Prof. univ. dr. : FLORICA BRAȘOVEANU MASTERAND: BOCĂNEL CRISTINA CONSTANȚA 2017 2 UNIVERSITATEA „OVIDIUS,, DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ȘI… [601699]

1

UNIVERSITATEA "OVIDIUS,, DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
MASTERAT: DREPT PUBLIC

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. : FLORICA BRAȘOVEANU

MASTERAND: [anonimizat]
2017

2
UNIVERSITATEA "OVIDIUS,, DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
MASTERAT: DREPT PUBLIC

PROTECȚIA JURIDICĂ A APELOR
LA NIVEL EUROPEAN

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. : FLORICA BRAȘOVEANU

MASTERAND: [anonimizat]
2017

3

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………………………………………… ….. 4

Capitolul I. Aspecte generale privitoare la noțiunea de ”apă” ……………………………… ……….. 6
I.1. Etimologia termenului …………………………………………………………………………….. 6
I.2. Criterii de clasificare a apelor …………………………. ………………………………………. 7
I.3. Apa, cea mai prețioasă resursă a planetei Pământ ……………………………………. 9
I.4. Lupta împotriva poluării apelor …………………………………………………………… ….. 12

Capitolul II. Protecția juridică a apelor ……………………………………………………………………… 15
II.1. Importanța utilizării și protejării apelor, ca resurse importante ale Terrei … 15
II.2. Regimul juridic al prot ecției apelor ……………………………………………………………19
II.3. Răspunderea și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare
la protecția apelor …………………………………………………. ………………………………………. 31

Capitolul III. Legislația și practica Uniunii Europene referitoare la protecția apelor …………. 37
III.1. Protecția și gestionarea surselor de apă la nivel european …………………………. 37
III.2. Legislația europeană referitoare la protecția apelor …………………………………… 42

Studiu de caz. Brăila primul oraș beneficiar al programului de finanțare europeană ISPA
………….. ………………………………………. ……………………… …………………………….. …………………… 51

Concluzii …………………………………………………………………………………………………………….. …. 54

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………….. 56

4

INTRODUCERE

Protecția sistemelor și ecosistemelor acvatice, precum și a apelor are ca obiect de
analiză păstrarea , dar și îmbunătățirea calității și productivității naturale ale acestora, în vederea
evitării efectelor negative asupra mediului înconjurător și a stării de sănătate a tuturor
viețuitoarelor planetei.
Atunci când vorbim despre protecția apelor , sub aspect juridic ne referim la o activitate
imperativă a structurilor de gospodărire a apelor, organelor de protecție a mediului și a
autorităților administrației publice locale, orientată spre protecția, menținerea și reabilitarea
acelor parametri inițiali, atât cantitativi , cât și calitativi, ai obiectivului acvatic.
Avem în vedere ca apele beneficiază, de regulă, de o ocrotire reală împotriva poluării,
epuizării, impurificării, ce pot determina degradarea condițiilor de aprovizionare cu apă și altor
fenomene nega tive.
Prin tema pe care am ales -o pentru cercetare în vederea elaborării lucrării de disertație
am urmărit să identific aspecte definitorii în legătură cu noțiunea de ”apă”, plecând de la
originea cuvântului, criteriile de clasificare ale noțiunii, dar și câteva considerații referitoare la
apă, ca fiind cea mai prețioasă resursă a planetei Pământ și combaterea poluării acesteia.
În cel de -al doilea capitol al lucrării mi -am propus să analizez protecția juridică a
apelor, pornind de la importanța utilizării apelor, dar și protecția acestora din perspectiva uneia
dintre cele mai importante resurse pe care le are planeta noastră. Am continuat în cadrul
aceluiași capitol cu regimul juridic aplicabil protecției apelor și am încheiat cu răspunderea și
sancțiunile aplicabile în situația nerespectării legislației care privește protecția apelor.
Ultimul capitol l -am rezervat legislației și practicii pe care le are Uniunea Europeană
în privința apelor. Aici am început cu protecția și gestionarea surselor de apă, am con tinuat cu
legislația europeană referitoare la protecția apelor, unde am avut în vedere inclusiv directivele
Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene.
Am ales ca studiu de caz o hotărâre prin care România a fost condamnată la CEDO
într-o cauză care s -a întemeiat pe probleme de protecția mediului.
În elaborarea acestei lucrări am urmărit să aprofundez anumite noțiuni pe care le -am
însușit în timpul studiilor de licență și, ulterior, am avut ocazia să lucrez cu unele dintre acestea
în activi tatea practică.

5
Bibliografia pe care am consultat -o în vederea elaborării lucrării m -a pus uneori în
dificultate pentru că am găsit unele materiale mai puțin recente, dar care dezvoltau idei
interesante, pe care le -am preluat și am încercat să le verific existența și aplicabilitatea inclusiv
în zilele noastre. De asemenea, am gasit si materiale recente, studii care mi -au fost de folos
pentru a înțelege corect termeni și principii din domeniul pe care l -am analizat în lucrarea de
față.
Consider lucarea mea prezintă elemente de originalitate prin modul de abordare
interdisciplinară a noțiunilor analizate, pornind de la etimologia cuvântului și finalizând cu
modul în care se realizează efectiv protecția juridică a apelor la nivelul unei țări membre a
Uniunii E uropene.

6

CAPITOLUL I
Aspecte generale privitoare la noțiunea de ”apă”

I.1. Etimologia termenului
Analizând definiția pe care o recunosc dicționarele explicative ale limbii rom âne, apa
reprezintă un lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care
formează unul dintre învelișurile Pământulu i (https://dexonline.ro/definitie/ap%C4%83 ). Alte
definiții cuprind și alte caracterizări ale apei, respectiv: lichid inodor, insipid și incolor, de cele
mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o substanță fără
de care nu poate exista viața, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă, fiind unul dintre
solvenții universali. Apa estecunoscută ca și compus chimic al hidrogenului și al oxigenului,
având formula chimică brută H2O. De asemenea, apa este una din substanțele cele mai
răspândite pe planeta Pământ, fo rmând unul dintre învelișurile acesteia, respectiv, hidrosfera.
Nu luăm în considerare celelalte combinații pe care acest cuvânt cu altele și despre
sensurile pe care le au sintagmele respective.
Cât privește originea cuvântului ”apă”, aici există mai mult e opinii, dintre care arătăm
ceea ce am considerat a fi mai important și care ar putea suscita un interes spre studiu
aprofundat. Astfel, cuvântul apă este considerat de unii lingviști că proveni din termneul de
origine latină aqua, -ae. Autorii susțin că î n limba sanscrită acestui termen îi corespunde ap,
apas . În Avesta, celebra carte persană a lui Zarathustra, descântecul de purificare a apei începe:
apo… Nicolae Densușianu cita vechi denumiri de ape sau localități cu rădăcina ap, ca Apamari
din Mesopotan ia, lângă Eufrat. Un râu în Dacia1, este citat în scrieri Apos, Appion. Și în limba
indo-europeană reconstituită există rădăcina ap specifică pentru termenul apă. Nu este probabil
ca dacii să fi adoptat denumirea aqua de la romani și să o fi transformat tocmai în forma mai
veche apă, mai ales că litera p se pronunță mai greu decât qu. Rezultă că apă este un cuvânt
vechi, moștenit de la autohtoni.2
Pe de altă parte, dacă privim termenul apă din punct de vedere chimic sa u biologic,
cunoaștem că pe planeta noastră apa există în forme diverse, în cele mai variate locuri. Astfel,
găsim apă sărată atât în oceane , cât și în mări , apa dulce o găsim în stare solidă, în conținutul
calotelor polare, dar și în ghețari, zăpadă, aisb erguri, precum și în precipitațiile solide ori

1 Este posibil să fie vorba despre râul Caraș.
2 https://metamorfoze.wordpress.com/dacism/mostenire -lexicala -3/

7
ninsori. O altă formă de apă este cea dulce lichidă, pe care o găsim în apele curgătoare ori
sătătoare, dar și în precipitațiile lichide, mai ales în ploi, precum și în apele subterane3. În
atmosferă, apa se g ăsește și sub formă gazoasă, alcătuind norii sau fiind difuzată fin în aer și
astfel determinând umiditatea din aer. Analizând întreaga planetă, observăm că apa se regăsește
într-un continuu circuit, oscilând între evaporare și condensare, pe de o parte, și, pe de altă
parte, solidificare și topire. Această perpetuă mișcare a apei se numește ciclul apei și face obiect
de studiu al meteorologiei și al hidrologiei .
O altă formă a apei este cea potabilă, respectiv, cea destinată consumului omului.
Conform standardului impus în țara noastră, pentru ca ap a să fie potabilă, totalitatea corpurilor
vii și fără viață care se găsesc în mediul acvatic4 nu trebuie să depășească 1ml/m³. Odată cu
creșterea populației umane, de -a lungul timpului, și a folosirii intensive și extensive a resurselor
de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a devenit una vitală, a
întregii omeniri. Oamenii de știință susțin că apa acoperă 71% din suprafața Terrei5.

I.2. Criterii de clasificare a apelor
Este important să cunoaștem criteriile în baza cărora se face clasificarea apelor, cât și
câteva precizări pentru fiecare dintre categoriile de ape cunoscute, în scopul evidențiereii
importanței acestora, dar și pentru a face mai facilă înțelegerea necesității protecției apelor.
Criteriile în baza cărora se face clasificarea apelor în diferite categorii sunt următoarele:
a) După criteriul administrării lor, apele se grupează în ape internaționale,
teritoriale și naționale.
– Apele internaționale sunt acelea care intră sau trec prin granițele a două sau mai
multe state, dar și cele cu privire la care două sau mai multe state sunt riverane și
cele cu privire la care interesele unor state străine au fost ratificate prin tratate și
convenții internaționale.
– Apele teritoriale (cunoscute și ca ape maritime int erioare) sunt acelea care sunt
cuprinse între țărm și largul mării, întinderea lor fiind stabilită prin legea națională,
cât și prin convențiile internaționale specifice.

3 Ape freatice
4 Totalitatea corpurilor vii (bioseston) și moarte (abloseston) în mediul acvatic este cunoscută sub denumirea de
seston .
5 Cca. 71%, circa 1400 milioane km3 de apă, din care 97% sunt ape sărate, respectiv mări și oceane și doar 3% sunt
ape dulci aflate în calote de gheață, spații subterane, lacuri, fluvii, râuri, atmosferă, etc.

8
– Apele naționale sunt fluviile, râurile, canalurile și lacurile navigabile interioare,
precum și fluviile și râurile de frontieră care sunt stabilite prin acte juridice
internaționale.

b) În funcție de așezarea și destinația lor, apele se clasifică astfel:
– ape de suprafață (râuri, lacuri cu apă dulce, fluvii) și ape subterane ;
– ape de folosință naturală , destinate satisfacerii nevoilor populației (ca de exemplu
ape potabile și ape pentru populație);
– ape destinate agriculturii (destinate irigațiilor și altor activități);
– ape cu destinație industrială (care sunt utilizate pentru navigație , pescuit și,
respectiv, pentru producerea energiei electrice).

c) După forma de proprietate care se exercită asupra apelor, apele se împart în:
– ape care aparțin domeniului public (și care includ apele de suprafață cu albii care
depășesc 5 km, bazine hidrografice de peste 10 km2, apele subterane, apele
maritime interioare și marea teritorială);
– ape care aparțin domeniului privat (ce includ apele cu albii sub 5 km și cu bazine
hidrografice sub 10 km2).

Tot în cadrul acestui punct al lucrării consider necesar să fac o scurtă prezentare și a
formelor de apă cunoscute pe Pământ.
Așa cum am arătat și anterior, apa se găsesește sub diverse forme în natură, cum ar fi:
vapori de apă dispersați în aer și norii pe care îi găsim în atmosferă, valurile pe care le regăsim
în oceane, precum și aisbergurile, dar și ghețarii, depozite de roci permeabile, ce conțin apă și
care sunt situate în subteran6, râurile ori lacurile . Despre circuitul apei în natură am aminti și
anterior. El constă în aceea că apa este transferată dintr -o formă fizică într -alta, prin evaporare ,
solidificare, precipitații și scurgeri de suprafață.
Datorită importanței pe care o prezintă apa7, acesteia i s -au dat diverse denumiri în
funcție de form ele pe care le poate lua. De exemplu, ploaia este cunoscută ca un fenomen
meteorologic ce apare în majoritatea țărilor, pe când alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot

6 Acvifer
7 în agricultură , dar și pentru omenire în general

9
fi surprinzătoare când sunt văzute prima dată8. Alte exemple sunt: ceața, grindina, zăpada,
chiciura, roua. Un fenomen conex, care, de fapt, este o iluzie optică, este curcubeul , pe care îl
întâlnim atunci cand lumina se refractă prin particulele de apă din atmosferă. Curcubeul poate
fi întâlnit atât pe cer, după ploaie, cât și în preajma unor ape curgătoare.
O serie de cercetători au demonstrat că apa de la suprafața globului joacă un rol
important în evoluția omului. Astfel, râurile și irigațiile asigură aportul de apă necesar pentru
agricultură și reprezintă suport sine -qua-non pentru t ransportul maritim sau fluvial, indiferent
dacă vorbim despre cel comercial sau de agrement. Totodată, apa care nu are suficienți nutrienți
este considerată oligotrofă. Scurgerea apei pe suprafața terestră este mecanismul prin care
fenomenele meteorologice de erodare determină apariția văilor și a deltelor cu suprafețe fertile
favorabile dezvoltării zonelor populate de oameni. Apa se infiltrează în sol, ajungând în pânza
de apă freatică. Acest tip de apă ajunge din nou la suprafață sub forma izvoarelor , sau a unor
izvoare termale și a gheizerelor. Omul a reușit să își asigure sursa de apă necesară prin
extragerea acesteia din fântâni și puțuri.
Întrucât apa poate conține diverse substanțe, ea poate avea gusturi sau mirosuri foarte
diferite. De fapt, oamenii și alte animale și -au format simțurile pentru a putea evalua calitatea
apei. Se știe că, de obicei, animalele evită apa cu gust sărat (cum ar fi apa de mare) sau apa
dintr -o mlaștină preferând apa unui izvor montan sau apa freatică.

I.3. Apa, cea mai preț ioasă resursă a planetei Pământ
Ca urmare a creșterii populației la nivel mondial, precum și a altor factori, tot mai
puțini oameni beneficiază de apă potabilă , mai ales în zonele calde ale globului. Problema apei
ar putea fi rezolvată prin creșterea produ cției, printr -o distribuție mai bună și corecta gestionare
a resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe țări. Au
existat de -a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă și controlul acesteia, așa
cum le întâlnim în diverse lucrări, începând cu autorii anonimi și legendele, până la cercetătorii
științifici, care au identificat și analizat premisele acestor conflicte și modul în care s -au
soluționat ele.9
În același timp, specialiștii din domeniul med iului prevăd mai multe conflicte viitoare
din cauza creșterii populației mondiale și creșterii contaminării prin poluare și încălzire
globală .10

8 O situație de acest gen, de exemplu, a apărut în Sahara când, pentru prima dată, a nins.
9 Florica Brașoveanu, Dreptul mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2014, p. 81
10 F. Brașoveanu, op. cit., p. 55

10
O opinie interesantă, pe care doresc să o amintesc, o găsim în raportul UNESCO despre
dezvoltarea apei (WWDR, 20 03) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial.
Acesta arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă pe Terra va scădea
cu 30%. Se mai spune și că 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o
igienă minimală. Peste 2,2 milioane de oameni au murit în 2000 de boli legate de consumul de
apă contaminată sau din cauza secetei. În 2004, o organizație engleză, Water Aid , a raportat că
un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apă ce ar putea fi ușor prevenite.
Totodată, se prevede că apa ar putea deveni prețioasă precum petrolul , lucru care ar
face din Canada , ce are această resursă din abundență, cea mai bogată țară din lume. Un alt
exemplu îl ăntâlnim în 2005 în SUA, când prețur ile mari ale benzinei au provocat îngrijorare și
au existat temeri pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească prețuri duble
pentru aceeași cantitate, dar de apă îmbuteliată.
Constatăm că apa potabilă este tot mai valoroasă decât oricâ nd în istoria noastră, fiind
folosită extensiv (și nu neapărat excesiv) în agricultură și industrie, și primește din ce în ce mai
multă atenție pentru a fi folosită judicios pentru generațiile viitoare.
Conform legislației în vigoare, administrarea, gospod ărirea , precum și folosința apelor
în mod rațional și echilibrat trebuie să se bazeze pe principiile conform cărora cantitatea și
calitatea acestora trebuie să constituie un tot unitar. Gospodărirea și gestionarea apelor trebuie
să se întemeieze pe principiile solidarității umane, a l respectului , dar și al interesului comun, în
vederea realizării unui profit social maxim (prin colaborarea și cooperarea administratorilor,
utilizatorilor și chiar a populației).
În acest sens, Legea nr. 310/200411 preve de la art. I pct. 3 următoarele: ” conservarea,
protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, în condițiile utilizării durabile a resurselor de apă,
au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și poluatorul plătește și
trebuie s ă țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și în
Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea apelor interioare
care se varsă în acestea.”
Apele, în noțiunea lor generică, pot aparține atât domeniului public, cât și domeniului
privat, dacă legea dispune în legătură cu regimul juridic al acestora. Fără ca forma de proprietate
să aibă vreo influență , regimul de folosire al resurselor de apă se stabilește , de regulă, exclusiv
de către Guve rn și se exercită prin ministerul de specialitate ( făcând excepție apele geotermale),
care are următoarele atribuții în acest domeniu:

11 Lege pentru modificarea și completarea Le gii apelor nr. 107/1996.

11
– trebuie să elaboreze strategia și politica organizării la nivel național a gospodăririi
unitare, raționale , dar și complexe a apelor;
– are un drept de autorizare și avizare asupr acelor lucrări care se execută în legătură
cu apele;
– organizează elaborarea și evidența cadastrului general al apelor, fiind considerată
parte a activității de cadastru;
– aprobă utilizarea f ondului apelor, conform acelor dispoziții legale care sunt în
vigoare la data aprobării;
– acționează în vederea amenaj ării complex e a bazinelor hidro grafice, coordonând
activități de întocmire a acelor planuri de amenajare a acestora;
– stabilește organizarea activității care are ca obiect hidrometeorologi a, precum și a
sistemului de informare și prognoz are asupra fenomenelor hidrometeorologice
periculoase, etc.
Precizăm că a dministrarea și gestionarea apelor reprezi ntă acțiuni de interes salarial.
Acest aspect este relifat pe cale de interpretare a dispozițiilor constituționale și legale, dar și în
mod expres, cum ar fi: “protecția, punerea în valoare și dezvoltarea durabilă a resurselor de apă
sunt acțiuni de interes general”.
Modul de administrare a domeniului public național al apelor, gestionarea lor
cantitativă și calitativă, precum și exploatarea lucrărilor de gospodărire a apelor, aplicarea
strategiei și politicii naționale în domeniu se realizează de către Regia Autonomă “Apele
Rom âne” și filialele sale bazinale. Atât ministerul de specialitate, cât și Administrația Națională
“Apele Române” au dreptul să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a apei în
anumite situații (accidente ecologice, secetă ori inundații).
Admini strarea și gestionarea apelor minerale subterane aparține R.A. “Apele
minerale” . Aceasta gestionează și administrează fondul național hidromineral , execută lucrări
de întreținere și protecție a resurselor de ape minerale.
În ceea ce privește modul de u tilizare a apelor , aceasta poate fi: o utilizare liberă (atunci
când este destinată folosir ii în regim personal, respectiv, pentru băut, spălat, igienă, gospodărie),
sau o utilizare autorizată (în situația unor activități publice, cum ar fi: irigații, navi gație, pescuit,
producerea energiei electrice, aprovizionare cu apă potabilă și industrială).
Ca urmare a interdependenței dintre ap ă și sol, toate lucrările ce se fac pe ape sau în
legătură cu ele, se vor face și cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar, precum și ale

12
altor legi speciale. Lucrările de regularizare a cursurilor de ape, irigații, îndiguiri, desecări, etc.,
se vor executa concomitent cu lucrările de protecție și ameliorare a solului.
În scopul asigurării unei administrări și a unei gospodăriri raționale, unitare și
complexe a apelor, în afara ministerul ui de specialitate au fost constituit e o serie de organisme
care au caracter consultativ .

1.4. Lupta împotriva poluării apelor
Cunoaștem că poluarea afectează toate formele apei în natură , precum și toate
organismele. Ca urmare a importanței deosebite pe care o reprezintă apa pentru existența vieții
pe Pământ, se impune cu necesitate protecția acesteia atât sub aspect cantitativ , cât și calitativ.
Una dintre problemele pe care le cun oaște apa o reprezintă nu atât aspectul cantitativ , care
depinde de gestionarea lor echilibrată și rațională , cât aspectul calitativ, respectiv , poluarea
apelor care reprezintă un fenomen general grav, de regulă, invizibil, întrucât cei mai mulți
agenți poluanți se dizolvă în apă.12 De altfel, am mai precizat și anterior faptul că apa este unul
dintre cei mai buni solvenți.
Una din cele mai ve chi reglementări internaționale, care a fost aplicată în materia
poluării apei a fost cuprinsă în Codul Suediei din 1734. În țara noastă au existat norme cu privire
la regimul juridic al apelor încă din cele mai vechi timpuri, în cadrul vechiului drept românesc,
a primelor legiuiri și Coduri scr ise, dar și în Codul civil din 1864, în Constituția din 1866 și în
cea din 1923. P recizăm că p rima lege specială în acest domeniu a fost Legea regimului apelor ,
apărută în anul 1924. O serie de acte normative ulterioare au impus un nou regim utilizării și
protecției apelor. În prezent, regimul juridic general al apelor este stabilit prin Legea apelor nr.
107/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Noțiunea de p oluare a apei a fost definită la Conferința internațională privind poluarea
apelor din E uropa , care s -a ținut la Geneva , în anul 1961 , conform căreia “modificarea directă
sau indirectă a compoziției sau stării apei, ca urmare a activității oamenilor, astfel încât ea
devine neadecvată utilizării”. Această definiție a fost îmbogățită și dezvoltată ulterior cu și prin
alte precizări cuprinse în anumite documente internaționale.
Legea nr. 171/1997 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 20/2006, definește poluarea apel or într-un mod
aparte, respectiv, ca fiind “orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei,
peste limita admisibilă stabilită, depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau

12 F. Brașoveanu, op. cit., p. 93

13
indirect de activitățile umane, ce o fac i mproprie pentru o folosire normală în scopurile în care
această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea”.
De asemenea, regăsim o definiție dată poluării și în Recomandarea Consiliului
O.C.D.E din 1974 , care preciza că, prin poluare se înțele ge ”introducerea de către om, direct
sau indirect, de substanțe sau de energie cu consecințe prejudiciabile, de natură a pune în pericol
sănătatea umană și sistemele ecologice”.
Poluarea apelor poate fi voluntară sau poate fi o poluare accidentală13. Se con sideră că
există cel puțin cinci categorii de poluanți, de natură: chimică, fizică, biologică, bacteriologică,
radioactivă, care afectează calitatea apei. Vom prezenta pe scurt tipurile de poluare, pentru a
putea înțelege cu ușurință rațiunea anumitor abor dări în acest domeniu.
Poluarea fizică se produce Atunci când agentul poluant determină contaminarea
radioactivă. Aceasta este produsă de apele folosite în uzinele atomice, de deșeurile radioactive
ori de ploaia radioactivă.
Poluarea chimică este acel tip de poluare care se produce prin infiltrarea apei cu
diferite substanțe de natură chimică (de exemplu: mercurul, plumbul, fosforul, azotul ,
hidrocarburile, detergenții și pesticidele).
Poluarea termică se produce , de regulă, prin deversarea în apă a acelor lichide calde ,
folosite în scopul răcirii instalațiilor industriale sau a centralelor atomoelectrice.
Poluarea biologică se produce prin deversarea acelor ape menajere și industriale
netratate care conțin cantități foarte mari de virusuri sau bacil i patogeni , de natură să
contamineze apa.
Având în vedere aceste aspecte, cât și legislația specifică domeniului dreptului
mediului, p rin intermediul actel or juridice la nivel internațional , se apreciază că principalele
forme de poluare a apelor ar putea f i următoarele:
– poluare cu substanțe chimice și hidrocarburi;
– poluare datorată exploatării navelor;
– poluare prin substanțe lichide și solide periculoase transportate de nave;
– poluare prin ape uzate, prin deșeuri, resturi menajere și industriale;
– poluare de origine atmosferică, prin ploaia acidă;
– poluare rezultată din explorarea și exploatarea solului, a subsolului fundului
mărilor și oceanelor, etc.

13 din surse naturale sau artificiale

14
Dacă vo m analiza factorii poluării, formele poluării , cât și efectele deosebit de nocive
pentru viața și sănătatea oamenilor, plantelor și animalelor, concluzia întâlnirii la vârf a
Pământului a fost următoarea: “națiunile trebuie să -și asume obligația de a reduce degradarea
mediului acvatic, astfel încât să mențină și să îmbunătățească capacitățile sale de producție și
de întreținere a vieții”.
Programul de aplicare al Agendei 21 , care a fost elaborat în anul 1997 în cadrul
Sesiunii speciale O.N.U. consacrată apei, se adresează țărilor dezvoltate că rora le propune să
recurgă la “punerea în aplicare graduală de politici orientate spre acoperirea prețului, o alocare
echitabilă și eficace a apei (….) și promovarea conservării apei”.

CAPITOLUL II

15
Protecția juridică a apelor

II.1. Importanța utilizării și protejării apelor, ca resurse importante ale Terrei
În studierea importanței utilizării și protejării apelor, din perspectiva celor mai
importante resurse de pe Pământ, consider oportun să pornesc de la legislația internă a statelor,
respectiv, legislația română.14 Aceasta dispune următoarele: “protecția apelor de suprafață și a
ecosistemelor acvatice are ca obiect menținerea și ameliorarea calității și productivității naturale
ale acestora, în scopul evitării unor efecte nega tive asupra mediului, sănătății umane și bunurilor
materiale”.
Constituind o resursă naturală cu mare valoare economică în toate formele sale de
utilizare, așa cum am arătat și în capitolul anterior, conservarea, refolosirea și economisirea
apei sunt obiec tive majore, imperative, care se realizează printr -o serie de mijloace, cum ar fi:
– în primul rând, dezvoltarea conștiinței de mediu, pentru a putea porni de la un
moment ”zero” în respectarea acestor obiective;
– aplicarea de stimuli economici reprezintă un al mijloc prin care putem valorifica
eficient obiectivele amintite;
– pornind de la lucruri elementare în domeniul juridic, respectiv, de la elementele
normei juridice, atunci când se justifică, trebuie să luăm în considerare și aplicarea
de sancțiuni acelor persoane care încalcă normele juridice privind protecția apelor.
Protecția juridică a apelor se poate realiza prin intermediul a două direcții, și anume:
protecția cantitativă și protecția calitativă. În acest sens, inclusiv legiuitorul român a ales să
reglementeze inclusiv integrarea aspectelor cantitative și calitative atât pentru apele de
suprafață, cât și pentru apele subterane care aparțin aceluiași sistem ecologic, hidrologic și
hidrogeologic15.
În ceea ce privește aspectul cantitativ, protecția cantitativă a resurselor de apă, aceasta
reprezintă folosirea rațională și evitarea epuizării sale. Atât r eglementările juridice naționale ,
cât și europene prevăd în acest scop o serie de obligații pentru următoarele categorii:
– pentru utilizatori i de apă în scopul folosirii raționale a resurselor de apă;
– pentru organele centrale și locale ale puterii executive, cât și pentru agenții economici
(toate fiind persoanele juridice) cu scopul de a lua măsuri în vederea reducerii

14 F. Brașoveanu, op. cit., pp. 18, 32 și urm.
15 Legea nr. 310/2004, art. I, pct. 5

16
consumului de apă și într eținerea instalațiilor de apă în stare corespunzătoare pentru
evitarea pierderilor;
– pentru cei care gospodăresc și folosesc apa, pentru a lua măsuri în vederea instalării
de mijloace de măsurare a debitelor de apă utilizate;
În condițiile în care debitele de apă nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizați,
organele competente stabilite prin lege, pot aplica, în temeiul legii, restricții temporare de
folosirea resurselor de apă.
Cât privește aspectul calitativ și protecția calitativă a apei, ea urmărește menținerea
calității și purității apei la un anumit nivel, prestabilit prin norme juridice și compatibil cu
menținerea stării de sănătate a populației. În acest scop, legislația în vigoare stabilește că
poluarea de orice fel a resurselor de apă e ste interzisă. Ministerul Med iului și Apelor este acea
autoritate care aprobă normele de calitate în privința apei potabile, iar în cazul în care se
justifică, elaborează norme, standarde de calitate a apelor, standarde de emisie, epurare și
evacuare a ape lor, precum și procedura de autorizare a exploatării apei, dar și norme pentru
realizarea construcțiilor hidrotehnice pentru irigații, îndiguiri, desecări ori drenaj, etc.
Atât la nivel național, cât și european s -a ajuns la o opinie unanimă, în sensul că apa
provenită din unele surse (de exemplu, apele de suprafață) trebuie prelucrată în scopul
potabilizării, complex de procese numite curent preparare sau tratare a apei. Sistemul public de
alimentare cu ap ă potabil ă cuprinde , de regulă , următoarele compone nte:
– captări;
– aducțiuni;
– stații de tratare a apei brute;
– stații de pompare, cu sau fără hidrofor;
– rezervoare pentru înmagazinarea apei potabile;
– rețele de distributie;
– branșament e până la punctul de alimentare.
În cuprinsul acestei lucrări am ales ca studiu practic de caz un exemplu de atragere a
fondurilor europene nerambursabile în vederea construirii unei stații de epurare în orașul Brăila
și am vorbit despre investiția europeană și națională în construirea și re abilitarea unui sistem de
canalizare performant, astfel încât, până în anul 2019 să se poată ridica standardul de epurare a
apelor menajere și uzate.
Procesele și etapele prin care s -a stabilit că se poate trata apa pentru a deveni potabilă
sunt următoarele:
– Sitarea (reprezintă îndepartarea corpurilor plutitoare, a planctonului, a peștilor, etc.);

17
– Sedimentarea (reprezintă depunerea gravitațională a suspensiilor);
– Flocularea (tratarea cu agenți de floculare, cum ar fi sărurile de Al sau Fe, în vederea
separării particulelor fine ;
– Filtrarea (îndepărtarea celor mai fine particule prin trecerea printr -un strat filtrant);
– Oxidarea (constă în tratarea cu ozon, clor, oxid de clor sau ultraviolet e, pentru
îndepărtarea poluantilor16);
– Adsorbție pe rășini, cărbune activ, oxid de aluminiu ;
– Deferizarea, demanganizarea (procedeu ce reprezintă î ndepartarea fierului și a
manganului din apă);
– Dedurizarea sau decarbonatarea (cu schimbători de ioni);
– Dezinfe cția sau clorinarea (distrugerea agenților patogeni care se găsesc în apă);
– Ozonizarea (presupune tratarea apei cu ozon în vederea purificării ei și valorificării
maxime a potențialului curativ al apei).
Monitorizarea calității apei potabile prezintă câteva aspecte pe care le vom prezenta în
continuare, pe scurt :
– se asigură de către producator, distribuitor și de autoritatea de sănătate publică
județeană.
– Ministerul Sănătății asigură supravegherea și controlul monitorizării apei
potabile , elaborează norme de supraveghere, de inspecție sanitară și
monitorizare a calității apei potabile. Procedurile pentru monitorizare efectuate
de către producători, distribuitori, utilizatori se stabilesc în conformitate cu
H.G. nr. 458/2002. Programele de monitorizare vor fi avizate de autoritatea
județeană de sănătate publică.
La nivel european, calitatea apei este monitorizată printr -o serie de acte normative,
cum ar fi :
– Directiva 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate
– Legea nr. 107/1996, modificată și completată prin Legea nr. 310/2004 ,
denumită Legea Apelor
– H.G. nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de
descărcare în mediul acvatic a apelor uzate
– Directiva 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman
– Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile

16 Poluanți de tipul clorfenoli, clormetani, etc.

18
– H.G. nr. 662/2005 care reglementează norme de calitate a apelor de
suprafata utilizate in alimentarea cu apă potabilă
– H.G. nr. 352/2005 cu norme de descărcare în mediul acvatic a apelor
uzate.
În același timp, organele de gospodărire a apelor, cât și organele locale ale
administrației publice, persoanele fizice și juridice au obligația legală de a executa lucrări de
amenajare, întreținere și curățire a resurselor de apă.
De asemenea, persoanele fizice și juridice, în calitatea lor de utilizatori de apă, au
următoarele obligații:
– să ceară acordul ori autorizația de mediu pentru activitatea desfășurară în legătură cu
exploatarea sursei de apă, respectiv, navigația pe apă, producerea de energie, e tc.;
– să respecte toate standardele de emisie și de calitate a apelor, dar și prevederile din
acordul ori autorizația de mediu emisă la solicitarea sa;
– să nu arunce ori să depoziteze pe malurile sau albiile apelor utilizate deșeuri ori
substanțe explozibile, periculoase, etc.17;
– să nu spele în apele naturale autovehicule, utilaje, ambalaje cu conținuturi uleioase, cu
substanțe toxice, periculoase etc.;
– în cazul în care dețin nave, utilizatorii au obligația să se do teze cu platforme plutitoare,
pompe marine, etc.;
– să nu folosească energie electrică sau substanțe periculoase pentru pescuit;
– să nu pună în funcțiune obiective economice sau ansambluri de locuințe, fără rețele de
canalizare și instal ații de epurare a apei corespunzătoare.
În scopul gospodăririi judicioase a apelor, a supravegherii și prognozării lor, prin
ultima reglementare în domeniu s -a dispus constituirea unor comisii și organisme, cum ar fi:
– fondul național de date care stochează înformații în legătură cu gospodărirea apelor și
care conțin informații privind calitatea acestor ape18;
– comisia centrală de apărare împotriva inundațiilor și accidentelor hidrologice;
– comisia națională pentru siguranța barajelor și lucrărilor hidrotehnice;
– comisia guvernamentală, comisiile județene și locale de apărare împotriva dezastrelor;
– “cadastrul apelor”, pentru evidența apelor din domeniul public, despre care am discutat
și în capitolul anterior.

17 F. Brașoveanu, op. cit., pp. 55 și urm.
18 Activitatea acestei autorități este legată de accesul persoanelor la informații de ordine publică, în legătură cu
calitatea și caracteristicile apelor utilizate.

19
Atunci când vorbim despre protecția apelo r, trebuie să știm că ea include și protecția
albiilor, a lucrărilor de gospodărire a acestor ape, dar și a lucrărilor ce se edifică pe ape sau în
legătură cu apele respective. În acest scop se instituie și/sau se realizează așa –zisele “zone de
protecție”.
Alt instrument de protecție a apelor, dar și de prevenire și combatere a poluării lor, îl
reprezintă controlul prealabil al tuturor activităților cu impact asupra apelor. Acest control
prealabil se face pe calea obligativității unor avize și autorizații a dministrative, d tipul
următoarelor documente:
– avizul de amplasament și avizul de gospodărire a apelor19;
– autorizația de gospodărire a apelor20;
– acordul și autorizația de mediu , pentru activitățile pe care le impun.
Importanț a deosebită a apei, ca resursă naturală de valoare economică, rezultă și din
faptul că pentru protejarea ei (atât calitativă, cât și cantitativă) se aplică o serie de stimuli
economici pentru cei preocupați constant în protejarea ei, dar și sancțiuni și pe nalități pentru
cei ce o poluează.
Finanțarea investițiilor privind lucrările, construcțiile sau instalațiile de gospodărire a
apelor se va asigura total sau parțial, conform prevederilor art. 85 din Legea apelor din:
– bugetul statului sau bugete le locale pentru lucrări de utilitate publică;
– fondul de dezvoltare al A.N. “Apele Române”;
– fondurile utilizatorilor de apă;
– fonduri obținute prin credite sau prin emitere de obligațiuni de stat;
– fonduri europene .

II.2. Regimul juridic al protecției apelor

În conformitate cu legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind
protecția mediului, identificăm în cuprinsul art. 3 principiile și elementele strategice care stau
la baza acestui domeniu în care este inclusă și protecția apelor. Astfel, principiile despre care
vorbeam anterior, în concepția legiuitorului român, sunt următoarele:
– principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale
– principiul precauției în luarea decizie i

19 Acestea sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele.
20 Această autorizație reprezintă reglementarea tehnico -juridică ce condiționează punerea în funcțiune sau
exploatarea obiectivelor existente, precum și ale celor noi, care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele.

20
– principiul acțiunii preventive
– principiul reținerii poluanților la sursă
– principiul “poluatorul platește”
– principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice.
Elementele strategice urmărite pentru respectarea acestor principii, cât și a normelor
juridice aplicabile, sunt următoarele:
– utilizarea durabilă a resurselor naturale
– informarea și participarea publicului la luarea deciziilor, precum și accesul la justiție în
probleme de mediu.
În contextul principiilor și elementelor strategice menționate mai înainte, în privința
protecției apelor, apar două probleme fundamentale pe care trebuie să le urmărim, și anume: pe
de o parte, asigurarea cantităților de apă necesare consumului uman, animal, agricol, industrial
și, pe de altă parte, luarea măsurilor corespunzătoare pentru respectarea calității apelor așa cum
a fost ea fundamentată științific.21
Statul, prin organele sale competente, este chemat să urmărească dacă persoanele
vizate își îndeplinesc obligațiile legale privind protecția apelor și respectă interdicțiile stabilite,
tot de lege, în acest domeniu. Acest control al respectării reglementărilor de protecție a apelor
este organizat și exercitat de către autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și de alte autorități,
potrivit competen țelor legale. Aceste organe sunt chemate să ia cele mai eficiente măsuri pentru
protecția apelor, în limitele competenței lor legale și ale posibilităților economico -financiare
ale statutului și societății22.
Legea reglementează un mecanism economic pentru conservarea, refolosirea, dar și
economisirea apei, încurajând aceste comportamente și atitudini prin modalitatea de aplicare de
stimuli economici, inclusiv pentru cei care manifestă o preocupare constantă în protejarea
cantității și calității apei. Acelea și aspecte sunt urmărite și la momentul aplicării de penalități
celor care dovedesc ușurință în utilizarea fondului acvatic, respectiv, risipiesc sau poluează
resursele de apă. Există și situații în care se acordă anumite motivații (bonificații) utilizator ilor
de apă dacă aceștia dovedesc în mod constant că manifestă o grijă deosebită pentru folosirea
rațională și pentru protecția calității apelor. La această evaluare se apreciază evacuarea de
substanțe impurificatoare cu concentrații și în cantități mai mi ci decât cele înscrise în autorizația
de gospodărire a apelor, la momentul eliberării apelor uzate epurate.

21 F. Brașoveanu, op. cit., p. 82
22 Idem, pp. 93, 95 și urm.

21
În afara lgislației nașionale, protecția calității apelor este reglementată și monitorizată
și pe plan internațional. În acest ultim caz, acest tip de protecție cuprinde o activitate vastă de
cooperare și colaborare între state, sub forma unor tratate, convenții sau alte documente, emise
de către diverse organisme și autorități internaționale.
Trebuie avut în vedere faptul că regimurile juridice de p rotecție a apelor diferă în
funcție de categoria apelor ocrotite, dar, uneori, și de interesul manifestat de către statele care
au acces la apele respective. Ca efect al constatării varietății regimurilor juridice de protecție,
s-a impus necesitatea cooper ării internaționale între state, cu consecința combaterii poluării
apelor, a gospodăririi și administrării corecte și optime a acestora.

II.2.1. Protecția juridică a apelor continentale
În cadrul unor conferințe care au fost organizate la nivel regional, s-au adoptat o serie
de declarații, reguli și documente cu valoare juridică privitoare la necesitatea protejării și
gospodăririi raționale a apelor pe continentul european. Conform principiilor dreptului,
respectivele documente au putut fi acceptate și ra rtificate inclusiv de către state care, deși nu au
participat inițial la elaborarea și adoptarea acestor acte, au justificat un interes direct în aplicarea
normelor respective.
Unul dintre primele acte normative de acest gen a fost adoptat de O.N.U. în anu l 1966
și reprezintă Regulile de la Helsinki . Acestea stabilesc următoarele: “poluarea este o alterare a
calității apelor” care determină o schimbare dăunătoare în compoziția, conținutul sau calitatea
apei produse prin intervenția factorului uman sau natural. Acest document a venit cu un element
de noutate în sensul că a introdus conceptul de “utilizare echitabilă și rațională a unui bazin de
drenaj internațional”. De la acest moment, conceptul începe să fie menționat și utilizat și în
cuprinsul altor documente.
În anul 1968, C.E: a adoptat “Carta Europeană a apei”. Acesta este documentul care
cuprindea o serie de principii precum: apa este un patrimoniu universal; resursele de apă nu
sunt inepuizabile; apa nu are frontiere; apa trebuie protejată în int eresul comun al omenirii.
Pricipiile cuprinse în această Cartă se vor regăsi inclusiv în politica statelor europene care au
înțeles importanța prezentată de apă în toate domeniile (economic, social, juridic etc.)
În cadrul Conferinței de la Stockholm (1972 ), s-a adoptat Declarația Reuniunii care
cuprinde un Plan de acțiune cu cinci Recomandări privind cooperarea internațională în
domeniul protecției apelor continentale împotriva poluării. Iată, deci, o preocupare concretizată
în direcții clare, recomandări pe care statele semnatare ale Declarației au hotărât să le urmeze,
în vederea respectării planului de acțiune adoptat.

22
Conferința O.N.U. asupra apei , care s -a ținut la Mar del Plata , în anul 1977 a pus în
dezbatere gestionarea rațională a apelor de frontie ră. Acesta s -a dovedit o ocazie prielnică
adoptării unor puncte de vedere comune, în materia apelor de frontieră.
În anul 1989 a fost organizată Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa
(C.S.C.E.) de la Viena, care a concluzionat asupra necesită ții cooperării statelor printr -un
Document Final al Reuniunii. Acest document final a reglementat protecția apelor
transfrontaliere împotriva tuturor surselor de poluare, elaborarea unor convenții cadru în
domeniu, precum și alte aspecte care au urmărit s ecuritatea și cooperarea la nivel european.
Amintim o parte dintre Convențiile internaționale încheiate în acest domeniu,
respectiv:
– Proiectul de Convenție Europeană asupra protecției cursurilor de apă internaționale
împotriva poluării, de la Strasbourg di n 1973, care prevede obligația generală a statelor
riverane la același curs de apă internațional, de a coopera pentru prevenirea și reducerea
poluării lor (pe cale aamiabilă, prin negocieri, informări reciproce și încheierea unor
acordurilor și protocoale);
– Convenția relativă la protecția Rhinului contra poluării chimice (prin hidrocarburi și
cloruri) din 1985;
– Convenția privind protecția Tisei și a afluenților ei împotriva poluării, din 1986;
– Convenția privind protecția cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor
internaționale, de la Helsinki din 1992; acest document reprezintă reglementarea cadru
în materie.
Convenția amintită mai înainte definește apele transfrontiere ca fiind “apele de
suprafață sau subterane ce marchează frontierele dintre două sau mai multe state, le traversează
sau sunt localizate pe acestea, sau cele ce se varsă direct în mare fără să formeze estuare”. De
asemenea, tot aici se definește noțiunea de impact transfronta lier care este „orice efect
prejudiciabil semnificativ, rezultat dintr -o modificare a stării apelor transfrontaliere cauzate de
către o activitate umană produsă de un stat altui stat.”
Obiectivul principal al convenției este acela de a determina părțile se mnatare să se
angajeze să ia măsurile necesare pentru prevenirea, controlul sau producerea poluării
transfrontiere, cu condiția de a nu provoca un alt tip de poluare23. În acest sens, au fost stabilite

23 O situație pe care o putem da ca exemplu la ideea prezentată este aceea a statelor care, pentru a nu polua mediul
propriu, în special, apele proprii, urmăresc două tipuri de evacurare a propriil or deșeuri:
– prin convenții pe care le încheie cu state care au o dezvoltare inferioară lor, pentru a primi deșeurile
respective pe teritoriul statelor partenere sau
– prin deversarea deșeurilor intempestiv, fără nicio atenționare sau convenție, în apele alt or state.

23
următoarele principii: principiul precauțiunii, princip iul ”poluatorul plătește” și principiul
gestionării durabile a apelor, despre care am mai amintit anterior, în alt context.
– Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a Dunării, de la
Sofia din 1994, a fost semnată de unsprezece s tate riverane la Dunăre. România a
ratificat această convenție în anul 1995.
Această convenție a stabilit câteva obiective principale, respectiv:
– gospodărirea durabilă și echitabilă a apelor, conservarea și utilizarea lor rațională;
– controlul pericolelor p rovocate prin substanțe periculoase, îngheț, inundații;
– evitarea pagubelor ecologice, reducerea impactului transfrontier;
– programe de acțiune și evaluare a pagubelor, etc.
Prin semnarea acestui document, regimul internațional al Dunării se îmbogățește cu
câteva elemente semnificative de protecție și utilizare durabilă a apelor, în sensul celor discutate
și adoptate de -a lungul timpulu. În plus, în temeiul statutului acestei Convenției, a fost înființată
Comisia internațională pentru protecția Dunării.
La nivel european s -au elaborat o serie de acte, precum și unele îmbunătățiri legislative
comunitare, care urmăresc protecția și calitatea apelor, prevenirea poluării, eliminarea surselor
de poluare etc. Amintim în acest sens: Directiva 2000/60/CE de stabilir e a cadrului comunitar
de acțiuni în domeniul strategiei apei, Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva
poluării cu substanțe periculoase provenite din surse agricole, Directiva 98/83/CE asupra
calității apei destinată pentru consumul uman, etc.

II.2.2. Particularități ale poluării mărilor și oceanelor
De-a lungul timpului, mările și oceanele au fost considerate ca fiind punctul
“terminus” al scurgerilor poluante de pe uscat, iar prin imensitatea lor au fost considerate cu
ușurință, am spun e noi, ca fiind cei mai mari digeratori de poluanți. După cum se știe, cauzele
poluării marine sunt diverse, iar ele pot fi: v oluntare (constând în incinerarea de reziduuri,
deversări de reziduuri uleioase sau radioactive, imersia de deșeuri, experiențe nu cleare, etc.) și
accidentale (care sunt provocate, de regulă, de naufragiile petroliere care provoacă așa -numitul
fenomen “mareea neagră”, cu efecte dezastruoase asupra întregii flore și faune).24
Preocupările vizând protecția mediului marin împotriva poluă rii sunt vechi. Astfel,
începând cu anul 1926 a avut loc o Conferință reunită la Washington în cadrul căreia s -a

În oricare dintre cazurile amintite avem exemple negative, care trebuie blamate, incriminate și aduse la cunoștința
statelor pentru a avea capacitatea de a se apăra împotriva cazurilor de poluare.
24 F. Brașoveanu, op. cit., pp. 108 și urm.

24
elaborat un proiect de Convenție vizând limitarea deversărilor de amestecuri grase în mare.
Primul document internațional în această materie a fost adoptat în 1954, la Londra, în cadrul
Convenției pentru prevenirea poluării marine prin hidrocarburi. În 1958, la Geneva, a avut loc
Conferința de codificare a dreptului mării, care prevedea interdicții privind poluarea prin
hidrocarburi, cloruri, de șeuri radioactive a mediilor marine. Problematica legislației specifice
dreptului mării a reclamant de mai mult timp necesitatea elaborării unui cod, ca ansamblu de
legi specifice unui anumit domeniu de activitate, în care există legislație numeroasă, parț ial
abrogată, parțial modificață și completată.
Întrucât poluarea mediului marin a devenit o problemă universală, globală, indiferent
dacă această poluare are caracter regional sau mondial, multitudinea poluanților, precum și a
surselor de poluare fac măsu rile de protecție în acest domeniu să fie greu de stabilit. Acesta este
contextul în care pentru protejarea mediului marin se colectează diverse instrumente juridice
multilaterale, universale și regionale, prin care se încearcă coordonarea activității stat elor în
cadrul congreselor, conferințelor și organismelor internaționale care se organizează în astfel de
scopuri.
Sursele de poluare, care au fost identificate atât prin cercetările specialiștilor în
domeniu, prin cercetări interdisciplinare, cât și cele reglementate de lege într -o mai mare sau
mai mică măsură sunt următoarele:
– Haldele cu reziduri menajere și industriale răspândite pe sol în mod neorganizat, care
provin din localități și intreprinderi;
– Industria , iar aici ne referim la fabrici chimice, termocentrale, turnătorii, etc., care
produce o serie de emisii nocive25 pe care le elimină în aer sau apă;
– Sondele, conductele de transport și rafinăriile de petrol reprezintă o sursă de poluare
importantă pentru întregul mediu (sol, apa de suprafață și subteran/pânza freatică);
– Agricultura , atunci când folosește în exces substanțe chimice/pesticide;
– Dejecțiile provenite de la ferme și nămolul stațiilor de epurare, care sunt răspândite pe
suprafața solului, fără a fi tratate, prejudiciază exploatarea aces tuia datorită poluării de
tip biologic;
– Haldele cu deșeuri radioactive26 provenite în urma exploatărilor miniere, conțin
substanțe radioactive cu o perioadă de fisiune de 25 – 50 ani27.

25 Emis iile nocive care sunt întâlnite în mediul înconjurător prezintă conținut de plumb, cadmiu, cupru, zinc, flor,
dioxid de sulf, dioxid de azot, pulberi sedimentabile peste limitele permise de actele normative din domeniu, care
permit dezvoltarea organismelor umane într -un mediu sănătos.
26 steril
27 Potasiu, toriu, uraniu, cesiu, stronțiu

25

II.2.3. Protejarea juridică a mediului marin prin reglementări interne
Legea nr. 17/1990 modificată și completată28, privind regimul juridic al apelor
maritime interioare, al mării teritoriale și al zonei contigue și al zonei economice exclusive al
României, al căror statut juridic îl reglementează cu dispozițiile Convenției Națiunilor Unite
asupra drepturilor mării, a fost ratificată de România prin Legea nr. 110 din 1996. Această lege
definește noțiunile de: ape maritime interioare (ca fiind suprafața de ape de la țărm la liniile de
bază), de mare teritorială (ce reprezintă fâșia de mare adiacentă țărmului sau apelor maritime
interioare ce au lățimea cuprinsă în limita a 12 mile marine (corespunzătoare lungimii de 22.224
m), măsurată de la limita de bază), și de zonă contiguă (care reprezintă fâșia de mare adiacentă
mării ter itoriale, în suprafață de 24 de mile marine spre largul mării).
Vorbind despre zona economică exclusivă a României în Marea Neagră, aceasta este
instituită în spațiul marin al țărmului românesc, situat dincolo de limita mării teritoriale, în care
România își exercită drepturi suverane și jurisdicția asupra resurselor de pe fundul mării, a
subsolului acestui a și a coloanei de apă de deasupra, privind activități de explorare, exploatări,
cercetare științifică, protecție și conservare a mediului. Întinderea acestei zone este cuprinsă în
interiorul a 200 mile marine pornind de la liniile de bază și se stabilește prin acord încheiat între
statele vecine sau limitrofe.
Legiuitorul interzice poluarea acestor suprafețe de ape și a atmosferei de deasupra lor,
prin deversarea, aruncarea, scufundarea de substanțe toxice radioactive, hidrocarburi, reziduuri
sau în orice alte moduri. Art. 23 definește poluarea mediului marin ca fiind „introducere de
către orice persoană fizică sau juridică, direct ori indirect de substanțe sau energie în mediul
marin, când acestea au sau pot avea efecte vătămătoare”, sub formă de daune adu se resurselor
biologice, florei și faunei marine, riscuri pentru sănătatea umană, alterarea calității apei,
degradarea valorilor sale de agent etc.
Totodată, legea stabilește un anumit regim cu privire la:
– navele comerciale despre care se crede că încalcă legislația privind prevenirea și
reducerea poluării mediului marin. Acestora li se cer explicații, pot fi inspectate ori
reținute dacă există dovezi indubitabile în acest sens;
– eșuarea de nave, coliziunea, acoșarea, precum și avariile maritime;

28 prin Legea nr. 36/2002 și republicată în Monitorul Oficial nr. 252 din 08.04.2014

26
– interzicere a intrării în apele maritime românești și în porturi, a navelor ce au la bord
arme nucleare, arme de distrugere în masă sau muniții pentru acestea, precum și arme
chimice ori mărfuri interzise de legislația română (art. 10);
– accesul navelor străine cu prop ulsie nucleară se admite numai pe căi de navigație
desemnate de autoritate română;
– trecerea prin marea teritorială a navelor care transportă substanțe radioactive sau
substanțe periculoase ori nocive, care se admite numai pe baza unei aprobări prealabile,
solicitată organelor române competente cu 30 de zile înainte de intrarea în marea
teritorială;
– folosirea aparaturii radio, hidroacustică, optică și electronică de către navele străine,
fiind supusă regulilor prevăzute în Regulamentul internațional al radio comunicațiilor.

II.2.4. Protejarea juridică a mediului marin prin reglementări internaționale
Sub egida Națiunilor Unite s -au organizat și desfășurat o serie de manifestări la nivel
mondial menite să sensibilizeze guvernele și populația cu privire la nec esitatea prezervării și
protejării mediului marin, elaborându -se numeroase Convenții și tratate internaționale în acest
sens. Nu vom trece la analiza fiecăreia dintre convențiile ori tratatele amintite pentru a nu
extinde sfera de cercetare proprusă pentr u acest studiu. Cu toate acestea, vom aminti convențiile
respective, pentru a putea fi avute în vedere în perspectiva unei alte analize, viitoare. Astfel,
amintim:
Convenția O.N.U. privind dreptul mării, din 1982, de la Montego Bay, este în prezent
cadrul juridic general al cooperării internaționale cu privire la o serie de acte de protejare,
conservare și administrare, în sens juridic, cum ar fi:
– protecția și prezervarea mediului marin;
– conservarea resurselor hidrologice marine;
– prevenirea poluării și supravegherii efectelor poluării;
– obligația de a nu transfera pagubele dintr -o regiune în alta;
– asistență pentru statele în curs de dezvoltare în domeniul științei și tehnologiei, etc.
Convenția internațională pentru prevenirea poluării apelor mării prin h idrocarburi,
de la Londra, din 1954 a fost primul document internațional consacrat exclusiv prevenirii
poluării mării și a pus bazele adoptării măsurilor de prevenire a poluării mărilor cu petrol de la
nave.
Convenția de la Geneva din 1958, privind marea t eritorială și zona contiguă, zona
liberă și platoul continental.

27
Convenția asupra platoului continental, din 1958, de la Geneva , prin care se
recunoștea dreptul suveran al statelor riverane de a -și exporta resursele sale naturale fără să
stânjenească navig ația.
Convenția internațională asupra intervenției în marea liberă în caz de accidente cu
hidrocarburi de la Bruxelles, din 1969.
Convenția asupra răspunderii civile pentru prejudiciile datorate poluării cu
hidrocarburi, de la Bruxelles, din 1969, stipulea ză dreptul victimelor de a fi despăgubite în
aceste cazuri, responsabilitatea navei, cauzele exoneratoare de răspundere, limitele materiale
ale răspunderii etc.
Convenția asupra creării unui fond internațional de indemnizare pentru pagubele
produse prin po luarea cu hidrocarburi, din 1971, constituită în scopul despăgubirii victimelor
poluării în anumite situații în care nu se poate asigura sau pretinde o despăgubire din partea
poluatorului.
Declarația Adunării Generale a O.N.U. asupra principiilor privind f undul mărilor și
oceanelor și subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, din 1971, are drept temei
ideea că acestea formează patrimoniul comun al umanității, iar explorarea și exploatarea lor se
face în scopuri pașnice, în interesul întregii umanități.
Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiuni de imersare
efectuate de către nave și aeronave de la Oslo, din 1972.
Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, de la Londra, din
1973, are ca ob iectiv conservarea mediului marin prin eliminarea completă a poluării
internaționale cu substanțe petroliere.
Alte documente similare celor amintite anterior mai sunt și Convenția asupra preveniri
poluării marine de origine telurică, de la Londra, din 1973. Tratatul privind interzicerea
instalării unor arme nucleare și al altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și
oceanelor, încheiat între Moscova, Londra și Washington, în 1971.

II.2.5. Protejarea juridică a mediului mari n prin reglementări regionale
Având în vedere că am analizat norma națională, în reglementarea Legii nr. 107/1996,
așa cum a fost ea modificată și completată29, care completează, la rândul ei, și lărgește cadrul
reglementărilor referitoare la protecția apel or30, și că prevede și o serie de restricții31, vom

29 Prin Legea nr. 310/2004
30 O.U.G. nr. 195/2005
31 F. Brașoveanu, op. cit., p. 84

28
analiza în continuare modalitatea de reglementare a preotecției mediului marin și la nivel
regional.
Protecția juridică a mediului marin se realizează inclusiv prin reglementări regionale,
ceea ce face ca, în paralel cu aceste reglementări la nivel global, să se elaboreze și reglementări
regionale în materia protejării mediului marin, cum ar fi:
– Convenția privind combaterea poluării Mării Nordului prin hidrocarburi, de la Bonn,
din 1969, extinsă în 1983 și a supra altor substanțe periculoase, între 8 state semnatare.
– Convenția privind prevenirea poluării marine în zona Mării Baltice, de la Helsinki, din
1974, instrument juridic care se referă la poluarea de origine telurică, poluarea de către
nave, cea datorată echipajelor de agrement și cea produsă prin scufundare, urmărind
protecția Mării Baltice considerată că este în prezent cea mai poluată din lume.
– Conve nția privind prevenirea poluării marine de origine telurică, de la Paris, din 1976.
– Convenția de la Cartegena, Columbia din 1983, pentru protejarea zonei Caraibilor.
– Convenția privind prevenția poluării Mării Mediterane, de la Barcelona, din 1976.
– Convenția privind protecția mediului marin și a zonelor de coastă ale Pacificului de
Sud-Est, de la Lima, din 1981.
– Acordul privind cooperarea regională în lupta împotriva poluării prin hidrocarburi și
cu alte substanțe dăunătoare în Pacificul de Sud -Est, de la Lima, din 1981.

II.2.6. Protecția juridică a Mării Negre împotriva poluării
Un loc important în analiza protecției juridice a Mării Negre împotriva poluării îl au
activitățile Programul Națiunilor Unite pentru Mediu. Aceste activități pot fi clasificate în două
mari grupe, în funcție de problematica pe care o acoperă/o reglementează, și anume:
– activități orientate pe problematica sectorială a factorilor de mediu, domeniu în care
vizează poluarea apelor, a aerului și a solurilor (în special degradarea terenurilor);
– activități orientate pe problematica globală , domeniu în care are în vedere ploile acide,
epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrișarea și deșertificarea,
conservarea biodiversității, traficul internațional de produse și deșeuri toxice și
periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat.
Atunci când vorbim despre protecția juridică a Mării Negre împotriva poluării putem
porni abordarea începând c u aspecte de ordin ecologic. Astfel, personalitatea ecologică a Mării
Negre, privit ca mediu de viață, este dată de caracterul de mare aproape închisă și de caracterul
de bazin colector al unei rețele însemnate de râuri și fluvii purtătoare de mari cantită ți de
poluanți, dar și de stratificarea apelor sale în adâncime.

29
Starea ecologică a Mării Negre este considerată de către specialiștii din domeniu ca
fiind extrem de gravă și amenințată de un posibil colaps în foarte scurt timp32. Pornind de la
aceste reali tăți, cele șapte state riverane la Marea Neagră au semnat în anul 1992, la București,
Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării.
Scopul încheierii acestei convenții urmărește atitudinea statelor semnatare, care s -au
canalizat asupra a două direcții importante: pe de o parte, pe importanța economică și socială,
iar pe de altă parte pe sensibilitatea florei și faunei, potențialul hidroproductiv, caracteristicile
hidrologice și ecologice speciale ale Mării Negre, precum și de a -și uni efor turile și a -și lărgi
cooperarea atât între ele, cât și cu celelalte organisme internaționale, pentru conservarea și
protejarea mediului marin al Mării Negre și împotriva poluării.
Prin respectiva convenție se explică anumite noțiuni, cum ar fi cele de “pol uare a
mediului marin”, “nave”, “descărcare”, “substanță nocivă” și se stabilesc principiile generale
care trebuie și pot să stea la baza raporturilor dintre statele semnatare.
Ca un exemplu concret cu privire la deșeurile colectate pe teritoriul portuar, dar și de
la nave, am ales Portul Constanța, de unde am putut obține informațiile necesare pentru a
înțelege cât mai bine analiza făcută în cuprinsul acestui capitol. Astfel:
– deșeuri colectate de pe teritoriul portuar (cca. 30000 tone/an):
– deșeuri t ehnologice rezultate din activitățile operatorilor portuari și societăților
producătoare,
– deșeuri menajere provenite din activitatea celor cca. 140 de societăți cu sediul în
incinta portului,
– deșeuri stradale din curățirea drumurilor, pasajelo r, platformelor, trotuarelor,
parcărilor și spațiilor verzi,
– deșeuri sanitare de la unitățile medicale aflate în port și deșeuri periculoase.
– deșeuri colectate de la nave și din acvatoriul portuar :
– deșeuri produse pe navă (1.237 – 2.041 tone/an)
– reziduuri colectate de la suprafața bazinelor portuare (680 tone/an)
O categorie aparte o constituie deșeurile produse pe navă (conform Anexa MARPOL
73/78):
– deșeuri în carantină
– solide: substanțe periculoase, hârtie, metale, sticlă, plastic, deșeuri medicale,
deșeuri de la bucătărie, deșeuri generale;

32 F. Brașoveanu, op. cit. , p. 75

30
– lichide : deșeuri de ulei, ape de santină, inclusiv reziduuri de la combustibili , ape
de santină conținând chimicale , apă de la rezervoare , apă de canalizare , ape gri ,
lichide nociv e.

În spiritul “comunității de interese”, a “patrimoniului regional” și al faptului că
“poluarea rezultă și din surse de pe uscat din alte țări ale Europei”, Convenția a permis aderarea
oricărui stat riveran al Mării Negre, sens în care au fost adoptate trei protocoale, respectiv:
– Protocolul privind protecția mediului marin al Mării Negre din surse de pe uscat.
– Protocolul privind protecția mediului marin al Mării Negre prin descărcare.
– Protocolul privind protecția mediului marin al Mării Negre cu petrol și alte substanțe
nocive în situații de urgență.
Convenția în discuție a instituit Comisia pentru protecția mediului marin al Mării
Negre cu sediul la Istambul. Această comisie este formată din reprezentanți ai state lor părți ai
Convenției. Părțile semnatare au stabilit forme variate de cooperare: cercetare științifică,
programe comune, schimb de date și informații, studii de evaluare a poluării, elaborarea de
reguli și standarde în materie, evaluarea efectelor diferi telor acțiuni aflate sub jurisdicția lor,
etc.
Menționăm că aceaastă convenție este considerată ca fiind un document important și
pentru alte motive, respectiv:
– asigură o strânsă colaborare a statelor semnatare în domeniul protecției mediului marin;
– este d eschisă calea adoptării unor acte internaționale complementare destinate unei
protecții mai eficiente a mediului marin al Mării Negre;
– protecția Mării Negre este cerută din rațiuni economice, sociale și politice.
În scopul protecției Mării Negre împotriva poluării și în vederea reabilitării mediului
marin, pot fi amintite și următoarele documente, pe care nu le vom analiza efectiv, pentru a nu
extinde acest subcapitol al lucrării noastre. Astfel, documentele despre care vorbeam sunt
următoarele::
– Programul internațional de cercetări în Marea Neagră, de la Varna din 1991.
– Programul de gestionare ambientală și protecție a Mării Negre, încheiat la Constanța,
în 1992;
– Declarația ministerială referitoare la protecția Mării Negre de la Odessa, din 1993.

II.3. Răspunderea și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor
privitoare la protecția apelor

31

II.3.1.Răspunderea contravențională
Combaterea faptelor care contravin legii, suportul acordat de legiuitor folosirii
raționale a apelor și ocrotirii mediului se regăsește atât în ansamblul de legi care reglementează
acest domeniu, dar, mai ales, în sistemul sancționator aplicabil, indiferent dacă vorbim despre
răspunderea civilă, contravențională sau penală. Trebuie menționat că în acest domeniu, al
protecției apelor, legea cadru33 acordă prioritate tipurilor de răspundere contravențional și
penal34 și abia în plan subsidiar adaugă răspunderea civilă.
În cadrul unor conferințe regionale s -au adoptat o serie de declarații, reguli și
documente cu referire la necesitatea protejării și gospodăririi raționale a apelor din continentul
european. Pentru cazul în care aceste reguli nu au fost respectate întocmai, determinând anumite
prejudicii destinatarilor sau beneficiarilor legii, au fost stabilite sancțiuni în vederea pedepsirii
celor care se fac vinovați, dar și ca o compensație pentru cei care au fost prejudiciați.
În acest sens, legiuitorul și doctrina au stabilit că, din punct de vedere legal, constituie
contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, prin hotărâre
a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al
sectoarelor municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al
Municipiului București35
Urmând firul istoriei, amintim că unul dintre primele texte în materie a fost adoptat de
O.N.U. și îl constituie Regulile de la Helsinki din 1966. Prin intermediul acestor reguli se
stabilește că: “poluarea este o alterare a calității apelor” care determină o schimbare dăunătoare
în compoziția, conținutul sau calitatea apei produse prin intervenția factorului uman sau natural.
Acest act a introdus conceptul de “ utilizare echitabilă și rațională a unui bazin de drenaj
internațional”.
Un alt document care prez intă importanță este cel apărut în anul 1968, când C.E: a
adoptat “Carta Europeană a apei”. Acest document cuprindea o serie de principii ca: resursele
de apă nu sunt inepuizabile; apa nu are frontiere; apa este un patrimoniu universal; apa trebuie
proteja tă în interesul comun al omenirii. Totdată, în condițiile în care regulile impuse de acest
act nu erau respectate, s -a stabilit și regimul sancționator, cât și tipurile de sancțiuni aplicabile,
în funcție de gravitatea consecințelor produse prin nerespecta rea legii ori a respectării sale
defectuoase.

33 Legea nr. 107/1996, modificată și completată prin Legea nr. 310/2004
34 F. Brașoveanu, op. cit., p. 94
35 Idem, p. 95

32
În urma organizării Conferinței de la Stockholm, din 1972, s-a adoptat Declarația
Reuniunii, care cuprinde un Plan de acțiune cu cinci Recomandări privind cooperarea
internațională în domeniul protecției apelor continentale împotriva poluării.
Conferința O.N.U. asupra apei de la Mar del Plata, din 1977 a avut drept obiectiv
gestionarea rațională a apelor de frontieră. Și aici regăsim alternativa sancțiunilor pentru
situațiile în care normele prescrise de documen tul conferinței nu sunt respectate.
Următoarea conferință a fost organizată mai târziu, la Viena, în anul 1989. Este vorba
despre Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (C.S.C.E.) , în urma căreia a fost
elaborat Documentul Final al Reuniunii de la Viena. În cuprinsul acestui act se face apel la
necesitatea cooperării statelor pentru protecția apelor transfrontaliere împotriva tuturor surselor
de poluare, a elaborării de convenții -cadru în domeniu, etc.
Dintre Convențiile internaționale încheia te în acest domeniu mai amintim:
– Proiectul de Convenție Europeană asupra protecției cursurilor de apă internaționale
împotriva poluării, de la Strasbourg din 1973 – prevede obligația generală a statelor
riverane la același curs de apă internațional, de a c oopera pentru prevenirea și reducerea
poluării lor (pe calea negocierii, informării reciproce, acordurilor, etc.)
– Convenția relativă la protecția Rhinului contra poluării chimice (prin hidrocarburi și
cloruri) din 1985;
– Convenția privind protecția Tisei ș i a afluenților ei împotriva poluării, din 1986;
– Convenția privind protecția cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor
internaționale, de la Helsinki din 1992; reprezintă reglementarea – cadru în materie.
Avem și aici explicarea unor termeni de spec ialitate, precum și sistemul sancționator,
în cazul încălcării normelor juridice. Ca exemplu, apele transfrontiere sunt definite de această
Convenție ca fiind “apele de suprafață sau subterane ce marchează frontierele dintre două sau
mai multe state, le tr aversează sau sunt localizate pe acestea, sau cele ce se varsă direct în mare
fără să formeze estuare”, iar impactul transfrontalier este „orice efect prejudiciabil semnificativ,
rezultat dintr -o modificare a stării apelor transfrontaliere cauzate de către o activitate umană
produsă de un stat altui stat.”
Obiectivul principal al convenției este acela de a determina părțile Convenției să se
angajeze să ia măsurile necesare pentru prevenirea, controlul sau producerea poluării
transfrontiere, fără a provoca u n transfer al poluării în alt mediu. În acest sens, se vor conduce
după următoarele principii ca: principiul precauțiunii, principiul poluatorul plătește și principiul
gestionării durabile a apelor.

33
– Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizar ea durabilă a Dunării, de la
Sofia din 1994, semnată de unsprezece state dunărene10 și ratificată de țara noastră în
1995, a stabilit următoarele obiective principale:
– gospodărirea durabilă și echitabilă a apelor, conservarea și utilizarea lor rațională;
– controlul pericolelor provocate prin substanțe periculoase, îngheț, inundații;
– evitarea pagubelor ecologice, reducerea impactului transfrontier;
– programe de acțiune și evaluare a pagubelor, etc.
Prin semnarea acestui document, regimul internațional al Dunării se îmbogățește cu
semnificative elemente de protecție și utilizare durabilă a apelor, care reprezintă cel de -al doilea
fluviu din Europa. În baza statutului Convenției, s -a înființat Comisia internațională pentru
protecția Dunării.
La nivel european s -au elaborat o serie de acte, îmbunătățiri legislative comunitare,
care urmăresc protecția și calitatea apelor, prevenirea poluării, eliminarea surselor de poluare
etc. Amintim în acest sens: Dire ctiva 2000/60/CE de stabilire a cadrului comunitar de acțiuni
în domeniul strategiei apei, Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării
cu substanțe periculoase provenite din surse agricole, Directiva 98/83/CE asupra calității apei
destinată pentru consumul uman, etc.

În cuprinsul art. 87 din Legea nr. 107/1996 sunt enumerate o serie de fapte considerate
contravenții în domeniul apelor, dintre care prezentăm câteva, respectiv:
– executarea sau punerea în funcțiune de lucrări construite pe ape sau care au legătura cu
apele, precum și modificarea sau extinderea acestora, fără respectarea avizului sau autorizației
de gospodărire a apelor;
– folosirea resurselor de apă de suprafață sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea
prevederilo r autorizației de gospodărire a apelor, cu excepția satisfacerii necesităților
gospodăriei proprii;
– evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum și descărcarea de reziduuri și orice alte
materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor avizulu i sau a autorizației de
gospodărire a apelor;
– nerespectarea de către agenții economici a obligației de a solicita autorizația de
gospodărire a apelor, la termenele stabilite;
– neîntreținerea corespunzătoare a malurilor sau albiilor în zonele stabilite, de c ătre cei
cărora li s -a recunoscut un drept de folosință a apei sau de către deținătorii de lucrări;

34
– practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru alimentări cu apă potabilă,
a pisciculturii în regim de furajare a peștilor;
– vărsarea sau aru ncarea în instalații sanitare sau în rețele de canalizare a reziduurilor
petroliere sau a subsțantelor periculoase;
– inexistența, la utilizatorii de apă, a planurilor proprii de prevenire și combatere a poluării
accidentale sau neaplicarea acestora;
– inexist ența dispozitivelor sau a aparaturii de măsura și control al debitelor de apă captate
sau evacuate;
– neparticiparea la acțiunile de apărare împotriva inundațiilor, de combatere a secetei sau
a altor calamități naturale.

II.3.2.Răspunderea penală
Unele fapte, deși sunt contravenții, pot fi săvârsite în anumite condiții și pot fi
considerate infracțiuni, conform dispozițiilor art. 92 din Legea nr. 107/1996, cu modificările și
completările ulterioare. În aceată situație se află următoarele fapte : eva cuarea, aruncarea sau
injectarea în apele de suprafață sau subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării
teritoriale a apelor uzate, deșeurilor, reziduurilor sau produselor de orice fel, care conțin
substanțe în stare solidă, lichidă sau gazoa să, bacterii sau microbi, în cantități sau concentrații
care pot schimba caracteristicile apei, făcând -o astfel dăunătoare pentru sănătatea și integritatea
fizică a persoanelor, pentru viața animalelor și mediul înconjurător, pentru producția agricolă
sau industrială ori pentru fondul piscicol, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare
de la 1 la 5 ani.
În aceeași situație ne aflăm și în cazul infracțiunii de utilizare a resurselor de apă în
diferite scopuri fără autorizația de gospodărire a ape lor și atrage răspunderea penală, fiind
pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Restrângerea utilizării apei potabile
pentru populație în folosul altor activități sau depășirea cantității de apă alocate , numai dacă
întrunește condițiil e avute în vedere de către legiuitor, adică, dacă are un caracter sistematic sau
a produs o perturbare în activitatea unor unități de ocrotire socială ori a creat neajunsuri în
alimentarea cu apă la nivelul populației, reprezintă, de asemenea, infracțiune și atrage pedeapsa
cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.
O altă infracțiune este considerată și poluarea în orice mod a resurselor de apă, cu
condiția să aibă caracter sistematic și să producă daune utilizatorilor de apă din aval, infracțiune
care se pedepseste cu închisoare cuprinsă între 6 luni și 3 ani sau cu amendă.

35
Fapta săvârșită împotriva unei colectivități, prin otrăvire în masă, provocare de
epidemii sau de alte consecințe deosebit de grave, ca urmare a otrăvirii sau a infectării apei, se
pedepsește potrivit Codului penal.

II.3.3. Răspunderea civilă
În scopul protecției și conservării mediului acvatic, printre mijloacele utilizate, alături
de gospodărirea complexă și rațională a acestuia, un rol deosebit de important și eficient r evine
instrumentelor juridice utilizate pentru combaterea faptelor de încălcare a regimului legal de
ocrotire a mediului acvatic.
Pentru toți utilizatorii apelor și resurselor lor naturale, Legea nr. 137/1995 (vechea lege
a apelor, în prezent aborgată) și Legea nr. 107/1996 (noua lege a apelor, așa cum a fost ea
modificată și completată ulterior), au stabilit de -a lungul timpului obligații și răspunderi în
scopul asigurării protecției acestor elemente naturale ale mediului împotriva poluării.
Nerespectarea acestor obligații atrage răspunderea civilă, penală sau contravențională,
după caz și aplicarea sancțiunilor legale corespunzătoare. Menționăm că cea mai utilizată formă
de răspundere juridică pentru poluarea apelor este răspunderea contravențională.
Legea nr. 107/1996 modificată și completată, așa cum am mai arătat, prin Legea nr.
310/2004 , grupează faptele ilicite săvârșite în legătură cu protecția apelor în două categorii,
acordând prioritate răspunderii contravenționale și penale:
– contravenții un număr de 53 de fapte, sancționate cu amendă;
– infracțiuni un număr de 27 de fapte sancționate alternativ cu închisoare sau amendă
penală, în cazul în care acestea sunt săvârșite cu intenție sau din culpă, după caz.
În cele mai multe situații, infracțiunile stabilite sunt infracțiuni de pericol, acesta fiind
considerat de legiuitor un pericol semnificativ, ce trebuie sancționat penal. Infracțiunile
prevăzute de Legea nr. 107/1996, se constată de către organele abilitate în acest sens și de către
personalul co mpetent să constate contravențiile.
Subiecte ale răspunderii juridice în acest domeniu la nivel internațional, sunt statele și
organizațiile guvernamentale sau organizațiile nonguvernamentale. Răspunderea juridică a
subiectelor de drept pe plan internațion al îmbracă, de regulă, forma răspunderii civile, iar
sancțiunile ce se aplică statelor în situația în care se împotrivesc măsurilor de protecție sau le
încalcă pe cele instituite, sunt sancțiuni de ordin politico -economic .
Răspunderea civilă, în cazul pol uării apelor, intervine ori de cate ori prin contravenție
sau infracțiune, săvârșite în acest domeniu, se cauzează și un prejudiciu patrimonial, evaluabil.
Acest tip de răspundere are caracter obiectiv, independent de culpă sau de felul acesteia. Trebuie

36
să mai reținem că, în cazul pluralității autorilor, răspunderea este solidară, neinteresând cine
sau care dintre cei vinovați fac plata pentru prejudiciul creat. Ulterior, cel care plătește mai mult
decât i se impută, are la îndemână așa -numita ”acțiune în regres”, prin care poate solicita
instanței să oblige pe co -debitor să îi restituie suma pe care primul nu o datora, dar a platit -o, în
virtutea solidarității pasive.

Capitolul III
Legislația și practica Uniunii Europene referitoare la protecția apelor

III.1. Protecția și gestionarea surselor de apă la nivel european
III.1.1. Protecția surselor de apă la nivel european
Prin poluarea apei întelegem orice tip de alterare fizică, chimică, biologică sau
bacteriologică a apei, peste o li mita admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depășirea nivelului

37
natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie
pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a int erveni
alterarea.
Poluarea apelor este un fenomen general care poate fi întâlnit oriunde pe Terra, nefiind
specific unei anumite zone. Apele de orice fel sunt expuse permanent poluării, ce afectează
calitatea acestora, iar folosirea necorespunzătoare și ri sipirea lor în domeniul economic și social
reduce cantitatea de apă ce ne stă la dispoziție. Poluarea apei este produsă de cel putin cinci
categorii de poluanți, așa cum au demonstrat studiile de specialitate, efectuate în acest domeniu:
de natură fizică, de natură chimică, de natură biologică, de natură de natură bacteriologică și de
natură radioactivă.
Principalii agenți fizici, cu rol în poluarea apelor, sunt substanțele radioactive (de
exemplu, depunerile radioactive care ajung în apă din cauza ploilor , apele folosite în uzinele
atomice, deșeurile radioactive) și apele termale (cum ar fi: deversarea în apă a lichidelor calde
care au servit la răcirea instalațiilor industriale). Poluarea chimică a apelor se poate produce
prin infectarea acesteia cu plumb , mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenti, pesticide.
Ca efect al nerespectării obligațiilor lor legale și al nerespectării interdicțiilor pe care
le stabilește legea, utilizatorii de apă pot contribui și ei la scăderea cantităților de apă necesare
populației și economiei. Atât acest lucru, cât și diminuarea calității apelor pot afecta grav și,
uneori chiar iremediabil sănătatea oamenilor, animalelor și a plantelor.
Analizând protecția și gestionarea corectă a surselor de apă la nivel european, amint im
faptul că noțiunea de protecție poate fi percepută în sens larg,36 ocazie cu care constatăm că ea
se realizează prin trei forme, respectiv:
– protecție cantitativă, realizată prin folosirea rațională și protecția apelor împotriva
epuizării;
– protecție calitativă, realizată în forma prevenirii și combaterii poluării;
– protecție sanitară, orientată împotriva contaminării sau impurificării apelor.
Această clasificare a fost supusă unor interpretări de către specialiștii acestui domeniu,
în sensul că protecția sanitară nu a fost avută în vedere uneori.
În ceea ce privește protecția cantitativă, legislația în vigoare stipulează și asigură o
serie de reguli, cum ar fi:
– dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a apelor arteziene, se
stabilește prin autorizația organelor de stat pentru gestionarea fondului apelor;

36 F. Brașoveanu, op.cit., pp. 82 și urm.

38
– obligativitatea respectării de către utilizatorii de apă a normelor de consum de apă pe
unitatea de produs sau pe activitate se stabilește la nivelul celor mai bune perfo rmanțe
ale tehnologiilor folosite și a economisirii apei prin folosirea ei judicioasă, prin
recirculare și folosire repetată.
Cât privește protecția calitativă a apelor, aceasta se realizează prin mai multe metode,
respectiv:
– prin interzicerea poluării î n orice mod a resurselor de apă; prin poluarea apelor se
înțelege orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, inclusiv depășirea
nivelului natural de radioactivitate, care este produsă direct sau indirect prin activități umane,
atfel încât o fac improprie folosirii în scopurile pentru care această folosire era posibilă înainte
de a interveni alterarea.
În acest scop, ansamblul normelor juridice care formează Codul Apelor prevede
următoarele:
– interzice deversarea în obiectivele acva tice a deșeurilor industriale, menajere și de altă
natură;
– nu admite poluarea și impurificarea apelor cu derivate petroliere, substanțe chimice și
alte produse ale activității de producție;
– nu admite poluarea și impurificarea suprafeței bazinelor de recepț ie, a stratului de gheață
din bazine și cursul de apă cu deșeuri de producție, menajere și de altă natură, precum
și derivate petroliere și substanțe chimice, spălarea cărora va conduce la degradarea
calității apelor de suprafață și a celor subterane;
– nu admite poluarea apelor cu îngrășăminte și produse toxice.
– stabilirea de norme de calitate a resurselor de apă în general, de norme de calitate a apei
potabile, de limite de încărcare cu poluanți a apelor uzate evacuate în resursele de apă
și de limite de de scărcare maxim admise;
– stabilirea unor restricții și interdicții de siguranță în cazul punerii în funcțiune de obiecte
economice noi sau dezvoltarea celor existente, realizarea de lucrări noi pentru
alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extinde re a celor existente, aruncarea
sau introducerea în orice mod a deșeurilor de orice fel, evacuarea de ape uzate;
– stipularea în sarcina utilizatorilor de apă a unor obligații în vederea folosirii raționale și
protejării calității resurselor de apă;
– elaborar ea de planuri de prevenire și de combatere a poluărilor accidentale și de
sancționare a poluărilor intenționate.

39
Un tip aparte de protecție a apelor este protecția sanitară care are drept scop prevenirea
pericolului de alterare a calității apelor prin contaminarea acestora cu bacterii, virusuri sau alte
organisme vii sau impurificarea chimică cu substanțe fitofarmaceutice, substanțe chimice,
contaminare radioactivă sau polua re termică37. Aceasta se realizează prin aplicarea măsurilor
de protecție a calității apelor, stabilite prin acte normative în vigoare, precum și prin instituirea,
în jurul surselor de apă, a lucrărilor de captare, a construcțiilor și instalațiilor de alime ntare cu
apă potabilă, a zăcămintelor de ape minerale utilizate pentru cură internă, a lacurilor și
nămolurilor terapeutice, de zone de protecție sanitară în care se impun, diferențiat, o serie de
restricții specifice în scopul evitării degradării calități i apelor.
În scopul menținerii unui regim favorabil sănătății rîurilor, lacurilor naturale, lacurilor
de acumulare, apelor subterane și altor obiective acvatice, precum și pentru prevenirea eroziunii
solurilor, colmatării bazinelor, degradării condițiilor de viață ale animalelor acvatice, pentru
reducerea intensității oscilațiilor scurgerilor etc, se stabilesc zone riverane de protecție și zone
de împădurire de protecție a apelor, se realizează măsuri de ameliorare silvică, antierozionale,
hidrotehnice și d e altă natură.
Conform legislației în vigoare și a studiilor efectuate de către cercetătorii care
activează în domeniu, utilizatorii resurselor acvatice sunt obligați să realizeze măsuri pentru
prevenirea și lichidarea efectelor distructive ale apelor, de tipul:
– revărsărilor ale apelor, inundații și subinundații;
– distrugerii malurilor, îndigurilor de protecție și a altor construcții;
– înmlăștinirii și salinizării terenurilor;
– eroziunii solurilor, formării rîpelor, alunicărilor de teren, a cursurilor noroiase de apă
din ploi torențiale și a altor fenomene periculoase.
Apreciind la nivel general, menținerea și ameliorarea calității și productivității naturale
a apelor se realize ază printr -un ansamblu de reglementări privind:
– normele tehnice referitoare la protecția apelor și ecosistemelor acvatice, inclusiv a
populației umane în cazul poluării accidentale;
– procedura de autorizare pentru exploatarea surselor de apă și ecosistemelo r acvatice,
realizarea construcțiilor hidrotehnice, pentru lucrările de irigare și regularizare a
cursurilor de apă de irigații și de desecare -drenaj;
– standardele de emisie;
– standardele de calitate a apelor;

37 F. Brașoveanu, idem

40
– cerințele de evacuare și epurare a apelor uzate.

III.1.2. Gestionarea surselor de apă la nivel european
Pentru a putea gestiona eficient resursele de apă înclusiv la nivel european, va trebui
să urmărim respectarea întocmai a legislației în vigoare specifică acestui domeniu. Folosirea
rațională și prot ecția apelor poate fi atinsă prin stimulare economică. De altfel, acest procedeu
determină creșterea rezultatelor și în alte domenii, respectiv prin:
– stabilirea contra -valorii pentru folosirea resurselor de apă și deversarea substanțelor
poluante în obiect ivele acvatice;
– acordarea unor înlesniri la operațiunile de creditare și altor avantaje beneficiarilor de
folosință a apei pentru situația implementării unor tehnologii și cicluri de producție
hidro -economicoase și cu deșeuri minime, cât și pentru realizar ea altor activități de mare
eficiență în domeniul protecției apelor;
– vânzarea licenței sau a autorizației pentru exploatarea dreptului de deversare a
substanțelor poluante în anumite obiective acvatice;
– obligarea beneficiarilor care folosesc apa, să remedi eze starea ecologică a obiectivelor
acvatice;
– încasarea în modul stabilit a compensațiilor bănești pentru prejudiciul cauzat prin
încălcarea legislației apelor, astfel cum a fost aprobat și ratificat;
– luarea de măsuri pentru ameliorarea stării zonelor de protecție sanitară ale surselor de
alimentare cu apă, optimizarea regimului de exploatare a prizelor de ape subterane și
îmbunătățirea evidenței funcționării acestor prize;
– alte modalități de stimulare economică a activității de protecție a apelor.
Primul document internațional în materie îl constituie “Carta europeană a apei” , și a
fost adoptată de Consiliul Europei în anul 1968. Despre acest document am vorbit și anterior,
și am arătat că a cuprins o serie de reguli și principii care ulterior au primit c onsacrare juridică
astfel:
– resursele de apă nu sunt inepuizabile, mai ales pe suprafața Terrei;
– calitatea apei trebuie protejată, menținută și, eventual, îmbunătățită;
– apa nu are frontiere, motiv pentru care există și o serie de acte normative care au fost
adoptate în cadrul unor conferințe și au fost ratificate de statele participante la
conferințele respective;
– apa este un patrimoniu comun al națiunilor și trebuie respectat întocmai ca și celelalte
valori ale statelor respecive;

41
– poluarea apei este interzi să și sancționată;
Principiile aplicabile protecției și managementului apelor proclamate de acest
document, au constituit punctul de plecare al altor documente adoptate la nivel internațional în
materie, care au adus contribuții esențiale cu privire la pro tecție apelor.
Adunarea Generală O.N.U. a adoptat în 1980 o Rezoluție, prin care intervalul cuprins
între anii 1980 – 1990 a fost proclamat “ Deceniul internațional pentru apa potabilă” . Pentru
aceasta s -a încercat mobilizarea tuturor statelor lumii în vede rea realizării protecției și
dezvoltării acestor factori de mediu.
Dispozițiile juridice cu caracter managerial sunt prevăzute în Legea nr. 310/2004
pentru modificarea și completarea Legii nr. 107/1996, care a introdus la art. 1 alin. 6 următorul
text: „co nservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, în condițiile utilizării durabile a
resurselor de apă, au la baza principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și
poluatorul plăteste și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea eco sistemelor acvatice situate în
Delta Dunarii și Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea
apelor interioare care se varsă în acestea.”
În cadrul așa -numitelor districte hidrografice se identifică toate corpurile de apă
folosite pentru captarea apei destinate consumului uman. Potrivit art. 23, obiectivele
managementului de protecție a apelor și mediului acvatic sunt :
– prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de ape de suprafață (împrejurare nerealizată
integral, așa cu m exista propunerea);
– protecția, îmbunătățirea și refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafață în scopul
atingerii stării bune a acestora, până la data de 22 dec. 2015 (aspect despre care nu
putem spune că a fost atins);
– protecția și îmbunatățirea tutu ror corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate
în scopul realizării unui potențial ecologic bun sau a unei stari chimice bune a acestora,
pana la data de 22 dec. 2015 (și aici avem același comentariu ca și la punctul anterior);
– reducerea progres ivă a poluării datorate substanțelor prioritare și încetarea sau
eliminarea treptată a evacuărilor și a pierderilor de substanțe prioritar periculoase;
– prevenirea sau limitarea aportului de poluanți în apele subterane și prevenirea
deteriorării stării tutu ror corpurilor de ape subterane;
– protecția, îmbunătățirea și refacerea tuturor corpurilor de ape subterane și asigurarea
unui echilibru între debitul prelevat și reîncărcarea apelor subterane, cu scopul
realizării unei stări bune a apelor subterane, pe ter men limitat;

42
– inversarea oricărei tendințe semnificative și durabile de creștere a concentrației
oricărui poluant rezultat din impactul activității umane, pentru a reduce în mod
progresiv poluarea apei subterane.

III.2. Legislația europeană referitoare la protecția apelor

Se știe că apa este un element esențial pentru viața oamenilor, a animalelor și a
plantelor, reprezentând, în același timp, o resursă indispensabilă pentru economie. Protejarea și
gestionarea sa depășesc frontierele naționale, așa cum am mai arătat în cuprinsul acestei lucrări,
aceste demersuri încadrându -se în categoria politicilor sectoriale ce au fost implementate la
nivelul Uniunii Europene. Odată cu adoptarea Directivei -cadru privind apa (DCA), Legislația
UE specifică acestui domeniu a fost transformată prin introducerea unei abordări la nivel global
în privința gestionării și protejării apelor de suprafață și a apelor subterane din bazinul
hidrografic. Directiva este completată de acorduri internaționale și texte legislative privind
cantitatea, calitatea și poluarea apei.38
Temeiul juridic al protejării și gestionării apei se regăsește în dispozițiile art. 191-193
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Vom reda în continuare realizările
obținute la nivel european pri n dezvoltatea acestor politici sectoriale în domeniul protejării apei.

III.2.1. Directiva -cadru privind apa (DCA)
Odată cu adoptarea DCA ( 2000/60/CE ), politica europeană privind apa a cunoscut un
proces de restructurare, în sensul cănoua reglementare legislativă a adus câteeva elemente de
noutate. Directiva privind apa stabilește un cadru pentru protecția apelor de suprafață interioare,
a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, pentru a preveni și reduce poluarea,
dar și pentru a proteja mediul acvatic, a promova utilizarea durabilă a apei, a îmbunătăți starea
ecosistemelor acvatice și a atenua efectele inundațiilor și secetelor.
Toate apele trebuie să obțină o stare ecologică bună, să dobândească o calitate
superioa ră prin utilizarea planurilor de gestionare a bazinului hidrografic, deși există câteva
excepții, în care se aplică derogări speciale. Există patru asemenea planuri ( COM(2007)012839,
COM(2009)015640, COM(2012)067041 și COM(2015)0120 )42 care indică faptul că, deși au fost

38 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html
39 http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?reference=CO M_COM(2007)0128
40 http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?reference=COM_COM(2009)0156
41 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:52012DC0670
42 http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?reference=COM_COM (2015)0120

43
făcute progrese importante în îndeplinirea acestui obiectiv, succesul său final va depinde
întotdeauna de ambiția statelor membre și de punerea în aplicare corectă a planurilor lor într –
un mod care poate fi măsurat. În anul 2007, Comisia a lansat WISE43, un instrument de colectare
și schimb de date și informații la nivelul UE și de monit orizare a agenților poluanți eliberați în
apele de suprafață sau în mediul acvatic.
Cu toate acestea, deși am demonstrat că există intenții legislative și socio -economice,
rămân în continuare obstacole care împiedică o mai bună protecție a resurselor de a pă din
Europa. Identificăm aceste obstacole într -un document care reprezintă Comunicarea Comisiei
și care este intitulat „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană”
din 18 iulie 2007 (COM(2007)0414) document pe care îl regăsim pe site -ul UE (http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007:0414:FIN:EN:PDF) . În anul 2012,
Comisia a lansat Planul de salvgardare a resurse lor de apă ale Europei (COM(2012)0673) , (de
asemenea, si acest document se regăsește pe site -ul UE, link -ul: http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0673:FIN:EN:PDF ), cu scopul de a
asigura disponibilitatea apei de suficientă calitate pentru toți ut ilizatorii legitimi, printr -o punere
în aplicare mai bună a politicii actuale privind apa a UE, prin integrarea obiectivelor politicii
privind apa în alte domenii politice și prin remedierea lacunelor existente în cadrul actual. În
ceea ce privește ultimul punct al acestuia, Planul de salvgardare a resurselor de apă prevede
stabilirea de către statele membre de conturi pentru apă și obiective privind eficiența apei,
precum și elaborarea de standarde ale UE privind reutilizarea apei.
1. Apele subterane. S-a dem onstrat că apele subterane reprezintă 75% din apa
potabilă a UE, iar poluarea cauzată de industrie, gropile de gunoi și agricultură reprezintă un
risc considerabil pentru sănătate. DCA contribuie la protecția apelor subterane împotriva tuturor
formelor de contaminare și prevede stabilirea de rețele de monitorizare a apelor subterane.
Directiva 2006/118/CE44 prevede adoptarea de criterii specifice pentru evaluarea stării chimice
bune, pentru identificarea tendințelor ascendente semnificative și constante și p entru definirea
punctelor de debut a inversării tendințelor. Totuși, toate limitele pentru agenții poluanți sunt
stabilite de statele membre, cu excepția nitraților și pesticidelor, pentru care limitele sunt
stabilite în legislația UE. Sub acest aspect, am intim că la nivelul țărilor UE există studii
privitoare la influența acestor substanțe asupra organismelor vii, mai ales asupra omului.

43 Water Information System for Europe – Sistemul de informare privind apa pentru Europa
44 privind protecția apelor subterane

44
2. Apa potabilă. Directiva 98/83/CE45 a Consiliului definește standardele de
calitate esențiale pentru apa destinată consumului uman. Această directivă solicită statelor
membre să monitorizeze periodic calitatea apei destinate consumului uman, prin utilizarea
metodei puncte lor de prelevare, ca metodă specifică și să elaboreze programe de monitorizare
pe care să le pună în practică și să le respecte întocmai. Statele membre pot include cerințe
suplimentare, specifice propriului teritoriu, dar numai dacă acest lucru determină stabilirea unor
standarde superioare. Directiva mai impune și furnizarea regulată de informații consumatorilor.
Pe lângă aceasta, trebuie prezentate periodic Comisiei Europene (o dată la trei ani) rapoarte
privind calitatea apei potabile. În anul 2013, a f ost adoptată Directiva 2013/51/Euratom a
Consiliului , (pe care o găsim detalitată pe următorul site: http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2013.296.01.0012.01.ENG ), această directivă stabilește
cerințele în ceea ce privește substanțele radioactive din apa destinată consumulu i uman pentru
armonizarea dispozițiilor cu Tratatul Euratom.
3. Apa pentru scăldat . În februarie 2006, Comisia a adoptat Directiva 2006/7/CE46
(denumită chiar Directiva privind apa pentru scăldat ), care vizează să îmbunătățească sănătate a
publică și protecția mediului prin stabilirea de dispoziții privind monitorizarea și clasificarea
(în patru categorii) a apei pentru scăldat și care este integr ată în DCA. Aceasta prevede, de
asemenea, informarea și implicarea publicului, fapt ce a determinat adoptarea de către Comisie
în anul 2011 a unei decizii de stabilire a unui simbol destinat informării publicului cu privire la
clasificarea apei pentru scăl dat și la orice interzicere a scăldatului (2011/321/UE)47. Comisia și
Agenția Europeană de Mediu (AEM) publică anual un raport de sinteză privind calitatea apei
pentru scăld at, pentru a fi adus la cunoștința publicului.
4. Tratarea apelor urbane reziduale. Directiva 91/271/CEE48 (modificată de
Directiva 98/15/CE49), privind tratarea apelor reziduale urbane, urmărește protejarea mediului
împotriva efectelor negative ale deversărilor de ape reziduale urbane și a deversării apelor
industriale. Directiv a stabilește standardele minime și calendarele pentru colectarea, tratarea și
evacuarea apelor reziduale urbane, introduce controale privind eliminarea nămolului de epurare
și solicită să se elimine practica descărcării în mare a nămolului de epurare. Al o ptulea raport
privind punerea în aplicare a Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale din 2016 a
concluzionat că s -au atins rate înalte de respectare în UE -15. În cazul UE -13, există în

45 http://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:1998:330:0032:0054:EN:PDF
46 http://eur -lex.europa.eu/LexUri Serv/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2006:064:0037:0051:EN:PDF
47 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32011D0321
48 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:31991L0271
49 http://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:1 998:067:0029:0030:EN:PDF

45
continuare decalaje semnificative de respectare, în special în ceea ce privește tratarea. Sunt
necesare acțiuni și investiții consolidate pentru a obține respectarea deplină într -un termen
rezonabil. Cel de -al șaptelea Program de acțiune privind mediul și Planul pentru garantarea
resurselor de apă ale Europei justifică importanța colectării și tratării apelor reziduale urbane.
5. Strategii împotriva poluării chimice a apelor de suprafață. Legislația din anii
anteriori50, care prevedea măsuri împotriva poluării chimice a apelor de suprafață, a expirat la
sfârșitul anului 2012 și a fost înlocuită cu dispozițiile DCA. Aceste dispoziții prevedeau în
principal stabilirea unei liste de substanțe prioritare, ce prezintă un risc semnificativ pentru
mediul acvatic sau prin intermediul acestuia la nivelul UE, împreună cu un set de substanțe
prioritare periculoase. Directiva 2008/105/CE51 (denumită Directiva privind standardele de
calitate a mediului ), care a înlocuit Decizia 2455/2001/CE a Comisiei, a stabilit limitele
concentrațiilor pentru substanțele prioritare pentru 33 de substanțe prioritare și 8 alți agenți
poluanți în apele de suprafață. Directiva 2013/39/UE de modificare a introdus 12 noi su bstanțe
pe lista actuală, precum și obligația care îi revine Comisiei de a stabili o listă suplimentară de
substanțe care să fie monitorizate în toate statele membre (listă de supraveghere) pentru a
sprijini revizuiri viitoare ale listei de substanțe prior itare.
6. Directiva privind nitrații. Protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitrați
proveniți din surse agricole este prevăzută în Directiva 91/676/CEE52 (denumită Directiva
privind nitrații ) și Regulamentul (CE) nr. 1882/200353, care cere statelor membre să prezinte
Comisiei un raportperiodic, respectiv, o dată la patru ani, conținând informații în legătură cu
codurile de bună practică agricolă, zonele desemnate vulnerabile la nitrați (ZVN), rezultatele
monitorizării apelor și rezumate ale programelor de acțiune. Scopul directivei și al
regulamentului este protejarea rezervelo r de apă potabilă și prevenirea extinderii daunelor
ecologice provenite din eutrofizare, care este limitată de restricțiile stabilite în Regulamentul
nr. 2004/648 privind utilizarea fosfaților în detergenți54. Chiar dacă ultimul raport de punere în
aplicare indică faptul că presiunea dinspre agricultură a scăzut, planul elaborat în anul 2012
identifică în continuare Directiva privind nit rații ca una din măsurile -cheie pentru atingerea
obiectivelor DCA.

50 Este vorba despre anii '70 și '80.
51 http://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:348:0084:0097:EN:PDF
52 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/en/ALL/?uri=CELEX:31991L0676
53 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003R1882&from=DE
54http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:02004R0648 –
20060711&qid=1396266429584&from=EN

46
Directiva 2007/60/CE (Directiva privind inundațiile) are ca scop reducerea și
gestionarea riscurilor pe care inundațiile le comportă asupra sănătății umane, mediului,
infrastructurii și pro prietății. Directiva cere statelor membre să realizeze evaluări preliminare
pentru identificarea bazinelor hidrografice și zonele costiere aferente care prezintă riscuri, până
în 2011, și ulterior să elaboreze hărți privind riscul de inundații și planuri d e gestionare a riscului
de inundații axate pe prevenire, protecție și pregătire, până în 2015. Toate aceste acțiuni vor fi
realizate în conformitate cu DCA și cu planurile de gestionare ale bazinelor hidrografice ale
sale.

III.2.2. Politica marină și de coastă a UE
1. Directiva privind mediul marin. Obiectivele propuse în cadrul Directivei
2008/56/CE55 (cunoscută ca și Directiva -cadru Strategia pentru mediul marin , denumită
Directiva pentru mediul marin ) au în vedere mai multe aspecte, respectiv:
– obținerea unei stări ecologice bune ale apelor marine până în anul 2020,
– protecția și conservarea acestora și
– prevenirea deteriorării lor.
Această directivă este considerată ca f iind primul instrument legislativ al UE care
reglementează protecția biodiversității marine. Întemeindu -se pe noțiunea de ecosistem ,
Directiva înscrie într -un cadru legislativ o abordare importantă privind gestionarea activităților
umane care exercită un anumit impact asupra mediului marin, prin tr-o integrare optimă a
conceptelor de protecție a mediului și de utilizare durabilă . În plus, această d irectiv ă identifică
regiunile și subregiunile marine situate pe teritoriul european, mai ales între granițele UE, în
cadrul frontierelor geografice stabilite de convențiile privind mările regionale. În vederea
obținerii unei stări ecologice bune până în anul 2020, fiecare stat membru al UE a avut obligația
de a elabora până în anul 2010 o strategie pentru evaluarea apelor marine o dată la șase ani.
Decizia 2010/477/UE56 a Comisiei privind criteriile și standardele metodolog ice pentru
recunoașterea unei bune stări ecologice a apelor marine cuprinde criterii și indicatori asociați
în vederea evaluării stării ecologice optime.
2. Poluarea marină. O situație aparte o reprezintă accidentul petrolierului Erika. În
urma acestui evenim ent care s -a produs în anul 2000, s curgerile de hidrocarburi provocate au
determinat UE să își reconsidere normele și protocoalele care urmăresc siguranța în domeniul
maritim, cât și protecția împotriva poluării apelor. Aceasta atitudine de reconsiderare a

55 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32008L0056
56 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32010D0477(01)

47
determinat consolid area, întărirea rolul ui UE în domeniul siguranței maritime și a poluării
maritime prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1406/2002 . Prin intermediul acestui
regulament s -a urmărit instituirea unei noi autorități în domeniu, espectiv, Agenți a Europe ană
pentru Siguran ță Maritimă (EMSA) .
În referire la același punct (poluarea marină) au fost instituite și alte acte normative,
respectiv, Directiva 2005/35/CE57, care a fos t modificată prin Directiva 2009/123/CE58 privind
poluarea determinată de nave și introducerea unor sancțiuni /pedepse în caz de încălcare.
Obiectivul principal al acestei di rective urmărește garantarea persoanelor responsabile de
scurgeri poluante în mare li se administrează sancțiuni efective și descurajante, care pot fi
penale sau administrative. În acest context se apreciază că e vacuarea unor substanțe poluante,
care provi n de la nave le ce tranzitează aceste ape, trebuie considerată faptă penală dacă a fost
comisă cu intenție, din imprudență sau dintr -o neglijență gravă și dacă are ca rezultat
deteriorarea suficient de gravă a calității apei încât să încalce limitele insittuite prin intermediul
unor norme legale . Despre identificarea și încadrarea faptelor penale, cât și cu privire la regimul
lor sancționator, am vorbit mai înainte.
3. Politica maritimă integrată. Actul normativ care reglementea ză situația juridică
a mediului marin este Directiva privind mediul marin . Acesta este considerat pilonul ecologic
al politicii maritime integrate generale , conform documentului COM(2007)0575 59, care
vizează exploatarea întregului potențial economic al mărilor, bineînțeles, f ără a compromite
mediul înconjurător. Comisi a de specialitate a elaborat un document intitulat „Creșterea
albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin și maritim” și este cuprins
în COM(2012)0494 60. Acest document explică în concret ce reprezintă contribuția politicii
maritime integrate în vederea realizării obiectivelor strategiei Europa 2020.
4. Managementul integrat al zonelor costiere (cunoscută și sub denumirea scurtă
MIZC). Recomandarea 2002/413/CE , care reglementează MIZC, prezintă definirea unor
principii, cum ar fi cel al bunei planificări și cel al managementului zonelor costiere de care
statele membre au obligația să țină seama odată cu elaborarea strategiilor naționale proprii .

III.2.3. Acordurile internaționale privind apele regionale

57 http://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:255:0011:0021:EN:PDF
58 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32009L0123
59 http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple. htm?reference=COM_COM(2007)0575
60 http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?reference=COM_COM(2012)0494

48
Sintagma cunoscută sub denumirea de convențiile privind mările regionale reprezintă
cele patru structuri de cooperare la nivel european în vederea asigurării protecției apelor marine
în Europa. Această convenție a fost încheiată înt re statele membre și țările vecine cu care au
ape comune și privește următoarele documente:
– Convenția OSPAR a apărut în anul 1992 (întemeiată pe convențiile anterioare
de la Oslo și Paris) pentru Atlanticul de Nord -Est;
– Convenția de la Helsinki (HELCOM) apărută în anul 1992 se referă la zona
Mării Baltice (HELCOM);
– Convenția de la Barcelona (UNEP -MAP) care a apărut în anul 1995 privește
zona Mediteranei ;
– Convenția de la București a apărut în anul 1992 și se referă la Marea Neagră.
Cât privește râurile de pe teritoriu UE, acestea sunt protejate conform Convenției
pentru protecția Dunării din 1996 și Convenției pentru protecția Rinului din 2009. Cooperarea
interregională cu privire la mediu, care este axată pe apele marine sau bazinele hidrografice, a
permis crearea mai multor strategii macroregionale în UE, pe care le vom enumera în
continuare:
– Strategia pentru regiunea Mării Baltice a fost elaborată în 2009 și a fost
considerată prima strategie globală a UE concepută pentru o macroregiune ;
– Strategia pen tru regiunea Dunării (a fost elaborată în anul 2011);
– Strategie pentru regiunea adriatico -ionică (a fost cel de -al treilea document,
elaborat în anul 2014).
Parlamentul European a reprezentat un partener important în elaborarea acestor
strategii prin luarea periodică și continuă a unor inițiative în domeniul protecției apei. La
începutul anului 2000, ca urmare a scurgerilor de hidrocarburi cauzate de naufragiul navei
Erika , PE a solicitat punerea în aplicare a unei politici europene de transport durabi le și pe
termen lung pentru a preveni alte dezastre, constând în poluarea cu hidrocarburi. Cu privire la
strategia maritimă, Parlamentul s -a implicat și în evidențierea importanței pe care o joacă
biodiversitatea și inovațiile ecologice, efectele schimbări lor climatice asupra mediului marin
(pe care le sesizăm și în alte medii), dar și importanța pe care o are starea ecologică a mediului
marin care trebuie să fie tot mai bună.
În anul 2008, Parlamentul European a susținut cu o largă majoritate noile norme ale
UE privind calitatea apei, justificat de strategiile în care a fost direct implicat. Mai mult, acesta
a solicitat revizuirea listei de substanțe prioritare, în termen de doi ani de la data intrării în
vigoare a Directivei privind standardele de calitat e a mediului , și a garantat posibilitatea

49
extinderii listei de substanțe toxice. În plus, a consolidat obiectivul de eliminare completă a
emisiilor pentru 13 substanțe periculoase prioritare în termen de 20 de ani.
Ulterior, respectiv, în anul 2012 PE a c ontribuit la actualizarea directivei cu includerea
noilor substanțe prioritare. În raportul pe care l -a elaborat în anul 2012, privind aplicarea
legislației UE în domeniul apei, PE a solicitat să se pună mai mult accentul pe dimensiunea
regională, a sublin iat necesitatea de a dispune de date viabile și de a acorda un loc important
aspectelor legate de apă, a sprijinit o abordare globală a protecției apei și a pledat în favoarea
promovării cercetării și inovării în acest domeniu. Parlamentul a sprijinit cel de-al șaptelea
Program de acțiune privind mediul și Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei
(despre care am vorbit anterior).
În urma apariției unei acțiuni cetățenești la nivel european, intitulată „Right2Water”
(Dreptul la apă), PE a votat în luna septembrie a anului 2015 în favoarea raportului privind
aceste acțiuni, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un document prin care să se
reglementeze dreptul omului la apă și salubritate, așa cum este recunoscut de ONU.
Instituțiile europene și statele membre sunt îndemnate în mod special, în contextul
acestei inițiative, să se asigure că toți cetățenii se bucură de dreptul la apă și salubritate, că
aprovizionarea cu apă și gestionarea resurselor de apă nu trebuie să fie considerate un lux, un
confort de care nu pot beneficia toți locuitorii planetei. De asemenea, că aceste drepturi nu sunt
supuse normelor pieței interne, iar serviciile legate de apă sunt excluse din categoria măsurilor
de liberalizare. În cuprinsul Rezoluției elabora te în data de 8 septembrie 201561, Parlamentul a
invitat Comisia să prezinte câteva propuneri legislative și, dacă este cazul, să treacă la o
revizuire a DCA, prin care să se recunoască accesul universal la apă și dreptul omului la apă62,
ca urmare a legăturii indisolubile existente între cele două elemente.
În plus față de ceea ce am arătat anterior, consider oportun să arăt că Uniunea
Europeană, în cadrul atribuțiilor care îi sunt conferite și prin autoritățile și organele sale, a
înțeles să protejez e apa și printr -o serie de directive, decizii și alte reglementări, precum:
– Directiva 2000/60/CE privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în
domeniul apei
– Decizia nr. 2455/2001/CE privind stabilirea unei liste de substanțe prioritare în
domeniul apei și de modificare a Directivei 2000/60/CE
– Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații
– Alte reglementări privind calitatea apei.

61 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html#_ftn1
62 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html

50

STUDIU DE CAZ

Brăila primul oraș beneficiar al programului de finanțare europeană ISPA

Problema practică pe care am urmărit să o analizez în cuprinsul acestui studiu de caz
are în vedere următoarele laturi:
Una juridico -financiară, ce privește modalitatea în care se poate percepe o taxă de
epurare destinată întreținerii unui obiectiv – stația de epurare – edificat din fonduri europene
nerambursabile și una de drept european, care presupune modalitatea de elaborare a unor
strategii și proiecte de către Uniunea Europeană în sensul pregătirii statelor care aspir ă la
aderarea la UE (etapa de preaderare) și monitorizarea implementării acestor proiecte la nivel
național, după momentul aderării la UE a unor state membre.
La nivelul Uniunii Europene se stabilesc anumite strategii și programe de dezvoltare
care se refe ră la politicile naționale de mediu. Aceste strategii au în vedere prioritățile fiecărui
stat membru, precum și prioritățile UE. Exemple de asemenea strategii sunt: Programul
PHARE, Programul ISPA, Programul -cadru pentru Competitivitate și Inovare (PCCI), Agenda
21. Acestea sunt programe/strategii europene. Dintre programele naționale, care operează la

51
nivelul țării noastre, amintim: Programul Operațional Sectorial de Mediu (POSM), Programul
România Curată ș.a.63
Aceste programe au fost justificate din mai m ulte rațiuni, cum ar fi: strategia pregătită
de Uniunea Europană pentru statele candidate la aderare, dar și condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească statele membre UE în raport de politica acesteia cu privire la mediul înconjurător.
Prin menținerea unui climat protejat, a unui mediu curat, fiecare stat contribuie la un nivel
ridicat de viață al propriilor cetățeni, cât și al celorlalți cetățeni ai UE.
În acest studiu de caz am ales să prezint câteva informații despre programul ISPA, care
este un inst rument financiar european, care nu presupune rambursarea fondurilor primite. El a
fost creat în anul 1999, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Sursele sale de
finanțare se pot ridica la valoarea de 270.000.000 euro pe an, conform site -ului o ficial64. Prin
Programul ISPA se urmărește punerea în aplicare a directivelor privitoare la mediu în privința
mai multor domenii, inclusiv cel al calității apei65.
Menționez că ulterior aderării României la Uniunea Europeană, programul ISPA a fost
înlocuit cu un altul, respectiv, cu Fondul de Coeziune. Cu toate acestea, programul inițial a
continuat să își producă efectele la nivelul țării noastre, astfel încât Ministerul Fondurilor
Europene a derulat pe teritoriul României proiecte europene în vederea îmbun ătățirii calității
apei. Aceste proiecte au avut ca obeictiv și construirea unor stații de epurare în orașe ca: Brăila,
Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Isaccea și Turnu Severin. Dintre aceste orașe, Brăila a fost
primul oraș unde lucrările la stația de epurare se for finaliza, fapt ce va determina deversarea în
Dunăre a apei menajere nepoluate.
Acest demers va face ca până în 2019, când vor intra în vigoare normele europene de
mediu, să se evite deversarea în Dunăre a apelor uzate, poluate. Între timp , la finalizarea
lucrărilor la stația de epurare de la Brăila activitatea stației va fi monitorizată de către autoritățile
europene și naționale, pentru corecta ducere la îndeplinire a normelor care au impus construirea
acestei stații.
Din informațiile ofe rite de către administrația locală, Primăria orașului Brăila a anunțat
că de întreținerea stației de epurare se va ocupa Regia de apă -canal Brăila, iar cheltuielile
aferente aceste întrețineri vor fi incluse în taza de canalizare pe care brăilenii deja o p lătesc.
Problema juridică ce se poate pune aici în discuție ar fi următoarea: dacă stația de
epurare este construită din fonduri europene nerambursabile, în ce măsură este corectă

63 http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_de_mediu_brosura_nr.4_.pdf
64 http://ec.europa.eu/regional_policy/funds/ispa/ispa_en.htm
65 Răzvan C ălin, Cristian Teodor , Politica de Mediu , Editura Tritonic, București, 2007, p. 78

52
includerea unei taxe de epurare în sarcina brăilenilor și dacă administrați a locală realizează un
profit din colectarea acestei taxe de epurare. Răspunsul pe care l -am găsit eu este următorul:
Investiția fondurilor europene nerambursabile în edificarea stației de epurare privește
exclusiv construcția, nu și întreținerea acestei s tații. Pe cale de consecință, cheltuielile
ocazionate de întreținerea stației de epurare și suportate de către administrația locală brăileană
trebuie recuperate de la beneficiarii apei epurate. Ele nu reprezintă un profit obținut pe seama
investiției fondu rilor europene.
Pe de altă parte, ca efect al construirii acestei stații de epurare, Administrația Fondului
de Mediu este interesată și în gestionarea corectă și optimă a deșeului/nămolului care se obține
în urma epurării apei. Cunoscând politicile UE în p rivința mediului în sensul susținerii
procesului de reciclare, în mod corect, spun eu, se urmărește și soarta deșeului care recolectează
în urma epurării apei. Se preconizează că acesta poate fi folosit în agricultură, în calitate de
îngrășământ pentru sol .
Pentru a scoate în evidență ceea ce spuneam la începutul analizei studiului de caz,
respectiv, că în domeniul protecției mediului și, implicit al apei, sunt aplicabile atât programe
elaborate la nivel UE, dar și programe naționale, precizez că la data dă rii în folosință a stației
de epurare a apei de la Brăila, despre care vorbeam anterior, s -a discutat și despre beneficiile
oferite de stația de epurare de la Isaccea. Aceasta este considerată a fi cel mai mare proiect
românesc în domeniul mediului. Stația de epurare de la Isaccea are capacitatea de 800 m.c./zi
și deservește cca. 5.000 de locuitori tulceni. Investiția este românească și a constat 2,5 mil. de
euro66.
În prezent, alături de stațiile amintite mai înainte, au fost investiți cca. 11 mil. de euro
în construirea altor stații de epurare, în zona de est a țării, respectiv, Tulcea, Măcin și Sulina.
Odată cu acestea, la nivel național s -au alocat fondurile necesare pentru captarea, tratarea,
distribuirea apei potabile, dar și pentru colectarea și epura rea apelor menajere/uzate. Informația
a fost furnizată de către autoritățile administrației publice locale.
Pe de altă parte, deși proiectul european presupunea o investiție în modernizarea și
chiar reabilitatea unor rețele vechi (cca. 22 km), 94 km de reț ele noi destinate alimentării cu
apă, cât și 110 km de rețele de canalizare, nu toate acestea au fost finalizate în perioada derulării
proiectului european. Ca efect al acestor întârzieri, a fost atrasă răspunderea partenerului român
implicat în proiectul european respectiv. Nu pot preciza care au fost sancțiunile aplicate întrucât
nu am avut acces la cercetarea acestor fapte.

66 http://www.romania -actualitati.ro/braila_primul_oras_care_deverseaza_apa_c urata_in_dunare -35318

53

Ca o concluzie la acest studiu practic, doresc să evidențiez implicarea mediului juridic
și a administrației publice centrale și locale în derularea proiectelor europene în domeniul
protecției mediului și, în mare măsură, a protecției apelor. Pe de altă parte, trebuie să
recunoaștem că pe teritoriul țării noastre nu au fost accesate și investite suficiente fonduri pe
care Uniunea Eu ropeană era dispusă să le pună la dispoziția membrilor săi pentru a -i sprijini să
implementeze programele și strategiile europene. Lipsa de experiență a celor care au aplicat în
vederea obținerii finanțărilor, neatenția în gestionarea fornurilor primite și , uneori, birocrația
românească excesivă a antrenat în unele cazuri răspunderea celor implicați în proiectele cu
finanțare din fonduri europene (nerambursabile). Alte proiecte au fost duse la bun sfârșit și au
reușit să dovedească a fi posibilă aplicarea c orectă a normelor juridice europene.

CONCLUZII

Din întreg materialul studiat în vederea elaborării acestei lucrări, am conțientiyat o
dată în plus că apa este importantă pentru esența vieții și pentru înfăptuirea tuturor activităților
umane, fiind folosită în alimentație, agricultură, industrie, servicii, dezvoltare urbanistică,
transport și navigații, pescuit, etc. Aceasta a fost considerată mult timp ca fiind o sursă
inepuizabilă. Cu toate acestea, apa nu este disponibilă în cantități suficiente ș i de o calitate
corespunzătoare în anumite perioade și în anumite regiuni ale globului.
Deficitul natural corelat cu explozia demografică, cu gradul înalt de urbanizare, de
dezvoltare a unor industrii mari consumatoare de apă, dar și mari poluante, au dete rminat
apariția și accentuarea fenomenului dublu, denumit “secătuirea și poluarea apelor”. Penuriei
apei i se adaugă degradarea în ritm accelerat a calității ei, cu accente din ce în ce mai grave,
datorată mai ales reziduurilor și deșeurilor toxice sau per iculoase care se descarcă sau se
evacuează.
Pentru aceste considerente se impune o riguroasă protecție a apelor, utilizarea lor
rațională, gestionarea echilibrată a tuturor resurselor de apă. Necesitatea acestor măsuri este
impusă de factori majori, cum ar fi:

54
– creșterea continuă și rapidă a consumului de apă care se dublează la fiecare 15
ani, însoțit de o reducere dramatică a resurselor, de o criză a apei pe glob;
– lucrările destinate folosirii în scopuri socio -economice a stocului de ape
utilizabil, sunt insuficiente;
– poluarea crescândă a apelor, fenomen generat de industrii poluante, epurarea
necorespunzătoare a apelor uzate și menajere, despăduriri masive, utilizarea de pesticide,
explozia producției de detergenți, deșeuri radioactive, etc.
Protecția calității apelor pe plan internațional include o vastă și complexă activitate de
cooperare și colaborare, sub forma tratatelor, convențiilor sau organismelor internaționale.
Deși apele planetei constituie un tot unitar, regimurile juridice de protecție a lor variază
în funcție de categoria apelor ocrotite. Ca efect al constatării diversității regimurilor juridice de
protecție, s -a impus necesitatea cooperării internaționale în scopul prevenirii și combaterii
poluării apel or, a administrării și gospodăririi lor judicioase.
Am ales ca studiu practic prezentarea unui caz de finanțare din fonduri europene
nerambursabile printr -un program de tip ISPA. Este vorba despre o investiție într -o stație de
epurare a apei uzate, în oraș ul Brăila orașul meu de domiciliu. Cazul mi s -a părut interesant în
special pentru că Brăila a fost primul oraș românesc, beneficiar al programului de finanțare
europeană ISPA .
Nu tind spre a crea impresia că am reușit să obțin o aboradare atotcuprinzătoa re a temei
studiate întrucât problematica pe care am întâlnit -o este una amplă. Cu toate acestea, am
încercat și cred că am și reușit să surprind cele mai importante idei pe care le -am privit din
perspectivă națională și europeană. Nu întâmplător, am discu tat despre protecția juridică a
apelor și din perspectiva dreptului mediului. Ratificarea documentelor internaționale în
domeniu, accesul României la instituțiile internaționale cu preocupări în domeniu, declanșarea
și finalizarea procesului de aderare a R omâniei la Uniunea Europeană și evoluția jurisprudenței
CEDO au constituit factori care au influențat evoluția legislației în materie de mediu în țara
noastră.

55

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii

1. Duțu, Mircea, Politici publice de mediu , Editura Universul juridic, București, 2012
2. Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului , Editura Lumina Lex, București, 2003
3. Mazilu, Dumitru, Dreptul comunitar al mediului , Editura Lumina Lex, București,
2006
4. Brașoveanu, Florica, Dreptu l mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2014
5. Brașoveanu, Florica, Dreptul european al mediului, Editura Pro Universitaria,
București, 2013
6. Anghel, Ion, Dreptul mediului înconjurător , Editura Europolis, Constanța, 2004,
7. Bîrsan, Corneliu, Conven ția europeană a drepturilor omului , Editura All Beck, 2005,
Bucuresti,
8. Popescu, Corneliu -Liviu, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului ,
Editura All Beck, 2003
9. Fuerea, Augustin Drept comunitar european. Partea Generală , Editura All Beck,
Bucuresti, 2003

56
10. Lupan, Ernest, Dicționar de protecția mediului, Editura Lumina Lex, București, 1997

II. Articole și studii în reviste de specialitate

1. Duțu, Mircea, Recunoașterea și garantarea dreptului fundamental la mediu în
România, în revista „Dreptul” nr. 6/2004
2. Duțu, Mircea, Despre necesitatea recunoașterii si semnificațiile dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos, în Dreptul nr. 9 -12/2009
3. Duțu, Mircea, Mileniul Ecologiei, în Revista 22 din 7.09.2007
4. Nedelcu,Adrian, Surdescu, Oana, Reflecții cu privire la constituționalizarea dreptului
la un mediu sănătos în Uniunea Europeană , Revista „Sfera Politicii nr. 149/2010

III. Legislație comentată și adnotată

1) Legea nr. 9/1973 privind protecția mediului înconjurător (în prezent abrogată)
2) Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului (în prezent abrogată)
3) Legea apelor nr. 107/1996
4) Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile modificată și completată prin
Legea nr. 311/2004
5) Constituția României, actualizată, 2003
6) Legea nr. 310/2004 pentru m odificarea și completarea Legii apelor Nr. 107/1996
7) Legea nr. 311/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr . 458 /2002 privind
calitatea apei potabile
8) H.G. nr. 974/2004, Norme de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a
calității apei potabile, procedura de autorizare sanitară a producției si distribuției
9) H.G. nr. 930/2005, Norme speciale privind caracterul și mărimea zonelor de
protecție sanitară și hidrologic ă
10) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului aprobată
prin Legea nr. 265/2006 privind protecția mediului
11) Legea nr. 265/2006, legea mediului
12) Directiva 2000/60/CE privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în
domeniu l apei

57
13) Decizia nr. 2455/2001/CE privind stabilirea unei liste de substanțe prioritare în
domeniul apei și de modificare a Directivei 2000/60/CE
14) Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații
15) STAS 1342 -91, Condițiile de calitate pentru apa potabilă , indicatorii fizico -chimici,
radioactivi, bacteriologici și biologici și concentrațiile maxime admisibile

IV. WEB -ografie

1) http://conferinta2013.academiacomerciala.ro/_VOLCONF2013PDF/volumconferin
ta/REGLEMENTARI%20PRIVIND%20PROTECTIA%20APEI%20IN%20DREP
TUL%20COMUNITAR%20_I%20INTERNATIONAL_BU NEA.pdf
2) www.anpm.ro
3) https://dexonline.ro/definitie/ap%C4%83
4) www.jurisprudentacedo.com
5) https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/dreptul -mediului/capitolul -x-
protectia -juridica -a-apelor -protectia -juridica -a-marilor -si-oceanelor/
6) http://ec.europa.eu/environment/water/water –
framework/groundwater/pdf/brochure/ro.pdf
7) http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.
html
8) http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.
html#_ftn1
9) http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?reference=COM_C
OM(2007)0128 http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?refe
rence=COM_COM(2009)0156
10) http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?refe rence=COM_C
OM(2015)0120
11) http://www
12) .europarl.europa.eu/RegistreWeb/search /simple.htm?reference=COM_COM(2007)
0575
13) http://www.europarl.europa.eu/RegistreWeb/search/simple.htm?reference=COM_C
OM( 2012)0494

58
14) http://ec.europa.eu/environment/water/water –
framework/groundwater/pdf/brochure/ro.pdf
15) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:52012DC0670
16) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007:0414:FIN:EN:PDF
17) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0673:FIN:EN:PDF
18) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:1998:330:0032:0054:EN:PDF
19) http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2013.296.01.0012.01.ENG
20) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ /LexUriServ.do?uri=OJ:L:2006:064:0037:0051:EN:PDF
21) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:31991L0271
22) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:1998:067:0029:0030:EN:PDF
23) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri =OJ:L:2008:348:0084:0097:EN:PDF
24) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/en/ALL/?uri=CELEX:31991L0676
25) http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003R1882&from=DE
26) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32011D0321
27) http://e ur-lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:02004R0648 –
200607 11&qid=1396266429584&from=EN
28) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32008L0056
29) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32010D0477(01)
30) http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:255:0011:0021:EN:PDF
31) http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX:32009L0123
32) https://metamorfoze.wordpress.com/dacism/mostenire -lexicala -3/
33) www.mmediu.ro