Prof. univ. dr. Liviu STĂNCIULESCU Autor: TROFIN Anca Mihaela București 2013 1 Cuprins PARTEA I. INTRODUCER E CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND… [613291]

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”
FACULTATEA DE DREPT

REZUMAT
CAUZELE DE INEFICACITATE A
CONTRACTELOR

Conducător științific:
Prof. univ. dr. Liviu STĂNCIULESCU

Autor:
TROFIN Anca Mihaela

București
2013

1 Cuprins
PARTEA I. INTRODUCER E
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND
CONTRACTUL
§ 1. Noțiunea de contract
§ 2. Clasificarea con tractelor
2.1. Clasificări expres prevăzute în Codul civil
A. Clasificarea contractelor după conținut
B. Clasificarea contractelor după scopul urmărit de către
părți
C. Clasificarea contractelor după modul de formare
D. Clasificarea contractelor după modul în care sunt
exprimate voințele contractante
2.2. C lasificări rezultând din dispoziții implicite ale Codului
civil
A. Clasificarea contractelor după cum sunt sau nu
nominalizate/reglementate de către legiuitor
B. Clasificarea contractelor după efectele lor
C. Clasificarea contractelor după corelația existentă
dintre ele
D. Clasificarea contractelor după durata executării sau
după modul de excutare
§ 3. Formarea contractelor
3.1. Enumerarea condițiilor esențiale pentru validitatea
contractelor
3.2. Realizarea acordului de voință
3.3. Oferta d e a contracta
3.4. Acceptarea ofertei
3.5. Momentul și locul încheierii contractului
§ 4. Forma contractului
CAPITOLUL II. EFECTELE ȘI INEFICACITATEA
CONTRACTELOR

2 § 1. Noțiunea de efecte ale contractului. Principile care
guvernează efectele contractelor
1.1. Efectele contractului
1.2. Principiile care guvernează efectele contractului
A. Principiului forței obligatorii a contractului
B. Principiul relativității efectelor contractului (res inter
alios acta)
C. Principiul opozabilității contractului
§ 2. Noțiunea de ineficacitate a contractelor
§ 3. Cauzele de ineficacitate
3.1. Caracterul limitativ al cauzelor de ineficacitate.
Calificarea legală a cauzelor de ineficacitate
3.2. Clasificarea cauzelor de ineficacitate
PARTEA II. ANALIZA C AUZELOR DE INEFICACI TATE
CAPITOLUL I. NULITATEA
§ 1. Regimul juridic general
1.1. Noțiune și clasificare. Regimul juridic al nulității
absolute și al nulității relative
1.2. Condițiile esențiale de validitate a contractului
A. Capacitatea de a contracta
B. Obiectul contractului
C. Cauza
D. Consimțământul. Lipsa consimțământului. Viciile de
consimțământ
E. Forma cerută ad validitatem
§ 2. Aplicații și particularități ale nulității în materia
contrac telor speciale
2.1. Contractul de vânzare
2.2.Contractul de donație
2.3. Contractul de societate simplă
2.4. Contractul de locațiune

3 2.5. Contractul de mandat
2.6. Contractul de rentă viageră
2.7. Contractul de întreținere.
2.8. Contractu lui de tranzacție
CAPITOLUL II. REZOLUȚIUNEA ȘI REZILIEREA
§ 1. Regimul juridic general
1.1. Noțiune
1.2. Condițiile rez oluțiunii judiciare
1.3. Formele rezoluțiunii
1.4. Efectele rezoluțiunii
§ 2. Aplicații și particularități în materia contractelor speciale
2.1. Contractul de vânzare
2.2. Contractul de întreținere
2.3. Contractul de locațiune
2.4. Contractul de antrepriză
2.5. Contractului de rentă viageră
2.6. Contractul de întreținere. Rezoluțiune
CAPITOLUL III. RISCUL CONTRACTULUI
§ 1. Regimul juridic ge neral
3.1. Riscul pierii bunului
3.2. Riscul neexecutării fortuite a unei obligații
3.3. Riscul în contractele netranslative de proprietate
3.4. Riscul contractului translativ de proprietate
§ 2. Aplicații și particularități în materia contractelor speciale
2.1. Contractul de locațiune
2.1. Contractul de arendare
CAPITOLUL IV. REDUCȚIUNEA LIBERTĂȚILOR
EXCESSIVE
§ 1. Oprirea liberalităților care încalcă rezerva succesorală
1.1. Caracterele juridice ale rezervei succesorale

4 1.2. Rezerva succesorală a descendenților
1.3. Rezerva succesorală a ascendenților privilegiați
1.4. Rez erva succesorală a soțului supraviețuitor
§ 2. Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor
2.1. Domeniul de aplicare
2.2. Liberalitățile care intră sub incidența art. 1090 C.civ.
2.3. Determinarea cuantumului cotității disponibile speciale
§ 3. Determinarea masei succesorale
3.1. Determinarea va lorii bunurilor existente în patrimoniul
defunctului la data deschiderii succesiunii (activul brut)
3.2. Determinarea activul net al moștenirii
3.3. Reunirea fictivă la activul net a donaț iilor făcute de
titularul moștenirii
§ 4. Reducțiunea liberalităților excesive
4.1. Modalități procedurale de exercitare a reducțiunii
4.2. Ordinea reducț iunii liberalităților excesive
4.3. Efectele reducțiunii
CAPITOLUL V. REVOCAREA
§ 1. Regimul juridic general
§ 2. Aplica ții și particularități în materia contractelor speciale
2.1. Contractul de donație
2.2. Contractul de mandat
2.3. Contractul de comision
2.4. Contractul de întreținere
CAPITOLUL VI. DENUNȚAREA UNILATERALĂ
§ 1. Regimul juridic general
§ 2. Aplicații și particularități în mat eria contractelor speciale
2.1. Contractul de vânzare
2.2 Contractul de depozit
2.3. Contractul de locațiune
2.4. Contra ctul de mandat

5 2.5. Contractul de consignație
2.6. Contractul de împrumut
2.7. Depozitul obișnuit
2.8. Contractele cu co nsumatorii
CAPITOLUL VII. NEÎNDEPLINIREA CONDIȚIEI
SUSPENSIVE ȘI ÎNDEPLINIREA CONDIȚIEI REZOLUTORII.
CADUCITATEA
§ 1. Regimul juridic general
§ 2. Aplicaț ii și particularități în materia contractelor speciale .
Contractul de vânzare
§ 3. Caducitatea. Regimul juridic general
CAPITOLUL IX. ÎNCETAREA CONTRACTUL UI PENTRU
IMPREVIZIUNE
2.1. Noțiunea de impreviziune
2.2. Condițiile revizuirii judiciare a contractelor pentru
impreviziune
2.3. Domeniul impreviziunii
2.4. Clauza de hardship
2.5. Proba impreviziunii
2.6. Impreviziunea în reglementarea contractului de vânzare
de pachete de servicii turistice
CONCLUZII ȘI PROPUNER I DE LEGE FERENDA
BIBLIOGRAFIE

6 Partea I este structurată pe două capitole.
Capitolul I „ Noțiuni generale privind contractul ” este
dedicat analizei n oțiun ii de contract , clasificărilor acestuia și for mării
sale.
Contractul este reglementat în Cartea a V -a „Despre
obligații”, Titlul II „Izvoarele obligațiilor”, Capitolul I „Contractul”,
art. 1166 -1323 C.civ. Acesta reprezintă acordul de voință dintre două
sau mai multe părți, cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un
raport juridic.
Rolul esențial pe care contractul îl are este plastic exprimat în
litaratura franceză „cunoașterea dreptului obliga țiilor trece prin
cunoașterea contractelor”. Astfel, „contractul este izvor de obligații”,
astfel c ă studiul său se realizează prin prisma a două componente:
formarea contractului (condiții de fond și de formă și sancțiuni ale
nerespectării acestora) și efectele raportului contratual (efecte între
părți și față de terți). În același sens, în doctrina re centă, actul juridic
civil „normă privată” a fost definit și ca „o declarație de voință făcută
cu intenția de a modifica circuitul civil”, caracterizată prin: o voință
declarată, efecte juridice și recunoașterea socială a utilității actului.
Calificarea contractelor pe categorii prezintă importanță
teore tică și practică pentru identificarea caracteristicilor și a
regimului juri dic aplicabil fiecărui contract civil în parte în funcție de
apartenența sa la o categorie sau alta .
Încheierea contractului pre supune îndeplinirea condițiilor
esențiale necesare pentru validitatea contractului, enumerate de
alin.(1) al art.1179 C.civ . Acestora li se adaugă și forma contractului
pentru situațiile când ea este prevăzută de către lege [alin.(2) al
art.1179 C.civ.].
Analiza încheierii contractului presupune și studiul
mecanismului formării consimțământului, respectiv al ofertei de a
contracta și al acceptării . Oferta este propunerea de a contracta făcută
de o persoană în vederea încheierii unui contract, o manifestare de
voință exprimată cu această intenție și trebuie să conțină cel puțin
elementele esențiale – atât cele obiective, stabilite de lege ca fiind
esențiale, cât și cele subiective, esențiale prin voința părților – și să

7 exprime intenția ofertantului de a se o bliga. Acceptarea este
manifestarea de voință a destinatarului ofertei în care se exprimă
acordul cu oferta primită.
Modalitățile de exprimare a consimțământului sunt enumerate
de art.1240 C.civ.: verbal, în scris sau comportamental caz în care
manifestar ea implicită a voinței de a contracta constă într -un
„comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor
statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra
intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare” [art .1240
alin.(2) C.civ.].
Actualul Cod civil consacră legislativ principiul
consensualismului , în art.1178 C.civ ., excepțiile fiind de strictă
interpretare.
Capitolul II, „Efectele și ineficacitatea contractelor ”
cuprinde n oțiunea de efecte ale contractului , principile care
guvernează aceste efecte , noțiunea de ine ficacitate a contractului și
cauzele acesteia.
Secțiunea a 6 -a din Capitolul I „Contractul” al Titlului II
„Izvoarele obligațiilor”, Cartea a V -a „Despre obligații” din Codul
civil are denumirea „Ef ectele contractului” și este alcătuită din
„Efectele între părți” și „Efectele față de terți”. Norme le cuprinse în
acestă secțiune (art. 1270 -1294) au ca obiect principiile acestor efecte
și nu efectele în sine. Prin efecte ale contractului întelegem rapor tul
juridic obligațional care se naște din încheierea contractelor,
respectiv modificarea fizionomiei sau chiar dispariția acestui raport.
Acestă concluzie reiese din chiar definiția contractului așa cum este
ea prefigurată de art.1166 C.civ. Astfel, efect ele contractului constau
în consecințele juridice ale încheierii acestuia care se suprapun peste
scopul contractului, și, în final, din perspectiva participanților la viața
juridică, în drepturile și obligațiile care intră în conținutul raportului
juridic respectiv. Afirmăm acesta deoarece o disociere între raportul
juridic obligațional și conținutul său nu se poate realiza , absența
conțintu lui înseamn ând inexistența raportului juridic.
Principiile care guvernează efectele contractului sunt:
principiului forței obligatorii a contractului , principiul relativității

8 efectelor contractului și principiul opozabilității efectelro
contractului.
Art.1270 C.civ. prevede: „(1) Contractul valabil încheiat are
putere de lege între părțile contractante. (2) Contractul s e modifică
sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de
lege.”
Contractul este obligatoriu între părțile contractante, titularul
drepturilor născute din contract fiind în drept să pretindă debitorului
satisfacerea acelor drepturi. În baza principiului forței obligatorii a
contractului între părțile contractante, fiecare dintre acestea este
obligată, prin contract, ca atunci când obligația ar fi impusă de lege.
Consecința imediată a principiului obligativității efectelor
contractului privește modul în care acesta se poate modifica ori
stinge. Contractele vor putea fi modificate sau stinse, ca regulă, în
același mod în care s -au constituit, adică prin acordul părților
(principiului simetriei actelor juridice). Regula simetriei în contr acte
este prevăzută în art.1270 C.civ., care dispune: „Contractul se
modifică sau încetează numai prin acordul părților sau din cauze
autorizate de lege”.
Potrivit art.1280 C.civ., contractele produc efecte numai între
părțile contractante. Astfel, terții , ca regulă, nu pot fi ținuți de
obligațiile și nici nu pot dobândi drepturile născute dintr -un contract,
ei nu sunt nici creditori și nici debitori ai obligațiilor contractuale, dar
contractul le este opozabil terților.
Art.1281 C.civ. statuează expres a supra opozabilității
efectelor contractului dispunând: „Contractul este opozabil terților,
care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din
contract. Terții se pot prevala de efectele contractului, însă fără a
avea dreptul de a cere execu tarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute
de lege”.
Ineficacitatea contractelor presupune , de fapt , că drepturile și
obligațiile părților sunt lipsite de finalitatea lor intrinsecă. Ele fie
există dar nu pot fi exercitate sau executate , fie există până la un
anumit moment dat dar vor fi desființate prin disoluția, într -o formă
sau alta, a contractului care le -a dat naștere .

9 Ineficacitatea contractului nu poate interveni decât în cazurile
prevăzute de către lege , atunci când o cauză este calificată de către
lege ca fiind de ineficacitate. Astfel, că înlăturarea sau modificarea
efectelor contractului nu poate opera decât atunci când:
– contractul a fost încheiat fără respectarea condițiilor de
validitate impuse de către lege;
– părților convin existența unei asemenea posibilități sau legea
o permite, uneia, alteia sau ambelor părți;
– intervine o cauză exterioară părților care duce la invocarea
unei atare încetare sau modificare.
De aceea, ori de cîte ori intervine o as emenea cauză trebuie
identificată natura juridică a acesteia , care determină efectele sale
concrete precizate de normele legale .
După domeniul de aplicare distingem între:
a) cauze de ineficacitate generale, aplicabile tuturor
contractelor. În acsetă categorie intră: nulitatea, revocarea prin
acordul părților, îndeplinirea condiției rezolutorii și neîndeplinirea (și
imposibilitatea de îndeplinire ) a condiției suspensive;
b) cauze de ineficacitate aplicabile anumitor contracte.
Astfel,: rezoluțiunea, rezilierea, imposibilitatea fortuită de executar e
a contractului – specifice contractelor sinalagmatice -, reducțiunea
liberalităților excesive, revocarea, caducitatea – specifice
liberalităților (donației , în materie contractuală).
După criteriul întinderii efectelor întâlnim:
a) cauze de ineficacitate care produc efecte ex nunx, numai
pentru viitor. Sunt astfel de cauze: rezilierea și caducitatea;
b) cauze care produc efecte și pentru viitor. Este cazul
nulității, rezoluțiunii, îndeplinirii condiției rezolutorii.
După criteriul rolului părților în apar iția cauzelor de
ineficacitate distingem între:
– cauze de ineficacitate care sunt determinate de conduita
părților în executarea prestațiilor contractuale . Acestea sunt
rezoluțiunea, rezilierea, denunțarea unilatarală, revocarea;

10 – cauze care sunt indepen dente de conduita părților în
executarea prestațiilor contractuale. Sunt asemenea cauze nulitatea,
imposibilitatea fortuită de executare a contractului, îndeplinirea
condiției rezolutorii și neîndeplinirea (și imposibilitatea de
îndeplinire) a condiției su spensive, reducțiunea liberalităților
excesive, revocarea, caducitatea.
După sfera persoanelor care pot invoca existența cauzei de
ineficacitate întâlnim:
– cauze care pot fi invocate doar de către părți și/sau
moștenitorii acestora. Astfel se întâmplă în cazul revocării donației
pentru neexecutarea sarcinii și celei pentru ingratitudine , acțiunea în
revocare putând fi introdusă numai de către donator și de către
moștenitorii acestuia (art.1024 C.civ.);
– cauze care pot fi invocate și de alte persoane interesate. Este
cazul nulității absolute, îndeplinirea condiției rezolutorii și
neîndeplinirea (și imposibilitatea de îndeplinire) a condiției
suspensive, și, în general, a cauzelor care pot fi invocate de către
creditorii uneia dintrepărți pe calea acțiunii oblice.
După criteriul existenței sau nu a unui termen în care poate fi
invocată cauz a de ineficacitate întâlnim.
– cauze care pot fi invocate oricând. Sunt astfel de cauze
denunțarea unilaterală a contractelor pe durată nedeterminată,
nulitatea absolută , îndeplinirea condiției rezolutorii și neîndeplinirea
(și imposibilitatea de îndeplinire) a condiției suspensive;
– cauze care pot fi invocate numai într -un termen determinat .
Este cazul nulității relative, a rezoluțiunii, a revocării donației pentru
ingrat itudine.

Partea II este dedicată analizei cauzelor de ineficacitate.
În Capitolul I, „ Nulitatea ”, sunt studiate noțiunea de nulitate,
clasificările nulităților, r egimul juridic al nulității absolute și al
nulității relative , condițiile esențiale de validi tate ale contractelor și
sancțiunea nerespectării acestora. De asemenea , sunt analizate unele
dintre aplicațiile și sunt analizate particularitățile nulității în materia
contractelor speciale reglementate de Codul civil.

11 Nulitatea este sancțiunea civilă ca re intervine, în cazul în –
cheierii unor acte juridice, cu nerespectarea condițiilor de validitate
(de fond și de formă) prevăzute de art. 1179 C.civ. Astfel, potrivit
art. 1246 alin. (1) C.civ. , „Orice contract încheiat cu încălcarea
condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus
nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune.”
Nulitatea și validitatea contractului se situează pe poziții con –
trarii și, deci, se exclud reciproc. Astfel, validitatea consfințește în –
cheierea cont ractului (atunci când manifestarea voințelor concor dante
îndeplinește condițiile legale); în schimb, nulitatea desfiin țează
contractul (acționând în sens invers) și îl readuce la stadiul anterior,
de simplă manifestare de voințe [potrivit art. 1254 alin. (1) C.civ. ,
„Contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost nicioda tă
încheiat” ].
Capacitatea de a contracta reprezintă condiția de fond,
esențială, de validitate și generală a contractului, ce constă în
aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și
obligații civile prin încheierea de contracte. Din prevederile art.1180
C.civ. rezultă că regula este capacitatea de a contracta, iar
incapacitatea reprezintă excepția. Sancțiunea nerespectării regulilor
privind încheier ea actelor juridice de către sau pentru persoana lipsită
de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cu
excepția celor conservare și de administrare care nu îi prejudiciază
sau de dispoziție de mică valoare, având caracter curent ș i care se
execută la data încheierii lor, este nulitatea relativă, chiar fără
dovedirea unui prejudiciu, potrivit art.44 coroborat cu art.41 alin.(3)
și art.43 alin.(3) C.civ.
Principiul capacității de a întocmi acte juridice este
subordonat în cazulperson alor juridice principiului specialității
capacității în situația persoanelor juridice fără scop patrimonial,
având în vedere că acestea pot avea „doar acele drepturi și obligații
civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege,
actul de constituire sau statut” [art.206 alin.(2) C.civ.]. cu toate
acestea s e recunoaște în același timp, o capacitate de folosință
anticipată, în sensul ca aceasta să poată, chiar de la data actului de
înființare, să dobândească drepturi și să își asume obl igații, însă

12 numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în
mod valabil [art.205 alin.(3) C.civ.]. Până la data constituirii
organelor de administrare, exercitarea drepturilor și îndeplinirea
obligațiilor care privesc persoana juridic ă se fac de către fondatori ori
de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest
scop. Actele juridice încheiate de către fondatori sau de către
persoanele desemnate cu depășirea puterilor conferite potrivit legii,
actului de constitui re ori statutului, pentru înființarea persoanei
juridice, precum și actele încheiate de alte persoane nedesemnate
obligă persoana juridică în condițiile gestiunii de afaceri.
Actualul Cod civil distinge între obiectul contractului și
obiectul obligației. A rt.1225 C.civ. dispune: „obiectul contractului îl
reprezintă operațiunea juridic, precum vânzarea, locațiunea,
împrumutul alte asemenea, convenită de părți, astfel cum reiese din
ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale”. Art.1226 alin.(2)
C.civ. , la rândul său, dispune: „obiectul obligației este prestația la
care se angajează debitorul”. Operația juridică este, așadar, distinctă
de prestația la care debitorul s -a îndatorat și care reprezintă obiectul
obligației văzută ca raport juridic. Obiectul contractului trebuie să fie
determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute (obiectul este
ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice
ori bunelor moravuri).
Art.1235 C.civ. definește cauza contractului astfel: „motivul
care determină fiecare parte să încheie contractul”. Potrivit art.1238
alin.(1) C.civ., lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a contractului, cu
excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate
produce alte efecte juridice.
Consimțămâ ntul reprezintă acea condiție de fond, esențială,
de validitate și generală care constă în exteriorizarea hotărârii de a
încheia un act juridic. Pentru a fi valabil, potrivit art.1204 C.civ.,
consimțământul trebuie să fie serios – să provină de la o persoa nă cu
discernământ -, liber – dat cu intenția de a produce efecte juridice – și
exprimat în cunoștință de cauză – neviciat. Conform art.1205 alin.(1)
C.civ., „este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la
momentul încheierii acestuia, se afla, f ie și numai vremelnic, într -o
stare care o punea în neputință de a -și da seama de urmările faptei

13 sale”. Este supus anulării și contractul încheiat de o persoană pusă
sub interdicție ulterior întocmirii actului, dacă la momentul
exprimării consimțământului cauzele punerii sub interdicție existau și
erau îndeobște cunoscute [art.1205 alin.(2) C.civ.]. Potrivit art.1206
C.civ. consimțământul este viciat atunci când este dat din eroare,
surprins prin dol sau smuls prin violență. De asemenea,
consimțământul est e viciat în caz de leziune.
Eroarea reprezintă falsa reprezentare a realității la momentul
încheierii actului. Pentru a atrage anularea actului, este necesar ca
partea să se fi aflat într -o eroare esențială, iar cealaltă parte să știe
sau, după caz, să fi trebuit să știe că faptul asupra căruia a purtat
eroarea era esențială pentru încheierea contractului [art.1207 alin.(1)
C.civ.].
Conform art.1207 C.civ., este considerată esențială eroarea
care poartă : asupra naturii sau obiectului contractului (error in
negotio și error in corpore); asupra identității obiectului prestației sau
asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări
considerate esențiale de către părți în absența căreia contractul nu s –
ar fi încheiat (error in substantia); asupra identității persoanei sau
asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu s -ar fi
încheiat (error in personam în cazul contractelor încheiate intuitu
personae). Este considerată esențială și eroarea de drept care privește
o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru
încheierea contractului. Este supus anulării și contractul încheiat de o
persoană pusă sub interdicție ulterior întocmirii actului, dacă, la
momentul exprimării consimțământului, cauzele punerii sub
interdicț ie existau și erau îndeobște cunoscute [art.1205 alin.(2)
C.civ.]. De asemenea, ne aflăm în prezența erorii – viciu de
consimțământ atunci când acesta poartă asupra declarației de voință
ori când declarația a fost transmisă inexact prin intermediul unei al te
persoane sau prin mijloace de comunicare la distanță (art.1211
C.civ.).
Trebuie remarcat faptul că eroarea -obstacol (cea care poartă
asupra naturii contractului sau asupra identității obiectului acestuia)
se sancționează cu nulitatea relativă (art.1207 C.civ.) .

14 Adaptarea contractulu i este reglementată de art.1213 C.civ.
Astfel, dacă o parte este îndreptățită să invoce anulabilitatea
contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că dorește să
execute ori execută contractul așa cum acesta fusese î nțeles de partea
îndreptățită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost
încheiat așa cum l -a înțeles această din urmă parte.
Consimțământul poate fi viciat prin dol care reprezintă acel
viciu de consimțământ care constă în aceea că parte a s-a aflat într -o
eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți, ale
reprezentantului, prepusului ori gerantului afacerilor celeilalte părți,
ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze
pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie [art.1214 alin.(1) C.civ.]. Spre deosebire de reglementarea
anterioară, nu mai este necesar ca dolul să fie determinant pentru
încheierea contractului.
Consimțământul este viciat dacă una dintre părți, la mo mentul
încheierii contractului, se afla „sub imperiul unei temeri justificate
induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț” . Partea al cărei
consimțământ a fost viciat poate cere anularea contractului, dar în
aprecierea existenței acestui viciu se va ține cont de „vârsta, starea
socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s -a exercitat
violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența
starea acestuia la momentul încheierii contractului” [art.1216 alin.(4)
C.civ.].
Codul civil stabilește că leziunea afectează valabilitatea
consimțământului, fiind un viciu al acestuia. Art.1221 alin.(1) C.civ.,
definește leziunea: „Există leziune atunci când una dintre părți,
profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa d e
cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte
persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data
încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații”. Este
recuno scută leziunea și în cazul majorului, dar su nt excluse din acest
domeniu de aplicare contractele aleatorii, tranzacția, precum și alte
contracte anume prevăzute de lege (art.1224 C.civ.).
Forma cerută pentru validitatea contractului (a actului juridic
în general) – înscris autentic sau înscris sub semnătură privată – este

15 acea condiție de validitate, esențială și specială, care constă în
necesitatea îndeplinirii formalităților stabilite de lege, în absența
cărora contractul nu s -ar putea naște în mod valabil. În acest sens
art.1242 alin.(1) C.civ. s tabilește că „este lovit de nulitate absolută
contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea
o cere pentru încheierea sa valabilă”.
Sunt analizate:
– nulitatea contractului de vânzare pentru nerespectarea
formei cerută de lege ad validitatem , pentru nerespectarea normelor
imperative prin incapacitățile speciale , pentru nerespectarea dreptului
de preempțiune , pentru imposibilit atea existenței lucrului , pentru
lipsa calității de proprietaral lucrului , pentru neseriozitatea prețulu i,
pentr preșul lezinar, precum și n ulitatea vânzării unei moșteniri
nedeschise ;
– nulitatea donației pentru nerespectarea regulilor privitoare la
capcitatea părților , nulitatea donației ce poartă asupra unei moștenirii
nedeschise , a donațiilor încheiate c u încălcarea principiului
irevocabilității , nulitatea donației pentru nerespect area condițiilor de
formă ;
– nulitatea c ontractul de societate simplă ;
– nulitatea locațiunii pentru lipsa prețului ;
– nulitatea contractului de arendare pentru nerespectarea
formei cerută ad validitatem ;
– nulitatea mandatului pentru nerespectarea formei cerută de
lege ad validitatem ;
– nulitatea contractului de rentă viageră pentru lipsa
elementului aletoriu și pentru predecesul sau decesul credirentierului
sau al terțului int ervenit în 30 de zile de la încheierea rentei ;
– nulitatea contractului de întreținere pentru nerespectarea
condițiilor de formă ;
– particularitățile nulității din materia tranzacției.
Capitolul II „ Rezoluțiunea și rezilierea ” este dedicate
analizei noți unilor de rezoluțiune și rezilire, a condițiilor, formelor și
efectelor rezoluțiunii și rezilierii. De asemenea, sunt analizate unele

16 dintre aplicațiile și sunt analizate particularitățile rezoluțiunii și
rezilierii în materia contractelor speciale regleme ntate de Codul civil.

Rezoluțiunea reprezintă desființarea unui contract, de regulă
sinalagmatic, cu executare dintr -o dată, la cererea uneia dintre părți,
pentru motivul că cealaltă parte nu a executat obligațiile la care s -a
îndatorat prin angajamentul său contractual. Rezoluțiunea se aplică în
cazul contractelor cu executare uno ictu, iar rezilierea celor cu
executare succesivă.
Condițiile cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare
sunt: să existe o neexecutare totală sau parțială a obligații lor
contractuale ale uneia din părți, dar suficient de importantă pentru a
justifica rezoluțiunea , neexecutarea să fie imputabilă părții căreia îi
revenea îndeplinirea obligațiilor ; debitorul obligației neexecutate să
fie în întârziere, în condițiile cerut e de lege .
Rezoluțiunea poate fi, potrivit prevederilor art.1550 C.civ .,
judiciară, unilaterală (art.1552 C.civ. ), de plin drept .
Rezoluțiunea are ca efect esențial desființarea retroactivă a
contractului. Astfel, art.1554 alin.(1) C.civ. dispune: „Contra ctul
desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată
încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ținută,
în acest caz, să restituie celeilalte părți prestațiile primite”. Rezilierea
atrage încetarea efectelor contractu lui numai pentru vi itor [art.1554
alin.(3) C.civ.].
Sunt analizate:
– rezoluțiunea vânzării pentru nepredarea lucrului , pentru
evicțiune, pentru vicii, pentru neconformitatea produsului prevă zută
de Legea nr. 449/2003, pentru neplata prețului precum și
rezoluțiunea vânzării terenurilor pentru neconcordanțe privind
suprafața acestuia ;
– rezoluțiunea c ontractul ui de întreținere ;
– rezilierea locațiunii pentru nepredarea lucrului , pentru
neexutarea obligației de efectuare a reparațiilor capitale , pentru
evicțiune , pentru vicile ascunse ale lucrului închiriat , pentru
nepreluarea lucrului , pentru neplata chiriei , pentru lipsa prudenței și

17 diligenței în folosirea lucr ului, precum și r ezilierea contractului de
închiriere a locuinței pentru neexecutarea obligații lor de către chiriaș ;
– rezoluțiunea sau rezilierea antreprizei impu tabilă
antreprenorului cum ar fi r ezoluțiunea pentru vicii ascunse și
rezilierea antreprizei pentru neîndeplinirea de către antreprenor a
obligației de informare și consiliere ;
– rezoluț iunea contractului de rentă viageră pentru
nerespectarea obligației de garanție ;
– rezoluțiune a contractului de întreținere .
Capitolul III „Riscul contractului” este dedicat efectelor
inposibilității fortuite d e executare a contractelor precum și analizei .
Riscul contractului este efectul specific contractelor
sinalagmatice ce constă în aceea ca una din părțile contractului să
suporte consecințele imposibilității fortuite de executare a uneia
dintre obligațiile contractuale reciproce și interdependente. Re gula
este că riscul contractului este suportat de debitorul obligației
imposibil de executat (res perit debitori). Riscul va trece în sarcina
creditorului din momentul în care acesta a fost pus în întârziere,
potrivit art.1557 alin.(1) teza a II -a corobora t cu art.1274 alin.(2)
C.civ. Dacă obligația devine numai temporar imposibil de executat,
potrivit art.1557 alin.(2) C.civ., creditorul are un drept de opțiune
între suspendarea executării propriilor obligații și desființarea
contractului – caz în care imp osibilitatea fortuită de executare se
prezintă ca o cauză de încetare a contractului, potrivit art.1321 C.civ.
Pe perioada suspendării executării contractului, debitorul nu
datorează despăgubiri iar după încetarea cazului fortuit părțile vor
trebui să -și execute reciproc obligațiile contractuale. Dacă optează
pentru cea de a doua variantă este necesar ca executarea cu întârziere
să nu satisfacă scopul în vederea căruia a fost încheiat contractul.
Riscul pierii bunului este suportat de transmițător, cu exce pția
situației în care părțile au convenit ca riscul să fie suportat de
creditorul obligației de predare sau când acesta a fost pus în
întârziere. Debitorul, va pierde astfel, dreptul la contraprestație, iar
dacă a primit -o, este obligat să o restituie.
Sunt analizate:

18 – riscul în materia locațiunii în cazul distrugerii bunului și
– riscul imposibilității fortuite de executare a plății arendei .
Capitolul IV „Reducțiunea liberalităților” cuprinde analiza
rezervei succesorale, a cotității disponibile a soțul ui supravieț uitor, a
modului de determinare a masei succesorale precum și a reducțiunii
în sine. În cazul în care defunctul a dispus prin testament peste limita
cotității disponibile, dreptul moștenitorilor rezervatari este afectat.
Sancțiu nea care se apl ică, în cazul în care liberalitățile făcute de cel
care lasă moștenirea aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezer –
vatari, este reducțiunea. Potrivit art. 1092 C.civ. , „liberalitățile care
încalcă rezerva suc cesorală sunt supuse reducțiunii, la cerer e”.
Acțiunea prin care moștenitorii rezervatari vor putea solicita
reducerea liberalităților este acțiunea în reducțiune. Reducțiunea
liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii
rezervatari, de succesorii lor, precum și de către cr editorii
chirografari ai moștenitorilor rezervatari (art. 1093 C.civ. ).
Potrivit art. 1094 C.civ. , reducțiunea liberalităților excesive se
poate realiza prin buna învoială a celor interesați sau poate fi
invocată în fața instanței de judecată pe cale de ex cepție sau pe cale
de acțiune.
Ordinea reducțiunii este dată de reg ulile consacrate de Codul
civil: legatele se reduc înaintea donațiilor ; legatele se reduc toate
deodată și proporțional ; donațiile se reduc succesiv, în ordinea
inversă a datei lor, începân d cu cea mai nouă.
În cazul donațiilor, reducțiunea are ca efect „desființarea lor
în măsura necesară întregirii rezervei” .
Capitolul V „ Revocarea ” este dedicat analizei accepținilor
noșiunii de revocare , efectelor, aplicațiilor și particularităților
acest eia. Revocarea reprezintă manifestarea de voință, necondiționată
de un temei anume, prin care se retractează de către o parte sau de
către ambele părți un act juridic valabil încheiat. Ea reprezintă o
formă particulară de denunțare unilaterală legală.
Sunt analizate:
– revocarea donațiilor între soți ;

19 – revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii și pentru
ingratitudine ;
– revocarea mandatului de către mandant ;
– revocarea contractului de comision de către comitent ;
– revocarea contractului de întrețin ere în folosul persoanelor
cărora creditorul întreținerii le datorează alimente .
Capitolul VI „ Denunțarea unilatarală ” este dedicat analizei
noțiunii, condițiilor, aplicațiilor și particularităților denunțării
unilatarale. Denunțarea unilaterală este o ver itabilă excepție de la
principiul irevocabilității , o revocare a contractului, cerută de una
sau, după caz, de unele dintre părțile contractante.
Art.1276 C.civ., având denumirea marginală „Denunțarea
unilaterală”, reglementează modul în care se realizeaz ă această
modalitate de desfacere a unui contract. Sunt avute în vedere numai
contracte pe durată determinată, deoarece în cazul celor pe durată
nedeterminată denunțarea este permisă, ca regulă, cu respectarea
anumitor condiții stabilite de art.1277 C.civ.
Dacă în privința contractelor pe durată nedeterminată regula
este denunțarea unilaterală, în cazul celor pe durată determinată
aceasta constituie excepția, cazurile în care este posibilă fiind
prevăzute expres de norme speciale.
Sunt analizate:
– denunțar ea unilaterală a vânzării de consumație ;
– denunțarea c ontractul ui de depozit ;
– denunțarea unilaterală a locațiunii ;
– denunțarea unilaterală a contractului de închiriere a locuinței
de către chiriaș ;
– renunțarea mandatarului la mandat ;
– renunțarea la consignație de către consignatar ;
– denunțarea c ontractul ui de împrumut ;
– denunțarea d epozitul ului obișnuit ;
– denunțarea c ontractel or cu consumatorii .

20 Capitolul VII „Neîndeplinirea condiției suspensive și
îndeplinirea condiției rezolutorii. Caducitatea” este dedicat analizei
condiției ca modalitate a contractului, aplicațiilor și particularităților
din materia contractelor speciale precum și caducității.
Condiția este reglementată în cadrul capitolului al doilea din
Titlul II „Modalitățile obligațiilor” al Cărții a V -a „Despre obligații”
din Codul civil. Astfel, condiția ca modalitate afectează, în concepția
actualului cod, raportul juridic oligațional, indiferent de izvorul său.
Art. 1399 C.civ. definește obligația condițională ca fiind aceea „a
cărei ef icacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și
nesigur”.
În art.1400 și 1401 C.civ. definesc cele două categorii de
condiții, criteriul fiind acela al efectelor. Este suspensivă condiția de
a cărei îndeplinire „depinde eficacitatea obligației” iar rezolutorie cea
de a cărei îndeplinire „determină desființarea obligației”.
Prin existența condiției suspensive , nu mai es te afectată însăși
existența obligației, ci doar eficacitatea sa. Această înseamnă că
obligația se naște dar drepturile și obliga țiile sunt într -o stare precară,
latentă, ele există dar nu pot fi exercitate , respectiv executate. Prin
raportare la cauzele de ineficacitate, condiția suspensivă se
manifestă, până la proba contrarie a îndeplinirii sale, ca o cauză care
blochează de la î nceput manifestarea efectelor urmărite de părți,
drepturile și obligațiile părților existând, fiind în ființa, dar într -o
stare latentă care nu permite exercitarea sau executarea lor. Un
contract afectat de o condiție suspensivă se naște ca un contract
„inapt” de a -și produce efectele în plenitudinea lor, cauza de
ineficacitate apărând o dată cu manifestarea de voință.
În ce privește condiția rezolutorie, ea este prezumată relativ în
acele situații în care scadența obligațiilor principale este anterioară
momentulului la care condiția s -ar putea îndeplini.
Pentru a vorbi de ineficacitate a determinată de condiție ca
modalitate a obligației trebuie să ne raportăm la trei ipoteze:
– neîndeplinirea condiției suspensive . ;
– îndeplinirea condiției rezolutorii;
– condiția suspensivă devine imposibil de îndeplinit.

21 Sunt analizate:
– vânzarea pe încercate ;
– înscrierea dreptului vândut ;
– vânzarea cu pact de răscumpărare
Caducitatea este acea cauză de ineficacitate care lovește un
act juridic valid, ce nu a produs încă efecte și care se datorează unui
eveniment survenit după formarea valabilă a actului și independent
de voința autorului.
Capitolul IX „Încetarea contractului pentru impreviziune”
este dedicat studiului noțiunii de impreviziune, condițiilor revizuiri i
judiciare a contractului și probei impreviziunii.
Potrivit alin.(2) al art.1271 C.civ., dacă executarea
contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări
excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea
debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil
între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea
împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe ca re
le stabilește.
Astfel, invocarea și, bineînțeles, dovedirea impreviunii pot
duce fie la modificarea judiciară a contractului, fie la desființarea
contractului.

„Concluzii și propuneri de lege ferenda” . Analiza cauzelor
de ineficacitate presupune o priv ire generală asupra acestora ,
delimitarea lor de alte instituții cu efecte asemănătoare, dar și studiul
fiecărei cauze în parte, cu prezentarea particularităților specifice.
Acesta din urmă include domeniul de aplicare specific fiecărei cauze
de ineficacit ate, condițiile, efectele dar și eventualele corelații le
neesare cu alte cauze.
Ineficacitatea contractului este privită prin raportare la
efectele acestuia, care fie nu se vor produce, fie se vor produce
parțial, prin acestea înțelegând și deființarea lor , totală sau parțială.

22 Prin efecte înțelegem drepturile și obligațiile din conținutul
raporturilor juridice civile care iau naștere prin încheierea
contractelor, respectiv este avută în vedere accepțiunea restrânsă de
efecte, aceea de situație juridică pri vită prin prisma raporturilor dintre
părți, nu prin raportare la terți cărora această situație le este opozabilă
Delimitarea domeniului de aplicare a fiecărei cauze de
ineficacitate a creat dificultăți și datorită faptului că legiuitorul nu
este consecven t în ceea ce privește terminologia folosită, datorită
reglementării unor excepții care aparent „aruncă” unele aplicații în
sfera altor cauze de ineficacitate, datorită unor calificări defectuoase
făcute de -a lungul timpului de către doctrină și practica ju diciară.
Importanța definirii cauzelor de ineficacitate rezidă în primul
rând în faptul că o calificare defectuoasă poate duce la aplicarea unui
regim juridic inadevat care echivalează cu aplicarea unor soluții
nelegale și inechitabile. Astfel, aplicarea p rincipiului pacta sunt
servanda poate avea de suferit, pentru că ineficacitatea îi restrânge
domeniul în detrimentul părților contractante.
Cauzele de ineficacitate trebuie analizate și în privința
condițiilor în care operează, unele dintre acestea având, lato sensu, și
alte efecte decât lipsa de eficacitate a contractului, fiind astfel,
posibilă, în unele situații, angrenarea răspunderii contractuale.
O concluzie general ă, nu neapărat limitată la sfera de
reglementare a cauzelor de ineficacitate, este acee a că la elaborarea
Codului civil nu au fost respectate uneori prevederile Legii nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative care în art. 37 dispune că „în limbajul normativ
aceleași noțiuni se exprimă numai prin a ceeași termeni”, iar „dacă o
noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri
diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul
normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într -o
anexă dedicată lexi cului respectiv și devine obligatoriu pentru actele
normative din aceeași materie. Astfel, se observă folosirea atât a
termenul ui de contract cât și a celui de convenție , chiar dacă cele
două, în legislația noastră sunt sinonime . De asemenea, revocarea
este p rivită atât ca denunțare a unui act unilateral de către autorul său
[de exemplu art. 114 alin. (2) , art. 26 alin. (2) , art. 416 alin. (3) C.civ.

23 ș.a.], cât și ca desfacere a unui con tract prin acordul părților [de
exemplu, art. 789 alin. (1) C.civ. ] ori ca desfacerea a libe ralităților în
anumite condiții (de exemplu, art. 1020 -1029 C.civ.). În plus, se
folosește termenul de revocatorie pentru acțiunea pauliană, chiar
dacă între revocare și inopozabilitatea generată de admiterea acestei
acțiuni diferența e ste vădită.
De altfel, pe această linie de gândire , nu putem să nu
remarcăm faptul că reglementările din materia obligațiilor deb utează
cu o definiție a contractului, adevărat îmbunătățită, dar nu înafara
oricăror critici. Astfel, contractul nu este defini t prin folosirea
noțiunii de parte ci de persoană, ceea ce poate crea confuzii cu
privire la actul unilateral încheiat de mai multe persoane dar care
potrivit definiției criticate apare ca fiind un contract.
Se remarcă și faptul că diferite categorii de c ontracte au
primit o definiție legală – contractul real, contractul -cadru, contractul
de adeziune – prin reglementarea acestora pentru prima oară, sau
unele definiții preexistente au fost îmbunătățite.
De asemenea, formarea contractului beneficiază de o
reglementare amănunțită, chiar dacă nu întotdeauna fericită, din
punctul nostru de vedere. Etapa precontractuală este avută în vedere,
existând statuări asupra răspunderii precontractuale generate de
pentru negocierea cu rea -credință, divulgarea sau folosir ea
neautorizată a informațiilor confidențiale ori retragerea intempestiva
a ofertei. Legiu itorul optează pentru unele soluții care nu sunt
raționale sau echitabile sau folosește termeni care practic nu au
corespondent în realitate, cum este cazul revocării acceptării.
Încheierea contractelor este analizată prin prisma
componentelor acestuia – oferta și acceptare a -, fiind consacrate
soluții pentru multe dintre ipotezele practice posibile. Dar, cum legea
este perfectibilă apar ca necesare, și în această mate rie, unele
modificări și completări.
Este instituită prezumția de nulitate relativă. În cazurile în
care „natura nuli tății nu este determinată ori nu reiese în chip
neîndoielnic din lege, contractul este anulabil” (art. 1252 C.civ.).

24 În ceea ce privește v iciile de consimțământ acestea sunt
parțial reconfigurate, începând cu noțiunea de eroare esențială,
recunoașterea erorii de drept ca viciu de consimțământ, în anumite
condiții, definirea dolului, extinderea sferei de aplicare a leziunii. În
acest sens, l eziunea dobân dește o vocație generală de protejare a
părții defavorizate într -un ra port contractual și de remediere a deze –
chilibrelor contractuale grave provocate prin compor tamentul
incorect al celeilalte părți (art. 1221 C.civ.). Există leziune atunci
când una dintre părți, profi tând de starea de nevoie, de lipsa de
experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în
favoa rea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare con –
siderabil mai mare, la data încheierii contractul ui, decât valoarea
propriei prestații. Existența leziunii se apreciază și în funcție de
natura și scopul contractului. Partea al cărei consim țământ a fost
viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului
sau redu cerea obligațiilor sa le cu va loarea daunelor -interese la care
ar fi îndreptățită. Astfel, acțiunea în resciziune nu mai este apanajul
strict al minorului lezat prin încheierea unui contract caracteri zat prin
dezechilibrul valoric la contraprestațiilor , ci se recunoaște și
majorului aflat pe o poziție de inferioritate, de subordonare față de
coconractantul său, care profită de aceasta.
De asemenea, se remarcă faptul că eroarea -obstacol (cea care
poartă asupra naturii contractului sau asupra identității obiectului
acestuia) se s ancționează cu nulitatea relativă (art. 1207 C.civ.) și
este reglementată adaptarea contractului.
Se face delimitarea între obeictul contractului, obiectul
obligației și obeictul prestației iar imposibilitatea inițială a obiectului
obligației nu mai atrage invariabil nulitatea contractului. De
asemenea, se pune capăt disputelor doctrinare și jurispudențiale
legate de posibilitatea de a contracta cu privire la bunuri le altei
persoane și de eventuala sancțiune ce intervine .
Principiile care guvernează efecte le contractelor sunt
prevăzute expres de lege, precum și unele dintre excepțiile de la
aceste principii. Cu toate acestea sunt necesare, în opinia noastră,
unele completări cum ar fi definirea promisiunii faptei altuia, a
stipulației pentru altul, a simula ției, stabilirea unor norme generale

25 privitoare la acțiunile directe, simplificarea normelor privitoare la
efectele simulației.
Și în materia efectelor contractului sunt introduse soluții
inovatoare, cum sunt cele privitoare la : impreviziun e, efectele
stipulației pentru altul, ale promisiunii faptei altuia , denunț area
unilateral ă a oricărui tip de contract în cheiat pe durată nedeterminată.
De asemenea, și efectele neexecutării contractelor au suferit
mutații cum ar fi : riscul în contractele translative de proprietate este
al debitorului obligației de predare imposibil de îndeplinit, acesta
trecând în sarcina creditorului doar în prezența unei statuării contrare
sau a punerii în întârziere a creditorului pentru preluarea bunului ;
este permi să în mod expres r ezoluțiunea convențională.
În privința cauzelor de ineficacitate ale contractelor dorim să
reamintim că ineficacitatea contractelor presupune, de fapt, că
drepturile și obligațiile părților sunt lipsite de finalitatea lor
intrinsecă. Ele fie există dar nu pot fi exercitate sau executate, fie
există până la un anumit moment dat dar vor fi desființate prin
disoluția, într -o formă sau alta, a contractului care le -a dat naștere.
Mai mult, t radițional nulitatea este prezentată și ca o cauză de
ineficacitate a a ctului juridic, folosindu -se uzual sintagma
„delimitarea nulității de alte cauze de inefi cacita te” dar s -a afirmat în
literatura de specialitate și că nulitatea nu se confundă cu
ineficacitatea actului juridic civil deoarece numai un act valabil în –
cheiat poate fi eficient sau ineficient. Astfel, când a fost valabil
încheiat și produce efecte juridice – contractul este eficace; când,
deși a fost valabil încheiat, nu produce efecte (datorită intervenției
unor cauze apărute ulterior încheierii lui) – contr actul este ine ficace;
când nu au fost respectate condițiile de validitate – contrac tul este nul
(și desființat ca act juridic). În acestă ordine de idei se susține de
către aceiași autor că sunt cauze de ineficacitate: rezoluțiunea,
rezilierea, caducita tea, revocarea, inopozabilitatea etc.
Nu putem fi de acord cu acestă susținere din următoarele
motive:
– nulitatea are ca și consecință și dispariția drepturilor și
obligațiilor părților dar nu putem ignora faptul că, în mod practic, ele

26 au ființat în peri oada dintre încheierea respectivului contract și
constatarea nulități acestuia;
– legea permite în anumite cazuri adaptarea contractului sau
conversiunea acestuia, astfel că cel puțin unele dintre drepturi și
obligații vor continua să existe cu aceeași fiz ionomie sau modificate;
– chiar dacă nulitatea își produce efectele retroactiv, în unele
situații, restituirea prestațiilor este, datorit naturii lor, imposibil de
realizat;
– nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, tacită
sau expresă, caz î n care existența nulității rămâne fără consecințe.
De altfel, aceasta este și viziunea legiuitorului care, în art.6
alin. (3) C.civ., prevede în mod expres: „ Actele juridice nule,
anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate … ”.
În ceea ce prive ște inopozabilitatea, ea reprezintă, într -adevăr,
în sens larg, o cauza de ineficacitate dar, cum realizarea dreptului de
creanță este determinată de conduita debitorului, rolul terților este
atât de diminuat încât nu poate fi privită ca o cauză de inefica citate.
Pe cale de consecință, apreciem că sunt cauze de ineficacitate
ale contractului toate acele situații în care, temporar sau definitiv,
drepturile și obligațiile născute din contract nu pot exercitate sau
executate sau, după ce au avut o existență re ală vor fi desființate.
Sunt asemenea cauze: nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea, revocarea,
existența condiției suspensive, denunțarea unilaterală etc.
În plus, ineficacitatea contractului nu poate interveni decât în
cazurile prevăzute de către lege, atun ci când o cauză este calificată de
către lege ca fiind de ineficacitate.
În privința revocării, într -o accepțiune strictă a termenului,
aceasta acoperă manifestrea de voință prin care se retractează de
către o parte sau de către ambele părți un act juridic valabil încheiat.
Uneori ea este privită ca o reziliere voluntară. În această viziune,
revocarea este o cauză de ineficacitate a contractului dacă
manifestarea de voință, necondiționată de un temei anume, în sensul
lipsirii de efecte juridice a unui contr act încă neexecutat provine de la
toate părțile contractante.

27 Analizând însă normele speciale se observă că revocarea
intervine în cazul donației care a fost pusă în executare sau a
mandatului oricând. Deci criteriului stadiului de executare a
contractului nu este definitoriu. Pe de altă parte cel de a -l doilea
criteriu nu poate fi primit pentru că, de exemplu, în ipoteza revocării
donației este vorba de încălcarea obligației de recunoștință a
donatarului față de donatorul său. Mai mult, chiar dacă nu
întotdeauna este necesară dovedirea unui motiv, el există și ține de
persoana celui în drept să se folosească de ea. Având în vedere cele
de mai sus, precum și faptul că revocarea poate intervine în cazurile
prevăzute d elege, considerăm că ea reprezintă o for mă particulară de
denunțare unilaterală legală.

În ceea ce privește propunerile de lege ferenda dorim să
arătăm:
a. Potrivit art. 1166 C.civ., contractul este acordul de voință
dintre două sau mai multe persoane, cu intenția de a constitui,
modifica sau s tinge un raport juridic. Considerăm că art. 1166 C.civ.
ar trebui modificat în sensul înlocuirii noțiunii de persoane cu ce ade
părți.
b. Contractul real este acela pentru a cărui formare valabilă
este necesară și remiterea materială a lucrului, tradițiune a bunului
constituind o condiție de validitate și nu un efect al contractului.
Dacă în cazul anumitor contracte cum sunt gajul și depozitul se
prevede în mod expres că remiterea bunului constituie o condiție de
validitate a încheierii contractului, în ce p rivește alte contracte cum
sunt împrumutul de folosință și cel de consumație, legea nu mai este
atât de clară ceea ce va permite interpretări diferite. De aceea
propunem, ca în cazul contractelor reale să se pre cizeze expres acest
caracter juridic .
c. De lege ferenda se impune reglementarea expresă a
situațiilor exceptate de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur
ius accipientis și să statueze cu valoare de prin cipiu acele cazuri în
care drepturile dobândite cu bună -credință și cu titlu oneros de terți
să fie ferite de efectele acțiunii în revendicare, pentru ocrotirea
securității circuitului civil și a stabilității drepturilor dobândite cu

28 bună -credință de terții care nu au avut nicio legătură cu faptul
neexecutării obligațiilor între părțile cont ractante, dându -se, astfel,
valențe juridice prin cipiului validității aparenței în drept.
d. Asemenea ofertei, potrivit art. 1199 și 1200 alin. (1) C.civ.,
și acceptarea poate fi retrasă sau revocată, și își produce efectele din
momentul ajungerii la ofer tant. Dar spre deosebire de ofertă care
poate fi irevocabilă, din prevederile art. 1200 alin. (1) ar rezulta că,
acceptarea acesteia este totdeauna revocabilă. Dar din momentul
ajungerii acceptării la ofertant contractul este considerat încheiat și, p
cale de consecință, revocarea acceptării nu poate avea loc. De aceea
propunem modificarea art. 1200 alin. 1 C.civ. în sensul înlocuirea
sintagmei „revocarea acestora” cu „revocarea ofertei”.
e. Chiar dacă art. 1516 C.civ. precizează condițiile în care
poate op era rezoluțiunea, o parte a doctrinei le -a redus la două.
Pentru a evita diferitele interpretări în ce privește condițiile
rezoluțiunii considerăm necesară modificarea art. 1549 C.civ. în
sensul trimi terii la prevederile art. 1516 C.civ. sau a precizării
exprese a tuturor condițiilor în care poate opera rezoluțiune judiciară.
f. Codul civil de la 1864 , în art. 1200, stabilea că domeniul de
aplicare al rezoluțiunii privește contractele sinalagmatice. Codul civil
nu mai face o asemenea precizare ceea ce a pe rmis diferite
interpretări. S -a susținut, în acest sens că rezoluțiunea se aplică și
contractelor unilaterale, numai că speciică acestora este revocarea. Pe
cale de consecință, propunem modificarea normelor privitoare la
rezoluțiune și prevderea în mod exp res a domeniului de aplicare al
acesteia.
g. Regula generală în materia acțiunii în anulabilitate este
dată de prevederile art. 1249 alin. (2) C.civ., nulitatea relativă putând
fi invocată pe cale acțiune în termenul general de prescripție de 3 ani
iar pe cale de excepție „chiar și după împlinirea termenului de
prescripție a dreptului la acțiunea în anulare”, fiind imprescriptibilă.
Considerăm ca nejus tificată opțiunea legiuitorului de a institui un
termen mai scurt de prescripție extinc tivă pentru acțiun ea în
anulabilitate și mai ales de a declara prescriptibilă excepția. În acest
sens, propunem abrogarea alin. (2) al art. 1223 C.civ.

29 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Adam I., Drept civil. Obligațiile. Contractul , Editura C.H.
Beck, București, 2011.
2.Alexandresco D. , Explicatiunea teoretică și practică a
dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu
principalele legislațiuni străine , Tipografia Națională, Iași, 1898,
1901.
3.Alexandresco D., Explicațiunea teoretică și practică a
dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu
principalele legislațiuni străine , tomul IV, Atelierele Grafice Socec
& Co, București, 1913, 1914.
4.Alexandresco D., Principiile dreptului civil român , vol. III,
Tipo grafia Curții Regale, București, 1926.
5.Alexandru I.G., Riscurile în contracte , Editura Universul
Juridic, București, 2012.
6.Baias Fl., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I.
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Art.1 -2664 ,
Editura C.H. Beck, București, 2012.
7.Beleiu Gh., Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, ed. a VIII -a, revăzută și adăugită de M.
Nicolae și P. Trușcă, Editura Universul Juridic, București, 2007.
8.Boroi G., Anghelescu C. -Al., Curs de drept civil. Partea
generală (conform noului Cod civ il), Editura Hamangiu, București,
2011 .
9.Boroi G., Stănciulescu L., Instituții de drept civil în
reglementarea noului Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2012.
10. Buffelan -Lanore Y., Larribau -Terneyre V., Droit civil. Les
obligations , ed. a 12 -a, Sirey, Pa ris, 2010.
11. Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil , Editura
Cartea Românească, București, 1921.
12. Carbonnier J., Droit civil. Les obligations , PUF, Paris,
1994.
13. Cărpenaru St.D., Stănciulescu L., Nemeș V., Contracte
civile și comerciale , Editura Hamangi u, București, 2009;

30 14. Chirică D., Relativitatea efectelor contractului , Editura
Universul Juridic, București, 2009.
15. Chirică D., Tratat de drept civil. Contracte speciale , vol. I,
Editura C. H. Beck, București, 2008.
16. Collart Dutilleul F., Delebecque Ph., Contrats civils et
commerciaux , Dalloz, Paris, 2001.
17. Cornu G., Vocabulaire juridique , 8eme édition, PUF, Paris
2008.
18. Cosma D., Teoria genera lă a actului juridic civil , Editura
Științifică, București, 1969.
19. Deak Fr., Cărpenaru St., Drept civil. Contracte sp eciale.
Dreptul de autor. Dreptul de moștenire , Universitatea București,
1983.
20. Deak Fr., Tratat de drept succesoral , Editura Universul
Juridic, București, 2002.
21. Dogaru I., Drăghici P., Bazele dreptului civil. Vol. III.
Teoria generală a obligațiilor , Edit ura C.H. Beck, București, 2009.
22. Eliescu M., Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R. ,
Editura Academiei, București, 1966.
23. Fabre -Magnan M., Droit des obligations , vol. I, Contrat et
angagement unilateral , ed. a 2 -a, PUF, Paris, 2010.
24. Fages B., Droi t des obligations , 3eme ed., LGDJ, Paris,
2011.
25. Foriers P.A., La caducite des obligations contractuelles par
disparition d’un element essentiel a leur formation , Bruylant,
Bruxelles, 1998.
26. Garron Fr., La caducite du contrat , Presses Universitaires
d’Aix -Marseille, 1999;
27. Genicon Th., Résolution du contract pour inéxecution ,
LGDJ, Paris, 2007.
28. Hamanagiu C., Rosetti -Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat
de drept civil român , vol. II, Editura All Beck, București, 2002.
29. Hamangiu C., Rosetti -Bălănescu I., Băicoi anu Al., Tratat

31 de drept civil , vol. I, Editura Națională, București, 1928.
30. Henry X., Des contrats civils et commerciaux aux contrats
de consommation , Presses Universitaires de Nancy, 2009.
31. I. Turcu, Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009, Cartea a V -a.
Despre obligații. Art. 1164 – 1649. Comentarii și explicații, Editura
C.H. Beck, București, 2011.
32. Ionașcu A., Drept civil . Partea generală , Edi tura Didactică
și Pedagogică, București, 1963.
33. Ionașcu T., Barasch E., Ionașcu A., Brădeanu S., Eliescu
M., Ecconomu V., Eminescu Y., Eremia M.I., Roman E., Rucăreanu
I., Zlătescu V.D., Tratat de drept civil, vol.I, Partea generală ,
Editura Academiei, București, 1967.
34. Flour J., Luc – Aubert J., Savaux E., Droit civil. Les
obligations , Armand Colin, Paris, 2002.
35. Malaurie Ph., Aynès L., Gautier PY., Drept civil. Contracte
speciale , Editura Wolters Kluver, București, 2007.
36. Malaurie Ph., Aynes L., Les succesions. Les liberalites , 3eme
ed., Defrenois, Paris, 2008.
37. Malaurie Ph., Aynès L., Stoffel -Munck Ph., Drept civil.
Obligațiile , Editura Wolters Kluwer România, București, 2010.
38. Mazeaud H., Mazeaud L., Mazeaud J., Chabas F., Lecons
de droit civil. Tome 2. Premier volume. Obligations. Theorie
generale , 9eme ed., Montchrestien, 1998.
39. Mirabail S., La retractation en droit fran cais, LGDJ, Paris,
1997.
40. Motica I., Lupan E., Teoria generală a obligațiilor civile ,
Editura Lumina Lex, București, 2008.
41. Moțiu F., Contracte speciale în Noul Cod civil , ed. a II -a,
Editura Universul Juridic, București, 2011;
42. Nemeș V., Drept comercial, Editura Hamangiu, București,
2012
43. Nicolae A.G., Uliescu M., Instituții de drept civil în noul
Cod civil , București, 2010.

32 44. Nicolae M., Codex iuris civilis.Tomul 1.Noul cod civil ,
Editura universul Juridic, București, 2012.
45. Nicolae M., Tratat de publicitate imobiliară , vol. I și II,
Editura Universul Juridic, București, 2006.
46. Pineau J., Burman D., Gaudet S., Theorie des obligations , 4
ed., Editura Themis, Montreal, 2001.
47. Pop A, Beleiu Gh., Drept civil. Teoria generală a dreptului
civil, București, 1980.
48. Pop L ., Popa I. -Fl., Vidu S.I., Tratat elementar de drept
civil. Obligațiile , Editura Universul Juridic, București, 2012.
49. Popa I. -Fl., Rezoluțiunea și rezilierea contractelor în noul
Cod civil , Editura Universul Juridic, București, 2012.
50. Popescu T.R., Anca P., Teoria generală a obligațiilor ,
Editura Științifică, București, 1968.
51. Răducan G., Nulitatea actului juridic civil , Editura
Hamangiu, București, 2009.
52. Stănciulescu L., Nemeș V., Dreptul contractelor civile și
comerciale în reglementarea Noului Cod Civil , Editura Hamangiu,
București, 2013.
53. Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil. Teoria generală a
obligațiilor , București 2008.
54. Stoica L.C., Ineficacitatea actului juridic civil. Practică
judiciară. I. Nuli tatea , Editura Hamangiu, București, 2009.
55. Stoica V., Drep t civil. Contracte speciale , vol. I, Editura
Universul Juridic, București, 2008;
56. Stoica V., Rezoluțiune și rezilierea contractelor , Editura
All, București, 1997.
57. Ștefănescu I.T., Tratat teoretic și practic de drept al muncii ,
Editura Universul Juridic, Bu curești, 2012.
58. Terré Fr., Lequette Y., Droit civil. Les successions. Les
libéralités , Dalloz, Paris, 1997.
59. Terre Fr., Simler Ph., Lequette Yv., Droit civil. Les
obligations , Dalloz, Paris, 2005 .

33 60. Turcu I., Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V -a.
Despre obligații. Art.1164 – 1649. Comentarii și explicații , Editura
C.H. Beck, București, 2011.
61. Ungu reanu O., Drept civil. Introducere , ediția VII, Editura
Rosetti, București, 2005.
62. Vasilescu P., Relativitatea actului juridic civil. Repere
pentru o nou ă teorie a actului de drept privat , Editura Rosetti,
București, 2003.
63. Zamșa C.E., Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și
jurisprudență , Editura Hamangiu, București, 2006.