijin extrafamilial (bunici, rude) este frecvent;
• se produc mai ample ș i mai dese modific ări ale stilului comportamental
relațional existent înaintea prelu ării noului rol parental;
• tendința mai accentuat ă de “măsurare” ș i evaluare a noului stil de via ță.
Pentru fiecare din p ărintele singur apar noi tipuri de solicit ări ce conduc la
schimbări în plan comportamental. Rela ționarea cu copiii are aspecte diferite,
efectele asupra procesului de cre ștere și maturizare psihic ă și psihologic ă a
acestora sunt diferite.
O preocupare deosebit ă o vă desc tații pentru fiicele lor, în privin ța
dezvoltării lor ca “st ăpâne și mame” ale casei. Cercet ările remarc ă o anumit ă
preocupare anxioas ă pentru o socializare adecvat ă a fetelor și a dezvoltă rii lor
sexuale. Ace ști tați sunt ș ovăielnici în privin ța discutării chestiunilor sexuale ș i își
exprimă îngrijorarea cu privire la adecvarea m odelului de rol social al fiicelor lor.
În stilul de via ță al taților singuri, ca indivizi adul ți, se produc unele
modificări. Datorit ă creș terii implic ării lor emo ționale în raportul cu copiii, apare
un declin al experien ței lor în activit ățile sociale. Ei prefer ă să-și facă noi
cunoștințe (bărbați sau femei), dar evit ă activitățile sociale care implic ă prezența
unor cupluri că sătorite, iar activităț ile în care ar putea întâlni în special ta ți
divorțați sau văduvi sunt pu ține. Participarea lor la evenimente e mai redus ă, dar
crește implicarea în activit ăți politice, de studii sau antrenament formativ
suplimentar.
În ceea ce prive ște viața personal ă, cei mai mul ți dintre bărbații tați singuri
mărturisesc întâlniri cu impact erotic, dar ei nu î și fac imediat planuri de
recăsătorire. Activitatea sexual ă este, de asemenea, recunoscut ă, dar majoritatea
156
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
bărbaților simt c ă trebuie s ă fie discreț i în privin ța acestui comportament și că
orice coabitare cu o femeie nec ăsătorită nu este un model de vizionat pentru copiii
lor.
5.5. Func ționalitatea familiei monoparentale
În compara ție cu familia tradi țională , care îndeplinea mai multe func ții cu
impact pozitiv asupra societ ății, familia monoparental ă este considerat ă „un efect
al funcției reproductive”25, regăsindu-se în ceea ce prive ște socializarea copiilor,
îngrijirii și protecției membrilor s ăi, al climatului afectiv, dar fiind deficitar ă sub
aspectul realiz ării mediului securizat și în modul de conferire a statusului; de
asemenea, reglementarea comportament elor sexuale în afara familiei.
Dac ă, sub aspectul îndeplinirii func țiilor specifice, familia monoparental ă
îmbină normalitatea cu caren țele, sub aspectul structural, la o prim ă evaluare, este
calificată drept o „structur ă familială atipică”26. Aceasta prezintă o structur ă
aparte, rezultat ă dintr-o asimetrie între membrii ei, în sensul în care apare
inevitabil o „proeminență ierarhică, determinat ă de statutul de sus ținător și
ocrotitor al p ărintelui și acela de dependent și, în mare m ăsură, de neajutorat, al
copilului”27.
Din punct de vedere ca litativ, privind modul de distribuire a rolurilor și al
exercitării autorit ății, familia monoparental ă poate gravita în jurul autorit ății
incontestabile a adu lterului sau poate îmbr ăca forme democratice, egalitare, cu o
anumită autoritate decizional ă conferită copilului sau copiilor.
Dup ă numărul genera țiilor, familia monoparental ă presupune cel pu țin
două generații (părinte și copil sau copii); în cazul în care vorbim de mai multe
generații, includem și bunicii. Rolurile membrilor familiei și, de aici, realizarea
funcțiilor acesteia, sunt condi ționate inevitabil de structura grupului. Astfel, fa ță
de modelul tradi țional (familia este privit ă ca o asociere natural ă, cu caracter
privat, alcă tuită din bărbat, femeie și copiii lor naturali), familia monoparental ă
apare ca o excep ție, o situa ție la limit ă (prin care unul dintre so ți a murit, este
plecat pentru perioade mai lungi de timp sau, foarte rar, este separat sau divor țat),
în care femeile și copiii (trebuie specificat c ă tații conduc ători de menaje
monoparentale sunt cazuri rare) risc ă să rămână fără suport financiar și să fie
constrânse la a cere sprijin familiei de origine.
Modelul contractualist, care limiteaz ă libertatea indivizilor doar prin
obligațiile asumate, în care so ții pot decide modul de administrare a rela țiilor
personale și financiare în timpul c ăsătoriei și în eventualita tea unui divor ț,
plasează familia monoparental ă la o altă extremă: aceea a independen ței, în care
părintele singur și-a propus în mod deliberat s ă fie părinte și se simte compatibil
25 Ștefan, C. , Familia monoparentală , Ed. Arefean ă, București, 2001, p.7.
26 Voinea, M., Sociologia familiei , Ed. Universit ății București, 1993, p. 32 .
27 Ștefan, C. , Familia monoparentală , Ed. Arefean ă, București, 2001, p.9.
157
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
cu situația creată. Aceasta nu înseamn ă că nu se resimt dificult ățile inerente
situației, ci doar c ă le poate aborda pozitiv.
În modelul comunitar, care articuleaz ă valorile comune, ar ătând că nici o
persoană nu devine autonom ă fără a parcurge mai întâi o perioad ă îndelungată de
dependen ță, familia monoparental ă va primi un sprijin pute rnic din partea familiei
extinse, a comunităț ii, formându-se, probabil, „ un tip de solidaritate analog ă
orică rei stă ri de criză resimțită de vreunul din membrii comunit ății”28.
Abordarea bazat ă pe drepturi, ce articuleaz ă relațiile dintre oameni –
fiecare libertate de ac țiune a unui individ impune o constrângere, aceea de a fi
respectată de către ceilal ți – determină , în legătură cu problematica familiei
monoparentale, o serie de întreb ări, cum ar fi: discriminarea între familii bi- și
monoparentale, între drepturile pă rinților căsătoriți și necăsătoriți asupra copiilor,
etc. Individul este o entitate distinct individual ă, dar și o perspectiv ă puternic
implicată în relații de dependen ță, îngrijire și responsabilitate; vie țile oamenilor
sunt acordate modelelo r culturale; între via ța de familie și ordinea politic ă și
economic ă se stabilesc rela ții – acestea sunt, într-o prezentare sumar ă, puncte de
reper ale modelului bazat pe drepturi și responsabilităț i relaționale, care trateaz ă
familia monoparental ă ca una responsabil ă, ce nu reprezint ă o amenin țare pentru
tradiționaliști. Moralitatea și un mediu optim pentru dezvoltarea, conform cu
așteptările sociale, a copiilor pot constitui garan ții ale legăturilor între familie și
comunitate.
Abandonând raportarea exclusiv teoretic ă, putem afirma c ă, „deși nu
cuprinde unul dintre p ărinți, familia monoparental ă nu este exclus ă de la a fi
numită familie”29.
„Faptul c ă grupul pă rinte – copil (copii)” se consider ă pe sine însu și o
familie, are o identitate comun ă, include modele clare de schimb și reciprocitate,
își dezvoltă reguli de rezolvare a conflictelor, satisface nevoile membrilor de
afiliere și suport emo țional, toate acestea devin criterii de baz ă pentru a decide
dacă o familie există sau nu30 , din punct de vedere sociologic. Familiile
monoparentale acoper ă o varietate de situa ții, putând fi la fel de complexe și
diverse ca și cele cu ambii p ărinți.
5.4.1. Rela ția parentală în familia monoparental ă
A tr ăi într-o familie în care unul din p ărinți lipseș te presupune a te
confrunta cu probleme majore, care ț in atât de interac țiunea familiei cu mediul
28 Stănciulescu, E., Sociologia educa ției familiale , vol. I. Ed. Polirom, Ia și, 1997, p.21.
29 Preda M., Familia monoparental ă: un tip de familie ignorat de politicile sociale din România , în Zamfir C. (coordonator),
„Politici sociale în Români a”, Ed. Expert, 1999, p.315.
30 Gongola P.,Thompson, E.H., Single Families: in The Ma instream of American Society , în Macklein E., Rubin R.
(eds) „Contemporary Families And Alte rnative Life Styles”, Beverly Hills , California, Saye Publications,
1985, p.400.
158
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
exterior (rude, prieteni, vecini, colegi de serviciu, institu țiile statului), cât și de
relațiile intrafamiliale.
Odată cu creș terea responsabilităț ilor părintelui singur se observ ă o slabă
implicare a statului pentru a prelua din surplusul de solicit ări. Relațiile părintelui
singur cu rudele ș i prietenii sunt foarte importante. În analiza asupra familiilor
monoparentale, M. Preda sintetizeaz ă problemele unui pă rinte singur, precum și
efectele vie țuirii într-o familie monoparental ă asupra membrilor acesteia.
Indiferent de motivul care determin ă monoparentalitatea, rela țiile cu rudele
și prietenii sunt foarte importante pentru ad ult, el având nevoie de sprijin exterior
pentru a-ș i rezolva singur problem ele, care, de obicei, sunt rezolvate de dou ă
persoane.
Sporirea leg ăturilor dintre p ărintele singur și rudele sale de sânge a fost
evidențiată în literatura de specialitate de c ătre D. Anspach (“ Kinship And
Divorce ”, 1976), P. A. Gongla (“ Social Relationship After Marital Separation ”) și
C. Stack (“ All Our Kin ”, 1974), îns ă au existat ș i cercetări, precum cea a lui R. S.
Weiss (“Going It Alone ”, 1979), care au eviden țiat că părinții soțului rămas singur
(în special în cazul mamelor singure) î și critică adesea copilul pentru situa ția în
care se află și nu se arat ă înțelegători, uneori refuzând chiar s ă-i acorde sprijinul
lor moral sau mate rial. În societ ățile unde mentalitatea tradi țională este înc ă
prezentă (în special la persoanele vârstnice), deseori rudele îi cer so ției să se
“supună ” și să accepte abuzurile so țului, mai degrab ă decât să divorțeze.
Referitor la p ărinții care nu au fost niciodat ă căsătoriți (în majoritate
femei), este de presupus c ă părinții și celelalte rude nu vo r privi favorabil situa ția
acesteia, care încalc ă flagrant normele sociale general acceptate. Îns ă, în cazul
copilului (copiilor) crescu ți de părintele singur, blamarea rareori se extinde, astfel
că, după o perioad ă de “acceptare” rudele vor oferi ajutor, în general, în numele
copiilor.
Rela țiile de prietenie, foarte importante pentru oricine, pot fi afectate de
monoparentalitate. Prietenii pot s ă nu înțeleagă schimbările care au loc în viaț a
persoanelor amintite, s ă nu le aprobe și să diminueze sau s ă întrerupă relațiile cu
acestea. Pe acest fond, se manifest ă două tendinț e: nevoia de suport și sprijin a
părintelui singur cre ște substan țial, în timp ce resursele sale pentru reciprocitate
se micșorează . Este posibil ca prin strângerea cercului de prieteni s ă apară un
anumit grad de “izolare socială ” a acestuia.
Relațiile intrafamiliale se schimb ă substan țial, în condi țiile
monoparentalit ății, fie că aceasta survine în urma divor țului, separ ării sau
decesului unui p ărinte. Odat ă cu creșterea responsabilit ăților, se manifest ă și
nevoia de a comunica mai in tens cu proprii copii. Sin gurul adult din familie va
trebui să se “împart ă” între rolul de tat ă și cel de mam ă, va trebui s ă răspundă și
nevoii de afectivitate, dar s ă și disciplineze copiii. Dac ă va fi cazul, insuficien ța
resurselor pentru ca proprii copii s ă-și realizeze aspira țiile va pricinui mai mult ă
159
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
durere unui p ărinte singur, pentru c ă toată responsabilitatea se va r ăsfrânge asupra
sa.
Situa ția economic ă a familiei monoparentale va impune m ăsuri deosebite
(program de lucru prelungit), precum și îndatoriri care, la un moment dat, ar putea
părea că nu mai iau sfâr șit. În aceste condi ții, ajutat sau nu din exterior, p ărintele
fie va transfera o parte din responsabilit ăți asupra copilului (celui mai mare, în
cazul în care exist ă mai mulț i copii), fie va reduce sau va renun ța pur și simplu la
o parte dintre cele pe care nu le va c onsidera indispensabi le pentru familie.
Implicarea emo țională a părintelui singur în rela ția cu copilul s ău va fi mai
puternică; el îi va cere și îi va oferi acestuia afectivitatea de care are nevoie și pe
care nu o va putea g ăsi la altcineva. În acela și timp, el va fi suprasolicitat de
nevoia de suport afectiv a copiilor. Num ărul și intensitatea nevoilor emo țional
afective ale copiilor vor dep ăși adesea resursele disponibile ale p ărintelui, fie și
numai pe cele de prezen ță fizică.
Dac ă în linii mari, efectele vie țuirii într-o familie monoparental ă asupra
adulților, au fost amin tite, copiii suportă efecte în bun ă măsură diferite de cele
amintite anterior, chiar dac ă sunt interconectate.
Astfel, copiii î și mențin relația atât cu p ărintele divor țat sau separat, dar și
cu rudele acestuia. Chiar dac ă relația conjugal ă nu (mai) exist ă, relația parental ă
poate exista. Mai mult chiar în cazul mamelor nec ăsătorite cu copii, bunicii și
celelalte rude trec peste sentimentele negative, și oferă ajutor în numele copiilor.
În cele mai multe cazuri, copiii se consider ă ai ambilor p ărinți și chiar dac ă rolul
părintelui care îi cre ște capătă mai mare importan ță, rolul celuilalt p ărinte nu se
diminueaz ă, din punct de vedere psihologic, pentru copil.
Tat ăl sau mama absent( ă) din punct de vedere interac țional, este prezent( ă)
psihologic. În plus, prin intermediul telefonului sau al timpului petrecut în week-
enduri ori în vacan țe, comunicarea se men ține. Aceasta este o situa ție fericită
pentru ambele p ărți, fiindcă, la noi în țară , fie justi ția nu gă sește o cale de a
permite ambilor p ărinți să petreacă suficient timp cu copilul, fie p ărintele care a
“obținut” tutela prefer ă să nu mai interac ționeze cu cel ălalt părinte, izolând
copilul de acesta. Dincolo de acestea, ceea ce are o rezonan ță mai puternic ă
pentru copil este atmosf era din familia, climatul și mediul familial. Important ă nu
este structura familiei, ci climat ul este unul din factorii importan ți pentru
dezvoltarea psihică și socializarea copilului. Pă rintele singur trebuie s ă se
străduiască să mențină o atmosfer ă optimistă, sănătoasă, în ciuda frustr ării și a
problemelor.
Poate p ărea surprinz ător, dar speciali știi afirmă că reducerea m ărimii
familiei “transform ă nu numai propor țiile comunic ării, ci și gradul satisfac ției
produse de comunicare” (P.A. Gongla, E.H. Thompson).
Interac țiunea dintre copil ș i părinte se intensific ă, gradul de afecț iune
crește, iar ostilitatea scade. Inegalitatea de status dintre p ărinte și copil se
diminueaz ă, autoaprecierea copilului cre ște, iar sistemul rela țiilor de familie se
160
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
deplaseaz ă spre un nou echilibru, care poate fi mult mai favorabil evolu ției psiho-
sociale a copilului.
O alt ă direcție de cercetare men ționează impactul pe care îl are sentimentul
pierderii unuia dintre p ărinți asupra copilului. Climatul în care are loc separarea
își pune amprenta asupra apari ției la copii a sentimentelor negative de team ă și
vinovăție, precum și a comportamentelor negative de iritabilitate și agresivitate.
De și situația economic ă a familiei monoparentale îl influen țează, întâi de
toate, pe p ărinte, copilul ia contact cu efecte le acesteia, spunem, ulterior. Multe
familii își dezvoltă, ca urmare a noii situa ții, anumite strategii de adaptare, una din
acestea fiind de a schimba locuin ța cu una mai mic ă, într-un cartier mai ieftin, în
vederea diminu ării cheltuielilor și a câștigării unei sume de bani. Ceea ce nu iau
în considerare p ărinții în aceast ă situație este că aceste cartiere sunt deseori
“pungi de delincven țã”, că școlile concentreaz ă într-o mai mare m ăsură copiii
aparț inând unor familii din spa țiul, numit de occidentali “ underclass” . W. J
.Wilson (1991) folose ște termenul de “ efect de concentrare ”, pentru a sublinia
legătura dintre mediul de locuire și apartenen ța unei familii la subclasa celor mai
săraci. O familie care tr ăiește “într-un astfel de cartier este influen țată de
comportamentul, convingerile ș i percepția socială a altor familii dezavantajate,
dispropor ționat concentrate în acel cartier” (W. J. Wilson).
Părinții și copiii, împov ărați de greutăț i, responsabilit ăți și deseori de
sărăcie, obliga ți să-și împartă sarcini mai numeroase, lipsi ți de intimitate, blama ți
de o societate ghidat ă de norme sociale în care ei nu se mai încadreaz ă perfect,
tind să se lase “învin și” de toate, “înfrângerea” lor având mai multe aspecte
negative decât s-ar fi gândit.
5.5.2. Modelul parental – au toreproducere versus opozabilitate
Modelul parental constitu ie un ansamblu de cerin țe și prescrip ții asociate
rol-statusului de p ărinte, impus de c ătre societate, la un mome nt dat, ca exemplu,
ca ideal (Mitrofan I., „ Familia de la A la Z ”, Ed. Științifică, Bucureș ti, 1991).
Acesta vizează , în special, modelul de rela ționare cu copiii, strategiile
educaționale ce trebuie utilizate, modelele și mijloacele folo site în cre șterea și
educarea copiilor, ră spunsurile sociale, ce revin pă rinților pe linia form ării și
dezvoltării personalit ății copiilor. Modelul parental ideal se caracterizeaz ă prin:
înalt nivel de organizare și coeziune, echilibru, unitate de ac țiune intramarital ă,
nivel înalt de adaptare și integrare, cadru rela țional optim, afec țiune, sprijin,
cooperare, colaborare, etc. În alt sens, modelul parental vizeaz ă tipul concret de
relaționare a p ărinților cu copiii într-o anumită familie. P ărinții acționează asupra
copiilor în dublu sens: ca p ărinte și ca soț, oferindu-le un model de conduit ă
conjugală și un model parental.
161
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În cazul relaț iilor intergenera ționale familiale are loc, de asemenea,
interiorizarea modelelor de rol familial. Acesta const ă în preluarea ș i fixarea în
plan interior (psihomental), de c ătre copii, a modalităț ilor de adoptare și exercitare
a rolurilor familiale de c ătre părinții lor. Prin mecanisme de imita ție și asimilare
conștientă, comportând o dinamic ă proprie, determinată de schimb ările succesive
ale etapelor de vârst ă, statut ș i rol ale copiilor în familia de origine, precum și în
concordan ță sau în discordan ță cu stilul marital-parental ce caracterizeaz ă celula
familială, interiorizarea modelelor de rol fam ilial se produce nemijlocit în cadrul
interacțiunilor cotidiene familiale.
Influen ța educativ formativ ă a modelelor de rol conjugal-parental asupra
formării “personalit ății maritale” și “parentale” de mai tâ rziu a copiilor este
considerabil ă. Se preiau frecvent prin mecanismul interioriz ării modelelor de rol
familial stilul comunica țional și afectiv, comportamentul formal în asumarea și
exercitarea sarcinilor familiale , strategiile de cooperare și rivalitate, unele maniere
de manifestare, tolerare, moderare și trăire a situaț iilor conflictuale, modalit ățile
de atribuire a gratifica țiilor ș i sancțiunilor etc.
De și pare paradoxal la prima vedere, partenerul conjugal ș i părintele
echilibrat sau dezechilibrat, feri cit sau nefericit se anun ță încă din zorii primilor
ani de via ță, se anticip ă din primele manifest ă de “ființă socială ”, în rela țiile
copilului cu p ărinții cu cei din mediul s ău apropiat, cu al ți copii, cu animale, cu
jucăriile. Capacitatea de a se face în țeles și de a înțelege, de a comunica precum și
de a se comunica celuilalt, de a coopera dezinteresat și entuziast, de a tolera
frustrația cu demnitate și optimism de a dep ăși obstacolele f ără suferințe
dispropor ționate, de a crede în sine ș i în altul, de a sus ține și încuraja de a-ș i
asuma cu sinceritate ș i răspundere sarcinile sale și ale altora, de a nu persevera în
ranchiună și negativism, de a- și organiza timpul util, astfel încât s ă-și provoace
satisfacție nu numai sie și, dar ș i celorlalți într-un mod pe cât posibil mai bine de
suportat, cu alte cuvinte, capacitatea de a interac ționa socioafectiv pozitiv,
sanogen constituie componen te bazale ale form ării unui viitor rol conjugal și
parental satisf ăcător, eficient, apt s ă ofere personalit ății individului sens și
satisfacție, deplină autorealizare.
Educa ția pentru via ța de familie, pentru formarea și adoptarea celui mai
adecvat rol de so ț și părinte începe, a șadar, de foarte timpuriu, pe m ăsura
construcției personalit ății copilului ș i a devenirii sale ca “persoan ă socială”
completă și complex ă. Aptitudinile pentru a fi partener ș i părinte (paternitate și
parentalitate) se cl ădesc extrem de minu țios în procesul educativ familial ș i școlar,
care începe în copil ăria timpurie și se desăvârșește în chiar func ționalitatea
familială a adultului, el însu și aflat în continuu proces de modelare, remodelare și
dezvoltare. Câteva elemente educa ționale sunt considerate ca esen țiale în formarea
viitorului rol conjugal și parental eficient, s ănătos. Dintre acestea, deosebit de
important ă este asumarea corespunz ătoare a rolului de sex , cu confruntarea unei
identități psihosexuale resim țite satisfăcător. Conduita specific feminin/matern ă și
masculin/matern ă se preia prin imita ție, interiorizare a modelelor de rol ale
162
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
sexului pă rinților încă de foarte timpuriu, odat ă cu conștientizarea apartenen ței
copilului la un sex sau altul. Confortul psihic al micului individ în cadrul
propriului s ău rol de sex, al identit ății sale psihosexuale, este esen țial pentru
dezvoltarea ulterioar ă a conduitelor, atitudinilor ș i aspirațiilor specifice sexului
căruia îi apar ține. Acest confort psihic creează o stare de siguran ță proprie
dezvoltării armonioase a personalit ății viitorului adult, c onferindu-i optimism și o
clarificare a scopurilor și acțiunilor sale. Complexele de inferioritate, generate la
copil de disconfortul creat de neacceptarea rolului s ău de sex, ca urmare a unor
atitudini rejective sau ostil punitive (con știente sau incon știente) ale p ărinților
constituie primele simptome ale erorilor educative cu ră spuns dezadaptiv și uneori
patologic la distan ță.
Este de la sine în țeles cât de important este pentru copii modelul în care
soțul și soția dialogheaz ă, se ajută, se substituie, decid, acț ionează, se respect ă și
se pun în valoare reciproc, manifest ă afecț iune și rezonan ță afectivă, echilibru și
consonan ță psihosexuală . Copiii sunt cei care fructifică și preiau aceast ă
experiență relațională a pă rinților lor, ca reper fundamental viitoarelor lor rela ții de
paternitate. Tonul, adresab ilitatea, manierele, mimica și pantomimica, stilul
relațional, interesele și sistemul de valori (concep țiile, atitudinile, gratifica țiile și
sancțiunile) sunt înregistrate inconș tient, cu fine țea unui seismograf în sufletul
celor mici. În conduita lor ulterioar ă ei le vor reproduce con știent, considerându-le
ca fiind fire ști, potrivite.
Echilibrul conjugal este condi ția primordial ă pentru echilibrul parental ș i
ambele condi ționează echilibrul familiei de mai târziu. Se poate vorbi astfel de o
adevărată “ereditate social ă” – proces mobil de transmitere a modelelor de rol
conjugal și parental, pe cale incon știentă și conștientă, prin imita ție și învățare
socială . “Copiii sunt oglinda p ărinților, iar nepo ții oglinda oglinzii bunicilor. Și
chiar dacă în timp imaginile sunt din ce în ce mai distorsionate, ele î și păstrează un
contur de baz ă, recognoscibil în expresivitatea ș i reactivitatea comportamental ă, în
stilul de comunicare, în nivelul aș teptărilor și aspiraț iilor mutuale. Și chiar dac ă,
de la o genera ție la alta, se produc mutaț ii în planul unor << concep ții de viață>>,
în pas cu particularităț ile evoluției socio-economice, rela țiile intersexe în ceea ce
au ele fundamental se p ăstrează , deși stilul interac țional se modific ă el însuși,
conform nevoilor de adaptare și integrare a familiei în societate”. Nevoia de
creștere calitativ ă și în domeniul rela țiilor intersexe în intergenera ții este
fundamental implicat ă în procesul general al societ ății.
Importan ța și rolul modelului parental nu pot fi puse la îndoială ; ceea ce
este mai interesant este m odelul în care copiii percep și interiorizeaz ă conduite
specifice rolului conjugal pare ntal în familia monoparental ă.
Potrivit unei sinteze succinte rea lizate de B. Ba win – Legros (“ Famille,
mariage, divorce ” – 1988), studiile asupra familiilor monoparentale conchid, în
esență, că: probabilitatea de a identifica na șteri ilegitime, abandonuri ale copiilor,
retard în dezvoltarea psihoafectiv ă a acestora din urm ă, tulburări de
comportament, abandon/e șec școlar ori chiar delincven ță este mai mare în această
163
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
categorie de popula ție; familiile monopare ntale se adaptează mai greu modelului
cultural consumatorist actual; ele au tendin ța de a se autoreproduce, copiii
proveniți din astfel de familii au șanse mari de a repeta experien ța în calitate de
adulți reproducând și extinzând astfel, un lan ț întreg de probleme sociale. Dac ă
menționăm și acel “sleeper effect” amintit de J.S. Wallerstein, presupunând
existența la 10-15 ani dup ă divorț în cazul copiilor, a problemelor rela ționale, a
sentimentelor de anxietate și vinovăție, a așteptării atitudinilor de respingere din
partea partenerului și a predilec ției spre ruperea frecvent ă a relațiilor cu persoanele
de sex opus, suntem tenta ți să absolutiz ăm posibilitatea auto-reproducerii
modelului familial monoparental.
În contradic ție cu aceast ă concluzie, vin studiile altor autori, care
menționează posibilitatea fenomenului invers. În lucrarea “Copiii din familii
despărțite: între traum ă și speranță. Un studiu psihanalitic” a psiho-pedagogului
austriac Helmuth Figdor se men ționează apariția fenomenul ui de opozabilitate în
dezvoltarea copilului. Esre vorba de spre copiii la care se dezvolt ă însușiri opuse
celor ale p ărinților, fenomen ce pare mai ales atunci când p ărinții și-au pierdut din
prestigiu în fa ța propriilor copii. În sistemul rela țiilor părinți-copii, modelele de rol
conjugal și parental exercitate de primii pot fi negate de c ătre ultimii, care încearc ă
să manifeste ulterior, compensator, c onduite familiale opuse (interiorizare
negativă a modelelor de rol familial) sau s ă-și creeze disponibilit ăți și modalități
proprii, originale de exercita re a rolului familial (distan țare de modelele de rol din
familia de apartenen ță sau depășirea lor creatoare). Exist ă, astfel, și situații când
apar paramodele în raport cu modelele oferite de p ărinți, prin deform ări ale
trăsăturilor unuia sau altuia dintre ace știa.
Copiii sunt cei care fructific ă experien ța relațională a părinților, ca reper
fundamental, pozitiv sau nega tiv, al viitoarelor lor rela ții de cuplu. În conduita lor
viitoare, în func ție de așteptările lor, proiecț ia proprie asupra familiei, de traumele
la care au fost supu și trăind alături de un singur p ărinte, de nivelul lor de educa ție,
de statutul socio-profesional, ei vor reproduce multe dintre comportamentele
părinților lor sau le vor evita, c onsiderându-le nepozitive.
În plan ideologic, controversele pe aceast ă temă sunt legate de acelea, mai
generale, între sus ținătorii normalit ății/legitimit ății unui model familial unic – cel
al familiei conj ugal-parentale – și cei care revendic ă dreptul individului de a alege
o alternativ ă de viață familială dintre mai multe posibile. Aceste controverse
corespund, în planul teoriei sociologice, opozi ției dintre perspectivele macro-
sociologice (func ționaliste, structuraliste, sistemice “clasice”) și cele
microsociologice (constructiviste). Id eologia care face din familia conjugal-
parentală un model universal asociaz ă în mod necesar acestui tip de organizare
familială o func ție educativ ă; modificarea structurii conduce, în opinia
susținătorilor acestui punct de vedere, la o diminuare sau chiar la o pierdere a
funcției. Merton (1949) a observat posibilitatea “substitutelor” func ționale,
elemente nespecializate care preiau func ția altor elemente disp ărute: este cazul
164
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
mamei (sau al tată lui) care preia func ția paternă (maternă), fără a putea, totu și,
evita suprasolicitarea și conflictul de rol rezultat de aici.
Pe de alt ă parte, concep ția privind caren țele educative ale familiei (mono)
parentale este marcat ă atât în limite logice, cât și de limite metodologice. Ea se
bazează pe postulatul conform c ăruia structurile familiale biparentale reprezint ă
nu numai mediul care poate asi gura nivelurile cele mai în alte de dezvoltare psiho-
afectivă și integrare socială ale copilului, ci singurul care permite o dezvoltare
normală; rezultă că orice alt mediu împiedic ă această dezvoltare; o concluzie
categorică este inferat ă pornind de la o premis ă care ar trebui formulat ă mai
curând în termeni ipot etici. În plus, aceast ă concluzie este rezultat al unei induc ții
incomplete (singura pe care orice anchet ă empirică o permite) în care cazurile
investigate sunt selec ționate în func ție de criteriu e șecului educativ: e șantioanele
sunt alcătuite din copii cu e șec școlar sau din copii delincven ți, iar dacă, într-un
astfel de e șantion, cei mai mul ți copii provin din familii parentale, se trage o
concluzie – a c ărei validitate este discutabil ă – că există în mod necesar o caren ță
educativă a acestui tip de familie.
Cercetă rile recente pun în eviden ță faptul că efectele (mono) parentalit ății
sunt relative și se exercit ă prin ceea ce sociologii numesc un efect de compunere a
mai multor variabile inte rmediare. Teza dificult ăților de investire personal ă a
mamei singure, dominat ă de propriile probleme emo ționale, profesionale,
relaționale, de s ănătate ș.a.m.d., în educa ția copiilor este, dac ă acordăm credit
cercetă torilor europeni și americani, adev ărată. Totuși, acesta nu înseamn ă că toate
mamele fac fa ță în aceea și manieră situației. Resursele (venituri, locuin ță, timp
disponibil, statut socio-profesional, nivel de instruire, stil de via ță, rețele de
sociabilitate, raporturi cu fostul partener și cu trecutul s ău familial, tr ăsături de
personalitate) de care ele dispun sunt dife rite, iar gradul în care acestea sunt
mobilizate este, de asemenea, diferit.
Unele studii arată că legătura dintre e șecul școlar al copiilor ș i
monoparentalitate este dependent ă, între altele, de situaț ia economic ă a familiei ,
ea însăși dependent ă de statutul socio-profesiona l al mamei, care se depreciaz ă
sensibil în urma divor țului; corela ția menționată (între monoparentalitate și eșec
școlar) este prezent ă în cazurile în care (mono) parentalitatea se asociaz ă cu un
nivel scăzut al veniturilor ș i cu o situa ție economic ă precară , instabilă (Baca Zinn,
1990; Neyrand și Guillot, 1988).
Reu șita școlară mai slab ă, se asociaz ă, de asemenea, unui nivel cultural
scăzut al familiei (Martin, 1992), respectiv unui nivel sc ăzut al studiilor mamei.
Un alt factor important este reprezentat de condițiile în care se instaleaz ă
(mono) parentalitatea; cei mai afecta ți sunt copiii familiilor divorț ate, iar dintre
aceștia cei ai c ăror părinți se separă într-o atmosferă puternic conflictuală .
Rețelele de sociabilitate pot stimula conflictele între fo știi parteneri și pot,
de asemenea, construi un statut ap arte al copilului, printr-un lan ț de “etichet ări”.
165
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Re țelele de sociabilitate, în special re țelele de rudenie, pot stimula sau
inhiba exercitarea rolurilor educative de c ătre părinți sau pot func ționa în calitate
de “canale de transfer” a acestor roluri, pe durata crizei sau pe termen mai lung
către familia de origine a adultului sau c ătre alte persoane. Potrivit opiniei lui A.
Pitrou, sus ținută cu trimiteri la un num ăr mai mare de an chete empirice, teza
carențelor educative care survin în mod fatal odat ă cu separarea de unul dintre
părinți este inconsistent ă: în astfel de cazuri, bunicii se consider ă adesea puternic
implicați în dezvoltarea nepo ților, până la exercitarea rolului de suplinire
educativă, iar diferiț i membrii ai re țelelor (în special suro ri ale mamei sau ale
tatălui) contribuie la restabilirea echilib rului familial, acordând ajutor moral și
material, cu precă dere în perioada de criz ă a separă rii. Solidaritatea re țelelor se
manifestă frecvent în mediile defavoriz ate, dar ea devine efectiv ă și eficientă în
cazul mamelor active profesional; pentru femeile fă ră calificare și fără proiect
familial, sprijinul r ămâne de multe ori ineficace ori este chiar absent, datorit ă
precarității economice a re țelelor.
Un studiu din 1974 al lui Wallerstei și Kelly – citat de Saxton, 1990 – arat ă
că modul angajă rii foștilor soți în relația parental ă dup influențează situația
copiilor. Copiii care, la cinci ani dup ă divorț, au depășit în mare m ăsură șocul
inițial sunt beneficiarii unei atitudini de angajare din partea ambilor pă rinți,
împreună sau separat (contactele cu tat ăl sunt frecvente, iar rela țiile cu ambii
părinți sunt descrise ca bune). Dimpotriv ă, situația celor care “e șuează” reflectă un
“eșec al divor țului”: copiii sunt utiliza ți frecvent ca “paratr ăsnet” al conflictelor
care nu înceteaz ă între părinți; în consecin ță, atât rela țiile cu mama, cât și cele cu
tatăl se deterioreaz ă după divorț .
Aproximativ un sfert dintre p ărinții divorțați pot fi încadra ți în categoria
“asociaț ii furioși” (angry associates): este vorba de fo știi parteneri care p ăstrează
resentimente cu privire la mariajul desf ăcut, la procesul însu și de divor ț (partajul
bunurilor, custodia co pilului, plata pensiei alimentare și administrarea ei, dreptul
de vizită). Furia reprimat ă reprezint ă aspectul caracteristic al rela țiilor lor, iar
întâlnirile – rare – prileju ite de evenimente din via ța copilului devin ocazii de
stres care impun negocieri delicat e. Un al doilea tip de rela ție parental ă poate fi
numit “inamici înfoca ți” (fiery foes ): custodia copilului ră mâne – ca, de altfel, tot
ce ține de separare – o surs ă continu ă de conflict; nici unul nu este dispus s ă
accepte calit ățile parentale ale celuilalt, problemele copilului sunt puse pe seama
greșelilor sau dezinteresului acestuia , evenimentele cu prilejul c ărora se întâlnesc
se transform ă în “teatru de r ăzboi”. Totu și, dacă jumătate din cuplurile desf ăcute
se află într-un conflict continuu în leg ătură cu exercitarea drepturilor și
obligațiilor parentale și mai ales cu plata pensiei alimentare, cealalt ă jumă tate
întreține raporturi cordiale. Aproape ¾ dintre p ărinții care rămân în rela ții bune
după divorț pot fi numi ți “colegi care coopereaz ă” (cooperative colleagues ): ei
împărtășesc toate grijile și bucuriile legate de copil, particip ă împreună la viața
acestuia și se stră duiesc să-i asigure bun ăstarea, fă ră ca relația lor să depășească,
însă, limitele îndatoririlor parentale, de multe ori formulate explicit de instan ța
judecătorească . Ceilalți (¼) sunt “prieteni la cataram ă” (perfect pals ) : e i p u n
166
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
interesul copilului mai presus de orice, au încredere unul în cel ălalt, se consider ă
reciproc p ărinți responsabili și grijulii, iar modul în care î și exercită rolurile
parentale este foarte apropi at de cel din perioada c ăsătoriei, continuând s ă trăiască
împreună cu bucurie și plăcere problemele și evenimentele din via ța copilului;
atunci când este cazul, se ajut ă unul pe cel ălalt și în alte privin țe.
Separarea so ților nu conduce automat la o ruptur ă cu modul de angajare
parentală și familială înainte de divor ț. Experien țele trăite în familiile de origine,
distribuția rolurilor domestice și educative în fam ilia conjugal-parental ă, natura
raporturilor conjugale și a relațiilor copilului cu fiecare dintre pă rinți modeleaz ă
implicarea educativ ă a acestora din urm ă.
Rezultă că, dacă copiii aparț inând unor familii parentale sunt mai frecvent
înregistraț i printre cei care eș uează școlar sau manifest ă comportamente asociate,
nu (mono) parentalitate a în sine trebuie pus ă în discu ție, ci situa ția socială
particulară a familiilor respective, caracterizat ă printr-un cumul de factori “de
risc”: studiile (sintezele realizate de Baca Zinn și Eitzen, 1990; Bawin – Legros,
1988; Saxton, 1990; Segalen, 1981 ș i 1996) dezv ăluie faptul c ă cele mai multe
dintre femeile care divor țează au un statut socio-profesiona l, un nivel al veniturilor
și un nivel educa țional scă zute, preferă divorțul din culp ă care implic ă importante
costuri psihologice ș i sociale, apar țin unui mediu cultural tradi țional – care, de și
oferă suport, incrimineaz ă conduita de rupere a c ăsătoriei, culpabilizeaz ă adultul ș i
victimizeaz ă copilul, între ținând un climat conflic tual – sunt obligate să -și
schimbe repetat domiciliul, schimbând, prin acesta, frecvent anturajul școlar și
social al copilului care ar avea, dimpotriv ă nevoie de stabilitate.
Această concluzie are o importan ță crucială pentru orientarea interven ției
sociale: ea arat ă că pentru a asigura copiilor șanse maxime de dezvoltare, ținta
intervențiilor trebuie să fie în primul rând situația socială a pă rintelui care
primește custodia copilului , respectiv fenomene cu m sunt vulnerabilitatea
statutului socio-profesional al femeilor, veniturile sc ăzute, nivelul scă zut de
cultură, costurile materiale, psihologice și simbolice ale divor țului și maternit ății
solitare și nu familia conjugal ă (în sensul “salv ării”/impunerii ei ca model unic).
5.5.3. Familia monoparental ă și integrarea social ă a copiilor
Prin “integrare social ă” înțelegem situa ția în care un individ se manifest ă ca
membru al unei colectivit ăți, fiind capabil s ă participe la via ța acesteia, s ă
recepteze și să prelucreze informa ția specific ă, să comunice printr-un sistem
simbolic împ ărtășit de to ți, să ocupe pozi ții și să-și asume roluri legitime. Este
evident c ă integrarea într-o colectivitate presupune un nivel corespunz ător al
dezvoltării cognitive și al abilit ăților motrice, o anume implicare emoț ională a
individului – încredere, sentiment de securitate, posibilitate de a conserva
respectul de sine și respectul celorlalț i.
167
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Influen ța mediului familial asupra dezvoltă rii cognitive trebuie corelat ă cu
o serie de factori interni, dar și externi. Dincolo de va riabilele “clasice”, nu
mediul în sine este determinant, ci asocierea lui cu diferi ți factori de risc, între
care: patologia mental ă cronică a mamei, anxietatea acesteia, rigiditatea
atitudinilor parentale, dar și apartenen ța la o minoritate etnic ă, rețeaua săracă a
suportului familial, evenim ente externe stresante că rora familia trebuie s ă le facă
față. Perturbarea prin conflicte majore a universului familiei poate transforma
copilul în victim ă și îi poate zdruncina atât echilibrul neuropsihic cât și bazele
psiho-morale ale personalit ății. În plus, aceste traume neuropsihoafective se vor
declanșa la un moment dat, fie în adolescen ță, fie la vârsta adult ă, cu posibilitatea
unor reacții agresive. Unele studii, încercând s ă evidențieze rolul structurii familiei
și climatului ei afectiv în formarea și dezvoltarea personalităț ii copilului, au pus
în evidență faptul că copiii proveni ți din familiile dezorganizate sunt mai anxioș i,
mai interioriza ți și se simt mai frustra ți decât copiii din familiile organizate.
Preșcolarii sunt inhiba ți, se simt domina ți de tensiunile din familie, dar și neglijați,
neaprecia ți și uneori exclu și. Fac încerc ări firave de a atrage aten ția, doresc s ă se
afirme, să li se arate c ă sunt mai importan ți decât toate celelalte probleme ale
părinților lor. Prin analiza testelor pe bază de desen – testul omului, testul
arborelui și testul familiei – cercet ătorii au descoperit c ă acești copii au realizat
desene care indic ă dificultăți de adaptare la mediu și atașament mai ales fa ță de
trecut și față de mamă. Tulburările de afectivitate sunt mai accentuate în categoria
de vârstă 3 – 7 ani decât în categoria 7 – 11 ani, pentru c ă primii sunt mai
vulnerabili și mai imaturi afectiv, având resurse limitate pentru a se adapta și
apăra. Pentru copiii din familiile în care dezorganizarea se datoreaz ă tatălui, acesta
rămâne totu și un personaj important, înc ărcat de semnifica ții afective, fie c ă sunt
negative fie c ă sunt pozitive, uneori copilul iubindu-l și detestându-l în acela și
timp.
Exist ă numeroase anchete care indic ă, ca și în cazul dezvolt ării cognitive ș i
afective, o dependen ță a reușitei școlare de stilul parental. Performan ța școlară
pare a fi legat ă de un control parent al uneori omniprezent și hiper-autoritar, corelat
cu autonomia instrumental ă și funcțională a copilului. Clark (1983) asociaz ă
reușita școlară cu stilul “autorizat”, cu alte cuvinte, cu atitudinea înconjur ătoare a
părinților dublată de formularea unor norme clare ș i ferme de conduită în
interiorul și în afara familiei, de supravegherea strict ă a orarului zilnic și a
contactelor cu exteriorul, de dialogul continuu între p ărinți și copii. O condi ție
important ă a reușitei școlare este și afecțiunea matern ă, însă această relație nu este
mecanică. Afecț iunea matern ă pare să conducă mai degrab ă la insucces, atunci
când este dublat ă de permisivitate în domeniul activit ății școlare: mamele copiilor
performeri sunt mai autoritare și impun mai multe restric ții decât cele ale copiilor
care eșuează și care le descriu ca permisive, credule, apropiate și aprobatoare.
Referitor la modul în care autoritatea parental ă este exercitat ă, mulți autori, printre
care J. Forquin, J.P. Purtois și H. Desmet, insistă pentru îmbinarea afec țiunii cu
raționamentul, ceea ce faciliteaz ă interiorizarea normelor ș i construirea unei
motivații interioare pentru reu șită. Pe lângă acestea, comportamentele și atitudinile
168
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
paterne, caracteristicile interac ționale și dinamice ale sistemului familial în
întregul s ău, traiectoria familial ă, acordul/dezacordul între p ărinți cu privire la
școlaritatea copilului sunt foarte importante.
Evaluând mediul familial pr in caracteristici culturale și sociale (IQ al
mamei, tr ăsăturile de personalitate ale ac esteia, adaptarea sa social ă și familial ă,
atitudinile sale educative) și prin stilul educativ (c aracteristici ale interac țiunilor
educative mama – copil) Purtois (1991) afirm ă că familia este responsabil ă direct
de 70,63 din varia ția în dezvoltarea intelectual ă a copilului de 7 ani și de 13,63%
din variația achizițiilor școlare.
Discu ția despre integrarea social ă a copiilor proveniț i din familii
dezorganizate impune cu necesitate luarea în considerare a devian ței
comportamentale sau a delincven ței, înțelese ca manifestă ri/consecin țe ale unui
grad scăzut de integrare. Majoritatea anchetelor pe aceast ă temă pun în leg ătură
aceste fenomene cu structuri familiale disimetrice, conflicte, violen țe și maltratări
în familie. De și stilul educativ al fiec ăruia dintre p ărinți și al familiei ca unitate
educativă poate explica distribu ția diferen țiată a delincven ței juvenile, nu putem
afirma că toți copiii proveni ți din familii monoparentale au sau vor avea
comportamente delincvente doar pentru c ă aparț in unei astfel de structuri
familiale.
„ Când avem în vedere impactul educa ției copiilor asupra personalit ăților
suntem interesa ți adesea de structura familiei: credin ța conform c ăreia copiii au
nevoie de doi p ărinți a generat confuzie… Studiul nostru sugereaz ă că modul în
care părinții se comportă este mai important decât fa ptul de a locui sau nu cu
copiii lor” (J. Mc.Cord, 1994).
Delincven ța juvenilă poate să apară , fie ca ultim ă tentativă a adolescentului
de ai apropia pe membrii familiei, fie se poate asocia cu un nivel scă zut de
adaptabilitate caracteristic fa miliilor rigide, care nu gă sesc resurse interne pentru a
depăși o problem ă oarecare. A șadar, nu se poate furniza o „re țetă” exactă a
familiei perfecte din punctul de vedere al raportului dintre stilurile educative și
integrare socială , de fiecare dat ă trebuind s ă adecvăm analiza situaț iei particulare
în care se află actorii.
5.6. Suportul pentru familiile monoparentale
Guvernele îș i structurează în general programele și politicile sociale în
funcție de familia tradi țională, cu doi pă rinți, ca atare multă vreme familiile
monoparentale au tins s ă cadă în afara sistemului de suport de și ele ar avea
nevoie de un suport sporit .
Rezultate ale cercet ărilor privind să răcia arată că aceasta este asociat ă cu
șomajul de lung ă durată , munca în sectorul informal, lip sa de calificare, cu tipul de
familie monoparental ă sau alte forme atipice de familie, ne-participare și
169
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
marginalizare socială , fenomene de dezagregare socială , tendințe de etnicizare și
de concentrare a să racilor în anumite zone clar delimitate teritorial.
În zonele s ărace urbane, peste jum ătate din familiile monoparentale,
indiferent dac ă locuiesc singure sau în familii extinse, dac ă au în între ținere copiii
mici sau de peste 15 ani, sunt în s ărăcie extrem ă.
Deși reprezint ă o propor ție important ă dintre familiile cu copii din fiecare
țară, familia monoparental ă este adesea l ăsată să-și rezolve mai mult singur ă
problemele, statul ocupându-se, ca în cele mai multe cazuri de problemele
majorității a ceea ce este considerat “nor mal”, în cazul nostru familia nuclear ă. În
acest fel, problemele economice ș i sociale se adaug ă celor afective sau rela ționale
și transform ă membrii familiilor cu un singur pă rinte într-o categorie de
dezavantaja ți.
În același timp, suportul destinat familiilo r monoparentale nu este lipsit de
critici. Speciali știi susțin că în prezent majoritatea m ăsurilor par s ă încurajeze
absența tată lui, că sistemul de beneficii pentru p ărintele singur vorbe ște despre
moartea cuplului, despre absen ța orică rei implic ări individuale în privin ța celuilalt
partener sau a copilului. Argumente le familialiste de acest tip arat ă că valorile
tradiționale asociate institu ției familiale și funcțiilor sociale ale acesteia sunt înc ă
prezente în atitudinile contemporane.
Autoritățile devin adesea con știente de anumite probleme sau de
implicațiile acestora prea târziu pentru a ac ționa într-un mod optim asupra lor.
Deși, în politicile publice se consider ă uneori că cel mai potrivit moment pentru a
începe rezolvarea sau prevenirea unei probleme este ca o criz ă să determine
includerea urgent ă a unei chestiuni pe agend ă politică este de dorit ca dificult ățile
pe care le întâmpina familiile monoparentale, s ă fie subiect de interes public mai
înainte de a atinge caracteristicile unei crize.
Prin măsuri specifice de suport se poate ameliora situa ția familiilor
monoparentale cu probleme. Politica social ă în acest domeniu ar trebui focalizat ă
mai mult pe activit ăți de prevenire cum ar fi : educ area viitoarelor mame pentru a
nu avea copii nedori ți sau în afara c ăsătoriei sau chiar sus ținerea cuplului (astfel
încât să se evite divor țul), punându-se mai mare accent pe consiliere familial ă,
care să ajute partenerii s ă depășească problemele f ără a renun ța la căsătorie,
făcându-i s ă înțeleagă importan ța familiei pentru ei și creșterea sănătoasă a
copiilor lor.
Intervenția statului în sus ținerea familiilor monoparentale trebuie s ă vizeze
în principal diversificarea serviciilor în comunitate, în special cele privind
creșterea și educarea copiilor.
170
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul VI
DESTRUCTURAREA FAMILIEI
6.1. Instabilitatea familiei
Instabilitatea familiei poate fi determinat ă de o multitudine de cauze interne
și macrosociale care pot degenera în violență, abuz, abandon, divor ț.
Deși familia trebuie asociat ă cu stabilitatea, echilibrul, moralitatea și
durabilitatea, în multe situa ții ea devine opusul acestora.
Chiar dac ă de familie se leag ă o serie de elemente indispensabile omului și
societăț ii: copiii, casa și gospodăria, protec ția, siguran ța, afecț iunea, intimitatea,
valorile morale – unele dintre acestea sunt realizate și în alte forme de convie țuire,
mai mult sau mai pu țin acceptate. A șa se face c ă în paralel cu forma universal ă
recunoscut ă a familiei – întâlnim modele nonmaritale care pun problema
legitimității instituției clasice a familiei.
Dinamica societ ății și proliferarea formelor alternative nu trebuie și nu
poate să determine dispari ția familiei. Familia trebuie s ă rămână ceea ce a fost
dintotdeauna, „leagă nul naturii umane", unitatea structurală de bază a orică rei
societăț i.
6.1.1. Familia dezorganizat ă
În anii ‘80 problematica familiei s-a confruntat în diverse țări cu situaț ii
noi: crize econo mice, inf1a ție, șomaj, cre șterea divor țurilor etc. Caracteristicile,
ponderile și consecin țele acestor noi probleme se manifest ă diferențiat de la o zon ă
geografic ă și socială la alta, antrenând schimb ări în structura, func țiile și modul de
viață al familiei.
Lucrarea cu titlu sugestiv, ,,Apropieri str ăine” dezvo1t ă tema adapt ării
familiei la noile schimb ări, racordarea ei la noile mecanisme ale dezvolt ării. Sunt
aici analizate tipurile noi de conflicte datorate schimb ărilor economico-sociale,
acceleră rii creșterii demografice. Schimb ările sociale generale antreneaz ă o serie
de elemente noi privind modul de raportare la familie, c ăsătorie și valorile lor
specifice. Un num ăr tot mai mare de femei munce ște pentru a face față
dificultăților economice, fapt ce antreneaz ă noi raporturi între parteneri, cu
consecințe diverse în planul unit ății cuplului. Rolurile tradi ționale ale partenerilor
s-au schimbat, oamenii în șiși raportându-se la c ăsătorie și diviziunea rolurilor în
mod diferit fa ță de perioadele anterioare. Dac ă în trecut so ția era orientată spre
171
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
îngrijirea c ăminului și creșterea copiilor, iar so țul era cel care furniza veniturile
necesare între ținerii familiei, în anii ‘80 familia american ă se confrunt ă cu
dificultăți pe care L. Rubin, autoarea c ărții menționate, le nume ște ,,un complicat
set de forț e care preseaz ă asupra familiei”.
Conflictul normativ amenin ță stabilitatea familiei, partenerii fiind în
permanent ă căutare de situa ții care să-i avantajeze. Schimbarea are loc treptat,
întâlnește rezisten țe în oameni și în sistemul institu țiilor sociale care se sprijin ă pe
imaginea socială generală despre atribu țiile fiecăruia dintre membrii unei familii.
Autoarea arată că există trei posibi1it ăți în care familiile se raporteaz ă la
schimbările intervenite în societate:
1. Familii care vorbesc despre schimbare f ără să o realizeze cu adevă rat;
este situația care genereaz ă stări conflictuale puternice în interiorul familiei;
2. Familii care sunt antrenate de schimbare f ără să o conștientizeze;
3. Familii în care partenerii întreprind serioase eforturi pentru a prelua noi
roluri și responsabilităț i în locul celor tradi ționale. Aceste cupluri reu șesc să
stăpânească constrângerile sociale și conflictele interne, comportamentul lor
adaptându-se noilor exigen țe, fiind receptive la schimbare. În general, unitatea,
coeziunea familial ă poate fi erodat ă, subminat ă prin diferen țe mari între aspiraț iile
și ambițiile partenerilor, prin nepotrivire de caracter, prin imposibilitatea adapt ării
sentimentale sau sexuale ca și printr-o serie de dificultăț i de ordin economic.
Acești factori pot fi atenua ți de existen ța copiilor, de intens itatea sentimentelor
partenerilor, de respectul institu ției familiei și valorile ei.
După Robert F. Winch, dezorganizarea familial ă vizează trei situa ții
specifice familiei contemporane:
1. Dezacordul membrilor familiei în ceea ce prive ște cerințele și ob1igațiile
fiecăruia, scăderea consensului asupra statutului și rolului;
2. Reducerea num ărului de pozi ții în structura fa miliei, exemplificat ă prin
transformarea familiei tradi ționale în familie nuclear ă. In aceast ă direcție, T.
Parsons apreciază familia conjugal ă ca reprezentând structura cea mai potrivită a
societăț ii urbanizate ,,care prin modific ările condi țiilor socio-culturale și de mediu
nu mai permite rela țiile proprii familiilor l ărgite”. In leg ătura cu acest tip
structural de familie se ridic ă întrebări referitoare la capacitatea lor de realizare a
socializării primare:
3. Reducerea num ărului și a îndeplinirii unor cerin țe și obligații ale
partenerilor.
Dezorganizarea familial ă privește atât eșecul institu ției familiei, cât și
consecințele individuale. V. Goode consideră familii dezorganizat e atât pe cele
nelegitime, pe cele incomplete prin separare, divor ț, deces, cât ș i pe cele în care
există bolnavi psihici, cronici.
172
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Cu toate eforturile so ților de a realiza pe un timp nelimitat o via ță unitară,
trainică, fericită sunt situa ții prin care se creeaz ă fisuri în viaț a cuplului ce pot
antrena distrugerea unit ății și stabilităț ii familiei. Putem men ționa câteva situa ții
de acest gen: atrac ția spre alt partener, ata șamentul exclusiv al unui partener sau al
ambilor fat ă de grupuri de rude sau prieteni în ciuda preferin țelor expres formulate
de celălalt partener, independenț a economică a soției, neînțelegeri privind
distribuția rolurilor, divergen țe legate de cre șterea și educarea copiilor ș.a. Așa
cum solidaritatea cuplului se formeaz ă în timp, treptat, prin acumulare de
experiență familială, prin acomodare și ajustare, tot a șa dezagregarea unit ății
familiei cunoa ște mai multe etape în care au loc forme specifice de slă bire a
relației conjugale.
Etapele dezagreg ării sunt: a. etapa tension ării; b. etapa încet ării relațiilor
conjugale; c. etapa desfacerii vieț ii de familie prin p ărăsire, abandon, divor ț.
În cazul în care unul din so ți îl părăsește pe cel ălalt fără a recurge la
reglementarea juridic ă a situației avem de-a face cu o situa ție complex ă în plan
economic și moral. Partenerul r ămas preia o serie de responsabilit ăți ale celuilalt
partener, încearc ă să rezolve singur unele greut ăți și obstacole.
Familiile în care apar dificult ăți și perturbări în coeziunea și solidaritatea
familială se confrunt ă cu o serie de greut ăți, tensiuni, conflicte, insatisfac ții și
frustrări cu grave consecin țe pentru cei în cauz ă, pentru integritatea familiei.
Unele dintre ele antreneaz ă dezechilibre psihice, sentimentele de insecuritate și
provizorat, traumatisme ce se pot ex terioriza în comportamente brutale și agresive,
în conduite deviante.
TIPOLOGII MARITALE
Criteriul acomod ării Analiza conduitelor
1. Căsnicii în care so ții sunt obi șnuiți cu
conflictele; so ții discut ă în
contradictoriu;
2. Căsnicii devitalizate (armonia și
comunicarea dispare treptat, se na ște o
tensiune permanent ă latentă; partenerii
sunt lega ți doar de interesul pentru
creșterea copiilor);
3. Căsnicia posiv-cordial ă în care fiecare îș i
urmărește propriile interese; lipsesc
tensiunile;
4. Căsnicia vital ă (parteneri uni ți satisfăcuți
de activități comune; posibile rivalit ăți și
conflicte);
5. Căsnicia total ă (conflicte inexistente,
participarea so ților la rezolvarea
problemelor), 1. Căsnicia furtunoas ă (în care perioadele
de armonie alternează cu cele de
indiferență); nu eșuează ;
2. Căsnicia molatică (personalit ăți slabe,
interese neaccentuale);
3. Căsnicia dur ă, lipsită de comunicare,
stare de criz ă quasipermanent ă; șanse
sporite de e șec, de divor ț;
173
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
6.1.2. Cauze și consecin țe ale dezorganiz ării familiei
Funcțiile clasice ale familiei pot cunoa ște în unele cazuri abateri de la
exigențele funcționalității normale, unele lacune și fisuri, deficien țe și deformări.
Normalitatea vie ții de familie este o expresie care desemneaz ă întregirea
funcțiilor, manifestarea lor în direc ția asigurării armoniei conjugale, a integr ării
indivizilor în via ța socială , a stabilit ății și coeziunii. Normalitatea prive ște întregul
ansamblu al func țiilor, atât interne cât și externe.
În literatura de specialitate întâlnim diferite concepte care se refer ă, în
esență, la aceea și problem ă: lipsa de funcț ionalitate. Expresiile utilizate sunt:
familie dezorganizat ă, carențată, deficitar ă, dezbinat ă, descompletat ă, vulnerabil ă,
cu probleme. Problematica pe care o comport ă aceste familii este deosebit de
complexă, antrenând o serie de consecinț e negative pentru individ și pentru
colectivitatea respectiv ă. Cele mai multe din aceste probleme pot fi considerate
eșecuri ale procesului de socializare.
Atunci când socializarea primar ă nu se realizeaz ă din diferite motive, și în
primul rând în situa țiile de deces al unuia din p ărinți, divorț, abandon familial sau
părăsire, slab ă autoritate parental ă, relații conflictuale, între so ți pot avea loc
manifestă ri deviante și delincvente la minori.
M. J. Ch. de Lauwe, cunoscuta autoare francez ă, a urmărit coresponden ța
dintre compozi ția familiei și tulburările de comportament la copii. Folosind
expresia “familii dezbinate” , autoarea pune în eviden ță frecvența tulburărilor de
comportament la copiii care apar unor astfel de familii cu p ărinți alcoolici,
nervoși, dezechilibra ți, violenți. Aceste tulbur ări de comportament concretizate în
furt, fuga de acas ă, vagabondaj sunt, de cele mai multe ori conduite
predelincvente. Condu itele care încalc ă normele morale ale grupului, ale societ ății
se încadrează în ceea ce se nume ște predelincven ța juvenilă .
Predelincven ța juvenil ă este ansamblul de acte intrate în conflict cu
norma de comportare moral ă și care, în anumite condi ții, pot fi indicii ale unei
viitoare cariere infrac ționale. Speciali știi au arătat că aceste fenomene specifice
cel mai frecvent adolescen ților, reprezint ă un anumit gen de ruptur ă cu modul de
viață obișnuit, cu comportamentul anterior și cu aș teptările profesorilor ș i
părinților.
„Asemenea acte și comportamente care încalc ă norma moral ă și care aduc
prejudicii mai mult celui care s ăvârșește decât anturajului sa, aparț in devian ței
sociale nepenale, de natur ă morală, înscriindu-se în aria predelincvenț ei sau
delincven ței juvenile poten țiale.”
Într-un studiu consacrat acestei problematici a fost avansat un model
explicativ care testeaz ă relația dezorganizare familial ă-conduite predelincvente ale
minorilor. Modelul cuprinde ș ase variabile explicative și mai multe ipoteze prin
care sunt avansate tipuri de corela ții, rod al unor studii prealabile în acest
174
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
domeniu. Consider ăm că acest model sugereaz ă cele mai frecvente tipuri de
condiționare a fenomenului predelincven ței minorilor și prezintă „avantajul” de a
fi fost testat în teren.
VARIABILE EXPLICATIVE
1. Situația socio-economic ă a familiei
– mărimea venitului
– surse de venit
– condiții de locuit
– mod de administrare a bugetului 1. Cu cât familia se confrunt ă cu dificult ăți
materiale mai mari, cu atât probabilitatea de
apariție a comportamentelor predelincvente și
delincvente în rândul mi norilor este mai mare;
2. Stabilitatea c ăminului
– destructurarea familiei prin divor ț, deces,
abandon; 1. În familiile dezorganizate prin absen ța unui
părinte, propensiunea c ătre delincvență a
descenden ților este mai mare decât în familiile
complete și funcționale;
2. Absența din cămin a mamei constituie un
element esen țial al afect ării echilibrului familial,
cu efecte vizibile în tendin țele spre devian ță ale
copiilor.
3. Climatul conjugal
– coeziunea moral ă și afectivă a cuplului;
– calitatea rela țiilor dintre so ți (tensiuni,
conflicte);
– modele negative de comportament 1. Dacă în familie exist ă un climat nefavorabil de
viață, concretizat prin raporturi conflictuale
puternice între so ți, tendința spre devian ță a
copiilor este mai mare.
2. Absen ța unui climat moral ș i afectiv
corespunz ător în familie se coreleaz ă cu lipsa
controlului parental.
4. Atitudini antisociale ale mediului familial
– alcoolism;
– parazitism;
– conduite agresive ș i de violen ță față de
copii;
– părinți cu antecedente penale;
– părinți (adul ți) cu tulbur ări
psihopatologice; 1. Familiile caracterizate pr in atitudini antisociale
și comportamente delincvente ale membrilor
dezvoltă un climat lipsit de valen țe morale,
propice s ăvârșirii unor acte deviante de c ătre
minori.
5. Stilul educativ al familiei
– control parental;
– cunoașterea anturajului copiilor;
– sistemul de recompensare și sancțiuni;
– autoritatea excesiv ă sau lipsa de
autoritate a tat ălui;
– frustrarea afectiv ă maternă;
– frecvența legăturilor cu ș coala 1. Lipsa de supraveghere a comportamentelor
copiilor în societate și insuficienta cunoa ștere a
anturajului înso țită de absen ța legăturii cu ș coala
facilitează comiterea unor acte deviante de c ătre
aceștia.
2. O autoritate excesiv ă a părinților bazat ă pe
pedepse corporale și sancț iuni punitive prea
drastice cre ște sentimentul de independen ță al
tinerilor și duce la comiterea unor delicte.
6. Comportamente predelincvente ale copiilor și
tinerilor
– carieră școlară;
– absenteism;
– utilizarea unui anumit limbaj;
– eșecuri școlare și profesionale;
– modalități de petrecere a timpului liber. Minorii care, în cursul carierei lor ș colare au avut
o serie de dificult ăți de integrare socială ,
concretizate în comportamente predelincvente,
sunt mai pu țin predispu și decât alte categorii de
tineri să încalce normele juridice.
175
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Testarea acestui model teoretic a permis formularea urm ătoarelor
observații:
1. Situația socio-economic ă precară datorată insuficien ței veniturilor,
administr ării deficitare a bugetului familial, orient ării prioritare a veniturilor spre
acapararea unor bunuri materiale și consumul excesiv de alcool sunt deficien țe
grave în organizarea familiei, surse ale frustr ării copiilor de o serie de facilit ăți
necesare;
2. Deficien țele datorate rela țiilor intrafamiliale tensionate, conflictuale
determină minorilor sentimente de insecuritate. Absen țele îndelungate din c ămin
ale unuia din p ărinți separarea, abandonul, divor țul, decesul reduc considerabil
sentimentul securit ății afective, priveaz ă minorul de posibilit ățile identific ării lui
cu părinții.
Un cuplu armonios, o familie unit ă, un climat moral afectiv adecvat, ca și
responsabilităț ile împărțite echitabil între p ărinți constituie premise obligatorii ale
desfășurării, în bune condi ții a socializ ării și educării morale a copilului.
3. Familiile deficitare în privin ța sarcinilor socializ ării copilului
promoveaz ă un stil educativ caren țat definit, fie prin indiferen ță, fie prin r ăsfăț
excesiv.
Familiile dezorganizate perturbând procesul normal al dezvolt ării
personalit ății tinerilor creeaz ă grave caren țe în conduita acesto ra. La rândul lor,
adolescen ții utilizeaz ă următoarele reacț ii de ap ărare față de deficien țele
structurale sau organizatorice ale acestor familii:
a) afective : anxietate, depresie, st ări de excita ție și hipomaniacale,
fenomene ipohondrice, reac ții psihosomatice, obsesii, fobii, insecuritate;
b) caracteriologice : exacerbarea tră săturilor caracteriale de tip schizoid,
imaturitatea proceselor afective, agresivitate, ascetism, deta șare, perfec ționare,
suprasensibilitate;
c) cognitiv e: eșecuri ale performantei ș colare;
d) psihosociale : conflicte cu familia, comun itatea, identificarea negativa
(revoltă contra părinților, efortul brutal pentru a sl ăbi legăturile de dependen ță față
de părinți);
Aplicând o serie de tehnici specifice depist ării factorilor predictivi ai
delincven ței juvenile se pot contura urm ătoarele cinci categorii de predicț ie:
A. Disciplina minorului asigurata de tat ă: severă dar prietenoas ă; slabă;
prea severă sau neregulata;
B. Supravegherea minorului de c ătre mama: corespunz ătoare; exemplar ă;
necorespunz ătoare;
C. Afecțiunea pentru minor: cald ă și supraprotectiv ă; indiferent ă sau ostilă;
176
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
D. Coeziunea familiei: puternic ă; slabă; absentă
Șansele cele mai mari ca un minor predelincvent s ă devină delicvent le are
cel care provine dintr-o familie cu un climat necorespunz ător, cu o coeziune slab ă
sau absent ă. Aceș ti indicatori sunt aprecia ți ca având o suficient ă valoare
predictivă pe baza c ăreia să ne putem pronun ța dacă minorul este sau nu un virtual
delincvent.
În familie pot ap ărea deficien țe și în alte planuri decât în cel socializator,
educativ.
O serie de disfunc ții își au geneza în lipsa sentimentelor de dragoste,
respect, stim ă între parteneri, în deficien țe privind alegerea partenerului, în
educația primită în familia de origin e privitor la responsabilit ățile și obligațiile pe
care le incumb ă statutul unei persoane că sătorite.
De exemplu, exercitarea exclusiv ă a rolurilor menajere de c ătre un singur
partener (de regul ă soția) ca și asumarea de că tre bărbat a autorit ății familiale
generează un climat necorespunz ător, tensiuni, neîn țelegeri, subminarea
solidarităț ii și coeziunii grupului. Nesatisfacere a uneia din cele mai importante
funcții – asigurarea descenden ței – duce la frustrarea sentimentelor paterne, la
egoism, la orientarea exagerată a cuplului spre sine. Deficien țele în acest plan sunt
considerate importante atât pentru cuplu cât și pentru societate. Men ționăm că în
această direcție se pot aduce ,,corecturi”; este vorba de tratamente împotriva
sterilității și frigidității, de adop ții.
În general, situa ția familiei se agraveaz ă când deficien țele se cumuleaz ă
punând în pericol stabilitatea grupului.
Se apreciaz ă că o serie de disfunc ții de scurt ă durată , diferitele accidente
și incidente ivite în via ța de familie pot fi dep ășite. În situa ția în care deficien țele
devin insurmontabile asist ăm la falimentul institu ției familiei, faliment care poate
consta în separarea so ților, abandon sau divor ț. La acestea se pot ad ăuga situaț iile
de promiscuitate, bigamie, concubinaj, infidelitate, narcomanie care creeaz ă un
amestec de valori, principii, reguli ce pot dezorienta și socializa negativ minorul.
De asemenea, un factor negativ care influen țează structura personalit ății copilului
îl reprezint ă reconstituirea unor familii din v ăduvi sau divor țați, cu copii rezulta ți
din că sătorii anterioare, cu deprinderi educ ative diferite, la care se pot ad ăuga
copiii noului cuplu.
Prevenirea manifest ărilor delincvente ca ș i profilaxia lor se pot realiza
prin măsuri și acțiuni de revigorare a institu ției familiei. Cele mai multe orient ări
în materie de sanc ționare și readaptare a tinerilor cu comportamente deviante
insistă asupra importan ței contextului familial sau social în care are loc
resocializarea lor, reintegrarea în struct urile sociale protectoare. ,,In aceast ă
variantă reintegrarea tân ărului în familia de origine, recalificarea sa profesional ă,
plasarea și integrarea lui într-o activitate social ă utilă, crearea de raporturi sociale
normale, de colegialitate și de prieteni, petrecerea în comun a timpului liber,
177
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
reprezintă tot atâtea „canale” care duc spre resocializare și reinserție socială
normală”.
Dezorganizarea familiei, caren țele ș problemele func ționale nu duc în
mod automat și obligatoriu la manifestă ri antisociale ale minorilor. Familiile
dezorganizate în si ne nu sunt neap ărat criminogene, chiar dac ă 80% din actualii
delincven ți provin din asemenea familii, totuș i nu orice familie dezorganizat ă prin
orfanaj, divor ț, abandon etc. aduce dup ă sine în mod automat delincvenț a
copiilor”. De regul ă, dezorganizarea familial ă poate determina un comportament
deviant când se asociaz ă cu alț i factori negativi extrafamiliali (un anturaj negativ,
dezinteres pentru cariera școlară și profesională , consum de alcool etc.).
Rolul familiei în prevenirea co mportamentelor predelincvente și deviante
a fost subliniat de o serie de autori. Astfel, T. Parsons arată că familiile sunt
necesare în primul rând pentru c ă personalitatea uman ă nu este înn ăscută, ci
trebuie ,,construită ” prin procesul de socializare.
Familia este prima și cea mai important ă școală a relațiilor interpersonale,
afirma P. Osterrieth – fiind în acela și timp și un loc de individualizare a
personalit ății în formare a copilului. Pe bun ă dreptate, H. Pieron, afirma c ă, de
fapt, ,,copilul nu este decât un candidat la umanitate”, deoarece tipul adult este
fixat în el la na ștere. Intrând la na ștere într-un anumit sistem de rela ții socio-
afective și culturale, copilul se va um aniza prin familie în func ție de acestea, î și va
forma personalitatea prin asimilarea normelor și valorilor specifice. Institu ția
familiei este – dup ă părerea lui J. Lacroix – ,,regl atoarea gândurilor puerile ș i
adolescen ței”; ea își disciplineaz ă intelectual și moral copiii, îi înva ță să devină
oameni, s ă promoveze conduite acceptate, dezirabile, s ă evite abaterile de la
acestea.
6.3. Divor țul
6.3.1. Etapele și formele divor țului
Divorțul este o “modalitatea prescris ă social și legal de disoluț ie a
căsătoriei”34 proces care cuprinde mai multe etape:
În legisla ția europeană divorțul este privit în trei ipostaze:
• divorțul sancțiune (din vina uneia dintre p ărți);
• divorțul faliment (leg ăturile sunt atât de puternic afectate încât inevitabil
se ajunge la faliment);
• divorțul remediu (ofer ă posibilitatea de rec ăsătorire).
Divorțul este un proces adesea traumatizant, care cuprinde urm ătoarele
etape:
34 C. Zamfir, Vl ăsceanu L. (coord), Dicționar de sociologie , Ed.Babel, Bucure ști, 1998, p.180
178
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Stările conflictuale și eroziunea. Primul indicator al disolu ției
căsătoriei este manifestarea insatisfac ției față de convie țuirea în cuplu.
Motivele de insatisfacț ie invocate de so ți sunt aproximativ acelea și:
infidelitate, agresivitate verbal ă, conflicte valorice. Femeile invoc ă mai
frecvent agresivitatea fizic ă și alcoolismul so ților, iar b ărbații invocă mai
frecvent agresivitatea fizic ă și lipsa de afectivitate. Cuplurile cu o durat ă mai
lungă de existen ță și persoanele cu un nivel mai ridicat de instruc ție invocă mai
frecvent dificult ățile de comunicare și absența camaraderiei.
În prima faz ă partenerul î și trăiește solitar propria insatisfac ție sau
discută cu prieteni apropia ți sau rude. În faza a doua, partenerii îș i exprimă
insatisfac ția și se confrunt ă iar în faza a treia ajung la concluzia c ă relația lor este
neviabilă.
Separarea premerg ătoare. Nu toate separ ările conduc la disolu ția
căsătoriei, dar majoritatea disolu țiilor sunt premerse de separare.
Disoluția legală. Cererea de divor ț este luat ă de către un tribunal
sesizat prin peti ție de unul dintre so ți. Cererea de divor ț este înaintat ă mai
frecvent de femei.
Acomodarea în perioada de dup ă divorț. Foștii parteneri trebuie s ă se
adapteze unui nou stil de via ță: convie țuirea într-o nou ă locuință și
vecină tate, schimbarea eventual ă a locului de munc ă, stabilirea de noi de rela ții
și prieteni, refacerea în urma stresului provocat de divor ț, acomodarea la un nivel
de trai mai sc ăzut, îngrijirea de unul singur a copiilor încredin țați, pregătirea
pentru o eventual ă recăsătorire.
Divorțul este un fenomen complex, ce comport ă mai multe aspecte. Paul
Bohannan (“Divorce and After”, 1970, Ne w York, Doubleday, p.23), sintetizeaz ă
următoarele aspecte ale divor țului:
• divorțul emoțional (manifestarea divergen țelor dintre parteneri și
deteriorarea raporturilor afective);
• divorțul legal (pronun țarea de că tre o curte de justi ție a disolu ției
căsătoriei);
• divorțul economic (divizarea propriet ății între parteneri, separarea bunurilor
casnice, stabilirea obliga țiilor de plat ă a pensiei alimentare);
• divorțul părintesc (încredin țarea copiilor numai unui p ărinte și stabilirea
drepturilor celuilalt p ărinte asupra copiilor minori);
• divorțul comunitar (divizarea comunit ății de prieteni și izolarea de
comunitatea de rudenie a fostului so ț);
• divorțul psihic (dobândirea autonomiei psihice fa ță de fostul partener de
căsătorie).
179
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Principalele probleme care intervin în cazul divor țului sunt: stresul
emoțional, încredin țarea și îngrijirea copiilor, divizarea propriet ății.
În mod tradi țional încredin țarea copiilor s-a f ăcut mamei. Începând cu
anii '60 – 70 s-au intensificat presiunile din partea b ărbaților pentru a se modifica
prevederile legale discriminatori i. De asemenea, a crescut num ărul cazurilor în
care copiii au fost încredin țați ambilor p ărinți. Această variantă, deși preferat ă
de majoritatea cupluril or, poate avea adesea efecte negative. Majoritatea
reglement ărilor privind divor țul stabilesc obliga ția ambilor p ărinți de a contribui
la îngrijirea copiilor. De regul ă, acest lucru se realizeaz ă prin plata unei pensii
alimentare (reprezentând aproximativ 30% din veniturile p ărintelui obligat s ă o
plătească). Refuzul de a contribui la acoperi rea cheltuielilor pentru îngrijirea
copiilor se pedepseș te de lege.
După 1970 rata în cre ștere a divor țurilor s-a stabi lizat sau a sc ăzut datorit ă
extinderii coabit ării consensuale. În acela și timp a crescut rata rec ăsătoririlor și
toleranța socială față de persoanele care divor țează.
Devenit, mai ales dup ă cel de al doilea r ăzboi mondial, un fenomen
obișnuit, divor țul nu mai este privit neap ărat negativ. El este v ăzut deseori nu ca
un eșec, ci ca o solu ție, un “răspuns pozitiv la o situa ție critică”.35 În consecin ță,
nici cei divor țați, nu mai sunt privi ți ca o paria, învinovăț iți de că tre ceilalți,
culpabiliza ți. Nu neap ărat divorțul este o vin ă, el sau ea în cauză putând să -și
refacă viața, deturnat ă de pe drumul ini țial, printr-o nou ă relație sau căsătorie.
Desigur, divor țul nu trebuie s ă fie considerat ca solu ția oricărei situaț ii critice
dintr-o căsătorie.
6.3.2. Efectele divor țului
Din punct de vedere social și individual divor țul este un fenomen
ambivalent: el rezolv ă o serie de dificult ăți (înlăturarea tensiunilor și conflictelor
familiale, atenueaz ă traumatizarea copiilor ca urmare a disputelor dintre
părinți) dar creeaz ă și altele noi (stres psihic, dificult ăți economice).
Divorțul ridică probleme serioase pentru part eneri, afectând stabilitatea
căsătoriei și antrenând dup ă sine multiple efecte demografice și sociale negative.
De regulă , divorțul este preced at de o lung ă acumulare de insatisfac ții ale
cuplului și grupului familial în ansa mblu, de alterarea progresiv ă a funcțiilor sale,
de apariția unor stă ri de tensiune și instabilitate afectiv ă între soți, de diminuarea
sentimentelor de dragoste și fidelitate, neîndeplinirea obliga țiilor morale și legale
asumate reciproc etc Uneori el este urmat de rec ăsătorirea părintelui restant, cu tot
alaiul de evenimente care o reînso țesc: apari ția unor al ți copii din c ăsătoria
anterioară a noului so ț, apariț ia unor copii din actuala c ăsnicie, schimbarea
configura ției și relațiilor familiale. Dezorganizarea familiei nu se reduce la divor ț.
Disocierea ei prin decesul unuia dintre parteneri sau prin crizele de mai mare sau
35 Petra S., Divorțul: o banalitate a zilei de azi , în Revista Psihologia, Ed. Știință și Tehnică, nr.2, 1999, p.19
180
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
mai mică intensitate care o perturb ă – spitalizarea, privarea de libertate a unuia din
părinți, alcoolismul, pierderea unui copil, abandonul familial, absen ța afecțiunii,
confruntarea cu probleme economice insolubile, conf lictele între soți – exercit ă și
ele, în grade diferite, influen țe negative asupra copilului..
Reacț iile copiilor în fa ța unor astfel de situații îmbrac ă o multitudine de
fațete: afective (anxietate, de presie, obsesii, fobii, inse curitate), caracteriologice
(agresivitate, detaș are, suprasensibilitate), cognitive (e șecuri ale performan ței
școlare), psihosociale (conflict cu familia, revolt ă contra p ărinților, încerc ările
de a slăbi legăturile de dependen ță față de aceștia). Numai unul din patru copii
provenind di n familii divor țate își vede tat ăl sau mama o dat ă pe săptămână. Și
aproape jum ătate nu au deloc sau au prea pu țin contacte de orice fel cu ta ții lor
după divorț. Contactul b ărbaților cu copii lor provenind din c ăsătorii anterioare
este redus atunci când se rec ăsătoresc ș i au copii cu noua so ție.
Familiile alc ătuite dintr-un singur p ărinte reprezint ă 16% în unele
statistici. În unele cazuri cop ilul este îngrijit exclusiv de tat ă. Acesta preia toate
sarcinile de îngrijire și educare a copilului. Acest tipar familial es te destul de rar în
țara noastr ă și chiar dacă tatăl are oficial întreaga responsab ilitate, el este ajutat de
obicei de c ătre alți membri ai familiei, de obicei bunicii. Situa ția în care mama
rămasă singură crește copii familiei es te mult mai frecvent ă. Ea face eforturi
majore pentru a câ știga bani, și drept urmare are pu țin timp pentru a se îngriji de
copii. Multe din mamele aflate în aceast ă situație devin hiperprotectoare, copilul
unic fiind singura rela ție psihologic ă pe care și-o pot permite.
Divorțul are un puternic impact as upra copiilor, care sunt marca ți de
numeroase probleme psihologice și relaționale. Reac ția lor este diferit ă în funcție
de vârstă, sex, timpul trecut de la ruptura intervenit ă între părinți, calitatea
relației trecute și prezente cu fiecare dintre ace știa etc.
Pe termen scurt, cel mai afecta ți sunt copiii de vârst ă mică (sub 6 ani),
care devin mai neascult ători, mai agresivi, mai pu țin afectuo și. Copiii de vârste
mai mari sunt marca ți de triste țe, sentimente de frustrare, confuzie, a nxietate, de
conflicte de loialitate, mul ți dintre ei c ăutând contactul cu p ărintele absent.
Nici în adolescen ță experien ța divorțului nu este suportat ă fără probleme:
furia, sentimentul de nelini ște în legătură cu viitorul, decep ția, indignarea moral ă,
chiar dispre țul. Reacțiile se manifest ă cu cea mai mare parte în primul an dup ă
separarea p ărinților, cu timpul ele at enuându-se, dar nu în toate cazurile (dup ă
cinci ani aproximativ o treime continu ă să manifeste insatisfac ție, depresie,
solitudine, întârzieri în dezvoltare).
O anchetă realizată în 1986 în SUA a pus în eviden ță faptul că un sfert din
părinții divorțați au resentimente cu privire la procesul de divor ț (partajul
bunurilor, custodia copilului, plata pensiei, dreptul de vizit ă) iar întâlnirile cu
fosta familie constituie situa ții de stres. Aproape jum ătate continuă să rămână în
relații bune dup ă divorț. Dintre ace știa trei sferturi împ ărtășesc toate grijile și
bucuriile legate de copil, participă împreună la viața acestuia, f ără ca relația lor
181
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
să depășească însă limitele drepturilor și îndatoririlor parentale. Restul celor afla ți
într-o astfel de situa ție pun interesul copilului mai pr esus de orice, au încredere
unul în cel ălalt iar modul în care î și exercită rolurile parentale es te foarte apropiat
de cel din perioada c ăsătoriei.
Despre costurile psihologice și sociale masculine ale divor țului se
vorbește foarte pu țin. Opinia comun ă consideră bărbatul dac ă nu cel mai adesea
vinovat de stresul separ ării, măcar mai pu țin vulnerabil și capabil de nu privi în
urmă și a se consola re pede într-o nouă relație. Studiile întreprinse eviden țiază
însă o mare varietate a situa țiilor. La 10 ani dup ă divorț jumă tate din bărbații care
aveau peste 40 de ani sunt nec ăsătoriți; mai pu țin de jum ătate din cei care s-au
recăsătorit au un mariaj reu șit, restul divor țând pentru a doua oar ă; mulți dintre ei
nu au altă viață socială în afara celei profesionale și trăiesc un sentiment acut de
singurătate.
O contribu ție important ă la schimb ările aduse în atitudinea patern ă revine
normelor institu ționale adoptate în unele legisla ții începând cu anii '80. Acestea
încearcă să prezerve cupl ul parental și după disoluția cuplului conjugal,
introducând concepte precum „custodie partajat ă'1 sau „autoritate parental ă" Acest
sistem ofer ă avantajul continuit ății legăturii copilului cu ambii p ărinți și permite
implicarea egal ă a acestora în dezvoltar ea sa. în practica judiciar ă însă, în 9 cazuri
din 10 copilul este încredin țat mamei, considerându-se că aceasta r ăspunde mai
bine nevoilor copilului, indiferent de resu rsele personale și sociale ale celor doi
părinți.
Indiferent de num ărul copiilor ră mași în grija unui singur p ărinte, șocul și
efectele divor țului sunt acelea și.
“Cred c ă atunci când pă rinții divorțează amândoi au responsabilit ăți
deosebite fa ță de copiii lor. Cel mai important lucru pe care trebuie s ă-l facă
părinții este să-și ajute copiii s ă înțeleagă de ce divor țează. Ar trebui s ă-i lase să se
gândească la divorț cât de mult vor ș i să-i lase să pună atâtea întreb ări câte vor”.
(Lulu, Pavi). A ceasta este m ărturisirea fă cută de un copil trecut printr-un proces de
divorț și surprins ă în lucrarea “ Separarea, divor țul și familia ” de Lisa Parkinson.37
Pentru adul ți este adesea foarte dificil s ă-i ajute pe copii să facă față durerii
provocate de divor ț, pe lângă faptul că ei înș iși resimt durerea mult timp.
Walezak și Burna (1984), citaț i de L. Parkinson, au intervievat 100 de
copii, tineri și adulți, în vârst ă de la 6 la 57 de ani, care s-au oferit voluntar s ă
vorbească despre experien ța divorțului parental. 17% au spus c ă l e – a a d u s o
oarecare u șurare, 26% sim țeam că divorțul i-a afectat foarte tare, iar 32% spuneau
că au suportat consecin țe amestecate. Cea mai rea consecin ță a fost că, “se simțeau
frământați de proasta comunicare”. M itchell (1985) a constatat că două treimi din
părinții din eșantionul utilizat nu au explicat nimic copiilor pentru c ă “motivele
pentru separare erau evidente”.
37 Parkinson, L., Separarea, divor țul șI familia , Ed. Alternative, Bucureș ti, 1993, p.57
182
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Fiind un proces ce antreneaz ă multiple coordonate, divor țul și efectele sale
asupra copiilor sunt greu de estimat, influen ța unor factori precum: existen ța unui
conflict între p ărinți înaintea separă rii, vârsta copiilor în acel moment, existen ța
fraților și a surorilor, disponibilitatea bunicilor și a altor rude, rela țiile copiilor cu
fiecare părinte și frecvența întâlnirilor cu ambii p ărinți (A. Giddens, opera citat ă,
p.170), aducând un plus de complexitate cercet ărilor pe această temă.
J. Wallerstein și J. B. Kelly (1980) au studiat copiii a 60 de cupluri
separate, contactându-i pe ace știa în momentul în care divor țul era pe rol la
tribunal, un an și jumătate mai târziu și după alți cinci ani. Conform afirma țiilor
autoarelor, aproape to ți cei 131 de copii suferiser ă puternice tulbur ări emoționale
în perioada divor țului părinților.
Copiii de vârst ă preșcolară erau confuzi și speriaț i și aveau tendin ța de a se
învinui pentru separarea p ărinților. În leg ătură cu aceasta, L. Parkinson
menționează prezența unor “strategii ale reunirii”38, ce se refer ă la simptomele
fizice și tulburările comportamentale legate de stres, care, pot reflecta încerc ările,
conștiente sau nu, ale copiilor de a- și reuni părinții, chiar dac ă asta ar fi însemnat
ca ei înșiși să sufere în acest proces mai mult ă durere sau mai multe pedepse. Un
copil bolnav poate deturna aten ția părinților de la problemele c ăsniciei, unindu-i în
grija față de copil, dar conflictul marital poate s ă reapară odată ce copilul redevine
sănătos. Alteori, copilul se ofer ă inconștient (iar uneori con știent) drept țap
ispășitor care atrage asupra sa mânia p ărinților ca un mod de a reduce ostilitatea
dintre ei. Saposnek (1983) descrie cum delicven ța copiilor, lipsa de la școală sau
comportamentul agresiv pot provoca certuri între p ărinți, menținându-i implica ți
emoțional cu copilul și între ei. Comportamentele deviante sau tulbur ările de
comportament pot avea o func ție pozitiv ă în menținerea rela țiilor în familie, iar
unul sau mai mul ți membrii ai familiei vor men ține asemenea comportamente
până când ating scopuri mai profunde.
J.Wallerstein, continuându- și studiul, a descoperit c ă după 10 – 15 ani,
aceiaș i subiecți simțeau că suferiseră într-un fel sau altul de pe urma gre șelilor
părinților lor.
Creșterea ratei divor țurilor a condus ș i la o cre ștere a num ărului
recăsătoririlor. Cercet ări realizate în SUA au stabilit c ă 80% din cei care
divorțează sub 30 de ani se rec ăsătoresc în urm ătorii cinci ani. Termenul de familie
compusă desemneaz ă un grup rezultat dintr-o rec ăsătorire, în care cel pu țin unul
din parteneri are în în grijire copii dintr-o c ăsătorie anterioar ă. Familia compus ă
poate fi simplu compusă (doar unul din parteneri a fost c ăsătorit și are copii), dublu
compusă (ambii parteneri se afl ă în aceeași situație) și complex ă (cuplul are în plus
și copii născuți din relaț ia respectiv ă). Familia compus ă reprezint ă o subclas ă a
familiei reconstituite. Studiile americane arat ă că 15% dintre p ărinți și 31% dintre
copii nu îi consider ă pe copiii ș i, respectiv, pe p ărinții vitregi cu care coabiteaz ă
38 idem, p.69
183
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
membrii ai familiilor lor. În general rec ăsătoririle sunt mai pu țin stabile decât
prima căsătorie.
Nu toate c ăsniciile nefericite se finalizeaz ă prin divor ț. Există mai mulț i
factori care împiedic ă un cuplu s ă se despart ă, chiar și în condițiile unei insatisfac ții
ridicate. Dintre ace știa, menționăm: convingerile religioase, presiunea din partea
familiei sau prietenilor pentru a r ămâne împreun ă, lipsa unei alternative atractive la
căsnicie.
În prezent divor țul nu mai este c onsiderat o devian ță, ci se înscrie în noua
logică a mariajului. Un argument în acest sens îl constituie rata înalt ă a
recăsătoririlor. Pentru unii autori prima c ăsătorie este de prob ă iar cea de a
doua faciliteaz ă o mai mare adaptare marital ă a partenerilor. Noua rela ția
beneficiaz ă de achizi ția și experien ța căsătoriei anterioare. Din aceast ă
perspectiv ă divorțul constituie solu ția ieșirii dintr-un e șec, o eventualitate
normală în proiectul matrimoni al. Concluzionând, divor țul nu poate fi și nici nu
trebuie tratat ca un act incriminatoriu.
6.4. Decesul și abandonul familial
6.4.1. Decesul unuia din p ărinți
Decesul este fenomenul care impune desp ărțirea definitiv ă atât a soților, cât
și a copiilor de p ărintele mort, acesta fiind șocul cel mai puternic.
Dacă, în cazul divor țului copilul poate avea contacte cu p ărintele care nu
mai locuieș te cu el, având (în cazurile în care acest p ărinte se implic ă în creșterea
sa) cel pu țin emoțional încă un suport, decesul unui p ărinte provoac ă o “prăbușire”
psihologic ă atât pentru v ăduv/ă, cât și pentru copil. Cu atât mai mult, pentru a- și
rezolva de unul singur problemele care, de obicei, sunt rezolvate de dou ă persoane
(soțul și soția).
Dacă după divorț, relațiile dintre un so ț și rudele de sânge ale celuilalt so ț
dispar, în cazul decesului este de a șteptat ca p ărintele văduv să primească sprijin
mai mare atât de la rudele so țului/ei, cât și de la rudele de sânge. În cazul mor ții
unuia dintre so ți, suportul acordat de rudele ră mase în viață este considerabil,
mergând până a locui în continuare în cadrul familiei extinse.
În societatea post-industrial ă însă, părintele singur î și diminueaz ă relațiile
cu rudele de sânge ale fostului partener și menține relaț ii strânse cu propriile rude.
Acestea, în special p ărinții, vor prelua o parte din îndatoririle fostului so ț,
sprijinind cu bani, sfaturi și cu timp efectiv consumat pentru supravegherea
nepoților. Acest sprijin pare s ă fie mult mai mare în mediul rural unde adesea
bunicii locuiesc împreun ă cu copiii și nepoții lor și, ceea ce este foarte important,
acest sprijin ofer ă și un “substitut”, dac ă putem numi astfel, pentru pierderea
părinților. Văduva nu poate fi condamnată , nici chiar de cele mai tradi ționale
mentalități, astfel, c ă dragostea bunicilor pentru nepo ții aflați într-o astfel de
184
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
situație nu este umbrit ă de acuze pentru p ărintele rămas. Dimpotriv ă, chiar și
acesta își poate reg ăsi mai ușor drumul ș i își poate educa copiii normal.
6.4.2. Abandonul familial
Abandonul de familie este, din punct de vedere juridic, fapta celui care,
având obliga ția legală de întreținere față de o persoan ă, o părăsește, o alungă sau o
lasă fără ajutor, expunând-o la suferinț e fizice sau morale, ori nu asigur ă, cu rea
credință, timp de dou ă luni, pensia de între ținere stabilit ă pe cale judec ătorească.
După cum se precizeaz ă în Codul penal (art.305), o asemenea fapt ă constituie
infracțiune, iar împ ăcarea părților înlătură răspunderea penal ă. În situaț ia de
abandonat pot fi so țul sau soț ia, copiii minori sau cei care, de și majori, au nevoie
de ajutor, p ărinții. Abandonul de familie constituie o fapt ă cu urmări deosebite
asupra personalit ății abandonatului, mai ales dac ă acesta este o persoan ă în
formare. Nimic nu poate justifica un as emenea gest, deoarece în general în
relațiile interumane din cadrul familiei apar în prim plan de natur ă afectivă, care
înglobeaz ă foarte multe elemente: afec țiune, mare apropiere sufleteasc ă, grijă ,
sprijin, puternic ă preferință și atracție interpersonal ă.
Abandonul familial implic ă, de cele mai multe ori, o etichetare a familiilor,
ceea ce afecteaz ă atitudinile și comportamentul p ărinților și, implicit, al copiilor.
Dincolo de aceast ă problemă, abandonul aduce în via ța celor ră mași “vina” pentru
ceea ce s-a întâmplat. Dac ă pentru adul ți problemele că sniciei și ale traiului
împreună fac abandonul mai u șor suportabil, copiii nu se pot adapta uș or la
această situație. Pentru ei, chiar dac ă au fost martorii dificultăț ilor de comunicare
ale părinților și ale violen ței, de foarte multe ori prezent ă, abandonul este ș ocant.
Întotdeauna cineva poart ă vina părăsirii, iar copiii o resimt ca pe o vin ă fie
a părintelui rămas cu ei, fie ca pe o vin ă a lor înșiși. Părintele rămas cu copiii
poate evita discu țiile, fiind nervos și confuz sau crezând c ă-și protejeaz ă copiii,
nedeschizând subiecte tabu.
Studiile f ăcute de J.Wallerstein și R.Kelly au ar ătat că, în condi țiile în care
este imposibil ca p ărinții să locuiască împreună, copiii vor, de regulă , să știe că
nici unul dintre p ărinți nu i-a abandonat și nici nu are inten ția să o facă. Aceleași
autoare men ționează existența, la un num ăr semnificativ de copii, a unor probleme
psihologice nu numai pe termen scurt, dar și în adolescen ță. La ș ocul dispariț iei,
adesea inexplicabile, a unuia dintre p ărinți, se adaug ă suferința provocat ă de
diminuarea grijii ș i atenției părintelui care a r ămas, de vreme ce acest p ărinte este
adesea prea preocupat de a procura copiilor siguran ța și sprijinul de care au atâta
nevoie. Wallerstein ș i Kelly, citate de L. Parkinson (“Separarea, divor țul și
familia”, Ed. Alternative, Bucure ști, 1993, p.60-61) se a șteptau ca atunci când au
început cercetarea, copiii s ă aibă un sentiment de uș urare direct propor țional cu
nivelul conflictului dintre p ărinții lor. Nu a rezultat deloc a șa, copiii mai mici
exprimându-ș i ușurarea lipsei p ărintelui în m ăsura în care se temeau ei în șiși de
185
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
violența acestuia (tat ăl, de obicei), îns ă mai puteam considera un remediu pentru
problemele insolubile ale familiei.
De altfel, “p ărăsirea” este o tem ă de discu ție consacrat ă în psihologia
copilului. Protec ția și dragostea pe care le presupun rolul de p ărinte nu pot fi
înlocuite în sufletului copilului. Chiar dac ă, iniț ial copilul îl ur ăște pe p ărintele
care a abandonat familia, ulterior îi va sim ți lipsa, fiind dispus s ă-i ierte totul, cu
condiția reîntregirii familiei.
Dac ă în cazul divor țului, în care ambii p ărinți sunt actorii unui proces,
acceptă anumite decizii, sunt prezen ți, copiii pot spera că strategiile lor de reunire
mai pot da roade, abandonul lasă loc numai speran ței că, la rândul lui și părintele
plecat, va resim ți la fel de acut lipsa familiei și se va întoarce.
Efectele psiho-traumatizante ale abando nului de familie sunt incontestabile.
Pentru men ținerea echilibrului psihologic, a să nătății psihice a individului, mai
ales a copilului, când se afl ă în plină perioadă de conturare și stabilizare a
diferitelor comportamente ale personalităț ii sale este necesar ă, în primul rând,
menținerea unor relaț ii normale intrafamiliale, conduita pă rinților oferind copiilor
modele de identificare. Starea de abandona t se poate asocia cu instalarea unor
stări depresive, a unor atitudini de autoizolare, de autodepreciere,
autodevalorizare. Chiar dac ă prin acțiune judec ătorească cel ce a comis fapta de
abandon de familie î și reia obliga țiile, nu înseamnă că, automat, și celelalte efecte,
mai ales cele de natur ă psiho-traumatizant ă sunt total și definitiv înl ăturate.
6.5. Violen ța domestic ă
Istoria demonstreaz ă că violența familial ă a existat în toate timpurile ș i în
toate societăț ile, însă, definirea acesteia ca problem ă socială a avut loc de abia în a
doua jum ătate a secolului XX, pe fondul schimb ărilor economice și ideologice
profunde produse ini țial în Occident și, ceva mai târziu, în țările din fostul bloc
comunist.
Principalul motiv pentru care con știentizarea și, implicit, preocuparea
legată de problema violen ței familiale au avut loc atât de târziu, este reprezentat de
specificul familiei, perceput ă ca un spa țiu privat, un „cerc închis” în care nu poate
fi admisă nici o imixtiune din exterior. Aceast ă stare de fapt a fost dublat ă în ță rile
comuniste de proclamarea unei „perfec țiuni” a societ ății și, implicit, de
nerecunoa șterea existen ței cazurilor de violen ță exercitată la nivelul familiei.
Amploarea deosebit ă a fenomenului (numai în SUA 6 milioane de femei
sunt agresate anual de so ți, foști soți sau concubini) i-a determinat pe cercet ători să
îi acorde o aten ție deosebită , în ultimele decenii violen ța familial ă impunându-se
pe plan interna țional ca o problem ă socială care afecteaz ă toate mediile sociale și
toate societ ățile umane.
186
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Odată recunoscut ă ca problem ă, violența domestic ă a fost conceptualizat ă
în mod gradual, folosind termeni precum: b ătaia soției, violen ța domestică ,
violența în rela ția de cuplu, conflict conjugal, violenț a în familie, violen ța
împotriva familiei.
În ceea ce prive ște percep ția violen ței exercitate împotriva femeii
(statisticile eviden țiind că 95% din victimele violen ței familiale sunt femei), se
recunoaște faptul c ă există anumite stereotipuri ș i prejudec ăți care au drept
consecință neinterven ția în violen ța conjugal ă sau stigmatizarea victimelor
acesteia. Astfel, speciali știi în domeniu au identificat o serie de mituri, care
funcționează la nivelul tuturor societ ăților (inclusiv la nivelul celei române ști):45
1. violența conjugal ă este o problem ă privată în care nu trebuie s ă se
amestece nimeni, îns ă, extinderea fenomenului, costurile sociale, economice și
generaționale au determinat o serie de țări să o abordeze ca pe o problem ă
națională, promovând politici mai adecvate și mai eficiente sau chiar legi distincte
(așa cum de altfel s-a întâmplat și în România);
2. violența conjugal ă se produce rar, doar în familiile cu probleme sau
sărace, însă studiile realizate în diferite țări au ară tat că violența conjugal ă nu are
limitări pe anumite clase sociale sa u statute socio-profesionale și economice ale
familiilor;
3. femeile sunt abuzate pentru c ă ele însele cer acest lucru, direct sau
indirect, însă gradul de acceptabilitate al acestei afirma ții conduce la înt ărirea ideii
false că violența este o form ă acceptabil ă de rezolvare a conflictelor din cadrul
relațiilor interpersonale;
4. femeilor care tră iesc în cupluri violente le place acest lucru, pentru c ă
altfel ar pleca, însă, motivațiile pentru care femeile nu- și părăsesc partenerul
violent sunt mult mai ample pentru a accepta aceast ă teorie hedonist ă restrânsă;
5. nu exist ă nici o posibilitate de a ajuta o maltratat ă de partenerul de
cuplu dac ă ea decide s ă rămână cu agresorul, îns ă femeia în cauz ă se confrunt ă
cu o situaț ie ambivalent ă, din care cu greu mai poate ie și (motivele care ar
determina-o s ă plece sunt la fel de importante ca cele care o determin ă să rămână);
6. bărbații care-ș i abuzeaz ă soțiile sunt persoane cu probleme psihice,
însă, în urma unor studii clinice, conc luziile au demonstrat acest mit;
7. agresorii sunt violen ți în toate rela țiile pe care le stabilesc , însă
statisticile confirm ă doar în parte acest mit;
8. consumul de alcool este principala cauz ă a violen ței conjugale , însă,
această afirmație nu este sprijinit ă de realitate. De și cele două tipuri de
comportamente se asociaz ă, nici unul dintre acestea nu reprezint ă cauza direct ă a
celuilalt;
45 Sorin M. R ădulescu, Sociologia violen ței (intra)familiale: victime și agresori în familie , Editura LuminaLex Bucure ști,
2001, p. 285-290.
187
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
9. nimeni nu poate s ă-i ajute pe agresori să renunț e la comportamentul
violent, însă, experien ța multor ță ri care au încercat acest lucru a demonstrat c ă pot
fi mobilizate diferite mijloace și resurse, cu rezultate notabile;
10. sancționarea fizic ă a agresorului reprezint ă cea mai bun ă cale pentru
a-l determina s ă înceteze cu actele de violen ță, însă, în aceast ă situație s-ar ajunge
la crearea unui cerc vicios al violen ței.
6.5.1. Violența domestic ă: definiții și accepțiuni
Conceptul de violen ță domestic ă a fost introdus în vocabularul științelor
socio-umane destul de recent, pr in anii 1970. Termenii de violen ță în familie și de
violență între rude sunt folosi ți pentru a se referi la orice act, care este s ăvârșit cu
intenția de a ră ni sau de a face r ău din punct de vedere fizi c individului cu care
persoana se înrude ște din punct de vedere legal ori este rud ă apropiată de sânge
(Gelles și Straus 1988).
Hartmann (1981) men ționează că familia este locul în care convie țuiesc
„oameni care au activit ăți și interese diferite și care, în acest proces, intr ă adesea în
conflict.” Al ți specialiști definesc violen ța domestic ă „ca orice act violent comis
de o persoan ă de pe pozi ția unui rol marital, sexual, pa rental sau de ocrotire asupra
altor persoane, cu roluri reciproce” (Stith ș i Williams, 1990).
Din punct de vede re clinic o defini ție larg acceptat ă a violenței domestice
este aceea formulat ă de Stark și Flitcraft (1996), care consider ă că aceasta „este o
amenințare sau o provocare, petrecut ă în prezent sau în trecut, a unei r ăniri fizice
în cadrul relaț iei dintre partenerii sociali, indifere nt de statutul lor legal, sau de
domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi înso țit de intimid ări sau de abuzuri
verbale; distrugerea bunurilor care apar țin victimei, izolarea de prieteni, de familie
sau de alte potenț iale surse de sprijin; amenin țări făcute la adresa altor persoane
semnificative pentru victim ă, inclusiv a copiilor; furt uri; controlul asupra banilor,
lucrurilor personale ale vi ctimei, alimentelor, deplas ărilor, telefonului ș i a altor
surse de îngrijire și protecție.”
În anul 1988, Correctional Service Canada , (apud Ră dulescu, 2001)
definea violen ța (intra)familial ă drept „orice form ă de agresiune, abuz sau
intimidare, dirijat ă împotriva unui membru al c ăminului familial, a unei rude de
sânge sau contra altor persoa ne din mediul familial.”
Potrivit defini ției formulate de c ătre Comitetul de Mini ștri al Consiliului
Europei, violen ța în familie este „orice act sau omisiune comis ă în interiorul
familiei de c ătre unul din membrii acesteia și care aduce atingere vie ții, integrit ății
corporale sau psihologice sau libert ății altui membru al acelei familii, și vatămă în
mod serios dezvoltarea personalit ății lui/ei”.
Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalit ății din România
definește violen ța (intra)familial ă mai restrictiv, referindu-se îndeosebi la
agresiunile exercitate asupra femeilor și copiilor, considerând c ă violența
domestică reprezint ă „utilizarea constrângerii fizice sau emo ționale asupra unui alt
188
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
membru al familiei în scopul impunerii puterii și controlului asupra acestuia” sau
„ansamblul conflictelor din grupul fa milial, care au ca efect maltratarea
partenerului sau a copilului”.
Violen ța domestic ă se referă, ca arie de cuprindere la:
– abuzul copilului în familie;
– violența la nivelul relaț iei de cuplu, denumit ă generic violen ță
maritală;
– violența între fra ți;
– abuzul și violența asupra p ărinților sau a membrilor vârstnici ai
familiei.
Aceast ă arie de cuprindere realizeaz ă o localizare a fenomenului și o
delimitare a tipurilor de rela ții în care pot exista violen ță domestic ă (Ana
Munteanu și colaboratorii, 2000).
În decursul timpului s-au semnalat opinii divergente cu privire la
legitimitatea sau ilegitimitatea folosirii violen ței în familie, motiv pentru care nu
există statistici clare în acest domeniu, întrucât autorit ățile ezită să intervină. Din
această perspectiv ă, Straus, Gelles și Steinmetz (apud R ădulescu, 2001) au propus
separarea conceptului de violen ță în două noțiuni: violen ță normală și violență
abuzivă. Violența normală beneficiaz ă de aprobarea social ă, fiind reprezentat ă de
acte care provoacă suferința fizică, dar sunt aplicate corecț ional. Violența abuzivă
nu beneficiaz ă de aprobarea social ă și se caracterizeaz ă prin acte care au un grad
înalt de risc în ce prive ște rănirea.
Ambele forme de violență sunt nocive prin efectele pe care le au asupra
victimei și prin faptul c ă duc la perpetuarea violen ței, întrucât violen ța naște
violență, fie ca reac ție de răspuns, fie ca formă de apărare.
Violen ța a fost considerat ă ca un abuz de putere, o modalitate de impunere
a puterii asupra celorlal ți, dar în mod paradoxal ea semnific ă uneori și lipsa de
putere. În aceast ă situaț ie, dorința persoanei agresive de a se afirma într-un fel
este atât de puternic ă, încât se transform ă în agresivitate distructivă care conduce
la violență.
Astfel spus violen ța intrafamilial ă este un act sau un ansamblu de acte la
săvârșirea cărora se foloseș te un anumit grad de for ță fizică, realizat în cadrul unui
grup care îndepline ște funcțiile familiale (Ana Munteanu și colaboratorii, 2000).
Așadar, violen ța intrafamilial ă cuprinde mai multe tipuri de violen ță:
– violența fizică activă, prin care se provoac ă celuilalt membru de familie o
serie de v ătămări;
– violență fizică pasivă , care impune victimei izol area, inclusiv refuzul de
a-și vizita copiii;
189
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– violența psihologic ă activă, reprezentând agresiunile verbale periodice și
susținute la adresa victimei, inclusiv poreclirea acesteia;
– violența psihologică pasivă , constă în întreruperea sau insuficienț a
relațiilor sociale și sexuale, oprirea accesului la bani sau la alte mijloace
economice;
– violența sexuală reprezint ă forțarea la activitatea sexual ă nedorită,
realizarea unor acte cu conota ții sexuale, atingerea fizic ă a diferitelor p ărți ale
corpului (Graț iela Văduva și Marina Roman, 2003);
Alte concepte care sunt folosite pentru a desemna atacurile asupra
persoanei sunt agresiunea, abuzul și maltratarea.
Din perspectiv ă psihologic ă, agresiunea este determinat ă de două variabile
principale:
– intensitatea senza ției de furie determinat ă de o frustrare;
– tendin ța de a exprima, în mod deschis, aceast ă senzaț ie.
Abuzul desemnează , în limba român ă, folosirea excesiv ă a unor
prerogative, în aș a fel încât actul respectiv devine o fapt ă ilegală. În limba engleză ,
această noțiune are mai multe semnifica ții, printre care aceea de maltratare,
molestare, agresiune sau violen ță.
Maltratarea poate fi produs ă prin omisiunea unor nevoi ale persoanei
(neglijare) sau prin comiterea cu inten ție a unor acte agre sive (Ana Munteanu,
2001). Din acest punct de vede re, abuzul nu se referă numai la o sanc țiune fizic ă,
ci la orice act care are ca scop agresiunea îndreptat ă asupra unui adult (insulta,
violul și chiar, violul marital).
Violența domestic ă include orice act violent comis de o persoan ă de pe
poziția unui rol marital, parental sau de oc rotire, asupra altor persoane cu roluri
reciproce. Aceast ă sintagm ă reunește violen ța la nivelul relaț iei de cuplu
(denumită generic violen ță maritală ), abuzul copilului, abuzul și violența asupra
părinților sau membrilor vârstnici ai familiei.
Violen ța familial ă este strâns legat ă de anumite caracteristici structurale ale
familiei (venit, status ocupa țional al părinților, sexul acestora și al copiilor, nivelul
de instruc ție, modelele de autoritate parental ă). De cele mai multe ori aceste
familii se confrunt ă cu dificult ăți insurmontabile: resurse materiale extrem de
modeste, șomaj, dezorganizarea familiei, abandon, alcoolism, existen ța unor copii
nedoriț i. În afara caracteristicilor structurale ale familiei, exist ă și alți factori care
întrețin sau sporesc violen ța familial ă: lipsa de ata șament între so ți, absența
afectivității față de copii, izolarea social ă a familiei fa ță de grupul de rudenie sau
de comunitate.
Cele mai frecvente forme de violen ță familială sunt cea manifestat ă de un
soț împotriva celuilalt și cea manifestată de un părinte împotriva copiilor.
190
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Violența domestic ă se poate manifesta printr-o combina ție de mai multe
acțiuni, de tipul:
– agresiune emo țională – umilirea în fa ța familiei, a rudelor, prietenilor și
chiar a stră inilor;
– agresiune prin intermediul copiilor – îndepă rtarea copiilor de unul din
părinți, limitarea accesului și întâlnirilor cu ace știa, amenin țări legate de copii;
– agresiunea prin control – interzicerea întâlnirilor cu prietenii, verificarea
programului zilnic, a coresponden ței sau a jurnalului intim;
– agresiune prin intimidare – observa ții cu privire la orice activitate,
distrugerea unor lucruri îndr ăgite de victim ă, amenințări;
– agresiune financiar ă – neconsultarea în problemele financiare ale
familiei, controlul banilor și al cheltuielilor;
– agresiune fizic ă – lovirea, b ătaia, amenin țarea cu obiecte periculoase.
Violența conjugal ă, comparativ cu violen ța domestic ă în care este inclus ă
și care are o arie de cuprindere mai ma re (abuz asupra copilului în familie,
violența la nivel de cuplu, violen ța între fra ți, abuzul și violența asupra p ărinților
sau membrilor mai vârs tnici) se limiteaz ă numai la agresiunea din cadrul cuplului.
De-a lungul evolu ției istorice au existat precedente legale și culturale care
au îngrădit dreptul so țului de a folosi violen ța împotriva so ției. Expresia „regula
degetului” vine de la romani, care d ădeau justificare legal ă legii prin care se
permitea so țului să-și lovească soția cu un be țișor, cu condi ția ca el să nu fie mai
mare decât degetul cel mare al so țului. Aceast ă lege, de și limita într-un fel
violența, nu presupunea că romanii nu aveau dreptul s ă-și pedepseasc ă aspru
soțiile, să divorțeze sau chiar s ă le omoare.
Abuzul împotriva so ției, ca și violența familial ă, au fost recunoscute ca
probleme sociale la în ceputul anilor ’70. De și violența împotriva femeilor a
devenit o problem ă oficială, ea a fost trecut ă cu vederea, iar victimele violen ței
domestice au fost chiar blamate pentru propria lor victimizare. Se consider ă că
certificatul de c ăsătorie reprezint ă o „autoriza ție pentru b ătaie” (Straus, 1974).
Dacă abuzul împotriva copiilor dobânde ște tot mai mult ă atenție publică, deoarece
copiii, mai ales cei mici, sunt privi ți ca neajutora ți, femeile b ătute sunt privite cu
suspiciune și dispreț .
Cercetă rile efectuate de Gelles (1987) asupra violen ței domestice au
subliniat faptul c ă serviciile sociale pentru protec ția femeilor b ătute și schimbările
care au avut loc în structura familiei au determinat efecte pozitive în ultima
perioadă. Astfel, în America, între an ii 1975-1985 s-a înregistrat o sc ădere a ratei
violenței conjugale. Dintre cauzele care au determinat sc ăderea abuzului împotriva
soției se num ără:
– climatul economic, care a fost favor abil reducerii factorilor de risc pentru
abuzul împotriva so țiilor;
191
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– mariajele la vârste mai înaintate, care au favorizat apari ția familiilor cu un
număr mai mic de copiii, existând și posibilitatea evit ării copiilor nedori ți
(Thornton și colaboratorii, 1983);
– egalitatea dintre soț i și împărțirea în mod corespunz ător a atribu țiilor în
cadrul relaț iilor maritale (Coleman și Straus, 1986; Straus și colaboratorii, 1980);
– disponibilitatea unui num ăr mai mare de servicii și tratamente oferite
soțiilor abuzate abuzatorilor;
– apari ția unui cadru legal care asigur ă protecția victimelor.
Cu toate c ă violența domestică a scă zut datorit ă unor factori sociali ș i
politici favorizan ți, ea se men ține la scară destul de extins ă, incluzând o serie de
riscuri pentru femeile abuzate. Majoritat ea riscurilor generate de agresor, pe care
femeile b ătute le identific ă, pot fi împ ărțite în 7 categorii largi și anume: r ănirea
fizică, probleme psihologice, riscuri ce implic ă copii, riscuri financiare, riscuri ce
implică familia și prietenii, distrugerea relaț iei maritale și riscuri ce determin ă
privarea de libertate sau afecteaz ă statutul legal.
Riscurile de r ănire fizică cuprind atacurile fizice, uneori asociate cu atacuri
sexuale, care pot determina posibilitatea infest ării cu HIV sau cu alte boli cu
transmitere sexual ă. În afara ră nilor rezultate din atacul direct al agresorului, o
femeie mai poate suferi o serie de efecte fizice secundare, determinate de atacul
fizic, cum ar fi dureri de cap, ameț eli, somnolen ță etc.
În aceste cazuri femeile b ătute care au în vedere p ărăsirea relației abuzive,
evaluează modul în care va determina acest fapt cre șterea sau diminuarea violen ței
fizice și sexuale.
În afara riscurilor fizice, este necesar s ă fie men ționate și riscurile
psihologice, care au ca efec t subminarea autonomiei și încrederii în sine a
partenerei. Atacurile psihologic e pot implica o serie întreag ă de insulte, amenin țări
ale partenerei, acuze pentru tot ce nu merge bine, punându-li-se la îndoial ă
inteligența, capacitatea de a solu ționa o problem ă, calitățile fizice, abilit ățile
sexuale și performan țele profesionale.
Un alt risc important, luat în calcul de majoritatea femeilor b ătute, este cel
care îi implic ă copiii. Efectele negative in clud agresarea copiilor de c ătre partener
sau modul în care ace știa sunt afecta ți de faptul c ă sunt martorii violen ței existente
în familie. O femeie b ătută, când vrea s ă părăsească relația abuziv ă, estimeaz ă
anumiți factori de risc, printre care și posibilitatea de a- și crește copii pe cont
propriu.
Exist ă, de asemenea, un acord asupra riscurilor pe care le implic ă direct
abuzul fizic asupra copiilor, men ționându-se efectele distrug ătoare în plan
cognitiv, emo țional și social. Studiile ef ectuate asupra violen ței domestice
subliniază că jumătate din b ărbații care își băteau soțiile abuzau și copiii de mai
mult de dou ă ori pe an.
192
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
De asemenea, s-a constatat c ă există efecte negative și în cazul copiilor care
sunt martorii violen ței domestice. Ei au m ărturisit că au sentimente de team ă
pentru ei ș i pentru mamele lor, precum și pentru schimb ările necontrolabile din
viața lor. În func ție de severitatea și frecvența violenț ei la care asist ă, de vârsta, de
sexul, de rela ția lor cu adul ții și de alți factori, s-a constatat c ă la acești copii se pot
semnala efecte negative în ceea ce prive ște manifestarea comportamental ă
emoțională, socială și cognitiv ă. Astfel de efecte se înregistreaz ă în performan țele
școlare și în modul de relaț ionare cu celelalte persoane, determinând cre șterea
ratelor de delincven ță juvenilă.
Violen ța domestic ă este una dintre cauzele majore ale pierderii rela ției, deci
ale divor țului. Un agresor poate s ă-și oblige so ția să participe la ac țiuni care
contravin legisla ției în vigoare și să o amenin țe apoi că dacă îl va părăsi, o va
denunța. În această situație privarea de libertate și statutul de cetăț ean pot constitui
riscuri care trebuie analizate la luarea deciziei de p ărăsire a partenerului.
Davies (1998) a stabilit principalele categorii de riscuri la care este expus ă
femeia agresat ă, în situația în care r ămâne cu partenerul sau îl p ărăsește. Studiile
efectuate de acesta atrag aten ția asupra faptului c ă violența conjugal ă nu înceteaz ă
odată cu părăsirea partenerului agresiv, ci continu ă, pe diferite planuri, problema
nefiind soluț ionată. Cercetă rile au insistat asupra risc urilor – fizice, psihologice,
asupra copiilor, financiare, în rela ția cu familia și cu partenerii, în alte tipuri de
relații – pe care și le asum ă, independent de voin ța sa, femeia supus ă violenței
domestice, care con știentă de incertitudinea vie ții în cazul p ărăsirii partenerului,
de cele mai multe ori men ține relația abuzivă.
În concluzie , violența domestic ă include toate actele de violen ță apărute
într-o rela ție de tip familial, între rude de sânge, rude prin alian ță sau concubini
indiferent de factori ca etnia, mediul cultural de provenien ță, educație, culoarea
pielii, starea economic ă. Deoarece femeile sunt victime predilecte ale violen ței
domestice, sintagma de violen ță domestic ă se folose ște în vorbirea curent ă pentru
a desemna, de obicei, violen ța bărbatului împotriva partenerei sale.
Violen ța domestic ă se poate manifesta prin:
– abuz fizic , de orice form ă, de la b ătaie la omucidere, de la mutilare
genitală feminină la uciderea so ției după moartea so țului sau infanticidul feminin;
– abuz sexual , viol marital, obligarea partenerei s ă se prostitueze;
– abuz psihic și emoțional : intimid ări, amenin țări (inclusiv la adresa
copiilor sau a unor rude ap ropiate), agresiune verbal ă, umilirea constant ă,
distrugerea demonstrativ ă a unor obiecte, șantajul, izolarea de familie, prieteni;
– abuz economic : lipsirea de mijloace de subzisten ță (hrană, medicamente),
refuzul de a contribui la susț inerea familiei, împiedicarea femeii s ă lucreze, luarea
193
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
cu forța de că tre partener a banilor câș tigați de femeie, lipsirea femeii de control
asupra bugetului comun”46.
a. Abuzul fizic este cel mai des întâ lnit în regimul manifest ărilor de violen ță
conjugală, el este mai u șor de sesizat decât agresiunea psihic ă, pentru c ă pot exista
semne ale violenț ei care, uneori, necesit ă îngrijiri medicale. Îns ă există dificultăți
în raportarea acestuia, fie pentru c ă victimei îi este ru șine de opinia public ă, fie că
nu are încredere în poliț ie sau îi este fric ă de agresor, fie pentru c ă se consideră
vinovată pentru acestea. De obicei abuz ul fizic este raportat autorit ăților, atunci
când îmbrac ă forme grave care necesit ă spitalizare sau când victima o percepe ca
pe o amenin țare la adresa propriei vie ți.
b. Abuzul psihic este mult mai greu de identif icat decât celelalte forme pe
care le îmbrac ă violența conjugal ă și deci, mai greu de cuprins în statistici. Acest
lucru se explic ă pe de o parte datorit ă faptului c ă semnele (tulbur ări psihice ș i
chiar fizice) apar mult mai târziu, neindicând drept cauz ă abuzul psihic, iar pe de
altă parte pentru c ă victima nu recunoa ște agresiunea exercitat ă, în fața sa sau a
altor persoane, din cauza varia țiilor culturale ce privesc a buzul psihic. Deseori, din
raportările victimelor reiese c ă această formă de abuz este percepută ca fiind mai
gravă prin consecin țe decât maltratarea fizic ă.
c. Abuzul sexual (contact sexual realizat între parteneri f ără dorința
victimei) apare, de regul ă, în cadrul relaț iei de lung ă durată , atunci când rutina
sexuală ia locul pasiunii ce caracterizeaz ă începutul rela ției sexuale între parteneri,
însă această formă de abuz se poate manifesta ș i la începutul rela ției sexuale.
Rareori, victima reclam ă exercitarea unui abuz sexual din partea partenerului de
cuplu, motivele datorându-se varia țiilor culturale cu privire la rela ția sexuală la
relația sexual ă în cuplu (supunerea necondi ționată a soției față de dispozi ția
sexuală a soțului fiind cea mai des întâlnit ă) sau rușinii (față de opinia public ă sau
față de ginecologul care trebuie s ă o examineze pentru a stabili s ăvârșirea
abuzului).
Așadar, din perspectiva momentului recunoa șterii agresiunii ca și a
consecințelor medicale ș i sociale importante pe care le implic ă, aceasta (violen ța
familială/conjugală) îmbracă două forme de manifestare:
– Prima se referă la violența de durat ă (cronică) în regim moderat,
disimulată, ale cărei consecin țe vizează tulbură ri psihogene (în special la femei) și
deseori, clacarea definitiv ă a resurselor de activitate social ă sau profesional ă.
– A doua form ă se referă la violența exploziv ă, în registru acut, deconspirat ă
printr-un act medico-legal, reprezentat ă în principal de violen ța fizică (inclusiv
sexuală); această formă stă la baza unor tensiuni și situații umilitoare care pot
cauza mai ales, tulbur ări psihopatologice: izolare, de presie, tentative de suicid,
abuz de alcool, etc.”47
46 Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu, Lexicon feminist, Polirom, 2002, p. 370.
47 Iolanda Mitrofan, Cristian Ciuperc ă, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei . Editura Press Mihaela,
1998, p. 246.
194
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
d. Abuzul economic este mai rar întâlnit, reprezint ă o formă de violen ță
pasivă, care presupune oprirea accesului victimei la bani sau la alte mijloace
economice.
Violen ța împotriva femeii include și violarea drepturilor femeilor ca
drepturi ale omului în situa ții de conflict armat, în special crimele de ră zboi,
violul, sclavia sexual ă și constrângerea de a r ămâne însărcinată și de a naște copii,
precum și sterilizarea for țată, avortul for țat, constrângerea de a folosi pilule
contraceptive, uciderea copiilor noi n ăscuți de sex feminin și selecția sexual ă
prenatală .
6.5.2. Teorii privind violen ța domestic ă
În legătură cu violen ța domestic ă au fost emise o serie de teorii sociologice,
psihologice și feministe, care încearc ă să explice cauzele apari ției acestui
comportament. Cercet ările violen ței domestice consider ă ca pe „un caz special”
violența, care necesit ă propriul suport teoretic pentru a fi explicat ă (Gelles și
Straus, 1979). Astfel, teoriile existente asupra agresiunii, cum ar fi teoria
agresiunii-frustr ării (Berkowitz, 1962; Dollar ș i colaboratorii, 1939; Miller, 1941),
teoria atitudinii individuale (Kaplan, 1972), teoria func țională (Coser, 1967) sau
teoria culturilor violente (Wolfan și Ferracuti, 1967), nu au fost direct aplicate în
studiul violenț ei familiale. Singurul model teore tic din studiul general al violen ței,
care este frecvent aplicat în cazul violen ței familiale, este teoria învăță rii sociale
(Bandura ș i colaboratorii 1961).
6.5.2.1. Teorii sociologice
Perspectiva sociologic ă subliniaz ă că însăși forma de organizare a vie ții
indivizilor în familie contribuie la m ărirea intimit ății, predispunând spre violen ță,
în ciuda imaginii pe care o oferă , de loc a dragostei, în țelegerii ș i protecției.
Discrepan țele de vârst ă, de sex, de activit ăți și de interese, disonan ța și
inflexibilitatea rolului, rigiditatea grani țelor sistemului familial sunt variabile care
cresc tensiunea, favorizând violen ța. (Ellen Janosik, 1994)
O cauză important ă o constituie și violența în societate, care contamineaz ă
toate canalele informa ționale din mass-media, furnizâ nd modele care sunt preluate
la nivelul microstructurilor sociale, creând astfel un cerc vicios al violen ței, în care
se eviden țiază un patern circular. Violenț a generat ă în familie conduce la o
societatea violent ă și invers, o societate care accept ă violența în sferele vie ții
publice accentuează tendințele violente în cadrul familie i. În anumite segmente ale
societăț ii, actele violente pot fi considerate legitime, ca r ăspuns la anumite
comportamente.
195
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Erodarea valorilor tradi ționale și impunerea unor noi valori, ca și lipsa unor
modele pozitive în societate pot cont ribui, de asemenea, la modificarea
comportamentului între partenerii cuplului.
Faptul că aceste violen țe în familie nu sunt sanc ționate, neexistând norme ș i
legi care s ă le interzic ă, iar recompensele imediate fiind mult mai mari decât
sancțiunile, determin ă perpetuarea acestor form e de manifestare.
Unii cercetă tori consideră că aceste manifest ări violente din mediul familial
se transmit intergenera țional, reprezentând o form ă de comportament care se
învață în copilărie, conform teoriei neajutor ării învățate a lui Walker (1979). Se
cunoaște faptul c ă natura rela țiilor intime în subsistemul cuplu (so ț-soție) oferă un
model de leg ătură între bărbat și femeie, afectând mai târz iu modul de comportare
și relațiile copilului în via ță.
Cercetă rile au demonstrat c ă o cauză important ă a acestor manifestă ri ar
putea fi și stresul vie ții cotidiene, subliniind faptul c ă bărbații stresaț i sunt mai
predispuși să-și maltrateze so țiile, în cazul în care familia nu este important ă
pentru ei, iar rolul lor de „cap de familie” este incompatibil și inconsistent, fiind
caracterizat prin nereu șita profesional ă (Ellen Janosik, 1994).
Cercetă rile asupra violen ței din familie au justificat dezvoltarea unui grup
special de teorii explicative, determinate pe baza ratei mari de r ăspândire a
fenomenului, a naturii unice a familiei ca institu ție socială (Gelles și Straus, 1979).
Teoriile speciale asupra violen ței familiale au evoluat în trei direc ții:
– teorii care s ă explice abuzul împotriva copiilor;
– teorii care s ă explice abuzul împotriva so ției/soțului;
– teorii care s ă explice violen ța în general.
6.5.2.2. Teoriile psihologice
Explicațiile tradiționale care se refer ă la maltratarea so ției au ca punct de
plecare conceptul lui Freud (1959) de „mas ochism feminin”. Fr eud (1959) vede
acest comportament autodistructiv ca rezultat al efectului de rezolvare a
complexului oedipian. Copilu l de sex feminin concureaz ă cu mama, dar se teme
de pierderea iubirii acesteia. Pentru a renun ța la tată, fata, în mod incon știent,
provoacă agresiunea acestuia, comportame ntul agresiv din partea tat ălui determin ă
părăsirea bărbatului, temperând dorin țele timpurii pentru tat ă prin asocierea vinei.
Ideea care st ă la baza teoriei lui Freud este c ă femeia se subordoneaz ă din credin ța
inconștientă că trebuie să sufere.
Shainness (1979) prezint ă masochismul ca un proces care implic ă trăsături
socio-culturale. B ărbații violenți tind să-și foloseasc ă violența ca pe un mecanism
de intensificare a eu-lui, deoarece repert oriul lor de comportamente non-violente
și abilități de comunicare este foarte limitat.
196
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
De obicei, femeile masochiste sunt, adesea, atrase de acest tip de b ărbat. Se
poate trage concluzia c ă masochismul poate fi influenț at de evenimen tele culturale
și modul de evolu ție a individului, nefiind determin at numai de instinct, care se
subordonează forțelor primare (libidoului).
De-a lungul vie ții, femeile masochiste au experimentat și au asimilat în
subconștientul lor comportamente violente di n partea unor persoane importante
pentru ele (tat ă, frate, profesor etc.), aceasta constituind teoria a șa-numitei leg ături
traumatice, propus ă de Dutton ș i Painter (apud R ădulescu, 2001).
Alți factori, ca superioritatea fizic ă masculin ă și lipsa controlului asupra
proceselor sexuale, determin ă comportamente de supunere din partea femeilor.
Acceptarea tacit ă a abuzului este realizat ă de femeile care au o mo ștenire social ă
și biologică în acest sens, adoptând un comportament care favorizeaz ă abuzul.
Violența în familie constituie, uneori, o deviere a comportamentului
autodistructiv, dinspre sine spre alt ă persoană. De exemplu, b ărbații care se simt
frustrați sub un anumit aspect î și exteriorizeaz ă sentimentele negative asupra soț iei
și a copiilor. Comportamentul violent din partea b ărbatului este de fapt o form ă de
apărare împotriva dependen ței față de parteneră .
Teoria frustraț iei consideră că agresivitatea este rezultatul bloc ării cauzat ă
de factori externi sau împiedicarea pulsiunii vitale s ă-și realizeze scopul. Printre
factorii externi care sun percepu ți ca fiind frustran ți și generatori de stres se
numără: statutul socio-economic sc ăzut, șomajul, lipsa locuin ței, aglomerarea,
izolarea ș i condițiile de via ță alienate.
Agresivitatea poate fi determinat ă și de agravarea unor tulbur ări psihice, ale
unuia sau ambilor so ți. În cazurile în care agresivitatea se socializeaz ă, ea devine
patologică, determinând disfunc ții la nivelul sistemului familial.
6.5.2.3. Teoriile feministe
Din perspectiv ă feministă , maltratarea so ției trebuie studiat ă în contextul
societăț ii, care se bazeaz ă pe o form ă de organizare patriarhal ă, normele și legile
patriarhale consolidând pozi ția de subordonare a femeilor și subliniind autoritatea
bărbatului. Accentuarea, din partea societ ății, a acestei subordon ări, permite,
indirect, b ărbatului superior s ă-și neglijeze so ția, să o maltrateze sau s ă foloseasc ă
alte practici similare.
O atitudine contradictorie rezult ă din faptul c ă societatea, în esen ța ei, nu
este patriarhal ă, ci matriarhal ă (Lesse, 1979), deoarece femeile sunt cele care
impun valorile morale și disciplina în familie, de venind dominante în via ța
copiilor. Din punct de vedere psihosocial, copilul de se x masculin, cr escut într-un
mediu matriarhal, interac ționează cu mama sa într-o manier ă de dependen ță, iar
aceste nevoi sunt transferate, de c ătre bărbat, prin c ăsătorie. Ostilitatea latent ă,
197
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
orientată către femei, inhibat ă în perioada copil ăriei prin norme culturale, care nu
permit copilului s ă-și lovească mama, poate fi exteriorizat ă în că sătorie.
Maria Roy (1977) ofer ă un punct de vedere istoric, contemporan și de viitor
asupra acestei probleme, care a fost menț ionată în cadrul teoriilor sociologice,
considerând c ă maltratarea so ției este ciclic ă și transmis ă între genera ții,
impunând, sub acest aspect, o abordare global ă, care determin ă schimbări
educaționale și legislative la nivelul societ ății. Autoarea subliniaz ă faptul că, într-o
societate violent ă, oricine poate deveni agresor sau victim ă, atunci când violen ța
este tolerat ă, iar victimele sunt blamate. În acest context, toț i învață că agresiunea
poate fi folositoare
6.5.3 Cauze ale violen ței domestice
Violen ța familial ă, implicit cea conjugal ă, nu poate fi abordat ă separat de
contextul economic, social politic și cultural educativ în care aceasta apare și se
dezvoltă, astfel încât convulsiile vie ții economice și sociale ca ș i carențele
educative au o contribu ție important ă la apariț ia acestui gen de violen ță.
Studiul asupra cauzelor care determin ă sau favorizeaz ă apariția violenței
conjugale, i-a f ăcut pe speciali ști să afirme c ă unele sunt comune, întâlnite la
nivelul întregii societ ăți, în vreme ce alte cauze sunt specifice unor categorii
sociale.
Astfel, cauzele comune se refer ă la atitudinile și stereotipurile sociale care
„legitimeaz ă rolul dominant” al b ărbatului și pe cel „subordonat” al femeii, la
inegalitățile dintre sexe care s-au perpetuat de-a lungul istoriei omenirii. Cu toate
că statele contemporane ș i-au modificat legisla ția în sensul garant ării egalităților
drepturilor femeii cu cele ale b ărbatului, totu și, atitudinile sexiste și concepția
dublului standard prin care este judecat ă sexualitatea celor dou ă sexe au
supravieț uit în mare m ăsură pentru a men ține în continuare, pozi ția de
subordonare a femeilor față de bărbați.
De și statisticile semnaleaz ă un num ăr mai mare de cazuri de violen ță
conjugală care are loc în familiile defavoriz ate (deoarece în cadrul lor violen ța
fizică este o „resurs ă” substitutiv ă pentru frustr ările determinate de lipsa altor
resurse – bani, ocupa ție, cunoștințe, respect etc.) acest lucr u este explicat de mai
mulți cercetători prin faptul c ă aceste familii au mai pu țină intimitate, fiind mai
expuse controlului exercitat de agen țiile publice, printre care poli ție. Dimpotriv ă,
familiile din clasele favorizate au mai mare acces la serviciile private (consilieri
familiali, psihiatri, psihol ogi, medici particulari etc.), motiv pentru care violența
conjugală din cadrul lor este mai pu țin transparent ă.
Dintre factorii mai specifici care determin ă sau favorizeaz ă violența
conjugală pot fi men ționați următorii:
1. consumul de alcool și alcoolismul – în general numeroase incidente între
soți au loc atunci când unul sau ambii so ți au consumat alcool;
198
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
2. gelozia;
3. problemele sexuale ale cuplului (impotenț a sau frigiditatea);
4. certurile cu priv ire la copiii, existen ța unor copii nedori ți sau adoptarea
unor modalităț i diferite de cre ștere și educare a acestora;
5. dorin ța soției de a deveni independent ă din punct de vedere economic;
6. factori specifici pentru dificult ăți l e c u c a r e s e c o n f r u n t ă familia
defavorizat ă:
– să răcia asociat ă cu sentimente de eș ec și frustrare
– șomajul asociat cu sentimente de insecuritate
– stresul asociat cu diferite evenimente nepl ăcute.
Printre factorii agravan ți ai fenomenului se num ără criza încrederii în
sistemul juridic, liberalizarea sexual ă bruscă, care a accentuat imaginea de „obiect
sexual” a femeii, accentuarea dependen ței reciproce a so ților din cauza s ărăciei,
subestimarea amplorii fenomenului la nivelul con științei publice, cele mai grave
cazuri de violen ță familială fiind percepute ca apar ținând categoriilor marginale
ale societății.
Concluzionând, principalele surse ale violen ței familiale sunt:
a) perpetuarea mentalit ății tradiționale cu privire la statutul superior al
bărbatului în familie și legitmitatea folosirii violen ței în baza superiorit ății sale
(acest pattern este mai frecv ent în mediile rurale);
b) violen ța generat ă structural de procesul de tranzi ție de la familia
tradițională la cea modern ă (consolidarea statusului fe meii în familie, negocierea
necooperant ă a poziț iei în cadrul structurilor de autoritate și al diviziunii rolurilor
și responsabilit ăților);
c) procesele de dezorganizare social ă (creșterea stresului și frustră rii
generate de depresiunea economic ă, rata ridicat ă a șomajului, deprecierea
dramatică a nivelului de trai, cre șterea exploziv ă a polarităț ii sociale).
6.5.4. Efecte ale violen ței domestice
Violen ța domestic ă are efecte negative importante asupra femeii, îi
afectează sănătatea fizic ă, îi pericliteaz ă sănătatea mintal ă, îi scade încrederea în
sine ș i în ceilalți.
Femeia victim ă prezintă trăsături de personalitate ce sunt urmarea
mecanismelor defensive puse în func țiune pentru a face față situațiilor. Acestea
sunt cu atât mai persistente cu cât durata rela ției violente a fost mai mare și
fragilitatea ei psihic ă este mai accentuat ă, stresul ridicat ș i anxietatea permanent ă
pe care le tră iește îi vor crea sau agrava boli cronice. Adesea ea va începe s ă
consume alcool, medicame nte psihotrope, substan țe care să-i aducă o stare de
199
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
îndepă rtare psihică de realitatea pe care o tr ăiește. Poate avea tentative de suicid
orientându- și agresivitatea asupra ei îns ăși sau poate dezvolta comportamente de
deplasare a furiei asupra copiilor devenind o mam ă violentă. Din punct de vedere
al expertizei capacit ății de munc ă violența familial ă cronică (verbală și fizică) în
registrul cvasipermanent este o surs ă important ă de alimentare a tulbur ărilor
psihogene, iar după un număr mare de ani creeaz ă fundalul cauzal al clacă rii.
Extrem de afecta ți sunt și copiii cuplului care asist ă la actele de violen ță
sau, devin la rândul lor victime.
Copiii care cresc în familii violente prezint ă probleme fizice, boli
inexplicabile, sunt victime ale unor accidente domestice (dar și în afara casei) au o
creștere mai lent ă, dezvoltă neîncredere în sine, depresie, mai ales c ă au tendin ța
de a observa via ța colegilor mai ferici ți.
Ei au diferite probleme de co mportament de tipul agresivit ății sau al
pasivității la agresivitatea celor din jur, au probleme cu somnul, tulbur ări de
control sfincterian, se bat cu al ți copii, uneori au tendin ța de a se automutila, au
comportamente defensive de tipul minciunii și fugii de acasă . Totodată, marea lor
majoritate au frecv ente probleme cu școala datorit ă instabilit ății și incapacit ății de
a se concentra.
Ca adolescen ți, consum ă alcool, droguri, au relaț ii sexuale precoce și
sarcini la vârste mici și o rată crescută a tentativelor de suicid.
Ca orice fenomen de mare amploare, violenț a domestică implică niște
costuri importante pentru societate:
– costuri directe : valoarea serviciilor destinate trat ării victimelor violen țelor
(concediile medicale, spitaliz ările repetate, consilierea, cheltuielile de judecat ă,
cheltuielile implicate în aplicarea unor sentin țe, cheltuieli pentru plasarea
victimelor sau a copiilor proveni ți din astfel de familii în centre de ocrotire,
cheltuieli suplimentare date de distruge rea unor bunuri private sau publice).
– costuri sociale : creșterea mortalit ății, scăderea nivelului de s ănătate,
căderea calităț ii vieții.
– costuri economice : scă derea productivit ății muncii, sc ăderea num ărului
adulților activi pe pia ța muncii, cre șterea num ărului concediilor medicale, costuri
pentru realizarea unor programe de prevenire și interven ție în condi țiile escalad ării
violenței.
6.5.5 Violența domestic ă în România
Schimb ările socio-economice din România aduse de evenimentele din
decembrie 1989 au generat și o serie de condi ții favorizante pentru producerea
comportamentelor violente de la nivelul familiei, re spectiv al cuplului. Îns ă, multă
vreme, amploarea acestui fenomen a r ămas necunoscută , motivele principale fiind:
200
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
– lipsa unei legisla ții adecvate care s ă califice ca atare actele de violen ță
săvârșite de un membru al familiei asupra altuia;
– nerecunoa șterea drepturilor pe care femeile le au;
– prejudec ățile care domin ă societatea româneasc ă actuală, ca și
manifestarea neîncrederii în organele de poli ție (urmare a epocii comuniste).
În asemenea condi ții, preocup ările legate de violen ța familial ă/conjugală
(programe ministeriale, ale unor organiza ții neguvernamentale sau în parteneriat,
adaptarea legii legislativ ă) sunt de dată mai recent ă, apărând pe fundalul unei
intense mediatiz ări a cazurilor grave și mai puțin pe baza datelor st atistice.
În principal, sursele de date oficiale care orienteaz ă acțiunile de prevenire și
combatere în domeniul violen ței domestice sunt reprezentate de anchetele
victimologice, cele efectuate în cadrul sec țiilor de poliț ie, în spitalele de urgen ță,
în instituțiile medico-legale sau în a șa numitele „case de refugiu”, în care sunt
adăpostite temporar victimele agresiunilor conjugale. Totu și, cu excep ția
anchetelor victimologice în care cercet ătorul stabile ște categoriile de analiz ă,
instituțiile menționate nu utilizeaz ă o clasificare sistematic ă a diverselor forme de
violență conjugal ă și nu folosesc rubrici oficiale pe ntru a înscrie în cadrul lor
aceste forme.
În general, informa ția cu privire la acest subiect este diseminat ă în cadrul
unor categorii mai ample, cum sunt de exemplu, accidentele sau r ănirile grave
înregistrate în spitalele de urgență ori evenimentele care tulbur ă liniștea public ă,
înregistrate de c ătre secțiile de poli ție. În plus, date fiind spa țiul în care se
consumau conflictul între so ți și noțiunea de violen ță specifică cu care opereaz ă
poliția, aceasta fie nu intervine, fie nu întocme ște nici un raport asupra cazului. O
intervenție mai decis ă a poliț iei are loc numai cu ocazia unor omucideri sau r ăniri
foarte grave, care definesc, în opinia ei, veritabila violen ță.
Pe de alt ă parte, nu toate cazurile de violen ță conjugal ă sunt raportate
poliției sau spitalelor, mai ales at unci când victimei îi este ru șine de opinia public ă
sau îi este team ă de agresor. Adeseori, când se adreseaz ă medicului pentru r ăni
mai grave, victima prefer ă să declare c ă „s-a rănit din întâmplare” f ără a menționa
pe agresor.
O surs ă mai important ă de date oficiale o reprezint ă dosarele de divor ț
existente la tribunale, în care sunt consemnate motivele desfacerii c ăsătoriei,
printre care ș i acela care vizeaz ă violența partenerului. Totu și, nici aceste dosare
nu reproduc fidel fenomenul, deoarece, fie c ă soția nu poate aduce dovezi certe
care să poată fi administrate și probate în instan ță, fie că ambii so ți negociaz ă cu
privire la condi țiile desfacerii c ăsătoriei, fără a menționa agresiunile comise.
O orientare mai complex ă asupra fenomenului de violen ță conjugal ă poate
fi găsit în rezultatele studiului „S ănătatea Reproducerii”, ef ectuat în România
(1999) de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (C.D .C.) – Atlanta, SUA
și Asociaț ia Român ă de Sănătate Public ă și Management Sanitar Bucure ști,
201
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
România (acest studiu a fost re alizat de C.D.C. în toate ță rile din Europa de Est și
din fosta URSS). Institu țiile implicate în studiu au urm ărit evaluarea gradului de
realizare a comportamentelor cu risc patoge n pe un lot de 6888 de femei (15-44 de
ani, căsătorite și anterior c ăsătorite) și 2343 de b ărbați (15-49 de ani, c ăsătoriți și
anterior c ăsătoriți), între comportamentele vizate num ărându-se și violența
conjugală. De remarcat la acest studiu este faptul c ă prin chestionarea b ărbaților se
oferă ocazia unic ă până la acest moment de exprimare a raportă rii actelor abuzive
și din punctul de vedere al acestora ( nu doar al victimelor agresiunii), ca și o
înțelegere mai bun ă a concep țiilor lor cu privire la rolurile celor dou ă sexe.
Din datele ob ținute se poate constata, pe de o parte, c ă violența conjugal ă
atinge cote înalte în România, iar pe de alt ă parte că modul de raportare fa ță de
actele abuzive difer ă la bărbații și femeile chestionate. Astfel:
– „în ceea ce prive ște abuzul fizic, ponderea b ărbaților care au declarat c ă
au fost abuzivi cu partenerele de cuplu a fost aproape identic ă cu ponderea
femeilor care au afirmat acest lucru (femei: 25%, c ăsătorite și 64% anterior
căsătorite; bărbați: 28%, că sătoriți și 41% anterior c ăsătoriți).
– în ceea ce priveș te abuzul verbal (psihic) ponderea b ărbaților a fost mai
mare decât la femei (femei: 42%, c ăsătorite și 72% anterior c ăsătorite; bărbați:
57%, că sătoriți și 60% anterior c ăsătoriți)
– în ceea ce priveș te abuzul sexual s-a înregistrat o r ăsturnare a situa ției în
sensul că bărbații nu au recunoscut deloc că au fost vreodat ă abuzivi cu
partenerele lor (femei: 6%, c ăsătorite și 20% anterior c ăsătorite; bărbați: 0%,
căsătoriți și 1% anterior c ăsătoriți)”48.
Raportul Na țional privind S ănătatea Reproducerii, realizat în 1999, a
stabilit că 41% dintre femei și 60% din bă rbați au suferit abuzuri fizice în copil ărie
și că 25% dintre femei și 26% dintre bă rbați au fost martori în copil ărie la abuzuri
fizice și violență în relațiile cu părinții lor.
O anchet ă realizată în anul 2000, pe popula ție româneasc ă, a relevat faptul
că 23,4% din femei au suferit comporta mente verbale violente din partea
partenerilor lor, 10% abuzuri fizice și 1,8% abuzuri sexuale49.
Un studiu recent privind violen ța în familie a fost realizat de c ătre Centrul
Parteneriat pentru Egalitate în luna iulie 2 003 (organiza ție membr ă a Rețelei
Deschise Soros – SON). Datele obț inute constituie semnale de alarm ă
îngrijorătoare cu privire la dimensiunile violen ței în familie.
În ceea ce priveș te atitudinea fa ță de violen ța în familie, în compara ție cu
datele existente la nivelu l Uniunii Europene, popula ția din România este
semnificativ mai îng ăduitoare față de acest fenomen soci al, în toate formele
48 Studiul „S ănătatea Reproducerii – România 1999” rea lizat de Centrul pentru Controlul ș i Prevenirea Bolilor –
Atlanta, S.U.A. și Asociația Română de Sănătate Public ă și Management Sanitar – Bucure ști, România.
49 apud Aurora Liiceanu, Violența umană: o neliniște a societății contemporane , în „Violen ța. Aspecte psihosociale”,
volum coordonat de Gilles Ferréol și Adrian Neculau, Editura Polirom, Bucure ști, 2003.
202
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
acesteia. Toleran ța ridicată față de violen ța în familie, împreun ă cu vehicularea
clișeelor referitoare la violen ță, genereaz ă, în multe cazuri considerarea
comportamentului violent ca un comportament normal. În consecin ță,
comportamentul violent de ghizat în normalitate se transmite de la o genera ție la
alta.
Instrumentul de culegere a datelor a permis, dincolo de st udiul de ansamblu
al realității violenței în familie, identificarea și analiza tipurilor de violen ță pentru
ultimele 12 luni care au precedat culegerea datelor (iulie – august 2003) este vorba
de violen ța în familie ca „stil de viață ”, violența în familie care se manifestă și
care marchează viața de zi cu zi.
Astfel în România în interval ul iunie 2002 – iulie 2003:
„- în jur de 800.000 de femei au suportat în mod frecvent violen ța în
familie sub diferite forme
– mai mult de 340.000 de copii (0-14 ani) au as istat în mod frecvent la
scene de violen ță fizică între părinți
– mai mult de 370.000 de copii (0-14 ani) au asistat la insulte și injurii
frecvente între p ărinți sau între adul ți în gospod ărie”50.
De asemenea s-a observat c ă rata global ă a violenței în familie de-a lungul
vieții este semnificativ mai mare pentru femei decât pentru b ărbați atât în mediul
urban cât și în mediul rural.
Propor ția persoanelor (atât femei cât ș i bărbați) care raporteaz ă violența în
familie de-a lungul vie ții nu difer ă semnificativ, nici în func ție de mediul de
rezidență, nici de regiunea istoric ă din care provin a cestea, nici de m ărimea
localității de reziden ță, nici de nivelul lor de educa ție, religia sau statutul socio-
ocupațional.
„În schimb, dintre toate categoriile de vârst ă, femei și bărbați de 60 ani și
peste raporteaz ă semnificativ în mai mic ă măsură violența în familie de-a lungul
vieții: 12,8% dintre femeile de 60 ani și peste 5,2% dintre b ărbații de 60 ani și
peste, spre deosebire 19,1% dintre femeile 18-59 ani și 12,4% dintre b ărbații între
18-59 ani declarau c ă au fost abuza ți în familie, sub una sau mai multe forme”.51
De asemenea, rata global ă de violen ță în familie, de-a lungul vie ții diferă
semnificativ în func ție de statutul marital al pe rsoanelor intervievate precum și de
tipul de familie (cu sau f ără copii) din care provin aceste persoane. Astfel,
„aproape una din trei femei de 18 ani și peste aflate în uniune consensuală
(concubinaj) precum și una din dou ă femei divor țate sau separate raporteaz ă
violența în familie (sub una sau mai multe forme), ponderi care sunt semnificativ
mai mari decât la nivelul celorlalte femei. Spre deosebire, femeile c ăsătorite și
cele văduve, în considerabil mai mic ă măsură declară că au fost supuse la abuzuri
50 Cercetarea na țională privind violen ța în familie ș i la locul de munc ă, România 2003, Centrul Parteneriat pentru
Egalitate.
51 Idem.
203
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
în familie. Dintre b ărbații de 18 ani și peste cei care tr ăiesc în uniune consensual ă
și cei necăsătoriți raportează în semnifica tiv mai mare m ăsură violența în familie
în contrast, b ărbații căsătoriți în mod oficial în semnificativ mai mic ă măsură
decât ceilal ți bărbați declară astfel de fapte în familie”.
Violen ța în familie de-a lungul vie ții este raportat ă în mai mare m ăsură de
către femeile de 18 ani și peste, care provin din fam ilii cu copii (21,6%) prin
comparație cu femeile din familii f ără copii (15,1%).
Sondajul pune în eviden ță existența unui segment consistent de popula ție
supus la forme severe de violen ță, în familie, exercitate re petat, cu efecte multiple
asupra să nătății, personalităț ii și șanselor de via ță ale persoanelor victim ă.
Violen ța în familie în România este, ca și în celelalte țări, predominant
violența împotriva femeii, dar și violența împotriva copiilor, persoanelor vârstnice
și persoanelor bolnave. Dou ă treimi din victimele violen ței sunt femei în timp ce
bărbații reprezint ă o treime.
„Cea mai mare parte a victimelor violen ței în familie au experimentat mai
multe tipuri de violen ță. Astfel, din totalul victimelor (femei și bărbați) doar 1/3
raportează un singur tip de violență în familie, pondere care în cazul victimelor
femei scade la 29%. Cu prec ădere femeile raporteaz ă forme multiple de violen ță –
8 din 100 de femei din România (s pre deosebire de 2 din 100 de b ărbați) au suferit
de-a lungul vie ții mai mult de 3 tipuri de violen ță, violența psihică fiind combinat ă
cu cea fizic ă și cu violen ța sexuală , socială sau economic ă.”
Cel mai ră spândit tip de violen ță în familie este violen ța psihologic ă, care
în aproape toate cazurile acompaniaz ă celelalte tipuri de violen ță practicate în
familie. Violen ța fizică și cea socială reprezint ă doar o jum ătate din cazurile totale
de violență în familie. Violen ța economică este mai rar ă, reprezentând doar 1/3 din
totalul cazurilor, iar violen ța sexuală este cea mai rară , fiind localizat ă la nivelul
populației de femei.
Tipurile de violen ță definite de victimele auto declarate ca fiind cele mai
grave sunt:
– violen ța psihologică : 79% dintre victimele b ărbați și 46% dintre victimele
femei declar ă victima psihologic ă drept experien ța „care m-a r ănit cel mai mult”;
– violen ța fizică: 43% dintre victimele femei, spre deosebire de doar 11%
dintre victimele b ărbați susțin că, dintre toate formele de violen ță pe care le-au
suportat, aceasta a fost cea mai gravă ;
– violen ța socială este considerat ă drept cea mai grav ă de către 13 din 100
de persoane, victime ale violen ței în familie, femei și bărbați fără diferențe statistic
semnificative. Ace știa sunt cu prec ădere tineri, studenț i și elevi, mai ales din
orașele mari ș i capitală.”52
52 Idem
204
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În concluzie fenomenul violen ței în familie în România, de și nu pare s ă
aibă o inciden ță mult mai mare decât în țările membre ale U.E., are alt ă natură.
Violența în familie în România ar e drept factori determinan ți semnificativi
alcoolismul, s ărăcia, socializarea într-un mediu marcat de violen ță și modelul
patriarhal de organizare al familiei. Prin urmare, dac ă dorim să tratăm un efect –
violența în familie – trebuie s ă tratăm în primul rând cauzele acestuia.
Nu ajunge îns ă să tratăm alcoolismul sau s ărăcia, atâta timp cât societatea
româneasc ă este caracterizat ă încă de o mentalitate care trateaz ă cu înțelegere
comportamentul violent în familie.
La nivelul mentalit ăților suntem înc ă departe de obiectivul „toleranț a zero
față de violen ța domestic ă” promovat de Uniunea European ă și susținut de
Guvernul României. Înaint e de toate este evident ă necesitatea unei campanii
susținute de con știentizare a problemei și de reducere a toleran ței popula ției în
această privință.
Din punct de vedere al st ării infracționale, Inspectoratul General al Politiei
Române, prin Institutu l pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalit ății a analizat și
monitorizat violen ța în familie, începând cu anul 1996, de când au fost realizate
studii care au eviden țiat dimensiunea fenomenului, cauzele ce determin ă sau
favorizează manifestarea acestuia, rezultatele ob ținute fiind valorificate pentru
fundamentarea strategiilor și programelor de prevenire în domeniu, dar și pentru
orientarea actului managerial în aceasta direc ție. În acest context s-a constatat c ă
violența intrafamilial ă se datoreaz ă în mare m ăsură unor cauze obiective, fiind și
consecința recesiunii, a crizei pe care o traverseaz ă societatea româneasca, a
șomajului și inflației, care determin ă, toate la un loc, inegalit ăți economice
frapante, sentimente de nesiguran ță si frustrare, iar în ultima instanță existența
unor medii de subcultura si de viata necorespunz ătoare, completeaz ă tabloul
determinărilor violentei în familie. S ărăcia, numărul mare de copii, existen ța unor
copii nedori ți, cuplate cu un consum exagerat de alcool, conduc la escaladarea
conflictelor în cadru l familiei, ale c ăror victime sunt, în primul rând, femeile si
copiii.
Întrucât cifra real ă a violențelor comise în familie nu se cunoa ște, aspect
subliniat în studiile care analizeaz ă fenomenul și în alte state, cauzele ținând atât
de aspecte sociale (rolurile și autoritatea tradi ționale în cuplu, lipsa unor
alternative materiale pentru victime, team a de oprobiul public) cât si individuale
(în special ata șamentul demonstrat față de agresor), cercet ările în domeniu nu au
putut reflecta decât în mic ă măsură amploarea fenomenului, a șa cum se manifest ă
ea în prezent în țara noastră .
Studiile realizate de Ins titutul pentru Prevenirea ș i Cercetarea Criminalit ății
au eviden țiat un trend asce ndent al violen ței în familie, pe fondul cre șterii, de la an
la an, a infrac țiunilor comise cu violen ță. Astfel, fenomenul analizat este reflectat
mai aproape de realitate de datele statistice referitoare la infrac țiunile de omor,
lovituri cauzatoare de moarte, v ătămare corporală :
205
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Trebuie men ționat faptul că din totalul autorilor infrac țiunilor comise cu
violență în cadrul familiei, 70% sunt b ărbați, aflați în diverse tipuri de relaț ii cu
victimele (so ți, concubini, copii, pă rinți, frați tec.).
În ceea ce priveș te victimele violen ței intrafamiliale, acestea reprezint ă (în
semestrul I /2003) aproximativ 10 % din totalul victimelor infrac țiunilor cu
violență (respectiv 545 de victim e din totalul de 5892).
Distribuț ia acestora în func ție de anumite criterii socio-demografice este
următoarea:
Victime pe categorii de infrac țiuni
– omor 66 (12%)
– tentativa de omor 47 (8,6%)
– lovire sau alte violente 156 (28,6%)
– vătămare corporala 127 (23,3%)
– vătămare corporală gravă 33 (6%)
Victime femei : 266 (aproximativ 50 %). Cele mai multe victime femei sunt
înregistrate la infrac țiunea de lovire sau alte violen țe – 102 din totalul de 156
(65%).
Victime pe principalele categorii de vârst ă:
– 40- 59 ani:183 (33,5%)
– peste 60 ani: 131 (24%)
Victime în func ție de mediul de producere a infrac țiunii
– în mediul urban 209 (38,3%)
– în mediul rural 416 (61,7%). La infrac țiunea de omor, în acest mediu s-au
produs de 2,6 ori mai multe omoruri decât în mediul urban.
Principalul factor favori zant al comiterii infrac țiunilor cu violen ță în mediul
familial este consumul de alcool, 70 dintre victim ele din familie (13%) au
consumat alcool în momentul victimiz ării. La unele dintre infrac țiuni, procentul
acestora este mult mai mare:
– 23,4% din victimele infrac țiunii de tentativa de omor;
– 40% din victimele infrac țiunii de lovitura cauzatoare de moarte;
– 41% din victimele infrac țiunii de omor.
Violența în familie este un fe nomen omniprezent, iar prin caracteristica sa
de vizibilitate sociala redus ă este periculos și greu de controlat, de asemenea,
dificil de surprins în statisticile oficiale . Departe de a fi o particularitate a societ ății
românești, violența în familie constituie ast ăzi, deopotriv ă o problem ă socială și o
206
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
problemă de sănătate public ă. Amplu prin proporț ii, ră spândire geografic ă și
cuprindere social ă, acest fenomen este simptomatic pentru discriminarea femeii și
perpetuarea inegalit ății între sexe. El reflect ă o încălcare flagrant ă a dreptului la
viață și integritate fizic ă si psihic ă, consacrat în Declara ția Universala a
Drepturilor Omului (art.3) ș i în alte acte normative internaț ionale și interne.
207
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
208
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Capitolul VII.
FAMILIA ROMÂNEASCĂ ÎN TRANZI ȚIE
7.1. Caracteristicile perioadei de tranzi ție
7.1.1.Schimb ări în planul mentalit ăților
“Sociologic vorbind, prin expresia perioadă de tra nziție se desemneaz ă o
fază particular ă a evoluției unei societăț i, fază în care aceasta întâmpin ă tot mai
mari dificult ăți, interne sau externe, de a- și reproduce raporturile economice ș i
sociale pe care se bazează și care îi dau o logic ă de funcționare și de evolu ție
specifică și în care apar, în acela și timp, noi relaț ii economice și sociale ce
regenerează mai mult sau mai pu țin rapid, mai mult sau mai pu țin violent,
devenind condi țiile de func ționare ale unei noi societ ăți” (Maurice Sodelier,
“Introduction: Ianalyse des processus de transition, RISS, 114, nov.1987, p. 501”).
În aceast ă optică, tranziț iile sunt, generic vorbi nd, faze “de însemn ătate
excepțională în schimbarea societ ăților”, caracterizate printr-o tensiune accentuat ă
între procesele reproductive ș i cele transformatoare. Este momentul în care moduri
de a produce, moduri de a gândi și de a acționa individual și colectiv ajunse la
limită încep să se descompună stingându-se fie prin ele însele, fie prin voin ța
sistematic ă a unor grupuri sociale care se opun reproducerii lor, în vederea unor
noi moduri de a produce, de a ac ționa și de a gândi. Sunt “momente de r ăscruce
ale istoriei, care mai mult decât altele fă uresc sau rezum ă istoria” (idem p.501).40
Piedici în calea acestei transform ări, mai puț in vizibile la nivelul sim țului
comun sunt vechile mentalit ăți, stereotipuri, nivelul sc ăzut al încrederii –
interindividuale și instituționale – antiideologia, perceperea deformată a realității,
etc.
“Într-o accep ție foarte larg ă, mentalit ățile sunt “for ță de inerț ie ale
structurilor mentale”. Ele sunt ni ște repere stabile, familiare, la care oamenii
apelează pentru a se putea orienta în via ța socială . Datorită lor, oamenii î și pot
stabili un sistem de coordonate în care î și înscriu mediul social, în a șa fel încât
lumea să nu li se par ă străină. Mecanismul de formare a mentalit ăților se bazează
deci pe acumul ări succesive ale experien ței oamenilor, experien țe care, în condi ții
date și-au dovedit eficacitatea”.41 Chiar dac ă sunt structuri logice, ele au o
puternică încărcătură afectivă și de aici o mare rezisten ță l a s c h i m b a r e . D e
40 Drăgan I., Sociologia și problemele tranzi ției, în „Sociologie Româneasc ă”, nr.3-4/1991, p.148.
41 Marcel Doru, Mentalit ățile în perioada de tranzi ție, în „Calitatea vie ții”, nr. 1/1994, p.4.
209
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
asemenea, trebuie remarcat c ă mentalit ățile sunt structuri, care la rândul lor
structurează . Altfel spus, opiniile, atitudinile, modul de apreciere ș i evaluare a
anumitor situa ții și evenimente sunt modelate pe baza unei structuri mentale
afective determinate. Deci mentalit ățile nu se identific ă cu atitudinile și
comportamentele, și reprezint ă acea structur ă care face ca anumite atitudini și
comportamente s ă se grupeze într-un sistem oarecum coerent.
De altfel apare întotdeauna și inevitabil un decalaj de timp între o
schimbare în planul concre t (un aparat nou, o tehnic ă nouă) și formarea
reprezentărilor sociale ale acelui obiect scheme de în țelegere și interpretare a
realității bazate pe acumularea și validarea experien ței, care vor permite
respectivei tehnici sau obiect s ă devină cu adevărat funcționale pentru categorii
mai largi de oameni.
Dezintegrarea unui sistem sau subsistem social și înlocuirea lui cu un altul
este totdeauna înso țită de o stare de confuzie, dezorientare, datorat ă
incompletitudinii sistemului de norme și reglement ări formale, a cunoa șterii
insuficiente a celor care exist ă și lipsei reperelor informale. În mod firesc o
schimbare în planul formal este f ăcută atunci când la nivelul informal al rela țiilor
ea s-a produs deja, astfel încât reglementarea formal ă a căzut în desuetudine și a
devenit nefunc țională.
Atunci când schimbarea se produce în sens invers, printr-o situaț ie
excepțională (dictatură, revoltă , revoluție), dinspre formal însp re informal, ea este
însoțită de o stare de anomie.
Reperele informale cele utilizate în via ța de zi cu zi sunt cuprinse într-un
sistem coerent de reguli și valori, o “gril ă” de orientare în via ța socială și de
interpretare a ei. Pentru a-ș i putea forma o astfel de grilă trebuie s ă existe în
conștiința indivizilor o imagine a societ ății ca ansamblu; f ără o astfel de imagine
individul nu poate supravie țui în societate nu știe ce poate folosi în favoarea sa,
care sunt că ile posibile de realizare, atingere a scopurilor sale.
7.1.2. Revalorizarea familiei
“Deși pe plan mondial asist ăm la o dezintegrare a familiei, iar unii
viitorologi pesimi ști vorbesc chiar despre dispari ția familiei nucleare, aparent
paradoxal, în România postrevolu ționară, categorii largi de populaț ie se îndreapt ă
spre revalorizarea familiei ( și nu doar a celei nucleare, ci ș i a celei extinse).Exist ă,
în opinia noastr ă, două ipotetice cauze ale acestui fenomen:
1. Cauze economico-sociale : criza economic ă din România deceniului al
IX-lea a fă cut practic imposibil ă supravie țuirea familiei nucleare în cadrul unor
categorii foarte largi de populaț ie. Ca urmare, au fost redescoperite calit ățile
familiei extinse, de tip comunitar. Se poate vorbi în cadrul acestor grupuri
familiale, de constituirea unor “economii co mplementare” în cadrul unui sistem
210
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
închis (în cadrul acestor sisteme “cererea” ș i “oferta” sunt complementare de cele
mai multe ori).
Situația descris ă anterior a fost prefigurat ă de A. Toffler, care considera c ă
singura solu ție pentru restabilirea familiei nucleare este “înghe țarea progresului
tehnologic, blocarea servic iilor, împiedicarea mobilit ății sociale, standardizarea
normelor sociale, limitarea activit ății femeilor în gospod ărie, prelungirea
dependen ței tinerilor fa ță de părinți și intensificarea controlului na șterilor și
scăderea nivelului de trai al familiilor”. Fă ră a se inten ționa experimentarea
ipotezei lui Toffler, în România contemporană sunt prezente toate condi țiile citate
mai sus (poate doar cu excep ția standardiz ării normelor sociale). Singura diferen ță
între situa ția imaginat ă a Toffler și cea prezent ă în actualitate în România se refer ă
la cauza care a determinat aceste condi ții. În ipoteza lui Toffler “cauza” este
reprezentat ă de o politic ă, iar în situaț ia concret ă din România “cauza” este
reprezentat ă de o voin ță politică, iar în situa ția concret ă din România “cauza” este
economic ă (cu tot cortegiul s ău de neajunsuri: infla ție, șomaj, sărăcie, lipsă de
educație etc.).
2. Cauze psihologice , dintre cea mai important ă ni se pare a fi
“concentra ția” foarte mare a incertitudinii.
Predă tensiunilor ș i anxietăț ilor (generată de aceast ă “suprasatura ție” cu
incertitudine), individul simte o nevoie acut ă a unui punct fix în existen ța sa; simte
nevoia unei surse de siguran ță și încredere. Într-o lume în permanent ă schimbare
are nevoie de ceva sigur și constant; ș i pentru c ă toate aceste atribute apar țin –
conform modelului tradi țional – familiei, tân ărul contemporan alege familia, oricât
de raț ional ar p ărea acest lucru”.42
Complexul de incertitudine se caracterizeaz ă în plan psihic prin
“nesiguran ță”, iar în plan comportamental, prin “blocaj și oscilaț ie”. Blocând
decizia, incertitudinea produce, în cele din urm ă, blocarea acț iunii. Putem vorbi de
o “psihoz ă a incertitudinii” caracterizat ă prin pesimism maladiv, incapacitate de
decizie și imobilism (inactivitate). “Incertitudinea reprezint ă în esen ță
“incompletitudinea cuno ștințelor”. În condi țiile normale, incertitudinea motiveaz ă
cunoașterea, dar atunci când “can titatea de incertitudine” dep ășește capacitatea
individului de a o integra și de a se adapta, apare a șa numitul “complex de
incertitudine”.43
Incertitudinea este o component ă esențială permanent ă a procesului de
decizie”. Men ținută în anumite limite, in certitudinea reprezintă o motiva ție pentru
cunoaștere și performan ță. În perioada postdecembrist ă, neexistând alternative
reale, nici procesele de decizie nu erau autentice, deoarece toate deciziile erau
predeterminate și, ca urmare, nu exist ă certitudine. Lipsa incertitudinii ducea fie la
un optimism steril, fie la absen ța motivației și deci la imobilism.
42 Mărginean Ioan (coordonator), Tineretul Deceniului Unu: Provoc ările Anilor 90 , Ed. Expert, Bucureș ti, 1996,
p.260 – 261.
43 Zamfir C ătălin, Costurile politice ale tranzi ției, în „Sociologie româneasc ă”, nr.3/1993, p.37.
211
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Pe de alt ă parte, dup ă 1989, indivizii au fost confrunta ți cu un potop de
alternative și decizii c ărora trebuiau s ă le facă față în condi țiile lipsei totale de
educație și de experien ță în domeniu. Ca urmare, o mare parte din popula ție a
dezvoltat un “complex al incertitudinii”.44
Într-o cercetare mai ampl ă, efectuată de Institutul de Cercetare a Calit ății
Vieții, s-a avut în vedere și o “analiz ă a tendinței indivizilor de a se implica sau nu
în viața socială , având în vedere modul de percep ție a schimb ărilor intervenite și
de aprecierea locului și șanselor individului în noul context social. Re ținerea sau
chiar reculul în faț a realităților actuale sau, dimpotriv ă, abordarea dinamic ă și
curajoasă a obstacolelor inerente situa ției prezente sunt considerate chiar de la
debutul acestei analize “elemente importante ale prefigur ării noilor stiluri de
viață”45
Analiza a relevat, într-adev ăr existența a două orientări principale, dou ă
tipuri de abordare a vie ții și deci dou ă categorii de oameni: “Pe de o parte, sunt
persoanele care recep ționează din plin duritatea existenț ei, simțindu-se înconjura ți
de ostilitate ș i fiind gata s ă folosească orice mijloace pentru a supravie țui”.46
Caracteristicile ce se pot asocia fiec ărei atitudini a reie șit că sunt
următoarele: cei ce sunt ata șați schimbărilor în societate, preferă o viață în care
trebuie învinse obstacole le ce apar în cale; și, dimpotriv ă, cei ce nu sunt de acord
cu schimbarea, opteaz ă pentru o via ță î n c a r e s ă nu fie nevoi ți să facă eforturi
mari. Teama de schimbare este corelat ă cu un stil de via ță bazat pe stim ă, pe
minim de efort. Iar la cel ălalt pol se afl ă stilul de via ță de luptător care vrea s ă
trăiască într-o lume deschis ă schimbărilor”. “La o via ță dinamic ă, elementul
“tradiție” din societate î și pierde interesul iar acordul cu valorile tradi ționale ale
societăț ii aparține în special persoanelor care opteaz ă pentru un stil de via ță
liniștit”.47
“Retragerea” în familie presupune nu doar valorizarea acesteia, ci
valorizarea ei în opozi ție cu restul societ ății. Ea este opus ă societăț ii ca mediu
ordonat ce se opune unui mediu haotic, ca mediu moral ce se opune unui vid
moral, etc.
Principalele efecte pozitive ale aceste i atitudini sunt: conferirea unui
sentiment de securitate și definirea unui cadru de ac țiune și a unor aspira ții
legitime, astfel încât individul s ă-și poată stabili scopurile propor țional cu
posibilitățile proprii și apariția unui prea mare decalaj între aspira ții, așteptări, și
posibilități de realizare decalaj care ar avea drept imediată consecin ță scăderea
satisfacției față de viață .
44 Mărginean Ioan (coordonator), Tineretul Deceniului Unu: Provoc ările Anilor 90 , Ed. Expert, Bucureș ti, 1996,
p.262.
45 Doru, Marcel O component ă a stilurilor de via ță. Orientări în viața socială, în „Sociologie româneasc ă”, nr.1-
2/1992, p.69.
46 Idem.
47 Idem.
212
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Consecințele negative se refer ă în special la rolul frân ător al unei astfel de
apartenen țe – atât în ceea ce prive ște individul, cât și societatea. Un individ poate
astfel avea aspira ții mult mai sc ăzute decât capacit ățile sale datorit ă mediului
familial c ăruia îi aparț ine; iar la nivel global (al societ ății), rezisten ța pe care
societatea o opune boilor valori individualism, acț iune, spirit antreprenorial – și-ar
putea foarte bine avea origin ea tot în aceste valori tradi ționale.
Familia r ămâne îns ă, dincolo de toate schimb ările generate de situa ția
socio-economic ă și de modul în care indivizii se adapteaz ă la ele, o valoare
centrală , integrată organic “spiritului poporului român”.
7.2. Muta ții și schimbări în cadrul familiei din perspectiv ă socio-
economic ă
Sfârș itul secolului al XX-lea pare s ă fie pentru familie momentul
cristalizării unor muta ții profunde în rela ția dintre sexe, în raporturile și
responsabilităț ile parentale în op țiunea oamenilor pentru via ța lor personal ă.
Familia româneasc ă s-a dovedit a fi o structur ă socială deschisă la
comunicare și coezivă în raporturile sociale cu exteriorul.
Consensualitatea sa cu structurile de apartenen ță a fost de natură să-i
compenseze sentimentul acut de insecuritate social-politic ă și frustrațiile
economice și spirituale pe care în special anii de dictatur ă comunistă le-au
accentuat dincolo de suportabil. Aceast ă situație s-a reflectat în raporturile
intergenera ționale și intersexe, producând unele alter ări și intoleran țe care nu ț in
de specificul psihologic al poporului român.
Schimbările radicale deteminate de evenimentele din decembrie 1989 în
țara noastră în toate sferele vie ții economice, sociale, politice, morale, lanseaz ă noi
provocări în sfera familiei, a structurii ș i funcțiilor ei, cât și în ceea ce prive ște
implicarea statului în asigurarea protec ției familiei. Familiile au fost puternic
afectate de sc ăderea veniturilor de cre șterea șomajului, de agravarea s ărăciei. Din
această perspectiv ă se consider ă că familia româneasc ă se află sub influenț a
șocului creat de dificultăț ile tranziției.
Datorită acestor dificult ăți au ap ărut o serie de simptome ale
disfuncționalității familiale, relevante pentru starea de criz ă familială. Dintre
acestea, cele mai importante s unt conflictul conjugal, violen ța familial ă,
abandonul copilului, divor țul emoțional corelat cu infidelitatea uni sau bilateral ă,
apariția unor mari deficien țe în raporturile p ărinți-copii, prin defectuoasa
exercitare a rolurilor parentale, cre șterea riscului de frag ilizare în dezvoltarea
psihocomportamental ă a copiilor, ca urmare a confrunt ărilor cu p ărinți multipli
sau prin abandon, nesupraveghere etc.
În perioada dictaturii, ca urmare a unei legisla ții abuzive vizând
problematica divor țului, a interzicerii avortulu i, concomitent cu absen ța și
213
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
interzicerea utiliz ării măsurilor contraceptive, ca ș i pe fondul unei progresive
deteriorări a nivelului de via ță și a condiț iilor materiale, familia româneasc ă a fost
supusă unui stres de dezvoltare, unor restric ții, care i-au crescut anxietatea și i-au
zdruncinat stabilitatea emo țională. În consecin ță au apărut „reacții nevrotic e
familiale și comportamente aberante de ti p familial” (Iolanda Mitrofan și Nicolae
Mitrofan – „Dialogul familial”, în vo l. „Cabinet de psihologie”, Bucure ști, 1992),
ale că ror consecin țe se mențin și se amplific ă în perioada de tranzi ție la economia
de piață.
Ca urmare a unui fenomen social specif ic în perioada regimului comunist –
urbanizarea cvasifor țată a unei importante p ărți a popula ției rurale absorbit ă ca
forță de munc ă într-un proces for țat de industrializare – s-au produs disloc ări cu
consecințe psihosociale nefaste în rela țiile și în structura familiei. Absen ța
prelungită a tată lui, în special, dar și a mamei, ca urmare a locurilor de muncă
îndepă rtate de reziden ța familial ă, angajaț i frecvent în navetism obositor, a avut
drept consecin ță slăbirea raporturilor de comunicare și intimitate în numeroase
familii, favorizând mai întâi divor țul emoțional, apoi și cel de facto, chiar dac ă
acesta nu a fost întotdeauna oficializat.
Pe de altă parte, procesul de adaptare la modul de via ță urban al familiilor
de proveniență rurală a produs adesea „fracturi spiritual-morale (I. Mitrofan, N.
Mitrofan – „Familia în perioada de tranzi ție”, în „Psihologia”, nr. special, 1994) și
preluarea unor modele de comportame nt improprii, ce au generat confuzia și
mutilarea raporturilor interpersona le familiale, în special ale so ților și de aici și ale
părinților cu copii.
O altă problemă care a contribuit la sc ăderea func ției educative a familiei și
la diminuarea suportului s ău afectiv-moral, a fost aterizarea forț ată prin întregul
sistem de influen țe instrucționale și mass-media, care a co ndus la o culpabilizare
și o reprimare a sentimentelor și convingerilor religioase, precum și la conduite
sociale duplicitare, cu profunde implica ții psihologice și morale. Genera țiile
tinere, în special, au fost lipsite ch iar în propriile lor familii de o hran ă spiritual-
religioasă pe măsura aspiraț iilor și nevoilor lor, ceea ce s-a ad ăugat ca o frustra ție
important ă în cadrul crizelor lor de identitate și de dezvoltare. A șa se poate explica
întoarcerea exploziv ă a tineretului actual c ătre valorile spiritual-religioase și
cultural-umaniste, tendin ță care corespunde unui proces de normalizare
psihologic ă a poporului nostru, de purificare și însănătoșire morală.
În cei cincisprezece ani de tranzi ție, familia româneasc ă, deși și-a păstrat
caracterul de institu ție tradițională care tinde s ă-și păstreze structurile, nu a putut
evita transform ările în societate în domeniu l economic, politic, spiritual,
legislațiile, care au produs efecte imediate sau pe termen lung la nivelul acesteia.
Situației materiale precare a unei p ărți semnificative a popula ției i se
adaugă lipsa unor modalit ăți viabile de protecț ie socială a familiilor defavorizate
socio-economic, ceea ce cont ribuie la perpetuarea stă rii de marginalizare în care se
află, precum și devalorizarea familiei, c ăsătoriei legitime, descenden ței.
214
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Creșterea costului vie ții, inflația, șomajul, incertitudinile și dezechilibrele
au antrenat schimb ări în comportamentul marital, în atitudinile și mentalit ățile
indivizilor. Revenirea la autenti ca spiritualitate a familiei române ști este înso țită
de convulsii ș i confuzii care se reflect ă în criza rela țiilor intergenera ționale.
Schimbările cele mai semnificative în societatea româneasc ă
postrevolu ționară au antrenat apari ția unor sentimente contradictorii ș i fenomene
care nu pot fi ignorate ș i care nu pot decât s ă îngrijoreze previziunile ulterioare:
• Sentimentul acut al insecurit ății economico-sociale, cu creș terea anxietăț ii
de relaț ie, a suspiciunii și conflictualit ății familiale, a diminu ării
autocontrolului vie ții instinctuale. În direct ă legătură cu acestea, fenomenul
violului și al abuzului sexual al copilului au început s ă se manifeste ca o
tristă realitate în etapa actual ă. O influen ță nefastă o exercit ă și impactul cu
sursele de informa ție pornografic ă pătrunse haotic și adesea fă ră
discernământ pe piaț a liberă .
• Proliferarea fenomenului „copiii str ăzii” – victime ale abandonului și
dezorganiz ării familiale, s ărăcirii și prăbușirii morale, expuș i nu numai
vagabondajului, ci și toxicomaniilor cu aurolac.
• Existența unei rezistențe psihologice a femeilor de peste 30 ani și a
cuplurilor în general, ca urmare a unor caren țe educaționale și inerț ii
psihologice, fa ță de utilizarea mijloacelor contraceptive , practicându-se
abuziv și îngrijorător avorturile.
• Neînțelegeri familiale, tensiuni ș i disfuncții ale cuplului tân ăr a că rui
durată de viață comună este în scă dere.
• Preferarea de c ătre tot mai numeroase cupluri tinere (în special studen ți
sau după absolvirea liceului) a formelor de convie țuire nelegiferate –
uniuni libere – în cadrul c ărora nivelul comunică rii afectiv-sexuale liber
consimțită este crescut, dar cu o respingere de plano a func ției de procreare,
în actuala etap ă copiii nefiind dori ți de că tre cei mai mul ți.
• Cuplurile de vârst ă medie, de obicei familii cu 1-3 copii, prezint ă o tendință
de responsabilizare a grijii fa ță de vârstnici (familiile de origine),
raporturile cu ace știa fiind resim țite tot mai frecvent ca împov ărătoare și
tensiune.
• Actualele modific ări legislative cu privire la proprietatea privat ă și
drepturile de mo ștenire au conferit, pe lâng ă speranța și mobilizarea
benefică a persoanelor, și o creștere a tensiunilor și conflictelor p ărinți-
copii și în special a celor fraterne la adulț i.
• Abandonul bă trânilor și dificultăț ile materiale și emoționale deosebite ale
familiei vârstnice în actuala etap ă, constituie o problem ă ce suscit ă
asistența socială și de tip familial deosebit ă. Pe de alt ă parte, vârstnicii înc ă
în putere exercit ă presiuni psihosociale și barează sau condi ționează
215
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
evoluția liberă a familiei tinere, conflictele intergenera ționale repercutându-
se din sfera social ă în sfera familial ă. În consecin ță, distanța psihologică
între genera ții are o tendin ță de creș tere prin accentuarea raporturilor
emoționale de opozi ție și de negare reciproc ă, uneori chiar de intoleran ță.
Fenomenul este propriu și raporturilor dintre tân ăra genera ție și generaț ia
de mijloc, f ără a fi însă un fenomen general.
O problem ă specială și delicată , prin consecin țele viitoare, pare s ă o ridice
raporturile p ărinților cu adolescen ții. Conform unei mentalit ăți educaționale
specifice poporului român , p ărinții își orienteaz ă, susț in și fac eforturi materiale
deosebite pentru un nivel de școlarizare și culturalizare înalt, aspira ția către o
pregătire universitară fiind unanim exprimat ă și resimțită c a u n f a c t o r d e
autorealizare deplin ă. Acestei mentalit ăți tradiționale i se opune actualmente o
atitudine pragmatic ă a adolescen ților, adaptat ă noilor condi ții economice ș i
spectrului șomajului, care devalorizeaz ă pregătirea cultural-informa țională, aceștia
trăind iluzia posibilit ății unei reu șite materiale facile, prin înv ățarea doar a unor
strategii de orientare social ă, inteligen ță speculativ ă, cu efort propriu productiv
minim și cu efect material maxim. Aceast ă concepție a tinerilor, nutrit ă de eșecul
material al eforturilor de preg ătire cultural ă susținute, are drept consecin țe fie o
superficială pregătire și o prăbușire a aspiraț iilor profesionale și familiale, ceea ce
într-o prim ă etapă, corelat ș i cu absen ța locurilor de munc ă, îi face dependen ți de
familie, fie – în cazuri limit ă – îi conduce la abandonarea timpurie a studiilor și
antrenarea în activităț i confuze, nu de pu ține ori cu impact antisocial.
7.2.1. Efecte negative ale tranziț iei asupra familiei
Din punct de vedere economic, al veniturilor și al cheltuielilor, tranzi ția a
adus o seam ă de schimb ări majore în via ța de familie și din păcate, de ordin
negativ: sc ăderea nivelului de trai prin reducerea puterii de cump ărare datorit ă
inflației și salariilor mici, imposibilitatea cump ărării unui apartament datorit ă
prețurilor exorbitante, reducerea posibilităț ilor de participare la activit ăți culturale
sau de a beneficia de vacan țe, că lătorii. În cei zece ani de tranzi ție, oamenii au
reușit să deprindă obișnuinț a de a gestiona eficient veniturile și cheltuielile, pentru
a rezista provoc ărilor la care este supus ă. Ei au con știentizat conceptul de a investi
ceea ce e profitabil pentru economia de pia ță pe care vrem să o dezvolt ăm.
Numai că problema reală este cuantumul mic al veniturilor în raport cu
inflația care nu mai permite ș ansa punerii deoparte pentru investi ții, mai ales în
ultimii ani. Starea de spirit general ă care se r ăsfrânge asupra tuturor membrilor
familiei este cea de oboseal ă și dezorientare, de pesimism, ceea ce la nivel
național nu poate decât s ă îngrijoreze.
Una din problemele cele mai dure cu care se confrunt ă familia în zilele
noastre este ș omajul. Șomajul real și potențial a devenit un puternic factor de stres
pentru o însemnat ă parte a popula ției. Deși tranziț ia la economia de pia ță nu se
putea face, evitând un astfel de fenomen, sc ăderea produc ției economice nu face
216
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
decât să crească numărul celor f ără loc de munc ă, în care ponderea cea mai
important ă o au oamenii cu 10 clase, c ei cu școala post-liceal ă și cei cu studii
superioare. În privin ța repartiției pe sexe, femeile sunt net dezavantajate prin
restructur ările masive din industria uș oară și cea alimentar ă, unde acestea aveau o
pondere majoritară .
Alături de șomajul femeilor, o grav ă problemă de ordin social o reprezint ă
șomajul tinerilor. S ă înceapă viața de lucră tori cu ajutorul de șomaj și cu „statutul”
de șomeri este total descurajant pentru a șteptările și proiectele lor viitoare. În plus,
șomajul înseamn ă degradarea calific ării profesionale pentru care s-au preg ătit, ca
și lipsa mijloacelor materiale, financiare pentru a duce un trai decent. Nevoile
relativ superioare ale tinerilor conduce la sc ăderea nivelului de via ță pentru
întreaga familiei.
Lipsa unui loc de munc ă în care tinerii s ă se exprime ca speciali ști duce la
îngustarea orizontului valoric ș i de aspira ții. Neavând unde s ă munceasc ă
încetează tensiunea creatoare, dorin ța de depășire și autodepășire. Pe planul valori,
se produce o real ă răsturnare reflectat ă în confuzie și dorință.
O altă consecin ță nefastă a „statutului” de șomer este lipsa orizontului
familial la tân ăra generație. Fără un loc de munc ă, fără casă, fără dotările necesare
în ea, tinerii nu mai îndr ăznesc să se că sătorească. În acest fel. Familia este
afectată de esența ei, în fiin ța ei fizică .
Scade natalitatea, se produce un p ăgubitor echilibru în pi ramida vârstelor.
Apar astfel ș i cazuri când scade și nivelul de moralitate al rela țiilor dintre tineri.
Se încurajeaz ă relațiile efemere, neresponsabile cu consecin țe, uneori novice
asupra să nătății. Din acest punct de vedere, familia tr ăiește un profund sentiment
de criză.
O expresie a crizei generale a societ ății reflectat ă în familie este trecerea în
condițiile lipsei acute de locuin țe pentru tineri, de la familia nuclear ă la familia
extinsă, asemănătoare cu cea tradi țională.
În satele române ști, tinerii proasp ăt căsătoriți își continuă o bună perioadă
viața împreun ă cu părinții unuia din ei, până își strâng împreun ă resursele
financiare pentru o cas ă separată a tână rului cuplu familial.
În rândul implica țiilor nocive ale șomajului este și aceea că e l î n c e p e s ă
afecteze orizontul ș colar sau dorinț a de a înv ăța a viitoarelor genera ții. Unii părinți
și copii gândesc dup ă modelul „Dac ă învățând o școală sau o facultate, tot șomer
ajung, atunci la ce bun s ă o mai urmez”, aceasta neavând alt efect decât sc ăderea
aspirației pentru care și școală , având ca premis ă drumurile lungi și fără nici un
succes pe care le bat tinerii absolven ți la oficiile de distribuire a for ței de munc ă.
Negestionându-se eficient pia ța muncii, în lipsa unui management al
resurselor umane, s-a pierdut o valoare f ără de preț: încrederea în școală , în carte
și s-a dobândit deziluzia în ele, credin ța că „merge și așa”, când abia se terminase
cu ea.
217
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
La fel de p ăgubitoare pentru interesele na ționale este decizia tinerilor de „a-
și lua lumea în cap” sau „de a pleca peste grani ță”, de a emigra pentru a se realiza
uman și profesional. Lipsa unor strategii pe termen lung privind planul de
învățământ, resursele de munc ă și utilizarea lor eficient ă netezește drumul unui
simplu „brain-drain”, cu implica ții profunde în ceea ce prive ște ritmul și
dimensiunile dezvolt ării viitoare a țării.
7.2.2. Efecte pozitive ale tranzi ției asupra familiei
Perioada de tranzi ție se caracterizeaz ă însă și printr-o serie de tră sături cu
efecte benefice asupra familiei ș i expresiei ei în societate.
În primul rând a impus modelul exprimă rii sincere, deschise, în familie, a
tuturor problemelor sociale spin oase sau controversate, renunț ându-se la
comportamentul duplicitar potrivit c ăruia în cas ă vorbește liber, iar „în afara ei”
codificat sau extrem de prudent. Libertatea dobândit ă a descătușat comunicarea
intrafamilial ă și extrafamilial ă, unificându-le spre beneficiul tuturor membrilor ei.
Tranziția a dus și la democratizarea crescând ă a relațiilor dintre p ărinți și
copii, dintre profesori și elevi. Trecerea de la autoritatea absolut ă a părinților și
profesorilor, la fluidizarea rela țiilor și la relativizarea lor, este una din tr ăsăturile
de fond specifice nu numai tranzi ției din țara noastr ă, dar marii tranziț ii a societ ății
umane spre o societate global ă.
Trecerea la o societate deschis ă și democratic ă a deschis drumul larg
informării, cunoa șterii, accesului la informa ții tinerilor, astfel încât nivelul lor de
cunoaștere depășește la cote f ără precedent pe cel al pr edecesorilor lor la aceea și
vârstă. Cu pătrunderea mijloacelor electr onice de comunicare uman ă, cu
extinderea televiziunii prin cablu, anten ă satelitară, pământul devine realmente
„un mic sat” (D. MacLuhan), iar tinerii s unt primii beneficiari ai progresului
tehnic asimilat. Muzica, sportul, ca și matematica și informatica, știința în general,
formează mediul cultural transna țional al tinerilor.
În această nouă lume, părinții sunt cei care trebuie s ă învețe de la tineri, s ă-i
asculte și să îi înțeleagă, pentru a se stabili un dialog între generaț ii. Adolescen ții
și tinerii de azi ascult ă mai puțin de proprii lor p ărinți și profesori și se ascultă mai
mult pe ei în șiși. Au scăzut influen țele educative pe vertical ă în favoarea celor pe
orizontală. Influența crescând ă și nevoia de autonomie a tinerei genera ții, ruptura
ei de valorile, credin țele și convingerile genera ției adulte, fac s ă se adânceasc ă
criza de comunicare, de dialog dintre ele, se constituie totodat ă în tot atâ ția factori
care dezarticulează vechile metode ș i tehnici educative.
Școala, familia, prin reprezentan ții ei – profesori, p ărinți – nu au fost
pregătiți să răspundă noilor nevoi ale tinerilo r. Comunitatea educativ ă formată din
instituțiile culturale, presa, TV, radioul, înregistreaz ă prăbușirea valoric ă și a
reperelor societ ății, dar acționează slab ș i în general ineficient pentru coeziunea
valorică a generațiilor.
218
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Un model cultural familial gene rat de perioada de tranzi ție este ini țiativa,
spiritul întreprinz ător. Societăț ile familiale cu r ăspunderi limitate r ăspund nevoii
de câș tig, dar ș i de realizare uman ă, de servire a semenilor, de ridicare a calit ății
vieții.
Ele refac unitatea nucleară a familiei destr ămate în perioade de dezvoltare
industrial ă, asigură buna gestionare a bunurilor, a materiilor prime, materialelor și
produselor finite generează o nouă etică a muncii bazată pe responsabilitate,
eficiență, raționalitate.
Totodată, ele angajează simultan genera ția adultă și cea tânără în realizarea
obiectivelor propuse, asigurând transmisia de modele culturale comportamentale
de la o genera ție la alta, de la tineri la vârstn ici în probleme tehnice noi, de la
vârstnici la tineri în cele tradi ționale.
În rândul tinerilor, pare să se răspândeasc ă modelul occidental preponderent
consumatorist, bazat pe nevoia de „a avea” în detrimentul lui „a fi”. Dorin ța de a
avea, de a se îmbog ăți peste noapte, ră mâne un miraj pentru unii tineri, chiar dac ă
în țara noastră condițiile sunt mai puț in propice. Totu și se contureaz ă și un alt
model cultural ideal ș i anume acela „de a avea pentru a fi”.
Idealul de „a fi” un VIP (very important person) începe s ă se răspândeasc ă
în rândul familiilor și al tinerilor, singura cale real ă rămânând îns ă munca,
învățătura și studiul – mijloace l ăudabile și demne de tot respectul.
Perioada de tranzi ție a facilitat modele cultur ale, de modernizare a vie ții de
familie în stilul de via ță, vestimentaț ia, dar ș i modele de s ărăcire a ei, prin
procesele economice de infla ție, de șomaj. În ultima vreme se resimte limitarea
comunicării interumane în sensul restrângerii vizitelor reciproce, a convorbirilor la
telefon, a utiliză rii serviciilor de po ștă și telecomunica ții, datorită costurilor mari.
În același timp, familia ș i-a restrâns ș ansa tră irii în colectiv a evenimentelor legate
de momentele fundamentale ale vieț ii: nașterea, căsătoria, botezul, înmormântarea
sau alte ritualuri religioase, ca și aceea a refacerii capacit ății de munc ă prin
odihnă , recreare, vacan țe, concedii, datorit ă aceluiași factor economic, resursele
limitate de câ știg.
Posibilitatea redres ării produc ției poate avea loc în cre șterea spiritului
întreprinz ător și a iniț iativelor de angajare în activit ăți aducătoare de profit, atât în
familiile din ora ș, cât și de la sat.
O problem ă cu care se confrunt ă societatea civil ă se referă la analizarea cu
atenție a sistemului de aș teptări, aspirații de munc ă, de viață a tinerei generaț ii.
Transnaționalizarea unor fenomene culturale de divertisment sunt elemente ale
înscrierii familiei române ști prin produ șii ei, tinerii, în fluxul fenomenelor mai
mult sau mai pu țin pozitive, ce caracterizeaz ă lumea contemporan ă modernă.
Tinerețea are nevoi comune, dovad ă că orice tân ăr se poate în țelege cu orice alt
tânăr de pe mapamond, uneori mai bine decât cu proprii s ăi părinți.
219
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Ieșirea din actuala stare de criz ă în care se află România, redresarea tuturor
sectoarelor economiei na ționale și ale vieț ii sociale, rezolvarea problemelor
sociale severe cu care se confrunt ă familia, în general nu sunt posibile în afara
triadei munc ă, învățătură, cercetare.
Numai muncind, înv ățând și utilizând rezultatele cercetă rii științifice pentru
o mai bun ă gestionare a avutului pu blic se constituie o scal ă de valori, se refac pe
o bază nouă structurile societ ății, inclusiv familia , aducând acel bel șug material,
sufletesc ș i spiritual dup ă care națiunea român ă aspiră de atâta vreme.
7.3. Schimb ări în dimensiunile demografice ale familiei
Modificarea structurii popula ției după starea civilă
La 1 ianuarie 2005 aproape jum ătate din popula ția masculin ă (49,5%) era
căsătorită, față de 49,3% în 2004 . Ponderea femeilor c ăsătorite a fost de 47,1%
comparativ cu 47,0% la 1 ianuarie 2004.
Ponderea populaț iei căsătorite a crescut odată cu vârsta, atingând cea mai
mare valoare la b ărbații din grupa de vârst ă de 60-64 ani (83,8% la 1 ianuarie
2005) ș i la femeile din grupa 40-44 an i (78,0% la 1 ianuarie 2005).
În cadrul popula ției masculin e de 60 ani și peste, b ărbații căsătoriți
reprezentau la 1 ianuarie 2005 aproximativ patru cincimi. Femeile c ăsătorite, cu vârsta
de peste 60 ani reprezentau circa jum ătate din popula ția feminin ă din această categorie
de vârstă.
Schimbările din societatea româneasc ă, în contextul trecerii la economia de
piață, cerințele tot mai presante de calificare și educație tot mai înalt ă de pe pia ța
muncii, lacunele din politica familial ă de după 1989 sunt doar câ țiva factori care
determină amânarea c ăsătoriei.
Masculin
43,7 44,349,351,8
3,21,72,8 3,2
0102030405060
1992 2004%
Ne cas ator it Casatorit Divor tat
Vaduv
220
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Fe minin
35,434,547,050,3
4,72,811,513,8
0102030405060
1992 2004%
Necasatorit Casatorit Divortat
Vaduv
Sursa: INS, 2004, Femeile și bărbații. Parteneriat de munc ă și viață.
La 1 ianuarie 2005 populaț ia necăsătorita era de 8479,1 mii persoane, în sc ădere
față de anul anterior cu 49,7 mii la b ărbați și cu 53,8 mii la femei.
Persoanele necă sătorite predominau atât la b ărbați, cât și la femei, pân ă la vârsta de
24 ani, dup ă care scad semnificativ la grupele de vârst ă imediat urm ătoare. În cadrul
grupelor de vârst ă de peste 40 de ani la femei și de peste 50 de ani la b ărbați,
procentul persoanelor nec ăsătorite scade sub 10%.
7.3.1. Natalitatea și fertilitatea
După 1989 s-a înregistrat o scă dere dramatică a ratei natalit ății. În anul
2003, rata natalit ății a fost de 9,8 n ăscuți-vii la 1000, locuitori fa ță de 13,6‰ în
anul 1990. Indicatorul conjunctural al fertilit ății a scă zut de la 1,83 la 1,27 copii pe
femeie.
Evoluția fertilității în perioada 1990 – 2003
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2001 2002 2003
Indicatorul conjunctural al
fertilității 1,83 1,52 1,41 1,30 1,32 1,31 1,23 1,25 1,27
Sursa: INS, 2004
Femeile nasc tot mai pu țini copii și la vârste tot mai înaintate. Vârsta medie
a mamelor la prima na ștere a crescut fa ță de 1990 ap roape 2 ani. Și vârsta medie la
naștere urmeaz ă aceeași tendință.
221
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Evoluția vârstei medii la prima na ștere ș i a vârstei medii la na ștere
24,3
24,2
23,923,723,5
23,323,1
22,9 22,722,522,4 22,322,222,425,124,924,8
24,624,425,3 25,5 25,826,0
26,2
24,3 24,424,525,0
2021222324252627
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003Ani
La prima nastere La nasterea cop iilor
Sursa: INS, 2004
Deși copiii născuți în cadrul c ăsătoriei dețin în continuare ponderea cea mai
important ă, ponderea copiilor n ăscuți în afara că sătoriei este în cre ștere. Din 2000,
fiecare al patrulea nou n ăscut a avut ca mam ă o femeie nec ăsătorită.
Evoluția nașterilor în afara c ăsătoriei
85,0
15,083,0
17,081,7
18,380,3
19,779,3
20,777,8
22,277,0
23,075,9
24,174,5
25,573,3
26,773,3
26,771,8
28,2
020406080100%
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
in cadrul casatoriei in afara casatoriei
Sursa: INS, 2004
222
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
7.3.2. Nup țialitatea
În perioada 1990 -2004, ca o consecință a schimb ărilor majore petrecute în
societatea româneasc ă, fenomenul nup țialității a cunoscut schimb ări importante.
Înainte de 1989 existau două caracteristici care defineau nup țialitatea în
România: vârsta medie la prima c ăsătorie relativ sc ăzută și procentul ridicat al
persoanelor care se că sătoreau cel pu țin o dată în timpul vie ții.
Trecerea la economia de pia ță, schimbarea condi țiilor de via ță, cerințe
crescânde de înalt ă calificare și educație corespunz ătoare pentru asigurarea unor
locuri de munc ă stabile, dispari ția unor avantaje specifice care s ă stimuleze
constituirea de noi familii și dispariția unor restric ții impuse modului de convie țuire
sunt numai câteva dintre motivele care fac ca tinerii s ă amâne tot mai des
căsătoria.
Rata nupțialității înregistrat ă în 2004 a fost de 6,6 c ăsătorii la 1000
locuitori, înregistrându-se nume ric cu aproape un sfert mai pu ține căsătorii decât în
1990. Este de remarcat îns ă ca nivelul nup țialității înregistrat în anul 2001,
reprezintă cea mai sc ăzută valoare înregistrat ă în ultima jumă tate a secolului al XX-
lea. Rata brut ă de nupț ialitate, pe medii, în perioada 1990-2004, ar ăta o degradare a
condițiilor de căsătorie atât în mediul urban, cat și în mediul societ ății româneș ti în
ansamblu și, pe de alt ă parte, de o degradare a condi țiilor externe ce influen țau
căsătoria în perioada anterioar ă anului 1990.
Dinamica ratelor de nup țialitate calculat ă pentru perioada 1980-3004 a relevat
existența a trei perioade distincte:
• 1980-1985: sc ădere de la 8,2‰ la 7,1‰;
• 195-1990: cre ștere de la 7,1‰ la 8,3‰;
• 1990-2001: sc ădere accentuat ă de la 8,3 ‰ la 5,8‰;
• 2001-2004: cre ștere moderat ă de la 5,8‰ la 6,6‰.
Evoluția indicatorilor nup țialității în perioada 1990 – 2004
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2001 2002 2003 2004
Rata nupțialității
(la 1000 locuitori)
8,3
7,7
6,8
6,7
6,5
6,1
5,8
5,9
6,2
6,6
Vârsta medie la prima
căsătorie (ani)
– masculin
– feminin
25,0
22,0
25,2
22,1
25,6
22,4
26,0
22,8
26,4
23,2
26,9
23,6
27,2
23,9
27,3
24,1
27,7
24,4
28,3
25,0
Sursa: INS, 2004
223
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Comparativ cu 1990, în 2004 vârsta medie la prima c ăsătorie a crescut, cu
3,3 ani la b ărbați și 3 ani la femei. Pe medii de rezindență se păstrează diferențele,
astfel încât în rural vârsta la prima c ăsătorie este mai redus ă cu 0,5 ani la b ărbați și
2,2 ani la femei fa ță de mediul urban. De asemen ea, decalajul între vârsta soț ilor la
căsătorie a ră mas mai mare în rural decât în urban (4,3 ani în rural fa ță de 2,6 ani
în urban).
7.3.3.Divor țialitatea
În România divor țialitatea a cunoscut evolu ții oscilante. Astfel, dac ă în anii
'30 divorțialitatea era deosebit de sc ăzută (sub 0,75 divorț uri la 1000 de lo cuitori) în
perioada 1050-1966 aceasta a crescut semnificativ (în a nul 1965 s-a înregistrat un
maxim de 1,94 divor țuri la 1000 de locuitor i). În perioada 1968- 1974 divor țialitatea
a înregistrat o nou ă scădere, num ărul divorțurilor la 1000 de locuitori sc ăzând sub
0,70, fiind urmată de o perioadă de creștere și descreș tare însă menținându-se rate
ridicate ale acest eia (între 1,19 ș i 1,68 divor țuri la 1000 de locuitori).
În intervalul 1990 – 2004, al ături de evolu țiile oscilante al e acesteia se
remarcă înregistrarea în anul 1998 a unei rate de 1,78 divor țuri la 1000 de
locuitori, cea mai mare valoare a indi catorului in ultimii 30 de ani.
Dacă în anul 1990, profundele transform ări sociale și politice au determinat o
creștere așteptată a divor țialității, valorile ridicate ale acesteia înregistrate în
perioada 1994-1998 ar putea fi rezultatul crizei economice prelungite ( și, mai ales,
a efectelor acesteia asupra vie ții de familie: șomaj, venituri reduse etc.) cu care s-a
confruntat România în anii '90. Un rol important în explicarea evolu ției ratei
divorțialității revine și legislației privind desfacerea că sătoriei; odat ă cu
simplificarea procedurilor de desfacere a c ăsătoriei, în prima jum ătate a anului
1994, num ărul de divor țuri a crescut brusc.
După 1998 rata divor țialității a scăzut până la valoarea de 1,39 divor țuri la
1000 de locuitori, pentru ca în ul timii trei ani s ă înregistreze o cre ștere semnificativ ă,
ajungând la 1,63.
Analiza divor țialității după durata c ăsătoriei și grupa de vârst ă a soților
arată că în perioada 1990 – 1999, s- au înregistrat mai multe divor țuri în primii doi
ani de la c ăsătorie, pentru femeile de 20 – 24 de ani și după 3 – 4 ani, pentru
bărbații de 25 – 29 de ani.
Exist ă o excepție în acest interval – anul 1997 – când la femei num ărul
maxim de divor țuri s-a înregistrat la gr upa de 25 – 29 ani dup ă o durată a
căsătoriei de 6 ani. Se remarc ă, de asemenea, cre șterea ponderii divor țurilor în
primii 5 ani de c ăsătorie, în 1994, ajungând la 41,9% cu 8,9% mai mult în
comparație cu perioada anterioar ă anului 1990 (Anexa 1).
224
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Un aspect important se refer ă la numărul de minori r ămași prin desfacerea
căsătoriei, deci num ărul familiilor monoparentale la un moment dat.
Divorțurile dup ă numărul copiilor minori r ămași prin desfacerea
căsătoriei
Anii Total Fără
copii Cu un
copil Cu 2
copii Cu 3 copii Cu 4 copii Cu 5
copii Nedeclarat
1994 39663 17172 14672 6089 1220 373 137 –
1995 34906 16031 12561 4922 938 315 139 –
1996 35586 16808 12653 4802 939 275 109 –
1997 34752 15826 12945 4639 915 299 128 –
1998 39985 18614 14518 5351 1062 317 123 –
1999 34408 16903 12285 4200 713 222 85 –
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2000, p.81
Divorțurile dup ă numărul copiilor minori r ămași
prin desfacerea că sătoriei
0 5000 10000 15000 20000199419951996199719981999
Cu 5 copii
Cu 4 copii
Cu 3 copii
Cu 2 copii
Cu 1 copil
Fără copii
Datele sunt edificatoare în acest caz. Familiile cu un copil i-au decizia de a
se destră ma aproape la fel de u șor ca ș i cele fără copii, în timp ce, pe m ăsură ce
numărul copiilor creș te, scade num ărul divorțurilor, aceasta fiind determinat ă și de
durata mai lung ă a căsniciei.
225
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
7.3.4. Rec ăsătorirea
În România, în pe rioada de tranzi ție, fenomenul rec ăsătoriri a înregistrat
câteva modific ări însemnate. Analiza datelor statistice pentru perioada 1990-2004
relevă creșterea constantă a procentului rec ăsătoririlor persoanelor divor țate în
totalul căsătoriilor înregistrate (d e la 9,3% în 1990 la 13,1 % în 1999 pentru femei și
de la 8,3% în 1990 la 11,6% in 1999 pentru b ărbați), proces urmat concomitent de
scăderea atât a c ăsătoriilor între persoanele nec ăsătorite, cât și a recăsătorim
văduvelor.
Dacă până în anul 1992, rec ăsătorirea bărbaților divor țați (soților) se
realiza preponderent tot cu femei divor țate (circa 46% din loialul rec ăsătoririlor
bărbaților divorțați), după aceasta dat ă recăsătoririle s-au realizat mai mult cu femei
necăsătorite.
Majoritatea femeilor divor țate se rec ăsătoresc tot cu b ărbați divorțați (peste
50% din totalul rec ăsătoririlor femeilor divor țate) însă, în intervalul 1990-2004, se
observă o uș oară scădere a ponderii acestui tip de c ăsătorii în totalul c ăsătoriilor
femeilor divor țate, înregistrându-se concomitent o cre ștere a rec ăsătoririlor
femeilor divor țate cu bărbați necă sătoriți.
Recăsătoriile între b ărbați sau femei divor țate și persoane v ăduve sunt
reduse ș i în scădere în perioada 1990- 2004.
Majoritatea rec ăsătoririlor persoanelor v ăduve se realizeaz ă cu persoane
divorțate sau v ăduve, existând diferen țe în func ție de sex. B ărbații văduvi se
recăsătoresc în majorita te tot cu femei v ăduve, în timp ce femeile v ăduve se
recăsătoresc în majoritate cu b ărbați divorțați.
7.4. Noi modele familiale în perioada de tranzi ție
Procesul de industrializare și urbanizare, exodul rural, cre șterea
mobilității sociale, evolu ția stilurilor de munc ă și a calității vieții, structura
și funcționalitatea habitatului, dimensiunile sectorului servicii care preiau o
parte din func țiile tradi ționale ale familiei sunt câ țiva dintre factorii care au
influențat forma și mărimea familiei, precum și relațiile din interiorul acesteia. Ca
rezultat al ac țiunii conjugate a acestor factori, putem consemna sc ăderea
semnifica ției acordat ă actului c ăsătoriei, înso țită de impunerea unor modele
alternative de via ță, precum coabitarea consensuală , celibatul, c ăsătoriile fără copii
ori menajele monoparentale.
Transform ările intervenite în țara noastr ă după decembrie 1989 au avut efecte
puternice asupra familiei, a structurii și funcțiilor ei, cât ș i în ce prive ște implicarea
statului în asigurarea protec ției familiei. Procesel e de schimbare social ă antreneaz ă
noi forme și modele de asociere, comporta multe schimb ări în structura și funcțiile
sale, apărând tot mai multe alte cazuri. în orice caz, modelul familiei nucleare a
încetat să mai fie singurul model de familie practicat și acceptat. Schimb ările
vizează atât structura, componen ța numeric ă și generațională, distribu ția
226
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
rolurilor și autorității, relațiile intrafamiliale, cât și stilul de via ță, aspirațiile și
valorile fundamentale legate de institu ția familiei. Cuplul c onjugal, bazat tot mai
mult pe parteneriat (în domeniul consumului, organiz ării timpului liber, al educ ării
copiilor), este profund interesa t de satisfacerea propriilor interese, de asigurarea
confortului material și emoțional ș i mai puțin de func țiile atribuite de societate.
Schimbările survenite în anii '90 în România au dinamizat evolu ția tuturor
componentelor stru cturii familiei, ap ărând astfel noi tipuri de familii prezentând
avantaje sau dezavan taje specifice.
Potrivit datelor recens ământului popula ției din 1992, în România există
7.288.676 gospod ării din care: menaje de o singur ă persoană – 17%, familiile f ără
copii – 20%, familii monoparentale – 7%. Rezultă deci o frecven ță mare, 44% a
gospodă riilor cu alt ă configura ție decât cea clasic ă asociată familiei nucleare (so ț,
soție și copii). O pondere important ă a populaț iei este reg ăsită și în modelul
concubinajului.
Familiile f ără copii reprezintă o formă a restructur ării familiei, cu o
pondere important ă în țara noastră (20%) ș i totodată un model spre care se
orientează o parte semnificativ ă a populației tinere. În România, procentul cel mai
important este întâlnit la cuplurile urbane și la cele în care so ția urmeaz ă o carieră
profesional ă.
În România familiile monoparentale sunt destul de r ăspândite. Acestea
reprezintă 12,9% din totalul gospod ăriilor alcătuite dintr-un singur nucleu familial.
Mai mult de dou ă treimi (68,3%) au în componen ță un singur copil și o cincime
(22,9%) – 2 copii.
După metodologia CASPIS de m ăsurare a s ărăciei, aproximativ o cincime
dintre gospod ăriile monoparentale sunt s ărace. Rata nu foarte ridicat ă se datoreaz ă
în special celor cu 1 copil, întrucât cel de-al doilea copil și următorii cresc
dramatic riscul s ărăciei. Familiile monoparentale cu 3 și mai mulț i copii au o rat ă
a sărăciei de aproape 60 % (CASPIS, 2003)
Marea majoritate a gospodă riilor monoparentale (86, 4%) sunt conduse de
femei, fapt care spore ște vulnerabilitatea acestor fami lii (veniturile femeilor sunt
în medie mai mici decât cele ale b ărbaților). Totu și, ratele s ărăciei nu difer ă
semnificativ (familiile monoparentale conduse de b ărbați au o rat ă de 19,3%,
comparativ cu 19,6% a celor conduse de femei).
Deși mai mult de dou ă treimi (66,5%) din fam iliile monoparentale se afl ă în
urban, propor ția celor s ărace este mult mai mare în rural. Acest fapt vine s ă
confirme distribu ția sărăciei în general care este mult mai ridicat ă în mediul rural,
unde peste o treime dintre familiile monoparentale sunt să race).
Restructurarea familiei vizeaz ă deci o restrângere a dimensiunilor și
funcțiilor familiei. În societatea româneasc ă, aflată în tranzi ție spre economia de
piață, întâlnim un alt tip de familie care vizeaz ă mai degrab ă lărgirea componenț ei
grupului. Este vorba de familiile reconstitui te (Stal, H., 1968) sau familii comasate
227
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
(Voinea, 1994). Aceste modele reprezint ă cupluri în care part enerii au mai fost
căsătoriți și au descenden ți din mariaje anterioare. Cuplul actual reune ște copiii din
mai multe uniuni familiale și realizeaz ă propria descenden ță. Problemele pe care le
ridică aceste cupluri sunt complexe și dificile, vizând latura economic ă a vieții de
familie, rela țiile intrafamiliale, solidaritatea și unitatea cuplului, îngrijirea și
educarea copiilor naturali și vitregi.
7.5. Problematica familiei în contextul politicilor sociale din România
Problematica familiei cap ătă conotații specifice, în strâns ă legătură cu
politicile sociale și cu modul de implementare ale acestora. De și familia este o
instituție cu independen ță relativă față de contextul socio-economic, ea poate, în
unele situa ții, devansa schimb ările social-politice.
Astfe1, familia româneasc ă este definit ă în prezent de două caracteristici
ale sale care se întrep ătrund:
• Adâncirea moderniz ării și liberaliz ării compartimentelor și valorilor
familiale;
• Adaptarea la economia de pia ță – acest aspect gr ăbind sau distorsionându-l
pe primul.
Cele dou ă aspecte se desf ășoară simultan și interacționează. Studierea
familiei se realizeaz ă la două niveluri:
• Nivelul microsocial ce abordeaz ă familia ca unitate statistic ă sau ca
instituție socială subliniind schimb ările legate de fenomenele sociale cu influen ță
implicită sau explicit ă asupra familiei.
• Nivelul microsocial prive ște familia ca un grup uman aflat în interrela ție
cu mediul social.
Studiile de sociologia fa miliei au insistat mai puț in asupra corel ării ei cu
schimbările sociale. Sau dezvoltat în schimb cercet ări care investigheaz ă familia
mai ales din perspectiva dinamicii sale interne.
Noi am considerat că analiza moderniz ării comportamentelor familiale și
specificul tranziț iei sale la economia de pia ță ar putea eviden ția deopotriv ă
relațiile din cadrul familiei cât și cele existente între familie și societate. Se
înțelege că problematica politicilor legate de sfera familiei nu poate fi rupt ă de
contextul larg al politicilor sociale.
Conceptul de politică socială se referă la o sfer ă largă de activit ăți ale
statului care au ca obiectiv modificarea în tr-un sens specificat a caracteristicilor
vieții sociale ale unei colectivit ăți.
Statul dezvolt ă o serie de activit ăți în variate sfere: economic ă, culturală,
educațională, de sănătate, a popula ției și familiei, a copilului, a handicapa ților, a
sexelor, a mediului înconjur ător etc. Toate în scopul cre ării unor mecanisme
228
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
proprii capabile s ă asigure egalizarea oportunit ăților pentru membrii unei
colectivități. În acest mod se încearc ă rezolvarea unor probleme sociale,
încercându-se asigurarea unor condi ții de dezvoltare a indivizilor la nivel decent
de viață.
Politica socială reprezint ă interven ția statului în configura ția proceselor
sociale caracteristice unei anumite colectivit ăți, în scopul modific ării lor într-o
direcție considerată de către actorii politici a fi dezirabil ă. Se încearc ă astfel, prin
mecanisme proprii de distribuire și redistribuire a resurselor existente în
comunitate la un moment dat, realizarea unei bun ăstări colective.
Desigur, conceptul de politic ă socială are o sfer ă mult mai larg ă, el
incluzând programele, activit ățile organiza țiilor non-guvernamentale, voluntare ș i
private care au îns ă un scop similar: modificarea într-un anumit sens a realit ății
sociale pe linia dezirabilităț ii colective.
Din sistemul social se constituie ca obiectiv al politicilor sociale doar acele
puncte considerate de actorii politici ca fiind necesare de modificat.
În funcție de organizarea societ ății, de ideologia actorilor politici, politica
socială poate cuprinde o arie mai mare sau mai redus ă de obiective sociale.
Politicile sociale se definesc prin mai multe obiective:
• Promovarea unor bunuri publice: apărare, securitate, infrastructur ă
urbanistic ă, sănătate, educa ție, cultură, știință.
• Protecția sau securitatea social ă a segmentelor popula ției care, dintr-un
motiv sau altul, sunt în dificultate. Aceasta are dou ă componente distincte:
sistemul asigur ărilor sociale și sistemul asisten ței sociale.
• Dezvoltarea social ă prin care se formuleaz ă obiective de asigurare a unor
condiții sociale, considerate a fi importante pentru colectivitate în procesul de
dezvoltare a ș tiinței și culturii, a sistemului de educa ție, de promovare a familiei și
a îngrijirii copilului, de cre ștere a solidarit ății sociale etc..
7.5.1. Politicile sociale în sfera familiei
Politica socială în sfera familiei se constitu ie ca subsistem al politicilor
sociale în general ș i reuneșt e u n a n s a m b l u d e m ăsuri sau programe, un cadru
legislativ adecvat și are ca obiect modul în care aceste m ăsuri structureaz ă
condițiile de existen ță ale familiilor.
Politicile sociale în domeniul familiei deriv ă din importan ța acesteia pentru
orice națiune. Astfel populaț ia umană trăiește structurata în familii, familia fiind
considerată "nucleu de baz ă", "celula fundamentală " a societății.
Sistemele politice contemporane se refer ă la familie subliniind importan ța
ajutorului dat de stat dezvolt ării acesteia, elabor ării si promov ării unei politici
referitoare !a familie. Toate acestea în strâns ă legătură cu tendin ța de modificare a
229
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
structurii si modelelor familiei, cu cre șterea independen ței economice a femeii și
cu modific ările survenite în func țiile familiei.
Structura și modelele familiale prezint ă numeroase tendin țe de modificare:
• se accentueaz ă procesele de disoluț ie a familiilor,
• numărul familiilor monoparentale și a altor tipuri de uniuni conjugale decât
cuplul legitimat oficial este în cre ștere;
• crește numărul copiilor afecta ți de divorț și separă ri;
• creșterea num ărului de menaje non-familiale și a ponderii lor în totalul
menajelor.
A ap ărut o adev ărată subcultur ă "single", cu locuri de întâlniri specifice,
vacanțe-tip etc. Aceasta dovede ște importan ța acordată autonomiei (femeii, printre
alții) de care societatea contemporan ă (individualizarea societ ății).
De asemenea c ăsătoria, cuplul, încep s ă fie bazate din ce în ce mai mult pe
parteneriat (in domeniile consumului, organiz ării timpului liber, al educa ției
copilului, mai pu țin al treburilor menajere). Part eneriatul în cadrul familiei are
consecințe și asupra organiză rii pieții muncii, ducând la r ăspândirea unor forme
ca: orar flexibil, timp de munc ă parțial.
Alături de modific ările modelelor familiale ad ăugăm și o altă caracteristic ă
ce influen țează familia: cre șterea independenț ei economice a femeii. Drept urmare
au apărut presta ții și servicii acordate familiei pentru cre șterea și educația copiilor,
astfel, socializarea copiilor a fost, par țial, transferat ă altor institu ții specializate în
educație, asisten ță socială, asistență medicală.
O alt ă caracteristic ă a familiei actuale este dat ă de modificarea func țiilor
familiei. Familia și-a pierdut treptat func ția economic ă, nemaifiind, în principal, o
unitate de produc ție, devenind predominant ă funcția sa de consum. De și funcția
economic ă a familiei contemporane numai es te, în general, cea de produc ție,
există totuși o economie familial ă și domestic ă ce cuprinde: bugetul familial,
costul copilului (direct sau indirect), responsabilit ățile domestice, amploarea
muncii casnice (sarcini menajere, educative), st ăpânirea diferitelor situa ții de risc
de către familie.
Astfel copilul, cu un s port economic nul, are un cost din ce în ce mai mare
în societatea contemporan ă, cost exprimat atât în cheltuieli directe (hran ă,
îmbrăcăminte) cât și indirecte (locuin ță, întreruperea activit ății lucrative a mamei
pentru îngrijirea și educarea lui).
Se afirm ă tot mai mult că avantajul de a avea copii este mai degrab ă
emoțional și afectiv decât o "asigurare material ă de bătrânețe". Dificultăț ile
materiale și sociale ale celor ce dau na ștere , la copii trebuie compensat de c ătre
societate (mai ales în probabilitatea îmb ătrânirii demografice). Drept urmare,
statul trebuie s ă acorde o aten ție sporită față de situa ția social-economic ă a
părinților și copiilor.
230
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Dac ă în familia tradi țională copii erau considera ți o forță de munc ă,
sporirea num ărului lor crescând puterea economic ă a familiei, în familia nuclear ă
modernă copii devin o sarcin ă suplimentar ă prin costul între ținerii și educării lor.
Alături de copii, și alți membrii ai familiei incapabili de munc ă – bolnavi, vârstnici
– beneficiaz ă în societatea modern ă de sprijinul asisten ței sociale sau al sistemelor
de asigurări sociale.
Din aceste caracteristici deriv ă și tendința de îmb ătrânire a populaț iei
precum și scăderea solidarităț ii familiale între genera ții, familiile de vârstnici fiind
din ce în ce mai numeroase. Studiile demografice au ar ătat că, cel puț in pe
continentul nostru, popula ția activă scade iar cea non-activ ă crește.
Printre cauze amintim: fertilitatea redus ă, mărirea speran ței de via ță,
îmbătrânirea popula ției, prelungirea perioadei de studii de formare și reorientare
profesional ă. Prognozele pentru anul 2040 arat ă creșterea acestei ponderi de la
20,8% la 28,2% (medie european ă). Crește, de asemeni, num ărul celor de peste 80
de ani.
Consecin țele acestei situa ții sunt: m ărirea sarcinilor populaț iei active ș i
mărirea nevoilor de îngrijire și asistență (medicală , socială ). E posibil ca viitorii
pensionari s ă aibă un nivel de trai și de cultur ă mai mare ca ast ăzi și să rămână
mai mult timp "tiner i" (din punct de vedere social sau biologic) dar b ătrânețea e
asociată totuși cu reducerea nivelului de trai și cu izolarea social ă l a c a r e s e
adaugă degenerarea fizic ă care duce la pierderea independen ței.
În concluzie, dac ă în trecut membrii familiei erau proteja ți de solidaritatea
colectivă (a clanului, familiei l ărgite, comunit ății rurale) procesele de
industrializare și urbanizare au dus la necesitatea acoperirii riscurilor standard de
către societate, în condi țiile în care majoritatea popula ției a devenit dependenț a de
un salariu controlat de for țele impersonale ale pie ții.
Continuând seria influen țelor exercitate de plan ul socio-economic asupra
familiei men ționam faptul c ă restructurarea economic ă și socială pot determina
carențe de adaptare a familiei: cre șterea șomajului, sc ăderea veniturilor, criza de
locuință etc. O astfel de situa ție o reprezint ă și tranziția țărilor foste comuniste
către economia de piață .
De aceea, politica familial ă interfereaz ă cu multe politici sectoriale: politica
demografic ă, politica locuirii, politica sanitar ă, politica în domeniul tineretului etc.
Spre deosebire de aceste politic i sectoriale, politica familial ă realizeaz ă o sinteză
globală și chiar o coordonare a influenț ei tuturor acestor m ăsurii sociale la nivelul
grupului familial.
Pornind de aici, problematica politicilor din sfera familiei presupune luarea
în considerare a urm ătoarelor aspecte:
• funcțiile de procreare, de cre ștere și educație a copiilor în cadrul familiei
sunt tratate în rela ție cu fenomene precum: nup țialitatea; divor țialitatea, celibatul,
uniunile informale, disolu ția familiei etc.;
231
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• influen țele marilor domenii economice și sociale (învăță mântul, sănătatea,
condițiile de locuit, serviciile sociale asupra familiei;
• relațiile familiale (constituirea c uplului conjugal, stuctur ă de autoritate,
relația soț-soție, părinți-copii; o mare o au pentru societate consecin țele
interacțiunii inadecvate copil-p ărinte) exercit ă influențe asupra societ ății întrucât
interacțiunile inadecvate dintre p ărinți și copii conduc la abandon, comportament
deviant, etc..
Așa cum am mai ar ătat, în societatea contemporan ă există o tendință de
scădere a dimensiunii familiei, atât prin trecerea de la familia l ărgită la cea
nucleară , cât și prin reducerea num ărului de copii.
Aceasta a dus la schimb ări în:
• relațiile părinți-copii;
• valoarea social ă a muncii casnice ș i a maternit ății;
• reducerea perioadei de creș tere și îngrijire a copiilor;
• prelungirea fazei post parentale;
• identificarea pragului de interven ție a statului la nivelul grupului familial.
În stabilirea obiectivelor privind politic ile sociale în sfera familiei trebuie
să pornească de la diagnoza situa ției existente, urm ărind în principal:
• ce structuri familiale exist ă, ce pondere au aceste structuri?
• în ce mă sură sunt familiile capabile s ă depășească situațiile de criz ă, în ce
condiții ele nu-și mai pot asuma acest rol?
• care sunt situa țiile și fazele ciclului familial cel e mai critice din punct de
vedere social și economic și cum pot fi ele controlate?
• ce presta ții de întrajutorare exist ă între membrii familiei?
• care este situa ția femeii în societate?
• ce politic ă socială există și cu ce efecte?
Influen ța obiectivelor asupra demersului de politică familială este vizibil ă
în toate cele patru domenii principale ale problematicii politicii familiale.
Se vorbe ște de existen ța mai multor tipuri de politici familiale: implicite și
explicite.
Ce1e explicate sunt cele care cuprind m ăsuri luate expres pentru familie
și recunoscute astfel în mod oficial.
Cele implicite cuprind politicile și măsurile guvernamentale care nu vizeaz ă
în mod direct familia , dar care o influen țează. O asemenea politic ă, care este
implicită pentru familie, poate s ă fie explicit ă pentru alte sectoare sau grupuri
sociale.
232
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
În stabilirea unei politici familiale se folosesc dou ă modele principale, și
anume: modelul i nstituțional și cel rezidual.
Modelul institu țional (redistributiv) vede politica familial ă ca pe un
domeniu social major, îndeplinind serv icii universale, în afara regulilor pie ții,
după principiul nevoilor. Acest model este bazat pe principiul egalit ății sociale ș i
tinde să se extind ă asupra tuturor aspectelor vieț ii civile, pie ții, după principiul
nevoilor. Acest model este ba zat pe principiul egalit ății sociale și tinde să se
extindă asupra tuturor aspectelor vie ții civile, având ca scop redistribuirea
resurselor.
Modelul rezidual presupune existen ța unor căi "naturale" prin care nevoile
individuale sunt îndeplinite (pia ță liberă și familia). Numai atunci când acestea nu
funcționează sau sunt distruse intervin institu țiile sociale și statul. Protec ția socială
vizează familiile marginale sau cele aflate în mare nevoie.
În evaluarea diferitelor politici sociale și situarea lor mai aproape de un
model sau altul, se au în vedere urm ătoarele criterii:
a) Raportul dintre universalism și selectivitate;
b) Sistemul de presta ții familiale, avându-se în vedere:
• sfera de cuprindere;
• distribuția pe categorii de familii;
• procent în produsul na țional;
• cheltuieli/locuitor;
• structură.
c) Rețelele locale ale asigur ării resurselor politicii familiale, unde vor fi
analizate:
• ponderea contribu țiilor publice;
• ponderea contribu ției persoanelor protejate;
• ponderea contribu ției patronilor;
• ponderea contribu ției organismelor non-guvernamentale;
• procentul cheltu ielilor totale de securitate social ă în P.I.B.
d) Modul în care este realizat ă egalitatea dintre b ărbați și femei mai ales în
ceea ce priveș te activitatea profesional ă.
e) Modul de calcul a impozitelor.
f) Serviciile sociale familiale cu accent pe:
• diversitate;
• cost (gratuit ăți, reduceri, cost integral);
• ponderea sectorului de stat și a celui privat în acest domeniu;
233
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• sfera de cuprindere, categorii de beneficiari;
procentul cheltuielilor alocate în acest domeniu din P.I.B.
g) Raportul dintre administrarea central ă și locală a politicii familiale,
dintre sectorul public ș i cel privat.
h) Asigurarea alegerii modului de via ță familială dorit si a num ărului de
copii.
7.5.2. Instrumentele politicilor familiale
Politicile familiale se servesc de o arie de instrumente între care: legisla ția
familială, veniturile, sistemul fiscal, sistemul de asisten ță socială, serviciile
sociale, politica financiar ă.
Legislația familial ă reprezintă principalul instrument non-economic al
politicii familiale. Ea poate fi conceput ă ca un pachet de legi cu referire expres ă la
familie sau poate s ă fie inclus ă în dreptul constitu țional sau alte reglement ări
juridice. Dispozi țiile legale reglementeaz ă căsătoria, vârsta minima de c ăsătorie,
divorțul, întreținerea copiilor, contracep ția și avortul, drepturile mamei și a
copilului, drepturile și obligațiile părinților față de copii minori, legitimitatea
copiilor, drepturile v ăduvelor, ale persoanelor în vârsta, ale handicapaț ilor,
drepturile femeilor etc.
Alături de cadrul legislativ, celelalte instrumente ale politicii familiale sunt
susținute de mecanisme bugetare și sisteme instituț ionale care să permită aplicarea
în practică a proiectului politic, urm ărirea și controlul acestei aplic ări.
Veniturile și repartiția lor; acestea se constituie în instrumente ale familiei
în măsura în care se supun urm ătoarelor obiective: garantarea veniturilor familiale
minime necesare unui trai decent, men ținerea puterii de cump ărare a veniturilor
disponibile ale familiei (compensate, indexare).
Sistemul de presta ții (beneficii) familiale în bani și natură. Aici se includ
alocațiile pentru copii, benefic iile legate de maternitate și de compensare a unui
eveniment familial. Presta țiile sunt diferite de la o țară la alta în privin ța: criteriilor
de eligibilitate, beneficiilo r, cuantumurilor, administr ării și surselor de finanț are.
Sistemul fiscal, ca instrument al redistribuirii.
Sistemul de asistență socială (prevederile referitoare la asisten ța familiilor
situate în condiț ii de riscuri diferite).
Serviciile sociale în favoarea familiei.
Politica financiar ă, care cuprinde subven ții și credite acordate familiilor.
234
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
7.5.3. Politica familial ă în România post-decembrist ă
După 1989 politica familial ă în România a avut o serie de caracteristici cu
totul aparte. Începând cu 1991, statul a avut de înfruntat, pe larg dificult ățile create
de consecin țele crizei socialismului ș i dificultățile tranziției la economia de piață .
În această situație, măsurile luate în privin ța familiei de noul regim s-au
concentrat, practic asupra a dou ă aspecte:
• Susținerea familiilor în efortul de a face față rigorilor tranziț iei;
• Politica reparatorie a efectelor politicii familiale anterioare.
In privința primului aspect:
• s-au luat m ăsuri în vederea unei relans ări a funcției economice a familiei;
• măsuri de protec ție socială a șomerilor;
• omogenizarea sistemului de aloca ții pentru copii;
• reorganizarea asisten ței pentru cei să raci;
• indexarea periodica 2 veniturilo r în raport cu dinamica preț urilor.
În privința celui de-al doilea aspect:
• retragerea treptat ă a statului din sfera vie ții familiale;
• liberalizarea avorturilor și a folosirii mijloacelor contraceptive;
• liberalizarea legisla ției în domeniul divorț urilor;
• mărirea concediului de maternitate pl ătit;
• protecț ia intrinsec ă a statutului mamei și copilului prin înl ăturarea
accentelor for țat pronataliste;
• măsuri de încurajare a adop ției și plasamentului familial.
Principalele instrumente ale politicii familiale utilizate în perioada de dup ă
1989 sunt urm ătoarele: serviciile sociale, asisten ța socială , alocațiile de stat pentru
capii, reducerea de impozit, politica financiar ă.
Serviciile sociale. Eficiența, calitatea, diversificarea și modernizarea
serviciilor sociale familiale lasă mult de dorit. Acest lucru este datorat inerț iei
instituționale precum și penuriei de resurse financiare . Astfel, sunt foarte slab
dezvoltate urm ătoarele categorii de servicii:
• servicii pentru îngrijirea și supravegherea copiilor la domiciliu;
• servicii orientate spre dezvolta rea timpului liber al copilului;
• terapia de familie;
• consiliere în probleme familiale;
• servicii de îndrumare a adul ților în relaț iile cu copiii;
235
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
• servicii pentru b ătrâni.
• asisten ța socială este slab dezvoltat ă, hipercentralizat ă, subfinan țată și
bazată excesiv pe sprijinul în bani.
Fără a avea un sistem de aloca ții familiale diversificat și consistent,
transferurile de asistenta social ă acoperă doar anumite cazuri-limit ă și au un
cuantum foarte redus.
Tot în domeniul serviciilor sociale s-au fă cut primii pa și spre privatizare.
Serviciile sociale private au și consecin țe negative, restrângând accesul unor
categorii largi ale popula ției (care nu au ve nituri suficiente pentru a accede la
aceste servicii).
Alocațiile de stat pentru copii au cunoscut o serie de transform ări. Faptul c ă
în România familia este predominant nuclear ă și veniturile sunt pu țin diferen țiate
duce la situa ția practică în care familiile cele mai numeroase sunt cele mai să race.
Numărul aducătorilor de venituri în familie r ămânând fix (1-2), indiferent de
dimensiunea familiei, iar aceste venituri nedep ășind, în general, o sum ă modică, în
cazul familiilor numeroase rezultatul este c ă, practic, mai mul ți oameni trebuie s ă
trăiască din aproximativ acelea și venituri ca ș i în familiile mai pu țin numeroase.
Principalele neajunsuri ale sistemului actual al aloca țiilor pentru copii pot fi
sintetizate astfel:
• ignorarea vârstei copilului ca ș i criteriu de diferen țiere;
• lipsa diferen țierii în raport cu veniturile sus ținătorului legal și rangul
copilului;
• desfiin țarea plafonului maxim de venit a împiedicat focalizarea fondurilor
asupra copiilor care aveau ef ectiv nevoie de sprijin;
• necorelarea corespunz ătoare a cre șterii aloca țiilor cu dinamica pre țurilor a
dus la scăderea a puterii de cump ărare a acestor prestaț ii;
• alocațiile au crescut mai lent decâ t celelalte venituri ale popula ției;
• cuantumul prea mic în raport cu cheltuielile necesare între ținerii unui
copil.
Reducerea de impozit este un mijloc de compensare a cheltuielilor legat de
creșterea și educația copiilor.
Indexarea periodică a veniturilor familiei, care a înlocuit practica
compensaț iilor fixe, este un instrument mai adecvat infla ției rapide. Din p ăcate,
prăbușirea produc ției nu a dus la acoperirea completa a cre șterii prețurilor.
Politica financiar ă. Creditele sunt cu totu și insuficiente și au condi ții
deosebit de restrictiv e de acordare. Subven țiile sunt treptat înl ăturate datorit ă
austerităț ii fiscale.
236
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Rezumând, putem aprecia că politica familial ă în România are câteva
realizări, dar și lipsuri importante.
Printre realiză ri se număra:
• legiferarea egalit ății dintre b ărbat și femeie;
• unele reglement ări ce echilibreaz ă obligațiile familiale cu cele
profesionale;
• existența unui sistem de aloca ție familial ă;
• învățământul și asistența medical ă gratuite.
La capitolul lipsuri se pot aminti:
• organizarea și funcționarea necorespunz ătoare a serviciilor sociale pentru
familii; insuficienta lor diversificare;
• declinul cheltuielilor reale ale guvernului în domeniul s ănătății, educației,
asistenței sociale, al cheltuie lilor sociale în general;
• reducerea utiliz ării creșelor și grădinițelor;
• excesiva centralizare a sistemului de asigur ări sociale;
• monetizarea excesiv ă a prestaț iilor, ceea ce duce, în condi țiile inflației, la
erodarea valorii reale;
• neimplicarea sistemului fiscal în sus ținerea familiilor cu sarcini familiale
sporite;
• insuficien ța utilizării creditelor și restrictivitatea excesiv ă a condiț iilor for
de acordare.
În concluzie, între politicile legate de problematica familiei si cele cu
caracter social exist ă raporturi de interdependen ță.
Se afirmă tot mai des ideea potrivit c ăreia politicilor familiale le revin tot
mai mult o sarcina de integrare, de sinteza globală și reconstruc ție a tuturor
influențelor sociale exercitate la nivelul familiei. Aceasta întrucât familia și
calitatea vie ții de familie se afl ă în strânsă interconexiune cu toate aspectele vie ții
economice, sociale, culturale. Difer itele programe sociale care vizeaz ă piața
muncii, educa ția, sănătatea ș.a. nu pot fi eficiente dac ă nu prezint ă o coeren ță a
intervențiilor la nivel familial.
Conștientizarea importantei fam iliei pentru dezvoltarea și echilibrul social a
determinat guvernele s ă ajungă la un relativ consens în proclamarea ata șamentului
față de familie. Difer ă însă modul de concretizare a acestui ata șament.
Calitatea vie ții familiilor, sus ținerea constituirii ș i stabilităț ii familiei,
egalitatea de ș anse, drepturile femeii, asigurarea, în general, a func țiilor familiei –
sunt obiective des întâlnite în do cumentele programatice ale guvernelor.
237
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Până în prezent, statul a fă cut prea pu țin pentru a u șura povara tranziț iei
suportate de familii, iar efectele aceste i politici sunt vizibile prin deteriorarea
continuă a nivelului economic al familiilor, prin deficien țele în starea de s ănătate
și nutriț ie a popula ției, prin scă derea utiliz ării serviciilor sociale, prin cre șterea
fenomenelor de devian ță socială .
7.6. Concluzii
Procesul de tranzi ție desfășurat în România și reformele asociate acestuia
are atât efecte directe, cât și efecte indirecte asupra familiei, cauzând modific ări
ale structurii ș i funcțiilor acesteia. De și majoritatea persoanelor nu con știentizeaz ă
aceste mula ții, existen ța lor este de necontestat.
Dintre funcț iile familiei cea mai afectat ă este func ția economic ă, lipsa
resurselor financiare și materiale fiind principala problem ă identificat ă de
majoritatea persoanelor. Sl ăbirea situaț iei financiare a familiei are ample
repercusiuni atât asupra structurii, cât ș i asupra celorlalte func ții ale familiei:
funcțiile biologice și sanitare (reproducere, sexualitate, asigurarea necesit ăților
biologico-sanitare), func țiile de solidaritate familial ă (sentimente de dragoste ș i
respect), func țiile pedagogico-educative (socializ area copiilor). Adesea, multe
dintre aceste func ții suni afectate de lipsa timpului liber al partenerilor ca urmare a
orarelor de munc ă prelungite determinate de nevoia unor venituri suplimentare. Ca
urmare, majoritatea familiilor se afl ă în imposibilitatea de a- și satisface suficient
necesităț ile.
Instaurarea unui climat impropriu desf ășurării normale a vie ții de familie
afectează grav unitatea cuplurilor, crescând probabilitatea disolu ției acestora.
Cel mai important efect direct al sl ăbirii unității cuplului este divor țul, urmat fie de
constituirea unei familii monoparentale, fie de rec ăsătorii sau apari ția unor cupluri
consensuale.
Deși văzute ca solu ție a unora dintre problemele vie ții de familie,
divorțurile determin ă constituirea unor familii mononucleare, compuse
predominant din mam ă și copiii ei minori. Aceste familii sunt caracterizate de o
situație economic ă deosebit de precar ă, fapt ce determin ă apariția unor noi
probleme. Acestea sunt resim țite direct și indirect atât de c ătre mamă, cât și de
către copii s ăi.
Nici formarea unui alt cuplu (p e baze consensuale sau prin rec ăsătorire) nu
reprezintă o soluț ie deoarece, de și se îmbun ătățește într-o anumit ă măsură situația
economico-financiar ă a persoanelor divor țate, traumele cauzate de divor ț și noua
structură a familiei, cresc riscul disolu ției noului cuplu.
Tranziția și efectele acesteia au determinat cre șterea num ărului modelelor
familiale alternative (cupluri cons ensuale, familii monoparentale, rec ăsătorii).
Schimbările înregistrate de societatea româneasc ă in ultimul deceniu au f ăcut ca
238
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
familia contemporan ă să aibă o nouă înfățișare, mult schimbat ă comparativ cu
imaginea tradi țională.
De asemenea, schimb ările concep țiile indivizilor în ceea ce prive ște
viața familial ă, structura și funcțiile acesteia sunt un alt efect direct al
modificărilor produse în societatea româneasc ă în perioada de tranzi ție. Astfel,
majoritatea studiilor efectuate în România relev ă desprinderea persoanelor
tinere de tradi ționalism și acceptarea modernismului (atitudinea este mult mai
puternică pentru persoanele tinere, cu un nivel educa țional ridicat, care
locuiesc în ora șele mari). La polul opus se afl ă persoanele vârstnice,
caracterizate de p ăstrarea unor mentalit ăți tradiționale (acestea sunt mai
pronunțate în cazul persoanelor vârstnice cu un nivel educa țional scăzut, care
locuiesc în mediul rural). Ca urmare, o dat ă cu schimbarea genera țiilor actuale,
imaginea societ ății române ști va fi una substan țial diferit ă, mult mai modern ă.
Este greu s ă apreciem efectele schimb ărilor cauzate de tranzi ție asupra
structurii și funcțiilor familiei în viitor, cum va fi și cum va ară ta noua
societate, îns ă știm cu certitudine c ă ne confrunt ăm cu fenomene noi, de o
amploare nemaiîntâlnit ă până acum, trebuind s ă găsim modalit ățile de
înțelegere și adaptare la noile realit ăți.
239
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
BIBLIOGRAFIE:
1. Alland, A., An Introduction to Cultural Anthropology, John Wiley & Sons Inc, 1981
2. Bawin-Legros, B., Sociologie de la familie , De Boeck Universite, Bruxelles, 1996
3. Batâr Dumitru, Familia în dinamica societ ății, Editura Universit ății „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004
4. Băran-Pescaru Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică , Editura Aramis, Bucure ști, 2004
5. Beker, G.S., A Treatise on the Family , Cambridge, Harvard University Press, 1981
6. Bonte Pierre, Izard Michel, Dicționar de etnologie și antropologie , Editura Polirom, Ia și, 1999
7. Boudon Raymond (coordonator), Dicționar de sociologie , Editura Univers Enciclopedic,
București, 1996
8. Burgess, E.W., Locke, H.J., Thomes, M.M., T h e F a m i l y f r o m I n s t i t u t i o n t o
Companionship , New York, American Book Company, 1993
9. Cârțână C., Tone T., Tendințe în evoluția familiei în România , în Sociologie românească , Editura
Academiei Române, Bucureș ti, nr. 5/1994
10. Ciupercă , C., Cuplul modern – între emancipare și disoluție, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2000
11. Ciupercă , C., Modificarea rolurilor în cuplul contemporan în "Sociologie româneasc ă", nr. 4/1999
12. Ciofu Carmen, Interac țiunea părinți-copii, Editura Medical ă Almateea, Bucure ști, 1998
13. Codul Familiei (actualizat la 01.02.2005), Editura All Beck, Bucure ști, 2005
14. Corhan Adriana, Dreptul familiei , Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2004
15. Costa-Foru Xenia, Cercetarea monografic ă a familiei – contribu ție metodologic ă, Imprimeria Na țională,
București, 1945
16. Crăciunescu Mihaela Cristiana, Regimuri matrimoniale , Editura All Beck, Bucure ști, 2000
17. Druță Florin, Psihosociologia familiei , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1998
18. Durkheim, E., La Familie conjugale , în „Textes. Volume 3: Fonctions sociales et
institutions", Paris, Editions de Minuit, 1975
19. Elkaim, M., Panorama des therapies familiales , Paris, Seuil, 1995
20. Epstein, M.B., Bishop, D.S., Problem – centred systems: therapy of the family, New York,
Brunner/Mazel, 1981
21. Eshleman, J. R., The family. An introduction, Allyn and Bacon, Inc., 1998
22. Ferréol Gilles (coordonator), Dicționar de sociologie , Editura Polirom, Iaș i, 1998
23. Filipescu Andrei, Filipescu Ioan, Tratat de dreptul familiei , ediț ia a VII-a, Editura All Beck,
București, 2002
24. Ghebrea, G., Familia și adaptarea la economic de pia ță, în Calitatea vie ții, Nr. 2-3/1993, Bucure ști
25. Good, W.J., World Revolution and Families Patterns, New York, Free Press, 1963
26. Goodman Norman, Familia , în „Introducere în sociologie”, Editura Lider, Bucure ști, 1992, p.
242 – 265
240
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
27. Goody Jack, Familia european ă. O încercare de antropologie istoric ă, Editura Polirom, Ia și, 2003
28. Hill, R., Contemporary developments in family theory, New York, Harper, 1966
29. Hill, R., The American Family in the Future , în „Journal of Marriage and the Family", 1964
30. Homans, G.C., Social behavior: its elementary forms , Londra, Routledge and Kagan, 1961
31. Iluț Petru, Familia. Cunoa ștere și asistență, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1995
32. Institutul Na țional de Statistic ă, Recensământul Popula ției și al Locuințelor, București, 2002
33. Jarvis, S.; Jenkins, S., Marital Splits and Income Changes: Evidence for Britain . Innocenti
Occasional Papers, no 60, UNICEF, 1997
34. Kellerhals, J., Troutrot, P.Y., Lazega, E., Microsociologie de la famille , PUF, „Que sais-je?",
1984
35. Kernbach Victor, Dicționar de mitologie generală , Editura Albatros, Bucure ști, 1995
36. Lemenncier, B., Le Marche du mariage et de la famille , Paris, PUF, 1988
37. Lenski, G., Lenski, J., Human Societies, McGraw Hill Book Company, 1974
38. Mărginean, I., Tineretul deceniului unu. Provoc ările anilor '90, București, Editura Expert, 1996
39. Mihăilescu Ioan, Sociologie general ă. Concepte fundamentale și studii de caz , Editura Polirom, Ia și,
2003
40. Mihăilescu Ioan, De la familie la familii , în „Un deceniu de tranzi ție. Situația copilului și a
familiei în România ”, UNICEF, Bucure ști, 2000
41. Mihăilescu Ioan, Familia în societ ățile europene , Editura Universităț ii București, 1999
42. Mihăilescu Ioan, Schimbări în modelele familiale din România și implicațiile asupra politicii în domeniul
familiei , în „Sociologie românească ”, nr. 3-4/1990
43. Mihu Achim, Antropologie cultural ă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
44. Mitrofan I., Ciuperc ă C., Psihologia rela țiilor dintre sexe. Muta ții și alternative , Editura Alternative,
București, 1997
45. Mitrofan, I, Mitrofan, N., Familia româneasc ă în perioada de tranzi ție, în Psihologia, număr special,
București, Editura Știință si Tehnic ă, 1994
46. Mitrofan I., Mitrofan N., Familia de la A la Z, Editura Științifică, București, 1991
47. Panea Nicolae, Antropologie cultural ă și socială, Editura Omniscop, Craiova, 2000
48. Parkinson Lisa, Separarea, divor țul și familia , Editura Alternative, Bucure ști, 1993
49. Parsons, T., Bales, R.F., Family Socialization and Interaction Process , London, Routledge și
Kegan, 1956
50. Pop Luana Miruna (coordonator), Dicționar de politici sociale , Editura Expert, Bucureș ti, 2002
51. Preda, M., Grupuri sociale excluse / ignorate de politicile sociale din România, în Zamfir C. (coord.),
„Politici sociale în România”, Bucure ști, Editura Expert, 1999
52. Pricopi Adrian, Rudenia în Dreptul român , Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2000
53. Richmond-Abbott, M., Masculine & Feminine – Gender Roles Over The Life Cycle, McGraw Hill
Inc., 1992
54. Scanzoni, J., Sexual Bargaining, Power, Politics and the American marriage , New Jersey, Prentice
Hall, 1972
55. Schneider, A., Schneider, L., Global Society, McGraw Hill Inc., 1997
241
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
56. Singly, F., Sociologie de la famille contemporaine , Nathan, Paris, 1993
57. Stăciulescu Elisabeta, Sociologia educației familiale , vol. II, Familie și educație în societatea româneasc ă,
Editura Polirom, Ia și, 2002
58. Stăciulescu Elisabeta, Sociologia educa ției familiale , vol. II, Strategii educative ale familiilor
contemporane , Editura Polirom, Ia și, 2002
59. Stephensen, W., N., The Family In Cross-Cultural Perspective, Holt, Rinehart & Winston Inc.,
1963
60. Sternberg, R.J., Hojjat, M., Satisfaction in close relationships , Guilford, 2004
61. Ștefan Cristina, Familia monoparental ă. O abordare politic ă, Editura Arefean ă, București, 2004
62. Touraine, A., Pourrons-nous vivre ensemble , Livre de poche, Biblio essais, 1999
63. Uberti, M.L., Les metiers de la psy , Paris, Rebondir, 2000
64. Voinea Maria, Familia tân ără – particularit ăți sociodemografice , în Zamfir Elena, B ădescu Ilie,
Zamfir Că tălin, „Starea societ ății românești după 10 ani de tranzi ție”, Editura Expert,
București, 2000, p.
65. Voinea Maria, Familia – grup social fundamental , în „Sociologie general ă și juridică”, Editura Sylvi,
București, 2000, p. 73-8
66. Voinea Maria, Aspecte psihosociale ale modelelor familiale de tranzi ție, în România: accelerarea tranzi ției
(coord. Chelcea S., Bratu D.), Editura I.N.I., Bucure ști, 1998
67. Voinea Maria, Psihosociologia familiei , Editura Universit ății București, 1996
68. Voinea Maria, Restructurarea familiei : modele alternative de via ță, în „ Sociologie româneasc ă”,
nr.5/1994
69. Voinea Maria, Sociologia familiei , T.U.B., Bucure ști, 1993
70. Voinea Maria, Banciu Dan, Sociologie juridic ă, Universitatea Româno – American ă, București,
1993
71. Voinea Maria, Familia și evoluția sa istoric ă, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București, 1978
72. Zamfir Că tălin (coord.), Politici sociale în România: 1990-1998 , București, Editura Expert, 1999
73. Zamfir Că tălin, Politica social ă în România în tranzi ție, în Revista de cercet ări sociale, Nr. 11/1994,
București, Editura IMAS
74. Zamfir Că tălin (coord.), Dimensiuni ale să răciei, București, Editura Expert, 1995
75. Zamfir Cătălin, Zamfir Elena (editori) – Politici sociale. România în context european, București,
Editura Alternative, 1995
76. Zamfir Că tălin, Vlăsceanu Lază r (coordonatori), Dic ționar de sociologie , Editura Babel,
București, 1993
77. Zamfir Elena, Zamfir Că tălin, Situația femeii în România , Editura Expert, Bucureș ti, 2000
242
Psihologia Online
Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prof. univ. dr. MARIA VOINEA [612037] (ID: 612037)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.