Prof . univ. dr. MĂDĂ LINA TOMESCU [621811]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE
LICENȚĂ
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Prof . univ. dr. MĂDĂ LINA TOMESCU

Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
PRO GRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE
LICENȚĂ
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

DEONTOLOGIA
FUNCȚIONARULUI PUBLIC
ÎN CONTEXT EUROPEAN

Coordonator științific:
Prof . un iv. dr. MĂDĂ LINA TOMESCU

Absolvent: [anonimizat]
2018

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 1
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 3
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA DE FUNCȚIE PUBLICĂ ȘI DE
FUNCȚIONAR PUBLIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 3
1.1.Scurt istoric privind reglementarea statutului de funcționar public în România …… 5
1.2.Scurt istoric privind reglementarea statutului de funcționar public în Uniunea
Europeană ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 10
FUNCȚIONARUL PUB LIC ÎN CONTEXT EUROPEAN ………………………….. ……………. 11
2.1.Noțiunea de funcționar public ………………………….. ………………………….. ……………….. 11
2.2.Clasificarea funcționarului public român și a funcționarului public european ……. 13
2.3.Condiții de acces la fu ncția publică românească și la funcția publică europeană … 18
2.4.Recrutarea funcționarului public român și a celui european ………………………….. .. 20
2.5.Perioada de stagiu a funcționarului public român și a funcționarului public
europe an ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 27
2.6.Promovarea și evaluarea performanțel or profesionale ale funcționarului public
român și a le celui europe an ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 29
2.7.Incompatibilități ale funcționarului public român și ale funcționarului public
european ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 32
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 35
DREPTURILE, OBLI GAȚIILE ȘI RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN
CONTEXT EUROPEAN ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 36
3.1.Drepturile funcționarului public român și a le funcționarului public european ……. 36
3.2.Obligațiile funcționarului public român și a le funcționarului public european ……. 39
3.3.Răspunderea funcționarului public român și a funcționarului public europe an …. 41
3.3.1. Răspunderea disciplinară ………………………….. ………………………….. ……………….. 42
3.3.2. Răspunderea contravențională ………………………….. ………………………….. ………. 45
3.3.3. Răspunderea patrimonială ………………………….. ………………………….. …………….. 46
3.3.4. Răspunderea penală ………………………….. ………………………….. ………………………. 47
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 48
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 49
CONCLUZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 50
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 52

1
INTRODUCERE

Deontologia, ramură a Eticii, este știința care se ocupă cu studierea obligațiilor și a
comportamentului pe care îl au cei care practică o anumită profesie, în cazul de față,
aceea de funcționar public.1
Cu privire la deontologia funcționarului public, analiza acesteia trebuie să înceapă
de la ideea că funcționarul public este și el cetățean, dar nu orice cetățean, ci unul care a
fost î nvestit legal pentru a exercita prerogative de putere publică.2
Codul de conduită al fun cționarilor publici definește d eontologia funcționarului
public ca o totalitate de norme care urmărește comportamentul profesional și privat al
funcționarulu i public în baza statului .
În cazul funcției publice, scopul d eontologiei este acela de a se realiza eficient
serviciul public și de a fi satisfăcute nevoile cetățeanului.
În prezenta lucrare de licență, mi-am propus să prezin t modul în care funcționarii
publici își desfășoară activitatea, dar și toate etapele pe care le au de parcurs pentru a
ajunge în funcția respectivă, în urma studierii minuțioase a lucrărilor de specialitate a
diferitor specialiști.
Lucrarea es te structurată în patru capitole, astfel că, în primul capitol am definit
noțiunea de funcție publică, funcționar public și modul în care au fost reglementați
funcționarii publici atât la nivel național, cât și european.
În cel de-al doilea capitol, a m prezentat care sunt categoriile de funcționari publici
existente , condițiile de acces la funcția publică, cum se realizează selectarea acestora,
perioada de stagiu pe care o au de îndeplinit pentru a deveni funcționari definitivi,
promovarea în funcție și evaluarea profesională, dar și incompatibilitățile cu funcția pe
care o dețin.
Funcționarii publici au atât drepturi, cât și obligații și răspund disciplinar,
contravențional, patrimonial și penal d acă încalcă legea. A ceste det alii le voi prezenta în
cel de -al treilea capitol.
Ultimul capitol este dedicat unui studiu de caz cu privire la săvârșirea unor
infracțiuni de luare de mită și fals intelectual de către doi funcționari publici care își
desfășurau activ itatea la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Giurgiu , în care

1 Micul dicționar academic, Ediția a II -a
2 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ediția a IV -a, revizuită și adăugită, Editura Pro
Universitaria, București 2016, p. 134

2
am analizat pe scurt care sunt acuzațiile aduse și modul în care a fost abordată această
problemă.
La sfârșitul lucrării voi prezenta concluziile la care am ajuns după fina lizarea
temei alese , deoarece consider c ă am reușit să clarific, atât pentru mine, cât și pentru cei
care sunt interesați de această profesie, unele aspecte legate de funcționarul public și de
cerințele pe care le avem de îndeplinit pentru a ajunge în această funcție .

3
CAPITOLUL 1
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA DE FUNCȚIE
PUBLICĂ ȘI DE FUNCȚIONAR PUBLIC

Ideea de funcție și de funcționar public preocupă experții de ceva vreme, astfel că,
s-au realizat numeroase cărți ș i legi prin care suntem la curent cu tot ce se întâmplă în
acest domeniu.
Funcționarul este definit ca fiind persoana fizică care îndeplineș te atribuții ce au
drept scop punerea în aplicare a legii, persoană ce face part e dintr -o instituție
admin istrativă .
Pe de altă parte, funcția publică este definită c onform a rt. 2 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcționarului p ublic, ca un ansamblu al atribuțiilor și
responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere
publică de către administrația publică centrală și locală.
În același articol, alin. (2), fun cționarul este persoana numită î ntr-o funcție
publică conform legii.3
Autorii de specialitate au oferit ș i alte definiții funcției publice și a funcționarului
public, astfel că:
Mihai T. Oroveanu definește funcția publică ca fiind complexul de competențe
organizat de lege, care este destinată ocupării de către unul sau mai mulți titulari,
persoane fizice, în vede rea exercitării atribuțiilor legale, pentru a duce la realizarea
scopului pentru care a fost creată funcția.4
În „Deontologia funcției publice ”, lucrare scrisă de profesorul Ion Mocioi, funcția
publică este definită în următorul mod: „(…) un ansamblu d e reguli de conduită a
funcționari lor publici pentru a funcționa în administrația publică, în cadrul unui post
al activității specifice, folosindu -și cu responsabilitate, pregătire , calitățile și
aptitudinile individuale, pentru aplicarea legilor în mod corect, în interesul
cetățeanului și al progresului țării.”
În România, L egea din 1999 cu privire la funcția publică , precizează că prin
denumirea de funcționari publici, se regăsesc aceia numiți într -o funcție permanentă la
nivel comunal, județea n, central, municipal și care au datoria să își îndeplinească
atribuțiile ce îi revin în exercitarea f uncției publice pe care o dețin.

3 Art 2. din Legea n r. 188/1999 , privind Sta tutul funcționarului public, P ublicată în M.OF. n r. 251 din 22
martie 2004
4 Mihai T. Oroveanu, op. cit. , p. 318

4
Așadar, pentru toate funcțiile publice, existența unui complex de atribuții,
precum sunt drepturile și obliga țiile prevăzute de lege, este un factor comun și
definitoriu, denumit situație juridică obiectivă.5
Profesorul P. Negulescu arată faptul că funcționarii publici sunt acele persoane
numite într -o autoritate competentă și care prestează în mod permanent o activitate cu
scopul de a face să funcționeze un serviciu, serviciu în urma căruia primește un salariu.6
La nivel european , definiția noțiunii de funcționar public este prezentat ă în art. 1
alin. (96) din Statut astfel: ”este funcționar al comunităților, în sensul prezentului
statut, orice per soană care a fost numită în condiții le prevăzute de acest statut, î ntr-o
funcție permanentă dintr -una din instituțiile Comunității, prin tr-un act scris al
autorității î nvestite cu puterea de numire de această instituție.”
În Belgia, Grecia, Franța, Spania, Portugalia, Olanda, funcția publică este
sinonimă cu personalul administrativ, pe când în alte state, cum sunt Germania și
Luxemburg, există o delimitare între funcționarii c u statut de drept public, pe de o
parte, și angajații ș i lucrătorii din administrație ce se supun regulilor dreptului muncii ,
pe de altă parte. În Marea Britanie, funcția publică se rezumă doar la agenții civili ai
statului care reprezintă doar o parte din personalul administrativ.7
Ioan Alexandru identifica în urmă cu 21 de ani în ”Revista de drept public nr. 1 –
2/1997, Administrația publică și integrarea europeană” faptul că exista trei modele în
perimetrul european și anume:8
– modelul englez, fiind format din secretari permanenți, cu un înalt grad de
pregătire, foarte bine retribuiți, dar cu o arie de acțiune re strânsă;
– modelul francez, caracterizat printr -un nivel superior și un grad înalt de
pregătire în domeniul administrației publice;
-modelul german, caracterizat prin funcțion ari publi ci cu un înalt statut, dar
stabilitate mică și cei civili de carieră, cu o poziție relativ minoră, dar stabilă.
În Polonia, Legea funcției publice din decembrie 1998, intrată în vigoare în
următorul an, face o distincție între funcționarii publici și funcționari, definind
funcționarii publici ca acele persoane numite într -o funcție publică prin îndeplin irea
procedurilor prevăzute de l ege, iar funcționarii ca acele persoane angajate pe ba za unor
principii stabilite de l egea funcției publice.

5 Ilie Iovăn aș, Drept administrativ, Ed. Servo Sat, Arad, 1997, p.175
6 P. Negulescu, Tratat de drept a dministrativ,Volumul 1, Ed. Tipo grafiile Române Unite, p. 531
7 Dana Apostol Tofan , Instituții administrati ve europene, București, Ed. CH Beck, 2006, p. 156
8 Ioan Alexandru – op.cit., pp. 114 -115

5
În Bulgaria, Legea funcției publice din 1999, definește funcționarul ca f iind acea
persoană care își desfășoară activitatea într -o funcție publică din cadrul administrației,
primind în urma serviciilor oferite bani și un statut special, prin care este obligat să
respecte prevederile acestei legi.
Funcționarul public , indiferent că e ste național sau internațional, trebuie să -și
ducă la bun sfârșit atribuț iile, nu pen tru că î i sunt impuse, ci pentru că trebuie să fie
convins că acestea reprezintă rostul său profesional.9
Acestea fiind spuse, funcția publică este consacrată atât în dreptul intern, cât și în
cel internațional , având o serie de atribuții și responsabilități pe care trebuie să le ducă
la bun sfârșit, în realizarea prerogativelor de putere publică de către administrația
publică centrală și locală .

1.1. Scurt istoric privind reglementarea statutului de funcționar
public în România

În România, reglementarea funcției publice a fost realizată pentru prima dată de
Regulamentele Organice, fiind urmată cronologic de prevederile Statutului dezvoltător
al Convenției de la Paris și ale Legii electorale din timpul lui Cuza, precum și de
Constituția din 1866.
Noțiunea de funcționar public a suferit numeroase modificări pe parcursul
timpului, astfel că, începând cu 19 iun ie 1923 a fost adoptată Legea pentru Statutu l
funcționarilor publici, lege î n care a fost pentru prima dată reglementat regimul juridic
unitar pentru toți funcționarii publici, având și câteva excepții , conform art. 2 din
Lege.10
Această lege a rămas reglementată și în perioada dintre 1938 -1940, iar pe data de
8 iunie 1940 a fost adoptat Codul funcționarilor publici care era structurat în două
părți.11
Prima parte conținea dispoziții aplicabile tuturor categoriilor de funcționari, iar
cealaltă parte se referea doar la funcționarii administrativi și cei de specialitate, excepția
facând -o: corpul judecătoresc, medicii, preoții, ofițerii, avocații.
La 22 septembrie 1946 s -a adoptat și Legea nr. 746 pentru Statutul funcționarilo r
publici care era împărțită în ș ase părți: dispoziții generale, condiții de încadrare,

9 Victor Onișor, Tratat de drept administrativ, Editura Cartea Românească SA, ed. a II -a, Cluj, p. 405
10 Art. 2 din Legea pentru Statutul funcționarilor publici , adoptată în iunie 1923
11 Mădălina Tomescu, op. cit., p. 141

6
tratarea în serviciu, îndatoririle funcționarilor, dispoziții speciale, dispoziții finale și
tranzitorii.
Un alt document important cu privire la funcționarii din România este Constituția
din 1866, Constituție care î n art. 10, alin. (3) și art . 132 , alin. (5) prezintă „ condițiile de
adminisibilitate și intrare în funcțiile publice.”12
După evenimentele din 1989, a fost adoptat Statutul funcț ionarilor publici, iar în
2004 și Codul deontologic.
Constituția României, adoptată în anul 1991 și revizuită în anul 2003 cuprind ea și
ea unele dispoziții care constituie un cadru principial de reglementare a acestor instituții
juridice, printr e care :
– Art. 16 , alin. (3): „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau
militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoane care au
cetățeni a română și domiciliul în țară, statul român garantând
egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor
și demnităților publice”;
– Art. 73 , alin. (3), lit. j): „Reglementarea Statutului funcționarilor
publici se face numai prin lege org anică”.
Această Constituție consacră principiile după care diverse funcții si demnități
publice pot fi ocupate de persoane care au domiciliul în țară și cetățenia română, astfel ,
era exclus faptul ca o funcție publică să fie ocupată de o persoană de altă origine.
Pe parcurs, au existat diverse modificări , în urma cărora funcția publică putea fi
ocupată și de alte persoane cu cetățenie străină, însă domiciliul în țară rămânea în
continuare obligatoriu.
Începând cu anul 2003, instituirea unei funcții publice are nevoie de acordul
Agenției Naț ionale a Funcționarilor Publici, care elaborează a nual un plan de ocupare al
funcțiilor publice, pe care îl supun spre aprobare Guvernului, în urma consultării cu
autoritățile și instituțiile publice.13
Potrivit Statutului funcționarului public, modificat și completat prin Legea nr.
161/2003, „funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,
stabilite în temeiul legii, în scopul r ealizării prerogativelor de putere publică de către
administrația publică centrală și administrația publică locală”, iar funcționarul public
este „persoana numită, în condițiile prezentei legi, într -o funcție publică.”

12 Art. 16 si 73 din Constituția României adoptată în anul 1991, revizuită în 2003
13 Art. 1, alin (1), pct. 1, lit. j) din Regulamentul de o rganizare si funcționare a Agenției Naționale a
Funcț iona rilor Publici , cuprins în Anexa nr. 1 la Hotărâ rea nr . 624 din 29 mai 2003, publicată în
Monitorul Oficial al Româ niei, nr. 410 din 11 iunie 2003

7
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici și Legea
188/1999 privind Statutul funcționarului public, ambele cu modificări le și completările
ulterioare, vorbesc despre o serie de principii legale generale și anume:14
1. Supr emația Constituției și a legii;
2. Prioritatea interesului public;
3. Asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și
instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii trebuie să
aplice în același mod legea, fără a face discr iminări;
4. Profesionalismul;
5. Imparțialitatea și independența;
6. Integritatea morală;
7. Libertatea gândirii și a exprimării;
8. Cinstea și corectitudinea;
9. Deschiderea și transparența;
10. Obligația de a nu prejudicia persoanele fizice sau juridice și apărarea
prestigiul ui Corpului Funcționarilor Publici;
11. Obligația de a manifesta discreție profesională cu privire la toate
informațiile primite;
12. Obligația de a respecta ordinele superiorului său ierarhic;
13. Loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice ;
14. Reguli privi nd activitatea publică a funcționarilor publici;
15. Reguli privind activitatea politică a funcționarilor publici;
16. Reguli privind folosirea imaginii proprii etc.
Există elemente care apropie, dar care și diferențiază statutele celor două tipuri de
funcționari: cel național și cel al Uniunii Europene. În cazul celui național, principiul de
bază care guvernează întreaga sa activitate este cel al supremației Constituț iei și a legii,
iar în cazul celor europeni, întâlnim principiul neutralității acestora, independenței lor
față de oricare stat, fie el cel din care face parte, sau altul, aflat sau nu în Uniunea
Europeană. 15

14 Mădălina Tomescu, op. cit. , pp. 161 -162
15Diana Marilena Popescu Petrovszki, Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea
Europeană: Principii, drepturi și obligații, Ed. I.R.D.O, 2011, p. 11

8
1.2. Scurt istoric privind reglementarea statutului de funcționar
public în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcției comunita re, care a
început în anul 1952 și a luat naștere în urma Tratatu lui de la Maastricht, tratat s emnat
la data de 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
În cadrul instituțiilor Comunităților Europene există diferiți agenți cu un statut
special care își desfășoară activitatea, fiind supuși diferitor norme și reprezentând
dreptul funcției publice europene.
Reglementările statutare cu privire la funcționarii publici europeni au trecut
printr -o serie de modificări de -a lungul timpului.
Într-o primă etapă a acestei reglementări se regăsește statutul funcționarilor și
regimul aplicabil altor agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității
Economice a Energiei Atomice, proclamat de Consiliu în art. 212 al Comunității
Economice Europene și art. 186 al Comunității Economi ce a Energiei Atomice. (J.O.C.E
din 14.6.1962), care conținea prevederi derogatorii față de Statutul personalului
C.E.C.A – din 28.01.1956.16
Diferența de organizare a funcționarilor celor trei Comunități viza următoarele
aspecte:
– sistemul diferit de subordonare a gradelor;
– nivelul de ansamblu al remunerațiilor, ace sta fiind cu 3% mai mic;
– regimul pensiilor care era mai puțin liberal.17
O a doua etapă s -a realizat prin Regulamentul C.E.E, C.E.C.A, C.E.E.A, nr.
259/68 din 29 februarie 1968, publicată în J.O.U.C.E, nr. L. 56 din 4.03.1968, modificat
de mai m ulte ori, fiind înfă ptuită prin unificarea normelor statutare existente.18
Regulamentul fii nd supus mai multor modificări împreună cu alte texte, este
reunit într -un document intern al Comunităților , intitulat „ STATUT”, care are ca
subtitlu „Regulamente și reglementări aplicabile funcționarilor și altor agenți ai
Comunităților Europene.”19

16 Cartou Louis, L’Union Europèenne, Traitès de Paris -Rome, Maastricht, 1996, ed. Dalloz, p. 123
17 Guy Isaac, Droit communautair e gènèral, 5 èdition, Armand Colin 1997, p. 91
18 Este vorba de peste 70 de modificări care au fost operate prin regulamente î ntre anii 1969 -1996
19 Verginia Vedinaș, Constanța Căli noiu, Statutul funcționarului public european, ediția a II -a, Ed.
Universul Juridic 2007, p. 13

9
Prin art. 24 din Tratatul de fu zionare, din 8 aprilie 1965, s -a unificat funcția
publică a celor trei comunități, fiind supusă unui text unic ce a fost a doptat în Consiliu
cu majoritate calificată.
O a treia etapă este reprezentată de actuala reglementare, Statutul Funcționarilor
Comunităților Europene, care a fost adoptat prin Regulamentul ( CE, EURATOM) nr.
723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de m odificare a Statutului Funcțio narilor
Comunităților Europene ca și regimul aplicabil altor categorii de agenți ai
Comunităților.20
În urma extinderii Uniunii Europene la 27 de state membre, Consiliul Uniunii a
aprobat reformele administrative cele mai radicale propuse de Comisia Europeană , încă
din anul 1968, an în care a fost adoptat și ”Statutul funcționarilor Comunităților
Europene” ca și regimul aplicabil altor categorii de agenți ai Comunităților.
Țările Uniunii Europene au adoptat în ani diferiți statute cu privire la funcționarii
publici.
Se consideră că Spania, prin Legea din 1852, este prima țară care a adoptat un
Statut general al funcției publice, fiind urmată de Luxemburg, printr -o lege din anul
1872 și Danemarca în 1899.
În Franța , Statutul funcționarilor publici este format din patru reglementări:
Legea din 13 iulie 1983 care se referă la drepturile și obligațiile funcționarilor, Legea din
26 ianuarie 1984 privind funcția publică teritorială , Legea din 11 ianuarie 1989 care face
referire la funcția publică de stat și Legea din 9 ianuarie 1989 care privește funcția
publică din spitale.21
În Italia, primul statut cu privire la funcționarii civili a fost adoptat la 22
noiembrie 1908, iar în Republica Irlanda, prima lege cu privire la funcția publică
datează din 1922.
În 1929 , Olanda și Belgia au adoptat prima lege privind funcționarii, iar
Regulamentul general al funcționarilor din Regatul Uni t al Marii Britanii și Irlandei de
Nord a apărut în 1931.
În 1951 , Grecia a adoptat primul Statut al funcționarului public, fiind in spirat,
conform profesorului Ziller, din statutul francez, din dreptul german și englez al funcției
publice.
Și dreptul german adaugă un element important definiției funcționarulu i public,
precizându -se prin Statutul funcționarilor publici că această calitate nu poate fi acordată

20 Publicat de Journal Officiel, nr. L 124 din 27.04.2004, pp. 1 -118
21 Romeo Paul Postelnicu, Statutul funcționarilor publici, Ed. Universitară „Carol Davila”, București,
2007, p. 53

10
decât pentru exercitarea prerogativelor de putere publică sau a prerogativelor care,
pentru rațiuni ce țin de necesitatea asigurării bunei funcționări a S tatului sau a vieții
publice, nu pot fi încredințate exclusiv unor persoane de drept privat.22
Profesorul Jacques Ziller apreciază că prima lege din Germania , în ceea ce
privește funcția publică , a fost adoptată de către regimul socialist în 1937, deși exis ta un
Cod bavarez al funcției publice încă de pe data de 1 iulie 1806.

22 Jacques Ziller, J., Administrations comparees. Les systemes politico -administratifs de l’Europe des
Douze, Paris: Editions Montchtrestien, 1993.

11
CAP ITOLUL 2
FUNCȚIONARUL PUBLIC ÎN CONTEXT EUROPEAN

2.1. Noțiunea de funcționar public

Funcționar ul public este persoana numită î ntr-o funcție publică, persoană
titulară cu drepturi și obligații care își exercită atribuțiile în serviciul autorităților
publice.
În Vechiul Cod Penal, noțiunea de funcționar public este definită în art. 147
alin. (1) astfel: „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu oric e titlu,
indiferent cum a fost î nvestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în
serviciul unei unități.”23
Art. 175 alin. (1), arată că funcționar public în sensul legii penale, est e persoana
care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:24
a. exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în
scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau
judecătorești;
b. exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice
natură;
c. exercită singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii
autonome , atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al
acesteia.
Din definițiile prezentate și din preved erile legii, se poate reține că funcționarul
public român poate fi doar cel care are domiciliul în țară, iar numirea funcționarilor
publici are loc doar în condițiile legii, ceea ce presupune că aceștia trebuie să
îndeplinească toat e condițiile generale și speciale prevăzute de lege.25
Profesorul Antonie Iorgovan definește funcționarul de stat în literatura de
specialitate, dinainte de Revoluț ia din Decembrie 1989, ca fiind „persoana fizică
învestită în mod legal prin actul de voință unilaterală a unui organ de stat, în vederea
realizării competenței organului din structura căreia face parte funcția respectivă”.

23 Art. 147 alin. (1), Vechiul Cod Penal actualizat
24 Art. 175 alin. (1), Noul Cod Penal, CAPITOLUL III, Dispoz iții comune
25 Ion Popescu -Slăniceanu, Andy Pușcă, Cosmin Ionuț Enescu, Drept administrativ, vol II, Ed.
Universitară „Danubis”, Galați, 2009, p. 25 și urm.

12
De asemenea, termenul de funcț ionar este definit în art. 2 alin. (2) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcționarului public ca acea „persoană numită, în condițiile
legii, într -o funcție publică.”
Profesorul Romulus Ionescu a definit noțiunea de funcționar de stat ca fiind: „o
persoană fizică care făcând parte din c adrul unui o rgan de stat, este î nvestită în mod
legal cu o funcție în stat, pe care o exercită în mod continuu și pentru care primește în
general o remunerație .”26
Din definițiile date și din prevederile legii putem reține faptul că:27
– funcționar public român poate fi potrivit art. 16 pct. 3 din
Constituție, cetățeanul român cu domiciliul în țară;
Funcția publică nu poate fi încredințată unui apatrid sau unei persoane care are
domiciliul în străinătate.
– funcționarul public este doar cetățeanul numit într-o funcție
publică vacantă din cadrul unui serviciu public, nu și cel ales;
Învestirea în funcție se realizează prin numire, pentru că acest lucru presupune
integrarea funcționarului public într -o ierarhie care ține de natura administrației
publice, în regim de putere publică.
– numirea funcționarului public are loc în condițiile legii, ceea
ce înseamnă că persoana numită în această funcție trebuie să
îndeplinească toate condițiile generale și speciale prevăzute de
lege;
– numirea funcționarului se face pe o perioadă nedeterminată,
acest element asigură funcționarului public stabilitate în
funcție și eventual inamovibilitatea ;
– funcționarii publici au reglementate drepturile, obligațiile,
răspunderea și incompatibilitățile.
Pe de altă parte, în Comunitățile Europene, definiție pe care o r egăsim și la
începutul lucrării, din art. 1 alin. (96) din Statut, rezultă următoarele trăsături ale
funcționarului:
– este funcționar public persoana care ocupă o funcție publică în
cadrul insti tuțiilor Comunităților Europene;
– din Statut reiese că numirea se face într -o funcție permanentă;

26 Romulus Ionescu , Drept administrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977 , p. 179
27 Diana Marilena Popescu Petrov szki, op. cit., pp. 46 -47

13
– pentru a dobândi statutul de funcționar public european, trebuie ca
funcționarul să îndeplinească anumite condiții prevăzute în Statut;
– actul de numire a funcționarilor într -o funcție a Comunităților este
emis de către autoritatea care este î nvestită cu putere de numire;
– statutul se aplică în egală măsură tuturor celor din cadrul
Comunității.
Conform celor spuse mai sus , funcționarul este persoana care ocupă o funcție în
cadrul instituțiilor Comunități lor Europene, persoa nă învestită printr -un act emis de
autoritatea competentă.

2.2. Clasificarea f uncționarului public român și a funcționarului
public european

Funcționarii pubici sunt clasificați pe baza mai multor criterii.
În România, conform art. 7 din Legea nr. 188/1999 privin d Statul funcționa rului
public , funcțiile publice se împart în :28
a. funcții publice generale, comune tuturor autorităților în care își
exercită atribuțiile și re sponsabilitățile funcționarii;
b. funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II -a, funcții
publice din clasa a III -a.
1. Din punct de vedere al studiilor întâlnim:29
a. clasa I, în care se regăsesc funcționarii cu studii superioare absolvite
cu dip lomă de licență sau echivalentă;
b. clasa a II -a, care cuprinde funcționarii cu studii superioare de scurtă
durată, absolvite cu dip lomă;
c. clasa a III -a, care cuprind e funcționarii cu studii medii, liceale,
absolvite cu diplomă.
2. Din punct de vedere al atribuțiilor întâlnim:30
 înalți funcționari publici;
 funcționari publici de conducere ;
 funcționari publici de execuție .

28 Art. 7 din Legea nr. 188/1 999 privind Statutul funcționarului public
29 Art. 9 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public
30 Art. 10 din Legea nr. 188/1 999 privind Statutul funcționarului public

14
Din categoria de î nalți funcționari publici fac parte :31
 secretar ul general al Guvernului și secretar ul adjunct al Guvernului ;
 secretarul general și secretarul general adjunct din ministere și alte organe de
specialitate ale administrației publice centrale;
 prefect ul;
 subprefect ul;
 inspector guvernamental ;
În categoria de f uncționari publici de conducere se regăsesc :32
 secretar ul municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și
comunei;
 director si directo r adjunct din aparatul autorităț ilor administra tive autonome, al
ministerelor ș i al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale, precum și în funcț iile publice specifice asimilate acestora;
 director ul executiv și director ul executiv adjunct ai serviciilor publice
descentralizate ale administrației pub lice centrale etc. ;
 șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia;
 șef birou, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Funcți onari i publici de execuție se întâlnesc în clasa I și sunt persoane le numite
în următoarele funcții publice:
 expert;
 consilier;
 inspector;
 consilier juridic;
 auditor.
În clasa a II -a se regăsesc persoanele numite în f uncțiile publice de referent de
specialitate, iar în clasa a III -a, persoanele numite în funcția publică de referent.
Funcțiile publice de execuție sunt stru cturate pe diferite grade pro fesionale:33
 superior, ca nivel maxim;
 principal;
 asistent ;
 debutant.
3. Din punct de vedere al actului normativ prin care sunt create , regăsim:
a. funcții prevăzute numai de Constituție;

31 Art. 12 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public
32 Art. 13 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public
33 Art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public

15
b. funcții prevăzute în legi, inclusiv în statute;
c. funcții prevăzute în acte, subordonate legii.
4. Din punct de vedere al naturii juridice și conținutului funcției publice , întâlnim:
a. funcții politice;
b. funcții de specialitate.
5. Din punct de vedere al modului în care pot fi ocupate , putem vorbi despre:
a) funcții ocupate numai prin alegere;
b) funcții ocupate prin numire.
6. Din punct de vedere al modului de retribuire, funcțiile publice pot fi:
a) salarizate;
b) funcții pentru care se prevăd indemnizații;
c) nesalarizate.
Potrivit art. 5 alin . (1) din Legea nr. 188/1999, pot beneficia de statute speciale ,
categorii le de funcționari publici ce își desfășoară activitatea în următoarele servicii
publice:34
– structurile de specialitate ale Par lamentului României;
– structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
– structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
– serviciile diplomatice și consulare;
– autoritatea vamală;
– poliț ia și alte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor;
– alte servicii publice stabilite prin lege.
La nivel european există dou ă categorii de funcții publice:
 o primă categorie este cea a funcționarilor publici care își desfășoară
activitatea la nivelul instituțiilor comunitare și care pot fi desemnați cu
titulatura de funcționari publici europeni ;
 cea de -a doua categorie este ce a a funcționarilor care lucrează în
administrația proprie a fiecărui stat .
Până la data de 1 mai 2004, Statutul funcționarilor publici cuprindea patru
categorii de posturi care erau clasate în funcție de natura și nivelul funcțiilor
corespunzăto are fiecăruia, desemnate în ordine ierarhică descrescătoare prin literele A,
B, C, D și cărora li se mai adăugau posturile din categoria LA care reveneau cadrelor din
domeniul lingvistic.

34 Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

16
Începând cu anul 2004, posturile sunt clasificate conform prevederilor art. 5 (8)
(96) din Statut de la nivelul instituțiilor comunitare în două categorii:
a) Categoria funcțiilor administrative (AD) care cuprinde 12 trepte, de la
AD la AD 16, corespunzătoare funcțiilor de direcție, de concepție și de
studiu , precum și funcțiilor lingvistice sau științifice;35
Pentru numirea în treptele AD5 și AD6 de funcții administrative trebuie
îndeplinite următoarele condiții:36
a) un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate de cel
puțin trei ani și atestate prin diplomă;
b) acolo unde se justifică prin interesul serviciului, pregătire profesională la un
nivel echivalent.
Pentru numirea în treptele AD 7 și AD 16 de funcții administrative trebuie să se
îndeplinească cel puțin următoarele condiții :
a) un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate și
atestate prin diplomă, atunci când perioada normală de studii universitare este de 4 ani
sau mai mult;
b) un nivel de educație care să corespundă s tudiilor universitare încheiate și
atestate prin diplomă și experiență profesională adecvată de cel puțin un an atunci când
perioada normală de studii universitare este de 3 ani;
c) acolo unde se justifică prin interesul serviciului, perfecționare profesio nală la
un nivel echivalent.
b) Categoria de funcții de asistenți (AST) care cuprinde 11 trepte
corespunzătoare atribuțiilor executive, tehnice și de birou, aceștia pot avea un
rol important în administrația internă a instituțiilor și anume: în domeniul
buget ar, financiar sau în gestiunea resurselor umane, în informatică sau în
documentare.
Pentru numirea în funcții de asistenți (AST) sunt necesare următoarele
condiții :37
a) studii superioare, atestate printr -o diplomă universitară;
b) studii medii , atestate printr -o diplomă care oferă accesul la
învățământul universitar și o experiență de cel puțin trei ani în
domeniu;

35 Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, Statutul funcționarului public european, ediția a II -a, Ed.
Universul Juridic 2007, p. 28
36 Idem , p. 28
37 Ibidem, p. 29

17
c) dacă interesul de serviciu o justifică, o formație profesională sau o
experiență profesională de același nivel.
Pe lângă categoria funcționarilor comunitari, în dreptul comunitar este cuprinsă și
categoria agenților, care pot fi angajați prin contracte și cărora le este aplicabil fie
dreptul național, fie cel comunitar.
Categoria de personal a agenților cuprinde d ouă categorii:
– contractuali de drept comunitar;
– contractuali de drept privat local.
De asemenea, contractualii de drept comunitar se împart în:
 contractuali temporari;
 contractuali auxiliari;
 consilieri speciali.
Contractualii se deosebesc de funcționari prin următoarele aspecte:38
a) sunt angajați pe bază de contract, care poate fi pe durat ă determinată
sau nedeterminată ;
b) situația lor juridică este de natură convențională, în timp ce situația
juridică a funcționarilor este de natură s tatutară sau reglementară;
c) nu au dreptul să facă o carieră, așa cum au funcționarii europeni,
activitatea lor având menirea să satisfacă anumite nevoi determinate
ale instituțiilor europene în care sunt angajați;
d) sunt supuși schimbării , fiind reînnoiți per manent, pe când funcționarii
europeni beneficiază de o stabilitate etc.
Pentru a ajunge într -una dintre funcțiile reprezentate mai sus, funcționarii publici
trebuie să îndeplinească diferite condiții .

38 Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 24 -25

18
2.3. Condiții de acces la funcția publică românească și la funcția
publică europeană

Accesul la funcția publică trebuie să prevadă anumite condiții de bază pe care
trebuie să le îndeplinească acele persoane care vor ocupa o funcție publică.
Condi țiile de acces la fu ncția publ ică reprezintă acele elemente specifice funcției
publice , prin care legiuitorul urmărește să garanteze valorificarea profesională a
viitorilor funcționari și să limiteze arbitrariul în selecție.39
Potrivit Art. 54 din Legea Nr. 188/1 999, pentru a avea acces la exercitarea unei
funcții publice, candidații români trebuie să îndeplinească următoarele condiții:40
 să aibă cetățenie română și domiciliul în România;
 să aibă minim 18 ani împliniți;
 să cunoască limba română, atât scris cât și vorbit;
 capacitate deplină de exercițiu;
 stare de sănătate corespunzătoare funcției în cauză;
 inexistența unor dosare penale în urma săvârș irii unor infracțiuni, deoarece
acest lucru i -ar face imposibilă exercitarea funcției publice;
 câștigarea concursulu i sau promovarea examenului pentru ocuparea acelei
funcții.
 nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.
Art. 15 din aceeași lege , prevede că din categoria înalților funcțion ari publici poate
face parte per soana care îndeplinește cumulativ:41
a) condițiile enumerate mai sus;
b) are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau
echivalentă;
c) a promovat concursul organizat pentru ocuparea unei funcții prevăzute la art. 11.
La nivel european, condițiile generale sunt detaliate în art. 28 din Statut, iar
condițiile speciale se găsesc în actul normativ care guvernează activitatea instituției sau
organismului comunitar pentru care se desfășoară recrutarea. 42
Dintr e condițiile generale regăsim:
 naționalitatea;43

39 I. M. Nedelcu, A. L. Nicu, Drept administrativ, Ed. Themis, Craiova, 2002, p. 261
40 Art. 54 din Legea Nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, Republicată în M.Of. nr. 251 din
22 martie 2004
41 Art. 15 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public
42 Mihaela Tofan, Dreptul funcției publice europene – Modul: Administrație publică în Europa , p. 25

19
 vârsta;
În Austria , vârsta minimă pentru a candida la o funcție publică este de 18 ani și
vârsta maximă de 40 de ani , în Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Portugalia și
Spania, vârsta mini mă este de 18 ani, în Luxemburg pentru cariera superioară 25 de ani,
pentru cea medie 21 și 19 pentru cariera inferioară.
În Franța, la concursul pentru categoria A, limita de vârstă variază între 27 și 45
de ani, Danemarca are o limită de v ârstă de 20 de ani pentru a accede la funcție fără o
perioadă de probă și de formare.
 capacitatea de exercițiu deplină;44
 nivel înalt de corectitudine : etica, buna co nduită și morala funcționarului,
fiind elemente de apreciere a acestuia pe tot parcursul îndeplinirii sarcinilor
cu care este î nvestită funcția publică;
 cunoașterea aprofundată a uneia dintre limbile oficiale ale Comunității și
cunoașterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităților;
 aptitudini fizice;
 are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
 îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
 îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
 nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni;
 nu a fost destituită dintr -o funcție publică în ultimii 7 ani;
Condițiile speciale vizează un nivel superior de studii decât cel impus , prin
categoria din care face parte funcția europeană vacant ă, se cere: experiență , vechime
superioară în prof esie sau într -o anumită funcție.
Astfel că, pentru o cupare a funcției publice dorite, persoana în cauză trebuie să
îndeplinească aceste condiții de participare, după care să urmeze procedura de
organizare a concursului care va fi stabilită în condițiile legii.

43 Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 37
44 Idem, p. 38

20
2.4. Recrutarea funcționarului public român și a celu i european

În ceea ce privește recrutarea funcționarilor publici români , sediul materiei este
reprezentat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcț ionarilor publici, republicată și
H. G. nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor care se referă la organizarea și
dezvoltarea carierei funcționarilor publici.45
La nivel european, sediul materiei este reprezentat în Capitolul I intitulat
„Recrutarea”, din cadrul Titlului III , ce reglementează „Cariera funcționarului publ ic
european” din Statutul Funcționarilor Uniunii Europene.
În România, ocuparea unei funcții publice se poate face prin: promovare,
transfer, redistribuire și concurs.
Recrutarea prin concurs este destul de răspândită în lume, deoarece, prin
această metodă, cetățenii sunt puși la curent cu modul în care este ales personalul din
instituțiile administrative, dar și datorită comisiei care garantează recrutare a celor mai
buni.46
Modalitățile de organizare a concursului pot fi:
a. concurs de dosar, în care se verifică de către comisie activitatea
candidaților , așa cum reiese din documentele prezentate în dosar;
b. sistemul de testare sau al probelor prac tice, în care sunt verificate
cunoști ințele și aptitudinile candidaților de către o comisie specială.
Dosarul de concurs trebuie să conțină în mod obligatoriu:47
– formularul de înscriere;
– copia actului de identitate;
– copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor
specializări;
– copia carnetului de muncă sau o adeverință care să ateste vechimea în muncă și,
după caz, în specialitatea studiilor necesar e ocupării funcției publice;
– cazierul judiciar;
– adeverință care s ă ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel
mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al
candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
– declarație pe p ropria răspundere sau adeverință, care să ates te că nu a desfășurat
activități de poliție politică.

45 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 14 iunie 2008
46 Alexandru Ioan, Admins itrația publică, Ediția a IV -a, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p. 435
47 Art. 49 din H.g. nr. 611/2008 în vederea participării la concurs

21
Anunțul privind concursul este publicat în Monitorul Oficial al României, cu cel
puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului, iar acesta este organizat numai
în limita postu rilor rămase vacante după avansarea funcționarilor publici în grad.
Autoritățile și instituțiile publice care se ocupă cu organizarea concursului, au
obligația să înștiințeze în scris Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu 60 de zile
înainte de data organizării concursului.
În cazul funcțiilor de execuție, pentru a participa la concurs, condițiile de
vechime sunt următoarele:48
– un an pentru f uncțiile de asistent din clasa I , 8 luni pentru asistent din clasa a II -a, 6
luni pentru asistent din clasa a III -a;
– 5 ani pentru funcția de grad profesional principal;
– 9 ani pentru funcția de grad profesional superior.
În cazul funcțiilor de conducere, condițiile sunt:
– 2 ani pentru șef birou, șef serviciu și șef secretar al comunei, ori funcțiile asimilate
acestora;
– 5 ani pentru alte funcții de conducere.
De asemenea, pentru funcțiile de conducere, aceștia trebuie sa aibă absolvite
studiile de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice,
management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării acelei funcții publice.
În ceea ce privește înalții funcționari publici, recrutarea candidaților se face de
către o comisie, modul de organizare și funcționare fiind stabilit prin hotărârea
Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar pentru
ocupar ea funcțiilor de conducere, concursul este organizat de Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, care poate delega celorlalte autorități și instituții , competența de
organizare a concursului.
Comisia are caracter permanent și este alcă tuită din șapte membri, fiind numiți
pe o perioadă de 10 și 6 ani prin decizia primului -ministru.
Comisia de concurs are următoarele atribuții:49
– să selecteze dosarele de concurs ale candidaților;
– să stabilească subiectele pentru proba scris ă;
– să stabilească planul interviului și să îl realizeze;
– să noteze pentru fiecare candidat proba scrisă și interviul;

48 Art. 57 alin. (5) din Legea Nr. 188/1999, Republicată, privind Statutul funcționarului public , publicată
în Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007
49 Diana Marilena Popescu Petrovszki, op. cit., pp. 143 -144

22
– să transmită secretarului comisiei rezultatele concursului pentru a fi
comunicate candidaților.
Principiile care stau la baza organizării și desfășurării concursurilor
prezentat e în Hotărârea de Guvern, art 2 nr. 1987/2001 sunt următoarele:50
 competiția deschisă -prin asigurarea accesului liber de participar e la concurs sau
examen a oricărei persoane care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru
ocuparea funcției;
 selecția după merit -prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea funcției
publice, exclusiv pe baza rezultatelor obținute;
 asigurarea tra nsparenței -prin punerea la dispoziție tuturor celor interesați a
informațiilor referitoare la modul de desfășurare a concursului sau a examenului
pentru ocuparea funcției publice;
 tratamentul egal -prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de
selecție obiective și clar definite, astfel încât orice candidat să aibă șanse egale la
ocuparea funcției publice;
 confidențialitatea -prin garantarea protejării datelor personale ale candidaților, în
condițiile legii.
Potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, concursul va fi organizat și
gestionat astfel:51
a. de către comisia de concurs prevăzută la art. 17 alin. (2), pentru înalții funcționari
publici;
b. de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentr u ocuparea funcțiilor
publice de conducere vacante, cu excepția funcțiilor publice de șef birou și șef
serviciu;
c. de către autorități și instituții publice din administrația publică centrală și locală,
pentru ocuparea funcțiilor publice de șef birou și șef serviciu, precum și pentru
ocuparea funcțiilor publice de execuție și, respectiv, funcțiile publice specifice
vacante, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
Interviul este organizat, de obicei, în aceeași zi cu proba scrisă , dar nu mai
târziu de trei zile de la susținerea probei scrise.
Proba scrisă constă în completarea unui test grilă sau în redactarea unei lucrări
scrise. Interviul se susține tot in fața comisiei de concurs, însă sunt interzise adresarea
unor întrebări ce pot fi interpretate ca forme de discriminare.52

50 Hotărârea de Guvern , art. 2 nr. 1987/2001 cu privir e la organizarea și desfășurarea concursurilor
51 Art. 51 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public

23
Probele sunt notate cu note de la 1 la 10 de către fiecare membru al comisiei
respective, iar nota finală este dată de media aritmetică a notelor finale de la cele două
probe.53
Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină la fiecare probă cel
puțin nota 7.
În urma celor două probe, este realizată o listă care cuprinde rezultatele
candidaților în ordine descrescătoare a notelor finale ale concursului, c u mențiunea
admis sau respins î n dreptul fiecărui participant la concurs.54
Candidații nemulțumiți de rezultat pot depune contestație în termen de 5 zile de
la afișarea rezultatelor.
La nivel european, recrutarea într -o funcție europeană se realizează, de regulă,
prin concurs, cu excepția funcțiilor înalte.
În conformi tate cu dispozițiile art. 29 pct. 3, fiecare instituție poate organiza
concursuri interne pe baza titlurilor și probelor pe ntru fiecare grup de funcții, de nivelul
gradului AST 6 sau grade superioare, precum și pentru gradele AD 9 sau superioare.
Aceste concursuri sunt deschise numai agenților temporari ai instituției. Se
impune totuși o condiție de vechime, ca și condiție a accesului la funcția publică
europeană, anume ca ag entul să aibă cel puțin 10 ani vechime în funcția sa de agent
temporar, și de a fi fost angajat în urma unei proceduri de selecție , care să asigure
respectarea acelorași criterii ca pentru s elecția funcționarilor.55
Parlamentul European organizează la cinci ani un concurs intern pe baza
titlurilor și probelor pentru fiecare grup de funcții, de gradul AST 6 sau superioare,
precum și pentru gradele AD 9 sau superioare.56
Fiecare instituție comunitară își organizează concursul propriu.
În ceea ce privește anunțul concursului, acesta se publică în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene cu cel puțin o lună înainte de data limită pentru primirea
candidaturi lor și cu cel puțin două luni înainte, dacă este posibil, de susținerea probelor.
Conform art. 1 alin. (3) din Anexa nr. III a Statu tului, se prevede ca toate
concursurile să fie făcute publice în cadrul instituțiilor celor trei Comunități
Europene.57

52 Mădălina Tomescu, op. cit. , p. 118
53 Idem
54 Ibidem
55 Decizia Curții Europene de Justiție C340/97 F.C. Ferrero împotriva Parlamentului European, 18 martie
1999, publicată în Raportul pe anul 1999 al Curții Eur opene a Justiției, p. I -01749
56 În conformitate cu art. 12 alin. ( 4), litera a ) din Regimul aplicab il agenților Uniunii Europene
57 Art. 1 alin. (3) din An exa nr. III a Statutului

24
Se constituie un juriu pentru fiecare concurs, juriul fiind compus dintr -un
președinte și dintr -un număr de membri desemnați de Autoritatea de numire și de
Comitetul personalului.
În cazul realizării unui concurs comu n, pentru două sau mai multe instituții
comunitare, membrii sunt d esemnați de comun acord de Comitetul personalului din
instituții.
Candidații completează formularul, al c ărui conținut este stabilit de a utoritatea
care are putere de numire, d upă care este stabilită lista candidaților care îndeplinesc
diverse condiții și sunt înaintate juriului împreună cu dosarele candidaților. Aceștia sunt
numiți în treapta grupului de funcții menționat în anunțul concursului.
Dosarul candidatului la o funcție publică european ă trebuie să cuprindă:58
– actul de candidatură completat și semnat, prin această semnătură ,
candidatul atestă că îndeplinește condițiile de moralitate cerute pentru
a lucra într -o instituție europeană și declară pe propie răspund ere că
informațiile date sunt adevărate și complete;
– anexa în care sunt enumerate diplomele, și, în cazul în care este
necesar, atestatele care dovedesc experiența profesională, precum și
orice alt document;
– copie a tuturor documen telor justificative, enumerate în anexă.
În privința studiilor și a diplomelor candidaților, se cer următoarele
informații:
– perioadele de studii, nivelul studiilor și data obținerii diplomelor;
– anexarea sub formă de fotocopii a diplomelor și certificatelor care
atestă studiile sau formația profesională la nivelul cerut în anunțul
concursului.
În privința informațiilor cu privire la experiența profesională se solicită:59
– să se precizeze în actul de candidatură datele e xacte de intrare și ieșire
din funcție pentru fiecare slujbă pe care a deținut -o, precum și nivelul
funcției și atribuțiile ce au fost îndeplinite;
– anexarea la actul de candidatură sub formă de fotocopii a dovezilor
de la foștii și actualul angajator , ce atestă dobândirea experienței
profesionale cerute pentru accesul la concurs.

58 Diana Marilena Popescu Petrov szki, op. cit., p. 137
59 Idem, pp. 137 -138

25
Statele membre ale Uniunii Europene care utilizează metoda con cursului pe lângă
România sunt: Franța, Belgia, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia, Austria, Grecia,
Luxemburg.60
Pentru Franța, Spania, Italia și Portugalia, autoritatea care se oc upă de selectarea
candidaților este diferită de autoritatea care pronunță numirea, însă, cu toate acestea,
cea din urmă este cea care verifică îndeplinirea condițiil or. În Spania și Suedia lista
candidaților este publică.61
Grecia aplică recrutarea prin concurs administratorilor (funcționari titulari cu
pregătire universitară în învățământul tehnic și liceal) și sunt aleși în urma
calificativului lor fina l și a dorinței referitoare la posturile dorite.
În Luxemburg, în urma concursului, candidații admiși vor începe perioada de
pregătire și de probă, însă, în anumite cazuri, marele duce poate excepta de la concurs
anumiți candidați.
Austria promovează posturile vacante prin patru proceduri de admitere: probele
de aptitudini (probe bazate pe o cotă obișnuită), procedura accelerată, interviurile și
evaluarea candidaților.
Portugalia organizează atât concursuri interne, câ t și externe, candidații fiind
desemnați conform rezultatelor obținute în urma probelor, excepția făcând -o posturile
de la nivel înalt (director general adjunct și director general).
În Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Portugalia și Suedia , candidatul nemulțumit
de rezultatul final , are dreptul de a contesta corectitudinea procedurii de selectare.
În Belgia, fiecare minister asigură gestiunea personalului său, cu respectarea
dispozițiilor statutare generale, iar operațiunile de rec rutare sunt asigurate de
Secretariatul permanent de recrutare al personalului de Stat.62
În Suedia, autoritatea sau instituția publică nu este obligată prin lege să asigure
publicitatea posturilor vacante, dar în practică se respectă acest stand ard. Finlanda se
bazează pe evaluarea consultațiilor externe, administrațiile organizând interviuri
complementare.
În Irlanda, acest rol îi revine Comisiei funcției publice, candidații sunt chemați la
post pe măsură ce acesta devine vacant și c onform clasificării stabilite în urma
concursului.

60 Dana Apostol Tofan op. cit., p. 174
61 Idem
62 Ibidem

26
Tot în Irlanda, candidații pentru un post superior, au dreptul să primească
răspunsuri cu privire la motivele pentru care nu au fost promovați, iar în Grecia,
candidații au dreptul de a contesta rezultatul procesului de selecție.
Sub aspectul modalităților de selectare și recrutare, în toate statele membre ale
Uniunii Europene există un minim de formalități care permit delimitarea funcției
publice de sectorul privat prin anumit e modele impuse.
Un prim model ce presupune obligația de publicare a posturilor vacante, se
întâlnește în țări precum: Olanda și Danemarca.
În Olanda, spre exemplu, recrutarea se bazează pe principiul nediscriminării cu
două particul arități: obligația de a recruta un procent de 2% persoane cu handicap și
obligația de a alege o femeie atunci când șeful de serviciu trebuie să aleagă între doi
candidați de sex opus, dar dispunând de aceeași competență. Recrutarea nu este
posibilă decât p e baza unei descrieri a funcției , care precizează condițiile de pregătire, de
experiență și personalitatea cerută candidaților. Selecția va fi precedată de o preselecție
pe baza unui dosar; interviurile cu candidații, referințele și informațiile sunt adese ori
completate cu teste psihologice.63
Un al doilea model este cel german, caracterizat prin selecția în etape și recrutarea
liberă.
În Germania, la nivelul statului federal și al landurilor, numirea și promovarea
funcționarilor rămâne o prerogativă a fiecărui ministru, potrivit principiului autonomiei
ministeriale. În realitate, decizia este adesea rezultatul unui acord între partidele de
guvernământ. Sub nivelul secretarilor de stat, ministrul nu dispune, în practică, de
liberta tea de a alege. Legăturile cu partidul care îl susține sunt de fapt atât de puternice,
încât numirile pe care le va face vor depinde de acordul acestui partid.64
Modelul britanic se caracterizează prin recrutarea printr -o comisie independentă,
aceasta se face prin constituirea unui grup de personalități independente care nu sunt
supuse presiunilor electorilor.
În Estonia , recrutarea se face prin aplicație și interviu pentru un anumit post.
Pentru majoritatea candidaților, procesul de selecție urmărește trei etape:
1. o lucrare de evaluare printr -un chestionar a unei zile de lucru;
2. un centru de evaluare de două zile care cuprinde o serie de lucrări, de
exerciții de grup și de interviuri;
3. o întâlnire de aproape 40 de minute cu comitetul de selecție finală.

63 J.-L. Bodiguel, Les function publiques dans I’Europe des Douze, Paris: L.G.D.J., 1994. , p. 143
64 J.-L. Bodiguel, op. cit., p. 19

27
Modelul francez se caracterizează prin organizarea de concursuri și prin
existența unor școli de formare profesională ce răspun d preocupării de profesionalism.
Există trei tipuri de concursuri care sunt organizate atât la nivelul funcției publice
de stat, cât și la nivelul funcției publice teritoriale și spitalicești.
Concursul realizat la nivelul funcției publice de stat este un concurs exter n, fiind
deschis pentru candidații care nu dețin o funcție publică și care îndeplinesc cerințele
cerute.
Cerințele ce vizează competența profesională , atât în privința fun cționarilor
români, cât și a celor europeni , trebuie stabilite în limitele necesare funcției publice
pentru care este organizat concursul respectiv.
În urma promovării concursului, persoana aleasă în funcție , începe perioada de
stagiu, perioadă în care lucrează pentru a dobândi experie nță în profesia primită .

2.5. Perioada de stagiu a funcționarului public român și a
funcționarului public europe an

Perioada de stagiu , cunoscută atât în România, cât și în legislația europeană , are
ca scop verificarea aptitudinilor profesionale , în îndeplinirea atribuțiilor și
responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici
debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și
a exigențel or aceste ia.65
În România, conform art. 60 din Legea nr. 188/1999 , durata perioadei de stagiu
este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I, 8 luni pentru cei din
clasa a II -a și 6 luni pentru cei din clasa a III -a, pe când , la nivel europe an, conform art.
34 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, perioada de stagiu este de 9 luni și nu
poate depăși 15 luni. Perioada este aceeași și pentru cei recrutați din afara instituției pe
posturi de categoria AD 14 -16.
Statutul funcționarilor Uniunii Europene nu conține dispoziții referitoare la
modalitatea de desfășurare a perioadei de stagiu, pe când, în România, perioada de
stagiu se desfășoară conform unui program aprobat de conducătorul autorității sau
instituției publice, la propunerea comparti mentului de resurse umane și a
conducătorului compartimentului unde se află funcționarul public debutant.66

65 Art. 60 din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcționarului public
66 Diana Marilena Popescu Petrovszki , op. cit., p. 152

28
Prin acest program , se stabilește alocarea a două ore zilnic din timpul normal de
lucru studiului individua l, dar și planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate,
în funcție de nivelul cunoștiințelor teoretice și al deprinderilor practice dobândite pe
parcursul perioade i de stagiu.
Pe parcursul perioadei de stagiu, funcționarul debutant este îndrumat de către
un funcționar public definitiv.
Persoana aleasă ca îndrumător trebuie să cunoască legislația pe care o urmează
autoritatea sau instituția publică respectivă, precum și activitățile desfășurate în
compartimentul în care este numit acel funcționar public debutant.
Nu poate fi îndrumător funcționarul public care:67
a. a fost sancționat disciplinar cu una dintre sancțiunile
disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) din Legea nr.
188/1999, iar acea sancțiune nu a fost radiată;
b. este soț, soție, afin ori rudă până la gradul al IV -lea inclusiv cu
funcționarul public debutant;
Îndrumătorul are următoarele atribuții:68
a. coordonează activitatea fun cționarului public debutant pe
parcursul perioadei de stagiu;
b. sprijină funcționarul public debutant în identificarea celor mai
bune modalități de rezolvare a lucrărilor repartizate acestuia;
c. supraveghează modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu
de către funcționarul public debutant;
d. propune conducătorului compartimentului cursurile de
perfecționare profesională la care trebuie să participe
funcționarul public debutant;
e. întocmește un referat în vederea evaluării funcționarului public
debutant, la fin alizarea perioadei de stagiu.
După finalizarea acestei perioade de stagiu, fu ncționarul debutant va putea fi
numit funcționar public de execuție definit iv, în clasa corespunzătoare studiilor
absolvite, în funcțiile prevăzute de lege, în gradul profesional asistent și eliberat din
funcția publică dacă a primit calificativul „necorespunzător ”, situație în care perioada de
stagiu nu constituie vechimea în funcția publică.

67 Idem , p. 153
68 Ibidem, p. 153 -154

29
În cazul în care funcționarul nu și -a îndeplinit cum trebuie îndatoririle , i se
poate întocmi un rap ort în orice moment al perioadei de stagiu .
Numirea în funcția publică dupa finalizarea perioadei de stagiu este realizată
printr -un act juridic unilateral, emis de către o autoritate publică sa u de un agent
autorizat să presteze un serviciu public .
După, funcționarul public definitiv trebuie să depună jurământul de credință în
fața instituției sau autorității publice și în prezența a doi martor i, unul fiind
conducătorul compa rtimentului unde este numit, iar celălalt, un funcționar public din
cadrul aceleiași instituții sau autorități publice.
Jurământul conține următoarele cuvinte:69
„Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale
omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc
conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost
numit și să păstrez secretul profesional. Așa să -mi ajute Dumnezeu!
Depunerea jurământului de credință es te o condiție obligatorie în vederea intrării
în corpul funcționarilor publici și este sancționată cu revocarea actului administrativ de
numire în funcția publică, fiind consemnat în scris refuzul funcționarului de a -l depune.
După depunerea ju rământului și exercitarea fără probleme și cu devotament a
funcției publice pe care a primit -o, funcționarul public poate beneficia de avansarea
într-o funcție mai mare după o anumită perioadă de timp.

2.6. Promovarea și evaluarea performanțelor profesionale a le
funcționarului public român și a le celui europ ean

Funcționarul public poate ocupa prin promovare o funcție publică superioară.
Acest lucru se realizează prin: concurs sau examen, prin transformarea postului deținut
de funcționar, ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Examenul sau concursul , este organizat de către instituția s au organizația unde
funcționarul respectiv își desfășoară activitatea, cu avizul Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici, în limita funcțiilor disponibile.
Fișa postului funcționarului public care a promovat se completează cu noi
responsabilități și atribuții sau prin creșterea gradului de complexitate a atribuțiilor
exercitate.

69 Liviu Coman -Kund, Deontologia și statutul funcționarilor din administrația publică, Ed. Europlus,
Galați, 2007, p. 79

30
Articolul 6 3 din Legea 188/1999 prevede că promovarea în clasă și promovarea în
grade profesionale nu sunt condiționate de existența unui post v acant.
Conform art. 65 din aceeași lege, pentru a participa la concursul sau examenul de
promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:70
a. să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției
publice din care promovează;
b. să fi obținut cel puțin calificativul „bine” la evaluarea anuală a
performanțelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;
c. să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiu ne disciplinară
neradiată în condițiile prezentei legi.
Cei care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute pentru promovare în
gradul profesional imediat superior celui deținut, pot participa la concursul organizat , în
condițiile legii, în vederea promovării rapide în funcția publică.
Pentru cei care doresc o promovare într -o funcție publică de conducere, potrivit
art. 66, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:71
a) să fie absolvenți de masterat sau de studii postuni versitare în
domeniul administrației publice, managemen t sau în specialitatea
studiilor necesare exercitării funcției publice;
b) să fie numiți într -o funcție publică din clasa I;
c) să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului;
d) să îndeplineas că condițiile prevăzute la art. 56 alin. (6);
e) să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată ,
în condițiile prezentei legi.
Funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute pentru
promovare în gradu l profesional, pot participa la concursul în vederea promovării
rapide, dar trebuie să îndeplinească condițiiile următoare:72
– să aibă cel puțin un an vechime în funcția din care promovează;
– să fi avut calificativul ”foarte bine” în ultimul an;
– să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în cazierul
administrativ;
– să fi urmat cel puțin o formă de perfecționare în ultimul an.

70 Art. 65 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public
71 Art. 66 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public
72 Concursul pentru promovare rapidă , prevăzut la art. 65 alin. (3) din Statut , este organizat anual de către
Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării
rapide

31
În Portugalia, Belgia, Grecia, Luxemburg, Spania, Austria, Franța și Germania ,
dezvoltarea carierei se bazează pe vechime a funcționarilor în funcția respectivă, ceea ce
presupune o promovare după o anumită perioadă de timp.
În Belgia, în anumite situații, funcționarii publici susțin diverse examinări, iar în
Grecia, în fiecare lună este publicată o listă cu funcți onari care cuprinde: vârsta,
abilitățile, studii le și specializări le, gradul de salarizare și vechimea serviciului public. Pe
baza acestor criterii sunt individualizați cei care îndeplinesc condițiile de promovare.
În Portugalia, funcționarii su nt promovați doar dacă:
– au desfășurat în funcția publică o activitate de trei ani;
– au obținut la evaluarea performanțelor profesionale indiv iduale cel
puțin calificativul „ foarte bun”;
– a desfășurat o activitate de minim cinci ani și a obținut calificativul
„bun”.
În Italia , funcționarii publici sunt promovați doar prin concurs, acesta este
organizat odată la doi ani, iar pentru ocuparea funcției de director, candidații trebuie s ă
promoveze un examen complex. Promovarea automată este posibil ă doar în cazul
prefecturilor și a corpului diplomatic.
În Danemarca și Finlanda, funcționarii publici au obligația să urmeze doar
cursurile cerute de instituția sau autoritatea în care își desfășoară activitatea.
Pentru promovare este necesar, de asemenea, și consimțământul special și concret
al funcționarului în cauză.
Dacă prin promovare se înțelege faptul că funcționarul poate ocupa o funcție
superioară, prin evaluare, se verifică în ce măsură funcționarul a îndeplinit criteriile de
performanță corespunzătoare funcțiilor publice ocupate de acel funcționar.
Potrivit articolului 60 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului
public , procedu ra de evaluare are ca scop:73
– avansarea în gradele de salarizare;
– retrogradarea în gradele de salarizare;
– promovarea într -o funcție publică superioară;
– eliberarea din funcția publică;
– stabilirea cerințelor de formare profesională a funcționarilor publici.
La începutul anului, conducătorii compartimentelor vor comunica în scris fiecărui
funcționar public din compartimentul său , criteriile de performanță pe care trebuie să

73 Art. 60 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public legat de procedura de evaluare

32
le îndeplinească, criterii ce sunt corespunzătoare funcției publice deținute de
funcționarul respectiv.
La sfârșitul anului, î n urma evaluării performanțelor profesionale, funcționarului i
se acordă unul dintre următoare le calificative: „excepțional”, „foarte bun”, „bun”,
„satisfăcător”, „nesatisfăcător”.
Funcționarul care a primit calificativele de „satisfăcător” sau „nesatisfăcător”, nu
poate fi avansat în anul următor.
Evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționari publici este
realizată de către o comisie de evaluare, compusă din cinci personalități , propuse de
ministrul administrației și internelor și numite prin decizie a primului -ministru.

2.7. Inco mpatibilități ale funcționarului public român și
ale funcționarului public europe an

Prin incompatibilitate se înțelege imposibilitatea legală a unui funcționar public
de a exercita anumite funcții, mandate, profesii și datoria acestuia de a se dedica în
întregime funcției pe care o ocupă.74
Alte elemente comune care caracterizează incompatibilitățile pot fi: cumulul de
funcții, condamnările penale, desfășurarea unor activități nepermise, situațiile juridice
care creează conflicte de interese.
Articolul 131 din Legea nr. 215/2001 cu privire la funcționarii p ublici din
administrație , menționează că: „prefectul și subprefectul nu pot fi deputați sau
senatori, primari, consilieri locali sau consilieri județeni și nu pot îndeplini o funcție de
reprezentare profesională, o altă funcție publică sau o funcție ori activitate
profesională remunerată în cadrul regiilor autonome, precum și al societăților
comerciale cu capital de stat sau privat”.
Conform art. 94 alin (1) din Legea 161 /2003 , calitatea de funcționar public este
incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și
funcțiile de demnitate publică.75
Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte act ivități,
potrivit aceluiași articol, alin. (2) în situațiile următoare:
a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;

74 Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ, Partea Generală, Ed. Lumina Lex, București, 1993,
p. 160
75 Art. 94, alin. (1), (2) din Legea 161/2003, Secțiunea a 5 -a, Incompat ibilități privind funcționarii publici

33
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care
funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile
legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități
cu scop lucrativ din sectorul public;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Deputații și senatorii sunt reprezentanți i aleși ai poporului român, prin care
acesta își exerc ită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării.
Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei
funcții publice de autoritate, excepția fiind cea de membru al Guvernului.
Incompatibile cu funcția de deputat sau de senator sunt următoarele funcții:76
– funcțiile din administrația publică asimilate celor de ministru;
– funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat;
– funcțiile de secretar de stat și subsecretar de stat din ca drul organelor
de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor;
– funcțiile din Administrația Prezidențială;
– funcțiile din aparatul de lucru al Parlamentului și al Guvernului;
– funcțiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorități și
instituții publice;
– funcțiile de consilieri locali și consilieri județeni etc.
Dacă există un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu face
nimic în acest sens într -un termen de 10 zile, în Legea 188/1999 se prevede destit uirea
sa din funcția publică.
Destituirea se realizează printr -un act administrativ de către persoana competentă
legal de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară, actul administrativ fiind
comunicat în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Data emiterii trebuie să se
facă anterior datei destituirii din funcția publică.
Starea de incompatibilitate nu se aplică pentru cazurile prevăzute de literele a) și
c) dacă:77
 este desemnat printr -un act administrativ, emis î n condițiile legii, să
reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de
operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar
de stat, în condițiile rezultate din actele normative în vigoare;

76 Art. 82 alin. (1), Capitolul III -Secțiunea a 2 -a, Incompatibilități privind calitatea de parlamentar din
Legea nr. 161/2003
77 Mădălina Tomescu, op. cit., p. 182

34
 este desemnat printr -un act administrativ, emis în condițiile legii, să
participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției
publice , în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere ,
constituite în temeiul actelor normative în vigoare;
 exercită un man dat de reprezentare, pe baza desemnării de către o
autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de
actele normative în vigoare.
Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu
statut special , pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării
științifice, al creației literar -artistice.
De asemenea, pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat,
care nu sunt în legătură directă s au indirectă cu atribuțiile exercitate, potrivit fișei
postului.
În Franța, este interzis funcționarului public să gestioneze alte afaceri, să poată
avea funcții de administratori în societăți comerciale sau să se poată implica în a ctivități
cu scop lucrativ.
Îi este interzis să își desfă șoare activitatea ca membru al c onsiliului de
administrație a unei societăți comerciale, cu răspundere limitată, pentru care
funcționarul este remunerat sau obține alte avantaje material e. Îi este în schimb
permisă de ținerea calității de membru în c onsiliu de administrație a unei societăți
comerciale cu răspundere limitată, însă, dacă acesta nu beneficiază de niciun avantaj
material și nu este remunerat.
Funcționarii pot exer cita funcții de președinte/director general al unei societăți
anonime, dar fără scop lucrativ.
Ca și în România, funcționarii publici pot desfășura activități științifice,
publiciste, didactice.
În Italia, Codul etic al funcțio narilor publici , prevede ca funcționarii să nu se
implice în conflicte de interese cu privire la activitatea desfășurată, chiar și numai
aparent. 78
Funcționarul trebuie să comunice dacă rudele prin alianță până la gradul doi,
cei până la gra dul patru inclusiv sau concubinul, sunt implicați în activități politice,
profesionale sau economice care îi pot influența deciziile pe care le ia, de asemenea, este
obligat să informeze despre afacerile pe care le are și situația financiară.

78 Codul etic al funcționarilor publici din Italia

35
Articolul 4 din Legea Funcționarilor Publici prevede în Polonia, că o interdicție
cu privire la ocupația funcției publice este aceea ca persoana respectivă să fi fost
condamnată pentru o infracțiune săvârșită cu intenție. Printre alte incompatibilități s e
num ără:79
 ocuparea de funcții în societățile comerciale;
 să fie membru al unui partid politic;
 să se lase influențați de interesele persoanelor în exercitarea
atribuțiilor de serviciu;
 să cumuleze funcția publică cu aceea de consilier a unei unități
admin istrativ -teritoriale;
 să se angajeze î ntr-un alt serviciu fără acordul directorului general sau
să păstreze activități contrare funcției sale.
În Marea Britanie, potrivit Codului de Management al Serviciilor Publice ,
funcționarii publici nu trebuie să folosească informațiile pe care le obțin în exercitarea
funcției pentru promovarea intereselor financiare pri vate, nu trebuie să se implice î n
deciziile altora cu privire la investițiile personale și nu tre buie să acorde consiliere altor a
în rea lizarea acestor fapte.80
Instituțiile publice trebuie să solicite funcționarilor publici să ceară permisiunea
înainte de a accepta o ofertă primită pentru un al t loc de muncă care ar putea să îi
afecteze în mod direct sau indirect exe rcitarea funcției pe care o dețin.
Pe lângă incompatibilitățile ce intervin odată cu funcți a publică pe care o au ,
funcționarii publici au drepturi de care trebuie să beneficieze, dar și obligații care duc la
o bună desfășurare a funcției publice pe care o dețin.

79 Articolul 4 din Legea Funcționarilor Publici din Polonia
80 Codul de Management al Serviciilor Publice

36
CAPITOLUL 3
DREPTURILE, OBLIGAȚII LE ȘI RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARULUI
PUBLIC ÎN CONTEXT EUROPEAN

3.1. Drepturile funcționarului public român și ale
funcționarului public europe an

După depunerea jurământului și încheierea perioadei de stagiu , în urma căreia
funcționarii publici devin funcționari publ ici definitivi, aceștia primesc o serie de
îndatoriri, dar și drepturi , în exercitarea funcției publice pe care o dețin.
Astfel că, înainte de a deveni funcționari definitivi, aceștia au o serie de drepturi
care sunt prevăzute atât în Statut, cât și în art. 103 al H.G. nr. 611/2008 , printre care
amintesc :81
– să fie sprijinit și îndrumat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe
parcursul perioadei de stagiu;
– să i se stabilească atribuții de serviciu al căror nivel de dificultate și
complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu;
– să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul
dobândirii cuno ștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare
exercitării unei funcții publice și să participe la formele de pregătire
profesională organizate pentru funcționarii publici debutanți;
– să i se asigure prin grija autorității sau instituției publice, accesul la
sursele de informare utile perfecționării sale etc.
De asemenea, f uncționarii publici au și diverse drepturi care le -au fost conf erite
de Statutul funcționarului public în art. 27 -42.
Dreptul la libertatea de opinie și d e expresie este unul dintre drepturi , în care,
orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de
opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul
autorităților publice și fără considerarea frontierei.82
Un alt drept este acela de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în
aplicarea prezentului statut ș i care îi vizează în mod direct.

81 Art. 103 din H.G. nr. 611/2008
82 Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , ratificată de România prin Legea nr. 30 din
mai 1984, publicată în Monitorul Oficial, nr. 153 din 31 mai 1994

37
Dreptul de asociere sindicală este garantat tuturor funcționarilo r publici și implică
înființarea de organizații sindicale, aderarea la ele și exercitarea ori cărui mandat în
cadrul acestora.
Funcționarii publici au dreptul și la grevă, drept pe care îl pot exercita în
condițiile prevăzute de lege și cu respe ctarea principiului continuității și celerității
sistemului public.
Printre alte drepturi se mai regăsesc: dreptul la un salariu, acesta fiind compus
din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului,
suplimentul corespunzător treptei de salarizare , dreptul privind limitarea timpului de
muncă la 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână , dreptul la odihnă, drept care constă
în concediul de odihnă, con cedii medicale și alte concedii, dreptul de a fi ales sau numit
într-o funcție de demnitate publică numai după încetarea raportului de serviciu , dreptul
de a-și perfecționa în mod continuu pregătir ea profesională etc.
Conform articolului 31 din Legea nr. 188/1999, funcționarii pot beneficia pentru
cursur ile de perfecționare de drepturile salariale cuvenite, în situația în care acestea
sunt:83
 organizate la inițiativa sau în interesul autorității sau instituției publice;
 urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului
autorității sau instituției publice;
 organizate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici , de centrele
regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, în
condițiile legii, sau de alte instituții similare din țară sau străinătate.
Funcțion arii publici mai pot beneficia de : dreptul la pensii, precum ș i de asigurări
sociale de stat, de protecție, de despăgubiri din partea autorității ori instituției publice,
pentru situațiile în care funcționarul public respectiv a suferit un prejudiciu material,
din culpa instituției, în timpul îndepl inirii atribuțiilor de serviciu, dreptul la carieră, care
poate fi considera t a fi cel mai imp ortant drept pe care Statutul îl conferă funcționarilor
publici.
Prevederea sa are la bază mai multe rațiuni:84
 asigură un element de motivare interioară a funcționarului public,
fiind un instrument de fidelitate și creștere a atașamentului față de
funcția publică în general și față de autoritatea publică în special;

83 Art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public
84 Victor Alistar și Smaranda Pălan, Cariera funcționarilor publici, în Revista Ec onomie și Administrație
Locală, nr. 11/ 2003

38
 este un mijloc de asigurare a ind ependenței față de factorul politic al
administrației;
 reprezintă un instrument de realizare a principiului „legalității,
imparț ialității”, prevăzut în art. 3 lit. a) din Statut;
 asigură scopul legii, acela referitor la un „serviciu stabil, profesionist,
transparent, eficient și imparțial în interesul cetățenilor, precum și al
autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală
și locală”, prevăzut în art. 1 alin. ( 2) din Statutul funcționarului
public ;
 reprezintă un mijloc managerial de profesionalizare a administrației
publice prin specializare și dezvoltare, reducând totodată costurile
de recrutare și instruire.85
Drepturile din România sunt întâlnite și la nivel european, astfel că, în Franța ,
funcționarilor le este recunoscută libertatea de opinie, funcționarii nu pot fi recrutați,
apreciați sau demiși în funcție de opiniile lor.
În Franța, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg le este recunoscut dreptul la grevă,
însă sunt câteva c ategorii cărora le este int erzis acest drept , în general polițiștilor.
Le este interzis dreptul la grevă și funcționarilor din Danemarca, Germania,
Belgia, Portugalia. Trebuie însă amintit , că această interdicție , nu are în vedere decât
funcționarii în sens strict, care se află în minoritate în majoritatea serviciilor publice
daneze, precum și într -un număr de servicii publice germane.86
Și în Olanda, dreptul la grevă nu este recunoscut, dar nu este formal interzis
decât înalți lor funcționari și personalului căilor ferate. Cu toate acestea, greve au loc, dar
ele se lovesc de reacția negativă a opiniei publice, iar recurgerea la justiție conduce de
obicei la identificarea altor mijloace de acțiune.87
În România, potrivit art. 43 din Constituție , le este garantat dreptul la grevă
salariaților și îl circumstanțiază de apărarea unor interese profesionale, economice și
sociale.88
Este de la sine înțeles faptul că funcționaril or publici le corespund pe lâ ngă
drepturi și anumite obligații care decurg din Statutul acestora .

85Diana Marilena Popescu Petrovszki, Statutul Funcționarilor Publici din România ș i din Uniunea
Europeană, Ed. I.R.D.O, 2011, p. 235 -236
86 Dana Apostol Tofan, Instituți i administrative europene, Ed. C.H. Beck, 2006, p. 181
87 Bodiquel, Jean, Les fonctions publiques dans l’Europe des Douze -L.G.D.J., Paris, 1994, p. 146
88 I. Muraru, M. Constantinescu, A. Iorgovan, E.S. Tănăsescu, Constit uția României , revizuită, Ed. All
Beck, 2004, p. 43

39
3.2. Obligațiile funcționarului public român și ale
funcționarului public europe an

Una dintre principalele obli gații ale funcționarului public este obligația de
fidelitate. Această obligație este prezentă atât în România, cât și în țările Uniunii
Europene.
Prin această obligație, funcționarul public trebuie să se abțină de la orice act care
ar putea aduce atingere demnității func ției sau care este de natură să prejudicieze
instituția unde își desfășoară activitatea.
De exemplu, în Germania, este recunoscută o legătură particulară de fidelitate,
care leagă funcționarul de organul care l -a numit și care derivă direct din monarhie.89
Obligațiile comune ale statelor comunitare întâlnite și în legislații sunt
următoarele:
 obligația de imparțialitate, această obligație prevede ca funcționarii să
se abțină de la orice urmă de favoritism și să ofere tratament egal
cetățenilor;
 obligația de supunere ierarhică;
Așa cum se precizează în doct rina occidentală contemporană: orice funcționar
trebuie să se conformeze instrucțiunilor superiorului său ierarhic, cu excepția cazului în
care ordinul dat e vădit ilegal , de natură să compromită grav un interes public.90
 oblig ația de rezervă, prin care fun cționaru l public trebuie să fie reținut
în exprimarea opiniilor personale și mai ales a celor politice;
 obligația îndeplinirii serviciului;
 obligația de discreție și de pă strare a secretului profesional;
Articolul 45 din Legea 188/1999 preved e prin această obligație că funcționarul
public trebuie să se abțină de a divulga orice informații despre care a luat cunoștință în
urma exercitării atribuțiilor funcției sale.
 obligația de independență și neutralitate.
Potrivit articolelor 11, 12, 13, 14 din Statut, această îndatorire vizează întreaga
familie, nu doar persoana funcționarului. Dacă soțul sau soția funcționarului exercită o

89 Jacque s Ziller, op. cit., p. 428
90 Dreyfus Francoise, D ’ Arcy Francois, Les institutions politiques et administratives de la France, Paris,
IV edition, p. 388. A se vedea și Mădălina Tomescu, op. cit, p. 170-171

40
activitate în urma căreia obține profit, atunci, acesta este obligat să a ducă la cunoștință
autorității î nvestită cu puterea de numire acest lucru.91
De asemenea, funcționarului european îi este interzis să accepte instrucțiuni de la
orice alt guvern, organizație sau instituție, alta decât cea pentru care lucrează.
Și în România, potrivit Legii 188/1999 privind Statutul funcționarului public ,
funcționarii publici au următoarele obligații:92
 au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în
conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice
faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori
prestigiului corpului funcționarilor publici;
 obligația de a se abține de la orice faptă care ar putea să aducă
prejudicii autorității sa u instituției publice în care îș i desfășoară
activitatea;
 obligația de a se abține de la exprimarea părerilor cu privire la politică;
 obligația de îndeplinire a atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe
care o dețin;
 obligația de a păstra secretul de stat;
„Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu,
precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care
iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilo r
de interes public.”
 obligația ca la numirea, dar și la eliberarea din funcție, să prezinte
declarația de avere instituției sau conducătorului autorității, acest
lucru fiind realizat în condițiile legii;
 obligația de a -și perfecționa pregătirea profesion ală;
 obligația efectuării unui control medical, funcțio narii europeni fiind
obligați să își reînnoiească în fiecare an adeverințele medicale.
La încetarea raportului de serviciu, funcționarul are îndatorirea să predea toate
lucrările și bunuril e pe care le -a primit în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu.
În cazul în care funcționarii publici încalcă cu vinovăție îndatoririle de serviciu,
aceștia atrag după sine răspunderea disciplina ră, contravențională, civilă, penală , după
gradul de gravitate a situației.

91 Art. 11, 12, 13, 14 din Statut
92 Art. 45, 46, 47, 48, 49 cu privire la îndatoririle funcționarilor publici din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici

41
3.3. Răspun derea funcționarului public român și a
funcționarului public europe an

În literatura de specialitate au fost reținute numeroase definiții ale răspunderii
juridice, dintre care , cea mai complexă definește răspunderea juridică ca fiind:
„complexul de dr epturi și obligații conexe care, potrivit legii, se nasc ca urmare a
săvârșirii unei fapte ilicite și care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat,
prin aplicarea sancțiunilor juridice în scopul asigurării stabilității raporturilor sociale
și a îndrumării membrilor societății în spiritul respectării ordinii de drept .”93
Prof esorul Ilie Iovăna ș recunoaște diferite forme de răspundere specifice
funcționarilor publici români, acestea fiind: răspunderea discipli nară, contravențională,
penală și civilă.
Alți autori recunosc două mari forme de răspundere ce sunt aplicabile
funcționarilor publici și anume : răspunderea sancționatorie, în care autorul ei este
supus unor costrângeri exclusiv personale pentru fapta pe care a comis -o și răspunderea
reparatorie, rolul acesteia fiind de a recupera un prejudiciu produs.94
În raport de aceste aspecte și de prevederile din Constituție, V. Vedinaș a
menționat următoarele forme de răspundere :95
 răspunderea disciplinară, bazată pe încălcarea normelor de disciplină
specifice raportului de funcție publică;
 răspunderea contravențională, pentru săvârșirea de către funcționarul
public a unor fapte antisociale, calificate de lege a fi contravenții;
 răspunderea patrimonială , fundamentată pe dispozițiile art. 48 (în
prezent art. 52-s.n. –D.M.P.) din Constituție și pe dispozițiile Legii nr.
554/2004 a contenciosului administrativ;
 răspunderea civilă, care derivă din faptele personale ale funcționarului
public, datorate slăbiciunilor și imperfecțiunilor inerente ființei umane,
prin care se produc prejudicii terților, fără ca aceste fapte să aibă
legătură cu exercițiul funcției publice.
 răspunderea penală, care intervine atunci când funcționarul public a
săvârșit fapte pre văzute ca infracțiuni de Codul P enal sau de legi
speciale.

93 Mircea N. Costin, O încercare de definire a noțiunii răspunderii juridice, în R.R.D., 1970, nr 5., p. 81 -82
94 I. Sa ntai, Drept administrativ și elemente de știință administrativă, Ed. Risoprint, Cluj -Napoca, 1988, p.
114-116
95 V. Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 174-175

42
Un alt autor elvețian apreciază că atunci când funcționarul public nu re spectă
datoriile ce îi revin și implicit legea, el răspunde penal, disciplinar și pecuniar.96
Și în doctrina franceză se susține faptul că funcționarilor le sunt aplicabile
răspunderea materială, penală și disciplinară.97

3.3.1. Răspunderea disciplinară

Termenul de ”disciplină” provine din limba latină, unde, pe de o parte, avea
sensul de regulă, sistem, principii morale, bună rânduială, iar pe de altă parte, de
instruire, școală, învățătură, deprindere, știință.98
În conf ormitate cu dispozițiile art. 77 alin (2) din Legea nr. 188/1999, sunt abateri
disciplinare:
– întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
– neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
– absențe nemotivate de la serviciu;
– nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
– intervențiile sau stăruințele pentru so luționarea unor cereri în afara
cadrului legal ;
– nerespectarea secretului profesional sau a confidențialit ății lucrărilor cu
acest caracter;
– manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției
publice în care își desfășoară activitatea;
– alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din
domeniul funcției publice și a funcț ionarilor publici.
Acestea fiind spuse, sancțiunile disciplinare sunt:99
– mustrarea scrisă -prin care i se notifică funcționarului public faptul că nu și -a
îndeplinit corect una dintre sarcinile pe care le are de îndeplinit ;
– avertismentul -prin care funcționarul este atenționat verbal cu privire la
respectarea îndatoririlor de serviciu;
– diminuarea drepturilor salariale cu 5 -10% pe o perioadă de 1 -3 luni;
– suspendarea dreptului de avansare pe o perioadă de 1 -3 ani;

96 Blaise Knapp, Theìorie et pratique du droit, Helbing et Lichtenhahn, Bâle et Frankfurt s ur le Main,
1994, p. 290
97 Serge Salon, Jean Charles Savignac, La fonction publique, Sirey, Paris, 1985, p. 261 și urm.
98 Stelian Ivan, Răspunderea juridică a polițistului, Ed. Hiparion, Cluj, 1997, p. 31
99 Art. 77 alin. (3) din Legea nr.188/1999 privind s ancțiunile disciplinare ale funcționarilor publici

43
– trecerea într -o funcție inferioară pe o perioadă de 6 -12 luni, cu diminuarea
corespunzătoare a salariului;
– destituirea din funcție.
Potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului
public , sancțiunile disciplinare se pot radia:100
a) în termen de 6 luni;
b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate;
c) în termen de 7 ani de la aplicare.
Procedura cercetării administrativ disciplinare a funcționarilor publici constă în
parcurgerea urmato arelor etape:
 sesizarea Comisiei de disciplină;
 convocarea membrilor Comisiei de disciplină și a persoanelor care urmează să fie
audiate;
 audierea ;
 administrarea probelor;
 dezbaterea cazului;
 finalizarea procedurii;
 aplicarea sancțiunii disciplinare;
 contestarea sancțiunii disciplinare.
Funcționarul public , nemulțumit de sancțiunea aplicată , se poate adresa
instanței de conte ncios administrativ competentă, pentru a anula sau modifica
dispoziția de sancționare.
Spre deosebire de Legislația din România, în art. 86 pct.1 din Statutul
Funcționarilor Comunității Europene este prevăzut că : „orice abatere de la îndatoririle
pe care funcționarul sau fostul funcționar este ținut să le respecte, în virtutea acestui
Statut , comisă în mod voluntar sau prin neglijență, îl expune pe acesta la o sancțiune
disciplinară”.
În diferite țări din Uniunea Europeană, precum Italia, Olanda, Portugalia, Spania,
Grecia, Franța, Irlanda și Luxemburg, sunt anumite liste care conț in forme de abateri
disciplinare, acestea indicând în același timp și sancțiunile aplicabile.
În Portugalia , rolul de a stabili încadrarea faptei ca abatere disciplinară aparține
cercetării disciplinare, pe când, în Finlanda, Irlanda și Suedia este nevoie de audierea
unei terțe persoane.

100Art. 82 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind radierea sancțiunilor disciplinare ale funcționarilor
publici

44
În Germania, Grecia și Danemarca există două proceduri și anume: una formală
și una inf ormală, procedura informală prev ede discuțiile formale sau judecarea abaterii
de către instanță.
În toate statele membre ale Uniunii Europene, funcționarii publici care se află
sub cercetare cu privire la abaterile disciplinare, au anumite drepturi pe parcursul
procedurii discip linare.
Funcționarii din Belgia, Franța, Germania, Olanda, Luxemburg, Danemarca au
dreptul înainte de a se stabil i sancțiunea la o declarație.
În Germania , a fost instituită o procedură discipli nară cu caracter jurisdicțional
cu excepția sancțiunilor minore, decise de autoritatea ierarhică , aceasta trebuie să
sesizeze o jurisdicție disciplinară care presupune magistrați profesioniști și
reprezentanți ai personalului, ce va stabili o sancțiune ca un adevărat tribunal; în egală
măsur ă, ea poate fi sesizată de un procuror disciplinar federal, care joacă în acest caz
același rol ca un procuror obișnuit în materie penală.101
În Statutul funcționarilor publici , procedura disciplinară presupune următoarele
etape:102
a. Consiliul este sesizat de autoritatea de numire printr -un raport, care
este înaintat și funcționarului public în cauză, împreună cu toate
documentele care au stat la baza întocmirii lui;
b. funcționarul are la dispoziție un termen de cincisprezece zile pentru a –
și pregăti a părarea, putând fi asistat de un apărător ales;
c. funcționarul poate să re cunoască în fața președintelui C onsiliului fapta
de care este acuzat, după ce în prealabil a fost informat despre
consecințele pe care le poate produce recunoașterea faptei sale, caz î n
care autoritatea de numire poate să procedeze la aplicarea sancțiunilor
prevăzute de art. 9 -96 lit. a -d, respectiv avertisment scris, blam,
suspendarea avansării în grad și reducerea gradelor;
d. președintele numește pe unul dintre membrii consiliului să
întocmească un raport asupra cazului cu care a fost sesizat și să îi
informeze pe ceilalți membri;
e. funcționarul este îndrituit să fie ascultat și să facă observații scrise sau
orale, personal sau prin apărător ales. Autoritatea de numire e și ea
reprezentat ă în fața Consiliului de un funcționar mandatat cu acest rol;

101 Apostol Tofan, Dana , Instituții administrative europene , București, editura CH Beck, 2006, p. 186
102 Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., pp. 183-184

45
f. în cazul în care Consiliul nu se pronunță în mod clar asupra faptei cu
care a fost sesizat, președintele dispune de o anchetă suplimentară,
care este condusă de el însuși sau de un membru etc.
Un exemplu de răspundere disciplinară este acela în care un funcționar a încălcat
prevederile legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și
interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici, astfel că a fost sancționat
disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10%, pe o perioadă de două luni.

3.3.2. Răspu nderea contravențional ă

Contravenția constitu ie fapta săvârșită cu vinovăție de funcționarul public,
stabilită și sancț ionată ca atare prin leg e, ordonanță, prin hotărârea Guvernului etc.
Valerică Dabu a ară tat că în ceea ce privește condițiile răspunderii
contravenționale a funcționarului public, acestea sunt următoarele:103
 abaterea funcționarului public trebuie să îndeplinească toate
condițiile generale prevăzute de lege pentru răspunderea
administrativă, sub aspectul subiectului, obiectului, laturii
obiective și laturii subiective;
 abaterea contravențională trebuie să fie în principal, o abatere de
la normele ce re glementează raportul de subordonare ierarhică.
Potrivit disp. art. 83 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, răspunderea
contravențională a funcționarilor publici se angajează în cazul în care aceștia au săvârșit
o contravenție în timpul și în legăt ură cu sarcinile de serviciu.104
Prin urmare, funcționarul public trebuie să fi săvârșit cu vinovăție o abatere
contravențională de la competența sa , prevăzută de actele normative emise în baza și în
vederea executării acesteia și de lege.
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede , de asemenea, în art. 10 alin. (1), că
dacă aceeași persoană a savârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru
fiecare contravenție în parte.
Procedura constatării și sancționări i contravențiilor, precum și cea de
soluționare a contestațiilor și de executare a sancțiunilor este realizată conform legii
speciale sau Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

103 Valerică Dabu, Răspunderea juridică a funcționarilor publici, Ed. Global Lex, București, 2000, p. 355
104 Art. 83 alin. (1) din Legea nr.188/1999 privind răspunderea contravențională

46
Funcționarul public care este nemulțumit , poate face plângere la judecătorie
împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.105

3.3.3. Răspunderea patrimonială

Valerică Dabu denumește răspunderea patrimonială ca acea răspundere pentru
daune și arată că aceasta, ca o răspundere generală a funcționarului public are trei
forme:106
1. răspunderea funcționarului public pentru daunele cauzate autorității
administrative;
2. răspunderea pentru daunele cauzate particularilor prin acte și fapte
administrative;
3. răspunderea civilă a funcționarului public prin acte și fapte săvârșite
în afara atribuțiilor de serviciu, în afara calității sale de funcționar
public (ca orice persoană fizică).
Funcționarii publici sunt supuși ră spunderii civile în următoarele situații:107
 pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau
instituției publice în care funcționează;
 pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s -au acordat
necuvenit;
 pentru daunele plătite de autoritatea sau ins tituția publică, în calitate
de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile.
Termenul de prescripție pentru stabilirea răspunderii civile pentru emiterea
ordinului sau dispoziției de imput are este de trei ani de la data procedurii pagubei.
Funcționarul public se poate adresa împotriva ordinului sau dispoziției de
imputare instanței de contencios administrativ.
Un exemplu de răspundere civilă este cel în care trei funcționari publici cu
funcții de conducere și funcție de execuție , au decis să nu elibereze autorizația de mediu
solicitată de SC. E. Com B. SRL și au semnat adresa de refuz , E. D. și E. P. contribui nd la
producerea prejudiciului în procent de 45% fi ecare, iar E. F. H., funcționar public de
execuție , care doar a completat Referatul de evaluare după indicații le scrise personal de

105 Mădălina Tomescu, Știința Administrației, Ed. Pro Universitaria 2015, p. 207
106 V. Dabu, op.cit, pp. 410 -411
107 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III -a, revizuită și
adăugită, Ed. Universul Juridic, p. 287

47
șeful serviciului E.D. , în proporție de 10%. Aceștia, reclamați de Agenția pentru
Protecția Mediului C, sunt obligați să plă tească suma de 28. 349, 53 lei cu titlu de
despăgubiri și 1650 lei cheltuieli de judecată .
Instanța de recurs a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile
delictuale, respectiv, prejudiciul, fapta ilicită și legătura de ca uzalitate pentru toți
pârâții, sens în care a apreciat necesară recuperarea prejudiciului cauzat de la toți trei.

3.3.4. Răspunderea penală

Răspunderea penală este cea mai gravă formă de răspundere și este pusă în
aplicare în momentul în care un funcționar public săvârșește o infracțiune în timpul
serviciului sau care are legătură cu funcția publică deținută de către acesta.
Infracțiunile pe care le pot săv ârși sunt specificate în Codul P enal, în partea
specială.
Printre infracțiunile săvârșite de către funcționari i publici, se regăsesc :
a. abuzul în serviciu;
b. luarea de mită;
c. purtarea abuzivă;
d. neglijența în serviciu.
Din momentul în care funcționarul este trimis în judecată penală, este obligatoriu
să fie suspendat din funcție până la finalizarea procesului, însă, dacă după finalizarea
procesului este găsit nevinovat, i se va plăti salariul din momentul în care a fost
suspendat din funcție.108
Răspunderea penală poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară și cu cea
civilă, însă cu răspundere a contravențională nu, deoarece aceeași faptă nu poate fi în
același timp atât infracțiune, cât și contravenție.109
Un exemplu de ră spundere penală este cazul în care Florica Popescu, funcționar
în cadrul Primăriei comunei Băneasa din Județul Giurgiu, a depus cu rea -credință la
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false,
întocmite de ea în numel e mamei sale, în scopul de a obține în mod injust sume de bani
în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, pentru o suprafață de teren de 5,7 hectare
pe care nu îl deținea în realitate.

108 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, op. cit., p. 287
109 Diana Marilena Popescu Petrovszki, op. cit., p. 418

48
Florica Popescu a adăugat 2,2 hectare de teren la cele 3,5 hectare pe care în
realitate le deținea mama sa, iar pentru a justifica suprafața suplimentară a întocmit în
fals două acorduri de folosință, conform cărora mama sa primea spre folosință de la
două persoane, suprafețele de 1,2 hectare, respectiv un he ctar de teren arabil.
Datorită faptului că s -a declarat vinovată , instanța de judecată a fost sesizată cu
privire la pedeapsa de un an și 11 luni de închisoare cu suspendare și un termen de
supraveghere de doi ani, precum și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare , a drepturilor: de a fi ale asă în autoritățile publice
sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității
de stat. În plus, funcționara va p resta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o
perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condițiile stabilite de instanță.
În urma prezentării formelor de răspundere a funcționarilor publici, se poate
spune că acestea sunt instituite pent ru a fi respectate obligațiile de serviciu, prin acest
amănunt menținându -se o bună funcționare a serviciului public.

49
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ

Doi funcționari publici , angajați ai Direcției Județene de E vidență a Persoanelor
Giurgiu au fost anchetați de Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.).
Cei doi sunt N.H.I., trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lu are
de mită și două infracțiuni de fals intelectual, și B.I. – pentru săvârșirea infracțiunilor de
luare de mită și fals intelectual, „ambele în formă de participație penală a complicității“
– precizează anchetatorii de la Direcția Generală Anticorupție (D .G.A.).
„În cursul lunii iulie 2016, cei doi inculpați, în baza unei înțelegeri prealabile, au
pretins și au primit de la o persoană suma de 1.050 lei pentru a atesta în fals că aceasta
și-a stabilit reședința în județul Giurgiu. Ulterior, inculp atul N.H.I. a pretins și primit de
la o altă persoană suma de 1.050 lei, în același scop. Totodată, în cursul cercetărilor
efectuate, s -a mai stabilit că, la data de 17.12.2014, inculpatul N.H.I. a pretins și primit
suma de 300 de lei de la un cetățean, î n vederea urgentării îndeplinirii unui act ce intra
în atribuțiile de serviciu ale acestuia, respectiv eliberarea în regim de urgență a cărții de
identitate pentru persoana în cauză“, au comunicat ofițerii D.G.A.
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul
Județean Anticorupție (S.J.A.) Giurgiu și Structura Centrală au finalizat cercetările, iar
procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus
trimiterea în judecată a celor doi funcționari publici. Ofițerii din cadrul S.J.A. Giurgiu au
efectuat activități de urmărire penală dispuse de către procurorul de caz.

Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism,
imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu, însă, se pare că cei doi
funcționari care sunt prezentați mai sus, au uitat cu desăvârșire acest lucru.
Cinstea și corectitudiunea, unul dintre principiile care stau la baza exercitării
funcției publice, nemaiputând fii luat în calcul în acest caz.
Din informațiile de mai sus și din cercetările realizate de către ofițerii de poliție
judiciară, c ei doi funcționari au săvârșit fapte atât de luare de mită, cât și de fals
intelectual.
Aceste infracțiuni sunt încadrate în răspunderea penală, astfel că, funcționarii
publici trebuiau să fie suspendați din funcție până la finalizarea procesulu i.
Așa cum reiese din art. 289 Cod Penal, luarea de mită reprezintă fapta pe care
funcționarul public o săvârșește direct sau indirect, pretinzând sau primind o sumă de

50
bani în scopul de a realiza un serviciu persoanei care are nevoie, fiind ped epsită cu
închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea anumitor drepturi.110
În cazul de față, funcționarul N.H.I săvârșește mai multe fapte de luare de mită. În
afară de cea din 2016 la care a luat parte și incul patul B.I., funcționarul N.H.I. a primit
suma de 1.050 de lei de la o altă persoană, dar și suma de 300 de lei.
Deși se specifică la inculpatul B.I. că ambele infracțiuni sunt în „formă de
participație penală a complicității”, acestuia trebuie să i se aplice aceleași limite legal e
de pedeapsă.
Și persoanele care au oferit mită trebuie să fie cercetate penal, așa cum reiese și
din art. 290, darea de mită reprezintă promisiunea, oferirea sau darea de bani și se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.111
În acel ași articol alin. (3), se pre cizează că mituitorul nu se pedepsește dacă
denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesiz at cu privire la
aceasta, î nsă, cei care au oferit mită , nu au fă cut acest lucru.
În art. 321 Cod Penal, falsul intel ectual este definit ca fiind falsificarea unui înscris
oficial, întocmi t de către un funcționar public. Î n cazul de față , funcționarul public
N.H.I, în complicitate cu B.I., care, deși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au
ascuns adevărul, inserând date care nu aveau de a face cu realitatea. În articol se
precizează că această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Procurorul a supravegheat urmărirea penală efectuată de organele de poliție
judiciar ă și datorită dovezilor pe care le -au obținut, acesta a considerat necesară
trimiterea în judecată a celor doi funcționari , ceea ce este normal din punct de vedere
legal să facă .
În concluzie , funcționarii cercetați trebuie să fie trași la răspundere atât din punct
de vedere penal, cât și din punct de vedere civil. Penal datorită infracțiunilor săvârșite,
iar civil, fiind obligați conform legii să restituie sumele primite.

110 Art. 289 din Codul Penal și Legea de punere în aplicare, actualizat 1 octombrie 2016
111 Art. 290, idem

51
CONCLUZIE

Din cele arătate rezultă că funcționarul este persoana fizică care îndeplinește
atribuții ce au drept scop punerea în aplicare a legii, persoană ce face parte dintr -o
instituție admin istrativă și indiferent că este național sau internațional, trebuie să -și
ducă la bun sfârșit a tribu țiile, nu pentru că îi sunt impuse, ci pentru că trebuie să fie
convins că acestea reprezintă rostul său profesional.112
Încă din primul capitol ne putem da seama că funcția publică a suferit diver se
modificări de -a lungul timp ului, fiind consacrată atât în dreptul intern, c ât și în cel
internațional , având o serie de atribuții și responsabilități pe care trebuie să le ducă la
bun sfârșit, în realizarea prerogativelor de putere publică de către administrația publică
centrală și locală.
Conf orm celui de -al do ilea capitol, funcționarul public este clasificat pe baza mai
multor criterii și trebuie să îndeplinească diverse condiț ii pentru a ajunge în funcția
respectivă , condiții ce țin de naționalitate, vârstă, limba vorbită, starea de sănătate etc.
Ocuparea funcției publice se poate face prin : promovare, transfer, redistribuire și
concurs, iar î n urma promovării , persoana aleasă începe perioada de stagiu, perioadă în
care lucrează pentru a dobândi experiență în profesia primită.
După o anumită perioadă de timp, funcționarul public poate fi avansat și evaluat
cu diferite calificative, în funcție de modul în care și -a realizat responsabilitățile.
Din cele arătate în capitolul trei rezultă că du pă depunerea jurământu lui și
încheierea perioadei de stagiu , în urma căreia devin e funcționar public definitiv, acesta
primește și o serie de îndatoriri, dar și drepturi în exercitarea funcției publice pe care o
dețin e.
În cazul în care funcționarul public încalcă c u vinovăție îndatoririle de serviciu,
acest a atrag e după sine răspunderea disciplina ră, contravențională, civilă și penală,
după gradul de gravitate a situației.
Din ultimul capitol se poate observa că nu toți funcționarii își îndeplinesc
atribuțiile conform legii, ci îș i urmăresc și propiul interes .

112 Victor Onișor, op. cit., p. 40 5

52
BIBLIOGRAFIE

1. CĂRȚI ȘI TRATATE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE

1. ***Micul dicționar academic , Ediția a II -a
2. ALEXANDRU , IOAN –Administrația publică – Ediția a IV -a,
Lumina Lex, București, 2007
3. ALEXANDRU , IOAN, MIHAELA , CĂRĂUȘAN, BUCUR , SORIN –
Drept administrativ – Ediția a III -a, revizuită și adăugită, Ed.
Universul Juridic , București, 2009
4. APOSTOL TOFAN , DANA –Instituții Europene – Ed. C.H. Beck,
București, 2004
5. BODIGUEL , JEAN -Les fonctions publiques dans l’ Europe
des Douze – Paris , L.G.J., 1994
6. BREZOIANU , DUMITRU, OPRICAN , MARIANA –Administrația
publică în România – Ed. C.H. Beck, București, 2008
7. CARTOU , LOUIS –L’ Union Europ éenne, Traitès de Paris
Rome, Maastricht – Ed. Dalloz, 1996
8. COMAN -KUND , LIVIU –Deontologia funcționarilor din
administrația publică – Ed. Europlus, Galați, 2007
9. DABU , VALERICĂ –Răspunderea juridică a funcționarilor
publici – Ed. Global Lex, București, 2000
10. DREYYFUS , FRANCOISE, D ’ARCY , FRANCOIS –Les
institutions politiques et administratives de la
France – Paris, 4 èdition
11. IONESCU , ROMULUS –Drept administrativ – Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1977
12. IOVĂNAȘ , ILIE –Drept administrativ – Ed. Servo Sat, Arad,
1997
13. ISAAC , GUY –Droit communautaire gènèral – 5 èdition,
Armand Colin 1997
14. IVAN , STELIAN –Răspunderea juridică a polițistului – Ed.
Hiparion, Cluj, 1997
15. KNAPP , BLAISE –Theìorie et pratique du droit, Helbing et
Lichtenhahn – Bâle et Frankfurt sur le Main, 1994

53
16. MIHAI T. , OROVEANU –Tratat de drept adminis trativ – Ed.
CERMA, Ediția a II-a revăzută și adăugită, 1998
17. MIRCEA , COSTIN –Răspunderea juridică în Dreptul
Republicii Socialiste România – Ed. Dacia, Cluj, 1974
18. MURARU , IOAN, CONSTANTINESCU , MIHAI, IORGOVAN
ANTONIE, TĂNĂSESCU , ELENA , SIMINA –Constituția
României – revizuită , Ed. All Beck, 2004
19. NEGULESCU , PAUL –Tratat de drept administrativ – Vol. I,
Ed. Tipografiile Române Unite
20. ONIȘOR , VICTOR –Tratat de drept administrati v– Ed. Cartea
Românească SA, ed. a II -a, București
21. POPESCU PETROVSZKI , DIANA , MARILENA –Statutul
funcționarilor publici din România și din Uniunea
Europeană – Ed. I.R.D.O, 2011
22. POPESCU -SLĂNICEANU, ION, PUȘCĂ, ANDY, ENESCU ,
COSMIN, IONUȚ –Drept administrativ –Vol.II, Ed.
Universitară Danubis, Galați, 2009
23. POSTELNICU, ROMEO, PAUL –Statu tul funcționarilor
publici – Ed. Universitară „Carol Davila”, București, 2007
24. SALON , SERGE, SAVIGNAC , JEAN , CHARLES –La fonction
publique – Sirey, Paris, 1985
25. SANTAI I. –Drept administrativ și elemente de știință
administrativă – Ed. Risoprint, Cluj -Napoca, 1988
26. TOFAN , MIHAELA –Dreptul funcției publice europene –
Modul: Administrație publică în Europa – Universitatea ”A.
I. Cuza, Iași
27. TOMESCU , MĂDĂLINA –Știința Administrației – Ed. Pro
Universitaria, București, 2015
28. TOMESCU , MĂDĂLINA –Deontologia funcționarului
public – Ediția a IV -a, revizuită și adăugită, Editura Pro
Universitaria, București, 2016
29. VEDINAȘ , VERGINIA, CĂLINOIU , CONSTANȚA –Statutul
funcționarului public european – Ediția a II -a, Ed. Universul
Juridic, 2007

54
30. ZILLER , JAQUES –Administrations comparees. Les
systemes politico -administratifs de l’ Europe des Douze,
Paris – Ed. Motchtrestien, 1993

2. DOCUMENTE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE

1. Codul funcționarilor publici din 8 iunie 1940
2. Constituția din 1866
3. Convenția Europeană a Drepturilor Omului
4. Hotărârea de Guvern , art. 2, nr. 1987/2001
5. Hotărârea de Guvern, nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea
normelor care se referă la organizarea și dezvoltarea carierei
funcționarilor publici
6. Journal Officiel, nr. L 124 din 27.04.2004
7. Legea nr. 188/1999 privind Sta tutul funcționarilor publici
8. Legea nr. 215/2001 cu privire la funcționarii publici din
administrație
9. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor
publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției
10. Noul Cod Penal actualizat 2018, Legea nr. 286/2009
11. Regimul aplicabil agenților Uni unii Europene
12. Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici
13. Statutul Funcționarilor Uniunii Europene